UNIVERSITATEA CREŞTINĂ „DIMITRIE CANTEMIR” FACULTATEA DE DREPT CLUJ-NAPOCA CATEDRA DE DREPT PUBLIC

DREPT PENAL. PARTE SPECIALĂ SUPORT DE CURS PENTRU INVĂŢĂMÂNTUL FRECVENŢĂ REDUSĂ

Prof.Univ.Dr.Ioana Vasiu

CLUJ NAPOCA

1

CUPRINS I. Informaţii generale.......................................................................................... .. • Date de identificare cursului............................................................................................... • Condiţionări şi prerechizite........................................................................................... a cunoştinţe

• Descrierea cursului.......................................................................................................................... • Organizarea temelor în cursului........................................................................................... • Formatul şi tipul activităţilor curs.............................................................................. implicate cadrul de

• Materiale obligatorii...................................................................................................

bibliografice

• Calendarul cursului.......................................................................................................................... • Politica de evaluare notare.......................................................................................................... • Elemente de academică............................................................................................... şi

deontologie cu

• Studenţi dizabilităţi.................................................................................................................... • Strategii de recomandate......................................................................................................

studiu

2

II. Suportul de curs.............................................................................................. 1. Noţiunea introductive. Reforma normativului juridic penal. Definiţia, obiectul şi caracteristicile părţii speciale a Dreptului penal. 2. Infracţiuni contra siguranţei statului – cadru general. 3. Infracţiuni contra persoanei. Caracterizare generală. Infracţiuni contra vieţii, integrităţii corporale şi sănătăţii. Infracţiuni contra libertăţii persoanei. Infracţiuni privitoare la viaţa sexuală. Infracţiuni contra demnităţii persoanei. 4. Infracţiuni contra patrimoniului. Caracterizare generală. Infracţiuni de sustragere. Infracţiuni de fraudă. Frauda informatică Infractiuni de samavolnicie. 5. Infractiuni contra autoritatii 6. Infractiuni care aduc atingere unor activitati de interes public sau altor activitati reglementate de lege.

7. Infractiuni de fals 8. Infractiuni la regimul stabilit pentru anumite activitati economice

9. Infractiuni care aduc atingere unor relatii privind convietuirea sociala 10.Consideratii asupra infractiunilor contra capacitatii de aparare a Romaniei

11.Infractiuni contra pacii si omenirii ANEXA Practica judiciara publicata si nepublicata

3

I. Informaţii generale • Date de identificare a cursului Date de contact ale titularului de curs: Nume: IOANA VASIU Prof.Univ.Dr. Birou: Cabinet 221, Facultatea de Drept St. Avram Iancu nr. 11, Cluj-Napoca Tel?fax Facultatea De Drept a UCDC- Cluj Napoca 0264 432265 E-mail: ioanav3@yahoo.com Date de identificare curs şi contact tutori: Drept Penal- Partea speciala Anul III, Semestrul Isi II Tipul cursului: obligatoriu Consultaţii: Marţi, 16:00-17:00 Programari pe e-mail: ioanav3@yahoo.com Tutor: IOANA VASIU

• Condiţionări şi cunoştinţe prerechizite Pentru această disciplină, nu există cursuri a căror parcurgere şi promovare să condiţioneze înscrierea la cursul de faţă. Studentilor li se recomanda buna cunoastere a Dreptului penal- Partea generala. • Descrierea cursului Cursul urmareste familiarizarea studentilor cu problematica teoretica si practica a infractiunilor prevazute in Codul penal-Partea speciala, precum si in legile speciale penale si cele nepenale ce cuprind dispozitii penale.

4

• Formatul şi tipul activităţilor implicate de curs Pentru această disciplină, studentul are libertatea de a-şi gestiona singur, fără constrângeri, modalitatea şi timpul de parcurgere a cursului. Sesiunile de consultaţii faţă în faţă sunt facultative şi vor fi organizate în urma solicitării prealabile a cursantului. • Materiale bibliografice obligatorii I.Vasiu, Drept Penal –partea speciala 2007, Ed. Albastră, Cluj-Napoca (2007). Revista Romana de Drept Penal, Ed. Academiei Romane. www.jurisprudenta.ro

Nota. Va fi studiata bibliografia indicata la notele de subsol al cartii indicate mai sus Politica de evaluare şi notare La această disciplină, examinarea constă în rezolvartea a patru-cinci subiecte ce imbina formatul grila, speta cu cel teoretic. Punctajul alocat fiecărui subiect este indicat în mod vizibil pe foaia de examen. Mai jos, poate fi consultat un exemplu de grilă de notare:

Drept Penal Partea speciala – EXAMEN Timp de lucru: 60 min.

Varianta 1 1. Ce ce intelege prin conceptul de “materiale pornografice”?1p

5

2 Aruncarea unui borcan de dulceata de la fereastra unui bloc ce da spre un trotuar intes circulat si ranirea unui pieton care a suferit multiple traumatisme cranio-cerebrale ce au necesitat 59 de zile de ingrijiri medicale reprezinta : a) Infractiunea de vatamare corporala; b) Infractiunea de vatamare corporala din culpa; c) Infractiunea de tentativa de omor Dupa alegerea variantei corecte, prezentati elementele obiective ale distinctiei dintre vatamarea corporala si tentativa de omor. Aspecte teoretice si practice. 2, 25p 3. Prezentati cerintele esentiale ale elementului material la infractiunea de amenintare. 1,50 p 4. Sustragerea de catre tutore a unei parti din pensia de urmas si din alocatia de stat cuvenita minorilor aflati sub tutela sa constituie infractiunea de : a) furt; b) gestiune frauduloasa; c) abuz de incredere Dupa alegerea variantei corecte, aratati in ce consta deosebirea dintre infractiunea de abuz de incredere si cea de gestiune frauduloasa. Aspecte teoretice si practice. 2,25p 5. Formele calificate la infractiunea de perversiuni sexuale. 2p Dupa ce alegeti varianta corecta, aratati in ce consta distinctia dintre infractiunile mentionate mai sus. Aspecte teoretice si practice. 3.25p 1. Formele calificate ale infractiunii de lipsire de libertate in mod ilegal. 2p

.

• Elemente de deontologie academică Utilizarea de materiale bibliografice în timpul examenului nu este permisă. Nu este permisă colaborarea în timpul examenului între studenţi.

• Studenţi cu dizabilităţi
6

Studenţii afectaţi de dizabilităţi motorii sau intelectuale sunt invitaţi să contacteze titularul de curs la adresele menţionate la pagina 4 (inclusiv prin e-mail, la adresa menţionată), pentru a identifica eventuale soluţii în vederea oferirii de şanse egale acestora. • Strategii de studiu recomandate Materia este structurată pe 14 module in fiecare semestru corespunzând unui număr de 14 săptămâni (un semestru). Pentru a obţine performanţa maximă, este recomandat un număr minim de 3 ore de studiu / săptămână pentru pregatire.

Modul I- Noţiuni introductive Problematica acestui modul introductiv este structurata pe urmatoarele: 1. Reforma legislaţiei penale - eşecuri, impliniri, perspective 2. Dinamica procesului legislativ şi starea de infracţionalitate a societăţii româneşti actuale 3. Definiţia, obiectul şi caracteristicile părţii speciale a dreptului penal 4. Interferenţe între dreptul penal - partea generală şi dreptul penal - partea specială 5. Sistemul părţii speciale a dreptului penal 6. Calificarea legală şi încadrarea juridică a infracţiunilor Nota. Pentru pregatirea acestui capitol a se vedeaI.Vasiu, Drept Penal-Partea speciala, Ed.Albastra, Cluj-Napoca, 2007

7

Modul II. Infracţiuni contra siguranţei statului 1 Infractiunile care sunt cuprinse in acest titlu sunt urmatoarele: 1. Caracteristicile generale ale infracţiunilor contra statului 2. Infracţiunea de trădare 3. Trădarea prin ajutarea inamicului 4. Trădarea prin transmiterea de secrete 5. Acţiunile duşmănoase contra statului 6. Spionajul 7. Atentatul care pune în existenţa statului şi atentatul contra unei colectivităţi 8. Subminarea puterii de stat 9. Actele de diversiune 10. Subminarea economiei naţionale 11. Propaganda în favoarea statului totalitar 12. Acţiuni împotriva ordinii constituţionale 13. Complotul 14. Compromiterea unor interese de stat 15. Comunicarea de informaţii false 16. Divulgarea secretului care periclitează siguranţa statului 17. Nedenunţarea

Caracteizarea generala a infractiunilor contra statului Inserarea infracţiunilor contra statului în prima categorie de infracţiuni (având în vedere criteriul fundamental enunţat la prezentarea sistemului părţii speciale a dreptului penal) denotă importanţa apărării statului de drept, în cadrul apărării valorilor fundamentale româneşti, prin normele părţii speciale a dreptului penal, împotriva criminalităţii. Criminalitatea sub forma trădării, spionajului, acţiunilor duşmănoase etc., atentează la dreptul de existenţă al statului român şi, implicit, asupra vieţii, libertăţii tuturor cetăţenilor români şi a tuturor valorilor româneşti ocrotite de statul

1

Prin Legea 140/1996 de modificare a Codului penal s-a ajuns la o denumire corectă pentru acest titlu. 8

român, de aceea criminalitatea de acest gen prezintă o periculozitate generală deosebit de ridicată.

Nota. Pentru pregatirea acestui capitol a se vedeaI.Vasiu, Drept Penal-Partea speciala, Ed.Albastra, Cluj-Napoca, 2007

MODUL nr.3 III. Infracţiuni contra persoanei III. 1. Persoana umană şi ocrotirea ei de legea penală Dintotdeauna, şi în toate legislaţiile s-a încercat ocrotirea persoanelor împotriva faptelor care îi aduc atingere. Încă din 1879, Second scria: "Atâta timp cât natura umană, care este atât de slabă ... nu este apărată, atâta timp cât legea nu îi apără pe toţi membrii societăţii ... atâta timp cât există un singur om care nu se poate bucura de drepturile sale de om şi de cetăţean, aceste legi nu vor conţine nici un grăunte de raţiune, de înţelepciune sau de omenie" 2. Aşezarea, în cadrul sistemului părţii speciale a dreptului penal, infracţiunilor contra persoanei după categoria infracţiunilor contra statului nu este deloc
A se vedea Hugh Storkey, "Educaţia pentru drepturile omului, o provocare", Ed. SIRCO, Bucureşti, 1994, pag. 23.
2

9

întâmplătoare, dimpotrivă, este expresia importanţei pe care o acordă legiuitorul român protecţiei persoanei 3. Protecţia acordată este pe deplin justificată dacă ne gândim că omul singura fiinţă înzestrată cu conştiinţă4 - este creatorul tuturor bunurilor materiale şi spirituale. Legea penală incriminează toate faptele care aduc atingere, într-un fel sau altul, atât existenţei fizice a omului, cât şi atributelor fundamentale ale personalităţii umane, ori altor drepturi, libertăţi ori interese ale acestuia. Apărarea multilaterală a persoanei umane prin legile penale a fost, în toate timpurile şi la toate popoarele, o preocupare constantă comună tuturor sistemelor de drept 5.

Titlul pe care îl analizăm, denumit infracţiuni contra persoanei, cuprinde mai multe subgrupe distincte de infracţiuni: • Infracţiuni contra vieţii, integrităţii corporale şi sănătăţii • Infracţiuni contra libertăţii persoanei • Infracţiuni privitoare la viaţa sexuală • Infracţiuni contra demnităţii. În realizarea acestei ordini în cadrul acestui titlu s-a adoptat criteriul conform căruia cel mai de preţ drept al omului este dreptul la viaţă, dar nici celelalte atribute fundamentale, cum ar fi sănătatea, integritatea corporală, libertatea, demnitatea, nu pot fi ignorate, dimpotrivă, în absenţa lor viaţa în societate nu valorează prea mult. Problematica infractiunilor contra vietii cuprinde urmatoarele: 1. Aspecte generale ale infracţiunilor contra vieţii. 2. Omorul.
Ocrotirea acordată de normele penale speciale este conformă cu prevederile constituţionale şi cu Declaraţia Universală a Drepturilor Omului, adoptată de Adunarea Generală a ONU, Paris, 10 decembrie 1948 şi care proclamă dreptul la viaţă, la libertate şi securitatea persoanei, egalitatea în faţa legii, inviolabilitatea persoanei, domiciliului, corespondenţei, reputaţiei şi onoarei; aceste drepturi figurează şi în alte documente internaţionale: Convenţia europeană pentru pritecţia drepturilor omului şi libertăţilor fundamentale (art. 2), cât şi în Documentul Reuniunii de la Copenhaga a Conferinţei pentru dimensiiunea umană a C.S.C.E.; Constituţia României reglementează şi garantează drepturile şi libertăţile fundamentale ale persoanei (vezi Capag. II începând cu art. 22. 4 Vezi cuvintele lui Pascal: “Omul nu este decât o trestie, cea mai fragilă din natură, dar este o trestie gânditoare”. 5 Vezi anumite limite, în funcţie de poziţia socială, în Cesare Beccaria - Despre infracţiuni şi pedepse, pag. 65-66, sau aşezarea altor obiective înaintea apărării persoanei.
3

10

3. Omorul calificat. 4. Omorul deosebit de grav. 5. Pruncuciderea. 6. Uciderea din culpă. 7. Determinarea sau înlesnirea sinuciderii.

Problematica Lovirii şi vătămaii integrităţii corporale sau a sănătăţii cuprinde: 1. Caracterizare generală. 2. Lovirea sau alte violenţe. 3. Vătămarea corporală. 4. Vătămarea corporală gravă. 5. Lovirile sau vătămările cauzatoare de moarte. 6. Vătămarea corporală din culpă. 7. Provocarea ilegală a avortului

În această categorie sunt cuprinse faptele de pericol social prin care se cauzează persoanei suferinţe fizice sau vătămarea integrităţii corporale ori a sănătăţii sale. Nota. Pentru amanunte, a se vedea, I.Vasiu, Drept Penal- Partea speciala, Ed.Albastra, Cluj-Napoca, 2007, partea consacrata acestor infractiuni Problematica . Infracţiunilor contra libertăţii persoanei cuprinde: 1. Caracterizarea generală 2. Lipsirea de libertate în mod ilegal 3. Sclavia. 4. Supunerea la muncă forţată sau obligatorie. 5. Violarea de domiciliu. 6. Ameninţarea. 7. Şantajul.
11

8. Violarea secretului corespondenţei. 9. Divulgarea secretului profesional. Libertatea persoanei este condiţia existenţei şi afirmării personalităţii umane, în absenţa acesteia însăşi viaţa pierzându-şi sensul. Libertatea persoanei este o valoare ocrotită de normele juridice penale in conformitate cu dispozitiile Declaratiei universale a drepturilor omului.

Nota. Pentru pregatirea acestui modul a se vedea, I.Vasiu, Drept penal-partea speciala, ed Albastra, Cluj-napoca, 2007

MODUL IV. Infracţiuni contra patrimoniului Problematica acestei parti este structurata pe : 1. Caracterizare generală 2. Infracţiunile de sustragere 3. Infracţiunile de fraudă 4. Infracţiunile de samavolnicie

Legiuitorul român, în noua reglementare dată Codului penal (vezi Legea 140/1996), a renunţat la împărţirea infracţiunilor contra patromoniului în două grupări distincte, şi anume Infracţiuni contra patrimoniului personal sau particular şi Infracţiuni contra patrimoniului obştesc (art. 223-235 C. pen.). Titlul IV din partea specială a Codului penal român din 1968 consacrat Infracţiunilor contra avutului obştesc era justificat de specificul orânduirii socialiste , de existenţa proprietăţii socialiste, dar având în vedere realitatea socială actuală, el nu-şi mai găseşte locul în normativul juridic penal 6.
Vezi, în acest sens, I. Dumitru, dr. D. Clocotici, Discuţii în legătură cu faptele penale contra patrimoniului, în revista Dreptul, nr. 6/1992, pag. 53-59.
6

12

Considerăm, prin urmare, corectă poziţia legiuitorului român care, în noua reglementare a Codului Penal prevede o singură categorie, denumită “Infracţiuni contra patrimoniului public sau privat”, în concordanţă cu prevederile Constituţiei României din 1991 Analiza infracţiunilor contra patrimoniului o vom face ţnând seama de o clasificare în acelaşi timp interesantă şi utilă, având în vedere ajutorul pe care-l aduce la mai buna cunoaştere a fiecărei infracţiuni şi la exacta delimitare a unora de altele 7. Clasificarea utilizează drept criteriu specificul acţiunilor prin care se modifică situaţiile de fapt în care se găsesc entităţile patrimoniale (acţiuni de sustragere, de fraudă sau samavolnicie). Infracţiunile contra patrimoniului sunt astfel împărţite, având în vedere acest criteriu: • Infracţiuni de sustragere Elementul definitoriu al infracţiunilor din această grupă îl constituie sustragerea8 bunurilor mobile în vederea însuşirii pe nedrept573), numai în 1950 fiind introdus un capitol nou cu denumirea “Unele infracţiuni contra avutului obştesc”, sub presiunea regimului politic de atunci. Obiectul juridic comun al infracţiunilor din această categorie constă în relaţiile sociale referitoare la patrimoniu 9. Analiza infracţiunilor contra patrimoniului o vom face ţnând seama de o clasificare în acelaşi timp interesantă şi utilă, având în vedere ajutorul pe care-l aduce la mai buna cunoaştere a fiecărei infracţiuni şi la exacta delimitare a unora de altele10. Clasificarea utilizează drept criteriu specificul acţiunilor prin care se modifică situaţiile de fapt în care se găsesc entităţile patrimoniale (acţiuni de sustragere, de fraudă sau samavolnicie). Infracţiunile contra patrimoniului sunt astfel împărţite, având în vedere acest criteriu: • Infracţiuni de sustragere Elementul definitoriu al infracţiunilor din această grupă îl constituie sustragerea11 bunurilor mobile în vederea însuşirii pe nedrept.
Clasificarea a mai fost utilizată în literatura de specialitate, vezi V. Dongoroz, S. Kahane, ş.a., Explicaţii, op. cit., vol. III, pag. 449, I. Gheorghiu Brădet, op. cit., pag. 153, O. Loghin, T. Toader, op. cit., pag. 216. 8 Din fr. soustraire = acţiunea de deposedare pe nedrept (cf. Dictionaire de notre temps, Hachette, Paris, 1988, pag. 1421). 9 Urmează ca, în aplicarea dispoziţiilor cuprinse în titlul referitor la infracţiunile contra patrimoniului să se ţină seama de postulatele doctrinei dreptului civil cu privire la instituţia patrimoniului (numai în cazul în care legea penală prevede o derogare de la înţelesul obişnuit din dreptul civil român se va restrânge sau se va extinde conţinutul termenilor sau expresiilor consacrate în ramura dreptului civil). 10 Clasificarea a mai fost utilizată în literatura de specialitate, vezi V. Dongoroz, S. Kahane, ş.a., Explicaţii, op. cit., vol. III, pag. 449, I. Gheorghiu Brădet, op. cit., pag. 153, O. Loghin, T. Toader, op. cit., pag. 216. 11 Din fr. soustraire = acţiunea de deposedare pe nedrept (cf. Dictionaire de notre temps, Hachette, Paris, 1988, pag. 1421).
7

13

Din această grupă fac parte următoarele infracţiuni: furtul, tâlharia, pirateria, tăinuirea şi delapidarea 12. • Infracţiuni de fraudă Caracteristic infracţiunilor din această grupă este faptul că sunt urmarea acţiunii de fraudare13, acţiune de inducere sau menţinere în eroare sau amăgirea persoanei în vederea obţinerii de profituri materiale prin provocarea unei pagube 14. Infracţiunile care se realizează prin fraudă sunt: abuzul de încredere, gestiunea frauduloasă, înşelăciunea şi însuşirea bunului găsit. • Infracţiuni de samavolnicie Din grupa infracţiunilor realizate prin samavolnicie fac parte distrugerea şi tulburarea în posesie. Definitoriu pentru infracţiunile din această grupă este faptul că legea penală ocroteşte însăşi starea materială a bunurilor mobile sau imobile, adică substanţa

Nota! Pentru pregatirea acestui modul a se vedea, I.Vasiu, Drept penal-partea speciala, ed Albastra, Cluj-napoca, 2007; a se vedea si I.Vasiu, L.Vasiu, Prevenirea criminalitatii informatice, Ed.Hamangiu, 2006 ( privitor la noile infractiuni contra patrimoniului generate de tehnologia informatiei)

MODUL V. Infracţiuni contra autoritatii

Aşa cum s-a arătat în literatura de specialitate, unele dintre infracţiunile din această grupă se săvârşesc prin folosirea violenţei, ameninţării sau a altor forme de constrângere, iar altele nu, fapt utilizat la exacta delimitare a infracţiunilor de sustragere în raport de normativul lor juridic penal - vezi, în acest sens C. Bulai, Drept penal partea specială, vol. I, Bucureşti, 1975, pag. 188-189; V. Dongoroz, S. Kahane, ş.a., Explicaţii, op. cit., vol. III, pag. 449; I. Gheorghiu Brădet, op. cit., pag. 156. 13 Fraudă = acţiune făcută cu rea credinţă pentru a înşela (cf. Dictionnaire de notre temps, op. cit., pag. 618). 14 Vezi, în privinţa conţinutului semantic al noţiunii de fraudă, şi Dicţionarul limbii române moderne, Ed. Academiei României, Bucureşti, 1962, pag. 552; pe larg despre conceptul "infracţiunii de fraudă" vezi I. Gheorghiu Brădet, op. cit., pag. 175-176.
12

14

Statul constituie coloana vertebrală a societăţii, osatura în jurul căreia se dispun diversele ţesuturi sociale. Pe el se bazează raporturile complexe care alcătuiesc comunitatea de viaţă a unui popor. Toţi cetăţenii, întrucât aparţin unui stat, sunt legaţi de el şi trebuie să se supună legilor sale, existând o datorie juridică generală de subordonare faţă de stat (această suveranitate exercitată asupra cetăţenilor nevenind din afară, ci din lăuntru, ea fiind, de regulă, un produs al înseşi voinţei subiectelor)15. Statul îşi exercită multiplele sale funcţii prin diferite organe care primesc pecetea sa şi devin instrumentele sale în desfăşurarea puterilor normative ce li sau recunoscut s Viaţa statului se traduce în mod necesar într-o reafirmare sau reîntregire a autorităţii sale. Această autoritate este serios zdruncinată atunci când funcţionarii publici care o exercită sunt lăsaţi fără apărare împotriva acţiunilor violente care distrug acea armonie între autoritatea statului şi drepturile individuale16. Raţiunile prevederii în Titlul V al Codului penal în vigoare (Partea specială) a infracţiunilor contra autorităţii publice (vezi art. 236-244) constă în aceea că acestea slăbesc autoritatea, prestigiul şi credibilitatea funcţionarilor publici, lovesc în însăşi centrul de putere mic, adică în personalitatea statului român, înfrângându-i structura şi atacându-i suveranitatea. Nota! Pentru pregatirea acestui modul a se vedea, I.Vasiu, Drept penal-partea speciala, ed Albastra, Cluj-Napoca, 2007

A se vedea, in acest sens, P. Pactet, Institution politique. Droit constitutionnel, Masson, Paris, 1989, pag. 15-16 (Phénomenes d'autorité et pouvoir politique); Giorgio del Vechio, Lecţii de filosofie juridică, Ed. Europa Nova, Bucureşti, 1993, pag. 272. 16 În limbajul curent, prin autoritate publică se înţelege, în principal, dreptul de a comanda, puterea de a da dispoziţii cu caracter obligatoriu sau de a impune oamenilor măsuri de ordine şi disciplină socială (vezi Dicţionarul limbii române moderne, Ed. Academiei RSR, Bucureşti, 1972, pag. 56; Dictionnaire de notre temps, Hachette, Paris, 1989, pag. 106); în ceea ce priveşte înţelesul dat de legiuitorul român în formularea Titlului V din Codul penal român în vigoare, "autoritatea publică" semnifică puterea publică existentă în societatea românească, putere exercitată în condiţiile separaţiei puterilor în stat de organele puterii judecătoreşti, potrivit Constituţiei României şi legilor ţării. 15

15

MODUL VI. Infracţiuni care aduc atingere unor activităţi de interes public sau altor activităţi reglementate de lege

. Prezentare generală O multitudine de analize şi comentarii juridice, politice, economice, care au reuşit să păstrundă în esenţa şi resorturile fenomenului infracţional, au evidenţiat faptul că societatea românească de tranziţie este zguduită, printre altele, de avântul fără precedent al infracţiunilor de serviciu sau în legătură cu serviciul, precum şi al celor ce aduc atingere activităţii organelor şi instituţiilor publice ori altor activităţi reglementate de lege (corupţie, neglijenţă sau abuz în serviciu, arestare nelegală, exercitare fără drept a unei profesii, infracţiuni în legătură cu siguranţa circulaţiei pe căile ferate etc.). Aceste analize efectuate riguros şi ştiinţific (în sensul că au surprins nu numai semnificaţiile, ci şi cauzele acestor infracţiuni) au început să-şi afle concretizarea în actele normative de care societatea românească actuală are nevoie pentru a face faţă avalanşei infracţiunilor de acest tip. Varietatea infracţiunilor cuprinse în Tilul VI al Codului Penal în vigoare a determinat împărţirea lui în capitole, ţinând seama de criteriul valorilor lezate prin săvârşirea infracţiunilor prevăzute în fiecare din următoarele capitole:

 Infracţiuni de serviciu sau în legătură cu serviciul  Infracţiuni care împiedică înfăptuirea justiţiei  Infracţiuni contra siguranţei circulaţiei pe căile  Infracţiuni privitoare la regimul stabilit pentru
reglementate de lege

ferate unele

activităţi

Nota! Pentru pregatirea acestui modul a se vedea, I.Vasiu, Drept penal-partea speciala, ed Albastra, Cluj-Napoca, 2007

16

MODUL VII

VII. Infracţiuni de fals

Prin “fals”, în accepţiunea sa largă, se înţelege orice alterare adusă adevărului 17. Legea penală nu incriminează, însă, orice minciună, orice denaturare a adevărului, a realităţii, ci numai atunci când aceasta aduce atingere uneia dintre valorile sociale cărora ea le asuigură protecţia. În acelaşi timp, legea penală nu atribuie denumirea de infracţiune de fals tuturor infracţiunilor care constau într-o alterare a adevărului, ci numai celor în care minciuna, denaturarea realităţii constituie un scop şi aduce, prin ea însăşi, atingere încrederii publice, care este un interes social; ea restrânge sfera noţiunii de fals la acţiunile de contrafacere sau de alterare a unor bunuri, semne sau înscrisuri cu valoare probatorie şi care se bucură ca atare - datorită unei necesităţi sociale - de încredere publică18. Infracţiunile de fals au fost de timpuriu reglementate în legislaţia noastră scrisă. Falsul, denumit în Pravila lui Vasile Lupu sau în Îndreptarea legii "vicleşug" sau "înşelăciune", era infracţiunea ce consta în plăsmuirea unui document sau alterarea voită a adevărului în documente sau în alte instrumente juridice (măsuri, semne de hotar etc.) 19. Faţă de Codul penal din 1936, care prevedea infracţiunile de fals în Titlul IX al Părţii speciale, intitulat Crime şi delicte contra intereselor publice (denumire vagă şi imprecisă, ce nu oferea nici o indicaţie precisă cu privire la valorile sociale specifice ocrotite), actuala reglementare, dând dovadă de o mai bună concizie şi

Din fr. faux - care nu este conform adevărului, realităţii - vezi în Le dictionnaire de notre temps, Hachette, Paris, 1988, pag. 569. 18 A se vedea, pe larg, M. Patin, P. Caujolle, M. Aydalot, J.-M. Robert, Droit penal général et legislation pénale appliquée aux affaires, Presses universitaires de France, Paris, 1969, pag. 128-145 (Faux et usage de faux); T. Vasiliu, D. Pavel, ş.a., op. cit., vol. II, pag. 205 (apud H. Donnedieu de Vabres, Essai sur la notion de prejudice dans la théorie générale de faux documentaire, Paris, 1943, pag. 31). 19 A se vedea, pe larg, Istoria dreptului românesc, tratat, vol. I, op. cit., pag. 444.

17

17

sistematizare, prevede în cadrul Titlului VII, denumit Infracţiuni de fals, următoarele trei subgrupe de infracţiuni:

1. Falsificarea de monede, timbre sau alte valori; 2. Falsificarea isntrumentelor de autentificare sau de marcare; 3. Falsuri în înscrisuri Nota! Pentru pregatirea acestui modul a se vedea, I.Vasiu, Drept penal-partea speciala, ed Albastra, Cluj-napoca, 2007; a se vedea si I.Vasiu, L.Vasiu, Afaceri electronice, aspecte legale, tehnice si manageriale, Ed.Albastra, ClujNapoca, 2007, pentru infractiunile de fals prevazute in Legea nr. 365/2002

MODUL VIII

VIII. Infracţiuni care aduc atingere unor relaţii privind convieţuirea socială

Relaţiile de convieţuire socială între oamani au fost privite ca ceva însemnat, ca o ţesătură organică şi gradată, iar normele ce le reglementau stabilite într-o ierarhie, în care cele juridice ocupau un loc important (ele n-au sufocat ci, dimpotrivă, au fost cele ce au îndrumat şi apărat aceste relaţii, norme acceptate de toţi, căci înţelepciunea românească, sintetizând reglementările vechiului drept românesc spune: "Fieştecare în parte şi toţi împreună, trebuie să ne supunem la legile ce de obşte sunt pentru toţi"). În condiţiile vieţii contemporane, care, aşa cum arăta Eugen Ionescu, a "devenit deosebit de complexă şi complicată", aceste relaţii sunt ocrotite prin mijloace diverse (de drept civil, administrativ, penal etc.) În Titlul IX din Partea specială a Codului penal în vigoare au fost reunite, într-o grupă separată de infracţiuni, faptele de mare gravitate care aduc atingere unor relaţii privind convieţuirea socială, grupă care cuprinde următoarele subgrupe de infracţiuni:
18

 Infracţiuni contra familiei;  Infracţiuni contra sănătăţii publice;  Infracţiuni privitoare la asistenţa celor în primejdie;  Alte infracţiuni care aduc atingere.

MODUL IX

IX. Infracţiuni la regimul stabilit pentru anumite activităţi economice

Dacă înainte de decembrie 1989, conform Constituţiei României din 1965 (vezi art. 5 şi 13), economia naţională a României era o economie socialistă, bazată pe proprietatea socialistă asupra mijloacelor de producţie, economie pe care o organiza, o planifica şi o conducea statul socialist român, în societatea românească de astăzi economia de piaţă (mai bine zis, tranziţia spre această formă) aparţine tuturor şi nimănui. Ea este, aşa cum bine se exprima un economist contemporan, un "spaţiu saturat de interconexiune şi presurizare de interese prin care se închid reglaje vitale ale societăţii, aşa cum prin măduva spinării se buclează reacţii neconştientizate ale organismului". În prezent, activitatea economică din România include şi nu exclude "reacţiile cerebralizate" ale statului. Statul a devenit conştient că economia reprezintă "un calculator fără greş", care recompensează valoarea şi sancţionează nonvaloarea cu o probitate şi un discernământ prin care devansează cu mult orice subiect sau instanţă umană 20. Printre măsurile pe care statul le ia pentru sănătatea acelui "organ cerebral" care este activitatea economică sunt şi normele prevăzute în Titlul VIII al Codului penal în vigoare, denumit Infracţiuni la regimul stabilit pentru anumite activităţi economice. Denumirea este justificată dacă avem în vedere că majoritatea infracţiunilor privind domeniul economic (şi acestea nu sunt puţine) sunt prevăzute în legi speciale, iar în Codul penal numai nouă infracţiuni (vezi art. 295-302 C. pen.), legiuitorul având în considerare schimbările rapide ce pot surveni în domeniul economic şi care pot să determine dese modificări ale textelor de lege
A se vedea, pe larg, N. Murgu, "Economia de piaţă, o mare invenţie a societăţii umane", Ed. Tehhnică, Bucureşti, 1993. 19
20

incriminatoare. Prin urmare, cele nouă infracţiuni ce fac obiectul acestui titlu "prezintă, în concepţia legiuitorului, caracter de permanenţă sub raportul pericolului social şi reprezintă, oarecum, interesele de ansamblu ale economiei naţionale" 21. Acest caracter de permanenţă exista întradevăr înainte de 1989, dar în condiţiile în care se desfăşoară astăzi activitatea economică, el este sub semnul întrebării. În Titlul VIII din partea specială a Codului penal sunt incluse infracţiuni privitoare la circulaţia produselor industriale şi agricole (specula), probitatea operaţiilor economice (înşelăciunea la măsurătoare, înşelăciunea cu privire la calitatea produselor, concurenţa neloială),

MODUL X

X. Consideraţii asupra infracţiunilor contra capacităţii de apărare a României Apărarea naţională cuprinde ansamblul de măsuri şi activităţi adoptate şi desfăşurate de statul român în scopul de a garanta suveranitatea naţională, independenţa şi unitatea statului, integritatea teritorială a ţării şi democraţia constituţională. Activităţile privind apărarea naţională sunt asigurate şi duse la îndeplinire de către autorităţile publice, potrivit competenţelor stabilite prin Constituţie şi legile ţării 22.

21

Vezi O. Loghin, T. Toader, op. cit., pag. 477 (apud V. Dongoroz, S. Kahane, ş.a., op. cit., vol. IV, pag. Vezi Legea apărării naţionale a României, nr. 4/1 iulie 1994 (publicată în M. .Of. nr. 17/7 iulie 1994), art.

480).
22

Potrivit art. 52 alin. 1 din Constituţia României din 1991, “cetăţenii României au dreptul şi obligaţia să apere România”. În alin. 2 al aceluiaşi articol se precizează că “serviciul militar este obligatoriu pentru bărbaţii cetăţeni români care au împlinit vârsta de 20 de ani, cu excepţia cazurilor prevăzute de lege”, aceştia putând fi incorporaţi până la vârsta de 35 de ani. 20

1 şi 2.

MODUL XI XI. Infracţiuni contra păcii şi omenirii

În cadrul Capitolului al XI-lea al Codului penal în vigoare sunt incriminate aceste fapte care aduc atingere celor mai de preţ valori ale popoarelor: pacea şi omenia. România a adoptat în 1950 legea pentru apărarea păcii (Legea nr. 9/1950), prin care se sancţionau cu asprime faptele care primejdiau pacea popoarelor. Dispoziţiile acestei legi, cu unele modificări au stat la baza incriminărilor din Capitolul XI al Codului penal în vigoare (art. 356-360 C. pen.). În această grupă sunt cuprinse cinci infracţiuni: • propaganda pentru război; • genocidul; • tratamentele neomenoase; • distrugerea unor obiecte şi însuşirea unor valori; • distrugerea, jefuirea sau însuşirea unor valori culturale, al căror obiect juridic constă în relaţiile social-juridice referitoare la asigurarea coexistenţei paşnice între popoare şi respectarea dreptului la existenţă a membrilor unei colectivităţi sau a unui grup naţional, etnic, rasial sau religios. Faptele de genocid au fost incriminate pentru prima dată în art. 2312 din C. pen. anterior, în urma ratificării de către ţara noastră a Convenţiei cu privire la genocid, din 9 decembrie 1948 (Decretul nr. 236/1950); textul privitor la tratamente neomenoase a fost introdus ca urmare a obligaţiilor asumate de ţara noastră prin aderarea la Convenţia de la Geneva din 12 august 1949 pentru ameliorarea soartei răniţilor şi bolnavilor şi pentru tratamentul prizonierilor de război (ratificate de ţara noastră la 25 mai 1954, prin Decretul nr. 183/1954); textul privitor la distrugerea unor obiecte şi însuşirea unor valori a fost introdus ca urmare a ratificării de ţara noastră (la 25 mai 1954) a Convenţiei de la Geneva din 12 august 1949; textul privitor la distrugerea, jefuirea sau însuşirea unor valori culturale a fost introdus în legislaţia noastră ca urmare a obligaţiilor asumate de ţara noastră în urma aderării la Convenţia de la Haga din 14 mai 1954 (ratificată prin Decretul nr. 605/28 ianuarie 1958) 23. Prin valorile sociale ocrotite, deci prin obiectul juridic, infracţiunile prevăzute în ultimul capitol al Codului penal ar fi putut fi aşezate înaintea infracţiunilor contra securităţii statului; s-a ţinut, însă, seama de faptul că în structura acestor infracţiuni
A se vedea şi Gr. Geamănu, Drept internaţional penal şi infracţiunile internaţionale, Ed. Academiei RSR, Bucureşti, 1977, pag. 143 şi urm.; V. Dongoroz, S. Kahane, ş.a., op. cit., vol. IV, pag. 913-959.
23

21

sunt absorbite, aproape în toate cazurile, fapte incriminate în mod distinct în textele altor articole (infracţiuni contra persoanei, infracţiuni contra patrimoniului) şi astfel au fost aşezate după aceste grupe. Este şi motivul pentru care facem o analiza

ANEXA

Practică judiciară

Omor calificat. Premeditare Cuprins pe materii: Drept penal. Partea specială. Infracţiuni contra persoanei. Infracţiuni contra vieţii, integrităţii corporale şi sănătăţii. Omuciderea Indice alfabetic: Drept penal - omor calificat - premeditare C. pen., art. 174, art. 175 alin. (1) lit. a) Premeditarea, în sensul dispoziţiilor art. 175 alin. (1) lit. a) C. pen., presupune îndeplinirea cumulativă a următoarelor condiţii: luarea rezoluţiei infracţionale trebuie să preceadă cu un interval de timp acţiunea agresivă, chibzuirea infractorului trebuie să fie suficientă, iar hotărârea luată anterior trebuie să se concretizeze în anumite activităţi de pregătire, de natură a înlesni săvârşirea infracţiunii. În consecinţă, dacă între momentul luării rezoluţiei infracţionale de a ucide victima şi săvârşirea infracţiunii de omor a trecut un interval de timp care a fost mai îndelungat decât cel obişnuit, iar infractorul a conceput un plan de realizare a rezoluţiei infracţionale, prin care a reuşit, folosindu-se de o altă persoană, să atragă victima la o oră târzie din noapte, într-un loc retras, necirculat, unde a ucis-o, fapta constituie omor calificat săvârşit cu premeditare.
22

I.C.C.J., Secţia penală, decizia nr. 1910 din 25 mai 2009 Prin sentinţa penală nr. 159 din 21 octombrie 2008, pronunţată de Tribunalul Buzău, a fost condamnat inculpatul B.C. la pedeapsa de 18 ani închisoare şi 6 ani interzicerea drepturilor prevăzute în art. 64 alin. (1) lit. a), b) şi e) C. pen., precum şi la pedeapsa complementară a degradării militare, pentru săvârşirea infracţiunii de omor calificat, faptă prevăzută în art. 174, art. 175 alin. (1) lit. a) şi i) C. pen., cu aplicarea art. 37 alin. (1) lit. a) din acelaşi cod. S-a revocat liberarea condiţionată pentru restul de pedeapsă de 305 zile închisoare rămas neexecutat dintr-o pedeapsă anterioară de 2 ani închisoare aplicată inculpatului prin sentinţa penală nr. 390 din 28 iunie 2005 a Judecătoriei Râmnicu Sărat, iar în baza art. 61 alin. (1) C. pen. s-a dispus contopirea pedepsei de 18 ani închisoare cu restul de pedeapsă de 305 zile închisoare, urmând ca inculpatul să execute pedeapsa de 18 ani închisoare, sporită cu 6 luni, în total 18 ani şi 6 luni. Pentru a pronunţa această sentinţă, prima instanţă a reţinut, în esenţă, următoarea situaţie de fapt : Inculpatul B.C. era în relaţii de duşmănie cu victima R.Ş., în vârstă de 83 de ani, întrucât în anul 2004, aceasta l-a indicat pe inculpat ca principalul suspect al unei infracţiuni de furt, el fiind cercetat de poliţie. Pe fondul acestor relaţii tensionate, în ziua de 20 ianuarie 2005, inculpatul a lovit-o pe R.Ş., producându-i leziuni pentru a căror vindecare au fost necesare 5055 zile de îngrijiri medicale. Pentru această faptă inculpatul a fost condamnat de Judecătoria Râmnicu Sărat, prin sentinţa penală nr. 390 din 28 iunie 2005, la pedeapsa de un an închisoare în temeiul art. 181 C. pen., dispunându-se revocarea suspendării condiţionate a executării pedepsei de un an, inculpatul executând 2 ani închisoare în perioada 5 mai 2006 - 4 iulie 2007, când s-a liberat condiţionat cu un rest de pedeapsă de 305 zile închisoare. La scurt timp după ce a fost liberat, respectiv la data de 6 iulie 2007, inculpatul a consumat băuturi alcoolice la un magazin alimentar din satul natal, împreună cu un grup de săteni, context în care a afirmat că a făcut puşcărie pentru că R.Ş. „i-a distrus viaţa.” Întors în domiciliu în jurul orelor 22,30, inculpatul a trimis-o pe mătuşa sa M.A. să o strige pe victima R.Ş., cu scopul de a o determina să iasă din locuinţă. Victima a fost anunţată că au intrat vitele în tarlaua cu porumb, proprietatea acesteia, împrejurare în care din casă au ieşit R.P. şi R.Ş. Întrucât R.P. se deplasa cu greutate, spre locul indicat s-a îndreptat numai victima, aceasta dispărând fără urmă în lanul de porumb, fiind găsită a doua zi moartă, stabilindu-se că a fost victima unei agresiuni.
23

Din raportul medico-legal de necropsie a rezultat că moartea acesteia s-a datorat hemoragiei meninge difuze în cadrul unui politraumatism toracic cu fracturi de stern şi coaste bilateral, rupturi pleurale şi hemotorace consecutiv, traumatism abdomino-pelvin cu infiltrat sanghin mezenteric şi ruptură renală cu hematom retro-peritoneal, apreciindu-se că leziunile au fost produse prin lovire repetată cu corpuri contondente şi cu legătură de cauzalitate directă cu decesul. Curtea de Apel Ploieşti, Secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, prin decizia nr. 31 din 4 martie 2009, a admis apelul declarat de inculpat, a desfiinţat în parte sentinţa în latura penală, a descontopit pedeapsa principală rezultantă în componentele sale, a înlăturat de la încadrarea juridică a infracţiunii de omor calificat prevăzută în art. 174, art. 175 alin. (1) lit. a) şi i) C. pen., agravanta prevăzută de lit. a) („cu premeditare”) şi a menţinut pedeapsa de 18 ani închisoare. Totodată, a fost înlăturat sporul de 6 luni închisoare, urmând ca după contopirea pedepsei principale cu restul de pedeapsă de 305 zile închisoare revocat, inculpatul să execute pedeapsa principală de 18 ani închisoare. Referitor la înlăturarea agravantei prevăzute în art. 175 alin. (1) lit. a) C. pen., instanţa de apel a reţinut că nu există dovezi certe că inculpatul şi-ar fi pregătit crima, alegându-şi locul, momentul şi arma crimei, pândind victima sau strângând informaţii. Or, pentru a se reţine agravanta „cu premeditare” este necesar să se constate că persoana în cauză a luat hotărârea omorului cu mult timp înainte pentru a avea posibilitatea să reflecteze asupra împrejurărilor, locului şi momentului, iar în acest timp să fi întreprins acţiuni specifice de pregătire, împrejurări care nu rezultă din probele administrate. Cu privire la individualizarea pedepsei, instanţa de apel a apreciat că sporul de 6 luni închisoare, aplicat de judecătorul fondului pentru „marcarea” recidivei, prevăzute în art. 37 alin. (1) lit. a) C. pen., dar şi a concursului prevăzut în art. 34 din acelaşi cod, nu se justifică, deoarece nu s-a aplicat pedeapsa maximă prevăzută de textul sancţionator. Împotriva acestei decizii au declarat recurs procurorul şi inculpatul. Procurorul critică hotărârea instanţei de apel pentru nelegalitate şi netemeinicie, învederând că este incident cazul de recurs prevăzut în art. 3859 alin. (1) pct. 17 C. proc. pen. - faptei i s-a dat o greşită încadrare juridică, iar sporul de 6 luni închisoare era justificat, motiv pentru care s-a solicitat casarea deciziei penale nr. 31 din 4 martie 2009 şi menţinerea sentinţei penale nr.159 din 21 octombrie 2008. Inculpatul a criticat hotărârile pronunţate pentru nelegalitate, invocând motivul de recurs prevăzut în art. 3859 alin. (1) pct. 18 C. proc. pen., solicitând
24

achitarea în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) combinat cu art. 10 alin. (1) lit. c) C. proc. pen., întrucât fapta nu a fost comisă de inculpat. Recursul declarat de procuror este fondat, iar recursul formulat de inculpat nu este întemeiat. Cu privire la recursul declarat de procuror: Premeditarea nu este definită de lege, fiind enunţată doar ca o circumstanţă de calificare în art. 175 alin. (1) lit. a) C. pen. Pentru existenţa premeditării, ca circumstanţă agravantă a infracţiunii de omor, este necesar îndeplinirea cumulativă a următoarelor condiţii: a) luarea rezoluţiei infracţionale trebuie să preceadă cu un oarecare interval de timp acţiunea agresivă; b) chibzuirea infractorului trebuie să fie suficientă; c) hotărârea luată anterior trebuie să se concretizeze în anumite activităţi de pregătire care trebuie să fie de natură a înlesni săvârşirea infracţiunii (obţinerea de informaţii în legătură cu victima, pândirea acesteia, procurarea de mijloace sau căutarea de complici). În speţă, aceste cerinţe sunt îndeplinite, din probele administrate în ambele faze ale procesului penal rezultând că inculpatul a premeditat comiterea infracţiunii şi nu a acţionat spontan, sub stăpânirea unui impuls de moment. Hotărârea de a o ucide pe victima R.Ş. a fost luată de inculpat într-un anumit interval de timp care a fost mai îndelungat decât cel obişnuit (morasu habens), încă din perioada în care executa o pedeapsă privativă de libertate în urma unor alte conflicte violente cu victima, iar după revenirea la domiciliu a afirmat în prezenţa mai multor martori că o va omorî pe R.Ş., deoarece i-a distrus viaţa şi a făcut închisoare din cauza ei. Obsesia inculpatului de a se răzbuna pe victimă, ca stare psihică anormală care are ca efect alterarea gândirii, este compatibilă cu premeditarea. În realizarea scopului propus, inculpatul a conceput un plan de realizare a rezoluţiei infracţionale, s-a folosit de mătuşa sa M.A. (persoană cu deficienţe psihice) pe care a convins-o să relateze victimei o situaţie nereală, dar credibilă (şi anume, că au intrat nişte vite pe un teren cultivat cu porumb) şi a reuşit să o atragă într-un loc retras, necirculat, la o oră târzie din noapte, înlesnind comiterea infracţiunii. După ce victima s-a îndepărtat de casă, inculpatul a urmărit-o, a pândit momentul în care aceasta a intrat în lanul de porumb şi a atacat-o prin surprindere, aplicându-i în mod repetat multiple lovituri în zonele vitale ale corpului. În consecinţă, atâta vreme cât din probele administrate rezultă că inculpatul a meditat cu privire la săvârşirea faptei, asupra locului şi mijloacelor de răzbunare, la posibilităţile de comitere şi la consecinţele legate de hotărârea luată,
25

infracţiunea de omor a fost comisă în condiţiile premeditării, prevăzută în art. 175 alin. (1) lit. a) C. pen. Referitor la sporul de 6 luni închisoare aplicat, se reţine că instanţa de fond a procedat corect. Aplicarea pedepsei rezultante pentru întreaga pluralitate infracţională se realizează prin contopirea pedepsei pentru noua infracţiune cu pedeapsa neexecutată aplicată prin hotărârea anterioară de condamnare definitivă. Pentru aceasta, se parcurg două momente. În primul moment, instanţa determină pedeapsa de bază, stabilind care dintre cele două pedepse (cea fixată pentru noua infracţiune sau cea rezultată din condamnarea anterioară) este mai grea, iar în al doilea moment, care este facultativ, instanţa poate adăuga un plus la pedeapsa de bază, dacă apreciază că aceasta este neîndestulătoare. În acest caz, pedeapsa rezultată va fi alcătuită din două componente: pedeapsa de bază şi plusul, care are caracter de spor, iar pedeapsa finală va fi o pedeapsă rezultantă, aşa cum bine a procedat instanţa de fond. În raport cu considerentele expuse, recursul formulat de procuror este întemeiat. Cu privire la recursul declarat de inculpat: Instanţa de fond a stabilit în mod corect situaţia de fapt şi vinovăţia inculpatului, pe baza probelor administrate în cauză, aspecte verificate şi de instanţa de apel, care a ajuns la aceeaşi concluzie, în sensul că inculpatul este autorul uciderii victimei R.Ş. Este adevărat că inculpatul a negat comiterea infracţiunii (atitudine pe care a adoptat-o şi în cauza în care a fost judecat şi condamnat definitiv pentru infracţiunea de vătămare corporală având ca parte vătămată tot pe R.Ş.), susţinând că în seara zilei de 6 iulie 2007 a fost în sat, a cumpărat ţigări şi a revenit în domiciliu în jurul orelor 18,40 şi nu a mai ieşit până a doua zi dimineaţa, când a fost ridicat de organele de poliţie. Susţinerea inculpatului este infirmată de toate celelalte probe aflate la dosar. Martorul R.P. confirmă că soţia sa (victima R.Ş.) a fost strigată la poarta casei de M.A., care a determinat-o să se îndrepte spre o tarla de porumb, acolo unde a fost ucisă. Relevantă pentru stabilirea vinovăţiei inculpatului este declaraţia martorei C.M. din care rezultă că l-a văzut pe inculpat în sat, în jurul orelor 22,30 23,00, acesta era agitat şi a afirmat faţă de ea şi de sora lui că a omorât-o pe R.Ş. Raportul de expertiză biocriminalistică evidenţiază că pe inelul ridicat de la inculpat s-au identificat urme de sânge uman, iar completarea raportului medicolegal de necropsie confirmă că unele leziuni prezentate de victimă în zona facială, în raport de formă şi dimensiuni, puteau fi produse prin lovire cu pumnul, având pe deget inelul metalic.

26

Procesul-verbal încheiat la data de 7 iulie 2007, orele 12,30, imediat după descoperirea victimei, atestă că la cercetarea de la locul faptei a fost folosit un câine de urmă care a condus fără ezitare din imediata apropiere a cadavrului în curtea casei inculpatului. În consecinţă, declaraţiile martorilor audiaţi în cauză, constatările medicolegale şi expertiza efectuată evidenţiază că autorul uciderii victimei R.Ş. este inculpatul. Faţă de considerentele ce preced, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a admis recursul declarat de procuror împotriva deciziei penale nr. 31 din 4 martie 2009, a casat decizia penală atacată şi a menţinut sentinţa penală nr. 159 din 21 octombrie 2008, respingând, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul B.C. Pruncucidere. Stare de tulburare pricinuită de naştere Cuprins pe materii: Drept penal. Partea specială. Infracţiuni contra persoanei. Infracţiuni contra vieţii, integrităţii corporale şi sănătăţii. Omuciderea Indice alfabetic: Drept penal - pruncucidere C. pen., art. 177 Potrivit art. 177 C. pen., constituie infracţiunea de pruncucidere uciderea copilului nou-născut, săvârşită imediat după naştere de către mama aflată într-o stare de tulburare pricinuită de naştere. Prin „stare de tulburare pricinuită de naştere”, în sensul art. 177 C. pen., se înţelege acea formă de disoluţie a funcţiilor conştiinţei care depăşeşte prin gravitatea şi intensitatea ei tulburarea acceptabilă sau normală, suportată de către majoritate mamelor, instalându-se spontan ca urmare a unor condiţii de excepţie intervenite în procesul naşterii. Tulburările pricinuite de naştere, avute în vedere de legiuitor atunci când a incriminat în art. 177 C. pen. pruncuciderea, ca formă a omorului care atrage o răspundere penală atenuată, sunt tulburările de natură psiho-patologică, cum ar fi psihoza puerperală clasică, psihoza maniaco-depresivă, tulburările schizofreniforme. Nu pot fi considerate tulburări pricinuite de naştere, în sensul art. 177 C. pen., tulburările specifice naşterii, care încetează odată cu naşterea, şi nici manifestările emoţional-afective, determinate de stările conflictuale în care se găseşte mama care nu-şi doreşte copilul. I.C.C.J., secţia penală, decizia nr. 176 din 22 ianuarie 2009

27

Prin sentinţa nr. 45 din 1 februarie 2008, pronunţată de Tribunalul Arad, Secţia penală, în baza art. 177 C. pen., în urma schimbării încadrării juridice dată faptei prin rechizitoriu, din art. 174 raportat la art. 175 alin. (1) lit. a), c) şi d) şi art. 176 alin. (1) lit. a) C. pen., a fost condamnată inculpata T.T. la 4 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de pruncucidere. Pe durata şi în condiţiile prevăzute în art. 71 C. pen., s-a interzis inculpatei exercitarea drepturilor prevăzute în art. 64 alin. (1) lit. a) şi b) C. pen., mai puţin dreptul de a alege. În temeiul art. 861 şi art. 862 C. pen., a fost suspendată executarea pedepsei, sub supraveghere, pe perioada termenului de încercare de 6 ani şi s-a atras atenţia asupra dispoziţiilor art. 864 C. pen., privind cazurile de revocare a suspendării. Pentru a dispune în acest sens, prima instanţă a reţinut următoarele: Prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Tribunalul Arad, înregistrat la instanţă la data de 11 septembrie 2007, a fost pusă în mişcare acţiunea penală şi trimisă în judecată inculpata T.T. pentru săvârşirea infracţiunii de omor calificat şi deosebit de grav, prevăzută în art. 174 raportat la art. 175 alin. (1) lit. a), c) şi d) şi art. 176 alin. (1) lit. a) C. pen. Prin actul de sesizare a instanţei, în sarcina inculpatei s-a reţinut că aceasta este căsătorită cu numitul T.I., din anul 1998, iar cei doi soţi au împreună doi copii. În cursul anului 2006, T.T. a rămas însărcinată, însă starea de graviditate nu a fost cunoscută de membrii familiei sale. Faptul că inculpata a ascuns starea de graviditate de soţul ei este motivat de către aceasta prin împrejurarea că, în cursul anului 2006, ar fi avut o relaţie extraconjugală cu numitul C. În cursul zilei de 23 aprilie 2007, inculpata T.T. a dat naştere, la domiciliu, unui nou-născut de sex feminin, naşterea având loc într-una din curţile casei, după care a luat nou-născutul şi l-a transportat în zona fermei viticole aparţinând societăţii comerciale M., acest loc nemaifiind, în prezent, cultivat cu vie, iar zona nu este foarte circulată, probabilitatea de a întâlni alţi consăteni fiind, astfel, redusă. În acest loc, inculpata a aşezat corpul nou-născutului, pe care l-a învelit într-un pantalon, din material textil, precum şi într-o plapumă, tot din material textil, după care a dat foc suprafeţei respective de vegetaţie, focarul de incendiu fiind localizat la aproximativ 15 metri de locul unde aşezase copilul. Din cauza faptului că vegetaţia era uscată, iar vântul bătea în direcţii variabile, flăcările s-au extins, astfel că o suprafaţă mai mare a respectivei vii a fost incendiată, flăcările fiind observate de către o persoană care a anunţat Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă, în zonă deplasându-se It. col. S.A. - comandantul Secţiei de Pompieri, care, împreună cu alte persoane, a localizat şi stins incendiul. Din cuprinsul raportului de autopsie medico-legală, rezultă că moartea nounăscutului de sex feminin autopsiat a fost violentă, datorându-se intoxicaţiei acute
28

cu monoxid de carbon, asociată cu leziuni de arsură de gradul II/III şi III/IV, localizate pe cap, faţă, membrele superioare şi inferioare, pe aproximativ 30-35% din suprafaţa corpului. Aşadar, în momentul derulării incendiului, nou-născutul era viu, fapt dovedit de cauza medicală a morţii (intoxicaţia acută cu monoxid de carbon, asociată cu leziunile de arsură). Pentru a se stabili dacă inculpata a acţionat cu discernământ în momentul comiterii faptei, aceasta a fost supusă unei expertize medico-legale psihiatrice. Din raportul de expertiză medico - legală psihiatrică, rezultă că T.T. prezintă diagnosticul de „tulburare histrionică de personalitate. Stare depresivă reactivă. Intelect la limită”, astfel că discernământul acesteia a putut fi diminuat în momentul comiterii faptei pentru care este cercetată. Din probele administrate în faza urmăririi penale, precum şi din probele administrate în cursul judecăţii, prima instanţă a reţinut următoarele: În dimineaţa zilei de 23 aprilie 2007, fără a beneficia de asistentă medicală şi fără ca vreunul din membrii familiei să fie acasă, la domiciliul ei, inculpata a născut la termen un copil viu, de sex feminin, pe care l-a abandonat într-o fermă viticolă. Corpul fără viaţă al noului-născut a fost găsit în aceeaşi zi, cu vizibile leziuni produse prin ardere datorită faptului că vegetaţia din zonă fusese aprinsă, cauza principală a morţii fiind intoxicaţia acută cu monoxid de carbon. În opinia instanţei de fond, inculpata nu a acţionat cu premeditare în momentul comiterii faptei, imediat după naştere, discernământul acesteia fiind diminuat pe fondul unei stări psiho-fizice anormale pricinuită de împrejurări adiacente procesului fiziologic al naşterii, explicabilă prin aceea că prezintă tulburare histrionică de personalitate care, combinată cu un potenţial intelectual slab - debilitate mintală la limita inferioară, toleranţă scăzută la frustrare şi indici de depresie, a condus-o la comiterea faptei cu scopul de a-şi menţine, în faţa familiei şi a membrilor comunităţii din care face parte, o imagine acceptabilă prin raportare numai la propria scară de valori sociale şi morale. În final, prima instanţă a concluzionat că fapta inculpatei de a suprima viaţa noului-născut prin abandonarea acestuia în mediu toxic, pe fondul stării psihofizice produsă de împrejurări adiacente procesului fiziologic al naşterii, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de pruncucidere, prevăzută şi pedepsită de art. 177 C. pen. Împotriva hotărârii Tribunalului Arad a declarat apel procurorul, solicitând desfiinţarea acesteia şi condamnarea inculpatei pentru infracţiunea reţinută în rechizitoriu, considerând greşită schimbarea de încadrare juridică dispusă de instanţa de fond. Prin decizia nr. 129/A din 8 septembrie 2008 a Curţii de Apel Timişoara, Secţia penală, apelul procurorului a fost respins.
29

Împotriva deciziei, procurorul a declarat prezentul recurs, prin care a susţinut că decizia penală nr. 129/A din 8 septembrie 2008 a Curţii de Apel Timişoara şi sentinţa penală nr. 45 din 1 februarie 2008 a Tribunalului Arad sunt nelegale şi netemeinice, ambele statuând o încadrare juridică a faptei comise de către inculpată în discordanţă cu dispoziţiile normei de incriminare incidentă şi cu actele şi lucrările dosarului cauzei. Având în vedere incidenţa cazului de casare prevăzut în art. 385 alin. (1) pct. 17 C. proc. pen., s-a solicitat admiterea recursului, casarea sentinţei penale nr. 45 din 1 februarie 2008 a Tribunalului Arad şi a deciziei penale nr. 129/A din 8 septembrie 2008 a Curţii de Apel Timişoara şi, în urma rejudecării, condamnarea inculpatei pentru săvârşirea infracţiunii de omor calificat şi deosebit de grav, cu încadrarea juridică stabilită prin rechizitoriu, cu luarea în considerare la individualizarea pedepsei a circumstanţelor favorabile inculpatei. Recursul procurorului este fondat. Potrivit art. 177 C. pen., constituie infracţiunea de pruncucidere, fapta constând în uciderea copilului nou-născut, săvârşită imediat după naştere de către mama aflată într-o stare de tulburare pricinuită de naştere. Este unanim acceptat în doctrină şi jurisprudenţă că prin „stare de tulburare pricinuită de naştere”, în sensul art. 177 C. pen., se înţelege acea formă de disoluţie a funcţiilor conştiinţei care depăşeşte prin gravitatea şi intensitatea ei tulburarea acceptabilă sau normală, suportată de marea majoritate a mamelor, instalându-se totodată spontan ca urmare a unor condiţii de excepţie intervenite în procesul naşterii. Oricât de mare, de gravă ar fi starea de tulburare a mamei care şi-a ucis copilul, dacă această stare nu este prilejuită de naştere fapta va constitui omor, iar nu pruncucidere. Nu pot fi considerate tulburări pricinuite de naştere, în sensul art. 177 C. pen., tulburările specifice naşterii, care încetează odată cu naşterea, şi nici manifestările emoţional-afective determinate de stările conflictuale ori potenţial conflictuale, în care se găseşte mama care nu-şi doreşte copilul. Tulburările pricinuite de naştere pe care Ie-a avut în vedere legiuitorul, când a incriminat fapta în art. 177 C. pen. ca o formă a omorului ce atrage o răspundere penală „atenuată”, sunt tulburările de natură psiho-patologică, tulburările anormale, maladive, provocate de diverşi factori nocivi (psihoza puerperală clasică, psihoza maniacodepresivă, tulburările schizofreniforme etc.). Modul concret de săvârşire a faptei ori circumstanţele anterioare, concomitente sau ulterioare naşterii (ascunderea ori negarea sarcinii faţă de membrii familiei şi, în general, faţă de persoanele apropiate, neprezentarea la medic pentru luarea în evidenţă şi supravegherea evoluţiei sarcinii, crearea condiţiilor pentru naşterea în condiţii de singurătate, fără a apela la ajutorul
30

celorlalţi membri ai familiei ori la ajutorul cadrelor medicale, retragerea în locuri izolate pentru a naşte, deplasarea în locuri izolate cu nou-născutul, locuri care oferă condiţii adecvate suprimării vieţii copilului, procurarea sau pregătirea unor obiecte necesare acţiunii etc.) sunt elemente de fapt care pot releva intenţia de omor a nou-născutului de către mamă, eventual premeditarea, şi pot infirma existenţa intenţiei spontane de omor, intenţie specifică infracţiunii de pruncucidere, deoarece aceasta se formează sub imperiul stării de tulburare, acţiunea de ucidere executându-se simultan sau în intervalul de timp cât persistă această stare. Într-o decizie de îndrumare a fostului Tribunal Suprem, care îşi menţine actualitatea, se arată că nu orice tulburare este de natură să justifice încadrarea juridică a faptei în infracţiunea de pruncucidere, ci numai tulburarea ivită în procesul naşterii sau consecutivă acesteia. Manifestările emoţional-afective determinate de situaţii neconvenabile mamei, cum ar fi părăsirea de către bărbatul cu care a întreţinut relaţii intime, teama de părinţi, concepţii retrograde privind concepţia naşterii, nu pot fi luate în considerare (decizia de îndrumare nr. 2 din 1976). Din raportul de expertiză medico-legală şi completarea la acest raport nu rezultă că inculpata, în momentul comiterii faptei, se afla într-o stare de tulburare pricinuită de naştere, în sensul art. 177 C. pen., adică aceea stare care, în accepţiunea doctrinei şi jurisprudenţei, reprezintă o formă de disoluţie a funcţiilor conştiinţei care depăşeşte prin gravitatea şi intensitatea ei tulburarea acceptabilă sau normală, suportată de marea majoritate a mamelor, instalându-se totodată spontan ca urmare a unor condiţii de excepţie intervenite în procesul naşterii. În concluziile celor două acte medico-legale, existente la dosar, se arată că există „posibilitatea, pe tulburarea psihică de fond (tulburare histrionică de personalitate), actul naşterii să fi determinat o stare de tulburare psihică (în sensul unei tulburări pricinuite de naştere) cu îngustarea câmpului conştiinţei, astfel încât sus-numita să fi acţionat cu discernământ diminuat în momentul comiterii faptei.” Uciderea copilului nou-născut cu discernământ diminuat nu echivalează cu uciderea copilului nou-născut, imediat după naştere, de către mama aflată într-o stare de tulburare pricinuită de naştere. De altfel, în completarea raportului de expertiză medico-legală se menţionează: „cu ocazia internării şi examinărilor medico-legale psihiatrice din perioada 2 mai 2007 - 7 mai 2007 nu s-au evidenţiat semnele unei tulburări psihice pricinuite de naştere, ci s-a evidenţiat tulburarea psihică de fond (tulburare histrionică de personalitate) şi o tulburare psihică acută (stare depresivă reactivă), cel mai probabil declanşată de contextul conflictual ulterior naşterii (anchetă, mediatizarea cazului, reacţia familială, conştientizarea faptei), tulburare care s-a remis semnificativ pe parcursul spitalizării.”
31

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie mai reţine că, la data de 23 mai 2007, inculpata - fără a avea dificultăţi în rememorarea împrejurărilor săvârşirii faptelor - a condus echipa de cercetare penală pe tot parcursul urmat de la locul naşterii până la locul abandonării copilului şi, în prezenţa celor doi martori asistenţi, a menţionat organelor judiciare că a incendiat miriştea din preajmă. De asemenea, din primul proces-verbal de cercetare la faţa locului rezultă că „potrivit constatărilor făcute de către pompieri, incendiul a avut ca sursă probabilă de aprindere o flacără, produsă de un chibrit sau o brichetă, conducând la arderea vegetaţiei uscate pe o parcelă de aproximativ 300 de metri pătraţi, împrejurarea determinantă a incendiului fiind acţiunea intenţionată a unei persoane”, planşele foto anexate oferind informaţii inclusiv despre focarul de incendiu. Celelalte aspecte - rezultate din probele administrate - nu relevă existenţa stării specifice prevăzută în art. 177 C. pen.: - uciderea copilului nu a fost „săvârşită imediat după naştere”, din concluziile raportului de autopsie medico-legală rezultând că acesta (născut viabil, viu, la termen) a trăit extrauterin aproximativ 24 de ore; - intenţia de ucidere nu a fost spontană, ci premeditată, rezultând din aceea că inculpata a dus copilul la o distanţă apreciabilă de casă (circa 800 metri), într-o zonă izolată; a înfăşurat copilul în obiecte de îmbrăcăminte şi apoi într-o plapumă, obiecte uşor inflamabile (combustibile); a ascuns faţă de soţul său şi ceilalţi membri ai familiei, existenţa sarcinii, ştiind că aceasta poate fi rezultatul unor relaţii intime din afara căsătoriei; - ulterior, inculpata a susţinut că i-a spus soţului că este însărcinată şi că ar vrea să dea copilul spre adopţie surorii sale care nu avea copii, aceste susţineri fiind însă infirmate de soţul său în cursul urmăririi penale şi în cursul judecăţii. Susţinerea inculpatei potrivit căreia „copilul s-a născut mort” este infirmată de raportul de autopsie medico-legal şi buletinul anatomopatologic, iar eroarea în care pretinde că s-ar fi aflat cu privire la această situaţie vine în contradicţie cu experienţa anterioară, aceasta nefiind la prima naştere. În consecinţă, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că probatoriul administrat infirmă existenţa stării de tulburare în sensul art. 177 C. pen., ceea ce justifică critica procurorului cu privire la încadrarea juridică a faptei săvârşite de inculpată. Dată fiind fragilitatea copilului nou-născut şi dependenţa lui aproape totală de persoana care l-a născut, mijloacele de violenţă ce se pot folosi împotriva lui pentru a realiza uciderea sunt, de regulă, de minimă intensitate. Pe de altă parte, doctrinar şi jurisprudenţial, se admite că copilul nou-născut este, prin natura situaţiei lui, în neputinţă de a se apăra, iar cel care-i suprimă viaţa profită, implicit, de această stare.
32

Aceste aspecte juridice, coroborate cu fapta şi împrejurările săvârşirii acesteia de către inculpată, astfel cum rezultă din probatoriul administrat, relevă elementele constitutive ale infracţiunii de omor calificat şi deosebit de grav, în modalitatea normativă menţionată în rechizitoriu (art. 174 raportat la art. 175 alin. 1 lit. a, c şi d combinat cu art. 176 alin. 1 lit. a C. pen.), elementul subiectiv fiind intenţia directă în accepţiunea art. 19 alin. (1) pct. 1 lit. a) C. pen. Astfel, fapta inculpatei T.T., constând în aceea că la data de 23 aprilie 2007, după ce a născut la termen un copil viu şi viabil, de sex feminin, l-a înfăşurat în obiecte de îmbrăcăminte şi cu o plapumă şi, deplasându-se într-un loc izolat aparţinând unei ferme viticole, l-a abandonat într-o zonă cu vegetaţie uscată şi apoi a incendiat vegetaţia respectivă, moartea copilului nou-născut fiind violentă şi datorându-se intoxicaţiei acute cu monoxid de carbon, asociată cu leziuni de arsură de gradul II/III şi III/IV, localizate pe cap, faţă, membre superioare şi inferioare, pe aproximativ 30-35% din suprafaţa corporală, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de omor calificat şi deosebit de grav prevăzută în art. 174 raportat la art. 175 alin. (1) lit. a), c) şi d) combinat cu art. 176 alin. (1) lit. a) C. pen. Având în vedere cele reţinute, în temeiul art. 38515 pct. 2 lit. d) C. proc. pen., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a admis recursul declarat de procuror împotriva deciziei nr. 129/A din 8 septembrie 2008 a Curţii de Apel Timişoara, Secţia penală, a casat decizia penală recurată şi sentinţa nr. 45 din 1 februarie 2008 a Tribunalului Arad, Secţia penală şi, rejudecând, a condamnat pe inculpata T.T. la pedeapsa de 5 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de omor calificat şi deosebit de grav, prevăzută în art. 174 raportat la art. 175 alin. (1) lit. a), c) şi d) combinat cu art. 176 alin. (1) lit. a) C. pen., cu reţinerea circumstanţei atenuante prevăzute în art. 74 alin. (2) C. pen., iar în baza art. 71 C. pen. a interzis inculpatei drepturile prevăzute în art. 64 alin. (1) lit. a) şi b) C. pen. Trafic de persoane. Încadrare juridică. Circumstanţe agravante. Săvârşirea faptei de trei sau mai multe persoane împreună. Publicitatea şedinţei de judecată. Declararea şedinţei secrete Cuprins pe materii: Drept penal. Partea specială. Infracţiuni prevăzute în legi speciale. Infracţiuni privind traficul de persoane Indice alfabetic: Drept penal - trafic de persoane C. pen., art. 75 alin. (1) lit. a) Legea nr. 678/2001, art. 12 alin. (2) lit. a)
33

C. proc. pen., art. 290 alin. (2) şi (3) 1. În acord cu Deciziile nr. XVI din 19 martie 2007 şi nr. XLIX (49) din 4 iunie 2007, pronunţate de Secţiile Unite ale Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, fapta inculpaţilor de a recruta, transporta şi caza victime majore, în aceleaşi condiţii de loc şi de timp, prin înşelăciune, obligându-le la practicarea prostituţiei şi însuşindu-şi sume de bani provenite din practicarea prostituţiei de către victime fără acordul acestora, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii unice de trafic de persoane în forma continuată, prevăzută în art. 12 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. 2. Infracţiunea de trafic de persoane săvârşită de mai multe persoane împreună se încadrează în prevederile art. 12 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001. În acest caz, instanţa nu poate reţine în sarcina inculpaţilor şi circumstanţa agravantă prevăzută în art. 75 alin. (1) lit. a) C. pen., referitoare la săvârşirea faptei de trei sau mai multe persoane împreună, întrucât săvârşirea faptei de mai multe persoanei împreună se regăseşte, ca element circumstanţial de agravare, în conţinutul infracţiunii de trafic de persoane prevăzută în art. 12 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001, aceeaşi împrejurare neputând conduce la o dublă agravare a răspunderii penale. 3. În cazul infracţiunii de trafic de persoane majore prevăzută în art. 12 din Legea nr. 678/2001, instanţa poate declara, în condiţiile art. 290 alin. (2) C. proc. pen., şedinţă secretă pentru tot cursul judecării cauzei, în conformitate cu prevederile art. 290 alin. (3) din acelaşi cod. I.C.C.J., secţia penală, decizia nr. 2191 din 18 iunie 2008 1. Prin sentinţa nr. 426 din 27 septembrie 2007 a Tribunalului Argeş, Secţia penală, s-a schimbat încadrarea juridică, în baza art. 334 C. proc. pen., privind pe inculpaţii T.F., T.A., T.I. şi T.M., din infracţiunea prevăzută în art. 12 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001 şi art. 329 alin. (1) C. pen. cu aplicarea dispoziţiilor art. 41 alin. (2) şi art. 33 lit. a) C. pen., iar pentru inculpatul T.F. şi a dispoziţiilor art. 37 alin. (1) lit. b) C. pen., în câte o singură infracţiune prevăzută în art. 329 alin. (1) C. pen., cu aplicarea dispoziţiilor art. 41 alin. (2) C. pen., iar pentru inculpatul T.F. şi a dispoziţiilor art. 37 alin. (1) lit. b) C. pen. A condamnat pe inculpaţii T.F., T.A., T.I. şi T.M. pentru săvârşirea infracţiunii de proxenetism prevăzută în art. 329 C. pen., cu aplicarea dispoziţiilor art. 41 alin. (2) C. pen., iar pentru inculpatul T.F. şi a dispoziţiilor art. 37 alin. (1) lit. b) C. pen. Examinând probele administrate, instanţa a reţinut, în esenţă, ca situaţie de fapt, că în perioada 2004 - 2005 inculpaţii T.F., T.A., T.I. şi T.M. au recrutat
34

părţile vătămate şi le-au transportat în Spania, unde le-au asigurat cazarea în apartamente închiriate. Părţile vătămate au practicat prostituţia fără a fi constrânse în acest sens, iar o parte din sumele încasate au fost expediate în ţară pe numele inculpaţilor. 2. Împotriva acestei sentinţe penale au declarat apel procurorul şi inculpaţii. Procurorul a criticat hotărârea primei instanţe pentru următoarele motive: instanţa a apreciat în mod greşit probele administrate şi, în consecinţă, a schimbat încadrarea juridică a faptelor şi nu a reţinut în sarcina fiecăruia circumstanţa agravantă prevăzută în art. 75 alin. (1) lit. a) C. pen. Inculpaţii au criticat hotărârea primei instanţe pentru nelegalitate, în sensul că în mod greşit s-a reţinut în sarcina lor săvârşirea faptelor pentru care au fost condamnaţi, considerând că aceste fapte nu există şi, în consecinţă, au solicitat achitarea în baza dispoziţiilor art. 10 alin. (1) lit. a) C. proc. pen. Examinând sentinţa supusă apelului din punct de vedere al motivelor invocate, în conformitate cu dispoziţiile art. 371 C. proc. pen., curtea de apel a constatat următoarele: Inculpatul T.I. a recrutat pe părţile vătămate P.P. şi S.M. În acest scop, s-a deplasat la domiciliul acestora şi a afirmat că le va duce la muncă în Franţa sau Spania, precizând că este vorba de spălatul vaselor sau munci menajere. În aceeaşi perioadă, inculpatul T.I. a recrutat-o şi pe partea vătămata V.M., căreia aparent i-a oferit un loc de muncă la un restaurant din Spania. La 3 septembrie 2004, inculpatul, după ce a procurat documente de identitate pentru părţile vătămate, a ieşit cu acestea din ţară. În Spania, părţilor vătămate li sau luat paşapoartele, au fost cazate într-un apartament închiriat de inculpatul T.F. şi obligate să se prostitueze, în perioada 2004 - 2005 inculpatul realizând din activitatea infracţională suma de 2.482 de euro. La începutul anului 2005, inculpatul T.A. a recrutat pe partea vătămată S.G., promiţându-i că îi va asigura un loc de muncă într-un restaurant din Spania. Inculpatul a transportat-o în Spania, achitând contravaloarea transportului. Aşa cum rezultă din declaraţia părţii vătămate, aceasta a fost cazată într-un apartament, unde locuiau şi alte femei provenite din România, obligate de inculpat să se prostitueze. Din declaraţia părţii vătămate rezultă că a practicat prostituţia aproximativ 10 luni, perioadă în care a obţinut suma de 60.000 de euro, bani pe care i-a dat inculpatului T.A. sau numitei E.F., care strângea banii pentru el. Acelaşi inculpat împreună cu inculpatul T.M. au recrutat, la începutul anului 2004, şi pe partea vătămată B.N. Partea vătămată a fost obligată să se prostitueze în condiţiile menţionate mai sus pentru celelalte părţi vătămate. Din declaraţiile acestei părţi vătămate rezultă că pentru inculpat se prostituau E.F., M.M., D.V. şi R.L. S-a stabilit că în numele inculpatului s-au efectuat din Spania 22 de transferuri băneşti, sumele totale fiind de 11.312 euro şi 983 USD.
35

Inculpatul T.F. a recrutat pe părţile vătămate P.l., E.E. şi B.N., cărora Ie-a promis locuri de muncă în agricultură. În realitate, ajunse în Spania, părţile vătămate au fost obligate să se prostitueze pentru inculpat. Relevantă este declaraţia părţii vătămate E.E., care a arătat că s-a prostituat pentru inculpat şi a obţinut în urma acestei activităţi suma de 35.000 de euro, bani pe care i-a înmânat inculpatului. Din actele dosarului rezultă că, în perioada 2004 - 2005, inculpatul a avut cinci ieşiri în afara ţării, iar pe numele lui s-au operat 17 transferuri băneşti, primind 11.505 euro şi 5.214 USD. În ceea ce-l priveşte pe inculpatul T.M., din probele administrate rezultă că, în cursul lunii august 2004, a recrutat pe părţile vătămate B.C. şi G.S., promiţându-le locuri de muncă oneste în Spania. Părţile vătămate, odată ajunse în această ţară, au fost obligate să se prostitueze. Partea vătămată B.C. a declarat că a obţinut din prostituţie suma de 10.000 de euro pe care i-a înmânat-o inculpatului. Prin urmare, susţinerile inculpaţilor, potrivit cărora faptele reţinute în sarcina lor nu există şi s-ar impune achitarea în baza dispoziţiilor art. 10 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., nu sunt fondate. Apelul procurorului este fondat în ceea ce priveşte încadrarea juridică a faptelor reţinute în sarcina inculpaţilor. Având în vedere situaţia de fapt expusă, precum şi Decizia nr. XVI din 19 martie 2007, pronunţată în interesul legii de Secţiile Unite ale Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, rezultă că fiecare inculpat a comis, în concurs real, infracţiunea prevăzută în art. 12 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. şi, respectiv, infracţiunea prevăzută în art. 329 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., mai puţin inculpatul T.A., pentru care nu se pot reţine dispoziţiile art. 41 alin. (2) C. pen. Totodată, apelul procurorului este fondat şi în ceea ce priveşte al doilea motiv invocat, în sensul că în mod greşit prima instanţă nu a reţinut în sarcina fiecărui inculpat circumstanţa agravantă prevăzută în art. 75 alin. (1) lit. a) C. pen. Aşa cum rezultă din probele administrate în cauză, infracţiunile au fost săvârşite de către inculpaţi împreună, aspect ce impune reţinerea circumstanţei agravante prevăzută în art. 75 alin. (1) lit. a) C. pen. Aşa fiind, prin decizia nr. 16/A din 19 februarie 2008, Curtea de Apel Piteşti, Secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, a admis apelul declarat de procuror împotriva sentinţei penale nr. 426 din 27 septembrie 2007, a înlăturat schimbarea încadrării juridice şi, în consecinţă: - a condamnat pe inculpatul T.F. pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute în art. 12 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001, cu aplicarea art. 41 alin. (2), art. 37 alin. (1) lit. b) şi art. 75 alin. (1) lit. a) C. pen. şi a infracţiunii prevăzute în art. 329
36

alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2), art. 37 alin. (1) lit. b) şi art. 75 alin. (1) lit. a) C. pen.; a făcut aplicarea art. 33, 34 C. pen.; - a condamnat pe inculpaţii T.I. şi T.M. pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute în art. 12 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001, cu aplicarea art. 41 alin. (2) şi art. 75 alin. (1) lit. a) C. pen. şi a infracţiunii prevăzute în art. 329 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) şi art. 75 alin. (1) lit. a) C. pen.; a făcut aplicarea art. 33, 34 C. pen.; - a condamnat pe inculpatul T.A. pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute în art. 12 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001, cu aplicarea art. 75 alin. (1) lit. a) C. pen. şi a infracţiunii prevăzute în art. 329 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 75 alin. (1) lit. a) C. pen.; a făcut aplicarea art. 33, 34 C. pen. A respins, ca nefondate, apelurile formulate de inculpaţi. 3. Împotriva acestei decizii penale au declarat recurs procurorul şi inculpaţii. În recursul procurorului, decizia este criticată ca nelegală prin prisma cazului de casare prevăzut în art. 3859 alin. (1) pct. 17 C. proc. pen., solicitându-se, în baza art. 334 C. proc. pen., schimbarea încadrării juridice dată faptelor pentru toţi inculpaţii în infracţiunea prevăzută în art. 12 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., şi a art. 37 alin. (1) lit. b) C. pen. pentru inculpatul T.F. Cu ocazia dezbaterilor orale, reprezentantul parchetului şi-a extins motivele de recurs depuse în scris şi cu acela privind soluţionarea cauzei la instanţa fondului în condiţii de nepublicitate, deşi niciuna dintre părţi nu era minoră. În recursurile inculpaţilor, decizia recurată a fost criticată, între altele, prin prisma cazului de casare prevăzut în art. 3859 alin. (1) pct. 17 C. proc. pen., iar în recursurile inculpaţilor T.A. şi T.I., şi prin prisma cazului de casare prevăzut în art. 3859 alin. (1) pct. 18 C. proc. pen. Examinând actele şi lucrările dosarului, decizia recurată în raport cu motivele de critică invocate şi cu cazurile de casare sus-indicate, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, pentru următoarele considerente - relative la greşita încadrare juridică dată faptelor pentru toţi inculpaţii - constată că recursurile declarate sunt fondate şi urmează a le admite ca atare în temeiul dispoziţiilor art. 38515 pct. 2 lit. d) C. proc. pen. A. a) Cu privire la recursul declarat de procuror, relativ la motivul de critică vizând soluţionarea cauzei la instanţa de judecată în condiţii de nepublicitate şi, pe cale de consecinţă, solicitându-se casarea ambelor hotărâri şi trimiterea cauzei spre rejudecare la prima instanţă, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie are în vedere nepertinenţa acestuia, întrucât prin încheierea de şedinţă de la termenul din 6 martie 2007 prima instanţă, luând act de acordul iterat de reprezentantul parchetului şi apărătorii celor patru inculpaţi, a dispus în conformitate cu
37

prevederile art. 290 alin. (3) C. proc. pen. ca şedinţele de judecată să fie secrete pe „toată durata judecării cauzei la instanţa de fond.” b) Este fondată, însă, critica în sensul că faptelor imputate celor patru inculpaţi li s-a dat o greşită încadrare juridică - ceea ce atrage incidenţa în speţă a cazului de casare prevăzut în art. 3859 alin. (1) pct. 17 C. proc. pen. şi care le profită şi recurenţilor inculpaţi în totalitate. Cu titlu de premisă, se reţine că instanţa de apel a stabilit corect situaţia de fapt. Inculpaţii au recrutat, aşa cum se arată în decizie, au transportat şi au cazat în apartamente închiriate părţile vătămate, dar şi alte femei neidentificate, recrutarea făcându-se prin înşelăciune, în sensul că le vor ajuta să se angajeze fie ca muncitoare în agricultură, fie ca femei de serviciu sau chelneriţe în restaurante, în Spania. Ajungând la destinaţie, inculpaţii le-au luat paşapoartele, obligându-le să se prostitueze în favoarea lor şi însuşindu-şi sume importante de bani din activitatea de prostituţie desfăşurată fără acordul părţilor vătămate. În raport cu această situaţie de fapt şi cu cele stabilite în interesul legii de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie prin Decizia nr. XVI din 19 martie 2007, încadrarea juridică corectă a faptelor săvârşite era numai în dispoziţiile art. 12 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. pentru fiecare inculpat şi art. 37 alin. (1) lit. b) C. pen. pentru inculpatul T.F. Pentru existenta concursului real de infracţiuni, se arată în decizie, este necesar ca inculpaţii să acţioneze asupra altor persoane, fără a întrebuinţa constrângerea, în sensul îndemnului sau înlesnirii, tragerii de foloase din practicarea prostituţiei, recrutării sau traficării în acelaşi scop, prostituţia fiind practicată de bună voie de acele persoane, iar ulterior să acţioneze asupra aceloraşi persoane prin modalităţile arătate în art. 12 alin. (1) din Legea nr. 678/2001. În speţă, părţile vătămate au fost de la bun început induse în eroare de inculpaţi în legătură cu activităţile pe care le vor desfăşura în Spania, iar ulterior au fost constrânse prin ridicarea paşapoartelor şi, astfel, lipsite de libertatea de a renunţa la acele activităţi. În niciun moment, rezultă din probele administrate în timpul procesului penal, părţile vătămate nu au fost de acord să practice prostituţia. De asemenea, nu trebuiau aplicate dispoziţiile art. 75 alin. (1) lit. a) C. pen. în ceea ce priveşte încadrarea juridică în infracţiunea de trafic de persoane, deoarece agravanta respectivă se regăseşte în incriminarea mai gravă din art. 12 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001, neputându-se reţine un concurs între aceleaşi circumstanţe agravante. În ceea ce-l priveşte pe inculpatul T.A., ar fi trebuit să se reţină la încadrarea juridică şi aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., deoarece rezultă din probatoriul administrat că a recrutat mai multe persoane, respectiv pe S.G., B.N. şi M.M. (împreună cu inculpatul T.M.), D.V. şi R.L. Acestea din urmă nu au putut fi
38

audiate în cauză, dar faptul că se prostituau pentru inculpat rezultă din declaraţiile părţilor vătămate S.G. şi B.N., precum şi din declaraţia dată de inculpat la urmărirea penală. Această încadrare juridică este în acord cu Decizia dată în interesul legii de instanţa supremă nr. XLIX din 4 iunie 2007. B. a) Cu privire la recursurile declarate de inculpaţi, referitor la motivul de critică privind greşita încadrare juridică dată faptelor de instanţa de apel, solicitându-se schimbarea acesteia într-o unică infracţiune prevăzută în art. 329 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., acesta este nepertinent, având în vedere consideraţiile deja expuse cu ocazia evaluării motivelor de critică ale procurorului care au configurat că încadrarea juridică riguros corectă a faptelor celor patru recurenţi era numai în dispoziţiile art. 12 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. pentru fiecare inculpat şi reţinerea dispoziţiilor art. 37 alin. (1) lit. b) C. pen. pentru inculpatul T.F. b) Nu este întemeiată nici critica relativă la incidenţa cazului de casare prevăzut în art. 3859 alin. (1) pct. 18 C. proc. pen. pretinsă de recurenţii inculpaţi T.A. şi T.I., întrucât în speţă nu există o contradicţie esenţială, necontroversată şi ireconciliabilă, între actele şi lucrările dosarului şi hotărârea judecătorească de condamnare pronunţată. Din probele administrate, respectiv declaraţiile părţilor vătămate, cele ale martorilor, situaţia intrărilor şi ieşirilor inculpaţilor din ţară, procesele-verbale de recunoaştere de pe planşa fotografică, rezultă cu certitudine participaţia infracţională a acestor doi recurenţi inculpaţi. Astfel, inculpatul T.I. s-a ocupat personal de recrutarea părţilor vătămate P.P. şi S.M., deplasându-se la domiciliul acestora în prezenţa martorului A.C. În discuţiile purtate cu părinţii părţilor vătămate, martorii S.N. şi N.S., inculpatul a afirmat că le va duce pe fete la muncă în Franţa sau Spania, precizând că este vorba de spălatul vaselor sau munci menajere. În aceeaşi perioadă, a fost recrutată şi partea vătămată V.M., căreia i s-a oferit de către inculpatul T.I. un loc de muncă la un restaurant din Spania, promisiune nesinceră. Inculpatul a procurat documentele de identitate pentru P.P. şi S.M., iar la 3 septembrie 2004, împreună cu acestea şi V.M., au ieşit din ţară. În Spania, părţilor vătămate li s-au luat paşapoartele, au fost cazate într-un apartament închiriat de inculpatul T.F. şi obligate să se prostitueze. Pe numele inculpatului s-au înregistrat şapte transferuri băneşti în valoare totală de 2.482 de euro. Concomitent, în sarcina inculpatului T.A. se reţine că la începutul anului 2005 a recrutat pe S.G., promiţându-i că îi va asigura un loc de muncă într-un restaurant, astfel că împreună cu aceasta şi E.F. s-au deplasat în Spania, inculpatul achitând contravaloarea transportului. Partea vătămată precizează că a fost cazată într-un apartament, unde locuiau şi alte femei provenite din România şi obligată de inculpat să se prostitueze,
39

practicând această activitate timp de 10 luni de zile şi realizând circa 60.000 de euro, bani pe care i-a dat direct inculpatului T.A. ori numitei E.F., cea care strângea banii pentru el. Acelaşi inculpat şi inculpatul T.M. au recrutat la începutul anului 2004 şi pe B.N., din declaraţiile părţilor vătămate reieşind că pentru el se prostituau E.F., M.M., D.V. şi R.L. Pe numele inculpatului s-au efectuat din Spania 22 de transferuri băneşti, primind sumele totale de 11.312 euro şi 983 USD şi trimiţând 2.108 euro şi 1.036 USD. Pentru considerentele expuse, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a admis recursurile declarate împotriva deciziei penale nr. 16/A din 19 februarie 2008, a casat în parte decizia recurată şi sentinţa penală nr. 426 din 27 septembrie 2007 şi, rejudecând în fond: în baza art. 334 C. proc. pen., a schimbat încadrarea juridică dată faptelor, din infracţiunile prevăzute în art. 12 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001 şi art. 329 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 75 alin. (1) lit. a) şi art. 41 alin. (2) C. pen., în infracţiunea prevăzută în art. 12 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., pentru inculpaţii T.F., T.I. şi T.M. şi, din infracţiunile prevăzute în art. 12 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001 şi art. 329 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 75 alin. (1) lit. a) C. pen., în cea prevăzută în art. 12 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen, pentru inculpatul T.A.; în baza art. 12 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., a condamnat pe inculpaţii T.I., T.M. şi T.A., iar în baza art. 12 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001, cu aplicarea art. 37 alin. (1) lit. b) C. pen. şi art. 41 alin. (2) C. pen., a condamnat pe inculpatul T.F., menţinând restul dispoziţiilor hotărârilor atacate. de mită. Persoană care are atribuţii de constatare şi de sancţionare a contravenţiilor Cuprins pe materii: Drept penal. Partea specială. Infracţiuni care aduc atingere unor activităţi de interes public sau altor activităţi reglementate de lege. Infracţiuni de serviciu sau în legătură cu serviciul Indice alfabetic: Drept penal - luare de mită C. pen., art. 254 alin. (2) Legea nr. 78/2000, art. 7 alin. (1) Fapta persoanei care, în calitate de agent de poliţie, în exercitarea atribuţiilor de serviciu, pretinde şi primeşte o sumă de bani, în scopul de a nu sancţiona cu amendă
40

contravenţională persoana ce a săvârşit contravenţii la regimul circulaţiei pe drumurile publice, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de luare de mită prevăzută în art. 254 alin. (2) C. pen. raportat la art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000, întrucât agentul de poliţie constituie, în sensul art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000, o persoană care are, potrivit legii, atribuţii de constatare şi de sancţionare a contravenţiilor. I.C.C.J., secţia penală, decizia nr. 693 din 27 februarie 2009 Prin sentinţa penală nr. 585 din 28 noiembrie 2007, Tribunalul Satu Mare, în baza art. 254 alin. (2) C. pen. raportat la art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 74 alin. (1) lit. a) şi art. 76 alin. (1) lit. c) C. pen., a condamnat pe inculpaţii S.C. şi N.S. pentru săvârşirea infracţiunii de luare de mită, la pedepse de câte un an închisoare. În baza art. 81 C. pen., a dispus suspendarea condiţionată a executării pedepselor de câte un an închisoare aplicate inculpaţilor, pe durata termenului de încercare de 3 ani, stabilit conform art. 82 C. pen. În sarcina inculpaţilor s-au reţinut următoarele: În data de 9 februarie 2006, ora 16,40, denunţătorul P.I. s-a prezentat la parchet şi a formulat plângere penală împotriva unui echipaj de poliţie de la Biroul Circulaţie Piteşti, întrucât aceştia i-au pretins o sumă de bani, cu scopul de a nu-i aplica o amendă contravenţională. În fapt, denunţătorul P.I., la data de 9 februarie 2006, orele 16,00, se deplasa cu autoturismul şi, în apropierea unei intersecţii, a oprit autoturismul pentru a coborî martorul R.I. Imediat, a oprit în spatele său echipajul de circulaţie şi agentul de poliţie, care se afla la volan, i-a solicitat permisul de conducere şi cartea de identitate a autovehiculului. Denunţătorul a susţinut că nu avea asupra sa certificatul de înmatriculare al autoturismului. Din declaraţia lui P.I. rezultă că agentul de poliţie, identificat în persoana inculpatului S.C., i-a comunicat că a săvârşit trei contravenţii, respectiv a oprit în apropierea intersecţiei, nu are asupra sa certificatul de înmatriculare al autoturismului şi a condus fără centură, astfel încât amenda este de 1.500.000 lei vechi sau „ne înţelegem.” De asemenea, acelaşi inculpat l-a întrebat unde lucrează, P.I. i-a răspuns că este pădurar, după care inculpatul l-a întrebat cât costă o căruţă cu lemne. P.I. i-a răspuns că o căruţă cu lemne costă 800.000 lei vechi. Încă o dată inculpatul a insistat faţă de denunţător dacă scrie în procesul-verbal „amendă” sau „ne înţelegem.” Apoi, echipajul de poliţie, în scopul fluidizării traficului circulaţiei, s-a deplasat în zona R., unde a găsit un loc de parcare, denunţătorul fiind invitat să urmeze echipajul de poliţie. În acel loc i s-a întocmit denunţătorului de către inculpatul N.S. procesul-verbal de sancţionare contravenţională, timp în care
41

denunţătorul, lângă autoturismul inculpaţilor, a continuat discuţiile cu inculpatul S.C., cu privire la posibilitatea de „înţelegere.” Procesul-verbal a fost semnat de P.I., dar, a susţinut el, nu a văzut ce sancţiune i s-a aplicat, întrucât nu i s-a înmânat o copie de pe acesta. Denunţătorului i s-a înmânat permisul de conducere şi buletinul şi, potrivit înţelegerii anterioare, a plecat să facă rost de bani, el înţelegând prin expresia „ne înţelegem” că i se va aplica un avertisment dacă va da o sumă de bani. Din declaraţia denunţătorului rezultă că suma pretinsă - indirect - era de 800.000 lei vechi, contravaloarea unei căruţe cu lemne, preţ despre care a discutat cu inculpatul S.C. Tot denunţătorul a apreciat că suma de 800.000 lei vechi este prea mare, sumă care reprezenta de fapt jumătate din minimum amenzii de 1.500.000 lei vechi anunţată de inculpatul S.C., motiv pentru care s-a hotărât să le dea celor doi inculpaţi suma de 400.000 lei vechi. În acest scop a formulat denunţul penal la parchet. Potrivit procesului-verbal, sa procedat la înscrierea sumei de 400.000 lei vechi şi la constatarea flagrantă a infracţiunii. Echipa operativă condusă de procuror, împreună cu denunţătorul, care avea asupra sa un reportofon digital, în cauză autorizându-se cu titlu provizoriu înregistrarea pe bandă magnetică a convorbirilor ce urmau a fi purtate între denunţător şi inculpaţi, s-a deplasat la locul unde fusese chemat denunţătorul cu banii. Denunţătorul P.I. a purtat cu cei doi inculpaţi discuţia redată în procesul-verbal de transcriere din 9 februarie 2006, din care rezultă că inculpatul S.C. l-a întrebat pe acesta dacă a venit să le dea „o căruţă de lemne.” După înmânarea sumei de 400.000 lei vechi, i-a comunicat denunţătorului „ţi-a trecut avertismentul ăla” şi, pentru convingere, l-a întrebat pe inculpatul N.S. dacă, într-adevăr, i-a trecut avertisment, acesta din urmă confirmându-i. La solicitarea denunţătorului de a i se înmâna procesul-verbal, inculpatul N.S. ia comunicat că nu i-l mai dă. După primirea sumei, echipa operativă s-a apropiat de autoturismul în care se aflau cei doi inculpaţi şi, în prezenţa denunţătorului, s-a constatat că inculpatul
42

S.C. avea în mână două din bancnotele înseriate în sumă de 200.000 lei vechi, în timp ce inculpatul N.S. avea în buzunar această sumă. În drept, fapta inculpaţilor S.C. şi N.S. care, în data de 9 februarie 2006, în timpul exercitării atribuţiilor de serviciu, în calitate de agenţi de poliţie, având grade de subofiţeri, au pretins şi primit suma de 400.000 lei vechi de la denunţătorul P.I., cu scopul de a nu-l sancţiona cu amendă pentru un număr de 3 contravenţii la regimul circulaţiei rutiere, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de luare de mită, prevăzută în art. 254 alin. (2) C. pen. raportat la art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000. La individualizarea judiciară a pedepselor aplicate instanţa a avut în vedere criteriile prevăzute în art. 72 C. pen., după cum urmează: - gradul de pericol social ridicat al faptelor de această natură, însuşi legiuitorul prin modalitatea de incriminare stabilind că astfel de fapte prezintă o periculozitate socială deosebită; - modul şi împrejurările concrete în care a fost săvârşită fapta mai sus descrisă: inculpaţii au acţionat în timpul exercitării atribuţiilor de serviciu şi folosindu-se de calitatea specială în realizarea activităţii infracţionale; - valoarea mică a sumei care a făcut obiectul infracţiunii; - împrejurarea că inculpaţii au avut o conduită ireproşabilă în familie şi societate anterior săvârşirii faptei, iar în relaţiile de muncă au cunoscut o largă apreciere din partea colegilor şi superiorilor, împrejurare reţinută ca şi circumstanţă atenuantă prevăzută în art. 74 alin. (1) lit. a) C. pen.; - limitele speciale de pedeapsă prevăzute în partea specială a Codului penal; - posibilităţile concrete de reeducare ale inculpaţilor prin prisma situaţiei lor juridice, a atitudinii manifestate în familie şi societate, precum şi a evaluării psiho-comportamentale reliefate de actele depuse la dosar. Faţă de cele ce preced, făcând aplicarea dispoziţiilor art. 76 alin. (1) lit. c) C. pen., tribunalul a aplicat pedepse sub minimul special, astfel că, în temeiul art. 345 alin. (1) şi (2) C. proc. pen., a aplicat fiecăruia dintre inculpaţi pedeapsa de un an închisoare.
43

În ce priveşte modalitatea de executare a pedepselor aplicate inculpaţilor, având în vedere faptul că aceştia nu au antecedente penale, au avut o atitudine bună în familie şi societate anterior săvârşirii faptei şi s-au comportat corespunzător pe parcursul judecăţii, instanţa a constatat că scopul pedepsei, prevăzut în art. 52 C. pen., poate fi atins şi fără privare de libertate, astfel că, în baza art. 81 C. pen., a dispus suspendarea condiţionată a executării pedepselor aplicate inculpaţilor, stabilind, totodată, termen de încercare de 3 ani, conform art. 82 C. pen. Prin decizia nr. 96/A din 21 octombrie 2008, Curtea de Apel Oradea, Secţia penală şi pentru cauze cu minori, a respins, ca nefondate, apelurile declarate de inculpaţii S.C. şi N.S. împotriva sentinţei penale nr. 585 din 28 noiembrie 2007. Împotriva deciziei penale a Curţii de Apel Oradea au declarat recurs, în termen legal, inculpaţii S.C. şi N.S., criticând-o pentru netemeinicie şi nelegalitate. În esenţă, recurenţii inculpaţi S.C. şi N.S. au invocat, prin apărător, cazul de casare prevăzut în art. 3859 alin. (1) pct. 18 C. proc. pen. şi au solicitat admiterea recursurilor, casarea hotărârilor şi, în principal, trimiterea cauzei spre rejudecare la instanţa de prim control judiciar, iar în subsidiar, achitarea în baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 alin. (1) lit. d) C. proc. pen. Recurenţii inculpaţi au arătat, de asemenea, că încadrarea corectă, în cazul în care se va constata existenţa vinovăţiei lor în săvârşirea vreunei fapte, ar fi cea de primire de foloase necuvenite, şi nu cea de luare de mită. Examinând recursurile inculpaţilor prin prisma dispoziţiilor art. 3859 alin. (1) pct. 18 C. proc. pen., precum şi din oficiu în conformitate cu art. 3859 alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie le constată nefondate pentru următoarele considerente: Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie consideră că, în cauză, prima instanţă de control judiciar a dat eficienţă dispoziţiilor art. 63 alin. (2) C. proc. pen. referitoare la aprecierea probelor şi a stabilit că fapta inculpaţilor S.C. şi N.S. care, în calitate de agenţi de poliţie, în timp ce exercitau atribuţiile de serviciu, au pretins şi primit suma de 400.000 lei vechi de la denunţătorul P.I., care săvârşise trei contravenţii la regimul circulaţiei pe drumurile publice, cu scopul de a nu-l sancţiona cu amendă, întruneşte atât obiectiv, cât şi subiectiv conţinutul incriminator al infracţiunii prevăzute în art. 254 alin. (2) C. pen. raportat la art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000.
44

Din mijloacele de probă administrate, atât în cursul urmăririi penale şi în faza cercetării judecătoreşti, cât şi în apel - respectiv declaraţiile denunţătorului, probe de înseriere a sumei de 400.000 lei vechi, probe de sancţionare contravenţională, probe de constatare flagrant, declaraţii martori, declaraţii inculpaţi, procese-verbale de confruntare, probe de declarare a sumelor pe care agenţii de poliţie le aveau asupra lor - au rezultat împrejurările în care fapta a fost săvârşită de către inculpaţi. Incidenţa cazului de casare analizat impune ca eroarea în constatarea faptei imputate să rezide într-o greşeală evidentă, esenţială asupra existenţei, naturii sau împrejurărilor acesteia, fiind evident contrară actelor şi probelor administrate care se află la dosar. Gravitatea erorii trebuie să se manifeste prin contrarietatea, evidentă şi necontroversată, dintre ceea ce atestă dosarul prin actele sale şi ceea ce reţine instanţa prin hotărârea pronunţată cu privire la existenţa faptelor, a naturii acestora, a împrejurărilor în care au fost comise. Conform art. 254 C. pen., infracţiunea de luare de mită constă în fapta funcţionarului care, direct sau indirect, pretinde ori primeşte bani sau alte foloase care nu i se cuvin ori acceptă promisiunea unor astfel de foloase sau nu o respinge, în scopul de a îndeplini, a nu îndeplini ori a întârzia îndeplinirea unui act privitor la îndatoririle sale de serviciu sau în scopul de a face un act contrar acestor îndatoriri. Conform acestei definiţii, elementul material al infracţiunii de luare de mită se poate realiza alternativ, fie printr-o acţiune de pretindere, primire sau acceptare, fie printr-o inacţiune, respectiv prin nerespingerea promisiunii unei sume de bani sau a altor foloase, în scopul îndeplinirii, neîndeplinirii sau întârzierii în îndeplinirea unui act privitor la îndatoririle de serviciu ale unui funcţionar ori în scopul efectuării unui act contrar acestor îndatoriri. Nu se poate reţine de către instanţa de recurs că, în speţă, activitatea infracţională desfăşurată de către cei doi inculpaţi nu s-ar circumscrie conţinutului constitutiv al infracţiunii de luare de mită, astfel cum s-a susţinut de către apărare, latura obiectivă a acestei infracţiuni fiind dovedită cu întreg materialul probator administrat în cauză. Scopul pretinderii banilor şi acceptul de către inculpaţi a promisiunii banilor este, fără îndoială, dovedit, aşa cum se conturează din materialul probator administrat, respectiv acela al neîndeplinirii de către cei doi inculpaţi a îndatoririlor de serviciu, banii pretinşi şi primiţi fiind un contraechivalent al
45

conduitei pe care inculpaţii s-au angajat să o aibă, aceea de a nu întocmi un proces-verbal pentru constatarea contravenţiilor săvârşite de către denunţător şi, pe această cale, nesancţionarea lui. Convingerea denunţătorului că dacă nu dă o sumă de bani va fi sancţionat contravenţional a fost întărită şi de faptul că nu i s-a înmânat procesul-verbal de contravenţie, acesta fiind reţinut, fără nicio justificare, de către inculpaţi. Obiectul mitei, aşa cum rezultă din actele dosarului, a constat în bani (suma de 400.000 lei vechi); aceştia erau necuveniţi, pretinderea efectuându-se anterior sau concomitent îndeplinirii actului referitor la atribuţiile de serviciu, iar actul făcea parte din sfera îndatoririlor de serviciu ale funcţionarilor, fiind îndeplinite condiţiile elementului material al infracţiunii de luare de mită. Sub aspectul laturii subiective a infracţiunii, vinovăţia inculpaţilor îmbracă forma intenţiei directe. În mod corect s-a apreciat atât de către instanţa de fond, cât şi de cea de control judiciar că declaraţiile inculpaţilor nu se coroborează cu restul materialului probator administrat în cauză şi, în mod întemeiat, au fost înlăturate ca nesincere. Această înlăturare a declaraţiilor inculpaţilor ca nesincere şi neluarea acestora în considerare ca probe nu reprezintă o încălcare a prezumţiei de nevinovăţie şi nici a principiului egalităţii armelor în faţa instanţei, desprins din conţinutul tratatelor internaţionale privind drepturile omului, ci o aplicare a dispoziţiilor art. 69 C. proc. pen., în conformitate cu care declaraţiile învinuitului sau inculpatului făcute în cursul procesului penal pot servi la aflarea adevărului, numai în măsura în care se coroborează cu fapte şi împrejurări ce rezultă din ansamblul probelor existente în cauză. Prin prisma acestui principiu, trebuie amintit că inculpaţilor li s-a dat posibilitatea să-şi angajeze un apărător, i s-a dat dreptul acestuia să cunoască actele dosarului la care a avut acces nelimitat, au avut dreptul să propună probe în apărare întocmai ca şi acuzarea şi au putut să formuleze concluzii în mod nemijlocit în faţa instanţei cu ocazia dezbaterilor. Faţă de considerentele expuse, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că hotărârea atacată este legală şi temeinică atât în ceea ce priveşte starea de fapt reţinută în sarcina inculpaţilor, cât şi încadrarea juridică stabilită, nefiind incidente dispoziţiile art. 10 alin. (1) lit. d) C. proc. pen., ci, dimpotrivă, fiind întrunite condiţiile tragerii la răspundere penală a inculpaţilor.

46

În cauză nu se poate reţine existenţa aplicării dispoziţiilor art. 256 C. pen., întrucât infracţiunea de primire de foloase necuvenite presupune ca primirea de bani să aibă loc după ce funcţionarul a îndeplinit un act în virtutea funcţiei sale, cu condiţia ca folosul să nu fi fost pretins anterior, iar primirea lui să nu fie rezultatul unei înţelegeri prealabile îndeplinirii actului. Or, din probele administrate rezultă existenţa unei înţelegeri prealabile între părţi cu privire la primirea unei sume de bani, fapta constituind infracţiunea de luare de mită, chiar şi în condiţiile în care banii s-au înmânat funcţionarului după îndeplinirea actului. În ceea ce priveşte individualizarea judiciară a pedepselor aplicate inculpaţilor, instanţa constată că s-au avut în vedere toate criteriile generale prevăzute în art. 72 C. pen., pedeapsa aplicată fiind în măsură să conducă la realizarea scopului prevăzut în art. 52 C. pen. Astfel, ţinând seama, pe de o parte, de natura infracţiunilor comise, circumstanţele reale în care s-au comis, suma de bani pretinsă de la denunţător, calitatea de agenţi de poliţie pe care o au inculpaţii, iar, pe de altă parte, de circumstanţele personale ale acestora, care au o vârstă tânără, sunt la prima confruntare cu legea penală şi au perspective ridicate de reintegrare în societate, pedepsele aplicate de către prima instanţă sunt just individualizate, astfel încât redozarea acestora nu se impune. De asemenea, modalitatea de executare a pedepselor stabilite este una corectă, la dosar existând suficiente probe (vârsta tânără a acestora, perspectivele de reintegrare, studiile, situaţia socială şi familială, conduita adoptată anterior comiterii faptelor), care să formeze convingerea instanţei că scopul pedepsei poate fi atins şi fără privare de libertate. Faţă de considerentele ce preced, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a respins, ca nefondate, recursurile declarate de inculpaţii S.C. şi N.S.

Trafic de droguri. Infracţiune consumată. Circumstanţă agravantă. Art. 14 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 143/2000

47

Cuprins pe materii: Drept penal. Partea specială. Infracţiuni prevăzute în legi speciale. Infracţiuni privind traficul şi consumul ilicit de droguri Indice alfabetic: Drept penal - trafic de droguri - infracţiune consumată - circumstanţă agravantă Legea nr. 143/2000, art. 2, art. 14 alin. (1) lit. c) Fapta de a procura droguri şi de a le introduce într-un penitenciar, în scopul de a fi livrate unor persoane aflate în locul de detenţie pentru a fi puse în vânzare de către acestea, constituie infracţiunea de trafic de droguri prevăzută în art. 2 din Legea nr. 143/2000 în forma consumată, iar nu în forma tentativei, chiar dacă făptuitorul a fost prins în flagrant înainte ca drogurile să fie livrate efectiv persoanelor aflate în locul de detenţie, întrucât art. 2 din Legea nr. 143/2000 incriminează şi faptele constând în „oferirea”, „transportul”, „procurarea” şi „deţinerea” drogurilor, fără drept. În acest caz, drogurile fiind introduse într-un penitenciar, fapta este săvârşită în condiţiile circumstanţei agravante prevăzute în art. 14 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 143/2000, care se referă la comiterea faptei într-un loc de detenţie. I.C.C.J., secţia penală, decizia nr. 2336 din 26 iunie 2008 Prin sentinţa nr. 590 din 5 decembrie 2007, pronunţată de Tribunalul Argeş, Secţia penală, au fost condamnaţi inculpaţii R.L. şi C.C. pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute în art. 26 C. pen. raportat la art. 2 alin. (1) şi (2) cu referire la art. 14 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 143/2000, iar inculpatele N.C. şi A.M. pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute în art. 2 alin. (1) şi (2) cu referire la art. 14 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 143/2000. Prima instanţă a reţinut că, la 19 iulie 2007, martorul G.S., deţinut în Penitenciarul Colibaşi, a formulat un denunţ împotriva deţinutului P.T., întrucât acesta distribuie droguri în penitenciar. În baza acestui denunţ s-a obţinut numărul de telefon folosit de P.T. Din procesele-verbale de redare a convorbirilor telefonice efectuate la postul telefonic autorizat, a rezultat că acest post telefonic este folosit, în principal, de inculpatul R.L., care îi solicita inculpatei N.C. să introducă droguri în penitenciar. Autorizarea interceptării şi înregistrării convorbirilor telefonice a fost dată de Tribunalul Argeş, prin încheierea din 1 august 2007.

48

Din convorbirile interceptate a rezultat că, la 15 august 2007, inculpata N.C. a distribuit prima oară, în penitenciar, 2 pliculeţe cu droguri către inculpatul R.L., însă această operaţiune nu a putut fi depistată de organele de anchetă. Ulterior, inculpaţii R.L. şi C.C. - în baza unei înţelegeri anterioare - le-au sfătuit prin telefon pe inculpatele N.C. şi A.M. să le aducă droguri în penitenciar, după ce, în prealabil, le prelucraseră pe acestea în legătură cu locul unde trebuiau să se întâlnească pentru a se cunoaşte şi cu persoana care era principala furnizoare de droguri din zona Piaţa M. (persoană rămasă necunoscută). La 25 august 2007, ora 15.30, s-a efectuat un flagrant în Penitenciarul Colibaşi, în camera de la sectorul vizite, unde au fost introduse inculpatele împreună cu alţi vizitatori. La percheziţia corporală, efectuată în aceeaşi dată, asupra inculpatei N.C. a fost găsit un pacheţel conţinând 6 bile cu substanţă pulverulentă în greutate de 1,4 g, iar asupra inculpatei A.M. s-a găsit un alt pacheţel, ce conţinea o substanţă pulverulentă de culoare maronie în greutate de 3 g. În cursul urmăririi penale, cele două inculpate au recunoscut că, la cererile insistente ale celor doi inculpaţi, au procurat pacheţelele conţinând heroină (potrivit datelor furnizate de Laboratorul central de analiză şi profil al drogurilor din 25 august 2007) şi le-au introdus în penitenciar cu scopul de a le distribui acestora. De asemenea, s-a constatat, pe baza convorbirilor telefonice, că inculpatele N.C. şi A.M. erau dirijate de cei doi inculpaţi să procure droguri şi să vină împreună la penitenciar, ceea ce demonstrează existenţa unei înţelegeri anterioare între toţi inculpaţii cu privire la introducerea heroinei în penitenciar şi distribuirea acesteia, faptele întrunind - în opinia primei instanţe - elementele constitutive ale infracţiunii de trafic de droguri prevăzută în art. 2 din Legea nr. 143/2000 în formă consumată, iar nu ale tentativei la această infracţiune. Sentinţa a fost apelată de toţi inculpaţii. Prin decizia nr. 32/A din 27 martie 2008, Curtea de Apel Piteşti, Secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, a admis apelurile declarate de inculpatele N.C. şi A.M. cu privire la individualizarea pedepselor şi a respins, ca nefondate, apelurile declarate de inculpaţii R.L. şi C.C. Împotriva deciziei instanţei de apel au declarat recursuri, între alţii, inculpaţii. În motivele de recurs, inculpatele N.C. şi A.M. - prin apărători - au solicitat, în principal, schimbarea încadrării juridice a faptelor în tentativa prevăzută în art. 20 C. pen. raportat la art. 2 alin. (1) şi (2) cu referire la art.14 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 143/2000 - cazul de casare invocat fiind cel prevăzut în art. 3859 alin. (1) pct. 17 C. proc. pen. Recurenta inculpată N.C. a mai susţinut că, în mod greşit, instanţa de apel a apreciat ca tardiv denunţul formulat conform art. 16
49

din Legea nr. 143/2000 (cazul de casare invocat fiind cel prevăzut în art. 3859 alin. 1 pct. 10 C. proc. pen.), în urma căruia a fost identificat un traficat de droguri (dosarul nr.159/D/P/2008 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti). Cu ocazia dezbaterilor, inculpaţii R.L. şi C.C., invocând, între altele, cazul de casare prevăzut în art. 3859 alin. (1) pct. 17 C. proc. pen., au solicitat schimbarea încadrării juridice a faptei în instigare la trafic de droguri. Recursurile sunt nefondate. Cererile celor 4 inculpaţi referitoare la încadrarea juridică a faptelor au fost examinate şi corect soluţionate, atât de prima instanţă, cât şi de cea de apel. Potrivit art. 25 C. pen., instigator este persoana care, cu intenţie, determină pe o altă persoană să săvârşească o faptă prevăzută de legea penală. Aşa cu corect au argumentat ambele instanţe, activitatea inculpaţilor R.L. şi C.C. a depăşit limitele instigării în sensul art. 25 C. pen. Aceşti doi inculpaţi au fost cei care le-au sfătuit pe coinculpatele N.C. şi A.M. cum să introducă drogurile în penitenciar, coordonându-le întreaga activitate şi garantându-le că aceste droguri urmau să fie distribuie în penitenciar. De asemenea, scopul introducerii drogurilor în unitatea de detenţie nu era cel legat de consumul propriu, ci vânzarea în vederea obţinerii unor sume de bani (aspecte rezultate din declaraţiile coinculpatelor şi din convorbirile telefonice interceptate). Conform art. 20 alin. (1) C. pen., tentativa constă în punerea în executare a hotărârii de a săvârşi infracţiunea, executare care a fost însă întreruptă sau nu şi-a produs efectul. În cauză, din probatoriul administrat - şi necontestat de către inculpaţi rezultă că anterior a avut loc o înţelegere privind modul de achiziţionare, ascundere şi introducere a drogurilor în unitatea de detenţie, precum şi scopul acestei activităţi: obţinerea unor sume de bani. Întreaga activitate de executare a înţelegerii s-a desfăşurat conform planului stabilit şi s-a finalizat cu obţinerea drogurilor şi introducerea acestora în unitatea de detenţie. Împrejurarea că drogurile nu au ajuns efectiv în posesia inculpaţilor R.L. şi C.C. a fost rezultatul activităţii organelor judiciare (organizarea prinderii în flagrant) şi nu este de natură să justifice încadrarea juridică a faptei în tentativă la trafic de droguri, respectiv, complicitate sau instigare la tentativă la trafic de droguri. Elocvente pentru încadrarea juridică, corect realizată de prima instanţă, sunt şi dispoziţiile art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, care incriminează, între altele, şi faptele constând în „oferirea”, „transportul”, „procurarea” şi „deţinerea” drogurilor, precum şi cele ale art. 14 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 143/2000, care instituie o circumstanţă agravantă în cazul în care acestea sunt comise într-un „loc de detenţie.” Pentru a beneficia de reducerea la jumătate a limitelor pedepselor prevăzute de lege, una din condiţiile art. 16 din Legea nr. 143/2000 este ca denunţul să se
50

realizeze în cursul urmăririi penale. În cauză, rechizitoriul a fost întocmit la data de 10 septembrie 2007, iar denunţul a fost formulat de inculpata N.C. la data de 19 noiembrie 2007. Conform sentinţei şi deciziei atacate, această împrejurare, alături de altele - cu caracter personal - a fost avută în vedere cu ocazia individualizării pedepsei, prin aplicarea dispoziţiilor art. 74 şi art. 76 C. pen., respectiv prin aplicarea unei pedepse situate sub minimul special al textului incriminator al faptei. Faţă de cele reţinute, în temeiul art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a respins recursurile, ca nefondate.

infractorului. Elemente constitutive. Complicitate la infracţiunea de luare de mită Cuprins pe materii: Drept penal. Partea specială. Infracţiuni care aduc atingere unor activităţi de interes public sau altor activităţi reglementate de lege. Infracţiuni care împiedică înfăptuirea justiţiei Indice alfabetic: Drept penal - favorizarea infractorului - complicitate la infracţiunea de luare de mită C. pen., art. 26, art. 254, art. 264 Legea nr. 78/2000, art. 17 lit. a) 1. Fapta de a avertiza, prin intermediul telefonului, persoana care are calitatea de complice la săvârşirea infracţiunii de luare de mită prevăzută în art. 254 alin. (1) C. pen., să părăsească locul unde urma să fie surprinsă de organele judiciare în flagrant, primind suma de bani pretinsă ca mită, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de favorizare a infractorului, prevăzută în art. 264 alin. (1) C. pen., cu referire la art. 17 lit. a) din Legea nr. 78/2000. 2. Complicitatea la săvârşirea infracţiunii de luare de mită nu presupune întrunirea de către complice, ci numai de către autorul infracţiunii de luare de mită, a calităţii de funcţionar cu atribuţii în îndeplinirea actului în legătură cu care se pretind sau se primesc banii ori foloasele necuvenite. I.C.C.J., Secţia penală, decizia nr. 1978 din 27 mai 2009 I. Prin sentinţa nr. 492/D din 11 octombrie 2006 a Tribunalului Bacău, Secţia penală, au fost condamnaţi următorii inculpaţi:
51

- Ş.G. la 3 ani şi 6 luni închisoare şi interzicerea timp de 2 ani a drepturilor prevăzute în art. 64 alin. (1) lit. a), b) şi c) C. pen. pentru săvârşirea infracţiunii de luare de mită prevăzută în art. 254 alin. (1) C. pen., cu referire la art. 61 din Legea nr. 78/2000, modificată şi completată, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. În baza art. 861 C. pen., s-a dispus suspendarea executării pedepsei sub supraveghere, fixându-se termen de încercare de 5 ani şi 6 luni începând cu data rămânerii definitive a hotărârii. - Z.C. şi Ş.Ş. la câte 2 ani închisoare şi interzicerea timp de un an a drepturilor prevăzute în art. 64 alin. (1) lit. a) şi b) C. pen. pentru săvârşirea infracţiunii de complicitate la luare de mită prevăzută în art. 26 raportat la art. 254 alin. (1) C. pen., cu referire la art. 61 din Legea nr. 78/2000, modificată şi completată, cu aplicarea art. 74 alin. (1) lit. a) şi a art. 76 alin. (1) lit. c) C. pen. În baza art. 81 C. pen., s-a dispus suspendarea condiţionată a executării pedepsei aplicate fiecăruia dintre aceşti doi inculpaţi, fixându-se termen de încercare de 4 ani cu începere de la data rămânerii definitive a hotărârii. - L.C. la 2 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de favorizare a infractorului prevăzută în art. 264 alin. (1) C. pen., cu referire la art. 17 lit. a) din Legea nr. 78/2000, modificată şi completată, cu aplicarea art. 74 alin. (1) lit. a) şi a art. 76 alin. (1) lit. e) C. pen. În baza art. 81 C. pen., s-a dispus suspendarea condiţionată a executării pedepsei aplicate acestui inculpat, fixându-se termen de încercare de 2 ani şi două luni cu începere de la data rămânerii definitive a hotărârii. A fost reţinută, în esenţă, următoarea situaţie de fapt: Prin Hotărârea Consiliului Local al Municipiului Bacău nr. 104 din 31 martie 2003, inculpata Ş.G., care fusese anterior director în cadrul Direcţiei Sociale Bacău, a fost numită în funcţia de director al Serviciului Public de Asistenţă Socială al Municipiului Bacău, îndeplinind această funcţie până la 12 ianuarie 2005, când a solicitat încetarea raporturilor de muncă prin acordul părţilor. La rândul său, inculpatul Z.C. a fost angajat în post de conducător auto la Primăria Municipiului Bacău începând de la 15 septembrie 1999, iar inculpatul Ş.Ş. a fost încadrat, la data de 1 august 2003, în funcţia de inspector treapta a II-a în cadrul Serviciului Public de Asistenţă Socială al Municipiului Bacău condus de inculpata Ş.G.

52

În realizarea atribuţiilor ce-i reveneau în calitate de director al Serviciului Public de Asistenţă Socială al Municipiului Bacău, inculpata Ş.G. avea obligaţia de a asigura încheierea anchetelor sociale care stăteau la baza analizei Consiliului Local al Municipiului Bacău cu privire la cazurile de repartizare a locuinţelor sociale, pentru stabilirea repartiţiilor de principiu şi întocmirea listelor de priorităţi. - Acţionând în acest sens încă din perioada în care a îndeplinit funcţia de director la Direcţia Socială Bacău, inculpata Ş.G. a primit în vara anului 2002, de la H.V., un buchet de flori şi bunuri alimentare în valoare de aproximativ 80 lei (RON), pentru a facilita fiicei acesteia (C.I.) să obţină o locuinţă socială. Ulterior, inculpata Ş.G. a mai primit de la H.V., în acelaşi scop, suma de 500 lei (RON) şi o pungă cu 10 kg piept de pui. După trecerea unui interval mai mare de timp, neliniştită de faptul că fiicei sale nu i se repartizase încă locuinţă, H.V. a mers din nou la biroul inculpatei Ş.G., înmânându-i de această dată suma de 500 euro pentru a i se soluţiona mai repede cererea de atribuire a locuinţei promise. Ulterior, H.V. a căutat-o telefonic, în mai multe rânduri, pe inculpată şi, atunci când a găsit-o, aceasta i-a cerut de fiecare dată să mai aibă răbdare, iar în iulie 2004, după ce a fost suspendată din funcţie, i-a comunicat că îi va restitui banii pentru că nu mai are posibilitate să faciliteze repartizarea locuinţei promise. - Un alt solicitant, P.N., pensionar, a făcut demersuri repetate pentru a obţine o locuinţă socială. Cu ocazia unui demers, în luna aprilie 2003, lui P.N. i sa recomandat să se prezinte, pentru întocmirea documentaţiei necesare, la directorul Ş.G. Aflând de la unele persoane, în timp ce aştepta să intre în audienţă, că ar fi necesar să se prezinte cu o „atenţie”, P.N. a procurat suma de 350 euro şi, după 3 zile, când a fost primit şi a aflat că fusese înscris pe lista de priorităţi, a lăsat această sumă de bani inculpatei Ş.G. Ulterior, la 25 mai 2003, cu ocazia zilei de naştere a inculpatei Ş.G., P.N. sa prezentat din nou la biroul acesteia, oferindu-i, într-un plic, suma de 900 lei (RON), o brăţară din aur, mai multe sticle cu băuturi alcoolice, cafea, ţigări şi alte produse. Fiind suspendată din funcţie în luna iulie 2004, astfel că nu mai avea posibilitate să avantajeze obţinerea de locuinţe sociale, inculpata Ş.G. a fost nevoită să restituie personal lui P.N., la data de 4 august 2004, suma de 350 euro, pe care acesta a predat-o organelor de urmărire penală ce fuseseră sesizate prin denunţul pe care-l făcuse anterior.

53

- Aflând de la mama sa că inculpatul Z.C. ar putea să-i faciliteze obţinerea unei locuinţe sociale, Ş.M. a intrat în legătură cu acesta şi, în urma discuţiilor pe care le-au avut, a convenit cu el să-i dea suma de 1.300 euro pentru a i se repartiza o astfel de locuinţă. În baza acestei înţelegeri, cei doi s-au întâlnit în luna iunie 2003, unde Ş.M. i-a înmânat inculpatului Z.C. suma de 1.300 euro. După trecerea unei perioade de timp, în care inculpatul Z.C. i-a spus de mai multe ori că încă nu i se poate soluţiona solicitarea de locuinţă socială, Ş.M. a reuşit să-l întâlnească şi să discute cu el în vara anului 2004. Cu acest prilej, fiind de faţă şi soţul ei, Ş.A., care a înregistrat convorbirea folosind un reportofon pe suport magnetic, au aflat că pentru obţinerea repartiţiei pe locuinţă trebuia să intervină şi inculpatul Ş.Ş., iar banii urmau să ajungă la inculpata Ş.G. Ulterior, desfăşurându-se activităţi specifice pentru descoperirea faptelor, au fost interceptate şi înregistrate convorbirile ce s-au purtat în vederea restituirii sumei de 1.300 euro care fusese predată de Ş.M. inculpatului Z.C. Ca urmare, au fost înregistrate şi discuţiile ce au avut loc în seara zilei de 18 august 2004, în momentul în care inculpaţii Ş.Ş. şi Z.C. i-au restituit fiecare câte 150 euro denunţătoarei Ş.M. din suma de 1.300 euro care fusese înmânată lui Z.C. Apoi, tot cu ocazia acestei întâlniri, inculpatul Ş.Ş. s-a deplasat la apartamentul unde locuia inculpata Ş.G., de unde a revenit cu suma de 20.000.000 lei (ROL), pe care i-a predat-o denunţătoarei Ş.M., ca echivalent al sumei de 500 euro, spunându-i că diferenţa de 500 euro i-o va remite ulterior. Până la urmă, pe baza dosarului ce i se formase, Ş.M. a obţinut repartiţie pentru locuinţă socială. Aflând despre aceasta, inculpatul Ş.Ş. a încercat să recupereze sumele de bani restituite denunţătoarei Ş.M. şi a stabilit, împreună cu ea, locul unde să se întâlnească în seara zilei de 25 octombrie 2004, pentru a primi de la aceasta 2.000 lei (RON). - La ora şi locul fixat pentru întâlnire, în timpul derulării procedurii de surprindere în flagrant ce fusese organizată din timp, inculpatul L.C., agent procedural în cadrul unui birou de executor judecătoresc, a făcut apel la telefonul mobil al inculpatului Ş.Ş. şi, în scurta convorbire pe care au purtat-o, l-a avertizat să părăsească imediat locul respectiv, acesta conformându-se. După acest anunţ, inculpatul L.C. a comunicat, telefonic, soţiei coinculpatului Ş.Ş. despre cele întâmplate, subliniindu-i că a reuşit să-l ajute pe soţul ei să nu fie surprins, în flagrant, primind banii. II. Prin decizia nr. 135 din 19 iunie 2007 a Curţii de Apel Bacău, Secţia penală, cu opinie separată, au fost respinse, ca nefondate, apelurile declarate de procuror şi de inculpaţii Ş.G. şi Ş.Ş. şi, admiţându-se apelul declarat, între alţii, de inculpatul L.C., s-a făcut aplicarea art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 alin. (1)
54

lit. b1) C. proc. pen., cu referire la art. 181 C. pen., s-a dispus achitarea inculpatului L.C. pentru săvârşirea infracţiunii de favorizare a infractorului prevăzută în art. 264 alin. (1) C. pen., cu referire la art. 17 lit. a) din Legea nr. 78/2000, modificată şi completată, iar în baza art. 91 şi a art. 181 alin. (3) C. pen., s-a aplicat acestui inculpat sancţiunea cu caracter administrativ de 500 lei amendă. III. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Secţia penală, prin decizia nr. 798 din 4 martie 2008, a admis recursurile declarate de procuror şi, între alţii, de inculpaţii Ş.G., Ş.Ş. şi L.C., a casat în totalitate decizia atacată şi a trimis cauza la Curtea de Apel Bacău, în vederea rejudecării apelurilor. IV. Rejudecând în limitele sesizării sale prin decizia de trimitere a instanţei de recurs, Curtea de Apel Bacău, Secţia penală, cauze minori şi familie, prin decizia nr. 99 din 23 iulie 2008, a admis apelurile declarate de Ministerul Public Direcţia Naţională Anticorupţie, Serviciul Teritorial Bacău şi inculpaţii Ş.G. şi Ş.Ş. împotriva sentinţei, cu privire la greşita aplicare faţă de inculpata Ş.G. a prevederilor art. 61 din Legea nr. 78/2000 în loc de cele ale art. 6 din aceeaşi lege, la greşita reţinere pentru inculpatul Ş.Ş. a circumstanţelor atenuante, la cuantumul pedepselor principale şi a conţinutului celor complementare stabilite inculpaţilor Ş.G. şi Ş.Ş., precum şi la durata termenelor de încercare ce li s-au fixat. Totodată, au fost extinse efectele căii de atac a apelului şi cu privire la inculpatul Z.C., referitor la conţinutul pedepsei complementare ce i s-a aplicat. Ca urmare, desfiinţându-se sentinţa sub aceste aspecte, s-a reţinut cauza spre rejudecare, iar în fond: - au fost aplicate, faţă de inculpata Ş.G., prevederile art. 6 din Legea nr. 78/2000, în locul celor ale art. 61 din aceeaşi lege; - s-a majorat cuantumul pedepsei principale aplicate inculpatei Ş.G. de la 3 ani şi 6 luni închisoare la 4 ani închisoare, precum şi a termenului de încercare de la 5 ani şi 6 luni la 6 ani; - a fost înlăturată aplicarea art. 74 alin. (1) lit. a) şi a art. 76 alin. (1) lit. c) C. pen. faţă de inculpatul Ş.Ş., majorându-se cuantumul pedepsei principale de la 2 ani închisoare la 3 ani închisoare; - în temeiul art. 861 C. pen., s-a dispus suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei principale aplicate inculpatului Ş.Ş., fixându-se termen de încercare de 5 ani;

55

- a fost înlăturată interzicerea exerciţiului dreptului prevăzut în art. 64 alin. (1) lit. a) teza I C. pen. din pedepsele complementare aplicate inculpaţilor Ş.G., Ş.Ş. şi Z.C. De asemenea, a fost admis apelul declarat de inculpatul L.C. şi, desfiinţându-se sentinţa cu privire la condamnarea acestui inculpat, în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 alin. (1) lit. d) C. proc. pen., prin rejudecarea în fond, s-a dispus achitarea sa pentru săvârşirea infracţiunii de favorizare a infractorului prevăzută în art. 264 alin. (1) C. pen., cu referire la art. 17 lit. a) din Legea nr. 78/2000. Împotriva acestei din urmă decizii, au declarat recurs Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie - Serviciul Teritorial Bacău, precum şi, între alţii, inculpaţii Ş.G. şi Ş.Ş. 1. Prin unul din motivele de casare formulate de Serviciul Teritorial Bacău din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie s-a susţinut că soluţia de achitare a inculpatului L.C. pentru săvârşirea infracţiunii de favorizare a infractorului prevăzută în art. 264 alin. (1) C. pen., cu referire la art. 17 lit. a) din Legea nr. 78/2000, este nelegală şi netemeinică, decizia fiind supusă cazului de casare prevăzut în art. 3859 alin. (1) pct. 18 C. proc. pen. 2. Pentru inculpata Ş.G. s-a susţinut, în cadrul unui motiv de casare întemeiat pe dispoziţiile art. 3859 alin. (1) pct. 18 C. proc. pen., că infracţiunea de luare de mită reţinută în sarcina acesteia este consecinţa unei erori grave de fapt. 3. La rândul său, inculpatul Ş.Ş., invocând printr-un motiv de casare temeiul înscris în art. 3859 alin. (1) pct. 18 C. proc. pen., a susţinut că a dobândit calitatea de inspector în cadrul Primăriei Municipiului Bacău abia la 1 august 2003, astfel că nu putea să o ajute anterior pe Ş.G., în cursul lunii iunie din acelaşi an, să obţină sume de bani de la Ş.M. Tot în sprijinul acestui motiv s-a arătat că nu corespunde realităţii faptul că inculpatul ar fi participat la remiterea sumei de 20.000.000 lei (ROL) denunţătoarei Ş.M. la data de 18 august 2004, astfel că a fost condamnat în mod greşit pentru complicitate la infracţiunea de luare de mită. - Prin alt motiv de casare, invocat de inculpatul Ş.Ş. în temeiul art. 3859 alin. (1) pct. 17 C. proc. pen., se susţine că dacă s-ar considera, totuşi, că la data de 18 august 2004, s-a implicat în restituirea unei părţi din banii primiţi de la Ş.M., acea faptă nu ar putea fi încadrată în complicitate la luare de mită, pentru că în iunie 2003, când s-ar fi dat banii pentru inculpata Ş.G., el încă nu era angajat la serviciul condus de aceasta, astfel încât fapta pe care a comis-o putea fi calificată cel mult ca o favorizare a infractorului. Examinându-se decizia atacată, în raport cu motivele de recurs ce s-au invocat, se constată următoarele:
56

- Cu privire la criticile formulate de inculpaţii Ş.G. şi Ş.Ş. în cadrul motivelor de casare întemeiate pe dispoziţiile art. 3859 alin. (1) pct.18 C. proc. pen., prin care s-a susţinut în esenţă că soluţia pronunţată în apel este consecinţa comiterii unor erori grave de fapt: Sub acest aspect, este de observat că, prin această din urmă decizie, instanţa de apel a făcut o analiză completă a materialului probator administrat, astfel încât concluziile la care s-a ajuns reflectă coroborarea în ansamblu a tuturor probelor administrate şi a apărărilor ce particularizează poziţia adoptată de fiecare inculpat în cursul procesului penal, precum şi aprecierile impuse de examinarea comparată a susţinerilor celor trei denunţători. Este semnificativ că ansamblul înregistrărilor pe bază magnetică, realizate succesiv într-o perioadă îndelungată de timp, pe bază de autorizări legale, confirmă până la detaliu implicarea celor doi inculpaţi menţionaţi, ca şi a inculpatului Z.C., în faptele de luare de mită comise de Ş.G. şi mai ales participarea fiecăruia în cadrul derulării actelor de restituire a sumelor de bani sub presiunea unor denunţători nemulţumiţi de nesoluţionarea solicitărilor. Aşa cum s-a relevat în considerentele deciziei atacate, relatările făcute de H.V., P.N. şi Ş.M., fiind confirmate de conţinutul numeroaselor înregistrări pe bandă magnetică, efectuate cu autorizarea necesară, precum şi de martorii audiaţi în cauză, au fost de natură a forma convingerea realităţii faptelor reţinute de prima instanţă, apărările pe care inculpaţii le-au formulat neavând suportul probator necesar infirmării concluziilor la care a ajuns instanţa de control judiciar cu prilejul rejudecării apelurilor declarate în cauză. Transcrierile înregistrărilor de convorbiri ce s-au depus în dosar învederează prin conţinutul lor implicarea neîndoielnică a inculpatei Ş.G. în obţinerea sumelor de bani şi a celorlalte foloase materiale în sensul reţinut prin ultima decizie, ca şi ajutorul ce s-a reţinut că i-a fost dat de către coinculpaţii Z.C. şi Ş.Ş. în primirea sumei de bani pretinse de la Ş.M. În această privinţă, este incontestabilă relevanţa pe care o prezintă conţinutul transcrierii înregistrării pe bandă magnetică a discuţiilor ce s-au purtat în legătură cu realizarea iniţiativei inculpatului Ş.Ş. de a recupera de la Ş.M., după ce i s-a repartizat legal locuinţa solicitată, suma de bani ce i se restituise anterior, când devenise evident că inculpata Ş.G. nu mai avea posibilitate să examineze cererile pentru locuinţe sociale, după ce, potrivit declaraţiilor fostului viceprimar B.A. şi ale martorelor G.L. şi D.G., deţinuse atribuţii de natură a influenţa decisiv soluţionarea unor asemenea cereri. Tot astfel, aşa cum s-a motivat corect de instanţa de apel, pentru săvârşirea complicităţii la infracţiunea de luare de mită nu este necesară, ca în cazul autorului, calitatea calificată de funcţionar cu aptitudinea de a îndeplini actul pentru care se pretind sau se primesc foloasele, astfel încât nu are nicio relevanţă
57

susţinerea inculpatului Ş.Ş. că, la data reţinută ca moment al prestării ajutorului, el încă nu devenise funcţionar în cadrul serviciului condus de inculpata Ş.G. Aşa fiind, motivele de casare prin care inculpaţii Ş.G. şi Ş.Ş. au susţinut că s-ar fi comis erori grave de fapt urmează să fie respinse ca nefondate. - Cu privire la criticile formulate de procuror în cadrul motivului de casare întemeiat pe dispoziţiile art. 3859 alin. (1) pct. 18 C. proc. pen., prin care s-a susţinut că soluţia de achitare a inculpatului L.C. este determinată de comiterea unei erori grave de fapt: În adevăr, coroborarea firească a împrejurărilor de fapt ce reies neîndoielnic din materialul probator administrat în cauză confirmă că inculpatul menţionat a comis infracţiunea de favorizare a infractorului prevăzută în art. 264 alin. (1) C. pen., cu referire la art. 17 lit. a) din Legea nr. 78/2000. În această privinţă, se impune, mai întâi, să se aibă în vedere că însuşi inculpatul L.C. a recunoscut, în faţa primei instanţe, că l-a avertizat pe Ş.Ş., telefonic, să plece dintr-un anumit loc. Susţinerea sa că a făcut aceasta doar în scopul de a-l îndepărta de la consumul de băuturi alcoolice, după ce la urmărirea penală a pretins că nici nu-şi aminteşte dacă la acea dată avea cartela telefonică la el, nu poate fi corespunzătoare adevărului cât timp ansamblul înregistrărilor magnetice făcute cu acel prilej îi infirmă explicaţia pe care a încercat să o dea intervenţiei sale, iar Z.C., care a recunoscut faptele, a subliniat că, după începerea urmăririi penale, inculpaţii Ş.Ş. şi L.C. au venit la el şi au încercat să-l determine să-şi schimbe declaraţiile de recunoaştere. Or, cât timp înregistrarea convorbirii telefonice pe care inculpatul L.C. a avut-o după puţin timp cu soţia inculpatului Ş.Ş. confirmă, prin conţinutul ei, că el l-a avertizat pe acesta din urmă să părăsească locul unde urma să fie constatat flagrantul, nu se poate considera că situaţia de fapt, reţinută şi avută în vedere prin sentinţă, nu ar corespunde realităţii. De altfel, sub acest aspect, prin decizia atacată s-a motivat că, din transcrierea înregistrării convorbirii telefonice cu inculpatul Ş.Ş., din data de 25 octombrie 2004, rezultă în mod cert că inculpatul L.C. i-a telefonat inculpatului Ş.Ş., cerându-i să părăsească locul în care se afla. Or, dacă se ţine seama de zona în care se afla în acel moment Ş.Ş., unde era aşteptat pentru a fi surprins în flagrant, apărarea pe care inculpatul L.C. a încercat să şi-o facă apare inconsistentă, astfel că nu a reuşit să infirme că scopul vădit urmărit de el a fost tocmai acela de a-şi salva prietenul din situaţia periculoasă în care se implicase, ceea ce reiese evident şi din conţinutul convorbirii telefonice ce a avut-o ulterior cu soţia acestuia. În aceste condiţii, aprecierea din decizia atacată că fapta inculpatului L.C. ar constitui doar „un simplu ajutor dat unui infractor, prin care nu se urmăreşte nici îngreunarea sau zădărnicirea urmăririi penale, a judecăţii ori executarea pedepsei”
58

şi că „nu poate constitui elementul material al infracţiunii de favorizare a infractorului”, este contrazisă vădit de conţinutul materialului probator administrat, din care rezultă voinţa neîndoielnică a acelui inculpat de a-l îndepărta pe Ş.Ş. de la locul unde urma să fie surprins în flagrant, ceea ce a şi reuşit. Aşa fiind, din moment ce inculpatul L.C. a acţionat, atunci când l-a avertizat pe Ş.Ş. să părăsească locul unde se afla, cu intenţia frauduloasă de a împiedica cercetările declanşate de autorităţi pentru a descoperi actele de luare de mită comise de inculpata Ş.G. cu ajutorul coinculpaţilor Z.C. şi Ş.Ş., se impunea să se constate de instanţa de apel că L.C. a săvârşit infracţiunea de favorizare a infractorului prevăzută în art. 264 alin. (1) C. pen., cu referire la art. 17 lit. a) din Legea nr. 78/2000 şi să nu-i admită apelul ce l-a declarat, în sensul de a-l achita pentru această infracţiune. Ca urmare, soluţia instanţei de apel de achitare a inculpatului L.C. pentru infracţiunea menţionată, în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 alin. (1) lit. d) C. proc. pen., nu poate fi decât consecinţa unei erori grave de fapt, comise prin aprecierea greşită şi incompletă a probelor din dosar. - Cu privire la criticile formulate de inculpatul Ş.Ş., în cadrul motivului de casare întemeiat pe dispoziţiile art. 3859 alin. (1) pct. 17 C. proc. pen., prin care sa susţinut că fapta acestui inculpat trebuia încadrată în infracţiunea de favorizarea infractorului, iar nu în complicitate la infracţiunea de luare de mită: Sub acest aspect, este de relevat că însăşi derularea faptelor în care inculpatul menţionat s-a implicat, astfel cum ele rezultă din materialul probator administrat, confirmă justeţea încadrării juridice, determinată de poziţia lui subiectivă în cadrul ajutorului pe care l-a dat coinculpatei Ş.G. în obţinerea sumei de bani pretinse pentru acordarea locuinţei sociale lui Ş.M. Conţinutul transcrierii înregistrării convorbirii telefonice prin care L.C. l-a prevenit să părăsească locul unde se afla înainte de momentul programat pentru realizarea surprinderii în flagrant, ca şi al tuturor celorlalte discuţii înregistrate pe bandă magnetică, demonstrează participarea nemijlocită a inculpatului Ş.Ş. atât la transmiterea sumei de bani convenite cu Ş.M. în schimbul acordării locuinţei sociale solicitate, cât şi încercarea sa de a recupera de la aceasta banii ce i se restituiseră după ce inculpata Ş.G. a fost lipsită de atribuţiile ce-i dădeau posibilitate să-i satisfacă solicitarea. Aşa cum corect s-a argumentat prin considerentele deciziei atacate, dobândirea de către inculpatul Ş.Ş. a calităţii de funcţionar în serviciul condus de inculpata Ş.G. după consumarea faptei de transmitere a sumei de bani ce provenea de la Ş.M. nu are relevanţa ce i se atribuie în apărarea acestui inculpat câtă vreme, în cazul complicităţii la luare de mită, nu este necesar ca subiectul activ să aibă calitatea necesară îndeplinirii actului pentru care se pretinde sau se oferă folosul, o atare calitate trebuind să fie întrunită doar de autorul infracţiunii de luare de mită.
59

De altfel, aşa cum s-a învederat în considerentele deciziei, Z.C. a declarat că inculpatul Ş.Ş. i-a spus încă din vara anului 2003 că lucra, în cadrul Primăriei Municipiului Bacău, ca inspector ce se ocupa cu repartiţia locuinţelor sociale. Ca urmare, faţă de implicarea neîndoielnică a inculpatului Ş.Ş. în transmiterea sumei de bani ce a făcut obiectul înţelegerii pentru repartizarea de către inculpata Ş.G. a locuinţei sociale solicitate de denunţătoarea Ş.M., se constată că atât sub aspectul laturii obiective, cât şi sub aspectul laturii subiective, sunt realizate pe deplin cerinţele necesare încadrării faptei sale în infracţiunea de complicitate la luare de mită, astfel încât şi acest motiv de casare apare nefondat. În consecinţă, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a admis recursul declarat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie - Serviciul Teritorial Bacău împotriva deciziei penale nr. 99 din 23 iulie 2008, a casat în parte decizia penală atacată şi sentinţa penală nr. 492/D din 11 octombrie 2006 şi, rejudecând, în baza art. 264 alin. (1), cu referire la art. 17 lit. a) din Legea nr. 78/2000, a condamnat pe inculpatul L.C. la o pedeapsă de 8 luni închisoare şi a făcut aplicarea dispoziţiilor art. 71, art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi b) C. pen. În baza art. 81 - 82 C. pen. a dispus suspendarea condiţionată a executării pedepsei pe un termen de încercare de 2 ani şi 8 luni, iar în baza art. 71 alin. (5) C. pen., a suspendat executarea pedepselor accesorii aplicate inculpatului pe durata termenului de încercare. A menţinut celelalte dispoziţii ale ambelor hotărâri şi a respins, ca nefondate, recursurile declarate de inculpaţii Ş.G. şi Ş.Ş.

60

I. Informaţii generale • Date de identificare a cursului Date de contact ale titularului de curs: Nume: IOANA VASIU Prof.Univ.Dr. Birou: Cabinet 221, Facultatea de Drept St. Avram Iancu nr. 11, Cluj-Napoca Telefon: 0264 595504 E-mail: ioanav3@yahoo.com Date de identificare curs şi contact tutori: Drept Penal- Partea speciala Anul III, Semestrul Isi II Tipul cursului: obligatoriu Consultaţii: Marţi, 16:00-17:00 Tutor: IOANA VASIU

• Condiţionări şi cunoştinţe prerechizite Pentru această disciplină, nu există cursuri a căror parcurgere şi promovare să condiţioneze înscrierea la cursul de faţă. Studentilor li se recomanda buna cunoastere a Dreptului penal- Partea generala. • Descrierea cursului Cursul urmareste familiarizarea studentilor cu problematica teoretica si practica a infractiunilor prevazute in Codul penal-Partea speciala, precum si in legile speciale penale si cele nepenale ce cuprind dispozitii penale.

• Formatul şi tipul activităţilor implicate de curs Pentru această disciplină, studentul are libertatea de a-şi gestiona singur, fără constrângeri, modalitatea şi timpul de parcurgere a cursului. Sesiunile de consultaţii faţă în faţă sunt facultative şi vor fi organizate în urma solicitării prealabile a cursantului.
61

• Materiale bibliografice obligatorii I.Vasiu, Drept Penal –partea speciala 2007, Ed. Albastră, Cluj-Napoca (2007). Revista Romana de Drept Penal, Ed. Academiei Romane. www.jurisprudenta.ro Politica de evaluare şi notare La această disciplină, examinarea constă în rezolvartea a patru-cinci subiecte ce imbina formatul grila, speta cu cel teoretic. Punctajul alocat fiecărui subiect este indicat în mod vizibil pe foaia de examen. Mai jos, poate fi consultat un exemplu de grilă de notare: Drept Penal Partea speciala – EXAMEN Timp de lucru: 60 min.

Varianta 1 2. Ce ce intelege prin conceptul de “materiale pornografice”?1p 2 Aruncarea unui borcan de dulceata de la fereastra unui bloc ce da spre un trotuar intes circulat si ranirea unui pieton care a suferit multiple traumatisme cranio-cerebrale ce au necesitat 59 de zile de ingrijiri medicale reprezinta : d) Infractiunea de vatamare corporala; e) Infractiunea de vatamare corporala din culpa; f) Infractiunea de tentativa de omor Dupa alegerea variantei corecte, prezentati elementele obiective ale distinctiei dintre vatamarea corporala si tentativa de omor. Aspecte teoretice si practice. 2, 25p 6. Prezentati cerintele esentiale ale elementului material la infractiunea de amenintare. 1,50 p 7. Sustragerea de catre tutore a unei parti din pensia de urmas si din alocatia de stat cuvenita minorilor aflati sub tutela sa constituie infractiunea de : d) furt;
62

e) gestiune frauduloasa; f) abuz de incredere Dupa alegerea variantei corecte, aratati in ce consta deosebirea dintre infractiunea de abuz de incredere si cea de gestiune frauduloasa. Aspecte teoretice si practice. 2,25p 8. Formele calificate la infractiunea de perversiuni sexuale. 2p Dupa ce alegeti varianta corecta, aratati in ce consta distinctia dintre infractiunile mentionate mai sus. Aspecte teoretice si practice. 3.25p 2. Formele calificate ale infractiunii de lipsire de libertate in mod ilegal. 2p

.

• Elemente de deontologie academică Utilizarea de materiale bibliografice în timpul examenului nu este permisă. Nu este permisă colaborarea în timpul examenului între studenţi. • Studenţi cu dizabilităţi Studenţii afectaţi de dizabilităţi motorii sau intelectuale sunt invitaţi să contacteze titularul de curs la adresele menţionate la pagina 4 (inclusiv prin e-mail, la adresa menţionată), pentru a identifica eventuale soluţii în vederea oferirii de şanse egale acestora. • Strategii de studiu recomandate Materia este structurată pe 14 module in fiecare semestru corespunzând unui număr de 14 săptămâni (un semestru). Pentru a obţine performanţa maximă, este recomandat un număr minim de 3 ore de studiu / săptămână pentru pregatire.

Modul I- Noţiuni introductive

63

1. Reforma legislaţiei penale - eşecuri, impliniri, perspective 2. Dinamica procesului legislativ şi starea de infracţionalitate a societăţii româneşti actuale 3. Definiţia, obiectul şi caracteristicile părţii speciale a dreptului penal 4. Interferenţe între dreptul penal - partea generală şi dreptul penal - partea specială 5. Sistemul părţii speciale a dreptului penal 6. Calificarea legală şi încadrarea juridică a infracţiunilor 12.Noţiunea introductive. Reforma normativului juridic penal. 13.Definiţia, obiectul şi caracteristicile părţii speciale a Dreptului penal. 14.Infracţiuni contra siguranţei statului – cadru general. 15.Analiza elementelor conţinutului constitutiv al infracţiunilor contra siguranţei statului. 16.Infracţiuni contra persoanei. Caracterizare generală. 17.Infracţiuni contra vieţii, integrităţii corporale şi sănătăţii. 18.Infracţiuni contra libertăţii persoanei. 19.Infracţiuni privitoare la viaţa sexuală. 20.Infracţiuni contra demnităţii persoanei. 21.Corelaţie între infracţiunile contra persoanei prevăzute în Codul penal şi unele infracţiuni prevăzute în legile speciale. 22.Infracţiuni contra patrimoniului. Caracterizare generală. 23.Infracţiuni de sustragere. 24.Infracţiuni de fraudă. Frauda informatică. Infracţiuni de samavolnicie

64

65