UNIVERSITATEA „DANUBIUS” DIN GALAŢI FACULTATEA DE DREPT

LUCRARE DE LICENŢĂ
DISCIPLINA: CLINICĂ JURIDICĂ

ÎNDRUMĂTOR ŞTIINŢIFIC, Conf.univ.dr.Ana Călin

ABSOLVENT, Puşcaşu G. Mădălin

-2009-

5

UNIVERSITATEA „DANUBIUS” DIN GALAŢI FACULTATEA DE DREPT

CALITATEA PĂRŢILOR IN PROCESUL CIVIL

ÎNDRUMĂTOR ŞTIINŢIFIC, Conf.univ.dr.Ana Călin

ABSOLVENT, Puşcaşu G. Mădălin

-2009-

5

4.2.Felurile intervenţiei voluntare. 1.2. Noţiunea. 1. Efectele coparticipării procesuale. Calitatea procesuală .2. Capitolul III Drepturile şi îndatoririle procersuale ale părţilor. 4. Intervenţia voluntară principială. Noţiunea de parte în proces. Chemarea în judecată a altor persoane. Capitolul IV Participarea terţilor la judecată.2. . Noţiunea şi clasificarea coparticipării procesuale.2. Abuzul de drept procedural. Condiţiile necesare pentru a fi parte în proces. Coparticiparea procesuală. 1.1. Coparticiparea procesuală 2.3.2. Enumerarea drepturilor procedurale ale părţilor.2.4.1. Chemarea în garanţiei. 2. Precizări introductive.4.2.2. 4. 1.1.2.PLANUL LUCRĂRII Capitolul I Consideraţii generale 1.2. 3.2. 4.2. Abuzul de drept procedural. Capacitaea procesuală. Formularea unei pretenţii.2.1. 3. 4.5. 4.1.1. 4. 3. Indatoririle procedurale ale părţilor. 1.3. Reclamantul şi pârâtul.2.3.3. 2. Capitolul II Reclamantul şi pârâtul.2. 1. 2.2. Intervenţia voluntară accesorie. Interesul.1 Consideraţii introductive. Intervenţia voluntară.

Bibliografie Curpins . Participarea procurorului la procesul civil. 5.1. 5. Reprezentarea persoanelor fizice prin mandatar care nu este avocat. 5.3. Consideraţii introductive. Reprezentarea persoanelor juridice.Capitolul V Reprezentarea părţilor în procesul civil.4.5. 5.2. Particularităţi privind reprezentarea prin avocat. 5.

Nu se poate vorbi de existenţa unui proces civil fără instanţa de judecată şi fără părţi( în trecut se folosea frecvent denumirea de părţi litigante. Ea constituie principalul factor al procesului. de proteguire a drepturilor civile. de a cere instanţei judecătoreşti recunoaşterea unui drept subiectiv preexistent. acţiunea civilă reprezintă cel mai eficace mijloc pentru apărarea drepturilor civile încălcate. cele mai importante fiind de ordin educativ. cu ajutorul căruia să fie apărate drepturile civile încălcate. calitatea procesuală . Cu toate acestea.1.CAPITOLUL I CONSIDERAŢII GENERALE 1. care sunt multiple şi variate. Acţiunea civilă nu reprezintă unica formă de garantare a exercitării depline a drepturilor cetăţeneşti. pentru că fără acţiune civilă nu poate exista proces civil. ori constituirea unei situaţii juridice noi. ca modalitatea concretă. şi anume : capacitatea procesuală(de folosinţă) . este nevoie de îndeplinirea unor condiţii generale şi uneori speciale de admisibilitate. cu alte mijloace. prevăzută de lege în favoarea titularului unui drept subiectiv. practică. iar litigiul . Noţiunea de parte în proces Acţiunea civilă în justiţie este definită în doctrina noastră. La romani. însă această terminologie este pe cale să dispară din vocabularul juridic curent). pentru că apărarea şi ocrotirea acestora se realizează şi pe alte căi. acţiunea civilă era cunoscută ca jus persequendi indicio quod sibi debetur (dreptul de a urmări în justiţie ceea ce ţi se datorează). justificarea unui interes. existenţa unui drept . fie încetarea piedicilor puse în exercitarea dreptului său de către o persoană. sau să fie ocrotite anumite interese prevăzute de lege. sau să fie desbăgubit. Condiţiile generale sunt în număr de patru. Pentru ca acţiunea în justiţie să fie întemeiată.

inculpat. Editura All-Beck. În literatura de specialitate.200.în a doua accepţiune. Tratat de Drept Procesual Civil.contestator. caz în care legea obligă pe reprezentant să arate în cuprinsul cererii de chemare în judecată calitatea de reprezentant indicând actul care îi conferă această calitate. în calitate de reprezentant. activă şi pasivă cade în sarcina celui ce formulează cererea de chemare în judecată.reclamantul şi alta împotriva căreia se formulează pretenţia pârâtul.Editura All-Beck. care pot avea calitate procesuală activă (reclamant.într-o primă accepţiune. 2001. prin calitate procesuală . pag. înţelegem aptitudinea părţilor de a sta în proces ca reclamant sau pârât1 într-o cauză concretă ce o deosebeşte de capacitatea procesuală ce se determină în raport de o anumită categorie de personae.279. prin părţi în procesul civil se desemnează persoanele fizice sau juridice care au un litigiu cu privire la un drept subiectiv civil dedus judecăţii sau la o situaţie juridică pentru a cărei realizare calea judecăţii este 1 2 Gabriel Boroi. când sesizarea instanţei se face de însuşi titularul dreptului dedus judecăţii2 sau în numele altuia. Conceptului de calitate procesuală. parte responsabilă civilmente dacă este vorba de un proces penal). Din punct de vedere procesual. Codul de procedură civilă. Ioan Leş. şi în caz de nevoie să ataşeze înscrisul care dovedeşte calitatea procesuală de a participa în proces.contencios presupune cel puţin două părţi cu interese contrarii şi anume una care formulează o pretenţie . Comentat şi adnotat. . intimat. Dovada ambelor calităţi. astfel: . ca subiecte care participă direct la activitatea de judecată. nu în concret. acţiune în care trebuie enunţate toate împrejurările de fapt şi de drept care dovedesc dreptul de a-l acţiona în judecată. se au în vedere părţile ce figurează în proces. de a fi reclamant sau pârât într-un anume proces care se judecă. revizuent sau parte civilă dacă este vorba de un proces penal) şi calitate procesuală pasivă (pârât. în literatura juridică i se conferă mai multe accepţiuni. care pot participa în nume propriu.Volumul I. 5 . se are în vedere modul de participare a părţilor în proces.

persoanele chemate înaintea instanţei pentru dezlegarea cererii respective. 6 . în cazurile indicate anume de lege. cele mai multe acte de procedură şi termene procedurale privesc numai pe părţi. Această definiţie nu vizează decât procedura contencioasă. dar nici să le lezeze drepturile şi interesele lor legitime ceea ce înseamnă că puterea de lucru judecat se referă numai la părţile din proces. De asemenea. în cazul unei astfel de proceduri. ci acestea pot fi exercitate numai de părţi sau de procuror. aceştia putând fi supuşi unor sancţiuni civile (despăgubiri către partea prejudiciată. la activitatea judiciară generată de conflictul de interese dintre părţi. dacă este cazul. ci numai de către terţi.chiar dacă uneori şi aceştia din urmă participă în cazurile şi în condiţiile prevăzute de lege. în sistemul nostru procesual terţii nu pot recurge la nici una dintre căile de atac. Este necesar să se facă o distincţie netă între părţile din proces şi terţii faţă de procesul respectiv. Dacă va fi cazul. precum şi . Spre deosebire de legislaţia franceză.582-592 din noul Cod francez de procedură civilă). precum şi. aşa încât . dar există şi o serie de acte de procedură care presupun concursul unor terţi.obligatorie şi asupra cărora se răsfrâng efectele hotărârii judecătoreşti ce urmează a se pronunţa ori care a fost pronunţată. întrucât procedura necontencioasă exclude existenţa unui conflict de interese. prin parte vom înţelege persoana care se adresează instanţei cu o cerere prin care nu se urmăreşte stabilirea unui drept potrivnic faţă de altcineva. hotărârea ce se va pronunţa neputând să le aducă nici un folos practic. o persoană care nu a fost parte în proces va invoca inopozabilitatea hotărârii pronunţate sau se va adresa procurorului. părţilor le revin anumite drepturi şi îndatoriri procesuale. Terţii nu sunt însă interesaţi de soluţia pe care o va da instanţa de judecată în litigiul dintre părţi. care reglementează o cale de atac ce nu poate fi exercitată de către părţi. solicitând acestuia să exercite calea de atac. plata unor amenzi civile) sau chiar pot fi urmăriţi penal. (art. Important de reţinut este şi faptul că eventualele căi de atac împotriva hotărârii judecătoreşti nu sunt la îndemâna terţilor.

Sunt însă şi situaţii în care delimitarea dintre părţi şi terţi ridică unele probleme. fie din iniţiativa reclamantului sau a pârâtului. alin. precum şi de cererile incidentale prin care terţe persoane sunt introduse în procesul deja existent. iar orice alte persoane străine de pretenţiile formulate urmează a fi incluse în categoria terţilor. 7 . Însă. 2 Codul de procedură civilă. în sensul că acoperă atât ipoteza în care procesul civil se află în faza judecăţii. părţile poartă denumiri specifice.2913. În plus. întrebuinţează în mod expres noţiunea de intimat pentru a desemna partea care 1 În vechiul drept român. dobândind şi ele caliatea de parte în proces. art. ceea ce conduce la atribuirea calităţii de parte în proces unor persoane care doar sunt considerate a fi fost reprezentate în procesul respectiv.288. respectiv împotriva cărora acestea sunt exercitate.1 şi art. art. 3 Codul de procedură civilă.291. Noţiunea de parte în proces este generică. - reclamant şi pârât la judecata în primă instanţă1. în care cel ce supune prtenţia judecăţii se numeşte”demandeur”.291. alin. părţle se numesc.24 Cod de procedură civilă.1 şi art. părţile fiind persoanele care recurg la diversele forme concrete ce alcătuiesc acţiunea civilă. apelant şi intimat la judecata în apel(pentru desemnarea părţii împotriva căreia se declară apel. cât şi aceea când procesul civil se găseşte în faza executării silite.308 alin. 4 Codul de procedură civilă. fie din iniţiativa lor. Codul de procedură civilă utilizează termenul de intimat în art. distincţia între părţi şi terţi este de ordin strict formal. indiferent că este vorba de o judecată în primă instanţă sau de o judecată într-o cale de atac. delimitarea iniţială între părţi şi terţi poate fi modificată de ivirea unor împrejurări susceptibile a se produce în cursul unui proces civil şi care antrenează o transmisiune a calităţii procesuale active sau pasive. Astfel. reclamantul se numea „ pârâş” . - recurent şi intimat în recurs(art. însă pentru a se evita o posibilă confuzie. care a fost înlocuită cu o denumire inspirată din dreptul francez. în cadrul fazelor şi etapelor procesului civil. iar partea împotriva căreia sde formulează pretenţia se numeşte „defendeur”.288. s-a renunţat la această denumire. o accepţiune foarte largă. având în vedere că noţiunii de reprezentare în justiţie i se conferă. în anumite cazuri.Aparent. art.308. alin 2.288 alin.12 şi art.

Stoenescu. nota 44. civile.109 Cod Procedură civilă4. Cluj Napoca.41 Cod procedură civilă. creditor şi debitor în cazul executării silite. Consideraţii introductive În literatura de specialitate nu există un punct de vedere unitar în ceea ce priveşte condiţiile care trebuie îndeplinite pentru ca o persoană fizică sau juridică să fie parte într-un proces civil. 1983. Bucureşti. 1983. p.. Stoenescu şi S Zilberstein. Condiţiile necesare pentru a fi parte în proces 1. I. justifică un interes. 1.1957. are capacitatea procesuală.70 şi urm. arătându-se că art. Zilberstein. nu este necesar pentru a deveni parte în proces ca o persoană să fie titularul unui drept subiectiv sau al unei obligaţii care formează conţinutul unui raport juridic sustanţial3. calitatea procesuală şi interesul). precizându-se că afirmarea unui drept constituie o condiţie ce trebuie îndeplinită numai pentru exercitarea acţiunii. Drept Procesual Civil. deci partea care este chemată să se apere la judecată în recurs). Procesul civil în RPR. 1 2 A.Hilsenrad.Leş. Astfel. deci dacă pretinde un drept. Editura Naţional. uneori sunt reţinute doar două condiţii pentru ca o persoană să devină parte în proces şi anume capacitatea procesuală şi calitatea procesuală1. ca atare.. astfel cum dispune şi art. Editura Dacia. Alţi autori consideră că o persoană poate deveni parte în proces dacă sunt îndeplinite cumulativ condiţiile necesare exercitării acţiunii civile. precum şi calitatea procesuală2. ar avea în vedere o persoană care înţelege să pretindă un drept ca titular.11 şi urm.2. Participarea părţilor în procesul civil.poate să depună întâmpinare la cererea de recurs. 8 . Bucureşti. Această din urmă opinie a fost criticată. Teoria Generală. Drept Procesual Civil. se susţine că sunt necesare numai trei condiţii pentru ca o persoană să fie parte în proces(capacitatea procesuală. întrucât noţiunea de parte în procesul civil ar avea un caracter strict procesual şi. p.1. 1982. 4 I. 3 I. Bucureşti.287. - contestator şi intimat într-o contestaţie în anulare. p. Editura Naţional. Într-o a treia concepţie. Stoenescu şi S. revizuent şi intimat la judecata unei cereri de revizuire. Teoria Generală.2.

mai mult chiar.1. art. în sensul de a se afirma un drept subiectiv civil sau de a se solicita realizarea unei situaţii protejate de lege. persoana chemată în judecată nu a devenit parte în proces. nu este altceva decât aplicarea pe plan procesual a capacităţii civile de folosinţă. cerinţa formulării unei pretenţii.1 Cod procedură civilă1 conform căruia.41.În ceea ce ne priveşte. dispoziţia reprodusă se referă la capacitatea procesuală de folosinţă. apreciem critica respectivă ca fiind numai parţial întemeiată. 41 alin. deoarece acesta are în vedere declanşarea procesului civil.109. este aşezat de leguitor în capitolul intitulat . nu prevede cerinţa ca persoana ce are folosinţa drepturilor civile să pretindă un drept pentru a deveni parte în proces şi nici nu se poate spune că o asemenea cerinţă ar rezulta implicit. orice persoană care are folosinţa drepturilor civile poate să fie parte în judecată. Mai exact. pentru această ipoteză. Aşadar. 9 . trebuie să pretindă că dreptul ce formează obiectul cererii de chemare în judecată îi aparţine lui. Este dificil de admis că şi pârâtul. Art. având posibilitatea de a nu se prezenta deloc înaintea instanţei sau de a recunoaşte pretenţia formulată împotriva sa.1 Cod Procedură civilă. este necesară numai pentru ca o persoană să pornească un proces civil. nu poate fi utilizat ca argument pentru stabilirea unei condiţii ce ar trebui îndeplinită de toate părţile din proces. 41 alin. instanţa a pronunţat o hotărâre 1 2 Codul de Procedură Civilă. de vreme ce au fost puse în mişcare unele forme concrete ce alcătuiesc acţiunea civilă. întrucât s-ar putea ajunge la identificarea condiţiei afirmării unui drept cu cea a capacităţii procesuale. ”Folosinţa şi exerciţiul drepturilor procedurale”. după cum se desprinde cu claritate. Ar fi însă logic să se afimre că. pentru ca o persoană să devină reclamant. cu alte cuvinte. pentru a deveni parte în proces. ceea ce înseamnă că textul vizează o altă condiţie pentru ca o persoană să devină parte în proces şi anume capacitatea procesuală. Nici art. alin. prin introducerea cererii de chemare în judecată. Art.109 Cod procedură civilă2 potrivit căruia. Codul de Procedură Civilă. întrucât el nu este obligat să se apere împotriva pretenţiei reclamantului. oricine pretinde un drept împotriva altei persoane trebuie să facă o cerere înaintea instanţei competente. iar nu celui care l-a dedus judecăţii. art. care.

urmând a viza pretenţia deja formulată. Redând aceeaşi idee într-o altă exprimare. p. dacă se prezintă. iar dacă va fi cazul. vom spune că o persoană poate deveni parte în proces dacă supune judecăţii o pretenţie sau dacă solicită pentru sine ori chiar pentru o altă parte din proces pretenţia deja dedusă judecăţii sau dacă împotriva ei este formulată o pretenţie. în principiu. însă chiar şi în această situaţie va deveni parte în porces. persoana chemată în judecată în condiţiile prevăzute de art. calitate procesuală şi capaciate procesuală. hotărârea va putea fi executată silită1. Tratat de Proceduă Civilă. 1 Ioan Deleanu. vom reţine şi formularea unei pretenţii ca o condiţie pentru a fi parte în proces. să tăgăduiască susţinerile pârâtului. În consecinţă. ceea ce înseamnă că o persoană nu poate deveni parte în proces dacă nu a fost în mişcare acţiunea civilă. prin care să se formuleze o pretenţie. al celui chemat în judecată sau al celui indicat ca titular al dreptului real). Spre exemplu. însă vom adăuga faptul că nu este necesară verificarea de către instanţa de judecată a unei astfel de condiţii pentru fiecare parte din proces. verificarea condiţiei afirmării unui drept. aşa încât şi pentru acesta sunt valabile afirmaţiile de mai sus.III. ci numai apără acea parte în favoarea căreia a intervenit. În schimb. intervenientul voluntar principal pretinde că este titularul unui drept subiectiv civil (fapt posibil. fiind suficientă îndeplinirea cerinţei respective în persoana reclamantului. cel arătat ca titular al dreptului real care formează obiectul judecăţii poate să nu se înfăţişeze în instanţă sau. Arad. Totuşi părţile reprezintă unul din elementele acţiunii civile. 10 . vol. iar pentru declanşarea acţiunii civile este necesar să se introducă o cerere de chemare în judecată.57 Cod procedură civilă nu este obligată să afirme că dreptul în litigiu îi aparţine şi cu toate acestea ea va deveni parte în proces printre altele şi pentru a i se face opozabilă hotărârea ce se va pronunţa. Nici în cazul altor părţi din proces nu se impune . intervenientul voluntar accesoriu nu pretinde nimic pentru sine. alături de interes. Editura Servo-Sat. dar nu necesar şi în cazul pârâtului. 2000.prin care s-a admis cererea de chemare în judecată. referitoare la dobândirea calităţii de pârât. chematul în garanţie are poziţia procesuală de pârât în cererea prin care a fost introdus în proces. activiatea procesuală a celorlalte părţi.212 .

De asemenea.109 Codprocedură civilă dispune că oricine pretinde un drept împotriva unei alte persoane trebuie să facă o cerere înaintea instanţei competente.Astfel. este necesar ca o persoană să pretindă(să afirme) un drept subiectiv civil sau să se prevaleze de o situaţie juridică pentru a cărei realizare calea judecăţii este obligatorie. deşi în cele mai multe cazuri prin punerea în mişcare a acţiunii civile se urmăreşte să se obţină protecţia judiciară (recunoaşterea sau. art. deoarece hotărârea obţinută se va putea 11 .2. În cazurile expres prevăzute de lege. dreptul subiectiv civil trebuie să întrunească anumite cerinţe.1. după caz. Este însă de reţinut că. Aşadar. în cazul în care dreptul subiectiv civil nu este actual. Se admite că. pentru exercitarea acţiunii civile şi implicit. se solicită protecţia judiciară a unei situaţii juridice pentru a cărei realizare calea judecăţii este obligatorie (de exemplu. deci să supună judecăţii o pretenţie. - să fie exercitat cu bună credinţă. să fie exerciat în limitele sale externe. Formularea unei pretenţii Pentru declanşarea oricărui proces civil este necesar să se formuleze o pretenţie. pentru a fi parte în proces. adică numai potrivit scopului economic şi social în vederea căruia este recunoscut de lege. să fie actual. se poate introduce o acţiune preventivă. Cerinţa se referă la ipotezele în care se solicită instanţei realizarea dreptului. În legătură cu această din urmă cerinţă. nu şi atunci când se cere să se constate existenţa dreptului în starea în care se găseşte. pentru a se bucura de protecţia judiciară. realizarea ) a unui drept subiectiv civil. de ordin material şi juridic. în cazul acţiunilor posesorii). precum şi în limitele sale interne. - să fie recunoscut şi ocrotit de lege. titularul poate solicita anumite măsuri de asigurare ori conservare sau poate proceda la o asigurare a dovezilor. care nu îl va prejudicia cu nimic pe debitor. uneori. deci este supus unui termen suspensiv sau unei condiţii suspensive. se impun unele precizări.2.

juridic. deoarece. În doctrină se arată că interesul trebuie să îndeplinească următoarele cerinţe: să fie legitim.pune în executare numai după ce dreptul subiectiv a devenit actual. după dezbateri contradictorii. să fie născut şi actual. executarea la termen a unei obligaţii obligaţii alimentare sau a altei prestaţii periodice poate fi cerută înainte de termen. Interesul trebuie să fie născut şi actual. Existenţa dreptului subiectiv civil pretins (sau după caz. este necesar să se dezbată fondul pretenţiei. potrivit art. Tocmai de aceea. 1.2. ci mai îndeosebi temeinicia sau netemeinicia pretenţiei formulate. Aşadar. dar şi moral. să fie personal şi direct.3. pentru a afla dacă un interes este sau nu în conflict cu legea. vizează mai puţin exerciţiul dreptului la acţiune. la împlinirea termenului de locaţiune. a situaţiei juridice afirmate). Interesul Prin interes se înţelege folosul practic urmărit de cel ce a pus în mişcare acţiunea civilă. înainte de împlinirea termenului. la sfârşitul judecăţii. Prima cerinţă. Interesul poate să fie material. în sensul că partea s-ar expune 12 . condiţia de exercitare a acţiunii civile în discuţie nu vizează însăşi existenţa dreptului subiectiv. enunţată uneori sub forma de „interes legitim juridiceşte proteguit”. Astfel. ci numai formularea unei pretenţii. poate fi făcută chiar înainte de împlinirea acestui termen. deci să existe în momentul în care se exercită dreptul la acţiune (o componentă a acestuia). preşedintele instanţei poate încuviinţa.110 Cod procedură civilă cererea pentru predarea unui imobil. respectiv oricare din formele procedurale ce intră în conţinutul acesteia. cererea pentru executarea la termen a unor obligaţii ori de câte ori va aprecia că cererea este îndreptăţită pentru a preîntâmpina reclamantului o pagubă însemnată pe care acesta ar suferi-o dacă ar aştepta împlinirea termenului. precum şi îndeplinirea cerinţelor menţionate mai sus se stabilesc de către instanţă. vom înţelege prin această cerinţă faptul că interesul trebuie să fie în legătură cu pretenţia formulată deci cu dreptul subiectiv civil afirmat ori cu situaţia juridică legală pentru a cărei realizare calea judecăţii este obligatorie.

introducerea unei contestaţii în anulare pe motiv că partea adversă nu a fost legal citată la termenul când a avut loc judecata. iar nu pe altcineva. precum şi în ipoteza cererilor în constatare(art. ci de alte persoane sau organe cărora legea le recunoaşte legitimarea procesuală. absolută şi peremptorie. Capaciatea procesuală de folosinţă constă în aptitudinea unei persoane de a avea drepturi şi obligaţii pe plan procesual. exercitarea recursului de către partea care a câştigat procesul. de partea care a fost legal citată.Editura Argessis 2001. cererea va fi respinsă ca lipsită de interes. întrucât folosul se produce asupra titularului.procedură civilă.245 şi urm. Această cerinţă există şi atunci când forma procedurală nu este promovată de titularul dreptului.235 Cod procedură civilă ). a nulităţii decurgând de neînmânarea citaţiei părţii adverse cu cel puţin 5 zile înainte de termenul de judecată2. Dacă interesul nu este născut şi actual. 1. Sunt numeroase exemple în practică în care forma procedurală a fost respinsă ca lipsită de interes.la un prejudiciu numai dacă nu ar recurge în acel moment la acţiune (la forma concretă de manifestare a acţiunii). în sensul că folosul practic trebuie săl vizeze pe cel care recurge la forma procedurală. existând posibilitatea reiterării ei în momentul în care interesul va fi născut şi actual. Constantin Crişu. Bucureşti. Ghidul Juristului. ori în caz de asigurare a dovezilor(art.. p. deşi acesta este solvabil etc. 1 2 Ioan Leş. Editura All-Beck.110 C. Această cerinţă trebuie să se verifice şi în cazurile prevăzute de art. 13 . 2001. Interesul trebuie să fie personal şi direct. Excepţia lipsei de interes este o excepţie de fond. Tratat de Drept Procesual Civil. În celelalte cazuri. cererea prin care creditorul urmăreşte aducerea unor bunuri în patrimoniul debitorului său. cererea va fi respinsă ca prematură1.111 Cod procedură civilă). Capacitatea procesuală Capacitatea procesuală reprezintă aplicarea pe plan procesual a capacităţii civile. pag. invocarea.4.190 şi urm.2. fără a mai fi cercetată în fond.

divizare totală sau dizolvare ( în acest ultim caz. definitiv sau temporar. Capacitatea procesuală de folosinţă a persoanelor juridice se foloseşte la data înregistrării. în sensul că persoana juridică nu poate avea decât acele drepturi şi nu îşi poate asuma (prin acte juridice) decât acele obligaţii care corespund scopului ei. în cazurile şi în condiţiile expres prevăzute de lege. ori la data îndeplinirii oricărei alte cerinţe prevăzute de lege. capacitatea de exerciţiu deplină se dobândeşte la împlinirea vârstei de 18 ani. dobândeşte capacitatea deplină de exerciţiu. prin punere sub interdicţie judecătorească. ci prin reprezentanţii lor legali (părinţi.În cazul persoanelor fizice. ori în situaţia anulării căsătoriei înainte ca femeia să fi împlinit 18 ani. la data actului de dispoziţie. capacitatea procesuală de folosinţă poate fi limitată. prin căsătorie. Art. după caz. însă. 1 Revista Dreptul. prin comasare. 42 Cod procedură civilă se referă la instituţiile reprezentării. persoana juridică încetează la data încheierii operaţiunilor de lichidare). iar pentru persoanele juridice care nu sunt supuse înregistrării. pag. o persoană poate fi lipsită total de capacitate de exerciţiu. tutore sau curator după caz). asistării şi autorizării. ori să aibă numai o capaciate de exerciţiu restrânsă. Încetarea capacităţii de folosinţă a persoanei juridice are loc la data încetării persoanei juridice însăşi. la data autorizării. nr. Încetarea capacităţii de exerciţiu depline are loc. Aceştia nu stau personal în proces. În cazul persoanelor fizice. În cazurile şi în condiţiile prevăzute de lege. Minora de 16 sau de 15 ani.17. capacitatea de folosinţă începe la naşterea lor şi încetează la moartea lor1. deci de a sta în judecată. după caz. Nimeni nu poate fi lipsit total de această capacitate. Capacitatea procesuală de exerciţiu constă în aptitudinea unei persoane de a-şi valorifica singură drepturile procedurale şi de a-şi îndeplini singură obligaţiile procedurale. Conţinutul capacităţii de folosinţă a persoanelor juridice este dominat de principiul specialităţii de folosinţă.16. 14 . Reprezentarea intervine în cazul persoanelor lipsite de capacitate de exerciţiu (minorii sub 14 ani şi cei puşi sub interdicţie judecătorească).9/2005. prin moarte.

În litigiile ce izvorăsc din contractul de muncă. instanţa va numi un curator special. în limitele puterilor ce le-au fost conferite. alături de minor.67 şi urm. la cererea celui interesat. va numi un curator special. de la data înfiinţării lor şi sfârşeşte o dată cu încetarea persoanei juridice. În cazul în care partea cu capacitate de exerciţiu restrânsă nu are ocrotitor legal şi există urgenţă. în temeiul legii. De asemenea.Aceştia vor fi citaţi şi vor sta personal în proces. de regulă.III. care să îl reprezinte pe incapabil până la numirea reprezentantului legal. Dacă minorul împlineşte în cursul procesului vârsta de 14 ani. actele făcute de aceste organe. instanţa va numi un curator special şi atunci când există contrarietate de interese între cel cu capacitate de exerciţiu restrânsă şi cel ce îl asistă (ocrotitorul legal)1. Editura Servo-Sat. 2000. instanţa va numi un curator şi atunci când există contrarietate de interese între reprezentant şi reprezentat (de exemplu. Asistarea intervine în cazul persoanelor cu capaciate de exerciţiu restrânsă( minorii între 14-18 ani). Persoana juridică îşi exercită drepturile şi îşi îndeplineşte obligaţiile prin organele sale. Autorizarea intervine în cazul în care reprezentantul legal al celui lipsit de capacitate de exerciţiu sau minorul cu capacitate de exerciţiu restrânsă şi ocrotitorul legal care îl asistă efectuează acte procedurale de dispoziţie. 15 . dar asistaţi. Pentru aceste acte este necesară autorizarea specială a organului competent. fiind actele persoanei juridice însăşi. autoritatea tutelară. De asemenea. instanţa . la cererea părţii interesate. În cazul persoanelor juridice. p. Tratat de Procedură Civilă. 1 Ioan Deleanu. rprezentarea se transformă în asistare. după caz.Potrivit art. care vor semna alături de minori cererile adresate instanţei. capacitatea de exerciţiu se dobândeşte. astfel încât minorul va fi citat personal. iar în acest scop părinţii sau tutorele vor trebui citaţi. în procesele de ieşire din indiviziune în care figurează printre părţi. se citează numai minorul personal şi tot el efectuează exclusiv actele de procedură. de părinţi sau tutore.1 Cod procedură civilă când cel lipsit de capacitate de exerciţiu nu are reprezentant legal şi există urgenţă în soluţionarea cauzei.44 alin. Arad. vol. unul sau ambii părinţi ai acestuia).

Vom mai reţine şi prevederea înscrisă în art. care are interesul să se pronunţe o hotărâre valabilă.Instanţa însă va putea acorda un termen pentru împlinirea lipsurilor. dacă acest lucru este posibil (de regulă. fie în cadrul dezbaterilor asupra fondului dreptului (de exemplu dacă se invocă excepţia lipsei calităţii procesuale active în cazul cererilor reale). fie înainte de începerea dezbaterilor. iar calitatea procesuală pasivă aparţine celui faţă de care se poate realiza interesul respectiv. Actele de procedură îndeplinite de cel care nu are exerciţiul drepturilor procedurale sunt anulabile. calitatea procesuală activă aparţine celui ce se poate prevala de acest interes. instanţa trebuie să verifice atât calitatea procesuală activă. Actele de procedură făcute de o persoană fără capacitate de folosinţă sunt nule.5.41 alin.2 Cod procedură civilă. în cazul cererilor personale. cât şi pe cea pasivă. Excepţia lipsei de exerciţiu va putea fi invocată în orice stare a pricinii. cererea se va anula. de reprezentantul sau ocrotirotul legal. precum şi între persoana pârâtului şi cel care este subiect pasiv (este obligat în) raportul juridic dedus judecăţii (calitate procesuală pasivă). În cazul situaţiilor pentru a căror realizare calea justiţiei este obligatorie. 16 . fiind cel care porneşte acţiunea. dacă au organe proprii de conducere. iar în cazul cererilor reale numai dacă se invocă lipsa calităţii procesuale pasive). trebuie să justifice atât calitatea procesuală activă. Reclamantul. absolută şi peremptorie. potrivit căreia asociaţiile sau societăţile care nu au personalitate juridică pot sta în judecată ca pârâte. iar actele vor putea fi confirmate. După ce a fost sesizată. cât şi calitatea procesuală pasivă.2. Excepţia lipsei capacităţii de folosinţă este o excepţie de fond. Calitatea procesuală Calitatea procesuală presupune existenţa unei identităţi între persoana reclamantului şi cel care este titularul dreptului afirmat (calitate procesuală activă). chiar şi de către adversar. 1. prin indicarea obiectului cererii şi a motivelor de fapt şi de drept pe care se întemeiază pretenţia sa. Dacă lipsurile nu se împlinesc în termenul acordat de instanţă. total sau parţial.

dar ar putea avea loc o transmisiune a calităţii procesuale active.59 Codul familiei ). dacă procesul a fost declanşat de autorul lor 17 . cum ar fi în cazul divorţului (art. Transmisiunea poate fi legală sau convenţională. pe când. moştenitorii nu au calitate procesuală activă.38 Codul familiei ).54 Codul familiein). al tăgăduirii paternităţii (art. cât şi subiectul pasiv. Sunt situaţii în care acţiunea nu trece asupra moştenitorilor. dreptul subiectiv există. în privinţa declanşării procesului. cu excepţia cazurilor în care legea nu permite aceasta. activă sau pasivă. atunci căsătoria încetează prin deces. deoarece chiar legea stabileşte cine are calitatea procesuală activă. deoarece în cazul unei acţiuni reale introduse de o persoană fără calitate. deoarece în raportul juridic obligaţional dedus judecăţii sunt determinaţi atât subiectul activ. dar nici într-un astfel de caz lipsa calităţii procesuale nu se confundă cu netemeinicia. ceea ce echivalează cu o transmisiune a calităţii procesuale. În cazul persoanelor fizice. dar cererea de chemare în judecată nu a fost introdusă de titularul dreptului respectiv. verificarea existenţei calităţii procesuale nu prezintă dificultăţi deosebite în cazul acţiunilor prin care se urmăreşte valorificarea unui drept de creanţă. deoarece este vorba de drepturi legate nemijlocit de persoană (drepturi cu caracter strict personal) sau prevede o altă soluţie în caz de deces al unei părţi (de exemplu. atunci ea poate fi continuată de moştenitorii acestuia. În schimb. transmisiunea legală se realizează pe calea moştenirii (succesiunii).Uneori această verificare este uşor de realizat. dacă unul dintre soţi decedează în timp ce procesul de divorţ este pendente. al contestării recunoaşterii de paternitate (art. al stabilirii filiaţiei faţă de mamă (art. De asemenea. pentru a se stabili calitatea procesuală activă trebuie să se administreze aceleaşi probe ca şi pentru dovedirea temeiniciei cererii. în cazul unei acţiuni (cereri) netemeinice (nefondate). Drepturile şi obligaţiile procedurale pot fi transmise în cursul procesului.58 Codul familiein). moştenitorii care acceptă succesiunea preluând poziţia procesuală pe care o avea de cuius. nu există dreptul pretins de reclamant. al stabilirii paternităţii (art. cu alte cuvinte. iar dosarul se va închide).52 Codul familiei ). în cazul acţiunilor prin care se urmăreşte valorificarea unui drept real principal. dar dacă a fost pornită de titular.

după ce a unit excepţia cu fondul. absolută şi peremptorie. constată că reclamantul nu este titularul dreptului real principal. transmisiunea legală are loc pe calea reorganizării persoanei juridice care este parte în proces. precizăm că. iar instanţa. în privinţa calităţii procesuale pasive. cu persoana care ar avea această calitate. absorbţia). Dacă instanţa constată lipsa calităţii procesuale (activă sau pasivă). Legislaţia noastră. chiar şi în cazul prevăzut de art. 18 . Din punctul de vedere al întinderii transmisiunii calităţii procesuale. Dacă într-o acţiune (cerere) reală se invocă lipsa calităţii procesuale active. actele procedurale îndeplinite de autorul său fiindu-i opozabile. În cazul persoanelor juridice. Excepţia lipsei calităţii procesuale este o excepţie de fond. a vânzării sau donării bunului litigios.De altfel. divizarea totală sau parţială) şi cu titlu particular (legatul cu titlu particular. cu titlu universal (cazul moştenitorilor legali şi al legatului cu titlu universal. cu excepţia situaţiei prevăzute de art. primele două acţiuni pot fi introduse direct împotriva moştenitorilor). transmisiunea convenţională). iar nu ca nefondată. fuziunea. Cel care dobândeşte calitatea procesuală ca efect al transmisiunii. a preluării cu consimţământul creditorului.66 Cod procedură civilă. înlocuirea pârâtului cu cel indicat ca titular al dreptului nu poate avea loc decât cu consimţământul reclamantului.1 Cod procedură civilă. acţiunea în stabilirea paternităţii. va respinge cererea ca fiind introdusă de o persoană fără calitate sau ca fiind introdusă împotriva unei persoane fără caliate. aceasta poate fi universală (cazul moştenitorului unic şi al legatarului universal.(acţiunea în stabilirea maternităţii. cererea va fi respinsă ca fiind introdusă de o persoană fără calitate. nu cunoaşte instituţia înlocuirii persoanei chemate în judecată şi care nu are calitatea procesuală pasivă. precum şi a altor mijloace juridice indirecte de schimbare a subiectului activ sau pasiv al raportului juridic substanţial dedus judecăţii. acţiunea în tăgăduirea paternităţii. 66 alin. preia procesul în starea în care se găseşte în momentul în care a avut loc transmisiunea. Transmisiunea convenţională a calităţii procesuale poate avea loc ca urmare a cesiunii de creanţă.

Alteori. orice persoană care are un interes personal să acţioneze are şi calitatea procesuală activă şi. 143 şi art. interesul este personal. ci debitorului acestuia. 19 . art. În cazul acţiunii oblice. ori poate fi exercitat de cineva care nu are un interes personal şi /sau direct. afară de acelea care îi sunt exclusiv personale”1. invers. dintre persoanele susceptibile a avea interesul să acţioneze. iar din această perspectivă interesul ar fi principala condiţie de exerciţiu a dreptului la acţiune. cu excepţia celor strict personale. Art.1 Cod procedură civilă recunoaşte procurorului dreptul de a introduce orice cerere. dreptul la acţiune pentru stabilirea filiaţiei faţă de mamă aparţine numai copilului. Este adevărat că şi creditorul justifică un interes. S-ar putea spune că legea atribuie caliatea procesuală celui care are interes. deşi. Aparent. legea atribuie calitatea procesuală unor persoane sau organe care nu ar justifica un interes personal.974. art. 45 alin. Spre exemplu. ”creditorii pot exercita toate drepturile debitorului lor. interesul nu îi este personal celui ce exercită acţiunea. nerecunoscând calitatea procesuală anumitor persoane. În ipotezele avute în vedere de art. cererile de nulitate pot fi intentate de un număr mai mic sau mai mare de persoane.1 Codul familiei. Există însă numeroase situaţii în care dreptul la acţiune nu poate fi exercitat de unele persoane. dar aparţine minorului sau incapabilului. Potrivit art.109. în funcţie de natura lor etc. legea limitează numărul titularilor dreptului la acţiune. deşi acestea ar justifica un interes personal. în cazurile în care consideră 1 Codul Civil. absenţa calităţii procesuale este însoţită de o lipsă de interes. art.151 Codul familiei. dar acesta nu este direct. uneori. În aceste situaţii.974 Cod civil. tăgada paternităţii poate fi făcută numai de către soţul mamei (moştenitorii pot însă continua acţiunea pornită de acesta). numai soţii pot cere desfacerea căsătoriei prin divorţ. calitatea procesuală activă este recunoscută şi autorităţii tutelare.44 alin.Calitatea procesuală nu trebuie confundată cu interesul. după caz. Uneori. delimitarea între aceste două condiţii de exerciţiu ale dreptului la acţiune nu este uşor de făcut.

43 din Ordonanţa nr. cel ce justifică un interes personal are şi calitatea procesuală. Faptul că interesul şi calitatea procesuală sunt două condiţii distincte pentru exerciţiul dreptului la acţiune rezultă cu claritate şi în ipotezele în care legea acordă calitate procesuală unor entităţi (grupuri). se răsfrânge numai asupra persoanei în favoarea căreia s-a acţionat. în înţelesul de folos practic material sau moral. - dreptul la acţiune este exercitat de o persoană sau un organ ce urmăreşte realizarea interesului unei alte persoane.21/1992 privind protecţia consumatorilor acordă calitate procesuală activă asociaţiilor pentru protecţia consumatorilor (prevăzute în art. În această situaţie. nu acţionaează în vederea realizării unui interes propriu. În literatura juridică se arată că autoritatea tutelară şi procurorul urmăresc şi realizarea unui interes general. care pot să introducă. iar calitatea procesuală activă aparţine grupului (aşa numitele acţiuni sociale). Sintetizând cele arătate mai sus. spre exemplu. în situaţia unui interes general. Se observă însă că. însă legea poate să nu acorde caliatea procesuală activă unor persoane care ar justifica totuşi un interes propriu. art. ca persoane juridice. precum şi în alte cazuri prevăzute de lege. în aceste cazuri. interesul este personal. cereri de chemare în judecată. 20 .că aceasta este necesar pentru apărarea drepturilor şi intereselor legitime ale minorilor şi ale persoanelor puse sub interdicţie. - dreptul la acţiune este exercitat de reprezentanţii unor grupuri. rezultă următoarele situaţii ce se pot ivi în practică: dreptul la acţiune se exercită de o persoană fizică sau juridică având un interes personal. interesul.33 şi 34 din ordonanţă). ci exercită dreptul la acţiune urmărind valorificarea unui interes colectiv. În acest caz. de regulă.Este necesar ca legea să recunoască expres calitatea procesuală activă persoanei (nu avem în vedere pe reprezentantul titularului dreptului) sau organului. în interesul acestor grupuri. care . împotriva agenţilor economici ce au prejudiciat interesele legitime ale consumatorilor. particularii nici nu ar trebui să aibă calitatea procesuală activă. ci aceasta ar trebui acordată numai Ministerului Public sau altui organ anume desemnat prin lege. Astfel. De altfel.

păduri grănicereşti. Când însă grupului i se recunoaşte. trebuie pornit de la faptul că grupul are calitate procesuală numai dacă interesul este colectiv.31/1990 privind societăţile comerciale cu modificările aduse . ci a unei sume de interese individuale. ar avea calitatea procesuală activă un membru al grupului 1 Legea nr. precum şi prevederenr. - dreptul la acţiune este exercitat în interesul grupului de către unul dintre membrii acestuia (aşa numitele acţiuni sociale ut singuli).- Ca exemplu. calitatea procesuală. În lipsa unei dispoziţii legale exprese.28.conform căreia. grupul nu are calitate procesuală. În consecinţă. Pentru această ipoteză. chiar dacă prejudiciile lor nu sunt egale. - dreptul la acţiune este exercitat de grup în apărarea intereselor unui membru al grupului.). 21 . aşa cum este cazul.28 din Legea nr.în sensul că hotărârile adunării generale (a unei societăţi pe acţiuni) contrare legii sau actului constitutiv pot fi atacate în justiţie de oricare dintre acţionarii care nu au luat parte la adunarea generală ori au votat contra şi au cerut să se treacă aceasta în procesul verbal al şedinţei. hotărârile adunării deţinătorilor de obligaţiuni pot fi atacate în justiţie de către deţinătorii care nu au luat parte la adunare sau au votat contra şi au cerut să se insereze aceasta în procesul verbal al şedinţei. de către aceştia. - dreptul la acţiune este exercitat în interesele membrilor unui grup. ceea ce înseamnă că toţi membrii săi au un interes de aceeaşi natură. acesta din urmă neavând împuternicirea de a reprezenta grupul. Nu suntem în prezenţa unui interes colectiv. referitor la comitetul adhoc constituit pentru dobândirea personalităţii juridice de către formele asociative de administrare şi de exploatare ale terenurilor forestiere (obşti nedivizate de răzeşi. este necesar ca legea să recunoască expres calitatea procesuală activă celui ce acţionează în locul grupului. devălmăşii de moşteniri etc. art.1/2000. spre exemplu. aplicându-se regulile de la coparticiparea procesuală. - În rezolvarea acesteia. menţionăm art. Legea nr. referitor la constituirea comitetului ad-hoc. se ridică problema de a şti dacă membrii grupului mai pot exercita dreptul la acţiune. prin lege.1/20001.

- dreptul la acţiune este exercitat în apărarea unui interes general. Este cazul sindicatelor şi al asociaţilor care acţionează fără să urmărească valorificarea unor drepturi substanţiale proprii. art. în lipsa unui organ anume desemnat de lege la acea dată. ce nu a fost suferit de toţi ceilalţi membri ai grupului. prevede că aceasta poate fi formulată de preşedintele uneia din Camerele Parlamentului (pe bază unei hotărâri adoptate de Cameră cu votul majorităţii membrilor săi) sau de Guvern. din oficiu sau la cererea Ministerului Justiţiei. 329 Codprocedură civilă dispun că recursul în interesul legii şi recursul în anulare pot fi declarate numai de procurorul general. care.47/1992. care urmăreşte realizarea unui interes colectiv. s-ar părea că era vorba de un interes general. însă violarea unui interes general nu exclude şi violarea unui interes colectiv sau individual. Astfel. numai Ministerul Public ar trebui să aibă calitatea procesuală şi nici un grup sau persoană nu s-ar putea prevala direct de acest interes. Ni se pare că soluţia trebuie nuanţată şi că. calitatea de a face contestaţie la hotărârea de înregistrare a uni partid. ci a unor drepturi ale aderenţilor. dreptul la acţiune este exercitat de un grup. interesul nu este personal. deoarece. care justifică un interes.care ar invoca un prejudiciu. În principiu. 22 .2 din Legea nr.28 alin. putea fi invocat numai de reprezentantul Ministerului Public. în scopul prevenirii constituirii unor partide politice care ar putea să propage concepţii contrare ordinii de stat şi de drept în România. Prin definiţie. ci este înlocuit cu unul colectiv. motivarea este necorespunzătoare. instanţa supremă a decis că. Uneori legea desemnează anumite organe ca având calitate procesuală pentru valorificarea unui interes ce poate fi considerat ca fiind general. însă numai dacă legea acordă expres calitatea procesuală activă grupului. - Anterior adoptării acestei legi. referitor la constituţionalitatea unui partid politic. trebuie să se recunoască oricărei persoane fizice sau juridice. în orice caz. menţionăm că art. aceştia din urmă fiind destinatarii regulilor de drept ce se urmăresc a fi valorificate. În acest sens.

23 .

părţile din cererea de chemare în judecată se numesc.reclamant şi . cel care a adus atingere dreptului real ori altui drept absolut). în care figurează un subiect activ (titularul dreptului subiectv ce formează conţinutul raportului juridic civil) şi un subiect pasiv (persoana căreia îi incumbă obligaţia corespunzătoare dreptului de creanţă sau după caz. fiind necesar să se ţină cont şi de faptul că anumite litigii pot privi nu un drept subiectiv civil. . Editura All-Beck. trebuie avut în vedere că noţiunea de parte în proces este mai largă decât noţiunea de subiect al raportului juridic civil. Codul de Procedură civilă. Chiar şi în cazul respingerii pretenţiei ca nefondată (neîntemeiată). p. în sensul că este suficient doar să se afirme exitenţa unui drept subiectiv civil.pârât.1. Comentat şi adnotat. deoarece soluţia poate să fie rezultatul admiterii unei exepţii procesuale peremptorii. Reclamantul şi pârâtul La judecata în primă instanţă. COPARTICIPAREA PROCESUALĂ 2.ci o situaţie protejată de lege sau pentru a cărei realizare calea judecăţii este obligatorie.CAPITOLUL II RECLAMANTUL ŞI PÂRÂTUL. urmând ca instanţa să hotârască la sfârşitul judecăţii dacă între părţi există sau nu un raport juridic civil 1. fiind deci posibil să se stabilească un raport juridic procesual în lipsa unui raprt juridic substanţial între părţi. Pentru definirea noţiunilor de reclamant şi de pârât trebuie pornit de la împrejurarea că obiectul procesului civil îl constuie un raport juridic substanţial. ar fi posibil 1 Gabriel Boroi.178. Subliniem însă că nu în toate situaţiile respingerea cererii de chemare în judecată este consecinţa inexistenţei raportului juridic substanţial între părţile din proces.Bucureşti. . De asemenea.

să existe raportul de drept substanţial afirmat de reclamant. reclamantului etc. reprezintă un act procesual de dispoziţie al reclamantului. iar aceasta indifirent de partea ce a declarat apel. cererea reconvenţională. spre a obţine respingerea pretenţiei formulată împotriva sa şi care este fundamentată pe acel contract. instanţa va da mai întâi cuvântul reclamantului. Distincţia între reclamant şi pârât prezintă un interes practic deosebit. prin simplul fapt al 25 . întrucât legea interzice cererile (pretenţiile) noi în apel. poate fi invocată direct în apel de către pârâtul de la judecata în primă instanţă. completarea sau modificarea cererii de chemare în judecată). în vreme ce achiesarea la pretenţii poate proveni numai de la pârât.în timp ce alte acte de procedură pot fi îndeplinite numai de pârât(spre exemplu. în principiu. în cadrul dezbaterilor pe fond. sub ambele forme(renunţarea la judecată şi renunţarea la dreptul subiectiv afirmat). cererea de arătare a titularului dreptului real). dar permite mijloacele de apărare noi. iar ceea ce reprezintă o pretenţie nouă pentru reclamant poate constitui doar un mijloc de apărare pentru pârât. . solicitând stabilirea ori recunoaşterea unui drept subiectiv civil al cărui titular pretinde că este sau realizarea unei situaţii juridice ocrotite de lege. . nulitatea contractului nu poate fi solicitată în apel de către reclamantul care la judecata în primă instanţă a cerut rezoluţiunea. Menţionăm că o persoană nu devine în mod automat pârât. dar acesta nu a fost dovedit prin mijloace de probă administrate în cauză. în schimb. Prin reclamant înţelegem acea persoană care se adresează organului de jurisdicţie cu o cerere prin care se declanşează procesul civil. De exemplu. Chiar şi în apel admisibilitatea unor cereri este determinată după cum partea care le formulează a avut poziţia procesuală de reclamant sau de pârât la judecata în primă instanţă. Astfel. sarcina probei revine. Persoana chemată în judecată pentru a fi obligată să recunoască ori să respecte dreptul afirmat faţă de care se urmăreşte realizarea unei situaţii juridice protejate de lege poartă denumirea de pârât.anumite acte de procedură pot fi îndeplinite numai de reclamant(de exemplu. întâmpinarea. desistarea. iar apoi pârâtului. competenţa teritorială de drept comun se stabileşte în funcţie de domiciliul pârâtului.

Tocmai de aceea. dar cel care recurge la aceasta îşi îndreaptă cererea împotriva unei persoane determinate. stabilind totodată şi pe cel care va suporta. unele legislaţii admit.). nefiind posibilă introducerea unei cereri contencioase împotriva unei persoane nedeterminate (cum ar fi . producătorii sau distribuitorii unui anumit bun. deţinătorul unui teren. moştenitorii unei persoane ce a decedat înainte de pornirea procesului. procedura provocatorie şi procedura conservării unor probe. spre exemplu. fiind posibil ca pârâtul din cererea de asigurare a dovezilor pe cale principală să nu devină pârât în litigiul de fond în care se va folosi proba astfel conservată. este posibil să apară o serie de incidente procedurale ce 26 . cel care a contrafăcut un produs. salariaţii aflaţi în grevă. În cursul judecăţii însă. consecinţele executării silite a hotărârii ce se va pronunţa. Referitor la aceste exemple din sistemul procesual civil german. având în vedere că sunt situaţii când aceasta nu este în măsură a cunoaşte cu precizie identitatea celui ce trebuie chemat în judecată. Această regulă asigură respectarea contradictorialităţii şi a dreptului de apărare. dar poate prezenta unele inconveniente pentru persoana care intenţionează să pornească un proces civil. cum ar fi legislaţia germană. pârâtul trebuie să fie nominalizat. aceasta fiind explicaţia că nu se impune nominalizarea pârâtului. De asemenea. Menţionăm că şi codul nostru de procedură civilă reglementează procedura asigurării dovezilor. persoana care a săvârşit un accident de circulaţie etc. în mod excepţional. autorii unui fapt ilicit etc. care reglementează.) sau împotriva unui grup de persoane fără a fi individualzaţi membrii acestuia (spre exemplu. Prin chiar cererea de chemare în judecată este indicată persoana care are poziţia procesuală de reclamant. ci este necesar să se solicite obligarea (condamnarea) acesteia la ceva. astfel încât o persoană poate să solicite instanţei constatarea unui prejudiciu al cărui autor nu este cunoscut încă. respectiv cea căreia îi revine poziţia procesuală de pârât. participanţii la o competiţie sprtivă. dacă va fi cazul. existenţa unor cazuri în care judecata popate fi declanşată fără individualizarea pârâtului. printre altele. se observă că ar putea fi pus sub semnul îndoielii caracterul cu adevărat contencios al procedurilor respective.chemării sale în judecată.

Cu unele nuanţări. în sensul că judecata într-o cale de atac reprezintă o continuare a procesului declanşat prin cererea de chemare în judecată. încă de la începutul procesului părţile pot fi considerate deopotrivă reclamant şi pârât. o diminuare a drepturilor celeilalte ori celorlalte părţi. aşa încât este necesar să se ţină cont şi de pretenţia supusă judecăţii. Poziţia ofensivă a unei părţi din proces se poate transforma într-o poziţie defensivă sau invers şi în cazul exercitării căilor de atac. adoptând o atitudine ofensivă. chiar dacă acesta trebuie să se apere într-o anumită formă procesuală. părţile cumulează cele două calităţi în cazul partajului judiciar sau al grăniţuirii. În literatura de specialitate s-a mai precizat că. deoarece pe ansamblul procesului partea respectivă solicită protecţia judiciară a unui drept subiectiv sau realizarea unei situaţii ocrotite de lege. pârâtul de la judecata în primă instanţă părăseşte atitudinea pur defensivă. iar orice creştere a drepturilor uneia dintre părţi antrenează. corelativ. pârâtul din cererea de chemare în judecată devine reclamant în cererea reconvenţională. la distribuirea sumelor realizate din executarea silită. contrar aparenţelor. iar reclamantul din cererea principală devine pârât în cererea incidentală. Nu se poate face însă abstracţie de unitatea substanţială a procesului. fără să fie nevoie de formularea unei cereri reconvenţionale. cum se întâmplă atunci când reclamantul ce a obţinut câştig de cauză la judecata în primă instanţă devine intimat în apelul declarat de adversar. dacă se formulează o cerere reconvenţională. Astfel. precum şi al contestaţiilor la poprire. De exemplu. întrucât cel chemat în judecată poate obţine ceva pentru sine. în cazul contestaţiei la executare formulată de către debitorul urmărit. Uneori. în raport cu care poziţia ofensivă aparţine întotdeauna celui ce a formulat-o. iar nu un proces distinct. poziţia procesuală 27 . pârâtul care cheamă în garanţie un terţ adaugă la calitatea sa de pârât în cererea de chemare în judecată pe aceea de reclamant în cererea de chemare în garanţie. solicitând respingerea acestei căi de atac. lucrurile se prezintă în mod asemănător în cazul procedurii reorganizării judiciare şi a falimentului.antrenează o juxtapunere a calităţii de reclamant cu aceea de pârât. Corelativ. ceea ce echivalează cu o condamnare a reclamantului.

într-o asemenea ipoteză. mai multe persoane care au adus atingere dreptului respectiv. Sunt însă destul de frecvente cazurile în care poziţia contradictorie există între mai mult de două persoane. la judecata în primă instanţă există un singur reclamant şi un singur pârât. iar. prin aceeaşi cerere. fiind numită uneori şi litisconsorţiu ori tovărăşie procesuală. deci când. contribuind la o economie de timp şi de cheltuieli. contestaţia respectivă nefiind decât un incident în cursul executării silite. Astfel. Coparticiparea procesuală 2. ci creditorului urmăritor. Această instituţie asigură evitarea pronunţării unor hotărâri contradictorii. vor exista mai mulţi pârâţi. Dacă titularul unui drept real cheamă în judecată. coproprietarii. litigiul va opune mai mulţi reclamanţi unui singur pârât. În mod asemănător se prezintă lucrurile dacă procesul are ca obiect un raport juridic obligaţional în care exsistă mai mulţi creditori.2. Coparticiparea procesuală existentă la judecata în primă instanţă poate continua şi la judecarea în căile de atac. în acelaşi proces. dar poate să ia sfârşit în cazul în care unul dintre coparticipanţi exercită calea de atac. două sau mai multe persoane au calitatea de reclamant ori de când calitatea de pârât este deţinută de două sau mai multe persoane. 2.de reclamant nu aparţine acestuia. Noţiunea şi clasificarea coparticipării procesuale De cele mai multe ori. Aceeaşi este situaţia atunci când o persoană încalcă un drept de proprietate intelectuală.1.2. la judecata în apel un singur apelant şi un singur intimat etc. ceilalţi achiesând la hotărârea instanţei sau neatacând-o în termenul prevăzut de lege ( dacă numai unul dintre coparticipanţi 28 . mai mulţi debitori sau mai mulţi creditori şi mai mulţi debitori. iar creaţia intelectuală este opera mai multor autori. O astfel de situaţie este cunoscută în literatura de specialitate şi în practica judiciară sub denumirea de coparticipare procesuală. Coparticiparea procesuală reprezintă aplicaţia pe plan procesual a pluralităţii subiectelor raportului juridic civil substanţial. deoarece din iniţiativa sa a fost pornită executarea silită. coindivizarii sau devălmaşii pot chema în judecată pe terţul care le-a nesocotit dreptul de proprietate comună.

se admite că este posibilă coparticiparea procesuală şi atunci când între obiect şi cauză există numai o strânsă legătură. text care permite conexarea unor pricini în care sunt aceleaşi părţi sau chiar împreună cu alte părţi şi ale căror obiect şi cauză au între ele o strânsă legătură.47 Cod procedură civilă. se poate concluziona că în cazul 29 . ceilalţi coarticipanţi exercitând-o tardiv. cât şi pe cel care a garantat datoria acestuia. iar hotărârea prin care s-a respins cererea de chemare în judecată este apelată numai de unul dintre ei. ar mai rezulta că întotdeauna coparticiparea procesuală este facultativă. Deşi din acest text de lege ar rezulta că existenţa coparticipării procesuale presupune identitate de obiect sau de cauză. mai multe persoane pot fi împreună reclamante sau pârâte dacă obiectul pricinii este un drept sau o obligaţie comună ori dacă drepturile sau obligaţiile lor au aceeaşi cauză. iar după admiterea acestei excepţii coparticiparea procesuală va înceta). care se va rezolva înainte de soluţionarea fondului. 164 alin.. ce declară nulă împărţeala succesorală la care nu au participat toţi moştenitorii.exercită în termenul prevăzut de lege calea de atac. poate exista încă de la început un singur proces cu privire la cererile respective. iar apelul este introdus. respectiv.797 Cod civil. este posibil să existe o coparticipare procesuală şi la judecata căii de atac. Din modul în care este redactat art. respectiv atunci când cererea de exercitare a căii de atac este introdusă numai împotriva unuia dintre coparticipanţi. Spre exemplu. din prevederile art. Această soluţie se desprinde din interpretarea a fortiori a art. numai de unul dintre cei doi pârâţi sau numai împotriva unuia dintre cei doi pârâţi. doi creditori care au împrumutat cu o sumă de bani pe un debitor solicită obligarea acestuia la restituirea sumei. 1 Cod procedură civilă. Potrivit art. creditorul cheamă în judecată atât pe debitorul principal. cu atât mai mult. după caz. Spre exemplu.47 Cod procedură civilă . dar din alte dispoziţii legale se desprinde concluzia că sunt şi cazuri de coparticipare procesuală necesară (obligatorie) şi anume atunci când mai multe persoane se găsesc într-un raport juridic civil unic şi indivizibil. dar se va invoca excepţia de tardivitate. în apelul declarat împotriva hotărârii prin care s-a admis cererea este chemat în calitate de intimat numai unul dintre cocreditori.

Însă. criteriul find rolul voinţei părţilor în formarea coparticipării. însă această împrejurare este consecinţa conexării mai multor pricini. Aceşti autori definesc coparticiparea procesuală obiectivă ca fiind situaţia în care se cumulează mai multe cereri(acţiuni)în cadrul unui singur proces.p. Drept procesual civil.Bucureşti. Menţionăm că unii autori includ şi litispendenţa între cazurile de coparticipare procesuală obiectivă2. coparticiparea procesuală subiectivă este opusă coparticipării procesuale obiective.1960.Zilberstein.77. p. aşa cum s-a subliniat în doctrină. Teoria generală. Bucureşti.Porumb. Aşadar şi în cazul coparticipării procesuale obiective există în proces mai mulţi reclamanţi sau mai mulţi pârâţi. Editura ştinţifică. Coparticiparea este subiectivă în situaţia în care există o pluralitate de persoane cu aceleaşi interese. V. coparticiparea procesuală nu poate fi în nici o ipoteză urmarea admiterii excepţiei de litispendenţă. astfel încât nu poate fi vorba de o coparticipare procesuală. fără să mai facă vreo altă precizare. D. regula o reprezintă coparticiparea procesuală facultativă. Aşadar. iar nu cea necesară. iar coparticiparea procesuală obiectivă rezultă din conexarea a două sau mai multor cereri. 30 . litigiul opunând numai două persoane.170.ieşirii din indiviziunea succesorală coparticiparea procesuală este obligatorie. De asemenea. S.Stoenescu. sub sancţiunea respingerii cererii ca fiind introdusă de o persoană fără calitate procesuală activă. Într-o altă clasificare. desigur dacă sunt cel puţin trei moştenitori care au acceptat succesiunea.Negru. 1983. o primă clasificare este aceea în coparticipare procesuală facultativă şi coparticipare procesuală necesară sau obligatorie. o a treia parte. cel puţin în una din cereri. dacă în unele din acestea sunt şi alte părţi. Editura didactică şi pedagogică. fără a mai exista.Radu. deci coparticiparea procesuală este necesară. Se observă că nu se poate pune semnul egalităţii între coparticiparea procesuală obiectivă şi conexiune. de 1 G. în cazul revendicării unui bun aflat în coproprietate sau în indiviziune. 2 I. deoarece litispendenţa presupune formularea mai multor cereri de chemare în judecată ce se caracterizează prin identitate de părţi. deoarece este posibil să se reunească mai multe cereri în care figurează aceleaşi două părţi. Judecata în primă instanţă. Totuşi. cum s-ar părea că rezultă din unele lucrări de specialitate1. cererea trebuie introdusă de toţi coproprietarii sau coindivizarii.

efectele admiterii apelului sau recursului declarat de unul dintre coparticipanţi se vor extinde şi asupra coparticipanţilor care nu au introdus apel sau recurs ori ale căror cereri de apel sau de recurs au fost respinse fără a fi cercetate în fond (ca tardive. plata cheltuielilor de 31 . dispune că actele de procedură. 48 alin. de actele de procedură îndeplinite numai de unii dintre ei sau termenele procedurale încuviinţate unora dintre ei pentru îndeplinirea actelor de procedură vor profita şi ceilalţi.2 Cod procedură civilă îşi găseşte aplicarea în cazul în care între coparticipanţi există raporturi obligaţionale de solidaritate sau indivizibilitate.1 Cod procedură civilă. 48 alin.obiect şi cauză. art. ca neregulat introduse etc. De la această regulă.).2 Cod procedură civilă stabileşte o excepţie. anulate ca netimbrate. prin natura raportului juridic sau în termenul unei dispoziţii legale.48 alin. se consideră că această clasificare este proprie coparticipării procesuale subiective. după cum în proces sunt mai mulţi reclamanţi şi un singur pârât. însă o astfel de opinie este tributară concepţiei potrivit căreia coparticiparea procesuală obiectivă ar însemna doar simpla reunire a unor cereri. 2. Excepţia prevăzută de art. pasivă sau mixtă. aşa încât eventuala coparticipare procesuală există încă de la început pentru fiecare din cererile respective.În schimb. consecinţele respingerii căii de atac (de exemplu. Art. efectele hotărârii se întind asupra tuturor reclamanţilor sau pârâţilor. Uneori. dar nici vătăma celorlalţi. apărările şi concluziile unuia dintre coparticipanţi nu pot folosi.2. Efectele coparticipării procesuale În cazul coparticipării procesuale. De exemplu. În cazul în care. Coparticiparea procesuală se mai clasifică în activă. Textul citat mai prevede că dacă actele de procedură ale unora dintre coparticipanţi sunt potrivnice actelor făcute de ceilalţi coparticipanţi. mai mulţi pârâţi şi un singur reclamant sau mai mulţi reclamanţi şi mai mulţi pârâţi. atunci se va ţine cont de catele cele mai favorabile. fără a se ţine cont de faptul că şi în cazul acesteia trebuie să fie mai mulţi reclamanţi sau pârâţi. raporturile dintre coparticipanţi sunt guvernate de principiul independenţei procesuale.2.

Uneori. recursul uneia va profita şi celeilalte. dacă litigiul are ca obiect un drept real principal ce poartă asupra unui bun despre care se afirmă că aparţine coparticipanţilor în coproprietate sau indiviziune. 1cu atât mai mult cu cât acest din urmă text trimite expres la alte prevederi legale ce ar putea stabili că actele mai favorabile ale unui coparticipant vor folosi şi celorlalţi. chiar legea prevede că actele de procedură ale unui coparticipant profită şi celorlalţi. A da o soluţie înseamnă a stabili un drept de proprietate exclusivă în favoarea coparticipantului care a exercitat calea de atac. Astfel. apelul sau după caz. unul dintre aceştia îndeplineşte un act de procedură în vedera reluării judecăţii. Spre exemplu.) şi pricina. în materie de perimare. Prima ipoteză vizează cazul în care sunt mai mulţi pârâţi sau intimaţi şi. Trebuie subliniat că dispoziţiile art. 48 alin. fiind rămasă în nelucrare. ce pretind că sunt coproprietarii imobilului. iar nu numai cu privire la raportul procesual dintre partea care a cerut constatarea perimării şi partea adeversă. iar efectele admiterii acestei cereri de perimare vor fi extinse asupra tuturor coparticipanţilor. împlinindu-se termenul de perimare.). iar într-o asemenea situaţie termenul de perimare se întrerupe şi în profitul celorlalţi coparticipanţi. în cazul în care va fi admis. dacă un imobil este revendicat de două persoane. 32 . deşi nu s-a solicitat instanţei acst lucru ci dimpotrivă s-a afirmat că există o coproprietate sau o indiviziune. a recursului etc. faţă de toate părţile din proces. ceea ce înseamnă că perimarea operează în bloc. 251 Cod procedură civilă 1 se aplică indiferent de natura raportului juridic substanţial dintre coparticipanţi. iar instanţa respinge cererea de chemare în judecată. deoarece este vorba de o normă specială faţă de art. potrivit art. art. cererea de perimare introdusă de un coparticipant sau actul de procedură care întrerupe termenul de perimare al unuia dintre coparticipanţi foloseşte şi celorlalţi. recurenţi etc. unul dintre aceştia formulează o cerere prin care solicită instanţei să constate perimarea cererii de chemare în judecată (a apelului.2 Cod procedură civilă.judecată) vor fi suportate numai de coparticipantul care a exercitat-o. Cea de a doua ipoteză se referă la cazul când sunt mai mulţi reclamanţi (apelanţi. De asemenea. nu se mai aplică principiul independenţei coparticipanţilor. având în vedere numai actele favorabile. 251 Cod procedură civilă.2 Cod procedură civilă.48 alin.

2 Cod procedură civilă ). se va aplica principiul independenţei procesuale.48. ci este proprietatea lui. alin. în exemplul dat. după cum coparticipanţii sunt pârâţi sau reclamanţi. ei vor fi totuşi citaţi în continuare (art. revendicare ce profită ambilor moştenitori. revendicarea bunului deţinut de terţ.1 Cod civil. chiar dacă unul dintre ei are în proces poziţia procesuală de pârât. .115 alin. în prealabil. Să presupunem că reclamantul solicită ieşirea din indiviziunea succesorală. Ar urma ca reclamantul să îl acţioneze în judecată pe celălalt copărtaş. ci şi pe un terţ detentor al unuia dintre bunurile succesorale. solicitând despăgubiri pentru evicţiune. pe temeiul art.787 alin. ci dimpotrivă. teza finală Cod procedură civilă). caz în care se va comunica o singură copie de pe cererea de chemare în judecată (art. aceasta deoarece litigiul prezintă două aspecte şi anume. Astfel: . cu atât mai mult. ca şi terţul.atunci când coparticipanţii au aceleaşi interese. fără a putea să respingă cererea de partaj. fără a mai modifica loturile şi. 33 .dacă unii dintre coparticipanţi nu s-au prezentat înaintea instanţei ori nu au îndeplinit un act de procedură în termen. ei pot avea un singur mandatar. calculate potrivit art. cei doi pârâţi nu au interese comune.788 Cod civil. instanţa de apel nu va putea face altceva decât să scoată bunul din masa partajabilă. susţinând că bunul respectiv nu face parte din masa succesorală. incluzând în lotul reclamantului şi bunul deţinut de treţ.113 alin. au interese contrarii.deoarece o asemenea soluţie ar echivala cu extinderea efectelor admiterii apelului asupra pârâtului care nu a exercitat calea de atac (se observă că. Dacă apelul este găsit întemeiat.2. Vom mai lua un exemplu.2 Cod procedură civilă ) sau de pe întâmpinare (art.Dacă însă natura raportului juridic substanţial dintre coparticipanţi nu ar justifica extinderea efectelor actelor utile ale unora asupra celorlalţi şi nici nu ar exista vreo dispoziţie legală specială în acest sens. Coparticiparea procesuală mai produce şi alte efecte. preluat (dar şi adaptat) din practica judiciară. Împotriva sentinţei declară apel numai terţul. iar apoi ieşirea din indiviziune). chemând în judecată nu numai pe celălalt moştenitor. Prima instanţă admite cererea.

fie solidar(art. în condiţiile art. iar de către pârât o dată cu întâmpinarea. prin unul sau mai mulţi mandatari. fie în mod egal.277 Cod procedură civilă ). dacă este cazul. .actele de procedură făcute în interes comun sau împotriva coparticipanţilor cu aceleaşi interese sunt supuse unei singure taxe de timbru. 114 alin 2 Cod procedură civilă . 1141 Cod procedură civilă fiind aplicabile în mod corespunzător. ţinând cont de numărul foarte mare al acestora. după caz. Dovada mandatului va fi depusă de către reclamant în condiţiile prevăzute de art.47. în procesele în care . sunt mai mulţi reclamanţi sau pârâţi.114 alin. 34 .coparticipanţii vor suporta cheltuielile de judecată. dispoziţiile art. Reprezentarea se va face. 4 Cod procedură civilă . persoane fizice sau persoane juridice. la domiciliul sau sediul acestuia. cu respectarea drepturilor şi intereselor legitime ale părţilor. în funcţie de interesul fiecăruia sau de natura raportului juridic dintre ei. fie proporţional.68 şi ale art. Mai trebuie subliniat că.. de necesitatea de a asigura desfăşurarea normală a activităţii de judecată. va putea dispune reprezentarea lor prin mandatar şi îndeplinirea procedurii de comunicare a actelor procesuale numai pe numele mandatarului. preşedintele instanţei. potrivit art.

85 şi urm. dreptul de a propune probe pentru dovedirea propriilor susţineri ori pentru combaterea afirmaţiilor adeversarului şi. dreptul de a invoca incompatibilitatea unor judecători. precum şi dreptul de a solicita strămutarea pricinii la o altă instanţă. dreptul de a folosi limba maternă sau de a recurge la un interpret. . . fiind necesară în acest scop cunoaşterea termenului de judecată şi locului unde va avea loc judecata.CAPITOLUL III DREPTURILE ŞI ÎNDATORIRILE PROCESUALE.dreptul de a adresa cereri instanţei. . în măsura în care instanţa a încuvinţat aceste probe.dreptul de a îndeplini actele de procedură şi de a participa la raporturile procesuale personal sau. părţile trebuie să îşi desfăşoare activitatea lor procesuală în limitele drepturilor procedurale conferite de lege şi cu respectarea îndatoririlor procesuale impuse de aceasta. menţionăm: . Enumerarea drepturilor procedurale ale părţilor În cadrul oricărui proces civil. interpreţi şi traducători. în cazurile şi în condiţiile stabilite de lege.1. cu excepţia câtorvacazuri limitativ prevăzute de lege. ABUZUL DE DREPT PROCEDURAL 3. care la rândul lui presupune : dreptul de a răspunde celeilalte sau celorlalte părţi şi de a discuta toate problemele ridicate în cursul procesului. Dintre drepturile procedurale pe care legea le recunoaşte părţilor. experţi.dreptul de a recuza pe judecători. dreptul de a le administra. dreptul oricărei părţi de a fi asistată şi reprezentată de un avocat. grefieri sau magistraţi asistenţi. ci şi dreptul de a face copii de pe diversele acte aflate la dosar. Cod procedură civilă . ceea ce implică nu numai dreptul fiecărei părţi de a i se comunica actele de procedură îndeplinite de adversar. dreptul de a cunoaşte toate piesele dosarului. -dreptul de a participa la judecată.dreptul de apărare. procurori. ceea ce implică dreptul părţilor de a fi citate cu respectarea dispoziţiilor prevăzute de art. prin mandatar. .

uneori. de a dovedi susţinerile făcute în instanţă. prin recunoaşterea pretenţiilor reclamantului. ele au obligaţia să îndeplinească actele de procedură în condiţiile. 3. în cazul câştigării procesului.dreptul de a cere executarea silită. prin achiesarea la hotărârea pronunţată ori prin încheierea unei tranzacţii. să îşi exercite 36 . art. cea a obligaţiilor civile. .dreptul de a solicita cheltuielile de judecată avansate. La aceasta se daugă.Se consideră.dreptul de a exercita căile de atac prevăzute de lege. Nu există un punct de vedere unitar în legătură cu numărul şi conţinutul îndatoririlor procesuale ce revin părţilor. prin renunţarea la judecată sau la dreptul subiectiv pretins. . sintagma îndatoriri procesuale. . de a plăti cheltuielile de judecată în cazul în care ar cădea în pretenţii etc. alteori. fie aşa-zisa obligaţie de a spune adevărul (o asemenea obligaţie nu are însă vreun fundament juridic şi nici nu există vreo sancţiune procedurală sau vreo altă sancţiune juridică pentru simpla împrejurare că partea nu spune adevărul). în locul expresiei obligaţii procesuale. cât şi de drept procesual. având în vedere că într-un proces civil se pun probleme atât de drept material. însă le impune şi anumite îndatoriri procesuale.). de a-şi comunica reciproc actele de care înţeleg să se servească. În actuala reglementare. să urmărească desfăşurarea şi finalizarea procesului.2. că legea stabileşte doar o singură obligaţie în sarcina părţilor şi anume aceea de a folosi cu bună-credinţă drepturile lor procedurale.1 Cod procedură civilă prevede că părţile au îndatorirea ca. Menţionăm că se preferă uneori să se folosească. Îndatoririle procesuale ale părţilor Legea acordă părţilor multiple drepturi procedurale. pentru a se evita producerea unei posibile confuzii cu o istituţie a dreptului materiei.129 alin. realizându-se totodată o delimitare şi mai clară între cele două instituţii.. ordinea şi termenele stabilite de lege sau de judecător.dreptul de a dispune de soarta procesului. de a îndeplini actele de procedură în termenele legale. de asemenea. fie o seria de îndatoriri (de a se înfăţişa în instanţă. în condiţiile legii.

existenţa dreptului nu trebuie confundată cu modul în care este exercitat un drept ce există. Este adevărat că instituţia abuzului de drept. Au existat şi opinii în sensul că nu s-ar putea vorbi. Deci. fie s-au depăşit limitele dreptului. . dar în legislaţia noastră. părţile au următoarele îndatoriri procesuale: . dar în acest caz ar fi lipsă de drept. ca de altfel şi în 37 . abuzul de drept nu înseamnă depăşirea limitelor extreme. nu are o reglementare suficientă. de ordin material sau juridic. 3.de a stabili actele de procedură în condiţiile. Abuzul de drept procedural Partea care deturnează dreptul procedural de la scopul pentru care a fost recunoscut de lege şi îl exercită cu rea credinţă săvârşeşte un abuz de drept procedural. .de a urmări desfăşurarea şi finalizarea procesului. putânduse ajunge chiar la pierderea procesului. fie dreptul există şi exerciţiul lui nu ar putea să fie niciodată abuziv. în ordinea şi în termenele stabilite de lege sau de judecător.inclusiv cea a abuzului de drept procedural. precum şi să probeze pretenţiile şi apărările.3.723 alin.drepturile procedurale comform dispoziţiilor art. ci numai depăşirea limitelor interne ale acelui drept.1. în acelaşi timp.de a-şi dovedi pretenţiile şi apărările. Însă. Nerespectarea acestor îndatoriri procesuale atrage diverse sancţiuni. de drept şi de abuz de drept. . Aşadar.de a exercita drepturile procedurale cu bună-credinţă şi portivit scopului în vederea căruia au fost recunoscute de lege. deoarece. ale dreptului respectiv (ipoteza în care am fi în prezenţa unui act săvârşit fără drept).

ci numai cu intenţie de a-l vătăma pe adversar. pentru a diminua sau întârzia posibilităţile de apărare ori de valorificare a drepturilor acestuia. de la finalitatea sa legală.legislaţiile altor ţări1.2 Cod procedură civilă şi anume: .560.un element subiectiv. 38 . 1 Cu titlu exemplificativ. fără justificarea unui interes special şi legitim. prin definiţie. în special pentru recursul în casare-art. spre exemplu. Pentru a caracteriza un act de procedură ca abuziv. Rezultă că actul abuziv nu se confundă cu actul nelegal. ceea ce înseamnă că partea despre care se afirmă că a săvârşit un abuz de drept procedural trebuie. cum ar fi. art. ce constă în exercitarea cu rea –credinţă a dreptului procedural. în scop de şicană. . care constă în deturnarea dreptului procedural de la scopul pentru care a fost recunoscut. a dreptului de apel-art 559. să fie în măsură să îl exercite. adică să se respecte dispoziţiile legale referitoare la condiţiile în care se exercită dreptul procedural la forma actului şi la termenul în care trebuie efectuat acesta. a dreptului de introducere a unei căi extraordinare de atac-art. .581 şi. iar în al doilea rând. având în vedere că.2 şi în art.dreptul procedural să fie utilizat în limitele sale extreme.2 Cod procedură civilă . menţionăm că noul cod francez de procedură civilă sancţionează exercitarea abuzivă a dreptului de chemare în judecată-art.723 alin. fixate de lege. este necesar să fie îndeplinite următoarele cerinţe: .autorul actului să fie titularul dreptului procedural în cauză şi să fie capabil să îl exercite. actul săvârşit neputând fi explicat printr-un motiv. în primul rând să aibă acel drept.550 alin.628. În literatura noastră de specialitate se apreciază că orice abuz de drept procedural presupune două elemente.723 alin. acesta din urmă fiind îndeplinit cu depăşirea limitelor externe stabilite de lege.un element obiectiv. deduse din dispoziţiile înscrise în art. dispoziţii privitoare la la exercitarea abuzivă a unor drepturi în apel fiind inserate şi în art. Această condiţie este uşor de justificat. pentru a-l constrânge la abandonarea susţinerilor sale ori la concesiuni. abuzul de drept procedural presupune folosirea (exerciţiul) dreptului respectiv. există texte de lege care se referă în mod expres la abuzul de drept.32-1.

ci în scopul de a-l şicana pe pârâtul ameninţat cu un scandal public sau în familie. pentru a-l şicana pe pârât sau a-l discredita. îl cheamă în judecată. anume că reaua credinţă a pârâtului să-l fi determinat pe reclamant să solicite ceea ce nu i se mai datora. exercitarea abuzivă a dreptului de dispoziţie sub forma renunţării la judecată sau a tranzacţiei (este însă discutabilă soluţia potrivit căreia.dreptul procedural să fie excutat cu rea credinţă. pus în întârziere.. creditorul a cărui creanţă a fost plătită încearcă să obţină o nouă plată. dacă a recunoscut pretenţiile reclamantului la prima zi de înfăţişare-art. caz în care pârâtul va suporta cheltuielile de judecată) etc. instanţa 39 . cererea de măsuri asiguratorii multiple şi excesive. pârâtul nu va fi obligat la plata cheltuielilor de judecată. de obţinere a asistenţei juridice gratuite. cererile repetate de amânare a judecăţii. folosirea cu rea credinţă a posibilităţii de a solicita citarea pârâtului prin publicitate. care depăşesc necesităţile cauzei. . partea ce îl foloseşte urmărind un obiectiv ce nu corespunde justei şi cât mai rapide soluţionări a pricinii. să formulează o cerere în stabilirea paternităţii unui copil din afara căsătoriei. . deşi cererea de chemare în judecată. solicitând plata creanţei sau când proprietarul se adresează direct instanţei.rezistenţa pârâtului cu rea credinţă în faţa unei pretenţii a cărei temeinicie este evidentă.dreptul procedural să fie dirijat spre realizarea unui alt scop decât acela pentru care a fost acordat de lege. introducerea unei cereri de chemare în judecată fără ca pârâtul să fi fost. fără să îl înştiiţeze pe debitorul cedat despre cesiune. de strămutare. într-un asemenea caz. cum ar fi atunci când creditorul cesionar. numai pentru a obţine unele foloase necuvenite. cerând ca depozitarul să fie obligat la restituirea lucrului lăsat în depozit (în astfel de situaţii. amintim. . în prealabil.se va admite.angajarea mai multor avocaţi. de exmplu. fără ca reclamanta să fi întreţinut relaţii intime cu pârâtul în perioada legală de concepţie a copilului. cu toate că nevoile apărării nu justifică aceasta. Dintre formele sub care s-ar putea manifesta exercitarea abuzivă a drepturilor procedurale. de verificare de scripte. se poate întâlni şi ipoteza opusă. formularea cu rea credinţă a unor cereri de recuzare..275 Cod procedură civilă . introducerea cu rea credinţă a unei cereri de chemare în judecată vădit netemeinică. chemându-l în judecată pe fostul său debitor etc.. fiind găsită întemeiată.

în fapt. . deoarece nu există un text de lege care să prevadă o asemenea soluţie. nu a putut fi nici respins nici ca tardiv. constând în desfacerea nelegală a contractului de muncă. partea. deşi a cunoscut hotărârea atacată încă de la pronunţarea acesteia). contestaţia în anulare trebuie respinsă. . în acest caz.424/decembrie/1999. proprie contestaţiei în anulare. Trebuie subliniat că simplul fapt al respingerii unei cereri de chemare în judecată.va trebui să respingă cererea privitoare la actul procesual de dispoziţie şi să continue judecata. hotărârea necomunicându-i-se contestatorului. care pe fond era întemeiat. astfel. ci instanţa de 1 Sentinţa civilă nr. într-o speţă. spre a obţine despăgubiri într-un cuantum cât mai ridicat1. solicitând despăgubiri pe întreaga perioadă cuprinsă între momentul desfacerii contractului de muncă şi cel în care va fi reintegrat efectiv. recursul. în lipsa unui text de lege expres). nici ca abuziv. spre a beneficia de taxa de timbru. dar şi a salariatului. aceeaşi soluţie fiind propusă şi pentru situaţia în care partea nu şi-a timbrat recursul. de exercitare a unei căi de atac. de exemplu. de o culpă concurentă. 40 . pentru a se exercita apoi şi contestaţia în anulare . însă. abuzul de drept. în scopul de a tergiversa judecata şi de a amâna executarea silită a hotărârii definitive (s-a decis că. constând în inactivitatea sa un timp înedelungat. de recuzare etc. în măsura în care este dovedit. întrucât a fost exercitat în termen.introducerea cu vădită rea credinţă a unei contestaţii la executare. precizăm că nu există nici un text de lege care să justifice aceste soluţii. profitând de faptul că hotărârea nu i-a fost comunicată. de către partea ce a fost prezentată la pronunţarea hotărârii. atrage obligaţia contestatorului de a plăti despăgubiri intimatului).folosirea cu rea credinţă a dreptului de a exercita căile de atac. atât a unităţii. a declarat recurs după câţiva ani de la pronunţarea hotărârii. doearece exercitarea abuzivă a unui drept procedural nu atrage o astfel de sancţiune. reiterarea unei căi de atac.nu duce în mod automat la concluzia că partea a exercitat abuziv dreptul de a formula cererea respectivă. a apelului sau a recursului. litigiul avea ca obiect contestarea unei decizii de desfacere a contractului de muncă şi reintegrarea în funcţie. Curtea Supremă de Justiţie. profitând de o deficienţă procedurală. fiind vorba. introducerea unui recurs ce este lăsat să fie anulat ca netimbrat. exercitarea cu mare întârziere. însă instanţa a diminuat în mod corespunzător despăgubirile pretinse de salariat.

fără a mai fi nevoie să se aştepte ca hotărârea de declinare a competenţei să devină irevocabilă. partea care foloseşte drepturile procedurale în chip abuziv răspunde pentru pagubele pricinuite. Cât priveşte instanţa competentă a se pronunţa asupra cererii de despăgubire pentru abuzul de drept procedural. termenul de prescripţie extinctivă fiind de trei ani de la data la care a cunoscut sau trebuie să cunoască paguba şi pe cel ce răspunde de aceasta (art.8. chiar legea califică acte ca abuzive. ţinând cont de cerinţele ce trebuie îndeplinite pentru a se putea caracteriza un act de procedură ca abuziv. regulile de la răspunderea civilă delictuală pentru fapta proprie (art. are dreptul de a fi despăgubită. 2 Cod procedură civilă. 41 . Aşadar. Întrucât art. alin.158 alin. dacă recursul împotriva hotărârii de declinare a competenţei este declarat de către partea care a invocat excepţia de necompetenţă ce a fost admisă. dispoziţia de principiu este înscrisă în art. Subliniem că despăgubirile se vor acorda indiferent de soluţia ce se va pronunţa cu privire la fondul pretenţiei dedusă judecăţii. Uneori. Pentru a nu se încălca principiul disponibilităţii.998 Cod civil ).judecată va aprecia dacă există sau nu un abuz de drept procedural în funcţie de împrejurările concrete ale speţei. se vor aplica pentru prejudiciul cauzat prin exercitarea abuzivă a unui drept procedural.723 alin. totodată.3 alin. dacă nu se solicită desbăgubiri în procesul în care una din părţi a folosit abuziv un drept procedural. dosarul poate fi trimis de îndată la instanţa competentă ori la organul cu activitate jurisdicţională competent. cel interesat poate să le pretindă pe calea unui proces separat.723 alin.4 Cod procedură civilă potrivit căruia. spre exemplu.2 Cod procedură civilă şi nici vreun alt text de lege din cuprinsul Codului de procedură civilă nu se referă la condiţiile răspunderii pentru prejudiciul cauzat prin exercitarea abuzivă a unui drept procedural. Mai trebuie precizat că. Cât priveşte sancţionarea abuzului de drept procedural. conform căruia. art.1 din Decretul 167/1958) privind prescripţia extinctivă. partea ce a suferit un prejudiciu patrimonial sau moral. despăgubirile vor fi acoradate numai la cerere. aceasta este instanţa sesizată cu soluţionarea pricinii în care s-a săvârşit abuzul respectiv. nu şi din oficiu. să se motiveze soluţia adoptată în această privinţă. ca urmare a exercitării abuzive a unui drept procedural de către partea adversă.1 şi art. în temeiul principiului accesorium sequitur principale.fiind necesar.

în cuantumul stabilit de art.ultim Cod procedură civilă ).275 Cod procedură civilă ).4 Cod procedură civilă ). Art. solicită şi obţine un termen pentru a-şi pregăti apărarea. la care mai putem adăuga : neacordarea cheltuielilor de judecată (art.Se observă că. de strămutare etc.158 alin. chiar şi respingerea cererii (de recuzare. prejudiciul ar putea fi cunoscut la o dată ulterioară. cât şi cele ulterioare vor fi lipsite de eficienţă(spre exemplu.civ. cel care răspunde de pagubă este chiar partea ce a exercitat abuziv dreptul procedural. revenirea asupra asistenţei juridice gratuite încuviinţate (art.proc.95 alin. Actul de procedură abuziv va fi lipsit de efectele contrarii scopului pentru care dreptul procedural exercitat abuziv a fost recunoscut.155 Cod procedură civilă). 42 . ceea ce înseamnă că. Spre exemplu. ipoteza la care se referă art. atât actul abuziv. o despăgubire pentru paguba cauzată prin amânare. deşi. prin ipoteză.Totuşi.79 Cod procedură civilă ). iar aceasta este cunoscută încă din momentul săvârşirii abuzului.ultim Cod procedură civilă ). Am amintit deja despre trimiterea dosarului la instanţa competentă înainte de rămânerea irevocabilă a hotărârii de declinare a competenţei (art. sancţiunea va lovi numai actul abuziv (de exemplu.108 sau de art. suspendarea judecăţii în situaţia când părţile exercită abuziv dreptul de a obţine amânarea(art. soluţia este mai mult consecinţa faptului că instanţa găseşte neîntemeiată cererea respectivă.108 Cod procedură civilă . în cazul în care el stă la baza altor acte de procedură. fiind deci necesară existenţa vinovăţiei. Pe lângă obligaţia de a plăti despăgubiri. Textul se aplică însă indiferent dacă partea a săvârşit sau nu un abuz de drept. legiutorul prevede şi sancţionarea părţii care a folosit cu rea credinţă anumite drepturi procedurale cu o amendă civilă.95 alin. nu este vorba de o răspundere obiectivă. Alte texte de lege prevăd şi o serie de sancţiuni specifice. prevede şi el obligaţia părţii care în orice chip a pricinuit amânarea judecăţii (sau a executării silite) de a plăti la cererea părţii potrivnice. eventual. în acest din urmă caz. nu va fi obligat să plătească despăgubiri pârâtul care. dar. cererea de verificare de scripte).). nulitatea actelor de procedură ce au urmat citării prin publicitate (art.108 C. iar dacă acest act are o existenţă de sine stătătoare. neprimind citaţia cu cel puţin cinci zile înainte de termenul de judecată.

43 .

CAPITOLUL IV PARTICIPAREA TERTILOR LA JUDECATA

4.1. Precizări introductive În prealabil trebuie precizat că noţiunea de terţi desemnează, pe de o parte, persoanele complet străine de proces, iar pe de altă parte, persoanele care sunt introduse într-un proces în curs de desfăşurare şi care, din acel moment, devin şi ele părţi, fiind însă denumite, în continuare, terţi (uneori terţi intervenienţi sau chiar intervenienţi), spre a fi deosebite de părţile iniţiale (reclamantul şi pârâtul). Această din urmă accepţiune o avem în vedere atunci când vorbim de partciparea terţilor la judecată. În cele mai multe situaţii, cadrul procesului , sub aspectul părţilor între care se stabilesc raporturile juridice procesuale, este fixat de către reclamant, prin indicarea în cererea de chemare în judecată a persoanei împotriva căreia îşi formează pretenţia sa. Discutându-se numai asupra drepturilor şi obligaţiilor părţilor din proces, respectiv asupra situaţiei juridice dintre acestea, este firesc ca hotărârea ce se va pronunţa să îşi producă efectele faţă de persoanele ce s-au judecat, nu însă şi faţă de persoanele străine de proces. Spre deosebire de hotărârile penale, care sunt opozabile erga omnes, hotărârile civile, cu foarte rare excepţii (de exmplu, în materia de stare civilă), nu pot fi opuse terţilor. Astfel, titularul dreptului de proprietate, care a obţinut o hotărâre ce obligă pe pârât la predarea bunului, nu va putea să execute acea hotărâre în cazul în care bunul respectiv este deţinut de o terţă persoană, ci va trebui să declanşeze un nou litigiu, chemându-l în judecată pe terţul detentor, spre a obţine o hotărâre prin care şi acesta din urmă să fie obligat a-i recunoaşte dreptul de proprietate ; hotărârea de partaj nu poate fi opusă unui terţ posesor, care nu a fost atras în nici un fel la judecata finalizată cu pronunţarea acesteia, ci copărtaşul în al cărui lot a fost inclus bunul aflat la terţ va trebui să introducă împotriva acestuia o cerere de revendicare ; în cazul raporturilor

juridice obligaţionale cu pluralitate de debitori, fără ca obligaţia să fie solidară ori indivizibilă, debitorii care nu au participat la judecată nu se vor putea prevala de hotărârea obţinută de unul dintre debitori împotriva creditorului, după cum acesta din urmă nu va putea opune celorlalţi debitori hotărârea pe care a obţinut-o numai împotriva unui debitor. Pentru ca hotărârea civilă să devină opozabilă şi altor persoane care nu sunt părţi şi nici nu sunt considerate a fi reprezentate, mai exact, pentru ca hotărârea să îşi producă efectele faţă de aceştia este necesară introducerea acestora în proces. Necesitatea atragerii unui terţ la judecată poate să decurgă din folosul practic pe care l-ar realiza una din părţile iniţiale (reclamantul sau pârâtul), ce urmăreşte să i se recunoască ori să i se stabilească anumite drepturi şi faţă de de terţul respectiv. Interesul de a fi introdus într-un proces în curs de desfăşurare poate să aparţină şi terţului, fie pentru a-şi valorifica un drept al său, fie pentru a apăra pe una din părţile în litigiu, cu care se găseşte în raporturi speciale şi care fac ca hotărârea ce se va pronunţa să fie folosită de parte pentru a formula pretenţii împotriva terţului, ţinând cont şi de faptul că, uneori, interesele legitime ale unei peroane pot fi afectate , direct sau indirect, de pronunţarea unei hotărâri la care ea nu a fost parte. Spre exemplu : într-un litigiu ce are ca obiect revendicarea unui imobil, creditorul ipotecar al pârâtului are interesul de a interveni la judecată, pentru a dovedi că imobilul este propietatea pârâtului, având în vedre că, în cazul în care reclamantul ar câştiga, urmează a se aplica principiul potrivit căruia; creditorii chirografari pot interveni într-un litigiu în care debitorul lor este parte, fie pentru a împiedica o fraudare a intereselor lor, evitând astfel un proces ulterior în care ar trebui să invoce dispoziţiile art.975 Cod civil , fie pentru a-l ajuta pe debitorul lor să câştige, în considerea împrejurării că orice fluctuaţii ale patrimoniului debitorului (mărimea sau diminuarea activului patrimonial) influenţează posibilitatea creditorilor chirografari de a-şi satiface creanţele, art.1718 Cod civil nerecunoscându-le decât un drept de gaj general asupra patrimoniului, luat în universalitatea sa (de altfel, pentru situaţia când debitorul ar fi reclamant, iar pricina nu ar avea caracter personal, creditorii chirografari ar fi putut şi ei să declanşeze procesul civil, în temeiul art.974 Cod civil ;

44

a fortiori, ei pot să intervină în litigiul pornit de debitorul lor, respectiv în litigiul pornit împotriva debitorului lor) ; cel ce are obligaţia de a garanta pe una dintre părţile din proces nu este obligat să aştepte ca aceasta să formuleze o cerere prin care să-şi valorifice obligaţia de garanţie pe cale incidentală sau principală, ci poate să se alăture părţii respective, sprijinându-i pretenţiile sau apărările de a triumfa împreună, astfel încât garantul să nu se mai îndrepte împotriva garantului etc. Trebuie subliniat că, în anumite cazuri expres prevăzute de lege, terţii sunt practic obligaţi să intervină într-un proces în curs de judecată, sub sancţiunea de a nuşi mai putea valorifica ulterior drepturile sau interesele lor. Spre exemplu : din dispoziţiile înscrise în art.785 Cod civil , se desprinde concluzia că, în cazul partajului succesoral, creditorii unui coindivizar sunt obligaţi pe calea prevăzută de art. 975 Cod civil , chiar dacă aceasta a fost făcută cu fraudarea drepturilor lor 1, la urmărirea silită imobiliară, cei care au un drept de privilegiu sau ipotecă asupra imobilului ce formează obiectul executării silite sunt obligaţi să intervină, întrucât actul de adjudecare prezintă un efect care le-ar putea dăuna etc. Participarea terţilor la judecată prezintă avantaje incontestabile. Ea permite reunirea într-un singur proces a tututor persoanelor interesate de pretenţia supusă judecăţii, instanţa urmând a se pronunţa nu numai asupra raportului juridic substanţial dintre reclamant şi pârât, ci şi asupra raportului juridic dintre terţii intervenienţi şi părţile iniţiale, preîntâmpinându-se astfel posibilitatea apariţiei unor hotărâri judecătoreşti contradictorii, realizându-se totodată o economie de timp şi chiar de cheltuieli. Introducerea unor terţe persoane poate întârzia soluţionarea cererii principale sau poate ridica anumite probleme în ceea ce priveşte competenţa. De asemenea, terţul este obligat să ia procedura în faza în care se găseşte în momentul introducerii sale în proces, fiindu-i deci opozabile actele de procedură anterioare intervenţiei cu toate că acestea nu au fost îndeplinite în contradictoriu şi cu el, ceea ce poate afecta în oarecare măsură drepturile sale, mai ales atunci când atragerea terţului la judecată nu

1

În legătură cu acest exemplu, precizăm că unii autori se referă la « creditorii unei succesiuni »(V.Radu, D.Radu, I.Stoenescu, S.Zilberstein) deşi art.785 C.civ. foloseşte expresia de « creditorii unuia din compărţitori », fiind evident vorba de creditori personali ai moştenitorilor ;.

45

se datorează iniţiativei lui (caz în care el însuşi şi-ar asuma riscul opozabilităţii actelor de procedură deja efectuate), ci a reclamantului sau a pârâtului. În actuala redactare,Codul de procedură civilă reglementează intervenţia voluntară (art.57-59), chemarea în garanţie (art.60-63) şi arătarea titularului dreptului (art.64-66)1. Trebuie subliniat că atragerea unui terţ la judecată din iniţiativa reclamantului sau a pârâtului (intervenţia forţată) nu este permisă decât în cazurile expres prevăzute de lege.Spre deosebire de dispoziţiile legale care stabilesc dreptul terţelor persoane de a interveni într-un proces în curs de desfăşurare ori de câte ori au interes, legea nu prevede în mod general introducerea în procesul civil, pe calea intervenţiei forţate, a oricărei persoane ce ar avea vreun interes în legătură cu pricina ce se judecă şi care nu figurează ca pârât în cererea de chemare în judecată. Aşadar, nu poate fi introdus forţat într-un litigiu orice terţ care ar avea posibilitatea să intervină voluntar, deoarece interveninetul voluntar îşi apără de bunăvoie propriile interese, în timp ce interveninetul forţat este chemat fie să recunoască dreptul unei părţi din proces, fie să se constate că nu are nici un drept asupra părţii care l-a introdus în proces. Pot fi întâlnite şi alte situaţii, în afara celor vizate de art.57-66 Cod procedură civilă, în care ar exista interesul ca un terţ să fie introdus în proces la cererea uneia dintre părţi, însă, în lipsa unui text de lege expres, o eventuală cerere în acest sens ar urma să fie respinsă ca inadmisibilă. Spre exemplu : în funcţie de împrejurările concrete ale speţei, reclamantul ar putea să justifice interesul de a solicita , pe parcursul judecăţii, introducerea în cauză a unui nou pârât, având în vedere că întregirea sau modificarea cerereii de chemare în judecată poate fi făcută, potrivit art.132 alin.1 Cod procedură civilă cel mai târziu la prima zi de înfăţişare, iar după acest moment numai cu consimţământul pârâtului ; uneori, chiar şi pârâtul poate avea interesul de a fi introdus în litigiu un terţ în calitate de pârât ; oricare din părţile iniţiale ar putea justifica interesul de a cere introducerea
1

Amintim că participarea terţilor la judecată îşi are originea în dreptul roman, care cunoştea două forme de intervenţie şi anume intervenţia principală, când terţul pretindea un drept propriu şi intervenţia accesorie, dacă terţul se alătura uneia dintre părţile iniţiale ;.

46

eventual după întregirea sau modificarea acesteia. sa pronunţat hotărârea în litigiul respectiv sau acesta din urmă a fost stins ca urmare a unui act procesual de dispoziţie (desistarea reclamantului. înainte de formularea ei. în cadrul căruia se formulează cereri incidentale (de intervenţie voluntară sau forţată). putând fi definită ca fiind cererea unui terţ de a intra într-un proces pornit de alte părţi. 4. din propria sa iniţiativă. Având în vedere caracterul ei incidental. în procesul respectiv. achiesarea pârâtului la 47 .în cauză a unor terţe persoane. într-un proces aflat în curs de judecată. Referitor la acest din urmă exemplu. introducerea unui terţ.1.2. intervenţia voluntară prezintă două elememnte definitorii şi anume : existenţa unui process civil în curs de judecată. intervenţia voluntară este acea formă de participare a terţelor persoane la judecată ce constă în introducerea unui terţ.164-165 Codul de procedură civilă ) şi nici cu coparticiparea procesuală subiectivă. Felurile intervenţiei voluntare După cum rezultă din însăşi denumirea ei. care are ca obiectiv să facă opozabilă terţului hotărârea ce se va pronunţa cu privire la pretenţia formulată de reclamant împotriva pârâtului. Deci. Intervenţia voluntară ar fi inadmisibilă atunci când. mai mulţi reclamanţi sau mai mulţi pârâţi. Noţiune. pentru a-şi apăra un drept propriu sau pentru a apăra dreptul unei părţi din acel proces. Intervenţia voluntară 4. din iniţiativa acestuia.2. fără a se urmări însă condamnarea terţului. menţionăm că sistemul procesual civil francez cunoaşte o forma specifică de interevenţie forţată. Subliniem că participarea terţilor la judecată nu trebuie confundată cu instituţia conexării pricinii (art. intervenţia voluntară este de neconceput dacă nu există un litigiu sau dacă nu mai există un litigiu pendente. Oricare dintre formele participării terţilor la judecată implică existenţa unui singur proces în curs de desfăşurare . pentru ca hotărârea ce se va pronunţa să le fie opozabilă. nefiind vorba de mai multe cereri conexate şi nici de o singură cerere de chemare în judecată în care figurează.

ci numai hotărârea care se va pronunţa le va fi opozabilă. la judecarea apelului declarat numai cu privire la raporturile juridice dintre reclamant şi pârât. renunţă la judecata faţă de unul dintre pârâţi. Cererea de intervenţie voluntară poate fi formulată de orice terţ care ar putea fi prejudicat în vreun fel de hotărârea ce ar urma să se pronunţe într-o pricină sau care pretinde un drept propriu. însă. acesta va putea să intervină voluntar. iar aceasta din urmă doreşte să obţină pentru sine bunul ce formează obiectul litigiului. trebuie să i se recunoască dreptul de a introduce o cerere de intervenţie voluntară principală.toate pretenţii reclamantului. invocând rezoluţiunea sau nulitatea contractului pe care l-a încheiat cu pârâtul. a fost respinsă ca lipsită de obiect sau de interes. încheierea unei tranzacţii judiciare) ori a intervenit perimarea. Dacă se revendică un bun şi pârâtul cheamă în garanţie persoana ce i-a vândut bunul respectiv. deoarece. ci şi împotriva adversarului acesteia din cererea de chemare în judecată). în realitate ei nu sunt părţi. în strânsă legătură cu obiectul acelei pricini. Astfel. Există totuşi anumite situaţii în care s-ar putea discuta dacă ar fi admisibilă intervenţia voluntară formulată de o persoană ce este ori a fost parte în procesul respectiv. se poate formula o cerere de intervenţie voluntară accesorie de către persoana chemată în garanţie la judecata în primă instanţă. până a se intra în dezbaterea fondului. în momentul introducerii 48 . creditorii chirografari ai părţilor) pot interveni. atunci ar trebui să se accepte că terţul chemat în garanţie poate formula o cerere reconvenţională nu numai împotriva părţii ce l-a chemat în garanţie şi care are poziţia procesuală de reclamant în cererea de chemare în garanţie. nu însă şi de o persoană ce a dobândit deja calitatea de parte în acel proces. în raport cu soluţia dată cererii principale. Însă. cei care sunt consideraţi a fi reprezentanţi în proces (de exemplu. atunci când cererea de chemare în garanţie. având în vedere că între reclamant şi terţul chemat în garanţie de către pârât nu se stabilesc raporturi procesuale directe ( dacă nu se admite această soluţie. În ipoteza în care reclamantul îşi formulează pretenţia împotriva mai multor pârâţi. deoarece.

Art. indiferent de felul intervenţiei. ceea ce distinge cele două feluri de intervenţie voluntară nu este interesul. denumirile de « intervenţie în interes propriu » şi « intervenţia în interesul uneia din părţi » nu sunt exacte . din art. că . după caz. intervenţia voluntară a persoanei respective este inadmisibilă. o parte a achiesat la hotărâre sau nu a exercitat şi ea calea de atac în termenul prevăzut de lege etc. evident fără încălcarea intereselor celorlalte părţi) ori cu o eludare a anumitor dispoziţii legale imperative (cum ar fi cele referitoare la termenul în care poate fi exercitat apelul). Reprezentantul legal sau conevenţional al unei părţi. dacă procesul continuă fără una dintre părţi datorită atitudinii acesteia (de exemplu. întrucât. nu mai are calitatea de parte în procesul respectiv independent de voinţa lui.cererii de intervenţie. deci şi a intervenţiei voluntare. dispune. că . « oricine are interes poate interveni într-o pricină ce se urmează altei persoane ». că terţul trebuie să justifice întotdeauna un interes propriu. Aşadar. cu o revenire unilaterală asupra unei convenţii sinalgamatice (cum ar fi tranzacţia judiciară încheiată numai de unele părţi. Mai rezultă. în primul aliniat.2. poate să formulze o cerere de intervenţie voluntară (în nume propriu). nelucrând în nume propriu şi deci fiind un terţ faţă de pretenţia supusă judecăţii. fie accesorie.). interesul fiind o condiţie ce trebuie îndeplinită pentru exercitarea oricărei forme concrete de manifestare a acţiunii civile. în alin. soluţia contrară echivalând cu o revocare a unui act unilateral sau. că intervenţia »este în interesul uneia din părţi când sprijină numai apărarea acesteia ». după cum terţul invocă un drept propriu (intervenţie voluntară principală) sau apără drepturile uneia dintre părţi ( intervenţie voluntară accesorie). « intervenţia este în interes propriu când cel care intervine invocă un drept al său ». Rezultă că intervenţia voluntară poate fi de două feluri.49 alin. care aparţine terţului intervenient în toate 49 . după ce prevede.1 Cod procedură civilă. 49 Cod procedură civilă. iar. În schimb. unul din pârâţi a achiesat la pretenţiile reclamantului. în aliniatul ultim. fie principală.

deoarece. se numeşte intervenţie voluntară principală ori. însă.proc. nu se desprinde însă concluzia că interesul nu ar aparţine celui care intervine în apărarea unei părţi.2 C.Astfel. 4. devenind o cerere care se grefează pe cererea principală. după cum mai este denumită de unii autori. declanşând un proces distinct. dreptul invocat . aceasta din urmă fiind admisibilă dacă autorul ei are interesul. Menţionăm că noul cod francez de procedură civilă. cererea sa dobândeşte caracter incidental. Intervenţia voluntară principală Cererea prin care un terţ solicită introducerea sa într-un proces în curs de judecată. iar părţile din celălalt proces ar fi pârâte.330 alin. cât şi a pârâtului. Intervenţia voluntară principală constituie un incident procedural ce determină lărgirea cadrului procesual. aşa cum se desprinde din chiar art. îndreptată împotriva părţilor iniţiale. preveddea că « intervenţia se va putea face fie pentru recunoaşterea drepturilor intervenientului. pentru a-şi conserva drepturile sale. după ce precizează că intervenţia voluntară poate fi principală sau accesorie (art. Terţul intervenient poate să îşi formuleze pretenţia pe cale principală.situaţiile. şi sub aspectul obiectului litigiului. dispune că intervenţia este principală atunci când se formulează o pretenţie în profilul intervenientului(art. aşa pretinde acesta). de regulă din punctul de vedere al părţilor. uneori. din ansamblul reglementării. dar care poate fi soluţionată şi independent de aceasta. ci . în care el ar figura ca reclamant.1) şi este accesorie în cazul în care sprijină pretenţiile unei părţi. intervenţia voluntară principală este o veritabilă chemare în judecată.247 alin.2. este de remarcat că dispoziţiile corespunzătoare din reglementarea anterioară anului 1948 aveau o redactare superioară. deci atât a reclamantului.49 Cod procedură civilă. care aparţine terţului în cazul intervenţiei voluntare principale ( cel puţin. să susţină partea respectivă(art. 1 Sub acest aspect. 50 .civ. Dacă însă terţul preferă să invoce pretinsul său drept în litigiul pendente. Tebuie subliniat că numai terminologia folosită în actuala reglementare pentru cele două feluri de intervenţie voluntară este improprie.329 alin.328). intervenţie agresivă.1ş2). vechiul art. pentru a i se recunoaşte sau stabili un drept propriu.2. fie pentru apărarea drepturilor uneia din prigonitoarele părţi ». respectiv părţii în favoarea căreia s-a intervenit în cazul intrervenţiei voluntare accesorii1. Ca natură juridică.

care să justifice întârzierea soluţionării pricinii cu caracter strict personal. în cazul în care s-a formulat o cerere reconvenţională) nu există o conexiune. terţul va trebui să declanşeze un proces separat. pe de altă parte. cât mai ales pe faptul că. tăgăduirea paternităţii. Cu toate acestea. în litigiile respective trebuie să participe numai anumite persoane. pe de o parte. Ar rezulta că. nu ar exista o legătură suficientă. mai ales în caz de dol sau fraudă din partea unei părţi. intervenţia voluntară principală este admisibilă în orice proces civil. se observă că legea nu limitează formularea cererii la anumite materii. Intervenţia voluntară principală presupune invocarea de către un terţ a unui drept propriu. S-a susţinut că intervenţia principală ar fi admisă în pricinile cu caracter strict personal dacă există o legătură suficientă între pretenţia terţului şi cererea principală. deoarece am văzut că nu este necesar să existe identitate de obiect între cele două cereri. atunci intervenţia voluntară principală este inadmisibilă. Această soluţie se sprijină nu atât pe argumentul că terţul nu ar putea să invoce acelaşi drept ca şi reclamantul. spre deosebire de celelalte incidente procedurale ce duc la extiderea cadrului procesual şi care sunt determinate de părţile iniţiale. care să justifice rezolvarea împreună a celor două cereri. iar. cum ar fi desfacerea sau desfiinţarea căsătoriei. Dacă între pretenţia terţului şi pretenţia supusă judecăţii de către reclamant(sau de către pârât. în regulă generală. se consideră inadmisibilă cererea de intervenţie voluntară în pricinile cu caracter strict personal. punerea sub interdicţie sau ridicarea interdicţiei etc. neexistând nici un risc să se ajungă la pronunţarea a două hotărâri contradictorii. Cât priveşte sfera de aplicare a intervenţiei voluntare principale. 51 . intervenţia voluntară principală a fost considerată un incident procedural sui generis. deoarece nu ar face altceva decât să întârzie soluţionarea cererii de chemare în judecată. dat fiind caracterul strict personal. Într-un asemenea caz. între pretenţia formulată de terţ şi cea din cererea introductivă de instanţă.Datorită împrejurării că lărgirea cadrului procesual este consecinţa iniţiativei unui terţ. între cele două drepturi subiective trebuie să existe o legătură suficientă. Totuşi. fără însă să existe identitate între dreptul pretins de terţ şi dreptul ce formează obiectul cererii de chemare în judecată.

suspendarea sau încetarea contractului colectiv de muncă pot exita situaţii când ar fi admisibilă o intervenţie voluntară principală. cererea formulată de salariaţii care nu 52 . intervenţia voluntară principală devine admisibilă dacă vizează pretenţiile formulate în cererile accesorii sau incidentale. spre exemplu. ci şi despăgubiri. care să justifice introducerea unui terţ într-un proces în care ar trebui să participe numai anumite persoane. modificarea . în sensul că ea priveşte numai litigiile individuale de muncă. Se admite că nici în litigiile de muncă nu este admisibilă intervenţia voluntară principală. atunci când în litigiul declanşat printr-o cerere cu caracter strict personal părţile formulează şi cereri accesorii sau incidentale care nu au un astfel de caracter. iar argumentul ce justifică inadmisibilitatea intervenţiei principale în litigiile individuale de muncă nu ar mai putea fi folosit. la desfacerea sau desfiinţarea căsătoriei.Este însă puţin probabil să existe o asemenea legătură. cu atât mai mult cu cât este greu de admis că un terţ s-ar putea opune. dacă într-un proces de divorţ se solicită şi partajarea bunurilor dobândite în timpul căsătoriei. ceea ce nu este cazul în legătură cu problema care ne preocupă. Considerăm însă că soluţia urmează a fi nuanţată. caracterul personal al raportului de muncă impunând o asemenea soluţie. întrucât o altă persoană nu poate cere să i se stabilească drepturi decurgând dintr-un raport de muncă în care subiect este persoana ce figurează ca parte în cererea principală. Aceasta deoarece judecarea conflictelor colective de muncă se face conform Codului de procedură civilă. în cazul în care unitatea cere nu numai declararea grevei ca nelegală. Pentru litigiile colective de muncă. o terţă persoană ar putea să intervină pentru a-şi valorifica un drept cu privire la un anumit bun supus împărţelii. o terţă persoană poate să solicite şi ea despăgubiri pentru pagubele ce i-au fost cauzate de greva respectivă. Spre exemplu. în măsura în care legea nu dispune altfel. Chiar şi în litigiile referitoare la executarea. Precizăm însă că. indiferent care ar fi dreptul propriu pe care îl invocă. de exemplu.

ca de altfel şi „intervenţia în interesul uneia din părţi”1. Soluţia pe care nu o împărtăşim duce la un cerc vicios. citată de T.Pop. s-a arătat că „intervenţia în nume propriu” ar fi admisibilă şi în instanţa de strămutare. 53 . Strămutarea constituie un incident procedural în legătură cu judecare unei pricini. În speţa ce a prilejuit formularea acestui punct de vedere s-a solicitat strămutarea judecării unui recurs. deoarece ar trebui să se admită că pe calea intervenţiei voluntare principale s-ar putea invoca nu numai un 1 T.sunt membri ai sindicatului ce este parte în proces.192. învederând instanţei de strămutare reaua –credinţă a părţii ce a solicitat strămutarea .teza I Cod Procedură civilă) şi va dispune citarea adevăratelor părţi pentru rezolvarea cererii de strămutare. aceeaşi fiind soluţia pentru orice formă de participare a terţilor la judecată.2 .326 din 21 iunie 1994. astfel încât între părţi în instanţa de strămutare trebuie să fie părţile din pricina a cărei strămutare se solicită.Pop în revista Dreptul nr. 2 CSJ. p. încuviinţată în principiu de instanţa supremă. care nu pune în discuţie pretenţia dedusă judecăţii şi care .19-20. În cazul unui litigiu arbitral. cererea formulată în speţă nu era altceva decât o simplă cerere prin care cel interesat menţiona adevăratele părţi din proces. În urma unei asemenea cereri. deşi este de competenţa unei alte instanţe. În plus. însă. partea a indicat în cererea de strămutare o altă persoană decât aceea care îi era adversar în litigiul de fond. Com.40 alin. intervenţia voluntară principală presupune invocarea unui drept subiectiv civil. pag. Este însă discutabilă calificarea cererii respective ca fiind o intervenţie voluntară principală. desigur prin reprezentanţii aleşi de către aceştia. Pornindu-se de la o situaţie particulară ivită în practica instanţei supreme. aflând de cererea de srtămutare. se încheie un compromis între terţ şi părţile iniţiale. care apoi a respins ca neîntemeiată cererea de strămutare2. s. în revista „Dreptul” nr. intervenţia voluntară principală este admisibilă numai dacă terţul a fost şi el parte în covenţia arbitrală sau dacă. Aceasta din urmă. „încheierea „nr. nu duce la un proces distinct. Opinii în legătură cu unele aspecte jurisprudenţiale actuale în domeniul dreptului procesual. dar fiind de rea credinţă.12/1994. preşedintele instanţei va cere dosarul pricinii (art. ulterior declanşării litigiului arbitral.12/1994. în instanţa de strămutare nu se discută niciodată fondul. a introdus o cerere de intervenţie voluntară principală. Aşadar.

deoarece ele se găsesc deja la dosarul cauzei). numele şi prenumele (denumirea) reclamantului şi ale pârâtului din cererea de chemare în judecată (nu este necesar să se menţioneze şi domiciile (sediile) acestora. numele şi domiciliul (denumirea sau sediul) intervenientului. care reglementează cuprinsul cererii de chemare în judecată.drept subiectiv civil. În consecinţă. fiind vorba de o cerere incidentală. iar terţul intervenient devine parte în proces numai după încuviinţarea în principiu a cereii sale. 1 Codul de procedură civilă . În cazul în care cererea este formulată prin reprezentant . arătarea dreptului pretins de terţul intervenient. întrucât acest drept este recunoscut de lege oricărei persoane. ci şi un drept procedural.49 alin. În consecinţă. preum şi. se va menţiona această împrejurare în cuprinsul cererii şi se va alătura dovada calităţii de reprezentant. cu toate că legea stabileşte un regim juridic diferit pentru cele două feluri de intervenţie voluntară). cererea de intervenţie voluntară principală trebuie făcută în forma prevăzută pentru cererea de chemare în judecată. Potrivit art. 54 . a obiectului cererii principale. conţinutul acesteia trebuie să se refere şi la cererea principală. în caz contrar. De asemenea. dar drepturile procedurale (cu excepţia dreptului de a sesiza instanţa) nu pot fi exercitate decât de părţile din proces (este evident că art.2 Codul de procedură civilă nu are în vedere dreptul de a sesiza instanţa. recuzarea tuturor judecătorilor de la o instanţă sau când. Textul menţionat trimite deci la dispoziţiile art. datorită recuzării. un conflict de competenţă etc. nu se poate alcătui completul de judecată. intervenţia voluntară principală ar fi la îndemâna oricărei persoane ce ar justifica interesul de a participa la judecată şi ar include şi situaţia când terţul ar interveni pentru a apăra pe una din părţi. semnătura. intervenţia voluntară principală este inadmisibilă dacă se face cu ocazia şi în vederea rezolvării unor incidente procedurale precum: strămutarea. motivarea în fapt şi în drept a pretenţiilor intervenientului. cererea de intervenţie voluntară principală ar trebui să cuprindă: indicarea instanţei şi a numărului dosarului. cererea de perimare. indicarea mijloacelor de probă pe care intervenientul înţelege să le folosească.112 Cod procrdură civilă . 50 alin. pentru a se evidenţia legătura dintre cele două cereri.

dacă instanţa de judecată consideră că este lămurită şi urmează a se retrage în vederea deliberării.2 Cod procedură civilă .40 din Decretul nr.150 Cod procrdură civilă . Însă. cu execepţia unor cazuri limitativ prevăzute de lege (de exemplu. intervenţia voluntară principală se poate face numai în faţa primei instanţe şi înainte de închiderea dezbaterilor.2 şi art.La cererea de intervenţie voluntară principală se anexează atâtea copii de pe aceasta câte părţi iniţiale sunt. pentru a nu se răpi un grad de jurisdicţie.50 alin. se va depune pentru acestea câte o singură copie de pe cererea de intervenţie voluntară principală şi de pe înscrisurile alăturate ei.3 Cod procrdură civilă . Intervenţia voluntară principală este supusă unei taxe de timbru datorate în cazul în care terţul şi-ar valorifica pretenţia pe cale principală. într-un proces de partaj. cu atât mai mult cu cât declanşarea unui proces civil nu este supusă formalităţii de publicitate. având în vedere că terţul deduce judecăţii o pretenţie proprie. art. Aşadar. Potrivit art. precum şi copii de pe înscrisurile pe care le va utiliza intervenientul. în scopul înştiinţării oricărei persoane interesate. acest moment se determină conform art.50 alin.2 Cod procrdură civilă . cererea voluntară principală poate fi introdusă şi după pronunţarea încheierii de admitere în principiu.37 alin. în materia declarării judecătoreşti a dispariţiei şi a morţii. la care ne vom referi mai jos. după concluziile pe fond ale părţilor. până la închiderea 55 . în atâtea exemplare câte părţi iniţiale sunt şi un exemplar în plus pentru instanţă. certificate pentru conformitate cu originalul de către acesta.50 alin. Ţinând seama de necesitatea ca rezolvarea cererii incidentale să nu întârzie soluţionarea cererii principale. fiind deci vorba de declaraţia pe care o face în acest sens preşedintele. cu excepţia situaţiei prevăzute de art.31/1954 privind persoanele fizice şi juridice ).Raţiunea fixării acestui termen constă. legiuitorul a stabilit că încheierea dezbaterilor reprezintă momentul limită până la care intervenientul principal îşi poate depune cererea. în faptul că terţul ar putea să afle relativ târziu despre existenţa litigiului în care ar avea interesul să intervină. intervenţia voluntară principală trebuie făcută înaintea primei instanţe. În lipsa unei precizări anume în cuprinsul art. Dacă mai multe părţi iniţiale au un singur reprezentant sau dacă o persoană stă în judecată atât în nume propriu cât şi ca reprezentant a altei părţi. în primul rând.

pretenţiile sale urmând a fi valorificate numai pe calea principală. se ridică problema de a şti dacă ar mai putea fi formulată o intervenţie voluntară principală. pe când cea din urmă măsură vizează nu numai raporturile juridice dintre părţile iniţiale. aplicând regula conform căreia normele speciale se completează cu dreptul comun. instanţa nu ar fi pusă în situaţia de a reveni asupra unei măsuri luate în legătură cu raporturile dintre părţile iniţiale pentru a dispune o altă măsură cu privire la aceleaşi raporturi juridice. ci şi cele dintre acestea şi terţul intervenient. prin ipoteză. ci.Considerăm că un răspuns global nu poate fi dat.50 Cod procedură civilă . dispoziţiile care reglementează partajul judiciar nu se referă şi la intervenţia voluntară. fără a mai revoca ordonanţa respectivă. având în vedere că. 1 Cu titlu informativ. şi după pronunţarea ordonenţei de închidere a dezbaterilor. în cazul în care intervenţia ar întârzia soluţionarea cererii principale.dezbaterilor ce preced hotărârea finală de partaj. înseamnă că termenul în care se poate formula intervenţia voluntară principală într-un proces de partaj se stabileşte tot potrivit art. aşa încât. se observă că. chiar şi atunci când instanţa a amânat pronunţarea hotărârii1. de la speţă la speţă.783 alin. text care nu face vreo distincţie în funcţie de natura litigiului şi care vorbeşte generic de închiderea dezbaterilor. instanţa are posibilitatea să se pronunţe mai întâi asupra cererii principale. relativ recent. terţul nu mai poate interveni după închiderea dezbaterilor în principiu a cerereii de partaj. vor mai avea loc dezbateri cu privire la împrejurările ce au deteeminat repunerea pricinii pe rol. fără a distinge între intervenţia principală şi cea accesorie. se admite însă că. Cererea de intervenţie voluntară principală trebuie depusă cel mai târziu până la închiderea dezbaterilor de fond. deoarece. la încuvinnţarea primei măsuri nu puteau fi avute în vedere şi pretenţiile terţului. În plus. instanţa supremă a decis că în cazul în care cererea de intervenţie voluntară principală se referă la problemele asupra cărora s-a statuat prin încheierea de admitere în principiu. Aparent. Menţionăm că. însă. soluţia s-ar justifica pe caracterul interlocutoriu al încheierii de admitere în principiu. dacă ar primi cererea de intervenţie voluntară principală.2 din noul cod francez de procedură civilă prevede admisibilitatea intervenţiei voluntare. iar nu de închiderea dezbaterilor asupra unei probleme ce urmează a fi soluţionată printr-o încheiere premergătoare hotărârii de fond. menţionăm că art. Pentru situaţia în care se repune pe rol. 56 .

Un argument în sprijinul acestei soluţii poate fi desprins şi din art. deoarece. Art. este nevoie doar de acordul acestora din urmă.50 alin. Dacă terţul intervenient şi-ar valorifica pretenţia pe cale principală. ca orice normă specială. subliniem că.50 alin. momentul fiind deci acela al închiderii dezbaterilor de fond înaintea instanţei de apel. Legea nu prevede şi momentul până la care terţul poate să intervină în instanţa de apel.51 Cod procedură civilă. dar numai unele au fost atrase la judecata în apel. 57 . Intervenţia voluntară principală este însă inadmisibilă în recurs. în mod corespunzător.3 Cod procedură civilă . iar pe de altă parte. art.În legătură cu această învoire a părţilor. Terţul nu poate să îşi formuleze pretenţia sa pe cale incidentală nici în cazul în care recursul s-ar exercita împotriva unei hotărâri care. însă terţul intervenient nu se va putea prevala de hotărârea pe care o va obţine şi faţă de părţile pentru care hotărârea apelată a rămas definitivă şi irevocabilă. atunci părţile nu ar putea conveni să se treacă peste primul grad de jurisdicţie. adică să se judece direct în apel. este de strictă interpretare şi aplicare. adică nu antrenează o judecare a fondului în chiar soluţionarea căii de atac.3 Cod procedură civilă aceasta apare ca fiind nefirească în contextul reglementării de ansamblu a apelului şi în raport cu grija legiuitorului de a nu se încălca principiul dublului grad de jurisdicţie în multe alte situaţii. însă. dacă la judecata în primă instanţă au existat mai mult de două părţi. părţile ar putea conveni ca pretenţia acestuia să se judece pentru prima dată înaintea instanţei de apel. dacă legiuitorul ar fi intenţionat să permită formularea cererii de intervenţie voluntară principală şi în recurs. Cât priveşte dispoziţia înscrisă în art.3 Cod procedură civilă . recursul nu are caracter devolutiv. permite introducerea cererii de intervenţie voluntară principală şi în instanţa de apel. însă numai cu învoirea părţilor. dispoziţia legală de la judecata în primă instanţă. astfel încât urmează a se aplica. textul nu ar fi vorbit numai de intervenţia voluntară accesorie. în sensul că. după cum aceasta ar întârzia sau nu soluţionarea cerereii de chemare în judecată. atunci când terţul alege calea unei cereri incidentale.50 alin.instanţa va încuviinţa sau nu în principiu cererea terţului. pe de o parte.

aşa încât cererea de intervenţie voluntară poate fi depusă până la închiderea dezbaterilor. hotărârea primei instanţe nu este supusă apelului. 7 Cod procedură civilă . întrucât soluţia contrară ar transforma recursul într-un apel. această din urmă soluţie îşi găseşte aplicare şi atunci când s-a casat cu trimitere într-o pricină în care. numai dacă are loc o rejudecare a fondului. în cazul motivului prevăzut de art. se disting următoarele situaţii: dacă s-a casat cu reţinere. cererea este inadmisibilă. problema admisibilităţii cererii intervenientului principal se pune. în cazul casării cu trimitere la instanţa de apel care a pronunţat hotărârea recurată sau la instanţa de apel competentă. Cât priveşte admisibilitatea intervenţiei voluntare principale în cadrul rejudecării fondului după casare. indiferent că a fost recurată o hotărâre pronunţată în apel sau o sentinţă nesupusă apelului.potrivit legii.cotrarietatea de hotărâri. potrivit legii. cât şi a primei instanţe. 322 pct. 317 alin. într-o astfel de ipoteză.deşi legiuitorul a suprimat dreptul de apel pentru situaţia respectivă. În cazul contestaţiei în anulare. însă.final Cod procrdură civilă. spre exemplu. intervenţia voluntară principală devine admisibilă dacă se rejudecă fondul ca urmare a admiterii căii extraordinare de atac de retractare şi numai atunci când: contestaţia în anulare de drept comun a fost exercitată. fiind deci guvernată de dispoziţiile legale din materia apelului. împotriva unei instanţe nesupuse apelului sau împotriva unei hotărâri pronunţate în apel. soluţia justificându-se prin aceea că. rejudecarea echivalează cu o judecată în apel. ca urmare a admiterii cererii de revizuire (este însă posibil să nu existe o rejudecare a fondului deşi cererea de revizuire s-a admis . de asemenea. într-o asemenea situaţie. în cazul în care casarea cu trimitere s-a făcut pentru necompetenţa atât a instanţei de apel. contestaţia în anulare specială a fost exercitată împotriva unei hotărâri pronunţate de judecătorie în ultimă instanţă. terţul are deschisă numai calea 58 . cererea intervenientului voluntar principal poate fi primită numai cu acordul părţilor. se pronunţă fără drept de apel. în condiţiile stabilite de art. Referitor la cealaltă cale extraordinară de atac de retractare. în această din urmă situaţie cererea intervenientului principal poate fi primită numai cu acordul părţilor. rejudecarea fondului după casare echivalează cu o judecată în primă instanţă.

instanţa de judecată va trebui să verifice următoarele aspecte: dacă terţul justifică un interes şi pretinde un drept propriu. cererea terţului poate fi primită pentru a fi judecată numai dacă părţile convin în acest sens. în raport cu natura litigiului dintre părţile iniţiale. Aplicând principiul accesorium sequitur principale.unei cereri principale). iar. precum şi pentru a se asigura dreptul de apărare al acestora şi contradictorialitatea. Dacă s-a admis în principiu cererea de revizuire a unei hotărâri pronunţate în apel. dacă pretenţia terţului este susceptibilă de a fi soluţionată în litigiul pendente. o va respinge ca inadmisibilă. În cazul în care un terţ formulează o cerere de intervenţie voluntară principală. În situaţia când s-a cerut revizuirea unei hotărâri pronunţate de o instanţă de recurs. Această încheiere. intervenţia voluntară principală este inadmisibilă. ar fi admisibilă o intervenţie voluntară principală. Înainte de a decide cu privire la încuviinţarea în principiu a cererii de intervenţie voluntară principală.1 Cod prcedură civilă prevede că instanţa se va pronunţa asupra admisibilităţii în principiu a cererii de intervenţie numai după ascultarea părţilor şi a celui care intervine. rezultă că încheierea cu privire la admisibilitatea în principiu a cererii de intervenţie voluntară principală este supusă 59 . pentru ipoteza când terţul îşi formulează pretenţia în instanţa de apel. Pentru a se preîntâmpina surprinderea părţilor între care s-a legat iniţial raportul juridic procesual. terţul îşi poate formula pretenţiile până la închiderea dezbaterilor. prin care va încuviinţa în principiu cererea terţului sau.52 alin.2 Cod procedură civilă . dacă. Asupra admisibilităţii în principiu a intervenţiei voluntare principale. în alte cuvinte. 52 alin. după caz. iar cererea de revizuire a fost încuviinţată în principiu. În cazul în care s-a atacat o hotărâre de primă instanţă (rămasă definitivă prin neapelare). instanţa de judecată se va pronunţa printr-o încheiere. nu poate fi atacată decât o dată cu fondul. care să justifice soluţionarea împreună a celor două cereri. prima problemă pe care o are de rezolvat instanţa de judecată este aceea de a stabili dacă această cerere poate fi încuviiţată în principiu. dacă terţul a formulat cererea sa înlăuntrul termenului prevăzut de lege. dacă există o legătură suficientă între cererea principală şi cererea de intervenţie. potrivit art. art. instanţa va trebui să verifice dacă părţile cu privire la care se judecă apelul respectiv sunt de acord cu primirea cererii.

Aceste efecte sunt următoarele: învestirea instanţei cu judecarea pretenţiei terţului intervenient. desigur numai după pronunţarea acesteia din urmă. pentru cea de a doua situaţie.acelei căi de atac ce poate fi exercitată împotriva hotărârii de fond. se desprinde concluzia că încheierea în discuţie poate fi atacată atât în cazul încuviinţării în principiu a cererii de intervenţie. 52 alin. părţile sunt puse în întârziere faţă de terţul intervenient. aceasta fiind. pronunţând deci o încheiere a acesteia ca inadmisibilă. Efectele introducerii cererii de intervenţie voluntară principală se produc numai dacă instanţa de judecată pronunţă o încheiere de încuviinţare în principiu. nu însă şi atunci când cererea terţului este respinsă ca inadmisibilă.dreptul subiectiv pretins de terţ devine un drept litigios. întreruperea prescripţiei extinctive. astfel încât instanţa care a pronunţat-o nu mai poate reveni asupra ei.2 Cod procedură civilă nu face nici o deosebire. pe lângă posibilitatea de a ataca această încheiere o dată cu hotărârea de fond. Întrucât art. terţul va putea să îşi reitereze pretenţia printr-o cerere de chemare în judecată îndreptată împotriva părţilor din procesul în care a vrut să intervină. chiar şi atunci când ar constata ulterior că a greşit primind să judece pretenţia terţului pe cale incidentală. prorogarea legală de competenţă. Diferă numai persoana ce ar avea interesul să atace încheierea. pentru prima situaţie. Încheierea asupra admisibilităţii în principiu a cererii de intervenţie voluntară principală are caracter interlocutoriu.terţul devine parte în proces. întrucât cererea sa de intervenţie nu a fost soluţionată pe fond. Trebuie subliniat că prescripţia se întrerupe de la data introducerii cererii de 60 . ţinând cont de faptul că terţul intervenient dobândeşte calitatea de parte numai după încuviinţarea în principiu a cererii sale. instanţa trebuie apoi să o soluţioneze pe fond. Menţionăm că ultima ipoteză prezintă particularitatea că se recunoaşte dreptul de a exercita o cale de atac unei persoane care nu a dobândit calitatea de parte în procesul respectiv. În cazul în care instanţa nu a încuviinţat în principiu cererea de intervenţie voluntară principală.17 Cod procedură civilă). terţul care a formulat cererea. cât şi atunci când cererea a fost respinsă ca inadmisibilă. Dacă a încuviinţat în principiu cererea de intervenţie. neexistând riscul de i se opune puterea de lucru judecat. dacă este cazul(art. iar. cu toate consecinţele ce decurg din această calitate. oricare dintre părţile iniţiale.

întreruperea este numai provizorie.2. deoarece terţul nu invocă o pretenţie proprie şi nu urmăreşte obţinerea unei hotărâri prin care părţle iniţiale să fie condamnate faţă de el. De altfel. pe pârât. se perimă sau terţul intervenient renunţă la judecată. de exemplu. nu şi al obiectului litigiului. ci tinde. faţă de părţile iniţiale. fiind fără relevanţă dacă hotărârea respectivă este sau nu atacată şi de una din părţile iniţiale. Intervenţia voluntară accesorie Cererea prin care un terţ ce justifică un interes solicită introducerea sa într-un litigiu în curs de desfăşurare. după caz. intervenţia voluntară accesorie este o simplă apărare. iar nu de la data pronunţării încheierii de încuviinţare în principiu a acesteia.intervenţie voluntară principală. intervenţia voluntară accesorie duce la lărgirea cadrului procesual numai sub aspectul părţilor. În literatura de specialitate. ca instanţa să pronunţe o soluţie în favoarea părţii pentru care a intervenit. De asemenea. În cazul în care cererea de chemare în judecată şi cererea de intervenţie voluntară principală s-au soluţionat împreună. de hotărârea ce i-a dat câştig de cauză. aşa cum vom vedea. prin apărările pe care le face. se pronunţă o singură hotărâre. terţul intervenient se va putea prevala. se numeşte interevenţie voluntară accesorie. Constituind o cerere incidentală prin care terţul nu invocă un drept propriu. anulată. Aşadar. De asemenea.iar din această calificare decurg. Ca natură juridică. această formă de intervenţie voluntară mai este denumită şi intervenţie alăturată sau conservatoare ori auxiliară. intervenientul voluntar va putea să exercite căile de atac prevăzute de lege. solicitând punerea acesteia în executare silită. consecinţe practice deosebit de importante în ceea ce priveşte regimul juridic al intervenţiei accesorii. care va fi opozabilă tuturor părţilor. 4. după cum hotărârea defavorabilă terţului intervenient îi va putea fi opusă de oricare din părţle iniţiale. în sensul că prescripţia se consideră a nu fi fost întreruptă în cazul în care cererea de intervenţie voluntară este respinsă.3. Intervenţia voluntară accesorie are un scop limitat. pornind de la faptul că intervenientul accesoriu nu intenţionează 61 . ci doar sprijină pe reclamant sau. pentru a apăra drepturile unei din părţle iniţiale.

se poate formula o cerere de intervenţie accesorie . Instanţa supremă a mai stabilit că în litigiile (individuale) de muncă. iar. deoarece ar putea să creeze impresia că. vom mai adăuga şi posibilitatea sindicatului de a interveni pentru a apăra drepturile unui membru al său. folosul 62 .să îşi realizeze o pretenţie proprie. Totuşi. când s-a făcut o plată nelegală. după cum urmează: dacă se contestă decizia de desfacere a contractului de muncă.. ca şi în cazul intervenţiei voluntare principale. în sensul că el se alătură uneia din părţile între care s-a stabilit iniţial raportul juridic procesual. în litigiile pentru stabilirea despăgubirilor. se consideră că în pricinile cu caracter strict personal intervenţia voluntară accesorie este inadmisibilă. având în vedere că prin interes se înţelege folosul practic. în scopul combaterii în comun a susţinerilor adversarului acesteia. exceptând situaţia când o normă juridică specială ar dispune în sens contrar. intervenientul poate fi cel care a luat această măsură. la aceste ipoteze. intervenţia voluntară accesorie este admisibilă în orice materie. iar nu numai pentru partea a cărei poziţie o susţine. terţul trebuie să urmărească obţinerea unui folos pentru sine. se observă că această afirmaţie nu este completă. astfel încât instanţa de judecată să dea câştig de cauză părţii în favoarea căreia a intervenit. intervenientul poate fi cel care a dispus plata respectivă. Spre exemplu. dacă într-un proces de divorţ s-a cerut şi partajarea bunurilor comune). faţă de care este legat printr-un interes conex cu procesul. iar nu parte principală. unii autori îl consideră ca fiind parte alăturată. S-a arătat că interesul terţului ar fi acela de a sprijini partea care intervine. s-a decis că intervenţia accesorie este admisibilă şi într-o contestaţie la executare. însă. Ca regulă generală. poate interveni salariatul care a înlesnit producerea pagubei. Intervenientul accesoriu trebuie să justifice întotdeauna un interes propriu. precum şi situaţia în care intervenţia ar privi o cerere accesorie sau incidentală ce nu are un astfel de caracter (de exemplu. Terţul nu devine însă reprezentantul acestei părţi şi nici înlocuitorul sau coordonatorul activităţii procesuale a părţii pe care o apără.. în procesul respectiv. neexistând nici un text de lege care să limiteze expres sfera sa de aplicare. Chiar dacă nu pretinde un drept propriu în cadrul procesului în care intervine.

spre exemplu.Ceyar-Bru. 1991.Perrot.practic nu se răsfrânge şi asupra terţului. Nu ar fi suficient nici un interes de principiu.893. s-a precizat că intervenientul accesoriu are un interes preventiv. deoarece hotărârea respectivă va stabili sau va confirma o situaţie ce conferă intervenientului accesoriu certitudinea că drepturile sale.Sirey. dsitinct de cel al părţii pe care o apără. Paris. Terţul va obţine un folos practic direct şi imediat prin pronunţarea unei hotărâri în favoarea părţii pe care o apără. Sirey. E. o cerere de intervenţie voluntară accesorie. tome III.Garsonnet. nu sunt cu nimic afectate. tome 3. ceea ce nu este exact. ci este suficient şi un interes moral. terţul urmăreşte să preîntâmpine pronunţarea unei hotărâri care ar fi susceptibilă să creeze o situaţie de natură a compromite propriile sale drepturi. iar aceasta se datorează faptului că drepturile sale ar putea să fie afectate prin pronunţarea unei hotărâri de condamnare a părţii respective. conexe cu această situaţie juridică. p. ci numai asupra părţii în favoarea căreia a intervenit.185. Ch.1913. În alte cuvinte. În realitate. S-a decis însă că sentimentele de afecţiune faţă de una din părţi nu justifică. intervenientul accesoriu are un interes personal. Traite theorique et practique de procedure civile et commerciale.p. care se apreciază în funcţie de posibila incidenţă asupra drepturilor sale a hotărârii ce ar urma să se pronunţe cu privire la cererea principală1. aceeaşi fiind soluţia şi atunci când terţul ar urmări doar respectarea unor prevederi legale în litigiul în care intervine. Aşadar. grija de a preveni realizarea acestuia conferă un caracter născut şi actual interesului intervenientului accesoriu. rezultă că nu sunt exacte nici susţinerile conform cărora nu ar trebui ca interesul intervenientului accesoriu să fie născut şi actual 2 ori că ar fi suficient un interes eventual sau condiţionat. cererea de intervenţie voluntară accesorie este inadmisibilă dacă ar avea ca scop determinarea unei jurisprudenţe pe care terţul ar 1 2 H. este vorba de „ un interes actual pentru a preveni un prejudiciu eventual”. Din cele menţionate mai sus. 63 . în cazul intervenţiei voluntare accesorii. prin ele însele. susţinând pe una din părţile iniţiale. Droit judiciare prive. Deşi prejudiciul pe care l-ar putea suferi terţul nu este decât eventual. Tocmai de aceea. Intreresul intervenientului accesoriu poate să fie nu numai de ordin patrimonial. R.Solus.

În cazul recursului în interesul legii. Soluţia legislativă conform căreia intervenţia accesorie poate fi făcută nu numai înaintea primei instanţe.51 C. A fortiori. nu se răpeşte părţilor vreun grad de jurisdicţie. în cazul sindicatelor sau al asociaţilor pentru protecţia consumatorilor. în apel sau în recurs. deoarece. la indicarea părţii în favoarea căreia se intervine şi desigur.. le vom reţine pe cele referitoare la justificarea interesului terţului. însă numai pentru situaţiile când o dispoziţie legală expresă conferă legitimare procesuală grupului.civ. prin ipoteză. ci este suficient să se respecte dsipoziţiile înscrise în art. Cât priveşte problema de a şti dacă un interes colectiv ar justifica o intervenţie voluntară accesorie într-un litigiu în care ar fi vorba de interese individuale ale părţilor iniţiale.proc. problema poate fi actualizată. de altfel. în sensul că ea s-ar pune în ceea ce priveşte recursul în interesul legii şi recursul în anulare. nici nu trebuie citate. interesul de a determina o jurisprudenţă 64 . de exemplu. este justificată de natura juridică a acestei forme de intervenţie voluntară. Deşi recursul extraordinar nu mai există. de faptul că terţul nu supune judecării o pretenţie proprie. chiar direct în căile de atac. Corespunzător reglementării anterioare. apreciem că intervenţia voluntară accesorie este inadmisibilă. după cum s-a atacat o sentinţă. o decizie dată în apel sau o decizie pronunţată în recurs. iar pe de altă parte. întrucât acestea se judecă potrivit regulilor de la judecata în primă instanţă.putea să o invoce într-un viitor proces al său. cererea de intervenţie voluntară accesorie se poate face chiar înaintea instanţei de recurs. hotărârea ce se va pronunţa nu va produce efecte faţă de părţile din proces. la individualizarea procesului în care terţul solicită să fie introdus. aşa cum am arătat deja. Potrivit art. ci în orice fază a judecăţii. cererea de intervenţie voluntară accesorie nu trebuie să cuprindă menţiunile prevăzute de lege pentru cererea de chemare în judecată.1 Cod procedură civilă Ca menţiuni particulare. Dat fiind că este o simplă apărare. astfel încât. care.82 alin. aşa cum se întâmplă. Terţul are posibilitatea să intervină pentru a apăra pe una din părţi şi în cadrul căilor extraordinare de atac de ratractare. s-a decis că intervenţia voluntară accesorie este admisibilă şi atunci când cauza este pendente în faţa instanţei de recurs extraordinar. apreciem că răspunsul este afirmativ. pe de o parte.ea poate fi formulată şi în faţa instanţei de apel.

care nu poate fi atacată decât o dată cu fondul. În schimb. iar după ce va verifica dacă terţul justifică un interes propriu. Se admite că întâmpinarea poate fi făcută nu numai de partea adversă celei în favoarea căreia s-a intervenit. Aşadar. art.proc. 53 Cod procedură civilă se aplică şi în cazul intervenţiei voluntare accesorii. dispunând că intervenientul accesoriu nu poate face decât acele acte de procedură care profită părţii respective.54 C. această din urmă cerere ar fi admisibilă.civ. iar ca argument de text poate fi adus art. însă actele de procedură ce urmează vor fi îndeplinite şi faţă de el.1 C. în alte cuvinte. instanţa de judecată va asculta părţile şi pe cel care intervine.3303alin. instanţa de judecată va considera un asemenea act ca şi cum nu ar fi fost îndeplinit. instanţa va dispune comunicarea acesteia către părţile iniţiale. iar acestea din urmă au posibilitatea să formuleze întâmpinare. ca neavenit.favorabilă nu este suficient pentru a justifica o intervenţie voluntară accesorie. legea stabileşte că terţul are o poziţe procesuală subordonată părţii pe care o apără. Prevederile art. la judecarea recursului în anulare se aplică.52 şi art. Textul menţionat nu prevede însă ce sancţiune intervine în cazul în care terţul ar face un act de procedură potrivnic intereselor părţii a cărei poziţie o susţine. Părţile iniţiale nu pot să formuleze însă cerere reconvenţională împotriva intervenientului accesoriu.proc. În cazul când încuviinţează în principiu cererea de intervenţie voluntară accesorie. dispoziţiile referitoare la recurs. printr-o încheiere interlocutorie. înlăuntrul termenului acordat de instanţă în acest scop. în măsura în care ar aprecia că intervenţia accesorie este potrivnică intereselor sale. ci şi de această din urmă parte. deoarece acesta nu supune judecăţii o pretenţie proprie.. va hotărâ asupra încuviinţării în principiu pentru cea a intervenţiei accesorii. considerăm că soluţia instanţei supreme urmează a fi preluată pentru recursul în anulare. 65 . în mod corespunzător .civ. Având în vedere natura juridică a intervenţiei voluntare accesorii. Terţul intervenient va lua procedura în starea în care aceasta se găseşte în momentul încuviinţării în principiu a cererii sale. în funcţie de natura pricinii. aşa încât. potrivit căruia. dacă există legătură între cererea principală şi cererea terţului şi dacă.

63 alin. deci şi intervenientului accesoriu. Cererea de intervenţie voluntară accesorie. . Întrucât intervenientul accesoriu nu pretinde un drept propriu. cererea de intervenţie în favoarea acestuia se va respinge. aceasta depinde de soluţia ce se va pronunţa asupra cererii de chemare în judecată. aşa încât apărarea terţului urmează a fi considerată utilă. va trebui să fie respinsă şi intervenţia în susţinerea reclamantului. apărarea terţului neducând la câştigarea litigiului de către partea pentru care s-a intervenit.. Această concluzie se desprinde şi din interpretarea per a contrario a art.intervenţia voluntară accesorie în favoarea reclamantului se va admite în situaţia în care instanţa admite cererea de chemare în judecată.Menţionăm că prin act potrivnic intereselor părţii în favoarea căreia s-a intervenit se înţelege orice act ce ar sprijini poziţia celeilalte părţi şi ar duce la căderea în pretenţii apărate de intervenientul accesoriu. deci apărarea terţului i-a profitat.proc. care se referă numai la disjungerea de cererea de chemare în judecată a cererii de intervenţie voluntară principală. 66 . Astfel: .intervenţia voluntară accesorie în sprijinul pârâtului se va admite dacă se respinge cererera de chemare în judecată. întrucât reclamantul are câştig de cauză. . Referitor la soluţia ce se va da cu privire la cererea de intervenţie voluntară accesorie. Hotărârea ce se va pronunţa va fi opozabilă tututor părţilor din proces. stingerea judecăţii cu privire la cererea introductivă de instanţă antrenează în mod inevitabil şi stingerea judecăţii cu privire la cererea de intervenţie voluntară accesorie. fiind o simplă apărare în favoarea uneia din părţile între care s-a stabilit raportul juridic procesual iniţial. se judecă întodeauna împreună cu cererea introductivă de instanţă. deci când pârâtul cade în pretenţii.civ. urmând a se distinge cum terţul a intervenit în favoarea reclamantului sau a pârâtului. .2 C. deoarece pârâtul nu a căzut în pretenţii.în cazul în care se admite cererea principală.dacă însă se respinge cererea principală.

s-a decis că dacă recursul părţii a fost anulat (ca netimbrat). De asemenea. acesta din urmă va fi obligat la plata cheltuielilor respective. dacă este cazul ar putea să învedereze instanţei împrejurarea că părţile iniţiale au încheiat tranzacţia respectivă pentru a-i frauda interesele . ipoteza în care instanţa va refuza să ia act de tranzacţia intervenită între părţile iniţiale şi va continua judecata pe fond).dacă părţile iniţiale sting litigiul printr-o tranzacţie judiciară. această soluţie fiind argumentată pe faptul că intervenţia voluntară accesorie nu trebuie să aibă drept consecinţă sporirea cheltuielilor de judecată pe care le va suporta partea ce va cădea în pretenţii. Ţinând cont de împrejuraea că terţul are o poziţie dependentă de cea a părţii pe care o apără. Cât priveşte problema suportării cheltuielilor de judecată. atunci cerera de intervenţie făcută în favoarea sa rămâne lipsită de obiect . În ce ne priveşte. în cazul în care partea ce a avut câştig de cauză a făcut o serie de cheltuieli numai pentru a combate susţinerile intervenientului accesoriu. nu va mai fi soluţionată nici eventuala cerere de intervenţie accesorie în favoarea părţii de la care provine actul de dispoziţie) . s-a precizat că intervenientul accesoriu nu poate fi obligat la plata acestora. perimarea cererii de chemare în judecată îşi produce efectele şi faţă de cererea de intervenţie voluntară accesorie.civ. dacă partea pentru care a intervenit cade în pretenţii. În baza acestui text. art. atunci şi recursul intervenientul accesoriu devine inadmisibil. terţul nu va putea să solicite continuarea judecăţii(totuşi. numai aceasta va suporta cheltuielile de judecată avansate de adversar. considerăm că soluţia excede totuşi dispoziţiei legale menţionate mai sus. în regulă generală. va rămâne lipsită de obiect cererea prin care terţul a intervenit în apărarea pârâtului (în ambele cazuri. Apreciem însă că. Afirmaţia trebuie înţeleasă însensul că. deoarece nu se poate pune semnul egalităţii între situaţia când 67 . prevede că apelul sau recursul declarat de intervenientul accesoriu se socoteşte neavenit dacă partea pentru care a intervenit nu a făcut ea însăşi apel sau recurs.proc.În consecinţă. dacă reclamantul renunţă la judecată sau la dreptul subiectiv pretins. se admite că intervenientul accesoriu trebuie să suporte întotdeauna cheltuielile propriei cereri. 56 C. dacă achiesează la pretenţiile reclamantului. indiferent dacă hotărârea s-a pronunţat ori nu în favoarea părţii pentru care a intervenit.

. care însă este respinsă ori anulată în temeiul unei excepţii procesuale. Chemarea în judecată a altor persoane Prima formă de intervenţie forţată reglementaă de Codul de procedură civilă este chemarea în judecată a altor persoane1. că orice persoană ce ar avea un interes în legătură cu obiectul pricinii şi care s-ar putea pune la adăpostul relativităţii puterii de lucru judecat poate fi atrasă în proces. potrivit căruia. în procesul având ca obiect anularea testamentului domnitorului Alexandru Ioan Cuza 68 . 1 Cel mai vechi caz de intervenţie forţată din practica instanţelor noastre a fost la data de 27 martie 1875.calea de atac nu este exercitată deloc şi situaţia în care partea exercită calea de atac. Numai atunci când apelul sau recursul a fost respins ca tardiv îşi găseşte aplicarea sancţiunea specifică stabilită de art. din punctul de vedere al legii. pentru a i se face opozabilă hotărârea ce se va pronunţa. numai persoana ce ar fi în măsură să invoce aceleaşi drepturi subiective civile ca şi reclamantul.civ. fiind deci următoarele: .3.proc..poate fi atrasă la judecată. Elementele definitorii ale acestei forme de atragere a terţilor la judecată se desprind din art. ca în cazul intervenţiei voluntare. . un apel sau un recurs declarat peste termen este considerat ca şi cum nu ar fi fost introdus. care decidea. de regulă. 4. Această formă de intervenţie forţată a fost o creaţie a practicii judecătoreşti mai vechi.56 C. „oricare din părţi poate să cheme în judecată o altă persoană care ar putea să pretindă aceleaşi drepturi ca şi reclamantul”. întrucât.terţul este introdus în proces nu la cererea sa.1 Cod proc. ci la cererea uneia din persoanele ce au deja calitatea de parte în procesul respectiv.civ.57 alin. prin intermediul acestei forme de intervenţie forţată. Chemarea în judecată a altor persoane ar putea fi definită ca fiind mijlocul procesual prin care una din părţile iniţiale solicită introducerea în proces a unei terţe persoane ce ar putea să pretindă aceleaşi drepturi ca şi reclamantul.

De exemplu: în cazul raporturilor obligaţionale cu pluralitate de creditori. acesta din urmă are interesul de a-l introduce în cauză pe creditorul cedent. De cele mai multe ori. iar după aceea creditorul cesionar îl acţionează în judecată pe debitorul cedat. părţile nemaiavând posibilitatea să introducă în proces orice persoană interesată. fie alături de pârâtul iniţial. terţul 69 . stingerea creanţei etc. în cazul cesiunii de creanţă. pentru a evita riscul unei plăţi nevalabile. produce efecte asemănătoare cu cele ale intervenţiei voluntare principale.proc. dacă vechiul creditor i-a notificat debitorului că nu recunoaşte ca valabil cesiunea şi i-a cerut să nu facă plata. respectiv numai împotriva aletei persoane. însă domeniul său de aplicare a fost restrâns considerabil. Cererea întemeiată pe dispoziţiile art. spre a obţine o hotărâre opozabilă acestora.atunci el va solicita introducerea în proces şi a celorlalţi creditori. Spre exemplu. dacă debitorul. fie în locul acestuia. în situaţia în care posesorul unui imobil se vede chemat în judecată de o persoană ce invocă titlul de moştenitor. prin intermediul cererii de chemare în judecată a altei persoane reclamantul nu poate să solicite şi să obţină introducerea în proces a unui nou pârât. interesul de a formula o cerere de chemare în judecată a altor persoane care pot pretinde aceleaşi drepturi ca şi reclamantul aparţine pârâtului. Astfel: terţul introdus în cauză devine parte în proce.. opozabilă tuturor creditorilor respectivi. atunci când debitorul cedat este chemat în judecată de către creditorul cedent. pentru a obţine o singură hotărâre.. dacă este cazul. debitorul va trebui să formuleze o cerere de introducere în proces a creditorului cesionar. care este acţionat în judecată numai de unul dintre creditori. hotărârea ce se va pronunţa va avea putere de lucru judecat şi faţă de terţi. cât şi a unei alte persoane. invocând anularea sau rezoluţiunea contrcatului. tot în cazul cesiunii de creanţă. el poate să introducă în proces şi pe ceillalţi moştenitori. atunci când şi-ar da seama pe parcursul judecării că trebuie să îşi formuleze pretenţia atât împotriva pârâtului din cererea introductivă de instanţă. are motive să refuze plata. deşi un terţ i-a notificat cesiune de creanţă. are loc o prorogare legală a competenţei.57 C.Instituţia a fost introdusă de Codul de procedură civilă cu ocazia modificării acestuia din anul 1948.civ.

cât şi dreptul corelativ acesteia. terţul va lua procedura în starea în care aceasta se găseşte în momentul introducerii sale în proces.civ. 4.proc.59 C. Noţiunea de garanţie desmnează atât obligaţia. care poate afecta interesele terţului.civ. indiferent dacă părţile iniţiale au atacat sau nu hotărârea. coroborat cu art. reprezintă o normă specială. şi constă în scoaterea din proces a pârâtului.57 C..proc.declarând că vrea să îşi achite datoria faţă de cel care îşi va stabili judecătoreşte dreptul.proc. prin garanţie se înţelege obligaţia ce incumbă unei persoane.proc.civ. după cum este privită din punctul de vedere al persoanei care o datorează sau al persoanei căreia îi este datorată. judecata va continua între reclamantul şi terţul chemat în judecată. actele de procedură îndeplinite anterior fiindu-i opozabile. se admite că instanţa poate să dispună disjungerea. În dreptul material (substanţial). astfel încât nu îşi găseşte aplicare decât în cazul în care litigiul are ca obiect plata unei sume de bani. în măsura în care cererea de intervenţie forţată ar întârzia judecarea cererii principale. Cererea introductivă de instanţă şi cererea întemeiată pe dispoziţiile art.53 C. numită garant. depunând totodată suma respectivă. Chemarea în garanţie A doua formă de intervenţie forţată reglementată de Codul de procedură civilă este chemarea în garanţie.4. Un efect specific este prevăzut de art. Deşi acest ultim efect.proc. însă numai în cazul în care pârâtul este chemat în judecată pentru o datorie bănească şi recunoaşte pretenţiile formulate împotriva sa. la care primul articol menţionat mai sus trimite indirect. civ.59 C.formează obiectul unei singure judecăţi. nu este expres formulat în secţiunea consacrată chemării în judecată a altor persoane. folosinţa sau exerciţiul unui drept. Într-o asemenea ipoteză. el rezultă din art. Trebuie subliniat că art.58 C. 70 . Deşi nu există un text de lege expres.chemat în judecată poate exercita căile de atac prevăzute de lege.civ.. de a asigura unei alte persoane numită garantat.

În dreptul procesual civil. deoarece art. la rândul lui. cu o cerere în garanţie sau în despăgubire”. De exemplu: comitentul. dar se întâlneşte şi în cazul partajului (deşi partajul produce efecte declarative. Subliniem însă că nu este vorba de o chemare în garanţie sau de o altă formă de atragere a terţilor la judecată reglementată de Codul de procedură civilă. noţiunea de garanţie are o accepţiune mai largă decât în dreptul material. comitentului suma pe care acesta din urmă va trebui să o plătească reclamantului.ci ori de câte ori partea care ar cădea în pretenţiuni ar avea posibilitatea să solicite de la o altă perosană despăgubiri pentru dreptul pe care l-a pierdut.787 alin. chemarea în garanţie . în caz de dol şi dacă donaţia este cu sarcini). În cazul obligaţiilor indivizibile. Garanţia este consecinţa încheierii unui contract cu titlu oneros (de exemplu. pârâtul poate să cheme în garanţie pe ceilalţi codebitori. în cazul în care ar cădea în pretenţiuni. art.1 C. ca mijloc procesual de atragere a unui terţ la judecată. 71 . pentru ca fiecare dintre ei să îi plătească partea corespunzătoare din datoria comun1 în situaţia în care mandatarul încheie un act cu depăşirea 1 . ”partea poate să cheme în garanţie o altă persoană împotriva căreia ar putea să se îndrepte. art.Garanţia poate să fie legală sau convenţională. după cum are ca izvor legea sau convenţia părţilor. Aşadar. spre a fi obligat să plătească.civ. chemat în judecată pentru a răspunde de fapta culpabilă a prepusului său. dispune că. întrucât debitorul chemat în judecată introduceîn cauză pe ceilalţi codebitori pentru a fi obligaţi împreună la executarea prestaţiei datorate. deci codebitorii introduşi în cauză devin părţi.proc.1065 C. iar în mod excepţional şi în cazul contractelor cu titlu gratuit (spre exemplu. ci de o formă specifică. astfel încât condamnarea tuturor codebitorilor la executarea obligaţiei indivizibile să se facă printr-o singură hotărâre. poate să îl cheme în garanţie pe prepus. în cazul în care creditorul cheamă în judecată numai pe unul dintre debitorii ce s-au obligat în solidar. respectiv pentru obligaţia ce a fost stabilită în sarcina sa prin hotărâre judecătorească. vânzătorul îl garantează pe cumpăraător contra evicţiunii şi contra viciilor lucrului vândut). dacă numai unul dintre codebitori este chemat în judecată.60 alin.1 Cod civil stabileşte obligaţia de garanţie între copărtaşi pentru tulburările şi evicţiunile ce provin dintr-o cauză anterioară împărţelii). donatorul datorează garanţie donatarului dacă a promis expres garanţia. permite acestuia să solicite un termen pentru a fi introduşi în cauză şi ceilalţi codebitori.civ. este admisibilă nu numai în cazul drepturilor reale sau de creanţă garantate legal ori convenţional. când evicţiunea provine din faptul său personal.

iar terţul îl cheamă în judecată pe mandant. Chematul în garanţie nu devine însă o parte subordonată celei care l-a introdus în proces. acţionat în judecată pentru a plăti datoria pe care debitorul principal nu înţelege să o achite de bunăvoie. fidejusorul (cauţionatorul). al îmbogăţirii fără justă cauză sau al mandatului aparent. poate să îl cheme în garanţie pe acesta din urmă etc. mandantul îl poate chema în garanţie pe mandatar. pe temeiul gestiunii de afaceri. pentru a fi obligat să îl despăgubească. Din momentul introducerii sale în proces. iar hotărârea ce urmează a se pronunţa îi va fi opozabilă. ci se bucură de independenţa procesuală. Unul dintre cele mai importante efecte jurudice ale cererii de chemare în garanţie îl constituie dobândirea de către terţul chemat în garanţie a calităţii de parte în procesul în care este formulată o asemenea cerere.împuternicirilor primite. după cum el se va putea prevala de hotărârea respectivă. 72 . terţul va avea drepturile procedurale şi îi vor reveni îndatoririle procesuale prevăzute de lege pentru părţile principale.

proc.222 şi art. ci şi de o persoană care nu are această calitate. ce nu angajează în nici un fel partea în cauză.civ) şi în cazul răspunsului la interogatoriu(cu unele derogări prevăzute de art. ce decurg din actele îndeplinite de reprezentant în limita împuternicirilor conferite. numită reprezentant.1. reprezentarea în procesul civil are drept consecinţă producerea în persoana părţii reprezentate a tuturor efectelor. totuşi este de reţinut că.. Părţile în proces pot să exercite drepturile procedurale personal sau prin mandatar.).proc. sfaturi etc.civ.2. 1 C. Spre deosebire de simpla asistare. art.civ. părţile participă la procesul civil prin intermediul unui reprezentant . se ridică întrebarea de a şti cine poate avea această calitate.civ.223 C. anume la judecata în faţa instanţelor de fond a cererilor de divorţ (cu anumite excepţii prevăzute de art. Răspunsul îl găsim coroborând dispoziţiile din Codul de procedură civilă şi a Legii nr.proc.4 C. 5. Deşi partea poate fi reprezentată în procesul civil nu numai de avocat.51/1995 pentru organizarea şi exercitarea profesiei de avocat. pentru ipoteza în care mandatul este dat unei alte persoane decât unui avocat. îndeplineşte acte de procedură în numele şi în interesul altei persoane.CAPITOLUL V REPREZENTAREA PĂRŢILOR ÎN PROCESUL CIVIL 5.Reprezentarea în justiţie este deci acea situaţie în care o persoană.68 alin. care este parte în proces. care implică acordarea unor consultaţii.proc.614 C. Reprezentarea persoanelor fizice prin mandatar şi prin avocat Faţă de faptul că art. prevede doar că părţile pot să exercite drepturile procedurale prin mandatar. . Sunt însă unele cazuri în care dreptul de a fi reprezentat în justiţie este restrâns.67 alin. Consideraţii introductive În frecvente cazuri. în sensul că partea este obligată să se prezinte personal în instanţă. favorabile sau nefavorabile părţii respective.

5. pe de o parte.3.reprezentantul apără întotdeauna interesele părţii pe care o reprezintă. De cele mai multe ori. dovada calităţii de reprezentant legal a persoanei juridice se va face prin actele din care rezultă calitatea de organ de conducere). însă nu are dreptul de a pune concluzii. Participarea procurorului la procesul civil Art. deoarece. fiind vorba despre o reprezentare convenţională. 5. ceea ce nu s-ar verifica în cazul procurorului. Reprezentarea persoanelor juridice Sunt foarte rare în practică situaţiile în care persoana juridică participă la proces prin organul său de conducere (într-o astfel de ipoteză. Jurisconsultul reprezintă în justiţie persoana juridică în baza unei delegaţii semnate de şeful oficiului juridic sau de conducătorul persoanei juridice. însă o astfel de teză nu poate fi primită. să îndeplinească alte acte de procedură în numele şi în interesul părţii pe care o reprezintă. 130 alin 1 din Constituţie prevede că „ în activitaea judiciară. iar. pe de altă parte. Ministerul Public reprezintă interesele generale ale societăţii şi apără ordinea de drept precum şi drepturile şi libertăţile cetăţenilor. se făcea distincţie între cazurile în care procurorul participă la procesul civil ca parte principală şi între cazurile în care procurorul participă ca parte alăturată.” S-a susţinut că procurorul ar fi un reprezentant sui-generis al părţilor în proces. 74 . în literartura juridică şi în legislaţia anterioară anului 1948. se întâlnesc două teze. Aşadar. În cadrul acestei concepţii. mandatarul care nu are calitatea de avocat poate să formuleze cereri în faţa instanţei.stabilieşte că mandatarul nu poate pune concluzii decât prin avocat.4. să propună probe. Dominantă este concepţia potrivit căreia procurorul este parte în proces. persoana juridică participă la procesul civil prin jurisconsult sau chiar prin avocat. o reprezentare comună a două părţi cu interese contrarii este de neconceput. Astfel.

Procurorul nu este adversarul vreuneia dintre părţile aflate în litigiu.71 75 . susţine că procurorul dobândeşte poziţia de parte în proces. întâlnită în literatura juridică ulterioară anului 1948. ci a altor persoane. Rolul său nu este acela de a da sprijin unuia sau altuia dintre cei care se judecă. ci doar de a pune concluzii. având aceleaşi drepturi şi aceleaşi obligaţii procesuale. fără a putea aduce. Procurorul era considerat parte alăturată în cazurile în care procesul nu era pornit din iniţiativa lui. neavând posibilitatea de a face apel sau recurs1.Procedură civilă. afară de unele excepţii absolute. de regulă. asupra problemelor ce se dezbat. I. p. se arată că procurorul participă ca parte în proces atunci când iniţiază acţiunea civilă şi ca participant atunci când el intervine în procesul pornit de titularul dreptului sau de o altă persoană căreia legea îi recunoaşte legitimare procesuală. 1 2 E. în acelaşi timp. nimic nou în discuţie. Heroveanu. Principalul argument în sprijinul opiniei potrivit căreia procurorul este parte în proces îl constituie faptul că art. dar. 1932.Deleanu. Bucureşti. alte dispoziţii legale se referă la procuror. el este străin de pretenţiile acestora. Considerăm că poate fi pus sub semnul întrebării însuşi sistemul în care procurorul are poziţia procesuală de parte în proces. putea exercita dreptul la acţiune pentru punerea în valoare a unor interese generale sau chiar particulare.Procurorul era considerat parte principală atunci când. O a doua teză în cadrul acestei concepţii.I.civ. p. ca parte în proces.45 C. vol. de asemenea. îşi păstrează calitatea de organ care veghează la respectarea legii în activitatea de judecată2. Arad. 425-429. pe care însă şi instanţa le poate invoca din oficiu. 1998. Principiile procedurii judiciare. Într-o altă opinie. potrivit convingerilor sale şi prevederilor legii. este aşezat de legiuitor în titlul referitor la părţi. El se găsea într-o poziţie procesuală asemănătoare cu a oricăreia din părţile litigiate. I. în situaţiile expres prevăzute de lege.proc. iar procurorul doar punea concluziile sale.

cererea pentru stabilirea filiaţiei faţă de mamă.).53 alin.. având posibilitatea să uzeze de dreptul său de dispoziţie. însă numai dacă pornirea procesului civil ar fi în interesul persoanelor arătate în textul de lege sau dacă o normă specială conferă expres dreptul procurorului de a declanşa procesul civil. o parte fie şi numai”în sensul procesual” nu poate determina constituirea instanţei.proc.45 alin. dispune că titularul dreptului subiectiv la care se referă acţiunea va fi introdus în proces.civ. Ministerul Public poate porni acţiunea civilă ori de câte ori este necesar pentru apărarea drepturilor şi intereselor legitime ale minorilor.1 C. Împrejurarea că procurorul este ţinut să respecte formele procedurale. Potrivit art. în cazurile prevăzute de lege. art.art.etc. cererea de stabilire a paternităţii-art.proc.civ.59 alin. Pentru ipoteza în care procurorul a pornit acţiunea.131 din Constituţie.2 C. astfel cum rezultă din art. legea nu mai interzice procurorului să introducă Acţiunile (cererile de chemare în judecată) cu caracter strict personal. constituie un argument în sprijinul opiniei că procurorul nu poate fi considerat parte în proces.. În plus.. Trebuie reţinut că .45 alin. cererea de anulare a căsătoriei pentru vicii de consimţământ.fam. deoarece nu numai părţile.1 C. spre exemplu. Ni se pare că este preferabil să se considere că procurorul este acel participant la procesul civil care reprezintă interesele societăţii.1 C. inclusiv instanţa de judecată. ceea ce înseamnă că procurorul ar putea să declanşeze acţiunea civilă. trebuie să se conformeze prescripţiilor legale. inclusiv cele care ar avea caracter strict personal (acele cereri pentru care legea prevede că pot fi introduse numai de o anumită persoană. prin introducerea oricărei cereri de chemare în judecată. ordinea şi termenele în care trebuie îndeplinite actele de procedură nu îi conferă calitatea de parte. spre deosebire de reglementarea anterioară. de exemplu. percum şi în alte cazuri expres prevăzute de lege.Faptul că procurorul poate fi recuzat şi este dator să se abţină. Este de neconceput ca o parte să fie recuzată de celelalte părţi. ci toţi participanţii. precum şi acele cereri care sunt strâns legate de voinţa exclusivă a celui interesat. cererea de revocare a unei donaţii pentru ingratitudine etc.fam. sub forma renunţării 76 . ale persoanelor puse sub interdicţie şi ale dispăruţilor.

faptul că unele din căile extraordinare de atac se poat face numai la cererea Parchetului de pe lângă înalta curte de casaţie şi justiţie. În toate cazurile în care legea prevede că participarea procurorului la judecată este obligatorie. In ceea ce priveşte participarea celorlalte părţi . ca în viitor o modificare a codului de procedură civilă ar trebui să vizeze participarea procurorului şi la alte cauze .la judecată sau la dreptul subiectiv. iar dacă procurorul ar retrage cererea. dacă avem în vedere . ori a tranzacţiei. ci diversele acte de procedură în cadrul aceluiaşi proces civil pot fi îndeplinite de mai mulţi procurori. Intre acestea distingem rolul procurorului care poate participa la orice cauză civilă dată prin lege. Propunem . lipsa concluziilor acestuia atrage nulitatea hotărârii. cu excepţia celor personaele. titularul va putea să solicite continuarea judecăţii. sau reprezintă o altă persoană fizică sau juridică. În legătură cu participarea procurorului la judecata procesului civil trebuie menţionat că nu este obligatoriu ca unul şi acelaşi procuror să fie prezent la toate termenele de judecată. deoarece o caracteristică a Ministerului Public este şi indivizibilitatea acestuia. apreciemă că denumnirile şimodalitaăţile de participare ale acestora se vor îmbunătăţi în eventualitatea adopării unui nou cod civil şi a armonizării acestuia cu reglementările din codul de procedură civilă şi ale normelor Uniunii Europene.chiar de natură patrimonială. alături de cea a subordonării ierarhice şi de cea a independenţei. 77 . fie că vin în faţa instanei în nume propriu. In concluzie Reţinem că părţile într-un proces civil trebuie să aibă legitimare procesuală.

2001. 8. Coecţia revistei Dreptul. Crişu Constantin . Bucureşti.Editura ştiinţifică şi enciclopedică 1963. Procesul civil în RPR. I.a. Mircea ş. Codul de procedură civilă comentat şi adnotat. Ioan Leş. 4.volumul III.BIBLIOGRAFIE 1. Costin N. Dicţionar de drept procesual civil. 7. Bucureşti. Tratat de Drept Procesual Civil. Ioan Leş. 11.Editura Servo – Sat . 2. 6. Editura naţional . modificat şi completat. Drept Civil Român. 5. Dumitru Rădescu. 2000.Bucureşti 2004. 3. Gheorghe Beleiu. . Ciobanu Mihai Viorel . revăzută şi adăugită de Marian Nicolae şi Petrică Truşcă. Ghidul Juristului ediţiile la zi. 9.Stoenescu. Editura a VI-a.Tratat teoretic şi practic de procedură civilă. Arad. Edituta All Beck. Deleanu Ion Tratat de Procedură civilă . Principii şi Instituţii de Drept Procesual Civil. Hilsenrad. Editura Lumina Lex 1998. Editura Şansa 2000. 1957. Gabriel Boroi. Codul de Procedură Civilă. 10. Editura All. Bucureşti.

Garsonnet.1913. E.12. Vedii „ lecţii de filozofie juridică”. 15. Buletinul jurisprudenţei .Teoria Generală.J. Stoenescu şi S. 16. R..”Încheierea „ nr. 13.Perrot. tome 3. Ch. O. Culegere de practică judiciară civilă ediţiile la zi. T.1997.Pop.1997.326 din 21 iunie 1994.Editura Naţional. Georgia Del. tome III. E. Editura Europa Nova. 1983. Drept Procesual Civil. Zilberstein. Sirey.com. Actele de procedură în procesul civil(la instanţa de fond). 1991. 20. Bucureşti. 21.12/1994. Opinii în legătură cu unele aspecte jurisprudenţiale actuale în domeniul dreptului procesual. 17.S.Editura Press Mihaela. Sirey. 19. Droit judiciare prive. H. 14. Legea pentru accelerarea judecăţilor din 11 iulie 1929 explicată şi adnotată. 18. Traite theorique et practiquq de procedure civile et commerciale. revista Dreptul nr. s. Bucureşti. Bucureşti.. 1937. . C.Solus. Paris.Ungureanu. Heroveanu. ediţiile la zi. Cezar-Bru.

................................4 CONSIDERAŢII GENERALE...............................31 CAPITOLUL III...........................................................................2.........................................2.................1.......... Participarea procurorului la procesul civil............................ Noţiunea de parte în proces .................. Coparticiparea procesuală.....................................................8 1.......................................61 4..... Enumerarea drepturilor procedurale ale părţilor......................................3..........................................................................................................73 5.......2...............................................................................2. Efectele coparticipării procesuale .........36 3....................2........37 CAPITOLUL IV..73 REPREZENTAREA PĂRŢILOR ÎN PROCESUL CIVIL.......................................................74 BIBLIOGRAFIE ....4....24 2............................ Consideraţii introductive......24 2...... Noţiunea şi clasificarea coparticipării procesuale................35 ABUZUL DE DREPT PROCEDURAL...................1............ Reprezentarea persoanelor fizice prin mandatar şi prin avocat ...28 2...................4................2.........................3.....................2.........3. COPARTICIPAREA PROCESUALĂ......2......................................73 5...................................................35 DREPTURILE ŞI ÎNDATORIRILE PROCESUALE..........................................................1........ Noţiune.............. Formularea unei pretenţii ...............2............................................................................................. Intervenţia voluntară accesorie........................................................................... Chemarea în judecată a altor persoane....................................................................... Calitatea procesuală.......1......68 4.........2.................................................................. Consideraţii introductive.............................................24 RECLAMANTUL ŞI PÂRÂTUL.............................................................. Chemarea în garanţie ...................... Intervenţia voluntară.......................................................3.................................................. Capacitatea procesuală...................................73 5..........................70 CAPITOLUL V........................................................3......................................................................2.........1......................................................35 3....................................................16 CAPITOLUL II...................................................................................................8 1...............................CUPRINSUL CAPITOLUL I ........................................................................................................... Reprezentarea persoanelor juridice...........................................................4 1............................47 4.......2....2......47 4............................................4 1..43 4............................................................ Interesul......1................................................................................................................... Abuzul de drept procedural..2.. Reclamantul şi pârâtul .....2............................... Intervenţia voluntară principală.................50 4...............................................28 2.....1.......43 4................... Îndatoririle procesuale ale părţilor ........2.............................1...13 1.........................................................12 1..........5............................35 3..............................11 1.................4.........................................2........................2..........................................................................................74 5.............................. Condiţiile necesare pentru a fi parte în proces .......................43 PARTICIPAREA TERTILOR LA JUDECATA... Felurile intervenţiei voluntare.............................. Precizări introductive....................

Sign up to vote on this title
UsefulNot useful