You are on page 1of 3

Războiul de 100 de ani.

Cauze, desfăşurare, consecinţe
La începutul secolului al XIV-lea, centralizarea Franţei părea intrată pe un făgaş ireversibil, dar conflictul izbucnit cu Anglia, şi cunoscut sub numele de „războiul de 100 de ani” avea să creeze mari probleme ambelor monarhii. Cauzele generale sunt legate de menţinerea unor teritorii ale Franţei actuale în posesia regilor Angliei, care prestau omagiu de vasalitate regilor francezi, dar nesocoteau uneori obligaţiile contractului vasalic. De altfel, una din cauzele imediate ale războiului a fost refuzul regelui Eduard al III-lea al Angliei să presteze omagiu regelui Franţei pentru ducatul Guyenne (sud-vestul Franţei). O altă cauză priveşte rivalitatea franco-engleză pentm comitatul Flandrei, zonă foarte prosperă din punct de vedere economic, care depindea politic de Franţa, dar era atrasă în sfera de influenţă a economiei engleze. În Flandra se dezvoltase postăvăritul, pentru care materia primă (lâna) provenea în mare parte din Anglia, ca atare schimburile comerciale între cele două zone erau foarte importante. Un posibil factor favorizant este criza secolului al XIV-lea, care, diminuând veniturile obţinute de seniori pe seama ţăranilor, îi îndeamnă pe cei dintâi să vadă din nou în război o sursă „onorabilă” de câştiguri. Cauza imediată a războiului a fost însă reprezentată de criza pentru succesiunea la tronul Franţei deschisă prin moartea în 1328 a ultimului urmaş direct al regelui Filip al IV-lea cel Frumos. Cum toţi cei trei fi ai regelui muriseră fără a lăsa urmaşi de sex masculin, se punea problema alegerii unui nou rege. Fiica lui Filip al IV-lea fusese căsătorită cu Eduard al II-lea, regele Angliei, şi fiul său, Eduard al III-lea, invoca dreptul de a ocupa tronul. Dar nobilii francezi nu acceptă un rege englez, pe care îl percepeau ca străin şi care devenea şi prea puternic în raport cu ei dacă reunea cele două coroane, şi preferă o altă soluţie. Cea mai apropiată rudă a defunctului rege (Carol al IV-lea) pe linie masculină rămânea vărul său, din ramura Valois a familiei capeţiene, care este ales rege şi urcă pe tron sub numele de Filip al VI-lea. Mai târziu, pentru a justifica respingerea lui Eduard al III-lea, a fost invocată o prevedere a vechii legi salice, prin care femeile nu puteau moşteni pământ. Prin extensie, femeile şi urmaşii pe linie feminină nu puteau succeda la tronul Franţei. Războiul începe în 1337 şi părea mai puţin favorabil englezilor, inferiori din punct de vedere numeric şi siliţi să lupte departe de ţara lor, înfruntând astfel dificultăţi de aprovizionare şi recrutare. Acestea sumt însă doar relative, căci regele Angliei are numeroase posesiuni pe continent, care pot servi ca bază de operaţiuni, şi sursă de provizii şi chiar de oarneni. Pe de altă parte, există elemente de superioritate foarte importante în cazul Angliei. Obiceiul englez de a răscumpăra cu bani serviciul militar datorat în cadrul relaţiilor feudo-vasalice, precum şi impozitele aprobate de Parlament

Deşi confiuntată şi ea cu grave probleme datorită răscoalei ţărăneşti condusă de Watt Tyler şi a efectelor pe termen lung ale ciumei din 1348-1349. dintre care cea mai importantă este transfonnarea contribuţiilor extraordinare plătite de supuşii săi pentru război în impozite permanente. întrucât aceştia erau exasperaţi de jafurile mercenarilor. Pe de altă parte. Au fost evitate noi confruntări decisive. Anglia reuşeşte să preia din nou iniţiativa spre sfârşitul secolului. prin folosirea în măsură mai mare a infanteriei. scăpaţi de sub control după înfrângerea de la Poitiers şi care nu mai avea. Carol al V-lea (1364-1380) a reuşit să pună capăt seriei de victorii engleze. care permitea uciderea de la distanţă. La Azincourt. starostele negustorilor din Paris. lăsându-se înfrântă succesiv de englezi. În faza a doua a războiului. s-au dovedit superiori în faţa cavaleriei greu înarmate franceze. teritoriile de la nord de Loara. La Crécy în 1346 şi la Poitiers în 1356. Între mişcarea orăşenilor şi răscoala ţărănească nu exista unitate de obiective. Treptat-treptat englezii au fost obligaţi să se retragă din Franţa. în slujba cui să se pună. Fiica regelui Carol al VI-lea. în faţa unei noi tehnici de luptă. Arcaşii englezi. cavaleria franceză. Ţăranii erau. inclusiv Parisul. unde spre 1380 mai stăpâneau doar câteva oraşe (Calais. nici coordonare. În acelaşi timp se declanşa şi marea răscoală a ţăranilor. cavalerii erau aproape neputincioşi. în 1415. regele Angliei. De altfel. a fost distrusă de arcaşii englezi. victoria engleză făcea să treacă din nou sub controlul Angliei o mare parte din Franţa: ducatul Guyenne. regele Navarrei. se căsătorea cu Henric al V-lea. greoaie şi indisciplinată. Caterina. Tratatul de la Troyes din 1420 oferea conflictului o rezolvare extrem de favorabilă Angliei. al cărui scop era. cum a fost conetabilul Du Guesclin. ei fiind obişnuiţi cu lupta de aproape. recrutaţi dintre ţăranii liberi şi pricepuţi în mânuirea celor mai ucigătoare arme la distanţă existente pe vremea aceea. şi regalitatea franceză avea la dispoziţie o sursă de venituri mai puţin supusă hazardului. în acelaşi timp. unde se declanşează profundemişcări sociale. pe moment. şi a început să recurgă la o tactică asemănătoare celei engleze.îi ofereau regelui posibilitatea să întreţină o armată profesionistă. convinşi de inutilitatea sau chiar de trădarea nobilimii care nu fusese în stare să apere regatul. luat prizonier la Poitiers şi silit să se răscumpere cu o sumă exorbitantă. Reprezentanţii orăşenilor în frunte cu Etienne Marcel. să distrugă bazele de aprovizionare pe care englezii le aveau pe continent. Bayonne). Jacqueria. în care scopul nu era uciderea adversarului ci capturarea lui pentru a obţine o răscumpărare. constatând ineficienţa regelui şi a marii nobilimi. şi cu sprijinul lui Carol cel Rău. Acest lucru i se întâmplă şi regelui Ioan cel Bun (1350-1364). pentru francezi. încearcă să instituie controlul regalităţii de către Stările Generale. regele a numit in fruntea armatei comandanţi pricepuţi. Bordeaux. Se preconiza . şi fiul ce urma să se nască din acestă căsătorie trebuia să domnească peste ambele regate. În primul rând el a luat o serie de măsuri pe plan intern. războiul fiind transfonnat într-unul de uzură. ambele au fost înfrânte. Aceasta a amplificat criza din Franţa. Astfel.

Războiul de 100 de ani a fost una dintre cele mai importante manifestări ale crizei secolului al XIV-lea. Franceza. el a pus în câteva rânduri în discuţie harta politică a Occidentului. înlăturat de la moştenirea regatului. şi patriotismul care se închega în jurul ideii de Franţa Acestea au făcut posibil succesul uluitor al acţiunii Ioanei d’Arc. Capturată de către burgunzi. care afirmând că aude voci divine ce o sfătuiesc. Ioana d’Arc a fost judecată şi arsă pe rug pentru erezie. cristalizate în timpul deceniilor de război.astfel crearea unui mare regat situat pe ambele maluri ale canalului Mânecii. şi a cărui cucerire le-ar fi permis acestora să inainteze spre teritoriile sudice. pentru care începe să nu mai fie importantă doar apartenenţa lor la respublica christiana. fiul regelui englez şi al prinţesei franceze. cum ar fi cristalizarea sentimentelor patriotice atât la francezi. să-i pună la dispoziţie o armată. Îndelungatul conflict a avut şi alte consecinţe. o ţărancă de 19 ani din Lorena. În afara pierderilor umane şi materiale. micul Henric al VI-lea. în 1431. În Franţa. reuşeşte să-l determine pe prinţul Carol (delfinul). Se pierduse însă din vedere puterea sentimentelor populare antiengleze. De asemenea. până la 1453. apoi cumpărată de englezi. ci şi a altora. şi care mai stăpânea doar sudul Franţei. şi engleza îşi dobândeşte acum întreaga demnitate. cât şi la englezi. la Rouen. aflate încă sub control francez. sfârşitul războiului a creat şi premisele desăvârşirii centralizării statale. care conferea legitimitate. Unificarea teritorială şi consolidarea puterii regale devin realităţi ireversibile în timpul domniilor luiLudovic al XI-lea (1461-1483) şi Carol al VIII-lea (1483-1498). agravând o situaţie şi aşa complicată din cauza regresului economic şi demografic. şi în care Franţa ar fi jucat probabil rolul de anexă continentală a Angliei. asediat de englezi. În fruntea acesteia. ci şi calitatea de supuşi ai unui regat sau ai altuia. ea reuşeşte să determine ungerea ca rege a lui Carol la Reims. cu excepţia portului Calais (redobândit de Franţa abia în 1558). locul tradiţional de încoronare. Ioana reuşeşte în 1429 să despresoare oraşul Orleans. pe care se contura un regat anglofrancez. într-o atmosferă de entuziasm religios. prin integrarea în domeniul regal nu doar a teritoriilor recucerite de la englezi. cu care se poate considera că a început chiar trecerea la monarhia absolută. să elibereze toate teritoriile aflate sub control englez. Carol al VII-lea reuşea. Aceasta îi era lui Carol al VII-lea cu atât mai necesară cu cât în 1431. încetează să mai joace acest rol. limba oficială a regatului englez din vremea cuceririi normande. . era încoronat rege la Paris.