Discursul premierului Vlad Filat în cadrul briefingului de astăzi, 13 februarie

:

„Am decis să organizez acest briefing ca urmare a evenimentelor din ultima perioadă la care sîntem cu toţii martori și care afectează interesele statului şi ale cetăţenilor. În ultima perioadă de timp, nu am dat replică la declarațiile acide ale „colegilor” de Alianța pentru ca noi am fost votaţi cu toţii de către cetăţeni nu pentru a ne certa, ci pentru a guverna. De aceea mă adresez către dumneavoastră, toţi concetăţenii noştri, făcînd abstracţie de viziunile politice pe care le avem fiecare dintre noi. Astăzi, sîntem martorii unei campanii de sacrificare a intereselor statului în numele intereselor unei singure persoane obscure. Această persoană şi-a cumpărat un loc în politică, iar acum vrea să-şi cumpere o ţară. Pentru el astfel de noţiuni ca „statul de drept”, „democraţie”, „integrare europeană”, „bunăstarea cetăţenilor” sînt doar cuvinte fără de sens. Această campanie are două elemente distincte. Ambele sînt realizate prin aceleaşi metode, aceleaşi instituţii şi chiar aceleaşi persoane ca în perioada guvernării comuniste. Primul element ține de supunerea politică totală a unor instituții de drept care se manifestă prin fabricare de dosare la comandă, care după o tăcere și inactivitate de 3 ani au început să apară cu viteza luminii. Al doilea element este cel de ordin mediatic – monopolizarea presei cu scopul de a distorsiona agenda publică de la tăinuirea unor crime grave, de la agenda de guvernare asumată de toate partidele alianței, de la afacerile ilicite ale unui personaj cu acoperire politică. Cei care au lansat această campanie urmăresc un singur scop – păstrarea/conservarea situației în care procesul de integrare europeană se promovează doar la nivel de vorbe. Aceste acțiuni plasează Republica Moldova într-un pericol iminent de a pierde toate acele cuceriri pe care le-am obţinut împreună în cei de trei ani de guvernare! Republica Moldova este sub asediul unei structuri oligarhice gata să ţină ostatici cetăţenii, o întreagă ţară, numai pentru a-şi satisface propriile interese! Această stare de lucruri nu mai poate fi continuată. Pentru că pune sub semnul întrebării nu doar parcursul european al guvernării, pe care ni l-am asumat – de comun acord de altfel, dar și însăși existen ț a statului de drept RM. Nu am crezut niciodată că, după mai bine de trei ani de guvernare, voi ajunge în situaţia în care să constat că cel mai mare pericol pentru viitorul Republicii Moldova vine nu din afară ci chiar se află într-un fel la guvernare. Acest pericol se numeşte lipsa de responsabilitate, incapacitatea unor politicieni, de a pune interesele ţării mai presus decît ambiţiile personale.

De fiecare dată, am taxat gravele derapaje antidemocratice la care s-au dedat unii membri ai Alianţei pentru Integrare Europeană, dar, în loc să fiu susţinut în aceste demersuri şi acţiuni, de cele mai multe ori am fost obstrucţionat şi chiar şantajat. Nu este un secret că în toţi aceşti mai bine de trei ani noi am avut practic un singur partid la guvernare. Alte două formaţiuni au preferat să facă front comun, să-şi decline responsabilitatea pentru actul guvernării, să se poziţioneze de facto în opoziţie, iar desele atacuri împotriva Guvernului, la care aţi fost cu toţii martori, confirmă cu lux de amănunte acest lucru. Afirm cu toată certitudinea că în această perioadă Guvernul Republicii Moldova a întrunit practic toate condiţiile caracteristice unui Guvern minoritar! Mai mult decît atît, multe din partidele aflate formal la guvernare au încercat să instituie diferite piedici, au încercat să obstrucţioneze actul guvernării, percepîndu-l ca pe un exerciţiu politic al unei singure formaţiuni. Partidele din alianță și-au delegat reprezentanții în Guvern. Dar din momentul în care aceştia au devenit membri ai Guvernului, ei nu se mai subordonează liderilor săi de partid, sau oligarhului care le stă în spate, ci programului de guvernare și interesului cetățenilor. Pentru că mandatul nostru, al tuturor membrilor cabinetului de miniştri este oferit de cetăţeni pentru a guverna, nu pentru a distribui pe criterii politice pînă şi pădurarii. Numai o echipă consolidată, care are același scop comun – realizarea programului de guvernare, pentru care am fost votaţi de cetăţeni, poate atinge acele obiective care ni le-am propus. Stimati concetateni! Reacţia absolut firească a societăţii la tragicul caz din „Pădurea Domnească” din data de 23 decembrie 2012 a declanşat un adevărat război politic. Dirijaţi de instinctul autoconservării, dar şi de instinctul de haită, aceşti pretinşi politicieni, funcţionari de înalt nivel nu şi-au dat seama că discreditează Republica Moldova. Instinctul lor a fost să acopere crima unei omucideri cu încă o crima – muşamalizarea şi lansarea unui război politic bazat pe şantaj. Unele instituții media, angajate politic, au început să-mi reproșeze mie comportamentul lașilor de la acea vînătoare. Nu eu i-am pus pușca în mîna deja fostului procuror Zubco, nu eu i-am trimis la vînătoare, nu eu i-am determinat să tăinuiască această crimă. Lașitatea și supunerea unui personaj obscur i-a făcut complici de tăinuirea unei crime. Iar acel care i-a supus va fi pedepsit, pentru aceasta, dar și pentru toate fărădelegile pe care le-a comis.

Neelucidarea acestui caz atît de grav ar fi putut pune cruce pe visul nostru european, dar şi ar fi subminat încrederea de care încă beneficiem în ochii cetăţenilor Republicii Moldova. Dar cel mai important este ce au simțit oamenii în aceste săptămîni. Că s-a reușit să se tăinuiască o crimă prin edificarea şi manipularea unui sistem de justitie paralel şi personal. Oamenii au înțeles că cineva reușește să își facă propriile legi, cineva decide singur ce crimă trebuie pedepsită, iar care camuflată și tăinuită. Eu și colegii mei eram conştien ț i, că după pozi ț ia tranșantă adoptată pe cazul tăinuirii acestei crime, vor urma atacuri asupra mea, asupra membrilor echipei mele, se vor face întregi campanii media cu scopul de a ne discredita, de a ne determina să ne înțelegem, cum s-a mai întîmplat pînă acum. Adevărul este ca această campanie a ajuns să pună în pericol instituțiile statului și cetățenii Republicii Moldova. Un atac murdar asupra Băncii de Economii doar pentru a sustrage atenția de la cazul „Pădurea Domnească” nu poate fi numit altcumva decît diversiune împotriva propriilor cetățeni și a siguranței naționale. Ghidaţi de instincte, lăsînd la o parte orice raţiune, aceşti așa-numi ț i politicieni sau făcut a nu înţelege care este adevărata miză a anului 2013 pentru Republica Moldova. Or, anul curent este unul hotărîtor pentru parcursul nostru european, este anul în care trebuie să susţinem testul la democraţie în faţa partenerilor noştri europeni și, mai important, în fa ț a cetă ț enilor RM. Este crucial ca to ț i politicienii să înțeleagă un singur lucru - Parcursul european înseamnă construcția unei democrații funcționale și nu a uneia decorative. Nu este nici pe de parte suficient doar să vorbești că aștep ț i semnare unor acorduri sau documente. Cetă ț enii vor schimbarea realității, vor instituții puternice care să le apere interesele lor, nu ale unor clanuri oligarhice. Democrația înseamnă instituții funcționale – indiferent de culoarea politică a guvernării. Acest lucru trebuie să-l înțeleagă în primul rînd colegii de Alianță. În ultimul timp am fost martorii unor campanii fără precedent îndreptate împotriva ministrului Sănătăţii, ministrului Finanţelor, asupra Băncii de Economii, asupra Guvernului în întregime. Vă asigur că nu este vorba de lupta cu corupţia. Cred ferm că orice abuz de putere trebuie investigat şi penalizat. Si am demonstrat personal, prin acţiuni şi schimbări de miniştri, ca nu voi tolera abuzurile de putere. Însă acum nu avem de a face cu lupta cu corupţia, ci cu un şantaj politic. Acei care atacă astăzi Banca de Economii ştiu bine că lichiditatea acesteia este cea mai mare în sistemul bancar autohton. Cunoaște ț i că acei care vorbeau despre dosarul intentat ministrului Sănătăţii ştiau că scandalosul contract a fost încheiat cu respectarea tuturor normelor legale şi inclusiv cu avizul Centrului Naţional

Anticorupţie, care a şi ridicat această zarvă pe loc gol. Credeţi că acei care l-au atacat pe ministrul Finanţelor nu ştiau că el a acţionat în baza deciziei unei instanţe de judecată? Toate aceste lucruri le cunosc şi le înţeleg la perfecţie acele lipitori apărute încă în perioada guvernării anterioare, care recurg la aceleaşi metode de îmbogăţire şi şantaj pentru că sînt singurele pe care le cunosc. Nu le va reuși. Astăzi, Republica Moldova aminteşte de un cîmp de luptă, unde, pe de o parte avem o armată bine dotată cu structuri ale statului supuse intereselor personale printre care: Consiliul Național Anticorupție, procurori, cu televiziuni, posturi de radio şi ziare, analişti și pseudo-ong-işti care acţionează la comandă, iar pe de altă parte îi avem pe acei care continuă să lupte în fiecare zi, crezînd că mandatul primit în 2009 de la cetăţeni încă mai poate fi transpus în viaţă. Este momentul să recunoaștem ferm că această armată, evitînd competi ț ia politică, prin scheme la fel de obscure prin care s-a îmbogățit, și-a cumpărat funcții politice, partide, are un singur interes și acesta nu e compatibil cu interesul Republicii Moldova, al cetățenilor. Recent, un lider politic întreba: Dar oare nu am ştiut cu cine mă leg cînd am constituit Alianţa pentru Integrare Europeană? Îi răspund acum: Am tolerat mult această situație, am greșit crezînd că lucrurile se pot schimba şi că vom putea acţiona în beneficiul ţării. Credeam că am ales răul cel mai mic. Însă‚ răul cel mai mic vrea şi continuă să crească, trăgînd în jos si guvernarea, şi întreaga ţară. Acum a venit timpul să oprim aceste fărădelegi. Vă declar cu toată responsabilitatea că nu mă interesează o persoană sau alta sau identitățile cuiva. Mă preocupă sistemul criminal construit de unii, pentru că acest sistem a stat ca o lipitoare pe spatele cetăţenilor mulţi ani, înainte de 2009 şi acum se doreşte păstrarea lui. De asemenea, mă preocupă fenomenele pe care le promovează cu vehemență unii și anume corupţia politică, inclusiv cumpărarea alegătorilor şi a aleşilor locali, controlul instituțiilor, justiției, mass-media, gestionarea frauduloasă a întreprinderilor de stat, atacurile raider, mușamalizarea crimelor, operarea dosarelor la comandă, promovarea monopolurilor etc. De aceea, este timpul ca actuala clasă politică să înțeleagă că demisia unui personaj de acest fel nu trebuie pusă pe același cîntar cu Alian ț a pentru Integrare Europeană, cu interesele cetățenilor. Oamenii vor ordine și siguranță în propria lor țară. Cetățenii doresc readucerea instituțiilor statului, și în primul rînd a justiției, în cadrul constituțional, iar în loc de replici acide Republica Moldova are nevoie de accelerarea parcursului european. Eu sînt unul din fondatorii Alianței pentru Integrare Europeană 1 și 2. Am făcut și voi face tot posibilul ca să păstrăm Alianța. Dar, nu cu orice preț. Pot accepta

orice compromis politic, administrativ sau de conjunctură. Dar eu nu pot accepta și nu voi accepta nici un compromis atunci cînd vorbim de bunăstarea cetățenilor, combaterea corupției și a schemelor raider, egalitatea fiecăruia în fața legii, valori europene în fapte, nu în vorbe. Știu că mulți din dumneavoastră consideră ceea ce se întîmplă în ultimul timp o bătălie politică. Vreau să vă asigur, că ceea la ce asistați acum nu este o bătălie dintre partidele politice. Este o luptă pentru viitorul țării, unde de o parte sînt cei cărora le pasa de țară, iar de altă parte sînt cei cărora le pasă de propriul buzunar și le este frică să răspundă pentru fărădelegile pe care le-au comis. Fac un apel către oamenii de bună credință, inclusiv din partidele din Alianță sau cele din opoziție: Trebuie să oprim acest dezmăț împotriva propriilor cetățeni. Colegilor din Alianță, Guvern si Parlament, vreau să le spun că am luptat împreună pentru un viitor mai bun în această ţară, nu pentru a-i oferi unui singur om toate instituțiile țării, nu pentru a-i păstra în poziții pe procurorii care au acționat în 7 aprilie, cum au acționat și acum continuă în același fel să acționeze prin mușamalizarea crimelor. Trebuie să recunosc că o parte din vină pentru situaţia în care am ajuns acum cu toţii o port şi eu personal. Prea mult timp am tolerat pornirile cu caracter vădit antidemocratic ale unora pretinşi exponenţi ai unei guvernări democratice. Prea mult timp a trebuit să fac cedări în numele Alianţei, a viitorului democratic şi european al Republicii Moldova. În timp ce noi guvernam, unii foloseau guvernarea AIE ca pe un paravan pentru a-şi camufla adevăratele interese, pentru a-şi întări acele scheme defectuoase moştenite încă din perioada guvernării comuniste. În 2009, am pornit cu toţii să construim o Moldovă europeană, prosperă, liberă, democratică, cu instituţii ale statului care activează în interesul cetăţenilor. Am crezut sincer că unii se pot debarasa de apucăturile lor, dar m-am înşelat. Acei care au construit scheme criminale cîndva continuă și acum să-şi facă interesele. Atîta timp cît unele gazete sau posturi TV vor înțelege să ne spună că albul este negru sau ca negrul este alb, această țară se va afla într-un mare pericol. Sănătatea unei națiuni se bazează și pe calitatea presei, pe onestitatea sa. Atîta timp cît oamenii nu mai au încredere în această instituţie fundamentală a democrației si libertății, care este presa, putem spune, cu siguranță, că avem o problemă. Aș avea un mesaj pentru cei care cred că dacă strîng cît mai multe institu ț ii media sub acelașii acoperiș vor putea manipula mai ușor o na ț iune întreagă: Nu este asa! Justiția nu se face la televizor sau în editoriale scrise la comandă! Poate că ați

confiscat afaceri, poate că ați confiscat gazete sau posturi de televiziune, însă nu veți reuși, niciodată, să confiscați conștiința oamenilor! Influența oligarhică în AIE a adus la deformarea sistemului politic în RM, cînd activitatea instituțiilor statului doar în aparență corespunde standardelor democratice. Cel mai elocvent exemplu de denaturare a procesului politic este activitatea Consiliului AIE, care arbitrar și-a arogat dreptul anticonstitu ț ional de autoritate supremă în stat încercînd, pe această cale, să substituie Guvernul și Parlamentul în luarea deciziilor politice majore, inclusiv în politica de cadre. Consiliul AIE se vrea, după atribuțiile sale, un Politbiuro al CC PCUS de altădată, care decide tot, reducînd Parlamentul și Guvernul la rolul de simpli executori ai deciziilor unui organ neprevăzut de Constituție și legile în vigoare. În acelaşi timp, unele partide din AIE au împins în absurd principiul algoritmului politic la departajarea domeniilor de activitate în Guvern, echivalîndu-l cu dreptul la „moşii de partid” şi ingerinţa directă în activitatea instituţiilor de stat. Teza „sînt ministerele partidului meu şi Primul ministru nu are de ce să se implice” este o consecinţă a acestei stări de lucruri. În concluzie, Acordul politic de constituire a AIE trebuie revizuit, pentru că în forma sa actuală a devenit o frînă în exercitarea actului de guvernare si duce la oligarhizarea si criminalizarea tarii. În condiţii de limitare reală a prerogativelor constituționale ale Guvernului și a Primului ministru în exercițiu, a devenit imposibilă realizarea programului de guvernare. Fiind conștient de responsabilitățile politice care îi revin Primului ministru în calitate de președinte al principalului partid de guvernămînt și de șef de executiv al ţării și conducîndu-se de necesitatea respectării necondiționate a Constituției și Legilor RM, PLDM declară ieșirea sa din Acordul de constituire a AIE începînd cu ora 1400 de pe data de 13.02.2013. Concomitent, PLDM se declară atașat în continuare Programului de guvernare şi continuă susținerea politică a Guvernului AIE, avînd ca scop principal integrarea europeană a RM. PLDM se adresează partenerilor din AIE să înceapă neîntîrziat negocierea unui nou acord de redresare și de func ț ionare în continuare a majorită ț ii parlamentare în baza componentelor AIE, cu excluderea din textul noului acord a prevederilor neconforme legilor și practicilor democratice. PLDM se declară împotriva declanșării mecanismului alegerilor anticipate și se adresează partenerilor din AIE să păstreze majoritatea parlamentară pro europeană din actualul Parlament și să contribuie prin reformarea AIE la ridicarea eficienței actului de guvernare în RM. În aceste condiţii, sînt impus să pun problema tranşant: partidele membre ale Alianţei pentru Integrare Europeană trebuie să-şi reconfirme votul de încredere pentru Guvern şi pentru programul său de activitate! Dacă cuiva îi încurcă acest Guvern şi personal Premierul Vlad Filat, să iasă şi să o spună deschis, ori – să înceteze aceste atacuri care afectează interesele Republicii Moldova şi ale

cetăţenilor. Eu nu mă ţin de fotoliu şi tot timpul am perceput funcţia de Primministru prin prisma responsabilităţii enorme pe care o implică ea. Am acceptat această funcţie ca urmare a încrederii acordate de alegători partidului pe care am onoarea să-l conduc, dar şi înţelegînd prea bine că este o posibilitate istorică de a răspunde la acele aşteptări care sînt în societatea noastră. Anul 2013 este unul extrem de important pentru Republica Moldova atît din punct de vedere al avansării noastre pe calea integrării europene, cît şi din punct de vedere al continuării reformelor. Este un an crucial pentru dezvoltarea ţării noastre, care ne-ar putea ancora definitiv şi ireversibil în parcursul nostru european. Dar, fac un apel către toată clasa politică să nu uite că o istorie de succes se făurește prin muncă asiduă zi de zi. Prin fapte, nu prin vorbe. Iar aceste fapte impun niște condi ț ii clare tuturor partidelor componente AIE. Nu sînt nişte condiţii noi. Acestea se regăsesc şi în programele partidelor politice de la guvernare, şi în Programul de guvernare, dar în primul rînd în mandatul oferit de cetăţeni: • Miniștrii urmează să îndeplinească Programul de guvernare și nu indica ț iile de la partid; • Scoaterea instituțiilor justiției, precum Procuratura Generală, Centrul Național Anticorupție, instanțele de judecată de sub influența politicului și a intereselor economice înguste; • Sancționarea celor care au coordonat mușamalizarea crimei din „Pădurea Domnească”; • Stoparea atacului mediatic dirijat asupra sistemului bancar din Republica Moldova; • Demonopolizarea și depolitizarea mass-media din Republica Moldova; • Investigarea gestionării proprietății de stat de către Agenția Proprietății Publice, mai cu seama a domeniilor – telecomunicatii, metale feroase, energetica; • Excluderea oricăror forme de corupere a alegătorilor. Orice încercare de șantaj politic, orice încercare de a împinge ț ara în alegeri anticipate de către colegii de alianță trebuiesc oprite. În caz contrar, ei urmează săși asume toată responsabilitatea, dar și consecin ț ele. Țin să le transmit tuturor pe această cale că nu voi mai tolera folosirea instituţiilor statului în alte scopuri decît ale cetăţenilor, nu voi mai tolera derapaje antidemocratice şi nu voi mai tolera ca cineva să ţină ostatici cetăţenii unei întregi ţări, cetăţenii Republica Moldova!”

Sign up to vote on this title
UsefulNot useful