Universitatea de Arte „George Enescu“ Iaşi Facultatea de compoziţie, muzicologie, pedagogie muzicală şi teatru

CONCEPTE INTERPRETATIVE ÎN MUZICA VOCALĂ A SECOLULUI XX
Teză de doctorat – Rezumat

Conducător ştiinţific: Prof.univ.dr. Viorel MUNTEANU Doctorand: Adela BURLUI

Iaşi – 2005

1

2

CUPRINS
INTRODUCERE

PLEDOARIE PENTRU O FILOZOFIE A CÂNTULUI ÎN CĂUTAREA UNOR NOI ORIENTĂRI...
PARTEA I

ECOURI CLASICE ÎN MODERNITATEA DISCURSULUI VOCAL AL SECOLULUI XX
CAPITOLUL 1

ARTA DE „A VORBI CÂNTÂND“ 1.1. REFLECŢII ASUPRA LIMBAJULUI VORBIT 1.2. REFLECŢII ASUPRA FIZIOLOGIEI VOCALE
CAPITOLUL 2

CONSIDERAŢII ASUPRA RECITATIVELOR DIN MUZICA DE OPERĂ ITALIANĂ ŞI FRANCEZĂ (SEC. XVII-XVIII) 2.1. MODELUL ITALIAN 2.2. MODELUL FRANCEZ
CAPITOLUL 3

VOCEA UMANĂ DE FRANCIS POULENC 3.1. FRANCIS POULENC ŞI „GRUPUL CELOR ŞASE” 3.2. VOCEA UMANĂ, FORMĂ – CONŢINUT – EXPRESIE
CAPITOLUL 4

VOCALITATEA ÎN SERVICIUL CUVÂNTULUI SAU OSMOZĂ ÎN LIEDUL ROMÂNESC 4.1. RECITAR CANTAND 4.2. RECITATIVO SECCO 4.3. RECITATIVUL ROMÂNESC
PARTEA A II-A

CREAŢIA VOCALĂ A SECOLULUI XX – SPAŢIU AL INTERFERENŢEI UNIVERSULUI POETIC CU UNIVERSUL MUZICAL
CAPITOLUL 1

DE LA UN UNIVERS POETIC LA O „LUME“ SONORĂ INEDITĂ – LE STAGIONI GIAPPONESI DE ROMAN VLAD

3

CÂMPUL INTONAŢIONAL AL HAIKU-ILOR ÎN LE STAGIONI GIAPPONESI 1.3. DESCHIDERI CONTEMPORANE – MUTAŢII ALE UNOR DEFICIENŢE VOCALE ÎN SPECTRUL EXPRESIV 4 . DE LA SONORITATEA CUVINTELOR LA SENSUL MUZICAL 1. RELAŢIA VOCE – PIAN ÎN LE STAGIONI GIAPPONESI ÎN LOC DE CONCLUZII. INTRODUCERE ÎN CÂMPUL ESTETIC AL DISCURSULUI VOCAL 1. VOCEA „IDEALĂ“ ÎN LE STAGIONI GIAPPONESI 1.4. CAPITOLUL 2 IMPLICAŢII ESTETICE ALE RELAŢIEI CUVÂNT – MUZICĂ ÎN LIEDUL ROMÂNESC 2.1. REZONANŢE ESTETICE VOCALE CONTEMPORANE ÎN LIEDUL ROMÂNESC CAPITOLUL 2 EXIGENŢE IMPUSE ARTISTULUI LIRIC CONTEMPORAN 2.3. ÎN LIEDUL ROMÂNESC PARTEA A III-A VALORIFICAREA CALITĂŢILOR VOCALE ŞI ARTISTICE ÎN DIVERSITATEA REPERTORIALĂ A MUZICII SECOLULUI XX CAPITOLUL 1 FIZIONOMIA DISCURSULUI VOCAL ÎN CREAŢIA SECOLULUI XX 1.2. DEVIERE ŞI SURPLUS DE SEMNIFICAŢIE.5.. OPŢIUNI ESTETICE ÎN CONFIGURAŢIA DISCURSULUI VOCAL AL SECOLULUI XX 1. CONSIDERAŢII ASUPRA EFORTULUI RE-CREATIV ÎN OPERA – VOCEA UMANĂ 2. RITMUL – TEMPO-UL – ELEMENTE STRUCTURALE DEFINITORII ÎN CONFIGURAREA UNIVERSULUI MUZICAL 1.1.1..2.2. METAFORA VOCALĂ – MIJLOC DE CREAŢIE ÎN LIEDUL ROMÂNESC 2.1.1.2. METAFORA VOCALĂ.

5. BIBLIOGRAFIE MUZICALĂ (SELECTIVĂ) 4. Efecte de emisie 2.2.2. Efecte respiratorii 2. Efecte de rezonanţă 2. DICŢIONARE ŞI ENCICLOPEDII 3. CATALOGUL CREAŢIEI LUI ROMAN VLAD Anexa IV TRADUCERILE HAIKU-URILOR DIN LIMBA ITALIANĂ Anexa V CLASIFICAREA DISFUNCŢIILOR VOCALE Anexa VI FIŞĂ DE ACTIVITATE BIBLIOGRAFIE 1.2.3.2. Efecte intonaţionale 2. BIBLIOGRAFIE GENERALĂ (SELECTIVĂ) 2.2. NOTE BIOGRAFICE 2.2. Efecte de articulaţie CONSIDERAŢII FINALE Anexa I CATALOGUL CREAŢIEI LUI FRANCIS POULENC Anexa II LUCRĂRI STUDIATE Anexa III 1.4.2. PARTITURI REZUMAT ÎN LIMBA ENGLEZĂ 5 .1.

2 Aşa cum am încercat să relevăm pe tot cuprinsul studiului. după cum bine se cunoaşte. ci şi pentru stimularea unor resurse sonore1 – experimente adesea efemere. pierde din vedere. aparent. Dublul proces – de deconstrucţie şi reconstrucţie – chintesenţa vitalităţii în actul artistic muzical2 ale cărui elemente tehnice vocale sunt 1 Una din tezele fundamentale ale creaţiei vocale în secolul XX. neavând un cod universal. câmpul estetic vocal creat de compozitori. uneori. Numai că. aşa cum apare el în creaţia secolului XX atât de bogat în tendinţe şi forme de expresie artistică. este folosirea Sprechgesang-ului. ceea ce constituie. nu mai este folosită doar pentru plasticitatea ei armonioasă.. reconstrucţia textului muzical – actualizarea şi substanţializarea actului componistic şi intenţional. personalizat cu datele vocal-artistice ale interpretului. câteodată total diferite faţă de trecut. personalizate şi atemporale. la fel de importante: deconstrucţia textului muzical – decodificarea câmpului de acţiune însoţită de analiza procedeelor tehnice. care să scoată vocalitatea din tradiţionalismul său „anchilozant“. are capacitatea redării unei mari palete de sentimente. Într-o configuraţie a contrastelor ce caracterizează arta muzicală contemporană. în nenumărate rânduri. pe considerentul că întrebuinţarea vocii vorbite.INTRODUCERE PLEDOARIE PENTRU O FILOZOFIE A CÂNTULUI O incursiune în existenţa agitată a fenomenului vocal. 6 . a strigătului şi a onomatopeelor în configuraţia discursului muzical. Reconstrucţia unui discurs în procesul interpretării presupune concepte vocalartistice deja prefigurate printr-un anumit tip de cunoaştere. la fel ca şi în cazul oricărei înţelegeri umane legate fiind – dar nu în totalitate – de experienţa şi evoluţia istorică. Conceptele vocalartistice. interpretarea vocală – în concordanţă cu scriitura muzicală complexă ce necesită noi forme de înţelegere şi un spectru cromatic deosebit – este pusă deseori sub semnul incertitudinii. scoate în evidenţă faptul că vocea umană „aruncată“ în marea aventura sonoră. devin. deschide perspective quasi miraculoase. cu mijloace şi sisteme. latura expresiv-umană a vocii. actul vocal re-creativ este beneficiarul a două procese constitutive. dar şi a strigătelor etc. Susţinătorii acestor inovaţii aduc ca argument experimentarea unor formule inedite. Multe dintre aceste experimente vocale încearcă să demonetizeze valoarea expresivmuzicală a vocii. propice tuturor fanteziilor componistice individuale. În această epocă inventivă. un factor de progres.

Sarcina gnoseologică în arta cântului nu este aşadar. începe procesul investigării lor. – pot căpăta. în măsura în care interpretul. memorie muzicală etc. Aşa încât artistul liric nu se mai poate rezuma la o abordare strict muzicală a fenomenului vocal. numai de a acorda o atenţie tehnică procesului interpretativ. mai aproape de adevăr. capacitatea de a oglindi esenţa. „anchetei“ ştiinţifice. filozofia. De unde rezultă că ţelul ultim al gnoseologiei vocale îl constituie confruntarea mai multor metode şi teorii în transcenderea nivelului de suprafaţă al textului muzical. estetica. reprezentări. o dată cu diversificarea şi extinderea problematicii proprii artei cântului. auz muzical. întru înţelegerea valorii cognitive în arta cântului este necesar să se analizeze modul în care structurile psiho-somatice şi artistice participante – senzaţii. devin obiecte ale cunoaşterii. Ea devine o revelaţie formată dintr-o dualitate prin ceea ce se exprimă stricto sensu şi ceea ce ar putea fi spus. Ca urmare. extinderea cercetării noastre vizează atât elemente muzicale cât şi domenii interdisciplinare şi interrelaţionare precum literatura. Din această perspectivă. prin cunoaştere. necesarul şi generalul din textul muzical. prin intermediul cunoaşterii în profunzime. Pledoarie pentru o filozofie a cântului este o încercare de a pune în discuţie angajarea filozofiei – ştiinţa „înţelepciunii“ – în remodelarea manierei tradiţionale de cunoaştere şi interpretarea muzicală. 7 . Întrucât întreaga „lume“ muzicală se află într-o perioadă de căutare a unor modalităţi moderne de actualizare a procesului de cunoaştere polidimensională şi polivalentă a textului muzical. cunoaşterea profundă a unicităţii dinamice şi contradictorii ascunse în creaţia vocală a secolului XX. fiziologia.cantonate în concepte interpretative clasice sau. ci simte nevoia de a pătrunde esenţialul şi de cuprinderea „totalităţii“. le prinde în structurile cognitive şi în mijloacele sale acţionale. pare să fie deficitar în confruntarea sa cu acea realitate sonoră în care triumfă disonanţa şi atonalismul. percepţii. atât glasul cât şi partitura. Altfel spus. tradiţionale. Cunoaşterea esenţială a discursului vocal scapă. de cele mai multe ori. ci de a resemnifica interpretarea într-atât încât să-i sporească rolul şi valoarea. iar diferitele intensităţi şi inflexiuni ale vocii vorbite – infuzii de individualitate şi originalitate – presupun opţiuni şi decizii tehnic-expresive multiple. devin o cerinţă indispensabilă în discernerea mutaţiilor şi amplitudinii pe care muzica vocală o cunoaşte în zilele noastre.

fapt care ne-a determinat ca în capitolul I să ne orientăm cercetarea spre procesele complexe de adaptare şi modificare a modelelor vechi. suprapus pe o altă structură psihologică şi culturală. fie adăugând la normele deja existente – care reprezintă tradiţia – un nou câmp de posibilităţi. într-un alt context spiritual. Plecând de la premisa că fructificarea convenţiilor deja existente este în cea mai mare măsură inevitabilă şi totodată utilă.PARTEA I ECOURI CLASICE ÎN MODERNITATEA DISCURSULUI VOCAL AL SECOLULUI XX Supusă schimbărilor istorice. de natură extrem de variată. în interpretarea partiturii muzicale a personajului din monodrama Vocea umană de Francis Poulenc. până când o altă conjunctură cultural-istorică. Noua vocalitate. datorat. un alt mod de cunoaştere. Procesul evolutiv al creaţiei artistice vocale este unul complex. adaptându-le cerinţelor unui conţinut emoţional. nu s-a soldat niciodată cu preluarea tuturor caracteristicilor sale anterioare. El poate intra într-o stare latentă. ne-am îndreptat atenţia spre studiul unor forme estetice tipologice 8 . Este cunoscut faptul că un stil dominant într-o anumită perioadă poate ieşi din prim-planul creaţiei. un punct de reper pentru creaţia muzicală contemporană. Revenirea în prim-planul creaţiei a unui stil „adormit“. în primul rând. derivat dintr-o structură arhetipală mai mult sau mai puţin diferită de „şablonul“ la care se raportează. se produce o „mutaţie“ în creaţie. fie valorificând modalităţile de expresie vechi. ce reflectă schimbările intervenite în modul de percepţie caracteristic fiecărei perioade. fiind înlocuit cu un altul. înţelegerea estetică este cea care oferă posibilitatea interpretului de a-şi lărgi câmpul perceptiv. născându-se un model stilistic nou. regăsite în noua creaţie vocală. Reapariţia unui astfel de stil. constituie în fapt un proces complex de adaptare şi modificare a modelului vechi. Acest proces de redefinire a tiparului vechi rezultă din influenţa exercitată de o serie de factori noi. Ca urmare. dar aceasta nu înseamnă că este obligatoriu să şi dispară cu totul. se concretizează în discursul vocal construit de compozitori. înţelegere şi valorificare a expresiei spirituale favorizează reapariţia lui în plan compoziţional. dorinţei de îmbogăţire şi transformare sensibilă a modalităţilor de exprimare a creatorilor. intrat în „miezul“ noii orientări artistice.

În perioada de dezvoltare pe care a cunoscut-o opera. înscrisă în sfera aceloraşi arhetipuri stilistice. din punct de vedere istoric. suscită o întrebare: arta de „a vorbi cântând“. 9 . cântul gregorian. cu timpul. Împletirea actului vorbirii cu cel al cântului o regăsim ca o preocupare constantă a creatorilor în monodia antică. adică reluat din trecut şi modificat potrivit orizontului cultural şi estetic al epocii? Iată o întrebare care a atras atenţia cercetătorilor şi a prilejuit multe controverse. starea ei de diferenţă rezultând din comparaţia cu compoziţiile altor autori. precum că unul dintre izvoarele acesteia l-a constituit imitarea inflexiunilor glasului omenesc. în spectacolul de operă. Aceasta ne-a permis acreditarea ipotezei că în stilul vocal al lucrării în cauză se petrece o „mutaţie“ derivată din anumite arhetipuri stilistice. cum este. doar Vocea umană se înscrie în datele problematicii urmărite de studiul de faţă. este o creaţie exclusivă a secolului său. Abordarea tipologică a recitativului. de exemplu. ne-a fost atrasă de încă două monodrame cu un singur personaj.de exprimare. începând cu epoca Barocului şi până în secolul XX. pledează în favoarea tezei. regăsite în stilurile fundamentale ale operei ca gen. trăsăturile de specificitate locală şi naţională au contribuit la evoluţia formelor ei de manifestare. ca şi în celelalte ramificaţii aferente genului vocal. ori s-a ivit în urma unui fenomen repetabil. prin apariţia în configuraţia discursului vocal a Sprechgesang-ului. în stilul polifonic. Informaţiile de care dispunem referitoare la originea muzicii.3 CAPITOLUL 1 ARTA DE A „VORBI CÂNTÂND“ Urmărind evoluţia vocii cântate de-a lungul timpului. în vederea reliefării observaţiilor noastre. se remarcă tendinţa constantă a fenomenului de simbioză dintre cuvânt şi muzică. Întrebarea noastră vizează doar monodrama Vocea umană şi nu întreaga creaţie de operă a lui Poulenc. barocul. Erwartung de Schönberg la care poate fi asociată ca gen şi opera Iona de Anatol Vieru. implicit a 3 Deşi atenţia. o transfigurare a acestei intonaţii care dorea să sintetizeze şi să simbolizeze tot mai mult expresia şi sensul unor sentimente şi stări sufleteşti. reclamată de creaţia muzicală a secolului XX. declamaţia greacă. căci despre el este vorba. Trecând printr-un proces lung de transformare – de la o reproducere fidelă a intonaţiei limbajului verbal – muzica a devenit.

Metoda noastră s-a sprijinit pe extrapolarea caracterelor vorbirii (curba melodică şi câmpul intonaţional). datorită manifestării coloritului diversificat al fenomenului. linia melodică a recitativului urmează profilul fiecărei limbi. ne-am propus să realizăm o imagistică sonoră a recitativelor model. ne-am propus scurte rapeluri istorice. cât şi pentru constantele etnice şi estetice subordonate raportului naţional universal. Cu ajutorul exemplelor muzicale. Fiind legată de limbaj. CAPITOLUL 2 CONSIDERAŢII ASUPRA RECITATIVELOR DIN MUZICA DE OPERĂ ITALIANĂ ŞI FRANCEZĂ (SEC. cu particularităţile etnice şi 10 . se crează premisele detaşării unor tipologii fundamentale. cu unele adăugiri specifice cântului (influenţele registrale asupra expresiei vocale din recitative). trebuie să aibă în vedere dezvoltarea corespunzătoare a formei şi modul în care intră în interferenţă cu celelalte elemente ale operei. Au fost secolele în care s-a creat platforma conceptuală a artei de „a vorbi – cântând”. Fiind convinşi că studiul nostru ar putea cu greu să cuprindă o atare vastă informaţie.recitativului. relativ comune prin frecvenţa lor. am încercat să distingem o suită de trăsături. Şi. prin folosirea aceluiaşi tip de reprezentare grafică. şi a constat din compararea curbelor muzicale şi a câmpului intonaţional a recitativelor alese ca model. pe linia nuanţării concepţiei tradiţionale în diferite forme şi perimetre culturale. ca în orice demers analitic. există câteva personalităţi. care să ne conducă la o departajare a recitativelor. XVII – XVIII) În evoluţia spectacolului de operă. Apare evident faptul că un demers care vizează forma de „a vorbi cântând“ în operă. în diversele culturi europene. în ideea creionării unor coordonate determinante în tehnica interpretării recitativelor. ale căror creaţii reprezintă repere memorabile atât pentru dezvoltarea recitativului. în funcţie de limbă şi poziţie geografică. Prin urmare. care a cunoscut o dezvoltare ulterioară specială. dar mai ales a formei de recitativ folosit în operă. Secolele al XVII-lea şi al XVIII-lea constituie fără îndoială etape esenţiale în istoria spectacolului de operă. consolidând concomitent poziţia genului. în perspectiva istorică a dinamicii sale.

6 Larousse – Dicţionar de mari muzicieni. Bucureşti. „în afara constrângerilor formale şi formaliste”4. contribuie la reliefarea sensului dramatic şi psihologic al textelor literare exploatate muzical. Forma şi particularizarea conceptuală a operei este pe cât de neobişnuită. după piesa sa (1937) cu acelaşi nume. născut fără o platformă estetică. vol. altele dramatice compunând un tablou cu vagi reminiscenţe ale genului clasic. 5 Ibidem. Ravel. Acest grup. cu conotaţie tehnică. însumează experienţe şi acumulări succesive într-un proces complex de transformare şi prefacere a limbajului artistic. p. partea a III-a. Univers Enciclopedic. Tragedia lirică. antidebussystă şi antiatonală . cât şi prin influenţa pe care o vor avea asupra lumii muzicale. Bucureşti.dodecafonică5. Iliuţ – De la Wagner la contemporani – Conservatorul de Muzică „Ciprian Porumbescu”. se va remarca în muzica franceză atât prin calitatea fiecăruia dintre membrii săi. ca o poveste muzicală. 372. „Cei şase”. Prin exemplele şi interpretările date. 1989. am dorit să avansăm ideea că recitativul secolului al XX-lea. patronat de Jean Cocteau. pe atât de V. a fost Francis Poulenc. Vocea umană a fost compusă de Francis Poulenc în anul 1958. nu renunţă la personalitatea lor urmându-şi fiecare drumul său propriu de evoluţie.psihologice ale poporului respectiv. p. Unul dintre membrii grupului care a atins culmile măiestriei compoziţionale. alcătuită după cum se ştie din două sau mai multe acte. de o remarcabilă expresivitate şi unitate de stil. pe un text realizat de Jean Cocteau. constatăm că tragedia lirică Vocea umană se desfăşoară fără întrerupere. CAPITOLUL 3 VOCEA UMANĂ DE FRANCIS POULENC „Grupul celor şase”. 4 11 . 17. Obişnuiţi cu forma tradiţională a genului. adoptând o atitudine antiwagneriană. în care distingem episoade lirice. care se reunesc în realizarea a două lucrări colective: farsa coregrafică Les Mariés de la Tour Eiffel (1923) şi o culegere de piese muzicale. izvorât din „muzicalizarea” vorbirii şi „verbalizarea“ muzicii. antifrankiană. III. Debussy. într-un act. înscriindu-se în rândul celor „mai mari compozitori francezi ai primei jumătăţi a secolului al XX-lea”6. va confirma şi va impune supremaţia franceză după Fauré. 2000.

după forma poetică – devine vectorul sensului. Ca urmare. Operă într-un act. Stilul recitativ-declamatoriu oferit partiturei sopranei. generând acel tip de recitativo secco şi parlando-rubato. dar şi sensibilizaţi de transformările înnoitoare ale muzicii. conform rolului încredinţat vocii şi modalităţilor de creaţie. ca de altfel toate mijloacele instrumentale. când profund influenţată de stilul parlato. configuraţia vocală apare în diferite forme contrastante şi în cântecul românesc. Vocea umană este o lucrare prin care Poulenc. până la cele mai subtile nuanţe. Poulenc pune accent în Vocea umană pe tratarea vocală a cuvântului transpus în muzică. Ca şi în celelalte opere ale sale. Întreaga artă a compozitorilor secolului XX s-a concentrat în descoperirea modalităţilor corespunzătoare traducerii expresive a ideilor prin limbajul muzical. rezultante ale acordului profund şi total. interpretată şi exploatată într-un mod particular. Tributari tradiţiei..devenire” a stilului rappresentativo. prin exploatarea modalităţilor expresive. Dimensiunea expresivă a recitativului i-a făcut pe 12 . conferă un nou aspect teatrului liric pornind de la tradiţie. CAPITOLUL 4 VOCALITATEA ÎN SERVICIUL CUVÂNTULUI SAU OSMOZĂ ÎN LIEDUL ROMÂNESC Vocalitatea – ca o structură colectoare a tuturor fenomenelor lingvistice. la diverse soluţii de integrare a materiei verbale în configuraţia vocală.interesantă. cu o potenţialitate ce nu se poate dezvolta în mod plenar în muzică. îmbogăţit orchestral. când sub formă cantabilă. dând naştere unui recitar cantando. devenit traducător. Unul din procedeele uzitate este ca scriitura vocală să fie expusă în manieră declamativă. reîntorcându-se în timp la structura primelor spectacole ale genului din Baroc. armonic şi scenic. decât cu o elaborare intensă. investit cu toate atuurile pentru a fi perceput ca un purtător de sensuri şi expresivităţi. alcătuite din recitative şi recitar cantando. Considerăm că tragedia lirică Vocea Umană este o . împărţit în 110 numere de dimensiuni variabile. dintre sensibilitatea unui poet şi cea a compozitorului. creatorii secolului XX recurg. demonstrează dorinţa autorului de a găsi un stil liric prozodic care să redea întreaga semnificaţie a textului lui Cocteau. bine conturate. în dorinţa ilustrării sonore a ideilor poetice şi prelungirii semnificaţiilor lor prin sunet.

obligă interpretul la un proces respiratoriu amplu. Valoros şi inedit în acelaşi timp recitativul melodic românesc este compozantă principală a configuraţiei vocale. şi durata sa depinde de valoarea cuvântului în frază.muzicienii români să-i acorde o importanţă aparte. 8 Idem. 65. o particularitate a spiritualităţii vocale româneşti. 63. totuşi pentru ca recitativul de orice fel să nu devină o psalmodiere monotonă. p. ea singură. în creaţia muzicienilor români. Deşi scriitura vocală. modelarea sonoră a cuvântului nu trebuie să fie sacrificată în favoarea dicţiei. Chiar dacă există o legătură indisolubilă între sunet şi cuvânt. nu se înrudeşte câtuşi de puţin cu emisia vocii vorbite. cu formule melodice şi ritmice de sorginte populară. întemeietorul „vocalismului românesc de cameră“8. concise. în cele mai frecvente cazuri. dă naştere unui recitativ melodic. Preocupat de posibilitatea de a transforma creator intonaţiile limbii vorbite în arta muzicală. în interpretare. Ştefan Niculescu. p. Ponderea importantă a tipului declamator – recitativic în configuraţia vocală a creaţiei de lied românesc impune unele concluzii generalizatoare. fiecare cuvânt trebuie „îmbrăcat“ de voce în culori timbrale diferenţiate de situaţiile psiho-dramatice care le suscită. Vocea interpretului trebuie să dispună de o oarecare rezistenţă la „scandarea“ verbală. este tratată de către compozitori într-o manieră ce vine în întâmpinarea problematicii interpretative. op. Această accentuare variază. menite să sintetizeze acele calităţi ce conferă specificitate stilului interpretativ. Creaţia de cântece a lui Mihail Jora în Mihai Jora – Studii şi documente. urmărind „principiul identităţii dintre accentele textului şi ale muzicii“7. Fără întreruperea sonorităţii generale şi a ritmului frazei muzicale. cu exigenţele de intensitate şi cu lungimea unor fraze pe care le presupune un astfel de recitativ. 7 13 . interpretul trebuie să reproducă accentul tonic printr-o accentuare uşoară a vocii. Mihail Jora. exactitatea ritmică şi intonaţională nu poate fi suplinită de efectele silabisirii.cit.. nu deţine puterea pe care unii dintre interpreţi i-o atribuie. extrem de importantă în unitatea unei configuraţii vocale severe. Menţinerea egalităţii vocale. care să producă o evidenţiere delicată a sunetului pe silaba tare a cuvântului. devenind o soluţie inedită. Precizăm că dicţia. cum îl caracterizează Ştefan Niculescu. deoarece emisia vocii cântate.

luarea în consideraţie a ireductibilităţii uneia faţă de cealaltă. mai mult decât în oricare artă mijlocul cel mai adecvat de expresie a universului spiritual al unui popor. p. prin multiplicarea valenţelor semnificative ale inefabilului cuvintelor. legată de realizarea zi de zi a operelor ce reprezintă cele două universuri. Sub o formă evident conjuncturală. Ed. liedul în secolul XX cunoaşte forme deosebite de intersectare a universului sonor cu cel poetic. s-au lăsat seduşi de farmecul literaturii japoneze. Universul sonor şi cel poetic vor acţiona unul asupra celuilalt în câmpurile perceptive mai pregnant. evoluat. personalităţi reprezentative ale secolului XX. Bucureşti. ca şi poeţii. eventual. Renumiţi compozitori ai secolului XX – nu chiar puţini – incitaţi de „poezia pentru muzică şi muzica pentru poezie“. cu impactul său atât de subtil asupra consumatorului de artă. se va pune întotdeauna problema autonomiei sau a eterogenităţii artei pe care compozitorii. pe care modulaţiile sonore îl absorb şi îl potenţează. cu ce poate ajuta poezia creaţia muzicală? Această întrebare provocatoare presupune în primul rând considerarea fiecăreia dintre cele două arte separat şi. 14 . 206. poetic şi sonor. pluridimensional prin structură şi diversificat după fiecare lucrare şi personalitate creatoare. Polivalenţa expresivă a vocii a îngăduit compozitorilor să găsească în muzica vocală. ce „joacă adesea rolul prinţului care trezeşte frumoasa adormită“. Deşi. Melopoetica. Ce poate aduce muzica textului literar şi invers. Tensiunea emoţiei.9 intuind funcţiunea virtualităţilor vocii. 1984. porniţi în căutarea unor surse de inspiraţie şi tentaţi de noi culori. 9 Grete Tartler. în mod evident.PARTEA a II-a CREAŢIA VOCALĂ A SECOLULUI XX – SPAŢIU AL INTERFERENŢEI UNIVERSULUI POETIC CU UNIVERSUL MUZICAL CAPITOLUL 1 DE LA UN UNIVERS POETIC LA O „LUME“ SONORĂ INEDITĂ – LE STAGIONI GIAPPONESI DE ROMAN VLAD De secole literatura a înregistrat eforturile muzicienilor şi literaţilor de a descoperi miracolul confluenţei dintre text şi muzică. au fost tentaţi să o aprofundeze. Eminescu. reflex al unui ciclu cultural. Mai mulţi muzicieni europeni. oferă prin creaţiile lor noi posibilităţi expresive vocalităţii.

emisie şi articulaţie. şi articulată de Roman Vlad pe structuri pentatonice. Analiza raporturilor cuvântului cu vocea. este fascinantă. a modurilor de atac. în mod special. Spre bucuria noastră. determinându-i să creeze. Yosa Buson (1716-1784). poetică. Modalitatea analitică asupra elaborării construcţiei discursului vocal. Roman Vlad. Existenţa unui număr însemnat de studii. putem trage concluzia că maniera în care Roman Vlad a reuşit să realizeze o muzică quasi tradiţională. ne-a condus la concluzia că vocalitatea încifrată în canoanele filozofice ale haiku-urilor poeţilor japonezi. scrie în anul 1993 Le stagioni giapponesi. ale unor scriitori ca Matso Bashõ (1664-1694). pe Roberto Gerhard (7 haiku). semiotică şi de filozofie. controlată printr-un mod de gândire extrem de modern. configuraţia melodică şi limbajul muzical în universul sonor creat de Roman Vlad cu ciclul de lieduri Anotimpuri japoneze ne-a oferit posibilitatea descoperirii unui discurs vocal original fondat. Conştientizând faptul că vocea este grefată pe conţinuturi senzoriale rezultate din experienţă. analize referitoare la diferitele aspecte ale creaţiei de lied românesc a permis conturarea unor imagini generale asupra stilului interpretativ. special abordată. un alt compozitor strălucit. excepţionala lor capacitate evocativă şi putere de sugestie i-a impresionat în mod deosebit. fascinat de lirica orientală. articole. Kabayashi Issa (1763-1827). Demersul iniţiat în studiul de faţă a urmărit să identifice aportul oriental şi sursele europene ale mijloacelor tehnice vocale folosite de Roman Vlad pe parcursul celor 5 serii de haiku-uri pe texte japoneze. din modurile tradiţionale japoneze. ajunşi aici. dar impregnată de semnificaţii în discursul vocal. I-am aminti pe Strawinski (Trois Poèsies de la liryque japonaise). pe Bohuslav Martinu (Nipponari – 7 cântece pentru voce de femeie şi ansamblu instrumental). am apelat în cercetarea noastră la studii de lingvistică. în mare parte.condensată în forma miniaturală a haiku-urilor. La rândul său. impune noi concepte tehnice interpretative prin sonoritatea limbii. lirismul delicat al temelor şi rafinamentul stilului. pe Sabin Păutza (6 Nocturne pe versuri japoneze pentru soprană şi orchestră) etc. de altfel un 15 . pe poeme clasice ale literaturii japoneze. pe elemente tehnice vocale particulare provenite. un ciclu de 5 serii de haiku-uri muzicale. CAPITOLUL 2 IMPLICAŢII ESTETICE ALE RELAŢIEI CUVÂNT – MUZICĂ ÎN LIEDUL ROMÂNESC Descoperirea calităţilor estetice ale discursului vocal se face deseori prin raportarea la alte limbaje.

În măsura în care vocalitatea. stil. ca funcţie revelatorie a limbajului. Spectaculara enunţare ca şi accentuarea potenţialului expresiv asupra textului poetic ne-a dat prilejul să identificăm în miniatura vocală a secolului XX. în cântecul românesc. Metafora vocală redundantă. a decodării virtualităţilor expresive existente în partituri. Aceasta ne permite şi ne obligă totodată să conexăm teza efectului estetic al vocalităţii ca funcţie revelatorie a textului muzical cu ideea rolului limbajului muzical ca sursă principală a expresivităţii. care realizează. într-o largă măsură. De asemenea. de structură. Expresia vocală trebuie privită ca o multitudine de semne. este prezentă în respectiva creaţie. ca să nu mai spunem că aportul vocalităţii este. am dorit să atragem atenţia asupra originalităţii compozitorilor români de lied. ci dimpotrivă se întrepătrund într-o expresie unică şi că metafora vocală. în general. pe care nu-l imprimă în mod special forma. glissando şi segmente vocalizate. ea poate deveni factor determinant în influenţarea valorii estetice a partiturii în cauză. compozitor. primeşte virtualităţile expresive ale acesteia. muzica şi poezia nu se mulţumesc să coexiste. reprezintă o minunată demonstraţie a interferenţei celor două arte. şi chiar o sensibilă împrospătare a viziunii asupra liedului în general. Locul însemnat pe care îl ocupă liedul în peisajul de gen al creaţiei româneşti contemporane ne-a determinat să întreprindem un studiu cu scopul conturării originalităţii vocalităţii. inclusiv pe cele oferite de idiostilul fiecărui compozitor. fiind indisolubil legată de limbă. Vocalitatea. influenţat de o anumită organizare a textului muzical. o focalizare mai puţin obişnuită a unor componente ale universului poetic şi muzical care par îmbătrânite. de curent. la fel de prezentă în universul imagistic al compozitorilor români – născută din dimensiunile conotative emoţionale ale cuvintelor asociate cu modulaţiile sonore – contribuie şi ea la demonstraţia interferenţei universului muzical cu cel poetic. ci multitudinea elementelor tehnic-expresive ale vocalităţii. din secolul XX. este o problemă de raporturi. oricât de departe s-a ajuns în rafinarea modelelor structurale elaborate în cadrul analizei semantice a creaţiei de lied. prin intermediul metaforei vocale. Prin acest capitol. 16 . Importanţa pe care o are în această organizare vocalitatea – ca factor şi sursă de expresivitate – diferă în funcţie de genul muzical. am vrea să remarcăm faptul că.punct de plecare valoros în aprofundarea cercetării în spiritul tematicii alese. fără de care interpretările individuale sunt aproximaţii. nu trebuie neglijat faptul că unul din punctele referenţiale este potenţialul estetic. metafore onomatopeice realizate prin Sprechgesang. se pune problema semnificaţiilor. în special. Liedul românesc în secolul XX denotă un relief spiritual extrem de vast şi de variat. Fireşte că expresivitatea vocal artistică. Dar. originalitate ce marchează creaţia secolului XX. Astfel.

străbate traiectoria imaginată. De aceea ne-am propus o simplă „radiografiere“ a diferitelor tipologii şi stiluri vocale interpretative care au participat la afirmarea vocalităţii. Fără intenţia unei incursiuni în istoria artei cântului.PARTEA a III-a VALORIFICAREA CALITĂŢILOR VOCALE ŞI ARTISICE ÎN DIVERSITATEA REPERTORIALĂ A MUZICII SECOLULUI XX CAPITOLUL 1 FIZIONOMIA DISCURSULUI VOCAL ÎN CREAŢIA SECOLULUI XX Interesul pentru maniera în care sunt exploatate calităţile vocale şi artistice în creaţia secolului XX ne-a constrâns. analiza acestui fenomen ar presupune un studiu amplu. care începe de la Camerata fiorentină. pusă în aplicare cu spirit inventiv complex de către Monteverdi – Lully – Rameau – Gluck – Mozart – Beethoven – Rossini – Verdi – Wagner – Puccini – Debussy – Schönberg – ca să-i amintim doar pe câţiva dintre cei care au avut o contribuţie spectaculoasă în dezvoltarea operei ca gen – şi ajunge până în zilele noastre. ca operă de artă. Oricât ar fi de sumar acest excurs istoric. considerăm că ar putea fi nu numai interesantă. Maeştrii ai cântului. pe care spaţiul restrâns al cercetării noastre nu l-ar putea suporta. în partea a III-a a studiului. Restrângând perspectiva fenomenului artistic cercetat. la o privire de ansamblu asupra fizionomiei discursului vocal. cântăreţii castraţi s-au detaşat de restul interpreţilor graţie unor particularităţi tehnice expresive. în marea lor majoritate inventate şi perfecţionate de către ei. el nu a putut face abstracţie de faptul că istoria artei cântului este legată în mod direct de evoluţia spectacolului de operă. dar şi necesară o reamintire a coordonatelor estetice care au stat la baza fizionomiei discursului vocal. Dar chiar şi aşa. a cărui configuraţie totalizează acumulări şi experienţe tehnic-interpretative precum şi opţiuni estetice inedite. 17 . am punctat câteva procedee de expunere ale vocii în configuraţia melodică – semne constitutive ale câmpului estetic dezvoltat în muzica vocală a secolului XX.

cauze generatoare a impresiilor vii pe care le suscită în contextul melodic. Sprechstimme. Wozzeck. Volo di notte de Luigi Dallapiccola. în cele mai multe dintre lucrări.Secolul XX. vocea este adesea împinsă aproape de limite prin sonorităţile „crude“. Condiţionat de factori melodici şi ritmici la care se alătură jonglarea cu diferite combinaţii timbrale – ce au capacitatea creării unor formule inedite vocale –. Deşi. Consecinţă a extinderii capacităţii expresive a limbajului muzical ca şi a spectrului larg de soluţii în exprimare. este secolul în care resursele cele mai particularizate de limbaj şi teorii. Socotite profund expresive. însoţită deseori de apogiaturi pe intervale mari.. sunt tot atâtea alternative propuse şi exploatate de compozitori pentru a da amploare şi diversitate instrumentarului propriului univers. Stimulaţi de o imaginaţie generoasă însoţită de un spirit inventiv. vorbit. unii dintre compozitori potenţează profilul melodic cu dimensiunea timbrală – dimensiune subordonată în cele mai multe cazuri. reconfirmă discursul vocal al secolului XX. Webern – fără să dăm uitării conotaţiile estetice pe care le-au avut în opera lui Debussy – particularităţile Sprechgesang-ului. Lulu de Alban Berg. atonalismului. poliritmia. dodecafonismului. gemete. politonalitatea. Alban Berg. Reţinem în acest sens câteva titluri. câmpul estetic în perimetrul căruia sinteza tradiţiei europeene sau extraeuropeene nu este exclusă. Mobilitatea constantă a fluxului melodic printr-o mişcare descendentă sau ascendentă. ca operă de artă. compozitorii conferă strălucire sunetului „primar“ al vieţii. quasi parlato etc. încep să fie asimilate curent în câmpul estetic al discursului vocal. Die glückliche Hand de Arnold Schönberg. începând de la Arnold Schönberg. Relaţia de intertextualitate între cuvânt-muzică. fie pentru a completa expresiv prin „desenele“ graţioase ale fluxului 18 . totuşi. sub diverse forme: declamando. Chant de l’Amour et de Mort a lui Olivier Messiaen. cânt până la strigăt. hohote. libret-muzică. deseori prezentă fie în momentele lirice. precum cea a modalismului. Vocaliza veloce. Harawi. sondarea tuturor posibilităţilor vocale cuprinse între şoptit. serialismul. ce pot fi integrate în categoria respectivă: Pierrot lunaire. în virtutea noilor principii estetice. necesită din partea acestora. contextului dramatic. Erwartung. melismele pe vocale schimbate în mod frecvent. dintr-un număr mai mare. parlato. sau prin micro-intervale. horcăieli etc. proiectată de muzicieni la un nivel recreator major. fizionomia discursului vocal beneficiază de o certă schimbare a câmpului estetic. descoperite de compozitorii secolului XX. sfârşesc prin a da naştere unui adevărat caleidoscop coloristic vocal.

folk. uneori fără o delimitare precisă a limitelor profilului melodic. foneme sau fragmente din fraze literare. conjugat cu imensele posibilităţi ale muzicii electro-acustice. o suprafaţă de contact între creaţia muzicală şi performanţele tehnologice. influenţată fiind şi de stilul fiecărei limbi. contururi schiţate. ilustraţii grafice – care reprezentând doar surse de inspiraţie pentru interpreţi. Graţie resurselor compoziţionale. aliate implicit cu parametrul concret al expresiei artistice. italiană. Devenind totodată un cadru al conjugării elementelor tradiţionale cu sfere intonaţionale deosebit de variate. Grafismul şi text-compoziţia invită interpretul să se transpună în starea de meditaţie necesară. Un exemplu elocvent în acest sens ar putea fi Aria lui John Cage. coloratură şi coloratură lirică. precum împletirea melismelor cu sunete vorbite printr-un demers componistic complex şi rafinat. compozitorii îşi îndreaptă atenţia asupra unor proiecte care utilizează banda magnetică suprapusă vocii. valoarea de catalizator 19 .melodic semnificaţiile imaginative. În acest sens. noul discurs vocal reprezintă mai mult decât o statuare a unei noi emancipări vocale. folosite cu o oarecare libertate într-o manieră cu totul nouă. într-o libertate spaţiotemporală totală. copilăros. nazal. din nou. 10 parametri interpretativi: Sprechstimme. gândirea muzicală determină prin prospecţiuni şi soluţii inimaginabile până la acea dată. jazz. propune interpreţilor şi prin cele 8 culori. forme geometrice. rusă. ambele definitorii pentru secolul XX. Acesta este motivul pentru care cuvinte. Marlène Dietrich. franceză. oriental. dramatic. supuse la profunde meditaţii poetico-filozofice. conform harului interpretativ. preia în plan muzical foarte multe dintre sugestiile textului. Urmărind conotaţia expresivă a efectelor timbrale ce nu sunt influenţate în mod direct de sensul cuvintelor. engleză. notate diferit. text. compozitorii dezvoltă şi utilizează în partituri elemente de notaţie extramuzicală – diferite semne. dar şi a unei diversificări nonconvenţionale. sunt preluate în scopul grefării substanţei lor sonore. a cărei exprimare grafică pe texte în limba armeană. pe întregul ambitus vocal al interpretului. Sub incidenţa noului limbaj muzical. corespund întru totul intenţiilor componistice complexe. care îi sunt proprii în urma valorificării culorilor timbrale provenite din fondul instrumentelor tradiţionale. Ca o consecinţă directă a revoluţiei tehnico-ştiinţifice – ce îşi găseşte prelungirea şi în planul muzical – şi a unor acumulări impresionante. o parte dintre compozitori reconsideră atribuţiile limbajului verbal – factor dintotdeauna coagulant al muzicii cu text – ca o realitate fertilă în individualizarea şi vitalizarea fizionomiei discursului vocal. trebuie să subliniem.

estetic al vocalităţii: ca formă a semnificării în discursul vocal. estetica muzicii vocale se clădeşte din ce în ce mai mult pe favorizarea apariţiei unor efecte originale în formă şi fond – graţie promovării „mutaţiilor“ din zona deficienţelor vocale în spectrul expresiv. s-a concretizat pe două direcţii: elaborarea conceptului interpretativ în conformitate cu actul componistic şi gradul de semnificare al textului vocal. a fost dinamica artei vocale şi fantezia care cucereşte şi se afirmă în acest secol orientat spre o modernitate sau poate. Ceea ce am dorit să subliniem prin acest subcapitol. extrem de amplu în posibilităţi ale componisticii secolului XX – ar fi aproape imposibil. Sintetizând cele spuse. În ultimele capitole ale studiului iniţiat de noi. determinarea modificărilor intervenite în realitatea extra-textuală a conductului melodic prin impunerea procedeelor tehnice. îmbogăţindu-şi „muzeul imagistic“ şi performanţele vocale. mărturisim că nu ne-am propus epuizarea întregului câmp estetic. ne-a obligat la o analiză a proceselor tehnice interpretative readucând în atenţie cadrul de desfăşurare a studiului: necesitatea relaţiilor interdisciplinare din a căror interacţionare artistul împrumută şi beneficiază. într-atât încât. spre o nemăsurată încă extravaganţă. după reguli precise. vocea acumulează şi impune fluxului melodic. încercarea de a evidenţia exigenţele impuse de repertoriul contemporan artistului liric. CAPITOLUL 2 EXIGENŢE IMPUSE ARTISTULUI LIRIC CONTEMPORAN În privinţa temei lucrării – concepte interpretative – secolul XX oferă experienţe inedite. Conştienţi de faptul că toate aceste enumerări sumare nu pot da decât o imagine fragmentară a diversităţii fizionomiei discursului vocal.. excepţionale rezultate ale noutăţilor spectaculoase de limbaj dar şi a provocărilor şcenice ce solicită tot mai mult inventivitatea interpretului: ele trebuie să se modeleze pentru a rezolva dificultăţile noii dramaturgii muzicale. 20 . Acest ultim punct. dinamizarea concepţiei asupra vocalităţii. expuneri specifice. putem afirma că ruperea clişeelor a conferit esteticii vocale contemporane un statut cu totul aparte faţă de cel tradiţional. la toate nivelele lui. Perioada doar de început a secolului XXI nu ne permite încă să decelăm în totalitate fizionomia discursului vocal..

Mutaţiile pe care se întemeiază de cele mai multe ori această estetică nu mai au statut de anomalii – care ar realiza diverse grade de incompatibilitate tehnică cu metodele tradiţionale – ci de norme. Studiul închide în paginile lui îndoieli. nu se pot lipsi. Chiar dacă fenomenul vocal a dat deseori. el lasă loc de noi aprofundări. întrebări. unanim acceptate ca sugestive şi multiplu caracterizatoare. 21 . şi suntem convinşi că va da în continuare. Mutaţiile semnalate în acest subcapitol considerăm că au condus la revalorizarea conceptelor interpretative. ca expresie a reconcilierii artei teatrale cu arta cântului. De asemenea considerăm că angajarea în această cercetare a fost un prilej de început într-o nouă cunoaştere. dialog de care nici întregul aparat conceptual interpretativ şi nici activitatea pedagogică. prilejul unor aserţiuni contradictorii pe care adepţii lor le vor susţine cu pasiune şi tenacitate. constatări şi răspunsuri parţiale care au menirea să întreţină viu dialogul despre vocalitate. generând şi zone de nesiguranţă.

1985. Ed.. Ed. 2002. Lucian. Bucureşti. SOS Voix – Retrouver. Celmare şi Constantin Sălăvăstru) Existenţă. 3.I. Humanitas. comunicare. Bucureşti. René. Arta teatrului (ediţia a II-a revăzută şi adăugită. I. Academiei. Bucureşti. Opere filozofice. 17. 1981. Bucureşti.Ed. Poetica (Studiul introductiv. comprendre et maîtriser sa voix en toute circonstances. 1996. 9 – Trilogia culturii. George şi Michaela. Ion. Radu.. Biberi.M. pentru literatură. Blaga. 11. 1995. Paris. Universităţii “Alexandru Ioan Cuza” 22 . 1914.A. Georges. cunoaştere. Minerva. (Coordonatori Ştefan. Cioran. Nemira. Banu. 1. Cezar. Benzaguen. Ed. Petre. vol. ediţie îngrijită de Vlad Zografi) Ed. R. 1995. Chassequet – Smirgel. Bucureşti. 12. 1989. Bucureşti. Ediţia a III-a îngrijită de Stella Petecel) Ed. Ed. Bucureşti. 1998. Banu. Ion. Yaël. Ed. Lucian. Humanitas. Psihanaliza artei şi a creativităţii (traducere din limba franceză de Georgeta Mitrea) Ed. 9. I – Sociologia cunoaşterii. Blaga. Haiku. Ed. 16. Bucureşti. 13. Paris. traducerea textelor inedite: Delia Voicu) Ed. Meridiane. 8. Iaşi. Janine. 1994. Introducere în filozofie (ediţie revăzută) Ed. 15. Cioran şi muzica (Selecţia textelor de Aurel Cioran. Littérature japonaise. traducere şi comentarii de D. Ed. Artă şi comunicare (traducere de Florin Murgescu) Ed. Frison – Roche. Constantinescu. 2000. 5. 1968.BIBLIOGRAFIE 1. 2. mod de existenţă. Trei.R. Actorul pe calea fără de urmă. Bucureşti. Didactică şi Pedagogică. Opere sociologice. vol. Fundaţiei Culturale Române. BIBLIOGRAFIE GENERAL| (SELECTIV|) Andrei. Pippidi. 6. Bâtlan. Aston. Geneza metaforei şi sensul culturii. Introducere în istoria şi filozofia culturii. Baciu. 2004. 14. Bucureşti. 4. Ed. Bucureşti. Mihai. Bucureşti. Tonitza – Iordache. 10. Bucureşti. Ed. 1998. Dan. Emil. Ştiinţifică şi Enciclopedică. 7. Ştiinţifică şi Enciclopedică. Artă şi convenţie. Aristotel. (ediţia a II-a revăzută) Ed. 1976. Armand Collin. Cantes. William George. Poezia. Berger. 1976.

1998. 1991. Dufrenne. mecanisme. 1944.U. M. Northrop. 1981. Ed. Florian. 22. Ed. Copyright. Ştefan şi Marcela. Jaques. Iaşi. Eugenio. Saeculum şi Ed.. 1973. Ed. Ovidiu. Anatomia criticii. Teatrul de la origini şi până azi. Piteşti. Croce. technologies et symbole. Fauré – Fremiet. De la vorbire la elocinţă. Bucureşti. Favre S. Carmen. La voix et le phénomène. Bucureşti. Echinox. M. Laussanne.U. 1982. 25. Bucureşti. Dima. 1998. Pensée et re-création. Junimea. P. Bucureşti. Blazian. Gârbea. Dutoit – Marco. Philippe. 26. Cressot. cuvânt înainte de Mircea Borcilă. Pitiş. Didactică şi Pedagogică. Iaşi. 1972. Bucureşti. Albatros. Paris. Focillon. Mikel. Ed. 2002. Despre tropi (traducere de Maria Carpov) Ed. Frye. Vocea. Ed. Du Marsais. consultant ştiinţific: Enea Maroccolo) Casa de editură Panteon. 1996.Formă şi indeterminare în poeticile comtemporane (traducere şi prefaţă de Cornel Mihai Ionescu) Ed. Ed. Gheorghiu. Albatros.18.. Ed. 1934. II. B. Félix Alcan. Medicală. post-faţă de Tudor Vianu. Fenomenologia experienţei estetice. 2002. Ed. Le styles et ses techniques – Precis d’analyse stylistique. La Communication – modalités. 36. 1996. 37. 23. Derrida. Ed. Istoria teatrului universal. Cucu. Drimba. Benedetto. A. 27. Bucureşti. Ovidiu. Opera deschisă . Franchet. Veslata. 1999. 34. Casa Şcoalelor. Reconstrucţie filozofică. vol. 32. Meloeticul – Eseu semiotic asupra valorilor morale ale creaţiei artistice muzicale.F. 21. Viaţa formelor (ediţia a II-a. Umberto. Henri. Arnette. 29. 1963. 1996. L. Paris. Ed. Lirismul şi totalitatea artei (traducere de H. Tout savoir sur la voix. Quatrige/ P. Ed.. Cozma. 23 . Meridiane. Cella. Istoria culturii şi civilizaţiei. 28. Coşeriu. ediţia a II-a. Ed. Alexandru. Bucureşti. 1972. Eco. Bucureşti. şi Silvia. Univers. 1995. 1976. 24. 33. Bucureşti. 35. Introducere în lingvistică (traducere de Elena Ardeleanu şi Eugenia Bojoca. 31.. Univers.. corelaţii. Drimba. Paralela 45. traducere de Laura Irodoiu Aslan) Ed. Dorizo. Bucureşti.F. Ed. 1978. Paris. Mircea. O. 30. Cluj. Meridiane. Paris. Ed. Patologia vocală. 19. 20.

Oancea. 56. Maria. Mentalitatea creativă-perspectivă psihologică. cuvânt înainte şi glosar de: Nicolae Gafton) Ed. Liberal Arts Press. Maşek. écouter.. 1976. Curs de estetică. Ed. 1968. 54. Victor. Librarie Plon. 1993. Universităţii “Alexandru Ioan Cuza”. Vocea cântată (traducere. Pierre. Iacob şi Ernest. 1998. Meridiane. vol. P. Sîrjiţă. Timişoara. Maurice. Raoul. Politică. Oancea. Tipo Moldova. Gérard. 2001. Ion. Teodorescu. Regarder. Ghid de literatură japoneză. Alexandru. introducere şi bibliografie de Eugen Munteanu) Ed. Paris. Ed. Didactică şi Pedagogică. R. 58. S. 1999. vol II – Relaţia estetică (traducere de Muguraş Constantinescu) Ed. Nicolai. Ed. Victor Ernest. 1983. Ciubotariu) Ed. Sublimul în estetică. F. Aspecte de adevăr în problema cunoaşterii. 2000. U. Galaţi. Ed. 1949. Lévi-Strauss. Profilul spiritual al poporului român în Logos şi ethos. James. Genette. 1974. Merleau – Ponty. Karl. Ed. Ed. 44.38. 1973. Jaspers. Aion. Ed. B. The Arts and their interrelations. 57. Gârbea. Muzicală a Uniunii Compozitorilor din R. La Stylistique. Coresi. Ianoşi. Mărturia artei. Munro. Bucureşti. 42. Ianoşi. 50. Guiraud. Bucureşti. Didactică şi pedagogică. Iaşi. 48. Oradea. 2001. Excelsior. 51. Ştefan. Estetica. 46. Grimm. Cicerone. 45. Hartmann. Paris. Timişoara. Iordăchescu. Olariu. Bucureşti. Introduction à la philisophie. Bucureşti. 47. Claude. 2001. 24 . Bucureşti.. Miloşescu. Ed. Ed. Dacia. Thomas. 1972. William. 1966. Actualităţi în otologie. I. Ion. Titus. 1993. 1999. Universitatea “Alexandru Ioan Cuza”. Iaşi. Bucureşti. New York. Estetica. Porto-Franco. lire. Hondru. Bucureşti. Meridiane. 1970. Două tratate despre originea limbajului (versiunea în limba română. Ed. 40. 1999. cuvânt înainte. Paris. Bucureşti. 49. 53. Angela. Morfologia artei moderne. Husar. Moldoveanu. 1965. Fenomenologia percepţiei (traducere de Ilieş Câmpeanu şi Georgiana Vătăjelu) Ed. 55. Renan. 1978. Opera artei. Introducere în filozofie (traducere de V. Cluj Napoca. 59. Semiostilistică. Academiei Române. Bucureşti. Ed. Marineasa. P. 43. Univers. Plon. Poezie şi semioză. 52. Athanase. 39. Ileana. Joja. Univers. L. Mocanu. Bucureşti. Bucureşti. Ed. Ileana. N. 1967. Iaşi. 2000. 41. Husson.

Ed. Papu. 62. Servien. De la text la acţiune – eseuri de hermeneutică. 75. Edgar. 71. Ed. Minerva. Ştiinţifică şi Enciclopedică. Amelia. Univers. Polirom. Curente estetice contemporane. postfaţă şi versiune românească de Emil Eugen Pop) Ed. Bucureşti. Bucureşti. Bucureşti. Edgar. 79. Ed. 1959. Eminescu. 70. Ştiinţifică. 64. 66. 1989. Bucureşti. Problemele filozofiei (traducere de Mihai Ganea. Ed. Papu. traducere de Luminiţa Botoşineanu) Ed. traducere şi note de G. 73. Destinul contemporan al artei. Ed. Timişoara. Metafora vie. 1980. 67. 1978. Jean-Jacques. Iaşi. Pius. 69. Erwin. Jacqueline. 1984. Amarcord. 1975. Cercetare de estetică a oralităţii. Ed. Pânzaru. 2002. Panorama ideilor filozofice – De la Platon la contemporani (traducere de Margareta Gyurcsik) Ed. Petit. Bucureşti. Russell. Ed. (traducere şi postfaţă de Ion Pop) Ed. Cluj Napoca. Iaşi. Univers. Bic All. 1982. 1972. Ion. 1977. Expresionismul şi premisele sale. Paris. 1984. Ion. Ed. Existenţa romantică. Saussure. Estetica. Petrişor. Arnold. Paul. 2004. Bucureşti. Ioan. Pascadi. Paris. Paul. Bucureşti. Rosetti. Univers. Minerva. 1999. Bucureşti. Ed. 1954. Despre stiluri. 1986. Studii de estetică (Studiu introductiv de N. 68. Ferdinand. Ed. Bucureşti. Papu. Lăzăroiu. 72. Polirom. Pavel. Meridiane. prefaţă şi comentarii de Eugen Munteanu) Ed. Echinox. Russ. II. Timişoara. Schrödinger. Scrieri de lingvistică generală (text stabilit şi editat de Simon Bouquet şi Rudolf Engler. Marcel. Dacia. Ed. Bucureşti. studiu introductiv: Mircea Flonta) Ed. 65. 63. Bucureşti. Eseu despre originea limbilor – unde se vorbeşte despre melodie şi despre imitaţia muzicală (traducere. 78. Tertulian. Artă şi civilizaţie. Tănăsescu) Ed. Pascadi. Sergers. Bertrand. 76. 1976.60. Ed. La Poèsie Japonaise. Poezie japoneză contemporană (Antologie. Bucureşti. Karl. Barocul ca tip de existenţă. Ricoeur. 1974. 74. Meridiane. 25 . note bibliografice. Ricoeur. Schopenhauer. Meridiane. Ed. Desclée du Brouwer. 61. Edgar. 1999. Cluj. Alexandru şi Aurelian. Science et humanisme – La phisique du notre temps. 77. cu colaborarea lui Antoinette Weil. 2004. Introducere în fonetică. 1974. Rousseau. Ştiinţifică şi Enciclopedică.

Tudor. Bucureşti. Dacia. Fuzeau S. 1996. 1989. Vasiliu. Benea. Vianu. Tineretului. Bucureşti. Nemira. 87. M. Tudor. cuvânt introductiv de Valeriu Râpeanu) Ed. 1957. Ed. Tache. Vasiliu. Despre stil şi artă literară. ClujNapoca. Paris. Traissac. Ed. 1968. pentru literatură universală. Paralela 45. Arnette. Ed. Ed. 83. Tudor. Japoneza în 30 de zile. 95. Delli Ponti. Vianu. Melopoetica. L. 91. Simu. Fiziolagia aparatului respirator. Teatrul francez contemporan. Ed. 94. Mario. (în româneşte de Sanda Râpeanu. Civilizaţia japoneză tradiţională. Leonid (sub redacţia). 1995. Florin şi Ştefan. 85. Luban – Plozza. Bucureşti.A. Simona. Haiku SRL. pentru literatură. Bucureşti. Grete. Florin. 89. Vasiliu. 90.80. Ştiinţifică şi Enciclopedică. Nemira. Bucureşti. Arta teatrului. 88. Kawabata. Estetica. Bucureşti. La “Troisième oreille” et la pensée musicale. Filozofia culturii şi teoria valorilor. Interferenţe lirice – Constelaţia haiku. Cluj Napoca. Orientări în oto-rino-cervicolaringologie. Yasunari. Courlay. Boris. Ed. Ed. Garamond. Ed. 1998. Ed. Eminescu. Verdeau – Paillès. Florin. Junimea 1981. Tonitza-Iordache. }ara zăpezilor * Kyoto (traducere din limba japoneză şi prefaţă de Stanca Cionca) Ed. 84. 93. “Grai şi Suflet” – Ed. Dacia. Jacqueline. Paul. 92. Filozofia ca ontologie şi gnoseologie. 82. Tartler. 1984. Bucureşti. Alexandru. 1994. Bucureşti. Ed. Suciu. 81. 1968. (sous la direction) Réhabilitation de la voix et de la déglutition après chirurgie partielle ou totale du larunx. Piteşti. Ed. Mihaela şi George. 26 . Ed. 86. Teodorescu. Naţională. 1984. 2004. Ed. Bucureşti. Octavian. 2001. 1992. Bucureşti. Vianu.. Motsuo Bashö – Sfântul haiku-ului. Banu. (ediţia a II-a revăzută şi adăugită) Ed. J. 1995. Surel.

Univers Enciclopedic. Paris. 7. Bucureşti. lucrare elaborată în cadrul Institutului de Filologie Română «Alexandru Philippide» din Iaşi al Academiei Române. Bucureşti. Bughici. Dicţionar de filozofie. Dicţionar Enciclopedic. XXX. Paris. DIC}IONARE ŞI ENCICLOPEDII: 1. 1984. Paris. Macmillan Publishers Limited. Les hommes et leurs oeuvres. Larousse. Edited by Stanley Sadie. Enciclopedia della spettacolo. Payot. Trocan. 1990. XXX. 13. Dictionnaire de la musique. Bucureşti. 10. Ed. 2000. XXX. Enciclopedie de muzică universală. traducere. vol. (Coordonator prof. Ed. Zeno Vancea) Dicţionar de termeni muzicali. Roma. Ed. Cartier. Encyclopedia Universalis et Albin Michel. 1999. Dictionnaire de la Musique: les compositeurs. Riemann. Hugo. Ed. XXX. The New Grove Dictionary of Music and Musicians. Ed. 9. Muzicală. Bucureşti. Dicţionar de forme şi genuri muzicale. Cartier SRL. 2000. Bordas. Bucureşti. Politică. 4. executive editor John Tyrrel. 12. 2. Ed. Enciclopedică. London. Ed. 1972. Bucureşti. sub coordonarea lui Antoine Golea şi Marc Vignal. Didier. 11. XXX.2. Julia. 1961. Dumitru. Dicţionar de mari muzicieni. 3. 1998. Casa Editrice Le Maschere. Dicţionar de estetică generală. 27 . I – II. XXX. (directeur de l’éditions Françoise Roger Favre) Le Livre de Paris – Hachette. Bucureşti. 2001. Leonard Gavriliu. publié sous la direction de Marc Honegger. 1931. XXX. Ed. 1970. Univers Enciclopedic. XXX. 5. 6. Cârţu. Paris. univ. Encyclopedie des grands maîtres de la musique. avanprefaţă şi completări privind filozofia românească de dr. Dictionnaire de Musique. Ed. fondata da Silvio D’Amico. 8. traducere şi completări privind compozitorii români de Oltea Şerban – Pârâu. 1978. Ştiinţifică şi Enciclopedică. 2001. Larousse. second edition. Lelia şi Emil.

I (ediţie îngrijită. Mozart. Nouvelle initiation a l’art du chant (edition revue. Bucureşti 1975. Giuseppe Verdi (traducere de Viorica Mavrodin) Ed. 11. Paris.. 1965. Bucureşti. Ruxandra. 1995. 1954. Muzicală a Uniunii Compozitorilor şi Muzicologilor din România. Gândirea musicală. curente ale muzicii româneşti din a doua jumătate a secolului XX. corrigée et augmentée) Ed. Deschideri spre lumea muzicii. Bellaique. 1999. Ed. Mihail Jora în Mihail Jora – Studii şi documente. Presses Universitaire de France. 21. Irinel. Bucureşti. Eminescu. Bucureşti. Muzica românescă şi marile ei primeniri. Lerolle et Cie. Les Voies du chant – Traité de techniques vocale. Ed. Paris. “Ecrits”. Ed. Muzicală. 13. direcţii. Alban Berg şi disimularea atitudinilor romantice în Studii de muzicologie nr. Paris. 20. Jacques. Bucureşti. 9. A. Jane. Bougeois. 10. Muzică. 17. 1982. Ed. 1976. Ştiinţifică. Pascal. Arzoiu. Paris. Muzicală. Paris. vol. George. 8. Ed. Bucureşti. Muzicală. 2002. Eminescu. Ed. Paris. Paris. Ed. 14. Bentoiu. Ed. Realizarea spectacolului liric. 1992. 18. Dumitru. Eminescu. Ed. Muzicală. Bachès. Presses Universitaires de France. Révolutions musicales – La musique contemporaine depuis 1945. 1994. Berg. 1987. note şi comentarii: Ilinca Dumitrescu) Ed. Muzicală a Uniunii Compozitorilor şi Muzicologilor din România. Alban. 22. Ed. Opera de cameră românească. 6. Ed. Bentoiu. Beaufils. Bucureşti. Ada. Bentoiu. Jocul permanenţelor. 4. Christian Bourgois. ~n lumea cântului – Studii muzicale. Arbore. Ed. Jean-Pierre. 1980. Berlioz. Ada. Angel. Ed. musique du verbe. 5. butade şi critici (traducere de Ileana Raţiu) Ed. 1982. Orientări. 1946. 1985. 1997. Pascal. II. Musique du son. 15. Paris. Marcel. BIBLIOGRAFIE MUZICAL| (SELECTIVĂ) 1. André. Muzicală. Henri Laurens. Fayard. 1984. Ed.3. 16. 1973. Ed. Bălan. Boucourechliev. Bucureşti.I. Brâncuşi. Brumaru. Blivet. Muzicală a Uniunii Compozitorilor şi Muzicologilor din România. 3. Pascal. 7. Musique et litèrature-essais de poétique comparée. Bentoiu. Camille. 28 . 2. 1993. Bughici. Brumaru. XX. Capodopere enesciene. Bucureşti. 19. Bucureşti. Fayard. 1999. temă de meditaţie filozofică. Le langage musical. Muzicală. apologii. Bosseur Dominique et Jean Yver. Repere arhitectonice în creaţia muzicală 12. Bucureşti. Bucureşti. Ed. Pascal. Ager. Rouart. Ed. Hector. vol. Minerve. Jean-Louis. Petre.

Ed. 31. Ed. Dora. 29 . Opera în România privită în context european. 1967. 38. Muzicală. 2002. Interferenţe ale muzicii cu literatura şi celelalte arte. Bunch. Constantinescu. Ed. Elena. Bucureşti.000 de ani de muzică (traducere de Tatiana Nichitin) Ed. Cosma. în revista Muzica nr. Dynamics of the singing voice. nr. 7-8/ 1982. 33. 1/ 1991. 1995. Bucureşti. Ed. Bucureşti. 1982. Grigore. Bucureşti. Nicolae. 1993. Grigore. Octavian-Lazăr. 28. Bucureşti. Cosma. Analize interdisciplinare în domeniul artei sunetelor – Dimensiunea conceptuală a creaţiei muzicale. Muzicală. Cojocaru. Eminescu. Cristoforeanu. 1998. nr. Opera românească. Panorama de la musique contemporaine. Constantinescu. New York. Bucureşti. în George Enescu şi muzica secolului XX (ediţie îngrijită de Laura Manolache şi Nadia Tozlovan) Ed. 9/ 1977. 2001. André. Bucureşti. Amintiri din cariera mea lirică. 40. Jacques. Bucureşti. Précis de Musicologie. Coman. Diversitatea stilistică a melodiei în opera romantică. 1979. 26. Viorel. nr 1/1997. Enigmele vocii umane. Muzicală. Ed. în revista Muzica. Vox Mentis. 1980. Ed. 1962. Constantinescu. G. Bucureşti. Mihai. Jacques. Muzicală. Grigore. 36. 1964. 1979. Apollonia. 1928. Ed. Paris. 34. Constantinescu. 24. Anatol Vieru – creaţia de operă în revista Muzica. Octavian-Lazăr. Coeuroy. Cernei. Constantinescu. Ed. Cegolea.23. Ed. Muzicală. Chailley. 1982. 12/ 1976. 35. Burlui. Casa Editorială Odeon. 1996. 27. Ed. Ed. Bucureşti. 30. Opera “Iona” de Anatol Vieru. 29. Creţu. Introducere în arta cântului. Aspecte ale creaţiei româneşti de operă şi balet în revista Muzica nr. Iaşi. Muzicală. Constantinescu. Muzicală. Grigore. 1958. Springer – Verlag Wien. Liedurile lui George Enescu pe versuri de Carmen Sylva. Muzicală. Bucureşti. Bucureşti. 37. Medicală. 41. Unitate şi diversitate a teatrului muzical românesc în Studii de muzicologie XIV. Paris. Muzicală a Uniunii Compozitorilor din R.S.. Grigore. Relaţia text – muzică în creaţia vocală şi vocal instrumentală a anilor 1955 – 1970 în revista Muzica. Grigore. Meribeth. Ed. românească contemporană. Cântecul lui Orfeu. Presses Universitaires de France. 25. Ada. 42.R. 39. 40. Cosma. Chailley. Florica. 32. KRA.

1986. Dentu. de Despina Petecel. Hygiène et gymnastique des organs de la voix. Charles. Fundaţiei Culturale Române. Délachoux et Niestlé. Buchet/ Chastel. Strasbourg. Bucureşti. Să înţelegem şi să identificăm genurile muzicale. 2001. Heugel. 1995.S. Fuzeau S. 1870. Pianistă şi cantăreaţă Lisette Georgescu în Muzicienii noştri se destăinuie vol. 3. 49.. 53. Gaumy. 1971. A. 59. Tratat de teoria muzicii. 1 ère. 50. Ed. 1861. Kg. Lacroix. Arta. Victor. 57. Clemansa Liliana. Enigărescu. Merlet. Viktor. Heugel et Sie. Ed. 48.. Muzicală a Uniunii Compozitorilor şi Muzicologilor din România. In memoriam Mihail Jora în Mihail Jora – Studii şi documente. Modernitate şi avangardă în muzica ante. 45.. Tradiţie şi inovaţie în arta cântului din Cercetări muzicologice vol. Dumesnil. Delprat. Dietrich. note şi comentarii Ilinca Dumitrescu) Ed. Muzicală. A. Presses Universitaire de Strasbourg. Conservatorul de muzică “C. 2000. 1967. Le chant des castrats. Bach à Debussy. 52. La voix et le chant. Die Kunst des Singens. 44.P. Du Milieu du Monde. Ed. Garcia. Denizeau. Georgescu. parlée et chantée. Verboeckhoven & Ce. Fucks. Dumesnil. Presses Universitares de France. 1998. Ed. 1884. A. Ed. Bucureşti. Pascal (soua la direction) Musique et litérature au XXe siècle. 1993. 1967. J. Genève. Caroline et Ann-Dominique. Dincolo de scenă. éditions. Ed. (traducere de Cristina Popescu) Larousse. Dethurens. Bucureşti. 30 . Ed. Muzicală. Manuel. Christian. Debay. Bucureşti. 2001. Paris. Meridiane. 46. Traité complet de l’art du chant. Lisette. 1886. Octav. Dammel-Dièny. 51. La Musique en France entre les deux guerres 1919 – 1939. Ed. 54. III. Paris. René. Kassel. René. 1946. 1971. Ed. Ed. 56.şi interbelică a secolului XX (1900 – 1940) Ed. 55. Bucureşti. L’art du chant et l’école actuelle. Georgescu.43. 47. Courlay. 1987. 77/ 1985. Ed. 60. Les sons parlent et les mots chantent. Delume. Opera International nr. 76/ 1984 şI nr. Muzicală. Bucureşti. Florescu. Porumbescu” Bucureşti. Paris.M. Ed. Giuleanu. Fischer-Dieskau. Ed. Paris. 61. Ed. Neuchâtel. L’Annalise harmonique en exemples – de J. Firca. L’Opera et l’opera comique. Gerard. Faure. Orléans. 2002. J. (ediţie îngrijită. La Musique du XXe siècle – De Arnold Schonberg à nos jours. Lisette. A. Paris. 58. Bärenreiter – Verlag Karl Vötterle Gmblt & Co.

Du chant. Ed. dr. Paris. Ed. Bucureşti. 67. Paris. Ed. L’espace musical dans la France contemporaine. Laura. Şase portrete de compozitori români. 1998. 70. Ed. Jean-Victor. Ed. Lionel. Muzicală. La sensibilité musicale – Ses éléments sa formation. Timpul muzical – Materie şi metaforă. Bucureşti. Muzicală a Uniunii Compozitorilor şi Muzicologilor din România. Ed. Formă şi stil în noua creaţie musicală românească. Ed. Muzicală. Ed. Griffiths. Gallimard. Paris 1969. Ed. (traducere în limba română de Aurel Bugariu. Fayard. Bucureşti. 1909. 81. Roland. Academiei de Muzică. 69. Iorgulescu. R (în colaborare cu Bruno Zirato) Caruso. 77. 80. Olga Grozăvescu şi Victor Mihuţ) Ed. Ilie. Muzicală...R. Vasile. 1989. 79. Key. nr. Lehmann. De Flore. Muzicală a Uniunii Compozitorilor şi Muzicologilor din România. Pierre V. Bucureşti. Viorica. Iliuţ. Lilli. Jean-Paul. Muzicală. 66. 2002. 1966. Canto e voce – Diffetti causati da un errato studio del 31 . Ed. 71. Ed. Mancini. Grigoriu. Gaillimard. Bucureşti. Muzicală a Uniunii Compozitorilor din R. 1946. Reynaldo. 64. Ed. Ed. Iliuţ. Herman. Bucureşti. Paris. 1995. 75. Paul. 1977. Paris. Paris. Bucureşti. Mozart dans ses airs des concert. Vasile. 1996. 76. Brève histoire de la musique moderne – de Debussy à Boulez. Ed. Hahn. Manolache. Adrian. 1978. 63. prof. Paris. Iorgulescu. Adrian. 1992. Horowicz. 1966. Paris. 1991. Paris. Mari. F. L’art du chant. Francis Poulenc. Félix Alcan. Holstein. Bucureşti. 1927. II. 1988. Hell. Ed. Librairie Séguier. Bronislaw. 65. 82. P. 68. Muzicală a Uniunii Compozitorilor şi Muzicologilor din România. Vasile. Presses Universitaire de France. Hocquard. Timpul şi comunicarea muzicală. Rouart Lerolle et Cie. 1986. De la Wagner la contemporani vol. Sînt compozitor. IV. Muzica şi nimbul poeziei. Paris. 83. Ed. O carte a stilurilor muzicale vol I. 72. Felicia Donceanu – Reperele creaţiei vocalinstrumentale în revista Muzica. 73. 1986. Leibowitz. Henri. Honegger. 78. 1/ 2001. 74. Bucureşti. seria nouă.S. Muzicală. Vasile. Mon art du chant. Fayard. U.62. Bucureşti. Le compositeur et son double – Essais sur l’interpretation musicale. Nanda. R. De la Wagner la contemporani vol. Theodor. 1998. Landry. Le Théatre d’opéra. Ed. 1957. Iliuţ. Arthur.

Ed. 2002. Iaşi. Voyages à l’intérieur de l’opéra baroque – De Monteverdi à Mozart. Ed. Ed. Viorel. 1999. Marie – Claire. 94. M. Martinoty.. W. 1959. Fayard. Bucureşti. Ed. Viorel. Trajectoires de la musique au XX-e siècle. Rouge et Cie. 97. 1946. Muzicală a Uniunii Compozitorilor din R. Boţocan.. Bucureşti. Panzera. 100. R.canto. Almanah Convorbiri literare ’85. George şi Melania. Introducere în opera lui Roman Vlad (ediţie coordonată şi îngrijită de Viorel Munteanu) Ed.R. Bucureşti. 2001. revista Muzica. – Aloys. Munteanu. Charles. 103. Regards sur la musique contemporaine 1921 – 1946. Niculescu. George Enescu şi Limbajul muzical din secolul XX în Studii de muzicologie. La pédagogie de la voix et les techniques européennes du chant. 91. Munteanu. Ed. A. Pascu. Bellini – Romanul vieţii (traducere din limba 84. Mozart.. Lausanne. Fundaţia Sf. 89. 1980. Viorel. 1981. 101. P. 2003. Roman Vlad – opera deschisă în revista Cronica. Roman Vlad – Modernitate şi tradiţie. Reflecţii despre muzică. Claudio Monteverdi. Naţional. Ricordi. Le Guide de l’Opéra. Ed. 1994. 96. 1977. Interviu cu Roman Vlad în revista Muzica nr. Paris. Bucureşti. E. Jean-Louis. Ştefan. 88. 90. Fayard/ Mille et une nuits. Viorel. Ed. 99. Pastura.R. Mooser R. Bucureşti.S. Iaşi. 32 . 102. 1968. vol IV. Ed. Muzicală.. nr. ~ntâlnirea compozitorilor români cu dodecafonia. 93. Muzicală a Uniunii Compozitorilor din R.P. Ed.. Vasiliana ’98. Apollonia. Viorel. Munteanu. Mussat. 2/ 1985. Ştefan. Paris. Munteanu. Octavian. S. Munteanu. M. Un muzician de origine română în cultura italiană . Serie nouă. 95. Bucureşti. Francesco. 1999. Muzicală. Librairie F. 92. Istoria dodecafoniei. XXX. 1963. 85. Capacităţile semantice ale muzicii. A.Roman Vlad. A. Jacqueline et Bertrand. Viorel. Ott. Carte de istorie a muzicii. Nemescu. decembrie. în Roman Vlad. 1983. 87.. Ed. Niculescu. Muzicală a Uniunii Compozitorilor din R. Ed. Librairie Théatrale. anul VII. Munteanu. L’art vocal – 30 leçons de chant. Iaşi. Paris. vol I – II. Parouty. Bucureşti. Klincksieck. 98. 1990. Roman Vlad şi teatrul muzical în Dinu Lipatti contemporanul nostru. Ed. Paris. Pandi. 1/ 1996. S. Milano. 1998. 1967. Muzicală. Scrisori (traducere din limba germană de Cristian Ghenea) Ed. 86. ISSY – les Moulineaux.

Pavel Stilul în revista Artes – Studii de teaoria artei nr. Ed. anul X. Iaşi.. 1968. III. Roy. 1977. Ed. J. Sandu – Dediu. S. Ed. 119. Doru. Emil. 114. Georgeta. Livorno. Muzicală. Călătorie în ţara muzicii (traducere din limba franceză de: Vera Călin şi Silvian Iosifescu) Ed. Universităţii Naţionale de Muzică. 33 . Lucien. Paris. F. Pierre. S. Romain. R. et Compagnie Française de Librairie. Serie nouă. Roche. Ed. 2001. A. 121. Rolland. 123. Paris. 111. 1991. Bucureşti. Sandu . Paris. Muzicală a Uniunii Compozitorilor din R. Bucureşti. 1964. Cibernetica fonaţiei în canto. 1/ 1996. Ed. R. Ed. Popovici. 117. du Seuil. Vittorio. 1920. Peicu – Moldovan. Bucureşti. 2 – 3 a Universităţii de Arte “G. Piso. P. George. Ed. Paris. Muzicală a Uniunii Compozitorilor din R. Simboluri estetice ale vocii de soprană. 1999. Jean. Roy. 113. Paris. Wozzeck – Profeţie şi împlinire. 107. Eminescu şi liedul românesc. Ed. Paris. Ed. Ed. Bucureşti. 1992. Ed. Valentina. Bucureşti. 122. Doina. 120. La Tecnica del canto. Jon. 2002. Muzicală. Jean. Ed. Arta cântului vocal. Ed. Tradiţii şi contemporaneitate în muzica japoneză: Joji Yuasa în revista Muzica.. Valentina. 1999. Muzicală a Uniunii Compozitorilor şi Muzicologilor din România. Muzicienii noştri se destăinuie. Seuil. 125. Fayard. 124. Paris. Ed. Bucureşti. 105. Adriana. Valentina. Muzicală a Uniunii Compozitorilor din R. 1958. Ed. 108. 2003. Monteverdi. Rebatet.italiană de Eugen Costescu) Ed.. Trouver sa voix. vol. Romain. 1960. nr. Despina. 104. 106. 1962. M. Rolland. Muzicală. Facla. P. Pinghireac.Dediu. 1974. Ed. Verdi. 1994. Enescu”. Bucureşti. Bucureşti. Petecel. 1/ 1999. Robert Laffont. L. Raffaello Giusti. Bucureşti. 110. 2001. Timişoara. 1996. 116. 118. Puşcaş. 109. du Seiul. Sbârcea. Porcile. Paris. R. Pinghireac. 112. Rondeleux. du Seuil. Bucureşti. 2000.. Petit. Hachette. Introducere în opera contemporană. Le Groupe des Six. Serie nouă. Ed. 1964. Présence conteamporaines – Musiques française. Muzicală. Fundaţiei “România de Mâine”. Sandu – Dediu. Nicolae Coman: repere stilistice ale creaţiei de lied în revista Muzica.. 115. Ricci. Ed. Debresse. Rossini sau triumful operei buffe. Les conflits de la musique française 1940 – 1965. Rotaru. Musiciens d’autrefois. 1931. Une histoire de la musique. nr. Muzica românească între 1944 – 2000.

34 . Muzicală. 1990. Gerard & C. Poetica muzicală (traducere de Marta Pană) Ed. 1918. Muzicală a Uniunii Compozitorilor din R. Vieţile marilor compozitori. 129029. Functional lessons in singing. Varga. G. 130. Anatol. Ed. 1998. Tamba.. Ovidiu. Ştefănescu. 2002. Ioana. Bucureşti. vol.. 128. Carillo – Rio de Janeiro. vol. Ioana. }ăranu. Paris. Bucureşti. Ivan şi Walter. Orfeul moldav şi alţi şase mari ai secolului XX. IV. Cluj – Napoca. Cristina. 127. 136. L. Dima”. Ed. Ed. Bucureşti. Fundaţiei Culturale Române. Musique nouvelle. Ed. Conservatorul “Gheorghe Dima”. 1/ 2002. O istorie a muzicii universale. Prentice – Hall. Zeno. Muzicală.. Igor.. vol. O istorie a muzicii universale. Ed. E. Curs de forme muzicale. Cornel. nr. 132. Tommelleri. Configurarea metaforei între auditiv şi vizual în revista Artes – Studii de teoria artei nr. Musiques traditionnelles du Japon – Des origines au XVI-e siècle. 131. Cuvinte despre sunete. Heugel. 1997.. Ed. H. Bucureşti. Pauline. Viardot – Garcia. 129.. 1996. Sârbu. Ed.. 146. Cité de la Musique/ Actes Sud. 1974. H. Stehmann. 138. Schiţă monografică în revista Muzica. 1999. 145. III. O istorie a muzicii universale. Bucureşti. 2001. Teodorini. O istorie a muzicii universale. 144. Vieru. Serie nouă. II. Ioana. vol. (traducere: Anca Irina Ionescu) Ed. I. “G. Histoire de la musique. Timbrul şi forma muzicală în revista Musica. Ed. Cartea Românească. Valentin.126. Verviers. Ştefănescu. nr. Timaru. 139. Valentin. 1964. Felicia Donceanu – Creaţia vocal camerală. 140. Ioana. Cluj. R. Arles. 1/ 1992. Ştefănescu. Arta cântului. J. Ricordi. Studii şi eseuri muzicale. 1973. 1956. Ed. Fundaţiei Culturale Române. Academia de muzică. Paris. New Jersey. Ed. Ed. H. 1875. C. Bucureşti. 134. Luciano. Trusler. Stravinski. Fundaţiei Culturale Române. Elemente de stilistică muzicală. 143. nr. S. 1994. 2 – 3.. Ehret. 133. Ştefănescu. 1995. Une heure d’étude. Ed. 142. Akira. Lider. I. Englewood Cliffs. Fundaţiei Culturale Române. Bucureşti. 1981. Cei trei vienezi şi nostalgia lui Orfeu. 1967. 1983. Ed. 1981. Vancea. Universitatea de Arte “George Enescu” Iaşi. 135. INC. Timaru. Stuckenschmidt. Bucureşti. Muzicală. Varga. Ovidiu. Belcanto – 10 Ancient italian arias. Buchet/ Chastel. Teodorescu – Ciocănea. 137. Schonberg. vol. 147. 141.

Webern. 2002. 1998. 1988. Ed. Le chanteur. Incursiune în istoria artei cântului şi a esteticii vocale. 150. A.148. Muzicală. Ed. Pro Transilvania.. Paris. Métaillié. 149. Sociologie de la musique – Le fondements rationnels et sociaux de la musique. Voinea. Paris. Max. Ed. 35 . Ed. Anton. 151. Bucureşti. Silvia. Wicart. 1931. Weber. Philippe Ortiz. Bucureşti. Calea spre muzica nouă.

Leningrad. Schott’s 9. Song Cycle for Soprano and Piano. Babbit. Ed. 11. 5. 1987. Ed. Bacovia. 15.R.. Universal Edition No. Henze. pe versuri de Mariana Dumitrescu. 6. Robert Desnos. Cântece pentru voce şi pian. 16. Muzicală. pe versuri de Clement Marot. op. Dan. Felicia. 1960. Oper in 3 Akten-nach der Tragödien Erdgeist und Büchse Der Pandora von Frank Wedekind. 1957. Volo di notte. C. Emil Botta. Vasile Nicolescu. John. Bucureşti. Tre poemi. Cage. 12. Şapte cântece. 3. 5 orchesterlieder nach ansichts Karten. Bucureşti. Lieduri pentru voce şi pian. 7. Rainer Maria Rilke. Alban. Lieduri. Mioriţa. Lieduri. Literatura Artistică. pentru voce. Ion Brad. S. 13.P. Boulez. Berg. 1989. Dumitru. New York. favola per musica tratta da fiabe di Collodi. Universal Edition Nr. 10745 A. 15. Luigi. Emilly Dickinson. Chişinău. József Attila. Bucureşti. Enescu. Peters Corporation – Copyright by Henmar Press Inc. Dallapiccola. 11980. 14.S. 14 Cântece pe versuri de Carmen Sylva. Ed. pe versuri de Arghezi. Ghiorghios Seferis. Tudor. ue 12652. 12126. Enescu. Ioana Tsatsos. Hanz Werner. Universal Edition. Grimm e Perrault – libretto di Giuseppe Di Leva. 1977. 2. Mainz. 1968. George. Bucureşti. Le Marteau sans maître. versurile Ioan Meiţoiu. Bucureşti. Donceanu. 1987. R. Milton. Lulu. Luigi. Du. Bucureşti. Polilicino. Muzicală. Universal Edition. per una voce e orchestra da camera. 1985. Muzicală. 4. Nicolae. Pierre. Boelke – Bomart Publications. 4. Cuclin. Aria. Ars Viva Verlag. Lieduri. 1965.4. Dumitru Popescu. Bucureşti. pour voix d’alto et 6 instruments – poèmes de René Char. op. Eugenio Montale. Coman. Chiriac. Ed. Ed. 8. Muzika. Oper în 3 Akten – Text von Alban Berg nach dem Georg Büchners Drama. 1956. 17. Muzicală a Uniunii Compozitorilor din R. Alban.S. F. 1999. George.A. Călinescu. Felicia. Ed. 36 . Un alto da Vol de nuit di Antoine de Saint – Exupèry. clopote bisericeşti şi tubulare şi bandă de magnetofon. Alban. Dallapiccola. orgă. texten von Peter Altenberg. Constantinescu. Voice (any range). 1949. Ed. E. Wozzeck. Berg. New York. 10. Berg.. Muzicală.L. Muzicală a Uniunii Compozitorilor din R. Donceanu. PARTITURI 1..

31. texte de Jean Cocteau. op. 22. L’enfant et les Sortilèges. clarinet şi pian. Olah. L. G. P. Munteanu. Niciodată toamnă. 30. Luigi. Universal Edition. 24. 23. gemischten Chor und Orchester. Viorel. text după Eschil. poème de G. 1968. Pierrot lunaire. Cântece – Autoportret. Spătărelu. manuscris. 1965. pe versuri de T. Viorel. P. Mihail. 5336. Muzicală a Uniunii Compozitorilor din R. 1957. pe versuri de Emil Botta. nr. Teatru muzical în două acte. Emil Ciomac. Moskva. Isus e oricând printre noi. Nono. Söhne. Livia. Poemele luminii pe versuri de Lucian Blaga. 36. Arnold. L. Jora. comedie muzicală în două tablouri pe un libret de Mircea Zaharia şi Cristian Misievici după Farce de maîstre Pathelon. Poulenc. Maurice. Farse medievale. Teodorescu-Ciocănea. Voiculescu. violino e orchestra. Blaga. Vasile. Muzika. Mihail. Jora. Bucureşti. S. O. Tatăl nostru pe versuri de Dumitru Spătaru. Jora. 27. Cristian. manuscris. Colette. E numele tău. Muzicală. Lesnea. 37 . Aurel. A. Ariosti. Vasile. Ravel. V. fantaisie lirique en deux parties. Adrian Maniu. Schönberg. Vasile. 19 Cântece pe versuri de Al. La voix humaine. Mainz. 32. per soprano. S. Francis. trio pentru voce. A. 5338.. Misievici. Tiberiu.. 26. 28. nr. Ars Viva Verlag. trio pentru soprană.. 16 Cântece pentru voce şi pian. 29. J. Il canto sospeso. 35. Munteanu. Spătărelu. E. L. R. pe versuri de Lucian Blaga. R. A. Universal Edition. 1984. Ed. manuscris. Alt und Tenor-Solo. manuscris.18. manuscris. Arnold. S. Mihail. Hanz Werner. manuscris. tragedie lyrique en un act. S. Spătărelu. George Bacovia. 5334. Ed. 25. Schönberg. 15 gedichte aus «Das Buch der Hängenden gärten» von Ştefan George. Bucureşti. Bucureşti. S. 34. Câtece pe versuri de Tudor Arghezi. für Sopran. 1959.. Goga. Teodoreanu. E. Bucureşti. Stroe. Spătărelu. versiunea română. 33. Pillat. 19. Dreimal Sieben Gedichte aus Albert Girauds – Deutsch von Otto Erich Hartleben. 21. 20. Mainz. 15. George Murnu. Paris. Vorbeşte o fată. Muzicală a Uniunii Compozitorilor din R. 1956. clarinet şi pian. Henze. pe versuri de Goethe. Edition Schott 5037. Echinocţii. manuscris. pe versuri de O. 1980. pe versuri de Dumitru Spătaru. 1968. Éditions Ricordi. Bucureşti. Orestia II. Ed. Vasile.

op. Bucureşti. Muzicală. I. Fundaţiei “România de Mâine”. Webern.Toamna. Universal Edition. Das zeitgenössische Lied. Eminescu. vol. Ediţia alcătuită şi îngrijită de prof. manuscris. Compozitori români contemporani. 43. Iona. 40. Ein Querschnitt durch die Liedliteratur des 20 Jahrhunderts. 2000. Ediţia alcătuită şi îngrijită de prof. manuscris. Vier Lieder. Muzicală a Uniunii Compozitorilor din R. Bucureşti.37. 1980. 42. Anton. XXX.. Georgeta Ştefănescu – Barnea. XXX. Ed. 5748. Lieduri din creaţia contemporană românească. 1967. 8257. Fundaţiei “România de Mâine”.S. 12. Editions Schott nr. 39. 2000. Vlad. 44. Bucureşti. pe versuri de R. Lieduri din creaţia contemporană românească. Georgeta Ştefănescu – Barnea. 38 . Evangheliile toamnei pe versuri de Nichita Stănescu. 38. univ. pe versuri de M. Vieru. Arghezi. manuscris.M.Rilke. Variaţiuni dansante şi cântate pe tema «Pescăruşului» de Cehov. II. Anatol. Roman. 5747. Culegere de lieduri. operă după tragedia lui Marin Sorescu. XXX. Ed. Bucureşti. nr. vol. 5745. Le stagioni giapponesi per Michiko Hirayama per canto e pianoforte. Vlad. XXX. 41. Roman. manuscris. manuscris. univ. 5746. R. Ed. Ed.

Sign up to vote on this title
UsefulNot useful