Inculturarea Luminii dumnezeieşti după comentariul Sf. Ioan Hrisostom la cuvântarea Sf.

Pavel din Areopag
Diac. Prof. Dr. Ioan CARAZA

•1. Tematica discursului Sf. Pavel în comentariul Sf. Ioan Hrisostom Ca dialog cu cei din afara credinţei creştine sau ca proces de inculturare, s-a preconizat în legătură cu discursul din Areopag al Sfântului Apostol Pavel observarea distincţiei dintre: recunoaştere şi contradicţie; sensibilitate didactică şi dogmatică pură; recunoaşterea culturii profane şi ceea ce este diferit din punct de vedere creştin, toate acestea ca polarităţi necesare[1]. În ceea ce priveşte comentariul Sfântului Ioan Hrisostom la cuvântarea din Areopag, se are în vedere din punct de vedere patristic nu atât exegeza, cât teologia sa[2]. În comentariul său, Sf. Ioan Hrisostom face abstracţie de faptul că Sf. Pavel ia ca punct de plecare în discursul său o alianţă între filosofie şi Evanghelie. De aceea, în sens istorico-critic, Sf. Ioan Hrisostom nu poate fi luat ca măsură a exegezei la acest text, dar cu atât mai mult ca teolog al profunzimilor Sf. Scripturi, care la sfârşitul sec. al IV-lea ştia că în ciuda alianţei dintre teologie şi filosofie continuau să existe diferenţe fundamentale între mărturisirea credinţei creştine şi învăţăturile filosofice. Într-adevăr, Sf. Ioan Hrisostom arată că în întâlnirea dintre credinţa creştină şi gândirea antică la Atena erau prezente în mod latent acele controverse, care aveau să se manifeste ulterior în decursul istoriei teologiei[3]. Într-adevăr, în acest sens, Sf. Ioan Hrisostom subliniază ideea „Învierii" în discursul Sfântului Pavel şi anume nu ca ceva „incredibil" pentru atenieni, aşa cum, pe de altă parte, în Evanghelie şi gadarenii s-au înfricoşat de lucrarea lui Hristos, ci ca „judecată asupra lumii" (In 12, 31), numai prin prezenţa Luminii (In 3, 19; 5, 26) care răscoleşte întunericul (In 1, 5) şi care la rândul lui se porneşte împotriva Luminii, conform profeţiei străvechi (Fac3,15). În acest sens, Sf. Pavel afirmă că Hristos „a murit din cauza păcatelor noastre şi a înviat pentru îndreptarea noastră" (Rom 4, 25). De aceea, pentru Sf. Ioan Hrisostom, cele mai însemnate teme legate de aceste lucrări ale lui Dumnezeu pentru mântuire, sunt nu atât raportul dintre Revelaţie şi cultură[4], cât ponderea pocăinţei, crucii, urmării lui Hristos în vederea intrării prin El ca printr-o „Uşă" (In 10, 9), singura cale pentru cunoaşterea lui Dumnezeu (In 14, 6). Sf. Ap. Pavel sublinia că „dacă Hristos n-a înviat, zadarnică este şi credinţa şi propovăduirea" (1 Cor 15, 11). Dar întrucât acest eveniment a avut loc ca un „adevăr" (In 8, 32), hotărâtoare sunt „tăria neclintită şi sporirea în Hristos, ştiind că în Domnul osteneala nu este zadarnică" (I Cor 15, 58). Sf. Ioan Hrisostom merge în interpretarea sa la discursul din Areopag nu dinspre filosofie înspre Înviere, ci invers, deoarece el avea aceeaşi convingere ca şi Sf. Ap. Pavel, că: „nimic nu putem împotriva Adevărului, ci pentru Adevăr" (2 Cor 13, 8). Primul şi cel mai important element al propovăduirii apostolice era menţionarea faptului că moartea lui Hristos s-a datorat păcatelor lumii. La Cincizecime, Duhul Sfânt l-a îndemnat pe Sf. Apostol Petru să spună mulţimilor: „Voi L-aţi omorât!" (FAp 2, 36), realitate care i-a făcut pe ascultători să se simtă „străpunşi la inimă" (FAp 2, 37). Îndrumarea a fost: „Pocăiţi-vă şi fiecare dintre voi să se boteze şi veţi primi darul Duhului Sfânt!" (FAp 2, 38). Deci, Hristos era „Uşa de intrare" prin „lepădare de sine" (Mc 8, 34), ca o „afundare" pentru asemănarea cu El şi ieşirea la „păşunea" darurilor Duhului Sfânt (In 10, 9). Astfel, întreg sensul Învierii lui Hristos este judecarea de sine pentru îndreptare şi îmbrăcare a lui Hristos. Aşa arată Sf. Pavel şi Galatenilor: „Hristos Cel răstignit, v-a fost ca şi zugrăvit în faţa ochilor" (Gal 3, 1); „O, copiii mei, pentru care sufăr durerile naşterii până ce Hristos va lua chip în voi!" (Gal 2, 19). Pentru Sf. Pavel însuşi, îmbrăcarea în Hristos însemna: „M-am răstignit împreună cu Hristos şi nu mai trăiesc eu, ci Hristos trăieşte în mine; şi viaţa mea de acum în trup o trăiesc în credinţa în Fiul lui Dumnezeu, Care m-a iubit şi S-a dat pe Sine Însuşi pentru mine" (Gal 2, 20). Acest lucru însemna într-un fel „ieşirea la păşune" după „intrarea prin Uşă". Este, de fapt, următorul element hotărâtor al chemării la îndreptare în propovăduirea apostolică: „Alerg ca să-L cunosc pe Domnul Hristos şi puterea Învierii Lui" (Fil 3, 10). Fondul său aperceptiv iudaic şi, în urma

Sf. 28). Pavel era oprit de Duhul să meargă (FAp 16. deoarece în alte locuri Sf. Ioan spune că Pavel acordă Mântuitorului calitatea de „Judecător" (FAp 17. „să umble în căile lor" (FAp 14. 31) datorită Învierii Sale. sunt şi riscă să rămână fără „înviere". apoi în Bereea. adresându-li-se ca unor „catehumeni" cu astfel de noţiuni începătoare. 16). Pavel arată că în concepţia lor ei Îi atribuiau lui Dumnezeu patimi omeneşti şi tocmai de aceea le vorbeşte despre Dumnezeul spiritual şi Creatorul lumii. iar la Atena se arată că. Sf. Pentru Sf. 12). Iconium. de la Hristos la Univers. Ioan Hrisostom se întreabă cum e posibil ca oamenii care „trăiesc. Vorbind atenienilor în Areopag. 24). 29). pentru arătarea Adevărului. cum arăta Sf. „cele ale lui Dumnezeu" (Mc 8. 20). văzând cetatea plină de idoli" (FAp 17. nu venea. ca şi acel copil din avion care plângea că nu vede avionul. Pavel propovăduia pe Hristos îndată după convertire şi iudeilor dintre elini. Punctul central al propovăduirii Sfântului Pavel este chemarea la pocăinţă. Care cheamă la intrare pe „poarta cea strâmtă" (Lc 13. iar unii dintre filosofii epicurei şi stoici discutau cu el". considerându-l „vestitor de dumnezei străini. Sf. Astfel. El este „har şi adevăr" (In 1. şi Care în acest sens învaţă că „nimeni nu vine la Tatăl" (In 14. care însă căutau să-l omoare (FAp 9. El arată că în acest sens Dumnezeu „a trecut cu vederea veacurile necunoaşterii Sale" (FAp 17. cu toate că nu e departe de nici unul din noi" (FAp 17. Ignatie Teoforul şi Biserica în Hristos ca Biserică universală. Pavel. Galatia. Sf. 27). Sf. 7). 13). apoi pe continentul european la Filipi. Deci. în sec. Pavel a constatat că atenienii erau plini de înţelepciune omenească. întemeind comunităţi creştine. Pavel îl prigoneau mai curând iudeii decât păgânii[5]. ci în „lepădarea de sine". Arătând că Dumnezeu a rânduit „timpul şi hotarele locuirii lor" (FAp 17. Chestiunea era justificată. 30). IV. faţă de Care cei ce nu se pocăiesc.. El a propovăduit apoi în Cipru. Ei erau. pentru care a luat ca punct de plecare statuia închinată „zeului necunoscut" (FAp 17. ci un dar al lui Dumnezeu. el „se întărâta cu duhul. fiind vorba de o viaţă imorală ca o consecinţă indirectă a idolatriei. Macedonia. astfel trebuie arătat că neamul omenesc se trage dintr-un singur om[8]. nu erau considerate de Sf. Vasile cel Mare a simţit nevoia să pună în lumină „creaţia din nimic" (2 Mac 7. Chemarea la pocăinţă avea făgăduinţa asemănării cu acel „bărbat pe care Dumnezeu L-a înviat din morţi" (FAp 17. care determinau viaţa morală a oamenilor prin idolatrie. din cauza idolilor. Pavel punctul de plecare este de la nucleu la cosmos. 6) Său decât ca „fiu al lui Dumnezeu" (In 1. Antiohia Pisidiei. Pavel a ţinut acolo vestita sa cateheză pentru neamuri. Dacă Dumnezeu este Creatorul. 51). 26). cu referire la întoarcerea oamenilor de la trufia Turnului Babel. ca cel Care. şi anume prin El ca „Uşă" (In 10. „Puterea" de a intra este tot Hristos (Ioan 1. Acest lucru înseamnă şi o critică la adresa cosmologiilor antice. Listra. doar L-ar găsi şi L-ar pipăi. Derbe. o direcţie pentru care oamenii aveau în continuare nevoie de ajutor: „A aşezat pe fiecare popor la locul lui ca să caute pe Dumnezeu. Invitat să vorbească în Areopag. Misia. mai mult decât o mamă pentru pruncul ei. 19) şi despre „lucruri străine" (FAp 17. despre o „învăţătură nouă" (FAp 17. cu toate că în Epistole el avea să arate că oamenii „nu s-au îngrijit să aibă pe Dumnezeu în cunoştinţă". Sf. iar această judecată asupra întregii omeniri este aceea că prin pocăinţă toţi oamenii sunt chemaţi la „înviere": „Instruiţi cu grijă în această privinţă. Ioan Hrisostom comentează cu multă sensibilitate în Omiliile 38 şi 39 la Faptele Apostolilor temele abordate de Sf. un rezumat perfect al propovăduirii Sfântului Pavel. Aşteptându-i pe Sila şi Timotei pentru a merge mai departe spre Corint. el arată sensul şederii la Atena[7]. prin simbolul „grăuntelui de muştar al Împărăţiei lui Dumnezeu" (Mt 13. 16). Sf. Pentru lepădarea de sine. Era vorba. să trecem la lucruri serioase şi să lucrăm pentru a deveni . Sf. 31) deschide cerul (Ioan 1. deoarece binevestea pe Iisus şi Învierea" (FAp 17. neavând nevoie de nimic şi căutând numai curiozităţi pentru cunoaştere: „Discuta în sinagogă cu iudeii şi cu cei credincioşi şi în agora în fiecare zi cu cei de acolo. la Tesalonic. la limitele unui popor prin amestecarea limbilor. şi tocmai de aceea „i-a lăsat în seama minţii lor" (Rom 1. desigur o necunoaştere vinovată. la care ei trăseseră cu urechea. 33) sunt măsură pentru cele omeneşti. Pavel un drept al său. 12) prin Jertfa Sa. 28) după Sfânta Scriptură în lucrarea sa Hexaimeron.convertirii. Astfel. 18). Sf. cu toate că era respins de către comunităţile iudaice din acele locuri. 23)[6]. În acest sens. Sf. direcţia căutării lui Dumnezeu era nu în „umplerea". Ioan Hrisostom arată şi scopul acestei lucrări providenţiale. 17) Care. 28) să nu-L poată găsi. îşi arată nu forţa. deci. ca „aur lămurit în foc" (Apoc 3.. se mişcă şi sunt" în Dumnezeu (FAp 17. Ioan Hrisostom arată că pe Sf. unde a fost dus pentru a fi salvat din mâna iudeilor din Bereea. Pavel nu avea intenţia să propovăduiască la Atena. şi dacă nu era de ajutor. 31) tocmai datorită vieţii Sale în voia lui Dumnezeu. El a venit numai pentru acest ajutor. cel haric în Hristos. ci dăruirea totală de sine. deci. ajutorul nu era altul decât calea lui Hristos. Sf. 9).

voi însă înţelepţi întru Hristos. Pentru ca credinţa voastră să nu fie în înţelepciunea oamenilor. Ap. decât pe Iisus Hristos. ci o luau în râs. Grigore Taumaturgul. când am venit la voi şi v-am vestit taina lui Dumnezeu.. chemarea către Corinteni era asemănătoare cu îndemnul la pocăinţă adresat atenienilor: „Căci mi se pare că Dumnezeu. discursul Sf. totuşi nu aveţi mulţi părinţi. răbdăm. precum şi eu lui Hristos" (1 Cor 4. ca toţi să fie una. Pavel îşi continuă călătoria misionară în Corint. ascunsă. dar nu a putut ajunge la „lepădarea de sine" (Lc 18. deoarece „omul trupesc nu este sensibil la lucrurile duhovniceşti" (1 Cor 2. vă rog. Căci am judecat să nu ştiu între voi altceva. Ambrozie.. Deci. Pe lângă comentariul Sf. În acest fel. ci ca să vă dojenesc. să-mi fiţi mie următori. 1-8). Noi suntem nebuni pentru Hristos. şi pe Acesta răstignit. prin lepădare de sine. ca de altfel nici cei din Corint după aceea (1 Cor 4. Sf. Ioan Hrisostom spune în continuare că atenienii n-au dat importanţă lucrurilor de fond din cuvântarea Sfântului Pavel. suntem goi şi suntem pălmuiţi şi pribegim. pe noi. binecuvântăm. Astfel. spre slava noastră.! Acest examen de conştiinţă vă va trezi speranţa când veţi vedea cu câtă grijă Domnul veghează asupra voastră. pe care Dumnezeu a rânduit-o mai înainte de veci. În viziunea din „Păstorul lui Herma". Noi suntem slabi. între care: Tertulian. voi însă sunteţi tari. 32). deci. ca pe nişte osândiţi la moarte. şi cu ce I-am greşit lui Dumnezeu. orice gând de deznădejde se va risipi în inimile voastre şi nu veţi mai crede vreodată că sunteţi părăsiţi de Dumnezeu". 9-16). fraţilor. şi cu ce-I suntem datori prin recunoştinţă pentru binele primit de la El. nici „nu s-au simţit străpunşi la inimă" ca cei de la Cincizecime (FAp 2. Grigore de Nyssa. le-am dat-o lor. Era vorba de acea urmare care însemna. aşa că ei nu au primit doctrina sa[9]. Ci propovăduim înţelepciunea de taină a lui Dumnezeu. n-ar fi răstignit pe Domnul slavei" (1 Cor 2. Aceasta este şi interpretarea celor mai mulţi comentatori din ultima sută de ani la discursul din Atena al Sf. o consideră doar o cateheză filosofică pentru cunoaşterea lui Dumnezeu[13]. 20-24). 9). 32). Vasile cel Mare. în urma dezbinării din cauza neperceperii distincţiei dintre „filosofie" şi „Evanghelie". Sf. ei nu-i dădeau atenţie. Pavel a constituit un leitmotiv exegetic pentru mulţi Sfinţi Părinţi. Ocărâţi fiind. Dacă în Areopag n-a avut câştig de cauză. Sf. Iar cuvântul meu şi propovăduirea mea nu stăteau în cuvinte de înduplecare ale înţelepciunii omeneşti. Ap. tot astfel nici atenienii n-au putut lăsa „cultura" pentru credinţă. deoarece singura lor preocupare era nu „Adevărul" (In8. Căci de aţi avea zeci de mii de învăţători în Hristos. Irineu. Ieronim şi Augustin[12]. Didim cel Orb. ne-a arătat ca pe cei din urmă oameni. Singura cale pentru tămăduirea „dezbinării" era urmarea lui Hristos. care sunt pieritori. Unii. 22). Tocmai aici. Deosebirea dintre Sf. întrucât „cunoştinţa îngâmfă şi numai dragostea zideşte" (1 . ca măturătura tuturor. Şi ne ostenim. Am ajuns ca gunoiul lumii. dar nu înţelepciunea acestui veac. în timp ce învăţătura cea mai profundă răsuna în auzul lor. în cele din urmă.prietenii lui Hristos! Până când Îl vom trata ca pe un duşman? Până când nu-I vom arăta altceva decât indiferenţă? Să căutăm. căci. Căci eu v-am născut prin Evanghelie în Iisus Hristos. ei au râs când au auzit despre Înviere (FAp 17. această stare este comparată cu „pietrele" care se rostogoleau până la marginea apei. 37) atunci când Sf. ca următor al lui Hristos cu Lumina dumnezeiască sub cruce. fiindcă ne-am făcut privelişte lumii şi îngerilor şi oamenilor. şi cei care din cauza înţelepciunii omeneşti au ajuns la dezbinare. ci o părere sau alta a vorbitorilor. ci în puterea lui Dumnezeu. Şi înţelepciunea o propovăduim la cei desăvârşiţi. ci în adeverirea Duhului şi a puterii. Pavel. Atunci. Şi eu întru slăbiciune şi cu frică şi cu cutremur mare am fost la voi. Pavel îşi completează propovăduirea cu semnificaţiile crucii lui Hristos şi în Hristos şi incompatibilitatea ei cu înţelepciunea omenească (1 Cor 1. Sf. Prigoniţi fiind. Ap. Origen. lucrând cu mâinile noastre. Nu ca să vă ruşinez vă scriu acestea. În smerenia Sfântului Pavel atenienii n-au simţit prezenţa lui Hristos. Pavel. Voi sunteţi întru slavă. n-am venit ca iscusit cuvântător sau ca înţelept. însă. De aceea. intrarea pe „Uşa" care este Hristos. Ca şi „tânărul bogat" care a fost atras de Lumina lui Hristos. încercau să intre şi nu puteau[11]. Pavel le-a vorbit despre pocăinţă (FAp 17. 23). Pe care nici unul dintre stăpânitorii acestui veac n-a cunoscut-o. Actualitatea comentariului Sfântului Ioan Hrisostom Sf. dacă ar fi cunoscut-o. precum şi Noi una suntem" (In 17. Ioan Hrisostom. Care înainte de Sfânta Jertfă spusese: „Slava pe care Mi-ai dat-o. 30). apostolii. 2. Huliţi fiind. ca pe nişte copii ai mei iubiţi. nici a stăpânitorilor acestui veac. până astăzi. este adusă la cunoştinţă Corintenilor astfel: „Şi eu. iar noi suntem întru necinste! Până în ceasul de acum flămânzim şi însetăm. ne rugăm. 14)[10]. Clement Alexandrinul.

44) şi „aur lămurit în foc" (Apoc 3. întrucât este „Părintele luminilor" (Iac 1. Pavel şi încheiate cu chemarea: „Urmaţi-mi mie. Şi dintre voi înşivă se vor ridica bărbaţi grăind învăţături răstălmăcite ca să tragă pe ucenici după ei" (FAp 20. întrucât „nu se pune sub obroc. de aceea. VI-VII s-a căutat explicaţia Revelaţiei prin filosofie după ce a fost precizată unicitatea celei dintâi. al IV-lea. Sf. A urmat apoi şi dezbinarea în Biserică după Sinodul de la Calcedon. Sf. „crescând" (Fac 1. Pavel îşi arată nu doar dezamăgirea faţă de cei din Areopag. 15). aşa cum nu intră un odgon prin urechile acului. 10). „comoară ascunsă în ţarină" (Mt 13. Pe temeiul Învierii lui Hristos Sf. al Luminii (Ps 35. ci şi faţă de urmările filosofiei care ignoră Lumina şi crucea în urmarea lui Hristos cu rezultatul traumatizant al dezbinării (1 Cor4. filosofia antică s-a năpustit asupra Revelaţiei. dar nu şi celor ce nu sunt „în casă".15). 14). 15). 27). 18) ca la „izvorul vieţii" şi. pentru ieşirea la păşunea darurilor Duhului Sfânt. singura cale de intrare prin „Uşă". despre Care Sf. „dovedită că este vie" (Evr 7. IV. ci în sfeşnic"(Mt 5. 35). 8). Ca unul care făcuse o propedeutică filosofică în Areopag spre a călăuzi la „Înviere". prin erezii. despre care Sf. Ioan Hrisostom insistă în comentariile sale asupra consecinţelor Învierii lui Hristos pentru îndreptare şi. care o acapara prin erezii. 4). Ioan Hrisostom s-a referit la această dramă[14]. la Pomul Vieţii. întrucât Mântuitorul spusese: „Nimeni nu vine la Tatăl decât prin Mine" (In 14. astfel. Ap. alungând păsările răpitoare (Fac 15. Maxim Mărturisitorul. al IVlea Sfinţii Părinţi alungau înţelepciunea omenească de la Jertfa lui Hristos. Faţă de sec. 9-16). ştiind că şi la atenieni se referea observaţia Mântuitorului în legătură cu tânărul bogat. şi anume pentru urmarea lui Hristos în acele condiţii arătate de Sf. aşa cum s-a întâmplat şi în cazul atenienilor. Pavel spunea în urma „Taborului" personal de pe drumul Damascului că: „Nimic nu putem împotriva Adevărului. atunci când: „Cuvântul era Viaţa şi Viaţa era Lumina oamenilor" (In 1. precum şi eu lui Hristos!" (1 Cor 4. ci pentru Adevăr" (2 Cor 13. Pavel. care în faţa atenienilor nu s-a ruşinat de Crucea lui Hristos (Mc 8. acolo se vor aduna şi vulturii" (Lc 17. 6). când Revelaţia trebuia apărată de „filosofie". Ioan Hrisostom face o propedeutică a sensurilor teologice ale crucii. a Cărui „Viaţă" este „dovedită ca fiind vie" (Evr 7. hotărâtor era faptul că Lumina Evangheliei era rezultatul unei „Vieţi" născute ca Duh. 17). Pavel spunea: „Alerg să-L cunosc pe Domnul Hristos şi puterea învierii Lui" (Filip 3. 30) ca de la Ierusalim la Ierihon. chiar în sensul arătat de Sf. dar în Corint criticase filosofia. în sec. părtăşie la binefacerile vieţii în Hristos. 29-30). întrucât „Adevărul" încinge cu putere: „Ca o armă te va înconjura adevărul Său" (Ps 90. Inculturarea Luminii era numai o cale către acea „Viaţă". . 4). Acest Adevăr care încinge mijlocul este cea mai de seamă dintre „armele Luminii" (Efes6. tot astfel în sec. Învierii şi urmării lui Hristos ca inculturare a Luminii dumnezeieşti pentru toate timpurile.Cor 8. tot astfel şi Sf. înţelepciune care considera Jertfa răscumpărătoare prin Înviere doar un „stârv". 8). Cu puterea acestei „Vieţi" oamenii trăiau o „coborâre" (Lc 10. desigur. singura cale de intrare prin „Uşă". După cum Avraam apăra jertfa poruncită de Dumnezeu. adică la viaţa lui Hristos. 26) duhovniceşte în „sânul lui Dumnezeu" (In 1. ca şi în starea primordială. când. 37). în sensul că numai „grăuntele de muştar" al Împărăţiei lui Dumnezeu (Mt 13. 78). la care Sfinţii Părinţi au venit cu o cateheză filosofică prin Sf. Cel mai traumatizant lucru pentru Biserică a fost în acest sens încercarea lui Iulian Apostatul de a reintroduce chiar păgânismul în Imperiul Bizantin. şi Sf. Lumina lui Hristos „luminează tuturor celor din casă" (Mt 5. Pentru această inculturare. Atenagora Atenianul („Despre învierea morţilor") a preluat teologia Învierii amintită în Areopag de Sf. Pavel când spunea celor din Efes că în urma sa „vor veni lupi răpitori care nu vor cruţa turma. Dionisie Pseudo-Areopagitul şi Sf. care ca înţelepciune omenească nu cunoaşte „înţelepciunea lui Dumnezeu tainică şi ascunsă" din Hristos (1 Cor 2. care nu putea intra în Împărăţia lui Dumnezeu. aşa cum profeţise Mântuitorul: „Unde va fi stârvul. 1). ba chiar o sfidează şi o prigoneşte. 35). Căci Învierea însemna puterea de a intra prin „Uşă" în sens pascal şi părtăşie la viaţa lui Hristos Cel viu pentru a deveni fii ai lui Dumnezeu. Temerea sa a fost însă adeverită în sec. 9). întrucât „nu au ochi să o vadă" (Mt 13. 8). Tocmai de aceea insistă Mântuitorul asupra acestei stări a Bisericii prin lucrarea Sa răscumpărătoare: „Să fie mijloacele voastre încinse şi făcliile aprinse!" (Lc 12. 11). 31) deschide cerul. 18). Această explicaţie însemna o cateheză pentru filosofia antică. Ca şi Sf. 16). Sfinţirea Cuvântului lui Dumnezeu ca Adevăr prin Jertfa lui Hristos însemna încingerea cu puterea de a deveni fii. Pe lângă alţi Sfinţi Părinţi ai Bisericii. Era. aluzie la nevoia lepădării de sine pentru intrarea prin „Uşă": „Cele cu neputinţă la oameni sunt cu putinţă la Dumnezeu" (Lc 18. Pavel. Era o chemare la „lepădare de sine". În faţa Corintenilor. Ap. Pavel se arătase prudent.

18).Biserica. Dar în acest sens. 29). fie ca zădărnicia muncilor lui Sisif. Pavel: „Nimeni să nu se amăgească! Dacă i se pare cuiva dintre voi că este înţelept în veacul acesta. fie ca mersul şarpelui. Concluzii Teologia Sf. în acelaşi sens cu îndemnul Sf. zadarnică este şi credinţa şi propovăduirea" (1 Cor 15. ci constituie evenimente cu sensul lor profund. Ioan Hrisostom. Ioan nu este „în pom". Ap. În esenţa ei. Am înviat. ci o situaţie cu mult mai grea. prin coborârea din „umplerea de sine" cu ajutorul „cheilor Împărăţiei" (Mt 16. 5).Hristos. 16).Sfânta Scriptură. 6) decât prin „Uşa" care este Hristos. niciodată drept. 19): . iar coroana . astăzi nu mai este vorba despre o „dezbinare" ca cea din Corint. „Viaţa" în Hristos este adâncă şi dreaptă. Sf. deoarece ca „neamuri" au fost luminate în Hristos. Am înviat odată nu demult din păcat. Sfintele Scripturi. care pentru lume rămâne închis. acoperă Adevărul care trebuie descoperit. când poate ajuta numai o evaluare a Sfintelor Scripturi printr-o interpretare relevantă şi catalizatoare a lor în Lumina lui Hristos. 18) de ademenire şi prigoană. Cea dintâi înviere este cu mult mai mare decât a doua. 22). dar. şi deschizătoare a cerului (In 1. De asemenea. Sf. Această înviere dintâi este izbăvirea de păcate a doua înviere este învierea trupului. Biserica în sensul de tulpină a acelei rădăcini. elementele sale principale ar simboliza: rădăcina .şi tocmai acesta este sensul în care Sf. Să nu deznădăjduim. coroana arborelui apostolic. Revelaţia prin Jertfa lui Hristos ca rădăcină a Bisericii apostolice. tulpina . după o îndelungată perioadă de folosire a Sfintelor Scripturi doar în sens critic pentru corectarea unor abateri din Biserica apostolică. 6). să se facă nebun ca să fie înţelept" (1 Cor 3. aşa cum la ieşirea din Egipt prin adâncul mării s-a poruncit poporului „să nu se abată nici la dreapta nici la stânga". Augustin în „Confesiunile" sale. Pavel spunea: „Dacă Hristos n-a înviat. iar istoria nu este doar o ştiinţă. 8).Întrucât murim de o îndoită moarte înviem şi cu o îndoită înviere. . Ap. din cauza adâncului baptismal. este în Hristos asemănare prin pocăinţă şi botez. Ceea ce Sf. Căci e cu mult mai mare lucru să izbăveşti de păcate. Ţi-a dat-o pe cea mai mare. „Domnul Hristos îl va ucide cu suflarea gurii Sale şi îl va nimici cu strălucirea venirii Sale" (2 Tes 2.. aşteapt-o şi pe cea mai mică. lumea rămâne la suprafaţă cu istoria ei supusă ciclurilor recurente. datorată fenomenului secularizării. Faţă de lume. deoarece Hristos era acel „adânc" care nu avea nevoie să fie deschis şi care nu putea pierde niciodată această smerenie. 7) pentru rămânerea în adâncul lui Hristos ca şedere cu tărie în faţa „porţilor iadului" (Mt 16. deoarece „nimeni nu poate veni la Tatăl" (In 14. Grigore de Nazianz. literele Sfintelor Scripturi. aruncând moartea cumplită a păcatului şi desbrăcând haina cea veche. nici de învierea cea mai mică. întrucât numai El este „calea" (In 14. iar Sf. teologia Sf. Sf. deci. Scriptură istoriseşte ca deschidere a adâncului izbăvitor din robia faraonică. cât şi „legarea" lui (Mt12. cu învierea cea mai mare. Dacă am compara Biserica apostolică cu un arbore. Pentru el. lineară. adică prin pierderea credinţei. În ambele sensuri. dar pe care Hristos îi adună. vor fi „cei care vor auzi glasul Lui" (In10. şi „fără El nimeni nu poate face nimic" (In 15. 11). Mântuitorul spusese că: „Cel ce-şi va pierde sufletul său pentru Mine şi pentru Evanghelie îl va câştiga" (Mc 8. 35). teologia Sf. şi acest lucru tocmai pentru că oamenii care nu sunt din „staulul" cel vechi. Consecinţele cosmice ale Învierii au fost atât „aruncarea afară a stăpânului lumii" (In 12. 31). decât să vezi un trup înviat. Ioan Hrisostom este deosebit de actuală astăzi. 51). ca şi Întruparea. Dar acel „puternic" poate fi „dezlegat" tocmai prin ignorarea puterii lui Hristos prin Învierea şi adevărul Vieţii Lui. Care scoate din „latura şi umbra morţii" (Is 9. Teologia lui împrospătează dimensiunile botezului şi încinge mijlocul în Hristos. ca unul căruia „i-au fost sfărâmate armele pe care se bizuia" (Lc 11. Trei Ierarhi are aceste trei elemente. Pavel recomanda „armele cele de-a dreapta şi cele de-a stânga" (2 Cor 6. Cu învierea cea mare am înviat şi noi mai demult. Vasile. 1) cu Lumina Sa. Pavel arată însă că atunci când acela va fi dezlegat. ci ea înseamnă sesizarea şi elucidarea profunzimilor Sfintelor Scripturi ca acea „mira profunditas" menţionată de Fer. De aceea cu privire la urmarea Sa în Lumina şi Crucea Sa. Sf. când neam botezat"[15]. Ioan Hrisostom este teologul care pune în lumină aceste profunzimi ale Sfintelor Scripturi. şi aşa cum Sf. ne-am îngropat împreună cu El în botez şi am înviat împreună cu El prin botez.

art. Ioan Hrisostom. p. [5] Sf. col. 15. 38. Ioan Gură de Aur. Nouvelle Revue Theologique. P. în vol. op. Bossuyt. în rev. 104.G. p. 206. [14] Sf. p. 50. 1973. [9] Omilia 39.[1] Michael Fiedrowicz. p. Bucureşti. Paris. nr. "Mitropolia Olteniei". ibidem. [10] Ibidem. Unitatea neamului omenesc după Sf. Ioan Hrisostom. 1942. Activitatea Sf. Bareille. Ioan Hrisostom. p. p. 96. col. col. p.. Eine Exegese zu Apostelgeschichte 17. Babylam et contra gentes. 2002. Friedrowicz. p. "Scrierile Părinţilor Apostolici". 2. „Die Rezeption und Interpretation der paulinischen Areopag-Rede in der patristischen Theologie. col. 71-83. 2. [4] Vezi în acest sens: Michel Gourgues. vol.16-31): un dossier fermé?". 2005. cit. Dr. [6] Heinz Külling. „La littérature profane dans le discours d'Athènes (AC 17. 86-105. Pilda IX. Oeuvres complètes de S.. Constantin Preda. Radermakers. Bareille. 232. 2002. apud J. Paul à Athènes (Ac 17. cit. Bareille. în rev. 351-381. P. [15] Sf. p.. [3] Ibidem. p. p. [2] Ibidem. 533-572.23. vezi şi Cuvântări la Praznice Împărăteşti. col. 2002. J. Bucureşti. 283-291. J. 22. Omilia 38 la Faptele Apostolilor. 1995. 229.G. 433-442. nr. 96-97. „Rencontre de l'incroyant et inculturation. [11] Herma Păstorul. . 1870. 16-34)". 2. A se vedea şi alte lucrări exegetice: Iustin Moisescu. în rev. Pavel în Atena. [7] Omilia 38. Bucureşti. Liber in S. 1980. 1. Propovăduirea Apostolică. vedenia III. 241-269. apud J. 78110.G. rev. 1995. în Revue Biblique. 10-17. [13] Ph. Coman. [12] Vezi M. 244. 246. Trierer Theologische Zeitschrift. Zur Bedeutung des Agnostos Theos. Bucureşti. I. [8] Pr. în rev. Theologische Zeitschrift. 1-2. apud J. nr. 559-570. Prof. Cuvânt la Înviere. Chrysostome. cit. Lect. 50. p. nr. nr. Structuri retorice în Faptele Apostolilor. 234-265.

Sign up to vote on this title
UsefulNot useful