Macesul este o adevarata planta panaceu.

Cu greu poti gasi o afectiune indiferenta la actiunea nenumaratelor principii active pe care le contine aceasta. Din primele zile de viata si pana la adanci batranete, macesele ar trebui sa ne insoteasca in permanenta. Am fi cu mult mai sanatosi si mai fericiti. Invaluita in legende si ajunsa astazi obiect de studiu a nenumarate colective de cercetare din lumea intreaga, intrand in compozitia a mereu mai multor produs farmaceutice, aceasta planta-minune nu conteneste sa ne uimeasca cu efectele ei aproape miraculoase si cu gustul minunat al ceaiului, vinului, dulcetii, sosurilor sau a supei de macese. Planta salbatica, dar si decorativa, aliment delicios, dar, inainte de toate, un medicament de exceptie, merita sa ne luam ragazul sa aflam mai multe despre maces. Macesul, ruda trandafirului Inrudit cu trandafirul si facand parte din genul Rosa, familia Rosaceae, macesul este raspandit prin cele aproximativ 200 de specii ale sale in majoritatea regiunilor temperate si subtropicale ale emisferei nordice. Numai la noi in tara intalnim 51 de specii spontane sau cultivate, cea mai raspandita fiind specia spontana Rosa canina L. Denumirile populare sunt extrem de variate: cocadar, calcaderiu, cecadar, cascadin, ciucuri de maracine, maracinele cioarei, macies, maracinele cotofanei, rasura, rug de maces, rug salbatic, rugul-vacii, ruja, rujita, scoabe, scochin, scorus nemtesc, sipica, suies, trandafir de camp, trandafir salbatic, trandafir de padure, trandafir cainesc, tufa de rug, zgorghin. Foarte asemanator cu macesul este si trandafirul de dulceata, Rosa rugosa. Dintre nenumaratele specii de maces o atentie deosebita o merita macesul de munte, Rosa pendulina L, care prezinta un continut de 10 ori mai mare de vitamina C decat macesul obisnuit de ses, Rosa canina L. Istorie si legende Datorita proprietatilor sale deosebite, macesul era folosit pe scara larga, inca din Antichitate, ca planta medicinala, de catre greci, romani, persi, arabi si chinezi. In legendele grecesti apare chiar si sub apelativul de "sangele lui Adonis". Intr-una dintre legendele care povesteste despre dragostea Afroditei, zeita frumuseţii, dragostei, casatoriei si a fertilitatii, pentru Adonis, macesul apare intr-o ipostaza inedita. Marte, zeul razboiului, care o dorea pe Afrodita pentru el, hotaraste sa-l omoare pe frumosul Adonis. Cei doi incearca sa se salveze fugind, dar nimeresc intr-o tufa de macese. Afrodita, intepandu-se in spinii acestuia, lasa sa-i cada o picatura de sange pe florile alb-roz de maces, care s-au transformat atunci in minunate flori rosii si parfumate de trandafiri. Se povesteste, de asemenea, ca primele rozarii, primele siraguri de matanii ale calugarilor catolici, ar fi fost facute din macese insirate pe o ata, numele de rozariu venind astfel de la numele latinesc al maceselor. In traditia noastra populara, macesul este una dintre principalele arme impotriva strigoilor, fie ca este folosit ca tepusa pentru a le strapunge inima, fie ca sunt puse crengi de maces la poarta, la usa grajdului sau la fereastra, pentru ca sa nu poata veni strigoaicele sa ia laptele vacilor sau chiar pe al proaspetelor mame. Si nu este de mirare, pentru ca daca nimeresti intr-o tufa de maces spinos primavara, cand e acoperita de minunatele si atat de parfumatele flori albe sau roz, sau toamna, cand e incarcata de fructele micute de un rubiniu atat de atragator, cu greu vei mai scapa fara sa-ti rupi hainele si sa nu te ranesti in spinii puternici si arcuiti sub forma de carlig. Doar varietatea Rosa canina Assisiensis nu are spini pe tulpina.

de 4-6 cm in diametru. pe pante inclinate. in faza de inflorire deplina. pentru a capata apoi. o enzima care la temperaturi mai mici continua sa oxideze vitamina C. In acelasi timp. macesul il intalnim atat in liziere de paduri de foioase.1. indeosebi acidul malic si acidul citric. Dupa recoltare. devin moi si pierd cea mai mare parte a substantelor active. mai ales. visinele si mandarinele si de 200 de ori mai bogat decat merele. fiind foarte putin pretentios. avand un continut de 50 de ori mai bogat decat lamaile. pe vai si lunci de rauri sau pe marginea drumurilor si a cailor ferate. deoarece fructele brumate se inmoaie si pierd o parte din vitamina C. o culoare rosu inchis. motiv din care dupa aceasta perioada nu se mai culeg in scop medicinal. . pe coaste insorite sau semiumbrite. adevaratele fructe. atentie!. creste si pe cele mai sarace soluri. De asemenea. au cinci petale de obicei roz pal. cele cu pete negre nu se culeg. iar frunzele ovale si cu marginea dintata au o lungime de 2-4 cm si o latime de 1-2 cm. contribuie la stabilizarea vitaminei C. iar daca se indeparteaza printr-un ciur fin semintele si puful randamentul scade la 6 la 1. Ele pot fi uscate si in incaperi bine aerisite pana ce se stafidesc si se pot rupe in degete. Rezista la geruri de -25 sau -30 de grade Celsius. cat si pe pasuni. Macesele au forma sferica sau elipsoidala. Randamentul la uscare este de 2 la 1. Iar daca vorbim despre macesul de munte. Crescand in tufe de 1-5 m inaltime. cu 5-7 frunzulite. dar nu rezista in turbarii si pe terenuri mlastinoase si are nevoie de soare.200 . fanete. de fapt. Acest lucru este necesar pentru a inactiva ascorbinaza. macesele pot fi taiate. rezultate din dezvoltarea receptaculului floral. puternici si incovoiati. deoarece in ele au fost depuse ouale mustei de maces. formate din mai multe tulpini lungi si elastice acoperite cu spini puternici. macesele trebuie uscate cat mai repede. Tulpina este alungita si ramificata cu ramuri lungi de 1-4 m. Dupa ce au capatat culoarea rosu inchis. pentru a nu pierde substantele active. La uscarea florilor randamentul este de 4-5 la 1. pana la inaltimi de 1. pseudofructe. la caderea brumei. Florile si frunzele se culeg in lunile mai . si peri aspri care pot produce alergii. atunci cand incep sa se inmoaie. Macesele sunt.Descrierea plantei Macesul este extrem de raspandit.700 m si nu are nevoie speciale in privinta apei. macesul este ideal pentru garduri vii. continutul este inca de 10 ori mai mare. cu ghimpi de 3-15 mm. dar. dar pot fi si albe sau roz inchis. denumite impropriu seminte. dar se pierde o parte din vitamina C. Pentru a grabi uscarea. care sunt si ele utilizate. in apropierea lacurilor. acizii din macese. culoare portocalie in faza de parga si rosie sau rosie-portocalie la maturitatea deplina. metalele conduc si ele le degradarea vitaminei C. ci cel mult alimentar. Astfel. Substante active Macesele reprezinta un adevarat depozit de vitamina C (acid ascorbic si acid dehidroascorbic). La maces frunzele sunt penate. Florile. cand sunt complet coapte.iunie. pietroase si erodate. Recoltare Macesele se recolteaza manual in perioada august . trebuie ferite de soare pentru ca se incing foarte usor si fermenteaza. cand sunt in parga si perfect tari. Fructele necoapte si ciupite si.octombrie in functie de specie si de altitudine. In interiorul lor se afla achenele. in orice caz inainte de caderea brumei. de 100 de ori mai bogat decat ciresele. Corecta este uscarea cu aer cald la o temperatura de 85-105 grade Celsius pana ce macesele devin tari si friabile.

contra durerilor produse de reumatism.8% substante minerale. astfel ca au atras atentia asupra lor inca din cele mai vechi timpuri. acid linoleic si acid arahidonic. Medicii din Grecia si din Roma Antica. sulf si zinc. sunt puse in evidenta noi si noi beneficii ale acestora. Cercetarile propriu-zise au inceput insa mai tarziu si sunt in plina desfasurare. Proprietati medicinale au insa si macesele din zonele joase (de pe dealuri si podisuri). PP. care contin cantitati insemnate de vitamina A si E. 21% zaharuri. 3. de la o zi la alta. glicozide ale beta-sitosteronului. Precautii si contraindicatii Pulpa de macese nu are nici un fel de contraindicatie. 2. fosfor. catar respirator. au un efect iritant foarte puternic asupra aparatului respirator si asupra celui digestiv. terpenoide. fier. licopen (izomer al carotenului). acesti perisori pot declansa reactii alergice severe. 23% celuloza. vitamine din complexul B. reprezentand unul dintre principalele puncte forte ale maceselor. P.6% proteine. ca prurit. Aceleasi elogii le gasim si in reviste medicale germane. ranitilor si copiilor cu avitaminoza. inviorator. Conform studiilor facute de biochimistii si de farmacistii romani. aportul de carotenoide cu beta carotene. acid malic si acid citric. In plus. cele mai bogate in vitamina C sunt macesele culese de la peste 800 m altitudine. Astfel ca. alfa si beta tocoferol (vitamina E). extrem de vie. gustul dulce-acrisor.Dar macesele contin si alte vitamine de mare valoare pentru organismul nostru. Petalele florilor contin ulei eteric. in schimb. gasim vitaminele B1. Despre efectele vindecatoare ale maceselor exista dovezi scrise deja in urma cu mii de ani. continutul de protovitamina A este de 20 de ori mai mare decat in mere. disconfort gastro-intestinal. pectina. B2. Nu mai putin important este continutul lor de polifenoli. toate acordand spatii ample miraculoaselor macese. Semintele de macese. ca protovitamine A. Primele utilizari medicale Culoarea lor rosie. magneziu. Zeci de mii de oameni au beneficiat de binefacerile lor. Astfel. acid nicotinic (vitamina antipelagroasa). acizi grasi esentiali-acid linolic. mai ales perisorii de pe aceste seminte. Macesele reprezinta si un puternic mineralizant. flavonoide. din India si din China le elogiaza virtutile terapeutice in tratate pastrate pana in zilele noastre. K. Comisia guvernamentala pentru plante medicinale din Germania atrage atentia ca un consum de peste 10 grame de seminte de . De aceeea. pigment care le imprimă culoarea rosie-portocalie. antociani. beneficiile maceselor sunt cunoscute si in traditia noastra populara. in cazul persoanelor alergice se recomanda evitarea contactului cu acesti perisori. citrate. De exemplu. licopen si izomeri ai rubixantinei. mangan. Daily Telegraph publica un articol cu titlul Macesele sunt mai eficiente decat calmantele din farmacie. De asemenea. bioflavonoide. potasiu. cu grija. La fel. compusi glicozidici. seleniu. Macesele contin 49% apa. calciu. 3. iar semintele contin vitamina F si cantitati mari de tocoferol (vitamian E). precum betulina. fier. In timpul Celui De-Al Doilea Razboi Mondial erau culese. B5. in lucrari prezentate la congrese medicale. B3. daneze sau americane. Nu trebuie sa uitam insa ca macesele reprezinta o sursa importanta de antioxidanti.5% acizi. inspira sanatate chiar de la prima vedere. acizi organici. In macese se mai gasesc lecitine si compusi terpenici. fiind printre cele mai bine tolerate remedii cunoscute. considerate de referinta la nivel mondial. din fiecare tufa de pe marginea drumului sau de pe diferitele coclauri si erau transformate in siropuri sau in ceaiuri medicinale ce erau administrate bolnavilor din spitale. in 2008. Iar valoarea energetica a fructelor proaspete este de 135 kcal la 100 g. prin continutul de magneziu.

. Nu numai ca ele au un continut extrem de ridicat din majoritatea vitaminelor. cu 30 de minute inainte de alaptare. dulceata. jucand un rol important in procesele metabolice fundamentale. pasta de macese. reprezinta un excelent tonic. Se recomanda in special consumul de macese la schimbarile de anotimpuri atunci cand temperaturile variaza brusc si organismul este mai sensibil. in plus. Alergii. un excelent vitaminizant natural. in caz de anemii. mineralizant si revigorant. a sistemului cardiovascular. previn bolile infectioase si complicatiile acestora. care creste rezistenta organismului la efort si nu ar trebui sa lipseasca din alimentatia zilnica a varstnicilor. la efort fizic sau intelectual. De asemenea. inainte de toate. actiunea de potentare antivirala a interferonului le face deosebit de eficace pentru stimularea imunitatii. a celor slabiti sau aflati in convalescenta. le asigura necesarul de vitamine si minerale. Procese metabolice. de stabilizare a glicemiei. jeleu. vin si in nenumarate preparate farmaceutice. infuzia putand fi administrata inclusiv sugarilor. combat astenia. a hormonilor steroizi. regenerant. cu o jumatate de litru de infuzie combinata de macese pe zi. ajuta si la asimilarea vitaminelor si mineralelor din alte surse. febra. stimuleaza biosinteza colagenului. Le imbunatateste pofta de mancare. hipoglicemiant. in primul rand. Ele pot fi consumate sub forma de ceai. convalescenta. In primul rand. regleaza nivelul de catecholamina. O cura de 45 de zile. favorizeaza dezvoltarea normala a sistemului nervos.macese pe zi poate conduce la intoxicatie din cauza cianidelor din compozitia acestor samburi. antianemic. Copii. sirop. Macesele reusesc astfel sa stimuleze functionarea tuturor celulelor organismului. In plus. preventiv tumoral. Cel mai bun moment pentru inceperea unei astfel de cure este la sfarsitul iernii . in anemie accelereaza producerea de globule rosii. joaca un rol deosebit de important in procesele de oxidoreducere si in respiratia celulara. Vitaminizant.inceputul primaverii. Curele de vitaminizare cu produse pe baza de macese sunt importante in special in sezonul rece. au un efect antiimbatranire. ele fiind extrem de utile si datorita rolului lor antiinflamator. Macesele reprezinta efectiv un plus de sanatate. raceli. de vitamina C. Bogatia de substante antioxidante. pot fi folosite in combaterea alcoolismului si tabagismului. face minuni in prevenirea alergiilor de primavara. regleaza metabolismul calciului si stimuleaza fixarea lui in oase. cand incepe polenizarea si cei cu sensibilitate alergica sunt cel mai greu incercati. reduc edemele. Dar. cicatrizant. dar. asigura o buna functionare a organelor interne. Macesul poate fi considerat ca facand parte din categoria plantelor panaceu. Rar exista vreo afectiune in vindecarea careia macesele sa nu joace un rol mai mult sau mai putin important. Macesele au un efect antidiabetic. asa incat efectul sa fie maxim in luna aprilie. Dar macesele reprezinta. Macesele reprezinta o reala protectie in fata microbilor si a virusilor. Utilizari medicale Aspecte generale. macesele nu ar trebui sa lipseasca din alimentatia copiilor. intaresc circulatia periferica. in cazul gravidelor sau dupa nastere sau in cazul altor afectiuni care slabesc organismul. vitaminizant. Datorita continutului ridicat de acid ascorbic si dehidroascorbic.

dispar si efectele de maini si picioare reci. Datorita contintului crescut de antociani. Medicii japonezi de la Universitatea de Medicina din Osaka au evidentiat in urma mai multor studii ca macesele reprezinta o arma eficace impotriva obezitatii. hipoglicemiant. cate o cura de o luna de zile cu pulbere de macese. a tromboflebitei. Studii recente. pe stomacul gol. alaturi de fructele paducelului. precum oxiuri. asteniile. senzatie de voma. enervarilor. dar si somnolenta. pe stomacul gol. Vitamina C. Contra constipatiei se administreaza cate o jumatate de litru de infuzie de macese indulcita cu miere de mana. decocturi. starea de confuzie mentala si se pare ca sunt de folos chiar si in cazul sclerozei multiple in placi (leuconevraxita). Ele au un efect antidiabetic. bauta dimineata. Macesele reprezinta un adjvant in cazul varicelor. si eliminarea unor substante toxice. In cazul intoxicatiilor stomacale se prepara infuzii concentrate. de asemenea. crampe. ajuta la adaptarea aparatului cardiovascular la conditiile de stres. enterocolite. Datorita continutului de acizi organici pectici regleaza nivelul colesterolului. Astfel. Macesele sunt recomandate in caz de gastrite si chiar hemoragii stomacale. Pentru aceasta se recomanda o cura de 45 de zile cu un litru de infuzie combinata de macese pe zi. intarind peretii vaselor de sange. In primul rand. sa reziste mai bine in fata emotiilor negative.Sistemul nervos. Acizii pectici din compozitia maceselor ajuta la normalizarea florei intestinale si imbunatatesc tranzitul intestinal. Afectiuni gastrointestinale. dar si usor laxative. Se recomanda. migrenele. Eficiente sunt si infuziile si decocturile de macese. stimuleaza pofta de mancare si digestia. reprezentand si un vasodilatator arterial. Afectiuni cardiovasculare. Apoi prezinta proprietati astringente. precum acidul uric. Datorita continutului de bioflavonoide si de vitamina C si P. avand un efect laxativ de intensitate medie. macesele sunt adevarate campioane in prevenirea cardiopatiei ischemice. macesele sunt recomandate si in diabetul de tip 2. cate jumatate de litru . Atat florile si frunzele. amestecate cu miere de albine (2 parti fructe şi 1 parte miere). oboseala. primavara si toamna. macerate la rece. intoxicatii. nevrozele. de inflamatie intestinala. Se utilizeaza fructele crude sau uscate si pulverizate. macesele previn puseele de hipertensiune. sa faca fata furiei. macesele combat insomniile. care se consuma inainte de mese. vinuri tonice si pulberi. diuretice. La venirea sezonului rece este utila si o cura de doua luni cu sirop de macese. a crizelor de anghina pectorala si infarct. cate 2-3 lingurite pe zi. S-a observat. Diabet. un adjuvant de exceptie. In cazul afectiunilor gastrointestinale macesele reprezinta. la trezire. realizate in Germania. macesele sunt eficiente in combaterea fragilitatii capilare. Deja dupa o cura de doua saptamani sa constatat o reducere a colesterolului si a zaharului din sange. Astfel. amneziile. cat si fructele reprezinta inclusiv un adjuvant in caz de dizenterie. arata ca o cura cu macese ajuta organismul sa se adapteze mai bine la conditiile de stres. imbunatatind permeabilitatea si elasticitatea acestora si imbunatatind circulatia periferica deficitara. dar si pentru eliminarea viermilor intestinali. arteritei si a aterosclerozei. De asemenea. antidiaretice. la suprasolicitare. bioflavonoidele si vitaminele din complexul B previn ateroscleroza. Interesant este ca decoctul combinat de seminte de macese. anxietatea. Obezitate. de stabilizare a glicemiei. fiind un excelent regulator al digestiei. frustrarilor. de asemenea. precum si o inhibare a procesului de depunere a tesutului adipos. ascaroizi.

ceea ce permite utilizarea lor in cure prelungite cu decocturi. care. Franta. O infuzie din flori de macese reprezinta un laxativ eficient pentru copii. in caz de cistite. se recomanda cate 6 linguri de pulbere de macese pe zi. Afectiuni hepatobiliare. Macesele au un pronuntat efect diuretic. conform unor studii aprofundate facute de catre Comisia guvernamentala din Germania care reglementeaza folosirea plantelor medicinale. Macesele contin o adevarata colectie de substante antioxidante si antiinflamatoare. recomandandu-se utilizarea infuziei sau tincturii de macese. Si aici s-a evidentiat atat reducerea sau disparitia durerilor. macesele devin treptat o optiune de tratament. Cine doreste poate indulci ceaiul cu o lingurita de miere.administrat zilnic. Astfel. In cazul artritei reumatoide si a osteoartritei. pielonefrite. are efect opus. ajungandu-se chiar la inlocuirea antiinflamatoarelor de sinteza. in tari precum Germania. Macesele au insusirea de a mari secretia biliara si au o actiune benefica in cazul diferitelor afectiuni hepatice. regularizand activitatea hormonala si compensand pierderile de sange care pot provoca anemie. cele mai spectaculoase rezultate ale marilor centre de cercetare privesc actiunea maceselor asupra articulatiilor. in cazul colecistitelor si a dischineziei biliare. impiedica formarea de calculi biliari si previne colicile. iar contra constipatiei si hemoroizilor se beau cate 2 cani de infuzie din flori de macese pe zi. fiind chiar un adjuvant valoros contra dizenteriei. Contra colicilor abdominali se iau 2 lingurite cu pulbere de macese pe zi. precum se stie. Aceste efecte se datoreaza. dar si pulpei maceselor care mareste imunitatea organismului pe segmentul urinar. Afectiuni renale si urinare. Studii preliminare arata ca aceasta cura cu infuzie combinata de macese ar putea avea ca efect si diminuarea in volum a calculilor biliari de mari dimensiuni. vertij si stari de slabiciune. s-au obtinut rezultate spectaculoase in cadrul unui studiu danez din 2004. antiinflamator si calmant asupra mucoaselor tractului urinar. dar si o imbunatatire a mobilitatii articulatiilor. Danemarca. semintelor de maces. a litiazei si a colicilor biliari se administreaza cate un pahar din infuzia combinata de macese. Infuzia combinata de macese are efect antiinflamator biliar. in cazul insuficientei renale. In cazul hemoragiilor menstruale. cresc rezistenta organismului la frig si impiedica aparitia crizelor de reumatism. dismenoree. care a evidentiat nu numai reducerea sau disparitia durerii. prevenind astfel crampele. a edemelor renale. cat si imbunatatirea mobilitatii. in caz de leucoree. Rezultate remarcabile s-au obtinut si in cazul gonartrozei si coxartrozei in cadrul unor studii efectuate la departamentul de biochimie al spitalului Gentoffe din Copenhaga. ajuta la mentinerea elasticitatii membrelor si a coloanei vertebrale. Aparatul genital. gonoree. Se prepara din 10 grame de flori la 250 ml de apa clocotita. cu 30 de minute inaintea fiecarei mese. Marea Britanie. in cazul litiazei si infectiilor biliare. in cazul pierderii involuntare de urina. care impiedica degradarea cartilagiilor din articulatii. de exemplu. prezinta nenumarate efecte adverse. Una dintre . fiind utile in cazul inflamarii cailor renale. care contin substante cu un puternic efect diuretic si care protejeaza rinichii si vezica urinara de infectii. Fara indoiala. in cazul formarii calculilor la nivelul rinichilor si a vezicii urinare. infuzii si vin de macese. urmate de cate 10 zile de pauza. Este important de remarcat ca macesele nu produc iritatii. Articulatii. in cure de 30 de zile. In cazul colecistitei. Macesele sunt utile si pentru oprirea hemoragiilor uterine.

astfel incat nu numai ca reduce inflamatia si durerea. ajutandu-ne sa . faringitei. sirop sau dulceata. La randul lui. punand in evidenta ca acest acid impiedica producerea enzimelor si proteinelor care provoaca inflamarea articulatiilor. dar imbunatateste si flexibilitatea coloanei vertebrale. Consumate sub forma de ceai. In general. cat si pentru psoriazis. Propolets cu macese si sirop de zmeura Un excelent produs disponibil in farmacii il reprezinta Propolets cu macese si sirop de zmeura. contuzii. cat si pentru regenerarea articulatiilor deja afectate de boala si pentru reducerea sau chiar eliminarea durerilor ce insotesc aceste afectiuni. Un alt rezultat remarcabil a fost comunicat la Congresul Mondial al Societatii Internationale de Cercetare a Osteoartritei la Roma de catre o echipa de cercetatori din Elvetia. GOPO. lemnul de maces taiat marunt si fiert in apa de baie actioneaza in combaterea bataturilor si a ciocurilor din talpa.aceste substante active. imbunatatirea mobilitatii articulare. polen si miere. a fost descoperita in macese de un grup de cercetatori danezi. favorizand. Infuziile. propolis. Astfel. Se recomanda aplicarea de comprese sau de masaje locale cu decoct de macese atat pentru dureri reumatice. Macesele sunt eficace atat in cadrul tratamentelor externe. cat si interne. intepaturi de insecte. Intern se recomanda consumul a 4-6 lingurite de pulbere din pulpa fructului uscat pe zi. Bolile respiratorii. Macesele sunt folosite cu succes si in cazul bolilor respiratorii. se recomanda o cura de o luna cu o jumatate de litru de infuzie combinata de macese pe zi. galactolipida. Aceasta prezinta un extraordinar efect antiinflamator asupra cartilagiilor dintre discurile coloanei vertebrale. astmului bronsic. pastile de supt care imbina actiunea maceselor cu cea a propolisului si zmeurei. pneumoniei si chiar a tuberculozei. dar ajuta sistemul cardiovascular si pe cel nervos sa reziste mai bine si accelereaza vindecarea. producerea colagenului si a celulelor cartilajului care sunt esentiale pentru sanatatea articulatiilor. pe care nu o scade. de la Basel. macesele cresc imunitatea si ne pazesc de microbi si de raceala. prezent in extractul de macese asupra celulelor cartilajelor din zona articulatiilor. al racelilor. Acestia au testat efectele unui acid gras. In primul rand. asigurand totodata si eliminarea unor toxine din corp. Este de remarcat cresterea rezistentei la infectiile pulmonare in general. trebuie subliniat efectul pulberii de macese in cazul febrei. rinosinuzitei. la schimbarea anotimpurilor si mai ales la inceputul toamnei si al iernii. Este cunoscut de mult timp efectul ceaiului de macese. care calmeaza tusea si revigoreaza orice organism vlaguit de febra. Actiunea sinergetica a celor trei creeaza un antioxidant de exceptie ce intareste imunitatea organismului. Cura de macese este recomandata mai ales in sezonul rece cand este binevenita si asocierea maceselor cu catina. raguselii. in acelasi timp. calmeaza iritatiile mucoasei bucale si faringiene. flavonoidele. macesele sunt eficace atat in prevenirea artritei si intarirea articulatiilor. decocturile si tincturile si-au demonstrat eficacitatea in cazul gripelor. cuperoza si diferite dermatoze alergice. vitaminele si alte substante antioxidante prezente in macese impiedica procesele degenerative de la nivelul tesuturilor articulare. In acelasi timp.

trandafir salbatec. iar varful curbat in jos in forma de secera. acid citric. formate din mai multe foliole. fier. macesele contribuie la refacerea rapida a organismului si a capacitatii lui de aparare si de efort. Dar preferabil este consumul preventiv de macese. malic. in convalescenta. dintate pe margini. durerile musculare sau vertijul. laba matei. maracina. Fiecare floare este formata din 5 petale. K. rinita. trandafir de camp. lecitine. revitaminizeaza si remineralizeaza organismul www. Infloreste in luna iunie. taninuri. In acest receptacul. Mai multe studii arata ca pacientii care iau pulbere de macese. E. Frunzele sunt compuse. B2. tufa de rug. P.pcfarm. se afla numeroase achene. inalt de 1-3 m. Convalescenta. Florile sunt de culoare roz. maracinele cioarei. imbunatatind activitatea sistemului imunitar si intarind actiunea de bariera protectoare a epiteliilor respiratorii. rug salbatic. Studii efectuate inca din perioada Celui De-Al Doilea Razboi Mondial arata ca macesele. de obicei 5-7. cate o lingurita de pulbere de 4 ori pe zi. Compozitie chimica: vitaminele: A. In cazul tratamentelor cu antibiotice consumul simultan de macese prelungit si pe o perioada de minim 10 zile dupa terminarea tratamentului este util pentru prevenirea reactiilor alergice fata de antibiotice. beta caroten. lecitina. De altfel. flavonoide. dispuse cate 2-3 la varful ramurilor. viroza pulmonara. rug de maces. astfel incat sa scapam de disconfortul acestor afectiuni. . inca de la declansarea gripei sau a racelii se vindeca mai repede si organismul le rezista mai bine la febra. tonifica. calcadarin. ciucuri de maracina. PP. zaharuri. 6 lingurite pe zi. carora in mod obisnuit li se spune seminte.ro Macesul Denumirea plantei: Maces (lat. Rosa canina) Familia: Rosaceae Denumiri populare: cacadar. zgarghiu. numit impropriu fruct. pot prevenii infectiile respiratorii. pentru refacerea florei intestinale si imbunatatirea imunitatii afectate de antibiotice si pentru grabirea vindecarii si scurtarea perioadei de convalescenta. imbunatatesc asimilarea substantelor nutritive. B1. racelilor si mucoaselor iritate. La baza frunzelor se afla doua frunzisoare mai mici (stipele). fiind diminuate si efectele secundare precum durerile de cap. precum bronsita virala si bacteriana. numeroase stamine dispuse pe un receptacul care la maturitate devine carnos si de culoare rosie. avand ghimpi cu baza lata. stimuleaza pofta de mancare. in realitate adevaratele fructe. pectină. Ecologia si raspandirea: Macesul este un arbust. uneori albe. pneumonia. saruri minerale de calciu. de forma ovala.spunem adio gripelor. ulei gras volatil. magneziu. sinuzita. indiferent ca ne gasim dupa o operatie sau o infectie.

putina drojdie şi 5 litri de apa. fragilitate capilara. Mai au si actiune diuretica.Marmelada din fructe se poate consuma cat de multa fara sa produca nici un fenomen neplacut. la fel antidiareic. inflamatiile cailor urinare. Se poate adauga la aceasta cantitate şi 2 lamai cu coaja cu tot taiate felii. colagog. Se strecoara apoi se va pune miere şi se pot consuma 2 astfel de ceaiuri pe zi. reface capilarele. datorita flavonoidelor scad permeabilitatea si fragilitatea capilarelor normalizand circulatia sangvina. rani. Acest moment corespunde cu sfarsitul lunii august si inceputul lunii septembrie. Se va lasa la fermentare. Dupa circa 20 de zile (depinde de temperatura la care se tine) nu mai fermenteaza şi se va vedea ca in borcan nu se mai formeaza bule de fermentatie. scade permeabilitatea si fragilitatea vaselor capilare. avitaminoze.Vin din fructe zdrobite – 1Kg. normalizarea circulatiei sangvine. stimuleaza activitatea biliara. fructele au actiune importanta in procesele de oxido.Macerat – 2 lingurite de fructe se vor tine in apa(250 ml) de seara pana dimineata. astringent din cauza taninului. rino-sinuzite. Se va trage de pe . afectiuni vasculare mai ales capilare. Afectiuni pentru care se recomanda: afectiuni hepatice. ulceratiile pielii inclusiv cel varicos. boli renale. cistita. cardiopatie ischemica.reducere si respiratorii celulare. . reface circulatia pana la nivelul creierului. hipermenoree. elimina toxinele din corp. vermicid.5 Kg de zahar. ajuta la functionarea glandelor endocrine. la marginea drumurilor si a padurilor. Datorita continutului ridicat in vitamina C si acid dehidroascorbic. anemie. Mentiuni: Inainte de folosire va rugam consultati medicul de familie. plagi. coleretic. litiaza urica şi biliara. . eczeme. migrena. diaree. Este: vitaminizant de exceptie. micoza bucala. alergie. astenie. Se va fierbe timp de 10 minute dupa care se va strecura şi se poate indulci cu miere daca nu aveti diabet. ca acesta sa aiba o actiune mai puternica. antilitiazic.Se va face pulbere fara samburi din maceşe uscate cu raşnita de cafea şi se va lua un varf de cutit care se va tine sub limba cateva minute dupa care se va inghitii cu putina apa. Preparare: . . dilata arterele. Recoltarea incepe in momentul cand fructele trec de la culoarea caramizie spre rosu-portocaliu. febra. principiul lor activ de baza. Creste prin tufisuri. pe dealuri. arsuri. constipatie. Perioada de recoltare: De la maces se recolteaza fructele in diverse stadii de coacere. ascarizi.Perioada de vegetatie: Planta multianuala.Decoct din 2 lingurite de fructe maruntite la 250 ml apa. Se pot consuma 3 astfel de ceaiuri pe zi. rezistenta la frig scazuta. lipsa poftei de mancare. Calitati curative si actiune farmaceutica: Se folosesc fructele in special. Ajuta in cazul in care se da interferon. Peste care se va pune 1. enterocolite. oxiuri. antiinflamator intestinal. . erizipel. perioada in care macesele contin cantitatea cea mai mare de vitamina C. dar si florile si frunzele. viermi intestinali. In timpul fermentarii ar fi foarte bine sa se puna un furtun de fermentare intr-un vas cu apa pentru a nu intra aerul in balonul in care se face vinul.

care prezintă un conținut de 10 ori mai mare de vitamina C decât macesul obișnuit de șes. in apropierea lacurilor. In muntii Apuseni la Maguri se fierbeau cu sanziene si se luau contra diareei. Creste in tufe de 1-5 m înălţime si pe cele mai sărace soluri. ascuțiți. Denumirile populare sunt extrem de variate: cocadar. scoruș nemțesc. trandafir câinesc. Se dadea copiilor cand aveau colici. sipica. pseudofructe. rugul-vacii. In interiorul lor se afla achenele. Numai la noi in ţară întâlnim 51 de specii spontane sau cultivate. rezultate din dezvoltarea receptaculului floral. pietroase si erodate. fiind foarte puțin pretențios. cea mai răspândită fiind specia spontană Rosa canina L. scochin. de fapt.1. in Salciua (muntii Apuseni). suiș. pentru a căpăta apoi. Înrudit cu trandafirul. in unele zone fructele se dadeau copiilor fierte in apa. sub forma de cârlig. Acest moment corespunde cu sfârşitul lunii august şi începutul lunii septembrie. Este un arbust deciduu. familia Rosaceae. pana la înălțimi de 1. mărăcinele coțofenei. Florile sunt de obicei roz pal. si peri aspri care pot produce alergii. alături de care face parte din genul Rosa. mărăcinele cioarei. fâneţe. macesul este raspandit. perioadă în care măceşele . ciucuri de maracine. trandafir de pădure. in durerile de pantece. tufa de rug. cu 5-7 frunzulițe. dar nu rezista in turbării si pe terenuri mlăștinoase si are nevoie de soare. macesul îl intalnim atât in liziere de păduri de foioase. cat si pe păşuni. atunci când încep sa se înmoaie. în majoritatea regiunilor temperate si subtropicale ale emisferei nordice. Dintre nenumăratele specii de măceş o atenție deosebita o merita macesul de munte. rug de măceş. Se poate lua cate 50 ml de trei ori pe zi in toate afectiunile de mai sus. Foarte asemănător cu macesul este si trandafirul de dulceața. unii amestecau macesele cu dumbrovnic.700 m si nu are nevoie speciale in privința apei. Arealul de răspândire Macesul (Rosa canina) este o specie de planta nativa în Europa. pentru ceai de durere de inima. scoabe. cu ramuri lungi de 1. pe pante inclinate. calcaderiu. dar exista si plante cu flori albe sau roz închis. zgorghin. sovarf si cimbrisor. Maceşele sunt. raguselii si naduselii. Pentru a fi mai eficient se va putea folosi şi paducelul in combinatie. denumite impropriu semințe. culoare portocalie in faza de pârga si roșie sau roșie-portocalie la maturitatea deplina. trandafir de câmp. Frunzele sunt penate.4 m. adevăratele fructe. macesele uscate se amestecau cu tulpini florifere de zmeur. rujita. Ceaiul din macese uscate se lua contra tusei. Măceşele au forma sferica sau elipsoidala. pe coaste însorite sau semiumbrite. Astfel.drojdie şi se pune in sticle cu dop. Au un diametru de 4-6 cm si sunt formate din cinci petale. Rosa rugosa. rug sălbatic. o culoare roșu închis. cecadar. le fierbeau la un loc si zeama lor se lua dimineata pe nemancate. răsura. In traditia populara: coaja de maces se folosea in amestec cu coaja de perj. care sunt si ele utilizate. Organe recoltate Recoltarea începe în momentul când fructele trec de la culoarea cărămizie spre roşu-portocaliu. extrem de raspandit. nord-vestul Africii si în vestul Asiei . este acoperita de tepi mici. Contra naduselii.200 . menta pisata si flori de paducel. ruja. cu o înălţime care variază între 1 si 5 metri. la vopsit in rosu. macies. trandafir sălbatic. Tulpina. Rosa canina L. cascadin. prin cele aproximativ 200 de specii ale sale. Rosa pendulina L. pe vai si lunci de râuri sau pe marginea drumurilor si a cailor ferate.

acid ascorbic.conţin cantitatea cea mai mare de vitamina C. urme de vanilină. acid malic. etc. cum ar fi acidul dehidroascorbic. etc. Elixirul de măceş este recomandat în tratarea bronșitei cronice si a tusei de bătrânețe. saruri minerale. si pulberea de măceşe este foarte eficienta). B2. acid citric. zaharuri 21. K. Cunoscute si utilizate inca din antichitate.16 ori mai multa vitamina C decat citricele. zahăr invertit. B1. iar fata de alte fructe indigene. visine. * Lemnul arbustului de maces.100 de ori mai mult decat in cirese. adevarate "etaloane" in acest domeniu. Indicații terapeutice Ceaiul de măceşe tratează intoxicațiile. carotenoide cu β-caroten. intrecand de 80. etc. flavonoizi. acidul linoleic si acidul arahidonic. Afecțiunile rinichilor si ale vezicii urinare pot fi tratate cu ajutorul ceaiului de semințe de măceş. De la măceş putem valorifica şi florile proaspete.8 %. ulei volatil. acid nicotinic. acizii citric şi malic. celuloza 23. acizi esentiali: acidul linolic. ceaiuri. gemuri. Fructele (Cynosbati fructus) au valoare nutritiva si terapeutica datorita continutului in vitamina C (mai mare ca al citricelor). viermii intestinali (în acest caz. lecitine. diareea. acid malic). flavonoizi. etc. . Fructele sunt utilizate la producerea de siropuri. prunele si pepenii. palpitațiile. zaharuri simple. ALTE INTREBUINTARI * In unele zone. pectine (fibre solubile care ajuta la prevenirea cancerului intestinal). vitamina P. P. fiind un adevărat rezervor de vitamine pentru organismul uman.6 %. Principii active Fructul este foarte bogat în vitamina C. macesele detin cateva "recorduri absolute" in lumea fructelor. acid dehidroascorbic. Vitamina C din fructele de maces este in cantitate de 0. actioneaza in combaterea ciocurilor din talpa. ulei essential. săruri minerale. licopen si izomeri ai rubixantinei.5 % ( in special. Măceşul conţine numeroşi componenţi. vitaminele E. PP. D. acizi 3.0 %. alfa şi beta tocoferol (vitamina E). raportul este si mai mare. ulei gras. pectine. din care se pot prepara ceaiuri. zaharuri. dulcețuri. de unde putem trage o concluzie ca: macesele contin de 4. conținând peste 2000 mg din aceasta substanța la 100 de grame de fruct. pectine. substante minerale 2. febra. afecțiunile hepatice. de cca 120 ori piersicile si caisele si de aproape 200 de ori merele. perele.0 %. carotenoide.5 – 2 %. vitamina A. Infuzia din florile proaspete ale măceşului reprezintă un laxativ eficient pentru copii Principalii Constituenti Macesele contin: apa 49 %. taiat marunt si fiert in apa de baie. ulei gras. vitamina K. proteine 3. principiul lor activ de bază. vitaminele B1 şi B2. frunzele si florile proaspete sunt asezate intre rufe si haine pentru a da un miros placut. Uleiul semintelor de macese contine vitamina F.

stres. paralele cu curbele de nivel. vizibile pe corp. un consum de peste 10 g / zi seminte poate duce la intoxicatii datorita cianidelor din compozitia acestor samburi. * In scopuri ornamentale. datorita insusirilor astringente. vitaminizante. mai ales perisorii de pe aceste seminte. ce potenteaza actiunea antivirala a pielii. mai ales pentru tenurile grase ( lotionari ale fetei. Decoctul din fructe are efect astringent. fiind printre cele mai nenocive remedii cunoscute. La caini cu viermi intestinali se dau 2-3 macese tocate. pentru infrumusetarea peisajului.* In aromoterapie: uleiul esential de maces se utilizeaza in anxietate. acesti perisori pot declansa reactii alergice severe. depresie. frumoase si frunzis bogat. macesul este o specie melifera relativ buna. etc. La bovinele cu indigestie si balonari se dau ramuri proaspete de maces. dimineata si seara). in scopuri antierozionale. in tulburarile menstruale. iar la oi si capre se dau contra sterilitatii si in timpul fatarilor. probleme de menopauza. disconfort gastro-intestinal . care se planteaza in grupuri decorative pe fundalul parcurilor sau sub forma de garduri vii. De aceea. se dau frunze verzi la vaci. amestecate cu hrana.20 kg / ha. catar respirator. * Principiile active din macese au fost fructificate si in cosmetica. tensiune. In schimb. cu prurit. De asemenea. macesul este utilizat in parcuri. cand apare pericolul de avort. Precautii si contraindicatii Pulpa de macese nu are nici un fel de contraindicatie in administrare. la pregatirea diferitelor preparate. ca sedativ. * In medicina veterinara. Macesele sunt folosite mai ales in cazul tenurilor cu pori deschisi. in afectiuni vasculare. * In apicultura. Infuzia sau decoctul din seminte si frunze: se bea cate 1 l / zi. El se planteaza si pentru fixarea solului pe pante mari. gradini si marginea drumurilor. Mai frecvent este utilizat macesul de munte ( Rosa pendulina) cu flori mari. au un efect iritant foarte puternic asupra aparatului respirator si a celui digestiv. capilaritice. sau planta intreaga pentru sporirea productiei de lapte. ca tonic si antiseptic. semintele de macese. ei vor fi indepartati. mai ales pe fata si member. probleme circulatorii. asigurand o productie de miere de 10.

Sign up to vote on this title
UsefulNot useful