You are on page 1of 131

MODELE DE REGIONARE POLITICO-ADMINISTRATIVĂ

RADU SĂGEATĂ

MODELE DE REGIONARE POLITICO-ADMINISTRATIVĂ

Editura Top Form Bucureşti 2004

ISBN : 973-86673-6-4 .

.................. Grecia...... Capitolul IV – Modele de regionare politico-administrativă în spaţiul central şi est european...................8.............. Capitolul II – Standardizarea regională în Europa. Structurile urbane de tip socialist.......................................... IV.......................................................... Modelul liberal-democratic........................1............ Capitolul V – Inserţia modelelor de regionare politico-administrativă în spaţiul românesc......................................1............. VII............5.............. V.......................2.....................................................4...... Regionare prin cooperare voluntară: Regatul Unit.................. IV................................ III............................................................. Structurile de .....................CUPRINS Prefaţă....1......... I........................................... III..................... Unitate prin diversitate.................. Studii de caz........................................................... Regionare istorică şi politico-militară: Germania................... Regionare colonială: Statele Unite ale Americii........................ I............. Capitolul VI – Reformele administrative post-comuniste....................................2...... I......2........................................................... Spania.......................3............................................ Reforma administrativă din Slovacia (1996)......... IV................ Urbanizarea coordonată politic....................... Nomenclatorul unităţilor teritorial-statistice (NUTS)....1....................3............................................. VI.......2.7...................................... Principalele disfuncţionalităţi în organizarea administrativ-teritorială actuală a României şi reflectarea acestora la nivelul relaţiilor dintre aşezările umane... Capitolul VIII – Globalizarea şi sistemul regional european.................................................. III.............................................. V........................... Regionare confederativă: Elveţia..... III..................... Regionare lingvistică: Belgia.......... Reforma administrativă din Ungaria (1990)............. VII.................................. Criteriile ce fundamentează decupajul administrativ-teritorial propus şi metodologia de regionare............ VI.......... Optimizarea organizării administrativ-teritoriale la mezoscară şi microscară.....3................................................. Regionare politică şi etnico-minoritară: modelul sovietic.......................3.. Modelul autonomiilor regionale.................................................................... VI.. Regionare economico-statistică: Danemarca............. Capitolul VII – Optimizarea organizării administrativ-teritoriale a României între tradiţie şi actualitate......... Modelul autonomist-etnocratic........................ Spre Uniunea Europeană................ III.. Inserţia modelului sovietic: regiunile şi raioanele (1950-1968).............................3........................................................................2............................................................................................................................................ III....... Cadru conceptual.....6.....................................6............................................ Optimizarea actualei organizări administrativ-teritoriale a României – o necesitate... Analiza regională a modelului de optimizare propus....................................... Capitolul I – Modele teoretice de regionare politico-administrativă................. III............. VII.............................................................................5. III.................................2................................................................................... Capitolul III – Modele de regionare politico-administrativă în ţările cu democraţii avansate............ Inserţia modelului departamental francez: judeţele interbelice.......... Regionare istorică şi etnico-minoritară: Italia..................................... VII.................. Regionare politico-administrativă: Franţa............................................... VII..........................1....... VII................................................................................................... Reforma administrativă din Polonia (1999).......................................................4...................... Un punct de vedere geografic............... Sistemele politice comuniste şi reformele administrativ-teritoriale................ Evidenţierea principalelor elemente de favorabilitate şi restrictive pentru decupajul administrativ propus.....................1.

.............. Tipuri de zone transfrontaliere...................2........................................................................... Bibliografie................................................................................................................ VIII.................................................................. Tipuri de euroregiuni... .................................................................................................1... VIII...................... VIII............................3.................... Studiu de caz: Euroregiunea Giurgiu-Ruse..................................... Zonele transfrontaliere şi rolul acestora în formarea euroregiunilor..... Zonele transfrontaliere................................ VIII................................................................................................................................................ Aşezările dublete şi rolul acestora în structurarea vectorilor de cooperare transfrontalieră......................................... Propunere pentru o posibilă delimitare..4... Abstract / Resumè...............cooperare transfrontalieră .......

a devenit cercetător ştiinţific la Institutul de Geografie al Academiei Române. Ca urmare. cu o activitate caracterizată ca extrem de promiţătoare pentru perioada următoare. s-a remarcat prin originalitatea materialelor prezentate şi prin demonstraţia de rigoare în abordarea unor probleme controversate ale geografiei actuale. Avantajul funcţiei politico-administrative este acela că se cunoaşte spaţiul pe care îl serveşte. A stabili raportul dintre o funcţie extrem de labilă ca cea politico-administrativă şi organizarea spaţiului geografic înseamnă a avea curajul unei abordări singulare. În cadrul pregătirii la doctorat a efectuat un stagiu de documentare la Universitatea din Angers (2001). Preocupările sale acoperă o problematică actuală şi relativ complexă fiind axate pe analiza structurii şi funcţiilor oraşelor. Timişoara. Şi-a susţinut teza de doctorat Funcţia politico-administrativă a aşezărilor umane din România şi organizarea spaţiului geografic în aprilie 2004 la Universitatea din Bucureşti cu calificativul „foarte bine” şi distincţia „magna cum laudae”. pe consecinţele globalizării asupra sistemelor de aşezări. o reuniune la nivel mondial asupra sistemelor urbane integrate. Acestea acţionează direct şi indirect. Organizarea spaţiului geografic reprezintă totdeauna finalitatea relaţiilor dintre componentele geografice.PREFAŢǍ Domnul Dănuţ-Radu Săgeată a urmat facultatea de geografie la Universitatea din Bucureşti. care se ordonează în raport cu anumite variabile centrale. unde activează şi în prezent. a fost în comitetul de organizare al Comisiei de Dezvoltare Urbană a UIG care a organizat în anul 1998. prezenţa unor activităţi politico-administrative induce o anumită subiectivitate în organizarea acestuia. Dificultatea unei astfel de întreprinderi are la bază în primul rând caracterul peremptoriu al funcţiei politicoadministrative. la Bucureşti. Funcţia politico-administrativă are la bază activităţi de un anumit profil care presupun construcţii instituţionale. în cazul deciziei de relocalizare a unor instituţii administrative. pe organizarea spaţiului geografic şi a sistemelor de aşezări. care sunt guvernanţii. În acelaşi timp. care după ce au devenit centre coordonatoare au atras resurse depăşindu-le capacitatea de prelucrare şi consum. pe geografie politică. dezavantajul este că o funcţie administrativă poate să atragă un regres imediat al aşezării. Prezent la numeroase manifestări ştiinţifice interne. dinamica unui . fără precedente şi experienţe acumulate. în diferite reviste. cu un palmares important de contribuţii ştiinţifice. ca urmare a deciziilor luate în procesul de reorganizare administrativteritorială. ce servesc prin serviciile oferite un spaţiu mult mai vast decât alte tipuri de activităţi. fiind reprezentat de limitele unităţii administrative respective. d-l Radu Săgeată a publicat până în prezent circa 40 de articole ştiinţifice. Istoria chiar mai recentă a Românei este încărcată de exemple legate de evoluţia sau involuţia unor aşezări urbane sau rurale. începând cu cele ale Academiei Române. Revista de Geografie Politică sau în diverse volume consacrate unor manifestări ştiinţifice internaţionale. Faţă de o evoluţie normală a oricărui spaţiu. Ca urmare a acestui efort constant ascendent şi a muncii asidue depuse. am putea spune că la consacrat ca pe unul dintre tinerii cei mai activi. pe analiză şi dezvoltare regională. După absolvire. Analele universităţilor din Iaşi. fiind favorizate aşezările ce deţin astfel de atribute teritoriale. dinamica acesteia şi dependenţa sa de factorii subiectivi. Activitatea depusă în cercetare de-a lungul celor aproape 9 ani. În cazul spaţiilor antropizate rolul comunităţilor umane este hotărâtor. Institutului de Geografie. Bucureşti. Studiul prezent nu este simplu! Am putea spune că reprezintă un unicat în literatura geografică şi nu numai naţională. având o forţă de structurare variabilă în raport cu ţintele şi capacitatea pe care o au în a transforma componentele şi relaţiile tipice lor. pe care a absolvit-o în anul 1995. prin concurs. Aceasta explică evoluţiile explozive ale unor aşezări.

Evident că atuurile acestui studiu sunt multiple. O atenţie deosebită este acordată impactului pe care îl au măsurile politicoadministrative asupra sistemului de aşezări. Consecinţa a fost elaborarea unui studiu care se detaşează prin următoarele caracteristici: .stabileşte un cadru conceptual unitar asupra raportului aşezare umană – organizarea spaţiului geografic. Gradul actual de fragmentare administrativă este considerat prea ridicat în raport cu obiectivele unei dezvoltări regionale autentice. . Este decupajul administrativ-teritorial actual adecvat unei dezvoltări de perspectivă? Este acesta rezultatul unor funcţii politico-administrative relevante ale oraşelor? Care ar putea fi marile discontinuităţi. Se conchide că „spaţiile transfrontaliere reprezintă arii extrem de sensibile şi . cu elemente tipice unui studiu de caz. în etapa interbelică şi a eficienţei economico-sociale în perioada comunistă.prezentarea analitică şi critică a organizării administrative în mai multe state. . prin utilizarea analizei SWOT. trebuie subliniat: angrenarea întregului potenţial intelectual al autorului pentru a pune pe rol o logică a dependenţelor spaţiale având ca motor opţiunea pentru un anumit tip de organizare teritorial-administrativă.elaborarea unui model de optimizare a relaţiei funcţie politico-administrativă – organizarea spaţiului geografic. dar ceea ce este remarcabil.inserarea conceptelor noi privind dezvoltarea în complexitatea relaţiei funcţieorganizarea spaţiului. dar şi cu o putere analitică autorul reuşeşte să finalizeze un demers. Cu un spirit pătrunzător.spaţiu geografic este bulversată sau accentuată de atribuirea şi ierarhizarea funcţiilor administrativ-teritoriale. Într-un context european comparativ sunt analizate şi zonele transfrontaliere.oferă o bază de date şi informaţii pe unităţi administrative extrem de utilă unor abordări complexe. remarcându-se concluziile desprinse în cazul euro-regiunii Giurgiu-Ruse. ţinând cont de importanţa complexă a unor oraşe şi funcţia politico-administrativă a acestora? Cum s-ar putea ajunge la o armonizare a ierarhiilor urbane prin ajustarea organizării administrativ-teritoriale sau invers? Ţinta evident că este una şi anume optimizarea modului de organizare actuală a spaţiului. . . Nu sunt omise nici efectele pe care le-au avut pierderile teritoriale din anul 1940 asupra organizării administrativ-teritoriale şi nici rolul factorului politic în dinamica formelor de organizare în etapa de după 1950. În această reuşită au conlucrat pregătirea teoretică. de bază. dichotomia dintre caracterul spontan şi semi-spontan al structurării spaţiului de către puterile locale sau supralocale. o analiză care poate constitui începutul unei abordări mai riguroase a elementelor de dinamică teritorială. oferă autorului posibilitatea inserării ideilor proprii într-un mediu foarte bine evaluat şi a definirii în consecinţă a subcapitolelor. prin funcţia administrativ-teritorială. documentarea şi mai ales interpretarea prospectivă a evoluţiei spaţiului românesc. Pentru autor relaţia dintre cele două mărimi este proiectată sub lumina raportului centralism/regionalism. .definirea implicită a triadei funcţie politico-administrativă – organizarea spaţiului – sisteme de aşezări şi analiza acestei din perspectivă istorică. Cunoaşterea corectă a evoluţiei modului de organizare administrativ-teritorială. altele discutabile. . multe certe.constituie prima abordare corelativă a funcţiei politico-administrative şi organizării spaţiului geografic. de gestionare adecvată a resurselor pe care le posedă acesta. care oricum este destul de dificil. Această coerenţă în abordare nu putea să nu conducă la o analiză pertinentă.definirea principalelor disfuncţionalităţi actuale în organizare administrativ-teritorială. . axat pe sistemul urban românesc.

univ. încercând să arate marile inconveniente ale acesteia: apariţia unor judeţe fără sisteme urbane proprii. euroregiunile devin tot mai mult structuri teritoriale cu o personalitate proprie. capabile a exercita funcţii regionale. Autorul face o incursiune necesară în sistemele de organizare teritorială la nivel european şi mondial. oferind câteva exemple analitice. dar ulterior construcţia unităţilor administrative se axează pe sistemele urbane şi pe relaţiile dintre principalele oraşe cu funcţii de loc central. poziţia excentrică în raport cu forma spaţială a judeţului respectiv etc. Evident că nu putea să nu se plece şi de la ipoteza revenirii la organizarea administrativ-teritorială din perioada interbelică. Problema este cum să întreprindem o astfel de acţiune? Poate fi înţeleasă optimizarea ca o reparaţie istorică. Modelul are un cadru de pornire format din regiunile istorice. respectiv prin redarea funcţiilor politico-administrative unor oraşe care au fost reşedinţe de judeţ în perioada interbelică? Argumentele prezentate sunt edificatoare! În opoziţie cu această modalitate de optimizare se prezintă un alt demers care porneşte de la necesitatea aderării României la Uniunea Europeană şi necesitatea construirii unor unităţi administrative comparabile. dar cu toate acestea pe măsura intensificării fluxurilor transfrontaliere.vulnerabile la schimbările geografice”. Criteriul regăsit în alte părţi ale Europei. dr. Prof. Toate acestea contribuie la susţinerea ideii de optimizare a organizării administrativ-teritoriale a României. Modelul de optimizare propus se bazează pe un compromis făcut între tradiţie şi necesitatea organizării adecvate a spaţiului şi are la bază stabilirea unor nivele ierarhice clare şi susţinerea unor procese reale de descentralizare şi deconcentrare. bazat pe identitatea culturală şi etnică nu îşi demonstrează viabilitatea în cazul României. Ioan Ianoş . indici de hipertrofiere extrem de mari.

corespunzătoare omogenităţii funcţionale a spaţiilor sociale1.. dimpotrivă. colectivizarea şi sistematizarea subminează sistemul social şi productiv tradiţional. care separă diversele subdiviziuni din interiorul său. ce corespund arealelor de discontinuitate. comercială. arbitari. Dicţionar de Geografie Umană. 1999. Se conturează astfel o organizare funcţională a teritoriului. La nivel macroteritorial. Din contră.Cadru conceptual Caracterul natural şi voluntarist al organizării spaţiului geografic Tipuri de regiuni Organizarea administrativ-teritorială Unităţile administrativ-teritoriale Funcţia politico-administrativă Între specializările care determină tipologia funcţională a unei aşezări umane. impune o organizare politico-administrativă. Bucureşti. natural. sunt foarte greu de îndepărtat. cu atribuţii extra-constituţionale. din colectivităţi locale constituie pe baza unor afinităţi istorice. fiecare stat cuprinde mai multe aşezări umane care constituie nuclee de polarizare pentru zonele rurale limitrofe. apar disfuncţionalităţi în inserţia noilor veniţi concretizate în fenomene sociale marginale. noi arii de influenţă şi polarizare. 297). . organizare care poate fi concordantă cu realităţile din teren sau. care printr-un complex de factori stimulatori sau restrictivi (poziţia geografică. Edit. determinant este factorul subiectiv. cele de tip socialist). se dezvoltă oraşele industriale (în particular. Cu excepţia celor mai mici state. asociată cu exploatarea industrială a unor spaţii reprezintă principalul vector care însoţeşte deciziile politico-administrative. Unităţile administrative devin. constituite dintr-o singură aşezare umană. al căror teritoriu nu depăşeşte câţiva kilometri pătraţi (Vatican. 1 Prin spaţiu social se înţelege spaţiul aşa cum este perceput şi folosit de membrii unui grup social (Erdeli et al. datorate complementarităţii potenţialului natural şi al tipului de economie tradiţională. Centrele administrative se dezvoltă hipertrofic ca urmare a soldului migratoriu. iar în mediul rural. a moştenirilor culturale şi spirituale comune. unităţi de dezvoltare industrială sau de exploatare a unor resurse naturale. necesitatea exercitării puterii centrale pe întregul teritoriu al statului. Fie că este vorba de o aşezare cu funcţie industrială. Se conturează astfel centre de convergenţă a fluxurilor. accentuând migraţia spre marile oraşe. deciziile administrative au ca rezultat organizarea administrativ-teritorială. amplificate în multe cazuri artificial. mai mult sau mai puţin omogen din punct de vedere al resurselor naturale şi umane să fie străbătut de tot felul de frontiere. astfel încât. p. în interiorul statului să nu existe zone privilegiate. Cum şi în ce măsură aceşti factori perturbă dezvoltarea firească a unor colectivităţi teritoriale locale ? Care este preţul acestor disfuncţionalităţi ? Implantarea unor obiective industriale. S-au creat noi dependenţe macrospaţiale între aşezările umane. atât la nivel spaţial. reprezentat prin organele de decizie (politico-administrativă) care au modificat „destinul” unor aşezări în favoarea sau împotriva cursului lor firesc. poate fi rezultatul unor factori subiectivi. aceasta este un produs al cadrului natural. Monaco). în cazul aşezărilor cu funcţie politico-administrativă. corespunzătoare aşezărilor umane şi zone de divergenţă (periferice). cât şi la nivel psihologic. resursele de materii prime şi de forţă de muncă etc) a condiţionat dezvoltarea sa. turistică sau militară. Sunt fenomene ce au marcat profund spaţiul românesc şi a căror consecinţe. cu arhitectura şi particularităţile lor. ce are un caracter dinamic. Acestea fac ca teritoriul statului. tranzitoriu. Corint. prin schimbarea statutului administrativ al unor aşezări. Pe de altă parte. determinat de evoluţia aşezărilor umane. funcţia politico-administrativă ocupă un loc distinct.

Prin urmare. schimbările politice majore. ai căror locuitori se caracterizează prin puternice sentimente de apartenenţă la respectivele regiuni (sentimente cunoscute sub termenul de „patriotism local”) şi printr-un puternic spirit de rezistenţă la schimbare. populaţie şi ca mod de organizare a administraţiei şi competenţei lor. a dispărut odată cu influenţa sovietică. 1967). crează cadrul cel mai adecvat pentru aplicarea la nivel local a deciziilor puterii centrale (Helin. organizarea spaţiului este rezultatul a două categorii de procese: cele cu caracter voluntarist. prin asocierea la acestea a unui întreg aparat de instituţii. De aceea. Un sistem administrativ bine organizat alcătuit din diviziuni uniforme. Se crează astfel regiunile monoetnice şi/sau monoculturale. prezintă un conţinut afectiv mult mai scăzut. unităţile administrativ-teritoriale sunt porţiuni din teritoriul unui stat delimitate prin acte normative. care şi-au demonstrat cel mai bine unitatea şi viabilitatea de-a lungul timpului. simboluri. Teritorializarea. sau a omogentităţii potenţialului natural sau uman. Din contră. prin luarea sa în posesie de către membrii unei colectivităţi. Experienţa istorică a demonstrat şi în cazul României. Prin contrast. are loc un proces de teritorializare a relaţiilor sociale. alternanţa guvernelor democratice cu cele autoritare determină în multe cazuri şi schimbări în organizarea administrativ-teritorială. rezultate din impactul deciziilor politico-administrative şi autoorganizarea derivată din permanenta tendinţă de reechilibrare a sistemelor teritoriale în raport de disfuncţionalităţile induse de factorii exogeni. forme. ideală este o organizare în structuri administrative cât mai asemănătoare între ele ca suprafaţă. efemeritatea acestor tipuri de structuri: ţinuturile interbelice au rezistat cât a rezistat şi dictatura lui Carol al II-lea. Gradul de subordonare este reglementat prin Constituţie fiind exprimat prin tutela administrativă. reprezintă baza oricărei organizări administrativ-teritoriale. în mod eficient şi unitar pe întregul stat. Guvernele autoritare şi dictatoriale vor încerca să creeze structuri administrative orientate politic. după care se manifestă un proces de generalizare a acestora într-o arie dată. în care autoritatea asupra desfăşurării activităţii economico-sociale este exercitată de către o instituţie administrativă subordonată puterii centrale. Sunt structurile regionale cele mai coerente. prezenţa sa constituind o deosebire esenţială între statul unitar care recunoaşte autonomia locală şi statul . manipulând în schimb regiunile care le sprijină. Organizarea funcţională a teritoriului are la bază procesele complexe de geneză şi evoluţie a spaţiilor sociale ce constau mai întâi din apariţia unor noi tipuri de relaţii între aşezările umane preexistente. transformarea spaţiului geografic în teritoriu. aşezările umane joacă un rol privilegiat. constituindu-se în nuclee structurante pentru spaţiile limitrofe. Acestea vor evita agregarea unor teritorii care să posede puternice tradiţii istorice sau care să conţină grupuri sociale legate între ele prin sentimentul apartenenţei la o anumită comunitate. Intervenţia factorului politic se circumscrie acestor modele de organizare. în vreme ce organizarea pe regiuni şi raioane ce a purtat o dublă amprentă (economică şi politică). Organizarea administrativ-teritorială. Aceasta vizează protejarea intereselor publice ale statului şi respectarea legilor. limbaje. delimitarea teritoriului în unităţi administrative pentru stabilirea la nivel teritorial a organelor puterii centrale. etc. după cum unităţile administrative modelate după criterii economice sunt tributare schimbărilor economice. cu scopul realizării sarcinilor locale şi a celor generale. care să nu poată deveni puncte puternice de regrupare a opoziţiei. regiunile delimitate exclusiv pe baza argumentelor economice sau politice. Pentru guvernele birocratice. Cu timpul. Prin organizare administrativ-teritorială se înţelege deci. La rândul lor. culturale şi economice. În acest complex de interacţiuni. sistemele politice democratice îşi modelează unităţile administrative în funcţie de grupările culturale cristalizate printr-un lung proces de evoluţie istorică. căutând să despartă aceste entităţi prin limite administrative (Helin. ca formă de regionare politico-socială este o consecinţă şi totodată o premisă importantă a dezvoltării social-economice a unei ţări. expresii. 1967).

dinamica aşezărilor investite cu această funcţie şi indirect a spaţiilor aflate sub influenţa lor este dictată de factorul politic. Spre deosebire de noţiunile prezentate anterior. a căror teritoriu este declarat prin constituţie ca fiind indivizibil. teritorii etc) spre deosebire de cele administrative. exprimate printr-o organizare juridică şi administrativă proprie. aceste aşezări au o dinamică naturală. fiind o expresie a politicii promovate la nivel central. de colectivitate teritorială locală. în care deciziile politice sunt argumentate de funcţionalitatea teritoriului. Este şi situaţia României. unitatea administrativ-teritorială fiind concepută doar ca simplă porţiune a teritoriului unui stat. Structurarea pe două paliere a sistemului administrativ românesc a deteminat individualizarea a două tipuri de aşezări cu funcţie administrativă: a. bazate pe delegarea autorităţii. unde instituţia tutelei este de neconceput în raporturile dintre federaţie şi componentele sale (Popescu. mezoteritorial (prin analiza impactului asupra structurilor administrative de tip comunal) şi microteritorial (la nivelul ecosistemelor urbane şi rurale). de circumscripţie administrativă a teritoriului de stat. Noţiunea de unitate administrativ-teritorială. respectiv totalitatea populaţiei ce locuieşte pe o anumită porţiune a teritoriului statului. provincii. . corespunzătoare statelor unitare. prin intermediul cărora puterea centrală sau locală îşi exercită atribuţiile în teritoriu. Uman. caracterizând acele aşezări care găzduiesc instituţiile de administraţie centrală sau locală (primării. modalitatea de reflectare în teritoriu a deciziilor politico-administrative. 1999. am considerat utilă structurarea analizei în raport de cele trei nivele de organizare spaţială: macroteritorial (la nivelul structurilor administrative de tip regional şi departamental). în vreme ce în statele cu structură centralizată. funcţia centrelor coordonatoare de nivel local este preponderent administrativă. a căror autoritate este transferată la nivel local. distincte. municipii reşedinţă de judeţ. 2 Acestea sunt integrate administrativ mediului urban şi figurează sub formă de localităţi componente sau sate aparţinătoare oraşului / municipiului. exprimând sfera de competenţă teritorială a organelor puterii locale. în a cărei subordonare se află întregul sistem administrativ naţional. Caracteristica esenţială a funcţiei politico-administrative este dată de existenţa şi particularităţile sistemului politic. bazate pe decizii centralizate şi arbitrare. În sistemele politice autoritare. sedii ale agenţiilor de dezvoltare etc. funcţia politico-administrativă se raportează la aşezările umane. Prin urmare. condiţionată de mediul fizic şi economico-social. Raportul dintre politic şi administrativ este evidenţiat de însuşi structura statului: rolul factorului politic este determinant în cadrul statelor cu structură federală. unităţile politico-administrative sunt formaţiunile statale din interiorul statelor federale (state. filiale ale unor partide politice. De aceea. cu interese publice locale proprii. b. Acest sens are în vedere regimul de desconcentrare administrativă. Organizarea administrativ-teritorială reprezintă deci. sate reşedinţă de comună şi oraşe/municipii de care depind administrativ unele aşezări 2. în sistemele democratice. prefecturi.federal. are două sensuri distincte. 55). p. anume: Teritorial. La acestea se adaugă rolul Capitalei ca centru coordonator de prim rang. Tipurile şi intensitatea impactului elementelor structurante induse de funcţia politicoadministrativă asupra spaţiului geografic diferă în funcţie de mărimea şi caracteristicile sistemelor teritoriale.). rolul comunităţilor locale fiind preponderent.

Principala problemă care se ridică în cazul regionării pe criterii etnice o constituie marea diversitate a grupurilor etnice – acestea variind de la comunităţi izolate. fragilitatea Bosniei şi Herţecovina sau a actualei federaţii Serbia şi Muntenegru). dezmembrarea Cehoslovaciei. Astfel. acestea se caracterizează prin disproporţii evidente atât sub raport teritorial (Tab. Australian Capital Territory.1. reprezentate printr-un singur subiect de drept internaţional. acestea contribuind în mod egal la elaborarea legilor federale. modelele cele mai viabile de structuri federale fiind cele bazate pe argumentele mai curând de natură istorică şi culturală (cazul Germaniei şi Austriei). sau colonială – în situaţia statelor federale constituite prin unificarea unor foste colonii . Australia. în Australia etc).A. rezultat al menţinerii identităţii regionale de-a lungul timpului.U.. I.A. lingvistică (Belgia. La nivel central sunt soluţionate problemele comune. emirate (Emiratele Arabe Unite). etnică sau sunt relicte ale unor vechi state medievale sau coloniale. Sistemul federal presupune existenţa unei comunităţi de entităţi politico-administrative3 caracterizate printr-o largă autonomie. La acestea se adaugă prezenţa mai multor tipuri de unităţi politico-administrative de prim rang – state şi teritorii (în Australia. republici. Canada. dar fără să-şi piardă identitatea. Republica Sud Africană. cât şi al potenţialului economic şi demografic de care dispun. India. milioane şi chiar miliarde de oameni. unde constituirea unor structuri regionale exclusiv după apartenenţa etnică ar fi neviabilă. Capital Federal. Mexic sau Venezuela. regiuni autonome.Capitolul I . Elveţia). prin garantarea constituţională a autonomiei. 1). regiuni. Malaysia. Modelul autonomist-etnocratic.U.R. regiuni în Belgia. ca şi poziţia distinctă a capitalei în cadrul structurilor politico-administrative interne. ca un simbol al armonizării unor teritorii cu caracteristici diferite (District of Columbia. Principiul de bază este cel al dizolvării autorităţii centrale prin transferarea sa la nivel local. .S. în faţa afirmării statului-regiune. fundamentat de Jean Fouéré (1968) are la bază criteriile etnice şi culturale ca factori de diferenţiere regională. fapt ce impune o mare diversitate a mărimii şi structurii unităţilor regionale. în S. teritorii (în Rusia). federalismul încearcă să rezolve problema unităţii statale prin realizarea unui echilibru între forţele centripete şi cele centrifuge. care stau la baza fundamentării teoretice a celor trei tipuri de structură statală: federală. Fie că au la bază unitatea culturală. districte – în Rusia etc. Lucrurile se complică şi mai mult în cazul grupurilor etnice amestecate şi intercalate – cazul fostei Iugoslavii sau a unor regiuni din spaţiul ex-sovietic.A.S. dacă nu chiar 3 Acestea poartă diferite denumiri: state în S. de câteva zeci sau sute de persoane.Modele teoretice de regionare politico-administrativă Argumentul identităţii etnice şi culturale ca factor de diferenţiere regională a condus la cristalizarea a trei modele privind regionarea politico-administrativă. cele două tipuri de guverne având personalităţi şi competenţe distincte. provincii – în Canada. Scopul întregului demers vizează organizarea teritoriului pe baza arealelor omogene etnic şi cultural. funcţiile statului federal fiind împărţite între statul federal şi statele componente. Tanzania etc). în Brazilia. până la grupuri etnice foarte mari de sute de mii. Acest sistem funcţionează eficient acolo unde comunităţile regionale doresc uniunea pentru a beneficia de anumite avantaje politice sau economice. Malaysia. în Argentina. lingvistică.. Australia.U. landuri în Germania şi Austria. unitară şi regională. republici autonome. printr-un guvern central şi câte un guvern local pentru fiecare stat membru.. şi a fostei Iugoslavii. India. cantoane în Elveţia. Republica Africa de Sud sau Argentina. Districto Federal. Brazilia).S. Experienţa internaţională a ultimelor decenii a demonstrat însă ineficienţa federalismului pe criterii etnice (colapsul U. Raţiunea autorului porneşte de la un presupus fenomen de „erodare” a statului naţional.

2 7.7 1034.5 1265022 782235.Suprafaţă relativ mică. în vreme ce state omogene etnic sunt organizate după sistem federal (Germania şi Austria fiind cazuri reprezentative). GERMANIA INDIA RUSIA S. perforat sau cu protuberanţe induce zone periferice. lingvistică etc.7 50 9. Ea se doreşte a fi un instrument de implementare a politicilor publice unitare ale statului. culturală. La aceasta se adaugă şi efectul psihologic indus de segregarea pe criterii etnice.1 ARGENTINA AUSTRIA AUSTRALIA BRAZILIA CANADA E.5 1553100 Supr. structura statului şi mărimea teritoriului acestuia este demonstrată de însuşi harta politică a lumii contemporane. Tabelul 1 – Mărimea şi structura unităţilor administrative din unele state federale Statul Nr. . diferenţieri ce pot constitui obstacole în unitatea şi coeziunea lui. Regiunea nu este o instituţie etnică. ci una administrativă.67 16. mai ales când diferenţierile ce caracterizează aceste zone periferice sunt de natură etnică. cu atât barierele morfografice sau cele hidrografice sunt mai numeroase şi evidente.S.59 mil kmp.5 9793.75 39 14. care-l deosebesc de cel federal (Bodocan. statul unitar se caracterizează printr-un înalt grad de omogenitate şi coeziune internă. statul nu delegă regiunii atributele sale. configuraţia sa grefându-se pe unităţile administrativ-teritoriale de rang inferior (regionalismul francez). Absenţa unor legături directe între compoziţia etnică. totală a ţării 5. maximă şi supr. Modelul liberal-democratic. Cu cât teritoriul unui stat este mai mare. de tipul fostelor bantustane sudafricane). unităţi administrative de prim rang 23 9 8 27 12 7 16 31 89 50 Nr. 1. p. preşedinte al Franţei între 1969 şi 1974.5 773150 32625 35475 221739 51085.4 8485 Supr.A. Un stat fragmentat. Dungaciu. fundamentând teoretic organizarea regională după criterii unitare. 8) autoritate exprimată prin tutela administrativă. Austria. II. Malaysia. p. medie a unităţilor administrative (kmp) 154001.5 11.16 mld. în vreme ce state reduse ca suprafaţă şi populaţie sunt organizate pe baze federale (Elveţia.imposibilă (s-ar ajunge la structuri extrem de fragmentate.A. ci autoritatea necesară exerciţiului regional al acestor atribute (Bădescu.4 9. care pot prezenta diferenţieri semnificative faţă de aria centrală (nucleu). medie (%) din supr.U. garanţie a statalităţii pe suport naţional. .U. a apărut ca o replică a modelului autonomist-etnocratic. Emiratele Arabe Unite). Regiunea este plasată ca o autoritate delegată în raport cu statul. Belgia. cât şi ca teritoriu au o structură unitară (China – 9. 103-104): . minimă 1546 46.4 60171 275.R. religioasă.Formă cât mai compactă. Din punct de vedere teoretic. deosebirile culturale dintre comunităţile teritoriale tradiţionale sunt mai profunde accentuând forţele centrifuge şi reducând eficacitatea unei autorităţi centrale unice.S sau state vest-europene devenite multinaţionale ca urmare a imigrărilor masive). 1995. avându-l ca principal promotor pe Georges Pompidou.2 1038. 1997. conducând spre mişcări secesioniste.1 260 174. state cu populaţie relativ eterogenă etnic au o organizare unitară (îndeosebi cele desprinse din fosta U. rezultat al unor particularităţi distincte. tipuri de unităţi administrative de prim rang 2 1 2 3 2 1 1 2 4 2 Raportul dintre supr. loc).6 13857. State imense atât ca potenţial demografic.3 6. I.2.

în vreme ce modelul autonomist-etnocratic are la bază destrămarea autorităţii. altele prea fragmentate (Japonia. al doilea. El Federal y El Estado Regional.Densitate şi uniformizare mare a populaţiei. Se diferenţiază totuşi două variante: o variantă în care statele unitare cu populaţie minoritară permit funcţionarea unor guverne regionale cu puteri legislative şi cu responsabilităţi funcţionale (Regatul Unit. care au intrat sau au rămas în uniune cu acestea: Azore sau Madeira (Portugalia). În concluzie. Modelul autonomiilor regionale. fără însă ca acestea să-şi piardă identitatea culturală şi organizaţiile politice. 1983. Scoţiei şi Ţării Galilor. iar de aici în întreaga lume. În situaţiile în care între două zone intens populate din acelaşi stat se interpune un teritoriu slab locuit (montan. autonomie concretizată prin constituirea în aceste provincii a unor guverne locale. Algeria etc). în care distincţia dintre tipul federal şi cel unitar nu este foarte strictă. . Congo. acesta poate acţiona ca o barieră pentru omogenizarea populaţiei. economic sau militar) cu anumite comunităţi. Exemple în acest sens sunt date de insulele din apropierea unor state unitare.. prin prezenţa capitalei şi prin convergenţa fluxurilor demografice şi economice. Lombardia etc) au generat modelul de organizare administrativ-teritorială ce are la bază autonomiile regionale. The Fragmented State. având o suprafaţă medie (mare după standardele europene). 5 Termen sugerat de Juan Fernando în lucrarea El Estado Unitoario. Madrid. Această arie centrală este ideal să coincidă cu centrul teritoriului statului. 1979. Spania. Franţa este considerată un bun exemplu. Aaland (Finlanda). pe de altă parte răspunsul acestora la stimulii externi concretizaţi prin 4 Termenul a fost introdus de Elazar în 1975 (Paddison R. Complexitatea raporturilor dintre stat şi regiuni este dată şi de caracterul biunivoc al acestor relaţii: pe de o parte atitudinea puterii centrale faţă de comunităţile teritoriale-locale ce alcătuiesc regiunile. situată în partea sa central-nordică. I.3. o formă compactă. Baleare şi Canare (Spania). De aici modelul s-a extins mai întâi în vestul Europei (Italia. Portugalia. însă puţine dintre acestea se apropie de modelul statului unitar ideal. Filipine) pentru a se apropia de modelul ideal. Statul regional a apărut în acele state unitare în care s-a acordat o anumită autonomie unor regiuni. 107). . Basil Blackwell. distribuţia puterii fiind foarte asemănătoare cu cea din sistemul federal. R. Scoţia. p. Danemarca). Ţara Bascilor. deşertic. prin transferarea acesteia de la nivelul statului la cel al autorităţilor locale. de veche tradiţie. Spania. Catalonia. Tendinţele secesioniste dezvoltate în astfel de regiuni (Ulster. Acesta a fost iniţiat în Regatul Unit prin acordarea unor autonomii din ce în ce mai largi Ulsterului. marcată de obicei printr-o mare densitate a populaţiei. se poate afirma că deosebirea fundamentală dintre cele două modele de organizare administrativ-teritorială constă în tipul descentralizării: prin delegarea autorităţii de la nivel central la nivel local (în cazul modelului liberal-democratic). Groenlanda şi Feröe (Danemarca) etc (Ibidem. Cea de-a treia categorie de state o formează statele unitare compuse4 sau statele regionale5. peste 150 sunt organizate după criterii unitare.D. Unele state sunt fie prea mari (China. cealaltă în care acestea sunt asociate (politic. Congo). prin autodeterminare. cu capitala situată în centrul acesteia şi cu o populaţie numeroasă şi relativ omogenă. Primul tip de regionalism se caracterizează prin autoadministrare.Prezenţa unei singure arii centrale. generând sentimente de izolare şi regionalism (cazul Sudanului sau a R. Din cele aproape 200 de state ce alcătuiesc harta politică a lumii contemporane. Oxford). pădure ecuatorială etc). Italia). Modelul regional diferă de la un stat la altul în funcţie de gradul de autonomie şi de domeniile de competenţă ale autorităţilor locale. o singură arie centrală. în general distincte din punct de vedere etnic şi cultural sau depărtate de aria centrală. Din acest punct de vedere. Sudan.D. Belgia.

educaţională şi economică (Gruber. Danemarca. II. dar în practică acestea sunt mult mai complexe. Sunt state ale căror regiuni s-au impus pe baza diferenţierilor etnice şi culturale – Regatul Unit (Scoţia. Ruşi – 30% R Finlanda Finlandezi – 94% U Franţa Francezi – 93. ca formă de exprimare geografică a sistemelor politice. Guvernul (autoritatea) statului federal component (în statele federale). Ruşi – 20% F – Stat federal. Guvernul (administraţia) regională (în statele unitare). Catalani – 18% R Suedia Suedezi – 99% U Ucraina Ucraineni – 73%. VI. Smith 6 diferenţiază şapte nivele teritoriale de organizare administrativă: I. În primul caz. Nivelele de bază sunt cele regionale şi cele locale. Spania (Catalonia. în funcţie de sistemul politic al fiecărui stat. Ţara Bascilor).Raportul între ponderea populaţiei majoritare şi tipul statelor europene STAT Tip Structur etnică F Austria Austrieci – 98% F Belgia Flamanzi – 56%. La fel ca în cazul federalismului.5% F Federaţia Rusă Ruşi – 81% R Spania Spanioli – 73%. presupune dispersarea puterii în teritoriu la anumite nivele instituţionale. în al doilea caz rolul esenţial le revine actorilor locali care se autodefinesc în raport cu puterea centrală (regionalism). Norvegia. 1999). după cum organizare regională au şi unele state cu o structură etnică relativ omogenă (Olanda. G. Irlanda de Nord). contrastele teritoriale sunt privite dinspre nivelul central spre cel local (regionalizare). R – Stat regional Organizarea administrativ-teritorială.) (Tab. Albanezi – 17%. 6 Apud.măsurile de planificare regională. Valoni – 44% F Bosnia-Herţecovina Bosniaci . Tabelul 2 .44%. Guvernul (autoritatea) locală de rang superior (departamental). U – Stat unitar. Ruşi – 34% U Lituania Lituanieni – 80% R Norvegia Norvegieni – 98% R Olanda Olandezi – 96% R Regatul Unit Englezi – 84%. Suedia. Finlanda etc. Administraţia guvernamentală inter-regională. Croaţi – 17% U Cehia Cehi – 94% R Danemarca Danezi – 96% F Elveţia Germani – 65%. Ţara Galilor. V. Italia (Tirolul de Sud). IV. 2). Astfel. structura etnică nu reprezintă un element cheie în definirea statului regional. Italieni – 10% U Estonia Estonieni – 61%. Autoritatea locală de rang inferior (municipal sau comunal). Paddison (1983). III. Muntenegreni – 5% U Letonia Letoni – 53%.7% F Germania Germani – 93% R Italia Italieni – 95% F Serbia şi Muntenegru Sârbi – 63%. Scoţieni – 20% U România Români – 89. . Bodocan (1997). Francezi – 18%. Sârbi – 31%. Guvernul (autoritatea) centrală. gradul de regionalizare depinde mult de modul în care autorităţile centrale reuşesc să delege la nivel substatal (regional) o parte din autoritatea lor administrativă. politică.

cu un important potenţial demografic şi economic. este mai rar folosit.VII. IV (judeţ). la nivelele I (naţional). comună). subdepartamental (structuri administrative de tipul plaselor interbelice). IV (judeţ) şi VI (municipiu. cu un singur nivel inferior. guvernarea se făcea după sistemul regional. oraş sau comună). Sistemul comunal. tradiţionale. care preia o parte din atribuţiile statului. Dintre acestea. III (regiune). unele state (Polonia. oraş sau comună)7. cel mai important (regiuni administrative constituite pe baza provinciilor istorice sau a sistemelor urbane regionale). oraş. iar în actuala organizare administrativ-teritorială. şi-a perfecţionat sistemul regional prin adăugarea între nivelul departamental (96 unităţi) şi cel comunal (36 700 unităţi) a unor nivele inferioare. în perioada interbelică. considerăm că un eventual model de optimizare a organizării administrativteritoriale ar trebui să aibă la bază nivelele central (naţional). Unităţile subcomunale (consiliile parohiale). caracterul său unitar fiind reglementat prin Constituţie. 7 S-a menţinut sistemul regional. Cel mai frecvent utilizate în practica administrativă sunt sistemele departamental (caracterizat prin trei nivele de administraţie: naţional. In România. oraşe şi comune) şi subcomunal (sectoare administrative în cadrul oraşelor mari şi sate în cadrul comunelor)8. dar fragmentarea administrativă s-a transmis de la nivelul superior la cel inferior. ci combină doar câteva dintre ele. doar la nivelele I (naţional). Nici un stat nu deţine toate aceste nivele de guvernare. cantoanelor şi comunelor franceze). Ungaria) au trecut la sistemul regional. de desconcentrare administrativă (arondismentele şi cantoanele). după cel de-al doilea război mondial . Abia în 1990. departamental (judeţe). ca o premisă a interconectării acestora la sistemul regional european. statul cu cea mai mare suprafaţă din Uniunea Europeană. fiind specific îndeosebi statelor reduse teritorial. eşantioanele inferioare constituind doar structuri de desconcentrare a serviciilor şi de redistribuire a fondurilor la nivel local (situaţie oarecum asemănătoare arondismentelor. mai apropiat de cel de bază şi a altuia intermediar superior. la est de fosta Cortină de Fier cel mai des utilizat a fost sistemul departamental.la nivelele I (naţional). caracterizat prin existenţa unui nivel intermediar inferior. . Franţa. IV (raion) şi VI (municipiu. cel de bază. nivelul regional şi cel departamental (judeţean) ar constitui trepte de autonomie locală. intermediar şi local) şi regional (cu patru nivele administrative – două intermediare: departamental şi regional). de mari dimensiuni. comunal (municipii. Dacă nivelul II de organizare este exclus în cazul României. V (plasă) şi VI (municipiu. regional. Dacă în spaţiul vest-european s-a impus modelul regional. 8 Acest model de optimizare a organizării administrativ-teritoriale a României va fi prezentat detaliat în anexa II. guvernarea se face în sistem departamental.

nivelul regional superior (NUTS 1) este alcătuit din construcţii artificiale create ca bază de raportare statistică.000 kmp (Castilia-Leon – 94. regieungsbezirk în Germania. ca entităţi autonome. dată de fundamentul istoric şi de unitatea factorilor culturali. a statelor unitare şi naţionale. Astfel. Între estul Angliei şi insulele sudice şi estice ale Greciei raportul de populaţie este de 20:1. landsdelen în Olanda. Regiuni administrative sau politico-administrative. lingvistici. principalii factori de stimulare a organizării spaţiale. raportul de suprafaţă este de 532:1(!).Standardizarea regională în Europa. Austria şi Belgia). grupări de amter în Danemarca. disparităţile accentuându-se şi mai mult la nivelele administrative inferioare. favorizând constituirea în jurul lor a entităţilor politicoadministrative ce stau la baza actualelor regiuni europene. Berlin sau Bruxelles). fără însă a avea o identitate şi o funcţionalitate regională proprie (Ibidem).000 kmp).100 kmp (pentru . cele 22 de regiuni franceze sunt puse pe acelaşi nivel cu cele 16 landuri germane. cu o identitate regională proprie. generate de raţiuni statistice sau legate de integrarea europeană. 138). iar în 1975 a fost creat Fondul European de Dezvoltare Regională (FEDER). regiuni standard şi grupări de comitate în Regatul Unit. construcţii artificiale. echivalent nivelului federal. culturale şi. Conceput iniţial pe trei nivele ierarhice (NUTS 1 – nivel macroregional. 1991. primul instrument european pentru implementarea politicilor de dezvoltare regională şi înlăturarea dezechilibrelor teritoriale. Unele se apropie de 100. economici (landuri şi kreize în Germania. Dimensiunea medie a unităţilor teritorial-statistice de nivel 1 este de 35. dar mai cu seamă în perioada medievală. iar între centrul spaniol şi landul Bremen din Germania. rezultate prin agregarea unităţilor administrativ-teritoriale de rang inferior existente (ZEAT în Franţa. clădite pe baza personalităţii lor etnice. funcţie administrativă sau antecedente istorice. Nomenclatorul unităţilor teritorialstatistice (NUTS) Europa naţiunilor. comunităţi autonome în Spania etc. grupări de comunităţi autonome în Spania sau grupări cu finalitate comunitară în Portugalia). 2. se adâncesc. regiuni şi departamente în Franţa. Nucleele urbane au constituit încă din antichitate. încă din 1972 au fost puse bazele unor principii unitare privind politicile de dezvoltare regională pe întreg spaţiul CEE.Capitolul II . Regiunile Europei au însă o geneză şi o consistenţă foarte variată. contrastele evident.). reprezintă deci cele două alternative faţă de care este dezbătut viitorul continentului. Iar dacă analiza este extinsă la întregul spaţiu european. Cu excepţia celor trei state cu structură federală (Germania. Hamburg. Unele regiuni reprezintă construcţii pur artificiale. omogene etnic şi Europa regiunilor. Vechimea şi ampla dezvoltare a fenomenului urban în Europa centrală şi de vest a constituit principalul element favorizator în structurarea regională. grupări de regiuni de dezvoltare în Grecia. Iată de ce. regiuni şi provincii în Italia şi Belgia. nu în ultimul rând economice. O bază unitară de analiză pentru ansamblul fenomenelor economice şi sociale de pe întreg spaţiul CEE a fost creată abia în 1989 prin elaborarea unui decupaj regional unic: Nomenclatorul unităţilor teritorial-statistice (NUTS). p. NUTS 2 – nivel regional şi NUTS 3 – nivel departamental) (Labasse. Această standardizare a condus la individualizarea a două categorii de regiuni: 1. la care s-a adăugat ulterior şi un nivel local (comunal) – NUTS 4 – prin acest instrument de lucru s-a realizat o corespondenţă între nivelele regionale din ţările comunitare pe de o parte şi dintre acestea şi decupajele administrative naţionale pe de altă parte. Regiuni de raportare teritorial-statistică. etnici. alcătuind practic teritoriul administrativ al unor oraşe (Bremen. cu cele 12 provincii olandeze sau cu cele 45 comitate engleze. fără personalitate regională. altele nu depăşesc câteva sute de kilometri pătraţi. altele sunt moştenirea unui trecut glorios şi au constituit entităţi teritoriale stabile pe parcursul a sute de ani.

unele regiuni de nivel 2 aparţin şi nivelului 3. Nord . Faţă de medie (13.000 kmp. Castilia-Leon. cu personalitate istorică şi culturală sau de regiunile teritorial-statistice. Grecia. 2 milioane locuitori pentru populaţie).0 milioane 39. Portugalia.5 Populaţia medie (loc) 890000 3400000 378571 433334 2672727 604167 5125000 807692 925000 2880000 33334 1308334 1414285 5363636 2317647 366667 NUTS 1 1 3 2 2 3 1 2 3 2 4 2 2 1 2 2 . Suprafaţa nu este un criteriu definitoriu nici pentru rangul unităţilor teritorialstatistice: regiuni de nivel NUTS 1 sunt mai mici decât regiuni de nivel NUTS 2 (din alte state).9 milioane 59. Bremen.122 kmp. Estul Angliei şi Irlanda de Nord în Regatul Unit). Hamburg. Schleswig-Holstein. în cazul Luxemburgului. fiecare stat membru îşi are unul sau chiar două (în cazul Franţei) eşaloane regionale reprezentative ce corespund diferitor nivele teritorial-statistice (Tab. condiţia fiind doar ca o unitate de rang superior să fie formată dintr-un număr întreg de unităţi de rang inferior.4 40844 92082 244130 504783 449964 Populaţia – 1998 (loc) 8 milioane 10. toate cele trei nivele coincid. la fel ca landurile-oraşe germane sau ca regiunea Bruxelles. 145).2 milioane 58.8 milioane 82.7 milioane 9.Unităţile regionale de bază ale statelor membre ale Uniunii Europene (2002) Statul AUSTRIA BELGIA DANEMARCA FINLANDA FRANŢA GERMANIA GRECIA IRLANDA ITALIA LUXEMBURG OLANDA PORTUGALIA REGATUL UNIT SPANIA SUEDIA Supr.3 milioane 5.8 milioane Diviziuni regionale 9 landuri 3 regiuni 14 Amter 12 provincii 22 regiuni 96 departamente 16 landuri 13 regiuni 4 regiuni 20 regiuni 12 cantoane 12 provincii 7 regiuni 11 regiuni 17 comunităţi autonome 24 comitate Suprafaţă medie (kmp) 9317 10173 3077 28177 25068 5745 22309 10153 17570 15063 215. Spania şi Suedia. 1991.4 milioane 8. după cum.5 milioane 3. 3). în raport cu nivelurile administrative: dacă cele 6 regiuni franceze care alcătuiesc Bazinul Parizian însumează 139. populaţie în jur de 6 milioane locuitori). mai redusă decât standardele teoretice ce stau la baza decupajului acestora (suprafaţă în jur de 50. Midi-Pyrénées şi Rhône-Alpes). Saar şi Berlin în Germania.6 milioane 0. Discrepanţele teritoriale se amplifică chiar.000 kmp (5 spaniole – Andaluzia. Un adevărat nivel regional apare abia pe treapta NUTS 2 care grupează structurile regionale de bază ale majorităţii statelor Uniunii Europene: Franţa. Prin urmare.7 milioane 57. Olanda. ci funcţionalitatea este criteriul de bază în individualizarea regiunilor europene. Finlanda.4 milioane 15. Aragon. Italia.Pas de Calais în Franţa. Tabelul 3 .5 3404 13155 22194 29693 18748. nu mărimea.0 milioane 10.500 kmp pentru suprafaţă. în pofida acestui mozaic aparent eterogen la nivel comunitar. regiunea Nord-Pas de Calais cu numai 12144 kmp alcătuieşte singură o zonă economică teritorial-administrativă (ZEAT) de nivel NUTS 1. născute din raţiuni economice. ecarturile de variaţie sunt considerabile: 8 regiuni depăşesc 40. Irlanda.suprafaţă) şi de 5 milioane locuitori (pentru populaţie). fie că este vorba de regiunile politico-administrative. Utrecht – 1396 kmp) (Labasse. Castilia-La Mancha şi Estremadura şi 3 franceze – Acvitania. Unele regiuni de nivel 1 aparţin deopotrivă şi nivelului teritorial-statistic 2 (Ile de France.2 milioane 5. (kmp) 83853 30519 43077 338127 551500 356945 131990 70283 301252 2586. iar 15 sunt mai mici de 5000 kmp (dintre care 9 numai în Olanda – cea mai mică. Totuşi. p.

Danemarca). aceste state alcătuiesc ele însele. Danemarca şi Luxemburg). Häme – c şi Turku-Pori – d. în Nomenclatorul Uniunii Europene. Alcătuită din: Vaasa – a. Michel Oulu/Uleåborg Strasbourg Bordeaux Clermont-Ferrand Dijon Rennes Orléans Châlons-enChampagne Ajaccio Besançon Paris Montpellier Limoges Nantes BELGIA Belgique/België 3 regiuni DANEMARCA Danmark FINLANDA Suomi/Finland 6 provincii (3 subdivizate) Indicativul din hartă 1 2 3 4 5 6 7 8 9 1 2 3 1 2 3 4 5 6 1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 11 12 13 Alcătuită din: Kymi – a şi Uusimaa – b. individualizarea unor nivele regionale de talie europeană este neviabilă datorită suprafeţei reduse a acestora (sub 4000 kmp). regiuni de nivel european (Tab. Cum nivelele teritorial-statistice macroregionale sunt fie decupaje artificiale (Olanda. 11 Alcătuită din: Kuoupio – a. Keski-Suomi – b. 4).În câteva state reduse ca suprafaţă şi cu un grad mare de fragmentare administrativă la nivel superior (Olanda. Tabelul 4 . fie imposibile (Luxemburg).Regiunile Uniunii Europene – NUTS 1 (2002) Statul AUSTRIA Österreich 9 landuri federale (Bundesländer) Denumirea uzuală Austria Inferioară Austria Superioară Burgenland Carintia Salzburg Stiria Tirol Viena Vorarlberg Brussel/Bruxelles Flandra Valonia Insulele Aland Etelä Suomi9 Länsi Suomi10 Laponia Itä Suomi11 Oulu FRANŢA France 22 regiuni Alsacia Acvitania Auvergne Burgundia Bretania Centru Champagne-Ardenne Corsica Franche-Comté Ile de France Languedoc-Rousillon Limousin Pays de la Loire 9 10 Denumirea oficială Niederösterreich Oberösterreich Burgenland Kärnten Salzburg Steiermark Tirol Wien Vorarlberg Brussel/Bruxelles Vlaanderen Wallonie Ahvenanmaan Lääni/ Ålands Län Etelä Suomen Lääni/ Södra Finlands Län Länsi Suomen Lääni/ Västra Finlands Län Lapin Lääni/ Lapplands Län Itä Suomen Lääni/ Östra Finlands Län Oulun Lääni/ Uleåborgs Län Alsace Aquitaine Auvergne Bougogne Bretagne Centre Champagne-Ardenne Corse Franche-Comté Ile de France Languedoc-Rousillon Limousin Pays de la Loire Capitala Sankt Pölten Linz Eisenstadt Klagenfurt Salzburg Graz Innsbruck Wien Bregenz Brussel/Bruxelles Antwerpen (Anvers) Namur København (Copenhaga) Maarianhamina/ Mariehamn Hämeenlinna/ Tavastehus Turku/Abo Rovaniemi Mikkeli/St.b şi Mikkeli – c. . Pohjois-Karjala .

Pas de Calais Basse Normandie Haute Normandie Picardie Poitou-Charentes Provence-Apes-Côte d‟Azur Rhône-Alpes Baden-Württemberg Bayern Berlin Brandenburg Bremen Hamburg Hessen MecklenburgVorpommern Nordrhein-Westfalen Rheinland Pfalz Saarland Sachsen Sachsen-Anhalt Nieders Achsen Schleswig-Holstein Thüringen Anatoliki-Makedonia kai-Thraki Kriti Voreio Aigaio Notio Aigaio Ipeiros Attiki Sterea Ellada Dytiki Ellada Ionioi Nisoi Dytiki Makedonia Kentriki Makedonia Peloponnisos Thessalia Connaught Leinster Munster Ulster Abruzzo Basilicata Calabria Campania Emilia-Romagna Metz Toulouse Lille Caen Rouen Amiens Poitiers Marseille Lyon Stuttgart München Berlin Potsdam Bremen Hamburg Frankfurt am Main Schwerin Düsseldorf Mainz Saarbrücken Dresden Magdeburg Hannover Kiel Erfurt Komotini Irakleion Mytilini Ermoupolis Ioannina Athinai (Atena) Lamia Patrai (Patras) Kerkyra Kozani Thessaloniki (Salonic) Tripolis Larisa 14 15 16 17 18 19 20 21 22 1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 11 12 13 14 15 16 1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 11 12 13 1 2 3 4 1 2 3 4 5 GRECIA Elliniki Dimocratia 13 regiuni IRLANDA Ireland/Eire 4 regiuni ITALIA Italia 20 regiuni L‟Aquilla Potenza Catanzaro Napoli Bologna .Pas de Calais Normandia Inferioară Normandia Superioară Picardia Poitou-Charentes Provence-Apes-Côte d‟Azur Rhône-Alpes Baden-Württemberg Bavaria Berlin Brandenburg Bremen Hamburg Hessen Pomerania Mecklenburg Renania de NordWestfalia Renania Palatinat Saar Saxonia Saxonia Anhalt Saxonia Inferioară Schleswig-Holstein Thuringia Anatolia-MacedoniaTracia Creta Insulele Mării Egee de Nord Insulele Mării Egee de Sud Epir Marea Atenă Grecia Centrală şi Eubeea Grecia Occidentală Insulele Ioniene Macedonia Occidentală Macedonia Centrală Peloponezul Thessalia Connaught Leinster Munster Ulster Abruzzi Basilicata Calabria Campania Emilia-Romana Lorraine Midi-Pyrénées Nord .GERMANIA Deutschland 16 landuri (Länder) Lorena Pirineii de Mijloc Nord .

cele 12 provincii ale Olandei nu au fost marcate numeric pe hartă. .Friul-Veneţia Iuliană Latium Liguria Lombardia Marche Molise Umbria Piemont Puglia Sardinia Sicilia Toscana Trentin-Adige Superior Valea Aosta Veneto Groningen Friesland Drenthe Overijssel Gelderland Utrecht Flevoland Olanda de Nord Olanda de Sud Zeeland Brabant Limburg Alentejo Algarve Centru Lisabona-Valea Tejo Madeira Azore Nord Andaluzia Aragon Asturia Insulele Baleare Ţara Bascilor Insulele Canare Cantabria Castilia şi Leon Castilia – La Mancha Catalonia Extremadura Galicia Madrid Murcia Navarra LUXEMBURG OLANDA12 Nederland 12 provincii PORTUGALIA Portugal 5 regiuni autonome SPANIA Espana 17 comunităţi autonome Friuli-Venezia Giulia Lazio Liguria Lombardia Marche Molise Umbria Piemonte Puglia Sardegna Sicilia Toscana Trentino-Südtirol Valle d‟Aosta/ Vallée d‟Aoste Veneto Groningen Friesland Drenthe Overijssel Gelderland Utrecht Flevoland Noord-Holland Zuid-Holland Zeeland Brabant Limburg Alentejo Algarve Centro Lisboa e Vale do Tejo Madeira Açores Norte Andalucia Aragón Principado de Asturias Islas Baleares Pais Vasco Canarias Cantabria Castilla y León Castilla – La Mancha Cataluña Extremadura Galicia Comunidad de Madrid Región de Murcia Comunidad Foral de Navarra Trieste Roma Genova Milano Ancona Campobasso Perugia Torino Bari Cagliari Palermo Firenze Trento Aoste-Aosta Venezia (Veneţia) Luxembourg 6 7 8 9 10 11 12 13 14 15 16 17 18 19 20 - Évora Faro Coimbra Lisboa (Lisabona) Funchal Ponta Delgrada Porto Sevilla Zaragoza Oviedo Palma de Mallorca Vitoria-Gasteiz Las Palmas Santader Valladolid Toledo Barcelona Mérida Santiago de Compostela Madrid Murcia Pamplona-Iruña 1 2 3 4 5 1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 11 12 13 14 15 12 Din lipsă de spaţiu.

Alcătuit din: Och Bohus – a. Extinderea Uniunii Europene prin includerea a 10 noi state. Älvsborg – b şi Skaraborg – c. Luxemburg.000 locuitori. rezultând un ecart de 1745:1 (!) pentru suprafaţă şi de 228:1 pentru populaţie. alcătuit din cele 15 state membre ale Uniunii Europene. între care şi Malta (316 kmp. Eterogenitatea sa este remarcabilă. Oficiul pentru publicaţii UE. 13 14 Alcătuit din: Kristianstad – a şi Malmöhus – b. 368. rezultând diferenţieri de 213:1 pentru suprafaţă şi 205:1 pentru populaţie. Rioja Valencia Blekinge Dalarnas (Kopparberg) Gävleborg Gotland Halland Jämtland Jönköping Kalmar Kronoberg Norrbotten Örebro Öster-Götland 13 Scania Söder-Manlands Stockholm Uppsala Västerbotten Västernorrland Västragötaland14 Värmland Västmanland Anglia de Est Midlands de Est Midlands de Vest Nord-Est Nord-West Sud-Est Sud-Vest Yorkshire şi Huberside La Rioja Comunidad Valenciana Blekinge Län Dalarnas Län Gävleborgs Län Gotlands Län Hallands Län Jämtlands Län Jönköpings Län Kalmar Län Kronobergs Län Norrbottens Län Örebro Län Öster-Götland Län Scåne Län Söder-Manlands Län Stockholms Län Uppsala Län Västerbottens Län Västernorrlands Län Västragötalands Län Värmlands Län Västmanlands Län East of England East Midlands West Midlands North-East North-West South-East South-West Yorkshire and the Humber Scotland Wales Northern Ireland Logroño Valencia Karlskrona Falun Gävle Visby Halmsatd Östersund Jönköping Kalmar Växjö Lulea Örebro Linköping Malmö Västerås Stockholm Uppsala Umeå Härnösand Göteborg Karlstad Västerås 16 17 1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 11 12 13 14 15 16 17 18 19 20 21 1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 11 oficiale al Tuturor acestora li se circumscrie nivelul statal. iar Germania atinge 82 milioane de locuitori. . 2001. regiuni şi unităţi administrative. Luxemburgul abia depăşeşte 2500 kmp şi 400. State membre. va adânci aceste contraste. fiind dată de caracteristicile acestora: dacă Franţa are o suprafaţă de peste 550.SUEDIA Sverige 21 comitate (2 comitate sunt subdivizate) REGATUL UNIT AL MARII BRITANII ŞI IRLANDEI DE NORD United Kigdom of Great Britain and Northern Ireland Scoţia Edinburgh 11 regiuni de Ţara Galilor Cardiff planificare Irlanda de Nord Belfast economică Sursa: Uniunea Europeană.000 loc).000 kmp.

.

Decalajul dintre structurile comunale şi cele departamentale a fost corectat prin constituirea unor nivele inferioare cu rol de descentralizare a serviciilor: arondismentele . Fie că este vorba de state federale.329 şi cantoanele – 3861 (Atlas departamental de la France. Fiecare aşezare umană corespunde din punct de vedere administrativ unei comune. „comuna” fiind asociată unui spaţiu de libertate. evoluţia istorică. colectivităţile locale sunt reticente la ideea fuzionării 15 16 Am luat în analiză doar teritoriul Franţei metropolitane. . În acest context. majoritatea limitelor dintre comune preluându-le pe cele ale vechilor parohii din Evul Mediu. regional. Termenul de comună. În acest context.1. decupajul administrativ are la bază o logică derivată din anumite raţiuni (naţionale. lingvistice. cât mai ales la nivel local (36. Este motivul pentru care în anii „50 a fost instituit un nivel administrativ superior. La rândul său. în spaţiul Uniunii Europene. ca şi poziţia şi statutul capitalei îi conferă atributele unui stat unitar. aceste minorităţi nu pot genera mişcări separatiste puternice. Este raţiunea pentru care. vom avea deci în vedere delimitarea teritoriului statal în unităţi politico-administrative sau administrativ-teritoriale în funcţie de raţiunile care au stat la baza acestor acţiuni. de autoguvernare. Regionare administrativă: Franţa15 Franţa este considerată. Vechimea acestora se pierde astfel în timp. Paris. Minorităţile tradiţionale (bretonii. bascii din Navarra şi catalanii din Rousillon şi Comté de Foix) integrate în cadrul comunităţilor de origine prin facilităţile induse de cooperarea transfrontalieră. punând bazele asocierii intercomunale. 1998). corsicanii şi provensalii) au fost supuse unui complex proces istoric de integrare prin asimilare astfel că în prezent. termenul a căpătat o conotaţie culturală. unitare sau regionale. 1871)17. 1995. omogenitatea etnică. Prin regionare (politico)-administrativă. etnice. legea descentralizării administrative. îşi are originile în perioada medievală. coord. 17 Războiul franco-german (1870-1871) a luat sfârşit prin capitularea Franţei. Flammarion.700 comune). partizanii. 460)16. 1995. care a conturat particularităţile unităţilor administrativ-teritoriale rezultate. atât la nivel departamental (96 departamente subordonate direct puterii centrale). p. politice. Structurat iniţial pe două paliere (comunal şi departamental). desemnând acele aşezări umane eliberate de sub dominaţia feudală şi administrate direct de burghezie (Giblin-Delvallet. clădit pe baza sistemului de aşezări.Capitolul III – Modele de regionare politico-administrativă în ţările cu democraţii avansate Eterogenitatea structurilor administrative europene rezultă în primul rând din geneza şi evoluţia lor. III. intrată în vigoare în 1982 are ca principal obiectiv implementarea unei veritabile autonomii locale la nivel superior. culturală şi lingvistică. Cu timpul. omogenitatea reprezintă caracteristica fundamentală a organizării politico-spaţiale. Suprafaţa relativ mare. în condiţiile puternicei centralizări politico-administrative (Comuna din Paris. Yves Lacoste. fie ea şi formală. La acestea se adaugă minorităţile transfrontaliere (germanii din Alsacia şi Lorena. puternic centralizat. numind-o „Comuna din Paris”. sistemul administrativ comunal fiind deci. pe lângă centralizarea excesivă şi printr-o mare fragmentare. în accepţiunea sistemului administrativ francez. pe care le-am considerat caracteristice pentru fiecare tip de regionare. Ne vom opri asupra câtorva exemple. în pofida reafirmării identităţii regionale în condiţiile protecţiei culturale de care se bucură la nivel guvernamental. ca fiind exemplul tipic de stat centralizat. timp de aproape două secole. opunându-se capitulării guvernului. au preluat controlul asupra municipalităţii. În Dictionnaire de Géopolitique. sistemul administrativ francez s-a caracterizat. economice etc).

dar cu o puternică identitate regională dată de ponderea ridicată a populaţiei de origine germană însumează doar 8280 kmp. Anjou în departamentul Maine et Loire. în funcţie de circumstanţele politice şi de cuceririle teritoriale: 86 în 1793.5% din totalul suprafeţei ţării. Astfel. 1997. Limousin şi Ile de France. chiar de peste 2 milioane locuitori (Nord. Rhône. Comté de Nice se regăseşte în departamentul Alpes Maritimes. Astfel. departamentele franceze se caracterizează printr-o relativă omogenitate teritorială. 5). Paris. Individualizarea regională. Franche-Compté. Alpes – regiuni care au şi fuzionat în 1960. Basse Normandie şi Haute Normandie (Normandia). Picardie. Centre (Tourraine). Contraste evidente se înregistrează însă în ceea ce priveşte gradul de populare: departamente situate în zone de mare concentrare demografică pe teritoriul cărora se află nuclee urbane importante au o populaţie de peste 1 milion. delimitarea regiunilor devenind efectivă abia în noiembrie 1956. Pays de la Loire şi Midi-Pyrénées. Pas de Calais etc) în vreme ce altele situate în zone montane accidentate (Lozère. Nivelul regional şi-a făcut apariţia în sistemul administrativ francez în iunie 1955. Aquitaine. iar departamentul Nord. cu o populaţie de numai 73. Corse du Sud etc) sunt de până la 35 de ori mai puţin populate. distanţa până la limita departamentală fiind dată de distanţa străbătută într-o zi călare de la reşedinţa departamentului. ChampagneArdenne. Poitou-Charentes.Pas de Calais. Câteva dintre acestea s-au constituit pe baza funcţionalităţii generate de spaţii omogene natural: Rhône. Alsacia. Provence-Cote d‟Azur. Borgogne. p. susţinută de fundamentul istoric şi cultural reprezintă şi sursa contrastelor teritoriale: în vreme ce regiunea Midi-Pyrenées care include 8 departamente din 4 regiuni istorice (Compté de Foix. cu doar două departamente. departamentul Pas de Calais se suprapune provinciei Artois. Languedoc-Rousillon. Alpes de Haute Provence) sau în zone rurale şi periferice (Creuse.000 locuitori. comparabilă cu cea a judeţelor româneşti ( Tab. de talie mai redusă. Acest fapt se reflectă şi la nivelul bugetelor locale: consiliul general din Hauts de Seine de exemplu. Bigorre.348 kmp (8. Lorraine.2% din suprafaţa totală a Franţei). pe baza agregării unităţilor administrative de rang inferior (departamente).comunelor. dispune de un buget de circa 16 ori mai mare decât cel al departamentului Lozère. regiunile franceze sunt privite ca fiind comunităţi teritoriale-locale rezultate prin unirea funcţională a mai multor departamente în 18 Alsace. 114) cu 83 departamente. Bouches du Rhône. Corse. comuna reprezentând pentru locuitorii ei mult mai mult decât o simplă unitate administrativă – un microunivers propriu cu care aceştia se identifică şi în care trăiesc (l‟éspace vecu). ambele formând regiunea Nord . cu excepţia câtorva situaţii impuse de argumentele funcţionale (cele din jurul Parisului) sau istorice (Territoire de Belfort. . 87 în 1808 şi 130 în 1811 ca urmare a cuceririlor din prima domnie a lui Napoleon Bonaparte (1804-1814). Saintonge în departamentul Charente-Maritime etc. departamentul Pyrénées-Orientales se suprapune provinciei Rousillon. înlocuind cele 37 de provincii existente până atunci (Bodocan. Tot argumentele identităţii regionale au fost cele care au condus la separarea insulei Corsica de Provence – Côte d‟Azur (1970). La baza delimitării acestora au stat nucleele urbane cu funcţie de polarizare locală. Departamentele sunt o creaţie a Revoluţiei franceze. majoritatea regiunilor (18) reluând vechile provincii istorice franceze 18. Legea din 22 decembrie 1789 a unificat administrativ întregul teritoriu al ţării. adică 1. iar pe de altă parte de antecedentele istorice. se regăsesc administrativ la nivel departamental. al căror număr a crescut continuu. Hautes Alpes. Din punct de vedere al dreptului administrativ. Bretagne. din estul ţării). Flandrei. mărimea lor fiind în medie de 5000-6000 kmp. Logica asocierii lor a fost dată pe de o parte de nucleele urbane cu rol polarizator la nivel macroregional. Alte provincii istorice. Bearn şi o parte din Guyenne-Gascogne) are o suprafaţă de 45. Auvergne. care formează împreună cu alte 4 departamente regiunea Languedoc-Rousillon.

scopul realizării şi gestionării unor proiecte colective. permiţând statului să delege responsabilităţi la nivel local. . Acestea constituie structuri de desconcentrare administrativă.

.

63 Ain .18 Eure et Loir .15 Haute Loire .76 Aisne .27 Seine Maritime .41 Loiret .45 Ardennes .80 Allier -03 Cantal .71 Yonne .26 Isère .89 Cher .10 Marne .07 Drôme .V -DijonDepartamente administrative şi indicativul acestora din hartă Supr.XIX -AmiensCentreEst B Auvergne – III ClermontFerrand Rhône-Alpes XXII -Lyon- Est C Alsace .51 Haute Marne – 52 Eure .42 Rhône .69 Savoie .VII -Orleans- Champagne– Ardenne . Lô Alençon Dijon Nevers Mâçon Auxerre Bourges Chartres Châtrauroux Tours Blois Orléans Charleville Mézières Troyes Châlons sur Marne Châumont Evreux Rouen Laon Beauvais Amiens Moulins Aurillac Le Puy ClermontFerrand Bourg Privas Valence Grenoble St.61 Côte d‟Or – 21 Nièvre .08 5548 5938 6103 8763 6817 8575 7247 7235 5880 6791 6127 6343 6775 5229 111 81 48 56 34 65 45 45 67 35 86 48 86 57 Caen St.36 Indre et Loire .73 Haute Savoie – 74 Bas Rhin .VIII -Châlons- Calvados . Etienne Lyon Chambéry Annecy Strasbourg Colmar Besançon Lons le Saunier Vesoul Belfort 4 4 3 3 4 5 3 3 4 4 3 3 3 4 Aube .43 Puy de Dôme .28 Indre .50 Orne . indicativul din hartă şi capitala acestora Basse Normandie IV -CaenBourgogne .58 Saône et Loire .68 Doubs .14 Manche .38 Loire .39 Haute Saône – 70 Territoire de Belfort – 90 6004 8162 6211 6040 6278 7369 5860 6170 7340 5726 4977 7970 5762 5529 6530 7431 4781 3249 6028 4388 4755 3525 5234 4999 5360 609 48 68 33 85 195 73 124 89 49 28 42 75 82 50 64 137 156 464 58 130 201 190 93 50 43 221 3 5 3 3 3 5 4 4 3 3 3 5 4 3 3 3 3 2 3 4 7 6 3 3 2 1 HauteNormandie XI -RouenPicardie . (kmp) Densitate (loc/ kmp) Bassin Parisien A Centre .25 Jura .01 Ardeche .Unităţile administrative şi teritorial-statistice din Franţa metropolitană Arondismente Capitalele departamentelor Cantoane 49 52 40 43 32 57 42 35 29 26 37 31 41 37 33 44 32 43 69 42 41 46 35 27 35 61 43 33 36 58 40 51 37 33 44 31 35 34 32 15 ZEAT* şi indicativul Acestora din hartă Regiuni administrative.37 Loir et Cher .I -StrasbourgFrancheComté – X Besançon Comune 705 602 507 707 312 573 451 290 403 247 277 340 334 463 431 619 424 675 745 816 693 783 320 260 260 470 419 339 370 533 327 293 305 293 526 377 594 545 545 102 .Tabelul 5 .67 Haut Rhin .02 Oise – 60 Somme .

48 Pyrénées Orientales – 66 Alpes de Haute Provence – 04 Hautes Alpes – 05 Alpes Maritimes 06 Bouches du Rhône .29 Ille et Vilaine .95 Corse du Sud – 2A Haute Corse – 2B Aude .16 Charente Maritime .78 Esonne .83 Vaucluse .54 Meuse .35 Morbihan .Pas de Calais .86 Dordogne Gironde 5241 6216 6216 5874 105 5915 2284 1804 176 236 245 1246 4056 4666 6139 5853 6101 5167 4116 6925 5549 4299 5087 5973 3567 5742 6672 6878 6733 6775 6823 6815 7166 5175 6206 6720 5966 6864 5999 6990 9060 10000 136 32 163 66 20500 182 572 601 7907 5895 4961 842 ** 29 49 100 130 14 88 19 21 226 346 137 131 441 215 79 125 118 91 154 99 54 83 76 58 77 58 54 43 122 Nancy Bar le Duc Metz Epinal Paris Mélun Versailles Evry Nanterre Bobigny Créteil Pontoise Ajaccio Bastia Carcassonne Nîmes Montpellier Mende Perpignan Digne Gap Nice Marseille Toulon Avignon Lille Arras St.94 Val d‟Oise .XVIII -Nantes- PoitouCharentes XX -PoitiersSudOuest Aquitaine .13 Var .17 Deux Sévres .11 Gard .34 Lozère .30 Hérault .Lorraine .91 Hauts de Seine 92 Seine Saint Denis 93 Val de Marne .79 Vienne .49 Mayenne – 53 Sarthe – 72 Vendée .XVII -LilleBretagne .84 Nord .II -Bordeaux- .85 Charente .59 Pas de Calais – 62 Côtes du Nord – 22 Finistère .55 Moselle – 57 Vosges – 88 Paris .F Ouest G Nord .75 Seine et Marne 77 Yvelines .XV -Metz- Ile de France D Ile de France XII -Paris- Meurthe et Moiselle . Brieuc Quimper Rennes Vannes Nantes Angers Laval Le Mans La Roche sur Yon Angoulême La Rochelle Niort Poitiers Périgueux Bordeaux 4 3 9 3 2 0 5 4 3 3 3 3 3 ** 3 3 3 3 2 3 4 2 2 4 3 3 6 7 4 4 4 3 4 4 3 3 3 3 5 3 3 4 5 41 31 51 31 43 39 42 45 40 49 39 20 30 34 46 49 25 30 30 30 51 53 41 24 79 77 52 54 53 42 59 41 32 40 31 35 51 33 38 50 63 594 498 727 515 514 262 196 36 40 47 185 ** 236 438 353 343 185 226 200 177 163 119 153 151 652 893 372 283 352 261 221 364 261 375 283 404 472 308 281 557 542 Mediterranée E Corse – IX -AjaccioLanguedocRousillon – XIII -Montpellier- ProvenceCôte d‟Azur – XXI -Marseille- NordPas de Calais .VI -Rennes- Pays de la Loire .56 Loire Atlantique 44 Maine et Loire .

81 5758 60 Albi Tarn et Garonne 3718 54 Montauban 82 * ZEAT – Zone Economice de Amenajare a Teritoriului – NUTS 1 ** lipsă date Sursa: Atlas Départamental de la France. la 7 septembrie 1949.87 5520 64 Limoges Midi Pyrenées Ariège . clădit pe structură federală.XVI Aveyron . Federalismul este prin urmare pentru germani un simbol al democraţiei. sentimentul regional este mai puternic decât cel naţional.23 5565 24 Guéret Haute Vienne .12 8735 31 Rodez -ToulouseHaute Garonne 6309 147 Toulouse 31 Gers . . La aceasta trebuie adăugată „imaginea” statului german văzut din exterior. se poate considera că statul german a cunoscut de-a lungul timpului două forme: o Germanie centralizată şi expansionistă a cărei imagine s-a regăsit în doctrina şi simbolurile naziste şi o Germanie democratică şi liberală reprezentată de statul german modern. Pentru un german.09 4890 28 Foix . al autonomiei comunităţilor locale. ca premisă esenţială pentru evitarea alunecării spre o nouă dictatură militară în condiţiile în care doctrinele cu caracter fascist erau încă în actualitate. 159). prin unificarea zonelor de ocupaţie militară americană. Germane. p. În acest context. cu tot cortegiul de temeri pe care acesta le-a generat. Confederaţia germanică – 1815-1866)19 şi care poate împiedica reînvierea oricăror tendinţe expansioniste.46 5217 30 Cahors Hautes Pyrénées 4464 51 Tarbes 65 Tarn . 1993. cu completări. Regionare istorică şi politico-militară: Germania Privit din perspectiva istoriei politice. în condiţiile izbucnirii războiului rece. Aliaţii învingători în război şi în special Franţa. un simbol cu rădăcini în istorie (fărâmiţarea politică din Evul Mediu în numeroase ducate.H Landes 9243 34 Lot et Garonne 5361 58 Pyrénées 7645 76 Atlantiques Limousin . britanică şi franceză. Bazele Germaniei moderne au fost puse odată cu sfârşitul celui de-al doilea război mondial. urmată la numai o lună. Tradiţiile regionale şi necesităţile practice de moment au concurat în organizarea internă a R. Mont de Marsan Agen Pau 2 4 3 3 2 3 3 3 3 3 3 3 2 2 30 40 52 37 27 42 22 46 53 31 31 34 43 30 331 317 543 286 260 201 332 304 588 463 340 474 324 195 III. Numai landurile 19 Termenul de Germania începe să fie folosit curent abia din secolul al XV-lea (Popa.32 6257 28 Auch Lot . comitate cu un grad pronunţat de autonomie. clădită pe baze federale. conturând actualele landuri. de constituirea Republicii Democrate Germania. Paris. pe fundamentul zonei de ocupaţie sovietică. Rezultatul a fost crearea Republicii Federale Germania. făcând din această ţară un model de regionalism. „landul” fiind prima lui patrie. limitele tradiţionale ale fostelor state germane medievale s-au întrepătruns cu cele ale zonelor de ocupaţie militară postbelică. Larousse-Bordas. susţineau ideea unei Germanii descentralizate. prin Conferinţa de la Potsdam (17 iulie – 2 august 1945). Matei. principate.F.2. 1998.19 5857 41 Tulle -LimogesCreuse .XIV Correze .

Pentru delimitarea celorlaltor landuri. negocierile dintre forţele de ocupaţie şi autorităţile locale s-au dovedit a fi lungi şi anevoioase. la polul opus. p. 76-78).extreme ca suprafaţă: Bavaria20 şi. Bremen şi Berlin) şi-au păstrat vechile forme. fiind apoi condusă peste şapte secole (1180-1918) de dinastia de Wittelsbach. oraşele-state (Hamburg. . căpătând statut de „land” în 1918 (Labasse. Este încorporată în Imperiul German în 1871. 1991. 20 Bavaria s-a constituit ca stat în secolul al IX-lea sub Ludovic Piosul.

constituind jumătatea sud-vestică a landului BadenWürtemberg. Tübingen.2 mil. situată limitrof frontierei germano-franceze. Zona de ocupaţie militară franceză. Împărţirea sud-vestului între trupele americane şi cele franceze a stat la originea a trei mici landuri: Würtemberg-Baden.4 mil. Ducatul de Anhalt (Saxonia Anhalt) şi Marele Ducat de Lauenburg-Mecklenburg (landul Mecklenburg – Pomerania de Vest) (Tab. Brandenburg. Între acestea se interpunea Alsacia. constituit pe fundamentul ducatelor Hessen şi Nassau şi al provinciei prusace Waldeck.1 mil. Regatul Saxonia. Germană. celelalte 5 noi landuri au reînviat vechi formaţiuni statale medievale: Thuringia. D. . Lippe şi Prusia Rhenană. 0. Istoric. în 15 districte („bezircke”) constituite din raţiuni de planificare economică. celălalt sudic. suprapus marii aglomeraţii urbane din Bazinul Ruhr. ca un simbol al reunificării unui oraş. ducatele Schleswig şi Holstein şi teritoriul Lauenburg (Duby. extinzând modelul vestic şi în fosta R. O altă regrupare a generat în 1950 landul Rhenania de Nord – Westfalia.În nord. unul dintre cele mai mari landuri germane a fost creată pe fundamentul Regatului de Hanovra. Friburg. 1. Autorităţile comuniste din partea estică a Germaniei au organizat statul după un model centralizat. Stüttgart. Reunificarea din 1990 a corectat însă aceste dezechilibre. După retragerea trupelor franceze. Dacă landul Berlin a căpătat dimensiunea unui oraş-stat. era constituită din două areale distincte: unul nordic (Rhenania Palatinat). 17. fără un fundament regional. identitar. ce au evoluat în hinterlandul unor puternice centre culturale şi meşteşugăreşti: Heidelberg. unit cu cele câteva enclave din interiorul său. 6).0 mil. 11. p. Heilbronn etc. 2. 3. acesta se suprapune peste trei formaţiuni statale medievale: Marele Ducat de Baden şi regatele de Würtemberg şi Hohenzollern. Baden-Hohenzollern şi Badenul de Sud. frontierele landului Rhenania Palatinat sunt în întregime succesoarele limitelor de demarcaţie ale părţii nordice a zonei de ocupaţie militară franceză 21. 5. 3. Hessen. Saxonia Inferioară.67 mil. reprezentate prin ducatele de Oldenburg şi Brunswick. căpătând statut de land federal. Schleswig-Holstein a luat fiinţă prin reconstituirea Convenţiei de la Gastein (1865) prin care se asociau. teritoriu ce a intrat în componenţa Franţei.6 mil. în jurul oraşului Saarbrücken se organizează teritoriul Saar.7 mil.Landurile germane LANDUL Baden – Württemberg Bavaria Berlin* Brandenburg* Bremen Hamburg Hessen Mecklenburg – Vorpommern* Rhenania de Nord . Graniţa sa sudică se suprapune în întregime pe limita zonei de ocupaţie militară americană. sub administraţie prusacă.6 mil.. 2. 1995. dar şi al capitalei unui stat reunificat.6 mil. Manheim.Westfalia Rhenania Palatinat 21 CAPITALA Stuttgart München Berlin Potsdam Bremen Hamburg Wiesbaden Schwerin Düsseldorf Mainz SUPR. rămânând enclavizat în Brandenburg.7 mil. compusă din teritoriile ce au format odinioară Westfalia. care în urma unui referendum local. Spre deosebire de acestea. care au fuzionat în 1951 formând unul dintre cele mai prospere landuri germane: Baden-Würtemberg. 104). Tabelul 6 . (kmp) 35751 70554 883 29060 404 755 21114 23835 34068 19849 POPULAŢIA 9. iar cea nordică pe limita dintre fostul regat al Prusiei şi al celui de Hanovra. completează mozaicul landurilor din fosta Germanie de vest. la 1 ianuarie 1957 se desprinde din Rhenania Palatinat.

Sursa: Germany. Toscana. Denumirea de Tirolul de Sud a fost recunoscută odată cu recunoaşterea statutului de autonomie al regiunii (20 ianuarie 1972). 1972). fie ca urmare a translaţiei frontierelor (în situaţia regiunilor minoritare din Italia). slavii din Friuli-Venezia Giulia sau francofonii din Valle d‟Aosta – în Italia) sau de individualitatea insulară (Sardinia. Region de Murcia etc. sunt două state care au cunoscut o regionare politico-administrativă pornind de la statutul diferit al unor minorităţi.6 mil. catalanii şi galiţienii în Spania. secole de-a rândul. dar care au cunoscut influenţe politice şi culturale diferite. Piemonte este succesoarea Marelui Ducat al Savoiei Piemonteze. Schleswig – Holstein Kiel 15730 2. The Federation and the Länder at a Glace. D. Regionare istorică şi etnico-minoritară: Italia. bazate în majoritatea lor pe antecedentele istorice. Saxonia* Dresden 18338 4. Saxonia Inferioară Hannover 47349 7.3. Rolul structurant al centrelor urbane rezultă din însăşi denumirea structurilor politicoadministrative generate de acestea: Republica Genova. Sicilia. arbitrariul impus de conjunctura politică de moment şi voinţa populaţiei exprimată prin referendum-uri Fiecare land este divizat în kreize. cele 5 teritorii cu o puternică identitate regională au format regiuni cu statut special: Valle d’Aosta (Vallée d‟Aoste)22. Liguria este urmaşa Republicii Genova (rămasă în graniţele actuale încă din urma păcii de la Lodi – 1454). Regionarea Italiei prevăzută prin Constituţia din 1948 a înregistrat două stadii distincte: în primul. în vreme ce pe fundamentul fostului Regat al celor Două Sicilii au fost constituite 7 regiuni: Abruzzo. 22 23 Bilingvismul regiunii a fost recunoscut prin Articolul 38 al statutului special de autonomie (26 februarie 1948).0 mil. Atât regiunile italiene cât şi comunităţile autonome din Spania se structurează pe fundamentul unor vechi state feudale relativ omogene etnic. Press and InformationOffice of the Federal Government. o mare fragmentare politică şi culturală. * landuri din fosta R. Germană.1 mil.9 mil. Excepţie fac regiunile menţionate. după cum în prima jumătate a secolului al XIX-lea a existat un regat Lombardo-Veneţian. rezultată fie prin integrarea unor grupuri etnice distincte (cazul bascilor sau al catalanilor). ulterior. Friuli – Venezia Giulia (1963) şi Trentino-Adige (Tirolul de Sud)23 (1969.Saar Saarbrücken 2570 1. III.două dintre cele mai mari state ale Europei latine şi mediteraneene. Public Document. regionarea fiind privită ca o soluţie de atenuare a forţelor centrifuge generate de minorităţile etnice şi culturale (bascii. Thuringia* Erfurt 16251 2.3 mil. Baleare sau Canare). Puglia. . cu o pondere mare a populaţiei minoritare. Astfel. două vechi focare de cultură şi civilizaţie… Dar şi două state cu un trecut glorios care au înregistrat. Calabria şi Sicilia. din 1967 au fost formate 15 regiuni cu statut ordinar. al Marelui Ducat al Toscanei (constituit între aceste limite în urma tratatului de la Cateau-Cambresis – 1559). o relativă omogenitate apărând la nivelele administrative inferioare. germanii din Tirolul de Sud. realizând un echilibru între tradiţiile istorice.7 mil. Comunidad Valenciana. Campania. Basilicata. se prezintă ca un ansamblu aparent eterogen. Bonn. Saxonia Anhalt* Magdeburg 20444 3. avril 1991. prin participarea colectivităţilor locale. Molise. Şi nu în ultimul rând. constituită prin regionalizare de „jos în sus”. succesor al Republicii Veneţiene. Sardinia şi Sicilia (1948). structura federală a Germaniei. Spania Italia şi Spania . pe fundamentul căruia s-au constituit regiunile Lombardia şi Veneto. iar acestea în comune (unitatea administrativă locală de bază). Astfel.

Campania. respectiv regiunile Lazio. Nord-Est. Sardinia şi Sicilia. Lombardia.000 kmp (Lombardia – 28.000 locuitori (Valle d‟Aosta) şi peste 25.857 kmp. Nord-Vest.8:1 – pentru suprafaţă şi 77:1 ! pentru populaţie) posedă un grad ridicat de funcţionalitate şi coeziune teritorială (Tab. asemănătoare cu cea a Franţei. ca suport de raportare statistică: Abruzzo-Molise.Italia centrală. dar care. Latium. Marche şi parţial Emilia-Romagna. Centru.). Nivelul departamental (NUTS 3) este alcătuit din 95 provincii. corespundea Statului Papal. Emilia-Romagna.9 milioane loc. Discrepanţele teritoriale au fost corectate prin agregarea unora dintre acestea în 11 grupări de regiuni (NUTS 1). 7). 8. Au rezultat astfel structuri regionale ce variază între 3262 kmp şi 115. în pofida unor mari contraste teritoriale şi demografice (8. Umbria. Sud. . configuraţia sistemului administrativ fiind în acest sens.

cât şi ca populaţie. 109). Asturia era bine individualizată încă din secolul al XIII-lea.33 mil Piemonte Torino 25399 4.89 mil Toscana Firenze 22992 3. Aragon. se conturează ca o entitate teritorială bine individualizată. Unele dintre acestea. Constituţia spaniolă din 29 decembrie 1978 recunoaşte ca unităţi politicoadministrative de bază 17 „comunităţi autonome”. locuită de un grup etnic distinct (galicienii – 8. iar între 1931 şi 1939 forma Republica Catalană care a opus o rezistenţă înverşunată regimului franchist. Galicia sau Aragon sunt foarte bine conturate din punct de vedere istoric şi geografic.3% din populaţia ţării.96 mil Trentino-Südtirol* Trento 13613 0. după cum Galicia.51 mil Umbria Perugia 8456 0.89 mil Friuli-Venezia Giulia* Trieste 7845 1. etnică şi culturală. Comunidad Valenciana.19 mil Latium Roma 17227 5. Catalonia. în vreme ce altele reprezintă practic hinterlandul unor oraşe (Madrid.88 mil Marche Ancona 9694 1. Unele regiuni ca Andaluzia. pe teritoriile recucerite. Castilia. Însuşi Regatul Spaniei ia naştere în 1479 prin unirea Aragonului cu Castilia. Paris Regionarea Spaniei s-a dorit a fi un compromis între puterea centrală şi forţele centrifuge determinate de puternica identitate regională a celor două comunităţi etnice cu aspiraţii naţionaliste şi separatiste: catalanii.1% din populaţia totală a Spaniei). Andaluzia poartă la rândul ei puternice influenţe culturale arabe şi orientale. Catalonia.03 mil Liguria Genova 5416 1. mai bogate şi puternice financiar. Flammarion.3% din totalul populaţiei şi bascii – 2. fiind singura provincie care nu fusese ocupată de arabi.64 mil Sicilia* Palermo 25708 4.25 mil Basilicata Potenza 9992 0. menţionată încă din secolul al XI-lea (Duby. negocierile anuale . de aici a început Reconquista. deşi nu a constituit de-a lungul timpului o entitate statală stabilă se individualizează net din punct de vedere etnic şi cultural. au ajuns să întreţină raporturi privilegiate cu autorităţile centrale.6 mil Calabria Catanzaro 15080 2. (coord.99 mil Sardinia (Sardegna)* Cagliari 24090 1. principala minoritate etnică – 16. Ţara Bascilor.29 mil Puglia Bari 19348 3. 1995. diferite de cele din nordul Spaniei. în vreme ce altele reprezintă creaţii pur artificiale (La Rioja). dar şi ca grad de dezvoltare al infrastructurii economice şi instituţionale. Region de Murcia).59 mil Emilia-Romagna Bologna 22123 3.04 mil Campania Napoli 13595 5. Au rezultat astfel comunităţi autonome foarte eterogene atât ca teritoriu.Regiunile Italiei REGIUNEA CAPITALA SUPR. a regatelor Leon.43 mil Molise Campobasso 4438 0. organizate în 52 de provincii. (kmp) POPULAŢIA Abruzzo L‟Aquila 10794 1.) (1995). care a dus la formarea.Tabelul 7 .8 mil Valle d’Aosta* Aosta 3262 0. Dictionnaire de géopolitique. cu cei 31930 kmp şi peste 6 milioane locuitori şi-a păstrat cultura specifică şi actualele frontiere încă din secolul al XIII-lea. Alte provincii se conturează mai mult economic (Estremadura – considerată o zonă tradiţională de sărăcie). Castilia.66 mil Lombardia Milano 28857 8. corespunzătoare nivelului teritorial-statistic NUTS 3.115 mil Veneto Venezia 18364 4. Navarra şi Portugalia. p. identitate istorică.37 mil * Regiuni cu statut special Sursa: Lacoste Y.

000 kmp 24. 1991. pe atât de contrastant teritorial: dacă centrul ţării. 131). Castilia-La Mancha şi Estremadura se extinde pe circa 215. CastiliaLeon. ce reuneşte Castilia-Leon. 24 5 comunităţi autonome spaniole (NUTS 2) depăşesc ca suprafaţă 40. Aragon.pentru constituirea bugetelor locale fiind extrem de dificile (Labasse.000 kmp: Andaluzia. Castilia-La Mancha şi Estremadura. p. . Ţara Bascilor şi Rioja au suprafeţe inferioare pragului de 5000 kmp. Cantabria. Nivelul teritorial-statistic superior (NUTS 1) este pe cât de artificial.

în Dicţionar de Sociologie. Bucureşti. mai ales în mediile universitare şi de afaceri. Babel. ce a constituit fundamentul divizării culturale a ţării. Imaginea mentală astfel creată. fapt ce a 25 Situaţie similară cu cea a Elveţiei (41. fără a exista o coeziune clădită pe un suport statal. Însuşi formarea sa relativ târzie (1830) demonstrează acest lucru. Zamfir. aceasta reprezintă o zonă tradiţională francofonă. prin funcţia sa de capitală. franceza s-a impus tot mai mult. franceza fiind limba preferată atât de burghezia din sud. Bruxelles-ul a devenit. 26 Violenţa simbolică este un concept introdus de sociologul francez Pierre Bourdieu pentru a caracteriza autoritatea sau influenţa culturală exercitată de clasele dominante în scopul asigurării puterii (Sorin Rădulescu. urmată. din ce în ce mai multă autonomie celor două comunităţi. pentru a gestiona cât mai bine tensiunile crescânde dintre flamanzi şi valoni. III. fragmentat între cele două comunităţi etnicolingvistice: flamandă în nord. regionarea pe baza antecedentelor istorice şi culturale (Alentejo.4. mai ales după al doilea război mondial. Aceştia au obţinut o aplicare mai convenabilă a bilingvismului. Constituţia belgiană din 1831 a instituit două limbi oficiale: olandeza şi franceza. comitate.9 mil. însă cu timpul. olandeza devenind prima limbă vorbită în Flandra. confederativă. chiar de la începutul mileniului al II-lea. ducate mai mult sau mai puţin dependente de puteri străine. devenind limba oficială a statului. prin delimitarea oficială a Flandrei şi Valoniei. 1993. Algarve) cu delimitările artificiale (Centru. rolul de „locomotivă” a economiei belgiene a fost preluat de Flandra. o veritabilă conştiinţă naţională. de asemenea. loc).288 kmp.Portugalia. contribuind astfel la accentuarea tendinţelor separatiste. în 23 de cantoane (dintre care 3 sunt organizate în semicantoane). Comunicarea dintre cele două comunităţi tinde astfel să devină din ce în ce mai dificilă. Lisabona . Renaşterea economică a Flandrei a fost însoţită de o renaştere culturală. În acest context geopolitic. cât şi de cea flamandă. frânat de un sud conservator şi arogant. Ed. Vlăsceanu. de limbă franceză. 671). de limbă olandeză şi valonă în sud. cu o industrie în declin bazată pe puternice tradiţii socialiste. Belgia este unul dintre statele europene constituite la interferenţa dintre două domenii etnice şi culturale radical diferite: populaţiile germanice din nordul continentului. comparabilă cu cea a Republicii Moldova sau a Albaniei. Această poziţie i-a imprimat statutul de stat de „frontieră”. Capitala Belgiei reprezintă mai mult decât o simbioză între cele două comunităţi: deşi situată în interiorul Flandrei. predominant catolice25. guvernele belgiene au ales să acorde încă din anii „60. identitatea lingvistică constituind suportul pe care flamanzii şi-au clădit. de engleză. care au evoluat ulterior către o structură federală. O altă problemă o reprezintă relaţiile dintre cele două regiuni şi capitală. fapt ce constituie sursa slabei coeziuni a statului belgian. C. Situaţia economică s-a schimbat însă radical în a doua jumătate a secolului al XX-lea. Ele au căpătat statut politico-administrativ în 1963. 6. Regionare lingvistică: Belgia Deşi cu o populaţie de numai 30. cu o economie performantă. a căpătat tot mai pregnant dimensiunile unei violenţe simbolice26.519 kmp. divizată în 5 mari regiuni îmbină. p. . pe măsura dezvoltării industriale din Valonia (bazată pe minerit şi siderurgie) şi a rolului marii burghezii valone în conducerea statului. Nord. până la acea dată teritoriul ţării fiind o aglomerare de mici provincii. Prin urmare. un oraş francofon. de religie protestantă şi cele romanice din sud. deşi oraş cu origine flamandă. coord. recunoscută în 1988.Valea Tejo). organizată tot după o structură federală. când pe fondul reconversiei industriale din Valonia şi a dezvoltării infrastructurii portuare de la Marea Nordului. La aceasta se adaugă percepţia flamanzilor a unui nord liberal. Această axă de fragmentare datează de secole. L.

1995. în iulie 1990 a fost delimitată. În acest context. condusă de un guvern şi un parlament propriu. după lungi dezbateri şi controverse între reprezentanţii celor două comunităţi. Tabelul 8 . Lacoste. Mouscron (b). Flobecq (c) şi Enghien (d).000 loc BRUXELLES BRUXELLES 161 954.diminuat ataşamentul flamanzilor faţă de bruxellezi. Flammarion. Flammarion. Y. Dictionnaire de géopolitique. (coord. 335)27.143. aceştia fiind percepuţi ca „trădători” ai sentimentelor de apartenenţă regională (Giblin-Delvallet. coord. . Paris. 8). p.Regiuni de limbă olandeză cu minoritate de limbă franceză protejată: Ronse (A).Regiunile Belgiei REGIUNEA CAPITALA SUPR. Voeren (C) etc. Bever (B). Paris Amestecul populaţiei în perimetrul liniei de separaţie dintre cele două comunităţi etnolingvistice a impus individualizarea unor areale cu minorităţi lingvistice protejate: . 27 În Dictionnaire de Géopolitique.860 5.) (1995). regiunea Bruxelles.000 loc Sursa: Lacoste Y.000 3. (Kmp) POPULAŢIA FLANDRA ANTWERPEN 14. 1995. alcătuită din 19 comune autonome.Regiuni de limbă franceză cu minoritate de limbă olandeză protejată: Comines (a).700.000 loc VALONIA NAMUR 17. la fel ca Flandra şi Valonia (Tab. .

2000) 28 . 1995. italiana şi retoromana. ambele cu o puternică identitate regională ce tind să preia. se vorbesc patru limbi: germana. în cantoanele Eupen şi Saint Vith există de asemenea o minoritate de aproximativ 65. Între acestea şi comunitatea francofonă (Valonia) se interpune o regiune de limbă franceză cu minoritate de limbă germană protejată. factori determinanţi în structura şi evoluţia geopolitică internă a statului. fiecare dispunând de veritabile prerogative statale: propria constituţie. locul în în lume după Luxemburg în 1998 (după Statistical Yearbook. această din urmă tendinţă va avea câştig de cauză.350 dolari/loc. cu un PNB de peste 44. sărac în resurse naturale. cât şi cu legile fundamentale din cele trei ţări. în anumite domenii. poliţiei. prerogative statale. Elveţia se individualizează prin câteva caracteristici distincte: este unul dintre cele mai vechi state (1291) şi.000 dolari/loc28.5. corespunzătoare cantoanelor Welkenraedt şi Malmédy (Duby. Ţara este organizată în 23 cantoane (3 dintre acestea fiind la rândul lor divizate în semicantoane). Elveţia este plasată în acelaşi spaţiu de interferenţă dintre populaţiile germanice şi cele de origine latină. Distribuţia spaţială a catolicilor şi protestanţilor este foarte complexă: chiar dacă majoritatea catolicilor sunt concentraţi în cantoanele de limbă franceză. p. sunt tot atâtea particularităţi care-i conferă o poziţie distinctă între statele europene. la intersecţia marilor axe comerciale şi de transport ce leagă Europa de nord cu cea mediteraneeană. Bucureşti. Ed. cu atribute naţionale şi a unei Europe a regiunilor. cea de-a doua de consolidare a identităţii celor trei regiuni pe suportul unui stat federal puternic. autori George Erdeli. 9). numeroase enclave catolice se găsesc în cantoane cu majoritate protestantă şi invers. Tabelul 9 – Cantoanele elveţiene CANTOANE AARGAU SEMICANTOANE Appenzell Ausser CAPITALA AARAU HERISAU DATA ADERǍRII 1803-1815 LIMBA VORBITǍ Germană SUPRAFAŢA (Kmp) 1404. propriul parlament. Par să se contureze tot mai mult două tendinţe majore de evoluţie: una de accentuare a divizării până la separarea totală a Flandrei de Valonia. unul dintre cele mai bogate. Indiscutabil. ce alcătuiesc regiunea de limbă germană cu minoritate de limbă franceză protejată. (Tab. autonomie fiscală reflectată prin sisteme proprii de impozitate. iar protestanţii în cele de limbă germană. Belgia se conturează astfel din ce în ce mai mult prin componentele sale majore: Flandra şi Valonia.0 POPULAŢIA 468. dintre protestantism şi catolicism. fiecare având statut de limbă oficială chiar dacă este vorbită de un număr redus de locuitori.000 44. Politica sa tradiţională de neutralitate.000 belgieni germanofoni. În noua arhitectură europeană. 161). Cristian Braghină şi Dragoş Frăsineanu. protestanţi în cantoane de limbă franceză şi populaţie predominant catolică. justiţiei etc. franceza. Astfel. UN. deşi formează o enclavă în Uniunea Europeană. Situată în inima continentului. III. diversitatea etno-lingvistică şi confesională la care se adaugă apartenenţa la spaţiul extracomunitar. Europa occidentală cu spaţiul ex-sovietic şi Orientul apropiat. 1999 şi Geografie economică mondială. Fundaţiei România de Mâine. Regionare confederativă: Elveţia În peisajul geopolitic european. urmată de „apropierea” şi chiar alipirea Flandrei la Olanda şi a Valoniei la Franţa. propriul sistem de guvernare. fiind singura conformă atât cu spiritul european. învăţământului.La frontiera estică a Belgiei. în pofida reliefului predominant montan. New York. organizare distinctă a sănătăţii. pe un teritoriu de numai 41.293 kmp.

700 421. 421. între acestea şi cantoanele vecine s-au purtat războaie sau au fost încheiate alianţe de defensive.0 238.000 180.2 kmp. Secole de-a rândul.000 69.0 1012.0 1728.0 1492. 29 30 Discrepanţa dintre cel mai mic canton (Basel-oraş) şi cel mai mare (Grisons) depăşeşte 1:192.200 190.500 229.3 908.0 1076.0 5225.0 3219.000 36. GALLEN FRAUENFELD BELLINZONA ALTDORF SION LAUSANNE 1803-1815 Nidwald STANS 1291 Obwald SARNEN ZUG ZUG 1352 Germană ZÜRICH ZÜRICH 1351 Germană *Basel: Total – 465.2 684. . în urma bătăliei de la Marignan. pentru a rezista mai bine ameninţărilor venite din partea marilor puteri vecine (Imperiul Germanic şi Imperiul Habzburgic). fundamentul Elveţiei actuale.300 33.0 766.000 58. Sursa: Lacoste Y.0 37. reflectă însuşi modul de formare al statului: prin coeziune succesivă în jurul unui nucleu iniţial alcătuit din cele patru cantoane centrale (Uri. cât şi prin structură sau componenţă etno-lingvistică. Flammarion. Astfel.128.000 218.000 - SCHWYZ SOLOTHURN ST.500 543. încă din 1291.600 303.0 790.0 298. neutralitatea Elveţiei a fost proclamată în 1674.700 275.000 199. (coord.300 loc.000 80.000 362.000 1. statul elveţian s-a născut din acest sistem de alianţe defensive. reprezintă una din caracteristicile sale geopolitice cele mai importante. cele patru comunităţi de vale din Alpii centrali s-au unit într-o confederaţie denumită după numele celui mai puternic: Schwytz (Elveţia).600 102.309 165.0 282. exprimată atât prin dimensiuni29.4 1670. Orientată în direcţia păcii şi cooperării internaţionale.4 837.0 796.0 222. Prin urmare. Paris.000 1501 1353 1481 1803-1815 1803-1815 1353 1979 1332 1803-1815 1501 1291 1481 1803-1815 1803-1815 1803-1815 1291 1803-1815 Germană Germană Franceză Franceză Retoromană Franceză Italiană Franceză Germană Franceză Germană Franceză Germană Germană Germană Germană Germană Italiană Germană Franceză Germană Franceză Germană 428. de apărare împotriva unor duşmani comuni.0 7105. Eterogenitatea acestora.2 6049. fiind cucerită în principiu încă din 1515. care s-au cimentat în timp şi care constituie fundamentul istoric al politicii sale de neutralitate30. Politica de neutralitate a Elveţiei.300 922. ) (1995).3 13. cu vechi rădăcini în istorie.900 155. au fost încheiate acorduri de subordonare cvasicolonială sau alianţe economice şi de ajutor reciproc. Nidwald şi Obwald) care au constituit.400 65. GALLEN THURGAU TICINO (TESSIN) URI VALAIS VAUD UNTERWALD Rhoden Appenzell Inner Rhoden Baselland Basel-Stadt - 1513 APPENZELL LIESTAL BASEL BERNA FRIBOURG COIRE GENEVA GLARIS DELÉMONT LUZERN (LUCERNA) NEUCHÂTEL SCHAFFHAUSEN Germană 415.APPENZELL BASEL* BERNA FRIBOURG GRISONS (GRAUBUNDEN) GENEVA GLARIS JURA LUZERN (LUCERNA) NEUCHÂTEL SCHAFFHAUSEN SCHWYZ SOLOTHURN ST.6 2014.0 2810. ce au controlat de-a lungul timpului părţi din actualul teritoriu al Elveţiei. Dictionnaire de géopolitique. Schwytz.

Până la începutul secolului al XIX-lea. Luptând mereu în defensivă. principate. apoi “Congresul de la Viena” din 1815 a pus bazele unei uniuni de 19. constituindu-se astfel o confederaţie pe bază de egalitate. puternic conservatoare: Uri. teritoriul actual al Elveţiei era alcătuit dintr-un conglomerat de mici formaţiuni politico-administrative eterogene: oraşe libere. a fost promulgată constituţia federală (1848) prin care se autorităţile cantonale erau investite cu o largă autonomie pe baza egalitarismului politic. ce reunea 7 cantoane cu populaţie catolică. pentru a-şi păstra independenţa şi valorile tradiţionale. Schwyz. care au căpătat ordin juridic şi teritorial federal. “Actul Meditaţiei” din 1803. Obwald. Pentru a preîntâmpina mişcările separatiste de tipul celei din 184731. împotriva ameninţărilor din exterior. Statul a fost organizat astfel în sistem confederativ pe baza formaţiunilor politicoadministrative preexistente care s-au alipit treptat nucleului iniţial. Unitatea elveţiană s-a sprijinit iniţial pe diferenţele dintre cantoanele elveţiene şi statele din jur. . de limbă italiană. Zug. Prin urmare. anihilată pe cale armată. episcopii etc. constituit în 1291. Mişcarea separatistă. populaţia tessinoază din sud. religie şi cultură pentru a-şi apăra împreună libertatea. identitatea cantoanelor francofone s-a cristalizat prin solidaritatea populaţiei romande împotriva ocupaţiri franceze (1798-1803). după amendamente succesive este în vigoare şi astăzi. a 31 In 1847 a luat fiinţă Liga Separatistă (Sonderbund). caracteristica de bază a naţiunii şi a statului elveţian este dată de unirea succesivă unor populaţii diferite ca limbă. locuitorii cantoanelor de limbă germană din nord s-au văzut diferiţi de cei ai statelor germanice faţă de care nutreau sentimente de neîncredere. garanţie fundamentală pentru coeziunea statului. Friburg şi Valais. a distrus astfel unul din miturile elveţiene: a unităţii voluntare. ulterior de 22 de cantoane. Nidwald. pentru asigurarea acesteia fiind necesar un cadru legislativ coerent. Acesta şi-a găsit materializarea prin Constituţia din 1848 care.

fără un suport regional constituit prin argumente istorice şi culturale. a unei triple identităţi: cantonală. ce a impus densităţi şi moduri diferite de utilizare a terenurilor. condiţionată de fragmentarea teritoriului. de dispunerea nucleelor urbanizate şi de potenţialul economico-social relativ diferenţiat. Regionare economico-statistică: Danemarca.văzut în confederaţia helvetică un refugiu împotriva inserţiei sale în statul italian. pe baza zonelor de polarizare a centrelor administrative. Plurilingvismul şi pluriculturalismul s-a manifestat prin dezvoltarea în paralel de-a lungul timpului. III. etno-lingvistică şi elveţiană. cele 14 districte („amtel”) fiind rezultatul unor delimitări convenţionale. vestul Marelui Belt şi aglomeraţia Copenhaga (Labasse. inegale atât ca suprafaţă. Danemarca constituie în prezent una dintre naţiunile cele mai omogene ale continentului (danezii formează peste 96% din totalul populaţiei). Grecia Succesoare a unor puternice entităţi statale medievale.6. . 124). fapt ce se răsfrânge şi în structura statului. Singurele diferenţieri sunt induse de marea fragmentare a ţărmurilor şi de poziţia excentrică şi hipertrofică a capitalei. Este un model de regionare artificială. neexistând contraste regionale majore. Pe acest fundament s-au conturat cele trei unităţi teritorial-statistice de nivel superior (NUTS 2): estul Marelui Belt. p. Organizarea administrativă evidenţiază acest lucru. cât şi ca număr de unităţi administrativteritoriale incluse. 1991.

în condiţiile în care. la nivel teritorial contrastele sunt evidente. în parte. conservatorismul britanic a făcut imposibilă această abordare. dar şi o mare fragmentare a structurilor administrative de nivel departamental – 53 „nomoi” (districte). Suffolk. Dacă relaţiile funcţionale statornicite în timp între diferitele părţi ale Regatului fac ca eterogenitatea să fie doar o caracteristică a spiritului naţional. Prin urmare.7. . Shropshire. districte în Irlanda de Nord. Cornwall. Derbyshire. III. spaţiul Eladei prezintă caracteristici asemănătoare: fragmentare mare. p. în parte. cu o suprafaţă medie de numai 2490 kmp. fiind menţionate. Dorset. 34 datează de peste un mileniu. Lincolnshire. similară cu cea care a dat naştere comitatelor. Astfel.5 kmp). Individualizarea lor teritorială a constituit un lung proces evolutiv. Regionare prin cooperare voluntară: Marea Britanie Între structurile administrativ-teritoriale europene. Hampshire. Încurajate şi finanţate de guvernul central. a impus soluţii concrete. cam jumătate din cea a departamentelor franceze sau a judeţelor româneşti. faţă de intensa fragmentare administrativă a comitatelor engleze şi a celor din Ţara Galilor. rezultat al legăturilor funcţionale dintre colectivităţile teritoriale de bază – districte şi consilii parohiale (parishes). regiuni în Scoţia. Berkshire. 32 Acestea sunt: Yorkshire. ambele purtând amprenta spiritului conservator britanic. Oxfordshire. Warwickshire. centrele urbane sunt din categoria oraşelor mijlocii şi mici. ceea ce le-a conferit o mare stabilitate de-a lungul timpului.5 ori mai mare (6564. Somerset. aproximativ între aceleaşi limite. Herefordshire. o descriere a Angliei acelor vremuri 32 (Duby. Cheshire. 140). Bedfordshire. Nottinghamshire. Dacă în Franţa a fost instituit un nou nivel administrativ superior (regional). incapabile de a structura hinterland-uri extinse. Staffordshire. Hertfordshire. Acest fapt se reflectă şi în configuraţia lor: dacă în medie au o suprafaţă de numai 2897 kmp. Worcestershire. cele câteva ansambluri regionale structurate în timp: Macedonia. fapt compensat însă. preferându-se o structurare regională tot de jos în sus. Essex. Sussex. comitatele au iniţiat acţiuni de cooperare în vederea asocierii lor în grupări de comitate (NUTS 2) şi regiuni de planificare economică (NUTS 1). Devon.Similar poate fi considerat şi cazul Greciei. La acestea se adaugă problemele generate de conexiunea unor sisteme administrative diferite: comitate în Anglia şi în Ţara Galilor. cu excepţia capitalei. în culegerea cadastrală „Domesday Book”. problema fragmentării la vârful ierarhiei administrative. Wiltshire. Thesalia. suprafaţa medie a regiunilor scoţiene este de circa 2. Buckinghamshire. Elada. Gloucestershire. Deşi se află la cealaltă periferie a Uniunii Europene şi aparţine unui domeniu cultural total diferit. 1995. de potenţialul demografic mai scăzut al acestora. compactitate etnică (grecii formează circa 98% din totalul populaţiei). Surrey. încă din anul 1086. Creta etc. Kent. Middlesex. Epir. Toate aceste considerente au creat premisele unei regionări teritorialstatistice artificiale la nivelul superior (13 regiuni de dezvoltare de nivel NUTS 2) care respectă totuşi. Lancashire. sistemul administrativ britanic prezintă două componente definitorii: fragmentare şi eterogenitate. Norfolk. comitatele engleze par să se numere printre cele mai vechi: dintre cele 45 existente în prezent.

a.3 Nord-Est (North-East) 4 Comitatele şi indicativele din hartă ale acestora (NUTS 3) * (M) – comitate metropolitane Bedfordshire .b. Northumberland . Norfolk . Nottinghamshire – e Greater London (M) . Suffolk .a. Northamptonshire .b.e. Cambridgeshire . Hertfordshire – d.a.Tabelul 10 -. Leicestershire . Tyne and Wear (M) .c.d.2 Londra (London) .d . Lincolnshire .a Durham .f Derbyshire . Essex .1 East Midlands .c. Teesside (Cleveland) .c.Structura regiunilor britanice Regiunile politicoadministrative britanice ANGLIA (ENGLAND) 45 comitate Regiunile de planificare economică şi indicativul din hartă (NUTS 1) Anglia de Est (East of England) .b.

b. New York.Nord-Vest (North-West) –5 Sud-Est (South-East) 6 Sud-Vest (South-West) -7 West Midlands . Central . Gwynedd . Cumbria . Rhode Island. Fife .a. Wiltshire .9 Scoţia (Scotland) .d. în condiţiile în care. Isle of Wight . Deşi definite prin relaţii funcţionale.b.c. *** Regiunile de dezvoltare româneşti sunt la rândul lor rezultatul preluării.10 SCOŢIA (SCOTLAND) 12 regiuni ŢARA GALILOR Ţara Galilor (Wales) (WALES) 11 8 comitate IRLANDA DE Irlanda de Nord NORD (Northern Ireland) . Statele Unite ale Americii Istoria administrativă a Statelor Unite ale Americii începe la 4 iulie 1776. Maryland. Gloucestershire . Între 1776 şi 1790. Highland . Însă dacă în cazul britanic. acestea au avut ca principale elemente coagulatoare relaţiile funcţionale stabilite la nivelul aşezărilor umane. Kent .12 6 districte Sursa: Serryn. Delaware.a.a. constituirea regiunilor de dezvoltare din România s-a făcut sub presiunea imperativelor dictate de aderarea la Uniunea Europeană. North Carolina. Tyrone .a. În 1791 se formează statul Vermont prin secesiunea jumătăţii vestice a statului New Hampshire. Devon .b. Bordas.h. Pennsylvania.c.e. Lothian .d Borders .d.d.d.a. South Carolina şi Virginia. Paris. New Jersey.f.d. West Yorkshire .d.a.e Humberside .h. Cheshire . Fermanagh .c. III. ca nivel teritorial-statistic superior celor 26 de comitate tradiţionale.g. South Glamorgan . Lancashire . West Sussex . Mid-Glamorgan .f Structurate doar într-o mică măsură pe regiunile istorice (Midlands. Strach Clyde . Până în . Greater Manchester (M) . fără o identitate regională proprie. Warwickshire .i Avon . Yorkshire.e Berkshire . West-Midlands (M) . Armagh .e. Western Islands . (1989).g.f. Humbershire).b. Cornwall and Isles of Scilly .f. spre deosebire de cazul danez sau de cel englez.l Clwyd . teritoriul României este structurat în ansambluri regionale cu personalitate istorică şi culturală distinctă (provincii istorice) a căror funcţionalitate a fost demonstrată de-a lungul timpului.8 Yorkshire and the Humber . Staffordshire . East Sussex .b. Modelul a fost implementat şi în Irlanda prin constituirea a 4 regiuni de planificare economică.b. forţate am putea spune. Powys . odată cu declararea independenţei celor 13 colonii britanice de pe coasta Oceanului Atlantic: Connecticutt.c. Shetland .d. New Hampshire.e. Surrey . Georgia.g. Somerset .f.i. Atlas Bordas Géographique.j. cooperarea voluntară dintre colectivităţile locale fiind orientată pentru atragerea de investiţii şi realizarea în parteneriat a anumitor obiective economice şi sociale. Regionare colonială. Dorset . Gwent . Salop . Hampshire . Massachusetts. Grampian – e.b.e. North Yorkshire .a. Oxfordshire .c. Dumfries and Galloway . Down .k. Merseyside (M) .h Antrim . Tayside . regiunile de dezvoltare româneşti reprezintă agregări de unităţi administrativ-teritoriale de rang superior (judeţe). Orkney .b. acestea s-au organizat în state. Buckinghamshire . Londonderry . a modelului de regionare britanic. care prin unire au format o federaţie. regionarea s-a realizat de jos în sus. Dyfed .c. P.8.c.g Malvernshire (Hereford an Worcester) .a. South Yorkshire (M) c. West Glamorgan . constituind rezultatul unor iniţiative locale de asociere.

Kansas. conform Constituţiei. Pentru definitivarea graniţei terestre din sud. care a fost inclus în cea mai mare parte în statul Dakota de Nord şi parţial în Minnesota şi Dakota de Sud.599 3. New Mexico. Illinois.U.1788 07.01. dublându-şi practic suprafaţa. S.1890 SUPRAFAŢA (kmp) 133. Minnesota şi Wyoming.1959 14. Acesta a fost organizat în următoarele state: Alabama. Minnesota (parţial).259 136. Configuraţia actuală a S. dakota de Nord. înregistrează astfel o cvadublare în raport de cea a celor 13 colonii fondatoare.047 269. un teritoriu de aproape 200.187 0. Mississippi. După Tratatul de la Versailles (1783). Nebraska şi parţial în statele Colorado. Anglia cedează S.U.939 152. Louisiana. situat în partea central-nordică a actualei Federaţii.12. anexate de la Spania în urma războiului hispano-american (1898) şi organizate ca stat la 21 august 1959 (Tab. Missouri. prin referendum. Kentuky.594 12.430 POPULAŢIA (mil.754 411. O nouă etapă în extinderea spre vest a S. încheiat cu Tratatul de la Guadelupe Hidalgo (1848).1845 02. California. În urma negocierilor prilejuite de definitivarea graniţei americano-canadiene (1818).1850 01. 11). Utah şi cea mai mare parte din Colorado.01.294 151.936 2.424 31.693 295. Dakota de Sud.U. Montana.U. încheiat în urma războiului de independenţă. rezultate din voinţa colectivităţilor locale liber exprimată.1787 03.1876 09.576 16. Cu aceste „remanieri”. Iowa.1959 03.917 1. prin care Mexicul ceda S. care este organizată ca stat în 1845. ce alcătuieşte astăzi marile state din sud-vestul Federaţiei: Arizona.A.566 3.02.172 1.997 5.03.1912 15.915 1. a fost cumpărată de la Mexic o fâşie de teritoriu la vest de Rio Grande. Suprafaţa S.1788 21.A. Un an mai târziu (1819) este cumpărată de la Spania Florida.07.1820 statul Massachusetts era format din două enclave despărţite de teritoriul statului New Hampshire: una sudică (actualul Massachsetts) şi alta nordică care la acea dată îşi proclamă suveranitatea în cadrul Federaţiei sub titulatura Maine. în statele: Idaho. Virginia.1836 09. un vast teritoriu.12.A.08.U. Expansiunea către sud s-a realizat prin includerea în Federaţie a republicii Texas (1844). „Vechea Federaţie” şi-a păstrat structura până în zilele noastre.1819 03. s-a definitivat prin includerea teritoriului Alaska cumpărat de la Rusia în 1867 (ce a căpătat statut de stat abia în 1959) şi a Insulelor Hawaii. Ohio. Indiana.530.09. organizată un an mai târziu ca stat.U. loc) 4. a fost marcată de cumpărarea de la Franţa a regiunii Louisiana (1803). Tennessee şi Wisconsin. Oregon şi Washington şi parţial Montana şi Wyoming.760 216. Nevada. inclusă în statele Arizona şi New Mexico (1853).277 0.06.A.211 3. Teritoriul Oregon a fost cedat de Anglia S. Michigan.A.A. teritoriu care a fost inclus în statele Arkansas. în 1846 şi organizat până în 1890. Tabelul 11 – Structura Statelor Unite ale Americii STATUL ALABAMA ALASKA ARIZONA ARKANSAS CALIFORNIA COLORADO CONNECTICUT DELAWARE FLORIDA GEORGIA HAWAII IDAHO CAPITALA MONTGOMEREY JUNEAU PHOENIX LITTLE ROCK SACRAMENTO DENVER HARTFORD DOVER TALLAHASSEE ATLANTA HONOLULU BOISE PORECLA STATULUI Cotton State The last frontier Grand Canyon State Land of opportunity Golden State Centennial State Constitution State First State Sunshine State Empire State of the South Aloha State Gem state DATA ADERǍRII 14. Aceasta a provocat războiul americano-mexican.099 POPULAŢIA URBANǍ 58% 85% 79% 50% 90% 78% 77% 72% 80% 60% 83% 54% .679 6.000 kmp.U.7 13.A.08. obţin de la Anglia un vast teritoriu de la Marile Lacuri până la Golful Mexic.01. iar în 1863 are loc secesiunea Virginiei de Vest din statul-mamă.

879 1. Marin M.1863 29.531 3.12.03.470 0.586 176.02.643 0.752 213.479 62.324 174 11.038 0.05.07.. Encyclopédie de la Géographie Mondiale.1788 11.01.582 199. Celiv.1846 29.02.576 6..117 115. Mocanu N.1858 10. Ed..659 123. umană şi economică.168 314. Ed..965 6. Egan Victoria (1996).887 24.1820 28.12. Statele Unite ale Americii.1787 29.607 1.1803 16.839 1.06.096 104.329 123.1787 06.11.11.02.12.352 24.239 4.389 1.03.031 1.1791 20.04.1817 10.01.ILLINOIS INDIANA IOWA KANSAS KENTUKY LOUISIANA MAINE MARYLAND MASSACHU SETTS MICHIGAN MINNESOTA MISSISSIPPI MISSOURI MONTANA NEBRASKA NEVADA NEWHAMPSIRE NEW-JERSEY NEW-MEXICO NEW-YORK NORTH CAROLINA NORTH DAKOTA OHIO OKLAHOMA OREGON PENNSYL VANIA RHODE ISLAND SOUTH CAROLINA SOUTH DAKOTA TENNESSEE TEXAS UTAH VERMONT VIRGINIA WASHINGTON WEST VIRGINIA WISCONSIN WYOMING DISTRICT OF COLUMBIA SPRINGFIELD INDIANAPOLIS DES MOINES TOPEKA FRANKFORT BATON ROUGE AUGUSTA ANNAPOLIS BOSTON LANSING SAINT PAUL JACKSON JEFFERSONCITY HELENA LINCOLN CARSON-CITY CONCORD TRENTON SANTA FE ALBANY RALEIGH BISMARK COLUMBUS OKLAHOMACITY SALEM HARRISBURG PROVIDENCE COLUMBIA PIERRE NASHVILLE AUSTIN SALT LAKE CITY MONTPELIER RICHMOND OLYMPIA CHARLESTON MADISON CHEYENNE WASHINGTON Prairie State Hoosier State Hawkeye State Sunflower State Bluegrass State Pelican State Pine Tree State Old Line State Bay State Wolverine State Gopher State Magnolia State Show Me State Treasure State Cornhusker State Silver State Granite State Garden State Land of Enchantment Empire State Tar Heel State Flickertail State Buckeye State Sooner State Sunset State Keystone State Little Rhody Palmetto State Coyote State Volunteer State Lone Star State Beehive State Green Mountain State The Old Dominion Evergreen State Mountain State Badger State Equality State - 03.1821 08.05.1864 21.251 3.125 7.185 251. p.713 2.493 224.517 2.1821 15.032 112.1837 11.1796 29.496 253. Geografie fizică. Rusenescu Constanţa (1977).1889 20. Bucureşti .309 145.10.1899 01.715 5.295 1. Bucureşti Marin I.730 109.1867 31.1788 06.255 1.514 180.761 6.04.234 0.1889 01.583 136.418 119.789 4.06.231 3.1788 21.12.. Universităţii din Bucureşti.514 380.1861 01.032 20.998 181.697 5..10.900 105.677 86.03.1876 28.1859 12.1792 30.04.012 9.1789 02.06.05.12.945 0.12. Rădulescu I.860 0.1896 04.156 27.12.152 691.091 3.12.412 183.1845 04.06.885 94.1788 02.996 3.1912 26.1907 14.924 136.1788 18.478 4.1818 11.1889 01.027 219.11. Paris.01.1790 23.091 21.455 251.139 80. 354-380 Leţea I.635 11.349 286.758 171.03.820 5.847 200. Ştiinţifică şi Enciclopedică.616 17. Popovici I.099 18. Geografia Americii de Nord şi Centrale. (1999).491 5.11.08.1788 26.1890 1790 149.1848 10.048 0.814 2.578 83% 64% 51% 66% 52% 66% 50% 76% 84% 73% 73% 44% 53% 61% 80% 56% 88% 69% 88% 45% 45% 44% 75% 68% 67% 87% 87% 47% 44% 58% 76% 80% 32% 63% 72% 39% 65% 60% 100% Surse: Bateman G.06.643 5.12.

apoi din Europa de Sud şi de Est. coloniştii au avansat de-a lungul râurilor. majoritatea coloniştilor au venit din Europa de Nord şi de Vest. Pe atunci. 72% din populaţia Irlandei a emigrat. mai ales în statele sudice şi sud-estice.000 persoane. populaţii din întreaga lume.A. întinderi vaste de păduri şi preerii au fost transformate în ferme şi oraşe industriale.U. De-a lungul unei singure generaţii. în mod dramatic. aproximativ 8. 13-14). cucerite pas cu pas de aşezările americanilor care s-au deplasat spre vest. Mulţi veneau din străinătate. în 1849. ulterior au început să umple spaţiile de pe întreg cuprinsul părţii centrale a ţării.800. Se apreciază că numai între anii 1851 şi 1901. La început. mişcarea populaţiei a făcut un salt spre Pacific33.U. The Significance of the Frontier in American History). părăseau Estul nemulţumiţi de posibilităţile care li se ofereau. trăind astăzi mai mulţi irlandezi decât în ţara de origine (Hadjiev K. 1893. N. J.. 1993. libertăţii şi prosperităţii economice. Mulţi oameni care veneau aici.A.. teritoriul S.A. p. mai ales din Europa. a absorbit în scurt timp. Turner. diferite ca etnie. sau atraşi de aventură. Dinamica dezvoltării industriale din vestul 33 „Existenţa ţinuturilor nelocuite. la care se adaugă colonizările cu negri africani (sclavi). se descoperise de asemenea un traseu prin munţi spre văile unde se desfăşurau munci agricole de pe coasta de nord-vest. S. cunoscut sub numele de „Oregon Trail” (Mittleman E. . p. în S. bogate în resurse agricole şi minerale. 93). alţii fugeau de sărăcie şi foamete. deplasarea „frontierei” făcându-se sub imboldul cuceririi şi exploatării unor spaţii imense. când au intrat în S. din Asia şi America Latină. Motivul a fost descoperirea aurului în California de nord. Punctul culminat al mişcării a fost atins în perioada dintre 1901 şi 1910. Viteza cu care America a fost colonizată reprezintă unul dintre cele mai interesante episoade din istoria omenirii. Înainte de 1900. limbă cultură sau religie. 2000.Astfel conturat. explică dezvoltarea Americii” (F. dar unite prin valorile democraţiei. în căutarea libertăţii politice sau religioase. Incepând cu secolul al XIX-lea. Apoi. migraţiile au fost determinate de cucerirea „vestului” american.U.

4%. care s-au mutat în vest pentru a profita de oferte noi de locuri de muncă şi de noile perspective existente aici. Miller apreciază că la sfârşitul secolului XX America va deveni „mai puţin occidentală.A. Oregon şi California s-a mărit cu 5 milioane de oameni. populaţia statelor Washington. cu rădăcini în toate celelate neamulri. . Între anuii 1970 şi 1980. cu agricultură intensivă. concentrată în mediul urban. cu grad mare de urbanizare şi industrializare (îndeosebi California). . 1982): .Estul. S. densităţile mari şi gradul mare de urbanizare (zona suprapunându-se în mare parte megalopolisului Boswash) dau nota caracteristică acestui ansamblu teritorial. Naţiunea americană poate fi considerată astfel ca fiind prima naţiune multietnică34. 96. a cărei coeziune se bazează pe un naţionalism civic.Vestul. cu influenţe latino-americane şi africane. urmaşi ai sclavilor de odinioară. cu populaţie de origine hispanică. p. . 1966. per-total a crescut cu 11. din Louisiana şi Arkansas până în Virginia. suprapus părţii centrale şi nordice a nucleului iniţial. . . Introducere în geopolitică. s-a structurat în mentalul locuitorilor în şapte diviziuni regionale caracteristice. puternic fragmentat. în care spaniola este a doua limbă vorbită. Moscova.Sud-vestul. cu mare potenţial turistic şi hidroenergetic.A. puternic industrializat şi urbanizat. dincolo de configuraţia etnică. fundamentat pe principii şi valori comune.U. confesională sau lingvistică a comunităţilor locale. . a cărui personalitate s-a conturat datorită marilor câmpii de la est de Mississippi şi de la sud de Marile Lacuri. Dincolo de limitele statelor. Steinbeck. cu populaţie rară. mai puţin albă şi mai puţin anglo-saxonă”35. formează din punct de vedere etnic o societate aparent anarhică” (J. populaţia statului Arizona s-a dublat. Încercând o prognoză asupra evoluţiei naţiunii americane. Populaţia de origine anglo-saxonă. identificat cu Texasul. în timp ce populaţia S. (2000).U. regiune ce constituie unul dintre barometrii economiei S.Pacific. Wisconsin şi Minnesota).Vestul mijlociu. ansamblu teritorial ce cuprinde cele trei state de pe faţada pacifică (Washington. concentrată în mari aglomerări urbane.îndepărtat a antrenat mulţi americani de pe întreg teritoriul ţării.U.A. cu relief montan. Oregon şi California).Nordul. alcătuit din statele sud-vestice ale Uniunii. limitat la zona Marilor Lacuri (statele Michigan. cu populaţie puternic metisată. L. 35 Citat după Hadjiev K. relativ omogene ca potenţial natural şi de locuire şi ca structură etnolingvistică a populaţiei (Watson. . America and Americans). de nuanţe şi tente în toate culorile. În aceeaşi perioadă de 10 ani.Sudul. teritoriul S. 34 „Americanii – o seminţie nouă. Logos. cu agricultură în ferme de mare randament. alcătuit din cele 13 colonii. cu imense resurse de hidrocarburi.

decupajele administrative din aceste ţări au cunoscut forme diferite. în România şi Polonia tendinţa a fost inversă (28 regiuni. cele de tip departamental au fost reduse la simple unităţi de control şi planificare. Doar în Cehoslovacia a fost evitată această formă de centralizare. IV. Ungaria. Impactul acestor schimbări s-a regăsit într-o turbulenţă evidentă a sistemelor administrative concretizată prin repetate „reajustări”: 1950. prin reducerea celor 100 regiuni la numai 28. însă în sens invers: mai întâi în 1959. Polonia – 1975. structurile administrativ-teritoriale au purtat o puternică amprentă politică. 1954. menţinându-se sistemul regional (kraj/okres/obce). Numai statele cu o structură federală. Bulgaria – 1959.„rejon”) 36 Am exclus din analiză spaţiul ex-sovietic. au fost urmate aproape inevitabil şi de reforme administrative (Polonia – 1946. Reforma administrativă poloneză din 1975 s-a dorit a fi una radicală multiplicând numărul voievodatelor şi suprimând nivelul administrativ intermediar (powiat). România – 1968. România şi Iugoslavia – 1950). reduse ulterior la 18 şi 16. . prin structurile administrative nou create şi distrugerea unor focare de rezistenţă ale regimurilor politice anterioare. instrumente de implementare în teritoriu a politicilor centrale. Unitate prin diversitate Schimbările politice postbelice ce au deschis calea instaurării dictaturilor comuniste în Europa Centrală şi de Est. Reformele au fost radicale şi s-au făcut în ambele sensuri: dacă în Bulgaria s-a mers pe o mare fragmentare a teritoriului (din 7 regiuni au fost create 100). 1952. cu o veritabilă autonomie financiară.Capitolul IV – Modele de regionare politico-administrativă în spaţiul central şi esteuropean La est de fosta Cortină de Fier. extins în 1990 şi în Polonia (prin adăugarea unui nivel intermediar . culturale sau etnice. Ungaria – 1984). apoi în 1988 când cele 28 de judeţe (okrâg) au fost din nou reduse la 9. prin includerea unor oraşe sau regiuni cu „trecut burghez” în structuri administrative controlate autoritar de reprezentanţii noii puteri. 1960. 1956 şi 1960 în România. tot o importanţă formală acordându-li-se şi celor de nivel inferior. reformele administrative trebuiau să creeze decupaje care să servească eficientizării controlului şi punerii în practică a sarcinilor de plan şi a reformelor economice. Sistemele politice comuniste şi reformele administrativ-teritoriale.1. Integrate în ansamblul schimbărilor economico-sociale. într-o primă fază (anii ‟50 –‟60) s-a urmărit. În acelaşi timp. manifestată printr-o centralizare excesivă. 1972 şi 1973 în Polonia. Dacă stricta delegare a autorităţii centrale către eşantioanele locale pare a fi un element comun pentru întreg spaţiul ex-comunist36. printr-o evidentă tendinţă de uniformizare a discrepanţelor sociale. bazată pe argumentul eterogenităţii etnice (Iugoslavia şi Cehoslovacia) au putut conserva unităţi regionale comparabile ca mărime cu cele din vestul continentului. reformă privită ca un element esenţial în procesul de restructurare economico-socială. Schimbările succesive ale decupajelor administrative au avut ca rezultat reducerea de la trei la două a numărului nivelelor administrative. Cehoslovacia şi Albania – 1949. 1959 în Bulgaria etc). incapabile să devină colectivităţi locale puternice. Structurile administrative de nivel regional au fost desfiinţate. prin subminarea sau chiar prin negarea autonomiei locale. respectiv 17 voievodate). înzestrate cu o reală autonomie locală. generalizându-se astfel sistemul departamental (Albania – 1953. La rândul său. Bulgaria a înregistrat două reforme administrative majore. Bulgaria – 1947. garanţie a menţinerii sub control a tensiunilor etnice şi a mişcărilor separatiste.

se pune din ce în ce mai des problema dacă structurile administrative constituite în 1968. 1967. Tabelul 13 . 1975. 1968 CEHOSLOVACIA 1949.BOSNIA 51. 1989 Sursa: Fourcher M. 1952.887 kmp.391 Departamental 41 judeţe 2688 comune UNGARIA 93. 1949. capabile a se transforma în „colectivităţi teritorial-locale puternice”. 74. Fragments d’Europe. fiecare hartă administrativă fiind „opera” partidului sau al regimului politic aflat la guvernare (Tab. 1950.860 Regional 7 kraj 75 okres 5668 obce . prin reînfiinţarea judeţelor „abuziv desfiinţate”. Sursa: Fourcher M. 1959. 1984. Acum.869 Federal+Regional 10 kraj 112 okres 8602 obce .MACEDONIA 25.713 Comunal 34 opstina POLONIA 312.) (1991). cu completări.748 Departamental 26 rreth 315 komuna BULGARIA 110. Paris. Fragments d’Europe. Tabelul 12 . mai reduse ca suprafaţă erau organizate doar pe baza nivelului administrativ local (comunal) (Tab.Frecvenţa reformelor administrative în spaţiul central şi est-european. 1956.) (1993). Fayard.677 Departamental 49 voievodate 2465 gmina ROMÂNIA 238. 1955. 1950. 50 comune) şi Kosovo (10. Fie că susţin mărirea numărului de unităţi administrative. mai corespund stării actuale.251 Comunal 65 opstina .812 Comunal 190 opstina . 1968 POLONIA 1946. 73. la mai mult de un deceniu de la schimbările revoluţionare din 1989. Statul Anul reformelor administrative ALBANIA 1949. Paris.şi Ungaria (prin crearea unui nivel superior. 1972. 1977. 1960. (coord. 1953.CROAŢIA 56. Iată încă un motiv în plus pentru elaborarea unui studiu care să-şi propună să clarifice unele dintre aceste probleme şi să ofere o soluţie . aceştia contestă actuala organizare administrativă.SLOVENIA 20.SLOVACIA 49. 1974. 1988 UNGARIA 1949.506 kmp.. cât şi de clasa politică şi pare a fi umanim: NU. Fostele republici iugoslave.912 Departamental 9 oblast 238 obstina CEHOSLOVACIA 127. de tip regional). 12).009 Regional 3 kraj 37 okres 2834 obce IUGOSLAVIA 255. Răspunsul a fost dat.129 Comunal 109 opstina .CEHIA 78.Sistemele de organizare administrativ-teritorială ale Europei comuniste în anul revoluţionar 1989 Suprafaţa Sistemul Nivel Nivel Nivel administrativ regional departamental Comunal (kmp) ALBANIA 28. (coord.MUNTENEGRU 13. cu completări. 13). 1952. Fayard.538 Comunal 115 opstina . Statul O analiză a reformelor administrative din statele central şi est-europene relevă faptul că România este una din ţările care au cunoscut cele mai multe schimbări ale organizării administrativ-teritoriale. fie că susţin micşorarea numărului acestora pentru crearea unor structuri administrative de „nivel european”. pe baza raţiunilor politice şi economice ale momentului. 1958 BULGARIA 1947.804 Federeal+Comunal 533 opstina . 1960.SERBIA* 88. p.030 Departamental 20 comitate 2898 köség * inclusiv Vojvodina (21. atât de specialişti. 1999 IUGOSLAVIA 1950. p. 26 comune). 1990 ROMÂNIA 1925.361 Comunal 89 opstina .

2. în care nici o naţionalitate nu deţine majoritate absolută: în Tatarstan 43% sunt ruşi şi 48% sunt tătari. Acestea nu se rezumă doar la Cecenia. În acelaşi timp. eterogenitatea sa: din punct de vedere al condiţiilor naturale şi implicit al potenţialului natural şi uman. Ioachimescu. în Başkirstan. 1999). în Republica Tuva – 30% etc. Regionare politică şi etnico-minoritară: modelul sovietic Moştenitoare a celui mai vast imperiu colonial continental al timpurilor moderne. IV. Teritoriu de mari contraste fizice şi climatice. ruşii şi rusofonii reprezintă peste 80% din totalul populaţiei (81. şi-a arogat dreptul de a-şi asigura singură apărarea teritoriului. cultural şi religios. Această federaţie. inevitabil. iar în Iakutia populaţia rusă depăşeşte 50%. 37 Ioachimescu. prezintă pe ansamblu o structură etnică mozaicată. fapt ce explică relativa coeziunea acestora în federaţie. Dacă în regiunea caucaziană factorii etnici şi religioşi sunt predominanţi. pornind de la ruşi cu peste 145 milioane. Alte republici. în Karelia 73% din populaţie sunt ruşi (84% sunt slavi). iar Tatarstanul şi Başkirstanul au semnat tratate de prietenie şi cooperare cu Abhazia. diferită faţă de regiunile centrale ale Rusiei şi structură etnică eterogenă. Astfel. de la marile câmpii ale Europei centrale şi orientale. (1992).alternativă. Istoria Imperiului Rus „de la Novgorod la Vladivostok şi Prut”. A. Rusia se întinde pe 17 milioane kmp. Gândirea Românească. de exemplu.6%). Imensitatea teritoriului determină. acestea sunt în pericolul de a fi confruntate cu mişcări secesioniste. viabil considerăm noi. Ed. la întinderile îngheţate ale Iakuţiei şi strâmtoarea Bering. Federaţia Rusă perpetuat şi sistemul de organizare administrativă al acesteia. în Buriatia 70% sunt ruşi şi numai 24% buriaţi.5% respectiv 86. nivel de dezvoltare economico-socială diferenţiată. fapt ce i-a imprimat o mare fragmentare a structurilor administrative atât la nivelul superior. România este una dintre cele mai mari ţări din spaţiul ex-comunist organizată după sistem departamental. În pofida acestui mozaic etnic. este şi singura ţară care după 1989 nu şi-a corectat aceste disfuncţionalităţi prin reforme administrative.. A treia situaţie o reprezintă republicile în care populaţia rusă este minoritară. 14). V. în care ruşii sunt minoritari (Tab. Societatea culturală „Glasul Basarabiei” . cu totul alta este situaţia în alte regiuni ale Federaţiei. iar cea autohtonă. Dat fiind şi poziţia lor periferică în cadrul Federaţiei. de la Marea Neagră şi Marea Caspică la Oceanul Arctic. iakută abia atinge o treime. fiind majoritari şi în republici sau regiuni autonome. 21% başkiri şi 28% tătari. în pofida prezenţei masive a elementului rus în mediul urban. un model. de optimizare a hărţii administrativ-teritoriale a României în concordanţă cu criteriile de regionare folosite în ţările Uniunii Europene. Republica Tuva. regiune autonomă din Georgia (Boniface P. în regiuni şi raioane. dar şi sub aspect etnic. de la graniţa cu Mongolia. constituite pe baza identităţii etnice a populaţiilor autohtone. în condiţiile unei infrastructuri de comunicaţie deficitară şi nu în ultimul rând datorită discrepanţelor economice. 39% sunt ruşi. statutul acesteia nefiind adesea reglementat printr-un cadru legislativ corespunzător (în Ciuvaşia ruşii alcătuiesc doar 26% din populaţia totală.). Însuşi fostele republici unionale care şi-au proclamat la începutul anilor '90 independenţa faţă de Moscova se definesc prin aceste atribute: poziţie periferică. la neghidali în număr de numai 50037. care se întinde pe 11 fuse orare este ţara unde coabitează aproape 100 de popoare şi etnii. cât şi la cel local. stepele mongole şi Insula Sahalin.

constituite după criterii economice..5 Ucraineni 13.1 Armeni 8.6 Kazahsatan Kazaci 42.9 Uzbeci 25. mişcările migratorii s-au inversat: dacă până în anii '90 decenii de-a rândul aceştia erau motivaţi prin politica centrală să emigreze către ţinuturi îndepărtate.0 Rusia Ruşi 81.1 Tătari 2.5 Moldova Români 64.0 * Diferenţa de procente până la 100% o formează alte minorităţi Sursa: Bateman G. Organizarea administrativă era astfel privită ca o primă etapă a unei remodelări spaţiale de ansamblu.0 Ruşi 2. In aceste condiţii.4 Ruşi 8. privită ca un sanctuar.0 Belarus Bieloruşi 77.0 Ucraineni 5. p.0 Azerbaidjan Azeri 82.1 Ruşi 8.5 Tătari 3.0 Azeri 3. Diversitatea şi configuraţia structurilor politico-administrative derivă pe de o parte din diversitatea etnică.8 Ruşi 13 Găgăuzi 3. Decupajul teritorial al acestora a fost însă creat pur arbitrar. un refugiu în faţa ameninţărilor şi insecurităţii pe care o presupune statutul de minoritate în aceste state.7 Osetini 3.0 Ruşi 3.Tabelul 14 – Structura etnică a fostelor republici din spaţiul sovietic STRUCTURA ETNICǍ . 15).5 Ucraineni 3. ca regiune autonomă.8 Ucraineni 3. Federaţia Rusă continuă să rămână un conglomerat etnic. Această organizare administrativă este o consecinţă schimbărilor politice începute cu Revoluţia din Octombrie. Abhazia sau Tadjikistan.5 Polonezi 2. inexistenţa sau ineficienţa cadrului legislativ alimentându-le incertitudinile. în vreme ce în majoritatea structurilor administrative autonome.4 Tătari 2.2 Polonezi 4. iar arealelor cu populaţie compact rusă le corespund regiunile şi teritoriile administrative (Tab. chiar dacă gradul de autonomie al acestora a rămas pur formal.1 Ucraina Ucraineni 73.1 Ruşi 6. ce avea ca obiective o mai bună subordonare a nivelelor 38 Un astfel de exemplu este cazul Osetiei: Osetia de Nord are statut de republică autonomă în cadrul Federaţiei Ruse. Primele republici autonome au început să fie constituie în 1919.3 Ruşi 9.% MAJORITARǍ MINORITARǍ * Estonia Estonieni 61.7 Kazaci 4.0 Uzbekistan Uzbeci 71. Egan Victoria (1996). statutul acestora s-a deteriorat considerabil.6 Polonezi 7.0 Ciuvaşi 1. Arealelor cu populaţie minoritară le corespund structurile politico-administrative autonome: republici autonome.8 Ruşi 33. care au antrenat schimbări radicale în plan economic şi social. înlocuiesc treptat guberniile (structurile administrative moştenite din perioada ţaristă). In pofida acestor migraţii de populaţie.3 Ucraineni 3. Encyclopédie de la Géographie Mondiale.0 Armeni 5.1 Ucraineni 2.8 Bieloruşi 4. Celiv.8 Uzbeci 9. 354-380 STATUL Desprinderea acestora de nucleul central reprezentat de Federaţia Rusă a determinat mutaţii radicale în geopolitica populaţiei ruse. limitele politico-administrative separând regiuni cu populaţie compactă din punct de vedere etnic 38. iar Osetia de Sud a fost integrată Georgiei. iar pe de altă parte din politica autorităţilor centrale faţă de aceasta. cu statut de refugiaţi .0 Ruşi 38. la începutul anilor ‟20 oblasturile.2 Bieloruşi 1. destrămarea imperiului a transformat Rusia într-o ţară de imigrare. În multe situaţii.0 Ruşi 22. In alte cazuri sunt victime indirecte ale războaielor. Paris.0 Evrei 1. ce s-ar fi dorit constituite pe baza argumentului etnic.3 Azeri 5. organizat după modelul fostei Uniuni Sovietice (Fig.0 Ruşi 7.7 Bieloruşi 1.5 Ruşi 30.3 Tadjici 4.8 Finlandezi 1.5 Kârgâstan Kirghizi 52.5 Bulgari 2. populaţia autohtonă deţine o pondere minoritară.3 Lituania Lituanieni 80.0 Kazaci 2.5 Tătari 1.0 Turkmenistan Turkmeni 73.5 Uzbeci 12.2 Georgia Georgieni 70.4 Ruşi 21. 14).1 Letonia Letoni 51. .4 Tadjikistan Tadjici 64. peste 25 milioane de ruşi căpătând statut de minoritate în noile state independente.Cecenia.9 Ruşi 13.9 Ucraineni 2.0 Armenia Armeni 93. regiuni autonome sau districte autonome.

ţinând seamă de vastitatea teritoriului şi de infrastructura de comunicaţii şi servicii deficitară.900 92.400 26.500 351.300 23.100 143.000 42. PETERSBURG LIPEŢK MAGADAN MOSCOVA MURMANSK NIJNI-NOVGOROD NOVGOROD NOVOSIBIRSK OMSK Nr.1.locale faţă de autorităţile centrale.600 15.900 172. 1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 11 12 13 14 15 16 17 18 19 20 21 22 23 24 25 Denumirea AMUR ARHANGHELSK ASTRAHAN BELGOROD BREANSK IAROSLAVL IRKUTSK IVANOVO KALININGRAD KALUGA KAMCEATKA KEMEROVO KIROV KOSTROMA KURGAN KURSK LENINGRAD LIPEŢK MAGADAN MOSCOVA MURMANSK NIJNI-NOVGOROD NOVGOROD NOVOSIBIRSK OMSK Capitala BLAGOVESCENSK ARHANGHELSK ASTRAHAN BELGOROD BREANSK IAROSLAVL IRKUTSK IVANOVO KALININGRAD KALUGA PETROPAVLOVSK KEMEROVO VIATKA KOSTROMA KURGAN KURSK SKT. Republici autonome Nr.500 8.100 12. 26 27 28 29 30 31 32 33 34 35 36 37 38 39 40 41 42 43 44 45 46 47 48 49 Denumirea OREL ORENBURG PENZA PERM PSKOV REAZAN ROSTOV SAHALIN SAMARA SARATOV SIMBIRSK SMOLENSK SVERDLOVSK TAMBOV CELEABINSK CITA TIUMEN TOMSK TULA TVER VLADIMIR VOLGOGRAD VOLOGDA VORONEJ Capitala OREL ORENBURG PENZA PERM PSKOV REAZAN ROSTOV-PE-DON IUJNO-SAHALINSK SAMARA SARATOV SIMBIRSK SMOLENSK IEKATERINBURG TAMBOV CELEABINSK CITA TIUMEN TOMSK TULA TVER VLADIMIR VOLGOGRAD VOLOGDA VORONEJ .200 18.200 415.200 68. Regiuni administrative (oblasturi) Nr. 1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 11 12 13 14 15 16 17 18 19 20 21 Denumirea republicii ADÂGHEI KARACEAEVO-CERKESǍ KABARDINO-BALKARǍ OSETIA DE NORD INGUŞETIA CECENIA DAGHESTAN KALMUKIA ALTAI HAKASǍ TUVINǍ BURIATA IAKUTIA (SAKHA) KOMI KARELIA MORDVINǍ CIUVAŞǍ MARI TATARSTAN UDMURTIA BAŞKIRSTAN Capitala MAJKOP ČERKESSK NAL‟ČIK VLADIKAVKAZ NAZRAN GROZNYJ MAHAČKALA ELISTA GORNO-ALTAJSK ABAKAN KYZYL ULAN-UDE JAKUTSK SYKTYVKAR PETROZAVODSK SARANSK ČEBOKSARY JOŠKAR-OLA KAZAN IŽEVSK UFA Suprafaţa (kmp) 4.600 61.500 14.103.000 * * 50. Tabelul 15 – Structura politico-administrativă a Federaţiei Ruse 15.800 170.300 75.2.300 3.

uralice (ramura fino-ugrică) – mari.în Siberia de sud şi cea orientală: Iakuţia (Sakha) (1. loc. Bucureşti. Ştiinţifică şi Enciclopedică. loc. loc.).6.3 mil.2 mil.200 737.0 mil. mil. fiind practicată de circa 11 milioane persoane.). Ioana (1981). 1 2 3 Denumirea ALTAI HABAROVSK KRASNODAR Capitala BARNAUL HABAROVSK KRASNODAR Nr.600 20. Başkirstanul (3.A.2 mil.400 301.). Kalmukia (0. loc.500 181. Tuva (0.3 mil.4.000 39 Sala. loc.).).900 745.500 860.800 22.2 mil.. buriată. cifrată la aproximativ 300. Osetia de Nord (0. Fédération de Russie. Hakasia (0.). islamul este a doua religie din Federaţie. Kabardino-Balkaria (0. başkiră. cea mai mare dintre republicile Federaţiei).5 mil. karelă sau indoeuropene (ramura indo-iraniană) . inguşă.MANSI KOMI-PERMIACI KORIAKI NENEŢ TAIMÂR CIUKOTSK Capitala AGINSKOE UST-ORDYNSK TURA SALEHARD HANTY-MANSIJSK KUDYMKAR PALANA NAR‟JAN-MAR DUDINKA ANADYR Suprafaţa (kmp) 20. Populaţia de origine evreiască. tătari şi başchiri. 1 Denumirea regiunii EVREEASCǍ Capitala BIROBIDŽAN Suprafaţa (kmp) 36. loc.): a. loc.15.8 mil.700 15.). Rădulescu-Vintilă. Paris Republicile autonome sunt grupate în trei ansambluri geopolitice distincte: în regiunea Volga – Ural: Ciuvaşia (1. Eterogenitatea etnică a acestora este reflecată şi în limbile vorbite de populaţia autohtonă: altaice (ramura turcică) – ciuvaşă. tătară. Daghestanul (1. altaice (ramura mongolă) – kalmâkă.6 mil.osetă39 După ortodoxism.6 mil. în nord-vest.). loc.) şi Altai (0. loc.2 mil. Division Géographique du Ministère des Affaires Etrangères.pe versantul nordic al Caucazului şi ţărmul occidental al Mării Caspice: Cecenia şi Inguşetia (ambele însumând circa 1.5. kmp.1 mil. răspândiţi pe 3.). SANKT-PETERSBURG (5). loc.3 mil.7 mil. loc.).000 15.). Sursa: *** (1997). hakasă. R.0 mil.000 750.000 550. Tatarstanul (3. tuvini) şi din nordul Mării Caspice (kalmuci). loc.). loc.). . Mordvinia (1. Ed. loc.) şi Adâgheia (0.). Oraşe autonome (mil.9 mil. caucaziene – cecenă. Districte autonome (okrug) Nr. Karatcevo-Cerkesia (0.3. Udmurtia (1. adâghei.) şi Karelia (0. tuvină.7 mil. loc. 1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 Denumirea districtului BURIAT-AGHINSK BURIAT UST-ORDÂNSK EVENKI IAMALO-NENEŢ HANTî. mordvină. 4 5 6 Denumirea KRASNOIARSK LITORAL (PRIMORIE) STAVROPOL Capitala KRASNOIARSK VLADIVOSTOK STAVROPOL 15. Budhismul a cunoscut un puternic reviniment printre populaţiile de origine mongolică din sudul Siberiei (buriaţi.). loc. Mari (0.4 mil. udmurtă. Buriatia (1. iakută. M. Limbile lumii. loc. loc. loc. loc.). Teritorii administrative (krais) Nr. kabardină. .6. Regiuni autonome Nr. komi. îndeosebi caucazieni. b. la graniţa cu Finlanda. MOSCOVA (9).0 mil.8 mil. Komi (1. .

Astăzi. respectiv Buriat Aghinsk şi Buriat Ust-Ordânsk) dar şi din extremul orient rusesc (Ciukotsk şi Koriaki). Hantî-Mansi. Belarus. Azerbaidjan. Neneţ. Komi-Permiaci. în Buletin Geografic. autonomiile din fostul spaţiu sovietic s-au din fostul spaţiu sovietic s-au perpetuat. în cele din Caucaz şi în Belarus. Osetia de Sud etc. Amur. Bucureşti. Georgia. Ucraina şi Uzbekistan mai păstrează sistemul administrativ bazat pe regiuni şi raioane. Consideraţii geo-istorice şi politice privind prezenţa românilor pe teritoriul fostului imperiu rus (ţarist şi sovietic). Tadjikistan şi Turkmenistan). Institutul de Geografie. Kârgâstan. Gh. câmpia mlăştinoasă a fluviului Obi). p. răspândiţi din Basarabia şi Ucraina până în nordul Siberiei (Vorkuta. . 13-22. împărţite la rândul lor în raioane. I.) (Tab. Capitala deţine o poziţie distinctă în cadrul sistemului administrativ în statele din Asia Centrală. Habarovsk)40. la graniţa cu China. pe baze politice şi în fostele republici din spaţiul sovietic.000. 40 Iacob. Iamalo-Neneţ. doar Armenia.persoane este concentrată în marile aglomerări urbane. creată artificial pe baza deportărilor din anii ‟50. Iakuţia şi extremul orient rusesc (Kamceatka. dar şi regiunea autonomă evreiască. decupate după aceleaşi criterii. Moldova. Acest model a fost implementat artificial. Taimâr. 1. In statele central-asiatice regiunile au fost înlocuite cu provincii (Kazahstan. Restul spaţiului rusesc este organizat după criterii economice în regiuni şi teritorii administrative. 16). (1997). alimentate de mişcări separatiste care au accentuat forţele centrifuge (Abhazia. 26 în Letonia şi numai 10 în Lituania). o mică structură administrativă din extremul orient. iar în statele baltice organizarea de tip sovietic a fost înlocuită cu cea tradiţională pe bază de districte (15 în Estonia. Numărul românilor din Federaţia Rusă este estimat la circa 170. NagornâiKarabah. Districtele autonome ocupă suprafeţe întinse în zonele slab locuite din Siberia centrală şi de sud (Evenki.

Nicolae. Partea centrală a Ucrainei.400 kmp Karabah Osetia de Ihinvali 3.5 milioane loc). Mic atlas geografic. români) a aparţinut Imperiului Austro-Ungar. (1978). Didactică şi Pedagogică. prooccidentală. dominată de catolici şi uniaţi este legată istoric de Polonia. Ed. Un astfel de exemplu este şi Ucraina. C. aparţine prin afinităţile geopolitice Europei centrale.Tabelul 16 – Structuri politico-administrative autonome în statele din fostul spaţiu sovietic* STATUL Azerbaidjan Georgia Tadjikistan REPUBLICI AUTONOME Denumirea Capitala Suprafaţa Nahičevan Nahičevan 5. Enciclopedia statelor lumii.700 kmp. S. Ucraina este în prezent cel mai mare stat european. Ucraina de vest.700 kmp Uzbekistan Karakalpakă Nukus 165. eterogenă la rândul său. I. de la Cernigov până la Odessa. aceste regiuni promovează activ linia geopolitică antimoscovită. Neguţ. în .600 kmp 3. (2003).700 kmp Badahşan - Ucraina Crimeea Simferopol 25..900 kmp Sud Gorno Horog 63. 51. Ed. Bârsan. Alcătuită din patru ansambluri geopolitice distincte.000 kmp REGIUNI AUTONOME Denumirea Capitala Suprafaţa Nagornâi Stepanakert 4. La nord. iar partea centrală şi sudică alcătuită din regiunile Lvov (Galiţia) şi Transcarpatia cu o structură etnică eterogenă (ruşii. A. Bucureşti. ed. ucrainenii. H.600 kmp * excluzând Federaţia Rusă Surse: Matei. regiunea Volâni. Meronia. Pe scena politică.. A IX-a. exceptând partea europeană a Rusiei (603. Bucureşti.500 kmp Abhazia Adžaristan Suhumi Batumi 8.

(1997). fiind destul de ostili Rusiei. în care coabitează ruşii. . Oradea. trei naţionalităţi cu orientări geopolitice diferite. în vreme ce tătarii sunt orientaţi către Turcia. Această zonă este înrudită cultural cu Ucraina de vest şi aparţine aceluiaşi sistem geopolitic. Ed. fapt confirmat şi de Samuel Huntington în lucrarea „Ciocnirea civilizaţiilor şi refacerea ordinii mondiale” 41. În sfârşit Crimeea (cu statut de republică autonomă – după 1990). tradusă în limba română. ucrainenii sunt foarte naţionalişti. Structura administrativă (Tab. cu o populaţie compact ortodoxă ce gravitază geopolitic către Moscova. Antet. S. omogenitatea administrativă a regiunilor şi raioanelor fiind în antiteză cu eterogenitatea geopolitică a statului. în care religia predominantă este ortodoxia.care se află şi Kievul reprezintă nucleul naţionalist ucrainean. Aceasta este şi partea Ucrainei cea mai dezvoltată economic şi sub aspectul infrastructurii. Simon & Schuster. Iată de ce Ucraina prezintă toate atributele unui stat fragmentat cultural şi geopolitic. 1998. The Clash of Civilization and the Remaking of World Order. este caracterizată printr-un mozaic etnic tradiţional. Ucraina de răsărit (la est de Nipru) este Ucraina rusofonă. ucrainenii şi tătarii. 41 Huntington. Ruşii sunt orientaţi foarte accentuat spre Moscova. 17) apare în acest context ca un element liant.

Tomakivka. Vasâlivka. Volodâmâreţ. Pavlograd. Mejovka. Gorodok. Sumî. Velâka-Pisarivka. Poliske. Kameneţ-Podolski. Lutughine. Murovani-Kurâlivţi. Zboriv. Dunaivţi. Liubomâl. Kroleveţî. Lubenske. Iavoriv. Teaciv. Pokrovske. Cerneahiv. Ciudniv. Ciutove. Kievo-Sveatoşân. Krivoi Rog.Vasâlkivka. Borşciv. Barâşiv. Trosteaneţ. Zaporojie. Dobrovelâcinivka. Şostka. Novograd-Volânski. Tlumaci. Kopeansk. Zdolbuniv. Strâi. Tetiâv. Dzerjânsk. Kalânivka. Kremenciuc. 2 3 Zaporojie 4 Kirovograd 5 Lugansk 6 Poltava 7 Sumî 8 Harkov 9 Viniţa 10 11 Volâni Jitomir 12 13 14 Transcarpatia Ivano -Frankovsk Kiev 15 Lvov 16 17 18 Rovno Ternopol Hmelniţki . Şumsk. Telmanove. Artemivsk. Starobilsk. Berejanî. Beregove. Kobeleaki. Jmerinka. Svaleava. Reşetâlivka. Model de organizare administrativă pe regiuni şi raioane Nr 1 REGIUNEA Dnepopetrovsk Doneţk RAIOANELE COMPONENTE Apostolove. Biloţerkivsk. Viniţa. Antraţât. Gaisîn. Novomoskovsk. Dolâna. Gorohiv. Sarnî. Putâvli. Rogatân. Berşad. Vilneansk. Guseatân. Jovkv. Orihiu. Scole. Cervonoarmiisk. Iagotânsk. Dubrovâţea. Goşcea. Verhovâna. Novoukrainka. Bogorodceansk. Pereaislav-Hmelnâţki. Guleaipole. Krasnokutsk. Monastirsk. Voloveţ. Kamini-Kaşârski. Perşotravneve. Kolomâia. Cecelânik. Zolociv. Gluhiv. Kagarlâk. Kovel. Nedrâgaliv. Makarivsk. Velikâi-Bereznâi. Konotop. Petropavlivka. Rojâşce. Novi-Sanjarâ. Dubno. Kameansko-Buzik. Baranivka. Grebinka. Drogobâci. Bilokurakine. Jâdaciv. Pologî. Polone. Sinelnikove. Volodâmâr-Volânski. Ovruci. Cemerivţi. Krajopil. Sverdlovsk. Radomisl. Galâţki. Ojâţea. Berezne. Ciortkiv. Ciuguiv. Vesele. Peremâşleanî. Obuhiv. Cervonoarmiisk. Kameanka-Dniprovska. Teplâc. Krasnograd. Globâne. Pidvolocâsk. Magdalânivka. Brodî. Pişceanka. Kuibâşeve. Volodarseke. Ostrog. Izeaslav. Zalişceikî. Ustânivka. Şahtarsk. Pogrebâşce. Solone. Ratne. Irşava. Ţarâceanka. Novoaidar. Berdâciv. Lâpova-Dolâna. Novoarhanghelsk. Petrove. Ulianoka. Perecin. Velâka-Bagacika. Koziv. Rahiv. Manevâci. Sambir. Kirovograd. Busik. Harkov. Kosiv. Ujgorod. Kagâcivka. Olexandrivka. Izium. Mariinka. Kremina. Dâkanka. Koreţî. Laniuţi. Drovicina. Kompaniivka. Vâşgorod. Vovceank . Borâşpili. Kozeatân. Tâvriv. Hust. Şepetivka. Brovarî. Krasâliv. Stara-Vâjivka. Korosten. Fastiv. Iakâmivka. Starasâneava. Olexandriisk. Ternopol. Iampil. Sloviansk. Sofiivka. Cernihivka. Kozelşcina. Rokâtne. Ciornutî. Buceaci. Biloghirka. Troiţke. Şâroke. Korostâşiv. Jitomir. Gadeaci. Rovno. Gorodeanka. Nemâriv. Bilovodsk. Barvinkove. Verhniodniprovsk. Teofipol. Nikopol. Sişaki. Olexandrivka. Andruşivka. Kosţopili. Popilnea. Dnepopetrovsk. Hmelniţki. Mijhirea. Luţk. Berdeansk. Stavâşce. Volodarsk. Rojneatin. Velâkâi-Berluk. Dobropillea. Gaivoron. Mâronivka. Novgorodka. Mukaceve. Letâciv. Novomirgorod. Seredîna-Buda. Milove. Slavuta. Sokali. Tokmaţk. Znameanka. Krânika. Starokosteantaniv. Mlâniv. Illinţî. Kremeneţ. Nadvima. Narodâci. Terebovlea. Perevalsk. Golovanivsk. Mâcolaivsk. Zaricine. Şevcencove. Volodarsk-Volânski. Radehiv. Burân. Svatove. Pustomâtî. Skuâra. Poltava. Markivka. Mogâliv-Podilski. Popasna. Gotvaldiv. Orativ. Borodeansk. Dolinska. Onufriivka. Ivankivsk. Tismenâţea. Turiisk. Lokaci. Zinkiv. Bilopilea. Svitlovodsk. Tomaşpil. Vasâlikiv. Şarkorod. Blâznivki. Emilicine. Maşivka. Krasnopilea. Hmelniţki. Volnovaha. Sloveanoserbsk. Iarmolânţi. Iasânuvata. Lohvâţea. Liubeşiv. Zbaraj. Zgurivsk. Lugâna. Krasnoarmiisk. Olşanka. Ivanâci. Krasnodon. Mostâsk. Bobrâneţ. Primorsk. Rokâtne. Nova Vodolaga. Novovşâţa. Matân. Trosteaneţ. Piatihatki. Turca. Melitopol. Ioziv. Starobeşeve. Mala Vâska. Starosambirsk. Taraşcea. Kiverţi. Horol. Kaluş. Amvrosiivka. Lâpovenţi. Velâka-Novosilka. Mihailivka. Volocâsk. Bar. Bogoduhiv. Rujân. Iampil. Novopskov. Litân. Gorodok. Olevsk.Tabelul 17 – Ucraina. Semenivka. Vinkovţî. Sneatân. Balaklia. Novomâkolaivka. Kosteantânivka. Borova. Kotelva. Krasnâi-Liman. Ohtârka. Tulcin. Derajnea. Dergaci. Karlivka. Mirgorod. Novoazovsk. Liubar. Romnî. Prâzovske. Valkî. Pervomaiski. Vinogradiv. Pâreatân. Lebedân. Sahnovşcina. Stanâlino-Lugansk.

într-un cadru de autarhie în raport de constrângerile economice globale ale momentului. Şpola. atât pe plan social. Ghenicesk. 20 Cernigov Bahmaci. Urbanizarea coordonată politic. Putila. Gorodâşce. Gorodnea. Nikolaivka. Manikivka. 22 Republica Bahcisarai. Vijniţa. ţări aflate în „prima linie”. Berezneguvata. Talakaiv. Kodâma. Semenivka. Gornostaivka. Pe această bază a fost fundamentată la începutul anilor ‟60 ai secolului trecut. Cehoslovacia. Elaneţ.D.R. Sarata. Hrâstânivka. alcătuit din fostele state socialiste. Umani. Ciornomorsk. Lenine. Sudar. Şâreaev. Ripkî. 19 Cerkasî IV. Nosiv. 25 Herson Bilozerka. Kirovsk. Gola-Prâstani. D. Pervomaisk. Stribne. Bilgorod-Dnistrovski. Kelmenţi. Krasni-Oknî. Krasnogvardiisk. Montpellier. Crimeea Sovieţk. Bobrovâţea. Vâsokopillea. Kiţmani. Zolotonoşa. Velâka-Lepetâha. Novâi-Bug. Potrivit acesteia. Kilia (Chilia). Monastârişce. Storojineţ. politică şi militară (prin Tratatul de la Varşovia. Taline. după Conferinţa de la Yalta.S. Veselâniv. Nova-Odessa. Vradiiv. Germană. Mena. Ivanivka. Voznesensk. Krâve-Ozero. Şciors. Nijnioghirsk. Prâlukî. Lâseanka. Berâslav. Secureni. Unul dintre acestea ar fi trebuit să fie cel al Dunării de Jos. Hliboca. Integrarea lor economică (asigurată prin CAER). Kahovka. scoate în evidenţă urmele planificării centralizate după modelul sovietic care în 1945 fusese deja experimentată de un sfert de secol în U. reprezentativă este Declaraţia din aprilie 1964. Sursa: Brunet. dar sprijinită masiv prin prezenţa în majoritatea acestor ţări a trupelor militare sovietice) ar fi trebuit să confere viabilitate acestui „complex suprastatal”. Numai că degradarea constantă a nivelului de viaţă. Arţâz. Ovidiopol. Atlas de la Russie et des pays proches. Pe plan politic. Zvenâgorod. Jovtnev. Autonomă Krasnoperekopsk. în care rolul coordonator îi revenea Uniunii Sovietice. ce constituiau un fel de zonă tampon cu Europa Occidentală.. Novgorod-Şiverski. Ţiurupânsk. Pervomaisk. Gip Reclus. pe promovarea clasei muncitoare şi pe investiţiile orientate către apărare. Velâka-Rogacik. Kalanciak. R. Bileaivka. V. Novotroiţk. 23 Nikolaev Arbuzânka. Cernigov. 24 Odessa Ananiv. Djankoi. Kominternivsk. Sosnâţea. părând un model viabil pentru a fi implementată şi în statele intrate în sfera sa de influenţă. La Documentation Française. cât şi politic. Balta. Kozeleţî. alături de Bulgaria trebuia să facă parte din categoria ţărilor cu economii specializate în producerea de materii prime şi semifabricate. Bratske. Kazanka. Eckert. Korivkiv. Nijân. Berezanka. Icinea. care reuşise să se despartă încă din 1958 de „glorioasa armată roşie”. Korsuni-Şevcenkivski. Frunzivka. Rozdiline. Savrani. asociată cu imixtiunea din ce în ce mai evidentă a politicului în viaţa socială au creat condiţiile declanşării unui întreg lanţ de acţiuni revendicative. Drabiv. transformându-l într-un nucleu deschis pentru aderarea şi a altor state. Liubaşivka. Varva. Ivanivka. Zastavna. Tarutino. Ciaplânka. Kolossov. prin care România.. Rozdoline. Novovoronţova. Herţa. concepute ca principale pieţe de desfacere pentru produsele cu grad superior de prelucrare din R. Cigârân. Kaniv. îşi revendica dreptul de a-şi . România. Jaşkiv. Baştanka. Izmail. Ciornobai. Hotin. Nikolaev. îndeosebi a celei grele. Sakî.S. integrarea economică nu se putea realiza decât prin specializarea ţărilor pe anumite domenii şi gruparea lor în complexe macroteritoriale. Velâka-Olexandrivka. teoria complexelor suprastatale (Valev). Snigurivka. Noua-Suliţă. Structurile urbane de tip socialist Analiza structurii şi organizării spaţiului central şi est-european. Tatarbunar. Ed. Borzna.Cerkasî. Nijni-Sirogozî.3. Acest model se baza în esenţă pe o creştere economică ca urmare a dezvoltării hipertrofiate a industriei. 21 Cernăuţi Cernăuţi. Simferopol. Bolgrad. Oceakiv.. Berezivka. Katerinopili. Polonia şi Ungaria. Acesta avea să fie deschis în iunie 1956 prin revolta muncitorilor polonezi din Poznan sub deviza „pâine şi libertate” şi a culminat prin evenimentele din Ungaria din toamna aceluiaşi an şi prin „Primăvara de la Praga” din 1968. (1995). Kotovsk. Velâka-Mâhailâvka. Smila. Koroh. Skadovsk. Biloghirsk. Reni. Domanivka. Kameanka.

strânsa corelare a producţiei acestor state cu nevoile economice şi militare ale „fratelui mai mare”. subordonată factorului politic. după un triunghi întins de la Lodz şi Varşovia. industrializată încă din secolele XVIII-XIX (Saxonia. Cele mai mari concentrări industriale se întâlneau în Silezia Superioară şi zona periurbană a Budapestei. 1993. În această categorie se înscriu şi marile centre urbane dezvoltate ca nuclee industriale izolate (Zagreb. Tendinţa generală a fost de uniformizare a dezvoltării industriale. perioada sovietică a introdus schimbări fundamentale. Litvinov şi Ostrov dezvoltate pe baza resurselor de huilă din nord-vestul Cehiei. Praga şi Bratislava. cărbune din Donbass). la Halle. Gyor. cupru la Legnica-Glogow în Silezia şi gaz natural la Pulawy-Lublin (în Polonia) sau cazul oraşelor Most. Hruşciov cu prilejul celui de-al XXII-lea Congres al PCUS (octombrie 1961) sau „Reforma Kossâghin” din 1966. Brno. au imprimat spaţiului balcanic anumite particularităţi. explică dezvoltarea unor centre industriale din Bosnia (Zenica. sau a complexului militaro-industrial de la Elbasan (Albania). ca o consecinţă a preocupărilor legate de apărare şi pentru dezvoltare pe baza materiilor prime importate din U. Silezia şi Lodz-Poznan în Polonia. Nowa Huta. liderii comunişti sovietici au fost nevoiţi să recurgă la încercări disperate de reformare a sistemului. ca un simbol al noilor relaţii dintre R. în aval de Budapesta.D. Tot ca urmare a politicii de autarhie economică. orientarea către o dezvoltare egalitaristă a tuturor unităţilor administrativ-teritoriale. Saxonia-Anhalt şi Berlin în Germania. Macedonia (Skopje).S. aproape de Sofia. Dezvoltarea planificată. 74-76): Regiuni industriale anterioare anului 1945. controlul statului asupra mijloacelor de producţie şi de schimb.G. Cehia – locul 8 mondial ca dezvoltare industrială în 1938). Poznan. Fracturile politice sovieto-iugoslavă şi sovieto-albaneză deşi au menţinut linia generală de dezvoltare autarhică şi centralizată a industriei celor două ţări. Sarajevo).R. Ploieşti. Tot în această categorie se mai inscriu centrele industriale Kremcikovi. Kosice aproape de frontiera Slovaciei cu U. Germană). cu prilejul reunirii Pactului de la Varşovia din iulie 1968. dar şi al cooperării în cadrul CAER sau al Tratatului de la Varşovia. şi Polonia.găsi propria sa cale de dezvoltare internă. Braşov. lângă Cracovia sau Dunajujvaros. Niksik). Muntenegru (Titograd. vizibile şi astăzi. (fier de la Krivoj-Rog şi Kursk. o serie de mari complexe industriale au fost amplasate în proximitatea resurselor de materii prime: Lauchhammer şi Hoyerswerda în apropierea zăcămintelor de lignit de la Cottbus (R. localizate în cele trei state ale Europei centrale nordice. adevăratul fundament al agregării acestora în „complexul suprastatal” al Dunării de Jos. fapt care a generat individualizarea a două tipuri de regiuni industriale (Foucher. Noile regiuni industriale au fost localizate foarte aproape de frontiera sovietică sau în zonele estice ale statelor fostului Bloc comunist.S. .D. În acest context de instabilitate. sau Galaţi pe Dunărea inferioară.S. pe malul drept al Dunării.S. Gdansk etc). Preocupările defensive. cum a fost vaga campanie de destalinizare iniţiată de N. Pe un fond iniţial diferenţiat între Europa Centrală de Nord. dezvoltarea agriculturii pe baze colectiviste. manifestate de această dată într-un cadru de „protecţie” antisovietică. Se adaugă ruptura sovieto-albaneză şi consecinţele crizei care a afectat relaţiile sovieto-chineze de la începutul celui de-al şaselea deceniu al secolului XX. mai puţin dezvoltate industrial la acea dată: complexul siderurgic Ekostahl de la Eisenhüttenstadt a fost amplasat pe malul stâng al Oderului. suveranitatea limitată a ţărilor din Est. fără a se ţine seama de potenţialul diferit al acestora şi de specificul fiecăreia.R. frânarea creşterii metropolelor prin limitarea migraţiilor. Eşecul acestora l-a determinat pe Leonid Brejnev să afirme. autarhia şi ruptura de Occident şi programele ambiţioase de dezvoltare şi modernizare economico-socială au constituit fundamentele unei geografii originale care a individualizat şi continuă încă să diferenţieze ţările din Estul Europei. p.

5. Centre ale industriei chimice şi petrochimice. a celor de distribuţie a energiei electrice. Frontiera fostei URSS. Fosta Cortină de Fier. în lungul cărora au fost construite rafinării şi unităţi petrochimice: Leuna şi Schwedt în R. 2. Oraşe dezvoltate în proximitatea resurselor de materii prime. Centre metalurgice. a conductelor de petrol şi gaze.G.Structuri urbane de tip socialist. Frontiere de stat. Oraşe dezvoltate în aria de polarizare a unor metropole naţionale sau regionale. Oraşe dezvoltate în proximitatea centralelor atomoelectrice. 4. 7. . 6. 10. 1.D. Oraşe dezvoltate ca urmare a industriei prelucrătoare.. 8. Frontieră desfiinţată în 1990. 9. Integrarea în sistemul productiv sovietic s-a reflectat şi în configuraţia reţelelor de transport feroviar. 3.

în jurul Berlinului.B. Un peisaj urban uniform şi monoton. regiunile geostrategice din centrul Europei au adăpostit peste 50 de oraşe-garnizoană ca şi zeci de câmpuri militare de antrenament. Zaluzi la nord de Praga. constituit din mari clădiri din prefabricate. Urbanizarea a progresat rapid după 1945. În cele mai multe cazuri însă. în fapt adevărate „oraşe din oraş”. 73). recent. ce impun costuri ridicate de întreţinere. cu o evoluţie stagnantă a P. ca Nowa Huta. fiind construite aproape 60 de oraşe noi. 1993. cât şi. evidenţiază poziţia României pe ultimul loc. vechi centru istoric şi religios al Poloniei. de insuficienţa dotărilor cu caracter de servicii şi de agrement. cartiere muncitoreşti ale unor centre urbane de tradiţie. fapt ce a constituit unul dintre argumentele decisive în amplasarea aici a unor mari obiective ale industriei siderurgice. Astfel. construite mai ales pentru a schimba imaginea acestora în conştiinţa locuitorilor. în MecklenburgPomerania şi în Saxonia. O altă categorie o formează oraşele dezvoltate pe baza funcţiei politico-administrative. Leninvaros în nord-estul Ungariei şi Százhalombata la sud de Budapesta. al gradului de dotare tehnico-edilitară şi al modului de viaţă urban în general. ca urmare a implantării unor investiţii noi. fie în apropierea unor centre industriale deja existente. în Slovacia. Pe de altă parte. vechi centre culturale. Caracteristica comună a tuturora este dată însă de intensa degradare a patrimoniului urban. Bratislava pe Dunăre. În acest sens. istorice sau religioase. o analiză a principalilor indicatori economico-sociali din fostele ţări socialiste în preajma anului revoluţionar 1989. Petržalka (lângă Bratislava) sau Százhalombata. fie pe loc gol. multe dintre aceste oraşe sunt departe de a îndeplini normele minimale admise atât de standardele europene. Este cazul unor oraşe ca Galaţi.-ului (Tab. „faţa proletară” a Cracoviei. de uniformitatea periferiilor.D. Novi Beograd.Plock la nord de Varşovia. investirea acestora cu rolul de centre administrative atrăgând automat şi implantarea de obiective industriale.. sau a unor oraşe ca Halle-Neustadt. ca urmare a investirii cu statut de centru regional (în 1950). dar a servit şi cadrul unei reale modernizări pentru unele state lipsite de tradiţie industrială şi de o infrastructură urbană dezvoltată (Fourcher. inspirat după modelul oraşelor sovietice. din punct de vedere al infrastructurii. în Brandenburg. investiţiile au fost localizate în oraşe mici. considerate „vitrine” ale regimului politic comunist şi „laboratoare” pentru noile raporturi sociale. Oraşe industriale şi muncitoreşti. Este cazul oraşelor dedublate. Târgovişte sau Călăraşi. 18). Modelul spaţial sovietic a produs structuri teritoriale economice fără îndoială slab dezvoltate şi dependente.I. respectiv de centre judeţene (în 1968). . Novi-Zagreb. sau chiar în aşezări rurale. p. Nowe Tychy. Este şi motivul pentru care am preferat folosirea termenului de „structuri urbane”. cu funcţie predominant agricolă sau comercială (târguri).G. pentru a da doar trei exemple de centre urbane româneşti care au cunoscut o dezvoltare explozivă în deceniile 6-7 ale secolului trecut. fapt ce a determinat o creştere explozivă a acestora ca urmare a fluxurilor migratorii. de legislaţia românească (Legea privind aprobarea Planului de amenajare a teritoriului naţional – Reţeaua de localităţi). Densitatea maximă a acestora a fost atinsă în R. Altele sunt replici muncitoreşti ale unor „oraşe aristocrate”.

7 2.D.3 50 124 21. du Seuil.S.5 11.2 54 Sursa: Fejtö François (1997).9 1.9 127 248 19.1 3.7 206 233 10.Tabelul 18 – Indicatorii de bază pentru fostele ţări socialiste în preajma revoluţiilor STATUL Creşterea anuală a PIB PIB.R.4 62 România 4117 -0. Ed.S.2 1.„88) Gradul de urbanizare (% .1 0.7 61 Polonia 5453 0. 1985) Evol. La fin des democraties populaires.8 64. 1986 1988 (%) Autoturisme / 1000 loc Telefoane / 1000 loc Indicatori economici (1988) Populaţa activă din agricultură (% .7* R.5 13.5 6.G 9361 1.4 14. cu completări.8 1.5 2.7 66.2 14.0 70 Cehoslovacia 7603 1.7 77* Ungaria 6491 0.7 2.5 153 152 18./ loc (USD. .6 14.8* Bulgaria 5633 0.6 1.5 182 246 12.9 23. private (% din PIB) Exporturi de bunuri (% din PIB . Les chemins du post-communisme.1991) * 1983 U.1 11 111 28. 19811985 (%) Nivelul de viaţă (1988) Evol.1 19. Paris.7 1. 5552 1.7 6.5 8.1988) Într.0 74 122 28.2 3.

unde reţeaua rutieră şi feroviară era bine dezvoltată. Timiş-Torontal). care s-au apropiat tot mai mult ca urmare a măsurilor legislative luate: Regimul administrativ al Vechiului Regat al României (reglementat prin Legea pentru Consiliile judeţene din 2 aprilie 1894). de exemplu. Vaslui. după cum decupajul administrativ al Transilvaniei. constituit pe criterii etnice se caracteriza el însuşi prin mari disproporţii43. poziţia reşedinţei în cadrul judeţului sau gradul de accesibilitate (Tab. Oltenia sau Dobrogea42. Tulcea. fapt ce limita gradul de accesibilitate în zonele periferice ale unor judeţe. ar fi trebuit să aibă nu 9. pe teritoriul României au funcţionat 4 regimuri administrative cuprinse într-un sistem global unic. Arad.Capitolul V – Inserţia modelelor europene de regionare politico-administrativă în spaţiul românesc V.1. situaţia din teren era inversă: Basarabia care se caracteriza printr-o infrastructură de comunicaţii foarte deficitară avea judeţe foarte mari. Regimul administrativ al Basarabiei (reglementat prin Decretul privind instituirea conducerii serviciilor publice în Basarabia nr. 3632 din 11 decembrie 1918). ci 49 de judeţe ! La aceasta se adaugă şi faptul că unele judeţe (Cojocna. Hunedoara. adică de mărimea unui orăşel mijlociu.000 locuitori). de 6 ori mai mic decât judeţul Hunedoara. Unele reşedinţe de judeţ (Râmnicu Vâlcea. Astfel. cele 4 decupaje administrative prezentau caracteristici proprii. iar acolo unde reţelele feroviare sau rutiere lipseau sau aveau densităţi foarte reduse judeţele trebuiau să fie mai mici. 3715 din 18 decembrie 1918). Suceava. care să asigure o circulaţie fluentă şi deci o bună administrare. ce nu corespundea unei axe majore de circulaţie. sau Bihor întreceau de 2–9 ori pe majoritatea judeţelor Transilvaniei. Dacă şi Basarabia ar fi fost organizată după mărimea judeţelor din Bucovina. Realizate sub imperativul unor sisteme şi conjuncturi politice şi economice diferite. cei ai judeţelor din Bucovina aveau în administraţie o populaţie de peste 10 ori mai mică (Văşcăuţi – 25. 852 din 9 aprilie 1918). La aceasta se adăugau diferenţe mari în ceea ce priveşte infrastructura de comunicaţie. judeţe precum Caraş-Severin. Bihor. în privinţa suprafeţei. Fălciu sau Covurlui erau de 3 – 4 ori mai mici decât judeţe ca Ialomiţa. Inserţia modelului departamental francez: judeţele interbelice În perioada cuprinsă între Marea Unire (1 decembrie 1918) până la votarea Legii pentru unificarea administrativă (14 iunie 1925). fapt ce diminua considerabil eficienţa organismelor administrative în exercitarea atribuţiilor acestora în zonele marginale. Tutova. judeţele din Bucovina erau de 7–10 ori mai mici decât judeţele vecine din Basarabia sau decât unele judeţe din Transilvania şi Banat (Caraş-Severin. chiar şi în Vechiul Regat se înregistrau diferenţieri semnificative între fostele ţinuturi ale Moldovei şi unele judeţe din Muntenia. Sarcinile prefecţilor şi a celorlalte organe ale administraţiei locale erau astfel foarte diferite: dacă prefecţii din Bihor sau Caraş-Severin trebuiau să administreze o populaţie de peste 450. judeţele erau foarte mici (Meruţiu. atât ca mărime teritorială şi demografică. Piteşti etc) erau 42 Judeţele Roman. Dacă în mod normal judeţele mai mari ar fi trebuit să corespundă unor zone cu densităţi mari de căi de comunicaţie. Arad. inducând la nivelul întregului dezechilibre pronunţate. p. Constanta sau Dolj.000 locuitori. Regimul administrativ al Bucovinei (reglementat prin Decretul pentru administraţia Bucovinei nr. condus de un primar. cu un grad redus de accesibilitate. . Turda-Arieş. cât şi în ceea ce priveşte forma. 192-193). Tecuci) aveau o formă foarte alungită. 19). Regimul administrativ al Transilvaniei (reglementat prin Decretul privind instituirea conducerii serviciilor publice în Transilvania nr. 1929. 43 Judeţul Braşov era. în vreme ce în Bucovina.

5 9 0.042** 76 3882. Ţigani. în extremităţile opuse reşedinţelor de judeţ. a făcut ca populaţiile din aceste teritorii să aibă.038 2.2 3.Judeţele României pe provincii istorice după Marea Unire (1918 – 1925) Suprafaţa Populaţia medie/ judeţ medie/ judeţ (kmp) (loc) BANAT 18.422 1.3 54.387 CRIŞANA 23.383 ROMÂNIA 295. reprezentanţi .5 163.2 204.4 23.Structura etnică a provinciilor româneşti (%) (1930) ROMÂNIA Oltenia Muntenia Dobrogea* 1 71.2 0. Transilvania. armeni etc). Banat.1 0.2 2.5 4 2.297.)* Număr Judeţe Din punct de vedere a structurii etnice. Români. 9.9 97.2 3.2 2 7. Sârbi.8 1. Tabelul 20 .5 177.1 7 2.964 MUNTENIA 52. Crişana şi Maramureş) şi 1912 (pentru teritoriul Vechiului Regat). II.3 11. lunga coabitare a românilor împreună cu populaţii de alte naţionalităţi. greci. Restul până la 100% o formează alte naţionalităţi (cehi.5 1.2 6. 5. Configuraţia căilor de comunicaţie amplifica aceste disfuncţionalităţi.2 1.1 8 4. Se creau astfel. Sursa: *** (1938). În consecinţă.9 12 1. Enciclopedia României.509.4 89. concepţii total diferite faţă de curentele centraliste promovate în Vechiul Regat. în ceea ce priveşte administraţia.7 10.8 12. Sursa: *** Recensământul general al populaţiei din 29 decembrie 1930.3 3 4.3 0.148 1. Tabelul 19 . 12.9 0.4 1.3 56. 20). Evrei.2 Basarabia 2. ce gravitau spre reşedinţele judeţelor limitrofe. Turci.078 1. 8. 400 Cu toate acestea însă.5 165. oamenii politici. ** Populaţie estimativă.505 3.527 13 2927. Ucraineni.7 11 0. p. Găgăuzi. Germani.5 Bucovina* 1.262 11 949. Sloveni.Ponderi sub 0.474 BASARABIA 44.262 662.139 11 4773. 6.4 Banat 10.5 44. Bucureşti Provincia istorică Suprafaţa (kmp) Populaţia (loc. zone rurale nepolarizate sau foarte slab polarizate de acestea. * Provincii istorice în care românii formau majoritate relativă.7 0. România Mare a cuprins toate teritoriile central-europene locuite în majoritate de români (Tab.058 2. slovaci.2 0.459 DOBROGEA 23.8 0.5 93.9 0.7 Crişana23.7 1.066 * Populaţia la recensămintele din 1897 (pentru Basarabia). IX. 7 5.3 73.5 484.436 1 3381 145.3 57.000 4 5815. 7.6 Transilvania 29.4 5 3.9 60.049 15.1 2.2 0.2 299.0 7.131.4 44. din 1910 (pentru Bucovina. 2.3 0.1 4.6 0. 11.740 OLTENIA 24.3 0. Tătari.948 2 9357.442 807. Institutul Central de Statistică.0 7.9 18.436 MOLDOVA 38. polonezi.7 0. Unguri.935.414.4 4. Ruşi.0 22. Bulgari.5 1. în teritorii administrate de diferite capitale imperiale.8 0.5 1.046 BUCOVINA 10.8 0. 4.9 0. astfel că deplasările din arealele marginale judeţelor către reşedinţele acestora deveneau foarte anevoioase. Croaţi.9 0.500 MARAMUREŞ 3381 145. .737 6 4013 235.9 27.715 968. 3.situate foarte aproape de limita structurilor administrative din care făceau parte.835 4 5787 371.8 Moldova 0. Ruteni.660.4 8.3 1.1 2.8 215.3 6. cu excepţia Banatului de apus.790 TRANSILVANIA 57.746 15 3802. 10. albanezi.1 Maramureş 1.412 9 4935.4 0.2 6 0.0 0.2 1.1%.5 1.1 0. 5 10 0.4 2.485.

aproape toate partidele politice mai importante şi elitele ştiinţifice au întocmit proiecte de unificare administrativă. scopul principal al guvernului fiind acela de a asigura unitatea prin diversitate. . în perioada interbelică. Această moştenire diferenţiată s-a reflectat şi în prima hartă administrativă a României Mari prin care au fost asociate structuri administrativ-teritoriale eterogene.ai minorităţilor naţionale şi ai românilor din Transilvania. Constituirea statului naţional unitar român a fost recunoscută de marile puteri ale vremii (Marea Britanie. sau depunând eforturi pentru a reduce totul la un sistem comun. care să permită oamenilor din diferitele părţi ale ţării să-şi păstreze vechile instituţii care deosebeau cultura şi tradiţiile lor de cele ale regiunilor vecine. la 15/28 noiembrie 1918 şi a Transilvaniei la 1 decembrie 1918. unele orientate în direcţia centralizării. din Basarabia. a Bucovinei. Judeţele României (1918-1925) Iată de ce. a urmat unirea Basarabiei cu România la 14/27 martie 1918. Franţa. Italia şi Japonia) prin tratatele de la Saint Germain (Sevres) din 10 august 1920 şi de la Paris (28 octombrie 1920). Aceştia considerau că nu se putea ajunge la o veritabilă unitate prin ignorarea deosebirilor dintre diferitele părţi ale teritoriului naţional care au evoluat sub sisteme politice diferite. Bucovina şi din Cadrilater44 susţineau că cel mai optim cadru pentru realizarea coeziunii naţionale şi a unui climat de înţelegere şi toleranţă între populaţia majoritară şi cea minoritară ar fi o structură administrativă descentralizată. altele bazate pe un regionalism administrativ fundamentat pe descentralizare şi autonomie locală. ce au fost constituite şi au evoluat în sisteme politicoadministrative diferite. încheiat prin Pacea de la Bucureşti (13 august 1913). 44 Cadrilaterul s-a unit cu România în urma celui de-al doilea război balcanic (28 iunie – 10 august 1913).

iar partea estică a judeţului Torontal. sub presiunea autorităţilor locale s-a renunţat la desfiinţarea unor judeţe. Şi de acestă dată. colonelul Linteş. p. 2000. a fost elaborată o a doua propunere de organizare administrativ-teritorială. . urmând deci să fie desfiinţate prin contopire 28 de judeţe. cu populaţie majoritar românească a fost inclusă în judeţul Timiş. 47 Cele 71 de judeţe erau organizate în 429 plase. oameni de ştiinţă şi reprezentanţi ai armatei 46. trei dintre aceştia fiind geografi: Simion Mehedinţi.000 locuitori. Vintilă Mihăilescu şi Vasile Meruţiu. Prin urmare. Siret. S-a optat pentru constituirea unor judeţe mari. Al. colonelul A. cu precădere a celor din Transilvania. Cu acest prilej. consfinţindu-se în final organizarea administrativă a teritoriului României în 71 de judeţe 47). cu suficiente resurse financiare. Gura Humorului. care să cuprindă în medie între 300. 179 oraşe şi 15. numărul judeţelor desfiinţate fiind în acest caz redus la jumătate. Basarabia şi Cadrilater. fapt ce a atras ample proteste din partea reprezentanţilor acestora. Crăsnaru. Vintilă Mihăilescu – secretar general. comisia a propus mai întâi un decupaj administrativ în 48 de judeţe. Vasilescu şi Al. au fost reajustate şi unele limite dintre judeţe. Văşcăuţi.În vederea realizării decupajului administrativ ce avea să fie oficializat prin Legea pentru unificarea administrativă din 192545 a fost constituită o comisie alcătuită din 7 personalităţi ale vremii.981 sate. Pe această bază. Comisia constituită pentru elaborarea primului decupaj administrativ-teritorial unitar al României era constituită din: Simion Mehedinţi – preşedinte.000 şi 400. care cuprindeau 8751 comune. Grigorescu – membri (Nistor. ca urmare a desfiinţării prin contopire a 6 judeţe din Bucovina (Coţmani. Vijniţa şi Zastavna) şi a divizării judeţului Caraş-Severin în judeţele Caraş şi Severin. Judeţele României (1925-1940) 45 46 Legea a intrat în vigoare la 1 ianuarie 1926. 116). care să le permită implementarea unei veritabile autonomii locale. Vasile Meruţiu.

Făgăraş. Gorj. Durostor. Pentru eficientizarea activităţii de administraţie şi pentru o aplicare cât mai riguroasă şi uniformă a tutelei administrative. Tecuci. Fălciu.000 locuitori. Storojineţ. Buzău. cu rol executiv. Someş Arad. Maramureş. Dorohoi.Deşi atenuate. contrastele se menţineau încă profunde. Prahova. Câmpulung – 95. Muscel. Brătianu (24 noiembrie 1927 – 10 noiembrie 1928). în planul organizării administrativ-teritoriale. Tulcea Bacău. stat naţional unitar şi indivizibil (Art. judeţele au fost grupate în circumscripţii administrative. Odorhei. Prahova. Câmpulung. Constituţia din 1923 declara România. Tecuci. Covurlui. Olt. Brătianu (19 ianuarie 1922 – 30 martie 1926 şi 21 – 24 noiembrie 1927) şi Vintilă I. Dolj. 21). Dolj. Caliacra. precum şi cei din guvernele liberale conduse de Ion I. Suceava Bacău. Ialomiţa. Vâlcea Braşov. Acestea dispuneau de personalitate juridică. Tutova. Roman. Roman. garanţie a unităţii şi securităţii naţionale. Orhei.461 locuitori. Mehedinţi. Satu Mare. disfuncţionalităţile induse de poziţia excentrică a reşedinţei unor judeţe (Râmnicu Vâlcea. Totodată. Constanţa. Rădăuţi. iar în cadrul noului judeţ Severin s-a optat pentru fixarea reşedinţei la Lugoj. Neamţ. Fălticeni. Tutova. fără personalitate juridică. Târnava Mică. Vâlcea. foarte aproape de limita sa nord-vestică. 1). Dâmboviţa. Turda Argeş. Lăpuşna. Râmnicu Sărat. Dorohoi. Hunedoara. Cernăuţi. Bihor. Bihor. programul politic sprijinit de politicienii din Vechiul Regat 48 bazat pe o centralizare excesivă. Ialomiţa. atât sub raport demografic (în vreme ce judeţul Ilfov. Teleorman. Olt. cât şi teritorial (între 1309 kmp – judeţul Suceava şi 8626 kmp – judeţul Timiş). Vaslui Botoşani. Gorj. Romanaţi. Muscel. Ciuc. Fălticeni. Rădăuţi. Fălciu.174 locuitori). consiliile judeţene fiind supuse direct autorităţilor centrale. conduse de inspectori generali administrativi (Tab. Trei Scaune. Teleorman. Tulcea Botoşani. Tighina Argeş. 134/P din 18 noiembrie 1927 a Ministrului de Interne Cluj. Mehedinţi. fapt ce a determinat gravitarea comunelor din extremitatea sa sudică (clisura Dunării) către Drobeta–Turnu Severin. Buzău. Caraş. Sălaj. Covurlui. Timiş-Torontal Alba. Ilfov. Romanaţi. Neamţ. Prahova sau Dolj se apropiau sau chiar depăşeau 500. iar judeţe precum Timiş. Mureş. iar prin articolul 137 unifica diversele sisteme juridice moştenite de diferitele regiuni ale statului. Putna. altele se situau chiar sub plafonul a 100. fiind concepute ca relee de transmitere a puterii centrale către autorităţile locale. Cernăuţi. Vlaşca Brăila. Caliacra. Judeţul constituia unitatea administrativă de bază. centralitatea ar fi impus ca o reşedinţă mult mai viabilă oraşul Caransebeş. Severin. Bălţi. Iaşi. Cetatea Albă. Năsăud. Vlaşca Brăila. Târnava Mare. care coordona activitatea din teritoriu. Slatina. Ismail. La rândul său. Iaşi. opţiunea pentru Lugoj făcându-se însă datorită diferenţei mari de populaţie dintre cele două oraşe: 23. Storojineţ.Circumscripţiile administrative (1926–1929) Actul normativ de organizare Decizia 577/P din 6 februarie 1926 a Consiliului de Miniştri Numărul de circumscripţii şi reşedinţa lor 1 2 3 4 5 6 7 8 9 1 2 3 4 48 Judeţele componente Cluj Timişoara Sibiu Craiova Ploieşti Galaţi Cernăuţi Iaşi Chişinău Piteşti Ploieşti Iaşi Botoşani Decizia nr. Câmpulung. C. Soroca. Miercurea Ciuc sau Turnu Măgurele) au fost menţinute prin păstrarea configuraţiei judeţelor. Râmnicu Sărat. Putna. 25. Dâmboviţa. Tabelul 21 . Piteşti. Ilfov. Durostor. Suceava Exponenţii acestui program politic au fost politicienii din guvernele conduse de Mareşalul Alexandru Averescu. . Se legifera astfel.000 locuitori: Făgăraş – 86. C. în acest caz. datorită Capitalei se apropia de 1 milion de locuitori. Constanţa. Considerăm că. faţă de numai 8704 locuitori ai Caransebeşului (1930).593 locuitori (Lugoj). Hotin. Vaslui Cahul.

Majoritatea acestora înregistrau o pondere a populaţiei urbane extrem de scăzută. Făgaraş. Covurlui. Bălţi. Durostor. Roman. Fălciu.9%). Hotin. Cluj. la 1 iulie 1937 judeţul Făgăraş avea o populaţie de 89. Dacia. S. Fălciu de 125. Constanţa. mai ales în condiţiile în care acesta era şi singura aşezare urbană din unităţile administrative respective. Odorheiu Secuiesc . 108 nu aveau reţele de alimentare cu apă potabilă. 2 categorii: reşedinţe şi nereşedinţe de judeţ). Prahova. în vreme ce Bihorul avea 536. numărul de locuitori50. Aşezările umane erau clasificate în 3 categorii: comune rurale. Odorhei. şi celui mai mic – Suceava. Putna. Suceava Bălţi.731 loc. Evoluţia istorică. 51 Aceste judeţe erau: Arad. iar Doljul avea 524. Gorj. Hunedoara.6). Sălaj.000 locuitori. Cetatea Albă. ce constituiau centre polarizatoare de nivel macroteritorial. Cluj Napoca. Ilfov. Câmpulung de 103. Târnava Mică. Trei Scaune. Râmnicu Sărat. Severin. Lăpuşna. Gorj. în cadrul celor 71 de judeţe se înregistrau contraste substanţiale atât ca suprafaţă (raportul dintre suprafaţa celui mai mare judeţ – Tulcea. Satu Mare. Ismail.9%). fiind de 6. Turda.332 loc. Fălticeni. Sibiu. Teleorman. Braşov. Orhei. Vâlcea sau Tulcea dispuneau de sisteme urbane bine conturate. Someş. Tecuci.243 locuitori) (1930).2 în Moldova: Botoşani şi Bacău. Făgăraş.Tecuci. Dorohoi. Sibiu. Olt. Târnava Mare. 4 se aflau aici . Caraş.Cernăuţi. 4640/P din 11 aprilie 1928 a Ministrului de Interne 5 6 7 8 9 10 1 2 3 4 5 6 7 8 9 Chişinău Cetatea Albă Sibiu Târgu Mureş Oradea Cluj Piteşti Ploieşti Iaşi Botoşani Chişinău Constanţa Braşov Oradea Cluj Bălti. Târnava Mică Braşov. Maramureş. Tutova. Mureş. au fost declarate municipii. Gradul mare de ruralizare. Năsăud. Iaşi. Tulcea Alba. Bihor.7%). Tutova.7841 locuitori. Hotin. Râmnicu Sărat.5%) şi Bălţi (7. 50 De exemplu. Dorohoi.653 loc. Cele mai mari reşedinţe de judeţ (atât ca populaţie cât şi ca importanţă economico-socială). Brăila. structura şi configuraţia sistemelor de aşezări. le făcea incapabile să preia funcţia de centre polarizatoare de prim rang pentru o unitate administrativă de dimensiunea unui judeţ. (2000). 169-173. Mehedinţi. Vlaşca Bacău.547 loc. reşedinţa de judeţ fiind practic singurul lor oraş. asociat cu lipsa unor centre polarizatoare puternice în jumătatea estică a ţării (Moldova şi Basarabia) este şi motivul pentru care din cele 5 oraşe declarate municipii. 1938. Ed. Ismail. şi 2 în Basarabia: Bălţi şi Cetatea Albă. Covurlui. alcătuite din 5-7 oraşe. Storojineţ. iar un sfert nu dispuneau de energie electrică (Enciclopedia României. Hunedoara. Sibiu. 114 nu dispuneau de canalizare. Prahova 533. Romanaţi. Rădăuţi. judeţe precum Prahova. Buzău. Soroca Cahul. Vâlcea Brăila. Hotin. în vreme ce alte 25 de judeţe51 nu dispuneau practic de un sistem urban propriu. Făgăraş. Roman. Târnava Mare. II. Pe de altă parte.640 loc. Trei Scaune Arad. Satu Mare. având un stadiu tranzitoriu între sat şi oraş) şi oraşe (distingându-se şi în cadrul acestora. dar care nu atingeau plafonul demografic limită.8518 locuitori sau Slatina – 11. Odorhei. Braşov. In aceste condiţii. Mureş. Dolj. Maramureş. p. Iaşi. Soroca (4. Tighina Alba. Muscel. evidenţiindu-se judeţele basarabene Hotin (3. Maramureş. Turda Arad. de 50. Orhei. Timiş-Torontal Ciuc. Vaslui şi Vlaşca. Vaslui Botoşani. Fălciu. Putna. Ialomita. Ilfov. cât şi în ceea ce priveşte gradul de dotare tehnico-edilitară49. Cahul. Olt. Carei. p. La polul opus se situau judeţe precum Ilfov sau Covurlui care deşi dispuneau de un singur oraş. Ciuc. Someş Argeş. . Neamţ. mărimea demografică a unor oraşe reşedinţă de judeţ (Făgăraş . Severin. Sălaj. Constanţa. Astfel. 3). Orhei (5. Hunedoara. Turda Sursa: Nistor I. Năsăud.428 loc. Soroca. Tighina Caliacra. aveau 49 Din cele 175 de oraşe care alcătuiau sistemul urban românesc în 1938. Comuna şi judeţul. Muscel. Soroca. Odorhei. care şi-au găsit o confirmare a acestui rol prin alegerea lor ca reşedinţe de plase. Bihor. Cetatea Albă.Decizia nr. Timiş-Torontal Cluj. Dâmboviţa. comune urbane (declarate ca atare prin lege şi înţelese ca aşezări rurale evoluate. Câmpulung. gradul de urbanizare etc. Orhei. Lăpuşna. Acest inconvenient a fost remediat într-o oarecare măsură prin preluarea unor funcţii administrative de către aşezările rurale cu funcţie de loc central.

Satu Mare. Constanţa. Cahul. Craiova. a promulgat la 3 august 1929 Legea pentru organizarea administraţiunii locale care se dorea un important pas în direcţia democratizării şi descentralizării administraţiei locale. Tighina Alba. Maramureş. la fel în cazul Dobrogei. 5 judeţe cu 4 oraşe. Hunedoara.7 iunie 1930). Prahova. a judeţelor din Crişana împreună cu cele din Banat. Cluj. Năsăud. Putna.o populaţie urbană care se apropia sau chiar depăşea 50% din total. 157). In cea mai mare parte. Sălaj. Buzău. oraşele aveau o distribuţie armonioasă în teritoriu. Odorhei. cât şi calitativ52. Teleorman. Făgăraş. Suceava Bălţi. structură reflectată şi la nivelul consiliului regional. Caliacra. a condus la o structură administrativă cu o largă majoritate românească. constituirea sau întreţinerea de lucrări şi instituţii cu caracter social. rezultate prin agregarea judeţelor: directoratele ministeriale şi ţinuturile. Covurlui. Orhei. sau judeţe cu sisteme urbane bine dezvoltate atât numeric. prin alăturarea ei judeţelor din Muntenia şi din sudul Moldovei. 292) denumite după oraşele alese centre administrative: Bucureşti. Ialomiţa. Aceasta s-a concretizat în perioada interbelică prin constituirea succesivă a unor structuri administrative de nivel macroregional. iar 2 judeţe (Constanţa şi Prahova) aveau 7 oraşe. ţinea seamă atât de criteriul etnic 54. Chişinău. 20 de judeţe dispuneau de reţele urbane alcătuite din 2 oraşe. principalul exponent al sentimentelor antiliberale din România interbelică. Tulcea. Orientându-şi atenţia asupra reformării structurilor administrative. pe legăturile istorice statornicite între oraşele din vestul ţării etc) (Tab. Târnava Mare. Tabelul 22 – Alcătuirea directoratelor ministeriale în 1929 Directoratul ministerial BUCUREŞTI Suprafaţa (kmp) 78906 JUDEŢE COMPONENTE Argeş. Someş.5% din totalul populaţiei cu judeţele Dorohoi şi Baia din Moldova. a impus necesitatea asocierii acestora în vederea creerii cadrului optim pentru o mai bună colaborare în ceea ce priveşte executarea. Storojineţ. Târnava Mică. noul guvern condus de Iuliu Maniu (10 noiembrie 1928 . Legea reînnoia ideea regiunilor istorice organizând teritoriul ţării în 7 directorate ministeriale53 (Art. ci crearea unui cadru juridic şi instituţional adecvat pentru realizarea unor scopuri bine determinate. 53 Însuşi evitarea folosirii termenului de „regiune” pentru a desemna structurile administrative nou create este o expresie a compromisului datorat presiunii liberalilor. Prin urmare. Râmnicu Sărat. Sibiu. Dâmboviţa. Trei Scaune. Iaşi şi Timişoara. Cernăuţi. 6 cu 5 oraşe. Câmpulung. Hotin. cât şi de relaţiile tradiţionale stabilite la nivelul sistemului urban (includerea judeţului Covurlui alături de judeţele din Muntenia se baza pe nucleul de polarizare Galaţi-Brăila. asocierea nu presupunea o comasare teritorială. Cetatea Albă. . 22). Ilfov. Mureş. Cluj. Turda Plase 108 Oraşe 54 Sate 4464 CERNǍUŢI CHIŞINǍU CLUJ 16641 44422 69852 25 52 118 22 19 38 747 1837 2859 52 Astfel. Ismail. 1986. Cernăuţi. Delimitarea. Directoratele ministeriale (1929-1931) Acest deziderat şi-a găsit concretizarea prin venirea la putere a Partidului Naţional Ţărănesc. Lăpuşna. parţial suprapusă provinciilor istorice. Soroca. Rădăuţi. care vedeau în regionalizare o atingere a unităţii statului (Oroveanu. Braşov. Dorohoi. Ciuc. economic sau cultural. Durostor. p. 54 Asocierea Bucovinei în care ponderea românilor era de numai 44. 15 judeţe din sisteme urbane cu 3 oraşe. Brăila. Vlaşca Baia. Existenţa unui număr foarte mare de judeţe diferite între ele ca suprafaţă şi potenţial economic şi demografic ca unităţi administrativ-teritoriale de prim rang. Muscel.

considerând că acestea ar fi fost contrare idealurilor naţionale şi ar fi ameninţat unitatea statului. care dispuneau de suficiente mijloace pentru a se administra independent. II. Bucureşti CRAIOVA IAŞI 26941 25857 37 40 49 17 18 11 2421 2411 1242 Acest decupaj administrativ avut un caracter efemer. Botoşani.Dolj. Fălciu. rămânând neschimbat mai puţin de doi ani. Vaslui TIMIŞOARA 32430 Arad. Severin. dar şi sate cu o infrastructură tehnicoedilitară dezvoltată. ea stabilea un plafon minim de populaţie de 10. Erau exceptate satele de munte. Bihor. Astfel. Iaşi. Directoratele ministeriale (1929-1931) Legea a avut o deosebită importanţă şi în ceea ce priveşte organizarea şi administrarea comunelor rurale. Neamţ. Gorj. 1938. Timiş-Torontal Prelucrare după Enciclopedia României. Tutova. Mehedinţi.000 locuitori pentru constituirea acestora ca unităţi administrativ-teritoriale formate din unul sau mai multe sate. iar guvernul liberal care l-a succedat la putere a desfiinţat structurile administrative create cu puţin timp înainte. Dezorganizat ca urmare a demisiei conducătorului său şi lovit de o puternică criză internă. fiind împărţite în două categorii: sate mici. cu o populaţie de până la 600 . Partidul Naţional Ţărănesc a pierdut controlul asupra guvernului în 1931. Tecuci. unde din cauza depărtării nu era posibilă formarea unei comune cu acest număr de locuitori. Roman. Romanaţi. Satele erau definite din punct de vedere administrativ ca sectoare ale unei comune rurale. Olt. Vâlcea Bacău. Caraş.

Olt. reglementând totodată subdivizarea tuturor comunelor urbane în sectoare administrative (Oroveanu. cu peste 600 de locuitori. Tighina PRUT 31775 kmp Bacău. Neamţ. Mureş. 4. Bălţi. Târnava Mare. Spiritul noului regim administrativ. Dorohoi. Legea a atribuit personalitate juridică şi sectoarelor comunale. Scopurile declarate ale constituirii ţinuturilor se refereau la o mai bună gospodărire a colectivităţilor locale şi la desconcentrarea serviciului de stat prin preluarea acestora de către un guvernator local. Aceasta a avut ca principal efect asocierea judeţelor în cadrul unor noi structuri macroteritoriale: ţinuturile (Tab. II. Ţinutul era conceput ca o „circumscripţiune teritorială”. Vâlcea Argeş. circumscris logicii divide et impera. Turda CRIŞURI 33385 kmp Bihor. Năsăud. Durostor. . Putna. Gorj. Someş TIMIŞ 32658 kmp Arad. Satu Mare. Rădăuţi. sugerând mai curând un caracter arbitrar. în Enciclopedia României. II. Botoşani. 1986. devenind „circumscripţiuni de control şi de desconcentrare a administraţiei generale”. Ialomiţa DUNĂREA 37958 kmp Brăila. punând laolaltă pe locuitorii înfrăţiţi ai României noui. Covurlui. Roman. Tabelul 23 . Prut şi Nistru. Hotin. Hunedoara. Constanţa. Judeţele îşi pierdeau personalitatea juridică pe care au avut-o între 1864 şi 1938. p 6-18 Oraş e 17 26 18 24 7 19 22 17 16 13 Sate 2421 2957 779 1842 795 2456 784 1135 1575 1237 De această dată. Muscel. Maramureş. Vlaşca MĂRII 21731 kmp Caliacra. fapt consfinţit prin legea administrativă din 14 august 1938. Tecuci. Făgăraş. Limitele se suprapuneau în unele cazuri peste zone de maximă concentrare demografică. Teleorman. Fălticeni (Baia). Storojineţ. între judeţele Tulcea şi Constanţa). p. după nevoile reale ale lor. Timiş-Torontal Sursa: ***(1938).locuitori şi sate mari. Prahova. Ismail. Dâmboviţa. Cernăuţi. Caraş. Delimitarea unora dintre acestea este discutabilă chiar şi în condiţiile economico-sociale de atunci. Buzău. Sibiu. Romanaţi. de mediu (limita dintre ţinuturile Mureş şi Someş. Cluj. Soroca. perturbând sistemele de aşezări constituite de-a lungul timpului. după căile de comunicaţie. după caracterul comun al vieţii economice. Sălaj. Tutova NISTRU 22355 kmp Cetatea Albă. Bucureşti. cea dintre ţinuturile Prut şi Dunărea de Jos. Enciclopedia României. după aşezarea geografică firească. care reprezenta interesele locale şi exercita în acelaşi timp şi atribuţiile de administraţie generală. Lăpuşna. Iaşi. Ele şi-au 55 Armand Călinescu (1938). Târnava Mică. ca răspuns la factorii obiectivi. Mehedinţi. delimitarea ţinuturilor nu mai ţinea cont de configuraţia provinciilor istorice. Râmnicu Sărat. Ciuc. Orhei. Severin. Cahul. Suceava ALBA-IULIA 30297 kmp Alba. Vaslui SUCEAVA 17070 kmp Câmpulung. sau cea care diviza Dobrogea. Ţinuturile (1938-1940) Ultima reformă administrativă a României interbelice a avut loc după instaurarea dictaturii regale de către Carol al II-lea. ci pornea de la premisa că acestea trebuiau să constituie „entităţi geografice şi economice bine definite. p. decât o reală complementaritate a potenţialului economic şi o omogenitate a gradului de accesibilitate. după resursele de care dispun”55. 23). prin adoptarea unei noi constituţii la 24 februarie 1938.Alcătuirea ţinuturilor în 1938 ŢINUTUL OLT ARGEŞ Suprafaţa 26941 kmp 40879 kmp JUDEŢELE COMPONENTE Plase 37 67 24 46 23 46 27 54 56 49 Dolj. Braşov. Fălciu. Odorhei. 195). numit de organele puterii centrale. Ilfov. Trei Scaune. cu personalitate juridică.

24). limitându-se la decupaje regionale prin gruparea vechilor judeţe. bazat pe suprimarea autonomiei locale şi pe negarea provinciilor istorice. . susţinut de ţărănişti. nici cei ai regionalismului nu au reuşit să creeze unităţi administrative complet noi. printr-o tendinţă evidentă de fragmentare a judeţelor: în locul celor 36 de plase desfiinţate între 1930-1937 au fost create 138 astfel de unităţi administrative (Tab. corespunzătoare celor două curente politice promovate de partidele care s-au succedat la guvernare: unul centralist. se poate afirma că evoluţia organizării administrativ-teritoriale a României interbelice este o reflectare a două tendinţe contradictorii. 171). Instabilitatea s-a concretizat şi la nivel intradepartamental. promovat de liberali. Însă nici adepţii centralismului. p. Tinuturile (1938-1940) *** În concluzie. altul regionalist. 1986. 158. adepţi ai unităţii în diversitate prin macroregiuni care să se suprapună provinciilor istorice şi care să dispună de o largă autonomie locală.recapătat personalitatea juridică prin Legea 577 din 22 septembrie 1940 (Oroveanu.

G. Răchiţi. Moldova Câmpul. Zăbala Boldu. Reghin de Jos. Sarmizegetusa Căzăneşti. Tecuci Călmăţui. Buftea. Duca. Ungheni Bolintin. Ghergani Bechet. Devesel. Călata Cernavodă. Plăineşti I. Broşteni. Muntele Miron Costin Dragomirna Homocea - Alba Iulia. Podgoria. Vărbilău Bilieşti. Neamţ Cristur Câmpul. Ştefăneşti I. Şegarcea Centrală. I. Oraşul. Nocrich Chiochiş Bosancea Şeica Mare Valea Lungă Brăhăşeşti. Bogaţi. Medgidia.G.I. Vârtoapele Comloş. Dragoş Vodă Bahlui. Mureş de Sus. Gângiova Bahlui-Cârligătura Câmpul Mureş. Războieni.Evoluţia componenţei judeţelor (1930-1937) JUDEŢUL ALBA ARAD ARGEŞ BACĂU BAIA BIHOR BOTOŞANI BRAŞOV BRĂILA BUZĂU CARAŞ CÂMPULUNG CIUC CLUJ CONSTANŢA COVURLUI DÂMBOVIŢA DOLJ DOROHOI FĂGĂRAŞ FĂLCIU GORJ HUNEDOARA IALOMIŢA IAŞI ILFOV MARAMUREŞ MEHEDINŢI MUREŞ MUSCEL NĂSĂUD NEAMŢ ODORHEI OLT PRAHOVA PUTNA RĂDĂUŢI RÂMNICU SĂRAT ROMAN ROMANAŢI SĂLAJ SATU MARE SEVERIN SIBIU SOMEŞ SUCEAVA TÂRNAVA MARE TÂRNAVA MICĂ TECUCI TELEORMAN TIMIŞTORONTAL TREI SCAUNE Plase 1937 Oraşe 1937 Sate 1937 Plase desfiinţate (1930-1937) Plase înfiinţate (1930-1937) 8 10 6 7 4 12 4 3 5 7 6 3 5 9 7 5 8 8 5 3 3 6 12 8 5 10 4 8 10 3 6 5 5 4 10 6 3 5 3 5 10 8 8 6 7 3 5 5 5 8 13 5 4 1 2 4 2 3 3 1 1 2 2 4 2 2 8 1 3 4 5 1 2 1 5 4 2 2 1 5 2 1 2 3 1 1 8 5 2 1 1 3 3 3 3 1 2 2 2 3 1 4 2 2 151 226 538 440 178 419 251 47 132 578 126 39 59 230 202 98 181 393 236 85 153 453 414 149 333 419 58 428 246 208 109 256 140 332 417 265 69 232 216 252 286 212 228 89 261 68 109 132 266 225 243 107 Ighiu Uda Moldova Botoşani. de Mijloc. Zlatna Târnova Cuca.G. Calafat. Vânju Mare Mureş de Jos. Olteţul Buciumi. Slăveşti. Supuru de Jos Balint. Suliţa. Siret Călmăţui Câmpul Ovidiu Finta Barca. Dealul.Tabelul 24 . Cujmiru. Găiceana. Sacul Avrig.C. Ocolul Dobra. Pantelimon Şugatag Bâcleş. Mălini Bucecea. Reghin Pl.G. Calafat. Ferdinand I. Gârlele. Dumitreşti. Piteşti Răcăciuni. Cetatea Neamţ I. Duca. Traian Boroaia. Lechinţa I. Duca. Negru Vodă I. Duca. Lascăr Răducăneni Amaradia. Pârscov Tulgheş Aghireşu. Oraşul. Gătaia. Brătianu. Copou. Reghin de Sus Râul Doamnei Centrală. Prutul de Sus Bilciureşti. Câmpeni. Cârligătura. Brabova. Giulvăz Ozun .G. Duca. Sângeorgiu de Pădure Mijlocul Câmpul. Vădeni Câlnău. Filiaşi. Jijia.

Acestea nu mai erau delimitate după criteriul specificităţii geografice şi istorice. destinată să reglementeze statutul unităţilor administrative existente şi să pregătească o nouă organizare administrativ-teritorială. a primului guvern politic condus de comunişti de orientare pro-sovietică. prin adoptarea Legii 5 din 8 septembrie 1950. Teleneşti Năduşiţa. ci pe criteriul „complexităţii social-economice”. 214). Suliţa Vorniceni Chiperceni. Ostrov Chelmenţi. Clişcăuţi.2. Siliştea Bălti. Soroca. ca în 1929. şi a Consiliului de Miniştri din 23 iulie 1950 au fost enunţate „principiile călăuzitoare privind efectuarea organizării teritoriale” pentru a corespunde „cerinţelor locale şi sarcinilor pe care puterea de stat locală era chemată să le îndeplinească”. Primul pas pe această cale a fost făcut la 15 ianuarie 1949. Configuraţia lor nu amintea nimic din cea a fostelor judeţe.R. organizate. I. II. Târnova - Pelucrare după Recensământul general al populaţiei României. prin adoptarea legii 17. prin care teritoriul ţării era organizat în 28 regiuni. In directivele cuprinse în Hotărârea comună a Comitetului Central al P. fiind considerate „unităţi administrative pe care se sprijineau direct organele centrale de stat în înfăptuirea politicii partidului şi statului” (Ibidem.G. În constituţie era prevăzută însă. În plus. Duca Peneş-Curcanul Bălceşti. Aceste principii generale aveau să-şi găsească concretizarea la nivel teritorial. dar şi pentru impunerea la nivelul populaţiei a unor măsuri politice nepopulare (Helin. Corneşti. prin realizarea unui complex agro-industrial integrat. p. crearea unor unităţi administrative cu suprafeţe duble faţă de vechile judeţe se sprijinea pe raţiunea subordonării regiunilor agricole marilor centre urbane. Inserţia modelului sovietic: regiunile şi raioanele (1950-1968) Ajungerea la putere.C. extrem de centralizată. întărindu-se astfel influenţa proletariatului asupra . sprijinindu-se în mare parte pe barierele naturale. 1986. Tatar-Bunar Silistra Briceni. posibilitatea unei noi reorganizări administrativteritoriale a ţării (Art. Hotin Ciocâlteni.G. Liman. se dovedea utilă pentru înăbuşirea oricărei forme de rezistenţă politică venită din partea reprezentanţilor vechilor partide. Scopul declarat al acestui demers viza îmbunătăţirea bazei economice a unităţilor administrativ-teritoriale pentru transpunerea în practică. Era astfel consfinţită. 211). 1930 şi Enciclopedia României. 1967). 75). Sărata Doimuşlar. Măşcăuţi Climăuţi - Unirea I. Otaci. Glodeni. plase şi judeţe. Criuleni. constituţia din 1948 menţinând vechile delimitări în comune. Sângerei Mihai Viteazul Stejarul Arciz. subordonarea politică a structurilor administrativ-teritoriale. 1938 V. la nivel local. Duca. în raioane (177) şi comune (4052). Olteţul Ghimpaţi. Această organizare. a regimului economiei planificate (Oroveanu. p. la nivel guvernamental. Acestea nu au constituit însă o prioritate imediată.TULCEA TURDA TUTOVA VASLUI VÂLCEA VLAŞCA BĂLŢI CAHUL CALIACRA CERNĂUŢI CETATEA ALBĂ DUROSTOR HOTIN ISMAIL LĂPUŞNA ORHEI SOROCA STOROJINEŢ TIGHINA 4 7 4 3 6 7 6 5 4 4 8 5 6 4 5 5 8 3 4 5 1 1 1 5 1 2 2 3 4 1 3 2 5 2 2 1 3 2 155 124 257 239 563 237 288 208 233 95 213 195 215 76 237 236 255 62 109 Zătreni Slobozia-Bălţi Taşalâc. Ivăneştii Noi. Orhei. după modelul organizării administrativ-teritoriale sovietice. reprezentate de arcul Carpatic şi Dunăre. a atras ample mutaţii şi în domeniul organizării administrativ-teritoriale a ţării. la 6 martie 1945.

Prin legea 5/1950 în această categorie au fost incluse 8 dintre cele mai mari oraşe ale ţării: Bucureşti. cel mai adesea. reluându-le. ulterior. pe cele ale oraşelor alese reşedinţe. Capitala rămânând singurul oraş de importanţă republicană. Evoluţia numărului şi deci a suprafeţei acestora s-a situat pe două coordonate: într-o primă etapă (1950-1956) a crescut la 192. prin decretul 331/1952 s-a acţionat în direcţia centralizării administrative a sistemului urban prin trecerea acestora în categoria oraşelor regionale. având în medie o suprafaţă dublă faţă de cea a plaselor. . fie sub cea a ţinuturilor. Regiunile României (1950-1952) Dacă România mai cunoscuse organizarea pe regiuni şi în sistemele administrative interbelice. raioanele constituiau structuri administrativ-teritoriale în întregime noi. rezultat al „importului” sovietic. fiind desfiinţate 50 de raioane. Iaşi.ţărănimii. evidenţiind o tendinţă de fragmentare. fie sub forma directoratelor ministeriale. politic şi administrativ. a doua etapă (19561960) s-a caracterizat prin comasări. Ploieşti şi Timişoara. mai reticentă la „reformele” impuse de clasa politică comunistă. Denumirile lor erau depersonalizate. cu rol de polarizare şi de structurare a fluxurilor economice şi demografice la nivel macroteritorial. în locul cărora au fost create. Cluj. Acestea erau definite ca fiind „unităţi teritoriale operative din punct de vedere economic. 56 În articolul 7 din Legea 5/1950. Constanţa. Braşov. Cele 148 oraşe care alcătuiau sistemul urban românesc în 1950 au fost grupate în 3 categorii: Oraşe republicane. alcătuite din oraşe de subordonare raională şi comune” 56. Galaţi. de importanţă naţională.

F – Fragmentare D 12/1956 C 16 F 192 F 4313 L 3/1960 16 C 142 4259 C Delimitate pe criterii economice. Industrializarea supradimensionată şi diversificarea funcţiilor terţiare. 58 Suprafaţa regiunilor era. incapabilă să răspundă cerinţelor politice ale momentului. Călan. ambele cu funcţie agricolă în perioada respectivă (Ianoş. Băile Herculane. prin care se impunea o nouă organizare administrativ-teritorială. p. a făcut ca numărul acestor oraşe să crească cu 50 în intervalul 1950-1968. ca urmare a intrării în funcţiune a Combinatului de prelucrare a lemnului. Băile Olăneşti. Borsec. Se adăuga cel al distanţei faţă de centrul comunal. Criteriul stabilit pentru constituirea comunelor se referea în primul rând la mărimea demografică. Cugir. Bocşa. cele 28 regiuni s-au dovedit curând a forma o structură mult prea fragmentată. Oţelu Roşu. modelul sovietic. Marghita. Nucet. Breaza. În domeniul rural. Covasna. fapt ce a condus la amplificarea acestor decalaje. după modelul oblast-urilor autonome 57 Agnita. Negreşti-Oaş. Severin. de importanţă locală. Dintre fostele reşedinţe de judeţ se constată câteva abateri pozitive de la această regulă. Petrila. Jimbolia. Acestea au fost provocate de înfiinţarea unor mari combinate industriale care au atras într-un timp record un număr mare de persoane (Blaj-168%. subordonate autorităţilor regionale. în medie. prin construirea combinatelor de îngrăşăminte chimice în oraşele respective). Gorj. Râşnov. Comăneşti. Făgăraş-146% şi Turnu Măgurele-123. prin comasarea regiunilor Dolj şi Gorj şi Regiunea Autonomă Maghiară. 25). Rodna. Ştei. Bicaz. Ele înregistrau diferenţieri substanţiale atât ca mărime demografică. Anina. Moldova Nouă. Cele mai reduse creşteri au fost semnalate în cazul oraşelor Dorohoi şi Râmnicu Sărat. Sângeorz-Băi. fapt ce a determinat orientarea investiţiilor cu precădere către acestea. ce alcătuiau baza sistemului urban. Sânnicolau Mare. Crearea unor diviziuni administrative de mari dimensiuni 58 în locul celor 58 de judeţe. chiar mai evidente decât grupa celor care au devenit reşedinţe de judeţ în anul 1968. Cristuru Secuiesc. Tabelul 25 . Săcele. 88). Sovata. Luduş. celelalte categorii de oraşe au fost situate în majoritate sub aceste creşteri. In consecinţă. a condus la diminuarea considerabilă a numărului centrelor administrative. cât şi ca potenţial economic şi structură funcţională. Copşa Mică. Ocna Mureş. Vulcan şi Zărneşti. Dispăreau prin contopire 12 regiuni: Botoşani. Codlea. Slănic Moldova. Numărul acestora a crescut continuu (14 în 1950. Evoluţia numărului de comune între 1950 şi 1960 a fost similară cu cea înregistrată de raioane (Tab. Buşteni. Putna. Vişeu de Sus. acesta trebuind să îndeplinească rolul de centru polarizator pentru satele subordonate. Uricani. Huedin. Dolj. Câmpia Turzii. Acestea nu au putut să supravieţuiască constituţiei din 24 septembrie 1952.Evoluţia numărului unităţilor administrativ-teritoriale între 1950 şi 1960 L5/1950 D331/1952 REGIUNI C 28 18 RAIOANE F 177 183 COMUNE F 4052 4096 Tendinţa: C – Centralizare. Bălan. centre urbane din categoria oraşelor mari şi mijlocii. după oblast-urile sovietice. Mureş. Sibiu. Oraşe raionale.Oraşe regionale. Tălângă. înfiinţându-se în schimb. ce copia într-o măsură şi mai mare decât predecesoarea sa din 1948. Buzău. Buziaş. exceptând oraşele reşedinţă de regiune care s-au caracterizat prin creşteri medii superioare valorii de 50% (cu excepţia oraşului Bucureşti). Topliţa. Legea 5/1950 a organizat 4052 comune. alte două: regiunea Craiova. Simeria. Câmpeni. Vaşcău. Ialomiţa. 1994. plafonul minim ales fiind de 3000 locuitori. . 27 în 1952. Teleorman şi Vâlcea. dublă faţă de cea a judeţelor desfiinţate. Victoria. Ineu. Dispoziţiile constituţionale au fost amplificate prin decretul 331 din 29 septembrie 1952. prin investirea unor comune cu statut urban57.8%. 46 în 1961). Motru. Rupea. Oneşti. Lupeni. faţă de cele peste 6000 existente până atunci.

ale U.R.S.S., prin unificarea teritoriilor locuite de secuii din Covasna, Harghita şi Mureş. Unificarea regiunii Argeş cu regiunea Vâlcea, a dat naştere regiunii Piteşti; din regiunea Prahova şi regiunea Buzău s-a format regiunea Ploieşti; regiunea Severin a dispărut prin înglobarea sa în regiunea Timişoara; regiunea Putna a fost înglobată în regiunea Bârlad etc. Consecinţele au fost mărirea considerabilă a suprafeţei regiunilor şi dispariţia de pe harta administrativă a ţării a unor vechi denumiri româneşti, intrate de secole în conştiinţa populaţiei şi depersonalizarea sa prin înlocuirea acestora cu numele oraşelor reşedinţă sau cu nume de „import” (Stalin).

Regiunile României (1952-1956) Motivele invocate pentru acest demers erau pe de o parte de natură economică (constituirea unor regiuni mai mari şi mai puternice, capabile să atingă mai uşor un grad avansat de specializare economică), iar pe de altă parte de natură administrativă (regiuni mai mari şi mai uşor de administrat în raport cu autorităţile puterii centrale). Însă nici aceste regiuni nu s-au dovedit suficient de mari; patru ani mai târziu, în 1956 fiind desfiinţate alte două regiuni: Arad şi Bârlad 59 Totodată, au fost aduse şi unele modificări vechilor configuraţii prin trecerea unor raioane de la o regiune la alta (Tab. 26).

59

Desfiinţarea Regiunii Arad s-a făcut prin trecerea raioanelor Chişineu-Criş, Ineu şi Gurahonţ la Regiunea Oradea şi a raioanelor Sânnicolau Mare, Arad şi Lipova la Regiunea Timişoara; Regiunea Bârlad s-a desfiinţat

Tabelul 26 – Raioane care au trecut de la o regiune la alta (1952-1956)
RAIONUL REGIUNE - 1952 Drăgăneşti-Olt Craiova Urziceni Ploieşti Roman Iaşi Măcin Galaţi Tulcea Galaţi Prelucrare după Anuarele statistice (1952-1956) REGIUNE – 1956 Piteşti Bucureşti Bacău Constanţa Constanţa

Regiunile României (1956-1960) După retragerea trupelor sovietice din România în 1958, ca urmare a politicii duse de Gheorghe Gheorghiu-Dej de reorientare către valorile naţionale, vechile denumiri româneşti au reapărut pe harta administrativă a ţării 60. Se trecea astfel de la etapa comunismului sovietic, caracterizat prin uniformitate stalinistă şi respingerea trecutului datorită caracterului său „burghez”, la etapa comunismului naţionalist, în care trecutul era respectat datorită
prin trecerea raioanelor Bârlad şi Murgeni la regiunea Iaşi; a raioanelor Răchitoasa şi Adjud la regiunea Bacău şi a raioanelor Năruja, Panciu Focşani şi Tecuci, la regiunea Galaţi. 60 Regiunea Baia Mare a capătat numele de Maramureş, regiunea Oradea a devenit regiunea Crişana; regiunea Craiova s-a „transformat” în regiunea Oltenia; regiunea Piteşti în regiunea Argeş; regiunea Stalin în regiunea Braşov, regiunea Constanţa în regiunea Dobrogea, iar Regiunii Autonome Maghiare i s-a alăturat şi numele de „Mureş”.

încărcăturii sale naţionale, respingându-se modelul cultural ruso-sovietic, de inspiraţie stalinistă. Tot în 1958 a fost organizat litoralul de interes balnear al Mării Negre într-o singură unitate administrativ-teritorială cu rang de regiune. Aceasta era coordonată de Constanţa şi avea în componenţă oraşele Eforie Sud, Techirghiol şi Mangalia şi comunele Agigea, Ovidiu şi Năvodari. După alţi doi ani, la sfârşitul anului 196061, a avut loc o nouă reformă administrativă prin care a fost modificată structura şi configuraţia celor 16 regiuni, ca urmare a desfiinţării sau trecerii unor raioane de la o regiune la alta. Astfel, configuraţia Regiunii Autonome Maghiare a fost substanţial modificată prin trecerea raioanelor sudice (Sfântu Gheorghe şi Târgu Secuiesc), locuite în majoritate de populaţie maghiară la regiunea Braşov, primind în schimb raioanele Luduş (de la regiunea Cluj) şi Târnăveni (de la regiunea Braşov) în care majoritatea populaţiei o formau românii. A doua zonă în care s-au produs modificări substanţiale este cea din estul Munteniei, prin trecerea raionului Feteşti de la regiunea Dobrogea la regiunea Bucureşti şi a raionului Măcin de la regiunea Galaţi la regiunea Dobrogea, Dunărea devenind astfel limita vestică a Dobrogei şi din punct de vedere administrativ.

Regiunile României (1960-1968) Ca urmare a retrasării limitelor unor regiuni, suprafeţele acestora s-au modificat după cum urmează:
61

Prin Legea 3 din 27 decembrie 1960.

000 kmp la 16. In regiunea Iaşi au fost desfiinţate raioanele Murgeni (prin înglobarea în raioanele Bârlad şi Huşi) şi Târgu Frumos (în raioanele Iaşi şi Paşcani). au fost desfiinţate raioanele Cristur (prin înglobarea în raionul Odorhei) şi Sângeorgiu de Pădure (în raionul Târgu Mureş). organizarea administrativă pe regiuni şi raioane s-a caracterizat printr-o relativă stabilitate.240 kmp. Băileşti şi Vânju Mare). iar raioanele Sfântu Gheorghe şi Târgu Secuiesc au trecut de la Regiunea Autonomă Maghiară la regiunea Braşov. Lugoj şi în perimetrul administrativ al Reşiţei). Gura Jiului (în raioanele Segarcea şi Corabia).500 kmp la 12. Lieşti (în raioanele Galaţi. Suprafaţa regiunii Galaţi a scăzut de la 13. In regiunea Banat au fost desfiinţate 4 raioane: Ciacova (prin înlocuirea sa cu raionul Deta. Brăila şi Tecuci) şi Vrancea (în raionul Focşani).820 kmp. În regiunea Crişana au fost desfiinţate raioanele Lunca Vaşcăului (prin înglobarea în raionul Beiuş) şi Săcuieni (în raionul Marghita). Siret (în raionul Rădăuţi). scăzând de la 12. Între regiunea Braşov şi Regiunea Autonomă Maghiară au fost făcute următoarele schimburi teritoriale: raionul Târnăveni a trecut de la regiunea Braşov la Regiunea Autonomă Maghiară. Pogoanele (în raioanele Buzău şi Mizil) şi Pucioasa (în raionul Târgovişte). acumulându-se probabil tensiunile care au condus la înlocuirea sa cu judeţe. În regiunea Oltenia au fost desfiintate 5 raioane: Amaradia (prin înglobarea în raioanele Filiaşi şi Olteţ). Snagov (în raioanele Răcari şi Urziceni) şi Vidra (în raionul Giurgiu). Olteni (în raioanele Videle şi Alexandria). Suprafaţa Regiunii Autonome Maghiare a scăzut de la 13. Suprafaţa regiunii Crişana a suferit mici modificări. Suprafaţa regiunii Cluj a scăzut de la 18. Cujmir (în raioanele Calafat şi Vânju Mare). fiind desfiinţate cinci: Vedea. Domneşti (în raioanele Videle şi Titu). Raionul Luduş a trecut de la regiunea Cluj la Regiunea Autonomă Maghiară. Suceava (în raioanele Botoşani.250 kmp.150 kmp la 12.480 kmp.450 kmp la 12. În regiunea Suceava au fost desfiinţate următoarele raioane: Darabani (prin înglobarea în raioanele Dorohoi şi Săveni).910 kmp. Novaci (în raionul Gilort) şi Pleniţa (în raioanele Craiova. În regiunea Ploieşti au fost desfiinţate ca urmare a contopirii. raioanele Beceni (înglobat în raioanele Buzău. Baia de Aramă. prin Legea 2/1968. ultimele trei fiind înlocuite prin înfiinţarea raionului .270 kmp la 15. În Regiunea Mureş-Autonomă Maghiară. Buhuşi în regiunea Bacău. Raionul Zeletin din regiunea Bacău a fost desfiinţat prin înglobarea în raionul Adjud. Raionul Tăşnad din regiunea Maramureş a fost desfiinţat prin înglobarea în raioanele Carei şi Cehu Silvaniei. Gura Humorului şi Fălticeni şi în teritoriul administrativ al oraşului Suceava) şi Truşeşti (ca urmare a înglobării în raionul Botoşani). Suprafaţa regiunii Bucureşti a crescut de la 18.Suprafaţa regiunii Braşov a crescut de la 12. Tendinţa contopirii raioanelor s-a menţinut. În regiunea Galaţi au fost desfiinţate prin contopire 4 raioane: Bereşti (prin înglobarea în raionul Bujor).. Raionul Feteşti a trecut de la regiunea Dobrogea la regiunea Bucureşti. Gătaia (prin înglobarea în raioanele Deta.450 kmp la 15. ca urmare a desfiinţării prin contopire (înglobare) a unor raioane: In regiunea Argeş au fost desfiinţate raioanele Băbeni-Bistriţa (prin înglobarea în raionul Râmnicu Vâlcea) şi Potcoava (în raioanele Costeşti şi Găeşti). în regiunea Argeş. Suprafaţa regiunii Dobrogea a scăzut de la 16. Modificări substanţiale au fost aduse şi în structura a 14 din cele 16 regiuni. În ultima sa perioadă (1961-1968).090 kmp. Jimbolia (în raionul Timişoara) şi Pecica (în raionul Arad). care a cuprins şi o parte din raionul Gătaia). Călmăţui (în raioanele Brăila şi Făurei).700 kmp la 20. Segarcea şi Târgu Jiu în regiunea Oltenia. Cislău şi Râmnicu Sărat).460 kmp. Cricov (în raioanele Mizil şi Ploieşti). În regiunea Bucureşti au fost desfiintate prin contopire 5 raioane: Brăneşti (prin înglobarea în raioanele Lehliu şi Olteniţa).

S. la 27 august 1991. 7 oraşe au trecut în subordinea regiunilor: Câmpulung. Dubăsari şi Taraclia suprapuse teritoriilor locuite de populaţia rusofonă din Transnistria şi respectiv de minoritatea găgăuză din sud-est. cu 12 raioane: Cernăuţi. Republica Sovietică Socialistă Nistreană65 prin reorganizarea judeţului Dubăsari în 5 raioane: Dubăsari. prin care cele două puteri militare îşi împărţeau sferele de influenţă şi în care la punctul trei se prevedea ca Basarabia să intre în sfera de influenţă a U. Prin răspunsul guvernului român la acest act de agresiune se afirma că „pentru a evita recurgerea la forţa şi la deschiderea ostilităţilor este nevoit să accepte condiţiile de evacuare”. Orhei. în urma conflictului armat din vara anului 1992. cu o fâşie de teritoriu din stânga Nistrului. Secureni. însă au fost create 5 judeţe complet noi: Edineţ. Prăbuşirea imperiului sovietic şi declararea. cuprinzând un teritoriu de 58. În plus. opunându-se clar pretenţiilor asupra Bucovinei.S. La 22 august 1940 a fost proclamată R. Chelmenţi. Chitimani. Moldovenească. Râmnicu Vâlcea. M. judeţele Hotin.R. urmare a Acordului de frontieră de la Craiova de la 7 septembrie 1940 64. la 30 august 1940 de semnarea actelor de cedare a Cadrilaterului de către ministrul de externe a României. Hotin.S. Putila. din 23 august 1939.R. Ismail. speriaţi de perspectiva ieşirii Moldovei din sfera de influenţă a Rusiei şi încurajaţi de unele oficialităţi de la Moscova. Kamenka. Cernăuţi. Sighetu Marmaţiei.R.S.S. Râbniţa şi Tiraspol. prin nota trimisă de Molotov ministrului de externe german Ribbentrop la 23 iunie 1940. în partea centrală. Molotov a limitat revendicările U. alături de judeţele din Bucovina de Nord (Cernăuţi şi Storojineţ) în R. Lăpuşna. a fost proclamată. acesta extindea pretenţiile U. în extremitatea nordică. V. afectate de mişcări separatiste.S. Storojineţ. după modelul sovietic. 63 Nota ultimativă este o consecinţă directă a Tratatului secret de neagresiune germano-sovietic (RibbentropMolotov). Sistemul de aşezări umane al României a fost astfel lipsit de aportul a 32 oraşe şi a 2422 sate.488 kmp: 11 în Basarabia şi Bucovina de Nord (Bălţi. ruşii transnistreni. Vişniţa şi Zastavna. La est de Nistru. au trecut direct la secesiune. numai asupra Basarabiei şi Bucovinei de Nord.S. parţial pe locul fostului judeţ Hotin.S. pentru scurt timp.S. Cahul.S. pe raioane (2003). . a menţinut organizarea moştenită din perioada sovietică. în noi limite.R.S. Soroca. care după sovietici ar fi fost populată de ucraineni. integrate în U. Reforma administrativă din 1998 a reînfiinţat. Printr-o hotărâre a lui I. Ribbentrop a acceptat doar includerea Basarabiei în U. 65 Act nerecunoscut internaţional şi nerecunoscut oficial de Rusia.S. 64 Acest acord a fost precedat. formând Regiunea Odessa. Ungheni şi Chişinău. teritorii rămase în Ucraina. Nu s-au mai regăsit vechile judeţe Hotin şi Cetatea Albă. primind în schimb din partea Germaniei şi Italiei scrisorile de garanţie privind inviolabilitatea şi integritatea teritoriului care a mai rămas României. 62 La acestea se adaugă plasa Herţa.Gorj. şi asupra Bucovinei.. Storojineţ şi Tighina). Grigoriopol. Accederea la guvernare a unui nou guvern de orientare comunistă a creat premisele revenirii la vechea organizare administrativ-teritorială. *** Modificările teritoriale din anul 1940 au determinat rămânerea în afara ţării a 13 judeţe62. datorită faptului că sovieticii au depăşit cu 11 km linia de demarcaţie stabilită iniţial. Manoilescu. fără să se specifice însă vreo cedare de teritorii. Făgăraş. Stalin. Timp de aproape jumătate de secol partea centrală şi sudică a Basarabiei istorice. La nivelul reţelei urbane. Herţa. judeţul Dorohoi şi plasa Ungheni.R. a independenţei de stat a Republicii Moldova. şi 2 în Cadrilater (cea mai mare parte a judeţelor Caliacra şi Durostor). Hotin. Ucraina. Moldovenească (care includea şi Transnistria) ca stat component al U. Călăraşi. organizată. judeţul Iaşi. 6 din vechile judeţe ale Basarabiei interbelice. Noua Suliţă.S. la 24 noiembrie 1940.R. unită.S. Sighişoara şi Tulcea. Ismail şi Cetatea Albă sunt despărţite de Basarabia istorică şi incluse.S. Ca urmare. consecinţă a răspunsului guvernului român la cea de-a doua notă ultimativă sovietică din 27 iunie 194063. cedate Bulgariei. a format R.S.S. în raioane.S. Hliboca. în consecinţă. Cetatea Albă.

p. Totodată. Acest fapt s-a concretizat prin „ruperea” sa în două părţi distincte: una ucraineană. partea nordică cedată U. în aria de atracţie (difuză) a Chişinăului.R. caracterizată printr-o mare fragmentare. principalele perturbări s-au resimţit la nivelul superior al ierarhiei urbane. prin ruperea relaţiilor tradiţionale existente între Chişinău şi celelalte două oraşe mari.S. şi alta românească. însuma 5242 kmp (Rus D. Datorită indicelui mare de hipertrofiere al Chişinăului în raport cu oraşul de rang II . 1997. Ed. deoarece oraşele 66 Din cei 10.Fixarea graniţei de stat pe Prut a determinat ruperea legăturilor fireşti existente între sistemul de aşezări din Basarabia şi cel al Moldovei rămase în România. 129)..S.Cetatea Albă. centrată în continuare pe Cernăuţi. sistemele de aşezări coordonate de acestea şi-au restrâns mult suprafeţele prin trecerea unor oraşe mici şi aşezări rurale (unele cu rol polarizator) situate în apropierea graniţei. Pierderea jumătăţii nordice a Bucovinei66 a determinat dezorganizarea sistemului său de aşezări umane. Deva.442 kmp ai Bucovinei istorice. a cărei zonă de influenţă a fost mult diminuată. Sigma Plus. Teritorii locuite de români în afara graniţelor ţării. . cu funcţii polarizatoare din spaţiul moldovenesc: Iaşi şi Galaţi.

limitrof.) constituiau centre de polarizare secundare. Alfatar. la 22 septembrie 1940. Câmpulung Moldovenesc se aflau la acea dată în competiţie.). cu mult mai mic (17. în 1968. General Toşevo.Suceava. . dar şi un areal difuz. Silistra. rolul polarizator al întregii zone a fost preluat de Suceava. polarizând prin poziţia sa. Centrul administrativ al acestuia. aceste teritorii sunt incluse în regiunile Razgrad . Dulovo. Dobringrad. Kruşari. având potenţiale demografice şi social-economice relativ similare. Pierderea acestor două judeţe. Durostor. din judeţul vecin. principalul oraş al Cadrilaterului era Bazargic (30. Kavarna şi Şabla. Prin includerea acestora în 1950 în regiunea Suceava şi ulterior.339 loc. la micşorarea sistemului de aşezări centrat pe Constanţa.106 loc. cu o suprafaţă totală de 7726 kmp67. 67 In prezent. La recensământul din 1930.) şi oraşul Turtucaia (11. Perturbările produse în economie şi administraţie ca urmare a acestor pierderi teritoriale a determinat. a contribuit. devenit singurul centru administrativ al Bucovinei rămasă între graniţele ţării. Sitovo şi Silistra şi Varna – comunele Kainardja. Glaviniţa.comunele Turtucaia (Tutrakan). la macroscară. Rădăuţi. Dobrin. întregul sistem departamental de aşezări. reşedinţa judeţului Caliacra. Tervel. adoptarea unei legi ce desfiinţa ţinuturile şi repartiza bunurile acestora judeţelor. în judeţul Suceava. Balcik.175 loc.

1995 10.5 2.06. de integrare prin formarea unui nivel administrativ regional grefat pe structurile departamentale preexistente. unele dintre acestea de mărimea unor regiuni europene.1995 08.01. „sistemele de populare” în Bulgaria etc) în vreme ce la nivelul superior tendinţa a fost inversă.1995 05.11.860 45.06. Cererea de adeziune 16. al Sloveniei sau chiar al Slovaciei) (Tab.7* 5.mai 2004 aderat .4 2. Tabelul 27 .. Spre Uniunea Europeană Sfârşitul „războiului rece” şi desfiinţarea „Cortinei de Fier” a creat premisele extinderii structurilor de cooperare economică şi politico-militară către estul continentului. Dintre cele 13 state candidate la aderarea în Uniunea Europeană.04.mai 2004 aderat . . Se pot diferenţia totuşi.391 49.1995 22. Bazele acestor reforme sunt de ordin politic şi economic.6 21.10. caracteristice majorităţii statelor din spaţiul ex-comunist.301 312. În condiţiile unor tipuri de structurare a teritoriului tributare modelului de economie centralizată.2 Sistemul administrativ Departamental Regional Departamental Departamental Departamental Regional Departamental Regional Departamental Regional Cu o suprafaţă de aproape 1. 10 provin din spaţiul ex-comunist68. loc.1995 27. unificarea sistemului administrativ german s-a făcut prin înlocuirea celor 15 districte de planificare economică („bezirke”) cu 6 landuri constituite pe baza regiunilor istorice tradiţionale. care implică o amplă reformă instituţională în fostele state comuniste.251 93. Malta (aderate la 1 mai 2004) şi Turcia.S.Reformele administrative post-comuniste.3 10.3 1.040 20. proces deosebit de complex. 1998) 8. statele fostului Bloc comunist candidate la integrarea în Uniunea Europeană prezintă o evidentă eterogenitate a modului de organizare a teritoriului. cu structură multinaţională (U. Tendinţa la nivel local este cea de fragmentare.12. Iugoslavia şi Cehoslovacia). două situaţii majore: 68 La acestea se adaugă Cipru. Ungaria şi Polonia au trecut la sistemul regional de administraţie.0 10.mai 2004 2007 aderat . dar cu teritorii mult diminuate.03. 1998) 110. Au rezultat state relativ omogene etnic.1994 Orizontul de aderare 2007 aderat .12.mai 2004 aderat . prin reafirmarea identităţii unor comunităţi teritoriale desfiinţate administrativ ca urmare a măsurilor de planificare teritorială din anii ‟70 – ‟80 („sistematizarea” în România.R.S. orientate în direcţia descentralizării şi a unei mai bune participări a colectivităţilor locale la procesul decizional.7 38.mai 2004 Suprafaţa (kmp. reformele administrative apar ca o necesitate de prim ordin.227 64.06. ceea ce ar face inutilă organizarea lor după sistemul regional (cazul ţărilor baltice. 27).912 78.677 238.mai 2004 aderat .1995 27.Capitolul VI .mai 2004 aderat .1994 22.1996 28.mai 2004 aderat .5 3.589 65.. Încă din 1990. colectivităţile teritoriale de nivel comunal au fost înzestrate cu un grad mai mare de autonomie şi cu competenţe mai largi.030 Populaţia (mil.Statele din spaţiul ex-comunist candidate la aderarea în Uniunea Europeană şi sistemele de organizare administrativ-teritorială a acestora STATUL BULGARIA CEHIA ESTONIA LETONIA LITUANIA POLONIA ROMÂNIA SLOVACIA SLOVENIA UNGARIA * în anul 2002. majoritatea fiind state noi. rezultate prin dezmembrarea fostelor republici federale.1996 31.1 milioane kmp şi cu peste 105 milioane locuitori.

.

fără modificări majore. caracterizat printr-o mare fragmentare pe ambele paliere (judeţean şi comunal). de peste 35 de ani (unul dintre cele mai vechi). Polonia). faţă de judeţele româneşti a căror suprafaţă medie este de numai 5814. prin reforme administrative în general de dată recentă (Ungaria. de talia unor regiuni NUTS 1 din Uniunea Europeană. Bulgaria prezintă un avantaj: cele 9 macroregiuni în care este organizată au o suprafaţă medie de circa 13000 kmp. cu un sistem administrativ ce datează. Slovacia. În final vom încerca să evidenţiem principalele caracteristici ale noilor reforme administrative din spaţiul ex-comunist. regional. reforma administrativă fiind considerată un element central al restructurării.5 kmp. VI. Din această scurtă analiză se evidenţiază situaţia distinctă a României: cel mai mare stat candidat la aderare. Fiecare regiune include între 2 şi 3 comitate. . cu excepţia celei care include perimetrul administrativ al Capitalei.State organizate după sistem departamental. sociale şi politice. fapt ce face inutilă trecerea lor la sistemul regional. grefat pe comitatele existente. . Reforma administrativă din Ungaria (1990) A constat în crearea unui nivel administrativ superior. singurele state prevăzute a adera într-o a doua fază de extindere a Uniunii (2007). ca o încercare de a face faţă unei profunde crize economice. având o suprafaţă medie în jur de 13. în concordanţă cu sistemele administrative din Uniunea Europeană.State organizate după sistem regional. ca o măsură de a-şi conecta sistemele administrative cu cele ale ţărilor din Uniunea Europeană. fiind realizată într-un moment de criză a sistemului comunist. Din acest punct de vedere. reforma administrativă bulgărească este cu mult mai recentă faţă de cea din România (1988). În plus. Excepţie fac Bulgaria şi România. mult mai apropiată de cea a primului nivel regional european.300 kmp.1. în general cu suprafeţe reduse. organizat după sistem departamental.

VI. fapt reflectat şi în denumirea lor compusă: Borsod-Abaúj-Zemplén. Báks-Kiskun şi Komárom-Esztergom. Reforma administrativă din Slovacia (1996) A fost orientată în direcţia fragmentării. pentru a se evita o mare fragmentare la nivel superior. districtele au fost agregate în 7 unităţi de nivel regional. constituite înainte de reforma administrativă austro-ungară din 1867 îşi au originea.2. Este un exemplu tipic de regionare de jos în sus. fără discontinuităţi temporale sau modificări spaţiale majore. Cu timpul însă. în corelaţie cu cele aproape 3000 de unităţi existente la nivel local. SzabolcsSzatmár-Bereg. Jász-Nagykun-Szolnok. Deşi prin suprafaţa sa Slovacia poate constitui singură o regiune de nivel european. în organizările administrative feudale. unele dintre acestea s-au contopit. . Hajdú-Bihar. foarte diferite atât ca suprafaţă cât şi ca număr de unităţi administrative incluse. prin mărirea numărului districtelor de la 38 la 79. noile districte răspunzând dorinţei de autodeterminare a colectivităţilor locale. Győr-Moson-Sopron.Comitatele ungureşti. ca şi judeţele româneşti. fiind singurele structuri administrative care au „supravieţuit” regimurilor politice comuniste.

prin constituirea unui nivel administrativ intermediar. . 28) au menţinut sistemul regional de administraţie. cu unele excepţii. fragmentarea a fost menţinută prin păstrarea celor 49 voievodate. fragmentându-se cel superior. Reforma administrativă din 1950 a structurat teritoriul polonez. Disfuncţionalităţile generate de acest decupaj au fost în parte corectate la scurt timp după schimbările revoluţionare din 1989. în discordanţă cu modelul regiunilor europene. sub forma a 254 „rejon”.VI. Remanierile ulterioare ale nivelului local (Tab. de la 49 la 16. ca structuri administrative de nivel superior. desfiinţat în 1975 când a fost suprimat nivelul intermediar.3. în 17 voievodate. Reforma administrativă din Polonia (1999) A avut ca rezultat reducerea numărului de voievodate. ca unităţi administrative de nivel regional. La nivel superior însă. revenindu-se. 280 „powiat” (unităţi de nivel subregional) şi 2985 „gmina” (comune) ca structuri administrative de nivel local. comparabil ca mărime cu cel al României. la decupajul administrativ existent între 1950 şi 1975.

prevenindu-se astfel declinul lor. *osiedle – localităţi urbanizate. 2003). cu completări. gm gm 8789 g 7500 g 4315 g gm gm gm gm 10000 osiedle şi gm gromada-os+g) Sursa: Heffner K. Miszczuk. (gmina-gm.542 kmp. rejon-r) p LOCAL 2994 2985 90 o + 120 o + 128 o + 2365 2327 2121 2465 Apr. în Bulletin de la Société Languedocienne de Géographie. f. numărul voievodatelor propuse fiind de 12. 2-3. . La hiérarchie de l’administration publique en relation avec la transformation des collectivités locales en Pologne. 26. Oraşele care şi-au pierdut statutul de centru de voievodat şi-au menţinut totuşi funcţia administrativă prin constituirea unor comitate urbane incluse ca enclave în cele rurale.Tabelul 28 . Ultima reformă administrativă poloneză a fost precedată de elaborarea şi dezbaterea publică a cel puţin 3 modele de optimizare a structurilor administrativ-teritoriale.Evoluţia organizării administrativ-teritoriale a Poloniei (1946-1999) Ierarhia 1946 1950 1954 1960 1972 1973 1975 1990 1993 1999 nivelelor administrative CENTRAL 1 1 1 1 1 1 1 1 1 1 REGIONAL 14 17 17 17 17 17 49 49 49 16 (voievodate) SUBREGIONAL 271 280 p 295 p 302 p 315 p 314 p 254 r 268 r 308 p (powiat-p. 17 sau 25 (Heffner. ca urmare a pierderii funcţiei administrative. 166. suprafaţa medie a unei structuri administrative de nivel regional s-a mărit de peste 3 ori: de la 6381 kmp la 19. p. 1993. (1993). T. Prin desfiinţarea celor 33 de voievodate.

în judeţul Brăila. am definit un indice de concentrare al populaţiei în reşedinţa de judeţ. plasa la nivelul intermediar şi comuna sau oraşul. în vreme ce unele comune gravitau sub influenţa a două sau mai multe aşezări urbane. teritoriul ţării era organizat pe baza a trei verigi: judeţul . evidenţiind diversitatea tipurilor de sisteme urbane la nivel departamental.Capitolul VII . Dacă în cazul judeţului Ilfov. Roman (inclus în judeţul Neamţ). Această discrepanţă este şi motivul pentru care în 1968 au fost declarate oraşe 49 dintre aşezările rurale mari. prin conferirea statutului de judeţ Sectorului Agricol Ilfov (in 1996). Târnava Mare. respectiv oraşul şi comuna la cel inferior. vaste areale rurale rămâneau nepolarizate sau slab polarizate de un nucleu urban. pe baza a două verigi 69: judeţul la nivelul superior. puternic polarizat de Capitală. Faţă de situaţia din perioada interbelică. acest indice se apropie de 60. valoarea sa abia depăşeşte 7. Râmnicu Sărat (inclus în Vrancea şi Bacău). cu un sistem urban puternic hipertrofiat de reşedinţa de judeţ. centre polarizatoare pentru zonele rurale adiacente. Rădăuţi şi Baia (înglobate în judeţul Suceava). cât şi calitativ. mărimea demografică. Legea din 1950 reglementa organizarea administrativă ţării tot pe baza a trei verigi: regiunea. 2 din 1968. Semnificativă în acest sens este comparaţia dintre judeţul Brăila unde populaţia municipiului reşedinţă de judeţ deţinea în anul 1969 . Ciuc şi Odorhei (care au fost desfiinţate prin crearea judeţului Harghita). iar cea mai mică judeţul Suceava . la nivelul inferior. Târnava Mică şi Făgăraş (au fost incluse în judeţele Alba. iar în 1968 suprafaţa judeţelor varia între 8499 kmp (Tulcea) şi 3710 kmp (Covasna). Tecuci (împărţit între judeţele Galaţi şi Bacău). Mureş. Dorohoi (inclus în judeţul Botoşani). nu s-au mai regăsit pe harta administrativă din 1968 vechile judeţe Câmpulung. Romanaţi (în Olt) şi Vlaşca (inclus în Ilfov). din punct de vedere demografic cel mai mare oraş. totuşi la nivelul sistemelor urbane judeţene contrastele se menţineau deosebit de profunde atât numeric. Un punct de vedere geografic VII. armonios ierarhizate şi repartizate în teritoriu. în ceea ce priveşte repartizarea acestora în teritoriu. puterea economică şi gradul de dotare tehnico-edilitară. unele aşezări rurale depăşind chiar. raionul şi comuna (oraşul). Sibiu şi Braşov). Caraş şi Severin (s-au unit într-un singur judeţ). ca fiind raportul procentual dintre populaţia totală a judeţului şi populaţia reşedinţei de judeţ: IC = PJ / PRJ x 100 Acesta variază în limite foarte largi. 70 In 1926 suprafaţa cea mai mare o avea judeţul Tulcea .1.8626 kmp. Rezultau astfel diferenţieri considerabile şi în ceea ce priveşte ariile şi intensităţile de polarizare a spaţiilor rurale limitrofe.42% din totalul populaţiei judeţului (cel de-al doilea oraş. Pentru a cuantifica mai bine gradul de hipertrofie a reşedinţei de judeţ. iar cele mai 69 La organizarea administrativă din 1926. Făurei. Muscel (inclus în judeţul Argeş). Situaţia era net diferită la nivelul anului 1938. între 2 oraşe (Brăila şi Buzău) şi 14 oraşe în judeţul Prahova. organizarea administrativă a teritoriului României este reglementată după sistem departamental. Someş (inclus în judeţele Cluj şi Maramureş). Turda. Principalele disfuncţionalităţi în organizarea administrativ-teritorială actuală a României şi reflectarea acestora la nivelul relaţiilor dintre aşezările umane Prin Legea nr. când includerea municipiului Bucureşti în sistemul urban judeţean făcea ca valoarea maximă indicelui să fie în judeţul Ilfov.1309 kmp. Tutova şi Fălciu (incluse în judeţul Vaslui). In prezent. cu un sistem urban alcătuit din numai două oraşe mici.Optimizarea organizării administrativ-teritoriale a României între tradiţie şi actualitate. Deşi noile judeţe nu mai variau atât de mult ca suprafaţă70.la nivelul superior. suprafaţa judeţelor variază între 8499 kmp. . având practic o pondere nesemnificativă) şi judeţe precum Prahova şi Hunedoara cu sisteme urbane bine dezvoltate. şi 1593 kmp.

Făgăraş. . Alba etc. Totodată. Huşi. nu corespund. un adevărat fenomen de „îmbătrânire demografică”. în Botoşani de 1150 ori. Huşi. metalurgie. înregistrând o scădere accentuată în ierarhia urbană (Oraviţa. chimie. normelor de confort şi de siguranţă admise. în judeţul Vaslui de 2000 de ori. indiferent dacă acestea erau sau nu justificate din punct de vedere economic. Efectul acestei politici de dezvoltare egalitaristă a constat într-o industrializare şi o creştere demografică rapidă a unor centre urbane mijlocii şi chiar mici. Olt. în noile reşedinţe de judeţ. iar în Covasna de 797 ori (Carta Verde. induc la nivelul sistemelor urbane departamentale cele mai mari valori ale gradului de hipertrofie al centrului administrativ. Având în vedere însă nivelul foarte scăzut de la care au pornit toate judeţele sărace. Târnava Mică. oraşe ca Alexandria. creşterea producţiei a fost pe ansamblul judeţului Sălaj de 7932 ori. Harghita. Oraviţa. concomitent cu îmbătrânirea acesteia. Tecuci. Astfel. Rădăuţi. Acest fapt a condus la modificarea relaţiilor dintre oraşul ales reşedinţă de judeţ şi fostele reşedinţe de judeţ.7 Constanţa – 45. imaginea oferită de datele statistice este denaturată. caracteristic pentru majoritatea satelor româneşti. Consecinţa s-a regăsit în fluxurile migratorii. Teleorman. au înregistrat în perioada 1968-1990 creşteri demografice explozive. p. deşi se află la vârful ierarhiei urbane departamentale. fluxurile migratorii au determinat o scădere accentuată a populaţiei din spaţiile rurale adiacente. Centrele urbane mari. concomitent cu o creştere semnificativă a mediei de vârstă a acesteia. în care dezvoltarea hipertrofică a reşedinţei de judeţ este frânată de competiţia cu oraşul situat pe poziţia secundă a ierarhiei urbane departamentale. fie prin accentuarea relaţiei de 71 Şi-au pierdut funcţia administrativă 22 de oraşe: Câmpulung Moldovenesc.2. care au determinat o scădere accentuată a populaţiei din spaţiile rurale adiacente. Suceava.).3. Slobozia). Ialomiţa. în care reşedinţa de judeţ. Blaj. Sighetu Marmaţiei etc. cu sisteme urbane slab dezvoltate. fapt ce a determinat o creştere considerabilă a suprafeţei construite şi a densităţii în intravilan. De exemplu. Caracal. Caraş etc.9. Bistriţa.8. Roman. 1997. cu funcţii de metropole regionale. Zalău. Târgovişte sau Miercurea Ciuc şi-au triplat numărul de locuitori. Timiş – 47. Râmnicu Vâlcea. componenta demografică fiind cea care sintetizează cel mai bine dinamismul economico-social al unei aşezări umane: Galaţi – 50. Câmpulung. ritmul de creştere al producţiei industriale din ramurile nou create (construcţii de maşini. Cluj – 45. Ciuc. în detrimentul unora mai dezvoltate. In paralel cu „explozia” demografică şi industrială a acestor oraşe. în industria chimică. Vaslui. fapt ce a contribuit esenţial la consolidarea „dependenţei” ruralului faţă de urban. slab dezvoltate sub raportul infrastructurii economico-sociale. se află în categoria oraşelor de mărime mijlocie (Teleorman. în cele mai multe cazuri. Râmnicu Sărat. La polul opus se află judeţe ca Hunedoara sau Vaslui. Rădăuţi. Braşov – 49.3. Hunedoara. Cel mai mult au avut însă de suferit oraşele care şi-au pierdut funcţia administrativă71.). 7).0. Dej. dar care ulterior au fost subordonate centrelor regionale. Bârlad. Botoşani. Organizarea administrativ-teritorială din 1968 a avut un efect perturbator asupra sistemului urban naţional mai ales prin orientarea investiţiilor spre noile centre administrative. Odorheiu Secuiesc. Dolj – 42. Lugoj. Iaşi – 41. Noile construcţii. textile şi confecţii) a înregistrat valori extrem de mari. sau chiar şi l-au cvadublat (Slatina. realizate la repezeală şi cât mai ieftin posibil. Dorohoi. Sighetu Marmaţiei şi Turnu Măgurele (ultimele două prin schimbarea reşedinţei de judeţ). aproape în totalitatea lor. Turda. sau judeţe situate în arii predominant rurale. exprimat sub raport demografic. capacităţile de producţie fiind amplasate. ca urmare a fluxurilor migratorii convergente către acestea. Dâmboviţa. Oraşele investite cu funcţie administrativă sau cele care mai fuseseră reşedinţe de judeţ între 1926 şi 1950.mici în judeţe cu un grad mare de ruralizare. alcătuite din oraşe mici (Sălaj. Sighişoara. fie în sensul transformării relaţiilor de subordonare în relaţii de competiţie (în cazul în care la data înfiinţării judeţului reşedinţa acestuia se plasa pe locul secund în ierarhia urbană judeţană). Fălticeni.

centre polarizatoare cu funcţie agroindustrială. Slatina-Caracal (în judeţul Olt) şi Alexandria-Turnu Măgurele (în judeţul Teleorman). Timişoara-Lugoj şi Cluj-Dej-Turda. de punctele critice ce se impun a fi atenuate. a 27 de sate. am selectat şi analizat doar principalele elemente pe care le-am considerat relevante în raport de scopul urmărit. reprezentate de pericolele potenţiale ce pot face vulnerabile structurile administrativ-teritoriale existente. realizată în raport de cele două nivele de dezvoltare spaţială (judeţean şi comunal) permite o sintetizare.subordonare. Analiza mediului intern (a factorilor endogeni) cuprinde identificarea punctelor forte (determinarea avantajelor şi a activităţilor care se îndeplinesc cu succes) şi a punctelor slabe. Baia Mare (jud. Alba Iulia-Blaj. VII. Analiza mediului intern A. 72 SWOT = Strengths – Weaknesses – Opportunities – Threats (Puncte Forte – Puncte Slabe – Oportunităţi – Ameninţări). în locul oraşului Sighetu Marmaţiei) şi Alexandria (jud. care trebuie consolidate. Analiza mediului extern (a factorilor exogeni) presupune determinarea şanselor. a determinat trecerea în categoria aşezărilor urbane. respectiv a disfuncţionalităţilor şi a activităţilor care trebuie ocolite. jud. situat în aria de interacţiune dintre funcţia politicoadministrativă a aşezărilor umane şi organizarea spaţiului geografic. nepolarizate de un centru urban. între 1981 şi 1998. respectiv a tendinţelor favorabile de evoluţie şi a direcţiei din care acestea pot veni şi a ameninţărilor. cu funcţii macroteritoriale. . Puncte forte A. organizarea administrativ-teritorială din 1968 corecta unele disfuncţionalităţi survenite la nivelul relaţiilor dintre aşezări. în locul oraşelor Oraviţa. a arealelor omogene funcţional. Teleorman. Pentru acest demers metodologic. prin departajarea elementelor de favorabilitate de cele restrictive. Severin). In 1968. Optimizarea actualei organizări administrativ-teritoriale a României : o necesitate Analiza structurilor administrative actuale. Galaţi-Tecuci. iar din a doua Suceava-Câmpulung Moldovenesc-Fălticeni-Rădăuţi. În demersul nostru relaţional. 3 oraşe au cunoscut pentru prima dată în istoria lor statutul de centru administrativ: Reşiţa (în jud. Botoşani-Dorohoi. preconizând conturarea unor sisteme de aşezări de nivel departamental mai reduse ca extindere. I. în cazul în care foste reşedinţe de judeţ mai slab plasate în ierarhia naţională au fost incluse în judeţe coordonate de un centru urban mare.1. Vaslui-Huşi. punctele slabe şi preconizatele şanse sau ameninţări. Maramureş. Caraş-Severin. jud.2. bazate pe rolul de centru coordonator al reşedinţei de judeţ. Caraş şi Lugoj. Analiza SWOT implică evaluarea mediului intern şi a celui extern al decupajului administrativ-teritorial actual. permiţând elaborarea de scenarii pentru o evoluţie viitoare. Dezvoltarea economico-socială îndeosebi ca urmare a amplasării unor mari obiective industriale. asociată cu existenţa în unele zone ale ţării a unor vaste spaţii rurale. în locul oraşului Turnu Măgurele) iar oraşul Slobozia a fost investit cu funcţia de centru administrativ în urma reorganizării administrative din 1981. Miercurea Ciuc-Odorheiu Secuiesc (în judeţul Harghita). Din prima categorie fac parte perechile de oraşe Vaslui-Bârlad (în actualul judeţ Vaslui). pentru a consolida elementele de favorabilitate şi a diminua riscul şi efectele ameninţărilor. pentru a evalua punctele tari. În condiţiile situaţiei economico-politice existentă la vremea respectivă. cea mai adecvată şi mai des utilizată este analiza SWOT72 ce descompune întregul în elemenele sale componente separându-le în pozitive şi negative.

Dej şi Turda în judeţul Cluj. Tecuci în judeţul Galaţi. Din punct de vedere administrativ.2. Prin această măsură. Reducerea numărului palierelor administrative prin trecerea de la sistemul regional la cel departamental era argumentată prin reducerea birocraţiei. C. creşterea ponderii populaţiei urbane fiind privită ca un indicator al creşterii nivelului de trai. Sighetu Marmaţiei în judeţul Maramureş. în acord cu tradiţiile şi cu specificul sistemului administrativ românesc. argumentată prin necesitatea descentralizării şi a reducerii birocraţiei s-a circumscris sistemelor administrative din majoritatea statelor CAER. Puncte slabe. asigurând o interoperabilitate a acestora. Sighişoara în judeţul Mureş. B. Mediaş în judeţul Sibiu. centre polarizatoare de nivel local. Configuraţia judeţelor din 1968 a corectat unele dintre neajunsurile vechilor judeţe interbelice. în limite modificate. Analiza mediului extern C. îmbătânire demografică) cât şi asupra inserţiei acestora în mediul urban (creşterea incidenţei fenomenelor sociale marginale.3. dezvoltate adesea hipertrofic. Reducerea numărului de judeţe în raport de sistemul administrativ interbelic a determinat un recul economico-social al oraşelor foste reşedinţe de judeţ. cât şi suprafaţa şi populaţia. Aceasta s-a concretizat prin diminuarea ariei lor de polarizare în favoarea reşedinţelor de judeţ. A. fapt justificat în condiţiile unei autonomii locale pur formale. cu consecinţe negative atât asupra patrimoniului rural (depopulare..A. C. Organizarea administrativă din 1968. B. decupajul administrativ implementat în 1968 consimţea revenirea.1. Dezvoltarea hipertrofică a noilor reşedinţe prin atragerea de investiţii masive în industrie a generat puternice fluxuri migratorii din mediul rural. D.2.4. A.1. La constituirea actualelor judeţe s-a avut în vedere totodată şi complementaritatea indusă de potenţialul diferenţiat al diferitelor tipuri de forme de relief. fie prin accentuarea relaţiilor de subordonare (în situaţia în care fosta reşedinţă de judeţ era plasată pe un nivel ierarhic inferior).3. Trecerea de la sistemul administrativ regional la cel departamental. la unele judeţe interbelice.2. B. Dinamica diferenţiată a acestora impusă de schimbarea statutului administrativ a determinat schimbări la nivelul relaţiilor inter-urbane fie prin transformarea relaţiilor de subordonare în relaţii de competiţie (în cazul în care reşedinţa de judeţ era mai bine plasată în ierarhia urbană în raport de un alt centru polarizator de nivel departamental). s-au conturat însă sisteme urbane proprii la nivelul fiecărui judeţ. în care organele administraţiei locale erau subordonate total comandamentelor politicii centrale. Prin multiplicarea numărului de unităţi administrative de nivel superior. Decizia a avut în esenţă un caracter politic. B. Oportunităţi. scăderea calităţii fondului construit etc). acestea fiind mai echilibrate atât în ceea ce priveşte forma. Ameninţări . prin noile structuri teritoriale constituite. care nu au mai fost reinvestite cu acest statut. II. situaţia s-a dorit a fi corectată prin investirea cu statut de „municipiu” a unor oraşe nereşedinţă de judeţ: Călăraşi în judeţul Ialomiţa. Odorheiu Secuiesc în judeţul Harghita. a creat premisele dezvoltării sistemului de aşezări prin trecerea în categoria oraşelor a 49 de comune mari. Roman în judeţul Neamţ etc. considerate viabile.

regiunea devine astfel spaţiu mental. este necesară constituirea unui nivel administrativ inferior. Trecerea de la sistemul economic centralizat la cel bazat pe libera concurenţă a creat premisele reorientării şi redimensionării fluxurilor dintre aşezările umane. subordonat organelor locale judeţene. mai puternică decât cea naţională (cazul Flandrei şi Valoniei în Belgia. în cea mai mare parte a lor. al comuniunii dintre om şi mediul său de viaţă. se poate afirma că evoluţia sistemului urban românesc în ultimii 50 de ani a determinat mutaţii ample la nivelul relaţiilor dintre aşezări prin orientarea preferenţială a investiţiilor spre anumite centre urbane (într-o primă fază spre reşedinţele de regiuni.1. de nivel regional (NUTS 2). cu relaţii funcţionale (infrastructură şi sisteme de . constituite pe baza centrelor de polarizare cu funcţii regionale (metropole regionale). În aceste condiţii. iar după 1968 spre noile reşedinţe de judeţ). menţinerea unui decupaj administrativ realizat pe baza situaţiei economico-sociale din 1968 ar fi neviabilă. dar şi spaţii de omogenitate etnică şi culturală. pornit de la provinciile istorice. La nivel macroteritorial. prin prezentul demers se propune realizarea unui decupaj administrativ a teritoriului României după un sistem regional. Rezultă necesitatea trecerii la un sistem administrativ de tip regional. capabile de a fi investite cu o veritabilă autonomie locală. identitatea regională a locuitorilor fiind. considerăm că revenirea arbitrară la vechile unităţi administrative interbelice. stabilite pe nivele ierarhice. în unele cazuri. al landurilor germane şi austriece. considerăm că regiunile care au ajuns la stadiul de spaţii mentale sunt cele mai viabile pentru a fi investite cu statut administrativ. spaţiu de raportare a identităţii locuitorilor. asociat localităţii de origine a individului. corespunzătoare a trei nivele spaţiale distincte: macroteritorial (provinciile istorice). element fundamental în durabilitatea oricărei structuri spaţiale. ce corespund unor spaţii mentale puternic conturate. În concluzie. Constituirea celor opt regiuni de dezvoltare pe baza asocierii dintre judeţe reprezintă o încercare de rezolvare a acestei situaţii. spaţii structurate de jos în sus. de constituire a unor unităţi administrative puternice. tendinţa fiind de accentuare a acesteia prin revenirea la unele structuri administrative interbelice în dezacord cu tendinţa generală manifestată pe plan european. 41 în prezent) cât şi la nivel comunal (2700 comune la 1 ianuarie 2003). în special a celor dintre nucleele de polarizare regională şi locală. fapt ce a contribuit la o redimensionare a zonelor de influenţă urbană. fără o analiză complexă a relaţiilor actuale existente între aşezările umane.2. De aceea. a unor structuri macroteritoriale. De aceea. mezoteritorial („ţările” istorice) şi microteritorial. prin constituirea la nivelul superior al ierarhiei administrative. D. Iată de ce. fiind necesară corectarea sa în raport de evoluţiile actuale. spaţii mentale constituite în decursul unui îndelungat proces istoric. de nivel regional. multe din fostele reşedinţe de judeţ nefiind în prezent capabile să devină centre de polarizare suficient de puternice încât să poată susţine unităţi administrative de talia judeţelor. Organizarea administrativ-teritorială actuală se caracterizează printr-o mare fragmentare atât la nivel departamental (39 judeţe în 1968. fapt ce s-a repercutat şi la nivelul relaţiilor dintre acestea. pentru simplificarea implementării politicilor de dezvoltare regională. asemănător plaselor interbelice. Funcţionalitatea acestora este proiectată în psihologia locuitorilor. Prin urmare. Spaţiile mentale sunt în acelaşi timp spaţii funcţionale. al regiunilor italiene şi franceze sau al comunităţilor autonome spaniole). ar fi o greşală.D. Teritoriul românesc este structurat în trei tipuri de spaţii mentale. s-a impus necesitatea identificării unităţilor administrative limitrofe cu profiluri economico-sociale asemănătoare şi gruparea acestora în provincii istorice. bine individualizate în decursul timpului pe baza tradiţiilor. complementarităţilor economico-sociale şi a patrimoniului cultural şi spiritual comun. intermediar între judeţ şi comună. Regiunile europene sunt. pe baza relaţiilor dintre colectivităţile locale.

interacţiune umană) bine individualizate, al căror rol ar trebui amplificat. Nivelul mediu ar urma să fie reprezentat de cel departamental (judeţean) şi, în unele cazuri, de cel subdepartamental, similar plaselor interbelice, iar cel inferior, de nivelul comunal (comune, oraşe sau municipii), rolul regiunilor de dezvoltare rămânând doar teritorial-statistic, nu şi administrativ. Între aceste nivele ar urma să se stabilească relaţii ierarhice clare, de descentralizare şi desconcentrare a serviciilor, astfel: descentralizare: între nivelul naţional şi cel regional, departamental (descentralizare a serviciilor) şi local (aplicându-se, unde este posibil, principiul subsidiarităţii); desconcentrare: pentru relaţiile dintre nivelul departamental şi cele inferioare (subdepartamental şi comunal). VII.3. Criteriile ce fundamentează decupajul administrativ propus şi metodologia de regionare Pentru stabilirea configuraţiei decupajului administrativ propus, a fost avută în vedere parcurgerea a trei etape distincte: Etapa I. Identificarea centrelor de convergenţă regională şi locală capabile de a fi investite cu funcţie administrativă, pe nivele ierarhice, în funcţie de actualul lor potenţial de polarizare73. Selectarea acestora a fost realizată pe baza antecedentelor istorice şi a poziţiei lor actuale în sistemul urban, fiind individualizate 4 eşantioane (E1 - E4) (Tab. 29): E1 – foste reşedinţe de regiune, între 1950 şi 1968, fiind excluse oraşele care şi-au pierdut acest statut în 1952 şi 1956. Este categoria de centre urbane care şi-au păstrat continuu, pe tot parcursul secolului al XX-lea, funcţia de centre administrative de prim rang; E2 – reşedinţe de judeţ actuale, investite sau reinvestite cu acest statut prin reorganizarea administrativă din 1968. Majoritatea acestora au fost centre administrative şi în perioada interbelică, unele fiind şi reşedinţe de regiune între 1950-1952 şi chiar între 1952-1956 (Arad şi Bârlad). Toate însă şi-au pierdut între 1956 şi 1968 statutul de centre administrative de nivel regional sau departamental, fapt ce a avut repercusiuni negative asupra dinamicii lor economico-sociale; E3 – foste reşedinţe de judeţ între 1925 şi 1950, care nu au mai fost reinvestite ulterior cu acest statut. Pentru cea mai mare parte a lor, consecinţa a constat într-o evoluţie stagnantă, adesea chiar regresivă, în pofida încercărilor de reabilitare prin investirea cu statut de municipiu, sau/şi prin localizarea preferenţială a unor investiţii industriale, fapt ce a determinat dezechilibre la nivelul ecosistemelor urbane respective; E4 – potenţiale centre administrative, oraşe a căror potenţial actual le poate permite să-şi oficializeze şi din punct de vedere administrativ rolul de centre de convergenţă locală. Sunt în general centre urbane cu peste 30.000 locuitori, declarate municipii după 1990, cu unele excepţii, care prin potenţialul lor de poziţie (situate în arii depresionare, în zone profund rurale sau cu un grad redus de accesibilitate – Sulina, Calafat, Brad, Vatra Dornei, Urziceni etc.) pot constitui nuclee de polarizare pentru mari suprafeţe. Dintre acestea au fost înlăturate centrele urbane cu potenţial de poziţie restrictiv, situate în apropierea unor centre de polarizare regională sau locală (municipiile Mangalia, Câmpia Turzii, Aiud, Orăştie; oraşele Năvodari, Mioveni etc.).

73

Evaluarea potenţialului de polarizare s-a făcut ţinându-se seama de trei categorii de potenţial: demografic, economic şi de poziţie.

Tabelul 29 – Centre de convergenţă regională şi locală capabile de a fi investite cu funcţie administrativă
E1 BACǍU BAIA MARE BRAŞOV BUCUREŞTI CONSTANŢA CRAIOVA CLUJ-NAPOCA GALAŢI DEVA IAŞI ORADEA PITEŞTI PLOIEŞTI SUCEAVA TÂRGU MUREŞ TIMIŞOARA E2 ALBA IULIA ARAD ALEXANDRIA BISTRIŢA BOTOŞANI E3 BÂRLAD BLAJ CARACAL CÂMPULUNG CǍMPULUNG MOLDOVENESC DEJ DOROHOI FǍGǍRAŞ FǍLTICENI HUŞI LUGOJ ODORHEIU SECUIESC ROMAN RǍDǍUŢI RÂMNICU SǍRAT SIGHIŞOARA SIGHETU MARMAŢIEI TURDA TECUCI TURNU MǍGURELE E4 BRAD CALAFAT CARANSEBEŞ CAREI CÂMPINA CUGIR CURTEA DE ARGEŞ DRǍGǍŞANI FETEŞTI HUNEDOARA MEDGIDIA MEDIAŞ OLTENIŢA ONEŞTI PAŞCANI PETROŞANI REGHIN ROŞIORI DE VEDE SULINA TÂRNǍVENI URZICENI VATRA DORNEI

BRǍILA BUZǍU CǍLǍRAŞI* FOCŞANI GIURGIU* MIERCUREA CIUC PIATRA NEAMŢ REŞIŢA RÂMNICU VÂLCEA SATU MARE SIBIU SFÂNTU GHEORGHE SLOBOZIA SLATINA TÂRGOVIŞTE TÂRGU JIU DROBETA-T. SEVERIN TULCEA VASLUI ZALǍU * Reinvestite cu statut administrativ în 1981.

Etapa a II-a. Stabilirea ariilor de polarizare ale centrelor urbane selectate, pe baza distanţelor rutiere dintre acestea şi aşezările limitrofe. În cazul în care legătura se realizează prin mai multe variante, au fost avute în vedere distanţele pe căile de acces de categorie superioară. S-a ţinut seama, indirect şi de favorabilităţile şi restricţiile naturale (configuraţia reliefului şi dispunerea reţelei hidrografice), ce determină configuraţia reţelelor de comunicaţie. În funcţie de distanţa faţă de nucleul urban polarizator, unităţile administrative polarizate au fost grupate în mai multe categorii: - situate în imediata vecinătate a centrului urban polarizator (sub 10 km), majoritatea acestora fiind foste comune suburbane; - unităţi administrative intens polarizate (sub 25 km distanţă faţă de centrul urban polarizator), gradul de polarizare fiind dependent de potenţialul de polarizare al acestuia; - unităţi administrative cu grad mediu de polarizare (între 25 şi 50 km distanţă de centrul polarizator), categorie în care se înscriu majoritatea aşezărilor rurale şi a oraşelor mici, în cadrul acestora apărând nuclee de polarizare locală secundară; - unităţi administrative slab polarizate, situate la peste 50 km distanţă faţă de nucleul urban polarizator, ce definesc ariile profund rurale, de polarizare difuză. Au fost individualizate astfel, 14 areale de polarizare difuză în raport de potenţialele centre administrative: 1. Câmpia Brăilei, Munţii Măcinului şi Podişul Casimcei; 2. Dobrogea de sud (la sud de Valea Casimcei); 3. Bărăganul ialomiţean; 4. Câmpia Găvanu – Burdea; 5. Sudul şi vestul Câmpiei Olteniei şi Piemontul Getic;

6. Munţii Locvei şi Munţii Almăjului; 7. Vestul Câmpiei Timişului; 8. Sudul Câmpiei Timişului; 9. Munţii Apuseni şi Câmpia Crişurilor; 10. Jumătatea nordică a Carpaţilor Orientali; 11. Jumătatea estică şi sudică a Câmpiei Moldovei; 12. Colinele Tutovei şi partea vestică a Podişului Central Moldovenesc; 13. Carpaţii şi Subcarpaţii de Curbură; 14. Podişul şi Câmpia Covurluiului. Pentru a se realiza o evaluare cât mai aproape de situaţia reală a zonelor de influenţă a potenţialelor centre administrative, decupajul rezultat pe baza distanţelor rutiere a fost corelat cu gradul de accesibilitate la reţeaua feroviară. Dat fiind faptul că unele dintre oraşele selectate ca potenţiale centre administrative sunt situate în ariile periferice actualelor judeţe (mai ales cele din eşantioanele 3 şi 4), zonele lor de influenţă transced limitele structurilor administrative actuale. La aceasta se adaugă şi faptul că ponderea nucleelor de polarizare intrajudeţeană este sensibil egală cu cea a nucleelor de polarizare interjudeţeană (Tab. 30). Tabelul 30 - Centrele de polarizare intra- şi interjudeţeană capabile de a fi investite cu funcţie administrativă spre care gravitează unităţile de nivel comunal din judeţele actuale
Judeţul ALBA ARAD ARGEŞ BACĂU BIHOR BISTRIŢA-NĂSĂUD BOTOŞANI BRAŞOV BRĂILA BUZĂU CARAŞ-SEVERIN CĂLĂRAŞI CLUJ CONSTANŢA COVASNA DAMBOVIŢA DOLJ GALAŢI GIURGIU GORJ HARGHITA HUNEDOARA IALOMIŢA IAŞI MARAMUREŞ MEHEDINŢI MUREŞ NEAMŢ OLT Centre polarizatoare din judeţ Alba Iulia, Sebeş, Cugir Arad Piteşti, Câmpulung, Curtea de Argeş, Mioveni Bacău, Oneşti Oradea Bistriţa Botoşani, Dorohoi Braşov, Făgăraş Brăila Buzău, Râmnicu Sărat Reşiţa, Caransebeş Călăraşi, Olteniţa Cluj Napoca, Turda, Dej Constanţa, Medgidia, Mangalia, Năvodari Sfântu Ghorghe Târgovişte Craiova, Caracal Galaţi, Tecuci Giurgiu Tărgu Jiu Miercurea Ciuc, Odorheiu Secuiesc Deva, Hunedoara, Petroşani, Brad Slobozia, Feteşti, Urziceni Iaşi, Paşcani Baia Mare, Sighetu Marmaţiei Drobeta-Turnu Severin Târgu Mureş, Târnăveni, Sighişoara, Reghin Piatra Neamţ, Roman Slatina, Caracal Centre polarizatoare din judeţe vecine Mediaş, Târnăveni, Turda Deva Râmnicu Vâlcea, Roşiori de Vede, Târgovişte Miercurea Ciuc, Bârlad Satu Mare, Zalău, Deva Dej, Reghin Rădăuţi, Iaşi Sighişoara, Câmpulung Slobozia, Buzău, Râmnicu Sărat Slobozia Drobeta-Turnu Severin, Lugoj Feteşti, Slobozia, Bucureşti Călăraşi, Slobozia Braşov Bucureşti, Ploieşti, Câmpulung, Câmpina Bârlad, Focşani Bucureşti, Olteniţa, Alexandria Craiova, Drobeta-T. Severin Sighişoara, Reghin, P. Neamţ Cugir Bucureşti, Ploieşti, Buzău Botoşani, Vaslui, Huşi, Roman Dej, Zalău Craiova, Târgu Jiu Turda Fălticeni, Paşcani Roşiori de Vede, Craiova, Piteşti, Turnu Măgurele

spre care gravitează sistemele locale de aşezări umane. Câmpulung Moldovenesc şi Fălticeni în judeţul Suceava şi Dorohoi în judeţul Botoşani. Fălticeni Alexandria. p. Cuantificarea relaţiilor existente între centrele urbane considerate viabile pentru a fi investite cu funcţie administrativă (eşantioanele 1– 4). se pot individualiza. Sighişoara. 56-60). Au fost individualizate trei tipuri de relaţii: subordonare. pentru această zonă. am luat ca bază de pornire provinciile istorice. Turnu Măgurele Timişoara. Baia Mare Baia Mare. Sebeş Paşcani. Galaţi Roman Slatina. Sulina Vaslui. Târgu Jiu Râmnicu Sărat. 2002. relaţii de fragmentare. Lugoj Tulcea. aflat în relaţie de complementaritate. care să includă spaţiul rural polarizat de acestea. relaţiile de subordonare de la nivelul centrelor urbane au determinat relaţii de integrare la nivelul structurilor teritoriale polarizate. în centre coordonatoare de echilibru. Mediaş Suceava. Huşi Rămnicu Vâlcea Focşani Bucureşti Buzău Zalău. ca urmare a potenţialului lor de poziţie. conturând limitele dintre structurile administrative de nivel departamental (judeţean). tendinţa fiind de a îngloba acest areal într-o structură administrativă montană subordonată Câmpulungului. Nordul regiunii se caracterizează printr-o fragmentare intensă generată de numeroasele oraşe foste reşedinţe administrative între 1926 şi 1950. centrele de convergenţă regională sunt reprezentate de oraşele Iaşi şi Galaţi. La nivel departamental. Dej Făgăraş. pe baza cărora structurile teritoriale rezultate pe baza ariilor de polarizare ale acestora au fost ierarhizate pe nivele administrative. care îşi revendică reinvestirea cu acest statut: Rădăuţi. structuri regionale care s-au conturat de-a lungul timpului cel mai bine ca spaţii omogene funcţional. am considerat oportun constituirea unei structuri administrative macroteritoriale de nivel regional care să reunească sistemele de aşezări polarizate de cele două nuclee urbane. pornind de la relaţiile stabilite la nivelul sistemelor regionale de aşezări şi de la distanţele rutiere dintre centrele comunale şi nucleele de polarizare locală au fost individualizate 11 structuri macroteritoriale (10 + zona metropolitană Bucureşti) pe care le-am considerat viabile pentru a fi investite cu statut administrativ de nivel regional. VII. Alte două oraşe foste reşedinţe de regiuni (Bacău şi Suceava). Prin urmare. Bârlad. Craiova. şi de a le redistribui în teritoriu. iar cele de competiţie şi indiferenţă. capabile de a prelua funcţiile celor două nuclee regionale. competiţie şi indiferenţă. Astfel. Bistriţa Giurgiu. este dat de binomul urban Suceava-Botoşani. Bârlad. Roşiori de Vede. acestea generând nivele administrative subdepartamentale. Câmpina Satu Mare Zalău Sibiu. dispuse periferic. Bucureşti Deva. . pentru spaţiul reunit al Moldovei şi Bucovinei. Reşiţa Constanţa. Analiza regională a modelului de optimizare propus Pentru o analiză macroteritorială a decupajului administrativ propus. dar şi ca spaţii mentale şi percepute (Cocean. Pe fundamentul acestora. Rădăuţi. municipiul Vatra Dornei şi comunele din Depresiunea Dornelor şi zona montană limitrofă gravitează către municipiul Câmpulung Moldovenesc.PRAHOVA SATU MARE SĂLAJ SIBIU SUCEAVA TELEORMAN TIMIŞ TULCEA VASLUI VÂLCEA VRANCEA ILFOV Ploieşti. Oneşti Ploieşti Etapa a III-a. Subordonarea care se manifestă astăzi între aceste oraşe şi actualele centre administrative necesită constituirea unor unităţi administrative de nivel subdepartamental. Elementul central în structurarea spaţială. Astfel.4.

pe lângă reşedinţă. judeţele Constanţa şi Tulcea demonstrându-şi viabilitatea. datorată existenţei a două centre polarizatoare: Călăraşi şi Slobozia. cu excepţia judeţului Brăila. Relaţia de competiţie existentă între Bârlad şi Vaslui. asociată cu poziţia periferică a municipiului Bârlad în cadrul judeţului. dificultăţile economice ale centrului Alexandria putând oricând transforma relativa subordonare a municipiilor Turnu Măgurele şi Roşiori de Vede într-o relaţie de competiţie care ar genera forţe centrifuge la nivelul structurilor subdepartamentale polarizate de acestea. Municipiul Galaţi având o poziţie marginală. cu trei centre municipale. judeţul Covurlui 74 ar urma să fie constituit din două unităţi de nivel subdepartamental: Galaţi şi Tecuci. coordonată de Bârlad. municipiul Râmnicu Sărat ar putea fi reinvestit cu funcţie administrativă într-o structură subdepartamentală inclusă în judeţul Buzău. coordonată de Bacău. Structura regională care ar putea fi constituită pe baza sistemului de relaţii IaşiBacău ca nuclee urbane polarizatoare ar putea include 6 potenţiale judeţe: Iaşi. municipiul Tecuci nu şiar putea asuma în mod eficient coordonarea unei unităţi administrative de nivel judeţean. de metropolă regională. care tind să genereze forţe centrifuge culminând cu fragmentarea spaţială. Se impune o abordare diferită pentru Capitală şi zona sa de influenţă (4 oraşe şi 84 de comune) într-o unitate administrativă corespunzătoare zonei metropolitane a Bucureştiului (care ar îngloba structurile administrative constituite pe baza zonelor de polarizare ale municipiilor Giurgiu. alte două municipii foste reşedinţe de judeţ îşi revendică reinvestirea cu această funcţie: Bârlad şi Huşi. structura administrativă constituită pe baza acestei zone de polarizare a fost inclusă în judeţul Vaslui. Buzău. pentru a le redistribui în teritoriu. limita istorică a spaţiului moldovenesc. Bacău.40 şi comune – 488. în modelul de optimizare propus. justificând constituirea unei noi unităţi administrative de nivel judeţean (Tutova). pe fundamentul cărora ar putea fi constituită o altă structură administrativă de nivel regional. fiind regiunea cu cel mai mare număr de oraşe . într-o structură de nivel subdepartamental. Roman. pe baza cărora ar putea fi create structuri administrative subordonate. De aceea. Prin contrast. având o structură bipolară. aproape de frontieră şi pe o cale secundară de acces îi diminuează considerabil zona de influenţă. Ilfov. Olteniţa şi Urziceni). determină atracţia în zona sa de influenţă a aşezărilor rurale din nordul judeţului Galaţi. Judeţele Teleorman şi Argeş prezintă structuri relativ similare. În sud. Pe teritoriul actualului judeţ Vaslui. iar spaţiul rural polarizat de Oneşti. iar poziţia sa marginală. care să transceadă deci. prin dezvoltarea conurbaţiei bipolare Galaţi-Brăila. ar urma să se constituie într-o singură unitate de nivel regional. municipiul Huşi este subordonat net Vasluiului. alcătuită din 7 judeţe: Argeş. spaţiul dobrogean ar urma să se 74 Am considerat mai adecvată denumirea „Covurlui” datorită faptului că actualul judeţ Galaţi se suprapune în cea mai mare parte peste Câmpia Covurluiului şi Podişul Covurluiului. Dobrogea este provincia istorică care a înregistrat cele mai puţine schimbări administrative în decursul ultimului secol. Muntenia. polarizată de Bucureşti. relaţiile existente între Roman şi Paşcani necesită înglobarea spaţiului rural polarizat de Paşcani într-o structură administrativă coordonată de Roman.Similar. Neamţ. pentru spaţiul central-moldovenesc. Vaslui şi Tutova. în consecinţă. La nivelul judeţului Teleorman. tinde să se contureze un nucleu polarizator unitar pentru spaţiul a trei judeţe: Covurlui (Galaţi). De asemenea. La nivel macroteritorial. subordonarea ar avea însă un caracter relativ. . Brăila şi Putna (Vrancea). Prahova şi Teleorman. Dată fiind subordonarea evidentă a municipiului Tecuci faţă de Galaţi. Judeţul Ialomiţa reprezintă una dintre zonele critice. potenţialul de poziţie avantajează net municipiul Bacău care tinde să preia o parte din funcţiile Iaşilor. Dâmboviţa. Ialomiţa.

ar fi necesar instituirea unui statut administrativ distinct pentru Delta Dunării şi pentru litoralul Mării Negre. Nord-vestul ţării. incluzând teritoriul administrativ a patru judeţe: Caraş-Severin. centrat pe interurbaţia Deva – Hunedoara. deşi aparţine istoric Transilvaniei. Totuşi. distanţa mare dintre Craiova şi Calafat (87 km) impune delimitarea unei mici subunităţi administrative periferice în sud-vest. aflată în netă subordonare faţă de Slatina. ce reuneşte judeţele Maramureş şi Satu Mare alcătuieşte o altă unitate de nivel regional. În modelul de optimizare propus. Spaţiul maramureşean este divizat prin existenţa obstacolelor orografice ce separă cele două entităţi istorice. Similar. datorită importanţei şi problemelor specifice care impun un cadru coerent de abordare. alta structurată prin relaţiile complexe de cooperare dintre Braşov şi Sibiu. alta polarizată de Slatina ce ar reprezenta elementul structurant pentru întregul judeţ şi o a treia.98 – în 1968. este strâns legat prin specializarea industrială de minereurile de fier din Munţii Poiana Ruscă şi de siderurgia reşiţeană. caracterizată la rândul său printr-o mare omogenitate spaţială şi funcţională. polarizată de Craiova. Elementul structurant al regiunii astfel constituite este dat de relaţiile de cooperare dintre Timişoara şi Arad. Prin urmare. În judeţul Caraş-Severin. centrată pe Caracal ce ar cuprinde jumătatea sudică a judeţului. tot fragmentat este şi judeţul Timiş: partea sa centrală şi vestul gravitează către Timişoara. Municipiile Caracal şi Drăgăşani. Aceste oraşe pot îndeplini funcţia de centre administrative pentru trei unităţi subdepartamentale relativ echilibrate. În judeţul Dolj. actuala reşedinţă (oraş dezvoltat mai ales în perioada 1945-1990). principalele centre polarizatoare regionale. polarizată de Caracal. Spaţiul hunedorean. prin funcţia lor de nuclee de polarizare locală (pentru spaţiul centralsudic şi respectiv nordic al judeţului) s-ar putea constitui în centre administrative de nivel subdepartamental. centrul polarizator al întregii regiuni. O situaţie distinctă se prezintă în judeţul Olt: dezvoltarea explozivă a Slatinei (mai ales după 1968) i-a accentuat rolul coordonator în raport de Caracal (fenomen concretizat prin creşterea indicelui de hipertrofie de la 0. structurată prin relaţiile de cooperare dintre reşedinţele celor două judeţe: Baia Mare şi Satu Mare. în vreme ce estul se orientează către Lugoj. în judeţul Satu Mare a fost individualizată o subunitate polarizată de Carei. mai ales după 1950. Banatul s-ar extinde administrativ şi la nord de Mureş. fosta reşedinţă de judeţ şi Baia Mare. subordonată municipiului Satu Mare. actualul centru administrativ. oraş dezvoltat pe baza industriei minereurilor neferoase. constituirea judeţului s-ar putea realiza prin unificarea a trei subunităţi: una centrată pe Drăgăşani în nord.23 în prezent). dar care este avantajat ca urmare a poziţiei geografice – nod feroviar şi aerian) şi Oraviţa (cel mai mic dintre fostele reşedinţe de judeţ şi singurul care nu a fost încă investit cu statut de municipiu).constituie într-o structură administrativă de nivel regional. . În spaţiul transilvan au fost individualizate două potenţiale structuri administrative macroteritoriale de tip regional: una polarizată de municipiul Cluj-Napoca. oraş subordonat Timişoarei. vechea reşedinţă a judeţului Severin. Caransebeş (oraş care nu a deţinut niciodată funcţie administrativă. Similar. ar putea constitui o singură unitate administrativă regională. la 2. fapt ce favorizează axa de gravitaţie către Banat şi Timişoara. trei oraşe şi-ar putea revendica statutul de centru administrativ: Reşiţa. coordonată fiecare de către un nucleu polarizator: Sighetu Marmaţiei pentru Maramureşul propriu-zis (Depresiunea Maramureşului). Timiş. De asemenea. Oltenia. Arad şi Hunedoara. Transilvania este cea mai mare dar şi cea mai divizată provincie istorică a ţării: 10 judeţe cu 24 unităţi subdepartamentale (plase). subordonat autorităţilor locale judeţene.

ce include şi spaţiul Crişanei. Sălaj. Datorită evidentei subordonări a acestora faţă de actualele centre administrative. acestea se manifestă numai prin existenţa unui mare număr de unităţi subdepartamentale. Banat. Moldova Centrală. Judeţele Alba. Neamţ şi Iaşi. Mureş. 8. face imposibilă individualizarea unor unităţi de nivel subdepartamental. în Muntenia. Alba şi Bihor) gravitează către Cluj-Napoca. Sălaj. cum ar fi Vlaşca. care să poată prelua din funcţiile Oradei pentru a le redistribui în teritoriu. ţinând seama de specificitatea provinciilor istorice în care se integrează (Tab. inclusiv Crişana. Brăila şi Dâmboviţa. Bucovina sau Moldova de Nord. Sebeş şi Cugir în judeţul Alba. Trei Scaune (Covasna). Transilvania de Sud-Est. Sighişoara. 2. Muntenia. Dej şi Turda în judeţul Cluj. Gorj. 5. polarizată de Bucureşti. Maramureş. Tutova. La nivel naţional. Romanaţi. 9. li se pot atribui următoarele denumiri. reunind 6 judeţe (Cluj. 3. polarizată de Craiova. nivelul local prezentând în schimb un mare grad de fragmentare: 89 unităţi (81 comune şi 8 oraşe). axată pe cooperarea dintre Iaşi şi Bacău. procesele de fragmentare au un caracter relativ. Spaţiul Crişanei. în Moldova. O situaţie relativ diferită se înregistrază în judeţul Harghita. atât tradiţia istorică cât şi specificul geografic impune modificarea denumirii unor unităţi administrative şi revenirea pe harta administrativă a ţării a unor vechi denumiri româneşti. axată pe cooperarea dintre Baia Mare şi Satu Mare. Bistriţa-Năsăud. polarizată de conurbaţia Galaţi-Brăila. fără treapte administrative intermediare de tipul plaselor. Mehedinţi şi Vâlcea. 4. Fălciu. Bistriţa-Năsăud. prin subordonarea municipiului Mediaş faţă de Sibiu. Regiunea Dunărea de Jos. Este şi situaţia judeţelor din sudul Transilvaniei. Celor 11 potenţiale regiuni administrative delimitate pe baza ariei de polarizare a nucleelor de convergenţă regională şi a relaţiilor dintre acestea. Sunt centre polarizatoare de importanţă locală. Transilvania. Bihor şi Arad în Transilvania (inclusiv Banat şi Crişana). în regiunea olteană. axată pe cooperarea dintre Botoşani şi Suceava. respectiv a Făgăraşului faţă de Braşov. nu însă şi prin tendinţa de fragmentare a structurilor administrative de nivel departamental. Dobrogea. Târnava etc. Zona metropolitană Bucureşti. corespunzătoare ariei de polarizare apropiată a Capitalei . unde cele două subunităţi (Ciuc şi Odorhei) au fost constituite pe baza zonelor de influenţă a două oraşe aflate în relaţie de competiţie: Miercurea Ciuc (dezvoltat intensiv în ultimii 50 de ani) şi Odorheiu Secuiesc (fosta reşedinţă a judeţului Odorhei). a cărei rază de polarizare se întinde difuz până la Oradea. polarizată de Constanţa. dar care se pot constitui în nuclee de polarizare pentru unităţi administrative de nivel subdepartamental. polarizată de Timişoara şi Arad. bazată pe cooperarea dintre Braşov şi Sibiu. polarizat de municipiul Oradea. 10. Mureş şi Cluj se caracterizează prin reţele urbane constituite dintr-un număr mare de oraşe de mărime medie: Blaj. se află într-o relativă subordonare faţă de Cluj-Napoca. Putna. 7. Tutova. 6. 11. Lipsa unor centre urbane importante. În acelaşi timp. Oltenia. polarizată de Cluj-Napoca. judeţele care ar prezenta o structură compactă. Sibiu şi Baia Mare. metropolă regională cu funcţii complexe.Partea centrală şi nord-vestică a Transilvaniei. 31): 1. Sibiu şi Braşov. ar fi următoarele: Putna (Vrancea). Reghin şi Târnăveni în judeţul Mureş.

acestea fiind atribuite unor structuri macroteritoriale ce depăşesc cu mult spaţiul regiunilor istorice propriu-zise. Limite de unităţi subdepartamentale. 9. 7. 10. 5. Relaţii de subordonare. Centre polarizatoare principale. Specificul regional tradiţional al acestor spaţii ne determină însă să preferăm aceste denumiri unora impersonale. 1 a. 2. Centre polarizatoare de nivel departamental. Centre polarizatoare de nivel subdepartamental. Tipuri de centre polarizatoare: 3. Decupajul administrativ-teritorial propus Tipuri de relaţii între potenţialele centre administrative: 1. Tipuri de limite: 8. 4. Conurbaţie / Interurbaţie. de tipul „Regiunea de Nord-Est” sau „Regiunea de Nord-Vest”. Centre polarizatoare secundare. . Limite de regiuni. 6. Limite de unităţi departamentale. Relaţii de competiţie.Denumirile celor două regiuni nordice (Bucovina şi Maramureş) au un grad mare de relativitate. Subordonare difuză.

b. b. b. Suceava 4. Alba 32. Arad 40.Alexandria. Brăila 11. b. c. b. c. b. Ilfov 20.Buzău. b.Slobozia.Râmnicu Sărat a. Mehedinţi 25.Turnu. Cluj 34.Calafat Dunărea de Jos Dobrogea Muntenia Oltenia a.Chioar a. b. Trei Scaune 31.Sibiu. Teleorman 22. b. d.Târnava Mică. b. b.Bacău. c. Covurlui 12. b.Roman. Sibiu 30.Drăgăşani.Medgidia a. Iaşi 6. Maramureş 38.Caransebeş. Harghita 29.Turda a.Galaţi.Hunedoara. Ialomiţa 19.Craiova.Bucureşti.Brad. Botoşani 2. d. c.Cugir a. b. b. b. b. Braşov 28.Satu Mare. Buzău 17. Dâmboviţa 18.Reghin.Litoral. Vâlcea 27. b.Urziceni a. Argeş 16. c. Mureş 35.Deva. Gorj 24. b. c. c.Olteniţa.Jiu a.Caraş a.Fălciu a. b.Târnava Mare Transilvania de Sud-Est Transilvania Maramureş Banat a.Târgu Mureş.Suceava.Dorna a. Constanţa 14.Roşiori a. d. Bacău 5.Oneşti Nivel comunal 74 27 78 83 47 43 63 39 53 39 57 48 62 33 100 113 67 69 159 95 101 114 67 65 100 61 57 48 52 37 73 40 101 120 60 89 69 55 67 70 74 82 a.Severin .Vlaşca.Vaslui.Botoşani.Dorohoi a. Câmpulung 3.Maramureş.Alba Iulia.Paşcani a.Carei a.Napoca. Vaslui 10.Delta a.Piteşti. Prahova 21. c. Satu Mare 39. Timiş Nivel subdepartamental a. Caraş-Severin 41.Tecuci a.Reşiţa.Făgăraş a. Dolj 23.Odorhei a.Fălticeni a.Mediaş a. Roman 8. b.Muscel. b. c.Târnăveni. b.Romanaţi a. c. b. b.Călăraşi.Curtea de Argeş a.Unităţile administrativ-teritoriale propuse Nivel regional Bucovina (Moldova de Nord) Moldova Centrală Nivel departamental (judeţean) 1.Sebeş. c. Putna (Vrancea) 13. b. Olt 26. Bihor 37. Tulcea 15.Braşov. Sălaj 36.Timişoara. Hunedoara 42. b.Feteşti a. Câmpina a.Ciuc.Câmpulung Moldovenesc.Ploieşti. c.Tulcea. b.Rădăuţi. b.Tabelul 31.Slatina. Bistriţa-Năsăud 33. Neamţ 7. Tutova 9.Someş.

La fel. plasa Turda cu municipiul Câmpia Turzii (jud. am individualizat pentru judeţul Cluj. Pentru spaţiul limitrof Capitalei. Buzău sau Brăila sunt net subdimensionate. în vreme ce altele. Municipiul Mangalia şi oraşul Năvodari. Acest fapt a condus la constituirea unei subunităţi administrative de mari proporţii (plasa Craiova). pe lângă aşezările rurale din judeţul Dolj şi comune din Gorj. Astfel. acestora adăugându-li-se altele din judeţele Giurgiu (2 75 Excepţie fac comunele Ciolpani şi Nuci din extremitatea nordică a judeţului. . în vreme ce plasa Delta. din partea sudică şi estică a actualului judeţ. poziţia relativ centrală şi forţa de polarizare a Craiovei făcând cu totul secundară importanţa municipiului Calafat. Pentru spaţiul judeţului Dolj situaţia se prezintă oarecum diferenţiat. ariile de influenţă ale unor centre urbane din cuprinsul acestora (Turda şi Dej.5. situarea singurului centru polarizator major în extremitatea nord-estică a judeţului determină atragerea în zona sa de influenţă şi a unor aşezări rurale din judeţul Tulcea (9 comune). în judeţul Buzău. Râmnicu Sărat sau Slobozia. Poziţia excentrică a municipiului Galaţi. Podişurile Babadagului şi Casimcei şi peste Dealurile Tulcei. între Galaţi şi comuna I. în modelul de optimizare propus. poziţia excentrică a municipiului Râmnicu Sărat determină atragerea în zona sa de influenţă a unui mare număr de aşezări rurale din Vrancea şi Brăila (13 comune. nu se pot constitui în centre de polarizare locală ca urmare a factorilor restrictivi legaţi de poziţia geografică (situarea aproape de graniţă şi în centrul unei zone turistice importante ce gravitează spre Constanţa. Spaţiul dobrogean rămâne cel mai unitar şi mai conservator sub raportul organizării administrativ-teritoriale. oraşele Ocna Mureş şi Baia de Arieş (ambele în jud. unele aşezări rurale din nord-vestul judeţului Tulcea (Grindu. Brătianu) intrând în zona sa de influenţă (ca urmare a legăturii rutiere prin ferry-boat. s-a considerat oportună o regândire de ansamblu a organizării administrativ-teritoriale. cu 100 de comune şi 480 de sate ce cuprinde. plasa Someş. a fost individualizată mai mult datorită particularităţilor comune. Craiova. respectiv în imediata vecinătate a municipiului Constanţa). aria de influenţă a municipiului Tulcea se suprapune peste Munţii Măcinului. deşi cu potenţiale demografice. Judeţul Constanţa este net polarizat de municipiul Constanţa. Olt şi Vâlcea. existând un număr mare de aşezări polarizate de centre urbane din judeţele limitrofe. Optimizarea organizării administrativ-teritoriale la mezoscară şi microscară. Studii de caz Suprapunând limitele actualelor judeţe peste zonele de influenţă ale centrelor de polarizare cu funcţii macroteritoriale. ce conferă omogenitate acestei zone. capabile de a fi investite cu funcţie administrativă. iar în judeţul Brăila. etc. din nordul judeţului.) depăşind perimetrul actualelor judeţe. în vreme ce altele. Alba) şi 23 de comune. Luncaviţa şi I. ce cuprinde aşezările rurale din Delta Dunării. iar pe baza ariei de polarizare a municipiului Turda. Râmnicu Sărat. situate mai aproape de Ploieşti. Jijila. gravitează către Buzău.C. cea mai mare parte a aşezărilor rurale din judeţul Ilfov 75 se află în aria de influenţă directă a Bucureştiului. dintr-un total de 28). respectiv a ariei metropolitane. Judeţe cum sunt Cluj. dintre care 10 în judeţe limitrofe (Alba şi Mureş). Cluj). social-economice şi de accesibilitate. pe baza relaţiilor dintre aşezări. din care 20 aparţin judeţelor limitrofe.VII. Bistriţa-Năsăud) şi Gherla (jud. Astfel. în extremitatea sud-estică a judeţului cu acelaşi nume determină o netă asimetrie a zonei sale de influenţă. 34 de comune. Dolj. pe baza ariei de polarizare a municipiului Dej. fie direct (aşezările de pe litoral şi cele limitrofe acestora). Brătianu). deci slab polarizate. Cluj). gravitează spre Bârlad. fie indirect (cele care gravitează spre Medgidia). economico-sociale şi turistice importante. ce cuprinde pe lângă oraşele Beclean (jud.C. aflate la o distanţă mare de reşedinţa de judeţ. In nord. se constată că în majoritatea cazurilor acestea nu se suprapun.

cu 2 municipii. Dragalina. în vreme ce municipiul Feteşti le este subordonat. alcătuit din două plase (Slatina şi Drăgăşani). judeţele Alba şi Mureş prezintă structuri relativ similare: un centru de polarizare judeţeană (Alba Iulia. Dacă am lua în considerare numai relaţia de subordonare existentă între Slobozia şi Feteşti (ambele centre urbane aparţinând aceluiaşi judeţ). S-a ajuns astfel la individualizarea unui macro-judeţ (Ilfov). municipiul Odorheiu Secuiesc. Roşiori şi Victoria) şi Buzău (Padina) şi un alt judeţ centrat pe municipiul Călăraşi. respectiv Borcea. defavorizate sub raportul potenţialului economico-social (sudul Munţilor Apuseni. Giurgiu. respectiv Reghin. Reşiţa. situat în partea centrală. Aceleaşi tendinţe centrifugale se înregistrează şi în cazul judeţului Harghita. dezvoltată pe baza industrializării forţate din perioada comunistă şi fosta reşedinţă a judeţului Odorhei. ce ar pune în discuţie viabilitatea lor. cu o poziţie geografică mult mai avantajată (nod feroviar şi aerian) şi cu un potenţial de dezvoltare net superior. accentuarea forţelor centrifuge ar putea conduce la fragmentarea acestui judeţ în două structuri administrative: judeţul Olt. respectiv Depresiunea Petroşani). alcătuite din 115 sate. Perişoru. Dragoş Vodă. respectiv Târgu Mureş). acesta fiind dominat de relaţia de relativă competiţie a municipiilor Slobozia şi Călăraşi. Călăraşi (1 oraş şi 8 comune). datorită relaţiilor dintre actuala reşedinţă de judeţ. Cugir. 2 oraşe şi 54 de comune (ce includ 307 sate) şi judeţul Romanaţi. Berteştii de Jos. unde asocierea dintre structurile administrative constituite pe baza ariilor de influenţă ale Slatinei şi Caracalului are un caracter artificial. ar rezulta o structură administrativă relativ omogenă centrată pe Slobozia. Brăila (Bărăganul. în vreme de regiunile periferice (de nord. determinate de apropierea dintre cele două centre urbane. cu funcţii complementare. Pe baza acestora au fost delimitate 3 unităţi administrative de nivel subdepartamental (plase) în care au fost incluse aşezări din actualele judeţe Ialomiţa. datorită relaţiilor de competiţie dintre actuala reşedinţă de judeţ. reprezentat prin municipiile Deva şi Hunedoara. Ialomiţa (4 comune) şi Teleorman (3 comune). Aria de influenţă indirectă a Capitalei. ce gravitează spre aceasta prin intermediul unor centre de convergenţă locală (Giurgiu. spre care gravitează municipii sau oraşe subordonate: Aiud. suprapus zonei metropolitane a Capitalei dar inclus în zona sa de polarizare.oraşe şi 21 comune). Jegălia şi Ştefan cel Mare – ultimele trei în plasa Feteşti). de dimensiuni foarte reduse 76 care ar pune sub semnul întrebării viabilitatea sa. Călăraşi şi Teleorman. Dudeşti. Tot în spaţiul central transilvan. cu 138 comune şi 455 sate. respectiv de sud) constituie zone critice. Vâlcele. In acest caz. 1 oraş şi 40 de comune. şi municipiul Caransebeş. 76 1 municipiu. cu o industrie în declin şi un nivel ridicat al şomajului. ce ar cuprinde şi unele comune din judeţele Călăraşi (Dor Mărunt. impun necesitatea abordării acestor zone în cadrul unor subunităţi administrativ-teritoriale omogene. Asemănătoare este şi situaţia judeţului Olt. Blaj. 19 comune cu 65 de sate. cu 1 municipiu. . Sebeş. Omogenitatea acestora sub raportul potenţialului şi al problemelor economico-sociale specifice ce le ridică. Olteniţa şi Urziceni). Ciocile. Fragmentarea acestor judeţe ar conduce însă la crearea unor structuri administrative subdimensionate. Spaţiul aferent actualelor judeţe Ialomiţa şi Calăraşi constituie una dintre cele mai fragile şi mai instabile zone sub aspectul organizării administrativ-teritoriale. Miercurea Ciuc. Judeţul Caraş-Severin face parte din categoria judeţelor cu accentuată tendinţă de fragmentare. 1 oraş. cuprinde aşezările situate la distanţe mai mari. Spaţiul aferent judeţului Hunedoara se caracterizează prin prezenţa unui dublu nucleu de polarizare. Dâmboviţa (11 comune). ca şi asimetria zonelor de influenţă ale municipiilor Deva şi Hunedoara. cele două municipii fiind în relaţie de competiţie.

fără a crea perturbări. Avram Iancu. F. VII. care transced zonele de influenţă urbană ale centrelor polarizatoare. Zorleni. Alba. Bistra. F. centre urbane investite cu funcţie administrativă subordonată reşedinţei de judeţ. realizată pe baza relaţiilor funcţionale existente la nivelul sistemului de aşezări. prin revenirea la judeţele interbelice (în unele cazuri cu statut de structuri administrative de nivel subdepartamental) şi de integrare prin desfiinţarea unor judeţe considerate neviabile. ce le situează ca centre coordonatoare pe anumite nivele administrative. F. Decupajul administrativ propus permite realizarea unei departajări clare a tipurilor de relaţii (descentralizare şi desconcentrare) existente între nivelele administrative şi ale atribuţiilor ce revin autorităţilor locale pe fiecare nivel. Buzău. pentru a evidenţia cele mai bune soluţii pentru optimizarea organizării administrativ-teritoriale la nivel de sat. Prin modelul propus sunt create premisele unei dezvoltări armonioase şi echilibrate a tuturor categoriilor de aşezări. Mehedinţi. jud.2. Evidenţierea principalelor elemente de favorabilitate şi restrictive pentru decupajul administrativ propus I.5. suprapunându-se pe provinciile istorice a căror funcţionalitate s-a cristalizat de-a lungul timpului în conştiinţa locuitorilor devenind spaţii mentale şi de raportare a identităţii acestora. în cazul unor comune cu un număr mare de sate (Cornereva. F. Răuceşti şi Dumbrava Roşie. Decupajul administrativ-teritorial propus îmbină şi reconciliază cele două tendinţe majore manifestate până în prezent – de fragmentare. CaraşSeverin – în jud. în concordanţă cu actualul lor potenţial economico-social ce stă la baza fluxurilor şi a relaţiilor stabilite între acestea.Târnăveni şi Sighişoara.6. F.6. fapt ce justifică constituirea unui număr mai mare de unităţi administrativ-teritoriale intermediare (de tipul plaselor). Totodată. Prin modelul de optimizare propus se oferă posibilitatea reinvestirii cu funcţie administrativă a tuturor centrelor viabile în acest sens care îşi revendică revenirea la fostul statut din perioada interbelică. jud. Sunt corectate decupajele artificiale. F.1. structurile regionale ar corespunde cerinţelor impuse de standardele europene (NUTS). acestea creind presiuni asupra actualelor limite dintre judeţe. In aceeaşi situaţie se află comune ale căror sate se află situate pe căi de acces de o parte şi de alta a unor centre urbane (Târgu Frumos. sau prin constituirea unor structuri administrative de nivel macroregional.) sau comune ale căror sate sunt subordonate funcţional unor centre urbane din judeţe limitrofe.7. Sohodol – în jud. jud. după modelul de organizare propus. etc.) se impune o amplă reexaminare a relaţiilor dintre aşezări la nivel de microscară ca şi a capacităţii actualelor reşedinţe de comună de a coordona activitatea unui număr atât de mare de sate. Neamţ. . Este o regionare de jos în sus. In aceste situaţii se impune o analiză de detaliu. la microscară. Cozieni – în jud.3. jud. Vidra. Specific pentru aceste judeţe este numărul mare de aşezări rurale. Iaşi. Bârlad.8. La nivel macroteritorial. Elemente de favorabilitate F. Sunt prevenite eventualele disfuncţionalităţi şi traiectorii oscilante la nivelul unor centre urbane care şi-ar pierde funcţia administrativă prin trecerea la un număr mai redus de judeţe în condiţiile menţinerii actualului sistem departamental de administraţie. în concordanţă cu actualele relaţii dintre aşezări. etc.4. F. în discordanţă cu actuala configuraţie a fluxurilor materiale şi umane. cu tradiţia şi cu potenţialul de dezvoltare al acestora. implementarea ei consfinţind situaţia de fapt. în raport cu actualul lor potenţial de polarizare.

Soluţia stă.3. F. Elemente de restrictivitate R. iar prin modelul propus se crează un decupaj administrativ optimal.1 Creşterea numărului nivelelor de administraţie publică locală ar putea spori aparatul administrativ. considerăm noi.10. fapt ce ar putea crea dificultăţi în relaţia dintre bugetul central şi bugetele locale. R. Se conturează inevitabil câteva areale critice reprezentate prin structuri de nivel departamental caracterizate prin tendinţe de fragmentare generate de relaţiile de competiţie stabilite între centrele administrative subdepartamentale. în stabilirea clară a nivelelor de descentralizare şi a celor de desconcentrare a serviciilor. II.9. una din condiţiile de bază pentru aderare. . bazate pe ierahizarea NUTS. Decupajul macroteritorial favorizează consolidarea şi amplificarea rolului unor metropole regionale care să poată prelua unele din funcţiile Capitalei pentru a le redistribui în teritoriu.F. prin implementarea decupajului propus ar asigura interoperabilitatea dintre sistemul administrativ românesc şi cele ale statelor din Uniunea Europeană. Nivelul regional este reprezentat prin structuri administrative de mărimi variate. R. mărind birocraţia. Trecerea la sistemul administrativ regional. principiul subsidiarităţii fiind neviabil fără o „reformă morală” a funcţionarului public.2. Apropierea de cetăţean a oricăror servicii necesită inevitabil investiţii şi deci costuri.

Caracterul omogen sau eterogen al populaţiei. dacă acesta nu este bine coordonat la nivel central. Pirineii sau Pamirul au funcţionat ca areale de separare. Anzii. Structurile de cooperare transfrontalieră Contradicţia dintre fragmentarea instituţională a teritoriului şi existenţa unor probleme transnaţionale care au impus un sistem unitar de abordare şi deci o colaborare transfrontalieră. Spaţiile situate de o parte şi de alta a unei graniţe au sau nu tendinţa de a evolua în acelaşi sens. dispus între Tibetul budhist şi subcontinentul indian. determinate de caracterul omogen al populaţiilor celor două zone frontaliere ce vin în contact. cu lăţimi ce variază între 30 şi 60 km. La rândul lor. Problemele care stau la baza dinamicii zonelor transfrontaliere derivă din gradul de armonizare al politicilor de dezvoltare a celor două zone frontaliere ce vin în contact. au făcut ca zonele transfrontaliere să prezinte particularităţi diferite. Intensitatea şi variaţia fluxurilor transversale cu caracter local au condus la individualizarea a două modele teoretice de zone transfrontaliere: Zone transfrontaliere caracterizate printr-o variaţie bruscă a fluxurilor. datorită unui amestec progresiv al populaţiei. constituind domenii ideale de trasare a graniţelor. cu un potenţial redus de locuire şi cu o infrastructură slab dezvoltată. între ele există legislaţii diferite care impun exigenţe diferite ale cadrului de cooperare. care se suprapun unor regiuni de inaccesibilitate naturală. îndeosebi a celor cu rol de polarizare locală şi regională. caracterizat printr-o variaţie tranşantă a fluxurilor umane şi materiale. zona transfrontalieră reprezintă spaţiul situat de o parte şi de alta a frontierei. Acest tip de cooperare trebuie să ţină seama că între cele două zone frontaliere se interpune o fâşie de graniţă şi de cele mai multe ori. ce imprimă fluxurilor transfrontaliere anumite particularităţi legate de intensitate şi structură. Identitatea spaţiului transfrontalier este prin urmare determinată de elementele de complementaritate şi omogenitate dintre cele două spaţii frontaliere.1. rezultat al . antecedentele istorice. Acestea se suprapun zonelor montane şi deşertice sau unor mari cursuri de apă. VIII. care determină tipul de zonă transfrontalieră. a creat premisele apariţiei unor noi tipuri de structuri de cooperare regională. Tipuri de zone transfrontaliere Într-o accepţiune largă. zona transfrontalieră gravitând către unul dintre statele coparticipante.Capitolul VIII – Globalizarea şi sistemul regional european. Zonele transfrontaliere. prezenţa sau nu a minorităţilor naţionale. a prezenţei minorităţilor de o parte şi de alta a graniţei. Elementele determinante ce stau la baza definirii spaţiului transfrontalier sunt date de structura şi configuraţia graniţelor de stat. Zone transfrontaliere în care fluxurile transversale variază lent. este reprezentat de procesul de fragmentare. care au favorizat sau limitat în timp fluxurile transfrontaliere. nu în ultimul rând. există riscul pierderii autorităţii. care au funcţionat de-a lungul timpului ca bariere în schimburile de populaţie şi în funcţie de care s-au conturat marile decupaje culturale ale lumii. cât şi de dispunerea nucleelor de convergenţă locală care determină orientarea acestor fluxuri. iar polarizarea vectorilor de cooperare transfrontalieră este condiţionată de dispunerea aşezărilor umane. tendinţă dată de politicile centrale şi locale faţă de acestea. suprapuse frontierelor statale: zonele transfrontaliere şi euroregiunile. Este cazul sistemului montan himalayan. principalul pericol ce poate afecta regiunile transfrontaliere. sau al Saharei care a acţionat ca barieră în răspândirea către sudul Africii a civilizaţiei arabe. Prin urmare. dar şi de situaţiile particulare din teren. gradul de dezvoltare al infrastructurii şi. graniţe relativ închise.

. BácsKiskun. în Revue Roumaine de Geographie. . Suceava Debrecen*. Arad. Cernăuţi Timişoara. Hunedoara. Szabolcs-Szatmar. a unor sisteme de aşezări bine individualizate şi a unor economii complementare. Sălaj. identitatea zonelor transfrontaliere fiind dată de modul în care frontierele au transgresat şi regresat de-a lungul istoriei. Ivano-Francovsk. HajduBihàr. Szolnok Krosno. de armonizare între acestea. Tarnow (1998) 14 Okres Ujgorod. ambele cu participarea a trei state: România. Deva. Euroregiunea Dunăre-Mureş-Tisa şi. Presov Ujgorod*. Arad. Lwow. Caraş-Severin. spaţii de sudură. 32). în condiţiile unui cadru natural favorabil. Przemysl. Oradea. Kosice. Bihor. Botoşani. Acestea devin din elemente de ruptură între două entităţi politice cu caracteristici diferite. mai recent. Lwow. Alexandrescu Valeria (1995). către structurile europene şi euro-atlantice. Frontierele interioare ale Uniunii Europene constituie un exemplu caracteristic în acest sens. Szolnok. Timişoara – Novi Sad – Szeged – Tübingen. The Carpathian Euroregion. p. Zonele transfrontaliere şi rolul acestora în formarea euroregiunilor. Heves.unor vechi raporturi de interacţiune stabilite în timp. cele cu Republica Moldova şi Ucraina. Botoşani.Euroregiunile de la graniţa de vest a României. Przemysl. Szolnok. Euroregiunea CARPATICĂ Ţări România Unităţi administrative Satu Mare. Baia Mare. Hunedoara Bèkés. Subotica Oradea Debrecen La graniţa estică a României au fost constituite două euroregiuni . Transfrontaliers in Europe. Maramureş. Rzeszow. Este şi motivul pentru care această zonă transfrontalieră a fost extinsă prin constituirea primelor euroregiuni cu participare românească: Euroregiunea Carpatică. cu particularităţi economice şi culturale specifice. Csongrad Vojvodina Bihor Hajdu-Bihàr Centre polarizatoare Satu Mare*. Tipuri de euroregiuni Analizând din această perspectivă zonele transfrontaliere cu participare românească. Czernowcie Timiş. Ivano-Francovsk. VIII. datorită extinderii blocului etnic românesc de o parte şi de alta a graniţei. 39. în vreme ce autorităţile de la Budapesta o privesc ca pe o punte de legătură cu comunităţile maghiare din Transilvania. Zalău. Euroregiunea Bihor-Hajdú Bihar. se poate afirma că în vreme ce zonele transfrontaliere din sud (româno-bulgară şi românosârbă) prezintă caracteristici mai apropiate de prima categorie. se încadrează mai curând în cea de-a doua. Miskolc Ungaria Polonia Slovacia Ucraina DUNĂRE – MUREŞ – TISA România Ungaria Iugoslavia BIHOR – România HAJDU BIHÁR Ungaria * sediul euroregiunii Surse: Deică P. Krosno*. Reşiţa. Szegéd Novi Sad. Republica Moldova şi Ucraina. Kecsemét. axată pe colaborarea dintre Oradea şi Debrecen (Tab. Proceedings of the Regional Conference of Geography Danube–Criş–Mureş Geoeconomical Space of Sustainable Development. Tabelul 32 . aceasta fiind privită de România ca o pe poartă de deschidere către Vest. Tot din a doua categorie se poate considera că face parte şi zona transfrontalieră româno-ungară.2. Caransebeş Békéscsaba. 3-13 *** (1999).Prutul Superior şi Dunărea de Jos. Rzeszow. Suceava Borsod-Ebauj-Zempléen. Tarnow Bardejov*.

Criteriile de clasificare a acestora. sunt: Factorii ce au determinat formarea euroregiunilor: Euroregiuni formate pe baza aglomeraţiilor urbane transfrontaliere: Regio Basiliensis. constituită pe baza cooperării dintre Belgia. Euroregiunea Dunărea de Jos. Euroregiunea Prutul Superior. Euroregiunea Saar-Lor-Lux etc. iar pe de altă parte ca una de fragmentare. Euroregiunea Mediterana Transpirineeană. consecinţă directă a tratatului secret de neagresiune germano-sovietic (Ribbentrop-Molotov). relativ stabilă. Euroregiuni formate pe baza structurii etnice unitare: Euroregiunea Carpatică. ce accentuează segregarea de o parte şi de alta a Prutului. Languedoc-Rousillon şi Midi Pyrénées. indusă de perspectiva de a deveni o frontieră. complementaritatea fluxurilor şi unitatea lingvistică constituind principalii lor factori de coeziune. Euroregiuni formate pe baza unor bazine marine sau lacustre exploatate în comun: Euroregiunea Pomerania. Dezvoltarea rapidă a industriei în perioada postbelică şi liberalizarea regimului vamal au contribuit la dezvoltarea unor aglomerări urbane care s-au extins peste limitele teritoriului naţional. reunind teritorii cu populaţie compact sau majoritar românească. constituite în general după 1990. Gradul de simetrie al dezvoltării economico-sociale a regiunilor frontaliere ce le compun: . structurate în general în lungul marilor coridoare de trafic paneuropean.R.S. cristalizate pe un fundament istoric comun. Prutul se conturează astfel pe de o parte ca o axă de integrare. în urma celei de-a doua note ultimative sovietice din 28 iunie 1940. cele de la graniţa germano-cehă etc. La aceasta se adaugă intensa locuire pe ambele maluri ale Prutului. a NATO şi Uniunii Europene. demersurile României de integrare în structurile de cooperare europeană şi euro-atlantică impun necesitatea securizării graniţei sale estice şi controlul fluxurilor migratorii pe această relaţie. Euroregiuni formate pe baza axelor de comunicaţie transfrontaliere: Euroregiunea Nord. Regio Genevensis. Regio Insubrica (Milano). structuri teritoriale create în scopul intensificării cooperării interregionale şi transfrontaliere. Apariţia lor este legată de intensa cooperare transfrontalieră din spaţiul vest-european. fapt ce impune un cadru specific cooperării transfrontaliere. rezultate prin agregarea unităţilor administrativ-teritoriale de prim rang. intrate în componenţa U. promovată de autorităţile comuniste de la Chişinău. aşezările dublete funcţionând ca relee de interconectare a celor două sisteme de aşezări. pe care le propunem în acest studiu. Primele euroregiuni au apărut la graniţele Elveţiei. pentru realizarea unui spaţiu coerent de dezvoltare economică. O altă categorie de euroregiuni. Dacă unitatea etnică constituie principalul liant al teritoriilor din stânga şi din dreapta Prutului ce alcătuiesc cele două euroregiuni. ce grupează regiunile Catalonia. Euroregiuni fomate pe baza oraşelor dublete: euroregiunile de la graniţa germano poloneză. socială şi culturală. Euroregiuni formate pe baza omogenităţii potenţialului natural: Euroregiunea Barents. ştiinţifică. sau Euroregiunea Saar-Lor-Lux (Saar-Lorena-Luxemburg). regiunea franceză Nord-Pas de Calais şi comitatul englez Kent.Coeziunea acestora se bazează în primul rând pe elementul etnic. Geneva (Regio Genevensis) şi Milano (Regio Insubrica). Euroregiunile constituie deci.S. La aceasta se adaugă linia politică dură. dată de continuitatea elementului etnic şi lingvistic la care se adaugă densitatea şi continuitatea locuirii pe ambele sale maluri. Exemple tipice în acest sens sunt Euroregiunea Nord. antiromânească. pe baza ariilor de polarizare a oraşelor Basel (Regio Basiliensis). reprezintă structuri macroteritoriale. nucleele urbane de polarizare transfrontalieră şi configuraţia graniţelor de stat constituind principalii factori generatori ai acestora.

prin poziţia sa geografică în interiorul continentului şi prin numărul mare de state învecinate – 9. cât şi în lungul fostei „Cortine de Fier”.3. existenţa vadurilor de trecere a determinat concentrări de populaţie pe ambele maluri. Astfel. Eagle Pass-Piedras Negras. Euroregiunea Data constituirii* 10. VIII. Constituite la începutul anilor ‟90. 33). sunt privite ca entităţi-tampon create cu scopul atenuării discrepanţelor teritoriale dintre Estul şi Vestul continentului. Euroregiunea Dunărea de Jos. Luxemburg şi Franţa. Tabelul 33 .Euroregiunile de la graniţa estică a Germaniei. la graniţa texano-mexicană (El Paso–Ciudad Juárez. Laredo-Nuevo Laredo. la graniţa germano-poloneză. Euroregiunea Pomerania etc. Presidio-Ojinaga. Continuitatea elementului etnic: Euroregiuni omogene etnic. Stralsund Malmö POMERANIA (Polonia-GermaniaSuedia) . Greifswald. ca urmare a favorabilităţii induse de condiţiile topografice locale. iar de cealaltă parte. Euroregiunea Prutul Superior. a atras în lungul frontierelor sale cea mai mare concentrare a euroregiunilor. acest tip de euroregiuni se caracterizează printr-o structură. atât în perimetrul zonei transfrontaliere vestice. Din perspectivă germană. de pe fluviul Congo (Bangui-Zongo şi Brazzaville-Kinshasa).Euroregiuni simetrice: formate din regiuni frontaliere cu grad de dezvoltare economicosocial şi tehnico-edilitar relativ similar (euroregiunile din spaţiul Uniunii Europene sau euroregiunile ce cuprind regiuni frontaliere din două sau mai multe ţări candidate la aderare): Euroregiunea Dunărea 21. pe baza vectorilor de cooperare transfrontalieră induşi de oraşele dublete. Exemplele sunt numeroase. Numărul de state ce le formează: Euroregiuni formate la graniţele a două state (formate pe baza extinderii a două regiuni transfrontaliere): Euroregiunea Bihor – Hajdu-Bihar. germano-cehă etc. conducând la apariţia aşezărilor dublete. constituind elemente importante ale integrării statelor central-europene în Uniunea Europeană. Euroregiuni asimetrice: formate prin asocierea unor regiuni frontaliere cu grad diferit de dezvoltare: euroregiunile de la graniţa germano-poloneză. acestea sunt văzute ca un cadru instituţionalizat pentru protecţia comunităţilor germane din Polonia şi Cehia şi pentru controlul fluxurilor migratorii din aceste ţări. Prenzlau. Euroregiuni formate la graniţele a patru sau mai multe state (macro-euroregiuni): Euroregiunea Carpatică. Euroregiuni formate la graniţele a trei state: Euroregiunea Dunăre – Mureş – Tisa. la graniţa cu Polonia şi Cehia (Tab. cu Olanda. Germania. Belgia. Euroregiunea Bihor – Hajdu-Bihar. Rio Grande City-Ciudad Camargo. Euroregiuni eterogene etnic. cu rol de polarizare locală sau chiar regională. Euroregiunea Giurgiu – Ruse etc.1991 Oraşe dublete (centre de polarizare a fluxurilor transfrontaliere) Ahlbeck – Swinoujscie Pomellen – Szczecin Angermünde – Chojna Centre de polarizare regională Szczecin Schwedt. Brownsville-Matamoros). organizare şi o funcţionalitate proprie.12. sau cele de pe linia Oder– Neisse. Aşezările dublete şi rolul acestora în structurarea vectorilor de cooperare transfrontalieră Separarea generată de arterele hidrografice a permis individualizarea unor nuclee de concentrare a fluxurilor transversale. Euroregiunile Prutul Superior şi Dunărea de Jos etc. însă caracteristice sunt cele de pe Rio Grande.

Rolul aşezărilor dublete în structurarea euroregiunilor de cooperare transfrontalieră Nucleele de concentrare demografică transfrontalieră funcţionează în timp ca embrioni de constituire a euroregiunilor. cu completări. Paris.10.1992 Küstrin-Kietz – Kostrzyn Frankfurt pe Oder – Slubice Guben – Gubin Forst – Olszyna Bad Muskau – Leknica Görlitz – Zgorzelec Zittau .Sieniawka Dresda – Děčin – Usti Frankfurt pe Oder Gorzów Cottbus Zielona Góra Jelenia Góra Bautzen Liberec Dresda 26.1992 (Germania-Cehia) ZENTRALES 26.05. pe baza relaţiilor existente în cadrul sistemelor de aşezări din unităţile administrativ-teritoriale limitrofe. fluviu care a constituit de-a lungul timpului atât o importantă axă de structurare a fluxurilor transversale. prin extinderea micului trafic de frontieră la nivel macroteritorial. care a favorizat fluxurile cu caracter longitudinal dintre Europa Centrală şi Bazinul Mării Negre.03.11. SEDES.1992 09..1992 Chemniz – Most Chemniz ERZGEBIRGE Most (Germania-Cehia) EGRENSIS 18. CNED. cât şi principala arteră de navigaţie fluvială.1992 ELBA 21. 181-211. p. Este şi cazul zonei transfrontaliere aferente sectorului românesc al Dunării.1992 Plauen – Karlovy Vary Leipzig (Germania-Cehia) Hof – Cheb Chemniz *Sursa: Wackermann G.11.FRANKFURT – SLUBICE (VIADRINA) (Germania-Polonia) SPREE – NEISSE BODER (Germania-Polonia) NEISSE / NISA / NYSA (Germania-Polonia-Cehia) 15. Mutations en Europe Médiane.08. . Rey Violette. Aquatias Christine (1997).

Budapesta. contribuind la conturarea unei activităţi economice specifice şi conducând la creşterea puterii de polarizare a unor oraşe-porturi. 2000). Braghină. unele capitale. poate cea mai caracteristică de acest tip de la graniţele României. încă de la constituirea Ţării Româneşti şi a Statului Bulgar. Propunere pentru o posibilă delimitare Dacă în cursul său mijlociu şi superior. Novi Sad. o zonă transfrontalieră de variaţie relativ bruscă a fluxurilor transversale. în pofida schimburilor fireşti de populaţii. Bratislava. Tabelul 34 . Un hotar natural bine individualizat. în unele cazuri chiar cu valoare de simbol (Viena. rolul unui hotar natural. Tisa. fluxurile comerciale dintre ţările balcanice şi restul continentului erau direcţionate aproape în totalitate pe relaţia Giurgiu-Ruse (Batchvarov. Importanţa acestui nucleu urban bipolar şi poziţia sa distinctă în cadrul axelor transfrontaliere românobulgare rezultă pe de o parte din mărimea şi importanţa celor două oraşe în sistemele urbane naţionale. Giurgiu-Ruse s-a impus de-a lungul timpului ca fiind cel mai important punct de legătură din sectorul dunărean al graniţei româno-bulgare. Excepţie au făcut câteva vaduri. Morava) care practic îi dublează debitul şi care în decursul istoriei s-a dorit a fi greu penetrabil. Belgrad). precum şi cu rolul unor oraşe ca puncte vamale (Tălângă. Funcţia de canalizare a fluxurilor transfrontaliere în sectorul dunărean al graniţei româno-bulgare se realizează prin intermediul aşezărilor dublete ce au un rol determinant pentru realizarea conexiunii dintre Europa Centrală. Între acestea. 1998). având funcţii de apărare. Studiu de caz: Euroregiunea Giurgiu-Ruse.Aşezările dublete din sectorul dunărean al graniţei româneşti şi categoriile de conexiuni realizate prin intermediul acestora Sistemul de aşezări dublete ŞVINIŢA – MILANOVAC ORŞOVA – TEKIJE DROBETA TURNU SEVERIN – KLADOVO (Porţile de Fier I) CALAFAT – VIDIN RAST – LOM BECHET – OREAHOVO TURNU MĂGURELE – NIKOPOL ZIMNICEA – SVIŞTOV GIURGIU –RUSE OLTENIŢA – TUTRAKAN CĂLĂRAŞI – SILISTRA Tipul de conexiune realizat Mic trafic de frontieră Mic trafic de frontieră Trafic rutier internaţional Mic trafic de frontieră Mic trafic de frontieră Mic trafic de frontieră Mic trafic de frontieră Mic trafic de frontieră Trafic rutier şi feroviar internaţional Mic trafic de frontieră Mic trafic de frontieră Euroregiuni Euroregiunea Dunărea 21 Euroregiunea GiurgiuRuse VIII. individualizate ca urmare a unor favorabilităţi induse de relief şi care s-au transformat cu timpul în coridoare de circulaţie transversală. Potenţialul de poziţie este determinat de situarea celor două oraşe pe axa de legătură dintre Bucureşti şi Peninsula Balcanică.4. componentă a coridorului de trafic ce leagă ţările . Astfel se explică faptul că înainte de 1989. constituind un element unificator. Acest ultim aspect se corelează şi cu procesul de conectare a porturilor la sistemele de transport pe uscat.Prezenţa sa a generat apariţia unei adevărate „centuri urbane” în partea sudică a ţării. explicat prin mulţimea afluenţilor pe care Dunărea îi primeşte în zona de convergenţă hidrografică din apropiere de Belgrad (Drava. Sava. S-a individualizat astfel. Dunărea străbate ţări şi oraşe. 34). iar pe de altă parte din unirea acestora prin singurul pod transdunărean existent până în prezent în sectorul graniţei româno-bulgare. sectorul său inferior a avut. Peninsula Balcanică şi Asia Mică (Tab.

discrepanţa fiind datorată structurii diferite a unităţilor administrative de nivel local din cele două ţări: dacă suprafaţa medie a unei comune româneşti este de 80. 35). 19. Santiere navale. 8. cu ramificaţii spre vestul continentului (Ungaria – Italia) şi spre nordul său (prin Polonia şi Ţările Baltice). Port maritim. 10. 15.27 kmp. Bulgaria şi România. 2. Pod. 6. fapt ce îi conferă. 9. Centrală atomo-electrică. Industria celulozei şi hârtiei. Combinate siderurgice. 3. La aceasta se adaugă Programul Noul drum al mătăsii (Traceca – coridor de transport Europa-CaucazAsia). reunind. În acest context geopolitic internaţional şi regional. Industria construcţiilor de maşini. 17. în afară de Georgia. Pod în construcţie. elaborat de Uniunea Europeană şi sprijinit de S. Tabelul 35 – Unităţile administrativ-teritoriale ce alcătuiesc Euroregiunea Giurgiu-Ruse şi distanţele faţă de nucleele polarizatoare Prundu Gostinu Băneasa Mihai Bravu Daia Oinacu Frăteşti GIURGIU (km) 36 21 19 35 12 11 9 Izvoarele Stăneşti Slobozia Putineiu Vedea Gogoşari Găujani 23 12 6 20 20 24 28 RUSE (km) Slivo-Pole Vetovo Pârgovo Ţap Kaloian Dve Moghili Borovo 19 35 10 36 31 45 . 4. 18. din perspectivă românească. dintre care 14 româneşti şi 6 bulgăreşti. Conexiuni transfrontaliere. o importanţă de prim ordin pentru colaborarea transfrontalieră româno-bulgară. Hidrocentrale. unităţile administrativ-teritoriale de rang comunal care gravitează către cele două oraşe. 7. zonă în care Rusia avea. Au fost selectate astfel în total 20 de comune. Delimitarea acesteia a fost realizată pe baza ariilor de polarizare urbană. Industrie chimică şi petrochimică. nici unul dintre celelalte state nu are ieşire directă spre Occident. printr-un proiect de parteneriat la nivelul autorităţilor locale din cele două oraşe.europene de Asia Mică şi Orientul Apropiat. a fost iniţiată constituirea Euroregiunii GiurgiuRuse. Aşezări dublete pe cursul inferior al Dunării 1. pe baza distanţelor pe căile rutiere de acces. cele bulgăreşti (obstina) sunt de circa 6 ori mai mari. Centrală atomoelectrică în construcţie.. până nu demult. 16. ce are ca principal obiectiv exploatarea şi transportul imenselor zăcăminte de hidrocarburi din Marea Caspică. 14. Port fluvial. Centru de extragere a minereurilor cuprifere. 11. Asia Centrală şi Caucaz. având în medie 466 kmp (Tab. 12. 5. Port fluviu-maritim. Traseele alese tind să ocolească Federaţia Rusă şi Republica Belarus.A.U. un cvasimonopol şi unde. Aeroport. 13. Frontiere terestre. prin Turcia. Termocentrale. Fabrică de ciment.

fiind incontestabil. In plus situarea în apropiere de Bucureşti. In sectorul frontalier românesc. se poate afirma că spaţiile transfrontaliere reprezintă domenii extrem de sensibile şi vulnerabile la schimbările geografice. la rândul lor. posibilităţi reduse de reconversie profesională şi cu o infrastructură slab dezvoltată ar putea atrage cu timpul investiţii. Euroregiunea Giurgiu-Ruse Teritorii urbane: 1. de fluxuri globalizante. euroregiunile devin din ce în ce mai mult structuri teritoriale cu o personalitate proprie. extins până la Dunăre. culturali. . dar într-o zonă profund rurală. 2. cele 14 comune româneşti şi 6 bulgăreşti aflându-se la distanţe relativ mici faţă de cele două nuclee urbane putând forma cu timpul o zonă metropolitană funcţională. economici. Dezavantajele constau în resursele financiare limitate ale comunităţilor locale implicate. 4.Avantajele acestei delimitări constau în funcţionalitatea structurii teritoriale rezultate. Teritorii rurale: 3. nefiind vorba de structuri administrative de nivel departamental. Intensificarea fluxurilor transfrontaliere ca urmare a urbanizării şi industrializării unifică spaţii altădată divizate politic şi economic. caracterizată printr-o rată ridicată a sărăciei. contribuind la revitalizarea zonei şi transformând-o într-un hinterland al Capitalei. demografici şi politici specifici. In sectorul frontalier bulgaresc. geografici. istorici. Ca o concluzie generală. In sectorul frontalier românesc. succesul euroregiunilor din centrul continentului delimitate după raţiuni similare. identitatea lor fiind rezultatul asocierii unor factori etnici. In sectorul frontalier bulgaresc. Ele pot fi însă corectate prin implementarea unei autonomii locale viabile şi funcţionale la nivel comunal. generate de fluxuri transfrontaliere şi promotoare.

BIBLIOGRAFIE
Baguenard, J. (1980), La décentralisation territoriale, Presses Universitaires de France, Paris Barré, A. (1994), Frontières naturelles, frontières artificielles et circulation en Europe, în Hommes et Terres du Nord, 2-3, p. 71-81 Batchvarov, M. (1998), Les fonctions changeantes des frontières bulgares, în Revue Géographiques de l‟Est, XXXVIII, 4, p. 151-157 Bădescu, I., Dungaciu, D., colab. (1995), Sociologia şi geopolitica frontierei, I-II, Ed. Floarea Albastră, Bucureşti Benedek, J. (2004), Amenajarea teritoriului şi dezvoltarea regională, Ed. Presa Universitară Clujeană, Cluj-Napoca Benkö, G., Lipietz, A., edt. (1992), Les régions qui gagnent. Districts et réseaux: les nouveaux paradigmes de la la géographie économique, Presses Universitaires de France, Paris Bécart, A., Brodaty, S. (1998), La coopération transfrontalière et le dévelopement local, în Hommes et Terres du Nord, 1, p. 35-43 Bertrand, M. J. (1974), Géographie de l’administration. L’impact du pouvoir exécutif dans les capitales nationales, Ed. M. Th. Génin, Librairies Techniques, Paris Blazek, M. (1968), Analyse de la régionalisation administrative, Academia Cehoslovacă de Ştiinţe, Institutul de Geografie din Brno, Brno Bodocan, V. (1997), Geografie politică, Ed. Presa Universitară Clujeană, Cluj-Napoca Bodocan, V. (2001, a), Etnie, confesiune şi comportament electoral în Transilvania, Presa Universitară Clujeană, Cluj-Napoca Bodocan, V. (2001, b), Territory and Cultural Identity in Historic Transylvania, în vol. Chosen Problems of Political Geography at Central Europe, Wydawnictwo Universytetu Gdanskiego, p. 15-27 Bonnet, J., Tomas, F. (1989), Centre et périphérie. Eléments d’une problématique urbaine, în Revue Géographique de Lyon, 64, 1, p. 3-12 Boniface, P. (1999), Valori permanente, valori de ocazie. Pericolul proliferării statelor, în Timpul în 7 zile, 26 ian - 1febr., p. 15-16 Bourjol, M. (coord.) (1995), Intercommunalité et développement du territoire, Librairie Generale de Droit et de Jurisprudence, Paris Breton, R. (1989), L’art de tracer les frontiers, în Annales de Géographie, p. 102-103 Brongniart, Ph. (1971), La région en France, Librairie Armand Colin, Paris Brunet, R., Eckert, D., Kolossov, V. (1995), Atlas de la Russie et des pays proches, Ed. Gip Reclus, La Documentation Française, Montpellier Călinescu, A. (1938), Spiritul noului regim administrativ, în Enciclopedia României, II, Bucureşti, p. 3-5 Chauprade, A., Thual, Fr. (2000), Dictionnaire de géopolitique, Ellipses, Paris Ciechocincska, Maria (1993), L’evolution de la notion de région en Europe Centrale et Orientale, în Espaces et Sociétes, 70-71, L‟Harmattan, Paris, p. 93-112 Claval, P. (1978), L’Espace et pouvoir, Presses Universitaires de France, Paris Cocean, P. (1997), Ţara (the land) – a typical geographical region of Romania, în Revue Roumaine de Géographie, 41, Ed. Academiei Române, p. 41-50 Cocean, P., Ciangă, N. (1999-2000), The „Lands” of Romania as mental spaces, în Revue Roumaine de Géographie, 43-44, Ed. Academiei Române, p. 199-206 Cocean, P. (2002), Geografie regională, Presa Universitară Clujeană, Cluj-Napoca Dalmasso, E. (1978), Evolution des disparités régionales entre capitale, métropoles et reste du pays, în Bulletin de l’Association de Géographie Français, 55, 454-455, p. 233-238 Dayries, J. J. (1978), La régionalisation, Presses Universitaires de France, Paris Deică, P. (1998), Transnistria în jocul geopolitic al Rusiei, în Timpul în 7 zile, 28 iulie-3 august Di Méo, G. (1998), Géographie sociale et territoires, Nathan-Université, Paris Ditter, J. G., Holz, Jeanne-Marie, Lepesant, Gilles, Sanguin, A. L., Schulz, J. (1997), Récomposition de l’Europe Médiane, Sedes, Paris Duby, G. (1995), Atlas historique, Ed. Larousse, Paris

Dumolard, P. (1980), Le concept de région: ambiguités, paradoxes ou contradictions, în Travaux de l’Institut de Géografie de Reims, 41-42, Reims Durand, E. V. (1994), Les collectivités territoriales en France, Hachette, Paris Enyedi, G. (1992), Urbanisation in East Central Europe: Social Process and Societal Responses in the State Socialist Systems, în Urban Studies, 29, 6, p. 869-880 Fejtö, F. (1997), La fin des démocraties populaires. Les chemins du post-communisme, Ed. du Seuil, Paris Fourcher, M. (coord.) (1993), Fragments d’Europe, Fayard, Paris Fremont, A (1980), L’espace vecu et la notion de région, în Travaux de l’Institut de Géographie de Reims, 41-42, Reims Garnier, Jacqueline-Beaujeau (1987), Régions, villes et amenagements, Centre de recherche et d‟etudes sur Paris et Ile de France, Paris Gaunard, Marie-France (1998), Réflexion sur une strategie d’organisation territoriale des espaces urbains frontaliers: agglomération ou réseaux de villes transfrontaliers dans l’espace Saar-LorLux?, în Hommes et Terres du Nord, 1, p. 17-24 Giurcăneanu, C. (1983), Statele pe harta lumii, Ed. Politică, Bucureşti Glon, E., Codron, Valérie, Gonin, P., Gregoris, Marie-Thérèse, Renard, J. P. (1996), Le développement local au service de la géographie?, în Bulletin de l’Association de Géographie Français, 73, 4, p. 447-456 Gonin, P. (1994), Régions frontalièrs et développement endogène: de nouveaux territoires en construction au sein de l’Union Européenne, în Homme et Terres du Nord, 2-3, p. 61-70 Grime, K., Kovásc, Z. (2000), Changing urban landscapes in East Central Europe, în vol. East Central Europe and the Former Soviet Union. Environment and Society, Arnold, London Groza, O. (1999-2000), Polarisation territoriale et organisation administrative en Roumanie. Le chaînon manquant: le niveau régional, în Revue Roumaine de Géographie, 43-44, Ed. Academiei Române, p. 19-34 Groza, O. (2001-2002), Maillages officiels et identités territoriales officieuses en Roumanie, în Actes du Séminaire „L’identité européenne en question”, CNRS-UMR, Géographie-Cités, Paris Groza, O. (2002), Polarisation territoriale et organisation administrative en Roumanie. The missing link: le niveau regional, în vol. Moldova – populaţia, forţa de muncă şi aşezările umane în tranziţie, Ed. Corson, Iaşi, p. 77-87 Gruber, K. (1999), Regionalism, state naţionale, integrare europeană: perspective vest-europene şi central-europene, în Altera, 10, Târgu Mureş Gruia, I. V. (1929), Necesitatea regiunii în organizarea administrativă, în Revista de Drept Public, 1, Bucureşti Guichonnet, P., Raffestein, C. (1974), Géographie des frontières, Presses Universitaires de France, Paris Gumuchian, H. (1991), Répresentations et aménagement du territoire, Anthropos, Economica, Paris Heffner, K. (1993), La hiérarchie de l’administration publique en relation avec la transformation des collectivités locales en Pologne, în Bulletin de la Société Languedocienne de Géographie, 26, 23 Helin, R. A. (1967), The Volatile Administrative Map of Rumania, în Annals of the Association of American Geographers, 57, 3, p. 481-502 Hoerner, J. M. (1993), Autour de la fonction sociale de la frontière, în Espaces et Sociétes, 70-71, L‟Harmattan, Paris, p. 157-164 Horga, I., Brie, M. (2000), Perspective historique sur les structures régionales et fonctionnelles en Roumanie, în Revista Română de Geografie Politică, II, 2, Ed. Universităţii din Oradea, Oradea, p. 55-72 Huntington, S. (1997), The Clash of Civilization and the Remaking of World Order, Simon & Schuster; Ed. Antet, Oradea, 1998 (în limba română) Ianoş, I. (1987), Oraşele şi organizarea spaţiului geografic, Ed. Academiei, Bucureşti Ianoş, I. (1993), Spre o nouă bază teoretică a regiunii geografice, în Studii şi Cercetări de Geografie, XL, Ed. Academiei Române, p. 167-174

Ianoş, I. (1995), Stabilitate şi schimbare în sistemul urban românesc, în vol. Populaţia României. Evoluţii şi perspective, Comisia Naţională de Statistică, Bucureşti, p. 71-79 Ianoş, I. (2000, a) Sisteme teritoriale. O abordare geografică, Ed. Tehnică, Bucureşti Ianoş, I. (2000, b), Towards an Analysis Methodology of the Conflict Potential Areas. Starting from Romanian Realities, în Revista Română de Geografie Politică, II, 2, Ed. Universităţii din Oradea, Oradea, p. 5-15 Ianoş, I. (2000, c), România, spectator al proceselor de globalizare şi fragmentare?, în vol. Regional Conference of Geography „Regionalism and Integration”, Timişoara, Tübingen, Angers, Ed. Brumar, p. 13-24 Ianoş, I. (2000, d), Integration and Fragmentation Process in Urban Systems, în vol. Integrated Urban Systems and Sustainability of Urban Life, International Geographical Union, Commission on Urban Development and Urban Life, Ed. Tehnică, Bucureşti, p. 67-76 Ianoş, I. (2003), Differential urbanisation in Romania, în vol. The 5-th Edition of the Regional Conference of Geography „Geographic Researches in the Carpathian-Danube Space”, 2002, Ed. Mirton, Timişoara, p. 13-34 Ianoş, I., Ungureanu, Al., Grimm, F. D. (1996), Grundzuge der Stadtgeographie und des Stadtesystems Rumaniens, în Stadte und Stadtesystems in Mittel-und Sudosteuropa, Institut für Landerkunde, 39, Leipzig, p. 172-226 Ianoş, I., Humeau, J. B. (2000), Teoria sistemelor de aşezări umane, Ed. Tehnică, Bucureşti Ianoş, I., Popescu, Claudia (1997), Organizarea spaţiului la nivel de microscară, în Buletin Geografic, I, Bucureşti, p. 41-45 Ianoş, I., Popescu, Claudia, Tălângă, C. (1996), Repartiţia geografică a unor grupuri sociale marginale din România, în Studii şi Cercetări de Geografie, XLII, Ed. Academiei, Bucureşti, p. 13-22 Ianoş, I., Tălângă, C. (1994), Oraşul şi sistemul urban românesc în condiţiile economiei de piaţă, Institutul de Geografie, Academia Română, Bucureşti Ianoş, I., Tălângă, C., Ugron, Al., (1992), Analiza geografică a fostelor reşedinţe de judeţ din România, în Studii şi Cercetări de Geografie, XXXIX, Bucureşti, p. 3-10 Ilieş, Al. (1998), Etnie, confesiune şi comportament electoral în Crişana şi Maramureş (sfârşitul sec. XIX–sec. XX). Studiu geografic, Ed. Dacia, Cluj Napoca Ilieş, Al. (1999), Elemente de geografie politică, Ed. Universităţii din Oradea, Oradea Ilieş, M. (1999), „Ţările” – regiuni geografice specifice ale României, în Revista Română de Geografie Politică, I, 1, Ed. Universităţii din Oradea, Oradea, p. 44-49 Ilieş, M., Ilieş, Al. (1999), Emergenţa şi evoluţia istorică a „ţărilor” de pe teritoriul României, în Revista Română de Geografie Politică, I, 1, Ed. Universităţii din Oradea, Oradea, p. 93-97 Ionaşcu, Gh. (2002), Amenajarea teritoriului, Ed. Fundaţiei România de Mâine, Universitatea „Spiru Haret”, Facultatea de Arhitectură şi Urbanism, Bucureşti Iordan, I. (2003), România, încotro ? Regionalizare, Cum ? Când ? Structuri administrativ-teritoriale în România, Ed. CD Press, Bucureşti Iordan, I., Bugă, D. (1984), Forme de organizare teritorial-administrativă, în Geografia României, II, Ed. Academiei, Bucureşti, p. 26-29 Iordan, I., Rey, Violette (1993), La carte administrative de la Roumanie d’avant guerre: probable ou impossible retour?, în Bulletin de la Société Languedocienne de Géographie, 116, 3-4, Montpellier Iordan, I., Alexandrescu, Valeria (1996), Consideraţii geografice privind reorganizarea administrativă a teritoriului României, în Revista Geografică, II-III, Institutul de Geografie, Academia Română, p. 118-121 Iordan, P. (1998, b), Regionalization and Descentralization in Romania – opportunites and obstacles, în vol. Romania: Migration, Socio-Economic Transformation and Perspectives of Regional Development, Sudösteuropa-Studie, 62, München Juillard, E. (1962), La région: essai de définition, în Annales de Géographie, 387, Paris Kinder, H., Hilgemann, W. (2001), Atlas de istorie mondială, Enciclopedia Rao, Bucureşti Kleinschmager, R. (1998), Reflexion sur les frontières étatiques intérieures de l’Union européenne, în Revue Géographique de l’Est, 4, Lyon

J. H. Les régions (trans)frontalières et les eurorégions en Europe. p. 581-585 Olteanu. Koncepje teoretyczne a rzeczywistość. Kleinschmager. Ed. în Dreptul. Masson. în Annales de Géographie. Ianoş. P. L’Europe Médiane en question. Lublin Moreau. Regionalizacja administracyjna III rzeczypospolitej. Frontière et village. Provocarea autonomiei – „frontiera internă”. Violette. (1998). Paris Labasse. p. (1999). L’Espace géographique des villes. All Beck. (1995). Maillages géographiques de la Roumanie. Ed. Flammarion. Relevant Mapping Communication for Relevant Territorial Information. J. Autonomia locală şi integrarea europeană. N. Montpellier. (1935). 42-55 Racine. Wydawnictwo Uniwersytetu „Marii Curie-Sklodowskiej”. Oxford. Timişoara. La Découverte. I-IV Rey. Bucureşti Obradovic. l‟Harmattan.. 21-28 Rey. Bucureşti Miliukov. (1972). Paris Roncea. S. în Studii istorice. 1-2. Violette (1989). (1997). Ed. Dilemmes et défis. M. în Hommes et Terres du Nord. p. Racines des évolutions transfrontalières en Europe centrale. Régions et pouvoirs régionaux en Europe de l’Est et en URSS. L. (coord.) (1995). Herman. 2002. în vol.. Autour de la fonction sociale de la frontière. Ed. (1971). J. (2003). (2001). (1993). Pour une synergie multistrates. Bucureşti Oroveanu. P. L. p. Academiei Române. în Euxin. (1967). Eisenmann. 33-34. Y. (1981). Frontière et structures économiques. La Documentation Française. Autonomia locală în România. Violette (1987). 179-209 . Marie-Claude (1984). Le géographie et les frontières. L. J. IGUL. Pour une géopolitique du territoire. Bucureşti. Ungureanu. CD-ROM şi volum. 55-65 Popescu. Paris McLean. I. X. p. Administration régionale. XXIX. Librairie Ernest Leroux. R. Groza. în Geographica Timisensis. (1998). Ed. Genève Maurel. Regionalisation Model of Vojvodina in Serbia. 11-e éd. Paris Miszczuk. L.Kosinski. Anthopos. în Revue Roumaine de Géographie. I – II. Reclus. 70-71. le maillage politico-administratif. 42. Ed. (1987). Intégration territoriale et crise spatiale dans les pays de l’Europe de l’Est. 3. J. Mirton. Octavia. Centralizare şi descentralizare în administraţia publică. Ed. A. Şt. (1986). L’organisation de l’espace. Univers Enciclopedic.. România. (coord. Rey. J. E. (2003). C. CNRS-Libergéo. Seignobos. B. D. Al. Ed. Ştiinţifică şi Enciclopedică. (1995). Structuri politico-teritoriale româneşti în spaţiul carpato-danubiano-pontic. Bucureşti Popa. Géographes. La décentralisation administrative. Organizarea administrativă şi sistematizarea teritoriului R. All Beck. P. Ed. Paris Lacoste. C. 12. Atlas de la Roumanie. Les territoires centre-européens.) (2001). Universitatea de Vest. Paris Renard. p. A... The 5-th Edition of the Regional Conference of Geography „Geographic Researches in the Carpathian-Danube Space”. p. în Hérodote. 330-343 Polivka. 103-117 Popa. Ed. (1998).. în Revue Géographique de l’Est. Note sur l’assise locale d’une frontière politique. Paris Reynauld.S. P. Cauvin. Le rôle de la hiérarchie des centres régionaux et locaux dans les développement et l’aménagement du réseau urbain. p. Presses Universitaires de France. p. Paris Reymond. Maria (2000). (1985). (1998). în Espaces et Sociétes. L’Europe des régions. Dalloz. Dictionnaire de géopolitique. (1999). în Bulletin de la Société Languedocienne de Géographie. J. 1-2. Bucureşti Preda. Colette. Paris Renard. 9. Războiul logistic şi armele sale în Europa Centrală.) (1998). Dicţionar de politică. 2. (1997). Ch. Société. T. Lausanne Raffestein. Paris Mahon. départamentale et municipale. 25. Paris Rey. Ed. Timişoara. Dynamique du territoire. în Geographica Polonica. (1988). Elements de géographie volontaire. 21. Violette (coord. M. (1991). Paris Neguţ. Histoire de Russie. H. Pătroescu. La Découverte-Syros. G. espace et pouvoir. Bucureşti Pais de Brito. 157-164 Rayvanyi. ISOGEP. 2. Librairie Droz. 189-202 Labasse. Flammarion. J. p. Les eurorégions.

The Economic Reseach Institute Stockholm School of Economics. p. Geopolitica. Geographia. 2000. p. Academia Română. Evolution of the Administrative-territorial division of Romania during 20-th century. I. The 5-th Edition. Evaluarea impactului generat de posibila revenire la organizarea administrativteritorială interbelică asupra sistemului urban din România. V.. L’Euroregion. (1963). în Revista Geografică. Librairie Armand Colin. p. Regional perceptions of marginality in the Carpathian Euroregion. Bucureşti. (1930). România şi Europa regiunilor – premise pentru o viitoare integrare. p. Euroregiunea Giurgiu-Ruse. Presiunea antropică asupra spaţiului geografic şi organizarea administrativteritorială a României. Ed. 2002. H. Bucureşti Stanczyk. Stockholm Rougier. I. 1. J. p.. p. H. (1990). 28. Oradea-Gdansk. 85-92 Săgeată. Bucureşti. Angelika (2003). p. p. L. 61-68 Săgeată. (1969). (coord. (2001). C. R. Craiova. Regional Cooperation in Trans-border Aspect. în Revista Română de Geografie Politică. 61-69 Săgeată. 2-3. II. 1-2. Nation. 158-166 Săgeată. Critical geographical regions. Caracterizarea regiunilor din R. Timişoara. p. Dacia. în Forum Geografic. Paris Siegfried. 348-349 Savey. 4. R. 1. Model de optimizare. Evoluţia organizării administrativ-teritoriale a României în perioada interbelică (1918-1940). M. în Analele Universităţii Oradea. N. Wydawnictwo Universytetu Gdanskiego. (1999. territoires et échanges dans les Balkans dans la perspective de l’intégration européenne. (1997). IX. Asociaţia de Geopolitică „Ion Conea”. Ed. régions transfrontalières et/ou pionnieres. Ed. 435-446 Stahl. VII. Leipzig Surd. p. Les Etats Units d’ aujourd’ hui. Structurile urbane de tip socialist – o individualitate geografică ?. Institutul de Geografie. Oradea. 2002. Corrigan. of the Regional Conference of Geography „Geographic Researches in the Carpathian-Danube Space”. în Bulletin de la Société Languedocienne de Géographie. în vol. Noua Alternativă. (2000). R. Some changes in demographic behavior of cities population in Slovakia during the years 1980-2000. Cluj-Napoca Tarkhov. De la notion de région à celle d’euroregion. în „Terra”. Organizarea administrativ-teritorială a României. Ed. A. Universităţii din Oradea. (1997).. Bassand. în vol. 47. A Geography of Social and Economic Change Since Independence. Bucureşti . p. Ed. p. în Chosen Problems of Political Geography at Central Europe. 49-56 Tălângă. Un demers transdisciplinar în geografia umană. Bordas. Régions frontalières. (1991). Academiei. Mirton. 394-396 Roux. Ed. Suzanne (1994). 227-235 Săgeată. P. Ştiinţifică. Consideraţii privind evoluţia funcţională a oraşelor-porturi dunărene. Paris Sanguin. în GeoPolitica. (2001). P. J. p. c). XXXV. J. Marcela (2003). 30-37 Săgeată. R. 171-174 Serryn. (2001). D. A. 85-91 Şimandan. 76. Structuri de cooperare transfrontalieră. p. Atlas Bordas géographique. l‟Harmattan. II. în Beiträge zur Regionalen Geographie. 93-104 Seguy. Ed. Ed. Braghină. vol. Leresche. P. (2003). 79-84 Stern. Frontières. Fundamentele culturale ale modelului american. Institutul de Geografie. a). 11-18 Suli-Zakar. p. partea a II-a. p.. (2000). 2 Saez. în Studia Universitatis „Babeş-Bolyai”. Universităţii din Oradea. Gouvernance métropolitaine et transfrontalière. Bucureşti. Top Form. în Hommes et Terres du Nord. S. R. 87-89 Tămaş. în Annales de Géographie. R. Europas. Geografie. XXX (L). în Revista Română de Geografie Politică. I. I. Ed. M. etat et territoire: une géographie politique. Universităţii din Oradea. XII.. (2003. Ed. Române. C. Action publique territoriale. R. în Monografia geografică a R. (1998). (1999). R. 2. Universitaria. 2. Political Geography Studies in Central and Eastern Europe. (1984). Nedea. 1. în Revista Geografică. Urbanization in Romania. în Bulletin de l’Association de Géographie Français. S. 3. (1998). Paris Švecová. Cluj-Napoca. un espace economique en construction?. P. p. Organizarea administrativ-teritorială. în Territoire en mutation. P. H. Bucureşti. (2002). 140-149 Săgeată. Română ca raioane economice. (2000). (1995).) (1989). Ed. G.Ronnais.

J. Atlasul Republicii Moldoveneşti Nistrene. (1946). 55-66 Ziller. în Analele Universităţii „Al. Regionalism. Tiraspol *** (2001). în Bulletin de l’Association de Géographes Français. Milano Verhasselt. a). în Revista Română de Geografie Politică. p. Le vécu transfrontalier et ses répercussions. (1995). Ed. Al. 5. 67. a III-a. Universităţii din Oradea. 2003. Bucureşti Watson. 151 din 15 august 1998 privind dezvoltarea regională în România. Bucureşti *** (1997. în România Liberă. Administrations comparées. Montpellier *** (1995. Les régions géographiques du territoire de la Roumanie. Romanian Institute of International Studies. V. Concepts and approaches at the turn of the Century. (1991). Academiei Române. (1982). în Revue Géographique de l’Est. (1987). propusă de Convenţia Democrată. 1. a). Lege privind aprobarea Planului de amenajare a teritoriului naţional. Ungureanu. Bucureşti . Oradea. 19-25 Vermenten. p. 1.. 408. (1990). Norwegian Institute of International Affairs. X. Atlas départamental de la France. G. XXVII. în Monitorul Oficial al României. în Monitorul Oficial al României. Cuza”. sistema territoriale soustenabile. Irina. Carta Verde. II-c. Mursia. (1969). p. 1-2. p. Paris *** (1992). Montchrestein. Paris *** (2000). în Revue Géographique de l’Est. b). W. Longman Wackermann. în Revue Roumaine de Géologie. a). Politica de dezvoltare regională în România. Les échanges interculturelles dans les espaces transfrontaliers. C. Donisă. p. 256. A.. Bucureşti *** (1993. Vécu et comportement transfrontalier. Territorial Division in Poland and Romania after the Second World War. Reorganizarea administrativ-teritorială a ţării. J. G. I. The United States. XXXI. La perception de l’espace transfrontalier. Herbst. 2. 3-4. J. Vécu et comportement transfrontalier. XIII. Bucureşti *** (1998. s. The organization of local and regional government in the European Community. (2003). 347-356 Wackermann. The New Administrative-territorial Organization of Romania. Bucureşti.Tufescu. Iaşi Vallega. Géophysique et Géographie. XL-XLI. în Bulletin de la Société Languedocienne de Géographie. Guvernul României şi *** (1998. b). Luxembourg *** (1993. Evoluţia descentralizării administrative în România. Géographie. La regione. Yola (1987). V. Ed. H. Sociétés et aménagements face aux disparités transfrontalières. Changements administratifs et territoriaux dans la Nouvelle Europe. Supliment editat de Societatea „R”. I.. în Revue Géographique de l’Est. 89-98 Wendt. Secţiunea a IV-a – Reţeaua de localităţi. Larousse-Bordas. 1-2. 5-17 Wackermann. G. Legea nr. 116. 25-37 Ungureanu. p. b). 13. (1994-1995). Les systèmes politico-administratifs de l’Europe des Douze. ed. Judeţele. (1993).

This was the substrate of Valev‟s theory of superstate complexes advanced in the early 1960s. The beginning was made in June 1956. a nucleus open to other states and tempting them to adhere to it. when Polish workers from Poznan rose under the slogan of “bread and freedom”. Their integration .U.economic (CMEA-based). In view of it. forming kind of a buffer zone to Western Europe. among others. historical and politicalmilitary (Germany). economic-statistic (Denmark. Spain). that have been piling up over the past 35 years. the administrative pattern of the states is based on a rationale that has shaped distinct particularities for the ensuing administrativeterritorial entities. the elaboration of a model to optimise the country‟s administrative-territorial map in keeping with the E. was to make this superstate complex viable. With Romania joining the European and Euro-Atlantic cooperation structures and in the light of the dysfunctions shown by the present administrative-territorial organisation. The model relied essentially on economic growth through hypertrophic industrial development. Whether federal. Poland and Hungary. the promotion of the working class and on defence-related investment. which in 1945 had already been experimented in the USSR for 25 years. The Romanian and the Bulgarian economies were to specialise in the production of raw materials and semifabs. unitary or regional. the steadily by depleting living standard and growing interference of the political into the social life. natural evolutions. economic integration was to be achieved by having the countries specialise in certain branches and bring them together into macro-territorial complexes. which have changed the course of some sttlements to the benefit of others. studyng these criteria should be a first priority. But. Its distinctive place is determined by subjective factors. triggered a chain of revendicative actions both on the social and the political planes. with the Soviet Union playing the leading role. the “first-liners”. The heterogeneous character of Europe‟s administrative structures derives from their genesis and evolution. That means outside involvement in space organisation to the detriment of self-organisation. One such complex was the Lower Danube. political and military (under the Warsaw Treaty). Czechoslovakia. historical and ethnical-minority (Italy. Other notable events were the split in the Soviet-Albanian relations and the . the latter being the outcome of the permanent tendency of territorial systems to rebalance from exogenous factors-induced dysfunctions. I have distinguished several types of political-administrative regionalisations within the E. within an autarchic framework connected with the then global economic constraints. countries: administrative (France). Greece). conceived to include the former socialist states. claiming a country‟s right to find its own domestic development road. is a topic of debate. That model was deemed appropriate for the states just fallen under Soviet influence after the Yalta Conference.U. one finds traces of the Soviet-based model of planning. Looking at the structure and organisation of the Central and East-European space. Noteworthy is the Romanian political Declaration of April 1964. with highlight on industry. massively backed by the presence of Soviet troops in most of these countries. According to that theory. on the heavy industry in particular.ABSTRACT MODELS OF POLITICAL-ADMINISTRATIVE REGIONALISATION OF THE TERRITORY The functional typology of human sttlements is shaped. followed by similar events in Hungary in the Fall of 1956. Therefore. linguistic (Belgium). such as the political-administrative decisions. and the “Spring of Prague” in 1968. voluntary-based cooperation (Great Britain) etc. or reverted them from their normal. and become major outlets for the high-processed items of East Germany. by the politicaladministrative function. regionalisation criteria.

What shaped a new. But. or the Kosygin Reform of 1966. some regions were dismantled. That policy differentiated the East European countries and its effects are felt to this day. fragmented into many departments formed and developed under different previous social and political conditions. we have attempted to work out an optimal model for the administrative organisation of Romania‟s territory by proceeding from the distance between communal seats and the town towards which they gravitate. should be given careful consideration. 1925) and of association of the counties by regions (under the laws of 1929 and 1938). Lately. at the July 1968 Warsaw Pact Meeting Brezhnev would put forward the limited sovereignty concept for the Eastern countries. Central Transylvanie. The outcome of this equalising development policy was the fast-going industrialisation of some medium or small urban centres with a poor socio-economic infrastructure. and the relations of subordination or competition amongst towns is also discussed. the real substrate of their aggregation into the “superstate complex” of the Lower Danube and cooperation within the CMEA or Warsaw Treaty schemes. plasă) were dismantled. . the collective-based development of agriculture. restrictive migration to large cities impeding their advancement. Oltenia and SW Muntenia). Although relatively short. as well as the degree of their oversizing as against the second-inrank town (1930-2002) emphasized the existence of some critical areas. In view of it. or on the disparities in the structure of the present counties and of the economic and social fluxes going on at the local level of the settlement systems. In view of the above. autarchy and split with the West and the ambitious programmes of economic and social development and modernisation. by earmaking investments to the newly-established administrative centres. that interval marked a turbulent period for the administrative system which strived to adjust to a politicised organisational model of the Romanian geographical reality imposed from the outside. inter-war administrative structures (in North and South Moldavia. The studied period was marked by a tendency to uniformity of these structures (under the law of June 14. A return to the old. state control over the means of production and of exchange. the trend towards an equalitarian development irrespective of their different potential and industrial specificity. some of them being shifted from one region to the other.consequences of the crisis affecting Soviet-Chinese relations at the beginning of the 6th decade of the 20th century. Against that unstable background. illustrated by Krushchev‟s weak attemptes at destalinisation made at the 22-nd Congress of the Soviet Communist Party (October 1961). the rank of the administrative centres in the county urban hierarchy. or heaving the administrative staus of some centres permanently changed. original geographical configuration for the East-European states was planned development subordinated to the political factor. or some villages fell into the administration of other such units. local changes in the field did take place in that some smaller administrative units (Rom. a close correlation between the production of these states and the economic and military needs of the USSR. Analysing the county urban network. However. The latter‟s capacity for discharging an administrative function. irrespective of whether they would prove profitable or not. the country‟s territorial-administrative organisation has been steadily challanged years over the past few based either on the 1925 administrative map. failing to attain the desired goal. to the detriment of some better-developed towns. This was a relatively smooth period in the evolution of the Romanian administrativeterritorial system. others underwent repeated structural changes as counties kept being set up. The 1968 administrative-territorial organisation had perturbing effects on the natural system. then massed together. the Soviet leaders tried desperately to reform the system.

importante prémisse pour revitaliser les établissements humains moins développées du point de vue économique et social. sans une analyse complexe des relations actuelles entre les établissements humains. ensuite. LES CRITÈRES POUR UN NOUVEAU DÉCOUPAGE ADMINISTRATIF Ainsi. . ou non ? L‟évolution du système urbain roumain dans les cinquante dernières années a déterminé d‟amples mutations au niveau des relations entre les établissements humains (au commencement.RESUMÉ L’ ORGANISATION ADMINISTRATIVE ET TERRITORIALE DE LA ROUMANIE – ENTRE LE MODÈLE TRADITIONNEL ET LES RÉALITÉS CONTEMPORAINES LES DISFONCTIONNALITÉS DE L‟ORGANISATION ADMINISTRATIVE ET TERRITORIALE DE LA ROUMANIE Les transformations économiques et sociales profondes qui se sont succédées ces dix dernières années ont incité. entre 1950 et 1968. constituées sur le fondement historique: Banat. le retour arbitraire aux vieilles unités administratives (d‟entre 1926 et 1950). on compte 41 judeţe et la Municipalité de Bucarest. les contestations de l‟organisation administrative actuelle sont orientées vers certaines structures administratives d‟entre les deux guerres mondiales. similaire au niveau de la plasa qui existait entre les deux guerres et était subordonné au pouvoir local départemental. le plus viable modèle d‟organisation administrative et territorialstatistique en usage (le cas de la France. soit d‟un patriotisme local. y compris le reinvestissement des anciens centres administratives départementaux (entre 1926 et 1950). l‟idée d‟une nouvelle réorganisation administrative et territoriale de la Roumanie. Dobroudja. Pour simplifier le processus d‟implantation des politiques de développement régional. En conséquence. un grand nombre d‟anciens centres administratifs ne serait pas capable de devenir. de l‟Italie. C‟est pourquoi. de plus en plus. de l‟Espagne. neuf régions. de l‟Autriche etc). Maramureş. Il est nécéssaire. on a individualisé au niveau supérieur de la hiérarchie administrative. Maintenant. d‟instituer un nouveau type intermédiaire d‟unités administratives entre le niveau départemental77 et le niveau communal. de l‟Allemagne. selon nous. La question qui se pose: est-ce cette démarche viable. Munténie. vers les nouvelles résidences départementales). après 1968. serait une grande erreur. dans cette étude. maintenant. établies aux divers niveaux hiérarchiques. Crişana. vers les résidences réegionales. Moldavie. Bucovine. Provenant. il est nécéssaire d‟identifier les unités administratives limitrophes aux spécialisations économiques similaires et de les regrouper dans les provinces historiquement individualisées. Olténie et Transylvanie. soit des nécessités concrètes. Les expériences européennes confirment le modèle fondé sur les macrorégions historiquement formées. on assiste à la réorganisation des anciennes zones d‟influence urbaine. avec des 77 Le niveau départemental correspond pour la Roumanie au terme de judeţ. des véritables centres de convergence régionale afin de soutenir les unités administratives correspondantes.

La ville de Vatra Dornei et les communes de la Dépression de Dorna et de la zone montagneuse limitrophe gravitent vers la ville de Câmpulung Moldovenesc (21. ainsi on a individualisé quatre catégories de potentiels centres administratifs: . les distances entre les centres d‟unités administratives de rang inferieur et les centres de convergence régionale qui pourraient être investis avec une fonction administrative. La subordination qui se manifeste aujourd‟hui entre ces villes et les chef-lieux administratifs actuels exige la création d‟unités administratives sous-départamentales.les anciennes résidences départementales (1926-1950). qui se sont maintenus jusqu‟à présent comme centres administratifs.anciens chef-lieux de région.686 communes et 13.921 hab).865 hab) dans une structure administrative coordonnée par la municipalité de Roman (81. les antécédences historiques. nous avons individualisés les centres administratifs potentiels et leurs zones d‟influence. qui revendiquent le retour á cette fonction: Rădăuţi. . .les centres administratifs potentiels. 42 départements (judeţe) et 84 sous-départements (plăşi). on a individualisé 9 régions. entre 1926 et 1950. issue de l‟existence des nombreuses villes anciennes chef-lieu administratives. Câmpulung Moldovenesc et Fălticeni dans le département de Suceava et Dorohoi. Similairement. Le niveau moyen comporte un niveau départemental et un niveau sous-départemental (plasa) et un niveau inférieur. villes dont le potentiel permet d‟aspirer a cette fonction.relations fonctionnelles (infrastructure et systèmes d‟interaction humaine) bien individualisées. Ainsi. 78 Dans cet étude. En vertu de ces critères. dans le département de Botoşani. dans une structure sous-départementale coordonnée par la municipalité de Bacău (207. démographique et de position) des principaux centres urbains. . La Région de Bucarest est nettement polarisée par la capitale et elle est moins petite que la zone d‟influence de Bucarest. compétition et indifférence). nous avons considéré viables 7 macrorégions. 79 La population des villes est à 1 jullet 2000.795 hab. les relations qui existent entre Roman et Paşcani exigent d‟englober l‟espace rural polarisé par Paşcani (45.les centres administratifs actuels investis à cette fonction en 1968.476 hab) et la tendance est à l‟englobement de cette région dans une structure administrative montagneuse. qui incluent à présent 265 villes (dont 94 municipalités).) et l‟espace rural polarisé par la municipalité d‟Oneşti (59. Les relations entre les établissements humains (subordination. 2. les deux autres villes anciens chef-lieux de région (Bacău et Suceava) ont des zones d‟attraction limitées à l‟espace de leurs unités administratives. ANALYSE RÉGIONALE Moldavie (9 départements) et Bucovine (2 départements). Les centres de convergence régionale sont les villes de Jassy (Iaşi) (345. 4. 2. 3.573 hab).). constitué par les unités communales et urbaines. . dont le rôle doit s‟amplifier.956 hab.) 79 et de Galaţi (326.013 hab.285 villages. subordonnée à la municipalité de Câmpulung Moldovenesc. Le rôle des régions de développement reste seulement territorial-statistique78. entre 1950 et 1968. Dans ce découpage administratif on a suivi quelques critères: 1. le potentiel (économique. Le nord de la région se caractérise par une intense fragmentation. qui incluent l‟espace rural polarisé par ces villes.

98 – en 1968 à 2. Une situation différente se présente dans le département d‟Olt: le développement explosif de la municipalité de Slatina (86. Brăila. . Olteniţa et Urziceni). parce que la discordance entre les deux villes est évidente: la municipalité de Tecuci (46. Dans ce contexte.). Prahova et Teleorman. Dâmboviţa. détermine l‟attraction dans sa zone d‟influence. Il est necessaire d‟aborder différemment la capitale et sa zone d‟influence (4 villes et 84 communes) dans une unité administrative qui correspondait à la zone métropolitaine de Bucarest (qui devrait englober aussi les structures administratives créées par les zones d‟influence des villes de Giurgiu. il est nécessaire de constituer ce nouveau département par l‟unification d‟une unité administrative polarisée par Slatina. grâce à l‟importance et aux problèmes spécifiques qui imposent un cadre cohérent de résolution. dans ce modèle d‟organisation. la structure administrative de cette zone d‟influece doit être englobée dans le département de Vaslui. soumis aux autorités départamentales. la municipalité de Huşi est nettement subordonnée à la ville de Vaslui.Dans l‟actuel département de Vaslui. il est nécessaire d‟accorder un statut administratif différent pour le Delta du Danube et pour le littoral de la Mer Noire. surtout après 1968. près du chef-lieu actuel. Par contraste.000 hab.358 hab). Par conséquence. Bârlad (77. Ilfov. L‟Olténie se caractérise par une grande homogéneité. De la même façon. 8 départements: Argeş. deux villes. la subordination est relative et les difficultés economiques du centre d‟Alexandria (57. Buzău. De même façon. qui tendraient à générer des forces centrifuges. Caracal (38. il a une structure bipolaire.351 hab). mais sa position marginale. C‟est la région avec le plus grand nombre de villes (44) et communes (523). dans deux niveaux sous-départementales: Galaţi et Tecuci.721 hab) est le seul centre urbain dans ce périmètre qui peut revenir au statut de centre administratif. les départements de Constanţa et de Tulcea ont prouvé leur viabilité.865 hab. Cependant.377 hab) peuvent transformer la fragile subordination dans une relation de compétition. la ville de Râmnicu Sărat peut être réinvestie de fonctions administratives dans une structure administrative subordonnée au niveau de département de Buzău.873 hab. du à l‟existence de deux villes polarisatrices: Călăraşi (76. le département de Covurlui80 serait composé. Dans le département de Teleorman. Les départements de Teleorman et d‟Argeş ont une structure relativement similaire avec trois centres municipaux qui pourrait créer des structures administratives subordonnées. Ialomiţa. La seule métropole régionale est la municipalité de Craiova (312. La relation de compétition entre Bârlad et Vaslui et la position péripherique de Bârlad dans le département. et trois entreprises industrielles) ne pourrait pas assumé la coordination d‟une unité administrative telle qu‟un département. des villages du nord du département de Galaţi et justifie la création d‟une nouvelle unité administrative de niveau départemental (Tutova) coordonnée par la municipalité de Bârlad.308 hab). anciennes résidences départementales (1926-1950). près de la frontière et sur une voie secondaire d‟accès diminue considérablement sa zone d‟influence.636 hab) et Slobozia (55. La Munténie englobe dans ce modèle d‟organisation administrative.23 – à présent). revendiquent cette fonction. a accentué le décalage par rapport à la municipalité de Caracal (phénomène concrétisé par la croissance de l‟indice de hypertrophie de 0. avec 80 On considerait ce nom le plus adapté pour cette unité administrative grâce aux antécédents historiques et grâce au fait qu‟elle se superpose au Plaine et au Plateau de Covurlui (deux unités naturelles qui s‟appellent „Covurlui”). La Dobroudja est la province historique qui a enregistré le moins de changements administratifs pendant le dernier siècle. Le département de Ialomiţa est l‟une des zones critiques.) et Huşi (32.

trois villes pourraient révendiquer le statut de centre administratif: Reşiţa81 (l‟actuel chef-lieu. qui peuvent constitue des noyaux pour des unités administratives sousdépartementales.629 hab). Caransebeş (qui n‟avait jamais obtenu ce statut.046 hab). impose la délimitation d‟une petite sous-unité administrative. où les deux sous-unités (Ciuc et Odorheiu Secuiesc) se sont constituées sur les zones d‟influence des deux municipalités en compétition: Miercurea Ciuc (dévelopée intensivement dans les derniers cinquante ans – 46. Le Banat correspond administrativement a deux départements: Caraş-Severin et Timiş. développé surtout après 1950 – 149. le processus de fragmentation est rélatif. en Munténie. on y trouve un grand nombre de centres urbains moyens: Blaj. on individualise un grand nombre d‟unités sous-départementales. Le deuxième département du Banat est celui de Timiş: la partie centrale et l‟ouest gravitent vers Timişoara. Le Pays des Trois Criş (Crişana) et le Maramureş. Ces villes sont des centres administratives pour trois unités sous-départementales relativement équilibrées. englobent 4 départements: Arad.554 hab).780 hab). où les anciennes résidences Dej et Turda gravitent vers la municipalité de Cluj-Napoca (329.012 hab) et Odorheiu Secuiesc (ancien chef-lieu du département d‟Odorhei – 38. . De la même façon. la grande distance de Craiova à Calafat. Dans le département de Satu Mare. Dans le département de Caraş-Severin. subordonnée à la municipalité deSatu Mare (129.). Dâmboviţa.310 hab). Sebeş et Cugir dans le département de Alba. polarisée par Caracal. Sighişoara. polarisée par la municipalité de Calafat (20. Le département de Maramureş est divisé par l‟existence d‟obstacles orographiques qui séparent le Pays de Maramureş de Pays de Chioar.857 hab. en Moldavie. A la suite des rapports de subordination accentués qui existent entre ces villes et les chef-lieux actuels. au sud-ouest.939 hab).153 hab).Brăila.Putna (Vrancea) et Tutova. Les forces céntrifuges au niveau de ces départements ne sont pas accentuées. mais qui est avantagé par la position comme noyau ferroviaire et routier) et Oraviţa (jusqu‟alors la plus petite ancienne résidence dépertamentale). Il y existent deux noyaux de polarisation: la municipalité de Sighetu Marmaţiei (ancien chef-lieu du Pays de Maramureş – 44. Satu Mare et le département de Maramureş (qui correpondent aux Pays de Maramureş et de Chioar). centres de polarisation avec une importance locale. Bihor. ancien chef-lieu du département de Severin (48. une situation relativement diffèrente caractérise le département de Harghita. le centre polarisateur du Banat (329. La Transylvanie est la plus grande et la plus divisée région du pays: 10 départements avec 24 unités sous-départementales.une autre. qui correspondent au nord-ouest de la Roumanie. au centre. on a individualisé une sous-unité polarisé par la municipalité de Carei (25. municipalité developpée intensivement dans la période 1950-1990). Les départements restées compactes (sans des sous-unités administratives subordonnées) sont: . . mais l‟est gravite vers la municipalité de Lugoj. 81 La ville de Reşiţa n‟avait pas connu avant de 1968 la fonction de chef-lieu départamentale. Dans le département de Dolj.238 hab) et Baia Mare (l‟actuel chef-lieu. Dans ce modèle d‟optimisation. Reghin et Târnăveni dans le département de Mureş. Au niveau des départements Alba et Mureş. il se manifèste seulement par un grand nombre de sous-unitées départementales. C‟est la situation du département de Braşov (la subordination entre les municipalités de Braşov et de Făgăraş) et du département de Sibiu (la subordination entre les municipalités de Sibiu et de Mediaş). chef-lieu de la région entière.

Mehedinţi et Vâlcea. Târnava etc. Covurlui. . . Fălciu. Romanaţi. .Arad et Bihor en Crişana. En même temps.. en Transylvanie. la tradition historique oblige la modification du nom de quelques unités administratives et le retour sur la carte administrative de la Roumanie de noms roumains aux traces historiques: Vlaşca. Tutova.Gorj.Sălaj et Trois Sièges (Covasna). en Olténie.