You are on page 1of 4

Romantismul în Rusia Reprezentanţi 1.Mihail Lermontov 2.Aleksandr Puşkin 3.Konstantin Batyushkov 1Mihail Iurievici Lermontov (, n. 15 octombrie – 1814 d.

27 iulie [S.V. 15 iulie] 1841) a fost un scriitor romantic rus. În scurta lui viață a fost un dușman declarat al țarismului, al asupririi și nedreptății, întreaga lui operă fiind un aspru și necruțător rechizitoriu la adresa celor care, la adăpostul puterii, erau deasupra legii. Biciuind cu versul lui de fier și pară viciile societății contemporane și nedreptățile acesteia, propovăduind iubire și adevăr, Lermontov și-a afirmat înalta lui concepție despre rolul poetului și poeziei. Prigoana celor satirizați de poet pentru fărădelegile lor n-a întârziat să vină. Lermontov este exilat în Caucaz, din ordinul țarului. Peisajul sălbatic al naturii caucaziene îl întâlnim în nenumărate poezii lirice, în poemele Mțîri și Demonul, în romanul ―Un erou al timpului nostru‖, constituind nu numai un cadru exterior, ci și o expresie a forței nestăvilite. În acest cadru poetul își afirmă cu o vigoare rară crezul estetic. Poezia ―Poetul‖ (1838) transmite mesajul major al artistului-cetățean, care odinioară cu ritmul vânjos al vorbei sale putea la luptă pe ostași să-i îndrume - în opoziție cu poetul pasiv care șia uitat menirea: Ai dat în schimb pe aur puterea ta de oțel - ce uimea pe vremuri omenirea. Folosind simbolul pumnalului cu tăiș fidel și veșnic treaz, poetul este îndemnat să-și ducă în lume înalta lui solie. Dar această solie, cuvântul profetic al purtătorului de adevăr și de dreptate, se lovește de luxul și superficialitatea veacului său lânced și revolta culminează în stigmatul societății mondene, parazitare. Poetul se vede înconjurat de-o ―…gloată cu fel de fel de inși Cu vorbe și zorzoane în lumea lor deprinși, Cu muzica și dansuri și minciuni- Predicatori sălbatici adesea-ncep să urle, Sub masca unor oameni cuviincioși și buni.‖ (1ianuarie-1840) De aici izvorăște spiritul lui de negare, un dezacord dramatic cu mediul social al clasei dominante pe care o detesta, sugerându-i imaginea simbolică a profetului hulit, ‖lovit cu pietre și alungat de cei din preajmă-mi răi la fire, în ochii cărora citește doar patimă și răutate‖ Și-atunci, oripilat, poetul-profet fuge de oameni în pustiu.‖ Profetul‖-1841. Atitudinea de izolare, de evadare din minciuna și falsitatea societății privilegiate, nu are la Lermontov substanța intimistă a singurătății voite, căutate. Temperamentul lui tumultuos, în maxima incandescență a pasiunii, se consumă într-un protest social fecundat de idealurile pozitive ale libertății, ale dreptății și egalității dintre oameni. Alte poezii: ―Meditație‖, ‖Te-apasă greu urâtul…‖, ―îmi port pustiu prin noapte pasul…‖ În ultimii ani ai vieții 1840-1841, conflictul dintre poet și despotismul țarist se ascute la maximum. Scandalizat peste măsură în momentul plecării în al doilea surghiun - unde, ca și

marele său premergător Pușkin, își va găsi moartea într- un duel absurd - poetul este copleșit de amărăciune, luându-și rămas bun de la acea Țară de robi și de stăpâni sătui. Lira lui Lermontov, cu rezonanțe adânci și bogate, a vibrat pentru tot ce este simțire înaltă și gând înaripat, iar alături de admirabilele simboluri care vădesc resursele nemăsurate ale unui romantism activ de factura revoluționară, poetul și-a închinat multe versuri lirice patriei pe care, fidel și generos a iubit-o cu toată puterea sufletului său furtunos. [modificare]Opera

1830: Poetul (Поэт) 1830: Nu te încrede în tine însuți 1835: Bal mascat (Маскарад) 1837: Borodino (Бородино) 1837: Moartea poetului (Смерть Поэта) 1839: Meditație (Дума) 1839: Trei palmieri (Три Пальмы) 1840: Un erou al timpului nostru (Герой нашего времени) 1841: Demonul (Демон). Aleksandr Sergheevici Pușkin (n. 6 iunie, S.V. 26 mai, 1799, d. 10 februarie, S.V. 29 ianuarie, 1837) este un poet și dramaturg clasic rus din perioada romantică, considerat a fi cel mai mare poet rus și fondatorul literaturii ruse moderne. Pușkin a fost inițiatorul folosirii dialectului local în poeziile și piesele sale, creând un stil propriu de amestec al narațiunii cu teatrul, idila și satira—asociate cu literatura rusă și influențând major scriitorii ruși care i-au urmat. Viața

Tatăl lui Pușkin, Sergei Lvovich Pușkin (1767–1848), era descendentul unei distinse familii nobile rusești, cu strămoși din secolul al XII-lea. Mama lui Pușkin, Nadezhda (Nadja) Ossipovna Hannibal (1775–1836) avea strămoși, pe linia bunicii paterne, din nobilimea germană și scandinavă. Ea a fost fiica lui Ossip Abramovich Gannibal (1744–1807) și a soției lui, Maria Aleksejevna Pushkina, iar bunicul ei patern, adică străbunicul lui Pușkin, un paj ridicat în rang de către Petru cel Mare, a fost Abram Petrovich Gannibal, născut în Eritreea. Pușkin s-a născut la Moscova, pe 6 iunie (26 mai, stil vechi) 1799. În 1811 viitorul poet s-a înscris la școala nou înființată la Țarskoe Selo, (azi orașul Pușkin) unde va studia până în 1817. La vârsta de cincisprezece ani publica primul poem. În 1820 publică primul său lung poem, Ruslan și Ludmila.

Poetul devine incomod din pricina popularității și scrierilor lui antidespotice - manuscrisul Odă a Libertății. Ca urmare, în același an (1820), pentru a evita deportarea în Siberia, se mută la Chișinău unde va locui până în 1823. După o călătorie de vară în Caucaz și în Crimeea, scrie două poeme foarte aclamate: Prizonierul din Caucaz și Fântâna din Bahcisarai. În 1823 se mută la Odessa, unde intră din nou în conflict cu guvernul care-l trimite în exil în nordul Rusiei, unde va sta din 1824 până in 1826. Cu ajutorul anumitor autorități reușește să-i facă o vizită Țarului Nikolai I pentru o petiție cu privire la eliberarea lui pe care o și obține.

Puşkin la şaisprezece ani, recitând un poem În revolta din decembrie 1825 la Sankt Petersburg sunt găsite în mâinile unor insurgenți o serie de poeme politice timpurii ale poetului; ca urmare Pușkin intră imediat sub strictul control al cenzurii guvernului, fiindu-i interzis sa călătoreasca sau să publice. În acest timp scrie drama Boris Godunov pe care însă nu reușește să o publice decât cinci ani mai târziu. În 1831 se căsătorește cu Natalya Goncharova. Împreună încep să frecventeze cercurile din înalta societate, poetul devenind un apropiat al curții. Soția lui era o femeie foarte admirată, inclusiv de țar care pentru a-l umili îi oferă cel mai neînsemnat titlul de la curte. În 1837, înglodat în datorii și în mijlocul zvonurilor despre relația amoroasă a soției lui cu aventurierul francez d’Anthes, pe 27 ianuarie Pușkin îl provoacă pe presupusul iubit la duel. În urma duelului, amândoi bărbații sunt răniți, Pușkin de moarte. Două zile mai târziu, Rusia pierdea pe cel mai important poet și dramaturg romantic al secolulului al XIX-lea - Alexandru Sergheevici Pușkin moare. Guvernul, temându-se de o eventuală demonstrație politică, a mutat desfășurarea funeraliilor într-o locație mai mică, permițând participarea unui grup foarte restrâns de rude și prieteni apropiați. Pușkin a avut patru copii cu Natalya: Maria (născută în 1832, care este considerată un prototip pentru Anna Karenina), Alexander (născut în 1833), Grigory (născut în 1835) și Natalya (născută în 1836) ultima dintre ei căsătorindu-se, morganatic, cu un membru al familiei regale din Nassau, anume cu Nikolaus Wilhelm de Nassau și a devenit Countesă de Merenberg Activitatea literară 1814 - Apare în "Vestnic Evropi" (Mesagerul Europei) Către un amic versificator, poezie 1820 -Ruslan i Ludmila (Ruslan și Ludmila), poem 1822 -Kavkazskiy Plennik (Prizonierul din Caucaz), poem 1824 -Fântana din Bahcisarai, poem 1827 -Tsygany (Țiganii), poem 1829 -Poltava, poem

1830 -Micile tragedii 1831 -Boris Godunov, scrisă în 1825, drama 1831 -Povestirile răposatului Belkin, proză 1825 -Evgheni Oneghin, roman în versuri 1832 -Dubrovski, roman în proză 1833 -Mednyy Vsadnik (Călărețul de aramă), poem 1833 -Pikovaya Dama (Dama de pică), nuvelă "petersburgheză" 1834 -Istoria lui Pugaciov, proză 1836 -Kapitanskaya Dochka (Fata căpitanului), proză Kirdzhali Kircali Gavriiliada "Alexandr Pușkin a marcat prin prezența sa insolită societatea și literatura rusă a veacului al XIX-lea. Aristocrat prin naștere și revoluționar prin vocație, adulat și hulit de contemporani, ținut în mare cinste la Curte sau exilat în cele mai îndepărtate provincii ale Imperiului, Pușkin a reușit să transforme noianul de experiențe și trăiri proprii, dar și solida sa cultură, într-un izvor de inspirație pentru opere literare predestinate a rezista timpului și schimbărilor de mentalitate." Konstantin Batyushkov a fost un poet, eseist şi traducător , aparţinând Epocii Romantice. Primele opere 1802 este considerat în mod convenţional anul începerii carierei poetice a lui Batyushkov. I-a scris lui Nikolai Gnedich la 1 aprilie 1810 că întâiul poem l-a scris la vârsta de 15 ani. Anul 1804 este reprezentativ prin cele două poeme notabile ale scriitorului: Bog (Dumnezeu) şi Mechta, tradus ca fantezie sau imaginaţie. Pe acesta din urmă îl va rescrie şi retuşa în cursul întregii sale vieţi.Poezia a fost un adevărat laitmotiv estetic al întregii sale opere: ―Visarea este sufletul poeţilor si al versului. ‖ A participat în războaiele napoleoniene din 1815-1817, ceea ce a costituit o sursă de inspiraţie pentru poemele ―Speranţa‖ si ―Răzbunare‖. Spre sfârşitul vieţii a fost suferind de depresie, având trei tentative de suicid.Moare în 1855.