You are on page 1of 98

Universitatea creştină Dimitrie Cantemir Bucureşti Facultatea de Drept Cluj

Suport de curs Drept penal.Parte generală Anul II FR sem. II

Lect.univ.dr.Camelia Reghini Cluj Napoca 2012

1

CUPRINS INTRODUCERE ...................................................................................................................................... Unitatea de învăţare 1 Noţiuni generale. Principiile de bază ale dreptului penal. 1.1. Introducere ............................................................................................................................. .............. 1.2. Obiectivele şi competenţele unităţii de învăţare – timp alocat............................................................. 1.3. Conţinutul unităţii de învăţare ............................................................................................................. 1.3.1. Noţiuni generale.................................................................................................................. 1.3.2. Principiile de bază ale dreptului penal................................................................................ 1.3.2.1. Principiul legalităţii.......................................................................................................... 1.3.2.2. Principiul caracterului personal al răspunderii penale..................................................... 1.3.2.3. Principiul individualizării răspunderii penale.................................................................. 1.3.2.4. Principiul umanismului.............................................................................................. ...... 1.4. Îndrumător pentru autoverificare ......................................................................................................... Unitatea de învăţare 2 Legea penală, izvor al dreptului penal. Aplicarea legii penale în spaţiu. 2.1. Introducere .......................................................................................................................................... 2.2. Obiectivele şi competenţele unităţii de învăţare – timp alocat............................................................. 2.3. Conţinutul unităţii de învăţare ............................................................................................................. 2.3.1. Izvoarele dreptului penal..................................................................................................... 2.3.2. Aplicarea legii penale în spaţiu........................................................................................... 2.3.2.1. Principiul teritorialităţii 2.3.2.2. Imunitatea de jurisdicţie 2.3.2.3. Principiul personalităţii 2.3.2.4. Principiul realităţii 2.3.2.5. Principiul universalităţii 2.3.3. Extrădarea 2.4. Îndrumător pentru autoverificare ........................................................................................................ Unitatea de învăţare 3

Aplicarea legii penale în timp.
3.1. Introducere ............................................................................................................................. .............. 3.2. Obiectivele şi competenţele unităţii de învăţare – timp alocat ............................................................ 3.3. Conţinutul unităţii de învăţare ............................................................................................................. 3.3.1. Principiul activităţii legii penale......................................................................................... 3.3.2. Principiul neretroactivităţii legii penale.............................................................................. 3.3.3. Extraactivitatea legii penale................................................................................................ 3.3.3.1. Retroactivitatea. .............................................................................................................. 3.3.3.2. Ultraactivitatea............................................................................................................................... 3.3.3.3. Legea penală mai favorabilă........................................................................................................... 3.4. Îndrumător pentru autoverificare ......................................................................................................... Unitatea de învăţare 4 Infracţiunea – trăsături esenţiale. 4.1. Introducere ............................................................................................................................. .............. 4.2. Obiectivele şi competenţele unităţii de învăţare – timp alocat ........................................................... 4.3. Conţinutul unităţii de învăţare ............................................................................................................. 4.3.1. Definiţia infracţiunii............................................................................................................ 4.3.2. Infracţiunea – faptă prevăzută de legea penală................................................................... 4.3.3. Infracţiunea – faptă care prezintă pericol social................................................................. 4.3.4. Infracţiunea – faptă săvârşită cu vinovăţie.......................................................................... 2

4.3.5. Infracţiunea – faptă tipică, antijuridică, comisă cu vinovăţie .......................................................... 4.4. Îndrumător pentru autoverificare ........................................................................................................ Unitatea de învăţare 5 Infracţiunea – elemente componente; obiectul, subiectul. 5.1. Introducere ........................................................................................................................................... 5.2. Obiectivele şi competenţele unităţii de învăţare – timp alocat ............................................................ 5.3. Conţinutul unităţii de învăţare ............................................................................................................ 5.3.1. Conţinutul infracţiunii......................................................................................................... 5.3.2. Obiectul infracţiunii............................................................................................................ 5.3.3. Subiectul infracţiunii ....................................................................................................................... . 5.4. Îndrumător pentru autoverificare ......................................................................................................... Unitatea de învăţare 6 Infracţiunea – elemente componente; latura obiectivă. 6.1. Introducere ........................................................................................................................................... 6.2. Obiectivele şi competenţele unităţii de învăţare – timp alocat ............................................................ 6.3. Conţinutul unităţii de învăţare ............................................................................................................. 6.3.1. Elementul material............................................................................................................................ 6.3.2. Urmarea socialmente periculoasă....................................................................................... 6.3.3. Raportul de cauzalitate ....................................................................................................... 6.3.4. Locul, timpul, modul, mijloacele de săvârşire.................................................................... 6.4. Îndrumător pentru autoverificare ......................................................................................................... Unitatea de învăţare 7 Infracţiunea – elemente componente; latura subiectivă. 7.1. Introducere ............................................................................................................. .............................. 7.2. Obiectivele şi competenţele unităţii de învăţare – timp alocat ............................................................ 7.3. Conţinutul unităţii de învăţare ............................................................................................................. 7.3.1. Vinovăţia ............................................................................................................................ 7.3.2. Mobilul şi scopul ................................................................................................................ 7.4. Îndrumător pentru autoverificare ........................................................................................ ................ Unitatea de învăţare 8 Cauzele care înlătură caracterul penal al faptei – cauzele justificative 8.1. Introducere ............................................................................................................. .............................. 8.2. Obiectivele şi competenţele unităţii de învăţare – timp alocat ............................................................ 8.3. Conţinutul unităţii de învăţare ............................................................................................................. 8.3.1. Legitima apărare .......................................................................................................... .................... 8.3.2. Starea de necesitate............................................................................................................................ 8.3.3. Cauzele justificative extralegale........................................................................................................ 8.4. Îndrumător pentru autoverificare ........................................................................................................ Unitatea de învăţare 9 Cauzele care înlătură caracterul penal al faptei – cauzele de neimputabilitate. 9.1. Introducere ........................................................................................................................................... 9.2. Obiectivele şi competenţele unităţii de învăţare – timp alocat ............................................................ 9.3. Conţinutul unităţii de învăţare ............................................................................................................. 9.3.1. Iresponsabilitatea.............................................................................................................................. 9.3.2. Beţia................................................................................................................................................... 9.3.3. Minoritatea ....................................................................................................................................... 9.3.4. Eroarea .............................................................................................................................................. 9.3.5. Constrângerea fizică ......................................................................................................................... 9.3.6. Constrângerea morală ....................................................................................................................... 3

....................3..................1...............................1.......................... Pedepsele complementare 10....... 11... Cazul fortuit ................1............................... Unitatea de învăţare 10 Sancţiunile în dreptul penal................... 13...................... Îndrumător pentru autoverificare ..........................9.......................3........................................1 Introducere ...........4......2 Obiectivele şi competenţele unităţii de învăţare – timp alocat .................................................... .................................................. 13......... 10.................................3...........................3............................................................................................. 14........................................................................................... 4 .................... Îndrumător pentru autoverificare ............................................3 Conţinutul unităţii de învăţare ......... Unitatea de învăţare 14 Formele infracţiunii intenţionate................................................................................................ ......... 10..................................... 14... Pedepsele principale...3..1.......... 10..3 Conţinutul unităţii de învăţare .............................4............................................................. Noţiuni generale 11...... 14...................... Pedeapsa accesorie.................................................................................2 Obiectivele şi competenţele unităţii de învăţare – timp alocat ................................ Îndrumător pentru autoverificare .4.................................... 14................. 12.................................... Pedepsele aplicabile minorilor ....................2............2.......................... 10......................................... 11.... 13.....................1........................... .3.....2.... 9...2 Obiectivele şi competenţele unităţii de învăţare – timp alocat ............... Luarea hotărârii...... 10.......................1 Introducere ............ 12......1.................. Măsurile de siguranţă .................3.. Îndrumător pentru autoverificare .....3................................. Amenda ....................................... 11......Pedepsele complementare.................... 13............................................ Unitatea de învăţare 12 Răspunderea penală a minorilor.................... 11.....3.......................................................3.........................3 Conţinutul unităţii de învăţare ........3........................ 10....................................................................3........................................... Măsurile de siguranţă...........................................................3 Conţinutul unităţii de învăţare ...........................7.......1 Introducere ....... Etapa internă........................... Unitatea de învăţare 11 Sancţiunile în dreptul penal....2 Obiectivele şi competenţele unităţii de învăţare – timp alocat ............2.......3............................................................... 12......3..... 12........ Închisoarea ............................ 12................................... 10.........................................................3........................................................... 12.......3.................................. Persoana juridică – subiect activ al infracţiunii. ............3................................ 14............................................ 10................................................................................................. 10........2.............................................................................................................................................................3....... Noţiuni generale..2.............................................................. Detenţiunea pe viaţă ......3 Actele de pregătire.....................2..................2............3...................2....................................................4.................. Minorul – subiect activ al infracţiunii.3.................. ................ Măsurile educative ... 11....................1...........1................................................3. Îndrumător pentru autoverificare ................................................ Pedepsele aplicabile persoanei juridice ............. 13.........................................................2 Obiectivele şi competenţele unităţii de învăţare – timp alocat ........................................... 13................................................ Pedepsele principale ..........................1..............................................................................3 Conţinutul unităţii de învăţare ....................................... ............................................... 12.........................................................................3 Pedeapsa accesorie ................... Unitatea de învăţare 13 Răspunderea penală a persoanei juridice................................... 14.................................................................1 Introducere .............. Pedepsa interzicerii unor drepturi 10..............4.........................1 Introducere .........1..... Degradarea militară 10......................................... ...

...........4.......... 14.... Îndrumător pentru autoverificare ...................................3.......................14..................................... ................................3.............................................3......6................ 5 Infracţiunea fapt epuizat.......................................4 Tentativa. .............5 Infracţiunea fapt consumat................................................... 14... 14........................................ ................... 5 ...............................................................................

metode interactive şi participative de antrenare a studenţilor pentru conceptualizarea şi vizualizarea practică a noţiunilor predate. dată fiind funcţia acestei ramuri de drept.INTRODUCERE Disciplina Drept penal – Partea generală constituie o disciplină fundamentală în orice sistem de drept. relaţii. aplicaţii. Conţinutul infracţiunii – obiect. a căror cunoaştere este indispensabilă în perspectiva studierii ulterioare a părţii speciale a a acestei ramuri de drept. Parcurgând această disciplină studenţii îşi vor putea însuşi cunoştinţele necesare pentru înţelegerea noţiunilor fundamentale ale dreptului penal şi a modului în care acestea interacţionează. procese. Cauzele justificative (1 ora) 4. precum şi a dreptului procesual penal. precum şi de material publicat pe internet sub formă de sinteze.  capacitatea de a transpune în practică cunoştiinţele dobândite în cadrul cursului. Conţinutul infracţiunii – subiect latura subiectivă (1 ora) 3.  capacitatea de a avea un comportament etic. teste de autoevaluare. Competenţe conferite După parcurgerea acestui curs. conform programului fiecărei grupe: 1.  argumentarea unor opinii în ipotezele unei prectici judiciare neunitare în materie.  capacitatea de a aprecia diversitatea şi multiculturalitatea analizei probelor. în prezentarea cursului sunt folosite echipamente audio-vizuale. morale şi civice / valorificarea optimă şi creativă a propriului potenţial în activităţile ştiinţifice / implicarea în dezvoltarea instituţională şi în promovarea inovaţiilor ştiinţifice / angajarea în relaţii de parteneriat cu alte persoane / instituţii cu responsabilităţi similare / participarea la propria dezvoltare profesională)  reacţia pozitivă la sugestii.  capactitatea de analiză şi sinteză a noţiunilor însuşite. răspunderea penală şi sancţiunea. Totodată. Sancţiunile (1 ora) 6 . Explicare şi interpretare (explicarea şi interpretarea unor idei şi. Resurse şi mijloace de lucru Cursul dispune de manual scris.  implicarea în activităţi ştiinţifice în legătură cu disciplina dreptului penal. 4. Activităţi tutoriale se pot desfăşura după următorul plan tematic. sarcini didactice. infracţiunea.  definirea / nominalizarea de concepte specifice acestei ramuri de drept. creativitate în domeniul ştiinţei dreptului penal. aceea de apărare a valorilor primordiale ale societăţii împotriva faptelor care prezintă pericol social. ea are ca obiect examinarea instituţiilor fundamentale ale dreptului penal. Cunoaştere şi înţelegere (cunoaşterea şi utilizarea adecvată a noţiunilor specifice disciplinei)  identificarea de termeni. Obiectivele cursului Cursul îşi propune să prezinte studenţilor aspectele teoretice şi practice ale aplicării legii penale în spaţiu şi timp. perceperea unor relaţii şi conexiuni în cadrul disciplinei dreptului penal.  utilizarea corectă a termenilor de specialitate din domeniul dreptului penal. studii de caz.  abilităţi de cercetare. studentul va dobândi următoarele competenţe generale şi specifice: 1. supus studiului individual al studenţilor. Instrumental-aplicative (evaluarea şi soluţionarea aspectelor practice specifice)  relaţionări între elementele specifice dreptului penal. precum şi ale instituţiilor de bază ale dreptului penal. Atitudinale (manifestarea unei atitudini pozitive şi responsabile faţă de domeniul ştiinţific / cultivarea unui mediu ştiinţific centrat pe valori şi relaţii democratice / promovarea unui sistem de valori culturale. cerinţe. latura obiectivă (1 ora) 2. respectiv infracţiunea.  capacitatea de a soluţiona cazuri practice. necesare întregirii cunoştinţelor practice şi teoretice în domeniul studiat. procese. precum şi a conţinuturilor teoretice şi practice ale disciplinei)  realizarea de conexiuni între noţiunile specifice dreptului penal. 3. În timpul convocărilor.  abilitatea de a colabora cu specialiştii din alte domenii. răspunderea penală şi sancţiunea. satisfacţia de a răspunde la întrebările celor interesaţi. 2.

Unitatea de învăţare 14. Aplicarea legii penale în spaţiu. Metoda de evaluare: Examenul final se susţine sub formă scrisă. Unitatea de învăţare 5. Infracţiunea – trăsături esenţiale. Teme de control (TC) Desfăşurarea temelor de control se va derula conform calendarului disciplinei şi acestea vor avea următoarele subiecte: 1. Partea generală. Infracţiunea – elemente componente. Principiile de bază ale dreptului penal.Mitrache. subiecte redacţionale şi cazuri practice. Legea penală. obiectul. izvor al dreptului penal. Unitatea de învăţare 8. latura subiectivă. Unitatea de învăţare 9. Infracţiunea – elemente componente. Unitatea de învăţare 3. latura obiectivă. 2008. Universul juridic. Răspunderea penală a persoanei juridice. CH Beck. subiectul. Infracţiunea – elemente componente. Cauzele care înlătură caracterul penal al faptei (3 ore) 3. Cauzele care înlătură caracterul penal al faptei – cauzele justificative Cauzele care înlătură caracterul penal al faptei – cauzele de neimputabilitate Sancţiunile. 7 . Pedepsele principale. Tratat de drept penal.Streteanu. Sancţiunile (2 ore) Bibliografie obligatorie: C. Infracţiunea – conţinut (3 ore) 2. Măsurile de siguranţă.Structura cursului Cursul este compus din 14 unităţi de învăţare: Unitatea de învăţare 1. F. Unitatea de învăţare 2. Aplicarea legii penale în timp. Unitatea de învăţare 11.Pedeapsa accesorie. Noţiuni generale. Legea penală.Pedepsele complementare. Unitatea de învăţare 13. ţinându-se cont de participarea la activităţile tutoriale şi rezultatul la temele de control ale studentului. Unitatea de învăţare 7. Unitatea de învăţare 12. pe bază de grile. Unitatea de învăţare 4. Unitatea de învăţare 6. Sancţiunile. Răspunderea penală a minorilor. Formele infracţiunii intenţionate. Drept penal român. ed. izvor al dreptului penal. vol. 2006.1. Unitatea de învăţare 10. Bucureşti.

4. infracţiune. Cu alte cuvinte. Obiectivele şi competenţele unităţii de învăţare – timp alocat 1. – studenţii vor cunoaşte principiile de bază ale dreptului penal.2. Principiul caracterului personal al răspunderii penale 1. principii fundamentale ale dreptului penal. Ideile care reflectă caracteristicile acestor instituţii se constituie în principiile fundamentale ale dreptului penal.3.3. 1. – cunoaşterea principiilor fundamentale a dreptului penal.1.2. Principiul legalităţii 1. Obiectivele şi competenţele unităţii de învăţare Obiectivele unităţii de învăţare: – însuşirea noţiunii de drept penal. 1. Competenţele unităţii de învăţare: – studenţii vor putea să definească termeni precum drept penal.2. Introducere 1. Acestea sunt dealtfel. Noţiuni generale 1.2.2. a obiectului şi funcţiei acestuia. – cunoaşterea noţiunii de raport juridic penal.3. Îndrumător pentru autoverificare 1. sancţiune. Pentru realizarea acestei funcţii este necesară stabilirea cu exactitate care sunt faptele care pun în pericol societatea. – studenţii vor putea să identifice elementele raportului juridic de drept penal. Principiile de bază ale dreptului penal. Principiul umanismului 1.3. şi condiţiile în care pot fi aplicate aceste sancţiuni.3.Unitatea de învăţare 1 Noţiuni generale. sancţiunile aplicabile în cazul comiterii de asemenea fapte.3.2.3.1.2. sancţiunile penale şi condiţiile în care poate avea loc tragerea la răspundere penală. Principiul individualizării răspunderii penale 1.1.2.4. instituţiile de bază ale dreptului penal. Principiile de bază ale dreptului penal 1. 8 .1. normele dreptului penal reglementează infracţiunile. Conţinutul unităţii de învăţare 1. a cărui funcţie este cea de apărare a societăţii. raport juridic penal.3. răspundere penală. Introducere Dreptul penal este o ramură a sistemului de drept.

iar membrii societăţii au obligaţia de a i se conforma. Definiţie. Combaterea se realizează prin tragerea la răspundere penală şi aplicarea sancţiunilor de drept penal membrilor societăţii care au încălcat norma juridică penală. Dreptul penal este o ramură a sistemului de drept. Dreptul penal poate fi definit ca fiind acea ramură a sistemului de drept român. prin prevenirea sau combaterea comiterii de asemenea fapte. Caractere. 1. are dreptul să procedeze la tragerea la răspundere penală şi aplicarea sancţiunii . felul acestor infracţiuni. în scopul apărării valorilor prevăzute de lege. în cadrul căruia statul are dreptul să pretindă respectarea normei juridice.3. Obiect. Principiile de bază ale dreptului penal. Acestea sunt dealtfel. sancţiunile aplicabile în cazul comiterii de asemenea fapte.3. Conţinutul unităţii de învăţare 1.Timpul alocat unităţii de învăţare: Pentru unitatea de învăţare . instituţiile de bază ale dreptului penal.Noţiuni generale. respectiv de a executa pedeapsa. Din momentul comiterii infracţiunii. Noţiuni generale Noţiune. Încă din momentul intrării în vigoare a normei de drept penal. normele dreptului penal reglementează infracţiunile. şi condiţiile în care pot fi aplicate aceste sancţiuni.1. în cadrul căruia statul. Dreptul penal are ca obiect relaţiile sociale de apărare împotriva faptelor care prezintă un anumit grad de pericol social. Caracterul autonom al dreptului penal decurge din faptul că 9 . condiţiile de tragere la răspundere penală şi sancţiunile aplicabile. formată din totalitatea normelor juridice prin care sunt reglementate condiţiile în care anumite fapte constituie infracţiuni. sancţiunile penale şi condiţiile în care poate avea loc tragerea la răspundere penală. Apărarea se realizează prin prevenţia şi combaterea comiterii infracţiunilor. prin organele sale judiciare. Prevenţia se realizează prin prevederea în normele de drept penal a faptelor care constituie infracţiuni(activitate denumită incriminare) şi a sancţiunilor aplicabile în cazul comiterii de asemenea fapte. timpul alocat este de 2 ore. iar infractorul are obligaţia de a suporta consecinţele comiterii infracţiunii. se naşte un raport juridic penal de conflict. Dreptul penal se caracterizează prin faptul că este autonom. unitar şi public. Pentru realizarea acestei funcţii este necesară stabilirea cu exactitate care sunt faptele care pun în pericol societatea. se naşte un raport juridic penal de conformare. a cărui funcţie este cea de apărare a societăţii. Cu alte cuvinte.

După cum am precizat.reglementează norme de condiută proprii şi nu are caracter exclusiv sancţionator..p. Definiţie. şi care are ca obiect aplicarea sancţiunilor de drept penal. şi poartă(unele dintre ele) denumirea specifică de pedepse. Ca orice raport juridic. România. iar unul dintre subiecţi este întotdeauna statul. părţile nu se află. Ceea ce interesează. În cadrul sistemului juridic român. date de specificul subiecţilor raportului de drept penal. persoana. subiecţii se află pe poziţie juridică de subordonare. proprietatea precum şi întreaga ordine de drept. Trăsături specifice. Subiecţii raportului juridic penal sunt statul. prin organele sale judiciare. Scopul dreptului penal este reglementat în art. prin organele sale judiciare pe de o parte şi infractor pe de altă parte. al sancţiunilor aplicabile şi al scopului acestei ramuri de drept. al conţinutului şi al obiectului. statul are dreptul de a-l trage la răspundere penală pe infractor şi obligaţia să facă acest lucru în condiţiile şi limitele prevăzute de lege. este ceea ce se întâmplă din momentul comiterii infracţiunii. Astfel. de regulă. odată cu executarea pedepsei aplicate pentru aceasta. raportul juridic penal se poate analiza din două perspective: raportul juridic penal de coordonare şi raportul juridic penal de conflict. Conţinutul raportul juridic penal este dat de drepturie şi obligaţiile corelative ale subiecţilor. în cadrul căreia. ca în cazul dreptului civil pe poziţie de egalitate juridică. unul dintre ei fiind întotdeauna statul. deoarece statul îşi exercită forţa de constrângere în vederea tragerii la răspundere penală a infractorului. Corelativ. în pofida studierii în mod fragmentat. Prin urmare se impune analiza raportului juridic penal de conflict. sunt cele mai severe din întregul sistem juridic. Cracterul public al dreptului penal reiese din faptul că raporturile juridice penale sunt raporturi de subordonare. Noţiune. prin organele sale judiciare şi infractorul. subiecţii raportului de drept penal sunt pe poziţie juridică de subordonare. Scop. independenţa. generată de comiterea unei infracţiuni. Raportul juridic penal poate fi definit ca fiind relaţia dintre stat. reprezentat prin organele sale judiciare şi infractor. infractorul are obligaţia de a suporta consecinţele procesului de tragere la răspundere penală şi dreptul de a pretinde ca acest lucru să aibă loc în condiţiile şi limitele prevăzute de 10 . 1 C. care ia naştere în momentul comiterii unei infracţiuni şi se stinge. În ceea ce priveşte sancţiunile aplicabile. dreptul penal se particularizează printr-o serie de trăsături caracteristice. părţile au drepturi şi obligaţii corelative privitoare la tragerea la răspundere penală. Structură. din raţiuni didactice. prin organele sale judiciare. reglementată printr-o normă de drept penal. Caracterul unitar al dreptului penal este dat de faptul că. suveranitatea. denumit în cele ce urmează raport juridic penal. După cum am precizat. caracterizată de o serie de principii esenţiale. a disciplinei dreptului penal. Scopul dreptului penal denotă împortanţa acestei ramuri de drept. raportul juridic penal se impune a fi analizat sub aspectul subiecţilor. Întrucât raportul juridic penal este unul de constrângere. drepturile şi libertăţile acesteia. unde se prevede că legea penală apără împotriva infracţiunilor. date fiind valorile apărate prin normele sale juridice. unitatea şi indivizibilitatea statului. în cadrul căreia părţile nu se află în poziţie de egalitate juridică. Raportul juridic penal presupune existenţa unei relaţii de apărare socială. Raportul juridic de drept penal este relaţia existentă între stat. normele de drept penal formează o structură unitară.

răspunderea penală şi sancţiunea. stingerea raportului juridic penal este determinată de executarea pedepsei. De exemplu. Cauzele extinctive şi modificatoare vor fi analizate pe parcursul acestei lucrări.3. Nu se poate aplica o sancţiune de drept penal dacă fapta comisă nu este infracţiune.2. dezincriminarea(situaţia în care fapta nu mai este prevăzută ca infracţiune într-o lege ulterioară). răspundere penală pentru fapta altuia. iresponsabilitatea infractorului intervenită după comiterea faptei(pentru a răspunde din punct de vedere penal. amnistia. nu poate să răspundă penal . 1. în cazul în care executarea pedepsei a fost parţial înlăturată prin intervenirea unei graţieri. Mai există şi alte fapte extinctive: moartea infractorului(dat fiind caracterul personal al răspunderii penale. nu se poate concepe existenţa raportului juridic penal în lipsa unuia dintre subiecţii săi). Cuprinde trei etape: individualizarea legală.1. raportul penal se modifică atât sub aspectul duratei cât şi al conţinutului. Potrivit acestui principiu nu există. Definiţie. prescripţia răspunderii penale. Potrivit acestui principiu legea prevede care fapte constituie infracţiuni. infracţiunea este singurul temei al răspunderii penale. Principiul individualizarii răspunderii penale. În cazul în care fapta este comisă de un minor care nu are 14 ani împliniţi – prin urmare.3.2.2.2.3. Faptele juridice extinctive sunt mai numeroase. Durata raportului juridic penal. Potrivit acestui principiu. Principiul caracterului personal al răspunderii penale. Sunt ideile fundamentale ale societăţii la un moment dat. De regulă. modificatoare şi extinctive.2. Numai în cazul comiterii unei infracţiuni. momentul când încetează să mai existe. De asemenea. Obiectul raportul juridic penal. Principiul legalităţii incriminării şi pedepsei este consacrat în art. momentul cînd raportul începe să existe şi stingerea. realizată de legiuitor prin 11 . pedepsele ce se aplică infractorilor şi măsurile ce se pot lua în cazul comiterii acestor fapte. Principiile de bază ale dreptului penal. Între aceste două momente putem vorbi despre un raport juridic penal actual.2. care se reflectă în instituţiile sale de bază infracţiunea. Faptele juridice modificatoare. pentru eventualele prejudicii provocate. cu privire la dreptul penal. nu se poate incrimina prin alt act normativ decât legea.17 al.lege. constă în aplicarea pedepsei şi a celorlalte sancţiuni penale. 1. raportul penal se modifică sub aspectul duratei sale. schimbă configuraţia raportului penal. Principiul legalităţii Principiul legalităţii răspunderii penale este consacrat în art. iar în cazul în care pedeapsa a fost înlocuită ca urmare a unei comutări sau a intervenirii unei legi penale mai favorabile.3. Existenţa acestui raport presupune două momente: naşterea. 1. în nici un caz din punct de vedere penal. poate fi iniţiat şi soluţionat procesul de tragere la răspundere penală. lipsa plângerii prealabile şi împăcarea părţilor(sunt cauze care înlătură răspunderea penală).2. Faptul juridic constitutiv al raportului penal este comiterea infracţiunii. 1. ca de exemplu în dreptul civil. Existenţa sa este determinată de anumite fapte juridice constitutive.3. infractorul trebuie să aibă discernământ).problema răspunderii părinţilor pentru fapta acestuia se pune doar din punct de vedere civil.

relativ determinate(între anumite limite) corespunzătoare infracţiunii respective. unde se prevede că executarea pedepsei nu trebuie să cauzeze suferinţe fizice şi nici să înjosească persoana condamnatului. Este consacrat în art. 1. Întrebări de control şi teme de dezbatere 1. realizată de instanţa de executare. Care sunt instituţiile fundamentale ale dreptului penal? Care este împrejurarea care determină naşterea raportului juridic de drept penal? Dar stingerea acestuia? Care sunt subiecţii raportului juridic de drept penal? Ce înţelegem prin principiul legalităţii incriminării? Care sunt etapele individualizării răspunderii penale? Răspunsuri: 1. realizată de instanţa de judecată prin stabilirea în hotărârea de condamnare a unei pedepse concrete(cu un cuantum determinat) în funcţie gradul de pericol social concret al infracţiunii comise.2. 2.. ulterior rămânerii definitive a hotărârii de condamnare.4.2 C. 5. 4.prevederea în norma de incriminare a condiţiilor în care o anumită faptă constituie o anumită infracţiune şi a pedepsei legale. 5.p. Principiul umanismului dreptului penal. 3. indiviualizarea răspunderii penale. 3. sancţiune. 12 . care constă în modificările suferite de pedeapsa aplicată. răspunderii penale şi pedepsei.4. 4. executarea pedepsei închisorii în stare de libertate(la locul de muncă) şi liberarea condiţionată îninte de executarea în întregime a pedepsei pronunţate.52 al. Îndrumar pentru autoverificare Concepte şi termeni de reţinut      infracţiune. legalitatea incriminării. individualizarea administrativă.3. 2. 1. răspundere penală. În spiritul acestui principiu este şi abolirea pedepsei cu moartea şi faptul că este posibilă suspendarea executării pedepsei. individualizarea judiciară.

Bibliografie obligatorie C. b. statul şi infractorul. Subiecţii raportului juridic de drept penal sunt: a. Drept penal român. Universul juridic. partea vătămată şi infractorul. statul. 2. Bucureşti. plângerea persoanei vătămate. 2010 13 . c. Partea generală. Faptul care dă naştere raportului juridic de drept penal este: a.Teste de evaluare/autoevaluare 1.Mitrache. comiterea unei infracţiuni. intrarea în vigoare a unei legi de incriminare. partea vătămată şi infractorul. b. c.

Principalul izvor de drept penal este legea. – studenţii vor cunoaşte instituţia extrădării şi condiţiile acordării acesteia. Principiul realităţii 2. Obiectivele şi competenţele unităţii de învăţare Obiectivele unităţii de învăţare: – cunoaşterea principiilor care guvernează aplicarea legii penale în spaţiu. – însuşirea noţiunii de extrădare. 14 . Introducere 2. există persoane care.1.2. Competenţele unităţii de învăţare: – studenţii vor putea să identifice izvoarele dreptului penal.3.3.1. Principiul teritorialităţii 2.2.5. Obiectivele şi competenţele unităţii de învăţare – timp alocat 2. Aplicarea legii penale în spaţiu 2. – studenţii vor putea să identifice principiul în baza căruia va fi aplicabilă legea penală română într-o situaţie dată.4. – însuşirea noţiunii de imunitate de jurisdicţie penală.2. nu vor putea fi trase la răspundere penală potrivit legii penale române.2. Principiul universalităţii 2.1.3.3. Îndrumător pentru autoverificare 2.Unitatea de învăţare 2 Legea penală.3.2. izvor al dreptului penal. Aplicarea legii penale în spaţiu.3. regula limitării competenţei penale a unui stat la infracţiunile comise pe teritoriul său. În vederea tragerii la răspunderea penală a unui infractor. Izvoarele dreptului penal 2. fiind expresia suveranităţii statului care a elaborat-o este limitată la spaţiul cu privire la care respectivul stat îşi exercită suveranitatea. 2.3.2.2. Conţinutul unităţii de învăţare 2.4.3.2 Imunitatea de jurisdicţie 2.1.3. Extrădarea 2.3. Principiul personalităţii 2. Introducere Prin izvor de drept înţelegem forma pe care o îmbracă regula de drept şi sub care se face cunoscută persoanelor care trebuie să i se conformeze. cunoaşte anumite excepţii. este posibilă extrădarea acestuia către un alt stat. Legea penală. Cu toate acestea.3. În schimb. reglementate de principiile care guvernează materia aplicării legii penale în spaţiu.2. în virtutea anumitor calităţi. 2.

Categorii. cele temporare se aplică infracţiunilor comise sub imperiul lor. timpul alocat este de 2 ore. dispoziţie(care instituie regula de conduită) şi sancţiune(care reglementează natura şi limitele sancţiunii aplicabile).Constituţia – conţine prevederi ce interesează direct dreptul penal. În funcţie de regula de conduită inclusă. Se clasifică în norme penale generale. atunci când cu privire la o anumită chestiune sunt incidente atât legea ordinară cât şi cea extraordinară.141C. Conţinutul unităţii de învăţare 2. cuprinse în partea specială a codului penal şi care reglementează reguluile de conduită specifice dreptului penal. În funcţie de durata de aplicare. este formată din ipoteză(care prevede condiţiile în care fapta este infracţiune). izvor al dreptului penal. normele penale de incriminare se clasifică în prohibitive(interzic o anumită conduită) şi onerative(impun o anumită conduită). se va aplica cea din urmă. cuprinse în partea generală a codului penal şi care reglementează principiile şi instituţiile de bază ale dreptului penal şi norme penale speciale.p. legile se împart în legi generale(Codul penal) şi speciale (fie cu dispoziţii exclusiv penale. Legea penală se poate clasifica în funcţie de mai multe criterii. se va aplica cea din urmă. legile se împart în legi cu durată de aplicare nedeterminată şi legi temporare(cu aplicabilitate limitată în timp). legile se împart în legi ordinare şi extraordinare.Legea penală.1. denumite şi norme penale de incriminare. atunci când cu privire la o anumită chestiune sunt incidente atât legea generală cât şi cea specială. în funcţie de domeniul de aplicare. Interesul practic al distincţiei constă în faptul că. Alte izvoare ale dreptului penal sunt: . Izvoarele dreptului penal Legea penală este principalul izvor de drept penal. aşa cum prevede art. Astfel.3. fie legi extrapenale care conţin dispoziţii penale). chiar dacă între timp au ieşit din vigoare. Interesul practic al distincţiei constă în faptul că. Norma penală. Aplicarea legii penale în spaţiu. Interesul practic al distincţiei se relevă în cazul succesiunii legilor în timp. 2.3.Timpul alocat unităţii de învăţare: Pentru unitatea de învăţare . Structura normei penale de incriminare care conţine regula de conduită. 15 . Normele penale sunt o specie de norme de drept cu un specific determinat de particularitatea reglementării relaţiilor de apărare socială. În funcţie de raţiunea care impune adoptarea lor.

Exemplu: Infractorul îi aplică victimei cât timp se afla pe teritoriul statului nostru. persoanele cărora li se aplică şi faptele care intră sub incidenţa sa. Principiul teritorialităţii – art. 2. subsolul şi spaţiul aerian al acesteia. o anumită perioadă de timp. . care are ca efect decesul acesteia. o lovitură de cuţit. 2. sau pe o navă ori o aeronavă română. legea penală se aplică infracţiunilor comise pe teritoriul României. nr. . reguli comune tuturor legislaţiilor penale moderne: teritorialitatea ca principiu de bază. la extrădare. Orice lege este activă pe un anumit teritoriu.142.3. art. iar 143 al. precum şi marea teritorială. din punctul de vedere al statului nostru nu s-a comis infracţiunea de omor pentru că nu s-a produs rezultatul cerut de lege. Conform prvederilor art.Decretele prezidenţiale – cu rol de izvor de drept penal în materia graţierii individuale. principiile aplicării legii penale în spaţiu sunt menite să ofere soluţii problemelor ce se ivesc la interacţiunea spaţiului cu persoanele care comit infracţiuni şi infracţiunile comise.Cutuma – care are rol de izvor doar în ceea ce priveşte sfera cauzelor care înlătura caarcterul penal al faptei şi interpretarea legii penale. 16 . cu subsolul şi spaţiul aerian. Cunoaşterea sferei de aplicare a legii penale în virtutea acestui principiu presupune determinarea noţiunii de teritoriu şi a noţiunii de infracţiune săvârşită pe teritoriul ţării.142.143 al. . 195/2002 – privind circulaţia pe drumurile publice. prevăzând că infracţiunea se consideră comisă pe teritoriul ţării şi atunci când pe acest teritoriu ori pe o navă sau aeronavă română. cât timp se afla staţionată în porturi sau aeroporturi româneşti.2 consacră principiul ubicuităţii.1. emise în situaţii extraordinare a căror reglementare nu comportă sub nicio formă amânarea. Pentru a soluţiona această situaţie şi altele similare. Pentru soluţionarea problemelor care s-ar putea ivi.Izvoarele internaţionale – directe (tratatele şi convenţiile aplicabile nemijlocit de către instanţele române – referitor la asistenţa juridică internaţională şi protecţia drepturilor omului) şi indirecte (care creează în sarcina statului român obligaţia de a introduce o anumită reglementare în legislaţia penală internă).2. APLICAREA LEGII PENALE ÎN SPAŢIU Noţiune. . ca principii subsidiare.G. Se pune problema ce se întâmplă dacă decesul se produce pe teritoriul statului unde victima a fost transportată pentru tratament.Ordonanţele de urgenţă ale Guvernului – care cuprinde norme de natura legii organice. iar din punctul de vedere al statului străin. nu a avut loc nici o acţiune infracţională. cu solul.3 Definiţie. amnistie şi graţiere. s-a efectuat numai un act de executare ori s-a produs rezultatul infracţiunii. unde este incriminată infracţiunea de conducere fără permis. Este considerată comisă pe teritoriul ţării şi infracţiunea comisă la bordul unei nave sau aeronave comerciale străine. personalitatea. Potrivit acestui principiu. Eficienţa legii penale se raportează la anumite elemente care îi determină limitele de aplicare: spaţiul în care se aplică.2. prin termenul teritoriu se înţelege întinderea de pământ şi apele cuprinse între frontiere. realitatea şi universalitatea legii penale. Ca atare. Este principiul de bază al aplicării legii penale în spaţiu.3. timpul în care este vigoare. de exemplu O. Dacă ar fi să analizăm problema exclusiv prin prisma principiului teritorialităţii. au fost consacrate o serie de reguli cu valoare de principii.U.cum ar fi cele referitoare la retroactivitatea legii penale mai favorabile.1 prevede că prin infracţiune comisă pe teritoriul ţării se înţelege orice infracţiune comisă pe teritoriul arătat în art. deşi s-a produs decesul unei persoane.

personalitatea legii penale este un principiu subsidiar al aplicării legii penale în spaţiu. Infractorul va fi declarat persona non grata şi va fi obligat să părăsească teritoriul ţării. iar de statul român va putea fi tras la răspundere în baza principiului personalităţii. Principiul personalităţii – art. Legat de imunitatea de jurisdicţie.Art.2.2. Dacă un cetăţean român comite o infracţiune de omor pe teritoriul statului francez. . în baza principiului personaltăţii. . cetăţeanului român i se va aplica legea penală română pentru comiterea infracţiunii de bigamie. . dacă aceste susţineri sunt în legătură cu apărarea şi necesare cauzei) . sattul nu dobândeşte dreptul de a o trage la răspundere. în sensul că respectiva persoană va fi trasă la răspundere de către statul a cărui cetăţean este.reprezentanţii organizaţiilor internaţionale. dacă ulterior persoana pierde calitatea care a atras imunitatea de jurisdicţie.membrii familiei infractorului (care nu răspund pentru infracţiunile conexe cum sunt tăinuirea. cu toate că potrivit legii statului unde s-a comis fapta aceasta nu are caracter infracţional.avocaţii (pentru susţinerile făcute oral sau în scris în faţa instanţei. încheie o a doua căsătorie. . Imunităţile de drept internaţional îşi au izvorul în tratate şi convenţii internaţionale. în sensul că respectiva calitate este suficient să existe la momentul comiterii faptei.reprezentanţii consulari ai statelor străine. care se bucură de inviolabilitate.parlamentarii . va putea fi tras la răspundere de statul francez în baza principiului teritorialităţii. 2.2.avocatul poporului .3. Imunităţile de drept intern sunt imunităţi funcţionale (se limitează la faptele comise în exercitarea unei anumite funcţii sau profesii) vizează: .3.preşedintele statului .militarii armatelor străine aflate în trecere sau staţionate pe teritoriul statului nostru. legea penală nu se aplică infracţiunilor comise în localurile şi pe terenurile misiunilor diplomatice din România. legea penală română se va putea aplica numai la cererea şefului misiunii diplomatice . Imunitatea de jurisdicţie. Imunitatea de jurisdicţie este definitivă. în anumite cazuri se aplică legea penală română.infracţiunile comise la bordul navelor comerciale străine aflate în tranzit prin marea teritorială.personalul navelor şi aeronavelor străine. Imunitatea de jurisdicţie este generală. 17 . în conformitate cu convenţiile internaţionale nu sut supuse jurisdicţiei penale a satului român.4 Exemple: Dacă un cetăţean român căsătorit. favorizarea.şefii statelor străine aflaţi în vizită în statul român. Definiţie. . excepţie o constitie imunităţile consulare care nu acoperă infracţiunile grave.2. Denumită şi principiul naţionalităţii active. Se bucură de imunitate de jurisdicţie: . nedenunţarea). militare sau folosite în scop guvernamental. Imunitatea de jurisdicţie nu este absolută. Legea consacră anumite restrângeri ale principiului teritorialităţii în ceea ce priveşte infracţiunile comise de anumite persoane care în virtutea dispoziţiilor legale interne sau a convenţiilor internaţionale se bucură de imunitate de jurisdicţie.8 prevede că legea penală nu se aplică infracţiunilor comise de către reprezentanţii diplomatici ai statelor străine sau de alte persoane care. aflat în Egipt.3. adică apără de tragerea la răspundere penală pentru orice infracţiune comisă. Pentru asemenea infracţiuni.

ar exista vreun impediment în calea procesului de tragere la răspundere penală. autorul săum şi procesul de tragere la răspundere penală: 1. 5. având în vedere că datorită elementelor de extraneitate cauza ar putea prezenta un grad sporit de complexitate. din pedeapsa aplicată în baza legii penale române se va deduce pedeapsa executată în străinătate. nu este necesară prezenţa lui în ţară pentru a fi condamnat. ori prin care s-a adus o vătămare gravă integrităţii corporale sau sănătăţii unui cetăţean român. dacă făptuitorul este cetăţean român. Punerea în mişcare a acţiunii penale pentru infracţiunile prevăzute în alineatul precedent. este necesară autorizarea prealabilă a procurorului general. Se stabileşte astfel competenţa exclusivă şi necondiţionată a legii penale române. Legea penală română se va putea aplica în baza acestui principiu. 2. Infractorul să fie cetăţean străin. 2. Fapta să fie incriminată de legea penală română.3. Fapta să fi fost comisă în afara teritoriului satului român. sau dacă. 3.2. se face numai cu autorizarea prealabilă a procurorului general. realitatea legii penale este un principiu subsidiar al aplicării legii penale în spaţiu. legea penală se aplică infracţiunilor comise în afara teritoriului ţării. nu este necesară prezenţa lui în ţară pentru a fi condamnat. indiferent de prevederile legii străine. Dacă în statul unde a comis infracţiunea a fost condamnat pentru aceeaşi faptă şi a executat o pedeapsă. art. Dacă în statul unde a comis infracţiunea a fost condamnat pentru aceeaşi faptă şi a executat o pedeapsă. 6. Astfel. Infractorul să fie cetăţean român. potrivit căruia. chiar dacă potrivit legii penale a statului unde a fost comisă fapta. Realitatea este un principiu cu caracter secundar în raport cu prevederile convenţiilor internaţionale.4 Principiul realităţii – art.potrivit căruia. Pentru ca legea penală să fie aplicabilă în baza acestui principiu. chiar dacă potrivit legii penale a statului unde a fost comisă fapta. Fapta să fie incriminată de legea penală română.7 stabileşte că 18 . ar exista vreun impediment în calea procesului de tragere la răspundere penală. ori prin care s-a adus o vătămare gravă integrităţii corporale sau sănătăţii unui cetăţean român. legea penală se aplică infracţiunilor comise în afara teritoriului ţării. indiferent de prevederile legii străine. când sunt comise de un cetăţean străin sau de o persoană fără cetăţenie care nu are domiciliul în ţară. Legea penală română se va putea aplica în baza acestui principiu. are domiciliul în ţară. va putea fi tras la răspundere de statul român în baza principiului realităţii. Denumită şi principiul naţionalităţii pasive. contra siguranţei naţionale a statului român sau contra vieţii unui cetăţean român. În ceea ce priveşte tragerea la răspundere penală a infractorului. trebuie îndeplinite o serie de condiţii cu privire la fapta comisă şi autorul său: 1. Fapta comisă să fie o infracţiune contra siguranţei statului. o infracţiune contra vieţii unui cetăţean român. Fapta să fi fost comisă în afara teritoriului satului român. Definiţie. Condiţii. din pedeapsa aplicată în baza legii penale române se va deduce pedeapsa executată în străinătate. trebuie îndeplinite o serie de condiţii cu privire la fapta comisă. Pentru ca legea penală să fie aplicabilă în baza acestui principiu. nu este necesar să fie incriminată şi de legea penală a statului unde a fost comisă. 2. Condiţii. 4. 3. Se stabileşte astfel competenţa exclusivă şi necondiţionată a legii penale române.5 Exemplu: Dacă un cetăţean francez comite o infracţiune de omor asupra unui cetăţean român pe teritoriul statului francez. neavând cetăţenie. nu este necesar să fie incriminată şi de legea penală a statului unde a fost comisă.

5 şi 6 se aplică dacă nu se dispune altfel printr-o convenţie internaţională. 4. potrivit legii străine. Dacă în statul unde a comis infracţiunea a fost condamnat pentru aceeaşi faptă şi a executat o pedeapsă. incriminarea în legea 19 . Dispoziţiile alineatelor precedente nu se aplică în cazul când. 7. având în vedere că universalitatea nu conferă competenţă exclusivă şi necondiţionată legii penale române. trebuie îndeplinite o serie de condiţii cu privire la fapta comisă. Condiţii.6 Exemple: Dacă un cetăţean francez comite o infracţiune de furt asupra unui cetăţean român pe teritoriul statului francez şi apoi vine de bunăvoie pe teritoriul statului român.5 Principiul universalităţii – art. 3.3. legea penală se aplică infracţiunilor comise în afara teritoriului ţării.7 stabileşte că dispoziţiile art. se ia în considerare legea statului al cărui cetăţean este infractorul. Fapta comisă să nu fie o infracţiune contra siguranţei statului. Fapta să fi fost comisă în afara teritoriului satului român. este necesar să nu existe. o infracţiune contra vieţii unui cetăţean român. când sunt comise de un cetăţean străin sau de o persoană fără cetăţenie care nu are domiciliul în ţară. dacă fapta este prevăzută ca infracţiune şi de legea penală a ţării unde a fost comisă şi făptuitorul se află în ţară. va putea fi tras la răspundere de statul român în baza principiului universalităţii. în cazul în care fapta a fost comisă pe un teritoriu nesupus vreunei suveranităţi. 2. autorul său şi procesul de tragere la răspundere penală: 1.2. Pentru ca legea penală să fie aplicabilă în baza acestui principiu.5. dacă a ajuns împotriva voinţei sale. Astfel. altele decât cele prevăzute în art. Fapta să fie incriminată de legea penală română şi de legea penală a a statului unde a fost comisă fapta. Pentru infracţiunile îndreptate împotriva intereselor statului român sau contra unui cetăţean român.dispoziţiile art. potrivit legii statului în care infractorul a comis infracţiunea. Extrădarea Cooperarea internaţională în lupta contra criminalităţii îmbracă mai multe forme: consacrarea principiului universalităţii. să refuze să părăsească acest teritoriu. ori prin care s-a adus o vătămare gravă integrităţii corporale sau sănătăţii unui cetăţean român. În ceea ce priveşte tragerea la răspundere penală a infractorului. infractorul poate fi judecat şi în cazul când s-a obţinut extrădarea lui. Universalitatea legii penale este un principiu subsidiar al aplicării legii penale în spaţiu.3. 2. din pedeapsa aplicată în baza legii penale române se va deduce pedeapsa executată în străinătate. art. Principiul universalităţii consacră o formă a cooperării internaţionale în lupta împotriva criminalităţii. Dacă un cetăţean francez comite o infracţiune de omor asupra unui cetăţean italian pe teritoriul statului francez şi apoi vine de bunăvoie pe teritoriul statului român.3. Definiţie. 6. 5. va putea fi tras la răspundere de statul român în baza principiului universalităţii. 2. potrivit căruia. sau când pedeapsa a fost executată ori este considerată ca executată. Infractorul să fie cetăţean străin. Infractorul să se afle de bunăvoie pe teritoriul statului român. un impediment în calea procesului de tragere la răspundere penală. există vreo cauză care împiedică punerea în mişcarea acţiunii penale sau continuarea procesului penal ori executarea pedepsei. Universalitatea este un principiu cu caracter secundar în raport cu prevederile convenţiilor internaţionale.5 şi 6 se aplică dacă nu se dispune altfel printr-o convenţie internaţională.

şi poate fi definită ca fiind un act juridic bilateral internaţional. astfel. Dacă vreunul dintre statele solicitante invocă aplicarea unor reglementări diferite de cele din prezenta lege. art. Extrădarea este reglementată prin legea nr. aplicabil de statul român sub garanţia reciprocităţii. o conditie suplimentara este ca statul solicitant sa dea asigurari considerate ca suficiente ca. trebuie îndeplinite o serie de condiţii cu privire la persoana condamnatului. acestea pot fi avute în vedere numai în limitele stabilite prin declaraţia de reciprocitate. in cazul condamnarii la o pedeapsa privativa de libertate printr-o hotarare judecatoreasca definitiva. asistenţa juridică internaţională al cărei principal aspect este extrădarea. Sunt supuse extrădării persoanele a căror predare este solicitată de un alt stat în care sunt urmărite penal sau sunt trimise în judecată pentru săvârşirea unei infracţiuni ori sunt căutate în vederea executării unei pedepse. cetăţenii români. la infracţiunea comisă şi la pedeapsa prevăzută de lege sau aplicată de instanţă pentru respectiva infracţiune. recunoaşterea hotărârilor judecătoreşti pronunţate în străinătate. atunci cand extradarea se solicita in vederea efectuarii urmaririi penale sau a judecatii. denumit stat solicitant. Temei juridic. In cazul prevazut la alin. 3. 2. 302/2004. denumit stat solicitat. Extrădarea este de regulă acordată în baza unei convenţii internaţionale între statele părţi. de la această regulă. prin care un stat. a) si c). daca statul solicitant este membru al Uniunii Europene. acceptă remiterea către acesta din urmă a unui infractor. în vederea judecării sau a executării unei pedepse. legea menţionată reprezintă dreptul comun în materie. (1) lit. persoanele străine care se bucură în România de imunitate de jurisdicţie. În absenţa unei convenţii internaţionale. cetatenii romani pot fi extradati din Romania daca este indeplinita cel putin una dintre urmatoarele conditii: a) persoana extradabila domiciliaza pe teritoriul statului solicitant la data formularii cererii de extradare. Se va putea acorda extrădarea şi dacă a fost solicitată remiterea infractorului în vederea executării unei măsuri de siguranţă. Condiţii de acordare a extrădării În vederea acordării extrădării. persoanele cărora li s-a acordat dreptul de azil în România. I. Condiţii privitoare la persoană. Nu pot fi extrădate următoarele persoane: 1. în condiţiile şi în limitele conferite prin convenţii sau prin alte înţelegeri 20 . la cererea unui alt stat. b) persoana extradabila are si cetatenia statului solicitant. c) persoana extradabila a comis fapta pe teritoriul sau impotriva unui cetatean al unui stat membru al Uniunii Europene. convenţii pe care legea privind extrădarea le completează. persoana extradata va fi transferata in vederea executarii pedepsei in Romania. 20 din lege prevede o serie de excepţii. Definiţie.internă a faptelor pe care România s-a angajat prin tratate şi convenţii internaţionale să le incrimineze.

Nu se acordă extrădarea pentru următoarele infracţiuni: 1. 3. Diferenţele existente între calificarea juridică şi denumirea date aceleiaşi infracţiuni de legile celor două state nu prezintă relevanţă. Data imunităţii extrădării. în lipsa acesteia. Extrădarea poate fi admisă numai dacă fapta pentru care este învinuită sau a fost condamnată persoana a cărei extrădare se cere este prevăzută ca infracţiune atât de legea statului solicitant. potrivit dispoziţiilor acestor înţelegeri internaţionale. Dacă această calitate este recunoscută între data hotărârii asupra extrădării şi data avută în vedere pentru predare. dacă predarea acesteia este susceptibilă să aibă consecinţe de o gravitate deosebită pentru ea. Este necesară cu alte cuvinte dubla incriminare. statul roman este obligat ca la cererea statului solicitant să supună cauza autorităţilor sale judiciare competente. extrădarea va fi acordată între statele părţi la Convenţia europeană de extrădare şi la protocoalele sale.internaţionale. de vamă sau de schimb valutar ca legislaţia statului solicitant. În caz de refuz al extrădării. dacă prin convenţie internaţională sau. 2. Infracţiuni militare. prin declaraţie de reciprocitate nu se prevede altfel. II. conform legii statului solicitat. Calitatea de cetăţean român sau de refugiat politic în România se apreciază la data hotărârii asupra extrădării. se va pronunţa o nouă hotărâre în cauză. 21 . infracţiuni de aceeaşi natură. Infracţiuni fiscale. Condiţii privitoare la faptă 1. Extrădarea nu poate fi refuzată pentru motivul că legislaţia statului solicitat nu impune acelaşi tip de taxe sau de impozite ori nu cuprinde acelaşi tip de reglementare în materie de taxe şi impozite. 4. Extrădarea motivată de infracţiuni militare care nu constituie infracţiuni de drept comun este exclusă din câmpul de aplicare a prezentei legi. martori sau experţi în faţa unei autorităţi judiciare române solicitante. de vamă şi de schimb valutar. în limitele imunităţilor conferite prin convenţie internaţională. dacă este cazul. pentru fapte cărora le corespund. cât şi de legea statului solicitat. în special din cauza vârstei sau a stării sale de sănătate. Extrădarea oricărei alte persoane străine poate fi refuzată sau amânată. În materie de taxe şi impozite. persoanele străine citate din străinătate în vederea audierii ca părţi. prescripţia acţiunii penale sau a executării pedepsei se suspendă. Infracţiuni politice. astfel încât să se poată exercita urmărirea penală şi judecata. În caz de amânare a extrădării. Extrădarea nu se acordă dacă infracţiunea pentru care este cerută este considerată de statul solicitat ca infracţiune politică sau ca faptă conexă unei asemenea infracţiuni.

Întrebări de control şi teme de dezbatere 22 . extrădarea nu va putea fi acordată decât cu condiţia ca statul respectiv să dea asigurări considerate ca îndestulătoare de către statul român că pedeapsa capitală nu se va executa. IV. infracţiune comisă pe teritoriul României. motivând cererea de extrădare. respectiv. Îndrumar pentru autoverificare Concepte şi termeni de reţinut      teritoriul României. o pedeapsă privativă de libertate mai mare de 1 an. imunitate de jurisdicţie penală. În aceste cazuri. Gravitatea pedepsei. În cazul în care fapta pentru care se cere extrădarea este pedepsită cu moartea de către legea statului solicitant. La luarea deciziei se vor examina şi cazurile în care urmărirea şi judecata pe teritoriul statului solicitant sunt justificate fie de aflarea adevărului. numai dacă aceasta este mai mare de 4 luni. este obligat ca la cererea statului solicitant să supună cauza autorităţilor sale judiciare competente. dacă este cazul. a fost săvârşită în afara teritoriului statului solicitant. a fost săvârşită în totul sau în parte pe teritoriul său. iar în vederea executării unei sancţiuni penale. Când infracţiunea. Extrădarea este cerută şi.III. numai pentru fapte a căror săvârşire atrage. săvârşită în afara teritoriului său. dacă statul român optează pentru soluţia de refuz al extrădării.4. potrivit legislaţiei statului solicitant şi celei a statului solicitat. fie de posibilitatea de a aplica o sancţiune potrivită sau de a asigura reintegrarea socială a persoanei extrădabile. criteriul ubicuităţii. ori nu autorizează extrădarea pentru infracţiunea care face obiectul cererii.Condiţii privitoare la pedeapsă 1. potrivit legislaţiei române. în vederea urmăririi sau judecării. extrădare. extrădarea va putea fi refuzată numai dacă legislaţia statului român nu autorizează urmărirea unei infracţiuni de acelaşi fel. 2. acordată de România. urmând să fie comutată. astfel încât să se poată exercita urmărirea penală şi judecata. Condiţii privitoare la competenţă România poate refuza să extrădeze persoana solicitată pentru o infracţiune care.

5. Ce înţelegem prin infracţiune comisă pe teritoriul ţării? 3. c.autorizarea prealabilă a procurorului general. Aplicarea legii penale române în baza principiului realităţii este condiţionată de: a.dubla incriminare.persoanele care. Enumeraţi persoanele care nu sunt supuse extrădării. este aplicabil doar dacă autorul faptei este cetăţean străin. Principiul ubicuităţii: a. 2.persoanele care se bucură de imunitate de jurisdicţie penală.presupune că o faptă este comisă pe teritoriul mai multor state.ca persoana a cărei extrădare se cere să aibă cetăţenia statului solicitant. Teste de evaluare/autoevaluare 1.dubla incriminare. 4. 3. 5.cetăţenia română a subiectului activ. Nu pot fi extrădaţi în nicio situaţie: a. b. 2.cetăţenia română a subiectului activ.autorizarea prealabilă a procurorului general.dubla incriminare. 2010 23 . Bibliografie obligatorie C. Este o condiţie obligatorie pentru acordarea extrădării: a. c. ar putea fi condamnate la pedeapsa cu moartea. odate extrădate. b.existenţa unei convenţii între statul solicitant şi cel solicitat. Care sunt condiţiile pentru aplicarea legii penale române în baza principiului realităţii? 4.cetăţenii români. Partea generală. Aplicarea legii penale române în baza principiului personalităţii este condiţionată de: a. chiar dacă statul solicitant oferă asigurari că nu se va întâmpla acest lucru. Răspunsuri: 1.Mitrache. 5. Universul juridic. b.este aplicabil doar dacă autorul faptei este cetăţean român. c. b.1. Bucureşti. b. c. 3. 4. Enumeraţi persoanele care se bucură de imunitate de jurisdicţie penală. c. Drept penal român. Care sunt principiile care guvernează aplicarea legii penale în spaţiu? 2.

.......................................................................................................... cu alte cuvinte... 3. 3.......................................1....1..... Retroactivitatea............. respectiv ultraactivează. Ultraactivitatea.........Unitatea de învăţare 3 Aplicarea legii penale în timp............... – cunoaşterea principiului legii penale mai favorabile... 3.. 3............... Legea penală mai favorabilă.....................................3............ 3.......... ultraactivitatea.......3.. Principiile care guvernează aplicarea legii penale în timp sunt menite să soluţioneze problemele generate de interacţiunea timpului cu faptele care constituie infracţiuni.......... Extraactivitatea legii penale........................................................1................................ .2...3... în această materie este incident şi principiul constituţional al aplicării legii penale mai favorabile.... – stabilirea momentului comiterii infracţiunii..........2.......................................... 3........... Totodată.............3............................ Legea reglemnetează două principii de bază.................3...........................................1................ Principiul neretroactivităţii legii penale........ – studenţii vor putea identifica legea penală mai favorabilă. 3............3.......................... Obiectivele şi competenţele unităţii de învăţare Obiectivele unităţii de învăţare: – cunoaşterea limitelor de activitate ale unei legi penale..............3........ legiuitorul a stabilit o serie de reguli care guvernează aplicarea legii penale în timp.2............................ 3........................................ Introducere Pentru o stabilire corectă a limitelor de incidenţă temporală a unei legi penale...........................3................3.......................... 3.....................................3..4.................................. ..............3. 3...3. activitatea şi neretroactivitatea şi principii subsidiare menite să reglementeze situaţiile în care legea penală extraactivează: retroactivitatea......... 24 .................................. – studenţii vor putea să identifice categoriile de legi care retroactivează..................... 3... 3............... Conţinutul unităţii de învăţare ...........2........................ Principiul activităţii legii penale........ Îndrumător pentru autoverificare ............................ să determine legea aplicabilă unei anumite infracţiuni... Competenţele unităţii de învăţare: – studenţii vor putea să identifice legea aplicabilă unei infracţiuni.... Introducere ...... Obiectivele şi competenţele unităţii de învăţare – timp alocat ......

Aplicarea legii penale în timp timpul alocat este de 2 ore. În legătură cu determinarea momentului comiterii infracţiunii. Legea fundamentală a statului prevede că legea dispune numai pentru viitor. este necesar să se facă distincţia între infracţiunile prin a căror comitere se produce un rezultat material. are loc în momentul publicării în Monitorul oficial sau la o dată ulterioară. Aplicarea legii va avea loc obligatoriu. Principiul activităţii este un principiu de bază. Intrarea în vigoare a unei legi. legea penală se aplică infracţiunilor comise cât timp era în vigoare Raţiune. Caractere. 3. imediat. Art. Infracţiunile de rezultat se consideră comise în momentul producerii rezultatului (decesul). cu valoare constituţională. Coordonatele temporale ale unei legi sunt date de intrarea.3.3.Timpul alocat unităţii de învăţare: Pentru unitatea de învăţare . cu excepţia legii penale mai favorabile. precum şi participarea la comiterea acestora ca autor. Potrivit art. integral şi continuu în întreaga perioadă de activitate a legii. s-ar încălca principiul esenţial al legalităţii răspunderii penale.10 Cp. denumite infracţiuni de rezultat (de exemplu infracţiunea de omor are ca rezultat decesul unei persoane) şi infracţiunile prin a căror comitere se produce o stare de pericol care amneninţă valorile apărate de lege. Dacă s-ar proceda în alt mod. Ieşirea din vigoare a unei legi are loc prin abrogare(expresă sau tacită). este necesară determinarea limitelor de activitate a legii respective şi determinarea momenului comiterii infracţiunii. Pentru a se determina în ce măsură o lege este aplicabilă unei anumite infracţiuni. Conţinutul unităţii de învăţare 3. întrucât toate persoanele aflate pe teritoriul statului nostru au obligaţia să o cunoască şi să o respecte. instigator sau complice. denumite infracţiuni de pericol (de exemplu în cazul infracţiunii de insultă se creează o stare de pericol care ameninţă demnitatea persoanei). PRINCIPIUL ACTIVITAŢII Definiţie. pentru a permite membrilor societăţii s-i cunoască dispoziţiile şi să se conformeze acestora. indiferent când a vut loc acţiunea infracţională (cu o 25 . Răspunderea penală are loc în condiţiile legii în vigoare la data comiterii infracţiunii. prin căderea în desuetudine (când nu mai corespunde realităţilor sociale) sau prin ajungerea la termen (în cazul legii temporare).1. respectiv ieşirea ei din vigoare. prevede că prin comiterea unei infracţiuni se înţelege săvârşirea oricăreia dintre faptele pe care legea le pedepseşte ca infracţiune consumată sau ca tentativă.144 Cp.

în prima situaţie. una cu caracter general. până la înceterea comiterii infracţiunii. dar prevăd limite de pedeapsă diferite. pentru că există prezumţia că în acest moment s-a creat starea de pericol. EXTRAACTIVITATEA Exemplu.2 PRINCIPIUL NERETROACTIVITĂŢII Exemplu. respectiv în momentul comiterii actului de instigare sau complicitate. Este un principiu de bază care consacră neretroactivitatea legii de incriminare şi care decurge din principiul activităţii şi legalităţii. 3. Se pot ivi probleme şi în cazul când la reglementarea aceleiaşi relaţii sociale vin în concurs două legi. nimeni nu poate fi obligat să răspundă pentru o faptă care la data comiterii ei nu era prevăzută ca infracţiune. nu se va aplica legea nouă pentru actele de instigare şi complicitate comise anterior intrării ei în vigoare. în vigoare în momentul comiterii faptei nu o incriminează. L1. la data când au fost comise nu erau prevăzute ca infracţiuni. Potrivit acestui pricipiu. intră în vigoare o nouă lege care prevede reglementări diferite faţă de cea sub imperiul căreia a avut loc naşterea respectivului raport 26 . pe când infracţiunile de pericol se consideră comise în momentul efectuării acţiunii infracţionale (rostirea cuvintelor injurioase). Se pot ivi două cazuri: 1. Nu aceeaşi este situaţia în cazul infracţiunilor a căror săvârşire începe sub imperiul unei legi şi ia sfârşit sub imperiul unei alte legi (infracţiuni continue – portul ilegal de uniformă). Legea veche este în vigoare în momentul începerii comiterii infracţiunii.11 Cp. al actelor de participaţie anterioare comiterii infracţiunii (instigarea – o persoană determină o altă persoană să comită o infracţiune . legea veche nu incriminează fapta. respectiv până la comiterea infracţiunii la care s-a instigat sau s-a promis ajutor. Legea veche este în vigoare în momentul începerii comiterii infracţiunii. 3. intră în vigoare o nouă lege. se va aplica legea nouă.3. va avea întotdeauna prioritate legea specială. În al doilea caz. ambele legi incriminează fapta. legea nouă o incriminează. ambele în vigoare. Definiţie Art. L2 intră în vigoare ulterior. ulterior. În asemenea cazuri. intră în vigoare o nouă lege. ulterior. legea penală nu se aplică faptelor care. În acest caz. Necesitatea extraactivităţii legiii penale apare în situaţia în care un raport penal se naşte sub imperiul unei legi şi înainte de stingerea acestuia. L2. dar numai pentru ceea ce s-a comis după intrarea ei în vigoare. ambele incriminează fapta comisă.săptămână în urmă). pentru că ea era în vigoare în momentul comiterii faptei (fie că este vorba doar de o fracţiune din fapta comisă sau de infracţiunea în întregul ei). În acest caz. incriminează fapta comisă. respectiv în momentul comiterii actului de instigare sau complicitate. pentru că în caz contrer s-ar contraveni principiului legalităţii incriminării. până la înceterea comiterii infracţiunii.3.3. în ambele situaţii se va aplica legea nouă. dar există diferenţe între cele două legi Raţiune. Aplicarea legii penale active nu ridică probleme dacă infracţiunea s-a comis şi se judecă în timp ce este în vigoare aceeaşi lege penală.şi complicitatea anterioară – o persoană promite îninte de comiterea faptei că îl va ajuta pe autor). L1 este în vigoare în momentul comiterii infracţiunii. 2. intrată în vigoare ulterior. alta cu caracter special. respectiv până la comiterea infracţiunii la care s-a instigat sau s-a promis ajutor.

dar reglementarea este mai avntajoasă pentru infractor. indiferent de momentul când intervine. Legea de dezincriminare Exemplu.3. adică se aplică unor infracţiuni comise înaintea intrării ei în vigoare. Art. în vigoare în momentul comiterii faptei o incriminează. incriminează fapta comisă şi prevede măsuri de siguranţă şi măsuri educative. sunt înlăturate toate consecinţele comiterii faptei. Definiţie. nu incriminează fapta comisă. Excepţia o constituie crimele de război şi infracţiunile contra păcii şi umanităţii.1. în vigoare în momentul comiterii faptei o incriminează. Legea de amnistie şi graţiere Actele de clemenţă pot avea ca obiect doar infracţiuni comise anterior datei de intrare în vigoare a legii. Definiţie. Categorii de legi care retrocativează: legea de dezincriminare. 3.15 al. această lege va retroactiva doar dacă măsurile de siguranţă şi măsurile educative reglmentate de ea sunt mai favorabile infractorului. intrată în vigoare ulterior. intrată în vigoare ulterior.1. L2. dar reglementarea este mai avntajoasă pentru infractor. rezultă că din punctul de vedere al dreptului penal va retroactiva atât legea penală mai favorabilă. legea dispune numai pentru viitor cu excepţia legii penale mai favorabile. iar legile care ultraactivează sunt legea temporară şi legea penală mai favorabilă. Raţiunea retroactivităţii acestei legi. Cu privire la această chestiune. L2. L1. legea de amnistie şi graţiere şi legea penală mai favorabilă. L1. Art.12 al. Extraactivitatea desemnează situaţia în care o lege este activă peste limitele ieşirii ei din vigoare. fie ultraactivează. cât şi legea de dezincriminare. având în vedere că dispoziţiile constituţionale prevăd că retroactivează legea penală mai favorabilă. Din acest motiv. Din punctul de vedere al dreptului constituţional prin legea penală mai favorabilă se înţelege atât situaţia în care L2 nu mai prevede fapta ca fiind infracţiune. RETROACTIVITATEA LEGII PENALE Noţiune. 1. Definiţie. Situaţii Legile care retroactivează sunt legea de dezincriminare. 2.2 limitează efectul retroactiv al acestei legi la situaţia în care intervine înaintea judecării definitive a infracţiunii.12 al.3. prin legea penală mai favorabilă se înţelege doar situaţia în care L2 incriminează de asemenea fapta. legea de amnistie şi graţiere se vor aplica întotdeauna retroactiv. respectiv pedepsele aplicate pentru infracţiuni comise anterior datei de intrare în vigoare a legii. legea care prevede măsuri de siguranţă şi măsuri educative şi legea penală mai favorabilă. Conform art.penal. conform căruia în 27 . fie retroactivează. ele constituind mijloace de prevenire a comiterii de noi infracţiuni şi de reeducare a infractorului. Legea penală mai favorabilă Legea care prevede măsuri de siguranţă şi măsuri educative Exemplu. o constituie caracterul şi finalitatea acestor măsuri. s-a exprimat un punct de vedere distinct. Din punctul de vedere al dreptului penal. Prin urmare. 3. Aceste situaţii sunt numite situaţii tranzitorii. cât şi situaţia în care L2 o prevede ca infracţiune. adică se aplică ulterior ieşirii ei din vigoare infracţiunilor comise cât timp se afla în vigoare.2 Constituţie. Pentru a fi în acord cu principuil constituţional al legii penale mai favorabile.

va fi mai favorabilă legea care în ansamblul prevederilor sale ar determina o situaţie mai favorabilă pentru inculpat. instanţa trebuie să respecte o serie de reguli: – numai în urma aprecierii situaţiei concrete a infracţiunii şi infractorului va stabili legea penală mai favorabilă. care este cea care în ansamblul prevederilor sale ar determina o situaţie mai favorabilă pentru 28 . de tragere la răspundere penală sau sancţiunile sunt diferite.una dintre legi prevede detenţiunea pe viaţă şi alta închisoarea. Dar cum excepţiile sunt de strictă interpretare. Dacă legea temporară nu ar ultraactiva. Criterii de stabilire a legii penale mai favorabile. În consecinţă. care în acest fel ultraactivează. L1. sau una dintre legi prevede închisoarea şi alta amenda. Instanţa de judecată are obligaţia de a stabili legea penală mai favorabilă dintre L1 şi L2.14 sau 15 Cp.3. Dacă L2 intervine înaintea rămânerii definitive a hotărârii de condamnare va fi aplicabilă legea penală mai favorabilă în temeiul art. în vigoare în momentul comiterii faptei o incriminează. se va aplica fie L1. Situaţii de aplicare. care în acest fel retroactivează. al condiţiilor de tragere la răspundere şi al sancţiunilor reglementate. ULTRAACTIVITATEA LEGII PENALE Categorii de legi care ultraactivează: legea temporară şi legea penală mai favorabilă. intrată în vigoare ulterior. L2 – lege temporară. intrată în vigoare ulterior. Definiţie. fie L2. Principiul aplicării legii penale mai favorabile în cazul infracţiunilor nedefinitiv judecate Situaţie reglementată de dispoziţiile art. Se pot ivi următoarele situaţii: .ambele legi prevăd aceeaşi specie de pedeapsă.3. iar legea nu face nici o referire cu privire la aceasta.3.3.13 Cp. va fi mai favorabilă cea care prevede pedeapsa mai uşoară. dar condiţiile de incriminare.3.această situaţie ne-am afla în prezenţa unei excepţii de la principiul retroactivităţii exclusive a legii penale mai favorabile. LEGEA PENALĂ MAI FAVORABILĂ Exemplu. Raţiune. L2 poate fi mai favorabilă sau mai puţin favorabilă. Ajungerea la termen nu echivalează cu dezincriminarea întrucât se produc efecte diferite.16 Cp. L1. 3. incriminează fapta comisă. Legea temporară Exemplu. Legea penală mai favorabilă se aplică în situaţii tranzitorii. este corect să se considere că această lege va retroactiva doar dacă măsurile de siguranţă şi măsurile educative reglmentate de ea sunt mai favorabile infractorului. . L2. pentru că oricum la un moment dat. 3. respectiv o incriminează în condiţii distincte faţă de L1.2. Art. Reguli de utilizare a criteriilor În stabilirea legii penale mai favorabile. prin ajungerea la termen ele vor ieşi din vigoare. în vigoare în momentul comiterii faptei nu o incriminează sau o incriminează în anumite condiţii. Instanţa analizează cele două legi sub aspectul condiţiilor de incriminare. dar în limite diferite. nu ar exista nici o raţiune pentru care să fie adoptate astfel de legi. când raportul penal se naşte sub imperiul L1 şi înainte de a se stinge intră în vigoare L2. incriminează fapta comisă.

pedeapsa închisorii aplicate în baza L1 se reduce la maximul pedepei închisorii prevăzut de L2. pedeapsa închisorii se înlocuieşte cu maximul pedepei amenzii prevăzut de L2. se consideră că a fost executată pedeapsa care. în funcţie de partea executată din pedeapsa închisorii se poate înlătura în totalitate sau parţial amenda. În ceea ce priveşte pedepsele complementare. pentru că s-ar crea o a treia lege. iar L2 pedeapsa închisorii de la 15 la 15 ani. Aplicarea legii penale mai favorabile în cazul pedepselor definitiv aplicate Exemplu L2 intervine după rămânerea definitivă a pedepsei aplicate în baza L1 şi este mai favorabilă decât L1. în caz contrar. de natură diferită faţă de cea aplicată în baza L1.14 şi 15 Cp. în funcţie de cuantumul pedepsei aplicate în baza L1.dacă pedeapsa aplicată în baza L1 este închisoarea iar L2 prevede închisoarea în limite mai reduse dacât L1 şi pedeapsa aplicată în baza L1 este mai mare decât maximul pedepsei prevăzute de L2.dacă pedeapsa aplicată în baza L1 este închisoarea iar L2 prevede amenda. pedepsele complementare se aplică numai în măsura în care au corespondent în legea nouă şi în limitele prevăzute de aceasta. Pedeapsa aplicată în baza L1 este de 13 ani. a înlocuit pedeapsa aplicată în baza L1 sau care a rezultat din reducerea pedepsei aplicate. pedeapsa detenţiunii pe viaţă se înlocuieşte cu maximul pedepei închisorii prevăzut de L2. pentru a fi în acord cu principiul constituţional al legii penale mai favorabile. Efectul retroactiv al L2 se produce în mod obligatoriu. deoarece pedeapsa aplicată în baza L1 nu îşi găseşte corespondent în pedeapsa prevăzută de L2. .L2 prevede o pedeapsă de aceeaşi natură cu cea prevăzută de L1 dar în limite mai reduse. doar dacă aceasta prevede dispoziţii mai favorabile cu privire la această categorie de pedepse. Art. raportat la pedeapsa prevăzută de L2. Situaţie reglementată de dispoziţiile art. Pedeapsa aplicată va fi redusă la 10 ani închisoare. Legea penală mai favorabilă va retroactiva în mod obligatoriu sau facultativ. măsurile de siguranţă şi măsurile educative aplicate în baza L1 neexecutate şi neprevăzute în L2. Exemplu: L1 prevede pedeapsa de la 5 la 15 ani. iar pedeapsa aplicată în baza L1 nu se încadrează în limitele prevăzute de L2. ceea ce nu este atributul instanţei de judecată. în sensul că este mai mare decât limita maximă a pedepsei prevăzute de L2. a dispoziţiilor din ambele legi.inculpat. Exemplu: L! prevede pedeapsa detenţiunii pe viaţă. iar L2 pedeapsa de la 2 la 10 ani. concomitent.L2 prevede o pedeapsă mai uşoară. În ceea ce priveşte pedepsele executate până la data intrării în vigoare a L2. pedepsele complementare se vor aplica în temeiul L2. Aceasta întrucât există instituţii ale dreptului 29 . potrivit dispoziţiilor art. Exemplu: Nu se poate aplica pedeapsa între limitele prevăzute de L1 şi circumstanţele prevăzute în L2. iar cele care au corespondent în L2 se execută în conţinutul şi limitele prevăzute de aceasta. Efect. . efectul retroactiv se va produce după cum urmează: . nu se mai execută. respectiv 10 ani. legea prevede însă că atunci când L1 este mai favorabilă. este mai mare decât limita maximă prevăzută de L2.dacă pedeapsa aplicată în baza L1 este detenţiunea pe viaţă iar L2 prevede închisoarea. .14. . Pedeapsa detenţiunii pe viaţă va fi înlocuită cu pedeapsa închisorii de 25 de ani.nu este posibilă aplicarea cu privire la aceeaşi pedeapsă. dacă ar fi mai puţin favorabilă.14 – aplicarea obligatorie a legii penale mai favorabile Exemplu . nu ar exista raţiunea retroactivarii L2.

efectul retroactiv se va putea produce în următoarele condiţii: .L1 prevede o pedeapsa închisorii. îndiferent de procentul cu care s-a micşorat limita maximă. .penal a căror incidenţă este condiţionată de cuantumul pedepsei executate. Pedeapsa aplicată în baza L1 este de 9 ani. în urma aprecierii acestor crierii.15 – aplicarea facultativă a legii penale mai favorabile Exemplu . conduita acestuia după pronunţarea hotărârii sau în timpul executării pedepsei. Aceasta întrucât există instituţii ale dreptului penal a căror incidenţă este condiţionată de cuantumul pedepsei executate. Limita maximă s-a redus de la 15 la 10 ani. Care sunt legile care retroactivează? 3.înstanţa apreciază în funcţie de o serie de criterii că este cazul să reducă pedeapsa plicată în baza L1. lege de dezincriminare. Efectul retroactiv al L2 se produce în mod facultativ. Efectul constă în posibilitatea reducerii pedepsei aplicate. ultraactivitate. Efect. L2 prevede de asemenea pedeapsa închisorii dar în limite mai reduse. timpul cât a executat din pedeapsă. se consideră că a fost executată pedeapsa redusă cu o treime. iar pedeapsa aplicată în baza L1 se încadrează în limitele prevăzute de L2.4. iar L2 pedeapsa de la 2 la 10 ani. în sensul că este mai mică decât limita maximă a pedepsei prevăzute de L2. instanţa poate să menţină sau să reducă pedeapsa aplicată în baza L1. Acestă limită se calculează prin reducerea pedepsei aplicate proporţional cu reducerea suferită de limita maximă prevăzută de lege pentru fapta comisă. Întrebări de control şi teme de dezbatere 1. Îndrumar pentru autoverificare Concepte şi termeni de reţinut      retroactivitate. 3. Pedeapsa aplicată va putea fi şi ea redusă cu cel mult o treime. Exemplu: L1 prevede pedeapsa de la 5 la 15 ani. Ce înţelegem prin noţiunea de extraactivitate? 2. Care sunt legile care ultraactivează? 30 . deoarece pedeapsa aplicată în baza L1 îşi găseşte corespondent în pedeapsa prevăzută de L2. persoana condamnatului. În ceea ce priveşte pedepsele executate până la data intrării în vigoare a L2. Art.pedeapsa aplicată în baza L1 se încadrează în limitele prevăzute de L2. lege penală mai favorabilă. adică cu o treime. în sensul că este mai mică decât limita maximă a pedepsei prevăzute de L2. adică se va putea ajunge la o pedeapsă 6 ani. lege temporară. până la o anumită limită. aceste criterii sunt: infracţiunea comisă.

Universul juridic. c)se va aplica în mod facultativ legea penală mai favorabilă. 3. Care sunt criteriile de identificare a legii penale mai favorabile? 5. 5. iar maximul special prevăzut de legea nouă depăşeşte cuantumul pedepsei aplicate. Bibliografie obligatorie C. c)nu are loc în cazul pedepselor executate integral la data intrării în vigoare a noii legi. iar maximul special prevăzut de legea nouă este mai mare decât pedeapsa aplicată. c)este condiţionată de conduita persoanei condamnate. 2. Aplicarea facultativă a legii penale mai favorabile: a)poate avea loc atunci când în baza legii vechi s-a aplicat pedeapsa amenzii. b)în baza legii vechi s-a aplicat pedeapsa detenţiunii pe viaţă. 2010 31 . iar legea nouă prevede aceeaşi pedeapsă (amenda). Aplicarea obligatorie a legii penale mai favorabile în cazul pedepselor definitive se face atunci când: a)în baza legii vechi s-a aplicat pedeapsa închisorii.Mitrache.4. Partea generală. b)este posibilă atunci când în baza legii vechi s-a aplicat pedeapsa amenzii. 4. Drept penal român. iar maximul special prevăzut de legea nouă este mai mare decât pedeapsa aplicată. Bucureşti. c)nu este posibilă în ipoteza în care pedeapsa aplicată în baza legii vechi a fost în întregime executată la data intrării în vigoare a noii legi. Teste de evaluare/autoevaluare 1. c)în baza legii vechi s-a aplicat pedeapsa amenzii. iar legea nouă prevede pedeapsa închisorii. 4. iar legea nouă prevede pedeapsa amenzii în limite mai reduse. 5. Care sunt regulile de care trebuie să ţină seama instanţa în demersul de identificere a legii penale mai favorabile? Răspunsuri: 1. 2. iar legea intrată în vigoare ulterior prevede pentru aceeaşţi infracţiune pedeapsa închisorii de la 3 la 10 ani: a)pedeapsa va rămâne neschimbată. Aplicarea facultativă a legii penale mai favorabile: a)este posibilă şi în cazul în care pedeapsa aplicată constă într-o amendă. dar între limite reduse faţă de legea veche. b)este condiţionată de conduita condamnatului. Aplicarea facultativă a legii penale mai favorabile în cazul pedepselor definitive: a)este posibilă atunci când în baza legii vechi s-a aplicat pedeapsa închisorii. 3. b)se va aplica obligatoriu legea penală mai favorabilă. În ipoteza în care în temeiul legii active la momentul comiterii faptei instanţa a aplicat o pedeapsă cu închisoarea de 12 ani. b)nu este posibilă în cazul pedepselor integral executate la data intrării în vigoare a noii legi.

................................................ faptul care dă naştere raportului juridic penal................ Infracţiunea – faptă care prezintă pericol social.......3... totodată....................Unitatea de învăţare 4 Infracţiunea – trăsături esenţiale....................3............. dacă sunt îndeplinite condiţiile lipsei pericolului social.........5...... Infracţiunea – faptă săvârşită cu vinovăţie........................ Infracţiunea – faptă tipică........... 4.. trăsaturile infracţiunii sunt pericolul social.. 4...........................2.... – studenţii vor putea să îşi formeze o viziune de ansamblu asupra trăsăturilor care configurează infracţiunea.... într-o situaţie dată....... infracţiunea este definită ca fiind o faptă tipică.......................3................3........ antijuridicitate şi vinovăţie......................... 32 ................ – cunoaşterea noţiunilor de tipicitate........3... atât din perspectiva dispoziţiilor codului penal român.4............. 4....................................................................2................2....... antijuridică şi comisă cu vinovăţie............ comisă cu vinovăţie.. 4......... – studenţii vor putea să aprecieze............... 4.. Definiţia infracţiunii..................... 4................. Introducere Infracţiunea este...............1....... Obiectivele şi competenţele unităţii de învăţare – timp alocat ............ vinovăţia şi prevederea în legea penală......... antijuridică................... şi care se finalizează prin aplicarea şi executarea pedepsei...... în cadrul căruia are loc tragerea la răspundere penală... 4.....3. 17(1).3............... una dintre instituţiile de bază ale dreptului penal.....................4............ – cunoaşterea noţiunii de faptă care nu prezintă pericol social............. 4............ . 4........... Conţinutul unităţii de învăţare .. Este. alături de răspunderea penală şi sancţiune................ Introducere ...................... În alte sisteme de drept......1...... cât şi din cea a altor sisteme de drept........ 4.................... Obiectivele şi competenţele unităţii de învăţare Obiectivele unităţii de învăţare: – cunoaşterea noţiunii de infracţiune.. Competenţele unităţii de învăţare: – studenţii vor putea să diferenţieze noţiunile de infracţiune şi faptă prevăzută de legea penală........... 4.1............... Îndrumător pentru autoverificare ....... În lumina disp............................. art...... Infracţiunea – faptă prevăzută de legea penală.....................

Infracţiunea. prin care infracţiunea se distinge de alte forme de ilicit juridic. în funcţie de criteriile consacrate în art. unei fapte comise în concret. care reglementează principiul legalităţii incriminării prevăzînd că legea prevede care fapte constituie infracţiuni. Existenţa pericolului social este condiţionată de două aspecte: fapta să aducă atingere unor valori importante dintre cele reglementate în art.18 Cp. trebuie să îi corespundă un model legal stabilit de legiuitor în norma de incriminare.2. 4. în funcţie de valoarea socială lezată sau periclitată. Aceste diferenţe sunt apreciate de legiuitor cu prilejul realizării activităţii de incriminare.1. dacă infracţiunea se caracterizează prin existenţa celor trei trăsături esenţiale enumerate. Se evidenţiază astfel cele trei trăsături esenţiale – pericolul social. persoana infractorului. unde se prevede că infracţiunea este fapta care prezintă pericol social. frecvenţa faptelor oferită de statistica penală. Infracţiunea – faptă care prezintă pericol social Definiţie. şi pentru sancţionarea ei să fie necesară aplicarea unei pedepse. Gradul de pericol social concret este apreciat de instanţa de judecată cu prilejul judecării.1. Conţinutul unităţii de învăţare 4. Este consacrată în art.3. vinovăţia şi prevederea în legea penală. Gradul de pericol social face distincţia între infracţiune şi alte forme de ilicit juridic.Timpul alocat unităţii de învăţare: Pentru unitatea de învăţare – Infracţiunea – Trăsături esenţiale timpul alocat este de 2 ore. 33 . Infracţiunea – faptă prevăzută de legea penală Această condiţie este în conformitate cu art. astfel. comisă cu vinovăţie şi prevăzută de legea penală. 4. De asemenea. 4. Gradul de pericol social legal al diferitelor infracţiuni se reflectă în sancţiunea prevăzută de lege.3.72Cp. există diferenţe între gradele de pericol social ale infracţiunilor concrete care se încadrează în acelaşi conţinut legal.2 Cp. fiind cea mai gravă formă de ilicit juridic. Definiţia infracţiunii. împrejurările de comitere a faptelor.3. există diferenţe între gradele de pericol social al diferitelor infracţiuni. în funcţie de împrejurările concrete în care a fost comisă.3. przintă cel mai mare grad de pericol social.3. În cele din urmă. Distincţii. Cu alte cuvinte. faptei prevăzute de legea penală îi lipseşte fie gradul de pericol social necesar.17 Cp. aceeaşi infracţiune poate prezenta diferite grade de pericol social concret. gravitatea acestei lezări. Există diferenţe şi între noţiunea de infracţiune şi faptă prevăzută de legea penală. Este consacrată în art. Cu alte cuvinte. fie vinovăţia.

Exemplu: X. Caracter. comisă cu vinovăţie. 34 . Pentru a stabili în concret gradul de pericol social al unei fapte. Natura juridică. în conţinutul concret al acesteia trebuie să se regăsească elementele modelului legal. Art. mustrarea cu avertisment. s-ar putea pune problema existenţei legitimei apărări. Comiterea unei asemenea fapte va determina aplicarea unei sancţiuni cu caracter administrativ: mustrarea. De exemplu. în ipoteza în care X îi aplică lui Y o lovitură de cuţit într-o zonă vitală. împrejurările în care fapta a fost de comisă. sustrage două pâini de pe tejgheaua unei brutării. dar cere nu îndeplineşte toate condiţiile pentru a avea caracter infracţional. se consideră că nu se creează pericolul social specific unei infracţiuni. Vinovăţia este rezultatul intracţiunii a doi factori: conştiinţa şi voinţa. Cele două condiţii trebuie îndeplinite cumulativ.18 ind. indiferent de lipsa sau existenţa antecedentelor făptuitorului.18 ind. deşi formal sunt îndeplinite condiţiile pentru a exista infracţiune sunt întrunite toate trăsăturile esenţiale. Infracţiunea – faptă tipică. urmarea produsă sau potenţială. S-a afirmat că în acest caz ar exista o dezincriminare judiciară (ceea ce este imposibil de acceptat întrucât atât incriminarea cât şi dezincriminarea. 174. pentru a fi în prezenţa unei infracţiuni. care incriminează infracţiunea de omor. 4. Dispoziţiile art. Condiţii.4. Cu toate acestea. În realitate. Legitima apărare este o cauză justificativă. Y i-a aplicat acestuia o lovitură cu toporul.3. nu este suficient pentru existenţa infracţiunii. conţinutul concret al faptei comise corespunde modelului legal reglementat în art. Caracterul tipic al infracţiunii presupune faptul că aceasta trebuie să corespundă unui model tip. întrucât presupune o atitudine conştientă a infractorului şi voinţa liberă a acestuia. pot fi realizate doar de către legiuitor). scopul urmărit. Aşadar. dacă lovitura de cuţit aplicată de X ar surveni din cauza faptului că. antrenându-şi energia fizică spre obţinerea rezultatelor urmărite. Efecte juridice. 4. Cu alte cuvinte.1 se pot aplica repetat.Fapta care nu prezintă gradul de pricol social al unei infracţiuni Definiţie. instanţa de judecată are la îndemână o serie de criterii: modul şi mijloacele de comitere a faptei. că am fi în prezenţa unei contravenţii sau a unei instituţii distincte (fără a se preciza regimul juridic al acesteia).1 reglementează situaţia în care. fapta tipică trebuie să aibă caracter antijuridic. nemaifiind astfel antijuridică.3. persoană care avea în întreţinere doi copii minori. Infracţiunea – faptă comisă cu vinovăţie Vinovăţia reflectă aspectul subiectiv al infracţiunii şi constă în atitudinea psihică a infractorului faţă de fapta comisă şi urmările acesteia. persoana şi conduita făptuitorului. ne aflăm în prezenţa unei fapte prevăzute de legea penală. pentru ca o faptă să fie infracţiune. în prezenţa căreia comiterea faptei tipice este autorizată de lege. fiind aşadar tipică. Cu alte cuvinte. În prezenţa următoarelor două condiţii: . Vinovăţia presupune existenţa discernământului. a rezultatului acesteia şi comite fără a fi constrâns respectiva acţiune sau inacţiune. specificând faptul că uciderea unei persoane se sancţionează cu închisoare de la 10 la 20 de ani şi interzicerea unor drepturi. în concret fapta nu prezintă gradul de pericol social al unei infracţiuni. prestabilit de legiuitor în norma de incriminare.atingerea adusă valorii apărate de legea penală este minimă .5.fapta este prin conţinutul ei concret în mod vădit lipsită de importanţă. în prealabil. amenda de la 10 lei la 1000 lei. antijuridică. infractorul are reprezentarea acţiunii sau inacţiunii pe care urmează să o comită. Criterii. împrejurarea că o faptă corespunde unui model legal. În ipoteza precedentă.

faptă care nu prezintă gradul de pericol social al unei infracţiuni. 2. reţinându-se circumstanţe atenuante. 5. c)se aplică sancţiuni penale. În cele din urmă. tipicitate. Întrebări de control şi teme de dezbatere 1. 2. 4.4. Universul juridic. Care sunt condiţiile în prezenţa cărora fapta nu prezintă gradul de pericol social al unei infracţiuni? 3. antijuridicitate. Bibliografie obligatorie C. Care sancţiunile aplicabile în ipoteza în care nu este întrunită condiţia pericolului social? 4. În ipoteza reţinerii art.respectiv să nu fie comisă în condiţiile unei cauze justificative. 181: a)răspunderea penală este înlăturată. Pentru reţinerea dispoziţiilor art. Bucureşti. Cu alte cuvinte. vinovăţie. Teste de evaluare/autoevaluare 1. 2010 35 . b)caracterul penal al faptei este înlăturat. Care sunt trăsăturile esenţiale ale infracţiunii? 2. Ce înţelegem prin caracterul antijuridic al infracţiunii? Răspunsuri: 1. caracterului tipic şi antijuridic trebuie să i se adauge şi comiterea faptei cu vinovăţie. 181. este necesar: a)ca autorul să nu aibă antecedente penale. în momentul comiterii faptei nu trebuie să existe vreuna dintre cauzele care înlătură vinovăţia (auze de neimputabilitate). 3. 4. Drept penal român. b)ca fapta comisă să fie în mod vădit lipsită de importanţă. Ce înţelegem prin caracterul tipic al infractiunii? 5. Partea generală.Mitrache. Îndrumar pentru autoverificare Concepte şi termeni de reţinut      pericol social. c)ca fapta comisă să nu fie prevăzută de legea penală.

... Introducere ............ art............ 5........ – cunoaşterea noţiunii de obiect al infracţiunii...... Obiectivele şi competenţele unităţii de învăţare Obiectivele unităţii de învăţare: – cunoaşterea noţiunii de conţinut al infracţiunii.............3. sunt întrunite condiţiile pentru ca o persoană să fie subiect activ al infracţiunii.........3.................................... obiectul............3................................. Îndrumător pentru autoverificare. 5............. – studenţii vor cunoaşte categoriile obiectului infracţiunii............... Subiectul infracţiunii ...... 5........... alături de răspunderea penală şi sancţiune......................... – cunoaşterea noţiunii de subiect al infracţiunii.......................... În alte sisteme de drept.................... Introducere Infracţiunea este.1........................ Este................1............3.................... 5..........................3............. Obiectivele şi competenţele unităţii de învăţare – timp alocat ............................. antijuridică şi comisă cu vinovăţie.2.............4.... 5............................. Conţinutul infracţiunii................. infracţiunea este definită ca fiind o faptă tipică.........2. una dintre instituţiile de bază ale dreptului penal...... 17(1)......................... şi care se finalizează prin aplicarea şi executarea pedepsei. Conţinutul unităţii de învăţare .......... 5.........................2..... totodată............ subiectul..1........... În lumina disp.......... în cadrul căruia are loc tragerea la răspundere penală............................................... faptul care dă naştere raportului juridic penal....... Obiectul infracţiunii...... – studenţii vor putea să aprecieze dacă.......... 5. 36 ...... vinovăţia şi prevederea în legea penală.......................... 5.... într-o situaţie dată............................................ trăsaturile infracţiunii sunt pericolul social...... 5................. Competenţele unităţii de învăţare: – studenţii vor putea să identifice elementele conţinutului unei infracţiuni................................ Timpul alocat unităţii de învăţare: Pentru unitatea de învăţare – Infracţiunea – Trăsături esenţiale timpul alocat este de 2 ore.....Unitatea de învăţare 5 Unitatea de învăţare 5 Infracţiunea – elemente componente..........................

Conţinutul infracţiunii. însăşi legea prevede că fapta se poate comite prin mai multe modalităţi. incluzând în plus faţă de conţinutul simplu anumite împrejurări legate de faptă sau de autorul său. iar infracţiunea are acest caracter când în conţinutul ei intră ca element component sau ca circumstanţă agravantă o acţiune sau inacţiune care prin ea însăşi constituie o infracţiune. se poate face distincţie între conţinut unic şi conţinut alternativ. Clasificare.5. se poate face distincţia între conţinut de bază şi conţinut agravat. conţinutul agravat este mai bogat. Conţinutul legal al infracţiunii este prevăzut în norma de incriminare şi este dat de totalitatea condiţiilor prevăzute de lege pentru caracterizarea faptei ca fiind infracţiune.1. legea reglementează o singură acţiune prin care se poate comite fapta (chiar dacă în concret. dar imprimă faptei comise un anumit grad de pericol social concret care va fi constatat de instanţa de judecată şi va fi reflectat în sancţiunea aplicată de aceasta. Conţinutul unităţii de învăţare 5. sau refuzul de a restitui bunul. care poartă denumirea de modalităţi alternative – exemplu: în cazul infracţiunii de abuz de încredere. se poate face distincţia între conţinut simplu şi conţinut complex. se prevede că fapta se comite prin însuşire. care îi imprimă acesteia un caracter agravat. respectiv totalitatea caracteristicilor celor patru elemente ale infracţiunii. Conţinutul concret cuprinde şi alte elemente care nu au relevanţă juridică în privinţa considerării faptei ca infracţiune. conţinutul complex există în cazul infracţiunii complexe. Conţinutul infracţiunii se poate clasifica în funcţie de mai multe criterii: în funcţie de gradul de pericol social şi de elementele incluse în conţinutul legal al unei infracţiuni. respectiva acţiune se poate comite prin acţiuni sau inacţiuni diverse). în funcţie de numărul modalităţilor prin care legiuitorul a stabilit că se va putea comite infracţiunea. diferenţa dintre cele două categorii constă în faptul că. echivalente din punc de vedere juridic. prevăzute în norma de incriminare datorită cărora o infracţiune se distinge de toate celelalte infracţiuni. în cazul conţinutului unic.3.3. 37  . dispunerea pe nedrept. în timp ca conţinutul de bază cuprinde un minim de condiţii prevăzute de lege cu privire la cele patru elemente ale infracţiunii. sancţiunea judiciară. Prin operaţiunea de încadrare juridică realizată de instanţă. are loc stabilirea împrejurării dacă în conţinutul unei fapte concret comise se regăsesc elementele unei anumite infracţiuni. Se poate vorbi şi despre un conţinut atenuat al infracţiunii în cazul pruncuciderii care nu este altceva decât o formă atenuată a infracţiunii de omor. respectiv conţinutul legal al unei infracţiuni. în cazul conţinutului alternativ. între anumite limite. acest conţinut reflectă un anumit grad de pericol legal reflectat în sancţiunea prevăzută de lege.  în funcţie de modul în care legiuitorul a înţeles să reglementeze apărarea anumitor valori sociale.

Exemplu: În cazul tâlhăriei. încetarea existenţei unui bun în cazul distrugerii). Acestea sunt valorile care pot fi lezate prin comiterea infracţiunii. nu se produce un rezultat obiectiv. drepturile şi libertăţile acesteia. Este necesară precizarea „în unele cazuri” deoarece există infracţiuni al căror obiect juridic nu este incorporat într-un obiect material. obiectul juridic de grup. sesizabil ci o stare de pericol care ameninţă valoarea respectivă. are un obiect jurdic unic. va exista tentativă la tâlhărie. prevede că legea penală apără împotriva infracţiunilor. în cazul comiterii de asemenea infracţiuni – denumite infracţiuni de rezultat sau materiale. Există valori care au o existenţă materială (ca de exemplu patrimoniul) şi de aceea. fără ca această lezare să se producă. OBIECTUL INFRACŢIUNII Definiţie. oricare dintre aceste valori. Obiectul material este entitatea care incorporează sau materializează în unele cazuri obiectul juridic. va exista o tentativă la infracţiunea complexă. cu alte cuvinte. latura obiectivă şi latura subiectivă. dacă un infractor lezează obiectul secundar iar celălalt lezează obiectul principal.Elementele componente ale infracţiunii sunt obiectul. Are trei categorii: obiectul juridic general. Obiectul juridic stă la baza sistematizării Codului penal. Concluzia care se impune este că în baza existenţei obiectului material se face distincţia între infracţiuni de rezultat sau materiale şi infracţiuni de pericol sau formale.X îl loveşte pe Y pentru ca ulterior să-i sustragă un bun. în acest caz. iar X să-i sustragă un bun. poate constitui obiectul juridic al infracţiunii. iar infracţiunea are acest caracter când în conţinutul ei intră ca element component sau ca circumstanţă agravantă o acţiune sau inacţiune care prin ea însăşi constituie o infracţiune.2. Există însă şi valori care nu au o existenţă materială ci una abstractă (ca de exemplu demnitatea) şi de aceea. independenţa. Exemplu: În cazul infracţiunilor îndreptate împotriva demnităţii sau a libertăţii – insultă. Infracţiunea fiind unică. suveranitatea. format din mulţimea valorilor de aceeaşi natură care pot fi lezate printr-un anumit tip de infracţiuni (exemplu – patrimoniul) şi obiectul juridic special care constă în valoarea lezată sau periclitată în mod nemijlocit prin comiterea unei anumite infracţiuni. Art. persoana. în cazul comiterii de asemenea infracţiuni – denumite infracţiuni de pericol sau formale. sesizabil (lipsa unui bun în cazul furtului. . Există şi situaţii în care deşi există obiect material. unitatea şi indivizibilitatea statului. Există anumite particularităţi în cazul obiectului juridic complex. cu caracter complex. lezarea acestuia din urmă 38 . subiectul. Particularităţile se ivesc în următoarele situaţii: . din care cauză. el nu mai incorporează obiectul juridic. va exista coautorat la infracţiunea complexă. ambii vor răspunde în calitate de coautori ai infracţiunii de tâlhărie. când se lezează obiectul secundar în scopul lezării ulterioare a celui principal. care este valoarea socială lezată sau periclitată prin comiterea infracţiunii şi obiectul material care este entitatea care incorporează sau materializează în unele cazuri obiectul juridic. proprietatea precum şi întreaga ordine de drept. Acesta există în cazul infracţiunii complexe.1 Cp. integritatea corporală a persoanei. cu alte cuvinte. 5. se produce un rezultat obiectiv. cu alte cuvinte. iar între ei există o legătură psihică.3. România. ameninţare. patrimoniul persoanei şi un obiect secundar. Obiectul înfracţiunii se poate analiza sub două aspecte: obiectul juridic.X se înţelege cu Y ca Y să-l lovească pe Z. întrucât este format dintr-un obiect principal. dacă după aplicarea loviturii nu reuşeşte să sustrgă bunul. format din totalitatea valorilor apărate de lege. în conţinutul infracţiunii legiuitorul reuneşte infracţiunea de furt şi infracţiunea de lovire. Clasificare.

relaţiile personale cu subiectul pasiv. dar el nu mai incorpora obiectul juridic apărat de lege – viaţa persoanei. la sãvârsirea aceleiasi infractiuni. adică acea capacitate psiho-fizică a unei persoane de a fi conştientă şi stăpână pe faptele sale. Subiectul pasiv este persoana împotriva căreia se îndreaptă infracţiunea.condiţii: 1. a autoritãtilor publice si a institutiilor publice care desfãsoarã o activitate ce nu poate face obiectul domeniului privat.3.  să aibă discernământ. 5. după împlinirea vârstei de 16 ani. când în conţinutul de bază sau agravat al acesteia nu se face nici o referire cu privire la persoana infractorului special.este imposibilă şi ca atare fapta nu are caracter infracţional. persoana fizică  să aibă 14 ani împliniţi. profesie. există o prezumţie relativă de existenţă a discernământului.  infractiunile sãvârsite în realizarea obiectului de activitate sau în interesul ori în numele persoanei juridice. Subiectul activ special . fie prin participarea la comiterea acesteia. Este cazul aşa-numitei fapte putative care există când de exemplu X doreşte să-l ucidă pe Z. în orice mod. neştiind că Z decedase anterior ca urmare a unui infarct. între 14 ani împliniţi şi 16 ani neîmpliniţi. Subiectul activ poate fi: general. persoana juridică  cu exceptia statului. 39 . caz în care poartă denumirea de subiecţi activi.persoanele implicate în comiterea unei infracţiuni.  rãspunderea penalã a persoanei juridice nu exclude rãspunderea penalã a persoanei fizice care a contribuit.4. în cazul în care conţinutul de bază sau agravat al infracţiunii pretinde infractorului o anumită calitate. 2.în plus şi alte condiţii legate de cetăţenie. dacã fapta a fost sãvârsitã cu forma de vinovãtie prevãzutã de legea penalã. 4. Subiectul activ general . pătrunde în camera unde acesta dormea şi îi aplică două lovituri de cuţit.3. Îndrumar pentru autoverificare Concepte şi termeni de reţinut  conţinut alternativ. În acest caz exista obiectul material – corpul persoanei. fie prin suportarea consecinţelor infracţiunii caz în care poartă denumirea de subiecţi pasivi. SUBIECTUL INFRACŢIUNII Definiţie . prezumţia de lipsă a discernământului este relativă. până la vârsta de 14 ani există o prezumţie absolută de lipsă a discernământului.

Obiectul material al infracţiunii: a)nu există în cazul infracţiunilor materiale. b)răspunde penal doar dacă se dovedeşte că a acţionat cu discernământ. 3. 4. 5. obiect material. 3. c)poate fi tras la răspundere penală. Bibliografie obligatorie C. 2. 2. Drept penal român. 4. cu excepţia statului. b)determină existenţa unei tentative. Lipsa obiectului material de la locul unde autorul credea că se află: a)determină existenţa unei fapte putative. Care sunt condiţiile pe care trebuie să le îndeplinească o persoană fizică pentru a fi subiect activ general al infracţiunii? Care este diferenţa între subiectul activ general şi cel special? Răspunsuri: 1.Mitrache. c)este lipsită de relevanţă în dreptul penal. 2010 40 .    obiect juridic. b)răspunde penal doar dacă se dovedeşte că a acţionat cu discernământ. Minorul cu vârsta între 16 ani împliniţi şi 18 ani neîmpliniţi: a)nu răspunde penal dacă se dovedeşte că a acţionat fără discernământ. Care sunt elementele conţinutului infracţiunii? Care este diferenţa dintre obiectul juridic şi obiectul material? Există obiect material în cazul tuturor infracţiunilor? Argumentaţi. Întrebări de control şi teme de dezbatere 1. 5. subiect activ general. Bucureşti. Universul juridic. 4. subiect activ special. Partea generală. 5. b)poate fi orice persoană fizică şi juridică. c)poate fi tras la răspundere penală. 3. 2. Teste de evaluare/autoevaluare 1. b)nu este lezat în ipoteza în care fapta rămâne în forma tentativei. c)sunt persoanele care comit acte de executare a infracţiunii. Minorul cu vârsta între 14 ani împliniţi şi 16 ani neîmpliniţi: a)nu răspunde penal dacă se dovedeşte că a acţionat fără discernământ. însă îi vor putea fi aplicate doar măsuri educative. c)stă la baza clasificării infracţiunilor în infracţiuni materiale şi infracţiuni formale. însă îi vor putea fi aplicate doar măsuri educative. Subiecţi activi ai infracţiunii: a)pot fi persoanele fizice majore şi persoanele juridice.

3.2. Îndrumător pentru autoverificare 6. – studenţii vor putea să stabilească sau să excludă existenţa raportului de cauzalitate într-o situaţie dată. timpul. – cunoaşterea noţiunii de urmare socialmente periculoasă. Urmarea socialmente periculoasă 6. urmarea socialmente periculoasă. Conţinutul unităţii de învăţare 6. Introducere 6. Latura obiectivă timpul alocat este de 2 ore. mijloacele de săvârşire 6. timpul.3.3. mijloacele de săvârşire a faptei. Raportul de cauzalitate. Obiectivele şi competenţele unităţii de învăţare – timp alocat 6.3. Timpul alocat unităţii de învăţare: Pentru unitatea de învăţare – Infracţiunea – elemente componente. 6.2.3. Introducere Latura obiectivă constituie totalitatea condiţiilor cerute de norma de incriminare cu privire la actul de conduită şi care trebuie îndeplinite pentru existenţa infracţiunii. Obiectivele şi competenţele unităţii de învăţare Obiectivele unităţii de învăţare: – cunoaşterea noţiunii de element material.3. modul. Elementul material 6.1. 41 .4.1.2. locul. – cunoaşterea noţiunii de raport de cauzalitate.Unitatea de învăţare 6 Infracţiunea – elemente componente. Competenţele unităţii de învăţare: – studenţii vor putea să identifice infracţiunile cu conţinut alternativ. Elementele componente ale laturii obiective sunt elementul material.1.4. 6. legătura de cauzalitate. latura obiectivă. Locul. modul. 6. – studenţii vor putea să facă distincţia între infracţiunile de pericol şi infracţiunile de rezultat.

 Poate de asemenea să constea într-o inacţiune. Conţinutul unităţii de învăţare 6. există urmări de bază.3. relaţie determinată de incapacitatea (totală sau parţială) a titularului valorii de a o proteja în mod autonom. în funcţie de aceasta. încălcându-se o normă onerativă.6. Acest lucru este posibil doar când există obligaţia legală sau convenţională de a acţiona. prin comiterea a ceea ce legea interzice. 6. denumite şi omisive improprii. Exemplu: Înşelăciunea se poate realiza prin prezentarea ca adevărată a unei fapte mincinoase sau ca mincinoasă a unei fapte adevărate.146 reglementează 42 . În funcţie de gravitatea urmărilor produse. decesul nu se produce). interzis prin norma de incriminare. Tentativa. încălcându-se o normă prohibitivă.3. situaţie în care există o faptă omisivă. dar nu îl nimereşte). prin abţinerea de la a efectua ceea ce legea pretinde. va exista o singură infracţiune. Clasificare. infracţiunile se clasifică în infracţiuni de rezultat sau de pericol. precum există şi infracţiuni omisive săvârşite prin comisiune (nedenunţarea prin furnizarea unor informaţii eronate).3. fără hrană. care realizează conţinutul agravat. medicamente). (omorul comis prin lăsarea unei persoane aflată în grija infractorului. fiind. echivalente din punct de vedere juridic. necesar a se stabili că el avea şi obligaţia de a-l împiedica. Aşa s-a ajuns la definirea poziţiei de garant ca o relaţie specială de protecţie între un subiect garant şi o valoare socială ocrotită. În ipoteza infracţiunilor omisive improprii nu mai este suficient să se constate că inculpatul ar fi putut împiedica producerea unui rezultat.1. dar datorită îngrijirilor medicale acordate. situaţie în care infracţiunea are conţinut alternativ.Acţiunea sau inacţiunea socialmente periculoasă Definiţie .2. în plus. astfel există infracţiuni comisive săvârşite prin prin omisiune. Poate consta în schimbarea produsă în realitatea înconjurătoare sau pericolul producerii unei schimbări. Elementul material . Elementul material poate apărea în conţinutul infracţiunii în variantă unică sau în variante alternative. Exemplu: Art. Este vătămarea adusă valorii sociale apărate de lege prin comiterea acţiunii sau inacţiunii infracţionale. care este posibilă doar la infracţiunile de rezultat. apă. Trebuie făcută distincţia între comisiune şi omisiune ca modalităţi de incriminare sau ca modalităţi în fapt ale laturii obiective. sau a unei infracţiuni de rezultat (X îi aplică lui Z o lovitură de cuţit în zona toracică.actul de conduită propriuzis. corespunzătoare conţinutului de bază al infracţiunii şi urmări agravate.  Poate să constea într-o acţiune. poate să îmbrace forma unei infracţiuni de pericol (X apasă pe trăgaci ţintindu-l pe Y. Legea reglementează mai multe modalităţi de comitere a infracţiunii. situaţie în care există o faptă comisivă. Chiar dacă fapta se va comite prin ambele modalităţi. Urmarea socialmente periculoasă Definiţie.

248 când se reglementează posibilitatea producerii mai multor urmări). celelalte contribuţii sunt considerate înlesnitoare sau operativ necesare (constituie condiţii în cadrul raportului cauzal) şi pot atrage şi ele răspunderea penală dacă sunt acte conştiente ale unei persoane. dacă contribuţiile ulterioare nu aparţin unui alt lanţ cauzal. lanţul lor neîntrerupt – întreruperea nu poate avea loc decât prin intervenţia unui alt lanţ cauzal. efectul. chiar dacă se produc mai multe urmări. dar favorizează acest lucru – exemplu: X îi aplică o lovitură de pumn lui Y în maxilar. 2. cât şi aspectul psihic. Stabilirea aspectului psihic al legăturii de cauzalitate – raportul cauzal are un caracter obiectiv pentru că există independent de conştiinţa şi voinţa persoanei (poate exista raportul cauzal fără să existe vinovăţie) – vor fi reţinute din antecedenţa cauzală doar contribuţiile faţă de care s-a stabilit atât aspectul fizic al raportul cauzal. În cazul acesta. iar apoi se constată dacă rezultatul produs este o 43 . 3. în cazul pluralităţii de contribuţii va trebui să se constate legătura dintre ele. în funcţie de forma de vinovăţie cerută de norma incriminatoare.legătura care există între acţiunea inacţiunea infracţională.3. legătura nu este întreruptă. Raportul de cauzalitate. în mod necesar se produce efectul – exemplu: o lovitură puternică de topor în cutia craniană va produce decesul persoanei) şi întâmplător (când fenomenul cauză nu produce în mod necesar efectul. În funcţie de numărul cauzelor şi efectelor. raportul cauzal poate fi necesar (ca urmare a manifestării fenomenului cauză. În funcţie de probabilitatea producerii rezultatului. dacă aparţin unui alt lanţ cauzal. dar este însoţit de o serie de fenomene secundare. şi urmarea socialmente periculoasă. Clasificare. identificarea în antecedenţa cauzală a tuturor contribuţiilor umane care ar putea avea legătură cauzală cu urmarea produsă – se izolează ipotetic fiecare contribuţie spre a se vedea dacă fără aceasta rezultatul s-ar fi produs în acelaşi fel şi aceleaşi proporţii – în caz afirmativ acea contribuţie va fi eliminată din antecedenţa cauzală. 6. Teoria imputării obiective a rezultatului Este menită a servi la stabilirea împrejurării dacă sub aspect obiectiv un anumit rezultat îi este imputabil autorului unui act de conduită.noţiunea de consecinţe deosebit de grave. urmată de decesul lui Y). Definiţie . care ele însele nu pot produce efectul. deterimnând căderea acestuia cu capul pe o bordură de beton. raportul cauzal poate fi: simplu (cînd există o singură cauză şi un singur efect) şi complex (cînd există o pluralitate de cauze şi efecte). Raportul cauzal este uşor de stabilit când urmarea se datorează acţiunii unei singure persoane. Presupune un examen în două etape: mai întâi se verifică dacă acţiunea autorului a creat un pericol relevant din punct de vedere juridic pentru valoarea socială ocrotită. Delimitarea şi determinarea exactă a contribuţilor esenţiale şi a contribuţiilor înlesnitoare din antecedenţa cauzală – se realizează cu ajutorul aceluiaşi criteriu . când există mai multe fenomene care generează efectul(acţiunea mai multor persoane) există anumite criterii pentru stabilirea legăturii de cauzalitate: 1. În funcţie de numărul lor urmările pot fi unice (când legea reglementează producerea unei ingure urmări) şi alternative (de exemplu în cazul art.3. legătura este întreruptă.se izolează ipotetic fiecare contribuţie spre a se vedea dacă fără aceasta rezultatul s-ar fi produs în acelaşi fel şi aceleaşi proporţii – sunt contribuţii esenţiale sau cauzal necesare cele în lipsa cărora rezultatul nu s-ar fi produs în nici un mod şi în nici o măsură. va exista o singură infracţiune. denumite condiţii. cauza.

Riscul permis este inerent activităţilor care. 6. În contextul celei de-a doua etape. culpa ulterioară a victimei a contribuit decisiv la producerea rezultatului.4. imputarea este exclusă în patru situaţii. Riscul diminuat semnifică faptul că imputarea rezultatului nu va fi posibilă atunci când. riscul diminuat şi riscul inexistent obiectiv. mijloacele de săvârşire. cu consecinţa excluderii imputării. creează o stare de pericol intrinsecă dar care. atunci când rezultatul produs nu se încadrează în scopul normei juridice încălcate. prin natura lor. diminuează un pericol deja creat pentru valoarea socială ocrotită. Riscul deviat există atunci când. subiectul. modul. Suntem în prezenţa unui risc culpabil în ipoteza în care. cu alte cuvinte atunci când nu coincide cu rezultatul pe care norma încălcată îşi propunea să îl prevină.Exemplu: un medic nu va putea fi tras la răspundere penală în ipoteza în care. deşi fac parte din conţinutul concret al oricărei infracţiuni.3. survenit întâmplător. Suntem în prezenţa unui risc neprotejat. riscul culpabil.4. De regulă nu se face nici o referire cu privire la acestea în norma de incriminare. ele nu fac însă parte. care se circumscrie însă riscurilor pe care le presupune procedura medicală. Care sunt elementele în prezenţa cărora se poate vorbi despre poziţia de garant? 3. dar nu respectă tratamentul medical prescris de medici pentru vindecare. în urma unei intervenţii chirurgicale. Ce înţelegem prin infracţiune cu conţinut alternativ? 2. Exemplu: X îi aplică o lovitură de cuţit lui Y. Exemplu: X ii aplica o lovitură de cuţit lui Y. rezultatul nu apare ca urmare a materializării acestui pericol. Fiind transportat la spital. de regulă. imputarea este exclusă în trei situaţii: riscul permis. riscul egal sau alternativ şi riscul neprotejat. Y este externat din spital.consecinţă a stării de pericol creată prin acţiune. 6. În contextul primei etape. Îndrumar pentru autoverificare Concepte şi termeni de reţinut      element material modalitaţi alternative imputare obiectivă poziţie de garant infracţiuni omisive improprii Întrebări de control şi teme de dezbatere: 1. ci datorită unui factor extern. motiv pentru care decedează. Ce înţelegem prin risc deviat? 44 . Locul. deşi autorul a creat o stare de pericol pentru valoarea socială protejată. Ce înţelegem prin noţiunea de risc egal sau alternativ? 4. se produce o urmare nedorită. deşi autorul a creat un pericol pentru valoarea ocrotită. şi anume: riscul deviat. prin acţiunea sa. Riscul egal semnifică faptul că imputarea va fi exclusă atunci când se constată că rezultatul s-ar fi produs în mod cert şi în ipoteza unei conduite alternative perfect licite. din conţinutul legal al infracţiunii. timpul. în considerarea utilităţii lor sociale sunt autorizate de lege şi se desfăşoară cu respectarea dispoziţiilor legale. Ce înţelegem prin noţiunea de risc permis? 5. ambulanţa în care se află Y este lovită de un camion şi acesta decedează în urma accidentului. Exemplu: X îl îmbrânceşte pe Y pentru a evita ca acesta să fie lovit de o maşină.

Bibliografie obligatorie C. Infracţiunile omisive improprii: a)exclud tentativa. 3. c)este condiţionat de existenţa vinovăţiei subiectului activ. c)există în cazul riscului culpabil. În ipoteza în care urmarea cauzată iniţial de acţiunea infracţională se agravează datorită conduitei victimei. c)se comit prin inacţiune. 2. Raportul de cauzalitate: a)este întrerupt în cazul în care victima. c)X răspunde doar pentru o tentativă perfectă. Soluţia este: a)X răspunde pentru decesul lui Y. deoarece în lipsa acţiunii sale Y nu ar fi ajuns la spital. Universul juridic. Raportul de cauzalitate: a)presupune legătura între o singură cauză şi un singur efect. Bucureşti. b)riscului alternativ. deoarece suntem în prezenţa unui risc deviat. Drept penal român. internată în spital din cauza unei lovituri de cuţit care i-a pus în pericol viaţa. 2. 2010 D. Partea generală. b)este exclus în cazul riscului permis. 3. 5. Revista de drept penal nr. Teoria riscului. b)X răspunde doar pentru o tentativă întreruptă. 5. Y este transportat la spital unde i se acordă îngrijiri.Mitrache. b)există în situaţia în care rezultatul s-ar fi produs chiar şi în lipsa conduitei infracţionale a subiectului activ. b)se comit prin acţiune. Teste de evaluare/autoevaluare 1. X îi aplică lui Y o lovitură de cuţit într-o zonă vitală. c)riscului culpabil. decedează în urma unui incendiu. Ulterior Y moare ca urmare a faptului că în spital se declanşează un incendiu. suntem în prezenţa: a)riscului deviat.Răspunsuri: 1.Niţu. 4. 1/2005 45 . 4. deoarece declanşarea incendiului a întrerupt legătura de cauzalitate iniţiată de acţiunea sa.

Unitatea de învăţare 7 Infracţiunea – elemente componente; latura subiectivă. 7.1. Introducere 7.2. Obiectivele şi competenţele unităţii de învăţare – timp alocat 7.3. Conţinutul unităţii de învăţare 7.3.1. Vinovăţia 7.3.2. Mobilul şi scopul 7.4. Îndrumător pentru autoverificare

7.1. Introducere Latura subiectivă desemnează totalitatea condiţiilor cerute de lege cu privire la atitudinea de conştiinţă şi voinţă a infractorului referitor la fapta comisă şi urmările acesteia, pentru ca fapta respectivă să fie infracţiune. Elemente componente - vinovăţia, mobilul şi scopul.

7.2. Obiectivele şi competenţele unităţii de învăţare Obiectivele unităţii de învăţare: – cunoaşterea noţiunii de vinovăţie; – cunoaşterea formelor pe care le poate îmbrăca vinovăţia; – cunoaşterea noţiunilor de mobil şi scop. Competenţele unităţii de învăţare: – studenţii vor putea să diferenţieze formele vinovăţiei; – studenţii vor putea identifica forma şi modalitatea vinovăţiei cu care acţionat subiectul activ într-o situaţie dată; – studenţii vor putea să aprecieze dacă sunt îndelinite condiţiile intenţiei spontane sau premeditate.

Timpul alocat unităţii de învăţare: Pentru unitatea de învăţare – Infracţiunea – elemente componente; latura subiectivă timpul alocat este de 2 ore.

46

7.3. Conţinutul unităţii de învăţare 7.3.1. Vinovăţia Definiţie. Reflectă aspctul subiectiv al infracţiunii şi constă în atitudinea psihică a infractorului faţă de fapta comisă şi urmările acesteia. Vinovăţia este rezultatul intracţiunii a doi factori: conştiinţa şi voinţa, şi presupune o atitudine conştientă în sensul că infractorul are reprezentarea acţiunii sau inacţiunii infracţionale, a rezultatului acestora şi comite cu voinţă acţiunea sau inacţiunea respectivă, antrenându-şi energia fizică spre obţinerea rezultatelor urmărite. Vinovăţia presupune existenţa discernământului. Vinovăţia nu este definită de lege, care reglementează doar formele şi modalităţile acesteia. Formele vinovăţiei sunt intenţia, culpa şi praeterintenţia. 1. Intenţia există când infractorul prevede rezultatul fapei sale şi urmăreşte sau acceptă producerea lui. Legea reglementează două modalităţi: - intenţia directă – infractorul prevede şi doreşte producerea rezultatului (X vrea să-l omoare pe Y şi îi aplică o lovitură de cuţit) – intenţia indirectă sau eventuală – infractorul prevede rezultatul faptei sale şi deşi nu doreşte producerea lui, accesptă această eventualitate (X doreşte să-şi protejeze grădina de legume şi în acest scop conectează gardul împrejmuitor la tensiunea de 220 de volţi; un soldat în termen care săpa în apropiere, atinge gardul şi este electrocutat mortal). Intenţia eventuală este relevată în cazul faptelor care sunt susceptibile să producă mai multe rezultate: unul dorit de infractor (apărarea proprietăţii) şi unul nedorit dar acceptat (moartea unei persoane). Realizarea rezultatului secundar îi este indiferentă infractorului, acesta lăsând în voia întâmplării producerea sau neproducerea lui. Când însă producerea rezultatului nedorit este certă, va exista şi faţă de acesta intenţia directă (X doreşte să-l ucidă pe Y, aşteaptă ca acesta să se urce în lift şi taie cablurile acestuia; X a văzut însă că împreună cu Y se urcase în lift şi Z) Intenţia directă poate îmbrăca două forme denumite şi grade ale intenţiei: intenţia premeditată şi intenţia spontană. Infracţiunea intenţionată parcurge în existenţa ei mai multe etape: luarea hotărârii infracţionale, actele de pregătire, actele de executare sau tentativa şi infracţiunea consumată, care există când se produce rezultatul. În funcţie de timpul scurs de la luarea hotărârii până la executare şi în funcţie de starea psihică a infractorului din momentul comiterii infracţiunii se configurează cele două grade: - intenţia premeditată – care există când între luarea hotărârii infracţionale şi executarea infracţiunii a trecut un timp mai îndelungat decât în mod normal, iar infractorul se află, tocmai din acest motiv, într-o stare psihică de relativ calm; premeditarea poate fi probată prin existenţa actelor de pregătire a infracţiunii (procurarea de informaţii cu privire la victimă, procurarea mijloacelor de comitere a infracţiunii), dar nu este condiţionată de existenţa acestora (poate exista premeditare fără pregătirea infracţiunii – X doreşte să-l ucidă pe Y, meditează asupra faptei pe care urmează să o comită şi în cele din urmă o face prin strangularea victimei; poate exista pregătire fără premeditare – X îl insultă pe Y, acesta din urmă ia un cuţit şi îl omoară pe primul). Premeditarea este o circumstanţă agravantă specială. - intenţia spontană – există când între luarea hotărârii infracţionale şi executarea infracţiunii a trecut un timp relativ mai scurt decât în mod normal, iar infractorul se află, datorită unui act provocator provenit din 47

partea victimei (sau datorită procesului naşterii în cazul infracţiunii de pruncucidere), într-o stare psihică de tulburare sau emoţie. Starea de provocare este o circumstanţă atenuantă generală. Cele două grade ale intenţiei nu pot coexista întrucât se exclud reciproc, date fiind condiţiile în care acestea există. 2. Culpa este forma mai uşoară a vinovăţiei, care există când infractorul prevede rezultatul faptei sale dar speră în mod uşuratic şi neîntemeiat că acesta nu se va produce, sau nu prevede acest rezultat, deşi ar fi trebuit şi ar fi putut să îl prevadă. Legea prevede două modalităţi: – culpa cu prevedere – infractorul prevede rezultatul faptei sale, nu doreşte producerea lui şi speră fără temei că acesta nu se va produce, bazându-se pe anumite împrejurări obiective pe care le apreciază greşit (X este la vânătoare, sesizează că în apropiere de locul unde este vânatul se află un alt vânător, dar bazându-se pe calităţile sale de ţintaş trage un glonţ în acea direcţie, rănindu-l pe Y). Culpa cu prevedere este relevată în cazul faptelor care sunt susceptibile să producă mai multe rezultate: unul dorit de infractor (satisfacerea unei plăceri - vânătoarea) şi unul nedorit şi neacceptat (vătămarea unei persoane). Realizarea rezultatului secundar nu îi este (ca în cazul intenţiei eventuale) indiferentă infractorului, acesta bazându-se pe anumite împrejurări obiective, pe care le apreciază greşit, că acesta nu se va produce. - culpa fără prevedere – infractorul nu prevede rezultatul infracţiunii, dar ar fi trebuit şi ar fi putut să îl prevadă (un părinte îşi lasă copilul mic nesupravegheat, iar acesta bea sodă caustică şi decedează). Pentru stabilirea existenţei acestei modalităţi, legea stabileşte două criterii: obligaţia de a prevedea, care este dedusă din acte normative care reglementează anumite activităţi sau din experienţa de viaţă şi posibilitatea de a prevedea instituind în primul rând un criteriu obiectiv în stabilirea posibilităţii de prevedere – aceasta va exista dacă orice om normal, diligent, din aceeaşi categorie cu infractorul ca pregătire şi experienţă de viaţă, avea în momentul comiterii faptei posibilitatea să prevadă rezultatul; în caz afirmativ se apreciază această posibilitate în baza criteriului subiectiv – dacă în funcţie de personalitatea, experienţa dezvoltarea intelectuală a infractorului, acesta ar fi putut ca în momentul comiterii acţiunii sau inacţiunii să prevadă rezultatul. 3. Praeterintenţia este cea de-a treia formă a vinovăţiei, cu caracter mixt, care există când infractorul prevede şi doreşte producerea unui anumit rezultat, dar datorită modului cum a fost executată fapta, s-a produs un rezultat mai grav, pe care infractorul nu l-a prevăzut, deşi ar fi trebuit şi ar fi putut să-l prevadă. Exemplu: X îi aplică o lovitură de pumn lui Y în maxilar, deterimnând căderea acestuia cu capul pe o bordură de beton, urmată de decesul lui Y). În această situaţie X a prevăzut şi urmărit vătămarea integrităţii corporale a lui Y, dar datorită modului de comitere a faptei, s-a produs un rezultat mai grav, moartea, pe care X nu l-a prevăzut dar ar fi trebuit şi ar fi putut să-l prevadă. Se poate afirma că praeterintenţia este compusă din intenţia directă peste care se suprapune culpa fără prvedere. De regulă în conţinutul legal al infracţiunii nu se face nici o referire cu privire la forma de vinovăţie necesară existenţei infracţiunii. De aceea, în partea generală a Codului penal se instituie nişte reguli. 1. Fapta comisă prin acţiune are caracter infracţional doar dacă este comisă cu intenţie. Dacă legiuitorul înţelege să incrimineze şi acţiunea comisă din culpă, trebuie să prevadă în mod expres acest lucru. 2. Fapta comisă prin inacţiune are caracter infracţional şi dacă este comisă cu intenţie şi dacă este comisă din culpă. Dacă legiuitorul înţelege să incrimineze doar inacţiunea comisă cu intenţie, trebuie să prevadă în mod expres acest lucru. 7.3.2. Mobilul şi scopul. 48

7. Care sunt elementele premeditării? 4. lăcomie. Care sunt modalităţile intenţiei? 2. fie cel de bază. Mobilul evidenţiază gradul de pericol social al infractorului. Întrebări de control şi teme de dezbatere 1. praeterintenţie. în înlăturarea unui rival. Scopul constă în ceea ce vrea să realizeze pe plan subiectiv autorul prin producerea urmărilor acţiunii sau inacţiunii sale. Când în conţinutul legal al unei infracţiuni se prevede un anumit scop. intenţie spontană şi premeditată. Motivele josnice constituie o circumstanţă agravantă generală. Definiţi praeterintenţia şi concepeţi un exemplu? Răspunsuri: 1. Scopul evidenţiază şi el gradul de pericol social al infractorului.4. Absenţa din conţinutul concret a unui mobil şi a unui scop al faptei comise. şi poate să constea într-un sentiment de gelozie. mobil şi scop.Definiţie. cel agravat sau atenuat. nu va exista infracţiunea de furt. Poate consta în satisfacerea unor necesităţi. mobilul şi scopul condiţionează existenţa acesteia. El este dat de anumite porniri interne ale infractorului. Exemplu: luarea unui bun mobil din posesia sau detenţia altei persoane. configurând gradul de periculozitate a infractorului. Cu toate că fac parte din conţinutul concret al oricărei infracţiuni. Dacă fac parte din conţinutul legal al infracţiunii. respectiva infracţiune se poate comite doar cu intenţie directă. dacă nu are loc în scopul însuşirii pe nedrept. Îndrumar pentru autoverificare Concepte şi termeni de reţinut      intenţie directă şi indirectă. Dacă nu fac parte din conţinutul legal al infracţiunii. este un indiciu de lipsă a discernământului infractorului. De regulă nu se face nici o referire cu privire la acestea în norma de incriminare. 3. Mobilul este factorul psihic determinant. Prin ce se caracterizează intenţia spontană? 5. invidie. ură. cauza internă a actului de conduită. 2. cunoaşterea mobilului şi scopului au importanţă în individualizarea sancţiunilor de drept penal. 49 . ele nu fac parte de regulă din conţinutul legal. milă. culpă cu prevedere şi culpă fără prevedere. Care sunt modalităţile culpei? 3.

Drept penal român. Teste de evaluare/autoevaluare 1. Comiterea unei infracţiuni praeterintenţionate: a)este compatibilă cu forma tentativei. socotind fără temei că acesta nu se va produce: a)intenţia indirectă. În cazul cărei forme şi modalităţi a vinovăţiei infractorul prevede rezultatul faptei sale dar nu-l acceptă. 3. b)este incompatibilă cu existenţa unor acte de pregătire. Culpa cu prevedere: a)se caracterizează prin faptul că rezultatul este prevăzut de autorul acţiunii sau inacţiunii infracţionale. ci doar acceptat. Universul juridic. În ipoteza în care producerea rezultatului actului său de conduită îi este indiferentă autorului. Bibliografie obligatorie C. 5. 5. dar nu este dorit. 4.Mitrache. Intenţia spontană: a)presupune un interval de timp mai scurt de la luarea hotărârii până la comiterea faptei. c)există în cazul în care autorul faptei a lăsat producerea rezultatului la voia întâmplării. b)atrage starea de recidivă. c)culpa cu prevedere. b)culpă fără prevedere. Partea generală. c)este incompatibilă cu tentativa. 2010 50 . c)se caracterizează prin imprevizibilitatea rezultatului mai grav. c)intenţie eventuală. b)intenţia directă. 2. Bucureşti.4. va exista: a)culpă cu prevedere. b)este sancţionată legal la fel de aspru ca şi culpa fără prevedere.

în consonanţă cu legislaţiile penale moderne. Cauzele care exclud caracterul penal al faptei sunt stări situaţii sau împrejurări existente în momentul comiterii faptei. Cauzele care exclud caracterul penal al faptei se deosebesc de cauzele care înlătură răspunderea penală (aministia. este înlăturată. Conţinutul unităţii de învăţare 8. Acest caracter penal al faptei este exclus când nu sunt întrunite toate trăsăturile respective. Introducere Noţiune. vinovăţia şi prevedrea în legea penală. Introducere 8. este înlăturată. Caracterul penal al faptei este o însuşire ce decurge din regăsirea în conţinutul concret al faptei comise a trăsăturilor esenţiale ale infracţiunii. Legitima apărare 8.17 – pericolul social. Cauzele justificative extralegale 8. răspunderea şi implicit aplicarea pedepsei.3. doar consecinţa sa. cauze care înlătură vinovăţia.1.Unitatea de învăţare 8 Cauzele care înlătură caracterul penal al faptei – cauzele justificative. 51 . Noul cod penal. Cauzele care exclud caracterul penal al faptei se deosebesc şi de cauzele de nepedepsire (desistarea. în prezenţa cărora comiterea faptei este autorizată de şege şi cauzele de neimputabilitate.3. care înlătură vinovăţia sub oricare dintre aspectele sale. prescripţia. se disting cauze care înlătură pericolul social. Îndrumător pentru autoverificare 8.2. Starea de necesitate 8. fapta este infracţiune. 8. 181. Obiectivele şi competenţele unităţii de învăţare Obiectivele unităţii de învăţare: .3.3. lipsa plângerii prealabile şi împăcarea părţilor). îndemnul celuilalt soţ la adulter. în cazul cărora.2. doar consecinţa sa.2. face ditincţie între cauzele justificative. care împiedică realizarea unei trăsături esenţiale a infracţiunii. împiedicarea producerii rezultatului). răspunderea. în cazul cărora. dezincriminarea. În funcţie de sfera de aplicare. fapta este infracţiune. În funcţie de trăsătura esenţială a infracţiunii asupra căreia poartă. se disting cauze generale. prevăzute în art. Distincţii. situaţie reglementată de art. care au incidenţă cu privire la toate infracţiunile şi speciale. Se poate face în funcţie de mai multe criterii: 1. care vor fi analizate în cele ce urmează şi cauze care înlătură prevederea faptei în legea penală. care au incidenţă doar cu privire la una sau unele infracţiuni (proba verităţii la insultă şi calomnie.1. necesitate militară în timp de război în cazul infracţiunii de lovire sau insultă a inferiorului).cunoaşterea noţiunii de legitimă apărare.3. 2.4. 8. Obiectivele şi competenţele unităţii de învăţare – timp alocat 8. Clasificare.1.

pentru a împiedica o nouă lovitură iminentă. ameninţare.- cunoaşterea noţiunii de stare de necesitate.1. instrumente sau mijloace capabile să producă o modificare fizică a valorilor ocrotite. calomnie. iar Y. I. Atacul este direct când pune în pericol nemijlocit valorile ocrotite. 8.studenţii vor putea să identifice cauzele în care se poate vorbi despre un atac. suntem în prezenţa legitimei apărări. Atacul. Competenţele unităţii de învăţare: . Legitima apărare Exemplu: X îl loveşte pe Y cu cuţitul. îl ucide cu o lovitură de bâtă.studenţii vor putea să aprecieze limita până la care se întinde starea de necesitate. Inacţiunea constituie şi ea un atac în cazul în care există obligaţia de a acţiona (cazul unei persoane care refuză să schimbe macazul de cale ferată).studenţii vor putea să identifice daca. Conţinutul unităţii de învăţare 8. Definiţie – art. Apărarea este o faptă prevăzută de legea penală comisă fără vinovăţie deoarece făptuitorul nu a acţionat cu voinţa liberă ci constrâns fiind de existenţa atacului. pentru a genera o acţiune de apărare legitimă. Este îndeplinită această condiţie când pentru realizarea sa se foloseşte forţa fizică. . Atacul verbal existent în cazul infracţiunilor de insultă. trebuie să îndeplinească anumite condiţii: 1.3. dat fiind caracterul just al acţiunii de apărare. nu constituie atac ci doar un act provocator. cu caracter violent. să fie direct. şantaj. îndreptată împotriva valorilor sociale ocrotite de legea penală. 2. respectiv atacul şi apărarea. într-o situaţie dată. Raţiune. Atacul este o acţiune-inacţiune conştientă a omului.44 Cp. prin distrugerea insesizabilă a unei bărci în care urmează să se afle 52 .3. în care se foloseşte forţa fizică proprie sau unele mijloace. Timpul alocat unităţii de învăţare: Pentru unitatea de învăţare – Cauzele justificative timpul alocat este de 2 ore. Condiţii. Pentru a exista legitima apărare este necesar să existe o agresiune şi o acţiune de înlăturare sau împiedicare a agresiunii. cunoaşterea cauzelor justificative etralegale. . să fie material. Uneori există atac direct chiar dacă nu există un contact nemijlocit cu valoarea ocrotită(acţiunea de ucidere realizată prin otrava. adică să constea în acte fizice îndreptate conştient împotriva existenţei fizice a valorilor ocrotite. Această condiţie vizează raportul în spaţiu între atac şi valoarea ocrotită. Implicit este înlăturat şi pericolul social al faptei.

Atacul actual există cât timp este în curs de desfăşurare. va putea fi exclus caracterul penal al faptei doar dacă legitima apărare vine în concurs cu eroarea (dacă X dorind să se apre de atacul lui Y. Apărarea pote interveni din partea unui terţ. să constea într-o faptă prevăzută de legea penală. sub aspectul intensităţii apărarea este necesară când a condus la înlăturarea atacului şi nu a depăşit intensitatea acestuia. va exista depăşirea limitelor legitimei apărări. nu este necesar să fie unica modalitate de înlăturare sau respingere a atacului. în situaţia cărora consumarea infracţiunii marchează încetarea atacului şi infracţiunile care produc un prejudiciu ce poate fi înlăturat sau diminuat printr-o atitudine pozitivă(furt). Proporţionalitatea nu este matematică. şi constituie un atac faţă de care agresorul iniţial se află în legitimă apărare. sub aspectul întinderii apărarea este necesară când are loc după ce atacul a devenit iminent sau actual. Caracterulnecesar trebuie analizat nu numai în raport cu gravitatea atacului ci şi cu posibilităţile concrete ale celui atacat de a se apăra. în situaţia cărora consumarea nu marchează încetarea atacului. Această condiţie se apreciază în funcţie de situaţia concretă. să fie îndreptat împotriva celui care se apără. să fie imediat.victima). îl confundă pe acesta cu z care îl însoţea pe Y). până la epuizarea lui. existenţa unei uşi între atacator şi atacat nu are nici o relevanţă) 3. a unui interes public. întrucât permit o apărare legitimă după consumarea infracţiunii. să fie necesară pentru înlăturarea atacului. fapt reliefat din împrejurări obiective. 4. Dacă disproporţionalitatea este vădită. Atacul just îşi păstrează acest caracter dacă este efectuat în condiţiile legii. aprecierea caracterului iminent se face în funcţie de toate împrejurările comiterii faptei. să fie proporţională cu gravitatea atacului. Această condiţie vizează raportul în timp între atac şi valoarea ocrotită. 6. Pentru a avea caracter legitim trebuie să îndeplinească următoarele condiţii: 1. 4. Necesitatea apărării nu presupune exclusivitatea acesteia. În acest interval apărarea este legitimă. Caracterul imediat presupune atât iminenţa atacului şi actualitatea lui. În legătură cu momentul final al atacului. lucru care se apreciază în funcţie de natura atacului şi mijlocul folosit (dacă pentru atac se utilizează o puşcă. în caz contrar. să fie îndreptată împotriva agresorului. Apărarea nu are caracter exclusiv. Constituie un atac just imobilizarea prin violenţă a unui infractor surprins în flagrant delict. să fie injust. Atacul nu este direct dacă există un obstacol între atacator şi atacat. nu presupune echivalenţa mijloacelor. Îndeplinrea acestei condiţii se apreciază în funcţie de ansamblul împrejurărilor comiterii faptei. a altei persone. 5. să pună în pericol grav persoana celui atacat sau interesul public. nu există atac în intervalul dintre actele de executare. Riposta provocatului şi apărarea care depăşeşte intenţionat limitele atacului au caracter injust. În cazul infracţiunilor continuate. ea constituind doar o ripostă. până în momentul în care acesta a încetat. Ulterior nu mai are acest caracter. sau chiar ulterior dacă există posibilitatea diminuării efectelor(furt). adică să nu aibă temei legal. 53 . indiferent de existenţa sau nu a unei relaţii cu cel atacat. fiind întuneric. nu pe baza unei simple presupuneri. el există din momentul declanşării până în momentul epuizării. Caracterul imediat al atacului se apreciază prin durata intervalului scurs între începutul atacului şi momentul ivirii pericolului. Atacul iminent este în mod evident pe punctul de a se declanşa. se face distincţie între infracţiunile care produc un prejudiciu ireparabil(omor). 3. indiferent de existenţa sau nu a unei solicitări din partea acestuia. Această condiţie se apreciază sub aspectul întinderii şi a intensităţii apărării. 2.

inevitabil – să nu poată fi înlăturat în alt mod.Depăşirea limitelor legitimei apărări. cât timp este actual. repararea prejudiciului incumbă persoanei în favoarea căreia s-a comis fapta. să fie necesară şi exclusivă – singura modalitate de înlăturare a pericolului. în caz contrar – circumstanţă atenuantă. Dimpotrivă. Legitima apărare exclude caracterul penal al faptei. excesul de apărare poate avea caracter justificat. 2. dat fiind caracterul just al acţiunii de salvare. adică să depăşească în timp limitele atacului. fapta să nu fie comisă de către sau pentru a salva o persoană care are datoria să se sacrifice. fie caracter scuzabil. un interes obştesc – reiese caracterul grav al pericolului. aprecierea caracterului inevitabil se face în funcţie de situaţia concretă. să fie efectuată între momentul în care pericolul a devenit iminent.pe plan subiectiv trebuie să nu existe disproporţie. Raţiune Acţiunea de salvare este o faptă prevăzută de legea penală comisă fără vinovăţie deoarece făptuitorul nu a acţionat cu voinţa liberă ci constrâns fiind de existenţa pericolului. de aceea fapta sa are caracter infracţional. să constea într-o faptă prevăzută de legea penală. bun important – acel bun care prin valoarea sa deosebită artistică. . integritatea corporală.2. Starea de necesitate STAREA DE NECESITATE Exemple – Definiţie – art. acţiunea de salvare – 1. .exclude caracterul penal al faptei . iresponsabililor. nu şi în cazul excesului justificat. Înlătură răspunderea civilă. Efecte. o activitate omenească imprudentă sau intenţionată(incendiu). să ameninţe valorile indicate expres – viaţa. starea de pericol – geneza sa un eveniment întâmplător. pe plan subiectiv nu există această depăşire.3. cât timp este actual. istorică sau afectivă. şi dacă pagubele au fost produse pentru salvarea celui prjudiciat – este înlăturată răspunderea civilă. situaţie în care fapta nu are caracter infracţional. cel care se apără disproporţionat nu este conştient de aceasta. atacuri ale animalelor.45 Cp.cauză personală. 3. legitimează acţiunea de salvare.efecte juridice . sănătatea proprie sau a altuia. nu se răsfrânge asupra participanţilor. 3. 1. În ambele cazuri există o depăşire pe plan obiectiv. deoarece datorită stării de tuburare sau temere. . iminent – pe cale să se producă. dacă pericolul este cauzat crea de cauze fortuite. situaţie în care fapta are caracter infracţional dar beneficiază de circumstanţa atenuantă. Excesul de apărare poate fi doar intensiv nu şi extensiv. în cazul excesului scuzabil. În acest caz se va putea reţine scuza provocării. de regulă nu înlătură răspunderea civilă – persoana prejudiciată nu are vină în producerea pericolului. însă în cazul excesului justificat. prin acţiunea de salvare să nu se cauzeze urmări vădit mai grave decât cele care s-ar fi produs dacă pericolul nu era înlăturat – proporţie între valoarea salvată şi cea sacrificată . ştiinţifică. 8. aprecierea posibilităţii de înlăturare – în funcţie de situaţia concretă. în caz contrar.pericolul – generat de forţe iraţionale – fenomene naturale. 4. implicit este înlăturat şi pericolul social al faptei. cel care se apără este conştient de faptul că apărarea sa este disproporţionată în raport cu atacul. 54 .condiţii – trebuie să existe o stare de pericol care să aibă ca efect o acţiune de salvare. nu se răsfrânge asupra participanţilor. 2. Este o cauză personală. un bun important propriu sau al altuia.

55 . pentru a produce efectul justificativ. limitate la scopul menţinerii ordinii publice.4. să provină de la titularul acesteia şi să fie deteminat.8.3. Ce înţelegem prin legitima apărare prezumată? 3. Exercitarea unui drept exemplu: dreptul de corecţie al părinţilor asupra copiilor lor minori. Teste de evaluare/autoevaluare 543. Cauzele justificative extralegale Sunt considerate a fi cauze justificative extralegale consimţământul victimei şi exercitarea unui drept şi îndeplinirea unei obligaţii. 2. Îndrumar pentru autoverificare Concepte şi termeni de reţinut      atac material. b)presupune comiterea unei fapte prevăzute de legea penală. în scopul înlăturării atacului. 5. Care sunt cauzele justificative extralegale? Răspunsuri: 1. b)trebuie să aibă caracter imprevizibil. Care sunt condiţiile atacului? 2. 8. 3. 4. Care sunt condiţiile acţiunii de salvare? 5. 544. În contexul legitimei apărări. Întrebări de control şi teme de dezbatere 1. cesară şi proporţională.3. imediat şi injust. direct. c)nu presupune în mod necesar un contact efectiv între atacator şi cel atacat. consimţământul trebuie să fie valabil exprimat. exces justificat. c)fapta comisă în legitimă apărare trebuie să fie unica modalitate de înlăturare a atacului. Consimţământul victimei. să privească o valoare de care titularul poate dispune. Legitima apărare: a)înlătură răspunderea penală pentru fapta comisă. acţiune de salvare necesară şi exclusivă. dreptul de retenţie al creditorului. atacul: a)poate să îmbrace forma unei ameninţări cu un pericol grav şi care nu poate fi înlăturat în alt mod. iminent şi inevitabil. Îndeplinirea unei obligaţii exemplu: acţiunile membrilor forţelor de ordine de a utiliza violenţe. pericol grav. actual. apărare tipică. Prin ce se caracterizează excesul justificat? 4.

Partea generală. Fiind atacat de X cu un obiect contondent.547. Drept penal român.Mitrache. Universul juridic. fiind îndeplinite condiţiile legitimei apărări. 2010 56 . b)se caracterizează prin existenţa unui atac constând întro pătrundere sau o încercare de pătrundere într-o locuinţă. c)în cazul său. neputând să fugă sau să ceară ajutor şi neavând nicio armă la îndemână. Legitima apărare prezumată: a)se caracterizează prin existenţa unui atac constând într-o ameninţare cu un pericol grav şi care nu poate fi înlăturat în alt mod. Y smulge un par dintr-un gard pentru a se apăra: a)Y va răspunde pentru distrugere. cel care se apără trebuie să faca dovada îndeplinirii condiţiilor atacului. chiar dacă autorul acţiunii de salvare nu conştientizează acest lucru. c)Y nu va răspunde pentru distrugere. b)este înlăturată dacă urmările acţiunii de salvare sunt vădit mai grave decât cele care s-ar fi produs în lipsa acesteia. 550. Bibliografie obligatorie: C. fiind îndeplinite condiţiile stării de necesitate. c)se reţine chiar dacă autorul acţiunii de salvare ar fi avut şi alte posibilităţi de a înlătura pericolul. 551. Bucureşti. b)Y nu va răspunde pentru distrugere. Starea de necesitate: a)este înlăturată dacă autorul acţiunii de salvare şi-a dat seama că pricinuieşte urmări vădit mai grave decât cele care s-ar fi produs în lipsa acţiunii sale.

prescripţia. Eroarea 9. Caracterul penal al faptei este o însuşire ce decurge din regăsirea în conţinutul concret al faptei comise a trăsăturilor esenţiale ale infracţiunii. necesitate militară în timp de război în cazul infracţiunii de lovire sau insultă a inferiorului).3.1. fapta este infracţiune. care au incidenţă cu privire la toate infracţiunile şi speciale.2. 9. Se poate face în funcţie de mai multe criterii: 1. care înlătură vinovăţia sub oricare dintre aspectele sale. răspunderea şi implicit aplicarea pedepsei.1. în cazul cărora. se disting cauze care înlătură pericolul social. 181. Cazul fortuit 9. Obiectivele şi competenţele unităţii de învăţare – timp alocat 9. Distincţii. Clasificare. Cauzele care exclud caracterul penal al faptei se deosebesc de cauzele care înlătură răspunderea penală (aministia.2.3. Acest caracter penal al faptei este exclus când nu sunt întrunite toate trăsăturile respective.1. în cazul cărora. Noul cod penal.3. care vor fi analizate în cele ce urmează şi cauze care înlătură prevederea faptei în legea penală.4. Conţinutul unităţii de învăţare 9.6. doar consecinţa sa. îndemnul celuilalt soţ la adulter. este înlăturată. cauze care înlătură vinovăţia.3. în prezenţa cărora comiterea faptei este autorizată de şege şi cauzele de neimputabilitate. este înlăturată. care împiedică realizarea unei trăsături esenţiale a infracţiunii. răspunderea. în consonanţă cu legislaţiile penale moderne. face ditincţie între cauzele justificative. lipsa plângerii prealabile şi împăcarea părţilor). Obiectivele şi competenţele unităţii de învăţare 57 . Cauzele care exclud caracterul penal al faptei sunt stări situaţii sau împrejurări existente în momentul comiterii faptei. se disting cauze generale. Îndrumător pentru autoverificare 9.3.4.2. Introducere Noţiune. 9.3. În funcţie de sfera de aplicare. situaţie reglementată de art.5. doar consecinţa sa. Minoritatea 9. care au incidenţă doar cu privire la una sau unele infracţiuni (proba verităţii la insultă şi calomnie.3. dezincriminarea. Constrângerea fizică 9. prevăzute în art. împiedicarea producerii rezultatului). 2.Unitatea de învăţare 9 Cauzele care înlătură caracterul penal al faptei – cauzele de neimputabilitate. Introducere 9. Cauzele care exclud caracterul penal al faptei se deosebesc şi de cauzele de nepedepsire (desistarea.3.17 – pericolul social. În funcţie de trăsătura esenţială a infracţiunii asupra căreia poartă. fapta este infracţiune. Constrângerea morală 9.3. vinovăţia şi prevedrea în legea penală. Iresponsabilitatea 9. Beţia 9.7.

maladii.cauză personală.Obiectivele unităţii de învăţare: .cunoaşterea noţiunii de iresponsabilitate. . Competenţele unităţii de învăţare: .3. . dreptul penal reglementează cauzele de neimputabilitate. . Conţinutul unităţii de învăţare Pentru ca un rezultat socialmente periculos să fie imputabil sub aspect subiectiv autorului unui act de conduită.1. . 2. beţie şi minoritate. în momentul săvârşirii faptei. dacă făptuitorul. Timpul alocat unităţii de învăţare: Pentru unitatea de învăţare – Cauzele de neimputabilitate timpul alocat este de 2 ore. ori nu putea fi stăpân pe ele.definiţie – art.condiţii – 1.cunoaşterea noţiunii de eroare de fapt şi eroare de drept. . 9. fapta comisă să fie prevăzută de legea penală. 3.3. congenitală-survenită. nu se răsfrânge asupra 58 . Iresponsabilitatea . constrângere morală şi caz fortuit. să existe incapacitate psihică intelectuală sau volitivă.raţiune – înlătură responsabilitatea. şi anume responsabilitatea. Corespunzător acestor aspecte. subiectul trebuie să acţioneze cu vinovăţie.efecte juridice – exclude caracterul penal al faptei – se pot dispune măsuri de siguranţă . subiectului activ i se poate pretinde o conduită conformă normelor legale. sub oricare dintre formele sale. fie din cauza alienaţiei mintale.caractere – permanentă-trecătoare. trebuie să existe în momentul comiterii faptei şi să fie totală – constatată prin expertiză. să existe în momentul comiterii faptei – nu provocată.48 Cp. dacă este doar parţială va pute fi luată în considerare ca fiind o circumstanţă atenunată. . tulburări provocate de intoxicaţii.studenţii vor putea să aprecieze caracterul vincibil sau invincibil al erorii de fapt.studenţii vor putea să identifice cauzele în care se poate vorbi despre lipsa responsabilităţii.studenţii vor putea să identifice daca.cunoaşterea noţiunii de constrângere fizică. .cauze – anomalii. Vinovăţia însă presupune o serie de aspecte. fie din alte cauze. cunosşterea caracterului antisocial al faptei comise şi exigibilitatea unei conduite conforme normelor legale. 9. într-o situaţie dată. . . nu putea să-şi dea seama de acţiunile sau inacţiunile sale. – Nu constituie infracţiune fapta prevăzută de legea penală.

să existe în momentul comiterii faptei 2. reprezentare determinată de necunoaşterea sau cunoaşterea greşită a unor date ale realităţii.exemple . făptuitorul. .3. să fie completă 4. 9. existenţa unei erori îl împiedică pe făptuitor să prevadă rezultatul faptei sale şi implicit să-şi poată determina în mod conştient voinţa. completă(înlăturarea discernământului). există prezumţia – absolută sau relativă – de lipsă a discernământului.clasificare – diferite forme cu consecinţe juridice distincte. accidentală(independent de voinţa persoanei) voluntară – simplă. prezenţa discernîmântului trebuie dovedită – expertiză psihiatrică. – starea în care se găseşte făptuitorul minor. care în momentul comiterii faptei prevăzute de legea penală nu împlinise vârsta şi nu îndeplinea condiţiile pentru a răspunde penal.50 Cp. nu înlătură răspunderea civilă.cauză personală. participaţie improprie. nu se răsfrânge asupra participanţilor. a situaţiei din momentul comiterii faptei.4. .beţia accidentală completă – condiţii – 1.2.alte categorii ale beţiei – circumstanţă atenuantă sau agravantă. .3. 9. Beţia . 9.exemple .efecte juridice exclude caracterul penal al faptei .3. agravantă. să fie accidentală 3. – stare psiho-fizică anormală a persoanei datorată efectelor pe care le au asupra organismului şi facultăţilor psihice ale persoanei anumite substanţe excitante sau narcotice consumate ori introduse în corpul său. .raţiuni – existenţa vinovăţiei unei persoane este condiţionată de cunoaşterea ansamblului împrejurărilor în care acţionează. –reprezentarea eronată de către cel ce comite o faptă prevăzută de legea penală. cunoaştere care îi permite infractorului să prevadă sau să poată prevedea rezultatul socialmente periculos al faptei sale.clasificare – în funcţie de mai mulţi factori: obiectul asupra căruia poartă – de fapt(necunoaşterea sau cunoaşterea greşită poartă asupra unor date ale realităţii sau asupra unei norme juridice nepenale) de drept(necunoaşterea sau cunoaşterea greşită poartă asupra unei norme juridice penale) – importanţa distincţiei – eroarea de fapt determină excluderea caracterului infracţional al faptei. înlătură răspunderea civilă.raţiune – înlătură responsabilitatea.efecte juridice – exclude caracterul penal al faptei . să se comită o faptă prevăzută de legea penală 2. .cauză personală. Eroarea .definiţie – art. Minoritatea . . nu se răsfrânge asupra participanţilor. .raţiuni – înlătură responsabilitatea. participaţie improprie.exemple . la data comiterii faptei. capacitatea psiho-fizică a persoanei de a-şi da seama de seminificaţia socială a acţiunilor sale şi de a şi le dirija în mod voit se formează odată cu dezvoltarea persoanei fizice. cea de drept nu are acest 59 . în caz contrar. premeditată – circumstanţă atenunată. incompletă(diminuează capacitatea persoanei de a înţelege şi de a fi stăpână pe acţiunile sale) .49 Cp.definiţie – art. să nu îndeplinească condiţiile pentru a răspunde penal – cazul specific al infracţiunilor a căror executare se prelungeşte în timp. fapta comisă să fie o faptă prevăzută de legea penală .condiţii – 1.51 Cp. în condiţiile în care necunoaşterea sau cunoaşterea greşită a respectivelor date nu-i sunt imputabile făptuitorului .3.participanţilor. nu înlătură răspunderea civilă.definiţie – art.

situaţia sau împrejurarea care nu sunt cunoscute făptuitorului să reprezinte un element constitutiv al infracţiunii sau o circumstanţă a acesteia – va determina fie excluderea caracterului penal al faptei. dacă datorită unor cauze înscrisul cu dispoziţiile legale nu a putut fi răspândit în anumite locuri. autorul său să nu cunoască existenţa unor stări. . inducere în eroare(o acţiune de înşelare) – importanţa distincţiei – participaţia improprie. instituţie. exemplu – femeie însărcinată. exemple – eroarea asupra persoanei – caracter esenţial(se suprapune peste legitima apărare).determină realizarea conţinutului de bază al infracţiunii. cea vincibilă are acest efect doar în situaţia în care faptele sunt incriminate numai în situaţia comiterii lor cu intenţie. factorii determinanţi – necunoaştere sau ignoranţă(determinată de lipsa de cultură). neesenţial(omor). vincibilă(ar fi putut fi înlăturată dacă făptuitorul ar fi fost mai atent) – importanţa distincţiei –eroarea invincibilă exclude caracterul penal al faptei. – dacă poartă asupra unui element care constituie o circumstanţă agravantă . necunoaşterea sau cunoaşterea greşită a unei norme juridice penale nu exclude caracterul penal al faptei. . posibilitatea de evitare – invincibilă(exclude vinovăţia – completă necunoaştere a realităţii care nu poate fi înlăturată.eroarea de fapt esenţială (principală sau secundară) – condiţii – 1. de lege ferenda – caracterul absolut al prezumţiei de cunoaştere a legii penale nu mai este de actualitate datorită redactării insuficient de clare a legii şi a excesului de legiferare. principală(poartă asupra unor date de fapt ce reprezintă elemnte constitutive ale infracţiunii). neesenţial(bun aparţinând altei persoane). să se comită o faptă prevăzută de legea penală 2. necunoaşterea sau cunoaşterea greşită să persiste pe tot parcursul comiterii faptei . bun.determină excluderea caracterului penal al faptei doar dacă eroarea nu este ea însăşi rezultatul culpei. în momentul comiterii faptei. . neesenţial(infracţiunea deviată). starea. faptă incriminată dacă este comisă cu intenţie sau din culpă .efecte juridice – dacă poartă asupra unui element constitutiv al infracţiunii – faptă incriminată dacă este comisă cu intenţie determină excluderea caracterului penal al faptei. dacă există un sfat din partea unui profesionist. eroarea asupra direcţiei acţiunii– caracter esenţial(se suprapune peste legitima apărare). exemplu – calitatea de rudă. eroarea asupra mijlocului folosit – caracter esenţial(înşelăciune). nu se răsfrânge asupra participanţilor. fie realizarea conţinutului de bază 4.eroarea de fapt neesenţială – nu exclude caracterul penal al faptei. 60 .efect. neesenţială(nu are acest efect). în consecinţă se propune ca şi eroarea de dret să excludă caracterul penal al faptei în anumite cazuri: dacă există o achitare anterioară pentru o faptă comisă în condiţii identice. nu înlătură răspunderea civilă.eroarea de drept – în funcţie de caracterul normei juridice – necunoaşterea sau cunoaşterea greşită a unei norme juridice nepenale este asimilată erorii de fapt. situaţie – poziţia pe care o are o anumită entitate – persoană. oricâte diligenţe ar depune făptuitorul). este posibilă aplicarea unor măsuri de siguranţă. bun. consecinţe – esenţială(exclude vinovăţia). secundară(poartă asupra unor date de fapt ce reprezintă circumstanţe agravante ale infracţiunii) – importanţa distincţiei – înlătură însăşi existenţa infracţiunii sau numai realizarea conţinutului agravat. împrejurare – circumstanţă în care are loc comiterea faptei. situaţii sau împrejurări de care depinde caracterul infracţional al faptei comise(stare – modul în care se prezintă o anumită entitate – persoană. exemplu – în timpul nopţii) 3. cauză personală. neesenţial(infracţiunea deviată). eroarea asupra obiectului material – caracter esenţial(furt – bun propriu).

condiţii – 1. caracterul penal al faptei nu este înlăturat. constrângerii să nu i se fi putut rezista – inexistenţa unei posibilităţi de a opune rezistenţă. caz fortuit. . . să existe o constrângere exercitată prin ameninţare cu un pericol grav – creează persoanei ameninţate un sentiment de teamă sub imperiul căreia comite faptă prevăzută de legea penală.47 Cp. nu însă şi pentru cel care contrânge – participaţie improprie sau ameninţare. 9. comportatea unor vieţuitoare. – exemple – tractorist. Cazul fortuit . Constrângerea morală Constrângerea morală – presiunea exercitată prin ameninţarea cu un pericol grav pentru persoana făptuitorului sau a altuia.definiţie – art.3. posibilitatea de prevedere a unei alte modalităţi de înlăturare a pericolului se apreciază în funcţie de situaţia concretă. integritatea corporală. 3. trebuie să existe o proporţie între răul cu care se ameninţă şi cel produs.practica judiciară – cele mai multe fapte comise sub imperiul constrângerii fizice sunt fapte comise prin omisiune. participaţie improprie. .există posibilitatea să vină în concurs cu alte cauze – eroarea.sub imperiul căreia cel ameninţat comite o faptă prevăzută de legea penală .condiţii – 1. .3. defectarea unor mecanisme. să existe o constrângere asupra fizicului unei persoane – poate proveni din partea altei persoane.7. 61 .este exclusă libertatea de voinţă a persoanei. înlătură de regulă răspunderea civilă. înlătură exigibilitatea unui comportament conform legii. . participaţie improprie. caracterul penal al faptei nu este înlăturat.efecte juridice – exclude caracterul penal al faptei. în caz contrar. obuz.5. sub imperiul acestei constrângeri să se comită o faptă prevăzută de legea penală. stare de necesitate.este exclusă libertatea de voinţă a persoanei.6. sub imperiul acestei constrângeri să se comită o faptă prevăzută de legea penală.3. animal. există şi situaţii când se comit fapte prin comisiune – exemplu. . conduita imprudentă a unei persoane. în aşa fel încât aceasta comite o faptă prevăzută de legea penală. starea maladivă a unei persoane. imposibilitate de prevedere este generală şi obiectivă – în respectivele condiţii nici o persoană nu ar fi putut să prevadă. 9. Constrângerea fizică Constrângerea fizică – presiunea pe care o forţă căreia nu i se poaterezista o exercită asupra energiei fizice a unei persoane. oral sau scris. înlătură exigibilitatea unui comportament conform legii. fiind în imposibilitate fizică să acţioneze în alt fel .caracteristica – acţiunea-inacţiunea produce un rezultat socialmente periculos datorită intervenţiei unei forţe a cărei apariţie nu a putut fi prevăzută şi care cauzează producerea acelui rezultat. libertatea. . 3. pericolul cu care se meninţă să nu poată fi înlăturat altfel decât prin comiterea faptei pretinse – inexistenţa unei posibilităţi de a înlătura pericolul. legitima apărare(împotriva agresorului).cauze – fenomene ale naturii. 2. în caz contrar. pericolul grav să ameninţe valorile exprs prevăzute – viaţa. 2. înlătură exigibilitatea unui comportament conform legii. averea. demnitatea. posibilitatea de a rezista constrângerii se apreciază în funcţie de situaţia concretă. natura lor. nu se poate prevedea faptul că vor interveni. eveniment.9.

. 2. Care sunt condiţiile constrângerii fizice? 2. Care sunt condiţiile constrângerii morale? 3. Îndrumar pentru autoverificare Concepte şi termeni de reţinut:      responsabilitate. c)în ipoteza în care. constrângere fizică şi morală caz fortuit eroare de fapt Întrebări de control şi teme de dezbatere 1. În ce situaţie suntem în prezenţa cazului fortuit? 4. eroare. Ce condiţii trebuie să îndeplinească eroarea pentru a înlătura caracterul penal al faptei? Răspunsuri: 1. fapta care a produs rezultatul socialmente periculos să fie prevăzută de legea penală. 9.efecte juridice – exclude caracterul penal al faptei – imposibilitatea de prevedere este generală şi obiectivă – cauză care se răsfrânge asupra tutror participanţilor. b)în ipoteza în care există o ameninţare cu un pericol evitabil. 4. Constrângerea fizică: a)înlătură caracterul penal al faptei. Constrângerea morală se poate reţine: a)în ipoteza în care există o ameninţare cu un pericol eventual. efectul pe care urmează să-l produca. 3. Care sunt formele pe care le poate îmbrăca eroarea? 5. c)poate fi exercitată de către o altă persoană.11. 2. făptuitorul să fi fost în imposibilitate de a prevedea intervenţia respectivei împrejurări. iresponsabilitate. b)constă într-o ameninţare reală cu un pericol grav. 3. înlătură răspunderea civilă. un părinte este constrâns să omoare două persoane. ameninţat fiind cu uciderea propriului copil. ipoteză în care aceasta va răspunde pentru fapta comisă de cel constrâns. 5.momentul intervenirii lor. rezultatul socialmente periculos să fie consecinţa intervenirii unei împrejurări străine de voinţa şi conştiinţa făptuitorului.condiţii – 1. 62 . 2. chiar şi în ipoteza în care cel constrâns a avut posibilitatea să respingă forţa exercitată asupra sa. iminent şi inevitabil. Teste de evaluare/autoevaluare 1. exigibilitate. .

5. b)trebuie să existe în momentul producerii rezultatului. 2010 63 . Eroarea: a)înlătură caracterul penal al faptei dacă poartă asupra legii penale. b)înlătură caracterul penal al faptei în situaţia în care cel care o invocă ar fi avut obligaţia şi posibilitatea să o evite. b)poate constitui o circumstanţă atenuantă.Mitrache. cu condiţia ca cel care o invocă să poată proba faptul că nu a avut posibilitatea să o cunoască. Bucureşti. c)dacă există în momentul comiterii actului de conduită. Bibliografie obligatorie: C. Iresponsabilitatea: a)trebuie să existe în momentul comiterii actului de conduită. 4. Partea generală. Universul juridic. c)poate constitui o circumstanţă agravanta dacă autorul şi-a provocat-o în vederea comiterii unei infracţiuni. Drept penal român. Beţia involuntară incompletă: a)poate constitui o cauză care înlătură caracterul penal al faptei. înlătură răspunderea penală pentru fapta comisă.3. c)nu înlătură caracterul penal al faptei dacă poartă asupra unei circumstanţe agravante.

4. Categoriile de sancţiuni reglementate de legea penală sunt: pedepsele. Degradarea militară 10. care are dreptul şi obligaţia să o individualizeze. libertate. Pedeapsa accesorie 10. Detenţiunea pe viaţă 10.5. măsurile educative şi măsurile de siguranţă. PEDEPSELE Definiţie. Pedeapsa legală este prevăzută în norma de incriminare iar cuantumul său. reprezentând consecinţa nerespectării ipotezei şi dispoziţiei.52. în conformitate cu principiul caracterului personal al răspunderii penale.pedeapsa este prevăzută de lege. una dintre cele trei instituţii de bază ale dreptului penal şi totodată este un element component al normei penale de incriminare. având o limită minimă 64 . aplicată în vederea prevenirii comiterii de noi infracţiuni.2. stabilind un cuantum corespunzător gredului de pericol social concret. faţã de ordinea de drept şi faţã de regulile de convieţuire socialã. Conţinutul unităţii de învăţare 10. adică prin prevederea în normele de drept penal a sancţiunilor aplicabile în cazul comiterii infracţiunilor şi prevenţia specială. Categorii.6. Obiectivele şi competenţele unităţii de învăţare – timp alocat 10.4.1. Introducere 10. Conform art. 10. Închisoarea 10.7. întrucât.2. Introducere Sancţiunea este alături de infracţiune şi răspunderea penală. Pedepsa interzicerii unor drepturi 10.pedeapsa are un caracter personal. Scopurile pedepsei sunt: prevenţia generală. 10.pedeapsa este un mijloc de reeducare. . realizată prin intermediul pedepsei judiciare care se aplică de către instanţa de judecată în urma procesului de tragere la răspundere penală a membrilor societăţii care au încălcat norma juridică penală.pedeapsa este aplicată de IJ.1.5. al.1. pedeapsa este o măsură de constrângere şi un mijloc de reeducare a condamnatului. .5.4. . Amenda.2. deoarece are drept scop formarea unei atitudini conforme exigenţelor societăţii. Pedeapsa accesorie. o privaţiune sau o restrângere de drepturi. care în majoritatea cazurilor este relativ determinat. Pedepsele principale. conform principiului de bază al legalităţii pedepsei. Îndrumător pentru autoverificare 10. realizată prin intermediul pedepsei legale. .Pedepsele complementare.pedeapsa are un scop specific. prin executarea pedepsei se urmăreşte formarea unei atitudini corecte faţã de muncã.1.3.3.Unitatea de învăţare 10 Sancţiunile în dreptul penal. deoarece implică o suferinţă. bunuri. Pedepsele complementare 10.2.4. conform art.52. . Trăsături caracteristice. Acestea se desprind din definiţia dată de lege şi sunt următoarele: – pedeapsa este o măsură de constrângere. Pedepsele principale 10.

în această situaţie. privaţiune sau restrângere de drepturi). sau a comportării necorespunzătoare a condamnatului.pedepse principale – detenţiunea pe viaţă. aplicarea lor este de regulă facultativă.2.complementare – interzicerea unor drepturi de la 1 la 10 ani şi degradarea militară. .studenţi vor fi în măsură să facă distincţia între pedepsele 65 . decurg din aplicarea pedepsei principale a închisorii sau detenţiunii pe viaţă pentru a întregi caracterul aflictiv al acestora.însuşirea noţiunii de sancţiune penală. egală pentru toţi infractorii şi inevitabilă. Odată dispuse de către instanţa de judecată. Obiectivele şi competenţele unităţii de învăţare Obiectivele unităţii de învăţare: . închisoarea sau amenda) între care instanţa.şi una maximă. pedepsele principale pot fi înlocuite sau comutate unele cu altele. . este determinat de gradul de pericol social abstract al infracţiunii. aflictivă şi moralizatoare (să implice o suferinţă. . acestea pot fi aplicate singure în cazul comiterii unei infracţiuni. sancţiunea trebuie să fie: legală (nu se poate aplica o sancţiune decât în condiţiile şi limitele prevăzute de lege). aplicarea lor este necondiţionată pentru instanţa de judecată. există pedepse alternative. sau două pedepse principale (detenţiunea pe viaţă sau închisoarea. . a unui act de clemenţă. Condiţii de eficacitate. personală (nici o persoană nu poate fi sancţionată pentru fapta alteia). complementară şi accesorie.Delimitarea noţiunilor de pedeapsă principală. Categorii de pedepse. 10. . Legea poate să prevedă pentru o anumită infracţiune o singură pedeapsă principală. în sensul că. independent de aplicarea şi a altor categorii de sancţiuni. sunt aplicabile alături de pedeapsa principală a închisorii sau detenţiunii pe viaţă. fie ca efect al legii penale mai favorabile.studenţii vor cunoaşte pedepsele. accesorii – interzicerea tuturor drepturilor prevăzute de lege. Legea penală reglementează trei categorii de pedepse: .studenţii vor cunoaşte cadrul general al sancţiunilor în dreptul penal român.evidenţierea categoriilor de sancţiuni aplicabile în dreptul penal. adaptabilă (majoritatea pedepselor prevăzute de lege sunt relativ determinate – având o limită minimă şi una maximă. condiţiile de aplicare şi limitele lor generale. Pentru a-şi îndeplini scopurile specifice. situaţie în care va exista o pedeapsă unică. Competenţele unităţii de învăţare: . închisoarea de la 15 zile la 30 ani şi amenda de la 100 la 50 mii lei. va trebui să aleagă. în funcţie de pericolul social al faptei şi al infractorului. iar cuantumul său este determinat de gradul de pericol social concret al infracţiunii comise. Pedeapsa judiciară este aplicată de instanţă între limitele pedepsei legale. pentru toate infracţiunile legea prevede cel puţin o pedeapsă principală.

prin deplasarea lui într-un mediu închis unde este supus unui regim de viaţă şi muncă impus. Detenţiunea pe viaţă nu se aplică următoarelor categorii de infractori: 1. pedeapsa detenţiunii pe viaţã nu se aplicã aceluia care. 2. iar limitele speciale sunt prevăzute în conţinutul infracţiunilor sancţionate de lege cu această pedeapsă.1 prevede obligaţia condamnatului de a presta 66 . Pedepsele. în locul pedepsei detenţiunii pe viaţã se aplicã pedeapsa închisorii pe timp de 25 de ani şi pedeapsa interzicerii unor drepturi pe durata ei maximã. condamnaţilor li se va aplica pedeapsa închisorii pe 25 de ani. În majoritatea cazurilor este prevăzută alternativ cu închisoarea de la 15 la 25 de ani. cărora li se aplică pedeapsa închisorii între 5 şi 20 de ani. 55 al.4. infractorilor minori. 10. În art.1. a împlinit vârsta de 60 de ani. şi tratamentele nomenoase pe timp de război). 58 Cp. Pedepsele principale 10. 10. Detenţiunea pe viaţă.4. dintre care. Ea constă în lipsirea de libertate a condamnatului pe o perioadă determinată prin hotărârea de condamnare. fiind unică doar în cazul a două infracţiuni de gravitate deosebită (genocidul pe timp de război. Este reglementat şi un caz specific de înlocuire a acestei pedepse. A fost introdusă prin Decretul-lege 6/1990 ca urmare a abolirii pedepsei cu moartea. pentru tot restul vieţii sale. Limitele sale generale sunt 15 zile. 57.1. la data pronunţãrii hotârârii de condamnare.2. Conţinutul unităţii de învăţare 10.complementare şi pedeapsa accesorie.56 al.4. Detenţiunea pe viaţă 1. Închisoarea Închisoarea de la 15 zile la 30 ani. Timp alocat unităţii de învăţare Pentru unitatea de învăţare – Sancţiunile în dreptul penal. unele nu presupun lipsirea de libertate a condamnatului. în acest caz. timpul alocat este de 2 ore. Este singura pedeapsă principală absolut determinată de legiuitor şi constă în lipsirea de libertate a condamnatului pe o perioadă nedeterminată. sunt reglementate regimul de deţinere şi regimul de muncă. prin deplasarea lui într-un mediu închis unde este supus unui regim de viaţă şi muncă impus. respectiv 30 ani şi aceste limite nu pot fi depăşite niciodată. art. Astfel. infractorilor care la data pronunţării hotărârii de condamnare au împlinit 60 de ani. Este o pedeapsă principală relativ determinată. 56. conform art. În acest caz. Astfel.3. Legea reglementează însă diferite moduri de executare a acestei pedepse.

Obligaţia de a munci revine condamnaţilor apţi pentru muncă. vor putea fi totuşi folosiţi la muncă. este doar relativ egală pentru toţi infractorii).5. iar restul ulterior). respectiv 500 milioane. condamnatul să nu fi executat cu rea-credinţă pedeapsa amenzii. 10. Pedepsele complementare 10. instanţa de judecată poate înlocui această pedeapsă cu pedeapsa închisorii în limitele prevăzute pentru infracţiunea comisă. creşterea. dar nu a făcut-o. 63 ind. 2.3. Se va putea înlocui pedeapsa în prezenţa următoarelor condiţii: 1. iar condamnaţii majori sunt deţinuţi separat de condamnaţii minori. Amenda constă în suma de bani pe care infractorul este condamnat să o plătească statului. dacă cel condamnat se sustrage cu reacredinţă de la plata amenzii. nu au această obligaţie condamnaţii bărbaţi care au împlinit 60 de ani şi condmnaţii femei care au împlinit 55 de ani. având în vedere că în conţinutul legal al infracţiunilor din partea specială nu sunt precizate. Pedepsa interzicerii unor drepturi Noţiune sunt menite să completeze represiunea instituită prin aplicarea pedepselor principale şi îndeplinesc alături de acestea funcţia de constrângere şi reeducare. a dispoziţiilor referitoare la concediul de maternitate. infractorul nu poate fi pus în situaţia de a nu-şi putea îndeplini îndatoririle privitoare la întreţinerea. învăţătura şi pregătirea profesională a persoanelor faţă de care acesta are obligaţii legale. pentru infracţiunea comisă. 3.1. şi are loc cu respectarea normelor protecţie a muncii. la cererea acestora. după cum urmează: . cu avizul medicului.de la 500 la 30 mii dacă amenda este prevăzută alternativ cu închisoarea mai mare de un an.o muncă utilă. infracţiunea să fie sancţionată de lege cu pedeapsa închisorii. Amenda de la 100 la 50 mii lei. Deţinerea are loc în comun. maximum 12 ore pe zi. 4.1.de la 300 la 15 mii dacă amenda este prevăzută alternativ cu închisoarea de cel mult un an. aceasta presupune că se dovedeşte că persoana condamnată a avut posibilitatea săşi execute pedeapsa. restul îi revine aministraţiei penitenciarului şi se face venit la stat. În urma stabilirii şi aplicării pedepsei amenzii. Legea prevede posibilitatea înlocuirii pdepsei amenzii cu pedeapsa închisorii. Este o pedeapsă relativ determinată. Potrivit art. potrivit calificării fiecărui condamnat. în partea generală sunt reglementate trei perechi de limite speciale ale amenzii. . Munca prestată este remunerată. Mod de aplicare. limitele generale fiind 1milion. atunci când legea sau instanţa de judecată 67 . În ceea ce priveşte limitele speciale. Prezintă particularităţi pozitive (este uşor de executat. dar condamnaţii bărbaţi sunt deţinuţi separat de condamnaţii femei. ţinând seama de partea din amendă care a fost achitată. 10. Se aplică doar alături de pedeapsa principală a închisorii şi detenţiunii pe viaţă. condamnatul nu este scos din mediul familial) şi negative (afectează indirect şi familia condamatului. Amenda. necesitatea îndeplinirii acestei condiţii se explică prin faptul că efectul circumstanţelor este oligatoriu.4. Munca desfăşurată este considerată un mijloc de reeducare. instanţa să fi aplicat pedeapsa amenzii.5. 10% revenindu-i condamnatului (din care o treime îi revine în cursul executării. la pedeapsa amenzii să nu se fi ajuns în urma reţinerii circumstanţelor atenuante.de la 150 la 10 mii dacă amenda este pedeapsă unică . alternativ cu pedeapsa amenzii.

e) dreptul de a fi tutore sau curator. Există însă infracţiuni în al căror conţinut legal se prevede că alături de pedeapsa principală a închisorii se aplică pedeapsa complemetară a interzicerii unor drepturi (de exemplu în cazul infracţiunii de omor. Art. După cum prevede art. d) drepturile pãrinteşti. Caracter. medic chirurg. profitând de funcţia sau profesia sa. pedeapsa principalã stabilitã de instanţă este închisoarea de cel puţin 2 68 . de infractor şi de împrejurările comiterii faptei. pedeapsa complemetară poate fi aplicată în cazul în care sunt îndeplinite următoarele condiţii: 1. dată fiind infracţiunea comisă şi consideră că este necesar pentru realizarea scopurilor pedepsei. 64. Conţinut. reglementează conţinutul aceastei pedepse complemetare. Categorii. prin urmare a dat dovadă de incorectitudine. prevăzând că ea constã în interzicerea unuia sau unora din urmãtoarele drepturi: a) dreptul de a alege şi de a fi ales în autoritãţile publice sau în funcţii elective publice. Interzicerea unor drepturi. dar nu datorită incorectitudinii ci datorită incapacităţii infractorului cauzată de unele împrejurări care îl fac impropriu pentru funcţia sau profesia respectivă. instanţa putând să o aplice în cazul în care acest lucru se impune. în concluzie se pot interzice unul sau unele drepturi şi nu toate acestea. dispune numai alături de interzicerea drepturilor prevăzute anterior. datorită nepriceperii. c) dreptul de a ocupa o funcţie sau de a exercita o profesie de natura aceleia de care s-a folosit condamnatul pentru sãvârşirea infracţiunii. aplicarea pedepsei complementare este obligatorie sau facultativă. exemplu: X. viol). aceste din urmă drepturi vor putea fi interzise de exemplu în cazul comiterii infracţiunii de viol sau rele tratamente aplicate minorului. a comis infracţiunea de luare de mită. această pedeapsă constă în interzicerea unor drepturi. Legea prevede două categorii de pedepse complemetare: interzicerea unor drepturi pe o durată da la 1 la 10 ani şi degradarea militară. 65.consideră că pedeapsa principală este insuficientă pentru atingerea scopurilor pedepsei. medic chirurg.64. se poate aplica în cazul în care. într-o asemenea situaţie. interzicerea acestui drept se poate. Aplicarea pedepsei complementare a interzicerii unor drepturi este de regulă facultativă. b) dreptul de a ocupa o funcţie implicând exerciţiul autoritãţii de stat. aplicarea pedepsei complemetare este obligatorie pentru instanţa de judecată. 1. cauzează moartea unui pacient. Potrivit art. Condiţii de aplicare. În aceste cazuri. profitând de funcţia sa de director al spitalului. infractorul a comis o infracţiune intenţionată în legătură cu această funcţie sau profesie. exemplu: X. va putea fi aplicată o măsură de siguranţă. Nu se va putea aplica această pedeapsă în cazul în care infracţiunea este comisă în legătură cu funcţia sau profesia exercitată. Pedeapsa complementară nu se aplică infractorilor minori. în funcţie de infracţiunea comisă. de regulă. Prin urmare.

dacã pedeapsa principalã stabilitã este de cel puţin 5 ani şi de cel mult 10 ani. ca efect al condamnării la pedeapsa închisorii sau a detenţiunii pe viaţă. Conform art. această condiţie va fi luată în considerare de instanţă dacă aplicarea pedepsei complementare este facultativă. Degradarea militară Definiţie. Dacă însă instanţa dispune interzicerea mai multor drepturi. Pedeapsa accesorie Noţiune. Este o pedeapsă absolut determinată de legiuitor. Această pedeapsă complementară se execută chiar şi în lipsa condamnatului. 64. Nici chiar după reabilitare. sau dupã considerarea ca executată a acestei pedepse prin graţierea totalã sau a restului de pedeapsã. de la 1 la 10 ani. 10.5. degradarea militarã se aplicã în mod obligatoriu dacã pedeapsa principalã stabilitã de instanţă este închisoarea mai mare de 10 ani sau detenţiunea pe viaţã. pentru că în mod firesc. degradarea militară este definitivă.ani. 2. fostului condamnat nu îi va putea fi redat gradul pierdut. ori prin prescripţia executãrii pedepsei. Executarea pedepsei interzicerii unor drepturi.2. Interzicerea celorlalte două categorii de drepturi rămâne facultativă pentru instanţă. deoarece instanţa nu o mai poate individualiza. Degradarea militarã se aplică în mod facultativ pentru infracţiuni comise cu intenţie. condamnatului nu îi sunt create condiţiile de a-şi exercita drepturile cetăţeneşti şi civile care fac obiectul acestei pedepse. pe durata executării pedepsei închisorii sau detenţiunii pe viaţă. Pedeapsa accesorie constã în interzicerea drepturilor prevãzute în art. Această pedeapsă complemetară este obligatorie sau facultativă pentru instanţa de judecată. Odată aplicată.. în funcţie de forma de vinovăţie cu care infracţiunea a fost comisă şi de pedeapsa stabilită de instanţă pentru aceasta. Durata pedepsei complemetare a interzicerii unor drepturi va fi stabilită de instanţă între limitele prevăzute de lege.-c. 69 . 10. insţanta constatã cã. din momentul în care hotãrârea de condamnare a rãmas definitivã şi pânã la executarea pedepsei sau considerarea ei ca executată prin graţiere totalã sau a restului de pedeapsã ori prin împlinirea termenului de prescripţie a executãrii pedepsei. după rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare. pedeapsa complementarã a degradãrii militare constã în pierderea gradului şi a dreptului de a purta uniformã. Caracter. Astfel. această condiţie trebuie să fie îndeplinită şi în cazul în care aplicarea pedepsei complemetre este obligatorie.. Ea se aplică doar infractorilor care au calitatea de militari activi sau în rezervă. împrejurãrile cauzei şi persoana infractorului. faţã de natura şi gravitatea infracţiunii. Este prin urmare o pedeapsă relativ determinată de legiuitor. Mod de executare. aceastã pedeapsã este necesarã. are loc după executarea pedepsei închisorii. 67.6. Pedeapsa accesorie întregeşte caracterul aflictiv şi moralizator al pedepselor principale. Condamnarea la pedeapsa detenţiunii pe viaţã sau a închisorii atrage de drept interzicerea drepturilor prevăzute la literele a. toate vor fi interzise pe aceeaşi durată.

88. partea din pedeapsã precum şi reţinerea şi arestarea preventivã executate 70 . Scãderea reţinerii şi a arestãrii preventive se face şi în caz de condamnare la amendã. se socotesc ca zile pline în durata executãrii. Durată. pedeapsa principală începe să fie executată după prinderea acestuia. dar pedeapsa accesorie începe să fie executată din momentul rămânerii definitive a hotărârii de condamnare). deoarece această interzicere operează în puterea legii în cazul condamnării la pedeapsa închisorii sau detenţiunii pe viaţă. se aflã bolnav în spital. pentru mai multe infracţiuni concurente. timpul executat din pedeapsa detenţiunii pe viaţă. Computarea va avea loc indiferent de modul de executare a pedepsei închisorii. În cazul infracţiunilor sãvârşite în afara teritoriului statului român. întrucât prestarea unei munci este de esenţa executării pedepsei închisorii la locul de muncă. Pedeapsa accesorie nu are o durată proprie. Computarea reţinerii şi arestării preventive Potrivit art. aşadar. condamnatul trebuie să execute doar restul rămas în urma scăderii duratei arestului preventiv din durata pedepsei pronunţate de instanţă. se face şi atunci când condamnatul a fost urmãrit sau judecat. ea depine de pedeapsa principală pe care o însoţeşte şi de regulă este egală ca şi durată cu aceasta. în acelaşi timp ori în mod separat. Timpul în care condamnatul.87. în cursul executãrii pedepsei. afarã de cazul în care si-a provocat în mod voit boala. intrã în durata executãrii. dacă boala a fost provocată de condamnat în mod voit. întrucât. Ziua în care începe executarea pedepsei si ziua în care înceteazã. Scãderea duratei reţinerii şi arestării preventive. există posibilitatea ca această pedeapsă să fie comutată sau înlocuită cu pdeapsa închisorii. timpul în care condamnatul se aflã bolnav în spital nu intră în durata executării. timpul reţinerii si al arestãrii preventive se scade din durata pedepsei închisorii pronunţate. durata pedepsei se va prelungi cu durata cât condamnatul a stat în spital. durata arestului preventiv se compută din durata pedepsei pronunţate. intră în durata executării pedepsei închisorii. iar aceastã împrejurare se constatã în cursul executãrii pedepsei. Această computare va avea loc şi în situaţia în care pedeapsa aplicată este detenţiunea pe viaţă. Instanţa nu trebuie să dispună interzicerea acestor drepturi. pe durata executării acestui rest e pedeapsă îi vor fi interzise drepturile. durata executãrii pedepsei închisorii se socoteşte din ziua în care condamnatul începe sã execute hotãrârea definitivã de condamnare. Prin excepţie. cu titlu de pedeapsă accesorie). deoarece pedeapsa accesorie începe să fie executată din momentul în care hotărârea de condamnare a rămas defintivă. prin înlãturarea în total sau în parte a executãrii amenzii. pe perioada arestului nu îi sunt interzise aceste drepturi. În cazul în care pedeapsa închisorii se execută la locul de muncă. chiar dacã a fost scos de sub urmãrire. În cazul în care pedeapsa detenţiunii pe viaţă a fost comutată sau înlocuită cu pedeapsa închisorii. Se poate întâmpla şi ca pedeapsa accesorie să fie mai lungă ca durată decât pedeapsa principală (când condamnatul se sustrage de la executare. se poate întâmpla ca pedeapsa accesorie să fie mai scurtă ca durată dacât cea principală (în cazul în care condamnatul a fost judeact în stare de arest preventiv. Calculul pedepselor Potrivit art. s-a încetat urmãrirea penalã sau a fost achitat ori s-a încetat procesul penal pentru fapta care a determinat reţinerea sau arestarea preventivã. Scãderea reţinerii şi a arestãrii preventive nu se face din durata măsurii educative.Mod de aplicare.

b)constituie întotdeauna o pedeapsă accesorie în ipoteza în care s-a pronunţat o pedeapsă privativă de libertate. 4. 5. c)decurge de drept din aplicarea unei pedepse privative de libertate. b)constituie o măsură de siguranţă. 2. complementară şi accesorie. Pedeapsa accesorie: a)se execută ulterior executării pedepsei principale. Sancţiunea interzicerii dreptului de a ocupa o funcţie similară celei de care s-a folosit autorul la comiterea faptei: a)este o pedeapsă complementară. 71 . Care sunt categoriile de condamnaţi cărora nu li se poate aplica pedeapsa detenţiunii pe viaţă? 2. Care sunt diferenţele între pedeapsa complementară a interzicerii unor drepturi şi pedeapsa accesorie? Răspunsuri: 1. b)este obligatorie atunci când pedeapsa principală depăşeşte 2 ani. amenda.7. c)este înlăturată în cazul în care există circumstanţe atenuante. b)aplicarea ei este posibilă atunci când pedeapsa principală depăşeşte 2 ani. Pedeapsa complementară a interzicerii unor drepturi: a)poate fi dispusă pe o perioadă de la 1 la 10 ani. c)se poate dispune chiar dacă fapta prevăzută de legea penală. 3. detenţiunea pe viaţă. 4. Care sunt condiţiile în prezenţa cărora poate fi dispusă pedeapsa complementară a interzicerii unor drepturi? 5. interzicerea unor drepturi. meserie sau altă ocupaţie similară celei de care s-a folosit autorul la comiterea faptei: a)constituie o pedeapsă complementară. comisă de subiectul activ. Întrebări de control şi teme de dezbatere: 1. 2. Interzicerea drepturilor părinteşti: a)poate constitui o pedeapsă complementară. Îndrumar pentru autoverificare Concepte şi termeni de reţinut      pedeapsă principală. Interdicţia de a ocupa o funcţie. nu este infracţiune. Care sunt condiţiile în prezenţa cărora se poate dispune înlocuirea pedepsei amenzii cu cea a închisorii? 3. Teste de evaluare/autoevaluare 1. 10. Care sunt categoriile de drepturi ce pot fi interzise cu titlu de pedeapsă complementară? 4. 3. c)decurge din aplicarea pedepsei principale a închisorii sau detenţiunii pe viaţă. b)este o măsură de siguranţă.în afara teritoriului ţãrii se scad din durata pedepsei aplicate pentru aceeaşi infracţiune de instanţele române. degradarea militară. profesie. c)constituie o măsură de siguranţă. 5.

Bibliografie obligatorie: C. Universul juridic. Partea generală. Bucureşti.Mitrache. 2010 72 . Drept penal român.

. Măsurile de siguranţă 11. Timp alocat unităţii de învăţare Pentru unitatea de învăţare – Sancţiunile în dreptul penal. Introducere Noţiune. cu caracter preventiv. Obiectivele şi competenţele unităţii de învăţare – timp alocat 11. .însuşirea noţiunii de măsură de siguranţă. Obiectivele şi competenţele unităţii de învăţare Obiectivele unităţii de învăţare: . .identificarea specificului măsurilor de siguranţă.4.1. Definiţie. 11.2.studenţii vor cunoaşte condiţiile în care sunt aplicabile măsurile de siguranţă. . Măsurile de siguranţă.1.studenţi vor fi capabili să identifice măsura de siguranţă aplicabilă într-o situaţie dată.evidenţierea categoriilor de măsuri de siguranţă.3.2. care dacă nu sunt combătute există pericolul comiterii de alte asemenea faptă prevăzută de legea penală. Conţinutul unităţii de învăţare 11. luate în vederea înlăturării unei stări de pericol create ca urmare a comiterii unei fapte prevăzute de legea penală şi în vederea preîntâmpinării comiterii de alte asemenea fapte. Măsurile de siguranţă sunt măsuri de constrângere prevăzute de legea penală. Măsurile de siguranţă.studenţii vor cunoaşte cadrul general al măsurilor de siguranţă în dreptul penal român. 73 . timpul alocat este de 2 ore. Competenţele unităţii de învăţare: . 11. Introducere 11. se evidenţiază anumite împrejurări din realitatea socială implicate în cauzalitatea acesteia. Prin comiterea unei fapte prevăzute de legea penală.1. Îndrumător pentru autoverificare 11.Unitatea de învăţare 11 Sancţiunile în dreptul penal.3.

restrictive de drepturi. privative de bunuri. Aplicarea pedepsei nu este incompatibilă cu luarea unei măsuri de siguranţă iar aplicarea măsurii de siguranţă nu este condiţionată de aplicarea unei pedepse. dacă există o stare de pericol. Măsurile de siguranţă pot fi aplicate oricărei persoane care a comis o faptă prevăzută de legea penală. Măsurile de siguranţă sunt măsuri de constrângere prevăzute de legea penală. e) expulzarea strãinilor.3. Modul de stabilire şi individualizare. Măsurile de siguranţă. astfel dacă executarea pedepselor încetează prin graţiere. mãsurile de sigurantã sunt: a) obligarea la tratament medical. d) interzicerea de a se afla în anumite localitãti. cu condiţia să fie de aceeaşi natură (obligarea la tratament medical cu internarea medicală). Caracter. pot fi aplicate de către procuror. Conform art. pot fi aplicate chiar dacă fapta nu este infracţiune. 3. executarea măsurilor de siguranţă încetează prin revocare. Scop. durta de aplicare este nedeterminată. Măsurile de siguranţă Definiţie. 2. în funcţie de natura lor.3. pot fi înlocuite unele cu altele. luate în vederea înlăturării unei stări de pericol create ca urmare a comiterii unei fapte prevăzute de legea penală şi în vederea preîntâmpinării comiterii de alte asemenea fapte. existenţa unei stări de pericol. Dacă este necesar. Cauzele de încetare a executării celor două categorii de sancţiuni sunt distincte şi nu interacţionează.11. Există măsuri de siguranţă cu caracter medical.1. Condiţii de aplicabilitate sunt: 1. c) interzicerea de a ocupa o functie sau de a exercita o profesie. Feluri. se execută anterior. o meserie ori o altã ocupatie. Se face în funcţie de natura şi gravitatea stării de pericol şi posibilitatea înlăturării acesteia. Nu toate au în mod obligatoriu caracter de sancţiuni. Se pot aplica concomitent mai multe măsuri de siguranţă dacă starea de pericol existentă reclamă acest lucru. cu caracter preventiv. Este necesar a fi făcută o distincţie între gradul de pericol social al faptei (trăsătură esenţială a infracţiunii) şi starea de pericol (care ţine de persoana făptuitorului sau împrejurări conexe faptei comise). concomitent sau ulterior executării pedepsei. 112. b) internarea medicalã. Conţinutul unităţii de învăţare 11. combaterea stării de pericol să fie posibilă doar prin aplicarea unei măsuri de siguranţă. comiterea unei fapte prevăzute de legea penală sau a unei infracţiuni (fie că se aplică sau nu o pedeapsă). Argumentele care pot fi aduse în sprijinul acestei afirmaţii sunt următoarele: unele (obligarea la tratament medical şi internarea medicală) pot fi aplicate provizoriu în cursul procesului penal. f) confiscarea specialã. Măsurile de siguranţă au ca scop înlăturarea unei stări de pericol şi preîntâmpinarea comiterii de alte fapte prevăzute de legea penală. 74 . Aplicabilitate.

Condiţii de aplicare: 1. 3. în cursul procesului penal. 115. Cauza. în cazul în care însoţeşte pedeapsa închisorii. Caracter. măsura poate fi executată în timpul acesteia. Măsura va fi revocată la cerere. autorul ei să sufere de o boală sau intoxicare cronică 3. în cazul în care însoţeşte pedeapsa închisorii. Având în vedere că se poate dispune şi provizoriu. Revocabilitate. Caracter. autorul ei să fie bolnav mintal sau toxicoman. în momentul încetării stării de pericol. Această măsură de singuranţă se poate dispune în situaţia în care există o stare de pericol cauzată de împrejurarea că făptuitorul este bolnav mintal sau toxicoman. 114. din cauza acestei stări să prezinte pericol pentru societate. stupefiante sau alte asemenea substante. măsura poate fi executată în timpul acesteia. Condiţii de aplicare: 1. dacã fãptuitorul. se poate dispune internarea medicalã. Această măsură de singuranţă se poate dispune în situaţia în care există o stare de pericol cauzată de o boală sau de o intoxicare cronică a făptuitorului. 2. Interzicerea de a ocupa o funcţie sau de a exercita o profesie. tratamentul se efectueazã si în timpul executãrii pedepsei. Obligarea la tratament medical Definiţie Conform art. Revocabilitate. 1. până la însănătoşire. Măsura se dispune pe durată nederminată. Această măsură de singuranţă poate fi înlocuită cu obligarea la tratament medical. se poate lua mãsura internãrii într-un institut medical de specialitate. Având în vedere că se poate dispune şi provizoriu. Internarea medicală Definiţie. Potrivit art. să se fi comis o faptă prevăzută de legea penală sau o infracţiune. Potrivit art. din cauza unei boli ori a intoxicãrii cronice prin alcool. Această măsură de singuranţă poate fi înlocuită cu internarea medicală. 113. Mod de executare. Durată. poate fi obligat a se prezenta în mod regulat la tratament medical pânã la însãnãtosire. din cauza acestei stări să prezinte pericol pentru societate. Mod de executare. când fãptuitorul a sãvârsit fapta datoritã 75 .e) interdicţia de a reveni în locuinţa familiei pe o perioadă determinată. Când persoana fatã de care s-a luat aceastã mãsurã nu se prezintã regulat la tratament. Mãsura obligãrii la tratament medical poate fi luatã în mod provizoriu si în cursul urmãririi penale sau al judecãtii. discernământul acestuia fiind grav afectat sau chiar înlăturat. să se fi comis o faptă prevăzută de legea penală sau o infracţiune. acestuia nefiindu-i înlăturat discernământul. în momentul încetării stării de pericol. când fãptuitorul este bolnav mintal ori toxicoman si se aflã într-o stare care prezintã pericol pentru societate. Cauza. prezintã pericol pentru societate. 3. 2. meserie sau altă ocupaţie Definiţie. în cursul procesului penal. pânã la însãnãtoşire. până la însănătoşire. Durată. Măsura va fi revocată la cerere. Măsura are caracter facultativ. Măsura se dispune pe durată nederminată. Măsura are caracter facultativ. 2. Dacã persoana obligatã la tratament este condamnatã la pedeapsa detentiunii pe viatã sau la pedeapsa închisorii. Aceastã mãsurã poate fi luatã în mod provizoriu şi în cursul urmãririi penale sau al judecãtii.

2. 4. Cauza. tâlhãrie. Aceastã mãsurã poate fi luatã pe o duratã pânã la 5 ani si poate fi prelungitã dacã pericolul social subzistã. 116 când persoana condamnatã la pedeapsa închisorii de cel putin un an a mai fost condamnatã pentru alte infractiuni. boală). ultraj contra bunelor moravuri si tulburarea linistii publice. Durată. temeiurile care au impus aplicarea ei să fi dispărut. În cazul infractiunilor de furt. Revocabilitate. o nouă cerere poate fi făcută doar după trecerea unui termen de cel puţin un an de la data respingerii cererii anterioare. Această măsură de singuranţă se poate revoca la cerere. când se pronuntã o condamnare mai mare de 5 ani. O nouã cerere nu se poate face decât dupã trecerea unui termen de cel putin un an de la data respingerii cererii anterioare. cersetorie. meserie ori ocupatie. durata sau cuantumul acesteia si chiar dacã fãptuitorul nu a mai fost condamnat anterior pentru alte infractiuni.incapacitãtii. Această măsură de singuranţă se poate dispune în situaţia în care. Condiţii de aplicare: 1. se execută după executarea sau considerarea ca executată a acesteia. până la remedierea respectivei incapacităţi. 2. Conditia ca fãptuitorul sã fi fost condamnat anterior pentru alte infractiuni nu se cere. Dacă însoţeşte pedeapsa închisorii. dacã se constatã cã temeiurile care au impus luarea. ei au încetat. nepregãtirii sau altor cauze care îl fac impropriu pentru ocuparea unei anumite functii. măsura este definitivă. avocat) şi care este înlăturată doar prin reabilitare. Mod de executare. Aceastã mãsurã poate fi revocatã la cerere. medic chirurg. să se fi comis o faptă prevăzută de legea penală sau o infracţiune. mãsura de sigurantã poate fi luatã oricare ar fi pedeapsa aplicatã. dupã trecerea unui termen de cel putin un an. 3. Cauza. nepregãtirii sau altor cauze. meserie sau altă ocupatie. se poate lua mãsura interzicerii de a ocupa acea functie sau de a exercita acea profesie. Această măsură de singuranţă se poate dispune în cazul în care există o stare de pericol legată de prezenţa infractorului în localitatea 76 . dacă sunt îndeplinite condiţiile: 1. Dacă incapacitatea este definitivă – de exemplu este cauzată de bătrâneţe. Dacă cererea de revocare este respinsă. prostitutie. lipsă de experienţă. datorită incapacitãtii. viol si perversiune sexualã. autorul ei. exemplu: X. Conform art. meserii sau alte ocupatii. să fie nepotrivit pentru a ocupa o funcţie. poate lua fatã de aceastã persoanã mãsura interzicerii de a se afla în acea localitate sau în alte localitãti anume determinate prin hotãrârea de condamnare. datorită nepriceperii. ori pentru exercitarea unei profesii. Această măsură de singuranţă se deosebeşte de interdicţia legală de a ocupa o anumită funcţie sau de a exercita o anumită profesie. datorită anumitor cauze (nepricepere. din cauza acestei stări să prezinte pericol pentru societate. Interzicerea de a se afla în anumite localităţi Definiţie. cauzează moartea unui pacient. meserie sau altă ocupaţie. Măsura se dispune pe durată nederminată. bătrâneţe. dacã instanta constatã cã prezenta acesteia în localitatea unde a sãvârsit infractiunea sau în alte localitãti constituie un pericol grav pentru societate. care operează ca efect al condamnării(magistrat. să fi trecut cel puţin un an de la începerea executării ei. speculã. a exercita o profesie. Caracter. făptuitorul nu este capabil să ocupe o anumită funcţie sau să exercite o profesie. Prelungirea nu poate depãsi durata mãsurii luate initial. Măsura are caracter facultativ.

Durată. 5. respectiv statul al cărui 77 . este necesar ca infractorul să fi fost condamnat anterior pentru alte infracţiuni. Durată. aducerea la îndeplinire a expulzãrii are loc dupã executarea pedepsei. să se fi comis o infracţiune.dacă s-a aplicat pedeapsa închisorii de cel puţin 1 an. dacă sunt îndeplinite condiţiile: 1. 117 cetãteanului strãin care a comis o infractiune i se poate interzice rãmânerea pe teritoriul tãrii. dacă este vorba despre una dintre următoarele infracţiuni: furt. ultraj contra bunelor moravuri si tulburarea linistii publice. 2. Exemplu: dacă infractorul a comis infracţiunea de contrabandă. Condiţii de aplicare. o nouă cerere poate fi făcută doar după trecerea unui termen de cel puţin un an de la data respingerii cererii anterioare. Potrivit art. se pot ivi următoarele situaţii: . Persoanele prevãzute în prezentul articol nu vor fi expulzate dacã existã motive serioase de a se crede cã riscã sã fie supuse la torturã în statul în care urmeazã a fi expulzate. ceea ce se interzice este nu domicilierea infractorului în localităţile respective. 2. Revocabilitate. Dispozitia alineatului precedent se aplicã si persoanei fãrã cetãtenie care nu are domiciliul în tarã. să fi trecut cel puţin un an de la începerea executării ei. Măsura se dispune pe durată nederminată.dacă s-a aplicat pedeapsa închisorii mai mare de 5 ani nu este necesar ca infractorul să fi fost condamnat anterior pentru alte infracţiuni. Se execută după executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale a închisorii. Măsura are caracter facultativ. să se fi comis o infracţiune. Se execută pe cale administrativă şi se face cu o destinaţie anume. prostitutie. să nu existe motive serioase de a se crede cã persoana expulzată riscã sã fie supusă la torturã în statul în care urmeazã a fi expulzată. îi va putea fi interzisă prezenţa în localităţile de frontieră. Expulzarea Definiţie. tâlhãrie. 2. Caracter. În cazul în care expulzarea însoteste pedeapsa închisorii. Această măsură de singuranţă se aplică pe o periaodă de cel mult 5 ani. Dacă la expirarea duratei stabilite de instanţă starea de pericol persistă. Mod de executare. temeiurile care au impus aplicarea ei să fi dispărut. prelungirea va putea fi de cel mult trei ani. . 1. Cauza. Se execută după executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale. cersetorie. măsura poate fi prelungită cu o durată care nu poate să o depăşească pe prima. Dacă cererea de revocare este respinsă.indiferent de pedeapsa aplicată şi cuantumul acesteia. Această măsură de singuranţă se poate aplica dacă sunt îndeplinite următoarele condiţii: 1. . Această măsură de singuranţă se poate revoca la cerere. Caracter. Exemplu: dacă iniţial s-a dispus această măsură pe o durată de trei ani. Mod de executare. speculã. Ca efect al acestei măsuri. Această măsură de singuranţă se poate dispune în situaţia în care prezenţa pe teritoriul statului nostru a unui cetăţean străin care a comis o infracţiune prezintă o stare de pericol. viol si perversiune sexualã. Condiţii de aplicare. Măsura are caracter facultativ. 3. autorul său să fie cetăţean străin sau apatrid cu domiciliul pe teritoriul statului nostru. ci simpla prezenţă a acestuia.în care a comis înfracţiunea sau în alte localităţi .

se poate confisca echivalentul în bani. Confiscarea specială Definiţie. alte înscrisuri obţinute în urme comiterii infracţiunii de fals) b) bunurile care au fost folosite. comise asupra membrilor familiei. chiar dacă infractorul nu a trecut la comiterea infracţiunii. se va dispune acestă măsură. soarta acestor bunuri va depine de împejurarea dacă persoana cunoştea sau nu destinaţia acestora. la cererea părţii vătămate. dacă instanţa constată că prezenţa acestuia în locuinţa familiei constituie un pericol grav pentru ceilalţi membri ai familiei.) bunurile a căror deţinere e interzisă de lege. este vorba despre bunurile care nu au existenţă fizică anterioară (exemplu: bani. Nu este definitivă. prin urmare vor putea fi confiscate orice fel de bunuri a căror deţinere este intezisă de lege: substanţe stupefiante. Este singura măsură de siguranţă obligatorie şi definitivă. . Revocabilitate. Conform art.) bunurile care au fost date pentru a determina săvârşirea unei fapte sau pentru a răsplăti pe făptuitor. dacă sunt ale infractorului sau dacă. Această măsură nu poate fi dispusă în cazul infracţiunilor săvârşite prin presă. existenţa stării de pericol este prezumată legal. aparţinând altei persoane. crezând că acesta se va duce la vânătoare). iar persoana va răspunde în calitate de complice (exemplu: X îi pune lui Y la dispoziţie arma sa de vânătoare pentr a-l ucide pe Z). respectiv banii sau alte valori. dacă nu sunt restituite persoanei vătămate şi în măsura în care nu servesc la despăgubirea acesteia. cu alte cuvinte „fructele infracţiunii”. Dacă sunt ale altei persoane. când persoana condamnată la pedeapsa închisorii de cel puţin 1 an pentru loviri sau orice alte acte de violenţă cauzatoare de suferinţe fizice şi psihice. c) bunurile produse. măsura confiscării se va dispune.) lucrurile dobândite în mod vădit prin comiterea infracţiunii. timbre. Această măsură de singuranţă poate fi dispusă dacă prezenţa 78 . f. nu se confiscă bunurile date sub presiunea constrângerii. pentru a fi supuse confiscării. în situaţia în care bunurile nu sunt găsite. şi trecerea lor cu titlu gratuit în patrimoniul statului. se poate reveni asupra ei. 118 1. aceasta a cunoscut scopul folosirii lor. în caz afirmativ. Când bunurile aparţin altei persoane confiscarea se dispune dacă producerea. e. Să se fi comis o faptă prevăzută de legea penală sau o infracţiune. 6.în cazul în care respectiva persoană nu cunoştea destinaţia pe care urmează să o aibă bunul. Această măsură poate fi luată pe o durată de până la 2 ani. Caracter. materii radioactive 7. trebuie remise efectiv. Interdicţia de a reveni în locuinţa familiei pe o perioadă determinată Definiţie.) lucrurile produse prin faptă prevăzută de legea penală. modificarea sau adaptarea a fost efectuată de proprietar ori de infractor cu ştiinţa proprietarului. Condiţii de aplicare. Obiect. la săvârşirea unei infracţiuni. d. starea de pericol fiind prezumată legal că există. Cauza. Această măsură de singuranţă constă în scoaterea unor bunuri din patrimoniul persoanei care a comis faptă prevăzută de legea penală sau infracţiunea. Confiscarea specială are ca obiect următoarele bunuri: a. modificate sau adaptate în scopul săvârşirii unei infracţiuni. în orice mod. poate lua faţă de această persoană măsura interzicerii de a reveni în locuinţa familiei. dacă au fost utilizate la comiterea acesteia şi dacă sunt ale infractorului. acesta nu va fi supus confiscării (exemplu: X îi pune la dispoziţie arma sa lui Y.cetăţean este expulzat. legea nefăcând nici o precizare cu privire la natura acestor dispoziţii.

Măsura interzicerii de a reveni în locuinţa familiei: a)se poate dispune pe o perioadă de maximum 2 ani. 4. 79 .stare de pericol. Măsura se execută ulterior executării pedepsei principale. pedeapsa aplicată să fie închisoarea de cel puţin 1 an. . 5. Măsura se dispune pe durată determinată. să se fi comis o infracţiune prin care să fi fost vătămată viaţa. . Revocabilitate. 2. 3. 4. instanţa de judecată să considere că prezenţa. 5. 2. integritatea corporală sau sănătatea unui membru al familiei infractorului. 11. Care sunt condiţiile în prezenţa cărora este apicabilă măsura interzicerii de a reveni în locuinţa familiei? În ce situaţie starea de pericol este prezumată legal? În ce situaţie poate fi înlocuită obligarea la tratament medical cu internarea medicală? Care sunt categoriile de bunuri supuse confiscării speciale? În ce ipoteze se poate dispune intrezicerea de a se afla în anumite localităţi? Răspunsuri: 1.confiscarea specială. respectiv locuinţa familiei. 2. acestuia în locuinţa familiei constituie un pericol grav pentru ceilalţi membri ai familiei.4. Caracter. b)se poate dispune din oficiu de către instanţa de judecată. Condiţii de aplicare. c)poate fi revocată la cererea celui interesat. . de maximum 2ani. Îndrumar pentru autoverificare Concepte şi termeni de reţinut .interzicerea unei funcţii sau profesii. dacă a trecut cel puţin un an de la data dispunerii ei. Nu există posibilitatea revocării înaintea duratei fixate de instanţă. Mod de executare.infractorului în mediul în care a comis infracţiunea. 4. 1. . Întrebări de control şi teme de dezbatere 1. 3. 3.măsuri de siguranţă.interzicerea de a se afla în anumite localităţi. prezintă un pericol grav pentru membrii familiei infractorului. Măsura are caracter facultativ. Teste de evaluare/autoevaluare 1. să existe cererea expresă a victimei. Durată.

Măsura de siguranţă a interzicerii de a reveni în locuinţa familiei: a)poate fi dispusă din oficiu de către instanţă în ipoteza în care există o stare de pericol. b)de pronunţarea unei condamnări. Bibliografie obligatorie: C. c)nu poate fi revocată la cererea persoanei vătămate. Universul juridic. Drept penal român. 2010 80 . Aplicarea unei măsuri de siguranţă este întotdeauna condiţionată: a)de comiterea unei infracţiuni. 3. c)împrejurarea ca infractorul să nu domicilieze în localitatea respectivă.2. b)pronunţarea unei condamnări. b)poate fi dispusă chiar în ipoteza în care s-a comis doar o faptă prevăzută de legea penală. c)de existenţa unei stări de pericol. Interzicerea unei profesii în ipoteza în care făptuitorul se dovedeşte a fi insuficient pregătit pentru exercitarea acesteia: a)poate fi revocată după trecerea a cel puţin un an de la data dispunerii acesteia. Aplicarea măsurii de siguranţă a interzicerii de a se afla în anumite localităţi este condiţionată de: a)comiterea unei fapte prevăzute de legea penală. 5.Mitrache. Partea generală. Bucureşti. b)poate fi dispusă pe o perioadă cuprinsă între 1 şi 10 ani. c)poate fi dispusă doar dacă pedeapsa principală este închisoarea în cuantum de doi ani sau mai mare. 4.

Minorul – subiect activ al infracţiunii 12.2. 81 . . precum şi caracterul absolut sau relativ al acestor prezumţii.3.studenţii vor cunoaşte condiţiile în care sunt aplicabile măsurile educative.studenţii vor cunoaşte prezumţiile referitoare la discernământul minorului. Conţinutul unităţii de învăţare 12. Competenţele unităţii de învăţare: . .identificarea sancţiunilor aplicabile infractorilor minori.1.2. Obiectivele şi competenţele unităţii de învăţare – timp alocat 12. Pedepsele aplicabile minorilor. Măsurile educative 12. Introducere 12.însuşirea noţiunii de infractor minor. Îndrumător pentru autoverificare 12.3. 12. Introducere Noţiune. Obiectivele şi competenţele unităţii de învăţare Obiectivele unităţii de învăţare: . 12. psihologic şi social al acestora.1. De aceea. . timpul alocat este de 2 ore. determinate de anumite caracteristici de ordin biologic.3. 12.4. Infracţionalitatea minorilor prezintă o serie de particularităţi. fenomenul infracţionalităţii minorilor necesită forme specifice de prevenire şi combatere. Timp alocat unităţii de învăţare Pentru unitatea de învăţare – Răspunderea penală a minorilor.2. .1.3.studenţi vor fi în măsură să apreciezesancţiunea aplicabilă minorului într-o situaţie dată.3.Unitatea de învăţare 12 Răspunderea penală a minorilor.însuşirea noţiunii de măsură educativă.

La alegerea sancţiunii se ţine seama de gradul de pericol social al faptei sãvârşite. Măsurile educative nu lasă să subziste nici o consecinţă penală. măsurile educative având prioritate faţă de pedepse. care se aplică minorului doar dacă luarea unei măsuri educative nu este suficientă pentru îndreptarea lui. 100. menite să asigure educarea şi reeducarea acestora.3. nu se pot aplica cumulativ pedepse şi măsuri educative. în 82 . Noţiune. Pedeapsa se aplicã numai dacã se apreciazã cã luarea unei mãsuri educative nu este suficientã pentru îndreptarea minorului. infractorului i se va plica tratamentul sancţionator specific majorilor. mãsurile educative care se pot lua faţã de minor sunt: a) mustrarea.12. Chiar dacă dacă din punct de vedere civil persoana este majoră (cazul femeii căsătorite care nu a împlinit 18 ani). 12. Potrivit art. respectiv în cazul în care infracţiunea comisă prezintă un grad ridicat de pericol social. b) libertatea supravegheatã. Legea penală română prevede că minorilor li se pot aplica măsuri educative şi pedepse. În ipoteza comiterii mai multor fapte de către acelşi infractor minor. de dezvoltarea intelectualã şi moralã. Minorul – subiect activ al infracţiunii Prin noţiunea de infractor minor se înţelege persoana între 14 ani împliniţi şi 18 ani neîmpliniţi.2. starea de minoritate trebuie să existe în momentul comiterii infracţiunii. de comportarea lui.3. Sunt sancţiuni penale specifice pentru minori. 1. Conţinutul unităţii de învăţare 12. de condiţiile în care a fost crescut şi în care a trãit şi de orice alte elemente de naturã sã caracterizeze persoana minorului. 102 mãsura educativã a mustrãrii constã. Raţiunea instituirii unui regim sancţionator special. starea de minoritate trebuie să existe şi în momentul încetării comiterii faptei. Conform art. rezidă în faptul că discernământul minorului este diminuat comparativ cu cel al majorului şi de aceea se consideră că faptele comise de minori prezintă un grad de pericol social mai redus. Pentru aplicarea regimului sancţionator specific. faţã de minorul care rãspunde penal se poate lua o mãsurã educativã ori i se poate aplica o pedeapsã. în caz contrar. c) internarea într-un centru de reeducare. Mustrarea Definiţie. Forme. neconstituind antecedente penale. ca de exemplu cele continue (deţinerea ilegală a unei arme). preponderent este caracterul educativ. din punct de vedere penal starea de minoritate se păstrează până la vârsta de 18 ani. d) internarea într-un institut medical-educativ. 101.1. Caracterul coercitiv este secundar. de starea fizicã. care are discernământ. În cazul infracţiunilor a căror executare se prelungeşte în timp. Forme. Potrivit art. Măsurile educative Minoritatea este o cauză de diferenţiere a regimului sancţionator.3.

este necesar ca ea să fie pusă în executare imediat după pronunţarea hotărârii de condamnare. în scopul îndreptãrii lui. instanta dispune încredintarea supravegherii minorului. Obligaţii pe care instanţa le poate impune minorului: 1. Libertatea supravegheatã Conţinut. S-a propus renunţarea la această măsură educativă întrucât prin aplicarea ei nu se realizează procesul de reeducare. pentru a se putea aplica libertatea supravegheată. celui care l-a înfiat sau tutorelui. Conform art.dojenirea minorului. odată cu pronunţarea hotărârii de condamnare. 2. în arãtarea pericolului social al faptei sãvârsite. Dacã acestia nu pot asigura supravegherea în conditii satisfãcãtoare. 2. Condiţii de aplicare. Această măsură educativă poate fi dispusă pe un termen fix de 1 an. pentru a nu se ajunge la situaţii inechitabile. Obligaţii pe care legea le reglementează în sarcina persoanei însărcinate cu supravegherea: 1. atrãgându-i-se totodatã atentia cã dacã va sãvârsi din nou o infractiune. dacã minorul se sustrage de la supravegherea ce se exercitã asupra lui sau are purtãri rele ori a sãvârsit din nou o faptã prevãzutã de legea penalã. infracţiunea comisă să prezinte un grad de pericol social relativ redus. Mustrarea poate fi aplicată dacă sunt îndeplinite următoarele condiţii: 1. libertatea supravegheată constă în lãsarea minorului în libertate pe timp de un an. minorul să nu fi împlinit 17 ani în momentul rămânerii definitive a hotărârii de condamnare. Mustrarea se execută imediat. Având în vedere că supravegherea este exercitată în temeiul drepturilor părinteşti. Legea instituie o serie de obligaţii în sarcina persoanei însărcinate cu supravegherea şi totodată dă posibilitatea instanţei de judecată să impună şi minorului respectarea unor obligaţii. în sfãtuirea minorului sã se poarte în asa fel încât sã dea dovadã de îndreptare. se va lua fatã de el o mãsurã mai severã sau i se va aplica o pedeapsã. 83 . 2. pe acelasi interval de timp. Mustrarea poate fi aplicată o singură dată. să vegheze îndeaproape asupra minorului. Mod de executare. minorul trebuie să nu fi împlinit 17 ani în momentul rămânerii definitive a hotărârii de condamnare.103. 2. de preferintã unei rude mai apropiate. ori unei institutii legal însãrcinate cu supravegherea minorilor. sub supraveghere deosebitã. să fie vorba despre prima infracţiune comisă de minor. II. sã nu frecventeze anumite locuri stabilite. infracţiunea comisă să prezinte un grad de pericol social redus. pãrintilor minorului. Conţinut. Condiţii de aplicare. 2. Durată. I. sã înstiinteze instanta de îndatã. Pentru a fi îndeplinite scopuriel acestei măsuri educative. Libertatea supravegheată poate fi aplicată dacă sunt îndeplinite următoarele condiţii: 1. la cererea acesteia. sã nu intre în legãturã cu anumite persoane. Supravagherea este încredinţată dupã caz. S-a propus renunţarea la acest termen fix. Această măsură educativă constă în dojana aplicată de instanţa de judecată. Mod de executare. unei persoane de încredere. Obligaţii.

Dat fiind faptul că este cea mai aspră măsură educativă. înainte de a deveni major. Această măsură educativă se dispune în cazul în care fapta prezintă un grad de pericol social relativ ridicat. Condiţii de aplicare. pentru sancţionarea căreia este necesară aplicarea unei pedepse. Această măsură educativă va fi revocată în următoarele situaţii: 1. mãsura educativã a internãrii într-un centru de reeducare se ia în scopul reeducãrii minorului. minorului i se va aplica o pedeapsă. dupã programul de scoalã. internarea într-un centru de reeducare este o măsură de costrângere realizată prin mijloace psihopedagogice specifice. în zilele nelucrãtoare si în vacantã. Internarea în centru de reeducare Definiţie. În cazul dispunerii revocării internării. minorul comite o nouă infracţiune În primele trei situaţii se va dispune măsura internării într-un centru de reeducare. 2. 84 . Această măsură educativă constă în scoaterea minorului din mediul familial şi internarea lui într-un centru specializat. Conţinut. în scopul reeducării infractorului minor. Conform art. dar există posibilitatea prelungirii cu până la 2 ani. Revocarea are caracter obligatoriu dacă în cursul internării minorul comite o infracţiune cu un grad de pericol social ridicat. Astfel. instanta încunostiinteazã scoala unde minorul învatã sau unitatea unde este angajat si. activitatea stabilitã de instantã. sã presteze o activitate neremuneratã într-o institutie de interes public fixatã de instantã. cãruia i se asigurã posibilitatea de a dobândi învãtãtura necesarã si o pregãtire profesionalã potrivit cu aptitudinile sale. Mod de executare. Revocarea acestei măsuri are caracter facultativ sau obligatoriu. minorul are o purtare necorespunzătoare (are purtări rele. cu o duratã între 50 si 200 de ore. Durată. se va dispune doar dacă celelalte măsuri educative sunt considerate neîndestulătoare. revocarea este facultativă în două situaţii: dacă în cursul internării. Măsura se dispune pe durată nedeterminată. institutia la care presteazã. iar un ultima situaţie. de maximum 3 ore pe zi. în funcţie de pericolul social al infracţiunii comise. minorul comite o faptă prevăzută de legea penală 4. 104. Revocare. se menţine până la majorat. este reticent în ceea ce priveşte învăţătura şi însuşirea pregătirii profesionale) sau dacă săvârşeşte o infracţiune cu un grad de pericol social redus. fie se va dispune măsura internării într-un centru de reeducare.3. Există de asemenea şi posibilitatea liberării minorului din centrul de reeducare. dacă acest lucru este necesar în scopul desăvârşirii procesului de reeducare sau de însuşire a pregătirii profesionale a infractorului. în funcţie de cauza de revocare intervenită. minorul se sustrage de la supraveghere. unde i se asigură posibilitatea de a învăţa şi de a dobândi o pregătire profesională potrivit vârstei şi aptitudinilor sale. fie se va aplica o pedeapsă. În concluzie. În principiu. minorul are purtări rele. dupã caz. Dupã luarea mãsurii libertãtii supravegheate. 3. 3. Se pune în executare imediat după pronunţarea hotărârii de condamnare.

În principiu. 2. minorul comite o nouă infracţiune. instanţa are posibilitatea să înlocuiască această măsură cu cea a internării într-un centru de reeducare. fie revocarea măsurii educative a internării şi aplicarea unei pedepse. Revocarea acestei măsuri are caracter facultativ sau obligatoriu. unde i se asigură posibilitatea de a beneficia un tratament medical adecvat şi de a învăţa şi de a dobândi o pregătire profesională potrivit vârstei şi aptitudinilor sale. Revocarea are caracter obligatoriu dacă în cursul internării minorul comite o infracţiune cu un grad de pericol social ridicat. Măsura se dispune pe durată nedeterminată. minorului i se va aplica o pedeapsă. 105. revocarea este facultativă în două situaţii: dacă în cursul internării. are nevoie de un tratament medical si de un regim special de educatie. În pofida dispoziţilor legale. Condiţii de aplicare. în funcţie de gradul de pericol social al acesteia. indiferent de comportamentul minorului. este reticent în ceea ce priveşte învăţătura şi însuşirea pregătirii profesionale) sau dacă săvârşeşte o infracţiune cu un grad de pericol social redus. Această măsură educativă se dispune în cazul în care minorul care prezintă anumite deficienţe de natură psihică (debilitate. înainte de a deveni major. Se pune în executare imediat după pronunţarea hotărârii de condamnare. Conform art. s-a apreciat că. se ia fatã de minorul care. În acest caz. 4. 85 . se menţine până la majorat. Mod de executare. minorul a dat dovezi temeinice de îndreptare. revocarea acestei măsuri va putea avea loc doar în situaţia în care starea deficitară a minorului se remediază. epilepsie) sau fizică (este nevăzător. în cazul în care starea deficitară a minorului se remediază. Astfel. dacă acest lucru este necesar în scopul desăvârşirii tratamentului medical şi al procesului de reeducare sau de însuşire a pregătirii profesionale a infractorului. În cazul dispunerii revocării internării. în funcţie de cauza de revocare intervenită. Revocarea poate avea loc şi în absenţa comiterii unei infracţiuni. Durată. Conţinut. infirm). de sârguintã la învãtãturã si la însusirea pregãtirii profesionale. mãsura educativã a internãrii într-un institut medical – educativ. În cazul în care în cursul liberării. comite o infracţiune. pentru sancţionarea căreia este necesară aplicarea unei pedepse. instanţa are posibilitatea să înlocuiască această măsură cu cea a internării într-un centru de reeducare sau să dispună liberarea minorului din institutul medical-educativ. În cazul în care starea deficitară a minorului se remediază. Această măsură educativă constă în scoaterea minorului din mediul familial şi internarea lui într-un centru specializat. surd. instanţa dispune fie revocarea liberării (minorul urmând să fie reinternat în centrul de reeducare). dar există posibilitatea prelungirii cu până la 2 ani. dacă a trecut cel putin un an de la data internãrii în centrul de reeducare.Liberarea înainte de a deveni major se dispune în situaţia îndeplinirii următoarelor două condiţii: 1. din cauza stãrii sale fizice sau psihice. minorul are o purtare necorespunzătoare (are purtări rele. Internarea într-un institut medical-educativ Definiţie.

în funcţie de gradul de pericol social al faptei comise. cele accesorii.internarea într-un institut medical-educativ. interdicţii sau decăderi. de sârguintã la învãtãturã si la însusirea pregãtirii profesionale. infractorului minor i se va aplica pedeapsa închisorii între 5 şi 20 ani. Dintre cele trei categorii de pedepse li se aplică doar pedepsele principale şi indirect. . minorului să-i poată fi aplicată pedeapsa amenzii numai dacă are venituri proprii. minimul special nu poate fi în nici un caz mai mare de 5 ani (exemplu: în cazul comiterii unei infracţiuni de omor calificat. În cazul comiterii unei infracţini sancţionate cu pedeapsa amenzii. 12. În cazul comiterii unei infracţiuni sancţionate cu pedeapsa închisorii. .măsuri educative. înfractorului minor i se va aplica pedeapsa între limitele reduse la jumătate. instanţa dispune fie revocarea liberării (minorul urmând să fie reinternat îninstitutul medicaleducativ). sancţionată de lege cu pedeapsa inchisorii de la 15 la 25 ani. minorului i se va aplica o pedeapsă între 5 ani şi 12 ani şi jumătate).3. S-a propus ca. aceste drepturi îi vor fi interzise minorului. fie revocarea măsurii educative a internării şi aplicarea unei pedepse. Pedepsele aplicabile minorilor. 3.prezumţie relativă de existenţă a discernământului. se apreciazã cã luarea unei mãsuri educative nu este suficientã pentru îndreptarea acestora. minorului i se va aplica o pedeapsă între 6 luni şi 6 ani). Dintre pedepsele principale li se aplică doar închisoarea şi amenda. pentru a fi respectat principiul caracterului personal al răspunderii penale.Liberarea înainte de a deveni major se dispune în situaţia îndeplinirii următoarelor două condiţii: 1. dacă a trecut cel putin un an de la data internãrii în centrul de reeducare. . . Pedepsele aplicate minorului nu atrag incapacităţi.internarea într-un centru de reeducare. 12. Legea prevede expres că minorilor nu li se aplică pedepse complementare. în funcţie de gradul de pericol social al acesteia. Minorilor li se aplică pedepse numai dacã. În măsura în care minorul are drepturile care sunt interzise cu titlu de pedeapsă accesorie. Îndrumar pentru autoverificare Concepte şi termeni de reţinut . În cazul comiterii unei infracţiuni sancţionate cu pedeapsa detenţiunii pe viaţă. 1. infractorului minor i se va aplica pedeapsa închisorii între limitele reduse la jumătate (exemplu: în cazul comiterii unei infracţiuni de furt.4. 2. în urma acestei reduceri. 2. sancţionată de lege cu pedeapsa inchisorii de la 1 la 12 ani. Noţiune. minorul comite o nouă infracţiune. minorul a dat dovezi temeinice de îndreptare. În cazul în care în cursul liberării. 86 . . S-a afirmat că acest lucru va fi posibil doar dacă starea deficitară a minorului s-a remediat între timp.3.libertatea suprevegheată.

c)se dispune pe o perioadă de un an. 5.Mitrache. 5. 3. b)aplica o pedeapsă numai dacă se apreciază că luarea unei măsuri educative nu este suficientă pentru îndreptarea minorului. c)nu poate fi menţinută în ipoteza în care cel internat comite o infracţiune. b)se dispune pe o perioadă de maximum 1 an. Măsura internării într-un centru de reeducare: a)în cazul acesteia. Faţă de minorul care răspunde penal se poate: a)aplica numai o pedeapsă. Bibliografie obligatorie: C. c)se poate dispune chiar şi în privinţa minorilor care nu au 14 ani împliniţi. Partea generală. dacă au comis o faptă prevăzută de legea penală. b)se poate dispune pe o perioadă de maximum 2 ani. Bucureşti. se poate dispune liberarea. 2. Pănă la ce vărstă operează prezumţia absolută de lipsă a discernământului? Ce caracter are prezumţia de existenţă a discernământului după împlinirea vârstei de 16 ani? Care sunt condiţiile în prezenţa cărora se poate dispune măsura educativă a libertăţii supravegheate? Care sunt condiţiile în prezenţa cărora se poate dispune liberarea din centrul de reeducare înaintea împlinirii vârstei de 18 ani? Care sunt categoriile de sancţiuni aplicabile minorilor? Răspunsuri: 1. 3. Universul juridic. Măsura libertăţii supravegheate: a)se dispune pe o durată nedeterminată. 3. 4. 4. 4. 2010 87 . 2. 2. 5. minorul poate fi liberat înainte de a deveni major. c)în cazul acesteia. dacă a trecut cel puţin un an de la data aplicării ei şi dacă cel internat a dat dovezi temeinice de îndreptare. c)aplica o măsură educativă pe lângă o pedeapsă.Întrebări de control şi teme de dezbatere 1. indiferent de gradul de pericol social al acesteia. b)odată dispusă nu poate fi suspendată condiţionat. Măsura internării într-un centru de reeducare: a)se poate dispune pe o perioadă de maximum 2 ani. b)este revocată dacă minorul comite o nouă infracţiune. Drept penal român. Măsura libertăţii supravegheate: a)se poate dispune pe o perioadă de maximum 1 an. Teste de evaluare/autoevaluare 1.

3. în contrast cu persoana fizică sau naturală) este o entitate abstractă capabilă să aibă drepturi şi să îşi asume obligaţii în mod distinct faţă de membrii săi – la rândul lor. Timp alocat unităţii de învăţare Pentru unitatea de învăţare – Răspunderea penală a persoanei juridice.Unitatea de învăţare 13 Răspunderea penală a persoanei juridice.1.studenţii vor identifica persoanele juridice care se bucură de imuniate. 88 .studenţii vor putea aprecia elementele care identifică vinovăţia persoanei juridice. 13. Competenţele unităţii de învăţare: .1. . . Persoana juridică – subiect activ al infracţiunii 13. adăugând o reglementare a răspunderii penale a persoanei juridice. Îndrumător pentru autoverificare 13. Pedepsele aplicabile persoanei juridice 13. Conţinutul unităţii de învăţare 13.însuşirea noţiunii de persoană juridică penalmente responsabilă. Introducere Persoana juridică (denumită şi „persoană morală”. timpul alocat este de 2 ore.1. Legea 278/2006 a modificat Codul penal. . .studenţi vor fi în măsură să identifice personele fizice a căror conduită determină angajarea răspunderii penale a personei juridice.2.3.2. persoane fizice sau chiar juridice.3. 13. Obiectivele şi competenţele unităţii de învăţare – timp alocat 13.evidenţierea categoriilor de pedepse aplicabile persoanelor juridice.2. Introducere 13.4. Obiectivele şi competenţele unităţii de învăţare Obiectivele unităţii de învăţare: .identificarea condiţiilor în care poate fi angajată răspunderea penală a persoanei juridice.

Persoana juridică – subiect activ al infracţiunii Persoanele juridice. minimulspecial al amenzii pentru persoana juridică este de 5. iar maximul special al amenzii estede 900. Când legea prevede pentru infracţiunea săvârşită de persoana fizică pedeapsa închisorii de cel mult 10 ani sau amendă.000 lei. Pedeapsa complementară a dizolvării persoanei juridice se aplică atunci când persoana juridică a fost constituită în scopul săvârşirii de infracţiuni sau când obiectul său de activitate a fost deturnat în acest scop. sau de la diverse practici neconforme legii (fapt ce ar duce la reţinerea unei culpe în sarcina acesteia). în interesul (pentru obţinerea unui beneficiu sau evitarea unei pierderi) ori în numele persoanei juridice. potrivit legii.În caz de neexecutare. Pedepsele aplicabile persoanei juridice Unica pedeapsă principală aplicabilă persoanei juridice este pedeapsa amenzii. Pedeapsa amenzii constă în suma de bani pe care persoana juridică este condamnată să o plătească. răspund penal pentru infracţiunile săvărşite în realizarea obiectului de activitate sau în interesul ori in numele persoanei juridice. 3 lit. Pedeapsa complementară a suspendării activităţii persoanei juridice constă în interzicerea desfăşurării activităţii sau a uneia dintre activităţile 89 . Persoanele juridice care se bucură de imunitate de jurisdicţie penală sunt aşadar statul. a uneia dintre pedepsele complementare prevăzute în art.13. forma de vinovăţie se poate stabili pornind de la hotărârile adoptate de persoana juridică (ceea ce ar pute indica vinovăţia în forma intenţiei). dacă fapta a fost săvârşită cu forma de vinovăţie prevăzută de legea penală. în orice mod.2. minimul special al amenzii pentru persoanajuridică este de 10.Când legea prevede pentru infracţiunea săvârşită de persoana fizică pedeapsa detenţiunii pe viaţă sau pedeapsa închisorii mai mare de 10 ani.3. b)-d).000 lei. Conţinutul unităţii de învăţare 13. 531 alin. a autorităţilor publice şi a instituţiilor publice care desfăşoară o activitate ce nu poate face obiectul domeniului privat. iar maximul special al amenzii este de 600.000 lei. Pedeapsa complementară a dizolvării persoanei juridice are ca efect deschiderea procedurii de lichidare. În privinţa laturii obiective a infracţiunilor ce pot fi comise de o persoană juridică. este suficient a se stabili ca fapta a fost comisă în exercitarea obiectului de activitate. instanţei civile competente. autorităţile publice şi instituţiile publice în a căror sferă de activitate intră cel puţin o activitate ce nu poate face obiectul domneiului privat.3. 13.3.000 lei. care va proceda la desemnarea lichidatorului. instanţa dispune dizolvarea persoanei juridice. la săvărşirea aceleiaşi infracţiuni. Legea reglementează o serie de pedepse complementare aplicabile acestei categorii. Cât priveşte latura subiectivă. Răspunderea penală a persoanei juridice nu exclude răspunderea penală a persoanei fizice care a contribuit.1. cu rea-credinţă. cu excepţia statului. iar o copie după dispozitivul hotărârii definitive de condamnare prin care s-a aplicat această pedeapsă va fi comunicată. de îndată.

prin intermediul presei scrise sau audiovizuale ori prin alte mijloace de comunicare audiovizuală. Dispoziţiile prevăzute în alin. care nu poate fi mai mare de 10. . Care sunt persoanele juridice care nu pot fi trase la răspundere penală? 90 . 13. Îndrumar pentru autoverificare Concepte şi termeni de reţinut . direct sau indirect. 3 lit. instanţa dispune suspendarea activităţii sau a uneia dintre activităţile persoanei juridice până la punerea în executare a pedepsei complementare. iar în cazul difuzării prin alte mijloace audiovizuale.persoanei juridice. în realizarea căreia a fost săvârşită infracţiunea. desemnate de instanţă. 2 pedeapsa complementară nu a fost pusă în executare.pedeapsa complementară a încetării activităţii. 3 lit. Afişarea hotărârii definitive de condamnare sau difuzarea acesteia se realizează pe cheltuiala persoanei juridice condamnate.4. pentru o perioadă cuprinsă între o lună şi 3 luni. . cu rea-credinţă. 531 alin.Difuzarea hotărârii de condamnare se face în extras şi în forma stabilită de instanţă. Dacă până la împlinirea termenului prevăzut în alin. a pedepsei complementare prevăzute în art. . durata acesteia nu poate depăşi 3 luni. sindicatelor.fapta comisă în interesul persoanei juridice. afară de cazul în care există acordul acesteia sau al reprezentantului său legal. la procedurile pentru atribuirea contractelor de achiziţii publice prevăzute de lege.fapta comisă în realizarea obiectului de activitate. patronatelor şi organizaţiilor religioase ori aparţinând minorităţilor. dar nu mai mult de 3 luni. constituite potrivit legii. 1 se aplică şi persoanelor juridice care îşi desfăşoară activitatea în domeniul presei Pedeapsa complementară a închiderii unor puncte de lucru ale persoanei juridice constă în închiderea unuia sau a mai multora dintre punctele de lucru aparţinând persoanei juridice cu scop lucrativ. Întrebări de control şi teme de dezbatere 1. Dispoziţiile prevăzute în alin.răspundere penală enerală şi directă. Prin afişarea sau difuzarea hotărârii de condamnare nu poate fi dezvăluită identitatea victimei. în care s-a desfăşurat activitatea în realizarea căreia a fost săvârşită infracţiunea. în forma şi locul stabilite de instanţă. 1 nu se aplică persoanelor juridice care îşi desfăşoară activitatea în domeniul presei Pedeapsa complementară a interzicerii de a participa la procedurile de achiziţii publice constă în interzicerea de a participa.fapta comisă în numele persoanei juridice. e).a) si b) nu pot fi aplicate partidelor politice. . Dacă difuzarea se face prin presa scrisă sau audiovizuală instanţa stabileşte numărul apariţiilor. Afişarea hotărârii de condamnare se realizează în extras. instanţa dispune dizolvarea persoanei juridice Pedepsele complementare prevăzute în art. 531 alin. În caz de neexecutare.

în numele sau în interesul acesteia. Persoana juridică poate fi subiect activ al infracţiunii: a. indiferent de activitatea desfăşurată.Mitrache.2. 4. 2010 91 . 3. Persoanele fizice ale căror acte de conduită pot antrena răspunderea penală a persoanei juridice sunt: a. Drept penal român. c. Bucureşti.dacă nu este o autoritate publică. Încetarea activităţii persoanei juridice: a. Partea generală. c. Teste de evaluare/autoevaluare 1. doar cele care acţionează în calitate de prepuşi ai acesteia.doar dacă persoana fizică care a comis efectiv infracţiunea în numele sau interesul persoanei juridice nu poate fi ea însăşi trasă la răspundere penală. b. b. 2. Bibliografie obligatorie: C. 5.este o pedeapsă complementară. 3.este o pedeapsă facultativă. Care sunt posibilele elemente ce servesc la configurarea laturii subiective a unei infracţiuni comise de o persoană juridică? Ce înţelegem prin faptă comisă în interesul ersoanei juridice? Care este pedeapsa principală aplicabilă unei persoane juridice? Care sunt pedepsele complementare aplicabile persoanei juridice? Răspunsuri: 1. c.este o răspundere indirectă. c.este o răspundere generală. 5. b.este o răspundere obiectivă. b.persoanele juridice de drept privat.instituţiile publice. orice persoană fizică ce acţionează în realizarea obiectului de activitate. 4. 5. 4.dacă nu este o instituţie publică. doar cele aflate la conducerea acesteia. Răspunderea penală a persoanei juridice: a.este o pedeapsă principală. Universul juridic.autorităţile publice. 2. c. 3. Nu răspund penal: a. b.

2. Noţiuni generale 14.3.4. Timp alocat unităţii de învăţare Pentru unitatea de învăţare – Formele infracţiunii intenţionate. Îndrumător pentru autoverificare 14. Introducere 14.Unitatea de învăţare 14 Formele infracţiunii intenţionate. Infracţiunea fapt consumat 14. Competenţele unităţii de învăţare: .2. care cuprinde trei forme (încolţirea ideii infracţionale.3. Tentativa 14.5. Formele infracţiunii au caracter absorbant.studenţii vor cunoaşte etapele pe care le parcurge în desfăşurarea sa o infracţiune inenţionată. Etapa internă. Exemplu: X doreşte să-i fure banii lui Y.studenţii vor fi în măsură să delimiteze actele preparatorii de tentativă. 14.identificarea formelor tentativei. Infracţiunea este un fenomen cu desfăşurare determinată în timp şi spaţiu. actele de executare şi infracţiunea consumată).3.1.3. Obiectivele şi competenţele unităţii de învăţare Obiectivele unităţii de învăţare: .studenţi vor fi în măsură să identifice momentul consumării unei infracţiuni. întrucât pe măsură ce procesul infracţional se desfăşoară.2. îşi introduce de două ori mâna în buzunarul acestuia şi la a treia încercare reuşeşte. cu consecinţe juridice diferite. Luarea hotărârii 14.2.3. . . Obiectivele şi competenţele unităţii de învăţare – timp alocat 14.2. Conţinutul unităţii de învăţare 14. Formele infracţiunii intenţionate 14. Introducere Noţiuni introductive.3. va exista o singură infracţiune consumată şi nu două tentative şi o infracţiune consumată. forma nou realizată o absoarbe pe cea anterioară. Desfăşurarea infracţiunii spre producerea urmării socialmente periculoase cunoaşte mai multe etape. Infracţiunea fapt epuizat 14.3.2. există două perioade în care se desfăşoară activitatea infracţională: perioada internă. deliberarea şi luarea hotărârii) şi perioada externă.evidenţierea etapelor infracţiunii intenţionate.1. Pedepsele.1.însuşirea noţiunii de tentativă.3. 92 .3. Actele de pregătire 14. 14. Astfel. care la rândul ei cuprinde trei forme (actele de pregătire. timpul alocat este de 2 ore.2.4.2.1. . .2.

3.3.2. În cazul infracţiunilor intenţionate. Actele de pregătire trebuie să îndeplinească anumite condiţii: 1. 14. care constă în acţiuni sau inacţiuni prin care se realizează actul de conduită interzis şi producerea rezultatului (forma faptului consumat) sau ultima evoluţie a acetui rezultat (forma faptului epuizat). Actele de pregătire Forma externă cuprinde trei etape: forma actelor de pregătire. Noţiuni generale Desfăşurarea infracţiunii spre producerea urmării socialmente periculoase cunoaşte mai multe etape. iar în cazul intenţiei formate în condiţii obişnuite. În afară de autorul infracţiunii. deliberarea (denumită şi lupta argumentelor pro şi contra comiterii faptei) şi luarea hotărârii (care este momentul cel mai important al formei interne). Este posibil să existe o latură externă a hotărârii.2. deliberarea şi luarea hotărârii) şi perioada externă. Astfel. intelectuală. cu consecinţe juridice diferite. Acestea pot fi de natură obiectivă. Etapa internă. precum şi a celei spontane. actele de executare şi infracţiunea consumată). Condiţii. care la rândul ei cuprinde trei forme (actele de pregătire. care sunt activităţi menite să pregătească punerea în executare a hotărârii infracţionale. impulsionat fiine de un anumit mobil). Aceasta precede celelalte forme cu un timp variabil în funcţie de gradul intenţiei cu care se acţionează. Astfel. care cuprinde trei forme (încolţirea ideii infracţionale.3. astfel.14. materială sau de natură subiectivă. respectiv ameninţare. nu atrage răspunderea penală şi nu produce nici un fel de consecinţă pe plan sancţionator.2. şi constau în acte de procurare sau adaptare a mijloacelor de comitere a infracţiunii. Nu înseamnă că ne aflăm în prezenţa unei excepţii de la regula nepedepsirii formei interne. Formele infracţiunii intenţionate 14. întrucât pe măsură ce procesul infracţional se desfăşoară. Conţinutul unităţii de învăţare 14. aceasta poate constitui după caz o infracţiune autonomă de complot.3. Sunt activităţi menite să pregătească punerea în executare a hotărârii infracţionale. în situaţia în care rezoluţia infracţională este comunicată mai multor persoane sau dacă hotărârea este comunicată însăşi victimei. în cazul intenţiei premeditate acest interval de timp este mai mai îndelungat. forma actelor de executare sau tentativa. de procurare de date şi informaţii. Atitudinea psihică a infractorului precede şi însoţeşte activitatea infracţională. pentru că în ambele cazuri este vorba de acţiuni incriminate distinct de lege. 14. de creare a condiţiilor favorabile comiterii faptei.1. această atitudine psihică. intervalul de timp este mai scurt. Forma internă nu are relevanţă penală. Luarea hotărârii Noţiune. să se concretizeze într-o activitate de natură obiectivă sau subiectivă de 93 . Definiţie. forma nou realizată o absoarbe pe cea anterioară.1. Formele infracţiunii au caracter absorbant. complicele poate săvârşi şi el asemenea acte.3. există două perioade în care se desfăşoară activitatea infracţională: perioada internă.2. cunoaşte trei momente distincte: încolţirea ideii infracţionale (momentul când în conştiinţa infractorului apare ideea de a comite o infracţiune.

creare a condiţiilor pentru comiterea ulterioară a infracţiunii; 2. să nu cuprindă acte materiale ce intră în conţinutul laturii obiective; 3. să fie intenţionate; Caractere. Nu sunt de natură să lezeze obiectul juridic deoarece nu fac parte din latura obiectivă a infracţiunii. Sub aspectul raportului de cauzalitate sunt condiţii care favorizează producerea efectului. Ele pot fi comise de autor sau de un participant care va răspunde în această situaţie în calitate de complice. Sunt posibile la toate infracţiunile dar în concret pot să lipsească. Exemplu: X doreşte să-l ucidă pe Y şi îl strangulează. Regimul juridic al actelor preparatorii. Cu privire la regimul juridic al actelor preparatorii s-au formulat două concepţii: 1. potrivit primei teze este necesară incriminarea actelor preparatorii din următoarele considerente: prezintă un anumit grad de pericol social, creează condiţiile favorabile pentru comiterea infracţiunii, se înscriu cu titlu de condiţii în antecedenţa cauzală); 2. cea de-a doua teză susţine neincriminarea actelor preparatorii din următoarele considerente: au un caracter echivoc, nu fac parte din latura obiectivă, din punc de vedere cauzal constituie numai condiţii care nu pot genera efectul, nu prezintă un pericol social evident, în timp se situează departe de rezultatul socialmente periculos). Legea penală română a consacrat neincriminarea actelor preparatorii. Excepţii. Atrag răspunderea penală în următoarele situaţii: 1. când sunt comise de o altă persoană decât autorul infracţiunii; 2. când sunt asimilate actelor de executare adică tentativei, în cazul infracţiunilor contra siguranţei statului; 3. când sunt asimilate infracţiunii consumate, de exemplu în cazul infracţiunii de deţinere de instrumente în vederea falsificării de valori; 14.3.2.3. Tentativa Definiţie. Potrivit art.20 al.1 şi 2, tentativa constã în punerea în executare a hotãrârii de a sãvârsi infractiunea, executare care a fost însã întreruptã sau nu si-a produs efectul Existã tentativã si în cazul în care consumarea infractiunii nu a fost posibilã datoritã insuficientei sau defectuozitãtii mijloacelor folosite, ori datoritã împrejurãrii cã în timpul când s-au sãvârsit actele de executare,obiectul lipsea de la locul unde fãptuitorul credea cã se aflã. Nu existã tentativã atunci când imposibilitatea de consumare a infractiunii este datoratã modului cum a fost conceputã executarea. În raport cu fapta consumată, tentativa apare ca o formă imperfectă a infracţiunii, care, deşi este posibilă doar la infracţiunile de rezultat, poate să îmbrace forma unei infracţiuni de pericol (X apasă pe trăgaci ţintindu-l pe Y, dar nu îl nimereşte), sau a unei infracţiuni de rezultat (X îi aplică lui Z o lovitură de cuţit în zona toracică, dar datorită îngrijirilor medicale acordate, decesul nu se produce). Condiţii. Se poate vorbi de existenţa tentativei, în prezenţa următoarelor condiţii: 1. existenţa intenţiei de a comite acţiunea infracţiunea; Intenţia poate fi directă sau indirectă. Existenţa acesteia se deduce din modul de comitere a infracţiunii. Exemplu: X îi aplică o lovitură lui Y. Decesul lui Y nu se produce. Pentru a stabili natura intenţiei infractorului, respectiv dacă acesta a urmărit sau acceptat moartea victimei sau doar lezarea integrităţii corporale a acesteia, se iau în considerare următoarele împrejurări: mijlocul utilizat, intensitatea loviturilor, numărul acestora, zona vizată de 94

infractor şi nu în ultimul rând, constituţia fizica a infractorului şi a victimei. 2. existenţa unui început de executare, constând în acte îndreptate în mod nemijlocit împotriva valorii apărate de legea penală; 3. acţiunea începută să fie întreruptă sau deşi a fost terminată să nu-şi producă rezultatul, indiferent care sunt motivele, iniţiativa infractorului sau intervenţia unei terţe persoane; Delimitarea de actele preparatorii. Operaţiunea de delimitare a tentativei de actele de pregătire prezintă o importanţă deosebită, date fiind consecinţele diferite pe plan sancţionator ale celor două forme. În acest scop sunt utilizate trei criterii: 1. criteriul subiectiv: dacă actul evidenţiază intenţia de a comite fapta, este de executare, în caz contrar este de pregătire. Acestui criteriu i se poate reproşa că extinde artificial sfera actelor de executare; de exemplu, luarea unei amprente de la o casă de bani evidenţiază intenţia infracţională, dar este fără îndoială un act de pregătire; 2. criteriul obiectiv: actul este de executare dacă este îndreptat împotriva obiectului infracţiunii şi este apt să realizeze elementul material, fără a fi necesare acte ulterioare; de exemplu, îndreptarea puştii înspre victimă este un act de executare. 3. criteriul formal: actul este de executare dacă există identitate între acţiunea comisă şi cea incriminată. Acestor din urmă criterii li se poate reproşa că restrâng sfera actelor de executare; de exemplu, X doreşte să fure nişte găini din curtea lui Y, şi este surprins de acesta la un metru de coteţul găinilor. În practică, pentru stabilirea naturii unui act, se porneşte de la teoriile formale care se completează cu celelalte două. Formele tentativei. În raport cu gradul de realizare a acţiunii, legea consacră două forme: tentativa întreruptă şi tentativa terminată. Tentativa este întreruptă când acţiunea infracţională începută, din diferite motive, fie voinţa infractorului, fie intervenţia unui terţ sau a altei cauze, este întreruptă. Exemplu: X vrea să-i aplice lui Y o lovitură cu ciomagul, dar intervine Z şi îi parează lovitura; X pătrunde în locuinţa lui Y pentru a fura, dar se răzgândeşte şi pleacă înainte de a lua vreun obiect. Tentativa este terminată când acţiunea infracţională terminată, din diferite motive, fie voinţa infractorului fie intervenţia unui terţ, nu îşi produce efectul. Exemplu: X vrea să îl ucidă pe Y, îi toarnă otravă în pahar, dar Z care asistase la scenă, varsă conţinutul paharului. Acţiunea a fost terminată dar nu s-a produs efectul. Tentativa este terminată şi când acţiunea infracţională terminată nu-şi produce efectul datorită insuficientei mijloacelor folosite - X vrea să-l ucidă pe Y, dar nu pune suficientă otravă în pahar sau defectuozitãtii mijloacelor folosite X vrea să-l ucidă pe Y dar puşca este decalibrată şi nu îl nimereşte ori datoritã împrejurãrii cã în timpul când s-au sãvârsit actele de executare, obiectul lipsea de la locul unde fãptuitorul credea cã se aflã X vrea să fure banii din buzunarul lui Y, îi introduce mâna în buzunar, dar nu reuşeşte deoarece banii lui Yse aflau în poşetă. Cazuri în care nu există tentativă. Legea prevede că nu existã tentativã atunci când imposibilitatea de consumare a infractiunii este datoratã modului cum a fost conceputã executarea. Exemplu: X vrea să-l ucidă pe Y prin farmece. Incriminarea şi sancţionarea tentativei. Legea penală română consacră sistemul incriminării limitate a tentativei, la infracţiunile mai grave, deoarece prezintă un anumit grad de pericol social care decurge din începutul respectiv terminarea acţiunii infracţionale. 95

Ca modalitate, incriminarea se face fie la sfârşitul normei de incriminare fie într-un articol distinct pentru o anumită grupă de infracţiuni. Legea penală română consacră sistemul diversificării pedepsei, tentativa fiind sancţionată în mod distinct de infracţiunea consumată, după cum urmează: – în cazul în care infracţiunea este sancţionată de lege cu detenţiunea pe viaţă, pedeapsa pentru tentativă va fi închisoarea de la 10 la de 25 ani, - în cazul în care infracţiunea este sancţionată de lege cu închisoarea sau cu amenda, pedeapsa pentru tentativă se va stabili între limtele reduse la jumătate faţă de cele prevăzute pentru infracţiunea consumată. În cazul în care un minor comite o infracţiune, limitele pedepsei vor suferi două reduceri succesive la jumătate. Nu se face distincţie sub aspect sancţionator între formele tentativei. Infracţiuni la care tentativa nu este posibilă. Există infracţiuni în cazul cărora, fie din cauza elementului subiectiv, fie din cauza elementului obiectiv, tentativa nu este posibilă. Astfel de infracţiuni sunt: 1. infracţiunile comise din culpă; una dintre condiţiile de existenţă a tentativei este intenţia, ca atare, în cazul infracţiunilor din culpă, nu se poate pune problema tentativei; 2. infracţiunile praeterintenţionate; tentativa este posibilă la acţiunea iniţială; în ceea ce priveşte rezultatul mai grav produs, acesta survine din culpă, aşadar nu este posibilă tentativa; 3. infracţiunile omisive; infracţiunea se consumă în momentul în care nu este îndeplinită obligaţia prevăzută de lege, aşadar nu se poate pune problema unui început de executare; 4. infracţiunile cu executare promtă; asemenea infracţiuni sunt în general cele de pericol, această stare prezumându-se că există din momentul comiterii acţiunii infracţionale; 5. infracţiunile continue şi continuate, care urmează a fi studiate; Cazuri de nepedepsire. Există situaţii când, deşi este incriminată, tentativa nu se pedepseşte datorită faptului că infractorul demonstrează prin atitudinea sa că aplicarea pedepsei nu este necesară. Cazurile de nepedepsire, corespunzătoare celor două forme ale tentativei, sunt desistarea şi împiedicarea producerii rezultatului. Desistarea există în cazul tentativei întrerupte, când sunt îndeplinite următoarele condiţii: 1. să fi început un act de executare; 2. acesta să fie întrerupt de către autorul său; 3. întreruperea să fie benevolă şi să aibă loc înainte ca fapta să fie descoperită de o terţă persoană; Exemplu: X pătrunde în locuinţa lui Y pentru a fura, dar se răzgândeşte şi pleacă înainte de a lua vreun obiect. Împiedicarea producerii rezultatului există în cazul tentativei terminate, când sunt îndeplinite următoarele condiţii: 1. actul de executare să fie terminat dar să nu-şi fi produs rezultatul ; 2. neproducerea rezultatului să se datoreze autorului acţiunii înfracţionale; 3. împiedicarea să fie benevolă şi să aibă loc înainte ca fapta să fie descoperită de o terţă persoană; Exemplu: X vrea să îl ucidă pe Y, îi toarnă otravă în pahar, dar ulterior, cuprins de remuşcări, varsă conţinutul paharului. Împiedicarea producerii rezultatului care este o cauză de nepedepire, nu trebuie confundată cu repararea prejudiciului, care este doar o circumstanţă atenuantă. Exemplu: X fură maşina lui Y şi ulterior o readuce în parcare – există doar circumstanţa atenunată a reparării prejudiciului. Efect. Desistarea şi împiedicarea producerii rezultatului sunt doar 96

tentativă întreruptă.2. 4. fie datorită continuării activităţii infracţionale.4. Îndrumar pentru autoverificare Concepte şi termeni de reţinut . 14.4. crearea unei stări de pericol care ameninţă libertatea sau demnitatea). dar se răzgândeşte şi pleacă înainte de a lua vreun obiect. şi nu cauze care exclud caracterul penal al faptei.2. 3. Exemplu: X pătrunde prin efracţie în locuinţa lui Y pentru a fura. 2. după cum infracţiunile sunt de rezultat sau de pericol. infracţiunea se consumă când a avut loc acţiunea infracţională (rostirea cuvintelor injurioase). în cazul celor de rezultat înfracţiunea se consumă când se produce rezultatul (decesul persoanei). progresive) care după momentul consumării cunosc urmări noi. Care sunt formele pe care le poate îmbrăca tentativa? 3. de obicei. continuate.tentativă terminată.5. Momentul încetării activităţii infracţionale sau momentul producerii celui mai grav rezultat. . 14. va exista tentativă. fie datorită amplificării rezultatului iniţial. dar lui X i se va aplica sancţiunea pentru distrugere.tentativă improprie. 14. se numeşte momentul epuizării infracţiunii. iar în cazul celor de pericol. . . Care sunt cauzele de nepedepsire a tentativei? 5. . Infracţiunea fapt epuizat Există infracţiuni (continue. Dacă actele executate până în momentul în care a avut loc desistarea şi împiedicarea producerii rezultatului realizează conţinutul altei infracţiuni.desistare. Care este tratamentul sancţionator al acesteia? 4. Care sunt infracţiunile la care tentativa nu este posibilă? Răspunsuri: 1.3. dar ea nu se va sancţiona.cauze de nepedepsire.3. Momentul consumării diferă. 97 . Infracţiunea fapt consumat Este denumită şi faza urmărilor şi este ultima fază. Ca atare.acte preparatorii. Întrebări de control şi teme de dezbatere 1. va exista o tentativă dar se va aplica pedeapsa pentru infracţiunea comisă până în momentul intervenirii cauzei de nepedepsire. care se realizează când se produce rezultatul socialmente periculos (decesul victimei. diminuarea patrimoniului. Cum pot fi clasificate actele de pregătire? 2. Se va realiza o tentativă la infracţiunea de furt.

Mitrache. Teste de evaluare/autoevaluare 1. Desistarea: a)exclude existenţa tentativei. c)este posibilă doar în cazul tentativei terminate. c)presupune împiedicarea voluntară a producerii rezultatului de către autorul faptei înainte de descoperirea acesteia. punându-i în pericol viaţa. imputarea fiind exclusă datorită riscului deviat. X va răspunde: a)pentru o tentativă întreruptă. Partea generală. vom fi în prezenţa: a)împiedicării producerii rezultatului. Desistarea: a)înlătură caracterul penal al faptei comise. Drept penal român. dar pe drum ambulanţa este implicată într-un accident de tren. 5. Bucureşti. Y este transportat la spital.5. b)presupune împiedicarea voluntară a producerii rezultatului de către autor. c)faptei putative. Desistarea: a)este o cauză care exclude existenţa tentativei. b)pentru o tentativă terminată. iar în urma acestuia Y decedează. b)nu este posibilă în cazul tentativei terminate. nu îi permite să consume conţinutul acestuia. c)este posibilă doar în cazul tentativei întrerupte. Universul juridic. răzgândindu-se. c)nu va răspunde. b)desistării. În ipoteza în care X toarnă otravă în paharul lui Y şi ulterior. X îi aplică lui Y o lovitură cu un cuţit în zona inimii. b)este o cauză de nepedepsire a tentativei. 2010 98 . 2. Bibliografie obligatorie: C. 3. 4.