You are on page 1of 316

DUMITRU BUŞNEAG FLORENTINA CHIRTEŞ DANA PICIU

PROBLEME de ALGEBRĂ

1

Dumitru BUŞNEAG Florentina CHIRTEŞ Dana PICIU

PROBLEME de ALGEBRĂ

2

Dumitru BUŞNEAG Florentina CHIRTEŞ Dana PICIU

PROBLEME de ALGEBRĂ

Editura UNIVERSITARIA CRAIOVA 2002

3

Referenţi ştiinţifici: Prof.univ.dr.Constantin Năstăsescu,Universitatea Bucuresti Membru corespondent al Academiei Române Prof.univ.dr. Constantin Niţă,Universitatea Bucureşti Prof.univ.dr. Alexandru Dincă,Universitatea Craiova © 2002 EUC – CRAIOVA All rights reserved. No part of this publication may be reproduce, stored in a retrieval system, or transmitted, in any forms or by any means, electronic, mechanical, photocopying, recording, or other wise, without the prior written permission of the publisher. Tehnoredactare computerizată : Dana Piciu, Florentina Chirteş Copertă: Cătălin Buşneag

Descrierea CIP a Bibliotecii Na•ionale Dumitru Buşneag (coordonator),

Probleme de Algebră
Bun de tipar: 20.02.2002 Tipografia Universităţii din Craiova, Strada, Al. Cuza, nr.13 Craiova, România

Published in Romania by: EDITURA UNIVERSITARIA CRAIOVA

4

ISBN: 973 – 8043 – 189 – 9

5

CUPRINS
Prefaţă Index de notaţii şi abrevieri Partea 1 : Enunţurile problemelor
§1. Operaţii algebrice. Semigrupuri. Monoizi. Morfisme de monoizi §2. Grup. Subgrup. Subgrup generat de o mulţime. Calcule într-un grup. Grupuri de permutări §3. Teorema lui Lagrange. Ordinul unui element. Indicele unui subgrup. Subgrupuri normale §4. Morfisme şi izomorfisme de grupuri. Grupuri factor. Teoremele de izomorfism pentru grupuri §5. Produse directe de grupuri §6. Inel. Subinel. Exemple. Calcule într-un inel. Elemente inversabile. Divizori ai lui zero. Elemente idempotente. Elemente nilpotente. Produse directe de inele §7. Morfisme şi izomorfisme de inele

i ii 1
1 6 17 24 36 39

50

§8. Ideale. Laticea idealelor unui inel comutativ. Anulatorul şi radicalul 54 unui inel. Factorizarea unui inel printr-un ideal bilateral. Ideale prime. Ideale maximale §9. Corp. Subcorp. Caracteristica unui corp. Morfisme şi izomorfisme de corpuri §10. Inele de polinoame Partea 2 : Soluţiile problemelor §1. Operaţii algebrice. Semigrupuri. Monoizi. Morfisme de monoizi §2. Grup. Subgrup. Subgrup generat de o mulţime. Calcule într-un grup. Grupuri de permutări §3. Teorema lui Lagrange. Ordinul unui element. Indicele unui subgrup. Subgrupuri normale 6 61 70 79 79 90 119

Laticea idealelor unui inel comutativ. Produse directe de grupuri §6. Exemple. Factorizarea unui inel printr-un ideal bilateral. Grupuri factor. Calcule într-un inel. Inele de polinoame Bibliografie 244 276 310 7 . Ideale. Anulatorul şi radicalul 225 unui inel. Corp. Divizori ai lui zero. Subinel. Teoremele de izomorfism pentru grupuri §5. Morfisme şi izomorfisme de inele 131 163 175 208 §8. Subcorp. Inel. Ideale maximale §9. Elemente idempotente. Caracteristica unui corp. Ideale prime.§4. Elemente inversabile. Morfisme şi izomorfisme de grupuri. Elemente nilpotente. Produse directe de inele §7. Morfisme şi izomorfisme de corpuri §10.

13. ca şi elevilor din ultima clasă de liceu participanţi la tradiţionalele concursuri de matematici de la noi. inele. Atât tehnoredactarea cât şi corectura aparţin autorilor. 19. corpuri şi inele de polinoame. 20. 18. corp).Prefaţă Lucrarea de faţă este destinată în principal seminarizării cursurilor de algebră legate de structurile algebrice fundamentale (grup. 20. Ea poate fi însă utilă în egală măsură atât profesorilor de matematică din învăţămîntul preuniversitar (în procesul didactic şi de perfecţionare).02.2002 Autorii 8 . 21]. inel. Craiova. Pentru anumite aspecte teoretice recomandăm cititorilor lucrările [4. Ea cuprinde probleme legate de grupuri. Această lucrare este utilă în primul rând studenţilor de la facultăţile de matematică .informatică dar şi celor de la facultăţile tehnice. 12.

Þ(Û) (") (($)) xÎA AÍB A⊊B AÇB AÈB A\B ADB P(M) CMA A´B |M| (sau card M) 1A ℕ(ℕ*) ℤ(ℤ*) ℚ(ℚ*) ℚ* + ℝ(ℝ*) ℝ* + ℂ(ℂ*) δij |z| Un T m|n [m.m. (m.m.m.Index de notaţii şi abrevieri a.c.n) : astfel încât : implicaţia (echivalenţa) logică : cuantificatorul universal (existenţial) : elementul x aparţine mulţimii A : mulţimea A este inclusă în mulţimea B : mulţimea A este inclusă strict în mulţimea B : intersecţia mulţimilor A şi B : reuniunea mulţimilor A şi B : diferenţa mulţimilor A şi B : diferenţa simetrică a mulţimilor A şi B : familia submulţimilor mulţimii M : complementara în raport cu M a mulţimii A : produsul cartezian al mulţimilor A şi B : cardinalul mulţimii M ( dacă M este finită |M| reprezintă numărul elementelor lui M) : funcţia identică a mulţimii A : mulţimea numerelor naturale (nenule) : mulţimea numerelor întregi (nenule) : mulţimea numerelor raţionale (nenule) : mulţimea numerelor raţionale strict pozitive : mulţimea numerelor reale (nenule) : mulţimea numerelor reale strict pozitive : mulţimea numerelor complexe (nenule) : simbolul lui Kronecker ( adică 1 pentru i = j şi 0 pentru i ¹ j) : modulul numărului complex z : mulţimea rădăcinilor complexe de ordin n ale unităţii : mulţimea numerelor complexe de modul 1 : numărul întreg m divide numărul întreg n : cel mai mic multiplu comun al numerelor naturale m şi n : cel mai mic multiplu comun : cel mai mare divizor comun al numerelor naturale m şi 9 .î.n] c.

cu elemente din mulţimea K : matricea unitate ( nulă) de ordin n ( n ³ 2) : urma matricei pătratice M : determinantul matricei pătratice M : mulţimea elementelor inversabile din monoidul (M. o ) : numărul numerelor naturale mai mici decât n şi prime cu n (j poartă numele de indicatorul lui Euler) : grupul liniar de grad n peste corpul K : grupul special de grad n peste corpul K : grupul simetric al mulţimii X ( adică grupul funcţiilor bijective f : X ® X relativ la compunerea funcţiilor) : grupul simetric al unei mulţimi cu n elemente : grupul altern de grad n : grupul diedral de grad n : grupul diciclic de grad n : grupul quaternionilor : grupul generalizat al quaternionilor : ordinul elementului g din grupul G : H este subgrup al grupului G : H este subgrup normal al grupului G : indicele subgrupului H în grupul G : mulţimea claselor la dreapta ale grupului G relative la subgrupul H al grupului G : mulţimea claselor la stânga ale grupului G relative la subgrupul H al grupului G : grupul factor al grupului G prin subgrupul său normal H : mulţimea subgrupurilor grupului G : mulţimea subgrupurilor normale ale grupului G : subgrupul generat de mulţimea X în grupul G (X Í G) : subgrupul generat de H È K în grupul G ( H.m.K £ G) : mulţimea elementelor de forma h×k cu hÎH şi kÎK (H.m.d.K £ G) : grupurile H şi K sunt izomorfe 10 .n(K) In(On) Tr(M) det(M) U(M.c. m º n ( mod p) ℤn Mn(K) Mm.c. o ) j(n) (nÎℕ*) GLn(K) SLn(K) S(X) Sn An Dn DIn Q Qn o(g) H£G H⊴G |G:H| (G/H)d (G/H)s G/H L(G) L0(G) <X> HÚK H×K H»K n : cel mai mare divizor comun : m este congruent cu n modulo p ( adică p | m-n) : mulţimea claselor de resturi modulo numărul natural n (n ³ 2) : mulţimea matricelor pătratice de ordin n cu elemente din mulţimea K : mulţimea matricelor cu m linii şi n coloane.

G2) Aut(G) Inn(G) CM(x) Z(M) NG(H) [x.….Xn] ~ f : grupurile H şi K nu sunt izomorfe : mulţimea morfismelor de grup de la grupul G1 la grupul G2 : mulţimea automorfismelor grupului G : mulţimea automorfismelor interioare ale grupului G : centralizatorul în monoidul M al elementului x ( adică mulţimea elementelor lui M ce comută cu x) : centrul monoidului M ( mulţimea elementelor lui M ce comută cu oricare element al lui M) : normalizatorul lui H în G ( adică mulţimea elementelor xÎG pentru care xH = Hx.Xn (n ³2) cu coeficienţi din inelul comutativ A : funcţia polinomială ataşată polinomului fÎA[X] 11 .y] A[[X]] A[X] A[X1. H Í G) : x-1y-1xy ( comutatorul elementelor x şi y din grupul G) : cosinus hiperbolic : sinus hiperbolic : caracteristica inelului A : grupul unităţilor inelului A : centrul inelului A : mulţimea elementelor nilpotente ale inelului A : mulţimea idealelor inelului comutativ A : inelul factor al lui A prin idealul I : radicalul Jacobson al inelului comutativ A : radicalul idealului I : anulatorul idealului I : idealul generat de submulţimea M din inelul A : comutatorul elementelor x şi y din inelul A (adică xy – yx) :inelul seriilor formale peste inelul A :inelul polinoamelor într-o nedeterminată cu coeficienţi în inelul comutativ A : inelul polinoamelor în nedeterminatele X 1.y] ch a = (ea + e-a) / 2 sh a = (ea .H≉K Hom(G1.e-a) / 2 Car(A) U(A) Z(A) N(A) Id(A) A/I J(A) r(I) Ann(I) (M) [x.….

(i) Pentru ce valori ale lui a. cÎℤ).5. (i) Câte operaţii algebrice se pot defini pe M ? (ii) Câte dintre acestea sunt comutative? (iii) Câte dintre acestea admit element neutru? (iv) Să se arate că numărul operaţiilor algebrice ce se pot defini pe M care sunt în acelaşi timp comutative şi cu element neutru este 1. pentru orice x.b. atunci operaţia ” o ” are element neutru dacă şi numai dacă b | c. Fie M o mulţime nevidă iar ” o ” o operaţie algebrică asociativă pe M. . Morfisme de monoizi.3.○). Fie M o mulţime nevidă. să se pună în evidenţă U(ℝ.c operaţia ” o ” este asociativă? (ii) Să se demonstreze că operaţia ” o ” este asociativă Û are element neutru . 1.yÎM} este parte stabilă a lui M în raport cu operaţia dată.Semigrupuri.4. b. Monoizi. funcţia f: M ® M .î. 1. atunci (M. Arătaţi că dacă M este finită şi există aÎM a. cÎℝ). Pe M se defineşte o operaţie algebrică asociativă. (ii) Dacă b2-b-ac = 0.2. 1. f(x) = axa este injectivă. (iii) În ipoteza că operaţia ” o ” este asociativă. Fie M o mulţime cu n elemente. Operaţii algebrice. Să se demonstreze că: (i) Operaţia ” o ” este asociativă Û b2-b-ac = 0. Pe ℤ considerăm operaţia algebrică : x o y = axy + b(x + y) + c (a.Partea 1: Enunţurile problemelor §1. Să se demonstreze că : H = {aÎM: (x o a) o y = x o (a o y).1.×) este monoid. 1. 12 n n 2 -n + 2 2 . b. Pe ℝ considerăm operaţia algebrică : x o y = xy + ax + by + c (a.

Fie S un semigrup finit şi aÎS. Să se arate că operaţia este asociativă şi comutativă. Să se determine U(ℤ[i]. pentru orice x. Pe mulţimea S se defineşte o operaţie algebrică asociativă cu următoarele proprietăţi: 1) x3 = x. n³2 şi Mn = {xÎℤ: (n.10. Să se demonstreze că Mn este parte stabilă a lui (ℤ.6.·) este monoid comutativ iar zÎU(ℤ[ d ]. Să se demonstreze că (ℤ[ d ]. pentru orice x. pentru orice x. Pe mulţimea M se defineşte o operaţie algebrică cu proprietăţile: 1) x2 = x. xnyn = yx.î. pentru orice x. Să se demonsteze că U(ℤ[ 2 ]. Definim N : ℤ[ d ]®ℤ[ d ] prin N(x+y d ) = x2. 1. 1.yÎS. 1.·) este monoid comutativ.yÎM. 1. (xy)n = yx.y ÎA. i2 = -1}.î.y. iÎℂ. Arătaţi că operaţia dată este comutativă.7. Să se arate că operaţia este comutativă. 13 .+) Û n este o putere naturală a unui număr prim.8. Să se arate că există m Î ℕ* a. 1.13.dy2.9. 1. Să se demonstreze că (ℤ[i].1. 1. Fie A o mulţime nevidă şi o operaţie algebrică asociativă pe A cu proprietatea că există nÎℕ* a. pentru orice xÎS 2) xy2x = y x2y.11. pentru orice xÎM.·) Û N(z)Î{±1}. Fie n un număr natural.12.yÎℤ.14. Fie M ¹Æ şi o operaţie algebrică asociativă cu proprietatea că există nÎℕ* a.yÎℤ}. 2) (xy)z = (yz)x.·) este o mulţime infinită.zÎM. am este idempotent. ·).y Îℤ. 1.î. Atunci operaţia algebrică este comutativă. pentru orice x. Fie ℤ[i]={x+yi : x. Fie d un număr natural liber de pătrate (d ³ 2) iar ℤ[ d ] = {x+y d | x.x) ¹ 1}.

1.+) a. 1. Pe A definim operaţia algebrică * astfel: (f*g) = å f(n)g(n/d). ab = 1 şi ba ¹ 1 . 1. 1. Observaţie. ×) un monoid şi 1 elementrul său neutru.demonstreze că M = ℂ. x2y1 + y2).g : ℕ ®ℕ a.n. Fie nÎℕ. Z(M) poartă numele de centrul monoidului M. Fie (M.î. Pentru monoidul (M. Să se demonstreze că Z(M) este submonoid al lui M. o ).î. atunci M = ℝ sau M = ℂ. y2) = (x1x2.b. ·) definim Z(M) = {xÎM | xy = yx.20.22.î.19. Fie M = { ç ç æa b ö ÷ | a. Funcţiile din A se numesc funcţii aritmetice iar operaţia algebrică * poartă numele de produs de convoluţie sau produs Dirichlet. {zÎℂ: |z| = 1}Í M.bÎM a.qÎℕ*.21. pentru orice yÎM}. dn Să se demonsteze că (A. n³2. Observaţie.d Îℤ şi a + b = c + d }.15. ÷ èc d ø Să se demonstreze că M împreună cu înmulţirea matricelor este monoid iar apoi să se pună în evidenţă unităţile monoidului M. atunci nu există a. *) Û f(1) ¹ 0. 1. Să se demonstreze că 14 . Să se demonstreze că (M.c. f o g = 1ℕ şi g o f ¹ 1ℕ .16. 1. Fie A = {f : ℕ*® ℂ}. ab = 1 şi ba ¹ 1. (iii) Fie a şi b în M a.17. o ) este monoid iar apoi să se determine U(M. 1. Pe mulţimea M = ℤ ´ ℤ definim operaţia algebrică : (x1. Să se demonstreze că dacă M Í ℂ este parte stabilă relativ la operaţiile de adunare şi înmulţire a numerelor complexe şi ℝ Í M Í ℂ. Să se arate că dacă bn am = bq ap cu m.î. *) este monoid comutativ şi fÎ U(A. (i) Să se arate că dacă M este mulţime finită. y1) o (x2. (ii) Să se dea un exemplu de două aplicaţii f. atunci n = q şi m = p. Fie M Í ℂ parte stabilă a lui (ℂ. Să se 1.p.18.

i) îl notăm cu Ker(f. (ii) Dacă M¢ este un alt monoid iar i¢ : M¢ ® M1 este un morfism de monoizi a.28. Fie A = ç ç æa b ö ÷ ÎM2(ℝ) a.29.25. atunci există un unic morfism de monoizi u : M¢ ® Mf. 1. 1.Z (Mn(ℂ). n ³ 2).·) Û In.g). f o i¢ = g o i¢.g este submonoid al lui M1 iar f o i = g o i . Dubletul (Mf. n ³ 2 şi A. ·) = {a·In | aÎℂ}. f. AX = XA . Mf.27.26.î. n ³ 1. Considerăm următoarele afirmaţii : (i) f este aplicaţie injectivă . Fie S un semigrup.î. Fie M1.23. Fie matricea A = ç ç (i) Să se determine XÎM2(ℂ) a.BÎMn(ℂ) a.g.î.M2 monoizi. A + B = AB.24.g ® M1 morfismul incluziune. Fie nÎℕ.g a. 1. æ1 2ö ÷ ÎM2(ℂ). Să se demonstreze că In. (") xÎM1). Observaţie. Să se demonstreze că : (i) Mf.g) şi poartă numele de nucleul perechii de morfisme de monoizi (f.·). n ³ 2 şi A. f : M1®M2 un morfism de monoizi.î. 1. M2 monoizi. Să se arate că există un monoid M şi un morfism injectiv de semigrupuri f : S ® M. Dacă g este morfismul nul (g(x) = 1. i o u = i¢.1 = {xÎM1 : f(x) = 1} şi îl numim nucleul lui f. 15 .g : M1® M2 două morfisme de monoizi.î. 1. 1.BÎMn(ℂ). Fie M1.g= {xÎM1: f(x) = g(x)} iar i : M f. (ii) Ker(f) = {1}. Fie nÎℕ. notăm Ker(f) = Mf. (ii) Să se rezolve în M2(ℂ) ecuaţia Xn = A (nÎℕ. a+d >2 şi det (A) = 1. ÷ è0 1ø 1. pentru orice nÎℕ.ABÎU(Mn(ℂ).BAÎU(Mn(ℂ). Să se demonstreze că AB = BA. ÷ èc d ø Să se demonstreze că An ¹ I2.

1. Considerăm următoarele afirmaţii : (i) f este aplicaţie injectivă . Fie M1. Un morfism ce verifică (ii) se numeşte monomorfism de monoizi. (i) Să se arate că dubletul (ℤ. Ce condiţie trebuie să îndeplinească a.h :M0® M1 sunt morfisme de monoizi a. Calcule într-un grup.dÎℝ* şi operaţia algebrică : x o y = xy+ax+by+c. Subgrup. o ) nu este grup . Pe mulţime a ℚ se defineşte operaţia algebrică : x o y = x + y–kxy (kÎℚ* fixat). f o g = f o h. Fie M1. Grup. Pe mulţimea ℤ definim operaţia algebrică: x o y = xy + 2(x + y + 1).Să se demonstreze că (i) ⇒ (ii) însă în general (ii) ⇏(i).î.M2 monoizi. atunci g = h . g o f = h o f.31. Considerăm următoarele afirmaţii : (i) f este aplicaţie surjectivă .3.c.î. Observaţie. Grupuri de permutări. 1. (ii) Dacă M0 este un alt monoid iar g.30.î. Fie a. f : M1®M2 un morfism de monoizi. (iii) Ker(f) = {1}. (ii) Dacă M3 este un alt monoid iar g. §2. 2. 1.î. atunci g = h . dubletul (G. 2. (ii) Să se determine cea mai mare submulţime G Í ℤ (faţă de incluziune) a. 2.2. o ) să fie grup comutativ.¥). f : M1®M2 un morfism de monoizi. o ) să fie grup abelian ? 16 . Observaţie. Un morfism ce verifică (ii) se numeşte epimorfism de monoizi.M2 monoizi. Să se arate că există aÎℚ a. o ) să fie grup abelian.b şi c pentru ca ((d. (ℚ \ {a}.h :M2® M3 sunt morfisme de monoizi a.b. Să se demonstreze că (i) Þ (ii) şi (ii) Þ (iii). Subgrup generat de o mulţime. Să se demonstreze că (i) ⇒ (ii) însă în general (ii) ⇏(i).

: G = íç ç ì ïæ x + ay ïè y + bx î ü y . ï ïç x 0 1. A n = I 2 . y Î R.7. y Î C .{ 2 }ý . Să se determine numerele reale a şi b a.ay ø ï þ să formeze un grup în raport cu înmulţirea matricelor. d Î R.5. x 2 .9. 2. Să se determine xÎℝ a.x 0 x ö ÷ ïç 1 ï 2.bx ö ï ÷ : x. n ³ 2 dat.6. b. ü ìæ1 . Câte elemente are grupul G ? 2. x 2 . Fie G = íç 0 0 0 ÷ : x Î R . Fie G = íç 0 ü ìæ 1 ln a 0 ö ÷ ï ïç 1 0 ÷ : a Î R.2. Să se arate că mulţimea : ï G = íç ç ìæ x + 4 y ïè .4. a > 0 ý .12 y 2 = 1ý x . 2.bc = 1ý ïç c îè 0 d÷ ø ï þ ìæ a 0 b ö ÷ ïç ü ï să fie grup în raport cu operaţia de înmulţire a matricelor.x÷ ø þ îè Să se demonstreze că G împreună cu înmulţirea matricelor este grup comutativ.2 y î ü 2y ö ï ÷ : x. n ³ 2 ý 0 y÷ ï è ø þ este un grup în raport cu înmulţirea matricelor. Să se arate că mulţimea : G = íA = ç ç ì ï ï î ü æ x 0ö ï ÷ : x. 17 .î.4y÷ ï ø þ împreună cu înmulţirea matricelor formează grup comutativ. c.4 y 2 = 1ý ÷ x . 2. ï ïç 0 0 a ÷ ø þ îè Să se demonstreze că G împreună cu înmulţirea matricelor este grup comutativ. mulţimea : M = íç 0 x 0 ÷ : a. ad .8. y Î R. Fie n natural.î.

. funcţia ft:E®E.C.2.D}. iar f = a + bX + cX s i g = X .1 sunt primeý. cn. a.î. H Ì G.×) este grup abelian . b. Să se arate că : 18 .12. dn Î ℝ şi H = {A. (ii) Pentru nÎℕ şi XÎG. ft(x.13. 2. æ2 ç ç3 (iii) Pentru nÎℕ* calculaţi : ç 0 ç ç0 è 1 1 ö æ 2 ç ÷ 2. Considerăm mulţimea M = ü ì ï ïæ a b c ö ÷ ï ïç 2 3 íç c a b ÷ a.10.4÷ è ø 0 0 3ö ÷ 2 0 0÷ . Fie A = ç 4 2 2 ÷ şi ç . 2. ïç b c a ÷ i n tre ele ï ø ï ïè þ î Să se arate că M este grup în raport cu înmulţirea matricelor. y + t). Se consideră mulţimea : ìæ a ïç ïç d G = íç ïç c ïç b îè b a d c c b a d ü dö ÷ ï c÷ ï Î M 4 ( R ) ( a .14. Fie G mulţimea matricelor de forma M(a. ×) să fie grup abelian şi Xn = anA + bnB + cnC + +dnD pentru orice n număr natural. Fie E = ℝ ´ ℝ iar pentru tÎℝ.b) = 1.y)Îℝ* ´ ℝ}. | a + c | ¹ | b + d |ý . (H. oricare ar fi (x. să se arate că există an. bn. b÷ ï ÷ ï a÷ ø þ (i) Să se arate că (G.11.y) = (x+ ty + t2/2.c ) 2 + (b . 2. Să se demonstreze că mulţimea G = {f t : tÎℝ} formează grup comutativ în raport cu compunerea funcţiilor.b) = ç b a b ÷ cu çb b a÷ è ø æa b bö ç ÷ proprietatea că det M(a.4 .8 .B. Să se arate că G este grup în raport cu înmulţirea matricelor.d ) 2 ¹ 0. 3 2 0÷ ÷ 0 3 2÷ ø n MA = { x×I3 + y×A | (x.y) ÎE. c Î R.

16.×) este grup . (n³3). ·) (nÎℕ). 2.15. pentru orice nÎℕ* şi orice XÎMA. (ii) Să se determine toate matricele XÎM a. b Î Q. (iii) Ecuaţia Yt ×Y = I2 are soluţii în M ? 2. Fie K o mulţime cu patru elemente K = {1.a. ×) este un grup abelian . 19 * * T = {z . +).(i) det X nu depinde de y.cÎℝ a. ÷ ïè 0 a + b ø ï î þ (i) Să se arate că (M.b. Fie M = íç ç ìæ a ü b ö ï ï ÷ a.20. Determinaţi a.19. 2. Pe K considerăm operaţia de înmulţire a cărei tabelă este: 1 a b c × 1 1 a b c a a 1 c b b b c 1 a c c b a 1 Să se demonstreze că dubletul (K. Observaţie.·) este grup comutativ. Să se demonstreze că pe orice mulţime finită se poate defini o structură de grup comutativ.c}. X×Xt = I2 . G = {xÎℝ | a cos x + b sin x + c = 0 } să fie subgrup al grupului (ℝ. 2.b. unde X* este adjuncta lui X. Grupul K poartă numele de grupul lui Klein. (ii) (MA. Să se demonstreze că Un = {zÎℂ* : zn =1} şi Îℂ : |z| = 1} este subgrup al grupului (ℂ .21.î.î.17. a ¹ 0. 2. a ¹ -bý . 2.18. pentru orice XÎMA . pentru care mulţimea G(A) = {BÎMn(ℝ)| det(A+B)= det(A)+det(B)} este grup în raport cu adunarea matricelor din Mn(ℝ). Determinaţi matricele AÎMn(ℝ). Să se demonstreze că orice grup cu cel mult cinci elemente este comutativ. (iii) (X*)n + (X*)-n ÎMA şi det ( (X*)n + (X*)-n) ³ 8. 2.

2.29. pentru orice x.32.×) un grup în care are loc implicaţia xyn = znx Þ y = z. 2. 2.×) este grup. 2. unde p > 2 este număr impar.b.bÎG a. Pentru m şi n numere naturale date.22. Fie (G. Fie p ³ 3 un număr natural impar.î.cÎG există xÎG a. xp = 1. Fie G o mulţime finită pe care este definită o operaţie algebrică asociativă. axb = c. Reciproca este adevărată? 2. Dacă operaţia are proprietatea că : xy = xz Þ y = z. atunci H este subgrup al lui G.31.23. dintre care două au câte trei elemente. Fie (G.2.×) cu p3 elemente. unde nÎℕ*. ·) un grup şi H = {x2 | xÎG}. ×) un dublet format dintr-o mulţime şi o operaţie algebrică asociativă.27. 2. Construiţi un grup (G. Să se arate că (G. Să se arate că există dÎG a. Fie (G. 2.×) este un grup. ab = cn.30. Să se arate că nu există nici un grup care să fie reuniunea a trei subgrupuri proprii ale sale. y. notată multiplicativ. 2.+) un grup abelian finit cu r elemente şi să considerăm două elemente fixate a şi b din acest grup. cu proprietatea că pentru orice xÎG. aba = bab. Să se demonstreze că există grupuri ce se pot scrie ca reuniunea a trei subgrupuri proprii ale sale.24. Să se arate că dacă G este comutativ.bÎG a. Să se arate că an = 1 dacă şi numai dacă bn = 1.×) este grup abelian. Fie (G.î. Fie (G. ba = dn. 20 . atunci (G. cu cÎG şi nÎℕ*. atunci (G.×) un grup şi a.28. yx = zx Þ y = z.26. Să se demonstreze că un grup nu se poate scrie ca reuniunea a două subgrupuri proprii ale sale. zÎG. ×) un grup şi a. Fie (G. 2. Să se arate că dacă oricare ar fi a.25. 2.î.î.

atunci M(a.yÎG. Fie G un grup iar A. 2.î. Să se demonstreze că |AB| · |A Ç B| = |A| · |B|.notăm cu Mm.b) are r (m-1)(n-1) elemente. 2. 2. (ii) Dacă ma ¹ nb. Să se demonstreze că G = AB. oricare ar fi x.b) este mulţimea vidă . Să se demonstreze că : (i) (Mm. (iii) Dacă ma = nb. Fie G un grup.B £ G.33. Fie (G. AÇC = BÇC şi BC.b) notăm submulţimea lui Mm.n(G) formată din acele matrice cu proprietatea că suma elementelor de pe fiecare linie este a. iar suma elementelor de pe fiecare coloană este b. |A| + |B| > |G|.C£G a. Fie G un grup a. +) este grup abelian având rmn elemente. 2. 2. iar cu M(a.n(G).K £ G iar x. Fie G un grup finit iar A.B. H·x = K·y. Fie G un grup iar A.38. Să se demonstreze că grupul G este abelian. ·) un grup cu proprietăţile: 1) Dacă x2 = 1. atunci M(a.35. atunci x = 1 . x AC = 21 .37.î.yÎG a.n(G) mulţimea matricelor cu m linii şi n coloane având elementele din grupul G. 2) (xy)2 = (yx)2. Să se demonstreze că H = K. H.34. Să se demonstreze că A = B ( unde AC = {ac | aÎA şi cÎC}).î.36.î. 2. AÍB.B Í G a.

47. (ii) Pentru orice număr real a > 0 există grupuri finite G a.yÎG¢ definim x o y = f(f-1(x)·f-1(y)). Să se arate că dacă ℚ = H + ℤ.49. 2. 2.î. G¢ o mulţime pentru care există o bijecţie f : G ® G¢. Fie H un subgrup al grupului aditiv (ℚ.50. Fie G un grup iar H £ G un subgrup propriu al său. Să se arate că grupul G este finit. 2.43.51. Să se demonstreze că < G \ H > = G. 2. există nÎℕ* a. Spunem că subgrupul H al lui G are proprietatea (A) dacă G ¹ H şi produsul elementelor lui H este egal cu produsul elementelor din G \ H. atunci orice subgrup al lui G. Fie (G. o ) devine grup (abelian). +).45.44. Să se demonstreze că grupul aditiv (ℚ.×) un grup care are un subgrup H a.46.48. Fie ¢¢×¢¢ o operaţie algebrică asociativă pe mulţimea M. Fie (G. G s (G ) G s (G ) <a . Să se arate că: (i) Pentru orice număr real a > 0 există grupuri finite G a.î. Să se demonstreze că pe orice interval deschis şi mărginit de numere reale se poate defini o operaţie algebrică ce determină pe intervalul respectiv o structură de grup. 2. Să se arate că în felul acesta (G¢. diferit de G are proprietatea (A).52.·) un grup (abelian). G \ H are un număr finit de elemente.×) este grup dacă şi numai dacă oricare ar fi aÎM.·) un grup. fa: M® M. Fie (G. Pentru x.2.+) nu este finit generat. 2. >a. Să se demonstreze că (M. Să se arate că următoarele afirmaţii sunt echivalente : (i) Orice parte stabilă a lui G este subgrup al său .î.î. 2. xk = 1. 22 . există kÎℕ* a. 2. Fie (G. 2. atunci H = ℚ. fa(x) = axan să fie surjectivă. (ii) Pentru orice xÎG. Pentru un grup finit G notăm cu s(G) numărul de subgrupuri ale sale. ×) un grup abelian finit. Să se arate că dacă G are un subgrup cu proprietatea (A).î.

…. pentru orice x. Să se demonstreze că G este comutativ. Să se arate că (L(G). Să se demonstreze că Un £ (ℂ*.G2.m. 2. Í ) este latice distributivă. Fie (G. n unde am notat Hn = {x Î G | x = 1}. există kÎℕ*. ×) un grup iar L(G) mulţimea subgrupurilor lui G.n)ℤ. nÎN * (ii) Dacă G1. 2. i =1 k 2. Să se arate că : HmHn = H[m. Fie (G.×) un grup. n Îℕ*. Fie nÎℕ* iar Un = {zÎℂ* : zn =1}.n).16.Í ) este latice completă.54. Să se arate că în laticea L(ℤ) pentru H = mℤ şi K = nℤ. k £ (n-1) ! a.). H2.n].·).59. i =1 m Gi ¹ ℚ.c (m.55. xkÎ I H i . : 2.Hn subgrupuri ale lui G 1) U H i = G i =1 n 2) Hi Ë U H i . 23 .yÎG. H Ù K = [m. +) şi că ℚ = U H n . Fie G un grup cu proprietatea că (xy)2 = x2 y2. HmHn = {xy | x Î Hm. iar [m. i =1 i¹ j n Să se arate că pentru orice xÎG.m.Gm sunt subgrupuri ale grupului (ℚ.n] = c. 2. 2. Pentru orice nÎℕ* considerăm Hn = { n! | kÎℤ}. 2.…. nÎℕ.56. ×) un grup comutativ cu elementul unitate 1 şi m. cu m.+) şi pentru orice 1 £ i £ m atunci U Gi ¹ ℚ. Să se deducă de aici faptul că (L(ℤ).m.n]ℤ iar H Ú K = (m. y Î Hn}. |Un| = n iar Un este grup ciclic (vezi problema 2. nÎℕ. Să se demonstreze că: n (i) Hn este subgrup al grupului (ℚ.57.58.a. Fie (G.î.53.î. n³3 şi H1.

o ) poartă numele de grupul de permutări asupra mulţimii X. 2. 2. Observaţie. Să se demonstreze că G este comutativ.x] z x-1[[z.62. n+2. Hn £ Hn+1 iar H = U Hn nu n ³1 este subgrup finit generat al lui G.t definite astfel: s(x) = x + 1 şi t(x) = 2x. Să se demonstreze că G este comutativ. (xy)n = (yx)n şi (xy)m = (yx)m. Fie G un grup cu proprietatea că există nÎℕ*a. 24 . o ) = Σ(X).yÎG. 2.66. oricare ar fi x. n+2. Fie G un grup cu proprietatea că există nÎℕ*a. oricare ar fi x. F(X) este un monoid iar U(F(X).z] = y-1 [x. cu proprietatea că mulţimea primitivelor lui f este subgrup al grupului bijecţiilor lui ℝ ( în raport cu compunerea funcţiilor). Să se demonstreze că G este comutativ. pentru orice xÎℝ iar G = < s. Fie G un grup iar x. oricare ar fi x.y ÎG. pentru k = n.zÎG. Să se demonstreze că pentru orice n ³ 1.z] .z] y z-1[[y.65.z] y [y. (xy)k = xkyk. o ) = {f ÎF(X) : f este o bijecţie}. Să se demonstreze că dacă x.60. (iii) [x.nÎℕ*. grupul (Σ(X) .2.y] = x-1 y-1 xy. Fie X o mulţime nevidă iar F(X) = {f : X ® X}. 2. fie sn = t-n s tn Î G şi Hn = < sn > £ G.yÎG. (m.î.x-1]. Observaţie. Să se demonstreze că relativ la compunerea funcţiilor.z] z -1 [x. vom nota Σ(X) prin Sn. oricare ar fi x. 2.yÎG. 2. Dacă X este o mulţime finită cu n elemente. În grupul permutărilor S(ℝ) considerăm elementele s. n+1.t > £ S(ℝ). Pentru nÎℕ*.î.63. Fie G un grup cu proprietatea că x3= 1 şi x2 y2 = y2 x2.y. (iv) y-1 [[x. Să se demonstreze că G este comutativ.n)=1 a.y] poartă numele de comutatorul lui x şi y. n+4.y-1].z-1]. [x. (xy)k = xkyk. (ii) [xy.y] x = 1 .î.yz] = [x. Vom nota U(F(X).64.61. pentru k = n.y] = 1 . atunci: (i) xy = yx Û [x. Notăm [x.yÎG. Fie G un grup cu proprietatea că există m.67.y] z . 2. Să se determine f : ℝ ® ℝ care admit primitive pe ℝ.

…. 2. … . 2. Să se demonstreze că grupul altern An este generat de ciclii de lungime 3. r2.2.i).74.2) şi ciclul s = (1.k).73. există rÎRot(O.(k-1. Grupul Dn de ordin 2n poartă numele de grupul diedral de grad n . e.69.75. 2. Rot(O.…. tÎTr(E2) a. r3. pentru orice x.68. Vom nota prin Tr(E2) = mulţimea translaţiilor lui E2 iar pentru un punct fixat OÎE2. Fie O centru lui Pn. Elementele lui Izom(X) se numesc izometrii ale lui X. Să se demonstreze că grupul simetric Sn este generat de transpoziţia t = (1. Fie (X. 2.i+1). f(y)) = d(x.k). Rot(O. f = r o t. … .d) un spaţiu metric.n. Să se demonstreze că grupul simetric Sn este generat de transpoziţiile ti = (i. Observaţie. rn-1.n). definim Dn = S E 2 ( P ) ( P fiind conturul lui Pn).2. Fie (X.î. grupul simetric Sn este generat de transpoziţiile (1. Să se demonstreze că : (i) Tr(E2) £ Izom(E2). rn-1e}. Să se demonstreze că grupul simetric Sn este generat de transpoziţiile ti = (1.E2) £ Izom(E2) . i = 1. (ii) Pentru orice fÎIzom(E2). (2. i = 1. Fie X = E2 planul euclidian înzestrat cu funcţia distanţă uzuală. re.E2) = mulţimea rotaţiilor lui E2 în jurul lui O. 2. Y Í X iar SX(Y) = {f ÎIzom (X) | f(Y) = Y}. 2. Să se demonstreze că SX(Y) £ Izom(X). Observaţie.k).….k).70.d) un spaţiu metric iar Izom(X) = {fÎ Σ(X) : d(f(x).…. Să se demonstreze că Izom(X) £ Σ(X).71. 2. SX(Y) poartă numele de grupul de simetrie al lui Y în raport cu X. 2.n-1.k). Să se demonstreze că Dn = {1.yÎX}. (n. Să se demonstreze că pentru orice 1£ k £ n.2.E2). 25 .76.72. (k+1.y). 2 cu OÎE . r rotaţia în jurul lui O de unghi 2p/n iar e simetria faţă de una din axele de simetrie ale lui Pn. Pentru un număr natural n şi Pn un poligon regulat cu n laturi.2. r. Observaţie.….

89.2. … . 2. js). 2.88. a(i) ¹ i şi b(i) ¹ i iar ak(i) = bk(i) pentru orice k natural . …. (ii) Dacă p | m. … .j2. 2.2.4).ir). Două permutări a. 2.n).(1.82.2.2. Să se demonstreze că grupul altern An este generat de ciclii (1.87. 2.bÎSn se zic disjuncte dacă atunci când una din ele schimbă un element. Să se demonstreze că dacă permutările a.j2. Să se demonstreze că pentru n ³ 3. Z(An) = {e}. Fie a şi b doi r-ciclii în Sn (r £ n). js} = Æ.n). … . … .2. 2. r. Să se demonstreze că dacă există iÎSn a. Fie p un număr prim. atunci a = b.2.i2. Să se demonstreze că în Sn avem : (1.78.i2. 2.2.1.81. … .r) = (2. Fie p un număr prim iar sÎSn un ciclu de lungime m (m £ n).77.83. Să se demonstreze că pentru n ³ 4.3). atunci sp este un ciclu de lungime m. atunci sp este un produs de p cicli disjuncţi de lungime m/p. s £ n. atunci ab = ba .3. Să se demonstreze că : 26 . Să se demonstreze că dacă a = (i1. … .î. (1. atunci ar = e (r £ n) şi r este cel mai mic număr natural cu această proprietate. 2.85. Să se rezolve în Sn ecuaţia x2 = (1.r-1) (r £ n). b = (j1. cealaltă îl fixează. Z(Sn) = {e}. Să se demonstreze că : (i) Dacă p∤ m.r. atunci a şi b sunt disjuncte Û {i1. 2.79. 2. ….bÎSn sunt disjuncte.1) = …= (r. An+2.80. Să se demonstreze că în Sn două permutări sunt conjugate dacă şi numai dacă au aceeaşi structură ciclică. având aceeaşi orbită ca şi s . Să se demonstreze că Sn poate fi privit ca subgrup al lui 2. 2.ir } Ç {j1. …. Să se demonstreze că dacă a este un r-ciclu în Sn .84.86.

92.91. tp = s . s ¹ e. mt fiind distincte două câte două) iar m1. sÎSn.90. atunci există tÎSn un ciclu de lungime m a.spÎSn sunt ciclii disjuncţi de aceeaşi lungime k . Fie G un grup comutativ cu n elemente.mk (k £ t) sunt divizibile cu p. Să se demonstreze că x ÎSn este soluţie a ecuaţiei xp = e Û x este un produs de ciclii disjuncţi de lungime p din Sn. Să se demonstreze că ecuaţia xp = s are soluţie în Sn Û a1. Aplicaţie.s2.94. ak sunt divizibile prin p.+) este ciclic (un astfel de grup se numeşte local ciclic). at ciclii de lungime mt (m1.93. …. Să presupunem că în descompunerea în ciclii disjuncţi a lui s apar a1 ciclii de lungime m1. atunci există tÎSn un ciclu de lungime m=kp a. 2. a2 ciclii de lungime m2. Să se demonstreze că orice subgrup finit generat al lui (ℚ.î. Fie un număr prim. ÷ è ø 2.95. (ii) Dacă s1. 2.(i) Dacă sÎSn este un ciclu de lungime m . Să se studieze compatibilitatea ecuaţiilor: x2 = ç æ ç1 2 3 4 5 6 7 8 ö 9 10 11 12 13 14 15 16 17 18 19 ÷ ÷ în S19. m2. … . … . Fie p un număr prim. … . 2. p ³ n.a2. Să se demonstreze că orice subgrup al lui G poate fi generat de cel mult n elemente. Să se demonstreze că grupul (ℚ.î. tp = s1s2 … sp. s ¹ e. să se demonstreze că ecuaţia xp = s are soluţie pentru orice s ÎSn. m2. unde p∤ m. 2. 27 .+) nu admite un sistem de generatori minimal. 2. ç 5 6 7 8 1 2 3 11 12 19 13 16 4 15 17 9 18 14 10 ÷ è ø 1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 ö æ x3 = ç ç 3 6 5 9 1 7 8 2 10 4 ÷ în S10. Dacă p este un număr prim. … .

3. Să se demonstreze că (xy)k = 1. Teorema lui Lagrange. xy = yx iar xm = yn = 1 (m. 3.n2Îℕ*. oricare ar fi xÎG. Fie G un grup iar xÎG un element de ordin finit n. Fie G un grup finit comutativ a. Să se demonstreze că x2 = 1. x = yz = zy şi o(y) = n1.9. 3.2. unde n este număr impar.10. x.1.4. Fie G un grup şi x.zÎG a.m.n). 3. să se arate că o(xy) = [n1.c al ordinelor tuturor elementelor x ¹ 1 ale lui G.8. Fie G un grup. unde k = [m. (n1.yÎG.m. Fie G un grup iar xÎG un element de ordin finit. 3. o(y) = n2 finite.î.n2) = 1 iar xy = yx.d.yÎG a.n2) = 1 se înlocuieşte cu <x> Ç <y> = {1}. Să se demonstreze că : o(xn) | o(x). Să se demonstreze că există şi sunt unic determinate elementele y. o(x) = n1n2 cu n1. 3. o(xm) = n/(m.yÎG cu o(x) = n1.n]. Să se demonstreze că o(xy) = o(x) · o(y). 3. Fie G un grup iar x.n2].î.6.nÎℕ).î.n2)=1. Indicele unui subgrup. Să se demonstreze că o(xy) = o(yx) şi o(x) = o(x-1).5. 3.î. Fie G un grup.§3. 1 ·|G|. Să se demonstreze că într-un grup G cu 2n elemente. 28 . x2 = 1 pentru mai mult de jumătate din elementele lui G. Putem avea o(xy) < k ? 3. Să se demonstreze că grupul 2 3. Fie G un grup finit a. (n1. 3. Dacă condiţia (n1. xÎG a.7. Subgrupuri normale.î. |Z(G)| > G este comutativ. o(z) = n2. Să se demonstreze că pentru orice mÎℕ*. Ordinul unui element. există cel mult n elemente de ordin 2. oricare ar fi nÎℕ. Să se arate că într-un grup abelian G există un element al cărui ordin este egal cu c.

o(x) = n (nÎℕ*). 3. Dacă m şi n sunt divizori ai ordinului grupului. 2n-1 + 1 au ordinul cel mult 2 . Să se demonstreze că dacă xmÎH pentru orice mÎℕ* a.17. 3.16. 3.1 .î. Sunt echivalente : (i) G este de ordin impar . Observaţie.17. atunci xÎH. să se p demonstreze că p | (p-1)!+1. Fie G un grup cu 10 elemente în care există a. unde d = (m. Fie (G.1ö ÷ ÷ şi B = è1 0 ø æ0 1ö ç ÷ ç . o(x) = m. Fie (G. Arătaţi că produsul celor n elemente ale lui G este egal cu produsul tuturor elementelor de ordin cel mult 2.18.1÷ . atunci [x. Consecinţa de la problema 3.15. Să se demonstreze că: (i) Dacă p = 2 şi n > 2. Fie p un număr prim iar n ³ 2 un număr natural. 2n-1–1 . 29 . Fie G un grup . Să se arate că G nu este abelian.×) un grup comutativ de ordin finit. (m. o(y) = n.12. 3. atunci ecuaţiile xm = 1 şi xn = 1 au o singură soluţie comună dacă şi numai dacă (m. Fie G un grup iar x.3. Să se demonstreze că dacă x şi y comută cu [x.y]d = 1.·) numai ˆ ˆ elementele .×) un grup finit.13.·) cu p prim.n) = 1. n) = 1. è ø Să se demonstreze că o(A) = 4.yÎG a.î. 3. Fie G un grup comutativ de ordin n.11.î a2 = b2 = 1.1 . În monoidul multiplicativ M2(ℤ) considerăm matricele: ç A= ç æ 0 . Aplicând acest rezultat grupului multiplicativ (ℤ * . y]. o(B) = 3 iar o(AB) = ¥. atunci în grupul U(ℤ 2 n .14.î.nÎℕ*).n).1 . 3. 3. (ii) Pentru orice aÎG ecuaţia x2 = a are soluţie unică în G. (m. H £ G şi x ÎG a. este datorată lui Wilson.bÎG \ {1} distincte a.

1)(qn .VÎSL2(ℤ) iar < {U. W = ç 0 1 ÷ .20.21. H= 3. p > 2 şi n ³ 1 un număr natural.q)…(qn . 3. ÷ ç ÷ è 0 1ø è ø è ø 30 . (iii) Să se deducă de aici următoarele variante de generalizare pentru teorema lui Wilson: a) Dacă p este un număr prim. Notăm GLn(A) = ={MÎMn(A): det(M) Î U(A.WÎM2(ℤ). Fie A un inel unitar. n ³0 (iii) Dacă H £ (U p ¥ .19.ˆ ˆ (ii) Dacă p > 2. 3. 2) =1 Õ a) + 1. n ³ 2. 3. U = ç ç æ 1 1ö ÷. Grupurile GLn(A) şi SLn(A) poartă numele de grupul liniar general (respectiv special) de grad n peste inelul A. V =ç ÷ ç1 1 ÷ . Dacă K este un corp finit cu q elemente. Să se demonstreze că GLn(A) este un grup relativ la înmulţirea matricelor iar SLn(A) ⊴ GLn(A). U = ç ç æ 1 1ö æ1 0 ö æ -1 0ö ÷ .V} > = SL2(ℤ).23.·)} şi SLn(A) = {MÎMn(A): det(M)=1}. Observaţie.·) este propriu. atunci : 2 2 | ( 1£ a < 2 n ( a .V.·) numai elementele 1 şi . p ) =1 b) Dacă p = 2 şi n >2.î. Să se demonstreze că: (i) U p 0 ÌU p1 Ì…ÌU p n ÌU p n +1 Ì…Ìℂ*. a) + 1. să se demonstreze că: | GLn(K) | = (qn . Fie p un număr prim.·). Fie U. atunci : n p | ( Õ a)+1 1£ a < p n ( a .22.1 au ordinul cel mult 2 . 1£ a < 2 2 ( a . atunci în grupul U(ℤ p n .VÎM2(ℤ).qn-1). (ii) Dacă notăm U p ¥ = U U p n . atunci : 2n | ( c) Dacă p = 2 şi n = 2. U pn . atunci U p ¥ £ (ℂ*.V= ÷ è 0 1ø æ1 0 ö ç ç1 1 ÷ . nÎℕ* şi U p n ={zÎℂ* : z p =1}. Fie U. 2) =1 n Õ 3. nÎℕ. ÷ è ø Să se demonstreze că U. atunci există nÎℕ a.

(n.î.29. Să se arate că : (i) G = Un . Să se demonstreze că oricare ar fi x. atunci y = z.WÎGL2(ℤ) iar < {U. xn =1. Fie G un grup finit cu n elemente.y2] · [y-1xy.Să se demonstreze că U. |G:Z(G)| = n (nÎℕ*).î. Să se deducă de aici că dacă y.×) un grup iar L0 (G) mulţimea subgrupurilor normale ale lui G. Fie G un grup. Fie (G. Să se demonstreze că Z(H) < G. H £ G a. H£ Să se deducă de aici că dacă a.33. Fie G un grup finit şi nÎℕ* a. 3. |G:H| = 2 . Dacă orice subgrup propriu al unui grup G este comutativ.26. atunci n | aj(n)-1.î. Să se demonstreze că Z(G).V.V.y]n+1 = [x. an} un subgrup al grupului (ℂ*. atunci laticea (LA(M). Consecinţa acestui rezultat este datorat lui Euler 3. Să se demonstreze că H < G. Fie G = { a1.y Î G avem: [x.24.32.Să se demonstreze că H < G. 3.n) = 1. Să se arate că L0(G) este sublatice modulară a lui L(G).î. Fie G un grup a. Fie G un grup.….W} > = GL2(ℤ). y]n-1. (a. Observaţie.34. H Í Z(G). 3. 3. yn = x. 3.31.27. Fie G un grup iar H < G .î. 3. ×) şi kÎℕ*. Fie G un grup şi H < G cu |H| = 2.25.30. 3. Dacă M este un A-modul. Să se demonstreze că oricare ar fi xÎG există şi este unic yÎG a.nÎℕ* a. 3.z ÎG şi yn = zn. |G|) = 1.Í) a submodulelor lui M este modulară. (ii) Există relaţia : 31 .28. Să se demonstreze că pentru orice xÎG. rezultă că grupul G este comutativ ? 3. 3. H £ G a.î. a2.

3. (ii) | G : (AÇB) | £ | G : A |·| G : B | . Fie G un grup. ï î 3.î.40. atunci G = AB. Să se demonstreze că într-un grup G intersecţia unui număr finit de subgrupuri de indice finit este un subgrup de indice finit. (ii) Dacă |A| este prim. 3. 2 3. 3.37.35.38. (iii) | (A Ú B) : B | ³ | A : (AÇB) |. atunci |G| = 2|A| sau |G| = |A| + 1. Observaţie. Să se demonstreze că orice subgrup de indice finit în G este finit generat. Să se demonstreze că : (i) Dacă A £ B. Fie G un grup finit generat.B subgrupuri ale lui G. atunci | B : A | ³ | (CÇB) : (CÇA) | . 3. există AÌ G finită şi nevidă cu proprietatea că G \ A este un subgrup al lui G.39. 32 . + a k = n ( ì ï0. Fie A. 3. (i) Să se arate că G este finit şi |G| £ 2|A| . Să se demonstreze că : (i) | G : (AÇB) | = | G : A |·| G : B | . (ii) Dacă în plus G este finit. Fie G un grup a. 3..42.C subgrupuri ale grupului G.k a1 + k a2 + . Să se demonstreze că CG(x) £ G iar mulţimea conjugaţilor lui x (adică a elementelor de forma axa-1 cu aÎG) are cardinalul egal cu | G : CG(x)|. Fie G un grup finit iar A. xÎG iar CG(x) = { yÎG : xy = yx}. Să se demonstreze că dacă |A : (AÇB)| > 1 ·|G : B|.41. daca k este multiplu de n . Cel mai mic subgrup normal al lui G ce conţine pe H se notează prin NG(H) şi poartă numele de închiderea normală a lui H în G ( sau normalizatorul lui H în G).36. Să se demonstreze că cel mai mic subgrup normal al lui G ce conţine pe H este subgrupul lui G generat de elementele de forma g-1hg cu gÎG şi hÎH. | G : A | şi | G : B | sunt finite şi prime între ele.B. Fie A.B subgrupuri ale unui grup G a.. atunci A Ú B = G.î. daca k nu este multiplu de n ( ín.

g). (ii) Dacă G¢ este un alt grup. Să se demonstreze că G £ G1 şi că dubletul (G. Observaţie. (i) Arătaţi că CG(D) = D. Dubletul (G.i) se notează prin Ker(f.i) verifică următoarea proprietate de universalitate: (i) f o i = g o i. K ¹ ℤ2 iar D mulţimea matricelor diagonale din GLn(K). oricare ar fi H a.g) şi poartă numele de nucleul perechii de morfisme (f.g : G1 ® G2 morfisme de grupuri. f o i¢ = g o i¢. dacă M este o submulţime a lui G. 3. în general.46. ordin n. Dn are un singur subgrup de 3.45.î. Observaţie.î. K£ H £ G. atunci |Z(Dn)| = 1 iar dacă n este par. Să se demonstreze că pentru n ³ 3.1. definim CG(M) ca fiind intersecţia centralizatoarelor tuturor elementelor lui M. Fie G un grup iar K £ G. G = {xÎG1 : f(x) = g(x)} iar i : G ® G1 incluziunea canonică. Teoremele de izomorfism pentru grupuri. Să se demonstreze că dacă n este impar. i o u = i¢. 4. (ii) Presupunând în plus că n ³ 3 sau K ¹ ℤ3 să se demonstreze că CGL n (K) (D Ç SLn(K)) = D şi deduceţi de aici că Z(SLn(K)) = SLn(K) Ç Z(GLn(K)).î. Fie n un număr natural.Observaţie. Fie G1.47. 3. atunci | Z(Dn) | = 2. Fie n ³ 3. Deduceţi de aici că Z(GLn(K)) = {aIn : aÎK}. G2 două grupuri. atunci există un unic morfism de grupuri u : G¢ ® G a. f. 3. Teorema lui Cauchy. n ³ 2. Acest exerciţiu ne arată că reciproca teoremei lui Lagrange nu este adevărată. 33 . K un corp. Grup factor.44. CG(x) poartă numele de centralizatorul lui x în G. i¢ : G¢ ® G1 un morfism de grupuri a.43. §4. Să se demonstreze că grupul altern A4 (care are ordinul 12) nu are subgrupuri de ordin 6. Morfisme şi izomorfisme de grupuri. Să se demonstreze că CG(K) = {1} Û Z(H) = {1}. 3.

definită astfel: x o y = xy + ax + by + c (a. 4. Să se arate că grupul (G.c ştiind că ( M. convenim să notăm Ker(f) = Ker(f. 4.yÎM şi xy = xz atunci y = z. Acest exerciţiu ne arată că în categoria grupurilor. 34 .¥) şi o operaţie algebrică pe M.5. Să se determine a.î. pentru orice grup abelian G şi orice morfism de monoizi u : M ® G există un unic morfism de grupuri u¢ : GM ® G a.b. f : G1 ® G2 un morfism de grupuri.+).Dacă g este morfismul nul (adică g(x) = 1.2. (ii) Ker(f) = {1}. Să se demonstreze că următoarele afirmaţii sunt echivalente: (i) f este aplicaţie injectivă. Fie M = (1. o : M´M ® M. epimorfismele sunt exact morfismele surjective. Fie G1. Fie G1.1) = {xÎG1 : f(x) = 1} ( fără a mai specifica morfismul incluziune).4.h : G0 ® G1 sunt morfisme de grupuri a. (ii) Dacă G0 este un alt grup şi g.î.h : G2 ® G3 sunt morfisme de grupuri a.6. 4. Fie G un subgrup nenul al lui grupului (ℝ. 4. G2 două grupuri.a) este mulţime finită. Observaţie.î. G2 două grupuri. o ) este grup şi să se arate că (M. Observaţie. atunci g = h.+) este izomorf cu grupul (ℤ.b. (ii) Dacă G3 este un alt grup şi g. Observaţie. Să se demonstreze că următoarele afirmaţii sunt echivalente: (i) f este aplicaţie injectivă.+). oricare ar fi aÎℝ. Fie G1. atunci g = h. f : G1 ® G2 un morfism de grupuri. monomorfismele sunt exact morfismele injective.7. 4.cÎℝ).î. Să se demonstreze că următoarele afirmaţii sunt echivalente: (i) f este aplicaţie surjectivă. f o g = f o h. g o f = h o f. G2 două grupuri. u¢ o iM = u. 4. o ) este izomorf cu (ℝ. f : G1 ® G2 un morfism de grupuri. a > 0. Acest exerciţiu ne arată că în categoria grupurilor. Fie M un monoid comutativ cu proprietatea că dacă x. Să se demonstreze că există un grup GM şi un morfism injectiv de monoizi iM : M ® GM a.3. pentru orice xÎG1). Acest rezultat este datorat lui Malţev.+) cu proprietatea că G Ç (-a.

4. nÎℕ*.α = (G. a . (i) Determinaţi numărul elementelor mulţimii T. +).×).î. Fie T mulţimea matricelor de forma ç ç æ x è. (ii) Dacă bÎG.10.×) sunt grupuri în raport cu operaţiile de înmulţire obişnuite .·) se consideră submulţimile: Hn = {xÎG | xn = 1}. ÷ è ø æ x yö ˆ x2 + y2 = 1 .×) şi (G. αÎℝ*.bÎℚ}. (ii) Avem izomorfismul de grupuri (M.y x ÷ din T a. Fie mulţimile: M = í A Î M 2 (Q ) ì ï ï î ü 3b ö 2 æ a + 2b ï ç ÷.¥) \{1} şi aÎG. a. 35 .α este grup abelian.9.2b ø ï è þ G = { xÎℚ( 10 ) | x = a + b 10 . Arătaţi că mulţimea M a matricelor de forma æ cha sha ö A= ç ç sha cha ÷ . 4.12. ÷ è ø 4. (ii) Dacă p este un număr prim cu proprietatea că Hp are cel mult p elemente. Să se arate că : (i) (M.10b 2 = 1. 4.4.y yö ÷ unde x şi y x÷ ø parcurg mulţimea ℤ3 a claselor de resturi modulo 3. a2 – 10b2 = 1. (iii) Arătaţi că mulţimea G formează un grup faţă de operaţia de înmulţire a matricelor . formează un grup multiplicativ izomorf cu (ℝ.+).yÎH2 .11. o ).8. Să se arate că: (i) H2 este subgrup al lui G Û xy = yx pentru orice x. atunci Hp = {1} sau Hp este subgrup al lui G izomorf cu grupul (ℤp .×) » (G. Fie G = (0. Să se arate că : (i) Ga.α şi Gb. bÎℝ* atunci grupurile Ga. (ii) Să se determine mulţimea G a matricelor ç ç .b sunt izomorfe. a. b Î Q ý şi ç 2b ÷ a . aÎℝ. Definim pe G operaţia algebrică: x o y = x a log a y şi notăm cu Ga. Într-un grup (G.

36 .14. 4.+) . z Î R ý ïç 0 0 1 ÷ ø îè ï þ ìæ 1 x ïç yö ÷ ü ï este grup în raport cu înmulţirea matricelor. (ii) Să se calculeze [M(a)]n. (i) Fie M = íç 0 0 0 ÷ a. y. Să se demonstreze că mulţimea: G = íç 0 1 z ÷ x. grup izomorf cu grupul (ℤ. ×).(iv) Arătaţi că grupul G este izomorf cu grupul aditiv (ℤ4. ÷ ï è 2(1 . calculaţi A ç i 0 1÷ è ø izomorfismul dintre grupurile (ℂ*.13. a Î R * ý .15.+).×)) . 4.+) . i 2 = -1ý . a Î R ý este subgrup al grupului ÷ ï ï è ø î þ matricelor inversabile din M2(ℝ). k Î Z ý formează grup în raport cu ÷ ï ï è ø î þ operaţia de înmulţire a matricelor.16. k Î Z ý este grup abelian în (ii) Mulţimea M = íM k = ç 0 0 ç0 0 ï ï 1 ÷ è ø î þ ì ï æ1 k ö ü ï raport cu înmulţirea matricelor. Să se arate că : (i) Mulţimea M = í Dk = ç ç 0 1 ÷. izomorf cu (ℝ. ïç ib 0 îè a÷ ø ï þ ìæ a ïç 0 ib ö ÷ ü ï Arătaţi că M este un grup în raport cu înmulţirea matricelor. 4. izomorf cu (ℤ. b Î R.·) . iar grupul automorfismelor lui G este infinit.×) şi (M. ì ü æ 1 1 2k + 1ö ç ÷ ï ï 1 ÷. (iii) Mulţimea M = í Aa = ç ç 0 1 ÷. aÎℝ*. a 2 + b 2 ¹ 0. (ii) Dacă A = æ1 0 i ö ç ÷ 2002 (folosind eventual ç 0 0 0 ÷ . Fie M = íM (a ) = ç ç ì ï ï î ü a -1 ö æ 2-a ï ÷.×) este grup izomorf cu (ℝ*.a) 2a . 4.+) al claselor de resturi modulo 4. izomorf cu grupul (ℂ*.1ø þ ì ï æ1 aö ü ï (i) Să se arate că (M.

21. Să se demonstreze că Gn este grup relativ la operaţia de înmulţire a matricelor iar Gn » Sn. 4. æ 0 ç 4.19..+).×) » (ℝ.sin a ö ÷ cos a ÷ . b Î R.. se notează cu M mulţimea matricelor AÎM2n(ℝ) de forma : æx ç ç0 ç0 A(x) = ç ç . ç ç0 çx è 0 0 . 0 0 x ÷ ø Să se arate că : (i) M este grup abelian faţă de înmulţirea matricelor .×) şi (ℝ*. ×). (ii) Pentru xÎℝ definim Ax = I3+ xA+ x2A2. (iii) (G.4.sin a è 1 0 cosa . 0 ÷ ø 1 2 (i) Să se calculculeze A3... a 2 . o ) şi (ℝ * .18. o ) este un grup abelian . x 0 0 ÷ ÷ cu x ¹ 0. 0 0 x ö ÷ x 0 . 4.×) sunt izomorfe. Fie αÎℝ fixat şi A = ç . unde dÎℝ este un număr ÷ ïè b a ø ï î þ real fixat. ÷ ÷ x 0 . 0 x 0 ÷ 0 0 . 0 x 0 ÷ 0 x .. 4. .17.1 ç .20.. .. Fie Gn mulţimea matricelor pătratice de ordin n având pe fiecare linie câte un element egal cu 1 şi celelalte elemente egale cu 0 şi acelaşi lucru valabil şi pe coloane. Fie Md = íç ç grupul (ℂ*.Se consideră (G... 37 ìæ a db ö ü ï ï ÷ a.¥) şi + x o y = xy–3x–3y+12... Să se arate că G = { Ax | xÎℝ} este grup abelian în raport cu înmulţirea matricelor. . (ii) Grupurile (M.. Să se determine valorile lui d pentru care (Md. Să se arate că : (i) (G.db 2 ¹ 0ý ...yÎG. .×) unde G = (3. Pentru n ³ 1 fixat.. . oricare ar fi x. ... ×) este grup izomorf cu ..

Fie S = { AÎM2(ℝ) | A + I2 este inversabilă}.×) un grup şi H un subgrup propriu al său.bÎℝ a. + 4.27. Fie (G. Pe S definim o astfel: A o B = A + B + AB. x Î G \ H subgrupuri.×).×) are proprietatea g(n). (ii) Dacă f este un morfism surjectiv. 4. f(x) = í xÎH ì x. 4.×) este abelian. o ) » (ℝ. + (iii) (ℝ * . oricare ar fi x. f:G1®G2 morfism de grupuri şi xÎG1.…. 4.¥). 4. Să se demonstreze că : (i) Dacă o(x) = nÎℕ* Þ o(f(x)) | n .25.+) .23.î.×) este abelian . o ) este un grup abelian. pentru orice xÎG. Spunem că grupul (G. Fie G1. (iv) Să se calculeze xn . f : ℝ * ® (3. 4. G = (5. f(x) = x3 este un morfism de grupuri.¥) şi legea ¢¢ o ¢¢ definită prin x o y = xy – 5x – 5y + 30. Să se arate că : (i) Dacă f este un morfism injectiv. ×). atunci (G. ×) ≉ (ℝ*.î.(ii) Să se determine a. inversabile. unde xÎG şi nÎℕ*. o ) este grup izomorf cu grupul matricelor de ordin 2 cu elemente reale. unde xÎG şi nÎℕ*. 38 . Să se arate că: (i) Dacă (G. atunci. (ii) Grupul (ℝ * .î. (ii) (G. x = yn. Să se arate că funcţia f : G®G . (iii) Să se calculeze xn. n x1x2…xn = x n +1 .24. Să se arate că : (i) (G. + (iii) (G. Fie G un grup pentru care f : G®G. o ) » (ℝ * .×) are proprietatea g(n) dacă conţine cel puţin n+1 elemente şi oricare ar fi x1. are proprietatea că duce subgrupuri în î1. există yÎG a. ×) are proprietatea g(n). Să se arate că (S.yÎG. atunci (G. dar nu este morfism de grupuri.G2 grupuri. x2.xn ÎG \ {1} există xn+1 ÎG a.22.26. f(x) = ax + b să fie un + izomorfism de grupuri .

Să se arate că: t (i) (G.+).+).G2 două grupuri. grupurile G = (ℝ.+). .32. Fie mulţimea G = { fn : (2.nÎℕ*).+).G2). Să se arate că : (i) Funcţiile fm : ℤ®ℤ definite prin fm(x) = mx sunt morfisme de grup . Pe mulţimea G = (-k.×) iar f : G ® H o funcţie definită prin: f(x) = í îa sin x + cos x. o ) la (ℝ.ℤn) » ℤd. izomorf cu (ℝ.+). Pe ℝ considerăm operaţia algebrică x∘y = x 1 + y 2 + y 1 + x 2 . atunci Hom(ℤ. o ) este grup abelian izomorf cu grupul abelian (ℤ.k) se defineşte operaţia algebrică aob= k 2 ( a + b) k 2 + ab .(ii) Dacă f este izomorfism de grupuri.28.G2) definim fg:G1®G2 prin (fg)(x)=f(x)×g(x). G2 = (ℤn. (ii) Dacă G1 = (ℤ. 4.31. Să se arate că (G.+). (m.∘) este grup comutativ. (iii) Dacă G1 = (ℤm.gÎHom(G1.¥) ® (2.n). Fie aÎℝ* fixat.¥). Să se arate că (ℝ. Fie k>0. 4. (ii) Orice morfism de la (ℤ.+).G2) » G2.+) este de acest tip . 4. unde d = (m.+) la (ℤ. fn(x) = 2+(x-2) 2n. 4. 4.×) este grup comutativ . * ) este grup abelian.G2) ={ f: G1® G2 | f morfism de grupuri}. (iii) Să se determine automorfismele grupului (ℤ. f(t) = ò 0 1 k 2 -x2 dx este un izomorfism de grupuri de la (G.+) a şi H = (ℝ*. M = { -arctg ì 1 +kp | kÎℤ}.33. Fie grupul (ℤ. 4.+). x Î G \ M 39 tgx.29. Fie G1. atunci Hom(ℤm. (ii) Funcţia f : G ® ℝ. x Î M .30. atunci o(f(x))=o(x). (G2 comutativ) iar Hom(G1. Să se demonstreze că : (i) Dubletul (Hom(G1. Pentru f. nÎℤ}.

n³2 a.39. atunci f = g pe G. Să se demonstreze că grupul Hom(ℚ.î.34. (ii) Dacă aplicaţiile x ® x2f(x) şi x ® x4f(x) sunt endomorfisme ale lui G. Fie G un grup şi presupunem că există nÎN. g : G ® G.38.35. 40 . Fie (G.41.40. Fie (G.×) un grup. (ii) Determinaţi reuniunea subgrupurilor G¢ cu proprietatea de la (i).×) un grup. F(x) = x-1 f(x) este bijectivă. ×) un grup şi fÎEnd (G). Să se demonstreze că f are un singur punct fix dacă şi numai dacă funcţia F : G ® G. ×) un grup finit şi fÎAut(G). 4.î. Să se demonstreze că dacă n ³ 2. 4. Dacă există nÎℕ* astfel încât funcţiile f.36. atunci grupul G este abelian. 4. Fie G un grup finit iar f:G®G un morfism de grupuri ce nu are puncte fixe netriviale (adică f(x) = x Û x = 1) şi f o f = 1G. Să se demonstreze că pentru orice xÎG Þ xn-1Î Z(G). 4. g(x) = xn+1 să fie morfisme surjective de grup. 4. 4. f : G ® G. 4. Să se demonstreze că G este comutativ. atunci G este abelian. Să se arate că G este abelian. Fie (G.37. Să se arate că x2 = 1. Fie (G.43. pentru orice xÎG este un automorfism al lui G. f(x) = xn.42. 4. oricare ar fi xÎG. singurul automorfism al său este cel identic. Fie G un grup comutativ a. atunci grupul Hom(ℤn. f(x) = xn .(i) Arătaţi că există un subgrup G¢ al lui G pentru care restricţia fG¢ a lui f la G¢ este morfism de grupuri . Fie G un grup cu proprietatea că aplicaţiile f(x) = x4 şi g(x) = x8 sunt automorfisme ale lui G. Dacă f = g pe G \ H. (i) Dacă aplicaţiile x ® xf(x) şi x ® x2f(x) sunt endomorfisme ale lui G. f.ℤ) este nul. 4. 4. atunci G este abelian. ℤ) este nul.g : G® G endomorfisme şi H Ì G un subgrup propriu.

+) la grupul (ℤ * . (ii) Aplicaţia j:G ® Aut(G). după cum grupul respectiv este infinit sau are n elemente. Să se determine toate grupurile care admit un singur automorfism. Arătaţi că orice grup infinit are o infinitate de subgrupuri distincte. 4. p 4.50. Să se demonstreze că dacă un grup are un număr finit de subgrupuri.45. Fie G un grup. .44. 4.+). p³2. este morfism de grupuri iar Ker(j) = Z(G).+) la grupul simetric (Sn. 4. Fie G un grup şi pentru aÎG. să se arate că ½Inn(G)½=1 Û G este comutativ. 4. 4. 4. Definiţi pe (1. ja(x) = axa-1.46.49. ja poartă numele de automorfism interior al lui G. +) nu este izomorf cu nici un subgrup propriu al său.×). Observaţie.48. 4. ja : G ® G. jaÎAut(G) . atunci şi Z(Aut(G)) = {1}. 4. Să se demonstreze că singurul morfism de grupuri de grupul (ℤp.4. 41 .¥).×). 4.47. Să se demonstreze că singurul morfism de grupuri de la grupul (ℚ. (iii) Dacă notăm Im(j) = Inn(G).53. j(a) = ja.+) la grupul (ℚ*.52. Să se determine toate grupurile comutative şi finite care au un număr impar de automorfisme. atunci şi el este finit.×) este cel nul.54. 4. Să se determine toate morfismele de grupuri de la grupul (ℚ. o ) este cel nul (nÎℕ*). Să se demonstreze că un grup ciclic este izomorf cu (ℤ. (i) Să se demonstreze că pentru orice aÎG. Să se demonstreze că dacă Z(G) = {1}.55. Fie p un număr prim.+) sau cu (ℤn.2) Ì ℝ o operaţie care să confere acestei mulţimi structură de grup izomorf cu grupul multiplicativ al numerelor reale strict pozitive ((0. Să se arate că grupul (ℚ.51.

4.×) şi ℝ * £ (ℝ*. Să se arate că G este izomorf cu grupul lui Klein.75. Să se demonstreze că un grup cu 6 elemente este izomorf cu ℤ6 sau cu S3.+).57.+) izomorfe. 42 .×) nu sunt izomorfe. (ℚ.×).66.59.+) şi (ℚ[X].+) sunt 4.bÎℚ}). Fie ℚ * = {xÎℚ : x >0} şi ℝ * ={xÎℝ : x >0}.+).+) nu sunt izomorfe . Să se arate că (ℚ. 4.4. 4.×) . + + (ii) (ℝ * .+) şi (ℤ[X]. 4. 4.+).+) nu sunt izomorfe două câte două.64. Să se demonstreze că grupurile aditive (ℚ.61.65. dintre care două au câte două elemente.60. (ℚ * . Să se demonstreze că grupurile aditive (ℤ. 4. (ℝ*.63. + + 4.56.+) nu sunt izomorfe. şi (ℂ.×) nu sunt izomorfe două câte două. Fie G un grup cu proprietatea că G se scrie ca reuniune de trei subgrupuri diferite de G. Să se demonstreze că grupurile (ℤ. Să se demonstreze că un grup cu 4 elemente este izomorf cu ℤ4 sau cu grupul lui Klein.).58. iar ℤ4 ≉ K.×) şi (ℂ*. 4. iar ℤ6 ≉ S3 (vezi problema 4.+) (ℚ[i] = {a + bi Îℂ | a. + + Să se demonstreze că: (i) ℚ * £ (ℚ*.62. Să se demonstreze că grupurile (ℤ.×) » (ℝ. 4. Să se demonstreze că grupurile multiplicative (ℚ*.+) nu este izomorf cu grupul (ℚ[i].+) şi (ℝ.×) ≉ (ℚ.+) şi (ℚ*. Să se demonstreze că grupurile aditive (ℝ.

p³ 2.73. este izomorf cu un subgrup al grupului (ℂ*.69. p ³ 2 a. Observaţie.+) integrabile pe [-b. 43 . al cărui element neutru este diferit de I2. Acest rezultat este datorat lui Cauchy.n) = 1.+) şi (ℚ[X]. p un număr prim. o(y) = n şi xH = yH.î. Fie p un număr prim.+) nu sunt izomorfe. Fie G un grup comutativ iar H subgrupul elementelor de ordin finit.76. unde b >0 este un număr real fixat. p | |G|. |H| = p). ×) 4. (ii) Dacă o(xH) = n (în G/H). 4. 4. o(x) = p (echivalent cu există H £ G a. Să se demonstreze că: (i) Dacă o(x) = n.î. 4. p ³ 2.b].î. Fie (K.70. Fie G un grup. Fie G un grup finit. Să se arate că orice grup de matrice din M2 (ℂ) în raport cu înmulţirea matricelor. G/Z(G) este ciclic. (m. (ii)½G½este o putere naturală a lui p. Fie G un grup finit iar p un număr prim.·) un corp netrivial (0 ¹ 1).68. Să se arate că G este grup abelian.72.×) nu sunt izomorfe.+. Să se demonstreze că următoarele afirmaţii sunt echivalente: (i) Ordinul oricărui element al lui G este o putere naturală a lui p. atunci o(xH) = n (xH privit ca element în G/H).67. atunci există yÎG a. Să se demonstreze că există xÎG a.+) şi (K*. 4.75. 4. Să se demonstreze că orice grup necomutativ cu 2p elemente este izomorf cu grupul diedral Dp.î. Considerăm de asemenea xÎG şi nÎℕ* a. Să se demonstreze că grupurile (K.74. Fie G un grup a. Determinaţi endomorfismele grupului (ℝ. H < G şi presupunem că | H | = m Îℕ*.î. 4. Să se demonstreze că grupurile aditive (ℤ[X]. 4.71. 4.î. Să se demonstreze că în G/H orice element diferit de 1 are ordinul infinit.4.

4. 4.+) şi ℂ/ℝ » (ℝ.…. (ii) Să se arate că pentru orice număr natural n ³ 2. Să se demonstreze că există subgrupurile normale G0. p ³ 2. Gm ale lui G a. atunci ½Z(G)½³ p.Observaţie. 4.2. Fie p un număr prim. Caracterizaţi grupurile finite cu proprietatea că toate subgrupurile sale proprii au acelaşi număr de elemente. Construiţi un izomorfism între grupurile (P(A). Să se demonstreze că: (i) T £ (ℂ*.79. Fie nÎℕ* şi A = { 1.82. Considerăm ℤ £ (ℝ.×) şi ℂ*/ℝ * » T . + + (iv) ℝ £ (ℝ. p ³ 2.81. Să se demonstreze că orice grup finit cu p2 elemente este comutativ. Fie nÎℕ.+). (ii) ℂ*/T » (ℝ * .78.×) şi ℝ/ℤ » T . ∆) şi (Mn(ℤ2). ℚ/ℤ are un singur subgrup de ordin n iar acesta este ciclic. 4. admite un punct fix.×) . Considerăm ℤ £ (ℚ.83. 4.+).n2}.G1. n ³ 3 iar Qn un grup de ordin 2n generat de două elemente a şi b ce verifică relaţiile: a2 n-2 = b2 = (ab)2.85.+) şi T = {zÎℂ* : | z | = 1}.77. Fie p un număr prim.84. + (iii) ℝ * £ (ℂ*. diferit de cel identic. 4. 4. Fie G un p – grup finit cu |G| = pm (mÎℕ). Un grup în care ordinul oricărui element este o putere naturală a lui p se zice p-grup. 44 .80.î. …. 4. +). Să se determine toate grupurile G cu proprietatea că orice automorfism. 1 = G0 < G1 < …< Gm = = G şi | Gi | = pi pentru orice 0 £ i £ m. 4. Să se demonstreze că dacă G este un p-grup finit. (i) Să se descrie grupul cât ℚ/ℤ şi să se demonstreze că orice element din acest grup are ordin finit .

93. K = <k>. 4. În monoidul multiplicativ M2(ℂ) considerăm matricele: j= ç ç æi 0 ö ÷. Q3 (care se mai notează şi prin Q sau C8) poartă numele de grupul quaternionilor iar Qn (n ³ 4) de grupul generalizat al quaternionilor.1 0 ÷ iar G = <A.89. J = <j>.92. Să se demonstreze că Q3 ≉ D4.86. Considerăm mulţimea G = {±1. atunci a nu este automorfism interior al lui GLn(K). a(A) = (At)-1.k= ÷ è0 . 4.1 0 ÷ iar G = <j.K < G iar G » Q3.88. ½J½=½K½=4. -1 şi 1 fiind supuse multiplicării obişnuite. 4. Demonstraţi de asemenea că dacă K nu este ℤ2 sau ℤ3. oricare ar fi AÎGLn(K) este corect definită şi că a ÎAut(GLn(K)). B = è i 0ø æ 0 1ö ç ÷ ç . În monoidul multiplicativ M2(ℂ) considerăm matricele: ç A= ç æ0 i ö ÷ ÷. 45 . bab-1 = a-1 şi b2 = a 2 . Să se demonstreze că G » Q3.87. atunci G/Z(G) » Inn(G).B>. ik = -j. atunci G » Qn. 4. J. Fie nÎℕ* şi K un corp. jk = i. è ø Să se demonstreze că G » Q3. ij = k. 4. Să se demonstreze că dacă G este un grup. ±k} cu următoarea regulă de multiplicare: i2 = j2 = k2 = -1.k>. Să se demonstreze că un grup necomutativ cu 8 elemente este izomorf cu Q3 sau cu D4. Să se caracterizeze Z(Q3).94. 4. ±i. 4. Să se demonstreze că Q3/Z(Q3) este comutativ. 4. kj = -i. ±j.iø æ 0 1ö ç ç .91. Observaţie. Să se arate că aplicaţia a : GLn(K) ® GLn(K). 4. ki = j. ÷ è ø n -1 n-2 Să se demonstreze că ½G| = 8.90. ji = -k.Să se demonstreze că dacă G este un grup de ordin 2n generat de două elemente a şi b ce verifică relaţiile a 2 = 1.

5.97. Să se demonstreze că (ℚ. ˆ (ii) G < G ´ G Û G este comutativ. Să se demonstreze că : ˆ ˆ (i) G £ G ´ G. Să se demonstreze că orice grup factor al unui grup divizibil este divizibil.K sunt grupuri. G » G.2.·) este egal cu n!/ | Aut(G. Să se demonstreze că orice grup comutativ divizibil conţine un subgrup izomorf cu (ℚ.19. 46 .3. 4.·) sau cu un grup de forma ( U p ¥ . 4.19. izomorfe cu o structură de grup fixat (G.1. unde j este indicatorul lui Euler.96. Fie G un grup iar G = DG = {(x. iÎI iÎI Să se deducă de aici că un produs direct de grupuri este comutativ dacă şi numai dacă fiecare din factorii produsului este comutativ. 4. atunci Z( ´ Gi) = ´ Z(Gi). 4. Să se demonstreze că numărul structurilor de grup ce se pot defini pe o multime cu n elemente.100. 4.·) cu p prim (vezi problema 3.·) |.98.). Să se demonstreze că dacă {Gi}iÎI este o famile finită de grupuri.+) este divizibil. 4.4. Să se demonstreze că dacă p este un număr prim. să se demonstreze că H ´ {1} < H ´ K şi {1}´ K < H ´ K.). ˆ 5.99. atunci grupul ( U p ¥ . Să se deducă de aici că numărul structurilor de grup ciclic ce se poate defini pe o mulţime cu n elemente ( n prim) este egal cu (n-2)!·n.101.x) : xÎG}. Să se demonstreze că numărul structurilor de grup ciclic ce se pot defini pe o mulţime cu n elemente este egal cu n! / j(n). Produse directe de grupuri 5. Dacă H.·) este divizibil (vezi problema 3.95. Să se demonstreze că în categoria grupurilor abeliene obiectele injective sunt exact grupurile divizibile §5.

î.ˆ ˆ (iii) NG´G( G ) = G Û Z(G) = 1. Să se demonstreze că (ℂ.×) » (ℝ*. c Î K ý .×) ´ ({-1.+) ´ (ℚ. n ³ 2.+). 5. G = H×K.+) nu este ciclic. + 5. (ii) (ℚ. Să se demonstreze că (J ´ L) < H ´ K şi (H ´ K) / (J ´ L) » H/J ´ K/L. 5.×) » (ℚ * .+) .×) ´ ({-1. Să se demonstreze că grupul (ℤ. ïç 0 0 1 ÷ ø îè ï þ ìæ 1 a b ö ÷ ïç ü ï Să se demonstreze că : H £ GL3(K). Să se demonstreze că (ℂ*. Fie G un grup iar H. 5. Să se demonstreze că : (i) (ℝ.+).+) ´ (ℤ.12.+) ´ (ℝ/ℤ.×) » (ℝ.×). Să se descrie subgrupurile grupului (ℤ. Să se demonstreze că (ℚ*.4.+).+) » (ℝ. 5. Să se demonstreze că (ℂ*. 5.×) » (ℤ2.+).+) şi H/Z(H) » (K. Să se demonstreze că dacă n este un număr natural. 5. atunci grupul (ℤ.6. Să se demonstreze că (ℝ*.8.+) » (ℝ. 5.+) ´ (ℤn. 5.1}.×).+).×) ´ (T. Să se demonstreze că G/(HÇK) » G/H ´ G/K.+) ≉(ℚ.+) nu este ciclic. 5.+) ´ (K. 5. 47 . b. Fie H.1}.K < G a.+) ´ (ℝ.13.10.×). Fie K un corp iar H = íç 0 1 c ÷ : a.+) ´ (ℝ.+) ´ (ℤ. L < K.5.14.9.+).16. 5. Z(H) » (K.×) » (ℝ * . + 5.15.K două grupuri. J < H. Să se demonstreze că (ℚ*.7.+) ´ (ℤ[X].11.

22. Să se facă un tabel de caracterizare a grupurilor cu cel mult 15 elemente. Să se caracterizeze grupurile finite de ordin p3 ( p prim).î. Să se caracterizeze : (i) grupurile abeliene finite cu p n elemente ( p prim. Să se demonstreze că un grup cu 9 elemente este izomorf cu ℤ9 sau cu ℤ3´ ℤ3.25. atunci G este generat de două elemente a şi b satifăcând condiţiile aq = bp = 1. Fie p.20. Să se demonstreze ÷ èc dø că funcţia tA: ℤ ´ ℤ ® ℤ ´ ℤ definită prin tA(x. Să se demonstreze că un grup cu 15 elemente este ciclic izomorf cu (ℤ15. p ³2. ps numere 2 s prime distincte două câte două iar n1. 5.21. 5.q numere prime distincte.26. 5.17. nÎℕ*).y) = (ax + by.+)). 5. (ii) Dacă q | p-1.23. Să se caracterizeze grupurile cu 12 elemente. Să se arate că : (i) Dacă q∤ p-1. 5. |G| = pq.24.18. (deci 48 .ns Îℕ*). 5. Să se caracterizeze grupurile comutative cu 8 elemente. n (ii) grupurile abeliene finite cu p 1 1 p n 2 …p n s elemente (p1.…. cu r ≢1 (mod p) însă rq º 1 (mod q). a-1ba = br. cx + dy). 5.5. 5.…. Fie A= ç ç æa b ö ÷ ÎM2(ℤ) cu det(A) = -1 sau 1. Să se demonstreze că un grup cu 10 elemente este izomorf cu ℤ10 sau cu D5. este un automorfism al lui ℤ ´ ℤ şi că oricare alt automorfism al lui ℤ ´ ℤ este de forma t A.19. p > q şi G un grup abelian a. 5. atunci G este ciclic .

2. Divizori ai lui zero. (ii) Notând cu (U(A).1. 6. oricare ar fi x. Exemple. Fie (A. ∗) este domeniu de integritate.+. 6. oricare ar fi n∈ℕ* (vezi problema 1.4.). ∗). unde (f∗g)(n)= å f (d ) g ç ÷ . dacă inelul A este unitar şi 1-x este inversabil (x∈A). Definim pe A operaţia algebrică ∗ prin: x∗y = x + y .⋅) un inel. y∈A. ∗.18. adică A={f:ℕ*→ℂ}. Se cere: dn ænö èdø (i) Să se demonstreze că (A. atunci şi x este inversabil faţă de operaţia ∗. Inel.Elemente idempotente.5. ∗) este monoid comutativ. y∈ℤ} definim operaţiile algebrice: 49 . (iii) Notând cu M mulţimea funcţiilor aritmetice multiplicative nenule. împreună cu operaţiile obişnuite de adunare şi înmulţire a matricelor este un domeniu de integritate.§6. 6. 6. Să se arate că mulţimea ì æa 0 aö ï ç ÷ ï A= íM (a ) = ç 0 0 0 ÷ ça 0 a÷ ï è ø ï î ü ï ï a Î Cý ï ï þ (U(A). Elemente inversabile.xy. Pe mulţimea A introducem operaţia algebrică ∗ definită astfel (f. Elemente nilpotente. Caracteristica unui inel. să se demonstreze că (M. g)→f∗g. Produse directe de inele. Pe mulţimea ℤ×ℤ = {(x. Notăm cu A mulţimea funcţiilor aritmetice.3. Să se determine toate legile de compoziţie ∗ de pe ℤ pentru care (ℤ. m) = 1 şi există k∈ℕ* cu f(k)≠0}. adică M = {f∈A |f(nm)=f(n)f(m) dacă (n. ∗) grupul elementelor inversabile din monoidul (A. Subinel.+) este inel. ∗) este subgrup al lui (iv) Să se demonstreze că tripletul (A. y) | x. 6. Calcule în inele. Mai mult. Să se arate că ∗ este asociativă şi are element neutru. +. ∗). să se demonstreze echivalenţa: f∈U(A) ⇔ f(1)≠0.

să se demonstreze că inelul A este unitar. +. notăm [A. 6.12. 6. yʹ) = (xxʹ. C. D]+[C. Fie M2(ℂ) mulţimea matricelor pătratice de ordinul al doilea cu elemente din ℂ. Să se arate că A este de caracteristică 5 şi pe baza acestui rezultat să se demonstreze că A este comutativ. 6. x2 = 0 sau (i) Să se demonstreze că A este comutativ. B. să se exprime (x+1)n ca sumă de puteri ale lui x pentru n∈{2. 6. Fie A un inel cu 5 elemente. Fie A un inel care conţine nondivizori ai lui zero atât la stânga cât şi la dreapta. atunci matricea [A.11. yʹ) = (x+xʹ. B] comută cu orice matrice din M2(ℂ). Dacă A.7. Fie A un inel de caracteristică 2 a. 4. (ii) Dacă există n∈ℕ* a. oricare ar fi (x.î. xyʹ+xʹy). 3. B∈M2(ℂ). atunci ba=0 şi axb=0 pentru orice x∈A. ( xʹ. y)+(xʹ. B]⋅[C. yʹ)∈ℤ×ℤ. 5}. Să se arate că: (i) Dacă ab=0 (cu a. D]⋅[A. B]2 comută cu orice matrice din M2(ℂ). ⋅) devine inel unitar şi comutativ.î. (i) Dacă car(A) = 2 şi x∈A. pentru orice x∈A.8.6.10. xn+1 = xn pentru orice x∈A. 6. (ii) Dacă A.(x. 2 . Fie A un inel. Fie A un inel cu proprietatea că oricare ar fi n∈ℕ* ecuaţia xn = 0 are în A numai soluţia x = 0. y)⋅(xʹ. y). y+ yʹ) (x. 6. (ii) Să se dea exemplu de inel cu 4 elemente având proprietăţile de mai sus.î.9. X2+I2 = O2. 6. Să se arate că: (i) [A. să se arate că car(A) = 2 şi x2 = x. D∈M2(ℂ). B] = AB-BA. b∈A). pentru orice x∈A. 50 x = 1. Dacă A are un număr finit de elemente. Să se arate că (ℤ×ℤ. (ii) Matricele X∈M2(ℤ3) a. Să se determine (i) Matricele X∈M2(ℤ2) a.î. X2 = I2.

a2. atunci a2a3a1 = a3a1a2 = 0. b∈A a. Fie A un inel şi a∈A. * 1-ba2 sunt 6. Să se demonstreze că elementele 1-a2b şi inversabile.+. (ii) a nu este inversabil. (iii) există c∈A. …. are loc egalitatea (( a-b-1)-1-a-1)-1 = aba-a.15. ⋅) un inel unitar şi a.⋅) o matrice X are proprietatea (P) dacă şi numai dacă ea este nesingulară.(ii) Dacă a1a2a3 =0 (cu a1. b∈M rezultă a+b-2ab∈M. x2-ax+b = 0.î. Fie X = {x∈A|ax = 1}. Mai mult. b∈A cu proprietatea că există n∈ℕ a. Fie A un inel unitar şi a. cu b inversabil. Fie (A. (iii) Dacă a1a2…an = 0 (cu ak∈A. î.18. atunci şi 1-ba este inversabil. a neinversabil. 2. b∈A. î.16. Fie A un inel cu proprietatea că dacă x2 = 0 atunci x = 0. 51 . Fie A un inel şi a∈A a. c ≠ 0.14. atunci oricare putere a lui x are această proprietate.ain = 0 oricare ar fi permutarea (i1.13. 6. Spunem că elementul x∈A are proprietatea (P) dacă există a.. Atunci următoarele afirmaţii sunt echivalente: (i) card{ x∈A |a⋅x = 1}>1. există b∈A cu proprietatea că a⋅b = 1. a⋅c = 0. (aba)n = 0.Să se arate că: (i) Dacă a. 6. b∈A care comută cu x. b şi ab-1 sunt inversabile. +. 6. atunci ai1 ai2 .19. a. ⋅) un inel cu elementul unitate 1. 6.î. a.17.î. Să se arate că elementele a-b-1 şi (a-b-1)-1–a-1 sunt inversabile. n}. in) a mulţimii {1. a3∈A). a.. 6. Fie A un inel necomutativ unitar iar a. +. Să se arate că dacă 1-ab este inversabil. 1≤k≤n). Notăm M = {a∈A|a2 = a}. (ii) Dacă M este finită atunci numărul elementelor lui M este o putere naturală a lui 2. 6. (ii) Dacă x are proprietatea (P). …. (i) Să se arate că în inelul (M2(ℂ). Fie (A.

definită prin f(x.y) = (xy)2-x2y2. Fie A un inel şi funcţia f: A×A→A. …. y∈A.20. (i) Să se calculeze valoarea expresiei E(x. (ii) Un element f∈A.21. Dacă D = {d1. d2. (iv) Să se determine elementele inversabile ale inelului A. +. n≥2. 52 . 1]→ℝ. ⋅) numărul elementelor inversabile este egal cu cel al celor neinversabile dacă şi numai dacă n = 2k. unde p. este comutativ. 6. +) este grup abelian. f ≠ 0.1}. este divizor al lui zero dacă şi numai dacă mulţimea punctelor x pentru care f(x) = 0 conţine un interval. y) = f(1+x. Să se arate că în inelul (ℤn. 6. 1+y)-f(1+x. q sunt numere prime nu neapărat distincte. y)-f(x. 6. +. ⋅) un inel comutativ cu un număr finit de divizori ai lui zero. y). Fie (A.24. atunci A este comutativ.26. 1+y)+f(x.î. Demonstraţi că (G. atunci A este comutativ. 6. f 2 = f.22.25. (i) Arătaţi că A formează inel comutativ în raport cu operaţiile de adunare şi înmulţire a funcţiilor. Fie (A. Să se demonstreze că dacă A este un inel atunci: (i) Z(A) este subinel comutativ al lui A. Fie A mulţimea tuturor funcţiilor continue f:[0. (ii) Dacă inelul A are proprietatea că x+x = 0 implică x = 0 şi dacă (xy)2-(yx)2 = x2y2-y2x2 oricare ar fi x. ⋅) un inel comutativ cu 1+1 ≠ 0. Fie n∈ℕ. oricare ar fi x∈A. iar D mulţimea divizorilor lui zero. 6.Dacă X ≠ Ø. cu k∈ℕ*. 6.23. 6. Considerăm mulţimea G = {x∈D | 2x = 0}∪{0}. (ii) Dacă x2-x∈Z(A). (iii) Să se determine elementele f∈A a. dn} este mulţimea acestor divizori demonstraţi că d1+ d2+ …+dn∈D∪{0. unde 1∈A este elementul unitate al inelului A. Să se demonstreze că orice inel unitar cu pq elemente. +. atunci X este o mulţime infinită.

oricare ar fi x. oricare ar fi z1. Fie n≥2 un număr natural fixat şi A un inel integru care verifică următoarele două condiţii: 1) xn-x∈Z(A). pentru orice x∈A. Fie A un inel unitar. n≥1 un număr natural fixat. y∈A sunt a. 2) centrul Z(A) al lui A conţine cel puţin n elemente. xny = 0 = (x+1)my pentru anumiţi m. Atunci A este comutativ. Presupunem că pentru orice y∈A există întregii relativ primi n = n(y)≥1 şi m = m(y)≥1 a. Fie A un inel unitar. 6. 6. n∈ℕ . y∈A.î. Fie d∈ℤ \ {0.30.6. pentru orice x. oricare ar fi z. Fie inelul ℤ[ 2 ]={m+n 2 |m.27. pentru orice x. Definim funcţia normă: N:ℤ[ d ]→ℤ prin N(a+b d ) = a2–db2. 6.·) dacă şi numai dacă N(z)∈{±1}. Fie A un inel unitar şi n≥2 un întreg fixat. 53 n n . Să se arate că: (i) φ(z) = 0 ⇔ z = 0. y∈A.33. n∈ℤ} (împreună cu adunarea şi înmulţirea obişnuite). 6. (iii) ℤ[ 2 ] are o infinitate de elemente inversabile.31.+.ym]. pentru orice a. 6. Presupunem că (xy) = xnyn şi (xy)n+1 = xn+1yn+1.28.î. Presupunem că (xy) = xnyn. y∈A. z2∈ℤ[ d ]. Să se demonstreze că inelul A este comutativ. Să se demonstreze că: (i) N(z1z2) = N(z1)⋅N(z2). (ii) Elementul z∈ℤ[ d ] este inversabil în inelul (ℤ[ d ]. Atunci x∈Z(A). φ(m+n 2 )=|m2-2n2|. 1} un întreg liber de pătrate. atunci y = 0. Definim funcţia φ:ℤ[ 2 ]→ℕ. Fie A un inel unitar şi x∈A un element fixat.yn] = 0 = [x. zʹ∈ℤ[ 2 ]. Arătaţi că y(xy)n = (xy)ny. (ii) φ(zzʹ) = φ(z)φ(zʹ). (xy)n+1 = xn+1yn+1 şi (xy)n+2 = xn+2yn+2.29. [x. 6.32. Arătaţi că dacă x. b∈ℤ.

+. există q.î. Observaţie. zʹ∈ℤ[i 2 ]. r∈ℤ[i] a. i. zʹ∈ℤ[i]. (iii) Dacă z. r∈ℤ[i 2 ] a. φ(m+ni) = m2+n2. (ii) φ(zzʹ) = φ(z)φ(zʹ).-1. Să se arate că suma dintre un element inversabil şi un element nilpotent este element inversabil în A. (iv) φ(z) = 1 ⇔ z este inversabil ⇔ z∈{±1. Să se arate că: (i) φ(z) = 0 ⇔ z = 0. ·).36.î. 6. Să se arate că: (i) φ(z) = 0 ⇔ z = 0.î. φ(r) 54 . U(ℤ[i])={1. n∈ℤ} (împreună cu operaţiile de adunare şi înmulţire obişnuite). Fie inelul (ℤ[i] = {m+ni|m. Inelul (ℤ[i]. ±i}. Fie A un inel unitar şi comutativ. n∈ℤ}. 6. avem pentru d = -1.(iii) Notând cu U(ℤ[ d ]) grupul multiplicativ al elementelor inversabile din inelul ℤ[ d ].34. 6. (ii) φ(zzʹ) = φ(z)φ(zʹ). Observaţie. unde < φ(zʹ). oricare ar fi z. ·) poartă numele de inelul întregilor lui Gauss. (iv) φ(z) = 1 ⇔ z este inversabil ⇔ z∈{±1}. xn = 0. U(ℤ[ d ]) = {-1. unde φ(r) < φ(zʹ). Definim funcţia φ:ℤ[i]→ℕ. există q. 1}. -i}. z=zʹq+r. respectiv pentru d≤-2. zʹ≠0. Fie inelul ℤ[i 2 ]={m+ni 2 | m. oricare ar fi z.35. zʹ∈ℤ[i]. z=zʹq+r. Definim funcţia φ:ℤ[i 2 ]→ℕ. (iii) Dacă z. zʹ≠0. zʹ∈ℤ[i 2 ]. +. φ(m+ni 2 ) = m2+2n2. Un element x∈A se numeşte nilpotent dacă există n∈ℕ a.

ˆ ˆ ˆ ï4 x + 6 y = 3 î ˆ ˆ ì7 x + 3 y = 2 ïˆ .43. există k∈ℕ şi x k = x }. să se determine ˆ ˆ ˆ ˆ Fie de asemenea. In inelul (ℤn. Fie ecuaţia ax = b . Să se rezolve în ℤ12 urmatoarele sisteme de ecuaţii: (i) í ˆ ˆ ˆ ï4 x + 3 y = 2 î 55 ˆ ˆ ì3 x + 2 y = 1 ïˆ (ii) í .. ⋅) este un inel unitar necomutativ în care orice element este inversabil sau nilpotent. Să se arate că există o bijecţie între mulţimea elementelor idempotente ale lui ℤn ((Idemp(ℤn)) şi mulţimea A a părţilor mulţimii {p1. Fie A= íç 0 a d ÷ ïç 0 0 a ÷ ø ïè î ü ï ï a. Fie n = p1r1 . ˆ ˆ ˆˆ ˆ 6. 6. b.î. a 6. ˆ 6.37. există k∈ℕ şi x k = 0 }. Fie n = p1 1 . b ∈ℤn. atunci numărul soluţiilor ei este egal cu numărul de soluţii ale ecuaţiei ax = 0.39. …. p a r descompunerea în factori primi distincţi a r numărului natural n. Să se arate că: (i) Dacă (a. (ii) Dacă (a. b∈ℤn. Dacă ecuaţia ax = b are soluţii. I={ x | x ∈ℤn a. Fie a.ìæ a b c ö ïç ÷ ï 6. n) = 1 ecuaţia are soluţie unică. b ≠ 0. (iii) Dacă (a. n) = d >1 şi d|b atunci ecuaţia are d soluţii distincte. c. +. 6. În particular. ⋅) al claselor de resturi modulo n. p kk ∈ℕ*. d numere reale ý . a ≠ 0. Fie n∈ℕ. 6. Demonstraţi că m ∈ℤn este element nilpotent dacă şi numai dacă p1…pk divide m.î..38.41. pr}.. ˆ Să se arate că N∩I={ 0 }. n=12 să se găsească elementele idempotente ale lui ℤ12. n) = d > 1 şi d∤b ecuaţia nu are nici o soluţie. +. n) =1. r ˆ 6. să se arate că ℤn are 2r elemente idempotente şi pentru ˆ ˆ ˆ ˆ mulţimea N={ x | x ∈ℤn a.42. Să se arate că ï ï þ (A. Să se arate că a ∈ℤn este inversabil ⇔ (a.44.. cu a.40. n≥2.

6. Demonstraţi că x2 = x. oricare ar fi x∈A. Fie A un inel a. Fie A un inel unitar cu proprietatea că x12 = x.6. î. dacă x = a+b+ab atunci a = xa şi b = xb. oricare ar fi x∈A. ⋅) un inel boolean şi x.46. Să se arate că există două numere naturale m. Demonstraţi că relaţia: . 1≤i≤n. +. 6.53. Fie (A. +. 6. b∈A a. 6. există k = k(x)∈ℕ* a.î.48. a inversabil.î. p. pentru orice x∈A. oricare ar fi 6. b∈A. Fie (A.î. Fie (A.î. Atunci a = xa.î. am = ap. oricare ar fi x∈A. oricare ar fi x∈A. (ii) Să se arate că inelul A este comutativ.51. el este boolean dacă şi numai dacă nu are elemente nilpotente nenule şi pentru orice a. 6. a = xab. pentru orice x∈A. ⋅) un inel şi a. Arătaţi că inelul A este boolean. Pentru a1. ⋅) un inel cu proprietăţile: 1) Pentru orice x∈A. oricare ar fi a∈A. +. ….49. Demonstraţi că x2 = x. a. 6.52. b∈A are loc egalitatea (a+b)ab = 0. m>p≥1 a. 6. (i) Să se calculeze (x2yx2-x2y)2 şi (x2yx2-yx2)2 unde x. Să se arate că dacă 56 2 k +1 = x . De asemenea. Demonstraţi că fiind dat un inel comutativ A. Fie A un inel finit. ai = xai. Fie A un inel unitar a. x3 = x. 6. 2) Pentru orice x∈A. (ii) A este comutativ.47. x+x = 0. x6 = x. an∈A găsiţi un element x∈A a. pentru orice x∈A).54.45. Fie A un inel boolean (adică un inel cu proprietatea că x2 = x pentru orice x∈A). x 2 x = x. Să se arate că: (i) Inelul A este de caracteristică 2 (deci x+x = 0. y∈A.50. Fie A un inel cu proprietatea că pentru orice a∈A avem a3+a = 0.

60. Un inel A se zice p-inel dacă sunt verificate următoarele două condiţii: 1) px = 1 24x = 0 . (i) Dacă x∈OA.. Atunci A este comutativ. x4. 6.+. atunci ab = ba.56. oricare ar fi x∈A.⋅) un inel cu proprietatea că există n∈ℕ n≥2 a. Arătaţi că: IA={x∈A| x2=x}.58. 6. Dacă x∈IA. Fie A un inel unitar cu proprietatea că (xy)2 = x2y2. Să se calculeze produsul elementelor idempotente nenule din inelul A.55. Fie A un inel comutativ finit cu 1≠0. EA={x∈A| x2=1}.59. pentru orice x∈A. 57 . Fie A un inel care nu are elemente nilpotente nenule. Fie (A. Să se demonstreze că dacă M este mulţime finită. pentru orice x∈A. atunci 1+x∈IA.61. Arătaţi că orice element idempotent din A aparţine lui Z(A). 6. atunci 1+x∈OA. 6. Să se arate că: (i) x2 = 0 ⇒ x = 0. y∈A. 6. notăm OA={x∈A| x2=0}. oricare ar fi x∈A.î.a k-bk = (a-b)(ak-1 + ak-2b + … + abk-2 + bk-1) este satisfăcută pentru k = m. pentru orice x. atunci M are un număr par de elemente. (ii) |OA| = |E A|. Dacă x∈EA.. Să se demonstreze că orice p-inel unitar este comutativ. Fie p≥2 un număr prim. x n+1 = x . n 6. m+1. 6. Fie A un inel cu element unitate 1≠0 şi M={x∈A | x2=x} mulţimea elementelor sale idempotente. Pentru un inel A de caracteristică 2. + + 3 de p ori 2) xp = x.57. m+2 (m∈ℕ). (ii) x2 = x. atunci 1+x∈EA.

n∈ℤ} subinel al lui ℂ ? 6.. x2⋅y2). Să se arate că A1×A2 cu aceste operaţii este un inel unitar care are divizori ai lui zero. y2) = (x1⋅y1.65. Fie d >1 un întreg liber de pătrate. cu a. R fiind un inel unitar oarecare şi mulţimea S⊂A este formată doar din matricea (aij) definită prin aij=δj. cu 2 2 a∈ℤ şi n∈ℕ. 6. 6. operaţiile din A fiind cele induse de adunarea şi înmulţirea din ℤ[ d ]. Fie A un inel. oricare ar fi i. j∈{1. y2) = (x1+y1. formează un b subinel al inelului ℚ al numerelor raţionale.⋅). formează un subinel al inelului ℚ al numerelor raţionale. atunci să se determine C(S). Fie A un inel şi S o submulţime oarecare a lui A. Dacă A=Mn(R). Să se determine elementele inversabile ale acestui inel în funcţie de elementele inversabile ale inelelor A1 şi A2. 6. i > j} este o mulţime de matrice. n}. x2)⋅(y1. x2+ y2) (x1. 6. Fie p un număr prim. 6.+.66. (i) Să se determine inelele A cu proprietatea ℤ⊆A⊆ℤ [ d ]. operaţiile din B fiind cele induse de adunarea şi înmulţirea din ℚ( d ). x2)+(y1. Mulţimea C(S) a elementelor din A care comută cu elementele lui S formează un subinel al lui A. (ii) Să se determine inelele B cu proprietatea ℚ⊆B⊆ℚ( d ). Aplicaţie: a) A1 = A2 = ℤ 58 .63.68.64. Este {m+n 3 5 |m. . (ii) Arătaţi că mulţimea ℤ[ 1 a ] a numerelor raţionale de forma n . (i) Aflaţi subinelele inelului ℤ al numerelor întregi.6.i+1. atunci T este subinel al lui (Mn(A). Fie A1 şi A2 două inele unitare şi fie adunarea şi înmulţirea pe A1×A2 definite astfel: (x1. Arătaţi că mulţimea ℤ(p) a numerelor raţionale de forma a . Dacă T={(aij)∈Mn(A) | aij = 0. b∈ℤ iar p nu divide numitorul b.67..62.

Determinaţi elementele nilpotente ale inelului A×B. 1+a} şi a2 = 1+a. 6.72. Să se arate că există o unică structură de inel pe S a. Arătaţi că ℤ4×ℤ4 are exact trei subinele unitare. f să devină morfism de inele. 6. 1+a} şi a2 = 0 sau 2) A = {0. Morfisme de inele.69. 6. A2 = ℤn. Izomorfisme de inele.3. Să se determine numărul structurilor de inel neizomorfe care pot fi definite pe o mulţime cu 4 elemente.î.: 1) A = {0. ℤ3×ℤ.n]. S o mulţime şi f : A→S o aplicaţie bijectivă.î. 6. a.73. Calculaţi caracteristica inelelor ℤ×ℤ. comutativ. 1. 7. (i) Arătaţi că există a∈A. 7. a. n∈ℕ* demonstraţi că car(ℤm×ℤn) =[m. Dacă g : S→C este o aplicaţie. 6.71. care nu este corp având caracteristica un număr prim. (ii) Aflaţi numărul elementelor nilpotente din inelul ℤn.1. de caracteristică 2. (i) Fie A şi B două inele (comutative). Generalizare. a ≠ 1 a. (ii) Daţi câte un exemplu de inel pentru fiecare din tipurile de la punctul (i). a. 59 . Pentru m. Fie A un inel cu 4 elemente. Dacă A este un inel neunitar.74. §7.2. 6.b) A1 = ℤ. a ≠ 0. să se demonstreze că g este morfism de inele pentru structura introdusă pe S dacă şi numai dacă g∘f este morfism de inele. Daţi exemplu de un inel unitar. 7. A2 = ℚ c) A1 = ℤm. 1+a} şi a2 = a sau 3) A = {0. End(ℤ) şi End(ℤ3).70. 1. 1. există un inel unitar B ce conţine pe A ca subinel. Fie A un inel. cu C inel oarecare. Să se dea un exemplu de inel neunitar.

Să se arate că f duce elemente inversabile în elemente inversabile. 7.7. atunci f = g. ⋅) nu sunt izomorfe (unde + şi ⋅ sunt operaţiile uzuale de adunare şi înmulţire a funcţiilor reale). oricare ar fi n∈ℤ. Să se arate că următoarele afirmaţii sunt echivalente: (i) A conţine cel puţin un element idempotent diferit de 0 şi 1.1]→ℝ ∣ f continuă} şi I´={f:[0. elemente nilpotente în elemente nilpotente iar în ipoteza că este injecţie şi divizori ai lui zero în divizori ai lui zero.f(a) este divizor al lui zero dacă şi numai dacă a este divizor al lui zero”. 7. 7. 7. Fie I={f:[0. Să se caracterizeze morfismele de inele de la ℤ la ℤn (n≥2). Dacă p este un număr prim.5. Să se arate că pe grupul aditiv G = (ℤn.9. să se demonstreze că există doar două tipuri de inel cu p elemente. +. Să se demonstreze că inelele (I.11. Arătaţi că: 60 . Fie m.4. ⋅) şi (I´.6.1]→ℝ ∣ f derivabilă}.10. operaţii pentru care H devine inel unitar. 7. Analizaţi afirmaţia: . Fie A un inel comutativ şi unitar şi f. Fie A un inel unitar şi comutativ. (ii) A este izomorf cu produsul direct B×C a două inele comutative. 7. Aʹ două inele unitare iar f:A→Aʹ un morfism de inele unitare. Sunt ele izomorfe? Să se descrie toate operaţiile de înmulţire care se pot defini pe grupul aditiv H=(ℚ/ℤ..8.13. n numere naturale m. Fie A. g :ℚ→A două morfisme de inele unitare (f(1) = g(1) = 1A).7. Să se caracterizeze morfismele de inele de la ℤm la ℤn. 7. +. unitare (nenule). Dacă f(n) = g(n). Fie f:A→Aʹ un morfism surjectiv de inele unitare şi comutative.12. +) există φ(n) operaţii de înmulţire care înzestrează pe G cu o structură de inel unitar (φ fiind indicatorul lui Euler). +). 7. n≥2. 7.

.. m} cu m≥1.. ∆. +.´ Z 2 n = 2m şi (A. ∆. ⋅). Fie A un inel boolean a. triunghiulare (adică au sub diagonala principală toate elementele zero). 7. Pentru fiecare k∈ℤ se consideră mulţimea de matrice ì ü ïæ a b ö ï Ak = íç ç kb a ÷ a. 1 de m ori 7. determinaţi centrul acestui inel . ÷ ï ï ø îè þ (i) Să se demonstreze că Ak este inel comutativ (faţă de adunarea şi înmulţirea matricelor) . Arătaţi că există m≥1 a.î.16. (ii) Funcţia φ :T2(ℤ)→ℤ×ℤ ce asociază unei matrice triunghiulare oarecare ç ç æ a bö ÷ din T2(ℤ) perechea (a. 61 .´ Z 2 este izomorf cu inelul ( Z 24243 .15. atunci inelul (P(M). inelul Ak are divizori ai lui zero ? (iii) Să se demonstreze că inelele Ak şi Ap sunt izomorfe dacă şi numai dacă k=p. atunci (P(M). 7. +.. |A| = n >1.. . ∩) ´ . ⋅ ). 2. Dacă M este o mulţime nevidă.14.(i) Inelul T2(ℤ) al matricelor de ordinul doi.17.. nu este comutativ . Fie d∈ℤ un întreg liber de pătrate.î. k∈ℕ*. b Î Z ý . n∈ℤ} împreună cu adunarea şi înmulţirea numerelor este un inel unitar şi comutativ izomorf cu inelul Ad (definit la problema 7. cu componente întregi.14. 1 de m ori 7.18.) . atunci inelele ℤ[ d ] şi ℤ[ d ¢ ] sunt izomorfe dacă şi numai dacă d = dʹ. este morfism de inele. ⋅) ≃ ( Z 24243 . ∩) este inel boolean. Să se arate că: (i) Pe o mulţime finită A cu n≥2 elemente se poate introduce o structură de inel boolean dacă şi numai dacă n = 2k. ´ . +. c) din ℤ×ℤ formată din elementele de ÷ è 0 cø pe diagonala principală. În cazul în care M={1. 7. (ii) Dacă dʹ∈ℤ este un alt număr liber de pătrate. (ii) Pentru ce valori ale lui k. Să se arate că: (i) Mulţimea ℤ[ d ] = {m+n d |m.

+.22. ⋅). 62 . y∈A avem f(xy)=f(x)f(y) sau f(xy)=f(y)f(x). ⋅ ). +.20. Câte morfisme de inele există de la ℤ într-un domeniu de integritate? Dacă A este un inel unitar să se arate că există un singur morfism de inele unitare de la ℤ în A. 7. Fie A şi B două inele necomutative şi f:A→B cu proprietăţile: 1) f(x+y)=f(x)+f(y). deduceţi că pentru două mulţimi disjuncte M şi N are loc următorul izomorfism de inele P(M∪N)≃P(M)×P(N) ( unde P(M) desemnează inelul părţilor lui M relativ la operaţiile ∆ şi ∩ ). Să se arate că grupul aditiv al unui inel integru nu este izomorf cu grupul multiplicativ al elementelor sale inversabile. +.. (i) Fie (G. Fie E o mulţime şi ℤ 2 inelul funcţiilor definite pe E cu valori în ℤ2. Arătaţi că mulţimea End(G)={f:G→G | f este morfism de grupuri} este un inel în raport cu adunarea şi compunerea morfismelor. Fie A un inel. Z4. 7. E 7. ) este izomorf cu inelul de matrice Mn(ℤ). +) grupul aditiv subiacent al unui inel (unitar) şi comutativ. (A. +) un grup comutativ. 7. 2) Pentru orice x.19. Arătaţi că inelul (End(A). În particular. ´3 Z de n ori Arătaţi că inelul End(G) ( definit la problema 7. +. Fie G grupul subiacent inelului produs direct ( 1´24 . Să se arate că există o corespondenţă bijectivă între mulţimea morfismelor de inele definite pe ℤ cu valori în A şi mulţimea idempotenţilor lui A.(ii) Pe mulţimea numerelor naturale se poate introduce o structură de inel boolean. (ii) Fie (A. ⋅).23.. Să se E arate că ℤ 2 este izomorf cu inelul părţilor mulţimii E ale cărui operaţii sunt: E1+E2=E1∆E2 şi E1⋅E2=E1∩E2. y∈A. 7. Să se arate că toate elementele din aceste inele sunt idempotente. Să se demonstraze că f este morfism de inele sau antimorfism de inele.21. ∘) este comutativ dacă şi numai dacă este izomorf cu (A. cu adunarea şi înmulţirea induse de adunarea şi înmulţirea din ℤ2. 7.21.24. oricare ar fi x.

1. să existe u∈A.6. Să se arate că există inele în care divizorii lui zero nu formează un ideal.: a) A2 este unitar. (iv) B = {f∈A | f(0) = 0}.3. Arătaţi că mulţimea idealelor Id(A) ale unui inel comutativ A formează o latice completă. b) Fiecare element al lui A se exprimă ca x1+x2 cu x1∈A1 şi x2∈A2. Care din următoarele submulţimi ale lui A sunt ideale şi care doar subinele: (i) P = {f∈A | f este funcţie polinomială}. f(I) să nu fie ideal în Aʹ. (i) Să se demonstreze că A1 este un subinel al lui A care are unitate.5.î.î.2. Fie A1 = {ux | x∈A}. Factorizarea unui inel printr-un ideal bilateral. Reamintim că f : A→B se numeşte antimorfism de inele dacă pentru orice x. Să se dea exemplu de un inel în care care există subinele ce nu sunt ideale. §8. 8. Fie inelul comutativ A={f:[-1. 8. Ideale prime. Laticea idealelor unui inel comutativ. Daţi exemplu de un morfism de inele f:A→Aʹ şi de un ideal I al lui A a. 63 2 . 8. 8. (iii) Qn = {f∈Pn | grad(f) = n}. y∈A avem f(x+y)=f(x)+f(y) şi f(xy)=f(y)f(x). 8. 1]→ℝ} împreună cu operaţiile uzuale de adunare şi înmulţire a funcţiilor. 8. Ideale maximale. Să se dea exemplu de inel în care reuniunea a două ideale ale sale nu este ideal. u≠0 şi u≠1 cu u = u. (ii) Să se arate apoi că există un subinel A2 al lui A a.î. Fie A un inel unitar şi comutativ a. Ideale.4. (v) C = {f∈A | f(0) = 1}? 8. Anulatorul şi radicalul unui inel.Observaţie.7. (ii) Pn = {f∈P | grad(f) ≤ n}.

J. unde x = x1+x2 este un izomorfism de inele. 8. 8. J. x2). K ideale în inelul comutativ A.14. L ideale bilaterale în A a. n≥1. Fie n un număr natural n≥1. Există pentru orice latice cu un număr finit de elemente.11. Să se arate că dacă m. Demonstraţi că într-un inel boolean orice ideal finit generat este principal. Să se dea exemplu de inel necomutativ şi de ideale stângi (drepte) care nu sunt ideale drepte (stângi). Să se stabilească o corespondenţă bijectivă între mulţimea idealelor bilaterale ale unui inel unitar A şi mulţimea idealelor bilaterale ale lui Mn(A). Fie A un inel I.î. 8.î. Să se arate că asocierea d⇝ d ℤn constituie un antiizomorfism de latici între laticea divizorilor (pozitivi) ai lui n cu ordinea d≺dʹ dacă d|dʹ şi laticea idealelor lui ℤn . n∈ℤ atunci nℤ+mℤ=Dℤ.î. 8. nℤ ∩ mℤ=Mℤ. Să se arate că L ⊆ I. un număr natural n a. 8. 64 2 .17. 8. ea să fie izomorfă (ca latice) cu laticea idealelor lui ℤn? 8.8. ˆ 8. Să se determine forma generală a numerelor naturale n≥1 pentru care laticea idealelor lui ℤn este total ordonată. f(x) = (x1. Fie A un inel comutativ şi I un ideal finit generat al lui A a.c) Dacă x1∈A1 şi x2∈A2 atunci x1x2 = 0.10. I = I . d) A1∩A2 = {0}.î. 8. I = Ae. 8. Fie I. I+J = A şi I ⊇ JL.18. 8. unde prin D şi M am notat cel mai mare divizor comun respectiv cel mai mic multiplu comun al numerelor m şi n.13. Arătaţi că inelul M2(ℝ) nu are ideale bilaterale netriviale.16. Arătaţi că dacă I⊆K atunci (I+J)∩K = I+(J∩K).12. Să se găsească un element idempotent e∈A a.9.15. (iii) Să se arate că funcţia f:A→A1×A2.

atunci P conţine pe I sau pe J.28. b Î Q ý este un subinel necomutativ al ÷ ïè 0 b ø ï î þ lui M2(ℚ). Arătaţi că dacă I este un ideal maximal relativ la proprietatea I ∩ S = Ø. 8. Demonstraţi că R= íç ç ìæ 0 a ö ü ï ï ÷ a. 8. Fie A un domeniu de integritate. 0∉S şi dacă s1.î. Să se dea exemplu de un inel în care nu orice ideal prim este maximal. I un ideal în A.23. Fie A un inel unitar şi S un sistem multiplicativ al său (adică S≠Ø.27. Atunci demonstraţi că orice ideal prim în A este şi ideal maximal în inelul A. 8. atunci I este ideal prim. 8.20. -1 (M) nu este ideal maximal în 8.29. Următoarele afirmaţii sunt echivalente: (i) P este prim. Fie A un inel comutativ unitar finit. 1∈S. (ii) Oricare ar fi idealele I şi J ale inelului A. s2∈S ⇒s1s2∈S). Se pot pune în evidenţă un număr infinit de ideale prime în inelul ℤ? 8.25.21. Să se arate că pentru orice număr natural n≥1 există un inel care are n ideale. Daţi exemplu de un morfism de inele comutative f:A→Aʹ şi de un ideal maximal M al lui Aʹ a.8. dacă P conţine produsul IJ. arătaţi că (3) şi (1+i) sunt ideale prime dar (2) nu este ideal prim. 65 .22. Arătaţi că f -1(f(I)) = I + Ker(f).26. 8. În ℤ[i]. 8. Fie A un inel (comutativ) şi P un ideal al său.19. Arătaţi că în A[X] intersecţia tuturor idealelor maximale este idealul zero. inelul întregilor lui Gauss. 8.24. 8. Dacă I ={A∈R|A2 = O2} atunci I este ideal şi R/I ≃ ℚ. f -1(M) ≠ A şi f A. Fie f:A→Aʹ un morfism de inele.

8. 66 . Fie A un inel comutativ şi unitar a. Arătaţi că J(A) = íç ç 8. (iii) (X) este ideal prim dar nu este maximal în ℤ[X].31. Atunci. arătaţi că J(A[X]) = 0.Y] idealul (X) este prim dar nu este maximal.36.34. pentru orice i∈I} şi radicalul lui I ca fiind r(I) = {x | x∈A şi există n∈ℕ a.î. pentru orice a∈A există un n≥1 cu an = a. 8.a) ≃ A/(a).î.33. 8.35.8. b. Arătaţi că în inelul ℤ[X. (i) Arătaţi că Ann(I) şi r(I) sunt ideale ale inelului A. ÷ ïè 0 c ø ï î þ ì ü ïæ 0 b ö ï ÷bÎ Zý . c Î Z ý subinel în M2(ℤ). 8. 8. ÷ ïè 0 0 ø ï î þ (i) A[X] / (X. atunci anulatorul lui I se defineşte ca fiind Ann(I) = {x | x∈A şi i⋅x = 0.32. Să se arate că: (i) J(A) = {x∈A |1-xy∈U(A). nu orice ideal al său să fie inclus într-un ideal maximal. (ii) J(A) este cel mai mare ideal I din A (relativ la incluziune) cu proprietatea că dacă x∈I atunci 1-x∈U(A). Fie A un inel comutativ unitar şi a∈A. Fie A = íç ç ìæ a b ö ü ï ï ÷ a. xn∈I}. (ii) Dacă I şi J sunt ideale ale lui A atunci 1) r(r(I)) = r(I). Atunci: (ii) (X. î.30. Daţi exemplu de inel (fără unitate) a. a) este ideal prim (respectiv maximal) în A[X] ⇔ (a) este ideal prim (respectiv maximal) în A. Fie A un inel comutativ. oricare ar fi y∈A}. Pentru un inel A notăm cu J(A) intersecţia tuturor idealelor maximale din A. orice ideal prim din A este şi maximal. Dacă A este un inel integru.37. 8. Dacă I este un ideal al lui A.

44.1] →ℝ | f este continuă} (faţă de adunarea şi înmulţirea definite prin (f+g)(x) = f(x)+g(x) şi (f·g)(x) = = f(x)·g(x)). q∈ℚ. n≥2 în funcţie de n. că ℤ / nℤ este un inel redus dacă şi numai dacă n nu se divide prin pătratul unui număr prim.î. Să se determine un generator t >0 al idealului (x) ∩ ℤ în funcţie de a şi b. 3) r(I + J) = r(r(I) + r(J)). Un inel comutativ A se numeşte redus dacă r(A) = 0. 8.41. Observaţie.38.42. Determinaţi idealele bilaterale ale inelelor A şi B. triunghiulare. Fie d un număr întreg nenul liber de pătrate şi ℤ[ d ] subinelul corpului complex ℂ format din numerele de forma a+b d cu a. Să se arate că idealul (x) este nul dacă şi numai dacă (x) ∩ ℤ este nul. 8. cu a∈ℤ şi p. b∈ℤ iar b÷ ø pö ÷ . Deduceţi că f induce o bijecţie între mulţimile elementelor idempotente ale celor două inele. f(a) = aʹ. 8. 8. Arătaţi că în inelul cât A / r(A) nu există elemente nilpotente nenule. 8. b∈ℤ. cu componente în ℤ2.2) r(I ∩ J) = r(I) ∩ r(J).39. Să se deducă în particular. cu a. Să se determine numărul elementelor idealului r(ℤ / nℤ). Fie f:A→Aʹ un morfism surjectiv de inele comutative cu unitate.40. Notăm cu A mulţimea matricelor de forma ç ç p∈ℚ şi cu B mulţimea matricelor de forma ç ç æa è0 æa è0 pö ÷ . 67 . Arătaţi q÷ ø că B este subinel al inelului T2(ℚ) iar A este subinel al lui B. Determinaţi idealele inelului T2(ℤ2) al matricelor de ordinul doi.43. Arătaţi că I={f∈A | f(0) = 0} este un ideal ce nu este principal. ℝ) = {f:[0. Să se arate că dacă aʹ∈Aʹ este un element idempotent atunci există un singur element idempotent a∈A a. 8. Fie x = a+b d ∈ℤ[ d ]. al cărui nucleu Ker(f) este conţinut în r(A). 8. 1]. Fie inelul A = C([0.

Arătaţi că nu există nici o structură de inel unitar care să aibă ca grup subiacent pe ℚ / ℤ. 8. Observaţie. Un ideal I se numeşte nilpotent dacă există n∈ℕ* a. Să se arate că inelele S-1A şi A[X] / (aX-1) sunt izomorfe. .î. Fie A produsul direct I= n Õ Ai al inelelor unitare A1.. 8.46.. 8. Observaţi că i =1 n identitatea de mai sus nu este satisfăcută în general de subgrupurile unui produs direct de grupuri. unde pi:A→Ai reprezintă a i-a proiecţie canonică. J un ideal bilateral al lui A iar I un ideal stâng al lui A. Fie A şi B două inele comutative. Aplicaţie: ℤ×ℤ şi K×K. A2. Idealele I şi J cu proprietatea că I + J = A se zic ideale comaximale... In = 0.. Fie A un inel unitar şi comutativ şi a∈A un nondivizor al lui zero şi sistemul multiplicativ S = {an}n≥0.8.51. An şi i =1 n i =1 n Õ I i Í A un ideal (vezi problema 8.50. . Observaţie.47.. Să se arate că A/I ≃ Õ Ai / I i . Fie A un inel. 8. Dacă I şi J sunt nilpotente arătaţi că I + J este nilpotent. A2. Determinaţi idealele produsului A×B. unde I n = 123 . i =1 8. 68 .49. Să se i =1 n arate că orice ideal stîng (drept sau bilateral) I⊆A satisface identitatea I= Õ pi ( I ) . x+J) ) este izomorfism dacă şi numai dacă I+J = A.48.48. × I de n ori 8. Daţi exemple de subgrupuri ale grupului aditiv ℤ ×ℤ care nu sunt ideale ale inelului ℤ ×ℤ. Arătaţi că morfismul canonic de inele A / I∩J → A/I × A/J ( x + I∩J → (x+I. Fie I şi J ideale într-un inel comutativ A. An. I × . unde K este un corp necomutativ.45.). Fie A produsul direct Õ Ai al inelelor unitare A1.

8. Să se arate că inelul ℤn este corp dacă şi numai dacă n este număr 9. Pe intervalul real K = (0. Subcorp.4. 9. +. Să se arate că orice inel integru finit este corp. idealul nul şi K care sunt ideale bilaterale. pentru n≥3. Să se arate că: (i) (K.5. ˆ ï xy = 5 î prim. 2 grupul unităţilor lui ℤ / 2nℤ este ciclic. 9.3.2. Să se demonstreze că într-un corp K există doar două ideale. Să se arate că grupul unităţilor inelului ℤ / 2nℤ este izomorf cu grupul aditiv ℤ / 2ℤ ×ℤ / 2n-2ℤ. Să se arate că ℤ[ d ] / (x) este finit dacă şi numai dacă x este un element nenul în ℤ[ d ]. Să se arate că grupul unităţilor inelului ℤ / pnℤ este ciclic pentru orice număr prim p ≠ 2 şi n număr natural. 8. ⊕. 9. ⋅) ≃ (ℚ*. 9. ⊗) este inel.52. Fie ⊗ o operaţie algebrică pe ℚ* astfel încît (ℚ. 8. oricare ar fi x.53.6. 9. Fie K un inel nenul care are numai două ideale (0) şi K.+.1. §9. Corp. Să se arate că K este corp. ⊙) este izomorf cu corpul (ℝ. ⊙) este corp comutativ.54. ⊗) este corp şi (ℚ*. Caracteristica unui corp. Să se rezolve în corpul ℤ7 sistemul: í ˆ ìx + y = 0 ï . Morfisme de corpuri. Izomorfisme de corpuri. ⊗).+∞) se definesc operaţiile algebrice: x⊕y = xy şi x⊙y = xln y . (ii) Corpul (K.⋅) al numerelor reale. y∈K. ⊕. 69 . Să se arate că pentru n = 1. +. 9.7. Să se arate că (ℚ.

11. Caracterizaţi subinelele unitare ale lui (ℚ.13. Fie A un inel unitar inclus în corpul ℂ al numerelor complexe şi care include intervalul (0. (i) Fie A un inel cu n elemente. Dacă ordinul lui 1 în grupul (A. b∈ℚ. (i) Să se demonstreze că cel mai mic subcorp al lui ℝ ce conţine pe 2 este format din numerele reale de forma a+b 2 cu a.8.10. 9. 9. b∈K şi n∈ℤ a. Să se arate că A este corp comutativ izomorf cu corpul (ℤp.⋅).î. pentru orice a∈K. Fie K un corp necomutativ. operaţiile inelului A fiind cele induse de operaţiile din ℂ.+) este egal cu n.9.⋅) ≃ (ℤn.12.+. 9. pentru orice a∈K. Fie A un inel cu opt elemente. 9. 9. Să se demonstreze egalităţile: (i) ℚ( d1 ) ∩ ℚ( d 2 ) = ℚ. Fie K⊂ℂ un subcorp. (ii) Să se arate că mulţimea F = ℚ( 3 2 ) = {a+b 3 2 +c 3 4 | a. atunci (A. 9.9. n>0 şi 1 elementul unitate al lui A. Arătaţi că pentru orice a.15. 9. 70 . +. b. de caracteristică 2.+. Fie K un corp. n n n+1 n+1 atunci b a -a b = 1. ⋅). 1). Să se demonstreze că A = ℝ sau A = ℂ.14. (ii) ℤ[ d1 ] ∩ ℤ[ d 2 ] = ℤ. c∈ℚ} împreună cu adunarea şi înmulţirea numerelor reale este cel mai mic subcorp (comutativ) al lui ℝ ce conţine pe ℚ şi pe 3 2. b∈K cu a ≠ 0 avem K(ax+b) = K(x). (ii) Fie p un număr prim iar A un inel cu p elemente. d1 ≠ d2. Să se demonstreze că următoarele afirmaţii sunt echivalente: (i) Ecuaţia x2 = a2+1 are soluţii în K. (ii) Ecuaţia x2 = a2+a+1 are soluţii în K. E o extindere a lui K şi x∈E∖K.16. ⋅). Fie d1 şi d2 doi întregi liberi de pătrate. Dacă există a. Daţi exemplu de un corp K pentru care una din cele două afirmaţii de mai înainte este adevărată. a nbn-bn+1an+1 = 1 şi a2n+1+b2n+1 = 0. +. 9.

Următoarele afirmaţii sunt echivalente: (i) K este corp. U. U5.î. y2)∈K×K.17.Arătaţi că: (i) Pentru orice x∈A. 9. Fie K un corp comutativ cu 8 elemente. a3 = a+1. 9. a2 = 1+a. ˆ ˆ ˆ ˆ ˆ ˆ æ 0 0 0ö æ1 0 0ö ç ÷ ÷ ç ˆ ˆ ˆ ˆ ˆ ˆ 9. (iii) Orice corp K cu 8 elemente este izomorf cu F 8. y2) = (x1x2-y1y2. ˆ ˆ÷ 1 0÷ ø ˆ æ0 ç ˆ U = ç1 çˆ ç0 è (i)Arătaţi că M3(ℤ2) este inel de caracteristică 2.18. y1)⋅(x2. x1y2+x2y1). y1+y2) (x1. pentru orice (x1.î. U4. E = ç 0 1 0 ÷ çˆ ˆ ˆ÷ çˆ ˆ ˆ÷ ç 0 0 0÷ ç0 0 1÷ è ø ø è ˆ ˆ 0 1ö ÷ ˆ ˆ 0 1÷ . Să se demonstreze că există a∈K a. O = ç 0 0 0 ÷ . 9. y1)+(x2. atunci A este corp. Fie O.22. Fie K un corp comutativ cu proprietatea că pentru orice x∈K avem x2+1 ≠ 0. U∈M3(ℤ2). y2) = (x1+x2. E. E.î. y1). oricare ar fi a∈A.20. Dacă A este un inel a. 9. (ii) A este corp dacă şi numai dacă există a∈A a.21. Definim adunarea şi înmulţirea pe K×K prin: (x1.î. (ii) Pentru orice n∈ℕ* ecuaţia x n + y n = z n are soluţii în A*. (x2. (ii) Există a∈K a. (ii) F8 = {O. x7 +1 = (x + 1)(x3 + x2 +1)(x3 + x + 1). U3. Fie K un inel cu patru elemente. U2. U6} este corp cu 8 elemente în raport cu adunarea şi înmulţirea matricelor. a3 + a + 1 = 0. 71 . Să se arate că următoarele afirmaţii sunt echivalente: (i) A nu este corp.19. Fie A un inel finit cu 0≠1. 9. a≠0 există b∈A cu ba =1.

b numere complexeý . 2.b÷ ÷ a ÷ ø izomorf cu corpul quaternionilor.25.Să se arate că mulţimea K×K împreună cu aceste operaţii este corp comutativ.30.25. Fie K un corp şi E o matrice din Mn(K).24.27.d è b a d -c c -d a b (i) Să se arate că mulţimea matricelor de forma d ö ÷ c ÷ cu a. 9. Ki ≠K. oricare ar fi x∈K? 9. Există corpuri K finite cu proprietatea că x2+1 ≠ 0.28. oricare ar fi i=1.) Să se arate că un corp nu poate fi scris ca reuniune a unui număr finit de subcorpuri proprii ale sale. i =1 9. K3 sunt subcorpuri ale lui K a. K2. Să se arate că corpul numerelor reale nu este izomorf cu corpul numerelor complexe. ÷ aø ï þ Arătaţi că H este subcorp al lui M2(ℂ). atunci 3 U Ki ¹ K . (ii) Determinaţi centrul lui H . Demonstraţi că orice morfism unitar de la K la un inel unitar A nenul este funcţie injectivă. 72 . (Generalizarea problemei 9. Fie K un corp (comutativ sau nu). 9. corpul K fiind izomorf cu un subcorp al acestuia. 9. Fie H= íç ç ìæ a ï ï -b îè ü bö ï ÷ a . Corpul H poartă numele de corpul quaternionilor. Observaţie. æ a ç ç-b ç-c ç ç. Fie K un corp. 9. b. 3. Să se determine endomorfismele corpului ℚ al numerelor raţionale. Dacă K1.26. d∈ℝ formează un subcorp K al lui M4(ℝ) . 9. în acest corp ecuaţia x2+1 = 0 are soluţii.î. Este necesar să presupunem K corp? 9. c.23. Mai mult. Să se arate că E este divizor al lui zero dacă şi numai dacă E nu este inversabilă.29.

24. oricare ar fi x. (iv) Folosind rezultatele stabilite la punctele precedente. Fie f un endomorfism al corpului numerelor reale . 2) f(x3) = [f(x)]3. 9.34. oricare ar fi x. (i) Să se determine f(0). Fie (K. Fie K un inel unitar şi comutativ cu proprietatea că orice morfism de la K la un inel nenul este injectiv. +. (ii) Să se arate că pentru orice număr raţional q avem f(q) = q. 9. să se demonstreze că singurul endomorfism al corpului numerelor reale este aplicaţia identică. y∈K 2) f(x-1) = f(x)-1. 9. Să se demonstreze că funcţia f este morfism sau antimorfism de corpuri (vezi problema 7. cu proprietatea că f(x) = x.33. Fie K şi L două corpuri necomutative şi f:K→L o funcţie neconstantă. oricare ar fi x∈ℝ. oricare ar fi x∈K. 73 . rezultă f(α)>0. f(1) şi f(-1). Fie K şi L două corpuri comutative de caracteristică zero şi f:K→L o funcţie. ⋅) un corp. (iii) Să se demonstreze că pentru orice α∈ℝ. Atunci K este corp. Fie f:K→L o funcţie cu proprietăţile: 1) f(x+y) = f(x) + f(y). y∈K. f≠1K astfel încît f∘λa = λa∘f pentru orice a∈K.37.31. 9. (i) Fie K şi L două corpuri necomutative şi n≥2 un număr natural. α>0. Să se arate că dacă există un endomorfism f:K→K.38. 3) f(1) = 1. oricare ar fi x.36. 9. x ≠ 0 3) f(1) = 1. oricare ar fi x∈K. atunci corpul K este comutativ. Să se deducă de aici că f este strict crescătoare.35. Determinaţi automorfismele corpurilor ℚ( 2 ) şi ℚ( 3 2 ).9.) dacă şi numai dacă verifică condiţiile următoare: 1) f(x+y) = f(x) + f(y). Pentru fiecare a∈K definim λa:K→K prin λa(x) = ax-xa. 9. Să se determine automorfismele f ale corpului ℂ al numerelor complexe. 9. Să se arate că f este morfism de corpuri dacă şi numai dacă are următoarele proprietăţi: 1) f(x+y) = f(x) + f(y). y∈K. 32.

Definim pe ℤ3×ℤ3 următoarele operaţii: (a. Să se determine morfismele de grupuri de la (ℤp. (ℤp. ⋅). În aceste condiţii. Fie ℚ corpul numerelor raţionale.d) = (ac-bd.44. +) la (ℤp*. +) la grupul multiplicativ (K*. 9. b+d) şi (a. (ii) Oricare ar fi x. Fie K un corp comutativ cu proprietatea că există n>0.ad+bc).39. Verificaţi că (ℤ3×ℤ3. (iii) Există un singur morfism de grupuri de la grupul aditiv (K.42. Să se determine toate morfismele de grupuri de la grupul (ℚ.43.40. b)+(c. 3) f(1) = 1. n⋅1K = 0K. Fie d1 şi d2 doi întregi liberi de pătrate şi f:ℚ( d1 )→ℚ( izomorfism de corpuri. y∈K. unde d este un întreg liber de pătrate. pentru orice x∈K. dacă L şi K sunt corpuri comutative. +) grupul aditiv al corpului. 9. Să se arate că: (i) Dacă p este cel mai mic număr natural pozitiv a. d) = (a+c.41. oricare ar fi x∈K. atunci (x ± y)p = xp ± yp. să se demonstreze că f este morfism de corpuri. d 2 ) un (ii) Să se determine automorfismele corpului ℚ( d ).2) f(xn) = f(x)n. număr natural a. atunci p este număr prim (p se numeşte caracteristica corpului K). dacă L şi K sunt corpuri de caracteristică zero sau de caracteristică p>n.î. 9. să se demonstreze că: f(x2) = f(x)2. p⋅1K = 0K. Fie ℤp corpul claselor de resturi modulo p (p>1. 9. ⋅) este corp şi calculaţi-i caracteristica. 74 . ⋅). număr prim). iar (ℤp*. ⋅) grupul multiplicativ al elementelor sale nenule.b)⋅(c. +. ⋅).î. 9. oricare ar fi x∈K. Fie p≥2 un număr prim şi K un corp cu următoarele proprietăţi: 1) px = 0. +) la grupul (ℚ*. 9. (i) Să se demonstreze că d1 = d2. (ii) În condiţiile de la (i).

oricare ar fi x∈K .î. (ii) Folosind rezultatul precedent. ⋅) şi de la (K*. 9. +.î. K 75 . ï X 3 + Y 3 = M (-9. î. să se rezolve în K sistemul de ecuaţii: í ì ï X + Y = M (3. (iii) Cele două corpuri de la punctele precedente sunt izomorfe. a2n+1 = 1. ⋅) un corp finit. K are structură de corp izomorf cu corpul complex ℂ. Fie K un corp cu car(K) ≠ 2 şi a∈K a. ⋅) la (K.49. ÷ è.48.47. f(x) + f(ax) = 2x. 9.b aø (i) Să se arate că faţă de operaţiile uzuale. pentru n∈ℕ*. b∈ℚ} împreună cu adunarea şi înmulţirea numerelor complexe este corp comutativ. n Atunci K este comutativ. +) la (K*. b Î Q ý ïè db a ÷ ï ø î þ împreună cu adunarea şi înmulţirea matricelor este corp comutativ. Să se arate că: (i) Mulţimea ℚ( d ) = {a+b d |a. Găsiţi f:K→K a. 9.9) î 9. 9. Să se determine toate morfismele de grupuri de la (K. b) = ç ç æ a bö ÷. Fie d∈ℤ un număr liber de pătrate. = ℚ( d ).3) .45. +). Fie K mulţimea matricelor pătratice de ordin doi cu elemente reale formată din matricele de tipul M(a. ii) f(x) = g(x) ⇒ x∈ℚ.2) Pentru orice x∈K există un întreg n = n(x)≥0 (ce depinde de x) a. Să se demonstreze că există un întreg liber de pătrate d≠1 a. Fie (K. Un corp K ⊆ ℂ în care operaţiile sunt cele obişnuite cu numere complexe satisface ipotezele: i) Corpul K are exact două endomorfisme f şi g.î. x p ∈Z(K). (ii) Mulţimea K = íç ç ì ü ïæ a b ö ï ÷ a.46.

+. Fie p>0 un număr prim şi K = íç ç ìæ a b ö ü ï ï ÷ a. 9.54.9. 9. Explicaţi rezultatul. 9. 9. Arătaţi că K împreună cu adunarea şi M(a.53.56. Se consideră K mulţimea matricelor de forma b ö æa + b ÷ . 9. æ a bd ö ÷ cu a. Arătaţi că K = íç ç ìæ x + 2 y ï ïè 2 y î 3y ö ÷ x . Fie (A.51.2y÷ ø ü ï x. ⋅) este corp. 9.55. y numere rationale ý ⊆M2(ℚ) ï þ este corp comutativ izomorf cu corpul ℚ( 10 ). (ii) Demonstraţi că deşi matricele nenule din K sunt elemente inversabile în K. b∈ℚ. ele sunt matrice singulare în M2(ℝ). cu a. Fie M2(ℚ) şi pentru d întreg liber de pătrate considerăm submulţimea Kd a lui M2(ℚ) formată din matricele de forma ç çb è b∈ℚ. 52. Să se ÷ ïè . ÷ è ø (i) Să se arate că faţă de adunarea şi înmulţirea matricelor K este corp comutativ izomorf cu corpul ℝ. Considerăm mulţimea K⊂M2(ℝ) formată din toate matricele de æ a 0ö forma ç ç 0 0 ÷ . b) = ç ç b a . atunci (A. Demonstraţi că Aq este un qb a ÷ ïè ï ø î þ subinel al lui M2(ℚ) şi este corp (comutativ) dacă q nu este pătratul unui număr raţional. b Î Q ý .b a ø ï î þ demonstreze că mulţimea K înzestrată cu operaţiile de adunare şi înmulţire a matricelor este corp dacă şi numai dacă p ≡ 3(mod4). a÷ ø 76 . cu a∈ℝ. Fie q∈ℚ şi Aq= íç ç ì ü ïæ a b ö ï ÷ a. b Î Z p ý . +. ⋅) un inel unitar cu 0 ≠ 1.b÷ è ø înmulţirea matricelor formează un corp izomorf cu corpul ℚ( 2 ).50. Să se demonstreze că dacă orice funcţie f:A→A este polinomială.

K5 corpuri nu neapărat comutative şi nu neapărat distincte.I] este o mulţime numărabilă. Fie A un domeniu de integritate şi U(A) grupul elementelor inversabile ale lui A. Să se arate că: (i) Dacă I şi A sunt finite atunci A[X. 58.4. Fie A un inel comutativ şi unitar. atunci A[X. Se poate defini pe orice mulţime nevidă o structură de inel unitar? 10. (i) Să se arate că produsul elementelor nenule ale unui corp finit este egal cu –1. Dacă K1 şi K2 sunt două corpuri.17. 10. ⋅). Să se arate că orice subgrup finit al lui U(A) este ciclic. (ii) Dacă I este finită iar A este infinită atunci A[X.+ anXn un polinom din A[X] de grad n≥0. ⋅) şi aplicaţiile f:ℚ( d )*→Kd*. Fie A un inel (comutativ). 9. Fie K1.I] are cardinalul lui I. definită ca la (i). Să se arate că inelele produs K1×K2×K3 şi K4×K5 nu sunt izomorfe. K2.. (Kd*. N:ℚ( d )*→ℚ* definită prin N(a+b d ) = a2-db2. I o mulţime nevidă şi A[X. Să se demonstreze că f. 10. f(a+b d ) = ç ç de corpuri.5. ∆:Kd*→ℚ* definită prin ∆(A) = det(A). Arătaţi că: 77 æ a bd ö ÷ este un izomorfism ÷ èb a ø .I] inelul polinoamelor cu coeficienţi în A în nedeterminatele {Xi}i∈I.2. iar f = a0 + a1X +. (ii) Considerăm grupurile multiplicative (ℚ( d )*. §10.(i) Să se arate că mulţimea Kd este corp faţă de adunarea şi înmulţirea matricelor şi aplicaţia f:ℚ( d )→Kd. 10. să se arate că inelul produs K1×K2 nu este corp. K3. ⋅)..). K4.I] are cardinalul lui A. 9.1. Inele de polinoame 10.3. (iii) Dacă A este finită (chiar numărabilă) şi I este infinită. (ℚ*.57. p|(p-1)!+1 (vezi problema 3. ∆. N sunt morfisme de grupuri şi avem egalitatea ∆∘f = N. (ii) Să se deducă de aici că pentru orice număr prim p.

a⋅f = 0.. M = {p.î. pk. a1. 10.î. (ii) f este nilpotent în A[X] dacă şi numai dacă toţi coeficienţii a0. (ii) Câte polinoame de grad cel mult 1 din ℤn[X] sunt inversabile? 10. Să se demonstreze că inelele A[X] şi ℤ[X] 78 sunt izomorfe dacă şi numai dacă inelele A şi ℤ sunt izomorfe. …. Dacă pentru orice k∈ℕ*. unde n =pr. Fie A un inel comutativ cu 0≠1. Fie p un număr prim. φn este endomorfism al inelului A[X]} este nevidă.8.. …}. 10. ⋅).7. n≥2.12. să se arate că există o infinitate de numere reale α a. Ak+αBk este inversabilă. Să se afle numărul soluţiilor ecuaţiei x p -1 2 p -1 +y 2 ˆ =0. 10. iar A[X] inelul de polinoame asociat.6. (i) Să se arate că f∈U(ℤn[X]) dacă şi numai dacă p∤a şi p|b.î. 10. oricare ar fi k∈ℕ*.î. . an sunt nilpotente în A.. Să se demonstreze că există şi este unic un număr prim p>0 a.9. ˆ ˆ 10. fără divizori ai lui zero. Să se arate că următoarele afirmaţii sunt echivalente: (i) A este corp finit.10. +. p2. cu p prim şi r∈ℕ*. Fie (Ak)k∈ℕ* şi (Bk)k∈ℕ* două şiruri de matrice pătratice de ordinul n cu elemente din ℝ. (iii) f este divizor al lui zero în A[X] dacă şi numai dacă există aÎA* a. Pentru fiecare număr întreg n≥2 definim aplicaţia φn:A[X]→A[X]. Fie polinomul f = a + bX ∈ℤn[X]. p3.(i) f este inversabil în A[X] dacă şi numai dacă a0 este inversabil în A şi a1. . f = Q ). Să se arate că nu există inele unitare şi comutative A a.11..î. an sunt nilpotenţi în A. . Fie A un inel unitar. p≥3. φn(f) = f n şi presupunem că mulţimea M={n|n∈ℤ. al claselor de resturi modulo p. 10. Bk este inversabilă.. considerată în corpul ℤp. (ii) Orice polinom P∈A[X] de grad n≥1 are cel mult n rădăcini (distincte) în A şi orice funcţie f:A→A este funcţie polinomială (adică există ~ Q∈A[X] a. A[X] ≃ (ℤ.. Fie A un inel unitar comutativ cu cel puţin două elemente.

dar grupurile lor aditive (ℝ.14. Folosind acest rezultat. XP(X)=(X-3)P(X+1). 10. a. Să se demonstreze că inelele K[X] şi A[X] sunt izomorfe dacă şi numai dacă inelele K şi A sunt izomorfe. 10. 10. (ii) Există a∈ℤ a. φ(f(X)) = f(aX + b). 79 . Determinaţi automorfismele inelului A[X]. Să se determine polinoamele P∈ℝ[X] a.15. Să se arate că o funcţie φ:A[X]→A[X] este un automorfism al lui A[X] care invariază elemenele lui A dacă şi numai dacă există a. Fie K un corp comutativ şi A un inel unitar.î.î. (ii) Fie P∈ℝ[X] un polinom de gradul n≥2 cu rădăcini reale şi distincte Arătaţi că există α∈ℚ* a. 10.19. f(a) să fie număr prim.20. Să se arate că inelele k[X] şi K[X] nu sunt izomorfe.î. 10. Arătaţi că inelele ℝ şi ℝ[X] nu sunt izomorfe. +) şi (ℝ[X]. oricare ar fi a. Fie A un inel comutativ integru şi fie A[X] inelul polinoamelor în X cu coeficienţi din A.16. f(a) să nu fie număr prim . ⋅) şi (K*. grupurile multiplicative (k *. +) sunt izomorfe. (iii) Nu există f∈ℤ[X] neconstant a. sunt izomorfe şi de asemenea inelele ℝ[X] şi ℂ[X] nu sunt izomorfe. a inversabil.18. Să se găsească polinoamele f∈ℝ[X] a.17. oricare ar fi f∈A[X].10. b∈A.î.13. să se demonstreze că inelele ℚ[X] şi ℝ[X] nu 10. polinomul P(X+α)-P(X) nu are rădăcini reale.b∈ℝ. Arătaţi că pentru orice α∈ℝ*.21.î. polinomul P(X+α)-P(X) să aibă toate rădăcinile reale.î. 10.î. ⋅) nu sunt izomorfe. (i) Fie polinomul P = X5∈ℝ[X]. f(a + b) = f(a) + f(b). 10. Fie f = a0 + a1X + … + anXn∈ℤ[X]. Fie k şi K două corpuri a. atunci f(a) divide numărul f(a+f(a)). Fie A un domeniu de integritate. pentru orice a∈ℤ. Să se arate că: (i) Dacă a∈ℤ.

b-a b-a 10. Determinaţi m∈ℕ a. f = f12 + f 22 . n∈ℕ*). + 1! 2! n! n 1 cX 2 + (2b . Să se arate că rădăcinile polinomului f = 1 + sunt simple. a∈ℝ). 10. Să se arate că restul împărţirii polinomului f din ℝ[X] prin (X-a)(X-b). pentru orice α∈ℝ. Fie ℤ[X] mulţimea polinoamelor cu coeficienţi întregi.30. n∈ℕ*.26. Xm-1 este divizibil cu X2n+Xn+1.28.(n∈ℕ*).10. 10. Să se afle cel mai mare divizor comun al polinoamelor X n+an şi Xm+am din ℝ[X] (m. g∈ℤ[X] să se arate că c(fg) = c(f)⋅c(g). g∈ℤ[X]. ~ X X2 Xn + + . 10. Dacă p|fg. 10. Atunci f(n)∈ℤ pentru orice n∈ℤ dacă şi numai dacă f este de forma f = a. Fie f un polinom de gradul doi din ℚ[X] .24. Fie f∈ℤ[X]. Să se determine cel mai mare divizor comun al polinoamelor X -1 şi Xm-1 (m.î.î.. Dacă f . este r= f (b) . unde b≠a. 10. atunci p|f sau p|g.29. Fie f∈ℝ[X] cu proprietatea că f (α)≥0.25. p un număr prim şi f. Notăm cu c(f) = cel mai mare divizor comun al coeficienţilor lui f.22.27. b. (i) Pentru ce valori ale lui m polinomul (X-1)m-Xm+1 este divizibil cu X2-X+1? (ii) Pentru ce valori ale lui m polinomul (X-1)m+Xm+1 este divizibil cu 2 X -X+1? 10. 10..f (a) bf (a ) .23. Atunci există două polinoame f1.31.af (b) X+ . 10. f2∈ℝ[X] a. c∈ℤ.c ) X + 2a cu 2 [ ] 80 .

32. 10. Studiaţi reductibilitatea polinoamelor X2+ 1 şi ˆ X3+X+ 2 în ℤ3[X]. i =1 n 81 . (ii) Să se rezolve ecuaţia x2-x+5 = 0 în ℤ7. Să se arate că dacă m este un număr întreg nedivizibil cu 5.k i ) . atunci polinomul P = X5-X+m este ireductibil în ℤ[X]. …. ℤ17.X = Õ ( X . Să se demonstreze că dacă P∈ℝ[X] de grad n.10. ˆ 10. Să se determine mulţimea numerelor naturale n≥2 care au proprietatea că orice polinom de grad n din K[X] care nu are rădăcini în K este ireductibil în K[X].37. 10. respectiv ℤ5[X].33. ˆ (ii) Să se arate că polinomul X2+X+ 1 ∈ℤp[X] este ireductibil în ℤp[X] dacă şi numai dacă p≡2(mod 3). ℤ11. (i) Să se rezolve ecuaţia 3x2-4x+1=0 în ℤ5. 10.38. ℤ17.x ∈K[X] (x fiind arbitrar în K) are cel mult o rădăcină. 10. iar K[X] inelul polinoamelor de o nedeterminată peste corpul K. X4+aX+ 1 să fie ireductibil în ℤ5[X]? ˆ 10.39. Fie K = {k1. ℤ19. Fie K un corp comutativ de caracteristică p≠0.34. atunci oricare ar fi a∈ℝ polinomul Q = P(X+ia) + P(X-ia) are. ℤ11. are n rădăcini reale. Fie K un corp finit. k2. de asemenea. ℤ7. Să se arate că în inelul K[X] are loc identitatea: X n . Să se arate că polinomul X pn . ℤ13.40.î. (i) Să se determine restul împărţirii numărului Õ (k 2 + k + 1) k =1 p la p. Există a∈ℤ5 a.36. Fie p un număr prim. 10. n rădăcini reale. ˆ 10. kn} un corp finit cu n elemente.41. 10.35. Verificaţi că polinoamele f = X5+X3+X şi g = X5+ 2 X∈ℤ3[X] au aceeaşi funcţie polinomială. deşi ca polinoame sunt diferite. ℤ19. p>3.

Stabiliţi numărul polinoamelor inversabile. pentru orice a∈ℤ7.44.45. Să se decidă dacă polinoamele date sunt sau nu reductibile.î. Dacă P(1) este impar să se arate că P nu are rădăcini raţionale.49. b∈ℤ ştiind că ecuaţiile x3+2x2+ax+b = 0 şi x -x +bx+a = 0 admit o rădăcină întreagă comună. Fie polinoamele: ˆ 1) P1 = X3+X+ 1 ∈ℤ2[X] ˆ 2) P2 = X4+X3+ 1 ∈ℤ2[X] ˆ 3) P3 = X5+ 1 ∈ℤ3[X] ˆ 4) P4 = X4. ˆ 10. Să se arate că polinomul P = (1+X+…+Xn)2-Xn este reductibil în ℤ[X]. an impare.51. 10. 10. de grad mai mic sau egal cu n.10. 3 2 să se arate că 10. Fie p un număr prim. polinomul ˆ ˆ ˆ P = 2 X 3 + (a + 2) X + 1 ∈ℤ3[X] să fie ireductibil. 10. 10. Să se arate că polinomul P = (Xn-2)n-X-2 este reductibil în ℤ[X]. 10. Dacă un polinom din ℚ[X] admite rădăcina polinomul este divizibil cu X3-2. Să se găsească a. 10. Să se arate că polinomul X6+aX+ 5 ∈ℤ7[X] este reductibil.1 ∈ℤ7[X]. din inelul ℤ p k [X].48.43.50.47. Fie P = a0Xn + a1Xn-1 + …+ an∈ℤ[X] cu a0. Arătaţi că în inelul ℤ4[X] există polinoame inversabile ce au gradul diferit de zero. 82 . iar k un număr natural ≥1. iar în caz afirmativ să se descompună în factori primi. 3 2 10. Să se determine a∈ℤ3 a.46.42.

53. Observaţie.ak+1 + ak+2 -…+ (-1)n-kan≥0. …..52.55.58. a. 10. Fie f=a0+a1X+…+anXn∈ℤ[X] un polinom de grad ≥1 şi să 10. Pentru k∈{0. an numere complexe (n≥2). Să se arate că ecuaţiile xn-1 = 0 şi a1+a2x+a3x2+ …+anxn-1 = 0 au cel puţin o rădăcină comună dacă şi numai dacă 83 . …. …. Să se arate că polinomul = X + pX + pX + p este ireductibil în ℤ[X]. Să se arate că polinomul Xn-120 (n≥1) este ireductibil în ℤ[X].. p≥2. 1≤k≤n. a2. p∤an şi p2∤a0. Să se demonstreze inegalitatea: a k . 10. Fie a1. m-1} fie nk numărul acelor i (1≤i≤n) pentru care restul împărţirii lui ui la m este k. Să se demonstreze că P divide Q dacă şi numai dacă n0=n1=…=nm-1. 1]. Atunci f este ireductibil în ℤ[X]. Să se arate că polinomul X52+X51+X50+…+X2+X+1 este ireductibil în ℤ[X]. Să se arate că polinomul f = X 2 + 1 . Fie P = Xn-a1Xn-1+a2Xn-2-…+(-1)nan un polinom cu coeficienţi reali şi care are toate rădăcinile reale şi conţinute în intervalul [0.60. p-1 10. 10. p|a0. 3 2 f 10. atunci polinomul f = X +Xp-2+…+X+1 este ireductibil în ℤ[X]. 10.56.59.presupunem că există p număr prim. 1. 10. Să se arate că dacă p este un număr prim. Criteriul de ireductibilitate de mai sus este datorat lui Eisenstein.57. unde 0<u1<u2<…<un sunt numere întregi. a1. 10. pentru orice k. Fie p≥2 un număr prim. (n∈ℕ) este ireductibil în ℤ[X]. Fie p≥2 un număr prim şi n∈ℕ. Q=X u1 Fie + .54.61. an-1. 10.1 este ireductibil în ℤ[X]. Să se arate că polinomul f=X pn n + p .î. + X un +X u2 polinoamele P=1+X+X2+…+Xm-1 şi .

Să se demonstreze că: å ( xi . x2.. Dacă x1. 1. k k Notăm cu S k = x1 + .. Fie P∈ℝ[X] de grad cel mult n cu coeficientul dominant a0. i. …..S p+ r × S q . iar a0 nu se divide la p..x n sunt pozitive.65.( xi . an a1 . k∈ℕ. ï i =1 n +1 P( x ) ì0. 10. x2.63.. i¹ j i¹ j¹k 1 å xip x qj xkr = S p × S q × S r . Acest rezultat este datorat lui Lagrange. an . a n -1 an a2 a3 . xn∈ℝ.. daca grad ( P) £ n . .. a n -1 . Să se demonstreze că printre numerele 0. 84 i. iar x1. Să se demonstreze că numerele x1..S 2 p ] . P = a0Xn+a1Xn-1+…+an∈ℤ[X] cu 1≤n<p. ….2 10... . Fie P∈ℝ[X] un polinom de grad n≥2 care are rădăcinile reale simple x1. å x1 x 2 . ….xn rădăcinile sale. n}. Fie x1. i¹ j å xip x jp = 2 × [(S p ) 2 .S p+ q . j∈{1.. an a1 . Fie p un număr prim.. p-1 există cel mult n numere y pentru care p divide pe P(y).xn+1 ) = ía0 . xn+1 numere reale distincte două câte două. …. x1 x 2 .67.. ….... ….. …. a n . . xn.….S p+ q × S r .62. j∈{1.a1 a2 . k∈{1. j. n}..1 ï ....x1 ). ¢ k =1 P ( x k ) n å xip x qj = S p × S q . i. Să se demonstreze că r≥2. Fie un polinom de grad n şi x1.. xn sunt pozitive dacă şi numai dacă numerele å x1 . 10. 2.( xi .x7 sunt rădăcinile ecuaţiei x7-1 = 0 să se calculeze suma å ( x1 + x 2 ) 20 .. + x n . n}. daca grad ( P) = n î 10. x2.64. .S r +q × S p + 2S p+ q+r . 10.. Observaţie. pentru orice r natural.xi-1 )( xii . an-2 a n -1 = 0......66.xi+1 ). Să se arate că: (i) (ii) (iii) å P (r ) ( xk ) = 0 . …. …. 10. a n -3 .

Xn] inelul polinoamelor în nedeterminatele X1. Xn-an) este izomorf cu A.77. Să se calculeze suma x3+3x-5 = 0.71. Fie a1. polinomul simetric f = (X1-X2)2(X1-X3)2(X2-X3)2 cu coeficienţi reali. an∈ℤ (n≥1) distincte două câte două iar P = (X-a1)2(X-a2)2…(X-an)2+1 şi Q = (X-a1)(X-a2)…(X-an)-1. 85 . Să se arate că inelul K[Y. 10. …. 10. Să se exprime ca polinom de polinoamele simetrice fundamentale polinomul simetric f=(-X1+X2+…+Xn)(X1-X2+…+Xn)…(X1+X2+…-Xn)∈ℝ[X1. Să se arate că P şi Q sunt ireductibile în ℤ[X]. cu d număr întreg nenul. liber de pătrate.73. 10.78. 10. Să se descrie idealele inelului K[[X]] al seriilor formale peste corpul comutativ K. X2. …. ….10.Z] / (Z2) este izomorf cu un subinel al inelului K[X. å xi3 x 2j .72. Să se arate că ℤ[ d ] ≃ ℤ[X] / (X2-d) (ca inele). unde xi.Z] / (X2. Arătaţi că (X) este ideal maximal în K[X]. Fie K un corp. an elemente oarecare dintr-un inel A şi A[X1. 10. ….…. Xn] / (X1-a1. 10. ….70. Să se determine un element idempotent diferit de 0 şi 1 în inelul ˆ ℤ8[X] / (X2+X+ 2 ).Xn].Y. ï 5 5 5 î x1 + x 2 + x3 = 32 10.75. 10. …. Fie a1. K fiind corp comutativ.76. 10.74. Xn cu coeficienţi în A. xj sunt rădăcinile ecuaţiei i¹ j ì x1 + x 2 + x3 = 2 ï 4 4 4 10. XY-Z). Să se rezolve în ℂ sistemul: í x1 + x 2 + x3 = 8 .69. Să se arate că inelul A[X1.68. Să se exprime ca polinom de polinoamele simetrice fundamentale.

79.10. (i) Pentru x∈A. Fie f:A→Aʹ un morfism surjectiv de inele unitare şi comutative cu Ker(f) ⊆ r(A). f(x) este divizor al lui zero în Aʹ ⇔ x este divizor al lui zero în A. 86 . f(x) este idempotent în Aʹ⇔ x este idempotent în A. f(x) este inversabil în Aʹ ⇔ x este inversabil în A. Stabiliţi dacă au loc afirmaţiile: (ii) Pentru x∈A. (iii) Pentru x∈A.

Semigrupuri. numărul acestora va fi egal cu n n deoarece |M| = n. a+c-a2 = 0 şi b-a = 0. Dacă operaţia algebrică de pe M este comutativă.n + 2) / 2 . atunci x o (1-l) = (1-l) o x = x(1-l)+lx+l(1-l)+l2-l = 79 . z = 0).Partea 2: Soluţiile problemelor §1. iar |M´M| = n2 (am folosit faptul că numărul funcţiilor definite pe o mulţime M cu m elemente. O operaţie algebrică pe M fiind de fapt o funcţie definită pe M´M cu valori în M. Raţionând la fel ca la (i) deducem că pe M se pot defini n(n(n+1))/2 operaţii algebrice comutative. deducem 2 2 că pe M se pot defini n·n ( n -1) =n ( n-1) +1 operaţii algebrice ce admit element 2 neutru (am înmulţit pe n cu n ( n -1) deoarece rolul elementului neutru poate fi jucat de oricare din cele n elemente ale lui M) (iv).2.y. (i). atunci poziţii se completează arbitrar iar apoi sub diagonala principală se vor pune elementele de deasupra diagonalei principale aşezate însă simetric faţă de aceasta.î. a = b = l şi c = l2-l. (x = z = 1) obţinem succesiv condiţiile: c(a-b) = 0.z sunt elemente oarecare din ℝ făcând pe rând (x = z = 0).zÎℝ avem : x o (y o z) = (x o y) o z Û x(y o z)+ax+b(y o z)+c = (x o y)z+a(x o y)+bz+c Û x(yz+ay+bz+c)+ax+b(yz+ay+bz+c) = (xy+ax+by+c)z+a(xy+ax+by+c)+bz Û (b-a)xz+(a+c-a2)x+(b2-b-c)z+c(b-a)=0. (x = 0. Operaţia algebrică " o " este asociativă Û (")x. Suficienţa acestor condiţii se verifică imediat prin calcul. "Þ". cu valori într-o mulţime N cu n elemente. (iii). (x = 1. Restul de (n-1)2 poziţii putând fi ocupate arbitrar cu elementele lui M. (ii). Tabela unei operaţii algebrice de pe M ce admite element neutru are ocupate elementele de pe prima linie şi prima coloană cu elementele lui M. Obţinem astfel condiţiile necesare a = b = l şi c = l2-l cu lÎℝ. adică n × n ( n ( n -1)) / 2 = n ( n 2 2 2 n + Cn = n ( n +1) 2 . (ii). Operaţii algebrice. (i). este egal cu nm). Dacă operaţia algebrică " o " este asociativă. Pe diagonala principală a tablei de compunere sunt n poziţii iar 2 deasupra ei sunt C n .z = 1). Morfisme de monoizi 1. atunci conform cu (i) există lÎℝ a. Cum x. Dacă xÎℝ. Ţinând cont de (ii) şi (iii) deducem că numărul căutat este egal cu n(n(n-1))/2 (care reprezintă numărul de operaţii algebrice de pe M ce admit drept element neutru un element fixat al lui M ) luat de n ori. 1.y. Monoizi.1.

Presupunem că b2-b-ac = 0 şi că operaţia din enunţ are element neutru (fie acesta eÎℤ).yÎM. 80 . (iii). Dacă operaţia " o " are element neutru e.1) x + be + c = 0 í î(e + b . Se observă că dacă x = -l obţinem egalitatea absurdă 0 = 1-l2-l(-l) = 1-l2+l2 = 1. a = b = l. atunci cu necesitate x o e = x. (1) Din b2-b-ac = 0 deducem că 1-b = -(ac)/b = -(ad). adică (x o a) o y = x o (a o y) şi (x o b) o y = x o (b o y). (") xÎℤ Û axe + b(x + e) + c = x Û e(ax + b) = (1-b)x-c. Dacă notăm 1-e = l atunci a = b = l iar c = -ae = -l(1-l) = l2-l. de unde deducem că elementul neutru este cu necesitate e = -d. (i). să presupunem că b2-b-ac = 0 şi că b divide c (adică există d Î ℤ a. adică operaţia " o " este asociativă (conform cu (i)).4. (ii). deducem că e+a-1 = e+b-1 = be+c = ae+c = 0 de unde rezultă că a = b = 1-e şi c = -ae.= x-xl+lx+l-l2 +l2-l=x.bÎH. x o x'=x' o x=e Û xx'+ax+bx'+c=e Û xx'+lx+lx'+l2-l = 1-l Û x'(x+l) = 1-l2-lx. Dacă notăm cu e elementul neutru pentru operaţia " o ". c = bd). 1. Atunci cu necesitate 0 o e = 0 Û be+c =0 Û c = (-e)b. În ipoteza că operaţia " o " este asociativă.3. adică b divide c. atunci ($) x'Îℝ a.1) x + ae + c = 0 Cum x este oarecare. Deci pentru x ¹ -l deducem x' = (1-l2-lx)/(x+l). atunci conform cu (i) şi (ii). adică e =1-l este element neutru pentru operaţia " o ". deci (1) este echivalentă cu e(ax + b) = -adx . Dacă xÎU(ℝ. "Ü". o ) = =ℝ \ {-l}. operaţia algebrică este asociativă Û b2-b-ac = 0. Deci.zÎℤ avem echivalenţele: x o (y o z) = (x o y) o z 2 Û a xyz + ab(xy + yz + zx) + (ac + b)x + b 2y + b2z + (bc + c) = = a2xyz + ab(xy + yz + zx) + b 2x + b2y + (ac + b)z + (bc + c) Û (ac + b)x + b2z = (ac + b)z + b2x Û (b2-b-ac)(x-z) = 0 Û b2-b-ac = 0 (căci x şi y sunt oarecari).î. Fie a.y. adică U(ℝ. o ). atunci (") xÎℝ avem x o e = e o x = x Û xe+ax+be+c = ex+ae+bx+c = x Û ì(e + a .î. 1. Reciproc. Prin calcul direct se arată că (") x. c = l2-l iar elementul neutru este e = 1-l. (") x.bd Û e(ax + b) = -d(ax + b).

etc. Fie e1 = ba şi e2 = ab. Substituind pe x cu y în această ultimă relaţie avem :yx2y = y2x2 Þ x2y2 = y2x2 Þ (xy)2 = (yx)2. Fie m > i+j.6. (") x. am = am+kj. Din ipoteză operaţia algebrică este bine definită şi asociativă. aba = a. În şirul {a. Din aÎM şi f bijecţie Þ ($) bÎM a.î. a2. Atunci am = a2m. egalitatea x2y2 = yx devine pentru y = 1 : x2 = x Þ x = 1. Operaţia este asociativă deoarece (xy)z = (yz)x = x(yz) Û (xy)z = =x(yz). Deci există i. de unde rezultă că a o bÎH. 1. Pentru n = 1 concluzia este evidentă. deci am este idempotent. 1. Relaţia (3) se mai scrie x(xy)2x = (xy)2 şi utilizând (4) avem : 2 2 xx y x = x2y2 Þ xy2x = x2y2.7. Atunci x n y n = ynxn Û xnyn = ynxn Û xy = yx.9.×) este grup atunci relaţia nu poate avea loc decât pentru n ³ 3. 1. yÎA. Pentru n = 2.Datorită asociativităţii operaţiei " o " deducem imediat că: (x o (a o b)) o y =((x o a) o b) o y = (x o a) o (b o y) = x o (a o (b o y)) = x o ((a o b) o y). 1. Atunci am = am-i ×ai = am-i ×ai+j = am+j = am+j-i ×ai = am+j-i ×ai+j= am+2j. Mai trebuie să arătăm că există elementul neutru. deci H este parte stabilă a lui M relativ la operaţia " o ".…} nu toate elementele sunt distincte deoarece S este finit. deci nu poate avea loc pentru orice x din A. În relaţia din enunţ înlocuim pe x cu xn şi pe y cu yn.10. (") x. Arătăm că operaţia este comutativă.n =x n = xn. Fie mÎℕ*.î.jÎℕ* a.…. f(y) = x Þ aya = x.5. Pentru xÎM există yÎM a. (") xÎM. atunci f este o bijecţie.yÎM. Observaţie. 1. m >i+j. . (") xÎA. m = k×j. 1.ak. 81 2 2 2 2 .î. Pentru x = e1 şi x = e2 obţinem că e2e1=e1 şi e2e1 = e2 Þ e1 = e2 = e elementul neutru al lui M.8. În egalitatea 2) înlocuim y cu xy şi obţinem : x(xy)2x = (xy)x2(xy) Þ x2yxyx = xyx3y (3) Þ x2yxyx = xyxy Þ Þx(xy)3 = xyxy2 Þ x2y = xyxy2 Þ x2y2 = xyxy Þ x2y2 = (xy)2 (4). Dacă mulţimea (A. Fie y = xn-1 Þ xnyn = xn(xn-1)n =xn x n . Deoarece M este finită şi f este injectivă. ai = ai+j. Atunci xe1 = ayaba = aya = x şi e2x= abaya= = aya = x Þ xe1 = e2x = x. Într-adevăr: x×y = (x×y)×(x×y) = [y(xy)]x = [(xy)x]y = [(yx)x]y= [(x×x)y]y = (x×y)y = (y×y)x = =y×x. Deci pentru orice kÎℕ*. Fie xy = (yx)n = [(xy)n]n = [(xy)(xy) n-1]n = (xy)n-1(xy) = (xy)n = yx pentru n>1.

+) ar rezulta că ap1+bp2=1ÎM. 1. Dacă zÎU(ℤ[ d ].bp2). Atunci z1·z2 = (x1x2 + dy1y2) + (x1y2 + y1x2) d Îℤ[ d ].d(x 1 y 2 +x 2 y 1 ) = (x1x2+dy1y2)2 .13. bÎℤ a. p2. zz' = 1. Fie zi= xi+yi d .bÎℤ (în mod evident a·b¹0) şi trebuie ca 1/zÎℤ[i].1}. de unde N(z)·N(z')=1. cu xi.·). Însă 1/z=a/(a2+b2) – i·b/(a2+b2). deci trebuie ca a/(a2+b2). ($) a. (0.-i.·). deducem că ap1. Faptul că (ℤ[i].12. adică N(z)Î{-1.0).b) trebuie să fie egală cu una din perechile (0. Pentru a demonstra partea a doua a problemei. ap1+bp2=1.-1) sau (-1.14.0). Presupunem prin absurd că n are în descompunerea sa cel puţin doi factori primi distincţi p1. atunci a. 82 . i=1.(y/N(z)) d . de unde rezultă că n este de forma pk cu k număr natural. Ţinând cont de expresia lui z1z2 de mai înainte deducem că: 2 2 2 2 2 N(z1)·N(z2) = (x 1 -dy 1 )(x 2 . Cum (p1. Cum M este parte stabilă a lui (ℤ.î. deci 1/zÎℤ[ d ](deoarece x/N(z) = ±x Îℤ iar y/N(z) = ± y Îℤ). 1.11.·).·).dx 2 y 1 + 2 2 2 2 2 2 2 2 2 2 +d2y 1 y 2 =(x 1 x 2 +d2y 1 y 2 ) . (1.1}.Din relaţia xy2x = (xy)2 Þ (xy)(xy2x) = (xy)3 Þ (xy)2yx = (xy)3 Þ (yx)2(yx) = (xy)3 Þ (yx)3 = (xy)3 Þ xy = yx. adică (n. Atunci {zn : nÎℕ}Í U(ℤ[ 2 ].yiÎℤ.1)¹1 ceea ce este absurd.1.·) este monoid comutativ este imediat. p2=(n.i}. Ţinând cont de problema anterioară avem că N(z) = 32-4·2 = 9-8=1. dacă z = x+y d Îℤ[ d ] şi N(z)Î{-1.dy 2 ) = x 1 x 2 .·). deci N(zz') = =N(1)=1.î. bp2ÎM.1). atunci ($) z'Îℤ[ d ] a.·) este o mulţime infinită. de unde deducem imediat că (a. Reciproc. de unde deducem că U(ℤ[ 2 ].2. de unde deducem că zÎU(ℤ[ d ]. k³1 iar p prim.p2)=1. Deoarece p1=(n. arătăm că N(z1z2) = N(z1)·N(z2). atunci avem 1/z=1/(x+y d )=(x-y d )/(x2-y2d)=(x-y d )/N(z)=x/N(z) . Fie z=3+2 2 .d(x1y2+x2y1)2 = 2 2 2 2 2 =N(z1z2). deci U(ℤ[i]. Dacă z=a+biÎU(ℤ[i].dx 1 y 2 . b/(a2+b2) Îℤ. "Þ".·) ={-1. 1. deci zÎU(ℤ[ 2 ].ap1). 1.

x3 ( x2y1 + y2) +y3 ) = = ( x1x2x3 . Cum |±1| =1Þ -1. deci |z/2| < 1 adică z/2 ÎD0 Í M. Cum z = 2·z/2 iar z/2ÎM. Pentru zÎD1. Să arătăm la început că D0 = {zÎℂ : |z| < 1}Í M. rezultă că zÎM. y B1 B A O x B2 Perpendiculara în B pe OA taie cercul unitate în B1. atunci 2n<|z| £ 2n+1 Þ 2n-1<|z/2| £ 2n Þ z/2ÎDn Í M Þ zÎM (deoarece z=2·z/2). Într-adevăr. imaginea geometrică a lui z (care va fi situat în interiorul cercului unitate). B2.+).B2. Fie n = pk cu p prim. deci z/2 ÎM.2. x3y2 + y3) = =(x1x2x3. 0<|z|<1. k³1. dacă zÎDn+1. Dacă zi=(xi.1ÎM.15. 1. x3x2y1 + x3y2 + y3) iar z1 o (z2 o z3) = (x1. nÎN 1. atunci : (z1 o z2) o z3 = ( x1x2. adică operaţia " o " este asociativă. x2x3y1+ x3y2+y3). Să arătăm acum că şi coroana circulară D1={zÎℂ : 1<|z|£2} este inclusă în M. k natural. atunci B este imaginea geometrică a lui z/2. (") nÎℕ.16. cum |z1|=|z2|=1 Þ z1. Tot prin calcul se arată imediat că elementul 83 . de unde rezultă că (z 1 o z2) o z3 = z1 o (z2 o z3).z2 afixele lui B1.y1) o (x2x3 .î. Considerăm în planul raportat la sistemul ortogonal de axe xOy cercul de centru O şi rază 1 (vezi figura ) şi punctul A. adică D0 Í M. x2y1+y2) o (x3."Ü". Dacă B este mijlocul lui OA. Să demonstrăm acum că dacă Dn={zÎℂ : 2n-1<|z| £ 2n }ÍM (pentru nÎℕ) atunci şi Dn+1Í M. Dacă notăm cu z1. z2ÎM.3. Cum ℂ = U Dn deducem că ℂ Í M şi cum MÍ ℂ Þ M=ℂ. deci zÎM. adică D1 Í M. 1< |z| £ 2. adică 0 = (-1)+1ÎM.x)¹1} = {pt : tÎℤ} care în mod evident este parte stabilă a lui (ℤ.yi)ÎM. i=1.y3) = ( x1x2x3 . atunci z = z1+z2 (căci figura OB1AB2 este romb). deci Dn+1 Í M. Fie zÎℂ a. Conform principiului inducţiei matematice deducem că Dn Í M. Atunci Mn={xÎℤ : (pk.

c = -1 î î î æ 1 0ö A= ç ç Exprimând numai în funcţie de a.×)= íç ç ìæ a ü ìæ a ü 1.a÷ a Î Z ý .ci.y) Î U(M. Dacă z = (x. deducem că : U(M. Deoarece matricea unitate ç ç 0 1 ÷ face în mod evident parte din M ÷ è ø deducem că dubletul (M.y)) adică dubletul (M. Dacă ţinem cont de faptul că pentru oricare două matrice A.î. deci pentru a demonstra că c1b2 + d1d 2 ÷ ø Atunci M1·M2 = ç ç M1·M2ÎM trebuie să arătăm că a1a2+b1c2+a1b2+b1d2= c1a2+d1c2+c1b2+d1d2 Û a1 (a2+b2)+b1 (c2+d2) = c1 (a2+b2)+d1 (c2+d2) ceea ce este adevărat dăcă ţinem cont de faptul că a2+b2 = c2+d2 şi că a1 +b1 = c1+d1.y')ÎM a. 1.bi.2. iar asociativitatea din aceea că pentru f.0) o (x. deci y¢ = yÎℤ.gÎA şi nÎℕ avem : (f * g)(n)= å f(d1)g(d2) d1d 2 =n rezultă imediat comutativitatea produsului de convoluţie.aö 1 . i=1.-y) : yÎℤ} È {(-1.a ÷ a Î Z ý È ÷ ïè a .·) este monoid.aö ï ï ï ï ÷ a Î Z ý È íç ÷ ç1 + a . deci y' = -yÎℤ.BÎM2(ℤ) avem relaţia det(A·B)=det(A)·det(B) se deduce imediat că: æa bö ÷ ÎU(M.1 2 .0) (e o z = (1. Plecând de la observaţia că pentru f.2 . Fie Mi= ç ç æ ai è ci bi ö ÷ ÎM cu ai.neutru este elementul e = (1.c =1 î a . 0·y+y) = (x. di ÷ ø æ a1a2 + b1c2 è c1a2 + d1c2 a1b2 + b1d 2 ö ÷ . iar dacă x = -1 atunci x' = -1. o ). sau í sau í sau í a+b=c+d ) Û í a-c =1 a .1 .hÎA şi nÎℕ : [(f * g) * h](n) = [f * (g * h)](n) = 84 d1d 2 d 3 =n å f(d1)g(d2)h(d3).a ø ï ïè ï ø î þ î þ ì ü ì ü -1 . zz' = z'z = e Û xx'=1 şi x'y+y' = xy'+y = 0.c = -1 a .·) Û det(A) = ±1 Û ad-bc = ±1 Û (a+b)(a -c) = ±1 (căci ÷ èc dø ì a + b = -1 ìa + b = -1 ì a+b =1 ìa + b = 1 . .a ö -1. o ) = {(1.y) = (1·x.18. Dacă x = 1.aö ïæ a ï ïæ a ï ÷ a Î Z ý È íç ÷ ça + 1 . atunci x' = 1. o ) este monoid.diÎℤ şi ai + bi = ci + di.17. În concluzie: U(M.a ø ï ïè ï ø î þ î þ È íç ç 1.g.y) : yÎℤ}. atunci ($) z' = (x'. ÷ ïè a .

Relaţiile ab = 1 şi bc = 1 implică a = c. Înmulţim egalitatea anterioară la stânga cu an obţinem an bn am =an bn ap.î. (") nÎℕ. De exemplu putem lua f(n) = í ìn . Într-adevăr. Presupunem prin absurd că există a. deci în particular (f * f ')(1) = e(1) Û f(1)f '(1) = 1. n=0 î 0. Analog pentru q > n. f * f ¢ = f ¢* f = e. Înmulţind relaţia din enunţ la stânga cu aq şi la dreapta cu bp se obţine : aq bn am bp = aq bq ap bp de unde aq bq bn-q am bp = 1 şi bn-q am bp = 1. Dacă m-p > 1 atunci ca = 1 unde c = am-p-1 Þ cab = b Þ c = b Þ ba = 1 – fals. (iii). (i). Fie acum fÎU(A. Pentru aceasta definim recursiv funcţia aritmetică f ¢:ℕ*®ℂ prin 1 ì ï f (1) ï f ¢ (n) = í 1 n f (d ) f ( ) ï. n ³ 1 şi g(n) = n+1. rezultă că bc = 1. ab = 1 şi ba ¹ 1. atunci ($) f¢ÎA a. *)).*).Să demonstrăm acum că funcţia aritmetică e:ℕ*®ℂ definită pentru nÎℕ prin e(n)=1 pentru n=1 şi 0 pentru n³2 este elementul neutru al produsului de convoluţie. 85 . Analog se exclude cazul p > m. pentru fÎA şi nÎℕ avem : (f * e)(n)= å f(d1)e(d2) = f(n)e(1) = f(n). de unde am = ap ceea ce implică am bp = ap bp = 1 şi deci am-p ap bp = 1 Þ am-p = 1. j(c ) = bc = 1. deci bn am = bn ap. de unde rezultă cu necesitate f(1) ¹ 0. deci p = m . Într-adevăr. Presupunem prin absurd m > p. *). deci f * e = f. adică dubletul d1d 2 =n (A. Să presupunem prin absurd că n > q. adică f * f ' = e. fie fÎA a. Notând cu c = am bp (dacă n-q = 1) sau c = bn-q-1 am bp (dacă n-q > 1).f (1) d d n ï d >1 î pentru n = 1 pentru n ³ 2 å şi vrem să demonstrăm că f '=f-1 (în monoidul (A. f(1)¹0 şi să demonstrăm că fÎU(A. Aplicaţia j :M ® M definită prin j(x) = bx este injectivă (dacă j(x) = j(y) atunci bx = by Þ a(bx) = a(by) Þ (ab)x = (ab)y Þ 1x = 1y Þ x = y).bÎM a. Cum M este finită atunci j este surjectivă.î. deci există cÎM a. *) este monoid comutativ. de unde concluzia dorită (f '=f-1).1. 1.î. Dacă m-p = 1 Þ a = 1 Þ b = 1 Þ ba = 1 – fals. iar pentru n ³ 2 (f * f ')(n) = å f(d)f '(n/d) = f(1) × f '(n) + å f(d) × f '(n/d) = f(1) × f '(n) = 0 = dn dn d >1 =e(n). (ii).î.19. (f * f ')(1) = f(1) × 1/f(1) = 1 = e(1). fals. Aşadar q = n. Reciproc. Atunci a(bc) = a Þ (ab)c = a Þ 1c = a Þ c = a Þ ba = 1 – fals. deci ba= 1.

¹ ℝ, adică ($) z0 = a0+i·b0ÎM cu a0,b0Îℝ iar b0 ¹ 0. Atunci ib0 = z0-a0 ÎM şi 1/b0ÎM deducem că (1/b0)·i·b0 = i ÎM. Atunci (") z = a+ibÎℂ (cu a,bÎℝ) rezultă că zÎM, adică M = ℂ.

1.20. Dacă M Í ℝ, atunci şi ℝ Í M deci M = ℝ; să presupunem că M

1.21. Fie x,yÎZ(M). Atunci, folosind faptul că înmulţirea este asociativă pe M deducem că (xy)z = x(yz) = x(zy) = (xz)y = (zx)y = z(xy), (") zÎM, deci xyÎZ(M), adică Z(M) este parte stabilă în raport cu înmulţirea. Deoarece Z(M) Í M rezultă că înmulţirea pe Z(M) este asociativă. Cum 1x = x1 = x, (") xÎM, atunci 1ÎZ(M), deci Z(M) este submonoid al lui M. 1.22. Dacă A = a·In, cu aÎℂ, atunci în mod evident A·B=aIn·B = B·aIn = =B·A, (") BÎMn(ℂ ), adică AÎZ(Mn(ℂ ),·). Fie acum AÎ Z(Mn(ℂ),·), A=(aij)1£i,j£n iar Bij matricea pătratică de ordin n ce are pe poziţia (i,j) 1 iar in rest zero (i,jÎ{1,2,…,n}). Deoarece matricea
æ a1 j ö ç ÷ ç a2 j ÷ A·Bij are coloana a-j-a egală cu ç ÷ iar în rest toate elementele egale cu zero ç ... ÷ ça ÷ è nj ø

pe când matricea Bij·A are doar linia i egală cu (ai1,ai2,…,ain), din egalitatea Bij×A = A×Bij (") i,jÎ{1,2,…,n}, deducem că aij= 0 pentru i ¹ j. Scriind că A·B = B·A , B fiind de data aceasta matricea de ordin n ce are toate elementele egale cu 1, deducem că a11 = a22 =…= ann = a, aÎℂ, adică A = a·In. 1.23. (i). Fie X = ç çz
è æx yö ÷ ÎM2(ℂ ) şi scriind că AX=XA deducem că t÷ ø æx è0 yö ÷ , cu x,yÎℂ. x÷ ø

z = 0 şi t = x, adică X este de forma X = ç ç

(ii). Fie acum XÎM2(ℂ) a.î. Xn=A; deoarece AX = XnX = Xn+1 = XXn = =XA, ţinând cont de (i) deducem cu necesitate că X trebuie să fie de forma X= ç ç
æx è0 yö ÷ cu x,yÎℂ. x÷ ø

Deoarece se verifică imediat prin inducţie matematică egalitatea:
æ xn Xn = ç ç0 è nx n -1 y ö ÷ , din Xn = A deducem că xn = 1 si nxn-1y = 2, de unde rezultă xn ÷ ø
86

că xn = 1 şi 2x = ny.

æ e 2e / n ö ÷ cu În concluzie X trebuie cu necesitate să fie de forma X = ç ç0 e ÷ è ø

en=1. Dacă X = ç ç
æ e 2e / n ö ÷ cu en=1, atunci Xn = 0 e ÷ è ø

æe n ç ç0 è

2e n ö æ 1 2 ö ÷=ç ÷ . e n ÷ ç0 1÷ ø ø è

1.24. Să presupunem prin absurd că ($) nÎℕ, n ³1 a.î. An = I2 (se deduce imediat că n ³2). Prin inducţie matematică se demonstrează că dacă AÎM2(ℝ), atunci (") kÎℕ*, ($) xk,ykÎℝ a.î. Ak = xk·A+yk·I2 y1 = 0, x2 = a+d, y2 = -det(A) iar
ì x k +1 = (a + d ) x k + y k í î y k +1 = - det( A) x k = - x k

(1), cu x1=1,

(2)

Cum An = I2, din (1) deducem că I2=xnA+ynI2 Û xnA=(1-yn)I2. Dacă xn¹0 Þ A=(1-yn)/xn·I2, adică a=d=(1-yn)/xn şi cum prin ipoteză a+d>2 Þ (1-yn)/xn>1. (3) Însă det(A)=1Û ad =1 Û ((1-yn)/xn)2=1 care este în contradicţie cu (3). Dacă xn=0, atunci ţinând cont de (1) deducem că An =yn·I2 Û I2=yn·I2, adică yn=1. Ţinând cont din nou de relaţiile (2) deducem că yn = xn-1, adică xn-1 = 1, iar xn = (a+d )xn-1+ yn-1, de unde yn-1= -(a + d). Deci xn-2=a+d şi din xn-1= (a + d)xn-2+ yn-2 Þ yn-2 + (a + d)2 =1 Þ yn-2= 1-(a + d)2. Deci An-2 = (a + d)A + [1 - (a + d) 2]·I2 Þ An = (a + d)A3 + [1-(a + 2 2 +d) ]·A şi cum A2 = (a + d)A - I2 iar An = I2 deducem că I2= (a + d)A3+ [1-(a + +d)2]·[(a + d)A - I2]. În final găsim A3=[(a+d)2-1]A+[2-(a+d)2] / (a+d)I2 şi cum din (2) deducem că x3 = ( a + d )x2 + y2 = ( a + d )2-1 iar y3 = -x2 = -( a + d ), ultima egalitate matriceală devine x3A + y3I2 = [(a + d)2 - 1]·A + [2 - (a + d)2] / (a + d)I2 Û -(a+d) = [2-(a+d) 2] / (a+d) Þ 2=0 ceea ce este absurd, deci An¹I2, (") nÎℕ, n³1. 1.25. Din relaţia A + B = AB deducem că (In – A)(In - B) = In, adică In – A este inversabilă şi (In – A)-1 = In – B, deci şi (In –B)(In - A) = In Û A + B = BA, adică AB = BA. 1.26. Evident, este suficient să probăm doar o implicaţie. Fie A,BÎMn(ℂ) a.î. In – ABÎU(Mn(ℂ),·) Û ($) CÎMn(ℂ) a.î. C(In – AB) = (In – AB)C = In Û C – CAB = C – ABC = In.
87

Atunci (In – BA)(In + BCA) = In –BA + BCA – B(ABC)A = = In - BA + BCA – B(C – I n)A = In – BA + BCA – BCA + BA = I n şi analog se demonstrează că (In + BCA)(In - BA) = In, adică In – BA Î U(Mn(ℂ),·). 1.27. Dacă S este chiar monoid, adică există 1ÎS element neutru, considerăm M = S şi f = 1S. În caz contrar, fie 1ÏS şi M = S È {1}. Înzestrăm M cu o operaţie algebrică * a.î. M să devină monoid, iar incluziunea lui S în M să fie un morfism. Fie x,yÎM. Atunci definim : x * y = xy, dacă x,yÎS, x * 1 = 1 * x = x, pentru orice xÎS şi 1 * 1 = 1. Deoarece S este semigrup, înmulţirea pe S este asociativă şi atunci operaţia * este asociativă. Deci (M, * ) este monoid cu 1 element neutru. Evident, incluziunea este morfism de semigrupuri. 1.28. (i). Dacă x,yÎMf,g, atunci f(x) = g(x), f(y) = g(y) şi astfel f(xy) = =f(x)f(y) = g(x)g(y) = g(xy), adică xyÎMf,g. Cum f(1) = g(1) rezultă că 1ÎMf,g, adică Mf,g este submonoid al lui M1. Evident f o i = g o i. (ii). Din f o i¢ = g o i¢ rezultă că f(i¢(x)) = g(i¢(x)), (") xÎM¢, adică i¢(x)ÎMf,g, (") xÎM¢. Definim atunci u:M¢® Mf,g prin u(x) = i¢(x), (") xÎM¢. Evident u este un morfism de monoizi (deoarece i¢ este un morfism) şi i o u = i¢. Dacă mai există v : M¢ ® Mf,g a.î. i o v = i¢, atunci u(x) = i¢(x) = (i o v)(x) = =i(v(x)) = v(x), (") xÎM¢, deci u = v. 1.29. (i) ⇒ (ii). Deoarece f(1) = 1 Þ 1ÎKer(f) Þ {1}Í Ker(f). Fie xÎKer(f), adică f(x) = 1 = f(1). Cum f este presupusă injectivă Þ x = 1, adică {1}Í Ker(f), de unde egalitatea Ker(f) = {1}. Să demonstrăm că (ii) ⇏(i). Pentru aceasta vom considera monoizii M1 = (ℤ3,·) şi M2 = (ℤ2,·). ˆ ˆ Considerăm f : ℤ3 ® ℤ2, f( x) = x 2 , pentru x = 0,1,2 (unde x este clasa lui x în ℤ3 iar x este clasa lui x în ℤ2). În mod evident f este morfism de ˆ ˆ ˆ ˆ monoizi iar f( 0 ) = 0 , f( 1 ) = 1 şi f( 2 ) = 0 . Se observă că deşi Ker(f) = { 1 }, ˆ ). ˆ totuşi f nu este injectivă deoarece f( 0 ) = f( 2 1.30. (i) ⇒ (ii). Dacă xÎM0, cum f o g = f o h Þ f(g(x)) = f(h(x)), (") xÎM0 Þ g(x) = h(x), (") xÎM0 Þ g = h.

88

(ii) ⇒ (iii). Să presupunem prin absurd că Ker(f) ¹ {1}. Vom nota M0 = Ker(f) (care este submonoid al lui M1 conform problemei 1.28., deci şi monoid) şi vom considera g,h:M0 ® M1, g incluziunea iar h morfismul nul. Atunci pentru xÎM0, (f o g)(x) = f(g(x)) = f(x) = 1 iar (f o h)(x) = =f(h(x)) = f(1) = 1, adică f o g = f o h şi totuşi g ¹ h. 1.31. (i) ⇒ (ii). Fie yÎM2; cum f este surjectivă, ($) xÎM1 a.î. f(x) = y. Atunci g(y) = g(f(x)) = (g o f)(x) = (h o f)(x) = h(f(x)) = h(y), adică g = h. (ii) ⇏(i). Fie M1 = ℤ \ {0} şi M2 = ℚ \ {0} monoizii multiplicativi ai numerelor întregi nenule, respectiv raţionale nenule, iar f : M1 ® M2 incluziunea canonică. Dacă M3 este un alt monoid iar g,h : M2 ® M3 sunt morfisme de monoizi a.î. g o f = h o f, vom proba că g = h. Fie x = m/nÎℚ*, cu mÎℕ* şi nÎℤ*. Atunci 1 = g(1) = g(n·1/n) = =g(n)·g(1/n) Þ g(1/n) = (g(n))-1 şi analog h(1/n) = (h(n)) -1. Avem că g(x) = =g(m/n) = g(m·1/n) = g(m)·g(1/n) = g(m)·(g(n)) -1 iar h(x) = h(m/n)=h(m·1/n)= = h(m)·h(1/n) = h(m)·(h(n)) -1. Dar, deoarece f este morfismul incluziune şi g o f = h o f, deducem că g şi h coincid pe mulţimea ℤ*, de unde rezultă că g(x) = h(x), (") xÎM2, adică g = h. Deci f verifică (ii) fără însă a verifica şi pe (i). § 2. Grup. Subgrup. Subgrup generat de o mulţime. Calcule într-un grup. Grupuri de permutări. 2.1. (i). Prin calcul se probează că dubletul (ℤ, o ) este monoid comutativ: -asociativitatea: (x o y) o z = (xy+2(x+y+1)) o z = (xy+2(x+y+1))z+2(xy+2(x+y+1)+z+1) = = xyz + 2xz + 2yz + 2z +2xy + 4x + 4y + 4 + 2z + 2 = = xyz + 2xy + 2xz +2yz + 4x + 4y + 4z + 6 = x o (y o z) (din comutativitatea adunării şi înmulţirii numerelor întregi) -comutativitatea : x o y = xy+2(x+y+1) = xy+2x+2y+2 = y o x - elementul neutru este e = -1 deoarece x◦(-1) = x(-1)+2(x+(-1)+1) = x Căutăm elementele inversabile. Fie xÎU(ℤ,◦); atunci ($) x'Îℤ a.î. x◦x'=-1 Û xx' + 2(x+x'+1) = -1 Û xx'+2x+2x'+4 = 1 Û (x+2)(x'+2) = 1 Û (x+2 = 1 şi x'+2 = 1) sau (x+2 = -1 şi x'+2 = -1) Û (x = -1 şi x' = -1) sau (x = -3 şi x' = -3), deci U(ℤ,◦) = {-3, -1}, adică (ℤ, o ) nu este un grup. (ii). Conform punctului precedent, G = {-3,-1}.
89

2.2. Este evident că (") x,yÎℚ Þ x o yÎℚ. Operaţia este asociativă şi comutativă, elementul neutru este e = 0, iar simetricul lui xÎℚ \ { 1 } este x¢ = kxx-1 ¹ 1 , deci ℚ \ { 1 } este grup abelian k k k faţă de operaţia algebrică definită. 2.3. G = (d,¥). Dacă G abelian, conform problemei 1.2., a = b şi atunci x o y = xy + ax + ay + c = (x + a)(y +a) + c – a 2. (x o y) o z = [(x + a)(y +a) + c – a2] o z = [(x + a)(y +a) + c – a2 +a] ·(z +a) + c – a2 iar x o (y o z) = (x + a)[(y +a)(z +a) + c – a 2 + a] + c – a2. Asociativitatea implică egalitatea pentru orice x,y,zÎG, adică (x + a)(y + a)(z + a) + (c – a 2 + a )(z + a) = (x + a)(y + a)(z + a) + (x + +a)(c – a2 + a) Þ c = a2- a Þ x o y = (x + a)(y +a) – a, (") x , y > d Þ Þ x(y + a) + a(y +a) – a > d. Fie f(x) = x(y + a) + a(y +a) – a. Atunci lim f(x) = ¥ Þ y + a > 0,
x ®¥

(") y > d Þ d + a > 0. inf f(x) = lim f(x) = d Þ d(y + a) + a(y + a) – a = d
xÎ( d , ¥ ) x ®d

(d + a)(y + a) – (d + a) = 0 Þ (d + a)( y + a – 1) = 0, (") y > d Þ Þ - d = a Þ x o y = xy – dx – dy + d = ( x – d)(y – d) + d – d2 cu care se verifică axiomele grupului. În concluzie a = b = -d şi c = d. 2.4. Verificăm mai întâi dacă înmulţirea pe G este bine definită.
æ 1 ln b æ 1 ln a 0 ö ç ç ÷ 1 0 ÷ şi A(b) = ç 0 1 ç0 0 ç0 0 a÷ è è ø æ 1 ln a + ln b ç 1 a,bÎℝ, a,b > 0. Atunci A(a)·A(b) = ç 0 ç0 0 è

Fie A(a) = ç 0

0ö ÷ 0 ÷ două matrice din G , cu b÷ ø 0ö ÷ 0 ÷ = A(ab)ÎG, deci G este ab ÷ ø

parte stabilă în raport cu înmulţirea matricelor. Se ştie că înmulţirea matricelor este asociativă. Din A(a)·A(b) = A(ab) deducem că elementul neutru este A(1) (care este tocmai matricea unitate I2) iar inversa matricei A(a) este (A(a)) -1 = A(1/a) (deoarece A(a)·A(1/a)=A(1)). Tot din relaţia A(a)·A(b) = A(ab), ţinând cont de comutativitatea înmulţirii numerelor reale deducem că A(a)·A(b) =A(b)·A(a) =A(ab)=A(ba). Deci G este grup comutativ.

90

2.5. Pentru xÎℝ-{1/2}, notăm A(x)= ç 0

x ö æ1 - x 0 ç ÷ 0 0 ÷. ç x 0 1- x÷ è ø

Dacă şi yÎℝ-{1/2}, atunci prin calcul direct se demonstrează că : A(x)·A(y)=A(x+y-2xy)ÎG, deoarece x+y-2xy=1/2 Û (2x-1)(2y-1)=0 Û x=1/2 sau y=1/2 – absurd. În mod evident A(x)·A(y)=A(y)·A(x), (") x,yÎℝ-{1/2}. Deoarece A(x)·A(0)=A(x), (") xÎℝ-{1/2}, deducem că A(0) este elementul neutru. Deoarece pentru x¹1/2 avem A(x)·A( 2 xx-1 )=A(0), deducem că (A(x))-1 = A( 2 xx-1 ), deci orice element din G este inversabil. Din cele de mai sus rezultă că G este grup comutativ. 2.6. Avem :
æ a1 ç ç0 çc è 1 b1 ö ÷ x 0÷ 0 d1 ÷ ø 0 æ a2 ç ç0 çc è 2 0 b2 ö æ a1 a 2 + b1c 2 ÷ ç x 0 ÷=ç 0 0 d 2 ÷ ç a 2 c1 + c 2 d1 ø è 0 x
2

0

a1b2 + b1 d 2 ö ÷ 0 ÷. c1b2 + d 1 d 2 ÷ ø

Prin calcul simplu se verifică faptul că ultima matrice este din M doar dacă x2 = x, adică x Î{0,1}. Elementul neutru este I3, deci trebuie ca x = 1. În acest fel, M este parte stabilă în raport cu înmulţirea matricelor.
æ a2 æ a1 0 b1 ö ç ç ÷ Fie A = ç 0 x 0 ÷ ÎM şi B = ç 0 çc çc 0 d ÷ 1ø è 2 è 1 a1 a 2 + b1c 2 = 1 ì ïa b + b d = 0 ï . să avem: í 1 2 1 2 ïa 2 c1 + c 2 d1 = 0 ï c1b2 + d1 d 2 = 1 î 0 b2 ö ÷ x 0 ÷ ÎM a.î. AB = I3. Trebuie 0 d2 ÷ ø

Înmulţind prima ecuaţie cu d1 şi pe a treia cu (-b1) şi adunându-le obţinem a2(a1d1 – b1c1) = d1 Þ a2 = d1 Þ c2 = - c1, d2 = a1, b2 = - b1, deci
æ d1 ç B= ç 0 ç- c è 1 0 - b1 ö ÷ x 0 ÷ . Se observă că B Î M şi că BA = I3, deci fiecare element 0 a1 ÷ ø

este inversabil, adică M este un grup.

91

4y÷ ø .x0+ay0 = 1 x0 . y Î R ý . Pentru x.y¢)= ç ÷ .8. Dacă A = ç ç0 y÷ .2y 2y ö ÷.7. x .×) este (AB)n = I2.4(x¢y + xy¢)2 = 1. (G. adică a = ± 3 . b =0 . ajungem la relaţia : yy¢[-15yy¢ . Se arată uşor acum că pentru a = grup.4 y 2 = 1.ay ÷ ï ø þ y ö y¢ ö æ x ¢ + ay ¢ ÷ şi A(x¢.yÎℝ notăm A(x.bx0 = 0 y0 + bx0 = 0 Din primele două ecuaţii rezultă că x0 = 1 şi y0 = 0 Þ bx0 = 0 Þ b = 0. Evident I2ÎG.y¢) = =A(X.Y) şi ca aceasta din urmă să fie din G trebuie ca X2 – 4Y2 = 1 Û (xx¢ + yy¢ + a2yy¢)2. Numărul de elemente ale lui G este n2 ( x şi y pot lua n valori distincte deoarece sunt rădăcini de ordin n ale unităţii) 0 ö ÷ ÎG deoarece (xx¢)n = xn×x¢n = 1 şi analog pentru (yy¢)n = 1. respectiv x¢ sau y¢.b=0 sau a = . (G.y)×A(x¢. Atunci ÷ ç y¢ x . deci yy ¢ ÷ ø æ xn 0 ö 2. Atunci A(x. Folosind faptul că x2 –4y2 =x¢2 – 4y¢2 = 1.9. iar din A = I2 obţinem că x è ø = = yn = 1 ceea ce arată că x şi y sunt rădăcini de ordinul n ale unităţii. inversa lui A este A-1 = An-1(deoarece An = I2).ay0 = 1 y0 .×) este grup. Cum x şi y. Astfel. atunci: Fie A(x. 2.3 . 2 xx ¢ + yy ¢ + a yy ¢ . ç Deci G = íç ì ïæ x + ay ïè y î ü y ö 2 ï ÷ x . se observă că AB = BA = y ¢÷ ø 3 . x. sunt arbitrare rezultă că relaţia este satisfăcută dacă a2 = 3. Deoarece G trebuie să conţină pe I2.y) = ç ç A(x.y¢) = ç ç è æ x + ay è y æ xx ¢ + yy ¢ + a 2 yy ¢ + a( x ¢y + xy ¢) x ¢y + xy ¢ Notăm X = xx¢+ yy¢+ a2yy¢ şi Y = x¢y + xy¢.y) = ç ç 92 æ x + 4y è . Dacă AÎG. n n ÷ Prin inducţie se arată că An = ç ç 0 y n ÷ .6xx¢ + a4yy¢ + 2a2xx¢ + 2a2yy¢]= 0 Û 2(a2 –3)xx¢ + (a4+2a2 – 15)yy¢ = 0 Û (a2-3)[ 2xx¢ + (a2 + 5)yy¢] = 0.y)·A(x¢.a ( x ¢y + xy ¢) ÷ ø 2. x . B = ç 0 ÷ ç è ø è =ç ç æ xx ¢ è 0 æx 0ö æ x¢ 0ö ÷ ÎG. adică G este parte stabilă în raport cu înmulţirea matricelor.ay ø x ¢ .ay ¢ ÷ è ø ö x ¢y + xy ¢ ÷.

Astfel. astfel că verificarea axiomelor grupului rezultă mai uşor: .0)ÎG.f) ÎG. Fie M(a. atunci condiţia de mai sus devine (b2 – ac) cos(2p/3) + (a2 – bc) ¹ 0 sau (b2 – ac) sin(2p/3) ¹ 0.b)-1 şi anume : M(a.b)-1ÎG. Adică í 2 be + ae + c ¹ 0 . -comutativitatea (") t.Prin calcul direct se arată că dacă mai considerăm x'. xy' + x'y)ÎG (deoarece dacă notăm x" = xx' + +12yy' şi y" = xy' + x'y. (") t.b) = det M(c. iar I3 = M(1.b) × det M(c. Atunci prin calcul direct se arată că M(a. Prin calcul se determină M(a. deci M(a.t¢¢Îℝ. deoarece adunarea numerelor reale este asociativă. (M.d) = M(e. Din prima condiţie obţinem a + b + c ¹ 0. adică det M(a. f = ad + bc + bd.t¢Îℝ ceea ce este adevărat deoarece adunarea numerelor reale este comutativă.BÎM Þ AB = BAÎM. precum şi faptul că G este comutativ.f) cu e = ac + +2bd. Din relaţia de mai sus deducem că I2 = A(1. adică A este inversabilă. Deoarece det(M(a.t¢Îℝ. 2.y)) -1 = A(x.b)-1) = 1. Se observă întâi că ft ◦ f t¢ = ft+ t¢ .b)·M(c.b) = 1¹ 0. Înmulţirea este asociativă. (") t. M(a. (G.b) ÎG Þ det M(a.b)-1 = I3 Þ det (M(a.b)-1 a. M(c. de exemplu.10. deci G este parte stabilă în raport cu înmulţirea matricelor. ţinând cont şi de faptul că x2-12y2 = (x')2-12(y')2 = 1).d) = 1.0) este elementul neutru căutat. Dacă f = a + bX + cX2 şi g = X3 – 1 sunt prime între ele.bc + b2 – ac + c2 – ab].d) = =1 Þ det M(e.c ï î +ab – c2 ¹ 0. I3ÎM este elementul neutru.b)·M(c. Astfel. unde e este o rădăcină de ordin trei a unităţii.b)-1 = M(a2-b2. din cele de mai sus rezultă că det A ¹ 0.y)·A(x'. (") t. 2. Cum det A = (a + b + c)[ a2. Se verifică imediat faptul că A. atunci: A(x. iar inversa lui AÎM este tot o matrice din M. iar din a doua înmulţită 2 ì ï ce + be + a ¹ 0 b Þ (b2 – ac)e + cu e obţinem ae + be2 + ce3 ¹ 0.-y)ÎG.d)ÎG. e = cos(2p/3) + i sin(2p/3). 93 .×) este un grup abelian. 2. atunci f(1) ¹ 0 şi a + be + ce2¹ 0. iar (A(x.f) = 1Þ M(e.b) × M(a. t¢¢ Î ℝ: ft ◦ (f t¢ ◦ f t ¢¢ ) = (f t ◦ f t¢ ) ◦ f t ¢¢ Û f t + ( t ¢ + t ¢¢) = f ( t +t ¢) +t ¢¢ .y'Îℝ.11. adevărat.d)) = det M(a. b2 – ab).t¢.·) este grup.asociativitatea : (") t. diferită de 1.î.t'ÎR : ft ◦ f t¢ = f t¢ ◦ ft Û f t + t ¢ = f t ¢ + t .12. Dacă M(a. t¢.b). atunci avem relaţia (x")2 – 12(y")2 = 1.b) este inversabilă Þ Þ există M(a. Deci a2 – bc ¹ 0 sau b2 – ac ¹ 0 sau c2 – ab ¹ 0. Dacă considerăm.y') = A(xx' + 12yy'. deci M(a.

2.y)×X(z. x 2 ) ÎMA. 2 æ0 ç ç0 (ii).y) = xI3 + yA şi cum A2 = O2 avem X(x. D2 = C. B2 = C.14. X = xI3 + yA. xt + yz) deci X(x. deci (MA. (iii). ï ï B. Notând cu Y matricea din enunţ. ◦) este grup comutativ. YÎG Þ XY = YX ÎG. I3 = X(1.0) ÎMA este elementul neutru. de unde rezultă că H £ G şi (") XÎG avem că X = aI4 + bB + cC + dD. yÎℝ Þ det X = x3.×) este grup abelian. C= ç 0 0 1÷ 1 ÷ ç ÷ ç0 0 0 0ø è 0 1 0ö ÷ 0 0 1÷ . Fie A=I4. I4ÎG iar dacă se calculează X-1 se constată că X-1ÎG. (i).y)×X(z. atunci ft-1 = f-t ÎG. atunci Y = 2I4 + 3D Þ ì ïI 4 . xÎℝ*.y)×X(z. CD = DC = B. ï k Yn = (2I4+ 3D)n = C n (3 k 2 n -k ) × D k .t) = =X(xz.t) observăm că înmulţirea matricelor din MA este comutativă. unde D k = í k =0 ï C. Fie XÎMA.elementele inversabile : dacă ft ÎG. 2. De asemenea. oricare ar fi tÎℝ. Prin urmare (G. Astfel.y) este X( 1 . (G. . iar inversa lui X(x. 1 0 0÷ ÷ 0 1 0÷ ø Făcând tabla înmulţirii pe H = {I4. Avem : 94 -y . Se constată că (") XÎG. (") nÎℕ*. D} se observă că BD = DB = =I4. (i).t)ÎMA. Notăm X(x. B. î ( daca ( daca ( daca ( daca k=4 m k = 4m + 1 k = 4m + 2 k = 4m + 3 n å n şi deci Yn = 2nI4 + 3nDn + n k =1 k =4m å C nk (3 k 2 n-k ) × I 4 + å C nk (3 k 2 n-k ) × D + å C nk (3 k 2 n-k ) × C + k =1 k = 4 m +1 k =1 k = 4m + 2 n + k =1 k = 4 m +3 å C nk (3 k 2 n-k ) × B . ×) este grup abelian. n ï D. det X = [ (a+c)2 – (b+d)2] [ (a-c)2 + +(b-c) ] ¹ 0 şi (") X. Înmulţirea matricelor este asociativă. x (iii). Din expresia lui X(x.D= 0 0 0÷ ÷ 1 0 0÷ ø æ0 ç ç1 ç0 ç ç0 è 0 0 1ö ÷ 0 0 0÷ .. B= ç 0 ç ç1 è 1 0 0ö æ0 ÷ ç 0 1 0÷ ç0 . Prin inducţie după n se deduce că Xn = anI4 + bnB + +cnC + dnD.elementul neutru este f0 deoarece f0 ◦ ft = ft ◦ f0. deci nu depinde de y. C .13. (ii).

a) aX(x,y) = X(ax,ay) ; X(x,y) + X(z,t) = X(x + z, y + t) ; b) X(x,y)-1 = X( 1 , x 2 ) ; x c) X(x,y)* = det X × X(x,y)-1 = x3 X( 1 , x
-y x2 -y

) = X(x2, -xy) ;

d) X(x,y)n = X(xn, nxn-1y), prin inducţie după n ; e) (X*)n = X(x2n, -nx2n-1y) ; (X*)-n = X(x-2n, nx-2n-1y), de unde n (X*) + (X*)-n = X(x2n + x-2n, -nx2n-1y + nx-2n-1y ) ÎMA şi din a) rezultă că det ( (X*)n + (X*)-n = (x2n + x-2n)3 ³ 23 = 8. 2.15. (i). Prin calcul direct se arată că M este parte stabilă în raport cu înmulţirea matricelor ; înmulţirea matricelor este asociativă, I2ÎM este element neutru iar dacă AÎM Þ det A ¹ 0, deci A este inversabilă şi A-1 ÎM. Astfel, (M,×) este grup.
ì a2 + b2 = 1 b ö ï æa t (ii). Fie X = ç ç 0 a + b ÷ ÎM, X X = I2 Þ íb(a + b) = 0 Þ 2ab = 0 Þ ÷ è ø ï ( a + b) 2 = 1 î æ 1 0ö æ-1 0 ö a = 0 sau b = 0 Þ X = ç ç 0 1 ÷ sau X = ç 0 - 1÷ . ç ÷ ÷ è è ø ø

(iii). Fie Y ÎM, Y = ç ç

b ö æa ÷ a.î. Yt×Y = I2. Atunci 0 a + b÷ è ø æ 1 0ö ç ç 0 1 ÷ sau Y = ÷ è ø æ-1 0 ö ç ç 0 - 1÷ . ÷ è ø

ì a2 = 1 ï ab = 0 Þ b = 0 Þ a = ±1 Þ Y = í ïb 2 + ( a + b) 2 = 1 î

n n 2.16. Fie z1,z2ÎUn Þ z 1 = z n = 1. Deoarece (z1·z -1 )n = z 1 ·z - n = 1 2 2 2

deducem că Un£(ℂ*,·). Analog, dacă z1,z2ÎT Þ |z1| = |z2| = 1, atunci | z1·z -1 | = 2 =|z1|·| z -1 | =1, adică z1·z -1 ÎT, deci T £ (ℂ*,·). 2 2 2.17. Asociativitatea înmulţirii rezultă imediat prin calcul (de exemplu : a(bc) = aa = 1 iar (ab)c = cc = 1, e.t.c.). Elementul neutru este 1, iar a-1 = a, b-1 = b, c-1 = c. Faptul că K este grup comutativ rezultă imediat din tabelă (ab = ba = c, e.t.c.). 2.18. Grupul aditiv al soluţiilor ecuaţiei a cosx + b sinx + c = 0 fiind subgrup al lui (ℝ,+) va conţine pe 0, deci a = -c. Avem două cazuri : 1) a = 0 Þ c = 0 şi ecuaţia devine b sinx = 0. Considerând cazul nebanal când b nu este 0, mulţimea soluţiilor este subgrupul G = pℤ = {kp | kÎℤ}.
95

2) a ¹ 0. Ecuaţia devine sin

x 2

x (b cos 2 – a sin

x 2

) = 0 şi mulţimea

soluţiilor sale este G = G1 ÈG2 unde G1= {2kp | kÎℤ} şi G 2 = {2 arctg b +2kp | kÎℤ}. a Dacă G este subgrup atunci u = 4 arctg
b a

ÎG. Analizând cele două

cazuri, uÎG1 şi uÎG2, deducem că în mod necesar b = 0 . Dar în acest caz ecuaţia dată este a cos x +c = 0 Û cos x = 1 a cărei mulţime de soluţii este subgrupul G = 2pℤ = { 2kp | kÎℤ}. 2.19. Să presupunem că AÎMn(ℝ) este o matrice pentru care (G(A),+) este grup, A=(aij)1£i,j£n. Vom nota Li(x1,…xn) matricea din Mn(ℝ) care pe a i-a linie are x1,x2,…,xn (în această ordine), restul elementelor fiind nule. Atunci B = L1(a21,a22,…,a2n) Î G(A), C= L2(a11,a12,…,a1n)ÎG(A) şi deci B+CÎG(A). Avem 0 = det(A+(B+C)) = detA + det(B+C) = detA deci detA = 0. De aici rezultă că Di = Li(ai1,ai2,…,ain)ÎG(A), (") 1£i£n căci det(A+Di) = 2n detA = =0 = detA + detDi. Deducem în continuare că pentru i ¹ j, -Di + Lj(xj1,xj2,…,xjn)ÎG(A) deci şi Lj(xj1,xj2,…,xjn)Î G(A), (") 1£j£n, (") xj1,xj2,…,xjnÎℝ. De aici deducem că G(A) = Mn(ℝ) căci dacă X = (xij)1£i,j£n, atunci: X=

å
i =1

n

Li(xi1,xi2,…,xin)ÎG(A).

Pentru i,j arbitrare, fixate, putem alege X cu linia a i-a nulă a.î. A+X să aibă pe fiecare linie diferită de a i-a câte un singur 1, fiecare situat pe câte o coloană dintre coloanele {1,2,…,j-1,j+1,…,n}. Vom avea ± aij = det(A+X) = =detX = 0 deci aij = 0, adică A= On. 2.20. Vom demonstra că în orice grup necomutativ G există cel puţin cinci elemente distincte. Cum G este necomutativ, ($) x,yÎG a.î. x ¹ y şi xy ¹ yx. Atunci 1, x, y, xy, yx sunt distincte două câte două. Rezultă de aici că orice grup cu cel mult cinci elemente este comutativ. 2.21. Fie G o mulţime cu n elemente (nÎℕ*), G = {a0,…,an-1}. Dacă i,jÎ {0,1,2, …,n-1} definim ai·aj = ar, unde r este restul împărţirii lui i+j la n. Această înmulţire este evident asociativă, comutativă, elementul neutru este a0, iar simetricul lui ai este an-i, (") iÎ{0,1,…,n-1}.
96

2.22. Să presupunem prin absurd că există un grup G, H1,H2 subgrupuri proprii ale sale a.î. G = H1ÈH2. Cum H1, H2 sunt presupuse proprii, ($) x,yÎG a.î. xÏH1, yÏH2 (adică xÎH2 şi yÎH1). Considerăm elementul z = xyÎG = H1ÈH2. Dacă zÎH1 Þ x = zy-1ÎH1 ceea ce este absurd , iar dacă zÎH2 Þ y = x-1zÎH2 – din nou absurd. Observaţie. Deducem că dacă H1,H2 £ G, atunci H1È H2 £ G Û H1Í H2 sau H2 Í H1. 2.23. Dacă vom considera grupul lui Klein K={1,a,b,c}( vezi problema 2.17.) atunci : K = {1,a}È{1,b}È{1,c} iar {1,a}, {1,b},{1,c} sunt subgrupuri proprii ale lui K. 2.24. Fie G = H È K È L, unde H şi K au trei elemente, deci sunt grupuri ciclice, adică H = { 1,a,a2} şi K = {1,b,b2}, unde a ¹ b. Observăm că H ÇK este subgrup al lui H diferit de H ( dacă am avea HÇK = H Þ H Í K Þ Þ H = K Þ G = H È L – absurd). Cum | HÇK| / 3 Þ |HÇK| = 1 Þ HÇK = {1}. În mod analog, HÇL = {1} = LÇK. Fie c = ab şi d = a2b Þ c ÏH şi cÏK Þ cÎL ( dacă de exemplu cÎH Þ Þ b=a-1cÎH Þ KÌ H Þ H = K – absurd). În mod analog deducem că dÏH şi dÏK Þ dÎL. Deoarece aÎH şi cÎL Þ ac= dÎK ( dacă dÎH Þ cÎH- absurd, iar dacă dÎL Þ aÎL Þ H Ì L Þ G = K ÈL – absurd). Am obţinut că dÎKÇL Þ d = 1 Þ a2b = 1 Þ a3b = a1 Þ a = b, contradicţie. 2.25. Fie xÎH, arbirar. Atunci ($) a ÎG a.î. x = a2 Þ x-1 = (a2)-1 = =(a-1)2ÎH.(1) Fie x,yÎH Þ ($) a,bÎG a.î. x = a2 şi y = b2 Þ xy = a2b2=aabb=abab= 2 =(ab) ÎH. (2) Din (1) şi (2) rezultă că (H,×) este subgrup al lui (G,×). Reciproca nu este adevărată. Fie S3 grupul neabelian al permutărilor de ordin 3.
ìæ1 2 3 ö æ1 2 3 ö æ1 2 3 öü ï ÷, ç ÷, ç ÷ï . Se verifică uşor că H este subgrup al Fie H = íç ç ÷ç ÷ý ÷ç ïè1 2 3 ø è 3 1 2 ø è 2 3 1øï î þ

lui S3, H = { x2 | xÎS3} dar S3 nu este comutativ. 2.26. Pentru aÎG fixat Þ ($) x0ÎG a.î. ax0a = a. Notăm cu ax0 = e¢. Pentru bÎG ($) x1ÎG a.î. ax1a = b. Atunci e¢b = ax0(ax1a) = ax1a = b Þ e¢b = b,
97

(") bÎG. Analog, dacă notăm cu x0a = e¢¢ Þ be¢¢ = b, (") bÎG Þ e¢ = e¢¢ = e (elementul neutru). Fie bÎG şi a = c = e Þ ($) x¢ ÎG a.î. ex¢b = e Þ x¢b = e şi ($) x¢¢ÎG a.î. bx¢¢e = e Þ bx¢¢ = e. Dar x¢¢ = ex¢¢ = x¢bx¢¢ = x¢e = x¢ Þ x¢ = x¢¢ = x-1, deci orice element al lui G este inversabil. Astfel, (G,×) este grup. 2.27. Din ab = cn Þ b = a-1cn Þ ba = a-1cn a = (a-1ca)n, deci d = a-1ca verifică ba = dn. 2.28. Fie ℤp şi G = íç 0 1 c ÷ a, b, c Î Z p ý . (G,×) este grup necomutativ.
æ1 a ç Fie A = ç 0 1 ç0 0 è æ1 ç Punem A = ç 0 ç0 è
n

ìæ 1 a b ö ÷ ïç ïç 0 0 1 ÷ ø îè

ü ï

ï þ bö æ 1 2a 2b + ac ö ÷ ç ÷ 2 c ÷ ÎG Þ A = ç 0 1 2c ÷ ç0 0 1÷ 1 ÷ ø è ø a n bn ö æ 1 a + a n b + a n c + bn ö ÷ ç ÷ 1 c + cn ÷ = 1 c n ÷ Þ An+1= ç 0 ç0 ÷ 0 1 0 1÷ ø è ø

Þ bn+1

ìa n +1 = a n + a, a1 = a bn +1 ö ÷ ï c n +1 ÷ Þ í bn +1 = bn + a n c + b Þ an ï c = c + c, c = c 1 ÷ 1 n ø î n +1 æ1 ç na ( n -1) c p ÞA = ç 0 – bn = b + anc Þ bn = nb + 2 ç ç0 è æ 1 a n +1 ç = ç0 1 ç0 0 è

= na şi cn = nc Þ
pa 1 0 pb + pac pc 1
p -1 ö 2 ÷

÷ = I3 ÷ ÷ ø

deoarece a,b,cÎℤp Þ G are p3 elemente. 2.29. Fie xÎG fixat. Definim fx: G ® G şi gx : G® G prin fx(y) = xy, respectiv gx(y) = yx. Din condiţiile din enunţ rezultă că fx şi gx sunt injecţii, şi deoarece G este finită, ele vor fi bijecţii. Atunci există e1,e2ÎG a.î. fx(e1) = x şi gx(e2) = x Þ xe1 = e2x = x. Atunci e = e1 = e2ÎG este element neutru. Tot din faptul că fx şi gx sunt bijecţii rezultă că există x¢ şi x¢¢ în G a.î. fx(x¢) = e şi gx(x¢¢) = e Þ xx¢ = x¢¢x = e Þ x¢ = ex¢ = x¢¢xx¢ = x¢¢e = = x¢¢, deci x-1 = x¢ = x¢¢ este inversul lui x. Cum x a fost ales oarecare în G, atunci orice element din G este inversabil, deci G este grup. 2.30. Evident, are loc egalitatea x (yx)n = (xy)n x, (") x,yÎG şi conform ipotezei rezultă că xy = yx, deci G este abelian.
98

2.31. Evident, aba = bab Û ab = b(ab)a-1 Þ ab = b(b(ab)a-1)a-1 = =b (ab)a-2 şi din aproape în aproape avem ab = bn (ab)a-n , de unde rezultă echivalenţa cerută.
2

2.32. (i). Evident, deoarece G este un grup abelian, se verifică uşor că Mm,n(G) este grup abelian. Deoarece orice matrice A = (aij) 1£ i £ m ÎMm,n(G) se identifică cu o
1£ j £ n

funcţie f : {1,2,…,m}´{1,2,…,n} ® G , f(i,j) = aij şi reciproc, deducem că numărul elementelor lui Mm,n(G) este egal cu numărul acestor funcţii, adică cu rmn. (ii). Presupunem că ma ¹ nb şi să admitem că M(a,b) ¹ Æ. Fie A= (aij) ÎM(a,b). Calculând suma elementelor matricei A în două moduri, şi anume :

1£i £ m 1£ j £ n

å

a ij = å (å a ij ) = å a = ma respectiv
i =1 j =1 i =1

m

n

m

1£i £ m 1£ j £ n

å

a ij = å (å a ij ) = å b = nb
j =1 i =1 j =1

n

m

n

rezultă că ma = nb , contradicţie. Deci M(a,b) = Æ. (iii). Fie ma = nb. Există o bijecţie de la mulţimea Mm-1,n-1(G) la mulţimea M(a,b). Într-adevăr, fie BÎMm-1,n-1(G), B= (bij), 1£ i£ m-1, 1£ j £ n-1, şi construim matricea A = (aij)
1£ i £ m ÎM(a,b) 1£ j £ n

definind elementele sale în felul următor:

1) aij = bij pentru 1£ i£ m-1, 1£ j £ n-1; 2) ain = a -

å a ij pentru 1 £ i £ m-1
1£ j £ n -1

3) amj = b -

å a ij pentru 1 £ j £ n-1
1£ i £ m -1

4) amn= a -

å a mj = b - å a in ( deoarece a - å a mj =
1£ j £ n -1 1£ i £ m -1 1£ j £ n -1

= a-

å
1£ j £ n -1

(b -

a ij 1£i £ m -1

å

) = a – (n-1)b +

a ij 1£ i £ m -1 1£ j £ n -1 99

å

= a + b –nb + S, unde

S=

a ij 1£ i £ m -1 1£ j £ n -1

å

. În baza lui 2) avem :

b-

å a in
1£ i £ m -1

=b-

å
1£i £ m -1

(a -

a ij 1£ j £ n -1

å

)= b – (m-1)a + S = a + b - ma + S.

Cum ma = nb rezultă a doua egalitate din 4).) Din 2) rezultă că

å aij = a
1£ j £ n

pentru 1 £ i £ m-1, şi din 3). Avem că

å

a ij = b pentru 1 £ j £ n-1 iar din 4). Rezultă că a =

å a mj şi b = å ain ,
1£ j £ n 1£ i £ m

1£i £ m

adică suma elementelor de pe linia m, respectiv coloana n, este a, respectiv b. Aşadar, matricea A construită este din M(a,b) şi se va obţine prin bordarea matricei B cu elemente din G a.î. în noua matrice suma elementelor de pe fiecare linie să fie egală cu b, iar amn se obţine datorită condiţiei ma = nb. Funcţia α : Mm-1,n-1(G) ® M(a,b) definită prin α(B) = A este o bijecţie. Evident α este injectivă. Într-adevăr, fie α(B1) = α (B2) = A, unde B1,B2Î Mm-1,n-1(G) şi care sunt submatrici ale lui A, obţinute din A prin suprimarea ultimei linii şi ultimei coloane, deci B1 = B2. Fie AÎM(a,b) şi să considerăm B submatricea lui A obţinută prin suprimarea liniei m şi coloanei n. Avem evident BÎ Mm-1,n-1(G) şi α(B) = A, deci α este o surjecţie. Deoarece α este o bijecţie, mulţimea M(a,b) are acelaşi număr de elemente ca şi Mm-1,n-1(G), adică r(m-1)(n-1). 2.33. Demonstrăm mai întâi că dacă A,B,C £ G a.î. A Í C, (AB)ÇC = =A(BÇC). Fie acÎA(BÇC), cu aÎA şi cÎBÇC. Atunci acÎAB, acÎAC = C, deci acÎ(AB)ÇC, adică A(BÇC) Í (AB) Ç C. Pentru cealaltă incluziune fie abÎ(AB)ÇC, cu aÎA şi bÎB. Atunci bÎC, deci abÎA(BÇC), adică (AB)ÇC Í A(BÇC), de unde egalitatea cerută. Astfel, conform celor de mai sus, A=A(AÇC) = (AC)ÇB = (BC)ÇB = =B, deci A = B. 2.34. Din Hx = Ky Þ H = Kyx-1 = Kz, unde z = yx-1ÎG. Cum 1ÎH=Kz Þ 1= kz, cu kÎK şi deci z = k-1ÎK. Cum Kz = K Þ H = K. 2.35. Pe mulţimea A×B considerăm relaţia (a,b) ~ (a',b') Û ab = a'b' care este o relaţie de echivalenţă deoarece este:
100

b). Deoarece (") xÎG. Atunci. Să presupunem că G este finit şi fie H subgrupul lui G cu proprietatea că este cel mai mare având ordinul o putere a lui 2 (deci |H| = 2n iar n este cel mai mare număr natural cu această proprietate). -simetrică : (a. adică GÍ AB şi cum ABÍG Þ G = AB. cÎAB cÎAB 2. a0b0 = c şi j : AÇB ® (c)~.b') ~ (a. Să presupunem prin absurd că ($) xÎG \ H.b). b0ÎB a.37. Într-adevăr.bÎG şi a2 = b2. de unde conform proprietăţii 1).b)ÎA×B : ab = c. fie (a. -1 deci a 0 a = b0b-1 = x Î AÇB şi j(x) = (a0x. Intenţionăm să demonstrăm că G = H şi atunci va rezulta că |G| este o putere naturală a lui 2. x-1b0) = (a. j(x) = (a0x.b) ~ (a'.b)Î(c)~. (") (a. Conform proprietăţii 2) avem (ab-1)2 = (b-1a)2. contrazicând astfel maximalitatea lui n. dacă a = b Þ b-1 a2a-1 = b-1b2a-1 Þ b-1a = ba-1 . rezultă că (ab-1)2 = 1 Þ ab-1 = 1 Þ a = b.b)ÎA×B deoarece ab = ab. deci n ³1.b')ÎA×B deoarece ab = a¢b¢ Þ a¢b¢ = ab. Fie xÎG şi A' = {xa-1 : aÎA}ÍG. x ¹1. adică |G| = 2n. Clasele de echivalenţă corespunzătoare sunt de forma : (c)~={(a. Fie acum cÎAB iar a0ÎA. absurd. -tranzitivă: (a. adică grupul G este abelian.b') şi (a'.b). 2 2 2.b) ~(a".b) ~(a.38.(a'. Rămâne deci că G = H.b").b") ÎA×B. dacă (xy)2 = (yx)2 Þ xy = yx .-reflexivă: (a. x-1b0). 101 . În mod evident j este o injecţie. (") xÎAÇB (deoarece (a0x)(x-1b0) = a0b0 = c.x}£G. b = xa-1 Þ x = abÎAB. (") (a.b') Þ (a'. Dar (b-1a)2 = (ba-1)2 şi ba-1 =(ab-1)-1 Þ (b-1a)2 = [(ab-1)-1]2 = [(ab-1)2]-1 Þ (ab-1)2 = [(ab-1)2]-1. Înmulţind egalitatea cu (ab-1)2 obţinem [(ab-1)2]2 = 1. (") (a. Cum {(c)~ : cÎAB} este o partiţie a lui A×B avem: |A|·|B| = |A×B| = å |(c)~| = å |AÇB| = |AÇB|·|AB|.(a'. atunci a = b.b') ~(a". Evident |A'| = |A|.î.b). deducem că funcţia j este bine definită). Pentru a proba surjectivitatea lui j.b). Atunci H' = H È (xH) £ G (se probează imediat) şi cum HÇ(xH) = Æ deducem că |H'| = |H| + |xH| =|H|+ +|H| = 2|H| = 2·2n = 2n+1. Deci ($) bÎA'ÇB a.(a". Arătăm că dacă a.b) ~ (a'. Atunci ab = c = a0b0. Evident aplicaţia c ® (c)~ este o bijecţie de la AB la (A×B)/ ~.b") Þ ab = a'b' şi a'b' = a"b" Þ Þ ab = a"b" Þ (a. Dacă A'ÇB = Æ. Faptul că G este comutativ se probează imediat. 2. x2 = 1 Þ {1.36. deoarece A' È B ÍG. cÎAB}.b').î. atunci |A'ÇB| = |A'| + |B| = |A| + |B| >|G|.

rezultă că S are np-1 elemente) . j = i + k + 1 = p – 1 + i Þ a i1 = … = a i k şi în acest caz rezultă că toate cele p permutări circulare sunt distincte. atunci xy = yx. 2.a2. Atunci : r + tp = np-1 şi cum p|n rezultă p|r.zÎG \ H.). yÏH şi astfel z = y-1xÏH (căci dacă z ÎH Þ y = xz-1 ÎH. a1a2…ap = 1}. 2.n) = 1 există u. cum H ¹ G. 2. Cum G = H È (G \ H) Þ G este finit. Evident fa este injectivă şi deoarece G \ H are un număr finit de elemente. Deoarece xyÎZ(G) avem în particular că (xy)x = x(xy) Þ xyx = xxy Þ xy = yx.…. ($) yÎG a.vÎℤ astfel încât mu + nv = 1. deci cum a1. fa(x) = ax.apÎG şi G are n elemente.21. Fie aÎG \ H şi funcţia fa : H ® (G \ H).…ap-1ÎG arbitrare Þ Þ ap = (a1a2…ap-1)-1. Pentru o altă soluţie relativă la partea a doua a problemei.39. Fie r numărul claselor cu un element şi t numărul claselor cu p elemente. şi exact p elemente in caz contrar.1) ÎS.…. Într-adevăr.….…. 2.j aceleaşi elemente ar trebui să avem: p + i .Observaţie. În plus r este diferit de zero pentru că (1.…. 1 £ i £ p. deci Z(G) £ G. rezultă că şi H are un număr finit de elemente. (") yÎG. Deoarece x comută cu ym şi yn. x va comuta şi cu ymu = (ym)u şi ynv = (yn)v. de unde deducem că x-1ÎZ(G).î.…. Dar p este prim atunci n = 1 şi p = k+2 Þ Þ i1 = i + 1.ap) conţine exact un singur element dacă toţi ai sunt egali. deoarece p este prim. Fie xÎG.ap) | aiÎG. atunci Z(G) este submonoid al lui G (vezi problema 1.i1. i2 = i + 2.42.41. Astfel x = yz cu y.j = j – i k = …= i1 -i = n ³ k Þ j = (k+1)n + i Þ p = n + j – i = n + +( k +1)n + i – i = = n(k + 2). Definim relaţia de echivalenţă ~ pe S astfel x~y Û x este o permutare ciclică a lui y.ik. ymu×ynv = ymu+nv = y. Ca să obţinem prin permutări circulare pe locurile i. 2. Cum G este în particular monoid.44. Fie acum xÎZ(G).1. 102 . deci < G \ H> = G. absurd). deci cu produsul lor. 2. dacă a1.40.a2. k ³ 0 (dacă k = 0.ap) şi i. Atunci clasa de echivalenţă a lui x = (a1. Atunci S are np-1 elemente (într-adevăr.j primul şi ultimul rang pentru care ai = aj şi ai = a i1 = … = a i k = aj cu i < i1 < … < ik < j. i1 = j). dacă xÏH Þ xÎG \ H şi totul este clar.76. Fie ord G = n şi S = { (a1. deci x-1y = yx-1. deci r este numărul soluţiilor ecuaţiei xp = 1 în G. Deoarece (m.43.….. vezi problema 4. Dacă xÎH. fie x = (a1.

($) n = 1. Considerând în (1) pe H în loc de G1. Alegând grupul 2 2. rezultă că α2 = 1. (") aÎM. din (1). fa(b) = a Þ aban = a. Fie G1 un grup abelian finit şi p = æ ö p =ç x÷ = ç ÷ è xÎG1 ø 2 2 xÎG1 Õ x . există na Îℕ* astfel n® n încât ç ÷ < a. fa(y) = ayan = x.î. Pentru grupul lui Klein K avem |K| = 4. atunci în mod evident s(G´H) ³ s(G)×S(H) (căci G¢ £ G. p = Õ x . fa(x) = axan este surjecţie. deci α 1 1 = α1.47. atunci orice element din M este inversabil. deci fa este surjectivă. Dacă G şi H sunt grupuri finite. α1 = Õ x şi b1 = Õ x . 2 pa > a. s(K) = 5 astfel că nÎℕ* . a = Õ x şi b = Õ x . Obţinem b1 = α1. α 1 = 1.2. Dacă xÎM Þ ($) yÎM a. Atunci ex = (aban-1)ayan = abanyan = x şi xf = (ayan)(ban) = ayan = x Þ ex = xf = x.×) este grup. (M. a>0. Există pa prim astfel încât G = (ℤ p a . Atunci : -1 Õ xÎG1 Õx× Õx = Õx × Õx xÎG1 xÎG1 xÎG1 xÎG = Õ ( xx -1 ) = 1 . rezultă xÎH1 xÎG \H1 2 că b1 = α 1 1 . Deoarece ç ÷ ¾¾¥ ® 0 . Cum α1b1 = p = 1. deci H1 are proprietatea (A). Atunci. a>0. Fie aÎℝ. adică a-1 = ban-1 este inversul lui a.î. 103 . 2 (ii).î. ¾ Fie acum aÎℝ. Cum a a fost ales arbitrar în M.46. ($) nÎℕ* a. H1 ¹ G. 2. xÎM. (") xÎM. Pentru G = K a avem Kn s( K n ) n £ ç ç n æ K ö ÷ = æ 4 ö pentru orice ç ÷ ÷ è5ø è s( K ) ø n æ 4ö è5ø æ 4ö è5ø na æ 4ö £ç ÷ s( K ) è 5 ø K na astfel că Z p s(Z p ) = p . Din alegerea lui e = aban-1 = f = ban rezultă că e = a(ban-1) = (ban-1)a.î. deci e este element neutru. x = a-1y a-1 a. din aÎM rezultă că ($) bÎM a. (i).45. ¢¢Þ¢¢. rezultă că α2 = p. deci (M.×) este grup. ¢¢Ü¢¢. Atunci (") y Î M.+) avem Z pa s ( Z pa ) = pa > a. Cum α×b = p şi α = b. (") xÎM. deci p = 1. Fie e = aban-1 şi f = ban. Pentru x = e Þ ef = e iar pentru x = f Þ ef = f Þ e = f şi ex = xe = x. Fie H1 £ G. Dar. fa(x) = a(a-1ya-1) a1 = y. H¢ £ H Þ G¢ ´ H¢ £ G´ H). (1) xÎG1 xÎH xÎG \ H Fie H £ G cu proprietatea (A).

xk = 1. Fie xÎG.m. Dar HÇℤ este subgrup al lui ℤ şi deci HÇℤ = n1ℤ.+). Dar H este parte stabilă a lui G şi deci x-1 = xk-1 ÎH. Fie xÎℚ Þ x = h + n. 104 . adică ℚ = H ceea ce este absurd.+) Þ H Ì ℚ.1) şi (a.+) ar n ³1 fi finit generat şi fie x1. Deci ℚ = < {x1. Cum intersecţia a două subgrupuri ale unui grup este tot un subgrup rezultă că HÇℤ este subgrup al lui ℚ.51. Atunci există k ³ 2 astfel încât xk = 1 Þ x-1 = xk-1.î.49. Pe G = (0. atunci submulţimea H = { xn | nÎℕ*} a lui G este parte stabilă a sa. Pentru fiecare i = 1.H n2 . n1Îℕ*. nÎℤ Þ n1x = n1h + n1n.xm un sistem de generatori ai lui (ℚ.…. Pentru nÎℕ considerăm Hn ={m/n! : mÎℤ}deoarece m/n! = =m(n+1)/(n+1)! deducem că Hn £ Hn+1 şi în mod evident Hn £ (ℚ.2. Vom demonstra incluziunea ℚ Í H. Lăsăm pe seama cititorului verificarea axiomelor grupului (care nu ridică probleme deosebite).b).48. Să presupunem acum prin absurd că (ℚ. deci există kÎℕ* astfel încât xk = 1. deci 1ÎH.x2.50. ($) xi Î H ni şi în mod evident avem incluziunea H n1 . 2. Cum n1hÎH.2. De asemenea. n1nÎn1ℤ Ì H Þ n1x ÎH Þ n1ℚ Í H Þ ℚ Í H şi problema este rezolvată. Rezultă că 1ÎH. Dacă H = {0} atunci vom avea ℚ = {0} + ℤ = {0 + n | nÎℤ} = ℤ ceea ce este absurd. (ii) Þ (i). (i) Þ (ii).1) operaţia x o y = xy determină un grup 2 xy . hÎH.nm}.+).….52. unde n = max{n1.…. 2. Din ipoteză există kÎℕ* a.x .…. ℚ = U Hn. Fie H o submulţime a lui G care este parte stabilă şi xÎH.y + 1 abelian şi cum pentru a < b există o bijecţie între (0.…. Fie xÎH \ {1}. 2. deoarece H ¹ {0}.x2.n2.xm} > £ Hn £ ℚ.H nm Í Hn. 2. Dacă H £ (ℚ. deci subgrup. totul rezultă acum din exerciţiul precedent).

î. Fie xÎHmHn.1.î. rezultă că 1 există i a.n]. iÎ{1.n-2} a. de unde rezultă că ½Un½= n. atunci xÎHq. Un va avea j(n) generatori şi anume elementele de forma zk cu (k. şi cum zk = z 1 .Ht şi Hm (t+1 subgrupuri ).….Hn. k = 0. a. Deci U H n Ì nÎN * . Gi ÇA să fie infinită.. k £ n-t.n].2. Se observă că Hn Ì Hn+1 şi dacă n! ÎGi rezultă că HnÌ Gi. Există deci mÎℕ cu t+1 £ m £ n şi 2. xk = (ab)k = k k = a b = 1 Þ xÎHk = H[m. Folosind cele demonstrate. Fie xÎHn.1 £t£ n-1. ÌGi sau ℚ Ì Gn. bÎHn.….×).…. xmhÏ U H i . Conform problemei 2. Prin urmare xs-r = (xsh)· (xrh)-1ÎHm.…. (i). x = k n! k n! .yÎHn.16. Fie xÎ I H i . hÏ U H j . 2.î.…. Observaţie. şi astfel HmHn Í H[m. fals. 1£i £ n k +1£ j £ n r s U H j .53. cum A este infinită. aÎHm. Avem Un = {z0.2.…. 2.n-t-1}. k2. Atunci x = ab.n) = 1. rezultă că există k1. unde zk = cos(2kp/n) + i×sin(2kp/n). Un generator al lui Un poartă numele de rădăcină primitivă a unităţii de ordin n.n-1.î.î. Există hÎH a.zn-1}. dacă x se găseşte în t dintre subgrupurile H1.H2.Hn.56. unde k = k1k2…kn-2.y= -k n! p n! . deci Hn £ ℚ. H2. Dacă xÎℚ.2. Notăm k = s-t şi se observă că xk se găseşte în H1. Fie [m.…. x = . deci xmhÏ 1£i £ n există r. k k=0.54. Deoarece G este comutativ. 1£ k £ n.n] = k Þ m | k şi n | k.….H2. Fie xÎG. Atunci Hr Ì Gi Þ Hn Ì Gi. deci ℚ = U H n . r < s. Dacă presupunem că ℚ = G1È …ÈGm.1. x = parte stabilă.55. Atunci pentru orice 1£ i £t t +1£ j £ n mÎℕ*. deci x + y = k+ p n! ÎHn. atunci ($) 1 £ u £ n-1. 105 1 r! ÎGi Ç A.…. deci Hn este p q Þ -x = ÎHn. Fie n < r a. Un £ (ℂ*. 1 £ i £ n-2. xkÎ I H i . Fie x. încât xu să se găsească în t+1 dintre subgrupurile H1.n-1 deducem că Un= <z1> adică Un este grup ciclic. deci am = bn = 1. nÎN * 1 (ii).z1. Considerăm A={ n! | nÎℕ*}. x hÎHm. Vom demonstra mai întâi că pentru orice tÎℕ. x h.sÎ{1.kn-2Îℕ* cu ki £ n-i.

Luând a = x m şi b = x n vom avea : am = akv = (av)k = 1 şi bm = bku = (bu)k = 1. 2. vÎℤ a.n+1) = 1Þ ($) a. cu x1.57. deci m | x şi n | x. Í ) devine latice. atunci x = mx1 = nx2. Aplicând acest rezultat grupului multiplicativ al numerelor complexe (ℂ*. cum reuniunea a două subgrupuri nu este în general un subgrup (vezi problema 2. din xn+1yn+1 = (xy)n+1 Þ xn+1yn+1 = (xy)nxy = xnynxy Þ Þ xy = ynx.58. Distributivitatea lui (L(ℤ. Dacă H. deci x = mm1x1 = nn1x1. Invers. Ea este o latice completă pentru că există infimul şi supremul oricărei familii de subgrupuri ale lui A ( infimul este intersecţia tuturor subgrupurilor acestei familii.yÎG avem (xy)2 = x2y2 Þ xyxy = xxyy Þ Þ yx = xy deci G este comutativ. d = mu + nv.).x2Îℤ. | ) este o latice distributivă şi folosind cele demonstrate anterior. cu x1Îℤ. Dacă d = (m. atunci H Ç K ÎL(G) şi astfel H Ù K = H Ç K. adică G este comutativ. Dacă H.60. deci aÎHm şi bÎHn şi x = abÎHmHn. fie xÎtℤ.n) ℤ.bÎℤ a.59.yÎG. 106 . an + b(n+1) = 1 Þ xy = =(xy) an + b ( n +1) = x(yn)a×(yn+1)b= (yn)a×(yn+1)bx = y an + b ( n +1) x = yx.+).n] rezultă că t | x.Fie xÎHk. adică cel mai mic subgrup al lui G ce conţine pe H şi pe K). Notăm cu t = [m. atunci x = tx1. Atunci k×d = m×n Þ k ( mu + nv) = m×n Þ 1 = ku kmu knv ku kv + = + de mn mn n m ku unde: x = x 1 = x n m = x n × x m . [m.Í) rezultă din faptul că ( ℕ. ( L(G).n]. unde Um = {zÎℂ*| zm = 1}.î.K ÎL(G).22. Atunci trebuie să demonstrăm că mℤ Ç nℤ = [m.n] = k. Astfel. ceea ce arată că xÎmℤ şi xÎnℤ. Fie xÎmℤ Ç nℤ. KÎL(ℤ. Observaţie. 2. am demonstrat şi incluziunea inversă H[m. Analog se demonstrează că H Ú K = (m. atunci H Ú K = < H È K > ( subgrupul generat de H È K. de unde egalitatea cerută. şi atunci t = mm1 = nn1. ×).+). Scriind că pentru x. 2.î.n]. (1) Analog se deduce şi relaţia xyn+1 = yn+1x (2).n]ℤ. Astfel. n + kv ku kv kv Deoarece (n.n] Í HmHn. Fie x. adică xÎtℤ. obţinem că UmUn = U[m.n) Þ ($) u. iar supremul este subgrupul generat de reuniunea acestor subgrupuri). Cum t = [m. 2. H Ù K = H Ç K (conform exerciţiului anterior).

yÎG avem xy = (xy) am + bn = [(xy)m]a×[(xy)n]b = [(yx)m]a×[(yx)n]b = (yx) am + bn = yx.yÎG.n) = 1. Avem t = y-1[[x. Astfel. 2.z]y = y-1((x-1yxy-1)-1z-1 -1 -1 (x yxy ) z)y = y-1(yx-1y-1xz-1x-1yxy-1z)y = y-1yx-1y-1xz-1x-1yxy-1zy = =x-1y-1xz-1x-1yxy-1zy şi analog : u = z-1[[y. continuând procedeul deducem că xyx = x2y Þ Þ xy = yx. ($) a. (xy)n+4 = (xy)n+2(xy)2 = xn+2yn+2xyxy = xn+4yn+4 Þ n+2 Þ y xyx = x2yn+3 (2). Pentru x. din x2y2 = =y x Þ x-1y-1 = y-1x-1 Þ yx = xy.yÎG.2. Cum (m.66. Deci G este comutativ. Dacă n este impar.y-1]. (") xÎℝ.bÎℤ a. (") xÎℝ. de unde egalitatea tuv = 1.64.65. Din x3 = 1 Þ x2 = x-1. Faptul că unităţile lui F(X) sunt aplicaţiile bijective rezultă din faptul că o funcţie este bijectivă Û este inversabilă. 2.î.63.y]x = z-1x-1zy-1z-1xzx-1yx şi astfel tu = x-1y-1xz-1x-1zyz-1xz = v-1. cu acelaşi procedeu găsim yxyx = x 2y2 = y2x2 = yyxx Þ xy = yx. adică G este comutativ. dacă x.z] = -1 = y ( x-1z-1x z ) y ( y-1z-1yz) = y-1x-1z-1xzyy-1z-1yz = y-1x-1z-1xzz-1yz = =y-1x-1z-1xyz.yÎG avem (xy)n+2 = (xy)n(xy)2 = xnynxyxy = xn+2yn+2 Þ Þ ynxyx = x2yn+1 (1).z-1]. (") xÎG. 107 . 2. Din (1) şi (2) Þ yn+2xyx = y2x2yn+1 = x2yn+3 Þ x2y2 = y2x2. Se arată imediat că tn(x) = 2nx.x-1]. adică G este comutativ. (ii). am + bn = 1.z] = (xy) -1z-1xyz = y-1x-1z-1xyz iar y-1[x. (1) devine yn xyx = x2 y2 yn-1 = y2 x2 yn-1 Þ Þ yn-1xyx = x2yn-1. 2.62. Ţinând cont această ultimă relaţie.z]y = y-1[x-1yxy-1. (i).z]y[y. Evident. (iv). (") x.x]z = y-1z-1yx-1y-1zyz-1xz v = x-1[[z. de unde egalitatea cerută. Analog procedăm şi pentru (iii). De asemenea. astfel : sn(x) = t-n(s(tn(x))) = t-n(s(2nx)) = t-n(2nx + 1) = 2-n(2nx +1) = x + 2 -n 2 şi s n = sn(x + 2-n)=x + 2-n + 2-n = sn-1(x). Dacă n este par. 2 2 2. Prima parte a enunţului este evidentă ( elementul neutru este 1X).61. Deci pentru x. Avem [xy.

caz în care G = {F : ℝ ® ℝ | F(x) =x+k. n Pe de altă parte. adică f(x) = 0. o ) subgrupul format din primitivele funcţiei f : ℝ ® ℝ. Fie (S. 2. Evident. Atunci. FÎG Þ f(x) = 1.1}.y). Ultima parte a problemei se demonstrează ca în problema 2. o ) este grup.yÎX.BÎE2. bijecţiilor lui ℝ.yA) (coordonatele carteziene ale lui A relative la sistemul xOy). (G.Rezultă că sn-1 = s 2 ÎHn. Această problemă ne arată că într-un grup finit generat putem găsi subgrupuri ce nu sunt finit generate.y). Soluţia 1.68. Observaţie.69. rezultă că F o FÎG Þ (F o F)¢ = f Þ f(F(x)) f(x) = f(x). kÎℝ} şi se verifică uşor că (G. adică F : ℝ ® ℝ. 108 . o ) fiind subgrup al grupului (") xÎℝ.67. sau f(x) = 1. Convine f(x) = 1. d(f-1(x). Astfel. deci x + 2-n = sn(x) = x + k×2-n+1. (") xÎℝ Þ f(ℝ) Ì {0. căci dacă x. o translaţie a lui E2 nu este altceva decât o aplicaţie de forma 2 tA : E ® E2 ( cu AÎE2) definită astfel: tA(P) = A + P. (") xÎℝ. adică Izom(X) £ Σ(X). F(x) = x. 2. fiecărui punct AÎE2 îi corespunde o pereche ordonată de numere reale (xA.(f o g)(y)) = d(f(g(x)). deci Hn-1 = < sn-1 > £ Hn. Soluţia 2. f(g(y))) = d(g(x). Dacă A.g Î Izom(x) şi x. ℝ Þ f(ℝ) = {0} sau f(ℝ) = {1}.yÎX.f-1(y)) = =d(f(f-1(x)). 1X Î Izom(X). (") PÎE2. De asemenea se verifică şi în acest caz că G = { F : ℝ ® ℝ | F(x) = x + k. snÏHn-1 căci dacă snÎHn-1. atunci sn = s k -1 pentru un n kÎℤ. (") xÎℝ ceea ce implică 1 = 2k.Vom considera pe E2 (planul euclidian) raportat la un sistem cartezian xOy cu originea într-un punct O. Rezultă că elementul neutru al lui S se află în G. atunci (tA o tB)(P) = A + (B + P) = (A + B) + P = =tA+B(P). Dar cum f admite primitive pe ℝ şi deci are proprietatea lui Darboux pe Fie G = { F : ℝ ® ℝ | F¢ = f}. De asemenea f-1ÎIzom(X).g(y)) = d(x.f(f-1(y))) = d(x. (") PÎE2 (punctul A+P avînd drept coordonate suma coordonatelor lui A şi P). d((f o g)(x). deci tA o tB = tA+BÎTr(E2). În felul acesta. fie f. (i). kÎℝ} este subgrup al grupului bijecţiilor. adică f o gÎIzom(X). 2. absurd.48. o ) grupul bijecţiilor lui ℝ şi (G. (") xÎℝ Þ f(x) [f(F(x))-1] = 0. (") xÎℝ. (") xÎℝ.

E2) £ Izom(E2).2r1 r2 cos(q 1 .î. Se observă imediat că ra o rb = ra+b şi că r0 = 1E 2 .y R ) 2 = = ( x P . OÏAB.y A . r sinq).BÎE2 distincte a.yA) şi alegem două puncte oarecare P(xP.r2 sin(q 2 )] 2 = d(A1.R). Deoarece imaginile punctelor necoliniare O.ra(A2))= = [ r1 cos(q 1 + a ) .yP). adică ra este o bijecţie şi (ra)-1 = r-a.q 2 ) = = [ r1 cos(q 1 ) . adică tA este o izometrie a lui E2. De asemenea. deducem că triunghiurile O¢A¢B¢ şi O¢A¢¢B¢¢ au laturile respectiv egale. să reamintim că o rotaţie a 2 lui E de unghi a (măsurat în radiani) în jurul lui O este o aplicaţie ra : E2 ® E2 definită astfel: dacă PÎE2 are coordonatele (r cosq. 109 .xR ) 2 + ( y A + yP . Ne bazăm pe un rezultat cunoscut din geometrie şi anume: o izometrie este unic determinată de imaginile a trei puncte necoliniare din E2. astfel că triunghiul O¢A¢B¢ este imaginea lui O¢A¢¢B¢¢ printr-o rotaţie r în jurul lui O de unghi A¢O¢A¢¢.deducem că j = rt.E2) £ Izom(E2). Fie acum jÎIzom(E2).B prin izometriile j şi rt coincid – ţinând cont de observaţia de la început.Dacă vom considera B = -A(adică punctul de coordonate (-xA. de unde rezultă faptul că ra este o izometrie. (ii). A¢ = j(A).r2 cos(q 2 + a )] 2 + [r1 sin(q 1 + a ) . adică f o g-1ÎSX(Y). Atunci (f o g-1)(Y) = f(g-1(Y)) = f(Y) = Y.yR) atunci : d(tA(P). atunci tA o t-A = t-A o tA = 1E 2 . de unde deducem că ra o r-a = = r-a o ra = 1E 2 . Din cele de mai sus rezultă că Rot(O. r2 sinq2) şi să calculăm: d(ra(A1).r2 cos(q 2 )] 2 + [ r1 sin(q 1 ) .A+R) = (x A + xP . A2(r2 cosq2. Pentru a proba că ra este izometrie.-yA)).y R ) 2 = d(P.r2 sin(q 2 + a )] 2 = r12 + r22 . B¢ = j(B) şi considerăm translaţia t = tO¢ precum şi A¢¢ = t(A). r sin(q+a)). atunci ra(P) va fi punctul de coordonate (r cos(q+a).x R ) 2 + ( y P .70. Deoarece j este o izometrie.gÎSX(Y). dacă A(xA.A2). adică f(Y) = g(Y) = Y. r1 sinq1). R(xR. deci SX(Y) £ Izom(X). adică tA este aplicaţie bijectivă şi tA-1 = t-A. 2. Din cele de mai sus deducem că Tr(E2) £ Izom(E2). să considerăm A1(r1 cosq1. alegem un punct O ca origine şi fie A. deci unghiurile A¢O¢A¢¢ şi B¢O¢B¢¢ sunt egale.A. B¢¢ = t(B). Pentru a proba că şi Rot(O. Fie f. Notăm O¢ = j(O).x A .tA(R)) = d(A+P.

k).j) cu 1<i<j se scrie sub forma: (i.…. ….j) = titjti.1. deducem că: Dn = {1. (") i = 1.j(O)) = r. pentru alegerea lui j(A1) avem cel mult n posibilităţi şi anume j(A1) = Ai. izometria j este unic determinată dacă definim j(A1) şi j(A2) ( deoarece j(O) = O). De asemenea.74.j) = tj-1…ti+1titi+1…tj-1.n. În fine. …. rn-1.n) = tn-1.71.j) = (i.….….An}. Totul rezultă acum din faptul că orice traspoziţie (i. ţinând cont de observaţia de la rezolvarea problemei 2. r.n). re. s -2 t s2 = s -1(1. (") AÎ P n – {A1. r2. An vârfurile poligonului.An}.A2. 2. (") i = 1.72. 2. r.…. 2.k)(i. 2 r e.An}.3) = t2.76.n.…. 2. să observăm că pentru jÎDn. Fie (C) cercul circumscris poligonului Pn de centru O. re.…. rn-1e}.…. Totul rezultă din faptul că orice traspoziţie (i. Să demonstrăm acum că Dn are cel mult 2n elemente ( de unde va rezulta concluzia exerciţiului). s -3 t s3 = s -1 tn-1 s = =(n-2. e. Totul rezultă din faptul că orice traspoziţie (i.2. s -(n-1) t sn-1 = s -1 t3 s = (2.72. Pentru o izometrie jÎDn avem: j( P n) = P n şi d(j(Ai).2. e.69.2.….….n. Obţinem astfel 2n elemente distincte ale lui Dn : 1.….…. 110 . Se ştie că orice permutare se scrie ca un produs de transpoziţii. deci |Dn| £ 2n şi cum Dn are deja 2n elemente distincte. r2e.73. rn-1e.2. Dacă j(A1) este definit.i+1).j(O)) < r.n) s = (n-1. ….An}. este suficient să demonstrăm că orice transpoziţie ti = (i.O) < r pentru orice AÎ P n – {A1. i = 1.. cum j(Ai)Î{A1. avem în mod evident d(Ai.2.n-1). Se ştie că orice permutare pară este produsul unui număr par de transpoziţii.2. r raza sa iar A1. n iar d(j(A). i ³ 2 face parte din grupul generat de t şi s. Rezultă imediat că j(O) = O şi j(Ai)Î{A1.n şi d(A. i = 1.n-1) = tn-2. Ţinând cont de problema 2. Acest lucru rezultă din relaţiile : s -1 t s = (1. se deduce imediat că r şi e din enunţ sunt elemente ale Dn.j) cu 1<i<j se scrie sub forma: (i. rn-1.75.j) cu 1<i<j se scrie sub forma: (i.2.k)(j. …. ţinând cont că s -1 = (n. Pentru aceasta. r2. 2. … .O) = r. i = 1. atunci j(A2) are numai două posibilităţi şi anume vârfurile adiacente ale lui A1.

i)(1. b = (j1. … . Deci putem presupune i = i1 = j1.jr} = Æ. ¢¢Þ¢¢.ir) este un ciclu de lungime r (r £ n). atunci x Î{j1. … . atunci a(x) = x. … . căci dacă b(x) ¹ x .j2. şi fie x a.3. absurd. adică xÎ{i1.ir}. să presupunem de exemplu că i1 = j1.2.Dacă două transpoziţii vecine (i. Fie acum jÎ{1.ir} Ç {j1. Cum a(i)¹i Þ i Î{i1.jr} Þ jÏ{i1. 2. Analog dacă jÏ{j1.m. … . i = 2.i2. 2.i2. … . Atunci a(j) = j.j}Ç{k. … .ir} Ç {j1. r 2. … .j.n sunt lăsate pe loc iar primele r sunt schimbate între ele de fiecare r-ciclu după aceeaşi regulă. (k.i)(1.jr).i). ….ir).j2.i).t} ¹ Æ (să presupunem că i = k) avem (i.2. b(a(x)) = b(x) = j2.ir}Ç {j1.i2.j).jr} şi deci b(j) = j = a(j).a.2. orice permutare pară este un produs de transpoziţii de forma (1.j. de exemplu a(i1) = i2.j2. Trebuie ca {i1. … .î.i2. 2.…jr} ¹ Æ. … . Deoarece (1. iar din calcule se vede că r este cel mai mic număr natural cu proprietatea ar = e.r.… .i2. … . … . Fie a = (i1.j)(i.j2.82.i2.jr). De asemenea.ir}Ç{j1. Avem a(i) = b(i).n}-{i1.2.t. … .i2. 2.j). deci x este de forma x = i k (k £ r).t) = (i.i2.j2. a2(i1) = i3.….…. Dacă a = (i1.j2.i2.3. Fie xÎ{1. iar dacă {i.d.jr} = Æ.n}. a(i2) = a2(i) = b(i2) şi analog a(it) = b(it) pentru t =2. … .t).jr}. atunci b(x) = j2 iar a(b(x)) = a(j2) = j2.jr} ¹ Æ.j)(i. Să presupunem de exemplu că x = j1.i).j) = (1.j2.j2.k. … .ir} şi analog iÎ {j1. adică {i1.j)(1. atunci (i. atunci a = 1 deoarece. 111 . … . 2. cu {i1.ir} ceea ce este fals. b = (j1.ir} Ç {j1. Atunci b(x) = x. … .t}=Æ. adică a = b.i2. adică xÎ{i1. ¢¢Ü¢¢. căci altfel j ar fi de forma j = b k(i) = =ak(i) Î {i1.jr}. … . … .i2.77. Cei r .81. … .jr) disjuncte şi să presupunem că {i1. r+2. afirmaţia din enunţ rezultă din egalitatea (1.j2.80. … .2. iar jÏ{j1.i2.t) = (i.a(x) ¹ x. Conform problemei 2.…. … .ir). Să presupunem că {i1. ar(i1) = i1.i2.jr}. Fie a = (i1.k. … .i) = (1. a = (i1. căci b(i1) = b(j1) ¹ j1 = i1. … .…. … .78.2.79.j2.j2.n.ciclii sunt egali deoarece elementele r+1. … . ş. de unde deducem că (ab)(x) = =(ba)(x). dacă b(x) ¹ x. ….ir}. Analog. … .j}Ç{k.j2.ir} = ={j1.j2.ir).i2. b = (j1.i2.t) au proprietatea că {i.73.i)(1. Cum a(i1) ¹ i1 ar trebui ca b(i1) = i1 ceea ce este contradictoriu.jr} = Æ.ir}.j)(k.

n+2 = ç ç .….85. atunci ($) iÎ{1.2... considerăm: sn+2. Dacă notăm sjkt = (j. ($) k.k.j}. n n + 1 n + 2ö æ 1 ç ç s (1) .. … .…. deci: t (1) .2... s (n) n + 1 n + 2 ø f(t)= ç ç n + 1 n + 2ö æ 1 . s (t (n)) n + 1 n + 2 ÷ = f(s o t)..n+1 = . 2. s(i) ¹ i şi fie j = s(i) ¹ i.j2. n ÷ . care face parte tot din A n+2. t (n) n + 1 n + 2 ÷ è ø . atunci şi s o t este pară. … . astfel că: f(s)= ç ç n n + 1 n + 2ö æ 1 .84. atunci s = e.t). considerăm: sn+1. Scriind că în i este adevărată ultima egalitate..…..n} a. n n + 1 n + 2ö æ 1 ÷ . 2. Să notăm prin f : Sn ® An+2 asocierea de mai sus şi să demonstrăm că f este morfism de grupuri (în mod evident f este aplicaţie injectivă).j2... Deoarece f este morfism injectiv de grupuri deducem că Sn poate fi privit ca subgrup al lui An+2.. deci a(b(x)) = a(x) iar b(a(x)) =a(x).83. Vom demonstra că dacă sÎZ(Sn) (n ³ 3).t Î {1. Î {1.tÎSn.n}-{i..Dacă xÏ{j1.j}.n} a.. atunci ($) iÎ{1. ÷ è ø Analog se procedează în celelalte cazuri ţinând cont de faptul că prin compunerea a două permutări de aceeaşi paritate obţinem o permutare pară iar prin compunerea a două permutări de parităţi diferite obţinem o permutare impară.2.t sunt pare. Fie deci s.jr}. Fie sÎSn.. dacă s. 112 .….. atunci a(x)Ï{j1. n n + 1 n + 2ö æ 1 f(s) o f(t) = ç ç s (t (1)) .2..jr}. deducem că j = k – absurd şi astfel deducem că Z(An) = {e}.. Să presupunem prin absurd că s ¹ e.î. s (n) n + 2 n + 1 ÷ ÷ è ø . Dacă s este pară. s(i) ¹ i şi fie j = s(i) ¹ i.. ($) k. s (n) n + 1 n + 2 ø Dacă s este impară.n}-{i. Să presupunem prin absurd că s ¹ e. Cum n ³ 3. adică şi în acest caz a(b(x)) = b(a(x)). ÷ şi ÷ è s (1) . care este evident în An+2.. Vom demonstra că dacă sÎZ(An) (n ³ 4). ÷ è s (1) .î. atunci sjkt ÎAn şi astfel ar trebui ca ssjkt = =sjkts. atunci s = e.. 2. Cum n ³ 4.

î...b1n 1 ) … (bs1.. atunci x(2) = x(x2(1)) = x2(x(1)) = x2(a) = a+1 şi prin inducţie după j şi t se arată că x(j) = a+j-1 pentru j = 1. Acest lucru este contradictoriu rezultând astfel că Z(Sn) = {e}. 2k 2k + 1 1 . Să presupunem că s are structura ciclică descrisă mai sus.. Fie acum n = 2k+1 cu kÎℕ*.1 n ö ÷ are n-1 inversiuni. … .. bs1 .bs2.86. 2k + 1ö ÷ + 2 k + 3 ..ns cu 1£ ni < n şi n1+n2+…+ns = n : s = (a11.3 se verifică prin calcul că soluţiile căutate sunt respectiv : x= ç ç æ1 2 2ö ÷.... x = ÷ è 3 1 2ø æ 1 2 3 4 5ö ç ç 5 4 1 2 3÷ . Deoarece prin calcul direct se arată că s'(bij) = q(ai j+1) = bi j+1 pentru 1£ i £ s.. b2 n2 . adică s şi s' sunt conjugate în Sn. 2k + 1 1 ÷ è ø 1 2 ..…a-1. 113 .. … . De asemenea..a12. bsns ÷ ø atunci prin calcul direct se arată că qsq-1 = s'. a1n1 ç ç b11 . b1n 1 è a 21 . x = ÷ è ø æ1 2 3 4 5 6 7ö ç ç 5 6 7 1 2 3 3÷ ÷ è ø În cazul general. ç ÷ este permutarea ç 2 3 .... a 2 n2 b21 . Cum pentru orice xÎSn.87.2k+2-a şi x (2k + 2 – a + t) = t pentru t = 1....n2. Să presupunem că s.2. a s1 . s' = qsq-1. 1£ j < ni şi s'(bin i ) = q(ai1) = bi1 deducem că şi s' are aceeaşi structură ciclică precum s. Pentru k = 1.a1n 1 ) … (as1. Să presupunem că s. n ..s' ca produse de s ciclii disjuncţi de lungimi n1. … . vom demonstra că singura soluţie a ecuaţiei : x2 = x= ç ç æ èk 2k 2k + 1ö æ 1 2 .Dacă notăm sjk = (j..1 k k + 1 ..….asn s ) s' = (b11.s' ÎSn sunt conjugate în Sn. k . a sns ö ÷ . ²Þ²... 2..2.... adică ($) qÎSn a. ø pentru n impar şi impară pentru n par. Dacă a = 1. 2. atunci sjks ¹ ssjk deoarece (sjks)(i) = k iar (ssjk)(i) = j. x2 este pară. … .. din x(1) = 2 Þ 2 = x(2) – absurd. rezultă că pentru n par ecuaţia respectivă nu are soluţie.2. Permutarea ç ç æ 1 2 .b12.as2.. k + 1 ÷ ø Fie x(1) = a. atunci x2(1) = x(1) = 1 ¹2 – absurd. Dacă a >2 . deci este pară n 1÷ è 2 3 ... … . deci a >2. Dacă vom considera permutarea : q= æ a11 .s' au aceeaşi structură ciclică şi să considerăm descompunerile lui s.k).bsn s ). ²Ü².

. conform exerciţiului precedent va rezulta că sp = t este un ciclu de lungime m şi în plus tp = spq = s (deoarece sm = e).…. pq º 1 (mod m). Să presupunem că dintre aceştia x1. adică s şi sp au aceeaşi orbită.2p. sp(io).s(k-1)p(io))×( s(io) . s(io). s1+(k-1)p(io)). (m-1)p sunt toate numerele 0. 2.….i 1p .2. Fie s = (io.a .1.. 2k + 1 1 .s(io).i 1 -1 . ….…. Deducem că sp este un ciclu de lungime m. Fie ciclii disjuncţi de lungime k: s1 = (i 1 .p) = 1.m-1 (eventual într-o altă ordine). Atunci există q Î{1. i 0 .p) = 1. Fie m = kp iar s = (io. a .90.m-1} a. ….a 2k + 3 .s(m-1)p(io)). unde (m.sm-1(io)) un ciclu de lungime m.sp-1(io) = =skp+p-1(io). xi au lungimi divizibile cu p2. …. adică sp este un produs de p ciclii disjuncţi.i k -1 ) Considerând atunci următorul ciclu de lungime kp: p p t = (i 1 .…. "Þ". p p Astfel.(sp-1(io).….i 1 -1 ) 0 1 k ………………… p p sp = (i 0 .x2 .Deci x = ç ç 2 .. sp(io). … .p.i k -1 ) se constată imediat că 0 1 k t = s1×s2…sp.î.i 1 . (ii). Ţinând cont de egalităţile io = skp(io).sp(m-1)(io)}. 2k + 2 .….xj au lungimi divizibile cu p dar nu cu p2.…. ….…. (ii). 2k + 1ö æ1 ÷ a a + 1 .. 2. Dacă notăm t = sq .s(io). sm-1(io)} = {io.sp(io).m) = 1 şi atunci. …. resturile pe care le dau la împărţirea cu m numerele 0. Se observă imediat că: sp = (io.…. sp-1+p(io). fiecare având lungimea k = m/p.s(io) = skp+1(io). …. Cum sm = (1) = e deducem că {io. iar xj+1.….s2p(io). Considerăm descompunerea lui x în ciclii disjuncţi x = x1x2…xt...89. deducem că sp = (io . de unde rezultă forma lui x pe care am amintit-o mai sus.i 1 . sp-1+(k-1)p(io)).1 ÷ è ø Deoarece x(a) = x2(1) = 2 Þ 2k+4-a = a Þ a = k+2. s1+p(io). (i).88.. Să presupunem că ecuaţia xp = s are o soluţie xÎSn. …. (i). s = xp = (x 1p …x ip )(x ip+1 …x j )(x j +1 …x tp ) (1).. …. atunci din pq º 1 (mod m) deducem că (q.…. cu p∤ m. 114 . Fie s un ciclu de lungime m.sm-1(io)) un ciclu de lungime m..2. 2.. xi+1. i 1p . Deoarece (m. xt au lungimi nedivizibile cu p. … .….

puterile x p+1 .x tp sunt ciclii disjuncţi.….…xt. Atunci cei a1 ciclii de lungime m1(m1 divizibil cu p) pot fi împărţiţi în grupe de câte p ciclii şi conform ex. ceea ce ne arată că x j +1 .2.xj).m.…k).xip şi numai aceştia. Deducem astfel că dacă fixăm o lungime divizibilă cu p de la ciclii din descompunerea lui s. Tot din aceeaşi problemă deducem că fiecare din puterile x ip+1 . deci ecuaţia considerată are soluţie în grupul Sn. deducem că ciclii care au lungimi divizibile cu p sunt x11.x1p. Considerăm acum şi ciclii de lungime mk+1. Deducem astfel că produsul celor a1 ciclii de lungime m1 este un produs de puteri de p-ciclii disjuncţi. Să presupunem că descompunerile acestor puteri sunt : x 1p = x11×x12…x1p ……………….….x tp sunt ciclii de j lungimi egale respectiv cu lungimile ciclilor xj+1. Analog pentru produsul celor a2 ciclii de lungime m2. Pentru prima aplicaţie.a2.xi1. De p asemenea orbitele lor sunt respectiv egale.mt (lungimi nedivizibile prin p). Avem următoarea descompunere a lui s în produs de ciclii disjuncţi: s = (1 5)(2 6)(3 7)(10 9)(4 8 11 13)(14 15 17 18)(9 12 16).….…. tot conform problemei precedente.mk fiind numerele divizibile cu p). x ip este un produs de p-cicli disjuncţi de lungimi divizibile cu p şi în totalitatea lor ciclii care apar rămân disjuncţi.d.x p j este un produs de p-ciclii disjuncţi de lungimi care nu se mai divid cu p şi aceşti ciclii rămân disjuncţi în totalitatea lor (au orbitele incluse în orbitele ciclilor xi+1.….…. să notăm prin s permutarea din dreapta.x2p. x ip = xi1×xi2…xip Ţinând cont de cele de mai înainte.…. numărul as al ciclilor de lungime ms este un multiplu de p ( s = 1. câte p dintre aceştia (şi anume exact în ordinea în care sunt scrişi mai înainte) au aceea şi lungime.…. "Ü".…. fiecare asemenea ciclu este puterea p a unui ciclu având aceeaşi orbită. ş.a.Conform problemei anterioare.…. să zicem ms. De asemenea. dacă notăm cu x produsul tuturor acestor noi ciclii puşi în evidenţă obţinem că s = xp. deci nedivizibile cu p. fiecare din puterile x 1p .ak sunt divizibile cu p. 115 .x21. Să presupunem că toate numerele a1. până la produsul celor ak ciclii de lungime mk (m1. anterior produsul ciclilor dintr-o asemenea grupă este puterea p a unui alt ciclu ( a cărui orbită este reuniunea orbitelor celor p ciclii). Astfel.…. Să rezolvăm acum aplicaţiile din enunţ.… .

m1 ia cea mai mică valoare nenulă n 2 pozitivă ( dacă m1 este negativ schimbăm rolul lui y cu y-1).91. Dacă n = 1. ca şi puterile lor p comută.2. 2. 2. p Deoarece a = e(a) = (x 1p x 2 …x tp )(a) = x ip (a) ¹ a rezultă contradicţia a ¹ a. fiecare dintre ei. a2=2 şi cum ambele numere sunt divizibile prin 2 deducem că ecuaţia considerată are soluţie în S19. Pentru a doua ecuaţie.92. 116 . totul este clar. x ip ≠ e. din cele de mai înainte deducem că ordinele permutărilor x1.x2. deducem conform celor stabilite mai înainte că a doua ecuaţie nu are soluţie în S10. notând tot cu s permutarea din partea dreaptă avem că s = (1 3 5)(4 9 10)(2 6 7 8).xt deducem că : x 1p (a) =…= x ip-1 (a) = x ip+1 (a) =…= x tp (a) = a.î. Facem inducţie după n.….î.xn}> şi H £ G.În cazul acestei probleme avem p = 2 iar numărul ciclilor de lungimi divizibile prin 2 sunt cei de lungime 2 şi 4.…. deci este o soluţie a ecuaţiei xp = e. rezultă că aceşti ciclii.93. totul rezultă acum din problema precedentă.…t} a. Fie xÎSn. "Þ". De asemenea.x2. dacă prin absurd ($) iÎ{1.2. Presupunem acum că G = <{x1. Deoarece x1.t} cu x ip (a) ¹ a şi atunci a aparţine orbitei ciclului xi.xt în grupul Sn sunt divizori ai lui p şi cum p este prim deducem că o(x1) = …= o(xt) = p. Cum ordinul unui ciclu este egal cu lungimea ciclului respectiv. m Alegem y = x 1 1 x m2 …x mn a. s ¹ e. Avem a1=4. Deoarece astfel a nu va face parte din orbitele ciclilor disjuncţi x1. x ¹ e. lungimea p.…. Avem p = 3 iar ciclii de lungime 3 sunt în număr de a1=2 care nefiind multiplu de 3.…. atunci G este ciclic şi cum orice subgrup al unui grup ciclic este ciclic. o soluţie a ecuaţiei xp = e şi fie x = x1x2…xt descompunerea sa în ciclii disjuncţi.xt au.….xt sunt ciclii de lungime p.xi+1. Această implicaţie este evidentă deoarece orice ciclu de lungime p are ordinul p în grupul Sn. Deci numărul ciclilor de lungime divizibilă cu p este 0 şi cum 0 este multiplu de p. Într-adevăr. atunci ($) aÎ{1.….xi-1. Vom demonstra că x1.….…xt sunt disjuncţi. Oricum am considera o permutare sÎSn. "Ü". Să demonstrăm că de p aici deducem x 1p = x 2 =…= x tp = e. 2. Atunci egalitatea xp = e se scrie x 1p x 2 …x tp = e. aceasta nu poate avea în descompunerea sa ciclii de lungime divizibilă cu p (căci p > n). deducem că x1.

94.95.bÎℤ a. …ar} a elementelor de ordin 2 are mai mult de n elemente. Puterea la care apare x 1 în zy-qÎH este r şi ţinând cont de alegerea lui m1 deducem că r = 0. 2.48.. Să presupunem că mulţimea T = { a1.2.rÎℤ cu 0 £ r < m1 şi l1 = qm1 + r. H = < M \ {a}> ⊊ ℚ. (") xÎG.….2. deci H = G. Fie H={xÎG: x2 = 1}.3. 3. l Astfel.….1. i ¹ j 117 . Pentru ai . Conform problemei anterioare. şi de aici x2 = 1.x3.n ($) mi Îℕ a. adică xy-1ÎH. m! Fie deci X = {x1..K>.n deci X Í Hm Þ <X> £ Hm şi cum Hm este ciclic rezultă că şi <X> este ciclic. 2 2 3. ($) a. (") m ³ 1. atunci <{x2. §3.2.+) şi a ÎM a... Alegând m = max mi 1£ i£ n avem că Hm i Í Hm..x3. 3.xn} o mulţime nevidă a lui ℚ. deci r > n ( atunci r ³ n+1). Teorema lui Lagrange.Dacă x1 nu apare la un exponent nenul în orice element al lui H.xn}> conţine pe H şi totul rezultă din ipoteza de inducţie. Pentru orice i = 1. adică |G| = n· |Z(G)| cu nÎℕ *. adică n =1 Þ |G| = |Z(G)| Þ G este comutativ. xiÎHm i . (") i = 1. Rezultă că a = aca+ay = c(bx)+ayÎH ceea ce contrazice alegerea lui a. După cum am arătat în soluţia problemei 2. Fie M o mulţime de generatori ai grupului ai grupului (ℚ. deci H £ G. Din |Z(G)| > 1 |G| Þ |G| < 2|Z(G)|.xn}> şi conform ipotezei de inducţie K este generat de o mulţime de cel mult n-1 elemente şi acum totul este clar. Deci H = <y.…. dacă x.ajÎT. unde K = H Ç <{x2. Însă conform teoremei lui 2 Lagrange |Z(G)| divide |G| (căci Z(G) £ G ).î.. obţinem că |H| = |G|. Indicele unui subgrup. Ordinul unui element.yÎH Þ x = y =1 Þ (xy-1)2 = x2y-2 = 1. 2. Subgrupuri normale.î. Deoarece 1 1 ·aÎH şi <M> = ℚ putem scrie ·a = ca + y cu cÎℤ. Pentru xÎH. Cum G este comutativ. Deci n·|Z(G)| < 2·|Z(G)| Þ n <2.î.x2. a≠0. punând în locul lui Z(G) pe H. a a yÎH. aa = bx. n³1. pentru orice z = x 11 x l22 …x lnn din H putem alege q. avem ℚ = U Hm m ³1 1 unde Hm = < > şi evident Hm-1 £ Hm.

deci o(xy) = 1.n). t t a a 3. Atunci există elementele r x1.m. atunci xn = y-n şi xnn 2 = (yn 2 )-n = 1 Þ 118 . Putem scrie k = mm1 = nn1 cu m1. a1ai = a1aj Þ ai = aj – absurd. Fie k = o(xm ) iar d = (m. n =dn' cu m'. Pe de altă parte. Deoarece x-1(xy)x = yx. deci (xy)n = 1 Û (yx)n = 1 de unde deducem că o(xy) = o(yx). (xy)n =1. m m1 3.î. deci 4 | 2n (conform teoremei lui Lagrange) adică n este par . Maximul se poate atinge efectiv. La cealaltă întrebare răspunsul este afirmativ căci dacă vom considera y = x-1. Observaţie. deci o(xn) divide |H| = k = o(x). Faptul că o(x) = o(x-1) rezultă din echivalenţa xk = 1 Û x-k = 1. ai. x-1(xy)n x = (yx)n. Avem (xy)n 1 n 2 = xn 1 n 2 ·yn 1 n 2 = (xn 1 )n 2 · (yn 2 )n 1 = 1.î.rezultă că aiaj Î G \ T. ….x2. 3. Fie acum nÎℕ a. n ) = 1Þ n'|k. de exemplu în cazul grupului diedral Dn cu 2n elemente. (") kÎℕ. În plus. a1a3.8.n1Îℕ.c al ordinelor elementelor din G diferite de 1. dacă aiaj ÎT atunci H = { e. Atunci (xy)k = xkyk = = ( x ) ( y n ) n1 = 1m1 ×1n1 = 1. aiaj} ar fi un subgrup în G. Cum n = o(x). Fie d = p 1 1 × p 2 2 …p a r .î. atunci xy = 1. Cum xn ÎH .n'Îℕ şi (m .….6. 3. Într-adevăr. xmk = (xm)k =1 Þ n =o(x) | mk Þ n' |m'k şi cum ' ' (m . .m. aj. a1ar se află în G \ (T È {1}) al cărui cardinal este 2n – r –1 < <2n – n – 1 Þ n-1 < r-1. adică există i ¹ j a. aiaj ¹ 1 (") i ¹ j.x.4. ' ' 3.n). adică o(xm) = k | n'.xk-1} £ G.n ) = 1 iar mm' = nn' = dm'n'.xr a. deducem că (") nÎℕ. ceea ce este absurd. Se verifică uşor că x = x 11 x 22 …x trr i i are ordinul d. 3. Deci r £ n. ….d.9. avem (xm)n' = (xn)m' = 1. Din cele demonstrate rezultă că elementele a1a2. Fie o(x) = k şi H = {1. Evident d | n. Putem scrie m = dm'. Am obţinut astfel că n' | k şi k | n' Þ o(xm) = k = n' = n/d = n/(m.5. Fie ord G = n şi d = c. p a i | o(xi) Û o(xi) = p a i × ti. x2.7.

119 . Deoarece x comută cu [x. adică xk = y-k = 1.bÎℤ a. Dacă (m. Să probăm la început existenţa lui y şi z. unde x ¹ x-1 (căci dacă x = x-1 Þ x2 = 1).y] = [1.î. conform teoremei lui Lagrange.10. Dacă x0 este o mu nv mu+ soluţie comună a celor două ecuaţii avem x 0 = 1 şi x 0 = 1 Þ x0 = x 0 nv = 1. ar trebui ca 2 | | G| .n2) = 1 Þ n1| n. m Deoarece d = (m.î. ma + nb = d. deci o(xy) = n1n2 = =o(x)·o(y). se obţine că f este bijecţie. 3. pentru orice aÎG. (") xÎG.î. x = x1 = xan 1 +bn 2 = xan 1 · xbn 2 Alegem y =xbn 2 iar z= xan 1 .. Þ (ii).n).13.b Îℤ a. 3.bn2) = (n1n2)/n2 = n1 şi analog deducem că o(z) = n2.y]n = 1. Atunci xk yk = 1. f(x) = x2. an1+bn2 = 1. căci există un singur element xÎG astfel încât x2 =1. Analog se demonstrează că n2 | n. Astfel. Evident. Fie f : G ® G. deci xk = y –k Î<x> Ç <y>.y] mu×[x. (ii) Þ (i). n2) = 1 Þ ($) a. de unde n1| k şi n2 | k.î. 3. (i). Din (n1. Atunci soluţia comună x0 a celor două ecuaţii va fi soluţie şi a ecuaţiei xd = 1 şi reciproc. Aşadar ord(G) = 2k+1. ¢¢ Þ ¢¢. deci n1n2 | n.y] = x-1(y-1xy) deducem că: [x. ceea ce arată că o(xy) = n. atunci x = yz = y1z1 Þ y 1 1 y = z1z-1 Þ (y 1 1 y)n 1 = 1 şi ( y 1 1 y)n 2 = (z1z-1) n 1 = 1 Þ (y 1 1 y)an 1 +bn 2 = [(y 1 1 y)n 1 ]a · [(y 1 1 y)n 2 ]b = 1 Þ y = y1 şi analog z = z1.y]nv = 1u×1v = 1.8.n2]. x = 1 este o soluţie comună a celor două ecuaţii. Dacă d = (m. Conform problemei 3.x-1).×) este este grup finit. ($) u. Restul se dispun în perechi de forma (x. Să probăm acum unicitatea scrierii lui x. Atunci f este injectivă ( x2 = y2 Þ (xy-1)2 = 1 Þ xy-1 = 1 Þ x = y căci în caz contrar.î. d = mu + nv şi astfel [x. există a.11. şi anume x = 1.y]d = [x.n) = 1 Þ ($) u.n). dacă x = y1z1 = z1y1 cu o(y1) = n1 şi o(z1) = n2. adică o(xy) | n.12.y] = 1 şi analog [x. (xy)k = 1.n1 | nn2 şi cum (n1. Fie acum kÎℕ* a. de unde ecuaţia x2 = a are o unică soluţie x0ÎG. kÎℕ*. o(y) = o(xbn 2 )= =o(x)/(n1n2.y] = x-m(y-1xy) m = x-m y-1xm y = [xm. Să presupunem că <x> Ç <y> = {1} şi fie n = [n1. deci n | k.vÎℤ a. ¢¢Ü¢¢. mu + nv = 1. 3.vÎℤ a. Prin urmare avem echivalenţa (xy)n = 1 Û n1n2 | n .absurd) şi cum (G. În mod evident (xy)n = 1. dacă xÎG.

contradicţie căci |H| = 4 şi |G| = 10.b.î. Considerăm H = { 1. deci în produsul (*) factorii se grupează doi câte doi (fiecare cu inversul său ). Fie p prim şi nÎℕ. Dar x ¹ x . a2 = b2 = (ab)2 = 1. deci Õ x = Õ x . Să determinăm în acest p p ˆ ˆ ˆ grup elementele a Î U(ℤ * n . 3.bÎℤ a. şi astfel H este subgrup în G.15.×) a. deducem că x = x am+bn = xam = (xm)aÎH. vezi problema 4. de unde rezultă că produsul (*) este 1. contradicţie cu ipoteza în cazul d ³ 2.14.16. căci în caz contrar ar rezulta că x2 = 1. Cum există astfel de elemente în G (conform teoremei lui Cauchy. Reciproca este evident adevărată. ţinând cont de faptul că xn = 1.n) = 1Þ ($) a. atunci o(x) = o(x -1)>2. de unde 0 1÷ è ø Dacă xÎG cu o(x)>2. Se verifică imediat prin calcul că A4 = B3 = I2 iar prin inducţie matematică după n se demonstrează că (AB)n = ç ç deducem că o(AB) = ¥.×)= { a Îℤ * n | (a. ˆ Avem că U(ℤ * n .1 = . p 1 £ a < pn cu (a. deci p ˆ ˆ ˆ conform celor de mai înainte 1 · 2 ·…· p . Scriem Õ x = ( Õ x )·( Õ x ) şi vom demonstra că Õ x =1(*). Astfel în produsul (*) dacă apare un factor x. adică acele numere naturale a a. (") nÎℕ*.18.p) = 1 şi pn | a2 – 1 (*). atunci ab = ba. 120 .m n d ma+ Într-adevăr : x 0 = x 0 = 1 Þ x 0 = x 0 nb = 1. rămâne doar cazul d = 1.) rezultă că ecuaţia xd = 1 nu are soluţie unică. Din (m.p) = 1}. Din teorema lui Lagrange avem |H| | |G|. b×(ab) = ab2 = a.î. Presupunem că G este abelian.ab}. atunci apare şi factorul x-1. Ù Ù 3. 3.1 Þ p | (p-1)! +1.17.74. 3. Dacă d ³ 2 Þ d are cel mult un divizor prim p. n ³2. xÎG xÎG o ( x )£ 2 Pentru a demonstra teorema lui Wilson.a. Atunci. xÎG xÎG o( x )>2 xÎG o ( x )£ 2 xÎG o( x )>2 -1 æ1 nö ÷ ¹ I2. Deoarece G este presupus abelian. a 2 = 1 .î. În concluzie. 3. am+bn = 1.1 . se ţine cont de faptul că ˆ ˆ singurele elemente din ℤ * de ordin £ 2 (p prim ) sunt 1 şi p -1 = . Atunci orice element de ordin p din G este soluţie a ecuaţiei xd = 1. a ×(ab) = =a2b = b.

În cazul t = n-1 Þ a = 2n-1–1 iar t = n Þ n a = 2 –1.î. t ¹ 0 Þ 2 = ptv – pku Þ p | 2 . Dacă t = 1 Þ k ³ n-1 Þ a-1 = 2ku ³ 2n-1u şi cum 1 < a < 2n Þ u = 1 şi k = n-1. + (ii). Să notăm Hn = U p n şi yn = cos Dacă zÎHn Þ z p = 1 Þ z p +i sin 2p p n n +1 n 2p pn + i sin 2p pn . dacă p > 2 atunci în U(ℤ * n . pn n +1 = = (z p )p = 1p =1 Þ zÎHn+1Þ HnÌ Hn+1 cos 2p p (această incluziune este strictă deoarece yn+1ÎHn+1 şi cum y ¹1 Þ yn+1ÏHn). Acum.2) = 1). Incluziunea Hn Í H este evidentă ( deoarece Hn = <yn> iar ynÎH). Fie zÎH Ì U p ¥ Þ ($) mÎℕ a. (iii).×) numai elementele .1 . r Dacă a.bÎℤ a. (p.v) = 1 iar k + t ³ n. atunci putem scrie a – 1 = pk u şi a + 1 = ptv cu k. 2 2n-1-1 şi 2n-1+1 au ordinul cel mult 2. Fie H £ U p ¥ . ˆ Deci.î.×) avem numai elementele . nÎℕ.t ³ 0. Vom demonstra că H = Hn.pr) = 1. 121 r . Rezultă imediat din (i).1 = pn – 1 p ˆ şi 1 care au ordinul cel mult 2. Deci în acest caz. contradicţie ! Dacă k ¹ 0. obţinând concluzia cerută de (i). Deci z este o rădăcină de ordin r a unităţii Þ z = y k cu (k.17. atunci din 2 = 2tv – 2ku Þ t = 1 sau k = 1.19.1 ce verifică condiţiile (*). H ¹ U p ¥ şi n cel mai mic număr natural pentru care ynÎH şi yn+1ÏH. (i). Dacă a > 1. ak + bpr = 1 Þ yr = y ak + bp = (y k )a = zaÎH Þ r £ n şi r r cum Hr Ì H n Þ zÎHn Þ H Í Hn Þ H = Hn. obţinând astfel concluzia cerută de la (ii). zÎHm Þ o(z) | pm Þ o(z) = pr cu 0 £ r £ m. Dacă t = 0 Þ k > n Þ pn | a-1 şi cum a < pn Þ a-1= 0 Þ a = 1. dacă a verifică condiţiile (*) Þ a = 2n-1 + 1. (ii) şi de problema 3. Dacă k = 1 Þ t ³ n-1 Þ a + 1 = 2tv ³ 2n-1v şi cum 1 < a < 2n Þ v = 1 sau v = 2 ( cazul v = 2 este exclus deoarece (v. Dacă v = 1 Þ t = n-1 sau t = n. Dacă k = 0 Þ t ³ n Þ pn | a+1 şi cum a < pn Þ a+1 = pn Þ a = pn-1 şi astfel obţinem ˆ ˆ şi elementul a = pn -1 = . concluziile cerute de (iii) ( varianta de generalizare a teoremei lui Wilson) rezultă ţinând cont de (i). 3. pentru p > 2 obţinem o contradicţie. Dacă p = 2. 1 .u) = (p.Evident a = 1 verifică condiţiile de mai sus. ˆ ˆ În concluzie : dacă p = 2 şi n > 2 în U(ℤ * n .

Cum det(U) = det(V) = 1 Þ U. putem alege mai întâi pe e1 ca fiind orice element al lui V (avem qn-1 posibilităţi).NÎSLn(A).a2ÎK (şi avem qn-q2 posibilităţi).22. 3.×) şi cum det(MN) = det(M)×det(N) Þ MNÎGLn(A). (") kÎℤ ÷ ç ÷ ç ÷ è0 1 ø è ø è ø è ø precum şi egalitatea: æ -1 0 ö ÷ = U-1 V2 U-1 V2. apoi pe e2 ca fiind orice element al lui V care nu este de forma ae1. Rezultă astfel că (GLn(A).1÷ ø æ-1 0 ö ç ç 0 .c. În concluzie ½ GLn(K)½ = (qn-1)(qn-q)…(qn-qn-1).1ø æa b ö ÷ ÎSL2(ℤ) (deci ad –bc = 1). a = c×q + r.î. adică M-1Î GLn(A). 3. æ-1 bö ÷= .1ö æ 1 0ö æ1 k ö æ 1 0ö k k ÷ .bö -1 2 -1 2 -b ç ç0 1 ÷ = U V U V U ÷ è ø Presupunem acum că ½c½¹0 şi fie q.rÎℤ a.e2.V}. V-1 = ç ÷ ç .NÎGLn(A). adică SLn(A) < GLn(A). Dacă M. Evident InÎ GLn(A) iar dacă MÎ GLn(A).×) este grup. ÷ èc dø Fie acum M = ç ç Vom demonstra prin inducţie matematică asupra lui | c | că M poate fi k k scrisă sub forma M = T 1 1 …T nn .en) de elemente ale lui V ce constituie baze ale lui V peste K. atunci det(M). ÷ è 0 .20. kiÎℤ. Însă pentru a alege o bază a lui V peste K.spaţiu vectorial de dimensiune n. 122 . 1 £ i £ n. Prin calcul se verifică relaţiile: U-1= ç ç (*) ç ç æ 1 . b În primul caz (a = d = 1) avem M = ç ç 0 1 ÷ = U iar în al doilea caz ÷ è ø æ1 bö (a = d = -1) avem M = ç ç0 è (ţinând cont de (*)). V = ç k 1 ÷ .1 1 ÷ .t. Dacă | c | = 0 Þ c = 0 Þ ad = 1 Þ a = d = 1 sau a = d = -1.3.VÎ SL2(ℤ). cu aÎK (şi avem qn-q posibilităţi). cum det(M-1) = (det(M))-1 deducem că M-1ÎU(A*.1÷ ÷ è ø æ1 . cu TiÎ{U. atunci det(M) = det(N) = 1 şi deoarece det(MN-1) = =det(M)×(det(N))-1= 1×1-1 = 1 deducem că MN-1Î Sn(A).×).…. Dacă M. cu 0 £ r <c. U = ç 0 1 ÷ .21. det(N)ÎU(A*. atunci ½V½= qn şi se observă imediat că ½GLn(K)½este egal cu numărul sistemelor ordonate (e1. e. apoi pe e3 ca fiind orice element din V care nu este de forma a1e1+a2e2 cu a1. Dacă V este un K.

Cum într-un grup comutativ subgrupurile sunt subgrupuri normale. SÎLA(M). În mod evident H. Pentru prima parte. fie xÎG şi hÎH Ç K. Pentru a arăta că HK este subgrup normal în G.KÍS.25.LÎL0(G) cu HÍK.(q . cu TiÎ{U.c b . conform ipotezei de b . Dacă H.î. m æ r .qd ÷ ø k inducţie putem scrie M1= T 1 1 …T mm . Am demonstrat că L0(G) este o sublatice a lui L(G) ( chiar mărginită deoarece {1} şi G ÎL0(G)). atunci MÎ SL2(ℤ) şi totul rezultă din problema anterioară. adică HÇK ÎL0(G) Pentru partea a doua avem HK= U xK = U Kx = KH.V. K deci -1 xhx ÎH Ç K. Cum în orice latice are loc H Ú (K Ù L) £ K Ù ( H Ú K ). N Ù S = N Ç S şi N Ú S = N + S = S + N). K fiind subgrup normal al lui G. fie xÎG. iar dacă alegem S £ G a.K. oricare ar fi xÎG. Dacă det(M) = 1. deci H Ú K ÎL0(G). deoarece Kx = xÎH xÎH =xK. de unde M 3. adică HK = KH = H Ú K. kiÎℤ. Avem z = y-1x ÎK şi cum zÎL deducem că zÎKÇL. Cum yÎH rezultă că x = yz ÎH(KÇL). KÎL0(G). H. 3. se aplică problema anterioară ţinând cont că submodulele sunt în particular subgrupuri în grupuri aditive comutative ( dacă N. atunci este în particular un grup comutativ. deducem că -1 x (hk)x Î HK.1)d ö ÷ .24. H Ù K = H Ç K ÎL0(G) iar H Ú K = HK = =KH ÎL0(G).WÎGL2(ℤ) este imediat. atunci det(M) = 1 sau –1. atunci xhx-1ÎH.K Í HK. deci WMÎ SL2(ℤ) şi din nou afirmaţia rezultă din exerciţiul anterior deoarece M=W-1(WM).V}.23. este suficient să probăm K Ù ( H Ú K ) £ £ H Ú (K Ù L). Demonstrăm că este o latice modulară. Dacă MÎ GL2(ℤ). cum xhx-1ÎH şi xkx-1ÎK. 123 . iar dacă det(M) = -1. 3. adică K Ç(HL) Í H(KÇL). Dacă xÎ K Ç(HL) atunci xÎK şi xÎHL. atunci HKÍS. adică HK < G. Scriind x(hk)x-1 = (xhx-1)(xkx-1). hÎH şi kÎK. 1 £ i £ m. cum det(W) = -1 deducem că det(WM) = det(W)×det(M) = 1. adică x = yz cu yÎH şi zÎL. se verifică relaţia K Ù ( H Ú K ) = H Ú (K Ù L). adică K Ç(HL) Í H(KÇL). Dacă M este un A – modul. Faptul că U. adică oricare ar fi H.Deoarece M1= VU-q-1M = ç ç r è k k = Uq+1V-1M1 = =Uq+1V-1 T 1 1 …T k m .

y]n-1y = [x.s2}. s4. x ¹ 1. deci s1s2 ¹ s2s1.28.s5}. Toate acestea sunt comutative. Presupunem că G = {x1.s2. Fie xÎG.27. Din H < G Þ g-1hg ÎH Þ g-1hgx = =xg-1hg Û hgxg-1 = gxg-1h Þ gxg-1ÎZ(H) Þ Z(H) < G. s3 = ÷ è 3 2 1ø æ1 2 3ö ç ç 3 1 2 ÷ . … . Considerăm S3 grupul permutărilor de ordin 3. de unde şi faptul că x = yn pentru un singur y. H3 = {e.30. y]n-1. 124 . Fie xÎZ(H).s5}.s4. [x.29.zÎG şi yn = zn. Deoarece |G:H| = 2 Þ (G/H)s = { H. Răspunsul este negativ. H5 = {e. unde æ 1 2 3ö ç ç 2 1 3 ÷ . Să demonstrăm la început că dacă y. Deoarece G/Z(G) are ordinul n. s1. H4 = {e. -1 -1 3.s1}. 3. Atunci (") yÎG avem yxy ÎH. 3. Avem că H = {1. adică coincide cu G. deci [x. deoarece ordinele lui y şi z divid pe m. 3. atunci conform teoremei lui Lagrange k½n. s1= ç1 3 2 ÷ . x ¹ 1. x2.32. adică yx = xy Þ xÎZ(G) Þ H £ Z(G).tÎℤ a. Dacă xÎG şi y ÎH Í Z(G) Þ yÎZ(G) Þ xyx-1 = xx-1y = y ÎH.î. xH} cu xÏH.xn} şi fie xÎG. ÷ è ø æ1 2 3 ö æ1 2 3 ö æ 1 2 3ö ÷ . Deci yxy-1 = x.y2] ×[y-1xy.31. atunci y = z. Dacă notăm cu k = o(x). adică H este subgrup normal al lui G. ÷ ç ÷ è ø è ø æ 1 2 3ö ç ç 2 3 1÷ . Iată o soluţie care nu utilizează teorema lui Lagrange în cazul în care G este comutativ. dar s1s2= s5 şi s2s1= s4.3. s5 = ÷ è ø Din teorema lui Lagrange rezultă că orice subgrup propriu al lui S3 are 2 sau 3 elemente. deoarece (m. cu pÎℕ*.33. Atunci xn = xkp = (xk)p = =1p = 1. -1 3. Din H Ç xH = H Ç Hx = Æ şi H È xH = H È Hx = G deducem că xH = Hx. Rezultă atunci că mulţimea {yn | yÎG} conţine m elemente diferite ale lui G.26. există s. ms + nt = 1. deci putem scrie n = k×p. s2 = ç ç S3 = {e. 3. H2 = {e. adică H < G. Hx}. gÎG şi hÎH. Atunci şi (G/H)d = { H.y] nÎZ(G). Dacă yxy-1 = 1 Þ yx = y Þ x = 1. deci subgrupurile lui S3 sunt H1 ={e}.y]n+1= =x y x[x.s3. 3.s3}.x} cu xÎG. x2 = 1. s4 = ÷ è ø e = ç ç1 2 3÷ . Atunci y = yms+nt = ynt = znt = zms+nt = z. deci yxy-1 = 1 sau yxy-1 = x. Dacă m = | G | . fals.n) = 1.y]ny = x-1y-2xy2y-1[x.

Cum (G. Dacă G \ A este infinită Þ A infinită ( deoarece f este injectivă) – contradicţie. hiÎH. atunci m-n | m Þ m-n = m Þ n = 0. Notăm x = cos + i sin . Dacă a = g-1hg. (i). 3. Deoarece a ÎU(ℤ * . g-1hg = g-1[(g1-1h 1 1 g1)…(gk-1h k k gk)]g = [(g1g)-1h 1 1 (g1g)]… n n n …[(gkg)-1h k k (gkg)]ÎH¢. ceea ce arată că G = Un. (ii). niÎℤ. atunci S = n. 3.). Atunci G = Un = { 1. Fie |G| = m şi |A| = n Þ |G \ A| = m-n.36.33. r r 1-x 1.35.n) = 1. deci H¢ < G. şi cum xÎG \ A Þ aÎG \ A. Fie aÎA fixat şi xÎG \ A. Să demonstrăm la început că H Í H¢ şi H¢ ⊴ G.2. dacă gÎG. 2p 2p (ii). m-n | m Þ m-n | m-n+n Þ m-n | n. (i).xxn}=G Þ (xx1)(xx2)…(xxn) = x1x2…xn Þ xn(x1x2…xn) = x1x2…xn Þ xn = 1.…. kÎℕ. n n Astfel. atunci xn = 1. i = 1. Aceasta înseamnă că G Ì Un. ˆ Fie acum a. xx2. Dar atât G cât şi Un au câte n elemente. atunci : 1 . Cum pentru xÎH avem x = 1-1x1 iar 1ÎG Þ H Í H¢.×) are j(n) elemente. …. Dacă n este prim Þ m-n = 1 sau m-n = n.(x r ) n 1 . Deci dacă r = 0.34. deci m = n+1 sau m = 2n. Atunci axÎA ( dacă ax Ï A Þ axÎG \ A. rezultă : k S = a 1 + a k +…+ a k = 1 + xk + x2k + … + x(n-1)k = 1 + (xn)q ×xr + (xn)2q ×x2r + … 2 n … + (xn)(n-1)q × x(n-1)r = 1 + xr + x2r + …+x(n-1)r. 125 n . (") nÎℤ. … . (") xÎG (conform problemei 3. hÎH}>. x. Deci G \ A este finită Þ G = (G \ A) È A = finit. f(x) = ax.nÎℕ*.xn-1}. Ţinând cont de definiţia subgrupului generat de o mulţime. Atunci f este injectivă. (a.x 1-x r 3. notând cu S suma din enunţ.×) este un grup cu n elemente. cu gÎG.×) iar grupul n G = U(ℤ * . Fie H¢ = < {g-1hg : gÎG. Deoarece G \ A £ G. deducem că un element din H¢ este de forma: h = (g1-1h1g1)n 1 …(gk-1hkgk)n k cu giÎG.contradicţie) Fie f : G \ A® A. Fie k = nq + r cu 0 £ r < n şi deci.k.Deoarece {xx1. iar dacă r > 0. conform celor de mai sus deducem că n ˆ ˆ ( a )j(n) = 1 Þ n½aj(n)-1.imposibil sau m-n £ m/2 Þ m £ 2n Þ |G| £ 2|A|. atunci se verifică uşor că an = g-1hng. hÎH.(x n )r 1 -1 S = 1 + xr + x2r + …+x(n-1)r = = = = = 0.

conform cu (i) avem: | A Ú B | ³ | (A Ú B)ÇA : (AÇB) | Û | (A Ú B) : B | ³ | A : (AÇB) | . Dacă x. fie g1. adică f este corect definită.yÎCÇB şi Ax = Ay Þ xy-1ÎC Ç A Þ (C Ç A)x = (C Ç A)y. Dacă x.nÎℕ*). relaţia | G : (AÇB) | = | G : A |·| G : B | se scrie |G | / | AÇB | = (| G | / | A |)·(| G | / | B |). G = U Hgi.37.….38. (ii). conform cu (i) avem | G : A | ³ | (G Ç B) : (B Ç A) | = =|B : (AÇB)|.gnÎG a. niÎℤ este în H¢¢ Þ H¢ Í H¢¢. 3. Ţinând cont de problemei 3.Fie acum H¢¢ < G a. (ii). 3. g2. ((iii)) şi de ipoteză avem: | (A Ú B) : B | ³ | A : (AÇB) | > 1/2· | G : B |. adică f este injectivă. de unde rezultă că | G | = (| A |·| B |) / |AÇB| = |AB| ( conform problemei 2. Cum A £ G.î.…. unde g1 = 1. 3. Cum | G : B | = | G : (A Ú B) | · | (A Ú B) : B | Þ | G : (A Ú B) | < 2 . 3. deci | G : A | £ | B : (A Ç B) |. deci Ax = Ay. | G : (A Ç B) | = | G : A | · | A : (A Ç B) | = | G : B | · ·| B : (A Ç B) |.j) există un i =1 m 126 .2. …. (i). <x1. Conform problemei anterioare avem: | G : (A Ç B) | £ | G : A | · | G : B |.35.) şi astfel G = AB. Prin urmare | G : A | = | B : (AÇB) | şi | G : (AÇB) | = | G : A | · | G : B |. de unde rezultă că | (CÇB/CÇA)d | £ | (B/A)d | Û |(C Ç B) : (C Ç A) | £ | B: A |. deci | G : (A ÇB) | este finit. atunci deoarece orice element de forma n gi-1h i i gi cu giÎH. (") xÎCÇB.n notând xn+j = xj-1. (iii).37. De asemenea.. Pe de altă parte. prin urmare | G : A | · | G : B | ³ | B : (A Ç B) | · | G : B | = = | G : (A ÇB) |. HÍH¢¢ . xn ÎG a. În cazul în care G este finit.39. xn> = G şi H £ G a. tot din exerciţiul precedent ((iii)). |G : H| = =m (m.î.yÎCÇB şi (CÇA)x = (CÇA)y. Cum | G : A | şi | G : B | sunt prime între ele. x2. Atunci.î.î. cum B £ A Ú B. (i). de unde | G : (A Ú B) | = 1 Þ G = A Ú B . Definim f : (CÇB/CÇA)d ® (B/A)d prin f((CÇA)x) = Ax. Fie x1. pentru fiecare pereche ordonată (i. avem că | G : A | ³ ³ | (A Ú B) : A | ³ | B : (AÇB) |. rezultă că | G : A| divide |B : (A Ç B) |. atunci xy-1 ÎCÇA £ A. Pentru fiecare j = 1. ….40. x2.

44.m} a. Pentru aceasta definim f : (G/HÇK)d ® (G/H)d ´ (G/K)d prin f(x(HÇK)) = (xH.42. K ale lui G.î.2. (i). (ii).…. Dacă alegem H a. Să demonstrăm acum că f este injectivă şi totul va fi clar.î. h2. (") xÎG. j = 1. Reciproc.…. gixj = hijgk iÎ{1. presupunem că Z(H) = 1 pentru orice H a. Dacă xÎ CG(K).2.37. Scriind că BAB-1 = B Þ aii = ajj. Să notăm S = SLn(K). atunci pentru H = < KÈ{x}> avem K £ H £ G şi xÎZ(H) = 1.yÎG a.…. 3. atunci în ipoteza CG(K) = 1 rezultă că Z(H) = 1. K £ H £G. i = 1.…. xK). considerăm pentru orice (i.41. Deoarece D este comutativ deducem că D £ CG(D). deducem că | Cx | = | (G/ CG(x))d | = | G : CG(x) |. 3. adică CG(D) = D.43.2. Fie acum A = (aij)1£i.2. Notând cu EijÎMn(K) matricea ce are pe poziţia (i.m} şi jÎ{1.m. deoarece Z(H) £ CG(K). deci CG(K) = 1.n cu h i ¹ hk.2. adică AÎ{aIn : aÎK}. Deducem imediat că xy-1ÎHÇK.j£n ÎCG(D). pentru aceasta fie x. din AB = BA Þ ajk = 0 Þ AÎD. atunci funcţia f : Cx ® (G/ CG(x))d. Este suficient să probăm afirmaţia din enunţ pentru cazul a două subgrupuri H. (") aÎG este corect definită şi injectivă. Cum cealălaltă incluziune este evidentă deducem egalitatea cerută. (ii)). adică CG(D) £ D ( am notat G = GLn(K)).…. 127 .bÎG.î. Din echivalenţele axa-1 = bxb-1 Û b-1aÎ CG(x) Û a CG(x) = b CG(x) deducem că dacă notăm cu Cx mulţimea conjugaţilor lui x din G. matricea B = In + Eij. adică f este injectivă (de fapt putem utiliza şi problemei 3.…. de unde incluziunea Z(G) Í {aIn : aÎK}.j) cu 1 £ i < j £ n. Considerând matricea B ce are pe diagonala principală elementele h1. Atunci B-1 = In – Eij iar BAB-1 = B + (ajj – aii)Eij.j) pe 1 iar în rest zero. deci x(HÇK) = y(HÇK). Se probează acum imediat faptul că {hij : i = 1.î. Faptul că CG(x) £ G este imediat.2. Fie acum a.j£n ÎZ(G) £ CG(D) = D cu ajk = 0 pentru j ¹ k. xH = yH şi xK = yK.2n}. hn iar în rest zero. Fie A= (aij)1£i. 3. 3. Cum surjectivitatea lui f este evidentă.unic element hijÎH şi un unic kÎ{1.n} este un sistem de generatori pentru H.…. deoarece K ¹ Z2 pentru orice 1 £ j < k £ n putem alege elementele hiÎK*. f(axa-1) = a CG(x). K £ H £ G.

Cum D este comutativ şi D Ç S £ D Þ D £ CG(D Ç S). 3. Dar atunci H¢ £ H.2. k = 0.t}.Dacă n = 2. Orice element din Dn \ H este de forma rke.1}.n-1 şi (rke)2 = rkerke =rkr-ke2 = 1.29. Fie H = < r > £ Dn. adică AÎD.…. Alegând acum A Î CG(DÇS).42.….…. Ţinând cont de problema 2. Din egalitatea AB = BA Þ ajk = 0.n-1.…. Pentru k. Dacă n > 2. avem că er = rn-1e = r-1e.n-1} avem rk (rre) = rk+re şi (rk e)rr = rr-ke. | H¢ | = | H | = n. deducem că în S4 a va avea 8 conjugaţi. Cu ajutorul lui B repetăm raţionamentul : orice matrice din Z(S) este scalară. adică CG(D Ç S) = S.1. r = 0.47. x ¹ -1 sau 1 şi considerând x1 = x. Dacă n este impar. Rezultă că pentru orice xÎDn \ H avem o(x) = 2. matricea B = In + Eij ÎS.…. xÎDn (iar Dn este grup ciclic de ordin n) atunci o(x) = n > 2. deci |Z(Dn)| = 1. iar dacă n este par. deci matricea B = x1E11 + x2E22 ÎDÇS. deci xÎH. x2 = x-1 avem x1x2 = 1.2.1. atunci k = 0 sau k = m.45.rÎ{0. astfel că CS 4 (a) va avea în S4 indicele 8 (conform problemei 3. H va trebui să conţină un astfel de ciclu a.87. rezultă că k = 0. 3. deci H = H¢. deci |Z(Dn)| = 2. din AB = BA Þ a12 = a21 = 0. Atunci | A4 : H | = 12 : 6 = 2 şi deci H < A4 (conform problemei 3. deci Z(S) £ D Ç S.1. atunci erk+1 = errk = r-1erk =r-1r-ke = =r-(k+1)e. adică AÎD. Deoarece x1x2…xn = 1 avem că B = x1E11 + …+ xnEnn ÎDÇS. deoarece o(r) = n deducem că H este subgrup ciclic de ordin n. iar t = 0. ℤ3 putem alege xÎK. Dacă presupunem că erk = r-ke.1. prin urmare rk (rre)= = (rre)rk Û k + r º r – k(mod n) Û 2k º 0 (mod n).î. rm}. cum K ¹ ℤ2. rkÎZ(Dn) Û 2k º 0 (mod n).j cu 1£ i < j £ n. ).n}\ \{j.…. 3.n} \ {k. atunci K ¹ ℤ2 iar pentru 1 £ j < k £ n alegem tÎ{1. Observăm că pentru orice i. Avem că Dn = {rket : k = 0. deducem că Z(S) = S Ç Z(G).46. De asemenea. |H| = 6. n = 2m. Rezultă că un element de forma rre.…. În ambele situaţii obţinem că CG(D Ç S) £ D. Avem Z(S) £ CG(D Ç S) = S. Deoarece A4 conţine 8 ciclii de lungime 3.n-1 nu face parte din Z(Dn). Dacă H¢ = <x>.n-1. adică Z(S) £ S Ç Z(G) şi cum incluziunea S Ç Z(G) Í Z(S) este evidentă. prin urmare erk = r-k pentru orice k = 0. Să presupunem prin absurd că ($) H £ A4 a.) iar ordinul 128 .k} şi xk = xt = -1 iar xi = 1 pentru iÎ{1.1. În plus. adică Z(Dn) = {1.

Fie yÎG2. §4. adică f este injectivă. (ii) Þ (i). adică xy-1ÎG. Dacă xÎKer(f) Þ (f o g)(x) = f(g(x)) = f(x) = 1 iar (f o h)(x) = f(h(x)) = =f(1) = 1. Dacă x. ceea ce este absurd. Am găsit astfel un nou element în H diferit de cele 6 ( şi anume pe gbg-1). g morfismul incluziune iar h morfismul nul. astfel că f(xy-1) = =f(x)f(y ) = f(x)(f(y))-1 = g(x)(g(y)) -1 = g(x)g(y-1) = g(xy-1). Acestea sunt a. există deci numai 3 permutări în S4 ( cu atât mai mult în A4) ce comută cu a. Deci Ker(f) = {1}. 4. -1 {1}. Deci a are 4 conjugaţi în A4. Dacă xÎKer(f) Þ f(x) = 1 = f(1) Þ x = 1. b şi e. (ii) Þ (i). Din g o f = h o f Þ g(f(x)) = h(f(x)) Þ g(y) = h(y) Þ g = h.yÎG1 şi f(x) = f(y) Þ f(xy-1) = 1 Þ xy-1ÎKer(f) Þ xy = 1 Þ x = y.d) ¹ b iar gbg-1ÎH. Dacă g = (a. rezultă că CA 4 (a) are ordinul 3 iar indicele în A4 egal cu 12 :3 = 4. adică f o g = f o h şi totuşi g ¹ h. cum f este surjectivă ($) xÎG1 a.yÎG atunci f(x) = g(x) şi f(y) = g(y).3. adică f este injectivă. (i) Þ (ii). Deoarece toate sunt în A4. Dacă x. care vor fi de fapt în H căci H < A4. -1 4.28. Grupuri factor. Dacă xÎG0 Þ (f o g)(x) = (f o h)(x) Þ f(g(x)) = f(h(x)) Þ g(x) = h(x) Þ g = h. (i) Þ (ii). b= (ab)(cd). presupunem că H ¹ G2.b. gbg-1 = (c.2. deci G £ G1 . 4.4.2. y = f(x). a-1 şi e (permutarea identică din S4).24 : 8 = 3 .î. (După Eilenberg şi Moore) Fie H = f(G1) £ G2. Dacă H = G2. evident f este surjectivă.1.î.). adică Ker(f) = (ii) Þ (i). Am depistat astfel 6 elemente ale lui H şi anume : 4 ciclii de lungime 3. Morfisme şi izomorfisme de grupuri. De asemenea. atunci gÎA4. adică Ker(f) ¹ {1}( conform problemei 4.c). H trebuie să conţină şi un element b de ordin 2. Teoremele de izomorfism pentru grupuri. 4. Afirmaţiile (i) şi (ii) se demonstrează acum analog ca în cazul monoizilor (vezi problema 1. (i) Þ (ii). Teorema lui Cauchy.). | H | = 6.a)(b. ceea ce contrazice presupunerea de existenţă a lui H £ A4 a. 129 . Considerăm g. Să presupunem prin absurd că f nu este injectivă.h : Ker(f) ® G1.

(") xÎG Þ a(g) = b(g).2. dacă xÎHxi. (") xÎG1 atunci considerând x = 1 Þ g = l-1(g) (pentru că l(1) = 1). Considerăm în categoria grupurilor diagrama: G1 ¾ f G2 ¾® ¾a ¾® G3. Cum xxi-1. (*) Dacă a(g) = b(g) Þ a(g)(x) = b(g)(x). avem că H < G2 şi considerând în categoria grupurilor diagrama: G1 ¾ f G2 ¾® ¾g ¾® G3 = G2/H.î.y¢))Îr Û xy¢ = x¢y şi se verică imediat că este o congruenţă pe mulţimea produs M ´ M.î.y) Î M ´ M vom nota prin (x. a este morfismul ¾b ¾® Cayley ( adică pentru gÎG2.y) modulo r.î. deci dacă gÎH Þ (b(g))(x) = l-1(gl(x)) = l-1(l(gx)) = gx= (a(g))(x). Fie s : I ® I o bijecţie a. Din (*) rezultă că a o f = b o f şi cum a ¹ b obţinem contradicţia ce ne arată că f este surjectivă. Pe mulţime M ´ M considerăm relaţia ((x.Cazul 1. Dacă hÎH şi xÎG2 Þ l(hx) = hl(x) (căci xÎHxi Þ l(hx) = hxxi-1xs(i)= =h(l(x))). s(i) = j. Pentru clasa de resturi H alegem ca reprezentant pe 1 şi fie i0ÎI a. -1 yxj ÎH Þ xs(i)ÎHxs(j) Þ s(i) = s(j) Þ i = j Þ x = y. Dacă l(x) = l(y) Þ xxi-1xs(i) = yxj-1xs(j). |G2 : H| > 2. Cazul 2. |G : H| = 2. (") xÎG1Þ gx = l-1(gl(x)). (") i ¹ i0. ¾h ¾® unde g este morfismul surjectiv canonic iar h este morfismul nul. Pentru (xi.y)r clasa de echivalenţă a lui (x. (") gÎG2. a(g)(x) = gx. 130 . Considerăm GM = (M ´ M)/r şi pentru (x. deci l este surjecţie. yÎHxj şi iÎI a.(x¢.yi)Î M ´ M. Să demonstrăm că a(g) = b(g) Û gÎH.y1y2)r . l(x) = xxi-1xs(i). atunci conform problemei 3.5.y). 4. xi 0 = 1. adică l este bijecţie. s(i0) = i0 şi s(i) ¹ i.29.y1)r·(x2y2)r = (x1x2. fie h = yxj-1Î H şi x = hxi. atunci se verifică imediat că g o f = h o f şi totuşi g ¹ h. i = 1. cu xÎHxi iar yÎHxj. Dacă yÎG2. absurd!. unde G3 = ∑(G2). Deci g = l(g) = gxi-1xs(i) Þ xi-1xs(i) = 1 Þ xi = xs(i) Þ i = s(i) Þ xi = xi 0 = 1 Þ gÎH. Definim l : G2 ® G2. deci l este o funcţie injectivă. Atunci l(x) = xxi-1xs(i) = h xixi-1xs(i) = hxj = y. (") xÎG2) iar b(g) = l-1 o a(g) o l. definim: (x1. a(g) : G2 ® G2. Fie {xi}iÎI un sistem complet de reprezentanţi pentru clasele de resturi la stânga ale lui G2 relativ la subgrupul H.

y)r)·u¢((x¢. u¢ este corect definită deoarece dacă mai avem (x¢.a 1. dacă x.Se probează imediat faptul că această operaţie este corect definită şi dubletul (GM. e = 1-a >1 şi a(1 . atunci iM(xy) = (xy. De asemenea.1)r.1)r) = u(x)u(1) = u(x). Evident. Cum f(x o y) = f(xy-(x+y)+2) = =ln(xy-x-y+1) = ln((x-1)(y-1)) = ln(x-1) + ln(y-1) = f(x) + f(y). Deci lim (x2 + 2ax + a2-a) = a2 + a + 1³1. deci a = b < 0 şi c = a2-a.(x + y) + 2. (") xÎM este morfismul căutat.1)r = 1. f(x) = ln(x-1).y)r-1 = (y. Dacă a < -1. Se y ®¥ arată cu uşurinţă că (M. 131 . (") (x. adică iM este morfism injectiv de monoizi.1)r = =iM(x)· iM(y) şi iM(1) = (1. Cum f este bijectivă.2) > 0.a a y + a(1.1)r iar (x. de unde e + a =1.y¢)r).·) devine în felul acesta grup (elementul neutru este (1. 2 Cum 1+ a < 0. Fie acum G un grup comutativ şi u : G ® M un morfism de monoizi.y¢)r). (x. 4.+y) >1 şi y >1. Atunci x o y = 2 2 2 (1 + a ) y + a 2 . Cum M este stabilă relativ la ¢¢ o ¢¢ rezultă x o x = x2 + 2ax + a2-a >1 pentru orice x >1. Definim u¢ : GM ® G prin u¢((x. Unicitatea lui u¢ se verifică imediat. rezultă că f este morfism de grupuri.y¢)r Þ xy¢ = x¢y Þ u(xy¢) = u(x¢y) Þ u(x)u(y¢)= u(x¢)u(y) Þ u(x)(u(y))-1= u(x¢)(u(y¢))-1 Þ u¢((x.y)r·(x¢.a) + c = 0. o ) este grup.yy¢)r) = u(xx¢)·(u(yy¢))-1 = = u(x)u(x¢)·(u(y)u(y¢))-1 = (u(x)(u(y))-1)·(u(x¢)(u(y¢))-1) = u¢((x. Dacă xÎM. e + b = 1 şi ae + c = 0. atunci (u¢ o iM)(x) = u¢(iM(x)) = u¢((x.x) r). Aplicaţia iM : M ® GM.y) Î M ´ M.1)r = (x. be + c = 0. rezultă că y + a – 2 < 0 pentru orice y >1. Deci a = -1 şi operaţia devine x o y = xy . Dacă iM(x) = iM(y) Þ (x. Din ultimele patru relaţii deducem a = b. o ).1)r= (y.1)r· (y.y¢)r) = u¢((xx¢. Într-adevăr. Operaţia algebrică se scrie x o y = xy + a(x + + y) + a2-a. Fie e > 1 elementul neutru al grupului (M. adică iM este morfism de monoizi.î. fie x = + a2-a = 1. u¢((x. adică u¢ este morfism de monoizi. rezultă că f este izomorfism de grupuri. Fie f : M®ℝ.1)r Þ x·1 = y·1 Þ x = y.y)r = (x¢.a >1 Û (1 + a)y + a2 – a >2 Û (1 + a)(y + a . iM(x) = (x.y)r) = u¢((x¢.y¢)Î M ´ M a.6. de unde a(a + 1) ³ 0 şi cum a < 0 x ®1 rezultă a £ -1. adică u¢ o iM = u. Atunci x o e = xe + ax + be + + c = x şi e o x = ex + ae + bx + c = x pentru orice x > 1.yÎM. fals căci lim (y+a-2) = +¥.y)) = u(x)·(u(y)) -1.

aÎG şi b = a+1. există q.b)ÇG ceea ce contrazice alegerea lui α).elementul neutru : fie eÎG a.î. avem că β-pα = 0. b Pentru incluziunea inversă.+) este dat de xi ® i . deci G conţine numere reale strict pozitive. 4. Evident 1ÎHp.yÎG. de unde k = p. a deducem că β-pαÎG şi ţinând cont de alegerea lui α.b) este finită şi nevidă (conţine numărul a). . (i). Deoarece G £ ℝ. x o e = x. (ii). există aÎG. Dacă β < 0. Dacă x a log a y = 1 Þ x = 1 sau αlogay = 0 Þ y = 1 – imposibil deoarece 1ÏG. Rezultă că a b p£ < p+ 1 sau pα £ β < pα+α. β < α atunci βÎ(-b.8. Atunci x o y = x a log a y > 0. Cum evident 0 = α·0 Î αℤ. 0 £ r < k a. fie α cel mai mic număr real strict pozitiv al ei.7. ˆ Izomorfismul dintre Hp şi (ℤp. pα Î G. (i). βÎG şi p = [ ]. -βÎG şi deci -βÎαℤ. Folosind teorema împărţirii cu rest. Fie a > 0. p = kq + r Þ 1 = xp = (xk)q xr = xr Þ r = 0. de unde βÎαℤ. Dacă există xÎHp \ {1}. Fie x. Atunci α este cel mai mic număr real strict pozitiv al lui G. βÎG atunci -β > 0. rÎℤ. 132 . Cum G ¹ {0}.x. (într-adevăr. adică β = pαÎ{αk / kÎℤ}.î.yÎH2.+) şi (ℤ. Incluziunea αℤÌ G este imediată (se demonstrează prin inducţie după k >0 că αkÎG şi cum α(-k) = -(αk)ÎG pentru orice k>0. (") xÎG Þ x a log a e = x Û α logae = 1 Û logae = 1 1 a Û e = aa . 0 £ i £ p-1. dacă βÎG. Rezultă că Hp = {1. 4. a¹0.+) sunt izomorfe prin aplicaţia f : G ® ℤ.9. -aÎG . (") kÎℤ.x2.yÎH2 atunci xyÎH2 deci x2y2 = 1= (xy)2 = =xyxy Þ x-1x2y2y-1 = x-1xyxyy-1 Þ xy = yx. de unde 0 £ β-pα < α. deci G este parte stabilă faţă de operaţia algebrică ¢¢ o ¢¢. Vom arăta că G = {αk / kÎℤ} = aℤ.asociativitatea şi comutativitatea rezultă prin calcul . .…. Cum βÎG.xp-1} care este un subgrup al lui G. Atunci x o y ÎG. fie β > 0. rezultă G = αℤ. atunci (xy)2 = xyxy = x2y2 =1 şi -1 2 (x ) = (x2)-1 = 1 deci H2 £ G. Cum GÇ(-b. fie k Îℕ* cel mai mic cu proprietatea xk = 1. f(αk) = k. Grupurile (G. rezultă incluziunea dorită). Dacă H2 £ G şi x.4. β > 0. Dacă xy = yx pentru orice x.

elementele simetrizabile : fie xÎG a. x o x¢ = e Û x a log a x = a a Û loga x x¢ = a a log a x ¢ 1 1 ¢ 1 = loga a a Û α logax¢×logax = 1 a Û logax¢ = 1 a log a x 2 Û a 2 log a x este simetricul lui x faţă de operaţia algebrică ¢¢ o ¢¢. x Arătăm că f este şi surjectivă : fie y ÎG şi atunci f(x) = y Û a a = y Û x a = logay Û x = α logayÎℝ*. Analog ℝ* » Gb. Atunci f(xy) = f(x) o f(y) Û a a = f(x) a log a xy f ( y) Û a log a ( a ) Û a a = (a a ) a Û a a = a a . Fie f : ℝ ® G. adică a xy x y xy x a× y xy xy ℝ* » Ga. Se verifică uşor axiomele grupului faţă de înmulţirea matricelor.. ÷ è sh 0 ch 0 ø æ ch (. deci f este un morfism de a a = (a a ) grupuri.b. elementul neutru este I2 = ç ç æ ch a . Fie x. am demonstrat că f este un izomorfism de grupuri.10.α. f(x) = a a . .sh a ch a ø æ ch 0 sh 0 ö ÷. x (ii). deci A este inversabilă şi inversa ei este A-1 = ç ç 133 .b. Deci Ga.sh a ö ÷= ÷ è . è ø dacă AÎM. deci Ga. æ ch a sh a ö æ ch b sh b ö ÷ şi B= ç ÷ ÷ ç sh b ch b ÷ atunci è sh a ch a ø è ø æ ch (a + b) sh ( a + b) ö ÷ A×B = ç ç sh (a + b) ch (a + b) ÷ astfel că M este parte stabilă în raport cu è ø - dacă A= ç ç înmulţirea matricelor.α este grup abelian. Arătăm că f este injectivă : x y f(x) = f(y) Þ a a = a a Þ x a = y a Þ x = y.a) ö ç ÷ ç sh (-a ) ch (-a ) ÷ .î.asociativitatea este evidentă. Astfel. atunci det A = ch2a – sh2a = 1.yÎℝ*. 4.α » Gb.a) sh (.

2 0÷ . cu a2 – 10b2 = (a¢)2 – 10(b¢)2 = 1. f( ç ç 4. ˆ ˆ è ø . Se observă că mulţimea soluţiilor ecuaţiei x2 + y2 = 1 .elementele inversabile: fie AÎM \ {I2}. a . A = ç ç 3b ö æ a + 2b ÷ Þ a . ˆ (ii).elementul neutru este evident I2 deoarece I2ÎM.2b ÷ è 2b ø a2 – 10b2 = 1Þ det A = 1 Þ A este inversabilă.M este parte stabilă: fie A. . (1.BÎM. .yÎℤ3 este egal ÷ è ø cu numărul perechilor (x.2( ab¢ + a¢b) ÷ è ø şi se verifică prin calcul că (aa¢ +10 bb¢)2 –10 (ab¢ + a¢b)2 = 1. Se verifică uşor axiomele grupului faţă de înmulţirea matricelor pentru mulţimile M şi G. x. (ii).2b¢ ÷ è ø AB= ç ç 3(ab¢ + a¢b) æ (aa¢ + 10bb¢) + 2(ab¢ + a¢b) ö ÷ 2(ab¢ + a¢b) (aa¢ + 10bb¢) . b = ˆ 0÷ ø 134 ˆ ˆ æ 2 0ö ç ÷ ç 0 2÷ .y x ÷ cu x. (0.2b ÷ è 2b ø 3b¢ ö æ a¢ + 2b¢ ÷ . ( 2.2( -b) ÷ è ø 3b ö æ a + 2b ÷ ) = a + b 10 .2) . deci ABÎM. (i). æ ch a sh a ö 4. Deci G va fi formată din 4 matrice : e =ç ç ˆ æ1 ˆ è0 ˆ 0ö ÷. a = ˆ 1÷ ø ˆ æ0 ç ç-1 ˆ è ˆ 1ö ÷. (i). .0). Atunci: 2b¢ a¢ . c = ˆ ˆ è ø ˆ ˆ æ 0 2ö ç ÷ ç . adică 3×3 = 9 ( deoarece la perechi distincte corespund matrice distincte). 2(-b) a . A= ç ç B= ç ç 3b ö æ a + 2b ÷ şi a .11.asociativitatea : se ştie că înmulţirea matricelor este asociativă. Inversa lui A se calculează uşor : A-1 = ç ç 3(-b) ö æ a + 2(-b) ÷ ÎM.12.÷ Funcţia f : ℝ ® M.0).y)Îℤ3´ℤ3. f(a) = ç ç sh a ch a ÷ este izomorfismul dorit è ø (folosim faptul că: ch a ch b + sh a sh b = ch (a + b) şi sh a ch b + ch a sh b = =sh (a + b)). Pentru mulţimea M: . Izomorfismul căutat este f:M®G. Numărul matricelor de forma ç ç .1).yÎℤ3 ˆˆ ˆˆ ˆ ˆ ˆ ˆ conţine doar următoarele perechi : ( 0.2b ÷ è 2b ø æ x yö Calcule simple sunt şi pentru G.

Faptul că (ℂ*. (i). f(a) = 1 .×) » (M. (") x.(iii). ç ib 0 a ÷ è ø (ii). şi deoarece dacă AÎM. Alcătuind tabla de înmulţire a elementelor lui G. æ a 0 ib ö ç ÷ f(a + ib) = ç 0 0 0 ÷ este izomorfism de grupuri. deducem că acesta este un grup : e a b c × e a b c e a b c a b c e b c e a c e a b ℤ4: (iv). (G. f(b) = 2 şi f(c) = 3 . Atunci f((a + ib) n) = An .×) » (ℤ4. Se verifică imediat faptul că f(x × y) = f(x) + f(y). 4. Se verifică axiomele grupului prin calcule simple ( elementul neutru este E = ç 0 0 0 ÷ ÎM. Pentru a defini morfismul f : G ® ℤ4 vom alcătui tabla adunării în + ˆ 0 ˆ 1 ˆ 0 ˆ 0 ˆ 1 ˆ 2 ˆ 3 ˆ 1 ˆ 1 ˆ 2 ˆ 3 ˆ 0 ˆ 2 ˆ 2 ˆ 3 ˆ 0 ˆ 3 ˆ 3 ˆ 0 ˆ 1 ˆ 2 ˆ 3 ˆ 1 ˆ 2 ˆ ˆ ˆ ˆ Vom pune f(e) = 0 .×) este evident deoarece f: ℂ* ® M. +).13.yÎG ( prin compararea celor două tabele) şi se observă că f este şi bijectivă. 135 . A = ç 0 0 0 ÷ Þ A ç 0 0 1÷ è ø ç ib 0 è a÷ ø æ a ç a 2 +b2 este simetrizabilă deoarece A¢= ç 0 ç -b çi 2 2 è a +b 0 i 0 0 -b a 2 +b2 æ 1 0 0ö ç ÷ æa ç 0 ib ö ÷ 0 a a 2 +b 2 ö ÷ ÷ ÎM verifică faptul că ÷ ÷ ø AA¢ = A¢A = E). oricare ar fi nÎℕ. Astfel.

(i).15. O altă posibilitate de a calcula (M(a))n este folosind izomorfismul f : æ 2 . oricare ar fi nÎℕ şi aÎℝ*. ÷ è0 1ø æ 1 1 2k + 1ö ç ÷ 1 ÷ pentru (ii).bÎℝ* Þ M(a)M(b) = M(ab). În mod evident f : ℝ* ® M. f(k) = Dk= ç ç 4. A = ç 0 0 0 ÷ = f(1 + i) Þ A2002 = f( (1 + i)2002) .×) este grup. Notăm cu M(a) = ç ç a -1 ö æ 2-a ÷ ÎM.16. g : ℤ ® M. Se verifică axiomele grupului pentru mulţimile de matrice de la (i) şi (ii) iar pentru (iii) se verifică condiţiile de subgrup. Se verifică cu uşurinţă axiomele grupului. f(k) = Mk = ç 0 0 ç0 0 1 ÷ è ø æ1 aö h : ℝ ® M. ÷ ç 1001 ç i2 0 0 ÷ è ø (cos p + i sin p )2002= 4 4 = f(0 + i× 2 1001 4.1ø Dacă a. Izomorfismele căutate sunt : æ1 k ö ÷ pentru (i). (") aÎℝ* este izomorfism de (ii). (") a Î ℝ*.an f(an) = f(a)n = (M(a)) n Þ ( M(a))n = ç n ç an -1 ö ÷ n ÷ è 2(1 . f(a) = M(a). grupuri. deci (M.În cazul nostru. Prin inducţie se verifică faptul că M(an) = (M(a))n. h(a) = Aa = ç ç 0 1 ÷ pentru (iii).a ) 2a . 136 .1ø 4.a ) 2a . Dar çi è 0 1÷ ø æ1 0 ç iö ÷ 1 + i = 2 (cos p + i sin p ) Þ (1 + i)2002 = 2 4 4 = 21001(cos p + i sin p ) = 21001(0 + i) Þ 2 2 Þ A 2002 2002 = 21001 ( cos 2002p + i sin 2002p ) = 21001[cos (500p + p ) + i sin (500p + p )]= 4 4 2 2 æ 0 0 i 21001 ö ÷ ç )= ç 0 0 0 ÷. aÎℝ*. deci M este parte stabilă în raport cu înmulţirea matricelor.14. ÷ è ø f : ℤ ® M. ÷ è 2(1 . Elementul unitate este M(1) = I2 şi M(a)-1 = M(1/a).

Definind f : ℝ ® G.yÎℝ. şi anume : f(a+ bi) = ç ç æ a db ö ÷. (i). Prin calcul direct se arată că A3 = O3. se verifică uşor că f este un izomorfism de grupuri. (i).17.Funcţiile fα. Se caută f(A(x)) = ax şi din 1 f(A( )) =1.×) este grup. Se verifică imediat că A(x) A(y) = A(2xy)ÎM. 4. 4. ele vor fi inversabile. (iii). Deci f(A(x)) = 2x şi se verifică uşor că este 2 izomorfism de grupuri. Se verifică imediat că Md este parte stabilă faţă de înmulţirea matricelor.b(A)= ç 0 æ1 x ç yö ÷ æ 1 ax aby ö ç ÷ 1 bz ÷ . 4x (ii). Deci (G. Asociativitatea este evidentă.×) este grup abelian. f(x) = A x. (Md. sunt automorfismele lui G. Se verifică prin calcul că (") x. Acesta va duce un element a + bi într-o matrice din Md. Cum α şi b sunt ç0 0 1÷ è ø oarecare. deci G este parte stabilă în raport cu înmulţirea matricelor. atunci mulţimea automorfismelor este infinită. Elementul neutru se obţine pentru x = Inversa lui A(x) este A( 1 1 .yÎℝ. Fie f : M ® ℝ* izomorfismul cerut. cu α. pentru orice x. Ax×Ay = Ax+yÎG. ÷ èb a ø 137 . adică 2 a = 1 Þ a = 2.b : G ® G. Cum x+y = y+x şi (x+y)+z = =x+(y+z). 2 2 1 )ÎM şi există pentru orice x ¹ 0. Elementul neutru este I3= A0 ÎG iar inversul unui element Ax din G este A-x care este tot din G. (") x.b ¹ 0.19.z Îℝ Þ Ax Ay = AyAx şi A(x+y)+z = Ax+(y+z) Þ înmulţirea pe G este comutativă şi asociativă. fα. elementul neutru este I2 ( care se obţine din a = 1 şi b = 0) şi deoarece toate matricele din Md au determinantul nenul. deci E = A( )ÎM. oricare ar fi ç0 0 1 ÷ è ø matricea A= ç 0 1 z ÷ din G. Astfel. 4.y. Considerăm că există f : ℂ* ® Md un izomorfism de grupuri.18. iar inversele lor se va observa că sunt din Md. (ii).

bb ¢ ÷ ç b a ÷ ç b¢ a¢ ÷ ç ab¢ + a¢b aa¢ + dbb¢ ÷ è ø è øè ø è ø æa . atunci simetricul lui x este x¢ = (ii). Căutăm un izomorfism f : (ℝ * . 138 .21. există o unică linie j în această matrice cu proprietatea că elementul de la intersecţia lor este 1.¥). Se impune ca f(1) = 4 şi f(xy) = f(x) o f(y). asociativitatea rezultă prin calcul . x-3 x-3 neutru. Evident f este bijectivă.20. x-5 x-5 Deci (G. (") x.×) » (ℝ.bb ¢ d (ab ¢ + a ¢b) ö æ a db ö æ a¢ db¢ ö æ aa¢ + dbb¢ d (ab¢ + a¢b) ö ç ÷=ç ÷ç ÷ =ç ÷ ceea ce ç ab ¢ + a ¢b aa ¢ . Fie acum AÎGn. adică sA(i) = j Û aji = 1.yÎG x o y = (x-5)(y-5) + 5 > 5. atunci x-1 = 5 x . 4. 4. de forma f(x) = ax + b.×) ® (G.….n} definit ca mai sus.+) » (G. g(x) = ex este izomorfism) Þ (ℝ. se deduce imediat că (Gn.2.…. 4. (i). (ii).¥) ® ℝ. Comutativitatea rezultă din comutativitatea înmulţirii şi adunării numerelor reale.yÎG Û a + b = 4 şi axy + b = (ax + b) o (ay + b) Û a + b = 4 şi a = a2 Þ a = 1 şi b = 3 Þ f(x) =x +3.22. deci f(a + bi) = ç ç b a ÷ (faptul că f în această ÷ è ø formă este o bijecţie se verifică imediat). o ). Se procedează prin inducţie şi se obţine xn = (x-3)n + 3 ( deoarece f -1(x) = x– 3 şi f -1 : G ® ℝ * este izomorfism şi deci f -1(xn) = (f -1(x))n Þ + (f -1(x))n = (x-3)n Þ xn – 3 = (x – 3)n ).2. (iii). o ) este grup comutativ. G este parte stabilă în raport cu ¢¢ o ¢¢.24 1 =5+ ÎG.n} elementul jÎ{1. Se verifică axiomele grupului (e = 4ÎG este elementul 3x . Fixând coloana i în matricea A.8 1 =3+ ÎG). Deoarece elementele lui Gn se pot caracteriza şi prin aceea că suma elementelor de pe linii şi de pe fiecare coloană este egală cu 1. Se probează acum imediat că asocierea A ® sA este izomorfismul căutat. astfel avem izomorfismul dorit.bö este posibil doar dacă d = -1.+) ( h : (0. Condiţia f((a+bi)(a¢+b¢i)) = f(a+bi)f(a¢+b¢i) este echivalentă cu : æ aa ¢ . A-1 = AtÎGn).×) este grup ( pentru AÎGn. dacă xÎG\{4}.Se deduce imediat că f(1) = I2. (iii). (i). h(x) = ln x este izomorfism + sau inversul acestuia g:ℝ®(0. Definim atunci permutarea sAÎSn asociind fiecărui element iÎ{1. Elementul neutru este e = 6ÎG iar dacă xÎG \ {6}. Cum (ℝ * . o ). + Din f(xy) = f(x) o f(y) Þ axy + b = (ax + b) (ay + b) – 5(ax + b) – -5(ay + b) + 30 Þ a = 1 şi b = 5Þ f(x) = x + 5 ( se verifică f(1) = 6).Deoarece (") x. adică aji=1.

Atunci B+I2 = C+I2.. Fie f : (S. Conform celor de mai sus (xy)2 = y2x2 şi (yx)2 = x2y2. 4. Atunci.…. o ) ® (ℝ.+). rezultă că xy = yx. (") x.24.x -1 ÎG \ {1} Þ n n n 2 n n 2 ($) yÎG. Se observă că O2ÎS (deoarece O2+I2 = I2 este inversabilă) iar A o O2 = A = =O2 o A. Atunci f(xy) = f(x)f(y) implică (xy)3 = x3y3. 4.23. Atunci t-1(xn) = n t-1(x) Û ln (xn – 5) = n ln(x – 5) Û xn – 5 = (x – 5)n de unde rezultă că xn = (x – 5) n + 5.yÎG. Dacă AÎS. deci O2 este elementul neutru. xnÎG \ {1} a.×). adică y3 = z. y(xy)2 = y3x2 Þ (yx)2y = y3x2.yÎG.BÎS Þ A+I2. x2. (") x.î. (i). ×) ≉ (ℝ*.x n Îℝ + a. (") nÎℕ. rezultă că şi t este bijecţie. Fie t = f o g : ℝ ® G Þ t(x) = ex + 5. Analog. deci A este inversabilă în raport cu legea ¢¢ o ¢¢ şi A-1 = (A+I2)-1 – I2. (ii). Fie x. Astfel. (") x. o ) ® U(M2(ℝ). Dacă A. Dar (yx)2y = x2y3. obţinem (yx)2 = x2y2. A ¹ O2 şi A o B = O2 Þ (A+I2)(B+I2) = I2 Þ B+I2 este inversabilă în M2(ℝ) Þ BÎS şi B+I2 este inversul la dreapta al lui A+I2 în M2(ℝ). adică există t-1 : (G. Deoarece f este surjectivă.×) definită prin f(A) = A+I2. (") x. de unde. adică S este parte stabilă în raport cu ¢¢ o ¢¢. (S. t-1(x) = ln (x-5). Atunci x2z = zx2.yÎG.yÎG. x = x n +1 ×x -1 …x -1 = yn.î. Fie xÎG şi x2. se verifică uşor faptul că f este un izomorfism de grupuri. (") xÎℝ. Cum f şi g sunt bijecţii.î. de unde rezultă că y3x2 = x2y3. deci A o BÎS.xn Îℝ * \ {1}. n (iii). 139 n x1 . (") x1.x -1 .. ($) xn+1 = + = x n +1 . din C o A = O2 Þ CÎS şi C+I2 este inversul la stânga al lui A+I2 în M2(ℝ). deci (ℝ * . 2 n n (ii). Dar x4y4 = (y2x2)2 = [(xy)2]2 şi (xy)4 = x(yx)3y Þ x3y3 = (yx)3. x1x2…xn= * . Observăm că ¢¢ o ¢¢ se poate scrie astfel: A o B = (A+I2)(B+I2) – I2. Atunci (xy)3 = (yx)3 Þ f(xy) = f(yx) şi cum f este injectivă. de unde B = C. adică G este abelian.(iv). f(y) = z. o ) este grup.…. + 4.25.zÎG. înmulţind la stânga cu x-1 şi la dreapta cu y-1 . B+I2 sunt inversabile Þ A o B + I2 este inversabilă. (i). (") zÎG există y ÎG a. (ℝ*. …. (") x.zÎG Þ x2 ÎZ(G) şi z2x2 = zx2z Þ (xz)2 = zx2z Û xzxz = z x2z Û zx = xz. x×x2×…xn ¹ 1 Þ ($) xn+1 ÎG cu x×x2…xn = x n +1 Þ x = x n +1 ×x -1 …x -1 . adică G este abelian. Cum x n +1 .×) nu are proprietatea g(n).

ma = nb.yÎG1. Din xn = 1 Þ (f(x))n = 1 Þ o(f(x))½n. (ii). Fie H1 un subgrup propriu al lui G. 140 . Reciproc. se verifică imediat că fx ÎHom(ℤ. atunci 0 = m a . 0 = m a . ( i). ˆ Reciproc. Din 0 = m a Þ ma º 0 (mod n) Þ ($) bÎℤ a. ((d . Deci a Î{ 0.ℤn). Pentru xÎG2 definind fx : ℤ® G2.+) este grup ciclic generat de 1 . 1(x) = 1.27.1) n / d ) }. g( x ) = = xa este morfism de grupuri. Pentru fÎH. definind f ' : G1® G2.4. Dacă d = (m. cum (m/d. Dacă o(x) = n Þ d = o(f(x))½n (conform cu (i). 0 = m a (putem presupune că a<n). Asociativitatea înmulţirii este imediată. adică n = d. j(x) = fx. se probează uşor că j : G2®Hom(ℤ. fx(n) = nx. Cum (ℤm. dacă x Îℤm Þ f( x ) = ˆ )). 4. de unde deducem că H este grup. f '(x) = (f(x))-1.. atunci 0 = f( 0 ) = f( m ) = = m b . (") nÎℕ* Þ o(f(x)) = ¥. elementul neutru este morfismul nul 1:G1 ® G2. Atunci abÎG \ H şi f(ab) = 1 ¹ a·1 = f(a) f(b). atunci (fg)(xy) = =f(xy)g(xy) = f(x)f(y)g(x)g(y) = f(x)g(x)f(y)g(y) = (fg)(x)(fg)(y). Fie fÎHom(ℤm. Dacă d>1. (n / d ).î. Pentru a arăta că f nu este morfism. 4. (") nÎℕ* Þ (f(x))n ¹ 1. tot din ma = nb. ˆ ˆ ˆ atunci f este determinat de fapt de f( 1 ) (mai precis.n). (i). (") xÎG1 se probează imediat că f ' este simetricul lui f în H .î. atunci dacă d = 1 Þ ma = nb Þ 0 = a . (") xÎG1. adică 0 = m b . (") nÎℤ.. (2n / d ). adic ă fgÎH. fie aÎH \ {1} şi bÎG \ H. Deoarece G2 este comutativ rezultă că H este comutativ. (ii). ˆ (iii). (") xÎG2 este izomorfism de grupuri.28. =xf( 1 ˆ ˆ ˆ Dacă notăm f( 1 ) = b (clasa lui b în ℤn). Dacă o(x) = ¥ Þ xn ¹ 1. deci f(H1) este subgrup al lui G.. dacă alegem a Îℤn a.n/d) = 1 Þ a = multiplu de n/d. De asemenea.).G2). atunci g:ℤm®ℤn.26. Dacă f. dacă a este multiplu de n/d cu a < n.î.. deci f nu este un morfism de grupuri.G2) şi x.G2). f(xd) = (f(x))d = 1 = f(1) Þ xd = 1 Þ n½d.gÎH = Hom(G1. Să găsim acum numărul claselor a Îℤn a. Pe de altă parte. Atunci f(H1) = f(HÇH1).

Elementul neutru este 0. Astfel (ℝ.k). opusul lui x este –x. deci (-k. o ). rezultă că f este surjectivă. F(n) = fn este un izomorfism de grupuri. adică f este strict crescătoare.¥) iar inversa funcţiei fn este f-n. Deci f este un izomorfism de grupuri. (iii).bÎ(-k.33. f(x + y) = =sh (x + y) = sh x ch y + sh y ch x.29.+).32. deci f este morfism de grupuri de la (G.∘). (i). o ) la (ℝ. 4.k) şi că o este asociativă. (") mÎℤ Þ j(m) = fn(m) Þ j = fn. Evident.Evident. Cum f este x ® -¥ x®¥ continuă pe acest interval şi lim f ( x) = -¥ şi lim f ( x) = ¥ . Se verifică imediat. Atunci fG¢(0) = 1 verifică condiţia din enunţ.k) este grup abelian. Notăm cu n = j(1). Se arată uşor prin inducţie matematică : j(m) = nm. f ¢(x) = 1 k . (i). deci injectivă. Avem f(0) = 0. Fie G¢ = {0}.ℤn) este ciclic.+) ® (ℝ.∘) este imaginea printr-un izomorfism a unui grup. 4. fn o fm = fm o fn = fm+nÎG.Rezultă că Hom (ℤm. f(t) = ò k 2 .31. deci bijectivă.k) atunci se verifică imediat că a o b Î(-k. o ) este grup. Deci sh x ∘ sh y = sh x 1+ sh 2 y + sh y 1 + sh 2 x = sh x ch y + +sh y ch x = sh (x + y). astfel că f verifică condiţiile unui morfism de grupuri şi este şi o bijecţie (deoarece funcţia sh este o bijecţie). Fie j : ℤ ® ℤ un morfism. 4. Dacă a. Se verifică fără dificultate că F : (ℤ.+). Elementul neutru este f0 = 1(2. 4. Fie f : (ℝ. Orice morfism fm(x) = mx cu m ¹ ± 1 nu este surjectiv deoarece Im fm = {mk | kÎℤ} ¹ ℤ. (ii). Cum ch2x – sh2x = 1Þ ch2x = 1 + sh2x şi cum cosinusul hiperbolic este o funcţie pozitivă Þ ch x = 1 + sh 2 x . Operaţia de compunere a funcţiilor fiind asociativă rezultă că (G.+) ® (G. deci va fi şi el un grup.30. 141 . generat de morfismul corespunzător clasei lui (n / d ) şi cum are d elemente el va fi izomorf cu (ℤd. 4. f1 = 1ℤ şi f-1 = -1ℤ sunt izomorfisme. (ii). (i). Pentru xÎ(-k. f(x) = sh x.x2 2 > 0 .x2 0 t dx = 1 k +t ln şi se verifică faptul că f(x o y) = f(x) + 2 k -t +f(y).

şi a 1 2a Þ 2 = a a -1 atunci f(2α) = a sin 2α + cos 2α. Dacă nÎℕ*. atunci -xÎG¢ şi f(x)×f(-x) = 1 Þ (a2 + 1) sin2x = 0 Þ x = kp Þ G¢ Ì pℤ Þ UG ¢ Ì pℤ..34. Fie G¢ £ G = (ℝ. Atunci f(α) = tg α = .(ii).(-a sin α + cos α) Þ 1 1 cos α = 1 şi înlocuind pe .. Atunci -2α ÏM Þ f(-2α) = -a sin 2α + a 13 + cos 2α Þ -a2 sin2 2α + cos2 2α = 1 ( din f(2α)×f(-2α) = 1)Þ -a2 sin2 2α = =sin2 2α Þ (1 + a2) sin2 2α = 0 – fals. fpℤ : pℤ ® H. (") m/nÎℚ Þ f = 0.1 a2 sin α - 2αÎM Þ f(2α) = tg 2α = - 1 Þ 2a2 = a2-1 Þ a2 = -1. nf(1/n) = f(n×1/n) = f(1) Þ f(1/n) = (1/n)×f(1)Îℤ Þ f(1) = 0. Cum fG¢ este morfism avem f(0) = 1 Þ f(α . considerând atunci restricţia lui f la pℤ. 142 .absurd. obţinem 2 2 a 2 1 2 (. +).tg 2a 1 .ℤ) este format numai din morfismul nul.1 a2 . Deci a a 1 a -αÏM Þ f(-α)= -a sin α + cos α Þ 1 = f(α)×f(-α) = . αÎM. Deci M Ç G¢ = Æ. adică Hom(ℚ. 2 2 2 2tga a = .yÎℚ. G¢ ¹ {0}. absurd.) + ( ) = 1 Þ a = ± 3 .cu tg α . Dacă -αÎM Þ tg(-α) = 1 1 Þ -tg α = .+). (") x.. Fie f : ℚ ® ℤ un morfism de grupuri. fals. adică f(x+y) = f(x) + f(y). deci 2αÏM. Însă f(m/n) = mf(1/n) = (m/n)×f(1) = 0. Deoarece pℤ este subgrup al lui (ℝ.2a = Dacă G¢ £ ℝ şi α ÎG¢ Þ 2αÎG¢ şi tg 2α = 1 .α) = 1 Þ f(α)×f(-α) = 1. 4.Þ a a 1 a 1 1 = . Dacă –2α ÎM atunci tg(-2α) = =- 1 1 Þ 3a2 = 1 Þ a = ± . avem fpℤ(np+fp) = (-1)n+k = f(np)×f(kp) Þ UG ¢ = pℤ. Înlocuind în relaţia sin2 α + cos2 α = 1. Fie αÎG¢ \ {0}. obţinem 2 sin α =1 Þ a a 1 a sin α = Þ cos α = . Fie xÎG¢ \ {0}.

Dacă x. ˆ ). (") x. (") x.yÎG Þ (xy)4 = x4y4 şi (xy)8 = x8y8. (") xÎG şi g(x) = x-1. adică G este abelian. Deoarece în G există un singur automorfism Þ f = g Þ f(x) = g(x).39.yÎG Þ xyf(xy) = xf(x)yf(y). (") x. (1) Din a doua relaţie (xy)8 = x8y8 Þ (yx)7 = x7y7 Þ (yx)8 = (yx)(x7y7) = 8 7 =y x y şi cum (yx)8 = y8x8 ( = g(yx)) Þ x8y7 = y7x8. atunci g va fi şi surjectivă. y = x-1 f(x) cu xÎG. (2) Din (1) şi (2) Þ x8 comută cu y3 şi y7 Þ x8 comută cu y ( deoarece (3. (") xÎG deoarece Z(G) £ G Þ G este abelian. Fie acum yÎG. (1) Dacă notăm h(x) = x2f(x) Þ h(x) = xg(x). Atunci f(y) = f(x-1f(x)) = -1 f(x )f(f(x)) = (f(x))-1x = (x-1f(x))-1 = y-1.yÎG. (") xÎG. (") z ÎG ($) xÎG a.37. deci f( 1 ) = 0.yÎG Þ xyf(x)f(y) = =xf(x)yf(y).7) = 1. adică x = y.zÎG va trebui să avem f(yz) = =f(y)f(z) Û (yz)-1 = y-1z-1 Û yz = zy. (") x. (") x.yÎG. Fie g(x) = x2f(x). (") x.î. (i). (") x. 4.38. (") x.yÎG Þ f(x) ÎZ(G). g(x) = x8 = z Þ zy = yz. Evident. (ii). (*) 143 . 4. adică f(y) = y-1.yÎG Þ yf(x) = f(x)y. (") x. atunci (") x Îℤn.yÎG şi g(x) = g(y) Þ x-1f(x) = y-1f(y) Þ yx-1 = f(x)×(f(y))-1 Þ -1 yx = f(y)×f(x-1) = f(yx-1) şi cum f nu are punct fix decât pe 1. Deoarece G este mulţime finită.yÎG. Dacă f : ℤn®ℤ este un morfism de grupuri. deci g este injectivă.y ÎG.yÎG Þ yxyf(x) = xf(x)y2. adică f este morfismul nul. Cum g este surjectivă. g(x) = x-1f(x).36.yÎG Þ xyxyf(x)f(y)= = x2f(x)y2f(y). (") x. (") xÎG Þ x = x-1. (") xÎG Þ x2 =1. Deci orice element al lui G este de forma x-1f(x) cu xÎG.yÎG. (") y. Cum f este morfism de grupuri.ˆ 4. Fie g(x) = xf(x). (2) Din (1) şi (2) Þ xÎZ(G). Deoarece g este morfism (din ipoteză) Þ g(xy) = = g(x)g(y). există două automorfise ale lui G : f(x) = x.35. Să demonstrăm că g este o aplicaţie injectivă. 4. (") z. Din prima relaţie rezultă că (yx)3 = x3y3Þ (yx)4 = (yx)(x3y3) = y x4y3 şi cum (yx)4 = y4x4 ( = f(yx)) Þ x4y3 = y3x4. Fie g : G ® G. (") x. (") y Î G).yÎG Þ (xy)2f(xy) = x2f(x)y2f(y). (") xÎG. Cum gÎEnd(G) rezultă ca mai sus că g(x) ÎZ(G) Û xf(x) ÎZ(G). (") x. ˆ avem f( x ) = x ×f( 1 ˆ ˆ ˆ ˆ Însă 0 = f( 0 ) = f( n ) = nf( 1 ). deducem că yx-1 = 1. Deoarece f şi g sunt morfisme rezultă că f(xy) = f(x)f(y) şi g(xy) = = g(x)g(y). deci G este comutativ. 4. Cum g este morfism (din ipoteză) Þ g(xy) = = g(x)g(y).

Dacă x ÎG \ {1} este un punct fix al lui f Þ f(x) = x Þ x-1f(x) = 1 = -1 =1 f(1) Þ F(x) = F(1)Þ x = 1 deoarece F este injectivă (vezi problema 4.yÎG Þ (f(x))-1x2f(x) = y-2 (f(x))-1x2f(x). (") x. Deoarece f şi g sunt morfisme atunci f(ac) = f(a)f(c) şi g(ac) = g(a)g(c) Þ (ac)n = ancn şi (ac)n+1 = an+1cn+1.bÎG.41.yÎG. -1 z=t . deci b = cn. (**) Din (*) pentru x = y Þ x3f(x) = xf(x)x2 Þ x2f(x) = f(x)x2. adică xn-1ÎZ(G). Deoarece f este surjectivă. 4.yÎG Þ yx2 = x2y. (") xÎG. Fie aÎG \ H Þ a-1 ÎG \ H. deoarece f(1) = 1). şi cum f(x) comută cu x2 . 144 . Atunci. (") x.cÎG elemente arbitrare. deci G este abelian. (") x. Reciproc. deci comută şi cu (f(x)) -1 Þ x2 = y-2 x2y2. 4. Fie a. deci G este comutativ.bÎG arbitrare. (") x. Punând în (*) x2 în locul lui x rezultă că yx2yf(x) = x2f(x)y2.yÎG.yÎG iar z = x-1y Û y = xz.36. fie F bijecţie.42.yÎG. (") x. Deci f = g pe H Þ f = g pe G ( în esenţă totul rezultă din problema 2. Cum h(x) = x2g(x) Þ yxyg(x) = xg(x)y2.34.). Avem f(x) = f(ab) = f(a)f(b) = g(a)g(b) = g(ab) = g(x). Tot din (*) avem (f(x))-1(yxy)-1 = y-2(f(x))-1x-1. Presupunem că f are un singur punct fix (acesta este 1 elementul neutru al lui G. Fie xÎH. (") x.î. (") xÎG Þ yxyf(x) = y2xf(x).Deoarece h(x) = x4f(x) este morfism Þ h(xy) = h(x)h(y). (") x. Fie F(x) = F(y) Þ x-1f(x) = y-1f(y) Þ f(x)(f(y)) -1 = xy-1 Þ f(xy-1) = xy-1 -1 Þ xy = 1 Þ x = y Þ F este injectivă.yÎG . folosind relaţia de mai sus.yÎG 2 Þ yx yf(x) = x2y2 f(x). (") x. arbitrar. (") x. Fie a.yÎG Þ y2x2 = x2y2. (") x. există cÎG a. n 4. Cum f este surjecţie ($) tÎG a. Dar cum G este finit Þ F este surjecţie Þ F este bijecţie.43. Dar (ac)n+1 = (ac)n (ac) = an cn ac Þ an cn ac = an+1 cn+1 Þ (an)-1(an cn ac) c-1 = =(an)-1 ( an+1 cn+1) c-1 Þ cn a = acn. (") xÎH. iar cu (**) avem (f(x))-1(yxy)-1 yxyx2 f(x) = y-2(f(x))-1x-1x3f(x)y2.yÎG. (") x. Atunci avem xn-1y = xn-1xz = xn-1x tn = xn tn = f(x)f(t) = f(xt) = (xt)n = =(xt)(xt)…(xt)(xt) = x(tx)(tx)…(tx)t = x(tx) n-1 txx-1 = x(tx)nx-1 = xtn xn x-1= yxn-1. (") x. (") x.î. 4.yÎG Þ x2 ÎZ(G). f(c) = b.yÎG.yÎG Þ (xy)4f(xy) = x4f(x)y4f(y). (") a.yÎG Þ xy = yx. Rezultă imediat că a x = b ÎG \ H Þ x = ab. Fie x.). (") x.40.yÎG Û yxyx2 f(x) = x3f(x)y2. obţinem : ab = ba.

(") x. Þ y(2-x) = x-1 Þ x(y+1) = 2y+1 Þ x = y +1 2.45. este 4.+) ® (ℚ*. deoarece Sn are n! elemente).y Î(1.…. a p = a . ˆ ˆ ˆ ˆ Atunci (") xÎ{0.33.2).x x -1 > 0.2) Þ x * y = f-1(f(x)f(y)). Atunci definim : y +1 3 xy . 2-x 2y +1 x -1 .yÎ(1. Dacă nÎℕ Þ f(-n) = 1/f(n) = 1/an = a-n. (") x. * ) » ((0. Fie f : (1. a >0). f(0) = 1 iar x x x f(x) = f( 2 + 2 ) = (f( 2 ))2 ³ 0.2). f( 1 + .2).2) ® (0. (") nÎℕ.¥) .4( x + y ) + 6 .. deci f morfismul nul. Fie f : (ℤp.2). adică a = 1 deci f( 1 ) = 1 . f( x ) = f( 1 )x = 1 x = 1 .2).î.yÎ(1. Fie f : (ℚ. (") y Î(0. Fie f : (1.2) ® (0.p-1}. Dacă f : (ℚ. 2 xy . p ˆ ˆ ˆ ˆ ˆ Avem 1 = f( 0 ) = f( p ) = (f( 1 ))p = ( a )p. atunci pentru orice x. o ) un morfism de grupuri şi x s = f( )ÎSn.yÎℚ avem f(x+y) = f(x)×f(y). Se observă că f este 2.×). Însă conform teoremei lui ˆ ˆ ˆ ˆ ˆ ˆ Fermat. De asemenea. ( (1..×) este un morfism de grupuri.44. n n n n n 1 1 24 4 3 nori 145 .4.2) a.+) ®(ℤ * . Notând f(1) = a (aÎℚ.x 2y +1 . Evident f(-x) = 1/f(x).3( x + y ) + 5 Deci f-1(y) = x * y = f-1 (f(x)f(y)) = 4.¥).1.. Să presupunem că am definit operaţia algebrică ¢¢ * ¢¢ pe (1.+) ® (Sn.46.¥).47.×) un morfism de grupuri iar f( 1 ) = a . (") xÎℤ. n! xÎℚ iar Atunci putem scrie f(x) = f(n!× x x ) = (f( ))n! = e (conform problemei n! n! 3.¥ ) acest izomorfism Þ f este o bijecţie şi f(x * y) = =f(x)f(y) (") x. (") xÎ(1. (") xÎ(1. ˆ ˆ 4. + 1 ) = (f( 1 ))n Þ a = (f( 1 ))n Þ f( 1 ) = a n . deci f(x) = ax. avem f(2) = a2 şi inductiv f(n) = an. adică f este morfismul nul. f(x) = bine definită deoarece Dacă y = x -1 .

(") xÎG Û x2 =1. absurd. Dacă fÎZ(Aut(G)). în particular fÎCAut(G)(Inn(G)). y(x) = x-1 este tot un automorfism al lui G. deci jaÎAut(G). deci y = 1G Û x = x-1.m. 4.d. (") xÎℚ Þ x ¹ b/a. ja(x) = axa-1 este un automorfism al lui G. (") aÎG Þ Z(Aut(G)) = 1.spaţiu vectorial. aplicaţia ja : G ® G. atunci ja(xy) = a(xy)a-1 = (axa-1)(aya-1) = =ja(x)×ja(y).xÎG Þ(ja o j b)(x) = ja(jb(x)) = ja(bxb-1) = abxb-1a-1 = =(ab)x(ab)-1 = jab(x) Þ ja o jb = jab de unde deducem imediat că j este morfism de grupuri.49. Deoarece f(G) = G rezultă că a-1f(a) ÎZ(G). Pentru fiecare aÎG. deci trebuie să avem ja = 1G Û ja(x) = x Û axa-1 = x Û ax = xa. adică 4. Evident. (") xÎℚ Þ b/a Ïℚ.50. adică ja este morfism de grupuri. (") aÎG Þ a-1f(a) = 1 Þ f(a) = a.51. Excluzând grupurile cu un singur element care satisfac proprietatea din enunţ.yÎG. Pentru aceasta vom considera notaţia aditivă în grupul G şi definim operaţia algebrică externă pe G cu domeniul de operatori în ℤ2 : ( ˆ ì0. ( ˆ ï x.xÎG. Bijectivitatea lui ja este imediată. considerăm un grup (G. daca l = 0 ï lx = í . deci f o ja = =ja o f.x.48. Dacă a. (iii). (") xÎG Þ ax = xa. (") xÎG Þ a-1f(a)f(x) = f(x)a-1f(a). ˆ ˆ ˆ ˆ Evident ( 1 + 1 )x = 1 x + 1 x deoarece x + x = 0 în G. (") a. Presupunem că H » ℚ şi fie f : ℚ ® H un izomorfism. Avem ½Inn(G)½= 1 Þ (") aÎG. (") xÎℚ Þ ax ¹ b.a. Vom demonstra că pe G se poate organiza o structură de ℤ2 . (") xÎℚ. 146 . (") xÎG. există bÎℚ \ H şi deci f(x) ¹ b. Acesta va avea forma f(x) = ax.+). Fie H < ℚ un subgrup propriu al lui (ℚ. (") xÎG. a = f(1) ¹ 0. (") lÎℤ2 şi xÎG. rezultă că G este comutativ. Dacă a. 1 m n . daca l = 1 î Se verifică faptul că sunt îndeplinite axiomele spaţiului vectorial. (i). atunci f( m ) = (a n )m = a n f(x) = ax . ş.Rezultă imediat că dacă şi mÎℤ. (") xÎℚ. 4. (ii). ja= 1G Þ axa-1=x. 4.b. Cum a este arbitrar. (") xÎGÞ Z(G) = G Þ G este comutativ.×) cu cel puţin două elemente şi care au un singur automorfism ( acesta va fi în mod necesar morfismul identic). Dar şi aplicaţia y : G ® G. (") aÎG (ja fiind automorfismul interior) Þ f(axa-1) = af(x)a-1.

(") kÎℤ este izomorfism de grupuri. În particular.52. Cazul 2. Deci grupurile căutate sunt {1 } şi (ℤ2. o ) conţine un element de ordin 2. G este un ℤ2. a ce arată că G este un grup izomorf cu grupul aditiv ℤ2. Dacă u : B ® B este o bijecţie a bazei B. Rămâne să analizăm cazul în care x2 = 1.αk Î{ 0 . Se 2 2 arată cu uşurinţă că fÎ Aut(G) şi f o f = 1G. k=0 Þ G = { e} şi Aut(G) = {1G}. 4. Cazul 3.×) are un număr finit de subgrupuri.54. a a a a a Definim f : G ® G astfel f (x 1 1 ×x a 2 ×…×x k k ) = x 1 2 ×x a1 x 3 3 ×…×x k k . ceea ca necesară.î. În concluzie.+). Această condiţie apărută Cazul 1.…. atunci se probează imediat că f : G ® (ℤ.spaţiu vectorial. Dacă (G.+). u este un automorfism al grupului abelian G. Atunci avem izomorfismul de ℤ2 spaţii vectoriale: G » ℤ2. Dacă o(a) = ¥.Fie B = (xi)iÎI o bază a spaţiului vectorial G peste corpul ℤ2. 4. (")xÎG. Fie {x1. este şi suficientă.+). Cum G are un singur automorfism. vom arăta mai întâi că orice element din G are ordin finit. x2. deci | Aut(G)| este număr par. aplicaţia u : G ® G. x = x 1 1 ×x 2 2 ×…×x k k . Dacă ($) xÎG \ {1} cu x2 ¹ 1. 4. Obţinem că grupul (Aut(G). Atunci. f(ak) = k .…. Fie G un grup abelian. u (å li x i ) = å li u ( x i ) este un automorfism al spaţiului vectorial G ( este o iÎI iÎI aplicaţie liniară bijectivă). rezultă |Aut(G)| este număr par. conform problemei anterioare. f(ak) = k. grupurile cu un singur automorfism sunt grupurile cu un element şi grupurile cu două elemente. k =1 Þ G » ℤ2 şi Aut (ℤ2) = {1 Z 2 }. 147 .xk} o bază în G. Atunci pentru xÎG există în mod unic a a ˆ ˆ α1. căci grupul ℤ2 are un singur automofism. ceea ce inseamnă că B trebuie să aibă un singur element. k ³ 2. (") kÎℤ este izomorfism de grupuri iar dacă ˆ o(a) =½G½= n. atunci f : G ® (ℤn. Considerăm că G = {ak : kÎℤ}. fiecare bijecţie a bazei B generează un automorfism al grupului G. este necesar să existe o singură bijecţie a mulţimii B în ea însăşi. Prin urmare. 1 } a.53.

Dacă bc = 1 Þ bÎ H3. Analog se construiesc x3. Fie H1 = {1. …. G = H1 È H2 È H3.b.….+). rezultă că G este finit. <x>.Într-adevăr. atunci în mod evident G » (ℤ4. Dacă bc = b Þ c = 1.+) (vezi problema 4. Fie x = x1ÎG şi H1 = <x1> Þ H1 este finit Þ ($) x2 ÎG \ H1. Dacă există xÎG de ordin infinit. rezultă că există x2 ÎG \ H1 şi fie H2 subgrupul ciclic generat de x2.<xn> = Hn şi H1 È H2 È…È Hn este finit. rezultă că (G.d. a ¹ 1. rezultă că subgrupul ciclic generat de x. Dacă G = H1..a.+) admite o infinitate de subgrupuri de forma (nℤ. Dacă acÎH3 Þ aÎH3 Þ bÏH3 ( dacă bÎH3 Þ G = H3) Þ bc ÏH3 Þ bcÎH2. Deducem că a. contradicţie. Evident a2 ÎH1 implică a2 = 1 (dacă a2 = a Þ a = 1 – absurd) şi analog b2= 1. atunci există x3ÎG \ (H1È H2) şi considerăm subgrupul ciclic generat de x3. b Ï H3 Þ ca.H2.î. <x3> = H3.b}.m.×) ar avea o infinitate de subgrupuri. de unde rezultă că (G. Prin urmare există nÎℕ* cu proprietatea că G = H1 È H2 È …È Hn. acesta generează un subgrup ciclic infinit.56.×) este finit. Dacă G ¹ H1 È H2. rezultă că G finit. Fie Hi £ G. i =1. contradicţie. Nu putem continua la nesfârşit căci am obţine o infinitate de subgrupuri ale lui G (se observă că subgrupurile H1. b ¹ 1. 4.Hn sunt finite. 4.57.b} cu a ¹ b. deci izomorf cu (ℤ.c}(conform problemei 2. 4. Dacă ($) xÎG a.xnÎH a.a. H2. Fie x1Î G \ {1} şi H1 subgrupul ciclic generat de x1. dacă presupunem că în G există un element de ordin infinit. dar acest grup are o infinitate de subgrupuri.20.55. atunci a2 = b2 = c2 = 1 şi se probează imediat că ab = c.a} şi H2={1. Fie cÎH3 \ {1.î. o(x) = 4. Fie G = {1. <x2> = H2. deci ($) xn+1 = G \ <xn+1> = Hn+1.+). construim inductiv un şir de subgrupuri distincte ale lui G.a.2. Dacă orice xÎG este de ordin finit.53.3 a.+) cu nÎℕ. Dacă G = H1 È H2. Evident ℤ4 ≉ K deoarece în K toate elementele diferite de 1 au ordinul 2 pe când în ℤ4 nu se întâmplă lucrul acesta. este izomorf cu (ℤ. Dacă toate elementele lui G au ordin 2. G este comutativ). ş. Deoarece subgrupurile H1.cbÏH3 Þ ca = b şi cb = a ( nu putem avea ca = a 148 U Hk k =1 n şi . contradicţie.).î. iar (ℤ.… sunt distincte două câte două datorită modului de alegere a generatorilor). adică G » K (grupul lui Klein). bc = a şi ca = b. Dacă G ¹ H1. ….

ℚ sunt numărabile deducem că grupurile (ℤ. x2.ab}. Dacă yx = x2y atunci considerând f : G®S3 definit prin f(x) = ç ç f(y) = ç ç æ123 ö ÷ şi ÷ è 231ø æ123 ö ÷ . Deci o(y) = 2 (cazul o(y) = 6 nu mai interesează). se verifică imediat că q . Deci ($) xÎG \ {1} a. Dacă în G avem un element de ordin 6. x. o(x) = 3. x2y2 ceea ce este fals. Tabla grupului arată astfel: 1 a b c × 1 1 a b c a a 1 c b b b c 1 a c c b a 1 Deci G este izomorf cu grupul lui Klein. Fie acum yÎG-{1.sau cb = b). atunci în G ar apare 9 elemente distincte şi anume : 1.+). x. ÷ è 213 ø o) . obţinem un izomorfism de grupuri. xy.+).+) sau (ℚ. dacă o(y) = 3.58. Dacă yx = xy Þ o(xy) = o(x)o(y) = 2×3 = 6 şi în acest caz G » (ℤ6.+). Dacă toate elementele lui G \ {1} ar avea ordinul 2.x. Evident (ab)2 = 1. 4. y. atunci în mod evident G » (ℤ6.q) = 1. deducem că S3 ≉ ℤ6. x2y. Mai avem de demonstrat că (ℤ. xy. Notând f(1) = f(x) = p ×x. atunci ½G½ar trebui să fie o putere a lui 2 – absurd. deci în acest caz G » (S3. q 149 p Îℚ cu p.qÎℤ.+) nu pot fi izomorfe cu (ℝ.+) ≉ (ℚ. x2y. y. Deoarece S3 nu este comutativ iar ℤ6 este. Deoarece (") xÎG. (p. Cum yxÎG Þ yx Î{xy. Ţinând cont că a2 = b2 = 1 rezultă că c = ab = ba şi prin urmare H3 = {1. x2 = 1 rezultă că G este abelian.+)® (ℚ. x2.+). q ¹ 0. x2y}. (") xÎℤ. Conform teoremei lui Lagrange ordinul unui element diferit de 1 dintr-un grup G cu 6 elemente poate fi 2. Deoarece ℝ este o mulţime nenumărabilă iar ℤ. 4.+).59.î. Să presupunem prin absurd că există un izomorfism de grupuri f : (ℤ.3 sau 6.x2}. xy2. În acest caz în G am identificat 6 elemente distincte şi anume 1.

atunci ecuaţia x3 = 1 (ce are în ℂ* trei soluţii distincte ) ar trebui să aibă şi în ℝ* tot atâtea soluţii ceea ce nu este adevărat (căci are doar soluţia x = 1 în ℝ*). f(x) = p+1 Û px = (p+1)q Û p½(p+1) Þ p = 1 sau –1 Þ f(x) = x x sau f(x) = .+).×) şi (ℂ*. (") x > 0 este un izomorfism de + grupuri de la (ℝ * . r = f(x). (ii).×) şi nici cu (ℂ*.+) şi (ℚ*.î. Considerând pe ℝ şi ℂ ca spaţii vectoriale peste ℚ. şi fie xÎℚ * a.×) nu sunt izomorfe deoarece (ℤ. Să demonstrăm că dacă p ¹ 0 atunci f nu este surjectivă. rezultând că ℝ şi ℂ sunt ℚ . 4.Pentru ca f să fie injectivă.+) » (ℂ.×) deoarece mulţimea ℚ* este numărabilă.×) nu poate fi izomorf nici cu (ℝ*. Evident.×) nu este ciclic (acest fapt se probează imediat prin reducere la absurd). cu necesitate p ¹ 0. pe când ℝ* şi ℂ* sunt nenumărabile. Fie B o bază a lui ℝ peste ℚ şi fie c cardinalul său. cu xÎℚ . (") xÎℤ.·) la (ℝ.+) este ciclic pe când (ℚ*.×) nu sunt izomorfe.60.absurd. f(x) = ceea ce este absurd. + Să presupunem acum prin absurd că există un izomorfism de grupuri f : (ℚ * . f(x) = ln(x).62.+). adică (ℝ. Dacă f este surjectivă ($) xÎℤ a. Să demonstrăm că (ℝ*. 150 . Grupul (ℚ*.spaţii vectoriale izomorfe. 4. Grupurile (ℤ.63. Dacă prin absurd ar fi izomorfe.î.×) ® (ℚ. q +1 Scriind în ambele cazuri că ($) xÎℤ a. (i). + Atunci r = f (2) Îℚ. 4..+). q q 1 deducem că q = 0.+) şi (ℂ. + 2 Deducem că f(2) = 2r = 2f(x) = f(x2) Þ x2 = 2. deci ℝ şi ℂ au baze echipotente. Atunci ℂ = ℝ´ℝ va avea o bază de cardinal c×c = c. Funcţia f : ℝ * ® ℝ.61.î. atunci (ℝ.+) sunt grupuri aditive ale acestor spaţii vectoriale. 4.

x1-nx0 Î[-b.b]. Cum m ¹ 0. Deoarece f este morfism surjectiv. Dacă se cunoaşte că pentru x0 Î[-b.68. Deoarece aÎℚ[i]. f(x) = m + (n+1)i. Se ştie că restricţia morfismului f la ℚ este de forma f(x) = ax. în ℚ[X] sunt polinoame de grad mai mare decât gradul lui p(X)). Acelaşi raţionament ca la problema 4. 151 . 4. se arată uşor că f(x) = f(1)×x. S = 1 1 ×P Þ kS = P Þ f(S) = ×f(P) Þ f(S) Îℤ[X] – absurd. unde aÎℝ.nÎℚ*( nu putem avea m = 0 sau n = 0 căci atunci f nu ar mai fi surjecţie).+). 4. Deci f(x1) = a( x1-nx0) + nax0 = ax1. Presupunem prin absurd că există un izomorfism de grupuri f : (ℚ. atunci şi f(x1) = ax1. Funcţia f fiind integrabilă pe [-b. Presupunem prin absurd că există un izomorfism de grupuri f : ℚ[X]® ℤ[X].b] este integrabilă şi pe [0.b]. x0Î(ℝ \ ℚ) Ç [0. din prima egalitate deducem că x = 1 şi atunci cea de-a doua egalitate devine n = n+1.+) » (ℚ[X]. contradicţie.b].64.b].|an|} şi considerăm polinomul SÎℚ[X].b] iar pentru aceasta. Dacă alegem kÎℕ*. atunci notând un astfel de izomorfism cu f : ℚ ® ℚ[X]. considerând elementul m+(n+1)i din ℚ[i].…. (") xÎℚ. k k 4. unde a = f(1).64. Dacă prin absurd (ℚ. Se ştie că f este o funcţie impară.65.66.+). fie x0Î(ℝ \ ℚ) Ç [0.î. Această egalitate se mai scrie xf(1) = m + (n+ 1)i Û x(m + ni) = m + (n + 1)i Û mx = m şi nx = n + 1. b]. f(x0) = ax0. (") x1Îℝ.67. Atunci f(x) = ax. Deci este suficient să o cunoaştem pe intervalul [0. Într-adevăr. f(x1) = f(x1-x0) + f(x0) = f(x1-2x0) + 2f(x0)= = … = f(x1-nx0) + nf(x0) şi putem alege nÎℤ a. (") xÎℚ. deducem existenţa lui xÎℚ a.+) ® (Q[i]. Acest lucru este absurd deoarece ar rezulta că toate polinoamele din ℚ[X] sunt de forma X×p(X) unde p(X) = f(1)Îℚ[X] (evident. k >max{|a0 |.î.x0] Ì [-b. 4. atunci a = m + ni cu m. Fie PÎℚ[X] un polinom nenul şi să considerăm polinomul f(P) = a0 + a1X + …+anXn Îℤ[X] care va fi de asemenea nenul.4.

În plus. obţinem sD(f. 152 . dacă A = α E. Fie f(A) = 1 Þ A = E Þ f este morfism injectiv.×) şi fie aÎK a.×). Fie xÎG a. Fie AÎG Þ AE = A Þ det A = 0. dacă A = α E şi B = b E Þ AB = αbE2 = αbE. deci f(AB) = f(A) f(B).zÎG. deci A2 – (Tr A) A + det A× I2 = 02 Þ A2 = α A. 4. f este de forma f(x) = ax cu aÎℝ. Deducem imediat că K este corp de caracteristică 2. f(A) = α . Fie G Ì M2(ℂ) un grup ca în ipoteza problemei şi EÎG elementul neutru. (") AÎG.sD(f. Deducem imediat că yx-m. Astfel 2 x0 ò ax dx = ò 0 af ( x ) dx = 2 ax 0 Þ 2 x0 0 ò f ( x) dx = 2 x0 . În grupul G/H avem (xH) n = xnH = 1×H = H. Deci. Atunci f(a + a) = f(a)×f(a) = 1 = f(0) Þ a + a = 0.+) ® (K*. Rezultă că f este morfism de grupuri. orice matrice AÎG este de forma A = α E cu α Îℂ. G/Z(G) = <xZ(G)> şi y. Rezultă astfel că yz = zy = z1z2xm+n. ×). zx-nÎZ(G) Û yx-m = z1. f(a) = -1.nÎℤ. Dacă O2 ÎG Þ E = O2 (E = AA¢.69. (") x0Î[0. 4. 4. În acest caz G = ({O2}. Atunci (f(1)-1)2 = (f(1))2 + 1 = f(1 + 1) + 1 = f(0) + 1 = 1 + 1 = 0 Þ f(1) = 1 = f(0) Þ 0 = 1-absurd.αn) = å i =0 n -1 f(αi) (xi – xi-1) şi alegând o diviziune cu intervale de ax0 (α1 + …+ αn) ® n x0 0 lungimi egale. deci α E = b E Þ α = b. zx-n = z2 cu z1. 4.î.î.71. 2 În concluzie. Atunci E2 = E şi cum E ¹ I2 rezultă că det E = 0.αn) = = 2 ax 0 . Funcţia f este bine definită pentru că E ¹ O2. (i).z2ÎZ(G) Û y = z1xm şi z = z2xn. adică G este comutativ. Aşadar G » f(G) care este subgrup în (ℂ*. (") AÎG) Þ G = {O2}. Dacă O2ÏG. Avem că yZ(G) = (xZ(G))m şi zZ(G) = (xZ(G))n cu m. Fie A¢ simetricul lui A în G Þ A2A¢ = α AA¢ Þ A(AA¢) = α E Þ AE = α E Þ A = α E. α = Tr A. iar αiÎℚ.70. fie f : G® ℂ*. Dar AÎM2(ℂ).72. Să presupunem prin absurd că există un izomorfism de grupuri f : (K.b]Þ f(x0)= ax0.

deoarece (m. deci putem aplica ipoteza de inducţie lui H şi găsim yÎH a. adică yH = xH. atunci ca şi în cazul 1 putem face inducţie după |G| (aplicând ipoteza de inducţie pentru CG(x)). deci o(y) = k = n.î.î. Cazul 1. p | |G : CG(x)|. (") x Ï Z(G) şi cum |G : CG(x)| = = |G| / |CG(x)|. Fie acum k = o(y).tÎG a. am = bn + 1. o(x) = p.î.n) = 1 = (m. afirmaţia din enunţ este în mod evident adevărată.74. deci alegând x1 = zo(x) avem că o(x1) = p. atunci ½G:H½= 2p/p= =2. există s. adică o(xH) = n. Dacă H = <s>. Deoarece (m. atunci conform cu (i).75. o(s) = p şi o(t) = 2. cu zÎG Þ yp = zp<x> = 1 = <x> (în G / <x>) Û zp Î <x> Þ (zp)o(x) = 1 Þ (zo(x))p = 1.). 4.î. Din ecuaţia claselor rezultă că p | |Z(G)| şi cum Z(G) este comutativ deducem că există xÎZ(G) a. Să presupunem că (o(x). Facem inducţie după |G|. o(yH) = k. 4. deci H < G ( conform problemei 3. În acest caz folosim ecuaţia claselor: |G| = |Z(G)| + å |G : CG(x)|. deci (xH)k = 1 Û n½k.î. (ii). G este comutativ. ma Din o(xH) = n Þ (xH)n = H Þ xn H = H Þ xn ÎH şi luând y=x avem ma y = x = x nb +1 = x(xn)bÎxH.n) = 1Þ n½k.73. xÏH şi (xH)n = H Û xn ÎH Þ ($) mÎℕ* a. putem presupune că (") x Ï Z(G). xÏZ (G ) Dacă pentru un xÏZ(G). Fie xÎG. Presupunem afirmaţia adevărată pentru orice grup H de cardinal mai mic decât |G| ce este multiplu de p şi fie xÎG. Deci putem presupune că p∤ |CG(x)|. Deoarece (m.p) = 1 şi să considerăm grupul H = G /<x> ce are cardinalul |H| = |G| / o(x) < |G| şi cum p | |G| iar (o(x).î.Dacă kÎℕ* şi (xH)k = H Þ (xH)k = xkH = H Þ xkÎH şi deoarece ½H½ = m Þ xkm = (xk)m = 1 adică n = o(x) ½ km.29. Cazul 2. Fie G un grup necomutativ a. 4. iar p | |G|. G este necomutativ. x ¹ 1. Dacă o(x) este multiplu de p.k). Dacă |G| = p este evident.î. nÎℕ* a.n) = 1 Þ ($) a. Dar xH = yH şi o(xH) = n. Dar yÎH Þ y = z<x>.p) = 1 Þ p | |H|. o(y) = p. Conform problemei 4.bÎℤ a. 153 . p | |CG(x)|. ½G½= 2p. ma Deoarece ½H½ = m şi xn Î H Þ xnm = 1 şi yn = (x )n = (xmn)a = 1 Þ o(y)½n.74. (xn)m = 1 Þ xmn =1 Þ xÎH – absurd.

(") yÎG Þ xyx-1 = y Þ xy = yx.76. Deci g(x) = x. (") yÎG. Astfel există. din teorema lui Cauchy p (vezi problema 4. (") xÎG. Definim h : G ® G. Atunci ½G/Z(G)½ = p2/p = p. hÎAut(G) şi deci h = 1G. 4.71. deci există iÎℤ a. adică ½Z(G)½ ³ p. 4. Cum G este abelian rezultă că G este un ℤp .77.spaţiu vectorial. tst = tst-1ÎH ( o(t) = 2 implică t2 = 1. Fie G un grup cu proprietatea din enunţ şi xÎG \{1}. Din alegerea lui p obţinem că p+1∤ n pentru p > 2. Cum 2 | n. fie g : G ® G.. Atunci g(x0) = x0.î. (") xÎG. g(1) = 1. Să considerăm că Z(G) ¹ G. (") x. Cazul 1.î. Din teorema lui Lagrange deducem că |Z(G)| = p. deci f = 1G Þ fx(y) = y.78. Obţinem că h(x) = x.î. atunci conform problemei 4. în orice situaţie.×) este grup abelian. (") xÎG. gÎAut(G) şi deci g = 1G. Cum fx(x) = x şi fx(1) = 1 Þ fx are două puncte fixe. Dacă în descompunerea în factori primi a lui ½G½ avem puterea naturală a unui număr prim q ¹ p. un număr prim p a.77. adică x2 = 1.yÎG Þ (G. Z(G) ¹ {1}).74. (i) Þ (ii). x 0 = 1. (") xÎG şi deci xp = 1. Definim fx : G® G. 4. ($) xÎG a. x 0 =1. rezultă că G este comutativ. Atunci h(x0) = x0 şi h(1) = 1. Din ecuaţia claselor: ½G½ = ½Z(G)½+ å ½G:CG(x)½ xÏZ (G ) 2 şi din problema precedentă deducem că p½½Z(G)½. Se arată cu uşurinţă că fx ÎAut(G). adică G/Z(G) este ciclic şi atunci conform problemei 4. Avem deci tst = s-1 adică G » Dp.79. h(x) = xp+1.74. xp = 1. (") xÎG. Fie |G| = n şi p cel mai mic număr prim care divide pe n. Rezultă din teorema lui Lagrange. Cum p | n.î. Dacă Z(G) = G totul este clar (conform problemei 4. tst = si. Cazul 2. 4. Dacă tst = s atunci ts = st Þ G este comutativ – absurd.Astfel. ) există x0ÎG\{1} a. (ii) Þ (i). 2 există x0 ÎG a. Deducem imediat că s = t2 s t2 = t ( tst ) t = t s i t = ( si )i = s i Þ p½(i2-1) Þ p½(i+1) sau p½(i-1) Þ tst = s sau tst = s-1. (") xÎG. 154 . fx (y) = xyx-1. Dacă p = 2. adică t = t-1). g(x) = x-1.î. (") xÎG. o(x) = q contrazicându-se (i).

Facem inducţie matematică după m ( afirmaţia din enunţ fiind trivială pentru m = 0.81.2. xk } o bază a lui G şi deci orice element xÎG admite o a scriere unică sub forma x = x 1 1 x a 2 …x a k .80. x ¹ 1 cu -1 n -1 o(x) n=1 pn ( n ³ 1). atunci nx = m + nℤ = 0 (în n (ii). 1 = G0 < G1 <…< Gm -1 = G şi | Gi | = pi pentru orice iÎ{1. definim f : G ® G astfel f (x 1 1 x 2 2 …x k k ) = x 1 2 x 2 1 …x k k . Dacă f are cel ˆ ˆ ˆ ˆ ˆ ˆ puţin două puncte fixe.+) îndeplineşte condiţia din enunţ.m-1}. Cum x1x2 ¹ 1 ( în caz contrar x2 = x 1 = x 1 . Atunci (xp )p = xp = 1 şi xp ¹ 1. Evident fÎAut(G). de unde deducem că n -1 o(xp ) = p iar G1 = < xp > este un subgrup de ordin p al lui G.1). 1 £ i £ k.+) ˆ ˆ ˆ (a-1) k Zp îndeplineşte condiţia din enunţ. (i).…. deci (ℤp. f(x1x2) = x1x2.p-1}. Gm -1 a. Deoarece xÎZ(G). astfel că G1 < G ( |G1| = p – prim) şi grupul factor G = G / G1 are ordinul pm-1. … . G1 . p -1 -1 p -1 a a a a a a } » (ℤp. Rămîne să arătăm că grupul (ℤp.2. (m. Dacă x = ℚ/ℤ). + ℤ}.+) cu p prim şi grupul trivial 4. Deci kÎ{0.)n există un nelement xÎZ(G) . Conform teoremei de corespondenţă. f(x2) = x1.… x 1 Dacă k = 0. cu αiÎ{0. atunci G = {1}. Deci grupurile căutate sunt grupurile (ℤp.…. Orice element din ℚ/ℤ este clasa unui număr raţional de forma m/n cu 0£ m <n. n n este : {ℤ.….…. grupul G are subgrupurile normale G0 . unde Gi+1 este un subgrup normal al lui G şi 155 . x2. 4.Fie { x1.p-1}. Dacă k = 1 atunci G = á x1ñ = {1.1}. m + ℤ este un astfel de element. {1}. f(x1) = x2. fiecare Gi este de forma Gi = Gi+1 / G1.contradicţie) rezultă că f are două puncte fixe x1x2 şi 1 ceea ce este fals.n) = 1. ˆ ˆ Fie fÎAut(ℤp). adică x1 şi x2 sunt liniar dependente . Atunci f( k ) = a k cu aÎ{1.+). atunci G1 £ Z(G). atunci există k ¹ 0 astfel încât f( k ) = k Þ a k = k Þ ˆ = 0 Þ p | a-1 Þ a = 1 (a £ p-1) Þ f( k ) = k Þ f = 1 . Să presupunem că afirmaţia este adevărată pentru subgrupurile de ordin pm-1 şi fie G un p – grup de ordin pm. Conform ipotezei de inducţie. Este uşor de demonstrat că singurul subgrup de ordin n al lui ℚ/ℤ 1 n -1 +ℤ. Deoarece Z(G) ¹ {1} ( conform problemei 4. 2 k Dacă k ³ 2.î.….77. x1.

avem că H1.×).+)® (ℂ*. există x. toate eventualele sale subgrupuri proprii au p elemente.2. deducem că există pentru fiecare i = 0.83. Reciproc. Observaţie. pi = |Gi| = |Gi+1| / |G1| = |Gi+1| / p. k ³ 1 şi p prim.1. f(z) = Im(z) este morfism surjectiv de grupuri. 2 Considerând acum f : (ℝ. f(z) = |z| şi se arată uşor că f este morfism + de grupuri.z2ÎT Þ |z1| = |z2| = 1Þ |z1×z -1 | = |z1| : |z2| = 1:1 = 1 2 Þ z1×z -1 ÎT Þ T £ (ℂ*. 4. (ii). f(z) = z .82. Ker(f) = ℤ. Din acest exerciţiu tragem concluzia că pentru p – grupuri finite este adevărată reciproca teoremei lui Lagrange (vezi şi problema 3. (i). Faptul că ℝ * £ (ℂ*. conform teoremei lui Cauchy pentru grupuri finite (problema 4. se arată uşor că f este morfism de grupuri. Vom demonstra că grupul G are proprietatea din enunţ Û |G| = p2 cu p prim (p³ 2).×). dacă |G| = p2. Ker(f) = ℝ * . j £ n unde: 156 .k Hi £ G cu |Hi | = pi. atunci conform teoremei lui Lagrange.). Ker(f) = T şi acum totul rezultă din teorema fundamentală de izomorfism pentru grupuri. În plus. ceea ce contrazice ipoteza.×).…. atunci se arată imediat z că f este morfism de grupuri. Deci cu necesitate k = 2. Im(f) = T şi atunci conform teoremei fundamentale de izomorfism pentru grupuri avem ℝ/Ker(f) » Im(f) Û ℝ/ℤ » (T. iar Im(f) = T şi totul rezultă din + teorema fundamentală de izomorfism pentru grupuri. În concluzie |G| = pk.G1 £ Gi+1. Atunci considerând H1= <x> şi H2 = <y>. (") zÎℂ*. deci |Gi+1| = pi+1. 4. dacă în descompunerea în factori primi a lui |G| ar apărea două numere prime distincte p şi q atunci. 4.yÎG a.). (") tÎℝ.74. Definim α : P(A) ® Mn(ℤ2) prin α(X) = (aij) 1£ i . (iv). (iii).î.×) rezultă imediat.84. Se consideră f :ℂ*®ℝ * . Dacă z1. Într-adevăr.H2 £ G şi |H1 | = p ¹ q = |H2|. Utilizând exerciţiul anterior. Se arată imediat că f : ℂ® ℝ. o(x) = p şi o(y) = q. + Dacă definim f : ℂ*®ℂ*. contradicţie.47. f(t) = cos(2pt) + i×sin(2pt). Ker(f) = ℝ şi totul rezultă din teorema fundamentală de izomorfism pentru grupuri. Ţinând cont de principiul inducţiei matematice deducem că afirmaţia din enunţ este adevărată pentru orice mÎℕ.

88. 4. Din studiul tablei de compunere de la problema precedentă deducem că Z(Q3) = {±1}. Cum ½G½= 23 şi j2 = k2 = (jk)2 deducem că G » Q3.87.K < G. ±j.85. ±k. 4.92.2 . Să presupunem că a şi b verifică relaţiile a 2 = b2= (ab)2.i + j Ï X . k-1 = -k. Fie H = Z(Q3). 4. deducem că G » Q3.). iH. Din b2 = (ab)2 Þ b2 =abab Þ b = aba Þ bab-1 =a-1.86. 4. 4. 4. adică (iH)(jH) = (jH)(iH).2 )2 = 1 Þ a 2 -1 -1 n-2 = b2 Þ n-2 = b-2 şi cum a 2 -1 = b2 Þ b2 = b-2 Þ b4 = 1 Þ (a 2 2 2 n-2 n -1 = 1. î şi se verifică uşor că α este izomorfism de grupuri.90.i + j Î X = b2 Þ b a 2 n-2 n-2 b-1 = b2 Þ (bab-1) 2 2 n -1 n-2 = b2 Þ a. cum ½H½= 2 Þ ½Q3 / H½= 8 : 2 = 4 şi ţinând cont de exerciţiul precedent deducem că Q3/H = {H. j-1 = -j. atunci din bab = a Þ (ab) = b = a .aij = í ( ˆ ï0. Deoarece A2 = B2 = (AB)2 = -I2. Din a 2 a2 n-2 n-2 n-2 ( ìˆ ï 1. 4. Ştim că i-1 = -i. atunci J. atunci în G nu avem elemente de ordin 8 şi nu toate elementele au ordin 2 (în caz contrar se deduce 157 2n . deci ½J½=½K½ =4 iar dacă notăm prin t = jk. de asemenea (iH)(jH) = =(ij)H = kH iar (jH)(iH) = (ji)H = (-k)H = k -1H şi deoarece k(k-1)-1= k2= =-1ÎHÞ kH = k-1H. atunci kj = -t şi astfel G = {±I2. 4. Analog se arată că şi celelalte elemente din Q3/H comută între ele. daca ni .86. Din echivalenţa de relaţii probată mai sus deducem că G » Qn. kH} (folosind notaţiile de la problema 4. deci½G½= 8. jH. atunci analog ca la problema precedentă deducem că G » Q3. 2 Reciproc. daca ni .91. Deoarece G este necomutativ de ordin 8. dacă a şi b verifică relaţiile a -1 = 1.89. Deoarece ½G : J½=½G : K½= 8:4 = 2. pe e) deducem că ele nu pot fi izomorfe. bab = a şi b = a 2 . ±t}. Făcând tabla de compunere constatăm că G este grup şi deoarece ½G½= 23 iar j2 = k2 = (jk)2 = -1. Deoarece Q3 nu are elemente de ordin 2 iar D4 are astfel de elemente (de ex. Prin calcul direct se arată că o(j) = o(k) = 4. de unde deducem că Q3/H este comutativ.

Ker(f) = Z(G). vezi problema 2.93. adică a o a = 1GL n (K). Pe de altă parte. Din problema 4. deoarece pentru AÎ GLn(K). de unde deducem că aÎAut(GLn(K)). deci a nu este (în condiţiile enunţului) automorfism interior. * ) provine prin transportul dat de o bijecţie. * ). (At)-1 = (A-1)t Þ (a o a)(A) = =a(a(A)) = a((At)-1) = (((At)-1)t)-1 = (A-1)-1 = A. fals).50. Dacă A. 158 . Deci ($) aÎG a. 4. Deoarece aplicaţia det : GLn(K) ® K* este surjectivă deducem că t -1 (") aÎK* avem a = a-1 Þ a2 = 1 Þ a = 1 sau –1 Þ K = ℤ2 sau ℤ3 – absurd. izomorfismul fiind s : (G. Avem deci posibilităţile: (i) a4 = 1. Pentru sÎS(G) notăm cu s* operaţia algebrică de pe G definită astfel: x s* y = s(s-1(x) * s-1(y)). deducem că ½G / <a>½= 2. 4. * ) prin transportul dat de s) (vezi şi problema 2.49. o ) izomorfă cu structura iniţială (G.imediat că G este comutativ.yÎG. Se verifică imediat că dubletul (G. cum <a> < G Þ b-1ab Î <a>. * ) un grup şi S(G) grupul permutărilor lui G. 4. Im(f) = Inn(G) şi acum totul rezultă din teorema fundamentală de izomorfism pentru grupuri.95.). (") AÎGLn(K). (") AÎ GLn(K) să avem (At)-1 = a(A) = BAB-1. Mai mult. deci a este o bijecţie. deci a este corect definită. b2 = 1 şi b-1ab = a3 = a-1 Cazul (i) ne arată că G » Q3 iar cazul (ii) că G » D4. Să presupunem prin absurd că a este automorfism interior.BÎGLn(K) Þ ((AB)t)-1 = (BtAt)-1 = (At)-1(Bt)-1 Þ a(AB) = =a(A)·a(B) adică a este morfism de grupuri.94. Rezultă că det(A-1) = det((At)-1) = det(BAB-1) = det(A). În plus. o(a) = 4 şi fie bÎG a. Fie AÎGLn(K) Þ det(A) ¹ 0 Þ det((At)-1) = (det(A))-1 ¹ 0. să observăm că orice structură de grup (G. (") x. Atunci există BÎ GLn(K) a. adică G ar fi comutativ.s*) ( spunem că noua structură s* este obţinută din structura de grup iniţială (G. Fie (G. Cum o(a2) = 2 Þ b-1ab = a sau b-1ab = a3 (rămâne numai cazul b-1ab = 3 =a căci în cazul b-1ab = a ar rezulta ab = ba.î.38. bÏ<a>. deci b2 Î <a>. b2 = a2 şi b-1ab = a3 = a-1 (ii) a4 = 1.î. adică (A ) Î GLn(K). Cum b2 = a sau b2 = a3 nu se poate (în caz contrar ar rezulta că o(b) = 8) deducem că b2 = 1 sau b2 = a2.s*) devine grup izomorf cu grupul (G. f(a) = ja (automorfismul interior).). Deoarece <a> £ G (căci ½<a>½= 4 şi 4½8). Considerăm f : G ® Aut(G).î. rezultă că f este un morfism de grupuri. * ) ® (G.

atunci pentru orice x.î.p) = 1 iar kÎℕ. atunci j(n) = n-1. Avem deci un nÎℕ a. n+ 4. Cum şi (t. 0 £ k £ n-1. Pentru ultima afirmaţie se ţine cont de faptul că dacă n este prim.97. Fie yÎ U p ¥ .s*) sunt de forma sj cu jÎAut(G. * )| dintre acestea dau aceeaşi structură de grup pe G izomorfă cu (G. 4. * ) în aceeaşi structură (G. * ).a2. dacă s : (G. m = pkt.r1.98. * ). deci ( U p ¥ .…. adică operaţia algebrică ¢¢ o ¢¢ coincide cu operaţia algebrică ¢¢s* ¢¢. Să observăm la început că două grupuri ciclice cu acelaşi număr de elemente sunt izomorfe (conform problemei 4.…. * )|. 4. atunci definim (folosim faptul G este divizibil) şirul recursiv (yn)n³1 de elemente din G prin (n+1)yn+1 = yn.…. Dacă G = {1. Într-adevăr.r1. notând cu r0.(n-1)k. ($) u.53.yÎG avem: x o y = s(s-1(x o y)) = s(s-1(x) * s-1(y)) = x s* y. Atunci ecuaţia xm = y are în U p ¥ soluţia x = x vl k deoarece xm = (x vl k )m = x vlmk = n+ n+ n+ =x vlpk t = yvt = y 1-up = y. Pentru fiecare nÎℕ putem alege câte un generator xn p al lui U p ¥ a. deci dacă fixăm o bijecţie sÎS(G). În acest caz 159 k n .).2k. 4.an-1}este un grup ciclic fixat.Într-adevăr. şi sunt în număr egal cu |Aut(G.….….1.a. l ³ 0. Fie acum mÎℕ*. atunci toate bijecţiile care transportă structura lui (G. n = 1.…rn-1} = {0.k) = 1. atunci ţinând cont de faptul că f este morfism de grupuri şi că an =1 deducem că: Im(f) = G Û {r0.î.vÎℤ a.xÎS(G).rn-1 resturile la împărţirea cu n a numerelor 0.n) = 1. dacă yÎℚ şi nÎℕ* atunci ecuaţia nx = y are soluţie în ℚ. cu (t. Dacă s. * ) este izomorfism de grupuri. deducem că numărul structurilor ce se pot induce pe G şi care sunt izomorfe cu (G.95. atunci un endomorfism al lui G este perfect determinat dacă definim f(a) = ak.n-1} Û (k. upn + vt = 1.î. yÎ U p n . Să demonstrăm că un astfel de endomorfism este automorfism Û (n.96.2. * )|. o ) ® (G. * ). atunci se probează imediat că s* = x* Û s-1xÎAut(G.·) este grup divizibil. y ¹ 0 ( folosim notaţia aditivă).pn) = 1. Dacă y are ordinul infinit. deci y = x ln . x n +1 = xn. pe G putem defini n!/j(n) structuri de grup ciclic.99. * ) este egal n!/|Aut(G. Deducem că | Aut(G) | = j(n) şi atunci conform problemei 4. Fie G un astfel de grup şi yÎG. Evident. Cum în S(G) există n! bijecţii şi |Aut(G.

z) = (y-1. mÎℕ* şi f : mℤ ® G.… este izomorf cu grupul aditiv (ℚ. atunci elementul y 1 = (m/p)y.1)(y. ($) yÎ Q a.101. În acest caz subgrupul lui G generat de elementele y1.yÎH iar zÎK). are ordinul p. Fie deci mÎℕ* şi y + HÎG/H. pentru a proba injectivitatea lui G este suficient să o probăm pentru idealele I ¹ {0} ale lui ℤ. Deoarece categoria grupurilor abeliene este echivalentă cu categoria ℤ – modulelor. Cum G este divizibil ($) xÎG a.y2. putem folosi testul de injectivitate al lui Baer: ¢¢ Un A – modul Q este injectiv Û (") I un ideal stâng al lui A şi (") f : I ® Q un morfism de A – module. yÎG.se verifică imediat că grupul generat de elementele y1.y2. Atunci m(x+H) = y + H.1.·). mx = y.î. Atunci (y. a = bm avem f(a) = f(bm) = bf(m) = by = ax. ¢¢Ü¢¢. f(a) = =by. Analog se probează că {1} ´ K < H ´ K. 4. adică G este divizibil. adică G/H este divizibil. Conform aceluiaşi test al lui Baer. Conform testului de injectivitate al lui Baer ($) xÎG a. Pentru a = m = 1·m avem y = 1·y = f(1·m) = mx. 5. Cum G este divizibil. (") aÎmℤ.1)ÎH ´{1} şi (y.z-1z) = (y-1xy. mx = y. Dacă y are ordinul finit m. există xÎG a.1)Î ÎH ´{1} (căci y-1xy ÎH).modul injectiv. Să demonstrăm de exemplu că H ´{1} < H ´ K. Avem că ($) mÎℕ* a. Fie de exemplu G = G1 ´ G2. Cum G este divizibil. adică G este un ℤ . Se arată imediat că f este un morfism de grupuri.z-1)(x. (") aÎ I. Fie acum G un grup abelian divizibil. f(a) = ax. Produse directe de grupuri 5.100.î. Fie deci G un grup injectiv. n = 1.+). Fie deci (x. 160 . Fie f : I ® G un morfism de grupuri şi y = f(m). (") a = bm Î mℤ. definim şirul y1.î.y2. §5.… de elemente din G prin pyn+1 = yn.1)(y. 4. f(a) = ay.… este izomorf cu ( U p ¥ . unde p este un divizor prim al lui m. atunci G/H este divizibil ( pe G îl considerăm grup aditiv).î.z)-1(x.2.…. Să demonstrăm de exemplu că dacă G este un grup divizibil iar H £ G. cu x = f(1).z)ÎH´K (x.2.î.z) = (y-1xy. Atunci (") a Î mℤ.¢¢ ¢¢Þ¢¢. I = mℤ.

adică G este comutativ. (i). Definim f : G/(HÇK)® (G/H) ´ (G/K) prin f(x(HÇK)) = =(xH.yxy-1)Î G -1 Û x = yxy Û xy = yx. izomorfism de grupuri. adică G1 este comutativ. Atunci yzy-1 = (t.xi) Î G .a)(t. Presupunem că G este comutativ şi fie z = (x. (iii). Atunci z1z -1 = (x1. Însă (x. cu x. (x.yÎG şi x(HÇK) = y(HÇK) Û xy-1Î HÇK Û xy-1ÎH şi xy-1ÎK Û xH = yH şi xK = yK. Fie deci (xH.x)Î G iar ˆ y=(t.(y.1). Fie tÎZ(G).1) = (yx.1)(a. Dacă x.x2)-1 = 2 ˆ ˆ =(x1x -1 . deci NG´G( G ) = G . deci t = 1.2. ˆ 5.x).1) Þ (xy. ˆ "Þ". "Þ". deci pentru orice ˆ aÎG. i = 1. deci G £ G ´ G. 2 2 ˆ Se probează imediat că f : G® G . adică f este corect definită şi injectivă. ˆ G < G ´ G. Avem că (x. (") xÎG este un ˆ.yÎG. (") xÎG. Considerând z = h2k1ÎHK = G avem xz-1 = h1k1k 1 1 h -1 ÎH iar yz-1=h2k2k 1 1 h -1 ÎK (deoarece K < G). f(x) = (x.y) Î G .1)ÎCG´G( G ) £ NG´G( G ) = G .x1)(x2. Pentru a arăta că f este izomorfism de grupuri mai trebuie probată surjectivitatea sa.x)(x-1. să presupunem că G este comutativ şi să probăm că G1 şi G2 sunt comutative.a) = (a.u)(x.x1x -1 ) este din G .uxu-1) = (x.1). Fie (x.1) = (y.Se verifică imediat că Z(G) = Z(G1) ´ Z(G2).zK) = (xH.1)(y.xK).y)(a. adică f este şi surjectivă.y)-1 = G . ˆ ˆ ˆ Fie x. atunci (") aÎG avem ta = at şi (t. (") a Î G Þ y-1xÎZ(G) = 1 Þ x = y şi astfel ˆ ˆ ˆ (x. Avem (x.y)ÎNG´G( G ). adică Z(G) = {1}. i = 1.yÎG. Deoarece G = H×K putem scrie x = h1k1 . Deci.2. ˆ ˆ ˆ "Ü".3. adică (t.u-1) = (txt-1.Fie zi = (xi.a)(x.x)Î G . 5. deci G » G ˆ (ii).yay-1) deci avem xax-1= -1 -1 = yay Û (y x)a = a(y-1x).y)(a. şi astfel Z(G) = G1 ´ G2 = G.1)ÎG şi din (x.1) Þ xy = yx . Atunci (x. dacă G1 şi G2 sunt comutative. "Ü". Se probează imediat că f este morfism de grupuri.y) G (x.y) -1Î G . atunci Z(G1) = G1 şi Z(G2) = G2.y)(x. Reciproc. adică 2 2 zH = xH şi zK = yK. 161 .y-1) Î G Û (xxx-1. adică G este comutativ.a) = ˆ ˆ ˆ =(ta. Presupunem că G < G ´ G şi să demonstrăm că G este comutativ.u)ÎG ´ G.a)(x. Fie de exemplu x.y) -1 = (xax-1.yxy-1)Î G Û (x.1)(x. deci f(z(HÇK)) = (zH.4. y = h2k2 cu hiÎH şi kiÎK.yK) Î (G/H) ´ (G/K).yK). Analog se probează că G2 este comutativ.x)(t-1.yÎG1.

pentru a proba că (ℚ. 5.n1y) şi (0.9. de unde deducem imediat izomorfismul căutat.y) = (p(x). H = < (x.+) » (T.1)} > şi dacă prin absurd este ciclic. deci ($) n1.1}. Analog ca la problema 5.). x/|x|).+) (vezi problema 4. 5.+) ´ (ℚ.0).83.0) = =n1(x.7. 5. (ℂ*. Cum p şi q sunt morfisme surjective de grupuri. z / | z |) este un izomorfism de grupuri . Considerăm surjecţiile canonice p : H ® H/J şi q : K ® K/L.11.î.1) = n2(x. (") xÎℚ*.y) >.y) = (n1x.. 5.1}.y)ÎH ´ K este un morfism surjectiv de grupuri.q(y)) = (xJ.1) Û p(x)=1 şi q(x)=1 Û xÎJ şi yÎL Û (x.(0. (") (x. f(z) = (a.+) este ciclic (vezi problema 2.×) » (ℝ. Astfel. atunci se verifică imediat că f : ℂ®ℝ ´ ℝ. Conform problemei 5.6. 5.6. + Dar (ℝ * . (1. iar (ℝ/ℤ.bÎℝ.95.y)ÎKer(f) Û f(x.î. atunci există (x. f(x) = (|x|. Se probează imediat că f : ℂ* ® ℝ* ´ T.10. Deducem că 1 = n1x = n2y şi 0 = n1y = n2x care sunt contradictorii. Ţinem cont de exerciţiul anterior şi de faptul că (ℝ.y) = (1. (ii).b) este izomorfism de grupuri. Astfel. atunci şi f : H ´ K® (H/J) ´ (K/L).5.. Avem că + x/|x|Î{-1. J ´ L = Ker(f) < H ´ K şi conform teoremei fundamentale de izomorfism pentru grupuri avem că (H ´ K)/(J ´ L) = (H ´ K)/Ker(f) » Im(f) = =(H/J) ´ (K/L).+)(vezi problema 4.n2y).+) » (ℂ.+) ≉ (ℚ.). 5. z = a + bi cu a.×).).×) ´ (T. (i). unde T = {zÎℂ ½ | z | = 1}.n2Îℤ a.×) » (ℝ * .60.5.62. Dacă zÎℂ. f(z) = (| z |.). f(x.y)ÎJ ´ L Þ Ker(f) = J ´ L.7. Considerăm f : ℚ* ® ℚ * ´{-1. Ţinem cont de faptul că orice subgrup finit generat al lui (ℚ.y) = (n2x.y) Îℚ ´ ℚ a. 162 .×) (vezi + problema 4. Se verifică imediat că f este izomorfism de grupuri. Vom considera H = < {(1.8.yL). Deoarece (x.+) este suficient să construim un subgrup finit generat al lui ℚ ´ℚ care să nu fie ciclic.

($) nÎℤ a.î.1).+) sunt de forma : (x1. Avem atunci un y1(nu neapărat unic) a. Definim f : ℚ* ® ℤ2 ´ ℤ[X] prin f(a) = (â. toate numere naturale) că p1(H) £ ℤ.y1)ÎH. p1= 3. (") nÎℤ.12.13.1}.y2)ℤ cu 0 £ y1 < y2 şi x1 ³ 0 (evident. atunci (") mÎℤ. se ajunge la contradicţia că f nu este surjectivă ( elementul (0. Se ştie k k că orice raţional se scrie în mod unic sub forma a = (-1)a× p 00 p 11 …p k n … unde n aÎ{0. f(m) = (m. Deoarece f este surjectivă.13.y) = t(x1.y1)ℤ + (0. Se probează imediat că f este izomorfism de grupuri. deci na = 1 şi nb = 1 Þ a = b = 1 sau a = b = -1 şi n = 1 sau -1 . dacă presupunem prin absurd că este ciclic.1. Fie acum (x. Aşadar. atunci cu necesitate avem un izomorfism f : ℤ ® ℤ ´ ℤ.y) .15. 1 ) nefiind imaginea nici unui element din ℤ).y)ÎH. atunci notând cu p1 : ℤ ´ ℤ ® ℤ prima proiecţie.y1t = sy2. În mod evident x1½x şi deci există tÎℤ cu x = tx1. (x1. p2 = 5. 163 Fie H £ ℤ ´ ℤ. avem notând cu p2 a doua proiecţie a lui ℤ ´ ℤ avem că p2(H) este de forma y2ℤ.y1)ℤ + (0.y).nb).m) şi astfel f nu mai este surjectivă (de exemplu (1. Cum ℤ ´ ℤ este infinit. 5. ki Î ℤ.14. şi ki ¹ 0 pentru un număr finit de indici i. y . … .+) ´ (ℤ. Trebuie ca f(1) = (1.y2)ℤ Í H. 5. Dacă f(1) = (a.5. 5.y1)ℤ + (0. k0 + k1X +….1). deci p1(H) = x1ℤ cu x1Îℕ.y1)ℤ + (0.î. de unde egalitatea (x1.y2)ℤ. Elementul (0.t(x1. adică ($) sÎℤ a.î.b). Deci .+ knXn +…). atunci f(2) = (2a.… şirul numerelor naturale prime.f(n) = (na. f(n) = (1.…. Acum putem înlocui pe y1 cu restul împărţirii lui y1 prin y2 şi astfel identitatea de mai sus nu se schimbă.y2)ℤ = H. i = 0.0) nu mai este imaginea nici unui element din ℤ). Vom proba că subgrupurile lui (ℤ.y1) ÎH' şi deci y2½y-y1t.2b).y1) + s(0. Presupunem prin absurd că ℤ ´ ℤn este ciclic şi fie f : ℤ ® ℤ ´ ℤn ˆ un izomorfism de grupuri.y2) ceea ce ne arată că H Í (x1. Atunci elementul (0.y2)ÎH şi avem (x1. (x. 1 ) şi analog ca la soluţia de la ˆ problema 5. Dacă însă f(1) = (1. Fie H' subgrupul generat de elementele de forma (0. Analog în celelalte cazuri. Fie p0 = 2.y-y1t) = (x.

m2.m2. Apoi dacă s dintre numerele m1.m2.mn). m1 ³ m2 ³ … ³ mn şi m1 + m2 +…+ mn = n.mk) în loc de (m1. Mai întâi.mk coincid cu un număr dat m. Există un mod prescurtat de a scrie partiţiile unui număr natural n.c) este morfism surjectiv de grupuri cu Ker(g) = Z(H).mn) o partiţie a lui n. Dacă B= ç 0 1 z ÷ Î H.16.mn) de n numere naturale a. (i). se omit zerourile.5. g( ç 0 1 c ÷ ) = ç 0 0 1÷ è ø æ1 a bö ç ÷ =(a.…. ïç 0 0 1 ÷ ï ø îè þ Se verifică acum imediat că f : K ® Z(H).m2.…. deci. ÷ 1 ø æ1 a bö ç ÷ deci H Í GL3(K). Fie n un număr natural. De asemenea. 5.m2.…. atunci cum det(A) = 1 ¹ 0 Þ AÎGL3(K). Să presupunem că AÎZ(H). deci. Prin calcul se deduce că A-1 = ç 0 1 b' = ac . ç0 0 1 ÷ è ø x+a 1 0 y + b + az ö ÷ c + z ÷ ÎH. de unde H/Ker(g) » Im(g) Û H/Z(H) » K ´ K . f(b) = ç 0 1 0 ÷ este ç 0 0 1÷ è ø æ1 0 bö ç ÷ izomorfism de grupuri.…. de unde rezultă imediat că ç 0 0 1÷ ç 0 0 1÷ è ø è ø ìæ 1 0 b ö ü ÷ ïç ï Z(H) = íç 0 1 0 ÷ : b Î K ý . Fie A = ç 0 1 c ÷ ÎH. se verifică imediat că g : H ® K ´ K. scriind că AB = BA pentru B de forma æ1 0 zö æ1 1 zö ç ÷ ç ÷ B= ç 0 1 1 ÷ şi B = ç 0 1 0 ÷ deducem că a = c = 0.17. dacă mk ¹ 0 şi mk+1 = … = mn = 0.…. Fie (m1. vom nota 164 . O partiţie a lui n este un sistem ordonat (m1.î. unde a' = -a. ç 0 0 1÷ è ø æ 1 a ¢ b¢ö ç ÷ c ¢ ÷ ÎH. atunci vom scrie (m1. atunci AB = ç 0 ç0 0 1÷ è ø ç0 è æ1 ç x yö ÷ æ1 ç din cele de mai sus rezultă că H £ GL3(K).b şi c' = -c.

n = 4 . (6). există nouă tipuri de grupuri abeliene de ordin 216 = 23×33 : ℤ4 ´ ℤ2 ´ ℤ27 .corespunzător partiţiei (4) . ℤ2 ´ ℤ2 ´ ℤ2 ´ ℤ2 . n = 5 . (2. ℤ2 ´ ℤ2 ´ ℤ2 ´ ℤ27 . (23). adică ms = (m4243 . (13) . (14) .1 2).. n = 3 .1).p2….1). (16). (4. (3. k1 = 1. (5). k4 = 5. (2. . (15) .corespunzător partiţiei (14). pentru n £ 6. (1) . ℤ8 ´ ℤ9 ´ ℤ3 .1). spre exemplificare. (22. k6 = 11. Fie acum p un număr prim şi n un număr natural. (3.1). de exemplu. În general.. ℤ2 ´ ℤ2 ´ ℤ2 ´ ℤ9 ´ ℤ3 .14). n = 2 . (3). ℤ8 ´ ℤ27 . Vom descrie. k5 = 7. Astfel. (1) . n = 6 . 165 . din acest punct de vedere. (2. toate partiţiile distincte ale lui n şi vom indica numărul lor kn : n = 1 ..corespunzător partiţiei (2. (4. (5. Numărul tipurilor de grupuri abeliene de ordin n este k n1 k n 2 …k n s (vezi [9]).1). (32). de exemplu. există cinci tipuri de grupuri abeliene de ordin 16 = 24 : ℤ16 ℤ8 ´ ℤ2 ℤ4 ´ ℤ4 ℤ4 ´ ℤ2 ´ ℤ2 .2).12). m.13). (3.corespunzător partiţiei (22) . m) cu ms sistemul acestor numere.12) .1) . cu funcţia n a pn= =numărul numerelor prime mai mici ca n). (2 2).12). (3. (4). .. n (ii). ℤ4 ´ ℤ2 ´ ℤ9 ´ ℤ3 . ℤ8 ´ ℤ3 ´ ℤ3 ´ ℤ3 . comparabilă. (2. (4. (funcţia n a kn este una dintre cele mai importante funcţii ale aritmeticii.n2. (2). (3.…. Notăm cu kn numărul 1 s componente partiţiilor lui n.ps sunt prime distincte şi n1.corespunzător partiţiei (3.ns sunt numere naturale).2).13). k2 = 2.1).2. . (22.12). k3 = 3.. Din teorema de structură a grupurilor abeliene finite (vezi [18]) se deduce că numărul grupurilor abeliene finite cu pn elemente este egal cu kn. fie n un număr întreg pozitiv şi n = p 1 1 p n 2 …p n s 2 s descompunerea lui n în produs de numere prime ( deci p1. Astfel.

Cum H este un p-subgrup Sylow.c) + y×(b. t(0. t(z. numărul conjugaţilor lui H (adică a subgrupurilor de forma gHg-1 cu gÎG) este de forma 166 tAÎAut(ℤ ´ ℤ).0) Û ax + by = 1 şi cx + dy = 0.74.17. ($)! (x.î. G conţine un element b de ordin p.y) Îℤ ´ ℤ a.c).21.u)Îℤ´ℤ a. ÷ è.b'. Deoarece det(A) = ± 1 Þ A este inversabilă şi A-1ÎM2(ℤ). Cum D ¹ 0 Þ 1 = D(a'd' .20. deducem că un grup comutativ cu 8 elemente este de forma ℤ8 . Cum t este bijecţie. (i).1) Þ det(A) | a şi det(A) | b.19. 5.y). 5. Aplicând pentru rezolvarea sistemului formula lui Cramer. Ca o consecinţă a problemei 5. Acelaşi argument ca la exerciţiul anterior ( grupurile cu 9 elemente fiind comutative.).0) + t(0.).b'c').78. deducem că Reciproc. rezultă că det(A)½c şi det(A)½d. Atunci t(x. notând D = det(A) Þ a = Da'.1) = x×(a. 5.y) = (1. ℤ2 ´ ℤ2 ´ ℤ2 ´ ℤ3 ´ ℤ3 ´ ℤ3.d'Îℤ. Datorită unicităţii soluţiei sistemului de mai sus Þ det(A) ¹ 0. d = Dd' cu a'.bö ÷.0) = (a.). mai precis A-1 = det(A) ç ç æ d .bc = D2(a'd' . Dacă G este comutativ.d) = =(ax + by. Cum faptul că tA este morfism de grupuri se probează imediat. Rezultă imediat că D = ad . t(x. G » ℤ2 ´ ℤ5 ( conform problemei 5.y) = x×t(1.18.y) = t(x.75. Dacă G este necomutativ.0) + y×t(0.1) = (b. . conform problemei 4. atunci G » D5 ( conform problemei 4. considerând unicul dublet (z.).cx + dy) = tA(x. scriind că 10 = 2×5. ℤ2 ´ ℤ4 sau ℤ2 ´ ℤ2 ´ ℤ2. b = Db'. atunci conform celei de-a treia teoreme a lui Sylow. fie H = <b>.17. Deci. Fie G un grup cu 10 elemente. adică tA este bijectivă.c a ø Prin calcul se verifică faptul că t A -1 o t A = 1ℤ´ℤ. Mai rămâne de demonstrat că det(A) = ±1.d). (vezi problema 4. Conform teoremei lui Cauchy pentru grupuri finite.ℤ4 ´ ℤ2 ´ ℤ3 ´ ℤ3 ´ ℤ3 . 5. 5.u) = (0.b'c') Þ D = det(A) = ±1.22. fie tÎAut(ℤ ´ ℤ) şi să notăm t(1. c = Dc'.î. Analog.c'.

există un element aÎG al cărui ordin este q. ceea ce nu se poate. atunci ab = ba şi rezultă că G este abelian deoarece G = < a. Deoarece G nu este ciclic. b2 = a2. fie K = <a>. bab-1ÎH deoarece H este normal. K este q-subgrup Sylow al lui G. Dacă bab-1 = a. Avem Hb Î G / H şi |G / H| = 2. Cum 1 + kq | p iar prin ipoteză q ∤ p-1 deducem că k = 0. Deasemenea. Prin inducţie se arată uşor că a-jbaj = b r . 5.92.1 + up cu uÎℕ. bab-1 = a3. numărul tipurilor de grupuri abeliene de ordin p3 coincide cu numărul partiţiilor lui 3. 5. bab-1 = a3 sau G = <a. Cum (1+up. cazurile p = 2 (vezi şi problema 4. deci G ≈ H × K ≈ ℤp × ℤq ≈ ℤpq . Rezultă din problema 5. a-1ba = br cu rÎℕ. (13).18. Astfel. Căutăm şi grupurile neabeliene de ordin p3. Considerăm mai întâi cazul p = 2 şi fie G un grup neabelian de ordin 8 (vezi problema 5.22. unde b este un element din G \ H şi H < G. b2 = 1. atunci pentru orice x. Prin urmare. De asemenea. Dacă b2= a sau b2 = a3 se constată imediat că o(b) = 8.). Deci b2 = 1 sau b2 = a2. Putem presupune r ≢1 (mod p) (căci în caz contrar ne reântoarcem la cazul comutativ).yÎG avem xy = (xy)-1 = y-1x-1 = yx şi rezultă că G este abelian.b> cu a4 = 1. (ii). deci H⊴G. Prin urmare bab -1 = a3.23. ([18]) Fie p un număr prim. K ⊴ G. pentru p = 5. astfel că |G : NG(H) |=1+kq cu kÎℕ. (2. Ca şi mai înainte. 167 q j . rezultă următoarele grupuri abeliene ℤ p 3 . Deoarece k3 = 3 şi partiţiile lui 3 sunt (3). Deoarece |G:H| =8/4 = =2. În particular pentru j=q avem b = b r . Însă 1 + up = |G : NG(H)| şi trebuie să dividă |G| = pq. Conform problemei 5.24. Atunci K nu mai este subgrup normal în G. avem bab-1 = a sau bab-1 = a3. G nu conţine nici un element de ordin 8.17.b>. Dacă toate elementele netriviale ale lui G au ordinul 2. Avem astfel: G = <a. q = 3 observând că q ∤ p-1. ℤ p ´ ℤ p ´ ℤ p . avem G = H È Hb. Să presupunem că q | p-1 .b> cu a4 = 1. deci G este ciclic în acest caz. Fie H = <a>.1). există un element aÎG cu o(a) = 4. p) = 1 atunci 1+up | q iar cum q < p deducem că u = 0. adică rq ≡ 1 (mod p).ℤ p 2 ´ ℤ p .) şi p impar tratându-se separat. Cum H ⊴ G. Deoarece o(bab-1) = o(a) = 4. deci H = 1 = (Hb)2 = Hb2 şi rezultă b2 ÎH.

Rezultă că elementele netriviale din G au un ordinul p sau p2. deci a-u[1+(1+p)+…. îl putem înlocui pe b cu a-ub. uÎℤ. Deoarece 1< r < p2 nu putem avea s º 0 (mod p) şi prin urmare (s.p = b-p) şi astfel (a-ub)p = b-pbp = 1. deci bab-1 = ar cu r = 0.p2-1. deoarece H este normal. 2 (a-ub)3 = a-u [1+(1+p)] (b2 a-u )b = a-u[1+(1+p)+(1+p) ]b3. Deoarece G nu este ciclic. rezultă1 : p(a-ub)p = a-u[1+(1+p)+…. G » Q ( grupul quaternionilor). G/H este ciclic. Deoarece (j. Nu putem avea r = 0 sau r = 1 deoarece r = 0 implică bab-1 = 1. rezultă că G este abelian. Atunci spj º p (mod p2). ba-u = a-u(1+p)b. t º 0(mod p). De asemenea. Avem 1 + (1+p) + …(1+p)p-1 º 1 + (1+p) + 1 + 2p + …+ 1 + (p-1)p = = p + pp(p-1)/2 º p (mod p2) ( deoarece p fiind impar (p-1)/2 este întreg). cu a p = 1. rezultă că există exact două tipuri de grupuri neabeliene de ordin 8.+(1+p) ]bp. Avem : (a-ub)2 = a-u (b a-u )b = a-u [1+(1+p)] b2.p) = 1. avem <Hbj>=<Hb> = G/H şi prin urmare putem înlocui b cu bj. Din relaţia ba = a1+pb rezultă bai = ai(1+p)b pentru orice număr întreg i şi. În particular.….p) = 1. Rezultă a r = a. evident. bab-1 = a1+p. deci rp º 1(mod p2). G / H = < Hb>. deci bp = at. Fie H = <a>. Deoarece grupurile D4 şi Q. bpab-p = a r . Deoarece |G/H| = p. 168 2 . Avem bpÎH. Conform teoremei lui Fermat avem rp º r (mod p) şi rezultă r º 1(mod p). bab-1 ÎH. deci există un număr întreg j a. deci putem presupune că bab-1 = a1+p. Scriem r = 1 + sp. nu sunt izomorfe.î. deci există bÎG a. deci (1 + sp)j º 1 + spj º º1 + p ( mod p2) şi bjab-j = a r = a (1+ sp) = a1+p. Prin inducţie după i rezultă i imediat că bia-u = a-u(1+p) b. Deoarece b nu este de ordin p3 avem apt = b p = 1.+(1+p) 2 2 j j p j p p -1 ] = b-p ( deoarece aup = at = b p = 1. În acest caz H = (Hb)p = Hbp şi rezultă bp ÎH. Fie t = up. G nu conţine nici un element de ordin p3. Presupunem mai întâi că există aÎG a. avem bpÎH şi H este abelian. deci bpab-p = a. o(a) = p2.1. adică ba = ab şi deoarece G = <a. Deoarece Ha -ub = Hb şi (a-ub)a(a-ub)-1 = a-ubab-1au = a-ua1+pau = a1+p. iar r = 1 implică bab-1 = a. bp = 1. Rezultă G = <a.Este uşor de verificat în primul caz că G » D4 ( grupul diedral de grad 4) şi în al doilea caz. şi continuând în acest mod.b>. deci a = 1. Considerăm acum că p este un număr prim impar şi G un grup neabelian de ordin p3.î.b>. adică 2 a-up = b. deci pt º 0(mod p2). unde s este un număr întreg. js º 1(mod p). Pe de altă parte. pentru un număr întreg t. în particular. Deoarece |G :H| = p avem H < G.î. se demonstrează imediat că bjab-j = a r pentru orice număr natural j. Prin inducţie matematică după j.

17. Dacă c = 1 atunci ab = ba şi.71. Deci c ¹ 1. Nu putem avea |H| = p 2 deoarece în acest caz |G/H| = p.y> cu xp = yp = 1 şi xy = yx. (i). y. x2n-1. Conform teoremelor lui Sylow t≡1 (mod 3) şi t | 4. există exact două tipuri de grupuri neabeliene de ordin p3. … . Prin urmare. Există deci un unic tip de grup neabelian de ordin p3 care nu conţine elemente de ordin p2.c>. Avem ap = bp = 1 şi Hab = xy = yx = =Hba. b £ 2n-1 iar puterile lui x sunt considerate modulo 2n. Dacă G este comutativ. Fie a. G are fie un singur subgrup de ordin 3 (care trebuie să fie subgrup normal) fie 4 subgrupuri (conjugate).b. rezultă G abelian. Cazul 1. x. Deoarece G/H nu este ciclic.25. deci |H| = p sau p2. Fie t numărul subgrupurilor Sylow distincte ale lui G cu 3 elemente. G/H »ℤp ´ ℤp. xy. Rezultă că: G = <a. conform problemei 5. în care caz H = <c> şi G = <a. Considerăm acum cazul când G este necomutativ. Tot conform teoremelor lui Sylow deducem că G trebuie să aibă unul sau 3 subgrupuri de ordin 4. 169 .b}>.bÎG a.). Presupunem acum că G nu conţine elemente de ordin p2.c> cu ap = bp = cp şi ab = bac. Fie G un grup cu |G| = 12. deoarece G = <HÈ{a. adică ab = bac cu cÎH. Aceasta înseamnă că G/H = <x. (adică G » Z12 sau G » ℤ4´ℤ3). Atunci H este netrivial.17. Dacă n Î ℕ. Prin urmare |H| = p şi |G/H| = p2. …. Fie H = Z(G) centrul lui G. Astfel.î. Presupunem că G conţine un singur subgrup (normal) H de ordin 3 generat de x. prin grup diciclic de ordin 4n (notat DIn ) înţelegem un grup cu 4n elemente : DIn={1. ceea ce implică că G/H este ciclic. toate elementele netriviale din G au ordinul p.b. totul rezultă din problema 5. Ha = x şi Hb = y. Se observă că pentru n = 2. În concluzie. n ³ 2. x2n-1y} ale cărui elemente le multiplicăm astfel: xaxb = xa+b xa(xby) = xa+by (xa y) xb = xa-by (xa y) (xby) = xa-b+n unde 0 ≤ a.Prin urmare există un unic tip de grup neabelian de ordin p3 care conţine un element de ordin p2. DI2 = Q (grupul cuaternionilor). avem. deci G este abelian (conform problemei 4. 5.

K = <y> şi fie xÎG \ K. restul de 4 urmând a forma singurul subgrup K de ordin 4 al lui G. Hu. b. 170 . (2) Dacă yxy-1 = x2.Dacă K este un subgrup al lui G de ordin 4.1= xb. G ≈ H ´ K ≈ ℤ3 ´ ℤ2 ´ ℤ2 ≈ ℤ6 ´ ℤ2. Cazul 2. atunci yx = x2y. Dacă xyx-1 = y. b. Renumerotând u. Astfel. Hw partiţionează pe G. xy2 = y2x şi dacă considerăm z = xy2 avem că o(z) = 6. Cum H∩K={1}. Cum K⊴G avem că xyx-1ÎK. yÏ<z> şi deci clasele <z> . atunci xy=yx. abÎ{ ± 1}. (b) Să presupunem că K este grupul lui Klein (deci K ≈ ℤ2 × ℤ2) şi să notăm elementele sale cu 1. Hy3 sunt toate distincte şi HK=G. Elementele nenule (diferite de 1) ale celor 4 subgrupuri de ordin 3 ne dau 8 elemente diferite de 1 ale lui G. atunci clasele H. (4) Să considerăm cazul când două dintre a. Atunci o(x) = 3 iar clasele K. vxv. Atunci ux = xu iar z = ux are ordinul 6. (c) Să arătăm că grupul K nu poate fi ciclic. deci G este comutativ şi avem G ≈ H × K ≈ ℤ3 ´ ℤ4 ≈ ℤ12.Atunci H∩K={1} iar clasele H.v.u. Hv. de unde y2x = yx2y = x2yxy = x4y2= = xy2. Hy2. Kx şi Kx2 dau o partiţie a lui G. (a) Să analizăm cazul când K este ciclic. v2 = 1 iar vz = z-1v Û vzv = z-1 de unde concluzia că G ≈ D6.v> iar z 6 = 1. wxw-1 = xab unde a. <z>y dau o partiţie a lui G. Presupunem prin absurd că totuşi K este ciclic. (3) Dacă a = b = ab = 1. (zay) (zby) = za-by2 = za-b+3 (unde puterile lui z se reduc modulo 6) obţinem în acest caz că G ≈ DI3. Hy. cum G este abelian. Cum H⊴G avem uxu-1 = xa. Multiplicând în acest caz elementele lui G ca în cazul grupului diciclic şi anume zazb = za+b. Să presupunem că G conţine 4 subgrupuri (conjugate) de ordin 3.w unde w = uv şi u2 = v2 = 1. (1) Dacă yxy-1 = x. w (dacă este necesar) putem presupune că a = 1 şi b = -1. atunci K este ciclic (K≈ℤ4) sau K este izomorf cu grupul lui Klein (K ≈ ℤ2 × ℤ2). De asemenea z3 = x3y6 = y2 şi yz = yxy2 = y3x = y2x2y = z-1y. za(zby) = za+by. v. K = <y>. Astfel. (zay)zb = za-by. Cum o(y) = 4. ab sunt egale cu –1 iar al treilea egal cu 1. Cum H⊴G deducem că yxy-1ÎH. atunci ar rezulta că G este comutativ (în contradicţie cu faptul că G conţine 4 subgrupuri conjugate distincte de ordin 3). G = <z. de unde HK = G.

58. xvx-1 = w. Problema 4. v.17.19. (5) Nu putem avea permutarea identică căci în acest caz G ar deveni comutativ (caz studiat deja). w}. w între ele (căci K⊴G) iar permutarea este sau identică sau un 3-ciclu (deoarece x3 = 1). (d) Atunci K trebuie să fie grupul lui Klein. Conjugarea prin x permută cele 3 elemente u. tipuri 1 1 2 1 2 1 5 Reprezentanţi ℤ2 ℤ3 ℤ4 . Problema 4. Problema 4.75.92. ℤ3 ´ ℤ3 ℤ10 . 4. În sfârşit.. 5. Problema 4. (6) Renumerotând eventual. Atunci clasele K.53. D3 ( »S3) ℤ7 3 tipuri comutative : ℤ8. Considerând ca mai sus K={1.53.53. de unde concluzia că grupul K nu este ciclic. D5 ℤ11 Problema 5. Kx 2 sunt toate distincte astfel că G = <u. v. 5. D4 9 10 11 2 2 1 ℤ9 . v ↔ (13)(24). o(x) = 3. xwx-1 = u şi atunci considerând asocierile u ↔ (12)(34). 171 . dacă am avea xyx-1 = y3.53.26. 2 comutative (ℤ12.. v..53. atunci y = x3yx-3 = y27 = y3 – absurd. Problema 4. x ↔ (234) obţinem un izomorfism între G şi A4. ℤ2 ´ ℤ2 ´ ℤ2 2 tipuri necomutative: Q . DI3 şi A4). ℤ4 ´ ℤ2. În concluzie avem 5 tipuri de grupuri cu 12 elemente.18. Suntem acum în măsură să prezentăm tabelul de caracterizare a grupurilor finite cu cel mult 15 elemente: Ordin grup 2 3 4 5 6 7 8 Nr. Problema 4.56. fie xÎG a. Problema 4. ℤ4×ℤ3 » ℤ6 ´ ℤ2) şi 3 necomutative (D6.î. Rezultatul care dă caracterizarea Problema 4. u. Problema 4.De asemenea xyx-1 ¹ y2 (căci y şi y2 au ordine diferite). ℤ2 ´ ℤ2 ( »K) ℤ5 ℤ6 . 5.75. Kx. putem presupune că xux-1 = v. x>.

Problema 5.12 5 2 comutative: ℤ12..ℤ4×ℤ3 3 necomutative : D6. 5.75. D7 ℤ15 Problema 5.25..23. 5.17. 172 . A4 ℤ13 ℤ14 . Problema 4. DI3.53.17. 13 14 15 1 2 1 Problema 4.

4 ) = 1 *4 2441 =(nm)(1∗1). adică f∗g=g∗f. Elemente inversabile. Pe de 1 2+ de n ori de m ori de nm ori altă parte. 6.. Elemente idempotente. Inel. (i). 6. Elemente nilpotente. daca n = 1 ï se ï0. Observăm că putem scrie (f∗g)(n)= d1d 2 =n å f (d1 ) g ( d 2 ) . deci (f∗g)∗h=f∗(g∗h) adică operaţia ∗ este asociativă.. ç ÷ dd 3 = n è d1d 2 = d æ ö ø d1d 2 d3 = n Analog rezultă [f∗(g∗h)](n)= d1d 2 d 3 =n å f ( d 1 ) g ( d 2 ) h( d 3 ) . Notând cu e funcţia aritmetică definită prin e(n) = í observă că pentru orice f∈A avem (f∗e)(n)= 175 d1d 2 =n å f (d1 )e(d 2 ) =f(n)⋅e(1)=f(n). pentru n.. este clar pentru fiecare k∈ℤ. Exemple. Subinel. Produse directe de inele.2.§6.. oricare ar fi x. Prin verificarea axiomelor se deduce imediat că doar pentru k=1 şi k=-1 obţinem structuri de inele unitare pe ℤ. De asemenea. ì1. Dacă y∈A este inversul lui 1-x în inelul A. daca n ³ 2 î . Caracteristica unui inel. g. Divizori ai lui zero. z∈A (în baza asociativităţii operaţiilor inelului A). Elementul neutru al legii ∗ este 0.∗” distributivă faţă de adunare revine la a defini 1∗1. 6. atunci 1-y este inversul lui x faţă de legea ∗. avem (f∗g)(n)= å f ( d1 ) g (d 2 ) =(g∗f)(n).3. Se observă că a defini o operaţie de înmulţire . dacă f. avem de exemplu 1 + 3 1 2+ 1 114. + 13 + 3 + * n∗m= (14. Calcule în inele. y. că operaţia definită prin n∗m=(nm)⋅k înzestrează pe ℤ împreună cu adunarea cu o structură de inel.1. 4 ) * (14... ceea ce înseamnă că d1d 2 =n operaţia ∗ este comutativă.. h∈A vom avea [(f∗g)∗h](n)= = dd 3 = n å ( f * g )(d )h(d 3 ) = å ç å f (d1 ) g (d 2 ) ÷h(d 3 ) = å f (d1 ) g (d 2 )h(d 3 ) . Folosind această scriere. m≥0. Asociativitatea este imediată: (x∗y)∗z=x∗(y∗z)=x+y+z-xy-xz-yz+xyz. Într-adevăr.

m∈ℕ* şi (n. ceea ce înseamnă că e este element neutru faţă de operaţia ∗. Să probăm mai întâi 1). rezultă (d1. ~ 2) oricare ar fi f∈M ⇒ f ∈M.. adică f(1)⋅ f (1)=1.⇐” Reciproc. Ţinând seama de această observaţie şi punctul (ii) deducem că M⊆U(A). oricare ar fi f∈A. ∗) este un monoid comutativ. Aşadar. (iii). . ~æ n ö f (d ) f ç ÷. k)=1 putem scrie f(k)=f(1⋅k)=f(1)⋅f(k) de unde prin simplificare cu f(k) se obţine f(1)=1. m)=1 atunci orice divizor al lui nm este de forma d1d2. æ n mö ç . Pentru a dovedi că M este un subgrup al lui U(A) vom arăta că : 1) oricare ar fi f. deci f∗g este funcţie aritmetică nenulă. d2)=1. (A. unde d1|n. f∗e=e∗f=f. există k∈ℕ* cu f(k)≠0 şi cum (1.f (1) f (n) = è ø è ø dn dn d >1 ~æ n ö ~ ~æ n ö ~ ~ . ~ Definim funcţia f :ℕ*→ℂ recursiv în felul următor: ì 1 ï f (1) . Mai întâi observăm că pentru orice f∈M avem f(1)=1. daca n ³ 2 ïèdø ï f (1) d n d >1 î ~ ~ 1 ( f * f )(1) = f (1) f (1) = f (1) × = 1 = e(1) . deci f∈U(A) şi inversul lui f este f . ÷ = 1 . În particular. f * f = f * f = e .Prin urmare. să presupunem că f(1)≠0 şi să arătăm că f∈U(A). Într-adevăr.. ~ Prin urmare. Dacă n. iar pentru f (1) ~ ~ å Avem ~ ( f * f )(n) = = 0 = e ( n) n≥2 å f (d ) f ç d ÷ = f (1) f (n) + å f (d ) f ç d ÷ = f (1) f (n) . Dacă f∈U(A) există f ∈U(A) astfel încât f * f = f * f = e . ~ ~ ~ (ii). deci f(1)≠0. daca n = 1 ï ~ f ( n) = í 1 . d2|m şi în plus.⇒’’. astfel că putem scrie: çd d ÷ è 1 2ø ~ ~ (f∗g)(nm)= d nm å f (d ) g ç è æ nm æ nm ö f ( d 1d 2 ) g ç ÷= çd d d ø d n è 1 2 1 å ö ÷ ÷ ø d2 m 176 . . ( f * f )(1)=e(1). g∈M ⇒f∗g∈M. Dacă f. g∈M avem (f∗g)(1)=f(1)⋅g(1)=1⋅1=1.

Într-adevăr. (A. ~ Să probăm acum 2).. ÷ i i i i s ö ø s ~ k ~ s ~ i =1 i =1 i =1 i = k +1 Deoarece f. m = p a+11 × . h∈A avem pentru orice n∈ℕ*: [f∗(g+h)](n)= å f (d )( g + h)ç ÷ = å f ( d ) g ç ÷ + å f (d )hç ÷ dn dn dn ~ ænö èdø ænö èdø ænö èdø =(f∗g)(n)+(f∗h)(n)=(f∗g+f∗h)(n)... × p k k î (unde p1. ceea ce încheie (iii). ∗) este inel comutativ unitar. (n. Într-adevăr. deci f∗g∈M. +) este grup abelian în care elementul neutru este funcţia nulă. pk+1. (A. ~ å f ( p i ) g ( p a -i ) =å f ( p i ) f ( p a -i ) = ( f * f )( p a ) = e( pa ) . ps sunt s k k numere prime distincte). va rezulta că (A. m)=1 a k+ scriind n = p1 1 × .. e∈M şi două funcţii multiplicative sunt egale dacă şi numai dacă iau valori egale pe toate puterile de numere prime). +. g∈M. considerăm funcţia g∈A definită astfel: ì1 daca n = 1 ï g ( n) = í ~ a ~ a a a ï f ( p1 1 ) × . rezultă : æ g ( nm) = g ç ç è Õ pia ÷ = Õ f ( pia ) =Õ f ( pia ) × Õ f ( pia ) = g (n) g (m) .. × p a k . × f ( p k k ). (unde p1. Evident. conform cu 1) rezultă f∗g∈M. …pk.. …pk sunt numere prime distincte). pentru f. …. (iv).. Pentru aceasta. f∗g este funcţie multiplicativă. daca n = p1 1 × . Dar g∈M şi atunci f ∈M. ~ avem Aşadar. g. ( f * g )( p a ) = cum a i =0 divizorii lui pα sunt a numerele pi. ∗) este monoid comutativ. Conform cu (i). 0≤i≤α. Arătăm că f∗g = e şi pentru aceasta este suficient să probăm că (f∗g)(pα) = e(pα) pentru orice p prim şi α∈ℕ (aceasta deoarece f∗g∈M. Se vede uşor că g∈M căci g este nenulă iar dacă n. × p a s . 177 . Fie f∈M şi să dovedim că f ∈M. Aşadar. Dacă mai demonstrăm distributivitatea operaţiei ∗ faţă de adunare. m∈ℕ*.= å f (d1 ) f (d 2 ) g ç ç d1 n d2 m æ n ö æm ÷gç ÷ ç è d1 ø è d 2 æ n ö öæ æm ö æ ÷=ç f (d1 ) g ç ÷ ÷ç f (d 2 ) g ç ç d ÷ ÷ç çd ÷ ç è 1 ø øè d 2 m è 2 ø è d1 n å å öö ÷÷ ÷÷ øø =(f∗g)(n)⋅(f∗g)(m).. i =0 ~ f∗g = e şi cum inversul lui f este unic rezultă g = f .

4. deci ∗ este distributivă la Mai rămâne să arătăm că inelul (A. B]⋅[C. funcţia f∗g este nenulă şi cu aceasta soluţia se încheie. 0) iar inversul lui (x. Atunci. M(b)≠M(0) (adică a. (i). +) este grup abelian. Aşadar. vom proba că şi f∗g este nenulă. B]2+[C. elementul unitate este (1. +. (ii). Atunci M(a)⋅M(b)=M(2ab)≠M(0). Elementul neutru la adunare este matricea M(0)=O3 iar opusa matricei M(a) este matricea M(-a). ⋅) este un inel unitar şi comutativ fără divizori ai lui zero. B] 2 comută cu orice matrice din M2(ℂ). +. B]+[C. B]. ([A.5. -y). A verifică ÷ è ø ecuaţia x2-(a+d)⋅x+(ad-bc)⋅I2=O2. Se verifică uşor că Tr([A. b≠0). deci [A. elementul neutru este (0. Se verifică cu uşurinţă axiomele inelului: (ℤ×ℤ. g∈A două funcţii nenule. 6. deci (A. B])= =Tr(AB-BA)=0.6. Elementul neutru la înmulţire este matricea M( 1 ). +. respectiv g(m)≠0. Demonstrăm că (A. ∗) nu are divizori ai lui zero. (ℤ×ℤ. atunci A2=(bc-ad)⋅I2 şi deci A2 comută cu orice matrice din M2(ℂ). astfel că vom putea scrie: è d ø æ nm ö æ nm ö f (d ) g ç 0 × gç f (d ) × 0 (f∗g)(nm)= ÷= ÷ + f ( n ) g ( m) + è d ø d nm è d ø d nm d nm å å å d <n d >n =f(n)g(m)≠0. 2 Pentru a demonstra că A este domeniu de integritate fie M(a) şi M(b)∈A cu M(a). ⋅) este monoid comutativ. Distributivitatea înmulţirii faţă de adunare este imediată. 178 æa bö . Fie f. Aceasta înseamnă că f∗(g+h)=f∗g+f∗h. va fi distributivă şi la dreapta. 0). D] 2+[A. 6. Dacă Tr(A)=0. y) este (–x. Să notăm cu n şi m cele mai mici numere naturale nenule cu proprietatea că f(n)≠0. 6. deci d æ nm ö gç ÷ = 0 . D])2=[A. avem f(d)=0 iar pentru d>n avem nm < m . Operaţia ∗ fiind comutativă.stânga faţă de +. ∗) este inel comutativ unitar. D]+[C. D]⋅[A. pentru d<n. Dacă A= ç ç c d ÷ ∈M2(ℂ) şi notăm cu Tr(A)=a+d.

Aplicaţiile fx:A→A. Pentru a=d= 1 obţinem bc= 0 rezultând b=c= 1 rezultând matricea ç ç 1 0÷ ˆ ˆ è ø ˆ ˆ ˆ ˆ ˆ ˆ æ 1 0 ö æ1 0 ö æ 1 1ö ÷. În acest caz obţinem X1= ç ç ˆ ˆ æ 1 0ö ˆ ÷ . B]+ +[C.Cum [A. Pentru a=d= 0 obţinem bc= 1 .b. D])= =Tr([A. gy:A→A definite prin fx(z)=x⋅z şi gy(z)=z⋅y sunt injective. D])2 satisface şi ea aceiaşi proprietate (pentru că Tr([A. Analog se obţin ˆ ïc(a + d ) = 0 ï d 2 + bc = 1 ˆ î ˆ ˆ ˆ ˆ ˆ ˆ ˆ ˆ æ 2 0 ö æ 0 1 ö æ 0 2 ö æ 2 1ö ç ÷. 2 6. B])+Tr([C. deci ˆ ˆ ˆ ÷ .d∈ℤ2 a. B] comută cu orice matrice din M2(ℂ). ˆ 1÷ ø ˆ ˆ æ 0 1ö ç ÷.8. B]⋅[C. D]+[C. ˆ 1÷ ø ˆ æ1 ç ç0 ˆ è ˆ æ2 ç ç2 ˆ è ˆ 0ö ÷. X +I2=O2 . ç ÷ ç 0 2 ÷ ç 0 2 ÷ ç1 2 ÷ ç 2 2 ÷ ˆ ˆ ˆ ˆ ˆ ˆ ˆ ˆ è ø è ø è ø è ø 6. ç ÷ matricele ç ç 0 1 ÷ ç1 1 ÷ ç 0 1÷ . D]⋅[A.î. ç Soluţiile sunt ç ç 0 1 ÷ ç1 ˆ ˆ ˆ è ø è ˆ 0ö ÷. ç ÷. deci a=d= 1 . A fiind finit ele sunt chiar bijective. D]2 comută cu orice matrice din M2(ℂ) iar ([A. ˆ 1÷ ø ˆ æ1 ç ç0 ˆ è ˆ 1ö ÷.c. ˆ ˆ ˆ ˆ ˆ ˆ è ø è ø è ø ˆ ˆ ˆ æ 1 0 ö æ1 ÷. Fie x∈A (respectiv y∈A) un nondivizor al lui zero la stânga (respectiv la dreapta). ç ÷. ˆ 1÷ ø ˆ 2ö ÷. ˆ 1 ö æ 1 2 ö æ1 0 ö æ 1 0 ö ˆ ˆ ˆ ˆ ˆ ˆ ˆ æ1 ç ÷. ç ÷. Fie X= ç ç c d ÷ cu a. (i). D])=0+0=0) rezultă că [A. B]+[C. ç ÷. ç ÷. Deci există 179 . B]2. Trebuie rezolvat în ℤ3 ˆ æ1 ç ç0 ˆ è ˆ æ2 ç ç0 ˆ è ˆ 0ö ÷. ˆ 1÷ ø matricele ˆ ì a 2 + bc = 1 ï ˆ ïb(a + d ) = 0 sistemul í . Problema revine ÷ è ø æa bö ˆ ˆ ì a 2 + bc + 1 = 0 ï ˆ ï b(a + d ) = 0 ˆ ˆ . Dacă a+d= 0 ˆ ˆ÷ è 0 1ø ˆ ˆ ˆ ˆ avem posibilităţile a=d= 0 sau a=d= 1 . ˆ 2÷ ø ˆ 0ö ÷. ç 1 0÷ ˆ ˆ è ø ˆ ˆ æ 0 1ö (ii). Dacă a+d≠ 0 atunci obligatoriu b=c= 0 la a rezolva sistemul í ˆ ï c (a + d ) = 0 ïd 2 + bc + 1 = 0 ˆ ˆ î ˆ ˆ iar a2=d2= 1 . [C. ˆ 2÷ ø ˆ 0ö ÷. ç ÷ ç 0 1 ÷ ç 1 0 ÷ ç 2 0 ÷ ç 0 1÷. ˆ ˆ ˆ ˆ ˆ ˆ ˆ ˆ è ø è ø è ø è ø . ˆ 1÷ ø ˆ æ2 ç ç0 ˆ è ˆ æ2 ç ç1 ˆ è ˆ 0ö ÷.7.

Presupunem că 1+1+1+1=0. 1+1=0. 1+1. Fie A={0. Este evident că oricare ar fi x. 1+1+b=1+c. 1+b. 1+1. 6. de unde ar rezulta că a+b+c=(1+1+1)+a+b+c ⇔ 0=1+1+1 şi cum ⇒ . + 1) +x≠ (1 +4+ .. ceea ce este absurd. 1+1+1+1≠0.î. 1+1+1+c}={1+1. gy(zv)=gy(z). 1+1+c} şi 1+1+1+1=0 rezultă că {0. 1+1+a. 1+1+b.⋅) inelul dat. 1+b. 1+b.. 180 c=1+b. Analog dacă am presupune că 1+b=0 sau 1+c=0 ar rezulta 1=0. 1+1+1. 1+a. Atunci din {1+1. b.Vom demonstra mai întâi că 1+1+1+1+1=0 şi apoi că 1+1. a. Avem fx(uz)=xuz=xz=fx(z).. Atunci {1+0. 1+1+b.. Presupunem deci că 1+1=0. v obţinem u=uv=v şi evident u este elementul unitate al lui A. a. y∈A din 1+x≠1+y⇒x≠y. c=1+a sau a=1+c. 1+1+1+1. + 1) +x deoarece dacă am presupune că există y∈A a. 1+c}=A şi atunci (1+0)+(1+1)+(1+a)+(1+b)+(1+c)=0+1+a+b+c ⇔ (1+1+1+1+1)+(0+1+a+b+c)=0+1+a+b+c ⇔ 1+1+1+1+1=0. b=1+a. ar rezulta 1=0. Dacă 1+a=0. 1+1+1≠0. 1+1+a.î. c} de unde rezultă a=1+b. 1+1+1+a. pentru z=u. 1+c}= ={0. atunci 1+1+a=1. b=1+c. Presupunem deci că 1+1+1=0. 1+a. 1+1+1+1≠0. + 1) +y ar rezulta 1=0. +.. 1+a.v∈A a. 1+1+1+a. 1+1+b. 1+1+b. ceea ce este absurd. 1+c} şi 1+1+1=0 rezultă că {0. deci 1+1≠0. + 1) +y= (1 +4+ . 1+b. fx(u)=x şi gy(v)=y. 1+c}..9. 1+1+1+c}={1+1. 1+a. 1+1+1. 1+1. 1+1+c}={1. 1+1+1+b. 1+1+1+b. 1+1+1≠0. 1.. b. 1+1+a. 1. Să mai observăm că oricare ar fi k∈ℕ* şi oricare ar fi x∈A avem (1 +4+ . 1+1+c}. c} şi (A. 1 1 14243 4 14243 4 de k ori de k -1 ori 1+1≠0. 1+1+c}={1. În particular.. 1 1 14243 4 14243 4 de k ori de k -1 ori (1 +4+ . 1+1+1. 1+1+c=1+b (1+1+b)+(1+1+c)=(1+c)+(1+b) ⇒ 1+1+1+(1+b+c)=1+(1+b+c) ⇒ 1+1+1=1 ⇒1+1=0. Fie z∈A un element oarecare. Prin urmare.elementele u. 1+1+a. Atunci {1+1+1. Putem deci spune că {1+0. Din injectivitate rezultă uz=z=zv.

. 1+1+b. oricare ar fi x∈A ⇒(-1)n+1=(-1)n ⇒1=-1⇒1+1=0. + 1) şi deoarece ij=ji rezultă 14243 14243 14243 4 4 4 de j ori de i ori de ji ori xy=yx. pentru k=0 rezultă xn=xn. 14243 4 14243 4 de i ori de j ori 1 1 1 Avem xy= (1 +4+ . j∈{1. + 1) =0. b. Dacă x=0 sau y=0 atunci xy=yx=0 iar dacă x.. c}={0. oricare ar fi x∈A. pentru orice x∈A.⋅) este comutativ. 1.. + 1) (1 +4+ . Avem în vedere că A={0. +.. + 1) şi 14243 14243 14243 4 4 4 de i ori de j ori de ij ori 1 1 1 yx= (1 +4+ . Analog dacă am presupune 1+1+b=0 sau 1+1+c=0 ar rezulta 1=0. xn+m+1=x⋅xn+m= =x⋅xn=xn+1=xn.. Vom demonstra prin inducţie că oricare ar fi k∈ℕ avem xn+k=xn. (x+1)3=(x+1)2(x+1)=(x2+1)(x+1)=x3+x2+x+1 .. + 1) . 1.. Prin urmare. 14243 4 de n ori Să demonstrăm acum că inelul (A.. 2. oricare x∈A.. Prin urmare.Deoarece 1+1≠0 rezultă că am putea avea 1+1+a=0 şi atunci din egalitatea de mulţimi precedentă rezultă că {1. oricare ar fi x∈A şi deoarece xn+1=xn 181 Presupunem deci că xn+k=xn . Avem xn+1=xn. 1+1+1+1≠0. =x5+x4+x+1. 6.. + 1) (1 +4+ . 1+1+1. ceea ce este absurd. y∈A avem xy=yx. pentru . Într-adevăr. 3. Pentru k=1 avem conform proprietăţii din enunţ xn+1=xn. (x+1)2=x2+x+x+1=x2+x(1+1)+1=x2+1 . atunci 1 1 x= (1 +4+ . 1+1+1+1}. + 1) = (1 +4+ . +. + 1) = (1 +4+ . adică inelul (A. oricare ar fi k≤m şi oricare ar fi x∈A şi să pentru orice x∈A rezultă că xn+1+xn=0.. 1+1. + 1) cu i.10.. demonstrăm xn+m+1=xn pentru orice x∈A. (x+1)5=(x+1)3(x+1)2=(x3+x2+x+1)(x2+1)=x5+x4+x3+x2+x3+x2+x+1 (ii). a. y= (1 +4+ .. 1+1+1+c}={1+1. oricare ar fi x∈A ⇒xn(x+1)=0. oricare ar fi x. 1+1+1+b. Într-adevăr.y∈A*. Cu aceasta am demonstrat că 5 este cel mai 1 mic n∈ℕ* pentru care (1 +4+ . 1+1+c} ⇒1+1+1+b+c=1+1+b+c ⇒1=0... ⋅) este comutativ. 4}. (x+1)4=(x2+1)2=x4+x2+x2+1=x4+x2(1+1)+1=x4+1 .. ceea ce este evident. Din 1+1=0 deducem xn+xn=0. pentru orice x∈A şi deci afirmaţia este demonstrată... (i).

În concluzie. ˆ ˆ ˆ ˆ ˆ ˆ ˆ ˆ ý ïç 0 0 ÷ ç 0 1 ÷ ç 1 0 ÷ ç1 1÷ï ø è ø è ø è øþ îè Din (1) rezultă yx=1 ⇒ y(yx)x=yx ⇒ y2x2=yx=1 ⇒ y2=1 şi x2=1 demonstrează uşor că adunarea şi înmulţirea matricelor din A determină pe mulţimea A o structură de inel comutativ în care au loc proprietăţile din enunţ. Dar (x+y) 2 şi x2+y2 nu pot fi decât 0 sau 1. înmulţind cu x∈A obţinem x+x=0 sau x=-x. + C n -1 x + 1 x . y∈A. Se . contradicţie. Să presupunem că xy=1 ⇒ x(xy)y=xy=1 ⇒ x2y2 =1. Din (2) deducem că xy=0 sau xy=1. În concluzie.2 + . =xn. (ii). oricare ar fi x.. Presupunem prin reducere la absurd că (x+y)2≠x2+y2 deci unul dintre termeni ar fi 1 iar celălalt ar fi 0.11. (dacă x2=0 sau y2=0 ⇒y2x2=0). Din 1+1=0. deducem că (x+y)2=x2+y2. pentru orice x∈A. pentru orice x∈A şi orice Prin acelaşi procedeu ca mai sus deducem xn-1=xn-2. Să presupunem că xy=0. ceea ce este echivalent cu proprietatea că inelul A este comutativ.orice x∈A n iar de n aici înlocuind pe x cu x+1 deducem 0=(x+1) (x+1+1)=(x+1) ⋅x . Dacă (x+y)2=1 şi x2+y2 =0 rezultă că xy+yx=1.a. ş. Dacă (x+y)2=0 şi x2+y2=1 rezultă că xy+yx=1. De aici ( ) prin înmulţire cu x . dacă presupunem că (x+y)2≠x2+y2 atunci este necesar ca: (1) xy+yx=1. deducem 0=(2n-1)⋅xn+xn-1=-xn +xn-1 ⇒ xn-1=xn. Considerăm ìæ 0 0 ö æ 1 0 ö æ 0 1 ö æ1 1öü ï ˆ ˆ ÷ ç ˆ ˆ ÷ ç ˆ ˆ ÷ ç ˆ ˆ ÷ï A = íç ⊂M2(ℤ2). 182 . Înmulţind această relaţie cu x la stânga şi cu y la dreapta obţinem că: (2) x2y2+(xy)2=xy.. contradicţie. de unde rezultă x2y2=1. .m. Dar din (2) rezultă x2y2=0.d. după ce ţinem cont că x n-2 n+k k∈ℕ. Dar din (2) rezultă că x2y2=0. 6. pentru orice x∈A. obţinem x2=x. . Relaţia xy=yx este echivalentă deci cu xy+yx=0 sau (x+y)2=x2+y2 . În ultima egalitate dezvoltăm după formula binomului lui Newton şi 1 2 n obţinem 0 = x n + C n x n-1 + C n x n. pentru orice x∈A. oricare ar fi x∈A. oricare ar fi x∈A. (i).

ain a i1 a i2 .a il -1 avem ab=0 deci axb=0 adică a1aik +1 .ain ) . Fie a∈M şi x∈A..a n = 0 . (ii)..a in ). Continuând raţionamentul obţinem din aproape în aproape întregul produs din membrul din dreapta al relaţiei (1) egal cu 0.…).. 6.12. În prima 144 2444 4 3 de n ori paranteză la un moment dat apare a1.a in .. Se verifică uşor că ∗ este asociativă... în a treia paranteză apare a3..... Atunci din a2(a3a1)=0 rezultă şi (a3a1)a2=0....ail -1 a 2 ail +1 .a il -1 a 2 a 3 ...a im -1 a3 aim +1 .. (1). de unde rezultă y=0..a in a i1 ai2 . să presupunem că a im = a 3 ş. Cum M este mulţime finită. Luăm acum a = a1a ik +1 . Atunci (axa-ax)2=(axa-ax)(axa-ax)=axaxa-axax-axaxa+axax=0 şi (axa-xa)2=(axa-xa)(axa-xa)=axaxa-axaxa-xaxa+xaxa=0. Avem y n = (ai1 ..ain ...a n x = a il +1 .a ik -1 a1 aik +1 . (i).a in = 0 . b = a3 a 4 .a n = 0 (2). deci axb=0 adică a1 aik +1 .ain ai1 ai2 . adică a i1 ai2 .. Din punctul (i) rezultă că M este parte stabilă a lui A în raport cu ∗..(ai1 .. de unde rezultă că axa=ax=xa. (i). deci a+b-2ab ∈M...aim -1 .. ai1 ai2 . a∗0=0∗a=a şi a∗a=a+a-2a=0 pentru orice a∈M..ain a i1 a i2 . Din (2) avem ab=0.ain ai1 ai2 .m.. 183 . Dacă a. Să presupunem că a ik = a1 ..... deci a comută cu orice element al lui A.aim -1 a3 a 4 . Fie x=a2a3a1 ⇒ x2=(a2a3a1)(a2a3a1)=(a2a3)(a1a2a3)a1=0 ⇒x=0 ⇒ a2a3a1=0... ( Deci )( )( ) Avem a1a2…an=0...ail -1 a 2 ...d. în a doua paranteză apare a2.... Pentru (ii).. b∈M.a in a i1 a i2 .. adică a3a1a2=0. Deci yn=0. Pe A introducem legea ∗ definită astfel: x∗y=x+y-2xy..ain ai1 a i2 .. b=a2…an şi x = a ik +1 ... y n = ai1 ai2 . Cum 0∈M. (unde k≠l≠m.13. din teorema lui Cauchy pentru grupuri finite rezultă că numărul elementelor sale este o putere naturală a lui 2.. rezultă că (M.. 6.ail -1 a 2 a il +1 ....ain .. (iii). Luând a=a1. cum ab=ba obţinem: (a+b-2ab)2=a2+b2+4a2b2+2ab-4a2b-4ab2=a+b+4ab+2ab-4ab-4ab=a+b-2ab. notând y=axb avem y2=(axb)(axb)=(ax)(ba)(xb)=0 ⇒ y=0 deci axb=0. Fie y= ai1 ai2 . Să presupunem că ail = a 2 ..x∈A arbitrar.a.. Fie x=ba ⇒ x2=(ba)(ba)=b(ab)a=0 ⇒x=0 deci ba=0. ∗) este un grup în care orice element diferit de 0 are ordinul 2..

atunci X fiind inversabilă este nesingulară. Cum b şi ab-1 sunt inversabile. Fie u inversul elementului 1-ab. Notăm cu c=(1-aba)-1. Continuând în (1) rezultă: v(1-ba)=1-ba+bua-b(u-1)a=1-ba+bua-bua+ba=1.17. Deci 1-ba este inversabil. (1-ba)v=(1-ba)(1+bua)=1+bua-ba-b(abu)a=1+bua-ba-b(u-1)a= =1+bua-ba-bua+ba=1 (am folosit faptul că (1-ab)u=1. a. 6. fiind produsul a două elemente inversabile. Analog se arată că: (1-ba2)(1+baca)=(1+baca)(1-ba2)=1. inversul acestui element fiind v. atunci xk+1 are aceeaşi proprietate. avem: 1=x(ab-1-xb-1)=(ab-1-xb-1)x. deci 1-a2b este inversabil. Dacă A= M2(ℂ) şi matricea X are proprietatea (P). Arătăm că (1-ba)v=1. deci uab=u-1. deci 1-aba este inversabil.16. Se demonstrează prin inducţie după puterile lui x că dacă există ak. rezultă că putem vorbi de elementul b(ab-1)-1 care este element inversabil. rezultă că a-b-1 este tocmai inversul acestui element. 2 (i). b inversabil. Dacă x are proprietatea (P) atunci există x-1.6. deci x-1=ab-1-xb-1. deci (1-aba)c=c(1-aba)=1. de unde 1-ba2 este inversabil. Vom demonstra că elementul v=1+bua este inversul lui 1-ba. v(1-ba)=(1+bua)(1-ba)=1-ba+bua-buaba (1) Dar u(1-ab)=1. Fie x∈A cu proprietatea (P). pentru că b=ax-x =x(a-x) şi cum b este inversabil şi b-1 comută cu x. Calculăm produsul: 184 . Avem 1=1-(aba)n=(1-aba)(1+aba+…+(aba)n-1). 6.î. bk∈A ce comută cu xk. a=x-bx-1. Într-adevăr.14. Observăm că (a-b-1)[b(ab-1)-1]=[(a-b-1)b](ab-1)-1=(ab-1)(ab-1)-1=1 şi cum b(ab-1)-1 este element inversabil. bk inversabil şi ak=xk-bk x-k.15. Atunci şi a-b-1 este inversabil şi (a-b-1)-1=b(ab-1)-1. dacă X este nesingulară şi X2-(Tr(X))⋅X+(det(X))⋅I2=O2 rezultă că există matricele (Tr(X))⋅I2 şi (det(X))⋅I2 care comută cu X şi (det(X))⋅I2 este inversabilă. (ii). Reciproc. Atunci: (1-a2b)(1+acab)=1-a2b+acab-a2bacab=1-a2b+a[(1-aba)c]ab=1-a2b+a2b=1 şi (1+acab)(1-a2b)=1-a2b+acab-acaba2b=1-a2b+a[c(1-aba)]ab=1-a2b+a2b=1. 6. b∈A care comută cu x. deci există a. adică u-abu=1 sau abu=u-1).

deci bijectivă. Cum c≠0 ⇒ c+b≠b. f(x)=b. Calculăm a⋅c=a(ba-1)=(ab)a-a=1⋅a-a=a-a=0.18. avem şi (xd)y=x(dy)=x⋅0=0. 6. Fie c=b⋅a-1≠0.20. deci d1=d2). Dacă a⋅x=1. de (ii)⇒(iii). Notând fx această funcţie ea va fi injectivă (căci fx(d1)=fx(d2) înseamnă x(d1-d2)=0. atunci x=1⋅x=(a-1⋅a)⋅x=a-1⋅(a⋅x)=a-1. 6. Prin urmare funcţia d∈D→xd este cu valori în D. adică card {x∈A| a⋅x=1}> 1.19. atunci a(1+b-xa)=a+ab-(ax)a=a+a⋅b-1⋅a=a+ab-a=ab=1 (căci b∈X.[(a-b-1)-1-a-1](aba-a)=[b(ab-1)-1-a-1]⋅(ab-1)a=b(ab-1)-1(ab-1)a-a-1(ab-1)a= =ba-a-1aba+a-1a=1.y∈A\(D∪{0}) şi fx=fy. Pentru injectivitate. Analog (aba-a)[(a-b-1)-1-a-1]=(aba-a)[b(ab-1)-1-a-1]=(aba-a)b(ab-1)-1-(aba-a)a-1= =(abab-ab)(ab-1)-1-ab+1=ab(ab-1)(ab-1)-1–ab+1=ab-ab+1=1. Demonstrăm că f nu este surjectivă şi anume că nu există x∈X a. contradicţie. deci f este funcţie injectivă. Dacă x∈X. f(x)=1+b-xa. . prin urmare există un număr finit de elemente în A\(D∪{0}) pentru care fx=fy. Din aceste egalităţi rezultă că (a-b-1)-1–a-1 este un element inversabil şi inversul său este aba-a.î. 6. de unde va rezulta că mulţimea X este infinită. Cum a nu este inversabil avem b⋅a≠1. Avem x1=x1⋅1=x1⋅(ab)=(x1a)b=(x2a)b=x2⋅(ab)=x2⋅1=x2. Dacă x∈A\(D∪{0}) şi d∈D atunci xd∈D căci xd≠0 şi întrucât există y∈A\{0} cu dy=0. mulţimea {x∈A| a⋅x=1} conţine cel puţin elementele b şi c+b. Dar a(c+b)=ac+ab=0+1=1. 185 Presupunem că X≠Ø şi fie b∈X. Dacă x. atunci x-y∈D\{0}. adică ab=1). Arătăm că f este funcţie injectivă dar nu şi surjectivă. oricare ar fi x∈X. Deci unde rezultă card{x∈A|a⋅x=1}=1. contradicţie. (iii)⇒(i). Putem astfel defini funcţia f:X→X. deci 1+b-xa∈X. (i)⇒(ii). dacă f(x1)=f(x2) atunci 1+b-x1a=1+b-x2a ⇒x1a=x2a. căci din 1+b-xa=b se deduce xa=1 şi atunci din xa=1=ax ar rezulta că a este element inversabil. Presupunem prin reducere la absurd că a este inversabil şi fie a -1 inversul său.

egalitatea (2) devine: p2p3…pk=(p2-1)(p3-1)…(pk-1). atunci elementele inversabile din inelul ℤ 2 k sunt ˆ clasele a cu proprietatea (a. unde φ este indicatorul lui Euler. deci G este parte stabilă a lui A faţă de operaţia de adunare. Atunci 1=s-1(d1+d2+…+dn)= f s -1 (d1 ) + . gx(y)=xy este injectivă.22. Cum suma 186 . Dacă n=2k. (f⋅g)(x)=f(x)⋅g(x).. rezultă deci că . Dacă presupunem k>1. Numărul elementelor inversabile din inelul ℤn este φ(n). Se ştie că suma lui f cu g este funcţia f+g:[0.…. 6. oricare ar fi x∈[0. ceea ce înseamnă că n= 2 u1 . deci orice element din G are opus în G. Prin urmare..⇐”. 1]→ℝ. Prin urmare ipoteza este echivalentă cu u u φ(n)= . Dacă D=Ø atunci G={0} este grup abelian. u2. .1)... adică clasele impare. g∈A..+” este asociativă şi comutativă pe mulţimea G şi deoarece 0∈G rezultă că (G. Fie f. uk u u sunt numere naturale nenule. 2b=0 ⇒2(a+b)=0 ⇒a+b∈G. adică (G.. +) este grup abelian.. 6. 1] iar produsul lui f cu g este funcţia fg:[0.. 1].23. +) este monoid comutativ. Să presupunem acum că s=d1+ d2+ …+dn∉D∪{0}.Cum şi numărul bijecţiilor de la D în D este finit rezultă că A\(D∪{0}) este o mulţime finită. (2) Din (2) avem că 2 divide produsul p1p2…pk deci în mod necesar vom avea p1=2. (3) Dar (3) este imposibilă. adică (1): n=2φ(n). b∈G⇒2a=0.. unde p1<p2<…<pk sunt numere prime iar u1. 6.⇒”. Dacă x∈A\(D∪{0}) funcţia gx:A→A. deoarece membrul stâng este evident mai mare decât cel drept. Se ştie atunci că j ( n) = p1 1 -1 .21. 2k)=1. 1]→ℝ. aşadar orice element din A\(D∪{0}) este inversabil. deci surjectivă. aşadar inelul A este finit. (i). iar clasele neinversabile sunt cele pare. Prin urmare k=1 şi p1=2.. (f+g)(x)=f(x)+g(x).1) şi deci egalitatea (1) devine: p1p2…pk=2(p1-1)(p2-1)…(pk-1). + f s -1 (d n ) =d1+d2+…+dn=s şi demonstraţia este încheiată. Fie a.. Fie n = p1 1 . există 2k-1 elemente inversabile şi tot 2k-1 elemente neinversabile. p k k -1 ( p1 . oricare ar fi x∈[0. Presupunem D≠Ø. p k k descompunerea în factori primi n 2 a numărului natural n..( p k . Dacă a∈G ⇒2a=0⇒2(-a)=0 ⇒-a∈G.

0(x)=0. deci există un interval I⊂[0.⇒”. Fie x1. Elementul zero al acestui inel este funcţia 0:[0. 1]. Cum 0=0(x)=(fg)(x)=f(x)⋅g(x).1]→ℝ. rezultă că operaţiile de adunare şi înmulţire a funcţiilor sunt operaţii algebrice pe A. de unde 187 . deci 1∈Z(A). f⋅g=0. atunci [f(x)]2=f(x).. divizor al lui zero. Fie f∈A.î. deci A=Z(A) şi inelul va fi comutativ.1] iar elemenul unitate este funcţia 1:[0. 1]. căci 1 comută cu toate elementele inelului. Evident. 6. Rezultă că Z(A) este subinel al lui A. 1]. (ii). există x0∈[0. g≠0 a. Cum g≠0. pentru x Î [0. (x1x2)y=x1(x2y)=x1(yx2)=(x1y)x2=(yx1)x2=y(x1x2) deci x1x2∈Z(A). oricare ar fi x∈I rezultă că f(x)=0. Reciproc. ele verifică axiomele inelului comutativ. dacă f 2=f. Atunci pentru orice y∈A putem scrie De asemenea. b) cu a<b un interval inclus în ì ï( x . oricare ar fi x∈[0. (iii).I î intervalul [0. Fie f∈A. x2∈Z(A). oricare ar fi x∈[0. Să observăm că dacă A este inel unitar. 1] a. . Vom arăta că orice element al inelului aparţine centrului. f≠0. f≠0 şi I=(a. 1]→ℝ. Demonstrăm că singurele funcţii care verifică f 2=f sunt 1 şi 0.şi produsul a două funcţii continue sunt funcţii continue. (ii).. oricare ar fi x∈I. Evident dacă f=0 sau f=1 atunci f 2=f.24. Însă g este continuă. oricare ar fi x∈[0. Există atunci g∈A. 1]. g(x 0)≠0. g≠0 şi fg=0.b ).î. oricare ar fi x∈[0. 1] a. El este evident şi comutativ. rezultă f=0 sau f=1.1] . (iv). x0∈I şi g(x)≠0. 1(x)=1.⇐”. oricare ar fi x∈I.î. atunci Z(A) este un subinel unitar. (i).a )( x .î. deci f(x)[f(x)-1]=0 ⇒ f(x)=0 sau f(x)=1 pentru x∈[0. Funcţia g:[0. . deci f este divizor al lui zero. oricare ar fi x∈I. pentru x Î I g (x ) = í ï0. Pentru y∈A oarecare avem : (x+y) 2-(x+y)=x2+y2+xy+yx-x-y=(x2-x)+(y2-y)+(xy+yx). Fie x∈A fixat. 1] a. 1]→ℝ. Cum o funcţie continuă are proprietatea lui Darboux. Evident f∈A este element inversabil al inelului A dacă şi numai dacă f(x)≠0. este continuă. (x1-x2)y=x1y-x2y=yx1-yx2=y(x1-x2). f(x)=0. deci x1-x2∈Z(A).

deci inelul A este comutativ. oricare ar fi x. (4) Din (3) şi (4) rezultă E(x. y)=E(y. y). x)=-E(x. Considerăm mulţimea Z(A)={x∈A | xy=yx. (ii) Ipoteza (xy)2-(yx)2=x2y2-y2x2 este echivalentă cu (xy)2-x2y2= =(yx)2-y2x2. adică A este comutativ. adică E(y. rezultă că x=x2-(x2-x)∈Z(A). q. Cum 0.x)=f(1+x.y)=f(y.x)+f(y. x) (3). oricare ar fi y∈A}.x)=0. |Z(A)| divide pq. deci |Z(A)|∈{p.y∈A.1+x)+f(1+y.y)=(xy)2-x2y2 =xyxy-xxyy=x(yx-xy)y. (x2-x). y)=(1+x)(yx-xy)(1+y)-(1+x)(yx-xy)y=(1+x)(yx-xy) (1) şi analog –f(x. Atunci folosind şi definiţia lui E(x.y)-E(y. pq}. (i). 1∈Z(A). 1+y)-f(1+x. Înlocuind pe x cu 1+x obţinem: f(1+x. 6. Analog obţinem f(x. Pe de altă parte.25. adică f(x.y)-f(x. E(x.x). y∈A. 1+y)+f(x.y)=(1+x)(yx-xy)-x(yx-xy)=yx-xy. Z(A) este subgrup aditiv al lui A şi conform teoremei lui Lagrange. adică x y+xyx=xyx+yx sau x y=yx . Avem f(x.1+x)-f(y. x).y)=yx-xy=-(xy-yx)=-E(y.1+y)+f(x. y)+E(x.y)=(1+x)[y(1+x)-(1+x)y]y=(1+x)(yx-xy)y. y) adică E(x.26. (2) Adunând (1) cu (2) rezultă: E(x. Deoarece 2 2 xy+yx∈Z(A) 2 2 avem că x(xy+yx)=(xy+yx)x. y)=-x(yx-xy)(1+y)+x(yx-xy)y=-x(yx-xy).1+y)-f(1+x. folosind rezultatul de la (i) avem E(x. avem |Z(A)|≥2. 1+y)=x(yx-xy)(1+y) f(1+x. yx-xy=0 ⇔ yx=xy oricare ar fi x. Aşadar. y)=0 şi folosind prima ipoteză de la (ii) rezultă E(x. Deoarece x2-x∈Z(A). rezultă Z(A)=A. (y2-y)∈Z(A)). y)=-E(x. 188 . Aşadar. Dacă |Z(A)|=pq . ultima egalitate arată că x2∈Z(A). În particular. Din cele de mai sus rezultă: f(1+x. 6. Deci A=Z(A). y)=0. Cum y∈A este arbitrar. Fie A un inel unitar cu pq elemente. 1+y)=(1+x)(yx-xy)(1+y).y)-f(1+y. Se ştie că Z(A) este un subinel unitar şi comutativ al lui A.y) avem: E(x. Cazul 1.xy+yx=[(x+y)2-(x+y)]-(x2-x)-(y2-y)∈Z(A) (unde am ţinut seama că fiecare din elementele [(x+y) 2-(x+y)]. deci A este inel comutativ.

189 . putem scrie (aiαi)(ajαj)=aiαi ajαj =aiαiαjaj=aiαi+jaj=(aiaj )αi+j ∈B.27. deci A este comutativ. adică xy=0=(x+1)y. se observă că diferenţa a două elemente din B este de asemenea în B.28. Conform ipotezei avem succesiv: x y n+1 n+1 =(xy)n+1=(xy)n(xy)=xnynxy. Ţinând seama că ai şi aj sunt în centrul lui A. Mai i j mult. deci inelul B include strict pe Z(A). í l l ï( x + 1) y = 0 ï x ( x + 1) y = 0 ï x ( x + 1) l y = 0 î î î Dezvoltând după formula binomului lui Newton pe [(x+1)-1]l.Cazul 2. iar pentru a arăta că produsul a două elemente din B este de asemenea în B este suficient să considerăm două monoame de forma aiαi şi ajαj. | Z(A) |=q. Aceasta înseamnă că B=A. Este clar că elementele lui Z(A) aparţin şi lui B. unde i. deducem că B este şi comutativ. |B|=pq.1) l y = 0 ï ï ï ⇒ í l -1 ⇒ í l -1 (∗). Deci B este un subinel al lui A. de unde (1) xn(xyn-ynx)y=0. Deducem de aici prin scădere că y=(x+1)y-xy=0-0=0. Într-adevăr. contradicţie cu presupunerea că centrul lui A are doar p elemente. iar α∈A\Z(A). adică în mod necesar. |B| va fi un divizor al lui pq şi în acelaşi timp un multiplu de p. Dacă | Z(A) |=p Alegem un element α∈A\Z(A) şi considerăm mulţimea B={a0+a1α+…+anαn | n∈ℕ. Demonstrăm că B este un subinel unitar comutativ al lui A care include strict pe Z(A). Aşadar acest caz este imposibil. Fie l=min{s∈ℕ\{0}| xsy=0=(x+1)sy}. j i putem arăta la fel că (ajαj)(aiαi)=(aiaj)αi+j. deci (aiα )(ajα )=(ajα )(aiα ).n} rezultă că xky=0=(x+1)ky. Dar aceasta contrazice minimalitatea lui l. Luând k=max{m. mai mare decât p. j∈ℕ iar ai. cu l-1≥1. y∈A. (x+1)l şi folosind faptul că xly=0=(x+1)ly. de unde ţinând seama de distributivitatea înmulţirii faţă de adunare. aj∈Z(A). Dacă l≥2 obţinem: ìx l y = 0 ì( x + 1) l -1 x l y = 0 ì( x + 1) l -1 (( x + 1) . 6. Deci l=1. ai∈Z(A)}. 6. Cazul 3. obţinânduse că este un caz imposibil. Se tratează analog cu cazul precedent. Conform teoremei lui Lagrange. pentru orice x. obţinem din (∗) relaţiile xl-1y=0=(x+1)l-1y.

y) este suma j =1 n -1 tuturor celor dezvoltarea P2 ( x. unde Pj(x.30.j . pentru orice x. Luând în (7) y+1 în loc de y obţinem şi: (8) (xy-yx)(y+1) n+1=0.27. y ) = C nj monoame de gradul n în x şi y cu exact j apariţii ale lui x. Atunci conform condiţiei 1) din ipoteză Z(A)∋(αx+y)n-(αx+y)=(αx)n-αx+yn-y+ å a j Pj ( x. deducem de mai sus: (2) (x+1)n(xyn-ynx)y=0.29. y ) . Conform primei părţi a problemei 6. adică y(xy)n=(xy)ny. y∈A. Egalitatea (yx)ny=y(xy)n folosită mai sus se poate verifica uşor prin inducţie după n≥1 (ea este practic evidentă conform asociativităţii înmulţirii). Deducem de aici: (7) (xy-yx)yn+1=(xyn+1-yn+1x)y-y(xyn-ynx)y=0-y⋅0=0-0=0.a. care afirmă că din xyn=0=x(y+1)m rezultă x=0. y ) = å y j -1 xy n.m. că xy-yx=0. obţinem din relaţia (3) de acolo: (5) (xyn-ynx)y=0 (6) (xyn+1-yn+1x)y=0. pentru orice x.d.27.27.Luând în (1) x+1 în loc de x şi observând că (x+1)yn-yn(x+1)=xyn-ynx. rezultă din (3) că: (4) (xnyn-ynxn)y=0.). Folosind acum ipoteza găsim în (4) că: 0=(xnyn-ynxn)y=((xy)n-(yx)n)y=(xy)ny-y(xy)n. y∈A. luând xn în loc de x. În particular..27.). pentru orice x. n2 . 6. 6. din (αx+y)n (de n3 exemplu. 190 . pentru orice x. ş. y∈A. y∈A (am folosit aici din nou egalitatea evidentă x(y+1)-(y+1)x=xy-yx). pentru orice x. n3 ³0 n1 + n2 + n3 = n . j =1 n n1 . Aceasta se demonstreză analog cu soluţia problemei 6.: (3) (xyn-ynx)y=0.2 åy n1 xy xy n2 . adică A este comutativ (am folosit de fapt aici . Din (7) şi (8) deducem conform problemei 6.28. P1 (x. y∈A (prima egalitate din şirul de egalităţi precedente se verifică prin calcul direct). Din (1) şi (2) rezultă conform problemei 6.simetrica” problemei 6. Fie α∈Z(A).

yv] (verificare directă). Ca mai sus deducem: 0 = [ x.αn-1∈Z(A)\{0} cu z=y şi privind ecuaţiile obţinute ca un sistem în necunoscutele [Pj(x. y∈A. Fie deci n>m>1 cu (m. deci nu presupunem că A este unitar.m. ( y m ) q1 ] y r1 + y q1m [ x. Să observăm că pentru orice întregi u. y r1 ] = y q1m [ x. y0xyn-1 este notaţie pentru xyn-1. y) ∈Z(A) j =1 n -1 şi prin urmare: (∗) å a j [ Pj ( x. y m ] = [ x.j . Conform ipotezei 2) există elementele din Z(A) distincte α1.y]=…=[Pn-1(x. y r1 ] = = 0 × y r1 + y q1m [ x. În particular din P1(x.…. rezultă prin reducerea termenilor asemenea că xyn=ynx (se foloseşte aici dezvoltarea lui P1(x.Aplicând din nou ipoteza 1) găsim că n -1 j =1 å a j Pj ( x. adică procedăm după algoritmul lui de calcul al c.y]=[P2(x.y). y ) = å y j -1 xy n. Fie y∈A un element arbitrar fixat.y]=…= =d[Pn-1(x.ym].y) sub forma P1 (x.y]=0.y]=d[P2(x. y ). y r2 ] .yu]yv+yu[x.31.y).y)⋅y=y⋅P1(x. Deci d≠0 este determinantul matricei Vandermonde a sistemului şi este diferit de zero deoarece inelul A a fost presupus integru.y). y q2 r1 ] y r2 + y q2 r1 [ x. Cum într-un inel integru se poate simplifica cu elemente diferite de zero. de unde prin înmulţire la stânga cu y q1m 191 .y]=0.y).m.αn-1≠0. Dacă n=1 sau m=1.y). y r1 ] . z∈A. y q1m + r1 ] = [ x.y] cu 1≤j≤n-1. Vom arăta că [x. din relaţia (1) pentru u=q1m.yu+v]=[x.y). atunci afirmaţia rezultă direct din enunţ. rezultă că [P1(x. 6. pentru orice α∈Z(A) şi x. (2) Euclid Fie acum m=q2r1+r2 cu 0<r2<r1. z ] = 0 . y n ] = [ x. obţinem xy=yx. v≥1 are loc egalitatea: (1) [x.c. v=r1 şi din [x. Dar yn-y∈Z(A) astfel că din xyn=ynx.y). Fixăm acum x. obţinem prin înmulţire la stânga cu matricea adjunctă a coeficienţilor (adjuncta unei matrice este transpusa reciprocei): d[P1(x.n)=1 şi [x.y). Scriind relaţia (∗) pentru α1. j =1 n când j=1.yn]=0=[x.….y]=xy-yx=0. y.d.ym] deducem că: 0 = [ x.yn]=0=[x. Conform teoremei împărţirii cu rest avem o egalitate de tipul n=q1m+r1 cu 0<r1<m. De aici.

6. necesitatea rezultă deoarece conform primei ecuaţii (m. daţi.y]. Numerele de forma xn+yn 2 sunt toate distincte. xn+1+yn+1 2 =(xn+yn 2 )(1+ 2 ). 6. înx + my = 0 Condiţia necesară şi suficientă ca pentru m. deoarece deducem de mai sus că xn+yn 2 =(1+ 2 )n şi evident 1+ 2 ≠±1. y q2r1 ] = 0 ).î. deducem că [x.32. (i). y r1 ] = 0 rezultă uşor prin inducţie după q2≥1 că y q1m [ x.rezultă conform lui (2): (3) y q1m+ q2r1 [ x. Deci φ(z)=1 ⇔ z este inversabil. Definim acum recurent următorul şir de numere întregi x0=y0=1. Notând z=a+b d ∈ℤ[ d ] şi cu z*=a-b d ∈ℤ[ d ]. y∈ℤ este m2-2n2=±1 (condiţia este evident suficientă. (ii).33.y]=0. z2∈ℤ[ d ]: N(z1⋅z2)=(z1z2)(z1z2)*=(z1z2)(z1*z2*)=(z1z1*)(z2z2*)=N(z1)⋅N(z2). y r2 ] = 0 (din y q1m [ x.y] şi conform problemei 6. observăm că z⋅z*=(a+b d )(a-b d )= =a2–db2=N(z).y]=0=(y+1)l[x. l deducem existenţa unui întreg l≥1 cu 0=(y+1) [x. (iii). ceea ce conduce la sistemul í ìmx + 2ny = 1 . Deci yk[x. pentru orice y∈A. Găsim deci un întreg k≥1 pentru care yk[x. deci elementele distincte xn+yn 2 ∈ℤ[ 2 ] sunt inversabile. zzʹ=1. sistemul precedent să aibă soluţie unică cu x. Conform punctului (ii) al problemei (sau prin inducţie după n) rezultă φ(xn+yn 2 )=1.y]=0. Cum l k şi y+1∈A.y]=0.n)=1 şi se ţine cont de forma termenului liber). adică x∈Z(A).27.y+1]=(y+1) [x. Până acum am arătat deci că pentru orice y∈A există un întreg k≥1 cu y [x. Există deci zʹ=x+y 2 ∈ℤ[ 2 ] a. 192 . Fie z=m+n 2 ∈ℤ[ 2 ] un element inversabil. Folosind faptul că conjugatul produsului este produsul conjugaţilor avem pentru z1. Se continuă până ce în algoritmul lui Euclid se obţine un rest egal cu 1 (aceasta se întâmplă deoarece prin ipoteză m şi n sunt relativ prime). n∈ℤ. Prin calcul direct.y]=0. (i). Deci [x. conjugatul pătratic al lui z.

î.. 0). n∈ℤ. ecuaţia lui Pell. 0). . Fie z=m+ni şi φ(z)=1. b∈ℚ. Avem φ(z)=0 ⇔ m2+n2=0 ⇔ m=n=0 ⇔ z=0. nʹ∈ℤ.34. (i). Atunci verifică faptul că r=z-qzʹ are proprietatea că φ(r) < φ(zʹ). Dacă d≤–2. (-1. z=m+ni şi zʹ=mʹ+nʹi≠0. -i}.-1. adică N(z)∈{±1}. dacă N(z)∈{±1}. ecuaţia (2) admite ca soluţii (a. (iii). z m + ni mm ¢ + nn ¢ -mn¢ + m ¢n = = +i = a + ib . deci N(z) -1 este un element inversabil în inelul ℤ. 193 . Fie z=m+ni.î. mʹ. Se 2 2 (iii).(ii). . 1) şi (0. v∈ℤ a. luând z-1=N(z)⋅z* avem z⋅z-1= =N(z)⋅z⋅z*=N(z)⋅N(z)=[N(z)]2=(±1)2=1 deci z este inversabil în inelul ℤ[ d ] . Fie z=m+ni şi zʹ=mʹ+nʹi cu m. Rezultă U(ℤ[i])={1. rezultă N(z)⋅N(z-1)=1. |a-u|≤ şi |b-v|≤ şi punem q=u+iv. zʹ∈ℤ[i]. Pentru d > 0 se demonstrează că ecuaţia (2). (0. (iv).⇐”. numită Dacă d=-1 ecuaţia (2) devine a2+b2=1 şi admite în ℤ×ℤ soluţiile (1. unde a. b)∈ℤ×ℤ doar cuplurile (1. Fie z. Trecând la normă.-1). 0) şi (–1. 1}. n. există z ∈ℤ[ d ] a. Dacă z∈{±1. m. z⋅z-1=1. 0) deci U(ℤ[ d ])={-1. (ii). Atunci zʹ=m-ni este inversul lui z. (1) Pentru d<0 avem a2–db2>0. Conform punctului (ii) un element z=a+b d 2 2 aparţine lui U(ℤ[ d ]) dacă şi numai dacă a –db =±1. ±i} ⇒ z este inversabil ⇒ există un zʹ∈ℤ[i] a. ¢ m ¢ + n ¢i m ¢ 2 + n ¢ 2 z m¢ 2 + n¢ 2 1 1 Alegem u. Avem φ(z)=1 ⇔ z este inversabil. Reciproc. 6.⇒”. Avem φ(zzʹ)=φ((m+ni)(mʹ+nʹi))=φ((mmʹ-nnʹ)+i(mnʹ+mʹn))=(mmʹ-nnʹ)2+ +(mnʹ+mʹn)2=m2mʹ2+n2nʹ2-2mmʹnnʹ+m2nʹ2+mʹ2n2+2mmʹnnʹ= =(m2+n2)(mʹ2+nʹ2)=φ(z)⋅φ(zʹ). deci în cazul d >0 grupul U(ℤ[ d ]) este infinit.. are o infinitate de soluţii în ℤ×ℤ. deci ecuaţia (1) devine a2–db2=1 (2). i. Dacă z∈ℤ[ d ] este un element inversabil. deci z este inversabil.î. zzʹ=1 ⇒ φ(zzʹ)=φ(z)⋅φ(zʹ)=1 ⇒ φ(z)=1. Observaţie.

Notăm N(A)={a∈A | există n∈ℕ a. 194 Dacă φ(z)=1 ⇒ m2+2n2=1 ⇒ m2=1 şi n2=0 ⇒ n=0 şi m=±1 ⇒ . Dacă x∈U(A) şi y∈N(A). cum x-1y=z∈N(A) pentru a demonstra că x+y∈U(A) este suficient să arătăm că dacă z∈N(A).î. Avem φ(z)=1 ⇔ z este inversabil. totul s-a redus la a proba că dacă t∈N(A) atunci 1-t∈U(A). n. zʹ∈ℤ[i 2 ]. n∈ℤ. Fie z.î.36. Scriind din nou 1+z=1-(-z). (i). Se 2 2 2 z m + ni 2 mm¢ + 2nn ¢ . Atunci b∈ℚ. Dacă z∈{±1} ⇒ z este inversabil ⇒ există un zʹ∈ℤ[i 2 ] a. zzʹ=1⇒ φ(zzʹ)=φ(z)⋅φ(zʹ)=1 ⇒ φ(z)=1. tn=0 şi astfel 1=1-0=1-tn=(1-t)(1+t+t2+…+tn-1).î. |a-u|≤ 1 1 2 şi |b-v|≤ < şi punem q=u+iv. atunci 1+z∈U(A).35. cum t=-z∈N(A). 2 z ¢ m ¢ + n ¢i 2 m¢ + 2n ¢ m ¢ 2 + 2n ¢ 2 verifică faptul că r=z-qzʹ are proprietatea că φ(r) < φ(zʹ). Scriind x+y=x(1+x-1y). nʹ∈ℤ. demonstrăm că x+y∈U(A). mʹ. 6. m. 6. v∈ℤ a. ±i}.Dacă φ(z)=1 ⇒ m2+n2=1 ⇒ m2=0 şi n2=1 sau m2=1 şi n2=0 ⇒ z∈ {±1. Din t∈N(A) rezultă că există n∈ℕ a. (ii). Fie z=m+ni 2 . de unde rezultă că 1-t∈U(A) iar (1-t)-1=1+t+t2+…+tn-1 . Alegem u. Fie z=m+ni 2 şi zʹ=mʹ+nʹi 2 cu m. an=0}. (iv). Atunci zʹ=m-ni 2 este inversul lui z. Avem φ(z)=0 ⇔ m2+2n2=0 ⇔ m=n=0 ⇔ z=0.î. Fie z=m+ni 2 şi φ(z)=1.mn ¢ + m ¢n = = 2 +i 2 = a + ib 2 . z=m+ni 2 şi zʹ=mʹ+nʹi 2 ≠0. unde a. (iii). deci z este inversabil. z∈{±1}. Avem φ(zzʹ)=φ((m+ni 2 )(mʹ+nʹi 2 ))=φ((mmʹ-2nnʹ)+i 2 (mnʹ+mʹn))= =(mmʹ-2nnʹ)2+2(mnʹ+mʹn)2= =m2mʹ2+4n2nʹ2-4mmʹnnʹ+2m2nʹ2+2mʹ2n2+4mmʹnnʹ= =m2(mʹ2+2nʹ2)+2n2(mʹ2+2nʹ2)=(m2+2n2)(mʹ2+2nʹ2)=φ(z)⋅φ(zʹ).

de asemenea structura de inel unitar se stabileşte uşor. Atunci n divide mt şi deci fiecare pi divide mt. iar matricea unitate I3 este elementul unitate. În acest inel matricea nulă O3 este elementul zero. X = ç 0 a d ÷ . fiecare pi divide m. p kk .. Y∈A.37. ç 0 0 0÷ è ø ç 0 0 0÷ è ø æ 0 0 1ö ç ÷ ç 0 0 0÷ è ø æ 0 0 0ö ç ÷ ç 0 0 0÷ è ø æ 0 1 0ö ç ÷ æ 0 0 0ö ç ÷ Avem XY = ç 0 0 0 ÷. Dacă însă a=0. Fie pentru aceasta matricele X. fie t a. m=s⋅p1…pk. ceea ce ç0 0 0 ÷ è ø æ0 b ç cö ÷ înseamnă că X este element nilpotent în inelul A. ˆ ˆ ˆ Fie x ∈ℤn un element idempotent.⇒”. YX = ç 0 0 0 ÷ . ˆ ˆ ˆ 6.⇐”. n ) (x. 195 . dar se constată uşor că X-1∈A şi aceasta înseamnă că X este element inversabil în A. Să arătăm acum că orice element din A este inversabil sau nilpotent.î.38. 6.r1 .. Dacă m ∈ℤn este element nilpotent. dacă p1…pk | m ⇒ există s∈ℤ a. Vom demonstra că inelul A este necomutativ.. p k .. Invers. n ) x n n n sunt prime între ele. n ) prime între ele pentru că sunt divizori ai unor numere prime între ele: x şi x-1. Evident m r = s r p1r .. Cum şi (x. atunci X = ç 0 0 d ÷ şi se observă că X3=O3.î. deducem că |x-1. Numerele {pi|1≤i≤k} fiind prime. (m )t = 0 . p k = ns r p1r . X = ç 0 0 0 ÷. Pentru aceasta să considerăm un element X∈A. atunci X este o matrice inversabilă în inelul M3(ℝ). Atunci x 2 = x . Fie φ:Idemp(ℤn)→A definită prin φ(x)=mulţimea numerelor prime distincte ce apar în descompunerea lui (x. Faptul că adunarea şi înmulţirea matricelor sunt operaţii algebrice pe A se verifică imediat. . n= ˆ (m ) r r r p11 . deci XY≠YX.39. adică p1…pk divide m. deci m ∈ℤn este element nilpotent. Avem ç0 0 è a÷ ø æa b ç cö ÷ det(X)=a3 şi dacă a≠0.. n). Y = ç 0 0 1 ÷ . n) şi sunt (x. Deci (x. adică 1£i £ k ˆ ˆ = 0 .. arbitrar. n ) (x. adică n|x(x-1). Pentru r r aleg r = max ri .6.rk .

î. Observăm că φ este o injecţie. atunci (x. a4=12. numerelor naturale a1=1. x k= 0 şi x m= x .41. {2. sa+t =1. Avem că x ∈N ⇔ pi|x pentru orice Ù i l ˆ ˆ ˆ ˆ x = x m = x k + s = x k × x s = 0 ⇒ x = 0 (unde ml=k+s). {2}. Reciproca este evidentă deoarece toate implicaţiile de mai sus sunt echivalenţe.î. x 2 = 4 (4-3=1.. Evident. ˆ ˆ ˆ ˆ ˆ i∈{1. pj)=1 pentru i≠j. adică s2=1). ki≥1. t a. p rkr descompunerea în factori primi a lui n a. n) şi n nu ar fi prime între ele. Dacă I este mulţimea indicilor numerelor prime care aparţin unui element din A. adică x = y . Fie acum x ∈N∩I. n) este αi. n|x(x-1). sau ab+(-k)n=1. n ) n ˆ ˆ deducem că n divide x-y.Rezultă că puterea unui prim. care se află în descompunerea lui (x. ab-1=kn. atunci considerăm numărul natural a = Õ pia i (a=1 dacă I=Ø). n ) n |y-1 Deci (x. Rezultă a=(x. n) şi rezultă că (x.3}}. n ) n |x-1 şi (x.î.î. dacă φ( x )=φ( y ).î. Dacă a ∈ℤn este inversabil. n)=1. Deci ab≡1 (mod n). n) ˆ şi deci φ( x )={pi}i∈I.r}. Avem Ù l ÙÙ ˆ ˆ ˆ ˆ ˆ 6. 196 . ….40. adică x este idempotent. corespund.. pi. a Fie x=sa. Ù Ù ˆ oricare ar fi i≥1. . Există k. altfel (x. a3=3. Fie n = p1 1 . n ) Deci φ(x) caracterizează perfect (x. adică există k∈ℤ a.. în ordine. Avem 12=22⋅3 şi A={Ø. a2=4. De aici obţinem că (a. Elementelor lui A le k 6. x 3 = 9 (4-3=1 adică s3=-1. x 4 = 0 . ˆ ˆ Într-adevăr. x2=-3). există b ∈ℤn a. r} şi (pi. a × b = 1 . n ) n |x-y . φ este surjecţie. iÎI n Evident există întregii s. (x. n). n)=(y. n) |x-y şi este prim cu (x. Cum (x. Dacă luăm ml≥k atunci x m = 0 . {3}. m∈ℕ a.. Deci ˆ ˆ ˆ ˆ ˆ ˆ ˆ ˆ x1 = 1. Atunci ˆ xm = x ˆ i∈{1.

6.42. (i). Presupunem prin reducere la absurd că ecuaţia are o soluţie
ˆ ˆ x 0 ∈ℤn şi totuşi d∤b. Atunci a × x 0 = b , deci n|ax0-b. Cum d|n şi d|a rezultă d|b,
Ù Ù

contradicţie cu presupunerea făcută. d=ax0ʹ-ny0ʹ. Dacă c=
æ ö b ˆ ˆ ¢ ¢ , atunci a(x0ʹc)-n(y0ʹc)=b, adică aç x0 c ÷ = b , deci x0 c ç ÷ d è ø ˆˆ ˆ este soluţie a ecuaţiei ax = b .
Ù Ù

(ii). Presupunem că d|b. Cum d=(a, n) există x0ʹ şi y0ʹ∈ℤ a.î.

Ù

Ù

ˆˆ ˆ Să presupunem acum că x 0 şi x1 sunt două soluţii ale ecuaţiei ax = b .

Atunci n|ax0-b şi n|ax1-b de unde n|a(x1-x0). Dacă notăm n ¢ = atunci (aʹ, nʹ)=1 şi obţinem nʹ|x1-x0, adică x1=x0+knʹ, cu k∈ℤ.

n şi d

a¢ =

a d

Pe de altă parte, se verifică imediat că x0 + kn ¢ este o soluţie a ecuaţiei
ˆˆ ˆ ax = b cu k∈{0, 1, …, d-1}. Cum nu este posibil să avem x 0 + kn ¢ = x 0 + k ¢n ¢ ,

Ù

Ù

Ù

pentru k, kʹ∈{0, 1, …, d-1} şi k≠kʹ (căci ar trebui ca n|nʹ(k-kʹ) ⇔ d|k-kʹ,
ˆˆ ˆ absurd) deducem că dacă x 0 ∈ℤn este soluţie a ecuaţiei ax = b , atunci această
Ù

ecuaţie are d soluţii şi anume: x 0 , x0 + n¢ ,…, x0 + (d - 1)n¢ . (iii). Pentru (a, n)=1 ecuaţia are soluţie unică. Cum (a, n)=1 există u,
ˆˆ ˆ v∈ℤ a.î. au+vn=1. Trecând la clase au = 1 . Deci soluţia este x= ub .
Ù

Ù

Ù

Ù

6.43. Să notăm cu A mulţimea soluţiilor ecuaţiei omogene ax=0, soluţii considerate în inelul ℤn; de asemenea să notăm cu B mulţimea soluţiilor din ℤn ale ecuaţiei neomogene ax=b. Fie x0 o soluţie fixată a ecuaţiei neomogene (conform ipotezei această ecuaţie are soluţii), deci ax0=b. Vom demonstra că aplicaţia φ:A→B, φ(x)=x+x0 este o bijecţie. Mai întâi este clar că aplicaţia φ este bine definită, în sensul că pentru x∈A, avem φ(x)∈B. Într-adevăr, dacă x∈A a(x+x0)=ax+ax0=0+b=b. ⇒ ax=0 şi atunci

Funcţia φ este injectivă, căci φ(x)=φ(xʹ) ⇒ x+x0=xʹ+x0 ⇒ x=xʹ.
197

De asemenea φ este surjectivă: luând y∈B arbitrar şi notând x=y-x0, avem x∈A căci ax=a(y-x0)=ay-ax0=b-b=0 şi φ(x)=y. Deoarece φ:A→B este bijecţie, rezultă că A şi B au acelaşi cardinal, deci ecuaţiile au acelaşi număr de soluţii în ℤn. Observaţie. Problema are loc în orice inel finit, sau mai general, în orice inel, dacă formulăm drept cerinţă existenţa unei bijecţii între mulţimile de soluţii A şi B. 6.44. (i). Sistemul nu poate fi rezolvat prin metoda substituţiei deoarece nici unul dintre coeficienţii săi nu este inversabil în ℤ12. Scăzând prima ecuaţie din a doua obţinem: í
Ù ì ˆ ˆ ˆ ì3 x + 2 y = 1 ì2 x + y = 0 ïˆ ïˆ ï ⇔ í ⇔ í x = 11 . ˆ ˆ ˆ ïx + y = 1 ïx + y = 1 ïy = 2 î î î ˆ (ii). Deoarece 7 este inversabil în ℤ12 înmulţim prima ecuaţie cu ˆ ˆ ˆ ˆ ìx + 9 y = 2 ìx = 2 + 3 y ï ï ˆ inversul său, deci tot cu 7 . Obţinem: í ⇔ í ⇔ ˆ ˆ ˆ ˆ ˆ ˆ ï4 x + 6 y = 3 ï8 + 6 y = 3 î î

ˆ ˆ ìx = 2 + 3 y ï í ˆ ˆ ï6 y = 7 î ˆ ˆ Sistemul este incompatibil, ecuaţia 6 y = 7 neavând soluţii în ℤ12.

6.45. (i). Din (1+1)2=1+1 deducem că 1+1+1+1=1+1, adică 1+1=0 şi deci car(A)=2. Pe de altă parte: (x+y)2=(x+y)(x+y)=x2+xy+yx+y2=x+xy+yx+y, deci (x+y)2=x+xy+yx+y. (2) Din (1) şi (2) rezultă că x+xy+yx+y=x+y, deci xy+yx=0, adică xy=-yx. (3) Dar conform punctului (i), orice element coincide cu opusul său, astfel că egalitatea (3) devine xy=yx. Cum x, y au fost alese arbitrare în inelul A, rezultă că A este inel comutativ. 6.46. ,,⇒”. Dacă A este inel boolean avem a=a2=…=an=… şi evident (ii). Fie x, y∈A arbitrare. Avem conform ipotezei (x+y) 2=x+y. (1)

zero este singurul element nilpotent. Avem (a+b)ab=a2b+ab2=ab+ba=0.

198

a +a =0, de unde, prin înmulţiri succesive cu a obţinem an+an=0, oricare ar fi
3 3

,,⇐”. Reciproc, punând b=a în relaţia dată obţinem (a+a)⋅a⋅a=0 ⇔

n∈ℕ, n≥3. Fie b=a2-a. Obţinem a4=a5 şi prin înmulţiri succesive cu a avem a4=a5=…=an=…, pentru orice n∈ℕ, n≥4. În particular, a8=a4, deci este verificată (a2-a)4=0. Avem (a2-a)2=a4+a2-a3-a3=a4+a2 şi prin urmare Cum A nu are elemente nilpotente nenule, a2-a=0 şi a2=a. 6.47. Luând a=-1 obţinem că în inelul dat are loc egalitatea 1+1=0 şi deci 1+1+1=1. Luând un element oarecare a∈A vom ţine cont de faptul că -a=a şi de cele două relaţii: a 3+a=0 şi (1+a)3+(1+a)=0. Efectuând calculele în a doua relaţie obţinem 1+3a+3a2+a3+1+a=0, de unde rezultă a2=a, deci inelul A este boolean. 6.48. Demonstrăm mai întâi că y∈A, y2=0 ⇒ y=0. Într-adevăr y2=0
+1

(a 2-a)4=(a4+a2)2=a8+a6+a6+a4=a4+a4=0.

⇒ y2
x2
k -1

k( y)

= 0 ⇒y=0. Fie x∈A fixat. Atunci = x ⇒ (x 2
k -1

x
+1

2 k +1

+1

- x) 2 = x 2

k

+2

- x 2 = x( x 2

k

+1

- x) = 0 ⇒ x 2

k -1

+1

-x=0⇒

= x . Deci k poate fi micşorat până la k=0, deci x2=x.

6.49. Pentru a=xab avem a=a2=(xab)2=x(xa2b2)=x(xab)=xa respectiv pentru x=a+b+ab rezultă: xa=(a+b+ab)a=a2+ab+a2b=a2+ab+ab=a2=a, (înmulţirea este comutativă şi car(A)=2). În final, alegem x = å ai +
i =1 n 1£i < j £ n

xb=(a+b+ab)b=ab+b2+ab2=ab+b2+ab=b2=b,

å ai a j + ... + a1a 2 ...a n .

6.50. Din x6=x şi (-x)6=-x rezultă x=-x şi atunci car(A)=2. Din (x+1)6=x+1 dezvoltând membrul drept obţinem: (x6-x)+2(3x5+7x4+10x3+7x2+3x)+(x4+x2)=0 ⇒ x4+x2=0.
199

Atunci x4=-x2=x2 şi înmulţind cu x2 obţinem în final x=x6=x4=x2.

(-x)12=x12=x şi prin urmare x=-x, adică 2x=0, oricare ar fi x∈A

6.51. Înlocuind pe x cu –x în ipoteză, rezultă (-x)12=-x dar (1). Din (1) rezultă că pentru orice x∈A şi k∈ℤ avem kx=0, pentru k par,

respectiv kx=x, pentru k impar. Ţinând cont de aceasta şi de faptul că x şi 1 comută la înmulţire putem 1 2 10 11 scrie (x+1)12= x12 + C12 x11 + C12 x10 + ... + C12 x 2 + C12 x + 1 =x12+12x11+66x10+220x9+495x8+792x7+924x6+792x5+495x4+220x3+66x2+ +12x+1= x12+x8+x4+1. Dar din ipoteză (x+1)12=x+1. Rezultă egalitatea x12+x8+x4+1=x+1, de unde ţinând cont că x12=x, deducem x8+x4=0. Adunând x4 obţinem x8=x4. Înmulţind această egalitate cu x4 obţinem x12=x8 adică, x=x8, deci x=x4. (2) Înmulţim cu x8 şi avem x9=x12 sau x9=x sau (x4)2x=x, sau conform cu

(2), x2⋅x=x, adică x3=x. Înmulţind această egalitate cu x obţinem x4 =x2 şi folosind (2), rezultă x=x2, ceea ce trebuia demonstrat. 6.52. (i). Din x3=x, deducem x4=x2. Atunci (x2yx2-x2y)2=(x2yx2-x2y)(x2yx2-x2y)=x2yx4yx2-x2yx4y-x2yx2yx2+x2yx2y=0. Analog (x2yx2-yx2)2 =0. (ii). x, y∈A. Înlocuind x cu x+1 obţinem (x+1)2y=y(x+1)2, de unde 2xy=2yx. Dacă inelul A este de caracteristică diferită de 2 deducem că xy=yx. În cazul în care A este de caracteristică 2 deducem că (a+1)3=a+1, oricare ar fi a∈A, de unde a2=a, deci A este boolean, adică comutativ (vezi problema 6.45.). 6.53. Fie A={a1, a2, …, an} şi a∈A. Cum {a, a2, …, an+1}⊂A există i<j a.î. ai=ai+j. De aici, ak=ak+jl, oricare ar fi k≥i şi l∈ℕ. Aplicăm această observaţie pentru fiecare element al inelului A: k există i1, j1 a.î. a1k = a1 + j1l , oricare ar fi k≥i1, l∈ℕ; ………………………………………….. k k există in, jn a.î. a n = a n + jnl , oricare ar fi k≥in, l∈ℕ; Avem (x2yx2-x2y)3=x2yx2-x2y=0. La fel (x2yx2-yx2)3=

=x2yx2-yx2=0, adică x2yx2=x2y, x2yx2=yx2 , deci x2y=yx2, oricare ar fi

200

Alegem acum p≥max{i1, i2, …, in} şi q=c.m.m.m.c.{j1, j2, …, jn} şi rezultă ap=ap+q, oricare ar fi a∈A. 6.54. Notăm cu (Ek) egalitatea din enunţ. Ea se scrie echivalent: å a k - j b j = bå a k - j b j -1 .
j =1 j =1 k -1 k -1

Dacă (Em) şi (Em+1) sunt adevărate

å a m+1- j b j = a m b + ç å a m-i b i ÷b ç ÷
j =1

m

æ m -1 è i =1

ö ø

( Em )

æ m -1 ö ( Em +1 ) m = a m b + bç a m -i b i -1 ÷b = b a m +1- j b j -1 = ç ÷ j =1 è i =1 ø

å

å

= ba m + b

m -1 i =1

å a m-i b i

de unde rezultă că amb=bam. Din (Em+1) şi (Em+2) rezultă analog am+1b=bam+1, deci din (Em), (Em+1) şi (Em+2) avem am+1b=a⋅am⋅b=abam=bam+1=ba⋅am. Cum a este inversabil, din abam=baam rezultă ab=ba.

6.55. (i). Punând x=-1 obţinem -1=1 de unde x+x=0, oricare ar fi x∈A. De aici (1+x)2=1+x+x+x2=1+x2. De asemenea, oricare ar fi x∈A, m≥n, xm=xn. Dacă x2=0 atunci (1+x)2=1, deci (1+x)2n+1=(1+x)2n=1, adică (1+x)(1+x)2n=1, de unde 1+x=1, deci x=0 şi am demonstrat (i). (ii). Avem ( x 2 + x) 2 = x 2 adică x2=x, oricare ar fi x∈A. 6.56. Se observă imediat că dacă A este un p-inel atunci acesta este redus (din xp=x, rezultă prin inducţie după n≥1 că x p = x ; deci dacă x este nilpotent există n≥1 cu x p = 0 , adică x=0). Tot din xp=x deducem că (xp-1)2=x2p-2=xp⋅xp-2=x⋅xp-2=xp-1, adică xp-1 este idempotent. De aici rezultă prin calcul direct că pentru orice x, y∈A (1) (xp-1yxp-1-xp-1y)2=0=(xp-1yxp-1-yxp-1)2. Din (1) rezultă conform faptului că A este redus (singurul element nilpotent al lui A este zero): xp-1yxp-1-xp-1y=0=xp-1yxp-1-yxp-1 adică (2) Deci xp-1∈Z(A). xp-1y=xp-1yxp-1=yxp-1.
n n n n +1 n n n

+ x 2 = x 2 + x 2 = 0 , de unde x +x=0,

2

Deoarece xp=x şi xp-1∈Z(A) deducem că:
201

(3)

(xy-yx)xp-1=xyxp-1-yxxp-1=xp-1xy- yxp=xy-yx). Dar (3) este adevărată pentru orice x, y deci este adevărată şi dacă x se înlocuieşte cu x+i, unde 1≤i≤p-1. Deoarece însă (x+i)y-y(x+i)=xy-yx+iy-yi=xy-yx, deducem din (3): (4) (x+i)p-1(xy-yx)=xy-yx, pentru 0≤i≤p-1. Să observăm că din px=0 rezultă conform micii teoreme a lui Fermat şi din faptul că numărul soluţiilor unei congruenţe nu poate depăşi gradul acesteia (teorema lui Lagrange) că: (5) (x+1)(x+2)…(x+(p-1))=xp-1+(p-1)!=xp-1-1. Aplicând acum în ordine ipoteza (xp=x) şi relaţiile (4), (2) şi (5) obţinem: xy-yx=(xy-yx)p=[xp-1(xy-yx)][(x+1)p-1(xy-yx)]…[(x+(p-1))p-1(xy-yx)]= =xp-1(x+1)p-1…(x+(p-1))p-1(xy-yx)p=[x(x+1)…(x+(p-1))]p-1(xy-yx)p= =[x(xp-1-1)]p-1(xy-yx)= =(xp-x)p-1(xy-yx)=0. Deci xy-yx=0, adică A este comutativ. 6.57. Conform ipotezei rezultă că aplicaţia f0:A×A→A definită prin f0(x,y)=(xy)2-x2y2 este identic nulă. Deci şi f1:A×A→A, f1(x,y)=f0(x+1,y)-f0(x,y) este identic nulă. Efectuând calculele obţinem f1(x,y)=-xy2+yxy=0. Rezultă că şi f2:A×A→A, f2(x,y)=f1(x,y+1)-f1(x,y) va fi identic nulă. Deci 0=f2(x,y)=f1(x,y+1)-f1(x,y)=-x(y+1)2+(y+1)x(y+1)+xy2-yxy= =-2xy-x+xy+yx+x=yx-xy, adică A este comutativ. 6.58. Fie e∈A un element idempotent. Deci e2=e. Pentru a arăta că e∈Z(A), fie a un element arbitrar din inelul A şi să notăm cu x diferenţa ea-ae. Vom demonstra că x=0. Într-adevăr, ex+xe=ea-eae+eae-ae=x, de unde ex=x(1-e). Întrucât
2

(xy-yx)p-1=xy-yx=xp-1(xy-yx) (de exemplu:

(1-e)e=e-e2=0

obţinem:

(ex)e=x(1-e)e=x⋅0=0,

deci

(ex) =((ex)e)x=0⋅x=0. Aşadar ex este nilpotent. Conform ipotezei, ex=0 şi în mod analog demonstrăm şi că xe=0. Deci x=ex+xe=0.
202

59. Fie x un astfel de element. Atunci produsul tuturor elementelor idempotente nenule este egal cu 0. unde |b| este număr natural nenul. 6. (i). Cum a∈ℤ⊆A avem (a+b d )-a∈A. În felul acesta egalitatea x0=1-x0 conduce la 1=0.60. 1 este element idempotent nenul. oricare ar fi x∈OA. ψ: EA→OA. 203 . Conform punctului (i) putem defini aplicaţiile φ:OA→EA. Atunci produsul elementelor idempotente nenule este egal cu 1. Deci ψ∘φ= 1O A şi φ∘ψ= 1E A . Evident. Dar produsul elementelor idempotente nenule x şi 1-x este x(1-x)=x-x2=x-x=0. Atunci există a+b d ∈A\ℤ. (i). dacă ar exista x0∈M cu proprietatea că x0=1-x0. Rezultă că elementele lui M se pot grupa în perechi de forma (x. (ii). contradicţie. pentru x Î I A î 2 2 2 φ(x)=1+x. 2) Există cel puţin un element idempotent nenul. Fie k∈ℕ* cel mai mic număr natural nenul pentru care k d ∈A.61.6. ï ï1 + x.x0 adică x0=x0-x0. Fie A un inel cu proprietatea ℤ⊆A⊆ℤ[ d ] şi A≠ℤ. rezultă că M are 2n elemente. 1-x). deci ì1. Dar atunci -b d ∈A şi deci |b| d ∈A. Pentru orice x∈A avem x+x=1⋅x+1⋅x=(1+1)⋅x=0⋅x=0. 6. Pentru orice x∈OA avem: (ψ∘φ)(x)=ψ(φ(x))=ψ(1+x)=1+1+x=x şi analog pentru orice x∈EA avem: (φ∘ψ)(x)=φ(ψ(x))=φ(1+x)=1+1+x=x. obţinem x0 = x0 . înmulţind 2 2 2 cu x0 şi ţinând cont că x0 =x0. diferit de 1. pentru x Î O A ï ï (1+x) =1+x+x+x =1+x = í0.62. pentru x Î E A . Atunci φ este bijectivă. deci x0=0.59. adică |OA|=|EA|. Avem două cazuri: 1) Singurul idempotent nenul este 1. Într-adevăr. ψ(x)=1+x.. Elementele din oricare asemenea pereche sunt distincte. Atunci şi 1-x este element idempotent nenul conform soluţiei problemei 6. 6. Notând cu n numărul perechilor din M de tipul descris mai sus. deci b≠0. Observăm că dacă x este idempotent atunci şi 1-x este idempotent: (1-x)2=1-2x+x2=1-2x+x=1-x. adică b d ∈A. oricare ar fi x∈EA.

Dar b-1∈ℚ⊆B şi atunci b-1(b d )∈B. Atunci x=a+b d =a+qk d +r d şi cum a∈ℤ⊆A. Evident T este subgrup al lui (Mn(A). adică r d ∈A. dacă B≠ℚ. obţinem că a+bk d ∈A. arbitrar. Cu aceasta am demonstrat şi incluziunea A⊆ℤ[k d ]. r∈ℤ a. k =i k =i n n Dacă i>j atunci k≥i>j implică bkj=0 şi atunci cij=0. ℤ[ d ]. 204 .î. adică b d ∈B. problema rămâne valabilă. Prin urmare inelele cerute sunt cele de tipul ℤ[k d ]. cu aceeaşi soluţie.Să se determine grupurile abeliene A cu proprietatea ℤ⊆A⊆ℤ [ d ]”. dacă o reformulăm astfel: . avem x-a∈B. cu k∈ℕ (pentru k=0 se obţine A=ℤ. b∈ℚ şi b≠0. deci egalitatea A=ℤ[k d ]. oricare ar fi a. Datorită minimalităţii lui k∈ℕ*. A. Conform teoremei împărţirii cu rest. (ii). 6. cu a. Într-adevăr. Dacă A=(aij). B=(bij) şi A⋅B=C=(cij) atunci cij = å aik bkj = k =1 n 1£ k £i å aik bkj + å aik bkj = 0 + å aik bkj . b∈ℤ cu proprietatea x=a+b d . pentru orice b∈ℤ şi cum pentru orice a∈ℤ avem a∈A.63. fie x∈A. deci x=a+ kq d ∈ℤ[k d ] .Arătăm că avem egalitatea A=ℤ[k d ]={a+bk d | a. Pentru u. b∈ℤ}⊆A. Deoarece A⊆ℤ[ d ] există a. iar pentru k=1 se obţine A=ℤ[ d ]). adică d ∈B. b=kq+r şi 0≤r<k. Pentru cealaltă incluziune. există x=a+b d ∈B\ℚ. avem u+v d ∈B. Cu aceasta am demonstrat incluziunea {a+bk d | a. b∈ℤ. vom avea x-a-kq d ∈A. kq d ∈A. rezultă r=0 şi astfel b=kq. În această soluţie am folosit doar structura de grup aditiv din inelele ℤ. v∈ℚ oarecare. există q. Observaţie. deci ℚ( d )⊆B şi cum avem şi cealaltă incluziune deducem B=ℚ( d ). Deoarece a∈ℚ⊆B. În acest fel. Deoarece k d ∈A rezultă că bk d ∈A. b∈ℤ}.+). Vom arăta că singurele inele B cu proprietatea ℚ⊆B⊆ℚ( d ) sunt B=ℚ şi B=ℚ( d ). ℤ[k d ]..

Dacă mulţimea dată ar fi subinel.æ u1 u 2 L u n ö ç ÷ ç0 O O M ÷ unde 1≤i.j+1 un∈A. (ii). j<n}. 6. Deci. Dintre ele doar . adică din matricele de forma ç . de fapt este . i > j şi bij=bi+1. (i).cel mai mic” 2 1 subinel al lui ℚ care conţine pe ℤ şi pe .67. +). obţinem ca rezultate fracţii cu numitorul nedivizibil prin p. adică să fie de forma nℤ cu n∈ℕ. u 2=au+b. dacă p este un număr prim. atunci p divide cel puţin unul dintre factori. pentru u= 3 5 ar exista întregii a şi b a. adunând şi înmulţind fracţii cu numitorul nedivizibil prin p. notând cu ℤ[ ] p a Deci mulţimea ℤ[ mulţimea numerelor raţionale de forma exemplu de subinel al lui ℚ.64.66. deci ℤ=1ℤ conţine elementul unitate 1. cu a∈ℤ. × = 2 n 2 m 2 n+m 1 ] este subinel al lui ℚ. Însă produsul a doi multiplii de n este evident multiplu de n. Se ştie că dacă un număr prim p divide produsul xy. Avem 5=u3=u(au+b)=a(au+b)+bu=(a2+b)u+ab. 2 1 Observaţie. n∈ℕ obţinem un 6.. C(S) este format din matricele {(bij) | bij=0. M O O u2 ÷ ç ÷ ç0 L 0 u ÷ 1ø è 6.î. pn . 6. Orice subinel al lui ℤ trebuie să fie subgrup al grupului aditiv (ℤ. unde u1. Aceasta înseamnă că ℤ(p) este subinel al lui ℚ. obţinem ca rezultat fracţii având numitorul o putere a lui 2: a 2n a ± b 2m b = 2m a ± 2n b 2 n+ m ab mulţimile nℤ sunt subinele ale inelului ℤ al numerelor întregi. În general. Adunând şi înmulţind fracţii al căror numitor este o putere a lui 2. ….65. 205 .

( 2. Fiecare subinel cu identitatea conţine A şi fie B un astfel de subinel şi ( a . 0)⋅(0. Avem car(ℤm×ℤn)=ord([1]m.Rezultă a2+b=0 şi ab=5 iar de aici –a3=5. 6. n)=1.68.1 )}. cu ˆ ˆ a ∈ℤm şi (a. 2 ).subinel unitar. ( 3. 1). (1 . 1} este un subgrup de ordin 2 al grupului (A. +).[1]n)=[m. 1 )>={( 0. 6. +). Atunci H∩(H+a)=Ø şi A=H∪(H+a)={0. Dacă b Î {1. 1. 0 ). Se verifică uşor axiomele inelului.). zero). (3. iar b ∈ℤn şi (b. Aplicaţie. 3 )} (subinelul unitate generat de elementul unitate) şi ℤ4×ℤ4 . 6. absurd. (am notat [1]m clasa de echivalenţă a lui 1 modulo m.69. Generalizare.71. Elementul neutru la adunare este 0=(0. Dacă car(A)=m şi car(Aʹ)=n se poate demonstra analog car(A×Aʹ)=[m. 1+a}. Cum car(A) este ordinul lui 1 în grupul (A. ( 1. 6. 6.73. (i). a. x2)∈A1×A2. Inelul A1×A2 are divizori ai lui zero. Deci mulţimea dată nu este subinel în ℂ. 2 ). respectiv [1]n clasa de echivalenţă a lui 1 modulo n) (vezi problema 3.n]. Cum 1+1=0 şi 1≠0 rezultă H={0. b ). (0.9. 0)=0. 3 ).70. 0) iar elementul unitate este 1=(1. Elementele inversabile ale lui A1×A2 sunt perechi (x1. de exemplu. cu x1 inversabil în A1 şi x2 inversabil în A2. b) Elementele inversabile în ℤ×ℚ sunt (±1. ±1). b∈ℤ* b ˆ ˆ c) Elementele inversabile în ℤm×ℤn sunt perechi de forma ( a. a ) cu a. deducem imediat că car(ℤ×ℤ)=car(ℤ3×ℤ)=car(End(ℤ))=∞ iar car(End(ℤ3))=3. Fie a∈A\H. 206 . 1)=(0.72. Avem A=<( 1 . 1 ). (1. 3} atunci B este întreg inelul iar dacă b = 2 atunci B=A∪ {(2. a + b )∈B cu b ≠ 0 . a) Elementele inversabile în ℤ×ℤ sunt perechi de forma (±1.0 ). m)=1.n]. Avem car(ℤp×ℤp)=p şi ℤp×ℤp nu este corp (având divizori ai lui 6.

( ) ( ) ( ) Se observă că ℤ2×ℤ2={0. ⋅) este inel de tip 1) iar (C. oricare ar fi X∈M2(ℤ2). E.. 0 . O=ç ç 0 0÷ ç 0 1÷ ç 1 0÷ ç 1 1÷ ˆ ˆ ˆ ˆ ˆ ˆ ˆ ˆ è ø è ø è ø è ø Din calcul direct rezultă că U2=O şi V2=E+V. 1+a} şi a2=a. E+V} sunt părţi stabile ale lui M2(ℤ2) în raport cu adunarea şi înmulţirea matricelor şi că sunt inele cu 4 elemente în raport cu operaţiile induse. dacă a∈A şi an=0 iar b∈B şi bm=0. Dacă perechea (a. ⋅) este inel cu 4 elemente de tipul 2). +.+. U = ç 0 0 ÷.Deci a2 poate fi egal cu 0. Aşadar este suficient să aflăm elementele nilpotente din fiecare inel ℤ qi iar pentru aceasta a se vedea problema 10. V.. ptkt şi notând q i = piki . (i). a2=0 sau a2=a sau a2=1+a. V = ç 0 1÷ . Reciproc. Putem identifica deci pe N(A×B) cu N(A)×N(B). 0 . a. Descompunând pe n în produs de factori primi distincţi. înlocuind pe a cu 1+a suntem în cazul 1). În inelul M2(ℤ2) considerăm matricele O.47. Fie A=ℤ2×ℤ2 şi 0= 0. 1.. U. respectiv din B. E. (ii).⋅) este inel de tip 3). atunci 207 .74. Aşadar. deci (a. bn⋅bm)=(0. b) este nilpotent în A×B. a sau 1+a. 0). b) este un element nilpotent din inelul A×B atunci a şi b sunt elemente nilpotente din A. U şi V astfel: ˆ ˆ æ 0 0ö æˆ ˆö æˆ ˆö æ ˆ ˆö ÷. E = ç 1 0 ÷. Evident. 1= 1.+. E. ştim că inelul ℤn este izomorf cu produsul direct ℤ q1 ×…×ℤ qt . 1. Rezultă că se poate alege a∈A\H a. Atunci (ℤ2×ℤ2. E+U} şi C={O. (a. 6. 1 . b)n+m=(an⋅am. Se deduce că: B={O. ˆ ˆ ˆ ˆ ˆ ˆ (ii). (B. a= 1. k1 n = p1 . Dacă a2=1 atunci (1+a)2=1+a+a+a2=1+1+a+a=0+0=0 şi evident 1+a∉H.î. Cum E+E=O se deduce că X+X=O.

În acest caz se obţine un inel comutativ fără unitate. Cu operaţiile date S devine inel în care 0S=f(0) şi 1S=f(1) (în caz că A este unitar). ⋅ care dau o structură de inel pe o mulţime cu 4 elemente A. 0 şi a defini . 3a. +. 2a.3. Un exemplu de inel neunitar ne este oferit de 2ℤ (evident. Morfisme de inele. f fiind surjectivă. atunci şi B este comutativ. operaţiile date sunt bine definite dacă şi numai dacă relaţia de echivalenţă din A (f nu neapărat injectivă).1.. Pe mulţimea B=ℤ×A considerăm operaţiile algebrice: (n. ab)=i(ab). adică xRy şi xʹRyʹ ⇒ (x+xʹ)R(y+yʹ) şi (xxʹ)R(yyʹ)). a)=(0. Evident. 3) a2=2a. Distingem patru cazuri posibile: 1) a2=0. 7. 7. a+b)=i(a+b). a)⋅(0. b) ⇒ a=b). Astfel. y∈A. +) este ciclic. neizomorf cu N4 (notăm acest inel cu A4). injectivitatea este imediată pentru că din i(a)=i(b) ⇒ (0. a+b) Prin calcul direct se verifică faptul că (B. 2) a2=a. Izomorfisme de inele. a)+(m. 208 (n. nb+ma+ab). Dacă A este comutativ. structura dată pe S este unica posibilă întrucât definiţia ei constituie o consecinţă a faptului că f trebuie să devină morfism de inele. În acest caz inelul este unitar izomorf cu ℤ4. Dacă (A. este morfism injectiv de inele ( i(a)+i(b)=(0. b)=(nm. ⋅ ) este inel unitar (unitatea lui B fiind elementul (1. atunci elementele lui A au forma a. 0)). Fie două operaţii +.. operaţiile date mai sus sunt bine definite (de fapt. În acest caz produsul oricăror două elemente este nul (notăm cu N4 această structură). R dată pe A prin: .2. 1∉2ℤ). Funcţia f fiind injectivă. De asemenea. Definim f(x)+f(y)=f(x+y) şi f(x)f(y)=f(xy). i(a)=(0. pentru orice x. b)=(0. pentru orice a∈A. 7. a). Aceste operaţii sunt definite pe întreaga mulţime S.§7. i:A→B.xRy ⇔f(x)=f(y)” este compatibilă cu adunarea şi înmulţirea . a) ⋅ (m. a)+(0. b)=(0. b)=(n+m.⋅” revine la a-l defini pe a2. i(a)⋅i(b)=(0. A se identifică cu Im(i) care este subinel al lui B.

Se verifică că într-adevăr înmulţirea astfel definită înzestrează grupul (A. ba=0. . Dacă A este comutativ atunci avem (a+b)2=a+b+ab+ba=a+b şi schimbând pe a+b cu b ne reducem la cazul 3ʹ). În acest caz obţinem (a+b)2=a2+b2 şi rezultă ab=ba. Rezultă ab=0. Avem b=(a+b)b=b2b=bb2=b(a+b)=a+b. În acest caz avem (3a)2=3a şi deci asocierea a ⇝ 3a defineşte un automorfism al lui A în baza căruia ne reducem la cazul 2). 3ʹ) a2=0. b⇝(1. 1 .⋅” distributivă faţă de adunare revine la a defini pe a2. adică A este comutativ. deducem că 0=ab2=ab. În acest subcaz obţinem inelul Q4 necomutativ şi fără iv) ab=0. a+b}. ba=0. +) cu o structură de inel comutativ fără unitate pe care îl notăm cu B4. b2. Avem următoarele cazuri: 0=ab2=(ab)b=ab. 209 4ʹ) a2=0. 2a=2b=0 şi a defini înmulţirea . Prin urmare. atunci avem 0=ab2=a(ab)=ab. ii) ab=0. Dacă (A. Se observă că asocierea a⇝ 1. a+b}. atunci avem 0=a2=ab2=ab. contradicţie. ba. ba∉{b. 1 defineşte un izomorfism al lui A pe N2×N2. b2=a+b. contradicţie. dacă ab=a sau a+b deducem că contradicţie. (a+b)2 sunt nenule şi distincte. Dacă A nu este comutativ atunci avem două posibilităţi: i) ab=a. +) este de tip Klein atunci elementele lui A sunt de forma {0. Dacă ab=b sau a+b. a. Dacă ab=b. +) de înmulţirea 1 × 1 = 0 . unitate. dacă A este comutativ. Deci. La fel obţinem ba=0. Obţinem în acelaşi mod o contradicţie.4) a2=3a. contradicţie. În acest caz. Fie N2 structura de inel dată pe grupul ˆ ˆ ˆ ˆ ˆ aditiv (ℤ2. b2=b. notăm inelul obţinut prin I4. Avem următoarele subcazuri: ˆ ˆ i) ab=ba=0.. Ca şi la cazul 2ʹ) obţinem ab. În acest subcaz b este unitate în A. ba=a. 0) defineşte un ( ) izomorfism al lui A pe ℤ2×N2. Dacă ab=a. 1ʹ) a2=b2=0. ba∉{b. produsul oricăror două elemente din A este nul. ( ) ( ) 2ʹ) a2=0. b2. În acest subcaz asocierea a⇝ 0. La fel obţinem ba=0. ba=a. Ca şi la 3ʹ) deducem că ab. Rezultă ab=0. Se obţine un inel P4 necomutativ şi fără unitate. ˆ ˆ b⇝ 0. ab. iii) ab=a. contradicţie. a+b}. ii) ab=ba=a. 5ʹ) a2. b2=a. atunci A este izomorf cu ℤ2×N2 sau cu I4. b. 0 .

6ʹ) a2. ….. Avem următoarele două cazuri: 210 . A4. a. Rezultă (∗): a(ab)=a2b=b2=a+b şi deci ab≠0. Într-adevăr. 1 ( ) ( ) ˆ ˆ ˆ ˆ sau a⇝ 1. La fel ab∉{0. Prin urmare. B4. Dacă ab=b rezultă ab=a+b şi folosind (∗) obţinem o contradicţie. ⋅ care dau o structură de inel pe o mulţime cu p elemente A. iiʹ) a2=a. trei inele unitare comutative: ℤ4. 0 ˆ ˆ ˆ ˆ (respectiv a⇝ 0. Evident avem (∗∗∗): b(ba)=b2a=a şi deci ba≠0. contradicţie. cinci inele fără unitate comutative: N4. a2=b.4. contradicţie. A este comutativ. ˆ ˆ ˆ ˆ Dacă ba=0 (respectiv ba=a sau ba=b) asocierea a⇝ 0.La fel ba≠b. b2=b. Distingem două subcazuri: iʹ) a2=a. +) este ciclic. Q4. A nu este comutativ. În consecinţă există 11 structuri de inel neizomorfe pe o mulţime finită cu 4 elemente: un corp: GF4. b⇝ 1. În acest subcaz obţinem (∗∗): b(ab)=b2a=a+ba şi Deci ab=b iar elementul a constituie element unitate în A. a+b. două inele necomutative P4. b2. Cum (A. contradicţie. b⇝ 0. Deci (a+b)2=ab+ba. altfel rezultă (a+b)2=0. (a+b)2=a.Observăm că modulo o renotare a elementelor lui A putem presupune că a =a. (p-1)a . Prin urmare. ℤ2×ℤ2. eventual renotând elementele lui 2 A. ℤ2×N2. Dacă ab=a obţinem din (∗) b=a+b. 1 . Renotând eventual elementele lui A putem presupune că a2=b2=a. (a+b)2 nenule dar nu distincte. La fel ab≠a+b. nu există structuri de inel în acest caz. pa=0 şi a defini . contradicţie. în caz contrar am avea. Dacă ba=a+b atunci din (∗∗∗) obţinem a=b(a+b)=ba+a.⋅” revine la a-l defini pe a2. elementele lui A au forma 0. b⇝ 1. deducem că A este corp (notăm acest corp cu GF4). N2×N2. 7. Cum b(a+b)=b+(a+b)=a. În acest subcaz obţinem a(ba)=ba2=ba şi rezultă ba≠a+b. atunci ba=b şi deci a=b2=(ba)b=b(ab)=ba=b. rezultă ab≠0. b2=a+b. Dacă ab=a. Prin urmare. I4. 1 . 1 . a+b}. a. 1 ) ( ) ( ) ( ) ( ) defineşte un izomorfism al lui A pe ℤ2×ℤ2. Fie două operaţii +. 2a. b2=a+b.

+. În acest caz produsul oricăror două elemente este nul (notăm cu Np acest inel)..∘” o înmulţire pe G pentru care acesta devine inel unitar.î. Evident avem ˆ ˆ ˆ ˆ f (k × t ) = f (kt ) = kte = ( ke) o (te) = f (k ) o f (tˆ). +)→(G. Putem alege reprezentantul Se observă că: Ù 1 1 1 1 1 1 1 ˆ 1 ˆ ˆ = eÄ = (m × ) Ä = m × ( Ä ) = Ä (m × ) = Ä 1 = Ä 0 = 0 . Fie . Avem ˆ ˆ ˆ ˆ ˆ ˆ t = t × 1 = t (e o 1) = (te) o 1 = 0 o 1 = 0 (evident. 211 . f (1) = e .∘” este distributivă faţă de adunare).i) a2=0. p-1} un reprezentant al clasei i -1 din corpul ℤp. În consecinţă. toate structurile posibile de inel unitar date pe G sunt izomorfe între ele. iar întrucât ord(e)|n=ordG.. Observăm că elementul e=ua satisface relaţia e(ja)=j(ui)a=ja.5. asocierea k ⇝ke defineşte un izomorfism de grupuri f:(ℤn. Evident e≠ 0 m al lui e a. m m n m n m n m n n 1 Rezultă ∈ℤ şi deci m=1. întrucât tx este definit în baza adunării iar . Fie u∈{1. Întrucât pentru orice element e de ordin n al lui G izomorfismul f poate fi construit. Nu există operaţii de înmulţire pe H pentru care acesta devine (împreună cu adunarea) inel unitar. n (singurul inel în care elementul unitate coincide cu elementul nul este inelul nul). Fie e∈G unitatea sa şi t Ù Ù ordinul lui e în grupul aditiv G. deducem că n=t. în caz contrar. Deci n|t. 7. m Ù 1 Ù 1 Ù Ù Ù Ù Ù Ù Pe de altă parte avem. ∘). ⊗). ii) a2=ia. …. Într-adevăr. fie dată o astfel de operaţie ⊗ şi e = Ù m n ˆ elementul unitate din inelul (H. m. oricare i cu 1≤i≤p-1. n > 0. ˆ Prin urmare. Ù Deci f este izomorfism de inele unitare. Deci e este element unitate în A iar asocierea tˆ ↝te defineşte un izomorfism al corpului ℤp pe A. t(x∘y)=(tx)∘y. deducem că există φ(n) structuri de inel unitar pe G (pentru fiecare alegere posibilă a lui e).

ˆ ˆ ˆ ˆ Cum pentru x. atunci se probează imediat că f ( x ) = a × x .Ù n n +1 = eÄ Ù Ù n 1 n +1 = n Ä (n × 1 1 1 1 ˆ ˆ ) = (n × ) Ä = 1Ä = 0. ç è ÷ ø ˆ ˆ ˆ ˆ Cum f (m) = f (0) = 0 iar f (m) = m × f (1) = m × a = m × 1 . Dacă f:ℤ→ℤn este un morfism de inele şi notăm f (1) = a . . Din condiţia de aditivitate a lui f deducem imediat că f (k ) = k × a . ii) În cazul în care f:ℤ→ℤn nu este morfism de inele unitare atunci ïˆ ˆ ï 7. f ç m . 1.1ý şi ˆ ℤn= 0. Pentru a nu se crea confuzie.. cu necesitate m = 0 (adică n|m).1 ). n . n +1 n n +1 n +1 Ù Ù Ù Ù adică n+1|n. Dacă f:ℤm→ℤn este un morfism de inele şi f (1) = a . 1. oricare ar fi x∈ℤ.. în ˆ cazul în care f este morfism de inele unitare a = f (1) = 1 şi atunci din aproape ˆ în aproape se arată că f (2) = 2a = 2 . ˆ 7. În concluzie.. oricare ar fi x∈ℤ. ç è ÷ ø æ Ùö ˆ ˆ f (1) = a ¹ 1 .1÷ = m . f ç m . ˆ ˆ f ( x ) = x × a . oricare ar fi x∈ℤ cu a ∈ℤn idempotent.. ˆ Dacă f nu este morfism de inele unitare (adică f (1) ¹ 1 ).1 . y∈ℤ. m .1 . f ( x ) f ( y ) = (ax)(ay ) = a 2 ( xy ) = axy = f ( xy ) deducem că: i) Există un singur morfism de inele unitare f:ℤ→ℤn (şi anume ˆ f ( x ) = x × 1 ..…. atunci din ˆ ˆ ˆ f(1)=f(1⋅1)=f(1)⋅f(1) deducem că a = a 2 . . atunci oricare ar fi 0≤k≤m-1 şi m × a = 0 iar din condiţia de multiplicitate a lui f 212 . contradicţie.6. dacă n∤m nu există morfisme unitare de inele æ ì ï î Ùü ï þ { } Ùö de la ℤm la ℤn iar în cazul n|m există un unic morfism unitar de inele (definit de ˆ ˆ condiţiile f (0) = 0.7. să notăm ℤm = í0. ˆ Dacă vom considera f morfism de inele unitare. f (1) = 1 . oricare ar fi x∈ℤ). …. cu ˆ ˆ a ∈ℤn.1÷ = m . atunci f (1) = 1 ⇔ ˆ ˆ ˆ a = 1 şi astfel f ( x ) = x × 1 . adică a este idempotent în inelul ℤn.. Dacă f:ℤm→ℤn este un morfism de inele (nu neapărat unitare).

Atunci avem proprietatea: Într-adevăr. fa(x)=a. putem scrie: j( f ) = j( f × f ) = j( f ) ×j( f ) = j( f )2 ³ 0 . prin absurd. obţinem æ1ö æ1ö f ç ÷ = g ç ÷ . pentru orice n∈ℤ. Dacă a∈ℝ\ℚ.î. an=0. că există un izomorfism de inele φ:I→I´. 1]). aaʹ=aʹa=1. Din aceea că φ este morfism unitar de inele rezultă că φ(1)=1 şi apoi rezultă uşor că φ(a)=a. a ¹ 1 şi m × a = 0 . nø è ènø Cum f(1)=g(1)=1A şi f(n)=g(n). dacă f∈I. La fel g (1) = ènø æ 1ö æ1ö g ç n × ÷ = g ( n) × g ç ÷ . În concluzie. oricare ar fi a∈ℚ. oricare ar fi a∈ℝ. 1]→ℝ. aaʹ=0. f(aʹ)≠0). Fie n∈ℤ. Aplicând morfismul φ şi ţinînd seama că φ este funcţie crescătoare (datorită lui (1) ) rezultă că φ(an´)≤φ(a)≤φ(an´´). morfismele de inele neunitare f:ℤm→ℤn sunt de forma 7. adică f(a)∈N(Aʹ). oricare ar fi n∈ℕ. ènø ènø ènø ènø 7. adică an´≤φ(a)≤an´´. Deducem imediat că fn(a)=0.î. Deducem imediat că f(a)⋅f(aʹ)=f(aʹ)⋅f(a)=1. relaţie ce trebuie interpretată prin aceea că φ invariază toate funcţiile constante (pentru simplitate am notat cu a funcţia constantă fa:[0. adică f(a)∈U(Aʹ). n æmö æ1ö æ1ö æmö f ç ÷ = f (m ) × f ç ÷ = g (m) × g ç ÷ = g ç ÷ . f≥0 ⇒φ(f)≥0. oricare ar fi n∈ℕ. f ≥0. 213 oricare ar fi f∈I. există (an´). (1) . (an´´) şiruri de numere raţionale. Dacă a∈N(A) atunci există n∈ℕ a.9.î. Deducem imediat că f(a)⋅f(aʹ)=0‚ adică f(a) este divizor al lui zero în Aʹ (căci f fiind injecţie. Dacă a∈A este divizor al lui zero atunci există aʹ∈A* a. ˆ f (k ) = k × a . cu a ∈ℤn idempotent (0≤k≤m-1).î. Vom arăta acum că φ(a)=a. convergente la a. æ 1ö f (1) = f ç n × ÷ = f (n) × è nø æ1ö f ç ÷ . an´<a<an´´. De aici rezultă că ènø ènø m oricare ar fi ∈ℚ.ˆ ˆ ˆ ˆ deducem că a = f (1) = f (1 × 1) = f (1) 2 = a 2 (adică a este idempotent în inelul ℤn). a.10. Dacă a∈U(A) atunci există aʹ∈A a. n≠0.8. 7. Să presupunem. oricare ar fi x∈[0.

12. unde [2]4∈ℤ4 este este divizor al lui zero (acesta este corp şi [2]3≠[0]3). Atunci surjectiv există u∈I a. adică 214 . Să notăm φ(g)=h. deci h∈I´ şi h>0. 0) rezultă a∈(e) şi a∈(1-e).÷ . Atunci j s = f . g∈I şi g(x0)=f0(x0)-a= 1 f 0 ( x0 ) < 0 . 2 1 f 0 ( x 0 ) < 0 şi 2 Avem apoi φ(g)=φ(f0-a)=φ(f0)-φ(a)=φ(f0)-a>0. æ è 1ö 2ø 2 h ∈I´ şi cum φ este ( ) ceea ce arată că f ∈I´. Din (2) avem s≥0. 1]. divizor al lui zero ([2]4⋅[2]4=[0]4) dar 2∈ℤ nu este divizor al lui zero. Evident. φ(u)= h . Ar însemna că funcţia x ® x - 1 este derivabilă pe 2 [0. 7.î.Trecând la limită după n. rezultă φ(a)=a. s ∈I şi avem j 2 ( s ) = j ( s )j ( s ) = j ( s ) = f . Observaţie. Rezultă j (u 2 ) = j (u )j (u ) = h × h = h = j ( g ) şi folosind faptul că φ este injectiv obţinem g=u2. Fie acum f∈I´. cu φ(f0)≥0 dar f0≱0. p4(x)=[x]4. (i)⇒(ii). fie f:ℤ6→ℤ3. (2) Să presupunem prin reducere la absurd că există f0∈I. Aceasta înseamnă că există x0∈[0. Atunci f:A→A/(e)×A/(1-e) definită prin f(a)=(a+(e). Fie e∈A un element idempotent diferit de 0 şi 1. f ( x) = ç x . 1]→ℝ. Fie a = să considerăm funcţia g:[0. g(x)=f0(x)-a. Invers. contradicţie. Pentru p4:ℤ→ℤ4. Vom dovedi acum reciproca lui (1) şi anume: oricare ar fi f∈I cu φ(f)≥0 ⇒f≥0. Am notat [x]n clasa lui x în ℤn. Nu are loc nici o implicaţie. căci g(x0)<0. Evident. Rezultă că cele două inele nu pot fi izomorfe. Aşadar implicaţia (2) este adevărată. Evident. ceea ce este o contradicţie. Într-adevăr. Avem evident f≥0 şi folosind surjectivitatea lui φ. deducem că există s∈I cu φ(s)=f. a+(1-e)) este izomorfism de inele. f([2]6)=[2]3 şi [2]6 este divizor al lui zero în ℤ6 iar [2]3∈ℤ3 nu 7. avem p4(2)=[2]4. unde pentru ultima inegalitate am ţinut cont că φ(f0)≥0 iar a<0 . f([x]6)=[x]3. din f(a)=(0.11. 1] cu f0(x0)<0.

atunci pentru a=(1-e)x+ey avem f(a)=(a+(e). æ a bö ÷ ÷ ∈T2(ℤ) comută cu toate elementele è 0 cø æa bö æa bö lui T2(ℤ). Deci φ este morfism de inele. cʹ)=φ(X)+φ(Y) iar φ(X⋅Y)=(aaʹ. Nucleul său. 215 . ç ø è ø è ø ø è ø è ø è è Nucleul Ker(φ) este un exemplu de ideal bilateral al inelului T2(ℤ). Ker(φ). -y(1-e)+y+ +(1-e))=(x+(e). (ii)⇒(i). cu a∈ℤ. este format din matricele ç ç æ0 d ö ÷ . apoi din relaţia ÷ ç ÷ è ø è ø a bö a bö æ æ ç ç 0 c ÷ ⋅B=B⋅ ç 0 c ÷ obţinem a=c. 7. Dacă x şi y sunt elemente arbitrar alese.13. y+(1-e)). Observăm că : ÷ è0 0ø æ 0 d ö æ a b ö æ 0 dc ö æ a b ö æ 0 d ö æ 0 ad ö ç ÷ ç ÷ ç ÷ ÷ ç ÷ ç ÷ ç 0 0 ÷ ⋅ ç 0 c ÷ = ç 0 0 ÷ ∈Ker(φ) şi ç 0 c ÷ ⋅ ç 0 0 ÷ = ç 0 0 ÷ ∈Ker(φ). De altfel. centrul lui T2(ℤ) coincide ÷ è ø ç Să presupunem că matricea ç æ 0 1ö æ 0 0ö ÷ =B şi B⋅A= ç ç 0 0 ÷ =O2. Elementul e∈A corespunzător lui eʹ este idempotent diferit de 1 şi 0. eʹ=(1. Din relaţia ç ç 0 c ÷ ⋅A=A⋅ ç 0 c ÷ obţinem b=0. ceea ce arată că inelul T2(ℤ) nu ÷ 0 0÷ è ø è ø æ 1 0ö æ 0 1ö cu centrul lui M2(ℤ). Fie X= ç ç φ(X+Y)=(a+aʹ. c)+(aʹ.a=es=(1-e)t. (i). ccʹ)=(a. ey+(1-e))=(x-ex+(e). 0) este element idempotent în B×C diferit de (0. c)⋅(aʹ. Reciproc. deci f este surjecţie şi avem (i)⇒ (ii). ÷ è0 cø è ø æ a + a ¢ b + b¢ö æ aa ¢ ab ¢ + bc ¢ ö ÷ şi X⋅Y= ç ÷ observăm că : Întrucât X+Y= ç ç 0 ÷ ç 0 c + c¢ ø cc ¢ ÷ è è ø (ii). cu d∈ℤ. ceea ce arată că f este injecţie. Deci a=0. æa bö æ a ¢ b¢ ö ÷ şi Y= ç ÷ ç 0 c ¢ ÷ două elemente din T2(ℤ). cʹ)=φ(X)⋅φ(Y). c+cʹ)=(a. Deci (ii)⇒(i). Deducem ea=e2s=es=a şi ea=e(1-e)t=0. 1). a+(1-e))=((1-e)x+(e). Constatăm imediat că centrul lui T2(ℤ) ÷ ç ÷ è ø è ø æ a 0ö este format din matricele ç ç 0 a ÷ . 0) şi de (1. Înmulţind între ele matricele A= ç ç 0 0 ÷ şi B= ç 0 0 ÷ ÷ ç ÷ è ø è ø obţinem A⋅B= ç ç este comutativ.

Din (1) obţinem detX1 ⋅detX2=0. ceea ce înseamnă că . Cum k este întreg. adică X2=O2. (i). ÷ è k 0ø è ø Demonstrăm că în mod necesar avem b≠0. de ÷ ç 1 2ø è ø è 1 2 æaa ab ö æ 0 0ö unde a2=b2=0. (ii). (1).k è k æa ö 2 æa ö 2 dacă k este pătrat perfect. Considerăm matricea X0= ç ç æ 0 1ö æ a bö ÷ ∈Ak şi imagine sa Y0=φ(X0)= ç ÷ ç pb a ÷ ∈Ap. Într-adevăr dacă am admite că b=0. X2= ç ç æ. aplicând izomorfismul φ obţinem Y02 = kI 2 . Faptul că Ak este inel comutativ faţă de adunarea şi înmulţirea matricelor se probează imediat. Rezultă k = ç 1 ÷ sau k = ç 2 ÷ . k÷ ø 1 ö ÷ . căci dacă am presupune b1=0. cu proprietatea că X1⋅X2=O2. cum 1 2 X1≠O2 trebuie ca a1≠ 0 şi atunci din (1) rezultă că ç 1 2 ÷ ç ka b a a ÷ = ç 0 0 ÷ . rezultă că este pătratul unui număr întreg. Să presupunem că există un izomorfism de inele φ :Ak→Ap. Reciproc. ceea ce se scrie echivalent: 216 . Avem b1≠0. 2 Observăm că matricea aleasă X0 verifică egalitatea X 0 = kI 2 şi de aici. Vom demonstra că Ak are divizori ai lui zero dacă şi numai dacă k este pătrat perfect. deci k este pătrat perfect. luând X1= ç ç æ k è k 1 ö ÷. contradicţie. æ a 0ö æa bö atunci Y0= ç ç 0 a ÷ = a × I 2 şi luând o matrice arbitrară X= ç kb a ÷ ∈Ak putem ÷ ç ÷ è ø è ø scrie X=αI2+βX0 şi atunci φ(X)=αφ(I2)+βφ(X0)=αI2+βY0=αI2 +βaI2=(α+βa)I2. deci detX1=0 sau detX2=0. Să presupunem mai întâi că Ak are divizori ai lui zero şi fie X1= ç ç æ a1 è kb1 b1 ö æa ÷ . X2≠O2 şi X1X2=O2. deci k este pătratul unui număr çb ÷ çb ÷ è 1ø è 2ø raţional. avem X1≠O2.k÷ ø inelul Ak are divizori ai lui zero.7.14. contradicţie cu presupunerea făcută. Analog b2≠0. (iii). X2 = ç 2 ç kb a1 ÷ ø è 2 b2 ö ÷ a2 ÷ ø două matrice nenule din inelul Ak. ceea ce arată că φ nu ar fi surjectiv.

.î. . 217 . Pe de altă parte. (i). Q. Mulţimea vidă este elementul nul. În concluzie k=p. De aici obţinem 2mn=0 şi d=m2+n2dʹ.⇒”. căci P∆Ø=P. Aplicaţia φ:ℤ[ d ]→Ad definită prin φ(m+n d )= ç æ m nö ÷ ÷ è dn m ø este un izomorfism de inele. ç 7. Fie f( d )=m+n d ¢ cu m. oricare ar fi a∈ℤ. (2) ç ÷ ï2ab = 0 a 2 + pb 2 ÷ è 0 k ø ø î Deoarece b≠0 din a doua egalitate din (2) rezultă a=0. fie cu ajutorul proprietăţilor funcţiei caracteristice). au şi acelaşi semn. Dacă x=a+b d ∈ℤ[ d ] atunci f(x)=a+bf( d ).⇐”. Pentru a arăta că ∆ este operaţie asociativă probăm că (P∆Q)∆R=(P∩Q∩R)∪(P∩CMQ∩CMR)∪(CMP∩Q∩CMR)∪(CMP∩CMQ∩R)= =P∆(Q∆R). (fie prin dublă incluziune. relaţii care conduc la o contradicţie atât în cazul m=0 cât şi în cazul n=0. oricare ar fi P. vom obţine k|p. deci sunt evident izomorfe. Fie f: ℤ[ d ] → ℤ[ d ¢ ] un izomorfism de inele şi presupunem prin reducere la absurd că d≠dʹ.æ a 2 + pb 2 æ a bö æk 0ö ç ÷ =ç ÷Ûç ç pb a ÷ ç0 k÷ ç 2 pab è ø è ø è 2 ìa 2 + pb 2 = k 2ab ö æ k 0 ö ï ÷=ç ÷Ûí . Comutativitatea este evidentă. Aceasta arată că p | k şi mai mult.15. adică ∩ este distributivă faţă de ∆. (ii). rezultă că inversul lui P este chiar P. a. 7.. Diferenţa simetrică P∆Q=(P∪Q)-(P∩Q) poate fi scrisă şi ca P∆Q=(P∩CMQ)∪(Q∩CMP). Din f(0)=0 şi f(1)=1 rezultă f(a)=a. . pentru k=p avem egalitatea Ak=Ap şi atunci morfismul identic este un automorfism al inelului Ak. Fie P. Q∈P(M). Deoarece P∆P=Ø. R∈P(M). Se observă imediat că P∩(Q∆R)=(P∩Q)∆(P∩R). intersecţia este asociativă şi are pe M ca element neutru. considerând izomorfismul invers φ-1:Ap→Ak. introducând în prima obţinem pb2=k. Dacă d=dʹ atunci inelele ℤ[ d ] şi ℤ[ d ¢ ] coincid.16. Deci d=f(d)=f( d ⋅ d )=(m+n d ¢ )2=m2+n2dʹ+2mn d ¢ . Analog. n∈ℤ. Reciproc.

Avem: (X∆Y)∆Z=(Mx∆My)∆Mz=Mx+y∆Mz=M(x+y)+z=Mx+(y+z)=Mx∆My+z= =Mx∆(My∆Mz)=X∆(Y∆Z) şi X∩(Y∆Z)=Mx∩(My∆Mz)=Mx∩My+z=Mx(y+z)=Mxy+xz=Mxy∆Mxz= =(X∩Y)∆(X∩Z). ∆. contradicţie cu faptul că a1. Cum φ este bijectivă şi φ(x+y)=Mx+y=Mx∆My=φ(x)∆φ(y) φ(xy)=Mxy=Mx∩My=φ(x)∩φ(y). cu x≠0. care este o relaţie atomi. 2. Elementele minimale ale mulţimii A*=A\{0} le vom numi rezultă x=a. din xa1=a1a2a1=a1a2=x şi xa2=x rezultă că a1=x=a2. Z 2 ´ . a2 sunt distincţi. Dacă a1 şi a2 sunt doi atomi distincţi.´ Z 2 Dacă x∈ Z 24243 .. ˆ ´ . Y. ⋅). oricare ar fi x..≤”: a≤b ⇔ a=ab.. Z 2 ´ ..´ Z 2 Dacă X.. atunci a1a2=0.. y∈A. definim Mx={k | ik ¹ 0 }∈P(M).17. φ(y)=Y.45.. Analog se verifică şi celelalte axiome ale inelului. de ordine pe A. y. deci P(M) este inel boolean. φ(x)=X. Într-adevăr. z∈ 14243 a. fie x=a1a2.. iar elementul neutru pentru ∩ este M. 1 de m ori Ù Ù Ù Se observă că Mx∆My=Mx+y şi ´ . Dacă x≠0.´ Z 2 avem că inelul (P(M).. există x. Pentru a doua parte. ceea ce revine la: x=xa. adică orice element este idempotent. x≠0 ⇒ x=a. Conform problemei 6. ∩) este izomorf cu inelul ( 14243 . +. avem x+x=0 şi xy=yx. m} cu m≥1.´ Z 2 φ: Z 24243 →P(M). 218 .. de m ori φ(z)=Z. φ(x)=Mx este bijectivă. Z∈P(M). un element a∈A. Aşadar. ∆. oricare ar fi P∈P(M). 1 de m ori Mx∩My=Mxy iar aplicaţia Elementul neutru pentru ∆ este Ø.. im ) .. ∩) este inel (comutativ)... fie M={1. x = (i1 .. Pe A introducem relaţia binară . de m ori 7. În acest inel P∩P=P. a≠0 este atom al lui A dacă din x≤a. .î.Deci (P(M).

Există k∈{1. +) ordinul fiecărui element este cel mult 2. im + j m ) = (i1 . m} a. y = å j k a k . a≤b. unde b=a1+…+am+1. 0≤ik<2..⊗” sunt simbolurile adunării.. adică a1+…+am=1. im ÷ ⇔ x = å ik a k . Fie a un atom al lui A a.. există un atom a a. Fie a1. …. Se mai poate justifica acest fapt prin inducţie după n sau considerând structura de spaţiu vectorial a grupului (A. k =1 m k =1 m å is jt a s at =å (ik j k )a k2 = å (ik Ä jk )a k ..î. Dacă p este prim a... ç ÷ 1 de m ori m æÙ è Ù ö ø m k =1 Dacă x. am atomi distincţi doi cîte doi ai lui A. +) un element de ordin p. din teorema lui Cauchy există în (A.18.... j m ) = f ( x ) + f ( y ) Ù Ù Ù Ù Ù Ù Ù Ù Ù Ù şi analog f(xy)=f(x)⋅f(y). f ( x ) = ç i1 . 2 Fie x∈A. Rezultă că: f ( x + y ) = (i1 Å j1 . î.⇒”.. p | n. Într-adevăr.î. . contradicţie.. Într-un inel boolean A avem x+x=0. x = å ik a k . Deci p nu poate fi decât 2 şi dacă singurul divizor prim al lui n este 2 rezultă că n=2k. Deci obligatoriu b=0.. 0≤ik<2. deci în grupul (A.. 0≤ik ..Cum A este o mulţime finită. se deduce că orice x∈A se reprezintă în mod unic sub forma x=i1a1+…+imam.... a=ak şi atunci 2 a=ak=akb=ak(a1+…+am+1)= a k +ak=ak+ak=0. Avem a1+…+am=1. y∈A. +) peste corpul ℤ2.. . jk<2. a2.t k =1 unde .. s . ´ ..⊕” şi .. (i). Din (xak)ak=x a k =xak rezultă că xak=0 sau xak=ak şi cum x=x⋅1=x(a1+…+am)=xa1+…+xam. 219 . Să demonstrăm acest lucru. oricare ar fi x∈A. rezultă imediat că pentru orice b∈A. atunci: k =1 k =1 m x+ y = xy = å m (i k + j k )a k = m k =1 å (ik Å jk )a k .. 7.. i m ) + ( j1 . a≤b. respectiv înmulţirii modulo doi... Deci f este morfism bijectiv de inele.´ Z 2 Definim f:A→ Z 24243 . b≠0.î.. în caz contrar avem b≠0. im Å j m ) = (i1 + j1 .

(ii). pentru x Î F î E Această asociere F⇝φF defineşte o aplicaţie de la A la ℤ 2 . respectiv funcţia constantă 1 ) j E1 + E2 = j E1 + j E2 . Atunci funcţia g:A→ℕ. Avem B∩C=Ø şi notăm A=B∪C. ∆. unde p 0<p1<…<pn<… reprezintă şirul numerelor prime pozitive. Definim f:A→ℕ prin f(Ø)=0. În plus. φ este morfism de inele unitare. dacă X∈C\{ℕ}. ˆ ï1. j E1×E2 = j E1 × j E2 . Evident. … }. 7. xÎ X dacă X∈B\{Ø} şi xÎC N X Õ p x2 . în mulţimea idempotenţilor lui A.. φE=1. defineşte o aplicaţie φ de la morfismele de inele definite pe ℤ cu valori în A. ∩) este inel boolean. Această asociere f⇝f(1) 220 . Fie f:ℤ→A un morfism de inele.⇐”. A=ℤ2×…×ℤ2 de k ori este un inel boolean (structură de produs direct de inele) iar această structură se transportă izomorf pe orice mulţime cu 2k elemente (vezi problema 7. f (X ) = f (X ) = Õ px . P(M U N ) @ iÎM È N Õ (Z 2 ) i = Õ ( Z 2 ) i ´ Õ (Z 2 ) i @ P(M ) ´ P( N ) . f(ℕ)=1. pentru x Ï F ï .).20. 7. x2=f(1)⋅f(1)=f(1⋅1)=f(1)=x. este bijectivă şi cu ajutorul funcţiei g transportăm stuctura de inel boolean de la A la ℕ. atunci x=f(1) este idempotent în A. Într-adevăr avem identităţile: φØ=0. …. unde ∆ este diferenţa simetrică. Se arată uşor că f este injectivă şi fie Im (f)={n0. Observăm acum că întrucât elementele lui ℤ2 sunt idempotente.. Dacă F este o submulţime a lui E notăm prin φF:E→ℤ2 funcţia caracteristică a lui F definită prin: j F ( x) = í ˆ ì0. (adică ˆ funcţia nulă. rezultă E că şi elementele lui ℤ 2 sunt idempotente. Fie A inelul părţilor lui E cu operaţiile date.17. Fie B={X⊂ℕ | X este mulţime finită} şi C={X⊂ℕ | CℕX este mulţime finită}. iÎM iÎN unde (ℤ2)i=ℤ2. n1. nk. adică X∆Y=(X∪Y)\(X∩Y). g(X)=k dacă f(X)=nk. Se arată uşor că (A.19. Într-adevăr.

1 2+ 1 2+ 14 244 4 3 14 244 4 3 de n ori de n ori de n ori de n ori pentru orice n∈ℕ (f şi g sunt morfisme de inele :ℤ→A). Cum orice domeniu de integritate are doar două elemente idempotente. Suma a două morfisme de grupuri f. În plus. Se arată uşor că f este morfism de inele. + g (1) = g (14.. + f (1) = g (1) + . Această adunare este comutativă şi asociativă. dacă e2=e∈A atunci considerăm aplicaţia f:ℤ→A definită prin f(n)=n⋅e.. (ii). Să considerăm funcţia α:A→End(A). Compunerea morfismelor este asociativă şi distributivă faţă de adunare iar elementul unitate este funcţia identică 1G (evident un morfism de grupuri). (i)..41) = g (n) ..41) = f (1) + . adică e(e-1)=0 are loc într-un domeniu de integritate numai pentru 0 şi 1. Notăm φx:A→A funcţia definită prin φx(y)=y⋅x. f(1)=e. deducem că mulţimea morfismelor de la ℤ într-un domeniu de integritate are două elemente (unul este morfismul nul). atunci evident End(A) este inel comutativ. 0(x)=0.. să presupunem că End(A) este inel comutativ. oricare ar fi x∈G..21. ceea ce + 3 + 3 f (n) = f (14. Datorită distributivităţii înmulţirii faţă de adunare în inelul A avem φx(y+z)=(y+z)⋅x=y⋅x+z⋅x=φx(y)+φx(z). Reciproc. De asemenea (φy∘φx)(z)=φy(z⋅x)=(z⋅x)⋅y=z⋅(x⋅y)=φx⋅y(z). oricare ar fi x∈G. ceea ce înseamnă că f este perfect determinat de imaginea f(1) a elementului unitate din A şi coincide cu φf(1). Elementul nul este morfismul nul 0:G→G. g:G→G este definită prin (f+g)(x)=f(x)+g(x). deci φx este element din End(A). deci f=g. oricare ar fi y∈A.. Folosind ipoteza de comutativitate a compunerii deducem f(x)=f(1⋅x)=f(φx(1))=φx(f(1))=x⋅f(1)=φf(1)(x). Într-adevăr. descrisă prin α(x)=φx. φ este şi surjectivă.. Evident e2=e. Cum f(-n)=-f(n)=-g(n)=g(-n) deducem că f şi g coincid şi pe numerele întregi negative. 7. Faptul că f+g:G→G este morfism de grupuri rezultă din comutativitatea grupului G. în raport cu adunarea şi compunerea morfismelor.implică φ este injectivă pentru că φ(f)=φ(g) înseamnă f(1)=g(1). Fie x∈A. Dacă End(A) este izomorf cu A. 221 . Întrucât din ipoteză inelul End(A) este comutativ avem φx∘φy=φy∘φx=φx⋅y Fie f un element oarecare din End(A).

⋅) este un inel (unitar) oarecare. inelul End(ℤ) este izomorf cu ℤ. a⋅a-1=a-1⋅a=1. deci şi de grupuri definite pe G cu valori în ℤ. 7. -1∈A*. Am stabilit anterior că α(x⋅y)=φx⋅y=φx∘φy=α(x)∘α(y) iar α(x+y)=α(x)+α(y). p2∘i2=1ℤ. surjectivă. conform observaţiei anterioare. putem considera funcţia α:A→End(A) definită prin α(x)=φx. Fie (A. i1∘p1+ i2∘p2=1G. a∈A* ⇒ există a-1∈A* a. Acestea sunt morfisme de inele. p2∘i1=0. Au loc relaţiile: p1∘i1=1ℤ. este unitatea inelului A. de unde x=y.Această funcţie este. adică a grupului (A*.+. α(x⋅y)=α(y)∘α(x). oricare ar fi y∈A. ⋅) un inel care este domeniu de integritate şi (A*.22.î. Construim o funcţie φ:End(G)→M2(End(ℤ)) astfel: Dacă f:G→G este morfism de grupuri atunci apar patru morfisme de grupuri pk∘f∘il : ℤ→ℤ pe care le scriem într-o matrice pătratică de ordinul doi: ç ç æ p1 o f o i1 è p 2 o f o i1 p1 o f o i2 ö ÷ . ⋅) şi deci (-a)(-a-1)=aa-1=1. 7.+) este grupul aditiv subiacent al său. după cum se constată imediat. Dacă a∈A* atunci -a∈A*. se verifică p 2 o f o i2 ÷ ø imediat că φ este izomorfism de inele. cu φx(y)=y⋅x. ⋅) grupul unităţilor sale (mulţimea elementelor inversabile ale lui A). Dacă (A. Într-adevăr. De asemenea considerăm injecţiile canonice i1:ℤ→ℤ×ℤ şi i2:ℤ→ℤ×ℤ date prin i1(a)=(a. Pentru simplitate luăm n=2 (cazul general tratându-se asemănător). b))=b. a). Şi acestea sunt morfisme de grupuri definite pe ℤ cu valori în G. unde 1 (-a-1)(-a)=a-1a=1. În particular. Definind φ(f)=(fkl) unde fkl=pk∘f∘il. aşadar α este injectivă. p2((a. Aşadar α este izomorfism de inele. +.23. p1∘i2=0. Dacă α(x)=α(y) atunci în particular φx(1)=φy(1). Conform problemei 7.21. 222 . Considerăm proiecţiile canonice p1:ℤ×ℤ→ℤ şi p2:ℤ×ℤ→ℤ date prin p1((a. 0) şi i2(a)=(0. De asemenea. Această funcţie este injectivă dar poate să nu fie surjectivă. b))=a. iar (A.

y2∈A1 avem pentru orice x∈A: f(x(y1-y2))= =f(xy1-xy2)=f(xy1)-f(xy2)=f(x)f(y 1)-f(x)f(y2)=f(x)[f(y1)-f(y2)]=f(x)f(y1-y2). (**) 223 este bijecţie rezultă cardA=cardA*=1. Dar. Prin urmare. +). evidentă.Presupunem că (A.î. Avem f(x+x)=f(x)⋅f(x)=(-1)⋅(-1)=1=f(0) şi cum f este bijectivă rezultă că x+x=0 ⇔ (1+1)x=0 şi cum A este integru rezultă x=0 sau 1+1=0⇔1=-1. oricare ar fi x∈A} A 2={y∈A|f(xy)=f(y)f(x). datorită ipotezei 2). y∈A. 7. ceea ce arată că y1-y2∈A1.24. deci f(0A)=0B. adică x∈C1(y0) sau x∈C2(y0). Evident avem incluziunea C1(y0)∪C2(y0)⊆A. Într-adevăr. Prin urmare (A. Aceasta înseamnă că A⊆C1(y0)∪C2(y0). f(x)=-1. oricare ar fi x. Fie y0∈A fixat. C1(y0)∪C2(y0)=A. Deoarece -1∈A* şi f este izomorfism rezultă că există un x∈A a. Arătăm că A1 este subgrup al grupului aditiv (A. +). Atunci se vede uşor că 0A∈A1. Deci f(A)={1} şi cum f este surjectivă rezultă că A*={1} şi deoarece f deoarece 0. oricare ar fi 2 y∈A ⇔ f(y)=1 sau f(y)=-1 şi deoarece 1=-1 rezultă că f(y)=1. 0A∈A2 deci A1 şi A2 sunt nevide. Se mai ştie că f(0)=1. deci x∈C1(y0)∪C2(y0). + ). oricare ar fi y∈A. dacă y1. ⋅). pentru orice x∈A avem f(xy0)=f(x)f(y0) sau f(xy0)=f(y0)f(x). +)≄(A*. adică există o bijectie f:A→A* cu f(x+y)=f(x)⋅f(y). deci de fapt. rămâne să dovedim incluziunea A⊆A1∪A2. 1∈A şi deci cardA≥2. (*) Deoarece incluziunea A⊇A1∪A2 este . Acesta este un rezultat contradictoriu Vom arăta acum egalitatea A=A1∪A2. +) la grupul (B. se arată că C1(y0) şi C2(y0) sunt subgrupuri ale grupului (A. Se consideră mulţimile: A 1={y∈A|f(xy)=f(x)f(y). ⋅). Ca şi mai înainte. Considerăm mulţimile: C 1(y0)={x∈A|f(xy0)=f(x)f(y0)} C 2(y0)={x∈A|f(xy0)=f(y0)f(x)}. oricare ar fi y∈A ⇔ [f(y)-1][f(y)+1]=0. Din ipoteza 1) rezultă că f este morfism de la grupul (A. +)≃(A*. oricare ar fi x∈A}. Analog se arată că A2 este subgrup al grupului (A. +). oricare ar fi y∈A avem y+y=(1+1)y=0 şi deci f (y)=f(y+y)=f(0)=1.

rezultă că pentru orice x∈A avem f(xy0)=f(y0)f(x). deducem că A⊆A1∪A2 şi deci avem (*).Dar grupul A nu poate fi scris ca reuniunea a două subgrupuri proprii. 224 . Am arătat aşadar că y0∈A1∪A2 şi cum y0 a fost arbitar fixat în A. iar dacă A=A2 rezultă că f este antimorfism de inele. Dar A nu se poate scrie ca reuniune de două subgrupuri proprii şi atunci din (*) trebuie să avem A=A1 sau A=A2. Dacă A=A1 rezultă că f este morfism de inele. rezultă că pentru orice x∈A avem f(xy0)=f(x)f(y0). deci y0∈A2. Dacă A=C1(y0). deci y0∈A1. Dacă C2(y0)=A. deci în egalitatea (**) avem A=C1(y0) sau A=C2(y0).

§8.7. (ux)⋅(uy)=u2xy=u(xy)∈A1. (i). Laticea idealelor unui inel comutativ. i(n)=n. ˆ 8.1. Factorizarea unui inel printr-un ideal bilateral. 8. (iv). pentru orice n∈ℤ. În inelul (ℚ. 2 ˆ ˆ ˆ ˆ şi 3 sunt divizori ai lui zero dar nu şi 3 . 8. Ideale maximale. x = 0 î atunci f⋅g are o infinitate de zerouri. deci f⋅g∉P). Dacă (Ik)k∈K este o famile de ideale ale lui A. 8. Observăm că ux-uy=u(x-y)∈A1. 3 3 3 deducem că 2ℤ∪3ℤ nu este ideal al lui ℤ. Ideale. f(x)=x+1. Anulatorul şi radicalul unui inel. deci A1 este subinel al lui A. Evident. Luăm i:ℤ→ℚ. ⋅). y∈A. Ideale prime. atunci Ù I k = kÎK kÎK I Ik iar Ú I k = ç U I k ÷ . (ii).4. (iii). 8. Pentru a arăta că A1 este subinel al lui A verificăm că oricare ar fi ux. oricare ar fi x. atunci (f⋅g)(0)=0. Considerăm de exemplu divizorii lui zero din inelul ℤ6. (i). Evident. P n şi Qn sunt doar subinele ale lui A fără a fi însă ideale (cu acelaşi argument ca la (i)). Alegem inelul ℤ şi idealele 2ℤ şi 3ℤ. 1 ì ï x sin . g(x)=x. C este doar subinel al lui A fără a fi însă ideal (căci dacă alegem f∈C. P este subinel fără a fi ideal (deoarece dacă f∈P şi g∈A. ux-uy∈A1 şi (ux)(uy)∈A1.2. uy∈A1. x ¹ 0 x g ( x) = í ï0.3. ℤ este subinel fără a fi însă ideal (deoarece de exemplu 2∈ℤ iar pentru 2 2 4 ∈ℚ. Deoarece 3-2=1∉2ℤ∪3ℤ 8.5. B este ideal al lui A. Analog ca la (i). deci f⋅g∉C.6. ç ÷ kÎK è kÎK ø æ ö 8. (v). 225 . ℤ este ideal (impropriu) al lui ℤ şi i(ℤ)=ℤ nu este ideal în ℚ.).2 = 1 . 2 × = Ï ℤ). g∈A. +.

Considerăm următoarele patru matrice: æ 0 0ö æ 0 0ö æ 0 1ö æ 1 0ö E11 = ç ç ÷ ç ÷ ç ÷ ç 0 0 ÷ . pentru x=x1+x2 este bine definită.î. (iii). Aşadar I coincide cu M2(ℝ). Faptul că f:A→A1×A2. E12 = ç 0 0 ÷. x1x2=uxʹ1(1-u)xʹ2=u(1-u)xʹ1xʹ2=(u-u2)xʹ1xʹ2= atunci 2 =0⋅xʹ1xʹ2=0. Produsele Eki⋅X⋅Ejl aparţin çx ÷ è 21 x 22 ø idealului I. Să presupunem acum că I este un ideal bilateral nenul al inelului M2(ℝ). Dacă de exemplu x12≠0 atunci din Ek1⋅X⋅E2l=x12⋅Ekl∈I. . Avem Eki⋅X⋅Ejl=xij⋅Ekl.z∈A. x2). y=ux=(1-u)z cu x. x1=uxʹ1 şi există x2=(1-u)xʹ2 Fie y∈A1∩A2. ÷ è ø è ø è ø è ø Între ele există relaţiile Eij × E kl = í Orice matrice A= ç ç æ a11 è a 21 a12 ö ÷ a 22 ÷ ø ì E il pentru j = k ï . E 21 = ç 1 0 ÷. Fie A2=(1-u)A={(1-u)x | x∈A}. 8. Din d) rezultă că scrierea lui x sub forma x1+x2 cu x1∈A1 şi x2∈A2 este unică. xʹ2∈A a. æx x ö 226 .8. ïO pentru j ¹ k î 2 poate fi scrisă sub forma A=a11E11+a12E12+a21E21+a22E22. g(x1.1} şi x2=(1-u)x∈A2. deducem că a kl E kl = (a kl x121 E kk )( x12 E kl ) Î I şi deci A∈I.(1-u) =(1-u)(1-u)=1-2u+u2=1-2u+u=1-u. x2) pentru x=x1+x2 (operaţiile din A se efectuează pe componente) este un izomorfism rezultă imediat din c). d) şi din unicitatea scrierii x=x1+x2.î. d) 2 b) Evident orice element x∈A se scrie x=x1+x2 cu x1=ux∈A1 şi c) Fie x1∈A1 şi x2∈A2. Morfismul invers este g:A1×A2→A. x22 ale matricei X sunt nule. Atunci există xʹ1∈A a. În I există deci o matrice nenulă X= ç 11 12 ÷ . Atunci y=ux=u x=u(ux)=uy=u(1-u)z=(u-u )z=0⋅z=0. nu toate cele patru componente x11. rezultă conform celor de mai sus că A2 este subinel al lui A. Evident. E 22 = ç 0 1 ÷ . deci f(x)=(x1. x2)=x1+x2. x21. Deoarece 1-u∉{0. x12. f(x)=(x1. 2 (ii).

.. Cum d|n. ℤn sunt de forma Reciproc. adică x ∈ d ℤn şi atunci I⊆ d ℤn. dacă n are în descompunerea sa doi factori primi distincţi p şi q.. . 0 ÷ ∉I. ÷ ç .. I⊇ d ℤn... Ù ˆ ˆ Reciproc. Í ( p ) Í (1) =ℤ p s . ç ç0 è 1ö æ0 ÷ ç 0÷ ç0 ⋅ .. (vezi problema 8... dacă u(d)⊆u(dʹ) atunci d ¢ ℤn⊆ d ℤn şi deci există x ∈ℤn cu ˆ ˆ d × x = d ¢ ... 8. Vom demonstra că laticea idealelor lui ℤn este total ordonată dacă şi numai dacă n este de forma ps. . Deci u(d)⊇u(dʹ). adică n|dx-dʹ. 0 ÷ ç 0 ø è 0 .÷ ç .. atunci idealele lui ˆ ˆ ) Í .. În concluzie I=u(d) şi deci u este surjectivă..... . .11.÷ ÷ . 0 ÷ ç 1 ø è . Nu.. Deci d|x. 0 0 . 8. Fie acum I un ideal în ℤn şi d=inf{t∈ℕ | t|n şi tˆ ∈I}. . Vom demonstra ˆ ℤn=u(d). q∈ℤ cu dʹ=px+qd.... Evident. se observă că laticile idealelor lui ℤn nu pot avea 227 forma: ...) nu este total ordonată. 0 ÷ ø Evident.... ˆ 8. ˆ (0) Í ( p s -1 dacă n=ps. De exemplu.10... 0 . Cum dʹ|d...12.9.. d).÷ ç .. Asocierea d⇝ d ℤn constituie o aplicaţie u de la laticea divizorilor lui n în laticea idealelor lui ℤn. 0 ö ÷ 0 . Ù Ù Deci dacă u(d)=u(dʹ)... . .. 0 ö æ 1 ÷ ç 0 .. ˆ ˆ ˆ deducem că d=dʹ. ˆ ˆ că I= d Ù Ù Ù atunci există p. atunci laticea divizorilor lui n (deci şi laticea idealelor lui ℤn).. Alegem A un inel unitar nenul iar B=Mn(A) cu n≥2 care nu este inel comutativ.. atunci avem d≺dʹ şi dʹ≺d.. dacă d şi dʹ sunt divizori ai lui n şi d|dʹ ˆ atunci d ℤn ⊇ d ¢ ℤn. p fiind un număr prim şi s un număr natural.10. ÷ ç ... de unde rezultă că d=dʹ. 0 ÷ ç 0 = . .. Evident. . dacă x ∈I şi dʹ=(x. de unde rezultă d ¢ = px+ qd ∈I.. . Dacă I este mulţimea matricelor din B cu prima coloană formată numai din elemente egale cu zero se verifică imediat că I este un ideal stâng în B ce nu este drept căci æ0 ç ç0 ç . Evident. deducem că d|dʹ adică d≺dʹ. În concluzie u este injectivă.... prin schimbarea coloanelor în linii obţinem un ideal drept ce nu este stâng..8.... Pe de altă parte.

. s). s∈{1. s). n} mulţimile că Uts sunt ideale bilaterale în A. adică U11=Uts pentru orice t. Există deci o matrice B ts∈U care conţine elementul ats pe poziţia (t. t) cu t≠i. Deducem că ats∈I=Uts. i) are elementul 1∈A şi în rest 0. deducem că 5 = Õ (a i + 1) . x=a11. Evident. Definim pentru t. prin înmulţirea matricei (aij) la stânga cu matricea P1t şi la dreapta cu matricea P1s obţinem o matrice care va aparţine lui U şi va conţine elementul x în poziţia (t.13.n}. Într-adevăr. . Deci n are forma generală p . Se verifică uşor 228 .. de unde r i =1 r rezultă r=1 şi α1=4. 4 ℤ/p4ℤ are laticea idealelor total ordonată.. x=ats}. U⊆f(I). ţinând cont de descompunerea în factori primi a a lui n = p1 1 × . × p a r şi de problema 8.. Evident.î.10. j∈{1. Fie f:Idb(A)→Idb(Mn(A)) definită prin f(I)={(aij) | aij∈I pentru orice i. Se verifică uşor că f(I) este un ideal bilateral şi că f este injectivă. Toate aceste ideale coincid..5 2 3 4 1 care este totuşi o latice completă. Dacă ℤn are cinci ideale. Deci x∈Uts. Vom arăta că f(I)=U. ….î. j şi în poziţiile (i. Fie U un ideal bilateral în Mn(A). Notăm I=Uts. j) şi (j. s∈{1. Analog demonstrăm că Uts⊆U11. Fie acum (aij)∈f(I). Notăm prin Ppq (p<q) matricea care în poziţiile (t. Notăm cu Rp matricea care are în Uts={x∈A | există o matrice (aij) în U a. n}}. . cu p prim.. 8. Pe de altă parte.. deci nu este de forma de mai sus. dacă x∈U11 atunci există (aij)∈U a.

k∈K. fie I=Ae1+…+Aen. Cum M∈Mℤ ⇒M∈nℤ. Se observă uşor că avem (a ij ) = t . mℤ⊆Dℤ. Fiecare element fiind idempotent sunt verificate egalităţile: x1=x1(x1+x2-x1x2) şi x2=x2(x1+x2-x1x2).poziţia (p. b∈B} este ideal.î. deci Mʹ∈Mℤ. JL⊆I deducem că L⊆I. mʹ∈ℤ a. j∈J.14. n=Dnʹ şi m=Dmʹ. Din nℤ+mℤ⊂Dʹℤ ⇒ Dℤ⊂Dʹℤ ⇒D∈Dʹℤ ⇒Dʹ|D ⇒D=(n. adică n. Înmulţind egalitatea I+J=A cu L obţinem IL+JL=L şi cum IL⊆I. Dacă Mʹ∈ℤ este un alt multiplu comun al numerelor n şi m atunci Mʹ∈mℤ şi Mʹ∈nℤ. s =1 å Rt Bts Rs Î U . dacă k∈(I+J)∩K. adică nℤ.î. 8. Dacă avem Dʹ∈ℤ a. pentru fiecare k. Rezultă D|n şi D|m. 8. (1-bk)I⊆Iak+…+Ian.î. Atunci . mℤ⊆Dʹℤ. Dʹ|n şi Dʹ|m atunci există nʹʹ. I=Ia1+…+Ian (sunt verificate IA=I şi I2=I).m]. k=i+j cu i∈I . 8. Atunci A=Ax1+Ax2 =A(x1+x2-x1x2).18. 229 De asemenea. 1≤k≤n există un element bk∈I a. 8.î. Cum ℤ este principal există D∈ℤ a. Folosind inducţia putem reduce problema la un ideal cu doi generatori. m∈Dℤ şi există nʹ.15. adică Mʹ∈nℤ∩mℤ. Intersecţia a două ideale este un ideal. 8. Deci nℤ. n=Dʹnʹʹ şi m=Dʹmʹʹ.î. adică A=Ax1+Ax2. Incluziunea I+(J∩K)⊆(I+J)∩K este evidentă când I⊆K. m∈Dʹℤ. p) elementul 1 şi în rest 0. Atunci j=k-i∈K deoarece I⊆K şi atunci k=i+j∈I+(J∩K).m). Rezultă că nℤ∩mℤ este ideal. Rezultă n. Suma a două ideale A+B={a+b|a∈A. M∈mℤ ⇒ M este multiplu de m şi n. Deci U=f(I) şi f este bijectivă.î. Rezultă M|Mʹ. Reciproc. Deci M=[n. Cum ℤ este principal există M∈ℤ a. Deci n nℤ+mℤ este ideal.16.17. mʹʹ∈ℤ a. Idealul I fiind finit generat. nℤ∩mℤ=Mℤ. nℤ+mℤ=Dℤ.

8.22. ÷=ç ÷¹ç ÷ç ÷=ç ÷ç ÷ ÷ ç ÷ ç ÷ç ÷ ç è 0 0 øè 0 1 ø è 0 0 ø è 0 0 ø è 0 1 øè 0 0 ø Deci R are proprietăţile cerute.21. nu este ideal maximal al lui ℤ. Avem că 2ℤ. ÷ ç ÷ ïè ï è ø è ø ø î þ Pentru A. Pentru k=1 avem b1=0. Dacă f:A→Aʹ este un morfism surjectiv de inele şi M este ideal maximal în Aʹ atunci f -1(M) este ideal maximal în A.19. CA. 8. AC∈I. 3ℤ.20. Í (2) Í (1) =ℤ/2sℤ.alegem un bk+1∈I a. B∈R⇒A-B∈R. f -1(M)={0}≠ℤ.Y] şi M idealul maximal al polinoamelor cu termenul liber nul. adică dacă şi numai dacă ℤn este domeniu de integritate. 5ℤ. (1-bk+1)I⊆Iak+1+…+Ian. Avem ç ç 2 æ 0 1 öæ 0 0 ö æ 0 1 ö æ 0 0 ö æ 0 0 öæ 0 1 ö ÷ç ÷. Evident R este subinel: A. adică dacă n este număr prim.. e=bn+1∈I este elementul idempotent căutat..î. Considerăm incluziunea f:ℤ→ℂ[X. ˆ ˆ 8. Se verifică prin inducţie după k. ç ç æ 0 a1 ö æ 0 a 2 ö ÷ ∈I ⇔ b1=b2. A⋅B∈R. 8. putem lua orice număr prim p în loc de 2. În final. În final. 8. C∈R avem A-B. deci I= íç 0 0 ÷ a Î Q ý . Fie inelul ℤ şi idealul nul I=(0)={0}. inelul ℤ/2n-1ℤ are n ideale. În mod evident I este prim dar nu este maximal. ℤ fiind inel comutativ. Evident. …. Dacă bk∈I. ìæ 0 a ö ü æ 0 ab ö æ0 aö ï ï ç ç ÷ ç 0 b ÷ = ç 0 b 2 ÷ = O2 ⇔ b=0. Ù Ù Deci pentru orice n≥1. Inelul ℤ/2sℤ are idealele (0) Í (2 s -1 ) Í (2 s -2 ).B∈I.23. Observaţie. ÷-ç ÷ ÷ ç è 0 b1 ø è 0 b2 ø 230 . … (p prim) sunt ideale prime ale lui ℤ. pℤ. idealul nℤ este prim dacă şi numai dacă ℤ/nℤ este domeniu de integritate.

pentru un anumit a∈I. dacă p=(a+ib)(c+id) este o descompunere netrivială. Deci N(1+i)=2 implică faptul că idealul (1+i) este prim. 8. (i)⇒(ii). se contrazice integritatea inelului A/P. 8. Unităţile lui ℤ[i] sunt {1. În continuare vom demonstra că un număr prim p∈ℕ* este de asemenea prim în ℤ[i] dacă şi numai dacă ecuaţia a2+b2=p nu are soluţii în ℤ. deci I+Ker(f) ⊆ f -1(f(I)). adică acele elemente x∈ℤ[i] pentru care N(x)=1. Reciproc. Atunci IJ⊂P. În inelul cît A/P avem a . adică r-a∈Ker(f).26. -i}. pentru N(a+ib)⋅N(c+id)=p2 trebuie să avem N(a+ib)=N(c+id)=p. Notăm I=aA. c+id având acelaşi modul. b elemente din A a. Aceasta înseamnă că a = 0 sau b = 0 . f fiind morfism de inele avem f(I+Ker(f))=f(I). 231 . Alegem elementele a∈I-P şi b∈J-P. (ii)⇐(i). oricare ar fi b∈ℚ este un morfism øø èè æ æ 0 a öö surjectiv de inele cu Ker(f)=I.24. dacă a2+b2=p are soluţii întregi atunci p=(a+ib)(a-ib) este o descompunere netrivială pentru că N(a+ib)=N(a-ib)=p≠1.î. Însă ab∈IJ⊂P. deci a b = 0 . f ç ç ç ç 0 b ÷ ÷ = b . a2+b2=3 nu are soluţii întregi dar a2+b2=2 are soluţia a=b=1. Deci f(r-a)=0. J=bA. avem N(xy)=N(x)⋅N(y). deci I⊂P sau J⊂P. Deci (3) este ideal prim iar (2) nu este prim. i. N(a+bi)=a2+b2 în ℤ[i]. dacă r∈f -1(f(I)) atunci f(r)=f(a). Pentru funcţia normă N:ℤ[i]→ℤ. că există idealele I şi J a. Rezultă r∈a+Ker(f)⊆I+Ker(f). 8. oricare ar fi x. Invers. Produsul (a+ib)(c+id) fiind număr real şi a+ib. Atunci p=a2+b2=(a+ib)(a-ib).÷÷ Aplicaţia f:R→ℚ. Elementul x este prim în ℤ[i] dacă şi numai dacă N(x) este prim în ℤ.y∈ℤ[i]. deci A/P este integru. Presupunem că inelul cît A/P este integru şi prin absurd. I⊄P şi J⊄P dar IJ⊂P. Astfel. b ¹ 0 . În final. fie a. a b = 0 în A/P.25. a-ib=c+id. -1. Totul rezultă din teorema fundamentală de izomorfism pentru inele. Invers.î.

Atunci 1-xy∉M. S fiind sistem multiplicativ avem s1s2∈S. Notăm cu T intersecţia idealelor maximale ale lui A[X] şi presupunem că 0≠f∈T.Y]→ℤ[Y] definit prin φ(f)=g0 unde f=gnX +…+g1X+g0∈ℤ[Y][X].31. adică I=A. Acesta este surjectiv şi Ker(φ)=(X).29.8. P este maximal. i =0 n φ este surjectiv şi Ker(φ)={ f = å ai X i |a0∈(a)}=(X.33. 8. 8. 8. Atunci A/P este integru dar cum el este şi finit rezultă că este corp. Obţinem astfel M+(1-xy)=A. rezultă din (i) şi pentru (iii) se alege A=ℤ şi a=0 după care se aplică (ii). pentru un n∈ℕ 0=x(xn-1-1)∈P. φ(f)=a0+(a).î. Fie P un ideal prim şi I un ideal în A a. deci s1s2∈(J+I)(K+I)∩S şi s1s2∈JK+I. Din maximalitatea lui I deducem că (J+I)∩S≠Ø şi (K+I)∩S≠Ø.a)≃A/(a) (ii). de unde n obţinem izomorfismul ℤ[X. 8. adică există un z∈A pentru care 1=0+(1-xy)z. Astfel (xn-1-1)∈P⊊I şi cum x∈I obţinem 1∈I. Fie y∈A.27. Considerăm morfismul φ:ℤ[X. Fie x∈J(A). Considerăm morfismul compunere A[X]→A→A/(a) pe care îl notăm cu φ şi avem pentru f = å ai X i .K ideale ale lui A a. Fie M un ideal maximal care include idealul principal (1+Xf).30. Atunci s1s2∉I implică JK⊄I. Rezultă că P este maximal. Există atunci s1∈(J+I)∩S şi s2∈(K+I)∩S. a).32. 8. 8. Cum xn=x. (i). Un astfel de ideal maximal există deoarece f≠0 implică 1+Xf nu este inversabil în A[X]. contradicţie. Deci există un x∈I\P. J⊄I şi K⊄I. Cum ℤ[Y] este integru dar nu este corp obţinem rezultatul cerut. altfel 1∈M deci M=A.Y]/(X)≃ℤ[Y]. P⊊I. fals. Fie P un ideal prim în A. (i).28. Fie J. 232 . de unde i =0 n A[X]/(X.î. Cum f∈M rezultă 1∈M. Deci. Deci x∈M pentru orice ideal maximal M.

î. Fie x∈I şi y∈A Cum xy∈I obţinem 1-xy∈U(A) adică x∈J(A).z∈ℤ. 233 .33. y∈r(I).37. (ii). evident A nu are element unitate diferit de 0.bz ö ÷=ç ÷ să fie inversabilă pentru orice x. +). Cum (ℚ.ay . matricea ÷ è ø æ a b öæ x I2 . adică M=A. ceea ce contrazice ipoteza noastră. 1) Incluziunea I⊆r(I) este evidentă. Conform problemei 8. Idealele lui A sunt exact subgrupurile lui (ℚ. (i). Dintre cei m+n termeni ai sumei din membrul drept în primii n (deci cei pentru care t≤n-1) apare ca factor xm. cum y a fost ales arbitrar.⊙ ).cz ÷ ø è ø ìæ 0 b ö ü ï ï ÷bÎ Zý . ℚ nu are subgrupuri maximale. 8.z∈ℤ. deci este neinversabil. f∈M de unde rezultă 1∈M. Din alegerea lui f.36.ç ç 0 c ÷ç 0 ÷ç è øè y ö æ1 . Presupunem acum că x∉M0. ℤ este un ideal al lui A ce nu este conţinut într-un ideal maximal. iar în ceilalţi apare ca factor yn.y.y. y∈ℚ. (x+y)m+n-1∈I. (ii). atunci pentru orice i∈I avem i(xa)=(ix)a=0⋅a=0. Fie x.ax . Fie A=(ℚ. căutăm matrice ç ç 0 c ÷ a. unde M0 este ideal maximal. De aici rezultă că a=c=0 şi deci J(A)= íç ç 8.Deci 1-xy este inversabil pentru orice y. Deducem că r(I)⊆ r(r(I)). unde pentru x. adică există y∈A pentru care 1-xy∈M0. Dacă x∈Ann(I) şi a∈A. Atunci g=fX+1 este element neinversabil în A[X] deci există un ideal maximal M pentru care g∈M.î. Astfel. 8. Atunci M0+(x)=A. z÷ ç 0 1 . Deci există numerele naturale m şi n a. Aşadar. Presupunem că există f∈J(A[X]) nenul.34. Fie I un ideal în A care are proprietatea din enunţ.35. +) este grup divizibil. adică xa∈Ann(I). pentru orice x. x⊙y=0. +. ceea ce înseamnă că x+y∈r(I). xm∈I şi yn∈I. În ( x + y) k = å C kt x k -t y t t =0 k luăm k=m+n-1. 8. Pentru a arăta că r(I) este un ideal mai dificil este a demonstra că suma a două elemente din r(I) se găseşte în r(I). ÷ ïè 0 0 ø ï î þ æa bö adică (1-ax)(1-cz)=±1. ceea ce este fals.

Evident. Putem spune deci că idealul r(A/r(A)) este nul. Deci Fie x∈A a. deci a∈r(I∩J). Notăm s:A→A/r(A) morfismul canonic. există atunci m∈ℕ a. Cum Ker(f1)=(n)/(n2) are pătratul nul. avem n3=a3-3a2b+3ab2-b3=a-b=n şi rezultă n(1-n2)=0. 2) Din a∈r(I)∩r(J) rezultă că există m şi n∈ℕ a. 234 .î.î. an∈r(I). Fie a. Cum x2-x∈Ker(f) rezultă (1-2x)(1+2x-12x2+8x3)=1-16(x2-x)2=1. Analizăm întâi cazul cînd (Ker(f))2=0.î. Fie a∈r(r(I)).î.î. cu s∈r(I). obţinem un element xk-1∈A a. (xn)m=0. an∈I şi am∈J.(an)m=anm∈I. deci 3) Din a∈r(r(I)+r(J)) rezultă că există k∈ℕ a. Deci r(I)= r(r(I)). elementul cls x mod(n) este idempotent în A/(n). 1≤i<k. 8.î. 8. n=x2-x să satisfacă nk=0. Deci 1-2x este inversabil în A şi z=(x2-x)(1-2x)-1 este un element din Ker(f) a. rezultă că există n∈ℕ a. Există deci n∈ℕ a. Aceasta înseamnă că xnm=0. a=x+z este idempotent.î. adică a. Căutăm un element a idempotent în A de forma x+z cu z∈Ker(f). există x1∈A a. Evident. adică a∈r(I). Notăm n=a-b∈Ker(f). alegem k a. Considerăm surjecţiile canonice fi:A/(ni+1)→A/(ni). f(a)=f(b). s(x)n=s(0). s(x) este nilpotent. Fie aʹ=f(x) un element idempotent din Aʹ. cls xk-1 mod(nk) să fie idempotent în A/(nk) iar xk-1≡x mod(n).39. b elemente idempotente din A a. Dacă sn∈I şi tm∈J aplicând din nou binomul lui Newton deducem că ak(n+m)=(s+t)n+m∈I+J şi obţinem concluzia. deci există m∈ℕ a. an+m=an⋅am∈I∩J.38.î. deci x este nilpotent şi astfel s(x)=s(0). (x+z)2=x+z. z(1-2x)=x2-x. În cazul general.î. Astfel căutăm z∈Ker(f) a. Raţionând inductiv. ak=s+t.î. cls x1 mod(n2) să fie idempotent în A/(n2) iar x1≡x mod(n).î.î. Luăm a=xk-1. Dar 1-n2 este element inversabil (pentru că adunând un element nilpotent cu unul inversabil obţinem un element inversabil) şi deci n=0.î. t∈r(J).î. xn∈Ker(s)=r(A).

t∈[0. Determinăm numerele întregi de forma u=(a+b d )(m+n d ). Pentru fiecare argument t cu t <t≤1 obţinem deci 1 = [3 j (t ) ] 2 × g (t ) . Atunci φ(0)=0 şi orice funcţie f∈I ar fi multiplu al lui φ. ce evaluează în punctul t=0 funcţiile continue pe [0. pentru t <t≤1. 1]. p a r este descompunerea în r factori primi a lui n r æ r ö æ r ö r ç Õ Z / pia i Z ÷ = Õ r Z / p ia i Z . cu g funcţie continuă pe [0. 1]. 1]. a. deci putem scrie j (t ) × g (t ) = 3 j (t ) . r}. i r i =1 pentru orice i∈{1. φ(t)≠0. Faptul că I este ideal se verifică fie prin calcul direct. n∈ℤ. Evident r(ℤ/psℤ) este ( ) (pi≠pj pentru i≠j) r i =1 atunci i avem şi Õ pia -1 elemente cum Z / nZ @ Õ Z / pia i Z deducem că r(ℤ/nℤ) are acelaşi număr de elemente. Aceasta are loc dacă şi numai dacă an+bm=0. iar φ( t )=0 datorită continuităţii lui φ. b) 235 . contradicţie.41. Folosind faptul că a r(A×B)=r(A)×r(B) deducem că dacă n = p1 1 . ℤ/nℤ este redus dacă şi numai dacă. Deci r ç Õ Z / pia i Z ÷ are ç ÷ ç ÷ è i =1 ø i =1 è i =1 ø r 8.42. b. ceea ce este echivalent cu αi=1. adică dacă şi numai dacă. r(ℤ/nℤ) are un singur element ˆ ( 0 ). Fie p un număr prim şi s un număr natural. unde s∈ℤ. ℝ)→ℝ. În particular. 1]. care are soluţiile întregi de forma n = -b a × s. 8. 8. m. Să presupunem prin reducere la absurd că I ar fi principal. Deci r(ℤ/psℤ) are ps-1 elemente.. 1]. F(f)=f(0). de unde trecând la limită cînd t→ t obţinem 1=0⋅g( t )=0. 1]→ℝ.idealul principal generat de p. fie observând că este nucleul morfismului de inele F:C([0. în mod evident. Deci numerele întregi u ( a . b) ( a . generat de funcţia continuă φ:[0. Deci inelul C([0.. 1]. Funcţia φ nu este identic nulă căci I≠{0}. avem f∈I. …. ℝ) nu este principal.40. Dacă notăm t =sup{t | φ(t)=0} atunci t <1. m = × s . În i =1 particular. t∈[0. Õ pia -1 = 1 . luând funcţia f descrisă de f (t ) = 3 j (t ) .

În concluzie. Z. Înmulţirea inelului este descrisă (ţinând cont de distributivitatea ei faţă de adunare) de tabelul: × X Y Z X X O O Y Y Z O O Y O Z . Inelul A=T2(ℤ2) are ca elemente matricele ç ˆ ÷ cu a. Obţinem a2-b2d=0.de mai sus trebuie să fie de forma am + bnd = t= a 2 .b2d × s . b) a 2 . Z= ç ÷ cele opt elemente ale ÷ . X+Y. Dar d este liber de pătrate şi deci b trebuie să fie nul (altfel am avea d= ç ÷ . Y. adică (x)=0. Z. Grupul aditiv subiacent inelului este izomorf cu ÷ . obţinem (x)∩ℤ=tℤ. X+Z. Y+Z. dacă (x)∩ℤ=(0) atunci (t)=(0). notând X= ç ç 0 0÷ ç 0 0÷ ç 0 1÷ ˆ ˆ ˆ ˆ ˆ ˆ ø ø è ø è è ˆ ˆ æ 1 0ö ˆ ˆ æ 0 1ö ˆ ˆ æ 0 0ö inelului T2(ℤ2) pot fi descrise astfel: O.b2d dacă b≠0 şi t=a când b=0. contradicţie). Observăm că elementele inversabile sunt X+Z (elementul unitate) şi X+Y+Z= ç ç ˆ ˆ æ 1 1ö ÷. Y= ç (ℤ/2ℤ)3. Idealele stângi ale inelului pot fi ordonate (prin incluziune) ca în Figura 1: 236 . X. ( a. deci t=0.43. Y+Z. b. Elementul X determină un ideal stâng format doar din matricele O şi X. c∈ℤ2. a=b=0. Y. Notând ( a. 8. Elementele Z şi Y+Z sunt asociate şi determină un ideal stâng format din patru elemente: O. Reciproc. ˆ ˆ÷ è 0 1ø Vom determina mai întâi idealele stângi principale. X+Y+Z. ç 0 c÷ è ø ˆ ˆ Întrucât ℤ2 are doar două elemente şi anume clasele 0 şi 1 deducem că inelul æ a bö æaö èbø 2 T2(ℤ2) are 23=8 elemente. La fel elementele Y şi X+Y determină idealele stângi formate doar din cîte două elemente. s∈ℤ. b) Evident (x)=(0) implică (x)∩ℤ=(0).

ˆ ˆ è ø al doilea. format din matricele 237 ˆ æ 0 bö ç ÷ ç 0 0÷ .stânga-dreapta” între X şi Z. format din matricele æa bö ç ˆ ˆ÷ . ç 0 0÷ è ø Idealele drepte se obţin observând dualitatea ..A AX+AY AZ AX A(X+Y) AY O Figura 1 Unul singur este neprincipal şi anume AX+AY. Ele sunt prezentate în Figura 2: A XA YA+ZA YA ZA (Y+Z)A O Figura 2 În final observăm că inelul A=T2(ℤ2) are trei ideale bilaterale netriviale: primul AY=YA. .

Putem scrie. AZ=YA+ZA. T trebuie să-l conţină pe ℚ. În cazul când m≠0. Q÷ ø Identificăm proprietăţile submulţimii T a lui ℚ. format din matricele ç ˆ ˆ ÷ .AX+AY=XA.) că q÷ ø f şi g sunt morfisme de inele. Idealele bilaterale ale inelului B sunt deci următoarele: æ 0 0ö æ 0 0 ö ç ç 0 0÷ . Considerând funcţiile f:B→ℤ şi g:B→ℚ ce asociază matricei ç ç æa è0 pö ÷ pe a respectiv pe q. respectiv nℤ (cu m. Deci f(I) este ideal al lui ℤ. nZ ÷ ø A. din IA⊂I rezută mℚ+Tℤ⊂T iar din AI⊂I rezultă nℚ+Tℤ⊂T. din matricele ç ç ÷ ˆ è0 cø æ a bö 8. Faptul că A este subinel al lui B şi că B este subinel al lui T2(ℚ) se verifică imediat. deci de forma mℤ. n ∈ℕ) iar I= ç ç Determinăm forma lui T. Q÷ ø Determinăm mai întâi idealele bilaterale ale inelului B. al treilea. adică T este ideal al lui ℚ ce conţine pe mℚ. Considerăm morfismemle surjective de inele f:A→ℤ şi g:A→ℤ ce asociază matricei ç ç æa è0 pö ÷ pe a respectiv pe b. obţinem T=ℚ. Dacă I este un ideal bilateral al lui b÷ ø æ mZ è 0 T ö ÷. iar dacă m=0. deci să coincidă cu ℚ. ç 0 Q ÷ . Din I+I⊂I rezultă că T+T⊂T iar din IB⊂I rezultă că mℚ+Tℚ⊂T. Q÷ ø Pentru a determina idealele bilaterale ale inelului A procedăm asemănător. adică este de forma mℤ (cu m∈ℕ) iar g(I) este ideal al lui ℚ.44. putem avea T={0} sau T=ℚ. simbolic. Fie I un asemenea ideal. Aşadar I este de forma ç ç æ mZ è 0 Tö ÷ sau de forma 0÷ ø æ mZ ç ç 0 è Tö ÷. atunci atât f(I) cât şi g(I) sunt ideale ale lui ℤ. format ç 0 0÷ è ø ˆ æ 0 bö ÷. deci este nul sau coincide cu ℚ. Din aceste condiţii deducem că T trebuie să fie subgrup aditiv al lui ℚ iar în caz că m≠0 sau n≠0. ÷ ç ÷ è ø è ø æ mZ ç ç 0 è Qö ÷. obţinem (ca în problema 7. Din I+I⊂I rezultă că T+T⊂T. A= ç ç æZ è0 Qö æZ ÷ şi B= ç ÷ ç0 Zø è Qö ÷. 0÷ ø æ mZ ç ç 0 è Qö ÷ cu m∈ℕ.13. 238 .

deci zkl=al=0. Fie u elementul unitate al acestui inel. n∈ℕ iar d divizor comun al lui m şi n. y∈J) şi k∈ℕ* a. adică (cel puţin n) factori din I sau (cel puţin m) factori din J. bjʹ∈J. Dacă I şi J sunt ideale nilpotente şi In=Jm=0 atunci În final. xyx∈J pentru că J este ideal drept.… cu ai∈I şi bj∈J poate fi scris ca a1ʹa2ʹa3ʹ … cu aiʹ∈I. Ele sunt de forma ç ç æ mZ è 0 dZ ö ÷ cu m. Inelul T2(ℚ) are doar trei ideale bilaterale netriviale: ç ç æ0 Qö ç ç0 Q÷ . deci I+J este nilpotent.î. m. Verificarea incluziunii inverse se probează astfel: Orice element din (I+J)n+m este o sumă de produse care conţin n+m factori din I sau J. În fiecare produs xyxy…xy orice xy∈J pentru că J este ideal stâng.45. u = m . folosind faptul că J este ideal stâng) şi folosim incluziunile evidente 8. x k=0. fie x+y=z∈I+J (x∈I. ç ÷. al=0. unde T este subgrup aditiv al lui ÷ Z÷ ø è ø ℚ. Idealele bilaterale ale inelului B sunt deci de forma æ mZ ç ç 0 è Qö æ0 T ö ÷ cu m. T poate fi orice subgrup al grupului aditiv al numerelor raţionale ℚ. există l∈ℕ* a. Avem zk=(x+y)k=xk+a cu a∈J. cu 1≤m<n. Îl putem scrie pe u sub formă de fracţie ireductibilă.Dacă însă m=n=0. adică z este nilpotent şi (I+J)n+m⊂In+m+Jn+m. folosind faptul că I este ideal stâng sau b1ʹb2ʹb3ʹ … cu It⊆In+m. deci I+J este nilpotent. Presupunem prin reducere la absurd că pe ℚ/ℤ avem definită o înmulţire · care împreună cu adunarea să determine o stuctură de inel unitar. n numere întregi prime între ele.î. Într-adevăr. nZ ÷ ø 8. ÷ è ø æ0 Qö æQ Qö ÷.46. Jt⊆Jn+m pentru orice t≤n+m. ÷ ç ÷ è0 0 ø è 0 0 ø Prin acelaşi procedeu se obţin şi idealele bilaterale ale lui T2(ℤ). Dacă I şi J sunt ideale nilpotente atunci fiecare element din I+J este nilpotent. n∈ℕ sau de forma ç ç 0 0 ÷ . (adică un produs finit de forma a1b1a2b2. n 239 .

Din Deci n n =0 în ℚ/ℤ.... obţinem: n +1 æ ö æ ö ç ÷ ç ÷ n 1 n 1 ç 1 1 ÷ ç1 1÷ 1 1 1 = · = · + . n +1 n +1 8.Deoarece. a-r∈I şi b-r∈J.. pJ:A→A/J. i =1 i =1 n n 240 . Dacă I şi J sunt comaximale demonstrăm că α este surjectiv. + = + . adică α este surjectiv. b∈A există r∈A a. adică este un număr întreg.î. Dacă I⊆ Õ Ai este un ideal stâng. Pentru un element arbitrar (a+I. adică A=I+J. + = ·1 = · 0 = 0 m n m ç 1 24n ÷ m 144 24n 4 n4 3 n m4 m n ç 14 4m ÷ n m 2 3 n 43 ç de m ori ÷ ç de m ori ÷ de m ori è ø è ø 1 = 0 deducem că m=1... Folosind teorema lui Noether de izomorfism avem A/I∩J≃ A/I×A/J ⇔ α este surjectiv. Considerăm morfismele canonice pI:A→A/I. + · = 1· = 0· =0 n + 1 n n + 1 n ç 144 4n + 1 ÷ ç 1 24n ÷ n + 1 n + 1 2 43 n4 3 n +1 n +1 ç ÷ ç de n ori ÷ de n ori è ø è ø (am folosit faptul că 1=0 în ℚ/ℤ). Rezultă că α(r+(I∩J))=(a+I.47. Reciproc.. Proprietatea de universalitate a produsului direct induce morfismul de inele α:A→A/I×A/J care are nucleul I∩J. + · = · + . b+J).î. 8.48.. + · = · + ... Dacă i∈I şi j∈J a. x=u·x pentru orice x∈ℚ/ℤ avem în particular pentru 1 x= : m æ ö æ ö ç ÷ ç ÷ 1 m 1 ç1 1÷ 1 1 1 1 1 1 ç1 1÷ 1 1 = · = + . b+J) din A/I×A/J considerăm a-b∈A=I+J. din faptul că α este surjectiv deducem că oricare ar fi a. Deci m 1 elementul unitate al inelului trebuie să fie de forma u = cu n>1. n n Luând x = în relaţia x=u·x. Luând b=0 obţinem a=(a-r)+r∈I+J. atunci evident I Í Õ pi ( I ) . absurd. a-b=-i+j notăm prin r=a+i=b+j.

Atunci {0}×K şi K×{0} sunt singurele ideale netriviale în K×K. ( ( ( ( y (i ) = ( y1 i ) .. definită prin (x1. de exemplu T≠ℤ×ℤ=p1(T)×p2(T). .Fie x=(x1. Avem x= å z (i) y (i) . …. Deci x∈I pentru că {y(i)}i∈I. 241 . Cum pi sunt surjecţiile canonice A→Ai.. Invers. i =1 n deducem că pentru orice i∈{1. y ni ) ) cu y i(i ) = xi . Idealele lui ℤ×ℤ sunt de forma mℤ×nℤ. i =1 n Ù Ù 8. nu poate fi ideal deoarece. n∈ℕ. Fie morfismul de inele φ:A[X]→S-1A dat prin φ(X)=a-1. Orice corp necomutativ K are numai idealele {0} şi K... j∈{1. xn)∈ Õ pi ( I ) . n}). 8.49. n} există un element y(i)∈I. Dacă I şi J sunt ideale în inelele comutative unitare A şi B atunci I× J este ideal în A×B.50. unde d ij este simbolul lui Kronecker.42. Se observă că subgrupul T al lui ℤ×ℤ format din i =1 elementele {(k. x n ) .. xn)↝ ( x1 . observăm că este suficient să arătăm că x≠0 implică ℤ[ d ]/(t) finit (unde t este generatorul idealului (x)∩ℤ).. i =1 n Analog demonstrăm pentru cazul când I este ideal drept folosind egalitatea x = å y (i ) z (i ) . cu m. ….. unde pA(I) este ideal în A iar pB(I) este ideal în B.. deoarece (t)⊆(x)..52. Necesitatea este evidentă. …. Dar x≠0 implică t≠0 şi evident ℤ[ d ]/(t) are cel mult t2 elemente. dacă I este ideal în A×B notând cu pA respectiv pB proiecţiile canonice ale produsului direct. Folosind problema 8. Se demonstrează uşor că Ker(φ)=(aX-1) şi apoi se aplică teorema fundamentală de izomorfism pentru inele. 8. se demonstreză că I=pA(I)×pB(I)..51.. z ni ) ) elementul din A definit prin z (ji ) = d ij (i. În concluzie i =1 n n I= Õ pi ( I ) . k) | k∈ℤ}.... Fie z (i ) = ( z1i ) . Se aplică teorema fundamentală de izomorfism surjecţiei canonice A→ Õ Ai / I i . 8.

Folosim inducţia pentru a arăta că 2n-2|k. u este bine definit pentru că ( ˆ ˆ ˆ ˆ f * ( x ) × f * (x ) = 1 şi deci f * (x ) × x Î Kerf * . Observăm că f este * f:ℤ/pnℤ→ℤ/pℤ morfismul surjectiv canonic şi fie p∤x. dacă k este ordinul lui 5 . clasa lui 5 modulo 2n. f :(ℤ/p ℤ) →(ℤ/pℤ) morfismul de grupuri indus de f.53. Grupul (ℤ/4ℤ)* are elementele {1. pentru n≥3. i<n-2. ˆ ˆ ˆ ˆ ˆ ˆ ˆ ˆ În plus. deoarece ordinele grupurilor Ker f* şi .2 C k . f * * (f ˆ ˆ (x ) × x ) = ) Rezultă că u este injectivă şi grupurile având acelaşi ordin deducem că u este şi bijectivă. ˆ Observăm că 5 . . 2 3 4 Evident 4|k iar dacă 2i|k. n≥3 compunerea izomorfismului de ˆ Deducem că 5 generează pe Ker f* şi astfel ℤ/2n-2ℤ≃Ker f* (primul grup fiind aditiv). 3} şi este izomorf cu subgrupul ciclic al lui ℤ format de 1 şi –1 (în raport cu înmulţirea). ˆ Deci Ker f* are ordinul 2n-2 şi 2n-2|ord 5 . 242 Avem (ℤ/pnℤ)*≃Ker f*×(ℤ/pℤ)*. adică 2 3 2 k k -1 k + C k × 4 + C k × 4 + . Avem (ℤ/2nℤ)*/Ker f*≃{±1}. * n * Fie * surjectiv. Deci (ℤ/2nℤ)*≃{±1}×(ℤ/2n-2ℤ)≃(ℤ/2ℤ)×(ℤ/2n-1ℤ). f* fiind surjectiv. atunci (1+4)k≡1(modulo 2n). Într-adevăr.54. 2 i -3 C k . generează pe Ker f*. dacă u ( x) = (1. (ℤ/pℤ)* sunt prime între ele. pn) ≃1.. + C k × 4 º 0 (modulo 2). mai sus cu morfismul surjectiv indus de surjecţia canonică ℤ/2nℤ→ℤ/4ℤ. ordinul grupului (ℤ/pnℤ)* este φ(pn)=pn-1(p-1) şi Kerf* are indicele p-1 în (ℤ/pnℤ)*. Deci x = 1 . şi în concluzie 2i+1|k în baza congruenţei de mai sus. 1) atunci f * (x ) × x = 1 şi f * (x ) = 1 . Fie acum u: (ℤ/2nℤ)*→{±1}×Ker f* morfismul de grupuri definit prin ˆ ˆ ˆ ˆ u (x ) = f * (x ). Deci Ker f* are ordinul 2n-2 întrucât (ℤ/2ℤ)* are ordinul φ(2n)=2n-1. 8. atunci 2 i -1 C k . Fie f*:(ℤ/2nℤ)*→(ℤ/4ℤ)*≃{±1}... f* fiind surjectivă. ˆ Într-adevăr. Deci clasa modulo pn a lui x este inversabilă Pe de altă parte.. de unde rezultă că (x. f * (x ) × x . Am folosit aici faptul că (ℤ/pℤ)*/Ker f*≃(ℤ/pℤ)*. dacă x∈ℤ are clasa modulo p inversabilă în ℤ/pℤ atunci în ℤ/pnℤ şi imaginea ei prin f* este clasa modulo p a lui x.8. Deducem că Kerf* are ordinul pn-1. 2 i .

(ℤ/pℤ)* fiind §9. Din aceeaşi congruenţă de mai sus rezultă pi+1|k. Caracteristica unui corp. p i . . φaʹ(aʹʹ)=1. Din prima ecuaţie avem y=-x şi înlocuind în a doua ecuaţie ˆ ˆ ˆ obţinem . Izomorfisme de corpuri. n-1 sunt relativ prime cu n şi atunci toate elementele nenule ale inelului ℤn sunt inversabile. . n)=1. . Există deci aʹ∈A a. Într-adevăr.. Aplicăm inducţia. adică aaʹ=1. Subcorp. În inelul ℤn.…. adică x 2 = 2 . modulo pn. deci n este prim. adică aʹaʹʹ=1. de unde obţinem că p2|k.2.. Ecuaţia x 2 = 2 are în corpul ℤ7 două soluţii: ˆ şi x = 4 . Morfisme de corpuri. φa(aʹ)=1. Dacă avem pi|k. ˆ ˆ ˆ x1 = 3 2 1 1 2 2 Soluţiile sistemului sunt: í ˆ ì x1 = 3 ï şi ˆ ï î y1 = 4 ˆ ìx2 = 4 ï . 9.. í ˆ ï y2 = 3 î 9. care are ordinul pn-1.. adică în particular avem că numărul natural n nu este divizibil prin nici un număr prim p≤ n . oricare ar fi x∈A. Cum 1 + p este în Ker f*.j C kj + 2 pentru j<i. Corp. Fie A un inel integru finit şi a∈A. 3 3 p i -1 C k (dacă p≠3 am fi dedus chiar p i C k ). dacă (p+1)k≡1 modulo pn.. deci ℤn este corp. n)=1. Corespunzător obţinem: y = . Deci (ℤ/pnℤ)*≃ℤ/pn-1ℤ×ℤ/(p-1)ℤ≃ℤ/pn-1(p-1)ℤ. atunci 1.î. + C k × p k º 0 . pentru un i<n-1. Avem aʹ≠0 şi există aʹʹ∈A a. Definim φa:A→A prin φa(x)=ax. atunci 2 p i Ck . Ù Ù ciclic. a≠0. ˆ 9.⇒”. deducem 2 3 k k × p + C k × p 2 + C k × p 3 + .Grupul Ker f* este ciclic generat de clasa lui 1+p modulo p n. n-1}. …. deducem că 1 + p este un generator al lui Ker f*.1.⇐”. deci (i. a este inversabil dacă şi numai dacă (a.3. Dacă n este prim.x = 3 .î. pentru orice i∈{1. Am arătat că pn-1|k.x = 4 respectiv y = . Dacă ℤn este corp atunci toate elementele nenule sunt inversabile. 2 Deci p|k şi cum p≠2 rezultă că p| Ck . Deoarece A este integru rezultă că φa este injectivă şi cum A este finit este şi surjectivă..x 2 = 5 . 243 .

î. adică elementul unitate al inelului (ℚ. ⊙) este monoid comutativ. Atunci obţinem xʹ=1⋅xʹ=(xʹʹx)xʹ=xʹʹ(xxʹ)=xʹʹ⋅1=xʹʹ. atunci din egalitatea b=b⋅1 obţinem că b∈I. (ii). Fie I un ideal la stânga în corpul K.Atunci a=a⋅1=a(aʹaʹʹ)=(aaʹ)aʹʹ=1⋅aʹʹ=aʹʹ. f(x)=lnx şi demonstrăm că f este un izomorfism de corpuri: f(x⊕y)=ln(x⊕y)=ln(xy)=ln(x)+ln(y)=f(x)+f(y).4. deci I conţine toate elementele lui K. ⊗). +). În consecinţă a este inversabil şi aʹ este inversul său. ⋅). iar x -1=e1/lnx. Se verifică axiomele grupului comutativ (K. f(x⊙y)=ln(x⊙y)=ln(xlny)=ln(y)⋅ln(x)=f(x)⋅f(y). Pentru a arăta comutativitatea operaţiei ⊙ observăm că: x⊙y=xlny= e ln x ln y =elnx⋅lny= e ln y ln x =ylnx=y⊙x. deci 1=a⋅a-1∈I. deci xʹ=xʹʹ şi deci x este inversabil. ⊕. (K. Deoarece idealele xK şi Kx sunt nenule. În mod analog se arată că orice ideal drept coincide cu (0) sau K. +. (i). +. deducem că xK=Kx=K. Dacă b este un element arbitrar din K. Să notam cu e elementul neutru faţă de operaţia ⊗. m∈ℕ şi datorită regulilor de calcul 244 . x≠0. distributivităţii operaţiei ⊗ faţă de adunarea +. adică I=K. 9. oricare ar fi x∈ℚ şi în felul acesta operaţia ⊗ se prelungeşte de la ℚ* la ℚ. ⊕). xxʹ=1 şi xʹʹx=1. Deci şi aʹa=1. oricare ar fi n. f este funcţie bijectivă.7. Deci singurele ideale bilaterale în K sunt (0) şi K. oricare ar fi x.5. Dacă I≠(0). Datorită că ne⊗me=nm(e⊗e)=nme.6. Elementul neutru la ⊕ este 1 iar inversul lui x este 1 . Mai notăm eℤ={ke | k∈ℤ}. rezultă uşor adică subgrupul ciclic generat de elementul e în grupul aditiv (ℚ. atunci există în I un element nenul a. 9. Pentru a demonstra că K este corp trebuie să arătăm că orice element nenul din K este inversabil. Deci există xʹ şi xʹʹ∈K a. 9. y∈K. f(e)=ln(e)=1. Evident. Definim f: (K. x elementul unitate fiind e. Orice element x diferit de 1 este inversabil. ⊙)→(ℝ. 9. Fie x∈K. Definim x⊗0=0⊗x=0.

(-x)⊗(-y)=x⊗y. ⊗). +. Aşadar. f(n)=ne este un izomorfism de inele. rămâne de această formă. m∈ℤ (1). ⋅)→(eℤ. deducem că (eℤ. y∈(ℚ. Acum este suficient să arătăm că numerele de forma a+b 2 formează un subcorp al lui ℝ. Fiind de caracteristică zero. nenul. +. pentru orice b∈ℚ. rezultă că şi (ℤ. ceea ce se probează uşor pe baza lui (1). Evident. ele formează un subinel al lui ℝ.2b 2 raţionale. aʹ. Înmulţind ambii membrii ai lui (*) cu sistemul: 2 obţinem: a 3 2 +b 3 4 =-2c. +. valabile pentru orice x. x=a+b 3 2 +c 3 4 şi y=aʹ+bʹ 3 2 +cʹ 3 4 cu a. rezultă: ne⊗me=nme. Se arată imediat că a+b 2 =0 dacă şi numai dacă a2-2b2=0 adică. deoarece 2 ∈K rezultă că b 2 ∈K. 1∈ℚ( 3 2 ). care este tocmai (ℚ. de unde 245 .2b 2 a=b=0 . oricare ar fi n. d= iar -b dacă a+b 2 ≠0 atunci (a+b 2 ) =c+d 2 cu c = a 2 .(-x)⊗y=x⊗(-y)=-x⊗y. este domeniu de integritate. Fie K corpul căutat. (ℚ. Se verifică imediat că F este subinel al lui ℝ. cʹ∈ℚ atunci: x-y=(a+b 3 2 +c 3 4 )-(aʹ+bʹ 3 2 +cʹ 3 4 )=(a-aʹ)+(b-bʹ) 3 2 +(c-cʹ) 3 4 ∈ℚ( 3 2 ). ⊗). Aplicaţia f:(ℤ. ⊗) este un inel. +. y∈F. el va conţine un subcorp izomorf cu ℚ. Arătăm că a+b 3 2 +c 3 4 =0 (*) dacă şi numai dacă a=b=c=0. dacă -1 demonstrat că orice element de această formă. Putem considera că ℚ⊂K. Cum (ℤ. c. deci a∈K pentru orice a∈ℚ. ⊗). +. ⊗) un subinel al inelului (ℚ. ⋅) atunci are un corp de fracţii. +. +. de fapt 9. b numere raţionale este în K. Aşadar orice număr de forma a+b 2 cu a. ⊗) este un corp. (ii). (i). Într-adevăr dacă x. b.8. Scriem egalitatea a+b 3 2 +c 3 4 =0 3 sub forma b 3 2 +c 3 4 =-a. +. ⊗) este domeniu de integritate şi Din această ultimă egalitate. xy=(a+b 3 2 +c 3 4 )(aʹ+bʹ 3 2 +cʹ 3 4 )=(aaʹ+2bcʹ+2cbʹ)+(abʹ+aʹb+2ccʹ) 3 2 + +(acʹ+aʹc+bbʹ) 3 4 ∈ℚ( 3 2 ). are inversul (în ℝ) tot de şi numai dacă a a 2 . +. De asemenea. Evident. bʹ.

6a 0 bc = 0 . Înmulţind ecuaţiile sistemului (Sʹ) cu un multiplu comun diferit de zero al numitorilor numerelor raţionale a. Determinantul sistemului (Sʹ) este a 2c 2b 2c = a 3 + 2b 3 + 4c 3 . Putem presupune că nu toate numerele a. ceea ce implică 2|b. b=2b1. cʹ∈ℚ. bʹ. Înlocuindu-l pe a obţinem Deci ∆≠0.b 2 .bc 4 = ba í 3 ïac 2 + bc 4 4 = -2c 2 î pe a doua cu c obţinem: şi prin adunare (ac-b2) 3 2 =ab-2c2. nu toate D= b c a b nule. α≠0. (echivalent deci cu a2+b2+c2≠0) trebuie să găsim β=aʹ+bʹ 3 2 +cʹ 3 4 aʹ +bʹ +cʹ ≠0 a. a0∈ℤ. b1. 3 3 c sunt pare căci altfel 0=∆=8( a1 + 2b13 + 4c1 . b. 3 3 c=2c1 deci a1 + 2b13 + 4c1 . de unde ac=b2 şi ab=2c2. Dacă α=a+b 3 2 +c 3 4 . atunci şi α-1∈ℚ( 3 2 ).6a1b1c1 =0 şi nu toate a1. b. c∈ℚ. bʹ. b. cu a. trebuie să arătăm că următorul sistem liniar ìaa ¢ + 2bc ¢ + 2cb¢ = 1 ï (Sʹ) íab¢ + a ¢b + 2cc ¢ = 0 în necunoscutele aʹ.6a1b1c1 ) unde a=2a1. Înmulţind prima ecuaţie a sistemului (S) cu –b şi 3 ì 23 ï. 246 . contradicţie căci ar trebui şi 2|c. de unde b=c=0 (căci în caz contrar am deduce că 3 2= b ∈ℚ. c putem presupune că a.î. Folosind calculul anterior 2 2 2 cu aʹ. cʹ are o soluţie ïac ¢ + bb¢ + a ¢c = 0 î raţională.6abc . absurd).(S) í ìb3 2 + c3 4 = -a ï ïa3 2 + b 4 4 = -2c î . 3 4a0 + b 3 + 2c 3 . Atunci (Sʹ) este sistem Cramer şi are soluţie unică. a Presupunem prin reducere la absurd că ∆=0. adică dacă α∈ℚ( 3 2 ). Rezultă c imediat că şi a=0. c1 sunt nule. Cum α⋅β=1. α⋅β=1. Atunci a3+2b3+4c3-6abc=0. α≠0. α⋅β=(aaʹ+2bcʹ+2cbʹ)+(abʹ+aʹb+2ccʹ) 3 2 +(acʹ+aʹc+bbʹ) 3 4 . c∈ℤ. adică b3=2c3. b. Demonstrăm că orice element nenul din ℚ( 3 2 ) este inversabil în ℚ( 3 2 ). Atunci abc=2c3. Din ∆=0 rezultă că 2|a deci a=2a0.

9. Avem extinderile de corpuri: ℚ⊆ℚ( d1 )∩ℚ( d 2 )⊆ℚ( d1 ). Rămâne drept unică posibilitate [(ℚ( d1 )∩ℚ( d 2 )):ℚ]=1. Deci α≠0. Avem x=[x]+{x} şi Avem de analizat două cazuri. iar {x}∈[0.b 2 d1 ∈ℚ. 247 . i) A⊆ℝ. unde a0. Fie. de unde rezultă φ=0 respectiv e=1. deci ℝ⊆A.b0∈ℝ. Evident.10. α=0. într-adevăr. rezultă A=ℂ. Dacă cum [x]∈ℤ⊆A. rezultă A=ℝ. β∈ℚ. x∈ℝ arbitrar. Pentru fiecare x∈(0. adică ib0∈A. Deoarece am arătat că ℝ⊆A. Dacă am avea [(ℚ( d1 )∩ℚ( d 2 )):ℚ]=2. b∈ℝ⊆A şi i∈A. de unde d1 = d 2 . (ii). Fie z0=a0+ib0∈A\ℝ. ℚ( d1 )∩ℚ( d 2 ) este intersecţia a două corpuri deci va fi tot un corp ce include în mod evident corpul ℚ. contradicţie. b0 b0 adică i∈A. b0≠0. adică egalitatea: ℚ( d1 )∩ℚ( d 2 )=ℚ. 2}. după cum A⊆ℝ. căci ℤ este inclus în fiecare dintre cele două inele. Rezultă [(ℚ( d1 )∩ℚ( d 2 )):ℚ]∈{1. ii) A⊈ℝ. contradicţie.9. Dacă β=0. (i). Deoarece 1∈A rezultă ℤ⊆A. a0∈A rezultă z0-a0∈A. α. ℤ⊆ℤ[ d1 ]∩ℤ[ d 2 ]. respectiv A⊈ℝ. În particular. rezultă x∈A.a 2 . 2ab contradicţie. Relaţia asupra gradelor se scrie: 2=[ℚ( d1 ):ℚ] =[(ℚ( d1 )∩ℚ( d 2 )):ℚ]⋅[ℚ( d1 ):(ℚ( d1 )∩ℚ( d 2 ))]. atunci ar rezulta egalitatea ℚ( d1 )∩ℚ( d 2 )=ℚ( d1 ). deci z∈A. adică d 2 =α∈ℚ. e respectiv elementul nul şi elementul unitate din inelul A. Cum Aşadar ℂ⊆A şi cum A⊆ℂ. atunci d 2 ∈ℚ( d1 ). 1)⊆A. am avea d 2 =α+β d1 . Deoarece z0. 1 1 ∈ℝ⊆A rezultă × (ib0 ) ∈A. Atunci luând z=a+ib∈ℂ avem a. β≠0 şi ridicând la pătrat d1 d2=α2+β2d1+2αβ d1 . 1) vom avea x+φ=x respectiv xe=x. Arătăm că ℝ⊆A. 9. atunci obţinem d2 =β∈ℚ. Fie φ.

Aşadar ℤ[ d1 ]∩ℤ[ d 2 ]=ℤ.12. 2÷ ú ø û 2 2 æ 3 æ 2 ö éæ 3 1ö ÷ êç a. În ipoteza (ii) cu a=1 rezultă 3 ∈K. adică ℤ[ d1 ]∩ℤ[ d 2 ]⊆ℤ. n n 248 . a∈K implică în condiţiile ipotezei (ii) că 2 1ö 3 æ 3ö æ ÷ a2 + a +1 = ça + ÷ + = ç 2ø 4 ç 2 ÷ è è ø Evident funcţia f:K→K. 2ø è 3 ù 1ö ú ÷ + 1 . De asemenea. Deoarece K este corp rezultă că ℚ⊂K. f (a) = putem scrie: a 2 + 1 = ç ç 2 æ 1ö ç a + ÷ este bijectivă. adică toate fracţiile (ireductibile) a. În orice corp K. adică există o bijecţie între mulţimea tuturor subinelelor unitare ale lui ℚ şi P(ℙ) mulţimea tuturor submulţimilor finite sau infinite de numere prime. 9. 9.÷ +ç a÷ êç 2 ç 2 ÷ 2ø è 3 ø ëè è Deci (i)⇔(ii). oricare ar fi a∈K. Ca exemplu de corp pentru care una din afirmaţiile (i) sau (ii) este adevărată putem lua K=ℝ. În ipoteza (i) cu a=1 rezultă 2 ∈K şi apoi cu a= 2 rezultă 2 2 ìé 2 ü 1 öù ï ï æ ç a + ÷ú + 1ý . Dacă un subinel unitar conţine m 1 trebuie de asemenea să conţină . Vom arăta că aceste două corespondenţe sunt una inversa celeilalte (adică.Deoarece ℤ[ d1 ]⊆ℚ( d1 ) şi ℤ[ d 2 ]⊆ℚ( d 2 ) vom avea: ℤ[ d1 ]∩ℤ[ d 2 ]⊆ℚ( d1 )∩ℚ( d 2 )=ℚ.11. ℤ[ d1 ]∩ℤ[ d 2 ]⊆ℤ[ d1 ] deci ℤ[ d1 ]∩ℤ[ d 2 ]⊆ℚ∩ℤ[ d1 ]=ℤ. A(P(A))=A şi P(A(P))=P). íê 2 øû 3è ïë ï î þ 3 ∈K. Toate fracţiile sunt presupuse ireductibile.î. Pentru P⊆ℙ considerăm A(P)={ divizorii primi ai lui n sunt doar din P. Pe de altă parte. Pentru un subinel A unitar al lui ℚ considerăm P(A) mulţimea tuturor divizorilor primi ai numitorilor tuturor fracţiilor (ireductibile) din A. Notăm cu ℙ mulţimea numerelor prime. n n m m ∈ℚ | p|n ⇒p∈P }.

Într-adevăr, dacă (m, n)=1 atunci um+vn=1 are loc pentru u, v∈ℤ. Rezultă
1 um + vn m = = u × + v × 1 . Deci ℤ=<1>, evident cel mai mic subinel n n n

unitar al lui ℚ. În final P(A(P))=P şi A⊆A(P(A)) sunt evidente, conform definiţiei anterioare. Pentru a demonstra că A(P(A))⊆A, fie α= Pentru p1∈P(A), există o fracţie Analog
s
e p11 × t

m
r r p11 ... p kk

∈A(P(A)).
1 ∈A. p1

∈A şi cu remarca de mai sus

1 1 ∈A, …, ∈A, adică α∈A. p2 pk

Observaţie. Dacă P={p1, …, pk} este mulţime finită atunci P(A) este subinelul generat de
1 . p1 ... p k

9.13. Dacă în egalitatea anbn-bn+1an+1=1 înmulţim la dreapta cu an obţinem: Din ipoteză avem a2n+1=-b2n+1şi înmulţind cu bn+1 mai întâi la stânga şi apoi la dreapta obţinem respectiv: b n+1a2n+1=-b3n+2 a
2n+1 n+1

a nbnan-bn+1a2n+1=an (1).

(2) (3)
2n+1 n+1

b

=- b a

3n+2

Din (2) şi (3) rezultă că b

n+1 2n+1

=a

b

(4).

Din (1) şi (4) rezultă a b a -a

n n n

2n+1 n+1

b

=a şi înmulţind la stânga cu a-n
n

rezultă bnan-an+1bn+1=1, adică egalitatea cerută. 9.14. Deoarece K⊂K(x) şi ax+b∈K(x) rezultă K(ax+b)⊂K(x). Pentru a stabili şi incluziunea inversă observăm că x=a-1(ax+b)-a-1b∈K(ax+b). 9.15. (i). Cum ordinul lui 1 în grupul (A,+) este n, elementele 0, 1, 2⋅1,…,(n-1)⋅1 sunt distincte şi n⋅1=0. Avem A={0, 1, 2⋅1, …, (n-1)⋅1}. Aşadar, dacă x∈A, atunci x se reprezintă în mod unic sub forma x=i⋅1, 0≤i<n. Definim f:A→ℤn, f(i⋅1)= iˆ ⇔ x=i⋅1, 0≤i<n. Evident f este aplicaţie bijectivă. Fie x, y∈A, x=i⋅1, y=j⋅1, 0≤i, j<n. Atunci: x+y=i⋅1+j⋅1=(i+j)⋅1=(i⊕j)⋅1,
249

xy=(i⋅1)(j⋅1)=(ij)⋅1=(i⊗j)⋅1, unde ⊕ şi ⊗ sunt simbolurile adunării respectiv înmulţirii modulo n. Rezultă că: f(x+y)= i Å j = iˆ + ˆ = f(x)+f(y), f(xy)= i Ä j = iˆˆ = f(x)f(y), j j deci f este izomorfism de inele. (ii). Cum |A|=p>1, rezultă că 0≠1. Deci ordinul elementului 1 în grupul (A, +) este egal cu p şi A={0, 1, 1+1, …, (p-1)⋅1}. Conform punctului (i), rezultă că (A,+,⋅)≃(ℤp,+,⋅). Cum ℤp este corp comutativ şi (A,+,⋅)≃(ℤp,+,⋅), rezultă că şi A este corp comutativ.
Ù Ù

9.16. (i). Pentru orice x∈A avem x+x=0. Într-adevăr, x+x=1⋅x+1⋅x=(1+1)⋅x=0⋅x=0. Deducem că x=-x, oricare ar fi x∈A. Avem: x7+1=x7-1=(x-1)(x6+x5+x4+x3+x2+x+1) =(x+1)[(x6+x4+x3)+(x5+x3+x2)+(x3+x+1)] =(x+1)(x3+x2+1)(x3+x+1). (ii). Presupunem că A este cop şi fie A*=A\{0}. Atunci (A*, ⋅) este un grup cu
3 2

=(x+1)[x3(x3+x+1)+x2(x3+x+1)+(x3+x+1)]

7
3

elemente.

Fie

a∈A*,

a≠1.

Avem

a7=1,

deci

(a+1)(a +a +1)(a +a+1)=0. Cum A este corp şi a≠1, deducem că a3+a+1=0 sau că a3+a2+1=0. Dacă a3+a2+1=0, atunci (1+a)3+(1+a)+1=1+3a+3a2+a3+1+a+1=a3+a2+1=0 şi din nou avem proprietatea cerută cu 1+a în loc de a. Reciproc, fie a∈A a.î. a3+a+1=0. Cum 1≠0, se deduce că a≠0 şi a≠1. Din (i) rezultă că a7=1, deci a este element inversabil al inelului A. Cum a≠1 şi a7=1, rezultă că a este un element de ordin 7 al grupului unităţilor inelului A. Aşadar A are cel puţin 7 elemente inversabile, anume 1, a, a2, a3, a4, a5, a6. Cum |A|=8, rezultă că orice element diferit de 0 al lui A este inversabil, deci A este corp. 9.17. (i)⇒(ii). Fie a∈A\{0,1} neinversabil şi B={ak|k∈ℕ*}. Evident 1∉B şi B este finită. Distingem cazurile:
250

Cum x0+y0=1 rezultă că ecuaţia x+y=z are soluţii în A*. n n n n Dacă n≥2 atunci x0 = 0 şi cum x0 + x0 = x0 rezultă că ecuaţia
* 3 x n + y n = z n are soluţia (x0, x0, x0)∈(A ) .

1) 0∈B. Atunci există s∈ℕ* cu as≠0 şi as+1=0. Fie x0=as, y0=1-as≠0.

atunci aj(ap-1)=0=(ap-1)ai. Fie x0=aj şi y0=ap-1.

2) 0∉B. Cum B este finită există i>j≥1 cu ai=aj. Dacă i=j+p cu p∈ℕ* Cum 0, 1∉B rezultă că x0, y0≠0. Dacă z0=x0+y0=aj+ap-1 rezultă z0≠0 Cum x0y0=y0x0=0, rezultă că pentru orice n∈ℕ* avem:
n n z 0 = ( x 0 + y 0 ) n = x0 + n n n

(în caz contrar, rezultă că aj+ap=1 ⇔ a(aj-1+ap-1)=1, deci a este inversabil, fals).

å C nk x0n-k y0k + y0n = x0n + y0n ,
k =1

n -1

deci ecuaţia x + y = z are soluţia (x0, y0, z0)∈(A*)3. (ii)⇒(i). Presupunem că A este corp. Fie q=|A| (numărul elementelor q q q lui A) Cum q≥2 atunci există x0, y0, z0∈A* cu x 0 -1 + y 0 -1 = z 0 -1 . Deci 1+1=1, de unde 1=0, absurd. 9.18. Grupul (K*, ⋅) are 7 elemente, deci pentru orice x∈K* avem x7=1. Rezută că polinomul f(X)=X8-X are ca rădăcini toate elementele lui K. Deoarece K este corp comutativ, f are 8 factori de gradul întâi. Considerăm g(X)=X3-X-1; Se verifică uşor că f(X)=g(X)⋅(X5+X3+X2+X), deoarece -1=1 în K. Atunci g conţine 3 factori liniari ai lui f, deci are rădăcini în K. Dacă a∈K este o rădăcină a lui g, atunci a3=a+1. 9.19. (i)⇒(ii). Considerăm K corp. Cum |K|=4 rezultă că ordinul lui 1 în grupul (K, +) poate fi 2 sau 4, deci car(K)=2 sau car(K)=4. Dacă car(K)=4 atunci 1+1≠0 şi 1+1+1+1=0, de unde (1+1)(1+1)=1+1+1+1=0, contradicţie, căci un corp nu are divizori ai lui zero. Aşadar 1+1=0 şi avem x+x=1⋅x+1⋅x=(1+1)x=0⋅x=0, oricare ar fi x∈K. Fie K*=K\{0}. (K*,⋅) este grup şi | K*|=3. Fie a∈K*, a≠1. Atunci a3=1. Avem 0=a3+1=(a+1)(a2-a+1)=(a+1)(a2+a+1) şi cum a+1≠0 iar K este corp, rezultă a2+a+1=0, deci a2=a+1.
251

(ii)⇒(i). Presupunem că există a∈K a.î. a2=a+1. Atunci a≠0 şi a≠1 căci în caz contrar 1=0, contradicţie. Presupunem că car(K)=4. Atunci K={0, 1, 1+1, 1+1+1}. Cum a≠0 şi a≠1, rezultă că a=1+1 sau a=1+1+1. ⇔1+1+1+1=1+1+1 rezultă 1=0, contradicţie. Dacă a=1+1 atunci din a2=a+1 deducem că (1+1)2=1+(1+1) De asemenea, dacă a=1+1+1, din a2=a+1 rezultă 1=0, contradicţie. Ambele cazuri sunt imposibile, deci car(K)=2. Aşadar K este inel de tipul 2) (vezi problema 6.73.). Cum (1+a)a=a+a2=a+1+a=(a+a)+1=0+1=1 şi a(1+a)=a+a2=1, în mod analog, rezultă că toate elementele diferite de zero ale lui K sunt inversabile, deci K este corp. 9.20. (i). Cum E≠O şi E+E=O, rezultă că E este element de ordin 2 al grupului (M3(ℤ2), +). Rezultă că elementul unitate al inelului M3(ℤ2) are ordinul aditiv egal cu 2, deci M3(ℤ2) este inel de caracteristică 2. (ii). O verificare directă arată că U3+U+E=O. Cum E+E=O, se deduce că: X+X=O, X7+E=(X+E)(X3+X2+E)(X3+X+E), oricare ar fi X∈M3(ℤ2). Acum din U3+U+E=O rezultă U7=E şi cum U≠E, deducem că U este element de ordin 7 al grupului unităţilor inelului M3(ℤ2), deci F*8={E, U, U2, U3, U4, U5, U6} formează grup cu 7 elemente în raport cu înmulţirea matricelor. Aşadar |F8|=8 şi cum: U4=U3U=(E+U)U=U+U2, U5=U4U=U2+U3=E+U+U2, U6=U5U=U+U2+U3=E+U2, avem: F8={O, E, U, E+U, U2, E+U2, U+U2, E+U+U2}. Se deduce că orice element X∈F8 se reprezintă în mod unic sub forma X=iE+jU+kU2, 0≤i, j, k<2. Dacă de asemenea, Y∈F8, Y=sE+tU+uU2, 0≤s, t, u<2, atunci X+Y=(i+s)E+(j+t)U+(k+u)U2=(i⊕s)E+(j⊕t)U+(k⊕u)U2, unde ⊕ este simbolul adunării modulo 2. Rezultă că F8 este o parte stabilă a lui M3(ℤ2) în raport cu adunarea matricelor şi evident (F8, +) este grup abelian. Deci (F8, +, ⋅) este inel cu toate elementele diferite de O inversabile, deci este corp cu 8 elemente. (iii). Cum |K|=8, ordinul lui 1 în grupul (K, +) poate fi 2, 4 sau 8. Dacă ordinul lui 1 este 8, atunci (K, +, ⋅)≃(ℤ8, +, ⋅) şi cum ℤ8 nu este corp se obţine
252

o contradicţie. Dacă ordinul aditiv al lui 1 este 4, atunci 1+1≠0 şi (1+1)(1+1)=1+1+1+1=0, deci corpul K are divizori ai lui zero, contradicţie. Aşadar 1+1=0, deci există a∈K a.î. a3+a+1=0 (vezi problema 9.16.). Ca şi la punctul (ii) se deduce că K={0, 1, a, 1+a, a2, 1+a2, a+a2, 1+a+a2}, deci orice x∈K se reprezintă în mod unic sub forma x=i⋅1+j⋅a+k⋅a2, 0≤i, j, k<2. Rezultă că aplicaţia f:K→F8, f(x)=iE+jU+kU2 ⇔ x=i⋅1+j⋅a+k⋅a2, 0≤i, j, k<2, este bijectivă. Cum x+x=0, oricare ar fi x∈K, X+X=O, oricare ar fi X∈F8, a3+a+1=0 şi U3+U+E=O se arată că f(x+y)=f(x)+f(y), f(xy)=f(x)f(y), oricare ar fi x, y∈K, de unde (K, +, ⋅)≃(F8, +, ⋅). 9.21. Demonstrăm că orice element nenul este inversabil. Fie a∈A, a≠0 şi b∈A a.î. ba=1. Evident b≠0 şi fie bʹ∈A cu bʹb=1. Atunci a=1⋅a=(bʹb)a=bʹ(ba)=bʹ⋅1=bʹ, adică bʹ=a. Deci ab=ba=1 şi rezultă că a este inversabil. 9.22. Elementul unitate este (1, 0). Dacă (a, b)≠(0, 0) atunci
a -b ö æ (a, b) -1 = ç 2 , 2 ÷ . K1={(x, 0)|x∈K}⊂K×K este un subcorp al lui 2 è a + b a + b2 ø

K×K şi aplicaţia f:K→K1 definită prin f(x)=(x, 0) este un izomorfism de corpuri. Ecuaţia x2+1=0 are în corpul K×K soluţia x=(0, 1). Fie K=ℤp cu p număr prim de forma 4k+3, k∈ℕ inelul claselor de resturi modulo p. Să presupunem că x∈K are proprietatea că x2+1=0. Atunci conform teoremei lui Fermat rezultă că 1 = x p -1 = ( x 2 ) contradicţie. 9.23. Fie M= ç
p -1 2

= (-1) 2 k +1 = -1 ,

I2= ç

æ1 ç0 è

æ a b ö æ g d ö ÷ şi N= ç ÷ două elemente din H. ç -b a ÷ ç -d g ÷ è ø è ø a -g b -d ö æ ag - bd ad + bg ö æ ç ÷ ÎH şi ÷ Atunci M-N= ç ç -( b - d ) a - g ÷ ÎH, MN= ç ç ÷ ç -ad + bg ag - bd ÷ ÷ è ø è ø æ 1 0ö 0ö ç ÷ ÎH, de unde concluzia că H este subinel (unitar) al lui ÷= 1÷ ç - 0 1 ÷ ø è ø 253

M2( ℂ ). Mai avem de demonstrat faptul că dacă MÎH, M= ç există NÎH
2

æ a b ö ÷ ¹O2, atunci ç -b a ÷ è ø

a.î.
+ b
2

MN=NM=I2.

Din

M¹O2

deducem

D = aa + bb = a

æ a¢b¢ ö ÷ ÎH, unde a ¢ = (a / D) şi ¹ 0 . Considerând N= ç ç -b ¢ a ¢÷ è ø

b¢=-

b
D

avem:
æ a b ö ÷ ç -b a ÷ è ø æ ö æ a ¢ b ¢ ö ç aa ¢ - bb ¢ ab ¢ + ba ¢ ÷ ç ÷=ç ÷ iar ç -b ¢ a ¢÷ ç è ø -(ab ¢ + ba ¢) aa ¢ - bb ¢ ÷ è ø
2

MN= ç

æ b ö aa + bb a æa ö aa ¢ - bb ¢ = a ç ÷ + b ç ÷ = = èDø èDø D

+ b D

2

=

D =1 D

ab ¢ + ba ¢ = -a ç

ab ab æbö æa ö + = 0, ÷ + bç ÷ = Dø Dø D D è è

de unde MN= ç ç

æ1 0 ö ÷ =I2 şi analog NM=I2, adică M-1=N. 0 1÷ è ø æ a b ö ÷ cu a=a+bi şi b=c+di; Se observă că asocierea 9.24. (i). Fie M= ç ç -b a ÷ è ø
b a d -c c -d a b d ö ÷ c ÷ - b÷ ÷ a ÷ ø

æ a ç ç-b M→ ç -c ç ç- d è

defineşte un morfism de inele de la corpul

quaternionilor în M4(ℝ). Observăm că A⋅At=(a2+b2+c2+d2)⋅I4, de unde detA=(a2+b2+c2+d2)2. Dacă A≠O4, atunci detA≠0 şi matricea A este inversabilă. Observaţie. Considerăm K mulţimea expresiilor formale de forma a+bi+cj+dk cu a, b, c, d∈ℝ. Definind pentru două elemente din K suma pe componente şi produsul polinomial ( ţinând cont că i2=j2=k2=-1, ij=-ji=k, jk=-kj=i, ki=-ik=j ) se observă că (K, +, ·) devine corp izomorf cu corpul H al quaternionilor. (ii). Fie x=a+bi+cj+dk un quaternion din centrul lui H. Din condiţia de comutare x⋅i=i⋅x rezultă că ai-b-ck+dj=ai-b+ck-dj, de unde c=d=0. Din
254

contrar alegerii lui x2). a∈Ki. i =1 3 am avea de exemplu K1⊆K2∪K3.condiţia de comutare x⋅j=j⋅x rezultă şi b=0.n}. 2. Problema este deci rezolvată în cazul unui corp finit K. 9. Considerăm elementul z = x1 1 ( x1 + x 2 ) = 1 + x1-1 x 2 . atunci K=K2∪K3 şi gândind această egalitate pentru grupurile aditive corespunzătoare. adică x1-1 x 2 ∈K2. K2. rezultă ca mai sus. K2. ceea ce este o contradicţie cu alegerea lui x1. Există atunci i∈{1. (căci dacă x1∈K1\(K2∪K3) şi z∈K2. ⋅) al lui K este ciclic şi fie a∈K* un generator al său. Prin urmare putem alege elementele x2∈K2\(K1∪K3). Din faptul că x2∈K2\{0}. a∈K1.î. atunci x2=-x1+(x1+x2)∈K1. K= U Ki i =1 n şi K i ¹ U K j . unde Ki⊂K. Aşadar găsim K=K1. Presupunem prin reducere la absurd că avem U Ki = K . că z∉K1∪K3 deci neapărat Atunci în mod necesar K1⊈K2∪K3. Atunci am∈K1. …. oricare ar fi m∈ℤ şi deci K*⊂K1. rezultă ( x1 1 x 2 ) x 2 1 ∈K2. Kn este infinită. adică x1 1 ∈K2 şi de aici x1∈K2. …. Să presupunem că avem o scriere a sa K = U K i . i =1 n i∈{1. …. Cazul 2. Evident x1≠0 şi x2≠0 şi x1+x2∉K1∪K2 (căci dacă. …. care contrazice faptul că subcorpul K1 este propriu. Atunci z-1∈K2. 255 . Demonstrăm prin inducţie matematică după k≤n. de exemplu.25. x1+x2∈K1. 9. K2⊈K1∪K3. Prin urmare. Kn (n≥2). de exemplu. rezultă K=K2 sau K=K3.26. K3⊈K1∪K2. Cazul 1. x1+x2∈K3. Aşadar centrul lui H este mulţimea ℝ a numerelor reale. imposibil). n} a. +. Fie acum un corp infinit K.î. Să presupunem prin reducere la absurd că există K1. arătând că pentru orice k≤n. …. Se ştie că grupul multiplicativ (K*. Cum x1 1 ∈K1 şi x1+x2∈K3\{0}. subcorpuri proprii ale lui K a. (∗) j =1 j ¹i n Vom arăta că intersecţia celor n subcorpuri K1. Studiem mai întâi cazul când corpul dat (K. ⋅) este finit. oricare ar fi i∈{1. n} sunt subcorpuri proprii ale lui K. intersecţia primelor k subcorpuri Ki conţine un şir infinit de elemente distincte.

cu i≠j implică ai=aj. …. În plus. Fie a1∈K1\ U K j şi fie b∈K2\K1. imposibil. …. ….Într-adevăr. an∈P distincte. a∈Kj (deoarece a i1 . Din contradicţia obţinută rezultă că (∗) nu este adevărată şi deci problema este rezolvată. …. Vom arăta că din (∗) obţinem că P are cel mult n-1 elemente. Deoarece ( x n1 b)( x n p b) -1 = x n1 x n p Î K k +1 . fals). să presupunem că există a1. cum ai⋅a∈K1 ar rezulta b∈K1. Deci card P≤n-1.U K j . xnb. Presupunem afirmaţia adevărată pentru k. i =1 n i =1 k +1 În particular. de exemplu trebuie să fie infinit. fals). cazul k=1 este evident. oricare ar fi p≥1 şi cum în mod evident. deci există un şir de elemente distincte (xn)n⊂ I K i . ai2 a + b ∈Kj rezultă că (ai1 . i =1 j =1 j =1 k k k Considerăm A={x1b. a2. n} (într-adevăr. când k=n obţinem că P = I K i este infinită. oricare ar fi i∈{1. 256 . …}=(xnb)n≥1. Dacă ai1 a + b . dacă pentru un i am avea ai⋅a+b =y∈K1. ai⋅a+b∉K1. fie b∈ K . a2. Observăm că P este subcorp în fiecare Ki şi în K. Într-adevăr. de exemplu putem presupune -1 că subşirul este ( x n p b) p³1 Ì K k +1 . j≥2 care include cel puţin două elemente de forma ai⋅a+b. căci K1. an∈P distincte. Contradicţia rezultă din faptul că ar exista elementele a1. Cum K ¹ U K j .a i2 ¹ 0 ). ceea ce încheie demonstraţia prin inducţie. Atunci conform principiului lui Dirichlet va exista un Kj.ai2 )a ∈Kj deci. x2b. Există deci n un subşir al lui (xnb)n≥1 inclus într-un Kj (j≥k+1). Evident A Ë U K j şi cum K = U K j rezultă A Ì j =1 j =1 k n j = k +1 U K j . şirul ( x n1 x n 1 ) p³1 Ì I K i rezultă că p i =1 ( x n1 x n 1 ) p ³1 Ì p k I K i . Valorile ai⋅a+b formează o mulţime de n j =2 n elemente distincte (altfel avem ai⋅a+b=aj⋅a+b. Dar în condiţiile ipotezei (∗) am demonstrat că avem card P=∞. aceasta va contrazice faptul că P este infinită şi încheie demonstraţia.

Observaţie. Fie f:K→A un morfism unitar de inele. 0) pentru 1<i≤n. adică.. Din f(1)=1 rezultă că f(n)= f (14. conform problemei 9. . E2. deoarece A este inel nenul.29. E-1⋅On=F deci On=F. Atunci E-1E=In şi înmulţind la dreapta cu F≠On deducem că E-1(EF)=F.⇐”. 2 2 9. 9. afirmaţia nu este valabilă după cum se observă în cazul marticei 2In∈Mn(ℤ). Dacă E nu este inversabilă. oricare ar fi n∈ℕ. r2. Dacă E este divizor al lui zero atunci există F≠On a.9..30. deci morfism de inele şi f(1)=1. Fie f:ℚ→ℚ morfism de corpuri.28. 0. x2= -1+ i 3 -1. Considerând ecuaţia x3-1=0.. Fie F1=( r1. deci există r1. Există deci E-1 inversa sa.41) =n⋅f(1)=n. Deoarece Ker(f) este ideal bilateral în K şi K este corp deducem. Dacă K nu este corp. Fie E1. f este endomorfism al grupului aditiv (ℚ. rn∈K nu toţi nuli a. EF=On. +). …..î. …. …. atunci det(E)=0. Presupunem prin reducere la absurd că E este inversabilă.4. Egalitatea Ker(f)=K nu poate avea loc deoarece ar rezulta f(1)=0. se observă că are o singură rădăcină în ℝ şi anume x=1 iar în ℂ are trei rădăcini x1=1. x3= . contradicţie. F2. å ri Ei = 0 i =1 n în mulţimea M1×n(K). Matricea F formată cu liniile F1. Deducem că morfismele de corpuri sunt în particular funcţii injective. En liniile matricei E. rn) şi Fi=(0. ceea ce contrazice faptul că f(1) este elementul unitate la înmulţire în A şi acesta este diferit de zero.î. ….⇒”. În particular. că Ker(f)=K sau Ker(f)=(0). …. 9... Fn constituie un divizor al lui zero la stânga pentru E.27. + 3 1 2+ de n ori 257 .i 3 . r2. f(0)=f(0+0)=f(0)+f(0)=f(0) ⇒ f(0)=0. Ştim că f este injectiv dacă şi numai dacă Ker(f) este idealul nul în K.

.De asemenea. + ) = nf ç ÷ .avem -q∈ℚ+.41) =n⋅f(1)=n. pentru n∈ℕ* avem 1=f(1)= f ( + .. atunci există β∈ℝ* a... deci f(q)=q. 0=f(q+(-q))=f(q)+f(-q) deci f(q)=-f(-q) şi cum –q>0 rezultă că f(-q)=-q.. Pentru q∈ℚ. ceea ce se arată ca şi la (ii) când am demonstrat că f(-q)=-f(q)). n 1 1 æmö æ1ö m ÷ = f ( + . n∈ℕ* avem f ç ÷ = f ( + . f((-1)2)=[f(-1)]2. (iii). de de n ori 1 1 n 4 4n 1 2 3 æ1ö ènø unde f ç ÷ = æ1ö ènø 1 . Deci n4 3 ènø n ènø ènø n 1 24n de m ori f(q)=q. + 3 (ii).... (i). deci 1=[f(-1)]2 de unde f(-1)∈{±1}. (Am ţinut cont că f(-x1)=-f(x1). Fie x1.. Aşadar f(-1)=-1. deci f nu ar fi injectivă.î. Dacă m. pentru că f este morfism unitar de inele. α=β2.avem -q∈ℚ+ 0=f(q+(-q))=f(q)+f(-q) deci f(q)=-f(-q) şi cum –q>0 rezultă că f(-q)=-q. deci f este strict crescătoare. n 4 4n ènø ènø n 1 2 3 de m ori Dacă m. + ) = mf ç ÷ = . n∈ℕ* avem f ç oricare ar fi q∈ℚ+. 258 . oricare ar fi n∈ℕ. Am arătat că singurul endomorfism al corpului ℚ este cel identic. deci f(α)=f(β )=[f(β)] >0. f(0)=f(0+0)=f(0)+f(0) deci f(0)=0. pentru n∈ℕ* avem 1=f(1)= f ( + .31. căci ar rezulta f(-1)=f(1). Pentru q∈ℚ. Din f(1)=1 rezultă f(n)= f (14. f(1)=1. 9. Deci f(q)=q. Nu putem avea f(-1)=1. x2∈ℝ cu x1<x2. 2 Dacă 2 α>0.. oricare ar fi q∈ℚ+. + ) = nf ç ÷ de de n ori 1 1 n 4 4n 1 2 3 æ1ö ènø 1 1 æ1ö 1 æmö æ1ö m unde f ç ÷ = . 1 2+ de n ori De asemenea. deci f(q)=-(-q)=q. Atunci α=x2-x1>0 deci f(α)=f(x2-x1)>0 ⇔ f(x2)-f(x1)>0 ⇔ f(x2)>f(x1). + ) = mf ç ÷ = .

sau încă: af(x)-f(x)a=f(a)f(x)-f(x)f(a). Dar un grup nu poate fi scris ca reuniune a două subgrupuri 259 (1) ( 3) Pentru a arăta că corpul (K. din (6) am avea λa(ax0)=aλa(x0). întrucât λa(x)=0. Fie f un endomorfism al lui ℝ. +). Trecând la limită după n. Ţinând cont de (ii) este suficient să arătăm că f(x)=x. pentru orice a∈K. oricare ar fi a. egalitatea (4) devine λa=λa∘f. (rn)n şirurile aproximărilor raţionale ale lui x prin lipsă respectiv prin adaos. deci f(x)=x. este suficient să . +. ⋅) este comutativ. oricare ar fi a. oricare ar fi x∈K. Observăm uşor că F=Ker(1K-f)*={x∈K* | f(x)=x} este un subgrup al lui K*. deci f(a)≠a. Fie x∈ℝ\ℚ fixat şi (qn)n. sau folosind ipoteza. Atunci. egalitatea (2) devine: bf(x)=f(x)b. f∘λa=λa. x∈K. Cum Z(K*) este centrul grupului K* este suficient să stabilim egalitatea Z(K*)=K*. (2) Punând b=a-f(a)∈Im(1K-f). x∈K. am obţine a=f(a). oricare ar fi a. se scrie λa(f(x))=f(λa(x)). oricare ar fi x∈K înseamnă că a∈Z(K*). oricare ar fi x∈K avem λa(x)=0. obţinem x≤f(x)≤x. (4) Observăm uşor că λa∈End(K). centrul corpului K. Înseamnă că Im(1K-f)⊂Z(K). unde (End(K). (6) demonstrăm că grupul (K*. adică aλa(x0)=f(a)λa(x0) şi după o simplificare la dreapta cu λa(x0)≠0. Fie a∈K*\F. avem: f(bx-xb)=f(b)f(x)-f(x)f(b) = bf(x)-f(x)b = 0.(1) Egalitatea (1) poate fi scrisă şi sub forma: [a-f(a)]f(x)=f(x)[a-f(a)]. adică. ţinând seama că f este injectiv.(iv). deci f(λa(ax0))=f(a)f(λa(x0)) şi din (5) ar însemna că λa(ax0)=f(a)λa(x0). ⋅) este comutativ. x ∈K. oricare ar fi x∈ℝ\ℚ. oricare ar fi a∈K. căci dacă ar exista un x0∈K cu λa(x0)≠0. Egalitatea f∘λa=λa∘f. ∘) este inelul endomorfismelor grupului abelian (K. contrar presupunerii făcute asupra lui a. Am demonstrat aşadar incluziunea K*\F⊂Z(K*) şi de aici rezultă egalitatea de grupuri multiplicative K*=F∪Z(K*). pentru orice x∈K şi b∈Im(1K-f). oricare ar fi a. 32. rezultă λa∘(1K-f)=0. b∈Im(1K-f). rezultă bx-xb=0. oricare ar fi a∈K şi x∈Z(K). oricare ar fi n∈ℕ. 9.(3) Atunci. adică bx=xb. (5) Mai observam că: λa(ax)=aλa(x). În acest inel de endomorfisme. qn<f(x)<rn. de unde. oricare ar fi a. x∈K sau af(x)-f(x)a=f(ax-xa). +. Cum λa(x)=0. Atunci. Avem qn<x<rn deci f(qn)<f(x)<f(rn). x∈K.

cel identic. Nu putem avea F=K*.2 (şi obţinem automorfismul de . contrar ipotezei. Cum f(x)=f(1⋅x)=f(1)⋅f(x). Dacă f(i)=α atunci -1=f(-1)=f(i2)=f(i)2=α2. Pentru f(i)=i obţinem f(z)=f(x+iy)=x+f(i)y=x+iy=z. . Fie f:ℂ→ℂ un morfism de corpuri cu f(x)=x. deci neapărat F=K* sau Z(K*)=K*. căci Ker(p)=I≠(0). 9. 9. care sunt evident automorfisme. Este suficient să demonstrăm că dacă K nu este corp există un morfism de la K la un inel nenul care nu este injectiv.proprii ale sale. iar pentru f(i)=-i Deci singurele morfisme de corpuri f:ℂ→ℂ care invariază ℝ sunt identitatea şi conjugarea. rezultă 260 obţinem f(z)=f(x+iy)=x+f(i)y=x-iy= z .35. Să presupunem că f este morfism de corpuri (analog se procedează dacă f este antimorfism). există în K un ideal I diferit de (0) şi K. ⋅) este comutativ. pentru orice x∈ℝ.. Rezultă Z(K*)=K*. 9. există x∈K cu f(x)≠0. b∈ℚ. idealul I este bilateral. care trebuie să fie o rădăcină (reală) a polinomului X3-2. Ambele corpuri sunt conţinute în ℝ. Arătăm acum 3): Deoarece f este neconstantă.34. f(1)≠0. 2). corpul ℚ( 3 2 ) are un singur automorfism. conform problemei 7. un automorfism ψ al lui ℚ( 3 2 ) este determinat de imaginea ψ( 3 2 ).conjugare” φ(a+b 2 )=a-b 2 . Deoarece K este un inel comutativ. Atunci morfismul canonic p: K→K/I nu este injectiv. Dacă K nu este corp. Condiţia 1) rezultă din definiţia morfismului (ea apare şi în definiţia antimorfismului). deci există inelul factor A=K/I. Pe de altă parte. Deoarece elementele lui ℚ( 2 ) se scriu în mod unic sub forma a+b 2 cu a. Să presupunem mai întâi că f este morfism sau antimorfism de corpuri şi să demonstrăm că satisface 1). acesta are proprietatea că φ∘φ=1). care trebuie să fie o rădăcină a polinomului X2-2.4. Automorfismele lui ℚ( 2 ) formează un grup izomorf cu ℤ/2ℤ. 9.. deci α∈{±i}. Cum acest polinom are o singură rădăcină reală. orice automorfism φ al lui ℚ( 2 ) este determinat de φ( 2 ).33. La fel. 3). deci grupul (K*.36. Avem două posibilităţi: φ( 2 )= 2 (şi obţinem automorfismul identic φ(a+b 2 )=a+b 2 ) sau φ( 2 )=. căci ar rezulta f=1K.

adică f(1)=1. adică u=v. dacă avem u. adică 0 ar fi inversabil.17. Dar egalitatea precedentă se verifică în mod evident şi dacă x=0 sau y=0 sau xy=1 (de exemplu. Reciproc. f este injectivă. Deci t=0. deci x=y-1. Fie x. y∈K. v∈K cu f(u)=f(v). Pentru y=1 rezultă f(x2)=f(x)2. unde t=u-v. Reducând termenii egali conform cu (4) rezultă: f(xy)+f(yx)=f(x)f(y)+f(y)f(x). contradicţie). y∈K. încât egalitatea se reduce la f(x)=f(x)). x≠0. f(y)≠0. rezultă f(x)≠f(0)=0. În aceste condiţii aplicând problema 6. contradicţie. y≠0.f(1)=f(1⋅1)=f(1)⋅f(1). rezultă xyx=x+((x-y -1)-1-x-1)-1. oricare ar fi x∈K. (5) Calculăm următorul produs. 2). Într-adevar. Arătăm 2): Pentru x∈K\{0}. xy≠1. adică f(1)⋅[1-f(1)]=0 şi cum f(1)≠0 rezultă că 1-f(1)=0. (2) Comparând (1) cu (2) rezultă f(xyx)=f(x)f(y)f(x) pentru acele elemente x. 2). deci f(x)=f(y-1)=f(y)-1 şi atunci f(x)f(y)=1. Atunci cum x≠0. să presupunem că f verifică condiţiile 1). Dacă x≠0. dacă xy=1. (3). 3) şi să arătăm că este morfism sau antimorfism de corpuri. Aşadar putem scrie: f(xyx)=f(x)f(y)f(x). 261 . oricare ar fi x. Dacă am avea t≠0. ceea ce înseamnă că f este injectivă. xy≠1. din problema 6. y∈K cu x. y≠0: [f(xy)-f(x)f(y)]f(xy) -1[f(xy)-f(y)f(x)]=[1-f(x)f(y)f(xy)-1]⋅[f(xy)-f(y)f(x)]= =f(xy)-f(x)f(y)-f(y)f(x)+f(x)f(y)f(xy) -1f(y)f(x) = -f(yx)+f(x)f(y)f((xy) -1)f(y)f(x) ( 3) ( 5) ( 3) = -f(yx)+f(x)f(y(xy) -1y)f(x)=-f(yx)+f(x)f(x-1y)f(x) = -f(yx)+f(x(x-1y)x)= =-f(yx)+f(yx)=0. f(t -1)=f(t)-1=0-1. y≠0. rezultă: f(x)f(y)f(x)=f(x)+((f(x)-f(y) -1)-1-f(x)-1)-1 . y≠0 şi xy≠1. adică f(x2)+f(xy)+f(yx)+f(y2)=f(x)2+f(x)f(y)+f(y)f(x)+f(y)2. din 2) ar rezulta. putem scrie 1=f(1)=f(x⋅x-1)=f(x)⋅f(x)-1 şi analog 1=f(x-1)⋅f(x). atunci x=y-1. din 1) rezultă f(u-v)=0 sau f(t)=0. Deducem că f(x) este inversabil (deci nenul) şi f(x-1)=f(x)-1. adică xy=1. precum şi f(x)f(y)≠1 (căci f(x)f(y)=1 ar conduce la f(x)=f(y)-1 sau f(x)=f(y-1).17. (4) Dacă în (4) înlocuim x cu x+y obţinem f(x2+xy+yx+y2)=f(x)2+f(x)f(y)+f(y)f(x)+f(y) 2. Cum f verifică condiţiile 1). y ∈K. 3) rezultă: f(xyx)=f(x)+((f(x)-f(y) -1)-1-f(x)-1)-1 (1) Pe de altă parte. pentru x.

y∈K\{0}. adică (1). rezultă: 2f(xy)=f((x+y)2)-f(x2)-f(y2). …. oricare ar fi x. iar într-un corp nu avem divizori ai lui zero. Vom arăta mai întâi egalitatea f(x2)=f(x)2. Deoarece K este de caracteristică zero sau de caracteristică p>n. Aceasta înseamnă că f este morfism de corpuri. poate fi înlocuită cu una mai generală: caracteristica acestor corpuri să nu fie egală cu 2 sau 3. Dacă x=0 sau y=0. (1) Într-adevăr. 3) sunt satisfăcute şi să demonstrăm că f este morfism de corpuri. y∈K. a=2⋅1. Reciproc. 9. ….. Ultima egalitate se scrie 3[f(x2)-f(x)2]=0 şi cum corpul L este de caracteristică zero. în mod evident.. Folosind (1) ultima egalitate se transcrie succesiv: 2f(xy)=[f(x+y)]2-f(x)2-f(y)2 ⇔ 2f(xy)=[f(x)+f(y)] 2-f(x)2-f(y)2 ⇔ 2f(xy)=2f(x)f(y) ⇔ 2[f(xy)-f(x)f(y)]=0.⇐”. Conform problemei 7.24. din 2) avem f((1+x)3)=[f(1+x)]3 şi ţinând cont de 1) şi de 3) obţinem: f(1+3x+3x2+x3)=[1+f(x)]3 ⇔ f(1)+3f(x)+3f(x2)+f(x3)=1+3f(x)+3[f(x)]2+[f(x)]3 ⇔ 3[f(x)]2=3f(x2) (la reducerile de termeni asemenea am folosit 1) şi 3)). rezultă f(x2)-f(x)2=0. pentru orice x. adică (2). rezultă f(xy)-f(x)f(y)=0 sau f(xy)-f(y)f(x)=0. . Observaţie.Deoarece f(xy)-1≠0. să presupunem că 1). Aplicând funcţia f şi ţinând cont că f este morfism de grupuri aditive. oricare ar fi x∈K.2 + C n -1 xa n -1 + a n . Arătăm acum că f(xy)=f(x)⋅f(y).2 a 2 + .2 x 2 a n . oricare ar fi x. (2) Avem evident 2xy=(x+y)2-x2-y2. rezultă că f este morfism sau antimorfism de inele. + C n . a=n⋅1 obţinem sistemul: 262 . 2⋅1. deducem că elementele lui A sunt distincte două câte două.. deci de corpuri. Ipoteza conform căreia corpurile K şi L sunt de caracteristică 0. y ∈K. 3⋅1. 2). 9.. n⋅1} care este o submulţime a corpului K. aceste egalităţi au loc. Prin urmare am obţinut că f(xy)=f(x)f(y) sau f(xy)=f(y)f(x). Fie A={1. Cum L are caracteristica zero rezultă că f(xy)-f(x)f(y)=0. n Luând în această identitate pe rând a=1. 2).37. avem evident ax=xa şi deci funcţioneaza formula binomului lui Newton: 2 n n ( x + a ) n = x n + C 1 x n -1 a + C n x n . Dacă a∈A şi x∈K.38..⇒”. Dacă f este morfism de corpuri afirmaţiile 1). (i). 3) sunt satisfăcute.

..... a Dacă r este raţional. cu α.. 1 2 1 C n × (n × 1) C n × ( n × 1) 2 1 1 .. Õ ( j × 1 .. adică r = ... atunci βr = α.. obţinem că necunoscutele x.. coeficienţii r1... C n × 1 ¹ 0.i × 1) . + C n .. x2. am operat numai cu elemente ce comută. (x+2⋅1)n.. xn se exprimă ca nişte combinaţii liniare de elementele (x+1)n... …... C n -1 × (2 × 1) n -1 .... deci toate consideraţiile din cazul comutativ (de exemplu. Exprimăm necunoscuta x2 sub forma unei combinaţii liniare de tipul: x 2 =r1(x+1)n+r2(x+2⋅1)n+ …+rn(x+n⋅1)n ... Facem observaţia că b ×1 deşi suntem într-un corp necomutativ. pentru orice r∈ℤ.. .. 1 (n × 1) ( n × 1) 2 1 2 n = C n × C n × . în accepţiunea de mai sus. . . Determinantul sistemului este: 1 1 1 2 Cn ×1 C n × 12 1 2 C n × (2 × 1) C n × (2 × 1) 2 d = n .2 (n × 1) n..numere raţionale” (aici prin . xn. × C n -1 × 1 (2 × 1) (2 × 1) 2 . 1n -1 . + C n ... C n -1 × 1 ¹ 0. În 263 . adică βf(r⋅1)=α⋅1..2 + . ... deci b f(β⋅r⋅1)=f(α⋅1)=α⋅1.număr raţional” înţelegem un a ×1 element din K de forma =(α⋅1)⋅( β ⋅1)-1..1n = x n + C n x n -1 + C n x n . Aplicând regula lui Cramer. cu α.. x2. cu c∈ℤ. C n -1 × 1n -1 n . rn depind numai de elementele din A şi de nişte combinări. .... × C n -1 × 1£i < j £ n Õ ( j × 1 .. C n × ( n × 1) n -1 12 .. regula lui Cramer) rămân valabile. ….. + C n -2 x 2 + C n -1 x 1 2 n n ( x + 2 ×1) n .2 x 2 + C n -1 ( 2 ×1) n -1 x …………………………………………………………………. Aşadar. β∈ℤ).1 2 n n ( x + 1) n .2 n ×1 = x n + C n (2 ×1) x n -1 + C n ( 2 ×1) 2 x n .. 1 2 n n ( x + n × 1) n . (2 × 1) n -1 . ….i × 1) ¹ 0.. (1) Să observăm că în (1). (x+n⋅1)n cu coeficienţi . ….2 (2 ×1) n . . ( n × 1) n -1 n 1 2 = C n × C n × . deci n 1£i < j £ n δ≠0. r2. . iar datorită faptului că suntem în caracteristică 2 n zero sau p>n.. de unde f(r⋅1)=(α⋅1)(β⋅1)-1. .2 + . β∈ℤ.2 + ... deci rămân aceiaşi pentru orice x∈K.2 x 2 + C n -1 (n × 1) n-1 x în care avem n ecuaţii şi n necunoscute x. unde am ţinut seama că ultimul determinant este Vandermonde. observăm că δ=c⋅1..n n × 1 = x n + C n (n × 1) x n -1 + C n (n × 1) 2 x n . avem C 1 × 1 ¹ 0. Din 1) şi 3) rezultă uşor f(r⋅1)=r⋅f(1)=r⋅1. Deci funcţia f invariază numerele raţionale. n -1 .

vom avea. în egalitatea f(x2)=f(x)2 să înlocuim pe x cu x+y. unde x. deci f este automorfismul conjugare al lui ℚ( d ). Deci a=0 sau b≠0 şi atunci obligatoriu a=0. Altfel spus. Deoarece (x+y)2=x2+y2+2xy. deci neapărat d1=d2. Dacă b=0. deci f este morfism de corpuri. contradicţie Aşadar d 2 ∈ℚ. conform cu (1) şi (2): f( d )=a+b d . y∈K.mod similar. f( d1 )=a+b d 2 (1). egalitatea (1) se menţine când se înlocuieşte x cu f(x). rezultă f(x 2+2xy+y2)= f(x)2+2f(x)f(y)+f(y)2. Deoarece caracteristica este zero sau p>2. 9. adică b2=1 deci b∈{±1}. oricare ar fi x∈ℚ( d ). cu x∈K. Dacă L şi K sunt corpuri comutative. o relaţie analoagă cu (1) funcţionează pentru orice y∈L şi în particular pentru elementele y=f(x)∈L. din (2) rezultă b=0. deci 1 este pătratul unui număr raţional. Pentru b=1 obţinem f( d )= d . (ii). deci f este automorfismul identic al corpului ℚ( d ). Pentru b=-1 obţinem f( d )=. Dacă d1 şi d2 sunt întregi d2 d2 liberi de pătrate. (2) Dacă a≠0 şi b≠0. Egalitatea (2) devine d1=d2b2 şi arată că d1 d = b 2 . adică f(x)=x* (conjugatul pătratic al lui x) pentru orice x∈ℚ( d ). oricare ar fi x. 2 2 adică f(x )+2f(xy)+f(y )=f(x)2+2f(x)f(y)+f(y)2 sau încă 2[f(xy)-f(x)f(y)]=0. Reluând cele de la punctul (i) în care d 1=d2=d. va rezulta f(x2)=f(x)2. 264 . adică f(x)=x. oricare ar fi x∈K. y∈K. (i). Atunci d1=f(d1)=[f( d1 )]2=(a+b d 2 )2. Aplicând atunci f în (1) şi ţinând seama de proprietăţile 1) şi 2) precum şi de cele spuse anterior. contradicţie. rezultă f(xy)=f(x)f(y). atunci din (2) rezultă d1 =±a∈ℚ. În particular. Se arată uşor că f(x)=x.î. această egalitate nu poate avea loc. (ii).d . oricare ar fi x∈ℚ. rezultă ℚ( d1 )=ℚ( d 2 ). diferiţi. Deoarece f( d1 )∈ℚ( d 2 ) există a. b∈ℚ a.39. adică două corpuri pătratice sunt izomorfe dacă şi numai dacă sunt egale. unde a=0 şi d=db2. deci d1=a2+d2b2+2ab d 2 .

44) = [ f (1)] x . Nucleul morfismului φ. 1 2+ 42 3 de x ori de x ori Presupunem prin reducere la absurd că f(1)= . Fie p natural.41) = 114. + 3 f ( ) × × f (1 Avem f ( x) = f (14. Oricare dintre aceste egalităţi contrazice minimalitatea lui p. 9. ⋅). ˆ Dacă Ker(φ)=ℤp. ⋅) un morfism de grupuri.î. contradicţie. æx è2 xö 2ø é æ x öù ë è 2 øû 2 Pentru orice x∈ℚ putem scrie f ( x) = f ç + ÷ = ê f ç ÷ú > 0 . a≠b. Egalitatea p⋅1K=0K devine (kt)⋅1K=0K ⇔ (k⋅1K)(t⋅1K)=0K şi cum un corp nu are divizori ai lui zero. +)→(ℚ*. (i). Fie f: (ℚ. b). ˆ Dacă Ker(φ)={ 0 }. Fie φ:(ℤp. Demonstrăm că f(1)=1. t numere naturale mai mici decât p a. este un subgrup al lui (ℤp.41.40. 9. Arătăm că f(x)=[f(1)]x. +) la (ℚ*. rezultă k⋅1K=0K sau t⋅1K=0K. Deci unicul morfism căutat este cel nul.9. Rezultă că p este prim.42. a.. pentru orice x∈ℚ.. atunci φ(x)= 1 . oricare ar fi x∈ℤp. ⋅) este cel constant.. b relativ prime. ⋅) un morfism de grupuri. deci există k. p>max(a. p=kt. 265 . ⋅). +) în elementul neutru al grupului (ℤp*. Luând a nu este putere b 1 x= ∈ℚ avem p æaö f ( x ) = [ f (1)] = ç ÷ èbø a ∉ℚ.. Deci f(1)=1 şi în concluzie b f(x)=[f(1)]x=1x=1. care duce toate elementele grupului (ℤp. oricare ar fi x∈ℚ. Ker(φ). +). b∈ℕ*. ceea ce nu se poate deoarece ℤp are p elemente iar are ℤp* are p-1 elemente. Dar conform teoremei lui ˆ Lagrange rezultă că singurele subgrupuri ale lui ℤp sunt { 0 } şi ℤp. +) în elementul neutru 1 din grupul (ℚ*. Deci unicul morfism de grupuri de la (ℚ. Presupunem prin reducere la absurd că p nu este prim. unde a. atunci φ ar fi injectiv. care duce toate elementele lui (ℚ. +)→(ℤp*. Atunci cel puţin unul dintre numerele a sau b nu este putere de ordin p a unui număr natural şi deci fracţia de ordinul x a b p a 1 p unui = p număr raţional. deci f ia valori strict pozitive.

Deci am demonstrat că (x±y)p=xp±yp. pentru k≥1. pentru orice p prim şi x. Dacă în această egalitate înlocuim pe y cu p –y obţinem Pentru p prim impar egalitatea devine (x-y)p=xp-yp iar pentru p=2. p-1} (unde ai este un număr natural) a. Folosind binomul lui Newton (K corp comutativ) avem pentru orice x. deci aplicând Ultima egalitate poate fi scrisă sub forma [f(x)]p-(1K)p=0K sau. presupunând că Z(K)⊊K. +) în elementul neutru al grupului (K*. cont de (ii): [f(x)-1K]p=0K ⇒ f(x)-1K=0K ⇒ f(x)=1K. 9. Rezultă că suma din membrul drept al egalităţii (∗) este nulă şi obţinem (x+y) =xp+yp. y∈K. y. 2+y. Deci unicul morfism de grupuri căutat este cel nul care duce toate elementele grupului (K.(ii). Fie deci x∈K\Z(K) şi să considerăm n≥1 un întreg minimal cu proprietatea x p ∈Z(K). (iii). morfismul f rezultă că f(px)=f(0K). oricare ar fi x. Va trebui să arătăm că Z(K)=K. Din minimalitatea lui n rezultă că elementul p n a = xp n -1 verifică condiţiile: a∈K\Z(K) şi a ∈Z(K). Deci caracteristica căutată este 3. 2. y∈K. 2y. Pentru un element oarecare a se verifică a+a+a=0. 1. Definim aplicaţia δ:K→K prin δ(y)=ya-ay şi inductiv iteratele sale prin δ1=δ. adică [f(x)]p=1K. Elementele acestui corp pot fi reprezentate sub forma: 0. 2+2y unde 3y=0. ţinând cont că într-un corp de caracteristică 2 fiecare element este egal cu opusul său. ţinând (x-y)p=xp+(-1)pyp. pentru orice α∈K avem: C ipa = ( pa i )a = ( p × 1K )(a ia ) = 0 K (aia ) = 0 K . …. pentru i∈{1.î. Dar pentru p prim avem C ip = pa i . y∈K: ( x + y ) p = x p + y p + å C ip x p -i y i i =1 p -1 (∗). 9. δk+1=δ⋅δk. Se verifică imediat 266 .44. 1+2y. 1+y. obţinem (x-y)2=x2+y2=x2-y2.43. Pentru aceasta procedăm prin reducere la absurd. Pentru orice x∈K avem px=(p⋅1K)x=0K⋅x=0K. Fie f: (K. ⋅). ⋅) un morfism de grupuri. +)→(K*.

φ(x)=1K. să-l notăm cu p. ⋅).42. unde am notat c=wu-1. Conform problemei 9. Fie z=δk-1(y)≠0. Din a∉Z(K) rezultă că δ≠0. +)→(K*.2) 3 k -3 a ya a ya d k ( y ) = ya k .42. ⋅) este morfismul nul φ:(K.j j =0 k (în pasul inductiv se foloseşte formula de descompunere a combinărilor). Rezultă din cele de mai sus că au=z=wa-aw şi prin urmare a=(wa-aw)u-1=(wu-1)a-a(wu-1)=ca-ac. 9. Ultima relaţie conduce la c=1+aca-1. +). Luând u=za-1 putem scrie z=ua şi deoarece z comută cu a (căci z=δk-1(y) şi prin urmare 0= δk(y)=δ(δk-1(y))=δ(z)=za-az) rezultă că şi u comută cu a.1) 2 k -2 k (k . Deoarece k>1. am demonstrat că singurul morfism de grupuri de la (K. Deci dacă y∈K\{0} verifică δ(y)≠0. j Deoarece p este prim rezultă că p C p pentru orice 2≤j≤p-1. caracteristica sa este un număr prim.45. De aici şi din (1) aplicată pentru k=p rezultă conform ipotezei 1) că: (2) δp(y)=yap-apy=0.prin inducţie după k≥1 că: (1) k ( k . 2⋅1K. Datorită ipotezei 2) există un t≥1 cu c p ∈Z(K) şi conform lui (3): c p = 1 + ac p a -1 = 1 + aa -1c p = 1 + c p . Contradicţia obţinută arată că t t t t t t t t t t K este corp comutativ. Deoarece corpul K este finit. . De aici şi din ipoteza 1) deducem prin inducţie după t≥1 că: (3) c p = (1 + aca -1 ) p = 1 p + (aca -1 ) p = 1 + ac p a -1 . deducem din (2) existenţa unui întreg k cu 1<k≤p având proprietatea că δk(y)=0 şi δk-1(y)≠0. caracteristica sa este un număr natural nenul (nu putem avea caracteristica 0. +) la (K*. ⋅) la (K. căci atunci elementele 1K. Tot în problema 9. 267 Determinăm în continuare morfismele de grup de la (K*.kaya k -1 + + . δ2-2(y)=δ0(y) este notaţie pentru y).. adică 0=1.1)(k . rezultă k-1≥1 şi prin urmare z=δ(w)=wa-aw pentru w=δk-2(y)≠0 (pentru k=2. oricare ar fi y∈K (deoarece ap∈Z(K))... n⋅1K. … ar fi distincte şi în consecinţă corpul K ar fi infinit). + (-1) k a k y = 1× 2 1× 2 × 3 = å (-1) j C kj a j ya k . …. 3⋅1K.

ψ(x)=0K. ï 3 î s . b))=a+ib este un izomorfism de corpuri. Pentru K=ℤp regăsim rezultatul din problema 9. f(x)+f(-x)=2x şi înlocuind x cu –x. 9. Se poate arăta că f este unica aplicaţie cu proprietăţile cerute. f(M(a. + + 3 de i ori determină pe K o structură de ℤp-spaţiu vectorial.40..izomorf”: í ì ïu + v = 3 + 3i . ⋅)→(K. +. Avem pentru orice x∈K. Observaţie. 9. ⋅) este corp se verifică imediat.. ψ(x)=ψ( x p )=pq⋅ψ(x)=0K. x)=ix= 1 24x x4. Rezolvăm în corpul ℂ sistemul . Funcţia f:K→ℂ. +) este cel constant. oricare ar fi x∈K. avem izomorfismul de ℤp-spaţii vectoriale ℤ q @ K .Observăm mai întâi că numărul de elemente al corpului K este o putere a lui p.47.46. (ii). Într-adevăr. fapt care se probează imediat. Faptul că (K.3 ps = -9 + 9i ì s = 3 + 3i . f(x)=2(a+1)-1x. uv=p obţinând sistemul în s şi p: í ì ï s = 3 + 3i . f(x)+f(-x)=2x=0. +) un morfism de grupuri. deci 2[f(x)+f(-x)]=0 sau (înmulţind cu 2-1). unde ïu 3 + v 3 = -9 + 9i î q q u=f(X) iar v=f(Y). Deci singurul morfism ψ:(K*... încât dacă p trecem la cardinale vom avea |K|=pq. operaţia externă α:ℤp×K→K. ⋅)→(K. Fie atunci ψ:(K*. Rezultă că pentru orice x∈K avem x p =x. oricare ar fi x∈K. (i). α( iˆ . î p = 5i Acest sistem are soluţie unică í 268 . f(-x)+f(x)=-2x. Notând cu q dimensiunea acestui spaţiu. Pentru a=-1. Sistemul este simetric şi vom nota u+v=s. În final alegem f:K→K. Pentru a2n+1+1=(a+1)(a2n-a2n-1+…-a+1) rezultă a2n-a2n-1+…-a+1=2(a+1)-1 (pentru că a+1≠0). Observăm că a≠-1: Existenţa lui f implică car(K)=2.

Evident ℚ⊆K şi ℚ≠K.b d ) . Rezultă că x şi f(x) sunt rădăcinile ecuaţiei cu coeficienţi raţionali: x 2-ax+b=0. Să considerăm un element oarecare x∈K\ℚ şi apoi elementele a=x+f(x)∈K.(3) Din (1).Deci obţinem sistemul în u şi v: í ìu1 = 2 + i ìu = 1 + 2i respectiv í 2 . este Elementul unitate este 1=1+0⋅ d .db a ÷ a . f(a+b d )= ç ç db a ÷ este un izomorfism ÷ è ø de corpuri. Elementul neutru la adunare este O2. Elementul neutru la adunare este 0=0+0⋅ d iar opusul lui x=a+b d -1 este -x=-a+(-b) d . căci f fiind injectiv ar rezulta f=g=1K. ×ç 2 2 ç . Se verifică axiomele corpului comutativ. ipoteza ii) se mai scrie f(x)=x ⇒ x∈ℚ (2). (ii). absurd. deci f∘f=1K.bö æ a 1 ÷.db è ø æ a bö (iii).49. inversul său fiind x = 1 a 2 . (2). (i). Orice element nenul x=a+b d inversabil. Se verifică axiomele corpului comutativ. Nu se poate însă ca f∘f=f. putem presupune că g=1K. Aplicaţia f: ℚ( d )→K. căci corpul ℚ are un singur endomofism.2 2÷ è ï ø şi í 2ö æ 2 ïY = f -1 (v ) = ç ÷ 2 ç-1 ï 2 1÷ è ø î 2ö ÷ 1÷ ø 1ö ÷ 2÷ ø . 9. b=xf(x)∈K.db 2 (a . elementul unitate este matricea I2 iar inversa unei matrice nenule ç ç æ a bö ÷ (adică cel puţin unul dintre a şi b este diferit de 0) este ÷ è db a ø .(4) 269 f(a)=f(x)+f(f(x))=f(x)+x=a ⇒a∈ℚ .48. Unul din endomorfismele lui K fiind cel identic. Avem f∘f=f sau f∘f=g=1K. 9.2 ï 1 è î ì 1ö æ 1 -1 ÷ ï X 2 = f (u 2 ) = ç ç. (1) Cum g=1K. í îv1 = 1 + 2i îv 2 = 2 + i ìu + v = 3 + 3i îuv = 5i care are soluţiile Soluţiile sistemului matriceal în X şi Y vor fi: ì æ 2 -1 ï X 1 = f (u1 ) = ç ç-1 è ï í ïY = f -1 (v ) = æ 1 ç 1 ç. (3) avem : f(b)=f(x)f(f(x))=xf(x)=b ⇒b∈ℚ.

M(c. Matricea M(a. K⊆ℚ( d ).î.b+d). Aşadar f ( d ) = . b). Din cele spuse rezultă că există şi este unic un întreg liber de pătrate d≠1.1 2 2 (a ± a 2 . b)=a⋅ ç ç æ 1 0ö æ1 1 ö ÷ +b⋅ ç ç1 -1÷ =a⋅I2+b⋅X. există în mod analog un întreg d´∈ℤ\{1} liber de pătrate a. Dacă am avea d ∈ℚ. b) are determinantul 270 .d)=(a⋅I2+b⋅X)⋅(c⋅I2+d⋅X)=ac⋅I2+ad⋅X+bc⋅X+bd⋅2I2= =(ac+2bd)⋅I2+(ad+bc)⋅X=M(ac+2bd. 0).b)+M(c. ad+bc). avem x = (a ± q d ) ∈ℚ( d ). de unde f ( d ) = d din (2) ar rezulta f ( d ) = ± d . dacă q qb a nu este pătratul unui număr raţional (matricele cu b=0 dar a≠0 sunt evident inversabile). Deducem egalitatea K=ℚ( d ). Atunci: f ( dd ¢ ) = f ( d ) f ( d ¢ ) = ( . imposibil. Mai întâi observăm că: ( f ( d )) = f (( d ) ) = f (d ) = d . d) sunt matrice de aceeaşi formă: M(a.d ¢ .50. Scriind a -4b=q d cu q∈ℚ şi 2 1 d∈ℤ\{1} liber de pătrate.d ¢ ) = dd ¢ şi din (2) rezultă dd ¢ ∈ℚ.d )(. M(a. 2 Arătăm 2 că d=d´.qb 2 ¹ 0 . rezultă că d=d´. Luând acum un alt 2 Din (4) rezultă că x = x´∈K\ℚ. adică suma şi produsul a două matrice M(a. Cum d şi d´ sunt libere de pătrate. Incluziunea reciprocă este imediată căci din x = 1 (a ± q d ) ∈K rezultă că şi 2 d ∈K şi de aici ℚ( d )⊆K.d şi analog f ( d ¢ ) = .î. x´∈ℚ( d ¢ ). Axiomele corpului se verifică uşor.b)⋅M(c. unde matricea X are proprietatea că ÷ 0 1÷ è ø è ø æ1 1 ö æ1 1 ö æ 2 0 ö X2= ç ç1 -1÷ ⋅ ç1 -1÷ = ç 0 2 ÷ =2⋅I2. Dacă a2+b2≠0 atunci determinantul a b = a 2 . 9. 9. ÷ ç ÷ ç ÷ è ø è ø è ø Pentru a demonstra că K este corp arătăm mai întâi faptul că aceste matrice formează parte stabilă în raport cu adunarea şi înmulţirea matricelor.51.4b ) . a. 0) iar elementul unitate este matricea M(1. Observăm că putem scrie M(a.d)=(a⋅I2+b⋅X)+(c⋅I2+d⋅X)=(a+c)⋅I2+(b+d)⋅X=M(a+c. Elementul nul este matricea M(0.

a≠ 0 sau b≠ 0 a. Să presupunem că a2+b2= 0 . unde a. deci luăm a=x. Demonstraţia lemei: Arătăm echivalenţa afirmaţiilor (i) şi (ii): ˆ (i)⇒(ii). x p -1 = 1 . (iii) p=4k+1.53.1 . încât egalitatea precedentă devine 1 = (-1) 271 . dar în grupul (ℤp*. a2+b2= 0 . M(x. ˆ (ii) Există x∈ℤp a.1 este rest pătratic modulo p). t)=M(xz+10yt. Se verifică prin calcul că f:K→ℚ( 10 ).î. y+t).1 . Dacă există x∈ℤp a. xt+yz)∈K. Să presupunem că există x∈ℤp a.î. morfism de corpuri. Mai mult. deci este nenulă dacă şi numai dacă este inversabilă. 9.52.2 ÷ ∈K şi ÷ è ø æ x + 2y M ( x.. Arătăm echivalenţa afirmaţiilor (ii) şi (iii): ˆ (ii)⇒(iii). atunci M(x. conform 2 p -1 2 puterea ˆ ˆ ˆ teoremei lui Fermat. x2=. atunci x2+ 1 = 0 . ⋅) avem.1 . a 2 . y∈ℚ). y)≠M(0.2y÷ ø x. b) este matricea M ç -b ö ÷. b∈ℤp.2b 2 ø b ö æa + b ÷ este bijectivă şi Funcţia f: ℚ( 2 )→K. +. x2=. y)=x⋅I2+y⋅A. y ) -1 = M ç 2 ç x . 0) avem x2-10y2≠0 (căci 10 ∉ℚ) şi atunci æ ö x y ÷ M ( x.î. y ) = ç ç 2y è 3y ö ÷ ∈K (cu x . de unde concluzia că (K. x2=. y)+M(z. Următoarele afirmaţii sunt echivalente: ˆ ˆ ˆ (i) Există a. Deci K este izomorf cu corpul ℚ( 2 ).a2-2b2.2b . ˆ b= 1 şi (i) se verifică. t)=M(x+z. Să notăm că A2=10⋅I2 şi atunci M(x. Dacă æ2 3 ö A=ç ç 2 .b÷ è ø æ a 2 2 è a . ˆ ˆ ˆ (ii)⇒(i).î. 9. Inversa matricei M(a.x 2 . b∈ℤp şi de exemplu ˆ b≠ 0 . y)⋅M(z.10 y 2 ÷ ∈K.10 y 2 . Demonstrăm mai întâi următoarea Lemă: Fie p≥3 un număr prim. dacă M(x.1 (spunem că . f(M(x. Ridicând la p -1 p -1 ˆ obţinem x p -1 = (-1) 2 . f(a+b 2 )= ç ç b a . . k∈ℕ*. y))=x+y 10 este un izomorfism de corpuri. ⋅) este è ø corp comutativ. ˆ ˆ Înmulţind cu (b-1)2 rezultă (ab-1)2+ 1 = 0 şi notând x=ab-1∈ℤp am ˆ ˆ obţinut deci x2=.

deci în acest caz K nu este corp. Atunci are loc şi (i) din lemă. căci det(A)= a2+b2= 0 . unde f1 = X p -1 2 ˆ + 1 şi f 2 = X p -1 2 rădăcinile lui f1 şi f2 sunt şi rădăcini ale lui f). 272 .1 ∈ℤp[X] are toate cele p-1 rădăcini în corpul ℤp (chiar în ℤp*). ˆ . b∈ℤp. Cazul p=2 iese din discuţie pentru că matricea A= ç ç ˆ ˆ dar det(A)= 2 = 0 . Cu aceasta lema este demonstrată. adică =2k şi atunci 2 2 contradicţie cu faptul că p≥3. p -1 p -1 este par. Aceasta contrazice faptul că în corpul K toate elementele nenule sunt æ a bö inversabile. Atunci K este corp dacă şi numai dacă orice matrice nenulă din K are determinantul un element inversabil (adică un element nenul) în corpul ℤp. ˆ ˆ æ 1 1ö ÷ este nenulă. p≢3(mod4). Să presupunem mai întâi că inelul K este corp şi să demonstrăm că p≡3(mod4). Dacă prin absurd.1 şi atunci înseamnă că p -1 fiecare dintre polinoamele f1 şi f2 au toate cele rădăcini în ℤp (căci 2 Dar f=f1f2. Conform teoremei lui Fermat ˆ polinomul f=Xp-1.Dacă numărul întreg p -1 2 ˆ ˆ ˆ ˆ ar fi impar am obţine 1 = -1 . deoarece p este prim rezultă p≡1(mod4). Să presupunem că p=4k+1.î. Fie α ∈ℤp o rădăcină a lui f1 adică a Această egalitate se mai scrie a 2k ˆ ˆ +1 = 0 . Deci p=4k+1. a2+b2= 0 . dar ÷ è ø ˆ neinversabilă. deci ˆ ˆ ˆ există a. Trecem la soluţia problemei: Se demonstrează uşor că mulţimea K înzestrată cu operaţiile de adunare şi înmulţire a matricelor este inel unitar (chiar comutativ). (iii)⇒(ii). a≠ 0 sau b≠ 0 a. ˆ ˆ÷ è .1 1ø Considerăm cazul p≥3. adică (iii) din lemă se verifică.b a ÷ ∈K. k ˆ ˆ + 1 = 0 şi dacă notăm x=α ∈ℤp am 2 p -1 ˆ ˆ ˆ obţinut x2+ 1 = 0 adică x2=. adică 2 = 0 . Luând A= ç ç .1 . rezultă că A este o matrice nenulă din K. Contradicţia obţinută arată că trebuie să avem p≡3(mod4).

neinversabilă. Aşadar a≠ 0 sau b≠ 0 ˆ dar a2+b2= 0 . adică având det(A)= 0 . Fie într-adevăr. iar ÷ è 0 0ø è ø æ a 0ö ÷ este matricea ÷ è 0 0ø æ a -1 0 ö ç ÷ ç 0 0÷ . ceea ce se mai scrie g(a)⋅a=1 sau ba=1. Atunci are loc şi (iii) æ a bö din lemă. oricare ar fi x∈A. dacă le privim în M2(ℝ) nici unul dintre ele nu este inversabil. Din faptul că b≠0. (1) Dar şi f(a)=1. unde am notat g(x)=a1+a2x+…+anx . ï1. avem b≠0 (căci dacă am avea g(a)=0. a1. a∈A\{0}. ceea ce înseamnă că se verifică (i) din lemă. Atunci f(x)=(a1+a2x+…+anxn-1)x=g(x)⋅x. atunci f(a)=g(a)⋅a=0. adică g(b)⋅b=1. este un izomorfism de corpuri. ceea ce contrazice presupunerea că p≡3(mod4). n-1 Deoarece f este funcţie polinomială. deducem f(b)=1.î. (i). există a0. Acest fapt explică de ce toate elementele nenule din K sunt inversabile în K. în timp ce. an∈A a. φ( ç ç æ a 0ö ÷ )=a. Punând g(a)=b. Cum f(0)=0 rezultă a0=0. există A= ç ç . să presupunem că p≡3(mod4) şi să arătăm că inelul K este corp. è ø Aplicaţia φ:K→ℝ. căci elementele lor unitate diferă. ….55. pentru x ¹ 0 î f(x)=a0+a1x+…+anxn. Considerăm funcţia f:A→A. nu este subinel unitar al inelului M2(ℝ). Faptul că (K. Contradicţia obţinută arată că în mod necesar K este corp. f(x)= í ì0. pentru x = 0 ï . ⋅) este corp comutativ de probează imediat. Vom arăta că orice element nenul din A este inversabil. 9.b a ÷ ∈K ÷ è ø ˆ ˆ ˆ matrice nenulă. Dacă prin reducere la absurd K nu este corp. deci p≡1(mod4). +.Reciproc. elementul unitate este matricea ç ÷ ç 0 0 ÷ . 9. deşi are element unitate. Elementul nul este matricea ç ç inversa unei matrice nenule ç ç æ 0 0ö æ 1 0ö ÷ . Inversabilitatea în inelul K nu este legată de inversabilitatea în inelul M2(ℝ). ÷ è 0 0ø (ii). Inelul K. deci grupul U(K) al unităţilor lui K nu este subgrup al grupului U(M2(ℝ)) al unităţilor lui M2(ℝ). ceea ce contrazice definiţia funcţiei f).54. (2) 273 .

∆. (3) e1+e2+e3=(1. Notăm A=K1×K2×K3 şi B=K4×K5. (ii). Pentru ∆ avem ∆(AB)=det(AB)=det(A)⋅det(B)=∆(A)⋅∆(B). Presupunem prin absurd că există un izomorfism de inele φ:A→B. f2 sunt ortogonale). B∈Kd*. 0). (3) sunt algebrice rezultă că φ(ei)∈B (i∈{1. Deoarece realţiile (1).57. Rezultă că singurele elemente idempotente ale lui B sunt 0. æ æ a bd ö ö æ a bd ö 2 2 ÷ ÷ = detç ç b a ÷ =a -db = ÷ ÷÷ a øø è ø (2) eiej=ejei=0. (3) Egalităţile (2) şi (3) arată că elementul a este inversabil în inelul A. 1). 3}) sunt elemente idempotente ortogonale nenule. f 22 = f 2 (sunt elemente idempotente). Pentru N avem: N(z)=z⋅ z . nenule. Considerăm în A elementele e1=(1. 0. unde z este conjugatul pătratic al lui z. deci K1×K2 nu este corp (având divizori ai lui zero). 1). e2=(0. 0. oarecare. e2. 9. 9. Rezultă că în B nu există trei elemente idempotente ortogonale. e3 respectiv f1. e2 = e2 . f2=(0. 9. ⋅) este corp. f1+f2=(1. Deci (A. Dar ecuaţia z2=z echivalentă cu z(z-1)=0 are în orice corp K soluţiile z1=0 şi z2=1.56. oricare ar fi z∈ℚ( d )*. Demonstrăm că ∆∘f=N. 1)=(0. 1). 1. 1) şi în B elementele f1=(1. oricare ar fi A. Avem de exemplu (1. 2. Avem: (∆∘f)(z)=∆(f(z))=∆(f(a+b d ))= Dç ç ççb èè =N(a+b d )=N(z). f1. y)∈B un element idempotent. Se verifică imediat prin calcul direct. Fie (x. (2). 2 2 2 Aceste elemente satisfac relaţiile: (1) e1 = e1 . 0). oricare ar fi z1. fifj=fjfi=0. Faptul că f. ceea ce contrazice existenţa lui φ. Atunci x2=x în K4 şi y2=y în K5. 1). f12 = f1 . z2∈ℚ( d )*. +. pentru i≠j (elementele e1. 0)⋅(0. 0). e3=(0. 0). adică putem scrie N ( z1 z 2 ) = ( z1 z 2 )( z1 z 2 ) = z1 z 2 z1 z 2 = ( z1 z1 )( z 2 z 2 ) = N ( z1 ) N ( z 2 ) . 58. 1. inversul său fiind elementul b. 274 . e3 = e3 . Fie z=a+b d ∈ℚ( d )*. f2.Din (1) şi (2) deducem că g(b)=g(b)⋅1=g(b)⋅ba=1⋅a=a şi atunci (1) devine ab=1. (i). 1=(1. N sunt morfisme de grupuri se probează uşor.

§10. 1. Vom analiza întâi cazul când I are un singur element. Considerăm pe A structura de inel dată de problema 7. 10. Fie A o mulţime finită cu n elemente iar u:ℤn→A o bijecţie oarecare. s ³0 Deci A[X] este cel mult numărabilă dacă A este mulţime finită şi are cardinalul lui A în caz contrar (o reuniune numărabilă de mulţimi finite este cel mult numărabilă.I] are cardinalul lui I (reuniunea unei familii de mulţimi numărabile indexate de o mulţime infinită de cardinal u are cardinalul u).Y]=A[X][Y]. Deci A[X.A] are cardinalul lui A.J] sunt toate numărabile.1.I]= U Ps . Deci A[X. Observăm că A[X.I]= cont de faptul că J ÌI J finita U A[ X .2. inelul ℤ[X. Arătăm simultan (i) şi (ii). As+1.I] este reuniunea unei familii de mulţimi numărabile indexate de mulţimea părţilor finite ale lui I care are cardinalul lui I (mulţimea părţilor finite ale unei mulţimi M infinite are cardinalul lui M). adică cu Obţinem că Ps sunt mulţimi finite dacă A este finit şi au cardinalul lui A în caz contrar (Aq are cardinalul lui A când A este infinită iar q≥1 este număr natural)... Ps este echipotentă cu mulţimea funcţiilor {0.A] al polinoamelor în nedeterminatele {Xa}a∈A cu coeficienţi întregi. Inele de polinoame 10.1. Am arătat deci (i) şi (ii) pentru card I=1. de unde rezultă că A[X] este numărabilă când A este mulţime finită. iar o reuniune numărabilă de mulţimi infinite de acelaşi cardinal u are cardinalul u). În continuare aplicăm inducţia ţinând A[X. A[X]=A[X. Dacă A este o mulţime infinită atunci considerăm inelul ℤ[X. Observăm că A[X] nu poate fi finită conţinând {Xn}n≥0. …. J ] . s}→A.2. Prin (i) A[X. Conform problemei 10. Fie Ps mulţimea polinoamelor cu coeficienţi în A într-o nedeterminată de grad cel mult s≥0. adică există o bijecţie 275 . (iii). Pe de altă parte.

3. Căutăm elementele de ordin 2 din grupul (K*. În orice grup abelian finit produsul elementelor grupului este egal cu produsul elementelor de ordin 2 (căci elementele de ordin mai mare ca 2 se pot grupa în perechi. Ù deci p|(p-1)!+1. p ia i |ord xi. ⋅). Este valabilă şi reciproca teoremei lui Wilson: Dacă p≥2 este un număr natural a. a Fie d= p1 1 . p|(p-1)!+1.4. p a r descompunerea în factori primi a lui d. Atunci x2=1 şi x≠1. adică q=1. Cum toate elementele lui G constituie rădăcini ale ecuaţiei date. Evident d|n. Fie x un astfel de element. Fie G un subgrup de ordin n al lui U(A) şi d=cel mai mic multiplu comun al ordinelor elementelor din G. ⋅) este –1 şi astfel produsul elementelor acestui grup este egal cu –1. Deci unicul element de ordin 2 din grupul (K*. Într-adevăr. adică ord xi= p ia i ⋅ti. ⋅) şi calculăm produsul elementelor sale. 276 ... Conform teoremei lui Wedderburn corpul K este comutativ.î. 0<q<p. Scăzând cele două relaţii obţinem q|1. (i). ˆ ˆ ˆ Conform punctului (i) avem 1 × 2 × . atunci p este număr prim. Ecuaţia Xd-1=0 are cel mult d rădăcini în corpul de fracţii al lui A. deducem că n=d. mai mic decât p este 1.A] induce prin u o structură de inel pe A. Dar q|(p-1)!.. mai observăm că singurul element de ordin 1 este elementul unitate şi în felul acesta produsul elementelor de ordin diferit de 2 este egal cu elementul unitate). de asemenea. Observaţie..u:ℤ[X. 10. Deci singurul divizor al lui p..î. × p .x rr are ordinul d.A]→A. fie q un divizor al lui p. Considerăm grupul abelian finit (K*. xr∈G a. Structura de inel a lui ℤ[X. Atunci există r elementele x1. Considerăm corpul ℤp al claselor de resturi modulo p. Fie K un corp finit. (ii). …. Dar polinomul X2-1∈K[X] are în corpul K doar rădăcinile ±1 şi vom avea x=-1. Deci G este ciclic. 10.. Se verifică t t uşor că x= x11 .. ti∈ℕ. adică (p-1)!≡-1(mod p). Cum p|(p-1)!+1 rezultă că şi q|(p-1)!+1. şi în consecinţă p este prim.. fiecare cu inversul său şi astfel produsul lor este egal cu elementul unitate.1 = -1 .

. …. atunci a2X2 este nilpotent în A[X].5.10. atunci a1X este nilpotent în A[X].. a.. Polinomul anXn fiind nilpotent. an sunt elemente nilpotente în A. polinomul a0+a1X este inversabil.36.. j. aşadar.î.+anXn+1 este inversabil în A[X]. Deci a0 ... aşadar. Înmulţind ambii membri ai antepenultimei relaţii cu an obţinem an3bm-2=0. rezultă acum că f-anXn= a0+a1X+. a0⋅g=0. a1⋅g=0. anm+1b0=0... Să presupunem că f este divizor al lui zero şi fie g=b0+b1X+. Dacă a2 este nilpotent în A.. Polinomul f.. ce leagă coeficienţii celor două polinoame: ì a 0 b0 = 1 ï ïa 0 b1 + a1b0 = 0 ïa 0 b2 + a1b1 + a 2 b0 = 0 ï í ï. Din fg=1 deducem relaţiile următoare.. a2.. a≠0. a2.. căci elementele nilpotente formează un ideal. Însă a0⋅bk = a1⋅bk =…=an⋅bk=0.. dacă f este nilpotent în A[X] atunci polinomul 1+fX=1+a0X+a1X2+. (i). adică an este nilpotent... astfel că avem bk⋅f=0. an-2⋅g=0.. Întrucât am presupus că g ¹ 0. este nenul.. polinomul a0+a1X+a2X2 este inversabil... Din aproape în aproape. Atunci an ⋅bm=0.. a1 sunt nilpotente în A. Reciproc. 277 . aibj=0 pentru orice indici i. obţinem că dacă a1. .. pentru k=m+1. există un coeficient bk ¹ 0. (iii). este evident.+bmXm∈A[X] inversul său. Aşadar un raţionament inductiv ne conduce la concluzia că an...+bmXm un polinom nenul. Reciproc. rezultă că f este divizor al lui zero.. iar (an⋅g)⋅f=0. obţinem relaţiile ankbm-k+1=0 (k≥1) şi. an-1... pentru care f⋅g=0... de grad minim... a0 este evident inversabil în A.. având gradul ≥0. a1.... an sunt nilpotente (în A). Din aproape în aproape. în final. interpretând pe a ca polinom de gradul zero. înmulţind ambii membri ai acestei relaţii cu a0 obţinem că anm+1=0. deci an⋅g=0.+an-1Xn-1 este inversabil (şi are gradul mai mic decât gradul lui f). Acum.. Printr-un raţionament inductiv putem stabili că an-1⋅g=0. …. ….. Dacă există a∈A. Conform celor stabilite în problema 6.. ïa n -1bm + a n bm-1 = 0 ï ïa n b m = 0 î Din ultimele două relaţii (înmulţind ambii membrii ai penultimei relaţii cu an şi folosind ultima) obţinem an2bm-1=0. (ii).. atunci polinomul f este inversabil în A[X]. a⋅f=0. Dacă a1 este nilpotent în A. De aici. de aici rezultă că an⋅g este un polinom de grad mai mic decât gradul lui g. dacă a0 este inversabil în A... Să presupunem că polinomul f este inversabil în A[X] şi fie g=b0+b1X+. el rămîne inversabil şi ca element al lui A[X]..

fiecare având câte Arătăm acum că dacă x. 0 ). y)∈(A×B)∪(B×A). y p -1 2 ˆ = 1 . orice soluţie (x. y) este soluţie a ecuaţiei considerate dacă şi numai dacă (x. ˆ Aceasta înseamnă că polinomul f=Xp-1. pentru orice α∈ℤp\{ 0 }. cuplul (x. dacă de exemplu x∈A avem x p -1 2 ˆ = 1 şi atunci din ecuaţie rezultă y p -1 2 ˆ = -1 . Dar putem scrie ˆ f=Xp-1. avem αp-1= 1 . y)∈A×B. y)∈(A×B)∪(B×A). În urma acestor consideraţii rezultă că mulţimea soluţiilor ecuaţiei date ˆ ˆ este {( 0 . adică (x. 2 2 p -1 2 æ ˆ Notând A={α∈ℤ*p | f1(α)= 0 }={ α∈ℤ*p | a ˆ B={α∈ℤ*p | f2(α)= 0 }={ α∈ℤ*p | a elemente. rezultă y∈A. Reciproc. y∈ℤ*p. dacă (x. deci oricum x p -1 2 +y p -1 2 ˆ = 0 . deci y∈B.1 ∈ℤp[X] are toate cele p-1 rădăcini în corpul ℤp. y) este soluţie pentru ecuaţia considerată. ÷ ø unde f1= ç X ç æ p -1 ˆö ˆö . y∈ℤ*p=A∪B. iar celelalte soluţii (dacă există) vor avea ambele componente nenule. dacă (x. 278 . Fie (x. Dacă x= 0 rezultă şi y= 0 şi ˆ ˆ reciproc. unde mulţimile A şi B sunt disjuncte. y) este soluţie cu x. adică (x. Prin urmare. Fiecare dintre polinoamele f1 şi f2 au ÷ ç ÷ è ø è ø p -1 p -1 gradul . 0 )}∪(A×B)∪(B×A).1÷ şi f2= ç X 2 + 1÷ . ˆ ˆ Conform teoremei lui Fermat. Dacă am fi presupus x∈B. Vom încerca să caracterizăm aceste soluţii. adică (x.ˆ ˆ 10.1÷ç X ÷ç øè p -1 2 ˆö + 1÷ =f1⋅f2. y) cu componente nenule aparţine mulţimii (A×B)∪(B×A).1 = ç X ç è æ p -1 2 ö ˆ æ ÷ -1 = ç X ÷ ç ø è 2 p -1 2 ˆ öæ . y) o soluţie a ecuaţiei date. p -1 2 ˆ = 1 } şi ˆ = -1 } p -1 2 p -1 2 avem ℤ*p=A∪B. y)∈B×A. avem x x p -1 2 p -1 2 ˆ =1. deci au câte rădăcini în corpul ℤp. y p -1 2 ˆ = -1 sau ˆ = -1 .6. Într-adevăr. Aşadar o soluţie este ( 0 .

(ii)⇒(i). Presupunem îndeplinite ipotezele de la (ii). Fie acum f:A→A o funcţie arbitrară.. deoarece æ p -1ö ÷ +1 = 2 è 2 ø 2 cele trei mulţimi ce apar în reuniunea de mai sus sunt disjuncte două câte două. pentru x = 0 ~ ~ Conform lui (ii) există un polinom P=a0+a1X+…+anXn∈A[X] cu f= P . adică Ak+αBk este inversabilă. oricare ar fi k∈ℕ*. Demonstrăm mai întâi că A este inel finit. ï î1.a ) ~ Avem Q∈A[X] şi notând Q funcţia polinomială asociată lui Q. f ( x) = í ì ï0.ann ) × f (ai ) . Un polinom P∈A[X] de grad n>1 admite în corpul comutativ A cel mult n rădăcini distincte. constatăm că det(Ak+αBk) este un polinom în α. Considerăm polinomul de interpolare al lui Lagrange: Q= 2 å (ai .. ak} un corp finit. deci det(Ak+αBk)≠0.. i=1. … Mulţimea X = U X k este o reuniune numărabilă de mulţimi finite.(ai . în care termenul ce conţine pe αn are coeficientul det(Bk)≠0.a )( X .a )( X .(ai . ~ 279 .aii-1 )(ai . 2.. Deci acest polinom este nenul (are gradul n) şi în consecinţă mulţimea rădăcinilor sale reale este finită (eventual poate fi mulţimea vidă).a 2 ). Să presupunem prin reducere la absurd că A este infinit şi să considerăm funcţia f:A→A. Pentru fiecare k∈ℕ*.aii+11 ).( X .7. deci comutativ. …. pentru x ¹ 0 . Să notăm Xk={α∈ℝ | det(Ak+αBk)=0}. scriind matricea Ak+αBk şi dezvoltând conform definiţiei. k=1.. k. avem α∉Xk. (i)⇒(ii).. Aceasta înseamnă că f= Q . se observă uşor că Q (ai)=f(ai). Deoarece ℝ nu este numărabilă. deci funcţia f este polinomială.Cardinalul acestei mulţimi este 2 × ç ( p .a ).8. deci kÎN * este numărabilă. ….( X .a ).1)2 + 1 . rezultă că mulţimea ℝ\X este infinită.a11 )(ai . -1 + i =1 k ( X . 10. Fie A={a1. 10. 3.. oricare ar fi k∈ℕ*. Dar pentru α∈ℝ\X..

Atunci polinomul P∈A[X]. ˆ ˆ Rezultă a c0 = 1 (0) ˆ ˆ ˆ a c1 + b c 0 = 0 (1) ˆ ˆ ˆ a c 2 + b c1 = 0 (2) Ù Ù Ù Ù Ù Ù Ù Ù Ù Ù Ù ……………. ˆ ˆ 10. ( a + bX )( c0 + c1 X + .. Demonstrăm că A este un domeniu de integritate. Dar un domeniu de integritate finit este corp.. c m sunt inversabile şi atunci din (m+1) rezultă b = 0 . adică p|b. admite în A două rădăcini distincte şi anume 0 şi b. b∈A. ˆ ˆ ˆ a c m + b c m-1 = 0 (m) ˆ ˆ b cm = 0 Ù Ù Ù (m+1) Ù ˆ Din (0) deducem că a şi c0 sunt inversabile. + c m X m )= 1 . b≠0 cu ab=0. Prin urmare. Atunci ˆ ˆ ˆ există polinomul c0 + c1 X + . contradicţie cu (ii). avem 0≠1. având cel puţin două elemente. Să presupunem mai întâi că f= a + bX este inversabil. P=aX.î. (m) rezultă succesiv ˆ ˆ că c1 . Deci A este finit.9. atunci din (1). contradicţie cu (ii). deoarece inelul A Avem n≥1. a≠0.. ˆ ˆ 280 . ceea ce este echivalent cu p∤a şi p∤c0. că există a. atunci b r = p r × c r = 0 şi rezultă ˆ ˆ a r = a r + 0 = a r + bX Ù Ù Ù Ù Ù Ù ( ) r ˆ ˆ ˆ ˆ = (a + bX .. Deci A este domeniu de integritate.~ deci P =f ar fi o funcţie constantă. + c m X m a. ar însemna că P este un polinom constant. (2). (i). …. contradicţie.bX ) r + (bX ) r = M ( a +bX ) . Aşadar polinomul P de grad n≥1 are în A o infinitate de rădăcini (toate elementele nenule din A). c 2 . ceea ce nu este posibil. Dacă am presupune că p∤b. Reciproc. ˆ Fie b=pc.. în mod necesar p|b. Să presupunem. prin reducere la absurd. deci A este corp finit. să presupunem că p∤a şi p|b şi să arătăm că polinomul ˆ ˆ a + bX este inversabil în inelul ℤ p r [ X]. de unde Ù Ù Ù deducem că pr|b. care are gradul 1. căci dacă n≤0. ….

281 . Aceasta arată φn este endomorfism al inelului de polinoame A[X] dacă şi numai dacă că φn(f+g)=φn(f)+φn(g).⊆” Fie n∈M.g∈A[X]..Deci ˆ ˆ ˆ ˆ ˆ (a + bX )[(a -1 ) r g ( X )] = 1 . 10.10. p având semnificaţia de mai înainte (caracteristica inelului A).î. inversabile din inelul ℤ p r [X].2 X + C n -1 = 0 (am n ţinut seama că din A integru rezultă că şi A[X] este integru şi am simplificat prin X). Luând f=X. ˆ ˆ a r = ( a + bX ) g ( X ) Ù sau (ii).î. . oricare ar fi f. b) este o bijecţie. Există aşadar numerele întregi k≥2 pentru care k⋅1=0 (de exemplu k= 2 . C n -1 º 0(mod p) . k≥1 a. ceea ce arată că polinomul f= a + bX este inversabil. adică echivalent (f+g)n=fn+gn. ˆ ˆ φ( a + bX )=(a.. n0 Se ştie atunci (vezi observaţia din final) că există k∈ℤ. (căci A este inel integru) contrar minimalităţii lui p. oricare ar fi f.…. Demonstrăm egalitatea de mulţimi cerută prin dublă incluziune. adică C 1 X n -2 + C n X n-3 + . C n -1 × 1 = 0 şi de aici rezultă că în ℤ avem: C n º 0(mod p ) .2) × 1 = 0 . 2 n C n º 0(mod p ) . + C n . Mai remarcăm că pentru k∈ℤ avem echivalenţa k⋅1=0 ⇔ k≡0(mod p) căci implicaţia ⇐ este evidentă. Evident φn(fg)=φn(f)φn(g). Luând f=g=1 obţinem (1 + 1) n0 = 1 + 1 . p∤a} şi B={b|0≤b≤pr-1. C n × 1 = 0 . dacă p nu ar fi prim am avea p=p1p2 cu 1<p1<p şi 1<p2<p şi din p⋅1=0 ar rezulta (p1⋅1)(p2⋅1)=0 deci p1⋅1=0 sau p2⋅1=0. Notând F mulţimea polinoamelor de gradul cel mult 1. Fie A={a|0≤a≤pr-1. Cum M≠Ø există n0∈M.. deducem pe baza punctului (i) că aplicaţia φ:F→A×B. adică (2 n0 .g∈A[X]. Într-adevăr. n=pk.….2 × 1 = 0 . oricare ar fi f. iar pentru implicaţia ⇒ folosim împărţirea cu rest a lui k prin p şi minimalitatea lui p a. n n 1 C n . deci avem ( f + g ) n0 = f n0 + g n0 .î. Evident B are pr-1 elemente iar A are pr-pr-1 elemente. Arătăm că p este număr prim.2 ) şi fie atunci p≥2 minim cu p⋅1=0. Rezultă atunci egalitatea: card(F)=card(A)⋅card(B)=(pr-pr-1)pr-1=p2(r-1)(p-1).g∈A[X]. p|b}. oricare ar fi f. 1 2 Ultima egalitate arată că în inelul A avem C n × 1 = 0 . 2 n n g=1 avem (X+1) n=Xn+1. g∈A[X]. deci (f+g)n=fn+gn. Ù există g∈ℤ p r [X] a. p⋅1=0.

contradicţie.…. de exemplu..+).⇒”. daca n are cel putin 2 factori primi distincti î 10. Tot datorită observaţiei din final avem 2 n C 1 º 0(mod p ) . C n -1 º 0(mod p) . Într-adevăr. deci: n ( f + g)n = f n 1 + Cn f n -1 n g + .…} din egalitatea {p. p prim. 282 . q2... ï1. …. deci să existe un n∈ℕ* a. ceea ce arată că φn este endomorfism al inelului A[X] şi prin urmare n∈M. Fie ψ:ℤ[X]→A[X] un izomorfism de inele. A fiind subinel unitar al lui A[X] el trebuie să fie izomorf cu un subinel unitar al lui (ℤ. q3.…}={q.. qk. daca n = p . [15]) următor: k ì ï p. dacă φ:ℤ→A este un izomorfism de inele.…. 10.. (A. Deoarece ℤ este domeniu de integritate. Se demonstrează că j este izomorfism de inele. C n -1 ) = í . Presupunem că inelele A şi ℤ sunt izomorfe şi demonstrăm că inelele A[X] şi ℤ[X] sunt izomorfe. Fie A un astfel de inel.…} rezultă evident p=q. Reciproc. p2. q3. +. cu M={q.11.. ψ(k)=k⋅1A. C n º 0(mod p ) .⋅). A≃nℤ. Unicitatea lui p este clară: Dacă am mai avea q>0 număr prim. deci ψ(1)=1A. k ³ 1 1 2 n (C n . Observaţie.. p3.pk. Am utilizat rezultatul cunoscut (vezi. să presupunem că inelele A[X] şi ℤ[X] sunt izomorfe şi demonstrăm că inelele ℤ şi A sunt izomorfe..qk.…. pentru orice polinom a0+a1X+…+anXn ∈ℤ[X]. În particular.+) trebuie să fie izomorf cu un subgrup nenul al lui (ℤ. ceea ce arată că ψ(ℤ)⊆A. C n . vom avea că şi A[X] este domeniu de integritate şi de aici rezultă că A este domeniu de integritate. Atunci ψ este un morfism unitar de inele. definim aplicaţia j :ℤ[X]→A[X] prin j (a0+a1X+…+anXn)=φ(a0)+φ(a1)X+…+φ(an)Xn.12. .î.⊇” Fie n=pk cu k≥1.⇐”.. + C n -1 fg n -1 + g n = f n + gn.. rezultă că inelul său de polinoame ℤ[X] este domeniu de integritate şi cum A[X]≃ℤ[X].. q2. Rezultă imediat că pentru orice k∈ℤ. Din 1∈A rezultă n=1 şi atunci ℤ≃ℤ[X] (ℤ este ciclic şi evident ℤ[X] nu este ciclic).

se arată şi incluziunea ψ-1(A)⊆K (reducere la absurd). Atunci ψ-1(α)= a0+a1X+…+anXn ∈ℤ[X]. 283 . căci coeficientul său dominant este ψ(an) b n ≠0A (ţinem seama că A este domeniu de integritate).⇐”. Fie deci ψ(X)= b0+b1X+…+bpXp ∈A[X]. dacă φ:K→A este un izomorfism de inele atunci ψ:K[X]→A[X]. Analog cu demonstraţia problemei 10. Fie ψ:K[X]→A[X] un izomorfism de inele. Inelul K[X] fiind domeniu de integritate. ceea ce înseamnă că ψ1:ℤ→A este morfism inversabil de inele. rezultă că şi A[X] este domeniu de integritate şi de aici rezultă că A este domeniu de integritate. rezultă că ψ(K)⊆A. să presupunem că inelele K[X] şi A[X] sunt izomorfe şi să demonstrăm că şi inelele K şi A sunt izomorfe. Să presupunem că inelele K şi A sunt izomorfe şi să demonstrăm că şi inelele K[X] şi A[X] sunt izomorfe. căci în caz contrar. Avem atunci α=ψ(ψ-1(α))=ψ(a0+a1X+…+anXn)=ψ(a0)+ψ(a1)ψ(X)+…+ψ(an)ψ(X)n= =ψ(a0)+ψ(a1)(b0+b1X+…+bpXp)+…+ψ(an)(b0+b1X+…+bpXp)n.Demonstrăm acum că ψ-1(A)⊆ℤ. este un . Reciproc.Această egalitate este însă o contradicţie. Într-adevăr. Să presupunem prin absurd că nu există această incluziune. rezultă ψ(ℤ[X])⊆A.. Polinoamele inversabile din inelul K[X] sunt elementele nenule din corpul K. cum avem ψ(ℤ)⊆A. ψ(a0+a1X+…+anXn)=φ(a0)+φ(a1)X+…+φ(an)Xn izomorfism de inele. Observăm că ψ(X)∉A. rezultă că avem ψ1:ℤ→A. Notăm cu ψ1 respectiv ψ1-1 restricţiile lui ψ şi ψ-1 respectiv la ℤ şi la A. adică izomorfism de inele.12. Ţinând seama că izomorfismul ψ duce elementele inversabile din K[X] în elementele inversabile din A[X] şi că ψ(0K)=0A. căci α este un polinom de gradul 0. ceea ce face ca morfismul ψ:ℤ[X]→A[X] să nu fie surjectiv. unde p>0 şi bp≠0A. iar polinoamele inversabile din A[X] sunt elementele inversabile din inelul A.. Din cele demonstrate anterior. ψ1-1:A→ℤ. 10.13. unde n∈ℕ* şi an≠0. Evident ψ1 şi ψ1-1 sunt morfisme de inele şi ψ1∘ψ1-1=1A. ψ1-1∘ψ1=1ℤ.. p Deci am demonstrat că ψ-1(A)⊆ℤ. adică există α∈A cu ψ-1(α)∉ℤ. în timp ce polinomul scris ultima dată are gradul np>0. unde ψ-1 este izomorfismul invers al lui ψ.⇒”.

⋅). deci φ(f) este un polinom de gradul mn. dacă inelele k[X] şi K[X] ar fi izomorfe. ψ1-1∘ψ1=1K. Evident. căci ℚ* este mulţime Luând k=ℝ şi K=ℂ avem că (ℝ*. ⋅)≄(ℝ*. ⋅). Luând k=ℚ şi K=ℝ avem (ℚ*. conform celor stabilite anterior.Atunci. ψ1 şi ψ1-1 sunt morfisme de inele şi cum ψ1∘ψ1-1=1A. Fie φ un automorfism al lui A[X]. +) şi (ℝ[X]. Se arată uşor (prin trecere la grade) că un polinom din inelul K[X] este inversabil dacă şi numai dacă este un polinom de gradul zero.14. Analog U(k[X])=k*. complexă. atunci grupurile elementelor inversabile din cele două inele ar fi izomorfe. ⋅) singurele elemente de ordin finit sunt ±1 în timp ce în (ℂ*. avem restricţiile ψ1 şi ψ1-1 ale lui ψ şi ψ-1 respectiv la K şi A: ψ1:K→A. Inelele ℝ şi ℝ[X] nu pot fi izomorfe pentru că ℝ este corp în timp ce ℝ[X] nu este corp (polinoamele inversabile din inelul ℝ[X] sunt polinoamele constante nenule). ⋅)≄(ℂ*. cele două inele nu sunt izomorfe. 10. ⋅) orice rădăcină a unităţii. 284 . deci va fi şi el un element al inelului A. contradicţie cu ipoteza. adică dacă şi numai dacă aparţine lui K*. 10. Deci.16.15. În particular. rezultă că grupurile abeliene (ℝ. ⋅) şi (K*. Prin urmare. Aceasta înseamnă că inelele A şi K sunt izomorfe. respectiv ℝ[X] şi ℂ[X] nu sunt izomorfe. n≥0. ambele au dimensiunea c. Dacă inelele k[X] şi K[X] ar fi izomorfe. ar rezulta că grupurile (k*. atunci φ(f) va fi un polinom de gradul 0. nereală. este element de ordin finit. numărabilă. de ordin mai mare ca 2. +) sunt izomorfe. Atunci. dacă f este un element nenul al inelului A (element asimilat cu un polinom de gradul 0). deducem că inelele ℚ[X] şi ℝ[X]. iar ℝ* nu este numărabilă. ele vor fi inversabile. Deci grupul elementelor inversabile din K[X] este U(K[X])=K*. Dacă considerăm însă ℚ-spaţiile vectoriale ℝ şi ℝ[X]. Avem φ(0)=0 şi să presupunem că n φ(X)=b0+b1X+…+bmXm este un n are de gradul grad m. ⋅) ar fi izomorfe. deoarece în (ℝ*. 10. deci sunt spaţii vectoriale izomorfe. Dacă atunci f=a0+a1X+…+anX polinom φ(f)=φ(a0)+φ(a1)φ(X)+…+φ(an)φ(X) . În particular. în ipoteza dată. ψ1-1:A→K.

10. x≠0 ⇔ ç apoi x∈ℂ\ℝ. avem g(xk)=P(xk+α)-P(xk)>0. m⋅grad(f)=1. Din ipoteză φ este surjectiv. Fie x1<…<xn rădăcinile lui P şi yk∈(xk. Se poate alege orice α∈(0. deci există x +a æ x +a ö ∈ℂ\ℝ şi ÷ = 1 . Rămâne să precizăm imaginea φ(X). deci există un polinom f a. Rezultă că x è x ø 5 285 . φ(f)=X. xk+1]. zk∈(xk. xk+1] şi pentru orice 0<α<β definim g(X)=P(X+α)-P(X). Dacă u=a0+a1X+…+anXn şi v=b0+b1X+…+bmXm din (uv)(X)=X se obţine mn=1. ş. Morfismul ψ este inversul lui φ. În consecinţă.a.18.î. de unde rezultă că m=n=1. Fie f=a0+a1X acel polinom pentru care φ(f)=X.m. Observăm că automorfismul φ al lui A[X] este perfect determinat de imaginea φ(X) şi de automorfismul ψ al lui A. (ii). Cum yk este unicul punct de extrem al lui P pe intervalul [xk. Aceasta este singura condiţie pe care trebuie să o îndeplinească imaginea φ(X)=b0+b1X. 10. Dacă a este inversabil vom considera morfismul ψ:A[X]→A[X] dat prin ψ(f(X))=f(a-1X-a-1b). Pe fiecare interval [xk. (i). xk+1-yk|0≤k≤n-1}.Deci putem defini o funcţie ψ:A→A. fie u:A[X]→A[X] un automorfism cu u(a)=a. xk+1) cu g(zk)=0. ceea ce înseamnă că m=1 şi deci φ(X)=b0+b1X cu b1≠0. xk+1) rădăcinile derivatei. Fie β=min{yk-xk.17. de unde deducem că ψ(a1)b1=1. β)∩ℚ. (x+α)5=x5. Reciproc. ceea ce înseamnă că b1 este inversabil în A. oricare ar fi a∈A şi fie inversul acestuia v=u-1. ψ(a0)+ψ(a1)⋅(b0+b1X)=X. Această funcţie este un automorfism al inelului A. deoarece φ(a0+a1X+…+anXn)=ψ(a0)+ψ(a1)φ(X)+…+ψ(an)φ(X)n. g(yk)=P(yk+α)-P(yk)<0. Aşadar.d. presupunând de exemplu că este punct de maxim. prin ψ(a)=φ(a).

k∈ℕ. k∈ℝ. ±1. (iii). Cum α2-α+1=0.Conform cu (i). Totul rezultă din (ii). Pentru x=0 egalitatea devine –3P(1)=0. Alegem b∈ℤ a. Q(2)=0. atunci f(α)=α2m-αm+1. k∈ℕ. astfel că putem alege a=b+f(b). deci Q(X) este divizibil cu X-2 şi atunci P(X)=(X-1)(X-2)(X-3)R(X) cu R(X)∈ℝ[X]. Rezultă că polinomul de grad n.19. deci P(X) este divizibil cu X-3. f(b)|f(b+f(b)). R este egal cu k. deci R(X)=R(X+1). pentru orice k∈ℕ.î. Se procedează analog cu punctul (i) şi se obţine m=6k+2 şi m=6k+4.20. deci P(X) este divizibil cu X-1. Avem că f(a)=[f(a)+a]-a divide f(f(a)+a)-f(a). (i).22. cu Q(X)∈ℝ[X] şi înlocuind în relaţia dată pe P(X) şi P(X+1) obţinem (X-1)Q(X)=(X-2)Q(X+1). adică f= α X.21. Deci P=k(X-1)(X-2)(X-3). Dacă m=6k ⇒ f(α)=α12k-α6k+1=1≠0 Dacă m=6k+1 ⇒ f(α)=α2-α+1=0 Dacă m=6k+3 ⇒ f(α)=3≠0 Dacă m=6k+2 ⇒ f(α)=-α2-α+1≠0 Dacă m=6k+4 ⇒ f(α)=α2+α+1≠0 Dacă m=6k+5 ⇒ f(α)=α2-α+1=0. adică R(0)=R(1)=R(2)=…=R(n)=k.10. (ii). se arată imediat că f(k)=kα. Dacă f(1)=α∈ℝ.α X are o infinitate de rădăcini în ℝ. 10. de unde concluzia că g=0. Valorile căutate ale lui m sunt m=6k+1 şi m=6k+5. Înlocuind în egalitatea din enunţ obţinem: X(X-1)(X-2)(X-3)R(X)=(X-3)X(X-1)(X-2)R(X+1). 286 . f(b)≠0. Pentru x=2. Fie f(X)=(X-1)m-Xm+1. astfel că polinomul g=f. Pentru x=3 vom avea 3P(3)=0. (i). Rezultă că P(X)=(X-1)(X-3)Q(X). (ii). 10. Dacă α este o rădăcină a lui X2-X+1 trebuie ca f(α)=0. 10.

m. fie f.f (b) ì ïa = ï a-b .b) f (a) f (b) .26. .m) X + 2c . al polinoamelor d d 287 k1 + k 2 . Dacă f(n)∈ℤ. Atunci orice rădăcină a lui Xd-1este rădăcină a lui f. atunci Cum 2|n(n-1). Deci c∈ℤ. oricare ar fi n∈ℤ. Rezolvând sistemul de ecuaţii: ìaa + b = f (a) í îab + b = f (b) obţinem f (a) . Dacă f este un c. Conform teoremei împărţirii cu rest avem f(X)=(X-a)(X-b)q(X)+r(X) cu r(X)=αX+β.25. pentru orice n∈ℤ avem f(n)∈ℤ. f(1)=a+b+c.c.23.af (b) = = X+ b-a b-a b-a . atunci există două polinoame u şi v a.2c k -k şi b = 1 2 .c∈ℚ. α. a+b+c=k1∈ℤ. d=uf+vg. Avem f(a)=r(a)=αa+β şi f(b)=r(b)=αb+β.c. g două polinoame. al lui f şi g.24. 2 [ ] . k1-k2=2n-m.1) + (bn + a) .n) este c.m.1) + 2(bn + a)] = c 2 2 2 [ ] 1 cX 2 + (2b .f (a) X + f (b) X + bf (a) . c∈ℤ.a ) f (b) . Atunci: í af (b) .f (b) af (b) . cn + (2b . f(1).b. f(-1)=a-b+c. 10.25.. a-b+c=k2∈ℤ. unde m. deci f=Xd-1.af (b) r= X+ = = a-b a-b b-a ( X . Dar f(0)=c. c∈ℤ.m. atunci şi f(0).d. β∈ℝ.( X . b.n). Invers. . 2 2 1 mX 2 + (2n .10.c. unde d=(m. dacă d este un c. al numerelor n şi m.m. se obţine că dacă numerele m n şi sunt ambele impare atunci un c.c ) X + 2a 2 [ ] cu a. Procedând ca la problema 10. Atunci f = n. Reciproc.m.f (a) bf (a ) .m.bf (a) .c )n + 2a = [cn(n . f(-1)∈ℤ.d..bf (a) ïb = ï a-b î f (a) .î.⇐’’. 10. 10.d. Fie d=(m. al polinoamelor Xn-1 şi Xm-1 atunci orice rădăcină a lui f este rădăcină a lui Xd-1. Atunci a = Notăm k1+k2-2c=m.c.m.m.⇒”. fie f=aX2+bX+c cu a. oricare ar fi n∈ℤ.d. Dacă f = f (n ) = 1 2 1 n(n .

f se poate scrie sub forma f=g2h. i ³0 i + j =n Avem ck+s=a0bk+s+a1bk+s-1+…+akbs+ak+1bs-1+…+ak+sb0. Fie α o astfel de rădăcină.m. bs2 . Putem scrie c(fʹ)=c(gʹ)=1. Conform f=c(f)⋅fʹ. contradicţie. 1. p|a1. fg=c(f)⋅fʹ⋅c(g)⋅gʹ=c(f)⋅c(g)⋅fʹgʹ. Deci c(fg)=c(f)⋅c(g). n-1. ….28.29.a p ) p ( X 2 + b1 X + c1 ) l1 .27. an obţinem α=0. Se ştie că orice polinom f=a0+a1X+…+anXn de gradul n≥1 cu coeficienţi reali este un produs de polinoame de gradul 1 sau 2 cu coeficienţi reali... m n sau este par. iar 2 h=(h1+ih2)(h1-ih2)= h12 + h2 .c. k unde α1. Atunci cel puţin f(α)=fʹ(α)=0.a 1 ) k1 . 10. Dar f(0)=1.( X . Aplicând această teoremă şi ţinând cont de ipoteză. Scriem fg = å ci X i . p|b1. al polinoamelor date este 1. Fie f = å ai X i şi g = å bi X i . Cum f(α)-fʹ(α)= n! 10. avem cu fʹ. iar dacă cel puţin unul dintre numerele c. Vom împărţi rădăcinile complexe ale lui h în două grupe: rădăcinile complexe conjugate fac parte din grupe distincte.29. Rădăcinile polinomului X2n+Xn+1 se obţin din x n = deci x = cos 2(3k + 1)p 2(3k + 1)p ± i sin .. i ³0 i ³0 Presupunem prin reducere la absurd că p|a0. k=0.4c s < 0 .4c1 < 0 .30.31. αp∈ℝ şi b12 . Făcând produsul factorilor de gradul întâi care corespund rădăcinilor fiecărei grupe obţinem polinoamele h1+ih2 şi h1-ih2. ….m. contradicţie. …. unde h nu are nici o rădăcină reală. 10.. şi p|b0.d. Cum p divide toţi termenii în afara lui akbs (căci p∤ak şi p∤bs) obţinem p∤fg. adică poate fi pus sub forma: f = a n ( X . c n = å a i b j .( X 2 + bs X + c s ) ls . Deci f=(gh1)2+(gh2)2. Presupunem prin reducere la absurd că polinomul admite rădăcini multiple. gʹ∈ℤ[X] şi Atunci problemei c(fʹgʹ)=1.date este Xd+ad. un d d 10. p|ak-1 şi p∤ak.…. p|bs-1 şi p∤bs. 3n 3n 288 -1± i 3 2 . g=c(g)⋅gʹ 10. 10.….

Cum m≢0(mod 5) ⇒ a≢0(mod 5). a= 2 . a4+1=b(a2+b). 10.32.. Deci m este multiplu de 3n. 1. t= 3 . adică …. (ℤ5*. k=0. ⋅) este grup cu patru elemente. Identificând coeficienţii găsim: p=-a. q=a2-b. X2+ 1 este ireductibil în ℤ3[X]. + 1] şi X3n-1=(Xn-1)( X2n+Xn+1). oricare ar fi k∈ℤ şi deci P(k)≠0. n-1 şi deci cos 3n 3n 3hk n 2m(3k + 1)p . 10. ℤ5 fiind corp.34. cum m nu este divizibil prin 5 rezultă că P(k)≠M5.1 = 0 .. ceea ce contrazice relaţia (1). a2-b≢0(mod 5).…. (1) Din a2-2b≢0(mod 5). a2-b≢0(mod 5) rezultă că (a2-2b)(a2-b)≢0(mod 5) sau a4-3ba2+2b2≡a4+2a2b+2b2≢0(mod 5). a(2b-a2)(a2-b)=m. adică b(a2+b)≢2(mod 5).1 = ( X 3n ) h0 . ˆ ˆ ˆ ˆ 10. Cum a5≡a(mod 5) şi a≢0(mod 5) rezultă că a4≡1(mod 5) şi deci din a4+1=b(a2+b) rezultă b(a2+b)≡2(mod 5).1)[ X 3n ( h0 -1) + X 3n ( h0 . deci conform ˆ teoremei lui Lagrange obţinem t4=1. oricare ar fi 0 ≠t∈ℤ5. el nu admite rădăcini fracţionare. t= 4 şi invers).1 = ( X 3n .2) + . de unde m = 3k + 1 3n Este suficient să avem êcos é 2(3k + 1)p 2(3k + 1)p ù + i sin ú . Al doilea polinom este reductibil şi în ℤ3[X] şi în ℤ5[X]: ˆ ˆ ˆ Avem X3+X+ 2 =( X+ 1 )(X2-X+ 2 ). a2-2b≢0(mod 5). Această condiţie este necesară şi suficientă deoarece: X m . Presupunem că P=(X3+aX2+bX+c)(X2+pX+q). Cum a4≡1≡-4(mod 5) rezultă –4+2a2b+2b2≢0(mod 5). 1. n-1. Deoarece coeficientul dominant al polinomului este 1. 3n 3n û m Pentru k=0 avem m=3h0n. dar X2+ 1 =(X+ 2 )(X+ 3 ) în ℤ5[X].ë 2m(3k + 1)p 2m(3k + 1)p = 1 . ˆ ˆ ˆ Avem f(t)=t4+at+ 1 =at+ 2 şi evident pentru fiecare a≠ 0 polinomul are ˆ ˆ ˆ ˆ rădăcini în ℤ5 (a= 1 . 289 . c=2ab-a3. Deci P nu are factori de gradul întâi. k=0. = 2hk p . Aşadar P este ireductibil în ℤ[X]. Polinomul nu admite nici rădăcini întregi deoarece P(k)=k5-k+m=M5+m.33. sin = 0 .1 = X 3h0 n .

Dacă p≡2(mod 3) ⇒ a≡3(mod p).. 3 è ø Dacă p≡1(mod 3) ⇒a≡0(mod p)..1) şi g=X p -1 Ù ˆ ˆ ˆ . Dar b= b ⇒ u+vα=u+v a ⇒ v(α. Deci f este tot timpul reductibil.37.k ) × Õ (a .ˆ ˆ ˆ ˆ În cazul a= 0 .a )=0 ⇒v=0 ⇒b=u∈ℤ.. (i). avem f(X)=X4+ 1 =(X2+ 2 )(X2+ 3 ). Obţinem: a=f(α)f( a )=[g(α)+ph(α)][g( a )+ph( a )]=g(α)g( a )+p[g(α)h( a )+g( a )h(α)]+ +p2h(α)h( a )=g(α)g( a )+pb+p2b1 unde b=g(α)h( a )+g( a )h(α) şi b1=h(α)h( a ). 10.. unde f=(X-1)(X-2)…(X-p+1)∈ℤ[X].î. Cum f şi g au aceleaşi rădăcini 1. ˆ ˆ (ii). k =1 è 3 ø è 3 ø Atunci k +k+1=(α-k)( a -k) şi deci a= 2 Õ (a . f=g+p⋅h.k ) = f (a ) × f (a ) . rezultă b=u+vα cu u. astfel că dacă pentru x∈K există y∈K a.2). Cum g şi h∈ℤ[X]. 290 n n . atunci y este unic cu acestă proprietate. ~ˆ ~ˆ ˆ f (1) = g (1) = 0 şi 10.1) ö =2-(αp-1+ a p-1)=2-2Re(αp-1)=2-2 cosç ÷ rezultă è 3 ø p-1 -1)= æ 2p ( p ... 10. k =1 k =1 p -1 p -1 ˆ ˆ Fie g=Xp-1-1∈ℤ[X]. Se verifică ~ ˆ ~ ˆ ˆ f (2) = g ( 2) = 0 . y p = x . Cum g(α)g( a )=(αp-1-1)( a æ 2p ( p .p . În condiţiile enunţului funcţia f:K→K. f ( x) = x p . Cum p2+p+1≡1(mod p).35. f = ( X . uşor că ~ ˆ ~ ˆ ˆ f (0) = g (0) = 0 . v∈ℤ. Analog b1∈ℤ.î.1) ö a≡2-2 cosç ÷ (mod p). 2. X2+X+ 1 este ireductibil în ℤp[X] ⇔ X2+X+ 1 nu are rădăcini în ℤp ⇔ Õ (k 2 + k + 1) k =1 p -1 nu este congruent cu 0(mod p) ⇔ p≡2(mod 3). va fi suficient să determinăm restul p -1 æ 2p ö æ 2p ö împărţirii numărului a = Õ (k 2 + k + 1) la p. Fie a = cosç ÷ + i sinç ÷ .1 ∈ℤp[X].( X .36. oricare ar fi x∈K este morfism de corpuri (deci funcţie injectivă). p -1 în ℤp rezultă Ù f = g şi deci există h∈ℤ[X] a.1)( X .

deci n∉A. b. cu a. c∈K}. dacă considerăm ecuaţia ax2+bx+c=0.1) m(m . În total avem m+m(m-1)=m 2 polinoame cu trei rădăcini nedistincte în K. Deci numărul polinoamelor din 2 m(m .1) . Vom arăta că A={2. de unde în final vom arăta că pentru orice n≥4. Numărul polinoamelor din N care au trei 3 rădăcini distincte în K este C m = m(m .1)(m . În orice corp comutativ de caracteristică diferită de 2 funcţionează formula obişnuită de rezolvare a ecuaţiei de gradul al doilea. 2 Fie N={f=X3+aX2+bX+c | a. b. Numărul polinoamelor din M care au rădăcini egale (de forma (X-a)2) este m.2) . 3}.1) m(m + 1) M care au rădăcini în K este m + = < m 3 =numărul elementelor 2 2 lui M. Atunci p≥2).38. Se ştie că orice corp finit este comutativ. Avem echivalenţa f=g ⇔ f şi g au aceleaşi rădăcini.1)(m . polinoame care nu au rădăcini în K. Numărul polinoamelor din N 2 care au trei rădăcini în K. nu toate distincte se obţine astfel: i) polinoame cu o rădăcină triplă (de forma (X-a)3) în număr de m. unde h∈M şi nu are rădăcini în K este m × m(m . b∈K}. 2 6 3 Deci există polinoame din N care nu au rădăcini în K.î.1) . rezultă n∉A. Atunci există p.1) (conform etapei anterioare). iar dacă n este impar ⇒ n=2k+1. Fie A mulţimea din enunţ şi m numărul elementelor lui K. Pentru început să arătăm că 2 şi 3 aparţin lui A.39. 10. k≥2 ⇒n=2(k-1)+3).1) . (i). Evident 2∈A. Fie n≥4. iar numărul lor este m(m . Numărul polinoamelor din N care au o rădăcină simplă în K (de forma (X-a)h. c∈K. Deci numărul polinoamelor 6 din N care au rădăcini în K este m 2 (m . Polinomul h nu are rădăcini în K şi este reductibil în K[X].2) 2m 3 + m + m2 + = < m 3 = numărul elementelor din N. n=2p+3q (dacă n este par ⇒ n=2p. q∈ℕ a. ii) polinoame cu o rădăcină dublă şi una simplă (de forma (X-a) 2(X-b) 2 cu a≠b) în număr de 2 × C m = m( m . Rezultă că există polinoame din M care nu au rădăcini în K. Fie M={f=X2+aX+b | a. iar cel al polinoamelor din M care au rădăcini distincte (de 2 forma (X-a)(X-b) cu a≠b) este C m = m(m . Fie f∈M şi g∈N. Mai precis.10. a≠0 (K corp 291 vom lua polinomul h=fp⋅gp∈K[X] de grad 2p+3q=n (dacă q=0 luăm h=fp şi .

pentru j=1. ˆ 3) în ℤ17 are rădăcinile x1= 4 . este evident că polinomul Q are coeficienţi reali. Folosind aceste consideraţii se obţine că ecuaţia 3x2-4x+1=0 se comportă astfel în corpurile considerate: ˆ ˆ 1) în ℤ5 are rădăcinile x1= 1 . deci (1) P(y+ia)=-P(y-ia). Analog. x2= 13 . de unde obţinem relaţia: (2) |y-(x1-ia)|⋅|y-(x2-ia)|⋅…⋅|y-(xn-ia)|=|y-(x1+ia)|⋅|y-(x2+ia)|⋅…⋅|y-(xn+ia)| Din (2) se deduce că numărul y este real. x2= 6 . ceea ce contrazice (2). x2= 9 . ˆ ˆ 3) în ℤ11 are rădăcinile x1= 1 . b2-4ac=u2 şi soluţiile sale sunt: x1. Dacă x1. obţinem Im(y)>0 sau Im(y)<0. xn sunt cele n rădăcini reale ale polinomului P. x2= 5 . ceea ce contrazice de asemenea (2). x2= 9 . …. Atunci dacă a>0. ecuaţia x2-x+5=0 are următoarea comportare în corpurile considerate: ˆ ˆ 1) în ℤ7 are rădăcinile x1= 2 . La fel dacă a<0.z j |. această ecuaţie are soluţii în K dacă şi numai dacă există u∈K a.2 = (-b ± u )(2a ) -1 . obţinem că |y-zj|<|y. Atunci Q(y)=P(y+ia)+P(y-ia)=0. ˆ ˆ 2) în ℤ11 are rădăcinile x1= 3 . 10.comutativ cu car(K)≠2). n. Într-adevăr. Dacă a=0 atunci Q(X)=2P(X) şi afirmaţia este evidentă. Să presupunem de exemplu că Im(y)>0. ˆ 6) în ℤ19 are rădăcinile x1= 1 . Ù 4) în ℤ19 are rădăcinile x1=x2= 10 .40. ˆ ˆ 4) în ℤ13 are rădăcinile x1= 1 . notând zj=xj+ia. x2= 2 . 292 Ù . atunci P(X)=(X-x1)(X-x2)…(X-xn) şi (1) se scrie (y+ia-x1)(y+ia-x2)…(y+ia-xn)=-(y-ia-x1)(y-ia-x2)…(y-ia-xn). Dacă Im(y)≠0. Ù (ii).î. Fie acum a≠0 şi y o rădăcină a polinomului Q. …. x2= 4 .z j |. ˆ ˆ 5) în ℤ17 are rădăcinile x1= 1 . |y-zj|>|y. x2= 14 . x2= 6 . ˆ ˆ 2) în ℤ7 are rădăcinile x1= 1 .

…. Avem relaţiile: α3+2α2+aα+b=0 şi α3-α2+bα+a=0. n}. Dacă α-1=-3 ⇒ α=-2 ⇒ í ì a = -4 ì. q∈ℤ*. Dar se ştie că un polinom de grad n cu coeficienţi într-un corp comutativ. putem afirma că polinomul f=Xn-X∈K[X] are ca rădăcini pe k1. k2. se descompune în factori de gradul întâi în inelul K[X] sub forma Xn -X = Õ ( X . b∉ℤ.2b + a = 12 4a + b = -96 ì ⇒ a. În acest caz. La fel. Corpul K fiind finit. kn. a. Cum a0. an sunt impare rezultă că Presupunem prin reducere la absurd că există p o rădăcină raţională a q lui P(X). Cum α=1 nu verifică simultan ecuaţiile date avem α≠1 şi deci 3a 2 3 = 3(a + 1) + b-a = ∈ℤ.41. k∈ℕ. Cum p|an şi q|a0 rezultă că p şi q sunt impare. …. este comutativ (teorema lui Wedderburn). adică k in = k i sau încă k in . b∉ℤ. Dar ultima egalitate este evident satisfăcută şi pentru k1=0K. î2b + a = -4 Dacă α-1=-1 ⇒ α=0 ⇒ a=b=0.ki ) . …. pentru orice i∈{2. 10. k2=1K. 3}. Dacă α-1=3 ⇒ α=4 ⇒ í î4b + a = -48 a1+a2+…+an-1=2k+1 (impar). Fie α∈ℤ rădăcina comună.2 a + b = 0 ⇒ í îb = -8 î. 293 . p. 1. Fie k1=0K. kn} avem k in -1 = 1K . În grupul finit multiplicativ K*={k2. Prin scădere obţinem 3α2+(a-b)(α-1)=0. se descompune într-un produs de n factori de gradul întâi peste acel corp. 10. i =1 n 10.k i = 0 .Deci y nu poate fi o rădăcină complexă cu Im(y)>0. cum f are n rădăcini în corpul de coeficienţi K. P(1)=a0+a1+…+an=impar. -3. k3. y nu poate fi o rădăcină complexă cu Im(y)<0 deoarece în acest caz y ar fi o rădăcină complexă cu Im( y )>0.43. ceea ce este imposibil. a -1 a -1 Dacă α-1=1 ⇒ α=2 ⇒ í ì2a + b = -16 ⇒ a.î. care are exact n rădăcini în acel corp. deci α-1∈{-1.42.

a 3 2= b .X .2 X n +1 + 1 X 2n+ 2 + 1 . b. Fie P∈ℚ[X]. P = X . Pentru a≠0.bc b 2 .. + n + C n -1 ( X n .2 + . + X + 1)( X n +1 + X n + .ac)3 2 = 2a 2 .1 ö . c∈ℚ. (3) Dacă b2-ac≠0 atunci obţinem contradicţia Dacă b2-ac=0 atunci 2a2-bc=0.X .1) 2 è ø 2 3 3 2= 2a 2 . 294 . avem c = contradicţie cu faptul că P(X)=C(X)(X3-2). Cum P(3 2 ) = 0 avem a 3 4 + b3 2 + c = 0 .44. (1) Înmulţind (1) cu 3 2 obţinem b3 4 + c3 2 + 2a = 0 ...ac ∈ℚ. Deci a=b=c=0 şi deci a = ( X n .æ pö n n-1 n-1 n Pç ÷ = 0 ⇔ a0p +a1p q+…+an-1pq +anq =0 şi deci çq÷ è ø a0pn+anqn+a1(pn-1q-1)+…+an-1(pqn-1-1)=-2k-1.X . Pentru X≠1 avem: 2n +2 æ X n +1 . P(X)=C(X)(X3-2)+aX2+bX+c.2) n + C n ( X n . contradicţie.X n ÷ -Xn = X P( X ) = ç -Xn = = ç X -1 ÷ ( X . (2) Eliminând pe 3 4 din (1) şi (2) avem (b 2 . n-1} sunt numere pare. n La fel.1) 2 ( X . pn-kqk-1. Rezultă că.2)Q unde Q este un polinom cu coeficienţi întregi. 10. a 2 ∉ℚ şi b ∈ℚ.X .45..1) ( X . ….. a. în baza teoremei împărţirii cu rest. 10. Pentru a=0.X n+2 . b2 a şi 2a 2 - b3 = 0 . Polinomul P se mai scrie: n ) ] n 1 .2 = ( X n . Deci P este reductibil în ℤ[X].46.2) X n -1 + X n .bc .2 = ( X n ..1) 2 = ( X n -1 + X n . (1) devine b3 2 + c = 0 şi deci b=c=0. + X + 1) Identitatea este evident adevărată şi pentru X=1.X .2) n -1 X + . Avem.1)( X n + 2 . oricare ar fi k∈{1.X -2 + X [( 10. Însă a0p +anqn este un număr par.X .

+ a n X n este inversabil în ℤ p k [X] dacă şi numai dacă are coeficientul a 0 inversabil în ℤ p k . iar coeficienţii a1 . a 2 . ˆ Se observă că un asemenea element este nilpotent (căci p k = 0 ). în inelul ℤ4 avem ca elemente inversabile pe 1 şi pe 3 . Ù Ù Ù Ù Conform Ù problemei 10. iar ˆ ˆ ca elemente nilpotente pe 0 şi pe 2 .…. Însă în ℤ p k avem φ(pk)=(p-1)pk-1 elemente inversabile. putem alege pe a 0 printre cele (p-1)pk-1 elemente inversabile din ℤ p k iar pe a1 . P = 2 X 3 + 2 X + 1 şi P(2) = 0 deci P este reductibil. P = 2 X 3 + 1 şi P(1) = 0 deci şi în acest caz P este reductibil. Ù Ù un Ù polinom f = a 0 + a1 X + a 2 X 2 + . Cum grad P=3.47. 295 .. a 2 . ˆ ˆ ˆ ˆ ˆ ˆ Pentru a= 0 . Pentru a obţine un polinom f inversabil. de grad≤n. ˆ ˆ ˆ a∈ℤ3 deci a∈{ 0. Aşadar numărul polinoamelor inversabile de grad mai mic sau egal cu n Ù Ù Ù Ù din inelul ℤ4[X] este 2n+1. cu 0≤m<p şi 0≤r<k. dacă el nu ar fi ireductibil ar avea obligatoriu o rădăcină. În total avem (p-1)p(k-1)(n+1) posibilităţi de alegere. Egalitatea ˆ ˆ ˆ ˆ ˆ ˆ ˆ ˆ (1 + 2 X )(1 + 2 X ) = 1 + 4 X + 4 X 2 = 1 . ˆ ˆ ˆ ˆ ˆ Pentru a= 1 . a n printre cele pk-1 elemente nilpotente din ℤ p k . ne arată că ˆ ˆ polinomul 1 + 2 X este inversabil în inelul ℤ4[X].….. El poate fi scris b = m × p r .10. 10. ˆ Orice element care nu este inversabil este de forma b cu b număr întreg ˆ divizibil prin p. în inelul ℤ p k orice element care nu este inversabil este nilpotent. 2 }. 10. a n nilpotenţi în ℤ p k .5.48.. 1. Ù Ù Aşadar.49. iar numărul elementelor nilpotente din ℤ p k este deci pk-φ(pk)=pk-1. ˆ ˆ De exemplu.

P1 (1) = 1 . cu a. P(2) = 1 . dar P1 (0) = 1. pentru că fiind de gradul 3 ar ˆ ˆ ˆ ˆ trebui să aibă cel puţin o rădăcină pentru a fi reductibil. ï ˆ ïa + c = 0 î imposibil deci P2 este ireductibil în ℤ2[X]. Deci a -1 este rădăcină a lui P. Conform teoremei lui Fermat. x 6 = 1 . ˆ ˆ Dacă a ¹ 0 atunci există a -1 inversul său (ℤ7 fiind corp).50.52. ˆ ˆ ˆ ˆ ˆ 3) P3 = X 5 + 1 = ( X + 1)( X 4 + 2 X 3 + X 2 + 2 X + 1) . Identificând coeficienţii obţinem: ˆ ìa + c = 1 ï ˆ ïd + b + ac = 0 í ˆ ïad + bc = 0 ï ˆ îbd = 1 ˆ Din ultima relaţie rezultă b = d = 1 şi înlocuind avem ˆ ìa + c = 1 ï ï ˆ íac = 0 . ˆ ˆ ˆ ˆ ˆ ˆ P (a -1 ) = (a -1 ) 6 + a × a -1 + 5 = 1 + 1 + 5 = 0 . 1) P1 este ireductibil în ℤ2[X]. pentru orice x ∈ℤ*7.ˆ ˆ ˆ Pentru a= 2 . ˆ ˆ ˆ ˆ 2) P2 (0) = 1. P(1) = 1. Identificând coeficienţii lui f deducem că: 296 . 4 ˆ ˆ ˆ ˆ 4) P4 = X . adică putem scrie f=(b0+b1X+…+bmXm)(c0+c1X+…+ckXk) cu m. P2 (1) = 1 . deci P2 nu are rădăcini. d ∈ℤ2. 10. ˆ ˆ pentru a ¹ 0 . k≥1 şi m+k=n. deci P este în acest caz reductibil. Să presupunem prin reducere la absurd că f este reductibil în ℤ[X]. rezultă P = 2 X 3 + X + 1 este ireductibil în ℤ3[X] pentru că ˆ ˆ ˆ ˆ ˆ ˆ avem P(0) = 1. Analog cu 2) se ˆ ˆ ˆ probează că X 4 + 2 X 3 + X 2 + 2 X + 1 este ireductibil în ℤ3[X].1 = ( X + 1)( X . Ù Ù Ù Ù Ù 10. b.1)( X 2 + 1) . Ù ˆ ˆ 10. c. Dacă P2 ar fi reductibil în ℤ2[X] el s-ar descompune în produs de două polinoame de gradul doi ˆ ˆ ˆ ˆ ˆ ˆ ˆ ˆ P2 = ( X 2 + aX + b)( X 2 + cX + d ) . ˆ ˆ ˆ ˆ ˆ Dacă a = 0 atunci P = X 6 + 5 = ( X 3 + 4)( X 3 + 3) este reductibil.51.

Sub această formă nu putem aplica criteriul lui Eisenstein dar se vede imediat că f este ireductibil dacă polinomul g(X)=f(X+1) este ireductibil. p Deoarece p este prim avem că p C k . 10. Se aplică criteriul lui Eisenstein pentru numărul prim p. p|c2.. ïa n -1 = bm-1c k + bm c k -1 ï ï a n = bm c k î Cum p|a0 iar p2∤a0 deducem că p|b0 şi p∤c0 sau p|c0 şi p∤b0... + C p -1 = p X 2 p = X p -1 + C 1 X p -2 + C p X p -3 + ... g este un polinom ireductibil în ℤ[X]. pentru numărul prim p=53...53. Cum f ( X ) = X p -1 obţinem că: X -1 ( X + 1) p .57. 1£ k £ 2 n -1 n 297 . p|ck şi din ultima relaţie din (∗) am deducem că p|an. Se aplică problema 10.. Analog dacă p|c0 şi p∤b0 am deduce că p|c1. avem g = X 2 + å C 2n X k + 2 .. p|bm şi din ultima relaţie din (∗) am deducem că p|an.. …..54.... absurd.1 2 p g( X ) = = X p -1 + C 1 X p -2 + C p X p -3 + .(∗) ìa 0 = b0 c 0 ï ïa1 = b0 c1 + b1c 0 ï ïa 2 = b0 c 2 + b1c1 + b2 c 0 í ï... Dacă ţinem cont de relaţiile (∗) deducem din aproape în aproape că p|b1.. p|b2.. 10..2 X + p.. Sub această formă nu putem aplica criteriul lui Eisenstein. Vom arăta în schimb că polinomul g=f(X+1)= ( X + 1) 2 + 1 este ireductibil.53.... 10. …... 10.. n k Într-adevăr.. Se aplică criteriul lui Eisenstein pentru numărul prim p=3 sau p=5..55.. + C p .. Să presupunem de exemplu că p|b0 şi p∤c0 ... oricare ar fi 1≤k≤p-1 şi deci p conform criteriului lui Eisenstein. absurd..... 10....56.

Deci expresia câtul a două numere impare.r)=1.( p n . Luând numărul prim p=2 şi aplicând criteriului lui Eisenstein obţinem că polinomul g(X) este ireductibil.1 = X n n pn + + 1£ k £ p n -1 å C kn X k + 1 + p -1 = p C kn X k + p .1)) este 1 × 2 × . Deoarece p n . k! Fie 1≤kʹ<k. Avem că C k n = p p n ( p n . Aceasta arată că f= X 2 + 1 este un polinom ireductibil în ℤ[X].2). oricare ar fi 1≤k≤pn-1.r se observă că din condiţia că = = k¢ r pt r (p.. unde t<n şi (p. putem scrie atunci kʹ=2pr. × (k .p . unde 298 .1)(2 n . oricare ar fi 1≤k≤2n-1. Deci 2| C 2n . după 1 × 2 × ..57. × (k .. atunci putem scrie k=psk1. atunci k¢ r k¢ 2pr (2 n ..k ¢ 2 p (2 n.r)=1 rezultă că în fracţia pn .k + 1) . putem scrie atunci kʹ=ptr.k ¢ p t ( p n . Cum k<2n.r ) 2 n..1)( p n . Deci fracţia simplificare este câtul a două numere naturale în care atât numitorul cât şi numărătorul nu se mai divid cu p. Deoarece 2n ..2)..1)( p n .(2 n . avem g ( X ) = ( X + 1) p + p . 10.p .r este egal cu = = .58. Cum k<pn.. Într-adevăr..2).. Vom proceda ca la problema 10..r ) p n -t .(2 n . k Avem că C 2n = 2 n ( 2 n . k! Fie 1≤kʹ<k.1) numitorul nu se mai divid cu p.( p n .1)(2 n .. atunci în câtul k factor egal cu 2.2). unde p<n şi r este un număr impar.k¢ k¢ după simplificare. Pentru a arăta că f este ireductibil este suficient să dovedim că g=f(X+1) este ireductibil.k + 1) .1) 2n apare cel puţin un k câtul a două numere impare.1)) .k ¢ 2 n .(k .. numărătorul şi ( p n .k Vom dovedi că 2| C 2 n .t .(k . p =X p n 1£ k £ p n -1 å k Vom dovedi că p| C p n .

xn)= å x1 x 2 . Cum Xm=(X-1)P(X)+1... (1) unde Pn(x)=(x-x1)…(x-xn) şi Sl(x1. …. Deci Q(X)=G(X)⋅P(X)+( X r1 + X r2 + . k1)=1. …. Fie ui=qim+ri. xn+1)]≥ak-1xn+1.1 este un polinom ireductibil în ℤ[X]. Apoi. Aceasta arată că f= X p + p . Dar cum H=n0+n1X+…+nm-1Xm-1 are gradul mai mic sau egal cu gradul lui P.. rezultă că P|H dacă şi numai dacă există α∈ℝ a. 1≤k≤n. X ui = X qi m+ ri = X ri ( X qi m . obţinem că X qi m =Ai(X)P(X)+1. …. + X rn = H. xn-1)+xnSn-1(x1. xn+1)]≥0. xn+1)-S2(x1. xn+1)+…+(-1)kSk-1(x1. …..59.xl = al . 299 . …. xn+1)+…+ +(-1) k+1Sk-1(x1. are loc inegalitatea: (-1)k[Pn(1)-1+S1-S2+…+(-1)kSk-1]≥0. Demonstrăm prin inducţie după n următoarea Propoziţie: Oricare ar fi x1. oricare ar fi k. 0≤ri<m. ….60. …. H=αP.1) + X ri . Aplicând criteriului lui Eisenstein pentru numărul prim p obţinem că polinomul g este ireductibil. Înmulţind (*) cu 1-xn+1≥0 rezultă: (-1)k[Pn(1)(1-xn+1)-(1-xn+1)+a1(1-xn+1)-a2(1-xn+1)+…+(-1)kan-1(1-xn+1)]≥0 (-1)k[Pn+1(1)-1+(a1+xn+1)-(a2+a1xn+1)+…+(-1)k(ak-1+ak-2xn+1)-(-1)kak-1xn+1]≥0.î.. …. …. + X rn ). unde Ai(X) este un polinom în nedeterminata X. 10. Deci p| C p n . oricare ar fi k≤n+1. Pentru n=1 inegalitatea este evidentă (aici k=1). …. xn-1)). xn)=Sk(x1. Observăm că Xm-1=(X-1)P(X). Pentru k=n+1 relaţia este imediată din enunţ (s-a folosit relaţia Sk(x1.xn∈[0. oricare ar fi k≤n.. de unde rezultă că: (-1)k[Pn+1(1)-1+S1(x1. De aici rezultă că n0=n1=…=nm-1. 10.s<n şi (p. Deci p n p n-s = . 1]. Presupunem că şi să demonstrăm că: (-1) k[Pn(1)-1+S1-S2+…+(-1)kSk-1]≥0 (*) not n (-1)k[Pn+1(1)-1+S1(x1. xn+1)-S2(x1. Aşadar P|Q ⇔ P| X r1 + X r2 + . …. x2. Deci numărul întreg C k n este câtul a două p k k1 numere naturale în care numărătorul se divide cu p (de fapt cu pn-s) şi numitorul k nu se divide cu p.

a1 n-1 (1) Dn(z)= za n-1 za n Õ (a1 + a2 z k + a3 z k2 + ..... rezultă că: Dn ( z ) = Õ (a1 + a 2 z k + a 3 z k + .. + a n z n-1 ) j j Deci elementele coloanei j din Pn se obţin prin înmulţirea elementelor -1 coloanei j din Vn cu factorul a1 + a 2 z j -1 + a3 z 2-1 + ... În rezolvare vom folosi faptul că: a1 za n . n Avem: å d ik vkj k =1 n -1 = za n -i + 2 + za n -i +3 z j -1 + za n -i + 4 z 2-1 + ...... za 4 .. 1 ... j =1. z n -1 not 2 . n-1}).. Fie Pn=Dn(z)⋅Vn = p ij p ij = not i ..... . …. Calculând în continuare Dn(z)⋅Vn vom deduce formula (1). + a n z n-1 ) -1 j j j -1 = v ij ( a1 + a 2 z j -1 + a3 z 2-1 + . + a n -i +1 z n-1 j -1 -1 j +1 + +i -1 = a n -i + 2 z n-1 + a n -i +3 z n-1 + a n -i + 4 z n-12 + . + an z kn-1 ) k =0 unde a1. n -1 .61.. iar zk (k∈{0. + za n z ij-2 + a1 z ij-1 + a 2 z ij -1 + . + a n z n-1.. Caz particular z=1. .. + a n -i +1 z n-1 + .. + -1 j j j -1 -1 + a n z n-1 + a1 + a 2 z j -1 + .. să notăm cu Vn determinantul Vandermonde de ordinul n asociat numerelor zk (k∈{0..2 + a1 z ij-1 + a 2 z ij -1 + . Avem: 1 z0 2 Vn = z 0 .. a n -2 = .. Deducem astfel că: j j Dn ( z ) × V n = Õ (a1 + a 2 z k + a3 z k2 + . z∈ℂ. + a n -i +1 z n-1 -1 j j j j j -i -i -i = z ij-1 (a n -i + 2 z n-1+1 + a n -i + 3 z n-1+ 2 + a n -i + 4 z n-1+ 3 + ... + a n z kn-1 ) × Vn k =0 n -1 k =0 n -1 2 n Cum Vn≠0. + a n z k -1 ) . …... j =1. an..... a n .10. Intr-adevăr.n . za 2 a2 a1 ... + a n -i +1 z n-1 ) j j -1 -1 = z ij-1 (a1 + a 2 z j -1 + a3 z 2-1 + ..... n z1 -1 1 z2 2 z2 . za3 a3 a2 a1 ... .. n z 2 -1 . Avem: 300 .... n z 0 -1 1 z1 2 z1 .. + a n z n-1 ..... n-1}) sunt rădăcinile de ordinul n ale numărului z. z n -1 i . z n -1 = v ij .... a2.. …. a n -1 ......

x n +1 ) s × xi .62. s2.( x . absurd.. atunci (dacă de exemplu. xi<0. 10. 10. Dacă n este par. Având în vedere cele de mai sus 301 .. cu m≤n...î. Observăm că q´(xk)=(xk-x1)…(xk-xk-1)(xk-xk+1)…(xk-xn+1). x2.xi . a3 a3 a2 a1 . a n . obţinem: å q ¢(ixi ) = 0 (0≤s≤n-1). Să considerăm q(x)=(x-x1)(x-x2)…(x-xn+1). …. …. i =1 n +1 xn +…+am. Atunci.1 . Conform celor stabilite anterior. i=1.. Fie si = å x1 x 2 .... 2.. k = 0. + a ne kn-1 ) .. (1) q ¢( x i ) Dacă s≤n-1. elementele xi.63. 2. 2. identificând coeficientul lui xn în (1). i=1.s1 X n -1 + s 2 X n .1 ï . ï k =1 n +1 P( x ) ì0..x1 ). Dacă..xi -1 )( x .. cu 0≤s≤n şi avem: xs = å i =1 n +1 ( x .. k=1. k =0 n -1 P(x)=a1+a2x+a3x2+ …+anxn-1 vom obţine că ecuaţiile xn-1=0 şi P(x)=0 au cel puţin o rădăcină comună dacă şi numai dacă P(e1 ) × . ….( x ... n... + (-1) n s n = 0 . n+1. n este impar) deducem că P(xi)<0 ⇔ 0<0... Atunci relaţia din enunţ devine: å q ¢( xkk ) = ía0 . i =1 n +1 xn Dacă s=n. a1 Dn(1)= a n-1 a n Õ (a1 + a 2e k + a3e k2 + ..x i +1 ). daca grad ( P ) £ n .. procedând la fel deducem că: Fie P(x)=a0x +a1x putem scrie: m m-1 å q ¢(ixi ) = 1 .. ….a1 an .. n .2 . a4 . .…. sn sunt pozitive şi să demonstrăm că x1. xn≥0.. n sunt soluţii ale ecuaţiei: P ( X ) = X n . × P(e n ) = 0 ⇔Dn(1)=0. a n -1 .. . a2 a2 a1 . cu notaţia n n Cum implicaţia de la stânga la dreapta este banală.. să presupunem că numerele s1. obţinem contradicţia P(xi)>0 ⇔ 0>0.. n} a. a n .. scriem polinomul de interpolare Lagrange pentru polinomul xs.. daca grad ( P ) = n î Pentru aceasta. 2. …. 2kp 2kp e k = cos + i sin . prin absurd există i∈{1.2 = ..

. j =1 i¹ j întregi. considerând P(x)=f(r)(x). 14}.1 . pentru orice i. Atunci pentru suma cerută avem: S= i i i å ( x1 + x2 ) 20 = å ç å C 20 x120-i x2i ÷ = å C 20 (å x120-i x2i ) = å C 20 (S 20-i S i . n+1. Folosind formula din enunţul problemei 10.…. ç ÷ ï i =1 i =1 k =0 k =0 n +1 P( x ) n +1 1 m m æ n +1 x m. …...x j ) . An+1 numere i . absurd. …. rezultă că S i = í ì ï0. 2. sn=x1⋅…⋅xn k + . pentru i = 7 m În acest caz. avem că p∤|xi-xj| şi atunci. j∈{1. 10. şi q q (i). n+1} şi. daca m £ n . …. conform formulelor lui Newton vom avea S1=S2=…=S6=0 şi cum din ecuaţia dată avem: 7 x k +a . şi aducând la acelaşi numitor obţinem o relaţie de forma: A1 P1 ( x1 ) + .xa = 0 . Cum P(x1). …. + An+1 P( x n+1 ) = a 0 × Õ ( xi . 10. + x n ) = å xip + q + å xip x q = S p + q + å xip x q j j i =1 i¹ j i¹ j n 302 . 7.. cum p este prim. + x np )( x1 + .. m∈ℕ.64. deducem că S7=7. …. ….å q ¢( xii ) = å q ¢( xi ) × å a k xim-k = å a k ç å q ¢i(xi ) ÷ = ía0 .66. ï î7.65. k=1. iar q(x)=f(x). 1. 10.67. Deoarece s1=s2=…=s6=0 şi s7=1. Să presupunem că există n+1 numere distincte x1. pentru i ¹ 7 m . + x n . S7=S14=7 şi Si=0 pentru i∈{1. S p × S q = ( x1p + . Rezultă imediat din problema 10. daca m = n î 10. î. Am notat s1=x1+…+xn.63.. a0 se divide la p. i =0 20 Sk = k x1 Observaţie. 2. P(xi) se divide la p pentru orice i=1.. cu A1.64. p-1} a. …. P(xn+1) sunt divizibile prin p. α∈ℕ.. …. k∈ℕ. rezultă că membrul drept al egalităţii anterioare este divizibil prin p. Dar 0<|xi-xj|<p.S 20 ) = ç ÷ æ 20 ö ø 20 20 è i =0 i =0 i =0 = i 7 14 å C 20 S 20-i S i = C 20 S13 S 7 + C 20 S 6 S14 = 0 .k ö è i =1 ø ì ï0.. xn+1∈{0. k De asemenea. 20}\{7.

xn simetric şi omogen de gradul p+q. + x n )( x1 + ..69. avem şi cum în acest caz s1=x1+x2+x3=0. pentru p=q=r avem: i¹ j¹k i. + x n ) = å xip+q+ r + å xip+ q x rj + i =1 i¹ j n + å xip+ r x qj + å xiq+r x jp + å xip x qj xkr = S p+ q+ r + S p+q S r . s2=x1x2+x1x3+x2x3=3. S5=-75. j. n}. q p q r r S p × S q × S r = ( x1p + . S3=15.S p+q × S r . n}. k∈{1.S p+ q .68.S r + q × S p + 2S p+ q+r .…. dacă în (i) punem p=q obţinem å i¹ j xip x jp 1 = × [(S p ) 2 . …. i... s3=x1x2x3 şi considerând n n + x 2 + x3 avem: 2 2 2 + x 2 + x3 = s1 .3S 2 p × S p + 2S 3 p ] . n}. S5=-3S3+5S2=-75). S3=-3S1+15=-3s1+15=15. Notez s1=x1+x2+x3. 2 (iii).. Conform formulelor demonstrate la problema 10. 3 3 + x 2 + x3 =s1S2-s2S1+3s3=8-6s2+3s3.. (S2= s12 -2s2=-6.S p + q+ r + å xip x qj x kr ⇒ i¹ j¹k å xip x qj x kr = S p × S q × S r .⇒ å xip x qj = S p × S q . …. 303 . 1 å i¹ j xi3 x 2 = S 3 × S 2 . i¹ j Suma din membrul stâng reprezintă un polinom în nedeterminatele x1. k∈{1.. i¹ j Sn = S2 = S3 = n x1 2 x1 3 x1 10. s3=x1x2x3=5. j∈{1. + x n )( x1 + . obţinem S2=-6. å xip x jp xkp = 6 [(S p ) 3 .67. Atunci å xi3 x 2j =-90+75=-15.2s 2 =4-2s2. În particular. În particular. s2=x1x2+x1x3+x2x3.S p+ r × S q . …. i.S 5 j 10.S p+q+ r + S p+ r S q i¹ j i¹ j i ¹ j ¹k i ¹ j ¹k . j.S 2 p ] .S p +q +r + S q+ r S p . (ii).

2 2) Dacă s 2 + 4 = 0 ⇒ s2=±2i.2i . 2 1 + i 11 1 . adică (t-2)(t2+2i)=0.. x1=2.8s 2 + 4 s 3 + 4 = 0 í ï8s 2 . şi 2 S5=s1S4-s2S3+s3S2=16-8s2-3s2s3+4s3+6 s 2 -2s2s3= 2 =6 s 2 -5s2s3-8s2+4s3+16 cum 2 2 5 5 5 S 5 = x1 + x2 + x3 =32 rezultă că 6 s -5s2s3-8s2+4s3+16=32. x3 = şi 2 2 cum el este simetric în x1. deci 6 s -5s2s3-8s2+4s3-16=0.5s 2 s 3 . x2= . cu sistemul: ì 2 ï s 2 .s 2 s3 . rezultă că 2 s 2 -16s2+8s3+16=8 deci 2 s 2 -8s2+4s3+4=0.8 = 0 î 3 2 din care.2i şi permutările acestora. Atunci s2=4. x3= .2i şi permutările acestora. t 2. x 2 = . şi cum S 4 = x14 + x 2 + x3 =8. Trebuie rezolvat sistemul de ecuaţii: 2 ì6 s 2 .8s 2 + 4 s 3 . Avem soluţiile x1=2. x3= .16 = 0 ï í 2 ïs 2 . x2= 2i . x2. care se mai scrie 2 ( s 2 . ì x1 + x 2 + x3 = 2 ï Dacă s2=2i atunci s3=4i şi deci í x1 x2 + x1 x3 + x 2 x3 = 2i ï x x x = 4i î 1 2 3 Obţinem ecuaţia t3-2t2+2it-4i=0.16 = 0 . avem: s 2 . după eliminarea lui s 2 . x3 obţinem alte cinci soluţii ale sale prin permutările acestei soluţii.i 11 Deci o soluţie a sistemului va fi x1=1.4)( s 2 + 4) = 0 şi vom avea două cazuri: 1) s2-4=0. s3=3 şi prin urmare: ì x1 + x 2 + x 3 = 2 ï í x1 x 2 + x1 x 3 + x 2 x 3 = 4 ïx x x = 3 î 1 2 3 sistem a cărui rezolvare revine la rezolvarea ecuaţiei de gradul trei t3-2t2+4t-3=0 ale cărei rădăcini sunt t1=1.8s 2 + 4 s 3 + 4 = 0 î 2 echivalent. 304 Dacă s2=-2i atunci s3=-4i adică (t-2)(t2-2i)=0 şi vom avea soluţiile .4 s 2 + 4 s 2 .3 = 1 ± i 11 . eliminând pe s3.4 4 4 S 4 = x1 + x 2 + x3 =s1S3-s2S2+s3S1=16-12s2+6s3-4s2+2 s 2 +2s3=2 s 2 2 2 2 4 4 -16s2+8s3+16. De 2 2 asemenea.4s3 .

Identificând coeficienţii lui Xn din cei doi membrii obţinem 1=-1. Se observă că Q(ai)=-1. Q2∈ℤ[X] neconstante şi grad(Q1). =α(X-a1)…(X-an) şi P2(X)-1=β(X-a1)…(X-an).. …. absurd!. P1(an)⋅P2(an)=1. grad(Q2)<n=grad(Q). cu Q1. Cum Q(ai)=-1 rezultă că Q1(ai)Q2(ai)=-1 deci Q1(ai)=1 şi Q2(ai)=-1 sau Q1(ai)=-1 şi Q2(ai)=1 pentru un i∈{1. cu α. rezultă că P1 şi P2 nu au rădăcini reale şi deci păstrează semn constant pe ℝ. oricare ar fi x∈ℝ. Presupunem prin reducere la absurd că Q=Q1⋅Q2. Putem scrie . Să presupunem de exemplu că grad P1<grad P2 şi deci grad P1<n iar grad P2 >n.70. de unde αβ=1 şi α+β=0. contradicţie. β∈ℤ. Din P=P1P2 deducem că P=αβ(X-a1)2…(X-an)2+(α+β)(X-a1)…(X-an)+1. Deci P1(x)=1. Demonstrăm că Q este ireductibil în ℤ[X]. oricare ar fi x∈ℝ. Deci Q1=-Q2. P2<0). an avem: P1(a1)⋅P2(a1)=1 ……………… P1(an)⋅P2(an)=1. oricare ar fi i cu 1≤i≤n şi grad(Q1+Q2)<n. 305 Deci grad P1=grad P2=n şi din relaţiile (1) deducem că P1(X)-1= . …. …. an deci este polinomul identic nul. n}. se va raţiona dacă P1. În ambele cazuri Q1(ai)+Q2(ai)=0. Demonstrăm că P este ireductibil în ℤ[X]. Deoarece P(x)>0. deci Q este ireductibil.10. Vom demonstra că grad P1 = grad P2 = n. adică –α2=1.Q12 ( X ) =(X-a1)(X-a2)…(X-an)-1. Să zicem P1. cu P1. P2>0 (analog. neconstante. Cum polinomul Q1+Q2 are gradul mai mic decât n şi n rădăcini obţinem că Q1+Q2=0. Făcând x= a1. Deoarece P1(x)>0 şi P2(x)>0 rezultă P1(a1)=P2(a1)=1 ………………. oricare ar fi i cu 1≤i≤n. absurd!. (1) Polinomul P1(X)-1 de grad mai mic decât n are n rădăcini a1. P2∈ℤ[X]. Presupunem prin absurd că P=P1⋅P2.

(3.4S13 S 3 .1. 2 10. Termenul principal al polinomului f este X 14 X 2 . X1X2…Xn=Sn. 306 .2. 10. n∈ℕ.27b + 4d = 0 ï ecuaţii: í ï. d sunt numere reale. X1 1 2 1 1 X2 1 X3 0 S1 2 S2 1 S3 0 2 4 1 f 0 0 0 0 -1 -1 0 . Este clar că (0) şi (Xn). 2 3 2 Deci f = S12 S 2 + aS13 S 3 + bS 2 + cS1 S 2 S 3 + dS 3 . Se arată acestea sunt singurele ideale ale sale. b.2.. + X n ) S1n . í ïc = 18 ïd = -27 î ì4 + b = 0 ï.10. Determinăm aceşti coeficienţi dând valori numerice nedeterminatelor X1. 2 3 2 f=(X1-X2)2(X1-X3)2(X2-X3)2= S12 S 2 .8S1n-3 S 3 + .. X3.. avem f=(S1-2X1)…(S1-2Xn)= S1n .3 -2 -2 -3 0 -1 -1 -1 -1 Obţinem astfel sistemul de ì a = -4 ïb = -4 ï .. atunci fie ord(I)=min{ord(f)|f∈I}. X2.1) şi (2. Atunci exponenţii termenilor principali ai polinoamelor care vor rămâne după eliminarea succesivă a termenilor principali vor fi (4.71. Se demonstrează că I=(X(ord(I)).2( X 1 + .. + (-2) n S n = = .1). Notând X1+X2+…+Xn=S1.2.4 S 2 + 18S1S 2 S 3 . (4. c.27 S 3 ..2). X1X2+…+Xn-1Xn=S2. Dacă I≠(0) este un ideal. sunt ideale ale lui K[[X]]..0).0).3.a .72. (3. …. La acelaşi rezultat se ajunge şi folosind procedeul descris în teorema fundamentală a polinoamelor simetrice.108a + 16d = 0 ï1 . + (-2) n S n .73.b + c + d = 0 î de unde Prin urmare.S1n + 4S1n-2 S 2 . unde a.

Y. Deci Z|t0 şi deducem că P=-t0Z∈Z2K[Y.2 ) constituie un element idempotent al inelului ℤ4[X]/(X2+X+ 2 ).X )( 1 + 2 X . clasa modulo (X2+X+ 2 ) a elementului ˆ ˆ ˆ ˆ ˆ ˆ ˆ (.X . XY-Z)∩K[X.î.Y. ˆ Fie surjecţia canonică f2:ℤ8[X]/(X2+X+ 2 )→ℤ4[X]/(X2+X+ 2 ).XY-Z) care aplică K[Y. Xn]→A. (X) este ideal maximal.(.2)][1 + 2(.2) .12X 2 + 8 X 3 ) = . t1∈K[Y.Z]/(X2. Obţinem R( d )=0 şi rezultă R≡0.Z] şi t0.76. 10.2) 2 ] = ˆ ˆ ˆ ˆ ˆ ˆ ˆ = (.X . t2∈K[X.Z] şi de deci forma Z K[X. Fie P∈ℤ[X] a. de unde rezultă g+(XY-Z)t2+t1Y=0 şi t0Y-t1Z=0. 10. dat prin φ(P)=P(a1. Aplicăm în continuare prima teoremă de izomorfism.-” notează clasele modulo 4. 10. În concluzie.77.74. Evident.2 (egalitatea se obţine înlocuind X2 cu .. dacă P este 2 2 X g+(XY-Z)(t0+t1X+t2X ) cu g.2) + [(. 2 2 Avem Z2=Y2X2-(XY-Z)(YX+Z)∈(X2.39.Z]→K[X.X .Y. an). …. Morfismul de inele f:K[X]→K.10. dacă g este compunerea morfismelor de inele K[Y. unde .Z].Y. Fie f:ℤ[X]→ℤ[ d ] morfismul de ℤ-algebre dat prin f(X)= d .X .Z].Y. ˆ 10. f(a0+a1X+…+anXn)=a0 este surjectiv şi Ker(f)=(X).X .X .Y]⊆(X . XY-Z) (surjecţia canonică) atunci avem Ker(g)=Z2K[Y.3) = 3 X + 2 307 Ù . Ker(f)⊇(X2-d).Y]. pentru cazul x=clsX mod (X2+X+ 2 ).Z]/(Z2) izomorf pe Im(g). un polinom din XY-Z) K[Y.78. Aplicăm teorema fundamentală de izomorfism pentru inele morfismului de inele φ:A[X1. clasa modulo (X2+X+ 2 ) a elementului X + ( X 2 .X .Z]→K[X.2) + (4 X + 4)(2 X . La fel.X .Z] atunci avem P=X2(g+(XY-Z)t2+t1Y)+X(t0Y-t1Z)-t0Z. Deci g induce o injecţie K[Y.. adică Ker(f)=(X2-d).75. Conform problemei 8. f(P)=P( d )=0 şi R(X)=aX+b∈ℤ[X] restul împărţirii lui P(X) la X2-d. Atunci K≃K[X]/(X) şi K[X]/(X) fiind inel.Z]/(Z2)→K[X. Aplicăm problema 8.Z] (incluziunea canonică) şi K[X.2) 2 .12(. Reciproc.39. ….Z]/(X2..

ˆ este un element idempotent diferit de 0 şi 1 în inelul ℤ8[X]/(X2+X+ 2 ).Z]/(X2. Aʹ=ℚ[Y] şi f definit prin În plus. De exemplu. 10. iar clsZ este nilpotent pentru că Z2∈(X2.Y). definit prin ˆ g(cls P(X. Suficienţa este evidentă.Y.Z))=P(X.Y]/(X2. Dar 1+n este inversabil (suma dintre un element inversabil şi unul nilpotent este element inversabil) deci şi a este inversabil.XY-Z) iar XY aparţine lui clsZ). ˆ ˆ Atunci f( X ) este idempotent deşi X nu este idempotent.XY-Z)∩ℚ[Y. Y ))=P(0.XY-Z) şi g:B→A. ˆ De exemplu. Într-adevăr.79. a1∈ℚ şi G(Y). considerăm cazul A=ℤ4[X]/(X2+X.Z]=(Z ) (vezi problema 10. Nici necesitatea nu este adevărată. observăm că Y este divizor al lui zero în A dar f( Y ) nu este divizor al lui zero.XY). (ii). Necesitatea nu este în general valabilă. aaʹ=1+n. deoarece XZ∈(X2.XY-Z). Ù De exemplu.74. Suficienţa nu este adevărată. unde n∈A este un nilpotent.Y. Ker(f)=(X) este format din elemente nilpotente. H(Y)∈ℚ[Y] atunci 2 rezultă cls(-a1Z+G(Y)YZ+YH(Y))=0. Aʹ=ℤ2[X]/(X2-X). ˆ ˆ f(P( X . pentru că morfismele de inele unitare transportă elementele inversabile în elemente inversabile. (iii). 308 . În plus. 2 adică -a1Z+G(Y)YZ+YH(Y)∈(X .î.2 ). pentru B=ℚ[X. f:A→Aʹ fiind morfismul surjectiv indus de morfismul ℤ4→ℤ2.). Ker(g)=(clsZ).Y. Deci clsY nu este divizor al lui zero (am utilizat faptul că elementele lui B pot fi scrise sub forma cls(a1X+G(Y)Z+H(Y)). ceea ce implică a1=G(Y)=H(Y)=0. pentru A=ℚ[X. Reciproc este evident. (i).0) observăm că g(cls Y)= Y este divizor al lui zero dar nu şi clsY. dacă (clsY)⋅(cls(a1X+G(Y)Z+H(Y)))=0. Într-adevăr. dacă f(a) este inversabil atunci există aʹ∈A a.

D. Fadeev. Călugăreanu. Niţă. Odărăşeanu : Probleme de structuri algebrice. 2002. I. Universitaria. D. din Bucureşti. Radu: Algebra. Ed Didactică şi Pedagogică. Craiova. C. M.1). M. Ed Academiei. V. Bucureşti.BIBLIOGRAFIE 1.1994. G. C. 5. C. tehnică. 1982. 309 . Radu. Popescu: Probleme de algebra. D. 1981. Ed. Reprografia Universităţii din Craiova. Bucureşti. I. Bucureşti. Ion. Ion. Manoil. Sominsky: Problems in Higher algebra. Dincă: Lecţii de algebră. 7. Reprografia Univ. 14. Ene : Algebră : Culegere de probleme pentru examenele de admitere şi olimpiade şcolare. Ion. Becheanu. 10. Andrei. D. C. Piciu : Lecţii de algebră. 1991. P. 12. 1988. 1999. Caragea. Blaisdell Publishing Company. C. Niţă. Hamburg: Exercices in Basic Rings Theory. 1968. Module. D. 1967. D. 1981. Ţena. Ed. 8. 1995. D. Kluwer Academic Press. 11. C. I. Dan: Probleme de algebra: Inele. 1986. N. Buşneag : Teoria grupurilor. (vol. 2000.Buşneag. Scorpion 7. G. Universitaria. N. S. A. Reprografia Universităţii din Bucureşti. D. Bucureşti. Mir Publishers Moscow. 2. Ed. 1998. Universitaria. 9. Dixon : Problems in group theory. A. Năstăsescu. I. Vraciu : Probleme de teoria grupurilor. I. C. C. Bucureşti. Teorie Galois. Gh. Ed Didactică şi Pedagogică. 13. J. Craiova. Răianu : Structuri algebrice (probleme rezolvate). Andrei. 3. 4. C Vraciu: Bazele algebrei. Ed. 6. Năstăsescu. Craiova. Ed.

M. S. Rădulescu. 1966. M. Savu şi M. C. Cambridge University Press. Andronache. Ed. C. Ştiinţifică. 1992. (1950 – 1990). J. Ion. Bucureşti. Bucureşti. J. Miheţ.. 1992. Ghergu. 1991. D. M. Niţă. Bucureşti. C. Chiriţă. 22. S. Didactică şi Pedagogică. Vraciu : Elemente de teoria grupurilor finite. 16. Brandiburu. I. Piticari. 21. Ed. 18.15. 1974. Panaitopol. M. 23. 1982. Drăghicescu: Polinoame şi ecuaţii algebrice. Ne face plăcere să amintim aici numele autorilor mai multor probleme cuprinse în această lucrare (împreună cu soluţiile corespunzătoare) : T. I. T. M. Albu. C. Ş. Bucureşti. Ştiinţifică. Bucureşti. Rose : A course în Group Theory. Andrei. 310 . I. S. Ed. Spircu : Structuri algebrice prin probleme. D. Buzeţeanu. Deaconescu. B. C. M. 19. 24.1978. M. Popescu. M. Niţă. Ştiinţifică şi Enciclopedică. Gh. Dinulescu. Popovici. Springer – Verlag. Ed. Dăscălescu. D. C. C. Năstăsescu. J. Năstăsescu. Cuculescu. Berceanu. L. Ţena. Niţă. Ed Albatros. I. Gazeta Matematică (1980 – 2002). L. 20. Rădulescu. I. Rotman : The Theory of Groups ( An introduction ). Joiţa : Exerciţii de algebră. I. Ed. T. 1980. 17. Panaitopol. tehnică. 1986. D. D. Spircu : Probleme de structuri algebrice. Tomescu (coordonator) : Probleme date la olimpiadele de matematică pentru liceu. Bucureşti. Suzuki : Group Theory. Allyn and Bacon Inc.