You are on page 1of 4

Scrisoarea I

De Mihai Eminescu SCRISOAREA I este un poem filozofic cu o structura romantica, scris de Eminescu, aparut pentru prima data in „Convorbiri literare” la 1 februarie 1881. În totalitatea ei, ea este mai mult o meditaţie asupra existenţei pe tema fortuna labilis din Memento mori. Scrisoarea I este deci un poem filozofic cu o structură romantică. El abordează în cadrul mai larg al relaţie omului de geniu cu timpul şi societatea omenească în genere, tema naşterii, evoluţiei şi a unei previzibile stângeri a sistemului cosmic. Motivul central al celor cinci Scrisori îl constituie soarta nefericită a omului de geniu în raport cu timpul în care trăieşte şi cu societatea meschină, superficiala, incapabilă să -i înţeleagă aspiraţiile spre ideal. în "Scrisoarea I", geniul este întruchipat de savant (omul de ştiinţă), în "Scrisoarea II", omul de geniu este creatorul de frumos (artistul, poetul), în "Scrisoarea III", el este omul politic. în "Scrisoarea IV" şi "Scrisoarea V", poetul satirizează profanarea sentimentului de iubire într -o lume incapabilă de a depăşi interese meschine. "Scrisorile" sunt, aşadar, o unitate de gândire şi de creaţie în care poetul devine sarcastic şi vehement în ilustrarea contrastului dintre ideal şi real, poemele fiind satire ascuţite izvorâte dintr -o înaltă conştiinţă civi că şi artistică, dintr-un autentic patriotism eminescian. Iniţial, "'Scrisorile” s -au numit "Satire", însă Titu Maiorescu le -a schimbai numele. Ca specie literară, "epistola" sau "scrisoarea" a fost abordată încă din vechime de Horaţiu, ale cărui "Epistol e" l-au fascinat pe Minai Eminescu încă din timpul audierii cursurilor în perioada studenţiei la Viena. In literatura română, aceasta specie fusese cultivată înainte de către Costache Conachi şi Grigore Alexandrescu, în versuri, şi de Costache Negruzzi, în proză. Eminescu duce acesta specie literară la desăvârşire. Tema poeziei. "Scrisoarea I" este un poem filozofic, de factură romantică, ilustrând condiţia omului de geniu, în ipostaza savantului, în raport cu timpul, societatea în general şi eu posteritat ea, surprinzând - totodată - în tablouri grandioase geneza şi stingerea Universului. Sursele de inspiratie filozofica: care stau la baza meditaţiei în acest poem le constituie, mai întâi, filozofia indiană, pe care exegeţii o explică prin pasiunea poetului pentru limba sanscrită. Minai Eminescu a studiat "Poemul naturii" de Lucreţiu, în care viziunea asupra naşterii Universului constă în mişcarea atomilor în vid. Stingerea soarelui şi a Universului este byroniană, iar aceea a identităţii omenirii din versu l "Unul e în toţi, tot astfel precum una e în toate", reproduce gândirea lui Heraclit. Pentru Eminescu, noţiunile de timp şi veşnicie sunt antitetice, după cum gândirea lui Schopenhauer susţine că eternitatea este o negaţie a timpului. De asemenea, într-un manuscris eminescian au fost găsite note ce înregistrau teoria cosmogonică susţinută de Kant şi Laplace. Cu certitudine, Eminescu se inspiră din mitologia populară românească privind facerea lumii, care susţine ideea că sâmburele creator a luat naştere dintr-un vârtej de spumă de pe suprafaţa mării aflate într -un întuneric fără margini. "Scrisoarea I" este un poem cosmogonic, motiv ce se regăseşte şi în alte poezii ("Rugăciunea unui dac", "Memento mori", "Gemenii"), precum şi în proza "Sărmanul Dionis". "Scrisoarea I" este o meditaţie filozofică despre spaţiu şi timp, despre existenţă, dar şi o satiră eu accente elegiace privind soarta nefericită a omului de geniu în societatea contemporană şi în raport cu eternitatea.

Astfel în această parte.pentru că singura clipă sigură de existenţă e cea prezentă . După aceste peisaje contemplative.". până la bătrânul dascal care cercetează necontenit enigmele universului. ci la destinele indivizilor lumii terestre. de la geniu până la neghiob. prin capacitatea cugetătorului de a gândi cosmogonia. Poetul creează imaginea globală. la tărâmuri. fără început şi sfârsit. şi timpul universal . adică a timpului universal. Bătrânul dascăl întrevede sfârşitul prin răcirea soarelui şi pierderea forţei lui de atracţie până ce "Timpul mort şi -ntinde trupul şi devine vecinicie". pentru a o restrânge apoi treptat: de la pustiuri.reprezentat prin motivul lunii "ea din noaptea amintirii o vecie ntreaga scoate". Eminescu prezintă o cosmogonie (39 -86) în partea a treia cu surse. dar şi în miturile din Rig-Veda. După un alt şir de ipostaze. acesta se opreşte îndelung la condiţia vitreagă a omului de geniu. onitologice. În opziţie cu omul. sugestiilor şi motivelor şi are ea însăşi structura de sine stătătoare. luna devine zeit atea omniprezentă şi omnireientă aflată sub zodia eternităţii. în opozoţie cu mercantilismul si. din care prima parte şi a cincea reia motivul contemplaţiei. aici. în scrierile lui Kant. lumea cea mare e "vis al nefiinţei". scăpate din frânele luminirii planetele se arunca rebele în spaţii. neschinăria omului comun. de la tânărul preocupat de buclele sale şi negustorul ce-şi numără bogăţiile. / Fie slabi. iar stelele cad asemenea frunzelor toamna. Idei schopenhaueriene mai apar şi aici. Compoziţiona l.. pentru că dascălul continuă în mod firesc să cugete. de dimensiuni terestre. al hoonului iniţial care se poate reinstaura. Frământarea voinţelor mărunte se loveşte de inexorabilul destin al timpului ireversibil: "Ce-o să-i pese soartei oarbe ce vor ei sau ce gândesc ?. Dar nici aici problematica socială a geniului nu e abordată direct. gârbovit şi de nimic.versurile 7-38 . Se ajunge astfel la categoria omului pe care poetul îl înfăţişeaza într -o serie de ipostaze de la rege până la sarac. pe care îl pune însă în antiteza|antiteză cu individualizările anterioare: "Uscativ aşa cum este. Colonile de lumi "vin din sure vai de haos" în forma de uriaşe roiuri. Oamenii ţin de lumea cea mică. fie puternici. fie genii ori neghiobi !". la codri şi izvoare. poetul trece la reflecţie.. Şi aici ca şi în Scrisoarea III apar cei doi poli ai antitezei. sunt grandioase. Lumea s-a născut prin mişcarea unui punct. Atât în tabloul genezei cât şi în acela al apocatast azei. cum s -a dovedit. cugetare în care apare din nou identitatea oamenilor ca ei înşişi şi cu omenirea întrega: "Unul e în toţi. imaginile poetului. lumea semenilor săi. de data aceasta nu la destinul lumilor cosmic. a priveliştelor ce se oferă ochiului contemplativ al lumii palate şi cetaţi şi de aici "în câte mii de case lin pâtruns -ai prin fereşti. Această parte a poemului fascinează prin densitatea ideilor. de la "mişcătoarea marilor singurătate".nuanţează motivul lunii ca astru tutelar al făpturilor merchieve sau mobile ale oam enilor. scurs ireverzibil pentru om. / La acelaşi şir de patimi deopotrivă fiind robi. Exist ă un macrocosmos şi un microcosmos. "Scrisoarea I" poemul este alcătuit din cinci părţi. Dar înainte de a ajunge la satiră. tot astfel precum una e în toate"(după textele indice ). / Universul făr ă margini e în degetul lui mic". Timpul individual "doar ceasornicul urmează lung-a timpului cărare".clară considerarea operei omului de geniu la direcţia rău voitoare a invidioşilor: .Structura poemului. poetul introduce două motive romantice dragi sieşi: motivul timpului bivalent. Partea a patra (87-144) este comparată poziţiei vitrege a cugetătorului de geniu în. faţă de care cititorul simte ironia poetului. pentru a introduce aici un alt motiv de origine schopenhaueriană şi anume id entitatea în faţa morţii: "Deşi trepte deosebite le-au ieşit din urna sorţii. Impesibilitatea cunoaşterii proprie vieţei . / Deopotrivă -i stăpâneşte raza ta şi geniul morţii. În prima parte motivul contemplaţiei ( 1 -6 ) este pus sub zodia timpului. gânditoare le priveşti !". / Câte frunţi pline de gânduri. În partea a doua ./ Ca şi vântu -n valuri trece peste traiul omenesc.

/ Printre tomuri bracuite aşezat şi el. Din sarcasmul său împotriva detestabilei mărginiri şi îngâmfări a filistinului. * Metaforele sunt numeroase cu şi epitetele şi au capacitatea de a vizualiza ideile: "Lima sorţii". etice. "fereşti"... realizata prin antiteza specifica poeţilor romantici: . neîncrezător. toate relele ce sunt / Într-un mod fatal legate de o mână de pamânt". arhaisme ori de neologisme. car e obligă la cugetare. regionalisme şi arhaisme folosite: "gene ostenite". / În vro notă prizărită sub o agină neroadă". izvorâşte poziţia contemporanului care va găsi prelejul să se autoglorifice până şi în discursul funebru. "ca o mare făr -o rază". ""îmbinarea surprinzătoare a limbajului popular ş i a celui intelectual. / Colbul ridicat din carte -ţi l-o sufla din ochelari / Şi teo strânge-n două şiruri. În partea a cincea (145-156) se revine la motivele iniţiale.. un brac. unde Eminescu sugerează mituri. crudul şi tristul adevăr al identităţii tuturor oamenilor cu ei înşişi şi a tuturor laolalta în perspectiva morţii: "Şi pe toţi ce-n astă lume sunt supuşi puterii sorţii / Deopot rivă-i stăpâneşte raza ta şi geniul morţii!". Limbajul artistic este specific liricii eminesciene. sunt prezente expresii livreşti : "precum Atlas în vechime". . "timpul mort şi ntinde trupul şi devine vecinicie". însă fără abuz de regionalisme. "răboj". * lipi tetele morale şi ornante construiesc un fundal descriptiv corespunzător sentimentelor poetului: "mişcătoarea mărilor singurătate". fie puternici. cât şi prozodia sau figurile de stil. "ironică grimasă". "muşti de -o zi".antiteză compoziţională: tabloul cosmogonic cu cel satiric." . cu ochii verzui. "suflu-n lumânare". cel mult "aticismul". Nu lumina / Ce în lume -ai revărsat-o". "bătrânul dascăl". alături de frumuseţile eterne ale naturii. "ne succedem generaţii."altul caua în lume. fapt ce particularizează stilul acestui poem prin câteva trăsături: . mai ales. "galbenele file". "timpul mort". "pe când fiinţă nu era. aşezându -te la coadă. În cazul acesta dascălul .. idei filozofice. peste un veac. "codru-ascund în umbră strălucire de izvoară". populare."Şi când propria ta viaţa singur n -o ştii pe de rost.expresia intelectualizată este prezentă. . va pune la "cântar" peste un veac. De asemenea. fie genii ori neghiobi". păcatele şi vina / Oboseala. * Personificările ilustrează desăvârşita familiaritate a poetului cu natura terestră şi cosmică deopotrivă: "luna varsă peste toate voluptoasa ei văpaie". "în vro nota prizărită sub o pagină neroadă". * Viziunea antitetică asupra lumii. Pentru că "Astea toate te apropie de dânşii. construit din modalităţi uimitoare atât în ceea ce priveşte lexicul. "universul cel himeric". totul rezumându -se la "biografia subţire". "microscopice' popoare". "colonii de lumi pierdute"./ O să-şi bată alţii capul s-o patrunză cum a fost ? / Poate vrun pedant cu ochii cei verzui.nu mai poate aspira la nemurire. nu mai poate obţine recunoaşterea meritelor sale nici măcar în posteritate pentru că in competenţa (şi nepăsarea) comoditatea şi şeaua credinţă vor conduce la ignorarea adevăratei opere.omului de geniu . căreia -i vor găsi "pete multe. răutaţi şi mici scandele. . nici nefiinţă" trimite la imnurile creaţiunii din Rig -Veda sau aminteşte de ideile lui Schopenhauer: "stăpânul fără margini peste marginile lumii". de exemplu. / Aticismul limbii tale o să-l pună la cântări. prin derivare: "fiinţă nu era. "osebite". "ceasornicul". "prizărită". "viitorul şi trecutul". slăbiciunea.. eleganţa limbii. zo dia luminii selenare ce dezvăluie. imaginea haosului primordial.antiteză la nivelul vocabularului: "fie slabi. "ca şi spuma nezărită". * Comparaţiile dau expresivitate ideilor profund filozofice ale poeziei: "precum Atlas în vechime".naturaleţea şi prospeţimea limbajului poetic este dată de elemente vechi. contemplarea proprie vieţii şi a vieţii lumii sale.. . nici nefiinţă". în tabloul comogonic. "din ungherul unor crieri". iar pendantul ipocrit. "colb".antiteză ideatică: "unul caută -n oglindă.

Faptul e ra de asteptat. ritmul este trohaic. "recunoască -l/dascăl". Versurile sunt lungi. Rima este aici absolut inedită. de 15 -16 silabe. Eminescu rimează "mititel/el". avand in vedere ca "Scrisoarea I" propune o cosmigonie cu radacini indepartate in "Imnul creatiei" din Rig-Veda. si cu implicatii mai noi de cultura izvorate din lectura schopenhaueriana ale poetului . "iată-l/Tatăl". iar în partea de satiră rima este masculină. Lucrarea a declansat foarte multe comentarii erudite si filozofice pe marginea ideilor ei generale.* Prozodia. în prima parte a poemului. . fapt ce a stârnit reacţii impresionante în epocă. rima este feminină (silabe neaccentuate). "adâncă/încă". ilustrând tonul retoric.