You are on page 1of 50

UNIVERSITATEA DIN BUCUREŞTI FACULTATEA DE GEOGRAFIE DEPARTAMENTUL DE GEOGRAFIE REGIONALĂ ȘI MEDIU

SCHIMBĂRI REGIONALE ALE MEDIULUI

LECTOR DOCTOR POPA VASILE

2012-2013

SCHIMBĂRI REGIONALE ALE MEDIULUI INTRODUCERE

Schimbările de mediu, rezultate în urma dinamicii sistemelor naturale şi a activităților umane, cu efecte la nivel regional și planetar, reprezintă una dintre preocupările principale ale omenirii și cauza numeroaselor îngrijorări și controverse. Mediul reprezintă ansamblul componentelor naturale şi antropice, care interacţionează complex şi dau amprenta unui spaţiu geografic. Mediul, conform definiţiei din legea mediului, este un “ansamblu de condiţii şi elemente naturale ale Terrei: aerul, apa, solul şi subsolul, aspectele caracteristice ale peisajului, toate straturile atmosferice, toate materiile organice şi anorganice, precum şi fiinţele vii, sistemele naturale în interacţiune cuprinzând elementele enumerate anterior, inclusiv valorile materiale şi spirituale, calitatea vieţii şi condiţiile care pot influenţa bunăstarea şi sănătatea omului”. În funcţie de trăsăturile dominante, mediul poate fi de mai multe tipuri: natural, antropizat, antropic (în funcţie de gradul de intervenţie al omului), polar, temperat, tropical (cu diverse subtipuri, în funcţie de zonele şi tipurile de climă), forestier (ex. mediul pădurilor tropicalumede), ierbos (de savană, stepic), deşertic (în funcţie de formaţiunea vegetală dominantă), montan, deluros, de podiş, de câmpie (conform unităților majore de relief), urban, rural, agricol, industrial (după forma de umanizare) etc. Mediul natural este aria terestră, acvatică sau subterană, în stare naturală sau seminaturală, ce se diferenţiază prin caracteristici abiotice, biotice și geografice (ex. răspândirea geografică). Peisajul reprezintă o porţiune a suprafeţei terestre, a cărei aspect şi structură reflectă o anumită etapă în evoluţia elementelor componente. El reprezintă, de altfel, „partea vizibilă” a mediului. Unele elemente pot fi dominante în cadrul sistemului şi deci pot impune fizionomia peisajului (peisaje naturale, antropice). Regiunile sunt părţi ale suprafeţei terestre, care variază ca dimensiuni, structură şi funcţionalitate, definite printr-o serie de caracteristici: localizarea spaţială, mărimea (pot fi: macroregiuni, regiuni de diverse ordine, până la microregiuni), limite relativ exacte (există zone de tranziţie de la o regiune de alta, limitele fiind trasate acolo unde trăsăturile încetează să mai fie dominante), caracterul unitar (chiar dacă există o diversitate de componente), dar şi autoreglator. Pot fi delimitate atât regiuni naturale cât şi cele definite prin activităţile umane (ex. bazine hidrografice, unităţi de relief-câmpii, podişuri, munţi, depresiuni, arii metropolitane, regiuni industriale, agricole sau costiere). Regiunile, prin caracteristicile lor, reprezintă cadrul cel mai frecvent de efectuare a cercetărilor asupra schimbările de mediu. Schimbările de mediu reprezintă modificările structurale, funcţionale și fizionomice ale mediului sub acțiunea unor factori. Peisajul reflectă cel mai fidel schimbările din mediu. Vulnerabilitatea mediului. Schimbările de mediu au consecinţele cele mai grave în regiunile sensibile, precum: ariile semideşertice (ex. Sahelul), regiunile de coastă, regiunile polare, zonele montane înalte, regiunile cu mare diversitate biologică (pădurile tropicale), unlele arii insulare, oraşele foarte populate, etc. Spaţiul şi timpul. Acestea formează o relaţie indivizibilă. Schimbările unui mediu se realizează într-o anumită perioadă de timp (mai scurtă sau mai îndelungată) şi pe un spaţiu geografic concret. Spre deosebire de spaţiu, care poate fi perceput la un moment dat, timpul se reflectă doar prin efectele (schimbările) induse elementelor de mediu în anumite intervale temporale. În funcţie de timp, putem distinge schimbări lente (care se produc într-un timp foarte îndelungat, cum ar fi mișcările tectonice, formarea reliefului, a rețelei hidrografice, modificările climatice) și rapide (impuse, în special, de activităţile umane sau diverse fenomene ale naturii, cum ar fi erupţia unui vulcan sau impactul cu un corp cosmic). În funcţie de durata şi intensitatea factorului care determină schimbarea, acestea pot fi: locale, regionale, continentale şi globale (referitor la suprafața afectată) sau reversibile (când se

poate reveni la starea inițială, cum ar fi împădurirea) și ireversibile. De asemenea, se disting și schimbări parţiale, când sunt afectate un număr limitat de componente ale mediului, şi totale (marile orașe). Cauzele schimbării. Orice modificare a mediului este cauzată de acțiunea unor factori, care pot fi naturali (cosmici sau tereștri) sau antropici. Acţiunea acestor factori determină schimbarea. Aceste elemente teoretice sunt exprimate sugestiv în următorul exemplu: Defrişarea (acţiunea) de către crescătorii de animale (factorii schimbării) a pădurilor în Amazonia (spaţiul), în ultimele trei decenii (timpul), a dus la creşterea concentraţiei de dioxid de carbon în atmosferă și reducerea habitatului unor specii de plante și animale (efectul). Dezvoltarea durabilă, este un concept extrem de utilizat pe plan internaţional, perceput ca fiind cea mai sigură posibilitate de valorificare a mediului, fără a periclita şansele generaţiilor viitoare de a beneficia de un mediu sănătos şi o economie viabilă. Atributul „durabil” a fost promovat pentru prima dată pe plan mondial (în contextul protecţiei mediului) în documentele prezentate la Conferinţa Internaţională de la Rio, din anul 1992, regăsindu-se în binecunoscuta „Agendă 21”. Politici, strategii și instituții de mediu. La nivel mondial, național sau local sunt numeroase instituții care au ca obiectiv protecția și refacerea mediului. Programul Naţiunilor Unite pentru Mediu (UNEP) este principalul organism al ONU creat în vederea protecţiei mediului, fiind înfiinţat imediat după Conferinţa Naţiunilor Unite pentru Mediul Uman, desfăşurată la Stockholm în anul 1972. UNEP are mandatul de a coordona la nivel mondial integrarea politicilor de protecţia mediului în celelalte sectoare în vederea asigurării unei dezvoltări durabile. Acest program mai coordonează implementarea unor convenţii, printre care: Convenţia Cadru a Naţiunilor Unite pentru Schimbări Climatice, Convenţia pentru Diversitatea Biologică sau Convenţia privind Comerţul Internaţional cu Specii pe cale de Dispariţie. Comisia pentru Dezvoltare Durabilă a Naţiunilor Unite (CSD) a fost creată în anul 1993 pentru a asigura continuarea procesului iniţiat de Conferinţa Naţiunilor Unite privind Mediul şi Dezvoltarea, cunoscută şi sub numele de Summit-ul Pământului de la Rio de Janeiro din 1992.

ROLUL FACTORILOR NATURALI ÎN SCHIMBĂRILE DE MEDIU

A. Factorii cosmici Activitatea solară. Soarele stă la baza majorităţii proceselor terestre. El reprezintă sursa de lumină şi energie (căldură) a Pământului, vitală în procesul de fotosinteză, asigură energia pentru circulaţia atmosferei şi oceanică, iar radiaţia corpusculară şi UV joacă rol în ionizarea stratelor superioare ale atmosferei (ionosfera). Soarele prezintă o activitate variabilă, cel mai cunoscut fiind ciclul de 11 ani al petelor solare (când activitatea solară este ridicată). În timpul activităţii solare intense are loc o creştere a radiaţiei UV cu câteva procente. S-au observat diferite conexiuni între ciclurile petelor solare şi diverse activităţi terestre (ex. intensificarea fenomenelor meteo). Alte influenţe cosmice: schimbarea înclinării elipticii (unghiul format de Pământ cu planul orbitei sale), modificarea poziţiei periheliului (punctul cel mai apropiat al Pământului de Soare), variaţiile orbitei terestre, deplasarea poziţiei axei polilor pe planul elipticii, impactul Pământului cu un carp cosmic (asteroizi, comete, meteoriţi). În Siberia, în anii 1908 şi 1947, s-au semnalat impacturi ale suprafeţei terestre cu corpuri cosmice (fenomenul Tungusk). Cel din 1908 a dus la distrugerea vegetaţiei pe o rază de circa 50 km. În Namibia şi Groenlanda au fost descoperite corpuri meteoritice de 60 respectiv 34 tone. B. Factorii de natură terestră Între aceşti factori se disting: deplasarea continentelor, modificarea fluxului de căldură din interiorul Pământului, vulcanismul, cutremurele, fenomenele climatice extreme, modificarea deplasării curenţilor oceanici, prezenţa unor praguri subacvatice (pragul Thomson-Nansen, ce se întinde între Arhipelagul Britanic-Islanda-Groenlanda; pot împiedica circulaţia curenţilor), modificări în dinamica circulaţiei atmosferice. Erupţiile vulcanice. Prezintă un rol major în schimbările de mediu. Magma vulcanilor conţine gaze, care sunt eliberate înainte, în timpul sau după erupţie. Concentraţiile diferitelor gaze vulcanice pot varia considerabil de la un vulcan la altul. Vaporii de apă constituie cel mai abundent gaz vulcanic, însă cele care au cel mai mare impact sunt CO2 şi SO2. Alte gaze sunt: monoxidul de carbon, hidrogenul sulfurat, metanul, fluorul, clorul etc. Mai sunt eliminate cantităţi importante de cenuşă, fragmente mai mari (bombe) sau mai mici (lapili) de rocă, lavă (cu temperaturi de peste 12000C). Cel mai mare impact asupra mediului revin megaerupţiilor (ex. Toba, Yellowstone). Erupţia vulcanului Toba (Indonezia, Insula Sumatera) a avut loc acum circa 74 mii ani, în urma căreia s-a format o calderă de circa 100 km lărgime, în care s-a format un lac. Erupţiile care formează asemenea caldere sunt rare. Ciclul erupţiilor este, la Toba, de circa 400 mii ani. Când se produc asemenea erupţii efectele sunt globale. Se presupune că Toba a eliminat circa 2800 km3 de materie, de 560 ori cantitatea produsă de erupţia vulcanului Pinatubo. Astfel, cenuşa şi gazele au fost aruncate la 50 km în atmosferă (stratosferă) şi au aoperit întreaga planetă. Erupţia vulcanului Pinatubo (Filipine, Insula Luzon), din 12 iunie 1991, a eliminat în atmosferă, la circa 30 km altitudine, circa 20 mil.tone de SO2. Norul creat de vulcan a produs cea mai mare cantitate de SO2, de când se fac observaţii satelitare. Efectele erupţiilor vulcanice. Erupţiile vulcanice pot fi dăunătoare oamenilor (este afectat sistemul respirator şi ocular; pot determina şi deplasarea populaţiei), animalelor, vegetaţiei (exfoliere sau carbonizare), aşezărilor şi economiei (distrugerea infrastructurii şi a culturilor agricole). Cele mai afectate regiuni sunt cele din vecinătatea vulcanilor. SO2, combinat cu vaporii de apă, formează particule de H2SO4, care pot cădea pe pământ sub formă de ploi acide (cu impact asupra solului, vegetaţiei, apelor, culturilor) sau pot persista

în atmosferă, unde au capacitatea de a reflecta sau absorbi lumina Soarelui. Astfel, Pământul se răceşte iar fotosinteza se diminuază. După erupţia vulcanului Pinatubo suprafaţa terestră s-a răcit, în următori trei ani, cu circa 0,70C. Reacţiile chimice din stratosferă au impact şi asupra stratului de ozon, iar unele gaze, precum CO2, au efect de seră. Concentraţiile mari de CO2, în locurile slab ventilate, din apropierea vulcanilor, pot produce asfixierea (cazuri semnalate în Indonezia sau Camerun). Laharii se formează după ploi puternice şi determină eroziune şi transport de materiale. Lahar este un termen indonezian care descrie un amestec fierbinte sau rece de apă şi fragmente de rocă, care curge pe pantele vulcanilor şi văile râurilor. Pot avea dimensiuni foarte mari şi viteze de zeci de m/s. Produc pagube economice importante (clădiri, elemente de infrastructură şi terenuri agricole distruse), eroziune şi sedimentare, inundaţii, distrugerea vegetaţiei . Cazul Pinatubo. În primii 5 ani după erupţie, laharii au distrus casele a peste 100 mii oameni şi au acoperit circa 120 mii ha de teren cu sedimente, cu o grosime de circa 1 m (mii de clădiri au fost îngropate). În fiecare an, în timpul sezonului umed, ameninţarea laharilor face ca numeroşi oameni să-şi părăsească locuinţele. Cutremurele. Se produc în urma mişcării scoarţei terestre în zona rifturilor, în zonele de subducţie, în lungul faliilor (San Andreas, Anatoliană), în zonele de contact între plăcile continentale (Himalaya, Iran). Efectele sunt: - vibraţiile pământului (produc cele mai grave consecinţe): distrugeri materiale (cldiri, elemente de infrastructură, chiar oraşe întregi), rupturi ale scoarţei, alunecări de roci, denivelări ale terenului, distrugerea unor baraje (în 1970, în Peru, a serie de baraje din zona montană au fost distruse; acest cutremur a fost devastator: 67 mii oameni au murit, 200 mii au fost răniţi şi 800 mii au rămas fără locuinţă). - valurile tsunami (jap: tsu-port, nami-val; pot fi produse şi de erupţiile vulcanice); dacă în larg valul nu depăşeşte 1 m, la ţărm poate ajunge la 35 m; valul tsunami din Indonezia, din anul 2004, a ucis 200 mii oameni. - incendiile; în urma cutremurului din 1906, din vestul SUA, mare parte din oraşul San Francisco a ars (75-80% din pagube). - alunecările de teren; cutremurul din Peru, din 1970, a produs alunecări de teren care au făcut 18 mii victime. - lichefierile: se produc în depozitele nisipoase, de către vibraţiile seisice, având ca efect tasarea solului şi afectând clădiri sau căi de comunicaţie; tipic este cazul lichefierii de la Niigata, Japonia, din 1964. - efectele asupra apelor subterane (perturbarea regimului de scurgere, regimul termic al izvoarelor, coborârea sau ridicarea nivelului freatic), râurilor (schimbarea cursurilor, formarea pragurilor în albie), lacurilor sau mărilor (modificări ale liniei ţărmului). Pe data de 21 mai 1960 a avut loc un mare cutremur în Chile (de fapt o succesiune de 14 seisme). Efectele au fost considerabile: numeroase victime (6 mii morţi), distrugeri mari (oraşul Valdivia a fost distrus în proorţie de 80%), distrugeri ale infrastructurii de transport. Linia ţărmului, pe o lungime de 500 km şi lată de 20-30 km, s-a lăsat cu 2 m, inundând numeroase localităţi. Au apărut văi, lacuri, insule şi dealuri noi, iar altele au dispărut. Alunecările submarine au produs valuri tsumani de 10 m înălţime, care s-au resimţit până în Japonia. Alunecările de teren: produc efecte multiple asupra mediului: distrugeri materiale, victime omeneşti, distrugerea vegetaţiei, solului, colmatarea lacurilor de baraj, blocarea văilor şi formarea lacurilor (ex. Lacul Roşu). În 1974, în Peru, a avut loc o alunecare de teren, care a blocat râul Mantaro, formându-se un lac de circa 30 km lungime. Peste câteva săptămâni, barajul lacului a cedat, iar apa a distrus 20 localităţi.

afectează întinse regiuni ale Terrei. lăcustele („ciuma înaripată”) pot forma roiuri de milioane de exemplare. Golful Bengal. culturi agricole (depuneri de aluviuni.factorul biotic: vizează impactul asupra mediului produs de organismele animale şi vegetale. rezervoarele nu mai fac faţă cererilor de apă din partea populaţiei şi industriei. între Munţii Stâncoşi şi Munţii Appalachi („culoarul tornadelor”). prin modificările în configuraţia liniei ţărmului (puternică eroziune). numit Planul Delta. Inundaţia marină. conduc la acoperirea terenurilor cu nisip şi afectarea calităţii solurilor. scad debitele râurilor.tornadele: afectează componentele umane şi economice ale mediului (produc distrugeri semnificative ale aşezărilor. . . rup copacii pentru a consuma ramurile verzi din vârf (astfel. partea nordică a Australiei. Au fost acoperite de ape 160 mii ha teren. culturilor agricole sau infrastructurii de transport). produs în anul 1970 în Bangladesh. gripa aviară) și vegetaţiei (suprafeţe întinse de pădure sunt afectate de dăunători). grindină). se remarcă dăunătorii culturilor agricole. din data de 31 ianuarie -1 februarie 1953. cele mai multe în regiunile tropicale ale Asiei de SE. infrastructurii şi culturilor agricole. uraganul Tracy a distrus în proporţie de 90% oraşul australian Darwin. . atunci când este lipsă de hrană. fiind o forţă colosală de devorare (într-o zi pot consuma 70-80 mii tone de cereale). cele mai numeroase tornade se produc în SUA. cu efect asupra populaţiei şi aşezărilor (migraţia populaţiei). prin acţiunea violentă cu care se manifestă. Filipine). s-a produs sub impulsul unei furtuni puternice. produc schimbări în mediu sunt: . prin aluviunile transportate. inundaţii. anual. în special în Asia tropicală. S-au înregistrat peste 1 milion de victime (majoritatea morţi şi răniţi) şi 3 milioane de sinistraţi. După acest eveniment s-a pus în practică faimosul proiect de amenajare. dar se propagă în regiunile limitrofe. . precipitaţiile puternice pot eroda solul (îndepărtarea stratului de humus). suprafeţe importante de teren fiind acoperite cu un strat gros de mâl. foarte afectate fiind statele Sudan. elefenţii africani. Cele mai frecvente inundaţii se înregistrează în ţările cu climă umedă. inundaţiile afectează diverse componente ale mediului: aşezări. hidrologic şi biotic. . din sudul Mării Nordului (în special Olanda). incendii şi deşertificare. Asia de Est şi SE (Japonia. culturilor agricole sau afecta aşezările şi infrastructura. plantele se ofilesc. întinse savane parc pot rămâne fără arbori). populaţia (victime. lunecări) sau pot contribui la colmatarea lacurilor. Fenomenele climatice care. Etiopia şi Somalia. animalelor (ex. iar grindina poate duce la distrugerea vegetaţiei. alunecări de teren sau contaminarea resurselor de apă. în multe locuri secetele produc foamete.Factorii climatic. Nivelul mării s-a ridicat de la început cu circa 10 m şi a pătruns în interiorul uscatului pe circa 150 km. sudul Chinei. În anul 1974.secetele: sunt fenomele climatice extreme. Ţărmul a fost afectat pe aproximativ 400 km. precipitaţii bogate şi fenomene orajoase (descărcări electrice. . până în Asia de Sud. degrada relieful (crearea de ravene.ciclonii tropicali: au o putere distructivă uriaşă.. Africa de SE. degradarea unor soluri). anual au loc 80-100 cicloni tropicali în regiuni precum America Centrală. sinistraţi). au murit 2 mii oameni şi au fost inundate oraşele Rotterdam şi Dordrecht. păşunile se pârjolesc. apele de suprafaţă.furtunile de nisip şi praf: sunt proprii regiunilor aride şi semiaride. torenţi. elemente de infrastructură.furtunile: se manifestă prin vânturi puternice. iar ciclonul tropical. furtuni. descărcările electrice pot produce incendii de pădure. Ciclonii tropicali afectează mediul prin numeroasele distrugeri asupra aşezărilor umane. Golful Mexic. . recoltele sunt compromise. a avut efecte şi mai devastatoare asupra mediului.inundaţiile: sunt fenomele hidro-climatice. care a ridicat nivelul mării şi a distrus digurile în 62 locuri. prin vânturi foarte puternice şi precipitaţii bogate. care. zonele cele mai afectate de lăcuste se întind din vestul Africii. pe Glob se produc circa 16 mil. efectele sunt critice pentru mediu: solurile se usucă şi se degradează. determinate de creşterea debitelor râurilor după precipitaţii bogate. în prezent.

tone la 1.educaţie superioară. în prezent. Între 1950-1985.FACTORUL UMAN (SUPRAPOPULAREA ŞI SCHIMBĂRILE DE MEDIU) Constituie suprapopularea cauza majoră a degradării mediului? Este capabil Pământul să asigure resursele necesare susţinerii unei populaţii în creştere? În 1798. cauzele majore fiind: . 2009) Dinamica populaţiei. de locuitori. Inventarea procesului industrial Haber-Bosch. prin care azotul putea fi extras direct din atmosferă. în 1950. loc/13 ani). a suferit de pe urma lipsei acestora (hrană. mai numeroasă. Vaclav Smil de la Universitatea din Manitoba. produs începând cu anul 1950. apă. de la 5 copii/femeie.7 . locuitori. a constituit una dintre cele mai mai mari invenții ale secolului XX. și mai mult de 2/3 din populația cu care a crescut de atunci populația mondială.6 miliarde în statele în curs de dezvoltare. dar mulţi mureau la vârste fragede. cantitatea de grâne produse pe plan mondial a crescut de la 630 mil. La nivel global. chiar dacă resursele sale au fost distribuite inegal. circa 450 mil. adăpost). a fost rezultatul direct al obținerii azotului sintetic (Roberts. Odată cu Revoluţia industrială. Malthus a scris o lucrare intitulată ˮEseu asupra principiului populațieiˮ în care considera că umanitatea era condamnată.dezvoltarea tehnologiilor medicale (vaccinuri şi antibiotice). o parte a populaţiei a beneficiat în exces de resurse. la 1. specialist în economia resurselor naturale./an. ritmul de creştere al populaţiei este de circa 75 mil. Pe de altă parte. iar în unele este substanţial peste acestă limită. tone. preot anglican devenit ulterior economis.îmbunătăţirea sănătăţii publice (apă curenţă şi servicii sanitare). Numărul destul de redus al populaţiei până la Revoluţia industrială se datora faptului că natalitate şi mortalitatea aveau valori egale. rata fertilităţii a scăzut sub nivelul de înlocuire (2 copii/femeie).creşterea producţiilor alimentare şi distribuirea largă a acestora. Malthus.6 copii/femeie. În anul 1000. Din 1950. În timpul lui Malthus populaţia era de aproximativ 1 mld. Natalitatea era ridicată (peste 5 copii/femeie). astfel încât creşterea anuală a populaţiei a scăzut de la 2%. Până în prezent Pământul a putut susţine o populaţie în creştere.4 %. din care 9 în curs de dezvoltare. iar în 1500. Thomas R. locuitori. Mare parte din succesele agricole au avut loc după 1950. populaţia avea circa 300 mil. În anul 2011 populație a ajuns la 7 miliarde. mortalitatea a început să aibă valori din ce în ce mai reduse. .65 mld. a considerat că aproape jumătate din surplusul de hrană. . loc. . din care 5. Este posibilă stabilizarea populaţiei? În ultimii ani fertilitatea s-a diminuat semnificativ în multe state. din care s-a obținut amoniacului (îngrășământ chimic). asigurarea resurselor existenţiale unei populaţii în creştere a însemnat şi eforturi majore pentru obţinerea lor (devenind mai scumpe) şi o puternică presiune asupra mediului. În circa 65 ţări. iar cifra de 6 miliarde în anul 2000. iar altă parte. fertilitatea a scăzut la jumătate faţă de situaţia din 1950. Aproximativ 1. ˮfoametea nu va putea fi niciodată eradicată. la 2. care a adus un progres ştiinţific şi tehnologic. Se apreciază că la începutul erei noastre populaţia planetei nu depăşea 250 milioane de locuitori. (1 mld. era total neîncrezător în această posibilitate (de aici apariţia curentului malthusianist). în 1950. Fertilitatea este peste limita de înlocuire în 123 ţării. deoarece creșterea cantității de hrană nu făcea decât să sporească numărul de oameniˮ. Primul miliard se înregistrează în jurul anului 1800.

Până în 2050. locuitori iar în prezent de 1. ajungând la 9.1 mld. Populaţia Europei va scădea. Etiopia şi China. sporul de populaţie va proveni de la statele în curs de dezvoltare (sau slab dezvoltate). în 2050. în 2050 vor avea 7. la populaţia Chinei nu s-au mai adăugat circa 400 milioane oameni. În 1950. Populaţia a peste 50 state (inclusiv Germania. în perspectiva anului 2050. oameni). iar în prezent este de 65 ani.05 copii/femeie. spre regiunile dezvoltate. din cauza scăderii natalităţii. Se preconizează ca populaţia să crească cu aproximativ 40% până în 2050. de la peste 5 copii/femeie la sub 2 copii/femeie. Bangladesh. iar rata fertilităţii de la 2. Rata de creştere a populaţiei se va diminua de la 75 mil. în 1979. creşterea populaţiei în statele dezvoltate se va baza pe emigranţi. Aproape toată creşterea populaţiei se realizează în state în curs de dezvoltare (sau slab dezvoltate)./an. în următorii 25 ani.2 mld. Conform ONU. Uganda. sub numele de Comisia Populației (nume schimbat în 1994). 9 state vor acumula jumătate din creşterea populaţiei lumii: India. în medie. R.65 copii/femeie la 2. În statele în care religia şi ideologia se opun controlului naşterilor. oameni. În 1950. iar alţi 730 mil. trăiesc în 44 state unde rata fertilităţii este 5 copii/femeie sau peste.2 mld. Nigeria. . Pakistan. era de 46 ani.8 mld./an la 34 mil. regiunile (statele) dezvoltate vor rămâne cu populaţia aproape neschimbată (1. de la 13% la 7% din totalul mondial. Italia. Numărul emigranţilor internaţionali. Astfel.3 mld. Speranţa de viaţă la naştere va ajunge la 75 ani. Proiecţia populaţiei. SUA. Astfel. populaţia Chinei era de 500 mil. fiind cel mai populat stat al Terrei. în timp ce populaţia Africii subsahariene va creşte de la 10% la 17%. va fi de circa 100 milioane. locuitori. În regiunile dezvoltate se va ajunge la 82 ani. Dacă aceste state au în prezent 5. Controlul naşterilor. În China. de la 75 ani în prezent. a fost introdusă politica unicului copil. Comisia ONU asupra Populației și Dezvoltării a fost înființată de către Consiliul Economic și Social în 1946. care a dus la reducerea ratei fertilităţii. 3-4 copii/femeie. Japonia sau Rusia) va fi mai mică în 2050 decât în prezent. Acestea au rolul de a implementa programele de acțiune ale Conferințelor Internaționale asupra Populației și Dezvoltării. Prin contrast. perspectiva este de creştere a populaţiei.D.miliarde oameni trăiesc în 47 state unde rata fertilităţii este.Congo..

minerale. India). cei mai mulţi în statele sărace.înmulţirea disputelor. hidrice. migraţia populaţiei educate afectează posibilitatea de dezvoltare a acestor ţări în perspectivă. degradarea solurilor etc. de asemenea. America de Nord 82 mil. locuinţe. fonice): se estimează că aerul poluat ucide anual circa 3 milioane de oameni. . Europa 408 mil. Efectele creşterii populaţie asupra mediului . Zona Caraibilor Sursa: DESA. iar aproximativ 8 milioane copii sub 1 an mor anual din cauza malnutriţiei sau bolilor. apă.creşterea nivelului poluării mediului (apei.2 mld. reducerea biodiversităţii.SUA. pentru statele slab dezvoltate. 445 mil. locuri de muncă: „Revoluţia verde” a reprezentat un mare salt în agricultura mondială după 1945. .ha de pădure se pierd anual prin defrişare sau incendiere (aproape jumătate din pădurile iniţiale ale Terrei au dispărut).Nigeria.China.despăduririle: efectele sunt foarte diverse: reducerea oxigenării planetei. . .Indonezia. la o scară fără precedent. China. Aerica Latină şi 74 mil.. economice. foarte distructive). prin poluare şi despăduriri) şi schimbările climei (încălzirea climei şi intensificarea fenomenelor extreme. lipsa apei potabile şi slaba dotare sanitară fac anual peste 12 milioane victime. Proiecţia populaţiei pe continente Continentul Populaţia în 1900 Populaţia în 2050 Africa 133 mil. edafice. – Pakistan.reducerea biodiverstăţii: în prezent. 289 mil. Conform FAO.diminuarea resurselor naturale: biotice. . la nivel mondial. . .creşterea ponderii populaţiei sărace: corelată cu slaba dezvoltare economică şi sanitară a multor ţări duce la rate ridicate ale mortalităţii infantile. creşterea concentraţiei CO2 în atmosferă (gaz cu efect de seră). – Bangladesh şi 252 mil. dacă pentru statele dezvoltate aceşti emigranţi reprezintă o ameninţare a locurilor de muncă şi a securităţii personale.creşterea migraţiei (legale sau ilegale) spre lumea dezvoltată. cele mai mari creşteri de populaţie se înregistrează în zonele fierbinţi ale biodiversităţii (zone foate bogate în specii floristice şi faunistice). fapt ce duce la apariţia problemelor demografice. sociale şi politice. . – Brazilia. .India. la nivel mondial. creşterea incidenţei la boli infecţioase. diversitatea biologică a Pământului este esenţială pentru menţinerea vitalităţii mediului. conflictelor pentru resurse . . 254 mil. 297 mil. 1. cu rezultate semnificative în creşterea producţiei agricole. solului. Asia 946 mil. 2011. numărul persoanelor subnutrite a scăzut. extincţia speciilor este mult mai rapidă decât în trecut. cerere venită din partea unor state emergente (ex. aerului.schimbări în compaziţia atmosferei (creşterea concentraţiilor gazelor cu efect de seră. . 5. numărul persoanelor supraponderale este mai mare decât al celor malnutriţi.Se preconizează că în 2050 populaţia unor state să fie: 1.9 mld.7 mld. . în prezent aproximativ 5 mil. . . 292 mil. 1 miliard faţă de circa 800 milioane. din 1950 suprafaţa cultivată a crescut cu 11% iar producţiile agricole/ha cu 120%. când era un fenomen natural. malnutriţie sau speranţă de viaţă redusă.creşterea necesarului de hrană.deşertificarea: este efectul supraexploatării agricole (suprapăşunatului) şi a schimbărilor climatice. 1. . pe de altă parte. 769 mil. 400 mil.4 mld. însă 17% din populaţie încă suferă de foame. 664 mil.situaţie care poate deveni inevitabilă în condiţile cererii tot mai mari de pe piaţă.

în cartiere de tip bidonville (favelas).. Altiplano. au o largă răspândire la suprafaţa Terrei: Sahara. Ţara este foarte săracă.creşterea preţurilor la produsele agricole. pentru următorii 60-70 ani. Marele Deşert de Nisip (în Australia). Qaidam. iar în 2100 la 1 miliard. Nefud. Karakum.). Nigeria este cel mai populat stat al Africii. conform ONU. Gobi. Deşerturile sunt nişte ecosisteme foarte fragile. Patagonia. Creşterea populaţiei şi a necesarului de hrană a condus şi la însemnate defrişări.2 mld. gaze. din populaţia urbană. Thar. Mumbay (33 mil. nisipoase sau pietroase. celelalte fiind teritorii aride şi semiaride. Există părerea conform căreia adevăratele deşerturi sunt cele hiperaride. Namib. Asta. Mojave. Marele Deşert Victoria. locuinţe. Deşerturile pot fi fierbinţi sau reci. populaţia SUA a crescut cu circa 2. Karroo. resurse (petrol. Marele Bazin (în America). populaţia va ajunge la 600 milioane. ca o consecinţă directă a cererii şi ofertei. oi. Americanii consumă circa 25% din resursele lumii. Anual.loc. cu resurse de apă puţine.4 miliarde. suprafeţe însemnate de teren agricol se degradează datorită supraexploatării. Gibson. energie. Regiunile deşertice sau semideşertice. terenuri. având doar 3% din rezervele de petrol cunoscute ale planetei. Ordos. Somalia (în Africa). Kevir. Dacă ratele curente de natalitate şi imigraţie se vor menţine. SUA şi Nigeria – studii de caz Americanii reprezintă circa 5% din populaţia Terrei. circa 1 mld. va avea cel puţin 10 hiperoraşe: Jakarta (25 mil.. Lut (în Asia). populaţia urbană este în prezent de 3. Taklimakan. Rub-al Khali. oameni trăiesc în condiţii insalubre. minereuri). SCHIMBĂRILE REGIONALE DE MEDIU PRIN DEŞERTIFICARE Ce este un deşert? Aproximativ 17% din suprafaţa de uscat a Terrei se încadrează mediului arid și semiarid – teritorii uscate. comparativ cu mai bine de 50% în prezent.). generează 30% din deşeurile lumii şi elimină 25% din CO2. Asia. în condiţiile în care în anul 1700 populaţia era de circa 1 milion de oameni iar în 1800 de 5 milioane. Nordeste (Brazilia). extrem de aride (aproape elipsite de precipitaţii) şi aride (cu precipitaţii sub 250 mm/an). singură. Impactul americanilor asupra mediului este de 250 ori mai mare decât al statelor africane sub-sahariene. Între 1990-2005. în funcţie de cantitatea de precipitaţii pe care o primesc. având una dintre cele mai mari rate de fertilitate din lume. . Creşetrea populaţiei a fost explozivă. Shanghai (27 mil. Chihuahua (nordul Mexicului).loc. Sonora. Regiunile cu precipitaţii cuprinse între 250-500 mm/an sunt considerate semiaride (unele regiuni stepice). Afar. Conform Biroului de Statistică al SUA. conform Far Eastern Economic Review. În acelaşi timp. Atacama. în 2025. Nigeria a pierdut aproximativ 80% din pădurile ei mature.loc. Karachi (26 mil. cu plante şi animale puţine.8 milioane între 2004-2005. numai 3% din populaţia Terrei trăia în oraşe. speranţa de viaţă fiind de 47 ani. iar prognoza pentru 2050 este de 289 milioane oameni.creşterea populaţiei urbane: în anul 1800.). în prezent numărul acestora depăşeşte 66 milioane.loc). avea doar 33 milioane loc. Kalahari. capre). (cu o creştere semnificativă în statele sărace). Kâzâlkum. putând fi. iar circa jumătate din populaţie nu are acces la apă potabilă şi asistenţă sanitară. În 1950. care suportă o vegetaţie şi faună rare iar populaţia este foarte limitată. Chaco. . în 1950 erau doar 83 oraşe cu peste 1 milion de locuitori. dar întotdeauna aride (cu precipitații foarte puține și evaporație potențială ridicată). astăzi fiind 468. Dacă în 1950 se creşteau 6 milioane capete de animale (vite. şi va ajunge în 2050 la 6.). Dhaka (25 mil.loc. cu o populaţie de 144 milioane de locuitori (2006). inclusiv 26% din energia mondială.

printr-un management defectuos al terenurilor. solurilor și productivităților agricole. Dacă terenurile agricole rămân neplantate o perioadă de timp pot apărea anumite consecinţe. Se constată că deşertificarea este mai activă acolo unde există o populaţie numeroasă şi în creştere. degradarea totală a terenurilor. afectează ecosistemele fragile. Esenţa deşertificării contră în diminuarea sau distrugerea potenţialului biologic al terenurilor. faunei. Pe terenurile utilizabile agricol vegetaţia nativă este înlocuită pentru a face loc culturilor. În timpul furtunilor majore. independent de activităţile umane. În prezent. Şi areale mai îndepărtate de deşerturi se pot degrada rapid în soluri sterpe. aduc deşertul cu ei. care începuse în 1968 în vestul Sahelului. au făcut ca populaţia să-şi părăsească fermele. Un impact major al deşertificării este asupra biodiversităţii şi capacităţii productive a terenurilor (reducerea terenurilor agricole – cultivabile sau păşunabile). Animalele domestice (turmele). coboarând la sub 300 mm/an în partea centrală. Nebraska Sand Hills).UNCCD). pe care locuiesc circa 1. conţin ecosisteme fragile. Ariile marginale ale deşerturilor sunt cele mai vulnerabile. Termenul „deşertificare” este utilizat pentru prima dată de Aubréville. săracă. partea centrală a statului New Mexico.4 miliarde de oameni. În aceste areale marginale activităţile umane pot crea o presiune asupra ecosistemelor sub limita lor de toleranţă. Precipitaţiile sunt reduse. În anumite areale populaţia nomadă. deteriorarea vegetaţiei. Degradarea terenurilor vizează. Din 1973. datorită creşterii umidităţii (ex. deşertificarea afectează peste 100 dintre statele lumii şi 24% din suprafaţa planetei. cu apariţia rocii la zi. fapt ce determină sporirea ratei de eroziune. Serra Borborema). este dificil de trasat limitele deşerturilor. care practică creşterea animalelor. ca rezultat al activităţilor umane şi schimbărilor climatice. dunele pot avansa cu zeci de metri. Deşertificarea este un fenomen istoric. ONU organizează o Conferinţă asupra Deşertificării (UNCOD). sporind proporţia materialului fin şi reducând rata de infiltrație a apei în sol. la Nairobi. care a avut drept scop definirea şi crearea unui Plan de Acţiune pentru controlul fenomenului. uneori. departe de zonele deşertice. una dintre cele erodate regiuni vestul SUA. localizat în nord-estul Braziliei. . seceta. cu precădere. în 1949 şi intră în limbajul comun după 1960 (apariţia mişcărilor ecologiste şi crizelor din Africa – puternica secetă din Sahel). Unele vechi deşerturi (paleodeşerturile) sunt acum alte medii. bătătoresc solul cu copitele compactând stratul de la suprafaţă. au dus la degradarea puternică a terenurilor (deşertificare). unde seceta puternică şi suprapăşunatul din anii ’30 ai secolului XX. care se interpun în calea alizeelor (pe coasta estică a Brazliei cad până la 2000 mm/an precipitaţii). marile deşerturi find create de procesele naturale în lungi intervale de timp. semiaride sau uscatsubumede” (Convenţia ONU asupra deşertificării . Fenomenul devine cunoscut în SUA (Dust Bowl). acestea fiind regiuni de tranziţie spre spaţii mai umede. suprapăşunatul a făcut din bazinul râului Rio Puerco. În acelaşi timp. Deşertificarea reprezintă „degradarea terenurilor din arealele aride. În platoul central înalt din Madagascar defrişările şi incendiile. pierderea nutrienţilor din sol şi. au cauzat moartea a 100 miii de oameni şi 12 milioane de vite. din cauza practicilor agricole defectuoase. prin natura condiţiilor.Sertao nordestino (Nordeste) este un semi-deşert subecuatorial. rezultând degradarea terenurilor. Suprapopularea este responsabilă de distrugerea pădurilor tropicale (umede sau uscate). pentru extinderea agriculturii. În general. Vegetaţia în regiunile aride este. fiind stabilizate de vegetaţie. şi practicile agricole. ale căror terenuri deveniseră nefertile. pentru subzistenţă. În marile arii deşertice dunele pot avansa spre habitatele umane sub acţiunea vântului. Aceştia se deplasează cu turmele. Ariditatea este datorată munţilor din zona costală (ex. prin tăiere şi incendiere. însă. precum eroziunea şi pierderea fertilităţii solurilor. În 1977. lemn pentru foc sau protejează solul de eroziune. în Marile Câmpii din SUA. ea este o resursă preţioasă pentru comunităţile umane. putând asigura hrana pentru populaţie şi animale. În aceste condiţii creşte rata eroziunii solului prin vânt şi apă. De asemenea.

SUA. vânturile cresc evapotranspiraţia. care nu sunt un fenomen nou. care conduce a salinizare şi degradarea terenurilor irigate. dar extrem de variabile de la an la an). Astfel. producând sărăturare şi inhibând dezvoltarea vegetaţiei. Resursele cele mai solicitate sunt lemnul şi apa. ducând la reducerea umidităţii solului. Starea conflictuală a continuat şi în condiţiile în care extinderea terenurilor cultivate s-a făcut în detrimentul păşunilor. Precipitaţile sunt reduse (sub 400 mm/an. determinat de creşterea populaţiei. Deşertificarea afectează sute de milioane de oameni în statele în curs de dezvoltare. fiind mai prelungi şi afectând o populaţie din ce în ce mai numeroasă. Ei exercitau o presiune constantă (incursiuni războinice) asupra populaţiei sedentare. În statul Sudan situaţia este îngrijorătoare. dar şi din state dezvoltate. În plus. şi Sudan (mediu de savană). Solul devine expus vântului. Creşterea aridităţii a dus la o deplasarea a populaţiei spre centrele urbane. păstorii (ex. de la graniţa cu Ciadul până la Marea Roşie) este afectat de deşertificare. În Sahel. Australia). care indică schimbări în susceptibilitatea terenurilor spre deşertificare. stratele superioare ale solului. Mai puţină vegetaţie înseamnă mai puţină umiditate. Statele Asiei Centrale sunt. În ultimii ani există o supraveghere riguroasă (Global Monitoring). Creşterea ratei de evaporare determină deplasarea sării spre suprafaţa solului. iar sezonul uscat foarte lung (8-9 luni/an). considerat un semideşert. din partea sudică a regiunii. Brazilia şi Mexic sunt afectate. mai mult de jumătate din teritoriul său (partea centrală. în nord. care devine mai uscată. care conţin materia organică. precum şi modificările climatice sunt factorii majori ai deşertificării Sahelului. Alte cauze ale deşertificării: sedentarizarea nomazilor în ariile marginale ale deşerturilor. Până la sfârşitul secolului al XIX-lea. principalele cauze ale deşertificării sunt tăierile vegetaţiei pentru foc şi puprapăşunatul. temperaturile foarte ridicate (media anuală este circa 300C). care au început să-şi extindă culturile. În plus. în sud.Păşunatul şi adunatul lemnelor pentru foc reduc sau elimină vegetaţia care ajută la fixarea solurilor. de cultivatori. (ex. foarte fragil. în special spre Khartoum. lemnul fiind folosit ca material de construcţie şi sursă de energie pentru pregătirea hranei. cu ajutorul sateliţilor artificiali (imaginile Landsat). managementului neadecvat al apei. Intrarea Sahelului în sfera de influenţă a puterilor coloniale a dus la sfârşitul dominaţiei păstorilor nomazi asupra cultivatorilor. de asemenea. astfel că particulele de sol sunt dislocate. precum şi aridizarea în areale din afara liniei de contact cu Sahara (prin exploatarea intensivă a terenurilor . au consecinţe din ce în ce mai grave. Dinspre deşert suflă un vânt încărcat cu nisip şi praf – harmatanul. China). globalizarea. purtate de vânt şi depuse în alte locuri. peulii) fiind nevoiţi să caute păşuni în nord (fapt ce a creat noi tensiuni cu crescătorii nomazi de cămile). statele din Sahel) şi Asia (ex. Deşertificarea Sahelului constă în înaintarea deşertului. care agravează situaţia. Sahelul. se erodează. care pot suporta culturi. reprezintă o bandă de 200-500 km lăţime şi 5500 km lungime.culturi şi suprapăşunat). afectate de deşertificare. care se întinde de la vărsarea fluviului Senegal până la valea Nilului (în Sudan). Acestea sunt comune în ariile aride şi semiaride. majoritatea în intervalul iulie-septembrie. conflictele între păstori şi cultivatori pentru acelaşi teren. Secetele severe şi frecvente cauzează deşertificarea. Densitatea populaţiei şi a animalelor. care a atras circa 2/3 din această populaţie. Sahelul era controlat de triburi de păstori nomazi. în nordul Sahelului au început să se stabilească şi cultivatori. iar în America Latină. care au dus la sporirea populaţiei (şi în acelaşi timp au creat resiune mai puternică asupra unui mediu fragil). prin liberalizarea comerţului şi orientarea spre export a produselor din regiunile uscate. Se consideră că circa 1/3 din populaţia omenirii trăiesc în regiuni vulnerabile la deşertificare. însă presiunea populaţiei sau reducerea precipitaţiilor pot duce la dispariţia vegetaţiei prezente. cu atât a crescut . din Africa (ex. Cu cât populaţia a devenit mai mare. Secetele puternice din Sahel. ceea ce conduce la modificarea climei. Este o regiune de tranziţie între Sahara (mediu deşertic). în unele areale cu peste 100 km.

Pe fondul unor ani secetoşi şi fierbinţi. În Idaho. Problemele sunt cauzate sau agravate de intensa utilizare a resurselor de apă. unde sunt cele mai mari probleme. În China furtunile de nisip produc anual daune semnificative.Hr filozoful chinez Mencius (Mengzi) pomenea despre deşertificare şi cauzele sale umane . suprapăşunatul şi creşterea populaţiei (în special în „Sun Belt”). 1995). Un revervor de apă de la periferia Denverului a scăzut semnificativ în timpul toamnei anului 2004. Coreea sau chiar Japonia. s-au ridicat împotriva celor care pompează apă din marele acvifer estic al râului Snake. pentru a fi folosită de către fermieri. în urma secetei şi creşterii consumului. maşini şi mulţi oameni suferă de afecţiuni respiratorii. Începând din 1990 acestea reprezintă o problemă anuală. în timp ce 800 km de cale ferată şi mii de km de drumuri sunt blocate de sedimente. Doar 7% din suprafaţa ţării hrăneşte aproximativ un miliard de oameni. care să se topească treptat vara. pot ajunge până în estul Chinei (oraşul Beijing). se scurge inutil în timpul iernii. pentru stoparea înaintării deşertului. combustibil). apă. s-au produs furtuni de praf („black blizzards”) care au afectat serios terenurile agricole. cunoscut fiind cazul bazinului Rio Puerco. oameni suferă în mod direct de deşertificare şi 2500 km2 se transformă anual în deşert. Temperaturile mai ridicate afectează rezervele de apă. km2) din suprafaţa ţării cuprinde terenuri nisipoase neutilizabile. Încă din secolul al IV-lea î. Fără miliardele de litri de apă. când încep să se topească zăpezile.defrişarea şi suprapăşunatul. ar duce la posibile inundaţii periculoase primăvara.6 mil. Montgomery. producând pierderi de recolte. Autorităţile chineze spun că deşertificarea costă China circa 2-3 miliarde dolari anual. numite de chinezi „dragonul galben”. Guvernul a răspuns printr-o mare campanie de împădurire şi în ultimii ani peste 30 mld. combinaţi cu expansiunea culturilor agricole în Marile Câmpii. arbori au fost plantaţi. furtunile de nisip şi praf.km2 (mai mult de 1/3 din această arie cu puţine precipitaţii) este în pericol de deşertificare (aici eroziunea este în creştere). la începutul anului 2005. O cauză majoră a problemelor de mediu din vestul SUA o reprezintă creşterea demografică. Mulţi ţărani supraveţuiesc cultivând cereale şi crescând cai. În loc ca precipitaţiile să se acumuleze sub formă de zăpadă. rezervele de fructe şi legume s-ar diminua semnificativ. din New Mexico. deşertificarea a avansat de la 1560 km2/an în anii 1970 la 2500 km2 în prezent. o largă suprafaţă de teren este potenţial vulnerabilă la deşertificare: mare parte din jumătatea vestică a ţării pote fi clasificată ca „semiaridă”. vestul SUA a fost serios afectat de secetă. Conform rapoartelor oficiale furtunile de nisip ajungeau în capitală odată la 7-8 ani în anii 1950 şi la 2-3 ani în 1970. În partea de nord-vest. fermierii. care irigă câmpurile din California. Particulele de nisip şi praf pătrund în locuinţe. Puţini oameni privesc China ca pe o ţară deşertică. . pe baza precipitaţiilor reduse (Carla W. cel mai cunoscut fenomen fiind Dust Bowl. Mai mult de 27% (2. ceea ce a determinat luarea unor măsuri. Suprapăşunatul joacă un rol important în degradarea terenurilor. din cauza extensiunii irigaţiilor. crize de apă şi incendii. astfel încât golirea unuia duce şi la golirea celuilalt. oraşul fiind frecvent expus furtunilor de nisip. prin ridicarea limitei zăpezilor în zona montană. cel mai solicitat fiind teritoriul înconjurător. Între anii 2000-2005.5 mil. Se estimează că circa 2. capre şi porci. China. Unul dintre cei mai buni indicatori ai deşertificării în SUA sunt furtunile de praf. Efectele au apărut rapid. iar Colorado cu 31%. Umplerea rezervoarelor. Statul Nevada a cunoscut o creştere a populaţiei de 66% între 1990-2000. Dunele s-au apropiat la circa 200 km distanţă de capitală. în timpul iernii. oraşe şi hidrocentrale. În SUA. aeroporturi. Aceste două surse sunt conencate. iar salinizarea este o problemă în anumite părţi din Valea Centrală a Californiei. însă are unele dintre cele mai extinse suprafeţe aride din lume. din deşerturile din nordul Chinei şi Mongolia. care folosesc râul Snake pentru irigaţii. precum „Zidul Verde” – o fâşie de pădure de 4500 km.necesarul de resurse (hrană. Rapoartele oficiale afirmă că 110 mil. În fiecare primăvară (martie-aprilie).

MEDALUS (Mediterranean Desertification And Land Use: European Commission. indicatori antropici – utilizarea terenurilor În regiunile semi-aride şi uscat sub-umede. evapotranspiraţie şi de stocare a apei în sol. când este cuprins între 50-150 este uscat. Când acest indicator este de peste 150 mediul este foarte uscat. utilizând 4 seturi de indicatori: a. textura. solul râmâne relativ dezgolit de vegetaţie. unde raportul P/ET este situat între 0. semi-aride. rezistenţa plantelor la uscăciune. . capacitatea de drenaj. sub care eroziunea devine dominantă pe terenurile în pantă. au fost delimitate trei tipuri de regiuni sensibile la deşertificare: 1. Evaluarea riscului la deşertificare Pentru identificarea regiunilor predispose la deşertificare este necesară găsirea unor indicatori. indicatori climatici – distribuţia anuală a precipitaţiilor.Colectarea lemnului pentru foc. Astfel. incendiile produse din neglijenţa umană produc schimbăr mari ale proprietăţilor fizico-chimice ale solurilor. De asemenea. indicatori ai calităţii solului – rezistenţa la eroziune. În funcţie de stadiul degradării terenurilor. regiuni critice – sunt regiunile puternic degradate care pot constitui o ameninţare pentru aria înconjurătoare (regiunile puternic erodate pot colmata lacurile de acumulare sau pot produce inundaţii). d.03-0.75 O regiune este deşertificată când raportul P/ET dobândeşte valori sub 0. capacitatea de retenţie a apei. În funcţie de orientarea pantei şi alte aspecte topografice se formează topoclimate şi microclimate diverse. fiind favorizată scurgere apei şi eroziunea. semi-umede. 2. Astfel. Astfel. iar când este sub 50 este umed. Ariditatea este determinată și cu ajutorul indicelui de ariditate bioclimatic BagnoulsGaussen (BGI). aride. propus de FAO/UNESCO (1977). În regiunile cu precipitaţii mai reduse de 300 mm/an şi o rată ridicată a evapotranspiraţiei. 2.5 3. suprapăşunatul şi supracultivarea sunt considerate cauzele majore ale deşertificării.2. evapotranspiarţia potenţială (ET) fiind mult mai mare decât nivelul precipitaţiilor (P). disponibilitatea apei din sol este foarte redusă. Condiţiile atmosferice care caracterizează un climat deşertic sunt acelea care determină un mare deficit de apă. gradul de acoperire cu vegetaţie. Aceste condiţii sunt evaluate cu ajutorul unor indici. terenurile devin ireversibil deşertificate atunci când solul nu este capabil să susţină o minimă vegetaţie. panta. 1999) a propus o metodologie de evaluare a riscului la deşertificare. când solul este lipsit de protecţia vegetaţiei cultivate. c. în care sunt luate în considerare temperatura medie lunară şi precipitaţiile totale lunare. indicatori ai vegetaţiei – protecţia solurilor la eroziune. Calitatea solului se evaluează studiinduse însuşirile sale de bază: adâncimea. O valoare de 40% acoperire cu vegetaţie este considerată critică. iar atunci când depăşeşte 0. unul dintre aceştia fiind indicele bioclimatic P/ET. în care raportul P/ET este cuprins între 0. riscul la incendii şi abilitatea de refacere.03. structura. topoclimatele. regiunile sensibile la deşertificare pot fi împărţite în 3 categorii: 1. În regiunile în pantă unde pădurile au fost îndepărtate şi utilizarea terenurilor a devenit arabilă există riscul la eroziune în perioada de după recoltare. Unghiul de incidenţă şi durata radiaţiei solare creează condiţii diferite de încălzire.5-0. ariditatea. b. regiuni fragile – sunt regiunile în care o schimbare în mediu poate conduce la deşertificare (schimbările climatice pot determina reducerea potenţialului biologic cauzat de secete şi astfel diminua rolul vegetaţiei în protecţia solului în calea eroziunii).75 se află în afara riscului la deşertificare.2-0. Acoperirea solului cu vegetaţie are un rol crucial în limitarea scurgerii apei pe versanţi. în care raportul P/ET este cuprins între 0. materialul parental.

Sertao nordestino (Nordeste) este un semi-deşert subecuatorial. extrem de aride (aproape elipsite de precipitaţii) şi aride (cu precipitaţii sub 250 mm/an). deteriorarea vegetaţiei. independent de activităţile umane. Somalia (în Africa). Degradarea terenurilor vizează. care a avut drept scop definirea şi crearea unui Plan de Acţiune pentru controlul fenomenului. Namib. Afar. cu resurse de apă puţine. Chaco. putând fi. Ordos. fiind stabilizate de vegetaţie. În prezent. Tibet (o parte însemnată). În aceste areale marginale activităţile umane pot crea o presiune asupra ecosistemelor sub limita lor de toleranţă. conţin ecosisteme fragile. Există părerea conform căreia adevăratele deşerturi sunt cele hiperaride. Esenţa deşertificării contră în diminuarea sau distrugerea potenţialului biologic al terenurilor. semiaride sau uscatsubumede” (Convenţia ONU asupra deşertificării . climă semi-aridă sau umedă şi cu soluri adânci sau foarte adânci. este dificil de trasat limitele deşerturilor. Deşerturile pot fi fierbinţi sau reci. Marele Deşert Victoria. Gibson. care suportă o vegetaţie şi faună rare iar populaţia este foarte limitată. Kalahari. Kyzylkum. Kevir. Thar. SCHIMBĂRILE REGIONALE DE MEDIU PRIN DEŞERTIFICARE Ce este un deşert? Aproximativ 17% din suprafaţa de uscat a Terrei se încadrează mediului arid și semiarid – teritorii uscate.4 miliarde de oameni. Rub-al Khali. Unele vechi deşerturi (paleodeşerturile) sunt acum alte medii. Termenul „deşertificare” este utilizat pentru prima dată de Aubréville. Karroo. În general. Nordeste (Brazilia). localizat în nord-estul Braziliei. pe care locuiesc circa 1. Deşertificarea reprezintă „degradarea terenurilor din arealele aride. Sonora. cu precădere. acestea fiind regiuni de tranziţie spre spaţii mai umede. În marile arii deşertice dunele pot . Mojave. Marele Deşert de Nisip (în Australia). Serra Borborema). dar întotdeauna aride (cu precipitații foarte puține și evaporație potențială ridicată). marile deşerturi find create de procesele naturale în lungi intervale de timp. Altiplano. ONU organizează o Conferinţă asupra Deşertificării (UNCOD). celelalte fiind teritorii aride şi semiaride. Lut (în Asia).UNCCD). care se interpun în calea alizeelor (pe coasta estică a Brazliei cad până la 2000 mm/an precipitaţii). rezultând degradarea terenurilor. solurilor și productivităților agricole. Regiunile deşertice sau semideşertice. Taklimakan. Ariile marginale ale deşerturilor sunt cele mai vulnerabile. nisipoase sau pietroase. Haiti. în 1949 şi intră în limbajul comun după 1960 (apariţia mişcărilor ecologiste şi crizelor din Africa – puternica secetă din Sahel). Qaidam. Precipitaţiile sunt reduse. în funcţie de cantitatea de precipitaţii pe care o primesc. Regiunile cu precipitaţii cuprinse între 250-500 mm/an sunt considerate semiaride (unele regiuni stepice). Nebraska Sand Hills). datorită creşterii umidităţii (ex. Se consideră că regiunile cu relief relativ plat. Chiloperuvian (Atacama).3. regiuni cu potenţial de deşertificare – sunt acele regiuni ameninţate cu deşertificarea sub acţiunea unei modificări semnificative a mediului (schimbări climatice combinate cu un mod incorect de utilizarea a terenurilor). faunei. au o largă răspândire la suprafaţa Terrei: Sahara. Karakum. regiunile polare (au caracteristici deşertice). deşertificarea afectează peste 100 dintre statele lumii şi 24% din suprafaţa planetei. Ariditatea este datorată munţilor din zona costală (ex. Deşertificarea este un fenomen istoric. Marele Bazin (în America). Gobi. Chihuahua (nordul Mexicului). Deşerturile sunt nişte ecosisteme foarte fragile. Nefud. În 1977. Patagonia. ca rezultat al activităţilor umane şi schimbărilor climatice. cu plante şi animale puţine. la Nairobi. bine drenate şi cu textură macrogranulată sau fină sunt în afara ameninţării cu deşertificarea. coboarând la sub 300 mm/an în partea centrală.

Pe terenurile utilizabile agricol vegetaţia nativă este înlocuită pentru a face loc culturilor. Suprapopularea este responsabilă de distrugerea pădurilor tropicale (umede sau uscate). vânturile cresc evapotranspiraţia. Din 1973. statele din Sahel) şi Asia (ex. Brazilia şi Mexic sunt afectate. însă. În ultimii ani există o supraveghere riguroasă (Global Monitoring). uneori. una dintre cele erodate regiuni vestul SUA. care practică creşterea animalelor. prin natura condiţiilor. putând asigura hrana pentru populaţie şi animale. care conduce a salinizare şi degradarea terenurilor irigate. Creşterea ratei de evaporare determină deplasarea sării spre suprafaţa solului. din cauza practicilor agricole defectuoase. Secetele severe şi frecvente cauzează deşertificarea. care începuse în 1968 în vestul Sahelului. Vegetaţia în regiunile aride este. În aceste condiţii creşte rata eroziunii solului prin vânt şi apă. precum eroziunea şi pierderea fertilităţii solurilor. pentru subzistenţă. prin tăiere şi incendiere. pentru extinderea agriculturii. aduc deşertul cu ei. care conţin materia organică. Un impact major al deşertificării este asupra biodiversităţii şi capacităţii productive a terenurilor (reducerea terenurilor agricole – cultivabile sau păşunabile). conflictele între păstori şi cultivatori pentru acelaşi teren. cu apariţia rocii la zi. Solul devine expus vântului. determinat de creşterea populaţiei. sporind proporţia materialului fin şi reducând rata de infiltrație a apei în sol. printr-un management defectuos al terenurilor. ceea ce conduce la modificarea climei. globalizarea. au dus la degradarea puternică a terenurilor (deşertificare). se erodează. Se constată că deşertificarea este mai activă acolo unde există o populaţie numeroasă şi în creştere. în Marile Câmpii din SUA. cu ajutorul sateliţilor artificiali (imaginile Landsat). Păşunatul şi adunatul lemnelor pentru foc reduc sau elimină vegetaţia care ajută la fixarea solurilor. În acelaşi timp. care pot suporta culturi. prin liberalizarea comerţului şi orientarea spre export a produselor din regiunile uscate. fapt ce determină sporirea ratei de eroziune. afectează ecosistemele fragile.avansa spre habitatele umane sub acţiunea vântului. Statele Asiei Centrale sunt. În anumite areale populaţia nomadă. Astfel. ea este o resursă preţioasă pentru comunităţile umane. pierderea nutrienţilor din sol şi. lemn pentru foc sau protejează solul de eroziune. afectate de deşertificare. Acestea sunt comune în ariile aride şi semiaride. În plus. În platoul central înalt din Madagascar defrişările şi incendiile. suprapăşunatul a făcut din bazinul râului Rio Puerco. purtate de vânt şi depuse în alte locuri. săracă. Deşertificarea afectează sute de milioane de oameni în statele în curs de dezvoltare. China). În timpul furtunilor majore. şi practicile agricole. care devine mai uscată. astfel că particulele de sol sunt dislocate. au făcut ca populaţia să-şi părăsească fermele. Fenomenul devine cunoscut în SUA (Dust Bowl). Mai puţină vegetaţie înseamnă mai puţină umiditate. dar şi din state dezvoltate. din Africa (ex. Animalele domestice (turmele). Şi areale mai îndepărtate de deşerturi se pot degrada rapid în soluri sterpe. (ex. degradarea totală a terenurilor. partea centrală a statului New Mexico. seceta. De asemenea. ducând la reducerea umidităţii solului. Se consideră că circa 1/3 din populaţia omenirii trăiesc în regiuni vulnerabile la deşertificare. dunele pot avansa cu zeci de metri. În Sahel. managementului neadecvat al apei. ale căror terenuri deveniseră nefertile. au cauzat moartea a 100 miii de oameni şi 12 milioane de vite. care indică schimbări în susceptibilitatea terenurilor spre deşertificare. Aceştia se deplasează cu turmele. departe de zonele deşertice. Dacă terenurile agricole rămân neplantate o perioadă de timp pot apărea anumite consecinţe. . însă presiunea populaţiei sau reducerea precipitaţiilor pot duce la dispariţia vegetaţiei prezente. Australia). iar în America Latină. bătătoresc solul cu copitele compactând stratul de la suprafaţă. unde seceta puternică şi suprapăşunatul din anii ’30 ai secolului XX. Alte cauze ale deşertificării: sedentarizarea nomazilor în ariile marginale ale deşerturilor. de asemenea. producând sărăturare şi inhibând dezvoltarea vegetaţiei. SUA. principalele cauze ale deşertificării sunt tăierile vegetaţiei pentru foc şi puprapăşunatul. stratele superioare ale solului.

din cauza extensiunii irigaţiilor. păstorii (ex. precum şi modificările climatice sunt factorii majori ai deşertificării Sahelului. Resursele cele mai solicitate sunt lemnul şi apa. Montgomery. Sahelul era controlat de triburi de păstori nomazi. cu atât a crescut necesarul de resurse (hrană. şi Sudan (mediu de savană). Pe fondul unor ani secetoşi şi fierbinţi. Umplerea rezervoarelor. Până la sfârşitul secolului al XIX-lea. prin ridicarea limitei zăpezilor în zona montană. Suprapăşunatul joacă un rol important în degradarea terenurilor. foarte fragil. În plus. combinaţi cu expansiunea culturilor agricole în Marile Câmpii. Temperaturile mai ridicate afectează rezervele de apă. reprezintă o bandă de 200-500 km lăţime şi 5500 km lungime. În loc ca precipitaţiile să se acumuleze sub formă de zăpadă. În statul Sudan situaţia este îngrijorătoare. în special spre Khartoum. din partea sudică a regiunii. au consecinţe din ce în ce mai grave. în sud. Cu cât populaţia a devenit mai mare. de cultivatori. în nordul Sahelului au început să se stabilească şi cultivatori. Deşertificarea Sahelului constă în înaintarea deşertului. când încep să se topească zăpezile. Este o regiune de tranziţie între Sahara (mediu deşertic). care agravează situaţia. rezervele de fructe şi legume s-ar diminua semnificativ. se scurge inutil în timpul iernii. vestul SUA a fost serios afectat de secetă. În SUA. care a atras circa 2/3 din această populaţie. cunoscut fiind cazul bazinului Rio Puerco. care au început să-şi extindă culturile. Fără miliardele de litri de apă. cel mai solicitat fiind teritoriul înconjurător. lemnul fiind folosit ca material de construcţie şi sursă de energie pentru pregătirea hranei. apă. care irigă câmpurile din California. Ei exercitau o presiune constantă (incursiuni războinice) asupra populaţiei sedentare. care nu sunt un fenomen nou. suprapăşunatul şi creşterea populaţiei (în special în „Sun Belt”). temperaturile foarte ridicate (media anuală este circa 300C). dar extrem de variabile de la an la an). în unele areale cu peste 100 km. cel mai cunoscut fenomen fiind Dust Bowl.km2 (mai mult de 1/3 din această arie cu puţine precipitaţii) este în pericol de deşertificare (aici eroziunea este în creştere). ar duce la posibile inundaţii periculoase primăvara. Intrarea Sahelului în sfera de influenţă a puterilor coloniale a dus la sfârşitul dominaţiei păstorilor nomazi asupra cultivatorilor. s-au produs furtuni de praf („black blizzards”) care au afectat serios terenurile agricole. oraşe şi hidrocentrale. din New Mexico. care să se topească treptat vara. crize de apă şi incendii. Starea conflictuală a continuat şi în condiţiile în care extinderea terenurilor cultivate s-a făcut în detrimentul păşunilor. 1995). în timpul iernii. pe baza precipitaţiilor reduse (Carla W. fiind mai prelungi şi afectând o populaţie din ce în ce mai numeroasă. iar salinizarea este o problemă în anumite părţi din Valea Centrală a Californiei. Problemele sunt cauzate sau agravate de intensa utilizare a resurselor de apă. Efectele au apărut rapid. mai mult de jumătate din teritoriul său (partea centrală. peulii) fiind nevoiţi să caute păşuni în nord (fapt ce a creat noi tensiuni cu crescătorii nomazi de cămile). oraşul fiind frecvent expus furtunilor de nisip. iar sezonul uscat foarte lung (8-9 luni/an). considerat un semideşert. Creşterea aridităţii a dus la o deplasarea a populaţiei spre centrele urbane.6 mil. producând pierderi de recolte. Unul dintre cei mai buni indicatori ai deşertificării în SUA sunt furtunile de praf. care se întinde de la vărsarea fluviului Senegal până la valea Nilului (în Sudan). combustibil).Sahelul. Dinspre deşert suflă un vânt încărcat cu nisip şi praf – harmatanul. pentru a fi folosită de către fermieri. . care au dus la sporirea populaţiei (şi în acelaşi timp au creat resiune mai puternică asupra unui mediu fragil). Precipitaţile sunt reduse (sub 400 mm/an. în nord.culturi şi suprapăşunat). Densitatea populaţiei şi a animalelor. Se estimează că circa 2. o largă suprafaţă de teren este potenţial vulnerabilă la deşertificare: mare parte din jumătatea vestică a ţării pote fi clasificată ca „semiaridă”. de la graniţa cu Ciadul până la Marea Roşie) este afectat de deşertificare. majoritatea în intervalul iulie-septembrie. Secetele puternice din Sahel. Între anii 2000-2005. precum şi aridizarea în areale din afara liniei de contact cu Sahara (prin exploatarea intensivă a terenurilor .

la începutul anului 2005. indicatori ai vegetaţiei – protecţia solurilor la eroziune. riscul la incendii şi abilitatea de refacere. China. materialul parental.5 mil. În China furtunile de nisip produc anual daune semnificative. Colectarea lemnului pentru foc.În Idaho. însă are unele dintre cele mai extinse suprafeţe aride din lume. ariditatea. aeroporturi. în timp ce 800 km de cale ferată şi mii de km de drumuri sunt blocate de sedimente. Astfel. Particulele de nisip şi praf pătrund în locuinţe. furtunile de nisip şi praf. Coreea sau chiar Japonia. terenurile devin ireversibil deşertificate atunci când solul nu este capabil să susţină o minimă vegetaţie. ceea ce a determinat luarea unor măsuri. numite de chinezi „dragonul galben”. topoclimatele. capacitatea de retenţie a apei. Aceste două surse sunt conencate. O cauză majoră a problemelor de mediu din vestul SUA o reprezintă creşterea demografică. În fiecare primăvară (martie-aprilie). unde sunt cele mai mari probleme. propus de FAO/UNESCO (1977). regiunile sensibile la deşertificare pot fi împărţite în 3 categorii: .Hr filozoful chinez Mencius (Mengzi) pomenea despre deşertificare şi cauzele sale umane . Calitatea solului se evaluează studiinduse însuşirile sale de bază: adâncimea. g. pot ajunge până în estul Chinei (oraşul Beijing). textura. Mulţi ţărani supraveţuiesc cultivând cereale şi crescând cai. structura. evapotranspiarţia potenţială (ET) fiind mult mai mare decât nivelul precipitaţiilor (P). Un revervor de apă de la periferia Denverului a scăzut semnificativ în timpul toamnei anului 2004. panta. MEDALUS (Mediterranean Desertification And Land Use: European Commission. fermierii. iar Colorado cu 31%. Guvernul a răspuns printr-o mare campanie de împădurire şi în ultimii ani peste 30 mld. Mai mult de 27% (2. Conform rapoartelor oficiale furtunile de nisip ajungeau în capitală odată la 7-8 ani în anii 1950 şi la 2-3 ani în 1970. rezistenţa plantelor la uscăciune. indicatori antropici – utilizarea terenurilor În regiunile semi-aride şi uscat sub-umede. Astfel. capre şi porci. capacitatea de drenaj. h. Începând din 1990 acestea reprezintă o problemă anuală. Încă din secolul al IV-lea î. Doar 7% din suprafaţa ţării hrăneşte aproximativ un miliard de oameni. suprapăşunatul şi supracultivarea sunt considerate cauzele majore ale deşertificării. deşertificarea a avansat de la 1560 km2/an în anii 1970 la 2500 km2 în prezent. indicatori climatici – distribuţia anuală a precipitaţiilor. precum „Zidul Verde” – o fâşie de pădure de 4500 km. astfel încât golirea unuia duce şi la golirea celuilalt. unul dintre aceştia fiind indicele bioclimatic P/ET. Evaluarea riscului la deşertificare Pentru identificarea regiunilor predispose la deşertificare este necesară găsirea unor indicatori. Autorităţile chineze spun că deşertificarea costă China circa 2-3 miliarde dolari anual. Aceste condiţii sunt evaluate cu ajutorul unor indici. oameni suferă în mod direct de deşertificare şi 2500 km2 se transformă anual în deşert. în urma secetei şi creşterii consumului. utilizând 4 seturi de indicatori: e. Rapoartele oficiale afirmă că 110 mil. f. Dunele s-au apropiat la circa 200 km distanţă de capitală. pentru stoparea înaintării deşertului. Puţini oameni privesc China ca pe o ţară deşertică. care folosesc râul Snake pentru irigaţii. arbori au fost plantaţi. indicatori ai calităţii solului – rezistenţa la eroziune. maşini şi mulţi oameni suferă de afecţiuni respiratorii. În partea de nord-vest. gradul de acoperire cu vegetaţie. 1999) a propus o metodologie de evaluare a riscului la deşertificare. Statul Nevada a cunoscut o creştere a populaţiei de 66% între 1990-2000. s-au ridicat împotriva celor care pompează apă din marele acvifer estic al râului Snake. km2) din suprafaţa ţării cuprinde terenuri nisipoase neutilizabile.defrişarea şi suprapăşunatul. Condiţiile atmosferice care caracterizează un climat deşertic sunt acelea care determină un mare deficit de apă. din deşerturile din nordul Chinei şi Mongolia.

Ariditatea este determinată și cu ajutorul indicelui de ariditate bioclimatic BagnoulsGaussen (BGI). incendiile. globalizarea. regiuni cu potenţial de deşertificare – sunt acele regiuni ameninţate cu deşertificarea sub acţiunea unei modificări semnificative a mediului (schimbări climatice combinate cu un mod incorect de utilizarea a terenurilor). diversitate floristică). regiuni critice – sunt regiunile puternic degradate care pot constitui o ameninţare pentru aria înconjurătoare (regiunile puternic erodate pot colmata lacurile de acumulare sau pot produce inundaţii).75 se află în afara riscului la deşertificare. O valoare de 40% acoperire cu vegetaţie este considerată critică. solul râmâne relativ dezgolit de vegetaţie. în care raportul P/ET este cuprins între 0. când este cuprins între 50-150 este uscat. Astfel.2-0. 5. construcţii) sau degradarea pădurilor (reducerea calităţii pădurilor – densitate. În regiunile cu precipitaţii mai reduse de 300 mm/an şi o rată ridicată a evapotranspiraţiei. creşterea animalelor. semi-umede. În funcţie de stadiul degradării terenurilor. incendiile produse din neglijenţa umană produc schimbăr mari ale proprietăţilor fizico-chimice ale solurilor. Se consideră că regiunile cu relief relativ plat. Acoperirea solului cu vegetaţie are un rol crucial în limitarea scurgerii apei pe versanţi. bine drenate şi cu textură macrogranulată sau fină sunt în afara ameninţării cu deşertificarea. climă semi-aridă sau umedă şi cu soluri adânci sau foarte adânci. iar când este sub 50 este umed. 3.75 O regiune este deşertificată când raportul P/ET dobândeşte valori sub 0. evapotranspiraţie şi de stocare a apei în sol.4. sub care eroziunea devine dominantă pe terenurile în pantă.03-0. În regiunile în pantă unde pădurile au fost îndepărtate şi utilizarea terenurilor a devenit arabilă există riscul la eroziune în perioada de după recoltare. au fost delimitate trei tipuri de regiuni sensibile la deşertificare: 1.5 6. Când acest indicator este de peste 150 mediul este foarte uscat. Unghiul de incidenţă şi durata radiaţiei solare creează condiţii diferite de încălzire. Despădurirea reprezintă conversia arealelor împădurite în alte terenuri (arabile. unde raportul P/ET este situat între 0. 2. în care raportul P/ET este cuprins între 0. Au fost identificate mai multe cauze care au condus la distrugerea pădurilor: creşterea populaţiei sau suprapopularea. când solul este lipsit de protecţia vegetaţiei cultivate. DESPĂDURIRILE ŞI IMPACTUL ASUPRA MEDIULUI 1. activităţile economice (industria lemnului. extinderea plantaţiilor). corupţia instituţiilor statului sau distribuţia inechitabilă a bogăţiei.5-0. în care sunt luate în considerare temperatura medie lunară şi precipitaţiile totale lunare. iar atunci când depăşeşte 0. fiind favorizată scurgere apei şi eroziunea. structură. regiuni fragile – sunt regiunile în care o schimbare în mediu poate conduce la deşertificare (schimbările climatice pot determina reducerea potenţialului biologic cauzat de secete şi astfel diminua rolul vegetaţiei în protecţia solului în calea eroziunii).2. semi-aride. păşuni. urbanizarea. disponibilitatea apei din sol este foarte redusă.03. De asemenea. aride. În funcţie de orientarea pantei şi alte aspecte topografice se formează topoclimate şi microclimate diverse. .

despăduririle au continuat. Pădurile indoneziene suferă periodic de incendii grave. la începutul Epocii Moderne (în special după apariţia Revoluţiei Industriale). Italia. incendii severe au distrus 3. drumuri. incendiile sunt. Se consideră că. pentru a face loc plantaţiilor (în special de palmieri de ulei). Un raport prezentat de FAO în 2005 estimează că suprafaţa totală de pădure continuă să scadă anual cu circa 13 milioane hectare. America Latină (Amazonia. Fenicia. America Centrală deţinea 80% din pădurile iniţiale. suprafaţa acestora este de circa 40%. În prezent. din cauza intenselor despăduriri. lemnul era folosit pentru construcţii (nave. adică circa 750-800 mil. Sri Lanka. tăierile cele mai intense se produc în pădurile tropicale din Asia (Peninsula Indochina. a condus la o accelerare a despăduririlor. Au fost defrişate circa 90% din pădurile Arhipelagului Filipinez. Nepal). în prezent. În Epoca Modernă şi Contemporană. în Europa şi SUA. aproape jumătate din pădurile tropicale mature care existau la jumătatea seclului al XX-lea. În Antichitate. mai ales după apariţia agriculturii. India. acest stat pierzând circa 95% din păduri în ultimii 50 ani. În 1982-1983.ha de pădure în Kalimantan.Istoricul despăduririlor. America Centrală). Dacă în 1960. cu predilecţie. locuinţe. în scop industrial. Bangladesh. fapt ce a condus la o puternică degradare a solurilor (se vorbeşte de Deşertul Caraibean). mai puţin de 5% din pădurile statului Haiti mai existau. Filipine. 90% din pădurile umede de pe coasta atlantică a Braziliei sau 70% din pădurile Afganistanului. În Etiopia. de fapt. În acest stat. principala cauză a despăduririlor a fost creşterea populaţiei (agricultură. în prezent. aproximativ 35% din suprafaţa ţării era acoperită cu pădure. Africa (Africa de Vest şi Centrală). companiile multinaţionale au o mare responsabilitate pentru dispariţia pădurilor. Focul a fost prima unealtă a omului în lupta cu pădurea. Indonezia. Chiar dacă sunt prezentate ca dezastre naturale sau accidente. 95% din pădurile umede din Madagascar.ha. au fost tăiate. Dacă la începutul secolului XX. poduri). . În anul 2007. mai sunt doar circa 14%. În timpul Imperiului Roman. unelte. circa 90% din Europa era ocupată de păduri. consecinţa supraexploatării pădurii. Asia Mică sau China. în regiuni precum Grecia. mari despăduriri au loc în Europa de Vest. obţinut din arderea lemnului. ca urmare a creşterii populaţiei şi expansiunii teritoriale peste mări cu ajutorul corăbiilor din lemn. Despăduririle sunt practicate din zorii civilizaţiei. Masiva utilizare a mangalului. În Evul Mediu. arme sau combustibil.5 mil. în cadrul regiunilor slab dezvoltate sau în curs de dezvoltare. lemn pentru foc).

și-au redus ratele.apărarea şi întărirea sănătăţii omului (funcţia sanitaro-igienică). Conform lui N. arborii restituie atmosferei o importantă cantitate de apă. Pădurile au rol în reflectarea sau absorbţia radiaţiilor solare (pădurile au cea mai mare capacitate de absorbţie a radiaţiilor. În plus. . om). cantitate ce corespunde necesarului de O2 al unui om timp de 3 zile.capacitatea de a primi din afară.7 kg O2. într-o zi de vară. din cea preluată prin sistemul radicular din sol. Brazilia și Indonezia. pierderea netă a suprafeței forestiere s-a redus la 5. Funcţia climatică. . care aveau rate ridicate de despădurire în anii 1990. Sunt afectate funcţiile păduri: . Un model computerizat al viitoarelor schimbări climatice arată că pădurea amazoniană nu poate rezista unei reduceri semnificative a precipitaţiilor şi creşterii temperaturilor. o pădure de foioase din zona temperată absoarbe anual circa 42 t CO2/ha.influenţele favorabile asupra factorilor de mediu (aer. Influenţa asupra circuitului apei se manifestă prin evapotranspiraţie. Evapotranspiraţia este condiţionată de energia solară. Teiul şi mesteacănul înregistrează cele mai mari rate de transpiraţie. India.ameliorarea condiţiilor climatice (funcţia climatică). a fixa şi a ceda mediului substanţă şi energie. rugozitatea şi modul de dispunere a frunzelor. . . 1. distribuţia precipitaţiilor. comparativ cu alte ecosisteme naturale). ziua. În anul 2005. nivelul de umiditate din Amazonia a fost cel mai coborât din ultimii 100 ani. circa 40 m3 apă/ha. în forma sa actuală. comparativ cu circa 16 milioane hectare/an în anii 1990. atenuarea extremelor termice.capacitatea de a acumula biomasă vegetală şi animală şi de a transforma energia cosmică în energie chimică potenţială (biomasă). fiind adesea citate ca fiind una dintre cauzele majore ale intensificării efectului de seră. Volumul precipitaţiilor reţinute în coronamentul arborilor depinde de suprafaţa foliară. O pădure de fag elimină prin evapotranspiraţie. mărimea. deficitul de saturaţie din aer şi acţiunea vântului. Pentru producerea unei tone de biomasă lemnoasă arborii consumă 1. circa 13 milioane hectare de pădure au fost convertite spre alte utilizări sau pierdute din cauze naturale în fiecare an între 2000-2010.t CO2/an). apă. programe ambițioase de plantare în state precum China. Pădurile îmbogăţesc aerul cu ioni negativi iar unele specii de arbori elimină substanţe antimicrobiene. Pădurile creează un climat propriu. sol. în scădere cu 8. Efectele despăduririlor. Prin transpiraţie. în timpul verii. într-o oră. Pădurile au capacitatea de a reţine şi absorbi pulberi. a prelucra.înfrumuseţarea peisajului şi condiţiilor de recreere (funcţia estetico-peisagistică şi de refacere). . . combinat cu extinderile naturale din unele regiuni.La nivel global.2 milioane hectare/an între 2000-2010. Doniţă (1978).protejarea agriculturii.3 t O2. 200 l/zi/arbore respectiv 85 l/zi/arbore. felul precipitaţiilor şi tăria vântului. . atât pe teritoriul pe care-l ocupă cât şi în afară (funcţia de protecţie). Aceasta poate varia în funcţie de specie şi condiţiile de mediu. produce peste 30 t O2/ha şi consumă prin respiraţie 13 t O2/ha. Se apreciază că un fag de 25 m înălţime şi 15 m diametrul coroanei produce. animale.8 t CO2 şi eliberează 1. nu ar putea supravieţui la mai mult de 3 ani secetoşi consecutivi. creşterea umidităţii atmosferice şi diminuarea vitezei vântului. iar o pădure de molid 35 m3 apă/ha. Rolul de purificare a aerului. Despăduririle contribuie la schimbările climatice globale.3 milioane ha/an față de anii 1990. au adăugat peste 7 milioane hectare de noi păduri anual. Ca rezultat. 2. Se consideră că defrişarea pădurilor tropicale este responsabilă de creşterea cu 20% a emisiilor mondiale de gaze de seră. gaze şi vapori din aer. . Se apreciază că această pădure.diminuarea poluării (funcţia de purificare a aerului). SUA și Vietnam. Incendiile produse în Amazonia au făcut din Brazilia unul dintre producătorii de frunte ai gazelor cu efect de seră (circa 200 mi.

ritmul de reîncărcare a apelor subterane se încetineşte prin creşterea scurgerii de suprafaţă. inundaţii şi alunecări.Apa provenită din precipitaţii. arborii nu mai elimină apă prin transpiraţie. lungimea versantului. Impactul socio-economic. pădurile contribuind cu peste 400 mld. Funcţia antierozională . combustibil. fertilitatea solului). De asemenea. calitatea litierei şi caracteristicile solului.inclusiv din lumea animală) prezintă importanţă majoră pentru anumite comunităţi umane (încă sunt colectivităţi umane care trăiesc în păduri . ceea ce înseamnă aproximativ 50 mii specii anual. diverse produse ale pădurii . Utilizarea produselor forestiere (lemnul pentru construcţii. Au loc mari pierderi şi în potenţialul de cercetare. Asia de Sud-Est). Reprezintă o funcţie energetică. Pădurile tropical-umede produc circa 30% din apa dulce a planetei. diverse specii din păduri fiind utilizate pentru cercetare. . rezultând un climat mai uscat. Îndepărtarea pădurilor pe versanţii înclinaţi. cuprinzând circa 80% din biodiversitatea cunoscută a lumii. Ca rezultat. la nivel mondial. prezenţa sau absenţa arborilor poate schimba cantitatea apelor de la suprafaţa solului. din sol. Despăduririle reduc cantitatea de apă din sol. substratul litologic. Producţia de biomasă lemnoasă depinde de factorii naturali (precipitaţii. de acumulare a biomasei (energie chimică potenţială) prin procesele de fotosinteză (bioconversia energiei cosmice).Amazonia. Funcţia de producţie. Numeroase medicamente au fost descoperite folosind materiale genetice din păduri. Congo. care nu s-a întors în atmosferă prin evapotranspiraţie sau nu s-a infiltrat în sol se scurge la suprafaţa terenului. Industria lemnului reprezintă o parte semnificativă a economiei multor state (în special în Africa şi Asia). S-a estimat că se pierd circa 130 specii de plante şi animale zilnic din cauza defrişării pădurilor umede. absorbind undele sonore emise de diverse surse. Când o parte a pădurii este defrişată. precipitaţiile fiind interceptate la nivelul coronamentului şi scurse mai lent pe sol sau întoarse din nou în atmosferă prin evaporare. Sistemul radicular contribuie la creşterea infiltraţiei apei în sol. scăzând coeziunea acestuia şi crescând riscul la eroziune. Reducerea biodiversităţii. determină alunecări şi prăbuşiri de teren. prin evapotranspiraţie.pădurile constituie pătura protectoare a formării şi evoluţiei învelişului de sol. Pădurile funcţionează şi ca ecran acustic. dolari la buget. temperatură. din apele freatice şi din atmosferă. Defrişarea pădurilor duce la reducerea şi fragmentarea habitatelor diverselor specii de animale. Scurgerea este influenţată de panta terenului. constituiţi din roci friabile. Pădurile tropical-umede sunt cele mai diverse ecosisteme ale Terrei.

care a dus la extinderea aşezărilor umane şi activităţilor economice. rădăcini sau coajă. În prezent. lujeri. exploatarea industrială a lemnului (2-4%). construcţiile hidrotehnice sau combustibil pentru foc (24%). majoritatea defrişărilor (60-70%) s-au datorat extinderii păşunilor.9 407 980 575 903 699 746 Sursa: Instituto Nacional de Pesquisas Espacias (2007). Trecerea spre creşterea animalelor s-a datorat faptului că această activitate presupunea mai puţină muncă şi genera câştiguri mai mari. Dacă plantaţiile produc 10 m3 masă lemnoasă/ha/an pădurile naturale produc doar 1-2 m3/ha/an. a câte 3-5 arbori anual. 3. faţă de 1970 din 1970 (km2) 2 (%) (mil. productivitatea solului scade iar fermierii sunt nevoiţi să . km ) 1970 1990 2000 2006 4. suprafeţe însemnate de pădure sunt defrişate de către populaţia săracă. pierzându-şi fertilitatea după o perioadă scurtă de exploatare agricolă. flori. Începuturile tăierilor de pădure în Amazonia sunt legate de stabilirea coloniştilor europeni (fermieri). Astfel.1) anul Totalul pierderilor. orez).Istoric. începând cu secolul al XVII-lea. în ritmul actual de tăiere. frunze. autorităţile statului au cerut plantarea. manioc. utilizarea produselor forestiere a jucat un rol central în societatea umană. cea mai bogată floră şi faună. După curăţarea terenului. de asemenea.km2.5 mil. În China. guvernul a estimat că. care practică o agricultură de subzistenţă. Estimarea gradului Pierderi anuale Procentul suprafeţei 2 de împădurire (km ) împădurite. Alte cauze: agricultura de subzistenţă (30-40%). din 1970. din 1982. fermierii îl cultivă cu cereale (porumb. Cea mai mare partea a pierderilor forestiere se datorează extinderii păşunilor pentru creşterea vitelor. imaginile satelitare detectează mii de incendii în Amazonia. În Amazonia. pădurea amazoniană se va reduce cu 40% (tab. în următorii 20 ani. agricultura comercială (1-2%). ca şi în alte ţări tropicale. Sistemul fermelor agricole s-a bazat pe extinderea terenurilor agricole prin tăierea şi arderea pădurilor.4 13 730 18 226 13 100 90 86 82. Conform estimărilor. Se consideră că. comparabil cu rolul apei sau terenului cultivabil.69 3. Există mulţi arbori.52 3. Acest fapt a dus la abandonarea parcelelor şi defrişarea-arderea altora. Acest lucru a însemnat extinderea păşunilor în detrimentul pădurilor. din care pădurea circa 5. cu zecii de mii de specii de plante şi animale. km2 (cea mai mare parte în Brazilia). infrastructura de transport. Studiu de caz: Amazonia. Limitarea tuturor acestor probleme se poate face prin gestionarea durabilă a pădurilor. Regiunea amazoniană ocupă o suprafaţă de circa 7 mil. mineritul. Solul Amazoniei nu este foarte productiv. unde pădurile au fost tăiate pe scară largă. Această pădure (floresta amazonica sau selva amazonica) reprezintă jumătate din pădurea tropicală umedă a planetei. S-a calculat că plantaţiile forestiere pot asigura necesarul de lemn pe piaţa mondială. cele în curs de dezvoltare încă îl folosesc şi pentru încălzit sau prepararea hranei. de către toţi cetăţenii cu vârste între 11-60 ani. Cauzele despăduririlor: principala cauză o reprezintă creşterea populaţiei. După 2-3 ani. arbori/an. bananieri sau palmieri. arbuşti sau alte plante din pădure care oferă spre alimentaţie fructe.1 3. Această populaţie utilizează focul pentru curăţatul terenului. datorate defrişărilor (ca factor indirect) apar şi prin intensificarea inundaţiilor. dacă statele dezvoltate utlizează lemnul pentru construcţii sau producerea de hârtie. Costuri foarte mari. Managementul pădurilor. cuprinzând. sedimentarea terenurile agricole şi colmatarea lacurile de acumulare. au fost plantaţi peste 1 mld. Anual. dar în special colonizările din anii 1960.

Proiectele hidrotehnice duc la inundarea unor întinse suprafeţe de pădure. peste 150 mii de familii au sosit aici. prin export. Transamazonianul şi şoseaua Rodovia Belem-Brasilia au fost unele dintre cele mai ambiţioase proiecte de dezvoltare. fermierii săraci sunt încurajaţi de către autorităţi să se stabilească în Amazonia. în special. destul de contestate de ecologişti. Agricultura comercială este reprezentată. prin extinderea culturii. prin culturile de soia.cureţe altă parcelă de pădure. Aceste străpungeri ale pădurii amazoniene au deschis calea fermierilor dar şi a activităţilor miniere şi forestiere. Brazilia a devenit al doilea producător mondial. Între 1995-1998. Căile de comunicaţie au favorizat pătrunderea şi circulaţia mai lesnicioasă spre Amazonia. Această cultură oferă. însă a devenit şi un însemnat factor al despăduririi. . Astfel. Lacul barajului Balbina a inundat circa 2400 km2 de pădure. în acelaşi timp. dar. importante avantaje financiare. În Brazilia.

Ciclul natural al carbonului. polenul fosil din depozitele lacustre (acestea conţin polen de la plantele care au trăit în trecut). mări şi oceane. protoxidul de azot). stalagmitele din peşteri (straturile stalagmitelor se depun lent şi înmagazinează diverse substanţe). inele de creştere ale copacilor şi coralilor (produc inele de creştere anuală. compoziţia atmosferei) şi morene glaciare. Schimbările climatice vizează modificările valorilor medii ale parametrilor climatici (temperatură. Căldura (radiaţia infraroşie) radiată înapoi în atmosferă de către Pământ este absorbită sau reemisă de către moleculele gazelor de seră (CO2. între aer. El s-ar epuiza rapid dacă nu ar fi regenerat constant prin respiraţia plantelor şi descompunerea materiei organice. dune de nisip. cu atât temperatura se măreşte. zăpadă. nu există mecanism din natură mai important decât circulaţia carbonului. cochiliile organismelor îngropate în sedimentele oceanice (foraminiferele oferă date despre temperatura apei). criosferă-gheţari. Aceste gaze au rolul de a menţine căldura la suprafaţa Pământului. pământ şi apă. circulaţia maselor de aer) la nivel anual şi sezonier. Vegetaţia terestră foloseşte anual circa 60 mld. precipitaţii. Impactul cel mai evident este resimţit în regiunile polare şi subpolare. în parte datorită albedoului (apa şi pământul. densitatea unui inel depinde de temperatura de la suprafaţa apei mării). precipitaţii. absorb mai multă căldură). O parte a radiaţiei solare este reflectată de atmosferă sau suprafaţa terestră. .SCHIMBĂRILE CLIMATICE ŞI EFECTELE ASUPRA MEDIULUI Clima este determinată de interacţiunile complexe dintre energia solară şi suprafaţa terestră: relief. însemnările negustorilor de vinuri. la corali. biosferă. şi. rezultate din topirea zăpezii şi gheţii. activitatea vulcanică). Soarele este principalul determinant al climei şi vremii. Modificările climatului străvechi sunt înregistrate într-o gamă largă de surse: gheaţă (gheaţa păstrează date despre temperatură. jurnale de bord ale corăbiilor. + Circa 2/3 din energia solară este absorbită de Pământ. fie de natură cosmică (ex. Încălzirea diferită a suprafeţei terestre cauzează marile circulaţii din atmosferă (vânturile) şi oceane (curenţii). variaţiile orbitei terestre) sau terestră (ex. cu cât concentraţia lor creşte. schimbările climatice au avut cauze naturale. metanul. inscripţii arheologice. De-a lungul secolelor şi mileniilor. tone de carbon pentru creştere. Pe lângă circuitul apei.

comparativ cu perioada preindustrială. chimistul suedez Svante Arrhenius trage concluzia că emisiile de dioxid de carbon din epoca industrială. pe Muntele Mauna Loa (Hawaii. Bilanţul este însă pozitiv. miliarde de tone de carbon circulă între ocean şi atmosferă. Anual. În timpul erei moderne. pastorul englez Joseph Priestley. care se păstrează un timp îndelungat după moartea acestora. se preconizează o concentraţie de 560 ppm. În plus. Cauzele schimbărilor climatice Influenţa antropică. iar nutrienţii alimentează creşterea plantelor marine. Charles Keeling a început să măsoare nivelul de CO2 din atmosferă. cele câteva miliarde de tone de carbon pe care oamenii le eliberează în atmosferă par neînsemnate. zeci de miliarde de tone de carbon se perindă anual între pământ şi atmosferă. ele pot contribui la dezechilibrul ciclului natural. Apare astfel prima sugestie că activitatea umană produce un asemenea efect. Studiile ulterioare au arătat că nivelul concentraţiei CO2 nu fluctuează doar periodic ci creşte de la an la an. care produc oxigen. Comparativ cu aceste vaste schimburi naturale. pentru a convinge naţiunile lumii să-şi reducă emisiile de dioxid de carbon.50C a temperaturii globale în următoarea sută de ani. făcându-l irespirabil (eliberare de CO2 şi consum de O2). CO2 este mai puţin solubil în apa mai caldă. care absorb cu uşurinţă CO2. Totuşi. resturile lor acumulează carbonul. În prezent. În natură. inginerul britanic Guy Callendar sugerează. care utilizează rapid CO2 dizolvat. bogate în nutrienţi. iar toamna şi iarna eliberau cantităţi mai mari de CO2 prin respiraţie şi descompunere. rezultate în urma arderii cărbunelui. În 1859. Acesta se dizolvă uşor în apa rece. plantele verzi care se situează la baza lanţului trofic. ce determină temperatura Terrei. La sfârşitul anilor 1950. care se hrănesc cu nutrienţi. Când plantele şi animalele. În urma unor experimente a constata că flăcările şi respiraţia animalelor „strică” aerul de sub un clopot de sticlă închis ermetic. americanul Wallace Broecker introduce sintagra „încălzire globală” în titlul unui document ştiinţific. plantele preluau CO2 în procesul de fotosinteză şi degajau în atmosferă O2. în cadrul Summitului Pământului organizat de ONU la Rio de Janeiro se creează Convenţia-Cadru pentru Schimbările Climatice. a descoperit ciclul natural al carbonului. La sfârşitul secolului XXI. mor şi cad în adâncuri. limitând cantităţile disponibile pentru fitoplancton. fizicianul irlandez John Tyndall identifică vaporii de apă şi dioxidul de carbon ca fiind factori ce fixează căldura. în timpul primăverii şi verii. concentraţia de CO2 din atmosferă a crescut semnificativ (în 1958 era de 315 părţi per milion . În 1975. IPCC stabileşte că activitatea umană contribuie la efectul de seră şi prevede o creştere cu circa 0. o mlădiţă verde de mentă. îi poate restabili calităţile (consum de CO2 şi eiberare de O2). fapt evident deoarece. Un trafic similar de carbon are loc în apele oceanelor. În 1988. În primul său raport din 1990. la 4169 m altitudine).În anul 1771. În 1979 are loc prima Conferinţă Mondială asupra Climei unde se pune accentul asupra nevoii de a anticipa şi a preveni schimbările climatice provocate de activităţile omeneşti. între plante şi animalele marine. vor crea un efect de seră. eliberate de vieţuitoare prin respiraţie şi descompunere şi folosite de plantele verzi. În 1824 fizicianul francez Joseph Fourier foloseşte analogia efectului de seră pentru a descrie importanţa atmosferei în captarea căldurii. La latitudini ridicate mările au ape reci. În 1992. concentraţia de CO2 din atmosferă este de 375 ppm.ppm). O parte a carbonului este preluat de animalele cu cochilie (scoicile). A fost sesizat faptul că nivelul de CO2 a variat în funcţie de anotimp. În 1938. De la Priestley încoace nivelul de dioxid de carbon sa mărit cu 30%. Însă. Naţiunile Unite înfiinţează Grupul Interguvernamental pentru Schimbările Climatice (IPCC) pentru a studia efectele încălzirii globale. de 280 ppm. în ocean se dizolvă mai mult CO2 decât se emană. În 1896. . că arderea combustibilor fosili este responsabilă pentru încălzirea climei la nivel global. pentru prima dată.

Specii precum mesteacănul pitic. tone de carbon anual iar plantele de uscat cam 2 mld. petrolul şi gazele naturale. Oceanele absorb circa 2 mld. pentru a o încălzi. agricultura. tone de carbon (6. activităţile umane eliberează în atmosferă cam 8 mld. carbon ce se întoarce acum în atmosferă prin coşurile de fum şi ţevile de eşapament. 2006). Iarna. Agricultura a schimbat fundamental mediul. din cauza creşterii populaţiei şi a necesarului de energie. se scurge înapoi. În plus. despăduririle) sunt responsabile de creşterea emisiilor de gaze cu efect de seră. de asemenea. Orezăriile sunt. creşterea temperaturii în regiunile polare şi subpolare a făcut ca vegetaţia să fie mai bogată şi cu un sezon de creştere mai lung. În fiecare an. În schimb. prin schimbarea utilizării terenurilor (despăduriri). în ţările slab dezvoltate. . Cărbunele. din pădure în atmosferă. conform unui raport ONU (2006) pentru circa 18% din emisiile gazelor cu efect de seră (măsurate în echivalent CO2). Canada) au ajuns într-un stadiu de echilibru şi nu mai absorb cantităţi importante de carbon pentru creştere.5 mld. Pădurile. resurse de bază ale economiei. cum sunt cele tropicale sau pădurile de conifere din emisfera nordică (Alaska.tone) rămâne în atmosferă. transporturi. creşterea animalelor este responsabilă pentru emisii de oxid de azot (65% din totalul antropic) şi metan (37%). conţin carbon inhalat de plante cu sute de milioane de ani în urmă. Prin irigaţii s-a schimbat regimul hidrologic al râurilor şi lacurilor (ex. cândva piperniciţi. iar modificarea utilizării terenurilor a schimbat albedoul. când frunzele cad şi putrezesc. Conform Comisiei Interguvernamentale privind Schimbările de Climă a ONU (IPCC). pentru creşterea animalelor (FAO. Asia Centrală). Creşterea animalelor este responsabilă. Transformarea combustibililor fosili în energie reprezintă 80% din contribuţia anuală a omenirii la emisia de CO2 (60% din această valoare este contribuţia statelor dezvoltate). cresc acum mai înalţi. gigantice producătoare de metan. păşunile şi oceanele consumă cam jumătate din carbonul pe care-l emitem. mai puţin de jumătate (3. Emisiile globale de CO2 sunt în creştere. influenţând gradul de absorbţie al radiaţiilor solare. însă. Pădurile mature.5 mld.tone prin despăduriri. circa 70% din despăduriri sunt realizate pentru extinderea păşunilor.2 mld.Activităţile economice (industria. mai mult dioxid de carbon. produs prin respiraţia plantelor şi descompunere. alături de emisiile datorate pădurilor incendiate pentru extinderea terenurilor agricole.tone. salcia sau arinul. tone din combustibili fosili şi 1. În Amazonia.

de la staţia Vostok. securitatea adăpostului şi bunele condiţii sociale. Variaţiile orbitei terestre. ani în urmă. la cicluri de 100 mii-400 mii ani. Impactul schimbărilor climatice asupra sănătăţii şi vieţii umane este direct şi indirect. Sănătatea umană depinde de cantitatea şi calitatea apei de băut. Orbita Pământului în jurul Soarelui şi orientarea ei în spaţiu se schimbă cu regularitate. după traiectorii aproape circulare sau mai eliptice. cu 1. La scară geologică. cu circa 1 mil. Pământul a oscilat între cald şi rece.50C (diferenţiat). Dinamica plăcilor tectonice. Înclinarea axei de rotaţie creşte şi descreşte periodic. extremele climatice vor fi mai frecvente (ceea ce va creşte riscul la inundaţii şi secete). nivelurile de CO2 scad. Emisiile de CO2 contribuie la efectul de seră. O carotă de gheaţă de 400 mii ani. resursele de hrană.5 mil. Au influenţă asupra distribuţiei şi cantităţii luminii solare la suprafaţa Pământului. ani.în condiţiile actuale. Soarele prezintă o activitatea mai intensă. Apoi. Vulcanismul. iar nivelul global al oceanelor se aşteaptă să crească cu 10-90 cm (ceea ce va duce la inundarea regiunilor de coastă şi deplasarea populaţiei). zonele montane înalte şi ariile costale dens populate. sugerează o legătură între epocile glaciare şi ritmurile astronomice. cu o periodicitate de 41 mii ani. Orbita se lărgeşte şi se micşorează. influenţând climatul. ciclurile climatice s-au mărit până la aproximativ 100 mii ani.5-5. În timpul glaciaţiunilor. . Efectele asupra sănătăţii umane. Efectele schimbării climei Impactul schimbărilor climatice este mai puternic în statele slab dezvoltate şi cele mici insulare. Antarctica. cele mai afectate fiind persoanele vârstnice şi copiii. aproximativ. O singură erupţie majoră poate avea impact major asupra climei (răciri pentru o anumită perioadă de timp). Variaţiile activităţii solare. zonele aride și semiaride. care sunt cele mai vulnerabile. odată la circa 11 ani. în următorul secol (până în 2100). temperatura globală la suprafaţa Pământului va creşte. plăcile tectonice au stat la baza formării şi deplasării continentelor şi ridicarea munţilor. În cea mai mare parte a ultimelor 2.

lipsind omizile de o sursă vitală de hrană. iar gheaţa marină s-a retras cu 20% faţă de mijlocul anilor '70. hipotermie (produs de temperaturile foarte scăzute). cu 12 zile mai devreme decât o făceau acum un sfert de secol. Coralii. în medie. ţânţarii) ai unor boli infecţioase (malaria. animalele şi plantele pot învinge căldura retrăgându-se spre latitudini şi altitudini mai mari. intrând pe teritoriul vulpilor polare. malnutriţie). Un studiu asupra a 35 specii de fluturi nemigratori din Europa a descoperit că în ultimele decenii cam două treimi dintre ei şi-au extins arealele spre nord cu 30-240 km. incendii). Stagnarea aerului şi lipsa ventilaţiei duc la creşterea poluării în oraşe (formarea smogului) şi creşterea incidenţei bolilor respiratorii. primăvara. Temperaturile medii de iarnă au crescut aici cu aproape 50C în ultimii 50 ani. plantele şi insectele care le polenizează) nu se adaptează schimbărilor climatice în acelaşi timp. în prezent. prin pierderea algelor cu care trăiesc în simbioză (îi ajută la procurarea hranei). umiditate. lipsind pinguinii de o importantă platformă de pe care vânau krill (crevete). mase de aer. precum şi de interdependenţa dintre specii (polenizarea. distribuţia acestora sezonieră. provocând o decolorare severă. Efectele asupra biodiversităţii. Creşterea umidităţii şi temperaturii favorizează răspândirea vectorilor purtători (ex. Camille Parmesan. coloniile de pinguini Adelie din Peninsula Antarctică s-au redus semnificativ în ultimii ani. creşte riscul la malnutriţiei). Fluctuaţiile vremii pot determina: hipertermie (din cauza temperaturilor ridicate). febra hemoragică. cu cinci zile mai târziu. reflectând declinul de peste 60% de pe insulele din apropiere. boli respiratorii. În cercetarea sa asupra fluturelui pestriţ (Euphydryas editha). febra galbenă. cel mai mare din lume. păsările scot pui. În anul 2002. În iulie 1995. iar unele vor dispărea. 4. Cel mai ameninţat recif este Marea Barieră de Corali. iar rândunicile de copac din America de Nord migrează spre nord. Cu 20 ani în urmă. care trăiesc în ape tropicale calde. un val de căldură a ucis 514 oameni în Chicago. vulpile roşii din Canada şi-au extins arealul cu sute de km spre nord. Insula Biscoe adăpostea 2800 perechi reproducătoare de pinguini Adelie. . iar 3300 au necesitat spitalizare. migraţiile). Pinguinii Adelie din Peninsula Antarctică . furtuni. Astăzi mai sunt 1000 perechi. dizenteria). Pe de altă parte. cu 9 zile mai devreme decât la mijlocul secolului XX. Astfel. Variabilitatea precipitaţiilor poate afecta asigurarea apei de băut şi producţia alimentară (în regiunile sărace. Existenţa multor vieţuitoare este legată de temperatură. Bolile produse datorită schimbărilor climatice reprezintă cel mai mare ucigaş global (boli infecţioase. cauzând peste 3 mil. Speciile care depind unele de altele (ex. Creşterea temperaturii medii a oceanului provoacă episoade de decolorare mai lungi şi mai frecvente. 5. Conform lui Bill Fraser. încălzirea climei ar putea avea loc atât de rapid. boli cardiace. Creşterea temperaturii a dus la uscarea prematură a planteigazdă. cam cu o săptămână mai devreme decât acum 50 ani şi îşi pierd frunzele. însă pot fi afectate unele specii rare sau afecta arealul altora. secete. temperatura apelor din jurul recifului a crescut destul de mult. gura leului. în regiuni unde populaţia nu este imună. Schimbarea şi variabilitatea climei cauzează boli şi decese prin dezastrele naturale (inundaţii. înmulţirea. care adăposteşte circa 400 specii de corali şi 1500 specii de peşti. morţi în anul 2002 (29% din total în Africa).1. a ajuns la concluzia că încălzirea climei a dus la dispariţia acestuia de pe 80% din teritoriul său istoric (nordul Mexicului şi sudul Californiei).studiu de caz. 2. Multe specii de plante din Europa înfloresc. insuficienţa acestora. cercetător la Staţia americană Palmer. sunt afectaţi de creşterile de temperatură (mai mari de 290C). Deocamdată. În Marea Britanie. încât speciile nu vor avea timpul necesar să se adapteze. care pentru unii corali sunt fatale. hrănirea. toamna. 3.

de la Canadian Wildlife Service. ecolog forestier la Universitatea din Alaska. distrugând molizii (Picea sitchensis) pe mai bine de 1. ha. viermele Choristoneura fumiferana. a gândacilor de molid (Dendroctonous rufipennis) în regiunea Peninsulei Kenai şi Golfului Kachemak. Glenn Juday. care a început să migreze spre pol din zonele mai temperate (ex. de la începutul anilor '90. la vest de Fairbanks. crede că încetinirea creşterii s-a datorat verilor mai calde. menţinându-l la o temperatură sub cea de îngheţare şi favorizând conservarea gheţii peste vară. Fraser a mai observat că peştele antarctic argintiu. doar cele circa 300 mii de perechi care trăiesc în Peninsula Antarctică par să fie ameninţaţi de încălzirea climei. din zone precum Georgia de Sud. vestul Peninsulei Antarctice a primit o cantitate mai mare de zăpadă. Deşi există mari variaţii. Topirea gheţarilor. în prezent dezgheţul de primăvară are loc cu două-trei săptămâni mai devreme decât acum 50 ani. pinguinul măgar. Inelele de creştere ale arborilor din Alaska sunt grose spre centru şi subţiri spre exterior. Un alt efect al încălzirii îl prezintă reducerea ritmului de creştere al arborilor. rata natalităţii şi greutatea urşilor adulţi au scăzut cu circa 10% din 1980 (urşii sunt siliţi să părăsească banchiza cu 2-3 săptămâni mai devreme).2 mil. în inima Alaskăi. solul s-a încălzit cu până la 20C în ultimii 40 ani. Impactul asupra vegetaţiei din Alaska. au încercat să-şi clocească ouăle în zăpadă. de la Universitatea din Alaska. De asemenea. Alte 2. mamifere subantarctice. cauza fiind modificarea rapidă a climei. I. în ultimele decenii. numărul lor a crescut. Mai puţină gheaţă deasupra oceanului înseamnă o creştere a evaporaţiei apei mării. Nici vieţuitoarele din regiunea arctică nu o duc mai bine. Din cauza creşterii temperaturii. Dacă lucrurile continuă în ritmul actual şi gheaţa dispare din golf. fenomen determinat de creşterea temperaturii. O problemă foarte serioasă este şi topirea stratul de gheaţă perenă. cândva o sursă importantă de hrană pentru pinguini. pentru că în el se află îngheţate mai rezerve de turbă şi alte materiale organice bogate în carbon (rezerva de carbon este estimată la 200 mld. De atunci. a pus în evidenţă o invazie a urşilor de mare. pe insulele din jurul staţiei Palmer. iar verile mai calde au făcut ca incendiile să devină mai numeroase în multe regiuni nordice (printre care Siberia şi vestul Canadei). de când a început monitorizarea din satelit a masei de gheaţă. colonia s-a împuţinat. atunci şi urşii vor dispărea. în cea mai mare parte a nordului îndepărtat. perechi. . Dacă în 1974. Retragerea gheţarilor.tone). mai rapidă după 1850. care se traduce printr-o creşterea a precipitaţiilor. Schimbările climatice au favorizat extinderea. pinguinii Adelie care dispar sunt înlocuiţi de o specie subantarctică. Pinguinii. el izolează solul. Falkland). obişnuiţi să cuibărească în acelaşi loc şi în aceiaşi perioadă din an. La începutul anilor '90.De asemenea. Conform lui Terry Chapin. dar puii nu eclozau. din 1978. pe I. care a apărut aici pentru prima dată în 1989. Studiile relevă coincidenţa temporală între retragerea gheţarilor şi creşterea concentraţiilor gazelor cu efect de seră în atmosferă. Lângă Fairbanks. în Antarctica. Conform lui Ian Stirling. a dispărut din zona staţiei Palmer. Urşii polari din Golful Hudson au nevoie de gheaţă solidă pentru a vâna foci. Ca urmare. ameninţănd cu topirea mari suprafeţe de permafrost. banchiza de gheaţă s-a micşorat cu 9% pe deceniu. Stratul de muşchi de la baza pădurilor are o importanţă crucială pentru permafrost.5 mil. În prezent. aflată la 2200 km spre nord-est. este un fapt real peste tot în lume. principala lor hrană. Biscoe au ajuns o duzină de perechi de pinguini măgar. Starea permafrostului este supravegheată cu îngrijorare. în condiţiile încălzirii şi uscării permafrostului. nivelul atmosferic al dioxidului de carbon ar putea creşte cu o sută de părţi pe milion (cu peste 25% peste nivelul actual). erau 6 urşi de mare. ajungând la 660 perechi. Conform studiului lui Fraser. putând fi găsit acum numai în apele mai reci din sudul îndepărtat. În unele locuri topirea gheţii a făcut terenul instabil şi mlăştinos (afectând infrastructura). situate mai la sud. în prezent sunt circa 3000. De asemenea. pădurile de molid alb au fost atacate de un parazit nou pentru nordul Alaskăi. nu sunt ameninţate.

Gheţarul Columbia. munţii din Noua Zeelandă etc. Gheţarii tropicali. Apoi. dacă nu toţi. Cordilieri (Stâncoşi. vor dispărea. Gheţarii de pe Kilimanjaro s-au retras. Anzii Sudici. În India. Tibet. Cercetătorii Programului de cercetare a schimbărilor globale al Serviciului Glaciologic al SUA prognozează că peste 30 ani. de la 325 ha. Masivul Kenya. a pierdut 1000 m lungime (8. În Alaska sunt mii de gheţari. respectiv 255 m între 1990 şi 2005. Kenya. situat la nord de Kilimanjaro. 99% s-au retras (B. Mer de Glace. Conform raportului Serviciului de monitorizarea a gheţarilor lumii (The World Glacier Monitoring Service). Thompson. Tian Shan. unde.5 m în grosime şi 20-40% din volum (M. Aproape toţi gheţarii din America de Nord (Alaska.4% din lungime (1 km). s-a retras cu circa 33 m/an între 1970-2005. în prezent. 273 s-au retras. 2003). cu una dintre cele mai mari rate din lume. dintre gheţarii examinaţi. când s-a creat Parcul Naţional al Gheţarilor (Montana-SUA). S. din 1980. Cascadelor). de lângă Valdez. care a făcut ca retragerea gheţarilor să devină rapidă. Din 2000 de gheţari minitorizaţi. Anzii de Nord. pentru intervalul 1995-2000. gheaţa va dispare. Cea mai mare retragere a avut-o Gheţarul O'Higgins. În aceste condiţii. se estima că găzduieşte în jur de 150 gheţari. gheţarii din nordul Munţilor Cascadelor au piedut. gheţarii Norweigan Engabreen şi Brenndalsbreen s-au retras cu 185 m. din cei 284 gheţari examinaţi în Alpi. Gheţarul Sperry s-a micşorat. În prezent numărul acestora este mai mic de 30. care are 11 km lungime şi 400 m grosime. Himalaya. 12. În Himalaya. în medie. În 1910. 2005). În ultimii 7 ani. la mai puţin de 100 ha. când planeta a traversat o perioadă de relativă răcire a climei. ceea ce reprezintă 10% din lungimea totală. rata de retragere fiind în creştere din 1980. O situaţie similară se întâlneşte în Norvegia. 2004).3%) şi 150 m grosime (27%). unele constituind riscuri naturale pentru anumite comunităţi din Nepal şi Bhutan. în 1901. Gheţarii Boulder şi Easton s-au retras cu 450 m. lacuri care sunt în continuă expansiune. gheţarul Gangotri. Caucaz.Mica eră glaciară a fost o perioadă. Gurung. între 1896-1995. s-a retras cu peste 500 m. are un număr mic de gheţari. din Elveţia. Cel mai mare gheţar al Franţei. Aceşti gheţari sunt localizaţi în zona temperată. C. Ruwenzori. Retragerea gheţarilor himalayeni a condus la crearea a numeroase lacuri. precum Alpi. au apărut numeroase lacuri glaciare în spatele morenelor terminale. iar volumul de gheaţă este acum cu 80% mai mic (L. cu o rată medie de 20 m/an. din 1912. s-a retras cu 5 km din 1953. între 2015-2020. astfel încât mulţi gheţari au dispărut complet. Noua Guinee) şi au dimensiuni reduse. Pamir. ori. Molnia. gheţarii planetei s-au retras. gheţarii Argentiere şi Mont Blanc. în unele cazuri. T. Pelto. 11 km2 din suprafaţă şi 2 km3 din masă în ultimul secol. gheţarii s-au retras considerabil. cei mai mulţi gheţari. cu excepţia regiunilor polare. Aceştia se găsesc pe munţii foarte înalţi (Kilimanjaro.G. Pirinei. Altay. Ghaţarii Masivului Everest sunt toţi în retragere. În Parcul Naţional Denali. Gheţarul Khumbu. au avansat lent. reiese că. Începând din 1980 se constată o semnificativă încălzire globală. majoritatea s-au retras. a pierdut 1. s-au retras cu 1150 respectiv 1400 m. toţi gheţarii monitorizaţi s-au retras.F. Gheţarii de la latitudini medii. Din 1870. 2006). s-a retras 15 km în ultimii 25 ani. Aceştia au pierdut circa 45% din masa lor . ca răspuns la schimbările climei. cel mai lung din lume (70 km). odată cu topirea gheţarilor (Classen. Rai.6 km. cuprinsă între 1550-1850. circa 67% din gheţari se retrag (S. în munţi. cu circa 75%. doar în trei ani (2003-2005). cea mai importantă regiune glaciară din America de Sud. Între 1984-2005. s-a retras cu 14. se retrage cu 20 m/an. din Franţa. În Patagonia (Anzii Sudici). Gheţarul Fedcenko. Gheţarul Trift. Douglas). iar cei mai mulţi şi-au micşorat suprafaţa cu 2/3. nordul Munţilor Cascadelor) sunt în retragere. principala sursă de apă pentru Gange. una dintre principalele rute spre Everest. respectiv 276 m. din 1907. iar gheţarul Rongbuk. care. Godley. cei mai mulţi fiind în retragere. Câmpul de gheaţă nord patagonez (Northern Patagonian Ice Field) a pierdut 267 km2 din suprafaţa glaciară între 1945-1996. de pe partea nordică a Everestului. În Noua Zeelandă.

un ritm de topire de 200 m/an. cu ajutorul sonarului submarin. în Ruwenzori (5109 m). De asemenea. au indicat o topire între 0. iar îngheţul de toamnă cu 10 zile mai târziu. din Indonezia (vestul insulei Noua Guinee).Vatnajökull).4 km2. Francou. O situaţie similară prezintă gheţarii din Arhipelagul Svalbard şi Islanda (aici. Groenlanda). gheţarii s-au retras cu circa 40%.în ultimii 50 ani. suprafaţa de gheaţă marină perenă a scăzut cu 9% pe deceniu. că stratul de gheaţă s-a subţiat cu circa 1540%. s-au subţiat cu circa 1m /an între 1995-2000. peste 80% din gheţari. Ruperea anuală a gheţii marine din largul coastelor Alaskăi se produce cu câteva săptămâni mai devreme decât în trecut. în anul 1900. dintr-o masă compactă. Conform USGS. Sunt păreri cum că gheaţa ar putea dispărea total.4 m/an.6 km2 la 0. De asemenea. în emisfera nordică. cel mai mare de la tropice. se află cel mai mare gheţar din Europa . Antarctica. În Anzii de Nord şi Centrali. Gheţarul Puncakjaya. până în 2100. când a fost prima dată fotografiat. în special în Insula Baffin. 18 gheţari. iar în 1986 doar 11. şi.6 m şi 1. Observaţiile realizate între 1992-1998 asupra gheţarilor Chacaltaya (Bolivia) şi Antizana (Ecuador). 2001). în unele părţi. din insula Baffin. de la 1. Aceşti gheţari (ex. Muntele Kilimanjaro Gheţarii regiunilor polare. Retragerea timpurie a gheţii marine favorizează şi eroziunea zonei de coastă. s-a retras semnificativ din 1936. gheţarul Quelccaya (Peru). concentrează cea mai mare parte din gheaţa Pământului (99%). Din 1978. cu 9 zile mai devreme decât acum 150 ani. Insulele arctice Canadiene au un număr substanţial de gheţari. au circa 1 km2. Gheţarul Chacaltaya a pierdut circa 67% din volum şi 40% din grosime în această perioadă (B. dezgheţul apei dulci se produce. vara. între 1955-1990. în ultimii 30 ani. S-a calculat. Gheţarii Barnes şi Penny. în prezent. Dezgheţul permafrostului a determinat lăsarea solului cu aproape 5 m în unele părţi din Alaska. care au grosimi de până la 3 km. existau aici. . concentraţi pe vârfurile înalte. are. au rămas mai multe fragmente de mici dimensiuni. Primăvara. suprafaţa diminuându-se foarte mult.

din cauza tasării. când apele sărate se infiltrează în straturile de apă freatică dulce. Această evaporare duce la creşterea salinităţii şi deci a densităţii. multe insule mici (Maldive. Ridicarea nivelului mării. delta Gange-Brahmaputra. în final. . Apa dulce. poate întrerupe sistemul global al curenţilor oceanici. După anul 1950. În prezent.5 m. precum Shanghai. mai mare faţă de rata medie a ultimelor 2-3 milenii. Uraganul Katrina) indică o perspectivă sumbră pentru aceste ţinuturi. provocând o succesiune de evenimente care au dus. unde coastele se scufundă cu aproximativ 1m/100 ani. fiind apoi împinsă către Atlanticul de Sud. Circulaţia termosalină joacă un rol major în aprovizionarea cu căldură a regiunile polare. erodarea coastelor şi furtunile (ex. dau densitatea apei. ameninţă sursele de apă potabilă şi culturile agricole. Apa marină caldă este mai puţin densă decât cea rece. prin curenţii de suprafaţă (Golfstream). există sute de gheţari. rezultată din topirea gheţii arctice. din cauza activităţilor antropice de canalizare şi terasamente. Multe regiuni sunt vulnerabile: delta Nilului. fiind esenţială în răcirea. măresc densitatea apei. Cele mai afectate sunt ţinuturile joase de coastă. O situaţie gravă se petrece în sudul SUA. la 212 s-a constata retragerea cu circa 600 m. creşterea temperaturii medii în vestul Peninsulei Antarctice a fost de 2. curentul Atlanticului de Nord s-a încetinit. Într-un studiu asupra a 244 gheţari din peninsulă. 4. temperatura scăzută şi conţinutul ridicat de sare. Apa sărată pierde căldura. să se facă planuri de evacuare (ex. precum Maldive. Tuvalu). Bangkok.În ce priveşte Antarctica. oameni trăiesc pe teritorii până la un metru sub nivelul mării. 2006). În Peninsula Antarctică. Mai mult de jumătate din populaţia Terrei trăieşte până la 60 km distanţă de coastă. iar apa sărată este mai densă decât apa dulce. din 1953. Aici. iar ocazional s-a oprit. Tuvalu). apa caldă şi sărată curge din zona tropicală a Atlanticului spre pol. Marshall. de la începutul anului 2002. Topirea gheţarilor a dus la ridicarea nivelului Oceanului Planetar cu 10-20 cm în ultima sută de ani (IPCC. valurile puternice erodează foarte mult linia ţărmului. Rata actuală de creştere este de 2.50C. la scăderea temperaturilor în emisfera nordică şi creşterea în emisfera sudică. iar circa 100 mil. în Louisiana. Jakarta. încălzirea şi umezirea unor întinse suprafeţe terestre. de la Universitatea Internaţională Florida. a unei porţiuni de 3240 km2 din Gheţarul de şelf Larsen. Dacă s-ar rupe calota vestantarctică (fapt considerat puţin probabil în acest secol) gheaţa topită ar ridica nivelul mării cu circa 6 m. scufundarea pământului. De asemenea. care. deoarece sărurile dizolvate umplu interstiţiile dintre moleculele de apă (rezultă o masă mai mare pe unitatea de volum). vânturile contribuie la evaporarea apei. care are o altitudine medie de circa 2 m. care cade spre adânc. în cele din urmă. În regiunile polare. Conform lui Bruce Douglas. care au oprit procesul de refacere al deltei cu depozitele sedimentare aduse de Mississippi. în timp ce se deplasează către extremitatea nordică a Atlanticului. care se scurge în Atlanticul de Nord. amestecându-se.90C. Tokyo sau New York sunt expuse riscului. În Emisfera nordică. De asemenea. Oceanul Indian şi Pacific. Unele megaoraşe. În timpul perioadelor glaciare. Este posibil ca topirea gheţarilor de şelf (care funcţionează pe post de diguri) să determine deplasarea mai rapidă a gheţarilor continentali. Ridicarea nivelului Oceanului Planetar. cu apele calde şi ridicânduse iar la suprafaţă. fiecărui centimetru de creştere a nivelului apei îi poate corespunde o retragere de un metru pe orizontală a ţărmului. în aerul de deasupra. Louisiana pierde anual circa 65 km2 de terenuri mlăştinoase. Cea mai mare retragere a avut-o gheţarul Sjogren (13 km). împreună. contribuind la ridicarea nivelului mării. Se apreciază că 75% din zonele de coastă ale Louisianei vor dispărea la o creştere a nivelului mării cu puţin peste 0. Circulaţia apelor oceanice se realizează în funcţie de temperatura şi salinitatea apei. mult mai mare iarna. datorită eroziunii. deja.4 mm/an. În unele din aceste teritorii au început. se distinge prăbuşirea. Dezechilibrarea circulaţiei termosaline.

care aprovizionează regiuni cu mare deficit de umiditate (Asia Centrală. Conform cercetătorilor de la Administraţia Naţională pentru Ocean şi Atmosferă (NOOA). fluviul Colorado). pe uscat şi în beznă. încât să încetinească sau chiar să oprească centura curenţilor. După Robert Gagosian (Institutul Oceanografic Woods Hole). cărora le furnizează apă potabilă şi electricitate. lăsând seci unele râuri montane până în vară. Pakistan. De asemenea. au scăzut. cresc temperaturile nocturne. În aval. Seceta aparent nesfârşită din Sahel a secat Lacul Ciad. din topirea de primăvară şi vară a zăpezii. oceanul se încălzeşte în emisfera sudică. Lacul. din SUA. în multe state (Norvegia. mlaştinile sezoniere înlocuind luciul apei. Afganistan). debitul râurilor este în creştere. odată printre cele mai mari de pe continent. anii secetoşi de după 1999. Lacul Powell. care oferă apă şi electricitate milioanelor de oameni. odată cu modificarea climei: cresc temperaturile maxime şi numărul de zile fierbinţi (în 2003 cel mai mare val de căldură din Europa a ucis circa 30 mii oameni). în perspectivă există riscul diminuării semnificative a debitului sau chiar secării. Pe măsură ce apa se răceşte aici. puţin adânc. mai multă secetă. într-un interval de circa un deceniu. Topirea gheţarilor afectează şi aprovizionarea cu apă dulce a populaţiei şi culturilor irigate. Se remarcă gheţarii din partea centrală a Asiei. Modelele computerizate. temperatura oceanelor este în creştere în toate bazinele oceanice şi la adâncimi destul de mari. Diminuarea rezervelor de apă dulce. mult sub limita lor superioară. creşte indicele de confort (căldură-umiditate). mai multe precipitaţii. fluviul Sacramento primeşte cu 12% mai puţină apă. unele lacuri (ex. statele din Alpi. O situaţie similară se petrece în vestul SUA. America de Nord) apa provenită din gheţari este importantă în hidroenergie. În timp ce pantele munţilor Sierra Nevada sunt mai încălzite. ceea ce ar provoca drastice schimbări climatice. Intensificarea condiţiilor de vreme extreme. care simulează climatul Pământului. modificări prea mari ale temperaturii şi salinităţii oceanelor pot perturba circulaţia termosalină nord-atlantică. zăpada se topeşte mai repede. mai multe uragane (uraganul . decât acum o sută de ani. Dacă pe termen scurt. cresc temperaturile minime şi scade numărul zilelor reci. Diferite manifestări meteorologice pot fi mai dese. De asemenea.Schimbările de temperatură şi salinitate ale apei pot avea efecte considerabile asupra curenţilor. arată că ceea ce se întâmplă în Atlanticul de Nord afectează foarte rapid restul planetei. răspunde rapid la schimbările climatice. Suprafaţa lacului s-a redus cu circa 10% faţă de cea de la începutul anilor '60. Dacă gheţarul Quelccaya (Peru) se va topi va lăsând mii de oameni. afectându-i serios pe cei care depind de lac pentru peşte şi irigaţii.

7 25. . În Austria. oceanele au reprezentat rezervorul ecologic al planetei. datorită încălzirii climatice. care ar emite doar vapori de apă.km2.0 3 711 11 022 Groapa Marianelor Planetar . Acest procedeu.1 1 225 5 608 Marea Groenlandei (Molloy Deep) Oceanul 361.4 3 597 8 742 Groapa Puerto Rico Indian 76. secete. Intenţia iniţială a fost de a controla inundaţiile şi eroziunea. Din totalul suprafeţei terestre (510. cicloni tropicali) şi diminuarea resurselor de apă dulce. soluţie încurajată de Tratatul de la Kyoto. km2). statul indian Orissa a fost afectat de un ciclon care a dus la mortea a 10 mii de oameni şi la afectarea altor 10 mil.Katrina. . comprimarea în formă lichidă şi injectarea lor în straturile geologice sau la mari adâncimi în oceane. Sechestrarea geologică.filtrarea din emisiile de gaze ale uzinelor. anumite staţiuni de schi. Suprafaţa şi adâncimea oceanelor Oceanul Suprafaţa Ponderea din Adâncimea Adâncimea Localizarea adâncimii (mil. nu este economic la scară mare. afectează turismul.7 4.menţinerea sau stimularea apetitului pentru carbon al oceanelor. . a provocat uriaşe pagube materiale şi 2000 morţi în New Orleans). Oceanul medie maximă maxime km2) Planetar Pacific 178. din 2005.3 mil. Hidrogenul ar putea fi ars pentru a produce electricitate sau distribuit în staţii de alimentare pentru autovehicule. SCHIMBĂRI ÎN MEDIUL MARIN/OCEANIC ŞI COSTIER Încă de la apariţia vieţii.extragerea carbonului din cărbune. comparativ cu jumătatea secolului XX. Compania petroliferă norvegiană Statoil filtrează dioxidul de carbon dintr-un zăcământ gazeifer şi îl injectează într-o formatiune grezoasă aflată cam la un km sub fundul mării.folosirea surselor alternative de nergie. însă a avut ca efect şi absorbţia a aproape jumătate de mld. folosit şi în Elveţia.3 100. prin topirea gheţarilor. generând hidrogen pur şi un jet de gaze reziduale. Măsura a fost deja implementată în China. Soluţii . . Topirea gheţarilor din Alpi. afectează producţiile agricole (situaţie critică pentru comunităţile sărace). agricultura. cărbunele ar trebui să intre în reacţie cu oxigenul şi cu aburul.1 mil. ceea ce reprezintă 70. tone de carbon. protecţia şi extinderea plantelor verzi din oceane. oceanele ocupă circa 361. funcţionează în Marea Nordului. printr-un proces tehnologic în care.8 49. Se consideră că catastrofele naturale s-au triplat în ultimii ani. turismul).8% (61% în Emisfera Nordică şi 81% în Emisfera Sudică). transporturile.0 3 711 7 729 Groapa Sunda Arctic 14. .menţinerea unor păduri tinere prin tăieri şi replantări regulate. Schimbările climatice afectează semnificativ economia (industria.2 21. Intensificarea fenomenelor climatice extreme (inundaţii.5 3 976 11 022 Groapa Marianelor Atlantic 91. au fost nevoite să acopere cu folii din plastic porţiuni din gheţarii Stubai şi Pitztal. Daune majore economiei.plantarea de noi păduri. pentru diminuarea topirii. cum mai este numit procedeul. În anul 1999 (octombrie).

Fitoplanctonul. prin procesele biologice şi fizice (fluxuri de căldură. care a fovarizat. forme şi specii (scufundările subacvatice). în timpul verii. din cauza lipsei luminii. salinitatea stratului superior depinzând de evaporaţie şi precipitaţiile atmosferice. noduli polimetalici. au apărut în mediul marin cu circa 4 mld. Se adaugă diversele minereuri aflate pe fundul oceanelor. Golful Persic. de asemenea.Caracteristici ale mediului marin. Productivitatea apelor din larg este mult mai redusă. recifele de corali reprezintă o mare atracţie. deoarece ele conţin sursele cele mai bogate de hrană. Prezintă o salinitate medie de 35g/l (35 g substanţe solide dizolvate într-un litru de apă. argon. prin marea diversitate de culori. destul de numeroase. de la suprafaţă până la fund) şi bentic (care trăiesc pe fundul oceanelor). dezvoltarea unor forme superioare de viaţă. brom. depinzând de substanţele nutritive care cad din straturile superioare. Centrul diversităţii coralifere se află în Asia de Sud-Est. Reprezintă una dintre ramurile importante ale economiei globale.5x1012 t. plantele nu se pot dezvolta.99% (azot. Prin procesul de fotosinteză acestea au produs oxigen. Cantitatea de oxigen depinde de temperatură. ani în urmă. Oxigenul intră în ocean din atmosferă. unde evaporaţia este ridicată. gaze dizolvate. Importanţa climatică. Oamenii de ştiinţă sunt de părere că primele organisme. densitatea mică a fitoplanctonului făcând ca apele să rămână limpezi şi albastre. cea mai mare fiind în Marea Roşie (360C). cu râuri bogate salinitatea nu depăşeşte 15-20‰. Transporturile maritime. Organismele. oxigen. solubilitatea oxigenului creşte. cele mai numeroase fiind în apropierea coastelor (estuarele râurilor. dar provine şi din fotosinteza plantelor marine. Turismul. care oferă cea mai mare parte a productivităţii marine. Apele mărilor şi oceanelor („oceanosfera”) se deosebesc de cele continentale prin proprietăţile lor chimice şi fizice. Marea Nordului. substanţe oganice). potenţialul ridicat de dizolvare. magneziu. materiale de construcţie (nisip. în apropierea coastelor. ulterior. Temperatura medie la suprafaţa oceanelor este de circa 17. fiind impus de dezvoltarea economică şi globalizare. Marea Caspică. fier). Franţa şi din nordul Rusiei). sare. Asia de Sud-Est). animalele de aici. insulele pacifice. Alături de plaje şi sporturile nautice. când aceasta scade. multe caracteristici fizice depinzând de distribuţia densităţii (ex. -20C). Valorile cele mai mari (peste 35‰) se găsesc în apele tropicale. în diferite forme (molecule. Nord-Estul Australiei (Marea Barieră de Corali) şi Marea Roşie. densitatea şi buna conductivitate electrică. apoi în Marea Caraibilor. Cantitatea de oxigen dizolvat din oceane este de circa 7. Salinitatea şi temperatura determină densiatea apei. Este unul dintre sectoarele economice cu mare creştere în ultimul timp. zona mangrovelor sau mlaştinilor) şi în stratul de apă de la suprafaţă. Resursele. suspensii. apă. Cele mai importante proprietăţi fizice ale apelor marine sunt: capacitatea calorică ridicată. fosforite. . adică de circa 158 ori mai puţin decât în atmosferă. hidrogen sulfurat). bacteriile. care nu sunt exploatate în prezent (ex. Aproape toate elementele chimice cunoscute se găsesc în apa oceanelor. se află concentrat. care au crescut legăturile comerciale. pietriş). ecosistemele de coastă reprezintă zonele centrale ale pescuitului oceanic (90% din produsele piscicole marine). iar cele mai mici (sub 29‰) în Oceanul Arctic. în prelungirea celor continentale: Golful Mexic. Aproximativ 80% din comerţul mondial se face pe mare. Organismele marine sunt distribuite neuniform. dioxid de carbon. La adâncimi de peste 1000 m. asigurând numeroase locuri de muncă şi venituri bugetare. Multe din rezervele de hidrocarburi ale lumii se găsesc în domeniul oceanic. Pentru multe state turismul litoral joacă un rol important în economie (Zona Mării Caraibilor. În regiunile costale. iar cea mai mică în Marea Weddell (Antarctica. gaze şi alte substanţe). 11 dintre ele cuprinzând 99. zăcăminte metalifere aluvionare. Astfel. Una dintre funcţiile majore ale oceanelor este aceea de reglare a climei globale. Organismele marine sunt divizate în cele care trăiesc în mediu pelagic (în straturile de apă. Mările şi oceanele asigură un mediu favorabil pentru viaţa a numeroase animale şi plante. În straturile adânci oxigenul provine din amestecul apelor şi curenţi. circulaţia apei). Oceanele reprezintă o sursă potenţială de resurse (resurse minerale şi energeticeuzinele mareemotrice de la Rance.50C. 35‰).

care împiedică fotosinteza la adâncime. Peste jumătate din mlaştinile sărate şi zonele umede cu mangrove ale lumii au fost curăţate. substanţe toxice. De asemenea. Shanghai. o degradare a mediului oceanic nu duce doar la reducerea absorbţiei ci şi la eliberarea unor cantităţi importante de carbon în atmosferă. în prezent aceasta fiind de 5 milioane). Mumbai. emisiile de gaze de pe uscat (30%. Dimensiunile lor uriaşe moderează temperaturile locale. Principalele elemente de impact sunt: deversarea de substanţe poluante (ape menajere. Deoarece oceanele absorb cantităţi mari de carbon. Peste 2/3 din poluarea mărilor şi oceanelor (substanţe organice. În cadrul mediului oceanic. eroziunea ţărmurilor. absorbind căldură în timpul verii şi eliberând-o iarna. este folosit de fitoplancton şi de alte plante marine în procesul de fotosinteză. afectarea practicilor piscicole tradiţionale. sedimente. Plajele. Lagos. deversări în ocean (10%). mai mult de două treimi din populaţie locuiește de-a lungul coastelor. activităţilor forestiere. din cauza extinderii spaţiului locuit sau a infrastructurilor. navigaţia şi scurgerile accidentale (12%). reducerea biodiversităţii. pierderea zonelor umede (inclusiv declinul mangrovelor). Activităţile umane creează o presiunea din ce în ce mai mare asupra mediului oceanic. cu rate mari de creştere (populaţia oraşului Casablanca avea în anul 1900 circa 29 mii loc. agriculturii): determină creşterea turbidităţii apei. transformate în canale sau umplute cu pământ (una dintre cauzele principale ale distrugerii vegetaţiei de mangrove de la tropice o constituie crescătorii asiatici şi sud-americani de creveţi). activităţile miniere . pătruns în stratele superioare ale mării. silvicultură. hidrocarburi). schimbările climatice. eutrofizarea. dinspre care se revarsă importante cantităţi de poluanţi (deşeuri urbane. Los Angeles. prin amenajarea zonelor de coastă. oceanele contribuie anual la producerea de precipitaţii atmosferice de circa 458 mii km3 (contribuţia râurilor şi apelor subterane este de 48 mii km3). Rio de Janeiro). invazia speciilor străine sau supraexploatarea resurselor costale şi marine (inclusiv suprapescuitul). acumulează şi transportă vaste cantităţi de căldură şi joacă un rol major în circuitul global al carbonului (prin absorbţia CO2 oceanele ajută la diminuarea încălzirii climei). agricultură): favorizează proliferarea algelor în apele de coastă. agenţi patogeni. Activităţile umane şi impactul asupra mediului oceanic. distrugerea habitatelor. metale grele. cele mai afectate de activităţile umane sunt zonele de coastă. New York. descompunerea algelor consumă oxigenul din apă. broaştele ţestoase) şi pentru activităţile turistice. poluarea termică) se datorează activităţilor umane de pe uscat. distrugerea recifelor de corali. suprafeţe şi mai însemnate fiind în prezent afectate. Dispariţia habitatului de coastă reprezintă o altă problemă serioasă care afectaeză mediul oceanic.sedimentele (scurse de pe urma mineritului. drenate. în unele dintre cele mai productive şi mai diverse regiuni. În Asia de Sud-Est. a dus la dispariţia vegetaţiei de mangrove şi distrugerea recifelor de corali.sondele de petrol şi gaze (2%).. cam un sfert din poluarea Mării Nordului provine din aer). Dioxidul de carbon. care sunt vitale pentru multe specii marine (ex.În procesele de schimb cu atmosfera şi continentele. distrugând celelalte forme de viaţă (dezvoltarea explozivă a algelor toxice duce la eliminarea în apă de substanţe otrăvitoare pentru oameni şi animale).oraşe foarte mari (Tokyo. Dezvoltarea economică a statului Singapore. sunt spălate rezervoarele navelor. industriale şi agricole). Aici se găsesc mari concentrări umane . creşterea nivelului oceanic. sunt transformate zonele de coastă. substanţe organice. sunt ameninţate de eroziune şi poluare. Circa 10% din recifele de corali ale lumi au fost distruse (fie direct fie prin poluare). Circa jumătate din populaţia Globului locuieşte în apropierea coastelor. Principalele surse ale poluării marine sunt: scurgerile şi deversările de pe uscat (circa 46%). acoperă - . Buenos Aires. Calcutta. . şi unde. Sursele şi efectele poluării marine: reziduurile alimentare (din canalizări. unde diversitatea biologică marină este foarte mare.

substanţe chimice pentru diagnosticare din algele roşii sau compuşi antiinfecţioşi din pielea rechinilor. iar în 1950 circa 20 mil. morsa). febra tifoidă).tone). marinarii uni vas rusesc. Crustaceele.în 1880. substanţele toxice persistente şi metalele grele (din deversările industriale. putând persista între 300-400 ani). vasele care intră în marile porturi ale lumii descarcă milioane tone de apă (balast) anual. strică aspectul plajelor şi coastelor (nu sunt biodegradabile. tone de peşte. specii alogene (transportate în apa folosită ca balast): aceste specii intră în concurenţă cu speciile indigene. exploatările silvice): distrug sau îmbolnăvesc organismele marine din zona de coastă şi contaminează hrana marină (grăsimile toxice solubile se pot acumula în organismele marine). care sucombă în urma exploatării excesive. banca de gene oceanică reprezentând o resursă cu o valoare inestimabilă. pesticidele provenind de la ferme. răspândind unele boli (holera. peliculele de petrol distrug viaţa marină. sunt înghiţite de organismele marine. agenţii patogeni (din canalizări şi reziduurile zootehnice): contaminează apele de coastă şi hrana marină. ea poate oferi soluţii pentru numeroasele probleme medicale. economice (resurse) sau sociale (surse de hrană). Cum viaţa marină este puţin cunoscută. Creşterea numărului de pescari şi modernizarea echipamentelor au dus la o exploatare excesivă a faunei piscicole. sunt mamiferele marine cu creştere lentă. dispariţia lor ar avea efecte majore asupra vieţii marine. Dacă s-ar modifica condiţiile ecologice şi crustaceele ar fi afectate. deşeurile de pe plaje. au descoperit aceste mamifere. în 1768. Populaţia de morse a crescut de la 50 mii exemplare la circa 280 mii. forajele marine şi infiltrările naturale): contaminările slabe pot ucide larvele şi pot duce a apariţia unor boli la organismele marine. apele reziduale urbane. foca cu blană antarctică) ori şi-au crescut efectivele (balena gri din Pacific. transportului cu petrolierele. reduc diversitatea biologică marină şi pot introduce boli noi. industriei grele de maşini şi altor surse industriale. Unele specii. apreciate pentru carnea şi grăsimea lor. un mamifer marin care trăia în nordul Pacificului. Impactul asupra biodiversităţii. masele plastice (din plasele de prins peşte.Exxon Valdez (1989). balena antarctică gri – în 1730).- - - - icrele peştilor. În 1741. au fost salvate de la dispariţie (foca cu blană Galapagos. foca-călugăr hawaiană – circa 1000 exemplare. Dacă la începutul secolului al XX-lea se pescuia circa 5 mil. Suprapescuitul şi acvacultura. care se hrănesc cu fitoplancton. Cel mai bun exemplu de dispariţie a unei specii martine este dat de vaca de mare a lui Steller. sufocă şi îngroapă ecosistemele de coastă sau transportă compuşi toxici şi substanţe nutritive în exces. ocupă nişe ecologice indispensabile. Sunt şi alte cazuri de mamifere marine care. accidentele . viaţă îndelungată şi fertilitate scăzută.în 1952. materiale pentru implant osos din corali. . dugongul. Cercetătorii au extras medicamente contra leucemiei din bureţii de mare. în prezent pescuitul marin şi acvacultura produc circa 100 mil. care au intrat în programe de ocrotire. reprezintă o verigă esenţială în cadrul lanţului trofic.tone. tone. Organismele marine au şi importanţă ştiinţifică. navele de transport şi agrement. petrolul (scurgerile se datorează autoturismelor. iar gudronul poluează plajele. care a eşuat pe Insula Bering. Toate organismele marine. de la bacterii la balene. reziduurile industriale de mase plastice şi gropile de gunoaie): materilele plastice capturează peştii. care a dus în final la dispariţia speciei. Speciile marine cele mai vulnerabile. ceea ce reprezintă 80% din cantitatea totală (apele continentale produc circa 28 mil. foca cu blană Juan Fernandez – 600 exemplare). fie sunt ameninţate (balena albastră – circa 2000 exemplare. nurca de mare . fie au dispărut (foca-călugăr caraibeană . După aceste eveniment a urmat o vânătoare excesivă. care pot conţine mii de specii diferite.

În Norvegia. De la jumătatea anilor ’60 până la începutul anilor ’80 un impact foarte puternic a venit din partea flotelor internaţionale de pescuit. produse la export (40% din exporturile alimentare ale Scoţiei) dar a afectat serios practicile tradiţionale. iar nouă dintre ele sunt într-o stare avansată de declin. s-au rărit considerabil în a doua jumătate a anilor ’80. regiunea Baltică. Dispute au apărut şi în urma împărţirii zonelor de pescuit. cel puţin 10 milioane de somoni pătrundeau din ocean pe râurile din nord-estul SUA. Aproape 50 mii de oameni au rămas fără locuri de muncă în Canada. În prezent populaţia de somoni sălbatici se menţine în jurul cifrei de 3. canale. direct şi indirect. cele 17 zone principale de pescuit ale lumii au atins sau depăşit limitele naturale. devenind o afacere profitabilă. la sfârşitul anilor ’60. după mai mulţi ani de reducere a pescuitului. care furnizează mare parte din proteinele de origine animală. coasta atlantică a Europei. estul Canadei. pescuitul excesiv. accesul la rezervele de peşte poate crea situaţii conflictuale: în Indonezia. unde primesc hrană specială pentru a le accelera creşterea. oameni. Diminuarea excesivă a efectivelor a determinat luarea unor măsuri de protecţie. dezvoltarea industrială şi amenajările hidrografice (baraje. Această industrie. existenţa a circa 140 mil. Atlanticul de Nord fiind dominat de un nou tip de somon. În cele 350 crescătorii din vestul Scoţiei se cresc peste 50 mil. Este vorba de somonii din crescătorii. în largul coastelor Africii de Vest. în special după descoperirea unei zone majore de hrănire a somonilor în largul Groenlandei. Scandinavia. Suprapescuitul poate duce la deteriorarea securităţii alimentare şi destabilizarea structurilor sociale în reginile costale. Rândunica arctică de mare. atunci când această ţară a oprit pescuitul codului. Revoluţia industrială a însemnat începutul declinului. datorită prinderii în exces a ţiparului de nisip. peştele reprezintă sursa principală de proteine. Pecuitul excesiv are şi alte implicaţii. mulţi pescari şi angajaţi din industria piscicolă devenind şomeri. prinderea somonilor tineri în plasele pescadoarelor de hering sau macrou şi crescătoriile. aşa cum se întâmplă şi în cazul multor naţiuni insulare sau din regiunile de coastă ale Africii. Somonul de Atlantic (Salmo salar) – studiu de caz Numărul somonilor sălbatici de Atlantic este în scădere drastică. Pentru numeroşi locuitori ai zonelor costiere ori insulare pescuitul oferă sursa de proteină şi micronutrienţii necesare unei vieţi sănătoase. Pescuitul excesiv. care produce anual peste 658 mii tone. în năvoade fiind prinse numeroase păsări de mare. asigură numeroase locuri de muncă. care era folosit la hrănirea puilor. Insulele Britanice. dezvoltarea turistică şi calitatea vieţii. pescuitul comercial reducându-se semnificativ. Din păcate. De asemenea. care găzduieşte cea mai numeroasă populaţie de somoni sălbatici de Atlantic. ceea ce reprezintă cam jumătate din câţi erau cu 30 ani în urmă. nu se constată o revenire semnifictivă a efectivelor. pentru a lăsa specia să se refacă. De la apariţia primei ferme piscicole. . mamifere marine sau alte specii. de care depind peste 1 mld. oameni. până în Portugalia. În Asia. a dus la diminuarea cantităţii de peşte prins de pescarii tradiţionali. în Norvegia. iar pescuitul recreativ contribuie substanţial la economia globală. somoni. Islanda. dar şi alte păsări care cuibăresc în Insulele Shetland. poluare) au făcut ca unele răuri (Tamisa. Cauzele care au dus la declinul speciei fiind: degradarea râurilor (locul de depunere al icrelor). care au dus la reglementarea activităţii pescarilor de somon. nordul Rusiei. pigmenţi care imită nuanţa roz a cărnii somonului sălbatic şi pesticide împotriva paraziţilor. Există tot mai multe dovezi că somonii de crescătorie reprezintă o ameninţare pentru semenii lor sălbatici. care sunt de 300-400 ori mai numeroşi. Prăbuşirea industriei piscicole poate crea probleme sociale grave.5 milioane exemplare. Cercetătorii estimează că înainte de epoca industrială. numărul crescătoriilor a crescut foarte mult. practicat de ambarcaţiuni străine. Rhin) să devină improprii pentru somoni.Pescuitul marin asigură. o singură fermă piscicolă produce anual circa 600 mii peşti. Conform FAO. reducerea habitatului oceanic (posibil şi din cauza încălzirii globale). micii pescari au atacat şi incendiat traulerele care intrau în zonele lor de pescuit.

între Peninsula Arabă şi Iran. Somonii evadaţi. cu consecinţe grave asupra mediului marin şi continental. se împerechează cu cei sălbatici. dugongii). numit Global Ocean Observing System (GOOS). Golful Persic a fost o importantă zonă strategică (rută de circulaţie. Dacă Golful Persic era cândva plin de dugongi (Dugong dugon). Are o suprafaţă de 260 mii km2. arabi. în prezent existând şi un sistem de monitorizare a stării oceanelor.Sutele de milioane de somoni de crescătorie. prin activităţile pe care le desfăşoară. vânătoarea mamiferelor marine (balenelor. focilor) sau pescuitul excesiv. americanii). . iar în timpul iernii la 150C. comunicând cu Oceanul Indian prin Strâmtoarea Hormuz (56 km lăţime). Se apreciază că 10-35% din somonii care-şi depun icrele în râurile norvegiene sunt proveniţi din crescătorii (National Geographic România. Marea bogăţie petroliferă a dus şi la izbucnirea unor conflicte (Iran-Iraq. Insula Qarnein (Emiratele Arabe Unite) a fost declarată arie protejată marină. Ca răspuns la aceste probleme s-a realizat un Program Global de Acţiune pentru Protecţia Mediului Marin (1995). Activităţile economice sunt dominate de exploatarea şi prelucrarea petrolului. Golful Persic este situat în Asia de Sud-Vest. pe mai bine de 5 km lăţime. cauzând o mare criză de mediu. răspândind boli şi paraziţi (păduchii de somon. declanşat de SUA şi aliaţi). Iraq-Kuwait. şi intrarea în exploatare industrială. au infestat apele din jur. dar şi ameninţate (ex. temperatura apei în timpul verii ajunge la 350C. format din unirea Tigrului cu Eufratul. cu 160C media temperaturii în ianuarie. populaţie care este în creştere şi care. mărginite de recifi coraligeni sau vegetaţia de mangrove (circa 90 km2) de pe coasta sudică a Iranului. Descoperirea petrolului. Principala sursă de apă dulce este Shatt Al Arab (1456 m3/s). Problemele majore cu care se confruntă mediul marin a dus la parafarea unor tratate internaţionale şi la impunerea de proceduri administrative asupra deversărilor de poluanţi. foarte dăunători) somonilor sălbatici. o mare varietate de organisme trăiesc aici: broaşte ţestoase. Salinitatea apei este ridicată (60-70‰. cam jumătate de milion anual numai în Norvegia. după 1930. în apele teritoriale ale statelor Bahrain. având o mare rată de creştere în ultimii 20 ani. dugongi. Qatar. adâncimea este sub 5 m. Programul Global de Acţiune pentru Protecţia Mediului Marin. soldaţii irakieni au incendiat peste 500 de puţuri petrolifere în Kuwait. delfini şi peste 150 specii de peşti. afectează mediul înconjurător. În 1991. Golful beneficiază de o serie de habitate unice. Arabia Saudită şi EAU. În Golful Persic mai sunt circa 7500 exemplare. fiind un mediu bogat în recifi de corali. mulţi dintre ei scăpând din ţarcuri. În partea vestică. au apărut numeroase instalaţii de foraj. o lăţime de 200-300 km şi a adâncime medie de 35 m (adâncimea maximă este de 100 m). Clima este caldă şi uscată. care a permis sporirea cooperării internaţionale. Golful Persic – studiu de caz. astăzi specia este pe cale de dispariţie: vânat pentru carne (un dugong matur poate avea 3 m lungime şi 400 kg). fapt ce a atras aici forţele politice ale vremii (perşii. fapt ce a determinat deversarea în golf a milioane de tone de petrol. păsări marine. englezii. piele şi oase. porturi specializate sau unităţi prelucrătoare. Astfel. omorât de scurgerile de petrol şi alţi poluanţi sau înfometat ca urmare a pierderii habitatului. În ciuda condiţiilor de mediu. resurse) încă din antichitate. din care se detaşează o serie de insule din lungul coastei vestice (această coastă este o câmpie deşertică). în unele locuri). hibridul rezultat putând fi lipsit de abilităţile necesare supravieţiurii. 350C media lunii iulie şi 152 mm precipitaţii anuale (majoritatea iarna). în 1908. iulie 2003). Pentru a elabora reglementări internaţionale în domeniul navigaţiei a fost înfiinţată Organizaţia Maritimă Internaţională (IMO). sau recentul conflict din Iraq. a schimbat profund mediul în zona Golfului Persic. broaşte ţestoase şi păsări. Zona de coastă a golfului este populată de circa 15 milioane de oameni. multe dintre specii fiind endemice. o lungime de 1000 km. turcii.

Munţii. mangrove) şi organismelor. precum: instabilitate. cele mai mari producţii (circa 400 mil. urbanizarea şi creşterea populaţiei. corali. Anual. tradiţionale în vechime. zinc. foarte deosebiţi din punct de vedere cultural şi al dezvoltării socio- . pescuitul perlelor. cadmiu. cherestea sau mineuri). fiind şi primul exportator mondial. indică nivelul ridicat de nutrienţi. macrou spaniol). Alte peste două miliarde de oameni trăiesc la poalele lor şi depind de resursele munţilor (apă. SCHIMBĂRI DE MEDIU ÎN REGIUNILE MONTANE Munţii acoperă circa 27% din uscatul Terrei şi găzduiesc 22% din populaţie (aproximativ 1. ponderi semnificative din coasta kuweitiană şi bahrainiană sunt acum artificializate.barili). Sunt şi cazuri de accidente care au dus la poluarea apelor. din ce în ce mai multe odată cu dezvoltarea economică şi creşterea necesarului de apă potabilă. etajare şi complexitate ecologică. exploatarea excesivă a resurselor. Aceste activităţi elimină în golf mari cantităţi pe petrol şi alte deşeuri. În 1998 a avut loc un accident în care a fost implicat un vas încărcat cu 11 mii tone de petrol. fiind cea mai importantă pe plan mondial. turismul. accesibilitate dificilă. este astăzi în declin. Poluarea apelor cu deşeuri provenite de pe uscat a cunoscut o creştere spectaculoasă în ultimul timp.tone anual). mari cantităţi de metale grele (plumb. barili de petrol. Caracteristicile lor sunt date de localizarea în cadrul zonelor climatice. Milioane de tone de deşeuri sunt deversate anual în apa golfului. deficitul de teren şi accesul nesigur al comunităţilor sărace de agricultori la resursele locale. Peste 700 km de costă (din sudul Kuwaitului până la Insula Abu Ali) au fost acoperite cu petrol. Civilizaţiile şi ecosistmele montane au de înfruntat mai multe provocări: schimbările climatice. a determinat cea mai mare catastrofă (produsă de petrol) din istoria omenirii. Sistemele montane au o largă repartiţie la suprafaţa Pământului. unde. Deşi este greu de precizat cu exactitate. se estimează că populaţia regiunilor montane este de circa 600 mil. tone de petrol şi 32. Activităţile piscicole (creveţi.4 trilioane m3 gaze. peste 25 mii de tancuri petrolifere circulă prin Str. Extinderea populaţiei şi industriei a făcut ca largi areale costiere să fie intens transformate. Ca urmare. comparativ cu alte unităţi de relief. altitudine. Petrolul ajuns în apele golfului (circa 8 mil. Circa 4 mii de tone s-au scurs şi au poluat marea în lungul emiratului Ajman. păşuni. puţin sau deloc epurate. alterate sau distruse. Valorile muntelui. Hormuz. din cauza schimbărilor de mediu (climatice şi ecologice). în cadrul Golfului Persic se găsesc 800 platforme de extracţie a petrolului şi gazelor şi 25 terminale petrolifere majore. bogăţia algelor verzi. nichel. care s-a scufundat la 8 km de coastele Emiratelor Arabe Unite. Cea mai mare ameninţare a mediului marin este poluarea cu petrol. oameni. cauzând considerabile prejudicii calităţii apei. Astfel. uzinele petrochimice şi spălarea navelor transportoare. terminalele pentru tancuri petrolifere. sunt astăzi în declin. orientare şi vechime. odată cu dezvoltarea economică.5 miliarde). fragmentare accentuată. transportând circa 60% din petrolul valorificat comercial al lumii. electricitate. au dus la poluarea termică a apelor. habitatelor (plaje. O altă activitate faimoasă în trecut. ameninţând alimentarea cu apă a emiratului (acesta utilizează apa de mare prin desalinizare). se impune printr-o serie de atribute. Eutrofizarea este comună în unele areale mai intens umanizate şi industrializate. uzinele de desalinizarea a apei marine. De asemenea. în urma conflictului din 1990. crom) au fost detectate în anumite areale.Zona deţine rezerve de peste 76 mld. Arabia Saudită deţine cele mai mari rezerve. provenită de la instalaţiile de extracţie. Din 1950. Spălarea navelor şi eliminarea apei folosită ca balast determină poluarea golfului cu circa 2 mil.

Într-o situaţie similară se găseşte circa ½ din populaţia omenirii. inaccesibilitate. Peste 1 miliard de oameni (din India. în afara sutelor de varietăţi comestibile. exploatări forestiere. Datorită condiţiilor de mediu mai dificile (altitudini ridicate. irigaţii. munţii sunt mai puţin capabili să se refacă în urma unor dereglări. lacuri. În zonele înalte ale Africii de Est (Burundi. care sunt esenţiale în menţinerea varietăţii genetice. a relevat că 20% din cele 9600 specii cunoscute sunt concentrate pe circa 0. Se disting. Adaptarea la condiţiile montane nu a fost lipsită de dificultăţi. Localizate în zone instabile din punct de vedere tectonic (în zonele de contact ale plăcilor tectonice). Munţii au un important rol hidro-climatic. Strategiile de dezvoltare au dus la exproprierea pământuilor şi redistribuirea aestora în scopuri comerciale pentru agricultură. publicat în 1992. inundaţii. sistemele muntoase se confruntă cu numeroase hazarde naturale: cutremure. Locuitorii munţilor sunt păstrătorii unor soiuri de plante. nevoile gospodăreşti. Efectele economiei montane. Un studiu al BirdLife International. populaţiile andine. multe comunităţi trăiesc şi astăzi în condiţii foarte grele (ex. retrase aici din calea unor invadatori (ex. pierderea vegetaţiei sau topirea gheţarilor. State precum Siria şi Irak. plantele aparţănând florei sălbatice (în P. iar pe de altă parte. Spre deosebire de alte medii. Concentrări mai mari de populaţie se întâlnesc în Munţii Anzi. unde se condensează şi dă naştere precipitaţiilor. a fost privită ca o mare ameninţare la securitatea naţională a Siriei şi Irakului. sisteme de irigaţie). Munţii prezintă şi o mare bogăţie de plante endemice. Hindukush. Asupra comunităţilor montane se exercită o presune crescândă. care foloseşte apa munţilor pentru băut. alunecări de teren. prin capacitatea de formare a precipitaţilor şi a cursurilor de apă. plantele comestile şi medicinale. Aceste condiţii sociale. Prin interpunerea în calea circulaţiei maselor de aer. Realizarea unor proiecte hidrotehnice şi agricole (baraje. în „insule de endemism”. în multe cazuri. China.N. care şi-au pierdut covorul vegetal. erupţii vulcanice. conferind acestora o importanţă foarte mare. să fie puternic afectate de eroziune. Smoky Mountains . cu resurse limitate de apă. unele în areale foarte restrânse. prăbuşiri. cele din platourile înalte etiopiene sau din munţii Asiei Centrale). . 40% din acestea fiind situate în zone montane (în special în Anzi). de către Turcia. dispute politice. Bangladesh. sunt dependente de apa fluviilor Tigru şi Eufrat.economice. berberii din Munţii Atlas). Nepal. pe de-o parte. energie electrică. Kenya. majoritatea râurilor planetei izvorăsc din munţi. Zagros sau unii munţi izolaţi din Africa (Kenya. oferind soluţii pentru îmbunătăţirea rezistenţei la boli. pecum eroziunea solului. Kurdistan. care izvorăsc de pe teritoriul Turciei. Kashmir). avalanşe. Controlul surselor de apă a iscat. Vigunga). proiecte hidroenergetice sau minerit. Datorită declivităţii ridicate. corelate cu diverse revendicări politice sau economice au dus la izbucnirea a numeroase conflicte în rândul populaţiilor din munţi (Caucaz. HimalayaHindukush. Masivul montan Sierra de Manatlan din Mexic constituie singurul mediu cunoscut al unor vechi soiuri de porumb. iar în provincia muntoasă Yunnan (China) populaţia oferă spre vânzare peste 500 specii de plante medicinale. climă aspră). iar în Masivul Kinabalu – Malaysia cresc circa 4500 specii de plante). Astfel.5% din uscatul planetei. fiind mai mare spre baza munţilor (cu precădere a celor din zonele tropicale) şi mai redusă la înălţimi. Pakistan sau Peninsula Indochina) depind în mod direct de apele Munţilor Himalaya şi Podişului Tibet (acest podiş are caracter muntos). cresc peste 1400 specii de plante cu flori şi peste 100 specii de arbori. creşterea animalelor. industrie sau transporturi. prin creşterea deficitului de terenuri ca urmare a creşterii populaţiei (pe cale naturală şi din imigraţii) şi nesiguranţa proprietăţii şi a accesului la resursele locale. Munţii prezintă un grad ridicat de vulnerabilitate. viteza de curgere a apelor şi puterea erozională sunt mari.SUA. munţii determină ridicarea aerului la altitudine. Diversitatea biologică a munţilor este o reflectare a multitudinii condiţiilor de habitat. munţii au oferit adesea loc de refugiu pentru diferite comunităţi etno-culturale. ceea ce face ca suprafeţe însemnate.

numărul vizitatorilor a crescut de 10 ori în cele mai cunoscute 10 parcuri naţionale ale SUA. haldele de steril.Tennessee. terenuri de sport (întinse suprafeţe forestiere au fost tăiate în Malysia şi Indonezia pentru a face loc terenurilor de golf). de la circa 3 milioane în 1940 la peste 30 milioane în prezent.Colorado. în special din vest. iazurile de decantare). Triburile de agricultori sedentari hutu. extinderii terenurilor agricole şi slabei dezvoltări socioeconomice. se stabilesc în regiune în secolele XV-XVI. sporirea scurgerii de suprafaţă şi eroziunea solurilor. infrastructura de transport (drumuri. prin despădurirea versanţilor montani. Munţii Stâncoşi . reducerea infiltraţiei apei în sol (prin compactare). Africa de Vest) pot destabiliza versanţii şi afecta ecosistemele mntane. Columbia. sol. Resursele munţilor (apă. refugii). căi ferate. dificila accesibilitate ori instabilitatea etnică sau politică au condus la extinderea unor culturi ilegale de mac sau coca. în special din a doua jumătate a secolului al XX-lea. . cabane. pentru producerea de droguri. prin numeroasele amenajări realizate: spaţii de cazare (hoteluri. cherestea. prin eliminarea de substanţe nocive. în acest domeniu fiind angajaţi peste 250 mii oameni. producţia şi traficul de droguri. izolarea. tăierile rase. Defrişările: tăierea pădurilor în scop comercial (ex. Bolivia. Fermierii montani din Triunghiul de Aur al Asiei (Myanmar . aceste amenajări produc schimbări semnificative mediului. acid sulfuric şi metale grele toxice. Turismul: calităţile deosebile pentru sănătate şi agrement au făcut ca munţii să fie. de ordin ecologic şi cultural. Intervenţiile pe scară largă. infrastructuri de transport (drumuri. asaltaţi de turişti. conducte. sunt serios degradate din cauza păşunatului. Exploatările miniere: aceste activităţi au o mare putere distructivă asupra mediului. transportul buştenilor. construirea de drumuri sau linii electrice. Un ansamblu de factori. Alpi. Anzi. căi ferate. comparativ cu alte tipuri de culturi. păşuni. turism) asigură existenţa unei populaţii numeroase din regiunile marginale (dealuri. Deşi câştigurile obţinute de cultivatori sunt mult superioare. turismul de masă este o afacere profitabilă în Alpi. terenuri). Amenajările hidroenergetice: altitudinea şi declivitatea munţilor favorizează valorificarea potenţialului energetic al apelor curgătoare. strămutarea populaţiei. Munţilor Scandinaviei. Himalaya). Suprapăşunatul: această activitate poate duce la distrugerea vegetaţiei. Râul Alamosa din statul american Colorado a fost puternic poluat cu scurgeri de cianuri. a lemnului (exploatarea nesustenabilă). minereuri. hidroenergie. prin inundarea unor întinse suprafeţe de teren (păduri. hrană.nordul Thailandei – Laos) şi Cornul Asiei (Afganistan. din 1940. eroziunea solurilor. pensiuni. transport pe cabru). Uganda). de neam hamit. nordul Pakistanului) asigură aproape toată producţia de opiu şi heroină. de origine bantu. linii electrice). moteluri. în timp ce. triburile de păstori nomazi tutsi. lacuri. prin crearea de drumuri şi poteci. terenuri arabile. precum industria extractivă (exploatările în carieră. pârtii de schi. scăderea fertilităţii şi eroziunea solurilor şi în special prin problemele sociale. Rivalităţile dintre comunităţile etnice hutu şi tutsi au condus la un teribil conflict. prin distrugerea habitatelor (distrugerea pădurilor şi păşunilor). locuinţe). poluarea aerului şi apelor. aducţiuni) determină mutaţii semnificative în mediu. Pirinei. din cauza creşterii populaţiei. în timp ce. originare din regiunea Nilului Superior. dispariţia unor izvoare. în urma exploatării minei de aur Summitville (în anii ’80). sau chiar îndepărtate (prin valorificare comercială). fapt ce a creat o presiune foarte mare asupra resurselor (apă. păşuni. Indochina. locuiesc de peste o mie de ani în zona marilor lacuri africane. precum sărăcia comunităţilor umane. circa jumătate din terenurile montane ale SUA. afectează serios mediul. marile sisteme hidrotehnice (baraje. amploarea fenomenului a lăsat urme serioase în mediu. Munţii Appalachi . aici concentrându-se majoritatea construcţiilor hidroenergetice (ex. ce a culminat în anul 1994 cu un adevărat masacru. Peru). dar care pot fi străine locului). pe o distanţă de circa 28 km. câmpii). populaţia a crescut cu circa 700% de la începutul secolului XX. înfiinţarea de plantaţii forestiere (plante cu creştere mai rapidă şi productivitate mare. aproape toată catitatea de cocaină provine din Triunghiul Alb al Anzilor (Columbia. distrugerea pădurilor este avansată în statele tropicale.Tanzania.

Schimbările climatice: acestea.N. între 1520-3660 m. în partea estică. Unele păduri (ex. care sunt mai valoroase economic dar nu protejează la fel de bine solul şi resursele de apă. Clima sa variază cu altitudinea şi de la est la vest (estul primeşte mai multe precipitaţii). dilatata. între 900-1500 m.Shorea robusta. cu o mare biodiversitate. pentru producerea de brânză.Pinus roxburghii sunt speciile dominante). Pakistan. în suspensie şi 83 mil.Tectona grandis). Proiecte de conservare şi dezvoltare în zonele montane: • Makalu-Barun (estul Nepalului): în cadrul unei păduri intacte. afectează diverse componente ale mediului montan. • Ladakh (India): programul a vizat promovarea de strategii de dezvoltare. transportă circa 410 mil. În nord. protejarea spaţiilor montane a devenit prioritară. Munţii Himalaya – studiu de caz. licheni. păşuni numite bugiyals). Yamuna. pe circa 2500 km. şi zona alpină (ienupăr. ecosistemele (se constată deplasarea pe verticală a unor specii). stejar . manifestări culturale. Makalu-Barun. joacă rol de barieră climatică (împiedică trecerea aerului rece din nord şi a aerului umed din sud) şi reprezintă locul de origine pentru numeroase râuri (Indus. legat prin cale ferată de tabăra de bază. tek . sal . rododendron. schimbările climatice determină topirea gheţarilor. iar în sud ţine până la Câmpia Indo-Gangetică. ceea ce înseamnă 10 cm/100 ani. • Hindelang (Algäu. pompe de apă ieftine.t. În plus. Brahmaputra. stejar . în partea vestică şi Valea Brahmaputrei. urmate de păduri subtropicale cu frunze căzătoare (salul şi pinul . în jurul P. două pepiniere care produc 60 mii puieţi anual şi un depozit de combustibil. la Calcutta. corelate cu poziţia munţilor la contactul plăcilor euroasiatică şi indiană. Austria): proiectul s-a realizat pentru stoparea declinului fermelor şi terenurilor agricole. Cu preocupări începând din secolul al XIXlea şi intensificate în a doua jumătate a secoluli XX. Beas). Prezenţa numeroaselor falii şi fracturi. Shorea robusta) au fost înlocuite cu plantaţii (ex. au fost puse în practică 13 programe de instruire practică şi 10 proiecte de conservare culturală. prin promovarea unei conservări a mediului care să nu lezeze drepturile locanicilor. comunităţile umane. Pădurile de sal (Shorea robusta) au o capacitate de . se întinde pe teritoriul a 5 state (India. astfel a fost protejată una dintre ultimele păduri tropicale ale Nepalului. a fost creată o zonă de conservare de 830 km2. Gange. plop. Himalaya. care administrează 2000 ha pădure. pentru o regiune care a cunoscut un ritm rapid de dezvoltare: construcţii solare. 1984). Date fiind acţiunile negative asupra resurselor muntelui (naturale şi culturale) se impune o valorificare durabilă a acestora. Bhutan şi Nepal). ceea ce înseamnă o rată de eroziune de 549 t/km2/an (Abbas. astfel. Gangele. În părţile cele mai joase apar păduri tropicale (bambus. Eucalytus. pentru 32 mii de rezidenţi din şapte triburi distincte. între Valea Indusului. cu impact asupra resurselor de apă. Chenab. muşchi. dincolo de limita pădurii.tone sedimente (324 mil. Picea smithiana. care a beneficiat de o subvenţie de 60 mii USD anual. Ravi. echitatea socială şi managementul resurselor.Quercus incana. China. păduri temperate de foioase şi conifere (pin – Pinus wallichiana. Sutlej. carne şi stimularea ecoturismului. Necesitatea conservării şi dezvoltării durabile. Râurile himalayene erodează solul cu o rată de circa 0. turbine eoliene. limita faţă de Podişul Tibet este dată de culoarul format de fluviile Indus şi Brahmaputra. cedru .t. Abies pindrow). Jhelum. mai evidente începând cu anul 1980. brad. resursele de apă (topirea gheţarilor duce la pierderea unor surse de apă dulce). Lăţimea sa variază între 160-300 km. legume. castan.1 cm/an. mesteacăn. au fost stabilite 33 zone de exploatare forestieră. lapte.Q. precum gheţarii (topirea acestora cunoaşte rate crescute în ultimul timp). 88 fermieri au format o asociaţie.Cedrus deodara). cel mai grandios lanţ montan al lumii. Vegetaţia este variată şi etajată pe versanţii sudici şi foarte săracă pe versanţii nordici. Cedrus deodara. iar altitudinea între 600-8848 m. face ca regiunea să fie vulnerabilă la alunecări şi păbuşiri. cuptoare solare. dizolvate).

rata fiind de peste 25%. fapt ce afectează capacitatea de infiltraţie a apei. yaci) se practică pe scară largă pe întreaga arie montană.. cu presiuni din ce în ce mai puternice asupra mediului. Astfel. Populaţia. M. pădurea densă intercepta o mare parte din precipitaţii şi returna o bună parte atmosferei prin evapotranspiraţie. Creşterea populaţiei.. munţii sunt locuiţi şi circulaţi de mii de ani. râsul (Felis lynx). în intervalul 2001-2003. animalele compactează solul. Populaţia a crescut constant. ursul brun himalayan (Ursus arctos ). Creşterea populaţiei şi expansiunea activităţilor economice (în munte şi câmpia adiacentă) a determinat sporirea necesarului de cherestea pentru construcţii (locuinţe) şi combustibil.3%). Conform unui studiu realizat de către M. porcul pigmeu (Sus salvanius). În ciuda aparentei inaccesibilităţi. cu modificări ale morfologiei văilor. formând apele subterane. şopârla aurie (Varanus flavescens ). crescând suprafeţele ocupate cu plantaţii forestiere. pisica leopard (Prionailurus bengalensis). leopardul (Pardofelis nebulosa). valoarea medie fiind de 78 loc/km2. presiunea populaţiei asupra mediului a crescut cu 16 loc/km2. rata de infiltraţie sub o pădure de Shorea (circa 38 mm/h) este de două ori mai mare faţă de o regiune agricolă. oaia tibetană (Ovis ammon).6 mil. Himalaya este populată cu numeroase specii de animale. Reducerea ratei de infiltrare face ca mai multă apă să se scurgă la suprafaţa solului şi să crească eroziunea şi riscul la inundaţii.intercepţie a precipitaţiilor mai mare comparativ cu o pădure de pin (Pinus roxburghii). mai mare decât media din India (21. Studiul. cartofi. dar şi pentru deschiderea de drumuri (ulterior acestea au făcut pădurea mai accesibilă). Tăierea pădurilor se face şi pentru extinderea terenurilor agricole. în 1991. contribuind la scurgerea de bază a râurilor. Uneori. mai intens în ultimii ani. este de peste 40 mil.locuitori (2001). Diminuarea suprafeţelor împădurite creează serioase probleme de mediu.ha. leopardul zăpezilor (Uncia uncia). capra neagră (Antilope cervicapra).3 mil. făcându-l mai dens. Prin păşunat. . În cifre absolute. în 2001. Defrişarea pădurilor.3 mil. lupul (Canis lupus). lemnul fiind folosit ca traverse pentru calea ferată. faţă de valoarea din 1970. Iniţial. deoarece suprafeţele despădurite interacţionează diferit faţă de precipitaţii. Sikkim. care găsesc un mediu prielnic de desfăşurare. Agricultorii din Munţii Himalaya au fost frecvent acuzaţi de provocarea inundaţiilor prin practicarea despăduririlor. Despăduriri pe scară largă s-au făcut în Nepal. oi. Activităţile economice. O parte din apă se infiltra în sol. în cea mai mare parte în mediul rural. Cele mai mari densităţi de populaţie sunt înregistrate în Himalaya Exterioară şi văile joase şi fertile din Himalaya Joasă. În această partea a munţilor creşterea populaţiei este foarte mare. Pe pantele sudice ale munţilor se cultivă plante (orz. Degradarea pădurilor şi creşterea gradului de eroziune favorizează sedimentarea în albie. uzual asociată cu reducerea ratei de infiltraţie şi capacitatea de stocarea apei în sol. În statul Jammu şi Kashmir populaţia este de peste 10 milioane iar în Uttaranchal de circa 9 milioane. arată că ratele actuale de defrişare vor face ca la sfârşitul acestui secol (2100) suprafaţa totală ocupată cu păduri naturale din Himalaya se va reduce la jumătate. după dispariţia pădurilor. Flora de pe pajiştile alpine fragile este supra exploatată pentru medicina tradiţională. Defrişarea pădurilor datează din perioada colonială. pădurile naturale din Himalaya au dispărut. hrişcă) până la peste 2000 m. K. crassicaudata). degradarea pădurilor este acompaniată de declinul izvoarelor. iar creşterea animalelor (vite. Assam. panda roşu (Ailurus fulgens). yacul sălbatic (Bos mutus). de pe 2. capre. pangolinul (Manis pentadactyla. în intervalul 1991-2001.. bazat pe date satelitare. cerbul (Moschus chrysogaster). Dintre acestea din urmă putem aminti: maimuţa assameză (Macaca assamensis). care reapăreau la suprafaţă sub formă de izvoare. populaţia a crescut de la 32. De asemenea. pitonul de piatră asiatic (Python molurus ). doar în teritoriul indian. la 40. Cantităţi importante de sedimente provin şi de la alunecările de teren. Pandit (Centre for Interdisciplinary Studies of Mountain & Hill Environment. Delhi University). multe dintre ele ameninţate cu dispariţia.

turiştii străini au pătruns în regiuni inaccesibile mult timp. aceşti bani reprezintă 10% din PIB. Dalhousie. Cele mai importante pelerinaje au fost. Muntele Kailash (casa lui Shiva) sau peşterile sanctuar Vaishno Devi şi Amarnath (localizate în Jammu şi Kashmir). pe valea râului Arun. un mare număr de drumuri au fost construite în partea indiană a munţilor (10 mii km până în 1970). care au favorizat. Turismul modern s-a dezvoltat după reuşita lui Edmund Hillary şi Tenzing Norgay de a escalada Everestul (29 mai 1953). circa 1000 de mine. Hemkund.impactul asupra societăţii: structura socială a fost afectată prin preferarea de către turişti a unor grupuri etnice în detrimentul altora. însă. Astfel. conform unui raport al Mountain Agenda (1999) asupra regiunii Everest. de la atracţiile culturale. urmată de Mussoorie (1827). s-a estimat o valoare de 17 tone gunoaie/km de potecă turistică. În viziunea indienilor. . în 1982. Himalaya oferă turiştilor o gamă largă de oportunităţi. (pomenite în Mahabharata). când britanicii au descoperit calităţile munţilor Himalaya. când potecile nu sunt întreţinute corespunzător apar eroziunea şi făgaşele. Tamang). Prima staţiune fondată a fost Shimla (1819). educaţia şi dezvoltarea aşezărilor (multe comunităţi depind în mod semnificativ de aceste venituri). Himalaya este percepută ca un „spaţiu sacru”. mediului şi societăţii.Hr. numărul turiştilor a crescut de la 0. pârtii de schi. de la circa 6100 în 1962. După conflictul frontalier dintre India şi China (1962). . sănătatea. În estul Nepalului. căţărare. contribuie la susţinerea fermierilor. Acest drum a deschis accesul spre această vale sălbatică. la un turism de aventură. care a dus la realizarea unei hidrocentrale de 403 MW.impactul asupra economiei: comunităţile locale beneficiază de sumele mari de bani cheltuite de turişti (în Nepal. la 15 mii. Mai mult de 80% din propunerile de proiecte hidro-electrice din India sunt în Himalaya.impactul asupra mediului: utilizarea lemnului pentru foc. Yamunotri) numărul vizitatorilor s-a dublat din 1975 până în 1990 (circa 750 mii). bungee jumping. Sagarmatha utilizează alt combustibil decât lemnul. Turismul din Himalaya şi impactul asupra mediului. rafting. contactul cu grupurile locale determină pătrunderea unor elemente noi în fondul cultural autohton. în ciuda prevederilor legale. transportul în masă. excursii.În zona Khaniara din Himachal Pradesh. mountain biking. de către grupurile de vizitatori duce la defrişări. numărul pelerinilor a fost destul de redus. a inundat 43 ha de teren şi a construit un drum de 122 km lungime. pelerinajul spre sanctuarele himalayene datând din secolele 4-2 î. foarte importantă şi în prezent (este şi capitala statului Himachal Pradesh). provocând numeroase alunecări de teren. A doua fază a turismului a debutat în secolul al XIX-lea. În Ladakh. de dimensiuni mici şi medii. Până la mijlocul secolului XX. Lacul Manasarovar. . turismul contribuie la crearea a numeroase locuri de muncă. la 421 mii în 1999. Nepalul a cunoscut o creştere substanţială a turiştilor. ca locuri de recreere şi refacere. Gangotri. iar după 1869. cantităţi importante de deşeuri sunt abandonate pe poteci şi în bazele de campare. ulterior. spre izvoarele Gangelui şi Yamunei. Darjeeling (1835). . unde locuiesc peste 450 mii oameni. aceste noi poteci degradează vegetaţia. se estimează că doar 7-10% din vizitatorii P. Sherpaşii din Nepal au fost primii care au venit în contact cu străinii. care determină părăsirea potecilor şi căutarea altor soluţii. pierderea habitatelor şi schimbări în compoziţia speciilor. a fost realizat proiectul hidroenerhetic Arun III. Kedarnath. precum canoeing. Nainital (1839). şi încă mai sunt. cu sprijinul Băncii Mondiale. în 1962. Turismul de masă modern din Himalaya are un impact semnificativ asupra economiei.N. sunt responsabile de distrugerea a 60% din pădurile regiunii. succesul economic al acestora a condus la creşterea conflictelor cu alte grupuri etnice (Rai. În regiunea Garhwal (unde sunt importante locuri sacre: Badrinath. Acest proiect. căpătând o bună reputaţie (buni ghizi şi cărăuşi). parapantă. fiind principala sursă de valută). De asemenea. Dharamsala şi Ranikhet.

cei mai influenţi fiind uzbecii (cei mai numeroşi şi astăzi). Se dorea distrugerea panislamismului şi panturcismului. un teritoriu”. cuceresc Iranul şi ocupă Bagdadul. influenţa persană era foarte slabă. Nu existau diferenţe clare între dialectele aparţinând aceleeaşi familii lingvistice (turcă sau persană). Cucerirea rusă duce la înfiinţarea provinciei Turkestan (1865). Cucerirea rusă a Asiei Centrale se derulează între 1865 şi 1920 (ocuparea oraşului Buhara). Entităţile politice (emiratele Kokand. Turkmenistan. Buhara) şi al Syr-Daryei (Fergana. de clan. selgiucizii. identităţile tribale. locale şi familiale erau mai importante pentru a determina loialităţile. Divizarea regiunii (1924-1936) este adevărarul act de naştere al ţărilor din Asia Centrală. În 1055. fiind stabilite frontierele şi numele lor. stepele Kazakstanului constituiau domeniul unor triburi turcofone islamizate destul de târziu (sec. locul fuziunii turco-persane. un trib turcic. pe principiul „o etnie. La baza civilizaţiei Asiei Centrale se afla cultura islamo-persană. Numeroşi turcii pătrund în regiune începând cu secolul al VIII-lea. frontierele trasate plasând comunităţi etnice numeroase în alte state. Aici. Aceştia din urmă au fost deportaţi. Buhara şi Hiva) se bazau pe loialitatea faţă de o dinastie şi pe fidelitatea faţă de islam. cu elemente provenite din regiuni diferite. a fost inclus Uzbekistanului. lingvistic (vorbesc limbi din grupul est-iranian) şi regional (localizaţi în regiunea muntoasă Pamir). După Revoluţia bolşevică (1917) are loc expansiunea sistemului comunist şi sovietizarea. clanuri şi triburi.FACTORUL GEOPOLITIC ŞI SCHIMBĂRILE ÎN MEDIU Asia Centrală – studiu de caz Statele Asiei Centrale (Kazakhstan. predominant tadjic. în urma cuceririi arabe. constituind ultima deportare masivă din epoca sovietică. Hiva şi Kokand. facilitată de permanenta stare conflictuală dintre emiratele Buhara. . În această regiune populaţia era foarte amestecată. bazat pe asocierea dintre un teritoriu şi un grup etno lingvistic. Învăţământul obligatoriu a reprezentat instrumentul de impunere al noului model identitar. Crearea noilor limbi a constituit un exemplu edificator al politicii de adâncirea a diferenţelor culturale între statele nou create. iar oraşul Samarkand. Astfel. A fost introdus sistemul statului naţional. într-o regiune care nu-l cunoştea. ceea ce duce la sărăcirea unei părţi a ţăranilor. respectiv Kazakstanului. care constituiau principalii vectori integratori. Tadjica şi uzbeka posedă un fond lexical comun considerabil (circa 60% din vocabularul uzbec vine din persană). iar literatura rusă şi alfabetul chirilic au constituit mijloace de rusificare. Sunt desfiinţate vechile entităţi administrative şi se reface complet harta regiunii. Tadjicii foloseau ca limbă scrisă persana literară. până în 1932. diferenţa este acum importantă. Uzbekistan. care se face prin exproprieri. În schimb. Noile state au fost din start fragile. Civilizaţia musulmană s-a instalat în regiune în secolele VIII-IX. în câmpiile din nordul Tadjikistanului. turcizarea lingvistică şi demografică a fost al doilea element major care a schimbat înfăţişarea Asiei Centrale. au creat o limbă artificială. prin instituţii dominate de ruşi. fiind asimilaţi altor etnii. cultura turco-persană rezultată s-a menţinut în Asia Centrală vreme de 8 secole. iar yaghnobii din Valea Zeravşan au fost numiţi tadjici (din 1939). Kîpceacii din Fergana au fost numiţi uzbeci (din 1930). în loc să promoveze unul dintre dialectele tadjice existente. XVIII-XIX) şi sedentarizate la sfârşitul secolului al XIX-lea. Oraşele cu populaţie predominat uzbecă Osh şi Cimkent au fost incluse Kyrgyzstanului. Astfel. colonizarea rusă în stepele kazahe şi dezvoltarea culturii bumbacului (1884). Unele grupuri etnice au dispărut ca nume. După islamizare. Lupta pentru putere se ducea între dinastii. Andijan. în 1970. Comunităţile de pamiri se identifică prin specificul religios (ismailiţi). lingviştii ruşi. dezvoltată în oazele Văii Zeravşanului (Samarkand. Tadjikistan şi Kyrgyzstan) au fost create în anul 1924. în urma unui decret sovietic. Kokand.

a revenit în forţă. iar supraexploatarea agricolă (după 1950) a stepele kazahe semi-aride. În momentul proclamării independenţei aceste state dispuneau de suficiente atribute statale: teritoriu. care nu a încetat niciodată. AmuDaria şi Syr-Daria. Kyzylkum) şi semideşertice. Regiunea este săracă în resurse de apă. Reţinerea apelor în spatele barajelor şi direcţionarea spre sistemele de irigaţii au dus la o reducere semnificativă a suprafeţei şi volumului de apă. Deschiderea marilor complexe miniere şi industriale (în special în Kazahstan). a creat un antagonism între acestea. datorită aplicării unor ample planuri de irigaţii. interzicerea tribunalelor islamice. După 1960 a început declinul ecologic şi economic al lacului. în anii ’30-50. înainte de 1960. Irigarea masivă (circa 90 400 km2) a dus la degradarea ireversibilă a solului prin eroziune şi salinizare şi a avut o influenţă nefastă asupra lacului Aral. resurse de apă reduse şi soluri nisipoase. o importantă bază piscicolă (se producea 10% din caviarul fostei URSS). completează problematica de mediu a acestei regiuni. aduc şi ele prejudicii importante agriculturii. valorile tradiţionale s-au păstrat. care a început în 1925. Valorificarea iraţională a spaţiului agricol a determinat degradarea mediului şi extinderea ariilor deşertice. chiar cu accente fundamentaliste în unele locuri (Fergana). Toate aceste grupuri trăiau înainte în văi separate şi nu erau în concurenţă pentru pământ. în special în mediul rural. deşeurile radioactive rezultate din exploatarea minereurilor de uraniu. Asia Centrală s-a confruntat şi cu modificări importante ale componentelor naturale. între 31 august 1991 (Kyrgyzstan) şi 16 decembrie 1991 (Kazakhstan). precum şi lacurile Aral şi Isyk-Kul. Secetele severe. aceştia au intrat în concurenţă cu alte grupuri cu care până atunci cooperau. poligamia). Pe lângă majorele schimbări socio-politice. exploatarea surselor existente fiind o problemă prioritară. instituţii. În Kazakhsan. Administrarea intensă de fertilizanţi şi pesticide în agricultură a afectat apele subterane şi solul. Lacul Aral este un lac de origine tectonică ce a suferit mutaţii majore în toate componentele sale. Destrămarea Uniunii Sovietice duce la proclamarea independenţei de către aceste state. cu puţine precipitaţii. impunerea de nume proprii. Principalele surse de apă dulce ale regiunii sunt fluviile Syr-Daria şi Amu-Daria. iar zona înconjurătoare era cultivată cu pomi fructiferi (în special în sud). s-a compromis activitatea piscicolă. transportul pe lac şi ecosistemele lacustre. Strămutarea muntenilor gharmi. în special de pe urma activităţilor economice. în special în Kazakhstan. Alunecările de teren şi cutremurele de pământ din zona Munţilor Tian Shan. a avut rădăcini în strămutarea populaţiilor din locurile lor de baştină. identitate naţională. precum şi exploatarea hidrocarburilor au determinat o puternică poluare a mediului (inclusiv a Mării Caspice şi Lacului Aral). Astfel. Religia. regiunea fiind caracterizată printr-o climă uscată. kulabi şi pamiri în regiunea Kurgan-Tyube. De asemenea. a determinat o puternică eroziune a solului. experienţele biologice şi chimice. colectivizarea. . prin transformarea terenurilor de pe care s-a retras lacul în arii deşertice.Schimbarea valorilor tradiţionale a vizat trecerea de la alfabetul arab la cel latin şi apoi la cel chirilic. Astfel. După independenţă are loc o revenirea la valorile tradiţionale (sunt schimbate multe nume de locuri. întinse terenuri fiind deşertice (Karakum. din 1992. ce au izvoare în gheţarii şi zăpezile din Pamir şi Tian Shan. s-a făcut cu preţul multor tragedii umane. prin instalarea poligonului de testări nucleare din regiunea Semipalatinsk şi intensa poluare urbană. chiar dacă a suferit multe constrângeri. colectivizarea (mulţi păstori nomazi au fost sedentarizaţi). conflictul intern din Tadjikistan. Lacul reprezenta. eliminarea vestimentaţiei şi cutumelor tradiţionale (feregeaua. Regiunea a fost degradată considerabil (catastrofă ecologică). Aceştia erau predominant nomazi crescători de animale. consecinţă a severităţii climatului. se schimbă alfabetul). depozitarea necorespunzătoare a haldelor de steril. Acest fapt a fost facilitat de fragilitatea mediului. Persistenţa sa este legată de cele două mari râuri ale Asiei Centrale. Se remarcă şi contaminarea radioactivă. Cu toate acestea. spaţiu tradiţional de păşune. închiderea multor moschei.

An Overview of Glaciers. Bibliografie Abbas. Lacurile Terrei. N. Pelto. Popa. Fast-flow advance and parallel rapid retreat of non-surging tidewater glaciers in Icy Bay and Yakutan Bay. Vol. Probleme globale ale omenirii. Massachusetts. WWF Nepal Program. Bucureşti. Molnia.Brown Publishers. Erosion and sediment transport in the Ganga River Basin. Montgomery W. 2001. Washington Glaciers 1984-2004. ce erau sanctuare faunistice. UniSci. Olivier (2001). Trishna. Indian Journal of Hydrology. Blackwell Publishers. R. L. (1995). Gurung. Datorită evaporaţiei. Petre (2002). Bernard. The Changing Global Environment. pericolul înfometării în era hipermarketurilor. Cambridge. Marea Caspică reprezintă cel mai întins lac de pe Glob. Small Glaciers Of The Andes May Vanish in 10–15 Years.. USA. Asia Centrală (fostul spaţiu sovietic) – probleme actuale şi de perspectivă. Mauri S. Noua Asie Centrală sau fabricarea naţiunilor.C (1995).. România. 2005. ENVIS Bulletin: Himalayan Ecology 11(1). 2006. 69. 2003. Glacier Retreat and Subsequent Impacts in Nepal. Editura Tehnică. Editura Universităţii din Bucureşti. (2003). Probleme globale ale omenirii.. insulară. In „ Hydrologic Processes”. Gâştescu. a lacului.spulberarea sărurilor precipitate de pe ariile secate la distanţe foarte mari şi aridizarea celor două delte. USA. Editura CD Press. P. fapt ce a dus la creşterea salinităţii apei (până la 14g/l). Bucureşti. Bruce F. care au infestat partea centrală. Sandeep Chamling. R. Francou. V. (1994). Bucureşti. (2004). Roberts Paul (2009).Roy.5 m iar suprafaţa cu circa 50 mii km2. P. Disequilibrium of North cascade. International Science News. India and China. Între 1920 şi 1960 nivelul apei a scăzut cu circa 2. în golfuri atingând 300g/l (Kara Bogaz). Weber. Cluj Napoca. Brown. Editura Litera Internațional. Editura Tehnică.. ce depăşeşte aportul din râuri şi subteran. Pant B. Alaska 1888-2003. Brown. .R. Pescuitul intens al sturionilor şi exploatările de petrol sunt factori care au influenţat semnificativ ecosistemele şi comunităţile umane din regiunea Mării Caspice. Editura Dacia. Rai. Fourth Edition. Sabramanian (1984). Degrading Environment and Growing Population of the Indian Himalaya. Roberts Neil (1994). bilanţul hidric este deficitar. Sfârșitul hranei. C. în Comunicări de Geografie. Degradarea lacului a fost accentuată şi de amplasarea aici a unor instalaţii de testare a armelor chimice şi biologice. L. ce a suferit o serie de schimbări în ultimul secol. VII. Weber. Environmental Geology. Wm.

Editura Albatros. Zamfirescu. U. *** National Geographic România. Divizia Populație. februarie 2004. Mountain of the World: Tourism and Sustainable Mountain Development.. 2011 (DESA). Sahelul. A. *** Mediterranean desetification and land use.S. M. University of Berne and Swiss Agency for Development and Cooperation. Bucureşti. Ohio State University. Lonnie G. Department of the Interior (USGS). *** Intergovernmental Panel on Climate Change (IPCC). Paul Haupt AG Berne.S. *** Mountain Agenda (1999). Geological Survey.. *** U. . *** UNEP. UNEP/GPA Coordination Office & ROPME (1999). 2006. *** National Geographic România. Kosmas. 1999. Glacial Ice Loss Increasing. Institute of Geography. Overview on Land-based Sources and Activities Affecting the Marin Environment in the ROPME Sea Area. septembrie 2004. iulie 2003. V. Urucu. Manual on key indicators of desertification and mapping environmentally sensitive area to desertification. *** Departamentul pentru Afaceri Economice și Sociale. European Commission. Kirkby and N. *** Naţional Geographic România. *** UN Atlas of the Oceans. Edited by C. ONU. United Nation Commission on Sustainable Development. Snows of Kilimanjaro Disappearing. Geeson.Thompson. (1984). The Medalus project.