You are on page 1of 10

Recenzia 1.

Fukuyama argumenteaza ca democratia liberala de sorginte occidentala nu inseamna altceva decat sfarsitul unei evolutii socioculturale in care guvernarea isi atinge limitele si, prin aceasta, finalul. Autorul este influentat de interpretarea pe care Alexandre Kojeve o practica asupra unor scrieri hegeliene despre istorie. Atat hermeneutica lui Kojeve, cat si argumentele lui Fukuyama converg inspre legitimarea democratiei liberale si a pietii libere, ca expresii complete si definitive ale reprezentarii politice. Fukuyama are o opinie destul de optimista asupra angajarii umanitatii in acest proces progresiv, evolutiv, care este sfarsitul istoriei. Acest sfarsit nu este imaginat ca o apocalipsa, mari evenimente inca se produc si oamenii inca au acces la transformarile istoriei evenimentiale, in preajma sfarsitului. Ceea ce face ca istoria sa cunoasca un sfarsit este intelegerea deficitara a stiintelor, tehnologiei si a conflictelor. Printre "profetiile" lui Fukuyama se pot enumera: disparitia claselor sociale, a razboaielor, a statelor unitare, a conceptului de "nationalitate". Se pare, realitatea nu poate infirma faptul ca unele dintre aceste "profetii" deja se produc sau sunt pe cale sa devina functionale. Unele critici aduse conceptiei lui Fukuyama incearca sa acrediteze ideea conform careia volumul "Sfarsitul istoriei si ultimul om" nu este altceva decat o modalitate de a lichida marxismul (Derrida). Pe de alta parte, in urma conflictului ideologic Est-Vest, ideologia dominanta a invins ridicand Cortina de Fier, insa acest lucru nu va dura foarte mult, vechiul conflict urmand a fi inlocuit cu altul - cultural sau civilizational (Huntington). Acestor critici si multor altora, Fukuyama le-a raspuns intr-o serie de articole, prin care isi apara pozitia cu abilitate. El nu este nici un "lichidator al marxismului", nici un clinician care constata simptomele unei ideologii ce agonizeaza. Eseul sau presupune ordinea evidentei ca singur criteriu valabil. Argumentul care intareste opinia dupa care istoria va cunoaste un sfarsit este impartit in trei. Mai intai, o componenta empirica, ne arata Fukuyama, demonstreaza insistent rapiditatea cu care cele mai multe guverne din lume tind sa adopte formula democratiei liberale ca tip de conducere statala. In al doilea rand, o privire filosofica asupra naturii conflictului pune in relief inutilitatea, pentru fiinta umana, a dorintei de recunoastere publica si acumulare de prestigiu social. Urmarea acestui punct de vedere nu duce decat la indreptatirea unei democratii de a suprima inauntrul modului ei de functionare a binomului nefundamentat "stapan-sclav". Al treilea filon argumentativ sta in logica cu care Fukuyama a prezis caderea comunismului (in anul in care acesta a inceput sa piarda masiv din influenta – prima forma a eseului fiind publicata la inceputul lui 1989). Cand citim cartea lui Francis Fukuyama, este bine sa nu confundam "istoria" cu "evenimentele" care se produc in cadrul ei. Sfarsitul istoriei nu este decat o prelungire pe termen lung, chiar nedeterminat, a democratiei ca forma de conducere, astfel incat orice alt tip de guvernare va deveni improbabil. Este mai degraba o "uniformizare". Aceasta aducere la un numitor comun este interpretata de Fukuyama ca fiind "sfarsitul istoriei". Ca model de regim politic asemanator unui guvern din proximitatea sfarsitului istoriei, autorul arata ca Uniunea Europeana, mai mult decat Statele Unite ale Americii, ar fi indreptatita sa capete acest rol de model de democratie liberal parlamentara exprimata intr-o piata libera – expresie a formei de guvernamant ce va marca sfarsitul istoriei. Tema atractivă pentru sociologi şi filozofi, Istoria capătă un sfârşit, odată ce secolul al XX-lea se apropie de final, dând naştere diverselor teorii despre ce va fi după sau beyond. Sociologii – filozofi vorbesc despre preeminanţa democraţiei liberale, teoreticienii culturali despre postmodernism, iar

aşa că în 1992 publică această carte. Francis Fukuyama. Că acumularea cunoaşterii. sunt argumente hotărâtoare. conform căreia personalitatea umană se bazează pe « dorinţa de recunoaştere » sau thymos (termen « împrumutat » de la Platon). la cel de formă raţională bazată pe eficienţă şi funcţiune. care conţine valoarea imanentă a progresului. Coerenţa istoriei este determinată de ştiinţa modernă.istorii. fapt rezultat din analiza economică ce relevă un orizont uniform al posibilităţilor producţiei economice. morală « secundară » (cu sensul impus de Virgil Nemoianu) ce erupe. Lenin. stat absolutist. a fost perspectiva autorului asupra istoriei din articolul premergător cărţii. îl constituie ideea lui Hegel (filozof idealist de altfel). Istoria. Un alt argument pentru susţinerea teoriei sale. impunându-se şi triumfând în istorie . Ceea ce a suscitat multe discuţii. care să satisfacă perfect şi total. în cartea « Sfârşitul istoriei şi ultimul om » aduce o perspectivă foarte tentantă şi foarte optimistă asupra finalului secolului XX şi începul de secol XXI. devenind agresivă şi antisocială (exemple din istorie sunt destule – Hitler. existând cadrul legislativ pentru acest fapt. de unul democratic este dorinţa de recunoaştere a oamenilor. datorită efectului său uniformizant. care se dovedesc la fel de capabile să asigure prosperitatea economică a ţărilor respective. Piaţa liberă. Ceauşescu) şi de aceea Hobbes şi Locke au încercat să o extirpe ca pe un viciu uman. Mao Tze Dun. teoreticianul care a impus pentru prima dată ideea de sfârşit al istoriei. deci celebra sintagmă « sfârşitul istoriei » nu semnifică stoparea evenimentelor istorice.dorinţa de recunoaştere se poate manifesta doar într-o societate democratică. aduc drept argument datele demografice pentru un secol XXI plin de conflicte. Ştiinţa aduce beneficii remarcabile societăţilor angajate în acest proces. dat cu atât mai tentantă. evolutiv. nevoile omului. Pentru a-şi argumenta punctul de vedere. Ceea ce diferenţiază însă un stat autoritar. ci o formă supremă evolutivă. el apelează la Hegel. Ceea ce au toţi în comun este practica riscantă. adăugând articolului latura omului contemporan. care să ridice societăţile tradiţionaliste de la nivelul de trib. în viziunea sa. Ceea ce afirmă Fukuyama este necesitatea dezvoltării economice a tuturor statelor. în care globalizarea este liantul necesar pentru obţinerea aceleiaşi identităţi naţionale. Stalin. sectă sau familie. Într-adevăr. egalitate inexistentă. nevoia a le fi recunoscută valoarea. de exemplu revoluţia din 1989 din România. latură fundamentală care îl deosebeşte pe om de regnul animal şi factorul care face diferenţa între un regim totalitar şi democraţia liberală. Secolele anterioare celui de-al XX-lea au fost dominate de imaginea omului sub istorie şi a efectelor ce decurg din acest fenomen : libertate redusă. Această ultimă componentă este răspunzătoare de cele mai multe evenimente istorice. creând astfel thymosul aristocratic ce dispreţuia morala sclavului. mai pragmatici. totalitar. morala sclavului s-a dovedit chiar mai complexă decât îşi . o formă ultimă a procesului de transformare a societăţii umane. cei doi termeni aflându-se într-o relaţie de interdependenţă . produs asupra societăţilor care au parcurs-o. State puternic industrializate ca Uniunea Sovietică sau Coreea de Sud. Dacă dorinţa şi raţiunea sunt suficiente pentru crearea procesului industrializării. Acest punct final îl vede Fukuyama ca fiind democraţia liberală. Însă thymosul poate fi duplicitar : în doze exagerate generează megalothymia. a profeţiilor. thymosul aduce valoarea de democratic. ci un fenomen coerent. iar democraţia nu poate exista decât prin thymos : libertate şi egalitate. aceasta este fundamentul pus pe primul plan şi confirmat prin respectarea drepturilor omului într-o democraţie. economia postindustrială sunt premisele unei societăţi bazate pe o democraţie liberală. în care diferenţele să coexiste armonios cu valorile şi principiile acestui nou sat planetar (termen introdus de Marshall Mc Luhan). Fukuyama nu se opreşte aici. sună prea bine pentru a fi adevărat. dezvoltarea economică nu sunt singurele necesităţi care conduc la o societate democratică este un fapt demonstrabil. state autoritare de tipul dictaturilor de dreapta sau al celor islamice. afirmând supremaţia democraţiei liberale ca unică soluţie a unui stat contemporan. nu reprezintă cumularea cronologică a evenimentelor. perspectivă ce nu a fost receptată conform aşteptărilor lui Fukuyama. cultura de consum universală.

Astfel. iar în ceea ce priveşte forma statală. rămânând doar perspectiva omului deasupra istoriei. istoricul care a prezis ce se pierde când societăţile treceau de la aristocraţie la democraţie. astfel. Concluzia finală a cărţii lui Fukuyama este că istoria a luat. bazându-se pe date demografice. Huntington. globalizate. Huntington. lumea islamică. Sociologul care « îi dă replica » lui Fukuyama este Samuel Huntington. Dimpotrivă. demonstrând un demers diferit : primul este un filozof al istoriei şi al doilea un istoric al modernităţii. introducând în schimb utilitarismul. lumea chineză. demonstrează că în secolul XXI vor domina populaţiile islamiste. practic. în anumite ţări. Friedrich Nietzsche conferă o nouă valoare megalothymiei. care. la baza caracteristică a acelor naţiuni. nu vede ca soluţie decât un conflict armat între blocurile civilizaţionale mai importante : un occident pe cale de dispariţie şi un islam modernizat şi superior numeric. lumea indiană. această proliferare informaţională şi încercarea de occidentalizare au eşuat. Ce este un asemenea bloc civilizaţional? Este un ansamblu uman structurat prin aceeaşi cultură şi prin aceeaşi religie. dar lipsiţi de thymos. blocul balcanic. a fost Tocqueville – acesta afirma că societatea democratică va distruge estetismul şi gratuitatea actelor aristocratice. mulţumiţi de soarta lor şi fără a se ruşina din cauza incapacităţilor de a se ridica deasupra unor nevoi meschine. Huntington adoptă. demonstrează falsitatea teoriei anterioare prin afirmarea fragmentarităţii lumii contemporane în 7 sau 8 blocuri civilizaţionale. în careta « Şocul civilizaţiilor ». naţiune. mentale a celorlalâi oameni. de globalizare şi de uniformizare prin argumentul final că răspândirea tehnologică şi a bunurilor occidentale nu impun automat şi valorile occidentale. oameni care nu simt necesitatea unor realizări superioare. Huntington contracarează ideea de sat planetar. ca să le enumerăm doar pe cele mai importante. unde inegalitatea determină concurenţă şi constientizarea fiinţelor umane. care descrie ultimul om ca un « cetăţean » care renunţă la credinţa mândră a propriei superiorităţi în favoarea autoconservării.închipuiau cei vechi. începe sp ia locul egalităţii. Teoreticianul care integrează ambele perspective. sfârşit o dată cu înfrângerea de către democraţiile liberale a tuturor celorlalte tipuri de state : monarhic. sentiment care predomină până la atrofierea laturii dorinţei de recunoaştere. înfrângere practică sau teoretică. adică modelul autoconservării fiecăruia dintre noi. fenomen ce ucide necesitatea omului de a-şi pune întrebări. democraţia liberală produce oameni fără inimi. societate. Statul democratic reprezintă astăzi dizolvarea forţelor thymotice iraţionale. adică o reîntoarcere la tradiţie. Astfel. Care posedă thymosul că nu sunt egale cu ceilalţi oameni. ceea ce determina lipsa libertăţii şi satisfacţiei stăpânului. modernitatea începe să nu mai fie echivalentă cu lumea occidentală (care astăzi nu mai ocupă decât 10% din suprafaţa globului. FIINŢA UMANĂ. teoretică prin aspiraţia lor către acest ideal. termeni neechivalenţi. Friedrich Nietzsche vede soluţia prezervării desăvârşirii umane. exercitându-şi autoritatea numai asupra propriilor populaţii) şi democraţia să nu mai fie sinonimă cu liberalismul. De asemenea. alcătuiţi structural din dorinţă şi raţiune. fascist. reproşând societăţii democrate impunerea modelului structural englez Hobbes-Locke. aristocratic. producând o reacţie de re-indigenizare. trebuie remarcată următoarea distincţie : dacă Fukuyama operează cu noţiuni ca – stat. Inegalitatea. Înaintea lui Nietzsche. Însă pericolul contemporan generat de trimful moralei sclavului este denunţat de Friedrich Nietzsche. existând deci blocul occidental. De asemenea. sub toate formele ei şi la toate nivelurile. comunist. Această stare se datorează împlinirii idealului creştin al egalităţii tuturor oamenilor. demonstrând normalitatea fenomenelor existente şi . La o primă analiză. a nobleţei şi a măreţiei omului doar în cadrul societăţii aristocratice. de a-şi creea probleme pentru a simţi că nu se aliniază uniformizării intelectuale. acest element central al unei lumi transnaţionale. o tratează pe aceea a « civilizaţiei ».

schimbarea modului de viaţă. fapt dovedit de războaiele duse în Vietnam. S. dar mult mai eficient. o lume eliberată de ameninţări directe. diferenţele. valorizând entităţile de mici dimensiuni. termenul de « naţiune ». Din punct de vedere politic.urmând modelul cultural al lui Ihab Hassan. care preziseseră sfârşitul istoriei. Această explozie şi dominaţie a lumii de către societatea americană. trebuie satisfăcute? În timpul acestui război. Globalizarea s-a transformat într-un tăvălug universal. fragmentarea discursului universal. hibridizarea. „ultimul om”.U. putere militară. Războiil din Irak a demonstrat cumva că nevoile oamenilor liberi. Europa se regionalizează şi se federalizează. trăind în prosperitate o viaţă liberă. lipsa – de – sine. mai puţin brutal decât al cenzurii directe. Omul contemporan trăieşte astăzi într-un sistem de libertate supravegheată. comunităţile locale. sistem de dominaţie aproape complet : economie. Naţiunile europene devin tot mai compozite. care a constituit pentru foarte mult timp idealul de democraţie liberală. Golf şi Kosovo. ceea ce determină un profund sentiment al instabilităţii. Astăzi prinde contur şi o nouă mitologie. Dar naţiunea este minată şi din interior. În schimb. nu au fost satisfăcute? Sau că „nevoile”. Acestea au avut însă reacţii diferite : de refuz şi de întoarcere la tradiţii (societăţile islamiste). La toate nivelurile s-a instaurat individul lui Nietzsche. termen sinonimic cu cel de „interese”. Grecia şi Germania au refuzat să-şi dea acordul pentru invadarea Irakului.U. şi Europa. tolerantă. fără a se distruge unul pe celălalt. tehnologie avansată şi folosirea unei limbi universale – engleza. spaţiul pierzăndu-şi din semnificaţie. ale S. evoluţie paralelă care ne mai rezervă multe surprize şi metamorfoze. De asemenea. decanonizarea care determină o egalitate prin diferenţă. deosebirile.A. inventat de Occident începe să dispară. care a infirmat toate teoriile sociologilor. a avut loc un fenomen foarte interesant: ţări cu tradiţie în ceea ce priveşte democraţia liberală ca Franţa. contrazicând teoria lui Fukuyama. susceptibile de a armoniza tradiţia cu modernitatea. ceea ce a produs o scindare a blocului occidental între S. este Mircea Cărtărescu.U. scindare de care profită şi astăzi grupările teroriste.U. democratici. Acest fenomen de mondializare poartă amprenta S. Europa transformându-se în scurt timp într-o patrie a minorităţilor. Totodată.. până la substituirea tradiţiilor cu simbolurile importate (România). toate aceste trăsături creând imaginea unei lumi fără ziduri.A. statele naţionale pierzîndu-se puţin câte puţin în interiorul lor – unificarea politică şi economică a continentului presupune ştergerea frontierelor şi un transfer important de suveranitate. regiunile şi minorităţile se află din ce în ce mai mult în planul actualităţii. continentale şi planetare. sexuale). Naţiunea este deci prinsă între două axe de evoluţie: extinderea structurilor transnaţionale. a determinat o impunere a simbolurilor americane în foarte multe societăţi. transparentizarea sa (Gianni Vattimo – “Societatea transparentă”) definită prin accesul aproape nelimitat al fiecărui individ la toată informaţia. are o atitudine protectoare faţă de aliaţi şi o atitudine agresivă faţă de ţările care îi stau în calea intereselor de mondializare. Definind lumea contemporană ca o lume postmodernă. el îi trasează caracteristicile importante: motemorfoza continuă.A. al de-peizării omului din lume prin pierderea treptată a simţului libertăţii. de naţionalism izolat (Franţa) şi de acceptare totală. în care secundarul coexistă cu primarul. Italia. şi anume sănătatea şi confortul personal. dar şi fărâmiţarea interioară. această lume creează şi opusul : experienţe psihice nemaiîntâlnite datorate creşterii exponenţiale a ritmului vieţii. întreaga societate desconpunându-se şi realcătuindu-se într-un mozaic de minorităţi. creează o mare defilare a minorităţilor (religioase. Societate „mai transparentă” care trebuie văzută în contextul . Secolul XXI s-a deschis printr-un nou război. instaurându-se cu tot cu obsesiile sale. principiu care permite coexistenţa tuturor formelor culturale în pluralitate şi interdependenţă.A. Astăzi. indeterminarea valorilor.

realitatea nu-l mai satisface. virtualizat. Imaginile pe care le priveşte la televizor omul contemporan sunt realizate după un model greu de perceput.mai larg al unui sistem foarte bine pus la punct de spălare a creierelor. omul de azi iese tulburat de-peizat. Singura soluţie pentru el este păstrarea unui spaţiu intim. o virtualitate produsă cu ajutorul drogurilor sau cu cel al televizorului – omul actual trăieşte în imaginar. profund personal. Imaginile dominante sunt extrem de penetrante. De asemenea. Oricine ar da drept contraargument pluralitatea mediilor de informare. Opiumul de astăzi este spectacolul – politica devine spectacol. reprezentat de o moralitate elementară. De sub toate aceste stimulente. filmul este mai veridic decât viaţa. . cu veridicitatea faptului întâmplat. omul evadează în virtual. ficţiunea este mai „adevărată” decât realitatea. iar avantajul de a le transmite la televizor constă în învestirea lor cu valoarea realităţii. însă această persoană ar ignora faptul că toate mediile au aceeaşi sursă. dar şi prin păstrarea thymosului pentru a rămâne întotdeauna propriul său stăpân. ceea ce face ca scenariul să fie identic: aceleaşi evenimente după aceeaşi ierarhie. viaţa fabricată devine spectacol (Reality show–ul de genul Big Brother).

iar pentru Marx societatea comunista.” Raspunsul dat de Fukuyama este unul afirmativ. dar si directionala. sfarsitul istoriei era statul liberal.In acest volum se evidentiaza doua incercari de a prezenta o Istorie Universala.Recenzia 2. Francis Fukuyama este influentat de interpretarea pe care Alexandre Kojeve o practica asupra unor scrieri hegeliene despre istorie. Aceasta deoarece. in timp ce in partea a doua se propune un raspuns.una legata de aspecte economice si cealalta de “lupta pentru recunoastere”. Toate tarile care se modernizeaza din punct de vedere economic trebuie sa ajunga sa se asemene din ce in ce mai mult. Fukuyama se opreste asupra cazurilor lui Hegel si Marx care considerau ca evolutia societatii umane nu era fara sfarsit si ca ea se va incheia cand omenirea va fi realizat acea forma a societatii care sa ii satifaca aspiratiile fundamentale. in viziunea lui Fukuyama este inteleasa ca un proces coerent. fiind folosita stiinta moderna ca mecanism de reglare petru a explicita directionalitatea sau coerenta istoriei. avand la baza o dubla motivatie. tehnologia confera avantaje militare celor care o detin. dar mecanismele ei nu sunt suficiente pentru a explica fundamentul democratiei. evolutiv. iar progresul tehnologic a aparut si in state autoritare(Coreea). In al doilea rand. Importanta stiintei moderne in acest demers este data de faptul ca ea este singura activitate sociala care este considerata de toata lumea ca fiind cumulativa. acum trebuie sa mentionez sunt amuzat mult mai putin. La baza eseului lui Fukuyama sta intrebarea “daca la sfarsitul secolului al-XX-lea mai are sens sa vorbim despre o istorie a omenirii coerenta si directionala. Dezvoltarea stiintei moderne a avut un efect uniform asupra tuturor societatilor in care s-a manifestat. Atat hermeneutica lui Kojeve. format pe baza experientelor tuturor generatiilor din toate timpurile. Am ras atunci. Intr-un eseu memorabil din 1989 al lui Fukuyama. ca expresii complete si definitive ale reprezentarii politice Istoria. Pentru Hegel. care va conduce in final cea mai mare parte a omenirii la democratia liberala. dar si datorita posibilitatii existenei in continuare a razboiului in cadrul sistemului international. in primul rand. .” numit “The End of History?” aici (“Sfârşitul istoriei”) si preluat ca tematica in 1991 intr-o carte care a devenit un best seller sub titlul“The End of History and the Last Man” (“Sfârşitul istoriei şi ultimul om”) incearca acest stimabil si celebru cercetator sa ne convinga ca razboiul rece s-a terminat si ca democratiile liberale au triumfat. in prima parte se stabileste necesitatea invocarii posibilitatii unei asemenea Istorii. cat si argumentele lui Fukuyama converg inspre legitimarea democratiei liberale si a pietii libere. Democratia stabila a aparut si in state preindustriale (Statele Unite). Logica stiintei moderne pare sa dicteze o evolutie universala in directia capitalismului. stiinta moderna stabileste un orizont uniform al posibilitatilor productiei economice.

Contradictia aceasta este rezolvata in urma revolutiei franceze si a celei americane.Logica stiintei moderne poate totusi explica de ce noi suntem functionari si nu tarani. iar ratiunea le arata calea optima de a obtine respectivele lucruri. deoarece noi. de ce suntem alfabetizati si vorbim o limba nationala comuna. astfel societatea s-a impartit in stapani si in sclavi. sunt parti ale personalitatii cu o importanta majora in viata politica si in intreg procesul istoric. care apar cand omul este subestimat. cand nu se ridica la nivelul asteptarilor sau atunci cand se ridica si este recunoscut. Ceea ce a urmat dupa a fost numai o consolidare si o evolutie sociala in care societatea umana a experimentat Fukuyama are o opinie destul de optimista asupra angajarii umanitatii in acest proces progresiv. Mania. adica vrea sa fie recunoscut ca fiinta omeneasca. Conform lui Platon. rusinea si mandria. Aceasta recunostere era insuficienta pentru prima categorie si inexistenta pentru a doua. Hegel sustine ca omul se deosebeste de animal prin faptul ca doreste dorinta altor oameni. care este sfarsitul istoriei. Acest sfarsit nu este imaginat ca o apocalipsa. in partea a treia. In prestigiu vede Hegel prima licarire a libertatii umane. dorinta ii impinge pe oameni sa caute anumite lucruri in afara fiintei lor. motiv pentru care. oamenii nu ne reducem la niste animale economice. evolutiv. Interpretarile economice ale istoriei nu pot explica de ce apare democratia. mari evenimente inca se produc si oamenii inca au acces la transformarile istoriei evenimentiale. in preajma sfarsitului.aici intervine Hegel si “lupta pentru recunoastere”. de ce ne supunem birocratiei si nu bisericii si nu in ultimul rand. dar omul mai cauta si recunoastere(a sa cat si a obiectelor pe care le considera ca fiind valoroase). Fukuyama incearca sa recupereze omul in totalitatea sa. afirma Hegel. ce detine o anumita valoare si o anumita demnitate. de ce facem parte din organizatii profesionale si sindicate si nu din triburi sau din clanuri. . Filosoful german crede ca dorinta de a fi recunoscut l-a impins pe omul preistoric la o lupta sangeroasa pentru a obtine prestigiu.

prin care isi apara pozitia cu abilitate. vechiul conflict urmand a fi inlocuit cu altul – cultural sau civilizational (Huntington). Traiasca capitalismul. tehnologiei si a conflictelor. in urma conflictului ideologic Est-Vest. traiasca neo-liberalismul triunfator! Lozinci noi pentru timpuri noi. o componenta empirica. Unele critici aduse conceptiei lui Fukuyama incearca sa acrediteze ideea conform careia volumul “Sfarsitul istoriei si ultimul om” nu este altceva decat o modalitate de a lichida marxismul (Derrida). . a conceptului de “nationalitate”. o privire filosofica asupra naturii conflictului pune in relief inutilitatea. In al doilea rand. Al treilea filon argumentativ sta in logica cu care Fukuyama a prezis caderea comunismului (in anul in care acesta a inceput sa piarda masiv din influenta – prima forma a eseului fiind publicata la inceputul lui 1989). Pe de alta parte. demonstreaza insistent rapiditatea cu care cele mai multe guverne din lume tind sa adopte formula democratiei liberale ca tip de conducere statala. Acestor critici si multor altora. Democratia liberala a triumfat. Eseul sau presupune ordinea evidentei ca singur criteriu valabil. Argumentul care intareste opinia dupa care istoria va cunoaste un sfarsit este impartit in trei. nici un clinician care constata simptomele unei ideologii ce agonizeaza. pentru fiinta umana. ideologia dominanta a invins ridicand Cortina de Fier. insa acest lucru nu va dura foarte mult. traiasca economia de piata. Printre “profetiile” lui Fukuyama se pot enumera: disparitia claselor sociale. El nu este nici un “lichidator al marxismului”. ne arata Fukuyama.Ceea ce face ca istoria sa cunoasca un sfarsit este intelegerea deficitara a stiintelor. Se pare. Fukuyama le-a raspuns intr-o serie de articole. a statelor unitare. a razboaielor. Pentru Francis Fukuyama istoria s-a terminat cand statele comuniste conduse de Uniunea Sovetica sau prabusit si ideologia comunista s-a dovedit nefunctionala. realitatea nu poate infirma faptul ca unele dintre aceste “profetii” deja se produc sau sunt pe cale sa devina functionale. a dorintei de recunoastere publica si acumulare de prestigiu social. Mai intai. Urmarea acestui punct de vedere nu duce decat la indreptatirea unei democratii de a suprima inauntrul modului ei de functionare a binomului nefundamentat “stapan-sclav”.

cultura de consum universală. deci celebra sintagmă « sfârşitul istoriei » nu semnifică stoparea evenimentelor istorice. produs asupra societăţilor care au parcurs-o. sunt argumente hotărâtoare. Fukuyama nu se opreşte aici. el apelează la Hegel. care să ridice societăţile tradiţionaliste de la nivelul de trib. Ceea ce afirmă Fukuyama este necesitatea dezvoltării economice a tuturor statelor. Ceea ce a suscitat multe discuţii. în viziunea sa. Ceea ce au toţi în comun este practica riscantă. de unul democratic este dorinţa de recunoaştere a oamenilor. perspectivă ce nu a fost receptată conform aşteptărilor lui Fukuyama. evolutiv. cei doi termeni aflându-se într-o relaţie de interdependenţă . nevoia a le fi recunoscută valoarea. în care globalizarea este liantul necesar pentru obţinerea aceleiaşi identităţi naţionale. ci o formă supremă evolutivă. Această ultimă componentă este răspunzătoare de cele mai multe evenimente istorice. Pentru a-şi argumenta punctul de vedere. State puternic industrializate ca Uniunea Sovietică sau Coreea de Sud. Tema atractivă pentru sociologi şi filozofi. state autoritare de tipul dictaturilor de dreapta sau al celor islamice. Istoria. Acest punct final îl vede Fukuyama ca fiind democraţia liberală. economia postindustrială sunt premisele unei societăţi bazate pe o democraţie liberală.Recenzie 3. iar democraţia nu poate exista decât prin thymos : libertate şi egalitate. Ceea ce diferenţiază însă un stat autoritar. devenind agresivă şi . teoreticienii culturali despre postmodernism. fapt rezultat din analiza economică ce relevă un orizont uniform al posibilităţilor producţiei economice. existând cadrul legislativ pentru acest fapt. Francis Fukuyama. care se dovedesc la fel de capabile să asigure prosperitatea economică a ţărilor respective. îl constituie ideea lui Hegel (filozof idealist de altfel). Într-adevăr. Istoria capătă un sfârşit. nevoile omului. adăugând articolului latura omului contemporan. sună prea bine pentru a fi adevărat. thymosul aduce valoarea de democratic. aşa că în 1992 publică această carte. Că acumularea cunoaşterii. de exemplu revoluţia din 1989 din România. dat cu atât mai tentantă. Piaţa liberă. Coerenţa istoriei este determinată de ştiinţa modernă. egalitate inexistentă. la cel de formă raţională bazată pe eficienţă şi funcţiune. conform căreia personalitatea umană se bazează pe « dorinţa de recunoaştere » sau thymos (termen « împrumutat » de la Platon). nu reprezintă cumularea cronologică a evenimentelor. Ştiinţa aduce beneficii remarcabile societăţilor angajate în acest proces. Secolele anterioare celui de-al XX-lea au fost dominate de imaginea omului sub istorie şi a efectelor ce decurg din acest fenomen : libertate redusă. Sociologii – filozofi vorbesc despre preeminanţa democraţiei liberale. a profeţiilor. mai pragmatici. care să satisfacă perfect şi total. odată ce secolul al XX-lea se apropie de final. afirmând supremaţia democraţiei liberale ca unică soluţie a unui stat contemporan. în care diferenţele să coexiste armonios cu valorile şi principiile acestui nou sat planetar (termen introdus de Marshall Mc Luhan). Un alt argument pentru susţinerea teoriei sale.dorinţa de recunoaştere se poate manifesta doar într-o societate democratică. sectă sau familie. aduc drept argument datele demografice pentru un secol XXI plin de conflicte. ci un fenomen coerent. a fost perspectiva autorului asupra istoriei din articolul premergător cărţii. iar istoricii. dezvoltarea economică nu sunt singurele necesităţi care conduc la o societate democratică este un fapt demonstrabil. dând naştere diverselor teorii despre ce va fi după sau beyond. teoreticianul care a impus pentru prima dată ideea de sfârşit al istoriei. latură fundamentală care îl deosebeşte pe om de regnul animal şi factorul care face diferenţa între un regim totalitar şi democraţia liberală. stat absolutist. Însă thymosul poate fi duplicitar : în doze exagerate generează megalothymia. în cartea « Sfârşitul istoriei şi ultimul om » aduce o perspectivă foarte tentantă şi foarte optimistă asupra finalului secolului XX şi început de secol XXI. totalitar. care conţine valoarea imanentă a progresului. datorită efectului său uniformizant. aceasta este fundamentul pus pe primul plan şi confirmat prin respectarea drepturilor omului într-o democraţie. Dacă dorinţa şi raţiunea sunt suficiente pentru crearea procesului industrializării. o formă ultimă a procesului de transformare a societăţii umane.

dar lipsiţi de thymos. care descrie ultimul om ca un « cetăţean » care renunţă la credinţa mândră a propriei superiorităţi în favoarea autoconservării. mulţumiţi de soarta lor şi fără a se ruşina din cauza incapacităţilor de a se ridica deasupra unor nevoi meschine. . Însă pericolul contemporan generat de trimful moralei sclavului este denunţat de Friedrich Nietzsche. morală « secundară » (cu sensul impus de Virgil Nemoianu) ce erupe. FIINŢA UMANĂ. impunându-se şi triumfând în istorie . rămânând doar perspectiva omului deasupra istoriei.antisocială (exemple din istorie sunt destule – Hitler. democraţia liberală produce oameni fără inimi. Stalin. creând astfel thymosul aristocratic ce dispreţuia morala sclavului. morala sclavului s-a dovedit chiar mai complexă decât îşi închipuiau cei vechi. alcătuiţi structural din dorinţă şi raţiune. Mao Tze Dun. Astfel. Ceauşescu) şi de aceea Hobbes şi Locke au încercat să o extirpe ca pe un viciu uman. oameni care nu simt necesitatea unor realizări superioare. Statul democratic reprezintă astăzi dizolvarea forţelor thymotice iraţionale. Lenin.