1

ANEXA D
CLĂDIRI DIN ZIDĂRIE - COMENTARII
CD.1. Obiectul prevederilor
Necesitatea evaluării siguranţei seismice a clădirilor din zidărie este evidentă şi
stringentă deoarece acestea constituie o parte importantă a fondului construit existent
în România şi, prin natura lor constructivă, acestea prezintă un nivel ridicat de
vulnerabilitate seismică.
În sprijinul acestei afirmaţii reamintim unele date statistice.
Recensământul din 1992 a înregistrat, pentru clădirile de locuit din România
următoarele categorii de clădiri cu pereţi din zidărie :
• M2 - construcţii cu pereţi din cărămidă, piatră sau înlocuitori cu planşee din
beton armat;
• M3 - construcţii cu pereţi din cărămidă, piatră sau înlocuitori cu planşee din
lemn;
În funcţie de aceste categorii de materiale, locuinţele din oraşe cu structura din zidărie,
raportate la totalul locuinţelor au fost înregistrate după cum urmează (valori rotunjite):
Locuinţe cu structura din zidărie
Tabelul CD.1
Material Total locuinţe
Locuinţe în clădiri
P, P+1E
Locuinţe în clădiri
≥ P+2E
Total 4.000.000 (100%) 1.100.000 (27.5%) 2.900.000 (72.5%)
M2 900.000 (22.5%) 230.000 (6.0%) 670.000 (16.5%)
M3 500.000 (12.5%) 480.000 (12.0%) 20.000 (0.5%)
Procentele se referă la numărul total de locuinţe (4.000.000)
Din tabel rezultă că, din punct de vedere al ponderii în fondul costruit existent de
locuinţe, clădirile din zidărie reprezintă peste 1/3 din total.
Dintre acestea, repartiţia în funcţie de perioada de construcţie este dată în tabelele
CD.2a şi CD.2b. Din aceste tabele trebuie să se reţină faptul că o mare parte dintre
aceste clădiri au vechime mare şi, implicit, sunt afectate de uzura fizică şi morală.
Locuinţe în clădiri P, P+1E
Tabelul CD.2a.
Material Total < 1944 1945-1960 1961-1980 1981-1991
1.100.000 450.000 250.000 340.000 60.000
Total
100% 41.0% 22.7% 30.9% 5.4%
220.000 85.000 40.000 75.000 20.000
M2
20.0% 7.7% 3.6% 6.8% 1.8%
480.000 220.000 100.000 140.000 20.000
M3
43.6% 20.0% 9.1% 12.7% 1.8%
Procentele se referă la numărul total de locuinţe în clădiri P, P+1E (1.100.000)
Din tabel rezultă că circa 2/3 din totalul acestor clădiri sunt construite înainte de anul
1960 (deci fără măsuri de protecţie seismică) şi, ca atare constituie un obiectiv
principal al prezentului Cod având în vedere vulnerabilitatea ridicată şi numărul mare
de persoane adăpostite.

2
Locuinţe în clădiri ≥ ≥≥ ≥ P+2E (tip bloc).
Tabelul CD.2b.
Material Total < 1944 1945-1960 1961-1980 1981-1991
2.900.000 190.000 120.000 1.450.000 1.140.000
Total
100% 6.6% 4.1% 50.0% 39.3%
670.000 120.000 90.000 350.000 110.000
M2
23.1% 4.1% 3.1% 12.0% 3.8%
18.000 15.000 1.100 1.300 600
M3
0.6% 0.5% 0.03% 0.04% 0.02%
Procentele se referă la numărul total de locuinţe în clădiri ≥ P+2E (2.900.000)
Tabelul CD.2b arată existenţa în oraşe a unui număr important de locuinţe în clădiri cu
înălţime ≥ P+2E cu pereţi structurali din zidărie nearmată şi planşee din lemn (M3),
alcătuire structurală care este una dintre cele mai vulnerabile în cazul producerii
cutremurului de proiectare (şi, în unele cazuri, chiar la cutremure mai puţin severe).
Cazul particular al Municipiului Bucureşti
Cunoaşterea datelor specifice pentru Capitală este semnificativă deoarece, din cauza
concentrării mari de populaţie, aceasta reprezintă şi o concentrare deosebit de mare de
construcţii de locuinţe în raport cu celelalte oraşe din ţară şi, în special, cele cu peste
200.000 locuitori şi ca atare problema reducerii riscului seismic prin reabilitarea
fondului construit îmbracă aspecte mult mai complexe.
Datele care urmează au fost preluate din [Georgescu, E.S.: Modele analitice şi abordări
integrate de evaluare şi reducere a riscului seismic, cu aplicaţii în managementul prevenirii
dezastrelor. Teză de doctorat, UTCB, 1999] şi se bazează, în principal, tot pe rezultatele
recensământului din 1992. Perioadele de construcţie avute în vedere în studiul
menţionat pentru oraşul Bucureşti sunt aproximativ aceleaşi ca şi cele folosite pentru
ansamblul ţării iar clasificarea din punct de vedere al materialelor de construcţie este
identică.
Datorită diversităţii tipologiei arhitectural-structurale şi a nivelului de protecţie
seismică iniţială ale fondului existent de clădiri din zidărie şi datorită numărului ridicat
de persoane adăpostite riscul seismic al acestei categorii de clădiri este ridicat în
special în mediul urban (mai ridicat decât în mediul rural).
Numărul şi ponderea clădirilor din Bucureşti cu pereţi structurali din zidărie în
funcţie de perioada de construcţie (valori rotunjite)
Tabelul CD.3
Numărul şi ponderea clădirilor în funcţie de
perioada de construcţie Material
Număr/
pondere
clădiri
Număr
locuitori
<1945 1946-63 1964-70 1971-77 1978-90 1991-92
108.000 2.000.000 52.600 31.900 9.900 6.300 6.700 275
Total
100% 100% 48.9% 29.6% 9.3% 5.8% 6.2% 0.3%
27.500 360.000 17.500 6.000 1.900 1.150 800 100
M2
25.5% 18.0% 16.4% 5.6% 1.8% 1.1% 0.7% 0.1%
33.000 129.000 20.900 8.000 2.050 1.200 860 60
M3
30.7% 6.4% 19.4% 7.4% 1.9% 1.1% 0.8% 0.06%




3
Numărul şi ponderea clădirilor cu pereţi structurali din zidărie şi planşee
flexibile din Bucureşti în funcţie de regimul de înălţime şi de perioada de
construcţie. (valori rotunjite)
Tabelul CD.4.
Numărul şi ponderea clădirilor în funcţie de
perioada de construcţie Material Înălţime
Număr
şi
pondere <1945 1946-63 1964-70 1971-77 1978-90 1991-92
32.300 20.200 7.900 2.100 1.200 860 60 P
P+1E 97.8% 61.1% 24.0% 6.3% 3.6% 2.6% 0.2%
710 665 27 2 4 6 2 P+2E ÷
P+4E 2.14% 2.00% 0.08% 0.006% 0.012% 0.018% 0.006%
21 21 --- --- --- --- --- P+5E ÷
P+7E 0.06% 0.06% --- --- --- --- ---
3 3 --- --- --- --- ---
> P+7E
0.009% 0.009% --- --- --- --- ---
33.000 20.900 8.000 2.050 1.200 860 60
M3
Total
M3 30.7% 19.4% 7.4% 1.9% 1.1% 0.8% 0.06%
CD.2.Informaţii specifice necesare pentru evaluarea siguranţei construcţiilor din
zidărie
CD.2.1. Date generale privind construcţia
(C1-a) Informaţiile privitoare la data (perioada) execuţiei servesc pentru identificarea
premizelor de degradare în timp a calităţii fondului construit (inclusiv degradări din
cauze neseismice) şi a nivelului de siguranţă disponibil al clădirilor.
Datele referitoare la anul de construcţie sunt grupate, de regulă, în cinci etape majore,
fiecare cu anumite elemente caracteristice, esenţiale pentru aprecierea nivelului de
vulnerabilitate:
A. Protecţia seismică iniţială (prin proiectare).
B. Numărul şi severitatea cutremurelor suportate de la data construcţiei până în
momentul expertizării.
Aceste etape sunt:
• Înainte de anul 1944: clădiri fără protecţie seismică iniţială şi care au suportat
cutremurul din 1940
• Între 1945 ÷ 1960: clădiri fără protecţie seismică iniţială dar care nu au
suportat cutremurul din 1940
• Între 1961 ÷ 1978(80): clădiri cu protecţie seismică iniţială insuficientă,
corespunzătoare normativelor P13-63 şi P13-70 şi hărţii de zonare seismică din
STAS 2963-63
• Între 1981-1991: clădiri cu protecţie seismică iniţială satisfăcătoare
corespunzătoare normativului P100 -78(81) şi hărţii de zonare seismică din
STAS 11100/0-77.
După 1992: clădiri cu protecţie seismică iniţială bună, asigurată prin Normativul
P100-92 şi harta de zonare seismică din acesta.
(C1-b) Sistemul de construcţie cu pereţi structurali din zidărie este caracteristic pentru
cele mai vechi clădiri de cult sau laice existente în România.
În domeniul clădirilor laice, ca destinaţie, clădirile cu pereţi structurali din zidărie
acoperă în întregime gama funcţiunilor de locuit, social-culturale şi industriale.
4
În fondul construit existent pot fi identificate câteva categorii distincte de clădiri cu
pereţi structurali din zidărie care au caracteristici comune şi ca atare au niveluri de
vulnerabilitate similare.
• Clădiri de locuit modeste, pentru una sau două familii, cu parter sau parter şi
etaj (denumite şi locuinţe ieftine).
• Clădiri de locuit modeste cu mici unităţi comerciale la parter (centrul istoric al
Capitalei, de exemplu).
• Clădiri de locuit individuale pentru pătura bogată (aşa numitele "palate", de
exemplu, în Bucureşti: Stirbey, Ghica, Cantacuzino etc)- figura CD.1a.

(a) (b)
Fig.CD.1. Clădiri reprezentative din zidărie
(a) Palatul Kreţulescu, str, Ştirbey Vodă, Bucureşti (b) Abatorul din Timişoara -1905
• Clădiri publice cu dimensiuni mici şi moderate pentru administraţie,
învăţământ, cultură (şcolile din programul "Spitu Haret", clădirile
administraţiilor financiare, etc).
• Clădiri publice monumentale (de exemplu, în Bucureşti: Tribunalul, sediul
CEC, Cercul Militar, etc.,).
• Clădiri industriale cu dimensiuni mici şi moderate (figura CD.1b).
Din punct de vedere al conformării arhitectural-structurale clădirile cu pereţi
structurali din zidărie se caracterizează printr-o mare varietate de forme atât în plan cât
şi în elevaţie.
Alcătuirea structurilor pentru această categorie de clădiri se încadrează, în general,
într-una din următoarele categorii:
• Clădiri cu pereţi structurali din zidărie simplă (nearmată) şi cu planşee din:
- bolţi masive din zidărie;
- profile metalice laminate şi boltişoare din cărămidă;
- grinzi din lemn;
- beton armat monolit;
- elemente prefabricate de dimensiuni mici.
• Clădiri cu pereţi structurali din zidărie cu centuri şi stâlpişori din beton armat
5
(zidărie confinată) cu planşee din:
- beton armat monolit;
- elemente prefabricate de dimensiuni mici;
- elemente prefabricate de dimensiuni mari (semi-panouri, panouri, predale
cu suprabetonare).
Clasificarea dată mai sus poate fi asociată cu evoluţia în timp a tehnicilor şi
materialelor de construcţii.
Alcătuirea clădirilor cu pereţi structurali din zidărie realizate la sfârşitul secolului XIX
şi începutul secolului XX, este bazată în exclusivitate pe conceptul "gravitaţional" şi
se caracterizează, în principal prin:
• amplasare neuniformă a pereţilor în plan ceea ce conduce la disimetrii
pronunţate;
• alcătuire neuniformă a pereţilor în plan vertical;
• goluri de uşi şi ferestre care nu se suprapun pe verticală (la pereţi interiori şi,
de multe ori, şi la faţade);
• discontinuităţi în fluxul forţelor verticale (pereţi interiori şi exteriori rezemaţi
pe grinzi - de cele mai multe ori datorită intervenţiilor ulterioare);
• reduceri ale rezistenţei şi rigidităţii prin goluri verticale (pentru coşuri de fum
sau ventilaţii) sau sliţuri orizontale pentru conducte (în cazul unor intervenţii
ulterioare);
Sunt în general locuinţe unifamiliale de dimensiuni mici dar şi clădiri publice curente
sau monumentale. Din punct de vedere al alcătuirii în plan se întâlnesc în general
forme simple, uneori compacte, iar în cazul clădirilor monumentale forme în plan cu
geometrie riguroasă. Cele mai simple clădiri au fost realizate în "autoconstrucţie", fără
proiecte, în timp ce clădirile monumentale au fost proiectate de arhitecţi binecunoscuţi
(unii chiar din străinătate). Din informaţiile de care dispunem, numai pentru foarte
puţine dintre aceste clădiri au fost făcute calcule de rezistenţă.
Clădirile sunt dezvoltate pe subsol general sau parţial şi 1÷2 niveluri. Aproape toate
aceste clădiri au poduri înalte. La multe dintre aceste clădiri s-au făcut, în timp,
diferite intervenţii (supraetajări, modificări de goluri, desfiinţări de pereţi structurali,
în special la faţade pentru crearea de vitrine, etc.) care au constituit surse pentru
diminuarea capacităţii de rezistenţă.
Zidurile portante au grosimi mari, care ajung până la 2÷3 lungimi de cărămidă
(circa 75 ÷ 85 cm), dar sunt executate din materiale cu rezistenţe slabe sau mediocre.
Deşi s-au folosit cărămizi din argilă arsă, rezistenţa medie de rupere la compresiune a
acestora nu depăşeşte decât rareori 7.5 N/mm
2
. Mortarele folosite pentru zidărie sunt
mortare de var, dar cu conţinut redus de liant (raport var:nisip de 1:5 sau chiar 1:7), iar
la confecţionarea lor s-a folosit, de multe ori, nisip cu conţinut ridicat de argilă. Din
acest motiv, rezistenţa la compresiune a mortarelor respective, nu depăşeşte decât în
cazuri izolate 0.4 N/mm
2
(mortare M4 conform clasificărilor anterioare). Efectul
cumulat al rezistenţelor slabe ale materialelor şi, în multe cazuri, al manoperei
necorespunzătoare constituie sursa unei vulnerabilităţi ridicate pentru această clasă de
structuri.
Pereţii de subsol sunt executaţi, în cele mai multe cazuri, tot din zidărie ca şi
fundaţiile. Uneori se întâlnesc fundaţii din piatră şi, cu totul izolat la această categorie,
fundaţii din beton simplu, de calitate slabă sau foarte slabă. La subsol, clădirile nu au
izolaţie hidrofugă ceea ce, în multe cazuri, a dus la deteriorarea zidăriei aflate în
contact cu umiditatea.
6
Planşeele sunt realizate, în cele mai multe cazuri, după cum urmează:
• Planşeul peste subsol:
- din bolţi masive de cărămidă rezemate pe zidurile portante sau pe arce de
zidărie în zonele în care unele ziduri au fost suprimate pentru a face loc
unor funcţiuni care necesitau spaţii libere mai mari (este cazul clădirilor
cele mai vechi);
- din profile laminate din oţel (de formă I sau din şină de cale ferată) şi
bolţişoare din cărămidă; soluţia a fost folosită cu precădere în ultimul
deceniu al secolului XIX şi în primele două decenii ale secolului XX;
- din grinzi din lemn (soluţie mai rar folosită deoarece condiţiile de umiditate
din subsoluri conduceau rapid la degradarea/putrezirea lemnului).
• Planşeele nivelurilor curente:
- din profile laminate şi bolţişoare de cărămidă;
- din grinzi şi podină din lemn.

Fig. CD.2 Tipuri de planşee la clădiri vechi
Toate aceste tipuri de alcătuire constructivă se încadrează în categoria planşeelor cu
rigiditate nesemnificativă în plan orizontal.
Învelitoarea, din materiale ceramice (ţiglă sau olane) sau din tablă este susţinută în
toate cazurile pe şarpante de diferite forme din lemn ecarisat. Din alcătuirea învelitorii
rezultă, la pod, de cele mai multe ori, calcane şi/sau frontoane cu înălţimi mari,
neancorate de şarpantă, care prezintă un pericol ridicat de cădere în cazul
cutremurului.

Fig. CD.3 Clădire avariată prin căderea calcanului alăturat (Bucureşti, 1977)
Clădirile proiectate şi realizate după introducerea betonului armat (orientativ după anul
1915) se dezvoltă în elevaţie cu subsol, parter şi 2÷3 niveluri (atingând uneori înălţimi
chiar mai mari - P+5E, de exemplu), uneori cu retrageri la nivelurile superioare. Nici
aceste clădiri nu beneficiază de o concepţie generală de alcătuire adecvată zonelor
7
seismice. În condiţiile evoluţiei continue a oraşelor, forma în plan a acestor clădiri a
început să devină predominant neregulată urmărind formele parcelelor de teren
disponibile. Toate aceste clădiri sunt realizate pe baza unor proiecte întocmite de
arhitecţi iar structurile au fost, în mai multe cazuri, calculate de ingineri, dar numai
pentru efectul încărcărilor verticale şi a căror rezistenţă la cutremur se datorează numai
rezervelor "naturale" de rezistenţă ale pereţilor structurali.
Din punct de vedere funcţional, clădirile sunt atât locuinţe unifamiliale (bine
cunoscutele "vile") dar şi clădiri/blocuri cu mai multe apartamente de locuit sau cu alte
funcţiuni (hoteluri, de exemplu).
Alcătuirea structurală cu grinzi şi stâlpi de beton armat a reprezentat o posibilitate
nouă pentru arhitecţi şi pentru promotorii clădirilor cu multe apartamente de a obţine o
flexibilitate sporită a spaţiilor (cerută de multe ori şi de dorinţa de a amenaja magazine
la parter) prin soluţii constructive care nu ar fi fost posibile în varianta zidăriilor
portante.
Structura verticală este realizată în această etapă, în majoritatea cazurilor, tot din pereţi
structurali din zidărie simplă (fără centuri şi stâlpişori), dispuşi în special pe conturul
clădirii, şi este completată, dacă este nevoie, cu stâlpi şi grinzi din beton armat, la
interior, destinaţi să preia încărcările verticale în zonele în care nu s-au prevăzut pereţi
structurali sau aceştia au fost suprimaţi pentru a se crea spaţii libere mai mari.
Rezistenţele materialelor sunt ceva mai bune decât cele de la grupa precedentă. Astfel
cărămizile ajung, aproape întotdeauna, la marca C100 iar mortarul utilizat este, de
multe ori, de tip "var-ciment" ceea ce permite atingerea în mod curent a rezistenţei de
10 daN/cm
2
(M10) şi, izolat, chiar mai mare.
Participarea inginerilor structurişti la proiectarea acestor clădiri a avut ca rezultat
reducerea densităţii şi grosimii pereţilor portanţi la strictul necesar pentru preluarea
încărcărilor verticale (o parte dintre amintitele rezerve "naturale" care rezultau din
grosimea mare a zidurilor portante, a dispărut pe această cale). Astfel grosimile
pereţilor exteriori variază între 1÷1½ cărămizi (28÷42 cm) iar pereţii structurali
interiori s-au redus până la grosimea de ½ cărămidă (14 cm). În multe cazuri, în
special atunci când la parter au fost amenajate magazine, o parte din pereţii structurali
de la etaje sunt rezemaţi pe grinzi (de beton armat sau metalice).
Adesea se întâlnesc şi pereţi structurali din zidărie americană (perete dublu strat cu
gol interior, conform definiţiei actuale) constituită din două straturi de cărămidă
aşezată pe cant (7.0 cm grosime) şi gol interior de 14 cm astfel încât, aparent,
grosimea peretelui este tot de 28 cm.
La multe dintre aceste clădiri, pereţii subsolului au fost realizaţi, ca şi înainte, din
zidărie dar şi din beton slab (de regulă, nearmat) iar fundaţiile din beton simplu de
calitate slabă (în fapt s-a urmărit numai eliminarea zidăriei de cărămidă la care, sub
efectul umezelii din pământ, s-au constatat degradări rapide).
Pentru această categorie de clădiri, planşeele au fost executate aproape în exclusivitate
din beton armat monolit, dar fără centuri. În unele cazuri, la clădiri mai vechi, planşeul
peste subsol a fost executat din profile metalice şi bolţişoare de cărămidă iar planşeul
peste ultimul nivel este din lemn.
Învelitorile au fost realizate, deobicei, din materiale ceramice sau tablă (în care caz
sunt susţinute pe şarpante din lemn) dar, uneori, spre sfârşitul intervalului, se întâlnesc
şi învelitori de tip terasă aşezate pe planşeul din beton de peste ultimul nivel locuibil.
8

Fig.CD.4 Clădire "ieftină" P+E+M în Bucureşti (vilă?)
CD.2.2.Date privind starea fizică a construcţiei
(C1a) Formele de afectare /degradarea fizică a materialelor structurii menţionate în
acest paragraf se produc ca urmare a unui complex de cauze primare:
• Lipsa măsurilor iniţiale de protecţie
- alegerea necorespunzătoare a materialelor în raport cu condiţiile de
solicitare
* materiale cu rezistenţe slabe;
* materiale
* materiale foarte deformabile;
* materiale neomogene;
- detalii constructive inadecvate pentru condiţiile de solicitare şi expunere
* lipsa elementelor de protecţie (şorţuri, şape,etc)
* lipsa unor elemente de repartiţie;
* lipsa de legături sau legături necorespunzătoare între elemente;
* planşee cu rezemări insuficiente;
* lipsa hidroizolaţiilor verticale la subsoluri şi a hidroizolaţiei orizontale
sub pereţii de cărămidă;
- execuţie necorespunzătoare
* zidării cu rosturi neumplute;
• Exploatare necorespunzătoare
- condiţii higrotermice care favorizează producerea condensului.
• Lipsa lucrărilor de întreţinere şi/sau de reparaţii curente
- pierderi de apă din conducte şi canalizări interioare şi exterioare;
- lipsa/defecţiunile sistemului de jghiaburi şi burlane;
- lipsa tencuielilor pe faţade;
Cauzele primare ale deteriorărilor structurilor din zidărie provenite din interacţiunea
cu terenul de fundare pot proveni din:
• teren de fundare necorespunzător:
- teren în pantă supus alunecărilor active ;
9
- teren compresibil sau sensibil la umezire;
- teren cu rezistenţă insuficientă;
- teren neuniform;
• variaţia nivelului apelor subterane (inclusiv efectul apelor de infiltraţie, sau al
pierderilor din reţele):
- coborârea nivelului apelor;
- ridicarea nivelului apelor;


(a) (b)
Fig.CD5.Efectul ridicării nivelului apei subterane
Alura ruperii din figura CD.5(b) indică prezenţa unei zidării cu elemente slabe şi
mortar cu rezistenţă ridicată (ruperea prin elemente).
• modificări ale terenului în vecinătatea construcţiei:
- săpături sau demolarea construcţiilor alăturate;
- umpluturi sau executarea unor construcţii alăturate

(a) (b) (c)
Fig.CD6. Avarierea zidăriei din cedarea terenului de fundare
(a) Avariere gravă produsă de o săpătură adâncă pentru o clădire alăturată înainte de subzidire
(b)(c) Cedarea terenului de fundare prin umezire îndelungată provenită de la reţeaua de canalizare
În multe situaţii deteriorarea clădirilor din zidărie se poate produce din cauza
interacţiunii necontrolate între teren şi structură care poate proveni din:
• alcătuirea necorespunzătoare a fundaţiilor:
- fundaţii cu dimensiuni insuficiente;
- încărcări neuniforme pe fundaţii;
- adâncimi de fundare insuficiente faţă de limita de îngheţ;
- fundare pe terenuri cu caracteristici geotehnice diferite;
- lipsa legăturilor între fundaţii;
10
• amenajarea necorespunzătoare a spaţiului exterior:
- amenajare exterioară care nu asigură îndepărtarea apelor de ploaie de
construcţie;
• acţiuni dinamice asupra terenului de fundare:
- vibraţii din trafic;
- vibraţii/ şocuri produse de lucrări de construcţii (baterea piloţilor);
- cutremure.
Cunoaşterea fundaţiilor existente şi în special identificarea cotelor de fundare şi a
naturii terenului de fundare se realizează prin: sondaje geotehnice, gropi deschise sau
sondaje geoelectrice. Se recomandă ca sondajele să se execute în subsolul clădirii
(pentru a se reduce volumul de săpătură şi a se evita acumularea apei din precipitaţii în
gropi). Poziţiile sondajelor se consemnează în planuri care fac parte integrantă din
raportul de expertiză

Fig. CD.7a.Indicarea poziţiei sondajelor (S) la fundaţiile unei
clădiri cu pereţi structurali din zidărie
(C2) Releveul avariilor/degradărilor care face parte integrantă din raportul de
evaluare.consemnează sub formă de desene constatările expertului. Desenele sunt de
regulă completate/explicitate prin fotografii (releveu foto)

Fig. CD.7b.Releveul avariilor la subsolul unei clădiri cu pereţi structurali din zidărie
CD.2.3. Date privind geometria structurilor din zidărie
(C1) Dintre datele privind geometria structurilor din zidărie enumerate în acest
paragraf continuitatea pe verticală a pereţilor structurali are o importanţă deosebită
deoarece:
• Defineşte regularitatea /neregularitatea structurală
11
• Constituie reper privind intervenţiile în timp asupra structurii (suprimarea/
adăugarea unor pereţi)
• Oferă informaţii privind fluxul încărcărilor spre fundaţii şi zonele/elementele
unde se produc concentrări de eforturi
Din acest motiv în cazul în care prin examinarea vizuală se constată discontinuitatea
pe verticală a pereţilor se recomandă întocmirea unor planuri care să materializeze
aceste situaţii.

(c) (d)
Fig.CD.7c.Identificarea continuităţii pe verticală a pereţilor structurali
Fig.CD.7d.Releveul unei clădiri cu pereţi structurali din zidărie şi planşeu din profile
metalice şi bolţisoare de cărămidă.
Releveul trebuie să consemneze şi:
• Poziţionarea şi dimensiunile în plan şi în elevaţie ale golurilor (uşi, ferestre) şi
ale zonelor de perete cu grosime redusă (nişe);
• Poziţionarea în plan şi dimensiunile elementelor principale ale planşeelor din
lemn sau metalice, grosimea plăcilor de beton; planşee parţiale sau cu goluri
mari.












12
CD.2.4. Detalii constructive specifice structurilor din zidărie
Examinarea vizuală a alcătuirii şi stării de afectare a zidăriei se poate face numai după
îndepărtarea tencuielilor.
Expertul trebuie să indice executantului condiţiile/măsurile necesare pentru această
operaţie dintre care menţionăm:
• Pentru desfacere nu se vor folosi utilaje care pot deteriora construcţia sau pot
transmite vibraţii clădirilor învecinate.
• Lucrările vor începe numai după debranşarea tuturor instalaţiilor şi în special
a instalaţiilor electrice şi de gaz.
• Molozul rezultat nu se va depozita pe planşee
• Executarea lucrărilor de decopertare se va face cu respectarea tuturor
prevederilor privind protecţia muncii, paza şi stingerea incendii şi normele
sanitare.
• Constructorul va sesiza de urgenţa expertului toate anomaliile constatate cu
ocazia decopertărilor şi va opri lucrările până la examinarea situaţiei.
(C1) Informaţiile privind detaliile constructive specifice structurilor din zidărie sunt
necesare pentru:
• Identificarea calităţii zidăriei
- aspectul cărămizilor (omogenitatea culorii care indică şi gradul de ardere)
- omogenitate (numai cu cărămizi, mixt - cărămidă & piatră);
- ţesere/umplerea rosturilor
Cunoaşterea calităţii efective a zidăriei, exprimată în principal prin aceste caracteristici
, permite expertului să aprecieze oportunitatea aplicării unor coeficienţi de reducere a
rezistenţelor zidăriei faţă de valorile recomandate în Cod (la paragraful D.3.4.1.3.1)

(a) (b)
Fig.CD.8 Zidărie neomogenă (cărămidă&piatră de râu),
(a) Vedere generală
(b) detaliu zidărie cu multe fragmente de cărămizi şi cu raport de ţesere necorespunzător
• Identificarea alcătuirii buiandrugilor/riglelor de cuplare în cazul pereţilor cu
goluri:
- materiale (beton/lemn/arc plat din zidărie)
- condiţii de rezemare
- starea de afectare (reazeme suprimate, de exemplu)
Pe baza acestor constatări expertul va aprecia capacitatea efectivă a buiandrugilor /
riglelor de cuplare de a asigura legătura între montanţi (capacitatea de rezistenţă la
încovoiere/forfecare) şi va decide asupra modelului de calcul (console izolate, legate
prin planşee sau cadru echivalent).
13


(a) (b)
Fig.CD.9 Buiandrugi din lemn fără rezistenţă la încovoiere
(a) Buiandrug din lemn cu rezemare insuficientă pe zidărie degradată
(b) Buiandrug din lemn rezemat pe montanţi din lemn (cadrul uşii ?)
Existenţa şarpantelor care dau împingeri în pereţii de reazem contribuie la cedarea
pereţilor prin încovoiere perpendicular pe plan sau prin răsturnare.



Fig.CD.10 Efectul împingerilor laterale date de şarpante
[Marini,A.,Plizzzari,G., Tecniche di analisi, di rinforzo e di miglioramento sismico di edifici storici,
Corso di perfezionamento, Universita di Brescia , 2007.]
Identificarea capacităţii de rezistenţă la încovoiere a buiandrugilor (capacitate de
cuplare a montanţilor) este necesară pentru stabilirea modelului de calcul în cazul
pereţilor cu goluri de uşi/ferestre.
De asemenea, investigarea tipului şi a calităţii legăturilor între pereţi la colţuri,
ramificaţii şi intersecţii serveşte pentru stabilirea modelului de calcul al secţiunii
transversale a pereţilor structurali.

Fig.CD.11. Modelarea intersecţiilor de pereţi pentru calcul


14
În lunga lor existenţă clădirile vechi din zidărie au schimbat de mai multe ori
proprietarul. Din punct de vedere al siguranţei, aceste schimbări au generat,
aproape în toate cazurile, intervenţii brutale la pereţii structurali, în special
deschiderea, modificarea dimensiunilor şi/sau poziţiei sau închiderea improvizată a
unor goluri şi chiar supraînălţarea pereţilor .

(a) (b)
Fig.CD12.Intervenţii în timp asupra pereţilor structurali din zidărie
(a) Supraînălţarea pereţilor (la schimbarea funcţiunii clădirii)
(b) Modificarea golurilor la faţadă cu deteriorarea bolţilor plate de peste goluri

(c) (d)
Fig. CD.12. Intervenţii în timp asupra pereţilor structurali din zidărie
(c) Închiderea unui gol cu materiale eterogene (elemente din BCA + cărămizi)
(d) Micşorarea înălţimii unui gol
(C2) Numărul minim elementelor dintr-o anumită categorie care se inspectează este
stabilit prin reglementările tehnice specifice. Valorile date în SR EN 1998-3 sunt
superioare celor din Codul P100-3. Este evident că sporirea numărului de
verificări/încercări deşi reprezintă costuri suplimentare în faza de expertizare asigură
premizele unei cunoaşteri mai exacte a proprietăţilor clădirii şi posibilitatea de a
adopta valori CF mai mici
Procentajul elementelor care trebuie verificate pentru detalii
Tabelul CD.5a
Tipul inspecţiei
Reglementarea
Limitată Extinsă Completă
Eurocode SR EN 1998-3

20 50 80
Cod P100-3 15 30 50



15
Numărul elementelor care trebuie testate pentru fiecare nivel al clădirii
Tabelul CD.5b
Tipul testării
Reglementarea
Limitată Extinsă Cuprinzătoare
Eurocode EN 1998-3

1 2 3
Cod P100-3 0 1 3
CD.2.5. Proprietăţile materialelor
Operaţiile de relevare a structurii şi de tesatere a materialelor sunt dificil de realizat în
condiţii bune (uneori chiar imposibil de executat!) deoarece la faza întocmirii
expertizei clădirile sunt, de regulă, în exploatare, iar structura este acoperită de finisaje
care nu pot fi desfăcute fără a afecta funcţionarea clădirii. În aceste condiţii expertul
recurge la folosirea datelor obţinute la clădiri presupuse "similare" din punct de vedere
al caracteristicilor constructive fără posibilitatea de a verifica în ce măsură această
similitudine există cu adevărat.
Calitatea zidăriei poate fi apreciată numai după îndepărtarea finisajelor (tencuieli,
placaje, lambriuri).
Îndepărtarea limitată pentru examinarea prin sondaj poate conduce la informaţii
incomplete mai ales în cazul clădirilor vechi pentru care s-au folosit materiale
eterogene fie la construcţia iniţială fie la intervenţiile ulterioare.
Obţinerea datelor privitoare la caracteristicile zidăriei se poate face prin:
• examinare vizuală;
• extragerea carotelor şi încercarea lor în laborator
• încercări in-situ
Alături de cercetarea vizuală în prezent, pe plan mondial, există numeroase procedee
tehnologice avansate pentru cercetarea instrumentală a calităţii zidăriei.
Principalul avantaj al acestor metode este posibilitatea de a extinde rezultatele
investigaţiilor locale (punctuale) privitoare la proprietăţile mecanice, determinate pe
epruvete, pe arii mai mari (prin corelare, pe baze experimentale) dând astfel o imagine
mai completă a caracteristicilor structurii. De asemenea prin astfel de metode este
posibilă şi urmărirea eficienţei lucrărilor de intervenţie (de exemplu, prin verificarea
modificării densităţii materialului, dacă se execută injectarea crăpăturilor/golurilor).
• Radiografiere (cu raze gamma): permite identificarea neomogenităţilor /
discontinuităţilor profunde în zidărie (identificarea golurilor, armăturilor, altor
elemente inglobate în zid); în general sunt necesare aparate cu radiaţii
puternice ceea ce implică şi măsuri corespunzătoare de protecţie.
• Termografie în infraroşu: identificarea stratificaţiei (de exemplu straturi vechi
de tencuială) şi existenţa unor goluri sau discontinuităţi (de exemplu, starea de
fisurare, fracturi sau goluri incomplet umplute); permite şi verificare operativă
în faza de intervenţie prin vizualizarea traseului materialelor introduse în
fisuri/crăpături.
• Metode magnetice: permit poziţionarea elementelor metalice înglobate în
zidarie (armături, ancore,etc).
• Metode radar: se bazează pe recepţionarea energiei electrice, transmisă sau
reflectată şi permit identificarea diferitelor straturi de zidărie (mai ales în cazul
zidurilor mixte, groase) a golurilor şi a altor elemente înglobate în zidarie
(beton, de exemplu).
16
• Încercări cu ultrasunete: se folosesc cu precădere pentru materiale omogene
cum este zidăria din piatră naturală; în cazul zidăriei de cărămidă adâncimea de
pătrundere este insuficientă pentru a furniza informaţii concludente.
• Endoscopie: permite verificarea alcătuirii interne a zidăriei prin mini camere
introduse în goluri de mici dimensiuni (cu diametrul de 10÷20 mm) practicate
în perete; adâncimea pe care se face cercetarea este de circa 1000÷1200 mm în
funcţie de tipul aparatului folosit; zonele cu fisuri mari pot fi cercetate cu
aparate prevăzute cu tub flexibil care se adaptează traseului; aceste aparate,
dotate cu fibra optică, furnizează fotografii sau imagini video ale structurii
interioare a zidăriei.


(a) (b)
Fig.CD.13 Procedee de cercetare nedistructivă a zidăriei
(a) Imaginea în infraroşu a unei clădiri din zidărie (b).Instalaţie pentru încercări cu ultrasunete


(a) (b) (c)
Fig. CD.14 Cercetarea zidăriei prin endoscopie
(a) Vederea generală a încercării (b) zonă de zidărie cu degradare în dreapta sus
(c) zonă de zidărie fără degradări
Totodată, prin această abordare nu se pot căpăta informaţiile necesare referitoare la
omogenitatea calităţii materialelor pe ansamblul clădirii.
Pe de altă parte, este evident că sporirea numărului de teste şi extinderea acestora la un
număr mai mare de elemente conduce la creşterea gradului de încredere în valorile
obţinute. Nivelul de cunoaştere a proprietăţilor mecanice ale zidăriei determină şi tipul
metodelor de calcul care pot fi folosite.
De exemplu, precizia rezultatelor obţinute prin folosirea metodelor de tip element finit,
cu urmărirea comportării postelastice a structurii, depinde de cunoaşterea cât mai
exactă a legilor constitutive σ-ε şi τ -γ ceea ce nu se poate realiza fără executarea unui
număr suficient de mare de încercări in-situ şi/sau în laborator.
Sporirea numărului de teste este necesară şi în cazurile în care împrăştierea rezultatelor
obţinute pe numărul minim de teste prevăzut de reglementări este mare (orientativ, cu
coeficient de variaţie ≥ 25%).
17
Din acest motiv stabilirea planului de investigare este o problemă deosebit de dificilă
pentru inginerul evaluator deoarece inspecţiile şi testele trebuie să furnizeze informaţii
cât mai multe şi cât mai precise în condiţiile unor intervenţii cât mai limitate asupra
clădirii.
În lipsa încercărilor, sau cu un număr mic de încercări, valorile de calcul folosite nu
sunt individualizate pentru a ţine seama de proprietăţile efective ale materialelor din
clădire şi de omogenitatea acestora şi, în consecinţă, erorile care rezultă pot fi în
ambele sensuri şi din acest motiv reglementările prevăd penalizarea valorilor forfetare
cu factori de încredere care conduc la reduceri substanţiale, acoperitoare, ale
rezistenţelor de calcul. Subestimarea rezistenţelor efective poate conduce la măsuri
mai ample de intervenţie, şi deci mai costisitoare, în timp ce supraestimarea acestora
poate ascunde vulnerabilitatea reală a clădirii.
În normele americane [FEMA 356 Prestandard and Commentary for the Seismic Rehabilitation of
Buildings, November 2000 ] nivelurile de cunoaştere şi factorii de cunoaştere (k) care
înmulţesc valorile medii ale proprietăţilor mecanice, se determină în funcţie de:
• obiectivele de performanţă stabilite pentru lucrările de intervenţie;
• procedeele de calcul;
• conditiile de evaluare;
• sursele de informare privind detaliile şi materialele.
În cazul încercărilor uzuale, numărul minim de probe pentru cazul în care nu este
cunoscută rezistenţa de proiectare a zidăriei este de cel puţin şase probe pentru
întreaga clădire, dar cel puţin câte una pentru fiecare tip de element de construcţie.
Numărul încercărilor se dublează dacă valoarea medie a rezultatelor încercărilor este
mai mică decât valoarea forfetară dată în tabelul 6 [FEMA 356 Prestandard and
Commentary for the Seismic Rehabilitation of Buildings, November 2000 ]. Dacă se realizează cel
puţin numărul minim de încercări, factorul de cunoaştere se ia k=1.0. În absenţa
testelor pe materialele din lucrare, valorile forfetare sau cele din documentaţie se
corectează prin reducere cu factorul de cunoaştere k = 0.75. Tot reglementările
americane [ FEMA 310 Seismic Evaluation Handbook ] impun obligaţia ca pentru clădirile cu
pereţi structurali din zidărie nearmată şi cu planşee cu rigiditate nesemnificativă în
plan orizontal (de regulă, planşee din lemn) valorile de calcul ale rezistenţei medii la
forfecare în rost orizontal v
te
şi cele ale rezistenţelor ancorelor să se stabilească prin
încercări (nu se admite folosirea valorilor forfetare date în text).
Teste specifice pentru evaluarea proprietăţilor mecanice ale zidăriei
Pentru clădirile cu pereţi structurali din zidărie se utilizează cu precădere încercări de
tip nedistructiv. Sunt definite astfel încercările care nu afectează echilibrul static al
elementului sau al clădirii din care acesta face parte. Extragerea de carote este
considerată tot încercare nedistructivă dacă dimensiunile acestora sunt nesemnificative
în raport cu dimensiunile elementului respectiv.
Încercările pentru determinarea proprietăţilor mecanice ale zidăriei necesare pentru
evaluarea prin calcul a rezistenţei şi rigidităţii acesteia se pot executa in-situ sau în
laborator.
Ambele categorii de încercări permit determinarea valorilor rezistenţelor la
compresiune, la întindere din încovoiere şi la forfecare precum şi a legilor constitutive
ale zidăriei (σ-ε şi/sau τ-γ), şi, implicit, a modulilor de elasticitate E şi G.
În cazul clădirilor cu pereţi structurali din zidărie nearmată, Eurocode EN 1998-3,
Anexa C, prevede în exclusivitate teste in-situ şi nu menţionează posibilitatea unor
18
teste de laborator pe epruvete de zidărie extrase din lucrare sau confecţionate cu
elemente din lucrare care reprezintă o practică curentă în multe ţări. Preluarea EN
1998-3 ca normă naţională (SR EN) impune cunoaşterea acestor procedee, însuşirea şi
utilizarea lor.
Încercări de laborator
Încercări pentru determinarea rezistenţei la compresiune
Forma şi dimensiunile epruvetelor care se extrag prin carotare din zidăria existentă şi
procedeul de încercare se stabilesc prin reglementările fiecărei ţări sau prin
reglementări cu caracter internaţional (Euronorme, de exemplu).

Fig. CD.15 .Piesele componente ale carotierei
[Brencich, A Tecniche diagnostiche et loro analisi critiche Universita degli Studi di Genova , DISEG -
Dipartamento di Ingegneria Strutturale et Geotecnica, 2003]
Epruvetele extrase prin carotare permit deasemeni identificarea structurii interne a
zidăriei (de exemplu, straturile din care aceasta este alcătuită).
În USA, reglementările [FEMA 274 NEHRP Commentary on the guidelines for the seismic
rehabilitation of buildings , october 1997 ] şi [FEMA 310 Seismic Evaluation Handbook] permit
determinarea rezistenţei la compresiune şi prin încercări pe prisme confecţionate cu
cărămizi extrase din construcţie şi cu mortar proiectat pe baza rezultatelor analizei
chimice a mortarului existent [ACI 530.1/ASCE 6TMS 602 Specifications for Masonry Structures,
Section 1.4.B.3] soluţie care evită degradarea mortarului inerentă la extragerea din
perete. Acest tip de încercare nu poate ţine însă seama de efectele reologice sau fizice
care au afectat zidăria originară.
Încercări pentru determinarea rezistenţei la întindere din încovoiere
Încercările pentru determinarea rezistenţei la întindere se efectuează pe epruvete
(fragmente de perete) alcătuite din mai multe elemente pentru zidărie suprapuse,
solicitate la încovoiere perpendicular pe plan. Proba este solicitată la încovoiere în
raport cu axa minoră şi ruperea se produce prin depăşirea aderenţei între mortar şi
elementul de zidărie în zona întinsă din încovoiere. Încercarea furnizează date mai
exacte decât încercarea de întindere directă care este influenţată, în mare măsură, de
neomogenitatea contactului între mortar şi element şi de comportarea fragilă a
ansamblului încercat.
În USA încercarea este reglementată prin standardele ASTM C1072-99 şi ASTM
E518-00.
19

Fig.CD.16. Schema încercării la întindere din încovoiere (wrench bond)
Deşi încercările pe epruvete extrase din lucrare sunt cele mai simple, trebuie
menţionate şi unele limitări ale utilizării acestora care sunt determinate de următoarele
considerente:
• epruvetele trebuie să fie de dimensiuni mari pentru a fi reprezentative pentru
comportarea de ansamblu a zidăriei; această condiţie nu poate fi realizată în
toate cazurile (în special în cazul monumentelor istorice pentru care
intervenţiile trebuie să fie cât mai puţin invazive);
• încercările pe epruvete extrase din clădire implică şi costuri legate de
transportul la laborator, regia laboratorului şi, nu în ultimul rând, costurile
pentru refacerea pereţilor din care s-au extras epruvetele;
• în zidăriile vechi, datorită rezistenţei scăzute a mortarului (sau degradării
acestuia în timp) prelevarea epruvetelor fără a fi deteriorate implică folosirea
unor procedee complicate şi în consecinţă costisitoare.
Încercări in-situ
Încercări cu prese plate (engl. flatjacks, ital. martinetti piatti)
Încercările de laborator pe epruvete extrase din lucrare pot fi înlocuite cu încercări in-
situ de tip nedistructiv cu prese plate (procedeu preluat din geologie).
Aceste încercări permit determinarea următoarelor caracteristici ale zidăriei existente:
a. Efortul unitar de compresiune într-un punct oarecare al peretelui
b. Rezistenţa de rupere la compresiune
c. Proprietăţile de deformabilitate (legea constitutivă σ-ε şi modulul de
elasticitate);
d. Rezistenţa de rupere prin forfecare în rost orizontal.
Încercările se pot face în orice zonă a elementului de construcţie (perete, stâlp, arc) şi
astfel permit obţinerea unei imagini cuprinzătoare a stării de eforturi pentru ansamblul
clădirii.
În raport cu încercările în laborator pe epruvete extrase din lucrare, încercările in-situ
cu prese plate prezintă, în primul rând, avantajul rapidităţii de execuţie al încercării
propriu zise şi al obţinerii rezultatelor. Aceste avantaje, la care se poate adăuga şi
faptul că încercarea se poate repeta imediat dacă rezultatele apar ca fiind mult diferite,
fac posibilă utilizarea acestui tip de încercări atât în etapa de expertizare cât şi pe
parcursul lucrărilor de intervenţie, de exemplu, dacă în urma decopertărilor se constată
existenţa unor zone de zidărie cu caracteristici mecanice inferioare celor medii pe
clădire.
Pentru determinarea efortului unitar de compresiune în zidărie se foloseşte o singură
presă şi două linii de repere pentru măsurarea deformaţiilor verticale.
20
Presa se introduce într-o fantă creată în rostul orizontal al zidăriei existente, în poziţia
în care se doreşte măsurarea efortului unitar de compresiune. La tăierea fantei, ca
urmare a eliminării efortului interior din rostul respectiv se produce o deformaţie a
peretelui care este înregistrată de reperele de măsurare. Presiunea la presă care
anulează deformaţia produsă la tăierea fantei măsoară efortul unitar de compresiune în
zidărie. În cazul pereţilor cu forme complexe (I,L,U) încărcaţi neuniform la nivelul
planşeelor, procedeul permite evaluarea corectă a distribuţiei eforturilor unitare de
compresiune în inima şi în tălpile profilului.

Fig.CD17. Încercare cu presa plată pentru determinarea efortului unitar de
compresiune
Pentru determinarea efortului unitar de rupere la compresiune şi a legii σ-ε se folosesc
două prese plate paralele dispuse la o distanţă de circa 50 cm pe verticală.
Zidăria aflată între cele două prese este supusă la compresiune axială cu efort unitar
determinat de presiunea la prese iar între punctele de măsurare se citesc deformaţiile
laterale şi axiale. Repetând operaţia pentru mai multe valori ale forţei axiale se poate
trasa curba σ-ε pe care se determină modulul de elasticitate la compresiune. Presiunea
în prese poate fi sporită până la ruperea zidăriei determinând astfel rezistenţa ultimă a
acesteia.
Rezistenţa zidăriei la forfecare în rost orizontal în prezenţa unei forţe de compresiune
se poate determina folosind montajul cu două prese plate şi o presă cilindrică sau plată
care "împinge" un element de zidărie legat în masiv numai prin mortarul din rosturile
orizontale (Shove test).
Există trei variante ale acestui procedeu în funcţie de elementele pentru zidărie care
sunt afectate de intervenţie. Cea mai redusă intervenţie asupra peretelui implică numai
desfacerea rosturilor verticale adiacente elementului care se încearcă. Într-unul din
rosturile desfăcute se introduce o presă plată care împinge elementul, generând astfel
forfecarea rosturilor orizontale (rupere prin lunecare în rost orizontal) iar celălalt rost
este desfăcut pentru a permite deplasarea elementului fără a fi împiedicat de cel
alăturat. Cunoscând efortul unitar de compresiune (σ
0
), determinat tot cu prese plate,
se poate determina direct efortul unitar tangenţial cu una din formulele cunoscute.

(a) (b)
Fig.CD.18 Încercări cu două prese plate
Încercari pentru determinarea rezistenţei la compresiune (a) şi rezistenţei la forfecare (b)
21
Încercare in-situ la compresiune diagonală
Este de fapt o încercare distructivă care impune izolarea unui panou de zidărie de
dimensiuni semnificative şi solicitarea lui cu forţe aplicate pe una sau pe ambele
diagonale

Fig. CD.19. Încercare in-situ la compresiune diagonală
În USA desfăşurarea încercării este reglementată prin standardul ASTM E519-81.
Rezultatele obţinute reprezintă numai aproximativ proprietăţile peretelui real deoarece,
spre deosebire de acesta, starea de eforturi normale şi tangenţiale din panoul încercat
este în general neuniformă, iar redistribuţia eforturilor după amorsarea fisurării nu se
poate produce. Ca atare valorile obţinute prin acest procedeu nu pot fi folosite pentru
evaluarea comportării post elastice.
Trebuie menţionat şi faptul că, pentru a se obţine rezultate cât mai exacte, panoul
încercat trebuie să aibă dimensiuni importante (peste 1.20 x 1.20 m) ceea ce este greu
de realizat pentru un număr semnificativ de probe. În plus operaţia este costisitoare
deoarece implică şi lucrări importante de refacere a continuităţii peretelui.
Evaluarea rezistenţei mortarului prin proba de smulgere
Constă în introducerea în mortarul din rost a unui şurub cu diametrul de circa 6 mm şi
măsurarea forţei necesare pentru extragerea acestuia. Valoarea forţei la care se
produce smulgerea permite calculul rezistenţei mortarului la compresiune, încovoiere
şi întindere folosind relaţii stabilite pe baza experimentărilor.

Fig. CD.20. Încercarea rezistenţei mortarului prin proba de smulgere (pull-out)
CD.3. Evaluarea siguranţei seismice
CD.3.3. Evaluarea calitativă a clădirilor din zidărie
Evaluarea calitativă urmăreşte să stabilească măsura în care regulile de conformare
generală a structurilor şi de detaliere a elementelor structurale şi nestructurale sunt
respectate în construcţiile analizate. Natura deficienţelor de alcătuire şi întinderea
acestora reprezintă criterii esenţiale pentru decizia şi soluţiile de reabilitare seismică.
22
Principalele componente ale evaluării calitative privesc următoarele categorii de
condiţii:
• Condiţii privind traseul încărcărilor
Aceste condiţii au în vedere existenţa unui sistem structural continuu şi suficient de
puternic care să asigure un drum neîntrerupt, cât mai scurt, în orice direcţie, al forţelor
verticale (permanente şi utile) şi al forţelor seismice din orice punct al structurii până
la terenul de fundare.

Fig.CD.21 Etaje slabe (exemple)
• Condiţii privind redundanţa
Evaluarea va stabili dacă există pericolul ca la atingerea rezistenţei de rupere într-unul
din elementele structurii, sau în câteva elemente, clădirea să prezinte riscul de pierdere
a stabilităţii generale sau parţiale (de exemplu, numai la un etaj).
• Condiţii privind regularitatea / neregularitatea configuraţiei clădirii
Evaluarea trebuie să evidenţieze lipsa sau existenţa unor abateri de la condiţiile de
compactitate, simetrie şi regularitate, care pot afecta negativ răspunsul seismic. Astfel
vor fi identificate discontinuităţile în distribuţia rigidităţii şi a rezistenţei la forţe
laterale (etaje slabe), a geometriei, a maselor.
Aceste condiţii se verifică, separat, în plan şi pe verticală
• Condiţii pentru planşeele clădirilor
Evaluarea seismică trebuie să stabilească măsura în care planşeele pot distribui în
condiţii sigure forţele seismice orizontale la elementele structurale verticale (de
exemplu, la pereţi structurali).
Comportarea planşeelor este optimă atunci când acestea sunt realizate ca diafragme
rigide şi rezistente pentru forţe aplicate în planul lor. Aceste condiţii sunt îndeplinite,
la nivel maximal, de planşeele de beton armat monolit.
În figura următoare sunt prezentate două cazuri în care planşeele nu respectă condiţia
de indeformabilitate în plan orizontal
• planşee mixte constituite atât din plăci din beton armat cât şi din grinzi şi
podină din lemn
• planşee cu goluri mari (A
Gol
> 0.5 XY).

Fig. CD.22 Planşee cu rigiditate nesemnificativă în plan (exemple de alcătuire)
• Condiţii privind infrastructura şi terenul de fundare
Se identifică, în această etapă, următoarele elemente:
23
- sistemul fundaţiilor şi al infrastructurii şi se evaluează rigiditatea acestuia;
- natura terenului şi eventualele efecte ale acestuia asupra structurii.
CD.3.3.1. Evaluarea calitativă preliminară (pentru metodologia de nivel 1)
(C1-a) Evaluarea calitativă preliminară are în vedere caracteristicile alcătuirii
arhitectural structurale care conform experienţei acumulate cu ocazia cutremurelor
anterioare influenţează decisiv caracterul răspunsului seismic al clădirii
1. Regimul de înălţime
2. Rigiditatea planşeelor în plan orizontal
3. Regularitatea geometrică şi structurală
Pentru metodologia de nivel 1 condiţiile de regularitate geometrică şi structurală se
identifică prin prezenţa/absenţa deficienţelor de alcătuire generală/de ansamblu a
construcţiei:
• Clădiri cu deficienţe de alcătuire în elevaţie (DAE).
- discontinuităţi flagrante ale structurii pe verticală care conduc la formarea unor etaje
"slabe" (parter flexibil, săli mari susţinute pe "grinzi cadru", etc.);
- etaje în consolă (bowindow-uri);
- retrageri din planul faţadelor cu rezemări de ordinul II (stâlpi rezemaţi pe grinzi).
• Clădiri cu deficienţe de alcătuire în plan (DAP).
- forme complexe în plan (convexe, concave, neregulate);
- clădiri cu excentricităţi mari între centrul maselor şi centrul de rigiditate (care au pereţii
structurali sau nucleele dispuse excentric faţă de centrul de greutate al planşeului);
- forma alungită în plan (raport lungime/lăţime > 4÷5, de exemplu);
- planşee incomplete (supante) sau planşee cu goluri mari.
• Clădiri fără deficienţe importante de alcătuire (FDA ).
- clădiri care se apropie de prevederile generale de alcătuire din Codul P100-1/2006.
(C6) Avariile caracteristice în pereţii din zidărie, care se iau în considerare pentru
evaluarea calitativă preliminară conform acestui paragraf, depind în mare măsură de
alcătuirea geometrică a pereţilor şi de dispunerea golurilor

(a) (b)

(c)
24

(d) (e)
Fig. CD.23. Avarii caracteristice în pereţi de zidărie
(a) Perete plin (b) Pereţi cu goluri dispuse neregulat (c) Pereţi cu goluri dispuse regulat (d) Perete cu un
montant suprimat la parter (e) Perete cu montanţi cu dimensiuni diferite şi elemente orizontale cu
deschidere mare
Avarii la planşee cu grinzi metalice şi bolţişoare de cărămidă:
- Avarii grave: Fisuri cu deschidere peste 1 mm în bolţişoare, paralele cu grinzile şi
însoţite de multe fisuri transversale.
.
Fig. CD.24 Avarierea unui planşeu cu grinzi metalice şi bolţişoare din zidărie
CD.3.3.2. Evaluare calitativă detaliată (pentru metodologia de nivel 2 şi 3)
(C2) Criteriile de evaluare calitativă au fost selecţionate în principal pe baza
experienţelor acumulate după cutremurele severe care s-au manifestat în ultimele
decenii.
Au fost luate în considerare atât experienţa ţărilor abvansate din punct de vedere
tehnologic cât şi experienţa ţărilor în curs de dezvoltare în care nivelul de calitate al
materialelor şi al punerii în operă sunt similare cu cele din România
S-a considerat că prevederile din Codul de proiectare P100-1 reprezintă nivelul
general acceptabil în condiţiile actuale din România atât din punct de vedere tehnicşi
tehnologic cât şi din punct de vedere al efortului material
În particular se recunoaşte, în primul rând, efectul favorabil al:
• calităţii alcătuirii generale arhitectural-structurale în plan şi în elevaţie;
• calităţilor zidăriei (materiale componente şi execuţie)
• efectelor negative provenite din mediul natual şi antropic
Valorile punctajelor acordate sunt fără îndoială orientative. Judecata expertului bazată
pe experienţa sa trebui să intervină pentru a "personaliza" nivelul notelor acordate
fiecărui criteriu (de exemplu, acordarea unui punctaj maxim pentru elemente
nestructurale într-o clădire în care acestea reprezintă un procent minim din valoare
modifică " birocratic" scorul general dar nu contribuie la evidenţierea vulnerabilităţii
reale a clădirii.
25
CD.3.4. Evaluarea prin calcul a siguranţei clădirilor din zidărie
CD.3.4.1. Siguranţa faţă de efectele acţiunii seismice în planul peretelui
CD.3.4.1.1. Determinarea forţei tăietoare de bază pentru ansamblul clădirii
pentru metodologiile de nivel 1 şi 2
(C3) Deşi din punctul de vedere al criteriilor generale, calculul modal bazat pe spectrul
de răspuns trebuie efectuat dacă sunt îndeplinite condiţiile pentru care procedeul de
calcul static cu forţa laterală static echivalentă nu mai este acceptabil, expertul trebuie
să analizeze cazurile în care adoptarea acestui procedeu este absolut necesară. Printre
criteriile de analiză trebuie avute în vedere:
• nivelul hazardului seismic la amplasament;
• clasa de importanţă şi de expunere aclădirii
• nivelul performanţelor seimice impus prin tema de proiectare
(C4) Cele trei modele de calcul menţionate la acest paragraf se diferenţiază prin
contribuţia riglelor de cuplare la preluarea forţelor laterale
CD.3.4.1.3. Calculul capacităţii de rezistenţă pentru acţiunea seismică în planul
pereţilor
CD.3.4.1.3.1. Rezistenţele de proiectare ale zidăriei
În condiţiile testelor limitate, în unele ţări care dispun de baze de date importante
privitoare la rezistenţele zidăriei din clădirile existente, reglementările tehnice
specifice prevăd valori forfetare, acoperitoare, ale principalelor caracteristici mecanice
ale zidăriei. Cităm în continuare prevederi din cele mai importante reglementări în
domeniu
Prevederi ale reglementărilor din Italia
Reglementarea din Italia include un tabel de valori minime şi maxime ale
caracteristicilor mecanice ale zidăriilor de diverse alcătuiri de zidărie specifice
clădirilor existente în Italia.
Spre exemplu, în cazul zidăriilor cu cărămizi pline şi mortare slabe de var şi ţesere
neregulată, sunt date valorile din tabelul CD.6.
Caracteristicile mecanice ale zidăriilor vechi în Italia
Tabelul CD.6
Valoare (N/mm
2
)
Caracteristica mecanică Notaţie
minimă maximă
Rezistenţa medie la compresiune f
m
1.80 2.80
Rezistenţa medie la forfecare τ
0
0.060 0.092
Modul de elasticitate longitudinal E 1800 2400
Modul de elasticitate transverasal G 300 400
Pentru a se ţine seama de calitatea zidăriei din lucrare valorile de calcul pot fi
determinate, la aprecierea expertului, prin multiplicarea valorile din tabel cu factori
supraunitari
• ≤ 1.5 - dacă se constată existenţa unui mortar de bună calitate;
• ≤ l.3 - dacă ţeserea este apropiată de cea corectă.
26
Valorile de proiectare ale rezistenţelor medii se aleg în funcţie de nivelurile de
cunoaştere după cum urmează:
• KL1⇒ valorile minime din tabele
• KL2⇒ valorile medii din tabele
• KL3 ⇒ valori stabilite în funcţie de numărul de probe încercate:
- pentru trei probe valorile rezistenţelor şi ale modulilor de elasticitate se iau
egale cu media rezultatelor încercărilor; alternativ, valorile modulilor de
elasticitate se iau egale cu mediile din tabel;
- pentru o singură probă încercată, dacă valoarea rezultată este cuprinsă în
intervalul din tabel sau este mai mare, valoarea rezistenţei medii se ia egală
cu media valorilor din tabel; dacă valoarea rezultată este mai mică decât
limita inferioară din tabel, valoarea medie se va lua egală cu valoarea
experimentală.
Prevederile de mai sus încurajează astfel efectuarea unui număr mai mare de încercări
pentru cunoaşterea cât mai exactă a datelor de intrare pentru calcul
Reglementarea permite autorităţilor locale să stabilească valori diferite de cele din
tabele pe baza datelor constructive specifice din zonă.
Prevederi ale reglementărilor din USA
În standardul [ASCE/ACI/TMS] sunt date valori forfetare, considerate limite inferioare
pentru principalele caracteristici mecanice ale zidăriei. Valorile sunt diferenţiate în
funcţie starea în care se găseşte zidăria, stabilită prin examinarea vizuală:
• bună, dacă degradările nu depăşesc nivelul nesemnificativ sau uşor;
• acceptabilă, dacă degradările nu depăşesc nivelul moderat;
• slabă pentru care degradările sunt grele sau extreme
Definirea nivelului degradărilor este detaliată în [FEMA 306,307,308].
Valorile medii probabile ale caracteristicilor respective (N/mm
2
) se deduc din valorile
forfetare prin înmulţire cu factorul 1.3. Folosirea valorilor forfetare este permisă
numai pentru calcule liniar elastice.
Caracteristicile mecanice ale zidăriilor vechi în USA
Tabelul CD.7
Starea zidăriei
Caracteristica mecanică Notaţie
bună acceptabilă slabă
Rezistenţa la compresiune f
me
8.2 5.5 2.7
Rezistenţa la întindere din încovoiere f
te
0.18 0.09 0.00
Rezistenţa la forfecare v
me
0.25 0.18 0.12
Modul de elasticitate longitudinal E
me
4500 3000 1500
Modul de elasticitate transversal G
me
1800 1200 600
În cazul absenţei testelor, pentru obiectivele de performanţă de bază, valorile din tabel
se înmulţesc cu factorul de cunoaştere k = 0.75; idem în cazul obiectivelor de
performanţă superioare dacă nu se dispune decât de încercări uzuale.
Valorile ridicate ale rezistenţelor medii forfetare ale zidăriei existente sunt
explicabile, în primul rând, prin rezistenţa mare a cărămizilor folosite în USA chiar
din primele două decenii ale secolului 20. Astfel, un raport din 1929, bazat pe datele
producătorilor, arăta că 92% din producţia de cărămizi a USA avea media rezistenţelor
la compresiune de 50 N/mm
2
(circa 7.200 psi) [FEMA 274, sect.7.2.2]

27
CD.3.4.1.3.2 Capacitatea de rezistenţă a pereţilor structurali pentru forţe în plan
(C1) Forţa tăietoare asociată cedării prin compresiune excentrică (V
f1
) a unui perete
din zidărie nearmată solicitat de o forţă axială date (N
d
) se poate exprima mai exact
decât prin relaţia (D.5) folosind relaţii analitice care ţin seama de forma legii σ-ε
specifică zidăriei respective şi de parametrii acestei legi.
Forţa tăietoare V
f
se poate exprima prin relaţia
echiv
d d
1 f
H
) N ( M
V = (CD.1)
unde
• M
d
este momentul încovoietor capabil asociat forţei axiale N
d

• H
echiv
este înălţimea la care se aplică rezultanta forţelor seismice de etaj (forţa
tăietoare de bază) pentru a se obţine momentul M
d

În cazul clădirilor monotone, care au aceiaşi înălţime (h
et
) şi aceiaşi masă (m) la
fiecare nivel şi pentru care forma de vibraţie amodului fundamental se poate aproxima
printr-o linie dreaptă astfel încât distribuţia forţei tăietoare se face cu relaţia (4.6) din
Codul P100-1 valoarea H
echiv
este dată în tabelul CD.8.
Înălţimea H
echiv
pentru clădiri cu n
niv
≤ 5
Tabelul CD.8
n
niv
n=2 n=3 n=4 n=5
1.666 h
et
2.33 h
et
3.00 h
et
3.66 h
et
H
echiv
0.833 H
tot
0.777H
tot
0.75 H
tot
0.733 H
tot
Se defineşte valoarea adimensională a momentului încovoietor (M
d
) prin relaţia
d , izr
d
d
M
M
m = (CD.2)
unde valoarea de proiectare a momentului izorezistent ultim pentru un perete
dreptunghiular din zidărie cu lungime l
w
şi grosime t, se calculează cu relaţia
d
2
w
d , izr
f
6
tl
M = (CD.3)
În expresia momentului izorezistent f
d
este valoarea de proiectare a rezistenţei la
compresiune a zidăriei calculată cu relaţia
CF
f
f
m
d
= (a se vedea D.3.4.1.3.1.)
NOTĂ FOARTE IMPORTANTĂ !
Pentru calculul rezistenţei de proiectare f
d
rezistenţa medie f
m
se împarte numai
la factorul CF. În textul publicat în MO formula care prevede şi împărţirea la
coeficientul de siguranţă γ
M
este provine dintr-o eroare de rdactare.
În graficul din figura CD26 este dată variaţia valorii m
d
în funcţie de intensitatea
relativă a efortului axial de compresiune s
d
din relaţia (D.5) şi pentru următoarele
categorii de zidărie:
• Zidărie cu legea σ-ε de tip liniar (la care ε
m1
≡ ε
uz
) - de regulă zidărie cu
elemente ceramice din grupa 2S
28
• Zidărie cu legea σ - ε de tip "liniar-dreptunghiular" cu ductilitatea
convenţională 5 . 2
1 m
uz
= =
ε
ε
µ
Această lege este denumită în literatura de specialitate şi lege de comportare "elastică-
perfect plastică, cu ductilitate limitată"

Fig.CD.25 Relatii σ - ε pentru zidărie cu elemente din argilă arsă din grupele 1 şi 2
Intensitatea relativă a efortului axial de compresiune pe perete se calculează cu
relaţia
d w
d
d
0
d
f tl
N
f
s = =
σ
(CD.4)

Fig.CD.26 Variatia momentului capabil asociat unei forţe de compresiune date (perete
dreptunghiular)
Din examinarea graficului rezultă următoarele concluzii:
• Pentru valori s
d
≤ 0.25 valorile m
d
calculate cu relaţia (D.5) sunt practic egale
cu cele calculate pentru cele două legi constitutive de referinţă
• În cazul zidăriilor cu lege constitutivă de tip liniar (fără palier de deformare
post elastică) pentru valori 0.40 < s
d
≤ 0.70 valorile date de relaţia (D.5)
supraevaluează momentul capabil cu procente care variază între 20 ÷ 40%
29
• În cazul zidăriilor cu lege constitutive de tip"liniar-dreptunghiulară" pentru
valori s
d
≥0.45 relaţia (D.5) subevaluează momentul capabil cu 20 ÷ 30%
Ca atare se recomandă ca relaţia (D.5) să fie folosită numai pentru pereţii cu s
d
≤ 0.25
(C2) Referitor la calculul valorii de proiectare a forţei tăietoare de cedare prin
lunecare în rostul orizontal se menţionează că relaţia (D.7) trebuie aplicată având în
vedere caracterul alternant al acţiunii seismice.

(a) (b)
Fig.CD.27. Echilibrul secţiunii orizontale a peretelui solicitată de forţă tăietoare
produsă de cutremur
În figura CD.26(a) este arătată situaţia de echilibru pentru acţiunea seismică orizontală
"stânga→dreapta". Pe zona comprimată, cu lungimea l
c
≡ D, rezistenţa este asigurată
atât de aderenţa mortarului (f
vk0
) cât şi de frecare (0.4σ
0
). La inversarea sensului
acţiunii seismice "dreapta→stânga" pe zona care a fost fisurată în ciclul precedent (l
w
-
l
c
) aderenţa a fost ruptă şi acţionează numai frecarea.
Această observaţie se regăseşte şi în [ATC 43-FEMA 306, 1998] care afirmă că modelul
Mohr-Coulomb este mai potrivit pentru estimarea rezistenţei înainte de fisurare
deoarece, după fisurare, aderenţa este deteriorată şi rezistenţa este, probabil, asigurată
numai prin frecare. Fenomenul de degradare semnificativă a rezistenţei s-a constatat
experimental pentru valori ale driftului de 3÷4 ‰ care corespund, probabil, anihilării
complete a aderenţei. Deoarece conform prevederilor din Codurile de proiectare
seismică (inclusiv P100-1/2006) driftul pentru cutremurul de serviciu (SLS) este de
5‰, această observaţie va trebui luată în considerare pentru evaluarea clădirilor din
zidărie care au suferit mai multe cutremure severe [Petrovici,R., 2008].
Cu notaţiile din figura CD.26 lungimea zonei comprimate (l
c
) în cazul unui perete
dreptunghiular cu grosimea t depinde de excentricitatea forţei de compresiune şi se
calculează din relaţia
)
l
e
2 1 ( l 5 . 1 l
w
w c
− = (CD.5)
• Pentru
6
1
l
e
w
≤ întreaga secţiune este comprimată, avem l
c
≡ l
w
şi σ
d
= σ
0
şi
efortul tangenţial unitar este

0 0 vk
w
k
4 . 0 f
t l
V
σ + = (CD.6)
• Pentru
3
1
l
e
6
1
w
≤ < lungimea redusă (l
*
) pe care acţionează aderenţa (f
vk0
) după
inversarea excentricităţii, adică pe zona care pe care nu s-a produs fisurarea
rostului orizontal, este
30

( )
|
|
¹
|

\
|
− = − − =
w
w c w c
*
l
e
3 1 l 2 l l l l


(CD.7)
şi efortul tangenţial unitar devine

0 0 vk
w w
k
4 . 0 f
l
e
3 1 2
t l
V
σ +
|
|
¹
|

\
|
− = (CD.8)
• Pentru
3
1
l
e
w
> avem l
*
< 0, adică rostul orizontal a fost fisurat în totalitate prin
acţiunea alterantă a momentului şi, prin urmare, forţa tăietoare este preluată
numai prin forţa de frecare corespunzătoare efortului unitar mediu (σ
d
) pe zona
comprimată (l
c
) care satisface egalitatea σ
d
l
c
t

≡ σ
0
l
w
t = N

0
w
k
4 . 0
t l
V
σ = == = (CD.9)
Graficul din figura CD.27 arată reducerea efortului unitar tangenţial (ρ
V
) care rezultă
din fisurarea rostului orizontal, în funcţie de valoarea excentricităţii relative (e/l
w
) şi de
intensitatea efortului unitar de compresiune (σ
0
)- valori valabile pentru f
vk0
= 0.3
N/mm
2
. Linia roşie indică reducerea capacităţii de preluare a forţei tăietoare pentru
secţiunile din zidărie simplă proiectate conform Codului CR6-2006.

Fig.CD27. Reducerea rezistenţei unitare la forfecare în funcţie de valoarea
excentricităţii relative pentru valori σ
0
= 0.2 ÷ 1.0 N/mm
2

II. Valoarea de proiectare a forţei tăietoare de rupere prin fisurare diagonală (în scară)
se bazează pe ipotezele din lucrarea [Turnšek, V.,Cacovic,F Some experimental results on the
strength of brick masonry walls. Proc. of the 2
nd
Intern.Brick Masonry Conference, Stoke-on-
Trent,1971, pp.149-156 ] :
1. Se neglijează anizotropia zidăriei (permite să se folosească un singur parametru
de rezistenţă: rezistenţa convenţională la întindere a zidăriei f
tu
).
2. Se admite că panoul este suficient de zvelt pentru a se accepta ipoteza lui Saint
-Venant.
3. Ruperea se produce când efortul principal de întindere în zidărie atinge
valoarea limită f
tu
.
31
În aceste ipoteze rezultă formula:
tu
0
p tu
u
f
1
b
A f
V
σ
+ ++ + = == = (CD.10)
în care
p
0
A
N
= == = σ este efortul unitar mediu de compresiune pe secţiunea transversală a
peretelui (A
p
= l
w
t) iar b este un coeficient care depinde de proporţiile panoului h/l .
Pentru aplicarea formulei la panouri scunde, în [Turnšek,V., Sheppard, P The shear and
flexural resistance of masonry walls Proc.of the Intern. Research Conference on Earthquake
Engineering, Skopje,1980, pp.517-573] [Benedetti, D.,Tomaževic, M. Sulla verifica sismica di
costruzioni in muratura Ingegneria Sismica, vol.1 no.2 ,1984] se propune corectarea rezultatelor
obţinute cu formula pentru panouri zvelte prin folosirea unor valori "b", diferenţiate în
funcţie de raportul h /l
w
după cum urmează:
• b = 1.5 pentru h/l
w
≥1.5
• b = 1.0 pentru h/l
w
< 1.0
• b = h/l
w
pentru 1.0 ≤ h/l
w
< 1.5
Rezistenţa convenţională la întindere (f
tu
) se poate lua aproximativ f
tu
= 0.05f
k
, unde f
k

este rezistenţa caracteristică la compresiune a zidăriei.
Ruperea în scară se poate produce :
• prin rosturi verticale şi orizontale (mortar slab în raport cu elementele)
• prin rosturi şi elemente (elemente slabe)

(a) (b) (c)
Fig.CD.29 Ruperea zidăriei din eforturi principale de întindere
(a) Vedere generală a unei clădiri avariate (b) Zidărie cu mortar slab în raport cu elementele
(c) Zidărie cu elemente şi mortar cu rezistenţe apropiate
CD.3.4.2. Siguranţa faţă de acţiunea seismică perpendiculară pe planul pereţilor
(C1) Avarierea pereţilor de zidărie sub efectul acţiunii seismice perpendiculare pe
planul peretelui este un fenomen constatat în special în următoarele situaţii:
• la clădirile cu planşee susţinute de elemente liniare (grinzi metalice sau din
lemn)
• la panourile de umplutură la cadre de beton armat sau metalice şi, în special , la
pereţii dublu strat cu gol interior
• la toate categoriile de panouri de zidărie în consolă (elemente majore de tip
fronton/calcan/timpan şi la elemente minore de tip parapet)
Cedarea se produce cel mai adesea prin ieşirea din plan sau răsturnarea unui perete
întreg sau a unor fragmente de perete.
32

Fig.CD.30 Mecanismul de avariere de etaj prin acţiunea seismică perpendiculară pe
planul peretelui
Comportarea zidăriei nearmate la această solicitare este deosebit de complexă şi
reprezintă un domeniu insuficient cunoscut al proiectării seismice aşa cum se
subliniază şi în lucrarea de referinţă [Paulay T., M.J.N. Priestley, Seismic design of reinforced
concrete and masonry buildings John Wiley & Sons, 1992].
Spre exemplu, sunt insuficient cunoscute şi verificate experimental influenţele
condiţiilor efective de fixare pe laturile verticale şi la nivelul planşeelor, efectul de
amplificare dat de mişcarea planşeului în timpul cutremurului (în special în cazul
planşeelor cu rigiditate nesemnificativă în plan), caracteristicile mecanice ale zidăriei
pe cele două direcţii, etc.
În ultimele decenii s-au desfăşurat, în multe ţări, cercetări pentru elucidarea acestor
aspecte.
Unele dintre primele cercetări în acest domeniu au avut ca scop practic stabilirea
raţională a raportului limită între înălţime/grosime în cazul solicitării cu forţe de inerţie
perpendiculare pe plan date de acţiunea seismică [ABK – A joint venture, Methodology for
Mitigation of Seismic Hazards in Existing Unreinforced Masonry Buildings: Wall Testing, Out-Of-
Plane, Topical Report 04, El Segundo, California, 1981].
Introducerea în practica de proiectare a unor metode de calcul mai exacte, de exemplu,
cele bazate pe rotirea de corp rigid a fragmentelor de perete, a fost facilitată de
încercări mai complexe, pe modele la scară mare (1:2), desfăşurate în ultimii ani.
[Doherty K., B. Rodolico, N.T.K. Lam, J.L. Wilson, M.C. Griffith, Displacement-based seismic
analysis for out-of-plane bending of unreinforced masonry walls Earthquake Engineering and Structural
Dynamics, 2002, Vol. 31,pp. 833-850][Griffith M.C., N.T.K. Lam, J.L. Wilson, K. Doherty,
Experimental investigation of unreinforced brick masonry walls in flexure, Journal of Structural
Engineering, 2004, Vol. 130, No. 3, pp. 423-432.(2004)].
Cea mai frecventă situaţie de încărcare cu forţe perpendiculare pe planul peretelui este
dată de acţiunea "directă" a cutremurului care se exercită asupra tuturor pereţilor dintr-
o clădire. Această solicitare, care rezultă din acceleraţia imprimată peretelui în timpul
cutremurului, afectează pereţii exteriori şi interiori dintr-o clădire cu consecinţe care
privesc atât starea limită ultimă (avarii care ajung până la răsturnare) cât şi starea
limită de serviciu (se produce fisurare mai mult sau mai puţin extinsă).
Pierderea stabilităţii (răsturnarea) pereţilor structurali de zidărie este un fenomen care
se produce, în special, în cazul pereţilor care nu sunt ancoraţi corespunzător de planşee
sau în cazul elementelor majore de zidărie care lucrează în consolă (calcane, frontoane
înalte). Aceste avarii sunt tipice pentru clădirile vechi, cu planşee care au rigiditate
nesemnificativă în plan orizontal.
Trebuie să menţionăm însă faptul că în clădirile mai vechi la care zidurile portante
aveau grosimi importante (2÷3 cărămizi), modulul de rezistenţă, proporţional cu
pătratul grosimii peretelui, asigura peretelui o rezistenţă satisfăcătoare pentru forţe
seismice relativ ridicate.
33
Schemele de rupere indicate în figura următoare arată variantele posibile ale
mecanismului de răsturnare dintr-o clădire (răsturnare parţială sau a întregului fronton)
. Probabilitatea cea mai ridicată de răsturnare există în cazul pereţilor care, în cazul
planşeelor care descarcă pe două laturi sunt paraleli cu grinzile principale.

Fig.CD.31 Mecanismul de avariere de ansamblu prin acţiunea seismică perpendiculară
pe planul peretelui
În cazul pereţilor nestructurali din clădirile noi, reglementările moderne de proiectare
au în vedere faptul că solicitarea seismică perpendiculară pe plan poate avea drept
consecinţe deteriorări cu diferite niveluri de severitate, de la fisurarea superficială a
pereţilor până la distrugerea completă a acestora. Aceste deteriorări pot avea
consecinţe minore, care să impună numai refacerea finisajelor sau mai grave mergând
până la rănirea persoanelor din încăpere. În încăperile cu funcţiuni speciale (săli de
operaţii, de exemplu) deteriorarea pereţilor nestructurali poate avea drept consecinţă
întreruperea activităţii.
Mai multe studii menţionate în literatură pun în evidenţă existenţa unui fenomen de
"rezonanţă" între oscilaţiile corespunzătoare celor două categorii de excitaţii (în plan şi
perpendicular pe planul peretelui). Acest fenomen poate fi cuantificat cu suficientă
precizie numai prin procedee de calcul dinamic neliniar ceea ce este imposibil de
realizat pentru practica curentă de proiectare. [Paulay,T.,Priestley,M.J.N. Seismic design of
Reinforced Concrete and Masonry Buildings, John Wiley& Sons, Inc,1992]. Din acest motiv toate
reglementările tehnice disociază cele două verificări stabilind cerinţe şi proceduri
specifice pentru fiecare situaţie în parte.
Calculul momentelor încovoietoare în pereţii solicitaţi de încărcări
perpendiculare pe plan
Sub efectul încărcărilor perpendiculare pe planul lor, pereţii de zidărie se deformează
luând forma unei suprafeţe cilindrice sau cu dublă curbură în funcţie de :
• dimensiunile panoului;
• condiţiile de rezemare de pe cele patru laturi ;
• poziţia şi forma golurilor (dacă acestea există).
În cazul general, ruperea se produce pe trasee care sunt dictate de aceşti parametri şi
care parcurg zonele cu rezistenţa cea mai redusă.
34

Fig. CD.32 Traseul liniilor de rupere pentru pereţi solicitaţi perpendicular pe plan
(exemple)
În detaliu alura liniilor de rupere identificate mai sus este arătată în figura CD.31

Fig.CD.33.Detalii ale traseelor posibile ale liniilor de rupere
Figura CD.33A corespunde ruperii pe un plan paralel cu rosturile orizontale iar
figurile CD.33B şi C corespund ruperii pe un plan perpendicular pe rosturile
orizontale (acestea sunt mecanismele de rupere fundamentale menţionate în SR EN
1996-1-1)
Detaliile de rupere pe trasee înclinate sunt arătate în figurile CD.33D şi E
Ruperile pe traseele indicate în figurile CD.33C şi D sunt specifice zidăriilor cu
mortare slabe în raport cu elementele iar ruperea din figurile CD.33B şi E sunt
specifice zidăriilor în care elementele şi mortarul au rezistenţe apropiate.
Pereţii care sunt rezemaţi numai la partea inferioară şi la cea superioară şi sunt liberi
pe cele două laturi verticale se deformează în plan vertical după o suprafaţă cilindrică.
Încovoierea în plan vertical sub acţiunea forţelor perpendiculare pe plan produce
momente încovoietoare care dau naştere la eforturi unitare de întindere/compresiune
perpendicular pe rosturile de aşezare. În acest caz, comportarea pereţilor este liniar
elastică până în momentul depăşirii rezistenţei unitare la întindere a mortarului sau a
rezistenţei de aderenţă a acestuia la elementele pentru zidărie, când, de regulă,
deformaţiile cresc brusc (rupere fragilă);
Valoarea de proiectare acestor momente, pentru unitatea de lungime a peretelui, este
cea mai mare dintre valorile momentelor încovoietoare calculate folosind teoria
grinzilor drepte cu considerarea condiţiilor de reazem respective:
• reazeme simple la ambele extremităţi→ moment maxim la jumătatea înălţimii
etajului

8
h f
M
2
w
w
= == = (CD.11a)
• reazeme cu continuitate totală la ambele extremităţi→ moment maxim în
sectiunile de la nivelul planşeelor

12
h f
M
2
w
w
= == = (CD.11b)
35
• reazem cu continuitate totală la una din extremităţi şi reazem simplu la cealaltă
extremitate → moment maxim în secţiunea cu continuitate

8
h f
M
2
w
w
= == = (CD.11c)
Tot o deformată cilindrică se realizează dacă peretele este rezemat numai lateral.
Această situaţie poate întâlnită în cazul unui perete care nu este fixat la partea
superioară iar la partea inferioară este rezemat pe un strat de rupere a capilarităţii
(situaţia este foarte rar întâlnită la proiectarea clădirilor curente).
Examinarea modului de rupere în acest caz are însă o valoare metodologică deoarece
încovoierea cu plan vertical de rupere reprezintă o componentă a comportării reale a
pereţilor rezemaţi pe toate cele patru laturi.
În cazul pereţilor rezemaţi pe trei sau pe patru laturi, forma deformată este o suprafaţă
cu dublă curbură (se produce încovoiere atât în plan vertical cât şi în plan orizontal).
În această situaţie calculul momentelor încovoietoare prezintă dificultăţi care provin
din două surse principale:
• anizotropia zidăriei face ca rezistenţa şi rigiditatea peretelui să fie diferite pe
cele două direcţii ortogonale (paralel cu rosturile de aşezare şi perpendicular pe
acestea);
• modelarea condiţiilor de margine.
Din cauza anizotropie zidăriei, reprezentarea mai exactă a comportării la încovoiere
perpendicular pe plan, implică folosirea unui model mai complex.
Astfel reprezentarea comportării bidirecţionale se poate face prin
• momentele principale şi unghiul θ al axelor principale cu axele peretelui;
• cele trei componente ale momentului (M
xx
,M
yy
,M
xy
)
În cazul pereţilor rezemaţi pe trei sau patru laturi, conform standardului SR EN 1996-
1-1 momentele de calcul date de încărcarea laterală W
Ed
se determină astfel:

• dacă planul de rupere este paralel cu rosturile de aşezare, adică în direcţia f
xk1

momentul încovoietor pe unitatea de lungime:
2
w Ed 1 Ed1
l W M α = (CD.12a)
• dacă planul de rupere este perpendicular pe rosturile de aşezare, adică în
direcţia f
xk2
momentul încovoietor pe unitatea de înălţime:
2
w Ed 2 Ed2
l W M α = (CD.12b)
în care:
• α
1
şi α
2
sunt coeficienţi care ţin seama de
- anizotropia zidăriei (raportul rezistenţelor pe cele două direcţii
µ = f
xd1
/f
xd2
≡ f
xk1
/f
xk2
);
- condiţiile de fixare pe laturile peretelui;
- raportul între înălţimea şi lungimea peretelui;
• l
w
este lungimea peretelui între reazeme;
36
• W
Ed
este încărcarea laterală de proiectare pe unitatea de suprafaţă; în cazul
încărcării din cutremur avem W
Ed
≡ f
a,E

În anexa E (informativă) a SR EN 1996-1-1 sunt daţi coeficienţii α
1
şi α
2
în funcţie de
raportul între rezistenţele de proiectare µ = f
xd1
/f
xd2
.
Se precizează faptul că utilizarea acestor coeficienţi este pemisă numai pentru:
• pereţi cu grosimea ≤ 250 mm;
• pereţi din zidărie cu mortar de utilizare generală (G) cu toate verticale umplute.

Fig.CD.34 Coeficienţi α pentru calculul momentelor încovoietoare
la pereţi încărcaţi perpendicular pe planul median
Aceste valori s-au determinat folosind metoda "liniilor de rupere" (a se vedea
comentariul C8 în continuare)
În cazul pereţilor nestructurali, condiţiile de margine pot fi:
• Încastrate: perete nestructural legat prin ţesere cu un perete structural cu
grosime cel puţin dublă
• Cu continuitate: perete nestructural intersectat de un alt perete perpendicular
• Cu simplă rezemare: în această situaţie se află marginea inferioară a peretelui
(rezemată pe planseul inferior) şi marginea superioară (fixată de planşeul
superior); de asemenea marginile verticale ale panourilor de zidărie de
umplutură alăturate stâlpilor / pereţilor de beton
• Laturi libere: marginea superioară a pereţilor parţial dezvoltaţi pe înălţime şi
marginile laterale lângă goluri (chiar dacă golul nu se dezvoltă pe toată
înălţimea panoului).
(C2) Modelele de calcul pentru identificarea efectelor acţiunii seismice perpendiculare
pe planul peretelui se stabilesc, pentru fiecare mecanism de avariere al panoului de
perete, în primul rând funcţie de caracteristicile constructive ale peretelui şi în
particular în funcţie de legarea panourilor pe marginile verticale:
1. Existenţa sau lipsa pereţilor perpendiculari, la ambele extremităţi sau la o
singură extremitate.
2. Geometria peretelui: raportul între lungime (distanţa între pereţii
perpendiculari "l" ) şi înălţime (distanţa între planşee "h").
37

(a) (b)
Fig.CD.35 Condiţii de fixare pentru pereţi nestructurali
(a) Perete rezemat pe amble laturi verticale
(b) Perete rezemat pe o latură verticală şi liber pe cea de a doua
Pereţii care nu sunt fixaţi la partea superioară , de exemplu cei de la grupurile sanitare
sau de la coridoarele cu supra lumină prezintă riscul cel mai ridicat de răsturnare.

Fig.CD.36. Perete liber la partea superioară
(C3) Verificarea prin calcul a stabilităţii şi rezistenţei pereţilor la acţiunea seismică
perpendiculară pe plan este stabilită de diferite reglementări tehnice în funcţie de:
• poziţia panoului pe înălţimea clădirii;
• modul de fixare a panoului de structura principală a clădirii
• nivelul acceleraţiei seismice de proiectare la amplasament
Totodată, în funcţie de concepţia fundamentală de "performanţă seismică" stabilită de
fiecare reglementare, răspunsul seismic al pereţilor la acţiunea perpendiculară pe plan
se diferenţiază în funcţie de:
• categoria de importanţă şi de expunere a clădirii sau a zonei din clădire în care
se află perete;
• comportarea cerută pentru cutremurul "moderat" (SLS) sau pentru cutremurul
"sever" (SLU) :
- nefisurat
- fisurat dar reparabil (necesită/nu necesită înlocuirea)
- fisurat/crăpat dar stabil în poziţia din proiect
(C5) Mecanismele de răsturnare sub acţiunea seismică perpendiculară pe planul
peretelui depind în primul rând de:
• alcătuirea peretelui/zonele slăbite de goluri (materiale, zvelteţe, dimensiunea
golurilor)
• prezenţa unor solicitări neseismice (împingeri date de bolţi, şarpante, alte
elemente similare)
• modul de fixare la nivelul planşeelor sau de alţi pereţi structurali
38

(a) (b)
Fig.CD.37.Ruperea pereţilor în funcţie de modul de prindere
(a) Prindere numai la bază (b) Prindere la ambele extermităţi
(C7) Pentru starea limită ultimă (ULS), momentul capabil al secţiunii transversale a
peretelui la rupere din compresiune excentrică perpendiculară pe plan se poate calcula
acceptând diagrama de eforturi de compresiune dreptunghiulară, cu valoarea de
proiectare egală cu 0.85 f
d
(neglijând rezistenţa la întindere a zidăriei). Această situaţie
de echilibru implică acceptarea unei stări avansate de fisurare a peretelui. În cazul
zidăriilor cu elemente din argilă arsă cu pereţi subţiri (grupa 2S) această ipoteză nu
mai este integral aplicabilă (în zonele marcate cu roşu din fig.CD.36 este posibil ca
lăţimea zonei comprimate (0.1t) să fie superioară grosimii peretelui exterior al
elementului pentru zidărie!)

Figura CD.38. Starea limită ultimă pentru un perete solicitat perpendicular pe plan
(C8) Pentru evaluarea capacităţii unui perete la acţiunea seismică perpendiculară pe
plan în starea limită ultimă (ULS), se poate lua în considerare formarea liniilor de
rupere pe trasee compatibile cu geometria şi condiţiile de fixare pe contur ale
peretelui.

Figura CD.39 Linii de rupere pentru pereţi solicitaţi normal pe plan
Coeficientul momentului încovoietor α
2
se obţine din relaţia

( (( (
¸ ¸¸ ¸
( (( (

¸ ¸¸ ¸

+ ++ +
− −− −
= == =
β λ
β β λ
α
2
2 2
2
1
5 . 1
6
(CD.13)
în care, coeficientul β defineşte poziţiile liniilor de rupere (figura CD.37)
39

2
2
1 1 5 . 1
λ
λ
β
− −− − + ++ +
= == = (CD.14)
În cazul zidăriei, metoda "fâşiilor" (folosită pentru plăcile din beton armat) poate fi
particularizată pentru a ţine seama de ortotropia zidăriei, folosind valori diferite ale
rigidităţii zidăriei pentru fâşiile verticale şi orizontale.

p
h
+ p
v
= p
4
w v v , z
4
h h , z
4
h h , z
h
l I E h I E
h I pE
p
+ ++ +
= == =
4
w v v , z
4
h h , z
4
w v v , z
v
l I E h I E
l I pE
p
+ ++ +
= == =
Fig.CD.40. Metoda fâşiilor pentru pereţi din zidărie încărcaţi normal pe plan

Încărcările pe cele două categorii de fâşii se pot determina, egalând săgeţile în centrul
peretelui, din relaţiile din figura CD.38 unde
• E
z,h
şi E
z,v
sunt modulii de elasticitate ai zidăriei pe orizontală şi respectiv pe
verticală;
• I
h
şi I
v
momentele de inerţie ale zidăriei pe orizontală şi, respectiv pe verticală
• l
w
şi h , lungimea şi respectiv înălţimea peretelui.
Pentru proiectarea pereţilor cu forme neregulate sau a celor cu goluri se poate folosi un
calcul bazat pe o metodă recunoscută de determinare a momentelor încovoietoare în
plăcile plane, de exemplu, metoda elementului finit, sau analogia liniilor de rupere,
ţinând seama, după caz, de anizotropia zidăriei.
Pentru aplicarea metodei liniilor de rupere ţinând seama de anizotropia zidăriei în
standardul SR EN 1996-1-1 nu sunt date nici un fel de indicaţii.