FACTORI NESPECIFICI INTERNI DE APĂRARE AI ORGANISMULUI

FACTORII CELULARI
Limfocitele NK (natural killer - celule ucigaşe) Sunt limfocite mari granulare, fără specificitate de recunoaştere şi acţiune, fără memorie imunologică (răspund identic la stimulări repetate cu acelaşi antigen). Se formează din precursori prezenţi în măduva osoasă hematogenă, dar care sunt diferiţi de cei ai lineajului limfocitelor B şi T.

Celulele NK reprezintă 10-15% din limfocitele din sângele periferic şi 1-2% din limfocitele din splină. Se pare că ar fi absente din ganglionii limfatici.

Funcţiile limfocitelor NK
citotoxicitate pentru celulele infectate viral şi pentru celulele tumorale (activitatea NK este crescută în prezenţa tumorilor). rezistenţă la anumite infecţii bacteriene, fungice şi parazitare. reglarea răspunsului imun prin limfokinele secretate (IL-2). rol în hematopoieză (distrug celulele defective).

. După realizarea unui contact strâns între NK şi celula ţintă are loc polarizarea granulaţiilor NK cu eliberarea perforinelor. Moleculele responsabile de formarea porilor sunt numite perforine.Modul de acţiune Celulele NK îşi ucid ţintele prin formarea de pori în membrana celulară.

formând un canal transmembranar. Rezultatul final constă în liza celulei.Perforinele se inseră în membrana ţintei şi în prezenţa calciului polimerizează. Eliminare granule conţinute de NK Celulă ţintă Liza ţintei .

Natural Killer cell .

la care cu siguranţă se vor adăuga şi alţii în curs de identificare. Toţi aceşti factori.În plus. constituie tot atâtea modalităţi de care dispun organismele în cadrul rezistenţei nespecifice. granulele celulelor NK mai conţin şi serin proteaze numite granzime care pătrund în citoplasma celulei ţintă prin porii formaţi de perforine şi induc moartea celulei prin apoptoză. .

FAGOCITOZA 2.Microorganismele. ajunse în organism sunt preluate de sânge sau de limfă şi indiferent de locul de oprire sunt rapid distruse sau localizate prin intervenţia rapidă a două mecanisme celulare: 1. PINOCITOZA . precum şi unele componente străine de natură nemicrobiană.

FAGOCITOZA .

Este proprietatea unor celule ale organismului numite fagocite de a îngloba în citoplasma lor particule (de talie mai mare şi cu o structură de regulă corpusculară) cu care vin în contact şi de a le distruge printrun proces de digestie intracelulară. . atunci când natura chimică a acestora este accesibilă enzimelor fagocitului.

Proprietatea de a fagocita şi pinocita o au diferite celule ale organismului. .celulele albe ale sângelui (polimorfonuclearele neutrofile şi monocitele). cu localizare şi morfologie diferită şi rol important în menţinerea homeostaziei organismului. Totalitatea acestor celule constituie sistemul reticulohistiocitar (SRH) format din: .celulele limfoide (indiferent de localizarea lor în organism) .

. celulele dendritice interstiţiale. toate având ca funcţie prezentarea antigenului către limfocitele T helper: Celulele Langerhans. celulele mieloide. celulele dendritice limfoide. Sunt patru tipuri principale de celule dendritice.Celule dendritice Se numesc în acest fel deoarece prezintă extensii membranare lungi care seamănă cu dendritele neuronilor.

.

. Există şi celule dendritice foliculare care derivă din celulele prezentate anterior şi care alcătuiesc foliculii limfatici. cu rol important în răspunsul imun umoral mediat de limfocitele B. În urma procesării antigenului.Celulele dendritice imature dobândesc antigenul prin fagocitoză sau endocitoză. celulele dendritice se maturează şi pot prezenta antigenul limfocitelor T helper.

.

.

Celulele Kupffer din ficat .Histiocite în ţesutul conjunctiv .Unele macrofage rămân libere în sângele circulant.Celulele microgliale din creier . altele devin fixe în anumite ţesuturi: .Macrofage alveolare în plămâni .Osteoclastele din oase .

histiocite .

Celulă Kupffer .

Celulă microglială .

Osteoclast .

.Maturarea şi proliferarea macrofagelor (alături de cea a limfocitelor) reprezintă una din cauzele umflării ganglionilor limfatici în timpul infecţiilor.

ADERENŢA 3.Mecanismul fagocitozei Atât fagocitoza cât şi pinocitoza urmează o dinamică asemănătoare care presupune parcurgerea mai multor faze: 1. DIGESTIA . INGESTIA 4. CHEMOTAXIA 2.

microorganism străin membrană plasmatică Fagocit (macrofag) pseudopod citoplasmă lisosom fagosom fagolisosom enzime digestive microorganism parţial digerat material nedigerabil corp rezidual .

peptide derivate din sistemul complement. . CHEMOTAXIA Constă în atracţia fagocitelor la microorganisme prin intermediul unor substanţe chimice: produşi microbieni. celule distruse. componente ale leucocitelor.1.

În orice ser normal se găsesc opsonine naturale care acţionează nespecific. . pregătind microbii în vederea fagocitării lor. ADERENŢA Faza de fixare a materialului fagocitabil pe fagocit.2. ca urmare a interacţiunilor dintre receptorii membranei fagocitului şi grupările chimice de la periferia particulei fagocitabile. Este mediată şi uşurată de intervenţia unor factori umorali: opsoninele sau anticorpi naturali.

În serurile imune se găsesc anticorpi specifici care acţionează asupra germenilor patogeni mult mai puternic decât opsoninele normale. În unele situaţii fixarea poate fi inhibată de prezenţa proteinei M (Streptococcus pyogenes) sau a capsulei (Streptococcus pneumoniae). .

.

Înglobarea o realizează numai fagocitul viu. Germenii saprofiţi nu opun nici o rezistenţă fagocitelor care-i înglobează. până când se închide în jurul particulei.3. . formându-se o veziculă intracitoplasmatică denumită fagozom. INGESTIA (Faza de înglobare) Iniţiată prin formarea unei invaginări a membranei care se adânceşte treptat. prin emitere de pseudopode.

În timpul şi ulterior ingestiei metabolismul fagocitului este mult modificat. . De exemplu unii germeni secretă substanţe care paralizează mişcările ameboidale ale fagocitelor (pneumococii) sau le distrug (leucocidinele secretate de stafilococi şi streptococi). În alte cazuri germenii se încapsulează (bacilul cărbunos) şi nu mai pot fi înglobaţi.Germenii patogeni dispun de o serie de mijloace care se opun înglobării. mecanismele variind de la o specie bacteriană la alta.

4. . DIGESTIA Se realizează cu ajutorul enzimelor lizozomale şi debutează prin apropierea şi contopirea fagozomului (pinozomului) cu un lizozom. având loc sub acţiunea enzimelor fagocitului la un pH = 4 (menţinut la această valoare de acidul lactic produs de fagocit). Digestia intracelulară constituie faza finală a actului fagocitar. rezultând un fagolizozom (pinolizozom). 10-30 min prin procese enzimatice: reacţii oxidative şi de hidroliză. În fagolizozom are loc degradarea materialului fagocitat în aprox.

. lipaze. peroxidaze) din citoplasma fagocitului. dezoxiribonucleaze. hidrolaze acide. Procesul de metabolizare totală a particulelor ingerate reprezintă un mecanism nespecific. proteaze. În cazul particulelor înglobate de către fagocitele polimorfonucleare şi în unele cazuri de macrofage materialul fagocitat poate fi supus unei digestii complete ce constă în degradarea până la produşii finali. ribonucleaze.Procesul debutează cu formarea în jurul particulei înglobate a unei vacuole în care difuzează diferite enzime (lizozim. caracteristic rezistenţei naturale. oxidaze.

Etapele fagocitozei .

Chemotaxie fagocitoza .

Stafilococ fagocitat .

.

Fagocitoza live .

.

denumită fagocitoză imună. Acest tip de fagocitoză.În unele cazuri. Acest mecanism se produce în cazul imunităţii dobândite şi în fenomenele de hipersensibilizare. fiind deosebită printr-o serie de proprietăţi de fagocitoza normală. este un atribut exclusiv al macrofagelor. . materialul înglobat este supus unei digestii parţiale. cu păstrarea la suprafaţa fagocitului a aproximativ 10 % din acest material străin timp de câteva săptămâni.

fagocitele încărcate cu bacterii. se multiplică intens determinând transformarea fagocitelor în nişte celule gigante. Chiar şi în aceste cazuri. le izolează de restul ţesuturilor. îndeplinind astfel o funcţie particulară de barieră. .Unele bacterii (bacilul tuberculozei. gonococul şi bacilul leprei) pot persista nealterate în fagocit. îşi menţin viabilitatea. Aceste exemple nu diminuează însă rolul fagocitozei în apărarea organismului faţă de marea majoritate a germenilor patogeni.

Actinobacillus – din placa dentară) pot distruge fagocitele. Agenţii cauzali ai brucelozei pot rămâne în stare dormandă în fagocite luni sau ani. .Toxinele unor bacterii (stafilococi. Listeria monocytogenes şi Shigella flexneri produc enzime ce pot liza fagocitele. Chlamydia. respectiv influenţează pH-ul optim al enzimelor implicate în digestie. Unele microorganisme (HIV. Mycobacterium tuberculosis) pot evita diferitele componente ale sistemului imunitar intrând în fagocite → împiedică formarea fagolizozomului.

Benetato.Particulele inerte (cărbune. enzimatic şi umoral nespecific şi specific. . constituind un adevărat sistem fiziologic a cărui funcţie este integrată cu a altor sisteme cu rol homeostatic. polistiren) înglobate în fagocite persistă un timp. I. C. Opriş (1944-1962) au demonstrat că atât efectorii fagocitari mobili cât şi cei ficşi se găsesc sub influenţa unui control nervos. după care sunt eliminate printr-un fenomen cunoscut sub numele de egestie. Baciu. Gr. Numeroase cercetări aduc dovezi care susţin ideea unui control nervos al activităţii fagocitare.

reprezintă mecanismul de înglobare a unor materiale fagocitabile cu un nivel de organizare molecular (macromolecule proteice sau complexe macromoleculare. endotoxine bacteriene etc).Pinocitoza Descoperită de Lewis în 1931. .