You are on page 1of 47

Dezvoltare umană

Conf. dr. Conţiu Tiberiu ŞOITU

I. TERMINOLOGIE ŞI DEFINIŢII I.1. Perspective asupra dezvoltării I.2. Definiţii ale dezvoltării umane

I.3. Perioade ale dezvoltării

I.4. Vârstele omului II. TEORII ALE DEZVOLTĂRII PERSONALITĂŢII
II.1. Criterii de analiză a dezvoltării II.2. Abordări teoretice ale dezvoltării III. TREBUINŢELE COPILULUI ŞI RELAŢIILE SALE III.1. Tipuri de nevoi ale copilului III.2. Consecinţe ale neîmplinirii nevoilor copilului

III.3. Funcţiile relaţiilor cu parteneri de aceiaşi vârstă
III.4. Deprivarea maternă IV. Adolescenţa

IV.1. Influenţe asupra dezvoltării copilului

IV.2. Adolescenţa ca stadiu al dezvoltării
IV.3. Dezvoltarea fizică a adolescenţilor IV.4. Impactul psihic al schimbărilor fizice IV.5 Dezvoltarea intelectuală în adolescenţă IV.6. Perspective privind dezvoltarea personalităţii în adolescenţă IV.7. Surse de stres la adolescenţă

V. BIBLIOGRAFIE

Probleme fundamentale ale unităţii de curs

• •

Particularităţi ale dezvoltării fizice, psihice şi sociale la diferite vârste; Implicaţii ale vârstei asistatului în relaţionarea cu asistentul social.

Scopul unităţii de curs:

Familiarizarea studenţilor cu specificul persoanelor aflate la diferite vârste.

Obiectivele unităţii de curs: • • analiza conceptelor fundamentale ale domeniului; însuşirea cunoştinţelor şi deprinderilor necesare asistentului social în activitatea sa în echipe interdisciplinare de lucru cu persoane din diferite grupe de vârstă.

I. TERMINOLOGIE ŞI DEFINIŢII

Activitatea asistentului social presupune relaţia de ajutor în sprijinul clienţilor de orice vârstă, de la naştere până în ultima clipă.

I.1. Perspective asupra dezvoltării

Diversele abordări teoretice şi metodologice ale domeniului dezvoltării umane pot fi regrupate în două categorii : « tradiţionale » şi « dezvoltarea pe tot parcursul vieţii ». Abordarea « tradiţională » a dezvoltării pune accentul pe schimbările radicale pe care le suferă individul de la naştere la adolescenţă, urmate de o reducere a ritmului sau chiar stopare a evoluţiei pe parcursul vârstei adulte şi involuţie, declin la bătrâneţe. Contrastând chiar din denumire, « dezvoltarea pe tot parcursul vieţii » afirmă existenţa dezvoltării şi la vârstele adulte. Conform promotorilor abordării 1 există şapte caracteristici fundamentale ale acesteia:

Dezvoltarea se realizează pe tot parcursul vieţii. Procesul de dezvoltare include atât creşteri, achiziţii cât şi descreşteri, pierderi care interacţionează dinamic pe toată durata vieţii.

Dezvoltarea este multidimensională, implicând dimensiuni biologice, sociale, cognitive şi emoţionale.

1

Santrock, J.W. (1999) Life-Span Development, Boston, McGraw-Hill, pp. 9-11

dezvoltând capacitatea individului de a lua decizii. unele dimensiuni sau componente ale unor dimensiuni se află în proces de creştere în timp ce altele descresc. precum cel de-Al Doilea Război Mondial. Acest tip de factori sunt numiţi normativi pentru că afectează – cu rare excepţii – pe toţi cei ce ating pragul de vârstă corespunzător. Reprezintă influenţe biologice şi de mediu care se manifestă similar pentru toţi indivizii de aceiaşi vârstă. sociologie. P.  Dezvoltarea este plastică. La aceeaşi vârstă însă scade performanţa la sarcini care implică procesarea rapidă a informaţiilor. Experienţa unor evenimente istorice. neuroştiinţe. antropologie. medicină. încep şcoala la aproximativ 6 ani şi se pensionează în jur de 60-65 de ani. Spre exemplu. Factorii favorabili sau limitările cu care se confruntă individul pot influenţa atât dezvoltarea fizică cât şi dezvoltare intelectuală şi socială a individului. Într-un anumit moment.B. pp. Evoluţia poate lua forme diferite de manifestare în funcţie de condiţiile de viaţă. 611-626. Individul acţionează şi reacţionează într-un context care include datele sale biologice. De exemplu: toate persoanele resimt în jur de 12 ani modificările biologice determinate de pubertate.  Dezvoltarea este influenţată de condiţiile istorice. specificul istoric şi cultural al epocii în care trăieşte. (1987) Theoretical propositions of life-span developmental psychology. constituie obiectul de studiu şi activitate al mai multori discipline ştiinţifice şi profesii : psihologie. cataclisme influenţează diferite dimensiuni ale dezvoltării. experienţa dobândită pe parcursul vieţii poate spori înţelepciunea vârstnicului. Este o fiinţă dinamică. No. .  Dezvoltarea este contextuală. Contextul influenţează dezvoltarea prin interacţiunea a trei sisteme2: o Influenţe normative determinate de vârstă. în Developmental Psychology.  Dezvoltarea este multidisciplinară. 2 Baltes. adaptativă aflată într-o lume dinamică. ştiinţele educaţiei etc. Dezvoltarea este multidirecţională. regimuri politice diferite. schimbătoare. mediul fizic şi social.23. biologie.

J. un dezastru izolat (distrugerea locuinţei în urma unui incendiu) sau pozitive: un câştig la loterie. Această categorie cuprinde experienţe de viaţă neobişnuite / excepţionale care au un impact major asupra evoluţiei ulterioare a individului. Definiţii ale dezvoltării umane: 1. Astfel de evenimente pot fi negative: moartea unui părinte la o vârstă fragedă a copilului. Laura E. Boston. Allyn and Bacon.o Influenţe normative determinate istoric reprezintă influenţe biologice şi de mediu asociate cu evenimente istorice. întâlnirea cu o persoană deosebită care va marca evoluţia şcolară / profesională sau personală etc. revoluţii tehnologice de Est). (1999) Life-Span Development. 4 Santrock. schimbări politice (de exemplu impactul anului 1989 în Europa o Evenimente de viaţă non-normative. McGraw-Hill. (1997) Child Development. Dezvoltarea umană constituie un model al schimbărilor pe care le suferă individul din momentul concepţiei şi continuă pe tot parcursul vieţii. un accident de muncă sau rutier. războaie. p.3 2.4 3 Berk. Sunt comune membrilor unei anumite generaţii. Ele sunt impredictibile şi accidentale. Boston. I.2. o şansă apărută în carieră. 16 4 .W. Dezvoltarea umană reprezintă un domeniu interdisciplinar de studiu dedicat înţelegerii schimbărilor pe care le suportă fiinţa umană pe parcursul vieţii. Un anumit eveniment afectează una sau câteva persoane şi nu grupuri mari de indivizi. Includ evenimente cu caracter economic (crize precum cea din anii 1929-1932 sau perioade de dezvoltare accelerată). p. (precum răspândirea utilizării computerelor).

Vârstele omului Pentru mulţi dintre teoreticienii dezvoltării umane5. p. acoperind intervalul de vârstă care începe între 10 şi 12 ani şi se încheie între 18 şi 22 de ani. (1999) Life-Span Development. McGraw-Hill.de la 60-70 ani. Implică – pe parcursul a aproximativ 9 luni evoluţia de la o singură celulă la un organism complet. Vârsta adultă timpurie (tinereţea) – intervalul de la sfârşitul adolescenţei până spre 35-45 de ani 7. Boston. I. 2. Copilăria mică (numită uneori şi vârstă ante-preşcolară şi preşcolară) – intervalul de la finalul prunciei până la 5-6 ani. Pruncia – constituie perioada de dezvoltare de la naştere până la 18 – 24 de luni (diferă în funcţie de autor / teorie).W. de obicei descriemdezvoltarea în termeni de perioade. imaginea vârstelor individului uman nu poate fi descrisă doar cu ajutorul vârstei cronologice. Vârsta adultă – de la 35-45 ani până la 60-70 ani 8.3. Vârsta adultă .4. J. 3. Copilăria mijlocie şi târzie (copilăria şcolară) – intervalul 5/6 – 10/12 ani 5. 6. 5 Santrock. Cel mai adesea secvenţa utilizată este următoarea: 1.Schimbările care marchează dezvoltarea individului sunt rezultatul a mai multor procese: biologice. Adolescenţa – perioada de dezvoltare care face legătura între copilărie şi vârsta adultă. Perioade ale dezvoltării Datorită nevoii de organizare şi înţelegere. 4. I. 20 . cognitive şi socio-emoţionale. Perioada prenatală – reprezintă intervalul de la concepţie până la naştere.

mai „tânăr”. coleg de joacă este în acord cu vârsta lui. psihologic şi social. controlul emoţiilor. – decât cei de aceeaşi vârstă este considerat a fi.  Vârsta cronologică este dată de numărul de ani care au trecut de la naşterea persoanei. motivare ş. Cei care se adaptează mai bine şi mai repede – prin învăţare. rezolvare de probleme. Cu cât vârsta biologică este mai mică cu atât creşte speranţa de viaţă a persoanei în cauză. se consideră vârsta cronologică drept sinonimă conceptului de vârstă.  Vârsta biologică reprezintă descrierea vârstei individului în termeni de sănătate biologică / somatică. vârsta socială ar depăşi-o pe cea cronologică. Un copil care îşi împarte activitatea între şcoală şi joacă şi care se înscrie în rolurile de fiu/fiică. .  Vârsta psihologică este determinată de capacitatea de adaptare a individului raportată la cea a altor indivizi de aceiaşi vârstă cronologică. Determinarea vârstei biologice presupune cunoaşterea capacităţii funcţionale a organelor şi sistemelor vitale ale persoanei. Capacitatea funcţională a unui individ poate fi mai bună sau mai rea decât a altuia de aceeaşi vârstă.  Vârsta socială se referă la rolurile sociale şi expectanţele legate de vârsta unei persoane.m. decizie.Pentru a corecta această lipsă a fost necesară raportarea nu doar la scurgerea timpului ci şi la biologic.d. elev. din punct de vedere psihologic. Dacă acelaşi copil ar munci pentru a-şi câştiga existenţa (eventual şi pe a altora) ar fi „maturizat” înainte de vreme.a. În mod comun.

ce se desfăşoară natural (de la sine) pentru o perioadă de timp”. Dezacordurile privesc importanţa recunoscută fiecăruia asupra influenţării diferitelor aspecte ale dezvoltării.II. influenţe ale mediului.1. Diferenţele dintre teoriile elaborate pe parcursul anilor provin din importanţa pe care o acordă fiecare unor teme care revin constant în atenţie: moştenirea genetică. influenţe situaţionale sau caracteristici individuale. Criterii de analiză a dezvoltării II. „Ce” se referă la caracteristicile persoanei şi la modul în care acestea sunt organizate.1 Influenţe biologice sau influenţe ale mediului Majoritatea teoriilor psihologice moderne recunosc influenţele ambilor factori . în 1928. iar „de ce” la aspectele motivaţionale care au modelat evoluţia sau activitatea persoanei. factori de risc şi adaptarea la aceştia etc. cum s-a produs evoluţia sa şi de ce. II. adepţii radicali ai biologismului considerau că factorii înnăscuţi determină o „predestinare” şi că dezvoltarea nu este decât o evoluţie ireversibilă numită maturizare. mediu cultural. Aceasta era înţeleasă ca un „proces de creştere. TEORII ALE DEZVOLTĂRII PERSONALITĂŢII Teoriile de personalitate evidenţiază modalităţi de interconectare şi sistematizare a unui mare număr de date psihologice. continuitate sau stadialitate a evoluţiei.1. că „cea mai importantă caracteristică a dezvoltării . pasivitate sau activitate a persoanei. Iniţial. „Cum” face apel la determinanţii personalităţii.asupra dezvoltării umane. în încercarea de a explica ce este individul. Unul dintre primii psihologi care au susţinut cu tărie această perspectivă a fost Arnold Gesell care scria. determinat genetic.biologici şi de mediu .

7 Bugental. behavioristul John Watson plasa în acelaşi an accentul strict pe influenţele mediului. Allyn and Bacon. Goodnow. D. New York. Mai mult. Boston. fiinta umană este căutătoare activă de informaţie şi de modalităţi de utilizare a acesteia.J. Copil activ sau copil pasiv Primii teoreticieni vedeau copilul ca un organism pasiv care este modelat în primul rând de forţe externe. atât comportamentul copilului. Astăzi nu există suport pentru nici una dintre aceste poziţii extreme. Wiley. El considera că factorii genetici nu acţionează restrictiv asupra modalităţilor în care evenimentele produse de mediu modelează cursul dezvoltării copilului. Bagajul ereditar este cel care conservă şi stabilizează creşterea fiecărui copil”. (1998) „Socialization proceses” in W.) Handbook of Child Ppsychology. 8.. atât moştenirea genetică. Interacţiunea dintre înnăscut şi dobândit este evidentă în numeroase exemple: atât anumiţi hormoni. În lucrările ulterioare prevalează ideea că încă de la început.6 În opoziţie. Teoreticienii psihologiei dezvoltării caută să afle cum interacţionează factorii biologici şi cei de mediu pentru a produce variaţiile de evoluţie la copii. p. cât şi alimentaţia afectează dezvoltarea fizică şi socială. profesorii. Mai mult. a IX-a. vol III. cât şi influentele timpurii din partea mediului afectează dezvoltarea socială şi personalitatea copilului. J. agenţii de socializare – părinţii. procesul fiind în ambele sensuri: copiii 6 Apud Bee. Mai mult.2.7 Copiii caută în mod intenţionat să înţeleagă şi să exploreze lumea din jurul lor. afirma că printr-o adecvată organizare a mediului poate produce dintr-un copil un Mozart sau un Al Capone.Damon (ed. p. cât şi expunerea la agresiune influenţează dezvoltarea comportamentului agresiv.1. Helen (2000) The Developing Child – ed. 396 . II. prietenii – nu realizează o influenţare unidirecţională.B.timpurii este inevitabilitatea şi siguranţa maturizării.

Unii văd dezvoltarea ca pe un proces continuu. Dacă analiza este mai amănunţită. vom ajunge la concluzia că diferenţele nu sunt foarte mari. fără nici o trecere abruptă (vezi fig. alţi teoreticieni sugerează că analiza continuităţii sau a discontinuităţii depinde de modalitatea in care sunt examinate schimbările de pe parcursul evoluţiei. Mai recent. diferenţe marcante între etape. II. Dacă privim de la distanţă sau analizăm o perioadă mai îndelungată. Nivel de utilizare Vârstă Vârstă Figura 1 Figura 2 Strategia 4 Strategia1 Strategia 5 . deoarece copilul foloseşte diferite strategii. cu certitudine. cu perioade de Nivel de ezvoltare prevalentă a unora în defavoarea altora (Vezi figura 3).3. Din această perspectivă. 1).1.modifică activ acţiunile părinţilor lor şi ale altor persoane cu care intră în contact zilnic. Continuitate sau discontinuitate Una dintre întrebările majore cu care s-au confruntat cercetătorii psihologiei dezvoltării este aceea a modului în care pot caracteriza natura evoluţiei. Alţi psihologi consideră că evoluţia apare sub forma unor paşi sau stadii. în care fiecare nou eveniment sau schimbare se construieşte pe edificiul creat de experienţa anterioară. dezvoltarea este gradată şi lină. vor apărea. afirmând că organizarea comportamentului este calitativ diferită pentru fiecare nou stadiu (vezi figura 2).

New York.) Handbook of Child Ppsychology. vol III. unele perioade de tranziţie. Aceste perioade de tranziţie sunt importante. altele atât biologice cât şi psihologice (în perioada pubertăţii.Damon (ed. în care schimbările pot fi mai rapide si mai pronunţate. altele determinate cultural (acceptarea în rândul adulţilor) sau social (divorţul părinţilor). dar prezentând. 4. Vârstă Figura 3 Continuitatea sau discontinuitatea dezvoltării 8 Majoritatea psihologilor contemporani adoptă o perspectivă de mijloc între extremele continuitate – discontinuitate. considerând dezvoltarea ca fiind continuă. cum ar fi unele biologice (mersul). spre exemplu). Influenţe situaţionale sau caracteristici individuale 8 W.Strategia 2 Strategia 3. Tranziţiile pot implica o varietate de schimbări.1. în acelaşi timp. deoarece multe dintre procesele dezvoltării pot fi mai clar relevate. Wiley . II.

civilizaţia ultimelor decenii producând modificări importante în atitudinea părinţilor faţă de copii. există cercetători care acordă un rol major influenţelor culturale în formularea regulilor care guvernează dezvoltarea. cum ar fi: domiciliul. Universalitate sau relativitate culturală Experienţele culturale influenţează copilul în diferite modalităţi. dar să fie acuzat de profesori sau colegi că ar fi un copil problemă. De exemplu. Cercetătorii au vrut să afle în ce măsură studierea copiilor. strada. oriunde pe glob. ci şi de-a lungul timpului. . copiii care prezintă trăsături de personalitate agresive adesea vor selecta contextele în care îşi pot manifesta tendinţele. De exemplu. Psihologii dezvoltării îmbrăţişează perspective care acordă importanţă variată factorilor culturali.Copiii desfăşoară activitati într-o diversitate de locuri. în aceste locuri. Influenţele culturale acţionează diferit nu doar de la un spaţiu geografic la altul. Fiecare dintre aceste ipoteze a avut adepţii ei. dar că modelul cultural poate influenţa ritmul şi intensitatea schimbărilor. este influentată de context dacă copiii se comportă diferit în unele locaţii decât în altele sau dacă predispoziţiile individuale si caracteristicile de personalitate îi determină spre un comportament similar întro arie largă de situaţii. unii afirmă că legile dezvoltării sunt independente de cultură şi se aplică tuturor copiilor.1. astfel încât ei vor prefera să se înscrie la un curs de karate în loc să se dedice colecţionării de timbre. şcoala. Astfel. Acelaşi copil poate fi considerat de părinţi ca având un comportament exemplar. terenurile de joacă etc. În opoziţie cu aceştia. care acceptă influenţele duale ale personalităţii şi factorilor situaţionali. ceea ce întârzie dezvoltarea motricităţii. În altele. dar ulterior majoritatea psihologilor au rezolvat controversa adoptând un punct de vedere interacţionist. în unele culturi copilul este încurajat să meargă de foarte devreme şi i se oferă posibilitatea de a exersa de timpuriu aceste noi deprinderi. copilul este înfăşat pentru perioade îndelungate de timp.5. II. Între cele două extreme se află cei care sugerează că evoluţia se produce asemănător peste tot.

după o perioadă în care păreau că s-au adaptat cu bine la problemă.1. Risc şi adaptare Dezvoltarea copilului implică numeroase procese de adaptare la acţiunea diferiţilor factori perturbatori.1. Abordări teoretice ale dezvoltării Teoriile existente diferă prin accentul asupra aspectelor dezvoltării prezentate anterior. moartea unui părinte. spitalizare repetată sau de lungă durată). Răspunsul copiilor la astfel de factori poate fi diferit: mulţi pot dezvolta tulburări permanente sau întârzieri ale dezvoltării. Freud a iniţiat o revoluţie în înţelegerea motivaţiei şi a personalităţii umane. alţii pot prezenta efecte mult mai târziu. apartenenţa la un grup minoritar) sau pot include evenimente non-normative (divorţ. II. nivelul de educaţie. ca radicale. asupra personalităţii şi rolul motivaţiilor instinctuale şi inconştiente au fost considerate. În timpul creşterii şi maturizării se confruntă cu o varietate de situaţii riscante. Ulterior.6. Teorii psiho-dinamice Prin introducerea în teoria psihanalitică. Aceşti factori de risc se pot prezenta sub forme genetice sau biologice (de exemplu boală fizică sau psihică a copilului ori a unuia dintre părinţi). la începutul secolului XX. instituţionalizare. accident. pot fi factori demografici (veniturile familiei. perspectiva freudiană a fost acceptată . Majoritatea cercetătorilor consideră că prezenţa unui factor de risc major în experienţa copilului îl ajută la o mai uşoară şi adecvată adaptare în situaţii ulterioare. Perspectiva generală asupra rolului critic al evenimentelor ce s-au manifestat în primii ani ai dezvoltării.2.II.2. S. de la normal la anormal sau de la anormal spre normalizare. care pot deturna traiectoria dezvoltării într-o direcţie mai bună sau mai rea. iar în alte cazuri reuşesc să se adapteze foarte bine la cele mai dificile circumstanţe. II.

Numele vine de la rolul pe care forţele dinamice îl au în determinarea motivaţiei şi comportamentului individului. cel oral. tot mai raţionale şi se apropie de graniţa realităţii. în determinarea comportamentului. inclusiv ducerea lor la gură. Primul stadiu. hrănirea. Pentru Freud. Pe măsură ce copilul se dezvoltă. La nivelul fiecăruia dintre cele cinci stadii forţele biologice controlează relaţiile dintre individ şi lume. gradat. dezvoltarea nu este un proces continuu. Pentru el personalitatea se compune din trei elemente interrelate: Sinele. Eul şi Supraeul. rolul fiecăreia dintre acestea modificându-se pe parcursul dezvoltării copilului. când priorităţile se schimbă. Aceste teorii joacă un rol mai influent în psihologia clinică decât în cercetarea ştiinţifică. manipularea unor obiecte. Eul. îşi manifestă prezenţa atunci când copilul interiorizează – acceptă şi utilizează – normele morale ale familiei şi societăţii. dezvoltând o conştiinţă. În al doilea sau al treilea an de viaţă începe stadiul anal. Freud a accentuat rolul pulsiunilor de origine biologică. care este orientat către maximalizarea satisfacţiilor şi împlinirea nevoilor imediate. în cea mai mare parte a copilăriei. controlabilă a personalităţii capătă un rol tot mai important şi răspunde nevoilor prin comportamente adecvate. Supra-eul. dar au şi generat un număr de perspective numite psiho-dinamice. . Multe dintre conceptele specifice ale teoriei sale au determinat dezbateri şi controverse. deci este influenţat de pulsiuni instinctuale care devin. Freud având o influentă majoră asupra dezvoltării ulterioare a psihologiei şi psihiatriei. copilul învăţând amânarea unor plăceri dictate de nevoi fiziologice (utilizarea oliţei). Psihanaliza freudiană Conform teoriei psihanalitice a dezvoltării. se consideră că aceste pulsiuni sunt modelate de influente ale mediului. precum cele legate de sex. sub controlul sinelui. este caracteristic primului an de viaţă şi prezintă copilul preocupat de activităţi precum: sugerea. Stadiul falic consemnează creşterea curiozităţii sexuale a copilului. creşterea şi schimbarea psihică sunt guvernate de pulsiuni inconştiente şi de instincte. A treia componentă.– cel puţin parţial – de mulţi psihologi. agresiune şi foame. partea raţională. în special din partea membrilor familiei. Acesta se află. valorile şi rolurile legate de acestea. În acelaşi timp. Sinele operează cu principiul plăcerii.

A şasea etapă – şi prima care nu îşi are echivalent în stadiile . Primul stadiu – al prunciei – are ca sarcină punerea bazelor încrederii în sine şi în ceilalţi. Erikson continuând cu încă trei etape spre maturitate. dar şi factorii de risc cu care se poate confrunta. B. Între şase şi doisprezece ani se instalează stadiul de latenţă. Principala deosebire faţă de etapizarea lui Freud se înregistrează dincolo de vârsta adolescenţei. Riscul constă în apariţia ruşinării şi a dubiilor legate de propriile capacităţi. dar a mutat accentul spre influenţele mediului social în dezvoltarea individului. trebuie să realizeze învăţarea autocontrolului şi stabilirea autonomiei. Aceasta se poate solda cu sentimentul de vinovăţie faţă de agresivitatea şi îndrăzneala manifestată. cel genital.În opera lui Freud această etapă este marcată de complexele lui Oedip (Electra). Stadiile au fost construite pornind de la sarcinile personale şi sociale pe care individul trebuie să le realizeze la vârsta respectivă. a păstrat un număr mare din conceptele generale ale psihanalizei tradiţionale. Ultimul stadiu. un ecou profund asupra personalităţii adultului. modalităţile în care copilul abordează fiecare dintre aceste stadii au. De la 3 la 6 ani se consideră a fi vârsta jocului. în care accentul este pus pe educaţie şi copilul devine conştient şi preocupat de ceilalţi. Copilăria mică – al doilea stadiu – de la 1 la 3 ani. unul dintre cei mai importanţi discipoli ai lui Freud. Riscul este al sentimentului de inferioritate determinat de eşecul real sau imaginar în îndeplinirea sarcinilor. Apare sârguinţa şi implicarea responsabilă în rezolvarea sarcinilor. în care copilul are sarcina de a dezvolta iniţiativa dominării mediului. În acest sens. Erikson propune opt stadii specifice pe parcursul întregii vieţi. riscul constând în neîncrederea în ceilalţi şi lipsa de încredere în sine. Conform lui Freud. Adolescenţa are sarcina de a forma sentimentul de identitate şi se confruntă cu riscul confuziei de rol. Teoria psihosocială consideră – ca si psihanaliza – că dezvoltarea nu este continuă ci stadializată. Teoria eriksoniană Eric Erikson. Până la 12 ani este vârsta şcolară. este caracterizat de apariţia dorinţelor sexuale şi de căutarea unui partener faţă de care se manifestă prietenia altruistă. ulterior.

Riscurile apar in cazul unor probleme de identitate care pot conduce la evitarea celorlalţi şi la izolare. Teoria ataşamentului are o origine etologică dar – cel puţin în cazul principalului reprezentant. fiind denumit „de stagnare”. John Bowlby – se manifestă şi marcante influenţe psihanalitice. îşi propune ca sarcină dobândirea sentimentului de integritate. Teoria ataşamentului şi cercetările pe care le-a generat au încercat să acopere această lacună. 9 Verza. Numeroase studii indicau nu doar dezvoltări întârziate ci şi comportamente sociale şi emoţionale atipice. Vârsta adultă. 32 . Bucureşti. Teoria ataşamentului Rolul central pentru dezvoltarea psihologică al relaţiei copiilor cu părinţii este larg acceptat. în America sfărşitului anilor `40. fiinţa umană nu este pregătită să supravieţuiască în absenţa îngrijirii unui adult care să-i asigure hrana. Dubiile sau existenţa unui număr de dorinţe neîmplinite pe parcursul stadiilor anterioare pot conduce la disperare. Cu toate acestea. Teoria etologică.lui Freud – este reprezentată de tânărul adult (stadiul prematurităţii)9. al şaptelea stadiu. II. În urma războiului. inclusiv faţă de străini. Emil. Verza Florin Emil (2000). În primele luni după naştere. Sarcina acestuia constă în dobândirea intimităţii la nivelul relaţiilor de prietenie. manifestându-se – în mod neadecvat – prietenoşi faţă de oricine. numărul orfanilor era neobişnuit de mare. Maturitatea. pentru mult timp.6. Psihologia vârstelor. ProHumanitate.2. căldura şi protecţia faţă de boală şi accidente. Aceşti copii se dovedeau cu greu capabili să stabilească legături apropiate şi privilegiate cu anumite persoane. Teoreticienii ataşamentului au mers mai departe sugerând că există influenţe directe asupra dezvoltării personalităţii determinate de numărul persoanelor adulte care îngrijesc copilul în perioada critică a primelor luni de viaţă. p. este momentul exprimării individului prin ceea ce Erikson numeşte „generativitate”. nu au existat dovezi empirice ale influenţelor de acest tip. Ed. Efectele îngrijirii timpurii de către aceiaşi adulţi au fost studiate prin situaţiile în care aceasta nu era posibilă. Riscul poate consta în incapacitatea de a procrea sau de a genera idei sau produse materiale. ultimul stadiu eriksonian.

Londra.Aceste comportamente au fost.49. Arnold. (1966) Adult status of children with contrasting early life experiences. Bucureşti. pp. Slukin (1965) şi Bateson (1964) menţionaţi în Birch. 12 . Acest „ataşament” este de o deosebită importanţă în comportamentul social ulterior şi în comportamentul de reproducere al animalului. Teoreticienii învăţării 10 Skeels. 1-56 11 Goldberg. Monography of Social Research on Child Development.4. Etologiştii au analizat fenomenul de „imprinting” la păsări ale căror pui sunt capabili să se deplaseze imediat după ieşirea din ou. Desemnează faptul că imediat după naştere există o perioadă „critică” sau „sensibilă” în care expunerea la o anumită figură pune în mişcare procese comportamentale care determină atitudini privilegiate faţă de respectiva figură (de exemplu urmărirea). Termenul de imprimare („imprinting”) a fost introdus de Lorenz în urma studierii comportamentului puilor de gâscă. Separat de oaie sau de capră. Comportamente de aceiaşi natură se produc şi la nivelul mamei. În condiţii normale. Alte încercări de înţelegere a rolului îngrijirii timpurii în dezvoltare au fost realizate prin observarea comportamentului animal – în mediul natural sau în studii de laborator. p.11 Lorenz indica primele trei zile de viaţă ca fiind perioada critică în care imprimarea trebuie să aibă loc pentru a rezulta ataşamentul de mai târziu. vol. Editura Tehnică. p. mielul sau iedul nu mai este ulterior reprimit de către mamă. S (2000) Attachment and development. Multe dintre primele teorii au explicat că ataşamentul acţionează în sensul satisfacerii unei anumite nevoi înăscute sau al unui instinct. interpretate ca fiind efectul „deprivării materne” iar ipoteza a fost întărită de experimentele lui Skodak şi Skeels10. preferând să descrie o „perioadă sensibilă” – o etapă mai flexibilă şi ceva mai îndelungată în timpul căreia se produce imprimarea. Dacă legătura se formează faţă de om sau de un obiect neînsufleţit (şi nu de un membru al aceleiaşi specii) comportamentul de reproducere este puternic afectat. Copiii astfel „adoptaţi” au atins în mai mare proporţie nivelul normal de dezvoltare şi s-au adaptat mai bine ieşirii ulterioare din mediul protejat în comparaţie cu cei care au fost crescuţi în orfelinat. această figură este una biologic adecvată (mama sau alt membru al aceleiaşi specii) dar manipularea experimentală poate conduce la formarea relaţiei faţă de alte fiinţe sau obiecte. (2000) Psihologia dezvoltării. 31. Alţi cercetători12 contestă existenţa unei perioade critice rigide. H.M. în general. Ei au observat că acei copii care au fost mutaţi într-o instituţie pentru adulţi cu handicap de intelect au fost „adoptaţi” de câte un pacient adult care le-a acordat atenţie şi afecţiune. A.

A. Maimuţele astfel crescute au manifestat grave probleme de relaţionare în momentul în care au fost amestecate cu maimuţe crescute în condiţii normale. pentru un grup „mama cu blană” fiind cea care asigura hrana iar pentru al doilea grup cea „din sârmă” era dotată cu recipientul cu lapte. 14 . p. Instinctul primar este orientat spre satisfacerea nevoilor primare de hrană. Bucureşti. Tinerele maimuţe aveau acces la ambele tipuri de „înlocuitori de mamă” dar diferenţiat. Ambele tipuri aveau forma şi dimensiunile maimuţei adulte şi erau prevăzute cu un recipient pentru lapte care asigura hrana zilnică a puiului. căldură şi securitate. Studiile desfăşurate de el şi colegii lui la Wisconsin Primate Laboratory între decadele `50 şi `70 au urmărit comportamentul puilor de maimuţă crescuţi de (sau în apropierea) diferitelor tipuri de „mame surogat / substitut”. Harlow a numit „confort de contact” sentimentul de siguranţă suplimentară oferit de maimuţa din lemn şi blană. (2000) Psihologia dezvoltării. 673-685. Experimentele au îmbrăcat mai multe forme.46. Maimuţele din grupul experimental erau sau agresivi sau indiferenţi. vol 13. fabricate fie dintr-un schelet de lemn îmbrăcat într-o imitaţie de blană pufoasă şi moale fie consta doar într-un schelet din sârmă. Harlow.F. masculii erau incapabili de împerechere iar femelele care au dat naştere la pui s-au dovedit a fi mame agresive. Instinctul secundar reprezintă ataşamentul faţă de mamă în scopul satisfacerii trebuinţelor ce decurg din instinctul primar. Harry Harlow prin studierea experimentală a efectelor deprivării materne asupra puilor de maimuţă (macaci sau maimuţe Rhesus ) a furnizat rezultate care infirmă această explicaţie. H. Procentajul supravieţuirii fizice al puilor de maimuţă a fost superior celui al maimuţelor crescute – în captivitate – alături de mamele lor dar cercetătorul a constatat că – indiferent care dintre mame avea lapte – puii petreceau cea mai mare parte a timpului căţărându-se pe mama „îmbrăcată”. American Psychologist. Într-o primă etapă14 puii erau separaţi de mamele lor imediat după naştere şi izolaţi în cuşti în care se mai găseau doar „mame artificiale”. Experimente ulterioare au arătat că socializarea zilnică – chiar de scurtă durată – pe parcursul creşterii reduce frecvenţa comportamentelor 13 Birch. (1958) The nature of love.în mediul ambiental13 au propus o explicaţie bazată pe teoria instinctului secundar. Acestea erau de două tipuri. Editura Tehnică. pp. Mama este sursa împlinirii acestor nevoi.

maimuţele crescute în mediul experimental au devenit capabile de implicare normală în toate tipurile de activităţi şi relaţii. Conceptul de ataşament include componente sociale. alţii dar şi expectanţe legate de relaţie. Odată cu înaintarea în vârstă. Maimuţe crescute conform modelului lui Harlow au primit. Efectele experienţelor timpurii sunt păstrate şi retransmise în aceste modele de lucru chiar şi în condiţiile continuei schimbări. parcurgeau fără oprire perimetrul cuştii. soţii Harlow au crescut puii de maimuţă complet izolat de oameni şi alte maimuţe. natura relaţiilor dintre componente se schimbă. . Bowlby credea că unele aspecte ale acestui model intern de lucru – în special cele inaccesibile conştiinţei – sunt deosebit de rezistente la schimbare. Alte experimente ulterioare sugerează că efectele deprivării pot fi reversibile. stăteau perioade îndelungate nemişcate. sugerând că interacţiunea cu parteneri de aceiaşi vârstă poate compensa – cel puţin parţial – absenţa mamei. B. Tinerele maimuţe au dezvoltat comportamente stereotipe: se ţineau strâns unele în braţele altora. ca „terapeuţi” maimuţe tinere normale cu care au putut inter-relaţiona. Methuen. Într-un studiu ulterior15. un 15 Harlow. Introduse în aceleaşi spaţii cu maimuţe crescute normal au dovedit aceiaşi incapacitate de relaţionare ca şi cele din experimentul anterior.M. afective. Fiecare participant dezvoltă legături emoţionale cu celălalt şi îşi formează o reprezentare internă a relaţiei şi participanţilor la ea (numită de Bowlby „model de lucru”). cognitive şi comportamentale.) Determinants of Infant Behaviour. Harlow. Prin dezvoltare şi acumulare de noi experienţe.K.anormale. pişcarea exact a aceleaşi zone a obrazului cu aceleaşi degete de sute de ori – uneori până la rănire. Bowlby a folosit termenul de „model de lucru” pentru a indica influenţarea reprezentărilor de către experienţă şi că schimbarea lor este posibilă prin acumularea de noi experienţe. M. H. Modalitatea în care informaţia nouă este adăugată sau integrată modelului este determinată de natura existentă a matricei.F. În timp. în Foss. vol. Comportamentul maimuţelor la maturitate s-a dovedit a fi chiar mai ciudat decât al celor crescute de mame surogat. (1969) Effects of various mother-infant relationship on rhesus monkey behaviours.. Fiecare model de lucru al unei relaţii include concepte precum cele de sine. (ed. sau compulsive: se legănau continuu (similar manifestării caracteristice sindromului de instituţionalizare la copii). 4. Ataşamentul este o proprietate comună relaţiilor sociale prin care individul mai slab şi mai puţin capabil se apropie de cel mai competent şi puternic în căutare de protecţie.

Conform teoriei. În viziunea autorului. Importanţa relativă a acestor interacţiuni se poate modifica o dată cu înaintarea în vârstă. universul copilului este organizat printr-un sistem de structuri incluse .astfel de model evoluează reflectând combinarea şi agregarea experienţelor trăite în diferite relaţii. Ataşamentul timpuriu nu este văzut ca o etapă trecătoare a dezvoltării ci ca o constantă de-a lungul vieţii chiar dacă suferă transformări determinate de dezvoltare. Teoria ecologică Teoria ecologică a lui Bronfenbrenner accentuează importanţa înţelegerii nu doar a relaţiilor dintre organism şi diferite sisteme de mediu – cum ar fi familia.  Macrosistemul reprezintă modelele ideologice şi instituţionale oferite de cultura de apartenenţă a individului. Deoarece în primele luni de viaţă nu sunt codate lingvistic. unele în altele. În contrast cu rolul pasiv rezervat copilului de către multe teorii. dintre care unele sunt mai influente ca altele în crearea modelului. chiar dacă iniţial nu sunt foarte elaborate. copilul este un participant activ în crearea propriului său mediu. asemeni unor păpuşi ruseşti:  Microsistemul este universul în care copilul trăieşte şi interacţionează cu persoanele şi instituţiile cele mai apropiate lui. semnalizarea activă din partea copilului are un rol crucial în formarea şi menţinerea ataşamentului. Încă de la naştere sugarul formează modele de lucru. persoane şi instituţii care intervin în dezvoltarea copilului dar care nu joacă un rol direct. Exosistemul cuprinde locaţii. Noile experienţe şi transformările determinate de maturizare pot conduce spre modificări ierarhice ale figurilor faţă de care s-a dezvoltat ataşament şi schimbări în ordinea acestor preferinţe. iar experienţele sale subiective sunt la fel de importante ca şi aspectele obiective.   Mezosistemul cuprinde interacţiunile dintre componentele microsistemului. comunitatea – ci şi relaţiile dintre înseşi sistemele de mediu. aspectele modelului de lucru care se formează la această vârstă sunt în general inaccesibile conştiinţei ceea ce le face greu – dar nu neapărat imposibil – de modificat.

boli. atât copilul. câştig la loterie. accident – fie la cel al lumii externe – de exemplu: naşterea unui frate. Cronosistemul reprezintă a cincea dimensiune a modelului lui Bronfenbrenner: timpul. cât şi mediul suferă schimbări care pot avea originea fie la nivelul individului – de exemplu pubertate. O dată cu trecerea vremii. începutul şcolii. .

Michael (1991) Maternal Deprivation Reassessed. 1. abilităţi sau personalitate. aparenţe. National Children’s Bureau. Tipuri de nevoi ale copilului În primii ani de viaţă ai copilului răspunsul adecvat la trebuinţele sale este mediat de relaţia cu unul sau mai mulţi adulţi. Securitatea este oferită de un spaţiu şi figuri familiare precum şi o rutină bine 16 Kellmer-Pringle. Dragoste şi securitate Nevoia de dragoste este împlinită de relaţii calde şi afectuoase ce se formează imediat după naştere. Aprobarea şi acceptarea din partea celorlalţi este esenţială pentru dezvoltarea auto-acceptării şi auto-aprobării. TREBUINŢELE COPILULUI ŞI RELAŢIILE SALE III. ed. unei reciprocităţi. Londra. Londra.1.III. Mia (1996) The Needs of Children. împlinirea trebuinţelor copilului este dependentă de relaţionarea optimă cu un adult „privilegiat”: mama. Londra. eventual tatăl sau – în situaţii speciale precum boala. Prin dragostea părinţilor copilul este acceptat şi valorizat necondiţionat.1. Această dragoste este dăruită fără solicitarea unei compensaţii. Routledge. a II-a. Cel mai puternic impact al acestei relaţii de afecţiune se produce asupra sinelui (self). Rutter. III. Prin aceste relaţii – iniţial cu mama şi treptat cu un cerc tot mai mare de persoane. absenţa. indiferent de sex. copilul îşi conturează identitatea şi devine conştient de sine. dispariţia părinţilor – un înlocuitor (persoană sau instituţie). Nicola (1994) Children and Residential Care in Europe. Madge. Penguin Books . prin atitudini şi comportamente constante şi predictibile din partea părinţilor. Pentru psihologi precum John Bowlby. In lucrările mai multor autori16 apar menţionate o serie de trebuinţe de relaţionare ale copilului. Nevoia de securitate se împlineşte prin stabilitatea relaţiilor familiale.

III. Se formează astfel – încă din pruncie – cea mai eficientă şi simplă motivaţie a copilului de a răspunde la aşteptările celorlalţi. III. necunoscut. 3. III. Se realizează un proces de auto-modelare pornind de la exemplele pe care copilul le identifică / alege din rândul persoanelor importante pentru el. Jocul şi limbajul principalele modalităţi prin care copilul poate să-şi satisfacă această nevoie. Dezaprobarea . Folosindu-le copilul descoperă lumea şi învaţă să se adapteze la ea. Imediat după naştere.cunoscută. el devine sursa de motivare a altor explorări şi – astfel – a învăţării.1. 2. ceea ce este nou.pentru început din partea mamei. neaşteptat (şi aproape totul intră în această categorie) poate fi considerat ca înspăimântător sau periculos. Odată apărut interesul pentru ceea ce este nou. Demersul este aplicabil atât pentru lumea obiectivă (exterioară) cât şi pentru lumea subiectivă.1. Noi experienţe Îşi găseşte răspunsul în capacitatea de a explora. 4.1. Dezaprobarea este interpretată de copil ca o retragere temporară a afecţiunii şi este simţită înainte de formarea limbajului datorită comunicării non-verbale. Trecerea de la copilul neajutorat la adultul auto-determinant se realizează şi prin cunoaşterea bucuriei şi apoi trăirea nevoiei de succes. de a descoperi. Educatorii (profesorii) joacă un rol deosebit de important. apoi şi cea venind de la alte persoane care contează emoţional pentru copil – creează o stare de anxietate. . Încurajare şi apreciere. Responsabilitate. Dezaprobarea şi disciplina. pentru auto-descoperirea interioară. Şcoala are – şi de această dată – un rol important. Câştigarea şi recunoaşterea treptată de către ceilalţi a independenţei sale.

Pentru Bowlby şi teoriile relaţionării faţă de obiect (object-relations) nevoia de relaţionare a fost fundamentală. .. Atunci când nevoie este împlinită produce afecte pozitive. 17 Epstein. Toate aceste teorii fac referire la nevoi fundamentale dar păcătuiesc prin nerecunoaşterea importanţei altora. D. Pentru Allport şi Kohut a existat nevoia dezvoltării stimei (respectului) de sine. Similar. Percepţia şi nu realitatea este cea care determină modul în care un eveniment influenţează o credinţă. 399-438.Care trebuinţă este cea mai importantă ? Aproape fiecare teorie majoră de personalitate a propus o unică nevoie / trebuinţă. S. în Funder. (ed. menţinerea coerenţei şi a sistemului conceptual a reprezentat nevoia determinantă. Cum modelează cele patru tipuri de trebuinţe sistemul de credinţe ? Nevoile sunt văzute ca fiind constructe motivaţionale care au o componentă afectivă şi care determină ce este important pentru o persoană şi ce va încerca să obţină / realizeze aceasta. când ea nu îşi găseşte răspunsul se instalează frustrarea şi o stare emoţională negativă. pp. (1993) Implications of Cognitive-Experential Self Theory for Personality and for Developmental Psychology. La fel. nevoile de bază influenţează achiziţia de scheme descriptive despre sine şi lume şi scheme motivaţionale cu privire la ceea ce trebuie făcut pentru a obţine răspunsul adecvat nevoiei sau pentru a evita frustrarea.) Studying Lives Through Time – Personality and Development.C. privită ca fiind mai importantă decât celelalte17. American Psychological Association (APA). influenţele evenimentelor semnificative asupra unei persoane trebuie înţelese în termenii răsunetului pe care l-au avut asupra ei şi nu pot fi judecate dintr-o perspectivă “obiectivă”.C. Washington D. Teoria cognitiv-experenţială a sinelui le plasează pe toate la acelaşi nivel şi afirmă că menţinerea unui echilibru între ele este importantă şi că imaginea despre lume a unei persoane se formează pe baza unui sistem de credinţe cu patru dimensiuni rezultânt din cele patru tipuri de trebuinţe. Pentru Freud – ca şi pentru majoritatea teoreticienilor învăţării – a fost principiul plăcerii sau nevoia de maximizare a plăcerii şi reducere la minim a durerii. Pentru Rogers şi psihologia fenomenologică.

acceptare.2. Trăsăturile de personalitate asociate sunt încrederea şi sociabilitatea. slab. schemele personale se vor situa pe diferite poziţii de pe acest continuu. sprijin şi confort până la neîncredere. nedemn. dezvoltarea este distorsionată. Nevoia de relaţionare se transpune pe o dimensiune a credinţelor care merge de la încredere. implicare”. haos. incontrolabilitate”. competenţă / incompetenţă. . deşărtăciune. care merită să fie apreciat”. auto-acceptare / respingere de sine. control. Dacă. Nevoia de a reprezenta realitatea într-un sistem conceptual stabil şi coerent se regăseşte într-o perspectivă asupra vieţii dezvoltată pe dimensiunea prezenţei sau absenţei semnificaţiei. Poziţionarea pe această scală se regăseşte în trăsături de personalitate cum ar fi stimă de sine înaltă / scăzută. Corespunzătoare nevoiei de auto-valorizare este imaginea sinelui de-a lungul unei dimensiuni care variază de la: “moral. opuse suspiciunii şi ostilităţii. Se poate traduce prin loc intern sau extern al controlului. În primul caz se gândeşte în termeni precum “predictibilitate.Corespunzătoare nevoii de maximalizare a plăcerii şi reducere a suferinţei este imaginea pe care individul şi-o formează despre lume pe o dimensiune care variază de la necondiţionatul ajutor pe care îl poate găsi la oricine până la imposibilitatea de a avea încredere în cineva. logicei evenimentelor. incompetent. în percepţia persoanei despre lume. nevoia a găsit răspunsul adecvat. În funcţie de semnificaţia emoţională a experienţelor trecute. individul va internaliza această experienţă şi va vedea viaţa în termeni plin de optimism. pericol. Eşecul în a răspunde nevoilor de dragoste şi securitate are ca efect sindromul de “deprivare maternă”. în cel de-al doilea: “alienare. competent. respingere. III. la: imoral. încredere / neîncredere. puternic. Consecinţe ale neîmplinirii nevoilor copilului Dacă una dintre nevoile de bază nu îşi găseşte răspunsul adecvat.

bine adaptaţi şi atractivi (cu aparenţe plăcute). imprevizibile şi nefamiliare se succed într-un ritm alert. vor obţine mult mai greu aprecierile celor din jur. cultural. III. economic. extenuare şi tulburări ale somnului. Funcţiile relaţiilor cu parteneri de aceiaşi vârstă 1. Securitate emoţională. Nesatisfacerea nevoiei de responsabilitate conduce la deficienţe în deprinderile de auto-control şi planificare. la nesocotirea drepturilor celorlalţi – pe scurt.Imposibilitatea de a trăi noi experienţe se regăseşte în diferitele forme de substimulare sau privare / deprivare senzoriale. aproape invariabil. sociale. anxietate şi iritabilitate extreme. În consecinţă. nelinişte. Aceasta în condiţiile în care ar avea mai multă nevoie tocmai pentru că – în absenţa familiei – nu au decât un acces (cel mult) limitat la dragostea necondiţionată de tip părintesc. emoţionale. ea este satisfăcută mai frecvent la copiii inteligenţi. sănătoşi. “Bombardarea senzorială” poate avea efecte la fel de puternice ca şi deprivarea. oboseală. la tendinţa tânărului de a se manifesta impulsiv. Chiar şi prin simpla prezenţă. Copiii instituţionalizaţi. la incapacitatea de a amâna gratificarea imediată a nevoilor. adesea chiar şi educaţional şi de dezvoltare intelectuală şi fizică. O dovadă dramatică a ataşamentului timpuriu al copiilor unii faţă de alţii este oferită de . partenerii de aceeaşi vârstă asigură copilului un sentiment de securitate em oţională. Suprastimularea produce – şi ea – efecte negative: hiperexcitare. Apare în situaţiile în care evenimentele noi. datorită dezavantajului emoţional. Nevoia de a se adapta rapid şi repetat la situaţii în continuă schimbare poate duce la dezorientare şi distorsinarea realităţii.3. la iresponsabilitate. apatie şi renunţare. Nevoia de încurajare şi recunoaştere îşi găseşte – din nefericire – împlinirea. în urma rezultatelor şi mai puţin doar a efortului. social.

Observaţiile autoarelor menţionează dezvoltarea unui ataşament aproape similar celui “normal” faţă de mamă dar dezvoltat în grup. pp. 6. Copiii îşi oferă unii altora informaţii despre tipul de comportament cel mai eficient în diferite situaţii. 4. Astfel se formează . 19 Schwartz. S.Anna Freud şi Sophie Dann18. foarte rar depăşind acest nivel. (1972) Effects of peer familiarity on the behavior of preschoolers in a novel situation.. vol. Spre sfârşitul celui de-al Doilea Război Mondial. Normele sau standardele comportamentale sunt astfel învăţate şi întărite în grup. şase orfani în vârstă de trei ani au fost mutaţi dintr-un lagăr de concentrare din Germania (unde se aflaseră din primul an de viaţă) într-o tabără de triere din Anglia şi apoi – pentru un an . 3. intelectuale şi sociale. Nu întotdeauna normele grupului se suprapun peste cele cultivate de adulţii care îi îngrijesc. Psychoanalitic Study of the Child. Dann. 127-168. vol. Instrucţie. Joaca reprezintă activitatea cea mai frecvent asociată grupurilor de copii. Nici unul dintre copii nu a avut în lagărul de concentrare îngrijitori (părinţi sau nu) constanţi. 2. J. la vârste de patru ani19. Cea mai mare parte a acestei învăţări este informală şi implicită. 276-284.de exemplu – preferinţele băieţilor sau fetelor pentru jocurile şi jucăriile specifice sexului. Grupul joacă un rol important în învăţarea de către copii – unii de la alţii – a unui număr mare de abilităţi (skills) motorii.C.într-un centru în mediu rural. . cognitive sau sociale. 18 Freud. abilităţi în funcţie de care se va stabili adesea şi poziţia în ierarhia grupului. (1951) An experiment in group upbringing. Acestea le permit dezvoltarea a numeroase abilităţi fizice. Stabilirea normelor. pp. Journal of Personality and Social Psychology. absenţa unui singur copil din cei şase afectându-i pe toţi. Acelaşi tip de ataşament a fost identificat şi în alte studii realizate în instituţii rezidenţiale pentru copii. 24. A.

Casler afirmă – în evident contrast – că: ”…organismul uman nu are nevoie de dragostea maternă pentru a funcţiona normal” 22 .” 21 În 1968. 20 Roff.R. în 1960. În 1951 Bowlby ajungea la concluzia că “…dragostea mamei este la fel de importantă pentru sănătatea mentală cum sunt vitaminele şi proteinele pentru sănătatea fizică.) Handbook of Abnormal Psychology. Sprigfield. M. 24 O’Connor. M.J. Cowen. şi Levine. în Newton. 438-446. Deprivarea maternă Puţine arii controversate ale cercetării psihologice au ajuns la rezultate atât de contradictorii precum deprivarea maternă. ş.B. vol 41. (ed.) Early Experience and Behavior. N. pp.C. Aceasta în condiţiile în care. Asher.. Illinois. (1960) Childhood up-bringing and other enviromental factors în Eysenck H. Attachment. El propunea folosirea acestei idei ca bază de pornire pentru o nouă abordare a pacienţilor psihiatrici.M. John (1951) Maternal Care and Mental Health.. Holt. University of Minnesota Press. New York.5. Adaptare socială. S. Pitman. (ed. (1978) Children’s Peer Relations.4. 22 Casler. OMS. Minneapolis.Thomas. Rinehart and Winston. M.L. O’Connor şi Franks24 considerau că ipoteza deprivării materne nu a primit confirmarea experimentală necesară acceptării ei ca reper al studiilor şi demersurilor terapeutice ulterioare. (1968) Perceptual deprivation in institutional settings. în Lamb. Ulterior. S.a. 23 Bowlby. Franks.20 III. Bowlby (1969) merge mai departe sugerând că toţi indivizii care suferă de orice tip de tulburare psihiatrică prezintă alterări ale capacităţii de a stabili relaţii afective strânse şi apropiate care îşi au originea în contactul timpuriu deficitar cu mama23. Golden.M. Geneva..E. G. John (1969) Attachment and Loss: I. (1973) Long-term follow-up in early detect vulnerable children. (eds. Mai mulţi autori găsesc în această relaţionare cu parteneri de aceiaşi vârstă o condiţie a normalei dezvoltări sociale ulterioare.) Social and Personality Development. (1972) Social adjustment and personality development in children. E. 91-113. Sells. S. Londra: Hogarth Press. pp. J. 21 Bowlby. . Journal of Counsulting and Clinical Psychology. Participarea la viaţa grupului de copii este – prin toate influenţele menţionate – un exerciţiu pentru viaţa socială a adultului. C. C.

G. John (1958) Can I leave My Baby ?. a existat tendinţa de a aborda atât cauzele cât şi manifestările ca un întreg. 25 conceptul de “deprivare maternă” a câştigat o largă recunoaştere şi a fost acceptat drept cauză a unor manifestări diverse precum: întârzierea dezvoltării mentale. H (1949) Infant care and personality.) Early Experience and Behavior.În ciuda opiniilor contrare menţionate.1. Illinois. vol 58. Psychological Bulletin. N.C. (1968) Children in Restricted Environments. C. şi Levine. socială.27 25 Orlansky. O explicaţie găsim în faptul că diferitele tipuri de deprivare (perceptuală. Allen&Unwin. J. depresie. El a accentuat în mod special pe continuitate şi a afirmat că mama nu poate fi substituită nici temporar de altcineva. delincvenţă. vol 46.Thomas. Sprigfield. în Newton. biologică sau psihologică) sunt rareori prezente separat unele de altele.18 . psihopatie lipsei de afecţiune (affectionless psychopaty). În urma studiilor continuate în direcţia deschisă de Bowlby s-a ajuns la un număr de şase caracteristici considerate în mod curent ca fiind indispensabile unei bune îngrijiri materne. pp. dar şi celor ale altor autori. (1959) Social Science and Social Pathology. Londra. În condiţiile în care se recunoştea complexitatea experienţelor numite generic “deprivare mentală”. În 195826 el reafirmă importanţa relaţiei mamă-copil şi priveşte ataşamentul faţă de o singură “figură maternă” ca fiind crucial dar scrie şi că este bine să se încerce obişnuirea treptată a copilului cu îngrijirea şi contactul acordate de persoane noi. Calităţile îngrijirii materne necesare unei dezvoltări normale Majoritatea lucrărilor cu acest subiect pornesc de la menţionatul raport realizat în 1951 de Bowlby pentru Organizaţia Mondială a Sănătăţii şi continuă cu trilogia aceluiaşi autor Ataşament şi pierdere. 26 Bowlby. 148. pp. Michael (1991) Maternal Deprivation Reassessed. (eds. 459-490. (1961) Maternal deprivation: toward an empirical and conceptual reevaluation. întimă şi continuă cu mama. S. Psychological Bulletin. Yarrow. Penguin Books. În lucrarea din 1951 se arată că esenţială pentru sănătatea mentală a copilului este posibilitatea acestuia de a avea o relaţie caldă. O’Connor. forme acute de distres. Londra. B. L. National Association for Mental Health 27 Rutter. Wootton.4. a II-a. ed. p. III.

D. considerându-l un element nemăsurabil şi mistic. Heinemann. 29. De multe ori s-a apelat la termeni precum “căldură” sau (opus) “ostilitate”. ataşamentele multiple (de intensităţi diferite) nu constituie un fapt neobişnuit. însă. 94. care îi acordă o mare atenţie vor stabili o relaţie de ataşament mai puternică decât cele care au 28 Rutter. Atât cercetările longitudinale cât şi cele transversale au demonstrat că există o legătură strânsă între calitatea relaţiilor familiale şi dezvoltarea psihologică ulterioară a copilului. Acest ataşament principal diferă cantitativ de celelalte relaţii care pot să se stabili. Bowlby descria o caracteristică a ataşamentului numită monopolizare. Acesta prezintă. Ataşament Constituie o evidenţă faptul că majoritatea copiilor dezvoltă un puternic ataşament faţă de părinţi. p. Journal of Child Psychology and Psychiatry and Allied Disciplines. În ciuda predominanţei situaţiilor în care sugarul se ataşează de o singură persoană. Monography of Social Research on Child Development. vol. Emerson. în special de tip antisocial. West. care determina copilul să se fixeze la o singură persoană.E. . M (1971) Parent-child separation: psychological effects on the children. vol. o multitudine de forme individuale de manifestare a intensităţii şi distribuţiei. Mamele care se joacă cu el. copilul este mai predispus să dezvolte comportamente deviante. Monopolizarea presupune ca aceiaşi persoană să fie în contact prelungit cu sugarul în perioada dezvoltării ataşamentului. (1969) Present Conduct and Future Delinquency.J.O relaţie de iubire “Iubirea” este greu de definit şi mulţi autori au respins acest aspect.R. o treime realizând această reacţie faţă de tată. 233-260. El nu se dezvoltă exclusiv faţă de mamă. Schafer şi Emerson29 au arătat că doar jumătate dintre copiii care au constituit grupul lor de studiu s-au ataşat cu precădere faţă de mamă.. 12. P.28 În absenţa acestei apropieri calde. (1964) The development of social attachments in infancy. Schaffer şi Emerson au arătat că nu totalul timpului petrecut în compania copilului este important ci intensitatea interacţionării părintelui (mamei) cu acesta. pp. 29 Schaffer H.

. Ross. Emerson. J.E. C.340-341.. Geneva.R..31 Poate apare şi faţă de persoane care se joacă cu dar nu hrănesc copilul. Studiul realizat în 1968 pe un eşantion de 5000 de copii britanici32 a arătat că problema nu este separarea în sine ci momentul în care ea se produce şi contextul. O interacţiune stimulativă 30 Schaffer H. Caldwell. Westheimer. vol. Simpson.M.mermanent copilul în apropiere dar intră în contact cu el doar prin acordarea unei îngrijiri de rutină.30 Ataşamentul se poate dezvolta şi faţă de fraţi sau surori şi prezenţa acestora la vârste fragede în apropierea copilului poate reduce anxietatea provocată de situaţii stresante. pp.R. (1954) Women Workers and Home Responsabilities. J. (1968) All Our Future: A Longitudinal Study of Secondary Education.M.M. I. Numărul persoanelor care îngrijesc copilul nu este considerat a fi o variabilă majoră dar există observaţii conform cărora ataşamentul este mai puternic când acest număr este mai mic. B. International Labour Review. P. O relaţie continuă Separările episodice nu sunt neapărat un lucru rău pendru dezvoltarea individului. Peter Davies.W. Longman 32 Douglas. . M. OMS) şi Baers. (1964).J.. Aceiaşi autori sugerează că promptitudinea răspunsurilor din partea mamei este asociată direct cu ataşamentul. 31 Heinicke. care afirmau că sănătatea copilului este în grav pericol dacă acesta este încredinţat unei creşe pentru ca mama să poată munci. şi – varianta extremă – Comitetul de Experţi în Sănătate Mentală al OMS (Raport la a doua sesiune din 1951. 338-355. Londra. pp. (1965) Brief separations. acesta fiind mai puternic când reacţia mamei apare de fiecare dată rapid la plânsul copilului. vol 69. H. 32. Separările “fericite” îl pot chiar proteja pe copil de efectele negative ale unor ulterioare separări stresante. American Journal of Orthopsychiatry. (1962) Mother-infant interaction. Londra.

ed. apartenenţa părinţilor la o anumită clasă socială (prin 33 Rutter. Penguin Books.Pentru argumentarea acestei nevoi s-au folosit – cu precădere – studii comparative realizate cu subiecţi din familie şi instituţionalizaţi.33 O relaţie cu o singură persoană Reprezintă o problemă controversată. Menţinerea copilului în propria casa În sprijinul acestei idei vin cercetările care demonstrează efectele negative ale instituţiilor care preiau sarcina de “surogat matern”. “importanţi” sau doar “cu efect” în dezvoltarea normală a copilului. Londra. joaca/jocul cu alţi copii sau cu părinţii34. Studiile menţionate cu privire la ataşament furnizează argumente contradictorii. a II-a. Contactele frecvente şi intense ale copilului cu părinţii fac să se dezvolte relaţii de ataşament puternice şi să se producă o dezvoltare normală chiar dacă nici unul dintre părinţi nu este persoana cel mai mult prezentă în apropierea copilului. Diferenţele în evaluările psihologice erau motivate prin cantitatea şi calitatea contactelor stimulative prezente în cele două situaţii. Răspunsul ar putea fi unul sugerat deja: nu doar apropierea fizică în sine este importantă ci calitatea relaţiilor prilejuite de aceasta. Penguin Books. alimentaţia. Londra. p. 26 34 Millar. (1968) The Psychology of Play. Dintre aceştia amintim: protecţie. Ne arătăm prudenţi în a accepta toate rezultatele care arată periclitarea gravă şi – adesea – iremediabilă a dezvoltării mentale a copilului crescut în instituţii foarte diverse: de la casele de copii cu cele mai inadecvate condiţii până la creşe şi kibutz. Copilul este separat foarte devreme de părinţii care îşi vor relua munca şi va creşte în “casa copiilor” sub îngrijirea unui personal specializat. . S. Modelul israelian a beneficiat de numeroase studii care îl prezintă mai curând ca o excepţie. Michael (1991) Maternal Deprivation Reassessed. Studiile realizate în domeniu menţionează o mulţime de alţi factori consideraţi “determinanţi”.

în Hill.posibilitatea de a oferi accesul copiilor la jocuri şi jucării)35.D. Shipman. după un timp. Ulterior intra o persoană necunoscută copilului care. 1. V. J. Efecte pe termen scurt ale separării de mamă Au fost studiate prin evaluările de laborator efectuate de Ainsworth (1978) şi de cei care au reluat ulterior cercetările ei.. În unele cazuri aceasta se manifesta prin împărtăşirea activă a afectivităţii.) (1972) Class. În ambele situaţii. Lawton. . 36 Bernstein. pp. pe o durată totală de 20 de minute. manifestări ale interacţiunii pozitive după perioadele de separare. B.P. 1. 156-174. părinţii sunt importanţi.2. Toţi aceşti copii au manifestat încredere în accesibilitatea personelor faţă de care dezvoltaseră relaţia de ataşament şi în faptul că aceştia le vor răspunde în acelaşi fel. D. comunicarea părinte-copil36. urmată de două scurte separări ale copilului de părinte / îngrijitor. (1967) Social class differences in conceptions of the uses of toys. vol. copilul a avut iniţiativa contactului sau interacţiunii cu îngrijitorul. Sociology. în altele doar prin depăşirea rapidă a stresului separării la reîntâlnire. iniţia o scurtă interacţiune cu acesta. Autoarea a descris trei tipuri de comportament : Ataşamentul sigur s-a manifestat prin două forme. în cea de-a doua copilul fiind lăsat complet singur. disciplină. Young. New York. Routledge.C. pp. III. (1967) Cognitive elements in maternal behavior. Experimentele – numite şi “situaţia stranie” – constau în proceduri care. imediat după reîntâlnire. Routledge.4. R. (ed. D. Prin toate aceste aspecte (dar şi prin altele). Ambele variante aveau în comun utilizarea de către copil a celui care îl îngrijea ca bază a unor explorări lipsite de pericole. (1968) Social Class. (ed. implicau o serie de episoade în care copilul şi îngrijitorul său obişnuit (mama) erau pentru început introduşi singuri într-o cameră de joacă. Minnesota University Press.) Minnesota Symposia on Child Psychology. B. Language and Education. New York. Trebuinţă 35 Bernstein. vol. Codes and Control. Hess. 131-140..

Ataşament Liniştire sigur Neplăcere Nevoie satisfăcută Figura Ataşamentul sigur Ataşamentul anxios-rezistent (10% dintre cazuri). Trebuinţă Ataşament Liniştire anxiosrezistent Neplăcere . copiii şi-au revenit cu greu după despărţire. Ei nu s-au întors la joacă şi explorare pe parcursul perioadelor ulterioare separărilor. ieşind din îmbrăţişări. Spre deosebire de prima situaţie. O parte dintre ei s-au arătat îngrijoraţi de prezenţa străinului şi cu toţii au fost marcaţi de ambele separări. Copii au avut dificultăţi în explorarea spaţiului chiar şi în primele etape ale experimentului – în care se aflau într-un loc necunoscut lor doar în prezenţa celui/celei care avea grijă de ei în mod abişnuit. aruncând jucăriile oferite. plîngând să fie lăsaţi din braţe doar pentru a plânge din nou pentru a fi luaţi înapoi. De multe ori exprimau o ambivalentă “rezistenţă” prin căutare şi respingere a contactului fizic. chiar şi în prezenţa contactului fizic cu cei cărora le aparţineau.

la a doua reunire căutau şi mai mult atenţia şi contactul cu adultul. în special când rămâneau cu persoana necunoscută. dezvoltând puţine manifestări ale stresului separării. aceşti copii îi ignorau. stresul le afecta capacitatea de a reveni la joacă. Trebuinţă Ataşament Liniştire anxiosevitant Neplăcere .Nevoie satisfăcută Figura Ataşamentul anxios-rezistet Ataşamentul anxios-evitant (20% dintre cazuri). fugeau de sau îi respingeau neechivoc pe cei cu care veniseră. Ca şi în cazul ataşamentul anxiosrezistent. Aceşti copii se dovedeau preocupaţi de jucării în episoadele iniţiale şi acceptau prezenţa străinului. După separare însă. Comportamentul este exact opusul celui manifestat de copiii cu ataşament de tip sigur. care. Această evitare se manifesta mai puternic la a doua reîntâlnire când stresul era – probabil – mai mare şi pe parcursul căreia – adesea – plângeau.

Observarea copiilor în mediul cotidian (familie naturală. adoptivă. Modelul ataşamentului “rezistent” pare să fie asociat – în opinia cercetătoarei – cu îngrijirea de tip haotic. atenţie şi răspundeau cu întârziere solicitărilor copiilor. Efecte pe termen lung ale experienţelor de viaţă timpurii Cele mai numeroase şi importante studii experimentale s-au făcut pe animale. foster sau instituţie) i-a confirmat autoarei faptul că mamele sau persoanele care suplineau acest rol manifestau mai puţină grijă. Studii ulterioare (Ward. Pui de pasăre au o perioadă iniţială în care urmează diferite obiecte în mişcare. (1970) Animal Behavior.Nevoie satisfăcută Figura Ataşamentul anxios-evitant Studiile lui Ainsworth sugerează că copiii cu ataşament anxios şi-au format expectanţe cu privire la părinte / îngrijitor pe baza experienţelor de interacţiune. III. . După această etapă se ataşează de un singur obiect realizând fenomenul de “imprinting”. cutii de chibrituri sau ori ce alt obiect. 1988) au arătat că rezultatul evaluării ataşamentului prezice atât probleme de adaptare socială şi de comportament la copil cât şi un comportament apropiat al mamei faţă de un alt urmaş.A.37 Ataşamentul se poate realiza faţă de om. inconstantă calitativ. R. McGraw-Hill.4.3. Este posibil ca puiul să urmeze un astfel de obiect dar nu propria mamă dacă aceasta a lipsit de lângă el pe parcursul fazei de “imprinting”. Vaughn şi Robb. 37 Hinde.

F.H. experienţele timpurii au multiple efecte. D. (1970) Developmental aspects of emotional behavior. . în Foss. 673-685. în Osler. (ed) The Biosocial Basis of Mental Retardation. vol. B.F. (1969) Animal studies of early experience: some principles which have implications for human development. Copiii răspund selectiv şi activ la stimuli conform caracteristicilor lor individuale şi în acord cu etapa de dezvoltare în care se află. Harlow. (ed. H. vol. 4.C. Există şi o altă perspectivă asupra subiectului. 3. Harlow. Aceste afirmaţii apar ca fiind bine întemeiate şi aplicabile nu doar la şobolani. în Glass. American Psychologist. În numeroase situaţii părinţii “învaţă” să se comporte cu proprii copii în funcţie de particularităţile lor iar în aceiaşi familie un copil poate fi considerat deprivat iar 38 Harlow. vol 13.F. New York. Minnesota Symposia on Child Psychology. Denenberg39 a rezumat efectele experienţelor de viaţă timpurii în cinci principii: caracteristicile cu determinare genetică pot fi puternic modificate de experienţele timpurii. Griffin. Baltimore. Harlow.. P.38 Maimuţele izolate pentru şase luni la începutul copilăriei au dezvoltat ulterior grave şi persistente tulburări de comportament social şi sexual. confirmate de Mason. Psyhosociological Correlates of Emotion. (ed. Se poate în egală măsură afirma că modul în care individul răspunde la mediu este puternic influenţat de moştenirea genetică. în Hill.M. Academic Press. V. M.. H.K. vârsta la care se produce stimularea are o importanţă critică. pp. Minneapolis. J. Harlow.F. Methuen.F.K. H. M. (1958) The nature of love.A. Environmental Influences. S. (1965) Induced mental and social deficits in rhesus monkeys.). trăirile din prima copilărie au efecte de lungă durată. (ed. Harlow. Johns Hopkins Press. H. New York. G. (1968) Early social deprivation in the non-human primates: implications for human behavior.. experienţele timpurii sunt una din cauzele majore ale diferenţelor interindividuale.) Determinants of Infant Behaviour. 39 Denenberg.P. University of Minnesota Press.Studii pe maimuţe au demonstrat apariţia unor efecte severe în cazul izolării totale. Russell Sage Foundation.. (1969) Effects of various motherinfant relationship on rhesus monkey behaviours. În urma experimentelor făcute pe şobolani. W. în Black.).

altul nu. Londra. (1971) Stimulus control of parent or careteker behaviour by offspring. Merrill-Palmer Quaterly..R. 9. Geneva. Tizard. . (1968) A reinterpretation of the direction of effects in studies of socialization. 3.J. M.J.C. (ed. International Labour Review. pp. 75. Ross. H. Psychological Review. R. soră/frate. J. vol. Simpson. Health. Whitmore. 101-114. New York. Michael (1991) Maternal Deprivation Reassessed. (1968) All Our Future: A Longitudinal Study of Secondary Education. separări de foarte scurtă durată care decurg din îngrijirea acordată de mai multe “figuri-materne” (bunică/bunici. 41 42 Douglas.. În ciuda numeroaselor voci care afirmau în prima jumătate a secolului XX că ocuparea unui loc de muncă de către mamă poate fi considerată o formă gravă de neglijare care va avea ca efect asupra copilului delincvenţă şi tulburări psihice41. OMS) şi Baers. separări temporare cu durată de cel puţin câteva săptămîni. J. studiile ulterioare au infirmat aceste concluzii.. datorită diferenţelor dintre ei şi modului în care membrii familiei au reuşit să-şi “armonizeze registrele comportamentale”. 63-72. Penguin Books. Rutter.40 Vom încerca să inventariem unii dintre factorii pentru care există studii care arată că pot influenţa reacţia pe termen lung a copilului la deprivarea timpurie. Londra.42 Nu s-au realizat însă studii care să identifice 40 Bell. and Behaviour. pp. pp. L. 81-95. (1954) Women Workers and Home Responsabilities. Yarrow. 1. Longman. vol 69. R.). Russell Sage Foundation. K. baby-siter etc.Q. Bell. Londra.) (1970) Education.. în Glass. Peter Davies. ed. Separarea foarte scurtă asociată cu îngrijirea din partea mai multor persoane. (1968) The crucial nature of early experiences. M. Developmental Psychology. pp. (eds. Separarea de părinţi În literatura de specialitate există diferite tipuri de experienţe de separare a copilului de părinţi care pot fi grupate în trei categorii: 1.. (1963) Research in dimensions of early maternal care.). 338-355. vol.Q. Yarrow. vol 4. Comitetul de Experţi în Sănătate Mentală al OMS (Raport la a doua sesiune din 1951. a II-a.W. separări permanente (definitive). J. 2. Rutter. Environmental Influences.M. D. L.

Londra. 2. Deasemenea. p. 3. Experimentele cu maimuţe realizate de Hide au arăta că puii separaţi timp de o săptămână în prima parte a vieţii se manifestă la doi ani mai neîncrezători şi susceptibili faţă de tot ce este necunoscut. Separarea temporară. 23-28 . Penguin Books. pp. Nici unul dintre studii nu a înregistrat întârzieri în dezvoltarea intelectuală sau a limbajului.43 Rezultatele sunt însă interpretabile datorită numeroaselor diferenţe de context şi în special faptului că multe dintre cazurile de separare studiate implicau şi alte tipuri de deprivare precum şi un nivel crescut de stres. Pentru separările determinate de plecări în vacanţă sau internări în spital nu s-au menţionat efecte negative măsurabile. 44 Pentru majoritatea acestor copii se poate insa cu uşurinţă identifica un mediu familial nefavorabil atât anterior cât şi după internare sau existenţa unor alte probleme. Principalul risc care rămâne asociat acestor instituţii este acela al epidemiilor care se pot răspândi mai uşor în colectivul de copii. Aceiaşi infirmare ulterioară au primit-o şi studiile care afirmaseră pericolul reprezentat de creşe şi alte forme de centre de zi pentru copii antepreşcolari şi preşcolari. 12. pp. Mapstone. 233-260. a II-a. OMS. Rutter. În mediul 43 Ainsworth. vol. ed. centre pentru copii cu handicap). vol. Geneva.M (1962) The effects of maternal deprivation: a review of findings and controversy in the context of research strategy. Michael (1971) Parent-child separation: psychological effects on the children. în Deprivation of Maternal Care: A Reassessment of its Effects. Astfel.variaţia acestor posibile efecte în funcţie de vârsta copilului în momentul în care mama reia lucrul şi în funcţie de numărul mamelor-substitut şi de calitatea îngrijirii pe care acestea o acordă. Concern. Majoritatea studiilor au demostrat că o separare de cel puţin o lună în primul an de viaţă poate produce o uşoară creştere a riscului apariţiei tulburărilor psihologice ulterioare. existau variaţii mari în experienţele ulterioare ale copiilor. 64-66 44 Rutter. Michael (1991) Maternal Deprivation Reassessed. (1969) Children in care. Journal of Child Psychology and Psychiatry and Allied Disciplines. cea mai puternică corelaţie între separarea timpurie şi tulburări psihice ulterioare (în special comportament antisocial şi forme de depresie şi anxietate) s-a înregistrat în cazul copiilor incluşi pentru scurte perioade în instituţiile publice de îngrijire (de tipul caselor de copii. E. R.

Ross.W. Ross şi Simson au identificat dezvoltare intelectuală afectată doar la copii ai căror părinţi au murit după perioade lungi de boală. (1968) All Our Future: A Longitudinal Study of Secondary Education. Modalităţile extreme (în ambele 45 Rutter. p. J. Separarea prelungită sau permanentă. În cercetările realizate cu subiecţi crescuţi în mediul familial. 3. Moartea tatei este urmată de cele mai mai multe ori de greutăţi economice majore care pot marca dezvoltarea copilului. Londra. pp. Michael (1991) Maternal Deprivation Reassessed. Dizarmonia şi violenţa domestică au fost asociate invariabil cu delincvenţa şi comportamentul antisocial al copilului. 110-120. Douglass. Simpson. J. Peter Davies. comportamentul celor două grupe de maimuţe (experimental şi de control) nu a prezentat modificări. H. (1966) Children of Sick Parents: An Enviromental and Psychiatric Study. 66 46 Douglas.R.. Oxford University Press.46 Doar două studii au identificat efecte mai puternice în cazul decesului părintelui de acelaşi sex. Penguin Books. Chiar şi aceste mult mai rare manifestări pot să nu îşi aibă originea în deces ci în boala cronică care putea să-l fi precedat sau în manifestările de doliu prelungite ale părintelui supravieţuitor. Decesul parental este asociat cu o rată foarte redusă (adesea nesemnificativă statistic) a delincvenţei ulterioare a copilului.familiar. . Archive of Psychiatry. vol.. 47 Gregory. Rutter.47 Tipul îngrijirii de care a beneficiat copilul Tipul şi calitatea ocrotirii asigurate copilului s-au dovedit în toate studiile anterioare a fi factori determinanţi pentru dezvoltarea ulterioară. variabila cea mai importantă cu privire la evoluţia comportamentului a fost identificată în calitatea relaţiilor familiale. Majoritatea studiilor au arătat existenţa unei legături clare între familiile destrămate şi delincvenţa copiilor. a II-a. rezultate care nu au mai fost obţinute ce cercetări ulterioare. M.45 S-a realizat distincţia dintre moartea părinţilor şi celelalte cauze ale separării. Efecte benefice au fost înregistrate în cazul copiilor care s-au bucurat de relaţii afectuoase completate de o supraveghere constantă.M. I. Londra. ed. Nu aceeaşi certitudine există cu privire la rezultatele care sugerează conexiunea dintre nevroză şi separarea definitivă de părinte /părinţi.13. (1965) Anterospective data following childhood loss of a parent.

J..M.A. Unii autori – precum Bowlby. pp. (1966) Adult status of children with contrasting early life experiences. Dennis50 sugerează că – cel puţin în primii ani de viaţă – lipsa prelungită a contactului fizic al copilului cu alte persoane. vol. vol 96. H. 1-56 50 Dennis. rezultatele sunt contradictorii. vol.Karger. în timp ce alţii49 demonstrează un neaşteptat nivel intelectual crescut la copii instituţionalizaţi pentru o perioadă scurtă (câteva luni. atrage întârziere în dezvoltarea motorie. 33. R.sensuri) de impunere a disciplinei sunt asociate – şi ele – de o frecvenţă crescută a manifestărilor antisociale. S. (1960) Causes of retardation among institutional children: Iran. . 526-530. Glick. American Journal of Orthopsychiatry. Georgia. vol. Rezultatele sugerează că nu instituţionalizarea în sine (sau deprivarea de contactul cu părintele/părinţii) este responsabilă de efectele negative înregistrate ci alţi factori în mai mică sau mai mare măsură asociaţi acestui tip de îngrijire. 49 Garvin. vol. pp.. (1963) Growth potential of pre-school-aged children in institutional care: a positive approach to a negative condition. Nu s-a obţinut acelaşi rezultat la maimuţele rhesus (macaci). Skeels.B. 31. Clarificări pot oferi experienţele cu animale.M. (1975) A Manual of Procedures for Application of the Glueck Prediction Table. pp. W. 75. K. 47-59 51 Rogers. Schiltz. pp. 1. 399-408. H.48 În cazul copiilor crescuţi în instituţii rezidenţiale. absenţa jucăriilor.K.F.M. C. University of London Press. câinilor sau cimpanzeilor51 a produs asupra acestora retardare intelectuală. (1969) Effects of social isolation on the learning performance of rhesus monkeys. Comparând instituţiile care produc retardare cu cele fără efecte negative. M. . Mediul restrictiv creat în studiile asupra şobolanilor. Ainsworth sau Yarrow – obţin din partea copiilor rezultate inferioare la probele de inteligenţă şi dovezi ale tulburărilor de comportament.K. Atlanta. J. Monography of Social Research on Child Development. American Journal of Mental Deficiency. Journal of Genetic Psychology . Second International Congress on Primatology. Harlow. (1971) Intellectual performance of differentially reared chimpazees. până în jumătate de an) sau o creştere a nivelului intelectual în urma trecerii dintro casă de copii supraaglomerată într-o instituţie pentru copii cu uşoare deficienţe de intelect dar cu un personal mult mai numeros.52 48 Craig. Davenport. a oportunităţilor de a se juca şi manipula obiecte..S. S. Unele indicii ne sunt oferite de studiile experimentale asupra efectelor pe termen scurt ale diferitelor tipuri de stimulări. M. Sacks. 52 Harlow. L.

Penguin Books.a. pp. Toys. vol. University of Chicago Press. (ed. Merrill-Palmer Quaterly. Durata privaţiunii Aproape toate studiile57 au arătat că durata că în funcţie de durata şederii în instituţie creşte riscul apariţiei unor deficite intelectuale şi ale unor tulburări emoţionale şi comportamentale. 153-186. Londra. Londra. (1995) Child Play – Its Importance for Human Development. Cambridge University Press. în Stevens. 15. (ed.A. Slade. (1964) Relation of environmental factors to intellectual functioning. N. Existenţa unor bune relaţii şi posibilitatea de a se ataşa de adulţi 53 White. Michael (1991) Maternal Deprivation Reassessed. 58 McCandless. 215-220. Numeroase studii54 au arătat că determinantă este oferirea oportunităţii prin accesul copilului la obiecte / jucării stimulative şi constanţa partenerilor de joacă – adulţi sau copii de aceiaşi vârstă.). Chicago.N. B. H. (1971) Human Infants: Experience and Psychological Development. (1971) Cognitive development in infancy. 72. vol. (1974) The components of “affectionless psychopathy” in institutionalized children. S. Scales. Prentice-Hall. manipula şi privi obiecte li se dezvoltă mai rapid abilităţi motrice şi vizuale.) (1991) Play and the Social Context of Development in Early Care and Education. Englewood Cliffs. O excepţie a constituit-o studiul lui McCandless58 care arată că în cazul părinţilor cu handicap intelectual. (eds. Posibilitatea de a se antrena în joc / joacă are un rol semnificativ în dezvoltarea normală a individului. White 53 a demonstrat că oferind sugarilor ocazii mai frecvente de a atinge. B.. Mental Retardation: A Review of Research.H.L. 55 Starr.H.) (1994). scoaterea copiilor din mediul familial poate favoriza dezvoltarea intelectuală dar nu şi cea relaţională. B. Starr55 arată că oferirea câte unui părintesurogat copiilor dintr-o instituţie ajută adaptarea socială a acestora dar nu influenţează dezvoltarea lor intelectuală. P. Jessica Kingsley Publishers Ltd. pp. 56 Wolkind. 54 Goldstein. Play and Child Development. 57 Rutter. p. . ed.J. a II-a.R. Journal of Child Psychology and Psychiatry and Allie Disciplines.Rezultatele experimentale cu subiecţi umani sunt mai puţine. 17. J. New York. Wolkind56 (1971) a identificat mai puţine tulburări de comportament la copiii instituţionalizaţi care au stat cel puţin doi ani în acelaşi centru. R. Theachers College Press. ş.

Am menţionat deja constatarea că relaţia stabilă cu un adult contribuie la o mai bună adaptare a copilului instituţionalizat. Trasler. 61 Tizard. (ed. S. Buna relaţionare cu unul din părinţi reduce riscul dezvoltării comportamentelor antisociale în comparaţie cu acei copii care nu reuşesc să se apropie de nici unul dintre părinţi. (1971) Environmental effects on language development: a study of residential nurseries. Grune &Stratton. G. ed. Michael (1991) Maternal Deprivation Reassessed. P. vol. Wolkind. Pe de altă parte. Journal of Child Psychology and Psychiatry and Allied Disciplines. Annual Conference of the British Psychological Society.A. pp. (1974) The components of “affectionless psychopathy” in institutionalized children. Copiii instituţionalizaţi imediat după naştere şi care au rămas în acest mediu cel puţin până la vârsta de trei ani se consideră că au şanse mai reduse – comparativ cu cei crescuţi în familii . 233-260 60 Goldfarb. Trasler. Tizard61 arată că îngrijirea în instituţii de tipul caselor de copii este perfect compatibilă cu dezvoltarea normală a limbajului şi inteligenţei. 15. 62 Marshall. a II-a. Routledge & Kegan Paul ş. (1960) In Place of Parents: A Study of Foster Care. Acceptarea ideii dezvoltării mai accelerate a creierului uman în primii doi ani de viaţă62 poate face plauzibilă concluzia că privaţiunile influenţează mai puternic în această etapă. Cercetările60 prezintă această categorie ca fiind cea mai vulnerabilă. Journal of Child Psychology and Psychiatry and Allie Disciplines. . Rutter. Oliver & Boyd. B. W.H. (1968) Development of the Brain. Vârsta Deficitul în dezvoltarea comportamentală. 215-220. emoţională. vol. intelectuală şi a limbajului poate să apară în urma unor circumstanţe nefavorabile prezente la oricare din etapele devenirii copilului. Londra. în Hoch. W.) Psychopathology of Childhood. M (1971) Parent-child separation: psychological effects on the children. Penguin Books.de a forma o relaţie de ataşament. Londra. (1955). Rutter59 identifică rezultate similare şi pentru copiii din familiile în care există tensiuni şi neînţelegeri. Aceşti copii sunt predispuşi la o detaşare şi lipsită de emoţii în relaţiile cu adulţii.N. New York. Nu am găsit însă dovezi clare în acest sens cu excepţia “psihopatiei lipsei de afecţiune” care se dezvoltă 59 Rutter. Emotional and intelectual consequences of psychologic deprivation in infancy: a re-evaluation.a. pp. University of Exeter Press. studiind copii aflaţi în plasament familial a arătat că principala cauză a eşecului îngrijirii acordate de părinţii “foster” este durata prelungită a instituţionalizării anterioare a copilului. 12.

65 Rutter. 12.ca urmare a absenţei oportunităţilor de a forma relaţii de ataşament pe parcursul primilor trei ani de viaţă. în Doxiadis. M (1971) Parent-child separation: psychological effects on the children. E. M. prin influenţarea interacţiunii cu mediul ? Este greu de distins între cele două modalităţi prin care familia influenţează temperamentul: moştenire genetică şi mediul fizic şi social pe care îl asigură copilului. (ed. Reversibilitatea efectelor deprivării materne 63 Rutter. Plenum Press. Spyros (ed.) Early Influences Shaping the Individual. Peter (1988) Genetics and the development of behavior. Două majore direcţii de cercetare (studiul gemenilor şi cel al copiilor adoptaţi) asigură dovezi pentru importanţa considerabilă a ambelor surse. (1968) Temperament and Behaviour Disorders in Children.64 Cu privire la a doua problemă. A. Temperamentul copilului Legat de acest subiect apar două întrebări: Sunt aceste trăsături un rezultat al interacţiunii cu mediul sau se transmit pe cale genetică? Un anumit tip de temperament conduce în mod direct la devianţă comportamentală şi/sau emoţională sau indirect. vol. pp. H. Journal of Child Psychology and Psychiatry and Allied Disciplines..J.. Aceleaşi concluzii au apărut şi în urma experimentelor cu maimuţe. New York.3754. pp. Birch. New York. Chess. Sexul Studiile lui Rutter63 indică băieţii ca fiind fiind mai vulnerabili la efectele negative ale deprivării materne. mai multe cercetări 65 confirmă ultima variantă de răspuns. S. în Anthony. University of London Press. Thomas. Wiley.) The Child in His Family. . 64 McGuffin.G. 233-260. (1970) Sex differences in children’s response to family stress.

Mono. Méthot Caroline (2000) L'adoption tardive internationale: L'intégration familiale de l'enfant du point de vue des parents et des grands-parents. pentru majoritatea copiilor. 67 Skeels. Studiile făcute ulterior adopţiei au arătat că acesta este complet reversibil în cazul unei scoateri foarte timpurii din mediul ostil. 69 Campbell. Claussen Angelika (eds.) The Organization of Attachment Relationships: Maturation. Family Relations 49. Family Relations 49. New York: Cambridge University Press. Karen. Kim. Psychology Press. Chisholm. dar decalajul faţă de normalitate s-a păstrat în cazul subiecţilor care au suferit privaţiuni de lungă durată. Geneva. Monography of Social Research on Child Development. Studiile de pionerat – în primul rând cele desfăşurate de Bowlby 66 – stabileau că îngrijirea maternă adecvată este absolut inutilă dacă întârzie dincolo de vârsta de doi ani şi jumătate şi că. nu mai ajută încă de la un an. Hill Malcolm (2000) Residential Child Care – International Perspectives on Links with Families and Peers. Mult mai puţin se ştie despre reversibilitatea sindromului “psihopatiei lipsei de afecţiune”. Steven (1998) The Social Child – Studies in Developmental Psychology. pe copii din familii extrem de sărace. Maternal Care and Mental Health. Françoise-Romaine. demonstrează că se poate obţine o considerabilă reversibilitate a efectelor cognitive negative printr-o schimbare completă şi permanentă de mediu. (1966) Adult status of children with contrasting early life experiences. March. 79. p. compensarea nu este completă în cea mai mare parte a cazurilor. H. Montréal: INRS-Culture . Studiul desfăşurat de Skeels67 în Iowa. Culture and Context. Londra. (1951). Ouellette... ed. Miall.4: 371-377.4: 359-362. Chakrabarti. Dezvoltarea fizică întârziată poate fi parţial recuperată68. S-au înregistrat ameliorări ale coeficientului de inteligenţă în toate studiile menţionate. Hove.M. 1-56 68 Rutter. Cu toate acestea. J. Charlene (2000) Adoption as a Family Form. Michael (1991) Maternal Deprivation Reassessed. Aceste concluzii au fost ulterior infirmate. Londra: Jessica Kingsley Publishers. 31. OMS. Muncer. (2000) Attachment in Children Adopted from Romanian Orphanages: Two Case Studies in Crittenden Patricia. După corectarea malnutriţiei se înregistrează un ritm de creştere susţinut şi o compensare a deficitului acumulat.Măsura în care efectele negative ale deprivării materne sunt ireversibile nu a constituit de-a lungul deceniilor un subiect controversat. Audrey. a II-a. (2000) Genetic 'Mysteries' and International Adoption: the Cultural Impact of Biomedical Technologies on the Adoptive Family. Anne. East Sussex. Penguin Books. pp. vol.69 66 Bowlby. Şi în această situaţie intervine relativitatea determinată de durata şi gravitatea deprivării la care a fost supus copilul şi etapa de dezvoltare în timpul căreia aceasta a intervenit. Lebner.

Concluzia – previzibilă – este că gradul de reversibilitate depinde de durata şi severitatea deprivării. vârsta la care încetează privaţiunile şi cât de completă este schimbarea de mediu. . et sociéte.