You are on page 1of 60

UNIVERSITATEA ANDREI SAGUNA CONSTANTA FACULTATEA DE DREPT SI STIINTE ADMINISTRATIVE

CRIMINOLOGIE
NOTE DE CURS

CONF.UNIV.DR. NAGHI GABRIEL

2012

CUPRINS
CAPITOLUL I CONSIDERAŢII PRIVIND APARIŢIA ŞI EVOLUŢIA FENOMENULUI CRIMINAL 1. Criminalitatea ca fenomen istoric………………………………………………………….4 2. Legea Talionului, o lege progresistă………………………………………………………..6 3. Apariţia criminologiei şi principalele etape evolutive……………………………………...9 CAPITOLUL II DEFINIŢIA ŞI OBIECTUL CRIMINOLOGIEI. INTERRELAŢIA CU ALTE ŞTIINŢE. 1. Diversitatea definiţiilor în extensie ………………………………………………………..13 2. Concluzii privind definiţia criminologiei…………………………………………………..15 3. Obiectul specific al criminologiei………………………………………………………….16 4. Interrelaţia criminologiei cu alte ştiinţe…………………………………………………….21 CAPITOLUL III METODA DE CERCETARE CRIMINOLOGICĂ 1 . Cercetarea fundamentală …………………………………………………………………...24 2. Metodele fundamentale…………………………………………………………………….25 3. Metode de cercetare …………………………………………………………………………...27 3.1. Metoda observării ………………………………………………………………..27 3.2. Metoda experimentală în investigaţia criminologică………………………………..29 3.3. Metoda istorică…………………………………………………………………….30 3.4. Metoda Panel………………………………………………………………………30 3.5 . Metoda comparativă……………………………………………………………………….31 3.6. Metoda de predicţie……………………………………………………………….32 3.7. Metoda tipologică…………………………………………………………………32 3.8. Metoda clinică…………………………………………………………………….33 CAPITOLUL IV TEHNICI DE CERCETARE CRIMINOLOGICĂ 1. Observaţia…………………………………………………………………………………...34 2. Chestionarul…………………………………………………………………………………...35 3. Interviul……………………………………………………………………………………...37 4. Alte tehnici…………………………………………………………………………………..37 4.1. Tehnica documentară……………………………………………………………….37 4.2.. Tehnica anchetei sociale……………………………………………………………...37 CAPITOLUL V PRINCIPALELE TEORII CRIMINOLOGICE . TEORIILE CAUZALITĂŢII. 1. Orientarea biologică……………………………………………………………………………..38 2. Orientarea psihologică………………………………………………………………………….41 3. Orientarea sociologică…………………………………………………………………………...44 4. Teorii sociologice contemporane……………………………………………………………45

2

CAPITOLUL VI STUDIUL CRIMINALITĂŢII MACROCRIMINOLOGIA Cauzele fenomenului social al criminalităţii……………………………………………………47 1. Factorii economici …………………………………………………………………………47 2. Factorii demografici…………………………………………………………………… …...47 3. Factori socioculturali…………………………………………………………………….48 4. Factori politici………………………………………………………………………… ……51 5. Factorii naturali ………………………………………………………………………...51 CAPITOLUL VII STUDIUL CRIMEI – MICROCRIMINOLOGIA.. PREVENIREA ŞI REACŢIA SOCIALĂ. 1. Factorii bio-psihosociali…………………………………………………………………..52 1.1. Factori ereditari ………………………………………………………………...52 1.2. Factori anatomofiziologici……………………………………………………….53 1.3. Factori psihici…………………………………………………………………54 2. Trecerea la act (săvârşirea crimei) …………………………………………………………...55 2.1. Situaţia preinfracţională …………………………………………………………..55 2.2. Săvârşirea crimei …………………………………………………………………55 2.3. Clasificarea criminalilor……………………………………………………………55 3. Conceptul de prevenire……………………………………………………………………… 56 4. Reacţia socială împotriva criminalităţii - corecţia comportamentului criminal…………58 BIBLIOGRAFIE………………………………………………………… …........................60 3

armelor şi îmbrăcăaminţii şi terminând cu regulile de convieţuire în cadrul cuplului şi de apărare a partenerului de viaţă. Mihai Florin Şucată. Plecând de la organizarea activităţilor de obţinere a hranei. atunci când s-au impus reguli şi putem vorbi de morală. toate aceste elemente au constituit pentru anumiţi indivizi constrângeri ale libertăţilor persoanei şi motive de nesupunere. sancţionată de legea penală cu pedpsele cele mai aspre. 2003. concluzia că întreaga evoluţie a omului este strict legată de actul criminal. Criminalitatea ca fenomen istoric. astfel încât să determine sentimentul de frică şi să împiedice repetarea lor. nu a mai existat nici o perioadă istorică. Eva a fost parte într-un act de corupţie. nici un moment în care omenirea să fi fost scutită de asasinate”1. „Biblia prezintă documentat primul asasinat de notorietate al istoriei. de aici rezultând comportamentul deviant generator de criminalitate. Bucureşti. Plecând de la această definiţie. Crima reprezintă o infracţiune cu un grad ridicat de pericol social . putând avea urmări catastrofale pentru colectivitate au determinat măsuri de pedepsire cu totul deosebite. p. ca o reacţie a grupului aflat într-o permanentă luptă pentru supravieţuire. Primele forme de organizare socială au determinat omul să impună şi să respecte anumite reguli care făceau posibilă convieţuirea într-o colectivitate. În gradina Edenului. însă amploarea pedepsei şi modul de aplicare diferea 1 Gabriel Naghi. cu urmări deosebit de grave atunci când a cedat insistenţelor şarpelui şi a mâncat fructul oprit. Astfel de acţiuni care amplificau starea de risc. indiferent de forma pe care acesta îl îmbracă. Ed. Pedepsele vizau de regulă moartea celui sau celor ce constituiau ameninţări la adresa securităţii colectivităţii. a copiilor şi a teritoriului unde aceştia trăiau. De aici.T1 CONSIDERAŢII PRIVIND APARIŢIA ŞI EVOLUŢIA FENOMENULUI CRIMINAL 1. putem afirma că crima a apărut odata cu omul. Odată cu structurarea primelor comunităţi.Pro Transilvania. a uneltelor. Abel este omorât de Cain pe fondul unui sentiment care va urmări ca un blestem omul în toată evoluţia sa – invidia.19 . începând cu încălcările regulilor stabilite pentru bunul mers al organizării sociale şi terminând cu actul cel mai deplorabil şi cu gradul cel mai ridicat de pericol social – omuciderea. Se pare că primele măsuri de pedepsire a unor acte individuale periculoase pentru colectivitate au fost determinate de necesitatea apărării comunităţii. criminalitatea a îmbrăcat forma unui fenomen social. ATENTATUL o istorie veşnic contemporană. Începând cu gestul violent al lui Cain asupra lui Abel. Mai târziu.

dupa care au dus-o la Louvre). unde au decoperit-o francezii la inceputul sec. diferind însă în funcţie de condiţia socială a inculpatului sau a parţii vătămate. Astfel. pentru jaf şi furt babilonienii aveau pedeapsa cu moartea. în timp ce evreii urmăreau recuperarea pagubei şi realizarea unui câştig.90 m. probabil la începutul domniei lui care conţinea 282 de paragrafe săpate în piatră şi care cuprinde aproape tot dreptul public şi privat în vigoare la babilonieni în vremea lui Hammurabi. ardere sau tragere în ţeapă. iar 5 rase cu dalta (distruse. care a dus stela la Susa. lată la bază de 1. de la o religie la alta şi de la o perioadă istorică la alta. înaltă de 2.Hr. Codul se află scris pe o stelă de piatră. Faptele judecate erau de regulă de o mare gravitate şi de aceea pedeapsa cea mai des întâlnită era moartea. De fapt. pe la 1207-1171 i. urmează textul codului : 16 coloane păstrate. neagră.foarte mult de la o comunitate la alta. Alte pedepse erau mutilările corporale bătaia cu vergile şi munca forţată. XX. sancţiunile fiind deosebit de severe. Tendinţa era în mod evident de a-i proteja pe cei bogaţi. normele juridice erau transmise oamenilor de către cel care reprezenta alegerea zeilor pentru a le exercita autoritatea -regele şi tre buiau respecte întocmai. de la o civilizaţie la alta. Înainte de apariţia acestui cod. putem spune că este un îndrumar al judecătorului.65 m. de diorit. Astfel. Făcând o comparaţie între Legea Mozaică şi Codul lui Hammurabi. existau Codurile Lipit-Istar din Isin. Este scris cu caractere cuneiforme.e. iar condiţia de bază care trebuia îndeplinită ca fapta să fie judecată era ca inculpatul să fi săvârşit delictul cu premeditare. iar la vârf 1. pedepsele pentru furt fiind deosebit de severe. civilizaţiile evoluate ale lumii antice. pe expertize . conţinând speţe şi deciziile care se pot lua în situaţiile respective. Regele babilonian Hammurabi cel Mare (1792-1750 î.25 m.. pe jurământul părţilor în cauză şi chiar pe probe materiale şi documentare în cadrul instituţional reprezentat de tribunale.) a inventat un cod de legi. ca cea mesopotamiană. Pedepsele prevăzute în legislaţiile babiloniene şi asiriene erau orientate de legea talionului. Sub chipul lui Hammurabi în rugaciune. în timp ce Legea Mozaică prevedea restituirea de două ori mai mult. se observă că babilonienii aveau în vedere în primul rând pedepsirea faptei. de cele mai multe ori cu moartea.n. sumeriană sau babiloniană garantau dreptul având chiar legi scrise şi norme de judecare a diferitelor cazuri. dreptul asirian prevedea pedeapsa cu moartea pentru omoruri şi tâlhării. Asfel. Bilalam de la Esnunna şi Ur-namu din Ur. Atribuind provenienţa divină activităţii legislative . Procedurile judecatoreşti în perioada sumeriană se bazau pe declaraţiile martorilor şi ale personalităţilor statului. probabil de năvălitorul Sutruk-Nahunte. executarea făcându-se prin înecare. 5 .

tăierea mâinilor. era de preferat pedeapsa capitală. Etica. ci trebuie să aibă un scop care să poată constitui temeiul juridic al aplicarii acesteia. 384 î. o lege progresistă. . ci pentru ca ea să nu se mai repete. p.) a fost unul din cei mai importanţi filosofi ai Greciei Antice. Costica Paun. care 2 3 Gheorghe Nistoreanu. ca un semn de recunoaştere a faptei şi de demnitate având în vedere legământul făcut la primirea puterii prin dreptul de a judeca. i se va aplica aceeaşi pedeapsă. de la lovituri de bici sau baston la exiluri sau mutilări prin fierbere în ulei. omuciderea. a nasului sau a limbii. astfel încât . fierberea . În ţările asiatice pedepsele erau deosebit de crude. ruperea corpului în două. Platon. Logica formală. furtul din morminte şi corupţia în rândul judecătorilor. Legea Talionului.prevenirea săvârşirii altor crime în viitor (punituo ut ne peccetur). Criminologie. faptele pentru care era prevăzută pedeapsa capitală erau: conspiraţia contra statului. Moise a luat hotărârea de a stabili pentru poporul lui Israel o serie de dispoziţii şi norme. însemnarea cu fierul roşu sau amputarea picioarelor. 7 martie 322 î.3 Filozoful Seneca reia concepţia prevenirii infracţionalităţii prin pedeapsă şi consideră că un om înţelept nu pedepseşte pentru fapta rea savarşită. cel mai vechi cod complet care s-a descoperit.Hr. Lege a talionului sintetizată în formula "ochi pentru ochi. Aristotel este cel care a tras concluziile necesare din filosofia acestuia şi a dezvoltat-o. clasic al filosofiei universale. tragerea în ţeapă. 6 . este considerată una dintre normele cele mai brutale şi sângeroase. Între acestea. violul. interpretare care este perfect valabilă şi în zilele noastre. 1996. uneori.Hr. Bucuresti. dacă cineva a făcut "acest" lucru (talis. ştrangularea. 2. Ed. De unde numele de "Talion"? De la faptul că. ajunge la concluzia că pedeapsa nu trebuie sa fie o reacţie la fapta făcută împotriva legii. A întemeiat şi sistematizat domenii filosofice ca Metafizica. chiar dacă şi aceasta se executa păstrând caracteristicile de cruzime: decapitarea. După cinci sute de ani.În Egiptul antic. dinte pentru dinte". A fost găsită deja în Codul lui Hammurabi. aceştia din urmă fiind obligaţi să se sinucidă. Deşi Platon a pus bazele filosofiei. “Scopul era modern şi generos”. Retorica. Legea talionului este una dintre legile cele mai vechi din lume. putîndu-se cu siguranţă afirma că Aristotel este întemeietorul ştiinţei politice ca ştiinţă de sine stătătoare. un exemplu de necivilizaţie şi de răzbunare.6 Aristotel (Greacă: Αριστοτέλης) (n. fondator al şcolii peripatetice. rebeliunea. spirit enciclopedic. în latină).d. adulterul feminin. Marele filozof al antichităţii. 2 Aristotel considera că “o persoană comite o crimă atunci când consideră că nu va fi pedepsit sau când avantajele obţinute prin fapta sa sunt mai mari decat sancţiunile legii”. a inclus şi Legea talionului. Europa Nova.

este necesar să ţinem cont de câteva elemente.apare de trei ori în Biblie. atunci când israeliţii şi-au stabilit tabăra în faţa muntelui Sinai. ochi pentru ochi. teama de aceste răzbunări putea să descurajeze crimele şi să frâneze orice tentativă de furt sau de violenţă. pagubaşul putea să distrugă toată turma celuilalt. Câţiva ani mai târziu. de şaptezeci de ori câte şapte" (Gen 4. clanul său tăia ambele picioare ale agresorului şi chiar. Câteva luni mai târziu. dintre pentru dinte. Dar. pentru Lameh. Însă cea mai mare dintre aceste răzbunări sângeroase o avem în cântarea compusă de Lameh. atunci să plătească suflet pentru suflet. i-a adunat şi le-a poruncit: "Să nu-l cruţe ochiul tău. Intrebarea este : cum este posibil ca Biblia să propună Legea talionului. Cain fuge şi se ascunde. în câmpiile Moabului. picior pentru picior" (Dt 19.15). nici o autoritate centrală care să facă ordine în societate. în apropierea morţii. după ce l-a ucis pe fratele Abel. pe de altă parte. ci să ceri suflet pentru suflet. care i-a inspirat lui Moise legile. Dacă pentru Cain va fi răzbunare de şapte ori. ar putea să fie glasul tribului lui Cain însuşi. atunci când evreii trebuiau să pornească la cucerirea Ţării Promise. Prima dată. fiul lui Cain: "Am ucis un om pentru rana mea şi un tâlhar pentru vânătaia mea. iar cel ce va ucide un om să fie omorât" (Lev 24. practicate în perioadele primitive. spunând: "De va pricinui cineva vătămare aproapelui său. se preta la nenumărate abuzuri şi dădea naştere unei spirale a violenţei. Cel ce va ucide un dobitoc să dea altul. aceluia să i se facă ceea ce a făcut el altuia: fractură pentru fractură.. Primul: în Orientul antic exista o practică foarte răspândită. ochi pentru ochi. ba chiar de trei ori ? Dumnezeu. capul. aşa să i se facă şi lui. Moise le-a poruncit: "Iar de va fi şi altă vătămare. vânătaie pentru vânătaie".. exclamă: "Tot cel ce va ucide pe Cain. dacă cineva îi tăia altuia un deget. Însă într-o epocă în care nu exista poliţie.23-24). un glas. dinte pentru dinte. picior pentru picior. tot pe muntele Sinai. dinte pentru dinte. dar. a repetat legea pentru a treia oară. Atunci. în realitate. De exemplu. mână pentru mână. mână pentru mână.19-21). se găseşte în Cartea Genezei. într-o ceartă. pe soţie şi pe copiii acestuia. care se termina frecvent cu războaie şi exterminări de triburi şi 7 . cum a făcut el vătămare altui om. înşeptit va fi pedepsit" (Gen 4. rană pentru rană. Moise. Cutuma poate să ni se pară prea sângeroasă. care în text apare ca glas al lui Dumnezeu.21). a reamintit necesitatea respectarii ei. care aproape că se transformase în lege sacră: aceea a răzbunării. rudele sale amputau braţul agresorului si dacă cineva pierdea un picior. Acest obicei se practica în aşa fel încât represaliile erau întotdeauna mai mari decât ofensele primite. a putut să-i sugereze să includă o normă aşa de crudă? Pentru a răspunde la întrebare. Dacă o persoană a ucis o oaie ce apartinea altei persoane. Dacă ucidea un om. Un exemplu al acestor răzbunări teribile. Acolo se relatează că. ochi pentru ochi. rudele celui ucis îl răzbunau ucigându-l pe asasin. arsură pentru arsură.

Mulţi dintre ei nu ştiau nici măcar să citească. în pofida aparenţei sale de cruzime. Trebuie să amintim că. proprie triburilor lipsite de organizare judiciară. adică de mici "zicale" care să le permită să rezolve cel mai mare număr de cazuri. Judecătorii evrei afirmau. pentru a o răzbuna. a fost răpită din Sihem şi violată. au intrat în oraşul celui care o pângărise şi l-au ucis pe el. nici nu dădea cale liberă ca fiecare să-şi facă dreptate. dată de Moise pentru a frâna aceste abuzuri. poruncea ca. Şi. dinte pentru dinte" nu a fost înţeleasă în mod literal. pe bună dreptate. aveau nevoie de formule practice. pe tatăl său şi pe toţi tinerii de parte bărbătească (Gen 34. care puteau fi memorate uşor. că aplicarea literală a Legii talionului putea duce la nedreptăţi. Aşadar. singurul care avea sarcina de a o aplica. De fapt. Legea talionului nu a fost promulgată pentru ca oricare cetăţean să o aplice pe cont propriu. O simplă palmă peste obraz putea să dezlănţuie o bătălie în câmp deschis. Prin urmare. Nu mergeau la universitate. atunci rivalului său trebuie să i se scoată numai un ochi. pentru a soluţiona dreptatea. Legea talionului. dacă pierdea un dinte. a constituit un progres faţă de legea răzbunării fără control. a stabilit un principiu de mare milostivire: răzbunarea nu trebuie niciodată să fie mai mare decât ofensa. tot Biblia stabilea deja alte pedepse compensatoare mai puţin crude. nu toată dantura. Un alt element de care trebuie să se ţină cont pentru a înţelege mai bine sensul Legii talionului este că ea era adresată judecătorului.clanuri întregi. nu amândoi ochii. şi îl va pierde. Acest lucru îl afirmă Cartea Deuteronomului (19.16-21 Ultimul element care trebuie luat în considerare este că formula "ochi pentru ochi. Intenţia sa originară a fost aceea de a frâna reacţia celor care se simţeau ofensaţi şi de a limita represaliile.16). în vechime. fraţii săi. şi nu pentru ca ea să fie aplicată de fiecare individ. în consonanţă cu spiritul Legii talionului. Tot Biblia ne relatează că o fată. ci fiecare să fie pedepsit cu moartea pentru păcatul său" (Dt 24. deoarece se risca să fie privat cineva de un ochi sănătos pentru un ochi bolnav sau de un dinte intact pentru un dinte cariat.1-31). numită Dina. A fost dată pentru judecători ca ei să decidă în fiecare caz cum trebuiau să o practice. sau pe sclava sa în ochi. judecătorii nu erau profesionişti. Şi dacă va pricinui căderea 8 . nici nu învăţau pe de rost norme juridice. să-l lase liber ca despăgubire pentru ochi. Era vorba numai de un mod de a exprima că nici o pedeapsă nu trebuie să fie superioară ofensei primite. Şi a constituit un pas uriaş pentru a modera violenţa personală şi socială. De exemplu: "Dacă va lovi cineva pe sclavul său. Însă era lăsată la aprecierea judecătorului alegerea pedepsei juste. va interzice să se includă rudele nevinovate printre pedepse: "Părinţii să nu fie pedepsiţi cu moartea pentru vina copiilor şi nici copiii să nu fie pedepsiţi cu moartea pentru vina părinţilor. Pentru aceasta. în realitate. De aceea. dacă îi era scos cuiva un ochi. Acest lucru explică sensul Legii talionului. Atunci. Prin urmare. Tot Cartea Deuteronomului. putea să-i scoată adversarului său un dinte.

Platon (427-347 i. cunoscut ca întemeietor al determinismului geografic.„loc fericit”). Charles de Secondat Montesquieu5. Londra .) aproape că stabileşte rolul criminologiei atunci când ajunge la concluzia că pedeapsa nu poate fi justificată ca o reacţie de razbunare sau de pedepsire în sine a faptei prohibite. Apariţia criminologiei şi principalele etape evolutive. 4 Thomas Morus. în ordinea nouă instaurată. acest lucru facându-se prin măsuri menite să schimbe moravurile. ca preocupare a prevenirii şi combaterii delincvenţei. acel refuz având drept consecinţe terminarea carierei sale politice. judecătorii pot să impună stăpânului boului numai o amendă (Ex 21. Pentru că a înţeles că răzbunarea. imaginare. incluzându-l pe acela de Lord Cancelar. îşi face simţită prezenţa încă din antichitate. numele dat de el unei naţiuni insulare ideale.26-27).XVI. Umanistul Thomas Morus4. a cărui sistem politic a fost descris în cartea lui. criminologia. să le dea libertatea pentru acel dinte" (Ex 21. Chiar dacă denumirea de “criminologie” a apărut d-abia la începutul secolul al XX-lea. convieţuire şi progres al relaţiilor umane. 9 . dacă un bou loveşte cu coarnele o persoană şi o ucide. Atunci când a venit Isus Cristos. oricât ar fi de controlată. Este cunoscut în special pentru refuzul său de a-l recunoaşte pe Henric al VIII-lea drept cap al Bisericii Angliei. el a decis să o elimine. 6 iulie 1535. închiderea sa în Turnul Londrei. în vremurile sale.d. ocupând mai multe posturi publice. Aşadar. pentru prevenirea producerii unor fapte similare pe viitor. dă naştere întotdeauna la noi resentimente si de aceea. publicată în 1516. Mai departe se stabileşte că.28-30). scriitor şi om de stat englez.Hr. nefiind dispus să renunţe la principiile sale şi la religia sa catolică. Londra) a fost un avocat. continuă tezele lui Thomas Morus şi ajunge la concluzia că legiuitorul trebuie să determine cauzele infracţionalităţii pentru a creea legi care sa pună înaintea pedepsirii faptei prevenţia. Un secol mai târziu. a însemnat un progres enorm faţă de legile teribile ale răzbunării nediscriminate şi aplicarea sa a făcut ca omenirea să progreseze enorm spre civilizaţie. din 1529 până în 1532. încă de la începutul sec. Morus a introdus termenul de „utopie” (greacă „niciun loc”. reţinută şi justă. 7 februarie 1478. 3. şi apoi executarea lui pentru înaltă trădare. paternitatea acesteia fiind disputată între Raffaele Garofalo şi Paul Topinard. ci trebuie să reprezinte un scop care să constituie temeiul juridic al aplicării acesteia. Pe durata vieţii sale şi-a câştigat reputaţia de important erudit umanist. stabilea măsuri de combatere a criminalităţii prin protecţie socială şi creştere economică. în engleză Thomas More. Legea talionului. dar similar cu eu topos .unui dinte al sclavului său sau al sclavei sale. (n. nu poate avea loc în viaţa creştină.

bazat pe principiile criminologiei. anticipând principiile dreptului penal modern.25 July 1887) 25 noiembrie 1812 . a hoţilor şi a cerşetorilor. masurători antopometrice. dramaturg şi susţinător al reformei.1796-17 feb. Opera sa în domeniul statisticii sociale. purtătorul de cuvânt al unui grup de aristocraţi. de belgianul Lambert Adolphe Jacques Quételet9 şi de englezul Henry Mayhew10. publicând o serie largă de articole în ziarul Morning Chronicle. Este cunoscut pentru contribuţiile sale în dezvoltarea iniţială a utilitarismului. Articolele care cuprind London Labour and the London Poor au fost iniţial colectate în trei volume în 1851. un act al violenţei unuia sau mai multora asupra unui cetăţean privat. În conceptia lui Beccaria. este marcat de folosirea cadrului instituţional. 10 Henry Mayhew (25 November 1812 . necesară şi pe cât posibil în circumstanţe date proporţională cu crimele. el este cunoscut mai bine pentru munca sa ca cercetător social. acesta oferind masa de studiu ce permitea efectuarea de testări. de francezul André-Michel Guerry8. încarcerarea înainte de judecată.25 iulie 1887) a fost un sociolog englez . precum şi redactor al acesteia. Cesare Bonesana. jurnalist.În secolul al XVIII-lea. Secolul al XIX-lea. Importanţa cunoaşterii în avans a cantităţii de pedeapsă ce trebuie administrată conduce la adoptarea unei pedepse fixe sau “determinante”. tortura. 9 Lambert Adolphe Jacques Quételet (22 feb. ci trebuie să fie realmente publică. 7 Jeremy Bentham (15 februarie 1748 – 6 iunie 1832) a fost un jurist. co-scris cu Bracebridge Hemyng. elaborate mai târziu în seria carţilor London Labour and the London Poor (1851). satirică şi umor. filosof şi reformator social englez . în fiecare moment. a fost director al Brussels Observatory. penitenciarul. Cesare Bonesana Marchiz de Beccaria6. rezultatele putând fi exploatate în criminologie şi sociologie şi constituind baza ştiinţelor sociale moderne.1874). de fapt. În acelaşi timp. acuzaţiile secrete. Enrico Ferri şi Raffaele Garofalo. pentru studiul deţinuţilor. Cu toate acestea. reinterpretarea legilor de către judecător etc. dictată de legi”. fapt ce a constituit un pas important în promovarea unui sistem judiciar eficient. statistician şi sociolog . închisoarea debitorului. Monografia sa „On Crime and Punishments” a fost publicată în 1764. sistem caracterizat prin barbarism şi fiind la totala discreţie a autorităţilor. Opera sa în acest domeniu: “Eseu asupra statisticii morale în Franţa” a apărut în 1833. 8 André-Michel Guerry (24 dec. ştiinţe care au cunoscut de asemenea o puternică dezvoltare în această perioadă şi care au avut un rol determinant în studiile criminologice. Beccaria face o critică severă sistemului de pedepsire a diferitelor infracţiuni. 6 Cesare Beccaria. numai purtarea periculoasă pentru stat şi pentru alte persoane trebuie să fie interzisă. ceea ce a dus la obţinerea de clasificări şi teorii privind ereditarea comportamentului delincvent şi influenţa elementelor antopometrice asupra acestuia. de o mare importanţă pentru studiul criminologic s-a intitulat: “Eseu de fizică socială” şi a apărut în 1835. Jeremy Bentham7 dezvoltă principiul utilitarismului şi reuşeşte să impună un nou sistem de executare a pedepselor. pune pe primul plan omul şi de aici sarcina de prevenţie a legislaţiei. 10 . Teza lui centrală este că: „pedeapsa nu trebuie să fie. Împreună cu Adolphe Quetelet au introdus elemente de fundamentare morala în statistică. iar pedeapsa nu trebuie să fie mai severă decât se consideră necesar pentru a împiedica persoanele de la comiterea unor astfel de crime. Apare „criminologia pozitivistă” reprezentată de italienii: Cesare Lambroso. Toate aceste cercetări s-au făcut având la bază elemente de medicină. fotografieri şi examinări.1866). A condamnat în special unele practici folosite precum: pedeapsa capitală. un sondaj fără precedent şi influent al săracilor din Londra. în Anglia. psihologie şi psihiatrie. jurist francez având preocupări în domeniul statisticii. ediţia 1861 a inclus un al patrulea volum. El a fost unul dintre cei doi fondatori (1841) al revistei Punch . astronom. Acest volum suplimentar a avut o abordare statistică mai generală a subiectului său decât celelalte 3 volume. matematician.1802-9 apr. despre viaţa prostituatelor. Marchiz de Beccaria (1738-1794). promptă. John Binny şi Andrew Halliday.

a funcţionat ca profesor universitar de medicină legală la Universitatea din Torino. asemenea urechilor unui cimpanzeu. cărora le-a păstrat caracteristicile fizice arătând că stigmatele strămoşilor se transmit prin generaţii. care a facut din ideea tipului fizic criminal o cauză a crimei. • inversiunea caracteristicilor sexuale sau a organelor genitale. • bărbie proeminentă sau excesiv de lungă. • abundenţa. dimensiunile excesive ale fălcilor şi ale pomeţilor. erau următoarele: devierile în mărimea capului sau a formei acestuia. studiile de fizionomie ale lui J. care se întrepătrund cu abilitatea lor de a distinge între bine şi rău. Aceste caracteristici despre care se credea că ar indica tipul atavistic pentru o persoană ce ar putea deveni criminal. varietatea şi precocitatea zbârciturilor. supranumit „părintele criminologiei antropologice” publică în anul 1876 lucrarea intitulată „Omul delincvent”.Cesare Lambroso11. scurtă sau turtită asemenea maimuţelor. • specificităţi ale cerului gurii cum ar fi un omuşor mare sau o serie de umflături şi denivelări asemenea acelora existente la unele reptile care au cerul gurii despicat. Plecând de la această constatare . Lombroso includea pozitivismul lui Comte.Lombroso a afirmat că prezenţa a 5 sau mai multe anomalii ne indică faptul că individul este “criminal născut”(natural born killer). concepte asupra degenerescenţei speciei umane ale lui Charles Morel. • nas strâmb. Enrico Ferri. • anomaliile părului marcate prin caracteristici specifice sexului opus. acvilin sau cioc de pasăre. evoluţionismul lui Darwin. ei devin criminali ca rezultat al unor schimbări din mintea lor. însă concluziile sale stau la baza multor teorii ulterioare. în lucrarea sa apărută în 1881 şi intitulată „Sociologia criminală” atribuie factorilor sociali rolul determinant în apariţia comportamentului delincvent. Modelul de individ predestinat să comită delicte a fost criticat de lumea ştiinţifică. în vânt sau turtit. a avut o mare importanţă deoarece a considerat actul criminal ca o fatalitate ereditară. Cu alte cuvinte. • urechi de dimensiuni neobisnuite sau. • defecte ale toracelui cum ar fi prea multe sau pre puţine coaste sau mai mulţi sâni.în timp ce 43% au 5 sau chiar mai multe. • mai multe degete la mâini sau la picioare. Lavater. considerat „întemeietorul criminologiei sociologice”. • asimetria craniului.• asimetria feţei. 11 Cesare Lambroso (1835-1909) S-a născut în Italia la Veneţia. dar şi alte studii ale timpului cum ar fi lucrările de frenologie ale medicului vienez Frederik Joseph Gall cu privire la corelaţia dintre anomaliile craniului şi funcţiile creierului şi alte trăsături ale individului. defectele particulare ale ochilor. • obrajii buhăiţi ca aceia ai unor animale. caracteristicile fizice ale individului erau indicatorii de bază ai degenerării şi inadaptării. din punctul de vedere al influenţei ei asupra criminalităţii. • buze carnoase umflate. lucrare care susţine existenţa caracterului infracţional ca urmare a unor stigmate fizice şi psihice înăscute. Pentru Lombroso. • dentiţie anormală.Teoria sa susţinea că. La infactorul “născut criminal” Lombroso a adăugat două categorii: criminalii nebuni şi criminoloizii. ereditatea. criminalul fiind înnăscut. Din examinarea a 383 criminali italieni Lombroso a stabilit ca 21% prezintă o asemenea anomalie. în unele cazuri. 11 . • lungimea excesivă a braţelor. criminalul semăna cu stramoşii săi criminali. R. a studiat medicina şi s-a specializat în psihiatrie. foarte mici sau depărtate de cap.stigmate anatomice”. fără a exclude influenţa factorilor sociali şi fizici. sub forma unor . în esenţă. Este teoreticianul cel mai reprezentativ în ceea ce priveşte orientarea biologică în teoriile cauzalităţii în criminologie.. Criminalii nebuni nu sunt de la naştere. Teoria biologică constituţională evoluţionistă a clasificat atavismul ca pe o formă incipientă a vieţii animale apărută din timpuri ancestrale la anumite persoane.

Amsterdam (1901). Numeroasele divergenţe între diferitele teorii privind originea şi modalităţile de prevenire a criminalităţii. Bruxelles (1892). juridice. psihiatria sau sociologia criminală. El spunea că societatea este ca un organism viu. Geneva (1896). În plan european. menţionăm: Identificarea persoanelor acuzate de crimă. a avut o viziune originală privind natura pedepsei. primul război mondial a stopat evoluţia studiilor în domeniul criminologiei. care încalcă simţul moral al comunităţii umane şi se pedepsesc din toate timpurile şi în toate ţările. Criminalul este un om care decade din specia umană în cea animală. au declanşat efectuarea de noi cercetări. evoluţia cercetării ştiinţifice a fenomenului criminal a cunoscut o evoluţie ascendentă. Între lucrările sale. Garofalo împarte delictele în două grupe: naturale. parţială( închisoarea pe timp limitat). Paris (1889). prefigurându-se astfel apariţia unei noi ştiinţecriminologia. în 1934 fiind creată la Paris „Societatea Internaţională de Criminologie”. criminologia capătă o importanţă deosebită în cadrul problematicilor de prima urgenţă. în special în ţările dezvoltate. putem considera ca etapa de formare şi consolidare a criminologiei ca ştiinţă se încheie în anul 1981 odată cu crearea Institutului Helsinki pentru Controlul şi Prevenirea Criminalităţii (HEUNI). ca un corp natural. După cum se poate observa. Garofalo se preocupă şi de latura psihologică a crimei şi chiar de o definiţie psihologică a crimei. Dată fiind orientarea sa politică în calitate de membru al Partidului Socialist. criminologia era studiată în cadrul altor discipline ca antropologia criminală. ONU a jucat un rol deosebit de important în evoluţia criminologiei. care trebuie să-i elimine pe cei incapabili să se adapteze. dând astfel naştere aşa numitei teorii a „criminalităţii naturale”. prin însărcinarea Consiliului Economic şi Social la 11 iunie 1946 să studieze posibilitatea găsirii unor măsuri prin aplicarea cărora să se prevină dezvoltarea criminalităţii şi care să poată fi adoptate la nivel internaţional. în lucrarea „Criminologia”. a fost profesor de drept penal. cercetările fiind reluate după încetarea acestuia. fiind rezultatul încălcării unor norme de conduită socială convenţională. scopul principal fiind schimbul regional de informaţii pentru prevenirea şi controlul fenomenului criminal în zona europeană. modificat în 1993 în Institutul European pentru Controlul şi Prevenirea Criminalităţii. Astfel. apărută în 1885 plasează fenomenul criminal în afara graniţelor de spaţiu şi timp.Raffaele Garofalo12. 12 Raffaele Garofalo (1857-1934). Torino (1906) şi la Koln (1911). apoi procuror general şi prim-vicepreşedinte al Curţii de Casaţie şi Justiţie din Roma. 12 . fiind organizate o serie întreagă de congrese destinate antropologiei criminologice: Roma (1885). care este prima lucrare cu acest titlu.Mijloacele de eliminare erau de trei categorii: totală( moartea). punându-se astfel bazele creării unui cadru instituţional specializat în studiul fenomenului infracţional. Chiar dacă la sfârşitul secolului al XIX-lea şi începutul secolului al XX-lea. se pedepsesc în mod variabil şi diferit de la o ţară la alta. repararea forţată (pentru cei care au comis crime în circumstanţe excepţionale). precum şi Criminologia (1885).

Diversitatea definiţiilor în extensie În extensiune putem identifica două categorii mari de definiţii atribuite criminologiei: definiţii ample şi definiţii limitate. De aici au rezultat tot atâtea definiţii ample şi tot atâtea definiţii limitate ale criminologiei. care pune în joc un număr important de fapte şi de activităţi ce se derulează pe o perioadă adesea foarte extinsă şi sub influenţe diferite (existenţa diversităţii în legislaţia penală. Din contră. Diversitatea definţiilor în extensiune ale criminologiei este atestată de faptul că există tot atâtea concepţii ale criminologiei câte criminologii. a. În aceste condiţii unii autori au pretins să regruparea ansamblului disciplinelor care studiază aceste aspecte diverse ale fenomenului criminal sub vocabula de criminologie. executarea condamnării). Putem spune că adesea este vorba în esenţă de o etichetă pusă criminologiei şi mai puţin de o veritabilă delimitare a unei ştiinţe distincte şi autonome. 13 . INTERRELAŢIA CU ALTE ŞTIINŢE. Definiţiile ample ale criminologiei se aracterizează prin faptul că termenul „criminologie” acoperă un număr mai mare sau mai mic de ştiinţe criminale. 1. intervenţia aparatului poliţienesc şi judiciar.T2 DEFINIŢIA ŞI OBIECTUL CRIMINOLOGIEI. în timp ce alţii au rezervat acest termen etiologiei şi dinamiciii criminale. tipul infracţiunii. Trebuie totuşi să ne ferim să credem că acest fenomen se datorează fanteziei şi indisciplinei criminologilor. el se explică prin faptul că fenomenul criminal este unul cu faţete multiple.

Fără îndoială.. 1990. articol în „Deviance et societe”. În opinia lor.Stanciu.C. Ele se opun concepţiei lui Ferri. Printre concepţiile vaste ale criminologiei. este suma tuturor ştiinţelor criminale. „sociologia criminală”. Analog. de la infracţiune la legi şi de la reacţii provocate de infracţiune la legi”. R.V. La începutul secolului XX.Aici distingem trei mari orientări: concepţia lui Ferri. În această perspectivă definiţia cea mai amplă este aceea a unuia dintre fondatorii criminologiei.T. aceşti autori se separă de Ferri prin distincţia pe care o fac cu grijă între dreptul penal şi criminologie. criminalistica.Debuyst. Într-o perspectivă extinsă. termen care trebuie înţeles în opera sa ca sinonim al „criminologiei”.374-376 14 15 14 . care constituie trei aspecte ale unei filiaţii de interacţiuni constante. italianul Enrico Ferri (1857-1929) . p. în acelaşi timp. se găseşte şi cea care a fost dezvoltată de Şcoala austriacă enciclopedică a lui Hans Gross. francezul Cuche cantonează criminologia în rolul unei ştiinţe pure care îşi propune studierea „cauzelor” şi a „legilor” delincvenţei. Principii de criminologie. dar.I. având una o funcţie pozitivă şi experimentală şi cealaltă o funcţie normativă. i se atribuie un vast domeniu înglobând „procesele de elaborare a legilor. De unde şi denumirea de Şcoala enciclopedică . Şcoala enciclopedică. aceste definiţii înguste repudiază celelalte concepţii ample ale obiectului criminologiei atribuind acesteia ca scop exclusiv studiul etiologiei şi al dinamicii criminale şi înlătură astfel din câmpul său de investigaţie sociologia dreptului penal. Plecând de la această idee potrivit căreia „criminologia este ştiinţa care studiază infracţiunea ca fenomen social”.P. trebuie diferenţiate două aspecte în fenomenul criminal: apectele normative care reies din dreptul penal şi aspectele reale sau pozitive care fac parte din criminologie. penologia şi profilaxia criminală. Grassberger13 şi Seelig . „Ce este criminologia?”. şcoala enciclopedică şi şcoala americană clasică. Concepţia lui Ferri. se situează definiţia criminologiei dată de americanul Sutherland 14. 3-9 Sutherland-Cressey. Dar dincolo de această deosebire. ci şi criminalistica şi ştiinţa penitenciară. Această concepţie a fost reluată şi de elevul al lui Ferri. câmpul criminologiei rămâne extrem de vast şi face din aceasta o ştiinţă compozită deoarece cuprinde nu doar etiologia criminală. Definiţiile limitate ale criminologiei admit la unison că dreptul penal şi criminologia constituie două discipline distincte. p. V. 13 Grassberger. Şcoala americană clasică. criminologia s-ar divide în trei ramuri principale: sociologia dreptului penal. 1949. Ea înglobează în special dreptul penal care nu este nimic altceva decât capitolul juridic al acestei ştiinţe mai generale care este sociologia criminală. Pentru Ferri. b.11-32 C. deşi de orientare diferită. p. etiologia criminală şi penologia15.

de structurile psihice particulare ale persoanei criminalului şi de mijloacele de reeducare. p. fără să condamne totuşi la o reprezentare enciclopedică acestă ştiinţă. în definiţiile enunţate. Divergenţele se manifestă şi cu privire la comprehensiunea conceptului de criminologie. 2. de particularităţile acţiunilor individuale şi de grup.“Criminologia este ştiinţa multidisciplinară care se ocupă de fenomenele infracţionale . ci şi o ştiinţă aplicată. 1966. a criminologiei. 101-109 17 Leaute. Concluzii privind definiţia criminologiei Criminologii români contemporani. Tratamentul delincvenţilor. care ar coordona diferitele date despre factorii şi mecanismele delincvenţei. ştiinţa factorilor delincvenţei şi ştiinţa proceselor de trecere la actul criminal. nu doar o ştiinţă teoretică. care ar consista în abordarea multidisciplinară a cazului individual în vederea tratamentului delincventului şi a prevenirii recidivei. criminologia trebuie să se deosebească rând pe rând de dreptul penal.ştiinţa care studiază cauzele şi condiţiile producerii infractiunilor pentru a se adopta măsuri de apărare a valorilor fundamentale umane de către dreptul penal. ştiinţa practică.” 16 J. o defineşte ca „studiul cauzelor delincvenţei”. cuprind caracterul complex al criminologiei ca ştiinţă de sine stătătoare cu un puternic rol social: Potrivit psihologului P. Pentru acest autor. ea nu are semnificaţii decât prin folosirea ei practică.17 Criminologii nu sunt împărţiţi numai atunci când este vorba să delimiteze domeniul criminologiei. am asistat rând pe rând la opoziţia conceptelor de criminologie. ea s-ar împărţi în două ramuri: criminologia generală. şi astăzi la a criminologiei acţiunii criminale şi a criminologiei reacţiei sociale. de criminalistică şi chiar de penologie. Dar o altă concepţie restrictivă a criminologiei vede totuşi în aceasta .V: „Obiectul ultim al criminologiei este tratamentul delincvenţilor”. ştiinţa delictului şi ştiinţa delincventului. care s-a străduit să emită o concepţie a criminologiei care să ţină seama de preocupările practice care prezidaseră naşterea sa. 15 . Prefaţa. Totuşi ea nu se poate limita la studiul factorilor şi mecanismelor acţiunii criminale.Neveanu. 1951. problemele sale fundamentale”. „Criminologia. criminologia clinică.P. Ca şi medicina. R:I:D:P:.separând-o net de grupul ştiinţelor aplicate. Aceasta este mai ales poziţia lui Pinatel 16. ştiinţa teoretică.Pinatel.” Aurel Dicu :“ Criminologia . p. În această perspectivă. De asemenea. adică a caracterelor esenţiale ale obiectului acestei ştiinţe.

acţiunea criminală . factorii care generează sau influenţează trecerea la act şi pe baza cunoaşterii acestora. este necesar ca înainte să stabilim care este linia de demarcaţie înte criminologie şi dreptul penal şi politica criminală. şi. cealaltă. nu ar putea exista o delimitare foarte strictă între cele două categorii de discipline. din această diferenţă fundamentală de puncte de vedere asupra acţiiunii criminale rezultă o deosebire de metode de studiere a acestui obiect între cele două discipline. să contracareze şi să reducă criminalitatea. dreptul penal. Deosebirea dintre criminologie şi dreptul penal şi politica criminală Criminologia şi dreptul penal sunt două discipline distincte. Prin urmare.” Putem concluziona prin următoarea definiţie: Criminologia este ştiinţa multidisciplinară care studiază factorii şi procesele acţiunii criminale ca fenomen social şi elaborează mijloace menite să prevină. chiar şi 16 . a. care declară „ceea ce trebuie să fie”. Obiectul specific al criminologiei Pentru a putea delimita foarte clar domeniul criminologiei. Pe de o parte. Ion Eugen Sandu.” Narcis Giurgiu : “ Criminologia este şiinţa care studiază criminalitatea în totalitatea sa şi sintetizează instrumentul profilactic şi de combatere necesar . criminologia recurge la metodele empirice specifice ştiinţelor sociale adaptându-le la complexitatea particulară a obiectului său. criminologia. Distincţia procedează astfel încăt cele două discipline. chiar dacă au acelaşi obiect . sociologia penală. Una. Gheorghe-Iulian Ioniţă : “Criminologia este ştiinţa care studiază etiologia fenomenului infracţional. Dreptul penal nu mai este un capitol al criminologiei pentru că aceasta din urmă nu este o simplă anexă a dreptului penal. Florin Sandu. în sfârşit. În timp ce dreptul penal foloseşte metodele caracteristice ştiinţei dreptului. care se bazează pe analiza interpretativă a surselor dreptului şi pe sinteza teoretică a datelor acestora. elaborează strategiile. reducerea criminalităţii ca fenomen social. marea majoritate a criminologilor care se ocupă de studiul acţiunii criminale acceptă cu destulă uşurinţă că dreptul penal şi politica criminală definesc axa în jurul căreia ei îşi efectuează cercetările. este o ştiinţă empirică care studiază „ceea ce este”. este o disciplină normativă. Cu toate acestea.nu îl studiază din acelaşi punct de vedere.” Gheorghe Nistoreanu şi Costică Păun : “Criminologia este ştiinţa care studiază fenomenul infracţional în scopul prevenirii şi combaterii acestuia”. criminalistică. metodele şi tehnicile cele mai eficiente pentru limitarea.Rodica-Mihaela Stănoiu :“ Criminologia este ştiinţa care studiază fenomenul social al criminalităţii în scopul prevenirii şi combaterii acesteia. 3. penologie şi profilaxia criminală.

atunci când acestea se extind la nişte comportamente „deviante” (sinucidere, homosexualitate, prostituţie, etc). La polul opus, cea mai mare parte a penaliştilor contemporani admit că dreptul penal şi politica criminală nu pot ignora rezultatele criminologiei. De altfel, multe sunt exemplele de influenţă a criminologiei asupra dreptului penal (individualizarea pedepselor, măsuri de siguranţă, procedee moderne de tratare a delincvenţilor, acţiuni de prevenire a delincvenţei, etc) şi putem sublinia că penaliştii consideră în general această influenţă ca legitimă atunci când ea se bazează pe date suficient fundamentate. Potrivit concepţiei multifactorială a dreptului penal, „datele” care servesc la elaborarea construcţiei dreptului penal sunt date complexe, rezultatele criminologiei neputând constitui decât unul dintre aspecte, alături de preocupările de ordin istoric, politic, administratativ, social şi cultural. Apropiată de această analiză este şi concepţia care vede între criminologie şi drept penal o diferenţă de gîndire fundamentală: preocupărilor de respectare a libertăţii individuale (principiul legalităţii) şi de eficienţă a dreptului penal li s-ar opune criminologia în cercetarea cauzelor şi a remediilor delincvenţei prin luările sale de poziţie în favoarea resocializării delincventului. În opoziţie cu aceste concepţii multifactoriale, alţi autori pledează în favoarea unei politici criminale şi a unui drept penal „criminologic” 18. Potrivit acestor autori, criminologia trebuie să fie principala inspiratoare a politicii criminale şi a dreptului penal, pentru că aceste discipline au ca obiect lupta împotriva delincvenţei şi nu putem lupta eficient decât împotriva a ceea ce cunoaştem şi tocmai criminologia ne furnizează cunoştinţele necesare despre factorii şi procesele acţiunii criminale, precum şi despre mijloacele şi strategiile proprii destinate prevenirii şi împiedicării recidivei. În această perspectivă, ştiinţa criminală care trebuie să servească de legătură pentru a asigura jocul acestei influenţe este „politica criminală”, înţeleasă excact în sensul în care Von Liszt folosea acest termen, adică organizaţia raţională a luptei împotriva crimei pe baza datelor ştiinţei criminologice. În starea actuală a situaţiei, criminologia nu are decât o influenţă limitată asupra creării şi aplicării dreptului penal, însă dacă vrem ca dreptul penal să fie un instrument eficient în lupta împotricva criminalităţii, trebuie să-l bazăm obligatoriu pe o cunoaştere efectivă a realităţii criminale. b. Deosebirea între criminologie şi criminalistică. Criminalistica este ansamblul ştiinţelor şi al tehnicilor folosite în justiţie pentru a stabili fapte materiale constitutive ale actului delictual şi culpabilitatea persoanei care l-a comis.

18

Pinatel, Societatea criminogenă, p. 7 şi 15-18

17

Criminalistica,la o primă evaluare, nu are tangenţe directe cu criminologia, ea având un scop exclusiv probatoriu în timp ce criminologia are ca obiectiv explicarea acţiunii criminale. Astfel încât criminalistica constituie mai degrabă ansamblul disciplinelor anexe procedurii penale. Totuşi, criminalistica are raporturi cu criminologia. Pe de o parte, ea împrumută de la aceasta date care o ajută la perfecţionarea metodelor de identificare şi de cercetare a delincvenţilor, iar pe cealaltă parte, criminologia găseşte în criminalistică informaţii foarte precise pentru studiul crimei şi al criminalilor. c. Deosebirea criminală. dintre criminologie şi penalogie şi profilaxia

Profilaxia criminală, potrivit concepţiei lui Seeling, este constituită din ansamblul măsurilor cu caracter colectiv care au ca obiect să se opună perpetuării delictelor. Profilaxia criminală este deci pentru prevenirea criminalităţii aproximativ ce este penologia pentru tratamentul delincvenţilor şi prevenirea recidivei. Profilaxia criminală trebuie să se diferenţieze de criminologie atât prin ceea ce comportă un aspect juridic constând în descrierea dispoziţiilor legislative şi reglementative referitoare la măsurile de prevenţie, cât şi prin faptul că măsurile profilaxiei criminale folosite pot să nu aibă în realitate nicio bază ştiinţifică solidă. Dar există şi o ramură a criminologiei aplicate care face punte între criminologia şi profilaxia criminală - criminologia preventivă. d. Deosebirea dintre criminologie şi sociologia penală. Sociologia penală se împarte în trei părţi mari: 1) Sociologia dreptului penal propriu-zisă, care constă în studiul empiric al legilor penale; 2) Sociologia pedepsei care, luând pedepsele ca pe nişte fapte sociale, analizează condiţiile sociologice ale apariţiei şi dezvoltării lor, precum şi cu privire la efectele pe care le pot avea în societate; 3) Sociologia procesului penal care studiază cum funcţionează diferitele organe ale justiţiei penale (poliţie, parchete, instanţe de judecată, …) şi care sunt rezultatele sociologice ale activităţii lor. Există totuşi diferenţe fundamentale între criminologie şi sociologia penală atât în ceea ce priveşte obiectele lor cât şi metodele. Criminologia are în principal ca obiect explicarea factorilor şi proceselor acţiunii criminale, în timp ce sociologia penală studiază diferitele aspecte empirice ale reacţiei la această acţiune.
18

Faptul că criminologia şi sociologia penală sunt foarte bine delimitate, nu exclude deloc existenţa relaţiilor adesea foarte strânse dintre cele două discipline. Lucrările sociologiei dreptului penal le sunt foarte utile criminologilor pentru a înţelege mai bine anumite aspecte ale acţiunii criminale.

Obiectul criminologiei Demersul întreprins până acum a arătat că, în definitiv, criminologia apare în principal ca ştiinţa care studiază factorii acţiunii criminale, interacţiunea lor şi procesele care conduc spre trecerea la actul delictual, precum şi concluziile care se pot trage din aceste cunoştinţe pentru o luptă eficientă împotriva delincvenţei. Pe scurt, putem simplifica până la identificarea obiectului criminologiei cu criminalitatea. Criminalitatea este caracterizată de câteva trăsături fundamentale: - este un fenomen social real reprezentând totalitatea faptelor săvârşite care într-o primă fază pot fi considerate o realitate obiectivă şi observabilă. Este necesar să facem o distincţie clară între criminalitatea reală, aparentă şi legală şi de aceea, din acest punct de vedere, nu ne putem permite să considerăm criminalitatea ca fiind totalitatea infractiunilor săvârşite pe un anumit teritoriu, întro perioadă de timp dată. Astfel: Criminalitatea reală (CR) reprezintă totalitatea faptelor penale săvârşite într-o perioadă de timp determinată, pe un anumit teritoriu. Criminalitatea aparentă (CA) reprezintă totalitatea infracţiunilor semnalate justiţiei şi luate în evidenţă ca fapte penale. Criminalitatea legală (CL) reprezintă totalitatea faptelor penale pentru care s-au pronunţat hotărâri de condamnare rămase definitive. Cifra neagră a criminalităţii reprezintă diferenţa dintre criminalitatea reala şi criminalitatea aparentă, respectiv faptele penale care rămân necunoscute sistemului judiciar din diferite motive (lipsa plangerii, abilitatea infractorului). Pentru o mai bună înţelegere, vom prezenta într-o realizare grafică cele patru tipuri de criminalitate19:
CR CN – Criminalitatea reală Cifra neagră a criminalităţii

CA
19

Criminalitatea aparentă 19

Valerian Cioclei, Manual de criminologie, Ediţia 4, Ed.C.H.Beck, Bucureşti 2007, p.22

tâlhărie. Aceasta. un curent aşa-numit de „criminologie integrativă” sau de „criminologie integrată” care lucrează în sensul unei integrări de date biologice. omor). ea are o metodă care. etc) şi . având proprietăţi şi funcţii proprii. tâlhărie.(1) C. prezintă. faptele săvârşite şi cercetate fiind cuprinse în legea penală. din punctul său de vedere.criminologia specială care se ocupă de studiul diferitelor acţiuni criminale particulare.viol. De altfel. de vreo 20 de ani.promulgat la 17 iulie 2009. complot. Infracţiunea . p. O ştiinţă se caracterizează atât prin obiectul său cât şi prin metoda sa. există. conţinutul având o puternică încărcătură antisocială (furt. care sunt prezentate în aceast volum vizează doar criminologia generală. • este un fenomen antisocial. • are un caracter unitar. cum o face. ele au o trăsătură comună: prezintă un pericol grav pentru societate. infractor. se subîmparte în două ramuri mari: . Nu este deci exagerat să considerăm astăzi criminologia ca o veritabilă ştiinţă. ca şi dreptul penal. furt. Crimele contra statului (tradare. respins prin conştiinţa cetăţenilor şi pedepsit prin lege.CL – Criminalitatea legală X – Fapta penală (sau fapta cu justificată aparenţă legală) • este un fenomen juridic. caractere proprii. care înglobează atât actul cât şi autorul său. aşa cum vom vedea. „Sinteză criminologică” în SZARO (ed). este „fapta prevăzută de legea penală. Dezvoltările de criminologie.15. Este cert că criminologia are un obiect specific: acţiunea criminală. care nu este reductibil la niciun alt obiect. diferite de cele ale părţilor componente. conform art. falsul). toate acste categorii de infracţiuni. concluzia este că obiectul criminologiei îl constituie ansamblul format de criminalitate ca fenomen social şi faptă. săvârşită cu vinovăţie. După aceasta prezentare. 1968. deşi împrumută mult de la alte ştiinţe. luare de ostatici. Criminologie în acţiune. victimă şi reacţie socială ca elemente de impact.criminologia generală care studiază acţiunea criminală în general. indiferent de natura actului comis (omor. Pe de altă parte.135-171 20 . nejustificată şi imputabilă 20 Pinatel. dreptul penal special. crimele contra persoanei (vătămarea corporală. sociologice şi psihosociale într-o sinteză veritabilă20. crimele contra avutului public sau privat (furt. Acest lucru dă unitate întregului fenomen criminal şi face posibilă studierea crimnalităţii după metode şi criterii ştiinţifice de către criminologie. dezertare). omor).pn. chiar dacă prin natura şi importanţa sunt clasificate diferit.

biotipologice. ca o entitate abstractă.S. ea apărând în studiile criminologice numai tangenţial în raport cu infractorul. ci numai ca o faptă conştientă a omului. Grapin. Biologia criminală. uman. Infractorul este acea persoană care. uman. 1971. acest concept reflectă aspectul material. iar crima nu poate fi concepută izolat.50-51 Raymond Gassin.21 Sub aspect criminologic intersectează proiecţia fenomenului criminalităţii în plan material .S. Ea are rolul de a studia particularităţile biologice cele mai diverse care s-ar putea găsi la delincvenţi şi propune tratamente medicale care ar fi capabile să-i vindece. Reacţia socială ca urmare a producerii unui act ce afectează grav comunitatea sau membrii ai acesteia abordează o dublă formă de intervenţie: ante-factum prin programe şi măsuri de prevenire şi post-factum prin înfăptuirea actului de justiţie. Gheorghe-Iulian Ioniţă.. Trebuie reţinut că studiul criminalului nu poate fi nici un moment rupt de studiul crimei (faptei penale). săvârşeşte o faptă sancţionată de legea penală. R.Dalloz. Bucureşti 2001. Ea se interesează şi de aspectele genetice. Ed. executarea pedepsei şi resocializarea infractorilor. italianul Cesare Lombroso.23 23 P. Infracţiunea este un fapt uman şi prin urmare presupune un făptuitor. potrivit căreia ar exista la delincvenţi stigmate anatomice şi psihologice care i-ar distinge de non-delincvenţi. Integrarea cercetărilor biologice şi sociologice în criminologie. biochimice. Florin Sandu. Pentru a lua dimensiunea exactă a acestor ştiinţe. nu direct în sine ci prin intermediul diverselor ştiinţe care au prilejuit naşterea criminologiilor specializate mai degrabă decât pe aceea a unei criminologii sintetice integrând la acelaşi nivel toate punctele de vedere exprimate22. 21 22 Ion Eugen Sandu. 1975.. p. cea mai bună metodă constă în a le urmări în ordinea apriţiei lor cronologice: biologia criminală. p. 21 . 1998. moral şi juridic al unei anumite fapte considerată periculoasă şi sancţionată de societate. 450-456. Ed. biologia criminală. nu studiază numai aspectele anatomice şi psihologice ale personalităţii delincvenţilor. denumită odinioară antropologie criminală.persoanei care a săvârşit-o”.79-98 24 Pinatel. sociologia criminală şi psihologia criminală. Există deci o parte medicală în criminologie. chiar biosociale23. Interrelaţia criminologiei cu alte ştiinţe Studiul ştiinţific al crimei şi al delincventului a fost abordat. Astăzi. El a creat posibilitatea apariţiei faimoasei teorii a “criminalului înnăscut” imaginată de întemeietorul criminologiei.C. Progresele considerabile realizate recent în domeniul biologic sunt de altfel susceptibile să deschidă orizonturi cu totul noi criminologiei24. Primul aspect al fenomenului criminal care a reţinut atenţia este aspectul său biologic. Criminologie. Sylvi. social şi juridic . Victima infracţiunii este oarecum neglijată. Criminologie. Biologie socială si criminală. p. R.C. 4. cu vinovăţie.

Criminologie şi psihanaliză. 3 Th. Pentru a-şi duce la bun sfârşit misiunea. nr. Criminologie şi statistică. Ea studiază fenomenul criminal ca fenomen social şi fenomen de masă. sociologia criminală se sprijină pe statistica criminală care oferă informaţii despre structura şi variaţiile criminalităţii în timp şi în spaţiu25.. Pinatel. Ea se ridică deasupra psihologiei sociale care se interesează mai ales de aspectele interpersonale ale crimei cu cuplul criminal-victimă şi tinde să dea indicaţii curative. Psihologia crimială se intersectează cu psihiatria atunci când abordează aspectele psihopatologice ale conduitei criminale28. 1997. 1 şi nr. Pinatel. Dezvoltarea psihanalizei este cea care pare să fi provocat studiul sistematic al psihologiei delincventului. Ea foloseşte deopotrivă resursele psihologiei clinice pentru a studia motivaţiile acţiunii criminale şi procesele mentale care conduc la trecerea la act. 104-115 27 J. Domeniul sociologiei criminale apare ca extrem de vast. 22 . 1947. ea analizează viaţa profundă a delincventului. dar ea se constituie ca o ştiinţă unitară şi autonomă. Se ocupă de studiul criminalităţii în ansamblul său. Albherne. caracterul. p. Urmărind excelenta descriere pe care o face Pinatel. motivaţiile sale inconştiente în vederea cercetării cauzelor motivaţiilor sale aparente şi imediate27. Poziţia psihiatrului în societatea noastră actuală. p.I. Rev. Psihologia criminală.75-77. Criminologia apare deci ca o ştiinţă fundamental pluridisciplinară. p. Ellipses. Sociologia criminală este cea care se ocupă şi de problemele de reclasare socială a delincventului ca şi de aceea a prevenţiei colective a crimei. 281-300 28 Harrz Feldmann.T. R. Franceză de psihanaliză.Sociologia criminală. De foarte multă vreme psihiatria s-a ocupat de aspectele fenomenului criminal care reies din patologia mentală26. Ed.C. pedagogice şi educative pentru organizarea tratamentului delincvenţilor. 25 26 J. psihologia criminală studiază inteligenţa. 1953. ca şi de analiza influenţei mediului familial şi social al delincventului şi al relaţiilor inter-individuale care se stabilesc între delincvent şi mediul său. aptitudunile sociale şi aptitudinile morale ale delincvenţilor recurgând la teste de psihologie experimentală. 1983.P. Criminologie şi psihiatrie. Împreună cu psihanaliza. Caiete de salvgardare.

psihologic) • metode cvasiexperimentale (ancheta. vicleşug) şi desemnează ansamblul de prescripţii metodologice (reguli. . analize matematico-statistice). monografia sociologică şi criminologică).). observaţia s. studiind evoluţia fenomenelor în timp (biografia. ancheta. aspectele. urmărind descoperirea realităţilor între laturile.metode statistice . particularitaţile acelei ştiinţe. calitative. testele psihologice şi sociometrice) şi metode longitudinale. Septimiu Chelcea definea metoda ca fiind ordinea ce se pune în învăţarea unei ştiinţe. Dicţionarul filozofic defineşte metoda ca” aspectul teoretic cel mai activ al ştiinţei care jalonează calea dobândirii de cunoştinţe noi”.inregistrarea statistică. Metodele din ştiinţele socio-umane pot fi clasificate dupa mai multe criterii: După criteriul temporal . urmând condiţiile. procesele socioumane la un moment dat (observaţia. După criteriul de reactivitate . mod de prezentare.semnifică studiul integral al unor unitaţi sau fenomene socio-umane (biografia. Termenul de tehnică deriva de la grecescul tekne (procedeu. Metoda este creaţie a minţii umane care se diversifică într-o multitudine de metode particulare. studiul de caz. Dupa acest criteriu metodele pot fi clasificate în: • metode experimentale (experimentul sociologic. sondajul de opinie. criminologic. biografia sociala provocată) şi • metode de observaţie (studiul documentelor sociale. termenele. După criteriul locului ocupat în procesul investigaţiei empirice: . interpretative. După criteriul numărului unităţilor sociale luate în studiu: .T3 METODA DE CERCETARE CRIMINOLOGICĂ Noţiunea de metodă vine din grecescul methodos care se traduce prin cale de mijloc.metode cazuistice .cu referire la gradul de intervenţie al cercetătorului asupra obiectului de studiu. fiecare dând naştere la tehnici diferite de cercetare.desemnează investigarea unui număr mare de unitaţi sociale (anchetele sociale. se împart în metode transversale. procedee) pentru ca o 23 . studiul de caz ). studiul de teren.de culegere a informaţiilor . ancheta. .a.metode comparative.metode cantitative. . sondaje de opinie.de interpretare a datelor cercetării .de prelucrare a informaţiilor .

c) Verificarea ipotezelor pe grupuri de control. 1 . reprezinta primul stadiu al cercetarii. CERCETAREA FUNDAMENTALĂ Are drept scop în criminologie.acţiune să aibă rezultatele aşteptate. ancheta socială). de utilizare a instrumentelor de investigare de care se foloseşte cercetătorul (date statistice. Fenomenul infracţional datorită complexităţii sale determină abordarea interdisciplinară. maniera de acţiune. biologic. în funcţie de etapele cercetării şi în funcţie de nivelul de profunzime al cercetării. psihiatric. stabilirea tendinţelor de evoluţie şi elaborarea de strategii de prevenire. psihologic. deoarece pe cale experimentală nu este posibilă. mod de operare. ghid. interpretânduse ca . Tehnica reprezintă etalonul . etc. cunoaşterea fenomenului infracţional. b) Elaborarea ipotezelor explicative. Metodologia în ştiinţele sociale şi în criminologie are două laturi: analiza critică a activităţii de cercetare şi formularea unor propuneri pentru perfecţionarea acestei activităţi. metodologia criminologică este acea parte din criminologie care se ocupă cu studiul metodelor şi tehnicilor de investigare a fenomenului infracţional. Etapele cercetarii sunt: a) Documentarea . Ipoteza este o construcţie deductivă elaborată.observarea faptelor. colectarea datelor şi clasificarea acestora dar şi pregătirea teoretică complexă a celui care efectuează cercetarea. urmează după faza documentară. bazată pe faptele observate şi care urmează a fi verificate ulterior. Ea poate fi mai mult sau mai puţin detaliată. procedural în care se utilizează o metoda sau alta de cercetare. Desemnează felul practic. Deci. fişe. b) Clasificarea datelor se realizează prin aranjarea în clase sau categorii. subtilitatea şi abilitatea practică a cercetătorului. pentru cunoaşterea ştiinţifică a fenomenului criminalităţii. interviuri. Metodologia derivă de la cuvintele greceşti methodos şi logos. Cercetarea fundamentală poate fi descrisă . Datele obţinute fiind integrate şi corelate theoretic într-o manieră metodologică proprie ştiinţei criminologiei.. antropologic. 24 . mai mult sau mai puţin conceptualizată şi depinde în mare măsură de pregătirea. Categoria este o clasă de obiecte sau fiinţe ce prezintă caracteristici comune şi permite compararea cu alte clase care au propriile caracteristici. juridic. În funcţie de nivelele profunzimii cercetarii distingem: a) Descrierea. urmărind integrarea acestora într-un sistem logic şi coerent care să permită îndeplinirea scopurilor acestei ştiinţe. explicarea cauzelor acestuia. fiind necesare investigaţii cu caracter sociologic.ştiinţa metodelor".

Unitatea de Lupta contra Fraudei (UCLAF). analize comparative a fenomenului în diferite ţări. specializate în prevenirea şi controlul ştiinţific al criminalitaţii.) şi statistica Justiţiei. criminalitatea privită ca un ansamblu de infracţiuni comise într-o anumită perioadă de timp. iar realizările obţinute sunt remarcabile. prejudiciul cauzat.. se stabilesc tendinţele fenomenului infracţional şi măsurile necesare pentru prevenirea. a) Statisticile criminalitaţii Statistica a devenit o ştiinţă în sine. METODELE FUNDAMENTALE Cercetarea criminologica. statisticile sunt internaţionale şi naţionale. identificarea şi cercetarea persoanelor vinovate. Dintre statisticile naţionale menţionăm: statistica Poliţiei (M.U.de ce" se produce infracţiunea şi ce determină producerea acesteia. Sub aspect cantitativ.c) Explicarea vizează clarificarea naturii şi cauzelor obiectului de studiu al acestei ştiinţe..I.N. descoperirea infracţiunilor. De regula măsurarea criminalităţii se realizează prin indicatori statistici. Ea trebuie să răspundă la întrebarea . b) Ancheta este una dintre cele mai complexe metode de investigaţie. Statisticile naţionale sunt realizate de structurile implicate în lupta împotriva criminalitaţii. elaborarea unor ipoteze. Institutele O. care oferă date statistice privind dinamica şi starea criminalitaţii. Uneori. date referitoare la autorii infracţiunilor şi fac corelaţii între autori şi victime. înregistrand faptele penale. Complexitatea ei este dată de ansamblul instrumentelor (chestionare. În funcţie de datele folosite. indiferent dacă autorii sunt cunoscuţi sau nu. ghiduri de interviu. planuri de anchetă). fie fundamentală. Pe baza acestora se elaborează studii privind dinamica şi starea fenomenului infracţional în ansamblu.R. 2. Statisticile internaţionale sunt realizate de organismele internaţionale: Interpol. prelucrare) pe care le 25 . Studiul ştiinţific al realitaţii observabile nu se limitează însă la descrierea unor fapte. pe baza cărora se evaluează rezultatele. pe genuri de fapte şi se stabilesc măsuri de cooperare pentru înfăptuirea Justiţiei. Europol. are în vedere criminalitatea ca fenomen socio-uman istoriceşte condiţionat. analiză. cercetarea criminologică are drept scop elaborarea unei teorii criminologice. Statisticile poliţiei însumează datele referitoare la criminalitatea aparentă. verificarea acestora si explicarea în final a fenomenelor constatate. Societatea Internaţională de Criminologie. fie aplicată. atât sub aspect cantitativ cât şi sub aspect calitativ.A. al tehnicilor (de codificare. pe un anumit teritoriu geografic se măsoară cu ajutorul indicatorilor cantitativi ai criminalitaţii şi ai diferitelor forme de reacţie socială.

Aparitia calculatoarelor. se verifică ipoteze şi oferă date care permit explicaţii cauzale. aspiraţiile. într-o metodă modernă. în final ajungându-se la concluzii care permit elaborarea de programe de prevenire a criminalităţii. perfecţionarea tehnicilor de eşantionare probabilistică au transformat ancheta dintr-o metodă tradiţională puţin folosită. situată în topul cercetării criminologice. educaţionali. c.foloseşte şi de faptul că adeseori utilizează în mod complementar. În funcţie de starea şi dinamica fenomenului infracţional.este util pentru cercetarea criminoiogică asupra sentimentelor de insecuritate. în ce au constat acestea şi dacă autorii au fost sau nu descoperiţi. sau mai multor infracţiuni. caracteristici ale mediului social şi al modului de viaţă al oamenilor . pentru a efectua o cercetare criminoiogică este necesar ca abordarea cantitativă să fie dublată de cercetarea calitativă a fenomenului 26 . atitudinilor. structuri de vârstă. Sondajele de victimizare . mărturii ale oamenilor despre faptele antisociale. Astfel.a. dacă au reclamat aceste fapte şi în caz contrar de ce s-au abţinut. criminalitate.ocupaţii. venituri. atitudinile. d. culturali ce le influenţează viaţa. a stratificării opiniilor în raport de tipologia criminalităţii studiată. sondajele de opinie. opiniile. cunoştinţe. conduitelor.chestionarea unui eşantion similar (ori acelaşi ca în cazul precedent) dacă au comis fapte penale. opinia publică manifestă anumite atitudini reactive. prin anchetă se obţin informaţii cu privire la criminalitate. anturaje s. evenimente grave. trebuinţele. El este definit ca o metodă statistică de stabilire. economici. factori sociali. alte metode şi tehnici de cercetare (observarea. motivaţiile care stau la baza acţiunilor. a procedeelor şi tehnicilor de prelucrare statistică. Sondajele recunoscute. în primul rând teama de a nu deveni victimă. c) Sondajul .chestionarea unui eşantion constituit dacă a fost victima unui gen. un mijloc de influenţare. În concluzie. comportamentele. structuri socio-profesionale. caracteristici demografice. pe baza eşantionării. sondajele criminalităţii recunoscute (autoraportate). Obiectul anchetelor criminologice. b. a. aspiraţiilor şi totodată. Sondajul este un fel de anchetă care permite colectarea rapidă de informaţii dintre cele mai variate. Sondajele cele mai frecvent folosite sunt: sondajele de victimizare. structuri familiale. e. Ancheta este clasificata ca metodă descriptivă. Ancheta constituie una din modalităţile de cunoaştere ştiinţifică a opiniilor. analiza documentară). Sondajul de opinie .este o formă specifică anchetei criminologice. atitudinilor.

nesistemică şi observaţie ştiinţifică – sistemică. inexacte.constituie o tehnică principală de investigare criminologică.infracţional.de teren . Observaţia directă . Din cea de a doua categorie. este întamplatoare. fiind limitată la sfera individului. face parte metoda clinică. Folosirea de către criminologie a unor metode de lucru adaptate la obiectul său de studiu. caracteristic criminologiei şi sociologiei. metoda comparativă şi metoda de predicţie. utilizând în acest scop metode şi tehnici specifice criminologiei ori adaptate la scopul urmarit. iar datele sunt insuficiente pentru realizarea unor studii ştiinţifice. 3. Datele observaţiei îşi păstrează valoarea de date directe numai în raport cu observatorul care le-a înregistrat. Din categoria metodelor generale fac parte: metoda observării. Observaţia constituie sursă indispensabilă de date şi totodată proba decisivă a valorii şi semnificaţiei concluziilor la care se ajunge. METODE DE CERCETARE Criminologia utilizează metode şi tehnici specifice altor discipline pentru studiul fenomenului infracţional într-o viziune criminologică integratoare. Fiecare individ observă ce se petrece 27 . metodă cu grad mai redus de generalitate. neselectivă (din punct de vedere teoretic). a metodelor particulare amintim metoda tipologică. la grupul social din care face parte. Se impune să delimităm ca principale tipuri de observaţie: observaţia empirică .se caracterizează prin: a. Metoda observării . îi permite obţinerea rezultatelor ştiinţifice urmărite. reţin aspectele spectaculoase ale evenimentului. Din punct de vedere al gradului de generalitate metodele sunt: generale.reprezintă una din principalele căi de cunoaştere a fenomenului infracţional. particulare şi proprii unor ştiinţe. prezintă un anumit interes pentru viaţa cotidiană dar sunt superficiale.ia naştere în contactul spontan dintre individ şi realitatea înconjurătoare. la care apelează numai unele discipline. 3. nesistematizată şi insuficient controlată critic.metoda Panel. Observaţia spontană . una dintre cele mai vechi metode de cercetare criminologică. Din cea de a treia categorie -metode proprii unor ştiinţe. întrucât ne oferă informaţii de fapte ce constituie cel mai bogat şi nuanţat material. Cele mai multe observaţii cu caracter spontan. metoda experimentală. Observaţia empirică .1. susceptibil de analiză calitativă. metoda istorică.

deformează sau selectează necritic o altă parte.pentru a asigura un grad mai mare de obiectivitate şi pentru a descoperii .vizează fenomenul în ansamblu. Observarea reprezintă.are la bază o concepţie ştiinţifică despre lumea înconjurătoare. este reţinută în memorie care. orientată de opiniile şi interesele observatorului. în funcţie de valoarea teoriei conceptuale. reţine decît cazuri izolate. un set de tehnici practicate în investigaţia criminologică şi totodată. ea nu poate fi repetată în aceleaşi condiţii. astfel că volumul de date nu poate reflecta adecvat fenomenul sau eşantionul de populaţie studiat. d. Observaţia ştiinţifică presupune o contemplare intenţionată şi metodică a realităţii. întrucât nedispunând de un aparat teoreticoconceptual corespunzător şi de instrumente ştiinţifice de lucru. ca metodă. autocritici teoretice şi logice.de regulă la faţa locului. c. nu dispune de un demers ştiinţific. fiind orientată către un grup bine determinat. Spre deosebire de observaţia empirică observaţia ştiinţifică.proceselor sociale" datorită influenţei experienţei personale ale observatorilor şi lipsei ipotezelor şi teoriilor prealabile. rupte din sistemele de fapte şi din întregul . observaţia spontană este ghidată. c. adesea confuză şi inexactă. valoarea unei observaţii este. exagerând unele detalii în dauna întregului. nu este inregistrată . oricît ar fi de exersată. analitică — presupune descompunerea fenomenului în părţile sale componente. Cu toate acestea nu se poate nega rolul observaţiei empirice pe care aceasta îl poate aduce cercetării ştiinţifice. ca un sistem cu elemente interdependente în unitatea dialectică a tuturor aspectelor şi faptelor semnificative.pe baza unor observaţii repetate -tendinţele dezvoltării şi evoluţia obiectului studiat. iar obiectul ei nu poate fi reconstruit în vederea unei reflexii. este vagă şi imprecisă. întrucît se realizează sub presiunea primelor impresii. Calitatea observaţiei ştiinţifice depinde de nivelul de cunoştinţe teoretice ale cercetătorului şi de nivelul de stăpânire a aparatului conceptual. o primă etapă a demersului ştiinţific. nu este critică şi nu este prelucrată logic întrucât. pierde o bună parte din informaţie. este fragmentară întrucât nu se poate nota totul. b. d. 28 .. f. aspectele exterioare în dauna esenţei.în jurul lui dar pentru un cercetător este nevoie să privească lumea înconjurătoare pentru a pătrunde esenţa fenomenelor şi pentru a vedea ceea ce este semnificativ şi reprezentativ pentru obiectul şi obiectivele urmărite. sistemică şi integrală . este: a.fenomenelor" şi .. e. fundamentată teoretic . în primul rând. b. este subiectivă sau părtinitoare. metodică si verificată .

supravegherea în detenţie. Experimentul poate fi : . Cu ajutorul experimentului se urmăreşte să se sesizeze legăturile de intercondiţionare între fenomene diferite. Metoda experimentală în investigaţia criminologică Introducerea şi utilizarea metodei experimentale în investigaţia ştiinţifică au determinat transformări adânci ce au vizat raporturile dintre teorie şi practică. cu scopul de a găsi sau verfica o ipoteză.urmărindu-se măsurarea unui anumit factor sau extragerea lui din grupul din care face parte. Experimentul este uneori definit ca o observare perfectă şi dirijată.natural . . b. . Ca metodă criminologică experimentul reprezintă o observare provocată în condiţii alese de cercetător.reconstituirea. schim bare a condiţiilor de presupune o d esfăşu rare fen o m en u lu i stu d iat: a .producerea unui fenomen psihic .recunoasterea din grup. controlul şi dirijarea variabilelor urmărite.standardizat . stabilirea consecinţelor acestora.hipnoza. dar mai ales să stabilească raportul cauzal dintre acestea.Observarea în criminologie are ca obiect domeniul comportamentului delicvent. în care se parcurg următoarele etape : a. Ex. : .fie prin crearea unor condiţii artificiale de desfăşurare (penitenciar.fie prin introducerea din afară a unei variabile sau factori noi . acţiunile în care şi prin care acesta se manifestă. . E x p erim en tu l. crearea sau reunirea condiţiilor de observaţie.experimentul judiciar. Cu ajutorul experimentului se urmăreşte să se sesizeze legăturile de intercondiţionare între fenomene diferite. reacţiile pe care faptele antisociale le provoacă în rândul membrilor societăţii. . dar mai ales să stabilească raportul cauzal dintre acestea.supravegherea în libertate dupa ce a survenit o modificare. în condiţii bine determinate . introducerea factorilor externi.de laborator . . a fenomenelor vizate.urmărindu-se efectul sau efectele acestei intervenţii. Experimentul . 3.2. individual şi de grup. .recunoaşterea din grup. d. clinici de psihiatrie). ca m eto d ă în cercetarea crim inologică. 29 . condiţii în care variabilele sunt considerate constante . c.

afirmaţii incerte. experimentul criminologic constă în analiza efectelor unor variabile independente asupra variabilelor dependente într-o situaţie controlată. Metoda Panel . 3. a cărei influenţă urmează a fi măsurată. Metoda istorică în cercetarea ştiinţifică criminologică constă în analiza condiţiilor ecologice. fenomenul Z. Variabila X. educaţionale. Deci. Influenţa variabilei X. va rezulta astfel din diferenţa dintre intensitatea fenomenului Z. M. Prin ea se urmăreşte evoluţia fenomenului infracţional. va acţiona în cadrul grupului A.Scopul declarat al experimentului îl constituie verificarea cu exactitate a ipotezelor întrucât observarea lasă întotdeauna dubii. cu scopul verificării ipotezelor cauzale.metodă generală. ceea ce este logic.a. Grawitz propune următoarea schemă de desfăşurare a experimentului: în scopul de a se aprecia acţiunea unui anumit factor (variabila independentă) asupra altor factori (variabile dependente) este necesară compararea a două elemente. sociologice. fapte necercetate.3. În acest proces de cercetare amănunţit se vizează o infinitate de fapte concret istorice. pete albe în domeniul cercetat. În cazul în care ipoteza este exactă. economice. 3. Criminologia. va trebui să apara în grupul A şi să fie absent sau foarte slab în grupul C. legat de variabila X. tipurile de schimbare şi transformare ce se produc. psihologice. culturale. în grupul A în raport cu grupul C. în diferite etape. distinge ceea ce este esenţial. De aici necesitatea de a constitui două grupuri asemănătoare: grupul experimental A şi un grup de control C. dintre care numai unul va fi supus influenţei factorului pe care ne propunem să-1 studiem. Face parte din metodele generale şi putem considera că reprezintă prima etapă pentru studierea criminalităţii ca fenomen social. în care a evoluat criminalitatea în diferite perioade istorice. Cunoaşterea fenomenului infracţional din punct de vedere istoric reprezintă un pas important în pornirea demersului ştiinţific. politice s. 30 . amploarea şi semnificaţia acestor schimbări. evenimente şi situaţii de mare complexitate.4. stabilind şi tendinţele de evoluţie ale fenomenului criminalităţii. care sunt factorii de schimbare şi cum acţionează ei. în scopul de a determina sensul acestei evoluţii. Metoda istorică Se foloseşte în metodologia cercetării criminologice pentru a studia evoluţia fenomenului infracţional de-a lungul timpului. de-a lungul diferitelor orânduiri sau în cadrul aceleiaşi orânduiri .

elementele identice sau divergente la două fenomene cercetate. organizaţii şi instituţii alese pentru efectuarea unei cercetări repetate. de lungă durată. (Al. Se afirmă că: .5. Metoda comparativă Se inscrie în categoria metodelor generale şi se foloseşte în paralel sau asociată cu alte metode. la nivelul aceleiaşi colectivităţi (eşantion fix de persoane). Metoda comparativă utilizează procedeele de inducţie ale lui Stuart Mill.este urmat de E Z C – este urmat de E > ••=*' v* Rezultă ca C cauzează E) .Ca tip de metodă de cercetare. dar el nu se mai produce când una 31 . în funcţie de obiectivele urmărite. Panelul desemnează un ansamblu fix de persoane. atunci când producerea unui anumit fenomen este precedată în timp de acţiunea altor fenomene aparent fără legătură între ele (noncontangente).. diferenţelor şi variaţiilor concordanţei . dovedesc că unul depinde de celălalt”. să fixeze. atitudinilor şi comportamentelor.Brima-Les methods des sciences socials-Paris 1972) Comparaţia se defineşte ca . 3. schimbării opiniilor. pentru a putea determina cauza este necesar ca prin analiza fenomenelor anterioare. în toate fazele de cercetare criminologică.operaţiunea prin care cercetătorul fenomenului criminalitătii urmăeşe să constate. în vederea înregistrării reacţiilor. precum şi pentru definirea factorilor de schimbare. ca şi prin utilizare. Măsurarea variabilelor de interes se realizează la intervale determinate. acestea constituind cauza. la toate nivelurile de cercetare a obiectului criminologiei. metoda comparativă reprezintă metoda cu cel mai larg câmp de aplicare în ştiinţele sociale şi că nu avem decât un anumit mod de a demonstra că între două fapte există o relaţie logică.diferenţelor ( ori de câte ori un fenomen se produce. criminologia foloseşte procedeele : concordanţei.concordanţei ( se bazează pe faptul că. cu aceleaşi instrumente de cercetare. să determinăm elementul comun existent în cuprinsul lor. Panelul se caracterizează prin studierea repetată a unei anumite probleme. Dintre acestea. acela de a compara cazurile în care ele sunt prezente sau absente simultan şi de a cerceta dacă variaţiile pe care le prezintă în aceste combinaţii diferite de împrejurări. de la descrierea şi explicarea fenomenului infracţional până la prognoza acestuia . în cazul în care sunt întrunite anumite condiţii. X C . un raport de cauzalitate.prin vocaţie.este urmat de E Y C .

atunci aceasta presupusă condiţie constituie cauza fenomenului. În vederea evaluării probabilităţilor de delicvenţă se fac investigaţii care: .este urmat de E' Rezulta deci ca C cauzează E) 3.nu este urmat de E Rezultă deci că C cauzeaza E ) . 3. Alte tipologii au fost realizate de criminologul austriac T. -criminali contra proprietăţii. Metoda tipologică Metoda tipologică pleacă de la noţiunea de tip.este urmat de E X Y' C .este urmat de E X' Y C . Tipul reprezintă o combinaţie a mai multor trasături caracteristice pentru fenomenul studiat. . -criminali agresivi. care stabileşte urmatoarele tipuri de criminali: -criminali profesionişti . O grupare de tipuri între care se repartizează diferitele trăsături caracteristice ale fenomenului studiat reprezintă o tipologie. Primele tipologii au fost create de Cesare Lambroso şi Enrico Ferri care au încercat să demonstreze existenţa unui tip de criminal înnăscut.dintre aceste condiţii lipseşte.să prevadă semnele unei delicvenţe viitoare la o vârstă fragedă. Seeling. Metodele de predicţie urmăresc formularea de previziuni cu privire la: -evoluţia criminalităţii pe o perioadă de timp dată şi -evaluarea probabilităţilor de delicvenţă. Metoda de predicţie -metoda generală.6.principala sursă de venituri provine din infracţiuni. prin reţinerea unor stigmate ale crimei.este urmat de E X Y .7.să prevadă comportamentul viitor al persoanelor care au deja o conduită delincventă. 32 . -criminali cărora le lipseşte controlul sexual. urmăreşte raportul dintre legităţile statistice şi prognosticul fenomenului infraţional. constituie cauza: X Y C .este urmat de E X Y C' . X Y C . acela dintre fenomenele precedente care variază în acelaşi fel cu fenomenul care succede.variaţiilor concomitente ( în măsura în care mai multe fenomene preced un alt fenomen.

Pe baza diagnosticului şi prognosticului se va elabora un program de tratament adecvat. -criminali care acţionează în baza unor reacţii primitive. Ea este organizată după principiile şi modelul clinicii medicale şi îţi propune să orienteze regimul de executare al sancţiunilor penale şi programul de resocializare al infractorului în raport cu concluziile ce rezultă din examenul clinic al acestora. Criminologia clinică are ca suport metoda clinică. se confundă cu studiul de caz. -criminali dezechilibraţi psihic. Obiectul cercetării în cadrul metodei clinice îl constituie cazul individual în scopul de a stabilirii unui diagnostic şi prescrierii unei terapii. evolutia cazului) şi nu cu variabile. Metoda clinică. T4 33 .8. după unii autori. Metoda clinică -se inscrie în cadrul metodelor specifice altor ştiinţe. Aceasta permite formularea unui diagnostic. Folosind tehnici complexe de examinare. Metoda clinică se foloseşte în criminologie pentru a studia personalitatea criminalului. după alţi autori metoda clinică are o mai mare arie de cuprindere şi foloseşte mai multe tehnici.-criminali care într-o situaţie de criză nu găsesc decât o soluţie criminală. 3. pe baza căruia cercetătorul clinician urmează să evalueze conduita viitoare a subiectului şi să formuleze un prognostic social. se poate ajunge la evidenţierea unor trăsături ale personalităţii criminalului. Metoda clinică operează cu anamneza (istoria cazului.

Pentru a observa şi înregistra cât mai exact . 1. Observaţia internă implică o participare a cercetătorului la viaţa grupului studiat.a.. observaţia poate să fie directă si indirectă.TEHNICI DE CERCETARE CRIMINOLOGICĂ Principalele tehnici de cercetare criminologică sunt : observaţia . fie pe subiecţi în stare de libertate sau stare de deţinere. În funcţie relaţia observatorului cu realitatea supusă observaţiei. chestionarul şi interviul. reprezintă un procedeu practic de cercetare. Tehnica observaţiei se poate aplica pentru examinarea manifestărilor de comportament delincvent. motiv pentru care poarta denumirea de observaţie participativă. Referitor la acest aspect participarea poate fi pasivă sau activă. observaţia poate fi nesistematizată şi sistematizată. În funcţie de etapa cercetării. Observaţia participativă vizează ansamblul grupurilor sau populaţiilor prin ceea ce au acestea caracteristic şi semnificativ. în cadrul grupului sau chiar pînă la asumarea rolului de lider. 34 . observaţia poate să fie globală de contact prealabil cu întregul complex al situaţiilor în care se manifestă persoanele vizate sau parţială. de etapele cercetării. Practica în cercetarea criminologică a demonstrat că o prezenţă îndelungată în interiorul grupului nu este sau este puţin tolerată . Cercetătorul se poate limita la o simplă prezenţa în grup şi la consemnarea aspectelor ce îl interesează până la implicarea efectivă în desfăşurarea evenimentelor ce au loc. în funcţie de fenomenul studiat. observaţia poate fi externă (cercetătorul rămâne în afara sistemului studiat) sau internă (observatorul fiind în interiorul sistemului studiat). aflaţi în diferite faze ale procesului penal. fie pe subiecţi aflaţi în libertate înainte de a fi descoperiţi sau după executarea pedepsei. Observaţia se clasifică în mai multe tipuri. Observaţia participativă presupune contactul îndelungat al cercetătorului cu grupul studiat şi o anumită integrare în activităţile specifice ale acestora. Observaţia Tehnica observaţiei care se deosebeşte de metoda observării. În funcţie de poziţia observatorului faţa de sistemul studiat. axată pe o anumită temă.ceea ce se petrece" în colectivităţile studiate este necesar ca cercetatorul să fie acceptat de grup. În funcţie de obiectivele şi scopurile urmărite. de poziţia observatorului faţă de sistemul observat s.

B)Dupa formă întrebărilor se pot distinge . se pun întrebări cu privire la obiectul studiat şi nu se intră în contact direct cu realitatea. Ancheta prin chestionar se delimitează de celelalte tehnici prin două trăsături esenţiale: a. dispoziţiile şi înclinaţiile.referitoare la fapte obiective. 35 . Chestionarul de cercetare reprezintă o tehnică de investigare constând dintrun ansamblu de întrebări scrise şi eventual imagini grafice. b.Chestionarele cu întrebări deschise (postcodificate) . grafic. corectitudinea gramaticală . Cadrul de libertate al subiectului este redus.Chestionarele de opinie se referă la datele imposibil de observat . viteza de exprimare şi capacitatea de justificare a opiniilor formulate. formularea.ocupă un loc secundar. reacţia socială faţă de faptele antisociale s. motivaţia. pentru culegerea de date care să permită o evaluare de ansamblu a fenomenului.de tip administrativ . din partea persoanelor anchetate.Chestionare de date factuale . deoarece el operează cu opinii . ordonate logic şi psihologic. .adică cu o imagine a obiectului investigat. .chestionare cu întrebări închise. Aceste note specifice fac din chestionar un instrument secundar de investigaţie. Vor apărea variaţii în ceea ce priveşte forma şi lungimea răspunsurilor. Clasificarea chestionarelor Chestionarele se clasifică după mai multe criterii: A)După continutul informaţiilor adunate: . Chestionarul este utilizat.Cu ajutorul lor se studiază atitudinile. cu mediul pe care vrem să îl studiem.lasă persoanelor anchetate libertatea unei exprimări individuate a răspunsurilor. Deci o succesiune de intrebări şi imagini fixate în scris. dar care aduce un plus în cunoaşterea particularităţilor privind: coerenţa logică. trăirile ei subiective. Chestionarul . o cunoaştere a criminalităţii reale.Chestionarele cu intrebări închise (precodificate) nu permit decât alegerea răspunsurilor dinainte fixate în chestionare. ceea ce nu pot oferii statisticile judiciare.2. interesele. care prin administrarea de către cercetători sau prin autoadministrare determină. volumul lexical. răspunsul trebuie să se încadreze într-una din categoriile propuse de cercetător. . Este frecvent folosit şi aplicat în studiile de victimizare şi autoraportare. cele privind reintegrarea socială (postcondamnatorie) . chestionare cu întrebări deschise şi chestionare cu întrebări atât închise cît şi deschise. tot ceea ce reprezintă psihologia persoanei. susceptibile de a fi observate direct şi verificate. să-1 diagnosticăm.predicţia comportamentului delincvent. subiecţii sunt chestionaţi în majoritatea cazurilor în afara mediului natural .a. răspunsuri ce urmează a fi înregistrate în scris. fapt ce îngreunează codificarea.

au o funcţie contrară întrebărilor de trecere.întrebări de trecere ..întrebări bifurcate . de control şi întrebări de identificare. nu sunt elemente independente. Structura chestionarelor Structura chestionarelor diferă de la un tip la altul în funcţie de formă. consistenţa opiniei exprimate. după funcţia lor. Prin aceste întrebări se stabileşte cadrul de referinţă pentru răspunsuri şi se încearcă a se motiva alte răspunsuri.întrebările de control . Valoarea informativă a întrebărilor . spre deosebire de întrebările filtru..de ce?". .întrebări filtru . reprezentând în acelaşi timp un control al calităţii răspunsurilor. fiecare justifică decizia luată. care fiecare implică avantaje dar şi dezavantaje..a.nu aduc informaţii noi.întrebări de clarificare (sau de identificare) servesc la analiza răspunsurilor din chestionar.de ce?" pare foarte scăzuta..întrebări introductive .Chestionarele mixte. apariţia unei noi grupe de întrebări referitoare la o altă problemă . Foarte adesea justificarea este dată de primul argument ce-i vine omului în minte. opinia exprimată.au rolul de a încălzi atmosfera. . ceea ce reprezintă un mare avantaj pentru cercetător . întrebări filtru. nu opresc subiectul de a urma succcsiunea întrebărilor şi nici nu califică răspunsurile date. întrebări de trecere (tampon).de ce" au funcţia de a provoca explicaţii în raport cu diferitele opinii exprimate. . . dar. Întrebările într-un chestionar nu sunt stimuli izolaţi. 36 .separă sensurile pro şi contra din răspunsurile subiecţilor. . ci verifică fidelitatea. Interviul Interviul este un procedeu de investigare ştiinţifică care utilizează procesul comunicării verbale pentru a culege informaţii în legătură cu scopul urmărit. În structura chestionarelor.au scopul de a marca structura chestionarului. de a da subiectului sentimentul de incredere in anchetator. 3. atât cu întrebări închise (codificate) cît şi cu întrebări deschise (postcodificate). ele opresc trecerea unor categorii de subiecţi la întrebările succesive. ordinea îtrebălor. constituie o îmbinare a celor două tipuri de chestionare amintite mai sus. pot fi puse în evidenţă : întrebări introductive (de contact sau de spart gheaţa). La întrebarea . ci se raportează unele la celelalte. . se presupun reciproc sau se influenţează reciproc în funcţie de succesiunea şi poziţia lor.întrebări . . natura îtrebăilor s. bifurcate .

2. .dosare penale . În funcţie de scopul demersului ştiinţific. Tehnica documentară Este utilizată în: . Problemele sunt concepute în jurul unei teme anume şi sunt sistematizate de operator. Se caracterizează printr-o mare libertate acordată cercetatorului sau operatorului. . După gradul de formalism al interviului . un schimb de păreri între intervievat şi operator. . B. de conversaţie şi ghidat.statistici oficiale. Tehnica anchetei sociale se face atât privind victima şi infractorul dar şi privind fenomenul criminogen şi reacţia socială. modificarea mediului social şi favorizarea unei anumite soluţii practice de sprijin sau rezolvare a problemei vizate. în dirijarea interviului. ordinea şi formularea lor sunt prestabilite. 4.interviul de conversaţie . .interviul formal . Alte tehnici 4. Rolul operatorului este activ.1. . 4. . numărul. avem: interviul cercetare şi interviul intervenţie.acesta este: formal. .interviul intervenţie vizează stabilirea unui diagnostic socialcomportamental.nu are la bază un chestionar cu întrebări prestabilite.media. cu privire la o temă cât mai concretă şi mai clar precizată.interviul flexibil .constă în faptul că întrebările.se desfăşoara ca o convorbire.Tipuri de interviuri: A. .interviul ghidat sau concentric.interviul cercetare vizează mai ales culegerea de opinii adică informaţii cu valoare de imagine subiectivă asupra fenomenului investigat.reacţia socială evidenţiată de mass. se apropie de interviul formal dar fără a avea rigiditatea acestuia. T5 PRINCIPALELE TEORII CRIMINOLOGICE TEORIILE CAUZALITĂŢII 37 . flexibil.

Teoriile care stau la baza marilor curente ale Criminologiei. Academiei.teoria constituţiei delincvente.70 % din totalul criminalilor . mâinilor. ochilor. Partizanul acestei teorii este Cesare Lombroso. Ed.apariţia la descendenţi a unor caracteristici proprii ascendenţilor îndepărtaţi şi care nu s-au manifestat în generaţia intermediară ( lat. -atavus = strămoş).cu înclinaţii fără o cauză observată . asimetrie bilaterală. La baza acestor teorii se află explicaţiile evoluţionismului lui Darwin care opina că " indivizii cu înclinaţii negative care îşi fac ocazional apariţia în arborele genealogic al unei familii . acesta estimând astfel tipul de criminal înnăscut la 60. 38 . biologice. degetelor etc.acestea pot fi rămăşiţe ale unei stări primitive. din care ei nu au progresat vreme de generaţii. .teoria atavismului evoluţionist. . 1989). anterioară. pe 104 delincvenţi. Orientarea biologică Potrivit acestei orientări sunt cunoscute mai multe teorii privind originea biologică a criminalităţii ca: . Efectuând examene antopometrice . .orientarea psihologică. Bucureşti. anomalii ale urechilor. 71 au prezentat semne ereditare . Introducere în criminologie.orientarea biologică.teoriile eredităţii. a) teoria atavismului evoluţionist Atavismul . nedispunând de mijloace oficiale de cercetare. Trăsături care determină comportamentul antisocial al individului . nasului. caracterele omului primitiv şi ale animalelor inferioare pot apărea la anumiţi indivizi sub forma unor stigmate anatomice ( malformaţii) ale scheletului şi cutiei craniene . iar după criticile aduse a redus acest procent la 30-35 %. dezvoltarea masivă a maxilarelor . . picioarelor.(Rodica Mihaela Stanoiu. preocuparea de a demonstra existenţa unor trăsături specifice de ordin bioantropologic constituţional care diferenţiază infractorul de non infractor.orientarea sociologică." În cadrul acestei orientări sunt reunite acele teorii care consideră factorii biologici hotarâtori în geneza crimei. .teoriile biotipurilor criminale. Caracteristic acestei orientări este limitarea obiectului criminologiei la studiul infractorului . cercetările fiind făcute însă în condiţii dezavantajoase. pot fi încadrate în trei direcţii de orientare : . Potrivit acestei ipoteze. 1.

Lambrosso a fost puternic combătut de criminologul Ch.40%. lucrând numai ca să nu moară de foame. printre parinţii a 500 de indivizi normali însă numai 16% taţi alcoolici. epileptici. ce a făcut în paralel studii pe un eşantion de 3000 de delicvenţi de la Oxford şi Cambridge. Astfel există o oarecare relaţie între rasă şi criminalitate. în . şi mai ales între rasă şi criminalitatea specifică. răzbunători. poate avea mai multă dispoziţie la crimă. taţi alcoolici şi 5% mame alcoolice. Goring. ingraţi. Prin urmare nici criminalitatea nu poate fi independentă. Criminalitatea unei rase poate avea tendinţă pronunţată împotriva persoanelor. o direcţie specifică. alcoolismul la violatori şi hoţi şi mai puţin la escroci şi incendiatori. Purtătorii eredităţii sunt celulele germinative. După statisticile lui Marro şi Sichart. care în mod firesc. indiferent de originea şi natura lor. După cum arăta statistica evreii din diferite ţări prezintă în general o criminalitate mai mică. însuşiri. Ceea ce este ereditar nu este totuna cu ceea ce este congenital (înnăscut). iar a alteia împotriva averii. perfizi. care prin fecundare dau naştere şi se dezvoltă o nouă fiinţa căreia i se transmit caracterele părinţilor. ereditar este numai ceea ce se transmite prin ovulul fecundat. ţiganii sunt leneşi. epilepsia părinţilor predomină la hoţi. imorali. mai exact cromozomii şi genele. sunt mai mulţi alienaţi. Caracterul particular al rasei dă criminalităţii o formă. temperament.Cauzele şi remediile criminalităţii". Lombroso îşi concluzionează cercetările prin observaţia că rasele . În contrast cu evreii. au caractere particulare. Se poate întampla ca în timpul vieţii intrauterine să se adauge alte caractere 39 . în general. decât alta. alcoolici. în ce priveşte caracterul sau însuşirile care formează particularitatea diverselor rase. b) teoriile eredităţii Antropologii şi psihiatrii au susţinut că există o contribuţie a eredităţii la săvârşirea crimelor. sinuciderea la incendiatori şi mai puţin la hoţi. hoţi. aptitudini. că mai bine pune în lumină influenţa rasei asupra criminalităţii prin cercetarea acestei chestiuni la evrei şi ţigani. epilepsia la 5% din părinţii celor dintâi şi la 2% din ai celor din urmă. găseşte. Este de remarcat însă. se resimt în manifestările şi comportările acestora. Lombroso. Marro a găsit printre părinţii a 500 de criminali . Aceste caractere transmise de la părinţi la copii constituie zestrea ereditară. Privind influenţa rasei asupra criminalităţii. decât printre acei ai oamenilor normali. ereditatea paternală este mult superioară celei maternale. cruzi şi laşi.. Ereditatea înseamnă transmiterea caracterelor fizice şi psihice de la părinţi la copii prin mjlocirea plasmei germinative. O rasă. decât concetăţenii lor creştini. Nebunia a găsit-o la 42% din părinţii criminalilor şi la 13% din cei ai oamenilor normali. S-a constatat că printre părinţii criminalilor. Italianul are mai multă dispoziţie la crimă decât francezul sau decât românul. vicii particulare. că această rasă atât de inferioară din punct de vedere moral şi refractară la evoluţia civilizaţiei a creat o artă muzicală deosebit de valoroasă. mincinoşi.

d ) teoria constituiţiilor delicvente Prin constituţie criminală Benigno di Tulio în lucrarea sa “Tratat de antropologie criminală” publicată în 1945 înţelegea ”o stare de predispoziţie specifică spre crimă. Orientarea psihologică 40 . dar nu ereditare. c) teoriile biotipurilor criminale Potrivit acestor teorii se susţine că există legături între tipurile biologice.este asociat cu infracţiuni contra proprietăţii. hormonale etc. 1/4 copii scunzi si 2/4 copii hibrizi (amestec de caractere). factorii ce conduc la formarea peronalităţii criminale sunt: . ascunse. pot să apară la a doua sau la a treia (de exemplu culoarea ochilor.vârsta şi crizele biologice specifice acesteia. sociabil ) .tipul atletic.tipul astenic ( longilin. Acestea din urmă dacă nu apar în prima generaţie. Prin cercetările efectuate în SUA s-a încercat să se demonstreze prin studiul arborelui genealogic ca în familiile de antecesori cu condamnaţi există un număr mai mare de infractori.unele disfuncţionalităţi cerebrale. . . în urma unor instigări exterioare ce ramân sub pragul ce operează asupra generalităţii oamenilor”. din tată înalt şi mamă mică se nasc 1/4 copii înalţi. în urma unei infecţii) şi să se transmită la urmaşi. 2.tipul picnic ( scund cu tendinţe de îngraşare . . inteligenţa de la bunici). . conformaţia fizică a individului şi normalitatea mentală a caracterului.ovulului (de exemplu. În concepţia lui Tulio.tipul displastic ( disfuncţionalităţi glandulare ) ..1884) a descoperit regulile şi mecanismele de transmitere ereditară. .este asociat cu infracţiunile contra persoanei.naturalist austriac (1822 . prietenos .ereditatea. nesociabil . Adepţii acestor teorii şi-au îndreptat studiile asupra gemenilor. şi anume: 1/2 din caracterele tatălui şi 1/2 din caracterele mamei (din părinţi înalţi se nasc copii înalţi. Unele caractere de la tată sau de la mamă sunt dominante şi evidente . muscultura subdezvoltată).infracţiuni sexuale. rezervat . Johan Gregor Mendel. arborelui genealogic şi a cercetării de antropologie comparată.iar unele caractere sunt recesive. capacitatea existentă în anumiţi indivizi de a comite acte criminale. umeri înguşti.este asociat cu fraudele. . tipul rece . acestea din urmă sunt congenitale.

SUPRAEUL : . ci din sfera psihicului.teoria psihoanalitică (a lui Sigmund Freud). concepţia heliocentrică " Soarele se află în centrul universului “preluată de Galileo Galilei ( 1561 1642 . 41 .Potrivit acestei orientări.teoria personalităţii criminale .1939)medic neurolog şi psihiatru vienez. SINELE reprezintă : .astronom polonez. a)Teoria psihanalitică Sigmund Freud (1856.după cum o numea el însuşi.astronom Italian ) . EUL (EGO) bariera între sine şi lumea exterioară. Teoriile semnificative ale orientării psihologice sunt: . civilizaţia. cuvinte. .1882) . -asigură echilibrul între instincte şi tendinţele profunde ale individului." Charles Darwin ( 1809. ca urmare a unui conflict între individul marcat de anumite particularităţi şi anturajul său. Nicolaus Copernicus ( Kopernik Nikolay 1473.reflectă implicaţia socio-culturală asupra psihicului.ceea ce este constituţional.personalitatea. idei.biolog englez . totul până la cele mai insignifiante gesturi. . geneza criminalităţii se află în factori psihologici ce ţin de individ. emoţii. Conflictul intrapsihic dintre inconştient şi conştiinţă impregnează întreaga viaţă a individului. Orientarea psihologică pleacă de la ideea că între comportamentul normal şi cel delicvent diferenţa nu survine de la natură.se formează în prezenţa părinţilor. nucleul personalităţii. creatorul psihanalizei care . -reprezintă :. Principiului plăcerii promovat de inconştientul axat pe viaţa animală i se opune principiul realităţii promovat de conştiinţa centrată pe viaţa socială.tot ceea ce este ereditiv. Presiunile inconştientului asupra conştiinţei duc la manifestări morbide.1543) . morală a omului. Freud afirma pentru prima dată că în viaţa psihică nu există nimic arbitrar . .conştiinţa de sine. este a treia mare înfrângere a orgoliului uman. . . maturitatea. " Copernic a arătat că pământul nu este centrul universului .întemeietorul teoriei evoluţiei speciilor la plante şi animale prin selecţie naturală a susţinut originea animală a omului. nimic întâmplător şi nedeterminat."Eppur si muove.cunoştinţele şi imaginea de sine. la dramatice tulburări de echilibru sau la acte de comportament absurde. de neînţeles. Darwin că omul este un animal printre altele şi psihanaliza demonstrează ca "eul nu este stăpân la el acasă". generatoare de constrângeri fireşti.

sentimentul de injustiţie) având un rol determinant asupra adaptării sociale a individului.polul energetic. impulsional. Sublimarea constă în canalizarea într-o activitate derivată. copilul este o fiinţă absolut instinctivă. . . ştiinţifică.relaţiile ce se dezvoltă în familie în această perioadă reprezintă punctul de proiecţie a relaţiilor sociale ulterioare. 2.. etapa primelor relaţii dintre copil şi părinţi: etapa cea mai importantă cuprinzând atât fixaţiile libidoului. Kate Friedlander. Între cele trei ipostaze ale psihicului apar stări tensionate conflictuale Eul fiind supus atacului celor "două puteri"( Sinele şi Supraeul) ostile şi incompatibile.instinctele distructive. c. care caracterizează adaptarea socială. Eul controlează cerinţele instinctuale de la nivelul Sinelui ia decizii privind permisiunea de satisfacere a acestora prin amânarea satisfacerii.stimuli şi impulsuri. Refularea constă în reprimarea instinctelor începute la nivelul Sinelui şi este însoţită de formarea unor complexe şi simptome morbide. copilul va avea toate şansele să urmeze acelaşi comportament). Se susţine că. orice element negativ care poate vicia aceste relaţii( gelozia. 3. .etapa adaptării sociale a copilului . de cenzura Eului şi Supraeului. instinctele de la nivelul Sinelui erup trec de barieră. b)Teoria caracterului antisocial Pornind de la . sexuale . dominată de principiul plăcerii. printr-un proces lent de modificare ori sublimare a instinctelor. sau prin suprimarea totală a acestora. la origine..etapă în care copilul încearcă să se identifice cu parinţii (procesul imitativ . Satisfacerea imediată ce constă într-o descărcare pasională.înclinaţiile primare. Presiunilor instinctive ale sinelui şi cenzurii exercitate de Supraeu. proces care parcurge trei etape: 1. în condiţii de timp şi mediu favorabile.principiul plăcerii ("dacă te simti bine fă-o "). investiţia de energie fiind orientată spre creaţia artistică. .evenimentele din prima copilărie" (Freud). cât şi complexul oedipian (vezi Freud). activităţi sportive etc. el urmând să se conformeze principiului realităţii. etapa formarii Supraeului . . 42 . într-o lucrare dedicată delincvenţei juvenile formulează teoria caracterului antisocial.dacă mediul familial este criminogen.tendinţa permanentă de revărsare în Eu şi Supraeu . În acest caz instinctele sunt prelucrate de către Eu pentru a trece de cenzura Supraeului. dinamic. etapa formării relaţiilor de grup în sânul familiei . destinul instinctelor este triplu: a. b. Deci.

sentimente de omenie. prietenie. Aceste elemente psihice şi fizice la criminali sunt uneori : . Paris . fie că e vorba de vârstă.agresivitate fizică. indiferenţa morală.. Tendinţa egocentristului este de a împinge opoziţia la crimă.c) Teoria . fizic.. În viziunea profesorului Jean Pinatel (Traite de droit penal et de Criminologie.mai puternice : impulsurile . ce nu se poate opune tentaţiei. inteligenţă.autoagresivitate .ci de grad. socială.implică absenţa unor emoţii. . sexualitatea . o reflexie răsturnată a . 43 . beţie. rasă sau clasă socială.Agresivitatea . .Labilitatea. Se caracterizează prin: .şi unul şi altul sunt împinşi la acţiuni şi activităţi de anumite nevoi – mobilul . singurele în măsură să conducă la săvârşirea actului criminal.agresivitatea spontană.superman". Potrivit criminologului francez Jean Pinatel trăsăturile care stau la baza personalităţii criminale sunt : . Şi unul şi altul sunt ajutaţi de anumite capacităţi. perversitate. manifestarea de răutate .. Adler susţine că. Nietzsche era atras în principal de puternicul . . sex.mai slabe : voinţa.fire slabă.Indiferenţa afectivă . gradul reprezintă nivelul de la care impulsurile endogene şi excitaţiile exogene îl determină pe individ să comită o faptă antisocială.Egocentrismul . mai mult. putând conduce la savârşirea de infracţiuni . Adler acordând atenţia sa” slăbiciunii umane" . Potrivit acesteia .tendinţa de a raporta totul la propria persoană. sentimentul de inferioritate al individului declanşează dorinţa acestuia de a-şi depaşi condiţia proprie.instinct ce duce la satisfacerea unei nevoi. . mobilurile . Pentru Pinatel diferenţele de grad între indivizi de tip infracţional se realizează prin evidenţierea trăsăturilor psihologice .complexului de inferioritate" a lui Alfred Adler. d) Teoria personalităţii criminale Adepţii teoriei personalităţii criminale consideră că între criminal şi non criminal nu sunt deosebiri de natură . de a constata că tot ce este bun ţine de propria persoană şi îţi aparţine.agresivitatea. profesională. iar dacă această deficienţă nu este depaşită. de a depăşi teama faţă de oprobiul public sau de pedeapsă.filozofiei puterii" a lui Friederich Nietzsche. de anumite acte de voinţă. 1963) . Întotdeauna va exista un domeniu în care un individ se va simţi inferior altuia. stăpânirea de sine şi altele. sentimentul de inferioritate poate degenera în complex de inferioritate. . maladii mintale) .agresivitate patologică ( epilepsie.

adică o atenţie deosebită acordată determinărilor de ordin social.Infractorii sunt oameni obişnuiţi care au învăţat să comită infracţiunile aşa cum alţii au învăţat să profeseze meserii legale “ şi dacă părinţii au neglijat să-i dea o meserie.A. mediului în care individul se dezvoltă. climat. Primii care au refuzat acceptarea doctrinei “liberului arbitru”. el va învăţa ceea ce i se oferă. ambii au concluzionat că. Lacassagne atribuie criminalitatea factorului social. sociolog. Privind orientarea sociologică. sex. Caracteristica şcolii sociologice o constituie acordarea unei atenţii deosebite factorilor sociali în originea şi geneza criminalităţii. o meserie ce nu este tehnică . ce este captivant şi amuzant. Astfel: a)Şcoala geografică . profesia de criminal”.. se poate vorbi de mai multe şcoli.Legea termică a criminalităţii". fiind determinat de structura socio. 44 .Lacassagne profesor de medicină legală din Lyon. iar infracţiunile contra persoanei (infracţiunile comise prin violenţă) predomină în regiunile sudice şi în timpul sezonului cald. Teoria lui Durkheim . a pus bazele psihosociologiei şi criminologiei franceze. mediul social creând criminalul. De remarcat că nu absolutizează dependenţa exclusivă de acest factor. Reprezentant – dr. Reprezentant – juristul Gabriel Tarde (1843-1904). e)Teoria sociologică multifactorială. vârstă. b)Şcoala sociologică. acordându-i un rol preponderent în formarea tipului de criminal. Orientarea sociologică Adepţii orientării sociologice au preferat analiza cauzelor de ordin exogen . Enrico Ferri (1856-1929). Lucrând independent la relaţia dintre statisticile infracţionalităţii şi factorii de sărăcie. Criminalitatea este un fenomen produs de cauze sociale. d) Şcoala interpsihologică. context în care societatea poartă vina pentru producerea criminalităţii.3. fondatorul criminologiei sociologice. era responsabilă pentru comportamentul infracţional.Criminalitatea este un fenomen social normal care se manifestă inevitabil în toate societăţile . A elaborat “Teoria imitaţiei”: . diferenţiate prin natura teoriilor care stau la baza concluziilor reprezentanţilor acestora. jurist. Au elaborat . o profesie esenţial liberală din punctul său de vedere.culturală căreia îi aparţine. concluzionând că infracţiunile contra patrimoniului predomină în regiunile nordice şi în timpul sezonului rece. profesor de drept penal la Universitatea din Pisa. societatea şi nu deciziile individuale ale infractorilor. Reprezentant.Reprezentanţi : matematicianul belgian Jaques Quetelet (1796-1874) şi juristul francez Andre-Michel Guerry (1802-1866).Emile Durkheim (1859-1907). rasă. c)Şcoala mediului social.

valorile. în general. cu determinare multiplă. Sociologia criminală face studiul complex al crimei: natural (anthropologic).legile nu există pentru binele colectiv. atât fizico-socială. curentul culturalist. Abordarea conflictuală . legile îşi au originea în interesele câtorva care conturează (făuresc) valorile şi. cât şi biologică.abordarea consensuală şi abordarea conflictuală . membrii societăţii. în avantajul tuturor. ca fapt natural.Potrivit lui Enrico Ferri . Aici putem vorbi de mai multe curente: curentul ecologist. astfel încât acesta să fie funcţional pentru întreaga societate. social şi juridic. ca metodă experimentală a crimei. ale locului şi timpului comiterii faptei penale. Pentru a se putea controla asemenea comportamente. în schimb. în modalităţi şi grade diferite în funcţie de caracterul persoanei implicate. curentul controlului social. social. astfel. conceptul cheie este puterea . fiind de acord asupra a ceea ce este bine (corect) şi ceea ce este rău (incorect). se elaborează norme care reglează comportamentul. delictul este un fenomen complex. 4. este necesar a se considera unele forme ale comportamentului ca deviante. juridic şi a mijloacelor de apărare preventive şi represive. 45 . conturează legile. legea reprezentând o codificare a acestor valori sociale. pentru a se putea preveni dezmembrarea societăţii. El concepe sociologia criminală ca observaţie ştiinţifică. cei care deţin puterea încerca să-i dezavantajeze pe ceilalţi.cei care deţin controlul politic în orice societate sunt aceia care au posibilitatea să facă lucrurile să se întâmple. ele reprezintă interesele anumitor grupuri care au puterea să le promulge (să le facă să acţioneze) . curentul funcţionalist (teoriile stresului). Teorii sociologice contemporane În sociologia modernă distingem două moduri distincte de interpretare a fenomenului criminal : . Abordarea consensuală Potrivit perspectivei consensuale.

curentul radicalist (de interes modul cum sistemul controlează populaţia-curent bazat pe principiile Marxiste).În cadrul acestei direcţii de abordare . distingem o serie întreaga de curente: curentul interacţionist (interacţiunile sociale prin care o persoană devine deviantă). 46 .

c) Nivelul de trai :.scade controlul social.apare specula.mobilitatea populaţiei spre zonele industriale din mediul rural.dezechilibrul psihologic cu efecte în starea de stres a muncitorilor .instabilitate emoţională.navetismul prelungit. 1. . Factorii economici ce pot fi consideraţi cu conţinut criminogen : a) Industrializarea : . . .scad salariile.posibilităţi de instruire şi specializare. .scăderea nivelului de trai. b) Şomajul : . .creşterea nivelului de trai.scade autoritatea tatălui ca şi "cap al familiei". . . . creşte rata şomajului.proprietatea este în pericol . d) Crizele economice: . atât a statului cât şi cea particulară. factori demografici. 2. Factorii demografici a) mobilitatea socială şi urbanizarea : . b) emigrarea spre ţări cu potenţial economic: 47 .MACROCRIMINOLOGIA Cauzele fenomenului social al criminalităţii.T6 STUDIUL CRIMINALITĂŢII . individul devenind un necunoscut. factori politici şi factori naturali (geografici). factori culturali.oferă locuri de muncă. Factorii criminogeni ce determină criminalitatea ca fenomen social se clasifică în : factori economici. .structurile urbane nou formate sunt necuprinzătoare la început creându-se o presiune emoţională. .sărăcia şi dorinţa de înavuţire împing spre delicvenţă .

c) imigrarea din ţări foarte sărace.lipsa factorilor educaţionali în mediul etniilor. precum şi atitudini de acceptare sau respingere faţă de anumite valori sociale. . .după familie . În comparaţie cu familia. . . . .frustrarea. .export de delincvenţă şi criminalitate autohtonă.asigură copilului siguranţa.s-a dezvoltat concubinajul .socializarea lui prin imprimarea unui anumit standard valoric.este cea care asigură socializarea.cerşetorie. Factori socio-culturali a) familia . "familia destrămată".prostituţie. . .import de criminalitate străină. . dragostea. .ţel neatins .monitorizarea eficientă a comportamentului.preocuparea pentru părinţii ori rudele în neputiinţă a scăzut. . îngrijirea. b) şcoala . .celula de bază a societăţii .violenţă maximă. 48 . . . .vârsta căsătoriei a crescut înspre 40 de ani .acceptarea sclaviei şi a muncii forţate. . şcoala are câteva avantaje: . " familia în bucaţi".spălarea banilor.ermetizarea etniilor. căldura. d) traficul cu fiinţe umane: .identificarea comportamentelor deviante . 3.controlarea comportamentelor deviante prin ordine şi disciplină putând realiza ceea ce familia a eşuat..procentajul divorţurilor este în creştere . "familia asistată".dezechilibru social pe zonele unde se instalează. asiatice. africane spre spaţii favorizate economic: . .necunoaşterea legislaţiei.sclavie.lipsa comunicării cu autorităţile datorată necunoaşterii limbii. înţelegerea necesară dezvoltării normale a acestuia . apar sintagme noi precum: "dispariţia familiei".familia contemporană şi-a micşorat dimensiunile şi rolul.dezvoltarea reţelelor de trafic. .

cei singuri şi apoi cei divorţaţi (cu rata cea mai ridicată) . mai degrabă. fuga de statutul acasă.învaţă în interacţiunile grupului că unele comportamente delincvente sunt încurajate şi recompensate de grup şi că recompensele anticipate depăşesc în greutate posibilele costuri sau pedepse asociate cu aceste comportamente. arte. etnia .tinerii nu sunt împinşi către delincvenţa de stres sau sunt incapabili să reziste unui impuls natural către delicvenţă datorită controalelor sociale slabe.alături de familie şi şcoală . consumul de alcool şi tutun.etc. . f) clasa socială. în 1980 negrii reprezentau o optime din populaţie .statisticile arată că indivizii din clasele de jos comit infracţiuni interpersonale care sunt de obicei controlate (ţinute în frîu) de poliţie într-o proporţie mai mare decât cei din clasa de mijloc. în anumite situaţii. Glueck a făcut un experiment pe 500 de persoane delincvente şi 500 de persoane nondelincvente . absenteism.pare să influenţeze comportamentul criminal .când religia este un element de control social. conduită agresivă în raport cu cadrele didactice. .inegalitatea veniturilor poate avea mai multe şanse de a genera un comportament violent în societăţile democratice din pricina coexistenţei inegalităţii materiale. marital .în aproape orice societate există diferenţe în rata criminalităţii la diferitele grupuri de rasă sau etnii .Copiii inadaptaţi social constituie o problemă .” d) impactul activităţilor din timpul liber e) -lipsa de interes pentru sport.( În SUA.joacă un rol important în combaterea delicvenţei prin influenţarea morală a comunităţii . repetenţie.. ei observă . 49 . Observaţia a fost următoarea : mai mult de 98% din grupul delincvenţilor aveau în mare măsură prieteni delincvenţi în timp ce ceilalţi 500 nondelincvenţi aveau într-un procent mai mic de 8% prieteni delincvenţi . S-a constatat că rata încarcerărilor este mai scăzută pentru văduvi. comportamentul lor şcolar fiind caracterizat de : insubordonare. Poate deveni un instrument al grupurilor de interese în lupta pentru putere şi pentru protejarea intereselor financiare . . E. urmează cei căsătoriţi . rolul său poate fi foarte ambiguu.J. În practica creştină se consideră că îndepărtarea omului de Dumnezeu determină criminalitatea.joacă un rol important în socializarea (pozitivă sau negativă) a individului . cultură . rasa. lipsă de interes. c) anturajul . Concluzia lui Glueck: . g) religia. dar jumătate din totalul arestaţilor ereau de culoare ).

presa scrisă . telespectatorii împătimiţi văd societatea. .TV.între consumul de alcool şi violenţă există o legătură puternică . dar îl intensifică. de cele mai multe ori.se cunosc următoarele:  consumul de alcool este direct asociat cu unele infracţiuni săvârşite din culpă ca: accidentele de circulaţie sau accidentele de muncă . S-a constatat că televiziunea poate distorsiona percepţia lumii reale. reflexele şi creşte timpul de reacţie . în general. filme .deoarece se manifestă prin excitabilitate şi impulsivitate. influenţează negativ comportamentul deoarece: . sex.instaureză haosul..internetul).le reduce inhibiţiile referitoare la agresiune.îi învaţă stilul de conduită agresiv. . anarhia economică şi socială. sau comportamentul criminal precede abuzul de droguri ? Abuzul de droguri poate să nu cauzeze comportamentul criminal.. clipuri violente . Factori politici a) războiul . vârsta şi gradul de apelare la celalalte mijloace media. Prin informaţiile pe care le prezintă.h) impactul mijloacelor de informare în masă (radio .procesele" prezentate. . i) alcoolismul şi consumul de droguri . ulterior. Consumul de droguri este şi el legat de violenţa.îi face insensibili şi îi obişnuieşte cu violenţa. 4.interferează cu justiţia prin .  intoxicaţia cu alcool .beţia incompletă . procurorului (desfăşurarea anchetei) etc. violenţa .contribuie indirect la săvârşirea infracţiunilor comise prin violenţă . sistemului raţionării produselor de bază. dar. reducerii câştigurilor etc. .cauzate de o stare de . . în special datorită creşterii greutăţilor economice (blocadelor economice). inclusiv infractorului. mai periculoasă indiferent de nivelul lor de educaţie.amplifică importanţa unei situaţii date pentru a produce panică în scop comercial.le conturează imagini şi scenarii pe care aceştia. îşi bazează acţiunile.promovează criminalitatea prin emisiuni . referitoare la planurile poliţiei. Televiziunea reprezintă cel mai important factor de influenţa media . 50 . .euforie" care diminuează atenţia.. relaţia dintre acesta şi crimă este mai puţin clară: consumul de droguri determină comportamentul criminal. distorsionează informaţiile şi prezintă (dezvăluie) informaţii importante publicului. Rata criminalităţii creşte în timpul războiului şi al perioadei postbelice. Ea are un efect deosebit asupra comportamentului social al adolescenţilor: .se crede că alcoolul (în doze mici) eliberează indivizii de propriile inhibiţii şi creşte nivelul testosteronului .

influenţa altor factori . nici condiţiile geologice sau fenomenele cosmice nu influenţează sau foarte puţin influenţează criminalitatea . în special. conduce către comportamentul criminal . violenţei contagioase. În perioada desfăşurării acesteia şi în cea imediat următoare. sistemul legislativ este complet ignorat . b) revoluţia . se instaurează haosul şi anarhia socială şi economică care. la rândul ei . o influenţă reală asupra criminalităţii. pot modifica într-o oarecare măsură. în general.cu privire la factorii geografici . totuşi factorii de mediu se pot constitui în circumstanţe care. cucerirea puterii politice şi schimbarea orânduirii sociale. omul inventând numeroase mijloace pentru a rezista intemperiilor naturii. În aceeaşi măsură. 5.legea termică a criminalităţii". Factorii naturali (fizici – geografici) Guerry si Quetelet . T7 STUDIUL CRIMEI – MICROCRIMINOLOGIA. Influenţa mediului fizic asupra (comportamentului) omului este mai mică decât asupra plantelor şi a animalelor.formulează . în general.. PREVENIREA ŞI REACŢIA SOCIALĂ. schimbărilor survenite în familie şi în viaţa socială. Variaţiilor termice şi barometrice nu li se poate recunoaşte. 51 .reprezintă acea stare de criză politică de mare amploare care se finalizează pe cale conflictuală urmărindu-se înlăturarea de la putere a unui grup conducător .Statisticile oficiale ale delincvenţei juvenile relevează o tendinţă generală de creştere datorată. de la caz la caz.

Tabel .au avut ca punct de plecare observaţia că. 1.psiho. Sunt păreri care susţin ipoteza că tendinţele criminale se moştenesc aproape în acelaşi mod ca trăsăturile şi caracteristicile fizice obişnuite.au avut ca premisă existenţa unei distincţii clare între gemenii monozigoţi ( proveniţi dintr-un singur ovul.care nu se aseamănă şi nu sunt confundaţi ca gemenii univitelini). Totuşi simpla existenţă a ascendenţilor sau descendenţior criminali (infractori) nu este o dovadă certă a eredităţii criminalităţii deoarece este posibil ca mediul individului să fie factorul determinant . în general. psihice de la părinţi la copii .Infractorul este un individ obişnuit care în anumite împrejurări.sociali în care s-a format poate comite o crimă. purtarea (comportamentul) şi mentalitatea.care sunt aproape identici din punct de vedere fizic şi psihic şi care de multe ori nu pot fi deosebiţi nici chiar de propria familie) şi gemenii dizigoţi – ( proveniţi din mai multe ovule fecundate în acelaşi timp . perechilor % concordanta Nr. Ereditatea presupune chiar transmiterea însuşirilor sau caracterelor fizice.1. copiii tind să semene cu părinţii lor în ceea ce priveşte înfăţişarea.studiile referitoare la gemeni . perechilor % concordanti Lange (1929) Legras (1932) Rosanof şi colegii (1934) Kranz (1936) Stumpfl (1936) Borgstrom (1939) Rosanof si colegii (1941) Yoshimasu (1961) Yoshimasu (1965) Hayashi (1967) Delgard si Kringlen (1976) 13 4 37 31 18 4 45 28 28 15 31 52 77 100 68 65 61 75 78 61 50 73 26 17 5 60 43 19 5 27 18 26 5 54 12 0 10 53 37 40 18 11 0 60 15 . fecundat . . în funcţie de factorii bio.studiile referitoare la familie .Rezumatul datelor studiilor gemenilor Gemeni monozigoţi Gemeni dizigoţi Nr. FACTORII BIO-PSIHO-SOCIALI 1. Factori ereditari Cercetarea influenţei eredităţii asupra criminalităţii s-a făcut prin studierea familiei şi gemenilor : .

controlează : motivaţia.au examinat legătura dintre neurotransmiţători şi comportamentul antisocial.pot fi asociate cu un comportament antisocial . care.sunt utilizate pentru a se găsi (vizualiza) anormalităţile structurale şi funcţonale din lobii: frontal .tomografia cu emisie de foton unic (SPET) . fiind (influenţat) modulat de sistemul limbic. foamea. În jur de 30 de studii . cea intestinală. anumite defecte anatomo-morfologice (mic de statură.substanţe chimice care permit transmiterea impulsurilor electrice înăuntrul creierului .cercetarea relaţiei dintre sistemul nervos central (SNC) şi comportamentul deviant (agresiv).tipul criminalului înnăscut care ar moşteni înclinaţii criminale aşa cum se moştenesc anumite caracteristici anatomice . c) Sistemul nervos autonomic (SNA) . dopamina şi norepinephina . 26.tomografia cu emisie pozitronică (PET). sexualitatea etc. şchiop. s-a realizat în prezent folosind tehnicile moderne: . nivelul hormonilor. 1989 (retiparita in 1991.Christiansen (1977) 85 32 147 12 Sursa: Clive R. Factori anatomo-fiziologici a) Caracteristicile anatomo-morfologice . nu pot determina comportament deviant.şi temporal . Psychology and Crime: An Introduction Criminological Psychology. furia şi agresivitatea. 53 .care controlează multe dintre funcţiile involuntare ale corpului ca : presiunea sângelui.) pot influenţa psihicul individului. nu există un anumit tip de criminal .). . totuşi . b) Sistemul nervos central .tomografia computerizată (C. d) Neurotransmiţătorii . plămânilor. ciung. în general. amintirea. 1. . Astfel a apărut ipoteza că disfuncţia lobului frontal poate caracteriza delincvenţii violenţi în timp ce disfuncţia lobului temporal poate caracteriza agresiunea sexuală . Routledge.1992) p.Malformaţiile corporale. activitatea inimii. pare să controleze impulsurile şi emoţiile . prin ele însele. la rândul lui.care. etc. New York.care pare să influenţeze performanţele neuropsihice . inclusiv a comportamentului antisocial. . Stau la baza tuturor tipurilor de comportament. setea. constituind (de cele mai multe ori) un handicap (nu numai fizic) care poate împinge individul spre retragere şi comportament deviant.T. Hollin.2 .multe publicate dupa anii ' 80 . Pare să joace un anumit rol în cadrul comportamentului antisocial .rezonanţa magnetică (MRI). dispoziţia. încercând să sugereze că nivelurile a trei neurotransmiţători serotomina.

extrovertit.inhibiţii şi tendinţe de dependenţă.se manifestă prin anxietate. aspiraţii (motivaţii). emoţii.intense suferinţe subiective . stare maniacală. Testosteronul este asociat cu delincvenţa juvenilă.puternic. Afecţiunile psihice ale infractorului: Nevrozele . extrovertit. de punere în aplicare a dorinţei. instincte. reprezentări. .tulburările în dezvoltarea şi funcţionarea sistemului glandular tiroida. TRECEREA LA ACT (SĂVÂRŞIREA CRIMEI) 2. În cazul adulţilor influenţa acestuia diminuându-se. deprinderi. -sangvinul . Se manifestă prin delir logoreic .flegmaticul . depresie. obsesie. de cunoaştere a situaţiei. O atenţie mai mare s-a acordat legăturii dintre nivelul hormonal .slab.senzaţii. (2) procese afective . comportament sau caracter ce se manifestă prin inadaptabilitate socială şi etică. voinţa sunt factori de mişcare. instabil. suprarenala. introvertit. Criminologii sunt sceptici privind legătura personalitate – criminalitate. limbaj şi gândire .1. despărţindu-se fenomenele psihice de cele strict biologice.puternic.3. SITUAŢIA PREINFRACŢIONALĂ 54 . determină acţiunea (inclusiv crima). 1. percepţii. (3) reacţii motorii . acţiuni voluntare. recalcitrant.melancolicul . vorbirii şi comportamentului.au consecinţe asupra funcţionării întregului organism. neconcordanţă în planul ideilor . nervos.în special testosteronului şi ciclului premenstrual la femei . producând modificări de comportament la unii indivizi . ideii (inclusiv aceea a comiterii crimei). memorie. Portrete temperamentale: -colericul .e) Hormonii .sunt factorii orientativi.mobil. . Psihozele .sunt grave tulburări ale afectivităţii comportamentale. stabil.şi comportamentul agresiv şi criminal. . indiferenţă faţă de tot. Psihopatiile .puternic. echilibrat. Factori psihici În ultimul secol. sentimente sunt factori propulsivi. inert. imaginaţie. sa realizat o clasificare a acestora în trei grupe : (1) fenomene cognitive .reflexe. pituitara . Testosteronul (nivelul acestuia) poate reduce integrarea socială ceea ce duce la ridicarea nivelului devianţei. 2. fobie. introvertit. Schimbările biologice (hormonale) survenite înainte şi după ovulaţie (ciclul menstrual al femeii) sunt asociate cu irascibilitatea şi agresivitatea .instabil. stabil.tulburări de afectivitate. echilibrat.trebuinţe. halucinaţie .

.profesionişti. 55 .anormali. cum?. culturali.majori. . (a) factorii endogeni . c) După repetabilitatea actelor criminale : . de ce?.vizează individul ca unitate biopsihologică (au fost analizaţi anterior). .recidivişti.ce privesc o anumită situaţie .au un rol real în săvârşirea crimei . CLASIFICAREA CRIMINALILOR a) După gradul de conştientizare : . 2.privesc o anumită situaţie . e) După performanţele criminale : .primari.3. pot fi rezumaţi la şapte întrebări: cine?. cu ce?.normali.2. 2.perverşi. (c) factorii situaţionali . (b) factori exogeni .exogeni . Trecerea la act (săvârşirea crimei) este favorizată de anumiţi factori endogeni .biopsihologici . SĂVÂRŞIREA CRIMEI Trecerea la săvârşirea crimei este o etapă de mişcare (dinamică) pe parcursul căreia se face trecerea la săvârşirea crimei urmată de săvârşirea propriu-zisă a acesteia. factori care conturează situaţia preinfracţională. Se pot distinge modele generale şi modele particulare de trecere la act . d) După caracterul avut: . politici – vizează mediul social al individului ( au fost analizaţi ) . ce?.minori. unde?.care privesc persoana .ce privesc mediul individului . .şi situaţionali .Actul infracţional este răspunsul pe care personalitatea orientată antisocial îl oferă unei situaţii determinate. . b) După vârstă: .debili mintali.caracteriali.economici. când?.

• prevenirea postdelictuală . . Avem astfel de a face cu măsuri de asistenţă postpenală constând în asigurarea unui climat psiho-material adecvat cât şi de încadrare în muncă. 56 . prin acestea înţelegând acele acţiuni sau inacţiuni pe care societatea le consideră dăunătoare pentru valorile sale materiale şi spirituale.achizitivi. În funcţie de măsurile prin care se realizează putem vorbi de mai multe moduri de prevenire a criminalităţii. luarea unor măsuri care să conducă la împiedicarea comiterii de crime. obştea. Se urmăreşte eliminarea unor factori cum sunt: sărăcia. Aceste măsuri vizează în primul rând educarea permanentă a membrilor societăţii în spiritul respectării legii. Prevenirea vizează acele comportamente care prezintă grad de pericol social în măsură să necesite o reacţie prin mijloace de drept penal. În raport de gravitatea şi rolul factorilor cauzali se poate alcătui strategia combaterii cauzelor fenomenului. problemele de inadaptare socială. fiecare cu obiective apropiate sau mai îndepărtate. CONCEPTUL DE PREVENIRE Prin prevenire în sens criminologic se înţelege.. Ca o condiţie esenţială de eficienţă trebuie avut în vedere faptul că acţiunea de prevenire trebuie să vizeze fenomenul în ansamblul său şi nu izolat pe domenii sau genuri de infracţiuni. Scopul este de a contracara posibilitatea recidivării actului criminal. Conceptul de prevenire poate fi analizat sub două abordări diferite: • prevenirea predelictuală .constituie un ansamblu de măsuri sociale luate de organele de stat cu atribuţiuni specifice în strânsă conlucrare cu diferite asociaţii în vederea eliminării factorilor cauzatori de infracţionalitate şi care constă în principal în identificarea. lipsa şcolarizării.ansamblul de măsuri care vizează resocializarea celor care au încălcat legea şi au suferit o condamnare. carenţe în educaţie. În cadrul acestui tip de prevenire acţionează atât statul prin organele sale abilitate dar şi societatea civilă. Obiectul prevenirii este constituit dintr-un ansamblu de factori care favorizează săvârşirea faptei ilicite. criminalitatea se ponte reduce. criza economică.agresivi (violenţi). În măsura în care se îmbunătăţesc condiţiile materiale de viaţă ale oamenilor (condiţiile instructiv-morale ). 3.ocazionali. pe diferite etape. neutralizarea şi înlăturarea acestora. f) După comportament: .

fără însă a trece responsabilităţile din sarcina sistemului institutional în cea a societăţii civile.prevenire secundară . resocializarea şi reinserţia socială a autorilor de infracţiuni. b) modelul social .cu scopul eradicării factorilor criminogeni cât şi consecinţele nefaste ale criminalităţii. Prevenirea specială se referă la acele persoane care au săvârşit deja o infracţiune şi constă într-un complex de măsuri destinate să impiedice săvârşirea unor fapte antisociale de către această categorie de persoane. reducându-le acestora oportunităţile 57 . În principal se insistă pe introducerea unor pedepse deosebit de aspre persoanelor recidiviste în scopul excluderii pentru cât mai mult timp a acestora din societate.împarte prevenirea criminalităţii sub două aspecte: prevenirea generală. Prevenirea primară . protejarea societăţii împotriva crimei făcându-se preponderent prin măsuri penale şi extrapenale menite să neutralizeze delincventul. c) modelul situaţional sau tehnologic . introducând măsuri de asistenţă comunitară acordată persoanelor cu handicap economic. Modelul social are meritul de a contracara criminalitatea . .include activităţi destinate evitării riscului de recidivă la persoanele care au săvârşit infracţiuni. prevenirea specială. concomitent cu organele executive cu atribuţiuni în aplicarea normelor penale. Această activitate de prevenire este desfăşurată de organele legislative prin adoptarea unei legislaţii adecvate.prevenire terţiară. prevenirea criminalităţii poate fi clasificată în: -prevenire primară .constă într-un complex de măsuri specifice în domeniile: social. Prevenirea secundară.se adresează infractorilor potenţiali . economic. reeducarea. conform căreia scopul sancţiunii trebuie să fie prevenirea generală.are ca obiect elaborarea unor politici penale de prevenire prin identificare timpurie şi anihilarea factorilor criminogeni. În cadrul modelului social. Putem lua în considerare câteva modele de prevenire a infracţionalităţii: a) modelul clasic . social ori psihologic. anticipativ şi presupune participarea comunităţii în efortul de prevenire a criminalităţii. cultural. În cadrul prevenirii generale ideea principală o constitute utilitatea socială a pedepsei.constă în utilizarea de măsuri cu caracter social. . În această zonă a prevenirii se acţionează pentru tratamentul. Prevenirea terţiară . luând locul unor măsuri eminente represive. educativ.În etapa actuală asistăm la o intensificare a măsurilor de ordin social şi îndeosebi măsuri tehnologice menite să reducă săvârşirea faptelor antisociale. fie prin eliminare fie prin metode educative.

reprezintă o latură complementară a prevenirii. În cadrul acestui model avem de a face cu două categorii principale de măsuri: . ei putând fi instabili psihic. 58 .măsuri de securitate . 4.măsuri de influenţare a costurilor şi beneficiilor infractorilor. . Definiţie : combaterea criminalităţii constituie un ansamblu de măsuri juridicopenale luate de organele de stat specializate. în măsură să producă asupra infractorilor un anumit impact psihologic determinându-i să renunţe la consumarea infracţiunii. REACŢIA SOCIALĂ ÎMPOTRIVA CRIMINALITĂŢIICORECŢIA COMPORTAMENTULUI CRIMINAL După secole de exploatare şi pedepsire a criminalilor s-a concluzionat: criminalii necesită mai degrabă corecţie decât pedeapsă. pentru realizarea scopului procesului penal şi anume constatarea operativă a infracţiunilor şi tragerea la răspundere a autorilor acestora. Criminologii progresişti consideră că principalul obiectiv al sistemului corectiv este îndreptarea. sau pur şi simplu lipsiţi de aptitudinile de bază necesare supravieţuirii întro societate complexă . Prin acest model se încearcă creşterea gradului de precauţie al victimelor. programe educaţionale psihologice şi vocaţionale . într-un cetăţean "normal" şi "productiv" .fac cât mai dificila realizarea actului infracţional. Infractorii necesită reabilitare . în temeiul legii. dependenţi de alcool sau droguri. Activitatea de combatere a criminalităţii. autotransformarea voluntară a individului lipsit de aptitudini sociale sau vocaţionale.în comiterea faptelor antisociale.

raportat la numărul infractorilor condamnaţi. Sunt aplicate trei tipuri de programe : .instituţia eliberării sub supraveghere .programe psihologice (psihoterapii şi terapii ale comportamentului). De regulă.programe vocaţionale. . . se asociază (echivalează) pedeapsa şi corecţia cu închisoarea. detenţia este de departe mai puţin importantă faţă de controlul noninstituţional al infractorilor prin "probation" . totuşi. 59 . "parole"(pe cuvânt) – instituţia eliberării în anumite condiţii şi alte alternative ale detenţiei ( deţinere la domiciliu ).Reabilitarea a fost definită ca rezultatul oricăror intervenţii sociale sau psihice care încearcă să reducă viitoarea activitate criminală a unui infractor .programe educaţionale. cea mai dureroasă pedeapsă contemporană . Detenţia este într-adevăr. în America.

1991 7. 1998 6. Amza Tudor. Cunoaşterea crimei organizate. Ion Eugen Sandu. 2004 9. Traficul şi consumul ilegal de droguri. Criminologie. Albherne. Editura Ellipses. Criminologie. Editura Continent XXI. Miclea Damian. Editura Europa Nouă. Criminologie şi psihiatrie. Sorin. Cioclei Valerian. Edition 1 Austral. Editura Pygmalion. Criminologie. Manual de criminologie. Bucureşti. Bucureşti. Rodica Mihaela Stănoiu. Editura Oscar Print. Florin Sandu. Bucureşti. 1996 2. Bucureşti. Corupţia şi Crima organizată în România. Raymond Gassin. Corina Naghi. 1997 60 . Editura Nemira. Th. Editura. 2006 4. 1996. Editura All Beck. Editura Sylvi. Editura Europa Nouă. Păun Costică. Criminologie. Paris. Bucureşti.. Banciu Dan. Bucureşti. M. Bucureşti. 1998 11. Mafia. Gheorghe Iulian Ioniţă. Nistoreanu Gh.BIBLIOGRAFIE RECOMANDATĂ 1. Bucureşti. Bucureşti.Dalloz. Criminologie. 10. Falcone Giovani . 1994 5. Ed. 2001 3. 2001 8.