In jurul lumii in cautarea experientelor culinare - Salata Olivier, Rusia

Rusia culinara nu inseamna doar mancaruri grele si bautura (fie ca vorbim de ceai, kvass sau vodka). Va prezentam azi salata Olivier, cunoscuta de multi si ca salata ruseasca, o mancare foarte simplu de obtinut, excelenta pentru sezonul rece, si care in plus are in spate o istorie, asa cum v-am obisnuit cu majoritatea retetelor prezentate in sectiunea „ In jurul lumii, in cautarea experientelor culinare”.

Desi a aparut pe pamant rusesc, salata Olivier a fost creata in 1860 de catre chef-ul si proprietarul restaurantului in stil parisian Hermitage din Moscova, Lucien Olivier. Olivier pregatea salata asezand ingredientele in straturi si punand sosul deasupra. Observand insa ca majoritatea clientilor amesteca ingredientele cu sosul, decide sa adapteze modul in care serveste preparatul, amestecand o cantitate mai mare de sos cu legumele si carnea, in loc sa il puna doar putin deasupra. Se spune ca chef Olivier tinea secreta reteta, mai ales sosul. Intr-o zi, Ivan Ivanov, un subaltern al lui Olivier, profitand de faptul ca acesta din urma se apucase de prepararea celebrei salate dar trebuise sa paraseasca bucataria din cauza unei urgente, observa ingredientele pe care

le foloseste chef-ul. Astfel paraseste restaurantul Hermitage, plecand la Moskva, un restaurant inferior primului, unde insa va detine titlul de chef si unde va incerca sa redea gustul celebrei salate. Ivan Ivanonv prepara salata Olivier sub numele de Stolichny, se spune insa ca gustul salatei lui Ivanov nu reusea sa il egaleze pe cel al salatei originale, Olivier. Dupa inchiderea restaurantului Hermitage, in 1905, chef Olivier pleaca in Franta; se presupune ca reteta a supravietuit datorita lui Ivan Ivanov si a unui client fidel al Hermitage-ului, ambii incercand sa reconstruiasca reteta. Exista chiar si o legenda mai recenta a salatei Olivier. Se spune ca ar fi fost creata ca un omagiu adus actorului Lawrence Olivier. Nu se cunoaste cu exactitate reteta originala, se stie insa ca avea ca dressing un sos asemanator maionezei, cu ulei de masline, mustar si otet de vin frantuzesc, precum si ingrediente ca limba de vitel, gainusa de munte, cozi de rac, rata afumata, capere, salata verde, caviar, acestora adaugandu-se si alte ingrediente, in functie de sezon. Reteta a suferit multe transformari de-a lungul timpului, fiind inlocuite in special ingredientele mai scumpe sau greu accesibile. Treptat au fost introduse in reteta sunca, ouale, mazarea, castravetii murati. Varianta moderna contine cartofi, carne de pui sau de vita (sau salam bologna), muraturi, oua fierte, mazare si maioneza, amintind vag de reteta originala a lui Lucien Olivier. Preparatul este insa foarte apreciat si este nelipsit de pe masa de Anul Nou precum si de la toate evenimentele importante sarbatorite in familie. Salata este foarte populara si in tari precum Grecia, Bulgaria, Serbia, Turcia, Iran, Spania, fiind cunoscuta mai mult ca „salata ruseasca”. Desi au „imprumutat” salata Olivier, aceste tari au adaptat insa reteta, introducand sau renuntand la anumite ingrediente, in functie de specificul fiecarei tari. Indiferent de reteta, salata Olivier are la baza legume, carne si maioneza (unele tari prefera varianta vegetariana). Ingrediente:
• • • • • • • • • •

5 cartofi fierti in coaja (optional) 2 morcovi fierti (optional) 1 legatura marar 3-4 castraveti murati Mazare 1 ceapa verde Carne de pui (puteti pune carne fiarta sau puteti coace la cuptor puiul, pentru a fi mai gustos) Maioneza Sare Piper

Dupa cum ati observat la unele ingrediente nu exista cantitati, jucati-va cu gramajul (de fapt, puteti adapta toate ingredientele la preferintele dvs). Daca folositi maioneza din comert, puteti adauga in ea mustar, putin ulei de masline si zeama de lamaie. Se taie cuburi cartofii, castravetii, morcovii, se adauga mazarea, ceapa verde taiata marunt, carnea de pui in fasii mici. Se amesteca ingredientele cu maioneza, se sareaza si se pipereaza. * Nu uitati ca aceasta reteta este foarte flexibila si va puteti juca cu ingredientele. Unii spun ca merele ar da o aroma deosebita acestei salate, asa ca va lasam sa experimentati. Pofta mare!

Sign up to vote on this title
UsefulNot useful