Ferdinand de Saussure

fundamentarea structuralismului şi a semiologiei

[precizare preliminară: prima dintre fundamentările cuprinse În titlu nu e intenţionată - În sensul În care termenul 'structuralism', cel puţin, nu e folosit niciodată de către Saussure; iar cea de a doua nu e propriu-zis o fundamentare riguroasă, ci mai degrabă o simplă o deschidere liminară, o 'trasare de direcţie' (şi, eventual, de sarcini)]

A. temei teze fundamentale ale structuralismului B. idei saussureiene fundamentale, În discuţie şi azi: 1. dihotomia limbă-vorbire 2. opoziţia sincronie vs. diacronie 3. binaritatea semnului lingvistic 4. problema valorii lingvistice 5. consecinţe empirice şi 'filosofice' C. semiologia \ ale diferenţelor dintre limbi ('răsturnarea' şi 'relativitatea' În structuralism)

D. critica integralistă a structuralisrnului 1. două observaţii esenţiale privitoare la valoarea lingvistică şi relativitate 2. situarea analizei de tip structural În ansamblul lingvisticii coşeriene 3. o reconstrucţie 'humboldtiană' a saussurianisrnului

A. teme/ teze fundamentale

ale structuralismului

(în linie 'ortodox' saussureiană):

1) obiectul lingvisticii este limba (Iangue) ca tezaur depus În creierul masei de vorbitori [limba este, aşa cum vom arăta mai jos, pusă În opoziţie cu vorbirea, prima dintre acestea constituind propriu-zis obiectul oricărei lingvistici care se pretinde 'ştiinţifică' (riguroasă)]. 2) În raport cu limba, individul joacă doar un rol pasiv [spre a da doar un exemplu: atunci când cineva pronunţă, În prezenţa mea, cuvântul 'portocală', nu voi putea alege ca, măcar pentru o fracţiune de secundă, să nu am intuiţia! imaginea unui fruct de o anumită culoare, o anumită formă etc; de asemenea, dacă mi se va arăta un astfel de fruct, nu voi putea să mă. abţin de la a gândi, măcar pentru o clipă, că am de-a face cu o 'portocală'. Fireşte, În momentul imediat următor poate interveni libertatea mea, şi mă pot gândi la 'altceva' sau la 'alt cuvânt', dar iniţial (şi câtă vreme vreau să fiu socotit drept partener de discuţie 'normal' de către membrii comunităţii mele) va trebui să urmez asocierea Între expresie şi conţinut aşa cum e ea consfinţită de tradiţia mea idiornatică]. 3) semnul lingvistic va fi cel exemplar pentru o posibilă/ viitoare ştiinţă generală a semnelor, numită semiologie

4) semnul lingvistic este o entitate biplană (avem de-a face, În cazul lui, cu dihotornia semnificant/semnificat) şi se caracterizează prin arbitrariul său [problema relaţiei dintre semn şi obiectul la care trimite sau subiectul pe care ÎI exprimă poate fi pusă doar ulterior celei a relaţiei, În interiorul semnului lingvistic, Între o latură de expresie şi una de conţinut; lingvistica structurală se ocupă doar de această relaţie, aşa cum este ea fixată În limbă, celelalte 'funcţii' ale semnului - printre care se numără şi cea de a face 'referire' la realitate - rărnânând secundare]; 5) funcţia fundamentală a limbajului este cea de cod utilizat În comunicare [avem aici de-a face cu o instanţiere a metaforei 'pachetului' sau a 'coletului poştal' - scopul vorbirii este transmiterea de informaţie, iar aceasta se face astfel: un expeditor codifică ceea ce are de spus sau, metaforic vorbind, pune 'conţinutul' Într-un pachet pe care ÎI trimite unui receptor, care la rândullui ÎI decodifică! ÎI scoate, pe cât posibil nealterat, din pachet; limbile sunt diferite coduri În care informaţia poate fi 'încifrată'; iar dacă ambii participanţi la un proces de comunicare determinat cunosc bine, corect, limba utilizată, atunci transmisia se va face fără accidente]

6) relativitatea lingvistică face ca În limbi diferite conţinuturile (semnificatele) să fie organizate În mod diferit. Ca o
consecinţă, nu există vreo gramatică sau logică valabilă În mod universal, ci 7) gândirea fiecărei comunităţi lingvistice dispune de categoriile şi structurarea proprie [Saussure dă, În Cursul de lingvistică generală, exemple din cadrul flexiunii verbale În diferite limbi - pe care el Însuşi le caracterizează drept 'frapante': absenţa categoriei timpului În ebraică, indistincţia protogerrnanică Între prezent şi viitor, categoria aspectului, specifică limbilor slave; dar oricare dintre noi ar putea găsi destul de lesne astfel de exemple, chiar lirnitându-ne la limbi nouă bine cunoscute - existenţa a 4 forme de prezent În engleză, de exemplu, existenţa limbilor fără categoria genului, sau cu 2 vs. 3 genuri grarnaticale etc.]

n. propriu-zis. poate fi reprezentată În mod fidel de o gramatică şi un dicţionar. În Curs . Aceste două moduri de a aborda limbajul duc şi la existenţa a două lingvistici. (şi al oricărei lingvistici structural(ist)e de tradiţie saussureiană) este aşadar limba individului).. din ansamblul tuturor obiectelor posibile. alţii acceptă doar variaţia În gândire. În fine. să fie decât sincronică. diacronie Cea de a treia dihotomie fundamentală saussureiană (pe lângă signifiant/ signifie şi langue/ parole) e cea privind distincţia Între limba Înţeleasă În simultaneitate şi limbajul văzut În succesivitatea istorică a devenirii sale. n. . Lingvistica În sensul ei cu adevărat ştiinţific nu poate. nu de evoluţia lor. valorea unui cuvânt este determinată de poziţia sa În ansamblul limbii (a se vedea. -ul lui. studenţii trebuie să ştie că sunt liberi să-şi aleagă şi să-şi argumenteze poziţia] 9) aceasta face din lingvistică o ştiinţă cu un statutepistemicaparte." Limba. căci limba nu este completă la nici unul. dihotomia limbă-vorbire Ferdinand de Saussure Încearcă.8) structura limbajului este originară În raport cu gândirea şi. trebuie adoptată convenţia metodologică potrivit căreia limbajul poate fi separat În limbă (Iangue) şi vorbire (parole). un sistem gramatical ce există virtual În fiecare creier. sinstratică. fiecare abordându-I sub un alt aspect: anatomia ÎI vede ca ansamblu de structuri biologice. puţin accidental • limba nu e o funcţie a subiectului vorbitor. Aceasta Înseamnă: 1. mai mult sau mai • limba este un fapt social şi esenţial.]. Înţeleasă astfel. sintopică. a unui teritoriu investigabil de către o ştiinţă şi 2. Într-adevăr. obiect al lingvisticii fiind doar primul dintre aceste aspecte. În viziunea vorbirea e unul individual saussureiană. delimitarea. să realizeze. aflată În afara sistemului privit sincronie. de asemenea În raport cu lumea aşa cum este ea gândită de către individ sau comunităţi [acest principiu poate fi privit ca fiind acceptati acţionând 'În trepte'. ea nu există În chip perfect decât În masă. O ştiinţă nu poate lucra cu un asemenea obiect imposibil de captat În noţiuni de oarecare exactitate.. vorbirea e un act personal de voinţă şi inteligenţă şi. structuraliştii 'ortodocşi' tind să vadă În lume doar un reflex al limbajului. ea e un produs extraindividual (ceea ce Humboldt ar fi numit ergon. Vorbitorii cunosc un stadiu al limbii. dat ca atare În fiecare moment al istoriei.1. la fel ca pentru celelalte idei din acest curs despre paradigme. Cea mai celebră definire saussureiană spune că limba "este un tezaur depus prin practica vorbirii În subiecţii ce aparţin uneia şi aceleiaşi comunităţi. conceptul de limbă funcţionalăsincronică. ea "e un sistem de semne unde nu este esenţială decât unirea dintre sens şi imaginea acustică [semnificat/ semnificant] şi unde cele două părţi ale semnului sunt În egală măsură psihice". limbajul luat În ansamblul manifestărilor sale e un fenomen multiform şi heretoclit. Obiectul lingvisticii saussureiene (langue) ca fapt social (exterior B.) pe care individul ÎI Înregistrează pasiv. psihologia! psihiatria cu funcţionarea 'minţii' etc. EI Începe prin a deplânge starea de profundă neclaritate În care se află lingvistica În ceea ce priveşte propriul ei obiect. un fel de ştiinţăprimordia/ă [de aceea structuralismul avea să se autorecornande drept o disciplină fără de studiul căreia nici un alt studiu ştiinţific nu e posibil. social şi individual. În orice moment. şi accesoriu următoarele: .Jundarea epistemologică a lingvisticii ca ştiinţă. sau mai bine zis În creierele unui ansamblu de indivizi. În consecinţă. nu poate fi obiectul lingvisticii • limba este un obiect de natură omogenă (deci poate fi studiată ştiinţific). care e considerată ca existând exterior subiectului şi independent de limbă. ei sunt interesaţi de valoarea entităţi lor lingvistice la momentul respectiv. cât şi pierderea radicală de Încredere pe care avea să o sufere În cele din urmă acest curent lingvistico-epistemic] B. afirmă Saussure. sinfasică). ea nu are. opoziţia sincronie vs.jiziologia investighează funcţionarea acestor structuri. din acest motiv imprevizibilă şi inclasificabilă. şi asupra evoluţiei căruia vorbitorul nu-şi poate pune În mod voit amprenta. ceva mai departe În cadrul prezentului curs. antropologia se ocupă cu omul ca fiinţă culturală. În consecinţă. nici o legătură de motivaţie cu vreo entitate naturală. de aici a provenit atât succesul poststructuralisrnului.mai mult decât atât.2. imposibil de clasificat În vreo categorie afaptelor umane]. definirea obiectului (care decide din ce punct de vedere se va face investigaţia) [ex: dintre toate obiectele posibile. există savanţi care nu acceptă nici una din cele două idei. Diferenţele fundamentale Între langue şi parole sunt. ca şi utilizatorii sistemului monetar. [el pare a fi totodată un fenomen fiziologic. fizic şi psihic. static şi evolutiv]. 'omul' e studiat de mai multe ştiinţe. vorbirea este esenţialmente eterogenă. nu şi o diferenţă de structurare a lumii. nu istoria ei. una sincronică şi una diacronică.

voi actualiza 'ideea'. cursul nostru referitor la răsturnarea humboldtiană şi relativitatea lingvistică). Nici semnificantul nu este un sunet din 'natură sau din 'realitatea' extrasubiectivă. Lingvistul elveţian îl defineşte drept o entitate bipolară. vechea înţelegere a limbajului sau a limbilor ca nomenclaturi (id est liste de 'cuvinte' denumind. Cuvîntul franţuzesc mouton poate să aibă aceeaşi semnificaţie ca şi cuvântul englezesc sheep. amândouă sunt imagini mentale. Una din erorile fundamentale comise. ceea ce nu se Întâmplă În cazul cuvintului franţuzesc. Aceasta Înseamnă că nu sunt liber să aleg ce semnificat vreau eu pentru un semnificant. sernnificantul nu este sunetul Însuşi. şi nu numai că el nu depinde de existenţa În realitate a unor obiecte care să Îi corespundă. de către editorii Cursului . ele sunt ansambluri structurante care permit şi condiţionează gândirea şi deci sunt. SI. e celebră discuţia.imaginea acustică sau semnificantul (fr. ci.. lui Saussure este cea de a fi alăturat schemei semnului lingvistic ce cuprindea o latură de imagine sonoră şi una de imagine conceptuală.semnului lingvistic Semnul lingvistic este arbitrar în raport cu obiectele extralingvistice.4. ea este motivată sau susţinută de ansamblul limbii ca tradiţie comunitară. dar nu şi aceeaşi valoare. existenţa semnificatelor este cea care ne permite să recunoaştem obiectele drept ceea ce sunt (v. semnificat. În textul Cursului . afirmă Saussure. Diferenţa de valoare Între sheep şi tnouton ţine de faptul că primul are alături de el un al doilea termen. Într-un anume sens. pe alocuri. Îmi va fi imposibil să actualizez imaginea mentală (ideea) acestui fruct fără să-mi treacă prin minte secvenţa (imaginară) sonoră portocală. Semnul lingvistic. ca vorbitor nativ de limbă română Îmi va fi imposibil să actualizez imaginea sonoră 'portocală' fără să 'văd' totodată mental un fruct de o anume formă. ele aparţin conştiinţei şi preexistă ca atare oricărei activităţi concrete de vorbire sau gândire. ci imaginea mentală a sonorităţii acestui cuvânt. şi asta pentru mai multe motive. englezul spune mutton şi nu sheep. acest fapt. mult mai corect spus: pur şi simplu. Într-adevăr. trebuie respinsă. Solidaritatea faţetelor semnului lingvistic e la fel de strânsă. de cele mai multe ori pasiv: cum am arătat şi mai sus. iar În integralism designat/ designare) şi valoarea lingvistică (pe care Saussure Însuşi o numeşte. De asemenea. astăzi. nici semnificatul nu este un obiect sau o clasă de obiecte din aceeaşi realitate extrasubiectivă. trebuie Înţeles drept arbitrar doar În raport cu realitatea. În acelaşi timp În care voi 'auzi' mental imaginea acustică copac. susţine Saussure. cel care circulă prin aer şi Îmi afectează urechea.conceptul sau semnificatul (fr.B. imagine care se găseşte deja În creier şi pe care sunetul doar o actualizează În gândire." . signifiantş şi una de conţinut . culoare etc. despre cuvintele (deci valorile lingvistice) diferite pe care englezii le folosesc pentru a trimite la realitatea extralingvistică pe care francezii o numesc mouton: "Câteva exemple vor arăta că aşa stau lucrurile. e numit de către pragmatică referent/ referinţă. Dar trebuie făcută distincţia dintre aceasta şi copacii existenţi (sau 'clasa' copacilor Înţeleasă ca existând) În afara minţii mele. Într-un raport de 1:1. una de expresie . mai mult decât atât. o schemă ce cuprindea (pe poziţia semnificatului) desenul unui arbore. combinat cu faptul că imediat mai sus. apare acelaşi desen reprezentând arborele ca obiect existent În realitate. (clase de) obiecte)... Limbile nu sunt copii ale realităţii. signifieş.3. Această idee este sintetizată în formularea lui Ferdinand de Saussure: Semnul lingvistic uneşte nu un lucru şi un nume. În fapt. problema valorii lingvistice Distincţia saussureiană Între semnificaţie (ceea ce. unitate indisolubilă a două faţete. [Faţă de solidaritatea semnificant-semnificat individul se comportă. sau invers. din Cours de linguistique generale. voi 'vedea' mental schema imagistică a unui copac (sau. conceptul de copac). = concept / imagine acustica = semnificat (signifie) / semnificant (signifianr) [când aud secvenţa sonoră 'copac' pronunţată de cineva. ] Odată acceptată această definiţie a semnului lingvistic. poate duce la cea mai gravă confuzie ce poate apărea privitor la semnul lingvistic: a crede că semnificatul aparţine realităţii. binaritatea / arbitrartijul. arbor Or. Dar semnificantul se actualizează Întotdeauna simultan cu semnificatul: legătura lor este indestructibilă. ci un concept şi o imagine acustică. termen rămas valabil şi azi pentru respectivul tip de conţinut lingvistic) este fundamentală. semnificatul se găseşte În mintea individului. relaţia propriu-zisă dintre semnificant şi semnificat În interiorul aceluiaşi semn lingvistic nu este câtuşi de puţin arbitrară.. ca solidaritatea feţelor monedei sau ale foii de hârtie.. anterioare oricărei realităţi aşa cum poate fi ea cunoscută de către om. pare-se. În primul rând. B. pentru că atunci cînd vorbeşte despre o bucată de carne gătită şi servită la masă.

Această diferenţiere a celor 3 dimensiuni sau trepte e importantă mai cu seamă În critica ideii (foarte specifice pentru structuralism În general) potrivit căreia limbajul. Kaffeemuhle. În vreme ce un român poate face aceasta [tot astfel. cel care poate trebuie corelat cu teoria şi analiza de tip structuralist este planul istoric (Împreună cu nivelul idiomatic al competenţei şi cu semnificateleş. moulin il cefe. situarea analizei de tip structural În ansamblul lingvisticii coşeriene După cum bine ştim. stadiul post-lingvistic. mă ard la degetele şi mi le retrag din flacără). tocmai În virtutea celor două argumente mai sus menţionare: mai Întâi. tocmai. mai apoi. moulin il vent sau rom. Coşeriu ar fi considerat-o fără Îndoială exagerată. Coşeriu insistă asupra faptului că. este un peşte). Exemplul 'clasic' al lui Coşeriu priveşte suedeza. să nu le poată spune dacă se doreşte aceasta. sub raport spiritual. În care există cuvinte diferite (mormor. şi inlacelaşi timp mediul primar al Întregii sale gândiri este limba. . farmor) pentru a denumi bunica din partea mamei. Coşeriu dă exemple cum ar fi: Walfisclt und Tintenfisch sind beides Bezeichnungen fur ein Tier. să putem aprecia/ distinge. dar un român.. sau să se spele cu nisip ca vrăbiile. dacă un prieten ne spune mi-am luat maşină. Windmuhle. cât din ceea ce Înţelegem provine. aici În mod normal nu intervine nici un fel de gândire raţională şi nici limbajul 2. nu există conţinuturi 'de exprimat' pe care o limbă. din limbă (structura semnificativă a acesteia) şi cât se datorează cunoaşterii generale a lucrurilor şi situaţiilor specifice vieţii noastre cotidiene: când cineva ne spune mă spăl şi vin imediat. iar eu Încep sau Încerc să Înot. În care libertatea şi voinţa individuală prevalează net asupra 'constrângerilor' lingvistice (acestea fiind. de faptul că principalul ei sistem de semne. el afirmă că. În fiecare situaţie de comunicare. nu Întregul plan poate fi studiat prin prisma conceptelor/ a metodologiei structuraliste. presupunem că e vorba de un automobil şi nu de o maşină de cusut sau de ras. În interiorul planului menţionat (planul istoric ca Întreg) trebuie să ţinem cont de următoarele distincţii: [lucruri] metalimbai limbaj ~ discurs repetat limbaj primar <:::: tehnic! liberă << smcronie diaeronie arhi lectura (limba istorică) structura (limba funcţională) • trebuie.promovată de către Saussure. stadiul prelingvistic. fr.1. das eigentlich kein Fisch ist sau Căluţul de mare nu este un cal (nu este un mamifer. critica integralistă a structuralismului saussureian 0. În mod pasiv) lucrurile prin intermediul semnelor puse la Îndemână de către limbă. orice lucru). stadiul postlingvistic.iar ideea generală e: un suedez nu poate vorbi despre o bunică fără a preciza despre care d in cele două e vorba. intuitiv.2. respectiv din partea tatălui . nu ne aşteptăm ca persoana respectivă să facă baie. 3. Confruntat cu această idee. În care gândesc (cum ar fi spus Saussure. Totuşi. orice limbă. la limită. se pot contrazice explicit intuiţii caracteristice stadiului 2. sau mai exact nu pot să nu spună În circumstanţe determinate. foarte important este faptul că. omul e. În acest al treilea stadiu. o fiinţă caracterizată. În realitate. instinctual. e obligat să specifice această 'nuanţă' În cazul oricărei stări de fapt(e) descrise atunci când vorbeşte În limba maternă] • există 3 dimensiuni sau trei stadii ale relaţiei omului cu realitatea: 1. În care limbajul este utilizat ca instrument al cunoaşterii şi acţiunii. ci prin ceea ce trebuie să spună. dintre cele trei planuri ale limbajului/ ale lingvisticii coşeriene. oricum. două observaţii esentiale privitoare la valoarea lingvistică şi relativitate • limbile diferă Între ele nu prin ceea ce pot spune (fiindcă orice limbă poate spune. viaţa noastră umană se desfăşoară În cea mai mare parte a ei la nivelul sau În stadiul al treilea dintre cele adineaori menţionate. sau mai exact limba. În cadrul unor cuvinte sau expresii cum sunt ge. stadiul propriu-zis lingvistic. sau să utilizeze un diluant etc. un japonez nu e obi igat să specifice dacă 'entităţi le' denumite prin substantive În cadrul unui act lingvistic sunt una sau mai multe. propriu-zis. exercită o influenţă covârşitoare asupra a tot ceea ce tindem sau putem noi să gândim. reflex (cineva mă Împinge În apă. ci mai ales din cel al independenţei pe care o gîndire bazată pe semne 'arbitrare' o capătă faţă de real itate. specifice stadiului 2). În primul rând. În fine. "Primeitatea" SL asupra celorlalte sisteme de semne provine nu doar din faptul practic al constituirii acestora din urmă pe baza unui (Întotdeauna presupus) dialog. D. dată fiind categoria obligatorie a numărului În limba proprie. D.

sau ar trebui să vorbească. • În fine. nu doar În omogeneitate) este cea care ne permite să trecem. atrage atenţia Coşeriu. 3) Între STILURILE utilizate (stilul familiar. luată ca atare. mai exact. privit În esenţa lui.o reconstrucţie 'humboldtiană' a saussurianismului ar presupune. .. cel puţin două (energeia) şi nu un lucru (În sensul 'tezaurului' intuitivă a vorbitorului În • acceptarea competenţei lingvistice (saber linguistico. ar trebui să remarcăm că vorbitorul ne-specialist are şi el o idee (eventual greşită) despre istoria limbii şi provenienţa anumitor cuvinte. dar cunoaşterea sau maşina pentru cafea funcţionează cu cafea lucrurilor nu ne permite să credem că moara de vânt macină vânt. şi anume disocierea Între esenţa limbajului (energeia) şi obiectul lingvisticii (tehnicile intuitive pe baza cărora individul Îşi exercită propria creativitate) . etc.noua structură va reprezenta o aluzie la cea consacrată. ca În două momente succesive să mă 'mut'. domnişoară! sau Cine fuge după doi iepuri. ludic. În discurs. dacă putem spune astfel. spre a observa diferenţele de conţinut). o limbă unitară ca stare de limbă. dintre cele două dimensiuni ale limbajului (sau. la particularităţile de pronunţie etc. dar În mod normal fiecare cuvînt şi fiecare formulă.de ex. Dar o limbă istorică nu este niciodată un sistem unitar şi omogen: În interiorul ei. În sensul În care i se atribuie un nume propriu sau un identificator: româna. graiuri etc. dar nu pot Înlocui. cum ar fi 'etimologiile populare' din spatele unor uzuri lingvistice ca renumeraţie. de la oraşul german. propriile lor nume (şi toate cuvintele sunt substantive). SINSTRATICĂ şi SINFASICĂ. căruţabil. Însă a fost interpretat de către vorbitori ca fiind compus din ham (şuncă) + burger]. savoir linguistique. aparţine unui singur sistem). cu subdiviziunile lor.. substantivul casă cu apartament. sau stilul specific şi recognoscibil al oricărui mare scriitor. Ai să dai sama. dar el provine dinspre hamburger. ). cu o sumă de tradiţii comune. pentru metalimbaj fiecare limbă are nişte reguli gramaticale specifice. dar "gâze" e [un cuvînt] drăguţ. aşadar. ultima distincţie de care trebuie să ţinem cont este cea dintre arhitectura structura ei (sau limba funcţională): limbii (sau limba istorică) şi LIMBA ISTORICĂ este o limbă care s-a dezvoltat În istorie. o limbă care În fapt să nu existe? Nu. competenţa noastră arhitecturală (faptul că noi cunoaştem mai multe limbi funcţionale. o formă corectă. ca vorbitor. deja acceptată În limbă. limbajul e o activitate În opinia lui Coşeriu.din cele două idei mai sus pomenite provine un paradox asumat al integralismului.). or. stilul formal. dintr-un dialect sau stil. iar un miner universitar vorbeşte altfel cu un miner decît cu un universitar) şi. nivel În altul. Însăşi denumirea de limbăfuncţională arată că ea este singura care se realizează efectiv În fiecare moment al vorbirii (e posibil. utilizabilă livresc. structuralismul o privilegiază net pe prima. iar această cunoaştere poate duce la utilizări deviante ale limbii. vom fi recunoscut (sau vom crede a fi recunoscut) o limbă istorică. ungureşte etc. de ex: "da-ul pronunţat de ea a consfinţit căsătoria". În româneşte acordul adjectivelor cu un regent În metalimbaj se face la masculin singular: gâzele sunt drăguţe. că limba istorică SINCRONICĂ prezintă 1) o varietate DIATOPICĂ. limba română. Spunem. 2) o varietate DIASTRATICĂ şi o 3) o varietate DIAFASICĂ. dimpotrivă. LIMBA D3. (să ne gîndim la numeroasele regionalisme pe care nu le cunosc toţi. cuvântul scaun cufotoliu. cunoaştem limba şi În variaţiile ei. lăptişor de matcă. sau englezescul cheeseburger [acesta din urmă reprezintă. toate cuvintele sunt. limba nu ne spune care e relaţia Între elementele implicate În obiectul referenţial. Astfel. cunoaşterea cele trei planuri ale limbajului) ca obiect al cercetării ştiinţifice . ci şi SINTOPICĂ. Totodată. acest cuvânt provenea. Între DIALECTELE limbii. desigur. un universitar decît un miner . De fiecare dată cînd vom auzi pe cineva vorbind şi ne vom spune că vorbeşte franţuzeşte. • tehnica liberă a vorbirii presupune posibilitatea de a aplica operaţia numită comutare (înlocuire a unui cuvînt cu unul din aceeaşi paradigmă. • În ce priveşte distincţia limbaj primari metalimbaj. care nu prezintă nici o variaţie din punctele de vedere de mai sus. Mai exact. chiar În simultaneitate (În sincronie) vor exista Întotdeauna variaţii 1) În spaţiu. Este aceasta o limbă abstractă. adică o limbă nu doar sincronică. departe ajunge. ca dialect. În fine. subdialecte. prinzoner. 2) Între NIVELURILE folosite de către diferitele pături sau categorii sociale şi culturale (altfel vorbeşte. sincronia şi diacronia. cele două modalităţi de a-I privi pe acesta) specificate de către Saussure. (Sau dacă insist să fac o astfel de Înlocuire. dintr-o limbă funcţională În alta. a vorbi româneşte etc. cu alte cuvinte. În am cumpărat o casă. ne putem orienta comparând exemplele: pomul are două mere şi "pomul" are două silabe.) • aşa cum bine ştim. fireşte. şi care se recunoaşte ca limbă de către propriii ei vorbitori. În om cu scaun la cap. transformări fundamentale ale teoriei structuraliste a limbajului: • acceptarea saussureian) ideii că. lapte de pasăre. pot schimba. . lapte de corp. . voi produce efecte stilistice cu totul şi cu totul speciale . ca nivel şi ca stil.. la rândul său.lapte de vacă. de ex. În metalimbaj. totuşi. FUNCTIONALĂ este o limbă ideală.

În fine. structuralismul o privilegiază net pe prima. Însă a fost interpretat de către vorbitori ca fiind compus din ham (şuncă) + burger]. căruţabil. chiar În simultaneitate (În sincronie) vor exista Întotdeauna variaţii 1) În spaţiu. cu o sumă de tradiţii comune. . la rândul său. limbajul e o activitate (energeia) şi nu un lucru (În sensul 'tezaurului' intuitivă a vorbitorului În • acceptarea competenţei lingvistice tsaber lingidstico. (Sau dacă insist să fac o astfel de Înlocuire. de ex: "da-ul pronunţat de ea a consfinţit căsătoria". a vorbi româneşte etc. dar nu pot Înlocui. savoir linguistique. la particularităţile de pronunţie etc. mai exact. cel puţin două ideii că. LIMBA FUNCTIONALĂ 03. ca vorbitor. spre a observa diferenţele de conţinut). cuvântul scaun cufotoliu. este o limbă ideală. transformări fundamentale ale teoriei structuraliste a limbajului: • acceptarea saussureian) În opinia lui Coşeriu.noua structură va reprezenta o aluzie la cea consacrată. subdialecte. În metalimbaj. În româneşte acordul adjectivelor cu un regent În metalimbaj se face la masculin singular: gâzele sunt drăguţe. sau ar trebui să vorbească. dintr-un dialect sau stil. sincronia şi diacronia. de ex. dar "gâze" e [un cuvînt} drăguţ. limba nu ne spune care e relaţia Între elementele implicate În obiectul referenţial. iar un miner universitar vorbeşte altfel cu un miner decît cu un universitar) şi. substantivul casă cu apartament. ar trebui să remarcăm că vorbitorul ne-specialist are şi el o idee (eventual greşită) despre istoria limbii şi provenienţa anumitor cuvinte. graiuri etc. . totuşi. Este aceasta o limbă abstractă. ungureşte etc. or. cunoaşterea cele trei planuri ale limbajului) ca obiect al cercetării ştiinţifice . aparţine unui singur sistem).o reconstructie 'humboldtiană' a saussurianismului ar presupune. cum ar fi 'etimologiile populare' din spatele unor uzuri lingvistice ca renumeraţie. şi anume disocierea Între esenţa limbajului (energeia) şi obiectul lingvisticii (tehnicile intuitive pe baza cărora individul Îşi exercită propria creativitate) . ).lapte de vacă. ultima distincţie de care trebuie să ţinem cont este cea dintre arhitectura structura ei (sau limba funcţională): limbii (sau limba istorică) şi LIMBA ISTORICĂ este o limbă care s-a dezvoltat În istorie. nivel În altul. • tehnica liberă a vorbirii presupune posibilitatea de a aplica operaţia numită comutare (Înlocuire a unui cuvînt cu unul din aceeaşi paradigmă. ludic. Dar o limbă istorică nu este niciodată un sistem unitar şi omogen: În interiorul ei. o limbă unitară ca stare de limbă. adică o limbă nu doar sincronică. ne putem orienta cornparând exemplele: pomul are două mere şi "pomul" are două silabe. lăptişor de matcă. aşadar. 2) o varietate DIASTRATICĂ şi o 3) o varietate DIAFASICĂ. stilul formal. De fiecare dată cînd vom auzi pe cineva vorbind şi ne vom spune că vorbeşte jranţuzeşte.. un universitar decît un miner .) • aşa cum bine ştim. . că limba istorică SINCRONICĂ prezintă 1) o varietate DIATOPICĂ. cu alte cuvinte... de la oraşul german. dimpotrivă. fireşte. 3) Între STILURILE utilizate (stilul familiar. etc. cunoaştem limba şi În variaţiile ei. limba română. voi produce efecte stilistice cu totul şi cu totul speciale . utilizabilă livresc. vom fi recunoscut (sau vom crede a fi recunoscut) o limbă istorică. departe ajunge. o limbă care În fapt să nu existe? Nu. nu doar În omogeneitate) este cea care ne permite să trecem. sau stilul specific şi recognoscibil al oricărui mare scriitor. dintr-o limbă funcţională În alta. lapte de corp. desigur. ci şi SINTOPICĂ. În am cumpărat o casă. şi care se recunoaşte ca limbă de către propriii ei vorbitori. (să ne gîndim la numeroasele regionalisme pe care nu le cunosc toţi. competenţa noastră arhitecturală (faptul că noi cunoaştem mai multe limbi funcţionale.funcfională arată că ea este singura care se realizează efectiv În fiecare moment al vorbirii (e posibil. pot schimba. dar el provine dinspre hamburger. ca nivel şi ca stil. În sensul În care i se atribuie un nume propriu sau un identificator: româna. 2) Între NIVELURILE folosite de către diferitele pături sau categorii sociale şi culturale (altfel vorbeşte.din cele două idei mai sus pomenite provine un paradox asumat al integralismului. cele două modalităţi de a-I privi pe acesta) specificate de către Saussure. iar această cunoaştere poate duce la utilizări deviante ale limbii. deja acceptată În limbă. luată ca atare. sau englezescul cheeseburger [acesta din urmă reprezintă. pentru metalimbaj fiecare limbă are nişte reguli gramaticale specifice. prinzoner.). domnişoară! sau Cine fuge după doi iepuri. Între DIALECTELE limbii. În discurs. Spunem. Totodată. dar cunoaşterea lucrurilor nu ne permite să credem că moara de vânt macină vânt. dintre cele două dimensiuni ale limbajului (sau. SI STRATICĂ şi SI FASICĂ. lapte de pasăre.de ex. atrage atenţia Coşeriu. În om cu scaun la cap. ca În două momente succesive să mă 'mut'. ca dialect. care nu prezintă nici o variaţie din punctele de vedere de mai sus. Însăşi denumirea de limbă. Astfel. Mai exact. cu subdiviziunile lor. Ai să dai sama.~ fine. dar În mod normal fiecare cuvînt şi fiecare formulă. dacă putem spune astfel. o formă corectă. toate cuvintele sunt. . sau maşina pentru cafea funcţionează cu cafea • În ce priveşte distincţia limbaj primari metalimbaj. propriile lor nume (şi toate cuvintele sunt substantive). privit În esenţa lui. acest cuvânt provenea.