Hotărâri ale Curţii Europene a Drepturilor Omului: Culegere selectivă ____________________________________________________________________________________

HOTĂRÂRI ALE CURŢII EUROPENE A DREPTURILOR OMULUI
Culegere selectivă Volumul II

Chişinău 2006
1

LAWLESS contra IRLANDEI

CZU 341.231.14(094) C 95

Editarea şi publicarea acestei lucrări a fost posibilă datorită unei contribuţii generoase din partea Elveţiei şi fondurilor comune ale Consiliului Europei şi Comisiei europene

Colegiul redacţional: Lilia Snegureac, Svetlana Ungureanu, Natalia Trepăduş, Rodica Secrieru; Diana Sârcu (red. juridică); Anton Stogu (lector)

Descrierea CIP a Camerei Naţionale a Cărţii Curtea Europeană a drepturilor omului: Hotărâri ale Curţii Europene a Drepturilor Omului: Culeg. selectivă: [În 3 vol.] - Ch.: F.E.-P. “Tipogr. Centrală“, 2006. - ISBN 978-9975-78-105-3 Vol. 2 – 2006. – 628 p. – ISBN 978-9975-250-0 (Vol. 2) 1000 ex. 1. Dreptul Omului. 2. Curtea Europeană 341.231.14(094)

© Consiliul Europei, 2006 © Comisia europeană, 2006 © Biroul de Informare al Consiliului Europei în Moldova, 2006

Biroul de Informare al Consiliului Europei în Republica Moldova Str. 31 August, 78 «A», birou 23, 2012 Chişinău Tel/fax : 373 22 24 10 96 e-mail: informchisinau@coe.int

ISBN 978-9975-78-105-3 (general) 978-9975-78-250-0 (Vol. 2)

Imprimat în Republica Moldova, 2006 Se distribuie gratuit

2

Hotărâri ale Curţii Europene a Drepturilor Omului: Culegere selectivă ____________________________________________________________________________________

CUPRINS
Vereniging Weekblad Bluf contra Olandei (art. 10; 41)..................................5 McMichael contra Regatului Unit (art. 6-1; 8; 14+6-1; 14+8; 41) ..................17 Ficher contra Austriei (art. 6-1) ......................................................................47 Prager şi Oberschlick contra Austriei (art. 10; 14+10).................................79 Piermont contra Franţei (art. 10; 14+10; 41; P4-2)......................................103 Nasri contra Franţei (art. 3; 8; 41) ................................................................127 Kampanis contra Greciei (art. 5-1; 41) ........................................................143 Diennet contra Franţei (art. 6-1; 41).............................................................161 G. contra Franţei (art. 6-1; 7-1) .....................................................................175 Lobo Machado contra Portugaliei (art. 6-1; 41; P1-1) ................................183 Hussain contra Regatului Unit (art. 5-4; 14; 41) .........................................195 Gustafsson contra Suediei (art. 6-1; 11; 13; P1-1) ......................................213 Pullar contra Regatului Unit (art. 6-1; 6-3-d) ...............................................245 Gaygusuz contra Austriei (art. 6-1; 8; 14; P1-1; 41) ....................................259 Nideröst-Huber contra Elveţiei (art. 6-1; 41) ...............................................275 Laskey, Jaggard şi Brown contra Regatului Unit (art. 8) ..........................285 Pierre-Bloch contra Franţei (art. 6-1; 14; 13) ..............................................299 Guerra şi alţii contra Italiei (art. 10; 8; 2; 41; 26) .........................................319 Hentrich contra Franţei (art. 6-1; 6-2; 13; P1-1; 14+13; 14+6; 14+P1-1; 41).....................................................................................................339 Kopp contra Elveţiei (art. 8; 13; 41; 26) .......................................................361 L.C.B. contra Regatului Unit (art. 2; 3; 8; 13) ..............................................381 Osman contra Regatului Unit (art. 2; 6; 8; 13; 41) ......................................395 Matthews contra Regatului Unit (art. 1; 14+P1-3; 56-1; 56-3; P1-3) ..........443 Zielinski şi Pradal şi Gonzalez şi alţii contra Franţei (art. 6-1; 13; 41) .....463 Pellegrin contra Franţei (art. 6-1).................................................................489 Mazurec contra Franţei (art. 8+14; P1-1+14) ............................................... 511 Mehdi Zana contra Turciei (art. 6-1; 41) ......................................................527 Kalaşnikov contra Rusiei (art. 3; 5-3; 6-1; 41; 64) .......................................533 Posokhov contra Rusiei (art. 6-1; 34; 41) ....................................................565 Öneryildiz contra Turciei (art. 2; 6-1; 8; 41; P1-1; 13) .................................573

3

LAWLESS contra IRLANDEI

4

Hotărâri ale Curţii Europene a Drepturilor Omului: Culegere selectivă ____________________________________________________________________________________

VERENIGING WEEKBLAD BLUF contra OLANDEI
(Cererea nr. 16616/90) HOTĂRÂRE 9 februarie 1995
În cauza Vereniging Weekblad Bluf c. Olandei1, Curtea Europeană a Drepturilor Omului constituită în conformitate cu articolul 43 din Convenţia Europeană pentru Apărarea Drepturilor Omului („Convenţia”) şi cu dispoziţiile clauzele pertinente din regulamentul său A2, într-o cameră compusă din următorul complet: dl dl dl dl dl dna Sir dl dl

R. Ryssdal, preşedinte, F. Matscher, C. Russo, A. Spielmann, S. K. Martens, E. Palm, John Freeland D. Gotchev, K. Jungwiert
precum şi dl H.

Petzold, grefier,

după ce a deliberat cu uşile închise la 25 august 1994 şi 27 ianuarie 1995, pronunţă următoarea hotărâre, adoptată la această ultimă dată:
Nota grefei: 1 Cauza poartă numărul 44/1993/439/518. Primele două cifre indică numărul de ordin în anul introducerii, iar ultimele două locul său pe lista sesizărilor Curţii de la origine şi pe lista cererilor iniţiale (pe rolul Comisiei) corespunzătoare. 2 Regulamentul A se aplică tuturor cauzelor deferite Curţii până la intrarea în vigoare a Protocolului 9 (P9) şi, după această dată, doar cauzelor care vizează statele care nu sunt legate prin acest protocol. El corespunde regulamentului intrat în vigoare la 1 ianuarie 1983 şi amendat de atunci de mai multe ori.

5

VERENIGING WEEKBLAD BLUF contra OLANDEI LAWLESS contra IRLANDEI ____________________________________________________________________________________

PROCEDURA
1. Cauza a fost deferită Curţii de către Comisia Europeană a Drepturilor Omului („Comisia”) la 9 decembrie 1993, în termenul de trei luni prevăzut de articolului 32 §1 şi articolului 47 din Convenţie. La origine se află cererea (nr. 16616/90) introdusă contra Regatului Olandei, cu care o asociaţie olandeză de drept, Vereniging Weekblad Bluf!, a sesizat Comisia la 4 mai 1988 în temeiul articolului 25 (art. 25). Cererea Comisiei face trimitere la dispoziţiile articolelor 44 şi 48 şi la declaraţia olandeză de recunoaştere a jurisdicţiei obligatorii a Curţii (articolul 46). Cererea are drept scop obţinerea unei decizii asupra chestiunii dacă faptele expuse în cauză prezintă o încălcare din partea statului reclamat a obligaţiilor sale în temeiul articolului 10 (art. 10) din Convenţie. 2. Răspunzând invitaţiei prevăzute în articolul 33 § 3 d) din regulamentul A, reclamanta şi-a manifestat dorinţa de a participa la proces şi a desemnat un reprezentat (articolul 30), pe care preşedintele l-a autorizat să utilizeze limba olandeză (articolul 27 § 3). 3. Camera se constituie de plin drept din dl S. K.Martens, judecător ales din partea Olandei (articolul 43 din Convenţie) şi dl R. Ryssdal, preşedintele Curţii (articolul 21 § 3 (b) din regulamentul A). La 24 ianuarie 1994, acesta din urmă i-a desemnat, prin tragere la sorţi, în prezenţa grefierului, pe ceilalţi şapte membri şi anume, dl F. Matscher, dl C. Russo, dl A. Spielmann, dna E. Palm, Sir John Freeland, dl D.Gotchev şi dl. K. Jungwiert (articolul 43 din Convenţie şi 21 § 5 din regulamentul A). 4. În calitate de preşedinte al camerei (articolul 21 § 5 din regulament), dl Ryssdal i-a consultat prin intermediul grefierului pe agentul guvernamental („Guvernul”), pe reprezentantul reclamantului şi pe delegatul Comisiei cu privire la organizarea procedurii (articolele 37 § 1 şi 38). În conformitate cu ordonanţa pronunţată în consecinţă, grefierul a primit, la 17 mai 1994, memoriul reclamantei şi pe cel al Guvernului la 26 mai. La 3 august secretarul Comisiei a informat grefierul despre intenţia delegatului de a se exprima la audiere. 5. La 4 iulie 1994, Comisia a furnizat documentele procedurii derulate în faţa ei, la solicitarea grefierului potrivit instrucţiunii preşedintelui. 6. În conformitate cu decizia preşedintelui audierile s-au derulat în public la 24 august 1994, la Palatul Drepturilor Omului din Strasbourg. În prealabil, Curtea s-a întrunit într-o reuniune pregătitoare. S-au înfăţişat: (a) din partea Guvernului dl

K. de Vey Mestdagh, Ministerul afacerilor extrene, dna M. L. S. H. Groothuisje, Ministerul justiţiei dna M. J. T. M. Vijgen, Ministerul justiţiei

agent,

consilieri,

6

Danelius. La 29 aprilie 1987. Prakken. În scrisoare. Raportul. A. diferite contribuţii luate separat nu conţin (sau nu mai conţin deja) vreun secret de stat. o asociaţie cu sediul la Amsterdam. la momentul faptelor. de Winter. CIRCUMSTANŢELE CAUZEI 7. era marcat „confidenţial” şi viza informarea despre activităţile sale a agenţilor şi alţi funcţionari care îndeplineau misiuni pentru el. lector asistent. 267 al revistei din 29 aprilie 1987. El demonstra că în acea perioadă. caracterul confidenţial al cărora trebuie menţinut în mod necesar în interesul statului sau a statelor prietene. publicaţia periodică a încetat să mai fie publicată. informându-l despre intenţia de a publica raportul şi afirmând că diseminarea lui ar contraveni prevederilor articolului 98a. Redactorul revistei Bluf! a propus publicarea raportului împreună cu un comentariu într-o ediţie suplimentară la nr. el a declarat următorale: „Deşi. advocat R. De atunci.E.” 1. publica. Confiscarea 9. paragrafele 1 şi 3 şi articolului 98c paragraful 1 din Codul penal (Wetboek van Strafrecht – paragraful 20 infra). datat din 1981. constituie informaţii. Reclamantul. 8. planul Ligii arabe de a institui un oficiu la Haga. E. pe lângă altele. dlui Danelius. ele. Instrucţiunea judiciară preliminară 7 . o revistă săptămânală numită Bluf!. ÎN FAPT I.Hotărâri ale Curţii Europene a Drepturilor Omului: Culegere selectivă ____________________________________________________________________________________ – din partea Comisiei dl H. române şi cehoslovace desfăşurate în Olanda. Universitatea din Maastricht delegat – din partea asociaţiei reclamante dna dna reprezentant consilier Curtea a audiat declaraţiile domnului de Vey Mestdagh. Aceasta se datorează faptului că suprapunerea faptelor prezintă o imagine în diferite domenii de interes asupra informaţiilor disponibile serviciilor de securitate şi asupra activităţilor şi metodelor de operare a BVD-lui. colegiul editorial al săptămânalului Bluf! a intrat în posesia unui raport periodic elaborat de serviciul intern de securitate (Binnenlandse Veiligheidsdienst – „the BVD”). activităţile serviciilor secrete poloneze. adresată în special cititorilor de stânga. În primăvara anului 1987. BVD-ul era interesat de activitatea Partidului Comunist olandez şi mişcările antinucleare. luate împreună sau citite în combinaţie. în opinina mea. şeful BVD a adresat o scrisoare procurorului general (Officier van Justitie). dnei Prakken şi dlui de Winter. înainte ca revista să fie publicată sau distribuită abonaţilor.

fără a înştiinţa autorităţile. Poliţia nu ar fi confiscat şi matricele offset rămase pe maşinele de imprimat. în lipsa unor probe suficiente împotriva a două persoane şi datorită rolului nesemnificativ pe care l-a avut a treia persoană.VERENIGING WEEKBLAD BLUF contra OLANDEI LAWLESS contra IRLANDEI ____________________________________________________________________________________ 10. procurorul general a informat asociaţia reclamantă că instrucţiunea împotriva a trei persoane arestate în timpul confiscării a fost încetată. Cu toate acestea. 11. Judecătorul de instrucţie (rechter-commissaris) de la Tribunalul Regional Amsterdam (arrondissementsrechtbank) a dispus percheziţionarea localurilor asociaţiei reclamante şi confiscarea întregului tiraj al numărului 267 al revistei Bluf!. în conformitate cu ordinul emis de procurorul general a fost intentată o instrucţiune preliminară (gerechtelijk vooronderzoek) contra X. Cu titlu subsidiar. înclusiv şi suplimentul. dar eliberate în următoarea zi. Plângerile înaintate de asociaţia reclamantă 13. ziua de naştere a Reginei şi sărbătoare naţională. ţinând cont de conţinutul publicaţiei. era „ puţin posibil” ca în timpul procedurii penale să fie dispusă scoaterea din circuitul general a publicaţiei în cauză (onttrekking aan het verkeer). învocând articolul 552a din Codul de procedură penală (Wetboek van Strafvordering – paragraful 21 infra). Trei persoane au fost arestate. În scrisoarea din 3 iunie 1987. 12. 8 . asociaţia reclamantă a introdus a doua plângere în faţa camerei consiliului Tribunalului Regional Amsterdam. ea a contestat legalitatea (rechtmatigheid) măsurii de confiscare. În următoarea zi. a suplimentelor şi a ambalatoarelor pentru a fi distribuite abonaţilor la timp. ea a solicitat restituirea materialelor confiscate pentru motivul că instrucţiunea judiciară a fost încetată şi. tribunalul a ordonat restituirea unui capitol întitulat „O contribuţie pentru Muzeul de Istorie a Evreilor” şi a ambalatoarelor. În acceaşi zi. Ţinând cont că obiectul recursului introdus de asociaţia reclamantă era încălcarea articolului 7 din Constituţie (paragraful 19 infra). 394) Curtea de Casare a respins recursurile introduse de asociaţia reclamantă şi procurorul general cu privire la această decizie. Această cerere a fost respinsă în aceeaşi zi deoarece obiectul acesteia îl constituiau exemplarele confiscate a revistei şi suplimentul. tribunalul a decis că dreptul garantat de această dispoziţie a fost limitat de fraza „sub rezerva responsabilităţii impuse fiecărei persoane în conformitate cu legea” şi că confiscarea materialului publicat care urma a fi distribuit făcea parte din măsurile susceptibile să protejeze interesele garantate de articolele 98 şi 98a din Codul penal. aproximativ 25000 de exemplare au fost distribuite în stradă locuitorilor din Amsterdam. În cursul nopţii de 29 aprilie 1987. judecătorul de instrucţie a încetat instrucţiunea împotriva personalului revistei Bluf! în lipsa elementelor necesare investigării. solicitând restituirea exemplarelor confiscate. Tribunalul a considerat că. măsura în litigiu nu mai era justificată. angajaţii societăţii reclamante au retipărit numărul confiscat al revistei. Prin hotărârea din 17 noiembrie 1987 (Nederlandse Jurisprudentie (NJ) 1988. Autorităţile au decis să nu împiedice distribuirea revistei pentru a preveni dezordinea publică. la 1 mai 1987. la 12 mai 1987. Între timp. asociaţia reclamantă a sesizat camera de consiliu a Tribunalului Regional Amsterdam. Între timp. 14. respectiv. La 6 mai 1987. 15. Invocând dispoziţiile articolului 10 din Convenţie. 2.

94) Curtea de Casare a respins recursul introdus de asociaţia reclamantă. instanţa de judecată a respins plângerea. procurorul general a solicitat Tribunalului Regional Amsterdam să dispună retragerea din circulaţie a numărului 267 a revistei Bluf!. La 25 martie 1988. La 21 iunie 1988. Prin hotărârea din 18 septembrie 1989 (NJ 1990. chiar dacă publicul putea să nu fie familiarizat cu opiniile şi ideile incluse în materialul tipărit. Ea a hotărât că tribunalul a stabilit în mod clar că a fost comisă o infracţiune prevăzută de articolul 98a paragraful 1 în combinaţie cu paragraful 3 sau de articolul 98 şi că el nu trebuie să aleagă între prevederile indicate. Articolele 98 şi 98a conţineau prevederi statutare stipulate în articolul 7 din Constituţie şi articolul 10 din Convenţie. sub rezerva responsabilităţii purtate de fiecare persoană în conformitate cu legea”. tribunalul a respins argumentele aduse de asociaţia reclamantă bazate pe decizia de urmărire (paragraful 12 supra). din moment ce publicarea informaţiei vizate de articolul 98 nu însemna în mod necesar că caracterul secret nu trebuie păstrat. confiscarea şi retragerea din circulaţie nu putea fi egalată cu impunerea unei condiţii de „autorizare prealabilă”. tribunalului a acceptat cererea. În continuare. ele s-au încadrat în restricţiile autorizate ale exercitării dreptului la libertatea de exprimare. 9 . tribunalul a demonstrat în termeni expliciţi că chestiunea în litigiu a constituit confidenţialitatea informaţiei care trebuia păstrată în interesele naţionale. 18.Hotărâri ale Curţii Europene a Drepturilor Omului: Culegere selectivă ____________________________________________________________________________________ La 11 ianuarie 1988. II. Articolul 7 paragraful 1 din Constituţie prevede: „Nimeni nu necesită autorizare prealabilă pentru a-şi expima opiniile şi ideile prin intermediul presei. 17. Retipărirea şi distribuirea numărului revistei în litigiu după sechestrare nu constituie un obstacol. În cele din urmă. în conformitate cu prevederile articolelor 36b din Codul penal (paragraful 20 infra). din moment ce măsura confiscării şi retragerea din circulaţie a fost necesară pentru protecţia intereselor garantate de articolele 98 şi 98a. Mai mult decât atât. Constituţia 19. B. În consecinţă. măsura a fost justificată în sensul articolului 10 din Convenţie în scopul menţinerii „securităţii naţionale”. Întemeindu-se pe declaraţia procuraturii generale potrivit căreia aceasta ar înainta o cerere de retragere a revistei din circulaţie urmare a hotărârii Curţii de Casare asupra recursului împotriva deciziei din 1 mai. tribunalul a constatat că nu se exclude încă adoptare unei astfel de măsuri. Cu privire la retragerea din circulaţie 16. Articolele 36b paragraful 1 (4) şi 36c paragraful 1 (5) erau aplicabile chiar dacă asociaţia reclamantă sau oricare altă persoană nu trebuia să raspundă pentru acţiunile întreprinse într-o procedură penală. declarând că aceasta era identică cu plângerea înaintată la 1 mai 1987 şi că nu a apărut nici un element nou care să justifice restituirea. DREPTUL INTERN APLICABIL A. El a hotărât că deoarece materialele confiscate erau susceptibile de comiterea unei infracţiuni prevăzute de articolul 98 şi/sau articolul 98a paragraful 1 în combinaţie cu paragraful 3 din Codul penal. referindu-se la securitatea naţională. posesia nesupravegheată a acestor materiale contravinea legii şi interesului public.

. 2... în măsura în care ele sunt de aşa natură încât posesia lor nesupravegheată contravine legii şi interesului public”.” Articolul 36c „Oricare din următoarele obiecte sunt susceptibile de a fi retrase din circulaţie: . aşa cum sunt definite în paragrafele precedente. . Acţiunile întreprinse pentru pregătirea unei infracţiuni. în cazul în care ştie sau suspectează în mod rezonabil că informaţia este de aşa natură.. privat de libertate pentru o perioadă care nu va depăşi 6 ani sau condamnat la plata unei amenzi de-a cincea categorie. O persoană poate fi supusă unei sancţiuni similare dacă comunică în mod conştient sau pune la dispoziţia unei persoane sau organizaţii care nu este autorizată de a şti. în cazul în care ea cunoaşte sau ar putea în mod rezonabil suspecta că această informaţie face parte din astfel de categorie. 2. (5) obiecte produse sau destinate a fi utilizate pentru comiterea unei infracţiuni. 3. Codul de procedură penală 21. 10 ... orice informaţie care aparţine unui domeniu interzis şi vizează securitatea naţională sau a statelor aliate. C. confidenţialitatea căreia trebuie păstrată în interesul naţional sau al statelor aliate.VERENIGING WEEKBLAD BLUF contra OLANDEI LAWLESS contra IRLANDEI ____________________________________________________________________________________ B. fără a fi autorizată.. Dispoziţiile aplicabile din Codul de procedură penală menţionate în prezentul caz sunt după cum urmează: Articolul 94 „Obiectele care pot fi utilizate pentru a stabili adevărul sau confiscarea sau retragerea cărora din circulaţie sunt susceptibile de a fi confiscate”. dispoziţiile aplicabile ale Codului penal erau următoarele: Articolul 36b paragraful 1 „Retragerea obiectelor confiscate din circulaţie poate fi dispusă: (1) printr-o hotărâre care condamnă o persoană pentru comiterea unei infracţiuni penale şi impune o sancţiune. La momentul faptelor. sau orice material care poate furniza informaţii. Articolul 98 1. Printr-o ordonanţă judiciară distinctă la soclicitarea procurorului general. obţine sau deţine informaţii enunţate în articolul 98. sau orice material din care este posibil de a extrage astfel de informaţii.) în cazul în care ştie sau poate suspecta în mod rezonabil că informaţia este de aşa natură. vor fi sancţionate cu privare de libertate pentru o perioadă care nu va depăşi şase ani sau cu plata unei amenzi de a cincea categorie”. „Oricine comunică sau pune la dispoziţia unei persoane sau organizaţii care nu este autorizată de a cunoaşte aceasta orice informaţie.. Sancţiunea privării de libertate penrtu o perioadă care nu va depăşi şase ani sau plata unei amenzi de categoria a cincea va fi impusă: (1) unei persoane care. (4). va fi privată de libertate pentru o perioada care nu depăşeşte cincisprezece ani sau supusă unei amenzi de a cincea categorie.” Articolul 98a „1.. Orice persoană care conştient divulgă informaţii de genul enunţat în articolul 98 (. Articolul 98c „1. Codul penal 20. va fi.

prin urmare. ce comportă îndatoriri şi responsabilităţi. În memoriul său Guvernul estimă că „Exigenţele articolului 10 paragraful 2 din Convenţie au fost satisfăcute în speţă. integritatea teritorială sau siguranţa publică. nu a existat nici o încălcare a prevederilor articolului 10 din Convenţie”. utilizarea obiectelor confiscate sau emiterea întârziată a ordinului de restituire a obiectelor. Asociaţia reclamantă a susţinut că confiscarea şi retragerea ulterioară din circulaţie a numărului 267 al revistei Bluf! a adus atingere dreptului la libertatea de exprimare. Textul integral al opiniei Comisiei şi al opiniei dizidente este anexat la prezenta hotărâre1. 11 . 2. 23. care prevede că: „1. CU PRIVIRE LA PRETINSA ÎNCĂLCARE A ARTICOLULUI 10 DIN CONVENŢIE 25.. În raportul sau din 9 septembrie 1993 (articolul 31). pentru securitatea naţională. Comisia a declarat cererea (nr. Comisia şi-a exprimat opinia cu saisprezece voturi contra două că a avut loc o încălcare a articolului 10. într-o societate democratică. de cinematografie sau de televiziune unui regim de autorizare. care constituie măsuri necesare. ea a pretins încălcarea articolului 6 paragrafele 1. 16616/90) admisibilă cu privire la prima plângere şi inadmisibilă în raport cu restul. 1 (P1-1) în legătură cu încetarea instrucţiei. Exercitarea acestor libertăţi. Revista Vereniging Weekblad Bluf! a sesizat Comisia la 4 mai 1988. Învocând articolul 10 din Convenţie. CONCLUZIILE PREZENTATE CURŢII DE CĂTRE GUVERN 24. asociaţia s-a plâns de confiscarea şi retragerea ulterioară din circulaţie a numărului 267 a revistei Bluf!. Ea a invocat dispoziţiile articolului 10 din Convenţie. ÎN DREPT I. poate fi supusă unor formalităţi. De asemenea. Acest drept cuprinde libertatea de opinie şi libertatea de a primi sau de a comunica informaţii sau idei fără amestecul autorităţilor publice şi fără a ţine seama de frontiere. 2 şi 3 (a) din Convenţie şi a articolului 1 al Protocolului nr.” Articolul 552a paragraful 1 „Părţile vizate vor putea printr-o cerere să se plângă de sechestrarea. condiţii. PROCEDURA ÎN FAŢA COMISIEI 22. fapt care a privat-o de posibilitatea de a se apăra împotriva acuzaţiei care stă la baza celor două măsuri precedente şi a fost privată de proprietate în lipsa unei proceduri adecvate. La 29 martie 1993. Notă grefei 1 Pentru raţiuni practice el nu va figura decât în ediţia imprimată (Volumul 306 –A al Seriei A a publicaţiilor Curţii).. dar este posibil de a face rost de el pe lângă grefă.Hotărâri ale Curţii Europene a Drepturilor Omului: Culegere selectivă ____________________________________________________________________________________ Articolul 104 paragraful 1 „Pe parcursul instrucţiunii judiciare preliminare judecătorul de instrucţie este abilitat să dispună sechestrarea obiectelor susceptibile de confiscare. Prezentul articol nu împiedică statele să supună societăţile de radiodifuziune. restrângeri sau sancţiuni prevăzute de lege. Orice persoană are dreptul la libertatea de exprimare.

confiscarea şi retragerea nu constituiau sancţiuni în sensul paragrafului 2 din articolul 10 dar măsuri de oportunitate. A. confiscarea materialului tipărit aşa cum este săptămânalul în cauză şi retragerea acestuia din circulaţie nu a respectat principiul preeminenţei dreptului inerent conceptului „prevăzute de lege”. 30. Numărul 267 al revistei Bluf! comunica informaţii confidenţialitatea cărora era necesară în interesul statului. Dreptul olandez satisface această condiţie acordând părţii vizate posibilitatea de a contesta confiscarea şi retragerea din circulaţie (paragraful 21 supra). 1. pentru a împiedica divulgarea de informaţii confidenţiale sau pentru a garanta autoritatea şi imparţialitatea puterii judecătoreşti”. asociaţia reclamantă a afirmat că procedura a contravenit legislaţiei olandeze. Cu privire la justificarea ingerinţelor 28. Nimeni din reprezenţanţii părţilor la proces nu au contestat acest fapt. prin urmare. protecţia reputaţiei sau a drepturilor altora. Curtea nu a acceptat argumentul că articolul 10 s-ar opune confiscării sau retragerii din circulaţie a materialului publicat ordonate în afara unei proceduri penale. culpabilitatea părţii vizate nu a fost vreodată stabilită. B. cu excepţia dacă sunt „prevăzute de lege” şi urmăresc un scop legitim în temeiul articolului 10 paragraful 2 şi sunt „necesare într-o societate democratică” în vederea realizării acestui scop. Cu toate acestea. deoarece. protecţia sănătăţii sau a moralei. Autorităţile naţionale trebuie să fie capabile de a adopta astfel de măsuri numai în scopul prevenirii divulgării unui secret fără a intenta un proces penal împotriva părţii vizate. Guvernul a considerat că baza legală pentru măsura de confiscare a fost furnizată de articolele 94 şi 104 din Codul de procedură penală (paragraful 21 supra) şi pentru retragerea din circulaţie de articolele 36b paragraful 1 (4) şi 36c (5) din Codul penal (paragraful 20 supra). 31. numai astfel de procedură conferă suficiente garanţii. 26. printre altele. Dat fiind importanţa dreptului la libertatea de exprimare. Astfel de ingerinţe aduc atingere articolului 10. posibilităţi utilizate de asociaţia reclamantă. iar articolul 7 din Constituţie înterzicea aplicarea măsurilor preventive în materie de publicaţii. Potrivit argumentului asociaţiei reclamante. o infracţiune prevăzută de articolele 98 şi 98a din Codul penal (paragraful 20 supra).VERENIGING WEEKBLAD BLUF contra OLANDEI LAWLESS contra IRLANDEI ____________________________________________________________________________________ apărarea ordinii şi prevenirea infracţiunilor. În plus. 32. Guvernul a contestat acest argument. Cu privire la existenţa „ingerinţelor” 27. Curtea a notat că măsurile incriminate au constituit ingerinţe ale autorităţilor publice în exercitarea de către reclamantă a libertăţii sale de a comunica informaţii şi idei. Comisia a considerat suficientă circumstanţa că măsurile în litigiu se bazau pe articolele 98a şi 98c din Codul penal. În cele din urmă. „Prevăzute de lege” 29. iar Comisia l-a acceptat în ceea ce priveşte retragerea din circulaţie. 12 . dat fiind că dreptul intern conferă acestei părţi suficiente garanţii procedurale. procuratura generală a obţinut ordinul de sechestrare şi de retragere fără a dovedi în procedura contradictorie că informaţia în litigiu nu trebuia divulgată. în speţă această condiţie nu a fost satisfăcută.

36. „Scopul legitim” 33. statul a recunoscut că păstrarea confidenţialităţii informaţiei nu era de importanţă majoră. pe de altă parte. hotărârea Chorherr c. să opereze în secret şi să beneficieze de protecţia necesară. Asociaţia reclamantă a susţinut că confiscarea şi retragerea din circulaţie în scopul împiedicării distribuirii numărului 267 al revistei Bluf! nu erau necesare într-o societate democratică pentru protecţia securităii naţionale. consultând raportul în cauză. 2. 3. persoanele sau grupurile de persoane. Austriei din 25 august 1993. 35. măsurile în litigiu şi-au pierdut relevanţa odată cu distribuirea numărului retipărit. În concluzie. paragraful 25). un scop legitim prevăzut de articolul 10 paragraful 2. Potrivit Guvernului. dacă şi în ce măsură BVD era la curent de activităţile lor subversive.Hotărâri ale Curţii Europene a Drepturilor Omului: Culegere selectivă ____________________________________________________________________________________ Cât priveşte cea de-a doua alegaţie a societăţii reclamante. că odată cu distribuirea numărului 267 retipărit. este de a interpreta şi aplica prevederile dreptului intern (a se vedea. pentru a fi eficiente. Modul în care a fost prezentată. În speţă. ar fi putut de asemenea furniza informaţii generale cu privire la metodele şi activităţile serviciilor secrete. ingerinţele aveau în mod indiscutabil ca scop protecţia securităţii naţionale. Curtea recunoaşte faptul că funcţionarea eficientă a unei societăţi democratice bazată pe preeminenţa dreptului poate cere unor astfel de instituţii ca BVD care. Având în vedere circumstanţele speciale ale cauzei şi a termenilor concreţi ale deciziilor adoptate de instanţele relevante de judecată. trebuia să se ţină cont de intenţia evidentă a reclamantei de a contribui prin publicarea materialului la dezbateri publice cu privire la activităţile BVD-lui în plină desfăşurare în Olanda în acea perioadă. Seria A nr. Mai mult. în teorie. 34. ar fi putut descoperi. statul poate să se protejeze împotriva activităţilor desfăşurate de către indivizi sau grupuri de indivizi care încearcă să submineze valorile fundamentale ale unei societăţi democratice. 36. Prin urmare. Abţinându-se de a interveni. 266-B. în special a instanţelor de judecată. care expun pericolului securitatea naţională. Asociaţia reclamantă a recunoscut că la momentul confiscării interdicţia de a publica raportul periodic. Astfel. printre altele. Curtea Europeană nu are nici un motiv de a considera că dreptul olandez nu a fost aplicat în mod corect. Ea a afirmat. Curtea de Casare a examinat şi a respins concluziile asociaţiei reclamante cu două ocazii (paragrafele 14 şi 18 supra). p. din moment ce confidenţialitatea informaţiei a fost încălcată. ei ar fi putut utiliza aceste informaţii în detrimentul securităţii naţionale. 13 . Curtea reiterează că misiunea fundamentală a autorităţilor naţionale. deoarece raportul elaborat cu şase ani în urmă era calificat la momentul apariţiei sale în 1981 ca având un grad inferior de confidenţialitate. În orice caz. ”Necesar într-o societate democratică” 37. acesta nu mai era relevant deoarece materialul nu mai era confidenţial. ar fi răspuns scopului „securităţii naţionale”. ingerinţele au fost „prevăzute de lege”.

la fel şi Comisia. a considera că măsurile şi-au pierdut eficienţa în urma distribuirii revistei ar însemna a accepta că „crima plăteşte”. De asemenea. În această optică. poate fi estimată ca fiind „necesară”. paragraful 76). dacă informaţia inclusă în raport era suficient de delicată pentru a justifica împiedicarea distribuirii ei. era un document de uz intern. 217. Elveţiei (hotărârea din 22 mai 1990. p. nr. Curtea nu consideră că trebuie să determine dacă confiscarea operată la 29 aprilie 1987. Confidenţialitatea informaţiei trebuia păstrată. nu mai constituiau secrete de stat (paragraful 9 supra). acceptă că o astfel de instituţie trebuie să se bucure de un grad înalt de protecţie în ceea ce priveşte divulgarea informaţiei cu privire la activităţile sale. examinată separat. 39. Irlandei (hotărârea din 29 octombrie 1992. ţinând cont de aglomeraţia de pe străzile Amsterdamului la 30 aprilie 1987. destinat personalului BVD-lui şi altor funcţionari care activau pentru BVD (paragraful 8 supra). Seria A nr. abordate separat. autorităţile olandeze au acţionat în justiţie pentru a împiedica publicarea şi spre deosebire de situaţiile din celelalte două cauze. Seria A nr. În cele din urmă. Cifra de 2500 exemplare. 177. speţa diferă de cauzele Weber c. Curtea. aceleaşi exigenţe ar justifica menţinerea şi retragerea ulterioară din circulaţie. trebuie să fie examinată în lumina ansamblului evenimentelor. 23. 31.VERENIGING WEEKBLAD BLUF contra OLANDEI LAWLESS contra IRLANDEI ____________________________________________________________________________________ 38. raportul a fost doar marcat „confidenţial”. din moment ce scopul urmărit era de a împiedica accesul persoanelor neautorizate la raportul în cauză. 2) (hotărârea din 26 noiembrie 1991. paragraful 54) şi Open Door şi Dublin Well Woman c. Regatului Unit (nr. Era de competenţa statului să decidă dacă era necesar de a impune şi de a păstra confidenţialitate. 51). acest document conţinea informaţii de ordin general şi însăşi şeful serviciului de securitate a admis că în 1987 diferite informaţii. 40. 41. trebuie de stabilit dacă existau suficiente motive în temeiul Convenţiei pentru a justifica confiscarea şi retragerea din circulaţie. Acesta. După confiscarea revistei. Retragerea din circulaţie a rămas în vigoare după această dată deoarece revista a fost distribuită numai la nivel local şi în cantităţi limitate. La fel ca şi Comisia. de fapt. informaţia conţinută în raport nu putea fi obţinută prin alte modalităţi. Autorităţile orlandeze nu au împiedicat distribuirea materialului retipărit numai de frica cauzării dezordinii publice. Retragerea din circulaţie. editorii au retipărit un nu14 . al cărui valoare nu este contestată. p. pe de altă parte. În lumina acestor argumente. 30. este discutabil faptul. Seria A. 246-A. paragr. statul trebuie să beneficieze de o marjă largă de apreciere. Datorită naturii sarcinilor conferite serviciului intern de securitate. Cu toate acestea. Guvernul a susţinut că deoarece confiscarea a răspuns exigenţelor articolului 10 paragraful 2. de ziua de naştere a Reginei. ceea ce reprezintă cel mai inferior grad de confidenţialitate. statul era cel mai bine plasat pentru a evalua posibilitatea utilizării eventuale a informaţiei de către elementele subversive în detrimentul securităţii naţionale. Mai mult decât atât. Sunday Times c. p. Contrar situaţiei din primul din cauzele menţionate. În final. propusă de către asociaţia reclamantă a fost exagerată. 43. 42. Documentul în cauză fusese elaborat cu şase ani înainte de a fi confiscat. Apoi.

p. care au fost comercializate pe străzile extrem de aglomerate ale Amsterdamului (paragraful 11 şi 13 supra). şi dacă dreptul intern al Părţii în cauză nu permite decât o înlăturare incompletă a consecinţelor acestei încălcări. ar fi fost posibil de a urmări în justiţie delicvenţii. 22-23. Regatului Unit din 26 noiembrie 1991.) Convenţie. un număr considerabil de exemplare a fost comercializat şi că raportul serviciilor de securitate a fost făcut public. Cu toate acestea. Astfel. Cu privire la acest fapt. Curtea nu are nici un motiv de a pune la îndoială faptul că. p. ulterior. Estimând că deoarece numai cheltuielile şi onorariile în faţa acestor instituţii pot fi luate în consideraţie. După deducerea sumelor primite cu titlu de asistenţă juridică în Olanda şi în faţa Comisiei. paragraful 49) şi nu mai aveau un caracter confidenţial (a se vedea hotărârea Observer şi Guardian c. la rândul lor.” 48. cifra de 2500 de exemplare invocată de către asociaţia reclamantă a fost contestată de către Guvern. erau capabili să o comunice altora. În plus. CU PRIVIRE LA APLICAREA ARTICOLULUI 50 DIN CONVENŢIE 47. paragrafele 52-56). el notează cuantumul exagerat al sumelor revendicate. în orice caz. informaţia în litigiu a devenit accesibilă unui număr mare de persoane. Oricum. protecţia informaţiei cu titlu de secret de stat nu mai era justificată şi retragerea din circulaţie a numărului 267 al revistei Bluf! nu mai părea a fi necesară pentru a atinge scopul legitim urmărit.. 46. Conform articolului 50 din Convenţie. în faţa organelor Convenţiei. II. Curtea subliniază că deja declarase că împiedicarea divulgării anumitor informaţii nu era necesară din moment ce acestea erau deja făcute publice (a se vedea hotărârea Weber precitată. 15 . Oricum. 33-35. 50. Seria A nr. p. Cu alte cuvinte. Delegatul Comisiei nu s-a pronunţat. Respectiv. 49.Hotărâri ale Curţii Europene a Drepturilor Omului: Culegere selectivă ____________________________________________________________________________________ măr mare de exemplare. dacă este cazul. Desigur. evenimentele erau comentate de mijloacele de comunicare în masă.. care. 44. Guvernul a subliniat că asociaţia reclamantă a beneficiat de asistenţă juridică atât în timpul proceselor în faţa instanţelor naţionale de judecată cât şi în faţa organelor Convenţiei.2) precitată. Curtea acordă părţii lezate. 45. dat fiind că măsura aplicată nu a fost necesară într-o societate democratică. informaţia în discuţie deja fusese distribuită pe larg când revista a fost retrasă din circulaţie. articolul 10 a fost încălcat. şi hotărârea Sunday Times (nr. 216. paragrafele 66-70. „Dacă hotărârea Curţii declară că o decizie luată sau o măsură ordonată de către o autoritate judecătorească sau orice altă autoritate a unei Părţi Contractante încalcă în totalitate sau în parte obligaţiile care rezultă din (. cheltuielile de judecată au constituit 77 773 de guldeni olandezi (NLG) plus 13 052 NLG impozit pe valoare adăugată (TVA). o satisfacţie echitabilă. 30-31. Reclamanta solicită doar rambursarea costurilor şi cheltuielilor de judecată suportate în timpul procedurilor în faţa instanţelor naţionale de judecată şi. Desigur în speţă gradul de publicitate a fost diferit.

DIN ACESTE CONSIDERENTE CURTEA ÎN UNANIMITATE 1. Semnat: Rolv Ryssdal. Strasbourg. Susţine că a avut loc o încălcare a articolului 10 din Convenţie. preşedinte Herbert Petzold.VERENIGING WEEKBLAD BLUF contra OLANDEI LAWLESS contra IRLANDEI ____________________________________________________________________________________ 51. Ţinând cont de jurisprudenţa sa şi de suma plătită cu titlu de asistenţă juridică. 9 februarie 1995. în termen de trei luni. Susţine că statul reclamat trebuie să achite asociaţiei reclamante. 2. Respinge restul cererii de satisfacţie echitabilă. Redactată în limbile engleză şi franceză. grefier 16 . 60 000 guldeni olandezi pentru costuri şi cheltuieli de judecată. apoi pronunţată în şedinţa publică la Palatul Drepturilor Omului. Curtea estimă suma care trebuie a fi rambursată pe bază echitabilă pentru costuri şi cheltuieli de judecată la 60000 NLG. inclusiv taxa pe valoare adăugată. 3.

adoptată la această ultimă dată: Nota Grefei 1 Cauza poartă numărul 51/1993/446/525. pronunţă următoarea hotărâre. Russo. după ce au deliberat cu uşile închise la data de 22 septembrie 1994 şi 25 ianuarie 1995. preşedinte. F. Sir Jon Freeland. L.-E. după această dată. El corespunde regulamentului intrat în vigoare la 1 ianuarie 1983 şi amendat de atunci de mai multe ori. C. R.Hotărâri ale Curţii Europene a Drepturilor Omului: Culegere selectivă ____________________________________________________________________________________ McMICHAEL contra REGATULUI UNIT (Cerere nr. în conformitate cu articolul 43 din Convenţia Europeană pentru Apărarea Drepturilor Omului („Convenţia”) şi cu clauzele pertinente din regulamentul A2 al Curţii. de asemenea dl Petzold. Foighel. 2 Regulamentul A se aplică tuturor cauzelor deferite Curţii până la intrarea în vigoare a Protocolului 9 (P9) şi. A. Gölcüklü. Curtea Europeană a Drepturilor Omului constituită. grefier. Macdonald. Pettiti. Palm.locul pe lista sesizărilor Curţii de la origine şi pe lista cererilor iniţiale (pe rolul Comisiei) corespunzătoare. Ryssdal. 16424/90) HOTĂRÂRE 24 februarie 1995 În cauza McMichael contra Regatului Unit1. Spielman. într-o cameră compusă din următorul complet: Dnii R. Primele două cifre indică numărul de ordin în anul introducerii. 17 . Dna E. iar ultimele două . şi. doar cauzelor care vizează statele care nu sunt legate prin acest Protocol (P9). Dl I.

un memoriul adiţional din partea reclamanţilor la 2 august 1994 şi comentariile reclamanţilor privind aplicarea articolului 50 din Convenţie la 13 septembrie 1994. preşedintele Curţii (articolul 21§ 3 (b) din regulamentul Curţii). dl R. Foighel (articolul 43 in fine din Convenţie şi articolul 21 paragraful 1 din regulament). pe reprezentantul reclamanţilor şi pe delegatul Comisiei cu privire la organizarea procedurii (articolele 37 paragraful 1 şi 38). Ryssdal. Gölcüklü. în termenul de trei luni prevăzut de articolul 32 paragraful 1 şi articolul 47 din Convenţie. 18 . Ea are drept scop obţinerea unei decizii asupra chestiunii dacă faptele expuse prezintă o încălcare din partea statului reclamat a obligaţiilor sale în temeiul articolelor 6 paragraful 1. În prealabil. grefierul a primit memoriul reclamanţilor la 2 mai 1994 şi memoriul Guvernului la 16 mai 1994. Dickson. Cauza a fost deferită Curţii de către Comisia Europeană a Drepturilor Omului („Comisia”) la 10 decembrie 1993. Russo. T. Curtea s-a întrunit într-o reuniune pregătitoare.-E. în calitate de preşedinte al camerei (articolul 21 paragraful 5). Cererea Comisiei face trimitere la dispoziţiile articolelor 44 şi 48 şi la declaraţia britanică de recunoaştere a jurisdicţiei obligatorii a Curţii (articolul 46).McMICHAEL contra REGATULUI UNIT LAWLESS contra IRLANDEI ____________________________________________________________________________________ PROCEDURA 1. Macdonald. La 22 august. au sesizat Comisia la 11 octombrie 1989 în temeiul articolului 25. Consilier Juridic General pentru Scoţia. C. prin tragere la sorţi. Răspunzând invitaţiei făcute în conformitate cu articolul 33 paragraful 3 (d) din regulamentul A. prin intermediul grefierului. i-a consultat. judecător ales din partea Regatului Unit (articolul 43 din Convenţie) şi dl R. La origine se află cererea (nr. 16424/90) introdusă contra Regatului Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord. Reed. 2. dl F. dna E. Dawson. pe agentul guvernamental („Guvernul”). S-au înfăţişat: – din partea Guvernului Dna Dnii S. R. agent. dl A. Pettiti. QC. 3. Domnul R. Ministerul Afaceri Externe şi al Commonwealth-lui. În conformitate cu decizia Preşedintelui. În conformitate cu ordonanţele emise în consecinţă. dl C. Camera se constituie de plin drept din Sir John Freeland. reclamanţii şi-au manifestat dorinţa de a participa la proces şi şiau desemnat un reprezentant (articolul 30). pe ceilalţi şapte membri şi anume.J. acesta din urmă i-a desemnat. Palm şi dl I. Ryssdal. dl L. în prezenţa grefierului. cu care dl Antony şi dna Margaret McMichael. la 20 septembrie 1998 a avut loc audierea publică la Palatul Drepturilor Omului din Strasbourg. avocat consilier. secretarul Comisiei a notificat grefierul că delegatul îşi va depune observaţiile la audiere. Spielman. 5. La 28 ianuarie 1994. 4. 8 şi 14 din Convenţie.

se aflau încă în spital după naştere. McCann. ulterior. dr R. Ruddy. – din partea companiei reclamante Dnii consilier. a constatat că reclamanta suferea de o recurenţă a tulburărilor mintale. dlui McCan şi dlui Dawson.. 9. Primul reclamant. în temeiul articolului 37. MacNab.H. la 11 decembrie 1987. reclamanta a negat în mod explicit că primul reclamant era tatăl lui A. diagnosticate ca psihoză depresivă maniacală. CIRCUMSTANŢELE PARTICULARE ALE CAUZEI A. Jamieson. ar putea necesita îngrijire obligatorie. născută în 1954. departamentul servicii sociale al consiliului regional din Stratchlyde („consiliu”) – organ local de administrare cu responsabilităţi impuse de lege de a proteja copiii din Glasgow şi din regiunile adiacente – a solicitatat şi a obţinut un ordin cunoscut sub denumirea de „ordin de plasare într-un local sigur”. admninistrator. consultant. Antony McMichael. 7. – din partea Comisiei Dna consultanţi. deşi fiecare avea propriul domiciliul. 8. biroul scoţian. biroul scoţian. copilul ar fi fost pus în pericol. La acea perioadă. Numele tatălui copilului nu a fost înscris în certificatul de naştere. şi reclamanta locuiau împreună. P. Reclamanta a fost notificată şi i s-a sugerat să solicite asistenţă juridică. locuiesc în Glasgow. născut în 1938. ÎN FAPT I.Hotărâri ale Curţii Europene a Drepturilor Omului: Culegere selectivă ____________________________________________________________________________________ J. avocat.. şi cel de-al doilea reclamant. a aranjat convocarea unei 19 . La 29 noiembrie 1987. Reclamanta suferea de tulburări psihice grave şi recurente. ea a fost în mod obligatoriu internată în spitaluri psihiatrice cu câteva ocazii. Ei s-au căsătorit la 24 aprilie 1990.Thune. Reclamantul. A. El considera că în cazul întoarcerii acasă împreună cu A. În rezultat. la spital pentru o perioadă cel mult de şapte zile. reclamanata a născut un băiat. L. cunoscut sub numele Anthony Dench. T. D. Curtea a audiat declaraţiile şi răspunsurile la întrebările sale din partea dnei Thune. avocat T. avocat stagiar delegat. Boala s-a manifestat pentru prima dată în 1973 şi. paragraful 2 din legea privind asistenţa socială (Scoţia) din 1986 („legea din 1968”) (a se vedea paragraful 50 infra pentru explicaţii cu privire la astfel de ordine). Evenimentele care au avut loc înainte şi în decursul anului 1987 6. G. Margaret McMichael. În timp ce reclamanta împreună cu fiul ei A. raportorul la colegiul specialiştilor pentru copii din regiunea Stratchlyde. consultantul psihiatric care o trata din 1985. Efectul acestui ordin era de a autoriza consiliul să-l ţină pe A. Considerând că A.

la 5 iunie 1986. în conformitate cu articolul 37 (4) din legea din 1968 (cu privire la funcţiile raportorului şi natura comisiei pentru problemele copiilor. La început. 11. a fost transferat din spital într-o familie adoptivă din Greenock. a suferit de tulburări mintale. B. ea a acceptat ca primul reclamant să nu participe la vizite. de asemenea. 5 decembrie 1986 şi 31 decembrie 1986. (3) Mama refuză să urmeze un tratament medical pentru a stabiliza boala de care suferă. de trei ori pe săptămână în casa familiei adoptive sub supravegherea departamentului servicii sociale. 10. De asemenea. (4) Mama a solicitat să fie internată în spitalul de psihiatrie în mod urgent . Ea a refuzat să accepte motivul deferirii şi a contestat. În aceeaşi zi. 20 . 47.McMICHAEL contra REGATULUI UNIT LAWLESS contra IRLANDEI ____________________________________________________________________________________ „comisii pentru copii.. nu a fost inclus la această etapă în aranjamentele de vizite. a se vedea paragrafele 46. Respectiv. reclamanta s-a externat din spital din propria iniţiativă. care. Ea nu a fost capabilă să se prezinte la patru vizite la care a fost autorizată în perioada 31 decembrie 1987-18 ianuarie 1988. acesta constituind unul din motivele legale prevăzut de articolul 32 din legea din 1968 (paragraful 48 infra). mama nu este capabilă de a se ocupa adecvat de copil”. precum şi însăşi reclamantul nu a revendicat calitatea lui de tată. Copilul a rămas să locuiască în această familie. paragrafele 2. Alte motive includeau atitudinea agresivă şi ameninţătoare şi refuzul lui de a furniza informaţii cu privire la antecedentele sale. (5) Din cauza stării sale mintale. suferinţe inutile sau ar putea afecta grav sănătatea şi dezvoltarea lui”. în special. Un mandat nou a fost emis la 5 ianuarie 1988 de către comisia pentru copii. 50 şi 51 infra). Expunerea de fapte care urmează confirmă motivul de deferire: „ (1). Primul reclamant. Motivul principal era că reclamanta nega în continuare că primul reclamant era tatăl lui A. La audierea din 17 decembrie 1987. atunci când nu este internată într-o instituţie psihiatrică. (2) Mama suferă de tulburări psihice grave. 3 şi 5 din expunerea faptelor. dar ulterior.. A. localitate situată la douăzeci şi patru km de la Glasgow. Motivul deferirii cauzei comisiei pentru copii era că „lipsa îngrijirii din partea părinţilor îi putea cauza lui A.. Evenimentele care au avut loc în 1988 12.. ambii s-au plâns de această excludere.. preşedintele comisiei pentru copii a explicat reclamantei motivele invocate de către raportor pentru deferirea cauzei. comisia pentru copii a ordonat raportorului să sesizeze tribunalul local pentru a determina dacă motivele deferirii au fost stabilite în conformitate cu articolul 42 din legea din 1968 (paragraful 54 infra). La 23 decembrie 1987. Reclamanta s-a plâns de plasarea copilului la Greenock şi de caracterul inadecvat al modalităţilor de vizitare. comisia pentru copii a emis un mandat în baza articolului 37 (4) din legea din 1968 privind menţinerea în continuare a copilului într-un local sigur până la 6 ianuarie 1988 (paragraful 50 infra). S-a convenit că reclamanta va beneficia de posibilitatea de a-l vizita de A.

nu necesita măsuri obligatorii de plasare. În conformitate cu regulile procedurale pertinente (care se conţin în Regulamentul proceduriii cu privire la copii (Scoţia) – „regulamentul din 1986”. departamentul servicii sociale s-a întrunit într-o şedinţă cu privire la plasarea în custodie a copilului în scopul examinării cauzei. comisia pentru copii s-a întrunit pentru a examina necesitatea dispunerii măsurilor obligatorii de îngrijire pentru A. Sesizat cu o cerere a raportorului şi după audierea observaţiilor depuse de acesta şi de reclamantă. 14. printre altele. Consultantul psihiatru. Comisia pentru copii a decis că A. de asemenea. Tribunalul nu dispunea de alte probe documentare decât motivul deferirii şi expunerea faptelor (paragraful 9 supra). Prin urmare. cu toate că această decizie ar putea fi supusă unei revizuiri cu condiţia ameliorării condiţiei mintale ale reclamantei. pentru prima dată că este tatăl lui A. dar preşedintele comisiei le-a comunicat conţinutul lor. 21 . La 21 ianuarie 1988. Comisia pentru copii dispunea de un număr de documente. care recapitula istoria cauzei şi propunea menţinerea în continuare a copilului în familia adoptivă. elaborat de departamentul servicii sociale. Dreptul la vizite a fost refuzat din moment ce reclamanta continua să susţină că el nu era tatăl copilului. tribunalul a emis un mandat care confirma plasarea lui A. de asemenea a solicitat de a beneficia de dreptul la vizite. Reclamanta a fost prezentă la audiere şi a fost reprezentată de un avocat. paragraful 57 infra). Această decizie nu conţinea nici o prevedere în materie de vizite. jurisdicţia civilă supremă în Scoţia. comportamentul lor agresiv şi ostil şi refuzul reclamantei de a urma un tratament psihiatric. angajaţilor serviciilor sociale şi a drui R. inclusiv un raport din 12 ianuarie 1988 cu privire la copil. Departamentul servicii sociale a luat. precum şi refuzul lui de a furniza informaţii cu privire la propria persoană. Reclamanta nu a atacat decizia la Court of Session. El a remis cauza raportorului care trebuia să convoace o reuniune a comisiei pentru copii în scopul examinării cauzei. dr. în consideraţie atitudinea lui agresivă şi ameninţătoare. Ambii reclamanţi au depus mărturii. S-a decis sistarea vizitelor. comisia a emis o ordonanţă de supraveghere. La 4 februarie 1988. Primul reclamant. plasându-l pe A. R. tribunalul local din Glasgow a examinat cererea raportorului de a se pronunţa asuptra motivului deferirii.Hotărâri ale Curţii Europene a Drepturilor Omului: Culegere selectivă ____________________________________________________________________________________ 13. a se vedea paragraful 58 şi 60 infra). într-un local sigur pentru o perioadă de douăzei şi una de zile. aceste documente nu au fost furnizate reclamanţilor. La 27 ianuarie 1988. 15. Ambii reclamanţi au participat la şedinţă. Decizia s-a bazat. în temeiul articolului 44 (1) din legea din 1968.. se presupune că părinţii vor beneficia de drept la vizite în mod rezonabil. Raportorul a condus audierea personalului medical. În acest context. sub tutela Consiliului cu condiţia ca el să locuiască cu familia sa adoptivă în Greenock (cu privire la condiţiile de tutelă. La sfârşitul audierii preşedintele completului de judecată a estimat motivul deferirii ca fiind dovedit. a notificat participanţii la şedinţă că reclamanta suferea de tulburări mintale grave şi refuza să urmeze tratamentul prescris. afirmând. pe sănătatea mintală a ambilor reclamanţi. Reclamanta a asistat la şedinţă împreună cu primul reclamant în calitate de reprezentantul ei. Primul reclamant a participat şi el la audiere. sub rezerva articolului 20 (1) din legea din 1968 care abilitează o autoritate locală să refuze accesul în scopul protecţiei copilului.

La 18 februarie 1988 numele lui a fost inclus în certificatul de naştere al copilului (paragraful 43 infra). Progresul realizat urma a fi reevaluat la un interval de trei luni. La 6 februarie 1988 reclamanta a fost internată într-un spital psihiatric. Consilierul i-a comunicat primului reclamant că acţiunea în cauză nu ţinea de competenţa sa şi că ar fi adecvat de a urmări obţinerea dreptului de vizite. din 10 februarie. spitatul psihiatric autorizând participarea reclamantei. În urma discuţiilor. aceste documente nu au fost comunicate reclamantei. posibilitatea de a-l vizita. 22 . solicitând comisia să reexamineze ordinul de plasare sub tutelă. cu consimţământul lui. dar reclamanta a fost reprezentată de un preot. La 20 septembrie 1988. 17. În timpul reexaminării. La această perioadă. 20. Ea a asistat la audierea apelului din 29 februarie 1988. Vizitele la centru au început la 4 octombrie 1988. reclamanta a confirmat că primul reclamant era tatăl copilului. 18. Reclamanta (în timp ce se afla în spitatul psihiatric) a depus recurs la tribunalul local împotriva deciziei comisiei pentru copii. de trei ori pe săptămână în incinta unui centru special şi de a-i instrui cum să-şi exercite funcţiile de părinţi. s-a considerat că reclamanta s-a desistat de recursul său. Reclamanta şi-a vizitat copilul în casa familiei adoptive sub supravegherea unui reprezentant al serviciilor sociale în perioada 26 mai 1988. Comisia a refuzat acordarea asistenţei juridice pentru motivul că era irezonabil ca reclamantul să beneficieze de astfel de asistenţă în circumstanţele speciale ale cauzei şi că nu a fost demonstrat nici un motiv întemeiat al acţiunii. Toate documentele prezentate comisiei au fost comunicate tribunalului. Departamentul a avut anterior întrevederi cu primul reclamant pentru a obţine informaţii cu privire la acestuia şi. 19. Ţinând cont de ameliorarea stării mintale a reclamantei. Departamentul servicii sociale a reexaminat cauza la 27 aprilie 1988. La 24 august 1988.septembrie 1988. îniţial ca pacient voluntar şi. Ambii reclamanţi au asistat la reuniune. s-a decis acordarea permisiunii de a-şi vizita copilul. a interogat medicul lui şi poliţia la acest subiect. În conformitate cu procedura tradiţională (examinată în paragraful 61 infra). sub supraveghere. fiind însoţită de două infirmiere. forţat. Ea a fost externată din spital în iunie 1988. Respectiv. Reclamanta a fost de acord. avocaţii care-l reprezentau pe primul reclamant au solicitat Comisiei scoţiene pentru asistenţă juridică acordarea asistenţei judiciare în scopul iniţierii unei acţiuni împotriva consiliului în faţa Court of Session cu scopul de a obţine custodia copilului. S-a decis de a permite ambilor reclamanţi să-şi viziteze copilul. consiliul a decis să-i permită reclamantului să-şi viziteze copilul după furnizarea informaţiilor cu privire la antecedentele sale. Era evident faptul că reclamanta consumase o doză considerabilă de sedative şi nu era reprezentată. Reclamanţii nu au participat la reuniune. preşedintele instanţei a întrebat-o dacă ea ar prefera revizuirea ordonanţei comisiei de plasare sub tutelă în schimbul menţinerii apelului ei. îar în caz de refuz.McMICHAEL contra REGATULUI UNIT LAWLESS contra IRLANDEI ____________________________________________________________________________________ 16. departamentul servicii sociale a desfăşurat o nouă reuniune cu privire la plasarea sub tutelă a copilului.

Potrivit rapoartelor din 22 noiembrie. şi manifestau o atitudine agresivă faţă de el. De asemenea. elaborat de un reprezentant al serviciilor sanitare. care conţinea informaţii recente cu privire la A. la care au asistat ambii reclamanţi. faptul că A. Reclamanţii au depus recurs intern directorului serviciilor sociale de district. în care le-a recomandat să solicite consultaţie juridică. o descriere a modalităţilor de vizită sugerate şi o recomandare de a menţine ordonanţa de plasare sub tutelă până la evaluarea vizitelor sugerate pentru următoarele trei luni. De asemenea. În timpul reuniunii a fost notat faptul că nu a fost realizat nici un progres evident în abilitatea reclamanţilor de a se ocupa de copil. Ea a considerat că numai timpul va arăta dacă restituirea copilului reclamanţilor este o soluţie viabilă şi că sănătatea mintală a reclamantei trebuie să fie controlată în mod riguros. reclamanţii în mod frecvent se certau în faţa lui A. În conformitate cu regulile procedurale pertinente (paragraful 57 infra). comisiei i-a fost furnizat dosarul examinat în cadrul comisiilor precedente. Evenimentele care au avut loc pe parcursul anului 1989 24. deoarece ei nu au beneficiat vreo dată de posibilitatea de a-şi demonstra abilitatea de a îngriji copilul.Hotărâri ale Curţii Europene a Drepturilor Omului: Culegere selectivă ____________________________________________________________________________________ 21. Reclamanta a asistat la reuniune. Comisia dispunea de un raport. La 13 octombrie 1988. prezentat de un medic. şi din 23 noiembrie. care a confirmat decizia prin scrisoarea din 28 decembrie 1988. 23. Reclamanţii au prezentat un memoriu în care afirmau că în opinia lor motivul deferirii nu a fost justificat. comisia pentru copii a reexaminat ordonanţa de plasare sub tutelă. ca în rezultat să fie excluşi din două centre de protecţie a copiilor. în cazul în care nu există perspective reale de a restitui copilul în grija părinţilor naturali. Ei au dat dovadă de incapacitate de a accepta sau urma sfaturi cu privire la modalităţile de îngrijire a copilului. raportul conţinea o declaraţie potrivit căreia reclamanta refuza să urmeze tratamentul prescris. 23 . Reclamanta nu a atacat această decizie în faţa tribunalului local. 22. Comisia a decis menţinerea tutelei şi a aprobat propunerile privind vizitele. În urma unei cereri înaintate de reclamantă. reclamanţii au făcut aproape 23 de vizite. Raportul evidenţia problemele confruntate pe parcursul perioadei vizitelor. S-a decis de a încheia vizitele din cauza prejudiciului de lungă durată pe care acestea le-ar putea cauza copilului. deşi preşedintele i-a informat despre conţinutul lui. era fericit şi se dezvolta bine în familia adoptivă şi că se caută persoanele capabile să-l adopte. care o reprezenta. acest raport nu a fost comunicat reclamanţilor. s-a decis de a examina posibilitatea de autorizare a adopţiei copilului. Între 4 octombrie şi 19 decembrie 1988. a avut loc o reuniune cu privire la plasarea sub tutelă a copilului. C. Reclamanta a asistat la şedinţă însoţită de primul reclamant. Raportorul a furnizat comisiei un nou raport al departamentului servicii sociale care conţinea informaţii la zi cu privire la A. La 19 decembrie 1988. o comisie pentru copii a examinat la 20 iunie 1989 chestiunea plasării sub tutelă. iar primul reclamant a participat în calitate de reprezentant al acesteia. De asemenea. Lucrătorii asistenţei sociale nu considerau că vizitele au fost eficiente. prezentat de către departamentul servicii sociale. datat cu 20 septembrie 1988.

Prin urmare. După ce a fost desemnat. ar putea exista un conflict de interese. Examinarea cauzei a fost reluată la 5 septembrie 1989. Potrivit raportului. Dna McMichael a depus recurs la tribunalul local. Reclamanţii au asistat la dezbateri. reclamanţii au prezentat observaţii în scris în care declarau că ar fi capabili să se ocupe de copilul lor şi că ar fi incorect de a face concluzii pe baza a trei luni de vizite frecvente. datat din 29 decembrie 1989. potrivit deciziei tribunalului local (paragraful 27 supra). La audierea apelului din 4 octombrie 1989. În raportul său din 18 august 1989 el a declarat. este îngrijit în mod adecvat de către părinţii lui temporari şi că ar fi de dorit ca dna McMichael să obţină opinia unui medic cu privire la starea sa psihică actuală. care oricum era în atenuare şi. 24 . ea a suspendat examinarea cauzei pentru a permite desemnarea unui „tutore” (safeguarder). invocând următoarele motive: (a) reclamanţiilor nu li s-a comunicat conţinutul dosarului prezentat la audiere. reclamanta suferea de o maladie mintală recurentă. printre altele. Comisia nu a acceptat sugestia avocatului reclamantei de a suspenda în continuare examinarea cauzei în scopul obţinerii unui raport psihiatric independent cu privire la reclamantă. O altă audiere a avut loc la 12 decembrie 1989 în scopul reexaminării cauzei. 26. un raport psihiatric. (b) refuzul de a acorda dreptul la vizite s-a bazat pe informaţii cu caracter incomplet. Medicul psihiatru considera că dreptul la vizite trebuie restabilit şi că A. 25. raportul tutorelui şi alte documente examinate de comisie nu au fost comunicate reclamanţilor. 27. dar preşedintele le-a comunicat conţinutul. reprezentanţii serviciilor sociale. 28. Comisia a considerat că între dna McMichael şi A. a fost prezentat la solicitarea avocaţilor reclamantei. părinţii temporari şi poliţia. Comisia a conchis că plasarea sub tutelă trebuie să fie menţinută şi că nu există nici un motiv pentru care ea ar trebui să acorde reclamanţilor dreptul la vizite. De asemenea.McMICHAEL contra REGATULUI UNIT LAWLESS contra IRLANDEI ____________________________________________________________________________________ Reclamanţii au solicitat restabilirea dreptului la vizite. el a acceptat recursul şi a remis cauza comisiei pentru copii. dna McMichael fiind reprezentată de un avocat. în caz de repetare. 29. În conformitate cu regulile procedurale pertinente (paragraful 57 infra). în special lipsa informaţiilor la zi cu privire la sănătatea mintală a dnei McMichael. ar putea fi eventual restituit reclamanţilor. Motivul (a) a fost retras. ar putea fi supusă tratamentului anterior. tribunalul local a decis că ar fi adecvat de a obţine un raport psihiatric. Tutorele a asistat la audiere şi a confirmat opinia că în interesul copilului ar fi necesar de a-l menţine sub tutelă. şi (c) refuzul de a suspenda audierea în scopul obţinerii unui raport psihiatric cu privire la starea mintală curentă a reclamantei a fost în mod evident nerezonabil. că A. tutorele a avut o întrevedere cu reclamanţii. Audierea a fost amânată la solicitarea avocatului care o reprezenta pe dna McMichael pentru a permite medicului psihiatru să furnizeze un raport mai detaliat. o persoană independentă care să reprezinte interesele copilului (paragraful 53 infra). Între timp. Prin urmare.

32. Dna McMichael suferă de tulburări mintale grave care pot în orice moment. decât dacă urmează un tratament medical adecvat. Reclamanta nu a atacat această decizie în faţa tribunalului local. Comisia a adăugat la condiţia de supraveghere şi cea de a nu permite accesul reclamantei la copil. în special următoarele: „Dna McMichael este incapabilă de a se ocupa permanent de copil (A. O comisie pentru copii s-a reunit la 9 ianuarie 1990. între timp reclamanta fusese internată din nou în spital la 12 august. Comisia a fost notificată că reclamanta a fost declarată alienată şi a fost internată într-un spital psihiatric. de a avea copil. El a conchis că reclamanţii refuzau să-şi dea acordul în mod nerezonabil şi că. El a constatat. ar putea fi expus unui pericol real..) din cauza caracterului grav şi imprevizibil al bolii de care suferă. dar realizarea 25 . Chiar şi atunci când starea ei de sănătate nu impune necesitatea internării în spital. consiliul a depus o cerere la tribunalul local de a autoriza adopţia lui A. Reclamanţii au beneficiat de posibilitatea de a supune unui interogatoriu contradictoriu toţi martorii citaţi de consiliu şi de a prezenta propriile probe. Prin urmare. şi că nu vede nici un viitor comun pentru A. respectiv. Respectiv. Ei refuză să-şi dea consimţământul deoarece ei nu sunt părinţi care au început să-şi demonstreze capacitatea de a se ocupa de copil. Au fost audiaţi martorii. Cererea a fost examinată în perioada 18 iunie 1990 şi 27 iulie 1990.Hotărâri ale Curţii Europene a Drepturilor Omului: Culegere selectivă ____________________________________________________________________________________ D. au refuzat să-şi dea consimţământul pentru adopţie. Hotărârea lui conţinea o descriere detaliată a istoriei clinice a tulburăţiilor mintale de care suferea reclamanta şi a problemelor care au apărut în timpul vizitelor. Comisia a concluzionat că reclamanta nu era în stare să-l viziteze pe A. Primul reclamant şi-a apărat singur cauza. Judecătorul tribunalului local a pronunţat hotărârea la 14 octombrie 1990. O nouă audiere a avut loc la 18 ianuarie 1990. Reclamanţii. concluzia finală este că părinţii naturali nu-şi dau acordul din motive nerezonabile. Ei au participat la audiere. Unica capacitate pe care o are este dorinţa de a fi părinte. 31. Ambii reclamanţi nu s-au prezentat şi nu au fost reprezentaţi la audiere. (paragrafele 42 şi 43 infra). primul reclamant a obţinut drepturile de părinte asupra A. Părinţii naturali nu înţeleg ce înseamnă a iubi şi a avea grijă de un copil şi nu au manifestat abilitatea de a dezvolta astfel de abilităţi sau dorinţa de a le dezvolta. consimţământul lor nu mai era necesar. În faza de acutizare a bolii. Este în interesul copilului să fie declarat pasibil de adopţie. Părinţii naturali sunt incapabil emoţional şi intelectual de a garanta copilului un mediu stabil şi sigur. Reclamanţii s-au căsătorit la 24 aprilie 1990. din cauza incapacităţii lor fizice de a se ocupa de copil. ea nu este capabilă de a exercita facultăţile fizice şi emoţionale elementare de părinte. 34. . Evenimentele care au avut loc pe parcursul anului 1990 30. în calitate de părinţi.” Judecătorul a concluzionat: „În opinia mea. Probele documentare prezentate tribunalului au fost comunicate reclamanţilor. copilul poate fi pus în pericol. La 1 februarie 1990. În cazul în care copilul ar fi plasat sub tutela lor el riscă să fie afectat emoţional şi. iar dna McMichael a fost reprezentată de un avocat. dar nici unul din reclamanţi nu s-a prezentat şi nu a fost reprezentat la această reuniune.. 33. s-o facă incapabilă de a avea grijă nu numai de copil dar şi de ea însăşi. el a emis ordonanţa de autorizare a adopţiei copilului. şi dna McMichael.

reclamanţii au depus recurs împotriva deciziei tribunalului local la Court of Session. memoriile cărora susţin constatările pe care le-am făcut referitor la vizite .McMICHAEL contra REGATULUI UNIT LAWLESS contra IRLANDEI ____________________________________________________________________________________ acestei dorinţe este peste puterile ei. Comisia a decis menţinerea tutelei. La 25 mai 1993. care poate fi descris ca drept de a administra proprietatea copilului şi de a acţiona legal în numele copilului. printre altele. începând cu 23 decembrie 1987 intenţionau să-l adopte. ulterior. O decizie similară a fost emisă.” 35. 26 . Reclamanţilor li s-a acordat asistenţă judiciară. În conformitate cu dreptul scoţian natura drepturilor de care se bucură părinţii în raport cu copiii lor este reglementată de dreptul comun. Între timp. la 18 iulie 1991. părinţii se bucură. să locuiască în continuare cu părinţii temporari. Evenimentele care au avut loc în timpul anului 1993 39.. (vizitator sanitar) şi ale dnei M. fiind adoptat şi toate rapoartele privind condiţia lui curentă fiind favorabile. o comisie pentru copii a decis menţinerea tutelei. Reclamanţii nu au acceptat sfatul şi au depus recurs. cu condiţia ca A. sau de a decide reşedinţa copilului sau de a dirija educaţia cotidiană. În decembrie 1990. Recursul a fost respins de către Court of Session la 1 noiembrie 1991. 37. de către o altă comisie la 9 iunie 1992. La reuniunea unei comisii pentru copii care a avut loc la 4 mai 1993. ar fi în contradicţie cu interesele copilului de a-l plasa sub tutela părinţilor naturali. din cauza stării mintale a reclamanţilor şi incapacitatea reclamantei de a avea grijă de copil. E. Efectul ordonanţei de adopţie era investirea părinţilor temporari cu toate drepturile şi datoriile de părinte asupra lui A. A. F. Evenimentele care au avut loc pe parcursul anilor 1991 şi 1992 36.. (c) dreptul la vizite. (b) dreptul la custodie. s-a anunţat că părinţii temporari cu care a locuit A. o comisie pentru copii a decis ridicarea tutelei. (a) de dreptul de tutore. Curtea a declarat că judecătorul tribunalului local avea motive solide de a concluziona că. Cât priveşte fetele sub vârsta de 12 ani şi băieţii sub vârsta de 14 ani. 41. Opinia avocaţilor şi consilierilor juridici era că introducerea unui recurs nu are perspective de succes şi trebuie abandonat. II. Drepturile părinţilor 42. 38. Încapacitatea tatălui de a avea un comportament normal de părinte faţă de copil este stabilită prin mărturiile dnei K. care poate fi descris ca dreptul părintelui de a locui împreună cu copilul său. La 21 septembrie 1993. (departamentul servicii sociale). fără a beneficia de asistenţă judiciară. judecătorul tribunalului local a acceptat cererea formulată de părinţii temporari de a-l adopta pe A. 40. DREPTUL ŞI PRACTICA INTERNĂ PERTINENTE A.

chestiunea va fi examinată prompt. sesizând Court of Session sau tribunalul local. autoritatea locală (în speţă. legea din 1986 a suprimat distincţiile juridice între copii născuţi în căsătorie şi în afara ei. în special. Comisiile pentru copii decid dacă un copil constituie obiectul măsurilor obligatorii de plasare sub tutelă şi. El nu poate fi revocat fără consimţământul ministrului de interne. Raportorul este numit în temeiul articolului 36 din legea din 1986 de către autoritatea locală. după cum apare din articolul 2 (1) care prevede: „(a) mama unui copil exercită autoritatea de părinte indiferent dacă este sau a fost căsătorită cu tatăl copilului. El este obligat să decidă dacă o cauză trebuie să fie deferită unei comisii pentru copii şi să convoace astfel de audieri în caz de necesitate. Măsuri obligatorii de plasare în custodie 44. care permite oricărei persoane să revendice un interes sesizând tribunalul pentru a obţine un ordin cu privire la drepturile părinteşti (paragraful 1). (c) Comisiile pentru copii 47. în primul rând. care măsuri sunt adecvate. Dacă mama îşi dă consimţământul.” Articolul 2 (1) cade sub rezeva articolului 3. 1. în ceea ce priveşte drepturile părinţilor persistă o diferenţă. În general. fiind obligat să ţină cont. În termeni mai precişi. poate să nu emită un astfel de ordin decât dacă aceasta ar fi în interesul copilului (paragraful 2). consiliul regional din Strathclyde) are o responsabilitate generală de a promova protecţia socială în regiune. (b) tatăl unui copil nu poate exercita autoritatea de părinte decât dacă este căsătorit cu mama copilului sau a fost căsătorit cu ea la momentul conceperii sau ulterior. de a furniza rapoarte comisiilor pentru copii cu privire la copii şi de a implementa condiţiile de plasare sub tutelă impuse de comisiile pentru copii. Deşi este angajat de autoritatea locală. B. completată prin regulamente şi. Cadrul instituţional (a) Autoritatea locală 45. nu se bucură de dreptul garantat de paragraful 2 (1)) poate obţine drepturile de părinte. în mod automat. de bunăstarea coplului. dispoziţiile aplicabile copiilor care ar putea necesita măsuri obligatorii de plasare în custodie sunt enunţate în Partea III a legii din 1986. Totuşi. Tatăl natural al unui copil născut în afara căsătoriei (care. custodie sau vizite în temeiul acestei proceduri. (b) Raportorul 46.Hotărâri ale Curţii Europene a Drepturilor Omului: Culegere selectivă ____________________________________________________________________________________ 43. Tribunalul. el trebuie să exercite puterea de apreciere în mod independent şi activează separat de departamentul servicii sociale. În Scoţia. în caz afirmativ. inclusiv de tutore. Poziţia persoanelor care pot exercita drepturile de părinte este reglementată de legea fin 1986 privind modificarea legislaţiei scoţiene cu privire la părinţi şi copii („legea din 1986”). datoria ei este de a ancheta şi de a comunica raportorului cazurile copiilor care ar putea necesita măsuri obligatorii de plasare în custodie. În 27 . Potrivit articolului 20 din legea din 1986. regulamentul din 1986 cu privire la procedura în faţa comisiilor pentru copii.

48. Durata mandatului membrilor este specificată de ministru. membrii sunt iniţial desemnaţi pentru o perioadă de doi ani şi. Un astfel de plasament nu durează mai mult de şapte zile. Astfel de motive enunţate în articolul 32 din legea din 1986. comisia pentru copii este compusă de un preşedinte şi doi membri aleşi din colegiul specialiştilor în domeniul copiilor. dar numai cu consimţământul judecătorului suprem din Scoţia. Astfel. de obicei. includ: „(c) lipsa îngrijirii din partea părinţilor riscă să cauzeze suferinţe inutile copilului sau să prejudicieze grav sănătatea sau dezvoltarea lui. Drept măsură urgentă de protecţie a copilului înainte ca el sau ea să fie adus în faţa unei comisii pentru copii. aşa cum este definit în legea din 1968. Ea se supune legislaţiei aplicabile organelor jurisdicţionale scoţiene (a se vedea paragraful 61 din anexa 1 la legea cu privire la organele jurisdicţionale şi de anchetă din 1992). este esenţială pentru comisie la examinarea cauzei. el trebuie să convoace o comisie pentru copii pentru a examina cauza (articolul 28 . În practică. în aşteptarea unei audieri. Judecătorul (Sheriff) este oricare judecător al tribunalelor locale şi îndeplineşte următoarele funcţii într-un proces: (a) emite o ordonanţă pentru menţinerea copilului într-un local sigur. articolul 7 (1) din legea cu privire la organele jurisdicţionale şi de anchetă din 1992). Procedura (a) Măsuri urgente 50. în cazurile în care el nu este îngrijit de părinţi (articolele 37 (2) şi 94 (1) din legea din 1968). comisia pentru copii este considerată ca un organ juridicţional (tribunal). mandatul lor se prelungeşte pentru un termen de cinci ani. Dacă el consideră că plasarea obligatorie sub tutelă este necesară. o decizie adoptată pe motive de deferire. (c) examinează apelurile împotriva deciziilor adoptate de comisiile pentru copii. În termenii dreptului intern. în lipsa acordului. ei pot fi revocaţi în orice moment de către ministru. Preşedintele Court of Session (articolul 33 şi anexa 3 la legea din 1986. atât prin acordul copilului şi a părinţilor cât şi printr-o decizie a tribunalului local. (d) Judecătorul tribunalului local (Sheriff) 49. o persoană poate fi autorizată de către un judecător să însoţească copilul „într-un local sigur”. Comisia poate examina cauza unui copil numai dacă ea a fost deferită de raportor şi dacă sunt stabilite anumite motive pentru deferire. Raportorul trebuie să fie notificat imediat. (b) apreciază dacă motivele deferirii comisiei pentru copii sunt justificate. Membrii comisiei se bucură de imunitate judiciară în raport cu procedura detenţiei ilegale sau în defăimare. după audierea mărturiilor adecvate. Ministrul afacerilor interne desemnează un astfel de colegiu pentru fiecare autoritate locală. în acelaşi mod ca şi judecătorii instanţelor inferioare. 2. Ei pot fi revocaţi numai sub rezerva unor circumstanţe excepţionale. în anumite circumstanţe. în cazul în care copilul sau părinţii lui nu le acceptă.McMICHAEL contra REGATULUI UNIT LAWLESS contra IRLANDEI ____________________________________________________________________________________ conformitate cu articolul 34 din legea din 1986.

(e) Stabilirea motivelor de deferire 54. părintele sau părinţii. Audierea este desfăşurată în camere. În caz negativ. comisia îl va obliga pe raportor să solicite tribunalului local să decidă dacă motivele deferirii sunt stabilite. el este abilitat să desemneze o persoană cunoscută ca tutore să reprezinte copilul (articolul 34A din legea din 1968). să remită cauza raportorului. raportorul poate solicita Sheriful-lui să elibereze un nou mandat pentru menţinerea plasării pentru o perioadă de douăzeci şi una de zile (articolul 37 (5A)). care poate fi reînnoit o dată. în cazul în care el consideră că motivele sunt stabilite. Termenul „părinte” exclude tatăl unui copil născut în afara căsătoriei. În urma audierii. Sheriff-ul poate revoca deferirea sau. Ulterior. Raportorul va organiza o altă comisie care urmează să examineze cauza şi să adopte o decizie (articolul 42 (6) din legea din 1968). solicitând plasarea pentru o perioadă de douăzeci şi una de zile (articolul 37 (4) şi (5)). În cazul în care preşedintele comisiei consideră că există un conflict de interese între copil şi părinte. ea poate elibera un mandat. (d) Tutorele 53. membrii ei trebuie să se asigure că motivele deferirii sunt acceptate de copil şi de părinte. Raportorul este obligat să notifice părinţii copilului despre şedinţa comisiei pentru copii cel puţin cu şapte zile înainte. (f) Examinarea cauzei de către comisia pentru copii 55. precum şi să solicite autorităţilor locale să prezinte un raport cu privire la copil şi antecedentele sale sociale. La această etapă. audierea poate continua.Hotărâri ale Curţii Europene a Drepturilor Omului: Culegere selectivă ____________________________________________________________________________________ 37 (4)). Copilul şi părinţii lui au dreptul să fie audiaţi înainte de eliberarea unui astfel de mandat de către o comisie pentru copii sau de către Sheriff. el trebuie să comunice înaintea primei audieri o declaraţie a motivelor deferirii. Autoritatea locală este obligată să răspundă solicitării raportorului (articolul 39 (4) din legea din 1968). Un părinte poate fi reprezentat de orice persoană la alegerea lui (articolul 11 din regulamentul din 1986). Dacă ele sunt acceptate de ambele părţi. Părinţii pot participa în calitate de părţi şi pot fi reprezentaţi. dar include o persoană căreia i s-au acordat drepturile paterne în temeiul articolului 3 din legea din 1986 (articolul 4 (1) şi 30 (2) din legea din 1968). De asemenea. (b) Obligaţiile raportorului 51. printre altele. La prima audiere a comisiei. Ea poate. (c) Persoanele care au dreptul să asiste la dezbaterile comisiei pentru copii 52. 29 . tutorele şi reprezentantul care asistă la audiere. O astfel de cerere trebuie înaintată în termen de şapte zile şi examinată în termen de douăzeci şi opt de zile. comisia trebuie să examineze aranjamentele în scopul protejării intereselor copilului (articolul 43 din legea din 1968). în interesul copilului. (1) decide că nu se impune o altă măsură şi se desisizează de cauză. cu alte cuvinte în privat. Dacă comisia pentru copii nu poate statua. după discutarea cazului cu copilul. Unul dintre părinţi are dreptul să asiste la toate etapele procedurii în faţa comisiei.

57. tutorele sau reprezentanţii (în caz că sunt prezenţi) despre decizia comisiei pentru copii. motivele deciziei. copil sau tutore care nu a participat la audiere trebuie să fie notificat în scris de decizie. autoritatea locală este competentă să anuleze vizitele în exercitarea responsabilităţilor sale prevăzute de articolul 20 din legea din 1968. emite o ordonanţă de plasare sub tutelă a copilului (paragraful 58 infra). această informaţie (care ar include orice raport. fixând unele condiţii. părintele sau părinţii. dar numai sub rezerva condiţiilor impuse de ordonanţă şi persoană nu va putea exercita eficient custodia atât timp cât ordonanţa va fi în vigoare. de exemplu ca copilul să domicilieze într-un local diferit de cele specializate. Cât priveşte vizitele. Session cases 297) Court of Session a indicat că din moment ce o astfel de ordonanţă de plasare sub tutelă este în vigoare. dreptul la custodie nu poate fi exercitat dacă o ordonanţă de plasare sub tutelă prevede ca copilul să locuiască cu părinţii temporari. Court of Session a evidenţiat în cauza 30 . ea nu-i învesteşte cu drepturi paterne de custodie şi nu suprimă nici un drept patern. O ordonanţă de plasare sub tutelă impune asupra autorităţilor locale obligaţia de a proteja copilul în conformitate cu condiţiile fixate de aceasta şi îi abilitează să exercite această responsabilitate. în mod tradiţional. preşedintele trebuie să informeze copilul. În absenţa unei condiţii exprese. Aitken (1978. Comisiile pentru copii trebuie să examineze orice informaţii relevante care le sunt furnizate (articolul 19 (2) (a) din regulamentul din 1986). Astfel ea poate plasa copilul sub tutelă. în caz de incompatibilitate. copilului sau părinţilor. În cauza Aitken c. în casa părinţilor temporari (articolul 44 (1) (a) şi (b) din legea din 1968). dreptul copilului sau a părintelui de a introduce recurs la Sheriff împotriva acestei decizii şi dreptul copilului şi a părintelui de a primi o comunicare în scris a motivelor deciziei. ar fi posibil de a acorda unei persoane custodia copilului. Oricum. Oricum. document sau informaţii prezentate de către raportor) nu este comunicată. părinţii vor beneficia de dreptul la vizite în mod rezonabil. comisia pentru copii este abilitată să le subordoneze unor condiţii speciale în cazul emiterii sau menţinerii unei ordonanţe de plasare sub tutelă (a se vedea cauza Kenedy c.de exemplu. Ordonanţele de plasare sub tutelă sunt deciziile comisiei pentru copii de a impune măsuri obligatorii de luare în custodie. 56. Înainte de încheierea audierii. (3) dacă consideră că copilul necesită plasarea obligatorie în custodie. Fiecare părinte. documente sau informaţii.McMICHAEL contra REGATULUI UNIT LAWLESS contra IRLANDEI ____________________________________________________________________________________ (2) suspenda cauza în aşteptarea unei anchete noi. A (1986). O astfel de comunicare în scris trebuie să fie furnizată la solicitare. ele nu pot fi exercitate. Aceste drepturi sunt subordonate condiţiilor fixate de ordonanţă. în cazul în care consideră a fi relevant pentru modul în care cauza va fi examinată şi că divulgarea conţinutului nu ar aduce prejudiciu intereselor copilului (articolul 19 (3) din regulamentul 1986). Scots Law Times 358). Astfel. de dreptul de a primi o declaraţie a motivelor şi de dreptul la recurs (articolele 19 (4) şi 20 din regulamentul din 1986). (g) Ordonanţa de plasare sub tutelă 58. În afara declaraţiei cu privire la motivele deferirii. preşedintele este obligat să informeze copilul şi părinţii despre conţinutul acestor rapoarte. Cu toate acestea.

pot depune recurs împotriva ei la Sheriff (articolul 49 (1) din legea din 1968). menţine sau modifica ordonanţa (articolul 47 (1) şi 48 din legea din 1968). Apelul este examinat cu uşile închise. Aceste documente nu sunt comunicate părinţilor. dacă autoritatea locală consideră că ea nu mai are efect sau trebuie modificată. Un părinte are dreptul de a solicita reexaminarea unei ordonanţe de plasare sub tutelă la un interval de şase luni după ultima examinare (articolul 48 (4) din legea din 1968) şi poate utiliza acest drept pentru a obţine o decizie cu privire la vizite. Consiliului Regional Strathclyde ((1984) Session Cases 102). să asiste la toate etapele. Raportorul este obligat să asigure ca toate rapoartele şi declaraţiile disponibile comisiei pentru copii împreună cu procesele-verbale a dezbaterilor comisiei şi a motivelor deciziilor adoptate să fie depuse la grefierul tribunalului local. Sheriff-ul trebuie să examineze probele furnizate de către autorul apelului sau în numele lui şi a raportorului cu privire la iregularitate. (h) Recursul împotriva deciziei comisiei pentru copii 61. în primul rând. în caz contrar ea îşi va înceta automat efectele. Aceasta este relevant pentru toate deciziile. Copilul. În cazul în care se pretinde vreo iregularitate în conducerea cauzei. Ordonanţa poate fi reexaminată de către o comisie pentru copii: (a) în orice moment. a raportorului şi a autorilor sau compilatorilor rapoartelor sau declaraţiilor propuse spre examinare. că tribunalele nu se vor pronunţa asupra controverselor cu privire la vizite între părinţi şi autoritatea locală. (b) într-un interval de un an. El poate solicita rapoarte sau declaraţii suplimentare în cazul în care consideră că aceasta ar putea fi util. Sheriff-ul va proceda la interogarea. Decizia comisiei poate fi atacată în faţa tribunalelor. Sheriff-ul trebuie. Dacă un părinte nu este mulţumit de decizia adoptată de o autoritate locală în materie de vizite. părinţii şi tutorele au dreptul. 60. 31 . (c) la solicitarea copilului sau a părinţilor. Potrivit legii din 1968.Hotărâri ale Curţii Europene a Drepturilor Omului: Culegere selectivă ____________________________________________________________________________________ Dewar c. să audieze apelantul sau reprezentantul acestuia şi tutorele desemnat. (iii) şase luni de la data oricărei reexaminări (articolul 48 (4) din legea din 1968) Raportorul trebuie să efectuieze pregătirile necesare pentru organizarea a astfel de audieri de reexaminare. (ii) trei luni de la data modificării condiţiei de reexaminare. un copil nu trebuie să constituie obiectul unei ordonanţe de plasare sub tutelă decât dacă este necesar în interesul lui. În termen de trei săptămâni de la adoptarea deciziei de către comisia pentru copii. în mod normal. 59. dacă faptele sunt recunoscute de către raportor. comisia pentru copii poate anula. el sau ea trebuie să solicite comisiei pentru copii să reglementeze chestiunea în litigiu adăugând o condiţie cu privire la vizite sub aspectul ordonanţei de plasare sub tutelă. sau ambii. în caz de necesitate. copilul sau părintele. în interesul copilului. după expirarea următoarelor perioade: (i) trei luni de la data impunerii ordonanţei de plasare sub tutelă. La reexaminare.

Un ordin al tribunalului local prin care copilul se declară pasibil de adopţie. decât dacă el s-a căsătorit ulterior cu mama copilului sau dacă a fost emisă în favoarea lui o ordonanţă care-i conferă paternitatea. el confirmă decizia comisiei pentru copii. 66. este susceptibil de recurs în faţa Court of Session. Ea dispune de jurisdicţie la acest capitol. După declararea copilului pasibil de adopţie. Potrivit legii din 1978.McMICHAEL contra REGATULUI UNIT LAWLESS contra IRLANDEI ____________________________________________________________________________________ 62. pe baza constatărilor de fapt ale Sheriff-ului. tribunalul trebuie să se asigure în ceea ce priveşte fiecare părinte sau tutore al copilului că: (a) el sau ea este de acord. care includ motivul că părintele sau tutorele nu-şi dă acordul în mod nerezonabil (articolul 16 (2) din legea din 1978). el va locui în mod normal cu persoanele care doresc să-l adopte şi numai ulterior vor solicita emiterea unui ordin de adopţie. un ordin prin care copilul se declară pasibil de adopţie garantează copilului posibilitatea de a locui cu personele care intenţionează să-l adopte pe parcursul unei perioade anterioare adopţiei. C. tatăl natural al unui copil născut în afara căsătoriei nu este considerat „părinte” sau „tutore”. cu emiterea unui ordin de adopţie. el dispune de posibilitatea de a remite cauza comisiei spre reexaminare sau scuteşte copilul de toate procedurile ulterioare care sunt determinate de motivele de deferire (articolul 49 (5) din legea din 1968). el îl poate rdica. în mod liber şi în deplină cunoaştere a cauzei. copilul sau părinţii săi pot înainta o cerere comisiei pentru copii de a suspenda ordonanţa în litigiu. În cazul în care el decide că apelul este nefondat. Potrivit legii din 1978. fără a exista un risc ca copilul să fie recuperat de părinţii naturali. în mod normal. care poate admite sau respinge cererea (articolul 49 (8) din legea din 1968). Înainte de a emite ordinul. Raportorul trebuie să facă pregătirile necesare pentru audiere. Efectul unui ordin de declarare a copilului pasibil de adopţie este de a investi cu drepturi şi obligaţii părinteşti agenţia de adopţie (o autoritate locală sau un serviciu de adopţie autorizat) şi de a anula drepturile părinteşti existente. el poate acţiona după cum urmază: (a) În cazul în care recursul este formulat impotriva unui mandat de plasare. 32 . Court of Session va proceda. sau (b) acordul lui/ei de a adopta un ordin de adopţie trebuie să nu fie condiţionat de un număr de motive speciale. 65. (b) în orice alt caz. În caz de necesitate. sau că comisia nu a atras o atenţie cuvenită unor factori. În aşteptarea recursului. Sheriff-ul va admite recursul dacă constată că în procedura adoptată de comisia pentru copii exista un viciu. ea poate examina probele sau poate remite cauza Sheriff-ului împreună cu instrucţiunile cu privire la maniera de procedare. Dacă admite recursul. 63. Legislaţia care reglementeazuă procedura de adopţie este legea din 1978 privind adopţia („legea din 1978”). Procedura de adopţie în Scoţia 64. dar nu este obligată de a proceda astfel.

Ei s-au plâns că au fost privaţi de îngrijirea şi custodia fiului lor A. el nu a beneficiat de un drept legal de a obţine custodia lui A. a afirmat că. că a avut loc o încălcare a articolului 8 din Convenţie. 70. sistarea vizitelor şi darea lui spre adopţie. ea a constatat: (a) în unanimitate. La 8 decembrie 1992. dar a invitat Curtea să decidă (2) că nu a existat nici o încălcare a articolului 6 paragraful 1 cu privire la primul reclamant. că nu a existat nici o încălcare a articolului 14 cu privire la primul reclamant. că nu a existat nici o încălcare a articolului 6 paragraful 1 cu privire la primul reclamant. el a fost supus discriminării. (c) în unanimitate. Primul reclamant. Cu aceeaşi ocazie. că a avut loc o încălcare a articolului 6 paragraful 1 din Convenţie. 68. dar este posibil de a face rost de el pe lângă grefă. Ei au pretins că nu au beneficiat de un proces echitabil în faţa comisiei pentru copii şi că nu au beneficiat de posibilitatea de a consulta rapoartele confidenţiale şi alte documente prezentate la audiere. (d) în unanimitate. Guvernul a susţinut în substanţă declaraţia finală enunţată în memoriul său. în calitate de tată natural. (4) că nici o chestiune distinctă nu se ridică în temeiul articolului 8 din Convenţie cu privire la dna McMichael. şi prin aceasta de dreptul lor de a fonda o familie. precum şi de dreptul de a vizita copilul lor. (3) că nu a avut loc nici o încălcare a articolului 8 din Convenţie cu privire la primul reclamant. Dl şi dna McMichael au sesizat Comisia la 11 octombrie 1989. plângerile reclamanţilor formulate împotriva plasării lui A. reclamanţii au menţinut în esenţă concluziile formulate la sfârşitul memoriului lor. În raportul său din 31 august 1983 (articolul 31). de asemenea. care a fost dat spre adopţie. respectiv. (b) cu unsprezece voturi contra două. La audierea din 20 septembrie 1994. Restul cererii a fost declarată admisibilă. Comisia a declarat inadmisibile. Textul integral al opiniei Comisiei şi a celor două opinii separate conţinute în acest raport sunt anexate la prezenta hotărâre1. în custodie. sau de a participa la procedura de plasare în custodie sau de adopţie şi că. pentru motivul de a fi nefondate.Hotărâri ale Curţii Europene a Drepturilor Omului: Culegere selectivă ____________________________________________________________________________________ PROCEDURA ÎN FAŢA COMISIEI 67. CONCLUZIILE PREZENTATE CURŢII 69. 33 . în care ei s-au întemeiat pe Notă grefei 1 Pentru raţiuni practice el nu va figura decât în ediţia imprimată (Volumul 307-13 din seria A a publicaţiilor Curţii). şi (5) că nu a existat nici o încălcare a articolului 14 cu privire la primul reclamant. prin care a admis că a avut loc o încălcare a articolului 6 paragraful 1 cu privire la dna McMichael.

La momentul când petiţia autorităţii locale a fost audiată de către tribunalului regional (între 18 iunie şi 27 iulie 1990) primul reclamant a obţinut drepturile paterne cu privire la A. spre adopţie a fost confirmat de către Court of Session în baza recursului depus de reclamanţi. (paragrafele 34 şi 37 supra). p. în temeiul căsătoriei lui din 24 aprilie 1990 cu reclamanta (paragraful 33 supra). Respectiv. ÎN DREPT I. avansate în cererea adresată Comisiei (paragraful 67 supra). Curtea nu are competenţa de a le examina. a fost adoptată în mod incorect în consecinţa lipsei posibilităţii de a refuta toate probele prezentate în timpul procedurii precedente relativ la plasarea copilului în custodie. pentru a demonstra că dreptul la viaţa privată şi de familie etc. din moment ce plângerile în cauză au fost declarate inadmisibile de către Comisie pentru lipsa manifestă de fundament (paragraful 68 supra). şi (secundo) articolul 8 din Convenţie. 72. paragraful 29). Reclamanţii au afirmat că în memoriile sale adresate Curţii. termenii căruia sunt menţionaţi şi invocaţi. care au participat la procedură în calitate de părţi. că retragerea copilului lor din custodie şi grijă. În lumina constatării Curţii cu privire la procedura de plasare în custodie (paragraful 84 infra) şi a faptului că comunicarea deplină a documentelor relevante a fost efectuată în timpul procedurii de adopţie. 172. Obiectul litigiului deferit Curţii este delimitat de decizia Comisiei de admisibilitate (a se vedea printre altele. reclamanţii au depus o altă plângere care nu a fost examinată în raportul Comisiei. în termenii căruia în speţă lipsa accesului la informaţii contravine articolului în cauză. care au persistat în recursul său în pofida imposibilităţii evidente de a obţine câştig în cauză. hotărârea din 21 februarie în cauza Powell şi Rayner contra Regatului Unit. 73. Seria A nr. reclamanta fiind reprezentată de un avocat (paragraful 33).McMICHAEL contra REGATULUI UNIT LAWLESS contra IRLANDEI ____________________________________________________________________________________ „(primo) articolul 6 paragraful 1 din Convenţia europeană a drepturilor omului. CU PRIVIRE LA OBIECTUL CAUZEI ŞI ADMISIBILITATEA PROBELOR 71. Curtea nu este împiedicată de a face cunoştinţă cu acest material în măsura în care el este considerat pertinent (a se vedea articolul 41 paragraful 1 din regulamentul A al Curţii) 34 . În faţa Curţii. Probele documentare prezentate tribunalului au fost comunicate reclamanţilor. Curtea nu consideră necesar de a decide dacă scopul cauzei deferite Curţii se extinde şi asupra acestei plângeri. 13. În memoriul său adresat Curţii reclamanţii au reiterat revendicările lor.. Guvernul urmărea scopul să „ofere noi probe care nu fusese anterior prezentate Comisiei” şi că astfel de inserări nu sunt admise. şi anume că ultima decizie a tribunalului regional local şi a Cout of Session de a permite adopţia lui A. este de asemenea încălcat în speţă”. sistarea vizitelor la el şi darea lui spre adopţie au contravenit dispoziţiilor articolului 8 din Convenţie. Ordinul Sheriff-ului de a elibera pe A. Curtea notează că elementele „noi” care erau incluse în memoriul Guvernului cuprindeau detalii ample cu privire la faptele care susţin plângerile declarate admisibile de către Comisie sau din argumentele juridice referitoare la fapte..

că articolul 6 paragraful 1 nu se aplică plângerii primului reclamant. constituie o încălcare a articolului 6 paragraful 1.. 77. după cum a fost notat de către Comisie. contra Regatului Unit. privind incapacitatea de a consulta rapoartele confidenţiale şi documentele prezentate în timpul procedurii de plasare în custodie. CU RPIVIRE LA PRETINSA ÎNCĂLCARE A ARTICOLULUI 6 PARAGRAFUL 1 DIN CONVENŢIE 74. din moment 35 .). hotărârea în cauza W. care va hotărî asupra încălcării drepturilor şi obligaţiunilor sale cu caracter civil (. contra Regatului Unit din 8 iulie 1987.. 121-A. ar fi fost examinată în mod accelerat.Hotărâri ale Curţii Europene a Drepturilor Omului: Culegere selectivă ____________________________________________________________________________________ II. procedura de plasare în cauză nu implica adoptarea unei decizii cu privire la unul din aceste drepturi. 24. În consecinţă. precitată. cu toate că primul reclamant a jucat un rol activ în calitate de reprezentant al reclamantei. 26. (. de către o instanţă independentă şi imparţială. dat fiind că mama şi-a dat consimţământul (paragraful 43 supra). Seria A nr.).” A. în calitate de tată natural al unui copil născut în afara căsătoriei. de custodie şi de vizite (paragrafele 42 şi 43). Aplicabilitatea articolului 6 paragraful 1 1. paragraful 78). deciziile comisiei pentru copii puteau fi atacate numai de dna McMichael (paragrafele 17. el nu a solicitat emiterea unei ordonanţe prin care să i se confere drepturile paterne – o cerere care. 21. 35. concluzia căreia a fost acceptată de Guvern. cel puţin din data de 18 februarie 1988 (data când numele lui a fost înscris în certificatul de naştere a copilului). Pe baza jurisprudenţei sale constante. paragrafele 72-79). articolul 6 paragraful 1 era aplicabil procedurii de plasare în custodie în faţa comisiilor pentru copii şi tribunalului regional... 15. La fel. De asemenea.. hotărârea în cauza W. p. p. Guvernul a acceptat concluzia Comisiei că în raport cu dna McMichael. instituită de lege (. Primul reclamant 76. În aceste circumstanţe. cu alte cuvinte dreptul de tutore. spre exemplu. nu obţinea în mod automat drepturile paterne în privinţa copilului. 32-35. Curtea se subscrie raţionamentului Comisiei: chiar dacă în conformitate cu dreptul scoţian primul reclamant ar putea revendica „drepturile civile” cu privire la copil (a se vedea. el nu a constituit. Reclamanta 75. 2. Reclamanţii au afirmat că incapacitatea lor de a consulta anumite rapoarte confidenţiale şi alte documente prezentate comisiilor pentru copii şi. în schimb. În termenii dreptului scoţian dl McMichael.. 29 şi 32 supra).). printre altele. a considerat. Comisia. care prevede: „Orice persoană are dreptul la judecarea în mod echitabil. Curtea de asemenea nu vede nici un motiv pentru care să adopte concluzii diferite de cele ale Comisiei (a se vedea. 27 şi 61 supra). dl McMichael. ulterior. tribunalului regional. şi nici nu putea constitui parte la procedura de plasare în faţa comisiei pentru copii în perioada care a precedat căsătoria reclamanţilor din aprilie 1980 (paragrafele 10.

Chiar dacă în opinia Guvernului comisia pentru copii constituie un „tribunal” independent în termenii articolului 6 paragraful 1. contra Regatului Unit. el a recunoscut că în ambele instanţe (la 4 februarie şi 13 octombrie 1988) procedura nu a asigurat o judecare „echitabilă” garantată de această prevedere din cauza incapacităţii reclamantei sau a reprezentantului ei de a consulta anumite documente examinate de comisie. Curtea. 79.. ţinând cont de modalitatea de desemnare şi revocare a membrilor săi (paragraful 47 supra). această ordonanţă a fost prelungită la următoarea audiere care a avut loc la 13 octombrie 1988 (paragrafele 15. trebuia să fie plasat în custodie în mod obligatoriu. La 4 februarie 1988 comisia a decis că A. şi a mai emis o ordonanţă de plasare a copilului sub tutela autorităţilor locale sub rezerva condiţiei că el va locui în familia temporară. documentele prezentate comisieii. nu consideră necesar de a soluţiona aici această chestiune controversată. Curtea acceptă că în acest domeniu delicat al dreptului familiei. speţa este diferită de cauza Keegan contra Irlandei (hotărârea din 26 mai 1994.McMICHAEL contra REGATULUI UNIT LAWLESS contra IRLANDEI ____________________________________________________________________________________ ce el nu a luat măsurile prealabile necesare în vederea obţinerii recunoaşterii juridice a calităţii sale de tată. La acest capitol. în conformitate cu regulamentul procedural relevant. deşi Guvernul nu s-a subscris acestei opinii. Potrivit explicaţiilor Guvernului. care acţiona în calitate de reprezentant al reclamantei. Una din întrebările examinate în faţa Curţii a fost dacă comisia pentru copii poate fi considerată un ”tribunal” în sensul articolului 6 paragraful 1. în special rapoartele sociale care conţineau informaţii la zi cu privire la A. care revizuiau istoria cauzei şi conţineau recomandări. Documentele examinate de comisie nu au fost comunicate numai cu două ocazii: când reclamanta a participat la procedură şi când a fost adoptată decizia care afecta drepturile ei civile – diferită de decizia din 5 septembrie 1989. la rândul său. pot exista mai multe motive pentru optarea în favoarea unui organ jurisdicţional care nu repetă compoziţia sau procedura unei instanţe de judecată de tip clasic (a se vedea mutatis mutandis. Seria 36 . 21 şi 57 supra). Comisia pentru copii 78. în special din cauza sănătăţii mintale a ambilor reclamanţi. Seria A nr. ţinând cont de concluziile adoptate cu privire la conformitatea procedurii de plasare în ansamblu cu dispoziţiilor articolului 6 paragraful 1 (paragraful 84 infra). Curtea notează că la aceste două date. deoarece legislativul considera că această funcţie poate fi exercitată mai eficient de către un organ jurisdicţional compus din trei persoane special instruite şi cu o experienţă considerabilă în domeniul protecţiei copiilor. funcţia de a stabili ce măsuri de plasare ar răspunde intereselor copilului a fost conferită mai curând comisiei pentru copii decât tribunalelor ordinare. cu toate că preşedintele comisiei i-a informat despre conţinutul documentelor (paragrafele 15. nu au fost comunicate dnei McMichael sau dlui McMichael. respectând o procedură care este mai puţin formală şi mai puţin conflictuală decât cea a tribunalelor ordinare. care a fost anulată în recurs (paragrafele 26 şi 27 supra). hotărârea din 5 noiembrie 1981 în cauza X. Comisia a exprimat opinia că membrii nu se bucură de suficientă independenţă faţă de autorităţile administrative. B. 21 şi 58-60 supra). Respectarea dispoziţiilor articolului 6 paragraful 1 1. 290). 80.

a acceptat că o procedură care nu corespunde exigenţelor articolului 6 paragraful 1 (similar cu cea în faţa comisiei pentru copii) poate. preceda o decizie asupra drepturilor cu caracter civil dată de un organ judiciar independent care exercită un control jurisdicţional deplin al procedurii precedente şi furnizează garanţiile instituite de articolul 6 paragraful 1 (a se vedea hotărârea din 10 februarie 1983 în cauza Albert şi Le Compte contra Belgiei. 46. 37 . paragraful 63). care este competent să examineze atât fondul cât şi iregularităţile procedurale reclamate (paragrafele 49. 82. recursul ei împotriva următoarei decizii adoptate de comisia pentru copii la 5 septembrie a fost respins (paragrafele 24-27 supra). Cu toate acestea. dreptul la un proces echitabil în contradictoriu implică. faptul că astfel de documente esenţiale ca rapoartele sociale nu au fost comunicate poate afecta abilitatea părinţilor participanţi nu numai de a influenţa decizia comisiei în cauză. Comisia. 2. În opinia Comisiei. de a estima prospectele de atacare a deciziei în faţa tribunalului local. în practică. la acea perioadă ea nu fusese reprezentată de o altă persoană şi era mintal instabilă (paragrafele 15-17 supra). „posibilitatea de a cunoaşte şi de a comenta observaţiile depuse sau probele prezentate de cealaltă parte” (a se vedea hotărârea din 23 iunie 1993 în cauza Ruiz-Mateos contra Spaniei. dar. în acord cu dispoziţiile Convenţiei. ea a considerat că dreptul reclamantei la un proces echitabil a fost încălcat deoarece. 262. Oricum. nu au fost comunicate unui părinte apelant (paragraful 61 supra). este convinsă că. cât şi în ceea ce priveşte prezentarea ulterioară a oricărui recurs.Hotărâri ale Curţii Europene a Drepturilor Omului: Culegere selectivă ____________________________________________________________________________________ A nr. Fără a contesta concluzia Comisiei că a existat o încălcare a articolului 6 paragraful 1 cu privire la procedura de apel derulată în faţa tribunalului local. 16. în pofida caracteristicilor speciale ale deciziei care trebuie adoptată. de asemenea. Ea a notat că reclamanta dispunea de dreptul la recurs împotriva deciziei comisiei pentru copii în faţa tribunalului local. p. Comisia a declarat tribunalul local ca fiind „un tribunal” în sensul articolului 6 paragraful 1. 83. Guvernul a reamintit următoarele fapte relevante: dna McMichael a atacat decizia iniţială a comisiei pentru copii din 4 februarie 1988 în faţa tribunalului local. Tribunalul local 81. 61 şi 62 supra). documentele depuse la tribunalul local de către raportor. Curtea. tribunalul local satisface condiţiile articolului 6 paragraful 1 referitoare la componenţă şi jurisdicţie (paragrafele 49. ulterior ea s-a desistat de recursul său. în ceea ce priveşte contestaţiile între un părinte şi o autoritate locală privind plasarea în custodie a copiilor. în special rapoartele care au fost anterior examinate de comisia pentru copii. această practică a evidenţiat o inegalitate fundamentală şi a plasat părintele într-o poziţie dizavantajată. Seria A nr. exigenţa unui proces în contradictoriu nu a fost respectată în faţa tribunalului local la fel ca şi în faţa comisiei pentru copii cu ocazii relevante (paragrafele 17 şi 27 supra). atât în ceea ce priveşte introducerea unui recurs. paragraful 29). citând jurisprudenţa Curţii. la fel ca Comisia. p. 61 şi 62 supra). 23. Seria A nr. Cu toate acestea. în principiu. paragraful 53). În contextul prezentului caz. 25. p. ea nu a depus recurs împotriva celeilalte deciziei adoptate ulterior de către comisie la 13 octombrie 1988 (paragraful 21 supra). 58.

III. dreptul lor la viaţa de familie nu ar fi fost respectat şi ingerinţa cauzată de decizia adoptată nu ar fi considerată „necesară” în sensul articolului 8 (a se vedea hotărârea în cauza W.. Orice persoană are dreptul la respectarea vieţii sale private şi de familie. nu a satisfăcut exigenţele articolului 8. procesul de adoptare de decizii cu privire la măsurile de ingerinţă trebuie să fie echitabil şi să respecte înteresele protejate de articolul 8: „ceea ce trebuie . apărarea ordinii şi prevenirea infracţiunilor penale. 88. Comisia şi reclamanţii au concluzionat că în această privinţă procedura contestată în faţa comisiei pentru copii. p.. Astfel. implică „o ingerinţă” în sensul paragrafului 2. părinţii au fost implicaţi în procesul de adoptare a deciziilor într-o măsură suficientă pentru a le proteja interesele. a avut loc o încălcare a articolului 6 paragraful 1. este necesară pentru securitatea naţională. de caracterul grav al deciziilor care trebuie adoptate. în primul rând. în timpul căreia. într-o societate democratică. 2. siguranţa publică. Nu este admis amestecul unei autorităţi publice în exercitarea acestui drept decât în măsura în care acest amestec este prevăzut de lege şi dacă constituie o măsură care. contra Regatului Unit. precitată.McMICHAEL contra REGATULUI UNIT LAWLESS contra IRLANDEI ____________________________________________________________________________________ 3. În schimb. din cauza incapacităţii lor de a consulta rapoartele confidenţiale şi documentele prezentate comisiei pentru copii. CU PRIVIRE LA PRETINSA ÎNCĂLCARE A ARTICOLULUI 8 DIN CONVENŢIE 85. paragrafele 62-64). hotărârea în cauza W. Este incontestabil faptul că în raport cu ambii reclamanţi măsurile de plasare şi de custodie care rezultă din procedurile reclamate nu numai că se încadrează în sfera de aplicare a paragrafului 1 al articolului 8. p. paragraful 59). dar. el nu a fost abilitat să intervină în calitate de parte la procedura de plasare în faţa unei comisii pentru copii. protejarea sănătăţii sau a moralei. în pofida faptului că documentele relevante nu au fost comunicate. 87. reclamanţii au pretins că. care prevede: „1. În continuare. printre altele. Potrivit jurisprudenţei constante a Curţii „pentru un părinte şi copil conveţuirea în comun constituie un element fundamental al vieţii de familie” şi măsurile interne care împiedică această convieţuire constituie o ingerinţă în dreptul protejat de articolul 8 (a se vedea. că nu a existat nici o încălcare a articolului 8 cu privire la primul reclamant. a avut loc o încălcare a articolului 8 din Convenţie. în conformitate cu dreptul intern. au fost adoptate deciziile cu privire la relaţiile reclamanţilor cu copilul lor. a domiciliului său şi a corespondenţei sale. determinat este dacă. Concluzie 84. deoarece nu a încercat să obţină recunoaş38 . precitată. bunăstarea economică a ţării. dna McMichael nu a beneficiat de „un proces echitabil. în sensul articolului 6 paragraful 1 la ambele etape a procedurii de plasare sub tutelă a fiului său A. El a subliniat faptul că. În caz contrar. ori protejarea drepturilor şi libertăţilor altora. 28-29. ţinând cont de circumstanţele particulare ale cauzei şi. 27. 89. Comisia a subliniat faptul că nu au fost avansate motive speciale pentru păstrarea caracterului confidenţial al rapoartelor în litigiu. de asemenea.” 86. Respectiv. în special. Guvernul a afirmat. Este cert faptul că articolul 8 nu conţine exigenţe procedurale explicite. contra Regatului Unit.

reclamanta a negat paternitatea primului reclamant şi că prima dată când documentele nu au fost comunicate în timpul audierii în faţa unei comisii pentru copii a avut loc cu două săptămâni înainte de înscrierea numelui primului reclamant în certificatul de naştere al copilului (4 şi 18 februarie 1988 respectiv) (paragrafele 7. hotărârea în cauza Golder. printre altele. 72-74 şi 75. cu toate că dispunea de toate posibilităţile. Seria A nr. Curtea consideră că trasarea diferenţei subliniate de Guvern între cei doi membri ai cuplului reclamant nu ar reflecta realitatea situaţiei. 11. paragrafele 63-65 şi 68). 90. Diferenţa între scopul urmărit de garanţiile respective oferite de articolele 6. p. presupunând că imposibilitatea primului reclamant de a se implica în procedura de plasare poate fi considerată rezonabilă şi justificată (paragraful 98 infra). Cât priveşte primul argument al Guvernului. Curtea ar evidenţia diferenţa care există în natura intereselor protejate de articolele 6. paragraful 1. şi 8. paragrafele 41-45 şi hotărârea din 8 iulie 1987 în cauza O. ţinând cont de internarea periodică a reclamantei în spital (paragrafele 16 şi 30 supra). 15 şi 18 supra). la sfârşitul anului 1987 şi începutul anului 1988. Pe parcursul perioadei relevante.Hotărâri ale Curţii Europene a Drepturilor Omului: Culegere selectivă ____________________________________________________________________________________ terea drepturilor lui paterne în calitate de tată natural. profund asociat în încercarea de a obţine dreptul la vizite (paragrafele 7. Cât priveşte cel de-al doilea argument al Guvernului. Astfel. dar de asemenea în demersurile adresate departamentului servicii sociale al autorităţii locale (paragrafele 18 şi 20-25 supra). este incoerent de a constata că o ingerinţă în viaţa lui de familie cauzată de această procedură contravine dispoziţiilor articolului 8. dat fiind că nici o plângere separată nu a fost ridicată. Seria A nr. paragrafele 65-67). ei locuiau împreună şi duceau o „viaţă de familie” comună în măsura posibilă. în special în calitatea lui de reprezentant al acesteia. Or. 20-22. 121-B. Guvernul a susţinut că din moment ce necomunicarea reclamantei a documentelor prezentate comisiei pentru copii a privat procedura de caracterul echitabil şi a încălcat drepturile ei garantate de articolul 6 paragraful 1. a fost necesar de a examina aceeaşi plângere sub aspectul articolului 8. primul reclamant a revendicat paternitatea la 27 ianuarie 1988 şi chiar la momentul acestei audieri iniţiale în faţa comisiei pentru copii el locuia împreună cu reclamanta şi era. justifica examinarea a aceluiaşi set de fapte sub aspectul ambelor articole (a compara. p. 18. ambii reclamanţi au acţionat în comun în efortul de a recupera custodia asupra copilului şi dreptul de a-l vizita. 13. 14. spre exemplu. în lumina circumstanşelor particulare. 120-A. spre exemplu. este adevărat că iniţial. 91. 18. p. şi anume „dreptul la un tribunal” la determinarea „drepturilor şi obligaţiunilor cu caracter civil” (a se vedea hotărârea din 21 februarie 1975 în cauza Golder contra Regatului Unit. articolul 6 paragraful 1 instituie o garanţie procedurală. dar este subordonată unui scop mai amplu de garantare a respectării adecvate. Seria A nr. nu numai în cadrul procedurii juridice în faţa comisiei pentru copii şi tribunalului local. contra Regatului Unit. pe când exigenţa procedurală inerentă articolului 8 nu numai că reglementează procedurile administrative şi procedura judiciară. 39 . paragraful 1. hotărârea din 8 iulie 1987 în cauza B contra Regatului Unit. În aceste circumstanţe speciale. paragraful 36). 14 şi 15 supra). şi a vieţii de familie (a se vedea. p 28-29. şi 8 poate. În continuare. În al doilea rând. În opinia Guvernului.

a avut loc o încălcare a articolului 8 cu privire la ambii reclamanţi. opinii politice sau oricare alte opinii. primul reclamant a pretins că a fost victima unui tratament discriminatoriu. asupra „unui element fundamental al vieţii de familie” a celor doi reclamanţi (paragraful 86 supra). în contextul articolului 6 paragraful 1. 40 . apartenenţă la o minoritate naţională. avere. În concluzie. numai „un părinte”. în special. dar. limbă. culoare. de a vedea anumite documente examinate de comisia pentru copii şi tribunalul local (paragrafele 79 şi 81 supra). În termenii dreptului scoţian. adică o persoană care dispune de drepturi paterne. IV. CU PRIVIRE LA PRETINSA ÎNCĂLCARE A ARTICOLULUI 14 DIN CONVENŢIE COMBINAT CU ARTICOLUL 6 PARAGRAFUL 1 ŞI/SAU ARTICOLUL 8 94. prin aceea că anterior căsătoriei lui cu reclamanta el nu a beneficiat de dreptul legal la custodia copilului sau de posibilitatea de a participa la procedura de plasare. 96. rasă. fapt ce contravine articolului 14 din Convenţie. 93. indiferent de unele diferenţe în circumstanţele juridice. caracterul inechitabil al procedurii de plasare cu ocazii specificate din cauza incapacităţii reclamantei sau a reclamantului. Curtea constată că în această privinţă procesul de decizie a modalităţilor de îngrijire şi de vizite nu a protejat în mod necesar interesele reclamanţilor astfel cum sunt protejate de articolul 8. combinat atât cu articolul 6 paragraful 1. Luând în consideraţie abordarea adoptată în speţă cu privire la plângerea reclamanţilor în temeiul articolului 8 (paragraful 90 supra). Comisia a exprimat opinia şi Guvernul s-a subscris acestei opinii. O astfel de cerere va fi examinată în mod rapid dacă mama îşi dă acordul (paragraful 43 supra). cât şi cu articolul 8. că tratarea diferenţiată denunţată de către reclamant nu a evidenţiat vreo discriminare contrară articolului 14. de custodie şi vizite numai dacă este căsătorit cu mama copilului (paragrafele 42 şi 43 supra). Tatăl natural al unui copil născut în afara căsătoriei poate obţine drepturi paterne adresând o cerere unui tribunal. origine naţională sau socială. În cele din urmă. de asemenea. Curtea nu consideră necesar de a trasa vreo diferenţă între cei doi reclamanţi în ceea ce priveşte amploarea încălcării constatate. În continuare. pe sex. 92. el a fost discriminat în calitatea sa de tată natural în contradicţie cu dispoziţiile articolului 14 combinat cu articolul 6 paragraful 1 şi/sau articolul 8. 95. În opinia sa. are dreptul să asiste la toate etapele audierii în faţa comisiei pentru copii (paragraful 52 supra).McMICHAEL contra REGATULUI UNIT LAWLESS contra IRLANDEI ____________________________________________________________________________________ Cât priveşe prezenta cauză. tatăl unui copil dobândeşte în mod automat drepturile paterne de tutore. religie. Ţinând cont de această concesiune. Guvernul a recunoscut deja. care prevede: „Exercitare drepturilor şi libertăţilor recunoscute de prezenta Convenţie trebuie să fie asigurată fără nici o deosebire bazată. naştere sau orice altă situaţie”. care o reprezenta. faptele reclamate au avut repercursiuni nu numai asupra derulării procedurii judiciare la care reclamanta a fost parte.

scopul legislaţiei relevante. dl McMichael era plasat într-o poziţie mai puţin avantajoasă în termenii legii decât un tată căsătorit. p. Curtea este de acord cu Comisia că a existat un obiectiv şi o justificare rezonabilă pentru diferenţa de tratament reclamată. 98. 21 şi 24-27 supra) ar putea fi diferit dacă reclamanta ar fi consultat toate documentele relevante în loc să asculte expunerea verbală a conţinutului 41 . Plângerea dlui McMichael este îndreptată în mod esenţial împotriva statutului lui de tată natural potrivit dreptului scoţian. nu au revendicat rambursarea costurilor şi cheltuielilor. Trebuie de remarcat faptul că chiar şi după ce mama copilului a recunoscut calitatea lui de tată în februarie 1988 (paragraful 18 supra). acest scop este legitim şi condiţiile impuse taţilor naturali pentru recunoaşterea rolului lor de părinte respectă principiul proporţionalităţii. 13 octombrie 1988 şi 5 septembrie 1989 – paragrafele 15-17. În concluzie. dacă este cazul. de la ignoranţă şi indiferenţă la o relaţie apropiată şi stabilă. care nu este diferită de unitatea familiei pe bază matrimonială” (paragraful 125 din raport). 16. 99. Prejudiciul moral 101. Potrivit argumentului principal al Guvernului. APLICAREA ARTICOLULUI 50 DIN CONVENŢIE 100. Prin urmare. o satisfacţie echitabilă. ţinând cont de faptele cauzei. hotărârea din 13 iunie 1979 în cauza Marckx contra Belgiei.” A. este de a furniza un mecanism pentru identificarea taţilor „care merită„ şi care ar putea obţine drepturile paterne. 97. El a cerut acordarea compensaţie pentru „daune considerabile”. Reclamanţii. V. durerea suferite şi prejudiciul cauzat sănătăţii”. o diferenţă de tratament este discriminatorie dacă nu urmăreşte un scop legitim sau dacă nu există o legătură rezonabilă de proporţionalitate între mijloacele angajate şi scopul urmărit (a se vedea. Potrivit articolului 50 din Convenţie. În opinia Curţii. întrată în vigoare în 1986. „Dacă hotărârea Curţii declară că o decizie luată sau o măsură ordonată de către o autoritate judecătorească sau orice altă autoritate a unei Părţi Contractante încalcă în totalitate sau în parte obligaţiile care rezultă din (…) Convenţie şi dacă dreptul intern al acestei Părţi Contractante nu permite decât o înlăturare incompletă a consecinţelor acestei încălcări. paragraful 33). După cum a remarcat Comisia „este axiomatic că natura relaţiei taţilor naturali cu copiii lor va varia în mod inevitabil. În schimb. prin protejarea intereselor copilului şi a mamei. 102. era imposibil de a susţine că rezultatul procedurii de plasare în faţa a trei comisii pentru copii în cauză (la 4 februarie 1988.Hotărâri ale Curţii Europene a Drepturilor Omului: Culegere selectivă ____________________________________________________________________________________ Prin urmare. care au beneficiat de asistenţă juridică. printre altele. ceea ce i-ar fi permis să participe împreună cu dna McMichael în calitate de parte la procedură. Seria A nr. Curtea acordă părţii lezate. 31. nu a existat nici o încălcare a articolului 14 combinat cu articolul 6 paragraful 1 sau articolul 8 cu privire la primul reclamant. el nu a încercat să obţină un ordin de recunoaştere a drepturilor paterne. avocatul lor a solicitat „o compensaţie financiară adecvată ambilor reclamanţi pentru neliniştea. După cum a explicat Guvernul. Potrivit jurisprudenţei constante a Curţii.

în unanimitate. Susţine. 136-A. că a avut loc o încălcare a articolului 6 paragraful 1 din Convenţie cu privire la dna McMichael. hotărârea din 9 iunie 1988 în cauza O. Drepturile respective ale reclamanţilor garantate de articolele 6 paragraful 1 şi 8 din Convenţie în legătură cu revendicările inaintate sunt acele enunţate în prezenta hotărâre. neliniştea şi sentimentul de inechitate suferit de ambii reclamanţi în legătură cu procedura de plasare trebuie atribuită incapacităţii lor de a consulta documentele şi rapoartele confidenţiale în litigiu. 23. 136-C. Curtea nu este abilitată să emită ordine şi declaraţii (a se vedea printre altele. în unanimitate. 103. a fost legalizat „per subsequens matrimonium” şi că ambii reclamanţi se bucură în egală măsură de drepturile garantate de articolele 6 paragraful 1 şi 8 din Convenţie. Avocatul reclamanţilor a invitat de asemenea Curtea să facă o serie de declaraţii şi ordine. în custodie. sistarea vizitelor şi declararea spre adopţie. Seria A nr. Dacă reclamanţii în prezentul caz nu ar fi suferit o pierdere a posibilităţilor reale în aceeaşi măsură ca reclamanţii precedenţi carora li s-a refuzat dreptul la un recurs efectiv. precitată. el invită Curtea să decidă că. p.McMICHAEL contra REGATULUI UNIT LAWLESS contra IRLANDEI ____________________________________________________________________________________ lor. Seria A nr. Cu titlu subsidiar. contra Regatului Unit. Guvernul a afirmat că ea nu poate pretinde că a suferit o pierdere a posibilităţilor reale. B. DIN ACESTE CONSIDERENTE. în unanimitate. sau în cauza Keegan contra Irlandei. Susţine. Susţine. paragrafele 66-68). 4. Susţine. Alte reparaţii 104. 3. 26. Prin urmare. În ipoteza constatării unei încălcări. paragraful 14). în special instructând Guvernul să specifice aranjamentele pe care le propun în vederea remedierii încălcării admise a dispoziţiilor Convenţiei şi hotărând că A. contra Regatului Unit din 9 iunei 1988. nu se poate afirma cu certitudine că ei nu ar fi obţinut nici un beneficiu practic dacă viciul procedural în litigiu nu ar fi existat. este cazul acordării unei compensaţii financiare. 2. În afară de aceasta. CURTEA 1. 105. Curtea acordă reclamanţilor în comun suma de 8000 ₤. că articolul 6 paragraful 1 din Convenţie nu este aplicabil plângerii primului reclamant. p. Mai mult decât atât. această cauză nu se compară cu altele cu privire la copii în care daunele au fost reparate pentru sentimentele de frustrare şi neajutorare (spre exemplu. în unanimitate. că nu este necesar de a se decide asupra competenţei sale de a examina plângerile reclamanţilor în legătură cu echitatea procedurii de adopţie. acestă constatare oferă în sine o reparare suficientă pentru orice prejudiciu eventual suportat de ambii reclamanţi. hotărârea în cauza W. că nu ţine de competenţa sa de a examina plângerile reclamanţilor în legătură cu plasarea lui A. în conformitate cu articolul 50. De asemenea. Curtea acceptă că trauma. 42 . Guvernul a afirmat că o despăgubire rezonabilă trebuie să fie mai mică decât cea acordată în alte cazuri care vizează copiii. Făcând o evaluare pe bază echitabilă.

24 februarie 1995. 3. Semnat: Rolv Ryssdal Preşedinte Marc-André Eissen Grefier În conformitate cu articolul 51 paragraful 2 din Convenţie şi articolul 53 paragraful 2 din regulamentul A al Curţii. Ele sunt decisive în temeiul articolului 8. Susţine. 7. Susţine. că a avut loc o încălcare a articolului 8 din Convenţie cu privire la al doilea reclamant. prin aceea că anume datorită diferenţei semnificative în statutul juridic al celor doi reclamanţi incidenţa deficienţei procedurale acceptate în procedura privind îngrijirea nu este similară pentru ambii. Susţine. a încălcat dreptul la respectarea vieţii de familie a cuplului McMichael. în unanimitate. potrivit căreia articolul 8 din Convenţie a fost încălcat cu privire la primul reclamant. 8.Hotărâri ale Curţii Europene a Drepturilor Omului: Culegere selectivă ____________________________________________________________________________________ 5. 2. Este cert faptul că chiar şi după căsătoria sa din 1990 (a se vedea paragraful 32 din hotărâre). în opinia noastră aceste diferenţe în statutul juridic nu pot fi omise. JUDECĂTORI 1. 6. în unanimitate. Această concluzie a fost adoptată „în pofida diferenţelor circumstanţelor juridice ale reclamanţilor” (a se vedea paragrafele 90 şi 92 din hotărâre). că statul reclamat trebuie să achite reclamanţilor în comun. reclamanţii nu duciau o „viaţă de familie” comună şi că. cel 43 . Susţine. dnei Palm şi Sir John Freeland este anexată la prezenta hotărâre. Dl McMichael (paragraful 1 din dispozitivul hotărârii). opinia comună parţial disidentă a dlui Ryssdal. DNEI PALM ŞI SIR JOHN FREELAND. cu şase voturi contra trei. Nu putem să ne subscriem concluziei adoptate de colegii noştri. în unanimitate. Cu toate acestea. Redactată în limbile engleză şi franceză şi pronunţată în şedinţă publică la Palatul Drepturilor Omului. că a avut loc o încălcare a articolului 6 paragraful 1 din Convenţie cu privire la al doilea reclamant. în termen de trei luni. Respinge restul pretenţiilor de satisfacţie echitabilă. suma de 8000 ₤ cu titlu de prejudiciu moral. 9. că nu a avut loc nici o încălcare a articolului 14 din Convenţie combinat cu articolul 6 paragraful 1 sau articolul 8 cu privire la primul reclamant. Curtea a decis că lipsa accesului la anumite documente examinate de către organele de judecată competente la stabilirea aranjamentelor de îngrijire şi plasare în custodie în privinţa copilului A. Strasbourg. OPINIA PARŢIAL DISIDENTĂ COMUNĂ A DLUI RYSSDAL.

în termenii unei eventuale discriminări în temeiul articolului 14. p.şi posibil fără vreo dificultate . reclamarea dlui McMichael a discriminării în termenii articolului 14 din Convenţie a fost respinsă în unanimitate (a se vedea paragraful 98 din hotărâre). cererea adresată de către acesta privind obţinerea unui ordin pentru drepturile paterne ar fi fost examinat în mod urgent . Articolul 8 nu trebuie să fie interpretat ca împiedicând impunerea condiţiilor rezonabile.dat fiind consimţământul mamei (a se vedea paragraful 77 din hotărâre). asupra participării taţilor naturali. Concluziile menţionate anterior cu privire la fapte trebuie să fie aplicabile în mod egal în contextul articolului 8. Ne subscriem parţial opiniei colegilor noştri în ceea ce priveşte constatarea existenţei unei ingerinţe nejustificate în viaţa de familie a dlui McMichael în rezultatul limitării accesului la anumite documente prezentate spre examinare în timpul procedurii juridice la care el nu era parte şi nici nu a solicitat de a fi parte. în cazul lui această exigenţă nu pare a fi oneroasă. 28. paragraful 68). exigenţa prezenţei părinţilor naturali. Scopul dispoziţiilor legislative relevante este legitim şi condiţiile impuse părinţilor naturali la obţinerea rolului lor patern respectă principiul proporţionalităţii.McMICHAEL contra REGATULUI UNIT LAWLESS contra IRLANDEI ____________________________________________________________________________________ puţin odată cu acceptarea de către dna McMichael a paternităţii dlui McMichael (18 februarie 1988. mutatis mutandis. el nu putea deveni în mod automat parte la procedură. Este adevărat că. pentru a obţine recunoaşterea drepturilor paterne înainte de a putea participa la procedura privind îngrijirea are un obiectiv şi o justificare rezonabilă. În continuare. spre deosebire de dna McMichael. el nu ar beneficia de acces la documente. După cum se evidenţiază în hotărâre. articolul 8 se aplica atât dlui McMichael cât şi dnei McMichael. 4. în contextul revendicării reclamantului în termenii articolului 6 paragraful 1. în pofida faptului că paternitatea lui fusese recunoscută. Prin urmare. Chiar dacă dreptul şi practica interne privind poziţia procedurală a părinţilor care participă la procedura privind îngrijirea ar respecta standardele Convenţiei. Potrivit concluziilor Curţii. la procedura de îngrijire cu dreptul la acces la astfel de materiale cu caracter delicat cum sunt rapoartele medicale. de a avea un obiectiv şi o justificare rezonabilă nu trebuie să fie justificate în mod similar în ceea ce priveşte exercitarea dreptului la respectarea vieţii de familie garantată de articolul 8 (a se vedea. chiar a celora în circumstanţele similare cu cele ale dlui McMichael. Oricum. viaţa lor de familie presupunea partajarea relaţiei paterne vizavi de copilul lor. hotărârea din 6 septembrie 1978 în cauza Klass şi alţii contra Germaniei. Seria A nr. în cazul în care el ar alege să nu obţină recunoaşterea drepturilor lui de părinte garantate de dreptul scoţian. nu înţelegem motivul pentru care dlui McMichael ar merita o protecţie mai mare sub aspectul articolului 8 decât cea garantată de articolul 6 paragraful 1. cel puţin începând cu data de 18 februarie 1988. cât priveşte accesul la documentele examinate într-un proces privind îngrijirea la care dna McMichael a fost parte. 44 . Considerăm a fi incompatibil şi contrar logicii sistemului Convenţiei că restricţiile unui statut juridic care sunt considerate. Bineînţeles. în interesele mamei şi a copilului. în absenţa unui ordin privind drepturile paterne în favoarea dlui McMichael. 31.a se vedea paragraful 18 din hotărâre). chiar dacă paternitatea lor este recunoscută.

dl McMichael. considerăm că orice ingerinţă în respectarea dreptului lui la respectarea vieţii de familie cauzată de nedivulgarea anumitor documente era justificată.Hotărâri ale Curţii Europene a Drepturilor Omului: Culegere selectivă ____________________________________________________________________________________ 5. Pentru motivele expuse anterior noi votăm împot-riva încălcării articolului 8 în ceea ce priveşte primul reclamant. Chiar dacă presupunem că dl McMichael poate pretinde a fi victima unei încălcări a articolului 8 cu privire la procedura de îngrijire la care el nu a solicitat a fi parte sau că articolul 8 este aplicabil acestei revendicări. 45 .

LAWLESS contra IRLANDEI ____________________________________________________________________________________ 46 .

iar ultimele două . 2 Regulamentul A se aplică tuturor cauzelor deferite Curţii până la intrarea în vigoare a Protocolului 9 (P9) şi. după această dată. Loizou. S. Curtea Europeană a Drepturilor Omului. Martens. F. Russo. A. Jambrek. 43) din Convenţia pentru Apărarea Drepturilor Omului şi a Libertăţilor Fundamentale (“Convenţia”) şi cu clauzele pertinente din regulamentul A2 al Curţii (2). Primele două cifre indică numărul de ordin în anul introducerii. în conformitate cu articolul 43 (art. constituită. preşedinte. El corespunde regulamentului intrat în vigoare la 1 ianuarie 1983 şi amendat de atunci de mai multe ori. de asemenea dl H. Petzold. şi.K. după ce a deliberat cu uşile închise la 22 septembrie 1994 şi 24 martie 1995. 16922/90) HOTĂRÂRE 26 aprilie 1995 În cauza Fischer contra Austriei1. P. 47 .locul pe lista sesizărilor Curţii de la origine şi pe lista cererilor iniţiale (pe rolul Comisiei) corespunzătoare. pronunţă următoarea hotărâre.Hotărâri ale Curţii Europene a Drepturilor Omului: Culegere selectivă ____________________________________________________________________________________ FISCHER contra AUSTRIEI (Cererea nr. R. C. Bernhardt. doar cauzelor care vizează statele care nu sunt legate prin acest protocol (P9). grefier.N. John Freeland. Ryssdal. Gotchev. într-o cameră compusă din următorul complet: Dnii Sir R. care a fost adoptată la această ultima dată: Nota Grefei 1 Cauza poartă numărul 52/1993/447/526. D. Matscher.

Sir John Freeland. Ryssdal. La origine se află cererea (nr. În conformitate cu ordonanţa emisă în consecinţă. 46). a sesizat Comisia la 11 mai 1990 în temeiul articolului 25 (art. La 28 ianuarie 1994. în calitate de preşedinte al camerei (articolul 21 § 5). 3. prin intermediul grefierului. pe reprezentantul reclamantului şi pe delegatul Comisiei cu privire la organizarea procedurii (articolele 37 § 1 şi 38). Serviciul Constituţional.K. preşedintele Curţii (articolul 21 § 3 (b) din regulamentul A). Direcţia drepturile omului. cu care un cetăţean austriac. dl Josef Fischer. agent. dl D. În prealabil. la 21 septembrie 1994 a avut loc audierea publică la Palatul Drepturilor Omului de la Strasbourg. reclamantul şi-a manifestat dorinţa să participe la proces şi şi-a desemnat reprezentantul (articolul 30). grefierul a primit memoriul Guvernului la 21 iunie 1994 şi memoriul reclamantului la 24 iunie 1994. 47) din Convenţie. Russo. 5. art. Cauza a fost deferită Curţii la 10 decembrie 1993 de către Comisia Europeană a Drepturilor Omului (“Comisia”). Cererea Comisiei face trimitere la dispoziţiile articolelor 44 şi 48 (art. în prezenţa grefierului. 48 . Matscher. Domnul Ryssdal. În conformitate cu decizia preşedintelui. Şef al Direcţiei afaceri internaţionale. 32-1) şi articolul 47 (art. Departamentul drept internaţional. 43) şi dl R. 25). Loizou. E. 48) şi la declaraţia Austriei de recunoaştere a jurisdicţiei obligatorii a Curţii (articolul 46) (art. prin tragere la sorţi. 43). Curtea s-a întrunit într-o reuniune pregătitoare. Ministerul federal al afacerilor externe. Bernhardt. Cancelaria Federală. 16922/90) introdusă contra Republicii Austria. dl A. pe ceilalţi şapte membri şi anume. Okresek. 2. dl C.FISCHER contra IRLANDEI LAWLESScontra AUSTRIEI ____________________________________________________________________________________ PROCEDURA 1. Jambrek (articolul 43 in fine din Convenţie şi articolul 21 § 4 din regulamentul A) (art. Preşedintele i-a permis reprezentantului să utilizeze limba germană. pe agentul guvernamental austriac (“Guvernul”). Răspunzând invitaţiei făcute în conformitate cu articolul 33 § 3 (d) din regulamentul A. 44.N. dl R. Gotchev şi dl P. Ea are drept scop obţinerea unei decizii asupra chestiunii dacă faptele expuse în cauză prezintă o încălcare din partea statului reclamat a obligaţiilor sale în temeiul articolului 6 § 1 (art. i-a consultat. acesta din urmă i-a desemnat. dl S. Secretarul Comisiei a informat Grefa precum că delegatul acesteia va prezenta observaţiile sale în cadrul audierilor. în termenul de trei luni prevăzut de articolul 32 § 1 (art. Martens. Bertagnoli. 4. Camera se constituie de plin drept din dl F. judecător ales din partea Austriei (articolul 43 din Convenţie) (art. 6-1) din Convenţie. S-au înfăţişat: – din partea Guvernului Dl Dna W.

Pellonpaa. Gnesda. precum că autorităţile administrative nu au dat curs cererii sale pentru o audiere orală. Din 1975 reclamantul deţinea autorizaţie de descărcare a deşeurilor la Theresienfeld în Landul Austriei de Jos. 6.Hotărâri ale Curţii Europene a Drepturilor Omului: Culegere selectivă ____________________________________________________________________________________ Dl F. Oberleitner. – din partea reclamantului Dl consilier. reclamând de asemenea că dumnealui ar fi trebuit să aibă dreptul de a fi audiat. 11. Dumnealui obişnuia să utilizeze gunoiştea în conformitate cu o autorizaţie revocabilă de descărcare a deşeurilor acordată predecesorului său de titlu la 30 iulie 1973 în conformitate cu legea cu privire la regimul apelor din 1959 (Wasserrechtsgesetz). ÎN FAPT I.P. că în apele subterane (ce fac parte dintr-un rezervor freatic pentru apă potabilă pentru peste jumătate de milion de persoane) au fost depistate nivele periculos de înalte de substanţe toxice. câteva butoaie găsite la locul în cauză conţineau substanţe neautorizate. 8. dlui Gnesda şi dlui Okresek. inter alia.und Forstwirtschaft). Rechtsanwalt. 9. M. El cerea ca să fie stabilită o audiere în faţa Curţii Constituţionale. Cât priveşte dreptul reclamantului la audiere. La 5 decembrie 1986 autorizaţia de descărcare a deşeurilor a fost revocată de către Guvernatorul (Landeshauptmann) Landului Austriei de Jos din motive. 6-1) din Convenţie. 10. 1 (art. consultanţi. Dl Fischer a apelat la Ministerul federal al agriculturii şi silviculturii (Bundesministerium fur Land. – din partea Comisiei Dl delegat. 50) din Convenţie. odată ce nu era tehnic posibil să se asigure securitatea locului. M. La 14 49 . iar locul oricum era neadecvat pentru descărcare – chiar deşeurile domestice obişnuite nu trebuiau să fie aruncate acolo. La 2 septembrie 1987 dl Fischer a depus o plângere la Curtea Constituţională (Verfassungsgerichtshof) invocând încălcarea. La 3 octombrie 1994 Guvernul a prezentat observaţiile sale scrise cu privire la cererea de satisfacţie echitabilă formulată de reclamant potrivit articolului 50 (art. inter alia. CIRCUMSTANŢELE CAUZEI 7. Curtea a audiat declaraţiile dlui Pellonpaa. a articolului 6 alin. acesta a avut şansă totală să-şi facă cunoscute opiniile şi o audiere orală nu era necesară în procedurile ce implică revocarea autorizaţiilor. Ministerul federal al agriculturii şi silviculturii. La 20 iulie 1987 recursul a fost respins pe motiv că era absolut esenţial să înceteze descărcarea de deşeuri pentru a salvgarda aprovizionările cu apă. Dl Josef Fischer a fost născut în 1932 şi locuieşte la Viena.

(şi aici opinia Curţii nu coincide cu cea reflectată în decizia contestată). Revocarea de către administraţia de primă instanţă a regimurilor apelor. La 21 septembrie 1989 Curtea Administrativă a respins recursul reclamantului ca fiind neîntemeiată în sensul articolului 42 (1) din legea cu privire la Curtea Administrativă (paragraful 18 infra). indiferent de modul cum indicaţia “unde cariera de pietriş a fost deja închisă” – care nu este definită în mod exact – este înţeleasă. totuşi. La 6 august 1987. în această privinţă. şi aceasta este aplicabilă doar când ea nu serveşte intereselor ce pot fi estimate în conformitate cu prevederile legii cu privire la regimul apelor fără vreo necesitate specifică pentru revocare. care în toate cazurile se referea la autorizaţia din 1973 în întregime. în conformitate cu articolul 144 alin. Reclamantul critică administraţia reclamată pentru că a confirmat revocarea autorizaţiei cu privire la utilizarea apelor fără vreun motiv valid.în contextul înşiruirii evenimentelor anterioare – sensul atribuit de aceeaşi administraţie pentru descrierea sumară care figurează în decizia prin care a fost acordată autorizaţia revocată. revocarea este justificată numai atunci când există suficiente motive obiective pentru aceasta. fără necesitatea de a aborda detaliile transmiterii sesizării. conservă un caracter contestabil. Dezbateri nu au avut loc. El a solicitat ca decizia să fie casată şi să fie organizată o audiere în faţa Curţii Administrative. înaintea recursului său constituţional.FISCHER contra IRLANDEI LAWLESScontra AUSTRIEI ____________________________________________________________________________________ martie 1988. Ea a constatat că partea esenţială a plângerii se referea la pretenţii precum că legislaţia ordinară a fost incorect aplicată. se referea – potrivit textului ordonanţei formale – la autorizaţia din 1973 fără careva restricţie. ea nu avea sorţi de izbândă. acestea sunt pur şi simplu preluate din decizia din 30 iulie 1973 prin care a fost acordată autorizaţia. revocarea unei decizii potrivit legii cu privire la regimul apelor poate fi percepută ca fiind obiectiv justificată dacă aceasta poate fi considerată necesară în sensul legii. 2 din Constituţia Federală (paragraful 22 infra) Curtea Constituţională a refuzat să accepte plângerea reclamantului. fără ca această chestiune – ridicată în recurs – să fi fost abordată. Curtea nu poate discerne o atare contradicţie. că nici comentariul anterior menţionat din decizia primei instanţe nici absenţa vreunei referinţe la aceste chestiuni în decizia contestată nu s-au soldat cu o interferenţă în drepturile reclamantului. Reclamantul se plânge că în decizia de prima instanţă şi în decizia atacată se afirmă. 12. Curtea a constatat că o audiere orală în faţa Ministerului nu era necesară şi a respins cererea reclamantului pentru o astfel de audiere în faţa Curţii propriu-zise în conformitate cu articolul 39 (2) (6) din legea cu privire la Curtea Administrativă (paragraful 21 infra). printre altele. Mai mult ca atât. Este astfel clar. Curtea este de acord cu administraţia reclamată şi. aceasta ar putea să derive doar din consideraţiile de interes public. În hotărâre au fost expuse următoarele motivaţii: “Reclamantul susţine în primul rând că motivele deciziei date în prima instanţă restrângeau în mod greşit suprafaţa asupra căreia se aplica autorizaţia din 1973. în motivaţia oferită în decizia din 5 decembrie 1986 a Guvernatorului Landului cuvintele “unde cariera de pietriş a fost deja închisă” sunt folosite atunci când este menţionată parcela 514-1 KG Theresienfeld. odată ce această decizie devenise finală şi prevederea incidentă menţionată anterior de asemenea devenise juridic efectivă. odată ce dreptul de revocare nu a fost rezervat în interesele unor terţe părţi. revocarea autorizaţiei. reclamantul a înaintat un apel la Curtea Administrativă (Verwaltungsgerichtshof) în care el a pretins că decizia din 20 iulie 1987 a fost nelegitimă şi că autorităţile administrative ar fi trebuit să organizeze o audiere. 13. precum în cazul de faţă. Aceasta nu este o precizare obligatorie din punct de vedere juridic şi nici într-un caz ea nu limitează revocarea ca atare. cu reclamantul în sensul că atunci când o rezervare a dreptului de revocare nu este specificată mai detaliat. Similar. În final. Nu este relevant faptul dacă rezervarea dreptului de a revoca autorizaţia potrivit articolului 21 (1) din legea cu privire la regimul apelor din 1959 a fost inclusă adecvat în decizia din 1973. care a fost reconfirmată în recurs. Odată ce plângerea nu aborda chestiuni de drept constituţional. confirmată de administraţia reclamată. utilizarea expresiei “parte a terenului” (Teilflache) doar precizează . 50 .

acestea au fost considerate de Curte ca fiind suficiente pentru a justifica opinia că chiar şi descărcările autorizate au fost cel puţin „problematice” în acest loc în particular. de asemenea 51 . ce-şi are efectele în viitor. pentru descărcări de deşeuri. fiind curăţată. în decizia primei instanţe. dar în acelaşi timp chestiunea despre acţiunile vis-a-vis de deşeurile domestice despre existenţa cărora nu se cunoştea anterior de asemenea a fost abordată. pentru a o refuta. “textului inexact al autorizaţiei” din 1973. era gata pentru a fi utilizată pentru descărcări în conformitate cu prevederile autorizaţiei. Dincolo de faptul că în descrierea celor două genuri de deşeuri ca fiind „practic” inseparabile (după cum s-a presupus). dumnealui s-a referit la raportul din 29 aprilie 1986 realizat de către un expert tehnic oficial desemnat. În decizia contestată. unde existau surse de ape freatice adecvate din punct de vedere cantitativ şi calitativ pentru aprovizionarea cu apă.Hotărâri ale Curţii Europene a Drepturilor Omului: Culegere selectivă ____________________________________________________________________________________ că descărcarea deşeurilor în conformitate cu prevederile autorizaţiei ar putea contribui la o mărire a potenţialului de risc. luându-se în vedere poziţionarea acestuia în zona centrală a bazinului Mitterndorf. depozitate în locul de referinţă. Ultima observaţie se referă la trecut şi reclamantul nu poate să mizeze pe distincţia dintre descărcare autorizată şi neautorizată precum este menţionat în decizia acestei Curţi din 19 mai 1987. de asemenea. Acelaşi expert a făcut referinţă la un comentariu din partea expertului tehnic oficial desemnat. Reclamantul a mai afirmat că în decizia atacată un argument adiţional în favoarea revocării a fost invocat în mod greşit : deşeurile descărcate contrar prevederilor autorizaţiei au fost atât de amestecate cu cele descărcate în conformitate cu ea. descris ca problematic reieşind din expertize: în opinia expertului. această observaţie vizând trecutul în orice caz nu este de o importanţă vitală pentru revocare. prevenind pe viitor descărcările. În raportul expertului reprodus în decizia contestată a fost. 86/07/0147. reînnoirea autorizaţiei pentru descărcarea deşeurilor în acest loc ar trebui să fie exclusă. se afirmă că este exclus de a utiliza zonele. Reclamantul a insistat că acest argument a trecut cu vederea faptul că. reclamantul a mai afirmat că până la acel moment nu s-a demonstrat că revărsarea potrivit autorizaţiei a avut vreun impact asupra arealului din jurul locului de referinţă. În opinia înaintată la 23 aprilie 1985 deşeurile domestice. la care face referinţă şi reclamantul. În continuare. Într-un aviz al experţilor din 15 mai 1985. El indică de asemenea că descărcarea de deşeuri ce pun în primejdie apele freatice era atribuită. Această distincţie a fost cu adevărat recunoscută parţial în contradicţia poziţiei promovate de predecesorul de titlu al reclamantului. o astfel de amestecare a fost doar o presupunere. remarca cu privire la un risc sporit de acest gen se referă clar la o constatare anterioară – de asemenea citată în motivaţie – a unui expert medical oficial desemnat precum că. În ceea ce ţine de comentariile tehnice vizând alegerea locului. care este reprodusă în decizia atacată. făcută referinţă la faptul că a trecut o perioadă considerabilă de timp între momentul poluării şi primele semne vizibile ale substanţelor nocive în subsol sau în apele subterane. în continuare dumnealui a afirmat că partea de vest a terenului. independent de butoaiele întrebuinţate. în care posibilitatea contaminării apelor freatice prin deşeuri domestice este de asemenea detaliat descrisă. această estimare. potrivit opiniei din 21 octombrie 1986 a expertului tehnic oficial desemnat vizând chestiunea curăţării generale a arealului. Pasajele din documentaţia administrativă citate de reclamant ca dovadă în această privinţă nu sprijină. totuşi. operatorul descărcărilor a neglijat diferenţele ce sunt indicate în ea şi care sunt importante în ceea ce priveşte descărcările autorizate ale deşeurilor. cu referinţă expresă la necesitatea creării „unei unităţi de calificare înaltă pentru monitorizarea apei care trebuie să dispună de facilităţi adecvate pentru efectuarea de analize şi pentru dislocarea precaută a oricăror deşeuri periculoase”. În decizia primei instanţe. locul de descărcare a deşeurilor ar trebui să fie eliminat din motive curative şi dat fiind că acesta reprezintă un pericol potenţial pentru apele subterane. de asemenea. s-a presupus că deşeurile primejdioase descoperite la locul dat au fost separabile de alte deşeuri. nr. Reclamantul a indicat că mai multe examinări au confirmat că nu exista nici un pericol în partea de vest a terenului. înainte de publicarea deciziei Curţii menţionate anterior. Astfel. sunt descrise de expert ca prezentând un pericol pentru apele freatice. Într-o scrisoare din 28 mai 1985 din partea administraţiei districtului (Bezirkshauptmannschaft). Respectiv. fapt ce anterior a fost privit ca indicând asupra capacităţii aparent nelimitate de curăţare şi depozitare a subsolului (doar) şi a condus în multe cazuri la recurgerea şi autorizarea descărcărilor care ar fi în prezent considerate inacceptabile. pe lângă acestea. prognozarea unor efecte dăunătoare asupra apelor freatice nu s-a dovedit a fi fără temei – după cum pretinde obiecţia reclamantului – chiar în urma unei simple constatări. locul de descărcare ca atare a fost. printre altele. nu poate fi exclus faptul că. încât era practic imposibil de a separa aceste două feluri de deşeuri. care afirmase că luând în consideraţie criteriile actuale. contrar celor afirmate în decizia atacată. au fost clar luate în consideraţie dificultăţile practice menţionate în aceeaşi opinie a expertului. a fost anunţat evident că operaţiunea de curăţare nu a fost definitivată.

Reclamantul. posibilitatea blocării terenului fără a-l elibera de deşeuri a fost respinsă din motive tehnice şi din cauza pericolului înhumării împreună cu acestea şi a butoaielor. care s-ar fi ruinat financiar. însă a mai fost indicat că deşeuri domestice au fost depistate acolo şi că nu poate fi negat faptul că împreună cu acestea au fost înhumate şi chimicate. pe de o parte. după cum reiese din faptul notoriu precum că din cauza mărimii sale. Modalitatea în care a fost abordată această chestiune în decizia atacată a fost prezentată în expunerea factologică. nu a fost dovedit că partea de vest a terenului în cauză este liberă de orice deşeuri periculoase şi nici nu a fost refutat argumentul că descărcările ulterioare a deşeurilor permise. expertul desemnat de administraţia reclamată a fost nevoit să stabilească din nou faptele care ar servi ca bază în acest sens. se plânge că nu i s-a comunicat numele inginerului hidraulic care a fost oficial desemnat ca expert când avizul acestuia a fost adus la cunoştinţă în comunicatul (Vorhalt) din 18 martie 1987 al administraţiei reclamate. la acele municipalităţi ce ar fi pe viitor private de instalaţiile sale de descărcare a deşeurilor. Reclamantul. administraţia reclamată nu a neglijat. Cât despre critica expresă a reclamantului faţă de faptul că expertul n-a fost destul de explicit în ceea ce el a avut în vedere prin „abuzuri depistate”. şi. este clar că se aveau în vedere documentele cu privire la regimul apelor emise de alte autorităţi decât administraţia reclamată şi cu privire la terenul în cauză. el a fost de asemenea conştient de data exactă a avizului. că în cazul dat „ponderea interesului public în asigurarea livrării de apă potabilă o întrece pe cea a interesului economic în continuarea operaţiunii de descărcare a deşeurilor”.FISCHER contra IRLANDEI LAWLESScontra AUSTRIEI ____________________________________________________________________________________ citat de reclamant. Odată ce reclamantul era familiarizat cu „originalul” avizului respectiv (la acesta se face referinţă în recurs). fiind încă în curs lucrările de curăţare. aceasta se referă. printre altele. de asemenea. la reclamant. bazinul Mitterndorf serveşte în calitate de un rezervor pentru apa potabilă. Din aceste motive şi deoarece. Cât despre municipalităţile menţionate anterior. nici un fel de descărcări de deşeuri pe viitor în arealul menţionat nu ar trebui să fie permise şi nu ar trebui să existe nici o gunoişte acolo. cât şi în recurs) ar trebui să conducă la calificarea juridică oferită de Guvernator. Astfel. după cum afirmase reclamantul. s-a confirmat faptul că săpăturile au fost efectuate în partea de vest a carierei. Din această cauză. şi chiar o continuare parţială a operaţiunilor curente de descărcare până la demararea unui proiect de curăţare nu poate fi privită din aceste considerente ca justificabilă. documente ce nu au fost alcătuite de autoritate (în acest caz autoritatea reclamată) ca atare. care nu a fost indicată în comunicatul administraţiei reclamate. Prin urmare nu a fost nevoie de existenţa unui „program de curăţare definitivă”. după cum se poate deduce uşor din context. şi cu atât mai mult că este clar că pericolul impus de deşeurile aruncate afectează un număr mult mai mare de oameni. Aceleaşi consideraţii ale interesului public sunt valide în privinţa intereselor economice ale individului. Avizul tehnic transmis în cadrul procedurilor de recurs consta într-o expertiză a aceloraşi fapte asupra cărora administraţia de primă instanţă şi-a întemeiat decizia sa. reclamantul criticase acelaşi expert pe motiv că avizul acestuia nu conţinea nici o „constatare factologică”. odată ce revocarea viza autorizaţia şi în acest fel operaţiunea de descărcare permisă până la acel moment de această autorizaţie. nu a contrazis comentariul din decizia contestată că avocatul său a fost informat despre numele expertului în cadrul unei consultări complete a dosarului la 22 aprilie 1987. există toate şansele ca un astfel de program să necesite autorizaţii speciale. o chestiune la care deja s-a făcut referinţă în răspunsul la comunicatul administraţiei. consideraţiile relevante. Prin „documente ale părţilor terţe” (Fremdakten) – un termen folosit de câteva ori în raportul expertului – de obicei se înţeleg. Prin aceasta însă un astfel de program de curăţare nu este prenotat. ar trebui remarcat că imediat după 52 . această estimare tehnică în apel viza în special – ţinând cont de recursul reclamantului – anume elucidarea faptului dacă situaţia factologică (care a fost în esenţă identică atât în prima instanţă. Este la fel incorect precum că chestiunea învinuirii în descărcarea deşeurilor interzise a jucat vreun rol în revocare. după cum afirmă reclamantul. odată ce întrebările abordate întotdeauna vizau respectivele descărcări de deşeuri. În continuare. Într-un caz ca cel din speţă este dificil de a concepe că nu se cunoşteau faptele pe care s-a bazat avizul expertului sau să se facă din nou trimitere la modul în care s-au produs. aceasta nu era o întrebare de estimare a faptelor schimbate sau substanţial completate. de asupra deşeurilor aflate deja în zonă. trebuie stopate anume în scopul evacuării deşeurilor existente. totuşi. înainte ca să poată fi oprite descărcările autorizate ulterioare (prin revocarea autorizaţiei). odată ce în decizia contestată se afirmă. În scrisoarea administraţiei districtului din 18 iunie 1986 se afirma că deşeurile domestice încă rămase în partea curăţată (de vest) vor fi evacuate odată cu adoptarea deciziei de curăţare completă a terenului. după cum a fost detaliat anterior. reclamantul nu le poate reprezenta interesele în mod legal odată ce acestea sunt interesele părţilor terţe. de aceea. pe de alta. Potrivit reclamantului concluzia s-a dovedit a fi greşită din cauză că nu a fost estimată ponderea intereselor.

are un impact neînsemnat asupra revocării. în opinia expertului. în particular prin referinţă la eşecurile de conformare la decizia din 21 septembrie 1972 şi condiţia 9 a deciziei din 30 iulie 1973.în răspuns la critica din partea reclamantului – în decizia atacată este corect făcută referinţă la faptul că importanţa arealului era bine cunoscută. În această ordine de idei.. Un răspuns separat la întrebarea – pusă în observaţiile de răspuns la comunicatul administraţiei reclamate şi repetate în recursul dat – dacă a fost luat în consideraţie faptul că în partea de est a zonei vizate exista o masă comprimată a deşeurilor domestice de cca 18 metri grosime pe suprafaţa locului vizat nu este considerat de Curte ca fiind de importanţă decisivă în ceea ce priveşte revocarea ce stopează descărcările de mai departe odată ce – după cum este prezentat mai detaliat în recursul respectiv . reclamantul s-a mai plâns că administraţia reclamată nu a solicitat. reclamantul parţial s-a bazat pe faptele ce erau irelevante pentru chestiunea revocării. În plus . descărcările de mai departe a deşeurilor nu ar putea fi percepute. Întreg comentariu referitor la aceasta. în primul rând. greşeşte când susţine că autorizaţia ar fi trebuit revocată numai după proceduri speciale de recurs în care autoritatea de apel ar fi trebuit să realizeze propria sa investigaţie de fapte.”). cu o rezervă („. de asemenea. ar trebui verificate de autoritatea de utilizare a apelor . La capitolul ”Definirea deşeurilor. În continuare. întrebarea dacă revocarea era absolut esenţială sau dacă deficienţele vizate în articolul 33 (2) din legea cu privire la regimul apelor din 1959 ar putea fi remediate este abordată din punct de vedere exclusiv tehnic. prin care se au în vedere evenimentele care au dus la revocarea de către Guvernator la 16 mai 1983 a autorizaţiei de descărcare a reziduurilor distilatorii. controlul descărcărilor de deşeuri” este prezentată în primul rând doar clauzele deciziei revocate [acordarea autorizaţiei] şi apoi se menţionează aplicabilitatea legii cu privire la substanţele dăunătoare în legătură cu observaţiile tehnice vizând agenţii de contaminare a apei. expertul nu a prejudiciat aprecierea juridică pe care s-a întemeiat autoritatea reclamată. totuşi. care defineşte arealul de conservare a apelor freatice în periferia căruia este situată zona de descărcare a deşeurilor. potrivit căruia un test al apelor freatice din 22 octombrie 1986 a arătat. Aceasta este confirmat într-o notă din partea expertului. Reclamantul. dat fiind necesitatea – menţionată chiar de reclamant – unei curăţări a terenului vizat. 126). Reclamantul deduce din aceasta că aprobarea măsurilor planificate de el ar fi în- 53 .. Este imposibil de înţeles obiecţia reclamantului că nu a existat nici o scurgere de lichid prin stratul „comprimat deschis de 18 metri grosime” de deşeuri domestice. după cum se cere. fiindcă el a fost efectuat de expert numai în legătură cu remărcile sale generale vizând necesitatea unei definiţii precise a deşeurilor în cazul când ar exista un control eficient a maselor descărcate. ci economice. foarte posibil. reieşind doar din aceasta nu era lipsit de sens să se împiedice descărcări adiţionale în conformitate cu autorizaţia prin revocarea acestei autorizaţii.Hotărâri ale Curţii Europene a Drepturilor Omului: Culegere selectivă ____________________________________________________________________________________ acel pasaj urmează o explicaţie mai detaliată.Bundesgesetzblatt . Odată ce se presupune că aceste deşeuri au existat în partea de est. Trebuie doar de atras atenţie. Contrar celor afirmate de reclamant. Chiar şi reclamantul nu deduce din aceasta că partea periculoasă de est a arealului ar fi astfel fără risc. Reclamantul s-a plâns că în raportul expertului lipseau detalii adiţionale despre semnificaţia bazinului Mitterndorf pentru asigurarea cu apă şi a considerat ca fiind insuficientă referinţa conţinută în raport la „avizele experţilor din documentele terţilor părţi” şi „literatura de specialitate”.„acum indiscutabil” poate fi presupus că „sub un strat de 15-18 metri de deşeuri domestice foarte comprimate au fost plasate mii de butoaie. În recurs se face referinţă la posibile alternative revocării şi la un aviz din 29 aprilie 1986 a unui inginer hidraulic desemnat oficial în calitate de expert din partea Guvernatorului. remarca de încheiere la acest subiect este în toate cazurile reprodusă în recurs în mod incorect în măsura în care expertul a sprijinit revocarea nu în lumina necesităţilor juridice. dacă autorizaţia ar fi valabilă în continuare.nr. Raportul de studiu din 17 februarie 1987 pregătit de Agenţia pentru protecţia mediului ambiant (Umweltschutzanstalt). Deficienţele invocate au fost epuizate în procedurile de recurs sau au fost acum menţionate în recursul dat. expertize suplimentare... Curtea nu este de acord cu afirmaţia reclamantului că avizul expertului tehnic în procedurile sesizării iniţiale ar fi viciată fiindcă a conţinut argumente juridice. cu solvente periculoase neautorizate şi arealul vizat trebuie să fie curăţat – ceea ce face imposibile toate descărcările ulterioare. totuşi. Faptele pe care le-a luat Guvernatorul ca bază au fost detaliat prezentate în decizia primei instanţe. scăderea în continuare a conţinutului de hidrocarbon hlorinat. De aceea se poate concluziona că în această privinţă pretinsele lacune factologice în avizul expertului sunt inexistente. nu a avut nici o influenţă asupra avizului expertului în acest context. ca ducând la îmbunătăţirea ulterioară a calităţii apelor freatice. În ambele cazuri. printre altele. trebuie luat în cont că măsurările au fost bazate doar pe un singur test şi au fost pur şi simplu „mai bune” decât cele efectuate printr-un test anterior. la reglementările emise de către autoritatea reclamată încă în 1969 (Monitorul Federal .

FISCHER contra IRLANDEI LAWLESScontra AUSTRIEI ____________________________________________________________________________________ semnat că revocarea ar putea fi evitată.. şi. a rapoartelor suplimentare din partea experţilor. sugerată de reclamant ca alternativă revocării autorizaţiei. pe de o parte. În conformitate cu articolul 36 din legea cu privire la Curtea Administrativă... Dacă ea consideră că motivele ce nu au fost încă notificate nici uneia dintre părţi ar putea fi determinante pentru a statua asupra [uneia din plângerile acesteia] . alin. Avizul citat al expertului. Odată ce astfel. pe care [s-a] bazat acordarea autorizaţiei” s-au dovedit a fi false. pe de altă parte. reclamantul nu a reuşit să demonstreze că autorizaţia a fost revocată din motive neobiective şi. Chiar dacă în acelaşi context în recurs se face referinţă la raportul de expertiză transmis în cadrul procedurilor cu privire la regimul apelor la 18 noiembrie 1986 în susţinerea opiniei că „varianta de re-depozitare” (evacuarea finală a „gunoiştii de est” în partea de vest a zonei de descărcare). cererile ce invocă ilegalitatea deciziilor administrative. 2 şi 3) .. Curtea Administrativă poate desfăşura o audiere care.” B. Articolul 90 alin. 16. în acel aviz.. În consecinţă.în ultima instanţă de către autoritatea reclamată – adoptată ulterior. LEGISLAŢIA NAŢIONALĂ PERTINENTĂ A.. în cazul aplicării principiului că prevenirea este mai binevenită decât tratarea”. are loc în mod public (articolele 39 (1) (1) şi 40 (4)). nu contribuie deloc – în particular în vederea multor discuţii care. nu există nici o prevedere legislativă pentru audiere în acest scop. potrivit documentelor administrative. recursul este nefondat. a fost astfel o bază neadecvată pentru obţinerea. trebuie examinată decizia contestată în baza faptelor depistate de către autoritatea reclamată şi cu referinţă la plângerile înaintate . „că presupunerile importante. Curtea Administrativă examinează în special. de obicei. În temeiul articolului 130 din Constituţia Federală. 17. ce indică exact în direcţia ce a fost . de aceea. era „tehnic posibilă”. după cum recunoaşte însuşi reclamantul.e. Curtea nu poate accepta poziţia reclamantului precum că o audiere orală ar fi trebuit să aibă loc în scopul specific de examinare a întrebării de revocare. Articolul 90 alin. exclud „descărcări de mai departe a deşeurilor” (şi s-a afirmat că chiar descărcarea deşeurilor domestice „în mod cert” au mărit pericolul „în măsură cantitativă semnificativă”) şi în baza faptelor – că ar trebui abordată „întrebarea revocării autorizaţiei acordate prin decizia Guvernatorului. ON 14’ (i.. În cele din urmă. Articolul 41 (1) din aceeaşi lege prevede următoarele: “În măsura în care Curtea Administrativă nu constată nici o iregularitate rezultată din incompetenţa autorităţii reclamate sau din încălcarea regulilor procedurale (articolul 42(2). sunt în realitate necesare.” II.. deja au avut loc – la demonstrarea că investigaţiile suplimentare calificate ca inutile în decizia adoptată. 1 din Constituţia Federală prevede: “Audierile în cazuri civile şi penale desfăşurate în faţa instanţei de judecată sunt orale şi publice. cel mai recent în cadrul lucrărilor de procedură din 18 noiembrie 1986 ce au precedat revocarea de către autoritatea de prima instanţă. chestiunile privind curăţarea locului de descărcare a deşeurilor au fost discutate din mai multe puncte de vedere. ea 54 . Legislaţia poate să prescrie excepţii.. Audierea solicitată a fost respinsă în conformitate cu articolul 39 (2) (6) din legea cu privire la Curtea Administrativă. totuşi. se sugera – reieşind din ipoteza potrivit căreia „pericolele ce. procedura constă în esenţă dintr-un schimb de memorii. nelegitime. 1 din Constituţia Federală 14. după cum s-a solicitat. decizia din 1973). La solicitarea uneia dintre părţi. . şi din acest motiv nu s-a arătat că „faptele în faţa autorităţii date [erau] atât de lacunare că desfăşurarea sau desfăşurarea repetată a unei audieri orale” trebuia să fie privită ca fiind „inevitabilă” (articolul 66 (2) şi (3) din legea cu privire la procedura administrativă generală din 1950). el trebuie respins potrivit articolului 42 (1) din legea cu privire la Curtea Administrativă.. Recursuri la Curtea Administrativă 15.

Hotărâri ale Curţii Europene a Drepturilor Omului: Culegere selectivă ____________________________________________________________________________________ trebuie să audieze părţile asupra acestui subiect şi să suspende procedura dacă e cazul. deciziile Curţii Administrative fie refuză recursul ca fiind nefondat. Potrivit articolului 144 alin. contrazise de dosarul cazului.. într-o privinţă importantă. utilizând mijloacele legale aflate la dispoziţia sa. 6-1) din Convenţie pe motiv că nu a fost în stare să obţină examinarea cauzei sale de către un “tribunal” care să se conforme acestei prevederi sau să obţină o audiere publică cu privire la chestiunea revocării autorizaţiei sale pentru descărcarea deşeurilor. dacă Curtea anulează decizia contestată. din cauza unei încălcări a regulamentului procedural. 16922/90) admisibilă la 8 septembrie 1992. că o audiere orală nu ar contribui la elucidarea cauzei. În temeiul articolului 42 (2).” PROCEDURA ÎN FAŢA COMISIEI 23. Articolul 39 (2) din legea cu privire la Curtea Administrativă prevede: “În pofida cererii unei părţi . fiindcă autoritatea reclamată n-a dispus de competenţă. 6.. Curtea nu poate refuza acceptarea examinării vreunei cauze exclus din jurisdicţia Curţii Administrative prin Articolul 133.” 18... Articolul 42 (1) prevede că.” D. Audieri în faţa Curţii Administrative 21. din motivul conţinutului său.. fie casează decizia contestată. Comisia a declarat cererea (nr. 1 (art. refuza acceptarea unui caz spre examinare dacă nu există suficiente şanse de reuşită sau dacă hotărârea care urmează să fie examinată nu presupune vreo chestiune de drept constituţional... Audierile în faţa Curţii Constituţionale 22.. 19. sau (c) regulile de procedură au fost neglijate. Potrivit articolului 63 (1) din legea cu privire la Curtea Administrativă. Curtea Administrativă poate decide să nu desfăşoare o audiere când . rezultând din memoriile părţilor implicate în procedură în faţa sa şi din dosarele procedurilor anterioare. El a invocat articolul 6 alin. Curţii îi este clar. “administraţia este obligată . În raportul său din 9 septembrie 1993 (articolul 31) (art. 2 din Constituţia Federală: “Curtea Constituţională poate . conformarea cu care ar fi putut conduce la o altă decizie din partea autorităţii reclamate. 24. 31). prin care (a) autoritatea reclamată a prestat date factologice ce sunt. Dl Fischer a sesizat Comisia la 11 mai 1990. C. să se asigure că în speţă situaţia juridică corespunde opiniei juridice (Rechtsanschauung) exprimate de Curtea Administrativă”. “Curtea Administrativă anulează decizia contestată dacă ea este nelegitimă 1. [sau] 3. Comisia a constat că 55 . sau (b) faptele necesită investigaţie suplimentară asupra vreunui subiect de importanţă. [sau] 2.” 20.. în afara cazurilor prevăzute ca excepţie.

revizuirea căreia era limitată la aspectele legislaţiei constituţionale.FISCHER contra IRLANDEI LAWLESScontra AUSTRIEI ____________________________________________________________________________________ (a) nu a avut loc nici o încălcare a dreptului reclamantului de a obţine examinarea cauzei sale de către o instanţă în temeiul prevederilor articolului 6 alin.)” Pretenţiile sale se refereau la dreptul său de acces la o instanţă investită cu jurisdicţie deplină. 1 (art. 6-1) (în unanimitate). p. 6-1) să fie supuse unui control adiţional din partea unei “instanţe judiciare cu jurisdicţie deplină” (v. care prevede: “Orice persoană are dreptul la judecarea în mod echitabil. 29. 1 (art. 16. A. alin. ca reper mai recent.. 31).. instituită de lege (. 1 (art. Textul integral al avizului Comisiei şi a două opinii separate conţinute în raport este anexat la prezenta hotărâre1. care va hotărî asupra încălcării drepturilor şi obligaţiunilor sale cu caracter civil (. DE DREPT I. Aceasta viza nu doar Curtea Constituţională. Curtea reiterează că în conformitate cu articolul 6 alin. 1 (art. Seria A nr. Notă grefei 1 Pentru raţiuni practice el nu va figura decât în ediţia imprimată (volumul 312 al Seriei A a publicaţiilor Curţii). 295-B. Seria A nr. 28. cel mai important. de către o instanţă independentă şi imparţială. 1 (ART.. hotărârea din 10 februarie 1983. în determinarea “drepturilor şi obligaţiilor civile”. 6-1) (douăsprezece voturi contra unu). 6-1). 58.. 6-1) al Convenţiei este necesar ca. 56 . deciziile luate de autorităţile administrative care nu satisfac cerinţele acestui articol (art. hotărârea din 25 noiembrie 1994. 49-50. 1 (art. dar este posibil de a face rost de el pe lângă grefă. şi. pp. 6) din Convenţie nu a fost încălcat în speţă “. Dl Fischer a pretins că nici una din autorităţile care i-au examinat cazul în cadrul procedurilor atacate nu ar putea fi acceptată ca fiind o “instanţă” în sensul articolului 6 alin. a vreunei audieri publice. CONCLUZIILE PREZENTATE CURŢII DE CĂTRE GUVERN 25. 6-1) DIN CONVENŢIE 26. cauza Ortenberg contra Austriei.. (b) lipsa unei audieri orale în faţa Curţii Administrative a constituit o încălcare a articolului 6 alin. pe parcursul procedurii.). alin. Reclamantul a pretins existenţa unei încălcări a articolului 6 alin. 6-1) din Convenţie. 1 (art. şi (c) lipsa unei audieri în faţa Curţii Constituţionale nu a constituit o încălcare a articolului 6 alin.). Dreptul de acces la o instanţă de judecată 27. cauza Albert şi Le Compte contra Belgiei. precum şi la lipsa completă. Curtea Administrativă. dar. (.. 6-1) (douăsprezece voturi contra unu). Guvernul invită Curtea să “constate că articolul 6 (art. CU PRIVIRE LA PRETINSA ÎNCĂLCARE A ARTICOLULUI 6 ALIN.

6-1) odată ce numai chestiuni juridice ar putea fi examinate. p. Curtea Administrativă era un fel de Curte de Casare. 32). domeniul de împuterniciri ale Curţii Administrative se conforma exigenţelor articolului 6 alin. Curtea a fost de acord cu reclamantul şi Comisia că Curtea Constituţională a Austriei nu posedă jurisdicţie necesară (v. 70). 268-A. Cât despre controlul exercitat de Curtea Administrativă. hotărârea din 21 septembrie 1993. În plus. 1 (art. Seria A nr. ca şi în cauza Zumtobel (precitat. p. 23. 179). 30. 33. 1 (art. alin. Analiza sa s-a axat pe estimarea dacă decizia administrativă ar fi în conformitate cu Constituţia. 30. 57 . hotărâre precitată. ea ar trebui doar să decidă dacă. 32. 6-1). decizia Ministerului agriculturii şi silviculturii din 20 iulie 1987. În ceea ce priveşte argumentele reclamantului referitoare la competenţa limitată a Curţii Administrative în examinarea chestiunilor de fapt şi colectarea de noi probe. În această privinţă prezenta cauză este diferită de cauza Obermeier (precitată. p. Mai mult ca atât. 50. Curtea este satisfăcută că decizia administrativă atacată a fost bazată pe criterii obiective ce au lăsat o marjă relativ limitată pentru discreţie. Ea poate chiar refuza examinarea pretenţiilor unei petiţii când “nu se poate aştepta ca hotărârea să clarifice vreo chestiune ce ţine de dreptul constituţional” (paragraful 22 supra). Curtea remarcă în primul rând că. Numai într-un număr foarte restrâns de cazuri a fost permisă completarea faptelor stabilite de autoritatea administrativă. chiar acolo unde autorităţile implicate nu au reuşit să acumuleze probe importante. 6-1). 6-1) au fost respectate. exigenţele articolului 6 alin. ce a confirmat revocarea din 5 decembrie 1986. 1 (art. dacă deciziile Curţii Administrative exprimă în general un control asupra deciziilor administrative decât asupra concluziilor de fapt cu privire la fiecare chestiune în cauză. Nu ţine de competenţa Curţii de a estima calitatea rapoartelor experţilor pe care s-a bazat revocarea. Seria A nr. Curtea Administrativă ar fi putut anula decizia autorităţii administrative ca fiind nelegitimă şi să impună autorităţii propria sa opinie cu privire la estimarea faptelor (paragraful 20 supra). 13. şi cauza Ortenberg. a fost supusă controlului din partea unei instanţe de judecată care dispunea de jurisdicţia necesară potrivit articolului 6 alin. alin. 34. Curtea Europeană se limitează în măsura posibilului la examinarea chestiunilor concrete de care este sesizată. în circumstanţele cauzei. Aceasta fiind situaţia şi deoarece cauza prezintă mai multe analogii cu cauza Zumtobel (precitată) decât cauza Obermeier contra Austriei (hotărârea din 28 iunie 1990. nu şi cele de fapt. Astfel. reclamantul îl estimă insuficient în lumina articolului 6 alin. decizia de a revoca autorizaţia de descărcare a deşeurilor în speţă.Hotărâri ale Curţii Europene a Drepturilor Omului: Culegere selectivă ____________________________________________________________________________________ 29. alin. p. nu se analizează ca fiind „un act pur discreţionar al administraţiei”. cauza Zumtobel contra Austriei. după cum a fost indicat de către Guvern şi necontestat de reclamant. Guvernul a susţinut opinia Comisiei şi a adăugat că nu a existat nici un indice în speţă că autorităţile administrative au exercitat vreo putere discreţionară. 13. 31). alin. neavând jurisdicţie în materie de fapt. 1 (art. în cazul de faţă. aceasta nu însemnă că în cazul de faţă Curtea s-ar considerat limitată în puterea sa de a controla faptele. Curtea Administrativă a abordat în detaliu toate plângerile reclamantului. Respectiv. 31. În opinia Comisiei.

în opinia reclamantului. să formuleze o rezervă în legătură cu o dispoziţie anume a Convenţiei. ambele fiind jurisdicţii specializate de control asupra chestiunilor de legalitate sau constituţionalitate fără a se proceda la o examinare completă a cauzelor cu care au fost sesizate. În opinia lui. Lipsa audierilor 35. p. 58 . 2. rezerva nu se aplică audierilor în faţa Curţii Administrative şi Curţii Constituţionale. punct cu punct. Oricare stat poate. Articolul 64 (art. Dat fiind natura concretă a pretenţiilor dlui Fischer. în măsura în care o lege atunci în vigoare pe teritoriul său nu este conformă cu această dispoziţie. 132. 64-2). precum şi amploarea examinării pe care le cere acestea.” 38. 1. Rezerva Austriei 36. 64) necesită o scurtă expunere privind legea în cauză. 26. Seria A nr.FISCHER contra IRLANDEI LAWLESScontra AUSTRIEI ____________________________________________________________________________________ nu există nimic cunoscut Curţii ce ar sugera că în cazul dat a existat vreo limitare de acest gen. principiilor referitoare la publicitatea procedurii juridice enunţate în articolul 90 în versiunea din 1929 din Legea Federală Constituţională . 6) din Convenţie nu se aplică speţei sau. Orice rezervă emisă conform prezentului articolul (art. alin. 6) din Convenţie se vor aplica în măsura în care ele nu aduc atingere. În orice caz rezerva nu era validă potrivit articolului 64 alin. 55). 1 (art.” (paragraful 14 supra) 37. 6) din Convenţie prevede următoarele: “Prevederile articolului 6 (art. fără a-şi declina vreodată competenţa pentru a răspunde acestora sau la stabilirea faptelor. Curtea Administrativă a examinat esenţa tuturor celor prezentate de reclamant. 2 (art. Seria A nr. 117). 64). Astfel de instanţe nu se încadrează în conceptul instanţelor tradiţionale de judecată civilă şi penală la care se face referire în rezervă. aceasta ar însemna că rezerva e deschisă pentru diverse interpretări şi nu e întocmită cu “precizie şi claritate” necesară potrivit articolului 64 alin. Seria A nr. După cum este evident din motivarea amplă din hotărârea sa (paragraful 13 supra). Această concluzie. rezerva Austriei cu privire la articolul 6 (art. 64-1). Rezervele cu caracter general nu sunt autorizate în termenii prezentului articol (art. 1 (art. este conformă hotărârii adoptate de Curtea Europeană în cauza Belilos contra Elveţiei (hotărârea din 29 aprilie 1988. controlul exercitat de către Curtea Administrativă asupra deciziei contestate s-a conformat exigenţelor articolului 6 alin. de asemenea. nu este valabilă deoarece nu este conformă exigenţelor articolului 64 (art. 39. Reclamantul. 13) şi Ettl şi alţii contra Austriei (hotărârea din 23 aprilie 1987. în nici un mod. în care Curtea a susţinut că rezerva a vizat procedurile judiciare cu privire la chestiuni de drept administrativ. Guvernul a făcut o paralelă între prezenta cauză şi cauzele Ringeisen contra Austriei (hotărârea din 16 iulie 1971. B. Rezerva Austriei cu privire la articolul 6 (art. Dacă ar fi aşa. Potrivit reclamantului. 64) din Convenţie. 64) din Convenţie dispune: “1. la momentul semnării prezentei Convenţii sau al depunerii instrumentului său de ratificare. s-a plâns de faptul că Curtea Administrativă şi Curtea Constituţională au refuzat să ţină o audiere orală. Potrivit lui. în caz contrar. odată ce ea nu conţinea nici un fel de declaraţie despre conţinutul legii în cauză. 6-1).

64-1. 41. În toate cazurile. Temeiurile pentru un astfel de refuz în vigoare în 1958 vizau cazurile în care erau examinate materii formale sau de procedură. în primul rând. sfera sa de acţiune nu a fost mai extinsă . deoarece prevederea pe care se baza refuzul de a desfăşura o astfel de audiere nu a fost în vigoare la momentul formulării acestei rezerve. potrivit Guvernului. după examinarea memoriilor şi a altor documente ale dosarului. 1 şi 2 ale articolului 64 (art. în circumstanţele particulare ale cazului vizat. precum şi cele unde se preconiza adoptarea unei decizii favorabile reclamantului de anulare a unei decizii administrative. La aceiaşi concluzie se poate ajunge analizând intenţia Guvernului Federal la momentul formulării rezervei. 2. 1 (art. sau să determine dacă rezerva ar putea fi înţeleasă ca încorporând procedurile instanţei administrative precum cele vizate în speţă. ca fiind prevederi esenţial identice. În contextul acestei concluzii. 64-2) din Convenţie. 64-1) numai legile “pe atunci în vigoare” pe teritoriul statului pot constitui obiectul unei rezerve. 1 (art. art. Curtea Administrativă ar putea refuza desfăşurarea unei audieri care. Curtea nu consideră necesar să examineze validitatea rezervei în lumina altor condiţii prescrise de alin. pe când Austria a ratificat Convenţia şi a făcut respectiva rezervă în 1958. 6-1) i-ar conferi reclamantului dreptul la o audiere. ar fi de un interes pur “academic”. în sensul jurisprudenţei Convenţiei. 1 (art. alte autorităţi care au 59 . deşi. 42.dintr-un punct de vedere teleologic – decât cea a prevederilor în vigoare din 1958. Curtea nu poate discerne cum articolul 39 (2) (6) şi prevederile în vigoare la momentul formulării rezervei pot fi privite. sunt vizate numai procedurile în faţa Curţii Administrative. 6-1) din Convenţie 43. articolul 39 (2) (6) din legea cu privire la Curtea Administrativă a fost completat în 1982. Guvernul a mai argumentat că. în instanţele unde nu s-a reuşit respingerea sesizării. Potrivit articolului 64 alin. că acest articol a intrat în vigoare în 1982.Hotărâri ale Curţii Europene a Drepturilor Omului: Culegere selectivă ____________________________________________________________________________________ chiar dacă articolul 90 din Constituţia Federală se referă doar la “cauzele civile şi penale”. După cum corect a indicat Comisia. Astfel Curtea constată că plângerea reclamantului bazată pe lipsa audierilor în faţa Curţii Administrative nu ar putea evita controlul său în temeiul rezervei precitate. Astfel. deşi din motive diferite. Rămâne să fie examinat dacă în speţă articolul 6 alin. După cum a fost arătat anterior (paragraful 29 supra). ţinând cont de termenii rezervei şi de condiţiile prescrise de articolul 64 (art. introducerea paragrafului (2) (6) în rezultat a extins considerabil împuternicirile Curţii Administrative de a refuza desfăşurarea unei audieri publice. de a refuza o audiere orală în baza temeiurilor referitoare la fondul cauzei. Motivaţia completată în 1982 a fost posibilă pentru prima dată pentru Curtea Administrativă. Cu privire la respectarea articolului 6 alin. rezerva de asemenea este aplicabilă cauzelor pendinte pe rolul Curţilor Administrative când acestea examinează chestiunile referitoare la “drepturile cu caracter civil”. 40. Curtea relevă. 64) din Convenţie. este nevoie să fie determinat dacă rezerva austriacă acoperă competenţa Curţii Administrative în sensul articolului 39 (2) (6) din legea cu privire la Curtea Administrativă de a refuza o audiere.

în special Curtea Constituţională a Austriei.FISCHER contra IRLANDEI LAWLESScontra AUSTRIEI ____________________________________________________________________________________ examinat cererea reclamantului.272. Prejudiciul material 46. 50) DIN CONVENŢIE 45. La audiere.” A. 6-1) din Convenţie. Potrivit reclamantului. 2).) Convenţie şi dacă dreptul intern al Părţii Contractante nu permite decât o înlăturare incompletă a consecinţelor acestei încălcări. Curtea Administrativă a fost prima şi singura instanţă în faţa căreia a fost adus cazul dlui Fischer. 1 (art. Fredin contra Suediei (nr. 10. II. 44. Costuri şi cheltuieli 48. Potrivit Guvernului.. El face trimitere la justificativele furnizate Comisiei. 21). dacă este cazul. Curtea acordă părţii lezate.37 şilingi austrieci (ATS) pentru acoperirea costurilor şi cheltuielilor legate de procedurile juridice naţionale şi cele în faţa instituţiilor de la Strasbourg. Curtea consideră că dreptul reclamantului la judecarea cauzei sale „în mod public” includea dreptul la o “audiere publică” (v. nu se pune problema de privare a reclamantului de acest drept. ea era în stare să examineze fondul plângerilor sale. Aceasta fiind situaţia. 50) din Convenţie: “Dacă hotărârea Curţii declară că o decizie luată sau o măsură ordonată de către o autoritate judecătorească sau orice altă autoritate a unei Părţi Contractante încalcă în totalitate sau parţial obligaţiile care rezultă din (. compensaţia nu poate fi acordată în baza speculărilor de felul cu ce s-ar fi soldat procedurile dacă ar fi avut loc o audiere. Respectiv.737. 47. dl Fischer a solicitat în mod expres o audiere în faţa Curţii Administrative. 60 . Practica Curţii Administrative a Austriei este ca să nu fie audiate părţile până ce nu i se solicită aceasta de una din părţi (paragraful 16 supra). Refuzul Curţii Administrative de a ţine o audiere a constituit o încălcare a articolului 6 alin. Mai mult ca atât. Contrar celor întâmplate în cauza Zumtobel. hotărârea din 23 februarie 1994. Dl Fischer a mai cerut 874. De aceea. 6). p. ci şi întrebări importante de fapt. APLICAREA ARTICOLULUI 50 (ART. Acest lucru i-a fost refuzat pe motiv că a fost puţin probabil ca aceasta să contribuie cumva la elucidarea cazului (paragraful 21 supra). alin.000 franci francezi. ea nu poate face presupuneri despre rezultatul procedurilor dacă în faţa Curţii Administrative ar fi avut loc o audiere. şi ţinând cont de importanţa procedurilor în cauză pentru însăşi existenţa afacerii dlui Fischer. nu pot fi considerate instanţe investite cu deplină jurisdicţie în sensul articolului 6 (art. Seria A nr. 283-A. o satisfacţie echitabilă. se pare că nu a fost vreo circumstanţă excepţională ce ar putea justifica privarea de o audiere. Curtea este de acord. examinarea viza nu doar chestiuni de ordin legal.. Potrivit articolului 50 (art. delegatul Comisiei a pus la îndoială existenţa unei suficiente legături cazuale dintre pretinsa încălcare şi pierderea rezultată. B. prejudiciul material rezultat din revocarea nelegitimă a autorizaţiei sale pentru descărcarea deşeurilor a constituit suma totală de 7. această cerere urmează a fi respinsă.

000 (două sute de mii) şilingi austrieci pentru cheltuieli de reprezentare. în termen de trei luni.unde s-ar fi comis încălcarea . CURTEA 1. 51-2) din Convenţie şi articolul 53 § 2 din regulamentul A al Curţii. că a avut loc o încălcare a articolului 6 § 1 (art. potrivit articolului 50 (art. în consideraţie vor fi luate doar costurile legate de cererea pentru o audiere orală. ar trebui să reţină doar una din cele două pretenţii înaintate ei. în ceea ce priveşte costurile legate de procedurile interne. textul următoarelor opinii separate sunt anexate la această hotărâre: 61 . 50) din Convenţie.000 ATS ar reprezenta o compensaţie rezonabilă pentru toate costurile şi cheltuielile suportate. ca şi Comisia. Potrivit lui. în unanimitate. 6-1) din Convenţie în partea ce ţine de imposibilitatea reclamantului de a-şi aduce cauza spre examinare în faţa unui “tribunal”. 49. în unanimitate. că nu a avut loc o încălcare a articolului 6 § 1 (art. Curtea notează că. suma totală de 140. Respinge. Susţine. 2. atunci suma rambursării acordată ar trebui să reflecte această constatare. DIN ACESTE CONSIDERENTE. 3. Luând în consideraţie faptul că numai una din cele două pretenţii declarate ca fiind admisibile de către Comisie a condus la constatarea unei încălcări. acordă reclamantului 200. restul cererii de satisfacţie echitabilă. că Austria trebuie să achite reclamantului.Hotărâri ale Curţii Europene a Drepturilor Omului: Culegere selectivă ____________________________________________________________________________________ Guvernul susţine că ar putea fi luate în consideraţie doar procedurile în faţa Curţii Administrative . şi potrivit criteriilor prevăzute în jurisprudenţa sa. Delegatul Comisiei susţine că dacă Curtea. 4. ei au contestat temeiurile în baza cărora au fost calculate onorariile avocaţilor. statuând pe o bază echitabilă. Semnat: Rolv Ryssdal Preşedinte Herbert Petzold Grefier În conformitate cu articolul 51 § 2 (art. în unanimitate. Pe lângă aceasta. Susţine. la Palatul Drepturilor Omului din Strasbourg. cu opt voturi contra unu. 6-1) din Convenţie în partea ce ţine de absenţa unei audieri publice în faţa Curţii Administrative.000 ATS pentru costuri şi cheltuieli. Redactată în engleză şi franceză şi pronunţată în şedinţa publică din 26 aprilie 1995. Susţine. 200. Curtea.şi cele în faţa instituţiilor Convenţiei.

în cazul că suma vizată este una mare. (b) opinia separată a dlui Martens. Cu toate acestea. cât şi în cadrul audierilor în faţa Curţii noastre. transformând audierea în faţa Curţii într-un for pentru nişte dezbateri ideologice. - - Nici în unul din cazurile arătate faptul dacă procedurile sunt orale şi publice în sensul unei veritabile salvgardări procedurale nu este demn de protecţie. Există foarte multe exemple de acestea. Acest al doilea aspect la care m-am referit ar putea reieşi din diverse motive: specularea pe faptul că lucrările de procedură sunt orale şi publice pentru a proclama publicului general idei politice sau de alt gen ce se referă într-o măsură nesemnificativă la cazul judecat. şi aici există numeroase exemple de acestea în curţile naţionale de apel şi curţile supreme. care sunt obligaţi să asiste din respect pentru Curte. 6-1) pentru securizarea unei constatări de încălcare într-un caz ce nu depistează nimic altceva ce ar contravine rigorilor Convenţiei. solicitarea unei audieri în faţa unei instanţe naţionale de judecată .FISCHER contra IRLANDEI LAWLESScontra AUSTRIEI ____________________________________________________________________________________ (a) opinia concordată a dlui Matscher. în termeni formali – pe absenţa unei audieri publice orale în sensul articolului 6 alin. aş dori să menţionez pronunţarea hotărârilor Curţii noastre (articolul 55 alin.preponderent cu scopul retribuirii avocaţilor pentru o audiere. fără a scoate în evidenţă măcar ceva asemănător vreunui argument oral real. în alte cuvinte. nu-i atribui nici o valoare în cazurile când o astfel de procedură devine un simplu ritual (sau ceremonie) sau când asupra ei se insistă în scopuri ce nu au legătură cu protecţia procedurală. fiind de durata a câtorva minute. retribuţii care. Eu atribui valoare procedurilor cu caracter oral şi public în măsura în care acestea contează pentru o securitate procedurală.când aceasta este în principiu neobligatoriu potrivit procedurii aplicabile . 62 . 1 (art. Drept exemplu al primului aspect de proceduri orale inutile. insistarea – legitimă. 1 (art. aş dori să atenţionez asupra următoarelor. şi aici există numeroase exemple în jurisprudenţa noastră. pot fi considerabile. chiar dacă audierile se reduc la o simplă formalitate. 6-1) din cauza respingerii de către Curtea Administrativă a unei audieri publice orale. OPINIA CONCORDATĂ A JUDECĂTORULUI MATSCHER 1. Am votat cu majoritatea Camerei în ce priveşte încălcarea articolului 6 alin. 2 din regulamentul A) la răsărit de soare în faţa unei săli ce este de obicei pustie cu excepţia unui singur oficial din Comisie şi un reprezentant al Guvernului. atât în cadrul procedurilor interne. (c) opinia concordată a dlui Jambrek.

117. 63 . Aceasta este conform tendinţei Curţii. dar nu fără iezitare. de pildă.. hotărârea Ringeisen contra Austriei din 16 iulie 1971. conform opiniei judiciare majoritare la moment. multe rezerve şi declaraţii interpretative au devenit învechite sau. alin. alin. şi ele nu puteau prevedea evoluţia dură la care va fi supusă în viitor jurisprudenţa. cu scopul prezervării acestei poziţii. aparent nu mai este aplicată. Curtea pe o perioadă a luat în consideraţie că rezerva Austriei acoperea procedurile administrative care acum sunt cuprinse de Articolul 6 (art. Astfel. Ea nu putea prevedea că în rezultatul unei interpretări evolutive a Convenţiei din partea instituţiilor Convenţiei. încrederea reciprocă a fost înşelată. pp. am votat în favoarea constatării unei încălcări a articolului 6 alin. Camera a ajuns la identificarea unei încălcări prin interpretarea sferei de acţiune a rezervei Austriei vizând articolul 6 (art. 40-41. p. 13. Ca rezultat. această practică mă surprinde ca fiind foarte discutabilă. Austria a formulat rezerva vizând articolul 6 (art. 64) autorizează în mod expres statele să facă rezerve. Cu toate acestea. fără a oferi părţilor vreo protecţie procedurală adiţională. 6) (v. şi hotărârea Ettl şi alţii contra Austriei din 23 aprilie 1987.Hotărâri ale Curţii Europene a Drepturilor Omului: Culegere selectivă ____________________________________________________________________________________ 2. eu nu trec cu vederea că în cazul vizat motivarea din sentinţă poate fi considerată ca fiind corectă din moment ce acţiunea pentru ca procedurile în cauză să fie orale şi publice a fost formal restrânsă când articolul 39 (1) din legea cu privire la procedura în faţa Curţii Administrative a fost reformulată în 1982. Din punctul de vedere al dreptului internaţional. nici publice. Seria A nr. legislatura austriacă va trebui să modifice articolul 39 (2) pentru a atribui un caracter obligatoriu audierii publice orale de fiecare dată când o parte o solicită. 6). pe care aş califica-o ca una înţeleaptă. de a restrânge sfera de acţiune a rezervelor şi declaraţiilor interpretative. Statele Contractante care fac astfel de rezerve cu privire la vreun articol sau Protocol din Convenţie o fac cu bună credinţă. însă. multe chestiuni administrative şi disciplinare care. Toate acestea vor face ca procedurile din Curtea Administrativă să fie mai lungi şi scumpe. Aceasta atitudine. Seria A nr. nu au fost vizate de articolul 6 (art. 42). legislaţia austriacă asigură un echilibru rezonabil între proceduri orale-publice şi cele scrise. şi chiar de a le elimina în măsura posibilului. Spunând aceasta. 98. 6-1) cu privire la aceea că procedurile din Curtea Administrativă nu au fost nici orale. 3. chiar dacă Convenţia îi obligă la respectarea anumitor condiţii. reieşind din spiritul de solidaritate cu colegii mei. altfel spus. 132). 19. Dar revenind la cazul de faţă: în tipurile ordinare de cazuri înaintate în faţa instanţelor de judecată. dat fiind că articolul 64 (art. 1 (art. ar fi în consecinţă acoperite de el. 4. arătată pentru prima dată în hotărârea Belilos contra Elveţiei din 29 aprilie 1988 (Seria A nr. În vederea încrederii reciproce la care m-am referit mai sus. 6) care normal că a fost limitată la tipurile ordinare a cazurilor judecătoreşti. având încredere în interpretarea anumitor prevederi ale Convenţiei care erau în vigoare la momentul ratificării. adică după formularea rezervei. 6) ca fiind extrem de înguste.

Seria A nr. Belilos contra Elveţiei. pe când potrivit Convenţiei ele sunt considerate ca determinând drepturile civile sau acuzări penale. Seria A nr. 62-63. Van Leuven şi De Meyere contra Belgiei (Seria A nr. v. REPREZINTĂ OARE VERWALTUNGSGERICHTSHOF-ul O INSTANŢĂ ÎN SENSUL ARTICOLULUI 6 (ART. hotărârea din 24 februarie 1994. Nimeni nu contestă faptul că articolul 6 (art. INTRODUCERE 2. Cauza reclamantului cade sub incidenţa mereu crescândei. v. eu nu mă simt în poziţia să subscriu la doctrina generată de acestea (în continuare “doctrina Zumtobel”). 6). 132. pp. Langborger contra Suediei. 1 Pentru cazurile vizând drepturile şi obligaţiile civile. 58. inter alia: Albert şi Le Compte contra Belgiei. contra Regatului Unit. 15. 70. hotărârea din 22 iunie 1989. pp. 268-A) şi hotărârii în cauza Ortenberg contra Austriei din 25 noiembrie 1994 (Seria A nr. 120-A. 219. dar şi problematicei categorii a procedurilor care în cadrul legislaţiei naţionale sunt pur administrative. Seria A nr. alin. Curtea evident a acţionat în spiritul hotărârii sale în cauza Zumtobel contra Austriei din 21 septembrie 1993 (Seria A nr. hotărârea din 21 februarie 1984. I. 64 . hotărârea din 8 iulie 1987. 27-28. p. Întrebarea care stă în faţa Curţii este dacă acesta. alin. 21-22. alin. De la hotărârea sa din 23 iunie 1981 în cauza Le Compte. a atacat această revocare în conformitate cu procedurile administrative disponibile acestuia. 43) Curtea a susţinut constant că nu este incompatibil cu Convenţia ca prima şi a doua etape (dacă există etapa a doua) ale procedurilor de acest gen să fie desfăşurate în faţa instanţelor administrative care nu se conformează exigenţelor articolului 6 (art. 6) din Convenţie se aplică acestor proceduri. Beaumartin contra Franţei. pp. 284. alin. şi Bendenoun contra Franţei. alin. 30. Răspunzând afirmativ la această întrebare (paragraful 34 din hotărâre). Seria A nr. spre regretul meu. 155. hotărârea din 27 noiembrie 1991. Indubitabil cea mai importantă întrebare în acest caz – dintr-un punct de vedere general. hotărârea din 10 februarie 1983. Cauza reclamantului îşi are originea în revocarea (din 1986) de către Guvernatorul Austriei de Jos a autorizaţiei de descărcare a deşeurilor potrivit căreia reclamantul utiliza zona de stocare a deşeurilor. atunci în ce măsură. 53-56.FISCHER contra IRLANDEI LAWLESScontra AUSTRIEI ____________________________________________________________________________________ OPINIA SEPARATĂ A JUDECĂTORULUI MARTENS 1. inter alia: Ozturk contra Germaniei. Seria A nr. 296-B. hotărârea din 24 noiembrie 1994. Seria A nr. 3. pentru cazurile vizând acuzaţiile penale. O. 6) DIN CONVENŢIE? A. 31. Reclamantul. 73. şi dacă da. 295-B) (paragraful 32 din hotărâre). 6) din Convenţie. cu condiţia că individul poate aduce deciziile finale ale acestor instanţe pentru control ulterior înaintea instanţei ce oferă protecţia prevederii respective1. 179 şi Oerlemans contra Olandei. hotărârea din 28 iunie 1990. a fost încălcat. 63. Seria A nr. Seria A nr. cât şi pentru reclamant – este dacă Verwaltungsgerichtshof-ul (Curtea Administrativă) trebuie considerată ca o instanţă în sensul articolului 6 (art. 38. p. Obermeier contra Austriei. hotărârea din 29 aprilie 1988. Seria A nr. al cărui mijloace de existenţă erau puse-n joc. Nu am făcut parte din Camerele care au adoptat acele decizii şi.

25-26. cred că doctrina Zumtobel necesită o serioasă discuţie. Ambele sentinţe la care s-a făcut referinţă mai sus în alin.” În consecinţă. Divergenţa dintre mine şi Curte vizează atât metoda de estimare dacă Verwaltungsgerichtshof-ul întruneşte cerinţele esenţiale ale unui “tribunal” în sensul Articolului 6 (art. 6-1) în domeniul dreptului administrativ şi. 6) decât cel al sferei de acţiune al acestuia. dar la fel de clar era clar condusă de convingerea că una din cerinţele supremaţiei legii este că tipul disputei dintre individ şi executiv la care s-a făcut referinţă mai sus în alin. 1 (art. alin. 28. era indubitabil conştientă de aceste probleme. în primul rând. 1.und Forstwirtschaft) – care a respins recursul administrativ al petiţionarului împotriva deciziei iniţiale – nu au întrunit cerinţele Articolului 6 (art. 55. cel puţin în ultima instanţă. Extinderea treptată de către Curte a sferei articolului 6 (art. pp. 6-1) în domeniul dreptului administrativ 6. Este şi de aceea că am temere că aceasta vizează nu doar Curtea Administrativă a Austriei. să fie decisă de autoritatea judiciară. nu pur şi simplu din considerente de a avea altă opinie decât cea a Curţii. Înainte de a intra în această divergenţă de opinie şi înainte de a explica de ce nu pot subscrie la doctrina Zumtobel. alin. 6) şi că. controlul judiciar oferind cea mai bună garanţie de independenţă. 19 . 1 (art. problemele nicicând nu pot fi rezolvate.21). Curtea. CONSIDERAŢII GENERALE 5. B. alin. 2 au fost unanime. să analizez jurisprudenţa Curţii vizând noţiunea de “instanţă” în sensul acestei prevederi. punctul decisiv este dacă Verwaltungsgerichtshof-ul – la care a apelat petiţionarul după decizia Ministrului – întruneşte cerinţele respective. imparţialitate şi proceduri adecvate. 4. în consecinţă. remarc că petiţionarul nu a invocat alt motiv pentru a pune la îndoială întrunirea de către Verwaltungsgerichtshof a cerinţelor esenţiale ale unui “tribunal” în sensul Articolului 6 (art. Aş aminte despre declaraţia fundamentală a Curţii în hotărârea sa în cazul Klass1: “Statul de drept implică. Seria A nr.Hotărâri ale Curţii Europene a Drepturilor Omului: Culegere selectivă ____________________________________________________________________________________ Există consens că nici Guvernatorul (Landeshauptmann) Austriei de Jos – care a luat decizia iniţială de a revoca autorizaţia petiţionarului de descărcare a deşeurilor – nici Ministrul Federal al Agriculturii şi Silviculturii (Bundesminister für Land. 3 trebuie. că o interferenţă din partea autorităţilor executive cu drepturile unui individ ar trebui să constituie subiectul unui control efectiv care în mod normal ar trebui să fie asigurat de ramura judiciară. 6) (v. 65 . decizia din 6 septembrie 1978. şi nici tensiunile temperate 1 Klass şi alţii contra Germaniei. În special din cauza acestui ultim aspect. Consecinţele aplicabilităţii articolului 6 alin. mă simt obligat să ma pronunţ împotriva acesteia. odată ce procedura administrativă are tradiţii şi cerinţe ce adesea diferă de exigenţele Convenţiei. inter alia. într-al doilea rând. dar poate în general afecta categoria de proceduri menţionate mai sus în alin. Îmi propun. la stabilirea şi menţinerea acestui curs. în ultima instanţă. 6) înspre domeniul procedurilor administrative fără echivoc creează probleme şi tensiuni. să fac unele remarci generale cu privire la consecinţele aplicabilităţii Articolului 6 alin. 15-18 mai jos) cât şi rezultatul acestei întrebări (v. Totuşi. 3.

pp. S-a concluzionat astfel că Constituţia a făcut imposibilă introducerea unui sistem de proceduri administrative în două instanţe. chiar de la bun începutul jurisprudenţei la care s-a făcut referinţă mai sus în alin. inter alia: W. lăsarea autorităţilor executive suficientei libertăţi de acţiune. ZaöRV 1988.FISCHER contra IRLANDEI LAWLESScontra AUSTRIEI ____________________________________________________________________________________ cu preţul diminuării însăşi a esenţei protecţiei la care astfel are drept individul potrivit articolului 6 alin. inter alia Ule. München. Merli. Dreptul Administrativ European (Sweet şi Maxwell. 2 1 66 . 1992). În încercările de a trasa echilibrul necesar. (note 6). ci poate uneori într-o anumită măsură să includă chestiuni de oportunitate. În această privinţă ne confruntăm cu probleme şi tensiuni la care s-a făcut referinţă mai sus la punctul 6. Holoubek. Londra. 1992). dar numai în măsura în care există compatibilitate cu protecţia efectivă a drepturilor individului în cadrul Convenţiei1. Rechtsbescherming in Frankrijk en Duitsland (Kluwer. 97 et seq. 1989). 1992).ş Klap. 7. Deventer..und Menschenrechte in Österreich. 438 et seq. 166 et seq. 23. Vage normen in het bestuursrecht (Tjeenk Willink. pp. Curtea a confirmat aceasta când. influenţa Curţii de Justiţie a Comunităţilor Europene ar trebui de asemenea să fie menţionate. Zwolle. v. Administratief procesrecht in vergelijkend perspectief (Tjeenk Willink. Acest control din partea unei instanţe internaţionale de judecată ar trebui să fie de ajutor în punerea la punct a reminiscenţelor doctrinei mai vechi conform căreia administraţia nu poate fi răspunzătoare în faţa ramurii judiciare3. 3 În acest context. 3. p. op. Urmează că de asemenea în contextul procedurilor administrative din cadrul domeniului articolului 6 (art. hotărârea Klass. Hotărârea Le Compte. Weh. pp.. chiar o privire superficială la literatura comparativă4 elucidează că există anumite domenii unde este imperativ ca Curtea Administrativă să fie aptă să lase suficientă libertate de manevrare autorităţilor executive. pp. 6-1)... 4 V. alin. pp. Pe de altă parte.ş Protecţia individului vis-a-vis de actele autorităţilor administrative (Consiliul Europei. Grund. pp. în hotărârea sa din 14 octombrie 1987. 1987). 51 (a). 93 et seq. 6) un echilibru corect trebuie să fie trasat dintre interesele conflictuante – adică dintre protecţia individului pe de o parte şi. În acest context nu este lipsit de importanţă faptul că toate statele membre au acceptat acum controlul final prin intermediul unui mecanism de supraveghere al Convenţiei. astfel de pildă precum doctrina că ar trebui să existe o strictă partajare dintre sfera administrativă şi cea judiciară2.ş Banda. Het onderzoek door de rechter. în general. caracterul căruia în esenţă este unul judiciar. Schwartze. 1975). în direcţia acceptării unui “control efectiv” al executivului de către judiciar (v. punctul 6 supra). 251 et seq. pp. cit. in: Ten Berge et al. Am în vedere domeniile unde problemele foarte tehnice sau chestiuni diplomatice importante sunt decisive sau unde autorităţile pot în mod legitim să menţină caracterul secret în faţa V. Verwaltungsprozeßrecht (Beck. 408 et seq. Frowein. Totuşi. Zwolle. 141 et seq. pp. Bok. Banda. 99 et seq. Schwartze. pe de alta. 1 (art. Deventer. v. un control judiciar ce nu întotdeauna este restricţionat la legalitatea actelor administrative. În această importantă sentinţă. EuGRZ 1988.. Van Leuven şi De Meyere (precitată la punctul 3 supra). această instanţă susţinuse că o strictă separare dintre ramura judiciară şi cea executivă este esenţială pentru Constituţia austriacă. Pare justificată presupunerea că gândirea şi practica juridică în statele-membre sunt îndreptate. Festschrift für Felix Ermacora (1988). pp. EuGRZ 1988.L. doctrina aceasta consfinţită în articolul 94 din Constituţia austriacă în felul interpretat de Verfassungsgerichtshof. a arătat clar că tradiţiile şi cerinţele anterior menţionate ar trebui să fie luate în seamă. 73 et seq. Nieuw Bestuursrecht (Kluwer. referitor la influenţa jurisprudenţei sale asupra gândirii şi practice juridice naţionale. nu ar trebui trecut cu vederea că unele din aceste tensiuni şi probleme rezultă din opinii demult învechite datorită evoluţiilor din gândirea şi practica juridică. 1994).

. Seria A nr. Curtea a constatat că domeniul împuternicirilor instanţelor engleze de judecată în cazul unei cereri pentru asistenţă judiciară este suficient pentru a conforma exigenţelor articolului 1 al Protocolului Nr. articolul 6 alin. Semnificaţia acestei sentinţe poate fi apreciată doar dacă este comparată cu cea din cazul AGOSI5. 3 V. probabil. ci le-ar restrânge pentru a asigura. 4 ibid. 1 (art. În acest context aş reaminti că Curtea însăşi lasă pe seama statului o marjă largă de apreciere în unele domenii decât în altele. Chorherr contra Austriei. pe scurt. mai curând. Seria A nr. în baza unei cereri pentru revizuire judiciară. 120 şi 121. este nevoie să se asume fie că exigenţele articolului 1 al Protocolului Nr.. alin. hotărârea din 24 octombrie 1986. În aceste hotărâri Curtea a decis că împuternicirile instanţelor engleze de judecată erau insuficiente pentru satisfacerea completă a exigenţei articolului 6 alin. instanţele de judecată nu ar examina aspectele de fond a deciziei. p. Pentru reconcilierea acestor sentinţe. 25. Aceasta mă conduce la un alt aspect al exerciţiului de echilibru menţionat mai sus. 266-B. 8. 89. 27. 108. de exemplu: Seria A nr. Dacă . şi R. hotărârea din 24 septembrie 1992. alin. ar trebui. 5 AGOSI contra Regatului Unit. O indicaţie persuasivă pentru această opinie poate fi găsită în hotărârea Curţii din 8 iulie 1987 în cazurile O. 15-16. 6-1) că tribunalul ar trebui să posede putere juridică pentru examinarea de fond a subiectului3. pare ar fi acceptabil că în procedurile administrative sfera de acţiune a controlului exercitat de către judecătorul administrativ ar trebui .. în cauza Ober1 V. p. inter alia: Herczegfalvy contra Austriei. pp. referitor la confiscare. afirma Curtea. p. La fel. alin. O pildă a ultimei categorii ar putea fi văzută. Substanţa procedurilor era dreptul unui părinte de acces la copilul său luat în îngrijire. nemotivat sau incorect4. Părinţii au avut posibilitatea de a solicita revizuire judiciară. vizează la direct drepturile din domeniul articolului 8 (art. 64. H. sau în care – la mai general – interesul general este cu mult mai puţin implicat decât cel individual. 28. Totuşi. 1 (art. 67 . Într-acel caz. posibil. Într-un alt context Curtea deja a indicat că acest subiect particular este important. B. alin. 63. 1 (P1-1). 244. Seria A nr. “Într-un caz de felul celui de faţă”. 302. luat în consideraţie materia subiectului particular al procedurilor în cauză. 27. 1 (P1-1) sunt mai puţin exacte decât cele ale articolului 6 alin. e puţin probabil – sau că diferenţa de substanţă a fost decisivă pentru diferenţa de rezultat. alin. 6-1) – ceea ce.. deşi cu caracter administrativ conform dreptului naţional. contra Regatului Unit2 (8). 6-1) cerea ca părţile să fie în stare să aibă “decizia administraţiei locale revizuită de un tribunal cu jurisdicţie de a examina cazul în fond“. s-ar putea probabil presupune că Curtea ar necesita împuternicirea de control deplin în toate acele cazuri unde procedurile. 120. 35-37.Hotărâri ale Curţii Europene a Drepturilor Omului: Culegere selectivă ____________________________________________________________________________________ instanţelor de judecată. 31. hotărârea din 25 august 1993. pp. hotărârea din 19 decembrie 1994. în special în ceea ce priveşte gradul de precizie cu care o lege ce conferă discreţie autorităţilor administrative de a indica spectrul acestei discreţii1. şi Vereinigung Demokratischer Soldaten Österreichs şi Gubi contra Austriei. Seria A nr. că autorităţile nu au acţionat ilegal. 8) din Convenţie. 1 (art. 2 Seria A nr. Dacă undeva şi este necesară restricţionarea judiciară. W. atunci tocmai în astfel de domenii.după cum pare – ultima premisă este corectă.într-o anumită măsură – să fie diferit în dependenţă de substanţa particulară a cazului vizat.

5 Nu pot să mă reţin ca să nu remarc că această reorganizare a condus la introducerea unui sistem complet nou şi uniform a procedurii administrative bazate pe noţiunea că funcţia primară a Regulamentului procedurii administrative este să protejeze individul: v. În final. 4 Hotărârea din 23 octombrie 1985. Seria A nr. Lor nu le-ar trebui să le fie permisă să caute Odată ce. Tjeenk Willink. În această privinţă s-ar putea reaminti.FISCHER contra IRLANDEI LAWLESScontra AUSTRIEI ____________________________________________________________________________________ meier (v. pe de o parte. De Parlementaire geschiedenis van de Algemene wet bestuursrecht. hotărârea din 26 octombrie 1984. 2. Potrivit acestei pledoarii aproape emoţionale. 46. ţine de esenţa articolului 6 (art. p. 6 Statele Contractante sunt obligate să-şi organizeze sistemele juridice astfel încât să asigure conformarea la exigenţele Articolului 6 alin. Ea recent a acţionat în acest mod în sentinţele sale Salesi contra Italiei şi Schuler-Zgraggen contra Elveţiei3. pe de altă parte. p. Alphen aan den Rijn. cât de neaşteptată ar fi această evoluţiei a jurisprudenţei6. 174 şi următ. numai dacă aceasta este social justificată. în opinia mea. 263. 1994). Alte state nu pot afirma că nu ar trebui să fie obligată să poarte consecinţe similare a extinderii treptate de către Curte sfera de aplicare a articolului 6 (art. Tweede Tranche (Samsom H. 460 şi următ. s-ar părea. că hotărârea Benthem contra Olandei4 a obligat Olanda să-şi reorganizeze completamente sistemul justiţiei administrative5. alin. 35. Seria A nr. De Cubber contra Belgiei. 59. R (77) 31 (28 septembrie 1977). atunci eu nu sunt convins de pledoaria făcută de Verfassungsgerichtshof-ul austriac în decizia la care s-a făcut referinţă în nota 4. tribunalul ar trebui să posede împuternicirea de a anula decizia administrativă şi de a adopta decizia finală în disputa vizată. în rezultat. R (80) 2 (11 martie 1980) şi R (89) 8 (13 septembrie 1989). 257-E. 86.6). 9. în categoria cazurilor discutate (v. 6) faptul că “ instanţă” ar trebui să fie aptă să determine toate aspectele de substanţă în baza propriei investigaţii a faptelor (v. (para.D. Exemplele date sugerează că subiecte particulare de substanţă pot rezulta în exigenţe mai stricte decât domeniul împuternicirilor tribunalului decât sunt normal acceptabile în domeniul dreptului administrativ pus în discuţie: în astfel de cazuri. 17. şi hotărârea din 24 iunie 1993. Aceasta înseamnă. Comitetul de Miniştri în repetate rânduri a accentuat importanţa protecţiei uniforme individuale în domeniul dreptului administrativ în toate Statele membre2. reiterez că oricare ar putea fi îngăduinţele efectuate în ceea ce priveşte caracteristicile speciale ale procedurilor administrative la îndemână. nota 1). 1 (art. unde subiectul de substanţă era dreptul unei persoane cu handicap să nu fie concediată. decizia administraţiei a fost corectă atât în ceea ce vizează întrebările de drept cât şi întrebările factologice. 19. Curtea a exprimat poziţie similară vizând principiul tratării egale. la fel precum o serie de hotărâri au obligat Suedia să realizeze acelaşi lucru. p.2. 20.3) şi pp. Oricum ar fi. aceste îngăduinţe nicicând nu ar trebui să fie aduse acolo unde însăşi esenţa garanţiilor pentru protecţia individului implicate în articolul 6 (art. 2 V. 8. alin. cu condiţia că un astfel de control l-ar face în stare să se autosatisfacă că. punctul 3 supra) exigenţele articolului 6 (art. De Groot şi Van Breugel. adică: subiectul particular de substanţă care implică exigenţe mai puţin stricte decît normal acceptabile. pp. 6) în domeniul procedurii administrative. Recomandările Nr. Seria A nr. de pildă. că statele ar trebui să fie tratate egal. Seria A nr. 6) este diminuată1. 97. că în exerciţiul de echilibrare menţionat mai sus trebuie să se poarte grijă ca să nu se atribuie pondere inadecvată particularităţilor şi tradiţiilor locale vizând organizarea justiţiei administrative şi. alin. în special punctul 13 infra). 3 Hotărârea din 26 februarie 1993. (Afd. 1 68 . 6) ar trebui percepute ca fiind îndeplinite chiar dacă “tribunalul” în cauză era împuternicit doar să exercite un control limitat. Personal sunt tentat să cred că nu este loc pentru efectul opus. 6-1): v. Daalder.

288. p. p. De Wilde. hotărârea din 19 aprilie 1994. 4 V. 6). 2. cit. 6-1)2. Van de Hurk contra Olandei. 3 V. aceasta este eronat: rezerva nu este validă. 45 şi Beaumartin contra Franţei. reieşind din rezervarea ce va fi discutată mai jos în alin. alin. 2 V. în primul rând aş reaminti că exigenţa de “determinare” de către o “ instanţă” este una din elementele constitutive de garanţie acordată individului prin articolul 6 alin. Curtea a făcut referinţă la aceeaşi noţiune şi. 11. 62-63. 5 V. Seria A nr. în consecinţă. p. hotărârea Le Compte. dar s-ar putea întâmpla şi altfel dacă se ia în consideraţie aşa-numitele “norme confuze” la care. v. 16. 6) fiind că aceasta este “creată prin lege”. 87.Hotărâri ale Curţii Europene a Drepturilor Omului: Culegere selectivă ____________________________________________________________________________________ adăpost în spatele Constituţiei sale: dacă va fi necesar. Curtea a fost explicită că exigenţa ca persoanei să i se ofere posibilitatea ca decizia finală a autorităţilor administrative să fie controlată de către o “instanţă” în sensul Articolului 6 (art. în opinia mea sunt puţine dubii că. Seria A nr. 7 Odată ce este probabil imaterial în cazul de faţă. din câte cunosc. 78. Întrebările ce ţin de lege pot. 6 Seria A nr. în interpretarea instanţelor naţionale de judecată – ar trebui să fie luată drept bază pentru determinarea dacă împuternicirile Curţii în cauză sunt suficiente. p. odată ce astfel de aplicare posedă fără echivoc o componentă factologică. Una din exigenţele unei “instanţe” în sensul articolului 6 (art. 16. 12.. 23. părea clare7. în special în domeniul dreptului administrativ. loc. 1 69 . Ajungând acum la analizarea anunţată mai sus în alin. 41. în referirea la jurisdicţia sau împuternicirea “ instanţei” respective. după câte cunoaşte oricare jurist familiar cu procedurile de “casare”.. 23 et seq. În jurisprudenţa sa la care s-a făcut referinţă la punctul 3 supra. Seria A nr. 29. Ooms şi Versyp contra Belgiei. şi hotărârea Albert şi Le Compte (nota 1 supra). probleme delicate de demarcare. 5. ei ar putea fi solicitaţi să-şi modifice Constituţia în vederea conformării la obligaţiile lor reieşind din Convenţie1. alin. Sumarizând această exigenţă în hotărârea sa din 23 Septembrie 1982 în cauza Sporrong şi Lönnroth contra Suediei6. Curtea a afirmat că individul a avut dreptul să-şi aibă cazul audiat de “o instanţă competentă de a determina toate aspectele asupra subiectului “. această lege . hotărârea Le Compte. Ceea Dacă Verfassungsgerichtshof-ul austriac în decizia la care s-a făcut referinţă mai sus în nota 4 avea intenţia să sugereze că. fac adesea referinţă legislaţiile noastre. până acum neexplorată – dacă ideea de bază de protecţie a individului implică faptul că “instanţa” ar trebui să fie investită cu împuternicirea de a aplica la maxim jus curia novit. hotărârea din 24 noiembrie 1994. las la o parte întrebarea intrigantă – şi. Controlul aplicării unor astfel de norme impune. Van Leuven şi De Meyere (punctul 3 supra). Van Leuven şi De Meyere. în contextul actual aceste scrupulozităţi pot fi puse de o parte odată ce Curtea a specificat că “ instanţa” ar trebui să fie împuternicită să determine ambele chestiuni – de drept şi de fapt. 38. 6) înseamnă că puterea juridică3 a respectivei instanţe de judecată ar trebui să fie astfel încât aceasta să poată determina4 toate chestiunile vizate. decizia din 18 iunie 1971. pp. nota 19. şi astfel să purceadă ex officio în chestiuni de drept ce n-au fost abordate de părţi. 52. 31. 12. Astfel. p. la prima vedere. 1 (art. Odată ce ultima autoritate împuternicită să adopte o decizie obligatorie fiind unul din elementele esenţiale ale noţiunii unei instanţe în sensul Articolului 6 (art. Analizarea doctrinei de „jurisdicţie deplină” a Curţii 10.desigur. 296-B. 51. fie că ele se referă la probleme legislative sau factologice5. la legea conform căreia “instanţa” a fost creată. alin. Totuşi. alin. alin. alin. aceasta nu poate fi solicitat Austriei.

este imperativ să se asigure că autorităţile executive ar trebui să deţină libertate adecvată de manevrare. destul de dificilă. dar aceasta nu îndreptăţeşte acceptarea unei restricţii în împuternicirea “instanţei” în “materie de factologie”. dar ca regulă “instanţa” ar trebui să exercite restrângerea judiciară privitor la chestiuni de oportunitate5. 4 Ea ar trebui să fie competentă să “rectifice erori factuale”: v. vis-a-vis de faptul dacă instanţa ar trebui să revizuiască ex tunc sau ex nunc: ar trebui să-i fie permis să ia în consideraţie noile fapte sau nu? Eu remarc doar problema. 70 . şi 250. Vernietigen en opnieuw voorzien (Tjeenk Willink. Deventer. Oare exigenţa că “instanţa” ar trebui să fie “competentă să determine toate aspectele problemei“ implică că aceasta ar trebui să posede împuternicirea de a controla pe deplin toate aprecierile factuale efectuate de autorităţi? Sunt convins că această întrebare fundamentală ar trebui să aibă un răspuns afirmativ. punctul 7 supra şi punctul 13 infra)1. să fie în drept să adune probe. de asemenea Klap (note 6). întrebările factologice pot fi divizate în cel puţin două categorii: (1) întrebări despre fapte: “instanţa” ar trebui să fie liberă să ia în consideraţie toate faptele pe care le crede a fi relevante3. Cu privire la ex tunc / ex nunc problem. Precum a fost explicat mai sus la punctul 8. 125 et seq. precum deja s-a afirmat (v. Numai o “instan1 Este interesant să se remarce că potrivit lui Bok (v. poate mai puţin eficient controla chestiunile de estimare factologică chiar dacă în principiu el este împuternicit să realizeze un astfel de control. odată ce această aplicare poate fi legată de întrebarea estimării factologice care cade sub “discreţia” autorităţilor administrative (v. adăugând că pentru moment sunt tentat de a gândi că exigenţele articolului 6 alin. “În principiu”. pentru restul.FISCHER contra IRLANDEI LAWLESScontra AUSTRIEI ____________________________________________________________________________________ ce evident înseamnă că. pp. Oricum. pot fi cazuri excepţionale în această sferă unde. (care abordează aspectul articolului 6 (art. 215 şi următ. 1994). pp. odată ce instanţa în lipsă de împuternicire de a lua în consideraţie alte fapte decât cele asupra cărora autorităţile executive s-au bazat. în concordanţă cu subiectul procedurilor în cauză. ea ar trebui să fie liberă să determine dacă astfel de fapte există sau nu4 (28) şi. 6) în pp. Restrângerile judiciare. paragraful 32 la sfârşitul hotărârii Zumtobel (punctul 2 supra). pp. Remarc. Este suficient să se accepte că “instanţa” este împuternicită să exercite restrângeri judiciare când şi unde acestea sunt necesare. dacă nu. Nieuw Bestuursrecht (Kluwer.). nota 6). 3 Încă o dată depăşesc întrebarea dacă şi în ce măsură “instanţa” – în scopul compensării dezechilibrului dintre părţi şi protecţiei mai bune a individului – ar trebui să fie liberă sau chiar obligată să încerce să evalueze faptele relevante într-un mod activ. 1992). Schueler. 2 “Pentru a contribui la discuţie”: evident intervin două categorii. punctul 7 supra). 6-1) implică împuternicirea de examinare ex nunc.. Desigur. (2) întrebări de estimare factologică. în principiu. că aici ne ciocnim cu o altă problemă. căci intrăm în sfera de “discreţie” a autorităţilor administrative. 1 (art. cât şi a Germaniei îşi asumă opinia că ele posedă împuternicirea de a controla pe deplin aplicarea normelor confuze stabilite de către autorităţi fără – cu excepţia cazurilor speciale – a lăsa loc pentru discreţie. 126 şi următ. 150 şi 193 et seq. hotărârea Le Compte.. presupun împuterniciri. atât Curtea Administrativă a Franţei. v.. În legătură cu aceasta – în special în ceea ce priveşte “întrebările de estimare factologică” – atingem o chestiune sensibilă. Van Leuven şi De Meyere (punctul 3 supra). totuşi. 111 şi următ. 5 În acea măsură – dar numai în acea măsură – sunt de acord cu doctrina Zumtobel: v. “instanţa” ar trebui să controleze pe deplin chiar toate aprecierile faptice efectuate de către autorităţile executive. Zwolle. Teunissen în: Ten Berge et al. “instanţa” ar trebui să fie în stare că controleze pe deplin aplicarea normelor confuze. pp. v. 13. Pentru a contribui la discuţie2.

6 Chappell contra Regatului Unit. 51. 152-A. alin. Seria A nr. 130. limitarea inacceptabilă a acestui drept poate fi prevenit doar dacă aprecierile factice efectuate de către instanţele ordinare de judecată sunt pe deplin revizuite de către Curtea Constituţională (v. 22-25. să fie controlate de către puterea judiciară. 24-25. Seria A nr. statul de drept implică că aceasta trebuie lăsată pe seama sferei judiciare. 57. 33-34. alin. 10 V. Malone3. alin. Curtea Europeană a adoptat aceeaşi abordare. Kruslin8 şi Herczegfalvy9. 1)5. v. într-o măsură anumită. 2 Silver şi Others contra Regatului Unit. p. 40 şi următ. hotărârea Le Compte. 82. care ar trebui să deţină ultimul cuvânt. hotărârea din 30 martie 1989. 9 Herczegfalvy contra Austriei. V. 89. 23-24.130 = EUGRZ 1977. pp. şi (2) că aceasta presupune că chiar aprecierile din domeniul de discreţie a administraţiei ar trebui. pp. Leander4. Van Leuven şi De Meyere (alin. luată în întregime. 1). Seria A nr. de regulă. 109 şi următ. 27. 3 mai sus). Uneori va observa că pur şi simplu nu-şi poate exercita controlul vis-a-vis de legalitatea deciziei administrative atacate fără a se implica într-o anumită măsură în chestiuni factice. îndreptăţeşte concluzia: (1) că una din noţiunile de bază din fundamentul Convenţiei este că individul ar trebui să fie protejat efectiv împotriva arbitrarităţii. 61. p. aş reaminti că Curtea. Bverfge 43. 298). unde este vizat dreptul de libertate a cuvântului. pp. Ca ultimă referinţă. 5 Olsson contra Suediei (nr.) şi alin. 242-B. alin. hotărârea din 26 martie 1987. 156.şi oferirea unei libertăţi de acţiune suficiente autorităţilor executive. p. 4 al opiniei mele separate în cazul Prager şi Oberschlick contra Austriei (Seria A nr. Dacă legislatura în general privează “instanţa” de competenţa sa în chestiuni de fapte. hotărârea din 24 martie 1988. hotărârea din 24 septembrie 1992. alin. alin. hotărârea din 2 august 1984. 3 Malone contra Regatului Unit. 30. Seria A nr. 59-62. 7 Eriksson contra Suediei.Hotărâri ale Curţii Europene a Drepturilor Omului: Culegere selectivă ____________________________________________________________________________________ ţă” ce deţine împuterniciri depline poate decide. ci-şi rezervă dreptul de-a o face unde un astfel de control este indispensabil pentru o exercitare adecvată a misiunii sale1. Seria A nr. 30-36. 176-A. Chappell6. pp. p. p. 313). 67. p. Olsson (nr.(c). pp. 88-89. Pentru a ilustra ceea ce încerc să spun. 51 în fine. 23. hotărârea din 25 martie 1983. alin. alin. Această operaţiune de echilibrare este prea subtilă şi dependentă de tipul specific al subiectului fiecărui caz pentru a fi lăsată pe seama legislaturilor. Pentru prima propoziţie este suficient să se facă referinţă la astfel de sentinţe precum Silver şi alţii2. care. Această expunere este în conformitate cu spiritul jurisprudenţei Curţii. 1 71 . hotărârea (Marea Cameră) din 23 septembrie 1994 în cazul Jersild contra Denemarcii (Seria A nr. 244. atunci poziţia acesteia este aidoma celei ale unui om care trebuie să lupte cu un braţ legat la spatele-i. Aici în joc este operaţiunea menţionată mai sus de echilibrare dintre protecţia individului – ce necesită control deplin . 116. reieşind din particularităţile fiecărui caz. 23. 31. dacă şi în ce măsură el trebuie să exercite limitarea. Eriksson7. hotărârea din 22 iunie 1989. hotărârea din 24 aprilie 1990. nu controlează depistările factice efectuate de instanţele naţionale de judecată. ar trebui remarcat în primul rând că deja în decizia inaugurând jurisprudenţa examinată aici Curtea ceruse că “instanţa” ar trebui să fie împuternicită să examineze o astfel întrebare tipic “discreţionară” dacă “sancţiunea este proporţională cu vina”10. În ceea ce priveşte cea de-a doua. 61 din p. 24. Seria A nr. Seria A nr. alin. 32. în hotărârea Obermeier Curtea a estimat că controlul judiciar al aprecierii discreţionare din partea autorităţilor adminisÎn conformitate cu jurisprudenţa consistentă a Curţii Constituţionale a Germaniei.). alin. Pe lângă aceasta. 4 Leander contra Suediei. pp. de asemenea opinia mea concurentă în cazul Schwabe contra Austriei (Seria A nr. Seria A nr. 8 Kruslin contra Franţei.

hotărârea din 25 octombrie 1989. hotărârea din 28 Iunie 1990. dar şi dacă ele au respectat în modul cuvenit “principiile juridice şi administrative general recunoscute”6. 125-A. p. Robertson-Merills. 1993). oricum. aş adăuga că în opinia mea această exigenţă nu implică că decizia finală a “instanţei” ar trebui să constituie res judicata în sens că noile proceduri în aceeaşi întrebare ar fi imposibile sau posibile doar în circumstanţe excepţionale. 7 În calitate de referinţă. Cât despre conţinutul unei astfel de decizii în domeniul pus în discuţie. par a fi potrivite încă două remarci. hotărârea din 19 aprilie 1994. 28. de pildă. Ipoteza nu este. 8 V. Allan Jacobsson3. Un aspect final ce merită atenţie este cel al genului de decizie pe care ar trebui s-o ia “instanţa”. 8 mai sus. alin. p. Mats Jacobsson4 şi Skärby5.FISCHER contra IRLANDEI LAWLESScontra AUSTRIEI ____________________________________________________________________________________ trative care a fost restricţionat la verificarea dacă aceste autorităţi au acţionat în exces de putere – mai precis: şi-au folosit discreţia într-o manieră incompatibilă cu obiectul şi scopul legii relevante – nu a constituit o revizuire efectivă. 32. Curtea nu a indicat ce măsuri de control le-ar încuviinţa ca fiind suficiente. Seria A nr. Seria A nr. alin. Seria A nr. 3 Allan Jacobsson contra Suediei. reieşind din subiectul procedurilor. Manchester şi New York. 72 . E de la sine înţeles că protecţia individului 1 2 V. ar trebui să fie în mod cuvenit lăsate în discreţia acestora. acesta înseamnă doar că decizia finală ar trebuie să fie făcută de către “instanţa” însăşi şi nu de către oricare altă administraţie. 34. Van de Hurk contra Olandei. certitudinea juridică şi proporţionalitatea. Este clar din jurisprudenţa sa că în avizul Curţii puterea de a aduce lucrurile de procedură la un bun sfârşit şi prin mijloacele unei decizii obligatorii asupra tuturor chestiunilor ridicate în faţa ei constituie o exigenţă esenţială a unei “instanţe” în sensul Articolului 6 (art. Seria A nr. 14. 16. 37. Pentru a evita înţelegerea eronată. chiar în această privinţă el ar trebui să aibă competenţa să controleze cel puţin dacă autorităţile au respectat în modul cuvenit “principiile juridice şi administrative general recunoscute”. 6)7. hotărârea din 28 Iunie 1990. Totuşi. 5 Skärby contra Suediei. 180-B. sub incidenţa categorie mai sus-menţionate unde. alin. 15. numai o revizuire deplină a calităţilor de fond este suficientă1. Drepturile omului în Europa (Manchester University Press. necesară pentru a înţelege concluzia Curţii: reieşind din astfel de hotărâri precum Pudas2. p. p. Seria A nr. 6 Mă gândesc la astfel de principii precum. alin. p. hotărârea din 27 octombrie 1987. 163. Pudas contra Suediei. 69. 13. lăsând reglementarea definitivă pe sama autorităţilor administrative. v. tratarea similară a cazurilor similare. 45. 288. alin. p. 4 Mats Jacobsson contra Suediei. 20. în opinia sa. 180-A. În primul rând: din consideraţiile anterioare urmează că recursul la “instanţă” ar trebui să fie un recurs de novo: individul va beneficia pe deplin de o judecată echitabilă8 numai dacă instanţa este în principiu împuternicită să revizuie în întregime decizia originală. fie că ea trebuie să fie implementată pentru exercitarea restrângerii vizând astfel de decizii şi aprecieri din partea autorităţilor executive care. se poate foarte bine presupune că controlul în cazul Obermeier ar fi fost apreciat ca fiind satisfăcător dacă “instanţa” ar fi putut scruta nu doar dacă autorităţile au acţionat în exces de putere în aprecierile sale. alin. Într-al doilea rând: este o întrebare deschisă dacă “instanţa” ar trebui să posede împuternicirea de a reglementa cazul de sine stătător sau de este suficient dacă ea posedă împuternicirea de a casa decizia administrativă. Ar putea fi aşa că cazul a căzut. în opinia sa. 91.

14. alin. odată ce potrivit articolului 63 din legea cu privire la Curtea Administrativă. alin. Această restricţie auto-impusă ar fi putut fi o politică înţeleptă cînd Curtea era la începutul activităţii sale. 16. decizia Verfassungsgerichtshof la care s-a făcut referinţă în nota 4). reiese – aş crede – din hotărârea AGOSI a Curţii1 că ultima alternativă este în conformitate cu principiile ce stau la baza jurisprudenţei menţionate de mai sus numai când autorităţile administrative. 6). p. dar de a proclama că ea o va efectua în bază de caz concret (“în circumstanţele cazului”)3. 6-1). 1. OBIECŢII METODOLOGICE 15. Seria A nr. p. când Verwaltungsgerichtshof a anulat o decizie a autorităţilor administrative. acum însă aceasta nu mai este adecvat4. 4 V. hotărârea Zumtobel (alin. 16. 3 V. Această doctrină nu este în opinia mea nimic mai mult decât o regretabilă petiţie de principii. De aceea este strict necesar de a vedea ca această jurisprudenţă să îndeplinească fix 1 AGOSI contra Regatului Unit. ea nu ar trebui să treacă cu vederea faptul că partea de verso a acestei monede este aceea că autorităţile naţionale sunt obligate să caute călăuzire în jurisprudenţa sa. 38. 255-A. Ţine de o caracteristică de bază a doctrinei Zumtobel faptul simplului refuz din partea Curţii de a decide această întrebare odată şi pentru totdeauna. în conjuncţie cu p. Prima mea obiecţie metodologică este orientată atât împotriva acestui refuz cât şi a argumentului pe care acesta se bazează. ultimul punct. De aici specularea din partea adnotatorilor. hotărârea din 24 octombrie 1986. 2 În această privinţă Verwaltungsgerichtshof întruneşte cerinţele articolului 6 alin. alin.Hotărâri ale Curţii Europene a Drepturilor Omului: Culegere selectivă ____________________________________________________________________________________ este asigurată mai bine când “instanţa” deţine împuternicirea dată. 73 . Nici o prevedere a Convenţiei nu obligă Curtea să decidă în acest mod în bază de caz concret. ar fi trebuit să decidă asupra acestor cazuri. dar trebuie recunoscut că acordarea acestei împuterniciri ramurei judiciare vine în contradicţiea unei tradiţii lungi şi adânc înrădăcinate în multe state-membre. 2 mai sus). C. şi alin. cât şi conţinutul exact al doctrinei Curţii. Oricum ar fi. Verwaltungsgerichtshof poate lua decizia de sine stătător (v. finalizând reglementarea cazului. în baza jurisprudenţei sale anterioare doctrinei Zumtobel. Curtea just doreşte să sublinieze că protecţia drepturilor şi libertăţilor prevăzute de Convenţie revine primar autorităţilor naţionale. Acest refuz de a decide întrebarea odată şi pentru totdeauna este (pur şi simplu) bazat pe doctrina Curţii că ea “ar trebui să se limiteze pe cât este posibil la examinarea chestiunii ridicate de cazul din faţa sa”. 58. 14. 20. alin. 1 (art. Totuşi. 33 al sentinţei prezente. trebuie să-şi exercite discreţia în cadrul limitelor marcate de decizia instanţei2 şi dacă “instanţa” posedă împuternicirea de casare în caz dacă ele întrec acele limite. De aici apare necesitatea de comentarii. Indicând deja în alineatele de mai sus cum Curtea. acum am ajuns la divergenţa ca atare dintre Curte şi mine în ceea ce priveşte metoda de apreciere dacă Verwaltungsgerichtshof îndeplineşte exigenţele esenţiale ale unei “instanţe” în sensul Articolului 6 (art. Seria A nr. 108. p. O jurisprudenţă ce se dezvoltă strict în bază de cazuri concrete duce la incertitudine în ceea ce priveşte atât sensul exact al fiecărei sentinţe. 32. ceea ce creează certitudine suplimentară. acestea trebuie să ia încă o dată decizia în conformitate cu avizul juridic al Verwaltungsgerichtshof şi dacă ele nu acţionează astfel. de asemenea opinia mea concordată în cazul Fey contra Austriei.

11 de mai sus). juriştii prudenţi vor evita desigur să înainteze prezentări asupra cărora această instanţă de judecată va trebui să-şi decline jurisdicţia. 13. 31. în opinia mea. Sarcina de estimare dacă în cazul din faţa Curţii Verwaltungsgerichtshof a fost în stare să examineze toate cele prezentate de către petiţionar “în fond”. acest aspect propriu-zis deja este suficient pentru a condamna doctrina Zumtobel. 34 din hotărârea prezentă. fără a fi nevoit să-şi decline vreo dată jurisdicţia pentru a răspunde acestora sau pentru a aprecia diverse fapte”. în opinia mea. căci aici există o dublă verificare: prima verificare este dacă chestiunea decisivă în aceste lucrări de procedură particulare ţine “exclusiv de discreţia autorităţilor administrative”1. în baza căreia acesta este creat (v. cea de-a doua – care se aplică numai dacă răspunsul la prima verificare este negativ – este dacă în aceste lucrări de procedură particulare Verwaltungsgerichtshof a fost în stare să examineze toate cele prezentate de către petiţionar “în fond. punct după punct. Un al doilea şi. “fără a fi nevoit să-şi decline vreo dată jurisdicţia pentru a răspunde acestora sau pentru a aprecia diverse fapte” este şi mai delicată. odată ce aceasta nu ia în consideraţie că – precum e cazul aici – când există anumite restricţii juridice vizând sfera împuternicirilor de revizuire ale unei instanţe de judecată. şi mai serios neajuns este că aceste două verificări obligă Curtea să îndeplinească o examinare foarte amănunţită şi delicată atât a dosarului cât şi a prevederilor relevante ale legislaţiei Austriei2.FISCHER contra IRLANDEI LAWLESScontra AUSTRIEI ____________________________________________________________________________________ aceleaşi standarde de claritate. punctul 20 infra) sfera împuternicirii Verwaltungsgerichtshof este limitată de sfera în care discreţia le aparţine autorităţilor. 1 din Constituţia Federală (v. 17. 18. Eu zic “verificări”. odată ce există temeri că doctrina Zumtobel va fi aplicată curţilor administrative ale altor State membre. hotărârea Zumtobel (alin. 2 Sau. p. 1 74 . ea necesită o examinare amănunţită a întregului dosar3 care poate fi realizată rezonabil numai de către un jurist experimentat. V. ale legislaţiei unor astfel de state. odată ce reieşind din articolul 130 alin. În opinia mea. 3 Aceasta pentru că verificarea presupune cel puţin că Curtea ar trebui să compare “punct după punct” cele prezentate de către petiţionar către Verwaltungsgerichtshof şi hotărârea acestuia în scopul evaluării dacă toate cele prezentate sunt într-adevăr abordate. şi alin. 2 de mai sus). propagă clar ideea că împuternicirea “instanţei” trebuie să fie estimată în baza prevederilor legii. punct după punct. în sensul interpretării de către instanţele naţionale de judecată. absolut versat în legislaţia Austriei şi practica juridică şi stilul de litigiu în Austria. precizie şi previzibilitate prin care Curtea de obicei evaluează legile Statelor membre din domeniul drepturilor şi libertăţilor fundamentale. Pe lângă aceasta. 1 (art. S-ar părea cel puţin contestabil dacă această primă verificare este adecvat formulată. O remarcă iniţială aici ar fi că cea de-a doua verificare este într-o anumită măsură iraţională şi posibil chiar injustă. 6-1). Aceasta nu este deloc o sarcină uşoară de a aprecia chestiunea decisivă în aceste lucrări de procedură particulare ţine “exclusiv de discreţia autorităţilor administrative”. alin. Cea de-a doua obiecţie a mea la doctrina Zumtobel vizează verificările pentru aprecierea dacă “în circumstanţele cazului” sfera de competenţă a Verwaltungsgerichtshof satisface sau nu exigenţele articolului 6 alin. n-am reuşit să văd cum incertitudinea juridică creată prin refuzul Curţii de a hotărî odată şi pentru totdeauna dacă Verwaltungsgerichtshof îndeplineşte exigenţele unei “instanţe” ar putea fi reconciliată cu jurisprudenţa sa mai veche care. În orice caz. alin.

Împreună. Nu ajunge o referinţă la articolele 129a şi 130 din Constituţia Federală. totuşi. Adamovich şi B. Aufl. că sensul exact al lor şi – ceea ce e mai important în actualul context – întrebarea dacă acest domeniu este suficient vis-a-vis de exigenţele articolului 6 alin. Ei adaugă că modificările fundamentale în sistemul vizat ar putea fi necesare. o posibilitate limitată de a revizui actele discreţionare ale executivului. Allgemeines Verwaltungsrecht. 93-94. 449 şi 453. neubearb. Articolele 41 şi 42 din legea cu privire la Curtea Administrativă (Verwaltungsgerichtshofs-gesetz)3 stipulează restricţii asupra împuternicirilor Verwaltungsgerichtshof-ului vizând întrebările factice. Articolul 129a arată clar că sarcina esenţială a Verwaltungsgerichtshof este asigurarea legitimităţii (Gesetzmäßigkeit) executivului.-C. reclamaţiile ce pretind neligimitatea (Rechtswidrigkeit) unei decizii administrative1. paragraful 15 din hotărârea Curţii. Ei menţionează în special principiul că Verwaltungsgerichtshof poate doar să caseze o decizie. nici cele menţionate mai sus în alin. 6-1) din Convenţie. 1 (art. OBIECŢIE DE ORDIN MATERIAL 19. Funk. (3. 2 mai sus întrunesc cerinţele articolului 6 alin. paragrafele 17 şi 18 din prezenta hotărâre. că acesta posedă doar a împuternicire limitată de revizuire a faptelor (begrenzte Sachverhaltsprüfung) şi. Respectiv. 6-1).Hotărâri ale Curţii Europene a Drepturilor Omului: Culegere selectivă ____________________________________________________________________________________ D. punctul 12 supra). aceste prevederi arată clar că chiar în privinţa a ceea ce de obicei se numeşte întrebări de drept Verwaltungsgerichtshof-ul nu posedă împuterniciri juridice depline. 20. deci. Articolul 130 alin. În aceste lucrări de procedură din faţa Curţii. conform principiilor menţionate mai sus în alin. Obiecţia mea de ordin material este că aplicarea doctrinei Zumtobel a condus Curtea la concluzia că domeniul de competenţă al Verwaltungsgerichtshof’ în cazul de faţă cât şi în cazurile menţionate mai sus în alin.K. Ultimul fapt face semnificativ ceea că autorii scriu că nu este ferită de dubii întrebarea (lassen es zweifelhaft erscheinen) dacă împuternicirile Verwaltungsgerichtshof-ului întrunesc cerinţele articolului 6 alin. Wien. soweit die Gesetzgebung von einer bindenden Regelung des Verhaltens der Verwaltungsbehörde absieht und die Bestimmung dieses Verhaltens der Behörde selbst überläßt. 1 (art. New York. 1 oferă Verwaltungsgerichtshof-ului jurisdicţia de a audia. iar administraţia şi-a utilizat discreţia în conformitate cu obiectul şi scopul legii2. odată ce doar foarte restrictiv să controleze discreţia. 1 2 v. “Rechtswidrigkeit liegt nicht vor. 1987) pp. Menţionez această carte fiindcă primul autor este Preşedinte al Curţii Constituţionale a Austriei. 75 . nici să comentez asupra acestora mai mult decât să indic că ele măcar nu scot uşor în vileag o noţiune exactă a domeniului de control al Verwaltungsgerichtshof în această privinţă. Springer. Nu intenţionez nici să analizez aceste prevederi încurcate. de asemenea. pe când în opinia mea acest domeniu – când este estimat adecvat. 21. ceea ce îi limitează drastic împuternicirile vizând aşa-numitele norme confuze (v. Nu este de mirare. 2 nu conţin (o traducere a) toate prevederile relevante pentru estimarea sferei de jurisdicţie a Verwaltungsgerichtshof. Alineatul 2 al acestei prevederi specifică. 6-1) constituie subiectul controversei în literatura de drept a Austriei. ambele părţi au făcut referinţe la acei autori versaţi care-i sprijineau opinia4. 1 (art.” 3 v.. că nu se pune întrebarea neligitimităţii în măsura în care legea se abţine de la impunerea de reglementări obligatorii cu privire la conduita autorităţilor ca atare. 4 Nici una din părţi n-a făcut referinţă la L. inter alia. 5-14 în baza prevederilor juridice relevante – nu corespunde acestor exigenţe. Este probabil semnificativ că nici prezenta hotărâre. die Behörde aber von diesem freien Ermessen im Sinne des Gesetzes Gebrauch gemacht hat.

persecutat în cadrul unei învinuiri penale4 – este că “toate aspectele” disputei lui cu autorităţile ar trebui să fie determinate de către o “instanţă”. doar dacă drepturile puse în joc ar putea fi apreciate ca aparţinând unei categorii speciale. alin. cit. din acestea considerente. Aceasta este nucleul compromisului de mai sus. chestiunile de esenţă nu permit compromisul. 1 (art. 6-1). 6-1) o oferă individului implicat într-o dispută referitoare la drepturile şi obligaţiunile civile . 257) că Verfassungsgerichtshof-ul a făcut aceasta deşi şi Guvernul s-a bizuit în acest caz pe analiza lui Ringhofer (v. Holoubek. 363. în doctrina Curţii Europene. Verwaltungsgerichtshof-ul nu ar putea îndeplini această sarcină. Constituţia nu permite abandonarea însăşi a sistemului de control limitat (das System der nachprüfenden Kontrolle) sau conferirea Verwaltungsgerichtshof-ului a împuternicirii de a da (la cererea uneia dintre părţi) în toate chestiunile administrative o hotărâre obligatorie asupra disputei în baza unei investigaţii complet noi a faptelor . chiar din considerente de volum a acesteia. oricât de exact n-ar fi domeniul jurisdicţiei Verwaltungsgerichtshof-ului. Este controvers cât de departe ajung aceste excepţii.. 351-75. care. El afirmase: “Totuşi. odată ce (după cum urmează din cele de mai sus) ele sunt clar interconectate – blochează o astfel de determinare din partea Verwaltungsgerichtshof.sau.. Asta pentru că Ringhofer a arătat foarte clar că. Verfassungsgerichtshof-ul austriac a confirmat în esenţă analizele făcute de Ringhofer. 1 (art. această sentinţă a Verfassungsgerichtshof-ului vizând chestiuni penale este decisivă odată ce nu există nici o bază pentru distingerea dintre exigenţele unei “instanţe” în ceea ce priveşte determinarea unei învinuiri penale şi a drepturilor şi obligaţiilor civile. Oricum. 2 Ringhofer. Merli (nota 4). p. loc. În hotărârea sa la care s-a făcut referinţă în nota 4. Ultima concluzie a fost recunoscută de către Verfassungsgerichtshof: în ultima sa jurisprudenţă el a aplicat doctrina de insuficienţă a jurisdicţiei Verwaltungsgerichtshof-ului în chestiuni de proceduri administrative care. 1 76 . această analiză a Vicepreşedintelui său a impresionat mai puţin Verfassungsgerichtshof-ul decât Curtea Europeană a Drepturilor Omului! În viziunea mea. acordarea ei a împuternicirii de a controla de novo toate deciziile administrative era imposibilă. 353. m-a ajutat mult să ajung la concluzia de mai sus. dar chiar Ringhofer recunoaşte că competenţa Verwaltungsgerichtshof-ului asupra chestiunilor factice este limitată3. 2 din Constituţie şi articolul 41 (1) din legea cu privire la Curtea Administrativă – care nu trebuie luate aparte. cit. Compromisul a constat în stabilirea apelului ca fiind doar întrebare de drept – Verwaltungsgerichtshof-ul fiind în principiu legat de depistările factologice efectuate de către autorităţile administrative – dar permiţând anumite excepţii la aceste principii. auto-create a “drepturilor esenţial civile” (v.FISCHER contra IRLANDEI LAWLESScontra AUSTRIEI ____________________________________________________________________________________ Guvernul s-a bazat pe un eseu foarte comprehensiv şi lucid al K. K. 3 Ringhofer. Der Sachverhalt im verwaltungsgerichtlichen Bescheidprüfungsverfahren. p. vizează “drepturile şi obligaţiunile civile” în sensul articolul 6 alin.. pp. în: Festschrift zum 100-jährigen Bestehen des österreichischen Verwaltungsgerichtshofes. Articolul 130 alin. nota 4). 14 mai sus): prevederile juridice relevante sunt rezultatul unui compromis dintre exigenţele de protecţie a individului şi cele de protecţie a Verwaltungsgerichtshof-ului2. 1 (art. Legislatura a realizat că odată ce Verwaltungsgerichtshof-ul a fost să fie unica Curte Administrativă în Austria. Ringhofer1.. pp. oricum.” 4 Într-o sentinţă din aceeaşi dată precum şi hotărârea la care s-a făcut referire în nota 4 Verfassungsgerichtshof-ul austriac a susţinut că în ceea ce priveşte chestiunile de caracter penal (im Bereich des Strafrechts) “controlul pur şi simplu limitat (die bloß nachprüfende Kontrolle)” al Verwaltungsgerichtshof-ului nu este conform exigenţelor articolului 6 alin. În opinia mea. Este interesant de remarcat (v. Ringhofer. 358 şi în special 361-62. oricât de deziderabilă n-ar fi o astfel de competenţă în sensul protecţiei drepturilor individuale. 6-1). aceasta este decisiv. Unul din elementele constitutive esenţiale ale protecţiei pe care Articolul 6 alin. loc. note 59): aparent. recursul la această instanţă nu poate fi considerat un recurs de novo (v.

24. REZERVA AUSTRIEI 23.clar şi deplorabil – un pas înapoi. După toate. hotărârea din 23 April 1987. În viziunea mea. 40. Sper că consideraţiile anterioare au arătat clar de ce această referinţă. Există şi a doua chestiune asupra căreia doresc să-mi exprim opinia. 64-2) după cum a fost arătat în hotărârea Curţii în cauza Belilos contra Elveţiei3 şi. nici rezultatul doctrinei Zumtobel nu sunt. 6-1) în baza faptului că cazul petiţionarului nu a fost audiat de către un tribunal în sensul acestei prevederi. Ringeisen contra Austriei. respectiv. Seria A nr. paragraful 28 din prezenta hotărâre. p. alin. Au existat – în opinia mea – trei căi posibile diferite de a respinge pledoaria Guvernului bazată pe această rezervă: (a) de a susţine că rezerva nu întruneşte cerinţele Articolului 64 alin. Alegerea doar a acestei posibilităţi ar putea. dar în van. 1 (art. 4 v. Comparată cu realizările precedente ale Curţii în domeniul discutat. p. v. alin. 5 V. 117. 98. paragraful 36 din prezenta hotărâre. 77 . şi Ettl şi alţii contra Austriei. să fie ademenit să aprecieze rezerva ca fiind validă şi aplicabilă procedurilor în faţa Verwaltungsgerichtshof-ului. în opinia mea. II. Asemenea Comisiei Curtea a optat pentru posibilitatea (c)4. Curtea a încercat să maşamulizeze aceasta făcând referinţă. doctrina Zumtobel reprezintă . în opinia mea. CONCLUZIA 22. Eu aş prefera. cu alte ocazii. nici motivarea. paragraful 41 din hotărârea sa. Pentru textul rezervei. 2 (art. astfel. la început. Curtea deja de două ori a recunoscut implicit rezerva ca fiind validă şi a interpretat-o extins ca cuprinzând de asemenea şi procedurile administrative5. totuşi. în primul rând. Ca să concluzionez. sugera că Curtea a preferat să evite celelalte două opţiuni şi poate. hotărârea din 16 Iulie 1971. Odată ce în opinia mea construcţia a fortiori a sentinţei Ringeisen – care a fost urmată în hotărârea Ettl şi alţii – nu mai este utilizabilă urmare a afirmaţiei Curţii 1 2 v. la doctrina sa de “jurisdicţie deplină”1. 25. Seria A nr. deşi am votat cu majoritatea. opţiunea (c) posedă o substanţialitate cam artificială. opţiunea (a). anume asupra rezervei austriece vizând articolul 6 (art. acceptabile. nota 1. este pur şi simplu o pălăvrăgeală formală.Hotărâri ale Curţii Europene a Drepturilor Omului: Culegere selectivă ____________________________________________________________________________________ E. 13. să fie votat pentru depistarea unei încălcări a articolului 6 alin. 6)2. (b) de a susţine că aceasta nu se aplică procedurilor din faţa Verwaltungsgerichtshof-ului. am insistat ca cazul de faţă să fie remis Camerei Mari şi. 3 v. secundo. 42. Din aceste motive eu. (c) de a susţine că aceasta nu se aplică la prezentul refuz de argumentare orală de către Verwaltungsgerichtshof. după cum a accentuat Guvernul. nu este validă. 19.

sunt de opinia că principiul stipulat în alin.FISCHER contra IRLANDEI LAWLESScontra AUSTRIEI ____________________________________________________________________________________ (în alin. Seria A nr. Jg. hotărârea din 23 martie 1995. Juristische Blätter. Curtea Europeană nu ar trebui să mai iezite să-şi formuleze constatările în termeni mai generali. p. În această privinţă. Totuşi. p. 78 . nici aplicată într-un mod prea restrictiv. Mi se pare că motivaţia nelimitată numai la sfera şi circumstanţele cazului ar contribui mai bine la calitatea jurisprudenţei Curţii în serviciul Convenţiei ca un instrument constituţional viu în ordinea publică europeană. alin. opiniile mele personale sunt apropiate obiecţiei metodologice abordate de către Judecătorul Martens în alin. Cu atât mai puţin cu cât eu cred că reiese din hotărârea Belilos că rezerva nu este validă1. Grabenwarter. C. În această privinţă eu împărtăşesc pe deplin opinia dnei Liddy. alin. În acest fel. eu aş reaminti descrierea recentă de către Curte a Convenţiei “drept un instrument constituţional al ordinii publice europene (ordre public)” (Loizidou contra Turciei. 16 a opiniei sale separate. 116. Respectiv. 5. 107. 24. OPINIA CONCORDATĂ A JUDECĂTORULUI JAMBREK Am votat cu majoritatea la toate patru puncte ale hotărârii Curţii. eu nu aş dori să creez impresia că Curtea ar putea fi convinsă să menţină vechea construcţie. 59 a sentinţei sale Belilos) că rezervele trebuie să fie înţelese stricto sensu. 1 Aceasta este şi opinia dominantă în Austria: v. 310. 33 al deciziei (Curtea Europeană ar trebui să se limiteze în măsura posibilului la examinarea întrebării ridicare de cazul din faţa sa) nu ar trebui nici să fie exprimată. 75).

locul pe lista cuprinzând sesizărilor Curţii de la origine şi pe lista cererilor iniţiale (pe rolul Comisiei) corespunzătoare 2 Regulamentul A se aplică tuturor cauzelor deferite Curţii până la intrarea în vigoare a Protocolului 9 (P9) şi. J. R. El corespunde regulamentului intrat în vigoare la 1 ianuarie 1983 şi amendat de atunci de mai multe ori. grefier. 43) din Convenţia pentru Apărarea Drepturilor Omului şi a Libertăţilor Fundamentale („Convenţia”) şi cu clauzele pertinente din regulamentul A2. Matscher. Makarczyk.K. dl H. F. într-o cameră compusă din următorul complet: Dnii R. 79 . preşedinte. după această dată. Martens. constituită. S. F. 15974/90) HOTĂRÂRE 26 aprilie 1995 În cauza Prager şi Oberschlick contra Austriei1. după ce au deliberat cu uşile închise la 24 noiembrie 1994 şi 22 martie 1995. în conformitate cu articolul 43 (art. şi. adoptată la această ultimă dată: Nota Grefei 1 Cauza poartă numărul 13/1994/460/541. iar ultimele două . Ryssdal. de asemenea. L. Petzold.Hotărâri ale Curţii Europene a Drepturilor Omului: Culegere selectivă ____________________________________________________________________________________ PRAGER ŞI OBERSCHLICK contra AUSTRIEI (Cererea nr. Pekkanen. Pettiti. C. Bigi. Russo. F. Curtea Europeană a Drepturilor Omului. Primele două cifre indică numărul de ordin în anul introducerii. doar cauzelor care vizează statele care nu sunt legate prin acest protocol (P9). Gölcüklü.-E. pronunţă următoarea hotărâre.

43) şi dl R. Michael Prager şi Gehard Oberschlick.K. S-au înfăţişat: . prin intermediul grefierului. Îşi va depune observaţiile la audiere. în prezenţa grefierului. 4.-E. în termenul de trei luni prevăzut de articolul 32 § 1 şi articolul 47 (art. 14) din Convenţie. cu care doi cetăţeni austrieci. Martens. 43). Matscher. Curtea s-a întrunit într-o reuniune pregătitoare. pe agentul guvernamental austriac („Guvernul”). în temeiul articolul 37 § 2 din regulamentul A. La origine se află cererea (nr. Pekkanen. 5. au sesizat Comisia la 21 decembrie 1989 în temeiul articolului 25 (art. 10. să prezinte observaţii scrise cu privire la aspectele specifice ale cauzei. 3. reclamanţii şi-au manifestat dorinţa de a participa la proces şi şi-au desemnat reprezentantul (articolul 30). acesta din urmă i-a desemnat. Ea are drept scop obţinerea unei decizii asupra chestiunii dacă faptele expuse în cauză prezintă o încălcare din partea statului reclamat a obligaţiilor sale în temeiul articolelor 10 şi 14 (art. Gölcüklü. Comisia a furnizat documentele procedurii derulate în faţa ei. 46). secretarul Comisiei a notificat grefierul că delegatul se va exprima oral la audieri. Cererea Comisiei face trimitere la dispoziţiile articolelor 44 şi 48 (art. La 26 aprilie 1994. 80 .din partea Guvernului Dl W. dl L. Ele au parvenit la grefă la 10 octombrie. pe care preşedintele l-a autorizat să utilizeze limba germană (articolul 27 § 3). preşedintele a autorizat „Articolul 19” şi „Interights” (două asociaţii internaţionale pentru protecţia drepturilor omului). 47) din Convenţie. dl R. judecător ales din partea Austriei (articolul 43 din Convenţie) (art. 2. 44 şi 48) şi la declaraţia Austriei de recunoaştere a jurisdicţiei obligatorii a Curţii (articolul 46) (art. Cauza a fost deferită Curţii de către Comisia Europeană a Drepturilor Omului (Comisia) la 15 aprilie 1994. pe ceilalţi şapte membri şi anume dl F. directorul diviziunii afaceri anternaţionale. dl S. prin tragere la sorţi. 15974/90) introdusă contra Republicii Austria. La 28 octombrie. În prealabil. Ryssdal.PRAGER ŞI OBERSCHLICK LAWLESS contra IRLANDEI contra AUSTRIEI ____________________________________________________________________________________ PROCEDURA 1. în calitate de preşedinte al camerei (articolul 21 § 5 din regulamentul A). Pettiti. preşedintele Curţii (articolul 21 § 3b) din regulamentul A). Răspunzând invitaţiei făcute în conformitate cu articolul 33 § 3 d) din regulamentul A. Departamentul Constituţional. art. Bigi şi dl J. Cancelaria Federală. În conformitate cu ordonanţa emisă în consecinţă. 6. 25). La 25 octombrie. art. dl C. Makarczyk (articolul 43 in fine din Convenţie şi 21 § 4 din regulamentul A) (art. Domnul Ryssdal. la solicitarea grefierului potrivit instrucţiunii preşedintelui. La 25 august 1994. 32-1. i-a consultat. agent. dl F. la 22 noiembrie 1994 a avut loc audierea publică la Palatul Drepturilor Omului din Strasbourg. Russo. Camera se constituie de plin drept din dl F. grefierul a primit memoriul Guvernului la 16 septembrie şi memoriul reclamanţilor la 6 octombrie 1994. pe delegatul Comisiei şi pe reprezentantul reclamanţilor cu privire la organizarea procedurii (articolele 37 § 1 şi 38). În conformitate cu decizia preşedintelui. Okresek.

Hotărâri ale Curţii Europene a Drepturilor Omului: Culegere selectivă ____________________________________________________________________________________

Dl Dna

S. Benner, procuror, Ministerul Federal al Justiţiei, E. Bertagnoli, diviziunea drepturilor omului,
Departamentul de Drept Internaţional, Ministerul Federal al Afacerilor Externe, consilieri;

- din partea Comisiei Dl

H.G. Schermers, G. Lansky, avocat Prager a fost şi el prezent.

delegat;

- din partea reclamanţilor Dl Dl consilier.

Curtea a audiat declaraţiile dlui Schermers, dlui Lansky, dlui Prager şi a dlui Okresek

ÎN FAPT I. CIRCUMSTANŢELE CAUZEI
7. Dnii Prager şi Oberschlick sunt jurnalişti şi lociuesc la Viena. Cel de-al doilea este redactor (Medieninhaber) al publicaţiei lunare Forum. A. Articolul din Forum 8. La 15 martie 1987, dl Prager a publicat în nr. 397/398 al Forum-ului un articol cu titlul „Atenţie, judecători răutăcioşi!” (Achtung! Scharfe Richter!). Articolul, care avea treisprezece pagini, critica comportamentul judecătorilor penali austrieci. Drept surse de informaţii el cita, în afară de prezenţa sa personală la anumite audieri, mărturiile avocaţilor şi corespondenţilor judiciari, precum şi studii ale cercetătorilor universitari. După un scurt rezumat al ideii principale, urmată de o introducere generală, textul descria în detalii atitudinea a nouă membri ai tribunalului regional penal (Landesgericht für Strafsachen) din Viena, inclusiv şi al judecătorului J. 1. Rezumat 9. Rezumatul în cauză era redactat după cum urmează:
„Ei tratează iniţial fiecare acuzat de parcă acesta ar fi deja condamnat; au arestat în incita tribunalului persoane venite din străinătate, pe motivul ca acestea să nu fugă; întreabă persoanele care şi-au pierdut cunoştinţa dacă acceptă pedeapsa; protestele de inocenţă nu duc decât la un ridicat din umeri din partea lor şi îi fac să înăsprească sentinţa pentru că nu au recunoscut. – Printre judecătorii penali austrieci, unii sunt capabili de orice. Toţi sunt capabili de multe: totul se supune unei metode.”

2. Introducere generală 10. În introducerea generală, jurnalistul ataca în primul rând judecătorii care, potrivit spuselor lui, pe parcursul anilor au exercitat puterea absolută „în cadrul tribu81

PRAGER ŞI OBERSCHLICK LAWLESS contra IRLANDEI contra AUSTRIEI ____________________________________________________________________________________

nalelor lor”, exploatând în detrimentul acuzaţilor cea mai mică slăbiciune sau particularitate a acestora. Susceptibilitatea magistraţilor putea transforma sala de audieri într-un „câmp de luptă”; condamnatul care cauza cea mai mică ofensă orgoliului lor risca, prin efectul pretinsei libere aprecieri a dovezilor, un an în plus de întemniţare sau pierderea posibilităţii de suspendare a eventualei sentinţe. Dl Prager a criticat mai apoi magistraţii care nu achită decât în ultim recurs, condamnă mult mai dur decât majoritatea colegilor lor, tratează avocaţii drept răufăcători, hărţuiesc şi umilesc la extremă acuzaţii, prelungesc detenţia provizorie peste durata maximă a sentinţei riscate şi suspendează verdictul juraţilor dacă nu le place. Independenţa le servea doar pentru punerea incomensurabilă în valoare a importanţei proprii şi îi împuternicea să aplice legea cu toată cruzimea şi iraţionalitatea lor, fără nici o scrupulă şi fără ca vreo persoană să se poată opune. Dl Prager a continuat descriind experienţele sale personale ale contactului cu magistraţii şi în sălile de audiere, menţionând cu această ocazie „ofensele dispreţuitoare” (menschenverachtende Schikanen) ale judecătorului J. 3. Descrierea magistraţilor 11. Articolul conţinea, de asemenea, o descriere a unor anumiţi magistraţi în particular. Cea a judecătorului J. se referea la următoarele:
„Tip: furios, (...) [J.]. (...) [J.] adresându-se avocatului vienez [K.], cu câţiva ani în urmă „Fiţi laconic maestre, eu deja am luat o decizie!” [J.]: un judecător care nu autorizează agenţii probaţiunii să se aşeze la biroul lor. De fapt el nici măcar nu le vorbeşte. [J.]: un judecător care într-o zi a depus o plângere împotriva unei prostituate pe care a plătit-o deja când aceasta împreună cu proxenetul său au dispărut fără ca ceva să se întâmple. Ea posibil s-a gândit că clientul ei e prea beat pentru a observa diferenţa. Cu toate acestea el a stat la pândă şi a notat numărul de înregistrare al maşinii. Plângerea lui [J.] a dus la condamnarea prostituatei şi la o procedură disciplinară contra lui, care s-a dovedit a fi într-adevăr efectivă graţie istoriei picante şi, cel puţin vorbind despre încăpăţânarea lui [J.], a apărut în ziare. Cu toate acestea el aproape că a devenit procuror, însă presa a dezvăluit o istorie în care apărea din nou numele lui. De această dată în legătură cu proceduri penale şi suspiciunea că a exercitat activităţi de asistenţă juridică fără autorizare (Winkelschreiberei). Doi bărbaţi, L. tatăl şi fiul, au fost acuzaţi că au obţinut bani prin intermediul contractelor frauduloase de la persoane care doreau să cumpere apartamente în clădiri vechi. Când a fost clar că contractele au fost întocmite de [J.], acuzarea a schimbat tactica: dintr-o dată nu contractele erau frauduloase, ci intenţia utilizării lor. [J.] a rămas judecător în loc să devină procuror. Redactorii Kurier-ului [un cotidian austriac] regretă acest fapt acum, deoarece un procuror este mai puţin periculos. În septembrie, Profil [o revistă austriacă] a arătat şi de ce. În calitate de judecător de instrucţie, [J.] a lăsat un dependent de droguri în detenţie provizorie pentru o perioadă mai mare de un an, cu toate că apărătorii din oficiu ai interesatului i-au semnalat faptul că greşea în ceea ce priveşte cantitatea de droguri implicată şi că sentinţa corespunzătoare era de la patru la şase luni de detenţie. Aceasta nu l-a împiedicat pe [J.] să transmită ultimul recursul în anulare, nu Curţii Supreme, însă, încălcând regulile, Curţii de Apel şi preşedintelui său, cărora le-a luat încă trei luni să hotărască dacă bărbatul trebuia sau nu să fie eliberat din închisoare şi dacă au fost comise erori de către judecătorul de instrucţie.

82

Hotărâri ale Curţii Europene a Drepturilor Omului: Culegere selectivă ____________________________________________________________________________________ O fotocopiatoare ar fi economisit cel puţin cele trei luni. Eliberat la începutul lui martie de către noul judecător căruia consilierii Curţii Supreme, sesizaţi în final, i-au transmis dosarul, interesatul, care a petrecut treisprezece luni în închisoare, a fost în final condamnat la cinci luni de închisoare la sfârşitul lui martie. Cei doi avocaţi din oficiu ai victimei lui [J.] au calculat că doar taxele avocaţilor la acea dată se ridicau la 85 000 şilingi. Toate acestea nu par să rămână fără consecinţe pentru judecătorul [J.]. Marele judecător bărbos are o voce gravă şi sonoră. Cu toate acestea, pe parcursul procesului contra Marianne O., „hoaţa de vacanţă” se putea observa un tic persistent pe faţa asesorului [judecătorul S.] Verdictul juraţilor a fost în consecinţă suspendat şi a fost depusă o plângere disciplinară împotriva avocatului [G.].”

B. Acţiunea în defăimare 12. La 23 aprilie 1987, judecătorul J. a intentat o acţiune în defăimare (üble Nachrede, articolul 111 din Codul penal austriac - paragraful 18 infra) împotriva dlui Prager. În afară de confiscarea numărului în cauză a Forum-ului şi publicarea unor extrase din hotărârea de judecată, el a cerut, în special, redactorului despăgubiri şi, ca acesta împreună cu autorul, să plătească o amendă şi să achite chieltuielile de judecată (articolele 33-36 din legea cu privire la mass-media - Mediengesetz, paragraful 19 supra). 13. La 11 mai 1987, reclamanţii au recuzat tribunalul regional penal şi Curtea de Apel (Oberlandesgericht) din Viena. La 5 august, Curtea Supremă (Oberster Gerichtshof) a respins cererea cu privire la Curtea de Apel. La 17 septembrie, aceasta a admis-o în ceea ce priveşte tribunalul regional din Viena şi a remis cauza celui din Eisenstadt. 1. În primă instanţă 14. La 11 octombrie 1988, tribunalul regional din Eisenstadt l-a găsit pe dl Prager vinovat de defăimarea judecătorului J. prin pasajele articolului incriminat citate după cum urmează:
(1) „Ei tratează fiecare acuzat la început de parcă acesta ar fi deja condamnat.” (2) „Câţiva judecători austrieci sunt capabili de orice. ” (3) „Nimic nu se compara (...) cu ofensele dispreţuitoare ale judecătorului [J.].” (4) „Tip: furios,” (5) „Cu toate acestea el aproape că a devenit procuror, însă presa a dezvăluit o istorie în care apărea din nou numele lui. De această dată în legătură cu proceduri penale şi suspiciunea că a exercitat activităţi de asistenţă juridică fără autorizare (Winkelschreiberei). Doi bărbaţi, L. tatăl şi fiul, au fost acuzaţi că au obţinut bani prin intermediul contractelor frauduloase de la persoane care doreau să cumpere apartamente în clădiri vechi. Când a fost clar că contractele au fost întocmite de [J.], acuzarea a schimbat tactica: dintr-o dată nu contractele erau frauduloase, ci intenţia utilizării lor. [J.] a rămas judecător în loc să devină procuror. Redactorii Kurier-ului [un cotidian austriac] regretă acest fapt acum, deoarece un procuror este mai puţin periculos.”

Aplicând articolul 111 din Codul penal, jurisdicţia în cauză l-a impus pe dl Prager să plătească o amendă de 120 unităţi diurne a câte 30 şilingi (ATS) şi, în cazul neachitării, la o detenţie pentru şaizeci de zile. În ceea ce-l priveşte pe dl Oberschlick, acesta a fost condamnat să plătească 30 000 ATS judecătorului J. şi să se declare 83

PRAGER ŞI OBERSCHLICK LAWLESS contra IRLANDEI contra AUSTRIEI ____________________________________________________________________________________

solidar responsabil, cu primul reclamant, de achitarea amenzii şi chieltuielilor de judecată (articolele 6 paragraful 1 şi 35 din legea privind mass-media). În cele din urmă, tribunalul a ordonat confiscarea stocurilor rămase ale numărului incriminat al Forumului şi publicarea extraselor din hotărârea sa. 15. În motivele sale, tribunalul regional a constatat că condiţiile obiective ale defăimării în cauză au avut loc: printre pasajele litigioase, 2 şi 4 atribuiau în mod deschis reclamantului un caracter sau o atitudine demnă de dispreţ (eine verächtliche Eigenschaft oder Gesinnung), iar pasajele 1, 3 şi 5 îl acuzau de comportament dezonorant şi contrar normelor morale, care puteau să-l expună în mod obiectiv la dispreţ sau să-l denigreze în faţa opiniei publice (ein unehrenhaftes und gegen die guten Sitten verstoßendes Verhalten, das objektiv geeignet ist, ihn in der öffentlichen Meinung verächtlich zu machen oder herabzusetzen). Pe scurt, în faţa criticilor atât de masive, un cititor imparţial se vedea aproape constrâns să presupună că reclamantul s-a comportat josnic (ehrloses Verhalten) şi că avea un comportament demn de dispreţ (verächtliche Charaktereigenschaften), fapt de care autorul era perfect conştient. Tribunalul a examinat ulterior cererile dlui Prager cu privire la informaţiile şi mărturiile destinate stabilirii veridicităţii afirmaţiilor sale şi precauţia jurnalistică pe care a manifestat-o atunci când a scris articolul. El considera că doar pasajele 1, 3 şi 5, trebuiau dovedite, altele fiind judecăţi de valoare. După examinare, el a estimat că nici una din dovezile prezentate nu puteau să susţină în mod corespunzător citatele litigioase. Astfel afirmaţia nr.1 potrivit căreia judecătorul J. trata fiecare acuzat de parcă acesta ar fi deja condamnat nu era demonstrată doar prin faptul că judecătorul în cauză a cerut, într-un caz dat, avocatului apărării să fie laconic, deoarece deja îşi formase o opinie. În mod similar, cele trei decizii ale judecătorului J. raportate de către dl Prager care susţineau afirmaţia nr. 3 nu erau suficiente pentru a reproşa reclamantului un comportament dispreţuitor; nici unul dintre ele nu dezvăluiau în fapt, nici cea mai mică intenţie de a cauza suferinţe inutile. Fiind vorba, în cele din urmă de pasajul nr. 5, acuzaţiile pe care le conţinea au fost în mod definitiv respinse printr-o decizie disciplinară a Curţii de Apel din Viena din 6 decembrie 1982; cele două dosare pe care le-a solicitat reclamantul nu schimbau nimic, deoarece primul nu conţinea nici o informaţie cu privire la personalitatea judecătorului J. şi al doilea, referitor la candidatura judecătorului la postul de procuror, trebuia să rămână confidenţial. În opinia tribunalului, dl Prager nu a putut să demonstreze că a scris articolul în cauză cu precauţia jurnalistică cerută de articolul 29 paragraful 1 din legea cu privire la mass-media (paragraful 19 supra). Nemulţumit de faptul că l-a privat pe judecătorul J. de ocazia de a se exprima cu pivire la reproşurile referitoare la persoana sa, el şi-a desfăşurat cercetările într-un mod superficial; în plus, el a recunoscut că nu a asistat la audierile prezidate de reclamant, că a reprodus conţinutul articolelor vechi de ziar fără a verifica conţinutul şi că a dat drept veridice reproşuri din auzite. 84

Hotărâri ale Curţii Europene a Drepturilor Omului: Culegere selectivă ____________________________________________________________________________________

2. În apel 16. La 26 iunie 1989, Curtea de Apel din Viena a confirmat această hotărâre, însă a redus la 20 000 ATS suma totală a despăgubirilor (paragraful 14 supra). Ea a considerat, în special, că respingând pentru lipsă de pertinenţă dovezile dlui Prager, tribunalul nu a încălcat în nici un fel drepturile apărării. Această situaţie a apărut din cauza modului în care a formulat el această critică; ele erau în acest moment globale şi generale încât era imposibilă indicarea dovezilor posibile ale veracităţii lor. De altfel cauza se deosebea de Lingens contra Austriei (hotărârea Curţii Europene a Drepturilor Omului din 8 iulie 1986, Seria A nr. 103) prin faptul că a examinat diferite fapte şi nu judecăţi de valoare. În ceea ce priveşte precauţia cerută jurnaliştilor care îşi exercită profesia, el trebuia să se conformeze regulilor „audiatur et”. 17. Confiscarea exemplarelor numărului în cauză care au rămas (paragraful 14 supra) nu a avut loc.

II. DREPTUL INTERN PERTINENT
1. Codul penal 18. Articolul 111 din Codul penal prevede următoarele:
„1. Este pedepsit cu privaţiune de libertate pentru o perioadă de cel mult şase luni sau printr-o pedeapsă pecuniară (...) oricine care a atribuit unei alte persoane un caracter sau sentimente demne de dispreţ sau îl acuză de o atitudine contrară onoarei sau normelor morale şi de natură să defăimeze această persoană sau să o înjosească în opinia publică, într-un astfel de mod încât un terţ să poată remarca. 2. Este pedepsit cu privaţiunea de libertate pe o perioadă cel mult de un an sau cu o pedeapsă pecuniară (...) oricine care comite o ofensă într-un document tipărit, prin mijloacele de radiodifuzare sau orice alt mod care duce la defăimarea accesibilă publicului larg. 3. Autorul nu este pedepsit dacă afirmaţia se dovedeşte a fi exactă. În cazul vizat de paragraful 1, el de asemenea nu va fi pedepsit dacă sunt dovedite circumstanţele care să-i ofere motive suficiente pentru a susţine afirmaţia drept veridică.”

Articolul 112 precizează:
„Demonstrarea veridicităţii şi a bunei-credinţe nu sunt admise decât dacă autorul invocă exactitatea afirmaţiei sau buna sa credinţă (...)” Potrivit paragrafului 1 din articolul 114, „actele prevăzute în articolul 111 (...) sunt legitime dacă constituie realizarea unei obligaţii legale sau exercitarea unui drept”. În termenii paragrafului 2, „o persoană care este forţată din motive speciale să facă o alegaţie în sensul articolului 111 (...) în forma şi modul special în care a fost făcută, nu va fi vinovată de ofensă, doar dacă este vorba de o afirmaţie inexactă şi de care autorul putea să ţină cont dacă lua precauţiile necesare (...)”.

2. Legea cu privire la mass-media 19. Potrivit articolului 6 din legea privind mass-media, redactorul, îşi asumă o răspundere obiectivă în cazurile de defăimare; victima poate în consecinţă să reclame despăgubiri materiale. În plus, el poate fi declat solidar responsabil, împreună cu persoana condamnată pentru o încălcare a prezentei legi, de achitarea amenzilor aplicate şi a cheltuielilor de judecată (articolul 35). 85

PRAGER ŞI OBERSCHLICK LAWLESS contra IRLANDEI contra AUSTRIEI ____________________________________________________________________________________

Persoana defăimată poate cere confiscarea publicaţiei care a servit la comiterea încălcării (articolul 33). În plus, articolul 36 îl autorizează să ceară confiscarea imediată a publicaţiei în cazul în care articolul 33 va fi probabil aplicat ulterior şi dacă măsura nu implică consecinţe păgubitoare disproporţionale interesului juridic pe care îl protejează. Confiscarea este exclusă dacă se poate păstra acest interes publicând un aviz care semnalează deschiderea procedurilor penale (articolul 37). În sfârşit, victima poate solicita publicarea hotărârii în măsura în care este necesară informarea publicului (articolul 34). Articolul 29 paragraful 1 dispune, în special, că redactorii şi jurnaliştii vor evita condamnarea pentru un delict de informaţie susceptibilă de o dovadă de veridicitate, nu doar dacă ei aduc această dovadă, dar şi dacă există un interes public major pentru publicarea litigioasă şi motive care, aplicând precauţia jurnalistică dorită, vor justifica credibilitatea afirmaţiei în cauză.

PROCEDURI ÎN FAŢA COMISIEI
20. În cererea lor (nr. 15974/90) din 21 decembrie 1989 adresată Comisiei, dnii Prager şi Oberschlick au afirmat că condamnările lor respective încălcau dreptul lor la libertatea de exprimare, garantată de articolul 10 (art. 10) din Convenţie şi că ordinul de confiscare a numerelor rămase a revistei se analiza ca o discriminare interzisă de articolul 14 combinat cu articolul 10 (art. 14+10). Ei pretindeau, în plus, existenţa unei încălcări în temeiul articolelor 6 şi 13 (art. 6, art. 13) din Convenţie. 21. La 29 martie 1993, Comisia a declarat plângerile cu privire la articolele 10 şi 14 (art. 10, art. 14) admisibile şi a respins restul pretenţiilor. În raportul său din 28 februarie 1994 (articolul 31) (art. 31), ea a constatat lipsa unei încălcări a articolului 10 (art. 10) (cincisprezece voturi contra douăsprezece) şi a articolului 14 combinat cu articolul 10 (art. 14+10) (unanimitate). Textul integral al opiniei sale şi al celor două opinii disidente din aviz sunt anexate la această hotărâre1.

CONCLUZIILE PREZENTATE CURŢII
22. În memoriul său Guvernul cere Curţii: a) să declare inadmisibile plângerile celui de-al doilea reclamant ce ţin de încălcarea articolelor 14 şi 10 combinate (art. 14+10) şi 10 (art. 10) examinat izolat din Convenţie: primul - pentru neepuizarea căilor de recurs interne, al doilea - pentru lipsa calităţii de victimă; b) să constate că reclamanţii nu au fost victime ale unei încălcări a articolului 10 (art. 10); 23. Din partea lor, reclamanţii au invitat Curtea să constate existenţa unei încălcări a articolului 10 (art. 10)
Nota Grefei 1 Pentru raţiuni de ordin practic el nu va figura decât în ediţia imprimată (volumul 313 din seria A din Publicaţiile Curţii), dar oricine îl poate obţine de la grefă.

86

care constituie măsuri necesare. el putea pretinde a fi victima pretinsei încălcări. Acesta din urmă a fost condamnat pentru faptul că a publicat articolul în revista sa (paragraful 14 supra). hotărârea Groppera Radio AG şi alţii contra Elveţiei din 28 martie 1990. Condamnarea dlui Prager pentru defăimare şi alte măsuri de care se plângeau reclamanţii sunt analizate incontestabil drept o „ingerinţă” în exercitarea libertăţii de exprimare a acestora. Executarea acestor libertăţi ce comportă îndatoriri şi responsabilităţi poate fi supusă unor formalităţi. Reclamanţii au denunţat o încălcare a dreptului la libertatea de exprimare după cum este garantat de articolul 10 (art. 10) DIN CONVENŢIE 24. 25-1) din Convenţie. care a apărat deja fără succes aceeaşi teză în faţa Comisiei. îi vizau simultan pe dnii Prager şi Oberschlick. protecţia reputaţiei sau a drepturilor altora. 25) desemnează persoana afectată direct de actul sau omisiunea litigioasă. Prin „victimă”. excepţia preliminară a Guvernului este respinsă. protecţia sănătăţii sau a moralei. în calitate de redactor. 10) din Convenţie care presupune: „1. dl Oberschlick nu poate pretinde că a fost „victimă” în sensul articolului 25 paragraful 1 (art. 2. de cinematografie sau de televiziune unui regim de autorizare. apărarea ordinii şi prevenirea infracţiunilor. Seria A nr. nu putea spune că şi-a exercitat libertatea de exprimare. Acest drept cuprinde libertatea de opinie şi libertatea de a primi sau de a comunica informaţii ori idei fără amestecul autorităţilor publice şi fără a ţine seama de frontiere. condiţii. Prin urmare. într-o societate democratică. 173. B. articolul 25 (art. 20. În concluzie. paragraful 47).Hotărâri ale Curţii Europene a Drepturilor Omului: Culegere selectivă ____________________________________________________________________________________ ÎN DREPT I. Împreună cu Comisia şi reclamanţii. CU PRIVIRE LA PRETINSA ÎNCĂLCARE A ARTICOLULUI 10 (art. Orice persoană are dreptul la libertatea de exprimare. acesta joacă un rol doar în aplicarea articolului 50 (art. integritatea teritorială sau siguranţa publică. 26. Curtea relevă că urmăririle declanşate de plângerea judecătorului J. pentru a împiedica divulgarea de informaţii confidenţiale sau pentru a garanta autoritatea şi imparţialitatea puterii judecătoreşti. un articol al cărui autor nu era. Cu privire la excepţia preliminară a Guvernului 25. Singurul fapt că a publicat. şi putea obţine rambursarea de la dl Prager a oricărei alte sume chieltuite în legătură cu condamnările intervenite (paragrafele 14-15 supra). restrângeri sau sancţiuni prevăzute de lege. În plus el nu a suferit nici un prejudiciu material pe motivul procedurilor angajate împotriva lui: nu a trebuit să plătească nimic. p. 27. 50) (a se vedea. inter alia. pentru securitatea naţională.” A. Astfel a fost afectat direct de deciziile tribunalului regional din Eisenstadt şi a Curţii de Apel din Viena. existenţa unei încălcări putând fi concepută chiar şi în absenţa prejudiciului. în ceea ce priveşte taxele şi costurile de judecată. 87 . Potrivit Guvernului. Prezentul articol nu împiedică statele să supună societăţile de radiodifuziune. în calitate de debitor solidar. Cu privire la fondul plângerii 28.

În acest gen de publicaţii. dnii Prager şi Oberschlick au criticat procedura dusă împotriva lor. în speţă. Seria A nr. judecătorul J. şi Schwabe contra Austriei din 28 august 1992. 10). Nimic nu justifică cu atât mai mult o concluzie diferită în ceea ce priveşte articolul 29 din legea cu privire la mass-media. În ceea ce priveşte reclamanţii. doar judecătorul J. urmărea unul sau mai multe scopuri legitime stabilite în paragraful 2 din articolul 10 (art. în afara cazului dacă era „prevăzută de lege”. În ceea ce priveşte incertitudinile legate de aplicarea în această instanţă a acestor două dispoziţii ele nu le depăşesc pe cele la care reclamanţii se pot aştepta. dl Prager nu a făcut decât să ridice anumite probleme grave întâlnite în cadrul justiţiei penale în Austria. în speţă a judecătorului J. în special pasajele 1 şi 2 (paragraful 14 supra). Împreună cu Comisia. 204. la protecţia reputaţiei altuia. Schiţând portretul anumitor membri reprezentativi ai tribunalului regional penal din Viena. hotărârea Vereinigung demokratischer Soldaten Österreichs şi Gubi contra Austriei din 19 December 1994. 242-B. p. 30. articolele 111 din Codul penal austriac şi 29 din legea cu privire la mass-media nu pot fi considerate drept „lege” în sensul Convenţiei. Curtea nu a găsit nici un motiv să se îndoiască de faptul că deciziile incriminate se refereau. autorul nu a abuzat de această tehnică. şi le-a prezentat incorect ca fiind dirijate împotriva propriei persoane. într-o societate democratică” pentru a atinge scopul sau scopurile. paragraful 54. Curtea a estimat că articolul 111 din Codul penal prezenta caracteristicile unei „legi” (a se vedea hotărârile Lingens precitată. 10-2) şi era „necesară. Din 88 . În nici un caz.24. Seria A nr.. Lăsând doar la discreţia reclamantului grija determinării pasajelor litigioase dintr-un text şi respingând orice dovadă a acuzatului cu privire la faptele conexe. Legitimitatea scopului urmărit 31. paragraful 46) 2. În paralel. 31-32. 1. La urma urmelor. Necesitatea ingerinţei 32. Seria A nr. pp. Potrivit reclamanţilor. pp. Ea i-a privat de posibilitatea adecvată de a se apăra. 302. p. Delimitând singur şi fără contestare posibilă. din nouă judecători descrişi. după cum pretinde Guvernul. 3. 18-19. extrasele din articol susceptibile de sancţiuni. condamnările la care se puteau aştepta nu se justificau deloc. mai ales că articolul său a apărut într-o revistă pentru intelectuali cu discernământ. aplicarea acestor dispoziţii nu oferă gradul de previzibilitate dorit. şi la apărarea autorităţii puterii judiciare. când au nevoie de un sfat potrivit (a se vedea mutatis mutandis. „Prevăzută de lege” 29. 10-2). paragraful 36. a izolat din contextul lor anumite fraze şi expresii cu caracter general. În mai multe hotărâri anterioare. Oberschlick contra Austriei din 23 mai 1991.PRAGER ŞI OBERSCHLICK LAWLESS contra IRLANDEI contra AUSTRIEI ____________________________________________________________________________________ Ingerinţa în cauză a încălcat articolul 10 (art. 24. paragraful 25). a depus plângere. recurgerea la caricatură şi la exagerare este o obişnuinţă pentru a atrage cititorul şi a-l captiva pentru conştientizarea problemei tratate. scopuri legitime în sensul articolului 10 paragraful 2 (art.

mai ales dacă se ţine cont de faptul că magistraţilor vizaţi le este interzis să reacţioneze. valoare fundamentală într-un stat de drept. Curtea aminteşte că presa joacă un rol important într-un stat de drept. p. În ceea ce priveşte opiniile exprimate de reclamant. Seria A nr. hotărârea Castells contra Spaniei din 23 aprilie 1992.23. care nici măcar nu l-a provocat pe dl Prager. reclamantul a asistat zilnic la audieri la Palatul Justiţiei din Viena. mutatis mutandis. ele nu puteau beneficia de o imunitate totală doar pentru că nu erau susceptibile unei verificări în ceea ce priveşte acurateţea lor. aceasta ar fi descurajat jurnaliştii să se intereseze de justiţie. 33. o instituţie care este esenţială într-o societate democratică. Cu toate acestea. ar fi greşit să pretindem că dl Prager nu a acordat atenţia corespunzătoare redactării articolului său. Dl Prager nu putea invoca buna-credinţă. deoarece a neglijat regulile jurnalisticii elementare. poate să se adeverească necesară protejarea acesteia împotriva atacurilor distrugătoare care sunt lipsite de temei serios. Dacă ea nu trebuie să treacă anumite limite fixate în special pentru protecţia reputaţiei altuia. potrivit îndatoririlor şi responsabilităţilor sale. tribunalul regional nu a făcut o distincţie criticabilă între alegaţii (pasajele 1. Din contra. În plus. comunicarea informaţiilor şi ideilor cu privire la problemele politice precum şi altor teme de interes general (a se vedea. Printre ele figurează fără nici o îndoială întrebările cu privire la funcţionarea sistemului de justiţie. dar le-a refuzat reclamanţilor şi dreptul de a dovedi anumite evenimente susceptibile să stabilească atât veridicitatea primelor. Cu toate acestea trebuie să se ţină cont de rolul special al puterii judiciare în societate. În definitiv. ea este 89 . el. 3 şi 5) şi judecăţi de valoare (pasajele 2 şi 4). acesta s-a bazat pe cercetările efectuate timp de şase luni în care a contactat avocaţi. Presa este unul din mijloacele prin care politicienii şi opinia publică pot verifica dacă judecătorii îşi exercită responsabilităţile lor înalte în conformitate cu scopul de bază al misiunii care le-a fost încredinţată. 34. În ceea ce priveşte faptele reţinute de tribunal. 35. judecători şi academicieni. în pofida legii.. cât şi temeiul celorlate două (paragraful 15 supra). care se bucură de o anumită marjă de apreciere pentru a determina existenţa şi latitudinea necesităţii unei ingerinţe în libertatea de exprimare. Guvernul a subliniat că. 236. ei nu meritau protecţia sporită acordată exprimării opiniilor politice. De asemenea. departe de a stimula dezbaterea cu privire la funcţionarea sistemului austriac al justiţiei. cele care cer unui jurnalist să se asigure personal de veridicitatea informaţiei obţinute şi să dea persoanelor vizate de acestea ocazia de a se exprima în această privinţă. ele au fost sancţionate pentru că au depăşit limtele criticii acceptabile. De asemenea. timp de trei luni şi jumătate. acţiunea sa are nevoie de încrederea cetăţenilor pentru a prospera. în special. ei îi revine. le-a lăsat acuzaţilor să demonstreze realitatea lor. În final. extrasele incriminate din articol nu conţineau decât insulte personale la adresa judecătorului J.Hotărâri ale Curţii Europene a Drepturilor Omului: Culegere selectivă ____________________________________________________________________________________ partea sa. Aprecierea acestor elemente le revine în primul rând autorităţilor naţionale. Drept garant al justiţiei. paragraful 43). Faptul că autorul nu a reuşit să dovedească veridicitatea afirmaţiilor sale dovedeşte că acestea erau nefondate.

hotărârile Castells precitată. inter alia. reclamantul a reproşat implicit interesaţilor că. libertatea de exprimare este aplicabilă nu doar „informaţiilor” sau „ideilor” care sunt obţinute favorabil sau privite drept inofensive sau indiferente. care se pare că se află la originea sancţiunilor pronunţate. Iată de ce ea poate fi considerată ca fiind „necesară într-o societate democratică”. După cum a subliniat Comisia. cel puţin. unele din ele erau de o gravitate extremă. ci mai degrabă amploarea excesivă a reproşurilor formulate. din dosar reiese că deciziile intervenite nu vizau utilizarea ca atare de către reclamant a libertăţii sale de exprimare în ceea ce priveşte justiţia. Desigur. p. Seria A nr. însă şi pentru cele care ofensează. şochează sau îngrijorează statul sau orice pătură a populaţiei (a se vedea. ţinându-se cont de toate circumstanţele descrise anterior şi de marja de apreciere care trebuie lăsată Statelor Contractante. paragraful 28). în calitate de judecători. în absenţa unei baze factologice suficiente. Printre faptele raportate în acestea din urmă. p. În această legătură este suficient de menţionat că chiar din mărturia reclamantului. 36. paragraful 42. dl Prager nu putea să invoce buna-credinţă. posibila recurgere la un grad de exagerare sau chiar de provocare.. nu a fost constatată nici o încălcare a articolului 10 (art. 10). În opinia Curţii. acesta nu a asistat la nici o audiere penală prezidată de judecătorul J. pare a fi în mod inutil prejudiciabilă. care. hotărârea Barfod contra Danemarcii din 22 februarie 1989. 10-2). p. 17. Din punctul de vedere al Curţii. au încălcat legea sau. Cercetările desfăşurate de către el nu par a fi suficiente pentru a motiva asemenea alegaţii serioase. nici respectarea regulilor eticii jurnalistice. un comportament „ofensator” şi „dispreţuitor” în exercitarea funcţiilor sale. în plus. 39. De aceea este uşor de înţeles că autorul trebuia să se justifice. cât şi deciziile care o aplică. 90 . dar a subminat şi încrederea publică în integritatea magistraţilor în general. paragraful 36). Astfel în hotărârea tribunalului regional din Eisenstadt se poate citi că „în faţa criticilor atât de ample. şi-au încălcat obligaţiile profesionale. de asemenea. 149. chiar şi cele date de o jurisdicţie independentă (a se vedea. În concluzie. sub rezerva paragrafului 2 din articolul 10 (art. nici chiar faptul că a criticat în special anumiţi judecători. sau atribuindu-i judecătorului J. mutatis mutandis. calificarea pasajelor litigioase ca fiind judecăţi de valoare şi alegaţii se înscriu în contextul marjei de apreciere menţionate. un cititor imparţial se vede aproape forţat să bănuiască reclamantul de un comportament josnic şi de însuşiri demne de dispreţ” (paragraful 15 supra).12. 22. Curtea este conştientă de faptul că libertatea jurnalistică conţine. cât pe caracterul lor general. Cu toate acestea. Afirmând că magistraţii vienezi „tratau din start orice acuzat de parcă acesta era deja condamnat”. Motivul pentru care dl Prager nu a reuşit să stabilească veridicitatea afirmaţiilor sale sau temeiul raţionamentelor sale se bazează nu atât pe modul în care tribunalul a aplicat legea. ingerinţa litigioasă nu pare a fi disproporţionată scopului legitim urmărit. şi Vereinigung demokratischer Soldaten Österreichs şi Gubi precitată.PRAGER ŞI OBERSCHLICK LAWLESS contra IRLANDEI contra AUSTRIEI ____________________________________________________________________________________ însoţită de controlul european care cuprinde atât legislaţia. În plus. el nu i-a acordat acestui magistrat nici o ocazie să se exprime în ceea ce priveşte reproşurile la adresa sa. 38. Astfel el a putut aduce atingere nu numai reputaţiei lor. 37.

Redactată în franceză şi în engleză şi pronunţată în şedinţa publică din 26 aprilie 1995. CU PRIVIRE LA PRETINSA ÎNCĂLCARE A ARTICOLULUI 14 DIN CONVENŢIE COMBINAT CU ARTICOLUL 10 (art. că nu era necesar de a examina dacă a existat o încălcare a articolului 14 din Convenţie combinat cu articolul 10 (art. următoarele opinii disidente sunt anexate la această hotărâre: . 14+10). Respinge. 14+10) 40. Cu toate acestea. Semnat: Rolv Ryssdal Preşedinte Semnat: Herbert Petzold Grefier În conformitate cu articolul 51 paragraful 2 (art. în unanimitate excepţia preliminară a Guvernului. 14+10) (paragraful 20 supra). . 91 .opinia disidentă a dlui Martens. 3. la care se alătură dnii Pekkanen şi Makarczyk. existenţa unei încălcări a articolului 14 din Convenţie combinat cu articolul 10 (art. DIN ACESTE CONSIDERENTE. ei nu au invocat aceasta în faţa Curţii care consideră că nu este necesară examinarea ei din oficiu. Susţine. în unanimitate. 10) din Convenţie. cu cinci voturi contra patru. Susţine. de asemenea. CURTEA 1. 51-2) din Convenţie şi articolul 52 paragraful 2 din regulamentul A al Curţii. la Palatul Drepturilor Omului din Strasbourg. 2. că nu a avut loc o încălcare a articolului 10 (art.Hotărâri ale Curţii Europene a Drepturilor Omului: Culegere selectivă ____________________________________________________________________________________ II. În cererea lor adresată Comisiei.opinia disidentă a dlui Pettiti. dnii Prager şi Oberschlick au pretins.

Statele care autorizează retransmisia televizată a dezbaterilor judiciare admit implicit ca comportamentul judecătorilor să fie supus criticii publice. a se vedea în special hotărârile Autronic AG contra Elveţiei din 22 mai 1990 Seria A. Doar printr-o cooperare completă şi fiabilă între justiţie şi presă informaţia obiectivă poate cel mai bine contribui la educaţia cetăţenilor.26.PRAGER ŞI OBERSCHLICK LAWLESS contra IRLANDEI contra AUSTRIEI ____________________________________________________________________________________ OPINIA DISIDENTĂ A JUDECĂTORULUI PETTITI Mă alătur opiniei disidente a dlui Martens. paragraful 35. paragraful 55 A se vedea. 92 . Desigur. p. Revista American Bar Association publică în 250 000 exemplare un tablou cu privire la comportamentul judecătorilor. 15. OPINIA DISIDENTĂ A DLUI JUDECĂTOR MARTENS. hotărârea (Marea Cameră) Jersild contra Danemarcii din 23 septembrie 1994. paragraful 61 şi Informationsverein Lentia şi alţii contra Austriei din 24 noiembrie 1993. însă dacă decide să facă un recurs. În tradiţia americană. Pentru hotărârile anterioare. seria A nr. Pentru a motiva opinia mea. Seria A nr. decât pentru cea penală. 25. Ele sunt prelungirea regulii potrivit căreia procedurile trebuie să fie publice. este preferabil să opteze pentru calea civilă. Evoluţia internaţională este direcţionată în acest sens. în special. ţinându-se cont de importanţa drepturilor şi libertăţilor garantate în primul paragraful din articolul 10 (art. paragraful 37. Sunt de acord cu majoritatea Curţii cu excepţia unui punct. ca mai recentă. esenţiale respectării principiului de proces echitabil. LA CARE SE ALĂTURĂ DNII JUDECĂTORI PEKKANEN ŞI MAKARCZYK 1. 26-27. 178. p. verificarea dacă necesitatea acesteia este stabilită într-un mod convingător2. judecătorul selectiv este supus unei critici totale. Începând cu hotărârea Barthold1 Curtea a estimat întotdeauna că. pp. Cu toate 1 2 Hotărârea din 25 martie 1985. judecătorul trebuie să fie protejat împotriva defăimării. 298. care este uneori sever. 10-1). 90. Aceasta înseamnă. care în majoritatea statelor-membre se află sub protecţia acţiunilor de responsabilitate civilă personală. adaug următoarele puncte: Analizele jurnaliştilor în ceea ce priveşte funcţionarea justiţiei sunt indispensabile pentru a asigura controlul protecţiei drepturilor justiţiabililor într-o societate democratică. Judecătorii care beneficiază de imunitatea funcţiei şi. p. ea trebuia să exercite un control strict cu privire la limitarea lor. Seria A nr. nr. trebuie să accepte în schimb expunerea la critica liberă cu bună-credinţă. 276.

sunt periculoase pentru un judecător. care. 4 Potrivit reclamantului. 1 A se vedea.Hotărâri ale Curţii Europene a Drepturilor Omului: Culegere selectivă ____________________________________________________________________________________ că formularea adoptată de către ea poate provoca îndoieli1. 3 El nu notează faptul că. cert fără formare sau experienţă juridică şi. deoarece trebuie să mărturisesc că prima lectură a articolului dlui Prager2 mi-a lăsat o impresie mai mult defavorabilă. 2. era vorba despre un jurnalist înfumurat. Cu toate acestea. Nu există nici o îndoială cu privire la aceasta. în timp ce pedepsele erau practic de două ori mai severe decât în altă parte3. În jurisdicţia vieneză detenţia provizorie era cu mult mai uşor ordonată şi pentru perioade mai îndelungate decât în alte părţi. paragraful 38: “(…) ingerinţa litigioasă nu este disproporţională cu scopul legitim urmărit. După cum reiese din articolul său. dar a fost într-adevăr şocat de cele aflate. a cheltuit nu doar mult timp şi energie pentru a verifica pe teren cauzele fenomenelor descrise de către sociologi. fapt care de asemenea era clar. în special. 93 . ancheta sa i-a luat şase luni. după ce curiozitatea sa a fost provocată de înscrisuri ştiinţifice. însă care a fost totuşi convins că are dreptul să publice un articol caustic referitor la problemă. Guvernul nici măcar nu a încercat să respingă aceste fapte constatate de către sociologi. pornit împotriva justiţiei penale. el nu doar a fost şocat. Sociologii au dezvăluit diferenţe marcante între modul în care justiţia penală era înfăptuită în jurisdicţia Curţii de Apel din Viena şi în restul Austriei. Asemenea prime impresii. Mai mult. lung de treisprezece pagini. Se pune întrebarea dacă judecătorii austrieci au aplicat aceste reguli. Ea m-a convins că dl Prager. pentru a nu fi inexact. Cea de-a doua lectură m-a obligat să-mi corectez primele impresii. El trebuie să le deosebească şi să rămână vigilent faţă de prejudecăţile pe care tind să le creeze. un jurnalist care preferă în permanenţă efectele de stil şi. După o anchetă personală de şase luni4 el s-a convins de faptul că. timp de cel puţin trei luni şi jumătate el şi-a petrecut zilele la tribunal. mai degrabă foarte negative. „În final”. După cum mi s-a părut. cititorul hotărârii de faţă trebuie să se mulţumească cu rezumatul Curţii (paragrafele 8-11 din hotărâre). se poate presupune că majoritatea nu a dorit să se îndepărteze de la această doctrină şi că consideră deci că a fost stabilit într-un mod convingător faptul că ingerinţa litigioasă la dreptul la exprimare al reclamanţilor era „necesară într-o societate democratică”. poate chiar ipocrit. în ceea ce priveşte această jurisdicţie.” 2 Este regretabil faptul că o traducere completă din articol nu este disponibilă. în special. ţintuind la stâlpul ruşinii nouă judecători. explicaţia consta în personalităţile judecătorilor care formau camerele penale ale tribunalului şi în esprit de corps al lor. efectele răuvoitoare în locul clarităţii şi măsurii. 3. în faţa Curţii. însă a fost copleşit de o indignare sinceră. pare în unele momente să fie influenţat de aprecierea globală a articolului făcută de Curte şi care nu poate în orice caz să ofere o idee bună a textului original. Din motivele expuse infra am ajuns – în final – la concluzia că nu pot fi de aceeaşi părere. Dl Prager a mers la tribunalul regional din Viena pentru a vedea dacă poate găsi o explicaţie pentru aceste diferenţe. Ea poate fi considerată necesară într-o societate democratică.

Cu toate acestea.PRAGER ŞI OBERSCHLICK LAWLESS contra IRLANDEI contra AUSTRIEI ____________________________________________________________________________________ înainte de a împărtăşi sentimentele sale. Potrivit opiniei sale. Pe de altă parte. Curţii îi revine examinarea forţei de convingere a motivelor pentru a justifica condamnarea şi pedepsirea dlui Prager. după ce au interpretat şi au evaluat în mod corect articolul litigios în ansamblu şi după ce au cântărit cerinţele pentru protecţia libertăţii de exprimare şi cele de protecţie a reputaţiei altuia au considerat că acestea erau preponderente în circumstanţele speţei. Eu. În consecinţă este indispensabil un control exterior. paragraful 31. mai mult ca atât.. de asemenea în jurisdicţiile represive. Curtea trebuie să se convingă că autorităţile naţionale au aplicat regulile în conformitate cu principiile consacrate în articolul 10 (art. 10) şi. că ele se bazau pe evaluarea acceptabilă a faptelor relevante”5. asupra pericolelor pe care le presupune faptul că ei vor deţine aceste funcţii timp de mai mulţi ani fără a fi supuşi vreunui control veritabil. Înainte de a analiza mai departe articolul litigios. 94 . paragraful 34 din hotărârea Curţii. pentru a îndeplini misiunea ca ultim garant al dreptului la libertatea de exprimare. în mod obiectiv. în conformitate cu Convenţia. însă citatul provine. unul din magistraţii criticaţi. Curtea Europeană a Drepturilor Omului nu poate să se limiteze la controlul aprecierii efectuate de jurisdicţiile naţionale. 4 Pentru traducerea pasajelor pe care se bazau urmăririle private. în acelaşi sens. Fără nici o îndoială că anumite pasaje care se refereau în particular la persoana judecătorului J. 3 A se vedea paragraful 18 din hotărâre. însă mă îndoiesc de faptul că această încredere trebuie să fie menţinută prin recurgerea la acţiuni penale pentru condamanrea criticilor pe care puterea judiciară poate să le considere drept „distrugătoare”. Acolo dl Prager atrage atenţia asupra puterii teribile cu care sunt investiţi judecătorii penali şi. Evident nu este posibil de realizat un echilibru just între dreptul la libertatea de exprimare şi necesitatea protejării reputaţiei altuia. Acest lucru este realizat în partea introductivă din articolul său. în lumina acestor date. În alţi termeni. însă de asemenea şi. dl Prager nu trebuia să fie condamnat şi pedepsit pentru defăimare dacă jurisdicţiile austriece. puterea se corupe. atunci când Lord Denning a spus că judecătorii prin natura funcţiei lor nu pot răspunde criticilor. consider că încrederea publicului în puterea judiciară este importantă (a se vedea paragraful 34 din hotărâre). Desigur că există şi o notă de adevăr în această remarcă şi ea trebuie luată în considerare1. de asemenea. într-o anumită măsură. Doar această 1 2 A se vedea. Curtea trebuie „să ia în considerare ingerinţa litigioasă în lumina ansamblului cauzei pentru a determina dacă motivele invocate de autorităţile naţionale pentru a o justifica sunt pertinente şi suficiente”. în primul rând. „procedând astfel. 4. la fel ca şi precedentul. nu este inutil de amintit că judecătorul J.4 erau efectiv. încercând să explice ceea ce a observat. decât atunci când mesajul în cauză a fost interpretat şi apreciat corect în contextul său. defăimătoare. din hotărârea sa (Marea Cameră) Jersild precitată. pp. 5 Curtea s-a exprimat astfel de mai multe ori. el facea de asemenea o observaţie care. el a reflectat. merita să fie luată în considerare2. 23-24. prin câteva aspecte ale sistemului penal austriac de justiţie. l-a considerat drept defăimător şi a angajat urmăriri private în sensul articolului 111 din Codul penal austriac3. Controlul Curţii nu se limitează la a doua parte a constatărilor lor: în cauzele care pun în joc libertatea de exprimare. trebuie să examineze interpretarea şi evaluarea lor în ceea ce priveşte afirmaţiile în cauză. a se vedea paragraful 14 din hotărâre. În consecinţă.

Revin la analiza mea făcută asupra articolului incriminat.Hotărâri ale Curţii Europene a Drepturilor Omului: Culegere selectivă ____________________________________________________________________________________ dublă verificare permite Curţii să se convingă de faptul că dreptul la libertatea de exprimare nu a fost pe nedrept limitat1. 10) şi se bazau pe o apreciere acceptabilă a faptelor pertinente (a se vedea în textul supra). un element trebuie luat în considerare într-o anumită măsură atunci când se evaluează contextul în care se înscriau pasajele litigioase consacrate judecătorului J. el relatează şi comentează experienţele dlui Prager pe parcursul a trei luni şi jumătate de anchetă personală la tribunalul regional (subtitlul articolului său este: „Lokalaugenschein” adică vizite la locul dat). Scopul evident al acestui (de-al doilea) „capitol” este de a ilustra propoziţiile enunţate în introducere şi de a transmite cititorilor indignarea resimţită. În opinia mea. 5. judecătorul tribunalului regional din Eisenstadt a fost de aceeaşi părere. unele impresii generale cu privire la atmosfera din tribunal şi primele contacte ale autorului cu anumiţi judecători. ea constituie o deviere regretabilă a hotărârilor precum Lingens (Seria A nr. fiecare fiind precedat de un titlu special care. După introducerea „teoretică” precitată (paragraful 3 supra). 95 . pentru a se bucura de o marjă de apreciere. nu se baza pe fapte. Acest (al doilea) „capitol” începe din nou cu un fel de introducere (informaţii generale. în consecinţă. dar şi nelegal de crudă. înaintea anchetei sale de la mai mult de o duzină de avocaţi şi cronicari judiciari. dar de asemenea atribuie fiecărui judecător un „tip”. nu a demonstrat că afirmaţia generală a dlui Prager. numeroase portrete ale altor judecători sunt mult mai virulente decât cel al judecătorului J. inclusiv etichetarea judecătorilor sub rubrica „tip” vizează manifestativ încarnarea criticilor dlui Prager cu privire la faptul cum justiţia penală este înfăptuită de către tribunalul regional din Viena şi amplificarea forţei de convingere asociind nume şi persoane. în Viena. nu doar rezumă tipul cauzelor examinate de către judecătorul sau judecătorii în cauză. 6. în opinia mea. 242-B). 204) şi Schwabe (Seria A nr. Se prea poate. 7. Guvernul nici măcar nu a susţinut şi. Este desigur o chestiune de gust. El a declarat chiar în decizia sa că toţi judecătorii criticaţi în particular puteau să intenteze o acţiune în defăimare. Aparent. însă. Urmează nouă portrete mai mult sau mai puţin detaliate ale judecătorilor. a fortiori. Acest lucru desigur nu demonstrează faptul că portretele lor corespundeau realităţii. este în primul rând incompatibilă cu regula potrivit căreia Curtea trebuie să se convingă că autorităţile naţionale au aplicat criteriile în conformitate cu principiile consacrate în articolul 10 (art. Cu toate acestea. această idee. că descrierea în ansamblu a atmosferei care domina în tribunal era total eronată. justiţia penală de primă instanţă nu este doar foarte severă. Cel puţin nu a fost demonstrat că celelalte portrete nu aveau nimic autentic şi nici. 1 Primul alineat din paragraful 36 din hotărâre sugerează că jurisdicţiile naţionale. Aceste nouă portrete. Ceilalţi judecători nu numai că nu au acţionat în justiţie. dar în orice caz ei nu au întreprins nimic. potrivit căreia. dar în faţa Curţii. şi în al doilea rând. 103). trebuie să decidă dacă o declaraţie contestată trebuie să fie calificată drept o constatare a faptului sau judecată de valoare. ceea ce autorul a aflat. Oberschlick (Seria A nr. unele conjuncturi sarcastice privind gradul propriu de autocenzură pentru un tânăr reporter care scrie despre puterea judiciară).

Astfel. cu titlul („Atenţie. Astfel. faptul că a fost publicat într-o revistă serioasă pentru intelectuali (paragraful 7 supra) – ceea ce presupune cititori apţi de a-şi forma o părere proprie – şi circumstanţele ce constituiau o problemă considerabilă de interes public. În consecinţă.PRAGER ŞI OBERSCHLICK LAWLESS contra IRLANDEI contra AUSTRIEI ____________________________________________________________________________________ În consecinţă. Articolul dlui Prager trebuie să fie privit ca tratând probleme de interes public considerabil. Permiteţi-mi să spun dintr-o dată că veţi căuta în zadar o asemenea apreciere în deciziile pronunţate de către jurisdicţiile austriece: nicăieri ele nu precizează că au pus pe cântar dreptul judecătorului J. justificau cel puţin examinarea publică de către presă. şi-a limitat urmăririle private (a se vedea paragraful 4 supra: „în lumina cauzei în întregime”). 96 . la protecţia reputaţiei sale şi dreptul garantat dlui Prager (precum şi a Forum-ului) de articolul 10 (art. constituie o judecată de valoare. cu excepţia celui de-al cincilea. el considera judecătorul J. declaraţie făcută la audiere). nu atât din conţinutul articolului propriu-zis ci. Este evident – şi a fost recunoscut de către judecătorul din Eisenstadt – că al patrulea pasaj. din punctul de vedere al autorului. Totul are scopul evident de a atrage atenţia şi într-adevăr îşi atinge scopul. normelor preeminenţei drepturilor şi intereselor nevoiaşilor” (memoriul reclamanţilor) şi drept „o revistă tipică a intelectualităţii” („ein typisches Blatt der intellektuellen Szene”. trebuie să fie calificate ca judecăţi de valoare. judecătorul A. Analiza anterioară din articolul dlui Prager (paragrafele 3 şi 5). el a fost deci publicat într-o revistă (Forum). notez faptul că ele fac parte. pe scurt: prin esprit de corps. drept un specimen al tipului furios. În ceea ce priveşte primele două pasaje. se poate cel puţin pune întrebarea dacă este acceptabilă examinarea migăloasă a acestor fraze evident generalizante exact de parcă ele ar face parte 1 A se vedea textul acestui rezumat: paragraful 9 din hotărâre. Ţinându-se cont de cele precitate. frazele incriminate care fac parte din acest rezumat ilustrează clar esenţa reproşurilor adresate de către dl Prager camerelor penale ca atare şi găsesc principala lor justificare în aceste critici (colective). toate aceste elemente trebuie luate în considerare nu doar atunci când este vorba de a statua în cele din urmă asupra problemei necesităţii. dar şi la stadiul de interpretare al textului de cinci pasaje precise şi izolate ale articolului la care judecătorul J. datorită faptului că dl Prager de mai multe ori a atribuit acelaşi tip mai multor judecători. adică atribuirea „tipului” judecătorului în cauză. 10) de a scrie într-un mod atât de critic pe cât considera de cuviinţă cu privire la un interes public considerabil! 8.. ţinând cont de faptul că magistratul în cauză era membru al camerelor penale. trebuie evaluat portretul judecătorului J. ca şi pe unul dintre colegii săi. judecători răi!”) şi subtitlul (vizite la locul dat) formează un cadru1. 9. schiţat de dl Prager. dintr-un fel de rezumat care. sunt multe de spus în favoarea afirmaţiei potrivit căreia toate aceste pasaje. Cum n-ar fi. Nici una din calificări nu a fost contestată de către Guvern. un mod scandalos de a aplica justiţia penală. care este descrisă ca fiind „o publicaţie dedicată promovării principiilor democratice. care prin deciziile şi comportamentul lor cu acuzaţii şi avocaţii lor.

În esenţă este. independent de suferinţele umane rezultate. Subliniez acest aspect al deciziei sale deoarece. judecată de valoare. interpretarea cea mai plauzibilă este aceea că secţiunea dată constituie într-un fel prelungirea presupunerilor sarcastice precitate cu privire la gradul de autocenzură (paragraful 5 supra) de care dă dovadă. Cu toate acestea. dacă este considerată în contextul articolului în ansamblu. Curtea a optat pentru „arrogant bullying” 3 În speţă. desigur. În plus. Acesta constituie o remarcă formulată în contextul părţii introductive a „capitolului” al doilea (paragraful 5 supra). pare a fi destul de dubios (pentru a adopta o formulare măsurată) că e corect de presupus . între două interpretări posibile. termen care este destul de dificil de tradus2. utilizează funcţiile sale cu intenţia deliberată de a prejudicia acuzaţii. În opinia mea. cu toate acestea ea le-a aprobat şi a respins recursul.Hotărâri ale Curţii Europene a Drepturilor Omului: Culegere selectivă ____________________________________________________________________________________ (din conţinutul) unui articol consacrat doar judecătorului J. Curtea de Apel a examinat doar motivele recursului reclamanţilor. însă cred că. unii sunt capabili de orice. fără a se deranja măcar să precizeze că a luat în considerare cealaltă interpretare sau să-şi exprime motivele care l-au făcut să o respingă. era prea intolerabil pentru a nu fi denunţat. poate fi înţeles în mod rezonabil – ca descriind o aplicare foarte severă a legii penale. 2 Traducerea propusă de reclamant este: „contemptuous chicanery”. decizia cea mai importantă este cea pronunţată de către judecătorul tribunalului regional din Eisenstadt. însă în orice caz este mai degrabă denigrant. Consideraţiile similare se aplică pasajului al treilea. El specifică următoarele : „Printre judecătorii penali austrieci. o notă în text face clar faptul că această calificare este doar un rezumat al portretelor detaliate care urmează. împărtăşesc în întregime concepţia Curţii Constituţionale germane. Potrivit acestei interpretări. cel puţin. Desigur. încalcă dreptul la libertatea de exprimare. jurisdicţiile austriece au presupus că fraza „unii sunt capabili de orice” putea fi interpretat ca defăimând judecătorul J. Această atitudine este mai apoi calificată drept „menschenverachtende Schikane”. 10. Este greu de sesizat semnificaţia exactă a secţiunii din care face parte. potrivit dicţionarelor. pe cea care este defavorabilă acuzatului şi care duce la condamnarea acestuia. Potrivit jurisprudenţei stabilite de această jurisdicţie. Toţi sunt capabili de multe: există un şablon pentru toate acestea ” Fără a căuta semnificaţia în ansamblu a acestui text. un judecător care condamnă o persoană care se exprimă oral sau în scris şi ale cărei afirmaţii oferă în mod obiectiv diferite interpretări. fără măcar a se deranja să justifice demersul lor1. fără a da motive convingătoare pentru a alege anume interpretarea care duce la o condamnare. la acest punct. Nu a existat recurs de novo. în contextul caracterizării camerelor penale şi din articolul în întregime. 97 .după cum a făcut-o judecătorul din tribunalul regional din Eisenstadt – că termenul „Schikane” semnifică că judecătorul J. La fel ca în alte pasaje. Ele au limitat strict examinarea la cinci pasaje precise şi izolate care erau scopul urmăririlor 1 Notez printre altele că în ceea ce priveşte al doilea extras. trebuie mai degrabă înţeles – şi. remarca semnifica că comportamentul judecătorului J. Jurisdicţiile austriece3 au optat pentru o soluţie absolut diferită. termenul „Schikane” poate avea această conotaţie. jurisdicţiile austriece nici măcar nu au luat în considerare pasajul în întregime: mă refer la textul integral ce figurează în paragraful 9 din hotărârea Curţii. Însă aceasta este exact ceea ce au făcut jurisdicţiile austriece. controlul exercitat de către ea a argumentelor judecătorului din Eisenstadt era mai mult sumar. judecătorul din Eisenstadt a ales.

la un moment mai îndepărtat – judecătorul J. numele lui apăruse în legătură cu un incident dezgustător cu o prostituată. De exemplu. după cum relatează şi dl Prager. a prevenit un avocat să „fie laconic” deoarece el „a luat deja o decizie”. Judecătorul J. şi declară apoi că oferta de demonstrare trebuie respinsă pe motiv că este clar de la început că va fi imposibil de convins tribunalul de faptul că judecătorul J. Judecătorul a adoptat în primul rând – fără vreo motivare corespunzătoare – interpretarea judecăţii de valoare.obiectiv – defăimătoare după cum urmează: „În consecinţă. desigur. de altfel. atrage destul de mult atenţia asupra unei cauze în care judecătorul J. esprit de corps pe care dl Prager l-a observat pe parcursul anchetei sale şi. după ce a interpretat cele cinci pasaje litigioase după cum am indicat. în mod conştient şi răuvoitor ar fi putut să prelungească detenţia. de asemenea. Fără doar şi poate că această diferenţă fundamentală a abordării se face resimţită în întreg textul. Oferta sa a fost respinsă de judecătorul din Eisenstadt pe motivul că lui i s-a părut absolut de necrezut faptul că judecătorul J. Dl Prager afirmă că – aparent. în consecinţă.PRAGER ŞI OBERSCHLICK LAWLESS contra IRLANDEI contra AUSTRIEI ____________________________________________________________________________________ private intentate de către judecătorul J. demonstra. considerate independent cât şi în contextul articolului. Desigur. acest fapt nu demonstrează „prejudecăţile generale”. 2 Pentru cerinţele ofertei de demonstrare a exceptio veritatis a se vedea paragraful 13 supra. insistent – şi fără necesitate – a prelungit o detenţie provizorie şi în care. 98 . Aceasta pare a fi destul de clar. care este cea mai nefavorabilă pentru reclamant. că prezenţa sa în galeria portretelor avea o bază oarecare. a omis să transmită autorităţilor competente un recurs de anulare introdus împotriva deciziei sale în materie de detenţie. nu există nici o îndoială că cele cinci pasaje incriminate de către urmăririle private. Acest pasaj conţine indubitabil o declaraţie de fapt. Acest exemplu poate să reprezinte un şablon. deoarece. Portretul judecătorului J3.” După ce am studiat hotărârea cu multă atenţie şi după ce am notat faptul că aceasta nu este prima şi nici ultima dată când termenul „contextul articolului” îmi este greu de menţionat că termenii subliniaţi au fost utiliazţi doar pentru forma. a rezumat decizia sa cu privire la întrebarea dacă aceste cinci pasaje erau . însă acesta a devenit relevant atunci când dl Prager a susţinut că anume acest episod a motivat judecată de valoare exprimată prin termenii „menschenverachtende Schikane” (paragraful 9 supra) şi că. 12. sunt defăimătoare în sensul articolului 111 din Codul penal. de această dată. 11. Trebuie. trata din start orice acuzat de parcă acesta ar fi deja condamnat. el dorea să aducă dovada. să se înceapă cu determinarea faptelor care sunt vizate. principiul care rezultă a fost complet ignorat de facto. 3 A se vedea paragraful 11 din hotărâre. judecătorul din Eisenstadt a refuzat chiar să ia în considerare faptul (necontestat) că judecătorul J. Îmi permit să citez un alt exemplu al aceluiaşi mecanism. nici faptul că judecătorul J. însă a lăsat să se înţeleagă că interesatul nu a obţinut acest post deoarece numele său a fost din nou4 1 Nu ignorez faptul că judecătorul din Eisenstadt.1. în consecinţă. Găsim o altă ilustrare a acesteia atunci când se analizează faptul cum a reacţionat judecătorul din Eisenstadt la oferta dlui Prager de a aduce dovezi a faptelor care reieşeau din judecata sa de valoare. nu a fost numit procuror. însă aceasta poate cel puţin să arate că judecătorul J. a reacţionat cum a făcut-o în intenţia răuvoitoare de a cauza suferinţe2. 4 „Încă o dată”. nu a estimat ca fiind util să includă acest pasaj în urmăririle sale private. referitor la al cincilea pasaj incriminat de către judecătorul J.

Aceasta este într-adevăr o omisiune gravă în respectarea precauţiilor3. 2 În temeiul jurisprudenţei Curţii Federale de Justiţie Germană. Soehring. reclamantului îi revine demonstrarea falsităţii afirmaţiilor: a se vedea. fără a lua în considerare dacă era posibilă vreo altă interpretare – a citit în acest pasaj afirmaţia că asemenea suspiciuni încă mai există la momentul publicării articolului litigios. de exemplu. menţionez că în textul original acţiunile neautorizate sunt calificate drept „Winkelschreiberei”. J. el declară în cele ce urmează că câţiva ani în urmă. că există probabilitatea ca aceste fapte să fie demonstrate. ceea ce trebuie subliniat este faptul că hotărârea Curţii de Apel precizează că dreptul austriac este excesiv de exigent în ceea ce priveşte oferirea dovezii exceptio veritatis. Cu toate acestea. Lucrul care este important. ea nu justifică – în sine – calificativul de „neglijenţă flagrantă” admisă de către judecătorul 1 Pentru a evita impresia că dl Prager sugerează aici posibilitatea că judecătorul J. este suspectat de lucruri teribile. în măsura în care nimeni nu contestă faptul că dl Prager nu i-a oferit judecătorului J. 14. posibilitatea de a formula observaţii referitoare la proiectul articolului. Cu toate acestea. În plus. şi anume în raport cu suspiciuni de practică necinstită1. însă care sigur este cea mai nefavorabilă. independent de problema – şi aceasta este o problemă ce poate fi speculată – dacă judecătorul J. în cazul în care presa a tratat problemele de interes public şi a demonstrat că a respectat precauţiile jurnalistice corespunzătoare. pp. 3 Argumentul Guvernului austriac. să convingă tribunalul. Acest reproş nu este lipsit de fundament. Cu toate acestea. judecătorul din Eisenstadt – din nou.Hotărâri ale Curţii Europene a Drepturilor Omului: Culegere selectivă ____________________________________________________________________________________ menţionat în presă. i-au fost ridicate toate acuzările care i-au fost aduse. Reclamatul trebuie să indice exact care fapte el doreşte să demonstreze. „Die neue Rechtsprechung zum Presserecht”. în plus. Se poate pune întrebarea dacă. ceea ce – după cum ni s-a explicat – semnifică că interesatul era bănuit de faptul că a dat sfaturi juridice contra unei remunerări. 16 şi urm. o interpretare nemotivată care (pentru a adopta o formulare măsurată) nu este cea mai evidentă. Însă nu aceasta este ceea ce caut eu să demonstrez. impunerea demonstrării jurnalistului în cauzele de acest gen este compatibilă cu articolul 10 (art. Nu s-a negat faptul că au existat asemenea articole în presă. a intervenit o decizie a Curţii de Apel din Viena în care judecătorului J. Nu doar (cu o singură excepţie) că dlui Prager nu i-a fost permis să raporteze dovada oferită de către el în ceea ce priveşte faptele pe care erau bazate judecăţile sale de valoare. Însă deoarece această întrebare nu a fost analizată. apoi. sau în ce măsură. Cu toate acestea. el nu trebuie doar să explice în mod clar de ce aceste fapte ar justifica ceea ce el spune sau scrie şi cum ele pot fi stabilite de către dovada oferită. ar fi profitat de ocazie pentru a se exprima. potrivit căruia. pe această bază. o las deschisă. s-a mai considerat în plus că el nu a acţionat cu precauţia jurnalistică corespunzătoare. 13. nici faptul că aceste articole au provocat bănuieli cu privire la persoana judecătorului J. NJW 1994. pe cât de gravă poate fi această lipsă de precauţie. drept consecinţă a omisiunii dlui Prager. articolul lui nu poate fi considerat drept o contribuţie la o discuţie critică pe un subiect de interes public considerabil. în special. nu este deloc convingător. lucru interzis unui judecător. 10)2. 99 . El ar fi putut explica cum dl Prager putea să ştie de acea decizie. o respingere a ofertei făcute de dl Prager pentru a demonstra exceptio veritatis. însă. este că se observă acelaşi şablon ca şi în paragrafele 10 şi 11 de mai sus: mai întâi.

precum şi pe interogarea martorilor despre care se poate spune că au avut experienţe profesionale în tribunalul în cauză şi a membrilor săi. În consecinţă. 10) protejează nu doar esenţa ideilor şi informaţiilor exprimate dar 100 . că doar interesele reclamantului sunt luate în considerare. Desigur. de facto. însă acestea sunt ambele eronate deoarece sunt bazate pe abordarea unilaterală analizată în paragrafele precedente. metodele astfel utilizate de către dl Prager nu pot. Aceasta mă conduce la o altă critică crucială. În opinia mea. Argumentul potrivit căruia dl Prager nu a asistat. El chiar a mers până la a califica această intenţie răuvoitoare drept „intensivă”.articolul litigios nu critică deloc modul de prezidare al magistratului în cauză. unicele lui argumente sunt că dl Prager a primit o educaţie mai bună decât cea medie şi că. anecdota referitoare la exortaţia de a fi laconic (paragraful 10 supra). Judecătorul din Eisenstadt a estimat că era „evident” că dl Prager a acţionat cu intenţia (răuvoitoare) de a-l defăima pe judecătorul J. la un proces prezidat de judecătorul J. în sine. aceasta este o exigenţă care nu poate fi acceptată. Judecătorul din Eisenstadt a sugerat că asemenea interogare duce doar la dovezi din auzite. însă nu cred că un jurnalist ar încălca precauţiile de utilizare publicând această istorie în baza declaraţiilor obţinute de la avocatul căruia i-a fost adresată! Mai ales că aceasta corespundea perfect acelui esprit de corps. Posibil cu o singură excepţie. cronicari judiciari şi agenţi de probare. erau foarte negative şi îl vor afecta şi pe el. Practic independent de interpretarea unilaterală a acestor cinci pasaje pe care se bazează concluzia litigioasă. Articolul în întregime face destul de clar faptul că se bazează pe observaţii personale înregistrate pe parcursul unei perioade considerabile.PRAGER ŞI OBERSCHLICK LAWLESS contra IRLANDEI contra AUSTRIEI ____________________________________________________________________________________ din Eisenstadt referitor la dl Prager. 15. şi aceasta ar restrânge libertatea de expresie într-o măsură intolerabilă. precum avocaţi care acţionează în dreptul penal. în opinia mea. că dl Prager trebuia să conştientizeze faptul că cele cinci pasaje referitoare la judecătorul J. din cuvintele sale. să constituie o lipsă a criteriului de precauţii jurnalistice corespunzătoare. în plus. care sunt suspecte. Însă este incompatibil cu dreptul la libertatea de exprimare tragerea unei asmenea concluzii din simpla formulare a cinci pasaje izolate dintr-un articol lung apărut într-o revistă serioasă cu privire la un subiect de interes public general. judecătorul şi-a bazat dezaprobarea pe două argumente suplimentare. . a tratat cele două fraze izolat de rezumatul menţionat în paragraful 9 de mai sus ca şi cum acestea ar face parte dintr-un articol consacrat doar judecătorului J. Cu toate acestea. Amintesc că „articolul 10 (art. pe care chiar el l-a observat şi despre care i-au vorbit mai mulţi martori. este un reporter experimentat. ceea ce ar semnifica. nu poate fi acceptat faptul că simpla formulare a unei observaţii critice cu privire la un subiect de interes public general permite afirmarea faptului că acest comentariu a fost realizat cu intenţia răuvoitoare de defăimare. însă. în plus. Aceasta ar semnifica că tribunalele ignoră complet obiectivul urmărit de autor: începerea unei discuţii publice. nu este convingător deoarece – cu excepţia unei interpretări eronate a rezultatului potrivit căruia este vorba de declaraţiile de fapt referitoare la judecătorul J. Nu voi nega că există cazuri în care simpla afirmare a unei oservaţii cu privire la o persoană cu nume permite conchiderea faptului că a fost făcută cu intenţia răuvoitoare de defăimare. Judecătorul din Eisenstadt nu a ţinut cont de articolul în întregime şi. el continuă în a spune.

obligă cel puţin reexaminarea demersului tradiţional de către jurisdicţiile naţionale care constă în punerea întrebării dacă autorul ar fi putut să se exprime în termeni „mai moderaţi” şi să hotărască în defavoarea lor dacă răspusul la această întrebare ar fi fost afirmativ. Am mai spus-o deja. Aparent el estimează sentinţa extrem de severă. corectă’ de înţelegere. în opinia mea ea nu se ridică la intenţie răuvoitoare. 1 Acest citat provine din hotărârea Jersild (pp. 28 şi 29 octombrie 1988. 101 . sunt convins că dl Prager a fost într-adevăr şocat de experienţele sale la tribunalul regional din Viena. 23-24. 3 A se vedea în special M. atât de necuviincioasă. în pofida sentimentelor celor nouă judecători vizaţi: în opinia lui ei nu meritau nici o indulgenţă2. a se vedea nota 2 supra). însă în mânia sa i s-a părut că unicul lucru important care trebuia făcut era de a transmite acest mesaj. concluzia că a existat o intenţie răuvoitoare de defăimare. 33. însă şi copleşit de o indignare. Dl Prager comentează sentinţa într-o cauză în care un artist bolnav de o boală incurabilă a fost declarat vinovat de fraudă fiscală. El şi-a dat bine seama că exprima această furie în termeni neobişnuit de ofensatori. Nu doar că a fost şocat. Această atitudine poate fi reprehensibilă din punct de vedere moral şi posibil chiar legal. Acest argument nu mă convinge. Guvernul susţine că ele nu puteau proceda altfel deoarece în dreptul penal austriac ele erau legate prin termenii urmăririlor private. 10) din Convenţie cere ca contextul să fie luat în considerare şi deoarece în Austria Convenţia are acelaşi rang ca şi normele constituţionale3. Există cel puţin o remarcă în articolul care confirmă explicit teza mea. pot ei înşişi să pretindă a fi înţeleşi”. Deoarece articolul 10 (art. b) jurisdicţiile în cauză au interpretat cele cinci pasaje într-un mod foarte unilateral şi nici măcar nu au dat motive care să justifice faptul că au ales să nu adopte o altă interpretare posibilă şi mai favorabilă. Când Guvernul a pretins că dl Prager ar fi putut formula mesajul său în termeni mai puţin agresivi. Aici din nou. paragraful 31. în sine. estimez că cel puţin atunci când este vorba de un comentariu critic referitor la un subiect de interes general. distrugătoare sau grosolană poate totuşi proveni dintr-o opinie onestă referitoare la subiect – cu toate că formularea poate părea excesivă sau nedemnă – sau dacă unica concluzie posibilă este că intenţia era doar sau în special pentru a insulta o persoană. dacă un corp de magistraţi care acţionează cu o asemenea lipsă.Hotărâri ale Curţii Europene a Drepturilor Omului: Culegere selectivă ____________________________________________________________________________________ şi modul lor de exprimare”1. Această dorinţă este vizibil la fel de răuvoitoare deoarece autorul continuă punând întrebarea retorică „dacă judecătorii. Rezum a) Jurisdicţiile austriece nu au luat în considerare decât cinci pasaje precise şi izolate. Criteriul decisiv trebuie să consiste în determinarea faptului dacă formularea incriminată. El imputează această severitate unei dorinţe de a evita chiar şi o aparenţă a faptului că anumite persoane pot fi tratate cu mai multă milă decât altele. 16. consider că tribunalele austriece au aplicat criterii care nu se conformează principiului consacrat în articolul 10 (art. jurisdicţiile austriece nu trebuiau să ţină cont de dispoziţiile procedurii penale care împiedica luarea în considerare a articolului ca un tot întreg. ca să nu spun furie. Novak în “The implementation in National Law of the European Convention on Human Rights”. el a uitat această doctrină a Curţii care. Din aceste motive. chiar şi în termeni foarte exageraţi şi calificări caustice nu justifică. Actele celei de-a Patra Conferinţă din Copenhaga cu privire la Drepturile Omului. 2 Aceasta nu este o interpretare unilaterală din partea mea. p. sinceră. 10) şi mă întreb (cel puţin) dacă ei nu ar fi ajuns la o concluzie diferită dacă ar fi utilizat criteriul corect.

Din motivele expuse anterior şi rezumate în paragraful 16. deoarece orice constatare în favoarea celui vizat ar încălca articolul 10 (art. Corespunzător. criteriul utilizat pentru analizarea acestei probleme este parţial inacceptabil. Judecătorul din Eisenstadt a spus în mod explicit că intenţiona să dea o lecţie dlui Prager şi confraţilor săi jurnalişti. tribunalele naţionale nu au cântărit cerinţele de protecţie a reputaţiei şi cele ale libertăţii de exprimare. Cu alte cuvinte. eu. Condamnarea dlui Prager şi sentinţa care i-a fost pronunţată constituie o ingerinţă gravă în dreptul la libertatea de exprimare a presei. 10) 102 . în plus. oricare n-ar fi ea. bazată pe articolul litigios este sortită eşecului. 10)2 1 În consecinţă sunt mai degrabă surprins de faptul că Curtea a sugerat (paragraful 37) că condamnarea reclamantului era justificată de faptul că „în absenţa unei baze de fapte suficiente”. O asemenea ingerinţă intenţionată în baza unui articol publicat într-o revistă serioasă referitor la un subiect de interes public considerabil trebuie să fie justificată într-un mod foarte convingător pentru a putea fi acceptată de către Curtea Drepturilor Omului. nu spun că fiecare acţiune legală. e) testul aplicat pentru determinarea faptului dacă dl Prager a avut intenţia răuvoitoare este totalmente inacceptabil. f) efectul combinat al tuturor acestor defecte este că. aceste acuzaţii păreau a fi „prejudiciabile în mod inutil”! 2 Pentru a evita neînţelegerile notez că această concluzie nu implică în mod necesar faptul că articolul dlui Prager satisface cerinţele clauzei: ea semnifică doar că deciziile pronunţate de către jurisdicţiile austriece nu le satisfac. d) omisiunile precitate au afectat de asemenea decizia pronunţată de către tribunalul din Eisenstadt referitoare la problema precauţiilor jurnalistice utilizate.PRAGER ŞI OBERSCHLICK LAWLESS contra IRLANDEI contra AUSTRIEI ____________________________________________________________________________________ c) Această interpretare unilaterală şi regulile excesiv de severe a dreptului austriac cu privire la oferta de raportare a dovezii exceptio veritatis au avut drept consecinţă practică faptul că dl Prager a fost împiedicat să raporteze această dovadă1. spun – şi nu sunt obligat să spun mai mult – că deciziile pronunţate în speţă au încălcat acest articol (art. 10). pur şi simplu. de facto. 17. consider că condamnarea şi sentinţa reclamanţilor reprezintă o încălcare a articolului 10 (art. estimez că deciziile pronunţate de către jurisdicţiile austriace nu satisfac această exigenţă.

Loizou. doar cauzelor care vizează statele care nu sunt legate prin acest protocol (P9).N. Jungwiert. Pronunţă următoarea hotărâre. Primele două cifre indică numărul de ordin în anul introducerii. după această dată. iar ultimele trei . 15773/89 şi 15774/89) HOTĂRÂRE 27 aprilie 1995 În cauza Piermont contra Franţei1. Sir John Freeland. Matscher. Dna E. K. După ce au deliberat cu uşile închise la 24 noiembrie 1994 şi 20 martie 1995. F.M. Curtea Europeană a Drepturilor Omului. Ryssdal. Makarczyk. grefier. L. Dnii J. în conformitate cu articolul 43 (art. preşedinte. Dnii A. J. 43) din Convenţia pentru Apărarea Drepturilor Omului şi Libertăţilor Fundamentale (Convenţia) şi cu clauzele pertinente din regulamentul A2. Pettiti. Palm.locul pe lista sesizărilor Curţii de la origine şi pe lista cererilor iniţiale (pe rolul Comisiei) corespunzătoare.Hotărâri ale Curţii Europene a Drepturilor Omului: Culegere selectivă ____________________________________________________________________________________ PIERMONT contra FRANŢEI (Cererile nr. 2 Regulamentul A se aplică tuturor cauzelor deferite Curţii până la intrarea în vigoare a Protocolului 9 (P9) şi. adoptată la această ultimă dată: Nota grefei: 1 Cauza poartă numărul 5/1994/452/531-532. El corespunde regulamentului intrat în vigoare la 1 ianuarie 1983 şi amendat de atunci de mai multe ori. într-o cameră compusă din următorul complet: R.-E. Dnii precum şi dl H. Morenilla. constituită. Petzold. 103 .

Potrivit ordonanţei pronunţate în consecinţă grefierul a primit memoriul reclamantei la 11 august 1994 şi cel al Guvernului la 12 august. În calitate de preşedinte al camerei (articolul 21 paragraful 5 din regulamentul A). 25). art.PIERMONT contra FRANŢEI LAWLESS contra IRLANDEI ____________________________________________________________________________________ PROCEDURA 1. În prealabil. precum şi a articolelor 10 şi 14 (art. dna Dorothée Piermont. 104 . N. La 1 septembrie. 7. 4. precum şi la declaraţia franceză de recunoaştere a jurisdicţiei obligatorii a Curţii (articolul 46) (art. 2. Cauza a fost deferită Curţii de către Comisia Europeană a Drepturilor Omului (Comisia) la 11 martie 1994. măsura solicitată de către reclamantă. pe agentul guvernamental francez (Guvernul). art. prin intermediul grefierului. Răspunzând invitaţiei făcute în conformitate cu articolul 33 paragraful 3 d) din regulamentul A. punctul b) (art. în termenul de trei luni prevăzut de articolele 32 paragraful 1 şi 47 (art. 48-b) din Convenţie şi 33 paragraful 3 b) din regulamentul A). 15773/89 şi nr 15774/89) introduse contra Republicii Franceze. 5. 47) din Convenţie. dl A. dl J. 14) din Convenţie. Palm. La 24 martie 1994. La 13 octombrie 1994. după ce a fost consultat agentul guvernamental şi delegatul Comisiei. Curtea s-a întrunit într-o reuniune pregătitoare. Dl Ryssdal i-a consultat. Camera se constituie de plin drept din dl L. Cererea Comisiei face trimitere la articolele 44 şi 48 (art. preşedintele Curţii (articolul 21 paragraful 3 b) din Regulamentul A). Jungwiert (articolele 43 in fine din Convenţie şi 21 paragraful 4 din regulamentul A) (art. nu a manifestat intenţia de a interveni. la solicitarea grefierului potrivit instrucţiunii preşedintelui. Ea are drept scop obţinerea unei decizii asupra chestiunii dacă faptele expuse în cauză prezintă o încălcare din partea statului reclamat a obligaţiilor sale în temeiul articolului 2 din Protocolul nr. pe delegatul Comisiei şi pe avocaţii reclamantei cu privire la organizarea procedurii (articolele 37 paragrafele 1 şi 38). a sesizat Comisia la 6 şi 8 noiembrie 1989 în temeiul articolului 25 (art. La 21 septembrie 1994. Matscher. Makarczyk şi dl K. dl J. 4 (P4-2). La originea cauzei se află două cereri (nr.-E. Pettiti. 43) şi dl R. secretarul Comisiei l-a informat că delegatul îşi va exprima opiniile la audiere. M. camera a hotărât să nu audieze un martor din Polinezia franceză. Guvernul german. 10. Sir John Freeland. 3. În conformitate cu decizia preşedintelui audierile s-au derulat în public la 21 noiembrie 1994. 6. 32-1. acesta din urmă i-a desemnat. judecător ales din partea Franţei (articolul 43 din Convenţie) (art. în prezenţa grefierului. prin tragere la sorţi. pe ceilalţi şapte membri şi anume dl F. Comisia a furnizat documentele procedurii derulate în faţa ei. 46). Morenilla. la Palatul Drepturilor Omului din Strasbourg. fiind informat de grefier de posibilitatea de a interveni în procedură (articolul 48. 44 şi 48). Loizou. reclamanta şi-a manifestat dorinţa de a participa la proces şi şi-a desemnat avocaţii (articolul 30). cu care o cetăţeancă germană. Ryssdal. dna E. 43).

Curtea a audiat declaraţiile dlui Weitzel. reclamanta s-a aflat pe teritoriul polinezian pentru o perioadă de la 24 februarie până la 3 martie 1986. Măsura întreprinsă în Polinezia franceză 1.din partea Guvernului Dl Dl Dna Dl M. CIRCUMSTANŢELE CAUZEI 8. dnei Canizares şi dlui Perrin de Brichambaut. Perrin de Brichambaut. A. avocat Dna G. dnei Lang-Chemol. Dna Dorothée Piermont. Direcţia Afaceri Juidice. avocat Dl consilier. directorul afacerilor juridice. director adjunct la direcţia drepturilor omului. pe durata campaniei electorale ce preceda alegerile legislative şi alegerile în adunarea teritorială care urmau să aibă loc la 16 martie. ÎN FAPT I. Weitzel.din partea reclamantei F. . M. Charpentier. consilieri. Canizares. precum şi răspunsurile dlui Perrin de Brichambaut şi cele ale dlui Roux la întrebarea unuia dintre membrii ei. . Lang-Chemol. Ministerul Afacerilor Interne. Dna M. şeful Biroului Afacerilor Juridice şi Oficiului Stării Civile. Direcţia Libertăţilor Publice şi Afaceri Juridice. cetăţeancă germană domiciliată la Remagen. Ministerul Afacerilor Externe. Direcţia Afacerilor Politice. delegat. dlui Roux.din partea Comisiei Dl A. L. preşedintele Frontului de Eliberare din Polinezia franceză. Pauti. Ministerul Departamentelor şi Teritoriilor de peste ocean. Y. agent. Decizia de expulzare şi interdicţia de intrare 9.Hotărâri ale Curţii Europene a Drepturilor Omului: Culegere selectivă ____________________________________________________________________________________ S-au înfăţişat: . Departamentul Afaceri Juridice. Rinuy. consilieri. Ministerul Afacerilor Externe. La invitaţia dlui Oscar Temaru. avocat Dna M. consilier detaşat la tribunalul administrativ. şeful Biroului de Drept Comparat şi Internaţional. Merlin-Desmartis. 105 . Roux. Ministerul Afacerilor Externe. este de mai mult timp o militantă ecologistă şi pacifistă. La momentul faptelor ea era membră a Parlamentului european.P.

care i-au fost făcute la sosirea ei la 24 februarie 1986. la marşul tradiţional antinuclear şi pentru independenţă. În ziare afirmaţiile sale au fost relatate în felul următor: „Dna Piermont a luat cuvântul în franceză pentru a evoca în special circumstanţele în care.” 12. cu aproximativ alte nouă sute de persoane. De îndată ce a coborât din avion. se manifesta prin testele nucleare în Mururoa. În schimb. presa în ansamblu se opune evoluţiei în direcţia independenţei şi susţine continuarea testelor nucleare. la ordinul Înaltului Comisar al Republicii în Polinezia franceză. a declarat sâmbătă manifestanţilor adunaţi în jurul ei că. a avut loc fără incidente pe străzile din Faa. care a atras mai puţine persoane decât în anii precedenţi. că Franţa comitea acte de ingerinţă în afacerile polineziene. în special pe parcursul unei campanii electorale.” 13. Pe parcursul demonstraţiei reclamanta a denunţat continuarea testelor nucleare şi prezenţa franceză în Pacific. Luând în considerare că în pofida avertismentelor orale cu privire la obligaţia de a fi rezervată. în caz contrar ea risca să fie expulzată. poliţia aeriană şi de frontieră a invitat-o să fie rezervată în afirmaţiile sale cu privire la afacerile interne franceze. Hotărârea în cauză a fost anunţată reclamantei la 3 martie 1986 când ea deja era la bordul avionului spre Noua Caledonie. dna Piermont a declarat în timpul unei manifestaţii publice referitoare la independenţa teritoriului şi împotriva testelor nucleare. Luând în considerare că aceste declaraţii aduc atingere politicii Franţei. “şeful poliţiştilor” responsabil de poliţia de frontieră şi aeriană a avertizat-o cu privire la ingerinţa pe care ar fi constituit-o participarea la o manifestaţie publică în perioada campaniei electorale. Această demonstraţie. Jurisdicţia a refuzat prima la 8 iulie 1986. 15. Înaltul Comisar a emis o hotărâre de expulzare pe numele reclamantei interzicându-i să intre din nou pe teritoriu. o ingerinţă materializată şi că această ingerinţă. la 2 martie 1986. ea a admis-o pe a doua din următoarele motive: 106 . iar cea de-a doua în vederea anulării sale. Dna Piermont. dna Piermont a sesizat tribunalul administrativ din Papeete cu două cereri. Estimând că în Polinezia franceză. dna Piermont a anunţat că “verzii” germani au decis să doneze un milion de [franci] CFP Frontului de Eliberare din Polinezia pentru a crea un ziar care va spune adevărul. în opinia ei.PIERMONT contra FRANŢEI LAWLESS contra IRLANDEI ____________________________________________________________________________________ 10. prima pentru a obţine amânarea executăriii. 11. La 15 aprilie 1986. la sosirea ei la aeroportul din Tahiti. El se baza pe următoarele motive: „Luând în considerare că toţi cetăţenii străini trebuie să respecte o anumită neutralitate faţă de teritoriul Republicii Franceze care îi primeşte. printr-o hotărâre din 23 decembrie 1986. Dna Piermont a participat la 28 februarie 1986 la o reuniune publică şi la 1 martie. un oraş limitrof Papeetei în care demonstraţia a fost interzisă printr-un ordin al Înaltului Comisar din cauza riscului de „tulburare gravă a ordinii publice”. prezenţa franceză era o ingerinţă în afacerile polineziene. răspunzând poliţiei că se va manifesta dacă va fi invitată. atunci când este vorba de ingerinţă. A doua zi. Recursul în anulare a) În faţa tribunalului administrativ din Papeete 14. 2.

dar mai întâi de Constituţie şi de principiile generale de drept pe care Republica le recunoaşte atât pentru conaţionalii săi. Luând în considerare că privilegiile şi imunităţile recunoscute pentru membrii Parlamentului european de către articolele 6-11 din Protocolul din 8 aprilie 1965. 17. legea din 11 iulie 1979 referitoare la motivarea actelor administrative şi la ameliorarea relaţiilor între public şi administraţie nu se aplică în acest teritoriu. că în aceste condiţii.) din 3 decembrie 1849 (. articolele 135 şi 227 din Tratat fac trimite în ceea ce priveşte implementarea acestei libertăţi în ţările asociate. în primul rând. Luând în considerare că. afirmaţiile reclamantei (. La 12 mai 1989. asigură acestora libera deplasare pentru a merge la Parlament şi îi protejează împotriva unei măsuri de urmărire sau de reţinere pe durata reuniunilor sale.) nu prezentau nici un caracter rebel şi nu puteau să constituie în sine un risc serios de tulburare a ordinii publice.) reprezentantul statului poate „printr-o măsură a poliţiei” să ceară oricărui străin să părăsească imediat teritoriul francez. siguranţa publică şi ordinea publică.. în decursul manifestaţiilor publice organizate pe parcursul campaniei pentru alegerile legislative şi alegerile teritoriale.. şi fără a fi necesar de a face apel la sistemul juridic internaţional sau comunitar. nu va fi întreprinsă. însă care nu ar fi un obstacol pentru luarea unei măsuri a poliţiei precum cea care a fost luată împotriva dnei Piermont. art.Hotărâri ale Curţii Europene a Drepturilor Omului: Culegere selectivă ____________________________________________________________________________________ „Luând în considerare că potrivit dispoziţiilor articolului 7 din legea (. ea nu putea fi considerată drept indispensabilă pentru menţinerea ordinii în teritoriu. în timpul şederii sale în Polinezia franceză.. care includ şi teritoriile de peste ocean ale Franţei. 4 (P4-2) al acestei Convenţii. şi nici o altă dispoziţie legislativă sau regulamentară nu impune motivarea unei măsuri politice. de o mare putere discreţionară ce-i permite să asigure eficient menţinerea ordinii. Ministrul departamentelor şi teritoriilor de peste mare a sesizat Consiliul de Stat la 16 martie 1987 pentru ca el să anuleze hotărârea. Înaltul Comisar al Republicii nu a comis o eroare evidentă de apreciere. 10. Luând în considerare că în cele din urmă. să-şi exercite puterea care i-a fost investită într-un mod ce respectă libertatea de circulaţie şi de exprimare care sunt garantate nu doar de textele Comunităţii europene.. că dacă reprezentantul statului în teriroriu dispune. că luând în considerare. faptul că acţiunile dnei Piermont constituiau o ameninţare a ordinii publice şi hotărând din aceste motive expulzarea reclamantei de pe teritoriu.). (. măsura atacată nu aduce atingere libertăţii de exprimare definită în articolele 10 şi 14 (art. el trebuie.. la convenţiile ulterioare care cer unanimitatea statelor-membre. nu doar potrivit acestor dispoziţii (.. 14) din Convenţia europeană pentru drepturile omului şi libertăţile fundamentale. că pentru aceste motive ea implică anularea. Luând în considerare că dacă dna Piermont invocă dispoziţiile Tratatului de la Roma cu privire la libera circulaţie pe teritoriul statelor-membre. dar ţine de articolul 2 paragraful 3 din Protocolul nr. Luând în considerare că. prezenţa şi atitudinea cărora în teritoriu nu constituie o ameninţare pentru ordinea publică.. din documentele dosarului rezultă că această măsură a fost decisă în momentul în care reclamanta se pregătea să părăsească spontan teritoriul.” b) În faţa Consiliului de Stat 16.. cât şi pentru străini. că nu puteau deci justifica măsura litigioasă.) Luând în considerare că în absenţa dispoziţiilor care să o facă aplicabilă în teritoriul Polineziei şi teritoriile dependente.. care autorizează restricţiile la libera circulaţie bazate pe interesele securităţii naţionale.” 107 . şi în afară de aceasta. măsura. că principiile generale ale dreptului intern sunt suficiente pentru a stabili că decizia litigioasă prezintă un exces de putere. în orice caz. Luând în considerare că de aici rezultă. în orice caz. că în absenţa unor asemenea convenţii. că deci Ministrul departamentelor şi teritoriilor de peste mare are dreptul să susţină că tribunalul administrativ din Papeete pentru a anula hotărârea din 2 martie 1986 s-a bazat pe absenţa motivelor de natură să justifice expulzarea dnei Piermont. în al doilea rând.. Consiliul de Stat a admis cererea bazându-se pe următoarele motive: „Luând în considerare că din informaţiile dosarului rezultă că dna Piermont. a făcut afirmaţii violente şi ostile cu privire la politica de apărare a Franţei şi integritatea teritoriului său. în circumstanţele cauzei.

). După ce a părăsit Polinezia franceză la 3 martie 1986 (paragraful 13 supra). suscită şi probabil va suscita dezordinea publică (. că această viză nu a putut în consecinţă să ia locul unei motivaţii cerute de lege. reclamanta a fost îmbarcată la bordul unui avion ce zbura spre Tokyo. dna Piermont. Înaltul Comisar al Republicii în Noua Caledonie şi teritoriile dependente nu a declarat că adoptă termenii acestei hotărâri. După ce a fost supusă. care i-au ştampilat paşaportul. motivând-o astfel: „Luând în considerare ordinul de expulzare şi interdicţia de intrare emise de Înaltul Comisar al Republicii cu privire la dna Piermont (. Măsura întreprinsă în Noua Caledonie 1. 20. dna Piermont a sesizat tribunalul administrativ din Nouméa cu o cerere de anulare a hotărârii care îi interzicea intrarea pe teritoriul Noii Caledonii. Printr-o hotărâre din 24 decembrie 1986. La 23 aprilie 1986.. aproximativ patruzeci de militanţi numiţi loialişti au aşteptat-o pentru a-şi exprima ostilitatea faţă de prezenţa ei pe teritoriu. Înaltul Comisar al Republicii în aceeaşi seară a luat decizia de a interzice intrarea dnei Piermont pe teritoriul Noii Caledonii. un funcţionar al poliţiei a condus-o într-un birou din aeroport unde a fost reţinută până la plecarea sa. El a declarat: „Luând în considerare că în termenii articolului 1 din legea din 11 iulie 1979 cu privire la motivare.. Ei au declarat că nu vor pleca atât timp cât deputatul european se află pe teritoriul caledonian. 22.)” Un comisar al poliţiei i-a notificat această hotărâre chiar în incinta aeroportului la aproximativ ora 18. în special. de naţionalitate germană (R.) din 2 martie 1986.F. Pe la miezul nopţii. al cărei text nu este nici incorporat şi nici anexat la decizia sa. actele administrative „(. controlului de către agenţii poliţiei aeriene şi de frontieră. care a urmat concluziile comisarului Guvernului. În faţa riscurilor de confruntări şi în urma unor tentative fără succes de conciliere. La 4 martie. ora 13. împreună cu ceilalţi pasageri.. Considerând că prezenţa dnei Dorothée Piermont. În conformitate cu termenii articolului 3 din aceeaşi lege „motivarea solicitată de prezenta lege trebuie să fie scrisă şi să conţină enunţul consideraţiilor de drept şi de fapt care constituie baza deciziei”.) trebuie să motiveze deciziile care (.) limitează exercitarea libertăţilor publice sau într-un mod general constituie o măsură a poliţiei”. Hotărârea de interzicere a intrării 18. paşaportul ei fiind din nou ştampilat....30. fiind invitată de către aleşii localnici. Luând în considerare că dacă hotărârea atacată o vizează pe cea din 2 martie 1986 a Înaltului Comisar al Republicii Polinezia franceză. Fiind anunţaţi de sosirea reclamantei.. pe teritoriul Noii Caledonii. care pronunţa expulzarea şi interdicţia de intrare a dnei Piermont pe acest teritoriu.PIERMONT contra FRANŢEI LAWLESS contra IRLANDEI ____________________________________________________________________________________ B.55 ea a debarcat la aeroportul din Nouméa.. inclusiv de preşedintele Frontului de eliberare naţională kanake socialist. Recursul în anulare a) În faţa tribunalului administrativ din Nouméa 21. 19. tribunalul în cauză a anulat decizia incriminată în lipsă de motivare. pe durata campaniei electorale.G. 2. s-a îndreptat spre Noua Caledonie. 108 .

de a se opune intrării pe teritoriul Noii Caledonii a dnei Piermont”. Luând în considerare că dacă dna Piermont invocă dispoziţiile Tratatului de la Roma cu privire la libera circulaţie pe teritoriul statelor-membre.Hotărâri ale Curţii Europene a Drepturilor Omului: Culegere selectivă ____________________________________________________________________________________ Luând în considerare că. şi fără a fi necesară examinarea altor motive ale cererii. siguranţa publică şi ordinea publică. dna Piermont poate solicita anularea acestei hotărâri. 4 (P4-2) al acestei Convenţii. articolele 135 şi 227 din Tratat fac trimitere în ceea ce priveşte implementarea a acestei libertăţi în ţările asociate. cât şi de tulburările provocate de anunţarea sosirii sale în teritoriu. Teritoriile de peste mare („TPM”) sunt parte integrantă a teritoriului Republicii. însă care nu ar fi un obstacol pentru luarea unei măsuri a poliţiei precum cea care a fost luată împotriva dnei Piermont. măsura. acesta din urmă a anulat hotărârea atacată. el s-a bazat pe următoarele motive: „Luând în considerare că în termenii articolului 7 din legea din 3 decembrie 1849 cu privire la naturalizarea şi şederea străinilor în Franţa. măsura atacată nu aduce atingere libertăţii de exprimare definită în articolele 10 şi 14 (art. Generalităţi 26. Printr-o hotărâre din 12 mai 1989. La 23 noiembrie 1994. 109 . Înaltul Comisar al Republicii a abrogat hotărârea din 4 martie 1986 pe motiv că nu mai era cazul.” 3. dar ţine de articolul 2 paragraful 3 din Protocolul nr. Înaltul Comisar. în orice caz. în special în perioada campaniei electorale.). că ţinând cont atât de acţiunile dnei Piermont din zilele precedente. că prin urmare. art. să ceară unui străin ce călătoreşte sau unei persoane ce locuieşte în Franţa să părăsească imediat teritoriul francez şi să-l conducă până la frontieră” (. II. menţinută în vigoare pe teritoriile de peste mare şi aplicabilă pe teritoriul Noii Caledonii şi teritoriilor dependente: „Ministrul afacerilor interne poate.). Luând în considerare că în cele din urmă. limitându-se doar la indicarea faptului că „prezenţa pe teritoriul Noii Caledonii şi teritoriile dependente. la convenţiile ulterioare care cer unanimitatea statelor-membre. Dreptul francez 1.. 10. asigură acestora libera deplasare pentru a merge la Parlament şi îi protejează împotriva unei măsuri de urmărire sau de reţinere pe durata reuniunilor sale. DREPTUL ŞI PRACTICA PERTINENTE A. 14) din Convenţia europeană pentru drepturile omului şi libertăţile fundamentale.. care includ şi teritoriile de peste ocean ale Franţei.F. estimând că prezenţa dnei Piermont constituia o ameninţare pentru ordinea publică şi interzicând din acest motiv accesul reclamantei pe teritoriul Noii Caledonii. printr-o măsură a poliţiei. luând în consideraţie circumstanţele. că în absenţa unor asemenea convenţii.G. Abrogarea hotărârii 25. de naţionalitate germană (R. ” b) În faţa Consiliului de Stat 23. Ministrul departamentelor şi teritoriilor de peste mare a înaintat un recurs la 16 martie 1987 Consiliului de Stat. nu va fi întreprinsă. suscită şi e susceptibilă să provoace dezordinea publică” fără a specifica elementele care sunt la baza faptelor ale acestei măsuri a poliţiei. După ce a constatat neaplicabilitatea pe teritoriul Noii Caledonii şi teritoriilor dependente a legii din 11 iulie 1979 precitate. nu a comis nici o eroare evidentă de apreciere. Luând în considerare că privilegiile şi imunităţile recunoscute pentru membrii Parlamentului european de către articolele 6-11 din Protocolul din 8 aprilie 1965. 24. care autorizează restricţiile la libera circulaţie bazate pe interesele securităţii naţionale. Înaltul Comisar al Republicii în Noua Caledonie şi teritoriile dependente nu a satisfăcut exigenţele articolului 3 din legea precitată. a dnei Dorothée Piermont.

să ceară oricărui străin care călătoreşte sau care îşi are reşedinţa în Franţa. nu a fost promulgată în TPM şi. Regatului Spaniei. Tratatul de faţă se aplică Regatului Belgiei. 216). La depunerea la 3 mai 1974 a instrumentelor de ratificare a Convenţiei şi Protocolului nr. Republicii italiene. în hotărârea Perregaux din 13 mai 1977 (Recueil Lebon 1977. b) Jurisprudenţa Consiliului de Stat 30. 2. Marelui Ducat al Luxemburgului. Regatului Ţărilor de Jos. Republicii portugheze şi Regatului Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord. de exemplu. 2. în ceea ce priveşte activităţile politice ale străinilor. Cu toate acestea. Dreptul comunitar 1. ţinându-se cont. Regatului Danemarcii.PIERMONT contra FRANŢEI LAWLESS contra IRLANDEI ____________________________________________________________________________________ 27. Recueil Lebon. în vigoare pentru Franţa metropolitană. 4 (P4). p. Republicii Elene. prin măsură politică. Recueil Lebon 1975. hotărârea Julbe-Saez din 6 octombrie 1978. Ordonanţa din 2 noiembrie 1945 cu privire la condiţiile de intrare şi de şedere a străinilor în Franţa. împuternicirile ministrului afacerilor interne Înaltului Comisar al Republicii. în TPM. Legea din 6 septembrie 1984 conferă. potrivit principiului specialităţii legislative (articolele 74 şi 76 din Constituţie). În ceea ce priveşte Algeria şi departamentele franceze de peste mare. 1978. În materie de expulzare sau de refuz de acces pe teritoriu. 28. 520. Republicii Federative Germane. Textul aplicabil în domeniu este o lege din 3 decembrie 1849 cu privire la naturalizarea şi şederea străinilor. de necesităţile locale la care face referinţă articolul 63 (art. p. se limita la o eroare evidentă de apreciere (a se vedea. în consecinţă. la momentul faptelor. În special. să părăsească imediat teritoriul francez şi să-l conducă până la frontieră. p. hotărârea Oficiului Naţional de Imigrare din 22 octombrie 1975. că „un comportament politic nu justifica în sine expulzarea legală a unui străin prezenţa căruia pe teritoriul francez nu constituia o ameninţare pentru ordinea publică”.” Această lege a fost declarată aplicabilă coloniilor prin legea din 29 mai 1874. articolul 227 din tratatul de constituire a Comunităţii economice europene („tratatul CEE”) era formulat în felul următor: „1. Consiliul de Stat a considerat. nu este aplicabilă. dispoziţiile particulare şi generale ale tratatului de faţă referitoare la: 110 . în ceea ce priveşte o expulzare din Noua Caledonie. articolul 7. La momentul desfăşurării faptelor. 900). Republicii franceze. B. controlul exercitat de Consiliul de Stat. 63) din Convenţie”. Intrarea şi şederea străinilor a) Legislaţia 29. în ceea ce priveşte teritoriile de peste mare. alineatul 1 al căruia prevede: „Ministrul afacerilor interne poate. statul francez a declarat că aceste texte se vor aplica „întregului teritoriu al republicii. un text nu este aplicabil în TPM decât dacă el prevede în mod explicit aplicarea în cauză sau dacă aceasta a fost promulgată. Irlandei. şi. Sfera de aplicare a tratatului de constituire a Comunităţii economice europene 31.

3. în ceea ce priveşte angajarea. securitatea publică şi ordinea publică. 109 şi 226. sub rezerva limitărilor justificate de motivele de ordin public.instituţii.” 34. . Instituţiile Comunităţii vor avea grijă. Ea presupune dreptul. TPM. regulamentare şi administrative ce reglementează angajarea muncitorilor naţionali.” 32. Prezentul tratatul nu se aplică ţărilor şi teritoriilor de peste mare.) ” Articolul 135 „Sub rezerva dispoziţiilor care administrează sănătatea publică. fac obiectul unui regim special de asociere definit în partea a patra a acestui tratat. cu expirarea unei perioade de tranziţie. pe teritoriul unui stat-membru după ce a fost angajat. prin deciziile Consiliului. între muncitorii statelor-membre. Articolele 131 – 136 bis ale acestuia din urmă stabilesc regimul lor special de asociere. reînnoită la 30 iunie 1986. 111 . cel târziu. sunt aplicabile începând cu intrarea în vigoare a prezentului tratat. 33. Ea include abolirea oricărei discriminări.măsurile de protecţie prevăzute în articolele 108. în cadrul procedurilor prevăzute de prezentul tratat şi în special de articolul 226. Ţările şi teritoriile de peste mare. Condiţiile de aplicare a altor dispoziţii ale prezentului tratat vor fi determinate cel mult în doi ani după intrarea sa în vigoare. Libera circulaţie a muncitorilor este asigurată în interiorul Comunităţii începând. care nu sunt menţionate în lista precitată.. 2.liberalizarea serviciilor. 3. care va statua unanim la propunerea Comisiei. În ceea ce priveşte libera circulaţie a muncitorilor.agricultură. în condiţiile care vor face obiectul reglementărilor de aplicare stabilite de Comisie. bazată pe naţionalitate. .Hotărâri ale Curţii Europene a Drepturilor Omului: Culegere selectivă ____________________________________________________________________________________ . însă nu presupune libera circulaţie. . figurează printre teritoriile enumerate în anexa IV din tratatul CEE. c) de şedere pentru o perioadă anumită într-un stat-membru cu scopul de a se angaja în conformitate cu dispoziţiile legislative. care întreţin relaţii speciale cu Regatul Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord. lista cărora figurează în anexa IV a prezentului tratat. cu excepţia articolului 40. paragraful 4. să permită dezvoltarea economică şi socială a acestor regiuni. b) de a se deplasa liber în acest scop pe teritoriul statelor-membre. remunerarea şi alte condiţii de muncă. .regulile de concurenţă. libertatea de circulaţie a muncitorilor din [TPM] în statele-membre şi a muncitorilor statelor-membre în [TPM] va fi reglementată de convenţii ulterioare care cer unanimitatea statelor-membre.. (. Modalităţile procedurii de asociere la CEE a ţărilor şi teritoriilor de peste mare sunt definite de o convenţie de aplicare din 16 decembrie 1980.libera circulaţie a mărfurilor. . d) de a rămâne. de securitate publică şi de sănătate publică: a) de a accepta ofertele efective de angajare. Regimul tinde spre dezvoltarea economică şi socială a teritoriilor în cauză. articolele 48 şi 135 prevăd: Articolul 48 „1. inclusiv Polinezia franceză şi Noua Caledonie.

nu încălca articolul 2 din Protocolul nr. sunt scutiţi de orice măsură de reţinere şi urmărire judiciară. de imunităţi recunoscute membrilor Parlamentului ţărilor lor. 4 (P4-2) pentru nerespectarea dreptului ei la libera circulaţie pe teritoriul francez.” Articolul 10 „Pe durata sesiunii Parlamentului european. pentru discriminarea bazată pe originea naţională. nici articolul 10 112 . Imunitatea nu poate fi invocată în caz de flagrant delict şi nu poate cu atât mai mult împiedica Parlamentul european să lipsească de imunitate pe unul din membrii săi. aceleaşi facilităţi ca şi cele recunoscute pentru înalţii funcţionari care pleacă în străinătate cu misiuni oficiale temporare.” Articolul 9 „Membrii Parlamentului european nu pot fi cercetaţi. 10) din Convenţie (opt voturi contra şase). însă încălca articolul 10 (art. Comisia. aceleaşi facilităţi ca şi cele recunoscute reprezentanţilor Guvernelor străine aflaţi în misiune oficială temporară.15774/89). reţinuţi sau urmăriţi pentru opiniile sau voturile emise de către ei în exercitarea funcţiilor lor. conţine un articol III referitor la membrii Parlamentului european care prevede: Articolul 8 „Nici o restricţie de ordin administrativ sau de alt tip nu este impusă liberei circulaţii a membrilor Parlamentului european care se deplasează la locul reuniunilor Parlamentului european sau se întoarce de acolo. În raportul său din 20 ianuarie 1994 (articolul 31) (art. Protocolul cu privire la privilegiile şi imunităţile Comunităţilor europene 35. Ei au imunitate în egală măsură în timp ce călătoresc spre şi de la locul de întrunire al Parlamentului European.” PROCEDURA ÎN FAŢA COMISIEI 36. 4 (P4-2) (unanimitate).PIERMONT contra FRANŢEI LAWLESS contra IRLANDEI ____________________________________________________________________________________ 2. însoţită de interdicţia de intrare. 37. semnat la 8 aprilie 1965. articolul 14 din Convenţie combinat cu articolul 10 (art. Dna Piermont a sesizat Comisia la 6 şi 8 noiembrie 1989. 31). le-a admis la 3 decembrie 1992. Protocolul cu privire la privilegiile şi imunităţile Comunităţilor europene. b) că măsura de interdicţie de intrare pe teritoriul Noii Caledonii nu încălca nici articolul 2 din Protocolul nr. ea a constatat: a) că măsura de expulzare din Polinezia franceză. articolul 10 (art. 14+10). 4 (P4-2) (treisprezece voturi contra unu). membrii acestuia beneficiază: a) pe teritoriul naţional. 15773/89 şi nr. Ea pretindea că măsurile administrative întreprinse împotriva ei în Polinezia franceză şi în Noua Caledonie încălcau mai multe dispoziţii din Convenţie: articolul 2 din Protocolul nr. b) pe teritoriul oricărui alt stat-membru. Membrilor Parlamentului european le sunt acordate în materie vamală şi controlului valutei: a) de propriul Guvern. b) de Guvernele altor state-membre. după ce a ordonat joncţiunea cererilor (nr. 10) din Convenţie pentru împiedicarea libertăţii de exprimare.

4 (P4-2-3). „Oricine se găseşte în mod legal pe teritoriul unui stat are dreptul să circule în mod liber şi să-şi aleagă în mod liber reşedinţa sa. menţinerea ordinii publice. Exercitarea acestor drepturi nu poate face obiectul altor restrângeri decât acelea care. 4 40. (. Cu privire la măsura întreprinsă în Polinezia franceză 41.. cât şi combinat cu articolul 14 (art. 113 . siguranţa publică. Chiar dacă i-a fost notificată atunci când ea părăsea teritoriul polinezian. constituie măsuri necesare. într-o societate democratică. prevăzute de lege.. în PolineNota grefei 1 Pentru raţiuni practice el nu va figura decât în ediţia imprimată (volumul 314 al Seriei A a publicaţiilor Curţii). Reclamanta a denunţat măsurile întreprinse împotriva sa. nu putea să aibă cel mai mic efect asupra legalităţii situaţiei sale în arhipelag.. . pentru securitatea naţională.Hotărâri ale Curţii Europene a Drepturilor Omului: Culegere selectivă ____________________________________________________________________________________ (art. 39. Dna Piermont a susţinut că intrând legal în Polinezia franceză. (…) A. care a fost recunoscută nelegală de tribunalul administrativ din Papeete. 10) din Convenţie considerat atât izolat (douăsprezece voturi contra două). pe teritoriul Polineziei franceze şi. . 10) în Polinezia Franceză. Ea consideră că i-au fost aduse atingeri dreptului la libera circulaţie garantat de articolul 2 din Protocolul nr. considerat atât izolat. protecţia sănătăţii sau a moralei. pe de altă parte. cât şi combinat cu articolul 14 (art. Guvernul a cerut Curţii „să respingă cererea” dnei Piermont. el a invitat Curtea să constate: „ – încălcarea articolului 10 (art. (.. 14+10) (unanimitate). 14+10).încălcarea articolului 2 din Protocolul nr. De fapt. pe teritoriul Noii Caledonii. Textul integral al opiniei Comisiei şi ale celor cinci opinii separate care îl însoţesc sunt anexate la această hotărâre1. ea a suferit o ingerinţă care nu corespundea exigenţelor punctul 3 din articolul 2 din Protocolul nr.) 3.încălcarea articolului 2 din Protocolul nr.încălcarea articolului 10 (art. ea dispunea de dreptul de a circula liber pe teritoriul ei. considerat atât izolat. Hotărârea de expulzare. În ceea ce priveşte avocatul reclamantei. .)” ÎN DREPT I. În memoriul său. prevenirea faptelor penale. 4 (P4-2) în Polinezia franceză. 4 (P4-2) în Noua Caledonie. 10) în Noua Caledonie. ori pentru protejarea drepturilor şi libertăţilor altora. dar este posibil de a face rost de el pe lângă grefă. CONCLUZII PREZENTATE CURŢII 38. CU PRIVIRE LA PRETINSELE ÎNCĂLCĂRI ALE ARTICOLULUI 2 DIN PROTOCOLUL Nr. 14+10). pe de o parte. 4 (P4-2) care prevede: 1. cât şi combinat cu articolul 14 (art.

42. 44. precum şi pe întregul teritoriu metropolitan. 43. a putut să se deplaseze la dorinţa sa în Polinezia de la 24 februarie la 3 martie 1986 şi în acestă perioadă nu a suferit nici o ingerinţă în exercitarea dreptului său la libera circulaţie în sensul articolului 2 din Protocolul nr. şi fiecare dintre teritoriile cu privire la care protocolul se aplică.PIERMONT contra FRANŢEI LAWLESS contra IRLANDEI ____________________________________________________________________________________ zia în martie 1986. Curtea a constatat că hotărârea de expulzare din 2 martie 1986 a fost notificată a doua zi dnei Piermont. În ceea ce priveşte dreptul comunitar. Guvernul susţine că în orice caz. Guvernul susţine că în orice caz. ţinând cont de statutul juridic specific al Polineziei şi de faptul că acest teritoriu trebuie să fie considerat diferit de cel al metropolei. Comisia. în temeiul principiului specialităţii legisltive. În cele din urmă. ingerinţa a fost justificată de preocuparea legală a autorităţilor locale de a menţine ordinea şi siguranţa publică în Tahiti. făcute de articolele 2 şi 3. 4 (P4-5-4) prevede că „Teritoriul oricărui stat la care se aplică prezentul protocolul. ingerinţa este justificată de preocuparea legitimă a autorităţilor locale de menţinere a ordinii şi securităţii publice în Taiti. declaraţiile făcute nu aveau un caracter rebel susceptibil să ameninţe ordinea publică. Dna Piermont nu pleca la locul reuniunilor Parlamentului european sau nu revenea de acolo. De altfel. Reclamanta. el nu garanta în TPM nici un drept la libera circulaţie a muncitorilor. care nu era în misiune pentru Parlamentul european. În ceea ce priveşte dreptul comunitar. 4(P4-2). nu ar fi fost recunoscută încălcarea dreptului la libera circulaţie. nu se mai afla acolo legal şi în consecinţă nu putea pretinde să beneficieze de dreptul la libera circulaţie. în sensul articolului 2 din Protocolul nr. 114 . vor fi considerate ca teritorii distincte în sensul referirilor la teritoriul unui stat. în cazul în care articolul 2 (P4-2) va fi considerat aplicabil. În rezultatul notificării deciziei de expulzare. a estimat că reclamanta. el nu garantează în TPM nici un drept la libertatea de circulaţie a muncitorilor (admiţând că reclamanta putea face parte din această categorie) pentru cetăţenii din statele Comunităţii (paragrafele 33-34 supra). în virtutea ratificării sau acceptării sale de către respectivul stat. TPM se bucură de un regim juridic deosebit de cel din Franţa metropolitană (paragraful 27 supra). astfel încât nu putea face referinţă la imunităţile ce reies din calitatea sa de parlamentar european (paragraful 35 supra). În cele din urmă. Pe de altă parte. astfel ea nu putea să-şi exercite imunităţile sale de parlamentar european (paragraful 35 supra). admiţând. dacă articolul 2 din Protocolul nr 4 ar fi aplicabil. 4 (P4-2). când ea deja era la bordul avionului (paragraful 13 supra). un teritoriu separat de metropolă şi aceasta dintr-un dublu motiv: în primul rând. nu a existat o încălcare a dreptului la libertatea de circulaţie. Dna Piermont nu mergea la locul de reuniune a Parlamentului european şi nici nu venea de acolo. că reclamanta poate face parte din această categorie în calitate de resortisant al statelor Comunităţii (paragrafele 33-34 supra). reclamanta nu s-ar fi aflat legal în Polinezia. era în desfăşurare o campanie electorală. în al doilea rând şi în special. în virtutea unei declaraţii semnate de respectivul stat conform prezentului articol. Potrivit Guvernului. articolul 5 paragraful 4 din Protocolul nr. teritoriul polinezian constituia. însă aici nu au existat tensionări deosebite. Cu titlu subsidiar. expulzată din Polinezia.

Ea nu era nici justificată: participarea parlamentarei la o manifestaţie paşnică antinucleară în Polinezia franceză. 4 (P4-2) nu se aplică în cauză. În ceea ce priveşte manifestanţii ostili aflării ei în Nouméa. Guvernul francez a declarat că Protocolul nr. În speţă. lucru demonstrat în mod corespunzător de ştampila din paşaportul diplomatic. Ştampilarea paşaportului ei de către poliţia aeriană şi de frontieră constituia o simplă formalitate administrativă care constata sosirea reclamantei la frontieră şi controlul legalităţii documentelor sale. calificată greşit drept o interdicţie de intrare şi a fost cenzurată de tribunalul administrativ din Nouméa. Formulând hotărârea. 48. din momentul notificării hotărârii de expulzare. Realitatea acesteia nu provoca nici o îndoială.Hotărâri ale Curţii Europene a Drepturilor Omului: Culegere selectivă ____________________________________________________________________________________ Ea aminteşte. Comisia a acceptat în esenţă argumentul principal al Guvernului. în mod clar. că atunci când şi-a depus instrumentele de ratificare. Guvernul susţine că articolul 2 din Protocolul nr. 49. Măsura litigioasă nu era prevăzută de lege deoarece aceasta nu vorbeşte de posibilitatea de a interzice accesul pe teritoriu a unui străin. reclamanta nu se mai afla legal pe teritoriul polinezian şi. 45. 63) din Convenţie” (paragraful 28 supra). nu a existat o încălcare a articolului 2 din Protocolul nr. Curtea consideră că argumentul reclamantei potrivit căruia faptul că a trecut controlul vamal legalizează situaţia unei persoane pe un teritoriu este prea 115 . de asemenea. În concluzie. nu a suferit nici o ingerinţă în exercitarea dreptului la libertatea de circulaţie garantat de dispoziţia în cauză. calificată de Consiliul de Stat drept o decizie care „pronunţa interdicţia de intrare pe teritoriul Noii Caledonii a dnei Piermont”. teritoriu în care Franţa nu efectua nici un experiment atomic. Chiar şi presupunând că se afla acolo legal. de necesităţile locale la care face referinţă articolul 63 (art. 4. ţinând cont. poliţia trebuia să-i disperseze. reclamanta nu a fost niciodată autorizată legal de către autorităţile administrative să intre pe teritoriu. în ceea ce priveşte teritoriile de peste mare. B. 47. Dna Piermont afirmă că intrând legal pe teritoriul Noii Caledonii. De altfel. Astfel. Acest control nu excludea exercitarea prerogativelor pe care Înaltul Comisar le deţinea în temeiul statutului teritoriului şi al împuternicirilor ordinare ale poliţiei în conformitate cu funcţiile sale. 4 se va aplica „întregului teritoriu al Republicii. În consecinţă. ordonanţa din 1945 cu privire la condiţiile de intrare şi de şedere ale strănilor în Franţa nu era promulgată acolo (paragraful 29 supra). nu era de natură să justifice expulzarea ei din Noua Caledonie. Articolul 5 paragraful 4 din Protocolul menţionat (P4-5-4) (paragraful 42 supra) cere considerarea Polineziei drept un teritoriu diferit în temeiul referinţelor la teritoriul unui stat făcute de articolul 2 (P4-2). Acelaşi lucru este valabil în ceea ce priveşte convingerile pentru independenţă exprimate în Polinezia. în consecinţă. interdicţia de acces pe acest teritoriu şi nu expulzarea. Cu privire la măsura luată în Noua Caledonie 46. O măsură de expulzare a fost întreprinsă împotriva ei. Înaltul Comisar avea în vedere. ea trebuia să poată circula liber. pentru menţinerea ordinii publice. luând în considerare faptul că a trecut controlul vamal fără nici un incident. considerentele ordinii publice ce permiteau restricţiile la cirulaţia ei liberă în Polinezia le justificau şi pe cele din Noua Caledonie.

el este susceptibil operaţiunilor de control. reclamanta nu s-a aflat regulamentar pe teritoriu. 10) din Convenţie dintr-un triplu motiv: ea se supunea „necesităţilor locale” în 116 . dna Piermont a fost interpelată îndată după ştampilarea paşaportului ei şi i-a fost anunţată hotărârea litigioasă înainte de a părăsi aeroportul. 2. Cu privire la existenţa unei ingerinţe 51. Prin urmare.PIERMONT contra FRANŢEI LAWLESS contra IRLANDEI ____________________________________________________________________________________ formalist. De altfel. de cinematografie sau de televiziune unui regim de autorizare. La fel ca şi Comisia. Curtea consideră că într-adevăr a existat o ingerinţă. 10) DIN CONVENŢIE 50. Cu privire la jutificarea ingerinţei 54. nu a rediscutat natura hotărârii menţionate. 4 (P4-2). atât timp cât un pasager se află în incinta sa. Guvernul susţine că ingerinţa în cauză nu constituie o încălcare a articolului 10 (art. Exercitarea acestor libertăţi ce comportă îndatoriri şi responsabilităţi poate fi supusă unor formalităţi. condiţie de aplicare a articolului 2 din Protocolul nr. 2. însă o califică ca fiind minimă. într-o societate democratică. în timp ce era încă reţinută într-un local păzit de forţele poliţiei. Guvernul admite existenţa unei ingerinţe. pentru a împiedica divulgarea de informaţii confidenţiale sau pentru a garanta autoritatea şi imparţialitatea puterii judecătoreşti”. Consiliul de Stat în decizia sa din 12 mai 1989. În speţă. Ea invocă articolul 10 (art. Ea constituia. Cu privire la măsura luată în Polinezia franceză 1. o „ingerinţă a autorităţilor publice” în exercitarea dreptului ei la libertatea de exprimare. A. Reclamanta pretinde că măsurile administrative luate împotriva ei au încălcat dreptul ei la libertatea de exprimare. De fapt. iar articolul 1 al său prevede interdicţia menţionată. Potrivit dnei Piermont. 53. 52. Acest drept cuprinde libertatea de opinie şi libertatea de a primi sau de a comunica informaţii ori idei fără amestecul autorităţilor publice şi fără a ţine seama de frontiere. apărarea ordinii şi prevenirea infracţiunilor. Orice persoană are dreptul la libertatea de exprimare. într-un aeroport precum cel din Nouméa. 10) din Convenţie care prevede: „1. protecţia reputaţiei sau a drepturilor altora. restrângeri sau sancţiuni prevăzute de lege. măsura de expulzare însoţită de interdicţie a oricărei noi intrări pe teritoriul Polineziei franceze viza cenzurarea opiniilor sale politice şi exprimarea lor pe teritoriul polinezian şi aceasta în pofida calităţii sale de membru al Parlamentului european care o autoriza să se intereseze de situaţia în acest teritoriu. condiţii. CU PRIVIRE LA PRETINSELE ÎNCĂLCĂRI ALE ARTICOLULUI 10 (art. protecţia sănătăţii sau a moralei. integritatea teritorială sau siguranţa publică. Prezentul articol nu împiedică statele să supună societăţile de radiodifuziune. II. Hotărârea luată de către Înaltul Comisar al Republicii se intitulează „hotărârea ce ordonă interdicţia de intrare a unui străin pe teritoriu”. pentru securitatea naţională. deci. care constituie măsuri necesare. Astfel nu a existat nici o încălcare a acestei dispoziţii (P4-2).

11 şi 14 nu poate fi considerată ca interzicând Înaltelor Părţi Contractante să impună restrângeri activităţii politice a străinilor. 18. „necesităţile locale” ale teritoriului Polineziei franceze legitimau ingerinţa. Orice stat poate. Delegatul Comisiei. în momentul ratificării.” 61. Pentru reclamantă. O conjunctură politică. 63) din Convenţie 55. că (.. care necesităţi locale puteau înlătura aplicarea dispoziţiilor Convenţiei invocate în cauză.Hotărâri ale Curţii Europene a Drepturilor Omului: Culegere selectivă ____________________________________________________________________________________ sensul articolului 63 (art. Ea a fost invitată mai puţin în calitatea sa de deputat european. 63) din Convenţie prevede: „1.. intra în sfera de aplicare al articolului 16 din Convenţie şi satisfăcea exigenţele paragrafului 2 din articolul 10 (art. 57. 10-2). sau orice alt moment ulterior. 63) din Convenţie. la momentul ratificării Convenţiei cu privire la aplicabilitatea acestui instrument în TPM (paragraful 28 supra)..) 3. din partea noastră. 16) din Convenţie prevede: „Nici o dispoziţie a articolelor 10. b) Justificarea cu privire la articolul 16 (art. (..) Convenţia se va aplica tuturor teritoriilor sau unui anumit teritoriu dintre acelea ale căror relaţii internaţionale el le asigură. Această viziune era sprijinită de concluziile comisarului guvernului la tribunalul administrativ din Papeete atunci când se examina cererea ei de a amâna executarea hotărârii din 2 martie 1986: „Noi nu vedem. a) Justificarea în conformitate cu articolul 63 (art. şi 117 . 4. Potrivit Guvernului. p. Articolul 63 (art.)” 56. nu este suficientă pentru a interpreta formula „necesităţi locale” ca justificând o ingerinţă în dreptul garantat de articolul 10 (art. Potrivit Guvernului. avea valoare de rezervă. prin notificare adresată Secretarului General al Consiliului Europei.. Declaraţia Franţei.. nici de cel de cetăţean european şi intra astfel în sfera de aplicare a articolului 16 (art. 10). a estimat că Guvernul nu a adus dovada evidentă şi decisivă a necesităţilor legate de specificul Polineziei franceze.. Seria A nr. 16). dispoziţiile (.. Articolul 16 (art.) Convenţiei vor fi aplicate ţinând seama de necesităţile locale. (. dna Piermont nu putea beneficia de statutul ei de parlamentar european. paragraful 38). fără îndoială delicată. 16) din Convenţie 60. În cauza de faţă era vorba de particularităţile indiscutabile care protejau ordinea publică pe teritoriile Pacificului: statutul de insulă şi distanţa faţă de metropolă. 59. 26. dar şi climatul politic tensionat pe parcursul anilor 1985-86. 63-3). însă care putea să apară şi în metropolă. În respectivele teritorii. să declare. referindu-se la hotărârea Tyrer contra Regatului Unit (25 aprilie 1978.” 58. Guvernul nu aduce proba existenţei unei asemenea „necesităţi locale”. Curtea a constatat că argumentele înaintate de către Guvern se referă în special la contextul politic local tensionat însoţit de o campanie electorală şi pun respectiv accentul mai mult pe circumstanţe şi situaţii decât pe necesităţi. La acel moment în Polinezia nu exista nici o tulburare deosebită şi simpla existenţă a unei campanii electorale nu justifica aplicarea articolului 63 paragraful 3 (art. 2.

Potrivit reclamantei. c) Justificarea cu privire la paragraful 2 din articolul 10 (art. deoarece articolul 7 din legea din 3 decembrie 1849 (paragraful 29 supra) nu acorda Ministrului afacerilor interne competenţa de a interzice „orice nouă intrare pe teritoriu”. urmărea un „scop legitim” şi era „necesară într-o societate democratică”. i. în TPM. ii. Curtea nu poate accepta argumentul bazat pe cetăţenia europeană. Reclamanta a replicat că limitările articolului 16 (art. cu privire la întrebările ce implicau integritatea teritorială a ţării gazdă şi apărarea naţională. 118 . 16) nu aveau valoare în cazul său datorită dublei sale calităţi de cetăţeancă europeană şi de deputat european. care nu avea cetăţenia ţării în care intenţiona să-şi exercite libertăţile garantate de articolele 10. 10-2) 65. Este cazul de a cerceta dacă ingerinţa era „prevăzută de lege”. 63. În consecinţă oricine. aceasta a acceptat în esenţă cererea reclamantei. 14) trebuiau să fie priviţi ca străini. recunoaşterea unei „cetăţenii a Uniunii”. 11 şi 14 (art. statele-membre ale Comunităţii îşi rezervau prerogativa de a defini condiţiile de pierdere şi de obţinere a cetăţeniei. această dispoziţie nu autoriza statul să limiteze exercitarea de către reclamantă a dreptului garantat de articolul 10 (art. „Scopul legitim” 69. ea consideră că apartenenţa dnei Piermont la un stat-membru al Uniunii Europene şi. Potrivit Guvernului. În cele din urmă. Cu toate acestea. Împreună cu Comisia ea constată că hotărârea de expulzare se baza pe articolul 7 din legea din 3 decembrie 1849. art. Reclamanta afirmă că apărarea ordinii nu justifica expulzarea deoarece aceasta din urmă nu menţionează în nici un fel că afirmaţiile sale ar fi tulburat ordinea publică. 11. mai ales că populaţia TPM participă la alegerea deputaţilor în Parlamentul european. 10. 64. art. 10). Pe de altă parte. Faptul că ea era străină. nu juca nici un rol. în plus.PIERMONT contra FRANŢEI LAWLESS contra IRLANDEI ____________________________________________________________________________________ mai mult în calitate de membru al partidului „Verzilor” germani. „Prevăzută de lege” 66. şi şi-a exprimat viziunile la manifestaţia cu caracter de independenţă. domenii ce sunt în afara competenţei comunitare. 62. aşa cum indica hotărârea Înaltului Comisar în Polinezia franceză din 2 martie 1986. În ceea ce priveşte Comisia. ingerinţa care rezulta din interdicţia de intrare nu era prevăzută de lege. calitatea de parlamentar european nu permite aplicarea articolului 16 (art. în timp ce putea în temeiul funcţiilor ei să se intereseze de întreg teritoriul comunităţii nu i s-a părut deloc pertinent. ingerinţa îşi avea baza legală în legea din 3 decembrie 1849 şi în cea din 6 septembrie 1984 care conferă. posterioară faptelor. Deoarece dna Piermont nu s-a întors în Polinezia. Curtea consideră că nu are rost să se pronunţe cu privire la interdicţia de intrare. Înaltului Comisar al Republicii împuternicirile Ministrului afacerilor interne (paragraful 29 supra). deoarece tratatele comunitare nu recunoşteau la acel moment o asemenea cetăţenie. 68. În concluzie. 67. 16) din Convenţie.

Hotărâri ale Curţii Europene a Drepturilor Omului: Culegere selectivă ____________________________________________________________________________________

70. Potrivit Guvernului, ingerinţa incriminată urmărea două scopuri recunoscute de Convenţie: apărarea ordinii şi integritatea teritoriului. 71. Comisia a admis legitimitatea primului scop, însă nu s-a pronunţat cu privire la al doilea. 72. Curtea consideră că, luând în considerare circumstanţele particulare ale cauzei, ingerinţa urmărea două scopuri invocate de către Guvern. iii. „Necesară într-o societate democratică” 73. În viziunea dnei Piermont, măsura nu era nici necesară într-o societate democratică, nici proporţională scopurilor urmărite. Afirmaţiile care îi sunt reproşate figurau în programul partidelor politice locale şi nu ameninţau nicidecum ordinea publică, precum a subliniat şi tribunalul administrativ din Papeete. De fapt, situaţia era calmă în Polinezia în martie 1986. Intervenţia litigioasă s-ar înscrie în sensul istoriei, deoarece Guvernul francez a suspendat testele nucleare în regiune în 1992 şi în cadrul acordurilor Matignon, a recunoscut dreptul poporului caledonian la autodeterminare prin intermediul unui referendum. Reclamanta nu a făcut decât să participe la o dezbatere democratică iniţiată local de către aleşii poporului pe care ea i-a întâlnit în calitate de deputat european. În speţă, trebuiau puse pe balanţă imperativele pentru protecţia ordinii publice şi interesele „discutării libere a problemelor politice”. În orice caz, măsura întreprinsă nu era justificată de o tulburare a ordinii publice în sensul în care termenul a fost utilizat atât de jurisprudenţa naţională cât şi de cea comunitară. În cele din urmă, libertatea garantată de articolul 10 (art. 10) se exercită fără considerente de frontieră şi alte soluţii legale, cum ar fi urmăririle penale pentru afirmaţii defăimătoare care existau pentru a sancţiona comportamentul incriminat. 74. Guvernul nu avea intenţia să nege unui parlamentar european dreptul de a se exprima liber şi de a vorbi cu reprezentanţii unui partid politic recunoscut. Cu toate acestea, valorile pe care acest parlamentar le exprimă trebuie să-l stimuleze la o modalitate de exprimare respectuoasă a acestor valori. De fapt, contextul politic local tensionat şi iminenţa unui dublu scrutin impuneau dnei Piermont o anumită prudenţă, libertatea de exprimare comportând şi îndatoriri, mai ales că reclamanta intenţiona să se exprime în calitatea sa de deputat european. Or, ea a făcut afirmaţii destul de vehemente care puneau în discuţie legalitatea republicană şi structurile instituţionale din Polinezia. În cele din urmă, ea nu ar putea să se plângă de o ingerinţă continuă deoarece, ea nu a cerut abrogarea hotărârii. 75. În ceea ce priveşte Comisia, ea a considerat că ingerinţa nu era justificată în sensul articolului 10 (art. 10). Ea a luat în considerare absenţa tulburărilor în arhipelag provocate de adoptarea poziţiei de către reclamantă şi riscul de a descuraja, prin măsuri de această natură, personalităţile politice de a contribui la discuţiile politice a întrebărilor controversate. 76. Curtea aminteşte că libertatea de exprimare constituie unul din fundamentele esenţiale ale unei societăţi democratice, una din condiţiile primordiale ale progresului său. Sub rezerva paragrafului 2 din articolul 10 (art. 10-2), ea este aplicabilă nu doar „informaţiilor” sau „ideilor” care sunt favorabil obţinute sau considerate drept 119

PIERMONT contra FRANŢEI LAWLESS contra IRLANDEI ____________________________________________________________________________________

inofensive sau indiferente, însă şi celor care ofensează, şochează sau îngrijorează; acestea sunt cerute de pluralism, toleranţă şi de spiritul de transparenţă fără care nu există „o societate democratică” (hotărârea Castells contra Spaniei din 23 aprilie 1992, Seria A nr. 236, p. 22, paragraful 42). Un adversar al ideilor şi al poziţiilor oficiale trebuie să poată să-şi găsească locul pe arena politică. „Preţioasă pentru fiecare, libertatea de exprimare este îndeosebi de preţioasă pentru aleşii poporului (...). Prin urmare, ingerinţele în libertatea [sa] de exprimare (...) cere Curţii să efectueze un control din cele mai stricte” (ibidem, pp. 22-23, paragraful 42). Libertatea discuţiilor politice fără îndoială nu are un caracter absolut. Un Stat Contractant poate să o supună unor „restricţii” sau „sancţiuni”, însă Curţii îi revine să statueze în ultimul rând asupra compatibilităţii lor cu liberatatea de exprimare aşa cum e prevăzută de articolul 10 (art. 10) (ibidem, p. 23, paragraful 43). 77. În opina Curţii, atmosfera politică care domnea la moment în Polinezia franceză şi perspectiva unui dublu scrutin aveau o anumită pondere (paragraful 9 supra). Atitudinea reclamantei, ale cărei idei politice erau cunoscute, putea desigur să aibă un impact deosebit asupra climatului politic. Mai mult, la sosirea ei, ea a fost invitată să manifeste o anumită rezervă în intervenţiile sale. Cu toate acestea, afirmaţiile care i-au fost reproşate dnei Piermont au fost spuse în cursul unei manifestaţii pacifiste autorizate. La nici un moment parlamentara europeană nu a apelat la violenţă sau dezordine. Ea a luat cuvântul pentru a sprijini revendicările antinucleare şi de independenţă exprimate de mai multe partide locale. Intervenţia sa se înscria astfel în cadrul unei dezbateri democratice în Polinezia. În plus, manifestaţia nu a fost urmată de nici o dezordine şi Guvernul nu a demonstrat că luarea poziţiei de către reclamantă ar fi cauzat tulburări în Polinezia. Potrivit tribunalului administrativ din Papeete, afirmaţiile menţionate „nu prezentau nici un caracter rebel şi nici nu puteau constitui în sine un risc serios de perturbare a ordinii publice”. Mai mult ca atât, dacă hotărârea de expulzare a fost notificată înainte de plecarea reclamantei, ea a fost adoptată a doua zi după manifestaţia litigioasă. Nimic nu indică că Înaltul Comisar al Republicii avea intenţia de a lua o măsură pur simbolică. Astfel, nu a fost stabiit un echilibru just între interesul general care cerea prevenirea dezordinii şi respectarea integrităţii teritoriale, pe de o parte, şi libertatea de exprimare a dnei Piermont, pe de altă parte. 78. Pe scurt, deoarece măsura nu a fost necesară într-o societate democratică, a existat o încălcare a articolului 10 (art. 10). B. Cu privire la măsura luată în Noua Caledonie 1. Cu privire la existenţa unei ingerinţe 79. Reclamanta susţine că articolul 10 (art. 10) din Convenţie nu cere pentru a fi aplicat nici intrarea pe teritoriu, nici şederea legală. Din cauza măsurii luate împotriva sa, ea nu a putut să-şi întâlnească gazdele, care doreau să discute cu ea, şi să se exprime pe teritoriul caledonian. 120

Hotărâri ale Curţii Europene a Drepturilor Omului: Culegere selectivă ____________________________________________________________________________________

80. Potrivit Guvernului şi Comisiei, imposibilitatea pentru dna Piermont de a-şi exercita dreptul său la libertatea de exprimare pe acest teritoriu constituie o consecinţă necesară de refuz de intrare, măsură care în sine este în conformitate cu Convenţia. 81. Curtea nu împărtăşeşte această opinie. Hotărârea de interdicţie a intrării adoptată de către Înaltul Comisar al Republicii se analizează drept o ingerinţă în exercitarea dreptului garantat de articolul 10 (art. 10), deoarece, fiind reţinută în aeroport, reclamanta nu a putut să intre în contact cu personalităţile politice care au invitat-o şi să-şi exprime ideile. 2. Cu privire la justificarea ingerinţei 82. Reclamanta reia mutatis mutandis argumentele sale cu privire la măsura luată împotriva ei în Polinezia franceză. Ea a subliniat faptul că ingerinţa nu a fost prevăzută de lege deoarece era vorba de o hotărâre care ordona interdicţia de intrare pe teritoriu, măsură care nu era vizată de articolul 7 din legea din 1849 (paragraful 29 supra). Desigur, situaţia era mai puţin calmă în Noua Caledonie, decât în Polinezia, însă Guvernul francez dispunea în teritoriu de forţe importante de menţinere a ordinii, care nu ar fi întâlnit dificultăţi pentru a opri şi apoi a dispersa o manifestaţie de patruzeci de militanţi împotriva independenţei. 83. Guvernul a adăugat la argumentele sale cu privire la prima măsură afirmaţia potrivit căreia în Noua Caledonie domina o atmosferă mai polemică. Tensiunea între militanţii pentru independenţă şi partizanii menţinerii teritoriului în Republica franceză a devenit exasperantă în 1985 şi la începutul anului 1986, perioadă marcată de numeroase atentate împotriva edificiilor publice. Bunurile mobile şi imobile ale militanţilor pentru independenţă au fost distruse şi aceasta a dus la represalii, incendii şi aruncări de pietre. Anunţul sosirii dnei Piermont în Nouméa a contribuit la amplificarea acestei tensionări, precum o demonstrează incidentele din aeroport. Interdicţia de intrare era în consecinţă în totalitate justificată de autorităţi pentru a menţine ordinea publică. 84. Curtea admite că măsura era prevăzută de lege. Ea face trimitere la concluziile comisarului guvernului pe lângă tribunalul administrativ din Nouméa: chiar dacă sunt unele dubii cu privire la aplicabilitatea articolului 7 din legea din 3 decembrie 1849 în prezenta cauză, în care nu era vorba despre o expulzare în sensul strict, însă de o interdicţie de intrare, Înaltul Comisar putea utiliza împuternicirile generale de poliţie pentru a interzice reclamantei, din motive de securitate publică, de a intra în Noua Caledonie. 85. În ceea ce priveşte proporţionalitatea, Curtea aminteşte importanţa libertăţii de exprimare. Comportamentul reclamantei şi frica că aceasta îşi va exprima pe teritoriu opiniile cu privire la subiecte delicate puteau explica motivele refuzului care i-a împiedicat intrarea pe teritoriul caledonian. Chiar dacă climatul politic era tensionat şi dacă sosirea dnei Piermont a provocat o manifestaţie ostilă, Curtea nu evidenţiază nici o diferenţă substanţială în situaţia reclamantei în ceea ce priveşte cele două teritorii. Motivele care au făcut-o să conchidă că măsura întreprinsă în Polinezia franceză nu era justificată în ceea ce priveşte exigenţele paragrafului 2 din articolul 10 (art. 102) o conduc la o constatare identică pentru Noua Caledonie. 86. În concluzie, a existat o încălcare a articolului 10 (art. 10). 121

PIERMONT contra FRANŢEI LAWLESS contra IRLANDEI ____________________________________________________________________________________

III. CU PRIVIRE LA ÎNCĂLCĂRILE PRETINSE ALE ARTICOLULUI 14 DIN CONVENŢIE COMBINAT CU ARTICOLUL 10 (art. 14+10)
87. Invocând articolul 14 din Convenţie, combinat cu articolul 10 (art. 14+10), dna Piermont se pretinde victimă a unei discriminări în comparaţie cu cetăţenii francezi care locuiesc în Polinezia şi în Noua Caledonie. Exercitarea dreptului recunoscut de articolul 10 (art. 10) nu ar fi asigurată străinilor. 88. Guvernul a combătut această teză bazându-se pe absenţa elementelor din dosar pentru măsura adoptată în Polinezia şi pe lipsa aplicabilităţii articolului 14 (art. 14) pentru cea adoptată în Noua Caledonie. 89. În ceea ce priveşte Comisia, ea nu consideră necesar de a examina articolul 14 în ceea ce priveşte măsura luată în Polinezia. Ea reaminteşte că reclamanta neintrând în Noua Caledonie, nu a putut să-şi exercite drepturile garantate de articolele 10 şi 14 (art. 10, art. 14). 90. Luând în considerare concluziile sale cu privire la articolul 10 (art. 10), Curtea a hotărât că este inutil de a cerceta dacă a existat o încălcare a articolului 14 combinat cu articolul 10 (art. 14+10).

IV. CU PRIVIRE LA APLICAREA ARTICOLULUI 50 (art. 50) DIN CONVENŢIE
91. În termenii articolului 50 (art. 50) din Convenţie,
„Dacă hotărârea Curţii declară că o decizie luată sau o măsură ordonată de către o autoritate judecătorească sau orice altă autoritate a unei Părţi Contractante încalcă în totalitate sau în parte obligaţiile care rezultă din (…) Convenţie şi dacă dreptul intern al acestei Părţi Contractante nu permite decât o înlăturare incompletă a consecinţelor acestei încălcări, Curtea acordă părţii lezate, dacă este cazul, o satisfacţie echitabilă.”

A. Prejudiciu 92. În calitate de prejudiciu moral, dna Piermont a solicitat o indemnizaţie de 200 000 franci francezi (FRF). Ea motivează această sumă prin interdicţia de intrare în cele două teritorii şi prin modul dispreţuitor în care autorităţile franceze, în special cele din Noua Caledonie, au tratat-o. 93. După exemplul Guvernului şi delegatului Comisiei, Curtea a estimat că constatările de încălcare a articolului 10 (art. 10) constituie în sine o satisfacţie echitabilă suficientă, mai ales că reclamanta nu a cerut abrogarea măsurii de interdicţie (paragraful 25 supra). B. Costuri şi chieluieli 94. Cu titlu de costuri şi chieltuieli legate de procedurile din Papeete şi Nouméa şi apoi în faţa organelor Convenţiei, dna Piermont solicită o sumă de 489 654,40 FRF, pentru care a furnizat detalii. Ea solicită, de asemenea, rambursarea sumei de 60 000 FRF pentru chieltuielile sale personale ce cuprindeau despăgubirea pentru biletul de 122

Hotărâri ale Curţii Europene a Drepturilor Omului: Culegere selectivă ____________________________________________________________________________________

avion Tokyo-Bonn, deplasările pentru a consulta avocaţii şi a asista la audieri în faţa Comisiei şi Curţii, precum şi alte chieltuieli, la care ea adaugă 15 267 mărci germane care reprezintă preţul biletului de avion Nouméaa-Bonn neutilizat din cauza îmbarcării sale într-un avion cu destinaţia Tokyo. 95. Guvernul şi delegatul Comisiei lasă la discreţia Curţii aprecierea costurilor şi cheltuielilor efective şi utile pe care le-a pretins reclamanta. 96. Curtea a constatat în special că dnei Piermont i-au fost satisfăcute doar o parte din alegaţiile sale şi că ea a recurs la serviciile a trei avocaţi. Statuând în echitate, în baza informaţiilor pe care le avea şi a propriei jurisprudenţe în materie, ea îi acordă 80 000 FRF.

DIN ACESTE CONSIDERENTE, CURTEA
1. Susţine, în unanimitate, că nu a existat o încălcare a articolului 2 din Protocolul nr. 4 (P4-2) în ceea ce priveşte măsura luată în Polinezia franceză; 2. Susţine, în unanimitate, că nu a existat o încălcare a articolului 2 din Protocolul nr. 4 (P4-2) în ceea ce priveşte măsura luată în Noua Caledonie; 3. Susţine cu cinci voturi contra patru că a existat o încălcare a articolului 10 (art. 10) din Convenţie în ceea ce priveşte măsura luată în Polinezia franceză; 4. Susţine cu cinci voturi contra patru că a existat o încălcare a articolului 10 (art. 10) din Convenţie în ceea ce priveşte măsura luată în Noua Caledonie; 5. Susţine în unanimitate că nu este necesară examinarea cauzei în temeiul articolului 14 din Convenţie combinat cu articolul 10 (art. 14+10); 6. Susţine în unanimitate că această hotărâre constituie în sine o satisfacţie ehitabilă suficientă în ceea ce priveşte prejudiciul moral pretins; 7. Susţine în unanimitate că statul reclamat trebuie să-i achite reclamantei în termen de trei luni, 80 000 (optzeci de mii) franci francezi pentru costuri şi cheltuieli; 8. Respinge în unanimitate restul pretenţiilor de satisfacţie echitabilă. Redactată în franceză şi în engleză şi pronunţată în şedinţă publică la Palatul Drepturilor Omului, Strasbourg, la 27 aprilie 1995. Semnată:

Rolv Ryssdal
Preşedinte

Herbert Petzold
Grefier La această hotărâre este anexat, în conformitate cu articolele 51 paragraful 2 (art. 51-2) din Convenţie şi 53 paragraful 2 din regulamentul A, textul opiniei comune parţial disidente a dlui Ryssdal, dlui Matscher, Sir John Freeland şi a dlui Jungwiert.

123

PIERMONT contra FRANŢEI LAWLESS contra IRLANDEI ____________________________________________________________________________________

OPINIA COMUNĂ PARŢIAL DISIDENTĂ A DNILOR JUDECĂTORI RYSSDAL, MATSCHER Sir John FREELANDER ŞI JUNGWIERT
I. Articolul 10 (art. 10) 1. Nu putem fi de acord cu concluziile majorităţii în ceea ce priveşte compatibiltatea articolului 10 (art. 10) din Convenţie cu măsurile luate împotriva Dnei Piermont în Polinezia şi în Noua Caledonie. A. Polinezia franceză 2. Admitem că măsura de expulzare, însoţită de o interdicţie a unei noi intrări în Polinezia franceză, constituia o „ingerinţă a autorităţii publice” în exercitarea dreptului reclamantei la libertatea de exprimare. Punctul nostru de vedere diferă de cel al majorităţii în ceea ce priveşte chestiunea dacă ingerinţa se justifica. Justificarea cu privire la articolul 63 (art. 63) 3. Chiar dacă, după cum este formulată concluzia hotărârii, argumentele înaintate de către Guvern nu stabilesc că situaţia în Polinezia franceză justifica ingerinţa în cauză, considerăm că circumstanţele într-un asemenea teritoriu - îndepărtat de metropolă după cum şi este şi aflat într-o atmosferă politică din acea perioadă - pot foarte bine, datorită consecinţelor potenţiale asupra ordinii publice sau integrităţii teritoriale, să reprezinte „necesităţile locale” care trebuie luate în considerare în sensul articolului 63 (art. 63). Cu toate acestea noi nu vom accepta concluzia că faptul de a „lua în considerare” această situaţie permite incontestabil de a deduce că în speţă ingerinţa era justificată. Acest fapt ar contribui mai mult la alegerea sub ce aspect trebuie examinată problema unei eventuale justificări în sensul paragrafului 2 din articolul 10 (art. 10-2) . Justificarea cu privire la articolul 16 (art. 16) 4. Hotărârea afirmă, fără motive întemeiate, că „apartenenţa dnei Piermont la un stat-membru al Uniunii Europene şi în plus, calitatea sa de parlamentar european nu permite aplicarea articolului 16 (art. 16) din Convenţie, cu atât mai mult că populaţia TPM participă la alegerea deputaţilor în Parlamentul european” (paragraful 64). Iată ce adaugă, pe cale judiciară, o nouă imunitate celei pe care statele-membre o consideră corespunzătoare pentru membrii Parlamentului european, în termenii Protocolului cu privire la privilegiile şi imunităţile Comunităţilor europene, semnat la 8 aprilie 1965 (paragraful 35). Nu suntem de acord cu această abordare. La momentul faptelor (adică înainte ca tratatele comunitare să recunoască o cetăţenie europeană – hotărârea recunoaşte), dna Piermont, cetăţeancă de naţionalitate germană, era incontestabil o străină din punct de vedere al dreptului francez, în pofida calităţii sale de membru al Parlamentului european (şi campania electorală în desfăşurare la acel moment nu avea legătură cu Parlamentul european). Iată de ce noi estimăm că trebuie de luat în considerare articolul 16 (art. 16) ca având cel puţin o anumită utilitate: referinţa sa la „străini” este lipsită de ambiguitate şi nu prevede direct excepţii; pentru a le deduce sunt necesare motive convingătoare despre care nu suntem convinşi că există în cauză. 124

în zilele noastre. ingerinţa era prevăzută de lege şi avea un scop legitim. după ce a fost reţinută timp de câteva ore în aeroportul din Nouméa. Noua Caledonie 10. din motivele indicate în hotărâre. 10). este necesar de a lua în considerare principiul consacrat de articolul 16 (art. poate fi necesar de limitat restricţiile activităţii politice ale străinilor autorizate de articolul 16 (art. 16). 173) în care a interpretat cea de-a treia frază din paragraful 1 al articolului 10 (art. 16) este aplicabil. în contextul paragrafului 2 din articolul 10 (art. fiind anunţată de interdicţia de intrare. 16). statul gazdă poate impune o oarecare restricţie asupra activităţii politice a unui străin fără a încălca articolul 10 (art. Astfel ea nu a stabilit că expulzarea sau interdicţia de intrare implicau pentru ea un prejudiciu serios. chiar dacă articolul 16 (art. Iată de ce noi suntem convinşi de faptul că. Pe parcursul vizitei sale ea şi-a exprimat liber punctul său de vedere. 10-1). Acesta este motivul pentru care. Recunoaştem că. autorităţile i-au cerut să dea dovadă de discreţie în declaraţiile sale publice. 9. În special. 7. admitem că obiectul şi scopul articolului 16 (art. La acel moment. un parlamentar european îl poate avea pentru afacerile unui teritoriu al Comunităţii. 16). ingerinţa în cauză poate fi considerată în mod rezonabil ca fiind proporţională scopului urmărit. Luând în considerare aceasta şi ţinând cont de abordarea adoptată de Curte în hotărârea Groppera Radio AG şi alţii contra Elveţiei din 28 martie 1990 (Seria A nr. la sosirea sa pe teritoriu. În consecinţă conchidem că tratamentul ce i-a fost aplicat dnei Piermont în Polinezia franceză nu a dus la încălcarea articolului 10 (art. Trebuie de fapt să ţinem cont de internaţionalizarea sporită a politicii în lumea contemporană şi. 63) şi. ţinând cont de marja de apreciere lăsată autorităţilor. în Polinezia domnea o atmosferă de tensionare considerabilă şi intervenţia reclamantei în campania electorală putea în mod rezonabil să fie considerată susceptibilă de a provoca tulburări. de calitatea de străină a dnei Piermont în sensul articolului 16 (art. concluzia noastră cu privire la problema caracterului de proporţionalitate diferă de cea a majorităţii. de interesul pe care. pe de altă parte. Ţinând cont de această evoluţie. Cu toate acestea nu reiese totuşi că. B. la fel şi fraza menţionată anterior. Ţinând cont – în măsura în care noi o considerăm justificată din motivele menţionate anterior – pe de o parte. în ceea ce priveşte speţa. De altfel. nu credem că ingerinţa în cauză era disproporţională scopului urmărit.Hotărâri ale Curţii Europene a Drepturilor Omului: Culegere selectivă ____________________________________________________________________________________ 5. dacă este vorba de examinarea caracterului proporţional al ingerinţei în libertatea de exprimare a dnei Piermont. Cu toate acestea reclamanta a exprimat în public şi în termeni care nu erau temperaţi opinii cu privire la probleme sensibile precum independenţa teritoriului sau testările nucleare în Pacific. de situaţia locală în sensul articolului 63 (art. 16) trebuie să fie examinate. 10-2) 6. În ceea ce priveşte faptul de a cunoaşte dacă ingerinţa era „necesară într-o societate democratică”. Justificarea cu privire la paragraful 2 din articolul 10 (art. fiind suprave125 . natura practică a ingerinţei a fost foarte limitată. Hotărârea de expulzare şi interdicţia de intrare nu i-au fost notificate decât la momentul decolării. 10-2). Curtea a constatat că dna Piermont. 10). 8.

fiind o parte inevitabilă a refuzului – regulamentar în conformitate cu obligaţiile care decurg din Convenţie (după cum a constatat Curtea) – intrarea ei pe teritoriu. Cel puţin din acest motiv. nu constituia deci o ingerinţă în drepturile sale prevăzute de articolul 10 (art. 10). 14+10). 10). 11. 14+10) 13. Nu există nici o dovadă care să ateste faptul că tratamentul care i-a fost aplicat reclamantei era diferit de cel care i-ar fi fost aplicat altei persoane într-o situaţie similară. Reţinerea sa la aeroport. 14+10). II. 10) în legătură cu măsurile luate împotriva dnei Piermont în Noua Caledonie. am considerat că nu era necesară examinarea cauzei sub aspectul articolului 14 din Convenţie combinat cu articolul 10 (art. înainte ca hotărârea să fie luată şi apoi până la plecarea ei spre Tokyo. după cum a constatat majoritatea. Urmând acelaşi raţionament ca şi cel menţionat anterior în ceea ce priveşte tratamentul care i-a fost aplicat în Polinezia franceză conchidem că măsura era proporţională scopului urmărit. Prin urmare. Cu toate acestea. că nu a existat o încălcare a articolului 2 din Protocolul nr. 10): fiindu-i interzis să intre pe teritoriu. Atunci când Curtea a votat. 4 (P4-2). nu se mai afla regulamentar pe teritoriul Noii Caledonii şi. 126 .PIERMONT contra FRANŢEI LAWLESS contra IRLANDEI ____________________________________________________________________________________ gheată de forţele de poliţie. să constituie o ingerinţă în drepturile garantate de articolul 10 (art. reclamanta nu a stabilit existenţa alegaţiei în conformitate cu articolul 14 combinat cu articolul 10 (art. nu constatăm nici o încălcare a articolului 10 (art. dna Piermont nu putea să-şi exercite aceste drepturi. dacă Curtea ar fi examinat plângerea. Iată de ce conchidem că măsurile luate împotriva ei în Noua Caledonie nu implicau încălcarea articolului 10 (art. De fapt. 12. Cu privire la articolul 14 combinat cu articolul 10 (art. în consecinţă. climatul politic în Noua Caledonie era mai tensionat decât în Polinezia franceză şi sosirea dnei Piermont a provocat o manifestaţie ostilă a patruzeci de activişti. Totuşi. am fi conchis absenţa încălcării. chiar dacă interdicţia de intrare şi reţinerea reclamantei la aeroport trebuiau. noi considerăm că ingerinţa este justificată.

Hotărâri ale Curţii Europene a Drepturilor Omului: Culegere selectivă ____________________________________________________________________________________ NASRI contra FRANŢEI (Cererea nr. După ce a deliberat cu uşile închise la 25 februarie şi la 21 iunie 1995.-E. Ryssdal. Wildhaber. De Meyer. în conformitate cu articolul 43 (art. Morenilla. L. El corespunde regulamentului intrat în vigoare la 1 ianuarie 1983 şi amendat de atunci de mai multe ori. grefier. iar ultimile două . Lopes Rocha. J. după această dată.locul pe lista sesizărilor Curţii de la origine şi pe lista a cererilor iniţiale (pe rolul Comisiei) corespunzătoare. Pettiti. Nota grefei 1 Cauza poartă numărul 18/1994/465/546. Bernhardt. A. R. Matscher L. 127 . 2 Regulamentul A se aplică tuturor cauzelor deferite Curţii până la intrarea în vigoarea a Protocolului 9 (P9) şi. precum şi dl H. M. constituită. doar cauzelor care vizează statele care nu sunt legate prin acest protocol. 19465/92) HOTĂRÂRE 13 iulie 1995 În cauza Nasri contra Franţei1 Curtea Europeană a Drepturilor Omului. J. D. adoptată la această ultimă dată. 43) din Convenţia pentru Apărarea Drepturilor Omului şi a Libertăţilor Fundamentale (“Convenţia”) şi cu clauzele pertinente din regulament A2. Gotschev. Primele două cifre indică numărul de ordin în anul introducerii. într-o cameră compusă din următorul complet: Dnii R. Petzold. preşedinte.M. Pronunţă următoarea hotărâre. F.

5 din regulamentul A). În calitate de preşedinte al camerei (articolul 21 par. Gotchev (articolele 43 din Convenţie şi 21 par. 25). 4. director al afacerilor Juridice. în prezenţa grefierului. pe agentul guvernamental. 5. Camera se constituie de plin drept din dl L. la Palatul Drepturilor Omului din Strasbourg. 1 şi 38). În conformitate cu ordonanţa emisă în consecinţă. şef al biroului de drept comparat şi de drept internaţional la direcţia libertăţilor publice şi afacerilor juridice a Ministerului de Interne. Wildhaber şi D. prin tragere la sorţi. preşedintele Curţii (articolul 21 par. Ryssdal. Merlin-Desmartis. Perrin de Brichambaut. Pettiti. 19465/92) introdusă contra Republicii Franceze. reclamantul şi-a manifestat dorinţa de a participa la proces şi a desemnat un reprezentat (articolul 30). Comisia a furnizat grefierului diferite documente cerute la indicaţia preşedintelui. desemnat la origine cu iniţialele N.din partea Guvernului Dl Dna M. La 10 februarie 1995. şi dl M. M. în temeiul articolului 25 (art. dl Ryssdal i-a consultat. la 20 mai şi respectiv la 7 iulie 1994.. Curtea s-a întrunit într-o reuniune pregătitoare.NASRI contra FRANŢEI LAWLESS contra IRLANDEI ____________________________________________________________________________________ PROCEDURA 1. prin intermediul grefierului. memoriile Guvernului şi ale reclamantului au parvenit la grefă respectiv la 14 noiembrie şi la 5 decembrie 1994. Dna M. În prealabil. într-un termen de trei luni prevăzut de articolele 32 par. pe avocatul reclamantului şi pe delegatul Comisiei în ceea ce priveşte organizarea procedurii (articolele 37 par. Ambele aveau drept scop obţinerea unei decizii asupra chestiunii dacă faptele expuse în cauză prezintă o încălcare din partea statului reclamat a obligaţiilor sale în temeiul articolelor 3 şi 8 din Convenţie. a sesizat Comisia la 30 ianuarie 1992. 46). La originea cauzei se află o cerere (nr. 128 . Matscher. La 28 mai 1994.-E. 4 din regulamentul A). consilieri. iar cererea Guvernului la articolul 48. De Morenilla. Cauza a fost deferită Curţii de către Comisia Europeană a Drepturilor Omului (“Comisia”) apoi de către Guvernul francez (“Guvernul”). cu care un cetăţean algerian. 3 b) din regulamentul A). J. 3. Ministerul Afacerilor Externe. Răspunzând invitaţiei prevăzute în articolul 33 § 3 d) din regulamentul A. 2. L. Pauti. F. R. Cererea Comisiei face trimitere la articolele 44 şi 48 precum şi la declaraţia franceză de recunoaştere a jurisdicţiei obligatorii a Curţii (articolul 46) (art. agent. După cum a decis acesta. 1 şi 47 din Convenţie. consilier la tribunalul administrativ detaşat la direcţia afacerilor juridice a Ministerului Afacerilor Externe. dezbaterile s-au derulat în public la 21 februarie 1955. M. Bernhardt. Lopes Rocha. S-au înfăţişat: . pe ceilalţi şapte membri şi anume dnii R. A. judecător ales din partea Franţei (articolul 43 din Convenţie). dl Mohamed Nasri. acesta din urmă i-a desemnat.

el a fost eliminat din cauza brutalităţilor sale. în rezultatul demersurilor unei asistente sociale. La sosirea lor în Franţa. instituţie specializată pentru surdomuţi.din partea reclamantului Dl B. Anii de şcoală ai reclamantului 7. dl şi dna Nasri au vrut să-şi înscrie fiul la grădiniţă. Atunci ei s-au prezentat la Institutul Saint-Jacques din Paris. Începând cu 1977. În acea perioadă. reclamantul a fost denunţat la poliţie pentru diferite furturi. În acest an. dl Nasri nu a putut frecventa şcoala până în 1968. Curtea a audiat declaraţiile lor. Astfel. Deoarece părinţii lui nu mai puteau plăti cazarea.din partea Comisiei Dl J. precum şi răspunsurile dlui Perrin de Brichambaut. ÎN FAPT I. el îşi are reşedinţa la domiciliul părinţilor săi la Nanterre (Hauts-de-Seine). 9. el a început să înveţe meseria de zugrav. şase dintre ei au cetăţenie franceză. La 20 septembrie 1976. El a rămas iarăşi fără instruire şi şcolarizare până în 1974. nici să citească şi că se exprimă rudimentar cu ajutorul semnelor înţelese doar de anturajul său apropiat. dintre care unul a decedat.-C. delegat. el a revenit şapte luni mai târziu. Desclozeaux. dl Nasri este cel de-al patrulea dintre cei zece copii. Potrivit dosarului. A. unde nu a fost admis din lipsă de locuri şi deoarece nivelul său intelectual era insuficient. La momentul actual. . Reclamantul indică că el cunoaşte rău limbajul surdomuţilor. născut surdomut în iunie 1960 în Algeria. B. El a sosit în Franţa cu familia sa. dar a fost nevoit s-o întrerupă la 20 octombrie 1977 în urma unor incidente. a dlui Geus şi dlui Desclozeaux la întrebările Curţii şi ale unui judecător. Acolo el a urmat o reeducare audiometrică şi o instruire adaptată situaţiei lui. 129 . că nu ştie nici să scrie. el a fost înscris la un centru pentru surdomuţi din Tours (Indre-et-Loire). 8. unde li s-a refuzat aceasta din cauza handicapului său. CIRCUMSTANŢELE CAUZEI 6. 10. Cetăţean algerian. anii de şcoală ai reclamantului pot fi rezumaţi după cum urmează. Condamnările penale ale reclamantului 11. în februarie 1965.Hotărâri ale Curţii Europene a Drepturilor Omului: Culegere selectivă ____________________________________________________________________________________ . Geus. el a trebuit să se înfăţişeze de mai multe ori în faţa tribunalelor. avocat. reclamantul a fost admis la Centrul audiometric medico-psihopedagogic din Boulogne (Hauts-de-Seine). La 11 decembrie 1971.

din motiv că prezenţa sa pe teritoriul francez constituia o ameninţare pentru ordinea publică. la 2 februarie 1982 şi la 21 ianuarie 1983. după convocare. şase luni de închisoare. C. de către tribunalul corecţional din Paris.la 15 mai 1986. fiind acuzat de furt şi ascundere de obiecte furate. cazierul său judiciar prezenta următoarele condamnări: . . unde a fost reţinut. ministrul nu a avut dreptate când s-a fondat pe ordonanţa din 1945. Aplicând-o în speţă condamnărilor penale. La 10 martie 1988. .la 3 noiembrie 1981. apoi. oricare ar fi data condamnării reţinute împotriva lor. în versiunea sa modificată prin legea din 9 septembrie 1986. acuzat de viol în grup. . După părerea lui.NASRI contra FRANŢEI LAWLESS contra IRLANDEI ____________________________________________________________________________________ 12. La acestea s-au adăugat la 21 mai 1982. închisoare de la şase luni la un an. 130 . La 10 martie 1992. cinci ani de închisoare cu suspendarea executării pentru doi ani şi cu termen de încercare pentru cinci ani. o condamnare pentru furt cu violenţă. o pedeapsă de opt luni de închisoare pentru furt şi la 31 martie 1993. Expulzarea reclamantului 13. 16. toate anterioare acestei date. dar a unei măsuri poliţieneşti excluziv destinată protejării ordinei şi securităţii publice. rezulta o aplicare incorectă a situaţiilor existente. expulzarea unui străin nu avea caracterul unei sancţiuni. dintre care şi cea din 15 mai 1986 (paragraful 12 supra). la prefectura din Hauts-de Seine din Nanterre. Ministrul de interne a ordonat expulzarea reclamantului. de către curtea de juraţi din Hauts-de-Seine. de către curtea de apel din Versailles. . . dispoziţiile legii din 9 septembrie 1986 puteau fi aplicate de la intrarea lor în vigoare străinilor care satisfăceau condiţiile fixate de ele. la 13 mai 1992. despre care Curtea nu are alte precizări. un an şi trei luni de închisoare pentru furt cu violenţă. hotărârea se baza pe cinci condamnări ale reclamantului. La 21 august 1987. pentru furt simplu şi tentativă. deoarece aceasta conţinea dispoziţii mai riguroase decât cele care erau în vigoare până atunci. o condamnare la opt zile de închisoare cu suspendarea executării pentru distrugerea bunurilor altei persoane.la 10 noiembrie 1988. de către tribunalul corecţional din Paris. tribunalul administrativ din Versailles a anulat această hotărâre. Fiind luată în temeiul articolelor 23 şi 24 din ordonanţa din 2 noiembrie 1945 modificată (paragraful 27 infra). 14. astfel.la 17 septembrie 1987. prin decizia prefectului. Potrivit lui. de către tribunalul corecţional din Paris. de către curtea de apel din Paris. zece luni de închisoare pentru furt cu violenţă. La 30 ianuarie 1992. Consiliul de Stat a modificat hotărârea precitată şi a respins cererile dlui Nasri cu privire la anularea sau la suspendarea executării acestei hotărâri.la 10 decembrie 1990.la 7 septembrie 1989. 15. două mii de franci amendă pentru violenţă voluntară asupra unui funcţionar public. reclamantul s-a prezentat. La 15 februarie 1991.

Dar este foarte influenţabil. cerut de către judecătorul de instrucţiune pe lângă tribunalul de mare instanţă din Paris. Este puţin accesibil pentru o sanţiune penală. Printr-o decizie din 4 februarie 1992. Tribunalul i-a refuzat recursul la 28 octombrie 1992: prezenţa reclamantului pe teritoriul francez prezenta o ameninţare gravă pentru securitatea publică. surd şi mut. chiar şi din motivul că individul mai mult mimează decât vorbeşte limbajul surdomuţilor. comportamentul şi mediul său. de asemenea decizia atacată nu a adus o „atingere dreptului la o viaţă privată prin măsuri disproporţionale cu scopurile pentru care [ea] a fost luată”. Poate fi încredinţat familiei. permit atenuarea responsabilităţii penale într-o măsură destul de largă. Rapoartele medicale 19. mai multe expertize au studiat personalitatea. ea este descrisă ca fiind o femeie bolnavă. a) Rapoartele anterioare urmăririlor pentru viol 20. Părinţii săi sunt ambii în viaţă. În cadrul urmăririlor efectuate contra reclamantului. în urmă cu aproximativ 22 de ani. tribunalul de mare instanţă din Nanterre i-a interzis dlui Nasri să-şi părăsescă reşedinţa de la domiciliul părinţilor săi. efectuat în octombrie 1977 la cererea judecătorului de instrucţiune de pe lângă tribunalul de mare instanţă din Nanterre. Ministrul de interne i-a refuzat dlui Nasri să-şi părăsească reşedinţa de la domiciliul părinţilor săi. În nici un caz nu este vorba de un alienat.) 131 .)” 21. ţinând cont de măsura de suspendare a expulzării cerută de către Preşedintele Comisiei Europene pentru Drepturile Omului (paragraful 29 infra). reclamantul a introdus la 31 ianuarie 1992. din 26 noiembrie 1982. Un raport al examenului medico-psihologic. Tatăl său exercită mai încă o activitate profesională. Mama stă acasă. indică: “Datele biografice colectate sunt foarte sărace. Ne informează că a venit din Algeria în Franţa când era mic..Hotărâri ale Curţii Europene a Drepturilor Omului: Culegere selectivă ____________________________________________________________________________________ pus în detenţie administrativă. Se cunoaşte totuşi. plus faptul că este surdomut. pentru o durată de douăzeci şi patru de ore. un recurs în special împotriva deciziilor de expulzare şi de reţinere. Până în prezent. Un raport al examenului psihiatric. 17. pe lângă tribunalul administrativ din Paris. că el s-a născut în Algeria. ţinând cont de trecutul său foarte delictuos.. D. Expulzarea nu s-a realizat în termenul fixat. 18. este incapabil să indice data exactă a naşterii sale. Această măsură a fost apoi prelungită. deoarece printr-o ordonanţă din 31 ianuarie.. dar nematuritatea sa afectivă şi tulburările intermitente ale caracterului.(. în vederea expulzării sale în Algeria. Invocând articolele 3. de gravitatea faptelor comise şi de persistenţa sa delicventă. 6 şi 8 din Convenţie. El nu este în stare de demenţă în sensul articolului 64 din Codul penal. “până la momentul când el va avea posibilitatea să dea curs deciziei de expulzare a reclamantului”. Nu prezintă un pericol de ordin psihiatric. nu este atins de debilitate mintală şi de maladie mintală.. expulzarea nu a avut loc. Rapoartele cu privire la reclamant 1. prezintă concluziile următoare: “Inculpatul este un adolescent de 17 ani. (. şi în afară de aceasta nereeducat.

. umblă fără rost. spre un mediu de origine în care trebuie să se identifice pentru a avea un statut şi o identitate. este considerată la moment în termeni de eficienţă intelectuală. în rezultatul căreia a fost transferat timp de trei luni într-un spital de psihiatrie.. El declară că nu ştie nici să scrie. etc. loc. care nu a beneficiat niciodată de o instituţionalizare specializată (. [el] se poate afla doar în relaţii delictuale şi agresive. (. cu supranumele de „mutul”.. acum ei locuesc în HLM la Nanterres... cheltuie banii de buzunar daţi de mama sa. Reeducările propuse nu i-au putut furniza mijloacele de comunicare corecte şi ample şi a fost nevoit să revină. El a fost arestat acum un an sau doi pentru furt de buzunar şi în decursul acestei detenţii el a avut o stare acută de anxietate.NASRI contra FRANŢEI LAWLESS contra IRLANDEI ____________________________________________________________________________________ În ceea ce priveşte şcolarizarea [el] ne-a spus că a fost înmatriculat la o şcoală specială pentru surdomuţi unde a învăţat meseria de zugrav..) El locuieşte cu părinţii săi. ea se exprimă deseori în termeni agresivi.. (.) [El] şi-a petrecut toată copilăria şi adolescenţa în Franţa.” 23. Comunicarea sa cu lumea a rămas rudimentară. face următoarea concluzie: „Nu am putea cunoaşte decât puţine lucruri despre o istorie marcată puternic de surdomutism şi tentative cu rezultate foarte mediocre de reeducare. în mod normal. Percepţiile lui asupra lumii au rămas rudimentare... el nu este capabil să precizeze cu exactitate nişte date importante din viaţa sa. exprimarea sa şi înţelegerea sunt slabe. Aceasta face ca orice ajutor sau intervenţie să fie dificilă.. singura care îi oferea un statut însă care îl pune în situaţia să manifeste acest statut prin intermediul unor acte delictuoase sau agresive. el a fost marginalizat unde şi-a construit un univers închis. el iese. Mohamed Nasri se află la un nivel al concepţiei şi al cominicaţiei care este cel al unui copil. Traducătorul pentru surdomuţi ne spune că el cunoaşte foarte puţin limba surdomuţilor şi că practică mai mult mimica decât o limbă adaptată. în afară de simplul deficit instrumental. unicele mijloace în condiţia sa de a-şi păstra statutul şi identitatea..)” 24.) Ar fi util ca el să fie instituţionalizat pe plan socio-profesional şi să găsească într-adevăr o meserie adaptată situaţiei sale. înţelegerea este limitată. De fapt. (. practic nu a fost reeducat şi este cunoscut faptul că astfel de deficienţe. fără îndoială. ca fiind la nivel mediocru.. Nu cunoaşte adresa părinţilor săi la Paris.. şi nu a plecat niciodată în Algeria. şi trebuie de ţinut cont de aceşti factori psihologici la aprecierea infracţiunii sale. În familia sa şi în societate. a cărei cetăţenie totuşi a păstrat-o.. scrie doar numele său şi nimic mai mult şi nu a integrat mecanismul de adunare cu reţinerea cifrei în minte. el nu ştie să citească sau poate citi doar titlurile. în măsura în care identificările asimilatoare se făceau doar cu privire la personajele care întruchipau agresivitatea faţă de un mediu social care nu i-a oferit instrumentele de comunicare pe care le-ar fi dorit. articularea semnelor este rudimentară.. a avut repercusiuni. În acest mediu de origine în care integrarea se face marcându-se deosebirea sa.” b) Rapoartele stabilite în cadrul urmăririlor pentru viol 22. se poate presupune prin urmare că el nu are aceeaşi scară de valori pe care le are un individ care ar fi în mod normal integrat în societate şi care aude în mod normal. El ne-a declarat că nu ştie să scrie şi este obligat să ceară altei persoane surdomute să-l ajute să scrie. într-un mod mult mai general. Traducătorul nostru spune că îl percepe ca pe un băiat surdomut de 7 -8 ani. (.. Cunoştinţele şcolare sunt limitate. numele străzilor. El s-a refugiat în comunitatea magrebiană. nici să citească. Un raport al examenului medico-psihologic stabilit la 21 noiembrie 1983 relevă: „Mohamed Nasri dispune de foarte puţine mijloace de comunicare şi de înţelegere a lumii.) 132 . Potrivit unui raport al unui examen psihiatric din 31 iulie 1984: „El este surdomut. (. (.).) Inteligenţa [sa]. asupra ansamblului de procese de conceptualizare şi în special de însuşire a legii morale. (. Un raport al unui examen psihiatric. astfel el înţelege greu noţiunile abstracte de timp.) Nivelul său intelectual este mediocru. într-un mod regresiv. din aceeaşi zi.

nesatisfacţia pe care o simte. nici că aptitudinea sa de a se controla ar fi alterată de un proces patologic caracterizat. precum şi complicilor săi. ceea ce ar fi susceptibil de a ameliora pronosticul readaptării sale. (. şi să frecventeze intens localurile unde se vând băuturi alcoolice.. Un raport al poliţiei din 13 aprilie 1992 cu privire la reclamant precizează: „Handicapul său. El este susceptibil de o pedeapsă penală. cu atât mai mult cu cât el pare a fi leaderul tinerilor delicvenţi din Villeneuve-la Garenne prin frica pe care o inspiră. dificultăţile de comunicare cu alţii. cu repercusiunile pe care le poate avea asupra proceselor sale de conceptualizare şi asupra faptului cum integrează el normele morale. rău integrat în societate.” O lege din 9 septembrie 1986 a suprimat cuvântul „grav” din textul menţionat mai sus. psihice sau de caracter majore de dimensiune psihiatrică alienantă. el pretindea de altfel că i-a fost încălcat dreptul prevăzut în articolul 6 (art. nu face nici un efort pentru a se integra în societatea noastră şi profită de disabilitatea sa şi de atitudinea favorabilă din partea administraţiei şi justiţiei. el se prezintă totuşi ca fiind un individ deplasat. El prezintă un real pericol pentru ordinea publică. Din contra. El nu era într-o stare de demenţă. 133 . unde bea alcool. Acest individ. 3.Hotărâri ale Curţii Europene a Drepturilor Omului: Culegere selectivă ____________________________________________________________________________________ Dl Mohamed Nasri nu prezintă în cadrul unui examen anomalii mintale. fără îndoială. anomaliile constatate nu sunt de natură să atenueze responsabilitatea sa. este efectiv şi nu îl împiedică să hoinărească la orice oră de zi sau noapte pe străzile oraşului Villeneuve-la Garenne şi alte comune. Potrivit unui raport medico-psihiatric din 18 iunie 1985: „În rezultatul examenului nimic nu ne permite să spunem că [dl Nasri] nu ar fi în măsură să fie conştient de normele şi de interdicţiile sociale. la 2 august 1990 a fost reluat textul introdus în 1981.8) din Convenţie. în sensul articolului 64 din Codul penal. Articolul 23 dispune.” II. la momentul faptelor. PROCEDURA ÎN FAŢA COMISIEI 28. fapt ce îl face agresiv şi chiar violent.” 25. El pretindea că expulzarea sa spre Algeria ar implica încălcarea articolelor 3 şi 8 (art. Este implicat [în] numeroase cazuri de furt sau de violenţă. Expulzarea străinilor este reglementată de ordonanţa din 2 noiembrie 1945 cu privire la condiţiile de intrare şi şedere a străinilor în Franţa.. imposibilitatea de a mediatiza dorinţele prin vorbe se îmbină la el şi constituie un teren psihologic cu cea mai mică rezistenţă în ceea ce priveşte trecerea la acte. DREPTUL INTERN PERTINENT 27. art. 19465/92). violent şi nesocial. plasarea sa într-un spital de psihiatrie nu este nici în interesul său nici în cel al colectivităţii. el nu are îngrijiri speciale însă a beneficiat în mod util de o încadrare specializată din cauza handicapului său. Dl Nasri a sesizat Comisia la 30 ianuarie 1992 (cererea nr.” 2. de a fi mut şi surd.6). cu disabilităţi de surdomutism.) El inspiră teroare locuitorilor oraşului Villeneuve-la-Garenne. în versiunea sa din 29 octombrie 1981: „Expulzarea poate fi pronunţată printr-o hotărâre a Ministerului afacerilor interne dacă prezenţa străinului pe teritoriul francez constituie o ameninţare gravă pentru ordinea publică. Raportul poliţiei 26. din punct de vedere strict psihiatric.

8) (douăzeci de voturi contra două). apărarea ordinii şi prevenirea faptelor penale.3. Orice persoană are dreptul la respectarea vieţii sale private şi de familie.8) din Convenţie: “1. expulzarea sa de către autorităţile franceze ar aduce atingere la viaţa sa de familie şi ar încălca articolul 8 (art. Aceasta din urmă a prelungit de mai multe ori aplicarea articolului 36. art. în interesul părţilor şi a desfăşurării normale a procedurii.31). ori protejarea drepturilor şi libertăţilor altora. Guvernul „cere Curţii să respingă cererea dlui Nasri”. bunăstarea economică a ţării. Nu este admis amestecul unei autorităţi publice în exercitarea acestui drept decât în măsura în care acest amestec este prevăzut de lege şi dacă constituie o măsură care. 32.)”..8) din Convenţie şi a respins restul capetelor de acuzare. că este recomandabil. 30. 8) DIN CONVENŢIE 33. Potrivit dlui Nasri. În aceeaşi zi. siguranţa publică. 8-1) 34.NASRI contra FRANŢEI LAWLESS contra IRLANDEI ____________________________________________________________________________________ 29. dar este posibil de a face rost de el pe lângă grefă. să nu-l îndepărteze pe reclamant până la 21 februarie 1992 . Nota grefei 1 Pentru raţiuni practice el nu va figura decât în ediţia imprimată (volumul 320-B al Seriei A a publicaţiilor Curţii). şi „să ceară Franţei să anuleze pur şi simplu [această] hotărâre (. CU PRIVIRE LA PRETINSA ÎNCĂLCARE A ARTICOLULUI 8 (art. Din partea sa. reclamantul invită Curtea să declare că executarea hotărârii de expulzare spre Algeria ar constitui o încălcare a articolelor 3 şi 8 (art. Împreună cu Comisia şi Guvernul. La 11 mai 1993.3) (optsprezece voturi contra trei) şi 8 (art. CONCLUZIILE PREZENTATE CURŢII 31. A. ÎN DREPT I.” Contrar Guvernului. Textul integral al avizului său şi al celor două opinii separate care îl însoţeşte figurează în anexă la această hotărâre1. Comisia a aderat la această teză. 3. Curtea consideră că executarea măsurii litigioase ar constitui o ingerinţă în exercitarea de către reclamant a dreptului său la respectarea vieţii sale de familie. Paragraful 1 din articolul 8 (art. preşedintele Comisiei a indicat guvernului francez. În raportul său din 10 martie 1994 (articolul 31) (art. art.sfârşitul următoarei sesiuni a Comisiei. protejarea sănătăţii sau a moralei. în temeiul articolului 36 din regulamentul său interior. 8). În memoriul său. ea şi-a formulat avizul potrivit căruia expulzarea interesatului spre Algeria ar constitui o încălcare a articolelor 3 (art. este necesară pentru securitatea naţională. 2. într-o societate democratică. a domiciliului său şi a corespondenţei sale.. 134 . Comisia a reţinut cererea în baza articolelor 3 şi 8 (art.

cu suspendarea pedepsei şi cu termen de încercare în locul recluziunii (paragraful 12 supra). 3. din 1965 părinţii. Dl Nasri susţine că expulzarea sa nu este necesară într-o societate democratică. în hotărârea sa din 15 februarie 1991. 39. iar contactele sale cu comunitatea magrebiană se limita la cele cu membrii săi care provin din cea de-a doua generaţie şi. Fiind surdomut. care sunt unicii care îi pot înţelege semnele prin intermediul cărora el se exprimă. Curtea subliniază. Scopul legitim 37. precum şi fraţii şi surorile sale. Desigur. care se află de altfel la originea expulzării sale. precum furtul. Delegatul Comisiei împărtăşeşte în esenţă acest punct de vedere. nu au mai părăsit Franţa. adică ar fi “prevăzută de lege”. că hotărârea ministerială din 21 august 1987 se întemeiază pe articolele 23 şi 24 din ordonanţa din 2 noiembrie 1945 modificată. El subliniază că trebuie de ţinut cont de cauzele comportamentului dlui Nasri. Paragraful 2 din articolul 8 (art. Totuşi. 8-2). şase dintre ei au obţinut cetăţenia franceză. cu privire la condiţiile de intrare şi de şedere a străinilor în Franţa (paragraful 27 supra). 1. “Necesară». pentru realizarea lor. Curtea ajunge la aceeaşi concluzie. el ar suporta dificultăţi enorme de comunicare dacă ar fi îndepărtat de apropiaţii lui. 2. În ceea ce priveşte infracţiunile de care este vinovat reclamantul. nu vorbesc limba arabă. “într-o societate democratică” 38. reclamantul nu cunoaşte limba arabă: el a frecventat foarte puţin şcoala în Franţa la care a avut dreptul. el nu a avut recidive de viol. În afară de aceasta. De altfel în prezent el tot acolo îşi are reşedinţa. majoritatea dintre ele sunt delicte neimportante. Reclamantul nu contestează acest fapt. 8-2) 35. “Prevăzută de lege” 36. Dl Nasri a fost de acord cu aceasta şi de altfel Consiliul de Stat a constatat. orientată spre unul sau mai multe scopuri legitime pe care le enumără şi “necesară” “într-o societate democratică”. el a trăit mereu în casa părintească. legalitatea măsurilor de expulzare (paragraful 15 supra). împreună cu părţile la proces. De fapt.Hotărâri ale Curţii Europene a Drepturilor Omului: Culegere selectivă ____________________________________________________________________________________ B. De fapt. Guvernul şi Comisia consideră că ingerinţa în cauză ar viza scopuri pe deplin compatibile cu Convenţia: “apărarea ordinii” şi “prevenirea infracţiunilor penale”. acesta nu a beneficiat niciodată de o încadrare psihiatrică pe care o cerea starea sa. După această infracţiune. curtea de juraţi i-a aplicat o pedeapsă cu închisoarea. căci în afară de anumite perioade pe care le-a petrecut cu sora şi cumnatul său. el a mai fost condamnat pentru viol. analfabet şi necunoscând limba surdomuţilor. care în cea mai mare majoritate. în pofida numeroaselor recomandări ale experţilor care au fost consultaţi de tribunale cu 135 . El nu a rupt niciodată legăturile cu familia sa. care datează din 1983. Trebuie deci să determinăm dacă expulzarea despre care este vorba ar îndeplini condiţiile paragrafului 2 (art.

Este cazul de a se ţine cont în special de infirmitatea dlui Nasri. în special. un furt cu violenţă. Pe scurt. în ultimul rând. 40. de a expulza delicvenţii dintre ei. atingerile grave şi repetate aduse ordinii publice comise de reclamant ar prevala în raport cu protecţia vieţii sale de familie. Astfel. Seria A nr 234-A). un handicap congenital al cărui efecte sunt amplificate de analfabetismul care se datorează unei şcolarizări foarte deficiente. proporţionale scopului legitim urmărit (a se vedea. În speţă. ea a recunoscut de altfel implicit că dl Nasri nu fusese instigatorul crimei în cauză. a cărei realitate ar părea de altfel contestabilă. profitând de fiecare dată de perioade scurte de libertate pentru a comite noi infracţiuni. adică justificate de o necesitate imperioasă şi. Autorul unei infracţiuni atât de grave poate. cazul dlui Nasri ar fi fost mult mai grav decât cel al dlor Moustaquim şi Beldjoudi (hotărârea Moustaquim contra Belgiei din 18 februarie 1991. el nu a avut nici o recidivă de viol. Totuşi. 74). el a stat o sută trei luni în închisoare. deciziile lor în această materie. trebuie să fie necesare într-o societate democratică. hotărârea Beldjoudi precitată.NASRI contra FRANŢEI LAWLESS contra IRLANDEI ____________________________________________________________________________________ privire la acest subiect. chiar dacă reclamantul are o oarecare vină în această situaţie pentru că din cauza conduitei sale rele el a constituit obiectul expulzărilor din 136 . Seria A nr 193. 27. Mai multe rapoarte ale poliţiei subliniază cu această ocazie că el petrece cel mai mult timp printre bandele de tineri cu care duce de altfel o viaţă socială delictuoasă intensă. Din partea sa. fără îndoială. Guvernul insistă asupra trecutului foarte criminal al reclamantului. Totuşi. 42. determinat de vreo treizeci de interpelări şi o duzină de condamnări judiciare care se eşalonează pe o perioadă din 1981 până în 1993. va trebui de nuanţat mult aprecierea negativă pe care au făcut-o autorităţile în privinţa lui. mai sunt şi alte aspecte care trebuie luate în considerare. În această împrejurare. 8-1). totuşi. intrarea şi şederea nenaţionalilor şi. De asemenea. ultima dată. care l-a costat o pedeapsă pronunţată la 31 martie 1993. Curtea reaminteşte că Statelor Contractante le revine obligaţia să asigure ordinea publică. În cele din urmă. reclamantul putea fi uşor înţeles şi să stabilească relaţii în afara familiei sale. expulzarea reclamantului a fost hotărâtă în urma unei condamnări a acestuia pentru viol în grup. cu suspendarea executării pentru doi ani şi cu termen de încercare. şi Beldjoudi contra Franţei din 26 martie 1992. În perioada cuprinsă între 1 ianuarie 1981 şi 6 iulie 1993. p. Apoi. în special. decizia de expulzare a reclamantului ar avea principalul său fundament în condamnarea acestuia pentru viol. după 1983. în temeiul unui principiu de drept internaţional bine stabilit şi fără a prejudicia angajamentele care decurg pentru ei din tratate. să reprezinte o serioasă ameninţare pentru ordinea publică. în măsura în care ele aduc atingere unui drept protejat de paragraful 1 din articolul 8 (art. 41. par. 43. Din cauza acestei crime. în special în exercitarea dreptului lor de a controla. curtea de juraţi din Hauts-de-Seine a admis existenţa unor circumstanţe atenuante şi a condamnat acuzatul la o pedeapsă de cinci ani de închisoare.

nu solicită nici reparaţia unei despăgubiri. care poate găsi un minimum de echilibru psihologic şi social doar în familia sa. 44. III. Împreună cu delegatul Comisiei. El însăşi a frecventat de câteva ori şcoala de care a putut beneficia. Prin urmare. el frecventează comunitatea magrebiană. părinţii dlui Nasri au venit să se instaleze în Franţa în 1965 cu copiii lor şi nu au mai părăsit de atunci ţara. Problema nu cere o examinare din oficiu. În ceea ce priveşte cererea reclamantului cu privire la anularea hotărârii de expulzare litigioasă (paragraful 32 supra). 3) DIN CONVENŢIE 47. pe care i-a urmat de fiecare dată când ei s-au mutat la altă adresă şi nu a rupt niciodată legăturile cu ei. şase din cei nouă fraţi şi surori ai reclamantului au obţinut cetăţenia franceză. dar şi pentru că ea îl poate ajuta să nu se scufunde în delicvenţă. care se sprijină pe expertizele realizate cu referire la reclamant. dl Nasri. atunci se pare că decizia de a expulza reclamantul. Trebuie de subliniat de asemenea că reclamantul împarte domiciliul cu părinţii săi. nu ar fi proporţională cu scopul legitim urmărit. pentru un individ care se confruntă cu asemenea obstacole.Hotărâri ale Curţii Europene a Drepturilor Omului: Culegere selectivă ____________________________________________________________________________________ instituţiile pe care le frecventa. dacă ea ar fi executată. şi aceasta mai ales că în speţă dl Nasri nu a beneficiat de nici un tratament adaptat situaţiei sale. cu sora sa. În temeiul articolului 50 (art. Curtea consideră că este demnă de încredere afirmaţia necontestată potrivit căreia dl Nasri nu înţelege limba arabă. nu numai ca mediu de primire. Ţinând cont de toate aceste circumstanţe specifice. Curtea ar fi de părere că. Ţinând cont de concluzia care figurează în paragraful 46 supra. CU PRIVIRE LA APLICAREA ARTICOLULUI 50 (art. Dl Nasri pretinde de asemenea că expulzarea sa spre Algeria ar constitui un tratament inuman şi degradant contrar articolului 3 (art. Ieşirile sale frecvente “în bandă” nu au schimbat cu nimic această situaţie. 3) din Convenţie. nici rambursarea costurilor şi cheltuielilor. 50. 45. II. în unele perioade. 50) DIN CONVENŢIE 49. Curtea constată că Convenţia nu îi oferă 137 . mut. în special de situaţia unui om surd. însă este notoriu că printre cei mai tineri membri ai săi limba ţării de origine tinde să fie mai puţin utilizată. cu atât mai mult când este vorba despre un surdomut.8). Desigur. care a beneficiat de asistenţa judiciară în faţa organelor din Strasbourg. CU PRIVIRE LA PRETINSA ÎNCĂLCARE A ARTICOLULUI 3 (art. Ea nu ar recunoaşte respectarea vieţii de familie şi ar încălca deci articolul 8 (art. De atunci. 46. Curtea nu consideră că este necesar să fie examinată această plângere. compusă în majoritate din cetăţeni francezi care ei înşişi nu au legături cu Algeria. 48. 50) din Convenţie. familia prezintă o importanţă cu totul specială.

Susţine. p. 8) din cauza unui cumul de împrejurări (paragraful 46 din hotărâre). Semnat: Rolv Ryssdal Preşedinte Din partea Grefierului Vincent Berger Şef de diviziune la grefa Curţii În conformitate cu articolele 51 paragraful 2 (art. par. Seria A nr. reţinând în caz de expulzare încălcarea articolului 8 (art. apoi pronunţată în şedinţă publică la Palatul Drepturilor Omului din Strasbourg. 57.NASRI contra FRANŢEI LAWLESS contra IRLANDEI ____________________________________________________________________________________ competenţa pentru a cere statului francez să facă acest lucru (a se vedea. 3. că ar fi avut loc o încălcarea a articolului 8 (art. OPINIA CONCORDANTĂ A DLUI JUDECĂTOR PETTITI Am votat împreună cu colegii din Camera Curţii. 2. Susţine. Pe de o parte. hotărârea Saïdi contra Franţei din 20 septembrie 1993. Totuşi. că nu este cazul de a examina cererea prin prisma articolului 3. Opinia concordantă a dlui Wildhaber. 8) din Convenţie dacă decizia de expulzare a reclamantului ar fi fost executată. în unanimitate. consider că motivaţia cu privire la acest cumul ar fi putut include două elemente suplimentare. 261-C. Redactată în limbile franceză şi engleză. la prezenta hotărâre sunt anexate următoarele opinii separate: Opinia concordantă a dlui Pettiti.51-2) din Convenţie şi 53 paragraful 2 din regulamentul A. cu şapte voturi contra două. 47). la 13 iulie 1995. faptul că condamnarea pentru un viol care jus138 . CURTEA 1. Opinia parţial disidentă a dlui De Meyer. mutatis mutandis. că în aceste împrejurări nu a fost necesară aplicarea articolului 50 din Convenţie. DIN ACESTE CONSIDERENTE. în unanimitate. Susţine. Opinia parţial disidentă a dlui Morenilla.

8) şi articolul 3 (art. handicapuri fizice şi lingvistice luate în considerare. şi nu a altcuiva. Însă această cale jurisprudenţială nu permite rezolvarea unei probleme generale care este de competenţa statelor-membre ale Consiliului Europei. 139 . ar fi necesară o armonizare a politicilor penale care integrează politicile de expulzare şi de dublă pedeapsă în funcţie de diferite tradiţii judiciare existente. Curtea europeană va fi probabil orientată.Hotărâri ale Curţii Europene a Drepturilor Omului: Culegere selectivă ____________________________________________________________________________________ tifică expulzarea data din 1986 (15 mai). caracterul crimelor şi delictelor. Pe de altă parte. Curtea. Totuşi. definiţia sistemului public european în acest context. pentru a evita distorsiuni de la o ţară la alta. 35. natura vieţii de familie şi definiţia comunităţii familiale care trebuie protejate în sensul articolului 8 (art. de asemenea. Curtea Europeană în prezent este sesizată cu mai multe cauze cu privire la expulzarea străinilor delicvenţi recidivişti. Or. în viitor. p. invocând articolul 8 (art. care nu ar fi conforme cu angajamentul comun al statelor de a asigura împreună apărarea drepturilor înscrise în Convenţia Europeană a Drepturilor Omului. ţinând cont de fluxul migraţiei şi de condiţiile diferite de integrare şi de regrupare a familiei practicate de anumite state pentru consolidarea protecţiei familiei. faptul că perioada de menţinere pe teritoriul metropolitan. 3) în împrejurări excepţionale grave poate examina cazuri individuale fără a depăşi natura şi întinderea protecţiei prevăzute de articolul 8 (art. În acest sens. din aceleaşi motive pe care le-am indicat referitor la hotărârea Beldjoudi contra Franţei1. 234-A. OPINIA PARŢIAL DISIDENTĂ A DLUI JUDECĂTOR DE MEYER Nu am putut accepta punctul 2 din dispozitivul prezentei hotărâri. trebuia să se facă un studiu comparat efectuat în statele-membre de un comitet de experţi ad-hoc care ar fi confruntat legislaţiile şi practicile judiciare şi administrative ale statelor-membre în aceste domenii. 1 Seria A nr. 8) privind domeniul vieţii private.8). evoluţia condiţiilor sociale în raport cu handicapul fizic al dlui Nasri şi cea a condiţiilor generale este inclusă în perioada 1983-1995 în cele două ţări vizate. să păstreze criteriile pe care doreşte să le adopte: pragul de condamnare şi de recidive. dacă ele au dorinţa să adopte o politică omogenă şi de cooperare. Convenţia europeană a exclus din dreptul material regimul de expulzare al străinilor de către stat (în afară de expulzările colective). care ar fi fost executată într-o perioadă care se situează cu totul în alt context (fără a omite faptul că guvernul francez a acceptat să suspendeze măsura la cererea Comisiei când a fost făcută o sesizare cu privire la aceasta). modifica consecinţele unei expulzări. La acest stadiu.

lipsa de instruire. devine responsabil de educaţia şi de socializarea copiilor acestor imigranţi ca şi de copiii acestor „resortisanţi”. însă ea se dovedeşte a fi crudă şi inumană şi net discriminatorie faţă de „resortisanţii” care se află în circumstanţe similare. în împrejurările pe care le indică majoritatea (paragraful 46). disabilitatea socială şi trecutul său foarte delictuos) nu ar trebui totuşi să umbrească problema mai generală care rezultă din aplicarea articolului 3 (art. consider. primeşte muncitori imigranţi şi autorizează reşedinţa lor. 2. În caz de eşec al acestei socializări. 140 . pp.sau pentru pedepsele penale . Statul care.de expulzare spre ţara „de origine”. măsura de expulzare a dlui Nasri. la fel ca şi reclamantul. acest stat este de asemenea obligat să le asigure reinserţia lor socială în loc să-i trimită din nou în ţara lor de origine. 3. 7-9) schimbările înregistrate în prezent în dreptul internaţional.3) din Convenţie. În opinia mea. Strasbourg. Tratamentul administrativ sau penal nu ar trebui deci să difere din cauza originii naţionale a părinţilor prevăzând. Măsura de expulzare a acestor „necetăţeni” periculoşi poate fi convenabilă pentru statul care se debarasează astfel de persoanele considerate „nedorite”. 1985. OPINIA PARŢIAL DISIDENTĂ A DLUI JUDECĂTOR MORENILLA 1. 3) din Convenţie speţei: cea a limitelor pentru măsurile administrative . The position of aliens in relation to the European Convention on Human Rights. 4. Situaţia dramatică personală a reclamantului (hadicapul său. şi să respecte abordarea şi concluzia majorităţii Comisiei cu privire la constatarea încălcării. în sensul unei egalităţi de tratament între străini şi naţionali. o agravare net discriminatorie a sancţiunii. că expulzarea acestuia ar aduce atingere nu numai vieţii private şi de familie. au sosit în copilărie fiind însoţiţi de părinţi muncitori. întemeiat pe articolul 3 (art. care nu poartă nici o responsabilitate pentru aceste comportamente şi unde posibilităţile de reabilitare într-un mediu social străin este iluzoriu. în egală măsură. prin expulzare. din cauza unui comportament delictuos sau marginal al străinilor numiţi de a doua generaţie.NASRI contra FRANŢEI LAWLESS contra IRLANDEI ____________________________________________________________________________________ În această hotărâre. Consiliul Europei. inclusiv cei care. consecinţele căruia sunt comportamentele marginale sau delictuoase. dar ar constitui mai ales un tratament inuman. Această egalitate devine din ce în 1 A se vedea paragrafele 20 -25. 43 şi 46 din această hotărâre. sub influenţa recentelor dezvoltări în materia drepturilor omului. din motive de convenienţă. S-a remarcat la justa valoare (a se vedea Andrew Drzemczewski. ţinând cont în special de infirmitatea dlui Nasri1. sunt analizate mai ales şi mai întâi de toate ca fiind un tratament inuman. Curtea ar fi trebuit să se pronunţe mai întâi asupra acestui capăt de acuzare avansat de reclamant.

ceea ce nu exclude luarea în considerare a împrejurărilor speţei. 8) din Convenţie în această hotărâre. din punct de vedere juridic. 50. cred totuşi că este foarte formală poziţia majorităţii (paragraful 46) care califică. majoritatea „nu consideră că este necesar de a examina această plângere” (paragraful 48) şi se mulţumeşte să constate o încălcare a articolului 8 (art. 82). „propria lor ţară” este acea unde s-au născut sau în care au crescut şi care este a lor în pofida dificultăţilor de adaptare inerente unei origini străine sau a aparteneţei la o cultură familială diferită. care consideră această măsură ca o ingerinţă în viaţa de familie a persoanei afectate. a vieţii sale personale. Madrid. în sensul Convenţiei. separarea persoanei afectate prin ruptura cu anturajul său vital. 6. par. Această ingerinţă a autorităţii publice încalcă dreptul oricărei persoane la respectarea vieţii sale private şi de familie. El Tribunal Europeo de Derechos Humanos. pp. 1986). dacă nu este justificată potrivit paragrafului 2 din articolul 8 (art. Seria A nr 193. pentru a treia oară în patru ani (a se vedea hotărârile Moustaquim contra Belgiei din 18 februarie 1991. Der Schutz der Privatsphäre gemäss Art. Măsura de expulzare din ţara în care a trăit de la naştere sau din copilărie înseamnă o ingerinţă în această sferă privată sau personală dacă ea presupune.Hotărâri ale Curţii Europene a Drepturilor Omului: Culegere selectivă ____________________________________________________________________________________ ce mai aparentă dacă este vorba despre „imigranţii integraţi” în comunitatea unde lucrează. De fapt. ca şi în speţă. chiar dacă nu împărtăşesc raţionamentul fondat pe condiţia de nenaţional a dlui Nasri şi pe responsabilitatea acestuia pentru „o conduită rea” (paragrafele 22-25 şi 43). În termenii articolului 12 paragraful 4 din Pactul internaţional cu privire la drepturile civile şi politice. Juristische Fakultät der Universität Basel. Curtea a furnizat o nouă dovadă a „circumspecţiei” sale tradiţionale (a se vedea Marc-André Eissen. articolul 8 (art. 29. Regret acest lucru pentru că importanţa problemei şi actualitatea sa cer Curţii de a se pronunţa asupra acestui punct şi de a formula opinia sa cu claritate. inclusiv cu familia sa. traducere în spaniolă. În orice caz. cu „cercul său social” şi afectiv. am votat împreună cu majoritatea pentru încălcarea articolului 8 (art. Totuşi. Civitas. care. În final. p. 8-2) din Convenţie. 141 . considerările de ordin legal sau invocarea tradiţională a suveranităţii statului nu pot acum să servească drept bază pentru un astfel de tratament. Seria A nr 234-A. 8) din Convenţie recunoaşte dreptul la respectarea de către autoritatea publică a „sferei private” a individului (a se vedea Stephan Breitenmoser. par. cuprinde viaţa privată şi de familie. domiciliul şi corespondenţa sa. mai degrabă decât în viaţa sa privată. 8) din Convenţie. concept mai generic al cărui aspect este viaţa de familie. 1985. şi Beldjoudi contra Franţei din 26 martie 1992. ceea ce. În faţa situaţiei penibile a reclamantului. expulzarea dlui Nasri ca o ingerinţă în viaţa de familie. nu este cazul în această hotărâre. Bazel. 20. 5. p. aşa cum subliniază majoritatea. 81 şi 95). 8) EMRK. 8 (art.

8). invocă doar dreptul la respectarea vieţii sale de familie. Mi se pare că aceasta ar merge prea departe şi în mod excepţional. a acestui context global. 3). În asemenea situaţii. ar fi mai realist de a lua în considerare ansamblul lanţului social care are importanţă pentru reclamant. viol. expulzarea trebuie să rămână posibilă. trafic de droguri). 3). s-ar fi putut subînţelege că nu ar fi trebuit de pus pe cântar interesele publice. Curtea. este vorba despre un caz special care nu poate fi uşor generalizat. dar mai degrabă că nici într-un caz nu ar trebui expulzaţi imigranţii din cea de-a „doua generaţie”. în conformitate cu principiile generale ale dreptului internaţional. căci lipseşte componenta respectării vieţii private a persoanei interesate. familia fiind doar o parte.NASRI contra FRANŢEI LAWLESS contra IRLANDEI ____________________________________________________________________________________ OPINIA CONCORDANTĂ A DLUI JUDECĂTOR WILDHABER În opinia mea. să mă bazez pe articolul 3 (art. desigur esenţială. Nu mi s-a părut necesar. 142 . La fel ca şi reclamantul. pentru imigranţii din cea de-a „doua generaţie” care au comis crime foarte grave (omucidere. aşa cum nici majorităţii nu i s-a părut acest lucru. Dacă a fost invocată această dispoziţie (art. Acest mod de apreciere este puţin artificial. bazându-se pe articolul 8 (art.

Mifsud Bonnici. grefier. B. Ryssdal. A. După ce a deliberat cu uşile închise la 22 februarie şi la 19 iunie 1995. Kūris. Baka.Hotărâri ale Curţii Europene a Drepturilor Omului: Culegere selectivă ____________________________________________________________________________________ KAMPANIS contra GRECIEI (Cererea nr. Makarczyk. Curtea Europeană a Drepturilor Omului. într-o cameră compusă din următorul complet: Dnii R. A. G. Primele două cifre indică numărul de ordin în anul introducerii. Bernhardt. N. precum şi dl H. Pronunţă prezenta hotărâre. Valticos. Petzold. preşedinte. 2 Regulamentul A se aplică tuturor cauzelor deferite Curţii până la intrarea în vigoarea a Protocolului 9 şi. doar cauzelor care vizează statele care nu sunt legate prin acest protocol.locul pe lista sesizărilor Curţii de la origine şi pe lista cererilor iniţiale (pe rolul Comisiei) corespunzătoare. El corespunde regulamentului intrat în vigoare la 1 ianuarie 1983 şi amendat de atunci de mai multe ori. 143 . în conformitate cu articolul 43 din Convenţia pentru Apărarea Drepturilor Omului şi a Libertăţilor Fundamentale („Convenţia”) şi cu clauzele pertinente ale regulamentului său A2. constituită. J. după această dată. Repik P. Spielmann. Greciei1. 17977/91) HOTĂRÂRE 13 iulie 1995 În cauza Kampanis c. iar ultimele două . adoptată la această ultimă dată: 1 Cauza poartă numărul 19/1994/466/547.B. B.

La 25 iunie 1994. S-au înfăţişat: . A. Cauza a fost deferită Curţii de către Guvernul grec („Guvernul”) la 1 iunie 1994. Curtea s-a întrunit într-o reuniune pregătitoare. şi dl R. cu care cetăţeanul acestui stat. Baka. Camera se constituie de plin drept din dl N. Mifsud Bonnici. Ea are drept scop obţinerea unei deciziei a Curţii asupra chestiunii dacă faptele expuse în cauză prezintă o încălcare din partea statului reclamat a obligaţiilor sale în temeiul articolului 5 § 4 din Convenţie. pe ceilalţi şapte membri şi anume dnii B. şi 24 § 1 din regulamentul A). dl A. grefierul a primit la 8 decembrie 1994 memoriul Guvernului şi la 12 decembrie pe cel al reclamantului. reclamantul şi-a manifestat dorinţa de a participa la proces şi a desemnat un reprezentant (articolul 30). Macdonald. Răspunzând invitaţiei prevăzute în articolul 33 § 3 d) din regulamentul A. 5. prin tragere la sorţi. prin intermediul grefierului. 144 . 1797791) introdusă contra Republicii Elene. Ryssdal. în temeiul articolului 25. Spielmann. Rozakis delegat. acesta din urmă i-a desemnat. B.L.din partea Comisiei Dl C. consilier pe lângă Consiliul juridic de Stat delegatul agentului. în termenul de trei luni prevăzut de articolele 32 § 1 şi 47 din Convenţie. pe agentul guvernamental. Bernhardt. care a autorizat avocatul reclamantului să pledeze în limba greacă (articolul 27 § 3 din regulamentul A). Cererea Guvernului face trimitere la articolele 44 şi 48 b) din Convenţie şi 32 din regulamentul A.B. l-a înlocuit pe dl Macdonald. . J. În prealabil. La 16 ianuarie 1995. În conformitate cu decizia preşedintelui. judecător ales din partea Greciei (articolul 43 al Convenţiei). Ulterior. 4. 3. a sesizat Comisia la 7 martie 1991. La originea cauzei se află o cerere (nr.din partea Guvernului Dl V. care nu a avut posibilitatea să participe la proces (articolele 22 §§ 1 şi 2. R. dl Ryssdal i-a consultat. În calitate de preşedinte al camerei (articolul 21 § 5 din regulamentul A). reprezentantul reclamantului şi pe delegatul Comisiei cu privire la organizarea procedurii (articolele 37 § 1 şi 38). G. Makarczyk. care posedă şi cetăţenie canadiană. supleant.KAMPANIS contra GRECIEI LAWLESS contra IRLANDEI ____________________________________________________________________________________ PROCEDURA 1. Kondolaimos. preşedintele Curţii (articolul 21 §3 b) din regulamentul A). la 21 februarie 1995 a avut loc audierea publică la Palatul Drepturilor Omului din Strasbourg. Repik şi P. 2. Kūris (articolele 43 in fine din Convenţie şi 21 § 4 din regulamentul A). În conformitate cu ordonanţa emisă în consecinţă. secretarul Comisiei a informat grefierul că delegatul se va exprima în cadrul audierii. dl Stamatios Kampanis. Valticos. în prezenţa grefierului.

reclamantul a solicitat eliberarea sa sub cauţiune. Prima inculpare a reclamantului 7. nivelul studiilor sale. procurorul a solicitat extinderea anchetei asupra unor delicte de abuz de încredere în exercitarea funcţiei publice. Fizician de formaţie şi posedând o dublă cetăţenie. severitatea pedepselor riscate şi pericolul distrugerii probelor care încă nu au fost aduse la cunoştinţa organelor de urmărire. dl Kampanis şi-a păstrat cetăţenia canadiană şi în orice moment putea pleca în Canada. 14 şi 16 martie. În această privinţă. judecătorul de instrucţie a respins cererea din cauza gravităţii acuzaţiilor aduse împotriva reclamantului.Hotărâri ale Curţii Europene a Drepturilor Omului: Culegere selectivă ____________________________________________________________________________________ . judecătorul de instrucţie al tribunalului corecţional din Atena. data arestării. În cele din urmă. 8. camera de acuzare a tribunalului corecţional (symvoulio plimmeleiodikon) din Atena a decis menţinerea detenţiei provizorii. delegatul Comisiei. Printr-un rechizitoriu suplimentar din 16 decembrie 1988. să sustragă documente şi să recurgă la certificări sau declaraţii false. Stamoulis. La 3 iulie 1989. şi având la bază următoarele elemente (ordonanţa nr. La 18 iulie 1989. elenă şi canadiană. 145 . o întreprindere publică. l-a inculpat de abuz grav de încredere în exercitarea funcţiei publice şi declaraţii false. fraude repetate în detrimentul EVO. 9. bănuindu-l de abuz de încredere. după ce a interogat reclamantul. Astfel. ÎN FAPT I. procurorul tribunalului corecţional (Eissageleas Protodikon) din Atena a cerut la 21 noiembrie 1988 deschiderea unei anchete împotriva reclamantului. Fiind sesizat cu o plângere penală depusă la 8 noiembrie 1988 de către ministrul adjunct al apărării naţionale. dl Kampanis fusese preşedintele-director general al „Industriei greceşti de armament” (Elliniki Viomikhania Oplon – „EVO”). care ar fi putut. reprezentant.din partea reclamantului Dna J. el a ordonat plasarea dlui Kampanis în detenţie provizorie începând cu 21 decembrie. cunoştinţele lingvistice şi experienţa profesională îi permiteau să se stabilească uşor într-o ţară străină. el menţiona că acuzatul a ocupat un post influent în conducerea de vârf a unei întreprinderi de stat şi a întreţinut relaţii cu funcţionari. A. exista riscul evadării reclamantului. 24/1988): probele de culpabilitate s-au dovedit a fi suficiente pentru a-l împiedica să se sustragă de judecată şi să săvârşească noi infracţiuni. La 23 decembrie 1988. Peste o lună. Delegatul agentului a furnizat documente cu ocazia dezbaterilor. avocat. fiind incitaţi de el. declaraţii false. La 3. Guvernul şi reprezentantul reclamantului au răspuns în scris la o întrebare adresată de Curte în cadrul audierii. CIRCUMSTANŢELE SPEŢEI 6. Curtea le-a audiat declaraţiile precum şi răspunsul lor la întrebările sale. În afară de aceasta. La 19 decembrie 1988. precum şi instigarea la abuz de încredere şi fraudă.

în scopul de a realiza ancheta „într-o perioadă cât mai optimală”. reclamantul a cerut. C. judecătorul special de instrucţie de la Curtea de Apel a inculpat reclamantul şi un număr mare dintre foştii săi colaboratori. 13. Curtea de Apel din Atena. 146 . acelaşi magistrat a inculpat reclamantul de abuz grav de încredere în detrimentul EVO. de diverse acţiuni de abuz de încredere în exercitarea funcţiei publice. 16. La 5 iunie 1990. La 5 septembrie 1990. La 24 mai 1990. Astfel el a adoptat împotriva dlui Kampanis cea de-a doua ordonanţă de plasare în detenţie provizorie (nr. de a încredinţa unui magistrat de la Curtea de Apel investigarea celor trei cazuri numite „cazurile EVO”. executată la 26 mai. 14. în temeiul articolului 29 din Codul de procedură penală. La 3 octombrie 1989. 1/1990). Încheierea investigaţiei şi cererile de eliberare prezentate până la 30 ianuarie 1992 15. La 3 iunie 1990. La 11 iunie 1990. dl Kampanis a înaintat un recurs împotriva acestei ordonanţe în faţa camerei de acuzare a Curţii de Apel (symvoulio efeton) din Atena. a decis. La 31 iulie 1989. 6/1989). La 9 ianuarie 1990.KAMPANIS contra GRECIEI LAWLESS contra IRLANDEI ____________________________________________________________________________________ B. judecătorul de instrucţie a informat reclamantul. camera de acuzare a respins recursul ca fiind tardiv. el a pretins că menţinerea sa în detenţie era în contradicţie cu articolul 6 § 4 din Constituţie (paragraful 31 infra) şi că această ordonanţă era lipsită de o motivare adecvată. Printr-o hotărâre (voulevma) din 28 iunie 1990. eliberarea sa sub cauţiune. judecătorul de instrucţie al tribunalului corecţional din Atena a inculpat reclamantul. în conformitate cu articolul 308 § 6 din Codul de procedură penală. 11. de abuz de încredere şi fraude referitoare la unele cheltuieli pe care le-a suportat şi la mai multe contracte pe care le-a încheiat în numele EVO cu o societate canadiană. Atribuirea cazului unui judecător special de instrucţie de la Curtea de Apel din Atena şi cea de-a patra inculpare a reclamantului 12. procurorul a transmis dosarul camerei de acuzare pentru ca aceasta să se pronunţe asupra trimiterii lui în judecată (paragraful 23 infra). de asemenea în cadrul aceleiaşi anchete. statuând în format plenar (olomeleia efeteiou).a respins recursul său la 6 iulie 1990. D. despre încheierea investigaţiei. deoarece a fost formulat după expirarea termenului de cinci zile prevăzut în articolul 285 § 1 din Codul de procedură penală. considerând că decizia judecătorului de instrucţie era suficient motivată şi fondată în drept. în legătură cu plata comisioanelor în timpul negocierilor referitoare la contractele de vânzări de armament. dar fără succes. în cadrul aceleiaşi anchete. Cea de-a doua şi a treia inculpare a reclamantului 10. Camera de acuzare – în faţa căreia el de asemenea a cerut să fie audiat pentru a putea răspunde concluziilor procurorului . el a adoptat împotriva lui o nouă ordonanţă de plasare în detenţie provizorie (nr.

care deseori nu contravine doar drepturilor de apărare ale acuzatului. camera de acuzare a respins cererea pe motiv că exista un concurs real al infracţiunilor menţionate în cea de-a doua şi a treia ordonanţe de plasare în detenţie (paragrafele 10 şi 13 supra). de douăzeci şi opt de luni. La 18 şi 19 iulie 1990. El pretindea că detenţia sa se întemeia pe ordonanţe succesive din 23 decembrie 1988. el a solicitat încă o dată eliberarea sa. prin urmare. Printr-o hotărâre din 16 iulie 1990. aceasta constituia o lacună şi o imperfecţiune a legislaţiei. 2648/90) din 13 noiembrie 1990. Nici procurorul. E. În susţinerea cererii sale. o nouă cerere de eliberare. separării acuzaţiei în 147 . el se prevala de acesta din urmă prin analogie. nici camera de acuzare nu au răspuns argumentelor acestuia referitoare la cererea de înfăţişare. camera de acuzare a aprobat concluziile procurorului – pe care le-a audiat la 10 iulie în absenţa acuzatului – şi a confirmat menţinerea detenţiei provizorii a reclamantului. La 30 ianuarie 1991. datorate aplicării sistemului de inchiziţie şi principiului confidenţialităţii. reclamantul a prezentat camerei de acuzare. O asemenea durată. în particular. 31 iulie 1989 şi 24 mai 1990. în cazul circumstanţelor excepţionale. El sublinia că legislaţia în vigoare nu prevedea înfăţişarea părţilor şi. dl Kampanis s-a plâns de durata detenţiei sale provizorii procurorului de la tribunalul corecţional din Pirée şi procurorului general de la Curtea de Casare. a acuzării sau a apărării. La 18 septembrie 1990. La 5 iulie 1990. el menţiona că calificarea juridică corectă a infracţiunilor de care era bănuit necesita calcularea duratei detenţiei provizorii pentru acţiunile menţionate în ultimele două ordonanţe (paragrafele 10 şi 13 supra) pornind de la data recluziunii sale în temeiul primei ordonanţe din 21 decembrie 1988 (paragraful 8 supra). datorată în opinia lui desfăşurării lente a investigaţiei. Între timp. 19. 18. în faţa căreia problema trimiterii sale în judecată era în dezbatere. dar şi interesului justiţiei. fiecare dintre ele fixând un punct de plecare diferit pentru calcularea duratei detenţiei. Printr-o hotărâre (nr. o perioadă de douăzeci şi cinci de luni şi zece zile. Cererea de eliberare din 30 ianuarie 1991 20. reclamantul a rugat camera de acuzare să-i permită să se înfăţişeze în faţa ei pentru a-şi argumenta cererea de eliberare. Recunoscând în acelaşi timp că paragraful 2 al articolului 287 din Codul de procedură penală – aplicabil la această etapă a procedurii – nu conţinea dispoziţii similare cu cele din primul său paragraful (paragrafele 32-33 infra). în timpul procedurii în faţa judecătorului de instrucţie sau a camerei de acuzare. fără ca el să fie trimis în judecată. ceea ce antrena menţinerea sa în închisoare. procurorul general de la Curtea de Apel a invitat camera de acuzare să prelungească detenţia dlui Kampanis pentru o perioadă suplimentară de şase luni. precum şi pe prelungirea detenţiei sale provizorii peste limita constituţională de douăsprezece luni (paragraful 31 infra). la 27 iunie 1990.Hotărâri ale Curţii Europene a Drepturilor Omului: Culegere selectivă ____________________________________________________________________________________ 17. pe când durata maximă autorizată de articolul 6 § 4 din Constituţie era de douăsprezece luni şi. menţinerea sa în detenţie după 21 iunie 1990 era ilegală. pentru a afirma că înfăţişarea sa în faţa camerei de acuzare trebuia să-i fie permisă.

era prin urmare prematură şi trebuia să fie declarată inadmisibilă. La 13 februarie 1991. hotărârea nr 334/1982. F. sesizată cu chestiunea trimiterii dlui Kampanis în judecată (paragraful 15 supra). În cele din urmă. în concluziile din 5 februarie 1991. el ceruse 148 . unele infracţiuni de care era acuzat constituiau în realitate o singură şi unică infracţiune şi. s-a aflat iniţial în detenţie o perioadă de optsprezece luni la sfârşitul căreia el a fost „eliberat dar numai fictiv” deoarece între timp împotriva lui au fost adoptate alte două ordonanţe: cea din 31 iulie 1989 (nr. La 6 februarie 1991. camera de acuzare a audiat procurorul care a dezvoltat concluziile sale depuse în ajun în scris. În cele din urmă. camera de acuzare a respins cererile reclamantului (hotărârea 553/91). era un concurs ideal de infracţiuni – se refereau la întemeierea acuzaţiei şi la calificarea juridică a acestor infracţiuni. Între timp. pentru a-şi putea expune argumentele. având acelaşi obiect şi bazându-se pe aceleaşi elemente probante ca şi cea din 18 septembrie 1990. 22. Poinika Chronika. ea a considerat că alegaţiile dlui Kampanis – în opinia lui. Într-un înscris din 5 septembrie. astfel ea va decide în acelaşi timp asupra prelungirii sau ridicării detenţiei (articolul 315 § 1 din Codul de procedură penală – paragraful 38 infra). în schimb. care s-a retras după ce şi-a exprimat concluziile. 685)” (paragraful 39 infra). şi cea din 24 mai 1990 (nr. 52. 24/1988 din 23 decembrie 1988. la 17 septembrie 1990. în temeiul articolului 29 § 3 din Codul de procedură penală. se pronunţă în prima şi ultima instanţă asupra legalităţii şi întemeierii acuzaţiei – soluţionează definitiv aceste chestiuni după aprecierea totalităţii elementelor probante.KAMPANIS contra GRECIEI LAWLESS contra IRLANDEI ____________________________________________________________________________________ mai multe acţiuni şi adoptării mandatelor succesive. care era validă. el a solicitat permisiunea de a se înfăţişa. încălca Constituţia şi articolul 5 § 3 din Convenţie astfel cum era interpretat de Comisia şi Curtea Europene a Drepturilor Omului. împreună cu avocatul. vol. 1/1990). camera de acuzare a audiat procurorul. articolul 5 din Convenţie nu fixa nici durata rezonabilă a detenţiei provizorii a acuzatului. Or. Luând în considerare procedura în ansamblu desfăşurată până la această dată şi referindu-se în special la hotărârea sa din 13 noiembrie 1990 (paragraful 19 supra). Cererea de eliberare din 30 ianuarie 1991. în temeiul ordonanţei nr. nici procedura de control a eliberării sale. 21. camera de acuzare – care. El reproşa de asemenea camerei de acuzare faptul că încă nu s-a pronunţat asupra plângerii bazate pe încălcarea Convenţiei pe care el deja a invocat-o de mai multe ori. acestea erau precizate în articolele 282 şi 287 din Codul de procedură penală şi 6 § 4 din Constituţie. Ea nota că acuzatul. În opinia sa. în consecinţă. camera de acuzare a considerat neîntemeiată cererea de înfăţişare personală a reclamantului: ea a argumentat acest punct prin raţionamentul procurorului care. a subliniat că o asemenea înfăţişare „poate fi concepută doar dacă camera de acuzare se pronunţă asupra fondului cauzei sau în cazuri special prevăzute de lege (Curtea de Apel din Atena. prelungită în temeiul articolului 287 § 2 până la 31 ianuarie 1991 (şi referitor la care cererea în cauză nu mai avea obiecţii). 6/1989). pag. Trimiterea reclamantului în judecată în faţa Curţii penale de Apel 23.

să refuze examinarea cererii sale pe motiv că aceasta fusese prezentată la 18 decembrie 1990. el a reiterat că durata detenţiei sale provizorii încalcă Constituţia şi Codul de procedură penală. el solicita plasarea sa sub control judiciar în conformitate cu articolul 291 § 1 din Codul de procedură penală (paragraful 34 infra). 763/91) din 26 februarie 1991. El a obţinut un termen până la 23 aprilie pentru a depune observaţii suplimentare. reclamantul a cerut să se înfăţişeze în faţa camerei de acuzare. Ea considera pe deasupra că circumstanţele în care fusese comise aceste infracţiuni indicau că dl Kampanis era în particular periculos şi a ordonat prin urmare menţinerea sa în detenţie. Cât priveşte cererile de înfăţişare a reclamantului şi a coacuzaţilor. 1/1990 (paragraful 15 infra). La 29 martie 1991. camera de acuzare a respins cererea. dl Kampanis a formulat o nouă cerere de eliberare şi de înfăţişare personală. 1488/91) din 9 mai 1991. Printr-o hotărâre (nr. deci după şedinţa din 17 septembrie 1990 (paragraful 23 supra). camera de acuzare a audiat procurorul care a depus dosarul şi concluziile sale formulate în ajun. Cele două ordonanţe de plasare în detenţie a reclamantului. Cererea de eliberare din 29 martie 1991 25. nu mai erau valabile din 21 iunie 1990 şi. în calitate de preşedinte-director general al unei întreprinderi publice. 26. Printr-o hotărâre (nr. camera de acuzare a menţionat că argumentările lor scrise erau atât de exhaustive încât explicaţiile orale nu erau necesare. La 18 decembrie 1990. cât priveşte reclamantul. Doar cea din 24 mai 1990 adoptată de judecătorul special de instrucţie de la Curtea de Apel din Atena (paragraful 13 supra) reglementa 149 . De asemenea ea i-a reproşat declaraţii false făcute în calitate de funcţionar.Hotărâri ale Curţii Europene a Drepturilor Omului: Culegere selectivă ____________________________________________________________________________________ această trimitere a reclamantului. în prezenţa procurorului. Cu titlu subsidiar. camera de acuzare a considerat că ea putea. în plus. s-a adresat personal curţii: din procesul-verbal al şedinţei reiese că el a repetat de fapt argumentele desfăşurate în memorul său din 15 aprilie 1991. 24. după ce a deliberat la 19 decembrie 1990 şi la 15 februarie 1991. acţiuni care constituie infracţiuni continue. expusă pe 314 pagini. La 26 aprilie 1991. Împotriva reclamantului. camera de acuzare. ea s-a întrunit într-o şedinţă în cadrul căreia reclamantul. G. adoptate la 23 decembrie 1988 şi la 31 iulie 1989 de judecătorul de instrucţie a tribunalului corecţional din Atena (paragrafele 8 şi 10 supra). El sublinia că punctul de plecare al acestei durate trebuie să fie calculat din ziua primei sale încarcerări pentru una din acţiunile care constituie infracţiunea continuă. respectiv. o asemenea durată depăşea mult limita de douăzeci şi opt de luni prevăzută de Constituţie şi punerea sa în libertate era obligatorie. ea a lansat mai multe acuzaţii de abuz grav de încredere şi fraudă. La 16 aprilie 1991. a trimis reclamantul şi paisprezece complici în judecată în faţa Curţii de Apel din Atena care statua în materie penală şi era alcătuită din trei judecători (Trimeles efeteio kakourgimaton). din 31 ianuarie 1991. În particular. precum şi prelungirea detenţiei fondată pe ordonanţa nr. fără a încălca articolul 309 § 2 din Codul de procedură penală (paragraful 37 infra). 27. memoriile lor depuse după concluziile procurorului nu au adăugat vreun element nou şi nu au modificat aprecierea probelor. prin urmare.

„Durata maximală a detenţiei provizorii. 28. ea a considerat că statul nu este obligat să acorde despăgubiri reclamantului pentru perioada suplimentară în timpul căreia el fusese privat de libertate. Reclamantul şi-a dobândit libertatea la 24 noiembrie 1991. În termenii articolului 6 § 4 din Constituţia din 1975. aceeaşi cameră de acuzare a decis prelungirea detenţiei provizorii a reclamantului pentru o perioadă suplimentară de şase luni. Curtea de Casare a respins recursurile dlui Kampanis împotriva hotărârilor din 9 şi 17 mai 1991 pe motiv că ele nu erau susceptibile de un asemenea recurs (articolele 287 § 2. alcătuită din cinci judecători – statuând asupra apelului formulat de dl Kampanis împotriva hotărârii nr. La 27 august şi 20 septembrie 1991. precum şi pe complexitatea cauzei a cărei elucidare a necesitat. La momentul faptelor. aceste durate maximale pot fi prelungite cu trei şi. care nu trebuie să depăşească un an pentru crime şi şase luni pentru delicte. care se referă la limitele maximale ale detenţiei provizorii. Între timp. este fixată de lege. din care a scăzut durata detenţiei provizorii şi închisoarea care a urmat (30 ianuarie – 5 mai 1992). II. respectiv. 232/92 – a calificat infracţiunile ca delicte şi a redus pedepsa la doi ani şi şase luni de închisoare. H. procesul de judecată a început la 13 septembrie 1991 în faţa Curţii penale de Apel din Atena alcătuită din trei judecători. 1549/91) din 17 mai 1991. Printr-o nouă hotărâre (nr. La 30 ianuarie 1992 (hotărârea nr. Codul de procedură penală 1. Pentru a-şi justifica decizia. numeroase controluri de contabilitate. în afară de ancheta judiciară. pe necesitatea celor două etape ale anchetei.” B. În cazuri cu totul excepţionale. Ea a scăzut perioada de doi ani. 30. Eliberarea reclamantului şi procesul de judecată 29. Dispoziţiile referitoare la durata detenţiei provizorii 32.KAMPANIS contra GRECIEI LAWLESS contra IRLANDEI ____________________________________________________________________________________ situaţia dlui Kampanis. această jurisdicţie a declarat reclamantul vinovat de abuz grav de încredere şi l-a condamnat la şapte ani de închisoare. Constituţia 31. prevedea: 150 . Curtea de Apel din Atena. La 1 iulie 1994. în rezultatul dezbaterilor care au durat patru luni. camera de acuzare se fonda pe faptul că exista un cumul real de infraciuni. durata detenţiei trebuia să fie calculată pornind de la această dată şi nu de la prima încarcerare a reclamantului. Prin urmare. unsprezece luni şi trei zile de detenţie provizorie şi a fixat perioada rămasă pentru ispăşire la patru ani şi douăzeci şi şapte de zile. 291 şi 482 din Codul de procedură penală). DREPTUL INTERN PERTINENT A. 232/92). articolul 287 din Codul de procedură penală. şase luni prin decizia camerei de acuzare competente. pe refuzul reclamantului de a coopera. În cele din urmă.

printr-o hotărâre definitivă şi motivată. care îl va comunica în termen de zece zile camerei de acuzare.. durata maximală a detenţiei provizorii pentru o singură infracţiune nu poate depăşi un an pentru crime şi şase luni pentru delicte. în termen de cinci zile înainte de expirarea perioadelor sus-menţionate şi printr-un raport motivat. aşa cum a fost amendat prin legea nr. poate prelungi aceste perioade. Dacă în timpul anchetei. pentru o singură infracţiune. Camera de acuzare se pronunţă după ce audiază acuzatul sau avocatul său..) care trebuie să convoace acuzatul cu patruzeci şi opt de ore înainte. prevede următoarele: „1. 2207/94 din 1994. este aplicabil alineatul a). Dacă detenţia provizorie durează şase luni în caz de crimă sau trei luni în caz de delict. 2. cu treizeci de zile până la expirarea perioadei maximale a acesteia. să prezinte camerei de acuzare o propunere de menţinere sau ridicare a detenţiei. În cazul circumstanţelor excepţionale. În toate cazurile şi după încheierea anchetei până la adoptarea deciziei definitive. Hotărârea camerei de acuzare este susceptibilă de un recurs în casare din partea acuzatului sau procurorului. prevăzută în prezentul paragraf. Acesta din urmă transmite dosarul procurorului republicii care îl va deferi camerei de acuzare. 2. judecătorul de instrucţie trebuie să notifice. În celelalte cazuri. printr-o singură ordonanţă sau prin ordonanţe succesive. camera de acuzare decide. motivele pentru care ancheta nu s-a încheiat şi să transmită dosarul procurorului de la tribunalul de mare instanţă. şi procurorul. procurorul trimite dosarul şi raportul împreună cu propunerea sa camerei de acuzare. 1897/90 a cărui articol 14 oferă acestui paragraful un efect retroactiv începând cu 24 iulie 1974.. respectiv. În toate cazurile şi până la adoptarea deciziei definitive. procurorului general de la Curtea de Apel. acuzatul trebuie să fie citat să se prezinte personal sau prin intermediul avocatului său pe care-l va desemna printr-o scrisoare simplă vizată de directorul închisorii.. dosarul cu o propunere motivată. Articolul 287 §§ 1 şi 2. trei luni printr-o hotărâre sau decizie motivată şi nesusceptibilă de apel: 151 . (. respectiv. adresat procurorului general de la Curtea de Apel. procurorul competent trebuie. Orice incertitudine şi orice contestare referitoare la duratele maximale ale detenţiei provizorii menţionate în primul şi cel de-al doilea paragrafe ale prezentului articol sunt soluţionate de camera de acuzare competentă (.. trei luni (. procurorul de la tribunalul în faţa căruia trebuie să fie judecată cauza sau procurorul de la Curtea de Apel (. dacă acuzatul trebuie să fie menţinut în detenţie sau eliberat. cu şase sau. Astfel: a) Dacă ancheta continuă. detenţia provizorie durează şase luni în caz de crimă..camera se pronunţă printr-o hotărâre motivată şi definitivă asupra prelungirii detenţiei sau asupra eliberării acuzatului.Hotărâri ale Curţii Europene a Drepturilor Omului: Culegere selectivă ____________________________________________________________________________________ „1. sau trei luni în caz de delict. Cu cel puţin cinci zile înainte de deliberarea acesteia. un an pentru crime şi şase luni pentru delicte. printr-o hotărâre motivată şi nesusceptibilă de apel. să transmită procurorului republicii dosarul cu un raport care indică motivele pentru care este necesară prelungirea detenţiei provizorii. camera de acuzare. judecătorul de instrucţie trebuie.) trebuie să transmită camerei de acuzare competente potrivit paragrafului următor. În cazul circumstanţelor excepţionale. După audierea părţilor sau a reprezentanţilor lor – convocată cu cel puţin douăzeci şi patru ore înainte de deliberare . judecătorul de instrucţie trebuie să notifice.) 6.) Dacă cauza este pendinte în faţa unui judecător de instrucţie şi detenţia provizorie trebuie să fie prelungită. în conformitate cu paragraful 1 din prezentul articol. camera de acuzare a Curţii de Apel este competentă de a se pronunţa. în următoarele cinci zile şi într-un raport motivat. durata maximală a detenţiei provizorii nu poate depăşi. În toate celelalte cazuri. b) După încheierea anchetei şi în termen de cinci zile până la expirarea perioadei sus-menţionate. Dacă ancheta este condusă de un judecător de la Curtea de Apel în temeiul articolului 29.. dacă aceştia sunt prezenţi. aceste perioade pot fi prelungite cu şase şi. motivele pentru care ancheta nu s-a încheiat..” Acest din urmă paragraful fusese adăugat prin legea nr. cu cel puţin douăzeci şi cinci de zile până la expirarea duratei maximale a detenţiei provizorii prevăzute în acest paragraful sau înainte de încheierea prelungirii deja ordonate.

în conformitate cu acest paragraful sau înaintea încheierii unei prelungiri deja ordonate. 187/81 şi 1813/81). procurorul competent trebuie. dacă ele formulează o asemenea cerere. camera de acuzare competentă poate. În conformitate cu articolul 306 din Codul de procedură penală. deciziile sunt luate cu majoritatea voturilor. 36. Camera de acuzare poate: a) să decidă de a nu menţine acuzaţia. furt (. în schimb. părţile pot cere să se prezinte personal în faţa camerei de acuzare. În schimb. precum şi la cea a procurorului. b) să oprească definitiv urmărirea penală. judecătorul de instrucţie trebuie.. la audierea sa. în conformitate cu acest paragraf. să transmită dosarul procurorului care îl va comunica în termen de cincisprezece zile împreună cu o propunere motivată comerei de acuzare. 37. să plaseze persoana vizată sub regimul controlului judiciar (articolul 291 § 1). extorcare. durata detenţiei pentru fiecare dintre infracţiuni este specială şi articolul 288 nu se aplică.) Dacă ancheta este pendinte în faţa judecătorului de instrucţie şi detenţia provizorie trebuie să fie prelungită în temeiul primului paragraf. după audierea şi retragerea procurorului (articolul 138). este reglementată de articolul 309. care prevede: „1.” 33. De la acest moment.. în caz de cumul real.) şi incendiere voluntară. 152 . după încheierea anchetei.) b) de către camera de acuzare a tribunalului de mare instanţă (. Părţile pot astfel să-l roage pe acesta din urmă – chiar verbal – să le furnizeze o copie a concluziilor pe care el intenţionează să le transmită camerei de acuzare. Când detenţia provizorie este prelungită după trimiterea sa în judecată. să prezinte camerei de acuzare competente o propunere de menţinere sau ridicare a detenţiei. 34. c) să suspendeze urmărirea penală. 3. În rest. procurorul nu este obligat să facă nici o notificare. ele nu doresc să primească o copie. cu el puţin douăzeci şi cinci de zile până la expirarea termenului maximal al detenţiei provizorii. procurorul le convoacă în acest scop într-un termen de douăzeci şi patru de ore. concluziile sale sunt totuşi păstrate la grefa procuraturii şi părţile pot să le cunoască chiar dacă ele au fost transmise între timp camerei de acuzare (articolul 308).. Competenţa camerei de acuzare.. Dacă există un cumul ideal între mai multe infracţiuni sau dacă o infracţiune a fost comisă într-o manieră continuă.. la cererea acuzatului sau procurorului.. termenii prevăzuţi în articolul 287 sunt calculaţi pornind de la data primei detenţii a acuzatului pentru una din infracţiunile cumulate sau pentru una dintre acţiunile constitutive ale infracţiunii continue (articolul 288). cu treizeci de zile până la exprirarea termenului maximal al acesteia. Judecătorul de instrucţie trebuie să informeze părţile despre încheierea anchetei şi să transmită dosarul procurorului. Dispoziţiile referitoare la procedura în faţa camerei de acuzare 35. deliberările camerei de acuzare nu sunt publice.KAMPANIS contra GRECIEI LAWLESS contra IRLANDEI ____________________________________________________________________________________ a) de către camera de acuzare a Curţii de Apel (. dar numai pentru crimele de omucidere voluntară. sau chiar din oficiu. Dacă. Curtea de Casare a considerat că cererea de înfăţişare personală trebuie să fie prezentată cel târziu la deliberarea camerei de acuzare pe parcursul căreia procurorul îşi expune concluziile (Curtea de Casare. d) să ordone măsuri suplimentare de anchetă şi e) să trimită acuzatul în judecată în faţa unui tribunal competent. În toate celelalte cazuri. furt cu violenţă. se aplică dispoziţiile paragrafului precedent referitoare la citaţia de înfăţişare a acuzatului. hotărârile nr.

334/1982. Cu titlu de exemplu... orice precizare. o discuţie contradictorie în faţa acesteia referitoare la subiectul unei cereri de înlocuire a detenţiei provizorii cu plasarea sub controlul judiciar este cu atât mai mult de neconceput (. se admite ca o respingere nemotivată sau tacită să antreneze nulitatea sa absolută potrivit articolului 171 § 1 d). etc..). doar în cazuri special prevăzute de lege cum ar fi cel al verificării duratei detenţiei provizorii (articolul 287 din Codul de procedură penală). În cazul în care ea ordonă înfăţişarea uneia dintre părţi. în cazul în care acuzatul se află în detenţie (articolul 315 § 1).). 3.... Ea poate de asemenea să autorizeze reprezentanţii să prezinte verbal observaţii cu privire la cauză...) dreptul acuzatului de a solicita înfăţişarea sa în faţa camerei de acuzare în scopul prezentării explicaţiilor există (. Camera poate de asemenea ordona din oficiu acţiunile menţionate mai sus. riscul evadării sau maltratării acuzatului de către mulţime. În acelaşi timp ea se pronunţă asupra necesităţii de prelungire sau ridicare a detenţiei.. 285. apelul litigios nu este legal şi trebuie să fie respins ca inadmisibil. Camera de acuzare trimite acuzatul în judecată când consideră că există probe destul de serioase. în prezenţa procurorului. Cu toate acestea. 334/1982 a Curţii de Apel din Atena 39. El pretindea în plus o încălcare a principiului 153 . În aceste condiţii. Prin urmare. înainte de încheierea anchetei şi până la adoptarea deciziei definitive. la care s-a referit procurorul în rechizitoriile sale din 5 februarie 1991.ea nu este prevăzută de articolele 284. Dl Kampanis a sesizat Comisia (cererea nr. prin care a fost respinsă cererea de înfăţişare a reclamantului (paragrful 22 supra).. Hotărârea nr..).). camera este obligată să convoace şi să audieze şi cealaltă parte (. 17977/91) la 7 martie 1991. Invocând articolul 5 §§ 1 şi 3 din Convenţie..) care acordă părţilor posibilitatea de a prezenta într-o modalitate contradictorie în faţa camerei de acuzare explicaţii şi precizări cu privire la cauza litigioasă.)” Motivele pentru care camera de acuzare respinge o cerere de înfăţişare se referă la puterea discreţionară a acesteia şi reies din jurisprudenţă. or. majoritatea cererilor de înfăţişare (99 % potrivit unor estimări) sunt respinse pe motiv că acuzatul a avut ocazia să-şi desfăşoare suficient argumentele în apărare în memoriul său. mai exact. şi d) din finalitatea articolului 309 § 2 (. Guvernul menţionează în memoriul său pericolul perturbării ordinii. În acelaşi timp. c) din faptul că pe cât înfăţişarea acuzaţilor sau a reprezentanţilor lor este prevăzută de articolul 287 – care reglementează chestiunile de durată maximală a detenţiei provizorii .” PROCEDURA ÎN FAŢA COMISIEI 40... Ea nu poate respinge o cerere de înfăţişare decât pentru motive exacte care trebuie să fie expres menţionate în hotărârea sa. În hotărârea sa nr. ea cu atât mai mult nu era permisă în baza legislaţiei precedente (. el pretindea că detenţia sa provizorie era ilegală şi a depăşit un „termen rezonabil”. care ar permite susţinerea unei acuzaţii pentru o infracţiune determinată (articolul 313). b) din poziţia paragrafului 2 al acestui aricol imediat după paragraful 1 care enumeră cazurile în care camera de acuzare se pronunţă asupra fondului cauzei. 38. Camera sesizată cu cererea uneia dintre părţi trebuie să ordone înfăţişarea acestora pentru ca ele să furnizeze.. o cerere de înfăţişare personală a acuzatului care se referă la ridicarea detenţiei sale provizorii sau la plasarea sa sub regimul controlului judiciar nu este admisibilă. Curtea de Apel a considerat: „(. 286 şi 291 (. „Competenţa camerei de acuzare după încheierea anchetei”..) dacă o cameră de acuzare se pronunţa asupra unei cereri de eliberare (. imposibilitatea unui transfer rapid. această posibilitate este concepută doar dacă o cameră de acuzare este chemată să se pronunţe asupra fondului cauzei.Hotărâri ale Curţii Europene a Drepturilor Omului: Culegere selectivă ____________________________________________________________________________________ 2. Aceasta rezultă în special a) din titlul în baza căruia este plasat articolul 309 din Codul de procedură penală.

41. § 22). 47. nici în această decizie. Comisia a acceptat cererea reclamantului. La 5 mai 1993. 154 . după caz. În decizia sa cu privire la admisibilitatea cererii. 44. în lumina tuturor elementelor pe care le posedă sau pe care le va obţine dacă va fi necesar (a se vedea. Elveţiei din 19 aprilie 1993. Seria A nr.1 CONCLUZIILE PREZENTATE CURŢII 42. în măsura în care se referea la procedurile în faţa camerei de acuzare care se încheiase după 7 septembrie 1990. În plus.. garantat de articolul 5 § 4. printre altele. CU PRIVIRE LA OBIECTUL LITIGIULUI 43. ÎN DREPT I. Or.KAMPANIS contra GRECIEI LAWLESS contra IRLANDEI ____________________________________________________________________________________ egalităţii armelor în faţa camerei de acuzare a Curţii de Apel. 254-B. Guvernul invită Curtea „să respingă cererea dlui S. dl Kampanis s-a plâns de totalitatea procedurilor care îl vizau în termeni generali fără a se referi la fiecare. în ceea ce priveşte procedura referitoare la cererea de eliberare din 30 ianuarie 1991. Curtea dispune în special de competenţa de a examina orice chestiune de fapt care survine pe parcursul examinării cauzei. Curtea constată că.) şi să constate că reclamantul nu a fost victima unei încălcări a articolului 5 § 4 din Convenţie”. dar este posibil de a face rost de el pe lângă grefă. fapt ce a adus atingere dreptului său la recurs în faţa unui tribunal. 45. ea a constatat. hotărârea Kraska c. ea rămâne liberă de a aprecia personal constatările din raportul Comisiei şi. o încălcare a articolului 5 § 4. Textul integral al avizului său este anexat la prezenta hotărâre. nici în avizul său ea nu a examinat plângerea referitoare la cererea de eliberare formulată de către reclamant la 18 septembrie 1990 (paragraful 19 supra) şi deci după data menţionată mai sus. Kampanis (. de a se îndepărta de ele. şi a respins restul pretenţiilor. Nota grefei 1 Pentru raţiuni practice el nu va figura decât în ediţia imprimată (volumul 318-B din seria A a publicaţiilor Curţii). Cu toate acestea. În raportul din 11 ianuarie 1994 (articolul 31). Comisia a acceptat cererea dlui Kampanis în temeiul articolului 5 §4 din Convenţie în măsura în care se referea la procedurile în faţa camerei de acuzare a Curţii de Apel care s-au încheiat după 7 septembrie 1990. în cererea sa adresată Comisiei.. din dosarul prezentat Curţii nu reiese că el a însoţit cererea sa de eliberare din 18 septembrie 1990 cu o cerere de înfăţişare personală. în unanimitate. pag. În memoriul său. Prin urmare. Investită cu jurisdicţie deplină în limitele cererii cu care a fost sesizată. nu este necesar de a examina din oficiu acest aspect al cererii.

CU PRIVIRE LA PRETINSA ÎNCĂLCARE A ARTICOLULUI 5 § 4 DIN CONVENŢIE 46. pentru ca acesta să statueze într-un termen scurt asupra legalităţii detenţiei sale şi să dispună eliberarea sa dacă detenţia este ilegală. posibilitatea pentru un deţinut „de a fi audiat personal sau. Seria A nr. Curtea menţionează că. reclamantul cerea înfăţişarea sa la 18 decembrie 1990 pe când procurorul a fost audiat la 17 septembrie 1990. Pentru a fi admisibilă. Or. prezentată de dl Kampanis la 18 decembrie 1990 cu ocazia procedurii referitoare la trimiterea sa în judecată (paragraful 23 supra). împreună cu cererile de eliberare (paragrafele 20 şi 25 supra). Acesta este în particular cazul când înfăţişarea deţinutului poate fi considerată ca modalitatea de a asigura respectarea egalităţii armelor. Pentru a cerceta dacă reclamantul în realitate a fost afectat de situaţia de care se plânge. 49. Cererea din 18 decembrie 1990 50. în temeiul articolului 309 § 2 din Codul de procedură penală. pag. 19. înfăţişarea acuzatului este un drept al său. Ea rezulta în refuzul de a-i permite să se înfăţişeze personal în faţa acestei jurisdicţii în timp ce procurorul a fost audiat. Elveţiei din 21 octombrie 1986. o asemenea cerere trebuie să fie prezentată din momentul în care acuzatul primeşte o copie a concluziilor procurorului sau ia cunoştinţă cu ele personal la grefa procuraturii şi cel târziu cu ocazia deliberării camerei de acuzare pe parcursul căreia procurorul îşi dezvoltă concluziile (articolul 308 şi jurisprudenţa Curţii de Casare – paragraful 36 supra). cea de-a doua şi a treia formulate la 30 ianuarie şi la 29 martie 1991. Curtea consideră că dl Kampanis.Hotărâri ale Curţii Europene a Drepturilor Omului: Culegere selectivă ____________________________________________________________________________________ II. deoarece nu a respectat termenii fixaţi de legislaţia naţională în această materie. A. ea trebuie să ţină cont de situaţia cauzei la momentul respectiv şi de cererile anterioare de eliberare. Camera de acuzare a menţionat corect acest lucru în hotărârea sa din 26 februarie 1991 (paragraful 24 supra). după necesitate. în speţă. 51. 155 . 48. Reclamantul a invocat articolul 5 § 4 din Convenţie.” 47. prin intermediul unei anumite forme de reprezentare” figurează în unele cazuri printre „garanţiile fundamentale de procedură aplicate în materie de privaţiune de libertate” (hotărârea Sanchez-Reisse c. care prevede: „Orice persoană lipsită de libertatea sa prin arestare sau detenţie are dreptul să introducă un recurs în faţa unui tribunal. dacă acesta îl reclamă (paragraful 37 supra). Potrivit jurisprudenţei Curţii. 107. Reclamantul a alegat o încălcare a acestei egalităţi a armelor în faţa camerei de acuzare a Curţii de Apel din Atena. una din principalele apărări indispensabile pentru un proces cu caracter judiciar în lumina Convenţiei. § 51). nu se poate plânge de o atingere adusă principiului egalităţii armelor în ceea ce priveşte această procedură. Curtea subliniază că pot fi luate în considerare doar trei cereri de înfăţişare: prima.

cât şi asupra menţinerii sau ridicării detenţiei sale (paragrafele 15 şi 38 supra). aplicabil în cazul reclamantului.reclamantul denunţa această lacună a legislaţiei greceşti. acestea din urmă trebuiau considerate ca părţi constitutive ale unui tot întreg deoarece toate aveau un obiect comun şi se întemeiau pe aceleaşi fapte şi aceleaşi argumente. cei înfăţişaţi. nu au furnizat nici o explicaţie convingătoare asupra faptului că în speţă nu a fost aplicat paragraful 6. solicitând beneficierea de dispoziţia mai favorabilă din paragraful 1 al articolului 287 (paragraful 17 supra). Articolul 309 § 2 din Codul de procedură penală acordă acuzatului posibilitatea de a furniza precizări orale în faţa camerei de acuzare (paragraful 37 supra). acesta desfăşurându-şi detaliat argumentele în scris. 156 . În plus. că acuzatul putea cere o copie a procesului-verbal al audierii procurorului după pronunţarea hotărârii camerei. ancheta era încheiată şi după 5 septembrie 1990 dosarul era în faţa camerei de acuzare. Jurisprudenţa jurisdicţiilor din Grecia – pe care le-a respectat procurorul când a cerut respingerea cererii în cauză – precizează că o asemenea înfăţişare poate fi concepută doar dacă jurisdicţia se pronunţă asupra unuia dintre cazurile menţionate în paragraful 1 al acestui articol sau în cazuri speciale prevăzute de lege. în vigoare la momentul faptelor. Guvernul afirmă că respingerea cererii din 30 ianuarie 1991 de către camera de acuzare era pe deplin justificată şi nu aducerea atingere drepturilor reclamantului. că Codul de procedură penală la această etapă nu acorda acuzatului dreptul de a reclama o copie a concluziilor procurorului sau de a le primi din oficiu şi. Curtea constată că dl Kampanis a solicitat la 30 ianuarie 1991 audierea sa pe când după 11 iunie 1990. el le-a explicat oral a doua zi (paragraful 21 supra). încât nu mai era necesară o clarificare orală. fără ca reclamantul să fi luat cunoştinţă de aceste concluzii şi fără ca el să le fi putut respinge în scris sau oral. care trebuia să se pronunţe în scurt timp atât asupra trimiterii reclamantului în judecată. procurorul a depus la 5 februarie 1991 în faţa camerei de acuzare concluziile sale scrise în care cerea respingerea cererilor dlui Kampanis de eliberare şi de înfăţişare personală. Or. prevedea această posibilitate (paragraful 32 supra).KAMPANIS contra GRECIEI LAWLESS contra IRLANDEI ____________________________________________________________________________________ B. În cererea sa de eliberare din 5 iulie 1990 – care se afla în afara ariei de control a Curţii . Cu toate acestea. Cererea din 30 ianuarie 1991 52. la momentul faptelor. Camera de acuzare a statuat în acelaşi sens la 13 februarie (paragraful 22 supra). interogaţi de Curte în timpul audierii. când. În plus. 53. Curtea menţionează că paragraful 6 al acestui articol. pe de altă parte. 54. paragraful 1 din articolul 287 permitea înfăţişarea acuzatului dacă detenţia trebuia să fie prelungită pentru prima dată cu şase luni (pentru crime). pe de o parte. paragraful 2 al aceluiaşi articol. delegatul agentului guvernamental a admis. Mai mult ca atât. mai exact de articolul 287 din Codul de procedură penală (paragraful 39 de mai sus). În cadrul audierii din 21 februarie 1995. de fapt. nu conţinea dispoziţii similare pentru prelungirea ulterioară a aceleiaşi detenţii în cazul circumstanţelor excepţionale (paragraful 32 supra).

Curtea recunoaşte că reclamantul a depus. în timpul anchetei şi chiar după încheierea acesteia. în speţă. misiunea sa consta în faptul de a sugera camerei de acuzare menţinerea în detenţie sau eliberarea acuzatului. pe de o parte. fiecare dintre care fixând un punct de plecare diferit pentru calcularea detenţiei sale provizorii. 56. două dintre ele au fost prelungite până la termenul maximal autorizat de Constituţie. erau fără nici o îndoială cunoscute de procuror şi camera de acuzare. El a înaintat argumentul că rolul procurorului nu este identic cu cel al unei „părţi” la proces dar cu cel al unui organ imparţial având misiunea de a asista judecătorii la descoperirea adevărului şi aplicarea legii: după declanşarea acţiunii publice. Curtea consideră că egalitatea armelor impunea acordarea reclamantului posibilităţii de a se înfăţişa concomitent cu procurorul pentru a putea răspunde concluziilor sale. atunci când formula cererea în cauză. ea consideră că nu a fost stabilită nici o încălcare a articolului 5 § 4. el denunţa printre altele incompatibilitatea acestei durate cu Constituţia şi Convenţia. 157 . să depună până la 23 aprilie un memoriu suplimentar (paragraful 26 supra). să se prezinte în faţa sa la 16 aprilie 1991 în prezenţa procurorului şi. În contextul cererii în cauză. dl Kampanis se afla în detenţie de douăzeci şi cinci de luni şi zece zile în temeiul a trei ordonanţe succesive. Guvernul susţinea în plus că aceste circumstanţe nu erau suficiente pentru a stabili o încălcare a principiului egalităţii armelor. C. în cererea sa. Curtea nu poate pierde din vedere faptul că procurorul reprezintă în mod esenţial interesele societăţii în procesul penal. 57.Hotărâri ale Curţii Europene a Drepturilor Omului: Culegere selectivă ____________________________________________________________________________________ 55. mai multe cereri de eliberare şi numeroase memorii în acest scop. el nu face decât să furnizeze „contradicţia necesară pentru vocea unilaterală a apărării”. Pe de altă parte. or. pe de altă parte. sistemul juridic grec în vigoare la acel moment şi cel care a fost aplicat în prezenta cauză nu satisfacea exigenţelor articolului 5 § 4. 59. Astfel. el întotdeauna a pledat în favoarea prelungirii. 58. Curtea menţionează din start că camera de acuzare a Curţii de Apel a permis dlui Kampanis şi avocatului său. Cererea din 29 martie 1991 60. În baza acestor argumente. Argumentele sale. După exemplul Guvernului şi al Comisiei. a cărui rezultat era determinant pentru menţinerea sau ridicarea detenţiei sale. a avut loc o încălcare a articolului 5 § 4 în ceea ce priveşte această procedură. 61. Cu toate acestea. Din cauză că nu a oferit reclamantului o participare adecvată la un proces. majoritatea referitoare la calificarea infracţiunilor înaintate împotriva lui şi la motivele încarcerării sale. Or.

ÎN UNANIMITATE. 65. ea consideră că constatarea încălcării constituie o satisfacţie echitabilă suficientă. În baza concluziei sale care figurează în paragraful 59 din hotărâre şi jurisprudenţa sa în această materie. Costuri şi cheltuieli 67. DIN ACESTE CONSIDERENTE. Susţine că a avut loc o încălcare a articolului 5 § 4 din Convenţie în ceea ce priveşte procedura referitoare la cererea de eliberare din 30 ianuarie 1991. Curtea nu a obsevat nici o legătură de cauzalitate între încălcarea articolului 5 § 4 din Convenţie şi prejudiciul material pretins.” În temeiul acestui text. A. 64. 68. 66. Reclamantul pretinde că a suferit un prejudiciu material din cauza încarcerării sale – ilegale în opinia lui – pe parcursul perioadei care a depăşit cele douăsprezece luni prevăzute de articolul 6 § 4 din Constituţie (paragraful 31 supra). Guvernul a declarat să este pregătit să plătească cheltuielile absolut necesare. rezonabile şi real expuse de către reclamant cu ocazia cererii de eliberare din 30 ianuarie 1991. Reclamantul a solicitat rambursarea costurilor şi cheltuielilor suportate în cadrul proceselor desfăşurate în Grecia. o satisfacţie echitabilă. Curtea a hotărât echitabil să acorde reclamantului 1 400 000 drahme. B. el a subliniat lipsa audierii în faţa Comisiei. dacă este cazul. 69. reclamantul pretinde repararea unui prejudiciu şi rambursarea costurilor şi cheltuielilor. Referitor la prejudiciul moral. Suplimentar el a mai pretins 20 milioane de drahme pentru prejudiciul moral. 1. Curtea acordă părţii lezate. Guvernul s-a pronunţat pentru respingerea pretenţiilor dlui Kampanis. Potrivit articolului 50 din Convenţie: „Dacă hotărârea Curţii declară că o decizie luată sau o măsură ordonată de către o autoritate judecătorească sau orice altă autoritate a unei Părţi Contractante încalcă în totalitate sau în parte obligaţiile care rezultă din (…) Convenţie şi dacă dreptul intern al acestei Părţi Contractante nu permite decât o înlăturare incompletă a consecinţelor acestei încălcări. el nu şi-a exprimat opinia. apoi la Strasbourg. Prejudiciul 63. 158 . dar a lăsat fixarea valorii la discreţia Curţii. el l-a evaluat la 21 milioane drahme bazându-se pe salariile pe care trebuia să le primească în această perioadă în calitate de preşedinte-director general al EVO. Referitor la procedura în faţa organelor Convenţiei. Cât priveşte delegatul Comisiei. CU PRIVIRE LA APLICAREA ARTICOLULUI 50 DIN CONVENŢIE 62. CURTEA.KAMPANIS contra GRECIEI LAWLESS contra IRLANDEI ____________________________________________________________________________________ III.

Susţine că statul reclamat trebuie să achite reclamantului.Hotărâri ale Curţii Europene a Drepturilor Omului: Culegere selectivă ____________________________________________________________________________________ 2. 5. Semnat: Rolv Ryssdal Preşedinte Pentru Grefier Semnat: Vincent Berger Şef de diviziune la grefa Curţii 159 . Redactată în franceză şi engleză. Susţine că nu a avut loc o încălcare a articolului 5 § 4 din Convenţie în ceea ce priveşte procedurile referitoare la cererea din 18 decembrie 1990 în cadrul procedurii de trimitere în judecată şi la cererea de eliberare din 29 martie 1991. 3. 4. Susţine că prezenta hotărâre constituie în sine o satisfacţie echitabilă suficientă în ceea ce priveşte prejudiciul moral pretins. la 13 iulie 1995. Respinge restul cererii de satisfacţie echitabilă. 1 400 000 (un milion patru sute de mii) drahme pentru costuri şi cheltuieli. apoi pronunţată în şedinţă publică la Palatul Drepturilor Omului din Strasbourg. în termen de trei luni.

LAWLESS contra IRLANDEI ____________________________________________________________________________________ 160 .

Dna E. R. Dnii precum şi dl H.M. Curtea europeană a Drepturilor Omului. Franţei1. El corespunde regulamentului intrat în vigoare la 1 ianuarie 1983 şi amendat de atunci de mai multe ori. după această dată. L. într-o cameră alcătuită din următorul complet: R. Bernhardt. Macdonald. Palm. C. Pettiti. 18160/91) HOTĂRÂRE 26 septembrie 1995 În cauza Diennet c. iar ultimele două locul său pe lista sesizărilor Curţii de la origine şi pe lista cererilor iniţiale (pe rolul Comisiei) corespunzătoare. în conformitate cu articolul 43 din Convenţia pentru Apărarea Drepturilor Omului şi a Libertăţilor fundamentale („Convenţia”) şi cu clauzele pertinente din regulamentul său A2. Kūris. preşedinte. A adoptat următoarea hotărâre la această ultimă dată: 1 Cauza poartă numărul 25/1994/472/553. 2 Regulamentul A se aplică tuturor cauzelor deferite Curţii până la intrarea în vigoarea a Protocolului 9 şi. Petzold. Wildhaber P. Dnii J. Ryssdal. După ce a deliberat în cu uşile închise la 23 martie şi la 31 august 1995.-E. Russo. L.Hotărâri ale Curţii Europene a Drepturilor Omului: Culegere selectivă ____________________________________________________________________________________ DIENNET contra FRANŢEI (Cererea nr. constituită. R. Primele două cifre indică numărul de ordin în anul introducerii. Morenilla. 161 . grefier. doar cauzelor care vizează statele care nu sunt legate prin acest protocol.

dna E. el a prezentat grefei diverse documente. dl L. 3. Bernhard. Răspunzând invitaţiei prevăzute în articolul 33 § 3 d) din regulamentul A. la Palatul Drepturilor Omului din Strasbourg. pe ceilalţi şapte membri şi anume dnii R. Kūris (articolele 43 in fine din Convenţie şi 21 § 4 din regulamentul A). În conformitate cu decizia preşedintelui.din partea Guvernului Dna M. consilier al tribunalului administrativ detaşată la direcţia afaceri juridice a Ministerului Afacerilor Externe agent. Morenille. În calitate de preşedinte al camerei (articolul 21 § 5 din regulament). Palm. acesta din urmă i-a desemnat. Camera se constituie de plin drept din dl L. 162 . 25). în prezenţa grefierului. La 18 iulie 1994. grefierul a primit. dl Marcel Diennet. dl Ryssdal i-a consultat prin intermediul grefierului pe agentul guvernamental („Guvernul”). În conformitate cu ordonanţa pronunţată în consecinţă şi cu prelungirea termenului acordat de către preşedinte la cererea Guvernului. reclamantul şi-a manifestat dorinţa de a participa la proces şi a desemnat un reprezentant (articolul 30). cu toate acestea Curtea a decis să desfăşoare audierea la ora prevăzută şi să transmită prin fax reprezentantului reclamantului un proces-verbal provizoriu al audierii pentru ca ea să poată prezenta în scris observaţiile sale înaintea deliberărilor. 4. pe reprezentantul reclamantului şi pe delegatul Comisiei cu privire la organizarea procedurii (articolele 37 § 1 şi 38). R. dl J. Waquet. cu care cetăţeanul acestui stat. şi dl R. Cererea are drept scop obţinerea unei deciziei asupra chestiunii dacă faptele expuse în cauză prezintă o încălcare din partea statului reclamat a obligaţiilor sale în temeiul articolului 6 § 1 din Convenţie. Ryssdal. preşedintele Curţii (articolul 21 § 3 b) din regulamentul A). La 12 ianuarie 1995. secretarul Comisiei a menţionat că delegatul nu va prezenta răspunsul în scris. Macdonald. S-au înfăţişat: .-E. în temeiul articolului 25 (art. În cadrul reuniunii pregătitoare desfăşurate în prealabil. a sesizat Comisia la 18 aprilie 1991. 18160/91) introdusă contra Republicii Franceze. memoriul reclamantului şi pe cel al Guvernului. La 22 decembrie 1994.DIENNET contra IRLANDEI LAWLESScontra FRANŢEI ____________________________________________________________________________________ PROCEDURA 1. C. Cauza a fost deferită Curţii de către Comisia Europeană a Drepturilor Omului („Comisia”) la 7 iulie 1994 în termenul de trei luni prevăzut de articolele 32 § 1 şi 47 ale Convenţiei. Cererea reclamantului de satisfacţie echitabilă a fost primită la 20 februarie 1995. era blocată la Paris din cauza unei greve aeriene. Curtea a fost informată că avocatul reclamantului. dna C. Pettiti. judecător ales din partea Franţei (articolul 43 din Convenţia). 5.M. 46). Russo. la 5 decembrie 1994. Merlin-Desmartis. 2. Wildhaber şi dl P. La originea cauzei se află o cerere (nr. audierile publice s-au desfăşurat la 20 martie 1995. prin tragere la sorţi. Cererea Comisiei face trimitere la articolele 44 şi 48 precum şi la declaraţia franceză de recunoaştere a jurisdicţiei obligatorii a Curţii (articolul 46) (art.

niciodată personal nu-i examina. Consiliul de Stat a anulat la 15 ianuarie 1988 această decizie pe motiv că ea fusese adoptată în rezultatul unei proceduri ilegale. dar totuşi înainte de audieri. secţiunea disciplinară a consiliului naţional declarând inadmisibil un memoriu elaborat de doctorul Diennet după expirarea termenului acordat. Considerând că comportamentul reproşat a fost pe deplin demonstrat şi încalcă grav dispoziţiile articolelor 15.A. la 30 ianuarie 1985. (. doctorul Diennet. 163 . CIRCUMSTANŢELE CAUZEI 7. Considerând că aceste acţiuni necesită sancţiuni severe. delegat.din partea Comisiei Dl M. 10. „supravegherea” stării pacienţilor era asigurată de către secretariatul cabinetului său. 33 şi 36 din Codul deontologic. Fiind sesizat de reclamant. (. ÎN FAPT I. Delegatul Comisiei şi Guvernul nu au prezentat vreo replică.) Considerând că declaraţiile medicului urmărit confirmă din plin „metoda epistolară de consultaţii” a cărui autor el este. care locuieşte la Paris.-X. Cazul a fost transmis spre reexaminare secţiunii disciplinare.Hotărâri ale Curţii Europene a Drepturilor Omului: Culegere selectivă ____________________________________________________________________________________ Dl T.. Doctorul Diennet a făcut apel în faţa secţiunii disciplinare a consiliului naţional al ordinului medicilor care. prin scrisori imprimate. nu supraveghea tratamentul prescris. o propunere de consultare cu ajutorul unui chestionar detaliat care ar fi trebuit să-i permită să stabilească pentru fiecare caz o ordonanţă corespunzătoare în vederea unei cure de slăbire. că în timpul absenţelor sale din Franţa. Fiind medic generalist. 18. nici nu-l modifica.)” 9.. 23. consilier special la direcţia afaceri juridice a Ministerului Afacerilor Externe consilier. că un asemenea comportament este inadmisibil din partea unui medic şi nu are nici un raport cu profesia medicală. dr Marcel Diennet fusese obiectul urmăririlor pentru încălcarea regulilor deontologice profesionale. 8. Textul pledoariei Dnei Waquet a parvenit prin fax la grefă la 21 martie 1995... fapt pe care el nu l-a contestat. pe care el le-a recunoscut ca fiind numeroase. . Girardot.) Considerând că utilizând această metodă doctorul Diennet nu se întâlnea niciodată cu pacienţii săi.. La 11 martie 1984. invocând în special următoarele motive: „(. a înlocuit radierea din registru cu o sancţiune de interzicere a practicării medicale pe un termen de trei ani.. Nowicki Curtea a audiat declaraţiile dlui Nowicki şi ale dnei Merlin-Desmartis. pe care el nu putea sau nu dorea să-i primească. 6. consiliul regional al ordinului medicilor („ordre des médecins”) din Ile-de-France a decis excluderea reclamantului din registru. la adresa pacienţilor.

În faţa instituţiilor de disciplină profesională a) Consiliile regionale 15. Consiliile regionale exercită. REGIMUL DISCIPLINAR AL MEDICILOR 14. Procedura 1. că. în rezultatul unei audieri cu uşile închise. El supraveghează în special respectarea principiilor moralităţii. consiliilor regionale şi consiliului naţional al ordinului (articolele 381 şi 382 din Codul sănătăţii publice). El îşi realizează misiunea prin intermediul consiliilor departamentale. probitatea şi devotamentul indispensabile practicării medicinii şi respectării obligaţiilor profesionale. 417 din codul sănătăţii publice). precum şi a regulilor prevăzute în Codul deontologic. că astfel dl Dienner nu putea invoca împotriva deciziei atacate o încălcare a dispoziţiilor articolului 6 § 1 din Convenţia precitată cu privire la publicitatea şedinţelor şi imparţialitatea instanţei.. în cadrul asociaţiei medicale. prin urmare. într-al doilea rând. dată la care ea se pronunţase pentru prima oară. că. El afirma în special că decizia care-l viza nu a fost pronunţată în conformitate cu articolul 6 § 1 din Convenţie: trei din şapte membri ai secţiunii disciplinare a consiliului naţional – dintre care şi raportorul – cunoşteau deja cauza încă de la prima decizie.DIENNET contra IRLANDEI LAWLESScontra FRANŢEI ____________________________________________________________________________________ 11.) Cu privire la legitimitatea deciziei atacate: Considerând. dacă articolul 11 din legea din 31 decembrie 1987 impunea în mod obligatoriu de a se pronunţa jurisdicţia la care era trimisă o cauză de către Consiliul de Stat. putea fi sesizată din nou în componenţa în care fusese la 30 ianuarie 1985.)” II. cu excepţia imposibilităţii datorate naturii jurisdicţiei. Doctorul Diennet a înaintat un recurs în faţa Consiliului de Stat. având în vedere natura acestei jurisdicţii. recursul bazat pe încălcarea principiului imparţialităţii jurisdicţiilor şi dispoziţiile legislative citate mai sus nu a fost întemeiat. în primul rând. Ele pot fi sesizate în special de către consiliile departamentale în cadrul jurisdicţiilor lor teritoriale sau de un medic înscris în registrul ordinului (articolul L. că dispoziţiile articolului 6 § 1 din Convenţia europeană pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale nu sunt aplicabile jurisdicţiilor disciplinare. (. într-o altă componenţă decât cea în care a fost pronunţată decizia anulată. La 26 aprilie 1989. 13. secţiunea disciplinară a asociaţiei medicale. 12. Ordinul medicilor întruneşte în mod obligatoriu toţi medicii abilitaţi să-şi exercite activitatea în Franţa.. 164 .. care nu se pronunţă în materie penală şi nu soluţionează contestaţii cu privire la drepturi şi obligaţii cu caracter civil. iar dezbaterile din 26 aprilie 1989 nu fusese publice. fapt ce nu satisfăcea condiţiile de imparţialitate prevăzute de această dispoziţie.. asupra cauzei care îi fusese trimisă prin decizia Consiliului de Stat. La 29 octombrie 1990. pronunţându-se în contenciosul din 15 ianuarie 1988. Considerând. Consiliul de Stat a respins cererea în următorii termeni: „(. A. secţiunea disciplinară a consiliului naţional din nou i-a aplicat reclamantului interdicţia de a exercita medicina pentru o perioadă de trei ani. competenţa disciplinară în primă instanţă.

într-o altă componenţă. competentă să examineze apelurile în această materie (articolele L. Primele două dintre aceste pedepse antrenează.Hotărâri ale Curţii Europene a Drepturilor Omului: Culegere selectivă ____________________________________________________________________________________ b) Secţiunea disciplinară a consiliului naţional 16. fie să reglementeze cauza în fond dacă aceasta este justificat de interesul unei bune administrări a justiţiei. din legea nr. În faţa Consiliului de Stat 17. 423 din Codul sănătăţii publice). Medicul exclus nu poate fi introdus nici într-un alt registru (articolul L. Consiliul de Stat poate. la funcţionarea secţiunii disciplinare). Membrii supleanţi sunt aleşi potrivit aceloraşi modalităţi ca şi membrii titulari (articolul 21 din decretul nr. în afară de preşedinte. comune. 411 din Codul sănătăţii publice) „în condiţiile dreptului comun” (articolul L. 411 in fine din Codul sănătăţii publice). Deciziile secţiunii disciplinare pot constitui obiectul unui recurs în faţa Consiliului de Stat (articolul 22 din decretul din 26 ocotmbrie 1948 modificat şi L. privarea dreptului de a face parte din consiliul departamental. sub preşedinţia unui consilier de stat. Apelurile au efect de suspendare (articolul L. sau funcţiile medicale îndeplinite în aplicarea legilor sociale. 871127 din 31 decembrie 1987 privind reforma contenciosului administrativ: „ (. referitor. mustrare. 2. Dacă cauza constituie obiectul unui ai doilea recurs. instituţii recunoscute de utilitate publică. sau totalitatea funcţiilor medicale. mai multe. Consiliul de Stat adoptă decizia definitivă cu privire la această cauză. în special. la fiecare doi ani. consiliul naţional al ordinului medicilor alege opt dintre cei treizeci şi opt de membri care constituie.. printre altele. Pedepsele 18. cel mai tânăr membru trebuie să se abţină (articolul 24. oferite sau remunerate de stat.” B. din consiliul regional sau din consiliul naţional al ordinului pe o durată de trei ani. primul alineat. 165 . 404-408 şi L. fie să trimită cauza în faţa unei alte jurisdicţii de aceeaşi natură. în afara imposibilităţii ce ţine de natura jurisdicţiei. departamente. radierea din registrul ordinului. din decretul din 26 octombrie 1948 modificat). După fiecare reînnoire parţială. Medicii care au încălcat normele disciplinare pot fi supuşi următoarelor penalităţi: avertisment. interdicţie temporară sau permanentă de a exercita una. instituţii publice. cel puţin un sfert din totalitatea membrilor săi. fie să trimită cauza în faţa aceleiaşi jurisdicţii care să fie constituită. următoarele. o secţiune disciplinară. Dacă membrii prezenţi constituie un număr par.) Dacă este pronunţată anularea unei decizii adoptate de o jurisdicţie administrativă în ultimă instanţă. În termenii articolului 11. 411 din Codul sănătăţii publice). intrat în vigoare la 1 ianuarie 1989.. 48-1671 din 26 octombrie 1948 modificat. Deliberările secţiunii disciplinare nu sunt valabile decât dacă sunt prezenţi. privarea de acest drept cu titlu definitiv. interdicţia temporară (care nu poate depăşi trei ani) de a exercita medicina. 411 din Codul sănătăţii publice).

dar organele în chestiune pot decide să nu figureze în copiile certificate unele detalii. 5. 3. recuzarea unui judecător poate fi solicitată: „ (. să interzică accesul publicului în sală pe parcursul întregii sau unei părţi a audierii în interesul ordinii publice sau dacă aceasta este justificat de respectarea vieţii private sau a secretului medical (articolele 13. 8. şi 26. din oficiu sau la cererea uneia dintre părţi sau a persoanei a cărei plângere a provocat sesizarea consiliului regional. Medicul în cauză îşi poate exercita atât în faţa consiliului regional. 4. alineatul şapte. Dacă judecătorul sau soţia/soţul său este împuternicit să administreze bunurile uneia dintre părţi. cât şi în faţa consiliului naţional.” Cât priveşte deciziile organelor de ordine în materie disciplinară. cum ar fi cele patro166 . din decretul nr. 6. 15 şi 26 din decretul din 26 octombrie 1948. Dacă el personal sau soţia/soţul său are un interes personal în această contestare. Audierile în faţa unui organ al ordinului. 481671 din 26 octombrie 1948 modificat.. 93-181 din 5 februarie 1993 a modificat aceste reguli. 7. Dacă există o relaţie de subordonare între judecător sau soţia/soţul său şi una dintre părţi sau soţia/soţul acesteia. Deciziile de acum înainte sunt pronunţate în mod public. prevede: „Audierea nu este publică şi deliberările sunt secrete. aşa cum au fost modificate prin decretul din 5 februarie 1993).DIENNET contra IRLANDEI LAWLESScontra FRANŢEI ____________________________________________________________________________________ C.. Dacă el personal sau soţia/soţul său este părintele sau ruda uneia dintre părţi sau a soţiei/soţului acesteia până la cea de-a patra generaţie inclusiv. 421 din Codul sănătăţii publice). al doilea alineat. Regimul aplicabil speţei 20. dreptul de recuzare în condiţiile articolelor 341-355 din noul Cod de procedură civilă (articolul L. În termenii articolului 341 din noul Cod de procedură civilă. 2. Regimul actual 21. Publicitatea 1. Dacă există o relaţie amicală sau intimă notorie între judecător şi una dintre părţi. Totodată.) 1. Ele erau notificate doar anumitor persoane şi instituţii. sunt de acum înainte publice.. debitorul. Decretul nr. Dacă el personal sau soţia/soţul său este creditorul. Articolele 15. ele erau transcrise într-un registru special la care terţii nu aveau acces şi nu erau date publicităţii. 2. (. preşedintele aşa-numitului organ poate. Recuzarea 19.) „ D. Dacă el a cunoscut anterior cauza în calitate de judecător sau arbitru sau dacă a consultat una dintre părţi. atunci când el se pronunţă în materie disciplinară. moştenitorul presupus sau donatarul unei dintre părţi.. Dacă el sau soţia/soţul său a fost sau este în proces cu una dintre părţi sau soţia/soţul său.

În memoriul său. El invocă articolul 6 § 1 din Convenţie. 25. 167 . 23. ea a constatat o încălcare a dreptului la publicitatea dezbaterilor (în unanimitate). fie asupra temeiniciei oricărei acuzaţii în materie penală îndreptate împotriva sa. Hotărârea trebuie să fie pronunţată în mod public. în privinţa Franţei. atunci când interesele minorilor sau protecţia vieţii private a părţilor la proces o impun. 18160/91) admisibilă. Doctorul Diennet a sesizat Comisia la 18 aprilie 1991. de pe o parte. o încălcare a articolului 6 din Convenţia Europeană a Dreptului Omului. El a pretins o încălcare a dreptului la examinarea cauzei sale în mod public şi de către o instanţă imparţială. reclamantul a invitat Curtea „să constate. în procedura care a rezultat cu adoptarea hotărârii Consiliului de Stat din 9 octombrie 1990. care va hotărî fie asupra încălcării drepturilor şi obligaţiilor sale cu caracter civil. La 2 decembrie 1992 cea de-a doua cameră a Comisiei a declarat cererea (nr. a cauzei sale de către o instanţă independentă şi imparţială. prin faptul că. ÎN DREPT I. pe de altă parte. dar accesul în sala de şedinţă poate fi interzis presei şi publicului pe întrega durată a procesului sau a unei părţi a aceastuia în interesul moralităţii. jurisdicţia disciplinară nu a fost constituită într-un mod imparţial în sensul articolului 6 precitat”. sau în măsura considerată absolut necesară de către instanţă atunci când. al ordinii publice ori al securităţii naţionale într-o societate democratică. în împrejurări speciale. Textul integral al avizului şi opinia parţial separată care însoţesc raportul sunt anexate la prezenta hotărâre1. în faţa jurisdicţiei disciplinare nu i-a fost asigurată nici o publicitate a dezbaterilor şi. publicitatea ar fi de natură să aducă atingere intereselor justiţiei. dar nu şi o încălcare a dreptului la o instanţă judecătorească imparţială (paisprezece voturi împotriva la nouă).Hotărâri ale Curţii Europene a Drepturilor Omului: Culegere selectivă ____________________________________________________________________________________ nimice. În raportul său din 5 aprilie 1994 (articolul 31). în mod public şi într-un termen rezonabil. La rândul său. apoi ulterior s-a desesizat în favoarea Comisiei plenare. care prevede: „Orice persoană are dreptul la judecarea în mod echitabil. CU PRIVIRE LA PRETINSA ÎNCĂLCARE A ARTICOLULUI 6 § 1 DIN CONVENŢIE 26. Guvernul a cerut Curţii „să respingă cererea dlui Diennet”.” Nota grefei 1 Pentru raţiuni practice el nu va figura decât în ediţia imprimată (volumul 325-A al Seriei A a publicaţiilor Curţii). instituită de lege. aşa cum sunt modificate prin decretul din 5 februarie 1993). Doctorul Diennet se plânge de faptul că cauza sa nu a fost audiată în mod public de către o instanţă imparţială. PROCEDURA ÎN FAŢA COMISIEI 22. garantat de articolul 6 § 1 din Convenţie. care ar putea aduce atingere respectării vieţii private sau a secretului medical (articolele 13 şi 28 din decretul din 26 octombrie 1948. CONCLUZIILE PREZENTATE CURŢII 24. în temeiul articolului 20 § 4 din Convenţie. dar este posibil de a face rost de el pe lângă grefă.

27. În opinia doctorului Diennet. Cu privire la aplicabilitatea articolului 6 § 1 27. care a provocat dezbateri în faţa Comisiei. Seria A nr. în cazul în care se pronunţa în materie disciplinară. 1. a avut loc o încălcare a articolului 6 § 1. Publicitatea 30. 19-23. §§ 87-95. mutatis mutandis. pag. Le Compte. El a recunoscut. Din jurisprudenţa stabilită de Curte rezultă clar că un contencios disciplinar al cărui miză. § 53. prin controlul asupra denaturării elementelor dosarului. 58. pag. § 96. şi Albert şi Le Compte c. şi pag. după caz. Seria A nr. pag.DIENNET contra IRLANDEI LAWLESScontra FRANŢEI ____________________________________________________________________________________ A. contra Belgiei din 30 noiembrie 1987. din cauza lipsei publicităţii procedurii în faţa jurisdicţiilor disciplinare şi a lipsei imparţialităţii uneia dintre ele. în orice caz. Aplicabilitatea articolului 6 §1 circumstanţelor cauzei. 31. pag. greşelile imputate reclamantului se refereau direct la exercitarea profesiei medicale şi cădeau deci sub incidenţa excepţiilor prevăzute de articolul 6 § 1. 33. 28. Germaniei din 28 iunie 1978. pag. Seria A nr. § 54). precum şi.. dar a nu a fost contestată în faţa Curţii. Guvernul a pledat că. calificarea lor juridică. printre altele. § 30). Seria A nr. acele reguli ale articolului 6 § 1 a căror încălcare o pretinde reclamantul se aplică atât în materie civilă cât şi în domeniul penal. Curtea consideră inutil de a examina chestiunea dacă cauza reclamantului se referă. Reclamantul s-a plâns de absenţa publicităţii dezbaterilor în faţa consiliului regional din Ile-de-France şi a secţiei disciplinare a consiliului naţional al asociaţiei medicilor.. că reclamantul nu putea renunţa tacit la publicitate în lipsa oricărei solicitări. Belgiei din 23 iulie 1981. în măsura în care reglementarea franceză o excludea expres (paragraful 20 supra. respectiv pag. El consideră totuşi că Consiliul de Stat a compensat acest neajuns convocând şedinţe publice la 15 ianuarie 1988 şi la 15 octombrie 1990. Guvernul nu a contestat acest fapt. §§ ( 25-29). 23-24. Belgiei din 10 februarie 1983. 43. Van Leuven şi De Meyer c.] cu caracter civil” în sensul articolului 6 § 1 (a se vedea în special hotărârile Köning c. Le Compte. §§ 41-51. este dreptul de a continua practicarea medicinei cu titlu privat. de o putere de control care depăşea doar chestiunile de drept deoarece ea verifica exactitatea materială a faptelor. şi Albert şi Le Compte (hotărâri precitate. 17. 168 . la o „acuzaţie în materie penală” în sensul articolului 6 § 1 din Convenţie: ca şi în cauzele Köning. Organele disciplinare ale ordinului trebuiau în rezultat să verifice exactitudinea materială a faptelor imputate reclamantului pus sub urmărire din cauza că elibera prescripţii medicale destinate să combată obezitatea fără a examina clienţii şi fără a asigura supravegherea tratamentului lor. este în afară oricărui dubiu. oferă un prilej pentru „contestaţii privind drepturile [. ca şi în speţă. 127-B. Înalta jurisdicţie ar dispune. a se vedea în special. aprecierea judecătorilor cu privire la fondul cauzei. după cum el pretinde. 29-32. 36. 14-16. Cu titlu subsidiar. Van Leuven şi De Meyer. astfel ea ar fi procedat şi în speţă. Conformitatea cu articolul 6 § 1 29. B. hotărârea H.

Această publicitate protejează justiţiabilii contra unei justiţii secrete scăpate de sub controlul publicului. uşile închise se impuneau din cauza aplicării mecanice şi prealabile a dispoziţiilor decretului din 26 octombrie 1948 (paragraful 20 supra). dacă necesitatea de a păstra secretul profesional sau viaţa privată a pacienţilor poate motiva uşile închise. dezbaterile nu ar trebui să se refere decât la „metoda epistolară a consultaţiei” adoptată de dl Diennet (paragraful 8 supra): nici rezultatele concrete ale acestei metode asupra unui sau altui pacient. pag.. acesta trebuie să fie cu stricteţe dictat de circumstanţe. uşile închise ar fi putut fi ordonate. atunci când Consiliul de Stat se prununţă în ordine de recurs asupra deciziilor secţiunii disciplinare a consiliului naţional al ordinului medicilor.Hotărâri ale Curţii Europene a Drepturilor Omului: Culegere selectivă ____________________________________________________________________________________ În cadrul dezbaterilor trebuiau deci invocate exemple precise. deci era inevitabil ca publicitatea lor să implice secretul profesional şi viaţa privată a pacienţilor.) accesul în sala de şedinţe poate fi interzis presei şi publicului pe întrega durată a procesului sau a unei părţi a acestuia în interesul moralităţii (. mai recent.. 32. reclamantul şi Comisia subliniază pe bună dreptate acest lucru. spre exemplu. pag. în special deoarece el nu are puterea de a aprecia proporţionalitatea între greşeală şi sancţiune: caracterul public al audierilor în faţa lui nu este suficient pentru a completa lacuna constatată la etapa procedurii disciplinare (a se vedea în special. Dacă în cadrul audierii a apărut riscul unei atingeri aduse secretului profesional sau vieţii private.) protecţia vieţii private a părţilor la proces o impun. ea constituie astfel unul din mijloacele care contribuie la păstrarea încrederii în instanţele judecătoreşti. pag. a cărui garantare se află printre principiile oricărei societăţi democratice în sensul Convenţiei (a se vedea. sau în măsura considerată absolut necesară de către instanţă atunci când. Curtea a luat în considerare mai multe elemente. 74.” 34. La rândul său. Prin transparenţa pe care o oferă administrării justiţiei. hotărârea Schuler-Zgraggen c. atunci când (. Acest decret a fost modificat la o dată ulterioară faptelor cauzei: cu excepţia anumitor derogări strict definite. hotărârea Sutter c. În al doilea rând. § 36). Seria A nr. mutatis mutandis. În cele din urmă. § 29 şi pag. în împrejurări speciale publicitatea ar fi de natură să aducă atingere intereselor justiţiei. „ (. 263. Elveţiei din 22 februarie 1984. 19.. În orice caz. că a avut loc o încălcare a dreptului la publicitate. În primul rând. ea contribuie la atingerea scopului articolului 6 § 1: procesul echitabil... 19. 12. Este adevărat că Convenţia nu oferă un caracter absolut acestui principiu: în aceiaşi termeni ai articolului 6 § 1. Guvernul nu a contestat lipsa publicităţii audierii în faţa organelor disciplinare ale ordinului medicilor. Or în speţă.. § 58). Elveţiei din 24 iunie 1993. el nu poate fi considerat ca un „organ judiciar de plină jurisdicţie”. hotărârea Albert şi Le Compte precitată. nici mărturiile eventuale pe care dl Diennet le-ar fi putut obţine cu ocazia exercitării profesiei sale în mod rezonabil nu ar fi trebuit să fie evocate. 16. Seria A nr. § 26). referindu-se la jurisprudenţa Curţii în această materie.). 33. Comisia a decis. audierile în faţa unui 169 . Curtea reaminteşte că publicitatea dezbaterilor judiciare constituie un principiu fundamental consacrat în articolul 6 § 1 (a se vedea.

potrivit căreia „ (. din cauza unităţii secţiunii disciplinare a consiliului naţional al ordinului medicilor.. cunoşteau deja cauza în apel. În plus. cu excepţia imposibilităţii dictată de natura acesteia (paragraful 17 supra). 38. dar pe deasupra cea de-a doua decizie este identică cu prima. Guvernul a subliniat că prima decizie nu a fost anulată decât pentru viciu de formă şi că nici un alt fapt nou nu a fost invocat după întoarcerea cauzei. sunt de acum înainte publice (paragraful 21 de mai sus). Pe de altă parte. El susţine că cei trei membri trebuiau să fie înlocuiţi cu supleanţi. când el a putut constata că ea era identică cu prima. o asemenea procedură – excepţională în dreptul francez – era sortită eşecului şi. viciul referitor la motivarea celei de-a doua decizii a secţiunii disciplinare a devenit aparent doar în ziua notificării acestei decizii reclamantului. nu i se poate reproşa faptul că nu i-a recuzat pe aceştia din urmă: pe de o parte. Cât priveşte motivarea. faptul că o jurisdicţie de recurs care anulează o decizie administrativă sau judecătorescă este obligată să transmită cauza unei alte autorităţi jurisdicţionale sau unui alt organ constituit de această autoritate” (Seria A nr. În concluzie. atunci când el se pronunţă în materie disciplinară.. 2. Reclamantul nu a contestat imparţialitatea personală a membrilor secţiunii disciplinare a consiliului naţional al ordinului medicilor în componenţa în care statua atunci când cauza i-a fost transmisă pentru examinare în recurs.. aceasta trebuie să examineze cauza într-o altă componenţă. cea de-a doua decizie a avut 170 . a avut loc o încălcare a articolului 6 § 1 pe motiv că cauza reclamantului nu a fost audiată ”în mod public” în faţa consiliului regional din Il-deFrance şi secţiunii disciplinare a consiliului naţional al ordinului medicilor. chiar dacă erau în mod diferit redactate. 40. Imparţialitatea 36. loc. nu justifică nici un dubiu obiectiv cât priveşte imparţialitatea secţiunii disciplinare. cu atât mai mult cu cât similitudinea textelor celor două decizii. în speţă era vorba despre o astfel de imposibilitate. paragraful 12 supra). cu exepţia introducerii unui alineat care ia în considerare legea de amnistiere intervenită între timp. 13. 37. În această privinţă. cit.DIENNET contra IRLANDEI LAWLESScontra FRANŢEI ____________________________________________________________________________________ organ al ordinului. 35. nu se întrevede nici un motiv legitim de suspiciune în circumstanţa în care trei din şapte membri ai secţiunii disciplinare au luat parte la adoptarea primei decizii (a se vedea hotărârea Ringeisen precitată. pe de altă parte. Austriei din 16 iulie 1971. având în vedere chiar componenţa secţiunii disciplinare când s-a pronunţat a doua oară. § 97). printre care şi raportorul. pag. or. el afirmă că combinarea mai multor elemente în mod obiectiv provoacă un dubiu serios privind imparţialitatea secţiunii ca atare: nu doar trei din cei şapte membri. Guvernul precizează în acest context că articolul 11 din legea din 31 decembrie 1987 privind reforma contenciosului administrativ prevede în mod expres că dacă Consiliul de Stat transmite o cauză în faţa aceleiaşi jurisdicţii.) nu ar trebui să considerăm ca principiu general care decurge din obligaţia de împarţialitate. Guvernul şi Comisia reamintesc hotărârea Ringeisen c. În opinia Curţii.

Curtea. Curtea. 46. Prejudiciul 41. 171 . în unanimitate. pentru cheltuielile legate de procedura în faţa organelor Convenţiei. cu opt voturi contra unu. Delegatul Comisiei a lăsat această chestiune la discreţia Curţii. Costuri şi cheltuieli 44. Susţine. o satisfacţie echitabilă. că a avut loc o încălcare a articolului 6 § 1 din Convenţie. împreună cu Guvernul. 2. 43. că nu au avut loc alte încălcări ale aceluiaşi articol cu privire la cealaltă plângere a reclamantului. a acordat reclamantului 20 000 FRF. statuând pe baze echitabile. în unanimitate. Curtea acordă părţii lezate. nu a avut loc o încălcare a articolului 6 § 1 din acest punct de vedere. el nu s-a pronunţat. II. deoarece cauza reclamantului nu a fost audiată în mod public. precum şi 500 000 FRF pentru repararea „hărţuirii” pe care a suportat-o drept urmare a sancţiunii disciplinare pronunţate împotriva sa. B. Temerile reclamantului nu puteau fi privite ca fiind obiectiv justificate. La început reclamantul a solicitat 500 000 franci francezi (FRF) pentru prejudiciul moral. 39. PENTRU ACESTE CONSIDERENTE. 3. au considerat că constatarea unei încălcări a articolului 6 § 1 constituie în sine o satisfacţie echitabilă suficientă.Hotărâri ale Curţii Europene a Drepturilor Omului: Culegere selectivă ____________________________________________________________________________________ în mod necesar acelaşi temei. În consecinţă. Guvernul a lăsat această chestiune la discreţia Curţii. plus 3 720 FRF pentru taxe pe valoarea adăugată (TVA). În termenii articolului 50 din Convenţie. 42. că articolul 6 § 1 este aplicabil în speţă. dacă este cazul. Cât priveşte delegatul Comisie. inclusiv TVA. deoarece nu au existat elemente noi. Drul Diennet a reclamat în plus 47 000 FRF pentru costuri şi cheltuieli suportate în faţa jurisdicţiilor franceze şi 30 000 FRF. Susţine. Susţine. 45. în aşa mod nu se cuvine a acorda întreaga sumă reclamată dacă Curtea va urma avizul Comisiei. CU PRIVIRE LA APLICAREA ARTICOLULUI 50 DIN CONVENŢIE 40. Luând în considerare faptul că a reţinut doar una din plângeri. CURTEA 1. Totuşi el a precizat că cererea reclamantului se întemeiază pe ipoteza unei duble încălcări a articolului 6 § 1.” A. „Dacă hotărârea Curţii declară că o decizie luată sau o măsură ordonată de către o autoritate judecătorească sau orice altă autoritate a unei Părţi Contractante încalcă în totalitate sau în parte obligaţiile care rezultă din (…) Convenţie şi dacă dreptul intern al acestei Părţi Contractante nu permite decât o înlăturare incompletă a consecinţelor acestei încălcări.

în unanimitate. 13-16. că statul reclamat trebuie să plătească reclamantului. în opinia mea. Regret de a-mi demonstra dezacordul cu majoritatea în ceea ce priveşte plângerea reclamantului în baza articolului 6 § 1 din Convenţie şi referitor la încălcarea dreptului său la o instanţă imparţială. au luat parte. 3. OPINIA PARŢIAL SEPARATĂ A DLUI JUDECĂTOR MORENILLA 1. 2. §§ 25-30) şi Hauschildt c. Redactată în franceză şi engleză. pag. care a decis în final asupra conduitei profesionale a dlui Diennet şi i-a aplicat sancţiunea de interdicţie de practicare a medicinei pe parcursul a trei ani. pag. în aceeaşi cauză. Susţine. 14-16. Semnat: Rolv Ryssdal Preşedinte Herbert Petzold Grefier La prezenta hotărâre se anexează. Curtea europeană a Drepturilor Omului. la 26 septembrie 1995. în termen de trei luni. Danemarcei din 24 mai 1989 (Seria A nr. dezvoltată de Curte în special în hotărârile Piersack c. 5. Respinge. 86. restul pretenţiilor de satisfacţie echitabilă. De Cubber c. în conformitate cu articolele 51 § 2 din Convenţie şi 53 § 2 din regulamentul A. în unanimitate. faptele cauzei denotă o încălcare a acestui articol. 21-22. 1985. O asemenea concluzie este. 20 000 (douăzeci mii) franci francezi pentru costuri şi cheltuieli. în unanimitate. pag. la adoptarea deciziei anterioare a acestei secţiuni. 154. Susţine. §§ 46-52) (a se vedea Marc-André Eissen. pag. Majoritatea (paragarful 38 al hotărârii) nu văd un motiv de suspiciune legitimă în circumstanţa când trei din şapte membri ai secţiunii disciplinare a consiliului naţional al ordinului medicilor. 6. că prezenta hotărâre constituie în sine o satisfacţie echitabilă suficientă în ceea ce priveşte prejudiciul pretins. textul opiniei parţial separate a dlui Morenilla. contrară noţiunii de imparţialitate numită obiectivă. 172 . Belgiei din 26 octombrie 1984 (Seria A nr. combinată cu „teoria aparenţelor”. Belgiei din 1 octombrie 1982 (Seria A. §§ 28-32). În opinia mea. apoi pronunţată în şedinţă publică la Palatul Drepturilor Omului din Strasbourg. Jurisprudence relative à l’article 6 de la Convention.DIENNET contra IRLANDEI LAWLESScontra FRANŢEI ____________________________________________________________________________________ 4. 28-30).

§§ 31-37. sau ca ele să fie luate în considerare sub un unghi obiectiv. § 24. 21. 239. Islandei din 25 iunie 1992. pag. pag. datorită şansei constituirii instanţelor judiciare sau schimbării personalului judiciar – să se pronunţe asupra culpabilităţii acuzatului vizat. 18-19. Italiei din 26 februarie 1993. Seria A nr. pag. pag. această jurisprudenţă se referă doar la judecătorii în materie penală care. Imparţialitatea jurisdicţiei putea depinde de anumite circumstanţe şi „temerile reclamantului puteau fi considerate ca justificate obiectiv” (hotărârile Hauschildt precitată. § 51). Seria A nr. Majoritatea consideră că temerile reclamantului nu pot fi considerate ca „justificate obiectiv” şi au conchis absenţa încălcării. Seria A nr. circumstanţele descrise justificau un dubiu faţă de imparţialitatea celor trei membri la rejudecarea cauzei dlui Diennet pentru aceleaşi fapte. măsuri de detenţie provizorie împotriva unui suspect. 15-16. Hauschildt şi Thorgeir Thorgeirson precitate. Am ajuns la concluzia că aceste circumstanţe trebuie să fie analizate din punct de vedere subiectiv al atitudinii judecătorilor în faţa unei cauze pe care ei deja au examinat-o şi asupra căreia au decis anterior. § 30. Curtea extinde astfel. 23. Seria A nr. Nu este deci vorba de o eventuală rea-voinţă personală a celor trei membri faţă de dl Diennet. § 27. şi Saraiva de Carvalho c. pag. Austriei din 24 februarie 1993. Seria A. De Cubber. pag. pe când dl Diennet a fost sancţionat pentru încălcarea regulilor deontologiei medicale. 7. În consecinţă. 13) al cărui context era totuşi prea diferit de cel al speţei date: procedurile conduse de dl Ringeisen urmăreau în rezultat să obţină aprobarea unui transfer de proprietate a terenurilor agricole şi prezentau deci un caracter pur civil. 21. Seria A nr. 286-B) deja cu greu conciliabilă cu doctrina anterioară dezvoltată în hotărârile Piersack. § 46). Circumstanţa că cea de-a doua decizie practic este o reproducere textuală a celei dintâi – explicabil de altfel prin faptul că raportorul secţiunii disciplinare în componenţa de revizuire a făcut parte din prima componenţă a acestei secţiuni – fac această carenţă şi mai evidentă. Sub aspectul aprecierii obiective.Hotărâri ale Curţii Europene a Drepturilor Omului: Culegere selectivă ____________________________________________________________________________________ 4. 20. Padovani c. 12. fără explicaţii. 173 . Ea se referă la hotărârea în cauza Ringeisen c. pag. 5. cu opinia mea concordantă. Ei trebuiau să fie recuzaţi: reclamantul putea legitim să pretindă o lipsă a imparţialităţii pe motivul cunoaşterii profunde din partea lor a cauzei şi deciziei pe care ei o adoptase la o etapă anterioară. hotărârile precitate De Cubber. Austriei (hotărârea din 16 iulie 1971. dar de atitudinea lor faţă de cauză şi de convingerea lor personală cu privire la încălcarea regulilor deontologice imputate reclamantului. circumstanţele descrise justificau temerile reclamantului în ceea ce priveşte imparţialitatea instanţei care trebuia să judece în final asupra conduitei profesionale. cel al justificării temerilor reclamantului în faţa „aparenţelor” parţialităţii unui organ al cărui trei membri din şapte deja l-au judecat şi l-au condamnat (a se vedea. Nortier c. printre altele. 255-A. şi Hauschildt. 267. 6. care niciodată nu a afirmat aceasta. Olandei din 24 august 1993. Cu toate aceastea. §§ 48-49. asupra organelor disciplinare o tendinţă foarte recentă a jurisprudenţei sale (a se vedea Fey c. Portugaliei din 22 aprilie 1994. erau chemaţi ulterior – în majoritatea acestor cauze. la etapa anchetării cauzei. 257-B. adoptând. nr. pag. şi Thorgeir Thorgeirson c. 13-14.

cu titlu disciplinar. dar de decizii deja adoptate privind culpabilitatea. de către judecătorii chemaţi din nou să judece cauza. 174 .DIENNET contra IRLANDEI LAWLESScontra FRANŢEI ____________________________________________________________________________________ 8. mai incertă jurisprudenţa noastră cu privire la determinarea acestui element esenţial al procesului echitabil. Această interpretare a articolului 6 § 1 din Convenţie cu privire la dreptul la o instanţă imparţială face. În prezenta speţă. nu este vorba de o adoptare a măsurilor de anchetă la o etapă anterioară procedurii. în opinia mea.

Spielmann. constituită. Dnii A. Dnii precum şi dl H. Repik. preşedinte. Palm. Lõhmus. în conformitate cu articolul 43 din Convenţia pentru apărarea Drepturilor Omului şi a Libertăţilor fundamentale („Convenţia”) şi cu clauzele pertinente din regulamentul său A2 . F.Loizou. 175 .N. 15312/89) HOTĂRÂRE 27 septembrie 1995 În cauza G.Hotărâri ale Curţii Europene a Drepturilor Omului: Culegere selectivă ____________________________________________________________________________________ G. El corespunde regulamentului intrat în vigoare la 1 ianuarie 1983 şi amendat de atunci de mai multe ori. Thór Vilhjálmsson. Primele două cifre indică numărul de ordin în anul introducerii. L. Matscher.-E. într-o cameră alcătuită din următorul complet: R. după această dată. 2 Regulamentul A se aplică tuturor cauzelor deferite Curţii până la intrarea în vigoarea a Protocolului 9 şi. U. iar ultimele două locul său pe lista sesizărilor Curţii de la origine şi pe lista cererilor iniţiale (pe rolul Comisiei) corespunzătoare. A adoptat următoarea hotărâre la această ultimă dată: 1 Cauza poartă numărul 29/1994/476/557. Petzold. doar cauzelor care vizează statele care nu sunt legate prin acest protocol. Ryssdal. Dna E. contra FRANŢEI (Cererea nr. Curtea europeană a Drepturilor Omului. 2)1. A. B. Franţei (nr. c. grefier După ce a deliberat cu uşile închise la 27 aprilie şi la 31 august 1995. Pettiti.

25). 3. prin tragere la sorţi. Ea are drept scop obţinerea unei decizii asupra punctului de a şti dacă faptele expuse în cauză prezintă o încălcare din partea Statului reclamat a prevederilor articolului 7 § 1 din Convenţie. pe avocatul reclamantului şi pe delegatul Comisiei cu privire la organizarea procedurii (articolele 37 § 1 şi 38). B. În conformitate cu ordonanţa emisă în consecinţă. reclamantul şi-a manifestat dorinţa de a participa la proces şi a desemnat un reprezentant (articolul 30). a sesizat Comisia la 19 iulie 1989. dnii A. La originea cauzei se află o cerere (nr. Cererea Comisiei face trimitere la articolele 44 şi 48 precum şi la declaraţia Franţei prin care este recunoscută jurisdicţia obligatorie a Curţii (articolul 46). Lõhmus (articolele 43 in fine din Convenţie şi 21 § 4 din regulamentul A). Comisia a furnizat actele procedurii desfăşurate în faţa sa. Dubrocard. 5. în temeiul articolului 25 (art.. F. Ryssdal. La 24 septembrie 1994. preşedintele Curţii (articolul 21 § 3 b) din regulamentul A). reclamantul a informat grefierul că nu va asista la şedinţă şi nu va participa la proces (paragraful 2 supra). judecător ales din partea Franţei (articolul 43 din Convenţia). 2. magistrat detaşat la direcţia afaceri juridice agent.din partea Guvernului Dra M. Matscher. şi dl R. S-au înfăţişat: . 176 . grefierul a primit. iar la 3 februarie pe cel al reclamantului.G. La 24 martie 1995. potrivit instrucţiunilor preşedintelui. pe ceilalţi şapte membri şi anume dnii Thór Vilhjálmsson. 15312/89) introdusă contra Republicii Franceze. dna E. Curtea s-a întrunit într-o reuniune pregătitoare. Camera se constituie de plin drept din dl L.N. memoriul Guvernului. Loizou. magistrat detaşat la direcţia afaceri juridice a Ministerului Afacerilor Externe. În conformitate cu decizia preşedintelui. preşedintele a acceptat cererea reclamantului de a nu-i divulga identitatea. în termenul de trei luni prevăzut de articolele 32 § 1 şi 47 din Convenţie. Cauza a fost deferită Curţii de către Comisia europeană a Drepturilor Omului („Comisia”) la 9 septembrie 1994. Răspunzând invitaţiei prevăzute în articolul 33 § 3 d) din regulamentul A. în prezenţa grefierului. 4. Dna M. la Palatul Drepturilor Omului din Strasbourg au avut loc audieri publice. Repik. U. În calitate de preşedinte al camerei (articolul 21 § 5 din regulament). acesta din urmă i-a desemnat. a Ministerului Afacerilor Externe. la 25 aprilie 1995. secretarul Comisiei a informat grefierul că gelegatul său îşi va exprima opinia în cadrul audierilor.Picard. contra FRANŢEI LAWLESS contra IRLANDEI ____________________________________________________________________________________ PROCEDURA 1. A. dl Ryssdal i-a consultat prin intermediul grefierului pe agentul guvernamental („Guvernul”). La 8 martie. La 8 februarie. 6. Palm. dl G.-E. cu care cetăţeanul acestui stat. la 30 ianuarie 1995. Spielmann. La 28 februarie. la solicitarea grefierului. În prealabil. Pettiti.

Reducând pedeapsa. El s-a bazat. Marxer Curtea a audiat declaraţiilor dlui Marxer şi ale drei Picard. Curtea de Casare a casat această hotărâre la 26 februarie 1985 pentru lipsa de răspuns la excepţiile de nulitate ridicate. la trei ani de închisoare în temeiul legii nr. dintre care doi cu suspendarea executării. Ea a respins acuzaţiile de corupţie pasivă prin solicitarea relaţiilor sexuale şi a declarat reclamantul cupabil de corupţie pasivă prin acceptarea mitei precum şi de atentare la pudoare prin constrângere şi abuz de putere asupra persoanei P. ea l-a condamnat pe dl G. pentru corupţie pasivă din partea unui cetăţean împuternicit cu responsabilităţi în cadrul unui serviciu public şi atentare la pudoare comisă prin violenţă sau constrângere de către o persoană cu autoritate. la 14 noiembrie 1980. 9.Hotărâri ale Curţii Europene a Drepturilor Omului: Culegere selectivă ____________________________________________________________________________________ Dl G. instanţa corecţională din Rennes l-a condamnat la o pedeapsă de cinci ani de privaţiune de libertate. jurisdicţia a respins aceste excepţii. dl G. Pe parcursul investigaţiilor şi în urma rechizitoriilor supletive. acţiunile în cauză erau calificate ca atentare la pudoare şi nu ca viol. instanţa a aplicat legea din 23 decembrie 1980 (paragraful 14 infra). Printr-o hotărâre din 22 ianuarie 1987.. paragraful 12 infra).din partea Comisiei Dl B. Lui i se reproşa în special faptul că a supus. cât priveşte cel de-al doilea punct. judecătorul de instrucţie l-a acuzat de „corupţie pasivă prin solicitarea relaţiilor sexuale” precum şi de atentare la pudoare prin violenţă sau constrângere (paragraful 13 infra) asupra persoanei P. împuternicit cu misiuni în serviciul pentru afaceri europene şi internaţionale al Ministerului Justiţiei. 8. 177 . La momentul săvârşirii lor. . şi a expediat cauza către Curtea de Apel din Angers. 80-1041 din 23 decembrie 1980. a fost acuzat la 14 decembrie 1980 de corupţie pasivă pentru faptul că a eliberat permise de conducere în schimbul unor sume de bani (articolul177 din Codul penal. pe articolul 333 din Codul penal aşa cum reieşea din legea din 23 decembrie 1980 (paragraful 14 infra). Bitti. consilieri. La 8 noiembrie 1982. candidat la permis de conducere. delegat. CIRCUMSTANŢELE SPEŢEI 7. Constatând aceasta. intrată în vigoare la o dată posterioară săvârşirii faptelor (paragraful 14 infra). Inspectorul serviciului pentru eliberarea permiselor de conducere. actelor de sodomie o femeie tânără afectată de o uşoară întârziere mintală. Curtea de Apel din Rennes a confirmat decizia printr-o hotărâre din 14 noiembrie 1983. ÎN FAPT I.

(. ea a încălcat principiul legalităţii delictelor şi pedepselor.. funcţionarul public. în conformitate cu dispoziţiile articolului 598 din Codul de procedură penală [paragraful de mai jos]. nu este necesar de a examina cel de-al patrulea recurs în anulare prezentat de apelant. la momentul faptelor. administrativ sau judiciar. oricine care va solicita sau accepta oferte sau promisiuni. Ea a explicat refuzul prin următoarele motive: „considerând declaraţia de culpabilitate în calitate de prevenire [a corupţiei pasive] justifică pedeapsa pronunţată. din lipsă de motive şi bază legală.” B.” II. prin faptul că Curtea de apel s-a pronunţat astfel. care constituia obiectul acestei constrângeri. dar necăsătorit. nici starea de deficienţă mintală a „victimei” nefiind o circumstanţă agravantă a acestei infracţiuni şi astfel nu putea fi reprimată în această calitate. 4. Fără a prejudicia pedepsele mai grave prevăzute de alineatele precedente sau de articolele 332 şi 333 din prezentul cod. Coruperea funcţionarilor publici 12. sau cetăţeanul responsabil de un serviciu public.” 11. militar sau asimilat. dar care nu este acoperită de salariu. Curtea de Casare a respins recursul. atentarea la pudoarea comisă de către orice ascendent asupra personalităţii unui minor. Codul penal cuprindea următoarele prevederi: Articolul 331 „Orice atentare la pudoare consumată sau tentativă de violenţă împotriva personalităţii unui copil de un sex sau altul având vârsta sub cincisprezece ani va fi pedepsit cu închisoare pe un termen de la cinci la zece ani. nimeni nu putea fi declarat vinovat de fapte care nu constituiau o infracţiune prin lege înainte de comiterea lor.G. să execute sau să se abţină de la executarea funcţiilor sale sau a unei sarcini. nici o dispoziţie a Codului penal nu reprima atentarea la pudoare comisă prin constrângere. şi 593 din Codul de procedură penală. va solicita sau primi cadouri sau donaţii: 1° Fiind investit cu un mandat electiv. 80-1041 din 23 decembrie 1980. va fi pedepsit cu o privaţiune de libertate pe un termen de la şase luni la trei 178 . agent sau prepus al unei administraţii publice sau al unei administraţii plasate sub controlul unei autorităţi publice. faptele de atentare la pudoare prin constrângere reproşate inculpatului nefiind. DREPTUL ŞI PRACTICA INTERNĂ PERTINENTE A. Cel de-al patrulea şi ultimul recurs al său prevedea următoarele: „Încălcarea articolelor 7 din Declaraţia Drepturilor Omului şi ale Cetăţeanului. Articolul 177 1° din Codul penal prevede: „Va fi pedepsit cu o privaţiune de libertate pe un termen de la doi la zece ani şi cu o amendă dublă valorii promisiunilor acceptate sau a obiectelor primite sau cerute. elemente constituitive ale vreunei infracţiuni penale. 332 şi 333 din Codul penal în redacţia aplicabilă la momentul faptelor. chiar cu o vârstă mai mare de cincipsrezece ani. dacă nici un act de violenţă nu fusese exercitat împotriva persoanei.. fără ca această amendă să fie mai mică de 1500 F. Prevederile aplicabile la momentul faptelor 13. echitabile sau nu.) Până la intrarea în vigoare a legii nr. Reclamantul a sesizat din nou Curtea de Casare. la 14 noiembrie 1980. contra FRANŢEI LAWLESS contra IRLANDEI ____________________________________________________________________________________ 10. Atentare la moravuri 1. Va fi supusă aceleiaşi pedepse. La 25 ianuarie 1989. În ceea ce priveşte faptul că în hotărârea atacată acuzatul a fost învinuit de atentare la pudoare asupra persoanei P.

Buletinul nr. pedeapsa va constitui privarea de libertate pe un termen de la zece la douăzeci de ani în cazul prevăzut la primul alineat al articolului 331. Buletinul nr. intrată în vigoare la 24 decembrie 1980. din 27 decembrie 1883. dacă ei sunt printre cei care au autoritate asupra acestei persoane. Buletinul nr. dacă ei sunt învăţătorii sau servitori salariaţi lor. ea a asimilat constrângerea sau violenţa morală cu violenţa fizică. violul va fi pedepsit cu privaţiune de libertate pe un termen de la zece la douăzeci de ani dacă el a fost comis fie asupra unei persoane vulnerabile în mod particular din cauza sarcinii. comis asupra altei personalităţi. 219. Buletinul nr. dacă ei sunt funcţionarii sau conducătorii unui cult.” Articolul 333 „Orice altă atentare la pudoare comisă sau tentativa cu violenţă. fie asupra unui minor de cincisprezece ani. jurisprudenţa a precizat aceşti termeni. a fost ajutat la săvârşirea infracţiunii de către una sau mai multe persoane. va fi pedepsit cu o privaţiune de libertate de la trei la cinci ani şi cu o amendă de la 6 000 F la 60 000 F sau doar cu una din aceste pedepse. constituie un viol.Hotărâri ale Curţii Europene a Drepturilor Omului: Culegere selectivă ____________________________________________________________________________________ ani şi cu o amendă de la 60 F la 15 000 F oricine va fi comis o acţiune indecentă fie împotriva firii cu un individ de un sex sau altul fie de o vârstă mai mică de douăzeci şi unu de ani. prin violenţă. din 17 noiembrie 1960. oricine ar fi. natural sau adoptiv al victimei sau de către o persoană cu autoritate asupra ei sau de o persoană care a făcut abuz de autoritate în virtutea funcţiilor sale. din 27 septembrie 1860. unei maladii. 2. va fi pedepsită cu închisoare pe un termen de la cinci la zece ani. 80-1041 din 23 decembrie 1980. Dacă infracţiunea a fost comisă împotriva personalităţii unui copil mai mic de cincisprezece ani împliniţi. unei infirmităţi sau unei deficienţe fizice sau mentale.” Articolul 332 „Orice persoană care a comis o infracţiune de viol va fi pedepsită cu închisoare pe un termen de la zece la douăzeci de ani. constrângere sau surprindere. fie de către un ascendent legal. infractorul va fi supus pedepsei maximale de închisoare pe un termen de la zece la douăzeci de ani. Orice persoană care a comis o atentare la pudoare. alta decât un minor de cincisprezece ani. Astfel. dacă ea a fost comisă sau a avut loc o tentativă fie asupra unei persoane vulnerabile în mod 179 . atentarea la pudoare definită la primul alineat va fi pedepsită cu privarea de libertate de la cinci la zece ani şi cu o amendă de la 12 000 F la 120 000 F sau doar cu una din aceste două pedepse. Prevederile ulterioare 14. Buletinul nr. Totodată. În consecinţă. Dacă infracţiunea a fost comisă împotriva unui copil având vârsta sub cincisprezece ani împliniţi.” Articolul 333 „Dacă infractorii sunt ascendenţi ai persoanei asupra căreia a fost comisă atentarea. şi închisoarea pe viaţă în cazul prevăzut de articolul precedent. 191. sau dacă acuzatul. 240. din 25 iunie 1857. indiferent de natura sa. 295. Violul va fi pedepsit cu o pedeapsă privativă de libertate pe un termen de la cinci la zece ani. Totodată. articolele 332 şi 333 din Codul penal începând cu această dată au următorul conţinut: Articolul 332 „Orice act de penetraţie sexuală. consumată sau o atentare cu violenţă împotriva indivizilor de un sex sau altul. Modificate prin legea nr. infracţiunile erau constituite de la momentul când erau comise în lipsa consimţământului victimei (hotărârile camerei penale a Curţii de Casare din 5 iulie 1838. sau servitori salariaţi ai persoanelor menţionate mai sus. 528). infractorul va fi supus unei pedepse privative de libertate pe un termen de la zece la douăzeci de ani.” Deoarece noţiunile de viol şi atentare la pudoare nu sunt definite prin lege. fie de către doi sau mai mulţi autori sau complici. fie sub ameninţarea cu o armă. constrângere sau surprindere asupra unei persoane.

Acest principiu de necumulare a pedepselor serveşte parţial drept bază a teoriei pedepsei justificate consacrată în articolul 598 din Codul de procedură penală. în conformitate cu avizul Comisiei în raportul său din 29 iunie 1994. fie sub ameninţarea unei arme. fie de către un ascendent legitim. La 5 mai 1993. În memoriul său. 17. Curtea de Casare va justifica dispozitivul unei hotărâri de condamnare în cazul în care pedeapsa pronunţată este identică cu cea pe care judecătorul fondului a fixat-o. ea nu va examina recursul bazat pe eroare şi introdus împotriva unei infracţiuni. Buletinul nr. Culegerea Dalloz 1926. din 25 martie 1927. pag. 6. Dl G. Neaplicarea cumulului de pedepse 15. În cazul condamnării pentru mai multe infracţiuni. contra FRANŢEI LAWLESS contra IRLANDEI ____________________________________________________________________________________ particular din cauza unei maladii. pe motiv că Curtea de Casare a respins recursul său care se întemeia pe nerespectarea principiului legalităţii delictelor şi pedepselor. În raportul său din 29 iulie 1994 (articolul 31). el se plângea de încălcarea dreptului său la un proces echitabil.G. din 7 noiembrie 1931. că plângerea invocată potrivit articolului 7 § 1 din Convenţie este neîntemeiată. 559). ea a constatat. CONCLUZIILE PREZENTATE CURŢII 18. El a pretins că condamnarea sa pentru o acţiune care.” Astfel. pag. Nota grefei 1 Pentru raţiuni practice el nu va figura decât în ediţia imprimată (volumul 325-B al Seriei A a publicaţiilor Curţii). Textul integral al avizului său este anexat la prezenta hotărâre1. C. Guvernul a cerut Curţii „să stabilească. din 30 octombrie 1925. PROCEDURA ÎN FAŢA COMISIEI 16. garantat prin articolul 6 § 1 din Convenţie. la o infracţiune mai puţin importantă (delict). că nu a avut loc încălcarea articolului 7. 15312/89). nimeni nu poate cere anularea hotărârii sub pretextul existenţei unei erori în citarea textului legii. unei infirmităţi sau unei deficienţe fizice sau mintale sau care este însărcinată. este pronunţată pedeapsa cea mai severă”. pag. 287. Culegerea Dalloz 1931. dacă pedeapsa pronunţată este justificată de alte infracţiuni (hotărârile camerei penale a Curţii de Casare din 25 septembrie 1890. dar este posibil de a face rost de el pe lângă grefă. 180 . care prevede: „Dacă o pedeapsă pronunţată este aceeaşi ca cea prevăzută de legea care se aplică infracţiunii. nu constituia o infracţiune potrivit legislaţiei în vigoare constituia o încălcare a articolului 7 din Convenţie. mai înainte calificată ca crimă. condamnarea reclamantului nefiind pronunţată în detrimentul principiului legalităţii delictelor şi pedepselor”. a sesizat Comisia la 19 iulie 1989 (cererea nr. În plus. fie de către o persoană care a abuzat de autoritate în virtutea funcţiilor sale.” Legea nouă a recalificat infracţiunea de atentare asupra pudorii. 196. în unanimitate. natural sau adoptiv al victimei sau de către o persoană cu autoritate asupra ei. Comisia a declarat admisibilă prima plângere şi a declarat-o inadmisibilă pe cea de-a doua. dacă nu a fost comisă o eroare de calificare. fie de către doi sau mai mulţi autori sau complici. Culegerea Dalloz 1927. Codul penal prevede în articolul 5 că „în caz de condamnare pentru mai multe crime sau delicte. în aplicarea „teoriei pedepsei justificate”. la momentul săvârşirii.

potrivit legii aplicabile la momentul faptelor. nu mai sunt necesare”. Reclamantul s-a plâns că fusese condamnat pentru o acţiune care. hotărârile Powell şi Razner c. pag. ar încălca articolul 7 § 1 din Convenţie. nu constituia o infracţiune. De asemenea. dar care este garantat de articolul 15 din Pactul Naţiunilor Unite cu privire la drepturile civile şi politice. şi Helmers c. pedeapsa privativă de libertate la care a fost supus în conformitate cu legea din 23 decembrie 1980. obiectul litigiului deferit Curţii este delimitat prin decizia Comisiei cu privire la admisibilitate (a se vedea. faţă de infracţiunile comise în temeiul legii vechi. a invitat Curtea să reexamineze cererea sa cu privire la plângerea în baza articolului 6 § 1 din Convenţie. să fie trimis în faţa curţii cu juraţi. la momentul săvârşirii.” Guvernul şi Comisia şi-au manifestat dezacordul. reclamantul avea dreptul. Suediei din 29 octombrie 1991. Prin urmare. înseamnă să permită judecătorilor să pronunţe pedepse prevăzute de legea veche şi care. care nu este prevăzut de articolul 7 din Convenţie.” Într-o decizie din 19 şi 20 ianuarie 1981 (decizia 80-127 DC. ţinând cont de cir181 . printre altele. OBIECTUL LITIGIULUI 19. Curtea nu este deci competentă să o examineze. Dl G. decizia de inadmisibilitate pronunţată de către Comisie este definitivă şi nu poate fi supusă nici unui recurs. Regatului Unit din 21 februarie 1990.Hotărâri ale Curţii Europene a Drepturilor Omului: Culegere selectivă ____________________________________________________________________________________ ÎN DREPT 1. din cauza naturii faptelor date şi riscând o închisoare pe viaţă. ulterior comiterii infracţiuni. nu se poate aplica o pedepsă mai severă decât aceea care era aplicabilă la momentul săvârşirii infracţiunii. Seria A nr. Guvernul a răspuns că Comisia a declarat inadmisibilă plângerea în cauză (paragraful 17 supra). noua lege penală. în conformitate cu calificarea pe care ele puteau s-o primească sub incidenţa legii vechi aşa cum erau în mod constant interpretate de instanţele judecătoreşti. Rec. Astfel. posterioară faptelor. Seria A nr. ele trebuiau să constituie un viol. potrivit căruia „legea nu trebuie să stabilească decât pedepse stricte şi necesare în mod evident”. jurisdicţiile penale sesizate de cauză au recurs la principiul retroactivităţii legii penale mai blânde (in mitius). II. Astfel în ceea ce priveşte încriminarea. 172. pag. 15). mai blândă. în momentul în care a fost săvârşită. Consiliul constituţional a precizat fundamentul acestui principiu bazându-se pe articolul 8 din Declaraţia drepturilor omului şi ale cetăţeanului din 1789. În ceea ce priveşte reprimarea. formulat astfel: „Dacă. 13-14. nu constituia o infracţiune potrivit legislaţiei în vigoare. 212-A. 22. faptele reproşate reclamantului au fost calificate ca atentare la pudoare prin constrângere. În sistemul Convenţiei. § 25). legea prevede aplicarea unei pedepse mai blânde. potrivit dreptului naţional sau internaţional. care prevede: „Nimeni nu poate fi condamnat pentru o acţiune sau o omisiune care. în temeiul legii din 23 decembrie 1980. § 29. chiar potrivit aprecierilor legislatorului. s-a considerat că „faptul de a nu aplica. 20. Or Comisia nu a acceptat plângerea menţionată mai sus. delincventul trebuie să beneficieze de aceasta. CU PRIVIRE LA PRETINSA ÎNCĂLCARE A ARTICOLULUI 7 § 1 DIN CONVENŢIE 21. 13. În opinia Guvernului.

nu a fost constatată o încălcare a articolului 7 § 1 din Convenţie. care satisfăceau exigenţele de previzibilitate şi accesibilitate (a se vedea. Or dl G. Aplicarea sa.G. aplicarea retroactivă a legii penale atunci când ea se operează în detrimentul acuzatului (hotărârea Kokkinakis c. 260-A. în articolele 332 şi 333 din noul cod penal. p. 141-A. în particular. Elveţiei din 24 mai 1988. 24. Potrivit jurisprudenţei Curţii. şi Salabiaku c. Redactată în franceză şi engleză. Greciei din 25 mai 1993. principiul legalităţii delictelor şi pedepselor şi interzice. jurisdicţiile naţionale au aplicat în domeniul represiunii articolul 333 din noul cod penal. Curtea. Cât priveşte conceptul de violenţă. care a recalificat infracţiunea reproşată dlui G. deci accesibilă. că dispoziţiile care prevedeau infracţiunea penală reproşată reclamantului corespundeau condiţiilor de accesibilitate şi previzibilitate ale legii penale şi. consideră că faptele reproşate reclamantului intrau în câmpul de aplicare a articolelor 332 şi 333 în redacţie veche. 27. pag. În circumstanţele speţei. articolul 7 § 1 din Convenţie consacră. Seria A nr. a profitat de faptul că noua lege recalifica infracţiunea respectivă în una mai puţin gravă (delict) şi prevedea pedepse mai puţin severe. 22. 2. care mai înainte figura printre infracţiunile grave (paragrafele 13 şi 14 supra). De fapt. Seria A nr. ÎN UNANIMITATE. § 52). Pornind de la principiul aplicării legii mai blânde atât pentru incriminare cât şi pentru represiune. pe de o parte. § 29). 16-17. § 29. Susţine că nu este competentă să examineze plângerea înaintată în baza articolului 6 § 1 din Convenţie. el nu avea temei pentru a înainta vreo plângere. a fost deci favorabilă reclamantului. publicată. Susţine că nu a avut loc o încălcare a articolului 7 § 1 din Convenţie. 133. că condamnarea inclupatului nu a avut loc în contradicţie cu principiu legalităţii delictelor şi pedepselor. pag. 1. În concluzie. la 27 septembrie 1995. într-un mod general. împreună cu Comisia. Beneficiind de dispoziţiile mai blânde ale noii legi în comparaţie cu legea veche. pe de altă parte. mutatis mutandis. pur şi simplu a confirmat jurisprudenţa. Franţei din 7 octombrie 1988. contra FRANŢEI LAWLESS contra IRLANDEI ____________________________________________________________________________________ cumstanţele agravante de abuz de putere. hotărârile Müller şi alţii c. exista o jurisprudenţă constantă a Curţii de Casare. PENTRU ACESTE CONSIDERENTE. Semnat: Rolv Ryssdal Preşedinte Herbert Petzold Grefier 182 . la sigur retroactivă. Comisia a considerat. CURTEA. Seria A nr. în ceea ce priveşte noţiunile de violenţă şi abuz de putere. Curtea constată că faptele reproşate reclamantului cad sub incidenţa noii legi. noua lege.. 26.20. 25. 23. apoi pronunţată în şedinţă publică la Palatul Drepturilor Omului din Strasbourg.

în consecinţă.K. 2 Regulamentul A se aplică tuturor cauzelor deferite Curţii până la intrarea în vigoare a Protocolului nr.M. constituită potrivit articolului 51 din Regulamentul A al Curţii2. preşedinte. Primele două cifre indică numărul de ordin în anul introducerii. M. El corespunde regulamentului care a intrat în vigoare la 1 ianuarie 1983 şi care a fost ulterior amendat de mai multe ori. 183 . I. R. Morenilla. Curtea Europeană a Drepturilor Omului. John Freeland. Bernhardt. 15764/89) HOTĂRÂRE 20 februarie 1996 În cauza Lobo Machado contra Portugaliei1. Wildhaber. R. 9 (P 9) (1 octombrie 1994) şi.N. doar cauzelor cu privire la statele care nu erau legate de acest protocol (P 9). Nota grefei 1 Cauza poartă numărul 21/1994/468/549. Martens.Hotărâri ale Curţii Europene a Drepturilor Omului: Culegere selectivă ____________________________________________________________________________________ LOBO MACHADO contra PORTUGALIEI (Cererea nr. Palm. Makarczyk. J. în Marea Cameră compusă din următorul complet: Dnii Dna Dnii Sir Dnii R. E. Loizou. A.A. Lopes Rocha. S. A. Foighel. Bigi. Macdonald. iar ultimele două locul său pe lista sesizărilor Curţii de la origine şi pe lista cererilor iniţiale (pe rolul Comisiei) corespunzătoare. Ryssdal. Spielmann. J. R. L. F. Pekkanen.

Ryssdal. Makarczyk şi dl K Jungwiert (articolul 43 in fine din Convenţie şi articolul 21 paragraful 4 din Regulamentul A ) (art. grefier. precum şi la declaraţia portugheză de recunoaştere a jurisdicţiei obligatorii a Curţii (articolul 46) (art.K. cu care cetăţeanul acestui stat. 25). pe delegatul Comisiei şi pe avocatul reclamantului cu privire la organizarea procedurii (articolul 37 paragraful 1). 48). 2. A. Ryssdal prin tragere la sorţi a desemnat numele celorlalţi şapte membri. Petzold. 3. Gotchev. U. Cererea Comisiei face trimitere la articolele 44 şi 48 (art. adoptată la această ultimă dată: PROCEDURA 1. precum şi dnii H. preşedintele Curţii (articolul 21 paragraful 3 b) din regulament). Spielmann. 46). după ce a deliberat cu uşile închise la 1 septembrie 1995 şi 22 ianuarie 1996. Ele au ca obiect obţinerea unei deciziei asupra chestiunii dacă faptele expuse în cauză prezintă o încălcare din partea statului reclamat a obligaţiilor sale în temeiul articolelor 6 (art. La originea cauzei se află o cerere (nr. Jungwiert. dl Pedro Machado.LOBO MACHADO contra PORTUGALIEI LAWLESS contra IRLANDEI ____________________________________________________________________________________ D. dl J. dl A. pronunţă următoarea hotărâre. pe agentul guvernamental portughez. art. grefierul a primit memoriile reclamantului la 18 noiembrie 1994 şi cele 184 . 43). grefier adjunct. prin intermediul grefierului. dl R. 47) din Convenţia Europeană pentru Apărarea Drepturilor Omului şi a Libertăţilor Fundamentale (Convenţia). cererea Guvernului face trimitere la articolul 48 (art. Foighel. Martens. Ulterior. Valticos. 4. Bigi. judecător supleant. K. J. care nu putea să ia parte în continuare la examinarea cauzei (articolele 22 paragraful 1 şi 24 paragraful 1 din regulamentul A). respectiv dl N. Palm. în prezenţa grefierului. Răspunzând invitaţiei prevăzute în articolul 33 paragraful 3 d) din regulamentul A. Kuris. şi P. reclamantul şi-a manifestat dorinţa de a participa la audieri şi şi-a desemnat reprezentantul (articolul 30). în termenul de 3 luni prevăzut în articolele 32 paragraful 1 şi 47 (art. Camera se constituie de plin drept potrivit regulamentului din dl M. dna E. La 18 iulie 1994. judecător ales din partea Portugaliei (articolul 43 din Convenţie) (art. Cauza a fost deferită Curţii de către Comisia Europeană a Drepturilor Omului (Comisia) şi de către Guvernul Republicii Portugheze (Guvernul) la 7 iulie şi 5 septembrie 1994. 1 (P1-1) din Convenţie. dl Ryssdal i-a consultat. dl S. dl F. Lohmus. Lopes Rocha. 44 şi 48). 32-1. P. dl I. În calitate de preşedinte al camerei (articolul 21 paragraful 5 din regulamentul A). 43) şi din dl R. 15764/89) introdusă contra Portugaliei. În conformitate cu ordonanţa emisă în consecinţă. l-a înlocuit pe dl Valticos. 6) şi 1 din Protocolul nr. a sesizat Comisia la 2 noiembrie 1989 în temeiul articolului 25 (art. Mahoney.

din partea reclamantului dnii Nobre de Gusmão. dl J. . delegat. 7. fost preşedinte al Camerei Sociale a Curţii Supreme. Danelius. Gotchev. preşedintele a considerat că este necesar să fie audiate în aceeaşi zi prezenta cauză şi cauza Vermeulen împotriva Belgiei (58/1994/505/587). J. Morenilla. iniţial stabilită pentru data de 30 august 1995. Potrivit deciziei preşedintelui. dlui Henriques Gaspar şi cele ale dlui Castelo Paulo. dl R. Pires de Lima. avocat. consilier. La 22 martie 1995. . La 2 februarie 1995. Pekkanen. La 8 iunie 1995. În conformitate cu articolul 51 paragraful 2 a) şi b). potrivit articolului 37 paragraful 2 din regulamentul A. În prealabil. el a decis să amâne audierea primei cauze pentru 20 martie 1995. procuror general adjunct al Republicii O. Sir John Freeland. precum şi alţi membri ai camerei originare au devenit membri ai Marii Camere. La 24 mai 1995. Henriques Gaspar. La această ultimă dată. consilieri. şi anume dl R. 6. La 1 decembrie. în prezenţa grefierului. în scopul unei bune administrări a justiţiei.din partea Comisiei dl H. Loizou. Curtea a audiat declaraţiile dlui Danelius. pe judecătorii suplimentari.M. Lebre de Freitas. care a autorizat avocatul reclamantului să se exprime în limba portugheză (articolul 27 paragraful 3 din regulamentul A). Bernhardt). Castelo Paulo. avocat consilier. dlui Pires de Lima. 185 . preşedintele şi vicepreşedintele (dnii Ryssdal şi R. dl L. Lohmus 8. la Palatul Drepturilor Omului din Strasbourg. Curtea s-a întrunit într-o reuniune pregătitoare. dl D. dezbaterile s-au derulat în şedinţă publică la 30 august 1995. În consecinţă. profesor la Facultatea de Drept la Universitatea din Lisabona şi avocat.din partea Guvernului dnii A. S-au înfăţişat: . secretarul Comisiei l-a informat că delegatul se va exprima oral la audieri. preşedintele i-a desemnat prin tragere la sorţi. camera s-a desesizat în favoarea Marii Camere (articolul 51 din regulamentul A). după consultarea camerei.M.N. dl P. agent. Macdonald. dlui Lebre de Freitas. grefierul a primit observaţiile în cauză. avocatul reclamantului a prezentat comentarii asupra chestiunilor care circumscriau intervenţia cu titlu de amicus curiae a acestui Guvern. J.Hotărâri ale Curţii Europene a Drepturilor Omului: Culegere selectivă ____________________________________________________________________________________ ale Guvernului la 21 noiembrie. dl A. 5. Kuris şi dl U. Într-o scrisoare primită de grefier la 18 aprilie 1995. Wildhaber. preşedintele a decis de a da curs cererii Guvernului belgian de a-şi prezenta observaţiile în scris asupra unor aspecte ale cauzei.

2. argumentele au fost deja examinate în mod corespunzător în hotărârea a quo. La 19 mai 1989 Curtea Supremă a examinat recursul cu uşile închise. Curtea de Apel din Lisabona a confirmat această decizie printr-o hotărâre din 1 iunie 1988. a fost integrată în întreprinderea de stat PetrogalPetróleos de Portugal. paragraful 1 şi 2. EP („Petrogal”). 11. reclamantul s-a pensionat. această clasificare având un efect asupra sumei pensiei sale. Cu toate acestea. Tribunalul pentru litigiile de muncă din Lisabona a respins aceste pretenţii printr-o hotărâre din 7 octombrie 1987. ar fi trebuit să fie achitate începând cu 1980. Părţile nu au fost convocate. consider că recursul trebuie respins. La 28 februarie 1989. În 1955. care este suficientă în ceea ce priveşte motivaţia sa. dl Lobo Machado a intentat o acţiune în faţa tribunalului pentru litigiile de muncă din Lisabona împotriva întreprinderii Petrogal. în conformitate cu contractul colectiv (acordo colectivo de trabalho).LOBO MACHADO contra PORTUGALIEI LAWLESS contra IRLANDEI ____________________________________________________________________________________ ÎN FAPT I. reprezentantului procuraturii de pe lângă Curtea Supremă. în care statul deţine majoritatea acţiunilor. 14. care după naţionalizarea din 1975. unui procuror general adjunct. Articolul 221. apelantul a cerut casarea hotărârii atacate şi a deciziei tribunalului de primă instanţă. II. dosarul cauzei a fost trimis. În consecinţă.” 15. El solicita de asemenea şi achitarea sumelor care. Ţinând cont că. DREPTUL INTERN PERTINENT A. La 4 aprilie 1989. a unui grefier şi a unui magistrat al procuraturii. La finalul deliberărilor Curtea a adoptat o hotărâre pe care a notificat-o reclamantului la 22 mai 1989. El a solicitat recunoaşterea categoriei profesionale de „director general” în locul celei de „director” pe care patronul său i-a atribuit-o. Procuratura dispune de o autonomie şi de un statut similare celor ale magistraţilor asesori. precum şi recunoaşterea temeiniciei acţiunii sale. acesta a emis un aviz prin care se pronunţa în favoarea respingerii recursului în termenii următori: „1. Şedinţa s-a desfăşurat în prezenţa a trei judecători. la 1 ianuarie 1980. Reclamantul a făcut recurs la Curtea Supremă (Supremo Tribunal de Justiça). Constituţia 16. Dl Pedro Lobo Machado este portughez de naţionalitate şi are domiciliul la Lisabona. În consecinţă nu este necesară o examinare ulterioară. După ce părţile au făcut schimb de memorii. Între timp. 13. din Constituţie defineşte aceste funcţii în termenii următori: 186 . 3. la 20 februarie 1989. aceasta din urmă a devenit o societate anonimă. el a fost angajat în calitate de inginer în cadrul societăţii Sacor. Reluând argumentele deja prezentate în faţa Curţii de Apel. 12. La 5 februarie 1986. compania fiind reprezentată de un avocat desemnat de preşedintele consiliului de administrare al întreprinderii. CIRCUMSTANŢELE SPEŢEI 10.

” Articolul 3 paragraful 1 „ Procuraturii îi revine. Următoarele dispoziţii sunt relevante în speţă: Articolul 1 „În conformitate cu legea. procuratura este organul responsabil să reprezinte statul. b) în toate celelalte cazuri prevăzute de lege. persoane incapabile sau absente.. e) să promoveze executarea deciziilor tribunalelor în limitele competenţei sale. Procuratura beneficiază de un statut propriu şi se bucură de autonomie în conformitate cu legea. ea va avea grijă de interesele care îi sunt încredinţate luând toate măsurile necesare.. l) să supravegheze activitatea procedurală a organelor de poliţie. Îndatoririle procuraturii sunt de a reprezenta statul. Procuratura intervine în procedură cu titlu principal: a) în cazul în care reprezintă statul.” B. autorităţi locale. de a exercita acţiunea penală şi de a proteja legalitatea democratică şi interesele fixate de lege. organizaţii de utilitate publică şi alte instituţii care promovează interesul public. Procuratura intervine în procedură cu titlu „secundar”: a) în cazurile.” 187 . 47/86 din 15 octombrie 1986 delimitează sfera competenţelor procuraturii şi stabileşte modul în care acesta intervine – cu titlu principal sau „secundar” (acessória) – în procedurile judiciare. i) să intervină în procedurile de faliment şi insolvabilitate şi în altele care implică un interes public. Intervenţia va fi realizată în modul stabilit de legea procedurală. g) să promoveze şi să colaboreze în acţiunile care vizează combaterea criminalităţii. altele decât cele prevăzute de paragraful 1 şi părţile interesate în cauză sunt regiuni autonome. alte entităţi publice.) 4. (.). (. n) să exercite toate celelalte funcţii care îi sunt atribuite prin lege.) d) în cazul în care reprezintă angajaţii şi familiile lor care îşi apără drepturile sociale.. 2. h) să monitorizeze constituţionalitatea actelor normative. 2.. d) să apere independenţa tribunalelor în cadrul atribuţiilor sale şi să supravegheze ca funcţia jurisdicţională să fie exercitată în conformitate cu Constituţia şi legile. Atunci când intervenţia procuraturii este „secundară”.. în special obligaţia: a) să reprezinte statul (. f) să conducă o anchetă penală chiar şi atunci când este instrumentată de către alte entităţi. Legea nr. să exercite o acţiune penală şi să apere legalitatea democratică şi interesele care îi sunt atribuite prin lege.Hotărâri ale Curţii Europene a Drepturilor Omului: Culegere selectivă ____________________________________________________________________________________ „1.” Articolul 5 „1. b) să exercite o acţiune penală c) să reprezinte angajaţii şi familiile lor care îşi apără drepturile lor sociale. j) să exercite funcţii consultative în termenii prezentei legi.” Articolul 6 „1. m) să formuleze recursuri împotriva deciziilor ce rezultă din acorduri frauduloase încheiate între părţi cu intenţia de a eluda legea sau care au fost pronunţate încălcând o dispoziţie legală expresă.. Legea organică a procuraturii 17.

” C.)” Articolul 752 paragraful 1 „ Dacă procuratura trebuie să intervină [în procedură]. grefierul va înscrie dosarul pe rol. sunt următoarele: Articolul 20 „1. 2. pentru a-şi exprima opinia cu privire la temeinicia recursului. însă aceste drepturi sunt gestionate sau exercitate de către organisme autonome..) va fi trimis asesorilor raportori şi judecătorului raportor pentru adoptarea unei decizii finale. Dispoziţiile pertinente din Codul de procedură civilă. Guvernul a menţionat dispoziţiile următoare din Codul de procedură a muncii: 188 .. acest reprezentant participă în mod egal la şedinţa cu privire la examinarea recursului. primii dispun de o perioadă de şapte zile. (. practica stabilită de către camera socială a Curţii Supreme prevede ca reprezentantul procuraturii pe lângă această Curte (un procuror general adjunct) să fie sesizat de dosar. În general. D. Codul de procedură civilă 18..” 19.. dosarul cauzei îi va fi comunicat [pentru observaţii] într-o perioadă de şapte zile. Codul de procedură a muncii 20. În ziua în care Curtea va adopta decizia sa. la începutul şedinţei va fi distribuită câte o fotocopie sau o copie scrisă sau dactilografiată a proiectului hotărârii fiecăruia dintre ceilalţi asesori şi preşedintelui tribunalului. 2. să încheie o reglementare amiabilă sau să se retragă din cauzele civile la care statul este parte. aplicabile în mod egal litigiilor relevante din jurisdicţiile sociale. aceasta din urmă trebuie să intervină în toate procedurile în care este pus în joc interesul general (interesse público). În măsura posibilităţii. Dacă cauza are drept obiect bunuri sau drepturi ale statului. b) să autorizeze procuratura (. După examinarea dosarului.LOBO MACHADO contra PORTUGALIEI LAWLESS contra IRLANDEI ____________________________________________________________________________________ Articolul 11 paragraful 2 „[Reprezentarea procuraturii] este asigurată [în faţa Curţilor Supreme] de către procurorii generali adjuncţi (. 3. judecătorii îşi vor aplica viza. Potrivit Constituţiei şi legii organice a procuraturii..) să accepte cauza celeilalte părţi.... În caz de divergenţe dintre procuratură şi avocat..” Articolul 709 „1. După vizare. va prevala poziţia procuraturii. Statul este reprezentat de către procuratură. În ceea ce priveşte dreptul muncii. iar ultimul de patrusprezece zile. judecătorul raportor va citi proiectul hotărârii. cele din urmă pot angaja un avocat care va acţiona împreună cu procuratura în proceduri.. datată şi semnată. după care dosarul (.)” Articolul 59 „Ministrul Justiţiei poate: a) să dea Procurorului General al Republicii instrucţiuni de ordin specific în ceea ce priveşte cauzele civile în care statul are un interes. după care fiecare asesor va vota în ordinea în care a examinat dosarul cauzei. .

– 1996). 15764/89) inadmisibilă pentru restul pretenţiilor. Comisia a declarat admisibile plângerile cu privire la participarea procuraturii în procedurile din faţa Curţii Supreme şi încălcarea dreptului la respectarea bunurilor reclamantului. 31). 6-1) din Convenţie. dar oricine poate face rost de el la grefă. Textul integral al opiniei Comisiei şi a celor trei opinii separate care însoţesc raportul sunt anexate la această hotărâre1. CU PRIVIRE LA PRETINSA ÎNCĂLCAREA A ARTICOLULUI 6 par.Hotărâri ale Curţii Europene a Drepturilor Omului: Culegere selectivă ____________________________________________________________________________________ Articolul 8 „Reprezentanţii procuraturii trebuie să reprezinte din oficiu: a) angajaţii şi familiile lor. potrivit lui. cât şi în faţa Curţii Supreme. Guvernul invită Curtea să „susţină că nu a existat o încălcare a articolului 6 paragraful 1 (art. În memoriul său. cu patrusprezece voturi contra nouă că a avut loc încălcarea articolului 6 paragraful 1 (art. fără a aduce atingere intervenţiei „secundare” a acesteia. reprezentarea din oficiu a procuraturii ia sfârşit. 6-1) din Convenţie şi a considerat.. el se plângea. ÎN DREPT I. CONCLUZII PREZENTATE ÎN FAŢA CURŢII DE CĂTRE GUVERN 23. prin douăzeci şi două voturi contra unu că nici o chestiune distinctă nu se impune în ceea ce priveşte articolul 1 din Protocolul 1 (P1-1). de lipsa unei noi aprecieri din partea Curţii de Apel a probelor faptelor considerate ca fiind stabilite de către tribunalul de primă instanţă şi de absenţa dezbaterilor publice atât în faţa Curţii de Apel. 189 . PROCEDURA ÎN FAŢA COMISIEI 21. Dl Lobo Machado a pretins că a existat o încălcare a articolului 6 paragraful 1 (art. El critica. 6-1) din Convenţie. care prevede: Nota grefei 1 Din motive de ordin practic textul nu va apărea decât în ediţia tipărită (Culegere de hotărâri şi decizii. în primul rând. Ea a declarat cererea (nr. care. 6-1) din Convenţie”. La 29 noiembrie 1993. ea a concluzionat. Invocând articolul 6 paragraful 1 (art. 6-1) DIN CONVENŢIE 24. În raportul său din 19 mai 1994 (articolul 31) (art. de asemenea. 1 (art. ar fi adus atingere dreptului său la un proces echitabil în faţa unui tribunal independent şi imparţial cât şi principiului de egalitate a armelor.. Dl Lobo Machado a sesizat Curtea la 2 noiembrie 1989. încălcarea articolului 1 din Protocolul 1 (P1-1) pe motivul repercusiunilor patrimoniale negative ale eşecului acţiunii sale. de asemenea. rolul atribuit procuraturii în procedura defăşurată în faţa Curţii Supreme.)” Articolul 10 „ Dacă este desemnat un mandatar. b) (. 22. El a pretins.

.. în cadrul jurisdicţiei sociale. va fi mai puţin gravă decât o încălcare comparabilă în materie penală.LOBO MACHADO contra PORTUGALIEI LAWLESS contra IRLANDEI ____________________________________________________________________________________ „Orice persoană are dreptul la judecarea în mod echitabil (.). apărarea interesului general nu explica prezenţa sa deoarece el a luat partea patronului. reprezentantul ar fi putut primi instrucţiuni de la Ministrul Justiţiei în ceea ce priveşte concluziile sale finale precum şi rolul său la momentul examinării recursului de către Curtea Supremă. de faptul că nu a putut obţine. Funcţiile procuraturii în Portugalia ar fi de natură încât. în calitatea sa de organ al justiţiei. în calitate de reprezentant al statului în litigiile private cu caracter patrimonial. membru al procuraturii de rangul cel mai înalt. în special. este de neconceput. prezenţa sa în camera deliberării ar fi fost contrară principiului de egalitate a armelor şi pune la îndoială independenţa Curţii. de către o instanţă independentă şi imparţială (. În acest mod. În cauze similare celui prezent. Comisia este de aceeaşi părere în esenţă şi consideră că principiile enunţate în hotărârea Borgers contra Belgiei din 30 octombrie 1991 (seria A nr.. Petrogalul dispunea de organe proprii..)” El se plânge. procurorul general adjunct a devenit un „aliat” sau un „adversar obiectiv” (cauza Borgers precitată. înainte de pronunţarea hotărârii Curţii Supreme. în ceea ce priveşte Portugalia. din motivul unei intervenţii fără contestare a procuraturii. articolul 59 din legea organică a procuraturii.. nu putea fi echivalat unei părţi. şi în consecinţă nu a putut răspunde acestuia. avizul scris al procuraturii. În afară de aceasta. obiectiv şi imparţial...). nu avea nici o incidenţă în ceea ce priveşte aprecierea respectării dreptului la un proces echitabil. p. un aviz în scris cu privire la întrebările juridice abordate. Guvernul a subliniat faptul că părţile – reclamantul şi întreprinderea Petrogal – şi-au exercitat drepturile procedurale în condiţii egale prin intermediul avocaţilor săi. s-a plâns de prezenţa procuraturii la şedinţa cu uşile închise a Curţii Supreme. 32. În consecinţă. Misiunea sa nu era să consilieze Curtea sau să asigure unitatea jurisprudenţei. procurorul general adjunct. 25. acţiunea fiind intentată împotriva unei întreprinderi publice. în cazul de faţă. nu avea altă obligaţie decât să asiste tribunalul oferindu-i în mod independent. El ar contribui în acest mod la garantarea unei bune administrări a justiţiei. în speţă. fie asupra încălcării drepturilor şi obligaţiilor sale cu caracter civil (. nici un motiv nu justifica prezenţa procurorului general adjunct la deliberări.). paragraful 26). 214-B) se aplică mutatis mutandis în materie civilă. În speţă. În al doilea rând. reclamantul avea dreptul să pună la dubiu imparţialitatea procuraturii. 26. care va hotărî (. de avocaţi. devenită ulterior societate pe acţiuni în care statul era acţionar majoritar. Magistratul procuraturii. consideraţiile cauzei Borger nu puteau fi aplicate în speţă. În plus. 190 . Faptul că una din părţi este o întreprindere publică. că o încălcare a principiului echităţii în materie civilă. Funcţia obiectivă de amicus curiae pe care o exercită magistratul în cauză drept garant al coerenţei jurisprudenţei Curţii Supreme şi apărării interesului public în cazurile sociale ar fi cunoscut de public şi. cu toate că anterior a subscris argumentelor Petrogalului. mai întâi. La audiere delegatul său a menţionat că încălcarea a rezultat din interdicţia pentru dl Lobo Machado de a răspunde la observaţiile scrise ale procuraturii şi din faptul că un membru al procuraturii a fost prezent la deliberări.. Datorită aspectelor specifice ale sistemului de intervenţie a procuraturii pe lângă Curtea Supremă. În proceduri similare. Nu s-ar putea spune că din motivul formulării unui aviz bazat doar pe lege.

p. Seria A nr. 28. 6-1). pentru a face concluzia cu privire la aplicabilitatea articolului 6 paragraful 1 (art.13-14. Curtea a considerat. La fel ca şi în hotărârea sa Borgers (p. deoarece rezultatul recursului putea afecta mărimea pensiei dlui Lobo Machado. imposibilitatea pentru reclamant de a-l 191 . par.23. procuratura s-a limitat la un aviz în scris scurt şi nu a beneficiat de nici un fel de opinie consultativă sau de alt tip. 36. Cu referinţă la Guvernul belgian (paragraful 6 supra) diferenţele fundamentale între procedurile penale şi civile în faţa unei Curţi Supreme impun neaplicarea. a jurisprudenţei Borgers (hotărârea precitată). hotărârile Pakelli contra Germaniei din 25 aprilie 1983. În al doilea rând. în consecinţă. de către o instituţie care atât în Belgia cât şi în Portugalia s-a dovedit a fi pozitivă. 64. În această privinţă. paragraful 26). Curtea notează. la protecţia interesului general. 11. paragraful 17 şi p. 40 şi Ruiz-Mateos contra Spaniei din 23 iunie 1993. Ea a reluat această idee cu mai multe ocazii (a se vedea mutatis mutandis. Curtea a relevat. În hotărârea sa Delcourt împotriva Belgiei din 17 ianuarie 1970. 25. în procesul de formare a unei decizii a Curţii. în cel de-al doilea caz. p. În speţă. Oricum particularităţile fiecărei cauze şi a diverselor drepturi naţionale trebuie să fie luate în consideraţie pentru a se evita o condamnare uniformă pentru încălcarea articolului 6 paragraful 1 (art. 17. pp. 262. Ele conţin un aviz care exprimă autoritatea însăşi a procuraturii. trebuie menţionat faptul că legislaţia portugheză nu oferă nici o indicaţie în ceea ce priveşte faptul cum procuratura pe lângă camera socială a Curţii Supreme trebuie să-şi exercite rolul său într-o şedinţă cu uşile închise a acestei camere (a se vedea. în special în speţă. Seria A nr. Pham Hoang contra Franţei din 25 septembrie 1992. 243. hotărârea Borgers precitată. Ţinându-se cont de natura socială a drepturilor. 29. care a pledat pentru respingerea recursului (paragraful 14 supra). că „o hotărâre a Curţii de Casaţie poate să se reflecte în diferite moduri asupra situaţiei juridice a interesatului” (seria A nr. p. Acelaşi lucru se aplică şi în cauza de faţă. Guvernul subliniază importanţa contribuţiei procuraturii la menţinerea unităţii jurisprudenţei înaltei jurisdicţii şi. că trebuie să ofere o importanţă mare rolului asumat în mod real de către membrul procuraturii în procedură şi. intervenţia sa în procedură era în particular justificată de apărarea interesului general. avizul are destinaţia să consilieze şi. par. a contrario. 32. paragraful 28). Cu toate că este obiectiv şi motivat în drept. în calitate de pârât. 27. p. să influenţeze Curtea Supremă. în primul rând. 28. 31. cu toate acestea.Hotărâri ale Curţii Europene a Drepturilor Omului: Culegere selectivă ____________________________________________________________________________________ citată de către reclamant (paragraful 17 de mai sus). 30. Ţinându-se cont deci de miza pentru reclamant a instanţei în faţa Curţii Supreme şi de natura avizului procurorului general adjunct. paragraful 25). 63). sarcina Ministerului public pe lângă Curtea Supremă era în esenţă de a asista Curtea şi de a supraveghea menţinerea unităţii jurisprudenţei. par. conţinutului şi efectelor observaţiilor sale. în special. care s-a reunit în camera deliberării (vezi a contrario hotărârea Borgers precitată). nu autoriza în nici un fel Ministrul Justiţiei să dea instrucţiuni cu privire la misiunea procuraturii. că litigiul în cauză se referea la drepturile sociale şi opunea două părţi bine definite: reclamantul în calitate de reclamant şi Petrogalul. 6-1). În acest context. Seria A nr. 32.

307-B. Această încălcare a fost agravată de prezenţa procurorului general adjunct la şedinţa cu uşile închise a Curţii Supreme. pp. 63. Seria A nr. 32. 6-1). Dl Lobo Machado a declarat că. A. p. dacă este cazul. mutatis mutandis. „Dacă hotărârea Curţii declară că o decizie luată sau o măsură ordonată de către o autoritate judecătorească sau orice altă autoritate a unei Părţi Contractante încalcă în totalitate sau în parte obligaţiile care rezultă din (…) Convenţie şi dacă dreptul intern al acestei Părţi Contractante nu permite decât o înlăturare incompletă a consecinţelor acestei încălcări. Seria A nr. îndoielile cu privire la sistemul judiciar care 192 . în lipsa unei contestări (a se vedea hotărârea Borgers precitată. 16. 35. chiar şi în aparenţă. CU PRIVIRE LA APLICAREA ARTICOLULUI 50 (art. Curtea nu consideră că trebuie să examineze întrebarea din oficiu. o satisfacţie echitabilă”. magistratul a beneficiat. în special. hotărârile Ruiz-Mateos precitată. CU PRIVIRE LA PRETINSA ÎNCĂLCARE A ARTICOLULUI 1 DIN PROTOCOLUL 1 (P1-1) 34.LOBO MACHADO contra PORTUGALIEI LAWLESS contra IRLANDEI ____________________________________________________________________________________ obţine înainte de pronunţarea hotărârii şi de a răspunde la el. În faţa Comisiei. În termenii articolului 50 (art. fapt demonstrat de practica altor state-membre ale Consiliului Europei. p. nici independentă. 50) din Convenţie. Faptul că această prezenţă a dat procuraturii posibilitatea de a contribui la menţinerea unităţii jurisdicţiei ar putea zdruncina această constatare. par. p. 25. Curtea a constatat că această circumstanţă constituie deja o încălcare a articolului 6 par. Prejudiciu 37. Astfel. chiar şi de un magistrat independent. făcând abstracţie de efectele rezultatului procedurii asupra vieţii sale profesionale. 32. 1 (art. McMichael contra Regatului Unit din 24 februarie 1995. 50) DIN CONVENŢIE 36. 53-54. a încălcat dreptul său la o procedură contradictorie. de o posibilitate adiţională de a-şi susţine opinia în camera deliberării. II. însă în faţa Curţii nu a reluat această plângere. 1 (P1-1). paragraful 80 şi Kerojärvi contra Finlandei din 19 iulie 1995. 6-1). 322. III. de a lua cunoştinţă de toate documentele sau observaţiile prezentate judecătorului. reclamantul a pretins încălcarea articolului 1 din Protocolul nr. 42). şi în această privinţă a existat o încălcare a articolului 6 paragraful 1 (art. din moment ce ea nu constituie unicul mijloc de a urmări acest scop. în scopul influenţării deciziei sale şi de a o discuta (a se vedea. Chiar dacă nu dispunea de nici un drept de opinie consultativă sau de alt tip (paragrafele 26 şi 28 supra). paragraful 28). Asemenea concluzii dispensează Curtea de a statua asupra plângerii potrivit căreia Curtea Supremă nu a fost nici imparţială. Curtea acordă părţii lezate. Aceasta implică în principiu oportunitatea pentru părţile la un proces penal sau civil. par.

Strasbourg. Prejudiciul moral suferit nu putea fi mai mic de 3 500 000 escudo (PTE). B. Curtea acceptă pretenţiile dlui Lobo Machado şi îi alocă suma solicitată. Conform informaţiilor de care dispune Curtea. DIN ACESTE CONSIDERENTE. Penalităţi 44. Reclamantul a mai solicitat 1 500 000 PTE cu titlu de costuri şi chieltuieli pentru reprezentarea sa în faţa organelor Convenţiei. rata legală aplicabilă în Portugalia. Costuri şi chieltuieli 41. 6-1) din Convenţie. 6) constituie în sine o satisfacţie echitabilă în această privinţă. Respinge restul pretenţiilor de satisfacţie echitabilă. Curtea a considerat că constatarea încălcării articolului 6 (art. 39. la 20 februarie 1996. 40. Guvernul a subliniat lipsa legăturii de cauzalitate între încălcarea denunţată şi prejudiciul pretins. în termen de trei luni. Nici Guvernul. C. Semnat: Rolv Ryssdal Preşedinte Herbert Petzold Grefier 193 .Hotărâri ale Curţii Europene a Drepturilor Omului: Culegere selectivă ____________________________________________________________________________________ au apărut în speţă au compromis pentru totdeauna încrederea sa în instituţiile democratice. 4. nici delegatul Comisiei nu şi-au exprimat poziţia. din care trebuie reţinută suma de 21 724 franci francezi plătită de către Consiliul Europei pentru asistenţă juridică. CURTEA. 2. Susţine că nu este necesar să examineze cauza în conformitate cu articolul 1 din Protocolul Nr. el nu s-a pronunţat. 3. 43. Susţine că a existat o încălcare a articolului 6 paragraful 1 (art. ÎN UNANIMITATE 1. În ceea ce priveşte delegatul Comisiei. 38. 1 500 000 (un milion cinci sute de mii) escudo minus 21 724 (douăzeci şi unu mii şapte sute douăzeci şi patru) franci francezi. Susţine a) că statul reclamat trebuie să achite reclamantului. 42. Susţine că această decizie constituie în sine o satisfacţie echitabilă suficientă în ceea ce priveşte prejudiciul pretins. b) că această sumă va fi majorată cu o rată anuală de 10% începând cu expirarea celor trei luni menţionate şi până la achitare. sumă convertibilă în escudo la rata de schimb la data prezentei hotărârii pentru costuri şi chieltuieli. 5. la data adoptării prezentei hotărâri era de 10% pe an. 1 (P1-1). Redactată în limbile engleză şi franceză şi pronunţată în şedinţă publică la Palatul Drepturilor Omului.

6-1) din Convenţie. El s-a limitat să sublinieze faptul că argumentele reclamantului au fost examinate deja în hotărârea Curţii de Apel. Anume prezenţa magistratului procuraturii la şedinţa cu uşile închise a Curţii Supreme fără ca reclamantul să fie prezent. Acesta din urmă s-a văzut în situaţia că trebuie să contrazică simultan partea adversă şi o entitate de stat. Această situaţie reflectă o manifestare de inegalitate şi astfel aduce atingere la dreptul la un proces echitabil. nu era suficientă pentru a se constata încălcarea articolului 6 paragraful 1 (art. ambele de acord să nege temeiul dreptului pe care îl pretindea în faţa Curţii Supreme. care era suficientă în sine în ceea ce priveşte motivaţia sa. 53-2) din regulamentul A. nu a adăugat nici un argument nou pentru respingerea cererii de recurs. 51-2) din Convenţie şi 53 paragraful 2 (art. decât litera sa. 194 . paragraful 14 indică că opinia procurorului general adjunct. De fapt. trebuie să fie analizată ca o agravare a situaţiei procedurale a reclamantului. şi orice altă examinare nu era. din contra. opinia concordantă a dlui Lopes Rocha este anexată la această hotărâre. însă nu pot fi de acord cu toate motivele stabilite în paragrafele 31 şi 32 din hotărâre. fiind stabilit că. Însă intervenţia sa în sprijinul deciziei Curţii de Apel. În plus. Desigur. Astfel. situaţia de dezechilibru nu este compatibilă cu cerinţele unei proceduri echitabile în sensul articolului 6 paragraful 1 (art. 6-1) aşa cum este menţionat în paragraful 31. Constatarea încălcării ar trebui. OPINIA CONCORDANTĂ A DLUI JUDECĂTOR LOPES ROCHA Sunt de acord cu constatarea încălcării articolului 6 paragraful 1 (art. echitatea este un concept care ia în consideraţie mai mult spiritul legii. în consecinţă. de care reclamantul nu avea cunoştinţă. combinată cu prezenţa sa la şedinţa Curţii Supreme. necesară. unica împrejurare a imposibilităţii pentru reclamant de a cunoaşte conţinutul avizului procurorului general adjunct până la pronunţarea hotărârii şi a răspunde la aceasta. să fie bazată pe toate circumstanţele speţei.LOBO MACHADO contra PORTUGALIEI LAWLESS contra IRLANDEI ____________________________________________________________________________________ În conformitate cu articolele 51 paragraful 2 (art. 6-1) din Convenţie. chiar dacă nu a avut dreptul la opinie consultativă sau de alt tip. care oferea o ocazie suplimentară pentru el de a-şi susţine avizul în camera deliberării fără nici o contestare trebuie să fie evaluată ca o încălcare a principiului judecării cauzei în mod echitabil. În concluzie. în drept. conceptele de echitate şi egalitate sunt egale. magistrtul în cauză nu este o „parte” în sensul tehnic al termenului în dreptul procedural.

Gölcüklü. Sir John Freeland. El corespunde regulamentului intrat în vigoare la 1 ianuarie 1983 şi amendat de atunci de mai multe ori. Valticos. 195 . Macdonald. A. Jambrek. Bigi.J. după ce au deliberat cu uşile închise la data de 28 septembrie 1995 şi 26 ianuarie 1996. după această dată. şi. Primele două cifre indică numărul de ordin în anul introducerii.locul pe lista sesizărilor Curţii de la origine şi pe lista cererilor iniţiale (pe rolul Comisiei) corespunzătoare. Cauza poartă numărul 13/1997/797/1000.Hotărâri ale Curţii Europene a Drepturilor Omului: Culegere selectivă ____________________________________________________________________________________ HUSSAIN contra REGATULUI UNIT (Cererea nr. doar cauzelor care vizează statele care nu sunt legate prin acest protocol (P9). într-o cameră compusă din următorul complet: Dnii R. Mahoney. Spielman. 21928/93) HOTĂRÂRE 21 februarie 1996 În cauza Hussain contra Regatului Unit1. de asemenea dl Petzold. preşedinte. R. dna E. N. F. iar ultimele două . şi dl P. constituită. Ryssdal. grefier adjunct. pronunţă următoarea hotărâre. grefier. dl P. Curtea Europeană a Drepturilor Omului. Palm. F. adoptată la această ultimă dată: Nota Grefei 1 Cauza poartă numărul 55/1994/502/584. în conformitate cu articolul 43 din Convenţia Europeană pentru Apărarea Drepturilor Omului şi a Libertăţilor Fundamentale („Convenţia”) şi cu clauzele pertinente din regulamentul A al Curţii2. 2 Regulamentul A se aplică tuturor cauzelor deferite Curţii până la intrarea în vigoare a Protocolului 9 (P9) şi.

dl A. De asemenea. Preşedintele Curţii. Domnul R. S-au înfăţişat: – din partea Guvernului Dnii 196 I. preşedintele Curţii (articolul 21§ 3 (b) din regulamentul Curţii). dl R. Bigi şi dl P. Christie. Curtea s-a întrunit într-o şedinţă pregătitoare. prin intermediul grefierului adjunct. pe reprezentantul reclamantului şi pe delegatul Comisiei cu privire la organizarea procedurii (articolul 37 § 1 şi 38). grefierul a primit memoriul guvernului la 13 aprilie 1995 şi memoriul reclamantului la 18 aprilie 1995. pe agentul guvernamental („Guvernul”). 56/1994/503/585) să fie examinate de aceeaşi Cameră (articolul 21 § 6) şi că se va ţine o audiere comună. dl F. dna E. 2. şi în interesul unei bune administrări a justiţiei. la 27 septembrie 1995 a avut loc audierea publică la Palatul Drepturilor Omului din Strasbourg. Secretarul Comisiei a notificat grefierul că delegatul îşi va depune observaţiile la audiere. Comisia a invitat Curtea să se pronunţe asupra faptului dacă a avut loc o încălcare a articolului 14 din Convenţie. dl F. reclamantul şi-a manifestat dorinţa de a participa la proces şi şi-a desemnat reprezentantul (articolul 30). a decis că prezenta cauză şi cauza Singh contra Regatului Unit (nr. Ryssdal. Cauza a fost deferită Curţii de către Comisia Europeană a Drepturilor Omului („Comisia”) la 8 decembrie 1994. Răspunzând invitaţiei făcute în conformitate cu articolul 33 paragraful 3 (d) din regulamentul A. în termenul de trei luni prevăzut de articolul 32 § 1 şi articolul 47 din Convenţie. Ministerul Afacerilor Externe şi Commonwealth-lui agent. Valticos. 4. i-a consultat. acesta din urmă i-a desemnat. pe ceilalţi şapte membri şi anume. 21928/93) introdusă contra Regatului Unit. în prezenţa grefierului. cererea Guvernului face trimitere la articolul 48. în calitate de preşedinte al camerei (articolul 21 § 5). 5. Camera se constituie de plin drept din Sir John Freeland. apoi de Guvernul Regatului Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord („Guvernul”) la 23 decembrie 1994. Gölcüklü. În conformitate cu decizia preşedintelui. dl N. Spielman. Jambrek. La 27 ianuarie 1995. Palm. Ryssdal. prin tragere la sorţi. Macdonald. În prealabil. (articolul 43 in fine din Convenţie şi articolul 21 § 1). în temeiul articolului 21 § 6 din regulamentul A. judecător ales din partea Regatului Unit (articolul 43 din Convenţie) şi dl R. dl Abed Hussain. a sesizat Comisia la 31 martie 1993 în temeiul articolului 25. În conformitate cu ordonanţa emisă în consecinţă. . cu care un cetăţean pakistanez. 3.HUSSAIN contra IRLANDEI LAWLESScontra REGATULUI UNIT ____________________________________________________________________________________ PROCEDURA 1. La origine se află cererea (nr. Cererea face trimitere la dispoziţiile articolelor 44 şi 48 şi la declaraţia britanică de recunoaştere a jurisdicţiei obligatorii a Curţii (articolul 46). Acestea au drept scop obţinerea unei decizii asupra chestiunii dacă faptele expuse în cauză prezintă o încălcare din partea statului reclamat a obligaţiilor sale în temeiul articolului 5 § 4 din Convenţie.

8. CIRCUMSTANŢELE CAUZEI 6. Bayne. sunteţi o persoană periculoasă. Dl Hussain a fost la început deţinut în aripa pentru tineri a închisorii din Liverpool şi. în instituţia pentru infractorii juvenili înainte de a fi transferat în închisoarea pentru adulţi. Bratza. N. a fost condamnat de Crown Court din Leeds pentru omorul fratelui lui mai mic în vârstă de doi ani. Reclamantul a cauzat leziuni grave copilului în timp ce-l supraveghea. ÎN FAPT I. Fitzgerald QC J. Curtea de Apel a respins recursul la 5 martie 1980. Dl Abed Hussain s-a născut în 1962 şi în prezent este deţinut în închisoarea din Lindholme. Curtea a audiat declaraţiile dlui Bratza. Barrister-at-Law consilieri.” Reclamantul a depus recurs împotriva condamnării şi pedepsei. 7.Hotărâri ale Curţii Europene a Drepturilor Omului: Culegere selectivă ____________________________________________________________________________________ D. Shaw. La 12 decembrie 1978. Barrister-at-Law K. ulterior. delegat. Pronunţând sentinţa. dlui Fitzgerald şi a dlui Pannick. M. Potrivit procedurii administrative care reglementează sentinţele similare cu cea primită de reclamant. Akester jurisconsult – din partea reclamantului Dnii consilieri. cu certitudine la momentul de faţă. H. Efectul sentinţei a fost de a permite detenţia reclamantului „în localul şi în condiţiile ordonate de ministrul de interne”. Cooper. R. o perioadă „de pedeapsă” fixează numărul anilor de detenţie necesară pentru a satisface exigenţele pedepsei şi intimidării (a se vedea paragraful 27 infra). 197 . Pannick QC. H. în vârstă de 16 ani. 10. El a primit o sentinţă de detenţie obligatorie „pentru durata plăcerii Maiestăţii Sale” (during her Magesty’s pleasure) în conformitate cu articolul 53 (1) din legea cu privire la copii şi adolescenţi din 1933 (astfel după cum a fost amendată) (a se vedea paragraful 23 infra). E. Ministerul de Interne – din partea Comisiei dl consultanţi. judecătorul a declarat: „Vă consider a fi un tânăr care a dat dovadă de cruzime şi lipsă de orice sentimente. Carter. 9. Harrington. reclamantul. În opinia mea.

comisia pentru eliberare condiţonată nu a recomandat punerea în libertate a reclamantului. Lord Chief Justice a fost de acord cu această propunere dar a declarat că perioada recomandată trebuie să fie o „perioadă minimală absolută”.” Respectiv. apreciind riscul ca fiind acceptabil. Nu pot recomanda nimic altceva decât să se ţină cont de acest avertisment. ulterior. cu un regim mai puţin strict. pericolul pe care-l prezenta pentru cei din jur va dispărea. în care reclamantul nu a beneficiat de posibilitatea de a consulta vreun document. Rapoartele au evidenţiat un progres pozitiv şi după cum. 13. Sunt preocupat de faptul ca acest aspect al caracterului lui să fie luat în consideraţie la eventuala examinare a posibilităţii de punere în libertate. Copilul avea pe corp circa 50 de vânătăi. ea fiind probabil extrem de amăgitoare. Nu pot recomanda vreo perioadă pentru detenţia lui.” 11. El încă mai are trei surori şi fraţi mai mici şi siguranţa lor trebuie să constituie un argument predominant. pe care brutalitatea nu-l afectează. dar trăsătura cea mai neobişnuită este nepăsarea lui.HUSSAIN contra IRLANDEI LAWLESScontra REGATULUI UNIT ____________________________________________________________________________________ În această privinţă. dar transferul lui într-o închisoare de categoria C. lovindu-l cu palma. i-a fost comunicat reclamantului: „Comitetul local de control (a se vedea paragraful 38 infra). judecătorul care a pronunţat sentinţa a recomandat o perioadă de zece ani „ţinând cont de vârsta deţinutului la momentul infracţiunii”. Sunt profund preocupat de aparenţa de normalitate pe care o manifestă acest tânăr. şi a preconizat efectuarea următorului control în august 198 . Ea trebuie să continue până va fi posibil de a afirma cu certitudine rezonabilă că odată cu atingerea maturităţii. pe parcursul a două sau trei zile înaintea decesului copilului. ministrul de interne a comentat astfel: „Nu pot accepta perioada fixată de către judecător ca fiind proporţională cu gravitatea unei din cele mai înfiorătoare crime cu care m-am confruntat vreodată. Din moment ce reclamantul a negat orice abuz fizic asupra fratelui său. 12. Din partea sa. iar creierul şi coloana vertebrală îi erau lezate. Comisia pentru eliberare condiţionată a efectuat primul control în decembrie 1986. a considerat oportun de a fixa o dată pentru eliberarea condiţionată a dlui Hussain”. Reclamantul este fără îndoială un tânăr minciunos fără scrupule. Aceste detalii i-au fost pentru prima dată comunicate reclamantului printr-o scrisoare trimisă de ministerul de interne la 6 octombrie 1994 în conformitate cu hotărârea Camerei Lorzilor din 24 iunie 1993 (a se vedea paragraful 30 infra). reclamantul l-a supus unui tratament extrem de violent. Aceasta mi-a provocat sentimentul că el este un tânăr foarte periculos. Numai în 1986 a fost fixată perioada de detenţie a reclamantului. Cu toate acestea. cu piciorul şi zdruncinându-l. de către ministrul de interne după un proces confidenţial de consultaţii la care au participat judecătorul de prima instanţă şi Lord Chief Justice. Problema constă în faptul că el este deja „matur pentru anii lui”. Pe parcursul acestui proces. a fi matur implică mai mult decât doar a fi un băiat în creştere. În cazul dat. după cum l-a descris un ofiţer de poliţie. el a mărit perioada propusă cu cinci ani. în 1978 judecătorul de prima instanţă a adresat în scris ministrului următorul mesaj: „Este cert faptul că. era imposibil de a stabili motivele unei astfel de violenţe. Pe parcursul detenţiei reclamantului Comisia pentru eliberarea condiţionată (Parole Board) (a se vedea paragraful 37 infra) examinase necesitatea recomandării eliberării reclamantului cu patru ocazii. cincisprezece ani de detenţie. El nu a manifestat nici un sentiment în legătură cu decesul şi leziunile cauzate fratelui său.

17. reclamantul nu a consultat nici unul din rapoartele prezentate comisiei şi nu a avut posibilitatea de a fi audiat de comisie. pentru motivul că nu a avut posibilitatea să consulte rapoartele întocmite cu privire la cazul lui şi prezentate comisiei. prin care s-a stabilit că. 16. ministrul de interne a respins recomandările comisiei şi a dispus transferul reclamantului într-o închisoare de categoria C şi efectuarea unui control ulterior începând cu luna octombrie 1992. Cu toate acestea. reclamantului i s-a acordat posibilitatea de a consulta rapoartele prezentate comisiei pentru eliberare condiţionată. motivele deciziei adoptate nu i-au fost divulgate. Reclamantul şi-a retras cererea privind controlul jurisdicţional.. precum şi data următorului control.) Comisia nu a recomandat punerea dlui Hussain în libertate. persoanele deţinute la discreţia Maiestăţii Sale (during Her Magesty’s pleasure) aveau dreptul de a consulta aceste rapoarte. În iunie 1993. Ca urmare a controlului în cauză. comisia pentru eliberare condiţonată a solicitat High Court să reexamineze neîntârziat cauza reclamantului şi să-i comunice ansamblul documentelor anexate la dosar cu scopul ca acesta să-şi prezinte observaţiile în cunoaştere de cauză. comisia pentru eliberare condiţionată a recomandat transferul reclamantului într-o închisoare cu un regim deschis şi efectuarea unui control ulterior după un interval de şase luni..Hotărâri ale Curţii Europene a Drepturilor Omului: Culegere selectivă ____________________________________________________________________________________ 1990. Comisia pentru eliberare condiţonată a examinat din nou cazul reclamantului în 1990. 18. care i-a fost comunicat ulterior reclamantului. declara: „Comisia locală pentru eliberare condiţonată a recomandat fixarea unei date provizorii pentru eliberarea condiţionată a dlui Hussain (. În timpul ultimului control din ianuarie 1994. ordonând menţinerea reclamantului în închisoare cu regim închis şi efectuarea unui control ulterior în martie 1995. După încheierea celei de-a treia proceduri de control în decembrie 1992. 15. Reclamantul a fost deţinut pentru o perioadă de mai mult de şaptesprezece ani. a respins această recomandare. Reclamantului i s-a comunicat în martie 1993 numai faptul că eliberarea lui nu a fost recomandată. în exercitarea competenţei sale de reglementare (a se vedea paragraful 29 infra). transferul fiind efectuat în februarie 1996. 19. La acea perioadă. ministrul de interne a acceptat recomandările comisiei pentru eliberare condiţionată de a transfera reclamantul într-o închisoare cu regim deschis. reclamantul nu a avut posibilitatea de a consulta rapoartele care-l vizau şi nu a fost audiat de către comisie. Un rezumat al procedurii de control emis de Ministerul de interne. El a invocat hotărârea în cauza Prem Singh (a se vedea paragraful 24 infra). ci transferul lui într-o închisoare cu un regim deschis şi declanşarea unei noi proceduri de control la un interval de optsprezece luni. dar nu şi oportunitatea de a se înfăţişa în faţa comisiei. De asemenea. 14. ministrul de interne. dl Hussain a solicitat un control jurisdicţional (judicial review) (a se vedea paragraful 39 infra) a deciziei comunicate în martie 1993. potrivit dreptului comun.” Din nou. 199 . La 13 octombrie 1993. Cu toate acestea.

paragraful 23 infra). furtul calificat. cum ar fi omorul prin imprudenţă. trădare sau crimă pentru motive de alienare mintală la momentul comiterii infracţiunii trebuiau deţinuţi „sub supraveghere strictă până va fi făcută cunoscută dorinţa Maiestăţii Sale”. 108). violul. O persoană care provoacă în mod ilegal moartea unei alte persoane din intenţia de a o ucide sau de a-i cauza leziuni corporale grave este culpabilă de omor. Ea a fost extinsă asupra celor care erau în vârstă de 18 ani la momentul condamnării (1993) şi. ulterior. pentru a asigura că el va fi ţinut în închisoare atâta timp cât va fi considerat de a prezenta un pericol securităţii publice în cazul eliberării din închisoare” (R.HUSSAIN contra IRLANDEI LAWLESScontra REGATULUI UNIT ____________________________________________________________________________________ II. 22. 23. se aplica persoanelor sub vârsta de 18 ani la momentul comiterii infracţiunilor (1948). Dreptul englez impune o pedeapsă obligatorie pentru omor: „detenţie la discreţia Maiestăţii Sale” în cazul în care acuzatul nu a atins vârsta de 18 ani (articolul 53 § 1 din legea din 1933 (versiune amendată) privind copiii şi adolescenţii. Principiile care impun pronunţarea unei sentinţe discreţionare pe viaţă sunt: (i) infracţiunea trebuie să aibă un caracter grav şi (ii) trebuie să existe circumstanţe excepţionale care să demonstreze că criminalul prezintă un pericol pentru societate şi că este imposibil de a preciza când acest pericol va dispărea. B. pe când sentinţele permanente discreţionare. Categoriile de detenţie în caz de omor 20. Sentinţele pe viaţă obligatorii sunt fixate de lege. Pedepsele pe viaţă discreţionare sunt de durată nedeterminată cu scopul de a „monitoriza progresul deţinutului. pot fi impuse de către un tribunal în mod independent persoanelor condamnate de anumite infracţiuni cu caracter violent sau sexual. contra Wilkinson (1983) 5 Rapoarte privind apelul penal 105. Acest tip de pedeapsă este calificat ca internare „la discreţia Maiestăţii Sale”. Detenţia la discreţia Maiestăţii Sale 21. La originea noţiunii de detenţie la discreţia Maiestăţii Sale se află o lege din 1800 cu privire la internarea persoanelor alienate vinovate de comiterea unor infracţiuni (Criminal Lunatics Act). DREPTUL ŞI PRACTICA INTERNĂ PERTINENTE A.. detenţia la discreţia Maiestăţii Sale a fost introdusă cu privire la acuzaţii în vârstă de la 10 la 16 ani. Dispoziţia în vigoare în prezent este articolul 53 paragraful 1 din legea din 1933 cu privire la copii şi adolescenţi (variantă amendată) („legea din 1933”) care prevede: 200 . „plasarea în custodie pe durata vieţii” în cazul în care autorul crimei are vârsta între 18-20 ani (articolul 8 § 1 din legea din 1982 privind justiţia penală). În 1908. şi „detenţia pe viaţă” în cazul în care inculpatul a atins vârsta de 21 de ani (articolul 1 § 1 din legea din 1965 cu privire la omucidere (abolirea pedepsei cu moartea).. care prevedea că condamnaţii achitaţi de acuzaţia de omor.

Problemele abordate în cauza menţionată erau diferite de cele din speţă. ex. o parte a căreia are un caracter punitiv (represiune şi intimidare).). reclamantul trebuie considerat echivalent cu un deţinut care-şi execută pedeapsa discreţionară pe viaţă pentru a stabili dacă prezenta speţă relevă mai curând de jurisprudenţa în cauza Wilson decât cea din cauza Payne. prevăzută de articolul 53 § 1 din legea din 1933 pentru omucidere. nepublicată). ordinele de detenţie impuse în temeiul articolului 53 aveau un caracter obligatoriu. şi alţii (1994) Queens Bench 378. p. aş decide asupra cazului de faţă. în esenţă.. prin urmare sentinţa avea un caracter obligatoriu şi nu discreţionar.B: 157 şi Wynne contra MB (CEDO 1 decembrie 1992). tribunalul nu-l poate condamna la închisoare pe viaţă şi nici nu poate pronunţa împotriva lui sau înscrie în cazierul lui juridic condamnarea la pedeapsa cu moartea. de la Divisional Court a declarat vizavi de acest subiect următoarele: „La momentul pronunţării sentinţei. Dar... judecătorul Kennedy la Divisional Court (la care s-a alăturat şi judecătorul Pill) a declarat: „Nu văd nici un motiv de a-l considera ca având un statut special din cauza condamnării sale la detenţie la discreţia Maiestăţii Sale şi nu la închisoare pe viaţă. 25.. Faptul că deţinutul condamnat la detenţie obligatorie pe viaţă poate beneficia de drepturi similare în materie de eliberare pe cauţiune nu schimbă faptul că acest tip de pedeapsă este justificabil ca pedeapsă pentru întreaga sa durată: a se vedea R. adică la detenţia în locul şi în condiţiile ordonate de Ministrul de interne.. făcând abstracţie de practica Ministerului de interne şi a comisiei pentru eliberare condiţionată. aflat în detenţie la discreţia Maiestăţii Sale. Doody şi alţii (1993).” În apel. adoptând o interpretare restrictivă că. Curtea a estimat că reclamantul. Curtea de Apel a declarat că în cazul unei persoane condamnate la detenţie la discreţia Maiestăţii Sale. În cauza R. ex. parte T. parte Singh (Prem) (20 aprilie 1993. dar în loc de aceasta tribunalul îl poate . contra Ministrului afacerilor interne. Comisia pentru eliberare condiţionată şi-a schimbat practica în consecinţă. Ex.. p. ministrul Michael Howard a explicat că el a inclus în categoria „deţinuţilor care-şi execută pedeapsa discreţionară pe viaţă” acele „persoane care sunt sau sunt susceptibile de a fi deţinuţi la discreţia Maiestăţii Sale în conformitate cu articolul 53 paragraful 1 din legea din 1933 cu privire la copii şi adolescenţi ..Hotărâri ale Curţii Europene a Drepturilor Omului: Culegere selectivă ____________________________________________________________________________________ „În cazul în care autorul unei infracţiuni este recunoscut culpabil de omor şi tribunalul constată că el avea mai puţin de 18 ani la momentul comiterii infracţiunii. Q. el ar fi putut spera să beneficieze de prevederile articolului 35 § 2 din legea din 1991 [cu privire la deţinuţii care-şi execută pedeapsa obligatorie pe viaţă] (. dispoziţiile relevante în materie de eliberare erau cele care se con201 .” 26. în declaraţia făcută în Parlament la 27 iulie 1993 (a se vedea paragraful 32 infra). În cauza R. Cu toate acestea. contra Ministrului de interne.” (reproducerea stenogramei. 24C-25B) Respectiv.. acesta este echivalentul legal al sentinţei obligatorii pe viaţă pentru comiterea unui omor în cazul tinerilor. pedeapsa dată este mai aproape de pedeapsa discreţionară. Trebuie de reamintit faptul că în cazul lui Hickey era vorba de omor. 390D.. condamna la detenţia la discreţia Maiestăţii Sale. Ordinul de detenţie emis în conformitate cu articolul 53 este atât discreţionar cât şi nedeterminat: el prevede detenţia la discreţia Maiestăţii Sale . parte Prem Singh (20 aprilie 1993. De fapt. Dacă Hickey nu ar fi fost internat în spital. iar restul este justificat de interesele securităţii publice dacă este verificat criteriul pericolului. nepublicată) judecătorul Evans. în pofida declaraţiei judecătorului Evans la pronunţarea hotărârii în cauza Reg contra Comisiei de eliberare condiţionată.” 24. contra Ministrului de interne. ex. trebuie să beneficieze de aceeaşi posibilitate acordată unui deţinut care-şi execută pedeapsa discreţionară pe viaţă de a consulta dosarul disponibil comisiei pentru eliberare condiţionată la momentul adoptării deciziei asupra posibilităţii eliberării lui după revocarea eliberării lui pe cauţiune.

pot fi eliberate condiţionat de către ministrul afacerilor interne în baza recomandării comisiei pentru eliberare condiţionată şi în urma unor consultaţii cu preşedintele secţiunii penale a Curţii de Apel şi judecătorul de prima instanţă. 488). la internare pe viaţă şi celor care sunt deţinuţi la discreţia Maiestăţii Sale este fixată o perioadă punitivă („tariff”). deţinutului i se comunică decizia definitivă a ministrului. În acest context nici o diferenţă nu a fost trasată între deţinuţii care-şi execută pedeapsa de închisoare obligatorie sau cea discreţionară. Eliberarea condiţionată 27. opinia judecătorului de prima instanţă este comunicată deţinutului după proces. în special după intrarea în vigoare la 1 octombrie 1992 a legii din 1991 cu privire la justiţia penală („legea din 1991”). deţinutul ştie că „consecinţa penală a crimei comise s-a epuizat” (ibid. ex. C. 30. poate „elibera condiţionat o persoană care-şi execută pedeapsa de închisoare pe viaţă sau de internare pe viaţă sau o persoană deţinută în conformitate cu articolul 53 din legea cu privire la copii şi adolescenţi din 1933”. Pentru persoanele condamnate la detenţie pe viaţă obligatorie şi discreţionară. Deţinutului i se acordă posibilitatea de a adresa observaţiile sale ministrului afacerilor interne. În practică. Dispoziţiile şi practica aplicabile la stabilirea perioadei punitive şi a eliberării condiţionate au fost supuse unor modificări pe parcursul ultimilor ani. prevedea. parte Doody (1994) 1 Apeal Cases 531. persoanele deţinute la discreţia Maiestăţii Sale şi cei condamnaţi la detenţie pe viaţă care nu fac parte din categoria condamnaţilor la pedeapsă discreţionară privativă de libertate pe viaţă (a se vedea paragraful 20 supra). În temeiul articolului 35 paragraful 2 din legea din 1991. care corespunde perioadei de detenţie necesare pentru a satisface exigenţele de persecutare şi intimidare. În cea de-a două fază de detenţie. că ministrul. printre altele. el este obligat să indice motivele sale. În urma unei hotărâri a Camerei Lorzilor din 24 iunie 1993 (R contra Ministrului de interne. care ulterior procedează la fixarea perioadei de pedepsire (tariff). 567 G). post-punitivă. Articolul 61 § 1 din legea cu privire la justiţia penală din 1967 („legea din 1967”). 557A).. 202 . parte Hickey (1995) 1 All England Law Reports 479. ex. Procedura generală 28. 29. contra Ministrului de interne. De asemenea. ministrul de interne decide durata perioadei punitive impusă deţinutului.HUSSAIN contra IRLANDEI LAWLESScontra REGATULUI UNIT ____________________________________________________________________________________ ţineau în articolul 35 paragraful 2 din legea privind justiţia penală din 1991 (a se vedea paragraful 29 infra). precum şi opinia preşedintelui secţiunii penale a Curţii de Apel. Prin urmare. deţinutul poate pretinde de a beneficia de eliberare condiţionată. După expirarea perioadei „tariff”. În cazul în care ministrul decide să neglijeze recomandarea judiciară. la recomandarea comisiei pentru eliberare condiţionată şi după ce s-a consultat cu preşedintele secţiunii penale a Curţii de Apel şi judecătorul de prima instanţă. decizia finală asupra eliberării este adoptată de ministrul de interne. şi nu cele referitoare la deţinuţii care execută pedeapsa în formă de detenţie discreţionară pe viaţă (R. 1.

perioada punitivă impusă a pedepsei discreţionare pe viaţă a condamnatului este acum fixată în timpul unei audieri publice de judecătorul de prima instanţă după pronunţarea sentinţei. Potrivit regulamentului comisiei pentru eliberare condiţionată din 1992 care a intrat în vigoare la 1 octombrie 1992. printre altele. Într-o serie de cazuri recente care implică persoane deţinute la discreţia Maiestăţii Sale. 2. R. ex. 3 septembrie 1991. persoanele deţinute la discreţia Maiestăţii Sale nu sunt considerate deţinuţi care-şi execută pedeapsa discreţionară pe viaţă (articolul 43 § 2). dl Michael Howard. Comisia pentru eliberare condiţionată şi comitetul local de control 37. După expirarea perioadei punitive.Hotărâri ale Curţii Europene a Drepturilor Omului: Culegere selectivă ____________________________________________________________________________________ 31. deţinutul are dreptul la o audiere orală. că înainte de a elibera condiţionat un astfel de deţinut el „va examina nu numai (a) dacă perioada ispăşită de deţinut este adecvată şi satisface exigenţele represiunii şi intimidării şi (b) dacă eliberarea deţinutului nu încalcă exigenţa securităţii. s-a declarat că criteriul de aplicare pentru faza de detenţie „post-punitivă” este stabilirea faptului dacă acuzatul constituie în continuare un pericol pentru public (R. 33. 16 martie 1995). contra Ministrului de interne. Procedura aplicabilă condamnaţilor la o pedeapsă discreţionară pe viaţă 34. contra Ministrului de interne. 2). Articolul 59 din legea din 1967 a definit compoziţia şi funcţiile comisiei pentru eliberare condiţionată: 203 . ministrul de interne. 36. În termenii legii din 1991. R. 20 aprilie 1993 precitat în paragraful 24. Wilson şi Gunneli contra Regatului Unit (hotărârea din 25 octombrie 1990. contra Ministrului de interne. ex. În temeiul articolul 34 din legea din 1991. deţinutul poate solicita ministrului de interne să defere cauza lui comisiei pentru eliberarea condiţionată. La 27 iulie 1993. ex parte Prem Singh (nr. În declaraţia referitoare la politică din 13 noiembrie 1983 Sir Leon Britain. dar de asemenea dacă eliberarea anticipată a deţinutului va fi acceptabilă pentru public. declarând. a făcut o declaraţie de principiu referitoare la deţinuţii care-şi execută pedeapsa privativă de libertate pe viaţă obligatorie. Aceasta înseamnă că eu îmi voi exercita doar puterea discreţionară în cazul în care voi fi convins că această decizie nu va compromite încrederea publicului în justiţia penală. apoi ministrul de interne. parte Cox. 32. parte Prem Singh. au precizat că eliberarea condiţionată după expirarea perioadei punitive depinde de faptul dacă persoana nu mai este considerată a prezenta un pericol pentru cei din jur. D. care este competentă să dispună eliberarea lui în cazul în care este convinsă că menţinerea lui în detenţie nu mai este necesară pentru protecţia publicului. la accesul la ansamblul probelor puse la dispoziţia juraţilor (a se vedea paragraful 37 infra) şi la reprezentare legală. Ca urmare a deciziei Curţii Europene a Drepturilor Omului în cauza Thynne. Seria A nr. legea din 1991 a instituit schimbări în procedura de eliberare a deţinuţilor condamnaţi la pedeapsa discreţionară pe viaţă. 35. Dispoziţiile acestui regulament îi permit deţinutului să solicite citarea martorilor în numele lui şi de a supune unui interogatoriu contradictoriu pe cei care au scris rapoarte cu privire la cauza sa. 190-A).

În temeiul articolului 59 § 6 din legea din 1967 ministrul de interne a stabilit pentru fiecare închisoare un comitet local de control care are funcţia de a-l consulta cu privire la oportunitatea eliberării condiţionate a deţinuţilor. în cazul condamnaţilor pe viaţă. în componenţa comisiei intră trei judecători de la High Court. dispoziţii similare se aplică în conformitate cu legea din 1991. anexa 2 la legea din 1967 prevede în continuare: „1. Se practica obţinerea acestei evaluări înainte de deferirea unui caz comisiei pentru eliberare condiţionată.. în prezent deţinuţii sunt interogaţi de către un membru al comisiei. (b) dacă cauza deferită vizează o persoană revocată în temeiul articolului 62 din prezenta lege.” Cât priveşte componenţa comisiei. 38. Regulamentul din 1992 privind comisia pentru eliberare condiţionată a suprimat comitetele locale de control..) compusă dintr-un preşedinte şi nu mai puţin de patru alţi membri desemnaţi de ministrul de interne. toate observaţiile scrise făcute de persoana în cauză în legătură cu ultimul său interviu efectuat în conformitate cu dispoziţiile următorului paragraf. comisia consideră necesar de a interoga persoana vizată înainte de pronunţarea deciziei.. (c) o persoană aleasă de ministru pentru cunoştinţele şi experienţa de supraveghere sau asistenţă a deţinuţilor puşi în libertate. . comisia poate solicita unuia din membrii săi s-o interogheze şi va lua în consideraţie raportul membrului asupra interviului. toate observaţiile făcute în scris în conformitate cu prezentul articol. care.. va exista un organ denumit comisia pentru eliberare condiţionată (. Cu excepţia unor reguli noi cu privire la condamnaţii la pedeapsa privativă de libertate pe viaţă discreţionară. comisia se întruneşte în şedinţă în grupuri mici.HUSSAIN contra IRLANDEI LAWLESScontra REGATULUI UNIT ____________________________________________________________________________________ „(1) În vederea exercitării funcţiilor atribuite comisiei de această parte a legii pentru Anglia şi Wales. (4) Dacă. (d) o persoană aleasă de ministru. (b) un psihiatru înscris în registrul medicilor. Judecătorii membri ai comisiei sunt numiţi de ministrul de interne (articolul 59 § 1 din legea din 1976) în urma unor consultări cu preşedintele secţiei penale a Curţii de Apel. Comisia pentru eliberare condiţionată trebuie să includă: (a) o persoană care exercită sau a exercitat o funcţie judiciară. (5) Documentele pe care ministrul trebuie să le furnizeze comisiei potrivit paragrafului precedent vor include: (a) în cazul în care cauza este deferită comisiei vizează eliberarea în temeiul articolului 60 sau 61 din prezenta lege.. într-un caz particular. 204 . includ şi un judecător al High Court şi un psihiatru. un membru al comitetului trebuia să interogheze deţinutul cu consimţământul acestuia. trei judecători itineranţi şi un judecător temporar. Înainte ca comitetul local de control să examineze o cauză. care a studiat cauzele delicvenţei sau tratamentul delicvenţilor. Prima examinare a comitetului local de control era fixată în mod normal cu trei ani înainte de expirarea perioadei punitive.” În mod tradiţional.. Cauzele deferite comisiei pot fi examinate de trei sau mai mulţi membri ai comisiei (regulamentul comisiei din 1967). În practică.

agentul guvernamental a invitat Curtea să decidă că în speţă nu a avut loc nici o încălcare a dispoziţiilor Convenţiei. Nota grefei 1 Pentru raţiuni de ordin practic el nu va figura decât în ediţia imprimată a acestei hotărâri (Culegerea de Hotărâri şi Decizii 1996 III). 205 . iraţionalitate sau iregularitate procedurală (Consiliul Uniunii Serviciilor Sociale contra Ministrului pentru serviciile sociale (1984) 3 All England Law Reports 935. 41. în cazul în care deciziile în cauză încalcă exigenţele relevante prevăzute de lege sau dacă ele sunt afectate de ilegalitate. Reclamantul s-a plâns de asemenea. (d) el nu a avut dreptul de a consulta rapoartele prezentate comisiei pentru eliberarea condiţionată. Dl Hussain a sesizat Comisia la 31 martie 1993. El a invocat dispoziţiile articolului 5 paragraful 4 din Convenţie. (c) el nu a avut dreptul de a fi audiat în timpul unei audieri orale sau de a interoga şi cita martorii. reclamând că. La audiere. ea a conchis în unanimitate că a avut loc o încălcare a articolului 5 § 4 în ceea ce priveşte lipsa unei examinări judiciare a detenţiei continue a reclamantului şi că nu era necesar de a examina plângerile sub aspectul articolului 14 din Convenţie. 21928/93) admisibilă la 30 iunie 1994. (b) decizia finală privind eliberarea lui aparţine executivului. dar oricine îl poate obţine de la grefă. Textul integral al opiniei Comisiei este anexat la prezenta hotărâre1. invocând dispoziţiile articolului 14 din Convenţie că a fost supus discriminării în mod iraţional bazată pe statutul lui de persoană condamnată de omor. Controlul judiciar 39. Reclamantul a solicitat Curţii să accepte plângerile lui şi să declare că drepturile lui garantate de articolul 5 § 4 au fost încălcate. CONCLUZIILE PREZENTATE CURŢII 42. În raportul său din 11 octombrie 1994 (articolul 31). Comisia a declarat cererea (nr.Hotărâri ale Curţii Europene a Drepturilor Omului: Culegere selectivă ____________________________________________________________________________________ E. 950-51). PROCEDURA ÎN FAŢA COMISIEI 40. Persoanele care îşi execută pedeapsa de detenţie la discreţia Maiestăţii Sale pot intenta o procedură la High Court pentru a obţine controlul judiciar al tuturor deciziilor adoptate de comisia pentru eliberare condiţionată sau de ministrul afacerilor interne. în temeiul regulamentului în vigoare: (a) el nu a avut dreptul la o examinare periodică a detenţiei sale continue efectuate de către un tribunal. atât prin refuzul de a efectua un control judiciar de către un organ de tip jurisdicţional cât şi prin refuzul de a desfăşura o audiere contradictorie la care el ar fi putut să-şi expună personal cererea de eliberare.

hotărârea din 21 februarie 1990 în cauza Powell şi Rayner contra Regatului Unit. scopul sentinţei de detenţie la 206 . o examinare a motivelor menţinerii lui în detenţie la discreţia Maiestăţii Sale de către un tribunal. inter alia. § 29). 44. se conţine. Curtea nu consideră necesar de a examina această plângere.” 46. II. Prin urmare. În acest context. Principiul. la intervale rezonabile de timp. A. În memoriul său adresat Curţii şi în timpul audierii. Dl Hussain s-a plâns de faptul că nu a fost efectuată. dacă această dispoziţie conferă un drept suplimentar de a contesta legalitatea detenţiei continue în faţa unui tribunal. Seria A nr. CU PRIVIRE LA PRETINSA ÎNCĂLCARE A ARTICOLULUI 5 PARAGRAFUL 4 DIN CONVENŢIE 45. este neclar dacă ea poate fi considerată de a fi relevantă obiectului cauzei prezentate Curţii. dat fiind faptul că perioada punitivă impusă reclamantului a expirat deja. prin aceea că prima categorie nu se bazează numai pe gravitatea infracţiunii. Dacă controlul judiciar cerut a fost incorporat în condamnarea iniţială 47. potrivit căruia crimele comise de minori nu trebuie pedepsite la fel de sever ca cele comise de adulţi. 13. exigenţele articolului 5 § 4 au fost satisfăcute de procesul iniţial şi de procedura de apel sau. din contra. În orice caz. care a fost examinată de Curte în hotărârea sa din 18 iulie 1994 în cauza Wynne contra Regatului Unit (Seria A nr. după cum a subliniat delegatul Comisiei. El a invocat articolul 5 § 4 din Convenţie care prevede: „Orice persoană lipsită de libertatea sa prin arestare sau deţinere are dreptul să introducă un recurs în faţa unui tribunal. 294-A). reclamantul s-a plâns de maniera secretă şi neechitabilă în care a fost fixată perioada lui punitivă (a se vedea paragraful 27 supra). Potrivit reclamantului. în toate codurile penale civilizate. aşa cum a fost delimitat de decizia Comisiei cu privire la admisibilitate (a se vedea. sentinţa de detenţie la discreţia Maiestăţii Sale era diferită de pedeapsa obligatorie pe viaţă impusă adulţilor (a se vedea paragraful 20 supra). dar ţine cont şi de vârsta autorului infracţiunii. obiectul cauzei deferit Curţii este limitat la chestiunile litigioase în temeiul articolului 5 § 4 care au fost ridicate în legătură cu situaţia curentă a reclamantului. 172. pentru ca acesta să statueze într-un termen scurt asupra legalităţii deţinerii sale şi să dispună eliberarea sa dacă deţinerea este ilegală. CU PRIVIRE LA OBIECTUL CAUZEI 43. p.HUSSAIN contra IRLANDEI LAWLESScontra REGATULUI UNIT ____________________________________________________________________________________ ÎN DREPT I. adică detenţia post-punitivă. Curtea notează că această plângere nu a fost examinată de Comisie în raportul său şi nici în decizia sa cu privire la admisibilitate şi că. Curtea va examina dacă. ţinând cont de caracteristicile particulare ale detenţiei la discreţia Maiestăţii Sale. În primul rând. după cum a afirmat reclamantului.

decât de o sentinţă pe viaţă obligatorie. În sprijinul acestui argument. Guvernul afirmă că. precum şi motivul pentru care aceleaşi măsuri administrative sunt aplicate ambelor (a se vedea paragrafele 25 şi 29 supra). afară de faptul că persoanele condamnate la detenţie la discreţia Maiestăţii Sale nu vor fi deţinute pe parcursul etapelor incipiente într-o închisoare. În plus. 207 . reclamantul avea dreptul în conformitate cu articolul 5 § 4 la stabilirea legalităţii detenţiei continue la intervale rezonabile de către un tribunal. nu numai caracterul periculos al reclamantului. dar şi acceptarea de către public a eliberării anticipate trebuie să fie examinată cu scopul de a nu compromite încrederea publicului în sistemul justiţiei penale (a se vedea paragraful 32 supra). p. în mod esenţial.a se vedea paragrafele 21 şi 23 supra) în contextul căreia ea urmărea un scop clar preventiv.. În continuare.) nu va fi condamnată la închisoare pe viaţă”. după expirarea perioadei punitive. În aceste circumstanţe.) recunoscută vinovat de omor (. Wilson şi Gunnel precitată. dar parţial punitiv şi parţial preventiv. La fel ca în cazul citat.. Aceasta a fost în special adevărat în cazul autorilor infracţiunii în vârstă de zece ani la momentul comiterii infracţiunii. un caracter punitiv şi este impusă automat tuturor minorilor acuzaţi de omor în funcţie de gravitatea crimelor comise şi indiferent de starea lor mintală sau de pericolul pe care-l prezintă. În continuare. 49. 48.. În continuare.. unicul motiv legitim al detenţiei continue a reclamantului ar fi constatarea pericolului pe care-l prezintă în continuare. o caracteristică susceptibilă de schimbare pe parcursul timpului (ibid. el s-a referit la formularea articolului 53 din legea din 1933 („o persoană [sub 18 ani] (. Comisia a notat comentariile judecătorului de prima instanţă asupra pericolului prezentat de către reclamant (a se vedea paragraful 8 supra). reclamantul s-a referit la originea istorică a expresiei „la discreţia Maiestăţii Sale (legea din 1800 cu privire la internarea persoanelor alienate vinovate de comiterea unor infracţiuni şi legea cu privire la copii din 1908 . Reclamantul a conchis că o sentinţă de detenţie impusă în conformitate cu articolul 53 se apropie prin caracterul său nedeterminat şi obiectivele sale de prevenire mai curând de o sentinţă pe viaţă discreţionară. dar într-o instituţie specială pentru infractori minori. 30. § 76).Hotărâri ale Curţii Europene a Drepturilor Omului: Culegere selectivă ____________________________________________________________________________________ discreţia Maiestăţii Sale nu are un caracter în exclusivitate punitiv. chestiunile în speţă erau identice cu cele din cauza Wynne (precitată în paragraful 47 supra) în care Curtea a constatat că procesul iniţial şi procedura de apel a satisfăcut exigenţele articolului 5 § 4 din Convenţie. Guvernul a susţinut că sentinţa de detenţie la discreţia Maiestăţii Sale are. sentinţa nu era altceva decât un echivalent legal a sentinţei obligatorii pe viaţă impusă adulţilor. la această fază a executării sentinţei sale. aşa cum a fost examinată de Curte în cauza Thynne. după expirarea perioadei punitive. Aceasta explică motivul pentru care în conformitate cu legea privind justiţia penală din 1991 aceeaşi procedură de eliberare reglementează sentinţele obligatorii pe viaţă impuse adulţilor şi cele de detenţie la discreţia Maiestăţii Sale. Prin urmare.. Comisia a fost de acord în substanţă cu argumentele reclamantului şi a adăugat că absenţa cuvântului „viaţă” în expresie numai a consolidat caracterul ei nedeterminat.a se vedea paragraful 23 supra) şi la caracterul nedeterminat al formulei folosite în propoziţie („la discreţia Maiestăţii Sale”).

54. La început. Wilson şi Gunnel (precitate în paragraful 34 supra) sau în cea mai recentă cauză Wynne contra Regatului Unit (precitată în paragraful 47). 51. 52. prin urmare. potrivit jurisprudenţei Convenţiei. De asemenea. Incapacitatea de a ţine cont de schimbările cauzate în mod inevitabil de procesul de maturizare ar însemna că condamnaţii tineri deţinuţi în conformitate cu articolul 53 ar fi trataţi ca fiind privaţi de libertatea lor pentru restul vieţii. În cazul minorilor condamnaţi de comiterea unor crime cu caracter grav. Cu toate acestea. după cum au subliniat reclamantul şi delegatul. aceasta a fost opinia exprimată de Divisional Court 208 . o perioadă punitivă este fixată pentru a reflecta exigenţele represiunii şi intimidării. este incontestabil faptul că. La examinarea acestei întrebări Curtea trebuie. Curtea conchide că sentinţa reclamantului. care poate fi menţinută pe parcursul întregii vieţi a acestui tânăr. În raport cu aceste argumente. în special. ţinând cont de originile ei legale. punctul litigios decisiv în prezentul context este dacă caracterul şi. este cert faptul că legea din 1991. în acest context judecătorul de prima instanţă nu dispune de o putere discreţionară. concentrate asupra unei evaluări a caracterului şi stării psihice a tânărului infractor şi a pericolului eventual pentru societate. o situaţie care. se compară mai mult cu o sentinţă discreţionară pe viaţă. Potrivit Guvernului. chestiunea centrală în cauză este dacă detenţia la discreţia Maiestăţii Sale. trebuie să fie asimilată. Aceste considerente. scopul sentinţei în cauză sunt de natură să impună necesitatea examinării legalităţii menţinerii în detenţie de către un tribunal respectând exigenţele articolului 5 § 4. Seria A nr. dată fiind natura şi scopul ei.HUSSAIN contra IRLANDEI LAWLESScontra REGATULUI UNIT ____________________________________________________________________________________ 50. ar putea cauza apariţia unor probleme sub aspectul articolului 3 din Convenţie. precum şi declaraţiile recente de principiu tratează sentinţa în speţă la fel ca sentinţele obligatorii pe viaţă în ceea ce priveşte procedura pentru eliberare condiţionată şi reintegrare. poate fi justificată numai de necesitatea protecţiei publicului. Curtea reaminteşte faptul că reclamantul a fost condamnat la detenţie la discreţia Maiestăţii Sale din cauza vârstei sale minore la momentul comiterii infracţiunii. 53. după expirarea perioadei punitive. cuvântul „viaţă” nu este menţionat în descrierea sentinţei. să decidă dacă sentinţa impusă în temeiul articolului 53 se aproprie în substanţa celei dispuse în cauzele Weeks contra Regatului Unit (hotărârea din 2 martie 1987. expresia „la discreţia Maiestăţii Sale” a avut un scop clar de prevenire şi că. spre deosebire de sentinţele de internare sau închisoare pe viaţă. respectiv. după cum a fost recunoscut în mod general. detenţia nedeterminată impusă unui tânăr condamnat. trebuie în mod necesar să ţină cont de evoluţia constantă a personalităţii şi a comportamentului lui cauzate de maturizarea lui. cu o sentinţă obligatorie de închisoare pe viaţă sau mai curând cu o sentinţă discreţionară de închisoare pe viaţă. 114) şi Tynne. Pe de altă parte. Oricum. Curtea notează că. sentinţa corespunzătoare conţine cu siguranţă un element punitiv şi. indiferent de faptul cât de important ar putea fi aceste argumente pentru înţelegerea sentinţei de detenţie prevăzută de articolul 53 în dreptul englez. Deşi într-un context diferit. este adevărat că o sentinţă de detenţie la discreţia Maiestăţii Sale are un caracter obligatoriu: ea este stabilită de lege şi impusă în mod automat în toate cazurile care vizează minorii sub vârsta de 18 ani condamnaţi pentru omor.

dar numai în măsura în care comisia pentru eliberare condiţionată nu dispunea de putere generală de a dispune eliberarea reclamantului după expirarea perioadei punitive. Respectiv. p. 56. în intervale rezonabile de timp. delegatul Comisiei a adăugat că controlul judiciar „constituie un remediu nesigur. Dacă căile de recurs disponibile au satisfăcut exigenţele articolului 5 § 4 55. Wilson şi Gunnell (p. în temeiul articolului 5 § 4. Guvernul a reamintit că articolul 5 § 4 nu conferă un drept absolut la o procedură contradictorie şi în măsura în care echitatea impunea necesitatea unei audieri orale. p. articolul 5 § 4 conferea drepturi suplimentare de a contesta legalitatea menţinerii reclamantului în detenţie. p. Guvernul a acceptat că dacă. sunt esenţiale pentru detenţia legală a unei persoane supuse unui tip special de privaţiune de libertate aplicate reclamantului (a se vedea. 30. care putea fi garantată printr-un control judiciar. 29. propria libertate de apreciere cu cea a autorităţii care adoptă decizii. Wilson şi Gunnell. hotărârea în cauza Weeks. § 80) şi în pofida unei noi practici care permite persoanelor deţinute în temeiul articolului 53 din legea din 1933 să consulte dosarul examinat de comisia pentru eliberare condiţionată (a se vedea paragraful 24 supra). § 50. paragraful 76). dat fiind faptul că în cazul deţinuţilor care-şi execută pedeapsa pe viaţă discreţionară audierea orală este prevăzută în mod expres. a impus necesitatea unei audieri contradictorii. Motivul decisiv pentru menţinerea în detenţie a reclamantului a fost şi continuă să fie pericolul pe care-l prezintă pentru societate. § 79). Curtea reaminteşte că articolul 5 § 4 nu garantează dreptul la un astfel de control judiciar care ar împuternici „tribunalul” să-şi substituie cu privire la ansamblul aspectelor cauzei. 58. 30. contra Ministrului de interne. inclusiv posibilitatea de a cita şi interoga martorii. parte Prem Singh. § 59. Guvernul nu contestă faptul că comisia pentru eliberare condiţionată nu are competenţa să dispună elibe209 . La fel ca în cauza Thynne. cu alte cuvinte starea psihică a deţinutului. ex. Wilson şi Gunnell precitată. a se vedea paragraful 24 supra).Hotărâri ale Curţii Europene a Drepturilor Omului: Culegere selectivă ____________________________________________________________________________________ în hotărârea sa din 20 aprilie 1993 (R. noi chestiuni privind legalitatea pot apărea în cursul detenţiei şi reclamantul are dreptul. 181-A. şi hotărârea precitată în cauza Thynne. În răspuns la teza reclamantului că importanţa şi natura cauzei. Cât priveşte necesitatea unei audieri în contradictoriu. nu putea fi considerată un organ care satisface exigenţele articolului 5 § 4. Curtea nu vede nici un motiv pentru a neglija constatarea făcută în cauza Weeks (precitată. cu privire la legalitatea detenţiei sale (a se vedea mutatis mutandis. 30. hotărârea în cauza Thynne. hotărârea din 29 august 1990 în cauza the E contra Norvegiei. precitată. examinarea trebuie să fie suficient de amplă pentru a se sprijini pe condiţiile care. p. §§ 60-69) potrivit căreia comisia pentru eliberare condiţionată nu satisface exigenţele articolului 5 § 4. contrar argumentelor sale. de a sesiza un tribunal competent pentru a obţine o decizie. inter alia. dar nu şi în cazul persoanelor deţinute la discreţia Maiestăţii Sale. 21. p. lipsită de puterea de decizie. ar fi existat o încălcare a acestei dispoziţii. B. Comisia a constatat că comisia pentru eliberarea condiţionată. 57. sub aspectul Convenţiei. 29-33. o caracteristică susceptibilă de a evolua paralel timpului. Seria A nr. inclusiv considerentele de oportunitate.

care a fost declarată admisibilă de Comisie (a se vedea paragraful 41 supra). În aceste circumstanţe şi din moment ce nici o chestiune separată nu pare a fi ridicată în temeiul acestei dispoziţii. III. § 67). Curtea nu este convinsă că posibilitatea de care dispunea reclamantul de a obţine o audiere orală prin intermediul procedurii de control judiciar este suficient de sigură pentru a fi considerată că satisface exigenţele articolului 5 § 4 din Convenţie. În primul rând. spre exemplu. APLICAREA ARTICOLULUI 50 DIN CONVENŢIE 64.HUSSAIN contra IRLANDEI LAWLESScontra REGATULUI UNIT ____________________________________________________________________________________ rarea unui deţinut. În acest context Curtea reaminteşte că. excluzând necesitatea instituirii unei proceduri distincte pentru a o porni. Curtea nu are nici un motiv de a o examina ex officio. Atât în memoriul său scris cât şi în adresarea sa în faţa Curţii. o evaluare a caracterului sau a stării psihice a reclamantului. în care o perioadă lungă de privaţiune de libertate poate fi în joc şi caracteristicile personalităţii lui. articolul 5 § 4 presupune existenţa unei proceduri în conformitate cu exigenţele sale. la fel ca delegatul Comisiei. Faptul că reclamantul ar putea obţine o audiere orală prin instituirea procedurii de control judiciar nu constituie un răspuns la această exigenţă. Articolul 50 din Convenţie prevede: „Dacă hotărârea Curţii declară că o decizie luată sau o măsură ordonată de către o autoritate judecătorească sau orice altă autoritate a unei Părţi Contractante încalcă în totalitate sau în parte 210 . hotărârea din 21 septembrie 1993 în cauza Kremzow contra Austriei. prezenţa reclamantului la o audiere orală poate fi esenţială pentru caracterul echitabil al procedurii (a se vedea mutatis mutandis. precum şi nivelul de maturitate prezintă importanţă la deciderea caracterului lui periculos. 45. 60. În al doilea rând. în astfel de domenii de o importanţă crucială ca privarea de libertate şi în cazul în care apar întrebări care implică. nu a fost capabil să impună necesitatea examinării detenţiei lui continuie la discreţia Maiestăţii Sale în faţa unui tribunal cu putere şi garanţii procedurale care să satisfacă această prevedere. lipsa procedurii în contradictoriu în faţa acestui organ de asemenea îl împiedică de a fi considerat tribunal sau instanţă de judecată în sensul articolului 5 § 4. CU PRIVIRE LA PRETINSA ÎNCĂLCARE A ARTICOLULUI 14 DIN CONVENŢIE 63. C. după expirarea perioadei punitive. Recapitulare 62. în situaţii similare cu cea a reclamantului. Curtea consideră că. Cu toate acestea. În concluzie. Curtea constată că avut loc o încălcare a articolului 5 § 4 din Convenţie prin faptul că reclamantul. reclamantul nu a făcut nici o referinţă la plângerea sa înaintată în temeiul articolului 14. 268-B. IV. articolul 5 § 4 impune necesitatea unei audieri orale în contextul unei proceduri contradictorii de citare şi interogare a martorilor. Seria A nr. p. 61. 59.

El a reclamat suma de 50 000 lire sterline.. în circumstanţele speţei. neliniştea şi întârzierea provocată de această pierdere. Susţine că a avut loc o încălcare a articolului 5 § 4 din Convenţie pe motiv că reclamantul.Hotărâri ale Curţii Europene a Drepturilor Omului: Culegere selectivă ____________________________________________________________________________________ obligaţiile care rezultă din (. o satisfacţie echitabilă. nu a dispus de posibilitatea de a sesiza un tribunal pentru a i se examina menţinerea sa în detenţie. 68.. Pentru rambursarea costurilor şi cheltuielilor suportate în timpul procedurii în faţa instituţiilor Convenţiei.) Convenţie şi dacă dreptul intern al acestei Părţi Contractante nu permite decât o înlăturare incompletă a consecinţelor acestei încălcări. cu titlu subsidiar. B. inclusiv şi taxa pe valoare adăugată.” Revendicările reclamantului în termenii acestei dispoziţii vizau compensaţia pentru prejudiciul moral şi rambursarea cheltuielilor şi costurilor suportate în timpul procedurilor în faţa organelor Convenţiei. Prejudiciul moral 65. el a trebuit să execute cinci ani suplimentari de detenţie. constatarea unei încălcări constituie o suficientă satisfacţie echitabilă în sensul articolului 50. 2. 4. Susţine 211 . În opinia Curţii. Curtea împărtăşeşte opinia Guvernului că. nu există nici o probă că reclamantul şi-ar fi redobândit libertatea în cazul neîncălcării articolului 5 § 4. Susţine că prezenta hotărâre constituie o satisfacţie echitabilă suficientă pentru prejudiciul moral revendicat. invocând faptul că din cauza încălcării drepturilor sale garantate de Convenţie. CURTEA ÎN UNANIMITATE 1. Potrivit informaţiilor de care dispune Curtea. Susţine că nu este necesar de a examina plângerea formulată în temeiul articolului 14 din Convenţie. A. 66. 69. dacă este cazul. Penalităţi 70. Chiar dacă s-ar presupune că el a suferit de „nelinişte”. pentru pierderea oportunităţii ca cazul lui să fie examinat de un tribunal independent şi imparţial şi pentru prejudiciul. Guvernul consideră suma reclamată excesivă. Costuri şi cheltuieli 67. În lumina criteriilor care derivă din jurisprudenţa sa. 3. rata legală de dobândă aplicabilă în Marea Britanie la data adoptării acestei hotărâri este de 8 % pe an. Curtea acordă părţii lezate. Reclamantul a solicitat compensaţie pentru viteza lentă cu care a progresat spre libertate pe parcursul ultimilor şaptesprezece ani şi. 58 lire sterline. Curtea decide acordarea reclamantului a sumei de 19 000 lire sterline minus suma de 14 475 franci francezi deja achitată cu titlu de asistenţă juridică pentru onorarii şi cheltuieli de transport şi acomodare. după expirarea perioadei punitive. DIN ACESTE CONSIDERENTE. C. reclamantul a solicitat suma de 32 459.

Semnat: Rolv Ryssdal Preşedinte Herbert Petzold Grefier 212 . (b) că începând cu data expirării celor trei luni sus-menţionate până la executarea hotărârii va trebui achitată o rată simplă a dobânzii de 8 % pe an.HUSSAIN contra IRLANDEI LAWLESScontra REGATULUI UNIT ____________________________________________________________________________________ (a) că statul reclamat trebuie să achite reclamantului. minus 14475 (paisprezece mii patru sute şaptezeci şi cinci) franci francezi care au fost deja plătiţi cu titlu de asistenţă juridică. 5. Redactată în limbile engleză şi franceză şi pronunţată în şedinţa publică din 21 februarie 1996 la Palatul Drepturilor Omului din Strasbourg. Respinge restul cererii de satisfacţie echitabilă. în termen de trei luni. care urmează a fi convertiţi în lire sterline la rata de schimb în ziua pronunţării prezentei hotărâri. 19 000 lire sterline (nouăsprezece mii lire sterline) pentru cheltuieli de reprezentare.

Spielmann.-E. 9. S. B. iar ultimele două locul său pe lista sesizărilor Curţii de la origine şi pe lista cererilor iniţiale (pe rolul Comisiei) corespunzătoare. Dna E. Foighel. Bernhardt. L.K. se aplică tuturor cauzelor referitoare la statele legate prin Protocolul nr. constituită. Palm. J. G. 2 Regulamentul B. Dnii I. intrat în vigoare la 2 octombrie 1994. Mifsud Bonnici. Martens. Loizou. M.M. 15573/89) Hotărâre 25 aprilie 1996 În cauza Gustafsson c. Bigi. R. F. Lopes Rocha. Pekkanen.N. A. Morenilla. Suediei1. potrivit articolului 53 din regulamentul B2 al Curţii.Walsh. într-o mare cameră compusă din următorul complet: R. A. 213 . F. Pettiti.A. Curtea Europeană a Drepturilor Omului. Primele două cifre indică numărul de ordin în anul introducerii. R. preşedinte. Ryssdal. Dnii 1 Cauza poartă numărul 18/1995/524/610. Matscher.Hotărâri ale Curţii Europene a Drepturilor Omului: Culegere selectivă ____________________________________________________________________________________ GUSTAFSSON contra SUEDIEI (Cererea nr.

13) din Convenţie şi de articolul 1 din Protocolul 1 (P1-1). Jambrek. la fel ca şi cererea Guvernului. reclamantul şi-a manifestat intenţia de a participa în instanţă. S. Potrivit ordonanţei astfel adoptate. 4. F. a sesizat Comisia la 1 iulie 1989. 15573/89) introdusă contra Suediei. pe agentul guvernamental.K. prin intermediul grefierului. La originea cauzei se află o cerere (nr. 43). 32-1. preşedintele Curţii (articolul 21 § 4 b) din regulamentul B). 2. B. Camera se constituie de plin drept din dna E. camera a decis. Petzold. 6. şi dl R. Jambrek (articolele 43 in fine din Convenţie şi 21 § 5 din regulamentul B). 11 şi 13 (art. cu care cetăţeanul acestui stat. în contextul cererii prezentate de Guvern la 30 august. Asumându-şi preşedinţia camerei (articolul 21 § 6 din regulamentul B). 3. 25). Ca răspuns la invitaţia prevăzută la articolul 35 § 3 d) din regulamentul B.Walsh. Ea are drept obiect. 44. A. grefierul a primit memoriul Guvernului la 12 septembrie 1995 şi cel al reclamantului la 13 septembrie. prin tragere la sorţi. La 28 septembrie 1995. P. Makarczyk. în termenul de trei luni oferit de articolele 32 § 1 şi 47 (art. 48). 11. art. Loizou. Matscher. Pekkanen. judecător ales din partea Suediei (articolul 43 din Convenţia) (art. grefier şi dl P. grefier adjunct. Cererea Comisiei face trimitere la articolele 44 şi 48 (art. să se desesizeze cu efect imediat în favoarea unei mari camere 214 . R.J. 47) din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale (“Convenţia”). Bigi şi P. Palm. B. art. art. pe reprezentantul reclamantului şi pe delegatul Comisiei referitor la organizarea procedurii (articolele 39 § 1 şi 40). adoptată la această ultimă dată: PROCEDURA 1. Cauza a fost deferită Curţii de Comisia Europeană a Drepturilor Omului (“Comisia”) la 1 martie 1995 şi de Guvernul Regatului Suediei (“Guvernul”) la 15 mai 1995. potrivit articolului 25 (art. E. Printr-o scrisoare din 19 octombrie 1995. secretarul Comisiei a notificat că delegatul acesteia nu va prezenta observaţii scrise. 5. La 5 mai 1995. obţinerea unei decizii care ar stabili dacă faptele cauzei denunţă o omisiune a statului reclamat potrivit exigenţelor prevăzute de articolele 6. pe ceilalţi şapte membri şi anume dnii F. 46). dl Ryssdal i-a consultat. art. în prezenţa grefierului. Mahoney. După ce a deliberat cu uşile închise la 24 noiembrie 1995 şi 28 martie 1996. Levits. acesta din urmă i-a desemnat. Pronunţă următoarea hotărâre. precum şi dl H.N. Repik. Ryssdal. desemnându-şi consilierul (articolul 31). dl Torgny Gustafsson. Martens.GUSTAFSSON contra SUEDIEI LAWLESS contra IRLANDEI ____________________________________________________________________________________ J. precum şi la declaraţia suedeză de recunoaştere a jurisdicţiei obligatorii a Curţii (articolul 46) (art.

Spielmann. Pettiti. Ministerul Muncii. Ehrenkrona. doctor conferenţiar în drept. dl Ravnsborg şi dl Ehrenkrona. .M.H. Marea Cameră a respins o cerere de audiere a martorilor înaintată de Guvern şi primită la grefă la 17 octombrie (articolul 43 § 1 combinat cu articolul 53 § 6). prin tragere la sorţi. subsecretar adjunct pentru afaceri juridice. J. Levits (articolul 53 § 2 a) şi b)). La 10 noiembrie 1995. H.-E. reclamantul a furnizat informaţii suplimentare cu privire la pretenţiile sale în temeiul articolului 50 (art. Ministerul Muncii. 215 . consultanţi. la Universitatea din Lund.Hotărâri ale Curţii Europene a Drepturilor Omului: Culegere selectivă ____________________________________________________________________________________ (articolul 53 din regulamentul B). Preşedintele şi vicepreşedintele. La 27 septembrie şi 24 octombrie 1995 şi la 10 ianuarie 1996. dezbaterile s-au desfăşurat în şedinţă publică la 22 noiembrie 1995 la Palatul Drepturilor Omului din Strasbourg. P. Mifsud Bonnici. a elaborat mai multe documente cu privire la procedura desfăşurată în faţa sa. date de dna Thune. în prezenţa grefierului.din partea reclamantului Dl G. Ministerul Muncii. I. Makarczyk. grefierul a primit mai multe scrisori din partea reclamantului conţinând observaţii referitoare la subiectul cererii în cauză. A. Jäderblom. Bernhardt şi alţi membri ai camerei erau de plin drept membri în Marea Cameră. Foighel. pe ceilalţi nouă judecători supleanţi şi anume dnii L. La 28 septembrie 1995. La 24 octombrie 1995. Repik şi E. Curtea a audiat declaraţiile şi răspunsurile la întrebările judecătorului şi preşedintelui. Comisia. I. agent. la invitaţia grefierului. 8. . subsecretar permanent. M. Virdesten. 7. subsecretar pentru afaceri juridice. 6. D. G. Thune.din partea Guvernului Dl Dl Dl Dna Dna C.H. Ministerul Afacerilor Externe. urmare a instrucţiunilor preşedintelui. dl R. Åkerlund. Lopes Rocha. Potrivit deciziei preşedintelui. consultant juridic. Morenilla. consultant juridic. Ekman. Între 19 şi 25 octombrie. 50). S-au înfăţişat: . Ministerul Justiţiei. consilier.din partea Comisiei Dna G. preşedintele i-a desemnat. Înainte de acesta Curtea s-a întrunit într-o reuniune pregătitoare. B. delegat. J. Ravnsborg.A.

Totuşi. însă cu posibilitatea de a fi reangajaţi anul viitor. el putea să subscrie regimurilor de asigurare propuse de Asigurările Pieţei de Muncă sau de una din cele zece companii de asigurări în domeniu. De asemenea. 11. afiliat la Confederaţia Suedeză a Patronilor (Svenska Arbetsgivareföreningen . Reclamantul era proprietarul nemijlocit al restaurantului şi al hanului pentru tineri şi pentru datoriile întreprinderii răspundea cu propriul patrimoniu (enskild firma). 10. mai exact Sindicatul Suedez al Patronilor de Hoteluri şi Restaurante (Hotell . Tingstäde. Acordul de substituire propus reclamantului includea următoarele clauze: “Părţile: [reclamantul] şi [HRF] Termenul de valabilitate: de la 1 iulie 1987 până la 31 decembrie 1988 inclusiv..“HRF”). pe insula Gotland..och Restaurandanställdas Förbund .. CIRCUMSTANŢELE CAUZEI 9. Printre altele el poseda şi posedă în continuare un han pentru tineret Lummelunda situat în Nyhamn. La sfârşitul lunii iunie sau începutul lunii iulie 1987.) şi. el nu era legat prin nici o convenţie colectivă (kollektivavtal) încheiată între aceste două sindicate şi Sindicatul Personalului Hotelier şi din Restaurante (Hotell . modificările sau completările] se aplică în mod automat începând cu data la care [el sau ei] [a sau au] fost (încheiat(e)].) 1. Restaurantul număra mai puţin de zece lucrători. eventual. (. cu condiţia unui preaviz cu două luni înainte de expirarea [acordului]. (. obligat să subscrie vreunui regim de asigurare a pieţei de muncă (Arbetsmarknadsförsäkring) elaborat pe calea acordurilor dintre SAF şi Confederaţia Suedeză a Sindicatelor (Landsorganisationen).. Din vara anului 1987 şi până la finele verii anului 1990. angajaţi pe o bază sezonieră. la alte poliţe de asigurare care ar putea ulterior constitui obiectul unui acord între [sindicatul patronilor şi HRF]. reclamantul a fost proprietarul restaurantului de vară Ihrebaden situat în Ihreviken. El a menţionat că în principiu era ostil faţă de sistemul de negociere colectivă.. el a subliniat că salariaţii săi erau mai bine remuneraţi decât dacă ar fi fost plătiţi potrivit unui acord colectiv şi că însăşi aceştia nu doreau ca el să subscrie unui acord de substituire din partea lor. de asemenea.. Reclamantul nu era membru al niciunui din cele două sindicate ale patronilor de restaurante. reclamantul dispunea de posibilitatea să adere la o convenţie colectivă prin semnarea unui acord de substituire (hängavtal). [Patronul] subscrie [din partea angajaţilor săi] [cinci] poliţe [diferite] de asigurare la Asigurările Pieţei de Muncă la care el plăteşte prime. pe aceeaşi insulă. Visby. reînnoit pentru o perioadă de un an. [noul acord. Prin urmare. El nu era. cel mai recent acord între [sindicatul patronilor] şi [HRF] se aplică între [reclamant şi HRF]. În plus.“SAF”) şi Uniunea Patronilor Sindicatului Suedez al Proprietarilor de Restaurante (Svenska Restauratörsförbundets Arbetsgivareförening) .GUSTAFSSON contra SUEDIEI LAWLESS contra IRLANDEI ____________________________________________________________________________________ ÎN FAPT I. (.) Începând cu data [de mai sus]. 216 .“SRA”).“HRAF”. el a refuzat să semneze un acord de substituire separat cu HRF. Dacă [sindicatul patronilor] şi [HRF] încheie ulterior un nou acord sau decid să modifice sau să completeze [prezentul] acord.och Restaurangarbetsgivareföreningen .

prin afilierea sa la sindicatul patronilor sau prin semnarea unui (. reclamantul a angajat o persoană care aderase la HRF şi.. Ţinând cont de viitorul sfârşit de [sezon 1987].. cu ocazia noilor negocieri cu reclamantul. un alt membru al acestui din urmă sindicat a fost angajat de reclamant. livrările la restaurant au fost întrerupte. [Patronul] eliberează certificate de muncă pe un formular special (. [patronul] reduce din salariul salariaţilor membri ai [HRF] o sumă corespunzătoare cotizaţiei lor sindicale pe care o transferă la [HRF]... care substituie semnarea unui acord colectiv. În opinia sindicatului. Dacă reclamantul a acceptat un acord de substituire..)” 12. în 1987.. acesta va fi aplicabil nu numai salariaţilor săi sindicali. În fiecare lună. pe parcursul sezonului (.).) pe parcursul viitorului sezon (.. sindicatul angajaţilor în comerţ şi sindicatul suedez al angajaţilor în industria alimentară (Svenska Livsmedelsarbetareförbundet) au întreprins în replică acţiuni de solidaritate. 15. un alt membru al acestui sindicat precum şi două persoane înscrise respectiv în Sindicatul Angajaţilor în Comerţ (Handelsanställdas Förbund) şi în Sindicatul Funcţionarilor Municipali (Kommunalarbetareförbundet). Sindicatul Suedez al Angajaţilor în Transport (Svenska transportarbetareförbundet) şi Sindicatul Funcţionarilor Muncipali (Kommunaltjenestemannaförbundet) au recurs la aceleaşi acţiuni în vara anului 1988. Una din persoanele angajate de reclamant la restaurantul Ihrebaden.). În caz de reangajare se aplică dispoziţiile articolului 25 din legea cu privire la protecţia angajării (lag (1982:00) om anställnings-skydd).) acord de substituire (. 13. HRF a aplicat în iulie 1987 restaurantului său o “blocadă” şi a declarat un boicot contra lui. Potrivit Guvernului. acordului colectiv (“acordul naţional verde”) încheiat între [HRAF] şi [HRF]. reclamantul plătea angajaţilor săi un salariu lunar cu 900 coroane suedeze (SEK) mai mic decât cel pe care l-ar fi primit în temeiul unui acord colectiv.Hotărâri ale Curţii Europene a Drepturilor Omului: Culegere selectivă ____________________________________________________________________________________ 2. Întreprinderea acceptă să se conforme.. care cuprinde obligaţia de a adera la [anumite] regimuri de asigurări (avtalsförsäkringar) pe lângă Asigurările Pieţei de Muncă. 1.) şi hanul pentru tineret Lummelunda. 2. El nu plă217 . La 16 iulie 1987. a căror copie este adresată [HRF]. De asemenea. întreprinderea acceptă de [a se conforma] acordului colectiv (. membru al HRF. 14..)”... 4. (. părţile convin asupra următoarelor dispoziţii. a declarat în public că măsurile întreprinse contra restaurantului sunt inutile. În vara anului 1986. În 1989. pe care el de asemenea a refuzat să-l semneze: “Obiectul: semnarea unui acord colectiv cu privire la [restaurantul] Ihrebaden (. 3. În rezultatul refuzului reclamantului de a semna orice acord de substituire..... HRF i-a propus un alt acord de substituire. În consecinţă. sindicatul a declanşat acţiunea sa în rezultatul cererii de ajutor formulată în 1986 de un membru al HRF angajat de reclamant. Pe parcursul aceleiaşi luni.). deoarece salariile şi condiţiile de lucru aplicate în restaurant nu meritau nici o critică. dar şi celor care nu sunt afiliaţi la vreun sindicat. [Patronul trebuie] să angajeze [lucrători care sunt membri] sau [care au] solicitat să fie membri ai [HRF].

invocând Convenţia. Nici o dispoziţie din lege nu autorizează Guvernul să examineze asemenea litigii. pretinzând că ea a rezultat urmare a ameninţărilor HRF că va lua măsuri de retorsiune contra altor hanuri de tineret afiliate la STF dacă hanul său nu va fi exclus. a reziliat contractul cu hanul pentru tineret al reclamantului. aproximativ o jumătate din hanurile suedeze pentru tineret făceau parte din această asociaţie. după cum prevede legea din 1982 cu privire la protecţia muncii şi. cu excepţia cazului când legea dispune altfel. invocând o lipsă de cooperare din partea reclamantului şi atitudinea lui negativă faţă de ea. Cu titlu subsidiar. condiţie necesară pentru a proceda la un control în temeiul articolului 1 din legea precitată. hanul pentru tineret a dispărut din catalogul hanurilor suedeze pentru tineret publicat de STF. 16. 19. după cum este prevăzut în legea din 1977 cu privire la concediile anuale (semesterlagen 1977:480). 20. în care declara: “Cererea care vizează interzicerea blocadei şi măsurilor de solidaritate. articolul 3 din Instrumentul Guvernului [Regeringsformen. că chiar dacă nu a provocat rezilierea contractului cu hanul de tineret al reclamantului. potrivit căruia rezilierea contractului nu a avut decât un impact neînsemnat asupra afacerilor reclamantului. 17. el nu a semnat asigurarea pentru piaţa de muncă până în 1988. În 1989. În august 1988. La 15 septembrie 1989. conflictul dintre reclamant şi sindicate putea să o accelereze. Curtea Administrativă Supremă a respins cererea reclamantului. Reclamantul a intentat o acţiune în faţa Tribunalului de District (tingsrätten) din Stockholm. Potrivit capitolului 11. el a reclamat o indemnizaţie din partea statului. Prin urmare. STF. Reclamantul a sesizat Curtea Administrativă Supremă (Regeringsrätten) cu o cerere de revizuire în temeiul legii din 1988 cu privire la controlul judiciar al unor decizii administrative (lag (1988:205) om rättsprövning av vissa förvaltningsbeslut “legea din 1988”). 218 .GUSTAFSSON contra SUEDIEI LAWLESS contra IRLANDEI ____________________________________________________________________________________ tea personalului său indemnizaţii pentru concediu plătit. precum şi solicitarea indemnizaţiilor de la sindicate este un litigiu între persoane particulare. de asemenea.“STF”). pe motiv că decizia Guvernului nu se referea la o chestiune administrativă referitoare la exercitarea puterii publice. reclamantul a cerut Guvernului să interzică HRF să continuie blocada şi altor sindicate să continue acţiunile de solidaritate. el contesta rezilierea contractului cu hanul său de tineret de către STF. cu atât mai mult. asemenea litigii nu pot fi soluţionate de o altă instanţă publică decât tribunalul. Asociaţia Suedeză de Turism (Svenska turistföreningen . El a denunţat faptul că considera ca o măsură personală excluderea din STF. asociaţie fără scop lucrativ responsabilă de promovarea turismului în Suedia. La 29 iunie 1989. Cererea în reparaţie este respinsă”. parte integrantă a Constituţiei]. de asemenea. STF a recunoscut. Guvernul (Ministerul Justiţiei) a respins cererea reclamantului printr-o decizie din 12 ianuarie 1989. inter alia. el a cerut Guvernului să ordone tuturor sindicatelor să-i plătească compensaţii pentru prejudicii. nici salariu pentru zilele nelucrate din cauza timpului nefast. Guvernul nu va proceda la o examinare a fondului acestor cereri. De asemenea. Prin urmare. 18. s-a referit la un aviz al mediatorului în materie de concurenţă (ombudsmannen för näringsfrihet) din 14 noiembrie 1989.

22. Totodată. El a constatat. Curtea de Apel a estimat.) 5. DREPTUL INTERN PERTINENT A. culturală sau de altă natură.. inter alia. este protejat contra oricărei forme de constrângere îndreptată să-l oblige să-şi exprime opiniile în materie de politică. libertatea de exprimare: libertatea de a comunica informaţii şi de a exprima idei. sau apartenenţa la vreo organizaţie politică. reclamantul şi-a vândut restaurantul din cauza dificultăţilor care-l împiedicau să funcţioneze. că reclamantul nu a prezentat probe precum că rezilierea contractului dintre hanul său pentru tineret şi STF a constituit cauza excluderii sale personale din această asociaţie. Guvernul a decis să se abţină de la orice măsură referitoare la această solicitare. în relaţiile sale cu autorităţile publice.Hotărâri ale Curţii Europene a Drepturilor Omului: Culegere selectivă ____________________________________________________________________________________ 21. în pofida importanţei reale a contractului pentru afacerea reclamantului. deoarece el ar fi putut menţine sau reînnoi apartenenţa sa. această protecţie se aplică contra oricărei presiuni care vizează să forţeze participarea sa la reuniuni destinate să-i orienteze opinia. Bazându-se pe concluziile mediatorului în materie de concurenţă. reclamantul i-a solicitat Guvernului susţinerea cererii sale în faţa Comisiei. (. opinii şi sentimente prin exprimare orală. sindicatul a încetat acţiunile sale. Printr-o hotărâre din 8 mai 1991. sau prin orice altă modalitate. în scris sau prin imagine. Reclamantul a introdus un recurs în faţa Curţii de Apel din Svea (Svea hovrätt). În plus. La 9 noiembrie 1991. libertatea de asociere: libertatea de a se uni împreună cu alte persoane în scopul interesului general sau privat. Articolul 1 din capitolul 2 din Instrumentul Guvernului prevede: “Orice cetăţean. La începutul anului 1991.” 219 . în relaţiile sale cu autorităţile publice. II. (. este asigurat că dispune de: 1. Articolul 2 din capitolul 2 prevede: “Orice cetăţean. că rezilierea contractului referitor la hanul pentru tineret a condus la expirarea afilierii personale a reclamantului la STF. Reclamantul continua să administreze hanul pentru tineret din Lummelunda cu ajutorul membrilor familiei sale.)” 26. care la 6 martie 1992 a confirmat hotărârea Tribunalului de District.. inter alia. Libertatea de asociere 25. rezilierea sa de STF nu putea fi considerată ca abuzivă. el a considerat că reclamantul nu a putut demonstra că contractul era semnificativ din punct de vedere financiar pentru afacerea sa. 23. În egală măsură.. datorate în opinia lui măsurilor de retorsiune. 24. Tribunalul de District a respins cererea reclamantului în privinţa ambelor puncte. religioasă.. La 12 decembrie 1991. În aceste circumstanţe. la manifestaţii sau alte evenimente similare. acest fapt nu a echivalat cu excluderea sa. la vreo comunitate religioasă sau un alt grup care împărtăşeşte ideile prevăzute în fraza precedentă. în egală măsură. Restaurantul a fost cumpărat de o persoană care a semnat un acord colectiv cu HRF.

În termenii articolului 17 din capitolul 2: “Orice sindicat. orice patron. această încălcare atrage nulitatea actului sau dispoziţiei în cauză. Dacă denunţarea unui acord sau unui alt act juridic sau unei dispoziţii dintr-un acord colectiv sau un alt contract antrenează încălcarea libertăţii sindicale.” C. Articolul 12 §§ 1 şi 2 din capitolul 2 prevede următoarele: “Libertăţile şi drepturile prevăzute în articolul 1 §§ 1-5 (. Se consideră încălcare chiar dacă măsura vizată contribuie la executarea unei obligaţii faţă de salariaţi sau patroni.GUSTAFSSON contra SUEDIEI LAWLESS contra IRLANDEI ____________________________________________________________________________________ 27.” 32. în limita definită în articolele 13-16. Acelaşi drept de negociere cu o organizaţie salarială este recunoscut şi pentru patron..) se consideră încălcată dacă patronii sau salariaţii iau măsuri care aduc prejudiciu unui muncitor sau unui patron pe motiv că acesta şi-a exercitat libertatea sindicală.. Recursurile judiciare 33. nici să se extindă până la punctul în care să constituie o ameninţare pentru libertatea de opinie în calitate sa de pilon al democraţiei. de a profita de avantajele conferite de apartenenţa lor. precum şi de a lucra pentru un asemenea sindicat sau de a crea unul. culturale sau de altă natură. Nici o restricţie nu poate fi impusă doar pentru motive politice. Ea (. Articolul 3 din capitolul 11 din Instrumentul Guvernului prevede următoarele: “Litigiile dintre persoane particulare nu pot fi examinate decât de un tribunal. Articolul 10 enunţă: “O organizaţie salarială beneficiază de dreptul de a negocia cu un patron cu privire la orice problemă referitoare la relaţiile dintre patron şi orice membru al sindicatului care este sau a fost angajat de el. Organizaţiile patronale sau salariale nu trebuie să tolereze nici o încălcare a libertăţii lor sindicale prin împiedicarea activităţilor lor.) pot. Articolul 14 § 2 din capitolul 2 prevede: “Libertatea de asociere poate să constituie obiectul restricţiilor doar în cazul organizaţiilor a căror activitate este de natură militară sau analogică. Articolul 7 din legea din 1976 cu privire la co-determinarea în întreprindere are următorul conţinut: “Prin libertate sindicală se înţelege dreptul.” 29.” 28.)” 220 . orice asociaţie a patronilor poate. De asemenea. Ele nu pot niciodată să depăşească ceea ce este necesar pentru atingerea scopului urmărit. religioase. Articolul 8 prevede următoarele: “Libertatea sindicală este inviolabilă.. sau dacă patronii sau salariaţii iau măsuri ce tind să incite un salariat sau un patron la neexercitarea libertăţii sale sindicale. sau implică persecutarea unui grup caracterizat prin rasă.” 31. culoarea pielii sau o origine etnică particulară. doar dacă legislaţia sau acordul nu prevăd altfel. de a aparţine la o organizaţie patronală sau salarială. pentru patroni şi salariaţi. dispoziţiile prezente se aplică celui central. doar dacă legea nu dispune altfel (. organizaţia salarială beneficiază de dreptul de negociere cu orice organizaţie patronală la care aparţine un angajat şi aceasta din urmă beneficiază de acelaşi drept faţă de organizaţia salarială. Libertatea sindicală 30.. (. Dacă există concomitent un sindicat local şi unul central naţional. să fie supuse restricţiilor prevăzute de lege.. să ia măsuri de retorsiune.” B....) Restricţiile prevăzute în alineatul precedent nu pot fi impuse decât într-un scop acceptabil într-o societate democratică.

În cererea sa din 1 iulie 1989 la Comisie (nr. Dacă măsurile de retorsiune constituie o infracţiune penală. În termenii articolului 1 din legea din 1988. 221 . el s-a plâns de încălcarea drepturilor sale garantate de articolul 6 § 1 (art. Într-un proces angajat în temeiul legii din 1988. PROCEDURA ÎN FAŢA COMISIEI 36. În raportul său din 10 ianuarie 1995 (articolul 31) (art. 17) din Convenţie. statuând în prima şi ultima instanţă. precum şi să solicite despăgubiri. ea anulează. Curtea Administrativă Supremă examinează dacă decizia contestată “contravine unei dispoziţii legale” (articolul 1 din legea din 1988).Hotărâri ale Curţii Europene a Drepturilor Omului: Culegere selectivă ____________________________________________________________________________________ 34. 35. 17) din Convenţie (unsprezece voturi contra şase). Potrivit acestor dispoziţii. poate invita Curtea Administrativă Supremă. pe motiv că erau legale potrivit dreptului suedez. orice persoană care a participat la o procedură administrativă în faţa Guvernului sau altei autorităţi publice. 11) (treisprezece voturi contra patru). articolele 2 şi 3. Articolul 2 din lege enumără mai multe tipuri de decizii excluse din câmpul său de aplicare. În plus. pe de altă parte. 6-1) (dreptul la un proces echitabil) şi articolul 13 (art. Dacă această Curte declară ilegală decizia atacată. la care face trimitere articolul 1 din legea din 1988. trimite cauza la autoritatea administrativă competentă (articolul 5 din legea din 1988). 13) (dreptul la un recurs efectiv). La 8 aprilie 1994 Comisia a declarat cererea admisibilă. dl Gustafsson denunţa o încălcare a dreptului la libertatea de asociere garantat de articolul 11 (art. 37. Tribunalul competent poate emite o asemenea ordonanţă dacă măsurile de retorsiune sunt ilegale sau încalcă un acord colectiv în vigoare. pe de o parte. o acţiune în reparaţie poate fi intentată în temeiul articolului 4 din capitolul 2 al legii din 1972 cu privire la indemnizaţii (skadeståndslag 1972:207). inter alia. 15573/89). 31). în lipsa altor căi de recurs. relaţiile personale şi de ordin economic dintre persoane particulare. şi dintre acestea şi stat. un patron în privinţa căruia au fost întreprinse măsuri de retorsiune poate cere ca ele să fie oprite printr-o ordonanţă judiciară. din instrumentul Guvernului. prin faptul că statul nu l-a protejat contra măsurilor de retorsiune întreprinse în privinţa restaurantului său. 11) din Convenţie şi a dreptului la respectarea bunurilor sale. să revadă orice decizie luată în speţă care implică exercitarea unei prerogative de autoritate publică faţă de o persoană privată. b) că nu este necesară examinarea plângerii în temeiul articolului 1 din Protocolul 1 (P1-1) combinat cu articolul 17 (art. Comisia a constatat: a) că a avut loc o încălcare a articolului 11 (art. menţionând că căile judiciare de recurs care ar putut fi utilizate în vederea contestării măsurilor de retorsiune nu au fost efective. legea enunţă măsuri care reglementează. nici una dintre ele nu este pertinentă cauzei. consacrat de articolul 1 din Protocolul 1 (P1-1) combinat cu articolul 17 (art. Genul deciziei administrative aflat sub incidenţa acestei legi este precizat în capitolul 8. În principiu. şi după caz.

39. 11 şi 13 (art. Orice persoană are dreptul la libertatea de întrunire paşnică şi la libertatea de asociere. 6-1) (şaisprezece voturi contra unu). Cu aceeaşi ocazie. 11) DIN CONVENŢIE 40. siguranţa publică. 11) din Convenţie. 13) din Convenţie şi articolului 1 din Protocolul 1 (P1-1) combinat cu articolul 17 (art. 11) chestiunilor de care se plânge reclamantul. într-o societate democratică. reclamantul a reiterat cererea pe care o exprimase deja în memoriul său. Exercitarea acestor drepturi nu poate face obiectul altor restrângeri decât acelea care. art. figurează în anexă la prezenta hotărâre1. Spre deosebire de reclamanţii din alte cauze precedente în care Curtea a recunoscut existenţa unui drept la libertatea de asociere în sens negativ (a se vedea hotărârile Young. CONCLUZIILE PREZENTATE CURŢII 38. art. ÎN DREPT I. Reclamantul s-a plâns că măsurile luate de sindicat au adus o atingere dreptului său la libertatea de asociere şi că absenţa protecţiei din partea statului contra acestor măsuri au constituit o încălcare a articolului 11 (art. CU PRIVIRE LA PRETINSA ÎNCĂLCARE A ARTICOLULUI 11 (art. 11) 42. Prezentul articol nu interzice ca restrângeri legale să fie impuse exercitării acestor drepturi de către membrii forţelor armate.” 41. apărarea ordinii şi prevenirea infracţiunilor. 11. Aplicabilitatea articolului 11 (art. 222 . 13) (paisprezece voturi contra trei).GUSTAFSSON contra SUEDIEI LAWLESS contra IRLANDEI ____________________________________________________________________________________ c) că nu a fost încălcat articolul 6 § 1 din Convenţie (art. Guvernul a contrazis această teză. Regatului Unit din 13 august Nota grefei 1 Pentru raţiuni de ordin practic el nu va figura decât în ediţia imprimată (Recueil des arrêts et décisions 1996-II). în timp ce Comisia a împărtăşit opinia reclamantului precum că a avut loc o încălcare. 6. a invitat Curtea să declare că în speţă nu a avut loc nici o încălcare a Convenţiei. d) că a avut loc o încălcare a articolului 13 din Convenţie (art. precum şi patru opinii separate care îl însoţesc. 17) din Convenţie. A. potrivit celor exprimate în memoriul său. solicitând Curţii să constate încălcarea articolelor 6. constituie măsuri necesare. prevăzute de lege. Textul integral al avizului său. pentru securitatea naţională. potrivit căruia: “1. dar oricine îl poate obţine la grefă. James şi Webster c. 2. inclusiv dreptul de a constitui cu alţii sindicate şi de a se afilia la sindicate pentru apărarea intereselor sale. ai poliţiei sau ai administraţiei de stat. Guvernul a contestat aplicabilitatea articolului 11 (art. La audierea publică din 22 noiembrie 1995 Guvernul. protejarea sănătăţii sau a moralei ori pentru protecţia drepturilor şi libertăţilor altora.

Curtea consideră că. ar fi fost artificial şi formal să se nege orice atentat la libertatea sa de asociere în sens negativ. 43. măsurile lansate de sindicat.Sindicatul Suedez al Patronilor de Hoteluri şi Restaurante (“HRAF”) şi Uniunea Sindicatului Suedez al Patronilor de Restaurante (“SRA”) . Islandei din 30 iunie 1993. după cum îi cerea sindicatul. chiar dacă amploarea inconvenientelor sau a prejudiciului suferit de reclamant. însă Convenţia nu protejează această libertate ca atare. În acest scop. fie să adere la un acord de substituire (a se vedea §§ 10 şi 11 supra). şi Sigurdur A. seria A nr. fie să adere la un sindicat patronal . pag.situaţie în care ar fi fost legat în mod automat printr-un acord colectiv . principalul obiectiv al măsurilor de retorsiune . reclamantul din prezenta cauză nu a fost constrâns să adere la un sindicat. Pentru aceasta el putea.sau să semneze cu Sindicatul Personalului Hotelier şi din Restaurante (“HRF”) un acord de substituire a convenţiilor colective aplicabile în domeniul restaurantelor (a se vedea § 10 supra). 15-16.putea fi atins fără ca reclamantul să adere la HRAF sau la SRA. Acţiunile sindicatului au avut drept principal obiectiv de a-l determina pe reclamant să aplice salariaţilor săi o anumită convenţie negociată de organizaţii competente. una din principalele consecinţe ale aderării la un sindicat patronal în Suedia era participarea membrului. Guvernul adiţional a notat că în practică. reclamantul putea să adere la unul din cele două sindicate patronale ramurale . 21-22. 44. § 35).. Acesta din urmă nu a furnizat nici probe în susţinerea pretenţiei sale. 264. El ar fi putut evita acţiunile sindicatului prin a pune în aplicare posibilitatea de a purta negocieri cu acesta. precum că a fost obligat să-şi vândă restaurantul sau că a suferit alte prejudicii materiale urmare a măsurilor de retorsiune. De aceea. chiar dacă reclamantul putea accepta aceste obligaţii fără a se afilia la HRAF sau la un alt sindicat. Curtea admite că libertatea sa sindicală a fost astfel într-o anumită măsură afectată. Cu certitudine. 44. dar şi oricărei apartenenţe la vreun sistem de negociere colectivă. pag. Cu toate acestea. Sigurjónsson c. în vederea parvenirii la o soluţie pe calea unui acord de substituire constituit astfel încât să reflecte caracterul particular al afacerilor gestionate de reclamant (a se vedea §§ 11 şi 12 supra).Hotărâri ale Curţii Europene a Drepturilor Omului: Culegere selectivă ____________________________________________________________________________________ 1981. Reclamantul şi Comisia au afirmat că boicotarea şi blocarea localurilor reclamantului de sindicat au încălcat libertatea acestuia de asociere în sens negativ. în rezultatul măsurilor lansate de sindicat. la sistemul de negocieri colective şi angajamentul său de a fi legat prin orice acord încheiat de sindicat. Prin urmare. deoarece în ambele cazuri ar fi fost legat printr-o convenţie colectivă cu HRF. De fapt. reclamantul se opunea nu doar unei aderări formale la sindicat.de a obţine acceptarea şi aplicarea unui număr cât mai mare de convenţii colective la care HRF era parte . au avut drept scop întreruperea livrărilor de mărfuri destinate restaurantului (a se vedea § 14 supra) şi nu au implicat ocuparea sau blocarea accesului la localurile reclamantului. dacă reclamantul ar fi încheiat un acord de substituire. seria A nr. articolul 11 (art. 11) este 223 . §§ 55-58. nu este cunoscută exact. prin intermediul sindicatului. Încheierea unui astfel de acord putea probabil aduce atingere libertăţii reclamantului de a încheia în calitate de patron contracte cu salariaţii. aceste măsuri au provocat probabil o presiune considerabilă asupra reclamantului pentru a-l determina să adere la un acord colectiv. mai întâi de toate.

GUSTAFSSON contra SUEDIEI LAWLESS contra IRLANDEI ____________________________________________________________________________________

aplicabil. Curtea urmează să examineze faptul dacă a avut loc încălcarea dreptului la libertate sindicală de care statul reclamat ar fi responsabil. B. Respectarea articolului 11 (art. 11) 1. Principii generale 45. Măsurile denunţate de reclamant, chiar dacă erau tolerate de legea internă, nu vizau o ingerinţă directă a statului. Totuşi, responsabilitatea Suediei va fi angajată dacă aceste măsuri au rezultat unei omisiuni din partea acesteia de a-i asigura reclamantului, în legislaţia sa internă, drepturile garantate de articolul 11 (art. 11) din Convenţie (a se vedea, printre altele, hotărârea Sibson c. Regatului Unit din 20 aprilie 1993, seria A nr. 258-A, pag 13, § 27). Cu toate că obiectivul esenţial al articolului 11 (art. 11) este de a proteja individul contra ingerinţelor arbitrare din partea autorităţilor publice în exercitarea drepturilor protejate, el poate totodată implica obligaţia pozitivă de a asigura respectarea efectivă a acestor drepturi. În hotărârea cea mai recent adoptată la acest subiect, articolul 11 (art. 11) din Convenţie a fost interpretat ca consacrând nu doar dreptul pozitiv de a constitui şi de a adera la un sindicat, dar, de asemenea, şi aspectul negativ al acestei libertăţi, mai exact dreptul de a nu adera la un sindicat sau de a se retrage (a se vedea hotărârea Sigurdur A. Sigurjónsson precitată, pag. 15-16, § 35). Fără a tranşa problema dacă aspectul negativ al acestui drept trebuie să fie examinat de pe aceleaşi poziţii ca şi aspectul pozitiv al acestui drept, Curtea a statuat că deşi constrângerea unei persoane de a adera la un anumit sindicat poate să nu fie întotdeauna contrară Convenţiei, o formă a unei astfel de constrângeri care, în circumstanţele cauzei, afectează însăşi esenţa libertăţii de asociere garantată de articolul 11 (art. 11), va constitui o ingerinţă în această libertate (a se vedea, de exemplu, hotărârea Sibson precitată, pag. 14, § 29). Prin urmare, autorităţile naţionale pot fi obligate, în anumite circumstanţe, să intervină în relaţiile dintre persoanele private adoptând măsuri rezonabile şi adecvate în vederea asigurării respectării efective a dreptului la libertatea de a nu adera la sindicate (a se vedea, mutatis mutandis, hotărârea Plattform “Ärzte für das Leben” c. Austriei din 21 iunie 1988, seria A nr. 139, pag. 12, §§ 32-34). În acelaşi timp, ar fi oportun de a reaminti că, dacă articolul 11 (art. 11) nu asigură sindicatelor, nici membrilor lor, un tratament particular din partea statului, precum dreptul de a încheia o anumită convenţie colectivă, termenii “pentru apărarea intereselor [lor]” care figurează în articolul 11 § 1 (art. 11-1) demonstrează că Convenţia protejează libertatea de a apăra interesele profesionale ale membrilor unui sindicat prin acţiunea colectivă a acestuia. Fiecare stat poate alege mijloacele pe care să le utilizeze în acest scop; Curtea a recunoscut că încheierea convenţiilor colective poate constitui unul dintre ele (a se vedea, de exemplu, hotărârea Sindicatului Suedez al Conducătorilor de Locomotive c. Suediei din 6 februarie 1976, seria A nr. 20, pag. 15-16, §§ 39-40). Având în vedere natura sensibilă a problemelor sociale şi politice implicate în atingerea unui just echilibru între diferite interese şi, în particular, în evaluarea caracterului adecvat al ingerinţei statului în vederea limitării măsurilor întreprinse de 224

Hotărâri ale Curţii Europene a Drepturilor Omului: Culegere selectivă ____________________________________________________________________________________

sindicat pentru a spori importanţa sistemului de negocieri colective şi, ţinând cont de diferenţele importante între sistemele juridice interne în domeniul vizat, ar fi oportun ca Statele Contractante să se bucure de o largă marjă de apreciere în alegerea mijloacelor ce urmează a fi utilizate. 2. Aplicarea principiilor enunţate 46. Reclamantul a subliniat că el s-a opus aderării la o convenţie colectivă din considerente de ordin politic şi filozofic. În loc de a se supune, împreună cu salariaţii săi, corporatismului sindical, el a dorit să păstreze caracterul personal al relaţiei care îl uneşte, în calitate de patron, cu salariaţii săi. Reclamantul şi Comisia au fost de părerea că presiunile la care el a fost supus erau de aşa natură încât autorităţile suedeze erau obligate să ia măsurile pozitive în apărarea sa. În rezultatul blocării şi boicotării dirijate contra petiţionarului, livrările produselor necesare pentru funcţionarea restaurantului său au fost practic stopate (a se vedea § 14 supra). Afacerile sale au suferit pierderi considerabile şi el a fost nevoit să-şi vândă restaurantul (a se vedea § 23 supra). Aceste măsuri drastice nu au putut fi echilibrate de orice interes legitim important al HRF în constrângerea reclamantului de a adera la o convenţie colectivă. La momentul întreprinderii acestor măsuri în privinţa dlui Gustafsson, HRF nu reprezenta nici un membru al său. Unicul membru al HRF angajat de reclamant nu a apelat la asistenţă din partea sindicatului, dar a declarat expres că consideră inutilă orice măsură de retorsiune, deoarece condiţiile sale de muncă în restaurantul reclamantului nu erau deschise criticii (a se vedea § 15 supra). Din contra, ele erau mai bune decât cele care ar fi aplicabile potrivit convenţiei colective în vigoare. Prin urmare, acţiunea HRF a fost neproporţională cu interesele pe care urmărea să le apere. Reclamantul şi Comisia au subliniat că, în asemenea circumstanţe, statul reclamat era obligat să ofere reclamantului recursuri juridice efective, de exemplu, prin a-i permite să iniţieze o procedură în vederea obţinerii atenuării sau opririi măsurilor lansate contra sa. Din considerentul că legea suedeză nu prevedea nici o protecţie de acest fel, faptele care se află la baza plângerii reclamantului antrenează o încălcare a drepturilor sale consacrate de articolul 11 (art. 11) din Convenţie. 47. Reclamantul consideră că Guvernul, prin faptul că s-a abţinut de la argumentarea în faţa Comisiei că măsurile sindicatului au fost justificate, este împiedicat de a-şi modifica poziţia şi de a prezenta probe în acest sens pe parcursul procedurii în faţa Curţii. Delegatul Comisiei a indicat că informaţiile suplimentare şi argumentele noi prezentate de Guvern la acest subiect puteau şi trebuiau să fie invocate în faţa Comisiei. El a invitat Curtea să reflecteze foarte atent asupra ponderii care poate fi acordată acestor informaţii şi argumentelor la această etapă avansată a procedurii. 48. În memoriul său prezentat Curţii, Guvernul a evidenţiat pentru prima dată că concluzia Comisiei, potrivit căreia condiţiile de lucru acordate de reclamant angajaţilor săi erau mai bune decât cele prevăzute în convenţiile colective, repetă argumentele reclamantului în faţa acesteia. El niciodată nu a confirmat, nici nu a admis această 225

GUSTAFSSON contra SUEDIEI LAWLESS contra IRLANDEI ____________________________________________________________________________________

concluzie, dar a contestat-o în faţa Curţii, sprijinindu-se pe informaţiile furnizate de HRF. Convenţia colectivă pe care sindicatul încerca s-o încheie cu reclamantul avea drept scop ameliorarea substanţială a situaţiei economice şi sociale a persoanelor angajate de reclamant la momentul faptelor şi pe viitor (a se vedea § 15 supra). În lipsa unei convenţii colective pentru reglementarea raporturilor între reclamant şi salariaţii săi, ultimii nu puteau beneficia de protecţia oferită în mare parte de legislaţia suedeză a muncii. Condiţiile de muncă oferite de reclamant i-au acordat un avantaj concurenţial printre alţi patroni de restaurante. 49. Pentru Guvern, reclamantul contesta de fapt un sistem care se aplica în Suedia de şaizeci de ani, despre care se putea spune că constituia unul din cele mai importante elemente cunoscute ca “modelul suedez” al raporturilor între parteneri sociali şi despre care se crede că a contribuit mult la instaurarea bunăstării în Suedia. Guvernul a notat că, în Suedia, majoritatea patronilor marilor întreprinderi sunt afiliaţi la un sindicat patronal subscriind unei convenţii colective şi aproximativ 85 % din salariaţi erau membri de sindicat. Una din caracteristicile fundamentale şi persistente ale modelului suedez era că raporturile între partenerii sociali erau reglementate înainte de toate de însăşi persoanele interesate decât prin intervenţia statului. Astfel, salariile, durata muncii, drepturile la concediu şi alte condiţii de muncă erau reglementate de convenţiile colective - care acopereau 90 % din piaţa muncii - şi nu de legislaţie. O altă caracteristică importantă consta în faptul că patronul nu trebuia să dispună de posibilitatea de a se afla într-o poziţie mai avantajoasă în raport cu concurenţii săi, aplicând condiţii de muncă mai puţin avantajoase decât cele prevăzute de o convenţie colectivă. În plus, Guvernul a menţionat că, datorită legislaţiei suedeze care interzicea patronilor şi sindicatelor legate prin convenţii colective să recurgă la greve, boicotări şi alte măsuri, aceste acţiuni s-au menţinut pe parcursul mai multor ani la un nivel acceptabil. Pe de altă parte, sindicatele care nu au încheiat convenţii colective cu un patron anumit au beneficiat de o largă marjă de apreciere pentru a-l determina pe acest patron să semneze o asemenea convenţie. Aceasta reflectă importanţa acordată de legislator dreptului sindicatelor de a-şi promova interesele. 50. În aceste circumstanţe, Guvernul a considerat că Suedia nu era obligată, în temeiul articolului 11 (art. 11) din Convenţie, să ia măsuri pozitive pentru a proteja reclamantul contra acţiunilor lansate de sindicat. 51. Cu referire la circumstanţele particulare ale cauzei, Curtea notează chiar de la bun început că noile informaţii prezentate de Guvern referitoare la condiţiile de muncă completează faptele aflate la originea cererii declarate admisibilă de Comisie. Nimic nu împiedică Curtea de a le lua în consideraţie, la determinarea fondului plângerilor reclamantului pe terenul Convenţiei, dacă ea le consideră pertinente (a se vedea hotărârea Barthold c. Germaniei din 25 martie 1985, seria A nr. 90, pag. 20, §§ 41-42, şi McMichael c. Regatului Unit din 24 februarie 1995, seria A nr. 307-B, pag. 51, § 73). 52. După cum a fost indicat mai sus (a se vedea § 44 supra), măsurile decretate de sindicat trebuiau să exercite o presiune considerabilă asupra reclamantului pentru 226

Hotărâri ale Curţii Europene a Drepturilor Omului: Culegere selectivă ____________________________________________________________________________________

a-l determina să întrunească cerinţa sindicatului de a se afilia unei convenţii colective, fie să se afilieze la un sindicat patronal sau să semneze un acord de substituire, doar prima alternativă implicând aderarea la un sindicat. Este adevărat că, dacă reclamantul ar fi optat pentru cea de-a doua posibilitate, el ar fi dispus de mai puţine oportunităţi pentru a influenţa conţinutul viitoarelor convenţii colective decât dacă ar fi aderat la un sindicat patronal. Pe de altă parte, un acord de substituire, i-ar fi permis să obţină includerea clauzelor adaptate naturii particulare a activităţilor sale comerciale. În orice caz, nu rezultă, şi nici una din părţi nu a pretins precum, că reclamantul a fost constrâns să adere la un sindicat patronal din cauza inconvenientelor pe care le prezintă, pe plan economic, acordul de substituire. În realitate, principala obiecţie a reclamantului contra celei de-a doua posibilităţi, la fel ca şi contra celei dintâi, era de natură politică, mai exact el dezaproba sistemul de negocieri colective din Suedia. Totuşi, articolul 11 (art. 11) din Convenţie nu garantează ca atare dreptul de a nu adera la o convenţie colectivă (a se vedea hotărârea Sindicatului Suedez al Conducătorilor de Locomotive precitată, pag. 15-16, §§ 40-41). Obligaţia pozitivă pe care articolul 11 (art. 11) o impune statului, inclusiv în partea ce ţine de protecţia opiniei individuale, ar putea să se extindă asupra măsurilor legate de funcţionarea sistemului de negocieri colective, dar numai în cazul în care acestea încalcă libertatea de asociere. O restricţie care, precum în speţă, nu contravine într-un mod semnificativ exercitării acestei libertăţi, chiar dacă provoacă un prejudiciu economic, nu atrage nici o obligaţie pozitivă în temeiul articolului 11 (art. 11). 53. În plus, reclamantul nu a prezentat probe în susţinerea tezei sale potrivit căreia condiţiile de muncă în restaurantul său erau mai bune decât cele impuse printr-o convenţie colective. Având în vedere rolul particular şi importanţa pe care o au convenţiile colective în reglementarea relaţiilor de muncă în Suedia, Curtea nu vedea nici un motiv pentru a pune la îndoială faptul că măsurile sindicatului vizau scopuri legitime compatibile cu articolul 11 (art. 11) din Convenţie (a se vedea, de exemplu, hotărârea Sindicatului Suedez al Conducătorilor de Locomotive precitată, pag. 15-16, § 40; şi hotărârea Schmidt şi Dahlström c. Suediei din 6 februarie 1976, seria A nr. 21, pag. 16, § 36). De asemenea, în acest sens poate fi reamintit faptul că caracterul legitim al negocierilor colective este recunoscut de numeroase instrumente internaţionale, în particular articolul 6 din Carta socială europeană, articolul 8 din Pactul internaţional din 1966 cu privire la drepturile economice, sociale şi culturale, şi Convenţiile nr. 87 şi 98 ale Organizaţiei Internaţionale a Muncii (cea dintâi tratează libertatea sindicală şi protecţia dreptului sindical şi cea de-a doua se referă la dreptul de organizare şi negociere colectivă). 54. În lumina celor expuse şi ţinând cont de marja de apreciere care trebuie acordată statului reclamat în domeniul respectiv, Curtea nu consideră că Suedia şi-a încălcat obligaţia de a asigura reclamantului drepturile enunţate în articolul 11 (art. 11) din Convenţie. 55. Pe scurt, Curtea a ajuns la concluzia că faptele prezentei cauze nu au constituit o încălcare a articolului 11 (art. 11) din Convenţie. 227

GUSTAFSSON contra SUEDIEI LAWLESS contra IRLANDEI ____________________________________________________________________________________

II. CU PRIVIRE LA PRETINSA ÎNCĂLCARE A ARTICOLULUI 1 DIN PROTOCOLUL 1 (P1-1)
56. Referindu-se la alegaţiile sale precitate (a se vedea §§ 39, 43, 46 şi 47 supra), reclamantul a susţinut că statul reclamat prin faptul că nu l-a protejat contra măsurilor de retorsiune ale sindicatului i-a cauzat un prejudiciu moral, încălcând articolul 1 din Protocolul 1 (P1-1), care are următorul conţinut:
“Orice persoană fizică sau juridică are dreptul la respectarea bunurilor sale. Nimeni nu poate fi lipsit de proprietatea sa decât pentru o cauză de utilitate publică şi în condiţiile prevăzute de lege şi de principiile generale ale dreptului internaţional. Dispoziţiile precedente nu aduc atingere dreptului statelor de a adopta legile pe care le consideră necesare pentru a reglementa folosinţa bunurilor conform interesului general sau pentru a asigura plata impozitelor ori a altor contribuţii, sau a amenzilor.”

Reclamantul a afirmat că, în rezultatul acestor măsuri, s-a văzut constrâns să-şi vândă restaurantul (a se vedea § 23 supra) la un preţ cu 600 000 SEK mai mic. 57. Guvernul a contestat această alegaţie, în timp ce Comisia, ţinând cont de constatarea sa asupra încălcării a articolului 11 (art. 11), a considerat că nu este necesară examinarea plângerii în temeiul articolului 1 din Protocolul 1 (P1-1). 58. Guvernul a admis că măsurile de retorsiune, având ca efect principal împiedicarea furnizorilor reclamantului să-i livreze mărfurile necesare pentru funcţionarea restaurantului, i-au creat dificultăţi la gestionarea afacerii sale. Cu toate acestea, reclamantul nu a prezentat careva elemente de probă referitoare la prejudiciul financiar suferit în realitate din această cauză şi Guvernul a pus la îndoială gravitatea consecinţelor reale asupra afacerilor sale. De asemenea, Guvernul a negat faptul că această chestiune, care în mod esenţial viza raporturile contractuale între reclamant şi furnizorii săi, era de natură să angajeze responsabilitatea statului în temeiul articolului 1 din Protocolul 1 (P1-1). Statul nu a intervenit în afacerile reclamantului, dar pur şi simplu a tolerat, în mod pasiv, activităţile sindicatelor pe o piaţă liberă. Situaţia se compara cu un boicot declanşat de consumatori faţă de o companie privată. Totuşi, clienţii trebuie să fie liberi de a adopta astfel de măsuri fără ca să fie angajată responsabilitatea statului, chiar dacă acest boicot aduce compania în prag de faliment. 59. Potrivit jurisprudenţei Curţii, articolul 1 (P1-1), care garantează în substanţă dreptul la proprietate, include trei norme distincte: prima, formulată în prima propoziţie a paragrafului întâi (P1-1), este de o natură generală şi enunţă principiul dreptului de a se bucura de proprietate; a doua, conţinută în a doua propoziţie a paragrafului întâi, se referă la privarea de proprietate, condiţionând-o; în ceea ce priveşte a treia, consemnată în al doilea paragraful (P1-2), ea se referă, între altele, la dreptul Statelor Contractante de a reglementa folosirea bunurilor în corespundere cu interesul general. A doua şi a treia normă privesc cazuri particulare de ingerinţă în dreptul de proprietate şi prin urmare, trebuie interpretate în lumina principiului consacrat în prima normă (a se vedea, printre altele, hotărârea Pressos Compania Naviera S.A. şi alţii c. Belgiei din 20 noiembrie 1995, seria A nr. 332, pag. 21-22, § 33).

228

Hotărâri ale Curţii Europene a Drepturilor Omului: Culegere selectivă ____________________________________________________________________________________

Nimeni nu a contestat că cea de-a doua şi a treia norme erau aplicabile şi Curtea nu vede vreun motiv pentru a decide altfel. Pe de altă parte, reclamantul a pretins că a avut loc încălcarea celei dintâi norme, mai exact a dreptului “la respectarea bunurilor sale”. 60. Statul cu certitudine poate fi responsabil în temeiul articolului 1 (art. 1) de ingerinţele în exercitarea dreptului la respectarea bunurilor care rezultă din tranzacţiile încheiate între persoane particulare (a se vedea hotărârea James şi alţii c. Regatului Unit din 21 februarie 1986, seria A nr. 98, pag. 28-29, §§ 33-36). Cu toate acestea, în prezenta cauză, faptele denunţate nu erau o consecinţă a exercitării autorităţii guvernamentale; mai mult, ele se refereau în exclusivitate la relaţiile contractuale între persoane particulare, mai exact între reclamant şi furnizorii sau comisionarii săi. În opinia Curţii, repercusiunile pe care le-ar fi putut avea încetarea livrărilor asupra restaurantului reclamantului nu erau de natură să poată angaja aplicarea articolului 1 din Protocolul 1 (P1-1).

III. CU PRIVIRE LA PRETINSA ÎNCĂLCARE A ARTICOLULUI 6 § 1 (art. 6-1) DIN CONVENŢIE
61. Reclamantul a pretins că a avut loc o încălcare a articolului 6 § 1 (art. 6-1) din Convenţie pe motiv că recursurile judiciare aflate la dispoziţia sa pentru a combate măsurile de retorsiune nu au fost efective. Pasajele pertinente din articolul 6 § 1 (art. 6-1) au următorul conţinut:
“Orice persoană are dreptul la judecarea în mod echitabil (...) a cauzei sale, de o instanţă (...) care va hotărî (...) asupra încălcării drepturilor ş obligaţiilor sale cu caracter civil (...)”

62. În opinia Guvernului şi a Comisiei, articolul 6 § 1 (art. 6-1) nu este aplicabil în speţă. 63. Potrivit principiilor stabilite în jurisprudenţa Curţii (a se vedea, de exemplu, hotărârea Kerojärvi c. Finlandei din 19 iulie 1995, seria A nr. 322, pag. 12, § 32), Curtea trebuie mai întâi să stabilească dacă a existat vreo dispută (contestaţie) cu privire la un “drept”, care putea fi pretins, cel puţin într-un mod întemeiat, recunoscut în dreptul intern. Contestaţia trebuie să fie reală şi serioasă; ea poate viza atât existenţa unui drept, cât şi extinderea lui sau modalităţile de exercitare; în fine, rezultatul procesului trebuie să fie direct determinant pentru un asemenea drept. Dacă Curtea constată existenţa unei contestaţii asupra unui drept, ea trebuie să examineze dacă este vorba de un drept “cu caracter civil”. 64. Guvernul şi Comisia au observat că, chiar dacă reclamantul putea dispune de mai multe căi pentru a aduce fondul cauzei sale în faţa unui tribunal suedez (a se vedea §§ 33 şi 34 supra), era evident că măsurile lansate de sindicat în privinţa lui purtau un caracter legal şi că legislaţia suedeză nu permitea nici unui tribunal intern să emită vreo ordonanţă de remediere a situaţiei denunţate de reclamant. În aceste circumstanţe, nu a existat vreo contestaţie cu privire la un drept, recunoscut în dreptul suedez, care putea fi cel puţin pretins într-un mod întemeiat. Prin urmare, articolul 6 § 1 nu este aplicabil în speţă. 229

16-17. Potrivit jurisprudenţei Curţii. se pretinde victima unei încălcări a drepturilor recunoscute în Convenţie. 6) din Convenţie depinde de faptul dacă contestaţia se face cu privire la un drept recunoscut de legislaţia internă. Noţiunea de “plângere întemeiată”. Astfel. 70. hotărârea Powell şi Rayner c. în opinia lui. Cu toate acestea. articolul 13 (art. 6). în opinia lui. susţinea că legislaţia ţării sale recunoştea libertatea de a nu se asocia. 6) nu garantează vreun conţinut particular “drepturilor şi obligaţiilor” (cu caracter civil) în Statele Contractante (a se vedea.GUSTAFSSON contra SUEDIEI LAWLESS contra IRLANDEI ____________________________________________________________________________________ 65. Plângerea sa mai curând este îndreptată contra faptului că măsurile întreprinse de sindicat erau legale potrivit legislaţiei suedeze. 13) DIN CONVENŢIE 67. 13) prevede că un individ care. seria A nr. § 36). are dreptul să se adreseze efectiv unei instanţe naţionale. invocând jurisprudenţa suedeză. trebuie să dispună de un recurs în faţa unei instanţe naţionale pentru ca să se statueze asupra plângerii sale şi. 11) (a se vedea §§ 43 şi 46 supra). precum că i s-ar fi refuzat un recurs efectiv capabil să-i permită contestarea în faţa unui tribunal nerespectarea legislaţiei interne (spre. IV. 29-30. Guvernul a contestat această afirmaţie. Reclamantul. dat fiind că măsurile de retorsiune nu erau în contradicţie cu legislaţia suedeză. în temeiul articolului 6 § 1 (art. pag. În speţă. 6) din Convenţie. Suedia a renunţat la responsabilităţile sale în calitate de Parte Contractantă la Convenţie. exemplu. Reclamantul a susţinut inter alia că faptele care. 13) nu se extinde până la punctul de a garanta un 230 . să obţină reparaţie. în temeiul articolului 17 din Instrumentul Guvernului. §§ 80-82). care poate fi găsită în jurisprudenţa Curţii referitoare la articolul 6 (art. 69. ale cărei drepturi şi libertăţi recunoscute de prezenta Convenţie au fost încălcate. Cu toate acestea. Comisia. nu se limitează la dreptul intern dar se extinde în egală măsură şi dreptului Convenţiei. a estimat că această alegaţie era întemeiată în ceea ce priveşte fondul acesteia. Pentru aceste consideraţiuni Comisia a împărtăşit opinia reclamantului. pag. Regatului Unit din 21 februarie 1990. 172. CU PRIVIRE LA PRETINSA ÎNCĂLCARE A ARTICOLULUI 13 (art. de exemplu. articolul 13 (art. Suediei din 23 septembrie 1982. Curtea observă că aplicabilitatea articolului 6 (art. deschis reclamantului. reclamantul nu se plânge. antrenează încălcarea articolului 6 § 1 (a se vedea §§ 62 şi 66 supra) se află de asemenea la originea unei încălcări a articolului 13 (art. seria A nr.” 68. chiar şi atunci când încălcarea s-ar datora unor persoane care au acţionat în exercitarea atribuţiilor lor oficiale. precum că a existat o încălcare a articolului 13 (art. care lăsa partenerilor sociali grija soluţionării conflictelor dintre ei (a se vedea § 29 supra). într-un mod întemeiat. nu a existat nici un drept recunoscut de legislaţia suedeză care să angajeze aplicarea articolului 6 § 1 (6-1) din Convenţie. În plus. care prevede: “Orice persoană. nimeni nu a contestat lipsa recursului efectiv. Totuşi. având în vedere observaţiile pe care le-a formulat cu privire la plângerea reclamantului în temeiul articolului 11 (art. 66. 11). judiciar sau de altă natură. 13) din Convenţie. articolul 6 (art. ca în hotărârea Sporrong şi Lönnroth c. dacă va fi cazul. 52.

textul următoarelor opinii separate: opinia parţial disidentă a dlui Ryssdal. în consecinţă. de faptul că măsurile întreprinse de sindicat în privinţa sa erau legale potrivit dreptului suedez. la 25 aprilie 1996. 13) din Convenţie nu se aplică în speţă şi că. DIN ACESTE CONSIDERENTE. dlui Foighel. Susţine. în consecinţă. că nu a existat o încălcare a articolului 11 (art. în temeiul Convenţiei. dnei Palm. nu a existat o încălcare a acestui articol (art. 2. în consecinţă. dlui Pekkanen. cu paisprezece voturi contra cinci. legile unui Stat Contractant (a se vedea. 231 . nu a existat o încălcare a acestui articol. 13). cu douăsprezece voturi contra şapte. nu a existat o încălcare a acestui articol. că articolul 11 (art. dlui Makarczyk şi dlui Repik. pag. Susţine. opinia disidentă a dlui Morenilla. în faţa unei autorităţi naţionale însăşi. 52-2) din Convenţie şi 55 § 2 din regulamentul B. 5. cu treisprezece voturi contra şase. cu unsprezece voturi contra opt. 16. că articolul 1 din Protocolul 1 (P1-1) nu se aplică plângerilor reclamantului şi că.6-1) din Convenţie nu se aplică în speţă şi că. şi Powell şi Rayner precitată. hotărârile James şi alţii precitată. de exemplu. potrivit articolelor 52 § 2 (art. 13) nu este aplicabil în speţă. § 84. 11) din Convenţie se aplică în speţă. 4. opinia parţial disidentă a dlui Jambrek. Susţine. dlui Spielmann. Din considerentul că reclamantul se plângea în substanţă. CURTEA 1. cu optsprezece voturi contra unul. Susţine. Susţine. opinia disidentă a dlui Martens. § 36).Hotărâri ale Curţii Europene a Drepturilor Omului: Culegere selectivă ____________________________________________________________________________________ recurs prin care ar putea fi contestate. articolul 13 (art. că articolul 13 (art. 3. acceptată de dl Matscher. pag. 47. Semnat: Rolv Ryssdal Preşedinte Herbert Petzold Grefier La prezenta hotărâre se anexează. Redactată în franceză şi engleză şi pronunţată în şedinţă publică la Palatul Drepturilor Omului la Strasbourg. dlui Loizou. 11). că articolul 6 § 1 (art. opinia disidentă a dlui Walsh. opinia disidentă a dlui Mifsud Bonnici.

Prin urmare. Regatului Unit (hotărârea din 13 august 1981. mai exact de a negocia un acord de substituire adaptat caracterului particular al afacerii sale. prin urmare. seria A nr. Sigurjónsson c. În opinia noastră. § 35). 11). 11) (a se vedea hotărârea Sindicatul Suedez al Conducătorilor de Locomotive c. MAKARCZYK ŞI REPIK Cu toate că suntem de acord cu colegii noştri că nu a existat o încălcare a articolului 11 (art. să creeze un cadru juridic autorizând respectarea adecvată a acestui drept negativ. Cu toate acestea. LOIZOU. Statele Contractante sunt obligate. articolul 11 (art. 15-16. în absenţa unei constrângeri de a adera la un sindicat . 11). Interesele protejate de articolul 11 (art. 11). 11) După cum este indicat în hotărâre (în § 45). James şi Webster c. Sigurjónsson (precitată). 11). că dreptul la negociere colectivă nu este un element inerent libertăţii de asociere garantată de articolul 11 (art. 11) a fost interpretat ca cuprinzând în egală măsură şi aspectul negativ al libertăţii de asociere. constrângerea exercitată cu scopul de a determina un patron să adere la o convenţie colectivă în sine . 11) din Convenţie. FOIGHEL. din cauza ostilităţii sale faţă de sistemul negocierilor colective în vigoare în Suedia.este în cadrul garanţiei prevăzute de articolul 11 (art. Obiecţiile sale faţă de această posibilitate.în particular constrângerile exercitate asupra reclamantului pentru a-l determina să subscrie unui acord de reglementare a condiţiilor de muncă ale salariaţilor săi . faptele prezentei cauze diferă de cele expuse în cauzele Young. din jurisprudenţa Curţii rezultă că articolul 11 (art. 232 . potrivit articolului 11 (art. pag.mai exact. fie să se afilieze la un sindicat patronal sau fie să semneze un acord de substituire” (a se vedea §§ 44 şi 52). 11) nu este aplicabil plângerii înaintate de dl Gustafsson. SPIELMAN. dreptul de a nu adera la vreo asociaţie (a se vedea hotărârea Sigurdur A. Suediei din 6 februarie 1976. mai exact. şi Sigurdur A. seria A nr. 11) nu este un instrument care permite reglementarea raporturilor sociale în general sau asigurarea unei protecţii generale contra prejudiciului rezultat unei măsuri de retorsiune întreprinse de un partener social faţă de altul. deoarece el dispunea de o altă posibilitate. Curtea a considerat. 264. seria A nr. 44). PALM. 15. În speţă. nu au pus în discuţie nici un interes protejat de articolul 11 (art. Islandei din 30 iunie 1993.nu antrenează aplicabilitatea articolului 11 (art. PEKKANEN.GUSTAFSSON contra SUEDIEI LAWLESS contra IRLANDEI ____________________________________________________________________________________ OPINIA PARŢIAL DISIDENTĂ A JUDECĂTORILOR RYSSDAL. § 39). reclamantul nu a fost obligat să se afilieze la un sindicat pentru a-şi putea continua activităţile economice. în care reclamanţii au fost constrânşi să adere la un sindicat sub frica de a-şi pierde mijloacele de existenţă. 20. conchidem că faptele denunţate . pag. Constrângerea denunţată de reclamant Hotărârea admite că “măsurile decretate de sindicat trebuiau să exercite o presiune considerabilă asupra reclamantului pentru a-l determina să întrunească cerinţa sindicatului de a se afilia unei convenţii colective. Concluzie În lumina consideraţiunilor de mai sus. am ajuns la această concluzie pe motiv că articolul 11 (art.

Hotărâri ale Curţii Europene a Drepturilor Omului: Culegere selectivă ____________________________________________________________________________________

OPINIA PARŢIAL DISIDENTĂ A JUDECĂTORULUI JAMBREK
1. Potrivit jurisprudenţei Curţii, articolul 11 (art. 11) din Convenţie impunea Suediei obligaţia pozitivă de a asigura oricărei persoane aflată sub jurisdicţia sa respectarea efectivă a dreptului la libertatea de asociere, inclusiv a dreptului de a nu adera la un sindicat sau de a se retrage din el. Convenţia fiind un instrument viabil care trebuie interpretat în lumina circumstanţelor actuale, această obligaţie antrena pentru statul reclamat obligaţia de a împiedica abuzul de o poziţie dominantă din partea sindicatului în vederea constrângerii unei persoane de a se afilia la o asociaţie sau de a adera la un sistem de negociere colectivă. Aş dori să adaug că expresia “afectează însăşi substanţa [unui drept]”, utilizată de Curte în jurisprudenţa sa, în contextul plângerilor referitoare la constrângerile în vederea obligării de a adera la un sindicat, nu înseamnă că se aplică un criteriu diferit sau mai strict în vederea aprecierii faptului dacă a existat sau nu o ingerinţă. Orice ingerinţă în exercitarea dreptului la libertatea de a nu se asocia “afectează însăşi substanţa” acestei libertăţi, prin definiţie şi în mod absolut. 2. Împreună cu majoritatea, consider că responsabilitatea Suediei poate fi angajată chiar dacă plângerile unui reclamant nu se referă la o intervenţie directă a statului reclamat, în special dacă ele decurg din faptul că statul nu şi-a îndeplinit obligaţia de a-i recunoaşte, în dreptul intern, respectarea drepturilor garantate de articolul 11 (art. 11). Cu toate acestea, poziţia mea diferă în ceea ce priveşte interpretarea şi aplicarea articolului 11 (art. 11) în lumina doctrinei Drittwirkung (principiul de opozabilitate a terţilor). În opinia mea, măsurile de retorsiune aflate la originea plângerii reclamantului trebuie să fie supuse aceloraşi restricţii care ar fi aplicate unei ingerinţe directe din partea statului. Dacă acţiunile sindicatului nu erau justificate de paragraful 2 din articolul 11 (art. 11-2), statul reclamat avea obligaţia pozitivă de a lua măsuri pentru a asigura reclamantului respectarea dreptului său la libertatea de asociere. 3. Cu referire la circumstanţele particulare ale speţei, consider că faptele denunţate nu doar pun în discuţie articolul 11 (art. 11), dar constituie pe deasupra o ingerinţă în dreptul la libertatea de asociere, care-i este garantată reclamantului de paragraful 1 al acestui articol (art. 11-1). Prin urmare, trebuie să fie examinat faptul dacă această ingerinţă a fost justificată potrivit paragrafului 2 (art. 11-2). 4. Legalitatea măsurilor sindicatului nu a fost contestată şi nu văd nici un motiv pentru a pune la îndoială faptul că ele erau “prevăzute de lege” în sensul paragrafului 2 din articolul 11 (art. 11-2). 5. Aceste restricţii în mod evident urmăreau “protecţia drepturilor şi libertăţilor altuia”. În această privinţă, hotărârea se referă la “interesele profesionale ale membrilor unui sindicat” (a se vedea § 45 din hotărâre), la “rolul particular şi importanţa pe care o au convenţiile colective în reglementarea relaţiilor de muncă în Suedia” şi la caracterul legitim al negocierii colective, recunoscut de “numeroase instrumente internaţionale” (a se vedea § 53 din hotărâre). 233

GUSTAFSSON contra SUEDIEI LAWLESS contra IRLANDEI ____________________________________________________________________________________

Conţinutul hotărârii nu indică clar dacă majoritatea a evaluat interesele sindicatelor în funcţie de primul sau al doilea paragraf al articolului 11 (art. 11). În timp ce partea hotărârii consacrată “principiilor generale” indică “termenii ‘pentru apărarea intereselor [lor]’ care figurează în articolul 11 § 1 (...)”, cea care tratează “aplicarea principiilor enunţate mai sus” omite să menţioneze care dintre aceste două paragrafe ale articolului 11 (art. 11) se aplică. Este important, la aplicarea testului de proporţionalitate în vederea determinării chestiunii necesităţii, de a examina “interesele sindicatelor” în contextul lor real. Întrucât sindicatele nu sunt părţi la cauza introdusă în faţa instituţiilor Convenţiei, interesele lor trebuie să fie luate în consideraţie pentru a aprecia scopul legitim urmărit de restricţiile litigioase aplicate drepturilor garantate reclamantului de articolul 11 (art. 11). Unica chestiune ce rămâne a fi tranşată este de a stabili dacă a existat un raport rezonabil de proporţionalitate între scopul urmărit şi interesul dlui Gustafsson de a nu fi constrâns să încheie o convenţie colectivă. 6. Cu toate acestea, din considerentele pe care le voi explica mai jos, nu consider că a existat un raport rezonabil de proporţionalitate între interesele antagoniste în prezenta cauză. 7. În primul rând, nu pare că refuzul persistent al dlui Gustafsson de a participa sau de a-i face pe salariaţii săi să participe la sistemul suedez de negociere colectivă a adus atingere în vreun fel drepturilor şi libertăţilor Sindicatului Personalului Hotelier şi al Restaurantelor (“HRF”). Cu atât mai mult nu pare să fi fost pus în joc interesul unui membru particular al sindicatului. De fapt, una din angajatele dlui Gustafsson afiliată la HRF la momentul faptelor declarase public că ea consideră inutile măsurile sindicatului, deoarece salariile oferite şi condiţiile de muncă în restaurant nu erau criticabile. 8. În plus, nu aş acorda vreo importanţă particulară altor interese invocate de majoritate, mai exact “extinderea sistemului de negociere colectivă” datorită “rolului particular şi importanţei pe care o au convenţiile colective în reglementarea relaţiilor de muncă în Suedia” (a se vedea §§ 45 şi 53 din hotărâre). În această privinţă, trebuie să se ţină cont de faptul că aproximativ 85 % din salariaţii suedezi erau deja înrolaţi în sistemul de negociere colectivă. În rezultat, acest sistem, care era prioritar fondat pe relaţii instituţionalizate între patroni şi salariaţi, era deja în mod remarcabil extins, înrădăcinat şi autoritar. Aceasta este cu atât mai adevărat că, în opinia reclamantului, sistemul de negociere colectivă constituia un mijloc eficient pentru a promova aderarea la Partidul Social Democrat Suedez prin intermediul aderărilor colective. Extinderea ulterioară a acestui sistem l-ar face practic omniprezent şi omnipotent, ceea ce cu greu ar putea fi considerat ca fiind consecutiv noţiunii de pluralism inerent oricărei democraţii. Din contra, pentru a apăra obiectivele implicit cuprinse în acest concept, mai exact, diversitatea instituţiilor şi libertatea individuală de alegere şi de autorealizare, statul poate fi obligat să ia măsuri de protecţie care să împiedice sindicatele să obţină sau să utilizeze o poziţie dominantă, în special dacă ei sunt parteneri sociali care beneficiază de o largă susţinere economică, financiară şi politică. 234

Hotărâri ale Curţii Europene a Drepturilor Omului: Culegere selectivă ____________________________________________________________________________________

9. Dl Gustafsson avea, la rândul său, numeroase interese legitime de apărat, deoarece se confrunta cu măsuri colective întreprinse de sindicat. Acestea puneau în pericol nu doar interesele sale comerciale şi financiare, ci ameninţau şi întreaga sa filozofie în afaceri, relaţiile sale de muncă şi modul său de viaţă. Politica de angajare aplicată de reclamant în restaurantul său la un anumit nivel era de fapt fondată pe principiul co-determinării şi urmărea cu exactitate aceleaşi scopuri ca şi cele urmărite de sistemul de negociere colectivă în întreaga societate, mai exact pacea socială şi solidaritatea. 10. În aceste condiţii, nu cred că restricţiile pe care măsurile sindicale le-au aplicat asupra dreptului reclamantului la libertatea de asociere corespund unei necesităţi sociale imperioase. Motivele înaintate în această privinţă de Guvernul suedez nu sunt nici pertinente, nici suficiente pentru scopurile paragrafului 2 din articolul 11 (art. 11-2). Forma şi intensitatea constrângerii la care a fost supus dl Gustafsson nu au fost proporţionale cu scopurile legitime urmărite şi, astfel, nu au fost necesare într-o societate democratică. În astfel de circumstanţe, statul reclamat era obligat să întreprindă măsurile necesare pentru a proteja reclamantul contra acţiunilor sindicatului, astfel încât să-i asigure respectarea efectivă a dreptului la libertatea de a nu se asocia garantat de articolul 11 (art. 11). Nerespectând această obligaţie, statul şi-a depăşit marja de apreciere şi, în consecinţă, a încălcat articolul 11 (art. 11).

OPINIA DISIDENTĂ A JUDECĂTORULUI WALSH
1. Subscriu opiniei disidente a judecătorului Martens, care consideră că această cauză denotă o încălcare a articolului 11 (art. 11), precum şi raţionamentelor sale. 2. Suedia este responsabilă pentru toate încălcările Convenţiei care se produc în jurisdicţia sa, fie că ele se datorează persoanelor particulare, statului, sau serviciilor sale (a se vedea hotărârea Young, James şi Webster c. Regatului Unit din 13 august 1981, seria A nr. 44, pag. 20, § 49). 3. Potrivit paragrafului 1 din articolul 11 (art. 11-1) reclamantul dispunea de dreptul la libertatea de asociere. Cu toate acestea, această libertate decurgea din dreptul corolar de nu fi constrâns, într-un mod direct sau indirect, la asociere. Chiar dacă am considera că dreptul derivat poate fi restrâns potrivit prevederilor paragrafului 2 din articolul 11 (art. 11-2), în speţă nimic nu-l face să intre în câmpul de aplicare al acestei dispoziţii. 4. Subscriu în rest opiniei judecătorului Martens.

235

GUSTAFSSON contra SUEDIEI LAWLESS contra IRLANDEI ____________________________________________________________________________________

OPINIA DISIDENTĂ A JUDECĂTORULUI MARTENS, ACCEPTATĂ DE JUDECĂTORUL MATSCHER
1. Regret că nu pot accepta opinia majorităţii. Din considerentul că analiza mea diferă radical de aceasta, mă voi limita la expunerea propriei viziuni, ferindu-mă de orice controverse. 2. Mă bazez pe faptele stabilite de Comisie. Nu voi ţine cont de afirmaţiile Guvernului, deoarece ele s-au fundamentat pe fapte noi prezentate Curţii şi sunt în contradicţie cu cele stabilite de Comisie. În cadrul procedurii în faţa Curţii, părţile în principiu au posibilitatea să prezinte fapte noi - altfel spus care nu au fost comunicate în cadrul procedurii în faţa Comisiei, însă această libertate este limitată de principiile unui proces echitabil. În sistemul Convenţiei, stabilirea şi verificarea faptelor revine în primul rând Comisiei (a se vedea în special hotărârea Ribitsch c. Austriei din 4 decembrie 1995, seria A nr. 336, pag. 24, § 32). În consecinţă, faptele noi care le completează sau le precizează pe cele stabilite de Comisie sunt admisibile (hotărârea McMichael c. Regatului Unit din 24 februarie 1995, seria A nr. 307-B, pag. 51, § 73), în timp ce, în principiu, faptele noi contradictorii cu cele constatate de Comisie nu sunt. Acest principiu admite unele excepţii: faptele necunoscute de părţi şi de Comisie la data în care aceasta a elaborat raportul său şi faptele survenite după această dată sunt de asemenea admisibile. În schimb, nu sunt admisibile faptele care puteau fi cunoscute de partea care le înaintează, dacă aceasta ar fi dat dovadă de o diligenţă şi grijă rezonabile. Noile fapte contradictorii pe care Guvernul încearcă acum să le invoce aparţin celei din urmă categorii. Guvernul nu a negat că, în faţa Comisiei, a dispus de toate facilităţile pentru a-şi prezenta cauza. El pur şi simplu a declarat că uitase cu această ocazie să consulte sindicatul vizat, mulţumindu-se să explice această omisiune prin “dificultăţi de ordin practic”. El trebuia să-şi asume consecinţele unei asemenea omisiuni. 3. Să ne reamintim că Comisia a stabilit că: 1) doar unul din membrii personalului reclamantului, care număra mai puţin de zece salariaţi, era afiliat la HRF, sindicatul care a lansat acţiunile contra reclamantului; b) această angajată a declarat public că consideră inutile măsurile sindicatului deoarece salariile oferite şi condiţiile de muncă în restaurant nu sunt criticabile; c) condiţiile contractului de muncă încheiat cu salariaţii erau mai bune decât condiţiile prevăzute în convenţia colectivă în vigoare. Prin urmare, măsurile sindicatului nu erau destinate să amelioreze condiţiile de muncă inacceptabile sau cel puţin defavorabile, dar urmăreau doar înrolarea reclamantului şi a salariaţilor săi în sistemul de negociere colectivă. Acest lucru este demonstrat prin faptul că, în afară de reclamant, de asemenea, cinci dintre salariaţii săi s-au adresat organelor Convenţiei. Aceştia din urmă, s-au plâns că statul nu oferea nici o protecţie contra încălcării libertăţii lor de a nu se asocia, calificată de ei ca nejustificată, care rezulta din măsurile de retorsiune contra 236

Hotărâri ale Curţii Europene a Drepturilor Omului: Culegere selectivă ____________________________________________________________________________________

restaurantului patronului lor. Ei subliniau că aceste măsuri aveau scopul de a-i priva de orice posibilitate de a influenţa asupra condiţiilor contractului lor de muncă cu patronul. În decizia sa din 8 aprilie 1994 (cererea nr. 15533/89, Decizii şi Rapoarte 77-A, pag. 10 şi urm.), Comisia a declarat aceste cereri inadmisibile, însă din considerentul că, acestea coroborează constatările sale de fapt în această cauză, ele constituie un argument în plus pentru a nu examina noile fapte prezentate de Guvern. Articolul 11 (art. 11) 4. La prima vedere, această cauză se prezintă ca un conflict între - pe de o parte un mic proprietar de restaurant cu convingeri politice afirmate, potrivit cărora un anumit sistem de negociere şi convenţii colective cu efect negativ asupra societăţii în ansamblul său este inadmisibil per se şi care, în consecinţă, nu doar se abţine de a se afilia la un sindicat patronal, dar şi se opune pregnant la toate eforturile acestui sindicat de a-l determina într-un mod sau altul să adere la acest sistem şi - pe de altă parte - un sindicat care este, evident, de părerea că interesele sale profesionale cer ca orice patron în domeniul profesional pe care-l reprezintă să adere la sistem şi, prin urmare, depune eforturi de a pune capăt rezistenţei acestui patron prin acţiune colectivă. În termenii acestei analize provizorii există un conflict între două drepturi fundamentale, mai exact dreptul sindicatului la libertatea de asociere în sensul pozitiv şi cel al salariatului la libertatea de asociere în sens negativ. 5. Totuşi, Guvernul neagă faptul că este pusă în joc libertatea negativă de asociere a reclamantului. El susţine că scopul principal al măsurilor colective nu era să-l oblige pe reclamant să adere la un sindicat patronal, dar să-l determine să adopte o convenţie colectivă. Acest argument nu rezistă. S-ar potrivi la început să menţionăm că scopul subiectiv al măsurilor colective nu se ia în consideraţie. Ceea ce contează, în schimb, este efectul obiectiv al comportamentului sindicatului. În realitate, reclamantul a fost obligat - sub ameninţarea măsurilor colective - fie să se integreze în sistemul de negociere colectivă, fie să adere la un sindicat patronal sau să semneze un “acord de substituire”, care să-l determine să fie legat, nu doar prin convenţiile salariale în vigoare, dar şi prin cele viitoare sau, cel puţin, prin cele din sezonul următor. Prin urmare, reclamantul a fost supus la presiuni serioase în vederea integrării sale, într-un mod sau altul, într-un sistem de negociere colectivă. Aceste presiuni aduceau atingere libertăţii sale de a nu se asocia, în măsura în care ele erau incompatibile cu un element necesar inerent acestei libertăţi, mai exact facultatea de a negocia liber propriile sale acorduri de muncă. 6. Guvernul declară că Convenţia nu apără această libertate. Totuşi, acest argument nu ţine cont de legătura indisolubilă care, în contextul raporturilor sociale, există între libertatea sindicală (în calitate de aspect particular al libertăţii de asociere), dreptul de a proceda la negocieri colective şi dreptul de a lua măsuri colective în scopul protejării intereselor profesionale. După cum demonstrează, inter alia, articolele 5 şi 6 din Carta socială europeană (precum şi concluziile asupra prevederilor 237

GUSTAFSSON contra SUEDIEI LAWLESS contra IRLANDEI ____________________________________________________________________________________

respective ale Comitetului de Experţi Independenţi), potrivit dreptului internaţional al muncii, dreptul de negociere colectivă, dacă nu este un obiectiv, este cel puţin o consecinţă a libertăţii pozitive de asociere a sindicatelor şi a corolarului său obligatoriu, libertatea sindicatelor de a-şi proteja interesele profesionale prin acţiune colectivă. Este adevărat că, în hotărârile sale datate de mai bine de douăzeci de ani şi destul de reticente cu privire la posibilităţile protecţiei pe care articolul 11 (art. 11) le oferă sindicatelor (hotărârea Sindicatul Naţional al Poliţiei Belgiene c. Belgiei din 27 octombrie 1975, seria A nr. 19; hotărârea Sindicatul Suedez al Conducătorilor de Locomotive c. Suediei din 6 februarie 1976, seria A nr. 20 şi hotărârea Schmidt şi Dahlström c. Suediei din 6 februarie 1976, seria A nr. 21), Curtea s-a abţinut de la acceptarea opiniei Comisiei, fondată pe un raţionament riguros şi pe numeroase referinţe, potrivit cărora dreptul de negociere colectivă este indispensabil pentru exercitarea eficientă a libertăţii sindicale şi constituie, prin urmare, un element necesar inerent acestei libertăţi garantate prin articolul 11 (seria B nr. 18, pag. 47 şi urm., §§ 76-78). Cu toate acestea, în circumstanţele actuale - precum cele reflectate inter alia în concluziile Comitetului Organizaţiei Internaţionale a Muncii (“OIM”) cu privire la libertatea de asociere în cadrul Convenţiei OIM nr. 98 - nu poate fi pus la îndoială faptul că dreptul la negociere colectivă este un element asemenea dreptului de a proteja interesele profesionale ale membrilor unui sindicat prin acţiune colectivă. De asemenea, dar pe cealaltă faţetă a aceleiaşi monede, libertatea unui patron de a nu se asocia implică în mod obligatoriu libertatea de a nu fi integrat în sistemul de negociere colectivă, mai exact libertatea de a negocia propriile sale acorduri de muncă. În rest, articolul 11 (art. 11) este aplicabil. Acum ar trebui să determinăm dacă el a fost încălcat. 7. Constatarea aplicabilităţii articolului 11 (art. 11) oferă un caracter definitiv analizei provizorii expuse mai sus, considerând cauza ca un conflict între libertatea de asociere a sindicatului şi libertatea reclamantului de a nu se asocia. În consecinţă, în prezenta cauză este necesar de a se pronunţa asupra chestiunii lăsate în suspans în hotărârea Sigurdur A, Sigurjónsson c. Islandei (30 iunie 1993, seria A nr. 264, pag. 16, § 35). În această hotărâre, Curtea a recunoscut (la fel ca şi Comitetul de experţi independenţi a procedat în cadrul articolului 5 din Carta socială europeană), că “articolul 11 (art. 11) trebuie considerat ca consacrând un drept negativ de asociere”, însă nu a soluţionat chestiunea - fundamentală - de a cunoaşte “dacă acest drept poate fi considerat ca fiind pe picior de egalitate cu dreptul pozitiv”. 8. În contextul conflictului între două drepturi, problema nu este formulată atât de perfect odată ce unica modalitate de a rezolva conflictul dintre ele constă în a acorda acestor drepturi o importanţă diferită. Quaritur ergo care dintre aceste două drepturi are o importanţă mai mare ? Pentru a răspunde la această întrebare în contextul Convenţiei, în primul rând ar trebui să ţinem cont de natura acestui instrument. Convenţia vizează în efect enunţarea drepturilor fundamentale ale individului şi acordarea acestora unei protecţii eficiente contra atentatelor la aceste drepturi. În consecinţă, o dată fiind admis că articolul 11 (art. 11) consacră un drept negativ de asociere de rând 238

preponderenţa principiului dreptului negativ implică că. situaţia poate fi diferită în dependenţă de obiectul conflictului. Aceasta se referă la faptul că acest criteriu destul de restrictiv are la bază ipoteza . Rezultă că o asemenea măsură coercitivă exercitată de un sindicat faţă de un patron trebuie să fie considerată ca încălcând libertatea sa de a nu se asocia garantată prin articolul 11 (art. că individul trebuie în principiu să fie liber de a acţiona potrivit ideilor sale şi. în exercitarea aprecierii finale. Ar trebui evidenţiaţi termenii “în principiu”. în principiu. criteriu stabilit în hotărârea Young. James şi Webster c. În orice caz. 44. Regatului Unit (13 august 1981. pag. pag. Solidaritatea socială nu are întotdeauna acelaşi conţinut sau aceeaşi valoare. în special importanţa solidarităţii sociale. În acest context. libertatea negativă trebuie în principiu să prevaleze atunci când aceste două libertăţi sunt în conflict. de conştiinţă şi de religie şi opinii personale este cu siguranţă unul dintre obiectivele libertăţii de asociere (a se vedea în special hotărârea Vogt c. în consecinţă. § 52). pag.nu poate justifica în sine recurgerea la acţiune colectivă pentru a constrânge un patron să adere la un sindicat patronal sau de a fi înrolat în alt mod în sistemul de negociere colectivă. în afară de cazul în care: (a) ea este motivată de alte interese profesionale legitime decât cel de a obţine aderarea cea mai larg posibilă la sistemul de negociere colectivă. Dat fiind că în caz de conflict între libertatea de asociere şi cea de a nu se asocia. dar când ele se află în conflict. 323. de acum înainte se admite că aceste libertăţi formează două faţete ale aceluiaşi drept. Desigur că. să fie apărat contra acţiunilor întreprinse faţă de convingerile sale sub presiunea unei acţiuni colective întreprinse de unul sau mai multe sindicate.înaintată doar pentru necesitatea de argumentare (ibidem. 25.potrivit căreia libertatea de a nu se asocia nu este consacrată prin Convenţie. astfel.Hotărâri ale Curţii Europene a Drepturilor Omului: Culegere selectivă ____________________________________________________________________________________ cu un drept pozitiv. în cauze (precum ar fi prezenta) în care sindicatul recurge la o acţiune colectivă pentru a constrânge un patron să participe. aspectele colective ale dreptului pozitiv. Acest criteriu trebuie să fie înlocuit prin altul. 11). seria A nr.de a obţine aderarea cea mai largă la sistemul de negociere colectivă . De aceea. Cu alte cuvinte: lucrurile pot sta diferit dacă conflictul de drepturi se produce în cadrul aceleiaşi tabere (dezacordul dintre un sindicat şi un salariat) sau între tabere adverse (dezacordul dintre un sindicat şi un patron). nu mai există vreun motiv de a examina dacă este afectată însăşi esenţa libertăţii garantate prin articolul 11 (art. faptul că libertatea negativă care intrată în joc este fie cea a unui salariat sau a unui patron se poate dovedi a fi pertinentă. dacă conflictul este în interiorul aceleiaşi tabere. 23. s-ar cuveni să reamintim că protecţia libertăţii de gândire. 11). seria A nr. Germaniei din 26 septembrie 1995. la sistemul de negociere colectivă. nu trebuie să fie neglijate. şi (b) recurgerea la arma de acţiune colectivă este proporţională cu alte interese recunoscute. 239 . 21) . care exprimă mai bine idealul apărării drepturilor omului. interesul profesional tradiţional şi legitim al sindicatelor . 9. § 64). cea din urmă prevalează. direct sau indirect.

că protecţia fundamentală a individului. În lumina argumentelor bine întemeiate de Guvern care au la bază ceea ce este numit “modelul suedez”. acordă sindicatelor muncitorilor şi patronilor dreptul constituţional de a face grevă. pag. Convenţia nu prevede deloc ca sindicatele să fie supuse unui control din partea judecătorului mai puţin sever decât din partea statului. să recurgă la tribunale pentru ca acestea din urmă să aprecieze dacă sindicatul muncitorilor sau patronilor. Eu menţionez că această concluzie este potrivit jurisprudenţei Comitetului de experţi independenţi referitoare la obligaţia pozitivă. de denunţarea exploatării de patron a salariaţilor săi afiliaţi la acest sindicat sau a tuturor salariaţilor. 11. a făcut abuz de libertatea pe care le-o oferă Constituţia. chiar de o democraţie. el implică. după caz. puterea legislativă democratică să fie convinsă că acordarea sindicatelor unui drept (aproape) nelimitat de a-şi apăra interesele membrilor săi să fie benefic pentru societate în ansamblul său. Urmează că Înaltele Părţi Contractante. a faptului că pentru un motiv oarecare. principiul preeminenţei dreptului obligă ca un sistem juridic care. care revine Statelor Contractante. Este cunoscut că legislaţia suedeză nu a permis reclamantului să intenteze o acţiune în justiţie contra sindicatelor pentru a verifica dacă atentatul la dreptul său 240 . potrivit “modelului suedez”.la fel ca şi articolul 8 (art. S-ar putea ca. ţinute să protejeze libertatea negativă de asociere a oricărui individ.că sindicatul poate în asemenea cauze să acţioneze şi în interesul tuturor salariaţilor. pe deasupra. de exemplu.nu implică doar posibilitatea ca individul să poată sesiza tribunalul pentru ca acesta să controleze legalitatea şi proporţionalitatea atentatelor la drepturile sale din partea executivului. un sindicat are privilegiul de a fi unicul arbitru între interesele membrilor săi şi cele ale patronului care nu doreşte să adere la sistem.cum aş fi eu personal . pag. În cauzele precum cea de faţă. să permită oricărei persoane. citată în preambulul Convenţiei şi pe care Curtea Europeană. 78). Acest principiu . dacă cineva este gata să creadă . Ar trebui de conchis că articolul 11 (art. egalitatea în faţa legii în cadrul Consiliului Europei .GUSTAFSSON contra SUEDIEI LAWLESS contra IRLANDEI ____________________________________________________________________________________ Anume sindicatul este cel care trebuie să fie responsabil de demonstrarea existenţei acestor alte interese. aş adăuga că exigenţa potrivit căreia victimele unui recurs neproporţional al acţiunii sindicate trebuie să fie în măsura de a-şi examina cauza în faţa unui tribunal este dictată în măsură egală de principiul preeminenţei dreptului. după cum este cel în vigoare în Suedia. de a oferi recursuri juridice pentru a se apăra contra acţiunilor care limitează nefondat libertatea negativă de asociere garantată de articolul 5 din Carta socială europeană (concluziile VIII. 10.şi. de asemenea. poate fi vorba. dar preeminenţa dreptului . trebuie. victimă a acestor măsuri. 77 şi XI-1. de asemenea. Astfel. ca individul să beneficieze de o asemenea protecţie contra acţiunilor organismelor puternice create sau autorizate de stat.fac imposibilă acceptarea. 11) . 8) şi articolul 1 din Protocolul 1 (P1-1) . 12. trebuie să fie respectată . se află în obligaţia pozitivă de a proteja această libertate contra abuzurilor sau recursurilor neproporţionale ale acţiunii colective ale sindicatelor. a închide uzine sau de a lua alte măsuri similare.implică o exigenţă de procedură: persoanele care se pretind a fi victime ale unui abuz sau unui recurs neproporţional cu acţiunea colectivă din partea sindicatelor trebuie să poată recurge la un tribunal independent şi imparţial.

60) din Convenţie. Chiar dacă acţiunea colectivă a sindicatelor putea. imunitatea faţă de urmăriri. cu preeminenţa dreptului şi. ceea ce justifică. nu face parte din “drepturile omului şi libertăţile fundamentale” despre care este vorba în articolul 60 (art. să fie plasată pe aceeaşi poziţie cu o boicotare comercială şi alte măsuri similare. potrivit căruia blocarea nu cade sub incidenţa articolului 1 din Protocolul 1 (P1-1). Alte plângeri 14. 6. pe de altă parte. cu o protecţie adecvată a libertăţii negative de asociere prevăzută în articolul 11 (art. 11). este necesar cu certitudine printr-o obligaţie pozitivă de a veghea ca aceste măsuri să nu aducă atingere drepturilor altor persoane în cadrul primei norme din articolul 1 al Protocolului 1 (P1-1). după cum afirmă insistent Guvernul. În orice caz. a considera sindicatele responsabile în justiţie de acţiunile colective pe care ele le-au întreprins. această obligaţie pozitivă implică cel puţin faptul ca victimele acestor măsuri colective să poată recurge la un tribunal independent şi imparţial care va verifica problema de proporţionalitate. 11). În rezumat. Această imunitate prezintă neajunsul esenţial de a fi incompatibil. 241 . art. 60).Hotărâri ale Curţii Europene a Drepturilor Omului: Culegere selectivă ____________________________________________________________________________________ negativ de asociere datorat acţiunii colective a fost motivat de raţionamente pertinente şi suficiente (a se vedea § 7 supra). Prin crearea unui drept care denotă un asemenea viciu. Suedia nu trebuie să fie autorizată să-l interpreteze ca un drept al omului sau o libertate fundamentală în sensul Convenţiei. încalcă de asemenea acest articol. pe de o parte. În rezultat. Suedia a comis o încălcare a articolului 11 (art. constituie o atingere a regulii de interpretare expusă în articolul 60 (art. argumentul Guvernului nu ţine cont de faptul că un sistem juridic care nu permite victimei acestor acţiuni comerciale să atace în justiţie acţiunile autorilor pentru a obţine o hotărârea judecătorească sau despăgubiri. atunci când ele consideră că aceste măsuri sunt în interesul membrilor lor. stabilirea unei încălcări a acestei dispoziţii (P1-1). deoarece legislaţia suedeză le oferă imunitate faţă de eventuale urmăriri în temeiul libertăţilor fundamentale. Guvernul unui stat care oferă sindicatelor sale dreptul practic nelimitat de a întreprinde măsuri colective. Guvernul a susţinut că. 13) din Convenţie. Vreau doar să adaug că exigenţele procedurii prevăzute în articolul 1 din Protocolul 1 (P1-1) nu au fost respectate. Concluzie 15. 11). 13. nu este necesar de a examina plângerile în temeiul articolului 1 din Protocolul 1 (P1-1) sau a articolelor 6 şi 13 (art. 11). deoarece lipsa accesului la un tribunal deja constituie un element decisiv potrivit articolului 11 (art. Nu ar trebui acceptat argumentul Guvernului. Aceasta este suficient pentru a conchide că a avut loc o încălcare a drepturilor recunoscute reclamantului de articolul 11 (art. de care beneficiază sindicatele potrivit legislaţiei suedeze. în egală măsură. În lumina celor expuse. Acest argument nu rezistă. deoarece este vorba de o măsură întreprinsă de un organism privat contra unei persoane particulare.

deoarece ea nu a furnizat o asemenea protecţie. Măsurile de blocare şi de boicotare par să fi fost declanşate de sindicat din cauza că reclamantul refuza atât să adere la un sindicat cât şi să semneze o convenţie colectivă de substituire. aşa cum este consacrată de articolul 11. 11) din Convenţie în această cauză. 2. Islandei din 30 iunie 1993 (seria A nr. 5. 11) din Convenţie (§ 45 din hotărâre): a) măsurile pe care le denunţă reclamantul nu au implicat o intervenţie directă a statului. seria A nr. 20). 11) şi consideră că libertatea negativă de asociere . nici deciziei sale de neîncălcare a articolului 11 (art. care nu pare să fi ţinut cont de voinţa personală.nu constituie decât unul din aspectele libertăţii de asociere. b) Curtea a considerat.GUSTAFSSON contra SUEDIEI LAWLESS contra IRLANDEI ____________________________________________________________________________________ OPINIA DISIDENTĂ A JUDECĂTORULUI MORENILLA 1. şi e) statele contractante beneficiază de o largă marjă de apreciere a mijloacelor ce urmează a fi utilizate. pag. decurge că ea trebuie să prevadă mijloacele de drept şi de procedură necesare protecţiei individului contra măsurilor sindicatelor considerate “nerezonabile sau neadecvate” de patroni sau angajaţi. 11) din Convenţie la plângerea reclamantului. Pentru consideraţiunile pe care le-am expus în opinia mea separată în hotărârea Sibson c. Din contra. în situaţia dată. cu riscul de a se expune măsurilor de retorsiune cum ar fi blocarea sau boicotul. alineatul 2). În pofida unei anumite reticenţe de “a deschide uşa” libertăţii negative de asociere (§ 45. 16-19). 15-16. aduce atingere acestei libertăţi. În hotărârea precitată a Sin242 . 11). a respectat logica acestui articol (art. Regatului Unit din 20 aprilie 1993 (seria A nr. 258-A. dar mai curând celui al unui sistem de convenţii salariale colective. pag. încheierea convenţiilor colective poate constitui unul din mijloacele utilizate de Stat în acest scop. 264. afectează însăşi esenţa libertăţii de asociere. 11) arată că Convenţia protejează libertatea de apărare a intereselor profesionale ale membrilor unui sindicat prin acţiunea colectivă a acesteia. că o formă de constrângere care. c) termenii articolului 11 (art. În opinia mea. totodată. 1) din Convenţie. totuşi. în hotărârea Sibson precitată. impusă Suediei de articolul 1 (art. Sigurjónsson c. În prezenta cauză responsabilitatea Suediei în temeiul Convenţiei este cu siguranţă obligatorie. d) potrivit jurisprudenţei Curţii (hotărârea Sindicatul Suedez al Conducătorilor de Locomotive din 6 februarie 1976. Curtea. Regret că nu pot subscrie nici abordării majorităţii. constrângerea exercitată de sindicat nu servea interesului dlui Gustafsson. precum că faptele alegate de dl Gustafsson constituie o încălcare a dreptului său de a nu se afilia la un sindicat şi a dreptului său de a refuza să se angajeze într-o negociere colectivă cu sindicatele. În opinia mea. majoritatea a conchis neîncălcarea după ce a stabilit următoarele “principii generale” privind compatibilitatea cu articolul 11 (art.dreptul de a nu adera la un sindicat sau cel de a se retrage . acest raţionament nu respectă însăşi esenţa libertăţii negative de asociere de care beneficiază dl Gustafsson în baza articolului 11 (art. majoritatea nu a ajuns la concluzia logică din această premisă. § 35). urmând în această privinţă hotărârea Sigurdur A. 4. Din obligaţia pozitivă de a recunoaşte reclamantului drepturile definite în Convenţie. sunt de acord cu concluzia acesteia în ceea ce priveşte aplicabilitatea articolului 11 (art. 3. Prin urmare.

Nu doar reclamantul. 13) din Convenţie nu sunt decât simple consecinţe ale încălcării articolului 11 (art. Ei toţi considerau că era în interesele lor respective de a nu se afilia la vreun sindicat. Curtea indică în §§ 39 şi 40 condiţiile în care sunt încheiate convenţiile colective între patroni şi un sindicat muncitoresc (articolul 11 (art. un patron. Patronul şi angajaţii săi au decis în mod evident să nu adere la vreun sindicat. 2. 11) din Convenţie. Singurul membru al HRF care era angajat de reclamant la momentul faptelor “a declarat public că măsurile de retorsiune erau inutile în opinia sa. 243 . care nu era membru de sindicat. Aceste restricţii trebuie să fie prevăzute de legislaţie şi să corespundă exigenţelor menţionate în articol. 6. dispozitivul hotărârii m-a provocat să răspund negativ la punctele litigioase. În general sunt de acord cu opiniile disidente ale confraţilor mei Martens şi Morenilla şi consider că a avut loc o încălcare a articolului 11 (art. 11) din Convenţie) şi subliniază că Carta socială europeană (articolul 6 § 2) “pune accentul pe caracterul voluntar al negocierilor şi convenţiilor colective”. deoarece salariaţii şi condiţiile de muncă oferite în restaurant nu erau criticabile”.11-2) din Convenţie. dar şi salariaţii săi. Totuşi. potrivit dreptului fundamental garantat de articolul 11 (art. Singurele restricţii autorizate faţă de dreptul la libertatea de asociere sunt cele enunţate în paragraful 2 din articolul 11 (art. deoarece decise să nu adere la sindicatul suedez al patronilor de hoteluri şi restaurante (“HRAF”). Din considerentul că am constatat o încălcare a articolului 11 (art. OPINIA DISIDENTĂ A JUDECĂTORULUI MIFSUD BONNICI 1.Hotărâri ale Curţii Europene a Drepturilor Omului: Culegere selectivă ____________________________________________________________________________________ dicatului Suedez al Conducătorilor de Locomotive. deoarece altfel ei trebuiau să-şi supună raporturile la o convenţie colectivă. Asemeni judecătorului Martens. nu erau afiliaţi Sindicatului Personalului Hotelier şi din Restaurante (“HRF”). Aş dori să adaug doar o scurtă remarcă. art. cu excepţia unui singur. Nu cred că marja de apreciere de care dispune statul în materie socială sau politică poate fi cu succes invocate pentru a justifica lacunele sistemului juridic suedez când este vorba de protecţia patronilor şi salariaţilor contra măsurilor colective de constrângere atunci când pertinenţa lor şi proporţionalitatea nu sunt controlate de curţi sau tribunale independente şi imparţiale.în favoarea apărării intereselor membrilor săi “în cadrul legislaţiei naţionale” . 11). asigurarea “păcii industriale” cred că este incompatibilă cu protecţia dreptului garantat de Convenţie. Dreptul oferit de articolul 11 (art. am fost în mod particular impresionat de faptele relatate în paragrafele 11 şi 15 din hotărâre. 6. 11). 11) din Convenţie pe motiv că sistemul juridic suedez nu protejează individul contra acţiunilor colective ale sindicatelor prejudiciabile drepturilor sau bunurilor sale. pe care ei toţi o considerau ca fiind mai puţin avantajoasă decât contractul pe care l-au încheiat împreună.nu cuprinde în opinia mea măsuri care respectă atât de puţin însăşi esenţa dreptului la libertatea de asociere. 11) sindicatelor . 7. celelalte plângeri ale reclamantului în temeiul articolului 1 din Protocolul 1 (P1-1) şi articolelor 6 şi 13 (art.

în opinia mea. ca în speţă. chiar dacă provoacă un prejudiciu economic. Paragraful 52 din hotărâre menţionează următoarea concluzie în ceea ce priveşte problema constrângerii: “O constrângere care. constrângerea exercitată în circumstanţele cauzei a afectat semnificativ exercitarea dreptului reclamantului la libertatea de asociere. Acţiunile lansate de sindicat au introdus constrângeri care au antrenat consecinţe decisive. 244 . dintre care cea mai importantă şi pertinentă în speţă este că contractul sau contractele încheiate între reclamant şi salariaţii săi au fost private de efect. deoarece nu mai puteau fi aplicate în practică. nu atrage nici o obligaţie pozitivă în temeiul articolului 11 (art.GUSTAFSSON contra SUEDIEI LAWLESS contra IRLANDEI ____________________________________________________________________________________ 3. 11)” Cu toate acestea. nu contravine într-un mod semnificativ exercitarea acestei libertăţi.

Dnii M. F. Mahoney. L. preşedinte. în conformitate cu articolul 43 din Convenţia pentru Apărarea Drepturilor Omului şi a Libertăţilor fundamentale („Convenţia”) şi cu clauzele pertinente din regulamentul său A2 (2). J. El corespunde regulamentului intrat în vigoare la 1 ianuarie 1983 şi amendat de atunci de mai multe ori. grefier adjunct. Sir John Freeland. Ryssdal. Jungwiert precum şi dl H.A. A. 22399/93 ) HOTĂRÂRE 10 iunie 1996 În cauza Pullar c. Spielmann. după această dată. Gölcüklü. 245 . doar cauzelor care vizează statele care nu sunt legate prin acest protocol. iar ultimele două locul său pe lista sesizărilor Curţii de la origine şi pe lista cererilor iniţiale (pe rolul Comisiei) corespunzătoare.Hotărâri ale Curţii Europene a Drepturilor Omului: Culegere selectivă ____________________________________________________________________________________ PULLAR contra REGATULUI UNIT (Cererea nr.J. grefier. într-o cameră alcătuită din următorul complet: Dnii R. K. după ce a deliberat cu uşile închise. Regatului Unit1. Valticos. N. la data de 24 ianuarie şi 20 mai 1996. şi dl P. Primele două cifre indică numărul de ordin în anul introducerii. adoptată la această ultimă dată: Nota grefei 1 Cauza poartă numărul 20/1995/526/612. Pertzold. Macarcyzk. Wildhaber.Lopes Rocha. 2 Regulamentul A se aplică tuturor cauzelor deferite Curţii până la intrarea în vigoarea a Protocolului 9 (P9) (1 octombrie 1994) şi. pronunţă următoarea hotărâre. Curtea Europeană a Drepturilor Omului constituită.

agent. Macarczyk şi dl. 246 . de Drumadoon. În prealabil. Valticos. Jungwiert (articolul 43 din Convenţie şi regula 21 § 5 din regulament). în calitate de preşedinte al Camerei (articolul 21 § 6 din regulament). C. Dickson. Ministerul Afacerilor Externe şi Comunitare. dl L.PULLAR contra REGATULUI LAWLESS contra IRLANDEI UNIT ____________________________________________________________________________________ PROCEDURA 1. dl N. dl Robert Pullar. pe ceilalţi şapte membri şi anume. 5. În conformitate cu decizia preşedintelui. Lordul Mackay Dna Dnii consultanţi. consilier. Biroul afacerilor scoţiene. La origine se află cererea (nr. acţionând prin intermediul grefierului. Ryssdal.J. Cererea are drept scop obţinerea unei decizii asupra chestiunii dacă faptele expuse în cauză prezintă o încălcare din partea statului reclamat a obligaţiilor sale în temeiul articolului 6 din Convenţie. în prezenţa grefierului. 2. Gölcüklü. prin tragere la sorţi. în termenul de trei luni prevăzut de articolul 32 § 1 şi articolul 47 din Convenţie. Domnul Ryssdal. 22399/93) introdusă contra Regatului Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord. Curtea s-a întrunit într-o reuniune pregătitoare. cu care cetăţeanul acestui stat.A. dl A. s-a consultat cu agentul guvernamental („Guvernul”). Lopes Rocha. judecător ales din partea Regatului Unit (articolul 43 din Convenţie) şi dl R. La 5 mai 1995. în temeiul articolului 25 (art. la data de 22 ianuarie 1996 a avut loc o audiere publică la Palatul Drepturilor Omului din Strasbourg. Avocatul a fost autorizat de către Preşedinte să folosească limba olandeză (Regula 27 § 3). 25). K.din partea Guvernului Dna S. Wildhaber. În conformitate cu ordinul emis în consecinţă. Biroul afacerilor scoţiene.L Jamieson. Spielmann. Camera se constituie de plin drept din Sir John Freeland. grefierul a primit memoriul reclamantului la 29 septembrie 1995 şi memoriul Guvernului la 2 octombrie 1995. Răspunzând invitaţiei prevăzute în articolul 33 § 3 d) din regulamentul A. Lord Advocate. S-au înfăţişat: . Cauza a fost deferită Curţii de către Comisia Europeană a Drepturilor Omului („Comisia”) la 1 martie 1995. dl F. S. adocat. delegatul Comisiei şi avocatul reclamantului cu privire la organizarea procesului (articolele 37 § 1 şi 38 din regulament). preşedintele Curţii (Regula 21§ 4 (b)). 3. 46). acesta din urmă i-a desemnat. La 3 august secretarul Comisiei a informat grefierul despre intenţia delegatului de a se exprima la audiere. a sesizat Comisia la 26 mai 1993. dl J. J. dl M. Baxter. reclamantul şi-a manifestat dorinţa de a participa la proces şi a desemnat un reprezentat (articolul 30 din regulamentul A). Cererea Comisiei face trimitere la dispoziţiile articolelor 44 şi 48 şi la declaraţia britanică de recunoaştere a jurisdicţiei obligatorii a Curţii (articolul 46) (art. O’ Brien. 4.

el a informat grefierul despre angajarea sa la firma dlui McLaren. Batchelor Prakken. Liddy. Reclamantul. ÎN FAPT I. care trebuia să susţină acuzarea. Curtea a audiat declaraţiile dnei Liddy. sau dacă deţine alte informaţii referitoare la circumstanţele cauzei.Hotărâri ale Curţii Europene a Drepturilor Omului: Culegere selectivă ____________________________________________________________________________________ . juristconsult delegat. el era membru ales al consiliului regional din Tayside. 247 . consultant. A.Carr. sau avocaţii apărării. asociat într-o firmă topografică. Când dl Forsyth a realizat faptul că a fost inclus în grupul potenţialilor juraţi care ar putea fi selectaţi pentru procesul dlui Pullar. care avea un personal de cincisprezece angajaţi în total. Printre cetăţenii convocaţi în calitate de potenţiali juraţi la tribunalul local din Perth în ziua judecării dlui Pullar figura dl Brian Forsyth. CIRCUMSTANŢELE CAUZEI 6. de a-şi exercita influenţa lor asupra consiliului regional pentru susţinerea unei cereri de obţinere a unui permis de construcţie.1 din legea din 1889 privind corupţia organismelor publice. este cetăţean britanic. S-a invocat faptul că ei au propus dlui John McLaren. dlui Bantchelor şi ale Lordului Mackay de Drumadoon. Răspunsul dlui Forsyth fiind negativ. Grefierul l-a întrebat dacă îl cunoaşte pe dl Pullar sau pe co-acuzat. un angajat subaltern la firma dlui McLaren. o autoritate locală din Scoţia. asociat într-o firmă de arhitectură şi dlui Alastair Cormack. 9.din partea reclamantului Dl Dl consilier. cu toate că ambii ştiau că dl McLaren trebuia să depună mărturii în acest proces. aceste persoane find martorii principali ai acuzării. Dl Forsyth şi dl McLaren au venit împreună la tribunal. procurorul (procurator-fiscal). în schimbul unei remunerări. Nici unul din ei nu ştia că dl Forsyth ar putea fi selectat în calitate de jurat în procesul dlui Pullar. dl Pullar şi un alt membru al consiliului regional au fost aduşi în faţa tribunalului local (Sheriff Court) din Perth fiind acuzaţi de încălcarea articolului 1 par. R. Robert Pullar.din partea Comisiei Dna J. D. 8. Anterior condamnării lui la 17 iulie 1992. La 13 iulei 1992. iar la 10 iulie 1992 fusese notificat de rezilierea contractului de muncă începând cu data 7 august 1992. grefierul a permis înscrierea numelui lui pe lista potenţialilor juraţi şi nu a informat despre conversaţia întreţinută cu dl Forsyth judecătorul care urma să prezideze procesul (sheriff). El a fost angajat la această firmă la 30 aprilie 1990. . născut la 9 octombrie 1949. Procesul 7.

Atunci. dar nu cred că ar fi existat vreun motiv pentru care ei să-l discute cu Brian Forsyth. de asemenea. În 1992. Dl McLaren şi dl Cormack ambii au declarat că cei doi acuzaţi le-au solicitat bani. un extras din declaraţia respectivă având următorul conţinut: „Pot confirma că Brian Forsyth nu a lucrat asupra proiectului de dezvoltare A85 (adică. Dl Pullar şi co-acuzatul lui au pledat nevinovaţi şi. Ei au notificat în scris procuratura cu privire la acest subiect la 22 iulie 1992 şi. În intervenţia sa finală. avocatul co-acuzatului dlui Pullar. procuratura a obţinut o declaraţie din partea dlui McLaren. 12. el l-a informat pe grefier de legăturile lui cu juratul menţionat. Grefierul s-a întors în sala de audiere şi. grefierul a selectat juraţii prin tragerea la sorţi în public (paragraful 19. infra). dl McLaren a privit în sala tribunalului şi l-a văzut pe dl Forsyth pe banca juraţilor. Apelul 14. învocând. că judecătorul era obligat să instruiască juraţii înainte de începerea procesului că ei sunt obligaţi să informeze tribunalul dacă cunosc personal pe oricare din persoanele citate în actul de acuzare şi că participarea dlui Forsyth la deliberări şi votul juraţilor a constituit o eroare judiciară. din nou.. el a fost înscris pe lista juraţilor şi a depus jurământul împreună cu ceilalţi juraţi. 13. Numele dlui Forsyth fiind printre cele alese. 11. 15. La un interval de o oră de la începutul procesului. au introdus un apel împotriva condamnării şi senţinţei pronunţate la Înalta Curte de Justiţie (High Court). La 17 iulie 1992. procurorul sau avocaţii apărării de cele întâmplate. în practică judiciară nu exista o regulă generală la acest capitol (paragraful 21. După primirea scrisorii avocaţilor din 22 iulie. printre altele. Ei au fost atenţionaţi că orice persoană acuzată este prezumată nevinovată şi că acuzarea trebuie să dovedească acuzaţia adusă fără a lăsa loc oricăror dubii rezonabile. respectiv.PULLAR contra REGATULUI LAWLESS contra IRLANDEI UNIT ____________________________________________________________________________________ 10.. ulterior. dar dl Forsyth nu s-a pronunţat la acea etapă. Judecătorul nu i-a întrebat pe juraţi dacă există vreun motiv pentru care ei nu trebuie să participe la proces. Avocaţii dlui Pullar au aflat despre relaţia dintre dl Forsyth şi dl McLaren după pronunţarea verdictului. fără a menţiona coordonatele angajatorilor lor (paragraful 19. provenite din două sau mai multe surse. nu am avut nici un motiv de a discuta cu el despre aceasta. juraţii au fost informaţi că pentru a pronunţa o condamnare sunt necesare probe conclusive. Grefierul a afirmat că înainte de proces dl Forsyth a negat existenţa unor legături cu reprezentanţii apărării şi deţinerea unor informaţii privind circumstanţele cauzei. infra). La 6 august 1992 ei au fost condamnaţi la douăsprezece luni privaţiune de libertate şi la pierderea dreptului de a exercita o funcţie publică pe parcursul unei perioade de cinci ani de la data pronunţării sentinţei. care era un angajat subaltern al biroului meu. B. infra). această declaraţie consituind unica probă în acest sens. adresele şi profesia juraţilor. Suplimentar. nu a informat judecătorul. ambii acuzaţi au fost declaraţi vinovaţi de majoritatea din cincisprezece juraţi. a solicitat juraţilor să comunice tribunalului dacă cineva dintre juraţi îi cunoaşte personal pe domnii McLaren sau Cormack. obiectul procesului). Am discutat proiectul cu colegii mei. 248 . Apărării i s-a prezentat lista cu numele. La sfârşitul procesului judecătorul a instruit juraţii că datoria lor era de a evalua în mod imparţial credibilitatea tuturor martorilor audiaţi.

şi în orice caz. o copie a declaraţiei avocatului dlui Pullar şi co-acuzatului lui în aceeaşi zi. nu se poate prezuma că el ar fi ignorat probele şi instrucţiunile judecătorului şi ar fi votat potrivit propriilor prejudecăţi. Oricum. Her Majesty’s Advocate (1993) Scots Criminal Case Reports 514 . Lordul Hope. Lordul Hope a emis mai multe recomandări practice în scopul evitării repetării unei situaţii similare (Pullar v. a menţionat că grefierul ar fi trebuit să informeze judecătorul despre legătura dintre dl McLaren şi dl Forsyth. Era necesar de a dovedi că. încălcând jurământul depus. şi că dacă el ar fi procedat astfel. În cadrul tuturor proceselor penale din Scoţia. 16. de fapt. El a fost eliberat la 1 octombrie 1993. cu acest titlu apărarea ar fi putut ridica în această privinţă o obiecţie în conformitate cu articolul 130 (4) din aceeaşi lege (paragraful 20. dar nu au obiectat împotriva utilizării declaraţiei şi nu au contestat veridicitatea informaţiei (paragraful 23. Cu toate acestea. Nu existau probe. infra). care ar demonstra că dl Forsyth ştia ceva despre circumstanţele infracţiunilor pretinse. preşedintele secţiunii penale a High Court.” Iniţial. Ultimii nu au avut posibilitatea de a-l supune unui interogatoriu contradictoriu pe dl McLaren pe parcursul procedurii de apel. Juraţii 18.paragraful 21. infra). Obligaţia primară a judecătorului care prezidează este de a instrui juraţii cu privire la dreptul aplicabil. Apelul a fost examinat la 5 şi 12 februarie 1993 şi respins la 26 februarie 1993. Dl Pullar a fost imediat încarcerat în închisoarea din Saughton şi a fost obligat de a-şi da demisia din funcţia deţinută în consiliu. deşi o anumită informaţie era publicată în ziare şi nu am nici un dubiu că această informaţie a constituit subiectul discuţiilor între angajaţii oficiului. un simplu dubiu că un jurat a fost influenţat nu era suficient pentru a justifica anularea verdictului. un corp de juraţi alcătuit din cincisprezece bărbaţi şi femei necalificaţi din punct de vedere juridic au rolul de a decide asupra ansamblului chestiunilor de fapt. 19. a avut loc o eroare judiciară. 249 . Procuratura a adresat. II. a fost luată decizia de a pune la dispoziţia magistraţilor High Court textul declaraţiei. procuratura nu intenţiona să prezinte declaraţia în faţa High Court. inclusiv credibilitatea şi fiabilitatea probelor.Hotărâri ale Curţii Europene a Drepturilor Omului: Culegere selectivă ____________________________________________________________________________________ Nu am discutat cu Brian Forsyth cu atât mai mult despre acuzaţiile aduse împotriva dlui Pullar şi co-acuzatul lui. de asemenea. infra). Juraţii pot da verdictul printr-o majoritate simplă. Cu toate aceste. 17. DREPTUL INTERN APLICABIL A. Prin urmare. dl Forsyth ar fi fost probabil scutit de obligaţiune în conformitate cu prevederile articolul 133 din legea privind procedura penală din Scoţia din 1975 (Criminal Procedure (Scotland) Act 1975). Articolul 3 din legea cu privire la juraţi din Scoţia din 1825 (Jurors (Scotland) Act 1825) prevede întocmirea listelor cu bărbaţii şi femeile care par a avea calităţile cerute pentru un jurat. în prima zi a audierii în apel a devenit limpede că textul conţinea mai multe detalii decât cele cunoscute de către avocatul dlui Pullar.

20. ca judecătorul de fond să aibă posibilitatea de a solicita juraţilor să-i comunice dacă există vreun motiv pentru care acestea nu ar putea exercita funcţia de jurat. de asemenea. ulterior. La această etapă. High Court a furnizat directive privind măsurile care trebuie luate în viitor pentru a evita riscul de prejudiciere a acuzatului. Persoanele incluse în această listă sunt.” 250 . este obligat să aducă aceasta imediat la cunoştinţa judecătorului. în conformitate cu articolul 129 din legea din 1975 cu privire la procedura penală din Scoţia. a reclamantului şi a oricărei alte persoane citate în actul de acuzare. adresele şi profesia potenţialilor juraţi. În temeiul articolului 134 din legea din 1975. Her Majesty’s Advocate (1974) Scots Law Times (Notes) 25). Articolul 8 paragraful 1 din legea adoptată în 1980 privind reforma dreptului în Scoţia (dispoziţii diverse) (Law Reform (Miscellaneous Provisions) (Scotland) Act 1980) prevede: „.. argumentele avansate sau voturile exprimate de către juraţi pe parcursul deliberărilor în orice instanţă de judecată. Anterior apelului dlui Pullar. v. şi că toţi membrii personalului judiciar care deţin informaţii care ar sugera că un jurat personal cunoaşte cazul sau ar putea fi suspectat de parţialitate.. Tribunalul. 21. Informaţiile referitoare la fiecare jurat inclus în lista de juraţi sunt comunicate apărării. ea a sugerat ca potenţialilor juraţi care se prezintă la tribunal să li se comunice numele acuzaţilor.. În plus. grefierul tribunalului încrie pe buletine separate numele fiecărei persoane de pe listă de juraţi care este prezentă la tribunal..PULLAR contra REGATULUI LAWLESS contra IRLANDEI UNIT ____________________________________________________________________________________ Pentru fiecare zi în care este programată să aibă loc o audiere la tribunalul local. constituie o ofensă la adresa curţii intenţia de a obţine. solicitate să se prezinte la tribunal la începutul şedinţei. High Court a decis că un jurat poate fi recuzat numai în baza unor motive personale clare. B. În special. Această procedură este derulată în public în prezenţa acuzaţilor şi a avocaţilor apărării şi a acuzării. fără a indica motivele. un proces poate continua în prezenţa unui corp de juraţi alcătuit dintr-un număr mai mic de cinsprezece juraţi. grefierul tribunalului întocmeşte din aceste liste o „ listă a juraţilor„ care conţine numele. Cu privire la interzicerea cunoaşterii conţinutului deliberărilor juraţilor 22. selectează cincisprezece nume la întâmplare prin extragerea buletinelor din vas. Articolul 130 (1) din legea adoptată în 1975 autorizează apărarea şi acuzarea în orice proces de a recuza trei juraţi la momentul selectării. nu exista o procedură standard în dreptul scoţian sau practică care să faciliteze stabilirea existenţei unor motive în baza cărora un potenţial jurat să fie recuzat. Avocatului Magestăţii Sale în 1993 (Rapoartele privind cazurile penale din Scoţia nr 514). Apoi. el introduce toate buletinele într-un vas de sticlă sau într-o cutie şi. opiniile exprimate. în cazul în care acuzaţii pledează nevinovaţi. În decizia adoptată în cazul Pullar c. divulga sau solicita orice detalii privind declaraţiile făcute. spre exemplu dacă el era personal implicat în cauză sau dacă deţine legături apropiate cu una din părţile la proces sau cu unul din martori. poate recuza oricare jurat la orice etapă a procesului (articolul 133 din legea din 1975). fiecare parte la proces poate contesta selectarea unui jurat invocând un motiv special. (M. fără a depăşi limita de doisprezece juraţi.

Admisibilitatea mărturiilor scrise 23. În raportul său din 11 ianuarie 1995 (articolul 31). 27. dar este posibil de a face rost de el pe lângă grefă. în cadrul unei proceduri de apel în faţa High Court. 251 . Curtea se poate întemeia pe o declaraţie scrisă cu privire la fapte. La 29 iunie 1994 Comisia a declarat cererea admisibilă. La audierea din 22 ianuarie 1996. enunţată în memoriul său. şi că a fost privat de posibilitatea de a contesta depoziţiile martorului care au fost prezentate High Court. PROCEDURA ÎN FAŢA COMISIEI 24. Comisia a constatat în unanimitate că a avut loc o încălcare a articolului 6 paragraful 1 din Convenţie şi a conchis cu douăsprezece voturi contra unu că era necesar de a examina dacă a avut loc încălcarea articolului 6 paragraful 3 (d). CU PRIVIRE LA PRETINSA ÎNCĂLCARE A ARTICOLULUI 6 DIN CONVENŢIE A. ÎN DREPT I. sub rezerva unor excepţii care nici una nu se aplică speţei. Guvernul şi-a menţinut argumentele invocate în memoriul său. 22399/93). dl Pullar s-a plâns că nu a beneficiat de un proces echitabil în faţa unei instanţe imparţiale. angajatul unuia din martorii cheie a acuzării. Potrivit unui principiu general în dreptul scoţian o declaraţie scrisă care reproduce depoziţiile unui martor („ interogatoriu preliminar al martorului”). în cazul în care conţinutul declaraţiei nu este contestat de nici o parte la proces şi este de natură să elucideze obiectul apelului. invitând Curtea să constate că în speţă nu a avut loc o încălcare a artcolului 6 paragraful 3 (d) din Convenţie. În cererea adresată Comisiei la data de 26 mai 1993 (nr. Dl Pullar s-a plâns că prezenţa printre juraţi a dlui Forsyth. În schimb. reclamantul şi-a menţinut solicitarea adresată Curţii. 25. fiind o mărturie indirectă. Textul integral al opiniei Comisiei şi al opiniei disidente este anexat la prezenta hotărâre1. învocând încălcarea articolului 6 paragraful 1 din Convenţie. Articolul 6 paragraful 1 examinat separat 28. CONCLUZIILE PREZENTATE CURŢII 26. a însemnat că cazul său nu a fost audiat de către „o inNota grefei 1 Pentru raţiuni practice el nu va figura decât în ediţia imprimată (Rapoartele cu rpvire la Hotărîri şi Decizii 1996 III). de a hotărî că a existat o încălcare a articolului 6 paragraful 1 şi 3 (d) şi de a-i acorda o satisfacţie echitabilă în conformitate cu articolul 50 din Convenţie. este inadmisibilă în calitate de probă a mărturiei.Hotărâri ale Curţii Europene a Drepturilor Omului: Culegere selectivă ____________________________________________________________________________________ C. Cu aceeaşi ocazie. ceea ce ar constitui încălcarea articolului 6 paragraful 3 (d).

el trebuie să ofere suficiente garanţii pentru a exclude în această privinţă orice dubiu legitim (a se verea. este incontestabil faptul că juraţii care l-au condamnat pe dl Pullar era parte a unui „tribunal” în sensul aceluiaşi articol 6 paragraful 1 (a se vedea hotărârea în cazul Holm c. p. Prin urmare. hotărârea în cazul Le Compte. precum şi în alte ţări. aplicabil. potrivit reclamantului. şi anume că verdictul tribunalului este definitiv şi obligatoriu. paragraful 28).. reclamantul admite că nu există probe care ar demonstra parţialitatea personală a juratului Forsyth.PULLAR contra REGATULUI LAWLESS contra IRLANDEI UNIT ____________________________________________________________________________________ stanţă independentă şi imparţială” în sensul artciolului 6 paragraful 1 din Convenţie. care. Cu toate acestea. În primul rând. urmează să fie examinată chestiunea dacă juraţii constituiau un tribunal „independent şi imparţial”. spre exemplu. Guvernul a susţinut că prezumţia imparţialităţii personale trebuie să se aplice în speţă în mod echitabil. 12. şi pe motiv că juraţii în Regatul Unit. care va hotărî asupra temeiniciei oricărei acuzaţii în materie penală îndreptată împotriva sa. ar interzice orice investigare asupra conţinutului deliberărilor care au avut loc în sala de şedinţe a juraţilor (paragraful 22 supra). dar în acest caz este mai adecvat de a examina alegaţiile reclamantului în raport cu imparţialitatea. dar acceptată de către Comisie. dar a menţionat că un accent suplimentar trebuie să fie pus pe existenţa unor garanţii obiective în cazuri similare cu cel din speţă în care nu ar fi în mod general posibil de a aduce dovezile pentru refutarea prezumţiei... El reflectă un element important al preeminenţei dreptului. Suediei din 25 noiembrie 1993. Belgiei din 23 iunie 1981. adică nici un membru al tribunalului nu trebuie să manifeste parţialitate sau prejudecată personală. tribunalul trebuie de asemnea să fie imparţial din punct de vedere obiectiv. Austriei din 24 februarie 1993.. tribunalul trebuie să fie din punct de vedere subiectiv imparţial. 31. prin urmare. de către o instanţă independentă şi imparţială. Cât priveşte primul aspect. el a solicitat Curţii să renunţe în speţă la prezumţia imparţialităţii subiective în baza efectelor juridice combinate ale articolului 8 din legea din 1980 privind reforma dreptului scoţian (dispoziţii diverse). el nu a dispus de mijloace practice sau juridice de a prezenta dovezile sale pentru a refuta prezumţia.” Această revendicare a fost contestată de către Guvern. hotărârea în cazul Fey c. 43. Comisia a acceptat această opinie. Principiul potrivit căruia un tribunal va fi prezumat lipsit de prejudecată personală sau parţialitate este de mult timp stabilit în jurisprudenţa Curţii (a se vedea. există două aspecte ale exigenţei imparţialităţii enunţate în articolul 6 paragraful 1. p. nu motivează verdictul adoptat. În rezultat. Potrivit jurisprudenţei Curţii. În primul rând. În mod similar. Van Leuven şi De Meyere c. În al doilea rând. Seria A nr. 255 –A.. adică. Seria A nr. 32. 279-A). spre exemplu. Seria A nr. 252 . paragraful 58). 29. instituită de lege.. Curtea a susţinut opinia Comisiei potrivit căreia conceptele de independenţă şi imparţialitate sunt strâns legate. 25. 30. Imparţialitatea personală este prezumată până la proba contrarie. care prevede: „Orice persoană are dreptul la judecarea în mod echitabil. Curtea notează că este incontestabil faptul că prezentul caz viza fondul unei „ acuzaţiii în materie penală” şi că articolul 6 paragraful 1 este..

dl Forsyth probabil ar fi fost revocat din lista juraţilor (a se vedea paragarful 16 supra). nu a lucrat asupra proiectului în cauză şi. potrivit celor comunicate grefierului tribunalului. Comisia de asemenea consideră că existau motive justificate de a pune la îndoială imparţialitatea tribunalului. Nu exista vreun motiv de a considera că dl Forsyth sau oricare din juraţi ar fi neglijat jurământul lor sau instrucţiunile judecătorului. Fiecare din aceşti juraţi au depus jurământul de a adopta un verdict în funcţie de probele prezentate la proces. ca şi în speţă. deoarece a lucrat în acceaşi firmă cu acesta. influenţa lui ar fi putut să fie decisivă şi el ar fi putut considera inacţiunea grefierului drept o permisiune implicită de a se baza pe cunoştinţele anterioare. după ce a lucrat la aceeaşi firmă timp de doi ani. În favoarea acestei afirmaţii el a făcut trimitere la fapte potrivit cărora atât dl Forsyth cât şi dl McLaren erau suficient de preocupaţi de relaţia lor încât s-o aducă la cunoştinţa grefierului tribunalului (a se vedea paragrafele 9 şi 11 supra) şi High Court a confirmat că. nu-i cunoştea personal pe cei doi acuzaţi şi nu deţinea informaţii privind circumstanţele cauzei (paragraful 9 supra). în cazul în care legătura ar fi fost cunoscută de către judecător în decursul procesului. Chiar dacă în unele cazuri. Ea a estimat semnificativ faptul că dl Forsyth probabil ar fi fost revocat din juraţi dacă judecătorul ar fi ştiut de legătura acestuia cu dl McLaren. Suplimentar. Cu toate că. 33. 35. inclusiv juraţilor (a se vedea hotărârea Holm precitată). Guvernul a susţinut faptul că dl Forsyth a lucrat în aceeaşi companie cu dl McLaren nu ar fi fost suficient pentru a pune la îndoială în mod legitim imparţialitatea tribunalului. care ar plasa acuzatul în afara oricărui dubiu rezonabil (paragraful 13 supra). ar putea fi destul de dificil de a prezenta probe pentru a refuta prezumţia. Mai mult ca atât. dl Forsyth era unul din cei cincisprezece juraţi. era rezonabil de a presupune că dl Forsyth şi-a creat o opinie despre credibilitatea afirmaţiilor dlui McLaren înainte de proces. dl Forsyth era numai unul dintre cei cincisprezece juraţi. Astfel. reclamantul a afirmat că circumstanţele legate de selectarea dlui Forsyth în calitate de jurat în cauza sa ar putea determina un observator obiectiv să pună la îndoială imparţialitatea tribunalului. 34. În continuare. La încheierea procesului.Hotărâri ale Curţii Europene a Drepturilor Omului: Culegere selectivă ____________________________________________________________________________________ cu excepţia dacă este casat de o instanţă superioară ca urmare a unor neregularităţi sau inechităţi. În ceea ce priveşte cea de-a doua exigenţă. Dl Pullar „ar fi fost subiectul de discuţii în cadrul biroului” (a se vedea paragraful 15 supra). 253 . Ea de asemenea a admis argumentul reclamantului că un observator obiectiv ar fi presupus că dl Forsyth îl cunoştea mai mult decât ocazional pe dl McLaren. judecătorul le-a solicitat să adopte verdictul întemeiat pe mărturiile audiate şi a precizat că pentru constatarea vinovăţiei sunt necesare probe provenite din cel puţin două surse. apărarea a fost privată de dreptul de a-l recuza pe dl Forsyth din cauză că grefierul a omis informarea persoanelor adecvate. trebuie să se ţină cont de faptul că exigenţa imparţialităţii obiective furnizează o garanţie semnificativă în plus. Acest principiu trebuie să se aplice în mod echitabil tuturor formelor de tribunal. Trebuie să se ţină cont de faptul că dl Forsyth ocupa o poziţie inferioară în companie.

hotărârea din 23 aprilie 1996 în cauza Remli c. la momentul când aceasta încă este posibil. 39. Este evident că preşedintele completului de judecată trebuie să asigure ca componenţa juraţilor să fie ireproşabilă. Principiul imparţialităţii este un element important al încrederii pe care instanţele de judecată trebuie să o inspire într-o societate democratică (a se vedea hotărârea Sramek precitată. 40. Seria A nr. 38. judecătorul l-ar fi revocat probabil pe dl Forsyth din juraţi dacă ar fi ştiut de legătura acestuia cu dl McLaren. 84. punctul de vedere adoptat de acuzat cu privire la imparţialitatea tribunalului nu trebuie considerat ca fiind conclusiv. Franţei. dl Forsyth. nu este cert că un observator obiectiv ar conchide că dl Forsyth ar fi fost influenţat să-l creadă pe dl McLaren decât martorii apărării. paragraful 46). Oricum. Cu toate acestea. faptul că un membru al tribunalului îl cunoaşte personal pe unul dintre martori. hotărârea din 22 octombrie 1984 în cauza Sramek c. Totuşi. De asemenea. trebuie de luat în vedere faptul că tribunalul a oferit un număr de garanţii importante. Curtea a reamintit că dubiul dlui Pullar privind imparţialitatea tribunalului s-a bazat pe faptul că unul dintre juraţi.PULLAR contra REGATULUI LAWLESS contra IRLANDEI UNIT ____________________________________________________________________________________ 36. În baza acestor fapte. Culegere de hotărâri şi decizii 1996-II. dl Forsyth. Reieşind din aceste considerente. înainte sau pe parcursul procesului. un angajat subaltern la firma dlui McLaren. era necesar de a stabili dacă prezenţa continuă a dlui Forsyth în componenţa juraţilor a constituit un element suficient pentru a pune la îndoială în mod legitim imparţialitatea tribunalului. În plus. a fost angajat de firma în care martorul acuzării. trebuie de reaminitit că judecătorul a solicitat juraţilor să evalueze imparţial credibilitatea tuturor martorilor care au depus mărturii în faţa lor (paragraful 13 supra). Este evident faptul că. 37. Este semnificativ că dl Forsyth era un membru din cei cincispreze juraţi. paragrafele 41-42). şi să depună jurământul urmărind acelaşi scop. p. 19-20. după cum a observat High Court (paragraful 16 supra). nu a avut loc o încălcare a articolului 6 paragraful 1 din Convenţie cu privire la prima alegaţie a reclamantului. paragraful 42). În opinia Curţii. temerile dlui Pullar cu privire la imparţialitatea tribunalului care l-a judecat nu pot fi considerate ca fiind justificate din punct de vedere obiectiv. În speţă. 574. p. în nici un caz nu este decisiv faptul că. 254 . acest tip de legătură ar putea cauza anumite îngrijorări din partea unei persoane acuzate (a se vedea mutatis mutandis. 41. Ceea ce este decisiv este dacă dubiile lui pot fi justificate în mod obiectiv (a se vedea. 20. În fiecare caz individual trebuie să se decidă dacă natura şi gradul legăturii în cauză sunt susceptibile să denote o lipsă de imparţialitate din partea tribunalului. dl McLaren era asociat. nu implică în mod necesar că acest membru va avea o prejudecată faţă de depoziţiile acestei persoane. toţi fiind selectaţi prin tragere la sorţi din populaţia locală. p. odată cu încheierea procesului şi pronunţarea verdictului. În consecinţă. Austriei. nu a lucrat asupra proiectului care a constituit temeiul acuzaţilor aduse împotriva dlui Pullar şi a primit preavizul de concediere cu trei zile înainte de începutul procesului (paragrafele 8 şi 15 supra). spre exemplu.

” Comisia a decis că nu era necesar de a examina această alegaţie. Cu toate acestea. el trebuia. Austriei. în special. El ar fi putut obiecta împotriva examinării acestei declaraţii de către judecătorii High Court. Curtea a observat că garanţiile enunţate în paragraful 3 al articolului 6 constituie aspecte specifice ale dreptului la un proces echitabil garantate de paragraful 1. Articolul 1 în combinaţie cu articolul 3 42. Acest paragraful prevede: „Orice persoană acuzată de o infracţiune are. High Court nu l-a audiat pe dl McLaren în persoană. Seria A nr. Guvernul a explicat că la momentul când declaraţia fusese prezentată avocatului dlui Pullar i-au fost oferite un număr de opţiuni. ea consideră apropriat de a examina această plângere în temeiul celor două prevederi combinate (a se vedea hotărârea din 28 august 1992 Artner c. 45. de asemenea s-a plâns că declaraţia dlui McLaren obţinută de către procuratură înainte de audierea apelului (paragraful 15 supra). dat fiind că a fost constatată încălcarea articolului 6 paragraful 1. Pentru acest motiv. ea se poate baza pe declaraţia scrisă a unui martor în cazul în care conţinutul acesteia nu este contestat de una din părţile la proces (paragraful 23 supra). el ar fi putut solicita citarea dlui McLaren şi a celorlalţi martori de a depune mărturii în faţa instanţei sau ar fi putut cere desemnarea unui raportor care l-ar interoga pe dl McLaren şi alţii.. Această procedură a respectat prevederile dreptului intern care prevede că. (d) să întrebe sau să solicite audierea martorilor acuzării şi să obţină citarea şi audierea martorilor apărării în aceleaşi condiţii ca şi martorii acuzării. paragraful 19). deoarece declaraţia lui scrisă se conţinea în dosarul prezentat judecătorilor care a fost examinat de aceştia (ibidem). Din moment ce avocatul a ales să nu facă uz de niciuna din aceste opţiuni. Deşi. p. în cadrul unei examinări a apelului în faţa High Court. 46. în contradicţie cu prevederile articolului 6 paragarful 3 din Convenţie. a fost prezentată High Court fără ca acesta să beneficieze de posibilitatea de a contesta veracitatea printr-un interogatoriu sau interogatoriu încrucişat.Hotărâri ale Curţii Europene a Drepturilor Omului: Culegere selectivă ____________________________________________________________________________________ B. 10. Această măsură a fost realizată numai atunci când a devenit clar că informaţia care se conţinea în declaraţie ar putea fi utilă magistraţilor la examinarea apelului dlui Pullar (paragraful 15 supra). reclamantul a susţinut că declaraţia a fost prezentată High Court înainte de a avea posibilitatea de a o citi sau de a obiecta împotriva acesteia (paragraful 15 supra). 242-A. reclamantul nu putea să se plângă de faptul că nu a beneficiat de dreptul garantat de Convenţie de a interoga martorii (paragraful 15 supra). Declaraţia dlui McLaren a fost recepţionată de către procuratură cu scopul de a fi prezentată High Court. dreptul: .. 255 . Reclamantul. potrivit articolului 6 paragraful 3 să fie considerat martor – un termen care poate fi interpretat în mod autonom. 44. el ar fi putut accepta faptul ca ea să fie examinată rezervându-şi poziţia asupra exactităţii declaraţiei. 43.

în unanimitate. Regatului Unit. avocatul dlui Pullar a ales. mutatis mutandis.PULLAR contra REGATULUI LAWLESS contra IRLANDEI UNIT ____________________________________________________________________________________ Cel mai important este că. la care s-a alăturat dl Spielmann şi dl Lopes Rocha este anexată la prezenta hotărâre. În consecinţă. Curtea a ţinut cont de faptul că avocatul reclamantului a dispus de un număr de posibilităţi atunci când declaraţia a fost prezentată. Or. paragraful 31). la 10 iunie 1996. Semnată: Rolv Ryssdal Preşedinte Herbert Petzold Grefier În conformitate cu prevederile 51 paragraful 2 din Convenţie şi articolul 53 paragraful 2 din regulamentul Curţii. PENTRU ACESTE CONSIDERENTE. că nu a existat o încălcare a articolului 6 paragrafele 1 şi 3 cu privire la depoziţiile prezentate High Court. Susţine. la momentul faptelor. hotărârea din 23 februarie 1994 Stanford c. 256 . 282-A. cu cinci voturi contra patru. CURTEA 1. nu se poate pretinde că reclamantul nu a beneficiat de drepturile garantate de articolul 6 paragraful 3 (d) ca urmare a modului în care s-a derulat examinarea apelului (a se vedea.11. În aceste circumstanţe. Seria A nr. el ar fi putut obiecta ca aceasta să fie examinată de către judecători. Susţine. să nu întreprindă nici o măsură pentru a împiedica acceptarea declaraţiei de către High Court (paragraful 15 de mai sus). Redactată în limbile engleză şi franceză şi pronunţată în şedinţă publică la Palatul Drepturilor Omului din Strasbourg. Spre exemplu. că nu a existat o încălcare a articolului 6 paragraful 1 în ceea ce priveşte componenţa juraţilor. să-şi rezerve poziţia în ceea ce priveşte veridicitatea ei sau să-l citeze pe dl McLaren şi alţi martori de a depune mărturii atât în faţa High Court cât şi în prezenţa unui raportor numit de instanţă (paragraful 23 şi 43 supra). Curtea constată că nu a avut loc o încălcare a articolului 6 paragrafele 1 şi 3 în combinaţie. p. opinia parţial disidentă a dlui Ryssdal şi a dlui Makarczyk. 2.

care probabil a determinat comportamentul lui ulterior: el l-a întrebat pe dl Forsyth dacă îl cunoştea personal pe acuzat sau dacă deţinea informaţii referitoare la circumstanţele cauzei şi atunci când dl Forsyth a răspuns negativ. a decis că acesta din urmă satisfăcea condiţiile de a exercita funcţia de jurat. dl Forsyth a procedat aşa cum şi era cazul înformându-l pe grefierul tribunalului de faptul că fusese angajat de către martorul acuzării. Ulterior. de fapt. cu o majoritate şi nu în unanimitate. a avut loc o încălcare a articolului 6 paragraful 1 din Convenţie. ar fi conţinut detalii privind locul de muncă sau dacă judecătorul ar fi întrebat juraţii înscrişi pe listă dacă ei cunoşteau vreun motiv pentru care ei nu trebuie să participe la proces. după cum a indicat Curtea de Apel în mod clar. Grefierul nu a informat judecătorul. În apel. ÎMPĂRTĂŞITĂ DE JUDECĂTORII SPIELMANN ŞI LOPES ROCHA În opinia noastră. procurorul responsabil de urmărire sau avocaţii apărării despre conversaţia cu dl Forsyth. Este important de a nota faptul că juraţii l-au condamnat pe dl Pullar. dlui Brian Forsyth. Suplimentar. Preşedintele High Court. Oricum. Curtea a furnizat indicaţii privind măsurile care trebuie luate pe viitor pentru a evita un astfel de risc de prejudiciere a acuzatului. el. astfel privând avocaţii apărării de dreptul lor de a obiecta împotriva exercitării funcţiei de jurat. dar comportamentul organelor de judecată şi incapacitatea lor de a-şi exercita obligaţiunea de a asigura selectarea adecvată a juraţilor. decizia cu privire la o astfel de chestiune esenţială în litigiu trebuia să aparţină preşedintelui completului de judecată. care a fost pusă la dispoziţia părţilor. dacă ar fi procedat astfel. grefierul tribunalului din nou nu a informat nici un membru al completului de judecată de conversaţia cu martorul acuzării. dl McLaren. care l-a informat despre legăturile lui cu dl Forsyth. Când a fost propus pentru a fi selectat în calitate de jurat în prezentul caz. a recunoscut că grefierul trebuia să fi informat judecătorul despre legătura dintre dl McLaren şi dl Forsyth şi că. Aceste probleme nu ar fi apărut dacă lista cu numele potenţialilor juraţi.Hotărâri ale Curţii Europene a Drepturilor Omului: Culegere selectivă ____________________________________________________________________________________ OPINIA COMUNĂ PARŢIAL DISIDENTĂ A JUDECĂTORILOR RYSSDAL ŞI MAKARCZYK. 257 . Aici. aceasta constituie o recunoaştere implicită că în speţă grefierul tribunalului nu a fost capabil să-şi onoreze obligaţiile. dl Forsyth ar fi fost cu siguranţă revocat în conformitate cu articolul 133 din legea privind procedura penală din 1975. Reclamantul ar fi putut în mod rezonabil considera că dl Forsyth a jucat un rol important în formarea acestei majorităţi. grefierul a comis prima greşeală. Una dintre aceste măsuri consta în obligaţia impusă personalului tribunalului de a informa preşedintele completului de judecată de orice circumstanţă care sugerează că un jurat ar putea avea interese personale în cauză. Lordul Hope. dl McLaren. Principala chestiune în cauză nu este imparţialitatea juratului. În opinia noastră.

nu considerăm că a avut loc o încălcare a paragrafului 3 al articolului 6.PULLAR contra REGATULUI LAWLESS contra IRLANDEI UNIT ____________________________________________________________________________________ Prin urmare. Pe de altă parte. considerăm că reclamantul a fost în mod obiectiv justificat de a pune la îndoială imparţialitatea juraţilor care l-au condamnat. iar exigenţele articolului 6 paragraful 1 din Conveţie privind imparţialitatea tribunalului nu au fost satisfăcute. 258 . pentru motivele avansate de majoritatea Curţii.

şi P. Mahoney. Primele două cifre indică numărul de ordin în anul introducerii. Loizou. Ryssdal. constituită. Curtea Europeană a Drepturilor Omului. Pekkanen. R. F. 9. R. se aplică tuturor cauzelor referitoare la statele legate prin Protocolul nr. 17371/90) HOTĂRÂRE 16 septembrie 1996 În cauza Gaygusuz c.Hotărâri ale Curţii Europene a Drepturilor Omului: Culegere selectivă ____________________________________________________________________________________ GAYGUSUZ contra AUSTRIEI (Cererea nr. în conformitate cu articolul 43 din Convenţia Europeană pentru Apărarea Drepturilor Omului şi a Libertăţilor fundamentale („Convenţia”) şi cu clauzele pertinente din regulamentul său B2. C. precum şi dnii H. Pronunţă prezenta hotărâre. grefier adjunct.locul pe lista sesizărilor Curţii de la origine şi pe lista cererilor iniţiale (pe rolul Comisiei) corespunzătoare. K. într-o cameră compusă din următorul complet: Dnii R. Macdonald. A. intrat în vigoare la 2 octombrie 1994. preşedinte. 259 . Foighel. Russo.N. Matscher. iar ultimele două . Austriei1. 2 Regulamentul B. După ce a deliberat cu uşile închise la 23 mai şi 31 august 1996. adoptată la această ultimă dată: 1 Cauza poartă numărul 39/1995/545/631. Jungwiert. grefir. Petzold. F. I. J. Gölcüklü.

Russo. R. Potrivit deciziei preşedintelui. avocatul reclamantului şi pe delegatul Comisiei cu privire la organizarea procedurii (articolele 39 § 1 şi 40). Foighel. cât şi în cea orală (articolul 28 § 3 din regulamentul B). la 20 aprilie 1995. la 22 mai 1996 a avut loc audierea publică. Cauza a fost deferită Curţii de către un cetăţean turc. Anunţat de către grefier despre posibilitatea de a interveni în proces (articolele 48 § 1 b) din Convenţie şi 35 § 3 b) din regulamentul B). În calitate de preşedinte al camerei (articolul 21 § 6 din regulamentul B). dl Cevat Gaygusuz („reclamantul”). I. În conformitate cu ordonanţa adoptată în consecinţă. precum şi a articolului 14 din Convenţie combinat cu articolul 1 din Protocolul nr. R. Jungwiert (articolele 43 in fine din Convenţie şi 21 § 5 din regulamentul B). la 29 ianuarie 1996. judecător ales din partea Austriei (articolul 43 din Convenţie). pe ceilalţi şapte membri şi anume dnii F. La originea sa se află o cerere (nr. Curtea s-a întrunit într-o reuniune pregătitoare. 1. La 9 aprilie 1996. Loizou şi K. 6. La invitaţia grefierului. 3. A. Ea are drept scop obţinerea unei decizii asupra chestiunii dacă faptele expuse în cauză prezintă o încălcare din partea statului reclamat a obligaţiilor sale în temeiul articolelor 6 § 1 şi 8 din Convenţie. grefierul a primit memoriul Guvernului austriac la 9 februarie 1996. în prezenţa grefierului. Pekkanen. Guvernul turc a informat grefierul că nu doreşte să participe la procedura orală în faţa Curţii. Camera se constituie de plin drept din dl F.N. În prealabil. Guvernul turc l-a informat pe acesta din urmă la 4 octombrie 1995 despre dorinţa de a participa la proces. comitetul de filtraj al Curţii a decis să nu respingă cauza şi să o supună Curţii spre examinare (articolul 48 § 2 din Convenţie). Ryssdal. 5. La 10 octombrie 1995. 4. la Palatul Drepturilor Omului din Strasbourg. La 29 septembrie 1995. prin tragere la sorţi. cu care dl Gaygusuz a sesizat Comisia Europeană a Drepturilor Omului („Comisia”) la 17 mai 1990 în temeiul articolului 25. preşedintele Curţii (articolul 21 § 4 din regulamentul B). acesta din urmă i-a desemnat. 9 în ceea ce priveşte Austria. C. prin intermediul grefierului. dl Ryssdal i-a consultat. 7. agentul guvernamental turc. Comisia a furnizat documentele procedurii derulate în faţa ei. Matscher. La 5 septembrie 1995. în termenul de trei luni prevăzut de articolele 32 §1 şi 47 din Convenţie. 260 . pe cel al Guvernului turc la 21 februarie şi pe cel al reclamantului la 2 februarie. 17371/90) introdusă contra Republicii Austriece. Gölcüklü. 8. Macdonald. în conformitate cu instrucţiunile preşedintelui Curţii. 2. preşedintele a autorizat avocatul reclamantului să utilizeze limba germană atât în procedura scrisă.GAYGUSUZ contra AUSTRIEI LAWLESS contra IRLANDEI ____________________________________________________________________________________ PROCEDURA 1. şi dl R. Cererea reclamantului face trimitere la articolul 48 din Convenţie modificat prin Protocolul nr. pe agentul guvernamental austriac.

din motiv de prezentare tardivă. La 8 iulie 1987. După această dată şi până la 1 iulie 1986. 11. în altele s-a aflat în concediu de boală. de la agenţia pentru angajare (Arbeitsamt) din Linz atribuirea unui avans din pensie în formă de alocaţie de urgenţă (Antrag auf Gewährung eines Pensionsvorschusses in Form der Notstandshilfe). R. . agenţia a respins cererea reclamantului. ei au furnizat diverse documente la 26 iunie. De la 1 iulie 1986 până la 15 martie 1987. Bertagnoli. pe motiv că el nu avea cetăţenie austriacă. cu perioade de întrerupere. avocat. şeful diviziunii pentru afaceri internaţionale.din partea reclamantului Dl reprezentant. reclamantul şi guvernul austriac au prezentat grefierului răspunsul lor la o întrebare adresată de Curte. Reclamantul a lucrat în Austria. el a solicitat. Pellonpää. La expirarea acestui drept. din 1973 până în octombrie 1984. CIRCUMSTANŢELE SPEŢEI 9. parvenite la grefă la 29 iulie 1996. 20 august şi 30 august 1996. ÎN FAPT I. dl Cevat Gaygusuz a locuit la Hörsching (Austria-de-Sus) din 1973 până în septembrie 1987. la 6 iulie 1987. consilieri. Blum. 10. În schimb. E. el a fost în unele perioade şomer. Departamentul de drept internaţional. Okresek. locuieşte la Izmir (Turcia). Cancelaria federală. Cetăţeanul turc născut în 1950. P. 261 . Curtea a audiat declaraţiile dlor Pellonpää. La cererea acesteia din urmă. La 5 iunie 1996. agent. primind alocaţiile respective. observaţiile suplimentare ale reclamantului. una din condiţiile cerute în temeiul articolului 33 § 2 a) din legea cu privire la asigurarea şomajului (Arbeitslosenversicherungsgesetz – paragraful 20 infra) din 1977 pentru a beneficia de o alocaţie de acest tip. Curtea a respins. el a primit un avans al pensiei sale de bătrâneţe sub formă de alocaţie de şomaj.din partea Comisiei Dl M.din partea Guvernului austriac Dl Dl Dna W. Sauer. Ministerul federal al afacerilor externe. De atunci. Blum şi Okresek. . delegat.Hotărâri ale Curţii Europene a Drepturilor Omului: Culegere selectivă ____________________________________________________________________________________ S-au înfăţişat: . Ministrul federal al muncii şi afacerilor sociale. H. serviciul constituţional.

pe care a completat-o reclamantul. Ea s-a pronunţat în următorii termeni: „Reclamantul pretinde o încălcare a drepturilor garantate de Constituţie în conformitate cu articolul 6 § 1 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului.” 16. cu articolul 5 din Legea fundamentală sau cu articolul 1 din Protocolul nr. Dl Gaygusuz a introdus apel împotriva acestei decizii pe lângă agenţia regională pentru angajare (Landesarbeitsamt) din Austria-de-Sus. El a pretins în special că distincţia operată de către acest articol între cetăţenii austrieci şi cetăţenii străini nu este justificată. 13. dar că nici nu constituia un caz de excepţie pentru care această condiţie era exclusă (paragraful 20 infra). din cauza ilegalităţii conţinutului său (articolul 42 § 2. 1 al Convenţiei. din legea cu privire la Curtea administrativă (Verwaltungsgerichtshofsgesetz) – paragraful 27 infra). Curtea Constituţională a deferit-o deci Curţii administrative (articolul 144 § 3 din Constituţia federală – paragraful 23 infra). precum şi cu articolul 8 din aceasta. Curtea administrativă. pretinzând o încălcare a articolului 5 din Legea fundamentală (Staatsgrundgeset). Ea a subliniat că el nu doar că nu avea cetăţenie austriacă. întrunită cu uşile închise. în conformitate cu dispoziţiile pertinente ale legii cu privire la asigurarea şomajului. în rezultatul unei examinări cu uşile închise. La 16 septembrie 1987. Curtea Constituţională a decis să nu accepte recursul (articolul 144 § 2 din Constituţia federală – paragraful 23 infra). La 19 septembrie 1989. 1. prin urmare. 15. Cauza este exclusă. 19. reclamantul i-a dat curs. La 7 iulie 1988. se referea doar la constituţionalitatea articolului 33 § 2 a) din legea cu privire la asigurarea şomajului şi că reclamantul a solicitat Curţii administrative să remită cauza Curţii Constituţionale 262 . a declarat că este incompetentă de a examina un asemenea recurs şi l-a respins (articolul 34 §1 din legea cu privire la Curtea administrativă – paragraful 25 infra). care. din punct de vedere al pretinselor încălcări ce urmează a fi examinate de către Curtea Constituţională. ea nu prezintă suficiente şanse de succes. 14.GAYGUSUZ contra AUSTRIEI LAWLESS contra IRLANDEI ____________________________________________________________________________________ 12. agenţia regională pentru angajare s-a pronunţat împotriva reclamantului şi a confirmat decizia contestată. Curtea administrativă a solicitat dlui Gazgusuz să completeze cererea. dar de asemenea denotă necunoaşterea unui alt drept garantat de Constituţie sau o atingere adusă unui alt drept care rezultă din aplicarea unei norme generale ilegale. că ea este neconstituţională şi contravine Convenţiei Europene a Dreptuilor Omului. La 2 noiembrie 1987. precum şi a articolului 1 din Protocolul nr. a articolelor 6 § 1 din Convenţie. 18. primul alineat. cererea invocă prea puţin plauzibil încălcările pretinse. La 15 februarie 1988. precum şi să suspendeze procedura şi să remită cauza Curţii Constituţionale pentru examinarea constituţionalităţii articolului 33 § 2 a) din legea cu privire la asigurarea şomajului. denunţând o atingere adusă dreptului său legal de a obţine un avans din pensie în formă de alocaţie de urgenţă. Ţinând cont de jurisprudenţa constantă a Curţii constituţionale cu privire la aceste drepturi. din competenţa Curţii administrative [Verwaltungsgerichtshof]. El a solicitat Curţii administrative să anuleze decizia agenţiei regionale pentru angajare din Austria-de-Sus din 16 septembrie 1987. La 16 mai 1988. Ea a menţionat că cererea. reclamantul a sesizat Curtea Constituţională (Verfassungsgerichtshof). 17.

” Articolul 34 „(1) Dacă situaţia pe piaţa muncii este în mod durabil favorabilă pentru grupuri determinate de şomeri sau pentru regiuni determinate. c) să se afle în situaţie de urgenţă. au avut reşedinţă pe teritoriul actual al Republicii Austriece. DREPTUL INTERN PERTINENT A. sunt întrunite alte condiţii pentru acordarea acestor prestaţii (. a fost stabilit că asemenea chestiuni ţin de competenţa Curţii Constituţionale (articolul 144 § 1..) pot primi un avans în formă de alocaţie de şomaj sau de urgenţă (. de altfel. la cerere. din Constituţia federală – paragraful 23 infra)..).) în cadrul asigurării de invaliditate (. primul alineat. o alocaţie de urgenţă. dispoziţiile pertinente ale legii cu privire la asigurarea şomajului (Arbeitslosenversicherungsgesetz) prevedeau următoarele: Articolul 23 „(1) Şomerii care au solicitat atribuirea prestaţiilor (. cu condiţia că pe parcursul ultimilor cinci ani până în ziua revendicării dreptului la alocaţia de urgenţă. (4) Se consideră situaţie de urgenţă dacă şomerul se află în incapacitate de a-şi satisface necesităţile esenţiale. să autorizeze acordarea alocaţiei de urgenţă şomerilor care nu posedă cetăţenie austriacă şi care nu au beneficiat de o decizie în sensul paragrafului 2. (3) Ministrul federal al afacerilor sociale poate.. (3) Obligaţia de a poseda cetăţenie austriacă nu este aplicabilă persoanelor care. aplicabilă la momentul faptelor. potrivit opiniei ei. în mod neîntrerupt de la 1 ianuarie 1930. (5) Alocaţia de urgenţă nu poate fi acordată decât dacă şomerul a solicitat-o într-un termen de trei ani după epuizarea drepturior sale la alocaţii de şomaj sau de concediu de maternitate. Dreptul material 1.. care. cu obligaţia de a plăti cotizaţia de asigurare de şomaj. după consultarea organizaţiilor reprezentative a patronilor şi angajaţilor. precum şi persoanelor care s-au născut după această dată pe teritoriul actual al Republicii Austriece şi care au avut reşedinţa într-un mod neîntrerupt. or. II. (2) Pentru aceasta el trebuie să întrunească următoarele condiţii: a) să posede cetăţenie austriacă. după consultarea organizaţiilor reprezentative ale patronilor şi salariaţilor.. Autorizaţia poate fi pronunţată pentru o perioadă determinată şi pentru grupuri determinate de şomeri. să excludă aceste grupuri de şomeri sau regiuni de pe lista beneficiarilor alocaţiilor de urgenţă. (2) Ministrul federal al afacerilor sociale poate autoriza acordarea alocaţiilor de urgenţă şomerilor care posedă cetăţenia unui alt stat care are o instituţie echivalentă cu alocaţia de urgenţă austriacă şi pe care o acordă cetăţenilor austrieci în aceeaşi modalitate ca şi propriilor cetăţeni. se face abstracţie de perioadele de percepere a alocaţiilor de şomaj (sau de urgenţă)..) „ Articolul 33 „(1) Şomerul care a epuizat drepturile sale la alocaţii de şomaj sau de concediu de maternitate poate obţine. deja se pronunţase asupra acestui subiect.. pentru calcularea acestei perioade de cinci ani. La momentul faptelor 20. b) să fie apt de muncă şi dispus să lucreze. pe lângă faptul de a fi apt de muncă şi dispus să lucreze. persoanele interesate au fost angajate în Austria pentru o perioadă de cel puţin 156 de săptămâni.” 263 . ministrul federal al afacerilor sociale poate. Într-o versiune din 1977.Hotărâri ale Curţii Europene a Drepturilor Omului: Culegere selectivă ____________________________________________________________________________________ pentru examinarea constituţionalităţii unei legi.. din momentul în care.

7.) (3) Există o situaţie de urgenţă atunci când şomerul se află în incapacitate de a-şi satisface necesităţile esenţiale. sunt admişi pentru beneficierea de alocaţie de urgenţă. nici mai mică de 75 % din mărimea acestor alocaţii. 6. sau de alocaţii speciale de urgenţă. titularii certificatelor de exonerare sau persoanele asimilate.. Din 1992. Mărimea sa nu poate fi superioară celei a alocaţilor de şomaj la care ar putea pretinde persoana.) (3) Pot pretinde la alocaţie de urgenţă în aceleaşi condiţii ca şi şomerii care posedă cetăţenie austriacă: 1. în sensul paragrafului 4. 4. într-un mod neîntrerupt de la 1 ianuarie 1930. pentru durata prevăzută în articolul 39 § 1: 264 . 2. apatrizii în sensul articolului 1 din Convenţia cu privire la statutul apatrizilor semnată la New York la 28 septembrie 1954. mărimea lor este stabilită în funcţie de venit şi finanţarea lor este asigurată parţial de cotizaţiile de asigurare a şomajului. persoanele transferate din Tyrolul-de-Sud şi din Val-Canale [Südtiroler-und-Canaltaler-Umsiedler]. 8.. chiar dacă plata îi este acordată pentru o durată care nu depăşeşte treizeci şi nouă de săptămâni şi care trebuie să fie reînnoită. refugiaţii în sensul articolului 1 din Convenţia cu privire la statutul refugiaţilor semnată la Geneva la 28 iulie 1951. 5. în măsura în care aceasta este prevăzută de acorduri bilaterale sau tratate internaţionale. persoanele care. pe care orice salariat trebuie să le plătească (articolul 1 din legea cu privire la asigurarea de şomaj). cetăţenii străini. articolele 33 §§ 3 şi 4 şi 34 §§ 3 şi 4 au următorul conţinut: Articolul 33 „ (.GAYGUSUZ contra AUSTRIEI LAWLESS contra IRLANDEI ____________________________________________________________________________________ 21. Perioadă posterioară faptelor 22. (4) După epuizarea drepturilor la alocaţii de şomaj sau concediu de maternitate. Alocaţia de urgenţă constituie un ajutor plătit persoanelor care nu mai au dreptul la alocaţii de şomaj în scopul de a le asigura un venit minim de viaţă. 3. Termenul este majorat de perioadele de odihnă în sensul articolului 10 § 1 şi de perioadele de activitate independentă.. de muncă salariată neacoperită prin asigurare de şomaj sau de instruire care a ocupat o parte preponderentă din timpul de şomer. Dreptul la atribuirea alocaţiei de urgenţă există atât timp cât persoana vizată se află în necesitate.” Articolul 34 „ (. persoanele deplasate care sunt în posesia unui document de identitate emis de către o autoritate austriacă. au domiciliul pe teritoriul actual al Republicii Austriece. pentru o durată de cincizeci şi două de săptămâni. 2. persoanele care sunt născute pe teritoriul actual la Republicii Austriece şi care domiciliază de atunci într-un mod neîntrerupt.. Cât priveşte alocaţiile de şomaj. după amendarea textului şi schimbarea numerotării. şi parţial din diverse surse guvernamentale. (4) Alocaţia de urgenţă nu poate fi atribuită decât dacă şomerul a solicitat-o într-un termen de trei ani după epuizarea drepturilor sale la alocaţii de şomaj sau de concediu de maternitate.

dacă un act administrativ (bescheid) a adus atingere unui drept garantat de Constituţie sau a aplicat un regulament (Verordnung) care contravine legii. pot produce un certificat de exonerare validă. la momentul solicitării alocaţiei de urgenţă. îndeplinesc totuşi condiţiile pentru un certificat de exonerare şi cărora nu le-a fost eliberat un asemenea certificat din singurul motiv că ocupaţia lor nu cade sub incidenţa legii cu privire la angajarea străinilor. Articolul 42 § 1 din aceeaşi lege prevede că. dar care. 25. trebuie să remită cererea Curţii administrative pentru ca aceasta să decidă dacă actul în cauză a încălcat un alt drept al reclamantului. printr-o decizie [Beschluβ]. persoanele care nu posedă cetăţenie austriacă. 265 .). Curtea Constituţională poate refuza. suspendează procedura.. Potrivit articolului 130 § 1 din Constituţia federală.” B. persoanele care. Curtea administrativă examinează decizia atacată bazându-se pe faptele constatate de către această autoritate şi în lumina plângerilor invocate (.. printr-o decizie adoptată cu uşile închise. care încă nu sunt notificate uneia dintre părţi. trebuie să fie respinse.” 27. la momentul soicitării alocaţiei de urgenţă. emis în forma în vigoare la momentul eliberării sale. ea audiază părţile privind acest subiect şi. examinarea unui recurs dacă el nu prezintă suficiente şanse de succes sau dacă nu se poate spera că hotărârea va rezolva problema de drept constituţional.). Recursul în faţa Curţii Constituţionale 23... alineatele 2 şi 3) (. în sensul legii cu privire la angajarea străinilor.” Paragraful 3 din articolul 144 prevede următoarele: „Dacă Curtea Constituţională consideră că actul administrativ atacat nu a încălcat un drept în sensul paragrafului 1 şi dacă nu este vorba de o cauză pe care articolul 133 o exclude din competenţa Curţii administrative. Curtea nu poate refuza examinarea unei cauze excluse din competenţa Curţii administrative prin articolul 133. o lege care contravine Constituţiei sau un tratat internaţional incompatibil cu dreptul austriac.). În termenii articolului 34 § 1 din legea cu privire la Curtea administrativă (Verwaltungsgerichtshofsgesetz): „Cererile care (. Dacă ea consideră că motive.Hotărâri ale Curţii Europene a Drepturilor Omului: Culegere selectivă ____________________________________________________________________________________ 1.” 26. nu necesită dezbateri sau cărora în mod vădit le putem aplica excepţia de lucru judecat sau un scop de neacceptare. Curtea administrativă va respinge cererea ca fiind neîntemeiată sau va anula decizia atacată. Articolul 41 § 1 din legea cu privire la Curtea administrativă prevede următoarele.) având în vedere o incompetenţă vădită a Curţii administrative. Curtea Constituţională. Paragraful 2 din articolul 144 prevede: „Până la audiere. Curtea Constituţională trebuie să verifice. „În măsura în care ea nu denotă nici o ilegalitate care rezultă din incompetenţa autorităţii reclamate sau din încălcarea regulilor de procedură (articolul 42 § 2.. Dreptul procedural 1.... Curtea administrativă examinează în special cereri care pretind ilegalitatea unui act administrativ. după necesitate. fără o altă procedură.” 1. 2. Recursul în faţa Curţii administrative 24. la cerere (Beschwerde). la cererea reclamantului. pot fi decisive pentru a se pronunţa [asupra uneia dintre plângeri] (. În termenii articolului 144 § 1 din Constituţia federală. cu excepţia dispoziţiilor contrare.

17371/90) admisibilă la 11 ianuarie 1994. sau c) faptul că sunt necesare cercetări suplimentare cu privire la acest punct. Textul integral al avizului său şi al opiniei separate care îl însoţeşte figurează în anexă la prezenta hotărâre1. dar este posibil de a face rost de el pe lângă grefă. la respectarea vieţii private şi la proprietate. În memoriul său. [sau] 2. precum şi articolul 14 din Convenţie combinat cu articolul 1 din Protocolul nr.. fie prin conţinutul său. cu privire la un punct esenţial. „administraţia este obligată. PROCEDURA ÎN FAŢA COMISIEI 29. Dl Gaygusuz a sesizat Comisia la 17 mai 1990. Dacă Curtea administrativă anulează decizia incriminată. 3. sau. în cazul speţei. 1 la Convenţie combinat cu articolul 14 din Convenţie nu a fost încălcat”. 4. În raportul său din 11 ianuarie 1995. sunt în contradicţie cu dosarul. 30. că articolul 1 din Protocolul nr. situaţia juridică corespunzătoare opiniei [Rechtsanschauung] exprimate de către Curtea administrativă” (articolul 63 §1). Invocând articolele 6 § 1 şi 8 din Convenţie. reclamantul a solicitat Curţii Nota Grefei 1 Pentru raţiuni practice el nu va figura decât în ediţia imprimată (Culegere de hotărâri şi decizii 1996-IV).” 28. sau d) faptul că autoritatea reclamată a ignorat regulile procesuale. că articolul 6 din Convenţie nu a fost încălcat pe parcursul procedurii litigioase. 1 la Convenţie nu se aplică.. din cauza viciului de procedură rezultat din: b) faptul că autoritatea reclamată a tins să stabilească fapte care. dacă aceasta este ilegală 1. el s-a plâns de o atingere adusă dreptului său la un proces echitabil.) utilizând căile legale disponibile. 1. respectarea cărora ar fi condus la luarea unei decizii diferite. La rândul său. că a avut loc o încălcare a articolului 14 din Convenţie combinat cu articolul 1 din Protocolul nr. să asigure fără întârziere. 266 . 32. din cauza incompetenţei autorităţii reclamate. că articolul 6 din Convenţie nu se aplică în prezenta speţă. CONCLUZIILE PREZENTATE CURŢII 31. 2. cu titlu subsidiar. [sau] 3. ea a constatat că nu a avut loc o încălcare a articolului 6 § 1 din Convenţie (douăsprezece voturi contra unu). Comisia a declarat cererea (nr. Guvernul austriac a invitat Curtea să constate: „1. (.GAYGUSUZ contra AUSTRIEI LAWLESS contra IRLANDEI ____________________________________________________________________________________ În termenii paragrafului 2 al aceluiaşi articol: „Curtea administrativă anulează decizia atacată. că articolul 1 din Protocolul nr. 1 (unanimitate) şi că nu este cazul de a examina nici o altă chestiune separată în temeiul articolului 8 din Convenţie (unanimitate).

. contrar articolului 14 din Convenţie combinat cu articolul 1 din Protocolul nr. Germaniei din 18 iulie 1994. pe care a respins-o Guvernul austriac. articolul 14 din Convenţie completează alte clauze normative din Convenţie şi Protocoale. respectării vieţii sale private şi de familie (articolul 8 din Convenţie) şi dreptului său la proprietate şi la un tratament nediscriminatoriu (articolul 1 din Protocolul nr. A. el poate fi aplicat chiar şi fără o încălcare a exigenţilor lor şi. El s-a pretins a fi victima unei discriminări fondate pe origine naţională. Seria A nr.. în special. 35.. 267 ..) „ Articolul 1 din Protocolul nr. sau a amenzilor.) Convenţie trebuie să fie asigurată fără nici o deosebire bazată. Cu certitudine. 1 „Orice persoană fizică sau juridică are dreptul la respectarea bunurilor sale. 291-B..” 34. 1 36. 1 combinat cu articolul 14 din Convenţie).. pag.. în această măsură. CU PRIVIRE LA PRETINSA ÎNCĂLCARE A ARTICOLULUI 14 DIN CONVENŢIE COMBINAT CU ARTICOLUL 1 DIN PROTOCOLUL NR. dar el nu ar trebui să se aplice dacă faptele litigiului nu intră în sfera de aplicare cel puţin al uneia din aceste clauze (a se vedea în special hotărârea Karlheinz Schmidt c. el posedă o întindere autonomă.) de a-i acorda o alocaţie de urgenţă în conformitate cu legea cu privire la asigurarea de şomaj a adus atingere dreptului său (. una din condiţiile cerute în temeiul articolului 33 § 2 a) din legea cu privire la asigurarea de şomaj din 1977 (paragraful 20 supra) pentru a beneficia de o alocaţie de acest tip.. Comisia şi Guvernul turc au fost de acord cu această teză. § 22). Potrivit jurisprudenţei constante a Curţii.. Nimeni nu poate fi lipsit de proprietatea sa decât pentru o cauză de utilitate publică şi în condiţiile prevăzute de lege şi principiile generale ale dreptului internaţional. 1 . şi b) de a–i acorda o satisfacţie echitabilă în conformitate cu articolul 50 din Convenţie”. 32.) origine naţională (. 1 33. Dispoziţiile precedente nu aduc atingere dreptului statelor de a adopta legile pe care le consideră necesare pentru a reglementa folosinţa bunurilor conform interesului general sau pentru a asigura plata impozitelor ori a altor contribuţii. dispoziţii care prevăd următoarele: Articolul 14 din Convenţie „Exercitarea drepturilor şi libertăţilor recunoscute de (. Dl Gaygusuz s-a plâns pe refuzul autorităţilor austriece de a-i acorda o alocaţie de urgenţă pe motiv că el nu poseda cetăţenie austriacă. pe (.) la un proces echitabil într-o cauză civilă (articolul 6 § 1 din Convenţie). Curtea trebuie mai întâi să se pronunţe asupra aplicabilităţii acestor două articole combinate.Hotărâri ale Curţii Europene a Drepturilor Omului: Culegere selectivă ____________________________________________________________________________________ „a) să constate că refuzul de către agenţia de angajare din Linz (. Aplicabilitatea articolului 14 din Convenţie combinat cu articolul 1 din Protocolul nr.. ÎN DREPT I. El nu există independent deoarece are efect doar în relaţie cu „exercitarea drepturilor şi libertăţilor” pe care ele le garantează.

condiţie prealabilă plăţii alocaţiilor de şomaj (paragraful 21 supra). Curtea notează că la momentul faptelor. Cu toate acestea. Reclamantul şi Guvernul turc au conchis aplicabilitatea articolului 14 din Convenţie combinat cu articolul 1 din Protocolul nr. Seria A nr. hotărârile Inze c. § 40. § 30). 1. alocaţia de urgenţă era acordată persoanelor care şi-au epuizat drepturile la alocaţii de şomaj şi satisfăceau alte condiţii legale prevăzute de articolul 33 din legea cu privire la asigurarea de şomaj din 1977 (paragraful 20 supra). 187. În consecinţă. Această dispoziţie se aplică în consecinţă fără a fi necesar de a se baza doar pe legătura care există între atribuirea alocaţiei de urgenţă şi obligaţia de a plăti „impozite sau alte contribuţii”. Rezultă că neachitarea acestor contribuţii exclude orice drept la atribuirea alocaţiei de urgenţă. consideră că alocaţia de urgenţă nu intră în sfera de aplicare a articolului 1 din Protocolul nr. o distincţie este discriminatorie în sensul articolului 14. Guvernul austriac. potrivit căruia acordarea alocaţiei de urgenţă este legată de plata contribuţiilor în fondul de asigurare de şomaj. Seria A nr. Conformitatea cu articolul 14 din Convenţie combinat cu articolul 1 din Protocolul nr. Era vorba de un ajutor de urgenţă acordat de către stat persoanelor care se află în nevoie. 12. Reclamantul a fost exclus din rândul beneficiarilor alocaţiei de urgenţă în temeiul unei dispoziţii prevăzute de articolul 14. această dispoziţie este deci de asemenea aplicabilă (a se vedea în special. Curtea consideră că dreptul la alocaţia de urgenţă – în măsura în care el este prevăzut de legislaţia aplicabilă – este un drept patrimonial în sensul articolului 1 din Protocolul nr. Austriei din 28 octombrie 1987. nimeni nu pretinde că reclamantul nu satisfăcea această condiţie. 39. refuzul de a-i acorda prestaţia socială în cauză se baza în exclusivitate pe constatarea că el nu poseda cetăţenia austriacă şi nu figura printre persoanele scutite de îndeplinirea acestei condiţii (paragrafele 11 şi 13 supra). 1 42. doar motive foarte serioase pot determina Curtea să considere compatibilă cu Convenţia o diferenţă de tratament în exclusivitate bazată pe cetăţenie. B. 41. pag. 1 Atribuirea sa nu rezultă în mod automat din plata contribuţiilor în fondul de asigurare de şomaj. În afară de aceasta. 38. Potrivit jurisprudenţei Curţii. 126. În speţă. Dreptul la atribuirea acestei prestaţii sociale este deci legat de plata contribuţiilor în fondul de asigurare de şomaj. 18. şi Darby c. mai exact dacă ea nu urmăreşte un „scop legitim” sau dacă nu are un „raport rezonabil de proporţionalitate între mijloacele utilizate şi scopul vizat”. 1. 40. Ei se bazează pe raţionamentul Comisiei. Statele Contractante beneficiază de o anumită marjă de apreciere pentru a determina dacă şi în ce măsură diferenţele între alte situaţii similare justifică distincţiile de tratament. articolul 14 din Convenţie nu se aplică. în schimb.GAYGUSUZ contra AUSTRIEI LAWLESS contra IRLANDEI ____________________________________________________________________________________ 37. mutatis mutandis. dacă ea „este lipsită de justificare obiectivă şi rezonabilă”. 268 . pag. Suediei din 23 octombrie 1990. mai exact cetăţenia sa.

De altfel. articolele 33 şi 34 din legea cu privire la asigurarea de şomaj din 1977 (paragraful 20 supra) prevăd câteva excepţii de la condiţia de cetăţenie. Ea reaminteşte că refuzul autorităţilor de a-i acorda alocaţia de urgenţă are la bază în exclusivitate constatarea că el nu posedă cetăţenie austriacă. În cele din urmă. el se afla deci într-o situaţie similară cu cea a cetăţenilor austrieci în ceea ce priveşte dreptul său la obţinerea acestei prestaţii. ea s-a obligat. prin ratificarea Convenţiei. 1. 46. 45. la momentul faptelor. el susţine că dispoziţia legală în cauză nu este discriminatorie. În opinia reclamantului turc. 48.Hotărâri ale Curţii Europene a Drepturilor Omului: Culegere selectivă ____________________________________________________________________________________ 43. 44. a avut loc o încălcare a articolului 14 din Convenţie combinat cu articolul 1 din Protocolul nr. Dl Gaygusuz susţine în plângere că nu a avut acces la un tribunal dotat cu plenitudinea jurisdicţională şi nu a beneficiat de un proces echitabil. care prevede: 269 . 49. dar reclamantul nu făcea parte din nici una dintre aceste categorii. el plătise contribuţii în fondul de asigurare de şomaj în baza aceluiaşi temei ca şi salariaţii austrieci. că el trebuie să aibă grijă de ei şi să le asigure necesităţile esenţiale. Astfel. la momentul faptelor. Guvernul turc şi Comisia au fost de acord în substanţă cu teza reclamantului. Curtea constată în primul rând că dl Gaygusuz locuia legal în Austria şi a lucrat anumite perioade (paragraful 10 supra). plătind contribuţii în fondul de asigurare de şomaj în baza aceluiaşi temei ca şi cetăţenii austrieci. CU PRIVIRE LA PRETINSA ÎNCĂLCARE A ARTICOLULUI 6 § 1 DIN CONVENŢIE 53. 52. Astfel. Cât priveşte Guvernul austriac. să recunoască „oricărei persoane aflate sub jurisdicţia sa” drepturile şi libertăţile definite în titlul I din Convenţie. 51. Ea consideră. nu s-a susţinut că reclamantul nu satisfăcea alte condiţii legale pentru atribuirea prestaţiei sociale în cauză. În plus. Chiar dacă. 47. distincţia operată între austrieci şi străini în temeiul articolului 33 § 2 a) din legea cu privire la asigurarea de şomaj din 1977 pentru atribuirea alocaţiei de urgenţă nu are la bază nici o justificare obiectivă şi rezonabilă. Cu siguranţă. 50. Austria nu era legată prin nici un acord de reciprocitate cu Turcia. argumentele înaintate de Guvernul austriac nu au fost convingătoare pentru Curte. a cărei victimă a fost dl Gaygusuz. după cum prevede articolul 33 § 2 a) din legea cu privire la asigurarea de şomaj din 1977 (paragraful 20 supra). El invocă articolul 6 § 1 din Convenţie. În realitate. Distincţia de tratament are la bază ideea că statul are o responsabilitate particulară faţă de cetăţenii săi proprii. că diferenţa de tratament între austrieci şi străini în ceea ce priveşte atribuţia alocaţiei de urgenţă. Austria nu era legată prin nici o obligaţie contractuală de a plăti alocaţia de urgenţă cetăţenilor turci. II. nu are la bază nici o „justificare obiectivă şi rezonabilă”. la fel ca Comisia. articolele 33 şi 34 din Legea cu privire la asigurarea de şomaj prevăd unele excepţii de la condiţia de cetăţenie.

Reclamantul părăsind Austria în 1987. care contravine articolului 8 din Convenţie care prevede: „1. 2. În opinia Guvernului turc. CU PRIVIRE LA PRETINSA ÎNCĂLCARE A ARTICOLULUI 8 DIN CONVENŢIE 56. bunăstarea economică a ţării.GAYGUSUZ contra AUSTRIEI LAWLESS contra IRLANDEI ____________________________________________________________________________________ „Orice persoană are dreptul la judecarea în mod echitabil. a considerat că nu este necesar de a examina cauza în temeiul articolului 6 § 1. CU PRIVIRE LA APLICAREA ARTICOLULUI 50 DIN CONVENŢIE 58. Dl Gaygusuz s-a plâns de o atingere adusă vieţii sale de familie.. 61. 270 . care corespunde sumei alocaţiilor de urgenţă de care el a fost privat din 1987 până în 1993. este imposibil de a şti dacă el ar fi fost şomer în timpul acestei perioade sau ar fi îndeplinit alte condiţii pentru atribuirea prestaţiei sociale în cauză.. Prejudiciul material 59. Orice persoană are dreptul la respectarea vieţii sale private şi de familie. Cu titlu de prejudiciu material. dacă este cazul. 1. Guvernul turc nu s-a pronunţat asupra acestei probleme.” 57.” A.. Guvernul austriac susţine că această cerere de satisfacţie are la bază doar o ipoteză. într-o societate democratică.) de către o instanţă (. Curtea stabilind încălcarea articolului 14 din Convenţie combinat cu articolul 1 din Protocolul nr. la fel ca şi Comisia. În termenii articolului 50 din Convenţie. că nici o chestiune separată nu se ridică în temeiul articolului 8 din Convenţie. Curtea consideră. plecarea sa din Austria fiind exact rezultatul refuzului autorităţilor acestei ţări de a-i atribui alocaţia de urgenţă.)” 54. III. reclamantul trebuie să primească întreaga sumă reclamată. dl Gaygusuz a reclamat suma de 800 000 şilingi austrieci (ATS). ori protejarea drepturilor şi libertăţilor altora. Ţinând cont de concluzia care figurează în paragraful 52 de mai sus.. apărarea ordinii şi prevenirea faptelor penale. a domiciliului său sau a corespondenţei sale. siguranţa publică.. Guvernul austriac şi Comisia contestă această teză. protejarea sănătăţii sau a moralei. 55. IV. 60.) care va hotărî asupra încălcării drepturilor şi obligaţiilor cu caracter civil (.. Nu este admis amestecul unei autorităţi publice în exercitarea acestui drept decât în măsura în care acest amestec este prevăzut de lege şi dacă constituie o măsură care. Curtea acordă părţii lezate. „Dacă hotărârea Curţii declară că o decizie luată sau o măsură ordonată de către o autoritate judecătorească sau orice altă autoritate a unei Părţi Contractante încalcă în totalitate sau în parte obligaţiile care rezultă din (…) Convenţie şi dacă dreptul intern al acestei Părţi Contractante nu permite decât o înlăturare incompletă a consecinţelor acestei încălcări. o satisfacţie echitabilă. (. este necesară pentru securitatea naţională.

3. că articoul 14 din Convenţie combinat cu articolul 1 din Protocolul nr. 271 . Pentru cele suportate în faţa organelor Convenţiei. în unanimitate. Susţine. 40 ATS în calitate de costuri şi cheltuieli. În opinia Guvernului turc. C. reclamantul trebuie să beneficieze de o satisfacţie morală substanţială.67 ATS pentru cheltuielile suportate în faţa jurisdicţiilor naţionale şi 91 596. 68. ea a acordat reclamantului suma de 200 000 ATS. Susţine. care ar fi constituit 235 ATS pe zi. 70. 67. Susţine. În opinia Guvernului turc. Curtea trebuie în acelaşi timp să ţină cont de faptul că plecarea sa din Austria s-a datorat absenţei atribuirii alocaţiei de urgenţă. Curtea. Fără a admite vreo speculaţie referitoare la situaţia reclamantului după această dată. a considerat că nu este necesar să se pronunţe asupra acestei chestiuni. Reclamantul a pretins în plus 123 415. Prejudiciul moral 64. Curtea a acordat dlui Gaygusuz 100 000 ATS. 69. CURTEA 1. Potrivit informaţiilor de care dispune Curtea. Cât priveşte delegatul Comisiei. B. D.73 ATS pentru cele suportate în faţa organelor Convenţiei. 1 este aplicabil în speţă.Hotărâri ale Curţii Europene a Drepturilor Omului: Culegere selectivă ____________________________________________________________________________________ 62. 63. 1 a fost încălcat. Guvernul austriac susţine că doar costurile şi cheltuielile referitoare la recursul în faţa Curţii Constituţionale pot fi luate în considerare. DIN ACESTE CONSIDERENTE. Statuând pe baze echitabile. rata legală aplicată în Austria la data adoptării acestei hotărâri este de 4 % anual. dintre care 31 818. 2. 65. că articolul 14 din Convenţie combinat cu articolul 1 din Protocolul nr. Delegatul Comisiei consideră că reclamantul a suferit un prejudiciu material în rezultatul încălcării stabilite şi a lăsat la discreţia Curţii evaluarea acestei sume. de rând cu Comisia şi Guvernul austriac. Penalităţi 71. Statuând pe baze echitabile în temeiul elementelor aflate în posesia sa şi potrivit propriei sale jurisprudenţe în această materie. reclamantul trebuie să obţină rambursarea integrală a costurilor şi cheltuielilor suportate. în unanimitate. el a considerat adecvată suma de 80 000 ATS. Costuri şi cheltuieli 66. Curtea notează că reclamantul a solicitat atribuirea alocaţiei de urgenţă la 6 iulie 1987 şi că el a părăsit Austria în septembrie 1987 (paragrafele 9-10 supra). Deoarece reclamantul nu a formulat o cerere în acest sens. că nu este necesar de a examina cauza în temeiul articolului 6 § 1 din Convenţie. în unanimitate. el nu s-a pronunţat.

Susţine. OPINIA PARŢIAL DISIDENTĂ A DLUI JUDECĂTOR MATSCHER Nu am obişnuinţa de a exprima opinii disidente în ceea ce priveşte decizia Curţii referitoare la articolul 50. pentru prejudiciul material. o fac deoarece decizia Curţii. le stabileşte în mod echitabil. Semnat: Rolv Ryssdal Preşedinte Herbert Petzold Grefier La prezenta hotărâre este anexat. Respinge. articolul 50 îi atribuie facultatea de a acorda o satisfacţie echitabilă. în termen de trei luni. că această sumă va fi majorată cu o rată a dobânzii anuale simple de 4 % începând cu data expirării termenului prevăzut şi până la ziua achitării. în unanimitate. în termen de trei luni. 6. Susţine. cu opt voturi contra unu. este cu certitudine de nesusţinut. 200 000 (două sute de mii) şilingi austrieci pentru repararea prejudiciului material. restul cererii de satsisfacţie echitabilă. că nici o altă chestiune separată nu se ridică în temeiul articolului 8 din Convenţie. 7. în această calitate. Redactată în franceză şi engleză. că statul reclamat trebuie să achite reclamantului. textul opiniei parţial disidente a dlui Matscher. că statul reclamat trebuie să achite reclamantului. în unanimitate. Susţine. 100 000 (o sută de mii) şilingi austrieci pentru costuri şi cheltuieli. în unanimitate. care acordă reclamantului o sumă de 200 000 ATS.GAYGUSUZ contra AUSTRIEI LAWLESS contra IRLANDEI ____________________________________________________________________________________ 4. în unanimitate. pot întotdeauna să fie controversate. Susţine. având în vedere că sumele pe care Curtea. Deoarece aproape niciodată nu este posibil 272 . În cazul în care Curtea constată o încălcare a Convenţiei şi când din această încălcare rezultă prejudicii materiale pentru reclamant. în conformitate cu articolele 51 § 2 din Convenţie şi 55 § 2 din regulamentul B. apoi pronunţată în şedinţă publică la Palatul Drepturilor Omului din Strasbourg la 16 septembrie 1996. 8. Dar procedând astfel în prezenta hotărâre. 5.

Este regretabil faptul că Curtea. de altfel. sprijină aceste tendinţe. Or. depăşeşte cel puţin de două ori mărimea prejudiciului material pe care el l-ar fi putut suferi. o tendinţă foarte răspândită în toate societăţile noastre şi – ţin să subliniez – nicidecum limitată la muncitorii străini. această alocaţie de urgenţă – şi expresia este clară – nu este o pensie viageră. În această cauză. 1 (cu care sunt totalmente de acord) deoarece reclamantul. Potrivit legii în vigoare la momentul faptelor. cel puţin dacă Curtea nu se pronunţă în favoarea alocaţiei de punitive damages din dreptul american. ceea ce dreptul european respinge pe bună dreptate. Reiese. prin faptul că a acordat sume exagerate de compensare.suma acordată în calitate de prejudiciu material nu trebuie niciodată să depăşească mărimea prejudiciului pe care individul putea în realitate să-l fi suferit. alocaţia de urgenţă era (cu majorări variabile) de aproximativ 255 ATS pe zi. mărimea maximală a sumelor pe care el le-ar fi putut primi în calitate de alocaţie de urgenţă era în total de aproximativ 80 000 ATS. din cauza cetăţeniei sale. Din dosar rezultă. suma de 200 000 pe care Curtea i-a acordat-o. Curtea a constatat o încălcare a articolului 14 combinat cu articolul 1 din Protocolul nr. din constatarea unei încălcări a Convenţiei că reclamantul are dreptul ca prejudiciul material pe care probabil l-a suportat să-i fie reparat echitabil în sensul articolului 50 din Convenţie.Hotărâri ale Curţii Europene a Drepturilor Omului: Culegere selectivă ____________________________________________________________________________________ de a evalua cu precizie mărimea acestor prejudicii – ceea ce. că în urma tuturor calculelor posibile şi acceptând cele mai avantajoase ipoteze (chiar dacă sunt puţin realizabile) pentru reclamant. Calculul prezentat şi cererile de compensare înaintate de către avocatul reclamantului şi de către Guvernul turc sunt atât de fantastice încât este inutil de a le comenta. Fondul întregii cauze este un caz tipic de abuz de statul social. dar o măsură provizorie de ordin social pentru perioada în care persoana vizată este dispusă să lucreze. ceea ce contravine vădit tuturor principiilor compensării unui prejudiciu material. Or. nu intră în atribuţiile Curţii . 273 . nu a putut beneficia de alocaţia de urgenţă în conformitate cu legea în vigoare. dar este şomeră fără a putea beneficia (pe deasupra) de o pensie de invaliditate sau de bătrâneţe.

LAWLESS contra IRLANDEI ____________________________________________________________________________________ 274 .

Hotărâri ale Curţii Europene a Drepturilor Omului: Culegere selectivă ____________________________________________________________________________________ NIDERÖST-HUBER contra ELVEŢIEI (Cererea nr. Macdonald. intrat în vigoare la 2 octombrie 1994. adoptată la această ultimă dată. într-o cameră compusă din următorul complet: Dnii R. Pekkanen. Jungwiert.J. K. se aplică tuturor cauzelor referitoare la statele legate prin Protocolul nr. Curtea Europeană a Drepturilor Omului. După ce a deliberat cu uşile închise la 28 septembrie 1996 şi la 27 ianuarie 1997. iar ultimele trei . Wildhaber. şi P. preşedinte. 1 Cauza poartă numărul 104/1995/610/698. pronunţă următoarea hotărâre. De Meyer. R. N. Precum şi dnii H.locul pe lista sesizărilor Curţii de la origine şi pe lista cererilor iniţiale (pe rolul Comisiei) corespunzătoare. Bernhardt. Petzold. grefier. constituită. R. Valticos. Thór Vilhjálmsson. L. Mahoney. J. în conformitate cu articolul 43 din Convenţia pentru Apărarea Drepturilor Omului şi a Libertăţilor fundamentale („Convenţia”) şi cu clauzele pertinente din regulamentul său B2 . C. grefier adjunct. Russo. 275 . 2 Regulamentul B. 9. 18990/91) HOTĂRÂRE 18 februarie 1997 În cauza Nideröst-Huber contra Elveţiei1. Primele două cifre indică numărul de ordin în anul introducerii.

NIDERÖST-HUBER contra ELVEŢIEI LAWLESS contra IRLANDEI ____________________________________________________________________________________ PROCEDURA 1. La origine se află cauza (nr. 46). reclamantul şi-a exprimat dorinţa de a participa la proces şi şi-a desemnat un reprezentant (articolul 31). von Kessel. iar cererea Guvernului la articolele 45. Ambele au drept scop obţinerea unei decizii asupra chestiunii dacă faptele expuse în cauză prezintă o încălcare din partea statului reclamat a obligaţiilor sale în temeiul articolului 6 paragraful 1. Boillat. 18990/91) introdusă contra Elveţiei. Oficiul federal al justiţiei. 3. Comisia a furnizat diverse documente. 44 şi 48 şi la declaraţia Elveţiei de recunoaştere a jurisdicţiei obligatorii a Curţii (art. R. dl Bernhard. Bernard vice-preşedintele Curţii (articolul 21 § 4 (b) din regulamentul B). Piguet. în prezenţa grefierului. secţia de drept european şi afaceri internaţionale. 4. De Meyer. prin tragere la sorţi. judecător ales din partea Elveţiei (articolul 43 din Convenţie). la 24 septembrie 1996 a avut loc audierea publică la Palatul Drepturilor Omului din Strasbourg. R. la solicitarea grefierului potrivit instrucţiunii preşedintelui camerei. Widlhaber. în termenul de trei luni prevăzut de art. În conformitate cu ordonanţa emisă în consecinţă. C. pe delegatul Comisiei şi pe avocatul reclamantului cu privire la organizarea procedurii (articolele 39 § 1 şi 40) . 276 consilieri. serviciul de reviziune a legislaţiei federale pentru organizare judiciară. grefierul a primit la 26 şi 29 iulie 1996 memoriile Guvernului şi reclamantului. Pekkanen şi K. 32 § 1 şi art. La 21 februarie 1996 preşedintele Curţii i-a desemnat. În calitate de preşedinte al camerei (articolul 21 § 5 din regulamentul B). A. i-a consultat. La 7 august 1996. 47 şi 48. cu care cetăţeanul acestui stat a sesizat Comisia la 17 octombrie 1991 în temeiul articolului 25. N. Camera se constituie de plin drept din dl L. În prealabil. . Russo. J. pe ceilalţi şapte membri şi anume dnii Thór Vilhjálmsson.din partea Guvernului Dnii P. S-au înfăţişat: . Valticos. Macdonald. Oficiul federal al justiţiei.-M. dl R. agent. J. prin intermediul grefierului. În conformitate cu decizia preşedintelui. Cererea Comisiei face trimitere la dispoziţiile art. pe agentul guvernamental („Guvernul”). Cauza a fost deferită Curţii de către Comisia Europeană a Drepturilor Omului („Comisia”) şi de către Guvernul Elveţiei („Guvernul”) la 8 decembrie 1995 şi respectiv la 20 februarie 1996. 2. 5. Curtea s-a întrunit într-o reuniune pregătitoare. Jungwiert (articolele 43 in fine din Convenţie şi 21 § 5 din regulamentul B). şeful secţiei drept european şi afaceri internaţionale. Oficiul federal al justiţiei. Răspunzând invitaţiei făcute în conformitate cu articolul 35 § 3 (d) din regulamentul B al Curţii. 47 din Convenţie.

Compania a prezentat la 12 decembrie 1990. avocat la Lachen. el a intentat o acţiune împotriva acestei societăţi pentru reţinerea salariului şi indemnizaţiei de concediere (Abgangsentschädingung). 12. 11. acesta neglijase interesele societăţii în profitul propriilor sale interese. . În opinia sa. Bratza.din partea reclamantului Dl Dna reprezentant. Tribunalul federal a respins recursul în revizuire. 7. Subscriind la motivele primului judecător. dl Armin Nideröst-Huber locuieşte la Rickenbach (Elveţia). Cetăţean al Elveţiei născut în 1940. în mod sistematic dispreţuind minoritatea acţionarilor. 8. H. printre altele. tribunalul cantonal pe bună dreptate a considerat justificată revocarea fără preîntâmpinare a reclamantului.Hotărâri ale Curţii Europene a Drepturilor Omului: Culegere selectivă ____________________________________________________________________________________ . care nu au fost comunicate reclamantului. noua majoritate deci a putut să-l revoce imediat. prin care au respins anumite motive. în rezultatul unei schimbări a majorităţii acţionarilor. ÎN FAPT I. consilier.din partea Comisiei Dl N. Marty. la care a anexat dosarul şi o pagină cu observaţii (Stellungnhame zur Berufung). că revocarea litigioasă era consecinţa legitimă a comportamentului refractar şi ilegal pe care dl Niderost-Huber l-a manifestat pe parcursul anilor când s-a aflat la conducerea societăţii. Atunci reclamantul a sesizat Tribunalul federal cu un recurs în revizuire (Berufung) pe care l-a introdus la 12 octobrie 1990 la tribunalul cantonal. 277 . 10. Acesta l-a transmis înaltei jurisdicţii la 22 octombrie. din moment ce acesta abuzase de majoritatea sa în societate pentru a servi intereselor personale. el a pierdut încrederea noii majorităţi în capacităţile sale de administrare loială a societăţii. Ele au argumentat respingerea recursului. Curtea a audiat declaraţiile dlui Bratza. La 9 decembrie 1985. 9. La 29 iulie 1986. chiar încălcând deciziile judiciare obligatorii. concluziile (berufungsanctvort) care au fost comunicate dlui Niderost-Huber. avocat la Lachen. M. delegat. el a fost revocat fără preaviz din funcţiile sale de preşedinte al consiliului de administrare (Verwaltungsratspräsident) şi de director general (Geschäftsführer) al unei societăţi elveţiene anonime cu răspundere limitată (Aktiengesellschaft) de tip familial. el a considerat că revocarea litigioasă este justificată: în conflictul dintre dl Niderost-Huber şi acţionarii minoritari. CIRCUMSTANŢELE CAUZEI 6. tribunalul cantonal (Kantonsgericht) din Schwyz a respins apelul reclamantului (Berufung). La 1 martie 1991. Astfel. Ziegler. La 19 iunie 1990. Tribunalul de district (Bezirksgericht) i-a respins cererea la 22 septembrie 1988. subliniind. dlui Ziegler şi dlui Boillat.

278 . el nu a obţinut comunicarea observaţiilor adresate de către tribunalul cantonal din Schwyz Tribunalului federal şi a fost deci lipsit de posibilitatea de a le comenta înainte ca acesta să se pronunţe. dar este posibil de a face rost de el pe lângă grefă. precum şi dosarul complet şi. încălcarea articolului 6 § 1. 18. Comisia a declarat cererea admisibilă la 17 ianuarie 1995. care au precedat-o. În memoriul său. în termenii căreia: Nota grefei 1 Pentru raţiuni practice el nu va figura decât în ediţia imprimată (Culegere de hotărâri şi decizii 1997-I). chiar dacă acesta ar putea fi tardiv. Textul integral al avizului său şi cele două opinii disidente sunt anexate la această hotărâre1. dacă este cazul. ÎN DREPT I.NIDERÖST-HUBER contra ELVEŢIEI LAWLESS contra IRLANDEI ____________________________________________________________________________________ 13. Din partea sa.” PROCEDURA ÎN FAŢA COMISIEI 15. el a cerut Tribunalului federal textul observaţiilor făcute de tribunalul cantonal (paragraful 10 supra). actele recursului. CONCLUZIILE PREZENTATE CURŢII 17. El l-a obţinut la 2 mai 1991. Hotărârea a fost notificată reclamantului la 30 aprilie 1991. În raportul său din 23 octombrie 1995. ea indică de altfel tribunalului data notificării hotărârii atacate. o copie a hotărârii finale şi a hotărârilor incidente. Articolul 56 din legea federală din 16 decembrie 1943 cu privire la sistemul judiciar prevede: „Autoritatea cantonală avizează imediat partea adversă despre concluziile recursului. şi adresează Tribunalului federal. în curs de o săptămână. dl Niderost-Huber se plângea de faptul că în pofida articolului 6 § 1 din Convenţie. CU PRIVIRE LA PRETINSA ÎNCĂLCARE A ARTICOLULUI 6 § 1 DIN CONVENŢIE 19. II. Dl Niderost-Huber a pretins încălcarea articolului 6 § 1 din Convenţie. 18990/91). reclamantul invită Curtea „să constate că a fost încălcat articolul 6 § 1 din Convenţie”. observaţiile sale. data la care actul i-a parvenit sau i-a fost înmânat sau a fost trimis prin poştă şi data l-a care a fost comunicat părţii adverse. cu 25 de voturi contra 4. În aceeaşi zi. DREPTUL INTERN PERTINENT 14. ea a concluzionat. 16. Guvernul „invită Curtea să decidă că Elveţia nu a încălcat Convenţia Europeană a Drepturilor Omului pentru faptele rezultate din cererea introdusă de dl Niderost-Huber”. În cererea sa din 17 octombrie 1991 prezentată Comisiei (nr.

o comunicare nu ar fi putut să se facă decât cu titlu de informare. deoarece conţinutul observaţiilor nu necesita nici un răspuns din partea părţilor. pag. (…) de către o instanţă (…). lipsindu-l astfel de orice posibilitate de a lua cunoştinţă de ele. fie asupra încălcării drepturilor şi obligaţiilor sale cu caracter civil (. Tribunalul federal nu i-a comunicat înainte de a fi statuat. Chiar într-un caz contrar. 23. care va hotărî. 1567-1568. ceea ce nu a făcut. Pe scurt. permiterea jurisdicţiilor cantonului de a-şi apăra hotărârile împotriva criticii la care erau expuse.Hotărâri ale Curţii Europene a Drepturilor Omului: Culegere selectivă ____________________________________________________________________________________ “Orice persoană are dreptul la judecarea în mod echitabil. printre altele. în scopul reducerii duratei procedurii. § 38). luând în considerare întreaga procedură. observaţiile tribunalului cantonal din Schwyz. Potrivit Guvernului. cu atât mai mult nu a obţinut o copie. nici societăţii reclamate. de a le comenta în timp util. 22. observaţiile în cauză nu conţineau nici un detaliu nou care să nu fi fost deja expres expus în hotărârea tribunalului cantonal din 19 iunie 1990. ea observă în netransmiterea observaţiilor către reclamant şi în imposibilitatea pentru el de a le comenta în timp util. Comisia nu întrevede nici o încălcare a principiilor egalităţii armelor.. problema apare doar în legătură cu faptul că observaţiile nu au fost comunicate reclamantului. o încălcare a dreptului la un proces echitabil în sensul articolului 6. tribunalul cantonal. el ar fi trebuit să efectueze ulterior un schimb de înscrisuri sau să ordone dezbateri. transmiterea lor ar fi fost cu atât mai necesară cu cât ele ar fi completat hotărârea atacată şi Tribunalul federal ar fi respins net unele pasaje din hotărâre. în caz de necesitate. De fapt. Culegere de hotărâri şi decizii 1996-V. În realitate. hotărârea Ankerl c. una formulând un recurs în revizuire.. alta – răspunzând la el. În schimb. jurisdicţie independentă. Principiul egalităţii armelor – unul dintre elementele noţiunii celei mai largi a procesului echitabil – cere ca fiecare parte să poată beneficia de o posibilitate rezonabilă de a-şi prezenta cauza în condiţii care să nu-l plaseze într-o situaţie net inferioară în raport cu adversarul său (a se vedea. dacă ele ar fi prezentat elemente noi şi serioase pe care Tribunalul federal ar fi dorit să le ia în considerare. că depunerea observaţiilor de genul celora în cauză nu este incompatibilă cu exigenţele unui proces echitabil. În ceea ce-l priveşte.)”. faptul că reclamantului nu i-au fost comunicate observaţiile litigioase. În speţă. În nici un caz. Astfel. chiar dacă este vorba despre o practică puţin răspândită în statele-membre ale Consiliului Europei. posibilitatea prevăzută de articolul 56 din legea federală a sistemului judiciar (paragraful 14 supra) viza doar. 20. În pofida unei cereri exprese. 21. Elveţiei din 23 octombrie 1996. observaţiile tribunalului cantonal nu au fost comunicate niciuneia dintre părţile la litigiul în faţa Tribunalului federal: nici reclamantului. În speţă. 279 . acestea nu o puteau folosi pentru a completa propriile decizii. În aceste circumstanţe. Pe scurt. care de fapt au avut deja posibilitatea să-şi apere cauza. şi. Curtea consideră mai întâi. nu a afectat prin nimic situaţia sa. faptul că nu au fost transmise observaţiile dlui Niderost-Huber nu a avut nici o consecinţă deoarece societatea reclamată. a fost încălcat principiul egalităţii armelor şi dreptul la un proces echitabil.

De fapt. 26. chiar dacă s-au limitat la o pagină. nu a fost încălcat principiul egalităţii armelor. cât şi în dreptul penal (respectiv pag. în această cauză. tribunalul cantonal. Curtea notează că. dacă el doreşte acest lucru. § 33). Precum subliniază delegatul Comisiei ele vizau deci în mod vădit să influenţeze decizia Tribunalului federal. în realitate. Astfel. Culegere 1996-V. cu atât mai puţin. 30. Curtea acordă o mare importanţă acestui obiectiv. pag. aparţine doar părţilor în litigiu: anume ele trebuie să aprecieze dacă un document trebuie comentat. Fără îndoială. un aviz motivat cu privire la temeiul recursului în revizuire. Se cuvine deci. Această apreciere. § 31 şi pag. 234. observaţiile nu prezintă nici un fapt sau argument care nu ar fi figurat deja în hotărârea atacată. din avizul jurisdicţiilor vizate. urmăreşte un scop de economie şi de accelerare a procedurii. Olandei din 27 octombrie 1993. c. 206. puţin contează faptul că speţa ţine de conteciosul civil unde. 274. cerând explicit respingerea lor. el nu ar fi invocat nici un element care nu figura deja în decizia luată. După cum demonstrează jurisprudenţa sa. Culegere 1996-I. respectiv pag. Cu toate acestea. pe asigurarea posibilităţii de a se putea exprima cu privire la orice document din dosar. De asemenea. printre altele. Seria A nr. cunoştea perfect dosarul pentru a-l examina în fond. De fapt. § 31. Austriei (hotărârea din 22 februarie 1996. pag. exigenţele care decurg din dreptul la o procedură contradictorie sunt aceleaşi atât în dreptul civil. 206. 24. 25. 19. din hotărârile Lobo Machado şi Vermeulen precitate reiese că în această materie. Potrivit Guvernului. precum şi în cauza Bulut c. în plus. Franţei din 23 octombrie 1996. articolul 6 § 1 vizează în primul rând apărarea intereselor părţilor 280 . de a-i oferi reclamantului posibilitatea de a le comenta. hotărârile Dombo Beheer B. În această privinţă puţin contează efectul lor real asupra acesteia. această regulă se aplică în cazurile în care. după cum afirmă pe bună dreptate Guvernul. depunerea observaţiilor de genul celora în cauză.V. o autoritate a luat iniţiativa de a prezenta concluziile sau observaţiile destinate să consulte sau să influenţeze o jurisdicţie. este puţin probabil ca înalta jurisdicţie să nu le fi acordat atenţie. Se are în vedere în special încrederea justiţiabililor în funcţionarea justiţiei: ea se bazează. s-ar fi limitat să răspundă atacurilor împotriva hotărîrii sale în recursul în revizuire. În consecinţă. şi pag. § 46). noţiunea de proces echitabil implică de asemenea în principiu dreptul pentru părţile la proces de a lua cunoştinţă de orice document sau observaţie prezentate judecătorului şi de a le discuta (a se vedea hotărârea Lobo Machado c. cu atât mai mult. Culegere 1996-II). 1544. 29. 27. după cum observaţiile emanau de la o jurisdicţie independentă care. Or. Belgiei din 20 februarie 1996. 234. la fel ca şi în cauzele Lobo Machado şi Vermeulen precitate. § 33).NIDERÖST-HUBER contra ELVEŢIEI LAWLESS contra IRLANDEI ____________________________________________________________________________________ nu putea fi considerat ca un oponent al vreuneia dintre părţi. observaţiile în cauză nu ar conţine. Portugaliei şi Vermeulen c. şi Levages Prestations Services c. 28. autorităţile naţionale beneficiază de o marjă mai mare decât în domeniul penal (a se vedea. În orice caz. § 32. care totuşi nu ar putea justifica încălcarea unui principiu atât de fundamental ca dreptul la o procedură contradictorie. Cu atât mai mult situaţia nu este deferită atunci când.

după cum a explicat Guvernul în timpul audierilor în faţa Curţii. Curtea acordă părţii lezate.500 CHF pentru costuri şi cheltuieli ocazionate de procedurile în faţa Tribunalului federal (7. 36. § 66).500 franci elveţieni (CHF) pentru compensarea prejudiciului (Entschädigung) în valoare de 5 000 CHF pe care Tribunalul federal l-a obligat să-l plătească părţii adverse. 281 .725CHF) şi în faţa organelor Convenţiei (10. Prin urmare a existat o încălcare a articolului 6 § 1. 31. Delegatul Comisiei a făcut referire la hotărârile în cauzele Vermeulen şi Bulut precitate. sumă la care el a adăugat o dobândă în sumă de 3. Cât priveşte prejudiciul moral. Franţei din 21 noiembrie 1995. respectarea dreptului la un proces echitabil. dl Niderost-Huber a solicitat 8. el a solicitat 3.000 CHF pentru prejudiciul moral. aceasta este practica obişnuită a Tribunalului federal. În speţă. Ea nu a fost respectată în acest caz. Curtea a menţionat că nu există o legătură cauzală între încălcările invocate şi prejudiciul material pretins. În afară de aceasta. 35. argumentând că Curtea nu ar trebui să reexamineze cauza în locul autorităţilor elveţiene. 17.775 CHF). CU PRIVIRE LA APLICAREA ARTICOLULUI 50 DIN CONVENŢIE 33. hotărârea Acquaviva c. Delegatul Comisiei în această problemă s-a referit la decizia Curţii în cauzele Lobo Machado şi Vermeulen precitate. garantat de articolul 6 din Convenţie impune obligaţia ca dl Niderost-Huber să fie informat cu privire la trimiterea observaţiilor de către Tribunalul cantonal şi ca el să aibă posibilitatea de a le comenta. 37. De altfel. nu ar trebui să se speculeze pe rezultatul unui proces care ar fi decurs în conformitate cu exigenţele articolului 6 § 1. dacă este cazul. mutatis mutandis. 333-A. Dl Niderost-Huber de asemenea a solicitat rambursarea a 18. nr. Guvernul a solicitat respingerea acestor pretenţii. Seria A. Curtea consideră că constatarea încălcării articolului 6 § 1 constituie o compensaţie suficientă. o satisfacţie echitabilă. În calitate de prejudiciu material. pag.Hotărâri ale Curţii Europene a Drepturilor Omului: Culegere selectivă ____________________________________________________________________________________ şi interesele unei bune administrări a justiţiei (a se vedea. Costuri şi cheltuieli 38. B. În termenii articolului 50 din Convenţie: „Dacă hotărârea Curţii declară că o decizie luată sau o măsură ordonată de către o autoritate judecătorească sau orice altă autoritate a unei Părţi Contractante încalcă în totalitate sau în parte obligaţiile care rezultă din (…) Convenţie şi dacă dreptul intern al acestei Părţi Contractante nu permite decât o înlăturare incompletă a consecinţelor acestei încălcări. Prejudiciul 34. 32. 39.500 CHF. II.” A.

în termen de trei luni. 3. necesitatea şi caracterul lor rezonabil (a se vedea. Preşedinte Herbert Petzold. Penalităţi 41. CURTEA. DIN ACESTE CONSIDERENTE. pag. 209. 1) din 27 august 1991. 25. hotărârea Philis c. Susţine. rata legală aplicabilă în Elveţia la data adoptării prezentei hotărâri era de 5 % pe an. Cât priveşte cheltuielile suportate de către reprezentarea dlui Nideros-Huber la Strasbourg. mai exact 10. Susţine că. Respinge pentru restul cererii de satisfacţie echitabilă. partea lezată trebuie să le fi suportat în scopul încercării de a preveni sau de a face să fie corectată o încălcare a Convenţiei. Curtea i-a acordat suma reclamată. 2. printre altele. Redactată în limbile engleză şi franceză. a) statul reclamat trebuie să plătească reclamantului. 4. că a avut loc o încălcare a articolului 6 § 1 din Convenţie.775 CHF. textul opiniei concordante a dlui De Meyer. ÎN UANIMITATE. de a conduce Comisia apoi Curtea la constatarea încălcării şi de a obţine redresarea ei. în conformitate cu articolele 51 § 2 din Convenţie şi 55 § 2 din regulamentul B. ea a considerat deci să respingă această parte a cererii. Semnat: Rudolf Bernhard. Ea menţionează că cheltuielile aferente procesului în faţa Tribunalului federal puteau să nu fi fost suportate pentru prevenirea sau corectarea unei încălcări care afectase procedura în faţa acestei jurisdicţii. Greciei (nr. B. apoi pronunţată în şedinţă publică la Palatul Drepturilor Omului. Împreună cu Guvernul. că prezenta hotărâre constituie o satisfacţie echitabilă suficientă pentru repararea prejudiciului moral eventual suportat. Grefier La prezenta hotărâre se anexează. b) că această sumă va fi majorată cu o rată simplă anuală de 5 % începând cu data expirării acestui termen până la data efectuării plăţii. Potrivit informaţiilor de care dispune Curtea. Susţine. Seria A nr. 10. De asemenea ar trebui să fi fost stabilită realitatea. § 74). pentru a avea dreptul la rambursarea costurilor şi cheltuielilor.NIDERÖST-HUBER contra ELVEŢIEI LAWLESS contra IRLANDEI ____________________________________________________________________________________ 40. 1. Curtea reaminteşte că.775 (zeci mii şapte sute şaptezeci şi cinci) franci elveţieni pentru costuri şi cheltuieli. 18 februarie1997. în conformitate cu jurisprudenţa sa. Strasbourg. 282 .

Din păcate. În afară de aceasta. ea „nu este incompatibilă cu exigenţele unui proces echitabil”5. 5 Paragraful 22 din hotărâre. dreptul „de a lua cunoştinţă de orice document sau observaţie prezentate judecătorului şi de a le discuta”1 şi că el a fost în mod evident încălcat prin faptul că observaţiile transmise Tribunalului federal de către tribunalul contonal nu fusese comunicate dlui Niderost-Huber2. nu este deloc sigur că statele beneficiază. nu este absolut deloc necesar de a recunoaşte că „depunerea observaţiilor de genul celora în cauză. 3 Paragraful 28 din hotărâre. urmăreşte un scop de economie şi de accelerare a procedurii”4. Remarcile pe care ne-am simţit obligaţi să le facem ca răspuns la aceste argumente ne-au determinat să spunem nişte lucruri pe care făcem mai bine dacă nu le spuneam. aceasta a fost deja afirmat în hotărârile anterioare. era suficient de a constata că dreptul la un proces echitabil implică în mod necesar (şi nu doar „în principiu”). în materia în cauză. 4 Paragraful 30 din hotărâre. şi nu este cazul să o repetăm în speţă. pentru părţile la un proces. Paragraful 10 din hotărâre. „de o marjă mai mare” în domeniul civil „decât în domeniul penal”3.Hotărâri ale Curţii Europene a Drepturilor Omului: Culegere selectivă ____________________________________________________________________________________ OPINIA CONCORDANTĂ A DLUI JUDECĂTOR DE MEYER În această cauză. Noi deja am demonstrat destulă (şi poate chiar un pic prea multă) înţelegere prin admiterea faptului că „în sine”. În primul rând. 1 2 Paragraful 24 din hotărâre. 283 . Nu vom pierde timpul răspunzând argumentelor nereuşite prin care s-a încercat să se justifice cele întâmplate în speţă. fără justificări suficiente.

LAWLESS contra IRLANDEI ____________________________________________________________________________________ 284 .

Pettiti. 2 Regulamentul A se aplică tuturor cauzelor deferite Curţii până la intrarea în vigoare a Protocolului 9 (P9) (1 octombrie 1994) şi. Sir John Freeland. în conformitate cu articolul 43 din Convenţia Europeană pentru Apărarea Drepturilor Omului şi a Libertăţilor Fundamentale („Convenţia”) şi cu clauzele pertinente din regulamentul său A2. C. 285 . după această dată. Kūris. precum şi dnii H. grefir. Lopes Rocha. JAGGARD ŞI BROWN contra REGATULUI UNIT (Cererile nr. Levits. 21826/93 şi 21974/93) HOTĂRÂRE 19 februarie 1997 În cauza Laskey.-E. Wildhaber. L. Spielmann. P.locul pe lista sesizărilor Curţii de la origine şi pe lista cererilor iniţiale (pe rolul Comisiei) corespunzătoare. într-o cameră compusă din următorul complet: Dnii R.A. Regatului Unit1. Mahoney. Russo. După ce a deliberat cu uşile închise la 28 octombrie 1996 şi 20 ianuarie 1997. grefier adjunct. preşedinte. Primele două cifre indică numărul de ordin în anul introducerii. J. Petzold. 21627/93. adoptată la această ultimă dată: Notele grefei 1 Cauza poartă numărul 109/1995/615/703-705. iar ultimele trei . Pronunţă prezenta hotărâre. L. El corespunde regulamentului intrat în vigoare la 1 ianuarie 1983 şi amendat de atunci de mai multe ori.Hotărâri ale Curţii Europene a Drepturilor Omului: Culegere selectivă ____________________________________________________________________________________ LASKEY. doar cauzelor care vizează statele care nu sunt legate prin acest protocol (P9). Curtea Europeană a Drepturilor Omului. Jaggard şi Brown c. A. Bernhardt. şi P. E. Dnii M. constituită.

M. 2. Pettiti. care au parvenit la grefă la 16 august 1996. cu care cei trei cetăţeni ai acestui stat. 21826/93 şi 21974/93) introduse contra Regatului Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord. În conformitate cu decizia preşedintelui.din partea Guvernului Dnii I. pe ceilalţi şapte membri şi anume dnii L. P. o organizaţie neguvernamentală de apărare a drepturilor omului cu sediul la New York. tatăl răposatului dlui Laskey şi ceilalţi doi reclamanţi şi-au manifestat dorinţa de a participa la proces şi şi-au desemnat reprezentanţii (articolul 30). la 21 octombrie 1996 a avut loc audierea publică la Palatul Drepturilor Omului din Strasbourg. avocaţii reclamanţilor şi pe delegatul Comisiei cu privire la organizarea procedurii (articolele 37 § 1 şi 38).A. grefierul a primit memoriul Guvernului la 2 iulie 1996 şi pe cel al reclamanţilor la 15 iulie 1996. prin intermediul grefierului. Levits (articolele 43 in fine din Convenţie şi 21 § 5 din regulamentul A). Ministerul afacerilor externe şi comunitare agent. precum şi la declaraţia Regatului Unit de recunoaştere a jurisdicţiei obligatorii a Curţii (articolul 46). Cererea Comisiei face trimitere la articolele 44 şi 48 din Convenţie.LASKEY. JAGGARD ŞI BROWN contra REGATULUI UNIT AL MARII BRITANII ŞI IRLANDEI DE NORD LAWLESS contra IRLANDEI ____________________________________________________________________________________ PROCEDURA 1. preşedintele a autorizat Rights International. Răspunzând invitaţiei prevăzute în articolul 33 § 3 d) din regulamentul A. M. Camera se constituie de plin drept din Sir John Freeland. prin tragere la sorţi. Curtea s-a întrunit într-o reuniune pregătitoare. La 17 iulie 1996. dl R. 4. A. Pannick QC. au sesizat Comisia la 14 decembrie 1992 în temeiul articolului 25. să-şi prezinte observaţiile scrise cu privire la aspectele concrete ale cauzei (articolul 37 § 2 din regulamentul A). vicepreşedintele Curţii (articolul 21 § 4 b) din regulamentul A). Cauza a fost deferită Curţii de către Comisia Europeană a Drepturilor Omului („Comisia”) la 11 decembrie 1995. 286 avocaţi. Ea are drept scop obţinerea unei decizii asupra chestiunii dacă faptele expuse în cauză prezintă o încălcare din partea statului reclamat a obligaţiilor sale în temeiul articolului 8 din Convenţie. Spielmann. Roland Jaggard şi Anthony Brown. Lopez Rocha. şi dl R. pe agentul guvernamental britanic („Guvernul”). În conformitate cu ordonanţa adoptată în consecinţă. C. D. dnii Colin Laskey. În calitate de preşedinte al camerei (articolul 21 § 6 din regulamentul A). La originea sa se află trei cereri (nr. . 21627/93. în termenul de trei luni prevăzut de articolele 32 § 1 şi 47 din Convenţie. Wildhaber. Ryssdal.-E. L. i-a desemnat. preşedintele Curţii. 5. în prezenţa grefierului. 6. Kūris şi E. Shaw. S-au înfăţişat: . judecător ales din partea Regatului Unit (articolul 43 din Convenţie). consilier juridic adjunct. Christie. În prealabil. La 8 februarie 1996. 3. Russo. Bernhard. dl Bernhard i-a consultat.

Curtea a audiat declaraţiile dlui Ress. Worrall QC. Bramley.din partea Comisiei Dl consilieri. cu ceară fierbinte. Aceste activităţi erau liber consimţite şi întreprinse în mod privat. în special acte violente şi leziuni corporale. Geffen. Dnii D. jurisconsulţi. Jonas. în 1935. 8. vârstă fixată la momentul faptelor. ÎN FAPT I. dnei Worrall şi dlui Pannick. Dl Laskey. Reclamanţii. Ress. delegat. În unele cazuri. A. fusese în consecinţă acuzaţi de diferite infracţiuni.din partea reclamanţilor Lester of Herne Hill QC. pentru consimţirea practicilor homosexuale masculine. Lord consilieri. . J. Unul din capetele de acuzare se referea la un acuzat minor de douăzeci şi unu de ani. mai multe casete video înregistrate în timpul reuniunilor cu caracter sadomazohist care implicau reclamanţii şi alţi patruzeci şi patru de homosexuali au ajuns pe mâna poliţiei pe când aceasta efectua multe alte cercetări de rutină referitoare la alte chestiuni. CIRCUMSTANŢELE SPEŢEI 7. G. Hamilton. cetăţean al Regatului Unit născut în 1943.Hotărâri ale Curţii Europene a Drepturilor Omului: Culegere selectivă ____________________________________________________________________________________ S. Wadham. Lordului Lester of Herne Hill. de asemenea cetăţeni britanici. s-au născut în 1947 şi. Dna B. marcarea cu fier încins sau leziunile aplicate provocau sângerări şi lăsau cicatrici. aparent fără un alt scop decât căutarea plăcerii sexuale. a decedat la 14 mai 1996. Aceste acte constau în mod esenţial în maltratări aplicate pe părţile genitale (spre exemplu. Dna A. respectiv. . Suferinţele erau aplicate potrivit anumitor 287 . În 1987. glaspapir. I. Dnii Jaggard şi Brown. În pofida existenţei numeroaselor acte de violenţă. cârlige de pescuit şi ace) şi în ritualuri de flagelare fie cu mâinile goale fie cu ajutorul diverselor obiecte cum ar fi urzicile. Moxon. centura de sârmă sau biciul. intervenite în timpul practicilor sadomazohiste care se desfăşurau de zeci de ani. consilier. împreună cu mai mulţi bărbaţi. procuratura a limitat capetele de acuzare doar la unele acuzaţii exemplare.

Dl Jaggard fusese condamnat la o pedeapsă cu închisoarea pe un termen de trei ani. dintre care încăperi amenajate în camere de tortură. curtea a considerat că reclamanţii nu au realizat faptul că acţiunile lor de aplicare a leziunilor aveau un caracter criminal şi le-a redus sentinţele. pentru instigare şi complicitate la săvârşirea acestor infracţiuni. Reclamanţii au introdus apeluri împotriva condamnării lor şi sentinţelor pronunţate.LASKEY. 15. Urmăririle s-au întemeiat în esenţă pe conţinutul acestor casete video. Şedinţele erau înregistrate cu ajutorul camerelor de luat vederi.” Dl Laskey a fost condamnat la patru ani şi şase luni de închisoare. nouă luni de închisoare pentru aplicarea loviturilor şi leziuni corporale. Camera penală a Curţii de Apel (Court of Appeal. reclamanţii fusese recunoscuţi vinovaţi şi condamnaţi la diverse pedepse cu închisoarea. Dl Brown a fost condamnat la închisoare pe un termen de doi ani şi nouă luni. 12.. 16. şi douăsprezece luni de închisoare pentru alte atacuri care au cauzat leziuni corporale. dar în acelaşi timp. JAGGARD ŞI BROWN contra REGATULUI UNIT AL MARII BRITANII ŞI IRLANDEI DE NORD LAWLESS contra IRLANDEI ____________________________________________________________________________________ reguli. Homosexualitatea inculpaţilor constituie doar fonul temeiului cauzei. judecătorul fondului a declarat: „ (. 10. La 19 februarie 1992. nici nu necesitau asistenţa unui medic. şi vătămări ilegale.. Nimic nu demonstra că ele fusese vândute sau utilizate de către alte persoane în afară de membrii grupului. dintre care doi ani pentru instigare şi complicitate la aplicarea leziunilor corporale ilegale. casetele erau copiate şi distribuite printre membrii grupului. 13. a respins apelurile împotriva condamnării. De asemenea i-a fost aplicată o pedeapsă. 11. 14. Aceste practici se desfăşurau în diferite localuri. şi nu duceau în nici un caz la infecţii sau leziuni permanente. dintre care patru ani pentru instigare şi complicitate la întreţinerea unei case de toleranţă (paragraful 31 infra). Criminal Division). de douăsprezece luni de închisoare pentru diverse acuzaţii de lovituri şi leziuni corporale şi instigare şi complicitate la lovituri care au cauzat leziuni corporale. dintre care douăsprezece luni de închisoare pentru instigare şi complicitate pentru lovituri şi leziuni corporale. Reclamanţii au pledat vinovaţi pentru acuzaţiile de lovituri şi provocare a rănilor după ce judecătorul fondului declarase că ei nu pot invoca consimţământul „victimelor” în calitate de mijloc de apărare. în temeiul articolului 47 din legea din 1861 cu privire la infracţiunile contra persoanei („legea din 1861” – paragraful 27 infra). şi şase luni pentru deţinerea unei pornografii infantile indecente. 9. Condamnarea dlui Laskey fusese astfel redusă la optsprezece luni de închisoare având în vedere acuzaţia de complicitatea la întreţinerea unei case de tole288 .) comportamentul ilegal cu care a fost sesizat acest tribunal va fi tratat în mod similar în cadrul urmăririlor împotriva heterosexualilor sau bisexualilor dacă va fi înfăptuit de ei. în contradicţie cu articolul 20 din legea din 1861 precitată (paragraful 25 supra). Pronunţând verdictul. plus la cele precedente. plus douăsprezece luni pentru aplicarea loviturilor şi leziunilor corporale. printre care figura şi un cuvânt codificat care permitea „victimei” să pună capăt „agresiunii”. La 19 decembrie 1990.

. respectiv. care aparţinea majorităţii.). Întrebarea constă în faptul dacă acest mijloc de apărare poate fi invocat şi în cazul atentatelor de această natură. ceea ce în total constituia doi ani.” 21. La 1 martie 1993. 2. Camera Lorzilor a respins recursul. pe parcursul şedinţelor cu caracter sadomazohist. i-a aplicat lui B răni sau vătămări. impune restricţii unei practici care este considerată ca fiind periculoasă şi ofensatoare pentru indivizi şi care. de trei luni de închisoare pentru diverse acuzaţii de instigare şi o pedeapsă cumulată de şase luni de închisoare pentru deţinerea unei fotografii indecente a unui copil. în speţă.. înregistrat sub numele R. cauzate în timpul întâlnirilor sadomazohiste (. Astfel rezultă că asentimentul victimei nu poate servi ca mijloc de apărare a cuiva care este invinuit de această ultimă infracţiune (. 17. dacă ea este tolerată şi generalizată.Hotărâri ale Curţii Europene a Drepturilor Omului: Culegere selectivă ____________________________________________________________________________________ ranţă.. ar trebui oare procurorul să demonstreze lipsa asentimentului lui B înainte de a putea stabili culpabilitatea lui A în temeiul articolelor 20 sau 47 din legea din 1861?” 19. Eu nu sunt dispus să inventez un mijloc de apărare bazat pe asentiment... Reclamanţii au sesizat Camera Lorzilor cu următoarea chestiune de drept de interes general: „În ipoteza în care A. precum şi umilirea victimelor. vol. Cruzimea este barbară... 18. Legislaţia penală..) Societatea are dreptul şi datoria de a se proteja împotriva cultului violenţei. deoarece orice individ are dreptul de a dispune liber de corpul său. v. Ea de asemenea a pronunţat o pedeapsă. cum ar fi competiţiile sportive sau jocurile organizate. cred că s-ar cuveni de răspuns la argumentele potrivit cărora asentimentul pentru acţiunile pe care le practicau petiţionarii nu era prejudiciabil interesului general. 289 . Lordul Jauncey of Tullichette a estimat: „În opinia mea..).) În pofida concluziilor la care am ajuns. asentimentul constituie un mijloc de apărare în cazul în care atentatele la integritatea fizică survin în cadrul activităţilor legale. Este pervers de a primi plăcere din suferinţa altuia.. atentatele reale sau grave la integritatea fizică constituie acte ilegale pe care asentimentul nu le scuză. O persoană comite o infracţiune în cazul când îşi maltratează corpul şi spiritul său consumând droguri.. petiţionarii nu şi-au mutilat corpurile. pag. fiind vorba de întâlniri cu caracter sadomazohist care provoacă şi glorifică cruzimea (. există o diferenţă între violenţa fortuită şi violenţa aplicată cu cruzime. cu certitudine deseori încălcată.) Avocaţii petiţionarilor au susţinut că asentimentul ar trebui să constituie un mijloc de apărare (.) În principiu.) precedentele care soluţionează problema atentatelor intenţionate la integritatea fizică nu stabilesc că asentimentul ar fi un mijloc de apărare împotriva acuzaţiilor întemeiate pe legea din 1861. Această violenţă este nocivă pentru participanţi şi prezintă riscuri imprevizibile. În opinia lor. 20.. prejudiciază întreaga societate. (. concomitent cu cea precedentă. Lordul Templeman. Violenţa sadomazohistă presupune o anumită cruzime din partea sadiştilor..).. provocând astfel o atingere reală integrităţii sale fizice. În orice caz.. 75). dar au adus atingeri integrităţii fizice a victimelor voluntare (. s-ar cuveni să fie trasată o frontieră între actele de violenţă în common law şi infracţiunea de aplicare a loviturilor şi leziunilor corporale definită în articolul 47 din legea din 1861. la trei luni de închisoare. Brown (All England Law Reports 1993. Eu nu cred că această formulare este suficientă pentru a întemeia decizia de principiu care trebuie s-o adoptăm acum. doi din cinci lorzi (law lords) nefiind de acord cu avizul majorităţii.. În afară de cazurile care relevă o excepţie bine cunoscută. vătămările corporale aplicate de către părinţi sau actele chirurgicale justificate (. după o examinare a jurisprudenţei a declarat: „ (. Ea a redus pedepsele dlor Jaggard şi Brown la şase luni şi.

După examinarea jurisprudenţei pertinente. 547): „Există o jurisprudenţă abundentă potrivit căreia asentimentul nu ar trebui să facă inofensiv ceea ce. această restiricţie este absolut nejustificată. care în prezent pare să întreţină o relaţie heterosexuală normală. în realitate. el a considerat că Camera Lorzilor trebuia să examineze încă o dată dacă interesul general trebuie să recurgă la sancţiuni penale în cazul în care o persoană care şi-a exprimat asentimentul a fost supusă unui prejudiciu de o asemenea gravitate pentru plăcere sexuală şi nu pentru a căuta un profit. Nu i s-au părut a fi convingătoare argumentele referitoare la sănătate (riscul pretins de infectare sau de răspândire a sidei). dar dl Laskey şi el erau parţial responsabili. estimând că deciziile instituţiilor europene apărau clar dreptul reclamanţilor de a-şi trăi viaţa privată fără amestecul dreptului penal. pag. Ei au susţinut că nu era vorba de prozelitism. ei organizau împreună desfăşurarea şedinţelor în casa unde aveau loc majoritatea dintre ele şi unde era stocată o mare parte a instrumentelor de tortură. este periculos. El a acordat importanţă argumentelor reclamanţilor referitoare la articolul 8 din Convenţie. vol. din cauza şedinţelor pe care le organizau în localul Horwich. În opinia mea. se pare că lipsa accidentelor grave se datorează mai mult norocului decât discernământului. ei şi partenerii lor nu sunt unicii adepţi ai întrunirilor cu caracter sadomazohist între homosexuali din Anglia şi Ţara Galilor. Camera nu ştie dacă aceasta s-a produs în alte cazuri de sadomazohism. Primul a considerat că cauza nu trebuie examinată în cadrul legislaţiei penale referitoare la violenţă. având în vedere interesul general. 8. Rănile puteau uşor să se infecteze în lipsa îngrijirilor corespunzătoare. După cum a spus judecătorul Mathew în cauza Coney (Queen’s Bench. Dl Cadman era mai mult obsedat sexual. Avându-se în vedere interesul general. prejudiciul potenţial este tot aşa de pertinent ca şi prejudiciul real. Fără a reda în detalii toate practicile mai puţin curioase la care recurgeau petiţionarii. fără îndoială. şi un sadist obsedat de excitare sexuală.” 22. Această afirmaţie nu corespunde cu următorul pasaj din decizia luată de Lord Chief Justice: „Ei [dnii Laskey şi Cadman] recrutau noi participanţi. dar mai curând în cadrul dispoziţiilor penale referitoare la relaţiile sexuale private. riscul de prolisetism şi de corupere a tinerilor constituie un pericol real chiar în cauza dată. pericolul acestor practici excluzând orice risc 290 . Acestea cu certitudine sunt acele riscuri care au determinat-o pe Lady Mallalieu să-şi limiteze propunerile referitoare la interesul general mai curând la rezultatul real decât la eventualele practici litigioase.” În afară de aceasta. Camera Lorzilor trebuie deci să prevadă posibilitatea că alte persoane se vor deda acestui tip de practici fără să fie la fel de disciplinaţi sau responsabili cum pretind a fi petiţionarii. aceasta ar fi o greşeală. sângerările unei persoane seropozitive sau afectate cu sida puteau antrena contaminarea altui individ.LASKEY. decât sadomazohist. JAGGARD ŞI BROWN contra REGATULUI UNIT AL MARII BRITANII ŞI IRLANDEI DE NORD LAWLESS contra IRLANDEI ____________________________________________________________________________________ Petiţionarii au insistat mult asupra bunei organizări şi secretului care înconjura aceste practici şi asupra faptului că acestea nu au cauzat nici o leziune care să necesite îngrijiri medicale. de a examina izolat actele petiţionarilor deoarece. de coruperea tânărului „K”. băutură sau droguri putea foarte uşor să provoace o suferinţă sau răni care depăşesc pragul acceptat de „victimă”.” Oricum. Lordul Mustill şi Lordul Slynn of Hadley nu au fost de acord cu acest punct de vedere. şi înregistrarea pe casete video a acestor acte face să se creadă că secretul poate nu este destul de absolut după cum au pretins petiţionarii în faţa Camerei.

au decis să se bată reciproc. 2. Legea din 1861 cu privire la infracţiunile împotriva persoanei 25.2 Queen’s Bench Reports. cu ajutorul sau fără ajutorul unei arme sau unui instrument (. Jurisprudenţa anterioară cauzei R.) [de o pedeapsă cu închisoarea] care nu depăşeşte cinci ani. pentru a constitui o leziune corporală în sensul acestei dispoziţii. Lordul Lane a declarat în faţa Curţii de Apel: 291 . în R.. În cauza R. pag. 2. 715). II. Potrivit jurisprudenţei. adulţi îşi pot exprima asentimentul faţă de actele comise în mod privat care nu antrenează o atingere gravă a integrităţii fizice. v. Articolul 20 din legea din 1861 cu privire la infracţiunile împotriva persoanei (Offences against the Person Act 1861 – „legea din 1861”) prevede: „Orice persoană care cauzează alteia o leziune corporală sau o altă atingere gravă integrităţii sale fizice. El admite că. asentimentul nu se mai ia în considerare. nu doar în stratul superficial al pielii sau epidermei. din grija pentru „paternalism”.” Expresia „leziuni corporale” desemnează orice rană sau vătămare aplicată în scopul de a dăuna sănătatea sau bunăstarea altei persoane” (judecătorul Liksey. Brown 28.” 26. vol. rana trebuie să pătrundă profund în corp. Procedura fusese pe larg comentată în presă. În termenii articolului 47 din legea din 1861: „Orice persoană acuzată de cauzarea leziunilor corporale va fi condamnată (. v. la etapa actuală a dreptului. Infracţiuni împotriva persoanei 1.. legislatorul era obligat să decidă dacă acest tip de comportament se referea la dreptul penal şi nu instanţele judiciare. intenţionat şi ilegal. Miller [1954] vol. cu o vergea în scopul obţinerii plăcerii sexuale. 24.) la o pedeapsă cu închisoarea pe un termen până la cinci ani.Hotărâri ale Curţii Europene a Drepturilor Omului: Culegere selectivă ____________________________________________________________________________________ posibil de corupere a tineretului care ar putea atrage aplicarea sancţiunilor prevăzute de legea din 1861 pentru acest tip de comportament. în care doi bărbaţi. pag. este vorba de o problemă de ordine publică într-un domeniu în care factorii morali sau sociali sunt extrem de importanţi şi în care mentalităţile pot evolua. cu asentimenul ei. odată ce un asemenea act este dovedit. în rezultatul unei certe. acuzatul a bătut o fată tânără. 27. să contribuie la includerea în cadrul infracţiunilor contra persoanei definite de lege a conceptelor care în realitate nu corespund acestor infracţiuni. DREPTUL ŞI PRACTICA INTERNĂ PERTINENTE A.) este pasibil (. pag.” 29. Reclamanţii şi-au pierdut posturile de lucru. În opinia lui. Donovan (King’s Bench Reports 1934. în ultimă instanţă. Lordul Slynn of Hadley a considerat că. În cauza Attorney-General’s reference (a 6-a sesizare în 1980) (Queen’s bench Reports 1980.. v. 498). iar dl Jaggard a fost supus unui tartament psihiatric îndelungat.. 292). 23.. Judecătorul Swift a declarat: „Este ilegal de a bate altă persoană cu o violenţă de aşa natură încât să aibă ca rezultat probabil un atentat real la integritatea sa fizică..

Dnii Laskey. şi încă mai puţin de urmăriri penale. întreţinut într-o modalitate contrară legii şi ordinii publice. în alte cazuri. spectacolelor periculoase.) Practicile urmate în mod privat la domiciliul conjugal. 20. ei s-au plâns de faptul că condamnarea lor rezulta dintr-o aplicare a dreptului penal pe care ei nu au putut-o prevedea şi care. Bineînţeles. Lordul Justice Russell a declarat: „ (. în rezultat. cu ajutorul unui cuţit încins. v.. Insulte publice aduse pudorii 31. Evident nu mă refer la riscurile minore.) Noi nu credem că suntem în drept să presupunem că practicile acuzatului şi a soţiei sale erau întrun mod oarecare mai periculoase sau mai dureroase decât tatuajul (. constituia o ingerinţă ilegală şi nejustificată în exercitarea dreptului lor la respectarea vieţii private. Rezultă că majoritatea cerţilor cu bătaie sunt ilegale.. Localul trebuie să fie într-o anumită măsură „deschis”. 224). dar ea a fost instigatoarea. 3. cu unsprezece voturi contra şapte. fie că sunt sau nu produse cu asentiment. Camera penală a Curţii de Apel i-a permis persoanei vizate să înainteze un recurs. v. în care un bărbat a fost condamnat pentru leziuni corporale pentru faptul că a marcat cu iniţialele sale fesele soţiei sale.LASKEY. în orice caz. 292 . În hotărârea acesteia. În cauza R... Brown 30.) În cazul în care se pretinde că au fost comise sau observate acţiuni indecente în localuri care ar putea fi locuri de desfrâu.. trebuie să fie demonstrat că actele practicate sau expuse vederii sunt de aşa natură încât dacă ar avea loc în public: a) ar fi elemente ale unei insulte publice aduse pudorii. că nu a avut loc o încălcare a acestei dispoziţii... Jaggard şi Brown au sesizat Comisia la 14 decembrie 1992. (.. vol. 21826/93 şi 21974/93) admisibile în ceea ce priveşte plângerea în temeiul articolului 8 din Convenţie. dar nu neapărat tuturor. În raportul său din 26 octombrie 1995 (articolul 31). pag. Acuzatul nu avuse nici o intenţie agresivă (. 33. intervenţiilor chirurgicale justificate. nimic din cele expuse anterior nu pune la îndoială legalitatea recunoscută a jocurilor şi sporturilor organizate corect. în opinia noastră.” 3. Întreţinerea unei „case de toleranţă” constituie o infracţiune în conformitate cu common law. este vorba de leziuni corporale odată ce atingerea reală a integrităţii fizice a fost voită şi/sau cauzată. Jurisprudenţa posterioară cauzei R. Wilson (Weekly Law Reports 1996. pag. 21627/93. Aceste excepţii aparente ar putea să se justifice prin exercitarea unui drept în cazul corecţiilor sau pedepselor corporale şi.) nu există comparaţii posibile între circumstanţele speţei şi cele ale cauzelor Donovan sau Brown. etc. Comisia a declarat cererile (nr. PROCEDURA ÎN FAŢA COMISIEI 32. puţin importă dacă actul a avut loc în mod privat sau în public. corecţiilor sau pedepselor corporale legale. sau c) ar viza într-o altă modalitate să prejudicieze interesul general.. O casă de toleranţă este definită ca „un local unde nu există restrângeri a moralităţii. care şi-a dat acordul.. Evidence and Practice 1996. Astfel.” B. ea şi-a exprimat avizul. JAGGARD ŞI BROWN contra REGATULUI UNIT AL MARII BRITANII ŞI IRLANDEI DE NORD LAWLESS contra IRLANDEI ____________________________________________________________________________________ „Este contrar interesului general ca indivizii să încerce să-şi cauzeze sau să cauzeze efectiv leziuni corporale fără vreun motiv rezonabil. cap. Invocând articolele 7 şi 8 din Convenţie. prin caracterul lor necesar în interesul general. astfel fiind necesară condamnarea şi sancţionarea lor” (Archbold’s Criminal Pleading. 125). dna Wilson nu doar a fost de acord cu actele comise de acuzat.) (. la buna lor voinţă. de către soţ şi soţie nu constituie în opinia noastră un obiect de anchetă penală. sau b) ar tinde spre corupere sau depravare. La 18 ianuarie 1995.

într-o societate democratică. potrivit termenilor celui de-al doilea paragraful al articolului 8.” Nici unul dintre cei înfăţişaţi în faţa Curţii nu a contestat faptul că urmăririle penale angajate împotriva reclamanţilor. Guvernul a invitat Curtea să se alăture avizului majorităţii Comisiei.Hotărâri ale Curţii Europene a Drepturilor Omului: Culegere selectivă ____________________________________________________________________________________ Textul integral al avizului său şi două opinii separate care îl însoţesc figurează în anexă la prezenta hotărâre1. Reclamanţii afirmă că urmăririle îndreptate împotriva lor şi condamnarea lor pentru leziunile corporale provocate în cadrul practicilor sadomazohiste între adulţi. hotărârea Dudgeon c. 21. Regatului Unit din 22 octombrie 1981. care presupuneau în special recrutarea de noi „membri”. CONCLUZIILE PREZENTATE CURŢII 34. CU PRIVIRE LA PRETINSA ÎNCĂLCARE A ARTICOLULUI 8 DIN CONVENŢIE 35. este necesară pentru securitatea naţională. La audiere. protejarea sănătăţii sau a moralei. punerea la dispoziţie a mai multe „odăi” special echipate şi înregistrarea Nota grefei 1 Pentru raţiuni practice el nu va figura decât în ediţia imprimată (Culegere de hotărâri şi decizii 1997-I). În afară de aceasta. 2. 36. Nu există nici o îndoială că tendinţele şi comportamentul sexual se raportă la un aspect intim al vieţii private (a se vedea. Seria A nr. ori protejarea drepturilor şi libertăţilor altora. care au avut drept rezultat condamnarea lor. În acelaşi timp. au invitat Curtea să examineze situaţia fiecăruia dintre ei bazându-se pe faptele recunoscute şi pe pedepsele corespunzătoare şi să conchidă încălcarea dreptului la respectarea vieţii lor private. ÎN DREPT I. au încălcat articolul 8 din Convenţie. care cuprinde exprimarea personalităţii pe plan sexual. care şi-au exprimat asentimentul. De asemenea. dar este posibil de a face rost de el pe lângă grefă. Reclamanţii. § 52). mutatis mutandis. la aceste acte a participat un număr considerabil de persoane. Orice persoană are dreptul la respectarea vieţii sale private şi de familie. garantat de articolul 8 din Convenţie. reclamanţii au recurs benevol la acţiuni sadomazohiste în scopul satisfacerii plăcerilor sexuale. siguranţa publică. 293 . din partea lor. În speţă. constituiau o „ingerinţă a unei autorităţi publice” în dreptul lor la respectarea vieţii lor private. mai exact „protejarea sănătăţii sau a moralei”. toţi au admis că această ingerinţă era „prevăzută de lege”. 45. apărarea ordinii şi prevenirii faptelor penale. care a considerat că în cauză nu a avut loc o încălcare a Convenţiei. Nu este admis amestecul unei autorităţi publice în exercitarea acestui drept decât în măsura în care acest amestec este prevăzut de lege şi dacă constituie o măsură care. a domiciliului său şi a corespondenţei sale. formulat astfel: „1. Comisia şi reclamanţii erau de acord cu afirmaţia Guvernului potrivit căreia ingerinţa urmărea un scop legitim. pag. bunăstarea economică a ţării. Curtea a menţionat că orice practică sexuală întreprinsă cu uşile închise nu ţine neapărat de domeniul articolului 8..

Curtea nu a considerat de cuviinţă să-l examineze din propria sa iniţiativă. dar şi din considerente mai 294 . dacă practicile sexuale ale reclamanţilor se referă pe deplin la noţiunea de „viaţă privată”. Oricum. care nu pot fi calificate ca fiind uşoare sau temporare. În afară de aceasta. unele din aceste acte puteau foarte bine să se compare cu „torturi genitale” şi nu am putea spune că un Stat Contractat era obligat să tolereze acte de tortură sub pretextul că ele sunt comise în cadrul unei relaţii sexuale consimţite. frontiera dincolo de care asentimentul nu constituie un mijloc de apărare în caz de prejudiciu corporal nu se poate situa decât la nivelul vătămărilor grave provocate în mod intenţionat sau prin negligenţă. statul era în drept să pedepsească actele de violenţă de tipul celor pentru care reclamanţii au fost condamnaţi. De fapt. este justificat de a ne întreba. că nu a avut loc nici o leziune gravă sau permanentă. Guvernul afirmă în plus că dreptul penal trebuie să încerce să deturneze unele tipuri de comportament din motive de sănătate publică. Reclamanţii considerau că riscurile de vătămări grave sau corupere erau simple presupuneri. dar întâmplător a luat cunoştinţă despre practicile reclamanţilor (paragraful 8 supra). şi nu a fost necesar nici un tratament medical. la rândul său. indiferent de asentimentul victimei. Deci. 40. JAGGARD ŞI BROWN contra REGATULUI UNIT AL MARII BRITANII ŞI IRLANDEI DE NORD LAWLESS contra IRLANDEI ____________________________________________________________________________________ numeroaselor casete video distribuite printre „membrii” în cauză (paragrafele 8 şi 9 supra). În cazul în care au apărut probleme de morală publică – avându-se în vedere condamnarea dlui Laskey pentru întreţinerea unei case de toleranţă şi pentru posedarea unei fotografii indecente a unui copil (paragraful 11 supra) – ele au fost examinate potrivit dispoziţiilor referitoare la delictele sexuale pertinente şi pedepsite în modul cuvenit.LASKEY. aceste chestiuni nu făceau parte din cadrul cauzei deferite Curţii. ea va examina dacă aceasta era „necesar într-o societate democratică” în sensul celui de-al doilea paragraful al articolului 8. Guvernul şi majoritatea Curţii nu au fost de acord cu acest argument. Cu toate acestea. decât la violenţă. că ele erau selectate cu atenţie şi erau alese doar cele care manifestau. pornind de la postulatul că urmăririle angajate împotriva reclamanţilor şi condamnarea lor au constituit o ingerinţă în viaţa lor privată. deoarece nici una dintre părţi nu a contestat acest subiect. În sprijinul argumentării sale. Statul este cel mai abilitat să interzică anumite practici din cauza pericolului potenţial pe care îl reprezintă. În aceste condiţii. în circumstanţele cauzei. având în vedere circumstanţele particulare ale speţei. 38. 39. Potrivit Guvernului. Prin urmare. reclamanţii au pretins că toate persoanele care au participat la reuniunile cu caracter sadomazohist erau adulţi care şi-au exprimat asentimentul. tendinţe sadomazohiste. Reclamanţii afirmă că ingerinţa în cauză nu putea fi considerată ca „necesară într-o societate democratică”. Reclamanţii susţin că cauza lor ar trebui considerată ca raportându-se mai curând la chestiuni de exprimare sexuală. că publicul nu era martorul acestor acte şi că nu exista nici un risc şi nici o probabilitate că ar fi putut deveni. nici o infecţie în rezultatul rănirilor. „Necesară într-o societate democratică” 37. poliţia nu a primit nici o plângere.

§ 74). practicile litigioase se refereau la morala privată. În orice caz. 259). Aceasta este suficient pentru a face o distincţie între prezenta cauză şi cauzele anterioare examinate de către Curte. Curtea consideră că unul din rolurile incontestabile ale statului este reglementarea. Curtea nu a fost de acord cu acest argument. 31-32. Regatului Unit din 25 septembrie 1996.Hotărâri ale Curţii Europene a Drepturilor Omului: Culegere selectivă ____________________________________________________________________________________ generale de ordin moral. Seria A nr. În această privinţă. 42. 142. noţiunea de necesitate implică o ingerinţă fondată pe o necesitate socială imperioasă şi. Statul deci nu a depăşit marja sa de apreciere. pe de altă parte. În opinia lor. Amploarea marjei de apreciere nu este aceeaşi pentru toate cauzele. Comisia a menţionat că vătămările provocate sau susceptibile de a fi provocate. de libera alegere a individului. 295 . 130. proporţională cu scopul legitim urmărit. care nu intră în domeniul de intervenţie a statului. a practicilor care antrenează prejudicii corporale. care şi-au exprimat asentimentul. 41. hotărârea Norris c. Report of Judgment and Decisions 1996-IV. de considerentele de sănătate publică şi de efectul de descurajare al dreptului penal în general şi. 44. dar variază în funcţie de context. Irlandei din 26 octombrie 1988. 1291-1292. protejând cetăţenii săi de un risc real de prejudicii corporale sau vătămări grave. capetele de urmărire şi condamnare se refereau în exclusivitate la un comportament sexual privat. care se refereau la acte homosexuale pe care le practicau în mod privat adulţii. Seria A nr. şi hotărârea Modinos c. Ciprului din 22 aprilie 1993. Printre elementele pertinente figurează natura dreptului convenţional pus în joc. Decizia acestora din urmă rămâne să fie supusă controlului Curţii. care va verifica conformitatea sa cu exigenţele Convenţiei. Curtea ţine cont de marja de apreciere lăsată autorităţilor naţionale (a se vedea în special hotărârea Olsson c. 1) din 24 martie 1988. Rezultă evident din faptele stabilite de către jurisdicţiile interne că practicile sadomazohiste ale relamanţilor au antrenat leziuni sau vătămări de o anumită gravitate şi nu doar uşoare sau temporare. Suediei (nr. Potrivit jurisprudenţei constante a Curţii. Seria A nr. pag. pe de o parte. actele de tortură – de tipul celora din speţă – pot fi de asemenea interzise deoarece ele atentează la respectul reciproc al fiinţelor umane. şi nu prezentau o asemenea trăsătură (hotărârea Dudgeon precitată. Determinarea nivelului prejudiciului tolerat de lege în cazul în care victima şi-a exprimat asentimentul revine în primul rând statului vizat deoarece miza este legată. prin intermediul dreptului penal. în special. importanţa sa pentru individ şi genul activităţilor în cauză (a se vedea hotărârea Buckley c. Reclamanţii au subliniat că în speţă. prin actele reclamanţilor nu erau nesemnificative nici prin natura lor. 45. pag. nici prin gravitate şi că comportamentul în cauză purta incontestabil un caracter extrem. Faptul că aceste acte sunt comise într-un cadru sexual sau de altă natură nu schimbă situaţia. 43. §67). chestiunea rolului asentimentului în domeniul penal denotă o mare complexitate şi Statele Contractante trebuie să beneficieze de o largă marjă de apreciere pentru a lua în considerare noi factori de ordine publică. pentru a se pronunţa asupra „necesităţii” unei ingerinţe.

a declarat că „comportamentul ilegal cu care a fost sesizat tribunalul a fost examinat în paralel în cadrul urmăririlor îndreptate împotriva heterosexualilor sau bisexualilor care îl practicau” (paragraful 11 supra). Curtea reaminteşte că pentru Lordul Templemen. 47. Reclamanţii susţin în plus că ei au constituit obiectul urmăririlor parţial din cauza prejudecăţii autorităţilor împotriva homosexualilor. Pe scurt. Curtea. 50. Curtea consideră că autorităţile naţionale erau în drept să considere că urmăririle angajate împotriva reclamanţilor şi condamnarea lor erau măsuri necesare într-o societate democratică pentru protecţia sănătăţii în sensul articolului 8 § 2 din Convenţie.LASKEY. cu atât mai mult nu a fost de acord cu argumentul reclamanţilor potrivit căruia ei nu trebuiau să constituie obiectul urmăririlor deoarece vătămările lor nu erau grave şi că nu au avut nevoie de un tratament medical. le-a redus pedeapsa (paragrafele 15-17 supra). pronunţând verdictul. Curtea nu vede nici un element în susţinerea alegaţiilor reclamanţilor. 48. Or. ţinând cont de faptul că infracţiunile comise de către reclamanţi prezentau un anumit caracter de organizare. Rămâne de a determina dacă aceste măsuri erau proporţionale cu scopul (-rile) legitim(-e) urmărit(-e). Curtea consideră că motivele avansate de către autorităţile naţionale pentru a justifica măsurile luate faţă de reclamanţi erau pertinente şi suficiente în temeiul articolului 8 § 2. 296 . Pentru a decide de a începe sau nu urmărirea. acestea din urmă prezentau „riscuri imprevizibile” (paragraful 20 supra). nici în hotărârea Camerei Lorzilor. Curtea menţionează că acuzaţiile de provocare a leziunilor corporale erau numeroase şi se refereau la practici ilegale care se desfăşura mai mult de zeci de ani. în timpul urmăririlor au fost selectate doar un număr mic dintre acuzaţii. Ea notează în plus că Curtea de Apel. Curtea consideră că circumstanţele cauzei Wilson nu sunt deloc comparabile prin gravitate cu cele din speţă (paragraful 30 supra). nici în mersul procedurii intentate contra lor. un comportament similar din partea unui cuplu heterosexual nu a fost considerat că merită o sancţiune penală. măsurile luate împotriva lor nu pot fi considerate ca neproporţionale. şi de prejudiciul potenţial inerent actelor în cauză. recunoscând că reclamanţii ignorau caracterul delictuos al acţiunilor sale. 49. Prin urmare. ca şi Curtea de Apel. În această privinţă. JAGGARD ŞI BROWN contra REGATULUI UNIT AL MARII BRITANII ŞI IRLANDEI DE NORD LAWLESS contra IRLANDEI ____________________________________________________________________________________ 46. rezultă clar din hotărârea Camerei Lorzilor că avizul majorităţii membrilor săi se baza pe caracterul extrem al practicilor în cauză şi nu pe tendinţele sexuale ale reclamanţilor (paragrafele 20 şi 21 supra). În aceste condiţii. În orice caz. În această privinţă. Ei se sprijină pe decizia recent adoptată în cauza Wilson (paragraful 30 supra) în care. după cum a declarat Lordul Jauncey of Tullichettle (paragraful 21 supra). în opinia lor. În plus. ea reaminteşte că judecătorul fondului. autorităţile statului erau în drept să ţină cont nu doar de gravitatea prejudiciilor real cauzate – considerate importante după cum a fost indicat mai sus – dar de asemenea.

în conformitate cu articolele 51 § 2 din Convenţie şi 53 § 2 din regulamentul A. Redactată în franceză şi în engleză. Pettiti. Având în vedere această concluzie. Nu putem acorda o extindere nelimitată noţiunii de viaţă privată. chiar fără un caracter criminal. la fel ca şi Comisia. în cazul speţei acest articol nici nu este aplicabil. DIN ACESTE CONSIDERENTE. interceptările convorbirilor telefonice interne). În opinia mea. textul opiniei concordante a dlui M. din Strasbourg. Această constatare nu trebuie totuşi să fie interpretată ca contestând dreptul statului de a încerca să deturneze realizarea actelor de acest fel în numele moralei. ÎN UNANIMITATE. nu consideră necesar de a examina dacă amestecul în exercitarea de către reclamanţi a dreptului la respectarea vieţii lor private putea fi justificat de protecţia moralei.Hotărâri ale Curţii Europene a Drepturilor Omului: Culegere selectivă ____________________________________________________________________________________ 51. Alte comportamente ar putea antrena procese civile (spre exemplu. Semnat: Rudolf Bernhardt Preşedinte Herbert Petzold Grefier La prezenta hotărârea este anexat. apoi pronunţată în şedinţă publică la Palatul Drepturilor Omului. antrenează responsabilităţi. Faptul că comportamentele vizate au avut loc la un domiciliul privat nu este suficient pentru a asigura orice imunitate şi nepedepsire. Totul ce se referă la viaţa privată nu poate intra în mod automat în sfera de protecţie asigurată de Convenţie. 297 . Or cererea viza ingerinţa statului în baza articolului 8: „Urmăririle penale au încălcat acest articol”. Nu totul ce se petrece cu uşile închise este admis în mod necesar. În primul rând. OPINIA CONCORDANTĂ A DLUI JUDECĂTOR PETTITI Eu am votat împreună cu colegii mei pentru neîncălcării articolului 8 din Convenţie. Curtea a admis implicit aplicabilitatea articolului 8 deoarece ea a argumentat ingerinţa. la 19 februarie 1997. Deja pe plan penal „violul” între soţi mai mult sau mai puţin consimţit este pasibil de urmărire. unele dintre motivele mele sunt diferite. Susţine că nu a avut loc o încălcare a articolului 8 din Convenţie. CURTEA. Cu toate acestea. Curtea. Acte şi abuzuri sexuale.

JAGGARD ŞI BROWN contra REGATULUI UNIT AL MARII BRITANII ŞI IRLANDEI DE NORD LAWLESS contra IRLANDEI ____________________________________________________________________________________ Cauza putea să fie examinată diferit. prin intermediul diverselor modalităţi inclusiv remunerarea financiară? Sadomazohismul în dreptul intern ar putea constitui obiectul unei condamnări penale specifice fără ca să contravină articolului 8 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului. 1997. Elveţiei ar fi fost preferabilă referinţei la hotărârea Buckley c. dar atentează la demnitate”. Conferinţa mondială de la Stockholm a subliniat pericolele unei lipse totale de interdicţii care poate duce la libertinajul pedofiliei (a se vedea paragraful 11 din hotărâre) sau la torturarea altei persoane. Protecţia vieţii private este protecţia intimităţii şi demnităţii persoanei şi nu protecţia nedemnităţii acesteia sau promovarea imoralităţii criminale. referinţa la hotărârea Müller şi alţii c. pag.LASKEY. Bruxelles. în consecinţă. în dreptul intern. Amploarea marjei de apreciere a fost utilizată de către Curte în special în materie de morală sau probleme ale societăţii civile. 298 . Formularea utilizată de Curte în paragraful 42 îmi pare a fi foarte vagă. îmi pare a fi necesară adăugarea menţiunii „reglementarea şi sancţionarea practicilor de abuz sexual chiar dacă acestea nu antrenează leziuni corporale. Regatului Unit (a se vedea. Poate oare fi considerat că există asentimentul liber şi explicit al adolescenţilor care participă la şedinţe cu caracter sadomazohist. 64-93). invitaţi de persoane mai în vârstă. În paragraful 43. dar înainte de toate în sensul unei protecţii mai bune a altuia. şi mai târziu în baza Convenţiei. comentariul la această hotărâre semnat de Oliver de Schitter editat în Revue trimestrielle des droits de l’homme.

2 Regulamentul A se aplică tuturor cauzelor deferite Curţii până la intrarea în vigoare a Protocolului 9 (P9) şi. Mahonez. Pronunţă următoarea hotărâre. Bernhardt. Dnii precum şi dnii H. J.A.M. 24194/94) HOTĂRÂRE 21 octombrie 1997 Cauza Pierre-Bloch contra Franţei1 Curtea Europeană a Drepturilor Omului. grefier adjunct. după această dată. J. grefier. Primele două cifre indică numărul de ordin în anul introducerii.Hotărâri ale Curţii Europene a Drepturilor Omului: Culegere selectivă ____________________________________________________________________________________ PIERRE-BLOCH contra FRANŢEI (Cererea nr. 299 . U. Sir John Freeland. Dnii M. constituită. Petzhold. adoptată la această ultimă dată: Nota Grefei 1 Cauza poartă numărul 120/1996/732/938. El corespunde regulamentului intrat în vigoare la 1 ianuarie 1983 şi amendat de atunci de mai multe ori. iar ultimele două . J. F. preşedinte. într-o cameră compusă din următorul complet: R.J. Makarczyk. L. şi P. Matscher. Morenilla. De Meyer.locul pe lista sesizărilor Curţii de la origine şi pe lista cererilor iniţiale (pe rolul Comisiei) corespunzătoare.-E. Lömus. Pettiti. După ce au deliberat cu uşile închise la 3 iunie şi 29 septembrie 1997. Lopes Rocha. în conformitate cu articolul 43 din Convenţia pentru Apărarea Drepturilor Omului şi a Libertăţilor Fundamentale („Convenţia”) şi cu clauzele pertinente din regulamentul A². doar cauzelor care vizează statele care nu sunt legate prin acest protocol (P9).

pe ceilalţi şapte membri şi anume. prin intermediul grefierului. M. 3. Löhmus (articolele 43 in fine din Convenţie şi 21 § 5 din regulamentul A). Pettiti. Bernhardt. judecător ales din partea Franţei (articolul 43 din Convenţie). Schrameck. la 29 mai 1997 a avut loc o audiere publică la Palatul Drepturilor Omului din Strasbourg. pe agentul guvernamental („Guvernul”). preşedintele Curţii. în termenul de trei luni prevăzut de articolele 32 §1 şi 47 din Convenţie. Makarczyk şi U. dnii F. Lopes Rocha. De Meyer. a sesizat Comisia la 6 aprilie 1994 în temeiul articolului 25. dl Ryssdal. La 13 martie 1997. Răspunzând invitaţiei făcute în conformitate cu articolul 33 § 3 d) din regulamentul A. Merlin-Desmartism consilier la Tribunalul Administrativ.24194/94) introdusă contra Republicii Franceze. cu care cetăţeanul său. i-a desemnat. Morenilla. 13 şi 14 din Convenţie. La 17 septembrie 1996. 2. secretarul Comisiei a notificat că delegatul său nu intenţiona să răspundă la acestea în scris. Domnul Bernhardt. S-au înfăţişat: .R. 4. 300 . Dna M. C. În conformitate cu ordonanţa emisă în consecinţă. Matscher. agent. M. şi dl M.din partea Guvernului Dnii Perrin de Brichambaut. i-a consultat. dl Jean-Pierre Pierre-Bloch. Vicepreşedintele Curţii (articolul 21 § 4 b) din regulamentul A). în prezenţa grefierului. 6. Ea are drept scop obţinerea unei decizii asupra chestiunii dacă faptele expuse în cauză prezintă o încălcare din partea statului reclamat a obligaţiilor sale în temeiul articolelor 6 § 1. la solicitarea grefierului potrivit instrucţiunilor preşedintelui. pe lângă Consiliul Constituţional. Russo. Curtea s-a întrunit într-o reuniune pregătitoare. La origine se află cererea (nr. În conformitate cu decizia preşedintelui. La 1 aprilie 1997. O.PIERRE-BLOCH IRLANDEI LAWLESS contracontra FRANŢEI ____________________________________________________________________________________ PROCEDURA 1. pe reprezentantul reclamantului şi pe delegatul Comisiei cu privire la organizarea procedurii (articolele 37 § 1 şi 38). J. directorul afacerilor juridice pe lângă Ministerul Afacerilor Externe. În prealabil. secretarul general al Consiliului Constituţional. Camera se constituie de plin drept din dl L. grefierul a primit memoriile Guvernului şi ale reclamantului la 21 februarie 1997.-E. reclamantul şi-a manifestat dorinţa de a participa la proces şi şi-a desemnat reprezentantul (articolul 30). în calitate de preşedinte al Camerei (articolul 21 § 6 din regulamentul A). Cauza a fost deferită Curţii de către Comisia Europeană a Drepturilor Omului („Comisia”) la 16 septembrie 1996. J. Cererea Comisiei face trimitere la articolele 44 şi 48 şi la declaraţia franceză de recunoaştere a jurisdicţiei obligatorii a Curţii (articolul 46). prin tragere la sorţi. Comisia a furnizat documentele procedurii derulate în faţa ei. 5. A. J.

la Consiliul Constituţional. În faţa Comisiei naţionale pentru conturile de campanie şi finanţare politică 9. J. cât şi de către RPR” şi că ea „viza de asemenea aşteptările locuitorilor şi era 301 . Ea a reevaluat cheltuielile declarate de către reclamant. consilieri. C. Ulterior. Roué-Villeneuve şi Perrin de Brichambaut. Printre altele. CIRCUMSTANŢELE SPEŢEI 8.martie 1993. adică 440 603. estimând „că nu se punea la îndoială faptul că ţinând cont de termeni. care nu a putut participa la dezbaterile din 29 septembrie 1997 (articolele 22 § 1 şi 24 § 1 din regulamentul A). – din partea Comisiei Dl delegat. avocat la Consiliul de Stat şi la Curtea Supremă. Sir John Freeland. magistrat. reclamantul a depus conturile de campanie în faţa Comisiei naţionale de conturi şi de finanţări politice („comisia naţională”).65 FRF.15 franci francezi (FRF). Lapouzade. din motivul „că acest studiu avea drept obiect principal de a determina alegerea celui mai bun candidat faţă de deputatul socialist şi a oferit un avantaj net dlui Jean-Pierre Pierre-Bloch care se găsea astfel investit atât de către UDF. ea a adăugat costul unui sondaj – adică 83 020 FRF – efectuat la 26 octombrie 1992 pe lângă alegătorii din circumscripţia XIX la ordinul Adunării pentru Republică (RPR). 7. 10. – din partea reclamantului Dl consilier. l-a înlocuit pe dl Russo. ÎN FAPT I.Hotărâri ale Curţii Europene a Drepturilor Omului: Culegere selectivă ____________________________________________________________________________________ Dl Dna J. judecător supleant. dl Jean-Pierre PierreBloch a participat la alegerile legislative din 21 şi 28 martie 1993 în circumscripţia XIX din Paris şi a fost ales deputat în Adunarea Naţională. consilier la Tribunalul Administrativ detaşat la Direcţia Afacerilor Juridice a Ministerului Afacerilor Externe. majorând această sumă cu preţul a cinci numere ale unei reviste intitulate Demain notre Paris editată de către reclamant în perioada noiembrie 1992 . Candidat al Uniunii pentru democraţia franceză (UDF). Comisia naţională s-a pronunţat la 30 iulie 1993. B. Roué-Villeneuve. La 27 mai 1993. de frecvenţă şi mai ales de conţinut. Brouard. aceste publicaţii aveau un scop electoral evident”. adică 328 641. Examinarea contului campaniei reclamantului şi procedura de ineligibilitate 1. Conforti. Curtea a audiat declaraţiile dlor Conforti. A.

că prin urmare. cererea dlui Pierre-Bloch este inadmisibilă. să declare că cheltuielile sale de campanie nu au depăşit limita legală şi că nu trebuia să fie declarată ineligibilitatea sa.66 FRF. Consiliul Constituţional a fost sesizat la 8 aprilie 1993 de către un alegător din circumscripţia XIX. precum şi de către comisia naţională la 3 august 1993. Această decizie indică următoarele: “(.PIERRE-BLOCH IRLANDEI LAWLESS contracontra FRANŢEI ____________________________________________________________________________________ astfel destinată să permită orientarea campaniei electorale. aceasta integrase în contul său de campanie costul sondajului şi ale publicaţiilor litigioase fără a-l invita în prealabil să se explice. că în pofida articolului L. cu titlu subsidiar..84 FRF şi a respins contul de campanie al reclamantului pe motivul ca plafonul legal de 500 000 FRF a fost depăşit... 12. a sesizat Consiliul Constituţional.) a modificat contul de campanie al dlui Pierre-Bloch şi.. Ea a sesizat printre altele Consiliul Constituţional în baza articolului 136-1 din Codul electoral..)” Considerând că decizia atacată. Printr-o decizie din 24 noiembrie 1993. 15. prin care comisia naţională a conturilor de campanie şi de finanţări politice (.)” 3. Constatând printre altele că revista 18ème Indépendant participase la campania în favoarea a trei candidaţi. 52-15 din Codul electoral şi principiului contradictorialităţii. El susţinea în principal. Consiliul Constituţional a respins cererea de a amâna hotărârea şi l-a declarat pe dl Pierre-Bloch ineligibil timp de un an începând cu 28 martie 1993 şi l-a obligat să demisioneze din mandatul său de deputat. Reclamantul a prezentat concluziile sale la 8 septembrie 1993: el solicita în faţa Consiliului Constituţional. comisia naţională a integrat în contul acestuia un sfert din costul numărului din februarie 1993.. La 8 septembrie 1993. constatând o depăşire a plafonului cheltuielilor electorale. ea a fixat astfel suma cheltuielilor litigioase la 816 663. să amâne hotărârea până când Consiliul de Stat nu se va pronunţa cu privire la legalitatea deciziei comisiei naţionale şi.. reclamantul a introdus pe lângă Consiliul de Stat un recurs în scopul anulării şi modificării deciziei comisiei naţionale.) . care susţinea că reclamantul depăşise limita legală a cheltuielilor de campanie. că astfel. adică 8 211. printre care şi reclamantul. Consiliul de Stat a respins cererea printr-o decizie din 9 mai 1994 motivată după cum urmează: “(. nu poate fi detaşată de procedura juridicţională astfel angajată în faţa acestuia. În faţa Consiliului de Stat 11. temele care erau cel mai mult abordate erau desfăşurate în publicaţiile electorale menţionate mai sus”..Cu privire la cererea de a amâna hotărârea prezentată de către dl Pierre-Bloch: 302 .. După ce a dedus alte sume. (. dl M. În faţa Consiliului Constituţional a) Decizia din 24 noiembrie 1993 13. cu titlu principal. nu este susceptibilă de a face obiectul unui recurs în faţa judecătorului administrativ. 14. 2.

cât şi diversele foi volante de propagandă.Hotărâri ale Curţii Europene a Drepturilor Omului: Culegere selectivă ____________________________________________________________________________________ (. a fost efectuat la 26 octombrie în circumscripţia 19 din Paris pe lângă un eşantion reprezentativ de alegători.33 FRF..] (. cheltuielile sunt stabilite la 217 327. că astfel. că astfel. Considerând. 52-12 din Codul electoral şi să figureze în contul de campanie al acestuia din urmă. în schimb. că astfel aceste rezultate au servit pentru orientarea campaniei electorale a candidatului în circumscripţie. cheltuielile corespunzătoare trebuie să fie considerate ca făcând parte din cele vizate în primul paragraful al articolului L. de importanţa difuzării sale şi de conţinutul său. . Considerând că din instrucţiune rezultă că dl Pierre-Bloch a utilizat apoi doar rezultatele acestui sondaj cu privire la aşteptările alegătorilor alegând temele campaniei sale în dependenţă de preocupările lor care reies din aceste rezultate.. temele astfel definite. în al doilea rând. despre pretenţiile lor de vot şi. Consiliul Constituţional este competent să examineze toate chestiunile şi excepţiile apărute cu ocazia unei cereri (. primarul circumscripţiei administrative. Consiliul Constituţional trebuie să statueze cu privire la toate chestiunile în legătură cu contul de campanie al dlui Pierre-Bloch. în totalitate. că.Cu privire la cheltuielile electorale ale dlui Pierre-Bloch (. în sensul articolului 52-12 din Codul electoral. în al treilea rând.Cu privire la reintegrarea costului unui sondaj de opinie: Considerând că din instrucţiune rezultă că un sondaj de opinie. un caracter de propagandă electorală.) Considerând că în termenii articolului 44 din ordonanţa din 7 noiembrie 1958: “pentru judecarea cauzelor care îi sunt prezentate. ţinând cont de datele apariţiei. întrebări cu privire la preocupările prioritare ale alegătorilor. ele nu trebuie să figureze printre cheltuielile indicate în conturile de campanie ale dlui Pierre-Bloch. în susţinerea a trei candidaţi ai opoziţiei care au fost prezentaţi. în această măsură.. că totuşi... . că alte pagini ale celor cinci numere ale revistei conţin numeroase fotografii ale candidatului sau includ articole care au legătură cu temele desfăşurate în timpul campaniei sale electorale. adică 27 677. că astfel [paginile...) au contribuit la promovarea candidatului ales. că au fost puse.) ..În ceea ce priveşte reintegrarea cheltuielelor aferente la revista Demain notre Paris: Considerând (.. în primul rând. este totuşi un instrument de propagandă electorală.. aceste pagini nu trebuie să fie considerate drept cheltuieli angajate sau efectuate în scopul alegerii. dar că se va face o apreciere justă a circumstanţelor speţei limitând suma de care se va ţine cont la o treime din sumele expuse. numerele 71-75 ale acestei publicaţii conţin numeroase pagini care relevă informaţie generală şi locală. comisia naţională a conturilor de campanie şi a finanţărilor politice a avut dreptate să ţină cont de acest sondaj.) că această revistă.47 FRF. cererea de amânare a hotărârii prezentată de către acesta nu poate fi acceptată. printre care şi dl Pierre-Bloch. judecător al legalităţii alegerilor în temeiul articolului 59 din Constituţie. că astfel. că ţinând cont de suma totală a costului publicaţiilor vizate şi de numărul de pagini care trebuie luate în considerare. că acest text destinat să afirme unitatea majorităţii municipale cu o lună până la primul tur al scrutinului nu era disociabil de ansamblul publicaţiei care capătă astfel.. (.)”.În ceea ce priveşte reintegrarea costului unei părţi a numărului 122 a revistei 18ème Indépendant: Considerând că revista 18ème Indépendant cu un tiraj de patruzeci de mii de exemplare a publicat în numărul 122 din februarie 1993 un text al dlui Chinaud. atât în ceea ce priveşte numerele 71 şi 75 ale revistei Demain notre Paris.. . că el a privilegiat. despre diverse personalităţi şi formaţiuni politice. că prin urmare rezultă că poziţia adoptată de către aceasta la examinarea conturilor de campanie ale unui candidat nu poate să prejudicieze decizia Consiliului Constituţional. Considerând.) Considerând că comisia naţională a conturilor de campanie şi a finanţărilor politice este o autoritate administrativă şi nu o jurisdicţie.. comandat de către RPR. că prin urmare aceste pagini capătă un caracter de propagandă electorală.. că prin urmare. că astfel. că ele nu pot fi atribuite direct la promovarea candidatului sau la cea a programului său electoral. că această publicaţie trebuie să fie de asemenea imputată celor trei candidaţi care 303 .

El a adăugat că a fost de asemenea lipsit de posibilitatea de a depune ultimele concluzii pentru că nu a fost avizat de data audierii cauzei sale. nu a adus dovezi că el deţinea în mod legal raportul sondajului vizat. 304 .Cu privire la reintegrarea costului diverselor cheltuieli de propagandă: Considerând că dl M. că prin urmare a avut loc a depăşire cu 88 987. B. Considerând că din cele menţionate suma de 191 164. l-a acuzat pe dl Pierre-Bloch că a omis diverse cheltuieli de propagandă. nici avocatul său nu au fost informaţi despre data audierii. Aplicarea articolului L. chiar precizările aduse de către candidat reiese că au fost omise unele cheltuieli (... cu toate că printr-o scrisoare din 2 decembrie 1993. nici cea a raportorului şi că numele acestuia a rămas printre altele necunoscut.14 FRF a plafonului cheltuielilor de campanie ale reclamantului. precizând în acelaşi timp că “această rectificare nu putea rediscuta decizia de ineligibilitate a dlui Pierre-Bloch şi demiterea sa forţată”.) b) Cererea în rectificare a erorii materiale 16..66 FRF.14 FRF. după cum arată cifrele furnizate de dl Pierre-Bloch. în consecinţă. a modificat material decizia sa din 24 noiembrie 1993. El susţinea că Consiliul Constituţional a contabilizat de două ori unele cheltuieli şi că nu a luat o hotărâre cu privire la cererea sa de a exclude din examinare sondajul litigios (dl Piere-Bloch a pledat de fapt că dl M. că prin urmare o treime din costul acestei publicaţii. trebuie să figureze la cheltuieli în contul de campanie al dlui Pierre-Bloch. comisia naţională a fixat la 59 572 FRF suma pe care dl Pierre-Bloch trebuia s-o plătească Trezoreriei publice. Reclamantul a depus un memoriu parţial suplimentar la 7 decembrie 1993: el pretinde că decizia Consiliului Constituţional nu conţinea nici semnătura preşedintelui. (. . că astfel. Pe de altă parte..68 FRF. 18. Nici reclamantul. calificarea lor juridică şi condiţiile de formă şi de procedură potrivit cărora a intervenit decizia [vizată de acest recurs]”.PIERRE-BLOCH IRLANDEI LAWLESS contracontra FRANŢEI ____________________________________________________________________________________ au beneficiat de aceasta. Printr-o decizie din 8 aprilie 1994. avocatul a solicitat de la secretarul general al Consiliului Constituţional să i se comunice această dată. el a redus suma cheltuielilor de propagandă la 7 950 FRF şi a fixat suma cheltuielilor expuse de către reclamant la 563 572. 52-15 din Codul electoral 20. după cum a estimat comisia naţională a conturilor de campanie şi a finanţărilor politice. adică 8 211. după părerea sa.). aplicând ultimul alineat din articolul L. nici cea a secretarului general. 52-12 este de 33 360. dl Pierre-Bloch a depus pe lângă Consiliul Constituţional o cerere de rectificare a erorilor materiale care. care avea menţiunea “confidenţial proprietate privată a clientului”). după ce a dedus onorariile experţilorcontabili din suma fixată de către Consiliul Constituţional. suma totală de care trebuie să se ţină cont în termenii articolului L.46 FRF şi. 17. 19. La 30 noiembrie 1993. Consiliul Constituţional a respins obiecţiile de procedură şi de formă avansate de către reclamant din motiv “că un recurs în rectificare materială nu poate să aibă ca obiect contestarea aprecierii faptelor cauzei. În decizia din 17 decembrie 1993. încălcau decizia din 24 noiembrie 1993.99 FRF trebuie integrată în cheltuielile dlui Pierre-Bloch. 52-15 din Codul electoral. că astfel suma totală a acestor cheltuieli este fixată la 588 987.

) trebuie respinsă.. tribunalul administrativ a respins cererea: “(. de care s-a folosit.. celelalte mijloace invocate de reclamant împotriva deciziei contestate nu au efect şi trebuie respinse. că. nu pot să depăşească un plafon legal (articolul L. reclamantul a sesizat tribunalul administrativ din Paris cu o cerere de anulare a acestei decizii. le respinge sau le modifică. că aplicând dispoziţiile legislative precitate. 52-12).) că Consiliul Constituţional în deciza sa din 24 noiembrie 1993 modificată la 17 decembrie 1993 a constatat o depăşire a plafonului cheltuielilor făcute de dl Jean-Marie Pierre-Bloch pe parcursul campaniei pentru alegerile legislative din 21 şi 28 martie 1993 în circumscripţia 19 din Paris în sumă de 63 572. comisia naţională a conturilor de campanie şi a finanţărilor politice era obligată să impună reclamantul să ramburseze suma depăşită. în termen de două luni care urmează după turul de scrutin unde au avut loc alegerile..) Considerând (.. (. Cheltuielile electorale ale candidaţilor şi. după avizul preşedinţilor camerelor (articolul L. că astfel aceasta nu este obligată să acorde garanţiile procedurale prevăzute de [articolul 6 § 1 din Convenţie].) Considerând că din instrucţiune rezultă că decizia contestată a fost luată de către comisia naţională a conturilor de campanie şi a finanţărilor politice care nu este o jurisdicţie.Hotărâri ale Curţii Europene a Drepturilor Omului: Culegere selectivă ____________________________________________________________________________________ 21.46 FRF. ea evaluează diferenţa şi o înscrie obligatoriu în cheltuielile de campanie după 305 . de a prezenta cauza sa în faţa unei instanţe. Comisia naţională a conturilor de campanie şi a finanţărilor politice este compusă din nouă membri numiţi pentru cinci ani printr-un decret: trei membri sau trei membri onorifici ai Consiliului de Stat desemnaţi la propunerea vicepreşedintelui Consiliului de Stat. trei membri sau membri onorifici ai Curţii Supreme. Dacă suma unei cheltuieli declarate este inferioară preţurilor practicate de obicei. La 8 iunie 1994. 52-11 din Codul electoral)... 25. că în pofida acestui fapt această circumstanţă nu-l lipseşte pe reclamant de capacitatea. în ceea ce priveşte deputaţii. Ea le aprobă şi... că astfel acuzarea bazată pe încălcarea articolului 6 § 1 din Convenţie (.. Printr-o decizie din 14 noiembrie 1994. Controlul cheltuielilor electorale ale candidaţilor în deputat 23. Plafonul cheltuielilor electorale 22. DREPTUL ŞI PRACTICA INTERNE PERTINENTE A. 52-12). (. 1. Fiecare candidat prezent la primul tur trebuie să depună la prefectură. trei membri sau membri onorifici ai Curţii de Conturi. contul său de campanie legalizat de către un expert-contabil. “după o procedura în contradictoriu”. Această comisie asigură publicarea conturilor de campanie (articolul L. 52-14). după avizul biroului. prin urmare.) II. a) Controlul din partea comisiei naţionale a conturilor de campanie şi a finanţărilor politice 24. El s-a plâns în special de încălcarea articolului 6 § 1 din Convenţie din partea acestei comisii. Acest cont este apoi transmis comisiei naţionale a conturilor de campanie şi a finanţărilor politice (articolul L.. după avizul biroului. în special.

52-17). un aviz este trimis Parlamentarului a cărui alegere este contestată sau. 136-1 din Codul electoral (paragraful 26 supra).O. Ea procedează în acelaşi fel pentru toate avantajele directe sau indirecte. 52-15 şi L. prestaţiile de servicii şi în natură de care a beneficiat candidatul (articolul L. Consiliul Constituţional este compus din nouă membri. 136-1). b) Controlul efectuat de Consiliului Constituţional 27. Pe lângă aplicarea articolului L. Trei din membri sunt numiţi de către Preşedintele Republicii. 58-1067 din 7 noiembrie 1958 care are efect de lege organică asupra Consiliului Constituţional . aceştea pot desemna o persoană aleasă de ei pentru a-i reprezenta şi pentru a-i asista în diversele acte ale procedurii. comisia sesizează judecătorul responsabil de alegeri (articolele L. Secţia le acordă un termen pentru a lua cunoştinţă de cerere şi de actele secretariatului Consiliului şi să prezinte observaţiile în scris (articolele 39 din ordonanţă şi 9 din regulament). 26. care este Consiliul Constituţional pentru alegerile deputaţilor (articolul 59 din Constituţie). foştii Preşedinţi ai Republicii cu drepturi depline fac parte pe viaţă din Consiliul Constituţional. Dacă contul nu a fost depus în termenul fixat.“regulamentul”). De la momentul primirii cererii. Tragerile la sorţi se efectuează separat între membrii numiţi de către Preşedintele Republicii.PIERRE-BLOCH IRLANDEI LAWLESS contracontra FRANŢEI ____________________________________________________________________________________ ce l-a invitat pe candidat să prezinte toate justificările utile pentru aprecierea circumstanţelor. Dacă cererea nu este declarată inadmisibilă sau vădit nefondată (articolul 38 din ordonanţă). dacă este cazul. ca şi în cazul dat după modificare. El are un vot preponderent în caz de egalitate (articolul 56 din Constituţie). locţiitorului său. care nu au vot deliberativ (articolul 36 din ordonanţa nr. cei numiţi de către preşedintele Senatului şi cei numiţi de către preşedintele Adunării Naţionale. alegerea unui membru al Parlamentului poate fi contestată în faţa Consiliului Constituţional timp de zece zile care urmează după proclamarea rezultatelor scrutinului. el indică o depăşire a plafonului cheltuielilor electorale. trei de către preşedintele Senatului.“ordonanţă”). dacă a fost refuzat sau dacă. În afară de aceşti nouă membri. În fiecare an. Consiliul Constituţional formează trei secţii compuse fiecare din trei membri desemnaţi prin tragere la sorţi. ale căror mandate durează nouă ani şi nu este reînnoit. 24 noiembrie 1987 şi la 9 iulie 1991 . 29. 30. preşedintele încredinţează examinarea ei unei secţii pentru a asigura ancheta şi desemnează un raportor care poate fi ales dintre raportorii adjuncţi (articolele 37-38 din ordonanţă). Preşedintele Consiliului Constituţional este numit de către Preşedintele Republicii. printr-o cerere scrisă de orice persoană înscrisă pe listele electorale din circumscripţia în care a fost ales. de asemenea şi de orice persoană care s-a prezentat în calitate de candidat (articolele 33-34 din ordonanţă şi primul regulament interior din 31 mai 1959 modificat prin deciziile Consiliului Constituţional la 5 martie 1986.O. 28. Consiliul Constituţional stabileşte lista raportorilor adjuncţi dintre deţinătorii de cereri la Consiliul de Stat şi consilierii referenţi la Curtea de Conturi. 306 . de asemenea. trei de către preşedintele Adunării Naţionale.

Secretarul general şi raportorul cauzei asistă la deliberările Consilului. Şedinţele Consiliului Constituţional nu sunt publice şi doar. reclamanţii şi parlamentarii a căror alegere este contestată pot solicita să fie audiaţi.Hotărâri ale Curţii Europene a Drepturilor Omului: Culegere selectivă ____________________________________________________________________________________ Dacă cauza nu poate fi judecată. În ceea ce priveşte caracterul plăţii. comisia naţională fixează o sumă egală cu suma depăşită pe care candidatul este obilgat să o plătească la Trezoreria publică. să rectifice erorile materiale ale acestei decizii (articolele 21-22 din regulament). Raportorul formulează decizia care rezultă din aceste deliberări (articolul 17 din regulament). din oficiu sau la cererea oricărei părţi interesate. Secţia deliberează în ceea ce priveşte propunerile raportorului şi aduce cauza în faţa Consiliului.52-15). după decizia Consiliului Constituţional din 28 iunie 1995 care a modificat regulamentul. 2. secţia ascultă raportorul. 31. Dacă s-a constatat printr-o decizie definitivă o depăşire a plafonului cheltuielilor electorale. 36. secretarul general şi raportorul (articolele 40 şi 18 din regulament). tribunalul administrativ din Paris (decizia citată mai sus) a hotărât după cum urmează: 307 . care menţionează membrii care au luat parte la deliberările pe parcursul cărora această decizie a fost luată şi semnată de către preşedinte. în scopul examinării ei în fond (articolul 14 din regulament). Ea este publicată în Monitorul oficial al Republicii Franceze (articolul 18 din regulament). Rambursarea totală sau parţială a cheltuielilor care rezultă din contul de campanie. Consiliul Constituţional emite o decizie motivată. b) Plata unei sume egale cu cea depăşită 34. Ele sunt obligatorii pentru autorităţile publice şi pentru toate autorităţile administrative şi jurisdicţionale (articolul 62 din Constituţie). Deciziile Consiliului Constituţional nu sunt susceptibile de nici un recurs (articolele 62 din Constituţie şi 20 din regulament). acesta expune elementele în fapt şi în drept ale dosarului şi prezintă un proiect de decizie (articolul 13 din regulament). 35. Comisia naţională nu are competenţa de apreciere: ea este obligată să tragă consecinţele din decizia definitivă a Consiliului Constituţional şi să reţină doar suma depăşirii plafonului legal al cheltuielilor electorale pentru a fixa suma pe care interesatul trebuie s-o plătească la Trezoreria publică (decizia tribunalului administrativ din Paris din 12 februarie 1993). În raportul său. Consecinţele depăşirii plafonului cheltuielilor electorale a) Nerambursarea cheltuielilor de campanie 33. 52-15 din Codul electoral). este posibilă doar după aprobarea contului de campanie de comisia naţională (articolul L. Înscrierea unei cauze pe ordinea de zi a Consiliului este decisă de către preşedintele Consiliului Constituţional. Consiliul Constituţional poate totuşi. 32. când este prevăzută de lege. Această sumă este incasată ca creanţă a statului distinctă de impozit şi de domeniul proprietăţii (articolul L.

ineligibilitatea şi. Când aceasta este prevăzut de lege. care poate viza ineligibilitatea (articolul 131-26). această interdicţie nu poate rezulta automat dintr-o condamnare penală (articolul 132-31). (.” c) Ineligibilitatea 37. 4. articolul L. că ea nu face deci parte din sfera de aplicare a articolului 7 din Convenţie (. pedepse delictuale cu amendă şi cu închisoare care au caracterul unei sancţiuni penale şi care nu sunt în cauză în această instanţă.O. 128. A utilizat. alineatul doi. 52-12. 52-15).. Interdicţia drepturilor civice. A depăşit plafonul cheltuielilor electorale fixat în aplicarea articolului L. elemente de contabilitate în mod conştient minimalizate. că prin urmare acuzarea de încălcare a articolului 7 din Convenţia europeană prin decizia atacată nu trebuie reţinută.. 113-1 din Codul electoral a instituit. 52-11 (articolul L. Consiliul Constituţional constată. 136-1). 52-13. 52-11 din Codul electoral (articolul L. Dl Pierre-Bloch a sesizat Comisia la 6 aprile 1994. poate fi declarată ineligibilă.) chiar dacă admitem că necesitatea de a plăti statului o sumă egală cu cea a depăşirii plafonului cheltuielilor electorale constituie o sancţiune. demisionat în mod obligatoriu (articolul L. această sancţiune prezintă doar un caracter administrativ. civile şi de familie 39. civile şi de familie. în caz de depăşire a cheltuielilor electorale.. 52-11. PROCEDURA ÎN FAŢA COMISIEI 40. B.PIERRE-BLOCH IRLANDEI LAWLESS contracontra FRANŢEI ____________________________________________________________________________________ “(. din Codul electoral).).)” Comisia naţională este competentă pentru a transmite dosarul procuraturii atunci când ea descoperă neregularităţi care încalcă articolul L. Persoana care nu a depus contul său de campanie în condiţiile şi termenii fixaţi de articolul L. În pofida unei dispoziţii contrare. Nu a respectat formalităţile de stabilire a contului de campanie prevăzute în articolul L. orice candidat în caz de scrutin uninominal sau orice candidat care este primul pe listă în caz de scrutin. care: (.. Articolul L. este ineligibilă timp de un an începând cu momentul alegerilor. în cazul dat. în contul de campanie sau în anexele sale.. pentru aceeaşi durată. îl declară. prin aceeaşi decizie. că de altfel. El alega printre altele o încălcare a dreptului său la un recurs efec308 .. d) Urmăririle penale 38. De asemenea. O. în pofida articolului 6 §1 din Convenţie. 113-1 din Codul electoral dispune: “Va primi o pedeapsă cu o amendă de 25 000 FRF şi un an de închisoare sau doar una din aceste două pedepse.. că ea nu trebuie considerată ca prezentând un caracter penal şi ca o condamnare pentru o infracţiune. dacă este vorba despre candidatul proclamat ales. printre care interdicţia de drepturi civice. 52-12 şi L. o crimă sau un delict poate fi sancţionat cu una sau cu mai multe pedepse complementare (articolul 131-10 din noul Cod penal). 5. El susţinea că nu a beneficiat de un proces echitabil în faţa Consiliului Constituţional.) 3. precum şi persoana a cărei cont de campanie a fost respins legal. persoana care a depăşit plafonul cheltuielilor electorale precum rezultă din articolul L..

44. Consiliul Constituţional ar fi judecat în speţă un contencios “mixt”. El invocă articolul 6 § 1 din Convenţie. ÎN DREPT I. CU PRIVIRE LA PRETINSA ÎNCALCARE A ARTICOLULUI 6 §1 DIN CONVENŢIE 43. instituită de lege. Reclamantul susţine că nu a beneficiat de un proces echitabil în faţa Consiliului Constituţional. şi anume din motivul absenţei dezbaterilor contradictorii şi de publicitate a acestora. După părerea dlui Pierre-Bloch.) de către o instanţă independentă şi imparţială. fie asupra încălcării drepturilor şi obligaţiilor sale cu caracter civil. fie asupra temeiniciei oricărei acuzaţii în materie penală îndreptate împotriva sa. al cărui interes ar fi de asemenea rambursarea de către reclamant a sumei care corespunde celei care a depăşit plafonul cheltuielilor sale electorale şi rambursarea de către stat a acestor cheltuieli. CONCLUZIILE PREZENTATE CURŢII 42. În primul rând trebuie de determinat dacă această dispoziţie este aplicabilă în speţă. (.)”. faptul că procedura în cauză s-a derulat în faţa Consiliului Constituţional nu trebuie să întemeieze inaplicabilitatea articolului 6 § 1. Acest element patrimonial ar fi conferit “contestării” în cauză o tentă “civilă” suficientă pentru a include prezentul litigiu în sfera de aplicare a articolului 6 § 1. Printre altele.Hotărâri ale Curţii Europene a Drepturilor Omului: Culegere selectivă ____________________________________________________________________________________ tiv în sensul articolului 13 şi denunţa o discriminare din cauza opiniilor sale politice. din motivul caracterului politic al drepturilor în cauză. 41. În raportul său din 1 iulie 1996 (articolul 31). Comisia a reţinut cererea (nr. 309 . Poziţia părţilor 45. el “solicită Curţii respingerea cererii dlui PierreBloch”. care va hotărî.. Nota grefei 1 Pentru raţiuni practice el va figura doar în ediţia imprimată (Culegere de hotărâri şi decizii 1997). În ceea ce priveşte Guvernul. nici a articolului 14 (unanimitate). Textul integral al avizului său şi a două opinii disidente care îl însoţesc figurează în anexa prezentei hotărâri1. în mod public (. contrară articolului 14. dar este posibil de a face rost de el pe lângă grefă.. care dispune: „Orice persoană are dreptul la judecarea în mod echitabil.. 24194/94) la 30 iunie 1995. În memoriul său reclamantul declară “că persistă în concluziile sale precedente”. A. Consiliul menţionat nu a fost în circumstanţele date un judecător al constituţionalităţii. contenciosul electoral nu se suspune în principiu unui control al organelor Convenţiei. ea a exprimat avizul potrivit căruia nu a avut loc o încălcare a articolului 6 § 1 (nouă voturi contra opt). dacă..

ci să reprime un comportament. ci tuturor cetăţenilor eligibili. ceea ce le-ar da o tentă penală. Ar trebui 310 . Ineligibilitatea ar fi astfel o măsură caracteristică a dreptului electoral deoarece ea ar sancţiona şi alte încălcări ale Codului electoral pe lângă depăşirea plafonului cheltuielilor de campanie şi ar viza şi alte persoane în afara oricărei represii. suma plătită nu ar fi nici tarificată. El adaugă că caracterul sancţiunilor promulgate au un scop represiv. principiul de non-cumul al pedepselor şi exercitarea constrângerii corporale şi. Pe de altă parte. procedura litigioasă ar avea de asemenea legătură cu o acuzare “cvazi penală” şi s-ar conduce astfel de această dispoziţie. reclamantul susţine în primul rând că “infracţiunea” de depăşire a plafonului cheltuielilor electorale nu se adresează în mod exclusiv unui grup aparte de indivizi.PIERRE-BLOCH IRLANDEI LAWLESS contracontra FRANŢEI ____________________________________________________________________________________ În orice caz. Obligaţia de a plăti Trezoreriei publice o sumă egală cu cea depăşită ar fi în esenţă o compensare a finanţării partidelor politice de către stat. Oricum. contrar amenzilor precitate. aspectele de drept public (caracterul legislaţiei. ar pleda de asemenea pentru caracterul lor penal. În sfârşit. 46. Ar fi vorba de fapt de o infracţiune “pur materială” şi faptul că Consiliul Constituţional a constatat o depăşire a plafonului cheltuielilor ar condiţiona în cazul dat jurisdicţia penală sesizată. ea nu ar fi supusă regulilor aplicabile amenzilor penale stricto sensu aşa cum ar fi înscrierea în cazierul judiciar. vizând persoanele care au comis cu siguranţă diverse infracţiuni grave. Mai întâi. nici fixată în prealabil. 113-1 din Codul electoral (o amendă de la 360 FRF până la 15 000 FRF şi/sau închisoarea de la o lună la un an). “infracţiunea” litigioasă nu este calificată drept “penală” în dreptul francez. în speţă. În sprijinul acestei teze. ineligibilitatea ar fi o pedeapsă prevăzută de către Codul penal. Nu este vorba nici de o “acuzare penală”. Constatarea de către Consiliul Constituţional a unei depăşiri a plafonului cheltuielilor electorale are. obiectul contestării şi natura drepturilor în cauză) ar fi mai importante decât acest unic aspect de drept privat. Această obligaţie ar fi totuşi doar o consecinţă indirectă a procedurii în faţa Consiliului Constituţional deoarece aceasta ar rezulta dintr-o decizie distinctă a comisiei naţionale a conturilor de campanie şi a finanţărilor politice (“comisia naţională”). cum ar fi unii magistraţi sau funcţioinari. Apoi. ea ar fi printre altele limitată la un an de la momentul alegerii şi ar fi valabilă doar pentru alegerea în cauză şi ar avea deci doar consecinţe restrânse. gravitatea sancţiunilor precitate. nici pentru a începe acţiunea publică. desigur. legislaţia respectivă vizează doar un număr limitat de persoane – candidaţii la alegeri – şi face parte dintr-un ansamblu de dispoziţii care vizează asigurarea caracterului democratic al scrutinului şi nu reprimarea comportamentelor individuale. obligaţiunea de a plăti Trezoreriei suma depăşită nu va fi destinată să repare un prejudiciu. Guvernul susţine că contenciosul electoral vizează exercitarea drepturilor cu caracter politic şi face parte în exclusivitate din dreptul public. Din jurisprudenţa organelor Convenţiei reiese printre altele că existenţa unui interes patrimonial nu conferă unui litigiu în mod automat o tentă “civilă”. consecinţe economice pentru dl Pierre-Bloch în măsura în care acesta a trebuit să plătească Trezoreriei publice o sumă corespunzătoare celei depăşite. chiar dacă Consiliul Constituţional nu este competent nici pentru a constata direct infracţiunea promulgată de către această dispoziţie. Natura şi gradul de severitate al sancţiunilor riscate nu conferă o tentă penală în plus acestei infracţiuni. Ar trebui de luat de asemenea în considerare posibilitatea de a fi pasibil de pedepsele prevăzute de articolul L. Pe de o parte. care ar fi defăimătoare.

În orice caz. Din acest motiv. Existenţa unei “contestări cu privire la drepturile şi obligaţiile cu caracter civil” 49. nu este posibilă decât după aprobarea acestui cont de către comisia naţională (paragraful 33 supra). B. imposibilitatea de a obţine rambursarea cheltuielilor de campanie dacă s-a constatat 311 . Este cazul de a cereceta dacă procedura litigioasă în speţă avea sau nu legătură cu o “contestaţie cu privire la drepturile şi obligaţiunile cu caracter civil” sau cu o “acuzaţie în materie penală”. ea observă că. În afară de aceasta. Or. Nu era controversată existenţa unei “contestări”. § 53). Comisia subscrie în esenţă la această teză. 47. comisia naţională fixează o sumă egală cu suma totală a depăşirii pe care candidatul trebuie s-o plătească în Trezoreria publică. De fapt. această obligaţie nu ar rezulta din decizia Consiliului Constituţional constatând depăşirea plafonului cheltuielilor autorizate ci o decizie diferită a comisiei naţionale. 50. dacă depăşirea plafonului cheltuielilor electorale a fost constatată de Consiliul Constituţional. Este adevărat că procedura litigioasă avea de asemenea o miză patrimonială pentru reclamant. mutatis mutandis. Or.nu intră în sfera de aplicare a acestei dispoziţii. Curtea reaminteşte că potrivit jurisprudenţei sale faptul că o procedură s-a desfăşurat în faţa unei jurisdicţii constituţionale nu este suficientă pentru a o sustrage din câmpul de aplicare al articolului 6 § 1 (vezi de exemplu. p. dl Pierre-Bloch era obligat prin lege să nu cheltuiască mai mult de o anumită sumă pentru finanţarea campaniei sale. ele ar avea. deoarece reclamantul nu era supus nici unei urmăriri în această bază. un astfel de drept are un caracter politic şi nu “civil” în sensul articolului 6 § 1. la fel ca orice candidat în deputaţi. Pe scurt. cert. hotărârea Pammel contra Germaniei din 1 iulie 1997. sarcina Curţii se limitează la determinarea faptului dacă aceasta se referă la “drepturile şi obligaţiile cu caracter civil”. 51. Consiliul Constituţional a considerat că această sumă era depăşită în aceste împrejurări şi a declarat că reclamantul era ineligibil timp de un an şi l-a demisionat din oficiu. 1. Acest aspect patrimonial al procedurii litigioase nu-i conferă un caracter “civil” în sensul articolului 6 § 1. un caracter penal dar nu ar fi pertinente în speţă. articolul 6 § 1 nu este aplicabil. procedura în faţa acestei comisii nu este detaşabilă de cea în faţa Consiliului Constituţional pentru că comisia nu dispune de nici o competenţă de apreciere şi trebuie să reţină suma totală determinată de acest Consiliu (paragraful 35 supra).Hotărâri ale Curţii Europene a Drepturilor Omului: Culegere selectivă ____________________________________________________________________________________ de asemenea de relativizat importanţa sumei datorate de dl Pierre-Bloch.precum cele care se referă la obligaţia candidaţilor de a limita cheltuielile electorale . 1109. În ceea ce priveşte sancţiunile prevăzute de articolul L. 113-1 din Codul electoral. rambursarea totală sau parţială a cheltuielilor evocate în contul campaniei. dacă legea prevede acest lucru. De fapt. Aprecierea Curţii 48. Culegere de hotărâri şi decizii 1997-IV. compromiţând astfel dreptul său de a fi candidat la alegerile în Adunarea Naţională şi de a păstra mandatul său. în aşa fel încât litigiile cu privire la organizarea exercitării sale .

312 . printre altele Engel şi alţii contra Olandei din 8 iunie 1976.paragraful 22 infra) şi un control al respectării acestui principiu (paragrafele 23-32 infra). L.52-15 . şi Neigel contra Franţei din 17 martie 1997. a) Calificarea juridică a infracţiunii în dreptul francez şi însăşi natura acesteia 54. de exemplu. 411. dacă consideră că a fost o depăşire a plafonului de către unul dintre ei.paragrafele 37 supra) şi este obligat să plătească Trezoreriei publice o sumă egală cu cea care constituie depăşirea fixată de comisia naţională (articolul L. De altfel. de un candidat proclamat ales. Culegere 1997-II. Culegere 1996-I.O. Nerespectarea unei norme juridice care administrează o astfel de materie nu ar mai putea fi calificată ca având un caracter “penal”. p. judecătorul responsabil de alegeri al deputaţilor (acesta poate de asemenea fi sesizat de către o persoană particulară). ele nu decurg din dreptul penal francez însă. b) Caracterul şi gradul de severitate al sancţiunii 55. ele decurg din exercitarea dreptului litigios. ea sesizează Consiliul Constituţional. 136-1 . candidatul în cauză poate fi declarat inelegibil timp de un an (articolul L. şi Putz contra Austriei din 22 februarie 1996. p. Comisia naţională examinează conturile de campanie ale tuturor candidaţilor şi. 52. obligaţia de a plăti Trezoreriei publice o sumă egală cu suma totală a depăşirii şi pedepsele prevăzute de articolul L.O. însăşi caracterul acestuia şi gradul de severitate al sancţiunii (a se vedea. 501. sunt pertinente în speţă. 324. ca şi aceasta. la fel ca şi în speţă. mutatis mutandis. Pentru aceasta. Evident. Reieşind din cele expuse. 21. i. Existenţa unei “acuzaţii în materie penală” 53. 128 şi L. Dacă existenţa unei “acuzaţii” nu este controversată. p. Trei “sancţiuni” lezează sau sunt susceptibile de a leza candidatul care nu respectă plafonul cheltuielilor fixat de lege: ineligibilitatea. § 44). doar aceste dispoziţii. 113-1 din Codul electoral. § 82. Seria A nr 22. precum confirmă acest lucru capitolul din Codul electoral în care ele figurează. p. ea face referinţă la trei criterii: calificarea juridică a infracţiunii litigioase în dreptul naţional. un contencios nu capătă un caracter “civil” din singurul motiv că el ridică o întrebare de ordin economic (a se vedea. § 31).paragraful 34 supra). Ineligibilitatea 56. Codul electoral instaurează principiul unui plafon al cheltuielilor electorale ale candidaţilor în deputaţi (articolul L. Consiliul Constituţional poate declara ineligibil pentru un an orice candidat pe care îl consideră că a depăşit plafonul cheltuielilor electorale. 52-11 . Consiliul îl declară demisionat din oficiu. sarcina Curţii se limitează să determine dacă aceasta are legătură cu materia penală. este vorba aici. Seria A nr 304. § 50. articolul 6 § 1 nu se aplică sub aspectul său civil. 118-3. hotărârile Schouten şi Meldrum contra Olandei din 9 decembrie 1994. Dacă acest Consiliul a constatat depăşirea. 35. din reglementarea cu privire la “finanţarea şi [la] plafonul cheltuielilor electorale” şi deci din dreptul electoral.PIERRE-BLOCH IRLANDEI LAWLESS contracontra FRANŢEI ____________________________________________________________________________________ o depăşire a plafonului şi o obligaţie de a plăti la Trezoreria publică o sumă echivalentă cu cea depăşită sunt la fel consecinţa firească a obligaţiei de a limita cheltuielile electorale .

Inelegibilitatea pronunţată de Consiliul Constituţional este de altfel limitată la un an de la alegeri şi este valabilă doar pentru alegerile în cauză. şi care se atribuie în aşa fel la măsurile destinate să asigure buna desfăşurare a alegerilor legislative şi în special egalitatea candidaţilor. Desigur. Pedepsele prevăzute în articolul L 113-1 din Codul electoral 60. 59. pedeapsă pronunţată în acest caz de jurisdicţiile penale de drept comun. Ea se înscrie astfel direct în cadrul măsurilor destinate să asigure buna desfăşurare a alegerilor legislative în aşa un mod. astfel precum subliniază reclamantul. Obligaţia de a plăti la Trezoreria publică o sumă egală cu suma totală a depăşirii 58. Această obligaţie de a plăti se referă la suma totală a depăşirii constatate de Consiliul Constituţional. Totuşi. mai multe elemente deosebesc obligaţia litigioasă de amenzile penale stricto sensu: ea nu este nici înscrisă în cazierul judiciar nici supusă principiului de non-cumul al pedepselor şi lipsa plăţii nu autorizează exercitarea constrângerii. Dacă depăşirea plafonului cheltuielilor electorale a fost constatată de Consiliul Constituţional. Natura acestor sancţiuni lasă cu atât mai puţin îndoieli spre deosebire de articolul L. Ele nu sunt totuşi acum în cauză pentru că reclamantul nu constituie obiectul unei urmăriri cu privire la temeiul acestui articol. ineligibilitatea este astfel una din formele de privare a drepturilor civice prevăzute de dreptul penal francez. încât prin finalitatea sa. ea nu ţine de domeniul “penal”. este vorba în acest caz de o pedeapsă “secundară” sau “complementară”. De altfel. Pe scurt. 57. alegerile în Adunarea Naţională. Articolul L. care se adaugă la anumite pedepse pronunţate de jurisdicţiile represive (paragraful 39 supra). Ţinând cont de caracterul său de a plăti în Trezoreria publică o sumă egală cu suma totală a depăşirii nu poate deci să fie analizată ca o amendă. comisia naţională fixează o sumă egală cu suma totală a depăşirii pe care candidatul trebuie s-o plătească Trezoreriei publice. ii. Aceasta tinde să demonstreze că ea are puncte comune cu o plată făcută pentru colectivitate a sumei de care candidatul în cauză a profitat nelegal pentru a solicita sufragiile concetăţenilor săi. nici gradul de severitate al acestei sancţiuni nu plasează chestiunea în sfera “penală”. În rezultat. 313 . în afară de faptul că suma care trebuie plătită nu este nici tarificată nici prestabilită. ea îşi trage astfel caracterul penal din pedeapsa “principală” din care decurge. 113-1 din codul electoral dispune că candidatul care va depăşi plafonul cheltuielilor electorale va plăti o amendă de 25 000 FRF şi/sau o detenţie de un an (paragraful 38 supra). caracterul acestei sancţiuni nu o plasează cu atât mai mult în sfera “penală”. 113-1 figurează în capitolul “Dispoziţii penale” din titlul pertinent din Codul electoral. Curtea a indicat deja că nu trebuie de detaşat procedura în faţa acestei comisii de cea în faţa Consiliului Constituţional (paragraful 51 supra). în speţă. iii. nici caracterul.Hotărâri ale Curţii Europene a Drepturilor Omului: Culegere selectivă ____________________________________________________________________________________ Obiectul acestei sancţiuni este de a forţa respectarea acestui plafon.

Semnat: Rudolf Bernhardt Preşedinte 314 . CURTEA 1. Susţine. mutatis mutandi. Nici în memoriul său nici la audierea în faţa Curţii. Dl Pierre-Bloch afirmă în cele din urmă că el nu a beneficiat de un recurs efectiv pentru a prezenta plângerile sale în măsura în care Consiliul Constituţional a statuat în prima şi ultima instanţă.” 64. DIN ACESTE CONSIDERENTE. 32. în unanimitate. reclamantul nu a reluat plângerea cu privire la discriminarea fondată pe opiniile politice în temeiul articolului 14 din Convenţie şi pe care Comisia a declarat-o admisibilă (paragraful 40-41 supra). că nici articolul 6 § 1. El invocă articolul 13 din Convenţie: „Orice persoană. Susţine. cu şapte voturi contra două. Seria A nr 291-B. Împreună cu Guvernul şi Comisia. ale cărei drepturi şi libertăţi recunoscute de prezenta convenţie au fost încălcate. CU PRIVIRE LA PRETINSA ÎNCĂLCARE A ARTICOLULUI 13 DIN CONVENŢIE 63. § 22).PIERRE-BLOCH IRLANDEI LAWLESS contracontra FRANŢEI ____________________________________________________________________________________ c) Concluzii 61. Ţinând cont de ansamblul consideraţiunilor anterioare. III. În aceste condiţii şi în măsura în care nici o chestiune nu poate fi ridicată în temeiul acestei dispoziţii examinată în mod izolat (a se vedea de exemplu. hotărârea Karlheinz Schmidt contra Germaniei din 18 iulie 1994. II. nici articolul 13 din Convenţie nu se aplică în speţă. Curtea constată că articolul 13 nu se aplică în speţă. Redactată în franceză şi în engleză şi pronunţată în şedinţă publică la 21 octombrie 1997 la Palatul Drepturilor Omului din Strasbourg. Curtea reaminteşte că dreptul la un recurs prevăzut de articolul 13 nu se poate referi la un drept protejat de Convenţie. ţinând cont de deciziile sale cu privire la plângerile invocate în temeiul articolelor 6 § 1 (paragraful 52 şi 61 supra) şi 14 (paragraful 62 supra). chiar şi atunci când încălcarea s-ar datora unor persoane care au acţionat în exercitarea atribuţiilor lor oficiale. Prin urmare. p. Curtea nu consideră că există vreun motiv de a o examina din oficiu. CU PRIVIRE LA PRETINSA ÎNCĂLCARE A ARTICOLULUI 14 DIN CONVENŢIE 62. Curtea conchide că articolul 6 § 1 nu se aplică cu atât mai mult sub acest aspect penal. că nu este necesar de a examina plângerea formulată potrivit articolului 14 din Convenţie. are dreptul să se adreseze efectiv unei instanţe naţionale. 2.

civis. Foarte des ea. II. drepturile cetăţeanului (civis)? 1 Paragraful 50 din această hotărâre. din care derivă primul (civile.opinia disidentă a dlui Lōhmus. la care se atribuie. destul de stranie din punct de vedere al etimologiei acestor două adjective. citas). să se replieze într-un cocon pentru o interpretare foarte limitată şi laşă. politeia). după ce s-a angajat pas cu pas. Observaţii generale Este foarte regretabil că Curtea. Curtea declară că dreptul unui cetăţean francez “de a candida la alegerile în Adunarea Naţională şi de a-şi păstra mandatul său” are “un caracter politic şi nu “civil” în sensul articolului 6 § 1”1. ca de altfel şi deosebirea din dreptul privat şi din dreptul public. prin faptul că cuvintele latine. a considerat că trebuie. Caracterul “civil” al hotărârii Pe de o parte. chiar prin eaînsăşi. de la care derivă cel de-al doilea (politikon. OPINIA DISIDENTĂ A DLUI JUDECĂTOR DE MEYER I.opinia disidentă a dlui De Meyer. Încă o dată în plus ea ratează ocazia de a recunoaşte şi de a pune în valoare plenitudinea sensului care trebuie acordat fiecărei din aceste noţiuni. Deosebirea dintre drepturile civile şi drepturile politice este deja. politis.Hotărâri ale Curţii Europene a Drepturilor Omului: Culegere selectivă ____________________________________________________________________________________ Semnat: Herbert Petzold Grefier În conformitate cu articolelor 51 § 2 din Convenţie şi 53 § 2 din regulamentul A. în unele din recentele sale hotărâri şi în cea de azi. 315 . deschise şi nerestrictive a noţiunii de “drepturi şi obligaţii cu caracter civil” şi a noţiunii de “acuzaţii în materie penală”. Drepturile “civile” nu sunt ele oare în esenţă. în ceea ce priveşte articolul 6 din Convenţie. textul următoarelor opinii separate se anexează la această hotărâre: . în sensul cel mai propriu al termenului. şi cuvintele greceşti. a servit să se eschiveze de la dreptul comun al situaţiilor care se referă la exercitarea a ceea ce se numeşte puterea publică şi să reducă sfera de protecţie a cetăţenilor în raport cu aceste situaţii. pe calea unei interpretări “autonome”. înseamnă acelaşi lucru. .

Fusco contra Italiei. Ryllo contra Italiei. ibidem. 1719. Culegere de hotărâri şi decizii 1997-II. § 18. astfel încât hotărârile elaborate la 20 septembrie 1997 în cauzele Spurio contra Italiei. 1626. p. pentru că ele sunt în mod mai direct inerente calităţii de cetăţean şi de altfel în mod normal sunt rezervate doar cetăţenilor. ibidem. Curtea refuză să recunoască caracterul “penal” al sancţiunilor aplicate reclamantului pentru că a depăşit plafonul legal al cheltuielilor electorale: ineligibilitatea timp de un an şi obligaţiunea de a plăti în Trezoreria publică o sumă egală cu suma totală a depăşirii. § 18. p. într-un mod mai general. p. mutatis mutandis. § 26. § 17. pp. pp. § 16. p. care diferă prin aceasta de “salariaţii de drept privat”. ibidem. 1637. De ce numai în această „materie”? Recent. din sfera de aplicare a articolului 6 § 1” (a se vedea în special hotărârile Francesco Lombardo contra Italiei din 26 noiembrie 1992. § 8. pp. 1767-1768. Orlandini contra Italiei. hotărârea din 22 februarie 1996. 1703. § 21. 1591. 411. Abenavoli contra Italiei. ibidem. 1580-1581. Soldani contra Italiei. 1791-1792. În materie de drepturi ale omului şi în special dacă este vorba de a decide contestările cu privire la drepturi sau obligaţii. 1614. Pizzi contra Italiei. p. Seria A nr 249-B. pp. ibidem. “nu intră. § 19. p. 1663. opinia mea disidentă în cauza Putz contra Austriei. 3 A se vedea. ibidem. şi Neigel contra Franţei din 17 martie 1997. ibidem. la “caracterul” şi la încetarea activităţii funcţionarilor”. p. ibidem.PIERRE-BLOCH IRLANDEI LAWLESS contracontra FRANŢEI ____________________________________________________________________________________ Drepturile numite “politice” nu sunt oare ele însăşi drepturi de acest gen. Giancarlo Lombardo contra Italiei din 26 noiembrie 1992. 20. a se vedea de asemenea deciziile luate în aceiaşi zi în cauzele De Santa contra Italiei. II. pp. despre care este vorba cu exactitate în această cauză? În realitate drepturile „politice” constituie o categorie specifică a drepturilor „civile”. drepturi “civile” prin excelenţă? Nu este oare acesta cazul jus suffragii şi a jus honorum. 1690. 1602. p. în special paragrafele 2-7. Gallo contra Italiei. şi Nicodemo. el poate fi comparat cu un funcţionar cu un contract de lucru administrat de dreptul privat” (cauzele Francesco Lombardo. Giancarlo Lombardo şi Massa pecitate). Ea a recunoscut totuşi „caracterul civil” al „obligaţiei statului de a plăţi unui funcţionar” sau „unui magistrat o indemnizaţie în conformitate cu legislaţia în vigoare” sau de a plăti o indemnizaţie asemănătoare soţului unui funcţionar. într-o cauză cu privire la chestiunile de remunerare. “urmărind sensul ordinar care trebuie atribuit termenilor”2 în limba curentă3. § 21). ibidem. ibidem. § 20. Di Luca şi Saluzzi contra Italiei. § 17. 1677. 42. § 19. în general. p. § 18). § 18 şi Trombetta contra Italiei. Zilaghe contra Italiei. p. p. § 16. § 19. § 18. Seria A nr 265-B. p. 1648-1649. Scarfò contra Italiei. Nu sunt oare. 26. ibidem. p. 1732. ibidem. Laghi contra Italiei. § 18. Ea a explicat observând că „în această materie. Curtea se pare că a admis în mod similar. ibidem. Caracterul “penal” al hotărârii Pe de altă parte. adevărate “pedepse” şi chiar pedepse care sunt mai degrabă grave? Nimic nu ne permite să afirmăm că astfel de sancţiuni nu ar fi “penale” prin caracterul lor. Culegere 1997-V. p. Culegere 1997-V. 1754. Argento contra Italiei. după părerea mea. că un funcţionar poate pretinde un drept civil dacă este vorba despre un „drept pur patrimonial din punct de vedere legal rezultat din activitatea sa profesională” (cauza Lapalorcia contra Italiei din 2 septembrie 1997. nici chiar să spunem că “evident” ele “nu depind de dreptul penal fran- Este pe nedrept. ibidem. Massa contra Italiei din 24 august 1993. ibidem. p. 329-334. ibidem. § 18. nimic nu permite de a trata pe cei care pretind să-şi apere un drept “politic”. contra Italiei. precum sunt cei care candidează la alegeri. § 16. mai bine sau mai rău decât pe alţi cetăţeni1. Seria A nr 249-C. pp. p. p. § 44. 1 316 . Veiro contra Italiei. De ce nu ar fi la fel şi pentru alte drepturi aferente din punct de vedere legal exercitării a ceea ce numim „funcţia publică”? 2 Articolul 31 § 1 din Convenţia de la Viena cu privire la drepturile tratatelor. 1779-1780. § 18. 1744. Ele sunt mai „civile” decât altele. Culegere 1996-I. că Curtea a spus deja de mai multe ori că contestările cu privire la “recrutare”.

Aceasta nu împiedică Curtea să recunoască în paragraful 60 “caracterul” penal al amenzilor şi detenţia prevăzute în articolul L. o pedeapsă rămâne pedeapsă. 1488. § 20. § 11. 1515. § 47. p. 18. contra Elveţiei din 29 august 1997. Curtea păstrează în această privinţă o linişte prudentă. 2. 12-13. p. § 34. § 54. În această cauză. Seria A nr 284. pe când s-a admis că 60 de mărci germane sunt suficiente în cauza Öztürk8. şi p. Nu împărtăşesc opinia majorităţii Curţii. 17. p. şi pp.. 6 Hotărârea Demicoli contra Maltei din 27 august 1991. 16-17. 8 Hotărârea Öztürk precitată. § 18. 3 Hotărârea Öztürk contra Germaniei din 21 februarie 1984.P. § 31.P. pare să se considere că o sumă totală de 59 572 franci francezi nu este destul de importantă pentru a face o sancţiune să depindă de “materia penală” în sensul articolului 6 § 17 . 17-18. Aceasta nu poate simplu rezulta din faptul că dispoziţiile care le prevăd “figurează în Codul electoral” şi “depind de dreptul electoral”2. 9. M. Totuşi. 10. 5 Hotărârea Weber contra Elveţiei din 22 mai 1990. §§ 51-53. 210. Este exact că aceste sancţiuni nu au fost aplicate în cauză pentru că reclamantul nu a constituit obiectul unei urmăriri în temeiul acestui articol. 1520. 300 franci elveţieni în cauza Weber9 şi 250 lire malteze în cauza Demicoli10. Puţin importă de asemenea “gradul de severitate al sancţiunii”: fie chiar uşoară.-L. 113-1 din Codul electoral dispune că candidatul care va depăşi plafonul cheltuielilor electorale este pasibil de o pedeapsă cu o amendă de 25 000 franci francezi (FRF) şi/sau cu o detenţie de un an. care a conchis în paragrafele 57 şi 59 din hotărârea sa că nici caracterul nici gradul de severitate al sancţiunilor nu plasa chestiunea în sfera penală şi că în consecinţă articolul 6 nu se aplică în speţă. şi J. şi p.) nu ar putea sustrage caracterul penal intrinsec al unei infracţiuni”. pp. 9 Hotărârea Weber precitată. şi T.. Articolul L. 9. pp. 21. 7 În paragrafele 58 şi 59 din hotărâre.P. § 11. § 11. § 19. un cod sau o reglementare fiscală4. p.L. şi pp. 1484. Culegere 1997-V. p. Seria A nr 73. p.. OPINIA DISIDENTĂ A DLUI JUDECĂTOR LŌHMUS 1. în această cauză. §§ 32-33. p. Seria A nr. 131-1 din acelaşi Cod electoral pentru aceeaşi infracţiune.. 4 Hotărârea Bendenoun contra Franţei din 24 februarie 1994. Seria A nr 177. 2 1 317 . A. contra Elveţiei din 29 august 1997. ineligibilitatea este o formă de privaţiune a drepturilor Paragraful 54 din această hotărâre. R. § 34. şi E. p. şi p. § 47. Ibidem. un cod de procedură penală5 sau o ordonanţă cu privire la privilegiile şi împuternicirile unei adunări parlamentare6. pedepse pronunţate dacă este cazul de jurisdicţiile penale de drept comun. maximul prevăzut de lege era de 1 000 mărci: Curtea a observat că „mărimea infimă a sancţiunii (. precum este o lege cu privire la contravenţiile administrative sau Codul rutier3.Hotărâri ale Curţii Europene a Drepturilor Omului: Culegere selectivă ____________________________________________________________________________________ cez”1. 20. O sancţiune aplicată cuiva pentru că a făcut ceea ce era pentru el interzis să facă sau pentru că nu a făcut ceea ce trebuia să facă nu pierde caracterul de pedeapsă din simplul motiv că ea îi este aplicată în temeiul unei legi diferite de Codul penal. § 42. 18-21. Putem de altfel să ne mirăm de ceea ce.L. 9. § 19.O. Culegere de hotărâri şi decizii 1997-V. p. 10 Hotărârea Demicoli precitată.

este dificil de a înţelege de ce articolul 6 nu ar fi aplicat în speţă. Ea consideră că nici unul din aceste elemente nu plasează chestiunea în sfera penală. însoţită de o pedeapsă de douăzeci şi patru de ore de detenţie în lipsa plăţii pentru că el conducea automobilul său fără a purta centura de siguranţă. 5.PIERRE-BLOCH IRLANDEI LAWLESS contracontra FRANŢEI ____________________________________________________________________________________ civice şi obligaţia de a plăti Trezoreriei suma de 59 372 FRF echivalează într-un sens cu o amendă. Curtea a subliniat în această hotărâre că “dacă infracţiunile litigioase şi procedurile aplicate în speţă depind de domeniul administrativ. 318 . constat existenţa unei “acuzaţii penale” în sensul articolului 6 § 1. Curtea a analizat caracterul şi gradul de severitate al pedepselor (ineligibilitatea şi obligaţiunea de a plăti Trezoreriei publice o sumă egală cu suma totală a depăşirii). direcţia poliţiei federale din Graţ a aplicat reclamantului o amendă de 300 şilingi austrieci. § 28). Ace