UNIVERSITATEA DE VEST DIN TIMIŞOARA Facultatea de Drept şi Ştiinţe Administrative

Lect. Univ. Dr. Sergiu POPOVICI

MATERIAL DIDACTIC PENTRU FR

DREPT INTERNAŢIONAL PRIVAT

Timişoara 2012

I. DATE DE CONTACT ALE TITULARULUI DE CURS

Nume: Sergiu POPOVICI

Birou: Facultatea de Drept şi Ştiinţe Administrative, Timişoara, Bd. Eroilor de la Tisa nr. 9A, Cabinet C9

Telefon: 0740-240157

Email: sergiu.popovici@drept.uvt.ro

Program cu studenţii: vineri, 10.00-12.00

2

II. SUPORT CURS

MODULUL 1

Unitatea 1: Noţiuni introductive în dreptul internaţional privat

Noţiunea dreptului internaţional privat Dezvoltarea raporturilor de drept privat a condus la o extindere teritorială importantă a efectelor acestor raporturi, cu consecinţa diversificării semnificative a relaţiilor internaţionale. Interacţiunea dintre mai multe sisteme de drept relativ la un anumit raport juridic de drept privat a condus la necesitatea reglementării acestei situaţii la nivelul fiecărui stat. Potrivit art. 8 C.civ., extrateritorialitatea legii civile, „în cazul raporturilor juridice cu element de extraneitate, determinarea legii civile aplicabile se face ţinându-se seama de normele de drept internaţional privat cuprinse în cartea a VII-a din prezentul cod”. În aceeaşi ordine de idei, art. 2557 alin. 1 C.civ. arată că „prezenta carte cuprinde norme pentru determinarea legii aplicabile unui raport de drept internaţional privat”. Conform aliniatul 2 al acestui text normativ, „în înţelesul prezentei cărţi, raporturile de drept internaţional privat sunt raporturile civile, comerciale, precum şi alte raporturi de drept privat cu element de extraneitate”. Aliniatul 3 confirmă prevalenţa convenţiilor internaţionale la care România este parte, a dreptului Uniunii Europene şi a dispoziţiilor din legile speciale în raport cu reglementarea-cadru din Codul civil. Similar, art. 1050 din noul Cod de procedură civilă, referindu-se la cartea a VIIa, intitulată „Procesul civil internaţional”, stipulează că „dispoziţiile prezentei cărţi se aplică proceselor de drept privat cu elemente de extraneitate în măsura în care prin tratatele internaţionale la care România este parte, prin dreptul Uniunii Europene sau prin legi speciale nu se prevede altfel”. Până la intrarea în vigoare a actului normativ, regulile de procedură în litigii privind raporturi de

3

fiscal.) nu cad sub incidenţa materiei. dreptul muncii. ş. un raport de drept privat (sau drept civil lato sensu) care aparţine deja unei alte ramuri de drept (drept civil în sens restrâns. dreptul familiei. elementul de extraneitate a fost definit în doctrină ca fiind acel atribut al raportului juridic ce determină ca acesta să fie susceptibil a fi guvernat de mai mult decât un singur sistem de drept. subiecte. ele nu vor avea niciodată ca rezultat aplicarea în faţa autorităţilor române a legii unui alt stat. drept comercial. Celelalte componente ale raportului juridic vor fi analizate în ramurile de drept privat din care face parte raportul supus analizei. elementul de extraneitate nu este o componentă structurală distinctă a raportului juridic în sensul teoriei generale a dreptului (obiect. 2557 alin.drept internaţional privat rămân guvernate de cap. conform celor de mai sus. că obiectul reglementării în dreptul internaţional privat îl constituie raportul juridic cu element de extraneitate. în accepţiunea textului legal. ş. conţinut). O definiţie a dreptului internaţional privat devine astfel posibilă doar după cercetarea domeniului materiei. Raporturile de drept public (administrativ.a. 105/1992 privind reglementarea raporturilor de drept internaţional privat. Deşi elementele de extraneitate din aceste materii nu sunt cu totul lipsite de efecte specifice. Cu alte cuvinte. Conţinutul concret al raportului de drept internaţional privat va forma obiectul preocupării în ramura de care aparţine acest raport dacă nu s-ar lua în considerare elementul de extraneitate. În absenţa unei definiţii legale. nu toate aspectele care privesc acest raport vor forma obiectul preocupării dreptului internaţional privat. 12 din Legea nr. ci doar legea aplicabilă respectivului raport şi regulile de procedură aferente. Din formularea textelor legale sus-expuse se desprinde următoarea concluzie: deşi raportul juridic de drept internaţional privat constituie obiectul de reglementare al materiei.civ. Raportul de drept internaţional privat este. 4 . ci este o trăsătură a unia dintre elementele componente ale acestui raport. 2 C. penal.).a. Raportul juridic cu element de extraneitate Legea română prevede. motiv pentru care obiectul preocupării dreptului internaţional privat îl vor constitui tocmai consecinţele care decurg din prezenţa elementului de extraneitate. cum de altfel se desprinde şi din art.

De esenţa dreptului internaţional privat este că lex causae şi lex fori nu coincid cu necesitate. se referă la sistemul de drept al statului din care fac parte autorităţile în faţa cărora se invocă raportul juridic cu element de extraneitate. în cadrul litigiului din faţa instanţelor române. Lex fori. ca instanţele din România să judece un raport juridic cu element de extraneitate. după o lege străină. lex causae Una din problemele esenţiale care se impune a fi lămurită înaintea oricăror demersuri de explicitare a naturii juridice sau metodologiei dreptului internaţional privat este distincţia între cele două concepte. Tot astfel. Cu alte cuvinte. Primul. de exemplu căsătoria. În acest sens. care desemnează „legea forului”. dacă se urmăreşte înregistrarea în România a unui act de stare civilă.O altă trăsătură a raportului juridic de drept internaţional privat o constiuie faptul că acesta se încheie între persoane fizice sau persoane juridice. legea după care se va judeca pe fond pretenţia poartă denumirea de lex causae. prin aplicarea normelor de drept internaţional privat ale forului. atunci când normele de drept internaţional privat ale forului stabilesc că raportul juridic dedus judecăţii urmează să fie guvernat. Aceste autorităţi pot fi administrative sau judecătoreşti. Această lege va fi determinată de către instanţă în funcţie de propriile norme de drept internaţional privat. am arătat mai sus că dreptul internaţional privat se deosebeşte de orice ramură de drept public. lex fori este legea română. anume lex fori şi lex causae. pentru activitatea de înregistrare la autorităţile române a actului de stare civilă. indiferent de cetăţenia soţilor sau de locul încheierii căsătoriei. în procesul penal sau de contencios administrativ. Cu alte cuvinte. de legea română. Astfel. în cadrul procesului civil guvernat de dreptul procesual intern. Relaţiile dintre state ca entităţi suverane sunt guvernate de materia dreptului internaţional public. Prin această posibilitate. Este posibil ca. să se ajungă la judecarea cauzei după legea altui stat. instanţele române nu pot judeca decât conform legii 5 . în cazul nostru. în cadrul unui litigiu dedus în faţa instanţelor judecătoreşti din România. subiectele acestui raport sunt persoane de drept privat. Lex causae este denumirea oferită pentru sistemul de drept care va guverna fondul raportului juridic ridicat în faţa autorităţilor. Lex causae şi lex fori pot să coincidă în raporturile juridice cu element de extraneitate. lex fori este legea română.

respectiv scindarea Legii nr. Nu credem totuşi că modificarea sediului materiei. De asemenea. Suntem în prezenţa unei ramuri de drept. 6 . respectiv la dreptul privat sau public. şi toate celelalte aspecte legate de judecarea infracţiunii vor fi analizate însă întotdeauna din punctul de vedere al legii penale române). 105/1992 între Codul civil şi noul Cod de procedură civilă este de natură să înlăture concepţia privind autonomia dreptului internaţional privat. analiza vinovăţiei. tocmai datorită faptului că domeniul de aplicare priveşte particularităţile raportului de drept privat pe care le generează elementul de extraneitate. adaptată la specificul domeniului său de aplicare. aceasta nu înseamnă că obiectul preocupării materiei nu este unul distinct. S-a mai ridicat de asemenea problema apartenenţiei ramurii la dreptul intern sau internaţional. pe de o parte. atâta timp cât nu au operat modificări substanţiale ale legislaţiei. fără corespondent în alte materii de drept privat. Deşi sursele legislative ale dreptului internaţional privat sunt preponderent interne. pe de altă parte.române de drept material. Luarea în considerare a prevederilor legii străine poate privi aspecte incidentale ale raportului juridic dedus judecăţii (de exemplu. metodologia din dreptul internaţional privat este una proprie. Componenta „internaţional” din cadrul denumirii are ca scop particularizarea materiei din punctul de vedere al elementului de extraneitate. particularităţile materiei faţă de cele consacrate în dreptul „naţional” nu ridică dificultăţi de esenţă. Deşi raportul juridic cu element de extraneitate nu are el însuşi caracter autonom. sau a unor elemente reunite din materiile de drept privat în cadrul cărora apare elementul de extraneitate? Literatura de specialitate din România atestă unanim caracterul autonom al dreptului internaţional privat. Noul Cod civil pare să ateste însă orientarea opusă. conţinutul constitutiv al infracţiunii. Dreptul internaţiona privat: ramură de drept Au existat discuţii importante cu privire la autonomia dreptului internaţional privat. valabilitatea căsătoriei încheiate în străinătate trebuie avută în vedere de instanţa penală din România la cercetarea infracţiunii de bigamie.

Deşi regulile de soluţionare a conflictelor de legi sunt proprii fiecărui stat. izvoarele dreptului internaţional privat pot fi interne sau externe. art. care reglementează elemente privind procesul civil internaţional până la intrarea în vigoare a noului Cod de procedură civilă. art. 21/1991. Constituţia României reglementează principii fundamentale cu incidenţă şi în dreptul internaţional privat. 44 – proprietatea. singurul act normativ având ca unic obiect de preocupare dreptul internaţional privat. statutul românilor în străinătate. tot astfel cum normele de procedură de drept comun nu au această calificare deşi în cadrul lor se cercetează raporturi juridice substanţiale de drept privat. legea nr. fiscal. precum şi de către persoanele juridice străine. 25 – libera circulaţie. principii ale economiei (art.a. 26/1990 privind registrul comerţului.a. sediul materiei conflictului de legi îl constituie cartea a VII-a din noul Cod civil. drepturile fundamentale (art. penal. cum ar fi Codul aerian.De asemenea. uniformizarea acestora la nivel internaţional este o practică tot mai extinsă. 5). Norme conflictuale există şi în acte normative cu caracter intern. 194/2002 privind regimul juridic al străinilor. 119/1996 cu privire la actele de stare civilă. ş. 312/2005 privind dobândirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor de către cetăţenii străini sau apatrizi. Izvoare intenre Din categoria izvoarelor interne. ş. sau alte ramuri de drept public substanţial. 7 . cum ar fi cu titlu de exemplu aspecte privind cetăţenia (art. fără ca denumirea materiei supuse analizei să fie susceptibilă de a genera confuzii. amintim Legea nr. Legea nr. 135 şi 136). 31/1990 privind societăţile comerciale. Izvoarele dreptului internaţional privat După sursa reglementării. 7 şi 17-19). legea nr. OUG nr. 105/1992. Desigur că normele de procedură care reglementează procesele civile cu elemente de extraneitate nu dobândesc natură privată. Acte normative cu relevanţă în materia dreptului internaţional privat mai sunt: legea cetăţeniei nr. al cetăţenilor străini şi apatrizilor (art. Actualmente. faptul că suntem în prezenţa unui drept „privat” are meritul de a sublinia că sfera raporturilor juridice care formează obiectul materiei nu le cuprinde pe cele de drept administrativ. 53 – restrângeri). Legea nr. Din categoria legilor interne.

protocoalele. ratificată prin OG nr. ratificată de România prin Decretul-Lege nr. raporturi juridice de drept internaţional privat. Convenţia cu privire la drepturile copilului de la New York. pactele şi acordurile internaţional) şi la care ţara noastră este parte. Convenţia Naţiunilor Unite asupra contractelor de vânzare internaţională de mărfuri de la Viena. adoptat la Strasbourg în 1996. Dreptul European Nu în ultimul rând. Convenţia care reglementează conflictul de lege în materie de despărţenie şi separaţiune de corp. recunoaşterea şi executarea hotărârilor în materie civilă şi comercială. Uzanţele Un izvor distinct inclusiv al dreptului internaţional privat îl constituie cutumele şi uzanţele internaţionale. Prin acestea se înţeleg acele reguli de conduită stabilite în practica vieţii sociale şi respectate un timp îndelungat în virtutea deprinderii. 18/1990. Cutuma. Convenţia cu privire la suprimarea cerinţei supralegalizării actelor oficiale străine. 8 . adoptată la Haga în 1961. ratificată de România prin Decretul-Lege nr. constituind izvoare distincte în această situaţie. 873/1994. 33/1999. ratificat de România prin Legea nr. Ce interesează însă din perspectiva materiei dreptului internaţional privat sunt actele normative europene care reglementează conflictele de legi şi normele procedurale atunci când sunt susceptibile a interveni legislaţiile mai multor state membre. Amintim în acest sens Regulamentul Consiliului nr. ca norme socotite obligatorii. trebuie amintite izvoarele comunitare de drept internaţional privat. Desigur că raporturile juridice reglementate de actele normative europene sunt. 1980 la care ţara noastră a aderat prin Legea nr. Acordul european privind persoanele participante la proceduri în faţă Curţii Europene a Drepturilor Omului. 66/1999.Izvoare externe Din categoria izvoarelor externe fac parte convenţiile internaţionale bilaterale sau multilaterale prin care se reglementează probleme de drept internaţional privat (tratatele. 44/2001 privind competenţa judiciară. 1989. din perspectiva dreptului intern. ratificată prin Legea nr. uzanţa internaţională interesează dreptul internaţional privat în măsura în care completează sau interpretează normele juridice de drept internaţional privat. 1007/28 februarie 1912. Dintre convenţiile internaţionale multilaterale cu efecte în dreptul internaţional privat amintim Convenţia cu privire la conflictele de legi relative la efectele căsătoriei asupra drepturilor şi datoriilor soţiilor în raporturile lor personale şi asupra averilor soţiilor. 24/1991.

În cadrul metodei proper-law. în funcţie de toate particularităţile cauzei. prin stabilirea că în respectiva situaţie se impune aplicarea cu necesitate a unei anumite norme. care vor guverna direct. 2201/2003 privind competenţa. 864/2007 privind legea aplicabilă obligaţiilor necontractuale (Roma II). această normă. Din aceste considerente. Metoda proper-law este o metodă originară în sistemele de common-law. fie prin norme materiale sau substanţiale. un raport juridic este susceptibil a fi guvernat de mai multe sisteme de drept. se face vorbire despre aplicarea aşa-numitelor norme de aplicaţie imediată. 593/2008 privind legea aplicabilă obligaţiilor contractuale (Roma I). conţinutul şi celelalte elemente ale raportului juridic supus analizei.Regulamentul Consiliului nr. Ea se deosebeşte de norma materială de drept naţional prin aceea că are ca obiect un raport juridic cu element de extraneitate. şi porneşte de la premisa că fiecare speţă prezintă particularităţile sale. ş. conţinutul şi celelalte elemente ale acestuia din urmă urmând a fi determinate de legea internă astfel desemnată. să fie decisă legea cu care această situaţie prezintă legăturile cele mai strânse. Concepţia proper-law impune ca raportat la o situaţie dată. În cadrul metodei conflictualiste. Potrivit acestei metode. devine aplicabilă doar prin prisma unei norme conflictuale care o declară aplicabilă. Regulamentul Parlamentului şi Consiliului nr. prin intermediul cărora se va indica legea cărui stat va guverna un anumit raport juridic. anume situaţia în care datorită elementului de extraneitate. ci reglementează însuşi raportul juridic. nefiind specifică dreptului internaţional privat. Guvernând raportul însuşi. prin norme conflictuale general incidente. Metodologia de reglementare în dreptul internaţional privat Raporturile juridice cu element de extraneitate pot fi reglementate fie cu ajutorul normelor conflictuale. care înlătură într-o anumită situaţie ce formează obiectul reglementării orice conflict de legi. legea aplicabilă unui anumit raport juridic nu trebuie determinată abstract. sau distinct de aceasta.a. Regulamentul Parlamentului şi al Consiliului nr. Prin metoda conflictualistă se soluţionează conflictul de legi. în sensul indicării (directe sau indirecte) a legii aplicabile. cu pondere şi relevanţă diferită. recunoaşterea şi executarea hotărârilor judecătoreşti în materie matrimonială şi în materia răspunderii părinteşti. reglementarea prin norme materiale de drept internaţional privat este proprie materiei de care aparţine raportul juridic cu element de extraneitate. nemijlocit. Norma materială de drept internaţional privat se particularizează prin aceea că nu are ca obiect determinarea legii aplicabile. judecătorul 9 .

în cazul legilor privind starea civilă sau capacitatea persoanei. . Conform art. Nu toate aceste elemente se regăsesc cu necesitate în cadrul oricărui litigiu de drept internaţional privat. raportul juridic are o legatură foarte îndepartată cu această lege. nefiind legat de regulile caracteristice metodei conflictuale. În acest caz. 1 C. Aplicaţii ale metodei proper-law se regăsesc şi în Codul nostru civil. precum şi atunci când părtile au ales legea aplicabilă. Domeniul dreptului internaţional privat În cadrul litigiilor privind raporturi juridice cu elemente de extraneitate. normele conflictuale nu pot fi înlăturate. „în mod exceptional. . conform normelor de drept internaţional privat din legea forului.judecarea şi pronunţarea soluţiei în funcţie de legea determinată ca fiind aplicabilă. fie după o lege străină. De exemplu. datorită circumstanţelor cauzei. Totuşi.determinarea legii procedurale aplicabile. De asemenea.recunoaşterea efectelor hotărârilor judecătoreşti sau arbitrale străine. din moment ce presupune un proces finalizat în alt stat decât cel de recunoaştere. problema recunoaştereii efectelor hotărârilor judecătoreşti este în principiu de sine stătătoare. conform normelor de drept procesual ale forului. dacă aceasta este diferită de legea procedurală. aceasta va stabili că raportul juridic cu element de extraneitate va fi evaluat fie în raport cu legea proprie. cu excepţiile pe care aceasta însăşi le permite. conform aliniatului 2 al acestui text normativ.verificarea competenţei de către instanţa sesizată. . .civ. se aplică legea cu care raportul juridic prezintă cele mai strânse legături”. partea privind judecarea şi pronunţarea soluţiei în funcţie de legea aplicabilă ţine de materia de care aparţine raportul juridic cu element de extraneitate dedus judecăţii. 10 .stabilirea legii aplicabile raportului juridic dedus judecăţii. Nu în ultimul rând. litigiul finalizându-se astfel. urmând să aplice legea pe care o consideră cea mai apropiată raportului juridic supus analizei. există o serie de probleme care trebuie rezolvate: .stabilirea conţinutului legii străine. inclusiv cele privind raporturi procesuale cu element de extraneitate. aplicarea legii determinate potrivit prezentei cărţi poate fi înlaturată dacă. este posibil ca instanţa sesizată să considere că sunt competente instanţele din alt stat. însă devierea de la regulile stabilite prin normele conflictuale este posibilă doar în cazurile expres şi limitativ prevăzute de lege. 2565 alin.are o marjă foarte largă de apreciere. . aceasta este aproape invariabil legea forului.

şi conflictul de legi (modalitatea de determinare a legii aplicabile raportului juridic dedus judecăţii). însă nu este posibilă conform normelor procedurale interne (nici cele actuale. şi mai departe de a scoate în evidenţă faptul că. Instanţa sesizată va aprecia dacă este sau nu competentă să judece litigiul în funcţie de normele procedurale proprii. în cadrul tratatelor bi sau multilaterale de asistenţă juridică. nici cele din noul Cod de procedură civilă). problema recunoaşterii efectelor hotărârilor străine este reglementată exclusiv de statul în care se solicită această recunoaştere. întrucât poate da naştere la interpretarea că obiectul său de preocupare îl constituie alegerea instanţelor unui anumit stat atunci când instanţele din mai multe state ar putea fi competente să soluţioneze un anumit litigiu cu element de extraneitate. În realitate. din punctul de vedere al competenţei. noţiunea „conflict de jurisdicţii” are în primul rând meritul de a sublinia că suntem în prezenţa unei problematici de drept internaţional privat. conflictul de jurisdicţii. lege procedurală aplicabilă şi recunoaşterea transfrontalieră a efectelor hotărârilor judecătoreşti). nu presupune soluţionarea unui „conflict” în sensul gramatical al cuvântului. prin urmare nici în această situaţie nu nu putem vorbi despre un conflict în accepţiunea dreptului internaţional privat. Odată stabilită competenţa instanţei sesizate se exclude. Cu toate acestea. fără a avea posibilitatea de a alege între instanţele din unul sau mai multe state terţe care ar putea fi competente datorită unor legături cu litigiul. deci din acest punct de vedere noţiunea de „conflict” apare ca fiind şi mai puţin adecvată.Rezultă astfel că dreptul internaţional privat are ca domeniu de cuprindere conflictul de jurisdicţii (problemele de competenţă. Nu în ultimul rând. Declinarea de competenţă în favoarea instanţelor unui stat terţ este prevăzută doar cu titlu excepţional. cu foarte puţine excepţii. 11 . problemele procedurale cu element de extraneitate ocupă o poziţie distinctă. în cadrul domeniului dreptului internaţional privat. În literatura de specialitate se vorbeşte şi despre condiţia juridică a străinului. ca element al domeniul dreptului internaţional privat. Conflictul de jurisdicţii Noţiunea „conflictului de jurisdicţii” este într-o anumită măsură improprie. posibilitatea incidenţei unei legi procedurale străine.

Un conflict a fost calificat în doctrină ca fiind „în spaţiu şi timp” atunci când raportul juridic se constituie pe teritoriul unui anumit stat. ocazie cu care ne vom referi şi la conflictul de legi în spaţiu şi timp. Aceste legi. fără a fi necesar ca aceeaşi lege să guverneze toate instituţiile juridice susenunţate. conflictul de legi este acea situaţie în care. Problematica este strâns legată partea recunoaşterii efectelor hotărârii judecătoreşti străine din cadrul conflictului de jurisdicţii. însă. În esenţă. Toate aceste legi este posibil să fie diferite şi între ele. se află în „conflict”. conflictul de legi este unul esenţialmente în spaţiu. un anumit raport juridic este susceptibil să fie guvernat de legea unuia sau mai multor state diferite. statutul juridic al bunului mobil sau imobil. ce se va stabili în urma rezolvării conflictului de legi.Conflictul de legi Componenta cea mai importantă în cadrul domeniului dreptului internaţional privat. atunci conflictul dintre legea în vigoare la momentul constituirii raportului şi cea aplicabilă efectelor sale este unul în timp. în sensul că un raport juridic nu poate fi guvernat în acelaşi timp de legile mai multor state raportat la aceeaşi instituţie juridică. care va determina efectele sale. „drepturile câştigate în ţară străină sunt respectate în România. Conflicte de legi în spaţiu şi timp Din punctul de vedere al dreptului internaţional privat. legea locului situării obiectului contractului va reglementa statutul juridic al bunului mobil sau imobil.civ. Am subliniat că raportat la aceeaşi instituţie juridică nu pot coexista mai multe legi. Când invocarea efectelor unui anumit raport juridic nu coincide cu momentul naşterii dreptului izvorând din acel raport. datorită elementului/ elementelor de extraneitate. Acelaşi raport poate fi însă supus unor legi diferite în acelaşi timp. efectele contractului) trebuie guvernate de o lege unică. în sensul că legea personală a părţilor va reglementa capacitatea acestora de a contracta. Fiecare dintre acestea. conflictul de legi în spaţiu şi timp ridică problema recunoaşterii internaţionale a drepturilor dobândite. forma actului juridic. Conform art. impunându-se stabilirea cărei legi din cadrul celor aflate în conflict se aplică în situaţia dată. şi în raport cu legea contractului. forma contractului va fi reglementată de legea locului în care acesta a fost încheiat. 2567 C. 12 . (capacitatea de a contracta. cu excepţia cazului în care sunt contrare ordinii publice în dreptul internaţional privat român”. sisteme de drept diferite. iar efectele sale sunt invocate ulterior pe teritoriul altui stat.

sau ale diferitelor confesiuni. Alte situaţii speciale privind conflictul de legi Art. De asemenea. se apreciază că poate exista conflict de legi şi cu sisteme de drept ale unor state nerecunoscute de legea forului. De exemplu.). moştenire (art.civ. Soluţii de principiu în cazul conflictului mobil de legi există doar cu privire la bunuri.). efectele căsătoriei în cazul schimbului reşedinţei obişnuite sau cetăţeniei (art.). se pune problema legii care guvernează statutul său civil ca lege naţională. 13 . ş. iar în lipsă. efectele majoratului (art. situaţie în care conflictul este denumit interpersonal). se aplică sistemul legislativ din cadrul acelui stat care prezintă cele mai strânse legături cu raportul juridic. analizând structura acesteia) se modifică succesiv.civ. stabilirea filiaţiei copilului din afara căsătoriei (art. 2574 C. Dacă legea străină aparţine unui stat în care coexistă mai multe sisteme legislative (ale regiunilor sau statelor federate.civ.civ. 2615-2616 C.). dreptul acelui stat determină dispoziţiile legale aplicabile. caz în care suntem în prezenţa conflictului de legi interregional. dacă o persoană îşi schimbă cetăţenia sau domiciliul. devenind posibilă incidenţa mai multor sisteme de drept. s-ar ajunge la situaţia în care părţilor raportului juridic să li se aplice legi care la momentul apariţiei conflictului nu mai există în ceea ce le priveşte. independent de caracterul declarativ al recunoaşterii internaţionale.Conflicte mobile de legi Suntem în prezenţa unui „conflict mobil de legi” atunci când elementul de legătură al normei conflictuale (la care vom face referire ulterior. deoarece. 2605 C.). „constituirea. 2596 C.civ. Potrivit art.). 2560 C. în cadrul deplasării unui bun pe teritoriul mai multor state. reglementează şi situaţia conflictelor de legi în cazul sistemelor plurilegislative. revendicare mobiliară (art.civ.civ. 2575 C.a. Reguli speciale există în materie de declarare judecătorească a morţii (art. transmiterea sau stingerea drepturilor reale asupra unui bun care şi-a schimbat aşezarea sunt cârmuite de legea locului unde acesta se afla în momentul când s-a produs faptul juridic care a generat. Această regulă poate fi extinsă şi în celelalte cazuri în care nu există o normă specială care să reglementeze conflictul mobil de legi. se pune problema care lege se va aplica cu titlu de legea locului unde este situat bunul. 2617 C. Nu în ultimul rând. 2633 C. a modificat sau a stins dreptul respectiv”.civ.

în ceea ce ne priveşte. din moment ce străinul nu este recunoscut din punct de vedere juridic. Principiul consacrat de art. legea străină nu se aplică în nicio situaţie. în sensul că prin intermediul acesteia se precizează care dintre sistemele de drept ce ar putea fi 14 . şi care nu au relevanţă pentru conflictul de legi sau conflictul de jurisdicţii. prezintă o importanţă necontestată pentru dreptul internaţional privat. Problematica ţinând de condiţia juridică a străinului va forma obiectul preocupării în cadrul analizei persoanei fizice şi juridice în dreptul internaţional privat. 18 alin. atunci problema conflictului de legi sau de jurisdicţii nu se ridică. Tot astfel. Elementele cetăţeniei care nu privesc conflictul de legi sau de jurisdicţii sunt însă considerate în mod tradiţional ca aparţinând dreptului public. nu sunt cuprinse în domeniul dreptului internaţional privat. Soluţionarea acestui conflict se realizează în principal prin intermediul normelor conflictuale. de stabilire. regimul refugiaţilor. ci norme de procedură civilă fără particularităţi din punctul de vedere al structurii în raport cu normele procedurale de drept comun. Norma conflictuală Am arătat deja că problema conflictului de legi constituie punctul cel mai important în cadrul dreptului internaţional privat. fiind mai degrabă legate de probleme care ţin de suveranitatea statelor. În concluzie. privită ca apartenenţa unei persoane fizice la un anumit stat. azilul politic şi alte asemenea.Condiţia juridică a străinului Prin condiţia juridică a străinului înţelegem ansamblul drepturilor şi obligaţiilor care revin străinilor pe teritoriul unui anumit stat. 1 din Constituţia României este cel al recunoaşterii unor drepturi egale cetăţenilor străini şi apatrizilor de pe teritoriul ţării cu cele ale cetăţenilor români. Norma conflictuală este aceea prin intermediul căreia se determină legea aplicabilă unui anumit raport juridic cu element de extraneitate. S-a arătat în literatura de specialitate că dacă străinilor nu le-ar fi recunoscute niciun fel de drepturi. putem defini dreptul internaţional privat ca acea ramură de drept care reglementează conflictele de legi şi conflictele de jurisdicţii în cazul raporturilor juridice cu elemente de extraneitate. pentru că nu se pune problema alegerea unei legi din mai multe susceptibile să guverneze un anumit raport juridic. respectiv dreptul de liberă circulaţie. elementele care ţin de condiţia juridică a străinului. Cetăţenia. Am arătat că în cadrul conflictului de jurisdicţii nu se utilizează norme conflictuale.

în cadrul structurii normei conflictuale se găsesc două elemente: conţinutul şi legătura. iar în cadrul legăturii nu se indică direct legea cărui stat se aplică. respectiv raporturile juridice pe care le guvernează. Odată ce legea aplicabilă a fost determinată prin intermediul normei conflictuale. 2583 alin. conţinutul concret şi celelalte componente ale raportului juridic vor fi determinate de norma materială din cadrul sistemului de drept astfel selectat. Legătura poate fi directă. Structura normei conflictuale Datorită finalităţii sale. S-a spus că norma conflictuală nu cârmuieşte propriu-zis un raport juridic. şi este preluat de norma materială din cadrul acestei legi. 15 . Dacă în teoria generală a dreptului se vorbeşte despre ipoteză. culturale sau de altă natură”. în funcţie de locul unde este situat bunul. sociale. De exemplu. în timp ce legătura constituie indicarea legii ce va fi incidentă raporturilor referite de conţinut. Legătura normei este directă. Conţinutul normei conflictuale îl constituie situaţia la care se aplică. sunt cârmuite de legea locului unde acestea sunt situate sau se află”. art. în sensul că nu determină direct drepturile. inclusiv cele de garanţii reale. Legătura poate fi şi generală (regula în dreptul internaţional privat). Conţinutul acestei norme îl constituie regimul juridic al bunurilor. Conţinutul acestei norme îl constituie condiţiile de exercitare a activităţilor economice de către persoane juridice străine în România. ci conţine o regulă sau anumite puncte de referinţă în raport cu care se va putea determina legea aplicabilă.civ. legea aplicabilă poate fi legea română. Cu alte cuvinte. prevede că „posesia.civ. 2 C.aplicabile va reglementa în final unul sau mai multe aspecte ale raportului de drept internaţional privat. când se arată că în situaţia A se va aplica legea română). când norma conflictuală nu nominalizează un anumit stat. Conform art. rolul normei conflictuale încetează. Putem spune că din punct de vedere structural. dreptul de proprietate şi celelalte drepturi reale asupra bunurilor. Din momentul în care s-a stabilit legea aplicabilă. ci se stipulează regula potrivit căreia statutul juridic al bunurilor e determinat de locul în care acestea sunt situate. atunci când se indică nemijlocit legea cărui stat va reglementa situaţia din conţinut (de exemplu. obligaţiile sau alte elemente din cadrul acestui raport. se va aplica legea X”. normele conflictuale se reduc la următoarea construcţie: „în situaţia dată A. norma conflictuală se deosebeşte fundamental de norma materială şi sub aspectul structurii sale. dispoziţie şi sancţiune. 2613 C. „persoana juridică străină recunoscută în România îşi desfăşoară activitatea pe teritoriul ţării în condiţiile stabilite de legea română referitoare la exercitarea activităţilor economice. în sensul că situaţia din conţinut este reglementată de legea română.

ori de câte ori se determină aplicarea cu necesitate a normei interne. pe teritoriul unui anumit stat. sau orice altă lege aplicabilă pe teritoriul unde este situat bunul. norme conflictuale din dreptul civil. care se aplică într-un anumit teritoriu dat. persoanelor şi raporturilor avute în vedere. datorită caracterului imperativ conferit de către statul forului. Cu alte cuvinte. înlăturând norma conflictuală normal aplicabilă. potrivit art. Criteriile tehnice presupun asimilarea între normele de aplicaţie imediată şi normele teritoriale. Am arătat în cadrul capitolului destinat metodologiei de reglementare în dreptul internaţional privat că normele de aplicaţie imediată sunt acele norme care înlătură într-o anumită situaţie ce formează obiectul reglementării orice conflict de legi. Conform criteriilor formaliste. respectiv în care problema este ridicată. „dispoziţiile imperative prevăzute de legea română pentru reglementarea unui raport juridic cu element de extraneitate se aplică în mod prioritar. normele conflictuale se clasifică în norme unilaterale (cu legătură directă) şi bi/multilaterale (cu legătură generală). legea engleză. După conţinutul lor. de aplicare imediată) Vom analiza în cadrul acestui punct şi normele de aplicaţie imediată.legea germană. Normele de aplicaţie imediată (de aplicabilitate imediată. în timp ce criteriile finaliste leagă această categorie de un interes social deosebit. înlăturându-se astfel conflictul de legi. Dacă Legea nr. sau. 1 C. etc.a. există norme de aplicaţie imediată. la contracte. criteriul formalist. la divorţ. prin reglementarea expresă a categoriei normelor de aplicaţie imediată. din dreptul muncii. 105/1992 nu cuprinde o definire a acestei categorii de norme. nu sunt incidente prevederile prezentei cărţi privind determinarea legii 16 . 2566 alin. după caz. motiv pentru care au fost exprimate mai multe criterii pentru delimitarea sferei de cuprindere a normelor de aplicaţie imediată.civ. ş. din dreptul afacerilor. Această delimitare are un grad scăzut de specificitate. legile de aplicaţie imediată sunt acelea care. reglementează în mod direct raportul cu element de extraneitate. În acest caz. datorită legăturii strânse dintre acestea şi normele conflictuale. cu excluderea oricărei posibilităţi a conflictului de legi. prin stabilirea că în respectiva situaţie se impune aplicarea cu necesitate a unei anumite norme. Legiuitorul român pare să adopte. care impune aplicarea lor. Clasificarea normelor conflictuale Din punctul de vedere al legăturii. normele conflictuale pot fi norme privitoare la bunuri. la căsătorie.

În acest sens. în condiţiile prevăzute de art. fără a mai cerceta normele conflictuale ce ar putea fi incidente în materia respectivă. ele devin aplicabile doar dacă fie o normă conflictuală trimite la ele. 2 C. De asemenea. categoria normelor de aplicaţie imediată apare ca o varietate a normelor materiale de drept internaţional privat. înainte de a cerceta normele de drept internaţional privat din dreptul intern. fie dacă există un punct de legătură cu legea forului. iar alin. importanţa practică a reglementării categoriei nu apare ca fiind esenţială. autoritatea internă în faţa căreia este invocat raportul juridic cu element de extraneitate trebuie mai întâi să cerceteze dacă în respectivul domeniu există sau nu o normă naţională de aplicaţie imediată. Dacă da. iar interesele legitime ale părţilor o impun. În caz afirmativ. Din considerentele de mai sus. se vor aplica dispoziţiile imperative din acel stat. precum şi consecinţele care decurg din aplicarea sau neaplicarea lor”. chiar dacă nu în integralitatea sa. 17 . În acest caz. vor fi avute în vedere obiectul şi scopul acestor dispoziţii. Cu alte cuvinte. caracteristică ce revine oricărei norme conflictuale propriu-zise. norma română de aplicaţie imediată va putea fi incidentă doar dacă dreptul internaţional privat al forului permite acest lucru. dacă raportul juridic prezintă strânse legături cu legea acelui stat. Mai mult. 2 arată că „pot fi aplicate direct şi dispoziţiile imperative prevăzute de legea altui stat pentru reglementarea unui raport juridic cu element de extraneitate. atunci autoritatea naţională va putea. să aplice direct legea străină. în cazul respectivului raport cu element străin. 2566 alin. va aplica această normă.civ. devine aplicabilă în România pentru că legea forului o permite. Asemănător acestora din urmă. însă raportul juridic este dedus judecăţii în străinătate. Legea străină. 2 este în esenţă o normă conflictuală. care spune că dacă un raport cu element de extraneitate cuprinde legături strânse cu un stat străin şi interesul părţilor impune. Astfel cum este reglementată de noul Cod civil. norme de aplicaţie imediată. deci legea română. Din moment ce acestea sunt incidente tocmai pentru că legea forului prevede astfel. nu apreciem că reglementarea separată a acestei categorii este de natură să aducă lămuriri controversei existente anterior cu privire la categoria normelor de aplicaţie imediată. legea română permite autorităţii naţionale să verifice dacă un stat străin cunoaşte la rândul său. elemente specifice metodei conflictualiste.aplicabile”. dacă există în dreptul român o normă de aplicaţie imediată. 2566 alin. art.

ş. se face diferenţiere în literatura de specialitate între calificarea primară şi cea secundară.a. Unitatea 2: elemente specifice dreptului internaţional privat Conflictul de calificări Normele conflictuale utilizează în cadrul structurii lor diferite categorii juridice. Regulamentul nu face altceva decât să consacre cu ocazia menţionării normelor de aplicare imediată a unui caz de ordine publică în dreptul internaţional privat. care influenţează legea aplicabilă. 1 din Regulamentul nr. conform art. De exemplu. locul producerii prejudiciului. 9 alin. indiferent de legea aplicabilă contractului în temeiul prezentului regulament”. căsătorie. în cadrul conţinutului se face vorbire despre capacitate juridică şi stare civilă. moştenire. precum organizarea politică. norma conflictuală recurge la categorii juridice precum domiciliul. existând astfel un conflict de calificări. neinstituind o ordine în care trebuie să fie cercetate în raport cu normele conflictuale. calificarea priveşte pe de o parte încadrarea raportului supus atenţiei în categoriile juridice la care face referire norma conflictuală. iar alegerea uneia sau a alteia din aceste accepţiuni să afecteze soluţia dată conflictului de legi. 593/2008 (Roma I). „normele de aplicare imediată sunt norme a căror respectare este privită drept esenţială de către o anumită ţară pentru salvgardarea intereselor sale publice. fie legătura normei. prin care se delimitează fie conţinutul. stabilindu-se astfel care dintre normele conflictuale sunt incidente. Concret. Prin calificare se înţelege tocmai accepţiunea pe care un anumit sistem de drept o conferă unei categorii juridice date. Din punctul de vedere al dreptului internaţional privat interesează doar calificarea primară. forma actelor juridice.a.În accepţiunea legiuitorului european. în asemenea măsură. bunuri mobile sau imobile. socială sau economică. astfel cum aceasta va fi conturată în capitolul care-i este destinat. Din acest punct de vedere. ş. încât aceste norme sunt aplicabile oricărei situaţii care intră în domeniul lor de aplicare. există posibilitatea ca acestor instituţii legile aflate în conflict să le confere accepţiuni diferite. locul încheierii contractului. Din punctul de vedere al formelor calificării. prescripţia extinctivă. iar pe de altă parte stabilirea efectelor şi conţinutului categoriei respective. Orice calificare ulterioară acestui moment 18 . Din punctul de vedere al legăturii. În cadrul unui raport juridic cu element de extraneitate.

o noţiune complexă ce se referă la locul unde locuieşte o persoană cu intenţia de a se stabili permanent. de exemplu. iar dacă este o problemă de fond. ea va fi reglementată de lex fori. în funcţie de teoria adoptată pentru stabilirea momentului formării acordului de voinţă (teoria emisiunii. se impune a stabili mai întâi cu exactitate ce se înţelege în concret prin domiciliu. În această din urmă accepţiune. dacă o normă legală care interzice întocmirea unui testament în străinătate e calificată ca o problemă de formă. chiar dacă a lipsit de acolo mai mulţi ani. va fi guvernată de lex causae. Tot o problemă de calificare a legăturii normei juridice poate interveni în cazul trimiterii la legea locului unde s-a încheiat contractul. posibilitate pe care legea naţională a acestuia nu o prevede. şi care de regulă trimite la legea locului actului. de exemplu. atunci trebuie apelat la norma conflictuală care guvernează forma actului juridic. atunci urmează a se folosi norma conflictuală în materie de capacitate. printre primele care au scos în evidenţă necesitatea cercetării problemei conflictului de calificări). atunci intervine un conflict de calificări. însă dacă este privită ca o problemă de capacitate. a recepţiunii sau a informaţiunii. iar apoi însăşi soluţia asupra fondului cauzei (speţa testamentului olandez. în funcţie de un sistem de drept sau altul. Problema calificării poate privi atât conţinutul normei. cum este cazul dreptului englez. dacă prescripţia extinctivă este calificată ca fiind o problemă de procedură. Pentru încheierea contractului între absenţi. a transmisiunii. locul încheierii poate fi sau locul unde se află ofertantul. Dacă legea locului actului recunoaşte valabilitatea testamentului întocmit de străin. poate fi vorba despre locuinţa stabilă. Conflicte de calificări privind conţinutul normei conflictuale Din punctul de vedere al conţinutului. În funcţie de un sistem de drept sau altul. Conflicte de calificări referitoare la legătura normei conflictuale Din punctul de vedere al legăturii. sau locul unde se află acceptantul. la legea locului în care persoana îşi are domiciliul. de exemplu. aparţinând deci de materia care guvernează raportul juridic cu element de extraneitate. este posibil ca o persoană să fie considerată că are domiciliul în Anglia. de care depinde mai întâi legea aplicabilă. dacă norma conflictuală trimite. 19 . care în principiu trimite la legea naţională. la care ne vom referi cu ocazia analizei normei conflictuale în materia contractelor). cât şi legătura. Tot astfel.(calificarea secundară) ţine de legea internă selectată. sau.

2558 alin. cu excepţia situaţiei în care din lege. instanţa nu reuşeşte să identifice legea aplicabilă contractului de agency. au fost aduse argumente atât pentru lex fori cât şi pentru lex causae. „natura mobiliară sau imobiliară a bunurilor se determină potrivit legii locului unde acestea se află sau. situaţia instanţelor române care sunt sesizate cu litigii privind contracte de agency sau trust din common-law. 4 al aceluiaşi articol stabileşte că „dacă legea română nu cunoaşte o instituţie juridică străină sau o cunoaşte sub o altă denumire ori cu un alt conţinut. impunându-se în final regula potrivit căreia calificarea se face după legea forului. Conform art. 3 C. devine evidentă necesitatea stabilirii legii după care se va face calificarea. Dacă însă utilizând criteriile de calificare din dreptul englez. însă mai departe ar trebui să se recurgă la categoriile din legea forului cu care instituţia supusă analizei care conţine cele mai puternice asemănări. intervine atunci când apare retrimiterea. deci aceeaşi lege trebuie să stabilească şi natura lor mobiliară sau imobiliară. după caz. din dreptul german). cum vom arăta şi în cadrul capitolului destinat normlor conflictuale în materie de bunuri”. S-a spus că problema calificării trebuie să privească doar sensul şi semnificaţia unei instituţii. Textul legal stabileşte şi o serie de excepţii de la calificarea după legea română.Legea după care se face calificarea – lex fori Din punctul de vedere al celor de mai sus. 2. sunt situate”. prevede că atunci „când determinarea legii aplicabile depinde de calificarea ce urmează să fie dată unei instituţii de drept sau unui raport juridic. va recurge în subsidiar la instituţiile asemănătoare din dreptul intern. 1. se poate lua în considerare calificarea juridică făcută de legea străină”. ea conduce la aplicarea legii străine şi în ceea ce priveşte calificarea (detaliile cu privire la retrimitere vor fi analizate în cadrul punctului următor). reglementată la alin. Considerăm că această din urmă posibilitate există doar dacă în urma calificării iniţiale nu este posibilă stabilirea legii aplicabile. care la art. din acordul părţilor sau din alte împrejurări nu rezultă astfel. Retrimiterea fiind o excepţie de la aplicarea legii române. se ajunge la concluzia că legea aplicabilă contractului de agency este 20 . Excepţia este o consecinţă a faptului că regimul juridic al bunurilor este guvernat în principiu de legea locului unde sunt situate sau se află. Alin. dacă în urma operaţiunii de calificare conform dreptului englez. Problema instituţiilor juridice necunoscute de legea forului (cum ar fi. se ia în considerare calificarea juridică stabilită de legea română”.civ. de exemplu. anume mandatul sau comisionul. Soluţia este consacrată şi de Codul civil. De exemplu. Prima dintre acestea. 2558 alin. sau Aufhebung. De la apariţia problematicii în doctrină.

de regulă în partea de debut sau într-o anexă anume destinată. respectiv de materia de care acest raport aparţine. Există posibilitatea ca. 5 C. Potrivit art. motiv pentru care ele nu sunt veritabile excepţii în ceea ce ne priveşte. considerăm că în toate situaţiile de mai sus. ci ţine de aplicarea legii interne unui anumit raport juridic. ci de materia ce guvernează raportul cu element de extraneitate supus analizei. Calificarea legală intervine atunci când prin acte normative şi convenţii internaţionale se definesc. 2558 alin. excepţiile de la calificarea după lex fori sunt posibile doar pentru că lex fori le permite. regula calificării după lex fori şi excepţiile enunţate mai sus au caracter subsidiar. în funcţie de calificarea normativă. Nu în ultimul rând. calificarea acestor noţiuni se face după voinţa părţilor”. „cu toate acestea. În acest sens. când părţile au determinat ele însele înţelesul noţiunilor dintr-un act juridic. urmând a fi aplicate regulile speciale ce le vom analiza cu ocazia cercetării statutului juridic al persoanei fizice în dreptul internaţional privat. tocmai pentru că nu ţine de dreptul internaţional privat. Ca o remarcă generală. legea forului să fie înlăturată. proprii relaţiilor economice internaţionale. Calificarea secundară am arătat că nu este afectată de legea forului. care intră evident în această categorie. se aminteşte situaţia cetăţeniei ca excepţie de la calificarea după lex fori. Excepţii de la calificarea după lex fori În literatura de specialitate s-au subliniat o serie de alte excepţii de la regula aplicării legii forului în materie de calificare. procesul calificării primare a încetat. Recurgerea la categoriile interne asemănătoare nu mai este o problemă de calificare în sensul dreptului internaţional privat. dincolo de excepţiile cuprinse în Codul civil. urmând ca problemele de calificare să nu se facă în mod necesar după o lege internă sau alta.civ. Cu alte cuvinte. calificarea legală intervine doar dacă legea forului face trimitere la 21 . noţiunile utilizate. În literatura de specialitate se vorbeşte despre conceptul de calificare autonomă. ci calificări distincte. Consacrarea legislativă a celor analizate mai sus pentru prima dată în Codul civil nu înlătură necesitatea cercetării şi a celorlalte posibile excepţii. urmând a se recurge la ele doar dacă părţile nu au convenit asupra calificării instituţiilor relevante pentru stabilirea efectelor normei conflictuale. specificitatea raporturilor cu element de extraneitate impune necesitatea detaşării de sistemele de drept aflate în conflict. Conform acestui concept.totuşi legea română.

cu excepţiile pe care sistemul român de drept le admite. 2559 alin. calificarea secundară am arătat că nu ţine de dreptul internaţional privat. ale cărui norme conflictuale trimit înapoi la legea forului sau la legea unui stat terţ. Dacă legea străină la care face trimitere legea forului cuprinde doar normele de drept material care guvernează raportul juridic supus analizei. etc. Art. 3 C.civ. Retrimiterea Legea străină – sistem juridic ce include regulile de drept internaţional privat Înainte de a analiza orice problemă privind retrimiterea.actul normativ intern sau internaţional care o conţine. atunci demersul de alegere a legii aplicabile este finalizat cu ocazia primei trimiteri. în anumite domenii. Totuşi.civ. calificarea autonomă nu intervine dacă legea forului nu cuprinde posibilitatea recurgerii la o astfel de calificare. dacă dreptul internaţional privat al forului prevede că într-o anumită situaţie dată se aplică legea altui stat ca lege a locului încheierii actului. nu în ultimul rând. 2559 alin. 22 . 1 C. retrimiterea este exclusă întrucât accepţiunea de lege străină nu include întregul sistem străin de drept. inclusiv problemele de calificare. referirea la legea străină priveşte doar normele de drept material care guvernează raportul cu element de extraneitate sau întregul sistem de drept străin. ca lege a naţionalităţii uneia dintre părţi. cu excepţia unor dispoziţii contrare”. Urmează deci că sistemul român de drept internaţional privat nu este incompatibil cu retrimiterea. În concluzie. se impune a fi clarificat domeniul de cuprindere al legii străine la care trimite norma conflictuală a forului. Cu alte cuvinte. a locului situării bunurilor. de lege lata calificarea instituţiilor juridice de care depinde norma conflictuală se realizează după legea română. este determinată tot de lex fori. Problema retrimiterii se ridică exclusiv în a doua situaţie. Conform art. „legea străină cuprinde dispoziţiile de drept material. deci inclusiv normele de drept internaţional privat din legea străină? Retrimiterea reprezintă acea situaţie în care normele forului trimit la un alt sistem de drept. inclusiv normele conflictuale. legea în funcţie de care se va analiza categoria juridică a cetăţeniei.

dacă într-un litigiu român de drept internaţional privat legea străină a fost selectată să guverneze forma unui act juridic. atunci nu se vor cerceta normele conflictuale ale statului străin astfel selectat. Acest conflict poate fi pozitiv.prevede că „prin excepţie de la prevederile alin. dacă legea străină se aplică în temeiul voinţei părţilor. suntem în prezenţa unui conflict negativ. sau negativ. Dacă în dreptul german ar exista o normă conflictuală care prevede că legea aplicabilă contractului este legea locului încheierii sale. stabilirea propriei legi ca lege aplicabilă unui raport de drept internaţional privat nu ridică probleme suplimentare. precum şi în alte cazuri speciale prevăzute de convenţiile internaţionale la care România este parte. când regulile conflictuale din statele ale căror legi sunt în conflict trimit fiecare la cealaltă sau la legea unui stat terţ. când normele de drept internaţional privat din mai multe sisteme juridice „revendică” propria lege ca aplicabilă unui anumit raport juridic cu element de extraneitate. Cu alte cuvinte. Noţiunea retrimiterii Retrimiterea a mai fost numită în doctrină conflict între normele conflictuale. Cu privire la formă. De la 5 23 . prin intermediul normelor conflictuale. Tot astfel. normele acestuia din urmă de drept internaţional privat ar fi condus la incidenţa altei legi. ca lege a debitorului prestaţiei caracteristice. devenind necesară soluţionarea problemei retrimiterii. se va aplica legea străină. Când însă ambele sisteme de drept aflate în conflict trimit. Drept urmare. Apariţia retrimiterii în dreptul internaţional privat Această problematică a fost ridicată în atenţia dreptului internaţional privat în cauza Forgo. conflictul pozitiv între normele conflictuale nu are legătură cu retrimiterea. unui contract încheiat în România între un vânzător din Germania şi un cumpărător român se aplică legea germană. la legea unui stat străin. fiind copil din afara căsătoriei. în cazul legii străine aplicabile formei actelor juridice şi obligaţiilor extracontractuale. Nu interesează faptul că dacă ar fi fost sesizate autorităţile din alt stat. urmându-se a se aplica legea indicată de părţi chiar dacă aceasta ar trimite înapoi la legea forului. De exemplu. am fi în prezenţa retrimiterii. Din moment ce autorităţile dintr-un anumit stat aplică normele de drept internaţional privat ale forului. Forgo era cetăţean bavarez. de dreptul Uniunii Europene sau de lege”. demersul stabilirii legii incidente încetând în acest moment. legea străină nu cuprinde şi normele ei conflictuale în cazul în care părţile au ales legea străină aplicabilă. nu interesează sistemul de drept internaţional privat al statului din care face parte legea respectivă. 1 (sus-citat).

însă dă eficienţă doar retrimiterii de gradul I. succesiunea a fost declarată vacantă. din afara căsătoriei. se aplică legea română. s-a considerat în literatura de specialitate că legea stabilită pentru reglementarea chestiunii principale ca efect 24 . au recurs la normele de drept internaţional privat franceze. Drept urmare. care nu recunoştea. potrivit căreia autorităţile judiciare naţionale trebuie să soluţioneze un raport cu element de extraneitate în acelaşi fel în care instanţa străină a statului la care trimite legea forului l-ar fi judecat. Dacă însă trimiterea nu este la legea forului. atunci suntem în prezenţa unei retrimiteri de gradul II. Instanţele franceze. sesizate cu o petiţie de ereditate din partea moştenitorilor lui Forgo şi din partea Statului Francez. Potrivit art. şi au judecat după propria lege. retrimiterea este simplă.civ. În commonlaw retrimiterea se fundamentează pe foreign court theory – teoria instanţei străine. Norma conflictuală din Bavaria însă stipula că legea aplicabilă moştenirii este cea a domiciliului de fapt al defunctului. se va aplica tot legea română. dreptul de moştenire al colateralilor după mamă. Instanţele franceze au constatat că a intervenit retrimiterea. revenind Statului Francez. lăsând la 68 de ani o succesiune mobiliară importantă. Felurile retrimiterii Retrimiterea poate fi de gradul I (simplă) sau de gradul II (complexă). Datorită faptului că nu îndeplinise formalităţile necesare pentru obţinerea domiciliului în Franţa din punct de vedere juridic. unde a trăit tot restul vieţii. anume legea franceză. „dacă legea străină retrimite la dreptul român sau la dreptul altui stat. 2 C. Atunci când sistemul de drept ale cărui legi au fost iniţial stabilite de legea forului ca fiind aplicabile trimite înapoi la legea forului. Rezultă astfel că sistemul român de drept internaţional privat recunoaşte ambele feluri de retrimitere.ani a fost adus în Franţa. şi doar domiciliul de fapt în Franţa. deci legea bavareză. dacă nu se prevede în mod expres altfel”. ci la legea unui stat terţ. trebuie menţionat că retrimiterea nu dobândeşte efect în temeiul autorităţii proprii a legii străine care o prevede. Probleme speciale privind retrimiterea Deşi nu există un punct de vedere unitar. 2559 alin. În ipoteza în care retrimiterea este complexă. era considerat ca având domiciliul legal în Bavaria. Fundamentul retrimiterii Din punctul de vedere al fundamentului retrimiterii. ci pentru că norma conflictuală a forului dispune astfel. spre deosebire de legea bavareză. potrivit cărora legea aplicabilă succesiunii este legea domiciliului legal al defunctului.

Doar dacă potrivit dreptului internaţional privat al statului plurilegislativ nu este înlăturată incidenţa legii sale interne. 2559 C. dacă legea română trimite la un sistem de drept plurilegislativ. stat sau confesiuni din cadrul acelui stat.civ. Ordinea publică în dreptul internaţional privat Conform art. privind retrimiterea. existând posibilitatea ca referitor la acestea să existe o normă conflictuală distinctă. 2564 alin.civ. Alinierea sistemelor de determinare a legii aplicabile ale mai multor state se realizează prin intermediul convenţiilor internaţionale. s-a considerat că retrimiterea nu poate interveni în cazul conflictelor interregionale. potrivit acesteia din urmă se va selecta care sistem legal va guverna raportul juridic supus atenţiei.al retrimiterii nu va guverna cu necesitate şi chestiunile incidentale. trebuie dat efect prevederilor art. 2560 C. Chestiunile incidentale trebuie privite de sine stătător. normele de drept intern ale acestui stat vor decide care este legea aplicabilă raportului juridic. Concluzionând. 25 . În fine. bi sau multilaterale. ordinea publică se conturează ca fiind orânduirea ce cuprinde principiile fundamentale ale dreptului intern. 2 C. Dacă legea română trimite la un sistem de drept plurilegislativ. textul normativ nu prevede că urmează cu necesitate a fi selectată doar legea unei provincii. urmând a fi guvernate de legea care rezultă în urma aplicării acestei norme conflictuale.civ. Nu în ultimul rând. Din punctul de vedere al dreptului internaţional privat. european. regiuni. Cu toate acestea. şi drepturile fundamentale ale omului. fiind posibil ca sistemul plurilegislativ central să trimită înapoi la legea română. trebuie efectuată astfel: mai întâi. potrivit art. Dacă normele conflictuale ale forului conduc la aceeaşi soluţie cu normele conflictuale ale statului străin la care se face trimiterea. coroborarea între art. dacă o prevedere specială nu prevede expres astfel. retrimiterea nu este posibilă atunci când normele de drept internaţional privat ale sistemelor de drept aflate în conflict sunt uniforme. în ceea ce ne priveşte. 2559 şi 2560 C. trebuie cercetat dacă normele de drept internaţional privat ale acestui sistem nu trimit înapoi la legea română sau la legea unui stat terţ. „aplicarea legii străine încalcă ordinea publică de drept internaţional privat român în măsura în care ar conduce la un rezultat incompatibil cu principiile fundamentale ale dreptului român ori ale dreptului Uniunii Europene şi cu drepturile fundamentale ale omului”. Dacă da. este evident că retrimiterea nu poate în mod logic să intervină.civ.

legea unui anumit stat se aplică în mod necesar cu prioritate.Ordinea publică în dreptul intern şi în dreptul internaţional privat O primă diferenţă se desprinde astfel între ordinea publică de drept intern şi ordinea publică în dreptul internaţional privat. .dacă o normă are caracter de ordine publică în dreptul internaţional privat. pot fi înlăturate prin aplicarea normelor conflictuale. şi aplicarea în schimb a legii române. 2564 alin. în cazul ordinii publice de drept internaţional privat. înlăturând normele imperative ale forului în materie de capacitate şi stare civilă. Ambele noţiuni au drept finalitate protejarea intereselor statului. în dreptul internaţional privat efectul ordinii publice este înlăturarea legii străine normal aplicabile conform normelor conflictuale. Concluzia este firească. fără a privi însă principii fundamentale de drept sau drepturi ale omului. Când intervin acestea din urmă. 1 C. datorită importanţei lor. însă în primul caz se face referire la acele norme legale de la care. relevă o diferenţiere între ordinea publică în dreptul intern şi ordinea publică în dreptul internaţional privat şi din punctul de vedere al finalităţii celor două categorii juridice. Art. spre deosebire de normele cu caracter supletiv. O serie de corolare se desprind din această constatare: . cum este cazul normelor privind capacitatea şi starea civilă a persoanelor fizice. care devin incidente doar în lipsa unei convenţii contrare între părţi. ea are cu necesitate acelaşi caracter şi în dreptul intern.o normă de ordine publică din dreptul intern nu este cu necesitate de ordine publică şi în dreptul internaţional privat. fără a se mai cerceta norma conflictuală. . Ordinea publică şi normele de aplicaţie imediată Din acest punct de vedere rezultă şi deosebirea ordinii publice de categoria normelor de aplicaţie imediată. legea străină desemnată aplicabilă conform normei conflictuale este ulterior înlăturată pe motiv că ar putea conduce la un rezultat incompatibil cu principiile 26 . Rezultă astfel că domeniul de cuprindere al ordinii publice în dreptul intern este mai extins decât cel al ordinii publice în dreptul internaţional privat. Dimpotrivă.o normă supletivă în dreptul intern nu poate avea caracter de ordine publică în dreptul internaţional privat.civ. supuse legii naţionale ale respectivelor persoane. Dacă finalitatea primeia o constituie înlăturarea posibilităţii părţilor să deroge de la o anumită normă juridică. părţile nu pot deroga. deoarece părţile nu pot deroga de la normele ce instituie principiile fundamentale de drept sau drepturile fundamentale ale omului. Reguli care în dreptul intern sunt de ordine publică.

în sensul că va putea fi invocată pentru înlăturarea legii străine doar în forma ei de la data pronunţării soluţiei. 1 stipulează doar că „aplicarea legii străine se înlătură”.este variabilă în spaţiu. . în sensul că raportat la un anumit sistem de drept. ceea ce era considerat de ordine publică la un moment dat poate să nu mai aibă această trăsătură ulterior.apare ca un corectiv în aplicarea legii străine. Aceasta: . raportat la datele 27 . existentă la data naşterii raportului juridic. dacă respectivul raport nu mai încalcă ordinea publică la data judecării. Dacă principiile fundamentale de drept ar fi identice în toate statele. Întinderea efectelor ordinii publice în dreptul internaţional privat Nu în ultimul rând. se ridică problema întinderii efectelor înlăturării legii străine. În literatura de specialitate au fost subliniate o serie de trăsături ale ordinii publice de drept internaţional privat. atunci înlăturarea legii străine pe temeiul ordinii publice nu ar mai fi posibilă. deoarece diferă în ceea ce priveşte conţinutul său de la o ţară la alta. din moment ce nu există niciunde o delimitare concretă a principiilor fundamentale proprii sistemului român de drept. inclusiv cea de drept internaţional privat. în sensul că Statul Român poate limita prevalenţa ordinii publice naţionale. se poate aprecia că un aspect oarecare dobândeşte caracter de ordine publică doar începând cu un anumit moment. cu consecinţa aplicării legii române. şi invers. deşi variabilă în timp. rămâne instanţei de judecată rolul de a determina dacă. Caracterele ordinii publice în dreptul internaţional privat Ordinea publică nu are un caracter absolut. 2564 alin. . statelor nu le poate fi înlăturată prerogativa de a o invoca pentru a înlătura prevederile din tratat contrare acesteia.este variabilă în timp. în accepţiunea lor românească) sau cu drepturile fundamentale ale omului. în sensul că judecătorul naţional are o posibilitate relativ largă de a aprecia că legea aplicabilă la care trimite norma conflictuală contravine ordinii publice de drept internaţional privat a forului. Cu alte cuvinte. .este actuală. Art.fundamentale ale dreptului (desigur. fără a preciza dacă întregul raport juridic urmează a fi guvernat de legea română. Posibilitatea judecătorului naţional de a înlătura legea străină nu are limite stricte. În lipsa unei reglementări exacte. pe calea unor convenţii internaţionale bi sau multilaterale. Dacă tratatele nu cuprind însă prevederi speciale care să reglementeze ordinea publică. ordinea publică veche. nu va putea fi invocată pentru a înlătura legea străină la momentul soluţionării litigiului. sau doar acea parte care contravine ordinii publice de drept internaţional privat.

această lege.prin încheierea unui act juridic în alt loc. sau dacă se impune înlăturarea legii străine doar parţial. se consideră în literatura de specialitate că şi legea străină poate fi fraudată. cu privire la aspectele ce încalcă ordinea publică de drept internaţional privat.prin deplasarea bunului mobil dintr-un loc în altul. . sau pentru a putea dispune de o cotitate mai mare din masa succesorală.prin schimbarea cetăţeniei sau a domiciliului. Legea nu oferă însă nicio altă particularizare a noţiunii. . cu efectul incidenţei altei legi. se impune respectarea principiului aplicării unitare a legii. în dreptul internaţional privat legea poate fi fraudată fie prin introducerea artificială a unui element de extraneitate. defavorabilă părţilor. Datorită faptului că mijloacele sunt licite. pentru a beneficia de un regim al uzucapiunii mai avantajos. de exemplu pentru a beneficia de cerinţe mai puţin restrictive în cazul divorţului sau al stabilirii filiaţiei. Frauda în dreptul internaţional privat Frauda în general a fost definită ca fiind operaţiunea prin care părţile unui raport juridic recurg la o serie de mijloace licite cu scopul de a înlătura o prevedere legală care ar fi fost altfel incidentă. urmând a se aplica. Frauda în dreptul intern şi în dreptul internaţional privat Tratată de noul Cod civil în acelaşi articol cu ordinea publică. în timp ce dreptul internaţional privat presupune fraudarea mijlocită a legii. dacă toate cerinţele sunt îndeplinite. Modalităţi ale fraudei Concret. fie prin schimbarea punctului de legătură. prin schimbarea elementului de extraneitate. Deşi Codul civil reglementează doar ipoteza fraudării legii române. printre altele: . încălcarea legii în cazul fraudei este una indirectă. prin urmare putem spune că diferenţa esenţială faţă de frauda în dreptul intern o constituie efectul imediat: înlăturarea incidenţei legii care ar fi fost aplicabilă dacă nu intervenea frauda în dreptul internaţional privat. O altă diferenţă dintre cele două categorii de fraudă constă în aceea că în cazul dreptului intern se fraudează nemijlocit conţinutul raportului juridic.concrete ale speţei. frauda în dreptul internaţional privat apare ca o nouă excepţie de la aplicarea legii străine desemnate potrivit normelor conflictuale. pentru a beneficia de condiţii de formă mai puţin restrictive. 28 . Schimbarea punctului de legătură se poate realiza. pentru a înlătura incidenţa propriei legi.

. . şi drept consecinţă nici divorţul şi nici căsătoria subsecventă. de exemplu. Constatând că unicul scop al schimbării cetăţeniei de către prinţesă a fost înlăturarea prohibiţiei la divorţ. prin schimbarea sediului statutar pentru a beneficia de un regim fiscal mai favorabil. Curtea de Casaţie a constatat că dobândirea cetăţeniei ducatului Saxa nu este opozabilă în faţa autorităţilor din Franţa. relevantă din acest punct de vedere fiind speţa Beauffremont.. fără a mai fi nevoie a se recurge la instituţia fraudei pentru a fi sancţionată. doctrina de drept internaţional privat a subliniat o serie de condiţii: . . Apariţia problemei fraudei în dreptul internaţional privat Problema fraudei în dreptul internaţional privat a apărut în faţa instanţelor de judecată la sfârşitul secolului 19.părţile să ajungă la un rezultat ilicit. Prinţesa Beauffremont. fraudarea legii este posibilă exclusiv în situaţia în care punctul de legătură poate fi valabil modificat prin voinţa părţilor. ale cărui legi permiteau desfacerea căsătoriei. domeniul fraudei este extrem de restrâns. Condiţii Pentru a fi în prezenţa fraudei. aceasta şi-a stabilit domiciliul în ducatul german Saxa.existenţa scopului ilicit urmărit de părţi la schimbarea punctului de legătură.folosirea de către părţi a unui mijloc licit. problema fraudei nu se ridică. datorită faptului că punctul de legătură – locul situării bunului – nu poate fi modificat voluntar. după care s-a recăsătorit cu prinţul Bibescu. atunci suntem în prezenţa unei încălcări directe a legii. având cetăţenia franceză şi domiciliul în Franţa. aceasta a obţinut divorţul. În materie de imobile. După ce a îndeplinit formalităţile pentru obţinerea cetăţeniei ducatului. Pentru a obţine totuşi divorţul. Element subiectiv deosebit de greu de probat. această condiţie a determinat unii autori să considere că frauda în dreptul internaţional privat nu se impune a fi sancţionată. urmărea să divorţeze. care au fost nevoite să analizeze valabilitatea căsătoriei ulterioare. Scopul ilicit se consideră probat dacă se face dovada că singura finalitate a părţilor la schimbarea punctului de legătură a constituit-o înlăturarea legii normal aplicabile. dacă mijlocul la care părţile recurg este ilicit. însă legea franceză de la acea dată nu permitea divorţul. 29 . Primul soţ a formulat însă acţiune în faţa instanţelor franceze. Dacă această schimbare nu atrage incidenţa unei alte legi.existenţa unei manifestări de voinţă a părţilor. datorită fraudării legii franceze.în cazul persoanelor juridice. prinţesa obţinând doar o separaţie de corp. adică prin schimbarea punctului de legătură să rezulte o altă lege aplicabilă.

deşi norma conflictuală relevantă ar conduce la altă soluţie. conform art. soluţia anulării nu face altceva decât să modifice punctul de referinţă. 2 C. astfel cum am arătat. pe parcursul judecării litigiului. nu se ridică problema nulităţii. 30 . Această situaţie ridică într-adevăr problematica inopozabilităţii sau nulităţii subliniate mai sus. 2564.civ. unele opinii au considerat că nu se impune sancţionarea fraudei în dreptul internaţional privat. iar alţi autori au apreciat că sancţiunea poate interveni exclusiv în domeniul formei actului juridic. când părţile (sau una dintre ele) pretind aplicarea unei legi străine. apărând problema opozabilităţii acestei soluţii în statul unde actul a fost încheiat. Efectele fraudei în dreptul internaţional privat Datorită afectării certitudinii juridice şi. dacă instanţa constată că a intervenit fraudarea legii române. introducerea unor formalităţi pentru a putea da efect actelor de stare civilă încheiate în străinătate şi reglementarea conflictului mobil de legi în cazul bunurilor mobile face ca domeniul fraudei la lege să fie foarte restrâns. s-a impus concepţia potrivit căreia adagiul fraus omnia corrupit nu poate fi ignorat nici în dreptul internaţional privat. datorită dificultăţii probării elementului subiectiv – condiţie necesară a fraudei. Cu toate acestea. Cu toate acestea. Efectele fraudei în această situaţie vor fi analizate odată cu cercetarea problemei recunoaşterii efectelor hotărârilor judecătoreşti. modalitatea de reglementare a cetăţeniei. În speţa Beauffremont. fraudarea legii române este cu siguranţă posibilă. sancţiunea constând în aplicarea legii a cărei incidenţă s-a urmărit în mod fraudulos a fi înlăturată. o va aplica în temeiul art. întrucât această anulare produce efecte doar pe teritoriul statului ale cărui instanţe au pronunţat soluţia. În această situaţie.În dreptul român. instanţele franceze au constatat că actul încheiat în străinătate cu fraudarea legii naţionale nu este opozabil autorităţilor din Franţa. S-a ridicat de asemenea şi ideea posibilităţii instanţelor forului de a anula un act încheiat în străinătate. Primul. Al doilea moment în care problema fraudei la lege poate interveni este cel al recunoaşterii unei hotărâri judecătoreşti străine pronunţate cu fraudarea legii statului de recunoaştere. 2564 alin. Cu toate acestea. rezultă că există două momente în care problema fraudării legii poate apărea în faţa instanţelor de judecată. Conform celor arătate mai sus. Neexistând un act.

odată stabilită competenţa instanţelor dintr-un anumit stat. În ceea ce priveşte competenţa în dreptul internaţional privat. În dreptul intern. instanţele din acest stat sunt general competente să soluţioneze litigiul. Din punctul de vedere al dreptului internaţional privat. Prin urmare.Unitatea 3: Conflictele de jurisdicţii Competenţa în dreptul internaţional privat După trecerea în revistă a instrumentelor specifice dreptului internaţional privat. în anumite situaţii. trimit la legea străină. competenţa este cea materială şi teritorială. Instanţa sesizată nu va alege statul ale căror instanţe sunt competente din mai multe state care au legătură cu procesul. 31 . mai trebuie desluşit şi care dintre instanţele acestui stat va fi competentă să judece litigiul. am arătat că instanţa sesizată trebuie mai întâi să stabilească dacă. competenţa în dreptul internaţional privat determină instanţele unei ţări în raport cu cele ale unei alte ţări cu care litigiul ar putea avea legătură. fără a reglementa competenţa unor instanţe străine. Normele de competenţă nu sunt astfel norme conflictuale. sunt competente instanţele din alt stat? Competenţa instanţelor dintr-un anumit stat. aceasta înseamnă stabilirea următorului aspect: revine competenţa de a soluţiona litigiul instanţelor din statul unde acesta a fost dedus judecăţii sau. pentru că normele procedurale sunt în principiu tot ale forului. a mai fost denumită şi competenţă generală sau internaţională. dimpotrivă. Stabilirea competenţei în dreptul internaţional privat afectează şi desfăşurarea procesului civil. Determinarea instanţei competente influenţează legea aplicabilă în mod indirect. cum am arătat deja. deoarece aceasta urmează a se stabili în raport cu normele conflictuale ale forului. deci ale instanţelor competente să judece cauza. ea va putea stabili doar dacă instanţele statului de care aparţine sunt sau nu general competente să judece litigiul. nu suntem în prezenţa unui conflict propriu-zis de competenţă. Rezumând. în mod necesar. Cu alte cuvinte. spre deosebire de normele conflictuale care. afectând direct raportul juridic de drept procesual civil. ca obiect al determinării în dreptul internaţional privat. potrivit normelor procesual civile ale forului. Ele nu fac altceva decât să determine dacă instanţele forului sunt sau nu competente să judece litigiul dedus judecăţii. Etapa determinării competenţei generale de drept internaţional privat este prealabilă verificării competenţei interne. conform dreptului procesual civil. prima etapă într-un astfel de litigiu o constituie verificarea de către instanţa sesizată a propriei competenţe.

competenţa este materială şi teritorială. referitoare la acte sau fapte de stare civilă înregistrate în România. 150 din acelaşi act normativ prevede că „instanţele române sunt. în sensul prezentului articol. 7. dacă cel puţin una dintre părţi este cetăţean român. pârâtul sau unul dintre pârâţi are domiciliul. se află în România. Competenţa teritorială delimitează pe orizontală sfera de activitate ale instanţelor având acelaşi grad. procese referitoare la ocrotirea minorului sau interzisului. o agenţie sau o reprezentanţă. bunul asigurat sau locul unde s-a produs riscul se află în România. chiar dacă el se afla în străinătate la data cînd a intervenit dispariţia. În dreptul internaţional privat delimitarea competenţei se face după criteriul teritorial. Competenţa internaţională a instanţelor din România Potrivit art. 2. 8. o obligaţie izvorîtă dintr-un contract.După ce se determină această competenţă. dacă pârâtul din străinătate nu are domiciliul cunoscut. de asemenea. cetăţean român cu domiciliul în străinătate. se pune problema stabilirii a cărei anume instanţă din acel stat este chemată să soluţioneze litigiul. 4. declararea morţii prezumate a unui cetăţean român. reşedinţa sau fondul de comerţ în România. 149 din Legea nr. locul unde a intervenit un fapt juridic din care decurg obligaţii extracontractuale sau efectele sale se află în România. competente să judece: 1. precum şi portul sau aeroportul de încărcare sau descărcare a pasagerilor sau mărfii transportate se află în România. se află în România. 5. Art. „instanţele judecătoreşti române sunt competente dacă: 1. După criteriul material. reclamantul din cererea de pensie de întreţinere are domiciliul în România. În dreptul procesual civil român. cererea se introduce la instanţa domiciliului sau reşedinţei reclamantului din ţară. persoana juridică străină este socotită cu sediul în România şi în cazul cînd are pe teritoriul ţării o filială. 105/1992. Pînă la luarea unor măsuri provizorii de către instanţa română. fie chiar în parte. locul unde a luat naştere sau trebuie executată. 3. 2. adaptat la specificul raporturilor juridice cu element de extraneitate. ultimul domiciliu al defunctului sau bunuri rămase de la acesta se află în România. competenţa se determină în funcţie de natura şi obiectul litigiului. procese dintre persoane cu domiciliul în străinătate. staţia feroviară sau rutieră. 3. o sucursală. rămîn valabile măsurile provizorii luate de instanţa străină. imobilul la care se referă cererea se află în România”. 6. 32 . sediul pârâtului. delimitând pe verticală între diferitele categorii de instanţe. persoană juridică. 9.

cu excepţia celor privind imobile situate în străinătate. 105/1992 se stabileşte competenţa exclusivă a instanţelor din România. moştenirea lăsată de o persoană care a avut ultimul domiciliu în România. acte de stare civilă întocmite în România şi care se referă la persoane domiciliate în România. procese dintre străini.4. În aceste situaţii. 151 din Legea nr. precum şi alte litigii dintre soţi. 6. credem că instanţele române sunt exclusiv competente să judece 33 . 2. tutela şi curatela privind ocrotirea unei persoane domiciliate în România. 5. dacă cel ce urmează a fi adoptat are domiciliul în România şi este cetăţean român sau străin fără cetăţenie. La art. 8. iar excepţia de necompetenţă are caracter absolut. încuviinţarea adopţiei. spre deosebire de situaţiile reglementate la art. 149 pct. Conform textului legal. procese referitoare la abordajul unor nave sau aeronave. se găseşte pe teritoriul României. anularea sau nulitatea căsătoriei. 105/1992. dacă: a) nava sau aeronava are naţionalitatea română. hotărârile judecătoreşti străine pronunţate cu nesocotirea competenţei exclusive a instanţelor din România nu pot fi recunoscute. Nu în ultimul rând. 7. unde nava sau aeronava a ajuns. desfacerea. orice alte procese prevăzute de lege”. b) locul de destinaţie sau primul port sau aeroport. precum şi cele referitoare la asistenţa sau la salvarea unor persoane sau unor bunuri în marea liberă ori într-un loc sau spaţiu nesupus suveranităţii vreunui stat. procese privitoare la ocrotirea în străinătate a proprietăţii intelectuale a unei persoane domiciliate în România. în legătură cu bunuri sau interese ale persoanelor din România. 151 pct. 149 şi 150 din lege. 3. la data cererii. dacă aceştia au convenit expres astfel. 7 şi art. În ceea ce priveşte coroborarea dintre art. 6. cetăţean român sau străin fără cetăţenie. iar unul dintre ei este cetăţean român sau străin fără cetăţenie. 9 din Legea nr. iar raporturile juridice privesc drepturi de care ei pot dispune. cetăţean român sau străin fără cetăţenie. falimentul sau orice altă procedură judiciară privind încetarea plăţilor în cazul unei societăţi comerciale străine cu sediul în România. dacă. executarea silită a unui titlu executoriu pe teritoriul României”. dacă prin convenţia părţilor nu s-a stabilit o altă competenţă. punerea sub interdicţie a unei persoane care are domiciliul în România. c) nava sau aeronava a fost sechestrată în România. d) pârâtul are domiciliul sau reşedinţa în România. „instanţele române sunt exclusiv competente să judece procesele privind raporturi de drept internaţional privat referitoare la: 1. cetăţeni români sau străini fără cetăţenie. 5. 4. 7. 8. imobile situate pe teritoriul României. ambii soţi domiciliază în România. părţile nu pot dispune cu privire la competenţă.

. se aplică litera (a). referindu-se de asemenea. sediul sau reşedinţa. privind competenţa judiciară.în cazul vânzării de mărfuri. reglementarea competenţei se realizează. în faţa instanţelor de la locul în care obligaţia care formează obiectul cererii a fost sau urmează a fi executată. Am arătat deja că în astfel de situaţii.acţiunile reale privitoare la imobilele situate în România. când nu dispune altfel Regulamentul nr. la art. recunoaşterea şi executarea hotărârilor în materie civilă şi comercială. într-o modalitate asemănătoare cu cea expusă mai sus. când elementul de extraneitate are legătură cu state membre ale Uniunii Europene. atrag competenţa de drept comun a instanţelor române. şi pe care o va înlătura odată cu intrarea în vigoare. în temeiul contractului. soluţia va trebui să fie constatarea necompetenţei instanţelor din România. celelalte acţiuni personale. dacă este incidentă premisa de aplicare a regulamentului.în cazul prestării de servicii. (a) în materie contractuală. locul de executare a obligaţiei în cauză este: . (c) în cazul în care nu se aplică litera (b). Competenţa în materie civilă şi comercială conform dreptului european Deşi soluţia este consacrată expres doar în noul Cod de procedură civilă. locul dintr-un stat membru unde. 1052. la competenţa asupra chestiunilor preliminare şi incidentale (art. 1064-1066. Conform art 5. ele nu au totuşi jurisdicţie conform Regulamentului nr. 1053 şi 1067). Art. din 22 decembrie 2000. „o persoană care are domiciliul pe teritoriul unui stat membru poate fi acţionată în justiţie într-un alt stat membru: 1. 44/2001. 34 . 105/1992. În noul Cod de procedură civilă. Noua lege prevede reglementări în detaliu cu privire la convenţia de alegere a instanţei competente în dreptul internaţional (art. (b) în sensul aplicării prezentei dispoziţii şi în absenţa vreunei convenţii contrare. au fost sau ar fi trebuit să fie prestate serviciile. 5-7 din Regulament consacră excepţiile de la regula competenţei instanţelor unde pârâtul îşi are domiciliul. 1058 şi 1059). cu caracter de noutate. Deşi modul de reglementare a competenţei în acest regulament conduce la soluţii asemănătoare cu cele consacrate în dreptul intern. există posibilitatea ca în anumite situaţii în care instanţele române sunt considerate competente în temeiul Legii nr. au fost sau ar fi trebuit să fie livrate mărfurile. locul dintr-un stat membru unde. în temeiul contractului. şi actualmente de lege lata normele de competenţă sus-expuse se aplică doar cu titlu subsidiar. care se referă la imobile din România. 44/2001 al Consiliului.

cu condiţia ca această dispoziţie să se aplice numai în cazul în care se pretinde că pârâtul are sau a avut un drept asupra încărcăturii sau mărfii în momentul operaţiunii de salvare sau de asistenţă”. agenţii sau a unei alte unităţi. în faţa instanţei pe a cărei rază teritorială respectiva încărcătură sau marfă: (a) a fost sechestrată în vederea obţinerii unei astfel de plăţi sau (b) ar fi putut fi sechestrată. în materie delictuală şi cvasidelictuală. în faţa instanţelor din statul membru pe teritoriul căruia trustul în cauză îşi are sediul. în faţa instanţelor de la locul unde s-a produs sau riscă să se producă fapta prejudiciabilă. pentru a se evita riscul pronunţării unor hotărâri ireconciliabile în cazul judecării separate a cauzelor. conform legislaţiei interne.2. 3. în cazul unei cereri accesorii unei acţiuni referitoare la starea persoanelor. dacă aceasta nu a fost introdusă decât în scopul scoaterii sale de sub competenţa instanţei în cauză. instanţa în cauză este competentă numai în materia acţiunii civile. în privinţa unei contestaţii privind exploatarea unei sucursale. înaintea instanţei competente conform legii forului competent să instrumenteze cauza. în faţa instanţelor de la locul unde creditorul obligaţiei de întreţinere este domiciliat sau îşi are reşedinţa obişnuită sau. în cazul unei acţiuni civile în despăgubiri sau în restituire născută în temeiul săvârşirii unei infracţiuni. 5. 35 . Potrivit art. în faţa instanţei sesizate prin cererea principală. trustee sau de beneficiar al unui trust constituit fie în aplicarea legislaţiei. 4. în faţa instanţelor de la locul unde se află sucursala. confirmată în scris. 6. 2. agenţia sau unitatea în cauză. în faţa instanţei sesizate cu cererea principală. în faţa instanţei domiciliului oricăruia dintre aceştia. fie în scris sau printr-o convenţie verbală. în materia obligaţiei de întreţinere. 7. atunci când există mai mulţi pârâţi. însă a fost depusă o cauţiune sau altă garanţie. în calitatea sa de fondator. cu condiţia ca cererile să fie atât de strâns legate între ele încât să fie oportună instrumentarea şi judecarea lor în acelaşi timp. în cazul unei cereri reconvenţionale rezultate în urma aceluiaşi contract sau fapt pe care s-a bazat cererea principală. în faţa instanţei sesizate cu privire la acţiunea publică. 3. cu excepţia cazului în care competenţa se întemeiază exclusiv pe naţionalitatea uneia dintre părţi. 6 din actul normativ comunitar. în privinţa unui litigiu referitor la plata unei remuneraţii pretinse pentru salvarea sau asistenţa de care a beneficiat o încărcătură sau o marfă. printr-o cerere de chemare în garanţie sau de intervenţie. „o persoană care are domiciliul pe teritoriul unui stat membru mai poate fi acţionată în justiţie: 1. în măsura în care.

în temeiul unui instrument comunitar sau a unei convenţii internaţionale. Reglementări cu caracter special există în Regulamentul nr. de asemenea. instanţa în cauză sau orice altă instanţă care îi este substituită în acest scop prin legislaţia internă a statului membru în cauză are. de asemenea. în ceea ce priveşte executarea hotărârilor. 22 din Regulament. în ceea ce priveşte valabilitatea înregistrărilor în registrele publice. cu condiţia ca locatarul să fie o persoană fizică şi ca proprietarul şi locatarul să aibă domiciliul pe teritoriul aceluiaşi stat membru. în ceea ce priveşte valabilitatea constituirii. în materie contractuală. indiferent de domiciliu: 1. se consideră că a avut loc. 4. semnată la München la 5 octombrie 1973. litigiilor de muncă sau litigiilor privind 36 . instanţele din statul membru pe teritoriul căruia depunerea sau înregistrarea a fost solicitată. competenţă cu privire la cererile referitoare la limitarea acestei răspunderi”. Art. în ceea ce priveşte înregistrarea sau valabilitatea brevetelor. 5. instanţele din fiecare stat membru au competenţă exclusivă. 2. în materie de drepturi reale imobiliare sau de închiriere a unor imobile. 3. Fără a aduce atingere competenţei pe care Oficiul European pentru Brevete o are în conformitate cu Convenţia privind acordarea brevetelor europene. Pentru determinarea sediului. „următoarele instanţe au competenţă exclusivă. a avut loc sau. instanţele din statul membru pe teritoriul căruia pârâtul este domiciliat au. instanţele din statul respectiv. în temeiul prezentului regulament. desenelor şi modelelor industriale. instanţele din statul membru pe teritoriul căruia a fost sau urmează să fie executată hotărârea”. în materia închirierii unor imobile în vederea utilizării personale temporare pe o perioadă de cel mult şase luni consecutive. în faţa instanţei din statul membru pe teritoriul căruia este situat imobilul”. dacă acţiunea poate fi conexată unei acţiuni în materie de drepturi reale imobiliare îndreptate împotriva aceluiaşi pârât. instanţele din statul membru pe teritoriul căruia se păstrează registrul. în acţiunile privind înregistrarea sau valabilitatea unui brevet european acordat statului în cauză. 44/2001 în cazul litgiilor referitoare la asigurări. Potrivit art. competenţă. nulitatea sau dizolvarea societăţilor sau a persoanelor juridice care au sediul pe teritoriul unui stat membru ori valabilitatea deciziilor organelor acestora. precum şi a altor drepturi similare care necesită depunerea sau înregistrarea. mărcilor. o instanţă dintr-un stat membru este competentă în soluţionarea unor acţiuni în răspundere pentru utilizarea sau exploatarea unei nave.4. 7 prevede că „în cazul în care. Cu toate acestea. indiferent de domiciliu. instanţele din statul membru pe teritoriul căruia este situat imobilul. instanţa aplică normele sale de drept internaţional privat.

instanţa este română. iar una dintre părţi învederează că o instanţă străină este exclusiv competentă”. spre a ocroti drepturi. Prorogarea de competenţă prin voinţa părţilor Prorogarea de competenţă este prevăzută expres de art. Regulamentul nr. regimurile matrimoniale. Competenţa în caz de măsuri urgente Art. instanţa este străină. testamente şi succesiuni. afară numai dacă: 1. 154 din Legea nr. 23 din Regulamentul nr. insolvenţă. recunoaşterea şi executarea hotărârilor şi cooperarea în materie de obligaţii de întreţinere. potrivit căruia „dacă părţile au supus. 105/1992. „(1) Dacă prin convenţia părţilor. în cazul în care o jurisdicţie străină se declară necompetentă să soluţioneze o acţiune formulată de către un cetăţean român. prin convenţie. 1055. 44/2001. 153 din lege. la cerere. litigiul dintre ele sau litigiile ce se vor naşte din actul pe care l-au încheiat. recunoaşterea şi executarea hotărârilor judecătoreşti în materie matrimonială şi în materia răspunderii părinteşti. competenţa în soluţionarea litigiului ce a survenit sau poate 37 . să soluţioneze în fond procesul în vederea căruia sau în cursul căruia măsurile sunt necesare”. legea aplicabilă. chiar dacă nu sunt competente. aceasta poate fi introdusă la instanţa din România cu care procesul prezintă cele mai strânse legături. De lege lata. dintre care una sau mai multe au domiciliul pe teritoriul unui stat membru. 2. aceasta va fi învestită cu competenţa jurisdicţională. măsuri asigurătorii în cazuri urgente. iar litigiul intră în competenţa exclusivă a unei instanţe române. 105/1992 arată că „instanţele din România pot să dispună. Noul Cod de procedură civilă reglementează mai extins problema „forului de necesitate” la art. Regulamentul nr.contractele de consum. În acest sens. conform art. dar şi în alte acte normative atunci când este vorba despre starea şi capacitatea persoanelor fizice. Soluţia este similară şi potrivit noului Cod de procedură civilă şi în concordanţă cu Regulamentul nr. Forul de necesitate Conform art. competenţei unei anumite instanţe. 152 din Legea nr. 4/2009 al Consiliului stabileşte competenţa. 44/2001. 2201/2003 al Consiliului reglementează competenţa. potrivit dispoziţiilor prezentului capitol. interese sau bunuri ce au legătură cu jurisdicţia lor. securitate socială sau arbitraj. Problematica este reglementată mai extins în noul Cod de procedură civilă.

soluţia este respingerea acţiunii ca nefiind de competenţa instanţelor române. cu excepţia unei convenţii contrare a părţilor. Această competenţă este exclusivă. precum şi stipulaţiile similare din actele constitutive ale unui trust nu au efect juridic dacă sunt contrare dispoziţiilor articolelor 13.) ori dacă instanţele de la competenţa cărora acestea derogă au competenţă exclusivă în temeiul articolului 22”. este cunoscută pe larg şi respectată cu regularitate de către părţile la contractele de tipul pe care îl implică domeniul comercial respectiv.n. Conform art. trustee sau beneficiar al unui trust dacă în cauză sunt relaţiile dintre aceste persoane sau drepturile ori obligaţiile acestora în cadrul trustului. dintre care nici una nu are domiciliul pe teritoriul unui stat membru. în cadrul acestui tip de comerţ. deoarece conform textului legal. 105/1992 nu conferă relevanţă litispendenţei sau conexităţii. 157 din acelaşi act normativ. odată stabilită. competenţa revine acelei instanţe sau instanţelor respective. (4) Instanţa sau instanţele dintr-un stat membru cărora printr-un act constitutiv al unui trust li s-a atribuit competenţă au competenţă exclusivă în orice acţiune introdusă împotriva unui fondator.surveni în legătură cu un raport juridic determinat revine instanţei sau instanţelor dintr-un stat membru. (3) Dacă o astfel de convenţie a fost încheiată între părţi. instanţele din alte state membre nu au competenţă în privinţa litigiilor lor dacă instanţa sau instanţele desemnate nu şi-au declinat competenţa. 156 din Legea nr. Competenţa teritorială internă a instanţelor din România când elemental de extraneitate nu permite aplicarea regulilor din Codul de procedură civilă Dacă instanţele române sunt competente. contracte de consum n. 155 din Legea nr. 17 sau 21 (asigurări. cererea va fi îndreptată. 105/1992. competenţa instanţelor române. dacă nicio instanţă din România nu este competentă. dar nu se poate stabili care anume dintre ele este îndreptăţită să soluţioneze procesul. (5) Convenţiile atributive de competenţă. (2) Orice comunicare sub formă electronică ce permite consemnarea durabilă a convenţiei este considerată ca fiind "în scris". potrivit regulilor de competenţă materială. conform art. litigii de muncă. Litispendenţa şi conexitatea Art. Convenţia atributivă de competenţă se încheie: (a) în scris ori verbal cu confirmare scrisă sau (b) într-o formă conformă cu obiceiurile statornicite între părţi sau (c) în comerţul internaţional. nu este înlăturată prin faptul că acelaşi proces sau un proces 38 . într-o formă conformă cu uzanţa cu care părţile sunt sau ar trebui să fie la curent şi care. la Judecătoria sectorului 1 al municipiului Bucureşti sau la Tribunalul municipiului Bucureşti.

44/2001. În cazul în care cereri având acelaşi obiect şi aceeaşi cauză sunt introduse între aceleaşi părţi înaintea unor instanţe din state membre diferite. dacă este previzibil că hotărârea străină va fi susceptibilă de recunoaştere sau de executare în România (art.pr. 1 din Legea nr.conex a fost dedus în faţa unei instanţe judecătoreşti străine. respectiv că normele de drept procesual care trebuie aplicate sunt cele stabilite în ţara de care aparţine instanţa sesizată. Dacă acţiunile intră în competenţa exclusivă a mai multor instanţe. art. 7 C. situaţia citării persoanelor în străinătate (art. Soluţia este păstrată şi de art. Legea procesuală aplicabilă Potrivit art. existând chiar posibilitatea conexării. ca excepţii de la această regulă. respectiv de Regulamentul Consiliului nr.civ.civ. care permite soluţia suspendării în caz de litispendenţă. 1348/2000 privind notificarea şi comunicarea în statele membre a actelor judiciare şi extrajudiciare în materie civilă şi comercială) şi comisiile rogatorii internaţionale. În accepţiunea regulamentului. 159 alin. 1061). 105/1992. 87 pct. orice instanţă. „în procesele privind raporturi de drept internaţional privat instanţele române aplică legea procedurală română. 150 pct. în cazul în care acţiuni conexe sunt pendinte înaintea unor instanţe din state membre diferite. În ambele situaţii anumite acte procedurale urmează a fi efectuate de către o altă instanţă 39 . indiferent de naţionalitatea părţilor. sunt considerate conexe acele acţiuni care sunt atât de strâns legate între ele încât este oportună instrumentarea şi judecarea lor în acelaşi timp pentru a se evita riscul pronunţării unor hotărâri ireconciliabile în cazul judecării separate a cauzelor. şi constituie o materializare a regulii cu cea mai mare răspândire în sistemele procesuale de drept internaţional privat potrivit căreia legea forului reglementează formele procedurale ale desfăşurării litigiului. Problema litispendenţei şi conexităţii este reglementată la art. îşi declină competenţa în favoarea acesteia din urmă. 12 din noul C. instanţa sesizată ulterior suspendă din oficiu acţiunea până în momentul în care se stabileşte competenţa primei instanţe sesizate. 27-29 din Regulamentul nr. instanţa sesizată ulterior îşi declină competenţa în favoarea acesteia.pr. 1073 din noul Cod de procedură civilă. Dacă se stabileşte competenţa primei instanţe sesizate. În literatura de specialitate au fost indicate. instanţa sesizată ulterior poate suspenda judecata. Conform actului normativ european. Soluţia se va ameliora odată cu intrarea în vigoare a noului Cod de procedură civilă. daca nu s-a dispus altfel în mod expres”. alta decât cea care a fost sesizată iniţial.

159 alin. dacă această lege este diferită de legea forului. Fundamentul juridic al aplicării legii străine Din punctul de vedere al titlului cu care legea străină se aplică. se pune problema stabilirii conţinutului legii străine. 40 . respectiv art. Deşi actele normative nu prevăd expres.pr. 161 din Legea nr. nefiind în prezenţa unor veritabile excepţii.decât cea sesizată. Calitatea procesuală presupune stabilirea identităţii între dreptul/obligaţia pretins(ă) şi titularul acestora. Aplicarea în concret a legii străine Odată stabilită competenţa instanţei sesizate şi aleasă legea după care se va judeca pretenţia reclamantului (etapă ce va forma obiectul preocupării în capitolele destinate conflictelor de legi).pr. Din punctul de vedere al domeniului de aplicare a legii procesuale. calificarea unei probleme ca fiind de drept procesual sau de drept substanţial se face conform legii române. 1076 din noul C. Cu toate acestea. forţa probantă şi sarcina probei sunt guvernate de lex loci actu. dacă legea locului permite această convenţie) sau unde s-a produs faptul juridic. 2 din Legea nr. obiectul (pretenţia concretă) şi cauza (temeiul legal) sunt reglementate de aceeaşi lege. Tot astfel. ci a faptului că legea forului este cea care permite extinderea efectelor sale dincolo de propriile graniţe. în primul rând.civ). 105/1992. 105/1992. Admisibilitatea mijloacelor de probă. conform art. legea română se va aplica ori de câte ori este mai permisivă decât legea străină normal aplicabilă (art.civ. motiv pentru care nu poate fi analizată separat de lex causae. Probaţiunea este influenţată de legea forului în principiu doar din punctul de vedere al administrării concrete ale probelor. soluţie menţinută şi de art. adică legea locului unde a fost încheiat actul (sau legea convenită de părţi. trebuie menţionat că incidenţa acesteia nu este o consecinţă a propriei suveranităţi. 1074 din noul C. aceasta fiind supusă legii naţionale a părţii. Ambele acte normative arată că legea forului nu reglementează capacitatea procesuală (de folosinţă sau de exerciţiu). dreptul şi interesul. cum vom arăta odată cu analiza regimului juridic al persoanelor în dreptul internaţional privat. însă valabilitatea lor poate fi recunoscută exclusiv datorită faptului că legea forului o permite. sunt analizate tot conform lex causae. ca elemente componente ale oricărei acţiuni introductive.

legea străină devine parte integrantă din dreptul intern. lex cause devine. 2 al textului de lege arată că „partea care invocă o lege străină poate fi obligată să facă dovada conţinutului ei”.teoria recepţionării dreptului străin. deşi nu se încorporează în dreptul intern. constituie motive care pot fi invocate şi în căile de atac unde se verifică exclusiv legalitatea hotărârii judecătoreşti.O serie de teorii au fost dezvoltate în diferite sisteme de drept internaţional privat referitor la fundamentul juridic al aplicării legii străine: . Dacă se optează pentru teoria questio facti. nu şi temeinicia hotărârii atacate. conţinutul legii străine. 2563 C. Instanţa are obligaţia de a stabili din oficiu.civ. dacă aplicarea legii străine constituie element de fapt. potrivit căreia legea străină. . sau vested rights. dar şi în ceea ce priveşte căile de atac. pronunţându-se asupra unui drept izvorât dintr-o lege străină. Interpretarea legii străine Conform art. sau aplicarea legii greşite. instanţa va judeca litigiul doar în conformitate cu conţinutul legii astfel cum reiese din probaţiunea efectuată de părţi. potrivit căreia prin efectul legii forului. Părţile pot renunţa la stabilirea conţinutului legii străine doar în materiile în care ele pot dispune asupra legii aplicabile raportului juridic dedus judecăţii. Prin urmare.teoria legii străine ca element de drept. rămâne o questio juris. prin avizul unui expert sau printr-un alt mod adecvat”.civ. „conţinutul legii străine se stabileşte de instanţa judecătorească prin atestări obţinute de la organele statului care au edictat-o. În dreptul român. potrivit căreia instanţa de judecată. pe cale oficială. Potrivit art. atunci revine exclusiv părţilor sarcina de a face dovada conţinutului legii străine.teoria legii străine ca element de fapt. aplicarea legii străine presupune aplicarea întregului 41 . atunci criticile invocând greşita sa aplcare nu pot fi invocate în căile de atac unde se verifică doar legalitatea. asemeni oricărei alte situaţii faptice care ar forma obiectul probaţiunii. legea străină se aplică în calitatea sa de element juridic. fără însă a deveni parte integrantă a dreptului intern. 1 C. Într-o astfel de situaţie. prin absorbţie. în timp ce alin. Conform acestei teorii. „legea străină se interpretează şi se aplică potrivit regulilor de interpretare şi aplicare existente în sistemul de drept căruia îi aparţine”. 2562 alin. . greşita aplicare a legii străine. Teoria aleasă are repercusiuni asupra modalităţii de stabilire a conţinutului legii străine. Fiind un element de drept. De asemenea. însă contribuţia părţilor nu este în totalitate înlăturată.teoria drepturilor dobândite. lex fori. . nu poate judeca decât în conformitate cu legea de origine.

sau prin certificate de cutumă eliberate de un notariat din ţara de origine.civ. spunem că raportul juridic a luat naştere în dreptul internaţional privat. 2 C. conţinutul legii străine. de la autorităţile diplomatice sau consulare din România ale statului străin. mai apropiate de legea aplicabilă. Dacă de exemplu dreptul aplicabil este cel englez. atunci precedentul judiciar dobândeşte caracter obligatoriu. Clasificarea descrisă mai 42 . deşi textul nu prevede în mod expres. iar pentru instituţii necunoscute. se căsătoresc în Serbia şi ulterior invocă acest aspect în România. însă la câţiva ani mai târziu doresc să invoce această situaţie juridică în România. fie pentru recurgerea la principiile generale de drept sau pentru lex fori. arătând că în cazul imposibilităţii de a stabili. Recunoaşterea drepturilor dobândite în străinătate Atunci când un raport juridic ia naştere potrivit unei anumite legi. În cazul în care textul nu este suficient de clar. într-un termen rezonabil.civ. fie pentru aplicarea unei legi străine cunoscute. legea nu impune nicio restricţie cu privire la modalitatea concretă a stabilirii conţinutului legii străine. 2562 alin. Din variate considerente. raportul juridic a luat naştere în dreptul intern. s-a procedat astfel prin obţinerea unor certificate de la Ministerul de Externe al statului străin. însă efectele acestui raport sunt ulterior invocate într-un alt stat. În practică. Dacă însă un două persoane. În literatura de specialitate au fost identificate două categorii de astfel de conflicte. Conflictul de legi în spaţiu şi timp se suprapune peste problematica recunoaşterii internaţionale a drepturilor dobândite. intervine un conflict de legi în spaţiu şi timp. 1 C. 2562 alin.sistem juridic străin. una de cetăţenie turcă şi alta de cetăţenie bulgară. urmează a se recurge la principiile generale de drept. se opreşte la ultima soluţie. se aplică legea română. O serie de teorii au fost propuse în acest sens în diferitele sisteme de drept internaţional privat. interpretarea se va face în sensul informaţiilor primite în acest sens de la autorităţile străine. de exemplu. este posibil să nu se poată stabili conţinutul concret al legii străine. Art. în funcţie de modalitatea în care a luat naştere raportul juridic. Stabilirea conţinutului legii străine Astfel cum reiese din prevederile art. Dacă de exemplu doi cetăţeni olandezi se căsătoresc în Olanda. optându-se fie pentru soluţia respingerii acţiunii. putându-se recurge şi la jurisprudenţa străină relevantă sau la opiniile unor autori consacraţi.

dreptul trebuie să fi fost constituit conform dispoziţiilor din legea competentă. În lipsa unei prevederi exprese. amintim posibilitatea recunoaşterii în România a desfacerii căsătoriei prin denunţare unilaterală din partea soţului (art. iar recunoaşterea este fără obiect dacă în mod independent dreptul a luat naştere sau a fost încorporat într-un drept în statul de recunoaştere. 2601 C.civ). Dacă dreptul invocat este conferit prin act al autorităţii străine. în literatura de specialitate au fost identificate mai multe condiţii pentru ca recunoaşterea să poată opera. 2567 C. un drept dobândit în străinătate conferă titularului toate prerogativele din legea conform căreia a luat naştere.sus dobândeşte relevanţă din perspectiva condiţiilor cerute pentru recunoaşterea dreptului dobândit în străinătate. „drepturile câştigate în ţară străină sunt respectate în România. Cu titlu de exemplu. cu excepţia cazului în care sunt contrare ordinii publice în dreptul internaţional privat român”. urmându-se a se stabili dacă legea competentă se referă la legea determinată potrivit dreptului internaţional privat al statului în care dreptul a fost constituit. nu unul care i s-a substituit acestuia. dreptul trebuie să fi fost dobândit potrivit legii competente. În al doilea rând. nu se pot ignora normele privind forţa probantă a actelor oficiale străine. Probleme în desemnarea acestei legi există doar dacă raportul invocat a luat naştere în dreptul internaţional privat. desemnată conform celor de mai sus. 162 din 43 . sau trebuie să respecte normele conflictuale ale statului unde se cere recunoaşterea. ţinând cont şi de faptul că recunoaşterea unei hotărâri străine nu poate fi refuzată pe motiv că nu s-a aplicat legea determinată de dreptul internaţional privat român. aceasta intervine cu o intensitate redusă în cazul drepturilor deja creeate. Din punctul de vedere al ordinii publice de drept internaţional privat. fără însă a putea produce efecte mai extinse decât în statul de origine. cum vom arăta. nu putem fi de acord cu opinia potrivit căreia recunoaşterea în România a drepturilor dobândite în străinătate se poate realiza doar dacă dreptul a fost realizat în conformitate cu legea stabilită de norma conflictuală română. Regulile de mai sus se aplică în ceea ce priveşte recunoaşterea drepturilor dobândite dacă reglementări cu caracter special nu impun condiţii diferite. Condiţii petru recunoaştere În primul rând. Nu în ultimul rând. Deşi singura limitare expresă în ceea ce priveşte recunoaşterea dreptului străin o constituie ordinea publică de drept internaţional privat. respectiv art. poate fi recunocut doar dreptul dobândit.civ. Conform art. În principiu.

trebuie supusă recunoaşterii. 44 . însă. potrivit legii statului unde a fost pronunţată. notariatelor sau oricăror autorităţi competente dintr-un alt stat. are forţă probantă în faţa instanţelor române cu privire la situaţiile de fapt pe care le constată”. hotărârea străină constituie un act juridic în sens de instrumentum. dacă se referă la statutul civil al cetăţenilor statului unde au fost pronunţate sau dacă. Conform art. Felurile recunoaşterii Recunoaşterea poate opera de drept. având forţa probantă a locului în care a fost pronunţată. termenul de hotărâri străine se referă la actele de jurisdicţie ale instanţelor judecătoreşti. sau doar după îndeplinirea anumitor formalităţi. Conform art. 105/1992.Legea nr. Cât priveşte celelalte categorii de hotărâri. Hotărârile nerecunoscute Trebuie subliniat că o hotărâre străină. dacă dreptul a fost conferit printr-o hotărâre judecătorească străină. 167 alin. acestea dobândesc autoritate de lucru judecat. nu este complet lipsită de efecte. chiar nerecunoscută. 1. întocmai ca hotărârile judecătoreşti interne. „hotărârea străină. Tot astfel. iar apoi indică expres situaţiile în care recunoaşterea urmează a fi refuzată. 105/1992 privind cerinţa supralegalizării. Potrivit art. 178 din Legea nr. 165 din lege. În acelaşi timp. se ridică problema recunoaşterii efectelor acesteia sau a executării sale în România. 166. Condiţiile pentru recunoaştere Conform art. fiind pronunţate într-un stat terţ. cerinţele generale minime în vederea recunoaşterii sunt: a) hotărârea să fie definitivă. legea instituie mai întâi condiţiile minime generale care trebuie respectate. Efectele hotărârii judecătoreşti străine Hotărârile judecătoreşti pronunţate într-un anumit stat pot produce efecte în afara graniţelor sale doar dacă statul pe teritoriul căruia se invocă respectivele efecte permite aceasta. au fost recunoscute mai întâi în statul de cetăţenie al fiecărei părţi”. Prin recunoaşterea hotărârilor judecătoreşti străine. Pentru a dobândi autoritate de lucru judecat. dată de către o instanţă competentă. „hotărârile străine sunt recunoscute de plin drept în România.

competenţa să judece procesul. 2 din lege. 1 lit. De asemenea. art. Procedura recunoaşterii Conform art. căile de atac fiind cele de drept comun. instanţele din România învestite cu cererea de recunoaştere au posibilitatea să verifice nu doar competenţa generală de drept internaţional privat a instanţelor din statul în care s-a dat hotărârea. Citarea părţilor nu este totuşi necesară dacă din hotărârea străină rezultă că pârâtul a fost de acord cu admiterea acţiunii. 167 alin. conform art. constituie un asemenea temei de refuz al recunoaşterii încălcarea dispoziţiilor privitoare la competenţa exclusivă a jurisdicţiei române. 169 din lege interzice instanţei române să verifice corectitudinea pe fond a hotărârii străine. 3. 2. 168 alin.b) instanţa care a pronunţat-o să fi avut. 45 . hotărârea este rezultatul unei fraude comise în procedura urmată în străinătate. 2. În ambele modalităţi este necesară citarea părţilor. s-a arătat că în tăcerea legii. hotărârea încalcă ordinea publică de drept internaţional privat român. afară numai dacă procesul priveşte starea civilă şi capacitatea unui cetăţean român. procesul a fost soluţionat între aceleaşi părţi printr-o hotărâre. Potrivit art. instanţa urmând a se pronunţa prin hotărâre (asupra cererii principale) sau prin încheiere interlocutorie (asupra excepţiei). a instanţelor române sau se afla în curs de judecare în faţa acestora la data sesizării instanţei străine. Cu toate acestea. Art. 2 prevede că recunoaşterea nu poate fi refuzată pentru singurul motiv că instanţa care a pronunţat hotărîrea străină a aplicat o altă lege decît cea determinată de dreptul internaţional privat român. chiar nedefinitivă. 167 alin. recunoaşterea hotărârii străine se poate realiza fie pe cale principală. c) să existe reciprocitate în ce priveşte efectele hotărârilor străine între România şi statul instanţei care a pronunţat hotărârea. sau pe cale incidentală. dar şi competenţa internă a instanţelor din statul respectiv. 168 alin. potrivit legii menţionate. 105/1992. printr-o cerere adresată tribunalul în circumscripţia căruia îşi are domiciliul sau sediul cel care a refuzat recunoaşterea hotărârii străine. prin invocarea excepţiei autorităţii de lucru judecat a hotărârii. În ceea ce priveşte cerinţa de la art. recunoaşterea hotărârii străine poate fi refuzată în unul dintre următoarele cazuri: 1. trebuie să existe dovada că partea împotriva căreia a fost dată hotărârea a avut efectiv posibilitatea de apărare. 170 din lege. b din Legea nr. iar soluţia adoptată diferă de cea la care s-ar fi ajuns potrivit legii române.

Actele sus-menţionate vor fi însoţite de traduceri autorizate şi vor fi supralegalizate. În cazul în care hotărârea străină conţine soluţii asupra mai multor capete de cerere. eliberată de instanţa care a pronunţat-o. Supralegalizarea nu se cere în cazul în care părţile sunt de acord cu depunerea de copii certificate pentru conformitate. în timp util. de natură să probeze. încuviinţarea poate fi acordată separat. de către partea împotriva căreia s-a dat hotărîrea. că hotărârea străină îndeplineşte celelalte condiţii prevăzute de lege. Conform textului legal. 1 din lege arată că pentru executarea hotărârilor străine este necesară încuviinţarea dată. care sunt disociabile. legea solicită dovada caracterului executor al hotărârii străine. pe baza hotărârii definitive de încuviinţare a executării se emite titlul executoriu. copia dovezii de înmînare a citaţiei şi actului de sesizare. Conform art. Condiţiile pentru pronunţarea exequatur-ului sunt aceleaşi ca cele pentru recunoaşterea hotărârii. în urma controlului exercitat asupra hotărârii judecătoreşti străine de instanţele statului pe teritoriul căruia se face executarea. 2. hotărârile străine prin care s-au luat măsuri asigurătorii şi cele date cu executarea provizorie nu pot fi puse în executare pe teritoriul României. iar dreptul de a cere executarea silită să nu se fi prescris potrivit legii române. 171. în completare. hotărârea pronunţată de tribunal cu citarea părţilor fiind supusă căilor de atac de drept comun. în condiţiile legii române. dovada caracterului definitiv al acesteia. de către tribunalul în circumscripţia căruia urmează să se efectueze executarea. Executarea în România a hotărârilor judecătoreşti străine – Exequatur-ul În vederea executării unei hotărâri judecătoreşti străine pe teritoriul României este necesară obţinerea exequatur-ului. aceasta este declarată ca fiind executorie. comunicate părţii care a fost lipsă în instanţa străină sau orice alt act oficial care să ateste că citaţia şi actul de sesizare au fost cunoscute. 177 din lege. Prin exequatur se înţelege procedura judiciară în cadrul căreia. sau orice alt act. la cererea persoanei interesate.Formalităţile necesare în vederea admiterii cererii de recunoaştere sunt prevăzute la art. Alături de actele solicitate în procedura recunoaşterii. la care se adaugă necesitatea ca hotărârea să aibă caracter executoriu potrivit legii instanţei care a pronunţat-o. cu respectarea dispoziţiilor art. 46 . cererea de recunoaştere a hotărârii străine se întocmeşte potrivit cerinţelor prevăzute de legea procedurală română şi va fi însoţită de următoarele acte: copia hotărîrii străine. menţionîndu-se în titlu şi hotărârea de încuviinţare. 162. Art 173 alin. Conform alin. Executarea hotărârilor străine poate fi solicitată doar pe cale principală.

44/2001 privind competenţa judiciară. recunoaşterea va fi refuzată şi pentru încălcarea regulilor de competenţă în materie de asigurări. dacă recunoaşterea este vădit contrară ordinii publice a statului membru solicitat. dacă aceasta este ireconciliabilă cu o hotărâre pronunţată într-un litigiu între aceleaşi părţi în statul membru solicitat. 4. Conform art. 2. se aplică doar în ceea ce priveşte hotărârile pronunţate într-un stat care nu este membru al Uniunii Europene. cum nu este suficientă în vederea refuzului de recunoaştere doar existenţa pe rolul instanţelor din România a unui proces la data pronunţării hotărârii. 33 alin. dreptul comun în constituie Regulamentul Consiliului nr. 47 . 3. dacă pârâtul nu a introdus o acţiune împotriva hotărârii atunci când a avut posibilitatea să o facă. Actul normativ comunitar împiedică expres verificarea şi revizuirea în cadrul procedurii de recunoaştere a competenţei instanţei din statul membru de origine. 1 din Regulament. dacă aceasta este ireconciliabilă cu o hotărâre pronunţată anterior într-un alt stat membru sau într-un stat terţ între aceleaşi părţi într-o cauză având acelaşi obiect şi aceeaşi cauză. Art. precum şi dacă se opun convenţii internaţionale ce se aplică cu prioritate. În acest din urmă caz. Conform art. în cazul contractelor pentru consum şi în situaţiile de competenţă exclusivă a instanţei forului.Executarea şi recunoaşterea hotărârilor judecătoreşti în materie civilă şi comercială pronunţate în state membre ale Uniunii Europene Regulile de mai sus. care nu vor suferi modificări de esenţă odată cu intrarea în vigoare a noului Cod de procedură civilă. dacă actul de sesizare a instanţei sau un alt act echivalent nu a fost comunicat sau notificat pârâtului care nu s-a înfăţişat în timp util şi într-o manieră care să-i permită acestuia să-şi pregătească apărarea. Rezultă deci că fraudarea legii române nu constituie motiv de refuz al recunoaşterii unei hotărâri străine date într-un stat membru al UE. 1 din Regulament. recunoaşterea şi executarea hotărârilor în materie civilă şi comercială. cu condiţia ca hotărârea pronunţată anterior să întrunească condiţiile necesare pentru a fi recunoscută în statul membru solicitat. 35 alin. 34 enumeră situaţiile în care recunoaşterea va fi refuzată: 1. „o hotărâre pronunţată într-un stat membru este recunoscută în celelalte state membre fără să fie necesar să se recurgă la nici o procedură specială”.

la cererea oricăreia dintre părţile interesate. 53-55 din Regulament solicită doar un certificat eliberat de instanţa emitentă. Art. în această fază a procedurii. se declanşează doar dacă partea nemulţumită formulează cale de atac împotriva hotărârii de încuviinţare a executării. art. altul decât cel în care s-a pronunţat hotărârea de încuviinţare a executării. fie la domiciliul acesteia. formula apărări. instanţa de judecată este obligată să verifice respectarea cerinţelor stabilite pentru recunoaşterea hotărârii. Ca o particularitate faţă de procedura internă. Hotărârea străină prin care se dispune plata unor penalităţi cu titlu cominatoriu este executorie în statul membru solicitat numai dacă suma ce urmează să fie plătită a fost stabilită în mod definitiv de instanţe din statul membru de origine. a fost declarată executorie în statul respectiv. Procesul propriu-zis. 48 . Partea împotriva căreia se solicită executarea nu poate. 38 arată că o hotărâre pronunţată într-un stat membru şi care este executorie în statul în cauză este pusă în executare într-un alt stat membru atunci când. în faza de încuviinţare a executării hotărârea este declarată executorie imediat după îndeplinirea formalităţilor prevăzute la articolul 53. Dacă partea împotriva căreia se solicită executarea are domiciliul pe teritoriul unui stat membru. termenul pentru depunerea acţiunii este de două luni şi începe să curgă de la data comunicării care a fost efectuată fie persoanei respective. fără nici o examinare din punctul de vedere al respectării condiţiilor privind recunoaşterea.Din punctul de vedere al procedurii. Acest termen nu poate fi prelungit pe motiv de distanţă. Acţiunea se introduce în termen de o lună de la data comunicării acesteia. în condiţii de contradictorialitate. al cărui model e prevăzut în anexe. În cadrul acestei acţiuni.

„străinii. 1 din Legea nr. anume: regimul naţional. În România. regimul naţional este prevăzut.MODULUL II Unitatea 1: Persoana fizică şi persoana juridică în dreptul internaţional privat Condiţia juridică a străinilor Relevanţa din punctul de vedere al conflictului de legi În sens restrâns. regimul reciprocităţii. cu titlu de principiu. în dreptul internaţional sunt cunoscute mai multe regimuri posibile. condiţia juridică a străinilor se referă doar la persoanele fizice. problemele ţinând de condiţia juridică a străinului. garantată de legea fundamentală şi de alte legi. nu a statului de care străinul aparţine. conform art. nu vor forma obiectul analizei. Condiţia juridică a străinului constituie ansamblul drepturilor şi obligaţiilor pe care le poate avea străinul în România. la art. Este străină persoana care se găseşte pe teritoriul statului român fără a avea cetăţenie română. Regimuri în funcţie de care se stabileşte condiţia juridică a străinului Din punctul de vedere al formei pe care condiţia juridică a străinului le poate îmbrăca. În aceeaşi ordine de idei. să-i stabilească drepturile şi obligaţiile pe care le poate avea acesta în respectivul teritoriu. în condiţiile legii. Am arătat deja că problema conflictului de legi sau de jurisdicţii se ridică doar atunci când străinilor le sunt recunoscute drepturi sau obligaţii pe teritoriul forului. Principiul suveranităţii de stat impune posibilitatea statului de pe teritoriul căruia se găseşte străinul. Străinul care nu are cetăţenia niciunui stat are calitatea de apatrid. Regimul naţional presupune că străinilor le sunt recunoscute pe un anumit teritoriu aceleaşi drepturi şi obligaţii ce le revin cetăţenilor. 2 din Constituţie care arată că cetăţenii străini şi apatrizii care locuiesc în România beneficiază de protecţia generală a persoanelor şi averilor. 105/1992. regimul clauzei naţiunii celei mai favorizate sau regimul special. 163 alin. care nu afectează direct conflictul de legi sau de jurisdicţii. persoane fizice şi persoane juridice au. În acelaşi timp. 18 alin. în 49 .

faţa instanţelor române, aceleaşi drepturi şi aceleaşi obligaţii procedurale ca şi persoanele fizice de cetăţenie română şi persoanele juridice române”. Regimul reciprocităţii este aplicabil atunci când străinilor le sunt recunoscute drepturi cu condiţia ca statul străin să asigure, la rândul său, aceleaşi drepturi cetăţenilor din statul forului. Cele două regimuri (naţional şi al reciprocităţii) pot coexista, cum este cazul şi al Legii nr. 105/1992, care la art. 163 alin. 1 arată că „cetăţenii străini beneficiază în faţa insţantelor române, în procesele privind raporturile de drept internaţional privat, de scutiri sau reduceri de taxe şi alte cheltuieli de procedură, precum şi de asistenţă juridică gratuită, în aceeaşi masură şi în aceleaşi condiţii ca şi cetăţenii români, sub condiţia reciprocităţii cu statul de cetăţenie sau de domiciliu al solicitanţilor”, iar conform alin. 2, „sub aceeaşi condiţie a reciprocităţii, reclamantul de cetăţenie străină nu poate fi obligat să depună cauţiune ori vreo altă garanţie, pentru motivul că este străin sau că nu are domiciliul ori sediul în Romania”. Situaţia este asemănătoare şi conform noului Cod de procedură civilă, art. 1069. Regimul clauzei naţiunii celei mai favorizate presupune ca drepturile cele mai favorabile, aplicabile expres străinilor unui anumit stat, să se aplice şi celorlalţi străini. Nu în ultimul rând, prin regim special se înţelege că drepturile acordate străinilor sunt recunoscute prin instrumente de reglementare naţionale sau internaţionale. Acest regim se întâlneşte în practică în tratatele de asistenţă juridică sau alte acorduri de cooperare. Trebuie subliniat că, astfel cum reiese din cele de mai sus, niciunul dintre regimuri nu exclude coexistenţa cu unul sau cu toate celelalte, raportat la anumite drepturi sau obligaţii ale străinilor.

Regimul juridic al persoanei fizice în dreptul internaţional privat Statutul personal sau regimul juridic al persoanei fizice desemnează ceea ce în dreptul internaţional privat este reglementat de legea personală sau lex personalis. În dreptul intern, materia priveşte starea civilă şi capacitatea persoanei fizice. În cele ce urmează, ne vom ocupa cu acele elemente de stare civilă care nu izvorăsc din raporturile juridice de familie, obiect al unui capitol distinct. Conţinutul statutului personal Starea civilă constituie ansamblul de elemente prin care persoana fizică se individualizează în familie şi în societate, elemente ce se concretizează prin acte de stare civilă (căsătoria, adopţia) sau fapte de stare civilă (naşterea, decesul).
50

Din punctul de vedere al stării civile, o persoană poate fi: cetăţean român, străin, minor, major, necăsătorit, căsătorit, divorţat, văduv, adoptat, ş.a. Înregistrările de stare civilă, care consemnează actele şi faptele de stare civilă, nu aparţin de lex personalis, ci vor fi guvernate legea locului unde se intenţionează dovedirea actului sau faptului de stare civilă, cum vom arăta în capitolul destinat normei conflictuale privind forma actelor juridice. Capacitatea persoanei fizice poate fi de folosinţă (aptitudinea de a avea drepturi şo obligaţii) sau de exerciţiu (aptitudinea de a-şi exercita drepturi şi obligaţii). Cele două noţiuni (capacitate şi stare civilă) nu se suprapun una peste cealaltă, în sensul că orice persoană, chiar lipsită de capacitate de exerciţiu (minorul sau interzisul) au o stare civilă. Aceasta din urmă poate influenţa capacitatea de exerciţiu (de exemplu dobândirea capacităţii depline de exerciţiu odată cu ajungerea la majorat), dar şi capacitatea de folosinţă (titularul unui raport juridic de familie dobândeşte drepturi şi obligaţii care nu ar fi avut aptitudinea să le aibă altfel). Lex personalis - Lex patriae În diferitele sisteme de drept internaţional privat s-au conturat două principale direcţii în determinarea lex personalis, adică a legii aplicabile statutului personal: legea naţionalităţii persoanei fizice (lex patriae), sau legea domiciliului persoanei fizice (lex domicilii). Potrivit art. 2572 alin. 1 C.civ, „starea civilă şi capacitatea persoanei fizice sunt cârmuite de legea sa naţională, dacă prin dispoziţii speciale nu se prevede altfel”. Legiuitorul român optează astfel pentru sistemul reglementării unitare a stării civile şi capacităţii (care ar putea fi guvernate de legi diferite), precum şi pentru determinarea statutului personal în conformitate cu lex patriae. Accepţiunea noţiunii de „lege naţională” este reglementată la art. 2568 C.civ. Potrivit primului aliniat, legea naţională este legea statului a cărui cetăţenie o are persoana fizică. Dacă persoana are mai multe cetăţenii, se aplică legea aceluia dintre state a cărui cetăţenie o are şi de care este cel mai strâns legată, în special prin reşedinţa sa obişnuită (alin. 2). Soluţia este diferită faţă de fostul art. 12 alin.2 din Legea nr. 105/1990, conform căruia legea aplicabilă era cea română dacă una dintre cetăţeniile persoanei în cauză era cea română, chiar dacă legăturile cu aceasta nu ar fi fost cele mai strânse. Ultimele aliniate ale art. 2568 C.civ. prevăd că în cazul apatrizilor şi refugiaţilor, legea naţională este legea statului unde aceştia au reşedinţa obişnuită. Legiuitorul român renunţă astfel la stabilirea legii naţionale mai întâi după legea domiciliului, şi în subsidiar după legea reşedinţei, cum era cazul fostelor aliniate
51

3 şi 4 ale art. 12 din Legea nr. 105/1992. În schimb, noul Cod civil conţine o definiţie legală a reşedinţei obişnuite şi a probei acesteia. Dacă determinarea şi proba cetăţeniei se fac în conformitate cu legea statului a cărui cetăţenie se invocă (art. 2569), reşedinţa obişnuită a persoanei fizice este în statul în care persoana îşi are locuinţa principală, chiar dacă nu a îndeplinit formalităţile legale de înregistrare. Reşedinţa obişnuită a unei persoane fizice acţionând în exerciţiul activităţii sale profesionale este locul unde această persoană are stabilimentul său principal (art. 2570 alin. 1). Pentru determinarea locuinţei principale vor fi avute în vedere acele circumstanţe personale şi profesionale care indică legături durabile cu statul respectiv sau intenţia de a stabili asemenea legături. Conform aliniatului final al art. 2570 C.civ, dovada reşedinţei obişnuite se poate face cu orice mijloace de probă. Domeniul lex personalis În ceea ce priveşte domeniul de aplicare a lex personalis, aceasta nu priveşte incapacităţile speciale de folosinţă referitoare la un anumit act juridic. Conform art. 2572 alin. 2 C.civ, legea aplicabilă incapacităţilor de a dispune prin donaţie sau testament, de exemplu, ori de a vinde sau de a cumpăra, este legea aplicabilă acelui raport juridic. Pornind de la formularea legală, putem spune că: - incapacităţile de exerciţiu sunt supuse legii naţionale a persoanei în cauză; - incapacităţile de folosinţă cu caracter absolut sau cu caracter de sancţiune sunt supuse legii naţionale a persoanei îngrădite, respectiv a celei ocrotite; - incapacităţile de folosinţă, altele decât cele cu caracter absolut sau cu caracter de sancţiune, sunt supuse legii raportului juridic din care izvorăsc. Legea naţională cuprinde începutul şi încetarea personalităţii juridice. În acest sens, declararea morţii, stabilirea decesului şi a datei prezumate a morţii, precum şi prezumţia că cel dispărut este în viaţă sunt cârmuite de ultima lege naţională a persoanei dispărute. Dacă această lege nu poate fi identificată, se aplică legea română, conform art. 2574 C.civ. În caz de conflict mobil de legi, schimbarea legii naţionale a persoanei nu aduce atingere majoratului dobândit potrivit legii aplicabile la momentul dobândirii (art. 2575). Intră în domeniul legii naţionale şi existenţa şi conţinutul drepturilor inerente fiinţei umane, precum şi dreptul la nume. Ocrotirea împotriva actelor de încălcare a dreptului la nume, săvârşite în România, este asigurată potrivit legii

52

Această teorie a fost consacrată în speţa Lizardi. sau între diferitele categorii de nume. fie de legea statului unde copilul s-a născut şi locuieşte de la naştere. a efectuat două categorii de acte vătămătoare pentru terţi: a cumpărat bijuterii pe credit. legea nefăcând distincţie între protecţia oferită cetăţenilor români sau străini. modificarea şi stingerea puterii de reprezentare încredinţate de persoana cu capacitate deplină de exerciţiu. Teoria interesului naţional Domeniul de aplicare a legii naţionale mai conţine o limitare generală. fie legea unei reşedinţe obişnuite anterioare. 53 . fără a plăti în final furnizorul. pentru situaţia în care nu se va putea îngriji de interesele sale. autoritatea competentă poate să aplice sau să ia în considerare legea altui stat.române. 2578. cunoscută în doctrina de drept internaţional privat ca teoria interesului naţional. Nu intră în domeniul legii naţionale măsurile concrete ce se iau cu privire la persoana ocrotită ori bunurile sale. respectiv a împrumutat bani pe poliţe. Domeniul de aplicare al legii astfel stabilite cuprinde şi existenţa. datorită faptului că reglementarea domiciliului în străinătate excede cuprinderii legii române. Cât timp a locuit la Paris. pe de o parte. deşi după legea franceză ar fi fost deplin capabil. În cazul copilului nou-născut. care stabilea majoratul la 25 de ani. fără a returna creditul. dacă este necesar pentru ocrotirea persoanei fizice. La solicitarea tutorelui său. fie de legea statului a cărui cetăţenie comună o au atât părinţii. iar stabilirea domiciliului sau reşedinţei străinilor în România ţine de dreptul de liberă circulaţie şi de şedere. Lizardi era cetăţean mexican în vârstă de 21 de ani. stabilirea numelui este cârmuită. fie legea statului unde sunt situate bunurile. care nu formează obiectul preocupării dreptului internaţional privat. cu care situaţia juridică prezintă cele mai strânse legături. ridicată în faţa instanţelor din Franţa în a doua jumătate a secolului 19. în ceea ce priveşte măsurile de ocrotire cu privire la bunuri. Aceasta poate însă fie legea naţională. Conform art. Legea română nu cuprinde o reglementare prin norme conflictuale a situaţiei domiciliului. deci fără capacitate deplină conform legii sale naţionale. Totuşi. Acestea din urmă sunt supuse legii statului ale cărui autorităţi îndrumă şi supraveghează exercitarea ocrotirii de către cei în drept. măsurile de ocrotire a persoanei cu capacitate deplină de exerciţiu sunt supuse legii statului unde aceasta îşi are reşedinţa obişnuită la data instituirii tutelei sau la data luării unei alte măsuri de ocrotire. la alegere. cât şi copilul. întinderea. Măsurile de ocrotire Codul civil reglementează şi legea aplicabilă măsurilor de ocrotire.

Curtea de casaţie a anulat poliţele, motivând că bancherul are obligaţia de minimă diligenţă să se documenteze cu privire la capacitatea beneficiarului împrumutului. Instanţa a menţinut însă vânzările pe credit, datorită faptului că vânzătorul din prăvălie nu avea posibilitatea obiectivă să efectueze cercetări privind capacitatea juridică a cumpărătorului. Art. 2579 C.civ. consacră teoria interesului naţional, arătând că persoana care, potrivit legii naţionale, este lipsită de capacitate sau are capacitate de exerciţiu restrânsă nu poate să opună această cauză de nevaliditate celui care, de bunăcredinţă la momentul încheierii actului şi conform legii locului unde actul a fost încheiat, a considerat-o ca fiind deplin capabilă. Această regulă nu se aplică actelor juridice referitoare la familie, moştenire şi la drepturi reale asupra imobilelor situate în alt stat decât cel al locului încheierii actului. De asemenea, lipsa calităţii de reprezentant, stabilită potrivit legii aplicabile ocrotirii persoanei fizice, nu poate fi opusă terţului care cu bună-credinţă s-a încrezut în această calitate, potrivit legii locului unde actul a fost întocmit, dacă actul a fost încheiat între prezenţi şi pe teritoriul aceluiaşi stat. Credem că titulatura dată acestui articol, ocrotirea terţilor, nu este cea mai fericită tocmai datorită faptului că noţiunea de ocrotire poate fi foarte uşor confundată cu ocrotirea incapabilului (fiind chiar imediat ulterioară textului legal care reglementează legea aplicabilă măsurilor de ocrotire), când scopul său îl constituie instituirea unei măsuri de protecţie a terţului de bună-credinţă.

Regimul persoanei juridice în dreptul internaţional privat Art. 2568 alin. 1 C.civ. prevede că legea naţională este, în cazul persoanei juridice, legea statului a cărui naţionalitate o are această persoană. Legea naţională a persoanei juridice poartă denumirea de lex societatis. Determinarea naţionalităţii persoanei juridice Naţionalitatea persoanei juridice se poate determina, în dreptul internaţional privat, după mai multe criterii posibile: - voinţa fondatorilor, criteriu în cadrul căruia se oferă fondatorilor posibilitatea de a stabili prin acordul lor de voinţă naţionalitatea persoanei juridice nouconstituite; - teritorialitatea conducerii, sau criteriul sediului social, potrivit căruia naţionalitatea persoanei juridice este determinată de locul unde se găsesc organele sale de conducere; - criteriul locului de înregistrare, conform căruia persoana juridică are naţionalitatea determinată de locul unde s-au efectuat formalităţile de înregistrare a persoanei juridice;
54

- principala exploatare, adică acel criteriu ce impune stabilirea naţionalităţii în funcţie de centrul activităţii economice a persoanei juridice; - criteriul controlului, care condiţionează naţionalitatea persoanei juridice de cetăţenia persoanelor care alcătuiesc organele de conducere, sau cetăţenia acţionariatului, etc. Spre deosebire de naţionalitatea persoanei fizice, naţionalitatea persoanei juridice se determină după legea forului. Este astfel posibil ca, în funcţie de ţara unde se invocă naţionalitatea persoanei juridice, aceasta să abiă naţionalităţi diferite datorită unor reguli diferite de determinare a naţionalităţii. Potrivit art. 2571 C.civ, persoana juridică are naţionalitatea statului pe al cărui teritoriu şi-a stabilit, potrivit actului constitutiv, sediul social. În situaţie în care există sedii statutare în mai multe state, determinant pentru a identifica naţionalitatea persoanei juridice este sediul real, anume locul unde se află centrul principal de conducere şi de gestiune a activităţii statutare, chiar dacă hotărârile organului respectiv sunt adoptate potrivit directivelor transmise de acţionari sau asociaţi din alte state. În determinarea sediului real, dacă legea de la locul unde se află conducerea trimite la rândul său la legea locului de constituire, acesta din urmă va determina naţionalitatea persoanei juridice. Legiuitorul român combină astfel criteriul teritorialităţii conducerii cu cel al autonomiei de voinţă şi cu cel al locului de înregistrare. Schimbarea naţionalităţii persoanei juridice În dreptul internaţional privat s-a ridicat problema posibilităţii schimbării naţionalităţii unei persoane juridice, opinându-se fie că această posibilitate există, fie că se impune încetarea personalităţii juridice în statul din care se efectuează schimbarea şi întemeierea unei noi persoane juridice în celălalt stat. În lipsa unor prevederi specifice, s-a arătat în doctrină că vor fi aplicate prin analogie prevederile art. 2584 C.civ, potrivit căruia „fuziunea unor persoane juridice de naţionalităţi diferite poate fi realizată dacă sunt îndeplinite cumulativ condiţiile prevăzute de legile naţionale aplicabile statutului lor organic”. Domeniul lex societatis Legea naţională a persoanei juridice determină statutul său organic. Statutul organic al sucursalei înfiinţate de către persoana juridică într-o altă ţară este supus legii naţionale a acesteia, în timp ce statutul organic al filialei este supus legii statului pe al cărui teritoriu şi-a stabilit propriul sediu, independent de legea aplicabilă persoanei juridice care a înfiinţat-o.

55

Conform art. 2681 C.civ, statutul organic al persoanei juridice, supus legii sale naţionale, se referă cu precădere la a) capacitatea acesteia; b) modul de dobândire şi de pierdere a calităţii de asociat; c) drepturile şi obligaţiile ce decurg din calitatea de asociat; d) modul de alegere, competenţele şi funcţionarea organelor de conducere ale persoanei juridice; e) reprezentarea acesteia prin intermediul organelor proprii; f) răspunderea persoanei juridice şi a organelor ei faţă de terţi; g) modificarea actelor constitutive; h) dizolvarea şi lichidarea persoanei juridice. Recunoaşterea persoanei juridice străine Pentru ca o persoană juridică de naţionalitate străină să poată beneficia de drepturi pe teritoriul unui anumit stat, ea trebuie să fie recunoscută ca subiect de drept de respectivul stat. Recunoaşterea persoanei juridice constă în actul declarativ prin care se admite calitatea acesteia de subiect de drepturi şi obligaţii, precum şi modificările ce pot afecta capacitatea de folosinţă. Recunoaşterea poate fi de plin drept, fără nicio cerinţă de formă, însă poate avea efecte doar dacă persoana juridică a fost legal constituită potrivit legii sale naţionale. Potrivit art. 2582 alin. 1 C.civ, „persoanele juridice străine cu scop lucrativ, valabil constituite în statul a cărui naţionalitate o au, sunt recunoscute de plin drept în România”. Celelalte categorii de persoane juridice sunt supuse în ţara noastră sistemului de recunoaştere individuală, sens în care art. 2582 alin. 2-5 arată că persoanele juridice străine fără scop lucrativ pot fi recunoscute în România, pe baza aprobării prealabile a Guvernului, prin hotărâre judecătorească, sub condiţia reciprocităţii, dacă sunt valabil constituite în statul a cărui naţionalitate o au, iar scopurile statutare pe care le urmăresc nu contravin ordinii sociale şi economice din România. Hotărârea de recunoaştere se publică în Monitorul Oficial al României şi într-un ziar central şi este supusă apelului în termen de 60 de zile de la data ultimei publicări, de către orice persoană interesată pentru neîndeplinirea oricăreia dintre condiţiile prevăzute anterior. Prin tratate şi convenţii internaţionale se pot stabili şi situaţii în care să fie posibilă recunoaşterea de plin drept şi a persoanelor juridice străine fără scop lucrativ, sau recunoaşterea individuală în condiţii mai puţin restrictive.

56

1 C. condiţiilor stabilite de legea statului în care se face recunoaşterea. pe de altă parte. sociale. 2583 alin. Statutul juridic al bunurilor din punctul de vedere al dreptului internaţional privat se suprapune peste statutul lor real. exercitarea efectivă activităţilor este supusă întotdeauna. ca element component al noţiunii extinse de „bunuri”. pe de o parte. Unitatea 2: Norma conflictuală în diferite materii Norma conflictuală cu privire la bunuri În accepţiunea dreptului internaţional privat. înlăturându-se variaţii ale 57 . conform art. se impune a diferenţia între capacitatea de a dobândi drepturi şi obligaţii. anume lex rei sitae. anume lucrurile. urmează a fi stabilite odată cu determinaerea conţinutului normei conflictuale cu privire la bunuri în sens restrâns. Regula este cunoscută în marea majoritate a sistemelor de drept. 2583 alin. în măsura în care pot forma obiect al unor drepturi şi obligaţii patrimoniale. din punctul de vedere al capacităţii de folosinţă persoanele juridice străine nu pot dobândi în România mai multe drepturi şi obligaţii decât persoanele juridice române. şi exercitarea acestora. în ceea ce priveşte exercitarea activităţilor economice.civ. Prin stabilirea lex rei sitae se asigură certitudinea şi siguranţa operaţiunilor cu privire la bunuri. termenul de „bunuri” trebuie înţeles în sens restrâns. Cu toate acestea. Cu alte cuvinte. operele de creaţie intelectuală sau energia. deşi capacitatea de folosinţă este supusă lex societatis. Noţiunea de lex rei sitae Regula în materie este că regimul juridic al bunurilor este supus legii situării lor. aceasta este limitată de prevederile statului în care se face recunoaşterea (art. care este incompatibilă cu supunerea unor bunuri de pe teritoriul statului în cauză normelor juridice din alt stat. culturale sau de altă natură.civ).Exercitarea în străinătate a drepturilor persoanei juridice străine Din punctul de vedere al dreptului internaţional privat. Deşi în principiu capacitatea este supusă legii naţionale. conform art. 2 C. a C.civ. şi are drept fundament principal suveranitatea statului. 2581 lit. Drepturile de creanţă vor fi în principiu supuse normelor conflictuale ce guvernează obligaţiile lor corelative. Drepturile ce poartă asupra acestora.

lex rei sitae stabileşte ce bunuri se află sau nu în circuitul civil. etc. uzucapiunea. riscurile bunului. etc. Mai întâi.regimului juridic în funcţie de persoana proprietarului sau de alte aspecte conexe. cu începere de la data deplasării bunului în acel stat. ca bunuri imobile. respectiv „se află” pentru mobile. 2613 alin. Cu privire la calificarea unui bun ca mobil sau imobil. 58 . cu menţiunea că legiuitorul foloseşte formularea de „sunt situate” pentru imobile. Uzucapiunea este cârmuită de legea statului unde bunul se afla la începerea termenului de posesie. ca de exemplu accesiunea. dar şi drepturile ce se pot purta asupra acestor bunuri. Lex rei sitae se aplică astfel atât imobilelor cât şi bunurilor mobile. Potrivit art.civ.civ. exproprierea. Legea situării bunului este cea care arată asupra căror categorii de bunuri pot exista drepturi reale. confiscarea. prevăzut în acest scop. afară numai dacă prin dispoziţii speciale se prevede altfel”. inclusiv cele de garanţii reale. ocupaţiunea. Potrivit art. posesorul poate cere să se aplice legea acestui din urmă stat. „posesia. dezmembrămintele drepturilor de proprietate. această lege stabileşte bunurile susceptibile de a forma obiectul unor drepturi patrimoniale. Intră în domeniul de cuprindere a regulii şi condiţiile de constituire a dreptului real. în înţelesul legii române. 2 C. în sistemul nostru de drept internaţional privat natura mobiliară sau imobiliară a bunurilor se determină tot potrivit legii situării acestora. caracterul principal sau accesoriu al drepturilor reale. În cazul în care bunul a fost adus într-un alt stat. dreptul de proprietate şi celelalte drepturi reale asupra bunurilor.civ. momentul transferului proprietăţii. toate condiţiile cerute de menţionata lege. transmitere sau stingere a drepturilor reale. Domeniul de aplicare a legii situării bunului Textul legal stabileşte generic domeniul de aplicare a regulii lex rei sitae. conform art. 2613 alin. garanţiile. anume proprietatea. Lex rei sitae reglementează şi modurile şi condiţiile de constituire. De asemenea. 3 C. supsă în principiu regulii lex fori. deşi suntem în prezenţa unei probleme de calificare. care necesită însă o serie de particularizări. 2558 alin. unde se împlineşte durata termenului de uzucapiune. platformele şi alte instalaţii durabile de exploatare a resurselor submarine situate pe platoul continental al unui stat sunt considerate. sunt cârmuite de legea locului unde acestea sunt situate sau se află. 1 C. dacă sunt reunite.

civ. Conform art. 2615 C. fiind strâns legate de proprietate şi respectiv posesie. Nu intră în domeniul lex rei sitae regulile privind capacitatea de a contracta a persoanelor. Domeniul de aplicare a regulii supuse analizei cuprinde şi mijloacele de apărare a drepturilor reale. legea locului realizării se suprapune peste lex rei sitae. Cu alte cuvinte. chiar dacă obiectul contractului îl constituie un bun. Legea prevede expres (art. lex contractus pentru actele privitoare la imobile este lex rei sitae. Excepţii de la regula legii locului situării bunului Există şi unele bunuri în cazul cărora lex rei sitae nu se aplică. punându-se accent pe sporirea protecţiei titularului iniţial în cazul schimbării punctului de legătură. Cu toate acestea. profesionale sau de altă natură. dacă legea statului pe teritoriul căruia bunul se afla la momentul furtului sau exportului nu cuprinde dispoziţii privind protecţia terţului posesor de bună-credinţă. restrângerii sau stingerii dreptului real ori garanţiei reale s-a constituit prin aplicarea altei legi. Cerinţele de fond şi de formă ale actelor privind bunurile vor fi supuse normelor conflictuale privind actele juridice (deşi în lipsa unei alegeri distincte a părţilor. chiar dacă temeiul juridic al naşterii. transmiterii. bunurile individuale ce formează un patrimoniu de afectaţiune pot fi supuse altei legi decât cea a situării lor. fie legii statului pe teritoriul căruia se află bunul la momentul revendicării. revendicarea unui bun furat sau exportat ilegal este supusă.) că formele de publicitate. „legea aplicabilă unei mase patrimoniale afectate unei destinaţii speciale. acesta poate invoca protecţia pe care i-o conferă legea statului pe teritoriul căruia bunul se află la momentul revendicării. este legea statului cu care această masă patrimonială are cele mai strânse legături”.civ. bunurile care fac parte din masa succesorală vor fi supuse legii aplicabile moştenirii. Limite ale domeniului de aplicare a lex rei sitae Formele de publicitate referitoare la bunuri sunt supuse în principiu legii aplicabile la data şi locul unde se îndeplinesc. precum şi cele cu efect constitutiv de drepturi referitoare la un bun imobil sunt supuse legii statului unde acesta se găseşte situat. 59 .civ. 2614 C. 2626 alin. sunt guvernate tot de lex rei sitae. Obligaţiile reale (propter rem sau scriptae in rem). dacă acest patrimoniu are legături mai strânse cu alt stat. la alegerea proprietarului originar.Legea locului situării bunului cuprinde şi regimul juridic al posesiei şi acţiunile posesorii. De asemenea. iar un contract referitor la imobile este valabil din punct de vedere formal dacă respectă regulile de la locul situării acestuia). 2 C. Conform art. fie legii statului pe teritoriul căruia se afla bunul la momentul furtului sau exportului. asemeni măsurilor de urmărire şi executare silită. În acest din urmă caz.

Subliniem că este vorba doar despre bunurile aflat în curs de transport. conform art. pe durata situaţiei excepţionale. Regula statului de expediţie este înlocuită de lex rei sitae şi în cazul transportului. precum şi formele de publicitate privitoare la actele prin care se constituie. competenţele şi obligaţiile comandantului navei sau aeronavei. formându-i dotarea tehnică. b) contractul de angajare a personalului navigant. 60 . care arată că transmiterea. conflictul mobil de legi se soluţionează conform art. întreţinerea. iar bunurile personale ale persoanelor transportate sunt supuse legii naţionale. se transmit şi se sting asemenea drepturi. Regula lex rei sitae nu se aplică nici în cazul navelor sau aeronavelor. 2618 C. dacă părţile nu au ales o altă lege.În ceea ce priveşte bunurile aflate în curs de transport. Dacă schimbarea punctului de legătură (respectiv a locului unde se află bunul) se realizează în alte modalităţi. transmiterea sau stingerea drepturilor reale asupra unui mijloc de transport sunt supuse legii pavilionului pe care îl arborează nava sau legii statului de înmatriculare a aeronavei. Conform art. De asemenea. 2620 C. respectiv legii aplicabile statutului organic al întreprinderii de transport pentru vehiculele feroviare şi rutiere din patrimoniul ei. Cu toate acestea.civ. constituirea. pe parcursul tranportului existând posibilitatea schimbării destinaţiei sau a titularului dreptului de proprietate. Legea astfel desemnată guvernează regimul juridic şi al bunurilor aflate în mod durabil la bord. regula locului situării nu este suficientă pentru determinarea legii aplicabile. repararea sau renovarea mijlocului de transport. conform art. însă doar atunci când bunul este depozitat într-un antrepozit sau pus sub sechestru în temeiul unor măsuri asigurătorii sau ca urmare a unei vânzări silite.civ. constituirea sau stingerea drepturilor reale asupra unui bun care şi-a schimbat aşezarea sunt cârmuite de legea locului unde acesta se afla în momentul când s-a produs faptul juridic care a generat. d) drepturile reale şi de garanţie asupra navei sau aeronavei. a modificat sau a stins dreptul respectiv. dacă părţile nu au convenit altfel. din moment ce acesta prezintă un grad suficient de certitudine. c) răspunderea armatorului navei sau întreprinderii de transport aerian pentru faptele şi actele comandantului şi echipajului.civ. părţile pot conveni aplicarea altei legi. motiv pentru care este înlocuită cu regula statului de expediţie. 2617 C. Fac parte din domeniude de aplicare a legii pavilionului navei sau statului de înmatriculare a aeronavei în principal: a) puterile.civ. 2619 C. „condiţiile şi efectele care decurg din rezerva dreptului de proprietate referitor la un bun destinat exportului sunt cârmuite. de legea statului exportator”. dar şi al creanţelor care au ca obiect cheltuielile efectuate pentru asistenţa tehnică.

bunurile unui anumit stat sunt supuse propriilor legi chiar dacă sunt situate pe teritoriul altui stat. Legea statutului organic al persoanei juridice emitente guvernează şi transmisiunea titlurilor nominative. emiterea de acţiuni sau obligaţiuni. „persoana care. dacă semnătura a fost dată într-un stat a cărui lege îl consideră capabil pe subscriitor”. cuprinde o particularizare specială a teoriei interesului naţional. legea transmisiunii lor este legea locului de plată. Norma conflictuală în materie de cambie. Conform textului legal. bilet la ordin şi cec Deşi au calitatea de titluri de valoare.civ. datorită particularităţilor acestora. Din punctul de vedere al dreptului internaţional privat. trebuie diferenţiat între natura juridică a titlului de valoare. bilet la ordin sau cec se obligă totuşi valabil printr-un asemenea titlu. 2623 C. este lipsită de capacitatea de a se angaja prin cambie. Norma conflictuală în materia titlurilor de valoare şi a titlurilor reprezentative ale mărfurilor Reguli speciale există şi în cazul titlurilor de valoare şi a titlurilor reprezentative ale mărfurilor. art. Pentru titlurile reprezentative ale mărfii. În situaţia în care condiţia este îndeplinită conform legii astfel desemnate. Conform art. 2647 C. titlurile la purtărtor fiind supuse lex rei sitae din momentul transmiterii. Întrucât par in parem non habet imperium. grupând normele conflictuale pentru cele trei categorii de titluri de valoare într-un capitol distinct. natura titlului se determină potrivit legii statului în care îşi are sediul întreprinderea emitentă.Deşi Codul civil nu prevede expres. este supusă legii aplicabile statutului organic al persoanei juridice emitente. 2622 C. legiuitorul a considerat necesar să nu includă cambia. respectiv efectele acestuia. cerinţele de fond.civ. pentru titlurile la ordin. biletul la ordin şi cecul în cadrul capitolului destinat bunurilor.civ. Art. potrivit legii sale naţionale. arată că legea menţionată expres în cuprinsul unui titlu de valoare stabileşte dacă acesta întruneşte condiţiile spre a fi un titlu reprezentativ al mărfii pe care o specifică. 61 . În ceea ce priveşte transmiterea. În fine. se diferenţiază între cerinţele de formă. capacitatea de a se angaja prin titlu. aceeaşi lege cârmuieşte drepturile reale referitoare la marfa pe care o specifică. regula legii locului situării bunurilor nu cuprinde bunurile ce aparţin unui stat străin. În lipsa unei asemenea precizări. nominative sau la purtător.

în materie de cec se aplică legea mai favorabilă dintre aceasta sau locul plăţii. cu puţine excepţii. cu excepţia acceptantului cambiei şi a emitentului biletului la ordin (art. 2653). Legea locului unde titlul a fost constituit reglementează: . obligaţiile ce decurg din semnăturile puse pe titlu în alte state. neregularitatea de formă a primului angajament nu infirmă validitatea celui ulterior. fie de legea locului stabilit pentru plată (legea locului unde titlul este plătibil. 2651 alin. pe de altă parte). 2 C. categoriile juridice legate de cambie. atât în cazul cambiei cât şi a cecului (art. precum şi dacă posesorul titlului este sau nu este obligat să primească o plată parţială (art. se aplică legea locului subscrierii obligaţiei. 2652). Conform art. însă e conform legii statului unde are loc subscrierea unui angajament ulterior. 2655).efectele obligaţiilor acceptantului unei cambii şi semnatarului unui bilet la ordin (art.termenele stabilite pentru exercitarea acţiunii în regres. 2657). cecul este nul din cauză că a fost tras asupra unei persoane neîndreptăţite. dacă angajamentul este nevalabil potrivit legii care guvernează forma. Din punct de vedere formal. 2651 alin. fie cerinţele de la locul stabilit pentru plată. Legea locului stabilit pentru plată (a locului unde titlul este plătibil) guvernează: . 2654). când cel în cauză este trăgătorul sau emitentul biletului la ordin). . . 62 . Legea locului subscrierii obligaţiei guvernează efectele pe care le produc semnăturile celor obligaţi prin cambie. în cazul în care. pe de o parte. Cu toate acestea. 1). potrivit legii locului plăţii. . bilet la ordin sau cec sunt guvernate fie de legea locului unde a fost subscris angajamentul (care este aceeaşi cu legea locului unde titlul a fost constituit. Cu toate acestea.legea statului unde cambia sau biletul la ordin sunt plătibile determină măsurile ce pot fi luate în caz de pierdere sau furt al titlului (art. datorită faptului că transmiterea titlului de valoare dă naştere unui drept distinct de cel originar.În continuare. 2.civ. ale căror legi nu cuprind o asemenea restricţie.persoanele asupra cărora poate fi tras un asemenea titlu (art.dacă posesorul cambiei dobândeşte creanţa care a dat loc emisiunii titlului (art. bilet la ordin sau cec. art. 2649). sunt valabile. în sensul că un cec este valabil din punctul de vedere al formei dacă îndeplineşte fie cerinţele de la locul unde obligaţia a fost subscrisă. . 2648 alin.dacă acceptarea poate fi restrânsă la o parte din sumă.

2624 C. . Codul civil reglementează însă o serie de particularităţi cu privire la legea aplicabilă ipotecii mobiliare.dacă cecul trebuie tras la vedere sau dacă poate fi tras la un anumit termen de la vedere. .dacă un protest sau o constatare echivalentă este necesară în cazul cecului pentru conservarea dreptului de regres împotriva giranţilor. art.termenul de prezentare a cecului la plată. 2627 C.dacă trăgătorul poate să revoce cecul sau să facă opoziţie la plata acestuia. conţinutul şi stingerea dreptului de proprietate industrială sunt supuse legii statului unde s-a efectuat depozitul ori înregistrarea sau unde s-a depus cererea de depozit ori de înregistrare (art..civ.dacă cecul poate fi acceptat. precum şi efectele postdatării.civ. 2 C. singura unde locul situării bunului şi locul unde se află debitorul pot fi diferite. . . confirmat sau vizat şi care sunt efectele produse de aceste menţiuni. difuzare sau în alt mod adecvat. . Art. 2625). cât şi condiţiile de formă ale unor acte necesare pentru exercitarea sau conservarea drepturilor în materie de cambie. conţinutul şi stingerea drepturilor de autor asupra unei opere de creaţie intelectuală sunt supuse legii statului unde aceasta a fost pentru întâia oară adusă la cunoştinţa publicului prin publicare. Conform art.civ. expunere. arată că „forma şi termenele de protest. .civ. constituirea şi efectele ipotecilor imobiliare. „se consideră că 63 .dacă posesorul cecului poate cere şi dacă este obligat să primească o plată parţială. Ca o particularitate. Norma conflictuală în cazul ipotecii mobiliare Datorită faptului că ipoteca dă naştere unui drept accesoriu.dacă posesorul cecului are drepturi speciale asupra provizionului şi care este natura lor. stabileşte aceeaşi regulă şi pentru ipotecile mobiliare. bilet la ordin sau cec sunt stabilite de legea statului unde trebuie întocmit protestul sau un alt act necesar”. certificat.) Naşterea. reprezentare. 2628 alin. 2650 C. naşterea.dacă cecul poate fi barat sau poate să cuprindă clauza "plătibil în cont" ori o expresie echivalentă şi care sunt efectele acestei barări. clauze sau expresii echivalente. Norma conflictuală pentru bunurile incorporale În cazul bunurilor incorporale. Operele de creaţie intelectuală nedivulgate sunt supuse legii naţionale a autorului.măsurile care pot fi luate în caz de pierdere sau de furt al cecului. trăgătorului şi celorlalţi obligaţi. lex rei sitae guvernează şi modalităţile. (art. . .

dacă au fost îndeplinite şi formele de publicitate prevăzute de legea acestui stat înainte să înceteze rangul de prioritate dobândit potrivit legii aplicabile la data constituirii ipotecii şi în termen de cel mult 60 de zile de la data la care bunul a intrat în statul respectiv sau în termen de cel mult 15 zile de la data la care creditorul a cunoscut acest fapt. caz în care se aplică legea statului în care funcţionează piaţa respectivă. Cu toate acestea. 2630 C. Art. Cu toate acestea. ipoteca înregistrată potrivit legii locului unde se află bunul (sau locul unde se află debitorul. ipoteca mobiliară nu va fi opozabilă terţului care a dobândit cu titlu oneros un drept asupra bunului fără să fi cunoscut existenţa ipotecii mobiliare şi mai înainte ca aceasta să fi devenit opozabilă prin îndeplinirea formalităţilor de mai sus. sediul social la data încheierii contractului de ipotecă mobiliară”. ipoteca mobiliară are rang inferior ipotecii asupra unei creanţe constând într-o sumă de bani plătibilă în România sau ipotecii asupra unui bun mobil corporal. este supus tot regulii lex rei sitae. b) unui bun mobil incorporal. după caz. de la data la care acesta îşi stabileşte reşedinţa obişnuită ori. c) unui titlu de valoare negociabil care nu este în posesia creditorului.civ. cu excepţia cazului în care aceste titluri de valoare sunt tranzacţionate pe o piaţă organizată. după caz. în cazul acţiunilor. Cât priveşte publicitatea. dacă prin dispoziţii speciale nu se prevede altfel.debitorul se află în statul în care acesta are reşedinţa obişnuită sau. ca legea a exploatării. Cu toate acestea. 1) în cazul: a) unui bun mobil corporal care. care a fost constituită atunci când bunul se afla în România. 2628 alin.631 C. Legea aplicabilă este cea a locului unde este situat debitorul (art. 64 . sediul social în statul respectiv sau de la data la care creditorul a cunoscut acest fapt) îşi conservă rangul de prioritate în alt stat. fiind fără deposedare. potrivit destinaţiei sale. părţilor sociale şi obligaţiunilor se aplică legea statutului organic al emitentului. sau asupra unui titlu negociabil.civ. lex rei sitae rămâne aplicabilă obligaţiilor izvorând din ipoteci mobiliare asupra resurselor naturale. este utilizat în mai multe state. arată că dacă legea străină care reglementează rangul ipotecii mobiliare nu prevede formalităţi de publicitate şi bunul nu este în posesia creditorului. Gajul. cu excepţia situaţiei în care s-au îndeplinit formalităţile potrivit legii române înaintea constituirii ipotecii menţionate ca având rang superior altfel. conform art. 2.

regulementul se aplică şi în ceea ce priveşte condiţiile de fond şi de formă ale contractului. când elementul de extraneitate atrage incidenţa normelor europene. Prin efectul art. normele din Regulamentul nr. de formă şi efecte. 593/2008 cu privire la efectele contractului se vor aplica şi în această din urmă situaţie. respectiv când elementul de extraneitate nu ar privi un stat membru al Uniunii Europene. în principal la Regulamentul nr. Normele interne cu privire la condiţiile de fond nu diferă radical faţă de reglementarea europeană. reunirea lor cu efectele contractului în cadrul sferei aceleiaşi norme conflictuale conform doctrinei de drept internaţional privat. atâta timp cât regulamentul european privind legea aplicabilă obligaţiilor contractuale cuprinde în obiectul de reglementare atât condiţiile de fond cât şi pe cele de formă ale contractului. normele conflictuale se împart în funcţie de condiţiile de fond. face ca opţiunea legiuitorului român să fie greu explicabilă.Norma conflictuală cu privire la condiţiile de fond ale actului juridic Tehnica legislativă În cazul actelor juridice. lex voluntatis. coroborat cu faptul că Regulamentul nr. 2640 C. Cu alte cuvinte. însă. Extinderea principiului autonomiei de voinţă a părţilor şi în materia legii aplicabile contractului. Codul civil român cuprinde reguli cu privire la legea aplicabilă condiţiilor de fond şi de formă. Normele conflictuale din Codul civil privind aceste două probleme în materie contractuală se aplică doar atunci când elementul străin nu priveşte state membre ale Uniunii Europene. Alegerea dreptului aplicabil – Lex voluntatis Ambele acte normative (atât cel intern cât şi cel european) arată că legea aplicabilă condiţiilor de fond ale contractului este legea aleasă de părţi. Cu toate acestea. în literatura de specialitate din dreptul internaţional privat legea contractului. 65 . făcând însă trimitere la regulile din dreptul european cu privire la efectele actului juridic. a fost consacrată în doctrina franceză de la sfârşitul secolului 19. sau lex contractus. Soluţia este cel puţin curioasă. este definită ca fiind legea competentă pentru a reglementa ambele probleme.civ. Deşi ca tehnică legislativă se diferenţiază între condiţiile de fond şi efectele contractului. nu doar a stabilirii conţinutului acestuia. 593/2008 al Parlamentului European şi al Consiliului privind legea aplicabilă obligaţiilor contractuale (Roma I). răspândindu-se în majoritatea sistemelor de drept. 593/2008 include şi condiţiile de fond. dar şi de jurisprudenţa Curţii de Casaţie.

şi clauza prin care părţile înţeleg să încorporeze dispoziţiile unei legi străine în contract. Rezultă astfel că alegerea unei legi cu totul străine de raportul juridic este posibilă. să supună contractul altei legi decât cea care îl guverna anterior. 2637 C. astfel cum au fost transpuse în statul forului.civ. „condiţiile de fond ale actului juridic sunt stabilite de legea aleasă de părţi sau. De asemenea. Atâta timp cât legea nu distinge. 3 şi 4 din regulament se ocupă expres cu această din urmă situaţie. 2637 C. în orice moment. 3 alin. legea străină nu va guverna în integralitate contractul. nu aduce atingere validităţii formei contractului şi nu poate afecta în mod negativ 66 . alegerea făcută de părţi nu aduce atingere aplicării dispoziţiilor imperative ale legii care reuneşte toate elementele relevante pentru contract. se află în altă ţară decât aceea a cărei lege a fost aleasă. Conform art. Art. de autorul său”. părţile pot conveni. 3 alin. Conform textelor legale. care intervine ulterior încheierii contractului. atâta timp cât cerinţele de mai sus sunt întrunite. părţile fiind libere să stabilească o lege care nu are nicio legătură obiectivă cu raportul juridic. acele dispoziţii încorporate prin trimiterea făcută de părţi având natura juridică a unor clauze contractuale. în cazul în care toate elementele relevante pentru situaţia determinată de contract. Orice modificare efectuată de către părţi cu privire la legea aplicabilă. Din acest punct de vedere trebuie diferenţiat între clauza propriu-zisă de alegere a dreptului aplicabil (electio juris).Una din cele mai importante controverse în materie se referă la limitarea sau nu a posiblitităţii părţilor de stabili legea aplicabilă înţelegerii dintre ele la una dintre legile cu care raportul juridic prezintă legături. Pentru această din urmă situaţie. în momentul în care are loc alegerea. 1 din Regulament) din cuprinsul acestuia sau din circumstanţe. după caz. după caz. 3 din Regulament că părţile pot alege legea aplicabilă totalităţii sau numai unei anumite părţi a actului juridic. alta decât cea a unui stat membru. nu aduce atingere aplicării în mod corespunzător a dispoziţiilor imperative de drept comunitar. alegerea de către părţi a unei legi aplicabile. sau pactum de lege utenda. opinia dominantă este că legiuitorul român nu restricţionează în niciun mod posibilitatea de alegere a legii aplicabile. însă prin aceasta nu pot fi afectate regulile imperative fie ale statului în care se află toate elementele relevante. Atât Codul civil cât şi Regulamentul arată că alegerea legii aplicabile actului trebuie să fie expresă ori să rezulte neîndoielnic (respectiv cu un grad rezonabil de certitudine – art.civ. prevede similar cu art. fie normele imperative comunitare astfel cum acestea au fost transpuse în lex fori. Art. În cazul în care acestea se află în unul sau mai multe state membre. dar şi tacit. existând opinii şi într-un sens şi în altul. Rezultă deci că alegerea dreptului poate fi făcută expres.

(b) contractul de prestări servicii este reglementat de legea ţării în care îşi are reşedinţa obişnuită prestatorul de servicii. se apreciază că este legea cu care contractul prezintă legăturile cele mai strânse. menţinând aceleaşi restricţii. inclusiv pe cele imperative. după caz. (c) contractul privind un drept real imobiliar sau privind dreptul de locaţiune asupra unui imobil este reglementat de legea ţării în care este situat imobilul. în lipsa alegerii. se aplică legea statului cu care actul juridic prezintă legăturile cele mai strânse. Când sunt afectate principiile fundamentale din această lege. după caz. conform teoriei recepţiunii. însă. stabilirea locului încheierii contractului în faţa instanţelor din România se face după legea română ca lex fori. Se consideră că există atari legături cu legea statului în care debitorul prestaţiei caracteristice sau. Fiind vorba despre un conflict de calificări. cu prioritate faţă de legea aleasă de părţi. Conform art. regula lex loci contractus atunci când nu se poate indentifica legea cu care contractul prezintă legăturile cele mai strânse.drepturile terţilor. arată expres că alegerea noii legi produce în rest efecte retroactive. pentru partea necorespunzătoare. 4 alin. sau când datorită mai multor elemente. Legea aplicabilă condiţiilor de fond ale contractului în lipsa alegerii Codul civil consacră astfel. ci doar atunci când coincide cu legea locului unde a fost încheiat actul. intervine ordinea publică de drept internaţional privat. în măsura în care legea aplicabilă contractului nu a fost aleasă în conformitate cu articolul 3. reşedinţa obişnuită. iar dacă această lege nu poate fi identificată. legea aplicabilă contractului se determină după cum urmează: (a) contractul de vânzare-cumpărare de bunuri este reglementat de legea ţării în care îşi are reşedinţa obişnuită vânzătorul. sau legea locului executării actului. lex fori urmând a se aplica.civ. nu se aplică cerinţelor de fond sau efectelor sale cu acest titlu. Codul civil. 1 din actul normativ european. locul contractului este cel unde se află ofertantul atunci când acceptarea ajunge la acesta. Când părţile nu sunt de faţă la data încheierii. În sistemul actual al dreptului internaţional privat român. Soluţia este expres consacrată inclusiv de art. fondul de comerţ sau sediul social. Potritiv art. cu titlu subsidiar. 21 din Regulament. se aplică legea locului unde actul juridic a fost încheiat. 2638 C. la data încheierii actului. lex loci solutionis. Alegerea legii de către părţi înlătură prevederile normative din legea forului. 67 . autorul actului are.

dacă nici în această situaţie nu se poate stabili legea aplicabilă. 17 din Directiva 2004/39/CE. 68 . 3 sau 4 ale art. dacă se poate stabili care este acest loc. în conformitate cu normele nediscreţionare. contractul este reglementat de legea ţării cu care are cele mai strânse legături. şi în care indică expres legea aplicabilă în cadrul unor contracte reprezentative. Domeniul de aplicare a lex contractus În materie contractuală. şi care este reglementat de o lege unică. astfel cum sunt definite la art.(d) fără a aduce atingere literei (c). se aplică legea din acea altă ţară. diferenţiindu-se astfel faţă de dreptul intern. 3 din Regulament. este reglementat de legea respectivă. Mai mult. 4 alin. 1 sau 2. conform art. 2). care reuneşte sau facilitează reunirea de interese multiple de vânzare-cumpărare de instrumente financiare ale terţilor. contractul de locaţiune având drept obiect folosinţa privată şi temporară a unui imobil pe o perioadă de maximum şase luni consecutive este reglementat de legea ţării în care îşi are reşedinţa obişnuită proprietarul. Regulamentul nu prevede alte reguli subisidiare de stabilire a legii aplicabile. Dacă un acord de voinţă nu se încadrează la niciunul din exemplele de mai sus. (e) contractul de franciză este reglementat de legea ţării în care îşi are reşedinţa obişnuită beneficiarul francizei. (h) orice contract încheiat în cadrul unui sistem multilateral. 20 din Regulament. Legiuitorul european începe astfel cu o enumerare având caracter enunţiativ. fiind exclusă retrimiterea conform art. (g) contractul de vânzare-cumpărare de bunuri la licitaţie este reglementat de legea ţării în care are loc licitaţia. (f) contractul de distribuţie este reglementat de legea ţării în care îşi are reşedinţa obişnuită distribuitorul. 3 alin. cu condiţia ca locatarul să fie o persoană fizică şi să îşi aibă reşedinţa obişnuită în aceeaşi ţară. 3 din Regulament nu poate totuşi să conducă la rezultate diferite. în cazul în care din ansamblul circumstanţelor cauzei rezultă fără echivoc că un contract are în mod vădit o legătură mai strânsă cu o altă ţară decât cea menţionată la alin. sau cuprinde elemente ce ţin de mai multe. ca aplicaţie a metodei proper law. referirea la legea aplicabilă nu cuprinde şi normele de drept internaţional privat. contractul este reglementat de legea ţării în care îşi are reşedinţa obişnuită partea contractantă care efectuează prestaţia caracteristică (art. 1 pct. prezumându-se deci că în orice situaţie se poate determina legea ţării cu care contractul are cele mai importante legături. care trimite în subsidiar la locul încheierii contractului. 3 alin. Considerăm că aplicarea alin. Conform aliniatului 4 din acelaşi text normativ.

o parte poate să invoce legea ţării în care îşi are reşedinţa obişnuită. forma de abilitare şi forma de procedură. respectiv accepţiunea acestuia de instrumentum. 1 din Regulament). 1 alin. ca obiect derivat. fiind strâns legată de un 69 . Cauza trebuie analizată tot conform legii contractului. pentru a stabili faptul că nu şi-a dat consimţământul. poate invoca incapacitatea sa rezultând din legea altei ţări numai în cazul în care. În literatura de specialitate s-au identificat şi alte categorii de formă a actului juridic. 2 din Regulament.Existenţa şi validitatea contractului sau a oricărei clauze contractuale sunt determinate de legea care l-ar reglementa. Forma de publicitate. arâtându-se că în cazul unui contract încheiat între persoane aflate în aceeaşi ţară. conform art. 10 alin. la data încheierii contractului. Legea aplicabilă capacităţii nu intră însă în sfera de reglementare a Regulamentului. Lex contractus guvernează şi efectele nerespectării condiţiilor de valabilitate a contractului. posibilitatea acoperirii prin confirmare. Obiectul contractului ca prestaţie a părţilor este supus tot lex contractus. Regimul juridic al bunurilor. a. dacă contractul sau clauza respectivă ar fi valabile (art. conform distincţiilor efectuate cu acea ocazie. respectiv regimul juridic al nulităţii. 10 alin. conform legii acelei ţări. Cu toate acestea. fie ad probationem. cealaltă parte contractantă avea cunoştinţă de respectiva incapacitate sau nu o cunoştea ca urmare a neglijenţei sale. interesează forma exterioară a actului juridic. Domeniul de aplicare a lex contractus include astfel şi condiţiile de fond. Consimţământul părţilor se apreciază tot în funcţie de lex contractus. arătând. ţinându-se cont şi de norma conflictuală privind statutul persoanei fizice sau juridice. anume forma de publicitate. conform art. desemnată conform regulilor de mai sus. în afara formei exterioare. Norma conflictuală privind forma actului juridic Din punctul de vedere al dreptului internaţional privat. persoana fizică ce ar avea capacitate juridică. printre altele. este guvernat însă de lex rei sitae. 13 cuprinde totuşi o consacrare a teoriei interesului naţional. cauzele de nulitate. dacă din circumstanţele respective reiese faptul că nu ar fi rezonabil să se stabilească efectul comportamentului său în conformitate cu legea contractului. 2 lit. Condiţiile de formă a actelor juridice pot fi cerute fie ad validitatem. Art. cine poate invoca nulitatea.

Conform alin. Rezultă astfel că regula locus regit actum nu se aplică formei exterioare a actului decât dacă este mai favorabilă decât oricare din categoriile enumerate la art. c) legea aplicabilă potrivit dreptului internaţional privat al autorităţii care examinează validitatea actului juridic”. respectiv art. nu intră sub incidenţa normelor din legea forului. b) legea cetăţeniei sau legea reşedinţei obişnuite a persoanei care l-a consimţit. Forma procedurală se referă strict la forma actelor de procedură. 11 alin. în cazul în care legea aplicabilă condiţiilor de fond ale actului juridic impune. o anumită formă solemnă. 2639 alin. Cu toate acestea. sau de legea ţării în care a fost 70 . 5 din Regulamentul nr. însă. fiind supusă lex fori. situaţie în care este supusă legii naţionale a persoanei ocrotite. Forma actelor ce urmează a fi analizate în cadrul procesului civil. indiferent de locul întocmirii actului. sau de legea unde se află sau îşi are reşedinţa obişnuită oricare din părţi.civ arată că „actul se consideră totuşi valabil din punctul de vedere al formei. 2 C. 1 C. Valabilitatea formală a actului juridic Regula din punctul de vedere al cerinţelor de valabilitate privind forma este că un contract trebuie să respecte cerinţele de formă stabilite în legea care-i guvernează fondul (art. 11 alin. Din acest punct de vedere. nicio altă lege menţionată mai sus nu poate să înlăture această cerinţă. 2639 alin. 2639 alin. condiţiile de formă sunt cele prevăzute sau de legea condiţiilor de fond. sub sancţiunea nulităţii. este supusă normelor conflictuale în materie de bunuri (art. 1 şi 2. 593/2008). 593/2008). Dacă părţile nu sunt prezente. din considerente practice părţilor trebuie să li se recunoască posibilitatea de a încheia un anumit act în conformitate cu regulile în vigoare la locul în care se află. 1 din Regulamentul nr. Conform art. 11 din Regulament. 3 din acelaşi text normativ. art. iar forma de abilitare este strâns legată de reprezentarea persoanelor lipsite de capacitate de exerciţiu sau cu capacitate restrânsă.anumit bun.civ. legea locului actului guvernează cerinţele de formă doar dacă este mai favorabilă în acest sens decât lex contractus. Actul juridic unilateral menit să producă efecte juridice aflat în legătură cu un contract încheiat sau care urmează să fie încheiat este considerat a fi valabil din punct de vedere al formei dacă îndeplineşte cerinţele de formă prevăzute de legea care reglementează sau ar reglementa contractul pe fond în conformitate cu prezentul regulament. dacă îndeplineşte condiţiile prevăzute de una dintre legile următoare: a) legea locului unde a fost întocmit.

iar alin. Romania a aderat la Conventia de la Haga din 5 Octombrie 1961. 1. Supralegalizarea actelor întocmite sau legalizate de instanţele române se face. dacă ele aveau dreptul să o aleagă. Incepand cu 16 martie 2001. Conventie privind suprimarea cerintei supralegalizarii actelor oficiale straine. din partea autorităţilor române. singura formalitate cerută pentru recunoaşterea efectelor actelor oficiale străine este aplicarea apostilei de către autorităţile abilitate din statul de origine a actului. mijloacele de probă pentru dovedirea unui act juridic şi puterea doveditoare a înscrisului care îl constată. în continuare. în ambele situaţii. va fi aplicabilă legea română în măsura în care este mai permisivă. de către Ministerul Afacerilor Externe. Domeniul legii locului încheierii actului Regula locus regit actum guvernează forţa probantă a înscrisurilor. spre a li se garanta astfel autenticitatea semnăturilor şi sigiliului. folosirea acestuia este condiţionată. 2 arată că proba faptelor se face potrivit legii locului unde ele s-au produs. 105/1992. de cerinţa supralegalizării. Conform Convenţiei.încheiat actul sau de legea ţării în care autorul actului îşi avea reşedinţa obişnuită la acea dată. 162 din Legea nr. fie de către misiunea diplomatică sau oficiul consular al statului de origine în România şi. Rezultă astfel că dreptul intern este mai permisiv în general din punctul de vedere al formei decât cel european. 105/1992. în această ordine. sunt cele prevăzute de legea locului încheierii actului juridic sau de legea aleasă de părţi. mai întâi pe cale administrativă ierarhică şi în continuare de misiunile diplomatice sau oficiile consulare ale României. Cu toate acestea. Dovada stării civile şi puterea doveditoare a actelor de stare civilă sunt reglementate de legea locului unde s-a întocmit înscrisul invocat. 161 din Legea nr. de către Ministerul Justiţiei şi Ministerul Afacerilor Externe. conform art. însă mai restrictiv din punctul de vedere al formei solemne cerute de lex contractus. Forţa probantă a actului oficial străin Atunci când actul invocat în faţa autorităţilor române este un act oficial străin. 71 . Conform alin. urmată de supralegalizarea efectuată fie de către misiunea diplomatică sau oficiul consular român din statul de origine. fapt ce rezultă din analiza art. Supralegalizarea pe cale administrativă este supusă procedurii stabilite de statul de origine al actului.

în special: a) interpretarea contractului. 162 din Legea nr. 2 din Regulament). inclusiv evaluarea prejudiciului în măsura în care aceasta este reglementată de norme de drept. lex contractus reglementează modalităţile de executare (voluntară. e) efectele nulităţii contractului. c) în limitele competenţei conferite instanţei sesizate de legea sa procedurală. De asemenea. şi efectele nulităţii. daunele interese. condiţiile răspunderii. precum şi prescripţia şi decăderea din drepturi. cauzele exoneratoare. Alături de consecinţele nerespectării cerinţelor de valabilitate a contractului. în ceea ce priveşte. conform lit.a. tot de lex contractus. forţa obligatorie a contractului. printre altele. se va avea în vedere legea ţării în care are loc executarea (art. c. silită în natură sau prin echivalent. În ceea ce priveşte modalitatea concretă de executare şi măsurile care pot fi luate în cazul unei executări defectuoase (de exemplu cum se realizează punerea în întârziere. 72 . durata în timp a contractului. conform art. 593/2008 în ceea ce priveşte efectele contractului. consecinţele neexecutării totale sau parţiale a obligaţiilor.). d) diferitele moduri de stingere a obligaţiilor. b. impreviziunea.Soluţiile consacrate de art. 105/1992 nu vor suferi modificări substanţiale odată cu intrarea în vigoare a noului Cod de procedură civilă. ş. Rezultă deci că vor cădea sub incidenţa legii care reglementează efectele contractului drepturile şi obligaţiile părţilor. relativitatea efectelor. conform lit. e. conform lit. 12 alin. 12 din Regulament. Domeniul legii contractului în ceea ce priveşte efectele sale Lex contractus guvernează. Răspunderea contractuală ţine. Norma conflictuală aplicabilă în materia obligaţiilor contractuale Am arătat că spre deosebire de condiţiile de fond şi de formă ale contractului. posibilitatea de revocare. etc. 161 şi art. ţin de asemenea de lex contractus. în dreptul intern nu există reguli separate faţă de cele cuprinse în Regulamentul nr. b) executarea obligaţiilor născute din contract. necesitatea punerii în întârziere.

Pluralitatea de debitori Conform art.civ. 2653 73 . Lex contractus include şi prescripţia. şi subrogaţiei convenţionale. Reglementarea internă din art.Cesiunea de creanţă şi subrogaţia Art. pentru subrogaţia legală. respectiv dintre creditor şi subrogat. 16 din Regulament. legea care reglementează obligaţia debitorului faţă de creditor determină şi dreptul debitorului de a se îndrepta împotriva celorlalţi debitori. legea care reglementează obligaţia terţului de a-l dezinteresa pe creditor determină şi existenţa şi întinderea dreptului de regres al acestuia împotriva debitorului. fiind incluse şi transferurile de creanţe pure şi simple. 2663 C. transferurile de creanţe cu titlu de garanţie. Legiuitorul român a apreciat necesar să prevadă expres această soluţie cu privire la delegaţie şi novaţie. „în cazul în care un creditor are o creanţă faţă de mai mulţi debitori pentru care aceştia răspund solidar. consacrându-se astfel calificarea prescripţiei ca fiind o problemă de fond. se aplică tot lex contractus. atâta timp cât norma europeană nu supune dreptul de regres al debitorului plătitor împotriva celorlalţi codebitori doar legii obligaţiei debitorului plătitor faţă de creditor. condiţiile în care cesiunea sau subrogaţia îi este opozabilă debitorului. şi nu de formă în sistemul de drept românesc. cât şi art. raporturile dintre cesionar şi debitor. Atât art. Ceilalţi debitori se pot prevala de drepturile de care dispuneau în raport cu creditorul. 2643 C. 17 din Regulament arată că în lipsa unui acord între părţi cu privire la compensaţie. 1 C. în măsura permisă de legea care reglementează obligaţiile acestora faţă de creditor”. Potrivit art. b. 14 din Regulament conţine reguli în materia cesiunii de creanţă. Unele modalităţi de stingere a obligaţiilor În cazul stingerii obligaţiilor. o extinde şi la celelalte materii. 2654 alin. aceasta este reglementată de legea aplicabilă obligaţiei căreia i se opune compensaţia.civ. iar unul dintre debitori l-a dezinteresat pe creditor. contravine acestei reguli. conform lit. Art. arătând că dreptul unui debitor de a exercita regresul împotriva unui codebitor există numai dacă legile aplicabile ambelor datorii îl admit. regulă pe care art. precum şi caracterul liberator al prestaţiei executate de către debitor. Raporturile dintre cedent şi cesionar sau dintre creditor şi subrogat cu privire la o creanţă faţă de un terţ debitor sunt reglementate de legea aplicabilă contractului dintre cedent şi cesionar. Intră în domeniul acestei legi caracterul cesionabil al creanţei. 15.civ. în tot sau în parte. precum şi gajul sau alte drepturi de garanţie constituite asupra creanţelor.

Pentru contractul de transport de persoane. în care: a) se află reşedinţa obişnuită a pasagerului. de asemenea. Actul normativ european conţine şi o serie de reglementări cu caracter special pentru anumite categorii de contracte. se aplică legea ţării în care îşi are reşedinţa obişnuită transportatorul. b) legea ţării în care îşi are reşedinţa obişnuită titularul poliţei de asigurare. Conform art. Dacă nu sunt întrunite aceste cerinţe. moneda de plată este definită de legea statului care a emis-o. Legea statului în care trebuie efectuată plata determină în ce anume monedă urmează ca ea să fie făcută. afară numai dacă. contractul de transport de mărfuri este supus legii ţării în care îşi are reşedinţa obişnuită transportatorul. În cazul contractelor de asigurare (art. 74 . legea statului membru al cărui cetăţean este titularul poliţei de asigurare. Situaţii speciale Conform art. În cazul în care aceste cerinţe nu sunt întrunite. legea aplicabilă este legea ţării în care îşi are reşedinţa obişnuită pasagerul.civ. cu condiţia ca locul de plecare sau cel de sosire să fie. 2646 C. În lipsa alegerii. în raporturile de drept internaţional privat născute din contract.civ. libertatea de alegere a părţilor este restrânsă la una din următoarele legi. raportul dintre creditor şi debitori. părţile au convenit o altă monedă de plată. c) se află sediul administraţiei centrale al transportatorului. e) este situat locul de sosire. cu condiţia ca locul de încărcare sau cel de livrare sau reşedinţa obişnuită a expeditorului să fie. se aplică legea ţării în care este situat locul de livrare convenit de către părţi. b) se află reşedinţa obişnuită a transportatorului. de asemenea. părţile pot alege una din următoarele legi: a) legea oricărui stat membru în care este situat riscul în momentul încheierii contractului. atunci când riscul nu are caracter major în sensul legislaţiei europene. d) este situat locul de plecare. fiind supus legii aplicabile în raporturile sale creditorului fiecare dintre codebitori. Efectele pe care moneda le exercită asupra întinderii unei datorii sunt determinate de legea aplicabilă datoriei. are în cea mai mare parte acelaşi înţeles cu partea finală a art. cu excepţia regresului debitorului plătitor. 5. 16 din Regulament. în lipsa alegerii. situate în ţara respectivă.C. situate în ţara respectivă. c) în cazul asigurărilor de viaţă. 7).

se aplică legea ţării în care sau. În lipsa alegerii legii aplicabile. fiducia este supusă legii alese de constituitor. dacă respectivul contract să se înscrie în sfera activităţilor profesionistului. se aplică legea statului în care îşi are reşedinţa obişnuită consumatorul. În lipsa alegerii. precum şi în cazul în care legea aleasă nu cunoaşte instituţia fiduciei. În lipsa alegerii. Pentru contractele încheiate de consumatori (art. VIII din Codul civil. în lipsă. Domeniul de aplicare a legii astfel stabilite cuprinde condiţiile de validitate. 8 alin. legea respectivului stat membru. se aplică legea statului membru în care este situat riscul în momentul încheierii contractului. sau dacă astfel nu se poate determina legea aplicabilă. se aplică legea statului cu care fiducia prezintă cele mai strânse legături. 75 . de legea ţării în care este situată unitatea angajatoare. iar contractul de asigurare acoperă două sau mai multe riscuri legate de respectivele activităţi şi sunt situate în state membre diferite. precum şi administrarea ei. cu condiţia ca acesta să-şi desfăşoare activitatea comercială sau profesională în ţara în care îşi are reşedinţa obişnuită consumatorul sau. Conform cap.d) pentru contractele de asigurare care acoperă riscuri limitate la evenimente care survin într-un alt stat membru decât cel în care este situat riscul. printre care şi ţara în cauză. să-şi direcţioneze activităţile către ţara în cauză sau către mai multe ţări. O dispoziţie asemănătoare există la art. 6). Alegerea legii de către părţi nu poate priva consumatorul de drepturile conferite prin dispoziţii imperative ale legii aplicabile în lipsa acordului de voinţă. 1 şi cu privire la efectele legii aplicabile contractului de muncă. legea oricăruia dintre statele membre în cauză sau legea ţării în care îşi are reşedinţa obişnuită titularul poliţei. interpretarea şi efectele fiduciei. prin orice mijloace. din care angajatul îşi desfăşoară în mod obişnuit activitatea în executarea contractului. e) în cazul în care titularul poliţei dintr-un contract căruia i se aplică prezentul alineat exercită o activitate comercială sau industrială ori o profesie liberală. este consacrată expres posibilitatea instanţei de a aplica metoda proper-law. care nu sunt supuse unor reglementări specifice (cele privind asigurarea şi transportul având prioritate). Atât în cazul contractului de asigurare cât şi al contractului de transport.

ce presupune acordul de voinţă al părţilor.” 76 . Legea aplicabilă delictului civil – lex loci delicti comissi În sistemele de drept internaţional privat s-au propus mai multe soluţii pentru soluţionarea conflictului de legi în cazul răspunderii pentru faptele ilicite. conform art. . că legea aplicabilă obligaţiilor extracontractuale se determină potrivit reglementărilor dreptului Uniunii Europene. 2641 C. fie acţiuni ale omului săvârşite fără intenţia de a produce efecte juridice. deoarece faptele ilicite săvârşite pe teritoriul unui stat trebuie sancţionate indiferent de calitatea persoanelor implicate. se ţine cont. 2641. totuşi. Regulamentul instituie regula lex loci delicti comissi cu precizarea că locul delictului civil se consideră locul unde s-a produs prejudiciul. de normele de siguranţă şi comportament în vigoare în locul şi în momentul producerii faptului care angajează răspunderea persoanei respective. în acest sens. În ipoteza în care prejudiciul se produce în alt stat decât cel în care a fost săvârşită fapta. 1). indiferent de locul unde a fost săvârşit faptul cauzator de prejudiciu (art. Spre deosebire de actul juridic. dar de care legea leagă consecinţe juridice. Actul normativ european la care face în principal trimitere art. 17 din actul normativ european. Dintre acestea. în fapt şi în mod corespunzător. Acestea din urmă pot fi la rândul lor licite sau ilicite. „în evaluarea comportamentului unei persoane a cărei răspundere este invocată. alături de o serie de alte argumente în favoarea regulii. faptul juridic în sens restrâns poate desemna fie evenimente naturale. este Regulamentul nr. argumentându-se caracterul imperativ al normelor privind răspunderea delictuală.lex fori. sau regula potrivit căreia delictul civil trebuie reglementat de legea cea mai potrivită în raport cu circumstanţele concrete ale cauzei.lex loci delicti comissi. Codul civil prevede. dacă nu se prevede altfel prin convenţii internaţionale sau prin dispoziţii speciale. 864/2007 al Parlamentului European şi al Consiliului din 11 iulie 2007 privind legea aplicabilă obligaţiilor necontractuale (Roma II). au cea mai largă răspândire următoarele: . se asigură principiul certitudinii juridice. În materiile care nu intră sub incidenţa reglementărilor Uniunii Europene se aplică legea care cârmuieşte fondul raportului juridic preexistent între părţi. independente de voinţa omului.proper law of tort. 4 alin.civ.Norma conflictuală în materia obligaţiilor extracontractuale Asemănător normelor conflictuale în materia contractelor. la art. adică legea aplicabilă este cea de la locul delictului civil. .

a. în ambele situaţii cu excepţia faptelor de concurenţă ilicită. se va aplica legea care prezintă. b se aplică doar dacă nu este incidentă lit. şi o consacrare a metodei proper law.Potrivit art. 77 . iar lit. Nu în ultimul rând.ţara de achiziţie a bunului (alin. 1 teza II). 1 lit. Art. Deşi este reglementată ca excepţie. fie necesită particularizări. 4 alin.. b sau c. dacă persoana care se pretinde că a cauzat prejudiciul nu putea să prevadă. în cazul în care atât victima cât şi autorul faptei (sau persoana a cărei răspundere se pretinde) au reşedinţa obişnuită în acelaşi stat. În această situaţie. 5 din Regulament stabileşte legea aplicabilă în cazul daunelor cauzate de produse defecte. 3. 864/2007 instituie. în special. care este în strânsă legătură cu respectiva faptă ilicită. . b). se reglementându-se expres posibilitatea instanţei de a aplica legea pe care o consideră cea mai strâns legată de fapta delictuală. c). Art. 4 alin. la alin. în mod rezonabil. situţia de mai sus devine aplicabilă în toate ipotezele reglementate de regulament. legea locului delictului civil sau legea reşedinţei obişnuite comune se află într-o legătură vădit mai puţin importantă decât legea unui stat terţ. art. se va aplica legea ţării în care pretinsul autor al faptei îşi are reşedinţa (alin. Dacă victima şi persoana răspunzătoare au reşedinţa obişnuită în acelaşi stat. având astfel aplicabilitate mai extinsă. 2 din Regulament. b nu se aplică. în viziunea instanţei. În toate aceste situaţii. într-o anumită situaţie dată. conferind cu titlu de principiu posibilitatea instanţei de a decide că. a şi nici lit. Succesiunea nu este una alternativă. legea aplicabilă va fi legea reşedinţei comune (alin. 1 lit.ţara de reşedinţă a victimei (alin. 4 din Regulamentul nr. legăturile cele mai strânse cu fapta delictuală. c este aplicabilă doar dacă nici lit. . Când această condiţie nu este îndeplinită. Cu toate acestea. se va aplica legea statului respectiv indiferent de locul producerii prejudiciului. a).ţara în care a fost cauza prejudiciul (alin. 3 arată că o legătură vădit mai strânsă cu o altă ţară se poate întemeia. Situaţii speciale Actul normativ european reglementează o serie de situaţii specifice în care lex loci delicti comissi fie nu se aplică. legea reşedinţei obişnuite comune a victimei şi a autorului faptei se va aplica cu precădere. se va aplica legea ţării în care a fost comercializat produsul dacă acesta coincide cu: . ca de pildă un contract. pe o relaţie pre-existentă între părţi. însă. în sensul că lit. comercializarea produsului respectiv sau a unui produs de acelaşi tip în ţara a cărei legislaţie este aplicabilă în temeiul literei a. 1). 1 lit.

7 din Regulament. Instanţa nu poate cenzura această alegere. reclamantul îşi poate întemeia cererea numai pe legea respectivei instanţe dacă restrângerea concurenţei pe care se întemeiază acţiunea împotriva fiecăruia dintre pârâţi afectează de asemenea în mod direct şi substanţial piaţa statului membru al instanţei respective. cu condiţia ca piaţa din respectivul stat membru să fie printre cele afectate direct şi substanţial de restrângerea concurenţei din care decurge obligaţia necontractuală pe care se întemeiază cererea. Părţile nu pot conveni asupra legii aplicabile reparării prejudiciului. Pentru daune aduse mediului. 1 şi 2). 10 din Regulament instituie un regim juridic comun pentru îmbogăţirea fără justă cauză şi plata nedatorată. în orice materie care nu este reglementată de actul normativ relevant. persoana care pretinde despăgubiri pentru aceste prejudicii are dreptul de a alege fie legea locului unde s-a produs prejudiciul. art. conform art. se aplică regula generală. În materie de practici anticoncurenţiale. În cazul în care piaţa este sau poate fi afectată în mai multe ţări. în conformitate cu normele aplicabile privind competenţa. Legea aplicabilă obligaţiilor necontractuale care decurg dintr-un act de concurenţă neloială este legea ţării în care sunt sau pot fi afectate relaţiile concurenţiale sau interesele colective ale consumatorilor. Cu toate acestea. Art.Art. Răspunderea delictuală pentru fapte de concurenţă ilicită are deci un caracter imperativ. Legea aplicabilă faptului juridic licit Din punctul de vedere al faptelor juridice licite. iar instanţa nu poate stabili că o altă lege are legături mai strânse cu fapta decât legea ţării în care piaţa este sau poate fi afectată. 8 arată că legea aplicabilă obligaţiilor necontractuale care decurg din încălcarea unui drept de proprietate intelectuală este legea ţării pentru care se solicită protecţie. Şi această regulă este de ordine publică. în cazul în care reclamantul cheamă în justiţie în faţa acelei instanţe mai mulţi pârâţi. dacă un act de concurenţă neloială afectează exclusiv interesele unui anumit concurent. relevantă este legea ţării în care piaţa este sau poate fi afectată. anume legea locului producerii prejudiciului (alin. 78 . Dacă nivelul de protecţie este comunitar. fie legea ţării în care a avut loc faptul cauzator de prejudiciu. legea aplicabilă este legea ţării în care s-a produs încălcarea. reclamantul care solicită despăgubiri în faţa instanţei de la domiciliul pârâtului poate alege de asemenea să îşi întemeieze cererea pe legea instanţei sesizate. 6 reglementează diferit răspunderea pentru concurenţa neloială şi răspunderea pentru fapte anticoncurenţiale.

11 alin. 12 din Regulament reglementează culpa in contrahendo. alegerea făcută trebuie să fie explicită sau să reiasă cu un grad rezonabil de certitudine din circumstanţele referitoare la caz şi nu poate aduce atingere drepturilor terţilor. în 79 . indiferent dacă respectivul contract a fost efectiv semnat sau nu. Este deosebit de interesantă consacrarea la nivel european a posibilităţii de convenire asupra prejudiciului viitor cauzat în lipsa oricărui alt acord de voinţă. Culpa in contrahendo Art. se va aplica lex contractus. 14 din Regulament. fie în cazul în care toate părţile implicate desfăşoară o activitate comercială. legea aplicabilă va fi cea care guvernează respectivul raport. 3. printrun acord liber negociat anterior producerii faptului cauzator de prejudicii. cu prioritatea legii reşedinţei obişnuite comune (doar când legea viitorului contract nu poate fi determinată) şi posibilitatea instanţei de a aplica metoda proper-law. răspunderea pentru întreruperea intempestivă a negocierilor. În cazul în care toate elementele relevante pentru situaţia respectivă. părţile au posibilitatea de a alege. şi în cazul faptului juridic licit se aplică regula privind prioritatea legii reşedinţei obişnuite comune. în sensul că dacă există o relaţie de dependenţă cu un alt raport juridic. Convenţia în acest sens poate privi exclusiv daunele extracontractuale.Conform alin. Cu alte cuvinte. legea aplicabilă este legea ţării în care s-a produs îmbogăţirea fără justă cauză. Asemănător pactului de electio juris din materie contractuală. dacă reglementează alte drepturi şi obligaţii ale părţilor. precum şi posibilitatea instanţei de a aplica legea cu care faptul licit prezintă legăturile cele mai strânse. de comun acord. dacă prin această metodă nu se poate determina legea aplicabilă. Alegerea dreptului Conform art. Cu titlu subsidiar. legea aplicabilă este legea ţării în care are loc gestiunea de afaceri. În toate cele trei categorii de fapte juridice licite se consacră caracterul subsidiar al normei conflictuale. legea care să reglementeze obligaţiile necontractuale născute între ele fie printr-un acord încheiat ulterior producerii faptului cauzator de prejudicii. pentru intrarea în negocieri fără intenţia de a încheia contractul sau pentru orice alte fapte ce decurg din negocieri este supusă lex contractus dacă respectivul contract ar fi fost încheiat. 3 arată că în materia negotiorum gestorum. De asemenea. se revine la regula locului producerii prejudiciului. este legea aplicabilă contractului în cauză sau legea care ar fi fost aplicabilă contractului dacă acesta ar fi fost încheiat. Art. arătând că legea aplicabilă obligaţiilor necontractuale care decurg din înţelegerile la care se ajunge înainte de semnarea unui contract.

g) răspunderea pentru fapta altuia. h) modalităţi de stingere a obligaţiilor şi normele care reglementează prescripţia şi decăderea. în momentul în care are loc faptul cauzator de prejudicii.momentul în care are loc faptul cauzator de prejudicii. inclusiv regulile cu privire la începerea. alegerea de către părţi a unei legi aplicabile. Domeniul de aplicare a legii în cazul obligaţiilor extracontractuale Domeniul de cuprindere a legii aplicabile obligaţiilor extracontractuale cuprinde. natura şi evaluarea prejudiciului invocat sau a despăgubirilor solicitate. f) persoanele care au dreptul la despăgubiri pentru prejudicii personale. 80 . 15 din Regulament. d) în limitele competenţei conferite instanţei prin codul său de procedură. alegerea făcută de părţi nu aduce atingere aplicării dispoziţiilor imperative ale legii acelei alte ţări. c) existenţa. se află în unul sau mai multe state membre. inclusiv identificarea persoanelor care pot răspunde delictual pentru faptele lor. e) posibilitatea sau imposibilitatea transmiterii dreptului de a invoca prejudiciul sau a pretinde despăgubiri. anume: a) temeiul şi întinderea răspunderii. de limitare şi de partajare a răspunderii. se află în altă ţară decât aceea a cărei lege a fost aleasă. În cazul în care toate elementele relevante pentru situaţia respectivă. astfel cum au fost puse în aplicare în statul membru al instanţei competente. de la care nu se poate deroga prin acord. Nici în materie extracontractuală dispoziţiile imperative ale legii forului nu sunt înlăturate de legea determinată conform regulilor de mai sus. b) motivele de exonerare de răspundere. cu precădere. elementele indicate la art. măsurile asigurătorii pe care le poate adopta o instanţă pentru a preveni sau înceta vătămarea sau prejudiciul sau pentru a asigura acordarea de despăgubiri. alta decât cea a unui stat membru. inclusiv prin succesiune. întreruperea şi suspendarea termenelor de prescripţie şi decădere. nu poate aduce atingere aplicării în mod corespunzător a dispoziţiilor imperative ale dreptului comunitar de la care nu se poate deroga prin acord.

Condiţiile de fond În dreptul internaţional privat există mai multe sisteme pentru reglementarea condiţiilor de fond privind încheierea căsătoriei. filiaţie. Mai departe.aplicarea legii locului celebrării căsătoriei. pe de o parte. în acest sens. cu o singură particularitate atunci când viitorii soţi nu au nici reşedinţă obişnuită comună. în acest sens. şi efectele căsătoriei. Căsătoria fiind parte a statutului juridic al persoanei fizice. cerinţele pentru încheierea căsătoriei sunt vizate de normele conflictuale din punctul de vedere al condiţiilor de fond separat de condiţiile de formă. . este în principiu guvernată de legea naţională. Codul civil român conţine norme conflictuale şi în materia promisiunii de căsătorie. . nici naţionalitate comună. În cazul căsătoriei.MODULUL 3 Unitatea 1: norma conflictuală în cazul raporturilor de familie Raporturile de familie izvorăsc din căsătorie. pe de altă parte. normele conflictuale privesc două aspecte distincte: încheierea căsătoriei. fiind valabilă dacă este conformă cu oricare din acestea. Normele conflictuale din dreptul nostru internaţional privat se împart în funcţie de căsătorie.aplicarea cumulativă a cerinţelor din legile naţionale ale soţilor.aplicarea distributivă a condiţiilor din ambele legi naţionale ale soţilor.fiecărui soţ i se aplică propria lege naţională. 2585 stabileşte legea aplicabilă promisiunii într-o modalitate asemănătoare căsătoriei înseşi. această regulă necesită precizări atunci când soţii au naţionalităţi diferite. din rudenia firească sau din adopţie. căsătoria va fi supusă condiţiilor mai puţin restrictive din fiecare lege naţională. 81 .aplicarea uneia din legile naţionale ale soţilor în detrimentul celeilalte. . însă. . Art. Norma conflictuală aplicabilă căsătoriei Din punctul de vedere al căsătoriei. căsătoria este valabilă dacă se conformează ambilor legi naţionale. ocrotirea părintească şi obligaţia de întreţinere. Sistemele de drept internaţional privat au consacrat următoarele soluţii posibile: .

Cu toate acestea. 2857 82 . 2857 alin. unde legiuitorul a utilizat o altă formulare). din care să rezulte că sunt îndeplinite condiţiile de fond. Soluţia este aceeaşi şi în cazul promisiunii de căsătorie. 119/1996. pentru încheierea căsătoriei. Considerăm însă că valabilitatea căsătoriei celebrate în străinătate nu poate cădea sub incidenţa normelor conflictuale române decât atunci când se realizează în faţa agentului diplomatic sau funcţionarului consular român. Forma căsătoriei Conform art. „condiţiile de fond cerute pentru încheierea căsătoriei sunt determinate de legea naţională a fiecăruia dintre viitorii soţi la momentul celebrării căsătoriei”. Textul a format obiectul interpretării în literatura de specialitate. În acest sens. În caz contrar. conduce la concluzia că fiecărui soţ i se aplică propria lege naţională din punctul de vedere al condiţiilor de fond. potrivit dreptului român. 2 că dacă una dintre legile străine prevede un impediment la căsătorie care. cerute de legea lor naţională.Potrivit art. 2586 alin. Interpretarea literală. de exemplu. 34 alin. forma încheierii căsătoriei este supusă legii statului pe teritoriul căruia se celebrează. 1 C.civ. arătând la alin. valabilitatea formală a căsătoriei religioase sau suficienţa în acest sens a unei simple ceremonii neoficiale). Regula locus regit actum din punctul de vedere al cerinţelor de formă pentru căsătorie lasă locul regulii auctor regit actum. se va aplica dreptul internaţional privat al forului. 1 C. Concluzia se coroborează şi cu prevederile art. potrivit căruia ofiţerul de stare civilă poate încheia căsătoria între cetăţeni străini sau între aceştia şi cetăţeni români numai dacă viitorii soţi cetăţeni străini prezintă dovezi eliberate de misiunile diplomatice sau oficiile consulare ale ţărilor ai căror cetăţeni sunt. În literatura de specialitate se analizează şi situaţia încheierii căsătoriei în străinătate. acel impediment va fi înlăturat ca inaplicabil în cazul în care unul dintre viitorii soţi este cetăţean român şi căsătoria se încheie pe teritoriul României.civ. în literatura de specialitate s-a arătat că dacă o căsătorie nu este încheiată în faţa unei autorităţi de stat (în ţări unde se recunoaşte. aceasta nu este valabilă din punct de vedere formal în România. în cazul căsătoriei legiuitorul român adaugă o măsură suplimentară de protecţie. consacrându-se astfel regula locus regit actum şi în cazul formalităţilor necesare căsătoriei. Deşi legea nu prevede. potrivit art. şi nici de aplicarea distributivă a celor două legi. Apreciem şi noi că în speţă nu este vorba despre cerinţe cumulative (cum este cazul adopţiei. este incompatibil cu libertatea de a încheia o căsătorie. 1 din Legea nr. în lipsa altor precizări. problema în România fiind cea a recunoaşterii valabilităţii căsătoriei.

ulterior acestui moment efectele generale ale căsătoriei sunt supuse legii reşedinţei obişnuite comune a soţilor.legea statului unde îşi stabilesc prima reşedinţă obişnuită comună după celebrarea căsătoriei. cu menţiunea că potrivit art. nu de legea locului încheierii sale. promisiunea va fi guvernată de legea română. recunoaşterea în dreptul comparat a convenţiei matrimoniale a condus la necesitatea instituirii de norme conflictuale în această materie şi sub imperiul Legii nr. este necesară încheierea unei convenţii matrimoniale. Alegerea legii aplicabile regimului matrimonial Noul sistem al Codului civil permite soţilor să aleagă ca regim matrimonial între comunitatea legală. Posibilitatea lor de opţiune este însă limitată la trei variante: . Deşi sub imperiul fostului Cod al familiei această posibilitate nu exista. 2585 alin. . Legea aplicabilă efectelor căsătoriei Spre deosebire de legea aplicabilă condiţiilor pentru încheierea valabilă a căsătorie. se va aplica sau legea încheierii sau legea efectelor. drepturile soţilor asupra locuinţei familiei. 83 .legea statului a cărui cetăţenie o are oricare dintre ei la data alegerii. Cu toate acestea. Soluţia este asemănătoare şi în situaţia efectelor promisiunii de căsătorie. în funcţie de particularităţile pe care urmează să le analizăm în continuare.alin. 2 C. În ceea ce priveşte celelalte instituţii importante în materia căsătoriei. În lipsa cetăţeniei comune.civ. Dacă se doreşte optarea pentru un alt regim decât comunitatea legală.civ. Legea efectelor căsătoriei se aplică atât efectelor personale. legii cetăţeniei comune a soţilor. 105/1992. iar în lipsă. precum şi regimul unor acte juridice asupra acestei locuinţe sunt supuse lex rei sitae. indiferent de regimul matrimonial ales de aceştia.legea statului pe teritoriul căruia unul dintre ei îşi are reşedinţa obişnuită la data alegerii. se aplică legea statului pe teritoriul căruia căsătoria a fost celebrată. în lipsa reşedinţei obişnuite comune şi a cetăţeniei comune. Conform Codului civil. 2 C. cât şi efectelor patrimoniale ale căsătoriei pe care această lege le reglementează şi de la care soţii nu pot deroga. „căsătoria care se încheie în faţa agentului diplomatic sau a funcţionarului consular al României în statul în care acesta este acreditat este supusă formalităţilor prevăzute de legea română”. separaţia de bunuri sau comunitatea convenţională. . legea care guvernează regimul matrimonial este cea aleasă de soţi.

regimul matrimonial este guvernat de legea efectelor căsătoriei. intră în domeniul legii regimului matrimonial şi cerinţele de publicitate. 2 C. cu excepţia capacităţii. în niciun caz.civ. drepturile soţilor asupra bunurilor. c) limitele alegerii regimului matrimonial. şi nu poate prejudicia. precum şi regulile privind împărţeala bunurilor comune. Cu toate acestea. Din punct de vedere formal. În principiu. dacă soţii nu au dispus altfel. după caz) sau locului încheierii sale. domeniul legii regimului matrimonial constă în: a) condiţiile de validitate a convenţiei privind alegerea legii aplicabile. Soţii pot alege oricând o altă lege aplicabilă regimului matrimonial. fie legii locului încheierii sale. Cu toate acestea. formarea loturilor. cu excepţia situaţiilor în care: . Legea nouă produce efecte numai pentru viitor. e) conţinutul patrimoniului fiecăruia dintre soţi. convenţia matrimonială însăşi este valabilă din punct de vedere formal dacă este conformă legii regimului matrimonial (legea aleasă sau legea efectelor căsătoriei. Asemănător. respectiv opozabilitatea regimului faţă de terţi. fie în timpul căsătoriei. 2593 alin. f) încetarea şi lichidarea regimului matrimonial. alegerea legii aplicabile (iniţială sau subsecventă) trebuie să fie expresă şi constatată printr-un înscris semnat şi datat de soţi sau să rezulte în mod neîndoielnic din clauzele unei convenţii matrimoniale. 84 .În lipsa unei alegeri. convenţia de alegere a legii aplicabile regimului matrimonial este valabilă atunci când corespunde fie legii alese. d) posibilitatea schimbării regimului matrimonial şi efectele acestei schimbări. În toate cazurile. fie la momentul încheierii căsătoriei. instituie măsuri de protecţie a terţilor. art. Convenţia de alegere a legii aplicabile regimului matrimonial se poate încheia fie înainte de celebrarea căsătoriei. este aplicabilă legea acestui stat. 1 C. Domeniul legii aplicabile regimului matrimonial Conform art.au fost îndeplinite condiţiile de publicitate sau de înregistrare prevăzute de legea aplicabilă regimului matrimonial. conform distincţiilor de mai sus. atunci când la data naşterii raportului juridic dintre un soţ şi un terţ aceştia aveau reşedinţa obişnuită pe teritoriul aceluiaşi stat. cu excepţia capacităţii.civ. 2595 alin. precum şi atribuirea lor sunt supuse legii statului unde bunurile sunt situate la data partajului. precum şi regimul datoriilor soţilor. drepturile terţilor. b) admisibilitatea şi condiţiile de validitate ale convenţiei matrimoniale. Conform textului legal.

în niciun caz. cetăţenia. În absenţa unei convenţii. . Conform art. şi. dacă cel puţin unul dintre ei mai locuieşte acolo la data convenţiei de alegere a legii aplicabile. semnată şi datată de soţi. după caz. la data naşterii raportului juridic.terţul cunoştea. . În acest sens. . posibilitatea de alegere care este recunoscută soţilor se limitează la una din următoarele: . . nu va fi influenţată de schimbări ale reşedinţei obişnuite sau cetăţeniei.civ. 2597 C.legea statului pe teritoriul căruia soţii au avut ultima reşedinţa obişnuită comună. legea aplicabilă divorţului este în principiu legea efectelor căsătoriei. Codul civil arată expres că dacă ambii soţi îşi schimbă reşedinţa obişnuită sau. cu anumite particularităţi. sau trebuia să cunoască. regimul matrimonial.legea statului pe teritoriul căruia soţii au reşedinţa obişnuită comună la data convenţiei de alegere a legii aplicabile. Legea regimului matrimonial. cuprinde şi soluţii asupra unor conflicte mobile de legi. legea comună a noii reşedinţe obişnuite sau a noii cetăţenii se aplică regimului matrimonial numai pentru viitor. dacă soţii nu au convenit altfel.legea statului al cărui cetăţean este unul dintre soţi. Convenţia de alegere a legii aplicabile divorţului trebuie încheiată în scris.legea statului pe teritoriul căruia soţii au locuit cel puţin 3 ani. după caz.au fost respectate regulile de publicitate imobiliară prevăzute de legea statului pe teritoriul căruia este situat imobilul. . 2596 C. reşedinţa obişnuită sau cetăţenia.civ. Spre deosebire de Legea nr.. Schimbarea punctului de legătură Art. deci în principiu legea reşedinţei obişnuite comune. odată aleasă de părţi. Aceasta se poate încheia sau modifica cel mai târziu până la data sesizării autorităţii competente să pronunţe divorţul. În acest sens. însă instanţa judecătorească poate să ia act de acordul soţilor cel mai târziu până la primul termen de judecată la care părţile au fost legal citate.legea română. prioritar faţă de legea cetăţeniei comune se 85 . nu poate prejudicia drepturile terţilor. legea reşedinţei obişnuite comune sau legea cetăţeniei comune a soţilor continuă să reglementeze efectele căsătoriei în cazul în care unul dintre ei îşi schimbă. Norma conflictuală în materie de divorţ Extinderea posibilităţilor de constatare a divorţului pe cale administrativă sau prin procedura notarială a condus şi la instituirea posibilităţii părţilor de a conveni asupra legii aplicabile divorţului în situaţia în care intervine un element de extraneitate. 105/1992.

va aplica legea statului pe teritoriul căruia soţii au avut ultima reşedinţă obişnuită comună. În toate celelalte situaţii. Filiaţia poate fi din căsătorie sau din afara căsătoriei. în cazul în care unul dintre soţi este. soţii sunt separaţi în fapt). 2588 alin. Cu alte cuvinte. 2 C. în lipsa altor impedimente în vederea recunoaşterii. la data cererii de divorţ. Norma conflictuală în cazul filiaţiei Filiaţia reprezintă legătura directă dintre părinţi şi copii. dacă cel puţin unul dintre soţi mai are reşedinţa obişnuită pe teritoriul acestui stat la data introducerii cererii de divorţ.civ. respectiv condiţiile şi efectele acesteia. De asemenea. dacă cel puţin unul dintre ei a păstrat această cetăţenie la data introducerii cererii de divorţ. deşi ca regulă posibilitatea soţului de a desface unilateral căsătoria (instituţie cunoscută şi sub denumirea de repudiere) este contrară ordinii publice de drept interanţional privat român. Dacă legea străină aplicabilă divorţului (indiferent că este sau nu rezultatul convenţiei părţilor) nu îl permite ori îl admite în condiţii deosebit de restrictive. Singura particularitate impusă de art. 86 . dacă la data încheierii căsătoriei sau pe parcursul acesteia femeia a acceptat ca în viitor căsătoria să poată fi încetată unilateral de soţ. este situaţia nulităţii formale a căsătoriei încheiate în străinătate poate fi admisă în România numai pentru motive existente şi în dreptul intern. dacă în lipsa cerinţei de mai sus nu există nici cetăţenie comună. Legea se referă la consimţământul femeii la modalitatea desfacerii pe cale unilaterală a căsătoriei. desfacerea în acest mod a căsătoriei poate produce efecte în România. actul este valabil şi în lipsa consimţământului acesteia de la data repudierii. se aplică legea română. De asemenea. Legea aplicabilă divorţului va stabili şi dacă este posibilă separaţia de corp (situaţia în care deşi formal căsătoriţi. cetăţean român sau are reşedinţa obişnuită în România. clasificare relevantă şi din punctul de vedere al obiectului normelor conflictuale din Codul civil. se va aplica legea ultimei cetăţenii comune a soţilor. nu la desfacerea însăşi. Nulitatea căsătoriei este guvernată de legea încheierii acesteia. divorţul va fi guvernat de legea română. iar femeia a acceptat în mod liber şi neechivoc această modalitate de desfacere a căsătoriei. dacă actul a fost întocmit cu respectarea tuturor condiţiilor de fond şi de formă prevăzute de legea străină aplicabilă.

art. 2576 alin. „condiţiile de fond cerute pentru încheierea adopţiei sunt stabilite de legea naţională a adoptatorului şi a celui ce urmează să fie adoptat. Legea filiaţiei din căsătorie cuprinde stabilirea filiaţiei faţă de mamă şi de tată.civ. efectele filiaţiei. 2604). se aplică legea care. Dacă copilul are mai multe cetăţenii. la alegere. pentru ambii. Filiaţia din afara căsătoriei În cazul filiaţiei din afara căsătoriei. Ca o particularitate în cazul unui conflict mobil de legi. Aceştia trebuie să îndeplinească şi condiţiile care sunt obligatorii. 1 C. la data încetării sau desfacerii.Filiaţia din căsătorie Conform art. precum şi dobândirea numelui de către copil. Norma conflictuală în cazul adopţiei Şi în materie de adopţie trebuie făcută diferenţa între legea încheierii adopţiei şi legea efectelor adopţiei. Domeniul legii astfel determinate cuprinde în principal recunoaşterea filiaţiei şi efectele ei. altele decât cea română. fie de legea statului unde copilul s-a născut şi locuieşte de la naştere. 2 C. art. Cât priveşte prenumele. Condiţiile de fond Spre deosebire de situaţia căsătoriei. dreptul mamei de a cere tatălui copilului din afara căsătoriei să răspundă pentru cheltuielile din timpul sarcinii şi pentru cele prilejuite de naşterea copilului este supus legii naţionale a mamei. arată că stabilirea numelui copilului la naştere este cârmuită.civ. 2608 C. dacă înainte de naşterea copilului. instituie sistemul cumulării legilor naţionale ale adoptatului şi adoptatorului. 87 . dar şi tăgăduirea paternităţii copilului născut din căsătorie. În acest sens. stabilite de fiecare dintre cele două legi naţionale arătate”. fie de legea statului a cărui cetăţenie comună o au atât părinţii. probabil că textul legal a avut în vedere numele de familie. legea efectelor căsătoriei reglementează şi filiaţia copilului din căsătorie şi legitimarea prin căsătorie subsecventă a copilului născut anterior (art. cât şi copilul. 2603 alin. Vorbindu-se despre dobândire. se aplică legea cetăţeniei care îi este cea mai favorabilă.civ. Tot din considerente de ocrotire a persoanei afectate. precum şi contestarea recunoaşterii filiaţiei. îi cârmuia efectele. legea aplicabilă este legea naţională a copilului de la data naşterii. căsătoria părinţilor a încetat sau a fost desfăcută.

valabilitatea adopţiei este supusă legii statului pe teritoriul căruia ea se încheie. ratificată prin Legea nr. Norma conflictuală privind autoritatea părintească şi întreţinerea A. este reglementată de legea statului unde copilul îşi are reşedinţa obişnuită. legea acestui stat se aplică. recunoaşterea. fără intervenţia autorităţii judecătoreşti sau administrative. Efectele adopţiei Conform principiului indivizibilităţii efectelor adopţiei. în mod excepţional. Forma adopţiei Din punct de vedere formal.Când adopţia este realizată de doi soţi. pentru măsurile care cad sub incidenţa Convenţiei autorităţile statelor contractante aplică în principiu legea lor naţională. legea relevantă din punct de vedere al adoptatorului este legea efectelor căsătoriei. Atribuirea sau încetarea răspunderii părinteşti de plin drept. spre deosebire de cerinţele pentru încheiere. 15 din Convenţie). Dacă protecţia persoanei sau a bunurilor copilului o impune. adoptată la Haga la 19 octombrie 1996. nulitatea adopţiei este supusă legii încheierii adopţiei. iar în cazul în care ambii soţi sunt adoptatori. Autoritatea părintească În materie de autoritate părintească. Dacă reşedinţa obişnuită a copilului se schimbă în alt stat contractant. executarea şi cooperarea cu privire la răspunderea părintească şi măsurile privind protecţia copiilor. din momentul modificării situaţiei. legea aplicabilă. Atribuirea sau încetarea răspunderii părinteşti printr-un acord ori un act unilateral. Legea astfel desemnată cârmuieşte şi relaţiile dintre adoptator şi adoptat şi desfacerea adopţiei. 361/2007. fără intervenţia autorităţii judecătoreşti sau administrative. În acest sens. Spre deosebire de desfacere. condiţiilor de aplicare a măsurilor luate în statul vechii reşedinţe obişnuite (art. se aplică legea efectelor căsătoriei. Legea aplicabilă se stabileşte potrivit Convenţiei privind competenţa. ele se pot aplica sau lua în considerare legea unui alt stat cu care situaţia respectivă prezintă cea mai strânsă legătură. acestea sunt supuse legii naţionale a adoptatorului. sau când unul dintre soţi adoptă copilul celuilalt. este reglementată de legea statului unde copilul 88 .

exercitarea răspunderii părinteşti este reglementată de legea statului de la reşedinţa obişnuită a copilului. 16). Legea aplicabilă conform Protocolului stabileşte. Răspunderea părintească care există potrivit legii statului de reşedinţă obişnuită a copilului se menţine şi după schimbarea reşedinţei obişnuite în alt stat. 89 . inter alia: a) dacă. b) măsura în care creditorul poate solicita retroactiv întreţinere. Protocolul conţine reguli speciale pentru obligaţia de întreţinere între soţi.04. care la rândul său face trimitere la Protocolul de la Haga din 23 noiembrie 2007 privind legea aplicabilă obligaţiilor de întreţinere. în ce măsură şi de la cine poate solicita creditorul întreţinere. legea aplicabilă. c) baza de calcul pentru valoarea întreţinerii şi pentru indexarea acesteia. Convenţia nu se opune ordinii publice de drept internaţional privat a statelor. Legea determinată este în favoarea creditorului. 17 din Convenţie. În acest sens. legea statului în care se află noua sa reşedinţă obişnuită se aplică din momentul în care intervine schimbarea.avea reşedinţa obişnuită la momentul în care acordul sau actul unilateral îşi produce efectele. legea aplicabilă se determină potrivit reglementărilor dreptului Uniunii Europene. Dacă reşedinţa obişnuită a copilului se schimbă. atribuirea răspunderii părinteşti de plin drept unei persoane care nu este încă învestită cu această răspundere este reglementată de legea statului de la noua reşedinţă obişnuită (art. cu excepţia cazurilor în care prezentul protocol dispune altfel. obligaţiilor de întreţinere li se aplică legea statului în care creditorul îşi are reşedinţa obişnuită. Obligaţia de întreţinere Cât priveşte obligaţia de întreţinere. se aplică legea forului. prevăzând şi posibilitatea desemnării prin acord a legii aplicabile obligaţiei de întreţinere. Conform art. În cazul unei schimbări a reşedinţei obişnuite a creditorului. iar în această materie este exclusă retrimiterea.2010. recunoaşterea şi executarea hotărârilor şi cooperarea în materie de obligaţii de întreţinere. relevant este Regulamentul nr. dacă acesta formulează acţiune la instanţele în care îşi are reşedinţa debitorul. 3 al Protocolului. situaţia este reglementată de legea statului de la noua reşedinţă obişnuită. Conform art. în vigoare în Uniunea Europeană din 08. Dacă reşedinţa obişnuită a copilului se schimbă. 4/2009 al Consiliului stabileşte competenţa.

d) cine are dreptul de a introduce o acţiune privind obligaţia de întreţinere. cu excepţia chestiunilor legate de capacitatea procedurală şi de reprezentarea în justiţie. Legislaţia în vigoare. este supusă legii statului pe teritoriul căruia defunctul a avut. în cele mai multe sisteme de dreptului internaţional privat. deşi menţine posibilitatea testatorului de a dispune asupra legii care va guverna succesiunea. legea care guvernează moştenirea. transmisiunea succesorală a fost supusă. dacă aceasta este diferită de legea ultimei reşedinţe. Datorită importanţei iniţiale a bunurilor imobile. s-a opinat că alegerea legii aplicabile moştenirii nu poate să aibă ca efect creşterea cotităţii disponibile. în conformitate cu legea aleasă. atunci când un organism public solicită rambursarea prestaţiilor furnizate creditorului în locul întreţinerii. consacrându-se astfel regimul unitar. Nici în această materie retrimiterea nu este posibilă. Unitatea 2: Norma conflictuală în materie de moştenire Moştenirea constituie transmisiunea pentru cauză de moarte a patrimoniului unei persoane fizice către una sau mai multe persoane în viaţă.civ. 90 . transmisiunea pentru cauză de moarte a bunurilor imobile era supusă legii locului situării acestora. deci trebuie să respecte din punct de vedere al formării cât şi al modificării. şi consacrarea reşedinţei obişnuite ca punct de legătură. f) cuantumul obligaţiei unui debitor de întreţinere. în sensul că drepturile moştenitorilor rezervatari stabilite conform legii ultimei reşedinţe a defunctului nu sunt afectate prin opţiunea testatorului. în timp ce bunurile mobile erau supuse legii naţionale a defunctului. Actualmente. conform art. toate condiţiile de fond cerute pentru testament. declaraţia de alegere este supusă aceloraşi cerinţe cu cele care sunt cerute testamentului. e) termenele de prescripţie sau de decădere. Formal. 2633 C. ordinea publică de drept internaţional privat a legii forului având prioritate. Deşi Codul civil nu prevede expres. reşedinţa obişnuită. inclusiv potrivit Legii nr. În acest sens. Declaraţia de alegere a legii aplicabile este o dispoziţie pentru cauză de moarte având ca obiect electio juris. regimului diviziunii masei succesorale. 105/1992. sau lex succesionis. restrânge această posibilitate în sensul că poate fi aleasă doar legea cetăţeniei sale. la data morţii.

2636 alin.civ. În ceea ce priveşte dreptul statului asupra succesiunilor vacante. precum şi incapacităţile speciale de a dispune sau de a primi prin testament. generată de omisiunea indicării exprese a condiţiilor de fond privind testamentul din cadrul domeniului de cuprindere a legii succesiunii conform Legii nr. 2636 alin. în timp ce dreptul de desherenţă presupune. modificat sau revocat. Din punctul de vedere al fondului. modificarea şi revocarea unei dispoziţii testamentare. 105/1992.condiţiile şi efectele opţiunii succesorale.întinderea obligaţiei moştenitorilor de a suporta pasivul. conform art. 2 C. fie la data decesului. . fie la data întocmirii sale. . arătându-se că acesta este valabil dacă respectă. 91 . domeniul lex succesionis cuprinde în principal: .persoanele cu vocaţie de a moşteni. . consacră această a doua orientare în ceea ce privelte bunurile din succesiuni vacante. aflate pe teritoriul României. 1 lit.calităţile cerute pentru a moşteni. e) legea instanţei sau a organului care îndeplineşte procedura de transmitere a bunurilor moştenite. Dacă acest drept este unul de moştenire. care poate fi unul de moştenire sau unul de desherenţă. Art. g C.partajul succesoral. înlăturându-se astfel posibilitatea de interpretare întâlnită uneori în jurisprudenţă în sensul că testamentul este supus legii desemnate conform regulii aplicabile actelor juridice în general. . b) legea reşedinţei obişnuite a acestuia. statul îndreptăţit la moştenirea vacantă este cel al ultimei reşedinţe obişnuite a defunctului. în virtutea suveranităţii. dreptul statului de a culege bunurile fără stăpân aflate pe teritoriul său.Din punct de vedere al formei.exercitarea posesiei asupra bunurilor rămase de la defunct. condiţiile uneia din următoarele legi: a) legea naţională a testatorului. testamentul este supus lex succesionis. c) legea locului unde actul a fost întocmit. d) legea situaţiei imobilului ce formează obiectul testamentului. legea succesiunii depinde de natura juridică a acestui drept.civ. . Alături de condiţiile de fond ale testamentului.momentul şi locul deschiderii moştenirii . legea consacră principiul recunoaşterii pe cât posibil a efectelor testamentului.

Sign up to vote on this title
UsefulNot useful