MECANISMELE FINANCIARE [1

]
 Mecanismele financiare ale agentului economic sunt metodele, pârghiile, instrumentele şi procedurile de formare şi de gestionare a capitalurilor şi a celorlalte surse de finanţare.  Aceste mecanisme au o mare importanţă în conducerea, organizarea şi administrarea activităţii financiare şi se pun în mişcare prin tehnici specifice, particulare, care se utilizează în procesele de naştere şi derulare a fluxurilor şi ciclurilor financiare, a capitalurilor şi celorlalte surse financiare, în constituirea şi utilizarea surplusului monetar, în formarea şi acoperirea necesarului global de finanţare a întreprinderii, etc.  Pentru ICE, cele mai importante sunt mecanismele financiare de procurare, repartizare și utilizare a surselor de finanțare în valută, în operațiunile de import, export, investiții, cooperare economică internațională, creditare, finanțare, garantare, asigurare, tranzacții la bursă, etc.

MECANISMELE FINANCIARE [2]
 Mecanismele financiare sunt foarte diversificate şi numeroase, în lei și valută, dintre acestea amintind pe cele privind:  formarea şi utilizarea fondurilor proprii şi împrumutate.  autofinanţarea, creditarea activităţii de investiţii şi de exploatare.  vărsarea taxelor, impozitelor şi contribuţiilor.  circuitul capitalului.  desfăşurarea fluxurilor financiare, formarea şi utilizarea surplusului monetar, etc.

MECANISMELE FINANCIARE [3]
 Aceste mecanisme trebuie astfel organizate şi utilizate încât să dea un impuls desfăşurării unei activităţi raţionale, asigurării rentabilităţii, eficienţei, lichidităţii şi înlăturării riscurilor, satisfacerii necesităţilor de consum productiv şi neproductiv, întreţinerii unui sistem normal de interese şi stimulente.  De aceea, în cadrul gestiunii financiare se acordă o atenţie majoră nu numai formării de capitaluri şi constituirii surselor de finanţare, ci şi deciziilor de afectare (utilizare) a lor pe diferite destinaţii, precum şi stabilirii unei politici de echilibru, de rezultate şi de creştere economică (performanţă).

FLUXURILE FINANCIARE [1]
O întreprindere se caracterizează în special prin deţinerea de capital, prin punerea în mişcare a unei funcţii de producţie şi prin participarea la procese de schimb. Schimburile între agenţii economici se fac pe bază de monedă, dând naştere vieţii financiare a întreprinderii, de aceste schimburi depinzând funcţionarea procesului de producţie şi compoziţia capitalului. Orice schimb implică două mişcări de sens contrar: una generată de transferul de mărfuri (bunuri şi servicii), iar alta de transferul de monedă (lei sau valută).

FLUXURILE FINANCIARE [2]
 Cantităţile de mărfuri sau de monedă transferate într-o anumită perioadă între agenţii economici se numesc fluxuri. Fluxurile pot fi:  Fluxuri reale sau fizice (de mărfuri, în comerțul intern și cel internațional)  Fluxuri financiare (de monedă sau înlocuitori).  Cantitatea de mărfuri sau de monedă existentă la un moment dat reprezintă un stoc. Relaţiile dintre fluxuri şi stocuri stau la baza mecanismelor financiare.  Fluxurile financiare pot fi: de contrapartidă, decalate (întârziate), multiple şi autonome.

FLUXURILE FINANCIARE [3]
1. Fluxurile financiare de contrapartidă se caracterizează prin înlocuirea imediată a unui activ real (corporal sau necorporal) cu monedă sau invers. Aceste fluxuri apar în cazul achiziţionării sau vânzării unor mărfuri cu plata imediată în numerar. 2. Fluxurile financiare decalate apar în cazul în care fluxurilor fizice nu le corespund imediat nişte fluxuri financiare, astfel că echilibrul stocurilor este rupt şi se restabileşte prin apariţia ulterioară a unui activ financiar. Activul financiar se materializează astfel iniţial ca o creanţă la furnizor şi într-o datorie la cumpărător (sau invers, dacă plata a fost făcută în avans). Acest tip de fluxuri se nasc în cazul operaţiunilor comerciale însoţite de credite (tehnice, comerciale, contractuale). Creanţa respectiv datoria se vor stinge la o dată ulterioară, stabilită între părţi.

FLUXURILE FINANCIARE [4]
3. Fluxurile financiare multiple. Pentru a compensa efectele decalajelor dintre fluxurile fizice şi cele financiare de mai sus, întreprinderea îşi poate schimba creanţa pe monedă, apelând la un terţ care, de obicei, este un intermediar financiar (bănci, firme de recuperare). Vânzarea sau cumpărarea unei creanţe reprezintă un fenomen extrem de important. Aşadar, activele financiare pot constitui obiectul unor tranzacţii. În acest caz, fluxurile se desfăşoară astfel:  Bunurile vândute de furnizor sunt transferate la cumpărător, ceea ce reprezintă un flux real  Furnizorul vinde creanţa (exprimată prin documentele de livrare şi, după caz, de o factură, cambie/trată, bilet la ordin, cec, warrant, etc.) unei terţe persoane şi încasează contravaloarea produselor (mai puţin un comision, denumit în general taxă de scont), ceea ce reprezintă primul flux financiar  Intermediarul poate vinde şi el creanţa, în aceleaşi condiţii, ceea ce reprezintă al doilea flux financiar  Cumpărătorul mărfurilor achită suma, adică stinge datoria faţă de primul sau al doilea terţ, ceea ce reprezintă un al treilea flux financiar.

FLUXURILE FINANCIARE [5]
4. Fluxurile financiare autonome se degajă din operaţiuni financiare privind acordarea sau primirea de împrumuturi, când are loc transferul de monedă de la o persoană (fizică sau juridică) la alta. Aceste fluxuri dau naştere la active (creanţe) şi pasive (datorii) financiare. Unele mecanisme pot fi înţelese numai dacă se cunosc fluxurile şi ciclurile financiare, contextul şi modul lor de desfăşurare.

CICLURILE FINANCIARE [1]
Un ciclu financiar poate fi definit ca un ansamblu de operaţiuni şi de proceduri care intervin între momentul transformării monedei în bunuri sau servicii şi momentul recuperării ei. Activitatea întreprinderii trebuie să se desfăşoare în aşa fel încât să se poată obţine nu numai recuperarea volumului iniţial de monedă, ci şi un surplus monetar (denumit valoare adăugată), care se va utiliza pe diferite destinaţii. Într-o întreprindere apar trei cicluri financiare principale: de investiţii-amortizare, de exploatare şi al operaţiunilor financiare.

CICLURILE FINANCIARE [2]
1. Ciclul investiţii – amortizare: prin investiţii se creează o bază materială de producţie de la care întreprinderea aşteaptă venituri pe mai multe exerciţii economico-financiare.  Este cel mai lung tip de ciclu financiar, prin natura sa. Investiţia este o cheltuială imediată şi masivă, care se materializează în transformarea monedei în general în active imobilizate (corporale sau necorporale) care au o durată îndelungată de funcţionare (mai multe exerciţii economicofinanciare).  Odată creată, această bază de producţie începe să se deprecieze (uzeze) fizic şi moral, iar procedurile, metodele şi sistemele de amortizare au ca scop (re)evaluarea şi recuperarea acestei deprecieri, care se include treptat în costul bunurilor produse şi serviciilor prestate şi comercializate.  Suma de bani investită iniţial se reconstituie în mod progresiv prin încasarea c/v bunurilor şi serviciilor vândute, în timp ce valoarea activelor din bilanţ se micşorează cu uzura.  Prin urmare, la sfârşitul perioadei de serviciu (sau DUN = durata de utilizare normală, prevăzută în actele normative ca un interval în care investiţia sau activul trebuie amortizate) va trebui să existe o echivalenţă a fluxurilor, care se obţine în cazul în care valoarea activelor uzate este actualizată, iar suma vânzărilor asigură şi acoperirea deprecierii.

CICLURILE FINANCIARE [3]
2. Ciclul de exploatare: reprezintă ansamblul operaţiunilor
desfăşurate de întreprindere pentru a-şi atinge obiectivul, pentru a-şi realiza obiectul legal de activitate (aprovizionare, producție de bunuri, prestare de servicii, comerț interior și exterior, livrări intracomunitare, etc.).  Este un ciclu scurt în general (se exprimă în zile), cu excepţia proceselor de producţie pentru produsele cu ciclu lung de fabricaţie (avioane, nave, autostrăzi, băuturi învechite).  El cuprinde achiziţia de bunuri şi servicii, transformarea acestora în produse finite şi vânzarea lor. Acest proces trebuie să funcţioneze continuu spre a se asigura o folosire optimă a forţei de muncă şi a activelor de producţie; continuitatea are la bază existenţa unor stocuri.  În fazele ciclului de exploatare, activul îmbracă diferite forme, circulând şi transformându-se în mod permanent. Fluxurilor reale le corespund o serie de fluxuri financiare şi un ansamblu de active (creanţe) şi pasive (datorii) financiare.

CICLURILE FINANCIARE [4]
3. Ciclul operaţiunilor financiare: priveşte operaţiunile şi procedurile de acordare sau primire de împrumuturi, precum şi vânzarea sau achiziţia de valori mobiliare la bursele interne și globale (acţiuni, obligaţiuni, titluri de stat, derivative) sau valută, care pot dura de la o zi la mai mulţi ani.  Toate aceste operaţiuni dau naştere la fluxuri financiare, adică intrări sau ieşiri de monedă.  Între fluxurile iniţiale şi suma fluxurilor finale nu există echivalenţă datorită costurilor tranzacţiei (dobânzi, comisioane).

PRINCIPIILE DE BAZĂ ALE FINANȚELOR [1]
1. Şi drumul către iad este pavat cu bune intenţii, sau profitul este o opinie, numerarul este un fapt. Când a vândut şi a facturat c/v mărfurilor vândute, reprezentantul firmei vânzătoare a avut cele mai bune intenţii, veniturile s-au înregistrat, dar când această c/v nu s-a încasat, s-a declanşat iadul: lipsa lichidităţilor, plata impozitului pe un profit nerealizat, decapitalizarea firmei, etc.  În concluzie, este de preferat un flux de numerar (de lichidităţi) cert, real, decât un profit doar pe hârtie.

PRINCIPIILE DE BAZĂ ALE FINANȚELOR [2]
2. Nu da vrabia din mână pentru altă pasăre de pe gard, sau raportul direct proporţional între rentabilitate şi risc: preferă banii mai puţini dar mai siguri, obţinuţi cu un risc mai mic, decât promisiunile de câştig superior, dar la o rată de risc mai mare. 3. Ce poţi face astăzi nu lăsa pe mâine (TIME IS MONEY), sau valoarea în timp a banilor – o sumă de bani primită de azi este mai sigură şi valorează mai mult decât aceeaşi sumă primită în viitor.

PRINCIPIILE DE BAZĂ ALE FINANȚELOR [3]
4. Se ieftineşte la grâu şi se scumpeşte la tărâţe (PENNY WISE, POUND FOOLISH) se referă la alocarea iraţională a resurselor în sensul zgârceniei manifestate faţă de sume mici necesare activităţilor principale şi irosirea masivă a resurselor pe activităţi neproductive, marginale sau inoportune. 5. Spune-mi cu cine eşti prieten ca să-ţi spun cine eşti, sau problema cash-flow-urilor marginale: evaluarea investiţiilor se face pe baza diferenţei dintre cash-flow-ul firmei cu proiect de investiţii adoptat şi cash-flow-ul firmei fără proiect de investiţii. Proiectele de investiţii se adaugă pe o structură bilanţieră preexistentă, iar impactul investiţiei noi asupra patrimoniului firmei este scontat a fi unul de multiplicare. De aceea baza de pornire este esenţială.

PRINCIPIILE DE BAZĂ ALE FINANȚELOR [4]
6. Stăpânul învaţă sluga hoaţă, sau fiscalitatea influenţează deciziile financiare: când investitorul consideră că munceşte mult şi câştigă prea puţin din cauza fiscalităţii împovărătoare, el este tentat să-şi mărească veniturile prin eludarea reglementărilor fiscale (evitare şi chiar fraudă fiscală). 7. Nici plopii nu cresc până la cer, sau de ce chiar şi proiectele de investiţii superprofitabile durează puţin – atenţie la concurenţă: de îndată ce apare o afacere foarte profitabilă, ea este imediat copiată şi multiplicată de concurenţă, ceea ce divizează clientela şi reduce profiturile şi rata rentabilităţii fiecărui concurent în parte. 8. Decât cu prostul la câştig, mai bine cu deşteptul la pierdere (bineînţeles temporară), sau despre eficienţa pieţelor de capital: pieţele reacţionează rapid şi la preţuri corecte la orice informaţie publică disponibilă. Va câştiga întotdeauna cel mai bine informat.

PRINCIPIILE DE BAZĂ ALE FINANȚELOR [5]
9. Cămaşa este mai aproape decât haina, sau problema mandatării (agenturării): managerii vor acţiona pentru maximizarea averii proprietarilor numai dacă aceasta maximizează şi bunăstarea lor. 10.Nu puneţi toate ouăle în acelaşi coş (rentabilitate nouă şi risc nou), sau rentabilitatea investiţiilor noi se adaugă la cea a firmei, în timp ce riscul lor se combină cu cel al firmei. Aceasta impune şi diversificarea investiţiilor financiare, a surselor financiare, a furnizorilor, clienţilor, etc.

DE REȚINUT DIN CONTABILITATE!

PASIVELE CONTABILE
SUNT SURSELE DE FINANȚARE!

Sign up to vote on this title
UsefulNot useful