Stalin, Iosif Vissarionovici (1879-1953).

Născut Iosif Djugaşvili în oraşul Cori (Gruzia), Stalin a fost un proletar adevărat. Fiu al unui cavaf alcoolic şi al unei spălătorese analfabete, el s-a ridicat din aceste obscure şi necăjite origini provinciale pentru a deveni un autocrat mult mai puternic decât oricare dintre ţarii care au stat vreodată pe tronul Rusiei imperiale. Stăpân absolut al Uniunii Sovietice începând de la sfârşitul anilor '20 până la moartea sa, iar după al doilea război mondial dictator al uneia dintre cele două super puteri ale lumii, Stalin a devenit una dintre figurile cele mai importante ale secolului XX şi — având în vedere dimensiunile şi puterea ţării sale şi întinderea incomparabilă a autorităţii sale personale — poate cel mai puternic om care a existat vreodată. Propovăduind o credinţă politică răspândită pe plan internaţional, el a stăpânit minţile multor oameni din toate colturile lumii. Născut la 21 decembrie 1879, viitorul „om de oţel” (stalin înseamnă „ca oţelul”) a îndurat, în copilăria lui nefericită, bătăi din partea tatălui său alcoolic şi a suferit o serie de boli serioase, inclusiv de vărsat. Avea zece ani când i-a murit tatăl şi a rămas cu truditoarea lui mamă care, ca să-şi întreţină cei patru copii, spăla, cosea şi făcea diferite treburi în gospodăria unor familii mai înstărite. După ce a terminat şcoala de pe lângă biserica locală, Iosif s-a dus cu o bursă la seminarul ortodox din Tiflis. Pregătindu-se să devină preot, el urma una dintre puţinele căi de răzbatere în viaţă deschise cuiva de naţionalitatea şi condiţia sa şi în acelaşi timp realiza visul drag al evlavioasei sale mame. Dar din nefericire pentru speranţele ei, fiul i-a fost exmatriculat în 1899 — potrivit unei legende comuniste, pentru activitate revoluţionară. Este în afară de orice dubiu că peste un an sau doi (datele variază) se angajase în activităţi revoluţionare; se specializase în organizarea de greve şi demonstraţii, în curând avea să se încadreze în tiparul arestărilor devenite clasice în viaţa revoluţionarilor ruşi. Dar pentru Djugaşvili tiparul a avut unele trăsături distinctive: desele arestări (şapte din 1902 până în 1913) erau urmate de uşoare condamnări şi frecvente evadări. însemna acest tratament binevoitor din partea autorităţilor, aşa cum au presupus unii observatori, că Djugaşvili avea legături secrete cu poliţia? Nu s-a dovedit niciodată un asemenea aranjament, dar acest lucru nu ar fi fost ceva neobişnuit în Rusia acelor vremuri, când revoluţionari şi poliţie secretă operau într-o aiuritoare încâlceală de colaborări, aşa încât ar fi de-a dreptul imposibil de a stabili cui a servit prima dată un agent. (Diplomatul şi expertul american în sovietologie George Kennan a auzit de la diverşi veterani ai partidului comunist, pe care i-a abordat cu această chestiune ea, din gelozie sau ca să se răzbune pentru un rău pe care i 1-a făcut cineva, dar probabil nu pen tru bani sau din convingere politică, Stalin era cu siguranţă în stare să-şi dea tovarăşii pe mâna poliţiei.) În orice caz, deşi în 1903 Djugaşvili era deja bolşevic, el nu a jucat decât un rol minor pe linie revoluţionară până în 1912, când Lenin (din Elveţia) l -a scos din anonimat pentru a-1 face membru al Comitetului Central a ceea ce avea să devină de-acum înainte Partidul Bolşevic independent, în anul următor, folosind acum numele de Stalin, după ce, în sfârşit, devenise un revoluţionar respectat şi după ce fusese pentru scurtă vreme redactor la recent-înfiinţatul ziar Pravda, a constatat că poliţia eare-1 trata blând era de-acum o instituţie de domeniul trecutului. Arestat şi exilat în Siberia, s-a reîntors de-abia în martie 1917, după abdicarea ţarului Nicolae al II-lea şi la momentul potrivit ca să fie prezent la preluarea puterii de către bolşevici în noiembrie (numită Revoluţia din Octombrie din cauză că ruşii încă urmau calendarul iulian). 1

după cum era numit Stalin de către aceia care. în timpul Marii epurări din anii '30. pentru a se debarasa de Troţki. dar că nu era bun ca ornament de salon sau de tribună. Singurul membru neintelecual al cercului conducător. în afară de aceasta. Curios. Dându-şi seama că georgianul avea talent organizatoric. Aliindu-se cu Kamenev şi Grigori Zinoviev. bazându-se pe lucrarea începută de iakov Sverdlov (1885-1919). „Tovarăşul Stalin”. şi nu sunt sigur că ştie totdeauna să o utilizeze cu suficientă prudenţă”. mai loial. şi pentru a crea o organizaţie la nivel naţional încadrată de persoane loiale direct lui. Cu aceste calităţi completate cu darul pentru intrigă politică şi cu o cruzime înnăscută. Pe lângă marea lui energie personală şi marele său talent organizatoric. Stalin a format apoi un al doilea triumvirat cu Nikolai Buharin şi Aleksei Rîkov. în 1919. în condiţii în care folosindu-se de radio — noutate absolută în anii "20 — ajungea direct de la Kremlin în oraşele si satele de pe tot cuprinsul URSS. însă.Deşi ales ca unul dintre cei nouă membri ai Comitetului Central al partidului şi. Finalmente. Stalin a avansat în 1922 în postul de secretar general — o funcţie care nu-i pasiona câtuşi de puţin pe Leon Troţki. nimeni nu s-a dovedit în stare să oprească ascensiunea lui Stalin. şi-a dat seama de eroarea pe care o făcuse. beneficiari ai mijloacelor moderne de comunicare. Lenin. în ianuarie 1924. vocea Tovarăşului Stalin. birocratic şi represiv. Dizgraţia lui Buharin şi Rîkov a venit mai târziu. această inferioritate avea să înceapă în curând să lucreze în favoarea lui. dar era prea târziu. posturi care au dobândit o importanţă crescândă pe măsură ce statul revoluţionar iniţial a devenit tot mai centralizat. În afară de dexteritatea lui în manevre politice şi de metodele lui bazate pe forţă. Cea mai dosnică aşezare din Siberia îşi avea difuzo rul ei montat în piaţa centrală din care ieşea. el a avut şi avantajul unor trăsături de caracter zise a fi tipice pentru muntenii gruzini — mare răbdare (chiar dacă nu de tip birocratic) în aşteptarea momentului strategic şi mare abilitate în a-şi ascunde gândurile şi planurile — aceste caracteristici fiind puse în slujba unei profunde porniri vindicative dublate de dexteritatea aferentă de a se revanşa pentru orice fel de insultă sau injurie. nu vedeau importanţa în perspectivă a acestui fel de activitate. Mai ales. „a concentrat o putere enormă în mâinile sale. înconjurat de Lenin şi de alte figuri cosmopolite cărora discuţiile şi polemicile le procuraseră întotdeauna o plăcere imensă. „Tovarăşul Cartotecă". muribund. ca prin farmec. din miopie. mai manierat şi mai atent cu tovarăşii şi mai puţin capricios etc. care a alungat din funcţii pe foştii lui aliaţi. Lenin şi colegii săi i-au dat lui Stalin diverse posturi legate de gospodăria partidului. Stalin era bine echipat pentru a deveni stăpânul absolut al Uniunii Sovietice. spunea el în testamentul său (cum au numit mai târziu unii observatori nişte însemnări făcute de Lenin la vremea respectivă). Stalin este „prea brutal” şi trebuie să fie înlocuit în această funcţie de către altcineva „mai îngăduitor. toţi aceşti patru foşti triumviri au făcut cunoştinţă cu plutoanele de execuţie. pe Stalin l-a ajutat şi talentul pentru propagandă şi autoreclamă. După moartea lui Lenin. spunea Lenin. Acţiunile lui din cursul următorilor câţiva ani au semănat cu manevrele care caracterizau luptele pentru putere din sânul triumviratelor din Roma antică.”. a profitat din plin de ocazie nu numai pentru a manevra afacerile partidului ci. pe Lev Kamenev şi pe alte eminenţe ale partidului. el a devenit poate primul dintre marii politicieni. Stalin se afla într-o ciudată situaţie de ţăran — cel puţin în sens figurat — fără voiajuri la activul lui şi cu o pregătire şcolară limitată. însă. Vocea aceasta venea de departe de la Moscova pentru a fi percepută de urechile 2 . unul dintre cei cinci membri ai Biroului Politic.

Dar în ultimele etape ale războiului. Nu este exclus ca. Stalin s-a dovedit apoi un eficient lider de război. ideea că fără sprijin extern din partea proletariatului european Uniunea Sovietică îşi va pierde trăsăturile socialiste. Ca negociator cu eminenţii săi colegi Aliaţi la vreme de război. în 1941. de un al doilea târg Hitler-Stalin si erau hotărâţi să facă tot posibilul ca să-1 împiedice. scriitori. Aspectul cel mai viu rămas în memorie al acestei perioade a fost colectivizarea ţăranilor potrivnici — chiaburii — care au fost mânaţi în lagăre de concentrare sau împuşcaţi în număr enorm de mare. Iniţial. profesori. nu mintea „creaţă” a occidentalilor. După ce şi-a revenit dintr-o perioadă iniţială de şoc. aşa cum s-a spus uneori. şi din cauză că Stalin era gata şi era capabil să mintă eu adevărat în stil mare. eventual impor tant. însă. Roosevelt s-au temut. tehnocraţi. Roosevelt. propria conduită a lui Stalin. nu prea doreau să pună în discuţie ordinele lui. a contribuit la succesul armatelor germane invadatoare. Stalin a trecut la nişte măsuri extraordinare menite să transforme Uniunea Sovietică într-un stat modern cu o mare bază industrială şi cu un sector agricol înfloritor. în 1928. în această perioadă. militari. ci înaintarea Armatei Roşii în Europa Centrală a fost aceea care i-a dat lui Stalin posibilitatea să-şi impună voinţa asupra ţărilor din regiune. Acţiunile lui brutale fie că într-adevăr îi puseseră fie că nu supremaţia într-un pericol real. dictatorul sovietic — de frică să nu-i dea noului său prieten vreun pretext de a porni război împotriva URSS — a ignorat toată abundenţa de indicii si puneri în gardă cu privire la intenţiile lui Hitler şi a lăsat ca armatele sovietice să fie copleşite în primele zile ale invaziei germane. La sfârşitul lui 1928. primulministru britanic Winston Churchill şi preşedintele SUA Franklin D. despre care se spunea că implică. în mod deosebit. deşi alegea din ce în ce mai mult comandanţi capabili. în diplomaţie şi război. Stalin a obţinut succese uimitoare — nu din cauză că el era mai deştept decât ei. Al doilea război mondial va arăta că acest raţionament. Daunele provocate de epurarea forţelor armate. 3 . care continua să creadă în „revoluţia permanentă”. Nu este surprinzător faptul că unii ofiţeri superiori. manifestând o bună cunoaştere a strategiei şi o stăpânire a detaliilor. când ţara n-a mai auzit nimic din partea conducătorului ei. care avuseseră suficient noroc ca să scape de Marea epurare. absolut firesc. nu-i plăcea să delege autoritate si avea tendinţa să se amestece în operaţiuni. Dar. în mod eronat. împingând la periferia preocupărilor vechiul ţel al revoluţiei mondiale şi punând accentul pe consolidarea URSS ca bastion al socialismului. Stalin îşi alungase deja de pe scenă toţi egalii şi rivalii.poporului. După ce s-a aliat tactic cu Adolf Hitler în 1939. era totalmente greşit. El anunţase o modificare majoră în ideologia comunistă cu doctrina lui despre „socialism într-o singură ţară”. în afară de acestea. gloanţele şi foametea împreună să fi cauzat moartea a peste 10 milioane de oameni. trebuie spus că nici unul dintre liderii occidentali nu înţelegea în suficientă măsură Rusia şi comunismul sau adevăratele dimensiuni ale puterii lui Stalin. o bună parte din perioada războiului. au determinat alte ţări să nu ia în consideraţie URSS ca pe un factor. ci din cauză că Winston Churchill şi Franklin D. care au pierdut un mare număr de ofiţeri superiori şi inferiori. din cauză că Stalin a profitat din plin de situaţia Armatei Roşii ca forţă ce ducea necesarmente greul luptelor. oficiali ai poliţiei. fapt este că Stalin a transformat a doua jumătate a anilor '30 în epoca Marii epurări de presupuşi sabotori şi trădători din toate sectoarele societăţii sovietice — figuri politice. Această teorie a servit şi ca tactică împotriva lui Troţki.

oricine ocupă un teritoriu îşi impune propriul său sistem social asupra acestuia. Războiul rece a fost un fenomen complex. plănuiseră să ucidă mai mulţi conducători sovietici. un lucrător de la spitalul Kremlinului a apărut la apartamentul unui medic moscovit. Vorbindu-i lui V. M. culminând cu ceea ce este cunoscut sub numele de Complotul medicilor — acuzaţii potrivit cărora medici ai Kremlinului. Voind ca trupele britanice şi americane să pătrundă în Austria. crearea Blocului Răsăritean a însemnat extinderea stăpânirii lui Stalin în Europa de Răsărit şi asupra unor părţi din Europa Centrală. ChurchilI i-a telegrafiat preşedintelui american Harry Truman la 12 mai 1945 — Ia numai patru zile după declararea victoriei asupra Germaniei — că „asupra frontului lor (sovietic) s-a lăsat o cortină de fier. în ultimii săi ani. în seara zilei de 2 martie 1953. Molotov. În însuşi interiorul URSS. Dar înainte ca nefericiţii doctori să fie executaţi. Noi nu ştim nimic despre ce se întâmplă în spatele ei”. Nikita Hruşciov a făcut următoarea observaţie: „După înfrângerea lui Hitler.Aliaţii occidentali (în special Churchill) au susţinut până în pânzele albe cauza unei Polonii libere şi prietene faţă de URSS. Uniunea Sovietică începea să-şi impună „sistemul social" în ţările pe care le ocupase Armata Roşie. Stalin chiar începea să creadă că poate dicta reguli noi întregii lumi. Stalin i-a spus mareşalului Tito următoarele: „Acest război nu seamănă cu cele din trecut. Roosevelt îi dăduse de înţeles lui Stalin că-i aprobă planurile privind Polonia. devenit instituţia războiului rece. iar divizarea Europei i-a marcat şi simbolizat începutul. situaţia s-a agravat. Serviciul lui de informaţii nu a întârziat să declare că locul Marii Britanii ca adversar principal al Uniunii Sovietice îl luaseră Statele Unite.L. 4 . Şi nici o prevedere din acordurile realizate la Conferinţa de la Ialta nu a sancţionat împărţirea Europei. Purtătorii de cuvânt ai partidului făceau afirmaţii extravagante si uneori absurde cu privire la realizările sovietice în materie de invenţii. Parte din greşeala lui consta în supraestimarea potenţialului nostru şi în călcarea în picioare a intereselor prietenilor noştri". Stalin credea că el este în aceeaşi situaţie ca şi Alexandru I după înfrângerea lui Napoleon — că poate să dicteze reguli pentru toată Europa. în practică. Iugoslavia şi Cehoslovacia şi să deblocheze Danemarca. Stalin patrona o stranie fază de orgoliu naţional şi xenofobie. Nu ar putea fi altfel”. Mulţi ani mai târziu. majoritatea evrei. A. deşi s-a spus că la Conferinţa de la Teheran din 1943. ştiinţă etc. Stalin a spus (potrivit unor interviuri cu Molotov înregistrate în anii '80 de către un tânăr savant sovietic) că „acum este timpul să apucăm tot ce putem”. Aşa de mare devenise egolatria conducătorului încât el chiar a încuviinţat ca trustul de stat al cosmeticelor să producă şi să comercializeze un parfum numit „Respiraţia lui Stalin". aveau să se producă evenimente importante. Paranoia sa a condus la intensificarea persecuţiilor. Aşa cum îi spusese Stalin lui Tito. Pe tot parcursul războiului. Stalin apare ca omul care a anticipat conflictul postbelic cu puterile occidentale. nedându-şi prea bine seama de incompatibilitatea profundă a acestor obiective. Această previziune datează cel puţin din 1941. când a încercat să realizeze cu Marea Britanie şi Statele Unite acorduri teritoriale pe seama Europei de Răsărit — acorduri care ar fi sancţionat controlul sovietic asupra statelor baltice şi a regiunii răsăritene a Poloniei şi care astfel erau inacceptabile pentru ChurchilI şi Roosevelt. Fiecare îşi impune propriul său sistem până acolo până unde înaintează armata sa. în 1945. în aprilie 1945.

50 seara. Pulsul îi dispăruse. un mic grup de credincioşi vârstnici a apărut la Kremlin cu garoafe şi lalele pentru mormântul dictatorului. Relatarea amănunţită şi consistentă a lui Miasnikov. în 1989. toţi conştienţi de faptul că tratarea lui Stalin era o treabă periculoasă — în definitiv. în localitatea natală din Georgia a lui Stalin. este o accentuare a trăsăturilor de caracter. iar altul scria: „Chirurgii să-mi scoată inima mea tânără şi să i-o transplanteze Tovarăşului Stalin”. murise un uriaş. Stalin a încetat să mai respire. murind Stalin. Dar Miasnikov a intervenit spunând că modificările de electrocardiogramă indică pur şi simplu un „pseudoinfarct cerebral”. mizerabil. publicată în Literaturnaia gazeta. se transformase într-un cadavru jalnic. „Oamenii îşi amintesc cât de bine o duceam noi sub Stalin”. O dată cu scurgerea lentă a zilelor. De asemenea. pe doctori i-a trecut un fior rece: nediagnosticarea infarctului miocardic într-un alt caz fusese unul din capetele de acuzare împotriva doctorilor de la Kremlin acum închişi. şi un uşor atac de cord". în cazul lui Stalin. pare să înlăture orice motiv de a da crezare zvonului multă vreme vânturat cum că Stalin ar fi fost omorât de colegii săi din Biroul Politic. pe care mâine patologii aveau să-l facă bucăţele”. „inca pacitatea de a analiza adecvat oameni şi evenimente". Nişte tineri ofiţeri îşi ofereau sângele pentru transfuzii. un examen furnizase dovada clară a unei hemoragii cerebrale „pe un fond de hipertensiune şi ateroscleroză”. Mareşalul Nikolai Bulganin. Nevoind să rişte nimic. aşa încât o persoană cu temperament suspicios devine patologic de suspicioasă. spune doctorul. la 9. a spus o bătrână. Stalin sta întins res pirând greu. după citirea electrocardiogramelor. o suburbie în partea de vest a oraşului. acompaniaţi 5 . ţara supravieţuise terorii. Când. „cuiva i-a venit ideea că poate el a avut. Miasnikov şi colegii săi au petrecut noaptea stând de veghe.Miasnikov.. în timpul cât el a condus Uniunea Sovietică. După un timp. scria Miasnikov. după toate celelalte. Este bolnav”. tot timpul în compania unui membru al Comitetului Central. pe un ton sarcastic. nimeni nu putea pune la îndoială faptul că. la a 40-a comemorare a morţii lui Stalin şi după mai bine de un an de la dispariţia chiar a URSS. Astfel s-ar putea probabil explica. sute de oameni. alţi medici ai Kremlinului chiar în momentul acela erau la închisoare aşteptând să-i cheme călăul. Mulţi ani după aceea. în ziua de 5 martie. caracteristic pentru asemenea cazuri. Deşi existau opinii puternic contrastante despre acest om care dispusese de puteri nemaiîntâlnite şi incomparabile. „Mi-am luat repede rămas-bun de la soţie (nu era clar unde o sfârşeşti de acolo)". se manifestase la Stalin ca „o pierdere a discernământului cu privire la ceea ce este bun şi ceea ce este rău. de aşteptat în asemenea cazuri. la Kunfevo. Acolo au găsit un grup de cadre medicale din birocraţia statului. În sfârşit. Din faptul că autopsia a arătat scleroza extensivă a arterelor cerebrale.” în aceeaşi zi. cine este prieten si cine este duşman”. Miasnikov deduce că slăbirea inhibiţiei. comatosul Stalin începuse să vomite sânge. Acum totul este pentru cei bogaţi. foametei şi invaziei pentru a de veni unul dintre cele două state conducătoare ale lumii. a cerut medicilor să explice aceasta.. „Totul era pentru popor. o tânără doctoriţă a spus că Stalin a suferit într-adevăr un atac de cord. politicienii au solicitat sfaturi de la o mulţime de doctori de la diferite institute şi consilii sovietice. „până mai adineaori atotputernic şi intangibil. spu-nându-i: „Am venit să vă duc la şeful. împreună cu alţi doi medici a plecat cu maşina la reşedinţa de vară a lui Stalin. „Marele dictator”. a comentat Miasnikov semnificativ.

6 . au intrat în piaţa oraşului.de muzică funerară. unde au putut contempla statuia omului de oţel aflată încă în picioare la locul ei.

Sign up to vote on this title
UsefulNot useful