David VICHENTE Dumitru Ada Cãtãlina Epistatu Irina Ioana Donciu

RESTAURÃRILE PROTETICE FIXE
CURS pentru COLEGIUL DE TEHNICÃ DENTARÃ

BUCUREŞTI- 2006

Istoric.
Protezele dentare îşi au originea în vremurile strãvechi ale istoriei. Un astfel de exemplu al preocupãrilor umane privind protezarea arcadelor dentare îl reprezintã o ”piesã proteticã” descoperitã în Saida pe teritoriul Libanului, datând din secolul 4 î.Hr. Piesa se aflã la muzeul Louvre din Paris şi are toate caracteristicile unei punţi dentare. Refacerea continuitãţii (integritãţii) arcadei dentare se realiza prin ligatura cu fir de aur a unor dinţi naturali poziţionaţi în locul dinţilor absenţi. Stabilitatea “protezei” era datã de dinţii rãmaşi pe arcadã, dinţi de care erau legaţi dinţii de înlocuire, figura 1şi 2.

Fig.1 Restaurare proteticã fixã anticã. Fig.2 Restaurare protetica fixã anticã Dinţii naturali fixaţi cu benzi de aur. folosind ligatura dinţilor fire de aur. Piesa protetic are toate caracteristicile unei punţi dentare iar practicianul se dovedeşte a fi un mare artist. Materialele folosite : aurul şi dintele natural dovedesc un deosebit simţ estetic dar şi profunde cunoştinte în domeniul bioamterialelor. Valoarea estetică şi biocompatibilitatea dintelui natural este incomparabilă cu a altor materiale folosite în practica stomatologică prin însăşi natura şi originea sa.Valoarea aurului dentar ca şi structură ; biocompatibilitate şi biomecanică sunt pe deplin recunoscute şi în protetica actuală. Ceea ce uimeşte însă este punerea în aplicare a principiilor biomecanice folosite în conceperea RPFP privind: numărul, topografia şi valoarea dinţilor stîlpi.Demonstrează cu prisosinţă nu numai atributul estetic al protezării ci şi cel biofuncţional Nu în ultimul rînd practicianul merită toată admiraţia noastră pentru faptul că la dotările acelor vremuri a fost capabil să perforeze fără ale distruge , structurile dentare folosite ca dinţi de înlocuire 2

RESTAURĂRILE

PROTETICE

FIXE UNIDENTARE

R.P.F.U – MICROPROTEZELE.
Definiţie, caracteristici, clasificare. DEX 1996 : “prin proteză se întelege un aparat sau pieă medicală care înlocuieşte un organ, un membru, o parte dintr-un membru amputat sau un conduct natural al corpului omenesc ori pe care se fixează o dantură falsă”. O proteză reprezintă o structură capabilă să înlocuiască morfologic şi/sau funcţional o parte dintr-un ţesut sau organ al corpului omenesc cu scopul de a îmbunatăţi şi/sau compensa funcţionalitatea acestuia sau numai cu scop estetic. In practica stomatologică sunt folosite: protezele dentare, protezele chirurgicale şi protezele sau aparatele ortodontice. Protezele dentare au rolul de a înlocui o parte dintr-un dinte, un dinte în întregime, dinţii şi ţesuturile buco-dentare pierdute în cazurile clinice de edentaţie partială sau totală. Protetica (prosthodontics- în engleză) ca ramură a stomatologiei cuprinde : - proteza fixă (fixed prosthodontics – în engleză) - proteza mobilă (removable prosthodontics – în engleză) Restaurarea protetică fixă (RPF) cunoscută şi sub denumirea de protetică conjunctă este reprezentată de refacerea unei parţi a unui dinte sau a unui dinte în întregime (protezele fixe unidentare-RPFU sau unitare sau vechea denumire “microproteze”); sau refacerea integrităţii arcadei dentare (protezele pluridentare-RPFP, puntile dentare, podurile, “bridge”, “bruke”). Toate acestea sunt cuprinse în termenul englezesc de “fixed partial denture”, definind o proteza fixă şi/sau fixate pe dinţii restanţi (dinţi stîlpi). O excepţie a acestei categorii de proteze fixe este reprezentată de protezele mobilizabile (pot fi îndepartate pentru igienizare de către pacient) şi protezele demontabile (pot fi îndepartate pentru igienizare de către medic). Restaurarile protetice mobile cunoscute şi sub denumirea veche de proteze adjuncte cuprind: protezele parţiale acrilice, protezele parţiale scheletate şi protezele totale.Principala lor caracteristică este că nu sunt fixe (sunt mobile) pe cîmpul protetic. Definiţie : restaurarile protetice fixe unidentare-RPFU sau microprotezele reprezintă piese protetice de mică dimensiune ; de mare precizie, confectionate cu ajutorul laboratorului de tehnică dentară în scopul de a reface:forma, mărimea, culoare unui dinte sau a unei porţiuni a acestuia. şi/sau poziţia dintelui pe arcada dentară. Caracteristici - sunt piese protetice de mică dimensiune cu volumul cel mult egal cu cel al coroanei unui dinte, - sunt confecţionate cu ajutorul laboratorului de tehnică dentară, - sunt piese protetice de mare precizie, - sunt fixate pe dinte prin cimentare sau agregare adezivă - morfologic refac : forma, mărimea, culoarea, poziţia dintelui pe care se aplică-dinte stîlp, - functional refac: masticaţia, fonaţia, fizionomia,igiena, transmiterea fiziologică a presiunilor masticatorii, - permit menţinerea dimensiunii verticale de ocluzie (DVO) şi a poziţiei de relaţie centrică (RC), a stopurilor ocluzale, a contactelor normale dento-dentare şi a curbelor de ocluzie făra apariţia contactelor premature sau a interferentelor ocluzale 3

turnare-polimerizare .metalo-diacrilice.ceramice * fig.la cald.frezare computerizata .nefizionomice . protezele confecţionate din răşini acrilice polimerice şi diacrilice.nenobile : nichel. * fig. 4 .piesele protetice metalo-diacrilice. 8 . *fig.metalo-compozite.piesele protetice ceramice. precum şi cele confecţionate din mase ceramice (integral ceramice).piesele protetice metalo-diacrilice.7 mixte – metalo-polimerice. .turnare-fotopolimerizare . piesele protetice ceramice . .estetice. * fig. aur (Pallidor). -prin ambutisare . . *fig.10 . .întinderea piesei protetice -poziţionarea în profunzime sau în suprafaţă a piesei protetice.ambutisare-polimerizar . . .coacere (ardere).6 .piesele protetice metalice.piesele protetice metalice. .prin galvanizare . .paladiu-argint. piesele protetice confecţionare din aliaje metalice pe care s-a placat materialul fizionomic polimeric.protejează ţesutul dentar subiacent .seminobile – paladiu-argint (Palliag). După aspectul fizionomic sau estetic protezele unidentare sunt : . parodonţiul marginal şi de sustinereal dintelui stîlp. .injectare (presare).tehnologia de realizare .la cald si presiune (termo-baro-polimerizare) . După materialul din care sunt confecţionare protezele frixe unidentare pot fi : metalice – nobile – cu conţinut crescut de aur. .în mediu uscat.piesele protetice metalo-ceramice..turnare-coacere .9 După tehnologia de realizare protezele unidentare pot fi realizate : -prin turnare . -prin polimeriare – la rece.piesele protetice ceramice. .crom sau cobalt-crom * fig.frezare prin copiere mecanică .piesele protetice metalice.cu conţinut redus de aur.prin ambutisare şi turnare .materialul din care se confecţionează .piesele protetice metalice. piesele protetice din răşini diacrilice .piesele protetice ceramice.piesele protetice metalo-diacrilice.fotopolimerizare. .piesele protetice metalice şi ceramice. .fizionomice . *fig 11 .piesele protetice metalo-acrilice. * fig.compozite. .inestetice.turnare-foto-termo-baro-polimerizare . .12 4 .galvanizare-fotopolimerizare . .piesele protetice ceramice. . Clasificare Criteriile de clasificare sunt : . .electo şi sonoeroziune .partial fizonomice – parţial estetice.metalo-ceramice. diacrilic sau ceramic care acopera parţial structura metalică nefizionomică .în mediu umed. piesele protetice confecţionate din aliaje metalice.3 . piesele protetice din răşini acrilice .5 nemetalice – acrilice (polimerice-PMMA) * fig. .diacrilice . . -prin sinterizare .inestetică.piesele protetice metalo-acrilice. *fig.

După întinderea piesei.O categorie aparte o reprezintă lucrările protetice unidentare mixte (metalo-acrilice sau metalo-ceramice) cu aspect total fizionomic -estetic la care componenta metalică nefizionomică este complet (în totalitate) acoperită de material estetic. 11 cimentarea pieselor protetice Pentru RPFU cu o structură mixtăfazelor enumerate le urmează faxele de realizarea componentei fizionomice.lustruire.U. totale *fig.coroanele parţiale . METALICE Realizarea restaurărilor protetice fixe unidentare –RPFU presupune înşiruirea unor faze clinice şi de laborator executate de medic şi/sau technician . 16 polimerizarea acrilatului sau coacerea-arderea masei ceramice pe substratul metaic. 2 3 4 5 6 7 8 9 pregătirea dintelui de suport-dintelui stîlp al piesei protetice.19 . realizarea machetei componentei fizionomice.½.P. 17.23 FAZELE CLINICO -TEHNICE DE REALIZARE A R. 17 18 proba pe model şi în cavitatea bucaăa a RPFU mixte. dezambalare.Aceste etape sunt : 1 examenul clinic al pacientului.coroanele de substituţie *fig. 7/8 (9/10). faze care succed realizarea componentei metalice şi care sunt : 12 13 14 15 amprenta cîmpului protetic pe care se află componenta metalică a RPFU. 10 proba pe model şi în cavitatea bucală a structurii metalice.14. restaurarile protetice fixe unidentare se clasifică : . 5 . fizionomic acrilic.F.de inveliş.16. diacrilic sau ceramic. diagnosticul şi stabilirea planului de tratament.prelucrare . cimentarea şi perfectarea adaptării rapoartelor cu dinţii antagonişti. amprentarea cîmpului protetic. 4/5.incrustatiile – simple . *fig.reconstituirile corono-radiculare RCR sau DCR. ecuatoriale.15. *fig. turnarea structurii metalice.20 . realizarea modelului avînd pe el componenta metalică a RPFU. cvadruple. triple. realizarea tiparului. .22. *fig. realizarea machetei viitoarei piese protetice ambalarea machetei. realizarea tiparului pentru componenta fizionomică. obţinerea modelului. 13.18.21 . ¾.coroanele de acoperire .duble.

capabilă să refacă morfologic şi funcţional integritatea unei părţi a coroanei dintelui. intratisulare – inlay. .aliaje metalice (nobile. *fig. 6 . Restaurarile directe ale acestor afectiuni dentare se realizează prin obturaţii de catre medic. nedeformabilă.intracoronare. Materialul inserat în cavitatea dintelui este într-o fază plastică. rigidă. Din această grupă fac parte incrustatiile duble M-Oc. punţile fixe-mobile. e faţa vestibulară sau orală.clasa III – procesele carioase situate pe feţele proximale ale dinţilor frontali fără afectarea unghiului proximo-incizal *fig.28 După întinderea lor în profunzime sau în suprafaţă incrustaţiile pot fi : . Au o intindere redusă în suprafaţă. . trei sau patru din suprafeţele coronare ale unui dinte.ceramică .extracoronare. .metalo-ceramică şi metalo-compozite Indicaţiile incrustaţiilor .Reprezintă varianta indirectă de tratament a dinţilor afectaţi de procesele carioase şi/sau fracturi coronare cu întindere redusă. incrustatiile triple : M-Oc-D. Sînt cunoscute şi sub denumirea de microproteze. rezistentă la uzură după inserarea în cavitatea dintelui special pregatită în acest scop. dintele fiind obligatoriu devitalizat. *fig. seminobile. nedeformabilă. nenobile). Din aceasta categorie fac parte incrustaţiile de clasa I.26 . în cabinet. . rigidă.ca element de ancorare mezial în punţile cu întindere redusă.clasa V – procesele carioase situate în zona cervicală.L.raşini compozite .29 După materialul folosit restaurarile dentare intracoronare indirecte (incrustatiile) se pot confecţiona din : . *fig. . reprezentînd o structura dură.raşini compozite.denumite şi incrustaţii simple. rezistentă la uzură . . D-Oc şi cele din clasa IV. III şi V . *fig24 . .prin tehnici directe fără utilizarea laboratorului de tehnică dentară pot fi : ] metalice – amalgame de argint sau de cupru nemetalice – cimenturi ionomere de sticlă. ormoceri Clasificare Incrustaţiile fiind considerate corespondentul obturatiilor în protetica fixă se clasifică după criteriile topografice emise de BLACK în denumirea cavităţilor pentru obturaţii : .clasa IV – procesele carioase pe feţele proximale ale dinţilor frontali cu distrugerea unghiului proximo-incizal. Se întind pe doua. atipice : M-Oc-D-V şi M-Oc-D-L incrustatii cvadruple.incrustaţiile sunt folosite pentru cazurile clinice în care tratamentul proceselor carioase prin obturaţii implică o protecţie a structurii dentare subiacente datorită extinderii procesului carios. extratisulare – onlay. INCRUSTAŢIILE Definiţie :sunt cele mai mici proteze unidentare. După materialul din care sunt confectionate restaurarile plastice (obturaţiile) .pinlay Sunt incrustaţii care prezintă ca element suplimentar de ancorare un pivot intracanalicular.27 .compomeri. fără participarea laboratorului de tehnică dentară.clasa I – procesele carioase situate pe faţa ocluzală a premolarilor şi molarilor şi în “foramen caecum” la incisivii superiori. *fig 25 .ca element de imobilizare a dinţilor parodontotici cu mobilitate.el urmînd să devină o structură dură.clasa II – procesele carioase situate pe fetele proximale ale dinţilor laterali.

fizionomie si igiena.. sexul.îmbunătăţirea închiderii marginale prin brunisare .în pregătirile preprotetice ale cîmpului protetic edentate parţial ce urmează a fi protezat cu proteza parţială scheletată. Morfologia primară a coroanei dinţilor suferă modificări în timp datorită contactelor dento-dentare din timpul masticaţiei şi deglutiţiei.32. Contraindicaţiile incrustaţiilor . fonatie.în cazul practicienilor începatori – medic. posibilităţile materiale ale pacientului. obraji . 7 . . . .Dotarea cabinetului stomatologic şi pregatirea profesionalăăa medicului. O altă cauză a modificărilor morfologiei coronare este reprezentată de abrazie care poate să altereze configuraţia dar şi dimensiunea coronară. Importaţa acestor modificări dedusă din examenul clinic al pacientului stabileşte dacă refacerea structurii dentare se va realiza direct. .sacrificiul redus de substanţă dură dentară. restaurare indirectă. pune diagnosticul şi stabileşte soluţia de tratament protetic . urmată de modificarea culorii coroanei dintelui cu efect în estetica pacientului.Afectarea pulpei dentare duce cel mai frecvent la devitalizarea dintelui.34.33. poziţionarea faţetelor de abraziune. poziţia şi volumul coroanei dintelui pot fi o cauză importantă care să-l determite pe pacient să-şi dorească un tratament protetic restaurator. Rapoartele ocluzale influentează semnificativ modul de realizare al abraziei. .lipsa infiltrărilor coloriste de la incrustaţie în structura dentară. cu pierderea unei porţiuni mai mici.35 Alături de culoare. ocupaţia. adaptată funcţiilor pe care dinţii le au de indeplinit: masticatie. 1.30 31. apreciază valoarea structurilor dentare restante. dinţi a căror preparare ar putea afecta integritatea şi vitalitatea ţesutului pulpar.în masticaţie şi fonaţie. mai mari sau în totalitate a coroanei dentare.la pacienţii tineri cu dinţii reduşi de volum. . EXAMENUL CLINIC AL CÎMPULUI PROTETIC Definiţie :reprezintă etapa clinică-de cabinet în care medicul evaluează cantitatea pierderilor de substanţă dură dentară.în echilibrările ocluzale cînd forţele ocluzale pot desfiinţa contactele stabile prin abrazia accentuată a structurilor dentare. .Noua configuraţie morfologică a coroanelor dentare este definită ca o morfologie secundară. prin obturaţie (restaurare plastică) sau cu ajutorul unor RPFU. Examenul clinic al pacientului va stabili şi ierarhizarea atributelor funcţionale ale dinţilor în funcţie de vîrsta.la pacienţii cu indicele de intensitate a cariei crescut.. prin contactul dinţilor cu părţile moi : buze. dotarea materiala a laboratorului de tehnică dentară şi pregatirea profesională a tehnicianului dentar sunt factori ce trebuiesc obligatoriu a fi luaţi în calcul pentru ducerea la bun sfîrşit a soluţiei de tratament proeconizate. prin protezare cu piese protetice realizate cu ajutorul laboratorului de tehnică dentară. Modificarea morfologiei coronare se produce cel mai frecvent datorită proceselor carioase ce pot afecta structurile dure dentare cu sau fără complicaţii ale puplei dentare. Volumul mare al cavităţilor carioase poate avea ca şi consecinţă imediata distrucţia prin fracturare a coroanei.refacerea şi păstrarea în condiţii optime a morfologiei ocluzale şi a contactelor interdentare (ocluzale şi aproximale) .în cazul dotării modeste a cabinetului şi laboratorului de tehnică dentară.protecţia ţestului dentar subiacent . Avantajele incrustatiilor metalice sunt : . *fig. în cabinet. technician lipsiţi de experienţă practică.la pacienţii cu igienă bucală defectuoasă.

Clasificare Amprentele pot fi clasificate după : 1.parodontiul dintelui stîlp. Intre bont şi dinţii vecini. materialul de amprentare.Cîmpul protetic Cîmpul protetic este reprezentat de toate elementele morfologice cu care RPFU vine în contact : . Permite obţinerea modelului. Intima adaptare a incrustaţiei la nivelul marginii cavităţii se obţine prin realizarea la acest nivel a bizotării smalţului într-un unghi de 35-40 grade. AMPRENTA Definitie: amprenta reprezintă copia fidela. coroanele fizionomice şi coroanele mixte necesită o pregătire specială sub formă de prag a zonei cervicale.dinţii antagonişti. .dintele pregătit (dintele stîlp de suport) pe care se realizează preparaţia şi pe care se va fixa piesa protetică. *fig.5 . negativă a cîmpului protetic.relaţia de ocluzie. 2. In cavităţile superficiale divergenţa pereţilor verticali este mai mică. care să permită o grosime mai mare a metalului la interfaţa dinte-incurstaţie asigurînd etanşeitatea închiderii marginale. Pentru incrustaţii aceasta constă în îndepărtarea ţesuturilor dure alterate şi prepararea unei cavităţi cu o configuraţie caracteristică avînd o adancime de 2 mm. . PREGĂTIREA CÎMPULUI PROTETIC Definiţie :cuprinde în principal pregătirea dintelui de suport al piesei protetice şi în secundar a celorlalte structuri morfologice ce pot contribui la reuşita tratamentului protetic.37 2. Pentru cavităţile profunde divergenta pereţilor va fi mai mare : de 10 grade. 3. In cazul realizării bontului dentar pregătirea dintelui stîlp urmăreşte desfiinţarea convexităţilor de pe suprafetele laterale ale coroanei dintelui astfel ca diametrul maxim să plaseze la nivelul coletului dentar. Cu o freză sferică se realizeaza la marginea bizoului o adîncire a acestuia. Pereţii verticali ai preparaţiei vor fi perpendiculari pe fundul cavităţii. de aproximativ 6-10 grade. După cimentarea incrustaţiilor metalice perfectarea adaptării marginale se realizează cu ajutorul unor freze speciale capabilea să ambutiseze metalul către periferia incrustaţiei. Coroanele parţiale.36 .dintele vecin dintelui stîlp.Este o etapă clinică în realizarea RPFU.2 mm necesar unei grosimi optime pentru RPFU. tehnica de amprentare. întinderea amprentei . pentru a uşura inserţia incrustaţiei în cavitate. . . 2. între bont şi dinţii antagonişti se va realiza un spaţiu de 1. paraleli între ei doi cîte doi cu scopul fixării prin fricţiune a incrustaţiei pe dintele stîlp.dintele omolog pentru cazurile clinice ce se adreseaza dinţilor frontali şi unde redarea armoniei dento-dentare este esenţială în obţinerea efectului estetic *fig. 8 . care înregistreaza toate detaliile morfologice ale acestuia. Tot în aceste cazuri (cazvităţ iprofunde) se poate încerca o formă specială a preparaţiei marginale a cavitatii. Prepararea dintelui de suport-dintelui stîlp se realizează în mod diferit pentru fiecare din tipurile de RPFU ce urmează a fi realizate ca şi tratament protetic.

Folosirea materialelor de amprentare de cosistenţă diferită se poate face şi printr-o aplicare concomitentă pe cîmpul protetic rezultatul fiind tot o amprentă compozită. Ele se pot realiza după elementele ce vor fi cuprinse in amprenta: într-un timp.39 (2) După materialul folosit amprentele pot fi : . cea mai frecvent utilizată după care urmează obţinerea modelului şi respective a machetei. materiale de mare precizie şi stabilitate pentru a caror transport şi susţinetre se vor folosi lingurile individuale (portamprentele individuale). 43 Metoda directă de amprentare este luată direct. în ocluzie centrică. La încetarea forţei (în faza de “priză”) materialul de amprentare păstrează în “negative” toate detaliile cîmpului protetic. *fig. *fig. utilizarea amprentelor. starea materialului la scoaterea amprentei din cavitatea bucală. dinţii antagonişti. cuprinde toate elementele cimpului protetic într-un singur bloc: dintele stîlp cu parodontiul marginal. cu materiale de amprentă speciale care în faza de plasticitate se pot deforma sub acţiunea forţei de împingere a materialului de amprentare peste cîmpul protetic. (1) 9 .simple – cînd se utilizează un material unic de amprentare. indirectă.42 Cînd într-o amprentă este înregistrat dintele cu preparaţia şi dinţii vecini. cel mult o hemiarcadă. în cavitatea bucală. *fig.amprentele neconventionale cînd sunt folosite dispozitive speciale mecano-electronice sau opto-electronice. Amprenta într-un singur timp este unitară.Ca tehnică este de preferat amprentarea în trei timpi. (3) După tehnica utilizată amprentele sunt : .Este tehnica clasică. Cea mai buna amprentare a întregii arcade se poate realiza folosind lingura individuală confecţionată din răşini acrilice.globale sau de arcadă cuprind dinţii unei întregi arcade. cu ceară sau acrilat.44 . *fig. Dinţii antagonişti şi relaţia de ocluzie se înregistrează într-o a doua amprentă. relaţia de ocluzie.38 . Nu mai presupune faza de model. în a doua amprentă dinţii antagonişti şi într-o a treia amprentă relaţia de ocluzie vorbim de amprenta în trei timpi. dinţii vecini. Inelul de cupru va trebui scurtat şi adaptat în ocluzie pentru a permite închiderea gurii.amprentele conventionale.compuse sau compozite cînd sunt folosite succesiv materiale cu consistente diferite: iniţial un material mai vascos şi ulterior un material mai fluid. *fig. *fig. 5. Pentru incrustaţii – în mod special . .sunt indicate tehnicile de “spălare” folosind ca materiale de amprentare siliconii cu reactie de adiţie sau polieterii. în doi timpi şi în trei timpi. amprenta constituind de fapt macheta viitoarei piese protetice.4. amprentele pot fi : . Acest gen de amprentare se poate folosi ca supraamprenta în cazul amprentării preparaţiei cu ajutorul inelului de cupru. Grosimea redusă a materialului de amprentare impiedică apariţia modificărilor volumetrice ale acestuia favorizînd o amprenta de calitate. maxilare sau mandibulare. cînd aria de cuprindere este foarte redusă şi se rezumă la un segment al arcadei.segmentare. Lingurile sunt confectionate cu stopuri ocluzale care limitează la 2-3 mm spaţiul dintre cîmpul protetic şi faţa mucozală a lingurii individuale reducînd astfel cantitatea materialului de amprentare şi deci costul acestuia. Sunt amprentele de “spălare” în care materialul fluid îndeplineşte rolul de perfectare al amprentării iniţiale luate cu materialul mai vîscos. Presupune pentru susţinerea şi transportul materialului de amprentare a unei portamprente. După întindere sau elementele cuprinse . compozite sau din polistiren. Este de dorit să se lucreze cu amprentele de arcadă şi amprentarea să fie realizată în trei timpi.41 Amprenta în doi timpi cuprinde preparaţia dintelui stîlp şi dinţii vecini care se înregistrează într-o amprentă.

BRATU împart materialele de amprenta in : . Oxid-Eugenol).2-0. alginate.pentru obţinerea modelelor de lucru .rigide reversibile (termoplastice).pentru obţinerea modelelor duplicate. cilindru) de cupru. uscat în care să pătrundă perfect materialul de amprentare. Al doilea fir. . Firma Cadco Dental Products recomandă folosirea unui hidrocoloid reversibil (Astringiloid). Amprenta cu masă termoplastică în inel de cupru foarte răspandită în trecut şi-a redus mult utilizarea după apariţia elastomerilor. O amprentă corectă depinde de îndepartarea salivei şi/sau sîngelui din sulcusul gingival cu crearea unui spaţiu lărgit.18-0.pentru obţinerea modelelor de studiu . Dimensiunile inelului se aleg sau se confecţionează folosind măsurarea la colet a perimetrului bontului cu ajutorul unei sîrme moi de perimetrie. pe bază de clorura de aluminiu şi caolin care nu mai necesită aplicarea şnurului de retracţie.1) şi neimpregnat produce o deplasare mecanică. mai gros (nr. Lărgirea temporară a şanţului gingival se poate face prin metode mecanice cum este utilizarea inelului de cupru ca portamprentă sau aplicarea înaintea amprentarii a unui şnur de bumbac neimpregnat. . în mod special la nivelul coletului. Amprenta cu masă termoplastică în inel (tub. pasta ZOE-Zinc. acidul tricolor-acetic şi clorura de zinc. sulfat de aluminiu.(4) După utilizarea lor amprentele pot fi : .20 mm avînd duritate medie. El realizeaza o ghidare a masei termoplastice de amprentat. sulfat feric.elastice reversibile (hidrocoloizi reversibili agar-agar) – elastice ireversibile (hidrocoloizi ireversibili. Avantajele acestei metode de amprentare derivă din faptul că inelul de cupru poate fi riguros controlat în ce priveşte adaptarea axiaăa şi transversală pe dintele şlefuit. semirigide şi elastice. D. MUNTEANU şi D. groasă de 0. sulfat dublu de potasiu şi aluminiu. Primul şnur subţire (nr.3 mm. Cauza principală a unei adaptări marginale incorecte o reprezinta imprecizia amprentării acestei zone (marginale). elastomeri de sinteză: polisulfuri.rigide şi semirigde ireversibile (gipsuri.46 Datorită efectelor nedorite s-a renuntat la agenţii caustici cum ar fi acidul sulfuric.Rezultate foarte bune poate da folosirea succesivă sau concomitentă a două şnururi de retractie de grosimi diferite. Inelul de cupru se realizeaza din tablă de 0. în sens apical al gingiei.pentru obţinerea modelelor document . POGGIOLI clasifică materialele de amprentare după starea materialului la scoatera din cavitatea bucală în amprente : rigide. Succesul sau insuccesul în realizare RPFU este legat în cea mai mare parte de adaptarea corecta sau incorecta la nivelul marginii preparaţiei pe dinţii stîlpi. In 1993.*fig. Tot cu bune rezultate se pot folosi benzile de Merocel (extras chimic dintr-un polimer biocompatibil – hidrohilat polivinil acetate) care vor fi impinse şi mentinute în santul gingival cu ajutorul coroanelor provizorii. polimeri acrilici.47 10 . Amprenta însăşi este o metodă de controlare a modului de preparare a bontului. aplicat deasupra primului realizează o deplasare orizontală a gingiei libere. *fig.45. poliuretano-dimetilmetacrilaţi). Inelul de cupru nu necesită o pregatire prealabilă a sulcusului gingival fiind el însuşi un mijloc de lărgire temporară mecanică a şantului gingival. siliconi polieteri. Permite înregistrări subgingivale perfecte ale structurilor dentare pentru fiecare dinte în parte. Laboratoarele Pierre Roland recomandă folosirea preparatului Expasyl. livrat sub forma de carpule pentru seringa unijet. care se aplică în şantul gingival uscat şi izolat. timp de 10-15 minute sub presiune ocluzală. Acţiunii mecanice a şnurului de bumbac i se poate adăuga acţiunea de lărgire chimică prin impregnarea şnurului cu : clorură de aluminiu. Tehnici convenţionale de amprentare 1.2) de obicei impregnate.

*fig. nu trebuie să ajungă la gingie. Prin rasucire se strange bucla in jurul dintelui pana se obtine adaptarea intima a sarmei pe dintele stal. *fig.66 Folosirea materialului siliconic fluid în inelul de cupru face tehnica mai uşoară dar necesită aplicarea pe inel a unui lac adeziv care să favorizeze stabilitatea siliconului în 11 . *fig.49 Cînd se folosesc inele prefabricate cu ajutorul buclei aşezată pe un con gradat stabilim diametrul inelului pe care îl vom caută în cutie la dimensiunea respectivă. Lipitura inelului de cupru fiind orientate vestibular se aplica pe bont prin obstrurea parţială a extremităţii ocluzale dîndu-se posibilitatea surplusului de material de amprentă să iasă din inel. Portiunea răsucită a sîrmei reprezintă lungimea tubului de cupru (inelului).56 Aplicarea pe dinte se face numai după bizotarea cu o pilă sau cu o piatră a marginii cervicale rascorite. acesta se umple cu material termplastic dinspre cervical. 64 Pentru amprentarea celorlate elemente ale cîmpului protetic (dinţi vecini.62.53. retentivitatea acesteia determinînd fracturarea materialului de amprentare devenit rigid la scoaterea amprentei.48.60. Cu acelaşi cleşte se pot realiza pe inel şanţurile inter-radiculare orientarea fălcilor inversîndu-se .65 Dacă amprentrea se face în trei timpi dinţii antagonişti se amprentează cu alginat într-o lingură standard.61 Scoaterea amprentei de pe bont se face cu ajutorul unui cleşte crampon.55 Conturul marginii cervicale se realizeaza prin răscroire cu o foarfecă cu falci curbe.Dacă amprenta se ia în ocluzie atunci portamprenta (inelul) se va scurta la 2 mm deasupra suprafeţei ocluzale. atunci cu o sarmă subţire de 0.2-0. Se verifică dacă inelul este prea lung sau prea scurt. Se face o bucla din sarma care este prinsă în varful unei pense “Pean”. *fig. Banda de cupru se rulează dandi-i-se forma de cilindru şi cele două margini bizotate se aduc în contact.51. *fig. *fig. Porţiunea împletită a sîrmei va face un unghi drept pe planul buclei şi va reprezenta înaltimea inelului. *fig. pastă ZOE sau cu un material siliconic fluid. se introduce în flacara unui bec Bunsen şi se aduce la roşu. după ce falca încalzită a cleştelui se aplică vestibular. Se verifică dacă inelul este prea larg sau prea îngust. 59 După verificarea adaptării inelului pe bont. *fig.Inelul îngust arată un contact intim (fără masă de amprentare) între bont şi faţa internă a inelului de cupru. *fig. între cele doua margini bizotate ale benzii de cupru lotul curge şi realizează lipirea dînd astfel naştere tubului de cupru. ce mică fiind în exterior. iar relaţia de ocluzie se înregistrează în RC cu ceară de ocluzie. *fig.Dacă inelul de cupru se confectionează în laboratorul de tehnică dentară. dinţi antagonişti. Se aplică decapantul (solutie de borax) după care se pune aliajul de lipire (lotul).Marginile benzii de cupru se bizotează. *fig. banda astfel modelată. Normal trebuie să se opreasca la nivel cervical în bont. atunci bucla se sectionează şi prin intinderea celor doua braţe stabilim lungimea benzii (diametrul tubului). Ţinută într-o pensă. Dacă este larg marginea cervicală a materialului de amprentă va fi groasă începînd cu marginea inelului. Acesta lasă în materialul termoplastic o impresiune care alturi de lipitura inelului ajuta la repozitionarea amprentei în supraamprentă.*fig. dinte omolog) se va lua cu ghips sau silicon o supraamprenta.3 mm grosime se ia perimetrul cervical al dintelui ce urmeaza a fi amprentat. tragand-o în axul dintelui. Prin capilaritate.58 Adaptarea transversală se controleaza prin încercarea introducerii unui ac Miller între inel şi dinte. * fig.54 Reducerea diametrului interior al inelului se face cu un cleşte crampon orientat convergent în raport cu axul lung al inelului.63 Folosirea materialelor termoplastice permite controlul preparaţiei. parodonţiu marginal.57 Adaptarea axială este apreciată prin disparitia subgingivală a bizoului sau cu ajutorul unui creion de contur.50 Dacă inelul se confecţionează în laborator. * fig.52 Lărgirea inelului în cursul adaptarii se face cu un cleştele Pesso a cărui falcă mare este în exterior şi a cărui falcă mică se află în interiorul inelului.

a. dar mai ales pentru că în faza de plasticitate au tendinţa de revenire la forma iniţială foliile de polipropilenşă se adaptează pe model sub vid.73 Adaptarea mai uşoară şi mai precisă pe model. Amprentarea cu material siliconic fluid în portamprentă individuală. Preţul materialului dar mai ales cel al investiţiei prin achiziţionarea cuptorului o limitează pentru moment. DURACRYL (SPOFA).67. Presupune existenţa materialului care să poată suferi procesul de întărire prin fotopolimerizare după aplicarea lui pe modelul arcadei. Produsele utilizate sunt : DURACROL (SPOFA).* fig.68 Intr-un godeu se amestecă pulberea (polimer) şi lichidul (monomer) ale acrilatului autopolimerizabil.71 Presupune existenţa unui cuptor special. Datorită temperaturii de plastifiere relative ridicate. Un fragment de pastă căruia i se va da formă biconcavă se va poziţiona medio-sagital pe baza lingurii anterior confecţionat constituind mînerul lingurii folosit la transportul acesteia în timpul amprentării. 2.72 Metoda este rapidă şi mai uşoară de executat. In zona frontală şi în cele două zone laterale ale arcadei se fac mici decupări în ceară loc în care acrilatul va intra în contact nemijlocit cu modelul realizînd ceea ce se numeşte distanţator ocluzal. * fig. rezistenţa crescută la uzură au determinat o frecvenţă de utilizare mai mare pentru foliile de polipropilenă (ERKOFLEX). *fig. depăşindu-se cu 2-3 mm limita cervicală a dintilor.portamprentă-inel. * fig. Marginile lingurii se netezesc prin şlefuire cu o piatră sau freză de prelucrat acrilatul. Prin reacţia exoterma a acrilatului ceara de sub folia de acrilat se va înmuia permiţînd îndepărtarea cu uşurinţă a lingurii individuale de pe modelul de lucru. * fig. Fixarea materialului siliconic de amprentare în aceste portamprente individuale se realizează făcîndu-se perforaţii cu vîrful încalzit al unei sonde sau cu o freză sferică avînd diametrul redus. cu grosime uniformă de 2 mm. 69 Folia din acrilat astfel obţinuăa se aplică intim pe modelul arcadei acoperit cu ceară prin uşoare apăsări cu degetul pentru a nu-i reduce grosimea ce va trebui să ramînă uniformă de 2 mm. pasta se subţiază căpătînd aspectul de foaie a cărei grosime se poate dirija prin interpunerea întrele cele două plăcute a două beţe de chibrit sau a două benzi de ceară. Presată între placuţăle de sticla. *fig. Cu aceleaşi rezultate se pot folosi perforaţii ale inelului. Siliconul fluid este un material elastic care nu oferă posibilitatea de a controla calitatea preparaţiei – prezenţa sau absenţa retentivităţilor.Lingura individuală din folii termoplastice. în care să se introducă modelul pentru realizarea fotopolimerizării. Arcada dentară a modelului se acopera cu o folie de ceară. generator de ultraviolete. tras în fire şi cocă nelipicioasă”. Au forma speciala pentru arcada maxilara si pentru cea mandibulara. 12 . In faza de “cocă nelipicioasă” pasta de acrilat se aşează între doua placuţe de sticlă care au fost umezite cu apă. c. Chimic foliile termoplastice pot fi alcătuite din acetate de celuloză sau polipropilenă. *fig. Pot fi executate mici perforaţii în baza lingurii în scopul fixării siliconului fluid care penetrînd lingura realizează mici butoni în timpul amprentarii.Lingura individuala din acrilat autopolimerizabil se realizeaza pe modelul din ghips al întregii arcade într-o amprenta luată cu alginate. In acest caz este obligatorie confecţionarea portamprentei individuale ca suport al materialului fluid.74 Marginile ce depăşesc zona cervicală a arcadei se reduce prin tăiere cu un bisturiu foarte ascuţit sau prin frezare.Lingura individuală din material fotopolimerizabil. Surplusul de acrilat care depăşeşte cervical arcada dentara se sectioneaăa cu o spatulă. se pregăteşte o pasta care va trece prin fazele de:” zahar umezit. cu ajutorul unor aparate speciale ERKOFORM sau ERKOPRESS produse ale firmei ERKODENT. 70 b. PALAVIT (KULTZER).

Amprentarea cu materiale elastice în dublu amestec . Lingura va fi de preferinţă metalică. Amprenta într-un singur timp va cuprinde toate elementele cîmpului protetic într-o singură amprentă. avînd ca rezultat o piesa protetică în supraocluzie. La îndepartarea tifonului pe suprafata materialului termoplastic ramîne o reţea de şanţuri ce vor retenţiona mecanic materialul siliconic fluid. într-un singur timp . Este posibilă şi o folosire succesivă a materialelor elastice de amprentare : iniţial materialul vîscos (ZETAPLUS. Suprafaţa materialului termplastic plastifiat se acoperă cu un tifon după care se amprentează arcada sau segmentul de arcada ce cuprinde preparaţia în funcţie de tehnica de amprentare abordată. Consistenţa ridicată a acestuia poate modifica relaţiile ocluzale interarcadice în cazul amprentării într-un singur timp. OPTOSIL) şi apoi materialul fluid (ORANWASH. grosieră. 4.78 13 . O portamprentă umedă favorizează desprinderea siliconului din portamprenta şi obligă la reluarea amprentei. Materialul fluid susţinut de materialul vîscos amprentează cîmpul protetic realizînd o amprentă de mare precizie.Îndepărtarea tifonului în faza plastică a materialului portamprentei generează retenţii ineficiente siliconului fluid. Va avea perforaţii care împiedică desprinderea materialului de amprentare în condiţiile unor dinţi naturali neşlefuţi . Prin presarea de către portamprentă materialul vîscus traversează perforatiile lingurii şi se “nituieşte”fixîndu-se de lingura standard. După întărirea materialului termoplastic se scoate amprenta din cavitatea bucală. Uscarea portamprentei contribuie esenţial la stabilitatea siliconului fluid pe materialul termoplastic. După amprentarea cu material chitos este obligatorie realizarea în aceasta a unor şanţuri de decompresie prin care materialul fluid să poată refula în afara amprentei iniţiale de orientare. în portamprentă standard Se alege mărimea lingurii standard prin proba acesteia pe cîmpul protetic.Modificată amprenta din material termoplastic nu–şi va mai găsi locul pe cîmpul protetic trebuind a fi repetată. Materialul siliconic vîscos (chitos) se prepară concomitant cu cel fluid. Se pune în lingura standard materialul chitos care se acoperă cu materialul fluid. * fig. *fig. Indepărtarea de pe cîmpul protetic a amprentei se face numai după întărirea materialului termoplastic pentru a nu modifica forma acestuia. Amprentarea cu materiale fluide elastomerice în portamprentă din material termoplastic Materialul termoplastic este utilizat într-o prima etapa pentru realizarea unei amprente grosiere ce va constitui portamprenta pentru materialul siliconic fluid.76 Absenţa şanţurilor de refulare duce la apariţia unor forte de compresie şi deci de deformare elastică a materialului vîscos folosit la amprenta iniţială. 77 O atenţie deosebită trebuie acordată plasticităţii materialului termoplastic în faza aplicării pe arcadă.retentivi. luată cu materialul vîscos. Materialul siliconic se fixează mecanic în portamprentă motiv pentru care retenţiile trebuie să fie eficiente. în doi timpi. Se plastifică materialul termoplastic prin încălzire (preferabil într-o baie termostată de apă). Amprentarea cu materiale elastice vîscos şi fluid . La scoaterea amprentei de pe cîmpul protetic aceste forţe se eliberează modificînd amprenta finala si ducînd la subdimensionarea modelului. pentru a nu se deforma sub presiunile dezvoltate de folosirea materialelor vîscoase de amprentare. XANTOPREN) pentru o amprenta de corectare (“spalare”). în portamprenta standard.75 Se aplică lingura conţinînd materialele de amprentare pe cîmpul protetic uscat cu un jet de aer.* fig.3. 5. * fig.

Amprenta cu materiale fotopolimerizabile Necesită un material fotopolimerizabil de consistentă fluidă care se aplică cu seringa în jurul dinţilor preparaţi şi în şantul subgingival.stabilităţii materialului de amprentă în lingură.integrităţii amprentei. Avantajul acestei metode segmentare de amprentare este dat de natura chimică comună a celor două materiale de amprentare (vîscos şi fluid) care permite o legatură chimică eficientă între cele doua materiale componente ale amprentei finale. . detalii pe care medical le cunoaşte atît din examinarea pacientului cît mai ales din pregătirea cîmpului protetic. eliberată de un generator special conceput pentru acestă operaţie. Amprentarea mecanica sau mecano-electronica. In forma ei actuala face parte integranta din sistemul CAM/CAD (Computer Aided Design/Computer Aided Manufacturing). uscată după care se examinează de catre medic înainte de a fi trimisa laboratorului. Consecinţa imediată este subdimensionarea modelului. . Cele trei metode optice de culegere a informatiilor sunt : fotogrametria (stereoviziunea) holografia (interferenta intre undele care se reflecta de pe suprafata unui corp si cele de referinta) si 14 .turnarea într-un timp optim a modelului pentru a evita modificarile volumetrice. timp de 3 minute. Amprentarea opto-electronica. . . Controlul amprentei Indiferent de tehnica şi materialul de amprentare folosit această etapă nu va fi considerată ca încheiată dacă nu s-a efectuat verificarea amprentei. O atenţie deosebită se va acorda : . Se controlează atît integritatea amprentei cît şi corecta reproducere în cele mai mici detalii a cîmpului protetic. Se realizeaza printr-o copiere mecanica sau electronica a reliefului campului protetic. modelul. Duritatea materialului obligă la deretentivizarea dinţilor adiacenţi preparaţiei. Cu ajutorul unei linguri transparente se aplică peste materialul fluid un material chitos. Scoasă din cavitatea bucală amprenta trebuie spalată. In siliconul vascos obligatoriu se vor face prin tăiere canale de refulare a siliconului fluid.cuprinderii în totalitate şi a tuturor elementelor cîmpului protetic . Tehnici neconvenţionale de amprentare Au ca principala caracteristica renuntarea la materialele clasice de amprentare care prin calitatile lor plastice etrau capabile sa inregistreze cele mai fine detalii ale campului protetic. Absenţa acestor canale de refulare a siliconului fluid determină acumularea (înmagazinarea) de presiuni în masa siliconului vîscos (lichidele fiind necompresibile). 7. Amprenta segmentară cu materiale siliconice : vîscos şi fluid Această tehnică de amprentare va folosi obligatoriu o lingura metalica Ketenbach care permite poziţionarea materialului între cele două arcade asigurîndu-i un suport rigid materialului chitos siliconic de amprentare folosit într-o primă etapă.respectării cu strictete metodele de dezinfectie pentru fiecare tip de material de amprentare.perfectei legături între diferitele materiale componente ale amprentei. La îndepartarea amprentei de pe cîmpul protetic apar modificari ale volumul amprentei prin eliberarea tensiunilor din materialul siliconic vîscos de amprentare folosit în faza iniţială a amprentării. ambele materiale polimerizandu-se sub acţiunea unei lumini vizibile cu lungimea de undă în jur de 480 mm.6. Numeroasele inconveniente au dus la abandonarea metodei. Consecinţa tardivă este subdimensionarea piesei protetice şi deci imposibilitatea aplicării ei pe cîmpul protetic deşi pe model piesa protetică este perfect adaptată. Copia este transmisa unui calculator ce comanda si controleaza un system de frezare prin care se realizeaza direct opia pozitiva a campului protetic.

fiind astfel capabil sa reproduca imaginea acestuia. destudiu.materiale nemetalice : . Materialul .modelul preliminar. . (4) După mobilitatea bonturilor . .efectul de moaraj (obtinerea unei structuri macroscopice prin suprapunerea a doua structuri microscopice neutre.aliajele uşor fuzibile.ardere (mase ceramice) b. Clasificare Modelele pot fi clasificate după : 1.amalgamele. . (1) După materialul din care se confectionează modele pot fi : a. ciment. 4. calculatorul memoreaza pozitia fiecarui punct de pe suprafata campului protetic. Reprezintă o etapă de laborator în tehnologia confecţionării RPFU.tehnologia de realizare.modelul duplicat. .îndesare – fulare (cimenturi.polimerii. . amalgame). interferometrie) Consecutiv amprentei optice.aliajele topite şi pulverizate.cimenturile. .compozitele. Indiferent de structura chimică şi denumirea sa un material ideal pentru confecţionarea modelului trebuie să aibă urmatoarele caracteristici : 15 . .sistemul CAM-CAD (3)După destinaţia de utilizare a modelului : . 2.materialul din care sunt confecţionate. (2) După tehnologia de realizare a modelului. aliajele uşor fuzibile). . document.mase ceramice. 3. tehnologia conventională : . MODELUL Definiţie:modelul reprezintă copia pozitivă fidelă a cîmpului protetic obţinută din ghips.modelul de lucru.cu ajutorul amprentei şi pe care se va confecţiona macheta sau uneori chiar viitoarea restaurare protetică fixă unidentară RPFU. răşini acrilice.cu bonturi fixe.turnare gipsuri (masele plastice. tehnologia neconventionala: . 4. . b. Datele stocate pot fi transmise unui model de frezare capabil astfel de a configure modelul.gipsurile. ceramică sau metal .galvanizare/pulverizare (metale). a.cu bonturi mobile. . .materiale metalice : .metale depuse pe cale galvanică.destinaţie de utilizare. .mobilitatea bonturilor. anatomic. .sau materialele – utilizate la amprentare precum şi tehnica de amprentare determină modul de realizare şi materialele din care se realizează modelul.

(International Standard Organisation) şi ADA (American Dental Association) Nr. se preferă însă folosirea vacuum-malaxorului cînd se doreste un model de calitate. Fizică : variaţiile volumetrice să nu existe sau cînd există să fie compensate. Mecaniă : dacă materialul de amprentă este elastic modelul nu se poate realiza prin fularea (îndesarea ) materialului de confectionat modelul.să nu se combine şi să nu influenţeze calităţile materialelor din care se realizează amprenta şi/sau macheta. timpul de priză. După spălarea şi dezinfecţia amprentei se prepară pasta de ghips respectand proporţiile pulbere-lichid indicate de firma producatoare. fidelitatea modelului.să fie ieftin. Modelul monobloc. cu bonturi fixe.să aibă o granulaţie fină care să-i permită pătrunderea în cele mai mici detalii ale amprentei. . Este modelul cel mai des utilizat pentru arcada antagonistă. Termică : reacţia exotermă a materialului de model împiedică folosirea materialelor termoplastice de amprentă. . fizică. Face parte din tehnologia conventională de confectionare a modelelor.să se prelucreze uşor. . (Deutsches Institut fur Normung) 13911 în : clasa I – gipsul pentru amprente clasa II – gipsul alabastru clasa III – gipsul dur clasa IV – gipsul extradur După I.duritatea.I.dental stone hight strength clasa V – dental stone high strength.. caracteristică ce influenţează exactitatea.să prezinte rezistenţă mecanică crescută la rupere.25. modelul de studiu şi modelul duplicat.O. *fig. Tehnici convenţionale de obţinere a modelului Tehnica de amprentare şi materialul de realizare a acesteia pot influenţa decisiv materialul şi tehnica de obţinere a modelului. Chimică : absenţa unor posibile combinaţii între materialul de amprenta şi cel de model . .să prezinte o fază de plasticitate care să-i permită introducrea cu uşurinţă în amprentă. abraziune şi presiune. Intre materialul de amprentare şi cel de confectionare a modelului trebuind să existe compatibilitate : chimică. mecanică si termică.să prezinte stabilitate chimică . 16 .S.să prezinte stabilitate volumetrică. Se pot confecţiona în orice tip de amprenăa.să poată fi corectat la nevoie. -să se realizeze cu uşurinţă.N. Amestecul se poate face manual. .să nu necesite aparatura şi instrumentar special. . etc. ghipsurile se clasifică: clasa I – impression plaster clasa II – model plaster clasa III – dental stone clasa IV. . high expansion. . Ghipsurile sunt clasificate după D. absenţa reacţiilor adverse prin care să fie influenţată stabilitatea.exactitatea. 79 Materialul cel mai folosit pentru modelul cu bonturi fixe este gipsul. 1. .

în care pasta de gips pătrunde cu dificultate şi există riscul formării de incluziuni de aer. de mici dimensiuni.Amprenta trebuie să fie perfect uscată. Cînd impresiunea corespunzătoare dinţilor s-a acoperit se pot pune cantităţi mai mari de ghips pentru a umple mai repede amprenta. Posibilele modificări ale viitoarei piese protetice sunt legate de modificări ale machetei la scoaterea de pe model cu ocazia ambalarii.RPFU metalică. In dorinţa anulării acestor modificări se poate recurge la modelul duplicat . Dacă sunt zone declive. cu ajutorul unei pensule sau a unui instrument bont se poate facilita curgerea omogenă a gipsului în amprentă. Pasta de gips se aplică în porţiunile cele mai înalte ale amprentei. Prin friabilitatea crescută a gipsului la nivelul cuspizilor se modifică atît morfologia cîmpului protetic cît şi rapoartele ocluzale interarcadice. Periferia amprentei este urmarită printr-o mişcare a spatulei sau a degetului care va finisa periferia modelului. cu bonturi fixe are avantajul păstrării nemodificate în permanenţă a poziţiei dintelui preparat faţă de dinţii vecini. Modelul duplicat este un model monobloc realizat din masa de ambalat specifică aliajului din care se toarna viitoarea piesă protetică . Modelul cu bonturi mobile. Prezenţa apei face ca aceasta . 2. *fig. Suprafaţa gipsului dur pe care s-au facut retenţiile se umezeşte şi se apasă pe grămăjoara de gips obişnuit. Dacă modelul nu este în totalitate din acelaşi tip de ghips şi pentru soclu se folosete o altă categorie de gips atunci înainte de priza gipsului dur pe acesta se vor face cu o spatulă de ceară retenţii ce vor favoriza legatura între cele două tipuri de material. Macheta piesei metalice rămîne fixă pe acest model împreuna cu care se ambalează.După umplerea amprentei cu gips dur şi cînd acesta a căpătat o consistenţă ce permite răsturnarea amprentei fără riscul deformăii lui se prepară gipsul obişnuit.20 mm.în mod repetat şi în cantităţi reduse la început. 82 Modelul monobloc. * fig. Amprenta se aşează pe platoul măsuţei vibratoare pentru a favoriza pătrunderea pastei de gips în cele mai fine detalii şi pentru a impiedica apariţia porozităţilor în masa modelului. Se realizează diferit în funcţie de tipul de amprentă şi de tipul de bont mobil ce se doreşte a fi realizat.de dimensiunea amprentei şi cu o grosime de 15 . model pe care se poate face proba piesei turnate. Distrugerea după turnare a modelului duplicat face ca acesta sa se realizeze după o copiere a modelului de lucru. Se aplică amprenta avînd gipsul dur peste gipsul obişnuit din conformator Surplusul de gips obisnuit se îndepartează cu o spatulă. Se caută ca planul de ocluzie să fie paralel cu planul mesei şi grosimea totală a soclului să nu depăşească 20 mm.Modelul cu bonturi mobile realizat în amprenta luată cu material termoplastic în inel de cupru şi supraamprentă cu gips. determinînd datoriată proporţiei apă-ghips o rezistenţa redusă a acestor zone. în special în zona cervicală interdentară şi nu permite controlul în faza de machetă a acestor zone. Modelul monobloc îngreunează modelarea machetei pe faţele proximale.La completa umplere a amprentei aceasta se îndepartează de pe masuţa vibratoare şi se aşteaptă 20-30 de minute pînă la priza gipsului.apa să se retragă în zonele cele mai declive ale amprentei – vîrfurile cuspizilor. a. * fig. Practic modelul duplicat face parte integrantă din tipar şi se distruge o data cu acesta la obţinerea piesei turnate. 81 Dacă se doreşte ca soclul din gips obişnuit să fie fasonat se vor folosi conformatoarele din caucic special realizate în acest scop şi care au o forma caracteristică pentru maxilar respectiv pentru mandibulă. Forma şi grosimea finală a soclului se vor definitiva prin şlefuire cu ajutorul soclatorului. 80 Gipsul obişnuit folosit pentru soclu se prepară într-o consistenţă mai crescută şi se aşează pe masă sub forma unei mici grămezi. 17 . Anularea acestor neajunsuri este posibilă cu ajutorul modelului cu bonturi mobile. Se umple confor-matorul cu gips obişnuit..

. anodul fiind reprezentat de o placuţă de cupru sau argint. Inelul de cupru este acoperit la extremitatea cervicală a amprentei cu o folie de ceară sau de hîrtie cerată care depăşeşte cu 15-20 mm aceasta margine. precizie şi rezistenţă mecanică.bontul din amalgam. A fost prezentat ca valoare istorică. După realizarea modelului (bontului mobil) acesta este repozitionat în supraamprentă urmînd ca realizarea modelului ce cuprinde dinţii vecini. Aceasta suprafaţă netedă corespunde feţei externe a bontului. Mai întrebuinţat a fost cimentul silicofosfatic. duritatea acceptabilă. stabilitate volumetrică.Calităţile sunt reprezentate de : duritate. . acest cofraj se intăreşte prin înconjurarea lui cu un manşon de gips care îl face rezistent la presiunile din timpul fulării amalgamului în amprenta pentru realizarea bontului mobil. spatulă sau pliă realizînd vibraţii care determină alunecarea pastei de gips extradur în zona declivă a amprentei – în inel. se întăresc într-un timp scurt. epiminice. amalgam. poliuretanice. în doi timpi sau în trei timpi. fisurările şi contracţiile datorate deshidatării. . Interiorul inelului este grafitat pentru a fi bun conducator de electricitate. Durata depunerii metalului este de 4-12 ore cu intensitatea curentului de 10mA/centrimetru pătrat. Calităţile care îl contraindică sunt : preţul de cost ridicat. Inelul de cupru trebuie pregătit pe ambele suprafeţe. Acestea pot fi răşini polimerice.Daca în supraamprenta care conţine amprenta cu material termoplastic în inel de cupru se toarnă pe masa vibratorie pastă de gips extradur (clasa IV) se obţine modelul monobloc – fără bonturi mobile. Bontului mobil i se dă o forma conică prin tăiere cu spatula sau şlefuire cu o pilă. fidelitate foarte bună. * fig. se pot asocia cu pinuri care înlocuiesc prelungirea conică radiculară.dinţii antagonişti şi relaţia de ocluzie să se realizeze diferit după cum amprenta cîmpului protetic s-a luat într-un timp. epoxidice. timp de priză scurt. coafajul trebuie întărit cu un manşon de gips. Corespunzător feţei vestibulare (lipiturii inelului de cupru. preţ de cost ridicat. * fig.Dezavantajele sunt : aproximativ 10 ore durata timpului de priză. Calităţile răşinilor sunt : duritate mare. semnului cleştelui) la extremitatea liberă a bontului se face un prag de ghidare şi orientare a bontului mobil . La sfîrşit intensitatea se mareşte pentru obţinerea unei suprafete rugoase către profunzimea bontului mobil. La început intensitatea este redusă (primele 30 de minute) pentru a se obţine o fidelitate maximă prin depunere netedă a metalului. . Este folosit mai des amalgamul de argint. 18 .bontul din răşini. 84 Cu spatula se introduc mici cantităţi de gips fără a obstrua complet deschiderea cofrajului de ceară sau hîrtie. răşină acrilică. argint sau cupru pe cale galvanică. eliminarea vaporilor de mercur care sunt toxici. * fig. ciment. * fig. Inelul se pune la catodul băii galvanice.bontul din argint sau cupru pe cale galvanică. exteriorul este acoperit cu ceară pentru a impiedica depunerea de metal. Bontul mobil poate fi realizat din : gips extradur. Pentru modelul cu bont mobil se îndepartează din supraamprentă inelul de cupru reprezentînd amprenta preparaţiei. S–a renunţat la folosirea lui. Cînd gipsul dur s-a întărit se îndepartează cu o spatulă ceara sau harîta ce constituia cofrajul inelului. De suprafaţa internă rugoasă a depunerii metalice urmează să adere gipsul sau răşina cu care se va definitiva confecţionarea bontului prin introducerea lor în interiorul “cămăşii” metalice realizată prin electrodepunere. După pregătirea inelului mobilizat din supraamprenta prin aplicarea unui cofraj din ceară sau hîrtie cerată. 86 După umplerea cofrajului în totalitate se aşteaptă priza gipsului. 83 Pe o placuţă de sticlă se prepară o pastă de consistenţă smîntînoasă de gips extradur.bontul din ciment silicat.bontul din gips extradur. Calităţile care îl recomandau sunt : fidelitate în redarea detaliilor. 85 Se umple conformatorul plimbînd marginea inelului pe o pensă. manipulare uşoară. mai rar cel de cupru.

cu pinuri : pinurile sunt fixate în amprenta şi modelul se toarnă în doi timpi din materiale diferite: din gips dur arcada.Marginile supraamprentei de gips sunt acoperite cu ceară intens colorată pentru a puntea delimita cu uşurinţă gipsul modelului de gipsul supraamprentei în faza de obţinere a modelului. *fig. avînd inelul în interiorul ei.91 Dacă amprenta este luată în trei timpi atunci se realizează separate fiecare din cele două modele: cu preparaţia şi cu dinţii antagonişti. Intr-o primă fază din gips extradur se toarnă porţiunea corespunzătoare dinţilor după care în baza întărită sunt forate lăcaşuri în care sunt cimentate pinurile (tehnica ZEISER. 19 . *fig. După turnarea modelului arcadei ce conţine preparaţia pe faţa ocluzală a dinţilor acestuia se fixează banda de ceara sau silicon ce conţine impresiunile antagoniştilor şi relaţia de ocluzie.95 Sunt preferate (fiind cele mai bune) pinurile metalice duble.94. Cooptarea surpaamprentei din gips se face prin lipirea fragmentelor pe suprafaţa lor externa cu ceară de lipit.97. Cele mai bune dar şi cele mai scumpe sunt pinurile duble cu teacă metalică. cu cheie de ocluzie din gips ce se realizează în tehnicile “într-un timp” sau :”doi timpi”. .92 . BREDENT). modele ce se vor poziţiona cu ajutorul înregistrării luate în ceară sau silicon. din gips obişnuit soclul.96.93. Dupa priză se distruge cu grija supraamprenta îndepartand pe rînd fragmentele ce o compun. Apoi se toarnă modelul dinţilor antagonişăi. fig. Dacă inelul nu este perfect stabil în supraamprenta reconstituită se poate fixa tot cu ceară de lipit. *fig.87 Supramprenta reconstituită. Pot fi fără teacă sau cu teacă.88 Modelul astfel pregătit este pus din nou la izolat în apă 5-10 minute. Se mobilizează cele doua arcade la nivelul cheii de ocluzie.Dacă amprenta este luată într-un timp.fără pinuri : modelul sectionar permite detaşarea fragmentelor componente (tehnica TRAY şi ACCUTRAC). Se realizează modelul antagonist în raport cu cel ce conţine preparaţia. Din acelaşi gips se realizează pe masa de lucru un soclu ce se prelungeşte distal cu scopul obţinerii ulterioare a unei chei de ocluzie ce va permite poziţionarea antagoniştilor. Bontul mobil este mobilizat din modelul arcadei ce cuprinde preparaţia.90 Dacă amprenta este luată în doi timp inelul nu mai trebuie scurtat în ocluzie. Eventualele mici lipsuri se pot completa cu ceară de modelat. cu un singur braţ sau cu doua braţe care permit mobilizarea bontului prin culisarea lor în baza modelului. Confectionarea şi utilizarea este uşoară. Modelul se toarnă în două etape. Stratul ocluzal de material al supraamprentei este mai gros şi nu este o mare dificultate în reconstituirea supramprentei din fragmentele de gips ce o compun. Rapoartele de ocluzie se pastrează prin montare într-un ocluzor. Cheia distală de ocluzie se realizează sub forma a două şanturi orizontale cu aspect de “T” sau “Y” după întărirea soclului. Stratul ocluzal de material este foarte subţire şi este o mare dificultate în reconstituirea supraamprentei din fragmentele de gips ce o compun. din plastic sau metalică. Repoziţionarea segmentelor este posibilă datorită nervurilor pe care le prezintă conformatoarele în care se toarnă modelul. *fig. inelul a fost scurtat în ocluzie. In cazul folosirii pinurilor simple este bine ca fiecare bont mobil să cuprindă două pinuri care să împiedice eventuala rotire a bontului în axul longitudinal al pinului. *fig.89. cu marginile acoperite cu ceară colorată se pune la izolat într-un bol cu apă 5-10 minute. Pinurile (dowel) sunt tije metalice cilindrice. KIEFFER. Modelul cu bonturi mobile poate fi cu pinuri (dowel) sau fără pinuri. Fiind vorba de modele ce cuprind întreaga arcadă şi rapoartele de ocluzie păstrate în ocluzor această tehnologie “în trei timpi” este net superioară metodelor segmentare. cu teacă metalică. conice. * fig. După izolare se îndeprtează apa în totalitate şi se toarnă pasta de gips obişnuit în amprenta arcadei ce cuprinde bontul cu preparaţia.

c. Cît timp pasta de gips este plastică în zona amprentei corespunzatoare dinţilor vecini preparaţiei se plasează şaibe metalice retentive introduse pînă la jumtatea lor.102. Pinurile sunt fixate în canalele forate cu rşină epoxidică. După priza gipsului dur suprafaţa acestuia se izolează şi se toarnă din gips obişnuit baza modeluluisoclul.Modelul cu bonturi mobile realizat prin tehnica “PINDEX” . cu ceara de lipit. Gipsul corespunzator soclului urmand să acopere aceste pinuri anterior fixate în modelul arcadei.100. La nivelul capului cu retentivităţi pentru fixarea gipsului pinul are o prelungire ascuţită care se infige în materialul elastic de amprentare-siliconul. prin marginea amprentei a unui ac tangenţial cu pinul. ceară care va permite şi reperarea pinurilor în scopul mobilizării bontului mobil. b. Prezenţa şaibelor metalice asigură o legatură stabilă a bazei modelului cu gipsul dur turnat iniţial. Folosind un creion cu mină moale se marchează limita cervicală a preparaţiei. Pinul poate fi fixat şi în marginea amprentei dacă el se continua cu o tijă lungă şi subţire prin a cărei curbare se permite aducerea capului retentiv al pinului la nivelul impresiunii bontului. Spotul luminos proiectat pe faţa ocluzală va corespunde locului unde la nivelul bazei se va realiza orificiul de fixare a pinului. fixate în materialul de amprenta se face delimitarea viitoarelor bonturi mobilizabile de restul modelului. Amprenta se umple cu pasta de gips dur pînă la depăşirea marginii cervicale a dinţilor arcadei.Modelul cu bonturi mobile realizat în amprenta luată cu material siliconic. Cînd gipsul s-a întărit se scoate modelul din amprentă (demularea amprentei) şi se realizează prin şlefuire cu o freză pentru acrilat netezirea perfectă a acestuia pe vestibular şi oral. După spălarea şi dezinfecţia amprentei se toarnă gips extradur în porţiunea amprentei corespunzătoare arcadei dentare. După fixare pe pinuri se pun tecile de plastic sau de metal. După spălarea şi dezinfecţia amprentei se aleg pinurile.101 Cu ajutorul unor benzi metalice-tip matrice. Acul şi pinul se vor solidariza. folosirea lor fiind limitată la 8-10 utilizări. Procedeul “PINDEX” de realizare a modelului cu bonturi mobilizabile fixează pinurile în modelul arcadei după priza gipsului. Modelul este pus cu baza pe stativul maşinii de găurit a carei deplasare verticală de foraj a fost reglată în concordanţă cu tipul pinului ce se va folosi.99. Sunt create conditiile tehnice de abordare axială şi transversală a marginilor cervicale ale machetei componentei metalice a RPFU. In tehnologia clasică pinurile se fixează în amprentă după care se turna modelul din gips dur. * fig103. * fig105. Sunt de preferat pinurile duble cu teaca metalică. *fig. *fig. Pulberea rezultată în urma forării este indepartată cu o perie fină.104 Benzile metalice interproximale şi izolare suprafeţei gipsului dur permit mobilizarea bontului mobil glisînd pe pinul metalic.98. depăşind cu cîţiva milimetri marginea cervicală a dinţilor. *fig. Pinurile se mai pot solidariza cu o banda de ceară dispusă în lungul arcadei.Conformatoarele presupun o cheltuială suplimentară. Aspectul modelului va fi conic cu baza spre ocluzal pentru a permite mobilizarea bonturilor prin glisare pe pinuri catre ocluzal. Duritatea modelului toceşte nervurile de ghidaj ducînd la posibile deplasări necontrolabile ale bonturilor mobilizabile. Benzile au o direcţie vestibulo-orală fiind divergente spre ocluzal (convergente spre baza viitorului model) pentru a permite mobilizarea bonturilor pe care le delimitează. Canalele astfel forate sunt perpendiculare pe baza modelului şi paralele între ele.Pentru a evita rotaţia bontului în axul lung al pinului pentru 20 . Cu o freză mare pentru acrilat se face un şanţ circular sub delimitarea cervicală realizată iniţial cu creionul.106 Cu un creion se notează pe marginea modelului viitoarele linii de secţiune ale acestuia. Imbunătăţirea stabilităţii pinului în amprentă se poate face prin trecerea vestibulo-oraăa. în zona de contact.

un segment se preferă aplicarea a două pinuri. In acelaşi scop pe suprafata bazei modelului se pot face cu o freza pentru acrilat jgheaburi de ghidaj care vor permite soclului o pozitionare precisă, unică, în raport cu arcada. Extremităţile libere ale pinurilor sunt unite în lungul arcadei cu o banda de ceara care va uşura reperarea pinurilor în vederea mobilizării bonturilor mobile. * fig107,108, 109. Se izolează baza modelului şi se toarnă soclul folosind un conformator care se umple cu pasta de gips în care se introducăpinurile. Dupa prizăa soclului se îndepărtează conformatorul şi se secţionează modelul arcadei conform marcajelor initial trasate cu creionul. Bonturile mobile suferă aceeaşi pregătire a zonei cervicale prin marcajul limitei preparaţiei cu un creion moale şi frezarea subiacentă acestei demarcaţii a unui şant larg cu ajutorul unei freze pentru acrilat. * fig110, d- Modelul cu bonturi mobile realizat prin tehnica “ZEISER”. Este caracterizat de prezenta unui soclu rigid din PMMA capabil de a neutraliza posibilele variaţii volumetrice ale gipsului dur din care s-a realizat modelul de lucru. Pinurile metalice (avînd o suprafata plana care impiedica rotaţia în ax) sunt poziţionate în placa de PMMA în lăcaşuri special forate în acest scop. Poziţia lăcaşului se realizează cu ajutorul aparatului ZEISER 1 care urmărind amprenta stabileşte cu precizie poziţia pinului. Pasta de gips dur, extradur sau raşină epozidică se toarnă în amprentă.Se răstoarnă soclul din PMMA cu pinurile în jos înglobîndu-le în pasta modelului încă neîntărită. * fig111,112, 113. După priză, modelul cu pinuri se desprinde de soclu din PMMA Se secţionează modelul realizandu-se bonturi mobile care apoi se repoziţionează pe soclu după ce s-a prelucrat cores-punzător zona cervicală prin şlefuire cu o freză pentru acrilat. e- Modelul cu bonturi mobile realizat prin tehnica “KEIFER”. Turnarea succesivă a arcadei şi a soclului modelelor în tehnicile clasice are ca efect apariţia modificarilor volumetrice datorate gipsului. KEIFER şi-a propus controlul şi anularea acestor modificări prin utilizarea unei plăci prefabricate din plastic alb, rigid în care se fixează pinurile înaintea turnării din gips dur a modelului. KEIFER preia şi îmbunătăţeşte tehnica preconizată de ZEISER, realizînd o tehnică originală de mare precizie de obţinere a modelelor cu bonturi mobile. Amprenta luată cu siliconi este spălată şi dezinfectată după care i se reduc marginile şi se marchează linia medio-sagitală. Cu ajutorul unui chit special amprenta se poziţionează pe un conformator metalic prevăzut cu lăcaşuri de ghidaj pentru placile de plastic ce vor fi ulterior folosite. O placa transparentă de transfer avînd o formă specifică pentru maxilar şi pentru mandibulă, prinsă în lăcaşurile de ghidaj ale conformatorului metalic ajută la poziţionarea amprentei. Planul medio-sagital se marchează şi pe placa transparentă de transfer el trebuind să coincidă cu marcajul aceluiaş plan anterior facut pe amprentă. Se scoate placa transparenta de transfer din conformatorul metalic şi se definitivează îndiguirea amprentei cu chitul special destinat operaţiei de fixare şi deretentivizare a amprentei. Pe cît posibil se vor evita configuraţiile retentive care ar putea rezulta din indiguirea cumaterialul chitos. In concordanţă cu dinţii ce conţin preparaţia se vor marca pe chitul ce acopera marginea externa a amprentei viitoarele linii de sectiune ale modelului. Placa transparenta de transfer se pozitionează deasupra amprentei prin fixarea “urechilor” distale în lăcaşurile conformatorului metalic pe care a fost fixată amprenta. In placa transparentă de transfer sunt poziţionate cîte doua pinuri lungi de transfer pentru fiecare viitor segment al modelului. O placă albă rigidă din plastic - placa de lucru – acoperită de o folie subţire, autocolantă uşor perforabilă se aşează în conformatorul metalic cu ajutorul “urechilor” distale de ghidaj deasupra placii transparente de transfer în care s-au fixat pinurile metalice lungi de transfer. 21

Poziţia în oglindă a celor două plăci : de transfer şi de lucru permite transferul poziţiei pinurilor de pe placa transparentă de transfer pe placa albă, rigidă de lucru prin perforarea foliei autocolante anterior aplicată pe placa de lucru. Perforaţiile făcute în folia autocolantă de pinurile metalice lungi de transfer sunt lărgite cu un instrument asemănător unui burghiu. Se aplică pe placa albă, rigidă, de lucru pinurile metalice scurte de lucru. Capul retentive al pinurilor de lucru este orientat către amprentă ; faţeta de poziţionare a acestor pinuri fiind spre vestibular. Poziţionarea pinurilor de lucru poate fi făcută şi cu un aparat care aşeză amprenta şi placa rigida de lucru într-o poziţie simetrică. La capatul unei tije metalice se află un instrument de reper care se deplasează deasupra amprentei marcînd viitoarea poziţie a pinului. Celalat capat al tijei perforează folia autocolantă a plăcii albe, rigide de lucru în poziţie identică cu cea din amprentă. Pinurile sunt pozitionate cîte două pentru fiecare viitor segment mobilizabil al modelului. Egalizarea înălţimii pinurilor de lucru se face prin introducerea plăcii rigide de lucru, avînd pinurile de lucru fixate pe ea într-un conformator metalic de egalizare. Este pregătit la vacuum malaxor materialul din care se toarnă modelul. Se umplu cu grijă toate detaliile amprentei uneori folosind o pensula fină pentru omogenizarea pastei şi eliminarea eventualelor incluzii de aer. Un strat subţire din pasta de gips dur se depune pe placa rigida de lucru corespunzător zonei coronare a bonturilor de lucru prevăzute cu retenţii.Amprenta fiind umplută cu gips dur peste ea se aplică placa rigidă din plastic-de lucru în care sunt fixate bonturile de lucru. Poziţionarea se face prin cuplarea urechilor de ghidaj ale plăcii de lucru în lăcaşurile conformatorului metalic pe care s-a fixat amprenta. Capetele retentive ale bonturilor scurte-de lucru pătrund în gipsul din amprentă. Gipsul de pe placa rigidă-de lucru face corp comun cu gipsul din amprentă. După priza gipsului se îndepartează surplusurile marginale ale modelului. Se scoate placa rigidă din conformatorul metalic împreunş cu amprenta. Se demulează amprenta obţinîndu-se modelul fixat pe placa de lucru prin intermediul pinurilor de lucru. Desprinderea modelului de placa rigidă-de lucru este posibilă prin aplicarea păacii pe un suport metalic special ce prezinta trei depresiuni corespunzatoare celor trei proeminente aflate pe placa de lucru şi care permiteau pinurilor să depăşească grosimea plăcii cu 1-2 mm.Lovind cu un ciocan placa-de lucru într-o poziţie centrală pinurile se proptesc în conformatorul metalic şi culisează îndepărtînd cu 1-2 mm modelul de placa-de lucru permiţîndu-i desprinderea de pe aceasta.Scos de pe placa de lucru modelul se secţionează cu un disc conform marcajelor anterior transate. Prin şlefuire cu o freza mare pentru acrilat se pregateste fiecare fragment al modelului. După curăţire prin periaj fiecare fragment este poziţionat pe placa de lucru refăcîndu-se integritatea modelului. Modelul dinţilor antagonişti se realizează tot din gips dur şi împreună cu modelul cu bonturi mobile realizat prin tehnica KIEFER se montează în articulator cu ajutorul unor placuţe speciale destinate acestei operaţii. f- Modelul cu bonturi mobile realizat prin tehnica “TRAY”. Modelul cu bonturi mobile în amprentă din materiale elastice se poate realiza şi fără utilizarea pinurilor metalice. Această tehnologie poartă denumirea de sistemul TRAY şi constă în utilizarea unui conformator transparent realizat din material plastic rigid. Faţa internă a conformatorului are corespunzator arcadei o multitudine de proeminente lamelare care vor lăsa impresiuni identice negative pe viitorul model constituind elemente de poziţionare ale fragmentelor acestuia după secţionare După spălarea şi dezinfecţia amprentei se prepară la vacuum malaxor gips extradur pentru model. Din gipsul preparat se umple amprenta şi conformatorul în acelasi timp, după care amprenta se rastoarnă şi se aplică peste conformator. Gipsul celor două componente face corp comun în timpul prizei. Se demulează amprenta şi se dezinseră modelul din conformator. * fig114,115, 116. 22

Modelul astfel obţinut ,avînd o multime de nervure la periferie, se secţioneaza în funcţie de preparaţiile existente pe cîmpul protetic. Refacerea integrităţii modelului este posibilă numai într-o unică poziţie datorită nervurilor de poziţionare ale conformatorului în care s-a turnat şi în care se repun pentru lucru fragmentele constitutive ale modelului secţionat. g- Modelul cu bonturi mobile realizat prin tehnica “ACCU-TRAC”. Porneşte asemanator sistemului TRAY de la existenta unui conformator din polimetilmetacrilat transparent, masiv şi rezistent , avînd nervuri interioare, exterioare şi un magnet circular situat central. Acestui conformator i se ataşează o placuţă de baza avînd acelasi contur cu cel al conforma-torului, confecţionată dintr-un plastic alb şi care prezinta două feţe: - o suprafaţă cu nervuri întrerupte. Are rolul de etanşare a conformatorului în timpul turnării modelului.Contrbuie împreună cu nervurile conformatorului la poziţionarea fragmentelor modelului secţionat, - o suprafaţa cu nervuri proeminente ce corespund centrului conformatorului şi care se utilizează la ejectarea-desprinderea modelului din conformator. Din extremitatea distală a plăcii dinţate pornesc două braţe confectionate tot din material plastic, articulate în balama, sub formă de jgheab, cu rol în blocarea fragmentelor rezultate din sectionarea modelului. Amprenta este spălată şi dezinfectată. Conformatorul este cuplat cu placuţa bazei avînd în sus nervurile pentru retenţii. Barele de blocare a fragmentelor modelului sunt în pozitia închis.Mezio-sagital şi în zona distală bilateral, pe conformator, se fac semne ce vor ajuta la poziţionarea amprentei. Pe amprenta din lingură se fac aceleaşi semen ce vor corespunde cu cele de pe conformator.Se pune gips în amprentă pînă ce depăşeşte cu 2 mm marginea cervicală a dinţilor. Din aceeaşi preparaţie de gips se umple şi conformatorul. cu grijă ca gipsul să nu curgă.Cînd consistenţa gipsului turnat în amprentă permite răsturnarea acesteia se aplica amprenta peste conformator. Surplusul de material de la periferia amprentei se îndepartează înainte de priză.Cînd gipsul s-a întărit plăcuţa albă folosită la închiderea conformatorului se întoarce şi după deschiderea şi îndepărtarea braţelor articulate de blocare se presează pentru a scoate modelul din conformator. Se sectionează modelul în funcţie de preparaţiile existente. Bonturile mobile sunt prelucrate după marcarea limitei cervicale cu un creion cu mina moale, prin şlefuire sub aceasta delimitare cu o freza pentru acrilat. Urmele de pulbere se îndepărtează cu o perie de pe fragmentele modelului. Fragmentele se repun în conformator blocandu-se pe pozitie cu ajutorul bratelor articulate care se închid. Pentru montarea în articulator se aplică placuţa verde – mentinatorul de spaţiu – o alta componenta a sistemului ACCU-TRAC. Mai ieftin şi mai uşor de utilizat decît sistemele cu pinuri metalice sistemul ACCUTRAC are totuşi o durată redusă de folosinţă : aproximativ 5 ori. Prelungirile lamelare interne şi externe se rotunjesc prin frecările repetate de gipsul dur al modelului devenind o posibilă cauză a impreciziilor de cooptare ale modelului. h- Modelele realizate din metal prin depunere galvanică. Se pot realiza din cupru, argint sau nichel. Au o tehnologie lentă, laborioasă şi un preţ de cost ridicat. Sunt cele mai precise şi mai rezistente la uzură. Baia galvanică este alcătuită dintr-un recipient – o cuvă – din sticlă sau din material plastic, inert din punct de vedere al conductibilităţii electrice, în care este pusă soluţia electrolitică – acidă în cazul cuprului – sulfat de cupru - Cu SO 4, acid sulfuri c- H2SO4 apă distilata ; alcalină în cazul argintului – cianura de argint, sare alcalină de Na şi K, apă. Soluţia închide circuitul dintre cei doi electrozi alimentaţi de o sursă de curent continuu. Amprenta după spălare şi dezinfectare pentru a fi bună conducătoare de electricitate este pensulată cu o pulbere de grafit sau se aplică un galvano-spray. Zonele metalice (inelul de cupru, lingura metalică) sunt acoperite cu ceară în scopul evitării depunerilor metalice la acest 23

din plastic şi/sau metal o configuraţie rigidă şi identică cu cea din cavitatea bucală pe care se poate realiza macheta suprastructurii protetice.Urmează umplerea cu gips dur a ’’cochiliei’’metalice obţinute prin pulverizarea metalului uşor fuzibil. materiale care prin tehnici speciale permit obţinerea din metal sau ceramica a piesei protetice definitive. In interiorul acestei “carcase” metalice cu interiorul rugos se toarnă gips definitivîndu-se obţinerea modelului. Aliajul cel mai cunoscut în practica stomatologică românească este melotul. Apariţia RPFU pe implanturi a necesitat o mai mare precizie în tehnicile de amprentare şi de realizare a modelelor. după care se măreşte intensitatea curentului în scopul realizării unor depuneri rapide care determina suprafeţe rugoase. Accesul în compartimentul de pulverizare al aparatului este posibil prin două orificii prevăzute cu mănuşi de protecţie iar urmărirea activităţii se face printr-un vizor. ele rămîn în interioru lamprentei la scoaterea acesteia din cavitatea bucală. pe implanturi. prin depunerea de aliaje uşor fuzibile. chiar şi cele la care materialul termoplastic este suportul materialului elastic-amprentele rigid elastice. Curentul electric de mică intensitate.Modele de lucru cu bonturi mobilizabile şi cape de transfer. aliaj folosit în tehnologia de realizare a coroanelor ştantate. Aliajele uşor fuzibile au intervalul de topire între 138-300 0C şi sunt compuse din bismut. 5. pe cape se montează bonturile analoage pe care se vor monta implanturile analoage care au o configuraţie identică cu cea a capului protetic a implantului. Capele de transfer sunt din plastic sau din metal şi se adaptează perfect pe capul implantului. j.Modele realizate din metal.argint sau nichel) din a cărei sare s-a realizat soluţia electrolitică . folosit iniţial. zinc. prin pulverizare – sistemul METALOMAT. Nu se vor putea folosi amprentele luate cu materiale termoplastice. Stratul de metal în grosime de l mm se realizează în cîteva minute. La alimentarea circuitului cu curent continuu ionii metalici din soluţia electrolitică se depun pe suprafetele amprentei. Poziţia în amprenta nu ăe poate modifica datorita multiplelor retenţii prezente pe suprafaţa lor exterioară. MACHETA Definiţie :macheta reprezintă piesa protetică confecţionată din ceară sau raşină polimerică (acrilică sau compozită). Materialele pentru confecţionat machetele incrustaţiilor trebuie să prezinte obligatoriu o fază de plasticitate în care să se realizeze intima lor adaptare pe modelul preparaţiei şi o fază 24 . Pentru sistemul METALOMAT de obţinere a modelelor se pot folosi amprentele luate cu materiale din grupa hidrocoloizilor ireversibili şi toată gama elastomerilor. argint şi plumb. La polul negativ (catod) se fixează amprenta iar la polul pozitiv (anod) se fixează o placă metalică (cupru. Realizarea modelelor din metal prin sistemul METALOMAT constă în topirea aliajului uşor fuzibil şi pulverizarea lui cu pistolul aparatului în amprenta aflată într-un compartiment special închis al aparatului.S-a obţinut astfel. i. Precizia şi duritatea de suprafaţă fac din modelul realizat pe cale galvanică cel mai bun model de lucru din tehnologia realizării RPF. aceşti ioni sunt înlocuiţi de alţii care provin din placa metalică fixată la anod. favorizează depunerea uniformă a unui strat gros de aproximativ 1 mm.nivel.După ce amprenta a fost spălată şi dezinfectată înaintea turnării modelului. Puse în gură. pe model. S-a ajuns la apariţia capelor şi bonturilor de transfer pentru realizarea suprastructurilor protetice pe impanturi.

dificilă îndepărtarea machetei de pe dintele cu preparaţia. Tehnica de fulare .absenţa amprentei şi deci şi a modelului. o ceară specială cu o temperatură de topire mai ridicată şi duritate crescută care o face mai casantă. Tensiunile interioare acumulate de machetă în timpul fulării cerii în cavitate sunt parţial anulate de adaptarea marginală a cerii realizată prin topirea machetei cu instrument încălzit la interfaţa modelmachetă. Urmează aplicarea materialului de machetare-ceara. în fază plastică. Presupune o ceară moale. Sunt refăcute rapoartele interdentare aproximale şi ocluzale asigurîndu-se integrarea morfologică şi funcţională a incrustatiei la niveluldintelui şi a arcadei. Metoda indirectă. Tehnica picurării succesive. Dacă materialul pentru confecţionarea machetei este o răşină polimerică autopolimerizabilă atunci după priză se îndepartează macheta din preparaţie şi se reaplică după adăugarea unui strat subţire de raşină foarte fluidă pe întreaga suprafaţă interioară a machetei. Fracturarea cu uşurinţă a cerii deşi poate fi un defect în cazul confecţionării celorlalte machete în cazul incrustaţiilor este o calitate avînd ca scop evidenţierea prezenţei retentivităţilor preparaţiei. 25 .Unii autori recomandă chiar perfectarea închiderii marginale cu ajutorul cerii de inlay. Se reaplică macheta pe modelul de lucru şi se controlează intima adaptare a machetei la nivelul preparaţiei cîmpului protetic Metoda directă. Foloseşte ca material ceara de inlay.rigidă în care să se poată modela în raport cu dinţii vecini şi antagonişti. Necesită mai mult timp şi o îndemanare a medicului în lucrul cu ceara. apariţia eventualelor fisuri. Pentru obţinerea tiparului materialul de machete trebuie să ardă complet (fară a lasă reziduuri). Indepărtarea machetei de pe model se face prin aplicarea unei tije metalice (macheta viitorului canal de turnare). Realizarea machetei (din ceară sau răşini polimerice) se poate face pe model în laboratorul de tehnică dentară. aproximală.îndesare. Uscarea preparaţiei face imposibilă în cel mai bun caz. Uneori se poate folosi şi metoda indirectă -directă cînd confecţionarea se începe pe modelul de lucru în laboratorul de tehnică dentară (indirectă) iar definitivarea şi perfectarea adaptării se face în cabinet. După ce marginile preparaţiei (cavităţii) au fost depăşite prin aplicarea cerii de inlay topită se aşteaptă întărirea ei. Modelul este izolat pentru a facilita îndepărtarea cu uşurinţă a machetei din cavitatea preparată. Cavitatea retentivă determină fracturarea cerii casante. de catre tehnicianul dentar (metoda indirecta) sau în cavitatea bucală a pacientului. de către medic (metoda directă). orală). capabilă de a fi îndesată. Dacă foloseşte ceara ca şi material pentru machetă urmează aceleaşi etape singurele deosebiri fiind : . Cu un instrument bine ascuţit se modelează prin tăiere (răzuire) suprafeţele externe ale incrustaţiei (ocluzală. Se evită apariţia stratificării cerii cu posibilitatea exfolierii unor porţiuni din machetă. vestibulară. .izolarea preparaţiei se face de catre lichidul bucal. Se încearcă astfel o mai intimă adaptare a machetei la nivelul preparaţiei şi anularea variaţiilor volumetrice de priză ale răşinii utilizată ca material de machetare.realizarea machetei făcîndu-se direct în cavitatea bucală de către medic. fără a fi casantă. Foloseşte ceara din inlay cu grija ca stratul care urmează celui deja aplicat să facă corp comun cu acesta prin aducerea în faza topită. Marginile subţiri de ceară care depăşesc preparaţia se vor îndepărta.în cavitatea bucală. de preferinţă poziţionată la nivelul unei fosete şi nu la nivelul unui cuspid.Este controlată continuitatea marginilor şi suprafeţelor machetei. Detensionarea cerii machetei se continuă după scoaterea acesteia de pe model prin ţinere într-un vas cu apă la temperature camerei timp de o oră. de către medic (directă).

rezistent la şoc. rezistent la temperature de topire a aliajului. Metoda indirectă -directă. AMBALAREA Definiţie : ambalarea este etapa de laborator în care macheta este acoperită în totalitate de un material refractar numit masă de ambalat. pe model într-o primă etapă tehnicianul confecţionează macheta din acrilat autopolimeriabil sau fotopolimerizabil (etapa indirectă). pe tija de turnare. Pe întreaga ei lungime tija se acopera cu un strat subţire de ceară care va permite îndepărtarea ei din masa de ambalat în faza de preîncălzire. în metoda directă ) şi pregătită în vederea ambalării. Pregătirea pentru ambalare constă în : 1 aplicarea tijelor de turnare. Foloseşte ca material pentru machetă raşina polimerică. 6 realizarea machetei canalului de evacuarea gazelor. 3 realizarea istmului 4 detensionarea.Poate fi un mijloc de control al acurateţii modului cum s-a realizat preparaţia dintelui. Poziţia centrală în conformatorul de turnare şi suprafaţa redusă de contact cu 26 . aplicarea lui pe capacul conformator. aplicarea tijelor de turnare . *fig117 2. Pentru incrustatiile duble sau triple se pot pune doua tije de turnare. Se evită de asemenea realizarea între tijă şi machetă a unor unghiuri ascuţite care ar facilita apariţia de muchii subţiri care se pot rupe şi astupa tiparul sau porţiuni ale acestuia. 8 căptuşirea cu hîrtie a cilindrului conformator. cu ajutorul căreia macheta este îădeprtata de pe cîmpul protetic şi va reprezenta macheta viitorului canal de turnare (de curgere a aliajului fluid în timpul turnarii). In laborator. Macheta astfel obţinută este definitivată de medic. se realizează o sferă din ceara avînd diametrul de 3-4 mm. La 1-2 mm de suprafaţa machetei. 2 realizarea bilei de contracţie (viitorul rezervor de aliaj fluid).de pe dinte. Pentru a putea fi ambalată macheta incrustaţiei trebuie scoasă din preparaţie ( de pe model în metoda indirectă sau din gură. Tija de turnare reprezintă o sîrmă cu diametrul de 1. Sfera va reprezenta viitorul rezervor de aliaj topit în faza de turnare a incrustaţiei. Este de preferat ca tija de turnare să fie aşezată într-o porţiune mai graosă a machetei evitîndu-se cuspizii sau zonele importante de contact dinamic intedentar.5-3 mm şi lungimea de 40-50 mm. rigid. Masa de ambalat pentru aliajele metalice reprezintă un complex de substanţe care în faza lor de plasticitate sunt folosite pentru acoperirea machetei şi realizarea după întărire a unui înveliş refractar. în cabinet. 7 degresarea. realizarea bilei (sferei) de contraţie (viitorul rezoervor de aliaj fluid).Duritatea răşinii după priză face imposibilă îndepărtarea machetei în cazul preparaţiilor retentive ale cavităţilor . 5 aplicarea machetei pe conul conformatorului de ambalare. 9 ambalarea propriu-zisă 1. perfectîndu-i adaptarea pe cîmpul protetic (etapa directă) prin căptuşire cu pastă fluidă acrilică şi/sau prin perfectarea închiderii marginale cu ajutorul cerii de inlay. 6.

. lăsînd o distanţă de 10 mm între machetă şi baza cilindrului. machetei canalului de turnare.să reziste la temperatura de topire a aliajului metalic din care se face incrustaţia. Din marginea cea mai înaltă şi cea mai subţire a machetei se fixează un fir de ceară. istmului. în proporţiile indicate de fabricant.să prezinte o porozitate care să permită eliminarea aerului din tipar-cavitatea rămasă după arderea machetei. Istmul reprezintă porţiunea cuprinsă între suprafaţa machetei şi cea a bilei de contracţie. realizarea machetei canalului de evacuarea gazelor. 8. *fig119 4. aplicarea machetei pe conul conformatorului de ambalare. *fig122 9. bilei de contracţie.Acumularea tensiunilor se va elibera prin ţinerea machetei în apă . Masele de ambalat trebuie să îndeplinească urmatoarele caracteristici : . în timpul turnării. De aici aliajul poate fit rimis prin centrifugare către tiparul incrustaţiei pentru umplerea lui după ce aliajul topit prin răcire se contractă lăsînd loc liber în tipar. Conul conformator determină apariţia pîlniei de turnare în care se topeste aliajul.să prezinte o fază de plasticitate fază în care acoperă suprafaţa machetei pătrunzînd în cele mai fine detalii ale acesteia. Apare în special în cazul realizării machetei din ceară prin fulare. canalului de evacuare a gazelor. Capatul liber al tijei de turnare (opus machetei) se fixează în ceara din varful conului conformatorului de turnare. Scopul degresării este de a reduce tensiunea de suprafaţă care face ca masa de ambalatsoluţie apoasă să se adune pe suprafaţa machetei din ceară-substanţă grasă şi să favorizeze apariţia plusurilor pe suprafaţa viitoarei piese turnate. căptuşirea cu hîrtie a cilindrului conformat. Această grosime de 10 mm va asigura rezistenţa tiparului la şocul provocat de introducerea metalului fluid în tipar. Asbestul a fost abandonat datorită potentialului sau cancerigen.timpul de priză (întărire) să fie relative scurt. detensionarea. Pe conul conformator acesta se aplică la perifieria conului pentru a nu fi astupat de metalul topit în pîlnia de turnare*fig121 7. Pasta obţinuăa se toarna în cilindrul conformator aplicat peste macheta pregatită pentru ambalare asezat pe masuţa vibratorie. Fixarea se face în concordanţă cu mărimea cilindrului conformator astfel ca macheta bilei de contractie să ocupe o poziţie centrală. hîrtie de filtru sau sugativă. preferabil la vacuum-malaxor. aplicarea cilindrului pe capacul conformator. ambalarea propriu-ziă. . 27 . Interpunerea hîrtiei între masa de ambalat şi cilindru metalic uşurează scoaterea masei de ambalat din cilindrul conformator după turnare.la temperature camerei . 5. . Cu o soluţie alcoolică şi cu ajutorul unei pensule fine se îndepărtează urmele de grăsime de pe suprafaţa machetei incrustaţiei.să prezinte o granulaţie fină. mai puţin fluid. realizarea istmului. .exteriorul favorizează păstrarea mai îndelungată la nivelul bilei de contractie a aliajului în stare topită. nylon sau de păr care reprezintă macheta canalului de evacuare a gazelor. mărimea granulelor făcînd posibilă reproducerea cu fidelitate a tuturor detaliilor morfologice ale machetei.Pentru a permite dilatarea de priză şi termică a masei de ambalat interiorul cilindrului metalic conformator este căptuşit cu asbest. Constă în pregătirea prin amestecul de pulbere şi lichid a masei de ambalat. timp de o oră. degresarea.5-3 mm şi are ca principal scop posibilitatea curgerii metalului din bila de contracţie-rezervorul de metal fluid spre incrustaţie cînd acesta (metalul) prin răcier a devenit mai vîcos. *fig118 3. Folosirea vacuum-malaxorului şi a măsuţei vibratorii asigura omogenitate pastei (fără goluri) şi o duritate crescută a acesteia. Diametrul istmului este de 2. *fig120 6.

după materialul din care se fac protezele : a. .să prezinte un coeficient de dilatare egal cu coeficientul de contracţie al aliajului după topirea acestuia.4-2. .proportia lichid/pulbere. Clasificarea maselor de ambalat se poate face : .sa fie ieftine şi uşor de preparat. Fe-Ni-Cr. b.vechimea masei de ambalat.mase de ambalat pentru lipire . 1- 28 .pentru proteze acrilice.să fie rezistentă la soc. Cilindrul conformator este căptuşit cu azbest sau hîrtie creponată pentru a absorbi apa.mase de ambalat pe bază de silicate – Co.mase de ambalat pe bază de sulfaţi – modele pentru lipire cu loturi . . fără apariţia fisurilor sau posibilitatea spargerii la presiunea introducerii metalului topit în tipar. Ni-cr-Mo. în cilindru 3.mase de ambalatpentru aliaje nenobile . După modul de realizare a tiparelor pieselor protetice metalice ambalarea poate fi : 1. . Ambalare într-un singur timp. .ambalare în doi timpi : în nucleu. . Macheta incrustaţiei este acoperită prin pensulare cu un strat subţire de 1-3 mm din masa de ambalat specifică aliajului din care se va realiza piesa turnată. a facilita dilatarea masei de ambalat şi pentru a uşura desfacerea chiuvetei după turnare. . .3% liniar.1% liniar.expansiunea termică cu valoare între 1.să aibă stabilitate chimică şi să nu se combine cu aliajul metalic.pentru proteze metalice .mase de ambalat pe bază de fosfaţi – Pd-Ag. Modificarea de volum a masei de ambalat cuprinde : .1% liniar. .ambalare într-un singur timp 2.7-3.ambalare în vid Specificitatea masei de ambalat reprezintă raportul dintre coeficientul de dilatare al masei de ambalat (dilatarea de priză + dilatarea higroscopică + dilatarea termică = dilatare totală ) şi coeficientul de contracţie al aliajului topit la solidificare.temperature apei.Cr-Mo. . Specificitatea face ca fiecărui aliaj să-i corespundă o anumită masă de ambalat. Ni-Cr.expansiunea totală cu valoare între 1.0-1. .mase de ambalat pentru aliaje nobile .cantitatea de silice.după tipul de liant conţinut : .timpul de imersie (in apa).expansiunea de priză cu valoare între 0. Factorii care influenteaza comportamentul volumetric al maselor de ambalat sunt : . ..influenta maselor de adaos. Co-Cr-Mo.timpul şi intensitatea spatulării. dimensiunea particulelor de silice.

mai mare. Învelişul macheti – peretele viitorului tipar este în totalitate alcătuit din masă de ambalat specifică aliajului din care se toarnă incrustaţia. *fig123 Ambalare în doi timpi . Se realizeaza într-un cuptor cu hotă (pentru eliminarea gazelor) care se încălzeşte înte 00-200 0 C .în nucleu Macheta este acoperită într-o primă etapă cu un strat de masă de ambalat specifică cu grosime 5-10 mm. O presiune prea mică (vidul accentuat) poate duce la umflarea materialului de ambalat şi apariţia incluziilor de aer. primul cilindru realizat din masă de ambalat specifică realizîndu-se al doile timp al ambalării. în care se scufundă.Ambalare în vid. Rezultatul este o exactitate mare a pereţilor tiparului şi o pierdere redusă de aliaj. eliminarea apei din masa de ambalat şi începerea dilatării termice. uscarea tiparului.Cilindrul conformator se aplică pe capacul conformator şi împreună se aşează pe masa vibratorie unde se umple cu restul pastei de ambalat pregătită anterior la vacuum malaxor şi cu care s-a acoperit anterior macheta. istmul. Cu masă de ambalat nespecifică (nisip cu ghips în proporţie 2/1) se umple un al doilea cilindru. *fig125 2- 3. Incălzirea. canalul de evacuare a gazelor şi conul conformator al pîlniei de turnare . tija de turnare. Nucleul realizat în prima fază este scufundat în masa de ambalat nespecifică cu care s-a umplut cilindrul conformator realizîndu-se cel de al doilea timp al ambalării. canalului de evacuare a gazelor. în care din masă de ambalat specifică se realizează un prim cilindru redus de volum care acoperă macheta pregatită a fi ambalată : macheta viitoarei piese turnate. Pe măsuţa vibratorie se aşează cilindrul conformator care se umple cu masa de ambalat nespecifică (nisip cu ghips în proporţie 2/1).800 0C. înainte de a se întări. Obţinerea tiparului se face prin introducerea succesivă a machetei ambalate în cuptorul de preîncălzire şi încălzire.în cilindru Ambalarea în doi timpi în cilindru presupune o fază iniţială. primul timp. Se poate realiza în nucleu sau în cilindru denumirea fiind dată de aspectul iniţial al machetei acoperită cu masă de ambalat specifică. Incălzirea este lentă şi are ca scop topirea cerii. istmului. Această tehnologie necesită aparate speciale şi mase de ambalat speciale cu fluiditate specială (ex. Preîncălzirea. bila de contracţie. canalul de evacuare a gazelor şi conul conformator al pîlniei de turnare . .Vakumit). Se realizează într-un cuptor în care temperature se ridică între 200 0. a facilita dilatarea masei de ambalat şi pentru a uşura desfacerea chiuvetei după turnare. tija de turnare. 7. . definitivarea dilatării termice a tiparului şi aducerea tiparului la temperature de turnare a aliajului metalic 29 . bila de contracţie. TIPARUL Definiţie : tiparul reprezintă o cavitate în interiorul masei de ambalat ca rezultat al eliminării din masa de ambalat a machetei: incrustatiei. Are ca rezultat arderea completă a cerii. istmul. bilei de contracţie. canalului de turnare. Se realizează astfel într-un prim timp un nucleu din masă de ambalat specifică care cuprinde macheta viitoarei piese turnate. Este faza tehnică de laborator. *fig124 Cilindrul conformator este captuşit cu azbest sau hartie creponată pentru a absorbi apa.

Aliajele pe bază de paladiu. Este zona oxidantă. în medie 0.pentru flacăra produsă prin arderea acetilenei în amestec cu oxigenul 30000C . Folosirea flăcării prezintă avantajul topirii mai rapide a aliajului dar şi dezavantajul posibilei modificări a compoziţiei şi a supraîncălzirii aliajului.25-1.contracţia aliajului topit la solidificare.12500C .8. Temperatura flăcării este de 1000-15000C.de laborator. . dilatarea higroscopică şi dilatarea termică.butan. TURNAREA Definiţie: reprezintă operaţia tehnică. 0 2000 C . nu trebuie să ajungă la aliaj întrucît modifică compoziţiachimică a aliajului schimbîndu-i calităţile .zona reductoare (de culoare albastră).zona de amestec a gazului cu aerul înainte de combustie. Este zona cu temperature cea mai ridicată şi în care trebuie să se realizeze topirea aliajului. între 1. 30 . .8% în functie de compoziţia aliajului. utilizează flacara obţinută din amestecul gazului natural (metan. care necesită o temperature de topire mai ridicata. Natura gazului şi proporţia între gaz şi aer sau între gaz şi oxigen în amestecul ars influentează temperatura flăcării.combustia în prezenţa oxigenului a unui gaz natural (propan. Intervalul de topire al aliajelor este : . Temperatura flăcării este diferită în funcţie de elementul chimic care arde. Din amestecul acetilena-oxigen rezultă o flacără ce generează o temperatuăe ridicată.aliaje pe baăa de titan 1600 .pentru flacăra produsă prin arderea hidrogenului în amestec cu oxigenul 30000C Flacăra prezintă mai multe zone de combustie bine delimitate: . Temperatura de topire diferă de la un tip de aliaj la altul determinată fiind de elementele ce se găsesc în compoziţia lui (a aliajului ). a acetilenei sau a hidrogenului . Pentru aliajele nobile în confecţionarea RPFU se foloseşte cel mai frecvent amestecul de gaz metan cu aer.11500C .5% linear. ce se foloseşte pentru aliajele inoxidabile de tip Cr-Co-Ni.modificările volumetrice ale masei de ambalat : dilatarea totala ce reprezintă suma rezultată din dilatarea de priză. de aproximativ 30000C. Fidelitatea turnarii trebuie să ia în consideraţie : .oxidează.aliaje nenobile tip Ni-Cr 1250 . Turnarea este pregatită prin obţinerea tiparului şi aducerea acestuia la temperature de topire a aliajului prin fazele de preîncălzire şi încălzire.pentru flacăra produsă din arderea gazelor naturale în amestec cu oxigenul. .14500C . prin care în locul machetei rămas liber prin arderea acesteia (machetei) se realizează introducerea aliajului topit( adus în stare fluidă) în interiorul tiparului cu ajutorul forţei centrifuge şi/sau a presiunii aerului.13500C .zona de combustie (de culoare galbenă) în această zonă aerul şi gazul fiind în combustie parţială. Sursele de căldură folosite pentru topirea aliajelor pot fi grupate în două mari categorii : . aliajele de aur pentru metalo-ceramică şi unele aliaje nenobile.etc.Astfel temperaturile rezultate sunt : . în functie de modul de prelucrare al cerii. .).contracţia machetei de ceara. butan) cu oxigen.aliajele nobile pentru inlay 950 .aliaje nobile pentru ceramică 1150 .aliaje Cr-Co 1350 .17500C. . Obiectivul turnării este obţinerea unei piese metalice identice cu macheta.curentul electric. propan.

dilatarea higroscopică. prin curenti de joasă frecvenţă. în vecinătatea tiparului. mecanică. Durata şi intensitatea centrifugării pot fi controlate şi dozate prin gradul de tensionare a arculu de oţel Topirea aliajului se face într-un creuzet din imediata vecinatate a tiparului. . presiune de aer. Acestea se pot prezentasub forma de plusuri sau minusri. Foloseşte forţa centrifugă orizontală manuală. Foloseşte forţa centrifugă în plan orizontal pentru introducerea aliajului topit în tipar. Permite folosirea unei atmosfere înconjuratoare de protecţie a aliajului topit prin gaze inerte (ex : azot.3. Aliajul se topeşte în pîlnia de turnare a tiparului.10% Turnarea se poate realize prin procedeul static cînd umplerea tiparului se realizează prin propria greutate a aliajului aflat în pîlnia tiparului. Introducerea în tipar a aliajului se face prin căderea aliajului şi aspirare sa în tipar. în funcţie de modul de prelucrare al cerii în timpul operaţiei de machetare.Aliajul este topit electric în creuzet.modificările volumetrice ale masei de ambalat : dilatarea totăl ( ca sumă rezultată din dilatarea de priză. argon). .contracţia machetei de ceara. . în medie 0.curent de înaltă frecventă. presiune de aer/vacuum.Folosirea curentului electric are marele avantaj al controlului şi reglării temperaturii de topire a aliajului. Sunt cauzate de lipsa degresării machetei şi lipsa vibrării la momentul umplerii cilindrului cu masa de ambalat. Obiectivul principal al turnării este obţinerea unei piese metalice cît mai fidele cu macheta. Combilator (Heraeus) aparat automat de topire-turnare. jet. vacuum. Prin procedee pneumatice : presiune de vapori . dilatarea termică) între 1. Introducerea aliajului topit în tipar se face prin centrifugare verticală a tiparului în pîlnia căruia se află aliajul fluid. Plusurile pot fi sub forma de mici sfere ataşate suprafeţei piesei turnate.contracţia aliajului topit la solidificarea lui între 1. vacuum/presiune de aer. Folosirea forţei centrifuge (orizontală sau verticală) manuală. La eliberare resortul se desface declanşînd rotirea orizontală a tiparului. Aliajul se topeşte în pîlnia de turnare. Fidelitatea turnarii trebuie sa ia in calcul : . Metalul este topit într-un creuzet din imediata vecinătate a tiparului prin acţiunea curentului electric.25 -1.Centrifugarea orizontlă împinge aliajul topit în pîlnia tiparului.70 .curent alternativ prin efectul Joule-Lentz. Rezultatul turnării poate fi o piesă metalică identică cu macheta ambalată dar uneori configuraţia exterioară şi/sau interioară a pisei turnate poate prezenta modificări de mai mică sau mai mare amplitudine : defecte de turnare. Centrifuga semiautomată. Poate fi folosit pentru topirea aliajului : .curent de joasă frecvenţă.5% linear.80% (EICHNER) în funcţie de compoziţia aliajului din care se realizează incrustaţia. 31 . Foloseşte forţa centrifugă orizontală mecanică a unui arc metalic pentru introducerea aliajului în tipar. . Centrifuga automată. Foloseşte forţa centrifugă verticală manuală. pneumatică (piston cu aer) este condiţionată de caracteristicile constructive ale dispozitivului sau aparatului folosit pentru turnare. Rotaxul. Aspectul lamelar al plusurilor se datorează grăbirii procesului de pierdere a apei de către masa de ambalat în cuptorul de preîncălzire (vaporii sparg tiparul) sau şoclului prea puternic asupra masei de ambalat determinat de către aliajul fluid la începutul turnării. durata şi intesitatea centrifugării se programează. Fronda. Intervalul de topire al aliajului. Armarea se face manual cînd resortul reprezentat de un arc de oţel este pus în tensiune.

absenţa îngroşării istmului. Minusurile parţiale se adresează zonelor machetei modelate foarte subţire şi sunt cauzate de lipsa canalelor de evacuare a gazelor.sferice. pietre montate cu granulaţie din ce în ce mai fină. Pentru aliajele de aur este necesară o reîncălzire la temperatura de 700-7500C.nepozitionarea bilei de contractie în centrul tiparului. 32 . iar pentru cele de palliag într-o soluţie de acid azotic. După îndepărtarea cu spatula a masei de ambalat de pe suprafaţa turnăturii metalice curăţirea mecanică se continua prin sablare. Ultima operaţie de prepucrare presupune folosirea de pietre cu granulaţie foarte fină şi a gumelor abrazive ce au ca rezultat obţinerea de suprafeţe netede. . Sunt lipsuri parţiale . pentru aliajele nenobile sunt particule de Cuart-Oxid de Siliciu. pentru aliajele de Ag-Pd 850 . Definiţie : lustruirea reprezintă ultima operaţie de prepucrare a suprafeţei unei piese metalice. PRELUCRAREA. după care chiuveta se introduce brusc în apă. cînd o parte din aliajul topit s-a întărit şi a obstruat canalul principal de turnare. Poziţionarea incorecta a tijelor de turnare (formînd unghiuri ascuţite) face ca metalul să fractureze marginile subţiri ale tiparului antrenîndu-le în interiorul tiparului pe care îl obstrueaza parţial. Incălzirea este scurtă (2-3 minute) după care urmează o răcire lentă. Alumina. Pot fi totale cînd sunt cauzate de astuparea canalului central de turnare de către un fragment de metal netopit sau un fragment de masă de ambalat aflat în pîlnia de turnare. . porozităţii insuficiente a masei de ambalat şi/sau vîscozităţii crescute a aliajului în starea lui fluidă. Corindon. Suprafeţele prelucrate devin cu atît mai netede cu cît granulaţia substanţei abrazive este mai mică.discuri asupra piesei metalice obţinută prin turnare. DEZAMBALAREA. Definiţie: prelucrarea este operaţia de netezire a suprafeţei metalice prin folosirea de instrumentar rotativ : freze. 9. Aliajele nobile sunt lăsate să se răcească 5 minute. Pentru aliajele nobile particulele abrazive sunt polimerice PMA. .Minusurile. Prelucrarea prin aşchiere constă în acţiunea unor instrumente ascutite : freze.centrifugarea insuficientă ca duraăa şi intensitate .cantitatea insuficientă de aliaj.supraîncălzirea aliajului.9000C iar pentru AMC de 950 -10000C. de mică dimensiune aflate în masa aliajului. pietre. LUSRTUIREA Definiţie: dezambalare reprezintă îndepărtarea învelişului refractar reprezentat de masa de ambalat de pe suprafaţa piesei turnate. Are loc fenomenul de recristalizare care produce reomogenizarea şi uniformizarea structurii cristaline a aliajului.i Presupune folosirea de perii şi filţuri care fixate la motorul de lustru antrenează pulberi sau paste abrasive ce pot lustrui suprafeţele cu care vin în contact. Efectul de aşchiere depinde de calitatea frezelor dar şi de calităţile mecanice ale aliajelor-duritatea acestor. Cauza porilor poate fi : . Porii. In final se folosesc gumele abrazive. Sablarea reprezintă proiectarea pe suprafaţa piesei metalice dezambalate de particule mici din material abraziv cu ajutorul unui jet de aer comprimat în aparatul cunoscut sub denumirea de sablator. Alteori de aliajul topit în etape succesive. . Pentru aliajele nobile curăţarea suprafetei se poate continua chimic prin ţinere într-o soluţie concentrate de acid sulfuric.absenţa bilei de contracţie.

33 . Raportul cu parodonţiul marginal şi cu dinţii antagonişti.cu realizarea .Concomitent se urmăreşte adaptarea cu dintele vecin şi realizarea punctului de contact .Folosirea turaţiei reduse fără exercitatrea presiunii în timpul lustruirii contribuie la păstrarea reliefului accentuat prin frezare .dacă e cazul. CIMENTAREA . PROBA PE MODEL ŞI ÎN CAVITATEA BUCALĂ Piesa metalică obţinută după prelucrare se aplică pe model încercîndu-se adaptarea la nivelul preparaţiei pe dintele de suport-stîlp.menţinerea şi păstrarea unei ocluzii normale.aplicată şi scoasă de pe model sau din cavitatea bucală.Turaţia crescută şi presiune în timpul lustruirii duce la planare. După cimentare incrustaţiile metalice îşi pot îmbunătăţi adaptarea marginală prin operaţia de brunisare. La incrustaţiile mici este uneori necesară păstrarea tijei de turnare pînă în faza cimentării pentru ca piesa protetică să poată fi manipulată. aplatizarea reliefului preparaţiei.corecte. ADAPTAREA. Cu ajutorul unor freze speciale se realizează o laminare din centrul incrustaţiei spre margiea cavităţii ce conţine incrustaţia. 11. Fixarea piesei metalice pe dintele stîlp se poate face prin cimentare sau adeziv cu ajutorul unor răşini speciale.Marginea cavităţii a fost special pregătită în acest scop prin bizotarea marginilor cavităţii în faza clinică de pregătire a dintelui. 10.

la pacienţii tineri la care volumul mare al camerei pulpare ar putea afecta vitalitatea dintelui prin preparaţia acestuia. .în echilibrările ocluzale cînd forţele ocluzale pot desfiinţa contactele stabile prin abrazia accentuată a structurilor dentare.la pacienţii cu dinţii reduşi de volum cînd stbilitate pe dinte a piesei protetice ar fi deficitară. păstrîd în scop estetic faţa vestibulară sau o parte a acesteia.coroana parţiă poate fi: .coroana parţială 4/5 .La molarii inferiori cu înclinare accentuată mezială se poate indica coroana 1/2 dispusă mezial în dorinţa unui sacrificiu redus de substanţă dentară dură . este favorabil unei preparatii cu estetică foarte bună. cînd prin şlefuire se caută realizarea paralelismului acestui molar cu stîlpul protetic mezial.coroana parţială 3/4 . .sacrificiul redus de substanţă dură dentară. -.ca element de agregare la punţile întinse. Avantaje . ce cuprind zona frontală ca element de agregare mezial. . . numărul suprafeţele coronare acoperite. reduse ca întindere. cel mai frecvent : premolarii maxilari. . extratisulară.în cazul practicienilor începători – medic. Incizal coroana parţială 3/4 se termină oral şi sub nivelul marginii incizale din considerente estetice. . COROANA PARŢIALĂ Definitie: coroana parţială este o restaurare protetică fixă unidentară – RPFU. . 34 . * Consideraţii clinice Reuşita estetică a coroanelor partiale este condiţionată de proporţia existentă între diametrul mezio-distal la coletul dintelui şi acelaşi diametru la nivelul marginii incizale (ocluzale). technician lipsiţi de experienţă practică. se adresează dinţilor frontali-cu margine incizală.refacerea şi păstrarea în condiţii optime a morfologiei ocluzale şi a contactelor interdentare. Acoperă faţa orală în totalitate şi feţele proximale pînă la nivelul zonei de contact interproximal pe care o conservă. .menţinerea nealterată a fizionomiei prin păstrarea feţei vestibulare a dintelui natural.ca element de imobilizare a dinţilor frontali parodontotici cu mobilitate. cu fetele proximale paralele.la pacienţii cu indicele de intensitate a cariei crescut. Aspectul convergent al feţelor proximale coronare măreşte sacrificul de substanţă dură dentară limitînd în acelaşi timp calităţile estetice ale preparaţiei. Indicaţii .protecţia ţestului dentar subiacent. .în cazul dotării modeste a cabinetului şi laboratorului de tehnică dentară. . Contraindicaţii . . acoperirea se adresează jumătăţii orale a dintelui. După întinderea în suprafaţă.care reface morfologic şi funcţional corona dintelui parţial distrusă . .coroana parţială 1/2 . Aspectul cilindric al coroanei dintelui.în restaurările protetice fixe pluridentare.II. .se adresează dinţilor laterali (cu suprafaţă ocluzală) implicaţi în estetica pacientului .la pacienţii cu igienă bucală defectuoasă.în cazurile clinice în care procesele carioase sau fracturile dentatre au modificat semnificativ morfologia coronară lăsînd integră faţa vestibulară a dintelui.

V deci 10 jumătăţi .Aceste preparaţii necesită un dinte voluminos . care este cu atît mai mare cu cît încercuirea este mai mare.Cuprinde în totalitate faţa orală .Se adresează dinţilor parodontotici care obligă poziţionarea marginilor coroanei la distanţă de parodonţiul marginal aflat în suferinţă.dinţii pacienţilor tineri constituie o contraindicaţie pentru astfel de preparaţii.respectiv a pinurilor pe faţa orală a coroanei parţiale. . lăsînd descoperită jumătatea vestibulară a feţei vestibulare ( din cele 5 suprafeţe: Oc. dorinţa unei bune stabilităţi pe dinte a coroanei parţiale şi a unei protecţii suplimentare a structurii dentare subiacente pot duce la prezenţa metalului la nivelul marginii incizale ( ocluzale ) şi implicit la reducerea atributelor estetice ale protezării prin prezenţa unui lizereu metalic incizal-ocluzal.Toate aceste îngroşări-nervuri la care se adaugă marginea cervicală mai groasă rezultată în urma preparaţiei cu prag a dintelui la nivelul coletului reduc deformabilitatea coroanei parţiale mărindu-i rezistenţa şi stabilitatea pe dinte. Amprentarea unei astfel de preparaţii cu puţuri parapulpare sau realizara machetei în cazul tehnologiei directe presupune utilizarea unor tije calibrate din metal. mai stabilă dar mai puţin estetică şi cu un ris crescut la apariţia cariei dentare. . Şanţurile proximale se prepară în axul lung al dintelui. Preparaţia dintelui este obligatorie cu prag.coroana ecuatorială acoperă faţa ocluzală şi feţele laterale ale coroanei unui dinte pînă la nivelul ecuatorului acestora. D. paralele între ele sau uşor divegente cervical ( convergente incizal ) 5-6 grade . P. Pe faţa dentară a coroanei parţiale vor apare în consecinţă pinuri ce au grosimea de 0.Creşterea rezistenţei la deformare şi a stabilităţii pe dinte a coroanei parţiale se poate mări prin realizarea oral (retroincizal la frontali şi în interiorul perimetrului ocluzal paralel cu crestele sagitale la dinţii laterali) a unei nervuri orizontale ce uneşe incizal-ocluzal nervurile proximale. faţa palatinală. cînd prin şlefuire se caută realizarea paralelismului acestui molar cu stîlpul protetic mezial. Pentru coroanele parţiale fizionomia preparaţiei este cu atît mai estetică cu cît se reduce gradul de încercuire al coroanei dintelui.8mm în diametru şi o lungime de 2 – 2.lasă liberă 1/2 mezială a feţei vestibulare deci 9/10 . feţele proximale şi jumătatea distală a feţei vestibulare . Stabilitatea coroanei parţiale pe dinte este obţinută prin realizarea la limita proximală a pre-paraţiei a unor şanţuri ce vor determina pe piesa protetică apariţia unor nervuri metalice( îngroşări ) la nivelul coroanei parţiale.Se obţine practic o coroană parţială fenestrată mai rezistentă. nylon sau acrilat care să permită reproducerea lăcaşurilor pe model . 35 . M. faţa ocluzală spre vestibilar pînă la nivelul crestelor sagitale şi feţele proximale pînă la nivelul zonei de contact interproximal pe care o conservă.cu smalţul gros şi pulpa dentară retrasă în profunzimea dintelui.Dinţi reduşi de volum. Creşterea rezistenţei la deformare şi a stabilităţii pe dinte se poate suplimenta prin realizarea unei închideri inelare la nivel cervical.Acoperă din coroana dintelui : faţa ocluzală. Bratu are dreptate şi este 7/8 ). Uneori pentru mărirea stabilităţii pe dinte a coroanei parţiale se pot prepara puţuri parapulpare. Topografic forarea puţurilor parapulpare şi în consecinţă poziţionarea pinurilor se realizează două incizal : mezio-incizal şi respectiv disto-incizal şi unul cingular. Rapoartele ocluzale strînse.Dacă nu acoperă faţa ocluzală atunci prof.Este în contradicţie cu stabilitatea prin fricţiune– retenţie mecanică a coroanei parţiale .7 – 0.coroana parţială 7/8 ( în opinia mea 9/10 ) este indicată pe molarii primi superiori în cazul unei vizibilităţi marcate a feţei vestibulare a acestui dinte.5 mm. Asemenii coroanei 1/2 cînd coroana 4/5 se adresează molarii inferiori cu înclinare accentuată mezială se poate indica dispusă mezial în dorinţa unui sacrificiu redus de substanţă dentară dură .

Realizare coroanei parţiale repretzintă acelaşi lucru şi pentu laboratorul de tehnică şi pentru tehnicianul dentar. Prepararea dintelui pentru o coroană parţială necesită o dotare materială corespunzătoare a cabinetului fiind o provocare pentru etalare valorii profesionale a medicului.Preparaţia bontului dentar se poate face cilindrică . Alegerea în terapia restaurativă a tipurilui de coroană parţială : coroană parţială fenestrată .dispariţia ’’efectului de piston ’’datorat posibilei refulări a cimen-tului din coroană în momentul fixării ei pe dintele de suport. igiena locală. exigenţele estetice ale pacien-tului.incidenţa cariei dentare. coroana parţială cu retenţii sub formă de pinuri.trepte sau coroana ecuatorială este determinată de volumul coronar al dintelui.starea de sănătate a parodonţiului.Încercuirea parţială a dintelui de suport în cazul coroanelor parţiale 3/4 şi 4/5 are ca avantaj. vîrsta pacientului. la cimentarea acesteia pe dinte. fără apariţia ’’efectului de piston ’’. 36 .cu pareţii axiali paraleli care să asigure o fricţiune maximă fără a influenţa negativ adaptarea marginală în urma cimentării .rapoartele de ocluzie.

injectare. . Coroanele de invelis metalice se pot obtine prin: .în acest scop.ambutisare si turnare . COROANA DE ÎNVELIŞ Definiţie : coroanele de inveliş denumite şi coroane de acoperire totală reprezintă RPFU ce acoperă în totalitate bontul natural al dintelui obţinut prin şlefuirea coroanei dentare sau bontul arificial rezultat în urma cimentarii pe rădăcină unei RCR (DCR) în canalul radicular special preparat. aliaje nenobile. ceramice) . După materialul folosit: .semifizionomice (mixte) 37 .turnare-aredere (metalo-ceramice) . metalo-compozite.turnare-polimerizare (metalo-acrilice) .stantare (ambutisare) .ardere. turnare.galvanizare .nemetalice (acrilice. Coroanele nemetalice se pot obtine prin: .metalice (aliaje nobile.aspertul estetic. . Coroanele mixte se pot obtine prin: .sinterizare 2.turnare-fotopolimerizare (metalo-compozite) . metalo-ceramice) După tehnologia de realizare: 1.fotopolimerizare (compozite) .matrialul utilizat la confecţionare.tehnologia de realizare.mixte (metalo-acrilice. Clasificare: Criteriile de clasificare a coroanelor de îneliş sunt: . titan) .nefizionomice (metalice) . frezare prin copiere mecanică sau frezare computerizată (ceramica) 3.turnare .polimerizare (acrilice) . După aspectul estetic-fizionomic: . compozite.III.fizionomice (nemetalice) .fizionomic.ambutisare-polimerizare (metalo-acrilice) .

În funcţie de aceşti doi parametri coroanele de înveliş metalice pot fi : . .Suprafata ocluzala nu e modelata functional si se poate perfora datorita peretilor subtiri.ca element de agregare. Coroana de înveliş metalică turnată Se folosesc două tipuri de coroane de înveliş turnate: cu grosime totală şi cu grosime dirijată.realizată prin turnare .fiind în contact intim cu bontul stratul de ciment folosit la fixarea coroanei pe dintel stîlp este foarte subţire şi prin pereţii coroanei se transmit variaţiile de temperatură din cavitatea bucală la dintele stîlp. Se indică tăierea a doi pereţi . . Ambele tehnologii mentionate mai sus sunt abandonate astazi datorita aparitiei coroanei turnate. . .înclinări dentare mai mari de 30 grade. . al punţilor din zona laterală. 38 . . . Coroana de înveliş metalică turnată cu grosime totală Definiţie : coroana de înveliş turnată cu grosime totală este o coroană metalică .ca element de ancorare în tratamentele ortodontice. mai subţiri cervical-la colet.protecţia dinţilor ce prezintă distructii coronare mari sau obturaţii întinse. . . în special distal. .coroane de înveliş metalice ştanţate.cu grosime totală.dinţi cu mobilitate mare.Pereţii laterali ai coroanei sunt groşi ocupînd integral spaţiul dintre bont şi dintele vecin.coroane de înveliş metalice turnate . . Coroana de inveliş metalică Indicaţii .cu grosime dirijată. . .Adaptarea la colet este imperfecta.la pacienţii supuşi terpiei prin radiaţii Tipuri de coroane metalice Coroanele metalice de înveliş se pot diferenţia prin aspectul structural şi prin tehnica de realizare. Contraindicaţii .feţele interne ale coroanei vin în contact cu înteaga suprafaţă a bontul realizînd o fricţiune mare şi o bună stabilitate a coroanei pe bont.imobilizarea dinţilor parodontotici.tăierea în vederea ablaţiei coroanei este dificilă.pereţii coroanei au grosime neuniformă : mai groşi la nivelul convexităţilor laterale ale coroanei dintelui şi la nivelul cuspizilor .distructii dentare întinse ce nu mai pot fi refăcute prin RCR (DCR). Caracteristici: . în protezarea mobilizabilă.ca element de ancorare în cadrul pregătirilor proprotetice ale cîmpului protetic.protecţia dintiţor ce prezintă abraziune patologică.coroane de înveliş metalice din două bucăţi .A. . . acoperă în totalitate coroana dintelui stîlp căruia îi dă un aspect inestetic.

Se indică pentru coroanele de înveliş acrilice .la obţinera coroanei turnate cu grosime dirijată se foloseste o cantitate redusă de aliaj comparativ cu coroana turnată cu grosime totală. . juxtagingival sau supragingival. 39 . Şlefuirea se ’’pierde’’ subgingival fără o delimitare precisă.feţele interne ale coroanei vin în contact cu bontul numai ocluzal şi în zona cervicală pe o înaltime de 2-3 mm. Prepararea dinţilor pentru coroana de inveliş metalică Prin şlefuire dintele se transforma într-un bont coronar. Caracteristici: . ceramice şi coroanelor mixte deoarece nu ofera o grosime suficienta marginii cervicale a coroanei iar limita şlefuirii este greu de definit. ..stratul de ciment folosit la fixarea coroanei pe dintel stîlp este mai gros împiedicînd transmiterea variaţiilor de temperatură din cavitatea bucală la dintele stîlp Stratul de ciment dintre coroană şi bont are rol termoizolant. iar localizarea marginii cervicale e mai uşor de controlat.tăierea coroanei în vederea ablaţiei este uşoară datorită pereţilor axiali subţiri ai coroanei. acoperă în totalitate coroana dintelui stîlp căruia îi dă un aspect inestetic. Şlefuirea în suprafaţă plană este total contraindicată Marimea spaţiului interocluzal cu dinţii antagonişti este de 1. Muchiile ce se formează între suprafeţele laterale ale bontului se vor rotunji.ceramice şi coroanele mixte.Pereţii axiali sunt la distanţă de bont realizînd o fricţiune şi o stabilitate redusă a coroanei pe bont. Etapele clinico-tehnice In realizarea coroanei turnate etapele clinico-tehnice sunt similare cu cele descrise la realizarea incrustaţiilor metalice.Este caracteristică coroanelor de înveliş metalice Nu se recomandă coroanelor de înveliş acrilice.Şlefuirea realizează un prag la nivel cervical .grosimea peretilor laterali-axiali este uniformă.5mm).suprafatei ocluzale i se pastreaza morfologia.Se obţine o grosime adecvata a coroanei. Se va insista doar asupra acelor etape care aduc elemente noi. În cazul folosirii la turnare a aliajelor nobile preţul de cost este mai mare. Se şlefuieşte cel mai adesea sub urmatoarele forme: .5mm) la nivelul celorlalţi cuspizi . Coroana de înveliş metalică turnată cu grosime dirijată Definiţie :coroana de înveliş turnată cu grosime dirijată este o coroană metalică .5 – 2 mm. În cazul folosirii la turnare a aliajelor nobile preţul de cost este mai mic.limita cervicală se poate situa subgingival (0.realizată prin turnare .în ’’chanfrain” sau „en conge”. 1. .Caracteristicile unui bont coronar pregătit pentru acoperirea cu o coroană metalică turnată sunt urmatoarele: .Pereţii laterali ai coroanei sunt subţiri ocupînd parţial spaţiul dintre bont şi dintele vecin. . Şefuirea feţelor laterale se face astfel încit să se obţină o convergenţă spre ocluzal de 6 grade. Dinţii stîlpi se şlefuieste mai mult (2mm) de la nivelul cuspizilor de sprijin (palatinali superiori şi vestibulari inferiori) şi mai puţin (1.la obţinera coroanei turnate cu grosime totală se foloseste o cantitate mai mare de aliaj decît la coroana turnată cu grosime dirijată.bontul are forma unui trunchi de con cu baza mare cervical.în „pana” sau în ’’lamă de cuţit’’. Examinarea pacientului stabilirea diagnosticului si planul de tratament 2. . Este suficientă tăierea unui singur perete. -.

Şlefuirile atipice pentru coroanele de înveliş sunt determinate de morfologia specială a dintelui stîlp-de suport a coroanei. Dinţii scurţi vor prezenta forma bontului cît mai aproape de un cilindru în dorinţa de a mări suprafaţa de fricţiune şi stabilitatea coroanelor de acoperire fixate pe aceşti dinţi. La dinţii scurţi cu dimensiunea cervico-ocluzală sub 5 mm se recomandă realizarea unei ’’casete’’ ocluzale în care să patrundă un ’’cep’’ al coroanei; Dinţii globuloşi şi dinţii cu retracţii parodontale sunt indicaţi a fi acoperiţi de coroane de înveliş ecuatoriale.Se evită îndepărtarea în exces a substanţei dure dentare a dinţilor globuloşi. Se realizează potecţia parodonţuilui marginal deja afectat a dinţilor cu retracţii parodontale. Limita coroanei pregătită obligatoriu sub formă de prag se opreşte la nivelul ecuatorului dintelui obţinîndu-se astfel coroana ecuatorială. Pentru dinţii cu retracţii gingivale unde se evidenţiază bifurcaţia interradiculară şlefuirea în zona cervicală va creea o prelungire sub forma de şanţ; şanţ evidenţiat şi în porţiunea cervicală a bontului coronar. 3. Amprenta cîmpului protetic La amprentarea cîmpului protetic pentru coroana de înveliş metalică tehnicile folosite au fost descrise la incrustaţii. Elementele noi sunt legate de evidenţierea şantului gingival;limita cervicală a coroanei de înveliş realizîndu-se la acest nivel al şanţului gingival. Dacă se foloseşte amprenta cu inel de cupru ca portamprentă, marginea inelului pătrunde subgingival asigurînd amprentarea acestei zone. Dacă nu se foloseşte inelul de cupru, şantul gingival trebuie lărgit temporar. Metodele de lărgire temporară a şanţului sunt: - mecanică – se foloseşte un şnur de retracţie gingivală nr.1 ,subţire, ce împinge axial parodonţiul marginal. Peste acesta se aplică un şnur nr.2,mai gros, carea împinge transversal parodonţiul parginal evidenţiind sulcusul gingival. - chimică –se foloseşte un şnur sau un inel îmbibat cu substante astringente (clorura de aluminiu, epinefrina) sau o pastă ce conţine aceste substante astringente. - chuiretajul gingival rotativ – se realizează cu ajutorul unei freze diamantate ce taie din versantul intern al gingiei libere.Hemostaza şi toaleta zonei cervicale a bontului evidenţiază preparaţia cervicală a dintelui la acest nivel. - electrochirurgical – se foloseste un bisturiu electric care secţioneată versantul intern al gingiei libere. Sîngerarea este redusă .Prin contact cu dintele poate fi periclitată sănătatea pulpei dentare.
4. 5.

Modelul de lucru (vezi incrustaţiile)

Macheta coroanei turnate Macheta coroanei turnate cu grosime totală se obţine prin următoarele tehnologii: a. Tehnica picurării este tehnica clasică. Pe bontul mobil al modelului izolat se depune ceară topită în limitele dimensiunii coroanei.Ulterior se realizează modelajul feţelor laterale şi al suprafeţei ocluzale în funcţie de dinţii vecini şi relatia de ocluzie cu dinţii antagonişti b. Tehnica răcirii gradate. Ceara se topeşte pînă cînd devine fluidă într-o baie electrică sau o lingură metalică. Bontul mobil al modelului izolat se introduce în ceara topită. În contact cu bontul rece ceara topită se solidifica formînd o ’’capă’’ de ceară de 0,30-0,40mm grosime. Peste capă, prin picurare, se adaugă ceară pentru modelarea convexităţilor laterale şi a morfologiei suprafeţei ocluzale. Ulterior, modelajul se realizează la fel ca în tehnica picurării cerii. c. Tehnica cu capă din ceară calibrată.Presupune într-o fază iniţială realizarea din ceară calibrată de 0,3 – 0,4mm a unei cape intim adaptată pe bontul mobil al modelului. Adaptarea 40

cervicală a capei pe bont se perfectează prin aplicarea, prin picurare, la acest nivel a unei ceri speciale de colet. Peste capă, prin picurare, se adaugă ceară pentru modelarea convexităţilor laterale şi a morfologiei suprafeţei ocluzale. Ulterior, modelajul se realizează la fel ca în tehnica picurării cerii. d. Tehnica cu capă ADAPTA. Este o tehnică modernă de obţinere a machetei coroanei turnate cu grosime totală. Se folosesc două discuri din plastic, unul din care se va conforma capa, mai gros şi unul de distanţare a viitoarei cape de bont mai subţire. Discurile din plastic, sunt prinse într-o pensă specială şi se plastifică la flacara becului Bunsen. Cînd discurile s-au plastifiat, se aşeaza deasupra unui conformator ce conţine un silicon vîscos Bontul este introdus peste discurile plastifiate în masa de silicon, care va presa plasticul peste bont obligîndu-l să realizeze o adaptar intimă pe suprafaţa bontului. Siliconul vîscos vine în contact cu discul de plastic gros iar bontul vine în contact cu diacul de plastic subţire.Se obţine astfel în centrul discurilor o impresiune negativă de forma bontului. Discul mai subţire este îndepărtează Discul mai gros ramîne din el realizîndu-se capa prin tăiere cu foarfeca a surplusul ce depăşeşte limita cervicală a bontulaui. Capa din plastic se adaptează intim pe bont ,în zona cervicală a acestuia prin picurare de ceara specială de colet. Se continuă modelarea machetei picurandu-se ceară pe feţele laterale pentru obţinerea convexităţilor şi pe suprafaţa ocluzală pentru realizarea relieful ocluzal. e. Tehnica adiţiei de ceară (Thomas & Payne). Este o tehnică modernă indicată în tratamentele protetice complexe cu ocluzia în point centric (PIM). Tehnica este mai puţin utilizată deoarece este laborioasa şi necesita o aparatura complexa formată din: articulator semiadaptabil, pantograf, arc facial, trusă specială de modelat ceara. Modelele de arcadă sunt fixate în articulator cu ajutorul datelor culese şi transmise prin arcul facial. Pe suprafaţa bontului dentar se marcheză proiecţia vîrfului cuspizilor începînd cu cuspidul activ. Se marchează corespondenţa la nivelul dintelui antagonist a proiecţiei cuspidului activ. Etapele de modelat în ceară sunt urmatoarele; - picurarea succesivă şi realizarea unor conuri de ceară corespunzătoare vîrfurilor cuspidiene pe suprafaţa ocluzală a bontului, - realizarea în articulator de mişcări de lateralitate care să limiteze prin contactul cu antagonistul lungimea conului de ceară care marchează cuspidul de pe suprafaţa bontului, - realizarea versantului extraocluzal şi intraocluzal al fiecărui cuspid pentru care s-au realizat iniţial conurile, - realizarea crestelor marginal şi contactelor interproxipale ale acestor creste, - unirea vîrfurilor cuspidiene prin crestele marginale şi delimitarea astfel a perimetrului ocluzal, - inserarea în perimetrul ocluzal a crestelor transversale-esenţiale-oblice, - realizarea şanturilor şi a crestelor secundare, - realizarea fosetelor. Metoda necesită o cunoaştere exactă a morfologiei ocluzale şi a rapoartelor ocluzale.Are un caracter didactic uşurînd respectarea unui modelaj corect. Macheta obţinuta va avea o suprafaţa ocluzală şi contacte ocluzale interdentare ideale. Macheta coroanei turnate cu grosime dirijată se obţine prin urmatoarele tehnologii: a. Tehnica folosirii machetelor prefabricate . Există seturi de machete din ceară, cu forme şi mărimi diferite, machete ce au fost realizate în ştanţe elastice. Din aceste seturi se alege macheta corespunzatoare care se adapteaza pe bontul izolat al modelului. Adaptarea presupune picurarea de ceară la nivelul coletului, a contactului interproximal cu dintii vecini, a convexitatilor şi adaptareal suprafetei ocuzale în conformitate arcada antagonistă. Caracteristici: 41

- presupune un număr mare de machete din care să se poată alege forma şi mărimea dorită, - este un procedeu rapid, - se adaptează cu uşurinţă cervical şi ocluzal, - macheta se poate distorsiona în manipulare ei pe bont, - nu se vizualizeaza spaţiul dintre machetă şi bont b. Tehnica cu folie de ceară calibrată. Se măsoară circumferinţa bontului mobil la colet. Din ceară calibrată de 0,30-0,40mm se confecţionează un inel care are aceeaşi circumferinta la colet cu bontul mobil. Cu o spatulă încălzită se configurează marginea cervicală a inelului de ceară. Se aplică pe bontul mobil izolat şi se adaptează cervical astfel încît să fie în contact cu bontul pe o înalţime de 2mm. Cu vîrful spatulei sau cu ajutorul unor fuloare subţiri se modelează convexităţile laterale ale viitoarei coroanei împingînd pereţii inelului din interior spre exterior. Se realizează astfel ariile de contact interproximale.La nivelul suprafeţei ocluzale se confecţionează un capac dinaceeaşi ceară calibrată care se lipeşte de inel la capătul ocluzal al acestuia. Morfologia feţei ocluzale se realizează picurîndu-se ceară pe suprafaţa capacului. După răcirea cerii suprafaţa ocluzală este modelată păstrînd relaţia de ocluzie cu antagoniştii. Este una din metodele cel mai des folosite. c. Tehnica modelului duplicat. Pe modelul funcţional se realizează o machetă preliminară subdimensionată a viitoarei coroane.Această machetă are următoare caracteristici : - este în contact cu bontul pe feţele laterale şi ocluzal, - limita cervicală a machetei este la distanţă de 2-3 mm de colet , - între pereţii laterali ai machetei şi dinţii vecini este un spaţiu de 0,3-0,4mm iar între faţa ocluzală a machetei şi dinţii antagonişti este un spaţiu de 1,5-2mm Modelul funcţional avînd lipită pe el macheta preliminară subdimensionată se amprentează cu un hidrocoloid reversibil. Se obţine amprenta duplicatoare. In amprenta duplicatoare se toarnă masa de ambalat specifică metalului din care se va turna coroana definitivă. Se obţine un model duplicate-din masă de ambalat. Acest model duplicat este diferit de primul model-modelul funcţional deoarece bontul este mai mare cu diferenţa dată de macheta preliminară subdimensionată. Pe bontul modelului duplicat se modelează macheta definitivă folosind una din tehnicile descrise la macheta coroanei cu grosime totală. Macheta nu se va desprinde de modelul duplicat pentru ambalare, deoarece modelul duplicat va face parte din tipar. Se evită astfel deformările machetei. In final coroana va fi la distanţă de bontul modelului funcţional cu o distanţă egală cu grosimea machetei preliminare. După obţinerea machetei, aceasta trebuie pregatită pentru ambalare (vezi incrustaţiile). Aplicarea tijelor pentru turnare se poate realiza în două moduri: - sistemul clasic, descris la incrustatii. - sistemul modern Bego -Heraeus indicat cînd sunt ambalate mai multe coroane. Acest sistem presupune: - aplicarea unor tije de turnare cu diametrul de 2,5-3,5 mm şi lungime de 3 mm, pe faţa orală spre ocluzal a fiecărei machete. Aceste tije reprezintă canalele secundare de turnare ale acestui sistem, - canalele secundare de turnare sunt unite între ele printr-un canal intermediar de turnare cu diametrul de 3,5- 4,5 mm pînă la 5 mm. Canalul intermediar de turnare este perpendicular pe canalele secundare şi are rolul rezervorului de aliaj fluid, - de la nivelul canalului intermediar de turnare pleacă spre vîrful conului de turnare canalele principale de turnare cu diametrul de 4-5 mm. Diametrul tijelor variază în funcţie de aliajul din care se toarnă coroana ; mai mic pentru aliaje nobile sau mai mare pentru cele nenobile.

42

Cele două componente se solidarizează într-o structură unică prin lipire.faţa ocluzală se realizeza prin turnare din aliaj de aur de20 de carate. . răşini compozite sau mase ceramice cu scopul obţinerii aspectului natural morfologic şi coloristic al dintelui.se confecţionează din aliaje nobile.preţ de cost scăzut :tebnologie ieftiă cantitatea de metal redusă. 43 . .în ceea ce priveşte fricţiunea şi stabilitatea coroanei pe bont .adaptarea la colet este imperfectă. B. inferioară celei turnate.execuţie simplă. cantitatea de metal necesară pentru confecţionare ei coroana din două bucăţi este între coroana metalică de înveliş turnară cu grosime dirijată şi coroana metalică de înveliş ştanţată.30mm. .25-0. . Abandonate în practica curentă actuală datorită apariţiei coroanei turnate şi a calităţilor acesteia. Caracteristici : .refacerea estetică-fizionomică a morfologiei coronare distrusă parţial sau total prin procese carioase sau fracturi.şlefuire minimă a coroanei dintelui. . * * Coroana ştanţată Definiţie : coroana de înveliş metalică ştanţată este o coroană care se realizează prin ambutisarea unui disc sau a uneu cape din aliaj nobil sau de wipla cu grosime de 0.cantitatea cea mai reduă de aliaj.capacul se toarnă din aliaj de aur de 20K. . . Caracteristici : avantaje : .inelul se realizează din banda de aur de 22K. . dezavantaje : . Croana de înveliş nemetalică Definiţie : coroana de înveliş fizionomică este o RPFU realizată din răşini acrilice.refacerea aproximativă a zonelor de contact aproximale.Următoarele faze clinico-tehnice seamănă cu cele de la incrustaţiile metalice. cu grosimea de 0.dotare minimă a cabinetului şi a laboratorului.20 -0. Superioară celei ştanţate . . . .îndepărtare uşoară de pe bont.25mm printr-o tehnologie foarte simplă ce presupune realizarea unei matrici şi a unei patrici dintr-un aliaj uşor fuzibil numit melot între care se plasează disculsau capa. * Coroana din două bucăţi (inel şi capac) Definiţie : coroana de înveliş metalică din două bucăţi este o coroană a cărui inel se realizează prin ambutisare din tablă de aur de 22 de carate şi capacul. coroana din două bucăţi şi coroana ştanţată sunt amintite cu caracter istoric*.Se poate perfora la nivelul cuspizilor datorită pereţilor foarte subţiri la acest nivel.capacul şi inelul se lipesc pentru realizarea coroanei. Adaptarea la colet şi convexitatile laterale se fac cu ajutorul unui cleşte speciali prin ambutisare.suprafaţa ocluzală nu se modelează funcţional . Indicaţii .

5 mm. .mală. . * fig.pe dinţii laterali. Se realizează prin şlefuirea cu prag circular de 1.mărime . xxx 44 . Sunt create astfel condiţiile unei modelări corecte axiale a zonei cervicale a macheti. Etapele clinico-tehnice : În tehnologia realizării coroanelor de înveliş nemetalice au o caracteristică specială o constituie : Pregătirea dintelui. Incizal faţa vestibulară va fi plană iar faţa orală concavă. fară prag ( în muchie de cutit) a dintelui stîlp determină aspectul cervical inestetic al coroanei şi este cea mai frecventă cauză a afectării parodonţiului marginal a dintelui de suport. Volumul redus al bontului dentar asociat unei preparaţii incorecte este cauza fracventă a descimentărilor acestui tip de coroană.Sunt de preferat dinţii cu feţele proximale paralele .2 mm la nivelul coletului.Sub limita preparaţiei cervicale bontul mobil va prezenta o concavitate rezultată din pregătirea cu o freză mare pentru acrilat.Tehnicile de amprentare folosesc materiale fluide capabile să reproducă cu fidelitate prepararea cu prag cervical a bontului.ca elemente de pasaj în restbilirea sau menţinerea rapoartelor ocluzale interdentare.dinţii cu faţete de abraziune ăntinse.5 .. . Un mijloc suplimentar pentru stabilitate coroanei pe dinte îl constituie şlefuiea vestibulară şi orală în două planuri ce va da zonei cervicale un aspect cilindric pe ansamblul ei şi datorită feţelor proximale şlefuite paralel. . Se folosesc în special pe dinţii frontali şi doar de necesitate la nivelul premolarilor. la care nu este o diferenţă semnificativă a diame-trului M-D incizal faţă de diametrul M-D de la colet.acoperire temporară ca elemente de protecţie a dinţilor vitali. * Consideraţii clinice Pregătirea tangenţială. înfundat subgingival 0. . Incizal şi vestibular stratul de substanţă dură îndepărtată prin şlefuire va fi mai gros (1. Contraindicaţii . * Consideraţii clinice În şlefuirea dinţilor se va da o importanţă deosebită aspectului morfologic al acestora.la pacienţii tineri cu volum cornar redus al dinţilor.dinţii cu volum coronar redus.5 . Modelul folosit trebuie să fie cu bonturi mobile pentru a facilita modelarea cervicală proxi. * fig. .corectarea sau îmbunătăţirea aspectului coronar al dinţilor frontali ce prezintă anomalii de formă. culoare sau poziţie.2mm) pentru a rezulta o estetica corespunzatoare. xxx Amprentarea este întotdeauna precedată de manopere de evidenţiere a sulcusului gingi-val. * Consideraţii clinice Coroana de inveliş din acrilat datorită rezistenţei mecanice mici şi stabilităţii coloristice precare are un caracter provizoriu.ocluzii strînse cap la cap sau adînci acoperite.

-avantaje : . . Cervical perfectarea adaptării la colet a machetei se face prin topire cerii la acest nivel cu o spatulă bine încălzită.Ambalarea se face în poziţie verticală.dispozitia culorii se face din profunzime spre suprafaţă. . Pentru ambalare este folosit un conformator numit chiuveta ce are forma cilindroconică sau paralelipipedică. Ambalarea verticală este mai rar utilizată. Ambalare orizontală: este cea mai frecventă şi cea mai indicată pentru obţinerea coroanei acrilice. * fig. introducerea acrilatului în tipar se face cu dificultate.izolarea tiparului.ambalarea verticală.eliminarea cerii machetei.Orice nouă aplicare a cerii încălzite presupune în prealabil o reizolare a bontului cu scopul uşurării desprinderii machetei de pe bont. Se foloseşte ca masă de ambalat gipsul dur . Faţeta se adaptează pe bont cît mai fidel prin scobirea feţei sale orale şi reducerea marginii cervicale.mărimii şi culorii unei faţete prefabricate corespunzătore dintelui ce urmează a fi protezat.repartizarea nuanţelor cromatice e greu de realizat .îngroşarea marginii incizale a coroanei. xxx Ambalarea. Umplerea cu gips dur a machetei previne deformarile machetei în momentul prizei masei de ambalat.tehnica prin picurare şi tehnica plastifierii. Tehnica plastifierii foloseşte un paralelipiped de ceară plastifiat prin încălzire progresivă la flacără şi aplicat prin presiune pe bontul izolat. Urmează modelarea cerii corespunzător feţelor laterale ale coroanei prin răzuire. controla.eliminarea cerii machetei. macheta este introdusă în masa de ambalat cu muchia incizală pînă la colet avînd o poziţie verticală.repartiţia culorii în tipar se poate observa. După poziţia machetei în chiuvetă există două metode : .nu există riscul fracturării bontului.există riscul îngroşării fetei vestibulare şi a marginii cervicale a coroanei în cazul în care nu se îmbină corect componentele chiuvetei.Macheta. schimba.dispozitia culorii se face din profunzime spre suprafaţă. special pentru coroanele acrilice (HYDROCAL). controla şi/sau schimba.ambalarea orizontală. -dezavantaje : . -avantaje : .Se realizează prin tehnicile convenţionale descrise la realizarea din ceară a machetei coroanei turnate cu grosime totală :tehnica răcirii gradate . -dezavantaje : .Începe prin alegerea formei.macheta este introdusă în masa de ambalat cu faţa orală . . . Tehnica din faţete acrilice prefabricate. . .există riscul fracturării bontului. Poziţionată pe bont faţeta se completează proximal şi oral cu ceară de modelat pînă la completa încercuire a suprafeţei şlefuite a bontului. După întărire se reduce vestibular şi oral surplusul de ceară.faţa vestibulară fiind în sus şi are o poziţie orizontală. . Timpii ambalării: 45 . introducerea acrilatului în tipar se face cu uşurinţă.nu se poate face. .izolarea tiparului.repartiţia culorii în tipar nu se poate observa.

. . .. sex şi entitatea morfologică ( incisiv central. . ..separarea răşinii de masa de ambalat şi evitarea combinaţiei răşină-gips. Tiparul .canin). Rolul condiţionarii.Apare ca rezultat al eliminării din masa de ambalat a machetei din ceară. Se ia cîte un godeu de plastic pentru fiecare dintre cele trei culori : de bază . Biodent.se introduce chiveta în apă fiartă pentru plastifierea machetei şi eliminarea ei.obţinerea unei suprafeţe netede.introducerea .îndepărtarea cu uşurinţă a coroanei acrilice din gipsul dur ce formează pereţii tiparului în care s-a realizat după polimerizare.50ºC.Se aplică pe faţa vestibulară o folie de celofan umezită şi se pune capacul chiuvetei strîngîndu-se în presă pentru compactare şi îndesare în toate detaliile tiparului. .Presupune mai multe etape care se succed şi care constau în: . Cînd aspectul pastei acrilice de bază este de cocă nelipicioasă se umple cu ea cavitatea tiparului.se aşteaptă priza gipsului timp de 30 min. îndesarea şi compactarea materialului acrilic în tipar. Este faza tehnică de laborator care pe lîngă încălzirea în apă fierbinte a machetei ambalate în scopul plastifierii cerii şi îndepărtării ei sub un jet de apă fierbinte sau vapori..se obţine tiparul carese izolează. Palavit.se aşează inelul celei de a doua jumătăţi a chiuvetei şi se toarna pastă de gips dur pînă la umplerea chiuvetei.Se pot folosi următoarele tipuri de răşini: Superpont. Se face prin pensularea succesivă a suprafeţei tiparului şi depunerea a 2-3 straturi de Izodent sau Pectizol. apoi se izolează în apă 10 minute. Noua depunere presupune uscarea depunerii anterioare. .incisiv lateral .în interiorul machetei îndepartate de pe model se introduce pasta de gips dur. Din amestecul 1/1 pulbere-polimer şi lichid-monomer se pregăteşte o pastă care va trece prin faza de : zahăr umezit. . culoarea cervi-cală dominată de galben şi culoarea incizală dominată de transparent. sau lacuri siliconice. de colet şi de incizal. Scoasă din presă chiuveta se desface în cele două jumătăţi şi se îndepărtează celofanul. * fig.polimerizarea propriu-zisă în regimul termic de polimerizare. tras în fire şi cocă nelipicioasă.se introduce macheta în gips . orizontal sau vertical.Cuprinde şi faza de condiţionare a tiparului. Ceara plastifiată este îndepartată din ambalaj.se aşează capacul chiuvetei şi se introduce în presă pe durata prizei (20-30 minute). .izolării – tiparului este : . .realizarea pastei acrilice din dozarea şi amestecul de pulbere-polimer cu lichidulmonomer. Condiţionarea tiparului – izolarea . -în prima jumatate de chiuveta se toarnă gips dur. Cele două secţiuni 46 . Aria de distribuţie a acestor culori este condiţionată de vîrstă.lucioase la interfaţa răşină-gips.se realizează cu soluţii alginice:PECTIZOL. xxx Realizarea coroanei acrilice. Cu un bisturiu fin şi foarte ascuţit se face o secţiune spre incizal şi una spre cervical. Izolarea se realizeaza cînd temperatura tiparului a coborît prin răcire la temperatura de 40. IZODENT.Reprezintă o cavitate în interiorul masei de ambalat ( gips dur moldano) cu volumul şi forma identice cu ale machetei. Resturile de ceară sunt spalate cu jet de apa clocotită. Culoarea coroanei acrilice asemeni culorii unui dinte natural presupune existenţa combinaţiilor rezultate din :culoarea de bază (alb + galben +gri) .

Se polimerizează la 120ºC.se lasă să se răcească lent .Prin picurare se obţine macheta zonelor proximo-palatinale neacoperite de faţetă. prelucrarea şi lustruirea finală. .adaptarea coroanei pe bont. timp de 30 minute sub presiune.din interiorul masei de ambalat. culoarea corespunde şi ne satisface. Se aplică folia de celofan şi se strînge chiuveta în presă.Scoasă din presă chiuveta se strînge într-un ring metalic şi se poate începe regimul termic de polimerizare. 1. în 30 minute. Se aplică pe secţiunea incizală pastă transparentă şi pe secţiunea cervicală pastă galbenă. rezultă suprafete lucioase. Rezultă o coroană superioară din punct de vedere estetic şi mecanic. Menţinerea în tipar (răcirea lentă) conduce la obţinerea unei răşini cu monomer rezidual cît mai redus . * fig. strat cu strat . pentru a evita evaporarea monomerului cu apariţia porozităţilor.culoare şi forma dorită. TARGIS= polimer +particule anorganice pana la 80% numit si CEROMER.sau IVOMAT. se asamblează cele 2 inele ale tiparului şi se introduc în presă la 2 atmosfere.temperatura se ridică lent la 60 ºC.la temperatura camerei. Polimerizarea propriu-zisă se realizează prin ridicarea lentă a temperaturii apei din vasul în care s-a scufundat ringul conţinînd chiuveta . modelînd coroana ca volum şi formă cu cea naturală. 2. Se contraindică răcirea bruscă. timp de 15 minute. . transparent + culoarea de bază.Din faţete prefabricate . xxx Eliberată din presă chiuveta se desface şi se urmăreşte dacă repartiţia culorilor pe faţa vestibulară a coroanei este cea dorită.Necesită un număr mare de dinţi acrilici prefabricaţi din care să se poată găsi forma. Lustrul final se obţine cu pufuri din bumbac. culoarea de bază + galben. VECTRIS =polimer cu fibre de sticla numit si rasina ramforsata cu fibre de sticla.se mentine în platou 60 minute. Prelucrarea : netezirea cu freze mai mici + lustru cu perii şi paste abrazive = apa+feldspat. * fig. rezultînd suprafeţe compacte. culoarea de bază. Se ambalează urmînduse etapele clasice. Se selecţionează faţeta de mărimea. Din răşini ramforasate.Se elimina etapele clasice :machetă.vor lăsa o grosime în creştere spre incizal pentru transparent şi o grosime în creştere spre cervical pentru galben. Dezambalarea este faza tehnică de scotere a coroanei acrilice din chiuveta metalică . întărite de tipul TARGIS-VECTRIS . Cînd totul s-a rezolvat. 3.se ridică temperatura la 100ºC în 30 de minute şi se menţine în platou 30 minute. Alte procedee de obţinere a coroanei fizionomice acrilice. xxx Acesta este regimul clasic de polimerizare durînd 2 ore si 30 minute cu răcirea lenta de 2-3 ore. Culoarea feţei vestibulare a coroanei acrilice devine astfel o succesiune de transparen.tipar.Temperatura iniţială a apei este cea a camerei :20-30 ºC. ambalare. . Este adaptată pe bont prin şlefuirea feţei orale şi a marginii cervicale.Urmează prelucrarea cu freze şi/sau pietre .Se poate repeta aplicarea de transparent şi galben pînă la obţinerea distribuţiei coloristice dorite.După preparare rezultă o pastă ce se va aplica pe bont. 47 .mărimea şi culoarea dorită.Presupune timp şi o manualitate deosebită pentru o perfectă adaptare a faţetei pe bontul modelului. .Se realizează relativ uşor cînd izolarea a fost corespunzătoare.Din acrilate speciale (barofotopolimerizabile) . Sunt livrate ăî sistem pulbere-lichid sau pasta-pasta. rezistente mecanic. lucioase.Se introduce modelul într-un micropolimerizator –BIOPOL.

4. Coroane prefabricate : -acetat de celuloza .Se amprenteza înainte de prepararea dintelui cu material elastic. In zona cervicală reducerea este de 0.După priză se extrage coroana care trebuie finisată. frezare mecanică şi frezare computerizată. Realizarea coroanei din RDC presupune modelajul direct pe model a compozitului prin tehnica “strat cu strat”. . Tehnica Scutan utilizează răşini diacrilice compozite autopolimerizabile. sunt căptuşite cu răşină autopolimerizabilă alba rezultînd coroana provizorie.5 mm) pentru a obţine o grosime minimă a coroanei care să-i confere rezistenţă şi estetică. Coroana de ceramica face obiectul unui curs separat. Vectris-ul asigură rezistenţa mecanică. 48 . Modelele se montează în ocluzor sau articulator.8 mm. -rasini policarbonat . cu terminaţia în zona cervicală sub forma de chanfrein. Prepararea dintelui sub formă de bont tronconic. 5.pentru punţi. Sunt totuşi contraindicate în cazul existenţei unor parafuncţii (bruxism). Modelul de lucru se toarna din gips superdur. este suportul peste care se aplica pasta Targis. Examinarea clinică. .pentru coroane. stabilirea diagnosticului şi a etapelor de tratament. cu bonturi mobile. Tehnicile moderne folosesc urmatoarele tehnici: aplicarea ceramicii direct pe bont. COROANA JACKET DIN COMPOZIT Coroanele jacket din răşini diacrilice compozite (RDC). au efect estetic şi rezistenţa la abrazie superioară coroanelor acrilice. Ex : PROTEMP II (Espe) .Aceste răşini se livrează în 3 forme : .pentru corpuri de punte integral fizionomice. 3. -rasini sintetice (o singura culoare). COROANA JACKET DIN CERAMICA Coroana de inveliş integral ceramică prezintă un grad de estetică maxim. 5. Amprenta Se evidenţiază şanţul gingival cu fir de bumbac impregnat cu substanţe hemostatice. turnare-presare. După prepararea dinţilor. Etapele clinico-tehnice: 1. Se adaptează pe bont prin frezare. neretentiv.Rezultă coroana fizionomică integral polimerică cu proprietăţi superioare (cel mai modern procedeu tehnologic). Trebuie asigurat un spaţiu corespunzător faţa de vecini (1. Amprenta se poate lua cu siliconi de condensare. 2. răşina pregatită se introduce în amprentă la nivelul dintelui preparat. Prima coroană Jacket din ceramică a fost obţinuta prin ardere pe folie de platina. livrate ca pasta-pasta. a ocluziei adînci acoperite sau cap la cap şi la nivelul dinţilor laterali. siliconi de adiţie sau polieteri.2 mm) şi antagonişti (1. vasoconstrictoare. 4.

estetica bună şi rezistenţa superioară coroanelor acrilice. Se cimentează pe bont prin tehnica fixării adezive sau prin cimentare clasică.Când particolele de umplutură din sticlă sunt incorporate în răşina acrilică există trei propărietăţi mecanice ce depind linear de conţinutul umpluturii: coeficientul de expansiune trmică. Unul din produsele de marca. Avantaje: .baro. ambalării şi îndesării materialului acrilic în tipar.rezistenta la abraziune Etapele clinico-tehnice de realizare a unei coroane jacket din Artglass sunt asemanatoare cu cele pentru obtinerea coroanei din RDC.contracţia de priză şi duritatea de suprafaţă. Dacă umplutura este transparentă.tehnologie simplă de realizare. . Materialele composite sunt produs ce constau din cel puţin două componente distincte cere se reunesc prin cu sjutorul unui agent de legătură. înaintea aplicării straturilor de compozit. In timpul sablării. 6. rezistenţa si o valoare mică a coeficientului de expansiune termică. . .preţ de cost mai mic decît al coroanele integral ceramice.007 microni .lipseşte faza de machetă şi de obţinere a tiparului. se finisează şi lustruieşte. Se echilibrează ocluzal. Proprietatile care le recomandă pentru coroane Jacket sunt : . Urmează cimentarea.04-0. proprietăşile optice ale răşinii se imbunătăţesc şi apare efectul de fotomimetism. este un material fotopolimerizabil. Indicatiile sunt similare cu cele ale coroanelor din compozit. 49 . iar la sfirşit se aplică un strat de lac transparent. . . feţele externe se protejează prin acoperire cu ceară.In cazul în care bontul prezinta o coloratie ce ar putea transpare prin coroana de compozit. 7. Proprietăţile obţinute prin umplutură sunt rigiditatea. duritatea. Urmează depunerea şi foto. interiorul coroanei trebuie prelucrat cu freze diamantate sau pietre ceramice şi apoi se sablează uşor cu particule de sticlă.rezistenta la fractura superioara compozitelor si ceramicii.Scopul final este obţinerea unui material su proprietăţi superioare elementelor componente. se aplică o pastă opacă.timp de lucru mai scurt datorită modelării coroanei direct pe model . Artglass-ul. bazat pe tehnologia Microglass. Se verifică adaptarea pe model şi în cavitatea bucală. .sunt eliminate eventualele erori din timpul machetării.duritate comparabilă cu a smaltul. Tipul de dentiţie antagonistă poate crea diferite grade de abraziune pe suprafaţa ntaginistă în funcţie de materialul utilizat. ceea ce determină o suprafaţă finală a lucrării mult mai netedă decât celel cu macroumplutură si o ridicare a nivelelor de rezistenţă. Dacă se foloseşte cimentarea adezivă. .aderenţa mre la bont prin fixare adezivă COROANA JACKET DIN POLISTICLA Polisticlele sau sticlele polimerice au fost obţinute prin modificarea si imbunatatirea RDC clasice.Compozitele utilizate în tehnica dentară sunt compozite de microumplutură cu o dimensiune a particolelor de 0. termo-polimerizarea straturilor de RDC.

Se mai poate aplica din trusa pentru Artglass Insulating pen I/II în doua straturi lăsând fiecare strat sa acţioneze timp de 2 min.5mm care se va aplica subţire spre margini şi se va opri 1mm înainte de terminaţia preparaţiei. Precizăm că din punct de vedere clinic reconstituirea coronoradiculară cu pivot metallic obţinut prin turnare si apoi reconstituirea coronară din polisticlă nu este considerată rezistentă datorită rigidităţii R. Realizarea coroanei Primul strat de Artglass este Artglass opac în grosime de 0. Materialul trebuie aplicat ăn grosime suficientă pe faţa ocluzală şi palatinală.Stratul de dentină trebuie să aibă grosime şi pentru uşurarea modelării se poate pensula lichid de Artglass care să ajute la modelarea detaliilor.C. La UniXS sau DentacolorXS.smalţ/artglass pentru a evidenţia caracteristicile funcţionale ale produsului Artglass SMALŢ/SMALŢ SMALŢ/PORŢELAN SMALŢ/ARTGLASS Antagonistul Antagonistul de smalţ se abrazează Antagonistul coroanei superior se 120 microni de Artgalass se abrazează 70 abrazează 40 microni microni faţă de un plan orizontal Restaurarea se Restaurarea din Artglass se Restaurarea de Artglass abrazează faţă de abrazează 40 microni faţă de cea se abrazează 55 microni planul orizontal din porţelan faţă de orizontală cu 55 microni Tehnica de lucru pentru microprotezerle realizate din Artglass fără support metallic Indicaţii: -Dinţi frontali sau laterali cu modificări de culoare. La dinţii devitali pentru mascarea diferenţelor mari de culoare se va aplica Artglass opac ca şi componentă de bază.Ariile marginale subţiri se vor bloca cu Blocset polimerizat 90 sec. Se foloseşte Artglass dentină care se modelează după anatomia fiecărei coroane în parte Individualiyînd morfolofia arcadei. La UniXS sau DentascolorXS după care se realizează si zona orală a feţei sau cuspizii orali ai 50 .tratamente endocanaliculare. -Dinţi cu leziuni carioase sau cu pierdere de substanţă dentară prin fracturi -punţi de colaj pentru protezarea edentaţiei unidentare frontale -Coroane Jaket realizate pe dinţi reconstituiţi cu pivoţi din fibre de sticlă. smalţ/porţelan. Se modelează porţiunea orală a cuspizilor vestibulari si se polimerizează 90 sec. dătătoare de culoare.Concluziile ezperimentelor de laborator ale firmei Hereus-Kulzer au cuantificat prin cicluri masticatorii artificiale echivalenţa unei utilizări intraorale în vivo de 5 ani. Se polimerizează şi acest strat 90 sec. Prezentăm în continuare printr-un tabel sinoptic valorile abraziunilor dintre diverse structuri:smalţ/smalţ.25 microni faţă de bont.vicii de erupţie ce se doresc corectate protetic -Dinţi cu modificări dimensionale. După aplicare se polimerizează materialul 90 sec. La UniXS sau DentacolorXS.R. Stratul următorse aplică pentru individualizarea coroanei. poziţie cauzate de defecte amelogenetice.-lui metallic care poate fractura coroana de polisticlă. La UniXS sau DentacolorXS Pe suprafaţa coroanei se aplică un strat subţire de ceară distanţatoare sau se pensuleaza bintul cu spyser rosu sau auriu ce asigură o distanţă de 0. Etapele tehnice de realizare a coroanei Jaket Pregătirea modelului Modelul cu bont mobil (obligatoriu) este realizat din gips dur sau gips sintetic de culoare neutră. Artglass dentina se depune pe o plăcuţă şi se presează pe suprafaţa bontuluui dînd o formă geometrică a dintelui.

Polimerizarea stratului de smalţ se face 90 sec. Prezentăm în continuare tabelul de orientare al timpilor necesari polimerizării fiecărui strat de Artglass şi grosimea maximă a fiecărui strat: COMPONENTE GROSIMEA MAXIMĂ TIMP DE ARTGLASS A STRATULUI POLIMERIZARE Artglass opac 0. Pentru molari se vor modela prima dată cuspizii vestibulari.(intrados) suprafaţa care trebuie cimentată se sablează cu granule de oxid de aluminiu de 50-100 microni la o presiune de 2 bari . Frezele fissure I şi II sunt folosite pentru finisarea suprafeţelor ocluzale.1 90 Artglass retenţie fluid 2 90 Artglass margin 2 90 Artglass dentin 2 90 Artglass smalţ 2 90 Artglass efect 2 90 Artglass gingie 2 90 Artglass basic 5 90 Artglass creative 0. Ffrezele Magnum sau Picolo sunt folosite pentru finisarea suprafeţelor orale şi vestibulare. Prelucrarea finală a coroanei După polimerizare coroana se îndepărtează de pe model şi se finoisează. Şi polimerizarea finală este de 180 sec. Viteza de utilizare este de 3-5000 rot/min. Această tehnică oferă stabilitate modelării cuspuzilor evitând cantităţile prea mari de material care pot să se deformeze (să se lase) realizează prima dată stopurile ocluzale importante în stabilizarea unei ocluzoo corecte care nu va necesita slefuire sau adaptare ocluzală ulterioară si evită obţinerea unor cuspizi de ghidaj cu pante accentuale si vârf cuspidian bine evidenţiat aşa cum este de dorit . se utilizează pastele de effect Artglass effect translucid ET1-ET6 care se aplică pe zonele transparente. Silico este freza ce se foloseşte pentru adaptarea marginală.feţei ocluzale. Pentru lustruirea suprafeţelor se foloseşte freza Prepol cu mişcări circulare. în treimea incizală palatinală sau la unii dinţi în treimea incizală vestibulară. crestele oblice de smalţ si după polimerizarea ecestor elemente se definitivează restul detaliilor.Acest strat nu trebuie să completeze integral coroana pentru că la final trebuie aplicat Artglass smalţ effect în treimea superioară a coroanei cu instrumente Kulzer I/II şi o pensulă pentru definitivarea modelajului coronar şi stabilirea contactelor dento-dentare funcţionale stabile.5mm. Atenţie! Aplicarea unei cantităţi prea mari de Artglass transparent crează impresia de alb-gri inestetic.2 90 Ciclul final de 180 polimerizare 51 . polimerizându-se în acelaşi regim. pasta HP şi la urmă Hipol. pe care tehnicianul dentar va trebui să le cunoască . apoi cei orali. riscând obţinerea unor cuspizi rotunjiţi atât vestibular cât şi oral. Pentru fotomimetism se poate aplica pe zonele proximale la contactul cu dinţii laterali Artglass transparent pe versantul ocluzal al cuspizilor vestibulari şi orali. Se obţine astfel un luciu puternic al coroanei finalizate. Artglass creative dă individualitate coroanei şi se aplică pe faţa ocluzală în centrul feţei şi intercuspidian.Prelucrarea se face numai cu freze de carbură. Pentru caracteristicile individuale din zona incizală. După curăţarea coroanei cu un instrument ultrasonic pe partea ei interioară. La final se foloseşte freza Mepol.Stratul de Artglass dentină să fie de 0.5-1.Materialul se acoperă totdeauna cu Artglass dentină.

Coroanele realizate integral din artglass au careper de culoare nuanţele preluate din culori Vita de către medical stomatolog împreună cu tehnicianul si înscrise pe fişă.Artglass smalţ/effect au un anumit cod pentru fiecare nuanţă de culoare. Realizarea unei coroane din Bellglass HP se face tot prin tehnica depunerii “strat cu strat”.5 EM A4 OA4 M4 DA4 ED B1 OB1 M1 DB1 EL B2 OB2 M2 DB2 EL B3 OB3 M3 DB3 EM B4 OB4 M3 DB4 ED C1 OC1 M1 DC1 EL C2 OC2 M2 DC2 EM C3 OC3 M4 DC3 ED C4 OC4 M4 DC4 ED D2 OD2 M4 DC4 EL D3 OD3 M3 DD3 EM D4 OD4 M2 DD4 EM Un alt produs din categoria polisticlelor este Bellglass HP. Acest produs polimerizeaza la temperatura ridicata de 138 grade si in prezenta gazului inert (azot).5 M4 DA3.Prezentăm în continuare harta culorilor VITA şi corespondenţa lor cu fiecare strat de culoare. 52 .5 OA3. NUANTE OPAC MARGINE DENTINA SMALŢ VITA A1 OA1 M1 DA1 EL A2 OA2 M2 DA2 EL A3 OA3 M2 DA3 EM A3.Artglass creative/dentină. Pentru realizarea corectă a coroanei Jacket di Artglass straturile descries anterior pentru realizarea unei astfel de microproteze şi anume: Artglass margin/dentină.

refacerea morfo-funcţională a dinţilor frontali şi laterali-mai frecvent premolarii-a căror atribute funcţionale s-au modificat prin: . acrilică sau ceramică. . Din grupul coroanelor mixte fac parte coroanele mixte tip weisser şi coroanele de substituţie. coroanele mixte au o largă răspîndire în practica stomatologică deşi presupun un sacrificiu suplimentar de ţesuturi dentare dure. a componentei fizionomice pierdute. nanici sau subdimensionaţi prin abraziune intensă.Coroana mixtă este de dorit a fi relizată numai cînd condiţiile clinico-tehnice permit acest lucru.Necesită o tehnologie specială a preparaţiilor clinice şi al etapelor tehnice de laborator pentru realizarea ei . . Generic prin coroane mixte înţelegem de fapt coroanele mixte tip weisser.refacere sau echilibrare a rapoartelor ocluzale. Indicaţii: . Asociind calităţile coroanelor metalice cu cele ale coroanelor estetice .afectarea lor prin carie.pe dinţii devitali la care bontul coronar nu a fost consolidat prin RCR-uri.cu imposibilitatea unei refaceri directe.Coroanele de substituţie înlocuind în totalitate coroana unui dinte natural constituie o categorie aparte a coroanelor mixte avînd indicaţii şi contraindicaţii deosebite.ca elemente de corectare .la pacienţii tineri cu un volum mare al camerei pulpare.ca elemente de retenţie mezial în tratamentul protetic prin punţi dentare.cînd clinic nu se poate realiza şlefuirea cu prag cervical . .anomalii de poziţie. . .în cabinet.Acoperirea parţială sau totală a componentei metalice de către componenta estetică dau coroanei mixte un aspect semifizionomic respectiv fizionomic. COROANA MIXTĂ. ce acoperă parţial sau în totalitate structura metalică şi care conferă piesei proteitce aspectul fizionomic. .Unei astfel de situaţii clinice este de preferat o coroana metalică corect concepută şi relizată. .pe dinţii cu dimensiuni coronare reduse.traumatisme.în tratamente protetice simple sau compozite : . .afectări ale pulpei dentare care au avut ca şi consecinţă modificări de culoare ale dintelui.Componenta metalică apropie prin calităţile ei coroana mixtă de coroanele metalice iar componenta estetică de coroanele estetice:acrilice sau ceramice. *Consideraţii clinice.Se adresează dinţilor voluminoşi. dinţilor cu un volum redus al camerei pulpare sau dinţilor devitali. .Relizarea ei în condiţii improprii duce la piederea componentei estetice cu apariţia infrastructurii metalice de suport . evidenţierea şi amprentarea acesatei preparaţii.pe dinţii aflaţi în vestibulopoziţie. 53 . . Definiţie: coroana mixtă este o RPFU ce prezintă o structură metalică ce-i conferă rezistenţa. cu aspect inestetic şi neigienic. Contraindicaţii : .abraziune. .ca element de sprijin şi ancorare a protezelor mobilizabile.şi o structură estetică.IV.anomalii de formă .ca elemente de imobilizare definitivă a dinţilor mobili în înbolnăvirile parodontale.

Structura metalică este invizibilă ea fiind în totalitate acoperită de componenta estetică –fizionomică.cu prag în unghi drept .coroane mixte cu aspectul total estetic-fizionomic.diagnosticul.de apreciere a structurii dentare de suport a viitoarei RPFU. Componenta metalică se obţine prin turnare. stabilitatea prin fricţiune a piesei protetice pe bont.soluţia de tratament.realizate prin ambutisare-polimerizare.coroane mixte metalo-compozite.ambutisare. . diametrul mic la nivel ocluzal. 1. metalo-polimerice. . Realizarea coroanelor mixte presupune combinarea etapelor clinico-tehnice de realizare a coroanelor metalice cu cele din tehnologia coroanelor nemetalice.şlefuirea dintelui. Pregătirea cîmpului protetic.La coroanele metalo-acrilice vecinătatea acrilat-parodonţiu marginal poate fi o 54 . Dintele stîlp se reduce cu 1. Şlefirea dintelui în vederea acoperirii cu o coroană mixtă presupune o pregătire specială a bontului.termopolimerizare sau dacă este ceramică se obţine prin coacere.5-2mm pe faţa vestibulară şi respectiv jumătatea proximo-vestibulară ( mezială şi distală ) a coroanei pentru coroana parţial estetică şi la nivel cervical şi pe toate feţele laterale ale coroanei dintelui pentu coroanele mixte cu aspect total estetic.baro .realizate prin galvanizare-polimerizare. După materialul estetic ce acoperă parţial sau în totalitate infrastructura metalică coroanele mixte pot fi: . cu cît dintele va fi mai lung va fi preparat mai conic. . Examenul clinic.prin mărimea suprafeţei de contact . . Cu cît dintele este mai scurt se va prepara mai aproape de un cilindru . 2. După tehnologia de realizare a componentelor structurale coroanele mixte pot fi: .Aspectul este cilindro-conic cu diametrul mare la colet.cu prag în unghi rotunjit-en conje.sinterizare sau galvanizare . .realizate prin turnare-polimerizare.Condiţiile tehnice sunt impoprii relizării unei structuri mixte cu aspect estetic. Reprzintă prima etapă clinică . . .Tehnicianul poate încerca compensarea lipsei de spaţiu prin extinderea volumului coronar spre vestibular cu riscul afectării în timp a parodonţiului marginal printr-o igienă defectoasă . Aspectul preparaţiei cervicale a bontului în cazul protezării cu o coroană mixtă poate fi : .realizate prin galvanizare-coacere. Este faza clinică în care porţiunii coronare a dintelui de suport i se dă prin şlefuire forma de bont.Aspectul cilindric sau conic infuenţează direct.Componenta estetică dacă este acrilică se obţine prin polimerizare.semifizionomic.Clasificare.realizate prin ambutisare-coacere.realizate prin turnare-coacere.coroane mixte metalo-ceramice.Sunt evaluate condiţiile clinico-tehnice şi de laborator care să permită obţinerea rezultatului scontat :rezistenţă mecanică bună în condiţiile unei estetici satisfăcătoare.tangenţial. După aspectul estetic coroanele mixte pot fi : .coroane mixte metalo-acrilice. .coroane mixte cu aspectul parţial estetic.Structura metalică este vizibilă ea fiind acoperită de componenta estetică numai pe faţa vestibulară.dacă este compozită se obţine prin foto. Etapele clinico-tehnice de obţinere. . În prepararea tangenţială a zonei cervicale pierderea de substanţă dură dentară este cea mai redusă . .

Prepararea pragului în unghi rotunjit-en conje elimină deficienţele preparaţiei în unghi drept a zonei cervicale a bontului dentar.Sunt tehnicile descrise la coroanele estetice: acrilică. Prepararea cu prag în unghi drept a zonei cervicale a bontului coronar crează ca spaţiu premizele unei coroane mixte estetice .Supradimensionarea vestibulară a dintelui protezat generează un aspectul inestetic în configuraţia armonioasă a arcadei dentare. Protecţia parodontală poate fi obţinută de modelarea unei colerete metalice cervicale în grosimea căreia tehnicianul să realizeze un prag care să asigure grosimea necesară aspectului estetic al componentei fizionomice a coroanei mixte şi poziţionarea acrilatului la distanţă de parodonţiul marginal. şi tehnologia de realizare a structurii metalice. Pentru acrilat şi compozit structura metalică va prezenta sisteme mecanice de retenţie special confecţionate în acest scop. 4. 55 . Tehnicile de amprentare au ca numitor comun evidenţierea prin condiţionare a zonei cervicale care să permită o reproducere perfectă a pragului.Cu excepţia modelelor metalice toate celelalte tipuri de modele de lucru nu permit reproducerea şi mai ales păstrare pe durata lucrului a configuraţiei ascuţite a pragului. Recomandabil este modelul de arcadă. Atenuarea prin rotunjire a unghiului pragului cervical are ca şi consecinţă imperfecta adaptare a coroanei pe cîmpul protetic şi poziţionarea la distanţă a coroanei mixte pe dintele stîlp lăsînd vizibil un lizereu din cimentul utilizat la fixarea acesteia.capă şi picurare.cauză suplimentară a îmbolnăvirii parodontale.cu bonturi mobile.din materiale cu rezistenţă crescută. Se poate încerca o îmbunătăţire a rezultatelor clinice ale unei astfel de preparaţii cervicale a bontului dentar prin poziţionarea subgingivală a pragului şi prin bizotarea prismelor nesusţinute de smalţ din această zonă. Modelul. Amprentarea.Este mai uşor de preparat dacă se foloseşte instrumentarul abraziv adecvat. În amprentă şi pe model exactitatea preparaţiei este incomparabil mai bună Şi în acest caz este bine ca poziţionarea pragului cervical să se facă subgingival şi să se asocieze cu îndepărtarea prismelor de smalţ nesusţinute prin bizotare. Macheta componentei metalice a coroanei mixte diferă în funcţie de natura componentei esetice : acrilică. 3. Macheta componentei metalice a coroanei mixte se poate realiza prin : - tehnici clasice . Macheta componentei metalice. 5. Materialele de amprentare sunt de mare precizie avînd o fluiditate crescută care să le permită pătrunderea cu uşurinţă în sacul gingival condiţionat. Zona cervicală cuprinzînd ariile proximale poate fi uşor accesibilă numai prin mobilizarea bontului şi expunerea direcă a preparaţiei pragului.Oferă grosimea şi estetica cea mai bună pentru coranele integral estetice şi pentru coroanele mixte metalo-acrilice şi metalocompozite.Colereta metalică cervicală este vizibilă şi se asociază extinderii volumului coronar spre vestibular care apare inestetic.Pentru coroanele metalo-ceramice prezenţa unghiurilor bine exprimate este generatoare de fisuri şi/sau desprinderi ale masei ceramice de suportul metalic.compozită. Macheta componentei metalice pentru coroana mixtă metalo-ceramică nu prezintă macroreten-ţii ci numai microretenţii ce se obţin prin sablarea structurii metalice. ceramică.picurare.compozită sau ceramică. Pragul în unghi drept este cel mai predispus unei incorecte adaptări a RPFU pe dintele de suport. Cuprind întreaga arcadă realizîndu-se de obicei în trei timpi. .

curăţire în băi ultrasonice şi aplicarea lacurilor adezive de opac. 6. 56 .butoni sau solzi . cristalele calcinabile sau hidrosolubile pentru solzi.Se modelează macheta componentei estetice – faţeta. . după aceeaşi tehnologie ca cea descrisă la incrustaţii sau la coroana turnată. *** Realizarea prin sinterizare sau galvanizare a componentei metalice presupune aparatură.instrumentarul şi tehnologia obişnuite obţinerii oricărei piese metalice tur-nate.perle.seminobil .bare. .unghiuri retentive la întîlnirea capei cu caseta. Realizarea tiparului pentru obţinerea componentei estetice. Materialele utilizate sunt : ceara pentru perle. firele de nylon pentru anse .solzi. După turnarea componentei metalice a coroanelor mixte zona supraecuatorială . Ambalarea se realizează cu mase de ambalat specifice metalului (nobil. Ambalarea machetei componentei metalice a coroanei mixte.cu - tehnici moderne – ceară calibrată.Revenită în laborator structura metalică a coroanei mixte este pregătită la interfaţa structurii metalice cu componenta estetică. . După obţinerea componentei metalice a coroanelor metalo-polimerice aceasta este prelucrată.neretentivă. 7. Placarea. . răşini compozite prin fotopolimerizare. Se condiţionează prin sablare. a perlelor de retenţie se reduce prin şlefuire cu o piată sau freză pentru a nu transpare prin componenta estetică a coroanei mixte. lustruită şi probată în cavitatea bucală. * Consideraţii clinico-tehnice. ** La coroana clasică metalo-polimerică lacul opac folosit la condiţionarea suprafeţei metalice de contact cu componenta estetică va fi fluid pentru a realiza un strat subţire care să nu anuleze zona de retenţie subecuatorială a perlei sau să desfiinţeze prin umplere retentivitatea solzilor. acrilatul pentru perle .anse.butoni.anse. Perlele şi butonii au eficienţa cea mai mare asigurînd cea mai bună retenţie mecanică. Turnarea.nenobil ) din care se realizează componenta metalică a coroanei mixte. instrumentar şi materiale corespunzătoare iniţiatorului noii tehnologii. 9.degresare. 8. Este o etapă tehnică proprie numai coroanelor mixte. Presupune aparatura . Sisteme mecanice de retenţie – de fixare – a componentei estetice la componenta metalică Sisteme mecanice de retenţie a componentei estetce la coroanele mixte metalo-acrilice şi metalo-compozite se pot realiza în faza de machetă sub formă de : .discuri de celuloid prin ambutisare cu perfectarea închiderii cervicale ceară specială de colet. .

prelucraea. Faţeta – componenta estetică – se realizează prin aplicarea succesivă. . Aplicarea succesivă a straturilor : opac.dentină.ca element de sprijin .în anomalii de poziţie şi migrări ale dinţilor care în tratamentul protetic necesită schimbarea axului coroanei faţă de axul rădăcinii.refacerea morfofuncţională a dinţilor monoradiculari a căror atribute funcţionale s-au pierdut prin distrugerea integrală a coroanei prin carie.Ambalarea poate fi făcută numai în poziţie orizintală.condiţionate şi uscate ale componentei metalice.. .în afectări ale pulpei care au avut ca şi consecinţă pierderea vitalităţii dintelui şi a unei importante părţi coronare ce fac imposibilă refacerea acesteia prin coroane de acoperire sau RCR.Coroana de substituţie are cea mai bună stabilitate pe cîmpul protetic şi calităţi estetice deosebite. 57 . * Consideraţii clinico-tehnice.dezambalarea.introducerea acrilatului. * Consideraţii tehnice.ancorare şi stabilizare a protezelor scheletate ce folosesc mecanisme speciale de tipul : capselor.strat cu strat . . livrate în stare lichidă ce se aplică pe suprafeţele foarte curate.Obţinerea tiparului.derivate de la siliciul tetravalent. aplicarea ei pe dinte necesitînd devitalizarea dintelui de suport. COROANA MIXTĂ DE SUBSTITUŢIE Definiţie :coroana de substituţie este o RPFU mixtă ce reface integral coroana unui dinte fixîndu-se pe rădăcina acestuia în canalul radicular.pe dinţii a căror dimensiune redusă coronară nu permite acoperirea cu coroane mixte.pe dinţii care au beneficiat de rezecţie apicală şi la care porţiunea radiculară s-a redus considerabil. Retenţia acrilatului pe infrastructura metalică a coroanei mixte este pur mecanică.magneţolor sau a sistemelor Dollder. Indicaţii : . . a materialului compozit pe suprafaţa metalică condiţionată prin sablare sau silanizare cel mai frecvent.ca element de retenţie pe dintele stîlp mezial la punţile întinse cînd dintele limitant are volum coronar redus.pe dinţii a căror tratamente endodontice sunt incorece şi/sau incomplete. smalţ realizată cu spatula sau pensula asemănător depuneii masei ceramice fiind întreruptă de introducerea în cuptorul de fotopolimerizare pentru fiecare din straturile enumerate.Reducerea indicaţiilor ei sunt datorate caracterului nebiologic .lustruirea sunt cele descrise la coroana estetică polimerică.polimerizarea. . . Silanizarea se realizează cu soluţii siliconice .pe dinţii la care distrucţia coronară se asociază cu pierderi din porţiunea subgingivală radiculară.abraziune.La coroanele mixte metalo-compozite realizarea componentei estetice exclude faza de realizarea machetei a acestei structuri ca şi etapa de realizare a tiparului – ambalarea. Contraindicaţii : . .traumatisne.

cu crampoane lungi sau faţet Steel. * Consideraţii clinico-tehnice. Clasificare. .Structura metalică este invizibilă ea fiind în totalitate acoperită de componenta estetică –fizionomică. amprentarea dintelui şi realizarea machetei componentei metalice cer manualitate şi necesită mai mult timp de lucru.cu casetă metalică şi faţetă fizionomică confecţionată în laborator din acrilat.provizorie.coroane mixte cu aspectul total estetic-fizionomic.inel pericervical şi capac.coroane mixte metalo-ceramice.Şlefuirea ca bont este dificilă datorită existenţei în structura coroanei de substituţie a metalului şi componentei estetice şi a necesităţii îndepărtării prin noua şlefuire a inelului pericervical. .Aspectul ovalar pe secţiune al pivotului împiedică rotirea sa în axul lung al dintelui şi îi conferă o bună stabilitate în canalul rtadicular.compozit sau ceramică.ca structură protetică individuală de refacere a coroanei unui dinte sau ca parte dintr-o structură protetică complexă de tipul punţilor dentare sau a protezelor scheletate. este considerată a fi alcătiută dintr-o componentă radiculară (dispozitivul radicular) şi o componentă coronară (dispozitivul coronar). Capacul reprezintă porţiunea metalică a coroanei de substituţie care acoperă suprafaţa de secţiu-ne a bontului radicular. metalo-polimerice. Pivotul reprezintă structura metalică a coroanei de substituţie plasată în interiorul canalului radicular.Transmite presiunile în axul dintelui împiedicînd efectul de pană al pivotului în canalul radicular.Îndepărtarea coroanei de substituţie de pe dinte este cel mai frecvent nerealizabilă datorită riscului foarte crescut de distrugere a structurii dentare de suport. După elementele structurale constitutive coroanele mixte de substituţie pot fi: . .Măreşte stabilitatea protezei pe in-frastructura dentară. .coroane mixte cu aspectul parţial estetic. . Componenta metalică a dispozitivul coronar al coroanei de substituţie poate fi sub forma unui bont metalic de aspectul unui dinte şlefuit în vederea acoperirii cu o corană integral 58 .semifizionomic.cu bont metalic şi coroană fizionomică. După aspectul estetic coroanele mixte de substituţie pot fi : . După indicaţia de utilizare pot fi : . După materialul estetic ce acoperă parţial sau în totalitate infrastructura metalică coroanele mixte de substituţie pot fi: .Structura metalică este vizibilă ea fiind acoperită de componenta estetică numai pe faţa vestibulară.definitiv.Coroana de substituţie.Pregătirea bontului.coroane mixte metalo-acrilice. Dispozitivul radicular la toate coroanele de substituţie a căror componentă metalică se realizează prin turnare este alcătuit din : pivot. Inelul pericervical reprezintă o bandă metalică de aproximativ 1mm lăţime plasată subgingival care înconjoară porţiunea supragingivală a bontului radicular .Împreună cu inelul pericervical constituie ceea ce poate fi cunoscut şi sub denumirea de capă. avînd rolul de protecţie a bontului preparat şi de mascare în scop estetic a lipsei structurii dentare supragingivale absente.împiedică rotirea acesteia pe dinte anulînd efectul de pană ce poate avea ca şi consecinţă spargerea rădăcinii.cu casetă metalică şi faţetă prefabricată ceramică : cu crampoane scurte butonate. cu durată redusă de folosire .coroane mixte metalo-compozite. . Ocupă 2/3 din lungimea rădăcinii şi 1/3 din grosimea suprafeţei de secţiune la colet a rădăcinii în sens V-O şi M-D.didactic.

După adaptarea transversală şi axială a inelului de cupru ce urmează a fi folosit ca portam-prentă versantul vestibular al bontului se înfundă subgingival cu o freză sferică cu diametrul mare sau cu o freză de prelucrat acrilatul bine ascuţită.pregătirea porţiunii dentare supragingivale – pregătirea bontului. Etepele de realizarea a coroanelor de substituţie sunt cele de realizare a coroanelor mixte cu caracteristicile individuale determinate de agregarea în canalul radicular al dintelui devitalizat. versantul oral este orizontal. Prepararea – şlefuirea dintelui. .Versantul vestibular este oblic . 2.şi poate fi sortită eşecului.Axial pregătira rădăcinii va cuprinde 2/3 dinlungimea acesteia.Porţiunea dentară supragingivală se reduce la 1. paralele înte ele sau uşor convergente spre colet.Suprafaţa vestibulară a bontului devine concavă spre incizal .permiţînd plasarea subgingivală a structurii metalice şi conferind o grosime accep-tabilă componentei fizionomice pentru o redare estetică a restauraţiei protetice.inel pericervical . Pregătirea bontului.diagnosticul. Adaptarea inelului de cupru după înfundarea versantului vestibular al bontului este mult mai dificilă. Este prima etapă .semifizionomice. componenta metalică coronară are aspectul de casetă şi se obţine prin turnare o dată cu casetele reprezentînd structura metalică a intermedia-rilor – adinţilor de înlocuire din structura punţilor dentare.La finalul preparării bontului suprafeţele laterale ale acestuia sunt şlefuite cu o freză diamantată flacără în scopul îndepărtării pe 1mm subgingival a eventualelor prisme de smalţ nesusţinute.pregătirea canalului radicular.soluţia de tratament. 59 . 1. Prepararea canalului radicular.paralel cu planul de ocluzie.coroana de substituţie cu casetă metalică şi faţetă estetică se foloseşte ca elemennt de agregare în tratamentul prin punţi dentare. Amprentarea .coborînd spre marginea gingivală . Este cazul coroanelor de substituţie folosite individual.estetică. clinică. pentru refacerea coroanei unui singur dinte.Se face cu freze speciale de lărgit canalul. 3. Obţinut prin turnare o dată cu dispozitivul radicular el face ca întreaga structură metalică să fie cunoscută sub denumirea de dispozitiv corono-radicular.. Prepararea dintelui pentru coroana mixtă de substituţie prezintă două etape distincte : . Coroana de substituţie cu bont şi coroană estetică se foloseşte ca element individual de tratament .Suprafeţele laterale ale bontului sunt plane . La coroanele de substituţie mixte.Reprezintă o asociere a fazelor de obţinere a unei piese protetice metalice turnate cu fazele de obţinere a unei piese protetice din material estetic.Bontul dentar trebuie să fie supragingival pe toată întinderea sa.Conturul preparaţiei canalului va urmări conturul secţiunii la colet a rădăcinii şi va reprezenta 1/3 a diametrului acesteia în toate direcţiile. coroanele de substituţie mixte cu aspect total estetic. Examenul clinic. Etapele clinico-tehnice de obţinere. Suprafaţa de secţiune a bontului se prepară ’’ în acoperiş de casă’’ cu două versante orientate vestibular şi respectiv oral .Necesită obligatoriu examenul radiologic care să evalueze calitatea tratamentului endodontic şi valoarea implantării rădăcinii. Dispozitivul corono-radicular este deci o piesă metalică unică didactic compusă din:pivot.Această casetă făcînd corp comun cu corpul de punte se va lipi de suprafaţa orală a capei dispozitivului radicular în tehnologia realizării punţilor dentare din elemente separate.capac şi bontul metalic artificial sau din dispozitivul radicular şi bontul metalic . de apreciere a structurii dentare de suport a viitoarei RPFU.5-2mm înălţime.

.spre vestibular.Materialul termoplastic trebuie să fie omogen.Tehnicile de amprentare diferă în funcţie de materialul folosit.asemănătoare cu un mîner de umbrelă.Lipitura inelului şi semnul cleştelui orientate vestibular permit găsirea poziţiei amprentei în supraamprentă. Se controlează dacă cele două amprente sau solidarizat făcînd corp comun.fără lipsuri ale materialului de amprentare.vîrful tijei se introduce în masa ter-moplastică aflată în canalul radicular. Amprentarea bontului cu material termoplastic.avansează rapid şi materialul nu refulează în afara canalului pe suprafaţa bontului.Prinsă de ansă în cleştele crampon tija metalică se încălzeşte în flacără pînă la roşu.Cînd materialul termoplastic din canal este insuficient tija ade în gol.La răcirea materialului termoplastic amprenta este îndepărtată de pe dinte şi controlată.Pe tijă se fac retenţii cu un cleşte crampon sau cu un disc de carborund.Dacă materialul din canal este omogen tija avansează greu şi surplusul de material refulează deasupra bontului.Tija fiind introdusă pe canal bucla trebuie să depăşească suprafaţa de secţiune a bontului.Presupune folosirea inelului de cupru ca portamprentă.acoperind în totalitate suprafaţa internă a inelului. Urmează cooptarea celor două amprente : a canalului şi a bontului. se introduce falca încălzită a unui cleşte crampon cu ajutorul căreia amprenta este îndepărtată de pe dinte.cu uncleşte crampon .fără lipsuri şi să acopere în totalitate tija metalică introdusă în canal. 60 .fără lipsuri.amprentarea bontului dentar.amprentarea canalului radicular. Se răceşte amprenta cu un jet de apă şi se scoate din canal trăgînd de ansă . Materialul termoplastic este încălzit la flacăra unei spirtiere şi prin rulare între degete i se dă forma conică cu dimensiunea cît mai apropiată de cea a canalului radicular. Se apasă marginea incizală a inelului fără a o acoperi în totalitate pînă la restabilirea poziţiei corecte obţinute la adaptarea inelului pe bont.Inelul este adaptat pe dinte prin răscroirea şi bizotarea marginii cervicale .Într-o primă etapă se ţine tija în contact cu masa termoplastică pentru a-i transmie căldura.Pentru repoziţionarea amprentei în canal este bine să fie memorată orientarea spaţială a ansei metalice aflată deasupra bontului.Se scoate din flacără şi se aşteaptă difuzarea căldurii în întreaga masă a materialului de amprentare.Cînd masa termoplastică s-a plastifiat tija este împinsă în profunzimea canalului radicular.Se introduce pe canal unde se îndeasă cu un instrument bont – fuloar de amalgam. Inelul plin cu material termoplastic este ţinut cu o pensă în flacără pentru a rămîne plastic materialul de amprentare.Inelul încălzit este prins între degete şi se aplică pe bont cu lipitura spre vestubular făcănd presiuni pe marginea incizală.Oricare ar fi ele cuprind două etape distincte : .După răcire. Canalul radicular se izolează prin umectarea sa de către lichidul bucal.Se controlează la final adaptarea axială şi transversală a portamprentei pe bont.În acest moment se poate trce la înfundarea versantului vestibular al bontului. Amprenta canalului fiind repoziţionată în rădăcină se ia amprenta bontului şi se îndepărtează materialul termoplastic pătruns pe canal.Cu mîna sprijinită .în masa termoplas-tică.Din sîrmă cu diametrul de 1-2mm se realizează o tijă avînd un capăt ascuţit şi un capăt cu o buclă... Prin încălzire materialul termoplastic se plastifică şi se introduce în inel prin capătul cervical al acestuia pînă la umplerea sa în totalitate. Inelul încălzit este prins între degete şi se aplică pe bont cu lipitura spre vestubular.Amprenta se reia dacă prezintă lipsuri sau dacă tija metalică este vizibilă. Amprentarea canalului radicular cu material termoplastic. Surplusul de material termoplastic poate refula între deget şi marginea incizală a inelului.în axul dintelui. Se urmăreşte omogentatea materialului de amprentare.

Umplerea canalului şi omogenizarea materialului elastic introdus în canal se face cu ajutorul unui con de gutapercă sau unui con de acrilat anterior pregătit pe dimensiunea canalului. Realizarea machetei dispozitivului radicular.Se introduce ceara pe canalul radicular unde se îndeasă cu un instrument metalic rotunjit.cu o spatulă pentru modelat ceara.se încălzeşte în flacără după care se introduce lent în canalul umplut cu ceară. 5. ce va reprezenta macheta viitorului canal de turnare. Topindu-se ceara se distribuie uniform în toate detaliile preparaţiei canalului radicular.Această armare cu gutapercă sau acri-lat are şi rolul de a împiedica posibila deformare a amprentei canalului sub propria greutate a gipsului în faza de obţinere a modelului.Amprenta cu inel de cupru şi material termoplastic reproduce doar bontul. Componenta metalică deşi se pretzintă în cazul ambelor tipuri de coroane de substituţie ca o structură unitară se confecţionează în mod diferit dat fiind indicaţiile clinice diferite ale fiecăruia din tipurile de coroană de substituţie. 4.restul cîmpului protetic se evidenţiază printr-o supraamprentă. Canalul radicular se izolează prin umectarea sa de către lichidul bucal.uniformitatea şi completa acoperire a tijei metalice de ceara reprezentînd macheta pivotului. asemănător lumenului canalului radicular. Zona cervicală cuprinzînd ariile proximale poate fi uşor accesibilă numai prin mobilizarea bontului şi expunerea direcă a zonelor aproximale ale preparaţiei. fierbinte. După răcirea cerii şi o nouă izolare a bontului se trece la realizarea machetei inelului pericervical. Macheta componentei metalice a coroanei mixte de substituţie diferă în funcţie de tipul coroanei de substituţie : cu bont metalic şi coroană estetică sau cu casetă metalică şi faţetă estetică.cu bonturi mobile. Cînd se doreşte o ampentare în ocluzie inelul de cupru se va reduce dimensional penrtu a permite realizarea rapoartelor normale de ocluzie între cele două arcade dentare.După răcire se îndepărtează de pe model şi se controlează : integritatea. Este aceeaşi pentru toate tipurile de coroane de substituţie. Modelul.Cu un ac lentulo se introduce materialul elastic fluid pe canal asemeni unei paste de obturat canalul. Se realizează astfel macheta capacului asociată machetei pivotului. se aplică ceară pe suprafaţa de secţiune a rădăcinii corespunzător celor două versante ale preparaţiei bontului radicular :vestibular şi oral. Amprenta bontului şi a celorlalte elemente ale cîmpului protetic se iau printr-o amprentare în lingură individualăsau standard cu acelaşi material elastic. se aplică ceară pe suprafaţa 61 .Cu o spatulă pentru modelat ceara. Dacă pentru amprenta bontului cu material elastic se foloseşte inelul de cupru ca portamprentă atunci inelul trebuie perforat sau dat cu lac adeziv penrtu a fixa materialul elastic fluid de amprentare. fierbinte. Recomandabil este modelul de arcadă. Ceara plastifiată prin încălzire se modelează de aspect conic . O tijă metalică cu diametrul de 1mm şi lungimea de 25-30 mm . Amprenta cu materiale elastice. Macheta componentei metalice. Pe modelul izolat la preparaţiei canalului radicular se începe realizarea machetei pivotului.din materiale cu rezistenţă crescută. Macheta pivotului aflîndu-se pe model .

Presupune aparatura . Ambalarea se realizează cu mase de ambalat specifice metalului (nobil. 9.curăţire în băi ultrasonice şi aplicarea lacurilor adezive de opac. Paralelismul feţelor proximale ale bontului şi unghiul drept între feţele laterale ale bontului şi capac contribuie la stabilitatea componentei estetice a coroanei de substituţie pe structura metalică a acesteia.Obţinerea tiparului.prelucraea.capacului şi inelului pericervical. S-a obţinut astfel macheta dispozitivului radicular fomată din macheta : pivotului. macheta bontului artificial .Toate feţele laterale ale machetei bontului artificial formează cu macheta capacului un unghi de 90 de grade.degresare.Se modelează macheta componentei estetice – faţeta. Macheta componentei metalice pentru coroana mixtă metalo-ceramică nu prezintă macroreten-ţii ci numai microretenţii ce se obţin prin sablarea structurii metalice. Ambalarea poate fi făcută numai în poziţie orizintală.seminobil .introducerea acrilatului.Permanent se va urmări ca macheta inelului pericervical să realizeze un unghi drept cu macheta capacului. avănd în interior tija metalică.polimerizarea.RPFP Pentru acrilat şi compozit structura metalică-caseta va prezenta sisteme mecanice de retenţie special confecţionate în acest scop. Turnarea. lustruită şi probată în cavitatea bucală. după aceeaşi tehnologie ca cea descrisă la incrustaţii sau la coroana turnată.dezambalarea.rădăcinii corespunzătoare preparaţiei cervicale a acesteia. * Consideraţii tehnice. Macheta aesteia se realizează o dată cu cea a dispozitivului radicular dacă corona de substituţie urmează a fi RPFU sau concomitent cu macheta componentei metalice a dinţilor intermediari.pentru coroana de substituţie cu bont se realizează pe capacul machetei dispozitivului radicular . 6. Realizarea tiparului pentru obţinerea componentei estetice.Revenită în laborator structura metalică a coroanei mixte este pregătită la interfaţa structurii metalice cu componenta estetică. Este o etapă tehnică proprie numai coroanelor mixte. 8. Realizarea machetei dispozitivului coronar. 7. a corpului de punte . Retenţia acrilatului pe infrastructura metalică a coroanei mixte este pur mecanică.pentru coroana de substituţie cu casetă componenta coronară a structurii metalicedispozitivul corono-radicular este reprezentată de caseta metalică. Ambalarea machetei componentei metalice a coroanei mixte.La coroanele mixte metalo-compozite realizarea componentei estetice 62 . Ca piesă unică ataşată tijei metalice ce va constitui macheta viitorului canal de turnare.Feţele proximale sunt paralele.Faţa vestibulară este plan convexă .nenobil ) din care se realizează componenta metalică a coroanei mixte. . faţa orală este convexă în 1/3 cervicală şi concavă în 2/3 incizale. .cînd coroana de substituţie poate fi folosită ca element de agregare în componenţa punţilor dentare. După obţinerea componentei metalice a coroanelor metalo-polimerice aceasta este prelucrată.de înlocuire.lustruirea sunt cele descrise la coroana estetică polimerică. Placarea. Se condiţionează prin sablare.Are forma dintelui natural subdimensionat cu 2mm..instrumentarul şi tehnologia obişnuite obţinerii oricărei piese metalice tur-nate.

condiţionate şi uscate ale componentei metalice. .traumatism. livrate în stare lichidă ce se aplică pe suprafeţele foarte curate.abraziune.dentină. a materialului compozit pe suprafaţa metalică condiţionată prin sablare sau silanizare cel mai frecvent. .estetice sau mixte situaţie în care rolul lor este de a contribui la realizarea infrastructurii dentare de suport .De cele mai multe ori sunt acoperite cu coroane metalice. . RECONSTITUIREA CORONO-RADICULARĂ – RCR-DCR. Clasificare : După aspectul estetic reconstituirile corono-radiculare pot fi : 63 .Asociate cu coroanele mixte RCR–urile au înlocuit coroana de substituţie.pe dinţii care au beneficiat de rezecţie apicală şi la care dimensiunea radiculară s-a redus considerabil. Definiţie :reconstituirea corono-radiculară reprezintă o RPFU metalică.pe dinţii cu implantare osoasă insuficientă sau cu îmbolnăviri ale parodonţiului de susţinere.distrugerea integrală a coroanei dintelui prin : carie. . .corect obturat pe canal . .mixtă sau acrilică cu ajutorul cărreia se poate reface cea mai mică porţiune dentară utilizabilă. Faţeta – componenta estetică – se realizează prin aplicarea succesivă. smalţ realizată cu spatula sau pensula asemănător depuneii masei ceramice fiind întreruptă de introducerea în cuptorul de fotopolimerizare pentru fiecare din straturile enumerate.în cazul dinţilor cu o structură friabilă.cu duritate redusă. Contraindicaţii: .refacerea morfo-funcţională a dinţilor frontali ţi laterali a căror atribute funcţionale s-au modificat sau pierdut prin : . Absenţa inelului pericervical din structura RCR-ului permite utilizarea structurilor dentare la care nu toate zonele sunt situate supragingival.exclude faza de realizarea machetei a acestei structuri ca şi etapa de realizare a tiparului – ambalarea. RCR-urile pot rămîne fixe pe structura dentară prin cimentare sub formă de pinlay.Prezintă avantajul înlocuirii cu uşurinţă a coroanei de acoperire fără îndepărtarea RCR-ului şi fără riscul implicit al fracturării infrastructurii dentare de suport.afecţiuni ale pulpei dintelui care au avut ca şi consecinţă pierderea vitaşităţii dintelui şi a unei importante părţi a coroanei. o porţiune coronară cu ajutorul căreia se reface parţial sau integral coroana dintelui.strat cu strat . * Consideraţii clinico-tehnice.dinţi a căror coroană de dimensiune redusă nu poate fi acoperită cu coroane. Indicaţii : .derivate de la siliciul tetravalent.Prezintă o porţiune radiculară prin care se fixează în interiorul rădăcinii unui dinte mono sau pluriradicular devital. Aplicarea succesivă a straturilor : opac.pe dinţii a căror tratamente endodontice sunt incomplete şi/sau incorecte.anomalii de poziţie şi migrări ale dinţilor care în tratamentul protetic necesită schimbarea axului coroanei faţă de axul rădăcinii. RCR-urile elimină dificultăţile şlefuirii coroanei de substituţie în vederea realizării unei noi RPFU. Silanizarea se realizează cu soluţii siliconice .

inestetice,cele metalice, - estetice,cele acrilice,compozite sau ceramice, - mixte cu aspect parţial estetic cînd structura metalică este vizibilă componenta estetică acoperind numai faţa vestibulară, - mixte cu aspect total estetic ,cînd structura metalică este în totalitate acoperită de componenta estetică. După natura materialul estetic: - acrilice, - compozite, - ceramice, După natura materialului metalic: - nobile, - seminobile, - nenobile. După durata existenţei pe suportul dentar: - provizorii - temporare, - definitive - permanente. După tehnologia de realizare: - tehnologia clasică:amprentă,model, machetă, - tehnologia directă – fără amprentă şi fără model, - tehnologia indirect-directă. Etapele clinico-tehnice de realizare a unei RCR sunt foarte asemănătoare cu cele din tehnologia obţinerii coroanei de substituţie.Ele sunt determinate de : compoziţie şi durata prezenţei pe cîmpul protetic. 1. Examenul clinic,diagnosticul,soluţia de tratament. Presupune în mod obligatoriu evaluare structurii dentare cu ajutorul unei radiografii care să permită aprecierea calităţii obturaţiei canalului radicular , dar şi a valorii implantării rădăcinii. Bontul dentar restant nu trebuie să fie supragingival pe toată întinderea sa ; poate prezenta zone reduse subgingivale ale structurii dentare. 2. Prepararea , şlefuirea bontului. Asemeni coroanei de substituţie cuprinde două etepe distincte: - pregătirea porţiunii dentare supragingivale – pregătirea bontului, - pregătirea canalului radicular. Este diferită doar pregătirea bontului ;pregătire care va păstra în totalitate ţesuturile dentare dure supragingivale.Prin şlefuire se realizează numai deretentivizarea porţiunii de acces către cana-lele radiculare.Pregătirea suprafeţelor laterale ale bontului : plane,uşor divergente spre colet se face după fixarea prin cimentare a RCR-ului pe structura dentară. Pregătirea canalelor radiculare se face identic cu cea din cazul coroanei de substituţie.La pluriradiculari se va alege rădăcina mai voluminoasă,mai lungă, mai uşor accesibilă. În cazul preparării mai multor rădăcini ;dacă RCR este monobloc, celelalte rădăcini se prepară doar pe porţiunea iniţială ,paralelă cu rădăcina principală, iniţial preparată. RCR-urile divizate : cu zăvor, cu clavetă,cu cheie,etc. permit prepararea tuturor canalelor radiculare dar necesită tehnici speciale de amprentare ,machetare şi realizare tehnologică. 3. Amprenta Tehnicile de amprentare diferă în funcţie de materialul folosit. Oricare ar fi ele se compun din două etape distincte ce se pot realiza succesiv sau concomitent: 64

-

- amprenta canalului radicular, - amprenta bontului. a. Amprentarea canalului radicular cu materiale termoplastice. Este asemănătoare cu cea de la coroana de substituţie în ce priveşte amprenta canalului radicu-lar.Amprentarea bontului se poate face cu materile rigide dacă structura dentară supragingivală este neretentivă sau cu materiale elastice dacă este retentivă. b. Amprentarea canalului radicular cu materialeelastice. Cu un ac lentulo cu spire largi se inttroduce materialul elastic fluid în preparaţie asemeni unei obturaţii de canal.Umplerea şi omogenizarea materialului elastic fluid pe canal sau canale se face cu ajutorul unui con de gutapercă sau a unui con de acrilat anterior pregătit.Această ’’armare’’ a materialului elastic are şi rolul de a împiedica posibila deformare a amprentei sub propria greutate a gipsului folosit în faza de obţinere a modelului de lucru. Amprenta bontului şi a celorlalte elemente ale cîmpului protetic se iau prinr-o amprentă segmentară sau de arcadă cu un material elastic chitos din aceeaşi categorie cu materialul elastic fluid. c. Amprenta machetă. Se realizează în cazul tehnicii directe cînd medicul ,în cabinet ,din ceară sau acrilat realizează macheta RCR. Amprenta macheă din ceară. Cu o ceară plastică se amprentează preparaţia canalului radicular Omogenizarea cerii pe canal se face prin fulare cu un instrument bont dar mai ales prin introducerea unei tije metalice încălzite care va folosi şi la scoterea machetei din canal. Tija metalică are diametrul de1-2mm şi o lungime de 25-30mm,are vîrful ascuţit şi va constitui macheta viitorului canal de curgere a metalului în timpul turnării. După controlul amprentei canalului cînd se urmăreşte integretatea,omogenitetea cerii şi acoperirea în totalitate a tijei metalice se trece la realizara porţiunii coronare. Dintr-o ceară mai dură ,de inaly,se reface prin adiţie succesivă de ceară topită porţiunea coronară a dintelui care va fi cît mai apropiată ca formă de aspectul şlefuit,sub formă de bont,a dintelui. După răcire se îndepărtează de pe dinte ,se controlează integritatea şi se repune pe dinte pentru o ultimă verificare a adaptării. Pe tija metalică acoperită cu o peliculă de ceară se va realiza bila de contracţie,istmul şi astfel amprenta-machetă este pregătită pentru a fi ambalată. Amprenta macheă din acrilat. Presupune realizarea în prealabil a unui con filiform din acrilat care să permită împingerea şi omogenizarea pastei fluide de acrilat pe canal,dar şi mobilizarea amprentei de pe dinte. Se foloseşte acrilatul autopolimerizabil care se introduce pe canalul izolat de lichidul bucal cu ajutorul unui ac lentulo.Tija acrilică anterior calibrată ca grosime pe canalului împinge pasta în toate detaliile preparaţiei condensînd-o.Înainte de priza finală a acrilatului se fac cîteva mobilizări succesive ale amprentei acrilice pe structura dentară. După priza finală,prin şlefuire, porţiunii coronare a amprentei-machetă i se dă forma de bont. Folosirea acrilatului permite verificarea calităţii neretentive a preparaţiei dintelui;prefigurarea aspectului cronar al dintelui şlefuit în contextul arcadei dentare.Are dezavantajul încălzirii mai lente a machetei ambalate în faza de obţinere a tiparului.Încălzirea rapidă a machetei din acrilat ambalate poate duce prin dilatarea termică a acrilatului cu spargerea consecutivă a tiparului. Dacă amprenta-machetă se începe pe model,în laborator şi se perfectează pe dinte în cavitatea bucală avem de aface cu tehnica indirect-directă de obţinere a machetei. Toate aceste tehnici directe de obţinere a machetei de către medic, direct pe dinte în cavitatea bucală, presupun o manualitate deosebită a medicului în manipularea cerii respectiv 65

a acrilatului şi necasită un timp de lucru mai îndelungat.Absenţa modelului de lucru face în cazul nereuşitei în faza de turnare operaţia să fie reluată din faza de amprentare. 4. Modelul .Este obţinut din aceleaşi materiale şi prin aceleaşi tehnici ca pentru oricare altă RPFU şi a fost anterior descris. 5. Macheta.Se realizează în tehnica indirectă din ceară ,pe modelul de lucru de către tehnicianul dentar.Presupune aceleaşi etape descrise la amprenta-macetă din ceară.Are avantajul că economiseşte timpul medicului şi nereuşita turnării obligă reluarea modelării machetei fără prezenţa pacientului şi fără reluare fazei de amprentare. * Consideraţii clinico-tehnice. Lucrul pe model obligă izolarea aestuia înaintea aplicării cerii. Folosirea tijelor metelice ascuţite pentru îndepărtarea machetei de pe model obligă ca în prima fază de probă pe model,dar mai ales pe dinte a structurii metalice să se începă cu o discretă rotunjire a vîrfului pivotului pentru a nu exista riscul fracturării rădăcinii printr-o introducere forţată a acesteia pe canalul radicular. Indiferent de duritaetea modelului nemetalic folosirea teijei metalice ascuţite la vîrf prelungeşte apical întiderea machtei şi deci şi a viitorului pivot.Apăsat în canal pivotul are efect de pană ducînd la spargrrea rădăcinii. 6.Ambalarea şi turnarea .Este condiţionată de natura metalului din care se toarnă RCRul: aliaj nobil,seminobil sau nenobil;după aceeaşi tehnologie ca cea descrisă la coroana turnată. Reconstituirile corono-radiculare provizorii. Au caracterul de pasaj oferind suport coroanelor estetice cu rol în mascarea modificărilor structurii dentare pe durata tratamentului. Se realizează din acrilat autopolimerizabil simplu sau armat cu structuri metalice prefabricate sau confecţionate artizanal în cabinet. Reprezintă o structură protetică hibridă între coroana de substituţie şi RCR.Permite pacientului o activitate socială normală pe durata tratamentului ; o prefigurare a soluţiei protetice alese de medic în colaborare cu pacientul ca soluţie definitivă de tratament . Reconstituirile corono-radiculare cu agregare pluriradiculară. Divergenţa radiculară obligă la folosirea coroanelor de substituţie pe dinţii monoradiculari şi a RCR-urilor pe rădăcina ce mai voluminoasă şi cea mai uşor accesibilă a dinţilor pluriradiculari. Utilizarea a 2-3 rădăcini dentare ca suport a RCR-urilor obligă la adoptarea unei tehnologii speciale în realizarea acestora. Divergenţa radiculară a rădăcinilor obligă la folosirea materialelor elastice de amprentare, susţinerea poziţiei spaţiale a acestora fiind obligatoriu asigurată de prezenţa conurilor de gutapercă sau acrilat. Pe model se va trece la realizarea succesivă a fiecărei componente radiculare .Prima dintre componentele radiculare realizate din metal va prezenta în porţiunea coronară: - un tunel configurat de prezenţa în macheta de ceară a unei tije de grefit.În tunelul astfel realizat se introduce un ştift metalic care prin cimentare într-o altă rădăcină ,divergent poziţionată faţă de prima rădăcină pe care s-a realizar piesa turnată blocheză întreaga structură pe suportul dentar.

66

divergentă faţă de preima realizată.o cavitate asemănătoare ca pentru o incrustaţie.sub forma unei cozi de rîndunică. 67 . Proba reconstituirile corono-radiculare cu agregare pluriradiculară în cavitatea bucală şi cimentarea lor pe dinte va urma aceeaşi ordine ca cea de execuţie a lor pe model. în care se va introduce ceara macheti cînd se realizează următoarea reconstituire care se poziţionează pe o altă rădăcină. Angrenajul componentelor coronare ale RCR-urilor împreună cu divergenţa canalelor radiculare şi cimentarea acestora contribuie la stabilitarea RPFU pe structura dentară.

separate de creasta tuberculului articular loc de inserţie anterioară a capsulei articulare.Între 40-55 grade dominanta mişcărilor de masticaţie este verticală stereotipul de masticaţie fiind tocător. Creasta tuberculului articular reprezintă limita anterioară normală a deplasării condilului articular. 68 . Este situată posterior de tuberculul articular şi anterior de orificiul auditiv extern.oblicitate ce variază între 5-55 grade faţă de planul orizontal.aparţinînd osului timpanic. condilul mandibulei nedepăşind această limită decît în dezechilibre ocluzo-articulare cauzate 1 de prezenţa edentaţiei totale. nearticulară şi alta posterioară. Se continuă lateral cu apofiza zigomatică.corespunzînd porţiunii osoase pietro-timpanice a exobazei craniene.porţiunea articulară şi o porţiune postero-inferioară. Scizura lui Glasser . Scizura lui Glasser reprezintă limita distală a ATM. ATM este alcătuită din două structuri osoase: baza craniului prin tuberculul articular şi cavitatea glenoidă şi mandibula prin apofiza condiloidă a ramului vertical al mandibulei. Face parte din porţiunea îngroşată a osului temporal-scuama temporalului. pietro-timpanică. Panta articulară-posterioară a tuberculului articular poate avea o înclinaţie.ARTICULAŢIA TEMPORO-MANDIBULARĂ – ATM Articulaţia temporo-mandibulară .subţire. Topogafic este aşezat pe exobază craniană. delimitează cavităţii glenoide o porţiune anterosuperioară.Tuberculul articular. aflîndu-se anterior de fosa mandibulară-cavitatea glenoidă. Orientarea tuberculului articular este oblică de la anterior spre posterior şi dela exterior spre interior. 2. Tuberculul articular prezintă două pante: una anterioară.Panta posterioară articulară are o lungime sagitală de aproximativ 9mm. înregistrată cu ajutorul arcului facial parte componentă a articulatoarelor medii sau individuale.prin luxaţii ale condilului se poate depăşi această limită anterioară.porţiunea nearticulară.Valoarea de 25-40 grade este atribuită indivizilor cu masticaţie intermediară.Prelungirea axei lungi a tuberulilor asemenea axei caităţii glenoide sau a condilului mandibular poate forma un unghi larg deschis anterior. Oblicitatea pantei tubercului articular este corelată funcţional de rapoartele interdentare frontale. STRUCTURA OSOASĂ CRANIANĂ. este în opinia profesorului Eugen COSTA ’’cea mai evoluată articulaţie a organismului omenesc şi totodată cea mai frecvent solicitată’’. articulară. ATM. 1. îngroşată .Cavitatea glenoidă. Panta tuberculului articular se poate deduce din direcţia de deplasare a condililor mandibulari. structuri între care se interpune meniscul articular şi care sunt consolidate şi menţinute în contact prin capsula articulară şi ligamentele extracapsulare. Oblicitate de 5-25 grade corespunde stereotipului frecător cu dominanta orizontală a mişcărilor de masticaţie. Tuberculul articular este orientat cu axul mic antero-posterior şi axul mare transversal. Cavitatea glenoidă este cuprinsă între tuberculul postglenoidian situat posterior şi versantul posterior al tuberculului articular situat anterior.terminale sau abraziunii exagerate ale structurilor dentare.curbele de compensaţie avînd ca rezultantă determinarea stereotipului dinamic de masticaţie.cuspidarea dinţilor laterali.În cazul unei laxităţi exagerate a capsulei articulare .

mai mică cu contur triunghiular se face prin creasta transversală a capului condilului care le separă. Compartimentul superior.suprameniscal.În acest compartiment condilul face mişcări de rotaţie în jurul axului său.Este bogată în ţesut elastic.ambele dimensiuni fiind de aproximativ 2 ori mai mari decăt aceleaşi dimensiuni ale condilului mandibular. Meniscul articular. STRUCTURA OSOASĂ MANDIBULARĂ. articulare a cavităţii glenoide. 69 . Suprafaţa inferioară . În accest compartiment condilul singur sau împreună cu meniscul glisează pe tuberculul articular şi realizează mişcările de propulsie şi de lateralitate ale mandibulei. nearticulară. şi este convexă posterior. a presiunilor dintre suprafeţele articulare osoase – rol de tampon.amortizarea . Componenta articulară este reprezentată de capul condilului mandibular. inframeniscal .se afă o mică fosetă reprezentînd locul de inserţie a fascicolului inferior al muşchiului pterigoidian extern.prelungirea antero-superioară a mandibulei. Capul condilului mandibulei prezintă o porţiune antero-superioară acoperită de cartilaj.concavconvexă şi o suprafaţă mai redusă ca întindere ‚inferioară. porţiunea articulară şi o porţiune postero-superioară.cu o poziţie supero-anterior şi situat între osul temporal şi menisc. Condilul mandibular are forma unui trunchi de con avînd baza mare superior şi baza mică inferior. Delimitarea zonei anterioare .cu contur elipsoidal de zona posterioară. vase şi nervi. Direcţia axelor mari ale condililor . Prelungirea axelor mari ale cavităţii glenoide formează un unghi larg deschis anterior .cu o poziţie postero-inferioară şi situat între menisc şi capul condilului mandibular. Marginea anterioară şi posterioară a discului este îngroşată şi este fixată de capsula articulară prin fibrele scurte ale acesteia: fibrele temporo-discale şi condilo-discale.mai redusă ca întindere.Concordanţa celor două suprafeţe articulare este totuşi posibilă datorită interpunerii între acestea a meniscului articular. Diametrul mare de 18-21mm este dispus transversal.Cavitatea glenoidă are dimensiunea transversală mai mare decît cea sagitală. prin elasticitatea sa . corespunzător porţiunii antero-superioar. Inferior capului condilului .mai precis la nivelul colului condilului . concavă.congruenţa morfologică şi funcţională a suprafeţelor osoase incongruente: craniene şi condiliene care devin astfel congruente.cu aspect convex în sens sagital şi transversal.concavă în sens sagital şi transversal corespunde capului condilului.ca şi ale cavităţii glenoide şi ale tuberculilor articulari formează un unghi de 150-160 grade deschis anterior. . nearticulară. Suprafaţa superioară este concavă anterior corespunzător porţiunii posterioare a tuberculului articular-porţiunii articulare posterioare a acestuia. Meniscul articular este o stuctură fibroelastică interpusă între structurile osoase ale articulaţiei cu rolul de armonizare a contactelor între suprafeţele articulare ale acestora. Compartimentul inferior. Suprafaţa articulară a capului condilului este mult mai mică decît suprafaţa articulară a osului temporal. mai mare . diametrul mic de 8-9mm este dispus sagital. Are aspectul de ’’lentilă’’ biconcavă cu o suprafaţă mai întinsă superioară. . Prezenţa meniscului în ATM realizează : . articulare. Condilul mandibular este prelungirea postero-superioară a ramului vertical al mandibulei despărţită prin scizura sigmoidă de apofiza coronoidă . Partea centrală a discului este subţire şi avasculară.împarte spaţiul articular în două compartimente distincte morfologic şi funcţional. Condilul mandibular.

Aceste sunt : ligamentul stilo-mandibular. Origine: pe arcada zigomatică . Capsula articulară are o structurăasemănătoare celorlalte articulaţii ale corpului fiind o membrană conjunctivă. Mişcarea mandibulei pentru îndeplinirea diferitelor funcţii ale ADM implică participarea a şapte perechi de muşchi din care: trei perechi sunt ridicători ai mandibulei. pe porţiunea mezială fascicolul superficial şi pe porţiunea distală fascicolul profund.75 kgf. 1 . în apropierea gonionului fascicolul profund .Contracţia unilaterală deplasează mandibula în sus . Ligamentele extracapsulare.trage mandibula în sus şi înapoi. Origine: pe scuama temporalului sub formă de evantai. Peretele intern şi extern al capsulei este reprezentat de două ligamente intracapsulare. Limitarea mişcărilor condilului mandibular în cavitatea glenoidă este realizată de trei ligamente cranio-mandibulare extracapsulare. Anterior peretele capsulei se inseră pe creasta transversală a tuberculului articular iar posterior pe scizura lui Glasser. MUŞCHII MOBILIZATORI AI MANDIBULEI. iar forţa totală de contracţie este de 390 kgf. Muşchii ridicători ai mandibulei. 40 kgf. Uzual în masticaţie se folosesc 30-80 kgf.. 2 – M. Acţiune: contracţia bilaterală ridică mandibula şi o deplasează puţin înainte.tiro-hioidieni. trage mandibula în sus.în gropiţa apofizei pterigoide.sterno-hioidieni. Origine: printr-un tendon scurt .Capsula articulară. Inserţie : pe marginea bazilară a corpului mandibulei în vecinătatea gonionului fascicolul superficial.trei perechi sunt coborîtori ai mandibulei şi o pereche sunt propulsori ai mandibulei.m.M.omo-hioidienişi m. profund cu fibre verticale.Elasticitatea ei permite chiar şi deplasări extreme cum sunt cele din timpul luxaţiilor cînd capsula rezistă fără a se rupe. formaţiuni neelastice : ligamentul intern şi respectiv ligamentul extern-ligamentul temporomandibular. Forţa de contracţie a acestor muşchi este de 10 kgf pe cm pătrat. 3 – M. maseter. posterior cu fibre aproape orizontale orientate înapoi. Pe marginea posterioară a ramurii ascendente a mandibulei şi pe faţa externă a ramurii ascendente a mandibului . Inserţie: printr-un tendon unic pe apofiza coronoidă a ramului vertical al mandibulei Fascicole: anterior cu fibre aproape verticale. Acţiune: contracţia de ansamblu trage mandibula în sus şi înapoi.trage mandibula înapoi fiind antagonist cu pteriogoidianul extern. Fascicole : superficial cu fibre avînd o direcţie oblică dinapoi-înainteşi de sus –în jos. temporal. mijlociu cu fibre verticale şi puţin înclinate înapoi.ligamentul sfeno-mandibular şi ligamentul pterigo-mandibular.Aceşti muşchi sunt:m. Pterigoidian intern-medial.înainte şi în afară pe partea muşchiului contractat. 70 . Indirect mişcările mandibulei de coborîre pot fi realizate şi de muşchii subhioidieni atunci cînd aceştia prin acţiunea lor contribuie la fixarea osului hioid şi indirect la coborîrea mandibulei.. 80 kgf.

Acţiune: contracţia bilaterală deplasează mandibula în sus şi înainte. 1 – M. Origine: largă. Origine: gropiţa digastrică de pe faţa internă a corpului mandibulei. pe colul condilului mandibular în foveea condiliană fascicolul inferior. Muşchii coborîtori ai mandibulei. Contracţia unilaterală deplasează un singur condil înainte şi spre interior de partea muşchiului care se contractă realizînd mişcarea de lateralitate a mandibulei. inferior care se inseră pe faţa externă a aripii mari a apofizei pterigoide şi pe colul condilului mandibular în foveea condiliană. Inserţie: îngustă pe osul hioid. Origine: pe aripa mare a osului sfenoid pentru fascicolul superior şi meniscul articular. milohioidian. Origine: apofizele geniene inferioare de pe faţa internă a corpului mandibulei. uniformă şi simetrică declanşînd o forţă maximă. 71 . 2 – semnul osos sau articular: în care poziţia spaţială mandibulo-maxilară este de relaţie centtrică.înainte şi înăuntru . Acţiune: Contracţia bilaterală trage ambii condili înainte realizînd propulsia simetrică a mandibulei. 1 – M. Inserţie:osul hioid. pe linia oblică internă de pe faţa internă a corpului mandibulei .Contracţia unilaterală deplasează mandibula în sus. 3 – semnul muscular : în care muşchii ridicători ai mandibulei se află în contracţie bilaterală. Coboară mandibula cînd punctul fix se află pe osul hioid. Fascicole: numai pîntecele anterior este considerat că ar contribui direct la coborîrea mandibulei. 2 – M. Inserţie: pe meniscul articular fascicolul superior.Inserţie:pe faţa internă a ramurii ascendente a mandibulei în regiunea unghiului mandibular. Fascicole: superior care se inseră pe aripa mare a osului sfenoid şi meniscul articular. pe faţa externă a aripii mari a apofizei pterigoide pentru fascicolul inferior. In opinia profesorului Eugen COSTA ocuzia centrică este ’’unică’’ poziţie a mndibulei în care contactul interdentar este centric. Muşchii propulsori ai mandibulei. Acţiune: ridică hioidul cînd punctul fix se află pe mandibulă.Cînd punctul fix este pe mandibulă osul hioid se deplasează în sus şi înainte favorizînd deglutiţia.Această poziţie se caracterizează prin patru semne: 1.semnul dentar: în care contactul ocluzal interdentar este maxim şi ambele linii interincisive se află în planul medio-sagital.pterigoidian extern-lateral. Fascicole : formează planşeul bucal Acţiune: ridică hioidul cînd punctul fix se află pe mandibulă. Acţiune: cînd punctul fix este pe osul hioid . Coboară mandibula cînd punctul fix se află pe osul hioid. 3 – M. digastric-pîntecel anterior. Fascicole:are un singur corp muscular cu fibre avînd o direcţie oblică dinapoi-înainteşi de sus –în jos şi fibre şi verticale.către partea opusă aceleia pe care s-a contractat muşchiul pterigoidian. Inserţie:pe osul hioid printr-o inserţie comună cu pîntecele posterior al digastricului.mandibula coboară şi gura se deschide. Fascicole: un fascicol paramedian cu cu fibrele avînd direcţia de sus-în jos şi dinainteînapoi. Genioglos.

cu extremităţile fixabile la nivelul conductului auditiv extern.parţial programabile şi . iar LEJOYEUX le consideră ’’simulatore ale mişcărilor mandibulei’’. După ce arcul facial transferă datele înregistrate pe pacien pe articulator urmează fixarea pe furculiţă a modelului maxilar. .curbele de compensaţie: sagitală von SPEE şi transversală Wilson.R. Poziţia modelelor în articulator se apropie mai mult sau mai puţin de poziţia existentă între cele două maxilare după cum s-au putut culege cu ajutorul arcului facial şi a compo -nentelor sale datele privind configuraţia şi dinamica ATM. - 72 .Cu ajutorul relaţiei de ocluzie înregistrate în ceară se fixeză modelul mandibular în raport cu cel maxilar.articulatoare tip NON-ARCON care prezintă condilul articular pe braţul superior al articulatorului. capul condilian deplasîndu-se împreună cu braţul superior al articulatorului.4 – semnul faringo-glandular : în care se face deglutiţia însoţită de evacuare bilaterală maximă a secreţiei salivare. Are o componentă extraorală – o tijă infraorbitală sau un stopper nazal şi o componentă intraorală .furculiţa metalică. Au în structura lor componente ce permit poziţionarea modelelor celor două arcade în relaţie centrică . componente ce permit culegerea .unghiul Bennett de 15-18% şi distanţa intercondiliană de104mm. . .P. După ASH şi RAMFJORD articulatoarele pot fi: simple (ocluzoarele) reproduc doar mişcarea de închidere-deschidere. Poziţionare condilului articular împarte articulatoarele în: . ghidajul condilian deplasîndu-se cu braţul superior al articulatorului.rapoartele de ocluzie ale dinţilor frontali.total programabile.articulatoare tip ARCON care prezintă condilul articular pe braţul inferior al articulatorului imitînd configuraţia anatomică a ATM.cu valori medii ale pantei tuberculului articular de 30-34%. .panta tuberculului articular .P.transmiterea şi păstrarea acestei poziţii. neprogramabile.F.C.distanţa intercondiliană.gradul de cuspidare a dinţilor laterali. . Arcul facial este un cadru metalic în formă de ’’ U’’.panta condiliană. Funcţional ele sunt concepute şi executate pentru a reproduce integral sau aproape integral cît mai mult din posibilele deplasări în spaţiu ale mandibulei faţă de maxilar. capabilă să susţină o amprentă luată cu ceară în care se va fixa modelul maxilar.individuale. ARTICULATOARELE. Articulatoarele sunt instrumente indispensabile în tehnologia relizării R. Elementele morfologice ce pot influenţa deplasările spaţiale ale mandibulei sunt: . . Majoritatea articulatoarelor total programabile sunt de tip arcon.. adaptabil . În literatura de specialitate autorii americani definesc articulatoarele ca ’’simulatoare ale sistemului stomatognat’’. .

Dinţii stîlpi pot fi reprezentaţi de cei doi canini şi cei doi molari de 6 ani sau de 12 ani..PUNŢILE SPECIALE.punţile a căror sprijin este realizat nu pe dinţi naturali ci pe implant: puntea pe implant. Se adresează situaţiilor clinice în care pe arcada maxilară sunt prezenţi minimum patru dinţi.punţile care se sprijină pe dinţii stîlpi situaţi de o singură parte a breşei edentate:punţile în extensie.iar ca fază clinică obligatorie determinarea relaţiei de ocluzie.punţile ce nu se fixează pe infrastructura dentară. cunoscute sub denumirea de punţi totale. .de cele mai multe ori metalică. rezistenă. fricţiune ce apare la dezinserţia ei de pe infrastructura dentară între su -suprafaţa externă a dinţilor stîlpi şi interiorul elementelor de agregare. În tehnologia de realizare a punţii totale apare ca fază de laborator obligatorie realizarea şablonului de ocluzie. Punţile dentare sau RPFP sunt lucrări protetice caracterizate în principal de: . rigidă. ce stua prin fricţiune sau prin înşurubare a componentelor ei ce au axe diferite de inserţie pe cîmpul protetic : punţile telescopate respectiv punţile demontabile. Menţine pe cîmpul protetic a punţii se realizează prin fricţiune. Sunt considerate a fi punţi speciale: . Existenţa mai multor dinţi stîlpi şi a mai multor breşe edentate îmbunătăţeşte susţinerea punţii prin mărirea valorii parodontale de suport a presiunilor masticatorii. . nedeformabilă.în scopul igienizării ei.dinţi ce delimitează la ambele extremităţi edentaţia. PUNTEA TELESCOPATĂ Puntea telescopată reprezintă acea RPFP care poate fi îndepărtată de pacient. RPFP este constituită din 4 elemente de agregare şi din 3 corpuri de punte ce realizează o structură continuă. . Necimentare RPFP pe dinţii stîlpi obligă la protecţia suprafeţelor dentare şlefuite prin existenţa unor cape cimentate pe dinţii de suport ai punţii.Prezenţa capelor necesită o 73 .RESTAURĂRI PROTETICE FIXE PLURIDENTARE SPECIALE . Realizarea punţii totale presupune ca atît medicul cît şi tehnicianul să aibă o bună pregătire profesională şi o experienţă suficientă în activitatea practică.este continuă. .Complică inserţia punţii pe cîmpul protetic prin necesitatea paralelismului între toţi dinţii ce constituie suportul .structura de rezistenţă a punţii . . PUNTEA TOTALĂ Puntea totală este o RPFP care protezeză printr-o singură piesă protetică întreaga arcadă maxilară .refacerea continuităţii arcadei în cazul breşelor edentate ce cuprind 1 maxim 4 dinţi succesivi.respectiv mandibulară. Orice renunţare la una din aceste caracteristici conferă RPFP un caracter deosebit – special. Aceste faze sunt obligatorii deoarece după şlefuirea dinţilor stîlpi s-au pierdut toate reperele ce puteau permite poziţionarea funcţională a mandibulei faţă de maxilar.punţile care refac printr-o unică pisă protetică arcada maxilară respectiv mandibulară.infrasrtuctura punţii. de pe cîmpul protetic.fixarea pe infrastructura dentară prin cimentare sau cu ajutorul substanţelor adezive.dinţi a căror valoare de implantare şi repartizare topografică permit realizarea unei RPFP.transmiterea forţelor masticatorii la osul subiacent prin intermediul dinţilor stîlpi. .

situaţiile cele mai favorabile fiind : premolarul unu.hemiarcada opusă edentaţiei pentru care se indică puntea în extensiesă fie integră. . este reprezentată de incisivul lateral.şlefuire accentuată.diţii stîlpi folsiţi să prezinte o bună implantare parodontală. molarul unu. Prezenţa capelor cimentate pe dinţii stîlpi este necesară pentru protecţia bonturilor.nedeformabilă prin cuplarea lor cu ajutorul şurubului. La puntea în extensie mezială elementele de agregare sunt situate distal de corpul de punte.a dinţilor stîlpi corespunzătoare grosimii capelor cimentate.lamă.dintre cele două tipuri de punte în extensie este mai acceptată puntea în extensie mezială.caninul extensie incisivul lateral .folosirea a cel puţin doi dinţi stîlpi. Ambale cazuri rezolvă printr-o punte în extensie breşa edentată din imediata vecinătate a breşei edentate de unde şi denumirea de punte în extesie imediată.Aceasta se realizează prin diferenţa axelor de inserţie a celor două componente ce alcătuiesc puntea demontabilă ce devine o unică structură rigidă. Puntea demontabilă se caracterizează prin aceea că nu poate fi mobilizată de pacient.componente ce devin o singură structură rigidă. Ea este structurată din două componente ce au axe diferite de inserţie. PUNTEA ÎN EXTENSIE Puntea în extensie se adresează situaţiilor clinice în care corpul de punte este mărginit la o singură extremitate: mezială sau distală. . 74 .la puntea în extensie distală elementele de agregare sunt situate mezial de cor-pul de punte. Poziţionarea conectorului oral de dinţii ce separă retentorii de breşa edentată poate constitui un disconfort fonetic şi este condiţionată de tipul rapoartelor de ocluzie existente la pacient.antagoniştii punţii în extensie să fie reprezentaţi de o lucrare protetică.suplimentară. Implantul dentar se poate clasifica după: formă – şurub. Deşi folosirea acestui gen de RPFP este mult discutată rămîn valabile cîteva criterii de apreciere a condiţiilor clinice în care ea poate fi indicată: . .grilă . rezistentă. .mixte.ac.premolarul doi extensie premolarul unu. . . PUNTEA PE IMPLANT Puntea pe implant este o RPFP care nu este susţinută de structurile dentare ea folo-sind ca infrastructură de susţinere a punţii dentare implantul. . nedeformabilă prin cuplarea componentelor ce o alcătuiesc cu ajutorul unui şurub. extensia.coroana dinţilor stîlpi să fie voluminoasă pentru a oferi o retenţie satisfăcătoare a punţii în extensie. 2 O astfel de RPFP are un scop strict estetic. poziţie – subperiostale. Un aspect particular al punţilor telescopate îl constituie puntea demontabilă. Dacă puntea în extensie rezolvă preznţa edentaţiei la distanţă de dinţii stîlpi atunci ea se numeşe punte în extensie mediată. . . .intraosoase.Lungimea conectorului ce uneşte retentorii de corpul de punte face din construcţia protetică o structura elastică. Fricţiunea dintre capele cimentate pe dinţii stîlpi şi interiorul elementelor de agregare nu contrbuie la stabilitatea punţii pe cîmpul protetic.O astfel de punte poate fi cea care foloseşte ca dinţi stîlpi cei doi premolari iar corpul de punte.

Bontul protetic reprezintă porţiunea intrabucală – extraosoasă a implantului. amprenta şi implantul analog. Şurubul de fixare a bontului de amprentare împreună cu configuraţia internă a bontului împiedică rotirea bontului pe implant stabilindu-i o unică poziţie a acestuia. In tehnologia realizării punţilor pe implant o etapă esenţială este constituită de transferul corect al poziţiei implntului din cavitatea bucală. Şurubul de fixare a bontului protetic împreună cu configuraţia internă a bontului împiedică rotirea bontului pe implant stabilindu-i o unică poziţie a acestuia. 75 .este echivalentul bontului dentar. bontul de amprentare.structură – metalice.Transferul pe model a poziţiei din cavitatea bucală a implantului a putut rezolva menţinerea paralelismului implantelor ce nu mai constituie un criteriu obligatoriu. Absenţa dintelui ca infrastructură la lucrările protetice pe implant face ca presinea masticatorie să nu mai fie transformată de parodonţiu în tracţiune stimulativă asupra peretelui alveolar. Axul implantului poate fi corectat cu 15-25% .Tehnicianul fixează bontul de amprentare pe un implant analog şi îl aplică din nou în amprentă.După amprentare medicul trimite laboratorului bontul de amprentare. . şurubul de fixare a bontului de amprentare. implantul analog . Implantul analog este echivalentul implantului din os aflat în structura modelului. La obţinerea pe model a poziţiei implantului identică cu cea din cavitatea bucală participă: şurubul de fixare a bontului protetic.bontul protetic. Bontul de amprentare este astfel realizat încît pe implant şi/sau în amprentă el nu poate avea decît o singură poziţie.ceramice.

8. 4. Este vorba de puntea pe implanturi. Fixarea punţilor se face prin cimentare sau alte mijloace (fixãri adezive) fãcând dificilã sau chiar imposibilã mobilizarea punţii din cavitatea bucalã de cãtre pacient. punţile dentare îngreuneazã sau fac imposibilã rezolvarea în bune condiţii a situaţiilor clinice în care sunt prezente anomalii de poziţie ale dinţilor. În mod excepţional.necesitã pregãtiri speciale ale dinţilor stâlpi (prepararea bonturilor dentare). “pod”. 5. 2. Definiţie: Puntea dentarã denumitã şi “bridge“.sunt fixe. tremele sau pierderi importante ale osului alveolar. diasteme. “protezã conjunctã” sau “protezã parţialã fixã” este o piesã proteticã cu ajutorul cãreia se reface continuitatea arcadei dentare întreruptã prin absenţa a 1 pânã la 12 dinţi. 3. sacrificiul de substanţã dentarã fiind nebiologicã şi dureroasã pentru pacient.întinderea breşei (spaţiului edentat). suportul dentar fiind înlocuit de implanturile dentare.stabilitatea pe câmpul protetic.transmit presiunea masticatorie substratului subiacent (osul maxilar) prin intermediul parodonţiului dinţilor stâlpi sau direct osului alveolar prin intermediul implanturilor.volumul redus sau cel mult egal cu cel al dinţilor pe care îi înlocuieşte scurteaza integrarea lor in cadrul structurilor ADM. Caracteristicile punţilor dentare: 1.adaptarea fonetica este uşoarã. volumul redus si eficienţa masticatorie determinã acceptarea lor cu uşurinţã de cãtre pacient ca soluţie de tratament a edentaţiei parţiale.structuri continue.RESTAURĂRI PROTETICE FIXE PLURIDENTARE RPFP – PUNŢILE DENTARE. 76 . Alegerea protezãrii parţiale fixe ca soluţie de tratament este condiţionatã de o multitudine de factori: . mobilizabile sau demontabile igiena lor facându-se cu dificultate comparativ cu protezele mobilizabile.execuţia punţilor dentare presupune condiţii tehnice speciale privind dotarea atât a cabinetului de stomatologie cât şi a laboratorului de tehnică dentarã. Punţile dentare sunt fixate pe dinţii restanţi (prezenţi în cavitatea bucalã şi denumiţi dinţi stâlpi) sau pe implanturi. din care 3 maxim 4 dinţi absenţi pot fi succesivi. pentru a fi igienizată. rigide. 6. “bruke” . imediatã şi totalã. cu ajutorul punţii dentare se poate reface absenţa tuturor dinţilor unei arcade. 7.

. fonaţie. . Topografia. . linia croşetelor este transversalã (perpendicularã) faţã de linia mediosagitalã a arcadei. linia croşetelor este în diagonalã (oblicã) faţã de linia medio-sagitalã a arcadei. Clasificarea edentaţiilor În 1921 CUMMER a utilizat ca şi criteriu de clasificare. .clasa I.535 de posibilitãţi de edentaţii. STELICÃ DUMITRESCU şi TRAIAN BIVOLARU au calculat cã.vârsta şi sexul pacientului. Edentaţia parţialã este consideratã a fi absenţa a 1 pânã la 15 dinţi de pe o arcadã . pentru un maxilar pot exista 65.topografia breşei (spaţiului edentat). .posibilitãţile financiare ale pacientului Proteza parţialã fixã este rezultatul unui examen clinic amãnunţit susţinut de examinarea radiograficã a întregilor arcade dentare. (figura 3) 77 .starea generalã de sănătate a pacientului.clasa II. autoîntreţinere şi perturbarea dinamicii mandibulare.tehnician. . poziţia liniei croşetelor “fulcrum line “ în jurul cãreia basculeazã protezele parţiale mobilizabile.condiţiile de dotare ale cabinetului şi laboratorului. .clasa III. Spaţiul rezultat de întreruperea continuitãţii arcadei ca urmare a edentaţiei (pierderii unuia sau a mai multor dinţi) se numeşte breşã sau spaţiu edentat. se poate vorbi de prezenţa a aproximativ 268 milioane de posibilitãţi (tipuri clinice) de edentaţie. nu intersecteazã linia medio-sagitalã a arcadei. întinderea şi numãrul breşelor sunt variabile.valoarea de implantare a dinţilor stâlpi. separat şi montate în articulator. Sunt descrise: . . Absenţa unui dinte care a fost prezent pe arcadã se numeste edentaţie. precum şi a modelelor de studiu. cu 28 de dinţi.poziţia de implantare a dinţilor ce delimiteazã breşa (dinţii stâlpi).. linia croşetelor este bilateralã faţã de linia medio-sagitalã realizând un poligon.pregãtirea profesionalã a cuplului medic . fizionomie. În cazul ambelor arcade. . edentaţia putând fi localizatã pe arcada maxilarã sau mandibularã cu afectarea consecutivã a funcţiilor de masticaţie. linia croşetelor este unilateralã. - clasa IV.

clasa II. . reprezintã edentaţia unei arcade la care lipsesc dinţi la ambele extremitãţi distale ale acesteia (biterminalã). reprezintã edentaţia terminalã unilateralã. breşa fiind Fig.clasa III. reprezintã edentaţia arcadei mãrginitã doar distal de dinţii restanţi. delimitarea acesteia fãcându-se atât mezial cât şi distal. . edentaţia este doar de o singurã parte şi este delimitatã de dinţi numai mezial. KENNEDY a împãrţit edentaţiile descriind urmãtoarele clasificãri: . este edentaţia arcadei la nivelul zonei laterale. breşa fiind mãrginitã doar mezial.clasa IV.Fig. .4 Clasificarea edentaţiilor parţiale după KENNEDY 78 .3 Clasificarea edentaţiilor parţiale după CUMMER În 1923.clasa I. (figura 4) la nivelul zonei frontale.

când lipsesc dinţii zonei laterale.Clasificarea EUGEN COSTA foloseşte criterii topografice în denumirea edentaţiei: . cuprinde grupul frontal respectiv lateral. .edentaţia terminalã.edentaţie extinsã. . poate fi uni sau biterminalã. . (figura 5) Fig. delimitarea breşei fãcându-se numai mezial. când pe arcadã coexistã 2 sau 3 forme de edentaţie frontalã. cuprinde în totalitate un grup dentar sau mai mult de jumãtate din numãrul dinţilor grupului. când pe arcadã mai este un singur dinte. terminalã . . .edentaţie frontalã. 79 . 5 Clasificarea edentaţiilor parţiale după COSTA. având continuitate şi în grupul dentar vecin.edentaţie mixtã. breşa fiind delimitatã de dinţii restanţi atât mezial cât şi distal. .edentaţie subtotalã. când lipsesc dinţi din regiunea premolarã şi molarã. când lipsesc toţi dinţii unei arcade. lateralã.edentaţie totalã. poate fi uni sau bilateralã.edentatie lateralã. când lipsesc unii sau toţi incisivii sau caninii.edentaţie întinsã.

.Câmpul protetic reprezintã toate structurile morfologice cu care proteza parţialã fixã (puntea) vine în contact. Migrãrile în plan vertical ale dinţilor se numesc egresiune si extruzie.dinţii vecini dinţilor stâlpi (2).modificarea rapoartelor ocluzale interdentare. 6 Elementele câmpului protetic în edentaţia parţialã redusã Apariţia întreruperii arcadei dentare printr-o breşã.dintele omolog. .creasta edentatã (4). Deplasãrile dinţilor la nivelul arcadei pot avea loc într-un plan orizontal. (figura 6) Fig. incisivilor le este proprie migrarea mezialã.premolarii cel mai frecvent se deplaseazã distal. . în cazul edentaţiilor din zona frontalã şi reprezentat de stâlpul mezial al edentaţiei. .dinţii stâlpi (1). . . Este reprezentat de: . determinã modificãri la nivelul câmpului protetic: .migrarea dinţilor antagonişti. migrãri cunoscute sub denumirea de translaţie (corporeale) şi migrari prin basculare. 80 .molarii se deplaseazã cel mai frecvent prin mezializare.migrarea dinţilor stâlpi. Cele mai frecvente posibilitãţi de migrare ale dinţilor la nivelul arcadei sunt: caninii pot suferi în proporţie egalã atât migrarea mezialã cât şi cea distalã. .dinţii antagonişti şi relaţia de ocluzie (3). .

81 . Bascularea reprezintã migrarea dinţilor într-un plan orizontal având ca rezultat o înclinare a axului longitudinal al dintelui în noua poziţie de implantare faţã de axul de implantare al poziţiei iniţiale. înclinarea axului lor apropiindu-se de verticalã. molarii superiori (având axul de implantare orientat în jos. Molarii inferiori (având axul implantãrii orientat în sus.Translaţia reprezintã migrarea dinţilor într-un plan orizontal. În urma basculãrii.8 Migrarea orizontală .bascularea .8) Fig. 7 Migrarea orizontalã-translaţia. Între axul de implantare iniţial al dintelui şi noua poziţie de implantare existã un paralelism. Ecuatorul de implantare îşi pãstreazã poziţia l la nivelul coroanei dintelui. o poziţie de implantare şi mai nefavorabilã protezãrii prin punte. (figura 7) Fig. spre distal şi vestibular) pot cãpãta o poziţie de implantare mai favorabilã protezãrii prin punte. spre mezial şi lingual) capãtã cel mai frecvent prin basculare. Ecuatorul de implantare al dintelui se modificã devenind ecuator de malpoziţie. (fig. de cele mai multe ori influenţând negativ calitãţile câmpului protetic.

Egresiunea reprezintã migrarea dinţilor într-un plan vertical, deplasarea dintelui fãcând-se cu tot cu procesul alveolar, (figura 9)

Fig.9 Migrarea verticală-egresiunea. Raportul între coroana clinicã şi rãdãcina clinicã a dintelui respectiv nu se modificã, valoarea implantãrii parodontale rãmânând constantã. Denivelarea planului de ocluzie are

ca şi consecinţe perturbarea dinamicii mandibulare cu posibilitatea apariţiei contactelor premature şi/sau a interferenţelor ocluzale cu întreaga simptomatologie asociatã. Extruzia reprezintã migrarea dinţilor într-un plan vertical, deplasarea dintelui fãcându-se fãrã ca acesta (dintele) sã fie însoţit de suportul osos de susţinere, (figura 10) Fig.10 Migrarea verticalã-extruzia.

82

Dimensiunea verticalã a coroanei clinice se mãreşte în defavoarea dimensiunii verticale a rãdãcinii clinice a dintelui care a suferit migrarea. Valoarea implantãrii dintelui care a suferit migrarea se reduce proporţional cu valoarea deplasãrii verticale a acestuia. În afara consecinţelor negative asupra rapoartelor ocluzale (denivelarea planului de ocluzie, interferenţe ocluzale, contacte premature, etc.) dintele migrat este frecvent supus îmbolnãvirii parodontale. Aceastã îmbolnãvire este consecinţa directã a malpoziţiei sale la nivelul arcadei, ce are drept urmare reducerea capacitãţii SEVER POPA “se referã la modificarea poziţiei sale de a rezista forţelor de dinţilor în urma tulburãrii masticaţie şi traumei ocluzale. Migrãrile dentare considerate patologice în opinia lui echilibrului dintre factorii care menţin poziţia fiziologicã a acestora.” Mecanismul

migrãrilor dentare patologice nu are pânã în prezent o explicaţie completã, fiind mai bine cunoscute formele clinice, factorii care le provoacã şi efectele acţiunilor acestora. Acelaşi autor, SEVER POPA, prin cercetãri personale efectuate pe modele experimentale, ajunge la concluzia: “cã migrarea patologicã a dinţilor s-ar datora procesului de erupţie continuã, care în asociere cu acţiunile forţelor ocluzale modificã poziţia dinţilor în funcţie de raportul lor de contact interdentar şi ocluzal”. LERICHE considerã cã: “migrarea patologicã a dinţilor s-ar datora acţiunii forţelor bioreacţionale eruptive şi ocluzale, al cãror efect devine evident în stãrile de edentaţie”. Aceastã opinie nu explicã însã formele de migrare patologicã produse la nivelul arcadelor integre. Migrãrile patologice ale dinţilor se produc în principal în vecinãtatea edentaţiei, dar şi la distanţã, conform legii diagonalei sau “fenomenul lui THILEMANN“, (figura 11)

Fig. 11 Complicaţii loco- regionale (dupã POPA SEVER) . 83

PRINCIPII URMÃRITE ÎN CONFECŢIONAREA RESTAURÃRILOR PROTETICE FIXE - PUNŢILOR DENTARE
Punţile dentare, ca şi piese protetice, au rolul de a restabili mofologic şi funcţional arcadele dentare parţial edentate; din aceastã cauzã ele trebuie sã corespundã unor principii general valabile şi unanim acceptate în realizarea lor practicã. Restaurãrile protetice prin lucrãri parţiale fixe, precum şi materialele din care acestea sunt confecţionate, trebuie sã satisfacã anumite cerinţe ale pacientului: masticaţia, fonaţia, fizionomia, igiena, stabilitatea rapoartelor ocluzale (menţinerea stopurile ocluzale), rezistenţa mecanicã, stabilitatea chimicã în mediul bucal, inserţia şi stabilitatea pe câmpul protetic. Toate aceste caracteristici ce urmeazã a fi îndeplinite de viitoarea piesa proteticã au fost didactic reunite în ceea ce se defineşte prin noţiunea de - principiul biofuncţional, - principiul biomecanic, - principiul profilactic. principii urmãrite în confecţionarea punţilor dentare. Aceste principii de concepţie şi execuţie sunt:

Principiul biofuncţional
Apariţia stãrii de edentatţie parţialã este urmatã de modificãri în sensul reducerii eficienţei masticatorii, diminuarea funcţiei de autoîntreţinere, tulburãri fonetice şi fizionomice. Gravitatea şi amplitudinea acestor tulburãri este condiţionatã de topografia şi întinderea edentaţiei, compensarea disfuncţionalitãţilor fãcându-se de cele mai multe ori parţial, cu dificultate şi ineficient. Chiar dacã rezolvarea aceleiaşi situaţii clinice se poate face prin mai multe soluţii terapeutice în strânsã dependenţã cu vârsta, sexul, profesia, starea sãnãtãţii generale a pacientului, condiţiile de dotare materialã a laboratorului şi a cabinetului, de posibilitãţile materiale ale pacientului, principiile general valabile urmãrite în confecţionarea punţilor dentare rãmân aceleaşi. Funcţia masticatorie. Construcţie mecanicã rigidã, rezistentã, nedeformabilã, puntea dentarã trebuie sã asigure o masticaţie eficientã în limite fiziologice. Presiunile masticatorii ale dinţilor antagonişti sunt preluate atât de la nivelul dinţilor stâlpi cât şi de la nivelul dinţilor de înlocuire (corpul de punte), de cãtre parodonţiul de susţinere al dinţilor stâlpi. Aceasta 84

cu forţele masticatorii ale întregului segment de arcadă supus protezării prin punte. 85 . . tracţiunea are un efect stimulativ.pãstrarea dimensiunii identice sau asemãnãtoare a suprafeţei ocluzale protetice cu dimensiunea dinţilor naturali ce au fost înlocuiţi.încãrcare parodontalã a dinţilor restanţi.confecţionarea punţii dintr-un material sau materiale cu o rezistenţã apreciabilã la deformare. atunci când infrastructura (dinţii stâlpi restanţi) sunt reprezentaţi de canini şi molari.4 dinţi). multiple şi stabile între cele douã arcade cu transmiterea forţelor masticatorii în axul dinţilor stâlpi şi reducerea componentelor orizontale.realizarea de contacte ocluzale simultane. Protecţia parodonţiului dinţilor stâlpi la sarcina suplimentară de la nivelul punţii dentare este favorizatã de: . este cea mai favorabilã tratamentului cu punţi dentare.P. . face ca prognosticul sã fie mai bun pentru breşele reduse (1-2 dinţi ) şi rezervat pentru breşele întinse ( 3. uzurã şi rupere. cu creşterea densitãţii şi o structurare funcţionalã pe linii de forţă. În timp ce presiunea are ca rezultat liza structurii osoase asupra cãreia acţioneazã.12 R. transmiterea forţelor de masticaţie Rolul parodonţiului este acela de a transforma presiunea masticatorie de la nivelul suprafeţelor ocluzale în tracţiune pe osul alveolar. cât şi concordanţa acestora cu relieful ocluzal antagonist. determinând apoziţia osului.morfologia funcţionalã a suprafeţelor ocluzale trebuie sa respecte atât relieful ocluzal al dinţilor înlocuiţi. care sã-i confere o stabilitate volumetricã şi care sã protejeze dinţii stâlpi de efectele nocive cauzate de apariţia vibraţiilor rezultate prin deformarea elasticã a piesei protetice.F (punte dentarã). limitanţi ai breşei. ca şi rezultantã a forţelor de masticaţie. Valoarea suprafeţei parodontale şi deci şi a implantãrii. (figura 12) Fig. simetrice. dinţi cu cea mai bunã implantare. .

un accent deosebit acordându-se spaţiului fonetic şi pronunţiei fonemelor dentale (D.poziţionarea punţii.prin dimensiune. limbã) sã nu perceapã modificãri ale formei şi dimensiunii acestora. în sens vestibulo-oral. se va alege soluţia proteticã finalã care va da prioritate atributelor funcţionale ale dintelui în acord cu dorinţele pacientului. fizionomic al pacientului. Integrarea funcţionalã a punţii în structurile ADM şi restaurarea funcţiei fonetice este condiţionatã de: . Materialele utilizate în confecţionarea punţilor dentare au caracteristici biomecanice şi fizico-chimice care le indicã în refacerea totalã sau parţialã a atributelor funcţionale ale dinţilor naturali. punţile dentare se clasificã în: . etc. când vârful limbii ia punct de sprijin pe faţa oralã şi marginea incizalã a dinţilor anteriori. dar şi de restabilirea armoniei dento-dentare.Funcţia foneticã Tratamentul prin punţi dentare avantajeazã fonetica pacientului atât prin fixitatea lucrãrii pe câmpul protetic cât şi prin volumul mai redus.redarea cât mai fidelã a suprafeţelor orale şi vestibulare ale dinţilor de înlocuire. compozit. preţul de cost. culoarea şi poziţia dinţilor pe arcadã. relief şi poziţie construcţia proteticã trebuie sã ofere confort mişcãrilor limbii. ceramicã). sexul. 86 . profesia. dento-faciale si dento-somatice ce caracterizeazã fiecare individ în parte. astfel încât pãrţile moi periprotetice (buze. condiţiile tehnice ale laboratorului. După modul cum reuşesc sau nu sã restabileascã funcţia fizionomicã a pacientului. . Funcţia fizionomicã Lucrãrile protetice ale omului modern au ca principal atribut funcţional refacerea aspectului natural. S. fie cã au în structura lor numai materiale cu un aspect asemãnãtor dintelui natural (acrilat. Z). T. condiţiile clinice ale cabinetului.punţi fizionomice care. cel mult egal al piesei protetice cu dinţii naturali înlocuiţi . . Redarea aspectului fizionomic este realizatã de forma. În concordanţã cu vârsta. mãrimea. fie cã structura de rezistenţã este mascatã de acestea. obraz. astfel încât ea sã se înscrie în conturul şi configuraţia spaţialã a întregii arcade având o aşezare simetricã cu hemiarcada opusã naturalã a pacientului. asigurându-i personalitatea proprie. T) şi siflante ( S.

Principiul biomecanic. Lungimea coroanei dintelui şi numãrul de dinţi stâlpi condiţioneazã aspectul cilindric sau conic al viitorului bont. diametrul maxim al acestuia mutându-se la nivel cervical şi cãpãtând o formã de cilindru sau trunchi de con. punţile dentare necesitã o pregãtire specialã a dinţilor de suport. în timp ce feţele proximale ce delimiteazã breşa vor fi divergente spre incizal (ocluzal). având culoarea acestora: galben pentru aliajele de aur. argintiu pentru crom-nichel şi paladiu-argint. Feţele proximale opuse breşei vor fi paralele sau convergente spre incizal (ocluzal). Procedeu nebiologic.punţi parţial fizionomice (semifizionomice) la care structura metalicã de rezistenţã este parţial vizibilã la nivelul feţelor orale ale construcţiei protetice. forma bontului fiind influenţatã şi de tipul de protezã unidentarã ce urmeazã a se folosi ca element de agregare al punţii (coroanã metalicã cu grosime totalã. Stucturi rigide.punţi nefizionomice alcãtuite în totalitatea lor din aliaje metalice. coroanã metalicã cu grosime dirijatã. şlefuirea dinţilor stâlpi sub formã de bonturi dentare. coroanã mixtã metalo-acrilicã sau metalo-ceramicã ). nedeformabile. componenta fizionomicã fiind restrânsã la nivelul feţelor coronare cele mai vizibile. care se realizeazã prin şlefuirea acestora. constã din desfiinţarea retentivitãţilor anatomice de pe feţele laterale ale coroanei unui dinte.. rezistente. . Inserţia punţilor pe câmpul protetic. etc.13 Inserţia punţii pe dinţii stâlpi. Biomecanica punţilor dentare este responsabilã de inserţia şi stabilitatea acestora pe infrastructura dentarã precum şi de caracteristicile mecanice ale materialelor folosite în confecţionarea protezelor parţiale fixe. figura 13 Fig. obţinându-se bonturile dentare. forma bonturilor 87 .

independente de modul cum medicul şi tehnicianul concep rezolvarea proteticã. Mãrirea suprafeţei bontului se poate realiza prin preparaţii speciale ale acestuia: cepul la coroana turnata. evitându-se coroanele mixte. recunoscute ca având o suprafaţã redusã de contact cu bontul dentar. a modelului cu bonturi mobile sau a modelului duplicat. Diametrul mare (pe secţiune) al barei trebuie sã corespundã direcţiei de acţiune a forţelor de masticaţie. La aliajele nobile valoarea piesei protetice este crescutã de însãşi valoarea aliajului. coroanele metalice cu grosime dirijatã sau coroanele din douã bucãţi. puţurile şi şanţurile parapulpare la coroanele parţiale. Caracteristicile fizice individuale ale aliajului sunt caracteristici tehnice. Stabilitatea punţilor confecţionate pe câmpul protetic. metalele nobile fiind din acest punct de vedere net superioare celorlalte aliaje. proximalã şi ocluzalã perfectã.Inserţia punţii pe câmpul protetic (pe dinţii stâlpi) este influenţatã şi de tehnologia de realizare a acesteia: realizarea dintr-o bucatã sau realizarea din elemente separate ce se vor solidariza ulterior. de intima lor adaptare pe dinţii stâlpi. Structura metalicã de rezistenţã a corpului de punte se va concepe sub aspectul unei bare ce are în secţiune forma literei "T" sau "L". Stabilitatea este rezultatul preciziei cu care se toarnã metalul. iar elementele de agregare vor fi coroane metalice cu grosime totalã. nedeformabilã şi cu o funcţionalitate optimã. Depinde de precizia cu care au fost elementele de agregare ale punţii. menţin starea de sãnãtate a parodonţiului. Permit realizarea protezelor unidentare. Sunt nefizionomice având o culoare variabilã de galben sau alb gri. din a cãror utilizare rezultă o structură proteticã rigidã. 88 . rezistentã. alãturi de perfecta adaptare cervicalã. Structura intrinsecã (materialul din care este confecţionatã) conferã punţii caracteristici proprii. cu o adaptare cervicalã. Aliajele metalice. Punţile realizate pe modelul duplicat vor fi mai intim adaptate pe bonturile dentare şi vor avea implicit o stabilitate mai bunã pe câmpul protetic. deci şi a punţilor. Transmit dintelui variaţiile termice din mediul bucal. Bine lustruite permit o igiena bunã care. Rezistenţa fizicã a materialului. Necesitã dotarea laboratorului de tehnicã dentarã cu aparatura necesară turnãrii şi prelucrãrii metalelor. confecţionarea prin utilizarea modelului monobloc. Dinţii stâlpi de dimensiune redusã se vor prepara cilindrici.

Sunt asemãnãtoare ca rezistenţã aurului 833%. permit realizarea de piese protetice ce au o mare exactitate şi sunt perfect tolerate în cavitatea bucalã. se abrazeazã cu uşurinţã chiar şi în contact cu pãrţile moi (buze. Aliajul de aur 916 % este indicat. Preţul de cost este foarte mic. Deşi foarte criticat pentru calitãţile sale. Acrilatul este elastic. pot fi: 916 %. au preţul de cost mult mai mic.20 mm. rãmâne un spaţiu care poate varia între 0. adaptarea marginalã defectuoasã şi efectul iritant asupra parodonţiului marginal al coroanelor din acrilat. total metalice. Aliajele de aur sunt uşor de prelucrat. Asocierea aliajelor metalice cu acrilatul s-a facut din dorinţa îmbunãtãţirii calitãţii fizionomice a pieselor protetice metalice şi pentru a rezolva rezistenţa scãzutã. la îndoire şi la rupere este mare. de pasaj şi pentru protecţia bonturilor pe durata tratamentului. pentru punţile scurte. Piesele turnate au o precizie inferioarã celor din aur sau aliaje seminobile. Aliajul de aur 833% este indicat pentru rezolvarea edentaţiior de 2-3 dinţi. Acrilatul. prezintã defecţiuni de adaptare.Aliajele nobile. Un alt aliaj seminobil are în compoziţie paladiul. La nivelul pragului. Alegerea titlului (caratajului) este direct legatã de dimensiunea breşei şi de grosimea posibilã a fi realizatã pentru structura punţii. Este ieftin şi se prelucreazã foarte uşor. deci în orice caz mai mare decât diametrul bacteriilor din mediul bucal care se pot infiltra între marginea coroanei şi dinte. obraz). a înlocuit porţelanul în mare parte datoritã preţului de cost foarte scãzut. 750% cu 120% Pt. din cauza contracţiei la polimerizare. oricât de bine ar fi prelucrate. Se degradeazã în timp ca orice material organic. poros. În tehnologia punţilor dentare acrilatul se foloseşte pentru lucrãri provizorii. iar cel cu 120% Pt este indicat pentru orice punte dentarã. cu un singur intermediar. Pot fi aliaje de cobalt-crom sau aliaje de nichel-crom. 89 . tehnologiei simple şi uşor de realizat fãrã dotãri tehnice speciale. având în compoziţie paladiul şi argintul (Palliag). datoritã rezistenţei sale reduse.0. Aliajele inoxidabile. Aliajele seminobile . Cele din aur. Coroanele din acrilat. schimbându-şi culoarea şi devenind mai puţin rezistent. 833% şi 833% cu 12% Pt. Fiind dure. se prelucreazã cu dificultate şi pot abraza dinţii naturali antagonişti. Rezistenţa la abraziune.05. argintul şi aurul (Pallidor).

creastã edentatã. presupune respectarea normelor privind: . Dinţii stâlpi au rolul de a transmite prin parodonţiul lor de susţinere presiunile masticatorii pentru a ajunge la osul alveolar.Porţelanul-Ceramica. Direcţia corpului de punte. Protejeazã dentina şi pulpa. Este foarte bine tolerat de parodonţiu. . parodonţiu. Aceste forţe sunt adunate atât de la feţele ocluzale ale dinţilor stâlpi cât şi de la suprafeţele ocluzale ale dinţilor de înlocuire a dinţilor absenţi (corpul de punte). corpul de punte (dinţii de înlocuire) se va realiza în linie dreaptã între dinţii limitanţi breşei. Poate reda perfect fizionomia unui dinte natural. mucoasã bucalã) sã nu fie agresate. rãmânând apanajul unei dotări tehnice speciale şi a unei experienţe îndelungate în practica de cabinet. încât toate ţesuturile cu care proteza vine în contact (dinţi. Mai dur decât ţesuturile dentare. dar rezistent la presiune şi abraziune. . Aparatura de lucru scumpã şi tehnologia complicatã determinã un preţ de cost ridicat scãzându-i accesibilitatea. Din aceste considerente. punţile dentare trebuie astfel concepute şi executate.raportul corpului de punte cu creasta edentatã. Curbura arcadei antagoniste.lãţimea vestibulo-orală a corpului de punte. Necesitã o pregãtire specialã a bonturilor. Punerea în practica confecţionãrii punţilor dentare a principiului profilactic. izolând-o din punct de vedere termic. permiţând o igienă foarte bunã.direcţia corpului de punte. cu prag. el are un coeficient de abraziune mai ridicat. Principiul profilactic. Nocivitate forţelor masticatorii asupra implantãrii dinţilor stâlpi apare doar pentru componentele orizontale ale acestora sau când forţele sunt proiectate în afara poligonului de susţinere şi anume. 90 . Supraîncãrcarea dinţilor stâlpi este posibilã datoritã receptorilor parodontali care au rol de autoprotecţie la forţele supraliminare. Conform principiului profilactic. . având transluciditatea acestuia. Respectarea acestui deziderat profilactic poate fi îndeplinit pentru punţile zonei laterale a arcadei. ca şi estetica facialã nu permit realizarea în linie dreaptă a corpurilor de punte. din zona frontală a arcadei. în poligonul de sprijin parodontal al dintelui.calitãţile fizico-chimice ale materialelor din structura punţii. Porţelanul este fragil la tracţiune şi flexie (casant). .protecţia papilei interdentare.relieful ocluzal al corpului de punte. inducându-li-se modificãri patologice. .

favoriza apariţia fracturilor piesei protetice. iar eficienţa masticatorie a segmentului protezat obliga la mãrirea numãrului de cicluri masticatorii având în final acelaşi rezultat. decât braţul de forţã. Mãrirea dimensionalã a lãţimii corpului de punte situeazã forţele de masticaţie în afara poligonului parodontal de susţinere şi apare tendinţa de rotaţie vestibulo-oralã a punţii. Între mãrirea şi micşorarea dimensiunii vestibulo-orale a corpului de punte este de preferat micşorarea. dacã nu mai mare. linguali la mandibulã. aplicate în afara poligonului de sprijin parodontal al dinţilor stâlpi. subdimensionarea vestibulo-oralã a corpului de punte. S-a încercat ca mãsură profilacticã. Astfel se creeazã un moment de rotaţie în jurul liniei drepte ce uneşte dinţii stâlpi. Anularea rotaţiei este posibilã prin mãrirea suplimentarã a numãrului de dinţi stâlpi. (vezi fig.Realizarea curbã a corpului de punte situeazã forţele masticatorii în afara poligonului de sprijin parodontal al dinţilor stâlpi. reducerea fãcându-se din cuspizii inactivi: vestibulari la maxilar. vestibulari la dinţii mandibulari). Eficienţa masticatorie şi troficitatea parodontalã sunt indisolubil legate de modul de angrenare al dinţilor celor douã arcade: rapoartele ocluzale. (figura 14) Fig. 91 . Rezultatul nu a fost cel scontat. cãutându-se ca braţul de rezistenţã sã fie cel puţin egal. Relieful ocluzal. care nu trebuie afectaţi dimensional.14 Anularea rotaţiei prin mãrirea numãrului de dinţi stâlpi Lãţimea vestibulo-oralã a corpului de punte. cu efecte nocive. Afectarea parodontalã apare şi în cazul nerespectãrii dimensiunii vestibulo-orale a corpului de punte. în dorinţa eliminãrii unor posibile forţe de rotaţie. Rezistenţa mecanicã. ce favorizeazã îmbolnãvirea parodontalã a acestora.14). Atenţie însã la respectarea cuspizilor de sprijin (palatinali la dinţi maxilari. de suprasolicitare parodontalã. diminuatã prin reducerea dimensionalã a corpului de punte. Lãţimea punţii va corespunde lãţimii dinţilor limitanţi ai breşei.

Reprezintã o posibilã variantã de întâlnire ocluzalã a dinţilor laterali ai celor două arcade. având ca şi consecinţã stereotipul dinamic de masticaţie al individului. fãrã a avea posibilitatea atingerii fundului fosetei. situaţie în care piesa proteticã poate deveni un factor iatrogen al disfuncţiei ocluzale.dinţi antagonişti reprezentaţi de dinţi naturali. În lipsa antagoniştilor dinţii naturali au migrat vertical “denivelând“ planul de ocluzie. Stabilitatea mandibulei în intercuspidare maximã este perfectã. Migrãrile dinţilor stâlpi şi ale dinţilor antagonişti îngreuneazã restaurarea fãcând uneori imposibilã refacerea normalã a rapoartelor ocluzale. eficienţa masticatorie fiind bunã. Panta condilianã orizontalã este corelatã cu un cuspidaj aplatizat. luând contact numai cu planşeul fosetei. Este inferior contactului tripodic. la morfologia ocluzalã secundarã. Panta condilianã accentuatã este corelatã cu un cuspidaj accentuat. Este caracteristic situaţiei clinice când un cuspid angrenânduse într-o fosetã antagonistã. Eficienţa masticatorie este redusã comparativ cotactului tripodic şi contactului vârf cuspid-planşeu fosetã. mandibula pãstrându-şi poziţia spaţialã faţã de maxilar. acesta (cuspidul) îşi gãseşte cu uşurinţã locul în fosetã. ca şi eficienţã masticatorie şi stabilitate a mandibulei în poziţia de intercuspidare maximã. Rapoartele ocluzale sunt stabile. cu o supraocluzie frontalã şi cu un stereotip de masticaţie pe verticalã.Morfologia ocluzalã este rezultatul funcţiei acesteia. rapoartele interdentare ale zonei frontale. curbele de compensaţie. Eficienţa masticatorie este maximã. şters. gradul de cuspidare ocluzală. Asigurã dinamicii mandibulare mişcãri libere. tocãtor . Este rezultatul situaţiei clinice în care foseta fiind largã şi cuspidul ascuţit. Mişcãrile mandibulei pot fi blocate de interferenţe dentare. frecãtor . Contactul vârf cuspid-planşeu fosetã. Sunt cunoscute corelaţiile care se fac între panta tuberculului articular. se fixeazã în aceasta prin trei puncte. Contactul în suprafaţã. Refacerea rapoartelor ocluzale interdentare este condiţionatã de situaţia clinicã existentã: . stereotipul dinamic de masticaţie. Între pantele cuspidiene se produc contacte întinse. cu raport frontal labiodont şi cu un stereotip dinamic de masticaţie pe orizontală. Este obligatorie “renivelarea“ planului de 92 . care a transformat punctele de contact în suprafeţe de contact. Este rezultatul trecerii de la morfologia ocluzalã primarã. Contactul tripodic.

atât versantul vestibular. Dacã proteza mobilã este recentã. fonetice şi igienice în concordanţã cu topografia breşei edentate şi ierarhizarea atributelor funcţionale ale zonei ce urmeazã a fi protezatã. dar incorectã. dupã care se va face protezarea fixã. cât şi cel oral al crestei edentate. Profilactic. Proteza mobilã incorectã se va reface după tratamentul edentaţiei tratate prin protezare fixã. care sã îmbine necesitãţile fizionomice. dar şi posibilitãţile de curãţire artificialã şi autocurãţire. Dacã proteza mobilã este corectã şi recentã. Configuraţia a corpului de punte poate influenţa decisiv fizionomia. Corectarea deficienţelor este urmatã de confecţionarea punţii care rezolvã edentaţia în cauzã. remodelări coronare şi/sau coronoplastii. Corpul de punte cu contact în şa. Realizarea incorectă a protezei fixe obligã la îndepãrtarea ei. Dezavantajul major este constituit de igiena deficitarã. . . protezarea fixã se va face în concordanţã cu proteza mobilã. Aspectul feţei mucozale a corpului de punte şi raportul acesteia cu creasta alveolarã edentatã poate favoriza menţinerea unei igiene riguroase şi implicit starea de sãnãtate a ţesuturilor nesatisfãcãtoare atrage precum şi reacţia inflamatorie a moi din vecinãtate. având un contact intim cu mucoasa acesteia. Corectitudinea execuţiei lucrãrii poate determina menţinerea ei. halena caracteristicã. corpul de punte în şa oferã un confort maxim. poate cauza leziuni inflamatorii mucoasei subiacente corpului de punte. Este caracterizat de faptul cã faţa sa mucozalã “încalecã” asemenea unei şei.dinţi antagonişti reprezentaţi de o protezã mobilã. Ulterior echilibrãrii ocluzale se poate trece la protezarea fixã. (figura 15) Fig. fonaţia.15 Corp de punte în şa 93 . care în timp. Prin volumul sãu egal cu cel al dinţilor absenţi. aceste inconveniente trebuie eliminate din start prin conceperea şi realizarea unui raport al corpului de punte cu creasta edentatã. În condiţii morfologice speciale (creastã edentatã latã asociată cu dinţi scurţi) poate fi indicat şi pentru zona lateralã maxilarã.dinţi antagonişti reprezentaţi de o protezã fixã. parodontale). Raportul morfologicã corpului de punte cu creasta alveolarã edentatã. având ca principală indicaţie zona frontalã maxilarã. O igienã după sine apariţia depozitelor alimentare. ţesuturilor moi periprotetice (gingivale. se vor face corecţiile ocluzale.ocluzie prin şlefuiri selective. fonetic şi fizionomic pacientului.

. Fig. având scopul mascãrii spaţiului papilar pentru dinţii de înlocuire.17 Corp de punte tangenţial linear: a-maxilar. a b Fig. Corpul de punte cu contact tangent linear. (figura 17). În ambele cazuri este însã indicat în zona lateralã şi se caracterizeazã prin reducerea feţei mucozale la o muchie (linie) ce vine în contact cu mucoasa crestei edentate. Se creează astfel un compromis între cele trei atribute funcţionale ale unui corp de punte din zona frontalã: fizionomie. de aspect plan-convex. A fost conceput în dorinţa de a îmbunãtãţi igiena corpului cu contact în şa. Suprafaţa sa mucozalã este mai redusã acoperind doar versantul vestibular al crestei edentate. Corpul de punte cu contact în semişa (figura 16). face un unghi de 45 0 cu creasta edentatã. 16 Corp de punte în semişa. Are un aspect diferit la maxilar faţã de mandibulã. b-mandibular La maxilar muchia dintre faţa oralã şi cea vestibularã (linia de contact) se va plasa pe versantul vestibular al crestei edentate. În cazurile 94 . este metalicã asigurând o bunã curãţire artificialã şi autocurãţire. Faţa palatinalã. fonaţie şi igienã.

Faţa vestibularã are schiţate în treimea ocluzalã. Este indicat în zona lateralã mandibularã. Fig. acest raport devine total neigienic şi poate fi înlocuit de raportul în semişa. vestibularã şi oralã ale fiecãruia dintre dinţii corpului de punte.clinice când se asociazã o creastã edentatã latã. Punctul de contact este reprezentat de vârful conului cãtre care converg feţele proximale. b-semişa. fiind planconvex în sens cervico-ocluzal. fiind redus la câte un punct pentru fiecare dintre dinţii de înlocuire. şanţurile ce individualizeazã dinţii de înlocuire (intermediarii). (figura 18). 19 Corp de punte cu contact punctiform la mandibulă 95 .18 Raporturi ale corpului de punte în zona lateralã maxilarã. Contactul corpului de punte cu creasta edentatã se face pe mijlocul crestei. cele 2/3 cervicale nu au modelat un relief individualizat al dinţilor de înlocuire. a-tangent vestibular. plan convexe în sens cervico-ocluzal. muchia dintre faţa vestibularã şi cea oralã (linia de contact cu mucoasa) se va plasa pe mijlocul crestei edentate. Fig. Corpul de punte cu contact punctiform. Ambele feţe sunt de obicei metalice. din considerente igienice. (figura 19). pentru a asigura o bună igienã. La mandibulã. cu dinţi scurţi.

Total metalic. Are douã suprafeţe: una ocluzalã. fiind contraindicat şi putând fi înlocuit cu raportul tangenţial pe mijlocul crestei. atât la nivelul trecerii dintre corpul de punte şi elementele de agregare. Protecţia papilei interdentare.20 Corp de punte tangenţial la mandibulã. Este indicat în zona lateralã la mandibularã. grosimea corpului de punte va fi de 3-4 mm. suspendat. Corpul de punte fãrã contact cu creasta. (figura 21) Fig. acest tip de raport devine neigienic. cu creasta edentatã latã şi dinţi stâlpi scurţi. Pentru realizarea corectã a acestui raport este necesar ca dimensiunea dinţilor stâlpi. (figura 20) Fig. convexã spre creastã în sens vestibulo-oral şi concavã spre creastã în sens mezio-distal. Spaţiul dintre punte şi creasta edentatã va fi din motive igienice de 3-4 mm. 96 . fiind cel mai igienic. Se va realiza. modelatã conform dinţilor pe care îi înlocuieşte şi o suprafaţã mucozalã. dar şi cel mai puţin fizionomic. asociatã cu atrofia crestei edentate. el se situeazã cu faţa sa mucozalã la distanţã de creasta edentatã. sã ofere un spaţiu minim. În situaţiile clinice. cât şi la nivel interdentar (dinte stâlp-dinte vecin).21 Corp de punte suspendat Din considerente mecanice. de 7-8 mm. la nivelul breşei.Trecerea de la un intermediar la altul sau legãtura acestuia cu elementul de agregare se face prin suprafeţe rotunjite din considerente igienice.

RPFP intercalate (susţinute la ambele extremitãţi ale breşei de dinţi stâlpi ).RPFP frontale (înlocuiesc dinţii lipsã din zona frontalã) . atât în faza de modelare a machetei punţii dintr-o bucatã. . b) după relaţia cu dinţii stâlpi : . iar intrmediarul situat în consolã închide breşa).P. restaurãrile protetice fixe se pot clasifica: a) dupã topografia zonei în care sunt inserate: -RPFP la maxilar şi/sau la mandibulã.RPFP laterale (înlocuiesc dinţii lipsã în zona de sprijin la maxilar sau la mandibulă). Protecţia papilei se va asigura. cu repercursiuni asupra parodonţiului de susţinere şi deci.F. . Facultatea de stomatologie). 97 . asupra implantãrii dintelui stâlp.22 Protecţia papilei CLASIFICAREA R.P. Fig. în tehnologia realizãrii punţilor din elemente separate (lipire). cât şi în faza de solidarizare a elementelor componente ale unei punţi.Traumatizarea papilei interdentare poate cauza inflamaţia acesteia.RPFP extinse fronto-laterale.-PUNŢILOR DENTARE În opinia prof. .RPFP cu extensie (elementul sau elementele de agregare sunt situate doar la o extremitate a breşei. DORIN BRATU (UMF Timişoara.

1/2. lipire) .RPFP cu intermediarii la distanţã de creastã. .RPFP mobilizabile (pot fi îndepãrtate de pe câmpul protetic de cãtre pacient pentru a fi igienizate). pot fi îndepãrtate doar de cãtre medic).mixte (CMMC şi CMMP) 2.intra-extratisulare 6. unind dinţi stâlpi naturali sau implanturi. .RPFP continuã (cuprinde mai multe breşe..RPFP intercalate latero-fronto-lateralã. . f) dupã relaţia cu dinţii stâlpi şi zonele topografice: . 3/4. .RPFP cu elemente de agregare proteze unidentare: 1. cu şa liberã extinsã distal. 98 .RPFP continuã (totalã). solidarizarea tuturor breşelor pe o arcadã poartă numele de RPF totalã ). coroane degetar 3. . elemente de agregare proprii restaurarilor protetice adezive (metalice sau integral ceramice). coroane parţiale ("onlay-uri".RPFP intercalatã frontalã.RPFP intercalatã latero-frontalã.RPFP fixate (prin cimentare. e) dupã raporul intermediarilor punţii cu creasta edentatã: . .RPFP demontabile (fixate prin înşurubare. coroane de substituţie 4.RPFP cu intermediarii în contact cu creasta . incrustaţii: . d) dupã tipul elementelor de agregare : . . 7/8) 5. .RPFP intercalatã unilateralã. c) dupã modul de fixare: .intratisulare (inlay-uri şi pinlay-uri) .metalice . coroane de înveliş: .integral ceramice . 4/5. .RPFP mobilizabilã latero-fronto-lateralã combinatã.RPFP intercalatã bilateralã.

mai pot fi clasificate şi dupã raportul intermediatilor cu creasta alveolarã.RPFP nefizionomice.RPFP din materiale metalo-compozite. .RPFP estetice . între elementele de agregare de pe dinţi şi cele situate pe implanturi. . . . .RPFP cu sprijin pe dinţi stâlpi naturali.RPFP semifizionomice.RPFP parţial estetice Sau dupã KORBER fizionomic.RPFP cu raport tangenţial.RPFP cu raport în semişa.RPFP din materiale metalo-ceramice. .RPFP masive. .RPFP din materiale compozite.RPFP cu raport punctiform.RPFP din materiale metalice. . k) dupã materialul (materialele) din care sunt confecţionate: . j) dupã raportul intermediarilor cu creasta edentatã: . .RPFP la distanţă de creastă . . nu imitã cromatica dentarã (cele metalice).RPFP din materiale metalo.implantar).RPF scheletizatã sau armatã.RPFP inestetice.. 99 . imitã în totalitate cromatica dentarã.RPFP cu raport în şa. . .RPFP din materiale ceramice (integral ceramice). g) dupã tehnologia scheletului: . Dupã acelaşi autor.suspendat. existã un ruptor de forţã. .RPFP punte continuã totalã.RPFP fizionomice.RPFP cu sprijin mixt (dento.polimerice (acrilice). Poate fi completatã cu o clasificare a RPF după aspectul estetic . cu agregare mixtã (dento-implantarã) în care. . . KORBER. imitã doar parţial cromatica dentarã.RPFP din materiale polimerice. i) dupã fizionomie . .RPFP cu sprijin pe dinţi stâlpi artificiali (implanturi). citat de BRATU. . h) dupã modul de realizare al sprijinului: .

stabilizatoare.anterioare.Punţi fixe-fixe: .anterioare. clame.În opinia lui SEVER POPA o posibilã clasificare a RPF ar fi: 1. .confecţionate în laborator. 100 . ele pot avea o durabilitate de pânã la 15-25 de ani. 2. legat de retentori prin: culise. Execuţia lor tehnicã se poate face prin: . stabilizatoare.punţi cu extensie mediatã.realizarea dintr-o bucatã (într-un singur timp) a structurii metalice atât a elementelor de agregare cât şi a corpului de punte (a intermediarilor). .reduse: .extinse.extinse: .anterioare. .posterioare. Corect concepute şi executate.cu corpul de punte detaşabil.Punţi excepţionale: .aditive-fizionomice.Punţi fixe-mobile: . . . .anterioare. 5.Punţi cu extensie: a) imediatã: . .reduse (.totale.laterale) b) mediatã: latero-anterioare 4. .posterioare.extinse: .parţial fizionomice. croşete.posterioare (laterale).Punţi provizorii: .anterioare. Restaurãrile protetice fixe comune sunt restaurãri care se sprijinã pe dinţii stâlpi şi a cãror longevitate este direct condiţionatã de valoarea implantãrii şi numãrul dinţilor stâlpi.confecţionate în cabinet.posterioare (laterale). . . . . 3. tipul elementelor de agregare folosite.reduse: . tipul corpului de punte şi raportul acestuia cu creasta edentatã. .

dacã aceasta este total metalicã.nu pot fi controlate şi corectate rapoartele ocluzale la nivelul elementelor de agregare. cât şi cea la coroziune în zona de trecere de la elementele de agregare la intermediarii RPF.proba componentei metalice a RPF în cavitatea bucalã.ambalarea. . 12. 101 .fixarea pe câmpul protetic a RPF. ceramice..se adreseazã medicilor şi tehnicienilor cu o experienţã mai îndelungatã.amprentarea câmpului protetic. 4. . .pregãtirea dinţilor stâlpi (şlefuirea). .realizarea machetei componentei metalice a RPF (elemente de agregare şi intermediari).realizarea modelului. etc. prin reducerea unor faze de lucru şi a materialelor corespunzatoare acestor faze. .preţ de cost mai mic. 13. sudură. 11. Fazele clinico-tehnice de realizare a RPF dintr-o bucatã 1. diagnosticul.fixarea pe câmpul protetic a RPF mixte. 10. Caracteristicile RPF realizate dintr-o bucatã (monobloc): .absenţa solidarizãrii nu necesitã materiale necesare pentru aceastã operaţie tehnicã. 7. 5.se adreseazã breşelor reduse. . planul de tratament. 9.examenul clinic al pacientului.timp de execuţie scurtat. 8-turnarea aliajului metalic.lipseşte faza clinicã de probã a elementelor de agregare pe câmpul protetic. 6. prin reducerea numãrului de faze clinico-tehnice. .prelucrarea piesei metalice turnate.realizarea tiparului.realizarea componentei fizionomice (acrilice. supraturnare. compozite).realizarea din elemente separate (independent componenta metalicã a elementelor de agregare şi separat componenta metalică a corpul de punte) ce se vor solidariza ulterior prin lipire. 2.absenţa solidarizãrii îi mãreşte atât rezistenţa mecanicã. fazã în care este verificatã precizia adaptãrii cervicale a acestora. 3.

pregãtirea dinţilor stâlpi (şlefuirea). 4. pentru lucrãrile metalice fixarea pe câmpul protetic. 5. 3.turnarea aliajului metalic.tehnologiile moderne de realizare a RPF “dintr-o bucată” (monobloc) impun utilizarea modelelor cu bonturi mobile. 16. 11. 9. diagnosticul. .turnarea componentei metalice a intermediarilor RPF.examenul clinic al pacientului. 13.prelucrarea componentei metalice turnate a elementelor de agregare. 15.realizarea machetei componentei metalice a intermediarilor RPF. Fazele clinico-tehnice de realizare a RPF din elemente separate 1. 12. 7. finisare. . fixarea definitivã. 10. 102 .solidarizarea componentei metalice a elementelor de agregare de componenta metalicã a intermediarilor RPF. 2.realizarea modelului..proba componentei metalice a RPF în cavitatea bucalã.ambalarea machetei componentei metalice a intermediarilor RPF. prelucrare.realizarea tiparului.amprentarea câmpului protetic.realizarea modelului cu elementele de agregare ale RPF pe dinţii stâlpi.proba componentei metalice a RPF pe modelul de lucru. 17. planul de tratament. 6. 19. 20.amprenta câmpului protetic cu elementele de agregare ale RPF pe dinţii stâlpi.realizarea machetei componentei metalice a elementelor de agregare.este de dorit ca aceste lucrãri sã fie realizate cu ajutorul a douã modele: modelul de lucru şi modelul duplicat (copia din masa de ambalat a modelului de lucru).ambalarea machetei componentei metalice a elementelor de agregare a RPF.realizarea tiparului. cele mai performante sunt cele cu pinuri duble şi teacã metalicã.proba RPF pe câmpul protetic. 8.aceastã tehnologie de realizare a RPF nu poate beneficia de avantajele folosirii modelului obţinut prin tehnica galvanizării.realizarea componentei estetice (fizionomice) a elementelor de agregare şi a intermediarilor RPF. 14. 18.proba componentei metalice turnate a elementelor de agregare în cavitatea bucalã.

. Elementele de agregare.retentorii RPF sunt alcãtuite din: elementele de agregare şi dinţii de înlocuire. au urmatoarele caracteristici: . RPF (Fixed Partial Denture . ÎN CONCLUZIE ! Restaurãrile Protetice Fixe.au volumul cel mult egal cu cel al dinţilor înlocuiţi.timpul de execuţie mai lung prin numãrul fazelor de lucru.necesitã cunoaşterea tehnologiei de solidarizare (lipire. ambalarea. lucrãri conjuncte.stabilitatea pe câmpul protetic se realizeazã prin: cimentare. înşurubare. rupere şi uzurã. lipire. . turnarea). .sunt piese protetice rigide.FPD) denumite şi punţi dentare. fiziologic (prin parodonţiul dinţilor stâlpi). având rapoarte dinamice funcţionale cu dinţii antagonişti. lucrãri gnatoprotetice amovibile realizate dintr-o bucatã-monobloc sau din elemente separate. controlul preciziei adaptãrii cervicale şi corectarea rapoartelor ocluzale.permite în faza de probã a elementelor de agregare pe câmpul protetic. supraturnare) precum şi aparatura şi materialele necesare.locul de lipire (cu loturi) sau de sudurã (farã loturi) reprezintã o zonã cu rezistenţã mecanicã scazutã şi cu un ridicat potenţial de coroziune.forţele de masticaţie se transmit osului alveolar subiacent. . compoziţia lotului fiind total diferitã de cea a aliajului. nedeformabile. poduri. . sudurã. fricţiune. macheta.sunt rezultatul colaborãrii cabinet-laborator. Aliajele de nichel crom şi cobalt crom nu au loturi corespunzãtoare.preţ de cost mai mare prin timpul de execuţie mai lung şi materialele consumate suplimentar. .consum mai mare de materiale (se fac de douã ori: modelul. bridge. .morfologia ocluzalã este asemãnãtoare cu cea a dinţilor înlocuiţi. Elementele de agregare pot fi restaurãri protetice unidentare reprezentate de: 103 . . .tehnologie accesibilã medicilor şi tehnicienilor la început de carierã.Caracteristicile RPF realizate din elemente separate: . rezistente la îndoire. . Bruke. . realizându-se prin tehnici indirecte.

coroanele parţiale pot fi : .coroane parţiale 1/2. Rolul primei incrustaţii este acela de protejare a preparaţiei dintelui natural şi de evitare a apariţiei cariei dentare. Lasã neacoperitã faţa vestibularã. folosite ca şi elemente de agregare. Suprafaţa incrustaţiei. Sunt mai puţin biologice decât incrustaţiile. Dinţii stâlpi au un grad mai mare sau mai mic de mobilitate. . care ar duce la decimentarea incrustaţiei. . Limitele preparaţiei sunt plasate în zonele de autocurãţire.uri. precum şi cimentarea lor directã în preparaţia dintelui stâlp. Necesitând pentru preparaţie un sacrificiu redus de substanţã durã dentarã. Acoperã faţa oralã în totalitate pânã la nivelul marginii incizale şi feţele proximale. Din acelaşi motiv se foloseşte şi procedeul incrustaţiei în incrustaţie. . Înconjurând dintele (3 din cele 4 suprafeţe laterale coronare) au fost denumite şi onlay.coroanele parţiale. pot fi numai cele de clasa II. Acoperã faţa oralã. evitându-se astfel apariţia proceselor carioase marginale. IV. Lasã neacoperitã faţa vestibularã a dintelui natural. presupunând un sacrificiu mai mare de substanţã dentarã durã. la lucrãri protetice întinse. Acoperã în totalitate faţa oralã şi feţele proximale. Suprafaţa redusã de contact pe dintele stâlp determinã o fricţiune scãzutã şi deci. Sunt utilizate pe dinţii frontali. feţele 104 . face ca acestea sã nu se cimenteze de obicei. sunt cele mai biologice şi pãstreazã în cea mai mare parte caracteristicile estetice ale unui dinte natural.incrustaţiile metalice. de pe dintele natural. Utilizarea lor se adreseazã dinţilor frontali. pot fi utilizate ca elemente de agregare meziale în cadrul protezãrii breşelor reduse. fiind cea mai micã dintre toate tipurile de restaurãri protetice unidentare folosite ca elemente de agregare. pe jumãtatea lor oralã (pânã la nivelul punctului de contact interproximal). la locul decimentãrii incrustaţiei. Se vor folosi pe stâlpul mezial la lucrãri protetice reduse ca întindere şi vor fi pregãtite sub formã de incrustaţie în incrustaţie. ce vine în contact cu dintele. Dupã numãrul suprafeţelor dentare pe care le acoperã.coroanele parţiale 4/5..coroanele parţiale 3/4. cu tot cu marginea incizalã şi jumãtatea vestibularã a feţelor proximale (până la punctul de contact interproximal). Folosirea lor se adreseazã dinţilor zonei laterale a arcadei (dinţi ce au suprafaţa ocluzalã) şi stâlpilor meziali ai breşei. Sunt contraindicate incrustaţiile ca elemente de agregare distale. Vitalitatea dintelui este pãstratã. Morfologia dintelui natural se pãstreazã în cea mai mare parte. o stabilitate precarã pe câmpul protetic.

în breşele lungi (cu un numãr mare de intermediari). datorat lichidelor de fixare (“fenomenul de piston”). Prepararea lor presupune un sacrificiu mare de substanţã durã dentarã.coroane metalice turnate cu grosime totalã. faţa ocluzalã şi jumãtatea distalã a feţei vestibulare. . Sunt imposibil de realizat la pacienţii tineri. Dupã modul de execuţie şi caracteristicile lor tehnologice se clasificã în: .metalo-polimerice. Stabilitatea pe câmpul protetic este îmbunãtãţitã de realizarea de mijloace suplimentere de retenţie reprezentate de: nervuri.coroane din douã bucãţi. când aceştia îşi expun. cu camera pulparã voluminoasã. le indicã ca elemente de agregare pe dintele stâlp mezial şi în breşele cu întindere redusã. . jumãtatea mezialã a feţei lor vestibulare. Acoperirea parţialã a coroanei dintelui face ca în timpul fixãrii sã nu aparã “efectul hidraulic“. Sunt indicate pe primii molari superiori. în timpul unui zâmbet larg.coroanele de înveliş-totale. feţele proximale. Acoperã în totalitate faţa oralã. pentru asigurarea stabilitãţii pe câmpul protetic. prin neacoperirea feţei vestibulare şi stabilitatea mai redusã pe câmpul protetic. pe dinţii cu diametrul cervico-incizal (cervico-ocluzal) redus.metalo-ceramice (CMMC) . Lasã neacoperitã faţa vestibularã pânã la marginea ocluzalã a acesteia.coroanele parţiale 7/9. de acoperire). şanţuri şi/sau puţuri parapulpare.proximale şi faţa ocluzalã a dintelui. Lasã neacoperitã jumãtatea mezialã a feţei vestibulare a dintelui (primul molar superior). Coroanele parţiale sunt contraindicate: la pacienţii cu indice de carie crescut şi/sau igienã oralã deficitarã. (CMMP) 105 medic. presupun condiţii clinice şi o pregãtire profesionalã bunã sau foarte bunã. Preparaţiile speciale. cu forţe orizontale de dislocare a piesei protetice. întâlnit la coroanele totale. în cazul ocluziilor traumatice.coroane ştanţate.coroane metalice turnate cu grosime dirijatã. Sunt cele mai des folosite ca elemente de agregare în RPF. Acoperã în totalitate coroana şlefuitã a dintelui stâlp (bontul). . Plasarea marginilor preparaţiei în zonele accesibile controlului de cãtre cãtre pacient. . uşureazã adaptarea coroanelor parţiale pe bont şi fac posibilã curãţirea artificialã de . Coroanele parţiale au suprafaţa de contact cu dintele stâlp mai redusã decât coroanele totale (de înveliş. Pãstrarea aspectului estetic al dintelui natural. .coroane mixte: . .

galvanizare. Grosimea ocluzalã permite intervenţii de adaptare prin şlefuire.metalo-acrilice. asigurând cea mai mare suprafaţã de fricţiune şi cea mai bunã stabilitate pe câmpul protetic. ca şi la nivelul punctelor de contact proximal este relativă.. Vin în contact cu bontul numai la nivelul coletului. Se caracterizeazã printr-un contact intim cu întreaga suprafaţã a dintelui şlefuit. care mãreşte suprafaţa de contact dinte-coroanã. sinterizare. Pereţii laterali ai coroanei sunt la distanţã faţã de bontul dentar. iar acest contact este imperfect. Restabileşte în foarte bune condiţii rapoartele proximale cu dinţii vecini şi rapoartele ocluzale cu dinţii antagonişti. . frezare. spaţiul fiind ocupat de stratul de ciment folosit la fixare. stabilitatea lor se poate îmbunãtãţi prin preparaţii speciale de tipul “cepului ocluzal”. Suprafaţa de contact redusã cu bontul dentar (3 mm la colet) scade considerabil fricţiunea şi deci. Se recomandã pe dinţii lungi. .coroanele ştanţate (ambutisate). Transmiterea variaţiilor termice din mediul bucal la bontul dentar este redusã.coroanele metalice turnate cu grosime totalã. stabilitatea coroanei turnate cu grosime dirijatã pe câmpul protetic. Adaptarea marginalã cervicalã. Prin fricţiunea redusã. Sunt indicate pe dinţi lungi (cu diametrul mare cervico-ocluzal). . Pe dinţii foarte scurţi. ambutisare. prezintã şi cea mai redusã stabilitate a coroanei pe 106 . Transmit dintelui subiacent variaţiile de temperaturã din mediul bucal. Se îndepãrteazã cu dificultate de pe câmpul protetic. ambutisare şi sinterizare. Confecţionate din aliaje nobile sunt mai scumpe datoritã cantitãţii mai mari de aliaj utilizat pentru turnarea lor. Necesitã pentru turnare o cantitate de metal mai redusã (sunt mai ieftine în cazul folosirii de aliaje nobile).metalo-diacrilice (compozite) la care componenta metalicã se realizeazã prin: turnare. Sunt calitativ mult inferioare tuturor coroanelor metalice. . Sunt în contact cu bontul dentar pe o zonã cervicalã de 3mm şi la nivelul suprafeţei ocluzale a acestuia. Nu transmit bontului variaţiile termice din mediul bucal. Pot suferi adaptari ocluzale prin şlefuire.coroanele din douã bucãţi. Sunt indicate pe dinţi scurţi (cu diametrul cervico-ocluzal redus). net inferioarã coroanelor turnate. îndepãrtându-se cu uşurinţã şi asigurând o stabilitate relativã a coroanei pe câmpul protetic. Stabilesc contacte cu bontul dentar la colet şi la nivelul feţei ocluzale.coroanele metalice turnate cu grosime dirijatã. permiţând adaptãri ocluzale prin şlefuire. . Au o fricţiune cu bontul mult redusã. Coroana se îndepãrteazã cu uşurinţã de pe bont. Punctele de contact proximal sunt mai greu de refãcut în faza de machetã.

Refacerea morfologiei ocluzale şi a contactelor cu dinţii antagonişti este aproximativã. în condiţiile unei dotări materiale minime şi o pregãtire imperfectã a bonturilor. Macheta componentei metalice a coroanei mixte metalo-ceramice (CMMC) se deosebeşte fundamental de macheta componentei metalice a coroanei mixte metalopolimerice (CMMP) prin: .3mm. lãsându-se un spaţiu minim de 0. Se îndepărtează cu mare uşurinţã de pe câmpul protetic. Dinţii cu camera pulparã voluminoasã (pacienţii tineri). S-au impus prin preţul de cost foarte redus. care prin vizibilitatea lor sunt implicaţi în aspectul estetic al individului.machetei structurii metalice i se va asigura o grosime minimã de 0. dinţii reduşi ca volum.marginea incizalã va fi reprezentatã numai de componenta ceramicã. existând riscul perforãrii coroanei la nivelul cuspizilor. trebuie consolidaţi prin reconstituiri corono-radiculare înaintea acoperirii cu proteze unidentare. evitându-se rugozitãţile şi/sau denivelãrile. 107 . fapt pentru care. .realizarea unei suprafeţe a machetei cât mai netedã.contraindicarea macroretenţiilor. . astfel încât macheta şi deci. Nu pot reface corect punctele de contact interproximale.3-1. de 1.preparaţia idealã a dintelui stâlp se face cu realizarea unui prag circular rotunjit.coroanele mixte. atât cu structura metalicã. ca posibilã tehnologie de lucru. dinţii în vestibulopoziţie. şi metalul nu vor ajunge niciodatã pânã la marginea incizalã.2mm pentru componenta ceramicã. . Toate coroanele metalice au dezavantajul unui aspect inestetic. care le indicã în zonele cu cerinţe fizionomice minime. Sunt alcãtuite dintr-o componentã metalicã (suport sau schelet metalic) şi o componentã fizionomicã. . pe toate feţele laterale ale bontului. cât şi cu cea fizionomicã (faţa vestibularã şi jumãtatea vestibularã a feţelor proximale). ca tratament premergãtor acoperirii cu coroane mixte.7mm şi unul maxim de 1-1. tehnologie de realizare foarte simplã. Nu permite adaptãri ocluzale prin şlefuire şi astfel. . Dinţii devitalizaţi au o rezistenţã mecanicã precarã.câmpul protetic. dar au calitãţi mecanice deosebite privind rezistenţa şi stabilitatea pe câmpul protetic. Necesitã o şlefuire accentuatã a feţelor ce urmeazã a fi acoperite. care acoperã parţial sau total componenta metalicã. Au fost create în dorinţa îmbunãtãţirii aspectului estetic al coroanelor metalice. Indicaţiile coroanelor mixte se adreseazã dinţilor frontali şi/sau stâlpilor meziali ai RPF.5mm. necesitã frecvent devitalizarea. este de domeniul istoriei. Amintirea lor.

pinledge. a fãcut ca.mãrimea suprafeţei de contact (interfaţa retentor. palliag. .retentori majori . În plus.calitãţile mecanice proprii materialului din care se confecţioneazã elementul de agregare ( retentorul ).parelelismul pereţilor axiali. urmatã de extracţia acesteia.coroane de substituţie. . .preparaţie).calitãţile materialului de solidarizare cu infrastructura dentarã. Stabilitatea RPF pe câmpul protetic este favorizatã de calitãţile retentive ale retentorilor. Fixarea în canalul radicular o face nebiologicã. Îndepãrtarea de pe dintele stâlp a coroanei de substituţie se face cu mare dificultate. pe care POPA SEVER îi împarte în : . DCR se poate realiza şi pe dinţii pluriradiculari. mãrind astfel indicaţiile coroanelor mixte. nefiind necesarã realizarea închiderii cervicale cu ajutorul inelului pericervical şi a capacului (componenta radicularã a coroanei de substituţie). . Este indicatã ca element de agregare pe dinţii devitali. . urmate de acoperirea cu coroane mixte. presupunând devitalizarea dintelui stâlp.coroane parţiale aplicate pe dinţi frontali.. . Inlay de clasa a III-a şi a II-a. În caz de nevoie îndepãrtarea coroanei mixte se face cu uşurinţã şi nu implicã îndepãrtarea DCR de pe restul radicular. . pentru dinţii vitali indicaţiile sã se orienteze cãtre coroana mixtã. Pregãtirea laborioasã a bontului. .coroana de substituţie. precum şi amprentarea mai dificilã a acestuia. este elementul de agregare ce oferã cea mai bunã stabilitate a RPF pe câmpul protetic. Folosirea DCR permite utilizarea celor mai reduse porţiuni ale unui rest radicular. Dupã coroana turnatã cu grosime totalã.configuraţia coronarã a dintelui stâlp. 108 . iar în cazul dinţilor devitali cãtre DCR (dispozitiv corono-radicular).inlay MOD. Este indicatã pe dinţii monoradiculari (dinţi frontali şi premolari ). Calitãţile retentive care se pot obţine de la un anumit tip de element de agregare (numit de POPA SEVER şi “retentor” ) depind de urmãtorii factori: .rigiditatea pereţilor elementului de agregare (retentorului).coroane de acoperire totalã (metalice sau mixte).retentori minori . Imposibilitatea pãstrãrii axului de inserţie duce cel mai frecvent la fracturarea irecuperabilã a rãdãcinii. Structura de rezistenţã a coroanei de substituţie (componenta metalicã) trebuie sã se toarne din aliaje care sã-i confere rigiditate: aur platinat 12 %. . Co-Cr.

Intermediarii-dinţii de înlocuire Intermediarii sau dinţii de înlocuire pot fi : . fizionomie). simetrice şi stabile. nedeformabile. dotarea tehnico-materialã a cabinetului şi a laboratorului. cât şi un raport de vecinãtate plãcut pãrţilor moi (fãrã consecinţe iritative.coroane parţiale aplicate pe molari şi premolar. forma şi dimensiunea crestei edentate. . ei (intermediarii) trebuie sã prezinte: . profesia. sex.intermediari casetã cu faţetã. numãrul şi dimensiunea coronarã a dinţilor stâlpi.pe bazã de Co .pe bazã de Au . alegerea tipului de dinţi intermediari ce se vor realiza. inflamatorii). respectiv al modului de concepere şi realizare a dinţilor de înlocuire (a intermediarilor).raportul cu creasta edentatã sã rãspundã principiilor biofuncţionale (masticaţie fonaţie. . perfect finisate. experienţa practicã a medicului. . trebuie sã rãspundã principiului general valabil al practicii medicale: “primo non nocere“. Aliajele metalice folosite în realizarea elementelor de agregare pot fi: aliaje nobile : . Aceleaşi considerente stau la baza alegerii tipului de “corp de punte”.intermediari masivi-metalici. ierarhizarea acestor atribute funcţionale fãcându-se în colaborare cu pacientul şi dependent de vârstã.pe bazã de Ti. este suplimentar condiţionatã şi de tipul elementului de agregare folosit.realizare de contacte ocluzale multiple. În plus. . în condiţiile unei dinamici mandibulare echilibrate.suprafeţe netede.pe bazã de Pd . pe lângã avantajele şi dezavantajele fiecãruia dintre ele şi de: vârstã. topografia edentaţiei. posibilitãţile materiale ale pacientului.pe bazã de Ag aliaje nenobile: .. mãrimea breşei. Indiferent cã ei se aflã în zona frontalã sau în zona lateralã.pe bazã de Fe .intermediari barã metalicã linearã încorporatã în mase acrilice sau polimerice 109 . Alegerea elementului de agregare pentru RPF este condiţionatã. pentru a favoriza atât igiena (curãţirea artificialã şi autocurãţirea). sex.pe bazã de Ni . Înlocuirea dinţilor naturali de cãtre dinţii artificiali. rezistente. profesia acestuia.

. . 23 Intermediari casetă metalică cu faţetă acrilică Pentru îmbunãtãţirea aspectului estetic. (fig. unde igiena şi rezistenţa sunt atribute majore ale intermediarilor RPF. (fig. nu se pot asigura condiţii optime estetice şi de retenţie a componentei fizionomice. Dimensiunea cervico-ocluzalã a corpului de punte fiind redusă la 3-4 mm.intermediari din titan. netedã.23) Fig. Sunt caracterizaţi de o rezistenţã mecanicã satisfãcãtoare unei funcţii masticatorii normale. Au ca şi principale caracteristici. rezistenţa crescutã şi aspectul nefizionomic. Sunt indicaţi în principal pe arcada maxilarã. retentivã pentru alimente şi deranjantã pentru parţile moi din vecinãtate sau o structurã metalicã nefizionomicã. Sunt indicaţi în zona lateralã mandibularã.intermediari barã cu bonturi pentru coroane polimerice şi/sau ceramice (punţile degetar). neretentivã. . Aici. aspectul fizionomic nefiind luat în calcul. acealizându-se sub forma de semi-casetă.24) 110 . la care se adaugã posibilitatea unei refaceri fizionomice bune sau acceptabile. Intermediari casetã cu faţetã. care în timp pot pierde faţeta acrilicã lãsând vizibilã caseta inesteticã. uneori în zona frontala maxilarã se reduce 1/3 incizalã a casetei metalice. Intermediari masivi-metalici.intermediari metalo-ceramici (intermediari inzoma şi probond). este de ales între intermediari semifizionomici. Prezenţa metalului pe suprafaţa ocluzalã asigurã nu numai pãstrarea corectã a rapoartelor dinamice interdentare ocluzale. Se adreseazã în special dinţilor de înlocuire confecţionaţi la distanţã de procesul alveolar (corpurilor de punte suspendate). ci şi a dimensiunii verticale de ocluzie. Aceleaşi condiţii ale lipsei de spaţiu pentru componenta fizionomicã pot impune utilizarea intrmediarilor masivi şi în zona distalã a arcadei maxilare.

Aspectul estetic îmbunãtãţit al intermediarilor casetã cu faţetã. Tehnologia realizãrii intermediarilor casete cu faţete prefabricate din porţelan este oarecum inversatã celei care utilizeazã faţete prefabricate din acrilat. De asemeni este nevoie de un numãr mare de faţete. între elementele de 111 . După alegerea faţetelor de porţelan. Contraindicaţia majorã a realizãrii semicasetei este datã de ocluzia cap la cap. Lipsa acestuia micşoreazã considerabil rezistenţa şi stabilitatea componentei fizionomice pe structura metalică a semicasetei. acestea sunt fixate cu cearã la nivelul breşei. din care sã se aleagã culoarea şi forma potrivitã. (fig. 24 Intermediari semicasetă metalică cu faţetă acrilică Intermediarul devine transparent prin lipsa metalului subiacent. ocluzia adâncã acoperitã şi de un surplus estetic nejustificat.25) Fig 25 Intermediari casetă metalică cu faţetă acrilică prefabricată Faţetele prefabricate din porţelan au aspectul cel mai apropiat de cel a dinţilor naturali. Spre deosebire de faţetele din acrilat. care permit o adaptare pe structura metalicã a casetei prin şlefuire. Necesitã un foarte mare numãr de faţete.Fig. din care sã se aleagã culoarea şi forma doritã. faţetele din porţelan nu beneficiazã de acest lucru. Faţetele prefabricate din acrilat au o structurã mai densã ce determinã o rezistenţã crescutã la abraziune şi o stabilitate coloristicã prin scãderea imbibiţiei la lichidul bucal. dar mai ales prin folosirea faţetelor prefabricate din porţelan. Necesitã manualitate şi timp pentru o perfectã adaptare a faţetei pe structura metalicã de care se va fixa tot cu acrilat termopolimerizabil. s-a obţinut prin folosirea faţetelor acrilice prefabricate.

(fig. se modeleazã macheta casetelor.27) 112 . Fixarea faţetelor prefabricate din porţelan. crampoanele se vor deretentiviza prin acoperire cu ciment.26 Intermediari casetă metalică cu faţetă ceramică prefabricată. la nivelul casetei. cu campoane scurte butonate Pentru faţetele prefabricate din porţelan. în casetã. cu crampoane lungi. Modelarea machetei casetelor va fi diferitã şi specificã fiecãrui tip de faţetã prefabricatã din porţelan: faţetã cu crampoane scurte butonate. Pentru faţeta prefabricatã din porţelan. obligã în aceeaşi fazã de machetã. modelarea unei rame metalice de stabilizare şi protecţie a faţetei ceramice. concomitentã operaţiei de nituire a crampoanelor (din platinã). ceara de fixare aflându-se oral. de cãtre crampoanele faţetei. în casetã. dar va asigura o protecţie mecanicã a faţetei şi o stabilitate a acesteia în caseta metalicã. Stabilitatea faţetei la nivelul casetei fiind mult îmbunãtãţitã prin nituirea crampoanelor lungi. Menţinerea poziţiei faţetei ceramice la nivelul crestei edentate se face cu ajutorul unei chei de gips vestibulo-incizale. faţetã cu crampoane lungi sau faţete Steel. Prezenţa ramei incizale metalice scade din fizionomia restaurãrii protetice. cu crampoane lungi. Stabilitatea redusã a faţetei cu crampoane scurte.26) Fig. aspectul estetic al protezei. (fig.agregare. În macheta din cearã rezultã o casetã în care faţeta se va fixa prin cimentare. se poate renunţa la realizarea ramei incizale de protecţie şi la rolul acesteia. cu crampoane scurte butonate. în faza de machetã este obligatorie folosirea tijelor de grafit. se face prin cimentare. Se mãreşte astfel. Dupã îndepãrtarea cerii orale de fixare a faţetei ceramice. care în timpul turnãrii pãstreazã locul de traversare a structurii metalice a casetei. prin transparenţa incizalã a faţetei.

chiar dacã apariţia cervicalã a metalului diminuează aspectul estetic al protezãrii. dar şi cea mai puţin rezistentã. reduce considerabil satisfacţiile estetice. modelarea unei patrici (nervurã dreptunghiularã). 27 Intermediari casetă metalică cu faţetă ceramică prefabricată. în 1/3 cervicalã a acesteia. Intermediarii sunt reprezentaţi de o barã ce uneşte structura metalicã a 113 . Reprezintã soluţia clinicã cea mai fizionomicã. o lipseşte de protecţia unei margini incizale. al modificãrii relaţiilor de ocluzie şi chiar a dimensiunii verticale de ocluzie. contactul dinţilor de înlocuire cu mucoasa crestei edentate. Este astfel posibilã curãţirea artificialã şi autocurãţirea. La mandibulã. vizibilitatea suprafeţei ocluzale metalice a casetei. suprafaţa ocluzalã realizându-se din materiale fizionomice de tipul rãşinilor acrilice. s-au imaginat intermediari având componenta metalicã sub formã de cupã sau semicupã. acrilatul şi metalul nu permit la zona de continuitate (de trecere) o prelucrare prin lustruire care sã nu retenţioneze placa bacterianã responsabilã în timp de apariţia inflamaţiei şi hiperplaziei mucoasei gingivale subiacente lucrãrii protetice fixe. la pacienţii cu cerinţe deosebite estetice. dar cea mai puţin rezistentã dintre faţetele de porţelan prefabricate. Modificarea profundã a formei dinţilor de înlocuire poate avea aspect inestetic. se va face numai la nivelul componentei metalice a acestora. Zona de trecere metal-acrilat se va plasa pe faţa vestibularã. cu crampoane lungi Faţetele Steel necesitã în realizarea machetei structurii metalice a intermediarilor. Fiind materiale cu calitãţi biomecanice diferite. pe care aceasta se va fixa prin cimentare. Rezistenţa scãzutã a acrilatului la abraziune are dezavantajul modificãrii morfologiei ocluzale a intermediarilor. Este cea mai esteticã. Din considerente igienice. folosirea ocluzalã a acrilatului ne mai atingându-şi scopul estetic preconizat.Fig. Datoritã acestui fapt. Culisarea pe patrice a faţetei. în cazul intermediarilor casetã cu faţetã. Intermediari barã metalicã lineară încorporatã în mase acrilice sau polimerice. Este indicatã în zona frontalã maxilarã.

Acoperind în totalitate bara. 29: a. cu aspect total fizionomic a) Macheta corpului de punte b) Cheia vestibulară 114 . (fig. plasarea barei sã fie în centrul blocului fizionomic. c. e) Modalitatea de poziţionare a structurii metalice la corpurile de punte mixte. cât şi pentru a avea rezistenţã. se tatoneazã poziţia barei metalice. la nivelul breşei. atât pentru a nu transpare. diametrul mare al secţiunii fiind orientat în sensul transmiterii forţelor de masticaţie. Se urmăreşte ca. se confecţioneazã intermediarii propriu-zişi din raşini acrilice (RA) sau raşini diacrilice compozite (RDC). 28) Fig. b. L sau Y. cu ajutorul celor douã chei de gips. se realizeazã din gips o cheie peste macheta viitorilor intermediari. 28 Aspectul barei metalice Poziţionarea centralã a barei metalice în masa fizionomicã a intermediarilor este posibilã prin realizarea iniţialã. Macheta dinţilor de înlocuire fiind îndepartatã de pe model.elementelor de agregare. a machetei din cearã a dinţilor de înlocuire. d. (fig. Vestibular şi oral. Bara are pe secţiune vestibulo-oralã forma literei: T.

prin transparenţã. fără îndepărtarea lucrării în totalitate de pe câmpul protetic.Cunoscute în literatura germană sub denumirea de „punţi degetar”.c) Cheia vestibulară şi orală c) Spaţiul viitorului corp de punte e) Poziţia structurii metalice dirijată de cheile vestibulară şi orală Individualizarea la colet a dinţilor de înlocuire (intermediari). Pe fiecare din bonturi se va aplica prin cimentare o coroanã total fizionomicã din acrilat sau ceramicã. la care s-a dorit creearea unei posiblităţi de a fi reparată. a metalului barei. egal cu numãrul dinţilor de înlocuire. poate aduce prejudicii estetice datoritã apariţiei. (fig. 30) Fig. Intermediari bară cu bonturi pentru coroane polimerice şi/sau ceramice (punţile degetar). 30 Aspectul structurii metalice pentru corpurile de punte reprezentete de bară cu bonturi şi coroane fizionomice 115 . atrãgând dupã sine îndepãrtarea lucrãrii în totalitatea ei. Spre incizal (ocluzal) are un numãr de prelungiri sub formã de bonturi. Rezistenţa foarte redusã a construcţiei protetice. sunt o variantă îmbunătăţită a intemediarilor bară metalică lineară înglobată în acrilat. duce adesea la fracturarea componentei fizionomice.Bara este continuã cervical.

Dimensionarea structurilor metalice din titan vor avea în vedere faptul cã modulul de elasticitate al titanului este de douã ori mai redus decât cel corespunzãtor aliajelor de Cr-Co. camera pulparã voluminoasã la pacienţii tineri sunt factori ce îngreuneazã rezolvarea cazurilor prin RPF metalo-ceramice. Necesitã ca şi coroana mixtã metalo-ceramicã.Fracturarea sau spargerea unei coroane necesitã înlocuirea numai a acesteia şi nu a întregii RPF. 116 . Infrastructura metalicã trebuie sã fie rigidã. Intermediari metalo-ceramici. dacã se arde pe un schelet metalic cu suprafeţe concave“. Când dimensiunile structurii metalice nu permit o acoperire în totalitate a acesteia. Intermediari probond. iar temperatura de topire a aliajului sã fie mai mare cu 200 0-3000. Au fost lansaţi de firma RENFERT. Intermediari din titan. o tehnologie complicatã. cât şi a machetei pãrţii metalice a intermediarilor. care creşte mult preţul de cost şi deci şi accesibilitatea la un astfel de tratament. nedeformabilã la mici dimensiuni. Dimensiunile reduse ale dinţilor stâlpi. având ca principal scop reducerea semnificativã a cantitãţii de metal şi îmbunãtãţirea legãturii metal-ceramicã. presupunând tehnologii speciale de topire/turnare. rezistenţã la abraziune şi biocompatibilitate cu ţesuturile moi periprotetice. crescând din motive de rezistenţã grosimea metalului subiacent ceramicii. atunci când sunt bine executaţi. Au fost lansaţi pe piaţa RPF de firma IVOCLAR avâd ca principal deziderat al execuţiei lor principiul enunţat de SHORE: “ceramica atinge valori maxime ale rezistenţei sale mecanice. prin cea mai bunã esteticã. mãrindu-se astfel suprafaţa de contact cu 20% şi fãcându-se în acelaşi timp şi o economie de aliaj nobil între 40-60%. Conform acestui principiu structura metalicã a intermediarilor va necesita un modelaj special. fãcând de multe ori imposibilã alegerea acestei soluţii de tratament. Sunt caracterizaţi. Sunt rezultatul noilor orientãri cãtre acest metal şi aliajele sale. dintr-o plasã în care sã se fixeze masa ceramicã. În cazul placãrii infrastructurii metalice din titan cu mase ceramice. Aceastã îmbunãtãţire se obţine prin realizarea atât a machetei coroanelor. Intermediari inzaoma. decât temperatura de ardere a masei ceramice. faţa mucozalã a intermediarilor va rãmâne neplacatã de masa ceramicã.

Examenul clinic. hepatita B. tonicitatea muşchilor mobilizatori ai mandibulei. care sã exprime valoarea coeficienţilor de rezistenţã a dinţilor maxilari şi mandibulari. ex: afecţiuni infecto-contagioase. Planul de tratament. Examenul clinic. Diagnosticul. apreciindu-se curbele de compensaţie în plan sagital şi transversal. Cea mai recomandatã tehnologie de realizare a structurii metalice din titan a RPF este cea de realizare dintr-o singurã bucatã (monobloc). Conductivitatea termicã foarte redusã a titanului. palpându-se excursiile condililor în cavitãţile glenoide. Cuprinde un interogatoriu privind principalele afecţiuni ce pot influenţa planul de tratament cum ar fi: afecţiunile cardio-vasculare (hipertensiunea arteriala. astmul bronşic. cu valori cuprinse între 0 şi 6. faţetele de uzurã. diabetul. neoplasm în perioada de iradiere. epilepsia. rapoartele ocluzale interdentare în zona frontalã şi lateralã a celor doua arcade. psihozele acute. cât şi prin valoarea lor de implantare. pentru altele însã. dã posibilitatea realizarii de RPF din elemente separate. lateralitate. sarcina în primele trei luni şi în ultima lunã. au conceput un tablou cifric. epilepsia. ex: diabetul. bolile infecto-contagioase. precum şi stereotipul dinamic de masticaţie. DUCHANGE şi LERICHE. Reprezentanţii şcolii franceze. 1. La examenul endobucal se vor aprecia migrãrile dentare. ex: infecţia cu HIV. valvulopatii. viitorii dinţi de suport ai RPF sunt importanţi atât prin numãrul. Alteori tratamentul stomatologic se va temporiza. prezentat mai jos: 117 . reacţiile alergice. Dinţii limitanţi ai breşei.rigiditatea acesteia se va asigura printr-o supradimensionare controlatã a metalului de suport. Existã afecţiuni. Se vor examina etajele feţei. retropulsie. se vor lua precauţii speciale. neoplaziile. hepatita. mişcãrile mentonului. care vor fi solidarizate în cavitatea bucalã cu ajutorul sudurii prin arc electric fãrã lezarea ţesuturilor . prezenţa contactelor premature şi a interferenţelor dentare. treapta buzelor. Examenul clinic se va adresa extremitãţii cefalice în general şi structurilor ADM în special. hipertensiunea arterialã. Se vor examina rapoartele interdentare în mişcãrile mandibulei cu contact dentar: propulsie. infarctul de miocard). atrofia crestei edentate. care sub control medical pot beneficia de tratamentul stomatologic.

5 C 5 5 PM1 4 4 PM2 4 4 M1 6 6 M2 6 6 M3 2-5 2-5 Capacitatea de suport a dinţilor a fost calculatã de IRVIN ANTE în 1930. C. P2. 154 168 268 180 207 431 426 373 Pentru maxilar. desãvârşirea ei. P1. P2.5 IL 1 0. IC. P1. P2. ordinea valoricã descrescãtoare a suprafeţei parodontale este: M1. P1. Caninii Primii Premolari Premolarii Secunzi Primi Molari Molarii Secunzi Ultimii molari Maxilar sup. Mandibulã : M1.IC Maxilar Mandibular 2 0. ordinea valoricã descrescãtoare a suprafeţei parodontale este: M1. 204 179 273 234 220 433 431 305 Maxilar inf. Apariţia stãrii de edentaţie produce în afara discontinuitãţii arcadei dentare. IC. Poziţia dinţilor pe arcadã este influenţatã genetic. IC. M2. IL. 118 . M3. C. IL. M2. JEPSEN şi WATT au fãcut aprecieri asupra valorii medii a suprafeţelor radiculare ale dinţilor şi au gãsit urmatoarele valori exprimate în mm pãtraţi: DINTELE Incisivii Centrali. trebuie sã fie mai micã sau egalã cu suprafaţa parodontalã a dinţilor stâlpi. M2. M3. P1. C. este condiţionatã printre altele şi de raportul dintre volumul dinţilor şi volumul osului alveolar. IC. Incisivii Laterali. El aratã cã suprafaţa radicularã a dinţilor care vor fi înlocuiţi. C M2. posibilitatea migrãrii dinţilor. IL. IL Pentru mandibulã. de respectarea cronologiei erupţiei şi angrenajul normal al dinţilor. P2. ROBERTS a stabilit urmãtoarea ordine valoricã descrescãtoare a rezistenţei dinţilor ca stâlpi protetici: Maxilar : M1. Cu toate acestea.

ci este uşor curb în plan sagital şi transversal (fig.cu “spargerea planului de ocluzie” şi apariţia unor rapoarte ocluzale interdentare anormale. 5.dintre cei doi antagonişti ai unui dinte superior.cuspizii vestibulari ai dinţilor laterali superiori sunt situaţi în afara cuspizilor vestibulari ai dinţilor laterali inferiori.feţele distale ale ultimilor molari se gãsesc în acelaşi plan frontal. cu sau fãrã îmbolnãvirea pulpei. Ocluzia normalã sau ocluzia ortognatã se caracterizeazã prin: 1. vin în contact cu câte doi dinţi antagonişti (unitate masticatorie). 31 Curba de compensaţie 119 . 31) Fig. 3.cuspizii linguali ai dinţilor laterali inferiori sunt situaţi oral faţã de cuspizii palatinali ai dinţilor laterali superiori. 4. determinã într-o primã fazã. agresarea parodonţiului de susţinere a dintelui ce poate duce la mobilitate.cuspidul mezio-vestibular al primului molar superior se angrenează cu cuspidul mezio-vestibular şi cuspidul centro-vestibular al molarului unu inferior.toţi dinţii. 6. cu afectarea parodonţiului de susţinere a dinţilor restanţi. exceptând incisivii centrali inferiori şi molarii ultimi superiori.liniile mediane ale celor douã arcade (maxilarã şi mandibularã) se gãsesc în acelaşi plan sagital. 7. 2. Prezenţa unor rapoarte ocluzale. Nivelul la care se întâlnesc dinţii maxilari cu cei mandibulari (planul de ocluzie) nu este perfect orizontal. altele decât cele normale. pânã la pierderea dintelui prin traumã ocluzalã. omologul inferior al celui superior este situat mezial.

“ permite ca feţele ocluzale ale molarilor sã aibã o poziţie optimã pentru preluarea şi transmiterea forţelor masticatorii”. Înclinarea acestei pante se încadreazã în prelungirea curbei de ocluzie.32) Fig. aceasta curbã este abia schiţatã. având acelaşi centru. la omul zilelor noastre alimentaţia “omnivorã” ducãnd la o uşoarã atenuare a ei. BONWILL stabileşte o relaţie direct proporţionalã între gradul de supraacoperire (supraocluzie) frontalã şi adâncimea curbei pe care o denumeşte curba de compensaţie a mişcãrilor sagitale a condililor mandibulari. este datã de unirea în plan sagital a cuspizilor vestibulari ai dinţilor laterali ai arcadei mandibulare. cu direcţia forţelor ocluzale ale lateralilor inferiori. adâncimea maximã fiind la nivelul primului moalar inferior permanent. deoarece desocluzia în timpul mişcãrilor de propulsie este micã. numitã curbã sagitalã de ocluzie sau curba lui VON SPEE-BALKWELL. având adâncimea de 1-3 mm. Acelaşi autor subliniazã: “cu cât curba este mai pronunţatã. 32 Curba lui Von Spee La dentiţia temporarã. O curbã prea accentuatã sau întreruperea continuitãţii acesteia datoritã unor migrãri dentare.Curba în plan sagital. cu atât relieful ocluzal al dinţilor laterali trebuie sã fie mai şters. poate genera tulburãri funcţionale ale ocluziei. cu prelungirea axelor dinţilor la nivelul apofizei “crista galli”. Importanţa curbei sagitale de ocluzie constã în opinia prof. deoarece traiectoriile acestora se înscriu pe aceeaşi curbã. Curba sagitalã de ocluzie (VON SPEE) este un factor în stabilitatea arcadelor dentare. O curbã mai aplatizatã permite existenţa unor cuspizi mai înalţi şi a unor fosete mai adânci”. 120 . BRATU în faptul cã. D. Este curbã cu concavitatea spre maxilar. (fig. SPEE a considerat cã forma curbei descrise de el s-ar datora dezvoltãrii pantei tuberculului articular. Ea este foarte bine schiţatã la carnivore.

Acesteia i se mai spune şi curbã de compensaţie a mişcãrilor de lateralitate ale condililor mandibulari deoarece. pentru pierderile de substanţã durã dentarã. Curba transversalã de ocluzie. rezultã o linie orizontalã. 33 Curba lui Wilson Prelungind cele douã linii spre medial (ingual). datoritã creşterii inegale a osului şi pe de altă parte. 33) Fig. uneori. pentru uzura naturalã rapidã prin alimente 121 .(fig. prin parafuncţii. PERRIER. ACKERMANN. care împreunã cu cele douã linii oblice precedente formează un triunghi cu baza spre maxilar . cuspizii vestibulari ai celor doi molari primi inferiori permanenţi.triunghiul curbei transversale. La arcadele dentare cu morfologie primarã triunghiul are o înãlţime de 5mm şi el demonstreazã existenţa curbei transversale de ocluzie. Aceasta corespunde unei morfologii secundare a arcadelor dentare şi poate fi definitã prin noţiunea de uzurã. Prin abraziunea cuspizilor activi vestibulari. numitã şi curba lui WILSON. ai dinţilor laterali mandibulari.KATZ susţine cã formarea curbei sagitale este urmarea. din cursul actului fiziologic al masticaţiei şi termenul de “abrazie”. BRABANT şi TWISSELMAN întrebuinţeazã termenul de ”uzurã”. a formãrii curburii corpului mandibulei. se obţine un unghi obtuz deschis palatinal. a solicitãrilor funcţionale a musculaturii. pantele condiliene au o înclinare asemănătoare cu cea a feţelor ocluzale ale dinţilor laterali. rezultã prin unirea cuspizilor vestibulari cu cei linguali ai fiecarui molar prim inferior permanent. Unind cu o linie. uneori apare inversarea curbei lui WILSON. pe de o parte. TYLMAN şi FIRU utilizeazã termenul de “atriţie” pentru uzura normalã. când pierderile au loc în afara actelor fiziologice. fiziologicã şi termenul de “abrazie”.

se numesc ”stopuri ocluzale”.gradul IV .M. Apropierea mandibulei de maxilar este dirijatã şi limitatã (stopatã) de contactele dentare.gradul I . Se constituie premiza instalãrii disfuncţiei articulaţiei temporo-mandibulare.gradul V . Cuspizii vestibulari ai premolarilor şi molarilor inferiori trebuie consideraţi drept cei mai importanţi în asigurarea stabilitãţii ocluziei în poziţia de intercuspidare maximã (P. determinând poziţii asimetrice ale condililor în ATM.grupa II .).gradul II . dupã cum urmeazã: . iar uneori şi a dimensiunii verticale de ocluzie. având o largã accepţiune internaţionalã. asimetric. Ei intrã în contact cu fosetele centrale ale molarilor superiori şi nişele masticatorii. Vârful lor este mai înalt decât vârful cuspizilor linguali.între insule de dentinã apar spaţii de legãturã tot din dentinã. maxilari. Apar modificãri în contracţia muşchilor mobilizatori ai mandibulei.reprezentatã de cuspizii vestibulari ai premolarilor şi molarilor mandibulari. După importanţa lor. stopurile ocluzale se împart în trei grupe: . rezultate din crestele marginale şi punctul de contact a doi dinţi laterali. fiind delimitatã la exterior de un inel de smalţ.gradul III . duce la schimbarea raporturilor ocluzale.grupa III . Ei au o conformaţie care le permite sã joace rolul de suport al ocluziei. . în condiţiile acţiunii necompensate a unor factori perturbatori. vecini. . .I. .M. Linia crestelor sagitale a cuspizilor palatinali maxilari se plaseazã în intercuspidare maxima (I. situat într-un ax vertical. ce se stabilesc între dinţii celor douã arcade. PERRIER distinge cinci grade ale uzurii dentare. este şi cel mai des utilizatã.dentina apare uniformã pe o suprafaţã întinsã. mai rotunjit. care se contractã inegal. . 122 .foarte dure şi parafuncţii.reprezentatã de cuspizii palatinali ai premolarilor şi molarilor superiori. Suprafeţele de contact care determinã stabilizarea (stoparea) poziţiei spaţiale a mandibulei faţã de maxilar.deschiderea camerei pulpare. Aceastã terminologie.apariţia de insule de dentinã.afectarea doar a smalţului.) în centrul suprafeţei ocluzale a dinţilor laterali mandibulari. care trece prin apex.grupa I . care stabileşte raporturi (articuleazã) cu faţa palatinalã a dinţilor frontali maxilari în imediata vecinătate a cingulumului şi la nivelul crestelor marginale. cu consecutiva modificare a poziţiilor fundamentale ale mandibulei şi a dinamicii mandibulare.este reprezentatã de marginea liberã a dinţilor frontali inferiori. Alterarea prin uzurã a suprafeţelor ocluzale de contact interdentar. .

Studiul mişcãrilor mandibulei s-a facut prin diferite metode şi tehnici. metoda poziţionãrii autoghidate (tehnica cu separator ocluzal.CCP = Poziţie Cap la Cap în propulsie 4.PM = Propulsie Maximã 5.I = Închiderea gurii în axa balama terminalã 7. independentã de ocluzia dentarã. dinţi. 34 Bicuspoidul lui POSSELT RELAŢIA CENTRICÃ Relaţia Centricã (RC) este o poziţie osoasã. ATM. care favorizeazã rotaţia condililor dupã o axã balama terminalã. Aceste elemente anatomice. în care condilii mandibulari ocupã în cavitãţile glenoide.Direcţia şi amplitudinea mişcãrilor mandibulei sunt influenţate nu numai de structurile dentare. Este o poziţie terminalã. mandibulo-cranianã. poziţia cea mai înaltã şi cea mai anterioarã de contact articular condilo-disco-temporal. limitarea deplasãrii posterioare fãcându-se de ligamentele ATM. iar ATM reprezintã determinantul posterior. de referinţã. RC este poziţia în care se efectueazã deglutiţia. 1. defineşte RC: “poziţia mandibulo-cranianã fiziologicã.IM = Intercuspidare Maximã 3. 123 . poartã numele de determinanţi ai mişcãrilor mandibulare. poziţia cea mai înaltã. muşchi. Dinţii frontali sunt determinantul anterior. ci şi de ATM şi muşchii mobilizatori ai mandibulei. care se pãstreazã toatã viaţa. metoda bimanualã. care nu este influenţatã de prezenţa sau absenţa dinţilor.DM = Deschidere Maximã 6. RC poate fi determinatã prin metoda unimanualã. Este o poziţie ligamentarã. orice analizã a relaţiilor intermaxilare începând şi terminându-se cu relaţia centricã. permiţând diferite deplasãri mandibulare”. figura 34. DORIN BRATU. Dupã majoritatea autorilor. RC este o poziţie constantã. muşchii mobilizatori ai mandibulei sunt determinantul mijlociu. neforţatã şi simetricã. dupã DUPAS. posterioarã.R = Repaus Fig. Este o poziţie funcţionalã şi diagnosticã. caracteristicã individului. cea mai explicită şi cu posibilitãţi de reprezentare graficã fiind metoda utilizatã de POSSELT.RC = Relaţie Centricã 2. tehnica cu rigla curbã progresivă). Înregistrarea graficã a mişcãrilor mandibulare maxime (numite mişcãri limitã) în plan sagital a dus la ceea ce este definit ca: “bicuspoidul lui POSSELT “. metoda miniplanului retroincisiv. Este o poziţie reproductibilã.

AXA BALAMA Rotaţia purã a condililor (fãrã nici o altã deplasare) se face în jurul unei axe. etajul inferior al feţei are o dimensiune variabilã. Neconcordanţa PIM cu RC. care perpetuatã în timp. IM se realizeazã cu 0.75 mm mai anterior decât RC. dimensiunea verticalã a etajului inferior este cunoscutã sub denumirea de dimensiunea 124 .” DIMENSIUNEA VERTICALÃ DE OCLUZIE (DVO) Contactul dintre cele douã arcade dentare antagoniste şi poziţionarea în plan vertical a mandibulei faţã de maxilar este posibilã datoritã stopurilor ocluzale. . PIM poate coincide sau nu. care rămân în aceeaşi poziţie de relaţie centricã. situaţie decelabilã în 10 -13 % din cazuri.mijlociu: nasion . Dacã pe traseul apropierii mandibulei de maxilar. superior şi mijlociu au constant aceeaşi dimensiune. atunci când aceştia realizeazã o mişcare de rotaţie purã. reprezintã ocluzia.2 . mandibula evitã acest obstacol şi se poziţioneazã în intercuspidare de necesitate sau ocluzie de necesitate. este cunoscutã sub denumirea de point centric (short centric). definesc axa balama terminalã ca fiind : “o axã imaginarã care trece prin cei doi condili mandibulari.nasion. apare un obstacol ocluzal. datoritã poziţiei condililor.gnation. situaţie intâlnitã în timpul mişcãrii de deschidere a gurii şi la revenirea mandibulei (închidere) pe o distanţã de maximum 20 mm. când contactele dento-dentare sunt multiple. În poziţia de intercuspidare maximă (IM). . când între cele douã arcade se stabilesc cel mai mare numar de contacte dento-dentare. stabile.1.superior: trichion .INTERCUSPIDAREA MAXIMÃ Intercuspidarea Maximã (IM) sau Punctul de Intercuspidare Maximã (PIM). numitã axa balama terminalã (ABT).spina nazalã anterioarã. Faţa prezintã trei etaje: . Dacã cele douã etaje. se defineşte prin noţiunea de long centric. dar nu maxime.inferior: spina nazalã anterioarã . cãtre poziţia de IM. SERGIU IONIŢÃ şi ALEXANDRU PETRE. Contracţia muscularã este maximã purtând şi numele de “poziţie de forţã“. devine intercuspidare maximã de obişnuinţã sau ocluzie de obişnuinţã. cu RC. Coincidenţa PIM cu RC.

în plan sagital se urmăreşte: în zona frontalã acoperirea. Dacã acest contact se realizeazã în mişcãrile de lateralitate. s-a îndepãrtat tartrul şi s-au eliminat inflamaţiile parodontale. Tratamentul edentaţiei parţiale prin RPF este bine sã se realizeze dupã ce toate celelalte structuri ale ADM au fost puse într-o stare de echilibru funcţional: resturile radiculare inutilizabile au fost extrase. dinţii fiind în ocluzie. PREGÃTIREA CÂMPULUI PROTETIC. DVR = DVO + spaţiul de inocluzie fiziologicã EXAMENUL OCLUZIEI. el este definit ca interferenţã ocluzalã. dacã dinţii stabilesc contacte ocluzale cu antagoniştii. restabilindu-se contacte ocluzale funcţionale. dacã se gãsesc în inocluzie faţã de aceştia (infraocluzie) sau depãşesc prin migrãrile verticale consecutive edentaţiei planul de ocluzie (supraocluzie). un rol deosebit revenind modelelor de studiu şi examenelor radiologice complementare. 2. putând fi pe partea lucrãtoare sau nelucrãtoare şi urmând a fi îndepãrtat prin şlefuire selectivã. temporizat sau este contraindicat. Alegerea soluţiei clinico-tehnice se face împreunã cu pacientul şi tehnicianul dentar. a unui contact ocluzal individual este definit prin denumirea de contact prematur. acoperirea în plan vertical (“overbite”). în contact. mandibula gãsindu-se într-o poziţie de repaus. în timpul mişcãrii de închidere. Apariţia. pentru zona lateralã poziţia neutralã. planul de ocluzie s-a nivelat. 125 .în plan frontal se urmăreşte: pentru zona anterioarã. între dinţi existând spaţiul de repaus fiziologic (inocluzia fiziologicã de repaus este de 2-4 mm). Când dinţii celor douã arcade nu au contacte dento-dentare. mezializatã sau distalizatã la nivelul molarilor de 6 ani (cheia de ocluzie a lui ANGLE ). dimensiunea verticalã a etajului inferior este mai mare şi se defineşte ca dimensiune verticală de repaus (DVR). . Culegerea tuturor acestor informaţii legate de structurile ADM dau posibilitatea evaluãrii substratului biologic al pacientului şi concluzionãrii dacã tratamentul protetic poate fi început. Rapoartele ocluzale ale dinţilor celor douã arcade se examineazã în cele trei planuri anatomice: . pentru zona lateralã. distanţa între marginile incizale ale frontalilor inferiori şi faţa palatinalã a frontalilor maxilari (“overjet”).verticalã de ocluzie DVO. cariile dentare şi complicaţiile acestora au fost rezolvate.

iar camera pulparã redusã de volum. când elementul de agregare este o coroană turnatã cu grosime dirijatã. Pregãtirea dinţilor stâlpi (realizarea bonturilor dentare) constã în îndepãrtarea prin şlefuire a retentivitãţilor anatomice ale dinţilor. sub formã de prag. Din considerente mecanice. dinţii devitali vor trebui consolidaţi prin reconstituiri corono-radiculare (RCR). când dintele este devital sau pacientul în vârstã are un volum redus al camerei pulpare. Forma cilindricã este indicatã pentru dinţii stâlpi reduşi ca înãlţime.prag în unghi drept (shoulder). pe modelele de lucru realizate din gips. Dimensiunile cervicale. mai uşor de realizat şi conservat. Forma finalã a dintelui va fi cea a unui cilindru sau trunchi de con. reduse în sens meziodistal. camera pulparã este voluminoasã şi sacrificiul structurilor dure dentare trebuie sã fie redus. Dintele va fi voluminos (în special cervical). 126 . . total fizionomice. în cazul folosirii unui numãr mare de dinţi stâlpi. Coroanele semifizionomice (weisser) presupun realizarea pragului pe faţa vestibularã şi jumătatea vestibularã a feţelor proximale.Aducerea la normalitate a structurilor ADM. cu protecţia parodonţiului adiacent. la pacienţii tineri. Coroanele mixte. În aceastã situaţie. Sunt de preferat pragurile rotunjite. Forma conicã se va aplica dinţior stâlpi înalţi. ale dinţilor stâlpi limiteazã indicaţia preparaţiei cu prag şi implicit a coroanelor mixte. Folosirea elementelor de agregare mixte.prag în formã de jgheab (chamfer). Limitele preparaţiei vor fi conturate precis. Prezenţa bizourilor la nivelul preparaţiei creeazã premizele unei mai bune adaptãri marginale. necesitã o pregãtire a pragului cervical pe toate feţele laterale ale coroanei dintelui. astfel încât convexitatea maximã a tuturor feţelor laterale ale coroanei sã se deplaseze la nivelul coletului. Pragurile rotunjite vor asigura o mai intimă adaptare a piesei turnate pe bont. când elementul de agregare este o coroana turnatã cu grosime totalã.prag în unghi drept bizotat (bevel shoulder). dã posibilitate practicianului sã se concentreze asupra calitãţii dinţilor stâlpi şi a pregãtirii acestora în conformitate cu planul de tratament ce se va aplica. . semifizionomice sau cu aspect total fizionomic obligã la realizarea de preparaţii speciale cu prag ale zonei cervicale.prag în formã de jgheab bizotat (chamfer beveled). care vor evita astfel posibilele fracturi coronare ulterioare. ce poate avea aspecte diferite: . în cazul folosirii unui numãr redus de dinţi stâlpi. .

a douã şnururi de retracţie. mai gros (nr. puţuri parapulpare. concomitentã. în care sã pãtrundã materialul de amprentare. Realizarea lor necesitã o grosime adecvatã a stucturilor dure dentare. necesitã o şlefuire şi mai accentuatã a dinţilor de suport ai RPF. apicalã a gingiei. pentru a nu pune în pericol vitalitatea dintelui. prin metode convenţionale. când folosindu-se materiale de amprentã aplicate pe câmpul protetic cu ajutorul portamprentei (standard şi/sau individuale). a unui şnur de bumbac neimpregnat. acidul tricloracetic şi clorura de zinc. de obicei impregnat. Amprentarea convenţionalã utilizeazã materiale speciale. ca portamprentã sau aplicarea. AMPRENTAREA CÂMPULUI PROTETIC Amprenta reprezintã copia fidelã. cum este utilizarea inelului de cupru. Amprentarea pentru RPF. sulfat feric. Acţiunii mecanice a şnurului de bumbac i se poate adãuga acţiunea de lãrgire chimicã. vizând îndepãrtarea salivei şi/sau sângelui din sulcusul gingival cu creearea unui spaţiu lãrgit. cum ar fi: acidul sulfuric. În aceastã fazã clinicã. prin metoda convenţionalã. a elementelor de agregare la nivelul dinţilor stâlpi.Punţile mobilizabile şi/sau demontabile.2). Al doilea fir. de grosimi diferite. uscat. Cauza principalã a unei adaptãri marginale incorecte o reprezintã imprecizia amprentãrii acestei zone (marginale). Primul şnur subţire (nr. înaintea amprentării. prin impregnarea şnurului cu: clorurã de aluminiu. care în faza de plasticitate se pot deforma sub acţiunea forţei de împingere a materialului de amprentare peste câmpul protetic.1) şi neimpregnat. Rezultate foarte bune poate da folosirea sucesivã. Succesul sau insuccesul în RPF este legat în cea mai mare parte de adaptarea corectã sau incorectã marginalã. Datoritã efectelor nedorite. sulfat dublu de potasiu şi aluminiu. mecano-electronice sau optoelectronice sunt înregistrate cele mai fine detalii morfologice ale câmpului protetic. datoritã capei metalice de protecţie a bontului. materialul de amprentare pãstreazã în “negativ “ toate detaliile câmpului protetic. s-a renunţat la agenţii caustici. La încetarea forţei (în faza de “prizã”). ce rãmâne cimentatã pe dinţii stâlpi. aplicat deasupra 127 . produce o deplasare mecanicã. când amprenta constituie de fapt viitoarea machetă sau indirect. negativã a câmpului protetic. Lãrgirea temporarã a şanţului gingival se poate face prin metode mecanice. metode mecanice. sulfat de aluminiu. Coroanele parţiale necesitã preparaţii speciale ale elementelor suplimentare de retenţie: nervuri. se poate face fie direct (în cavitatea bucalã). 3. se obţine copia negativã a câmpului protetic. O amprentã de calitate impune o prealabilã pregãtire a şanţului gingival.

pasta ZOE – Zinc. timpul 2dinţii antagonişti.manuale) vom descrie: . care nu mai necesitã aplicarea şnurului de retracţie.amprenta cu materiale elastice (hidrocoloizi ireversibili. amprentele pot fi: . .într-un timp. . dinţii şlefuiţi şi în al doilea timp faţa ocluzalã a antagoniştilor şi relaţia de ocluzie. În 1993 D.primului. Elastice ireversibile (hidrocoloizi ireversibili: alginate. timp de 10-15 minute sub presiune ocluzalã. spãlare.reproduc o parte a arcadei. elastomeri siliconici). 128 . cel mult o hemiarcadã.amprenta cu inel (tub) de cupru şi material siliconic. dinţii antagonişti şi relaţia de ocluzie. Tot cu bune rezultate se pot folosi benzile de Merocel (extras chimic dintr-un polimer biocompatibil .amprente globale . MUNTEANU şi D. dupã zona pe care o reproduce din câmpul protetic. siliconi polieteri. Firma Cadco Dental Products recomandã folosirea unui hidrocoloid revesibil . monofazicã. Rigide şi semirigide ireversibile (gipsuri. Dupã întinderea şi deci. . Elastice reversibile (hidricoloizi reversibili agar-agar).hidrohilat polivinil acetat). semirigide şi elastice. care vor fi împinse şi menţinute în şanţul gingival cu ajutorul coroanelor provizorii. elastomeri de sintezã: polisulfuri. poliuretano-dimetilmetacrilaţi) Dintre amprentele convenţionale (chimico. care se aplicã în şanţul gingival uscat şi izolat. C. Realizarea lor se face: . livrat sub formã de carpule pentru seringa unijet. Rigide reversibile (terrmoplastice). dacã amprenta cuprinde unitar. .amprenta prin tehnica dublului amestec. timpul 1-dinţii şlefuiţi.relaţia de ocluzie. în materiale: rigide.amprenta cu inel (tub) de cupru şi material termoplastic. polimeri acrilici.în trei timpi. dacã amprenta va cuprinde separat. realizeazã o deplasare orizontalã a gingiei libere. pe bazã de clorurã de aluminiu şi caolin. Laboratoarele Pierre Roland recomandã folosirea preparatului Expasyl. Oxid –Eugenol). dacã amprenta cuprinde într-un prim timp.în doi timpi. . B. timpul 3.reproduc în totalitate arcada dentarã maxilarã sau mandibularã.amprente segmentare . D. hidrocoloizi reversibili elastomeri de sintezã.Astringiloid. într-un singur timp dinţii şlefuiţi.amprenta de corectare. . BRATU împart materialele de amprentă în: A. . POGGIOLI clasificã materialele de amprentã dupã starea materialului în momentul scoaterii din cavitatea bucalã.

20mm având duritate medie. foarte rãspânditã în trecut. Adaptarea axialã este apreciatã prin dispariţia subgingivalã a bizoului sau cu ajutorul unui creion de contur. El realizeazã o ghidare a masei termoplastice şi permite înregistrãri subgingivale ale structurilor dentare pentru fiecare dinte în parte. cu o pilã sau o piatrã. acesta lasã în materialul termoplastic o impresiune. Amprenta cu masã termoplasticã în inel de cupru.. cilindru) de cupru. o supraamprentã. Dimensiunile inelului se aleg sau se confecţioneazã folosind mãsurarea perimetrului bontului cu ajutorul unei sârme moi de perimetrie. groasã de 0. Amprenta însãşi este o metodã de controlare a modului de preparare a bontului. se va lua. atunci amprenta (inelul) se va scurta la 2mm deasupra suprafeţei ocluzale. se aplicã pe bont prin obstruarea parţialã a extremitãţii ocluzale. ajutã la repoziţionarea amprentei în supraamprentă. Lipitura inelului de cupru fiind orientatã vestibular. Tragând-o în axul dintelui. trebuie sã se opreascã în bont. Atuurile acestei metode de amprentare derivã din faptul cã inelul de cupru poate fi riguros controlat. 129 . acesta se umple cu material termoplastic dinspre marginea cervicalã. nu trebuie să ajungă la gingie. Conturul marginii cervicale se realizează prin rãscroire cu o foarfecă cu fălci curbe. a margini cervicale rãscroite. Pentru amprentarea celorlalte elemente ale câmpului protetic (dinte vecin.2. Inelul îngust aratã un contact intim (fãrã masã de amprentare) între bont şi faţa internã a inelului de cupru. dinte omolog). cu gips sau silicon. fiind el însuşi un mijloc de lãrgire temporarã. Dacã este larg. Scoaterea amprentei de pe bont se face cu ajutorul unui cleşte crampon. Adaptarea transversalã se controleazã prin încercarea introducerii unui ac Miller. care alãturi de lipitura inelului. care normal.3mm. şi-a redus mult utilizarea după apariţia elastomerilor.18-0. în ceea ce priveşte adaptarea axialã şi transversală pe dintele şlefuit. Aplicarea pe dinte se face numai dupã bizotarea. Inelul de cupru nu necesitã o pregãtire prealabilã a sulcusului gingival. dupã ce falca încãlzitã a cleştelui se aplicã vestibular. Dupã verificarea adaptãrii inelului pe bont. Se verificã dacã inelul este prea lung sau prea scurt. Amprenta cu masã termoplasticã în inel (tub.0. Lãrgirea inelului în cursul adaptãrii se face cu un cleşte Pesso.amprenta rigid-elasticã. Inelul de cupru se realizeazã din tablã de 0. marginea cervicalã a materialului de amprentã va fi groasã începând cu marginea inelului. creastã edentatã. Dacã amprenta se ia în ocluzie. Se verificã dacã inelul este prea larg sau prea îngust. astfel încât sã se dea posibiliatea surplusului de material de amprentã sã iasã din inel. mecanicã a şanţului gingival.

ele îşi modificã forma. Materialele elastice sunt de o mare diversitate.tipul I . motiv pentru care este ambalat în cutii metalice etanşe. Alginatele se clasificã: dupã timpul de gelificare . Materialul de umpluturã este prezentat de pãmânt diatomeic. În mediu umed. a inelului de cupru. care mai conţine şi sulfat de calciu semihidrat. într-o primã fazã de aproximativ o orã. realizându-se amprentarea. într-o lingurã standard. sunt elastice. în cazul absorbţiei accidentale de apã este folosit fosfatul trisodic. Comercial. amprente ale arcadelor antagoniste. iar la final.tipul II . a) hidrocoloizii ireversibili (alginatele). rãmân elastice. pungi de polietilenã sau staniol. Sub acţiunea unei forţe. acesta este pensulat pe interior cu un adeziv specific. un alginat alcalin de sodiu sau de potasiu. amprente pentru realizarea modelului duplicat. pe bont. dar toate sunt caracterizate de faptul cã. alginatele absorb apa şi se dilatã. amprenta se retractã (ratatineazã) prin pierderea apei. care sã permitã perfecta legătură între silicon şi inel. elastomeri de sintezã. solubil în apã. . Au o aplicaţie mai redusã în tehnologia realizării RPF. Au în structurã. Umplut cu silicon. Alginatul este foarte puternic hidrofil. dupã prizã. elastomeri siliconici). chiar în mediu suprasaturat (100% apã) pierd apa printr-un proces activ numit sinerezã.cu gelificare rapidã. inelul este aplicat pe bont. materialele elastice trec printr-o fazã plasticã. ca agent de gelificare. are rol reacţia: Acid alginic-COONa + Ca SO4 = Alginat COO Ca + Na2SO4 Elasticitatea alginatelor este mai redusã decât cea a elastomerilor de sintezã. la încetarea forţei revenind la forma iniţialã. pastã ZOE sau a unui material siliconic fluid .cu gelificare normalã 130 . În contact cu apa. fiind folosite în amprente pentru realizarea modelelor de studiu. ca element de bazã.Dinţii antagonişti se amprenteazã cu alginat. hidrocoloizi reversibili. o fază plasto-elasticã. Ţinutã în cabinet. talc sau carbonat de magneziu. Amprenta cu materiale elastice (hidrocoloizi ireversibili. dupã care. Ca inhibitor al gelificarii. Amprenta cu inel (tub ) de cupru şi material siliconic Dupã adaptarea axialã şi transversalã. Pentru proteze unidentare sunt folosite alginatele din clasa A (injection type). Alginatele se extrag dintr-o serie de alge marine. În timpul amprentãrii. iar relaţia de ocluzie se înregistreazã în RC cearã de ocluzie. ele se prezintã sub forma unei pulberi fine.

25% în imersie sau spray. cu gelificare rapidã sau tip ll. Pe durata pregãtirii materialului de amprentã. Contactul materialului de amprentă se va realiza iniţial în zona distalã a arcadei obligând surplusul sã se deplaseze spre înainte. de îndepãrtare a pãrţilor moi. 10-30 minute. pentru obţinerea portamprentelor individuale.clasa C . pentru optimizarea proprietãţilor fizice ale materialului. în plan median a mânerului lingurii. Modelul se va turna imediat dupã amprentare evitându-se modificãrile volumetrice datorate pierderii de apã. Scoaterea amprentei de pe câmpul protetic (retentiv) se face printr-o acţiune concomitentã de tracţiune asupra mânerului şi a marginilor amprentei. sare cuaternarã de amoniu (efect antiviral nesatisfãcãtor) în imersie. 15-30 minute.pentru amprentele folosite la obţinerea modelelor de studiu. Amprentele alginice vor fi obligatoriu dezinfectate cu: hipoclorit de sodiu 1%.dupã destinaţia amprentãrii . Pierderea apei este posibilã chiar şi într-un mediu suprasaturat de apã ( ţinerea amprentei în apã). temperatura apei şi timpul de spatulare influenţeazã durata timpului de prizã. produse de amprentarea maxilarã. glutaraldehidã 2%. 5% în imersie sau spray. normalã). . pacientul va ţine apã în gurã creând astfel un mediu bucal suprasaturat cu apã. se va folosi ca reper poziţia centralã. . Amestecul de pulbere cu apã se face prin dozare. cu recipiente oferite de producãtor. iodofori în imersie sau spray pânã la 30 de minute. Prepararea alginatului se face într-un bol curat de cauciuc (eventualele impuritãţi de pe pereţii bolului pot constitui centri de precipitare a materialului). prevãzutã cu multiple perforaţii necesare retenţiei în portamprentã a materialului alginic neaderent. pacientul va împinge amprenta cu limba spre în afarã.pentru amprente de hemiarcade sau arcade în totalitate. în funcţie de greutatea lor specificã. printr-un proces activ numit “sinerezã “.pentru amprente în vederea confecţionãrii protezelor fixe unidentare şi parţiale.clasa A . 30 de minute. 2%.clasa B . pentru pãtrunderea aerului. 5. Timpul de prizã depinde de tipul alginatului (tip 1. Este bine ca lingura sã fie probatã şi din simplul motiv al obişnuirii pacientului cu manevra de amprentare. Orbicularii fiind relaxaţi. Eventualele tulburãri ale respiraţiei. Amprenta se ţine încã douã minute pe câmpul protetic dupã prizã. duc la o stare de nelinişte a pacientului. Proporţia pulbere-apã. Amprentarea începe prin alegerea unei linguri metalice standard. Din acelaşi 131 . La poziţionarea lingurii cu materialul de amprentã pe câmpul protetic. Pentru omogenizarea pulberii. ieşind din cavitatea bucalã. Se va începe cu arcada mandibularã. înainte de folosire este bine sã scuturãm cutia împiedicând sedimentarea particulelor.

siloxanii. amprentele alginice se vor îndepãrta imediat ce materialul din care s-a turnat modelul (gipsul) a fãcut prizã. clorură de benzalconium. b) hidrocoloizii reversibili.100 grade Celsius. care se vor conecta la instalaţia de rãcire a unitului. în special a preparaţiilor cu prag. Cu o mişcare rapidã în axul dinţilor. pãmânt diatomeic. Pe lîngã agar-agar în compoziţia unui hidrocoloid reversibil mai intrã apã (aproximativ 80%). Cronologic au apãrut elastomerii polisulfidici. Impex (ESPE). amprenta cu material alginic va duce la apariţia unei suprafeţe “prãfoase”. Pulberea se îndepãrteazã cu uşurinţã şi are ca rezultat o subdimensionare a modelului. Produsele alginice cele mai cunoscute în practicã sunt: Palgat (ESPE). duplicarea modelelor. Septalgin Dental). bãi termostatate. Se dezinfecteazã cu: glutaradehidã alcalinã 2%. spray pânã la 60 minute. polieterii şi vinilpolisiloxanii. preparaţii corono-radiculare. sulfat de potasiu (neutralizeazã efectul negativ al boraxului). Alginoplast Kromopan. Elastomerii de sintezã se pot clasifica după vâscozitatea lor: 132 (Septodont). Substanţa de bazã este reprezentată de agar-agar. Înaintea amprentãrii. sunt indispensabile lingurile prevãzute cu circuit de rãcire. cu cost foarte ridicat. Zelex ( De Trey). un coloid organic hidrofil capabil de a trece din starea de sol în starea de gel între 30 –50 de grade Celsius şi din gel în sol între 71. al absorbţiei apei (din model). Portamprenta se ţine pe câmpul protetic 10 minute cu sistemul de rãcire pornit. Chimic sunt total diferiţi de hidrocoloizi. c) elastomeri de sintezã.motiv. Algodent (Astar). Lãsatã dupã priză pe model. timol (bactericid). câmpul protetic necesitã o lãrgire apreciabilã a şanţurilor gingivale. Indicaţiile hidrocoloizilor reversibili sunt pentru: amprentarea cavitãţilor pregãtite pentru inlay-uri şi onlay-uri. iodofori imersie şi spray pânã la 30 minute. Materialul de amprentã va trece succesiv prin bãile de lichefiere. Au fost primele materiale elastice folosite în practica stomatologicã. amprenta se îndepãrteazã de pe câmpul protetic. pentru a putea pãtrunde materialul în sulcusul gingival. silice şi cearã. iar mai noi Impresept (ESPE ) şi Mucalgin (MERZ). Ypeen (Spofa . caolin (regleazã vâscozitatea şi rigiditatea gelului) alãturi de talc. Cele mai utilizate produse sunt: Versatil. de depozitare şi de aducere la temperatura de lucru. Pentru ca hidrocoloizii reversibili sã fie folosiţi ca materiale de amprentã. hipoclorit de Na 1% în imersie 15-30 minute. preparaţii coronare. Apariţia lor se datoreazã progreselor în obţinerea prin sintezã a polimerilor. glicerinã (plastifiant). imersie 30-60 minute. borax (creşte vâscozitatea solului şi rezistenţa gelului).

Au dezavantajul modificarilor volumetrice prin contracţia din timpul vulcanizării. Rolul de iniţiator revine peroxidului de plumb sau peroxidului de mangan. flexibilitate. oxigen activ (Peara-Safe) imersie 10 minute sau spray 3-5 minute.cu vâscozitate redusã . începând cu coroanele de acoperire. stabilitate chimicã şi volumetricã. se pregãteşte câmpul protetic. dar au un miros dezagreabil de sulf. la care se mai poate adãuga bioxid de titan (colorant). Tip ll . durata de pãstrare a proprietãţilor fizico-chimice. prin proba în cavitatea bucalã.cu vâscozitate crescutã (Heavy body).75% polimer polisulfidic (lichid ).cu vâscozitate medie (Regular). elastomerii de sintezã au revoluţionat tehnicile de amprentare în stomatologie. prin intermedierea unei reacţii de oxidare cu eliminare de apã. prin imersie. oxid de zinc 4. sulfat de calciu 15. Amprentarea durează 10-12 minute. Fiind hidrofobi nu suferã nici imbibiţie în apã şi nici sinerezã. Compoziţia este reprezentatã din: 79. Dupã alegerea lingurii. Contracţia redusã (0-0.chituri (Putty).85% material de umpluturã. glutaraldehidã 2% în imersie sau spray 15-60 minute. Prin calitãţile lor. Materialul de umpluturã poate varia între 12-50% dând pastei o consistenţã fluidã. dupã scoaterea şnurului de dilatare. 133 . medie sau crescutã. Fac parte din cauciucurile sintetice rezultate din unirea prin polimerizare a hidrocarburilor sulfuroase. modul de pregãtire. Silicea mãreşte rezistenţa materialului şi îmbunãtãţeşte elasticitatea. Sunt eliminate urmele de apã de pe câmpul protetic şi urmele de sânge şi/sau secreţii de la nivelul şanţului gingival.fluide (Light body). 15-60 minute. coroanele parţiale.35%) recomandã elastomerii polisulfidici pentru amprente de arcadă în RPF. Materialul vâscos se preparã şi se pune în lingurã. Se spalã amprenta şi se dezinfecteazã cu hipoclorit de Na 1%. iar materialul fluid se aplicã cu o seringã la nivelul fundului de sac gingival. Nu au toxicitate.40% cu rol de plastifiant. Spatularea este dificilã şi au timp îndelungat de prizã. Tip IV . sulfat de zinc. Pot fi folosiţi pentru întreaga gamã a RPF. pasta disulfidicã trece în cauciuc. fidelitate. Sunt cunoscuţi şi sub denumirea de “tiocoli” sau tiocauciucuri dupã denumirea primului produs (Thiokol ). coroanele de substituţie şi terminând cu incrustaţiile. care se va deretentiviza cu cearã în zonele interproximale. Prin polimerizare.Tip I . peste materialul fluid. mai micã decât a polieterilor şi mult mai micã decât a siliconilor de condensare. Elastomerii polisulfidici nu sunt solubili în apã sau în solvenţii organici obişnuiţi.. contracţie care este mai mare decât a siliconilor de adiţie. silice. Lingura cu materialul vâscos se aplică pe câmp. iodofori spray 15-60 minute. Tip III . d) elastomerii polisulfidici. prin legãturi disulfidice –S---S.

oxigen activ (Pera-Safe) în imersie 3-5 minute. Produsele cele mai utilizate sunt: Xantopren Blue. Elastomerii siliconici sunt compuşi organici macromoleculari. Bioxidul de titan este folosit ca plastifiant şi agent de albire. fãrã apariţia unor produşi secundari. Coeflex (COE). 1. în care carbonul tetravalent a fost înlocuit în una sau mai multe legãturi covalente.Produsele cele mai cunoscute sunt: Permlastic şi Unilastic (KERR). Componentul de bazã este reprezentat de polivinilsiloxan. gãsindu-se în flacoane de sticlã brunã. obligã turnarea modelului în prima orã de la amprentare. 2. Reacţia de policondensare este rezultatul tridimensionalã.consistenţã medie (de culoare verde) ambalatã în tuburi metalice de aluminiu sau polietilenã. 5. Rezultatul reacţiei de adiţie este formarea cauciucului silico-vinil polisiloxan. Amprentele cu siliconi de condensare se dezinfecteazã cu: hipoclorit de Na 1%. Catalizatorul este acidul cloroplatinic. Lastic Xtra Superfine. Aldehida sau oxidul de crom este folosit de unii fabricanţi ca şi captator al hidrogenului. . dacã este lichid sau în tuburi de polietilenã. fie prin reacţie de poliadiţie. Folosirea lor în RPF este posibilã. în proporţie de 35-37%. activatorul) este o suspensie de octoat de staniu şi ortosilicat de etil. Iniţiatorul de prizã (catalizatorul. Optosil. în funcţie de consistenţa urmãritã. glutaraldehidă 2% în imersie sau spray 15-60 minute. de un atom de siliciu. Elastomeri siliconici cu reacţie de adiţie (polivinil siloxanii). ce ar putea influenţa negativ suprafaţa amprentei. Oranwash. . Xantopren VL plus. 2%. dacã este sub formã de pastã (pasta roşie). Au apãrut din dorinţa îmbunãtãţirii caracteristicilor elastomerilor polisulfidici. fie prin reacţie de policondensare. Silagum.25%.pastã de consistenţã fluidã (de culoare albastrã deschis sau galbenã). Elastomeri siliconici cu reacţie de condensare (convenţionali). De obicei se prezintã sub forma a douã paste. ambalatã în cutii. e) elastomerii siliconici ( organo-siloxanii ). responsabili de modificãrile dimensionale ulterioare. Încãrcãtura anorganicã este formatã din particule de silice piroliticã.chitoasã (de culoare albã sau verde). utilizat în practicã sub formã: . Acest lucru explicã exactitatea 134 formãrii unei structuri reticulare asiguratã de ortosilicatul de etil. Substanţa de bazã este reprezentatã de polidimetilsiloxan. care în prezenţa octoatului de staniu formeazã o reţea . Contracţia amprentei şi stabilitatea tridimensionalã redusã. în imersie sau spray 15-60 minute. Contracţia elastomerilor siliconici de condensare este mai mare decât la polisulfuri şi polieteri. Neo-Plex (SURGIDENT). este de culoare roz.

Lingurile standard (din ca metal) sau individuale (din raşini diacrilice trebuie sã fie rigide. Amprentele se dezinfecteazã cu: glutaraldehidã 2% în imersie sau spray 15-60 minute. Siliconii de condensare sau adiţie sunt indicaţi pentru întreaga gamă de amprente: câmpuri protetice pentru incrustaţii. folosit pentru “corectarea“ sau “spălarea“ amprentei iniţiale. Pentru lingurile din RDC sau din PMMA îmbunãtãţirea aderenţei siliconului la lingurã. Produsele cele mai utilizate: Reprosil Easy Mix Putty. luate cu silicon chitos.: Glaspapier). Este astfel neutralizatã tendinţa de contracţie a siliconului imediat după prizã. prin vâscozitatea lor mare sunt indicate acolo unde presiunea ridicatã din timpul amprentãrii nu implicã riscul deformãrii structurilor câmpului protetic: amprente de orientare. Dispariţia tensiunilor datorate siliconului lichid. pe faţa mucozalã a acesteia (portamprentei) sau folosind lacuri speciale adezive. Absenţa canalelor de refulare face ca în materialul elastic chitos sã se acumuleze presiunile dezvoltate de amprentei siliconul fluid. fotopolimerizabile) folosite suport al siliconilor chitoşi. Flexibilitatea este mai redusã. Silagium.amprentei. Chiturile siliconice. Lipsa aderenţei de lingurã a siliconilor este înlocuitã prin rãsfrângerea materialului de amprentare peste marginile lingurii şi “nituirea “ acestuia după trecerea prin perforaţiile lingurii. se poate realiza prin tehnica de amprentare a “dublului amestec într-un singur timp“.25% în imersie sau spray 15-60 minute. bifazicã sau amprenta de corectare-spălare) este obligatorie realizarea de “canale de decompresie”. nedeformabile prevãzute cu multiple orificii de retenţie. ce nu prezintã imbibiţie sau sinerezã. Sunt mai ieftine şi pot constitui portamprenta pentru siliconii fluizi. În acest tip de amprentare. fapt dovedit de numãrul mare (aproximativ 350 de produse) în continuã creştere. coroane de acoperire şi substituţie. hipoclorit de Na 1%. necompresibil. 2%. Zero-sil. Provit. President. La îndepărtarea devin manifeste. Siliconii de adiţie sunt geluri coloidale hidrofobe. 5. în 135 . Detaseal K. (amprentarea în doi timpi. Au variaţii dimensionale mai mari decât ale polisulfurilor. tensiunile acumulate subdimensionarea amprentei şi implicit a modelului. amprente ale antagoniştilor. coroane parţiale. În cazul folosirii materialului siliconic chitos ca portamprentã pentru siliconul fluid. 3 Mexpress. ducând la de pe câmpul protetic. Press Light Body Fast. în timpul amprentãrii. prin care sã refuleze surplusul de silicon fluid. de maximã precizie. capabili sã pãtrundã în cele mai fine detalii ale câmpului protetic. oxigen activ (Pera-Safe) imersie 3-10 minute . se poate face prin creearea de microasperitãţi cu freza sau hârtia de sticlã (germ. Aceste variaţii sunt direct proporţionale cu grosimea stratului de material.

Amprenta rigid-elasticã. Substanţa de bazã este un tetrametilenglicol. polieteri. Stabilitatea dimensionalã este bunã. Catalizatorul conţine un ester al acidului sulfuric. cu seringa. unde.Schmidt în 1969. Sterilizarea amprentelor din polieteri nu se poate face prin imersie în soluţii dezinfectante din cauza proprietãţilor hidrofile ale polieterilor. Îndepãrtarea tifonului trebuie fãcutã când stentzul este rigid. Coeficientul de expansiune termicã este mai redus decât cel al siliconilor şi polisulfurilor. pentru a nu-l deforma şi pentru 136 . care se va aplica pe câmpul protetic. pãstrându-se proporţia componentelor. Se f) pot confecţiona linguri individuale şi prin termoformare. cu distanţatori ocluzali. indicatã de fabricant. Materialul rigid este reprezentat de stentz (material termoplastic). Timpul de prizã este rapid. pentru dezinfectarea amprentelor din hidrocoloizi (alginat). MD520 este glutaricã. dacã se confecţioneazã linguri individuale din RDC sau din PMMA. Aparatul sub forma unui pistol permite fixarea celor doua cartuşe unitare (fac corp comun cartuşul cu pasta de bazã şi cartuşul cu catalizator). N-alchil-N-benzil-N. cu aparatul Erkoform utilizând ca materiale: ERKOPLAST R şi O. N-dimetil clorurã de amoniu. Amprenta din stentz constituie suportul rigid (portamprenta) pentru materialul elastic siliconic. MD520 este un produs ecologic eficient. fiind întrecutã de cea a siliconilor şi polisulfurilor. un plastifiant (un eter glicol). Fixarea siliconului fluid pe structura rigidã a stentzului se face strict mecanic. Este o tehnicã indirectã de amprentare. Sunt recomandate portamprentele individuale în care se aplicã materialul pregãtit după metoda PENTA sau dispenserul GARANT. Au fost elaboraţi de W. cu care se realizeazã o amprentã preliminarã a câmpului protetic. care sã asigure o grosime uniformã de 2-4 mm a materialului de amprentare. UZF. care pulverizeazã o soluţie dezinfectantã MD520 pentru 10 minute. Polieterii pot fi folosiţi pentru întreaga gamã de amprente utilizate în tehnologia realizarii RPF. ERKOFLEX. în momentul amprentării. s-a depus în prealabil siliconul fluid. silicon. Nu conţine aldehida formicã. care o lungã compus din: dialdehida perioadã de timp a fost folositã sub forma amprentei segmentare în ocluzie (într-un singur timp). Se sterilizeazã cu sistemul Durr Hygojet. Prin apãsarea mânerului. umplutura mineralã (silice). conţinutul celor douã cartuşe este obligat sã treacã printr-o canulã de omogenizare (dispozitiv de amestec). un iniţiator. prin impresiunile lãsate de o bucatã de tifon interpusã între segmentul amprentat şi materialul termoplastic. Folosirea numai a materialului siliconic fluid de amprentare este posibilã în condiţii economicoase. paratoluensulfonatul de metil.lingurã se introduce siliconul vâscos. polieterii.

Grosimea neuniformã a stratului de silicon. se aplicã peste materialul fluid. O atenţie deosebitã se va acorda stabilitãţii materialului în lingurã şi legãturii dintre diferitele materiale componente ale amprentelor. detalii pe care medicul le cunoaşte atât din examinarea. în cele mai mici detalii a câmpului protetic. Amprentele neconvenţionale. Vor fi respectate cu stricteţe metodele de dezinfecţie pentru fiecare tip de material de amprentare. uscatã. un material chitos. desprinderea relativ uşoară a acestuia (siliconului) de materialul termoplastic. se probeazã în cavitatea bucalã pentru a i se verifica adaptarea pe câmpul protetic şi corectitudinea rapoartelor ocluzale interdentare. Stabilitatea siliconului în reţeaua de canalicule lãsate de tifon în stentz este condiţionatã de corectitudinea uscãrii acesteia. care prin calitãţile lor plastice erau capabile sã înregistreze cele mai fine detalii ale câmpului protetic. Scoasã din cavitatea bucalã. în jur de 480 nm timp de 3 minute. frecventele înãlţãri ocluzale sunt numai câteva din cauzele renunţãrii la acest tip de amprentã. prin care se realizeazã direct copia pozitivã a câmpului protetic şi anume modelul. Se controleazã atât integritatea amprentei. Copia este transmisã unui calculator. Numeroasele inconveniente au dus la .ca reţeaua de impresiuni sã rãmânã cât mai retentivã. Amprentarea mecanicã sau mecano-electronicã se realizeazã printr-o copiere mecanicã sau electronicã a reliefului câmpului protetic. cât mai ales din pregãtirea câmpului protetic. ** Controlul amprentei. pentru a evita modificările volumetrice. Amprenta cu materiale fotopolimerizabile. ce comandã şi controleazã un sistem de frezare. ambele materiale polimerizându-se sub acţiunea unei lumini vizibile cu lungimea de undã. Cele trei 137 preparaţiei. care se aplicã cu seringa în jurul dinţilor preparaţi şi în şanţul subgingival. Necesitã un material fotopolimerizabil de consistenţã fluidã. Duritatea materialului obligã la deretentivizarea dinţilor adiacenţi abandonarea metodei. dupã care se examineazã de cãtre medic înainte de a fi trimisã laboratorului. cât şi corecta reproducere. Modelul se va realiza din materialul compatibil cu amprenta şi la intervalul de timp optim. Amprentarea opto-electronicã. din stentz. Au ca principalã caracteristicã renunţarea la materialele clasice de amprentare. În forma ei actualã face parte integrantã din sistemul CAM/CAD (Computer Aided Manufacturing /Computer Aided Design). Cu ajutorul unei linguri transparente. amprenta trebuie spãlatã. Portamprenta rigidã.

................. Datele stocate pot fi transmise unui model de frezare........... Consecutiv amprentei optice......................... O2 3-10 min + + + + + + + + Pera-Safe ....E..................................................... Realizarea modelului este faza de laborator în care...... calculatorul memoreazã poziţia fiecãrui punct de pe suprafaţa câmpului protetic..............................................Irev H..........................................Rev S...................................... Adiţie S...................... pozitivã.... capabil astfel de a configura modelul........................................................................................O......................... precum şi tehnica amprentãrii............. .........................................................Cond Poliet............ Materialul (sau materialele) utilizate la amprentare..... 2% 5............... SUBSTANŢE amprentă folosit) .......................... IODOFORI 4.......... OXIGEN activ (Pera-Safe)..................... ECODEZINFECTANT tip Virkon...................... GLUTARALDEHIDA 2%........ 138 ... DEZINFECTANTE pe tipul de material de (Tipul de substanţã şi timpul necesar dezinfecţiei 1.................................................. Iodofori 10-60min 30’ 30’ 15-60’ 15-60’ 15-60’ 15-60’ 10-15’ 1015’ ............................................ determinã modul de realizare şi materialele din care se realizeazã modelul.. 2............................. 5........................................ holografia (interferenţa între undele care se reflectă de pe suprafaţa unui corp şi cele de referinţã) şi efectul de moaraj (obţinerea unei structuri macroscopice prin suprapunerea a douã structuri microscopice neutre: interferometrie)............................................ H................................. a câmpului protetic în tehnologia realizarii RPF....................................................................................... fiind astfel capabil sã reproducã imaginea acestuia.... 4............ Ecodez 5 min + + + + + + + + Virkon ..........................................2% ............... Modelul de lucru.............. 3.. HIPOCLORIT de Na 1%................................... Hip Na 15-30 min + + + + + + + + 1%............ Th.................. Glutald 10-30 min + + + + + + + + 2% .................................25%.................................................metode optice de culegere a informaţiilor sunt: fotogrametria (stereoviziunea)................. cu ajuorul amprentei se obţine copia fidelã..................... Cau Z. Modelul.. Kerr ........

.metale depuse pe cale galvanicã b) materiale nemetalice . . . document. anatomic. aliajele uşor fuzibile).gipsurile.ardere (mase ceramice) b) tehnologie neconvenţionalã: . modelele pot fi: a) materiale metalice . aliaje).cu bonturi mobile Un material ideal pentru confecţionat modele trebuie sã aibã urmãtoarele caracteristici: . 139 . masele plastice. Dupã destinaţia modelului: .compozite II. . .I.cimenturile.cu bonturi fixe. .sã prezinte o fazã de plasticitate. Dupã mobilitatea bonturilor .turnare (gipsurile.sã aibã o granulaţie finã care sã le permitã pãtrunderea în cele mai mici detalii ale amprentei (exactitate. de studiu. . amalgame).galvanizare.aliajele uşor fuzibile.model de lucru.model duplicat IV. pulverizare (metale. Dupã tehnologia de realizare: a) tehnologie convenţionalã: .polimerii.model preliminar. . . .aliajele topite şi pulverizate. .amalgamele. fidelitate). .sistemul CAD/ CAM lll. fază în care sunt introduse în amprentã.îndesare-fulare (cimenturi. . Dupã materialul din care se confecţioneazã.

Dacã modelul este duplicat.sã prezinte stabilitate chimicã. După ISO (International Standard Organisation) şi ADA (American Dental Association) nr. la nivelul vârfurilor cuspidiene. .Clasa III. . prin friabilitatea crescutã a gipsului.Clasa II. cu bonturi fixe. Materialul cel mai folosit pentru modelul cu bonturi fixe este gipsul.Gipsurile (naturale şi sintetice) sunt clasificate dupã DIN (Deutsches Institut fur Normung) 13911 în: .Clasa I. high expansion. datoritã proporţiei apã-gips o rezistenţã redusã a acestor zone.sã se prelucreze uşor. . 140 .Clasa IV.Clasa II. modificã atât morfologia câmpului protetic. Se foloseşte vacuum-malaxorul sau amestecul manual. cât şi rapoartele interarcadice. se preparã pasta de gips. pentru modelul duplicat şi modelul de studiu..sã fie ieftine. respectând proporţiile pulbere\lichid indicate de producãtor. . dental stone high strength. în acelaşi loc. gipsul extradur. sã poatã fi corectat.Clasa I. Amprenta trebuie sã fie perfect uscatã. abraziune şi presiune. în mod repetat. Modelul monobloc. Reducerea. high strength. model plaster. iar pasta de gips se aplicã în porţiunile cele mai înalte ale amprentei. . Modelul monobloc reprezintã modelul folosit cel mai frecvent pentru arcada antagonistã. dental stone. . Dupã spãlarea şi dezinfecţia amprentei.Clasa III.sã se realizeze cu uşurinţã. .Clasa IV. . .sã nu necesite aparatură şi instrumentar special. Dacã sunt zone declive. . dental stone. . gipsul pentru amprente. gipsul alabastru.Clasa V. . în amprentã se toarnã masa de ambalat. determinând. impression plaster. Prezenţa apei face ca aceasta sã se retragã în zonele cele mai declive ale amprentei (vârfurile cuspidiene). Se poate realiza în orice tip de amprentã convenţionalã.sã prezinte rezistenţã mecanicã crescutã la rupere.sã prezinte stabilitate volumetricã. Face parte din categoria modelelor cu bonturi fixe confecţionat prin tehnologie convenţionalã. 25. . gipsul dur. Amprenta se aşeazã pe mãsuţa vibratorie. gipsurile se clasificã: .

în permanenţã. În aceste conformatoare se depune pasta de gips dupã umplerea amprentei. se îndepãrteazã de pe mãsuţa vibratorie lãsându-se 20-30 minute pentru prizã.de mici dimensiuni. Se aplicã pe masa de lucru sub forma unei grãmãjoare. confecţionatã din masã de ambalat specificã metalului din care se va confecţiona structura metalicã a RPF. Cu spatula sau indexul se conformeazã periferia amprentei. cu ajutorul unei pensule sau a unui instrument bont se poate facilita curgerea omogenă a materialului. turnat iniţial. Când amprenta s-a umplut cu gips. dupã care se preseazã peste gipsul obişnuit urmãrind paralelismul suprafeţei lingurii cu suprafaţa blatului mesei. se vor face retenţii cu o spatulã sau bisturiu. Dintr-o folie de hârtie ceratã sau de cearã calibratã. rãşini acrilice autopolimerizabile. Prefigurarea marginilor modelului se poate face şi cu ajutorul unor conformatoare din cauciuc. atunci înainte de priza gipsului dur. Retenţiile se pot face ţi ca neregularităţi hemisferice în faza finalã de umplere a amprentei. Tehnica de realizare a bonturilor mobilizabile este următoarea: se elibereazã inelul din supraamprentã. În amprenta luatã cu material termoplastic în inel de cupru şi supramprentã din gips obişnuit. În dorinţa anulãrii acestor posibile modificãri ale machetei s-a recurs la folosirea modelului duplicat. Modelul duplicat este o copie identicã a modelului de lucru. cimenturi silicat. în care pãtrunderea gipsului se face cu dificultate şi existã riscul formãrii unor incluziuni de aer. Macheta componentei metalice a RPF rãmâne fixã pe modelul duplicat. Dezavantajul modelului monobloc cu bonturi fixe este imposibilitatea accesului în faza de modelare a machetei elementelor de agregare. prin fracturarea gipsului. care acoperã extremitarea bizotatã a inelului 141 . Modelul cu bonturi mobilizabile. poziţie ce reproduce raporturile spaţiale ale dinţilor stâlpi. Se umecteazã amprenta ce conţine gipsul dur. Dupã demulare (scoaterea modelului din amprenta). Peste conformatorul cu pastã se aplicã amprenta cu gipsul de model turnat iniţial. amalgam. Posibilele modificãri ale viitoarei piese protetice sunt legate de modificãri ale machetei în faza de mobilizare de pe model. Modelul monobloc cu bonturi fixe are avantajul pãstrãrii nemodificate. latã de 10 mm. Dacã modelul nu este în totalitate din gips dur şi soclul se confecţioneazã din gips obişnuit. realizarea bonturilor mobilizabile se poate face din: gips dur Moldano. în vederea ambalãrii. cupru sau argint pe cale galvanicã. împreunã cu care se ambaleazã pentru a fi turnatã. se realizeazã un conformator. pe feţele proximale şi în mod special în zona cervicalã a acestor suprafeţe. marginile modelului pot fi aranjate prin soclare. se preparã gipsul obişnuit mai consistent. Se realizeazã diferit în funcţie de tipul de amprentã şi tipul de bont mobil realizat. Când gipsul dur a facut prizã. a poziţiei bonturilor.

aceasta este acoperitã cu o micã bilã din cearã coloratã.depãşind-o cu 5-6mm. înainte de priza gipsului (poziţia poate fi verticalã. având o treaptã aproape de extremitatea liberã. Operaţia se repetã pânã la umplerea completã a inelului şi a coformatorului. cu bila de cearã şi având marginile acoperite cu cearã. prin lovituri uşoare cu un ciocan de corn. necesarã realizãrii cheii de poziţionare în ocluzie a modelului dinţilor antagonişti. prin îndepãrtarea supraamprentei din material elastic sau prin distrugerea celei din gips. se îndepãrteazã cofrajul şi bontului i se dă o formã conicã. Pentru a uşura gãsirea extremitãţii bontului mobil. cooptarea fragmentelor se face prin lipire cu ceara specialã de lipit. şanţ ce va determina. optosil). în timpul mobilizãrii. pe modelul antagonist. Turnarea modelului se face din gips obişnuit. conţinând bontul mobilizabil. pentru izolare. Dacã bontul mobil va avea şi un pin metalic. Când bontul mobil este în întregime din gips (fãrã pin metalic). Prezenţa cerii din vârful bontului ne ajutã sã reperãm bontul mobil. Dacã supraamprenta este din gips. spargerea bontului şi/sau a modelului. prin frecarea acesteia de marginea ocluzală a inelului. pe faţa externã a supraamprentei. constã în realizarea unui şanţ în formã de “T” sau de “Y”. Delimitarea marginilor supraamprentei de gips. Suprafaţa netedã şi forma conicã a bontului vor favoriza mobilizarea bontului în model. Dupã priza gipsului. Inelul fiind înclinat. rezultã modelul cu bonturi mobile. supramprenta cooptatã. Conformatorul se lipeşte pe faţa externã a amprentei (a inelului de cupru). Pe o placuţã de sticlã se preparã o cantitate redusã de gips dur Moldano. Este bine (ca mãsurã suplimentarã) ca bontul din gips sã fie izolat. de consistenţã smântânoasã. imobilizarea sa putând fi realizatã uneori printr-o picãturã de cearã de lipit pusã spre spaţiul edentat. se va realiza o prelungire distalã. când pinul va fi poziţionat cu ajutorul unei mici bile dintr-un material plastic: moldina. se 142 . se face prin acoperirea acestora (marginilor) cu un strat subţire de cearã coloratã. Aceasta cheie de poziţionare în ocluzie. În urma demulãrii. se pune cu vãrful unei spatule o cantitate micã din pasta de gips în interiorul conformatorului. Dacã amprenta este segmentarã. apariţia unor proeminenţe de aceeaşi formã şi cu care se poate cupla perfect într-o unicã poziţie spaţialã. având fixat pe vârful bontului mobil un instrument neascuţit. Bontul mobil se poziţioneazã în supraamprentã. de modelul din gips. din pasta de gips. Înaintea turnãrii modelului. Dupã îndepãrtarea bilei de cearã. pentru a nu risca. prin şlefuire cu o pilã sau tăiere cu o spatulã. Bontului confecţionat în întregime din Moldano. se va ţine 5-10 minute în apã. cofrajul va depãşi inelul de cupru cu dimensiunea doritã a fi lungimea bontului. Gipsul va curge datoritã vibraţiilor fãcute de o pensã sau o pilã. având grijă ca deschiderea sã nu fie în întregime obturatã. dacã inelul are stabilitate pe faţa lui ocluzală sau orizontalã. acesta se va introduce în pasta de gips dur. i se face spre vestibular (corespunzător lipiturii inelului) o suprafaţã planã.

sunt pinurile duble. a unui ac. se pune 5-10 minute la izolare în apã. Pinurile se pot solidariza printr-o bandã de cearã. care la extremitatea lor efilatã se continuã cu o tijã ascuţitã de aproximativ 5 cm.încearcã mobilizarea bontului. permiţând îndepãrtarea amprentei de pe bontul mobil. tangenţial cu pinul. Ştifturile (pinurile) sunt cilindro-conic având la extremitatea mai groasã un cap prevãzut cu retenţii. Îmbunãtãţirea stabilitãţii pinului în amprentã se poate face prin trecerea vestibulo-oralã. dar şi cel mai scumpe. prin marginea amprentei. sã permitã poziţionarea lui. materialul termoplastic devine moale. se aleg pinurile-dowel. Unele pinuri metalice au teaca din plastic. depãşind marginea cervicalã a preparaţiei. Aceastã prelungire a pinului se înfige în marginea amprentei. se plaseazã şaibe metalice retentive introduse pe jumãtatea lor. Capul poate avea o prelungire cilindricã. ci şi o parte din gipsul bontului. Prin încălzirea la flacără a inelului. dispusã în lungul aradei. corespunzãtoare edentaţiei. Modelul cu bonturi mobile realizat în amprentã din siliconi. care prin radiere pot îndepãrta nu numai urmele de stentz. fixate în materialul de amprentã. de pe bont. având ocluzal amprenta cu inelul de cupru. Sunt pinuri. Cu pasta de gips dur se umple amprenta. fiind convergente spre ocluzal (divergente spre baza viitorului model) pentru a permite mobilizarea bonturilor pe care le delimiteazã. Dupã priza gipsului dur. Prezenţa tecii metalice asigurã o adaptare perfectã a pinului mobilizabil la model. prin curbare. Cele mai bune. Benzile metalice interproximale şi izolarea suprafeţei gipsului dur permit mobilizarea bonturilor. Eventualele urme de stentz. capul cu retenţii al pinului se poziţioneazã la nivelul amprentei ce corespunde bontului. se îndepãrteazã prin aplicãri succesive ale unei bucãţi de stentz plastifiate în contact cu bontul. Sunt contraindicate instrumente ascuţite. pentru a îmbunãtãţi contactul model-pin şi a facilita mobilizarea cu uşurinţã a acestuia. în materialul elastic al amprentei. Bontul mobil. cu teaca metalicã. suprafaţa acestuia se izolează şi se toarnã din gips obişnuit baza modelului. Benzile au o direcţie vestibulo-oralã. în zona amprentei. care prin înfigere. prezenţa celor doua braţe anihilând posibilele tendinţe de rotaţie. Dupã spãlarea şi bare de aspect dezinfecţia amprentei. 143 . Cu ajutorul unor benzi metalice (tip matrice). cu ceara de lipit. Ceara va permite şi reperarea bonturilor în scopul mobilizãrii lor. foarte fină. subdimensionându-l. dupã care. Prezenţa şaibelor metalice asigurã o legãtura stabilã a bazei modelului de gipsul dur turnat iniţial. Acul şi pinul se vor solidariza la zona de contact. se face delimitarea viitoarelor bonturi mobilizabile de restul modelului. Cât timp pasta de gips este plasticã. precum şi a dinţilor vecini.

Modelul cu bonturi mobilizabile realizate prin tehnica “PINDEX”. Cu un creion se fac semne. conform marcajelor iniţiale fãcute cu creionul. prin marcajul limitei preparaţiei cu un creion moale şi frezarea. Bonturile mobile suferã aceeaşi pregãtire a zonei cervicale. În tehnologia clasicã. Dupã spãlarea şi dezinfectarea amprentei se toarnã gips extradur în porţiunea amprentei. capabil de a neutraliza variaţiile volumetrice ale gipsului dur din care se realizeazã modelul de lucru.Pot fi fixate şi câte douã pinuri la un segment de arcadã. ale viitoarelor linii de secţiune. subiacentã acestei demarcaţii. dupã care se turna modelul din gips dur. în care se introduc pinurile. pinurile se fixau în amprentã. Modelul cu bonturi mobilizabile realizate prin tehnica ZEISER. care va uşura reperarea lor. În acelaşi scop. Extremitãţile libere ale pinurilor sunt unite în lungul arcadei cu o bandã de cearã. se va realiza orificiul de fixare a pinurilor. rigid. Dupã priza soclului se îndepãrteazã conformatorul şi se secţioneazã modelul arcadei. în lãcaşuri special forate în acest scop. Spotul luminos proiectat pe faţa ocluzalã va corespunde locului unde. Canalele astfel forate sunt perpendiculare pe baza modelului şi paralele între ele. pentru a evita rotaţia. Cu o frezã mare de acrilat se face un şanţ circular. Se izoleazã baza modelului şi se toarnã soclul folosind un conformator. Poziţia lãcaşului se realizeazã cu ajutorul aparatului ZEISER 1. cu ajutorul unei freze de acrilat. pe marginea modelului. Este caracterizat de prezenţa unui soclu din PMMA. realizat iniţial cu creionul. Procedeul de realizare a modelului cu bonturi mobilizabile prin tehnica pindex fixeazã pinurile în modelul arcadei. Sunt de preferat pinurile duble cu teci metalice. Se scoate modelul din amprentă (demularea amprentei) şi se realizeazã prin şlefuire o bazã perfect netedã a acestuia (a modelului). Pulberea rezultatã în urma forãrii este îndepãrtatã cu o perie finã. în vederea mobilizãrii. Sunt create condiţiile tehnice de abordare axialã şi transversalã a marginii cervicale a machetei componentei metalice a RPF. pe suprafaţa bazei modelului se pot face cu o frezã sfericã mici cavitãţi de ghidaj. corespunzãtoare arcadei dentare. Dupã fixare pe pinuri se pun tecile de plastic sau de metal. Pinurile sunt fixate în canale cu rãşini epoxidice. care 144 . care se umple cu pasta de gips. Pinurile metalice (având o suprafaţã planã care împiedicã rotaţia în ax) sunt poziţionate în placa de PMMA. dupã priza gipsului. a unui şanţ larg. sub delimitarea cervicalã. Modelul este pus cu baza pe stativul maşinii de gãurit a cărui deplasare verticalã de foraj a fost reglatã în concordanţã cu tipul pinului folosit. la nivelul bazei.Folosind un creion cu minã moale se marcheazã limita cervicalã a preparaţiei. depãşind cu câţiva milimetri marginea cervicalã a dinţilor.

viitoarele linii de secţiune ale modelului. prinsã în lãcaşurile de ghidaj ale conformatorului metalic. Pe cât posibil.urmãrind amprenta. KIEFER şi-a propus controlul şi anularea acestor modificãri de expansiune a gipsului prin utilizarea unei plãci prefabricate din plastic alb. având formã specificã pentru maxilar şi respectiv pentru mandibulã. Amprenta luatã cu siliconi este spalatã şi dezinfectatã. În placa transparentã sunt poziţionate câte douã pinuri (lungi. dupã care i se reduc marginile şi se marcheazã linia mediosagitalã. O placã rigidã din plastic. care apoi sunt repoziţionate în soclu. Poziţia în oglindã a celor douã plãci permite transferul poziţiei pinurilor de pe placa transparentã. se vor marca pe marginea externã a chitului de îndiguire. amprenta se poziţioneazã pe un conformator metalic. o îmbunãtãţeşte şi obţine o tehnicã de mare precizie în obţinerea modelelor cu bonturi mobile. uşor perforabilã. Pasta de gips dur (gips extradur sau rãşinã epoxidicã) se toarnã în amprentă. din soclu. Se scoate placa transparentã din conformatorul metalic şi se definitiveazã îndiguirea amprentei cu chitul special destinat acestei operaţii. rigid. Perforaţiile fãcute în folia autocolantã de pinurile metalice de transfer sunt lãrgite cu un instrument metalic asemãnãtor unui burghiu. pe placa rigidă. stabileşte cu precizie poziţia pinului (uneori se pun douã pinuri cu rol de neutralizare a rotaţiei în ax a bontului mobil). autocolantã. care se vor folosi ulterior. prevãzut cu lãcaşuri de ghidaj pentru plăcile din plastic. în care sã se fixeze pinurile înaintea turnãrii din gips dur a modelului. Turnarea succesivã a arcadei şi soclului modelelor în tehnicile clasice are ca efect apariţia modificãrilor volumetrice (expansiunea gipsului). Placa transparentã se poziţioneazã deasupra amprentei prin fixarea “urechilor” distale cu care este prevãzutã. Se aplicã pinurile metalice scurte (de 145 . Planul mediosagital se marcheazã şi pe placa transparentã de transfer. acoperitã de o folie subţire. se desprinde modelul cu tot cu pinuri. O placã transparentã de transfer. Se secţioneazã modelul. dupã care se rãstoarnã soclul din PMMA cu pinurile în jos. el trebuind sã coincidã cu marcajul aceluiaşi plan de pe amprentã. vor fi evitate configuraţiile retentive ce ar putea rezulta din îndiguirea cu materialul chitos. ajutã la definitivarea poziţiei amprentei. KIEFER preia tehnica preconizatã de ZEISER. de transfer) pentru fiecare viitor segment al modelului. prin perforaţiile foliei autocolante. În concordanţã cu dinţii stâlpi. în lãcaşurile conformatorului metalic. realizându-se bonturi mobile. Modelul cu bonturi mobile realizat prin tehnica KIEFER. pe care a fost fixatã amprenta. se aşeazã în conformatorul metalic cu ajutorul “urechilor” distale de ghidaj deasupra plãcii transparente în care s-au fixat pinurile metalice de transfer. Cu ajutorul unui chit special. Dupã prizã. înglobându-le în pasta modelului încã neîntãritã.

Modelul cu bonturi mobilizabile realizate prin tehnica TRAY. Faţa internã a conformatorului are corespunzãtor arcadei (la exterior) o multitudine de proeminenţe lamelare. într-o poziţie centralã. rigidã. Pinurile scurte (de lucru) depãşesc cu 1-2 mm grosimea plăcii rigide din plastic. cu ciocanul. pe un conformator metalic special şi lovirea acesteia. Celãlalt cap al tijei perforeazã placa albã. Pinurile sunt poziţionate în placa rigidã. Scoaterea modelului (desprinderea modelului de placa rigidã prin culisarea pinurilor de lucru) este posibilã prin aplicarea plãcii rigide de plastic. uneori folosind o pensulã finã. fiecare segment se reaşazã pe plãcuţa rigidã din plastic. din plastic. dislocând modelul (cu pinuri) din plăcuţa rigidã. capul retentiv al acestora fiind orientat cãtre amprentã. Curãţit prin periaj. se îndepãrteazã surplusurile marginale ale modelului. prevãzute cu retenţii. constituind elementul de poziţionare. Se demuleazã amprenta. Prin şlefuire cu o frezã mare de acrilat este pregãtit fiecare din segmentele mobilizabile ale modelului. Modelul cu bonturi mobile. rigide. Egalitatea înãlţimii pinurilor se realizeazã prin introducerea plãcii rigide. La capãtul unei tije metalice se aflã un instrument de reper care se deplaseazã deasupra amprentei marcând viitoarea poziţie a pinului. Poziţionarea pinurilor poate fi realizatã şi cu ajutorul unui aparat care poziţioneazã amprenta şi placa rigidã într-o poziţie simetricã. pinurile sunt împinse concomitent în sus. Modelul dinţilor antagonişti se realizează tot din gips dur şi împreunã cu modelul cu bonturi mobilizabile.lucru). realizat prin tehnica KIEFER. realizat din material plastic rigid. Dupã priza gipsului. negative pe model. în amprente din materiale elastice. Capetele retentive ale pinurilor pãtrund în gipsul din amprentã. cu ciocanul. Prin lovirea plăcii albe. Aceasta tehnologie poartã denumirea de sistemul TRAY şi constã în utilizarea unui conformator transparent. se monteazã în articulator cu ajutorul unor plãcuţe special destinate acestei operaţii. Materialul din care se toarnã modelul este pregatit la vacuum malaxor. Un strat subţire din pasta de gips dur se pune pe placa rigidã de plastic. Amprenta fiind umplutã cu gips dur. pentru omogenizarea pastei şi eliminarea eventualelor incluzii de aer. iar gipsul de pe placa rigidã. având fixate pinurile într-un conformator metalic de egalizare. peste ea se aplicã placa rigidã din plastic. Modelul se secţioneazã conform marcajului iniţial stabilit. Se umple cu grijã întreaga amprentã. se poate realiza şi fãrã utilizarea pinurilor metalice. 146 . corespunzãtor zonei coronare a pinurilor. fixatã prin urechile de ghidaj în conformatorul metalic pe care se află amprenta. în poziţie identicã cu cea din amprentã. care vor lãsa impresiuni identice. câte douã pentru fiecare segment mobilizabil al modelului. din plastic face corp comun cu cel din amprentã.

Se demuleazã amprenta şi se dezinserã modelul din conformator. Cele douã componente (materialul din amprenta şi materialul din conformator) fac corp comun odatã cu priza gipsului. se fac semne ce vor ajuta poziţionarea amprentei. Bonturile mobile sunt prelucrate. Acestui conformator i se ataşeazã o placuţã de bazã. Refacerea integritãţii modelului este posibilã prin poziţionarea nervurilor modelului în conformatorul în care s-a turnat. Urmele de pulbere sunt îndepãrtate cu o periuţã de pe segmentele modelului. dupã marcarea limitei cervicale. având zimţi interiori şi exteriori şi un magnet circular situat central. În zona distalã. cu un creion cu mina moale. Pe lingurã. având o multitudine de nervuri. Surplusul de material de la periferia amprentei se îndepãrteazã înainte de prizã. Amprenta se întoarce. cu rol de etanşare a conformatorului în timpul turnãrii modelului. având grijã sã nu curgã gipsul şi se aplicã peste gipsul din conformator. Fragmentele se aşeazã în conformator. distal. Modelul cu bonturi mobilizabile realizate prin tehnica ACCU-TRAC. articulate în balama. dupã care amprenta se rãstoarnã şi se aplicã peste conformator. sub această delimitare. masiv şi rezistent. Se preparã gipsul dur la vacuum malaxor. având în sus nervurile pentru retenţii. confecţionatã dintr-un plastic alb şi care prezintã douã feţe: . . Din gipsul preparat se umple amprenta şi conformatorul în acelaşi timp. se secţioneazã în funcţie de componentele viitoarei RPF. se fac semne ce vor corespunde celor de pe conformator. Se secţioneazã modelul în funcţie de conceperea viitoarei RPF. cu o frezã de acrilat.o suprafaţã cu nervuri întrerupte. Conformatorul este cuplat cu plăcuţa bazei. ce corespund centrului conformatorului şi care se utilizeazã la ejectarea (desprinderea ) modelului din conformator.o suprafaţã cu nervuri proeminente. iar braţele fiind în poziţia închis. poziţia fiind unicã. având acelaşi contur cu cel al conformatorului. prin şlefuire. plãcuţa albã folositã la închiderea conformatorului se întoarce şi dupã deschiderea şi îndepãrtarea braţelor articulate. sub formã de jgheab. douã braţe confecţionate tot din material plastic. Porneşte asemãnator sistemului TRAY de la existenţa unui conformator din polimetilmetacrilat transparent. Contribuie împreunã cu zimţii conformatorului la poziţionarea fragmentelor în care s-a secţionat modelul. bilateral pe conformator. cu rol de blocare a fragmentelor în care a fost secţionat modelul. se preseazã pentru a se scoate modelul din conformator. Când gipsul s-a întãrit. Din extremitatea distalã a plãcii dinţate pornesc. ghidate de nervurile prezente pe interiorul şi exteriorul 147 . Modelul astfel obţinut. se umple amprenta şi concomitent conformatorul.Dupã spãlarea şi dezinfecţia amprentei se preparã la vacuum malaxor gipsul dur sau extradur pentru model. Amprenta se spalã şi se dezinfecteazã.

sistemul ACCUTRAC are totuşi o duratã redusã de folosinţã. în cazul argintului (cianurã de argint. Se pot realiza din cupru argint sau nichel. lingura metalicã) sunt acoperite cu cearã în scopul evitarii depunerilor metalice la acest nivel. Amprenta după spãlare şi dezinfectare. Ag sau Ni). La alimentarea circuitului cu curent continuu. Baia galvanicã este alcãtuitã dintr-un recipient din sticlã sau material plastic (inert din punct de vedere al conductibilitãţii electrice). realizat pe cale galvanicã. menţinãtorul de spaţiu.bazei modelului. Mai ieftin şi mai uşor de utilizat decât sistemele cu pinuri metalice. Mişcarea fragmentelor în conformator este blocatã cu ajutorul braţelor articulate care se închid. în scopul realizarii unor suprafeţe rugoase. se pregãteşte pentru a fi bunã conducãtoare de electricitate. de care sã adere cu uşurinţã gipsul dur. din a cãrui sare s-a realizat soluţia electroliticã. Se mãreşte apoi intensitatea curentului. cel mai bun model de lucru în tehnologia RPF. Soluţia închide circuitul alimentat de o sursã de curent continuu. apã distilatã). o altã componentã a sistemului ACCU-TRAC. prin pulverizare . prin pensulare cu pulbere de grafit sau aplicarea unui galvano-spray. acid sulfuric -H2SO4. în cazul depunerii de cupru (sulfat de cupru -Cu SO4. iar la polul pozitiv (anod) se fixeazã o placã metalicã (Cu. Prelungirile lamelare externe şi interne se rotunjesc prin frecãrile repetate de gipsul dur al modelului.alcalinã. în care este pusã soluţia electrolitică: .acidã. Curentul de micã intensitate iniţial. Pentru montarea în articulator se aplicã plãcuţa verde. RPF de hemiarcadã (cu predilecţie în tehnologia metalo-ceramicã). zinc. Modele realizate din metal. . prin depunerea aliajelor uşor fuzibile. sare alcalinã de Na sau K.sistemul METALLOMAT. Modele realizate din metal prin depunere galvanicã. sunt compuse din bismut. argint şi plumb. favorizeazã depunerea uniformã a unui strat de aproximativ 1mm. restaurãri protetice unidentare. care va completa realizarea definitivã a modelului. La polul negativ (catod) se fixeazã amprenta. Indicaţiile sunt reprezentate de modele pentru incrustaţii. Zonele metalice (inelul de cupru. fac din modelul metalic. aceşti ioni fiind înlocuiţi de alţii care provin din placa metalicã fixatã la anod. Aliajul cel mai 148 . cu interval de topire între 138-300 grade Celsius. aproximativ 5 ori. apã). ionii metalici din soluţia electroliticã se depun pe suprafeţele amprentei. Aliajele uşor fuzibile. Exactitatea execuţiei şi duritatea de suprafaţã mare.

Capele de transfer pot fi asimilate cu inelele de cupru. 149 . a unei “chei de ocluzie”. prin şlefuiri selective. în ambele situaşii ele având o deschidere incizalã (respectiv ocluzalã) prin care sã poatã refula materialul de amprentare. iar urmãrirea se face printr-un vizor. Apariţia RPF pe implanturi a necesitat o şi mai mare precizie a tehnicilor de amprentare. Relaţia ocluzalã Modelul de lucru reprezintã copia pozitivã a câmpului protetic. Pentru sistemul METALLOMAT de obţinere a modelelor se pot folosi amprente luate cu materiale elastice din grupa hidrocoloizilor ireversibili şi toată gama elastomerilor.cunoscut în practica stomatologicã româneascã este melotul. închis. Mai prezintã şi numeroase retenţii pe suprafaţa lor externã. 5. Confecţionarea RPF în condiţii funcţionale. poate fi realizatã numai dacã între modelele celor douã arcade s-au stabilit relaţiile de ocluzie. ducând la apariţia capelor şi bonturilor de transfer pentru realizarea suprastructurilor protetice pe implanturi. Realizarea modelelor din metal prin sistemul METALLOMAT constã în topirea aliajului uşor fuzibil şi pulverizarea acestuia cu pistolul aparatului în amprenta aflatã într-un compartiment special. Nu se vor putea folosi amprentele luate cu materiale termoplastice (chiar şi cele la care materialul termoplastic rigid constituie suportul materialelor elastice – amprentele rigidelastice). Capele de transfer pot fi din metal sau polimeri. Urmeazã completarea cu gips dur. rolul lor fiind cel al unor amprentări de fineţe care sã poatã fi controlate şi apoi reunite printr-o supraamprentare. fiind reproduse prin realizarea la extremitatea distalã a modelului. care sã le imobilizeze în materialul supraamprentei. aliaj folosit în tehnologia de realizare a coroanelor ştanţate. La modelele segmentare rapoartele ocluzale sunt statice. al aparatului. se face de medic în cabinet. Modele de lucru cu bonturi mobilizabile şi cape de transfer. cu ajutorul hârtiei de ocluzie. în dinamica mişcãrilor mandibulare. Acestea sunt obţinute prin înregistrarea lor în cabinet şi transmiterea în laboratorul de tehnicã dentarã. Armonizarea contactelor ocluzale. oferind aspectul morfologic al structurilor de suport ale viitoarei lucrãri protetice. Accesul în compartiment este posibil prin douã orificii prevãzute cu mãnuşi de protecţie. Stratul de metal în grosime de 1mm se realizeazã în câteva minute.

M. montarea începându-se cu modelul inferior şi apoi cu cel superior. articulatoarele (simulatoarele) sunt: . I. la care este posibilã programarea pantei retroincisive.articulatoare parţial programabile. Este motivul principal pentru care articulatoarele trebuie preferate în realizarea RPF. AT . KSK. confecţionate pe modele. Hanau H2PR. apropiindu-se cel mai mult de funcţionalitatea ATM. ca simulatoare ale mişcãrilor din ATM. Dupã înclinarea pantei tubercului articular şi traiectoria condilianã articulatoarele sunt : .articulatoare total programabile. propulsie şi retruzie. Capul condilian este cel care se deplaseazã împreunã cu braţul superior. Folosirea articulatoarelor. mişcarea Bennett. O caracteristicã a ocluzoarelor este aceea cã. Din această categorie sunt articulatoarele: Dentatus. distanţa intercondilianã.Modelele de arcadã sunt poziţionate în condiţii similare celor din cavitatea bucală. Hanau H2-0. distanţa de la punctul interincisiv la axul de rotaţie. . Whip-Mix. unghiul Bennett. când condilul se aflã pe braţul inferior al articulatorului imitând articulaţia (ATM) anatomicã. Integrarea funcţionalã a RPF. de exemplu: Gysi Simplex. este posibilã graţie utilizãrii arcului facial definit de LANDA ca : “un dispozitiv care permite determinarea poziţiei relative a crestei şi dinţilor maxilari în raport tridimensional cu centrul fosei glenoide”. de armonizare ocluzalã a celor doua reliefuri ocluzale antagoniste.tip ARCON. . o intervenţie a medicului. Dentatus ARL. fixate în ocluzor. presupune de asemenea.articulatoare medii având panta condilianã cu o înclinaţie medie de 30-33 de grade. Din această categorie sunt articulatoarele : SAM . distanţa de la punctul interincisiv la axa bicondilianã de rotaţie. Artex tip S. Schroder. Protar. prin utilizarea ocluzoarelor (ocludatoarelor). Atomic. când condilul se aflã pe braţul superior al articulatorului. .T. unghiul simfizar. Cu ajutorul lor pot fi reproduse PMI (poziţia de intercuspidare maximã) şi DVO (dimensiunea verticală de ocluzie). Protar II. unghiul Bennett. de exemplu: Gysi-Trubyre. care permit reglarea individuală a înclinării pantei tubercului articular.. pantei tubercului articular. După construcţia lor.tip NON-ARCON. Articulatoarele sunt singurele instrumente care reproduc. mobilitatea este proprie braţului superior (maxilarul). pe lângã mişcãrile de închidere-deschidere şi mişcãri de lateralitate. instrumente ce pot reproduce numai mişcarea de deschidere-închidere a gurii. Ghidajul condilian se deplaseazã împreunã cu braţul superior. înclinarea pantei retroincisive. Arcul facial este compus din: 150 .

Se descriu urmãtoarele tehnici de machetare: . Dacã dimensiunile sunt mai mari se reduc cu ajutorul spatulei de modelat ceara. viitoare piesã proteticã. Existã o mare varietate de tehnici folosite în realizarea machetelor (machetarea) pentru intermediarii RPF. Realizarea machetei prin metoda “reducerii succesive” (sculptura în bloc de cearã). având la capete tijele de înregistrare ale axei balama terminalã.metoda “ machetei prefabricate”. corpul de punte) Realizarea machetei este faza de laborator în care tehnicianul dentar reproduce în dimensiune şi formã identicã. din cearã. . (fig. Fiecare tehnicã presupune un anumit tip de cearã cu calitãţi caracteristice tehnologiei utilizate. 35) 6. La nivelul breşei se aplicã un bloc de cearã de modelat având dimensiunea vestibulo-oralã şi cervico-ocluzalã apropiatã de cea a dinţilor limitanţi.metoda “reducerii succesive” .o parte extraoralã . Pe acest arc culiseazã.metoda ce utilizeazã “ceara calibratã şi suprafeţe ocluzale prefabricate”. . “furculiţa” (partea intraorala) şi tija infraorbitalã.o parte intraoralã .arcul propriu-zis. Macheta intermediarilor (dinţilor de înlocuire. fixatã pe arcul propriu-zis şi care este suportul amprentei maxilare.metoda de “modelare aditivã”. . Fixarea blocului de cearã pe model se face prin 151 .“furculiţa”. .. putând fi blocate în poziţia doritã.

K. cu o grosime uniformã. cu stabilirea tipului de raport cu creasta edentatã. Acestea din urmã sunt utilizate pentru reducerea volumului şi/sau accentuarea detaliilor ocluzale de relief negativ (fosete. modelarea feţei mucozale sau a feţelor vestibularã şi oralã. Se urmãreşte din start corespondenţa rapoartelor ocluzale normale. Pentru fiecare lob se sculpteazã versanţii intraocluzali şi extraocluzali. Realizarea machetei prin metoda de “modelare aditivã”. În contact cu pereţii reci ai cavitãţii ceara se întãreşte. având aspectul unor sonde dentare. 4 şi 5 sunt instrumente care nu se introduc niciodatã în flacãrã. Ceara solidificatã rãmâne în tiparul constituit de modelul de lucru şi cheia de gips. Dupã priza gipsului macheta primarã se îndepãrteazã. Modelarea aditivã reprezintã o tehnicã gnatologicã în care “pas cu pas” prin adãugarea (adiţia) de cearã se modeleazã în cele mai mici detalii suprafaţa ocluzalã a RPF. Instrumentele 1 si 2 sunt singurele din trusã. Cheia de gips cu modelul formeazã o cavitate. Cu pastă de gips obişnuit se ia o cheie ocluzo-oralã. se va urmãri respectarea rapoartelor ocluzale interdentare. Când stratul de ceară întãritã este suficient de gros. deasupra unui sertar) se îndepãrteazã ceara rãmasã fluida. Prin tãieturi succesive se modeleazã conturul vestibular şi oral al suprafeţelor ocluzale. Se prefigureazã apoi versanţii meziali şi distali pentru fiecare din lobii constituenţi ai feţei ocluzale. printr-o mişcare bruscã (de scuturare. 3 . şanţuri). numãrul dinţilor de înlocuire. vârfului lobului corespunzându-i foseta sau nişa masticatorie de pe arcada antagonistã. 152 . Prin poziţionarea arcadei antagoniste.Thomas care conţine cinci instrumente unele folosite pentru picurarea (adiţia) cerii. dupã realizarea feţei ocluzale se va modela faţa oralã şi concomitent raportul corpului de punte cu creasta edentatã. Concomitent vor rezulta fosetele şi şanţurile ocluzale. care se introduc în flacarã. prin delimitarea volumului fiecãrui intermediar. Folosind cearã de diverse culori (o culoare reprezentând o anumitã structurã ocluzalã) se refac lobii ocluzali cu pantele intra şi extaocluzale.topirea cu spatula încãlzitã. după caz. Modelul cu macheta primarã se izoleazã. a cerii din vecinătatea crestei edentate şi a dinţilor stâlpi. Aceastã machetã este numitã şi macheta primarã. Aceasta nouã machetã se numeşte macheta secundarã şi dupã fixarea retenţiilor pentru componenta fizionomicã poate fi pregatitã pentru turnare. rapoartele dento-dentare interarcadice şi la nivelul aceleiaşi arcade. Se marcheazã. Urmeazã. altele pentru îndepãrtarea prin tãiere a cerii (instrumente substractive). care se izoleazã şi în care se toarnã cearã topitã. Modelajul se realizeazã folosind trusa P. Dacã structura metalicã a corpului de punte (a intermediarilor) va fi reprezentatã de casete metalice. crestele sagitale şi crestele transversale. având modelajul ocluzal al machetei primare. având raport punctiform cu creasta sau fiind la distanţã (suspendaţi). Acest tip de modelaj se adreseazã intermediarilor total metalici.

verificându-se corectitudinea contactelor ocluzale cu dinţii antagonişti. concomitent. Tipul intermediarilor (masivi sau casete) va influenţa modul în care se va definitiva realizarea machetei după modelarea suprafeţei ocluzale. canalele principale de curgere (2) a aliajului topit. În tehnologia realizarii RPF monobloc. Faţa ocluzalã este obţinutã cu ajutorul ştanţelor elastice în care se picurã ceara topitã. O atenţie deosebitã se va acorda refacerii rapoartelor ocluzale. Numãrul realizarea machetei 153 . Cu ajutorul instrumentelor 1 şi 2 se aplicã ceara coloratã.4 mm pentru modelarea feţei orale şi mucozale a machetei corpului de punte. cu o poziţie orizontalã. modelându-se elementele morfologice constitutive ale suprafeţei ocluzale. La nivelul breşei se adapteazã un bloc din cearã de modelat. Se reduce dimensiunea verticalã a blocului de cearã subdimensionându-l cu 2 mm (aducându-l în infraocluzie). în poziţie verticalã. având dimensiunile vestibulo-orale şi cervico-ocluzale egale cu cele ale dinţilor restanţi.Metodã didacticã de învãţare a morfologiei ocluzale şi a rapoartelor ocluzale interarcadice în dinamica mişcãrilor mandibulare (prin reproducerea acestora de cãtre articulator). statice şi dinamice.3-0. ale dinţilor absenţi. Alteori machetele se confecţioneazã extemporaneu. machetele prefabricate din cearã. în care pe conul conformatorului (1) sunt fixate. Aceastã metodã utilizeazã cearã calibratã de 0. Macheta. modelarea aditivã poate fi utilizatã cu succes şi pentru dinţilor de înlocuire. Între fiecare element (dinte) modelat al machetei şi canalul intermediar se aflã câte un canal de curgere secundar (4). ca şi viitoarea structurã metalicã este unitarã. macheta elementelor de agregare-retentorilor (5) şi macheta dinţilor de înlocuire-corpul de punte(6) se ambaleazã împreunã. Ştanţele au fost realizate prin amprentarea parţialã sau în totalitate a dinţilor artificiali folosiţi la proteza totalã. canalul intermediar (3) cu rol de rezervor de metal fluid. Fiecare adiţie nouã de cearã este urmatã de executarea în articulator a mişcãrilor de lateralitate şi propulsie. Poziţionare machetei feţei ocluzale va urmãri şi respectarea rapoartelor cu dinţii antagonişi. între cele douã arcade antagoniste. Se preferã ambalarea dupã metoda Heraeus. Realizarea machetei prin metoda “machetei prefabricate“. Realizarea machetei prin metoda ce utilizeazã “cearã calibratã şi suprafeţe ocluzale prefabricate”. picurând ceara topitã în ştanţe din materiale elastice. rapoarte ce vor fi îmbunãtãţite prin intervenţii modelante asupra structurilor ocluzale prefigurate în timpul prefabricãrii machetei suprafeţei ocluzale. La nivelul breşei se vor adapta ca formã şi marime. Urmeazã.

sã prezinte un coeficient de dilatare egal cu coeficientul de contracţie al aliajului dupã topire (specificitate). . Realizarea tiparului . mãrimea granulelor fãcând posibilã pãtrunderea în cele mai mici detalii ale machetei.36) Fig.ambalarea.canalelor secundare este egal cu numãrul dinţilor modelaţi. .sã prezinte o fazã de plasticitate. .sã fie ieftinã şi uşor de preparat. . fãrã apariţia de fisuri sau posibilitatea spargerii la presiunea introducerii metalului topit. . Se aplicã şi canalele de evacuare a gazelor.sã reziste la temperatura de topire a aliajului.sã nu-şi modifice compoziţia chimicã şi sã nu se combine cu aliajul. Clasificarea maselor de ambalat se poate face: I) dupã materialul din care se fac protezele: A . Masele de confecţionat tipare (masele de ambalat) trebuie sã îndeplineascã urmatoarele caracteristici: . . fazã în care acoperã suprafaţa machetei pãtrunzând în cele mai fine detalii. (fig.pentru proteze acrilice. 7. .sã fie rezistentã la şoc.sã prezinte o porozitate care sã permitã evacuarea gazelor.timpul de prizã (întãrire) sã fie relativ scurt. 36 Ambalarea după metoda Heraeus Dupã degresare cu soluţii alcoolice urmeazã detensionarea şi ambalarea. 154 . .sã prezinte o granulaţie finã.

figura 37.mase de ambalat pe bazã de sulfaţi (modele pentru lipire cu loturi ). a.8 %. . 8. în nucleu sau în cilindru. b) dupã tipul de liant conţinut: .mase de ambalat pentru lipire (cu loturi). în medie 0. Ni-Cr.5% linear. c.Mo.pentru proteze metalice.mase de ambalat pentru aliaje nobile. . .mase de ambalat ceramice. .B .ambalarea în doi timpi (b). în funcţie de compoziţia aliajului. . Fig. Turnarea. 37 Ambalarea machetei. Fidelitatea turnãturii va trebui sã ia în consideraţie: . identicã cu macheta.contracţia machetei de cearã.mase de ambalat pentru aliaje nenobile. Dupã modul de realizare al tiparelor pieselor protetice metalice. Fe-Ni-Cr).mase de ambalat pe bazã de silicaţi (pentru aliaje Co-Cr. în funcţie de modul de prelucrare al cerii. .25-1. .ambalare într-un singur timp (a). 155 . ambalarea poate fi: . . între 1. Co-Cr-Mo. b. . Obiectivul principal al turnãrii este obţinerea unei piese metalice cât mai precisã.contracţia aliajului topit la solidificarea lui.mase de ambalat pe bazã de fosfaţi (Pd-Ag. Ni-Cr-Mo).ambalarea în vid (c).

În cuptorul de preâncãlzire. Pentru aliajele nobile. Aici începe dilatarea termicã. . se topeşte şi se arde o parte din ceara machetei şi se evaporã parţial apa din masa de ambalat. Având efect oxidant nu trebuie sã ajungã la aliaj (zona oxidantã). Turnarea este pregatitã prin aducerea tiparului la temperatura de topire a aliajului. în cuptorul de încãlzire. Flacãra prezintã mai multe zone: . utilizeazã flacãra obţinutã din amestecul gazului natural (metan. se arde complet ceara. se usucã complet tiparul.conul urmãtor (de culoare verde ) este zona de combustie. are temperatura cea mai ridicatã cu care trebuie realizatã topirea aliajului. Fig. (figura 38). Topirea cu flacãra. Din amestecul acetilenã/oxigen/aer rezultã o flacãrã ce genereazã o temperaturã ridicatã. propan.. butan) cu oxigenul. reprezintã zona de reducere (zona reductoare). Cr-Ni.8000C. Temperatura flãcãrii este de 1000-15000 C. Natura gazului şi proporţia între gaz şi aer în amestecul ars influenţeazã temperatura flãcãrii. de aproximativ 38000 C.conul de lângã arzãtor (pistol) corespunde zonei de amestec a gazului cu aerul înainte de combustie (zona rece). sursa de cãldurã fiind flacãra obţinutã prin arderea gazelor sau curentul electric.modificãrile de volum ale masei de ambalat: dilatarea totalã ( suma rezultatã din dilatarea de prizã.conul albastru. în confecţionarea RPF se foloseşte cel mai frecvent amestecul de gaz metan/aer. aliajele de aur pentru metalo-ceramicã şi unele aliaje nenobile. Topirea aliajului se poate realiza în pâlnia tiparului sau la distanţã. obţinându-se tiparul. . Rezultã o temperaturã de 1500 0C. În cuptorul de încalzire temperatura creşte de la 200. Poate începe la aproximativ o orã de la priza masei de ambalat. care necesitã o temperaturã de topire mai ridicatã. Este înconjurata de oxigenul din aer. temperatura creşte lent de la 0–2000C.38 Zonele flăcării a) zona rece b) zona oxidantã c) zona reductoare 156 . ce se foloseşte pentru aliaje inoxidabile de tip Cr-Co. în urma trecerilor succesive a machetei ambalate din cuptorul de preâncãlzire. Aliajele pe bazã de paladiu. indiferent de tipul masei de ambalat folosite. într-un creuzet refractar. dilatarea higroscopicã şi dilatarea termicã. Se definitiveazã dilatarea termicã.

folosind-se efectul lui Joulle-Lentz. verticalã). Topirea curentã a aliajului se face într-un creuzet din material refractar (în afara pâlniei de turnare a tiparului).Topirea electricã. Sudura. obţinându-se RPF (în cazul lucrãrilor total metalice) sau componenta metalicã (în cazul RPF mixte). Solidarizarea elementelor de agregare cu corpul de punte Continuitatea structurii metalice a RPF se poate realiza prin: sudura. fãcând imposibilã degradarea acestuia prin oxidare. În zonele de contact aliajul este în stare plasticã sau fluidã. prin forţa centrifugã (orizontală. Obţinerea structurii metalice în acest caz. Sudura se poate realiza prin punctare. atunci când puntea se realizeazã din elemente separate. supraturnare şi lipire cu loturi. se realizeazã dupã solidarizarea componentei metalice a elementelor de agregare. prin topire localã la nivelul zonei de contact (joncţiune). (figura 39) Introducerea aliajului topit în tipar se poate realiza datoritã greutãţii proprii (turnare staticã). în urma turnãrii rezultã elementele de agregare (retentorii) şi respectiv intermediarii (corpul de punte). prin vacuum/presiune sau cu ajutorul forţei pneumatice. Dupã rãcirea lentã a metalului (înconjurat de masa de ambalat) se face dezambalarea. Curentul electric de înaltã frecvenţã (CIF) este folosit ca sursã de energie la aparatele moderne de turnat dezvoltând o temperaturã de 30000C. Reprezintã tehnica de realizare a unei legaturi între douã suprafeţe metalice. argon. Are marele avantaj al unui control riguros şi permanent în ce priveşte temperatura dezvoltatã. 9. sudura fãcându-se fãrã aport suplimentar de material (lot). În cazul RPF realizate prin tehnologia din elemente separate. de componenta metalicã a intermediarilor. xenon). Permite topirea aliajului în atmosfera de gaze inerte (heliu. Curentul electric poate dezvolta temperatura de 15000 C. când suprafeţele metalice sunt aşezate între doi electrozi de cupru 157 .

între piesa de lipit şi electrod se asigurã o temperaturã de peste 30000 C. obţinutã printr-un arc electric. siliconi) care sã permitã reproducerea identicã a poziţiei din cavitatea bucalã. Prin turnarea unui nou model de lucru se creeazã posibilitatea probei între elementele de agregare. Sudura cu gaz ionizant. a breckets-urilor sau în poziţionarea elementelor metalice prefabricate. acrilat autopolimerizabil. lãsându-se liberã marginea cervicalã. conţinând şi un procent mic de metal. Elementele de agregare. care are rolul de a scãdea intervalul de topire (Ag. care apar la nivelul joncţiunii. Cd). Temperatura de topire a lotului trebuie sã fie cu 50-1000C. ce sunt înglobate într-o nouã masã metalicã. Lotul este un aliaj utilizat la solidarizarea prin lipire a douã sau mai multe piese metalice. În interiorul elementelor de agregare se picurã cearã. Datoritã coroziunii în mediul bucal şi fenomenelor de obosealã. în tehnologia confecţionãrii protezei parţiale mobilizabile scheletate. Supraturnarea. ionizeazã amestecul de argon şi hidrogen eliberat de electrodul de lucru. puse una peste alta şi asupra cãrora acţioneazã perpendicular o forţã suficient de mare. fãrã a produce modificãri structurale în zonele vecine. care permite repoziţionarea pe model şi îndepãrtarea ansamblului elemente de agregare-corp de punte. inferioarã celei a aliajului din care s-au confecţionat piesele ce urmeazã a fi lipite. Foloseşte un electrod din acelaşi metal cu elementele care se sudeazã. aliajul se topeşte local stabilind continuitatea structurii metalice.prin care trece curentul electric. 158 . care prezintã retentivitãţi. Suprafaţa de contact cu elementele anterior realizate (turnate sau prefabricate) trebuie sã fie cât mai mare. Lipirea cu lot. Scânteia. Sub acţiunea laserului. Este tehnica ce stã la baza condensãrii foliilor din aur. se poate produce desolidarizarea elementelor cuprinse în supraturnare. Cu. Sn . Este procedeul de realizare a continuitãţii a douã structuri metalice. Aliajul de supraturnare şi aliajul din care au fost realizate anterior elementele ce urmeazã a fi solidarizate trebuie sã fie de acelaşi tip. Acest tip de sudurã este utilizat în confecţionare inelelor ortodontice. Lipirea cu lot necesitã mai multe faze clinico-tehnice. Sudura prin compresie se realizeazã între douã componente metalice. dupã proba lor pe dinţii stâlpi sunt amprentate cu un material (gips. astfel încât. ce are un punct de topire inferior cu cel puţin 2000 C faţã de cel al structurilor metalice ce vor fi solidarizate. Are o compoziţie asemãnãtoare cu aliajul pe care trebuie sã-l lipeascã. Sudura prin laser se bazeazã pe posibilitatea laserului de a dezvolta o energie mare şi care poate fi direcţionatã pe suprafeţe foarte mici.

Ocluzal se aplicã o frezã sau un bãţ de chibrit. Din masa de ambalat nespecificã (gips cu nisip) se realizeazã un model care va fixa coroanele. vestibular şi oral se fac doua pâlnii de acces. Înainte de priza finalã a modelului din masa de ambalat. care împiedicã ulterioarele modificãri de poziţie între componentele de lipit (c). figura 40 a) b) c) 159 . modelul se pune în cuptorul de preâncãlzire şi apoi în cel de încãlzire. Dupã priza masei de a ambalat. aceasta pâlnie va fi mai largã putând fi comparatã cu pâlnia conului de turnare.2 mm (a). aducându-se la temperatura de lipire. Solidarizarea pe poziţie a corpului de punte cu elementele de agregare se face cu cearã de lipit interproximal (b). la nivelul locului de lipire.02-0. Suprafeţele ce urmeazã a fi lipite sunt curãţate de stratul de oxizi şi între ele se realizeazã un spaţiu capilar ce favorizeazã curgerea lotului. Deoarece lotul se va introduce dinspre oral. Distanţa optimã dintre componentele ce urmeazã a fi lipite este de 0. pãtrunzând în interiorul lor şi totodatã va încercui corpul de punte vestibulo-oral (d).a componentei metalice a corpului de punte.

curgerea lotului în spaţiul papilar modificã spaţiul sau /şi poziţia papilei interdentare cu lezarea ei consecutivã. Pentru RPF mixte. . dupã care urmeazã lustruirea.curgerea lotului pe suprafaţa ocluzalã (dacã s-a pus cantitate prea mare de lot sau/şi nu s-a folosit substanţã antidecapantã) duce la modificarea relaţiilor ocluzale. În cazul RPF mixte (metalo-acrilice) lipirea este urmatã de proba pe câmpul protetic a componentei metalice a punţii.îndepãrtarea de pe model a elementelor de agregare. Decapantul este de obicei un compus pe baza de bor (borax: Na2 B4 O7x 10H2O). nu se realizeazã lipirea. . se pot perfora prin topire elementele de agregare ale RPF şi/sau se poate realiza o suprafaţã de lipire poroasã. . realizarea componentei fizionomice (cu sau fãrã realizarea machetei acesteia) ºi cimentarea. Decapantul este folosit pentru ca lotul sã adere de suprafeţele curate ale componentelor metalice de lipit (ale RPF). Înainte de încãlzire se aplicã.dacã flacãra are temperatura prea ridicatã. (nelustruite) împiedicând împrãştierea lotului la acest nivel. care se pensuleazã pe zonele de graniţã. În acest scop se foloseşte pulberea de grafit. . lipite cu cearã de lipit de corpul de punte. Antidecapantul este un material care se aplicã la limita suprafeţelor de lipire având rolul de a împiedica curgerea lotului pe zonele vecine celor de lipire.40 Lipirea cu lot la punţile din elemente separate. metalo-ceramice. care se topeşte la 400-4500 C. operaţia de lipire se realizeazã dupã arderea (coacerea) componentei ceramice necesitând conformarea unor suprafeţe metalice 160 . poate determina modificarea poziţiei spaţiale a acestora. .curgerea lotului pe suprafaţa vestibularã duce la modificarea aspectului fizionomic. un decapant. Accidente şi incidente ale lipirii cu lot: .lotul nu curge (masa de ambalat nu a fost suficient încãlzitã sau temperatura de topire a lotului e prea ridicatã). dacã spaţiul dintre ele este mare şi ceara nu a fost bine rãcitã sau dacã nu s-au aplicat freze vechi sau beţe de chibrit pe suprafaţa ocluzalã.d) Fig. pe suprafeţele care vor fi lipite.

Corpul de punte prezintă prelungiri (aripioare) spre elementele de agregare. b) a) Solidarizare provizorie cu ceară b) Lipire prin sudură 10. aliaj ce nu are lot pentru lipire. Lipirea prin sudură. Se realiza la punţile din wipla. Prezenţa masei ceramice pe componenta metalicã atrage dupã sine riscul fisurãri acesteia (ceramicii). din cauza încãlzirii prea rapide şi/sau neomogene a structurilor ce urmeazã a fi lipite. de acestea (fig.interproximale între care sã se realizeze lipirea. Punţi speciale 161 . prelungiri ce erau lipite prin punct de sudură.41 : a.

prin tendinţa de basculare a acestora spre edentaţie. Dintele stâlp intermediar. iar pentru zona lateralã este de trei. trebuie sã ofere o suprafaţã sensibil egalã ca întindere. în condiţiile unei structuri rigide a RPF. se întrerupe prin decimentarea de pe retentorul cu valoare mai redusã. În cazul retentorilor cu valoare disproporţionatã de fixare pe câmpul protetic. aceasta solicitare a dinţilor stâlpi. care pot fi înlocuiţi prin RPF este de patru. Valoarea diferitã a suprafeţei de retenţie nu intrã în competiţie între cele douã elemente de agregare. Pregãtirea prin şlefuire a dintelui stâlp şi tipul de retentor utilizat (alegerea elementului de agregare).decimentarea c) În cazul unei RPF fixate pe trei dinţi stâlpi. pe câmpul protetic trebuie sã fie conceput şi realizat într-o grosime suficientã pentru a nu se deforma sub acţiunea forţelor ocluzal.Marea varietate a tipurilor de RPF permite aplicarea lor ca mijloace protetice în foarte multe forme ale edentaţiei parţiale.42 Deformarea elasticã a punţilor . peretele metalic al elementului de fixare. Reacţia apare mai favorabilã pentru punţile rigide care au doi retentori cu valori clar diferite. ca urmare a modificãrii elastice a corpului de punte. astfel ca riscul decimentãrii sã fie egal sau foarte redus. face ca riscul decimentarii sã fie considerabil mai mare în cazul în care. chiar şi în condiţiile unui corp de punte sprijinit la o singurã extremitate. RPF fac ca forţele ocluzale sã se distribuie relativ egal şi pe retentori (elementele de agregare) şi la nivelul dinţilor stâlpi. fie retentorul. Mobilitatea fiziologicã a dinţilor stâlpi. când deformarea elasticã a intermediarilor (a corpului de punte) acţioneazã nebiologic asupra dinţilor limitanţi ai breşei. stâlpul intermediar pare cã anuleazã efectul deformãrii elastice din cazul punţilor lungi. Din cauza rigiditãţii lor. dar sunt asezaţi unul lângã altul şi corpul de punte este în extensie. elastice. cele douã elemente de agregare acţioneazã solidar şi nu apare tendinţa la desprindere a punţii de pe retentorul cu suprafaţa mai redusã.(figura 42) a) b) Fig. Efectul rãmâne nefavorabil şi duce la decimentarea retentorului cu valoarea cea mai redusã. O situaţie asemãnãtoare o întâlnim şi în cazul punţilor lungi. Numãrul maxim de dinţi din zona frontalã. Astfel. fie pregãtirea structurii dentare va creea diferenţe semnificative între cei doi dinţi stâlpi limitanţi ai breşei. joacã 162 . Datoritã rigiditãţii punţii.

mezialã. neconexatã.cu extensie imediatã 1. nu datoritã deformãrii elastice. puntea DOLDER şi GILMORE). O categorie specialã a RPF o constituie punţile excepţionale din care fac parte: . care sã permitã intruzia (rezilienţa) diferenţiatã a dinţilor stâlpi subiacenţi RPF. incluşi ca suport în sprijinul RPF.puntea mobilã (puntea telescopatã . Legãtura corpului de punte cu retentorii se face numai la o extremitate. Se anuleazã astfel efectul de pârghie care s-ar produce în cazul în care dispozitivul de articulare ar fi plasat la extremitatea punţii. poziţia intermediarilor fiind mezialã respectiv distalã de elementele de agregare. În mod curent RPF au intermediarii (corpul de punte) poziţionaţi între elementele de agregare (retentori). Punţile cu extensie pot fi: a . printr-o conexare articulatã. ci datoritã diferenţei de rezilienţã parodontalã a dinţilor stâlpi. aparte. .43 Rolul “fulcrum” al dintelui intermediar Este de dorit în aceste situaţii clinice sã se realizeze întreruperea structurii metalice rigide a punţii.puntea totalã. (figura 45). în extensie. 2.rolul “fulcrum“. . 163 .puntea pe implant. . Articularea se va face la nivelul dinţilor intermediari şi nu la extremitatea spaţiului edentat.cu extensie mediatã .distalã. .puntea cu extensie. este reprezentatã de poziţionarea corpului de punte de o singurã parte a dinţilor stâlpi în consolă. Puntea cu extensie. (figura 43) a) b) Fig.puntea combinatã (compusã). Sprijinul dento-parodontal al acestor RPF se realizeazã punctiform. O categorie specialã. (fig. Din acest motiv puntea cu extensie va folosi ca sprijin minimum doi dinţi stâlpi. 44) b. cealaltã extremitate rãmãnând liberã.

cu lipsa incisivului central sau lateral. 45 Punte cu extensie mediată Fig. Folosirea cea mai frecventa a punţii cu extensie mezialã este pentru: absenţa incisivului lateral când sunt folosiţi ca dinţi stâlpi caninul şi premolarul unu. la care corpul de punte este fixat de elementul de agregare printr-o barã palatinalã flexibilã. axul de implantare este favorabil. sunt indicate pentru: Punţile cu extensie sunt controversate ca şi soluţie de tratament. scopul acestuia fiind exclusiv de a împiedica migrarea verticalã a molarului antagonist şi temporizarea tratamentului prin protezã mobilizabilã. atunci când ele sunt a) restaurarea edentaţiilor reduse. Puntea cu extensie mediatã reprezintã varianta punţilor cu extensie. în scop strict estetic şi cu dorinţa pãstrãrii diastemei sau tremei. 44 Punte cu extensie imediată: acceptate. Puntea totalã. care restaureazã o edentaţie parţialã mixtã întinsã. având ca suport mucoasa palatinã. Dintre cele douã tipuri de punţi cu extensie (mezialã şi distalã). printr-o piesã proteticã unicã. Au marele avantaj cã folosesc ca suport în restaurarea proteticã. când se folosesc ca dinţi stâlpi premolarul doi şi molarul unu. Reprezintã o construcţie proteticã fixã. Corpul de punte este de volumul unui premolar. Condiţia obligatorie pentru realizarea 164 . mucoasa. utilizând ca dinţi stâlpi ambii premolari. cele mai acceptate sunt punţile cu extensie mezialã. d) cazurile clinice în care antagoniştii punţii cu extensie sunt reprezentaţi de o protezã (mobilã sau fixã). e) cazurile clinice în care hemiarcada opusã punţii cu extensie este integrã. Aceasta absoarbe forţele de masticaţie preluate de dintele de înlocuire. c) cazurile clinice în care dinţii stâlpi au o coroana lungã. Aceste punţi sunt recomandate numai în cazul edentaţiilor unidentare maxilare. când lipseşte un singur dinte. implantarea parodontalã este bunã sau foarte bunã. absenţa premolarului unu. Pentru puntea cu extensie distalã cea mai acceptatã rezolvare este protezarea edentaţiei terminale molare. în schimbul sacrificiului dinţilor din zona laterală a arcadei. b) cazurile clinice în care dimensiunea mezio-distalã a breşei este egalã sau mai micã comparativ cu aceeaşi dimensiune a dinţilor stâlpi.a) b) Fig.

165 . Şlefuirea accentuatã. O punte totalã are minimum 4 elemente de agregare şi 3 corpuri de punte. de cele mai multe ori asociatã cu o conicitate excesivã a bontului. iar dimensiunea verticalã de ocluzie (DVO) trebuie regăsitã. apare ca faza clinicã obligatorie.46 Aspect clinic ideal pentru o punte totalã În tehnologia realizãrii punţii totale. Dacã valoarea implantãrii molarilor de 12 ani şi a caninilor este foarte apropiatã. în suprafaţã. Poate fi confecţionatã din aur platinat. sprijinul în cazul unei punţi totale este definit ca fiind poligonal. Prin poziţia spaţialã a dinţilor stâlpi. faza de determinare a relaţiilor ocluzale intermaxilare. (figura 46) Fig. Sunt necesare 23-30 grame de aur sau 20-25 grame de palliag. în trei planuri. comparativ cu cea a retentorilor de pe molari (mai ales în cazul realizãrii pe canini a coroanelor mixte). prin folosirea şablonului de ocluzie. Puntea pe implant. Este o etapã obligatorie. care a permis folosirea implanturilor ca şi infrastructurã pentru lucrãrile protetice. deoarece dupã şlefuirea tuturor dinşilor prezenşi pe arcadã. poate fi o cauzã a decimentãrii retentorilor la nivelul caninilor care suportã majoritar forţele de masticaţie. relaţia de ocluzie s-a modificat. Situaţia clinicã idealã este: prezenţa pe arcadã a caninilor şi molarilor de 12 ani.punţilor totale este prezenţa pe arcadã a minimum 4 dinţi care sã aibã o dispoziţie topograficã favorabilã şi o valoare parodontalã (implantare) capabilã sã suporte întreaga suprastructurã. Pentru începãtori (medic şi/sau tehnician) este de preferat tehnologia din elemente separate. Aceasta RPF este posibilã datoritã evoluţiei stomatologiei actuale. aur 833‰ sau palliag. problema majorã o reprezintã suprafaţa de contact net diferitã a retentorilor de pe canini.

se poate mobiliza în scopul igienizãrii.Dupã formă. Prersupune o şlefuire accentuatã a dinţilor stâlpi. Puntea mobilã (puntea telescopatã. la osul alveolar fãrã rolul de ”amortizor” şi “transformator” de presiune al parodonţiului. RPF se vor face fie numai pe infrastructura reprezentatã de implanturi. lamã. Implanturile pot fi folosite în edentaţia parţialã. implantului revenindu-i rolul de a transforma edentaţia terminalã în edentaţie lateralã. în special în plan vertical. Reuşita RPF pe implant este condiţionatã de punerea în acord a rezilienţei parodontale a dinţilor naturali. ca poziţie topogaficã a implantãrii pot fi: intraosoase.Transmiterea forţelor de masticaţie în cazul implanturilor este directã. Implanturile nu beneficiazã de rolul parodonţiului de susţinere. cât şi în edentaţia totalã. şurub.47 Tipuri de implanturi. Transmiterea forţelor de masticaţie osului subiacent este total diferitã la implanturi faţã de dinţii naturali. Ca materiale pentru realizarea implanturilor se poate folosi: titanul. sã poatã fi confecţionate şi cimentate 166 îndepãrtãrii punţii pentru igienizare distrus prin permite realizarea unei structuri protetice care sã refacã procesul alveolar . cu imobilitatea (fixitatea) implanturilor osteointegrate. Punţile fixe-mobile şi/sau punţile fixe-fixe articulate pe implanturi. în RPF şi/sau în restaurãrile protetice mobile. implanturile pot fi: ac. de a transforma presiunea masticatorie în tracţiune pe osul alveolar. aliajele de crom-nichel-crom. grilã. aliajele de aur. În edentaţiile parţiale reduse sunt larg utilizate în rezolvarea edentaţiei terminale. pentru cazurile clinice în care aplicarea punţilor fixefixe comportã riscuri. oferã o alternativã reuşitã de tratament a edentaţiei parţiale. stâlpul distal fiind reprezentat de implant. astfel încât înaintea aplicãrii retentorilor pe infrastructura dentarã. tantalul. în totalitatea lor sau numai o parte din ele. subperiostale sau mixte (intraosoase şi subperiostale). fie între sprijinul pe dinţii naturali şi sprijinul pe implanturi al RPF. figura 47 Fig. ceramicã. astfel încât sã existe o articulare a punţii care sã permitã o uşoarã mobilitate între segmentele articulate. Posibilitatea intervenţii chirurgicale laborioase. Puntea telescopatã. puntea DOLDER şi GILMORE). Principala caracteristicã a punţilor mobile este aceea cã.

pe lângã rolul de protecţie a bonturilor. Mai frecvent telescoparea se utilizeazã pentru ancorarea protezelor parţiale şi/sau totale pe dinţii restanţi. parte integrantã a punţii telescopate. între retentori (la nivelul breşei) fiind confecţionatã o barã rigidã.48 Puntea telescopatã Stabilitatea punţii telescopate pe câmpul protetic se face prin fricţiunea între exteriorul capei cimentate pe dintele stâlp şi interiorul retentorului. Cei doi autori au conceput o punte mobilizabilã. ce unea retentorii cu ajutorul unor clame (cãlãreţi) cuprinşi în corpul de punte şi accesibili dinspre faţa mucozalã a acestuia (corpul de punte). pentru barele cu aspect piriform al secţiunii barei. 49 Puntea DOLDER-GILMORE Stabilitatea cãlãreţilor pe bara DOLDER se face fricţional. Pacientul poate alternativã în îndepãrta singur pentru igienizare RPF. Capelor. Îndepãrtarea pentru igienizare a corpului de punte permite realizarea unor dinţi de 167 . având pe secţiune aspectul eliptic sau piriform. Puntea DOLDER şi GILMORE. (figura 49) Fig. pentru barele cu profil eliptic pe secţiunea transversalã şi retenţional.cape de protecţie cu o grosime de 0. la care elementele de agregare (retentorii) se fixau pe dinţii stâlpi. figura 48 Fig. Intermediarii (corpul de punte) se fixau de bara rigidã.30 mm. Puntea telescopatã poate fi o tratamentul edentaţiei parţiale reduse prin RPF. le revine şi rolul de a diminua şlefuirea dinţilor în scopul paralelizãrii lor.

cu o punte cu extensie mediatã.înlocuire voluminoşi. care restaureazã protetic absenţa incisivului lateral. această lucrare asociindu-se cu o extensie imediatã. Piesa proteticã unicã este o asociere a celor doua tipuri de punţi: fixã-fixã şi puntea cu extensie mediatã. care protezeazã primul premolar maxilar. Detaşarea corpului de punte permite controlul igienic riguros la nivelul interfeţei corpului de punte cu mucoasa crestei edentate subiacente. faţã de retentorul de pe premolarul unu. Volumul mare al retentorului de pe molarul doi maxilar. O astfel de rezolvare o poate constitui realizarea unei RPF care protezeazã absenţa primului premolar şi a incisivului lateral maxilar. figura 50 Fig. Puntea combinatã (compusã). Reprezintã un hibrid între douã sau mai multe tipuri de rezolvare a edentaţiilor parţiale prin RPF. asociaţi unei refaceri considerabile a procesului alveolar. (figura 51) Fig. având retentorii pe premolarul doi şi pe caninul maxilar. Soluţia tehnicã de protezare este o punte fixã-fixã pentru protezarea primului premolar.50 Puntea cu extensie mediatã Aceeaşi edentaţie poate fi rezolvatã prin asocierea unei punţi fixã-fixã. nu se pune problema decimentãrii elementelor de agregare. Edentaţia premolarului este protezatã printr-o punte fixã-fixã. Un alt tip de punte compusã poate fi rezolvarea edentaţiei primului molar şi primului premolar maxilar. având un raport intim în suprafaţã cu creasta edentată subiacentã. motiv pentru care rezolvarea proteticã de înlocuire a molarului unu maxilar se face printr-o punte fixã-mobilã. care protezeazã incisivul lateral.51 Punte fixã-mobilã 168 . Retentorii având suprafeţe sensibil egale ca mărime. poate conduce la riscul unei decimentãri la nivelul premolarului doi.

conturul. unde legãtura punţii fixã-fixã. face imposibilã imitarea dintelui original. Când sunt luminate. POUND. FRUSH. Cu toate acestea. Când sunt folosite tehnici restaurative pe unul sau mai mulţi dinţi. Efectele estetice ale restaurãrilor dentare sunt controlate de: forma. stomatologii încearcã în multe situaţii sã copieze dintele natural. aliniamentul. FISHER. Prezenţa unui spaţiu mai mare sau mai mic la nivelul breşei. în echipã. Când pacienţii cer o apariţie naturalã nu înseamnã cã vor o copie fidelã a dinţilor adiacenţi sau antagonişti. le revine rolul individualizãrii soluţiei de tratament pentru fiecare pacient în parte.52). „Comunicarea formei este datã de umbre”. cu o punte fixã-mobilã. BLANCHERI. Abilitatea de a face un dinte sã parã mai lat sau mai îngust. se realizeazã printr-o articulare. cu ajutorul unei culise intracoronare. 169 .Disjuncţia forţelor de masticaţie se face la nivelul feţei distale a premolarului doi maxilar. nu existã un tip de punte aplicabil în toate stãrile sau formele individuale de edentaţie parţialã. mai lung sau mai scurt. Determinarea culorii Crearea iluziei este unul din obiectivele cele mai importante ale esteticii dentare. PRINCIPIILE ILUZIEI Obiectele nu pot fi distinse fãrã luminã. copierea esteticii dinţilor naturali restanţi ar trebui sã fie ultimul scop. Singurul percept general valabil al RPF este: “primo non nocere “. este un ajutor de neestimat când trebuie rezolvate problemele estetice. Puntea combinatã este rezultatul asocierii între o piesã proteticã unicã a unei punţi fixã-fixã. În Estetica Dentarã “manipularea umbrelor” poate face ca dinţii sã capete un aspect estetic (fig. textura şi culoarea dinţilor originali. Medicului şi tehnicianului. cele mai multe obiecte aratã douã dimensiuni: lungimea şi lãţimea. cu puntea fixã-mobilã. pentru a obţine o simetrie a zâmbetului. PINCUS au intervenit în dezvoltarea iluziei în stomatologia esteticã. Lumina naturalã este multidirecţionalã: ea scoate în evidenţã textura şi aruncã umbre care determinã a treia dimensiune: adâncimea. Deşi fiecare din tipurile de RPF îşi are indicaţia precisã în rezolvarea unui anumit tip de edentaţie parţialã. mãrimea. Medicul va modifica frecvent forma dintelui pentru a obţine un rezultat estetic.

Elementele fizice tangibile nu sunt întotdeauna atât de importante ca elementele percepute vizual (senzaţiile). Foarte importantã este percepţia luminii şi a umbrei. 53 – Obţinerea celei de a III-a dimensiuni prin umbră Fig. În fig. 54 – Machiajul (umbra) de contur al feţei 170 . bombaţi. 53 se observã cum jocul de luminã şi umbrã dã iluzia unei a treia dimensiuni. Fig. Trebuie o înţelegere a principiilor de bazã a percepţiei pentru a putea controla iluzia. cea de adâncime. Percepţia formei este dezvoltatã folosind iluzia care controleazã aparenţa când dimensiunile fizice nu sunt propice. scurţi sau lungi. Iluzia este arta schimbãrii percepţiei fãcând un obiect sã parã diferit de ceea ce este în realitate. 52 – Realizarea profunzimii prin umbre Percepţia vizualã este un fenomen analitic care impune: detecţie – recunoaştere – selecţie – organizare. Dinţii pot fi fãcuţi sã aparã plaţi. îmbãtrâniţi sau tineri. în machiaj.Fig. care rezultã din aparenţã.54 observaţi cum machiajul dã contur feţei. masculini sau feminini. În fig. Aceste tendinţe artistice sunt în subconştientul percepţiei noastre în ceea ce priveşte forma. S-ar putea folosi un nou termen – cel de “percepţie artisticã”. laţi. care ne ajutã sã creăm iluzia. Acest „principiu al iluminãrii” se aplicã în mod egal în îmbrãcãminte. înguşti. dar şi la dinţi.

O altã tendinţã artisticã la fel de importantã în stomatologie este „principiul liniilor”. poziţia lor pe arcadã. care este cel mai galben dintre dinţii frontali (mai saturat). Deşi cunoaşterea procedurilor de identificare a unei culori este . sex. Culoarea inadecvatã poate distruge efectul cãutat cu trudã. mai feminini sau mai masculini. La persoanele tinere dinţii sunt luminoşi (valoare crescutã). pe care MOUNT le-a clasificat în: abraziune. nu sunt pigmentaţi. iar la viguroşi este mai închisã. La pacienţii delicaţi culoarea este mai deschisã. iar premolarul doi este uşor mai închis decât premolarul unu. eroziune. Cu ajutorul culorii se poate face ca dinţii sã parã mai laţi sau mai înguşti. în timp ce folosirea de linii verticale îl fac sã aparã mai lung (fig. La femei. atriţie. unde dinţii sunt mai pigmentaţi. abfracţie şi fracturã. Pentru practicianul. ci şi prin modificarea percepţiei formei dinţilor cu ajutorul culorii. 55 – Accentuarea dimensiunii prin sensul liniilor Percepţia culturalã şi artisticã se îmbinã automat în subconştientul nostru.55). care trebuie sã refacã integritatea morfologicã şi funcţionalã a arcadei dentare. Folosirea de linii orizontale face ca un obiect sã aparã mai lat. La bãtrâni. Fig. mai tineri sau mai bãtrâni. nu numai prin modificarea culorii. au marginea incizalã mai translucidã decât la bãrbaţi. Premolarul unu are culoarea incisivului central. netezi. incisivul lateral este mai deschis la culoare decât incisivul central şi decât caninul. Culoarea este o parte a impresiei vizuale. pot prezenta spoturi albe hipoplazice şi sunt texturaţi. Culoarea Culoarea joacã un rol important în ESTETICA DENTARÃ. gama largã de culori este o realã provocare. dinţii sunt întunecaţi (au valoare scãzutã). sunt plani. Discromiile dentare au diverse cauze şi forme. Culoarea poate fi modificatã de diverse procese de uzurã. Culoarea dinţilor variazã în funcţie de: vârstã. Cunoaşterea principiilor culorii permite realizarea unor restauraţii dentare cât mai aproape de natural. mai lungi sau mai scurţi. nu mai au transluciditatea şi strãlucirea dinţilor tineri. dinţii sunt mai deschişi la culoare. folosind materiale restaurative. sunt pigmentaţi (au concentraţie mare). Manipularea lor în Cosmetica Dentarã pãcãleşte ochiul observatorului când fabricãm restaurãrile estetice. personalitate. Pentru profani dintele este alb. au o culoare uniformã. În funcţie de poziţia dinţilor.

Orice culoare nu poate fi perceputã decât dacã lungimea sa de undã este prezentã în sursa luminoasã. Când lumina . psihologie şi chiar filozofie. . Ştiinţa culorii implicã fizicã. dispersând-o astfel încât sã nu se poatã vedea prin ea. difuzeazã (rãspândeşte) lumina şi creeazã zone cu o strãlucire mai slabã (umbrele). tehnicieni şi producãtorii de materiale. au aceasta proprietate. observatorul şi lumina. Aceste concepţii avansate nu sunt necesare pentru percepţia culorii. La percepţia culorii şi formei obiectelor iau parte: obiectul. compozitele. Culoarea percepută este porţiunea din spectru. el apare colorat.lumina este absorbitã de obiect (absorbţia).fundamentalã.lumina se reflectã (reflexia). procedura de alegere a culorii nu este atât de simplã. în timp ce suprafaţa rugoasã. Când absorbţia intereseazã toate lungimile de undã ale fascicului luminos. alb sau negru. Când obiectul absoarbe selectiv anumite lungimi de undã şi le reflectã pe altele. Obiectul colorat se comportã ca un filtru care absoarbe sau reflectã radiaţiile la care este supus. care este reflectatã înapoi spre ochi. obiectul apare incolor. Acest joc de luminã şi umbrã stã la baza percepţiei noastre tridimensionale (lungime. sistemele de ordonare a culorilor şi alte materii la fel de “ciudate” sunt parte integranta a “lumii culorii”. Porţelanul. Din pãcate. strãlucitoare reflectã în totalitate lumina incidentã. dar sunt esenţiale în înţelegerea fenomenelor apãrute în cadrul percepţiei şi potrivirii culorii în structurile dentare protetice.Trebuie luate în calcul limitele materialelor existente în ceea ce priveşte posibila restaurare proteticã esteticã. Textura. Din cauza conceptelor şi a dezvoltãrii actuale. depinzând de cât de importantã a fost absorbţia. lãţime şi adâncime). ondulatã provoacã interferenţe. Este importantã înţelegerea naturii tridimensionale a culorii pentru a putea realiza aceasta diferenţã şi pentru a reuşi selectarea nuanţei potrivite. studiul spectrofotometriei. . a) Obiectul: Cu un fascicul de luminã se pot produce 3 fenomene: . psihofizicã. existã o diferenţã între „selecţia nuanţei” şi „potrivirea culorii”. teoriile despre vederea în culori. adeseori ea este neglijatã în procesul educaţional sau este puţin înţeleasã de stomatologi. Selecţia clinicã a nuanţei implicã mai mult decât alegerea unei culori dintr-un ghid şi obţinerea unei restaurari identice cu a dintelui iniţial. Natura luminii. netedã. starea suprafeţei obiectului influenţeazã modul de reflectare a undei de lumină.lumina este transmisã (transluciditatea). Suprafaţa albã. Transluciditatea este proprietatea substanţei de a permite trecerea luminii.

Unele materiale dentare. Lumina care ajunge la ochi stimuleazã fotoreceptorii din celulele cu conuri şi bastonaşe de pe retinã. El reflectã toatã lumina care cade asupra lui şi apare alb. Adâncimea este un concept spaţial al combinãrii şi amestecului culorii şi combinã conceptul de transluciditate cu cel de opacitate. Fluorescenţa este procesul de emisie a energiei luminoase de cãtre un material atunci când este supus unui fascicul de luminã. Energia este convertitã printr-o reacţie fotochimicã într-un impuls nervos şi se transmite prin nervul optic în lobul occipital al cortexului. Opacitatea – un material opac nu permite trecerea luminii prin el. dar dacã lumina este deficitarã într-o anumitã culoare. Dacã sursa de luminã conţine toate culorile spectrului. o altã parte este refractatã. Dinţii umani sãnãtoşi emit lumina fluorescentã când sunt expusi la raze UV. Transluciditatea determinã aspectul natural sau artificial unei restauraţii protetice dentare. La dinţii naturali lumina trece prin smalţul translucid şi este reflectatã în afarã de dentina subiacentă smalţului. Aceasta este teoria „tricromaticã” de interpretare a culorilor. roşu. O restaurare cu coloranţi albi apare artificialã deoarece îi lipseşte adâncimea. atunci se percepe acel obiect într-o culoare falsã. se obţine o citire realã. Clinic. Coloranţii gri sunt o mixturã între negru şi alb. iar ultima parte este transmisã în toate direcţiile şi dã efectul de transluciditate. relativ opacã. când sunt folosiţi la modificãrile de culoare. fluorescenţa fiind policromaticã. Interpretarea culorii este legatã de prezenţa a trei tipuri de celule cu conuri sensibile. cum sunt porţelanurile au în compoziţie agenţi fluorescenţi pentru a reproduce aspectul natural al dinţilor. c) Lumina: . Lumina albastrã sau razele ultraviolete determinã lumina fluorescentã în limite vizibile.pãtrunde într-un obiect transparent şi o parte e reflectatã prin suprafaţã. În zonele în care s-au folosit coloranţi albi sau gri transluciditatea va fi scãzutã. b) Observatorul: Condiţiile optime pentru perceperea culorilor depinde de factorii legaţi de observatorul însuşi şi de mediul în care se aflã. Celulele cu bastonaşe sunt responsabile pentru interpretarea valorii şi diferenţelor luminoase (strãlucitoare). pigmenţii albi ai porţelanului sunt opaci. verde. respectiv la albastru.

CARACTERUL MIŞCÃRII ÎN LUMINA REFLECTATÃ. dã senzaţia de mai puţinã luminozitate. prin contrast. Umbrele sunt folosite pentru a “dramatiza” o arie luminoasă. obrajilor. limbii. Spaţiul întunecat al cavitãţii bucale transpare prin marginea incizalã subţire a dinţilor frontali. astfel încât sã dea senzaţia de natural. Umbrele create pot varia silueta dinţilor. în general. o gingie mai deschisã la culoare determinã. palatului şi gingiei influenţeazã culoarea dinţilor. concavitãţile şi convexitãţile de suprafaţã ale smalţului. Textura de suprafaţã a smalţului influenţeazã intensitatea şi caracterul de reflexie al luminii prin modul în care suprafaţa absoarbe sau reflectã lumina. se va simula acea aparenţã naturalã a transluciditãţii. alegerea unei nuanţe mai închise a dinţilor artificiali. Obţinerea unei luminozitãţi într-o anumitã zonã a dintelui se poate face prin obţinerea unei zone întunecate învecinate.mişcarea luminii. a obrajilor şi a limbii influenţeazã puternic reflexia luminii lãsând-o sã cadã direct pe suprafaţa dintelui sau umbrind dintele. Nuanţa cervicalã a dintelui trebuie sã fie adaptatã în funcţie de culoarea gingiei. Direcţia şi mişcarea luminii determinã umbre şi sunt factorii de bazã în crearea unei iluzii cosmetice. O boltã palatinã înaltã va creşte translucenţa unui dinte cu o margine incizală subţire. ele nu sunt luate prea mult în considerare. Mişcarea buzelor. Umbrele create sunt baza iluziei şi afecteazã restaurarile estetice. Folosirea în zona interproximalã a unei culori de intensitate mai micã sau prin curbarea mai accentuatã a zonei interproximale în sens vestibulo-oral. Culoarea gingiei influenţeazã selecţia culorii dinţilor artificiali.direcţia luminii. Coroanele şi punţile din ceramicã sau compozit trebuie realizate cu o texturã de suprafaţa ce include convexitãţi şi concavitãţi.culoarea luminii. O gingie închisã la culoare va influenţa alegerea unei culori mai deschise a dintelui. îndepãrtând un strat în sens linguo-incizal şi înlocuindu-l cu material transparent. Variaţiile în forma dintelui pot altera culoarea din profunzime. Din pacate. CARACTERUL CULORII IN LUMINA REFLECTATÃ Culoarea buzelor. Pentru rezultate excepţionale ale refacerilor cu materiale fizionomice trebuie luate în considerare trei caracteristici ale luminii: 1.Baza reuşitelor estetice în protezãrile dentare constã în înţelegerea proprietãţii luminii. Dimensiunea şi forma arcadei influenţeazã . La o restaurare proteticã a zonei anterioare a arcadei. variind unghiul de incidenţã al luminii. 3. Acestea cauzeazã variaţii în culoarea şi umbrele dinţilor. 2.

având ca efect apariţia vederii. . Senzaţia datã de undele cu cea mai micã lungime de undã se numeşte violet. Spectrul vizibil se întinde într-o bandã îngustã: 380-760 nanometri. De asemenea. unde x. la cele cu lungimi de undã foarte lungã şi frecvenţã micã (energia electricã). Ordinea spectrului vizibil este urmãtoarea: violet. Sir ISAAC NEWTON a observat cã lumina albã trecutã printr-o prismã se divide în mai multe culori. Descrierea precisã a culorilor şi organizarea lor a fost dezvoltatã dupã alţi 250 de ani de la descoperirea ei de catre NEWTON. Este motivul pentru care tehnicianul dentar trebuie sã participe nemijlocit la stabilirea culorii piesei protetice. Cantitatea luminii reflectate explicã de ce culoarea lucrãrii protetice este diferitã în cavitatea bucalã şi pe modelul de lucru. portocaliu şi roşu (fig. Restaurarile protetice pot fi mai închise la culoare. poate creea senzaţia de edentaţie prin estomparea percepţiei acestora. iar cele infraroşii sunt mai lungi. a descoperit cã aceste culori trecute înapoi prin prismã reproduc lumina albã. Între aceste extreme gãsim surse de energie familiare. Strãlucirea intensã a dinţilor îi poate face prea evidenţi. Absenţa luminozitãţii face dinţii imperceptibili. albastru. Razele ultraviolet sunt mai scurte decât cele ale spectrului vizibi.lãrgimea vestibulului bucal şi deci a cantitãţii de luminã ce poate ajunge la suprafeţele dentare reflectante. Îngustarea arcadei lãrgeşte vestibulul bucal. formând un spectru. Lumina este o micã parte din spectrul electromagnetic. Fig. În acesta sunt incluse toate formele de energie. În 1666. Situaţi în umbra pãrţilor moi. verde. unde tv. gura apare ”plinã de dinţi”. Aceste unde pot stimula retina. iar cea datã de undele cu cea mai mare lungime de undã se numeşte roşu. Lãrgirea arcadei îngusteazã vestibulul bucal şi de aceea dinţii sunt foarte puţin sau de loc luminaţi. 56 – Ordinea culorilor în spectrul vizibil. cum ar fi: unde radio. dinţii posteriori vor trebui realizaţi mai luminoşi. galben.56). reflexia luminii pe suprafeţele dentare este mai intensã. de la cele cu lungimi de undã scurtã şi deci frecvenţa mare (raze cosmice). Spectrul vizual este alcãtuit din senzaţii. Nu existã o distincţie clarã între locul unde se terminã una şi începe cealaltã.

Selectarea culorii este un proces atât vizual. Pentru a-şi învinge singuratatea şi a-şi umple timpul. Calitatea care i-a permis separarea acestor grupuri corespunde nuanţei lui MUNSELL. analizarea diferenţelor şi abia apoi alegerea. Baza. Cunoaşterea naturii tridimensionale a culorii este cheia succesului în potrivirea clinicã a nuanţelor. ALBERT HENRY MUNSELL a creat un sistem numeric obişnuit.57B). Percepţia şi analizarea culorii pot fi învăţate şi îmbunãtãţite cu timpul. ci şi cea mai importantã”. În acest sistem culorile se divid în trei parametrii: nuanţã – valoare – concentraţie. Potrivirea şi modificarea culorii înseamnã vizualizarea. Dimensiunile culorilor nuanţã-luminozitate-saturaţie fac posibilã comunicarea în domeniul culorilor. Figura 57A reprezintã modul haotic de aranjare a pietricelelor la început. Apoi le-a aranjat pe grupuri. Mai întâi le-a pus pe cele necolorate într-o stivã. Abordeazã apoi grupul acromatic şi aranjeazã pietrele într-o coloană în funcţie de cât de luminoase sau întunecoase apar. altele satisfac nevoia privitorului psihologic. negre. pe lângã pietrele colorate existã şi unele necolorate: albe. Unele dintre sisteme sunt utile pentru instrumente complexe. de exemplu Sistemul de Ordonare al Culorilor (SOC). S-au utilizat multe analogii pentru a descrie SOCM. NATURA TRIDIMENSIONALÃ A CULORII E. Sistemul lui MUNSELL (SOCM) este cel care corespunde cel mai bine nevoilor stomatologilor. cel mai jos pe . Cel mai sus plaseazã pe cele mai deschise la culoare. Prin inspectarea diferitelor grupuri observã şi alte diferenţe şi îşi dã seama cã treaba era departe de a fi finalizatã. Una dintre acestea este „insula pustie” a lui JUDD. pe cele colorate într-o secvenţã asemănătoare curcubeului (fig. Culorile diferã putând fi luminoase sau închise. El a observat cã. marinar mitic naufragiat pe o insula pustie. puternice sau mai slabe. gri.În 1915. cât şi cerebral. care a rãmas şi astãzi ca fiind standard. a afirmat: ”Familiarizarea cu tridimensionalitatea culorii nu este doar prima fazã în studiul culorii. Oamenii de ştiinţã şi artiştii au inventat multe feluri de descriere a tridimensionalitãţii culorilor. în abordarea clinicã a potrivirii culorii o constituie descrierea acestor diferenţe. BRUCE CLARK unul dintre pionerii în domeniul potrivirii culorii. el decide sã aranjeze logic toate pietricelele multicolore de pe plajã.

Fig. cele luminoase sus. 57 Naufragiatul studiazã din nou grupurile şi le aranjeazã în funcţie de puritatea culorii. În funcţie de luminozitate el rearanjează grupurile colorate într-o coloanã în care cele mai întunecate sunt jos. Aceasta dimensiune este sinonimã saturaţiei lui MUNSELL.cele mai închise şi între ele restul. Fig. cu gradaţie între cele douã extreme (fig. Pietricelele de cea mai micã intensitate de la fiecare nivel de luminozitate sunt cel mai aproape de axa acromaticã. portocalie.. Culorile devin mai concentrate (saturate sau pure) spre dreapta. Este înţeles de cãtre mulţi logic.57C). Strãlucirea şi întunericul sunt sinonime cu luminozitatea lui MUNSELL (vezi prima coloană în grupul din fig. Fig. galbenã. Marinarul a aranjat pietrele potrivit afirmaţiei ce discutã culoarea ca putând fi roşie. Diferenţele de nuanţã sunt aranjate în jurul axului luminozitate: cele mai închise spre bazã. la stânga. dar mai existau diferenţe de puritate sau tãrie a nuanţelor. Acest arbore demonstreazã modul cum diferã culorile şi relaţiile dintre acestea. 58 – Puritatea culorii. flexibil.58 aratã rezultatul final. mai purã sau mai nesaturatã. poate fi luminoasã sau mai întunecoasã. cele mai deschise .57C). albastrã etc. A aranjat culoarea în funcţie de nuanţã şi luminozitate. El a simulat din neatenţie SOCM-un sistem ideal pentru stomatologi. ARBORELE de CULORI al lui MUNSELL este format din trunchi (coloana luminozitate) cu nuanţele aranjate vertical în secvenţã în jurul trunchiului la fel ca paginile unei cãrţi deschise. consistent.

galben.58 ilustreazã aceasta dimensiune. Luminozitatea unei culori este datã de acel gri care este cel mai apropiat de ea. croma) se traduce prin termenii de concentrat sau diluat. Culoarea este lumina. Nu este vorba de „cantitatea” de culoare gri. Un dinte luminos (deschis) are o valoare înaltã. . La tineri. Saturaţia (concentraţia. verde. De vreme ce potrivirea culorii depinde de abilitatea dentistului de a recunoaşte diferenţele dintre nuanţele dintelui. albastru. mâncãrii. Aranjamentul din fig. indigo şi violet. Luminozitatea (valoarea) se poate traduce prin termenii de luminos sau întunecat. numitã şi tonalitate cromaticã este atributul cel mai uşor de identificat. Poţi sã te chinui degeaba sã potriveşti culorile daca existã confuzii asupra diferenţelor între luminozitate şi saturaţie. Aceasta dimensiune este exemplificatã de grupul de pietre din fig. care sunt de fapt şi culorile spectrului.57. reducerea culorii se poate realiza prin bleaching. nuanţa dinţilor este uniformã. Odatã cu vârsta creşte gradul de saturaţie al culorii dinţilor. ci de calitatea strãlucirii pe o scarã a griului. luminos sau mai închis. intensitatea coloristică”. Este important de ştiut cã nuanţele sunt rezultatul lungimii de undã a luminii. Culorile devin din ce în ce mai concentrate (saturate) spre periferia arborelui şi din ce în ce mai puţin intense spre centrul arborelui. Luminozitatea este singura dimensiune a culorii ce poate exista independent. Nuanţa. Se traduce prin: roşu. A fost descrisã de MUNSELL ca fiind „calitatea prin care se poate distinge o culoare tare de una mai neutră. este importantã înţelegerea completã a dimensiunilor culorii. pentru a da culoare unei lucrãri de ceramicã trebuie adãugatã mai multã nuanţã. iar unul întunecat (închis) are o valoare scãzutã.spre vârf. Este bine sã înţelegem cã învãţarea jonglãrii cu diferitele aspecte ale valorii (luminozitãţii) în stomatologie va putea face ca un dinte sã parã mai deschis. O fotografie alb-negru a unui obiect colorat este o pozã a luminozitãţii. dar odatã cu vârsta sunt prezente variaţii de nuanţã datoritã petelor intrinseci şi extrinseci de naturã restaurativã. fumatului şi altor influenţe. portocaliu. Ea plaseazã culoarea pe scara alb-negru. iar lumina culoare. De exemplu.

2) Nuanţa secundarã Combinarea oricãreia din culorile primare. Astfel: roşu + albastru = violet. acest lucru fiind demonstrat cu ajutorul discului de culori din fig. 3) nuanţe complementare. Relaţia dintre culori Nuanţele folosite în stomatologie sunt în relaţie una cu alta. în care nuanţele secundare se interpun printre . albastru + galben = verde. galben + roşu = portocaliu. douã câte douã.Fig. 60 – Culori complementare. Nuanţele din gama de culori a discului sunt clasificate în: 1) nuanţe primare. Fig.59. acest lucru se observă în discul de culoare. 58 – Scara luminozităţii. 1) Nuanţa primarã Roşu – galben – albastru formeazã baza sistemului color dentar şi de asemenea structura de bazã a discului de culoare. Grafic. duc la obţinerea unei nuanţe secundare. 2) nuanţe secundare.

eventual pe o suprafaţã albastrã (cum ar fi baveta pacientului). este util un timp de 5 secunde de uitat în altã parte. Modificând concentraţia nuanţei primare se obţine o modificare şi în concentraţia nuanţei secundare. o linie portocalie incizalã va intensifica albastrul natural din culoarea incizalã. În momentul alegerii culorii. Metamerism – este fenomenul care poate face ca douã culori simple sã aparã ca aceeaşi nuanţã sub o singurã sursã de luminã. Portocaliul este complementar albastrului. Exemplu: dacã o porţiune din coroanã este prea galbenã se adãugă violet (care este complementar lui galben) şi va rezulta o nuanţã de galben de concentraţie mai micã. cele douã nuanţe vor apãrea disociat. În momentul selecţionãrii culorii apare un efect advers. pentru a-ţi readapta privirea la porţiunea galbenportocaliu a spectrului care este cea mai implicatã în combinarea culorilor dentare. care a fost denumit nuanţã senzitivã. Dacã privim o culoare mai mult de 5 secunde şi apoi fixãm o suprafaţã albã sau închidem un ochi. . ne apare imaginea. Când se plaseazã o nuanţã complementarã dupã o altã nuanţã. dar şi albastrul este complementar portocaliului. Dacã se amestecã o culoare primarã cu o culoare secundarã şi complementarã. Culoarea poate fi purã sau poate fi o mixturã între douã culori. Dupã 5 secunde de fixare a unui dinte sau ghid de culoare ochiul se acomodeazã şi devine obişnuit cu respectiva culoare. Dacã expunem ambele nuanţe la o luminã cu un spectru întreg de culori. Culoarea primarã este complementarã culorii secundare şi invers. prin anularea culorii galben care începe sã capete o tentã gri (cu o valoare mai scãzutã). dar mixtura va reflecta lumina în banda galbenã şi albastrã simultan. De exemplu. Nuanţele complementare nu sunt utile numai în diminuarea concentraţiei şi valorii unei nuanţe. ele vor apãrea în aceeaşi culoare. Dacã în zona unde s-a „spãlat” galbenul se cere o culoare cu tentã maronie. culoarea verde poate fi verde pur sau o combinaţie între galben şi albastru. Verdele pur va reflecta lumina în banda verde. se va adãuga aceastã nuanţã. ci şi în accentuarea şi scoaterea în evidenţã a unei culori. efectul este de anulare a ambelor culori şi obţinerea griului.nuanţele primare. Aceasta este cea mai importantã relaţie în manipularea culorilor dentare. Dacã vor fi expuse unei surse de luminã ce nu conţine luminã în banda albastrã. 3) Nuanţa complementarã Este nuanţa care pe discul de culoare este opusã unei culori primare sau secundare. aceasta din urmã va apărea mult mai intensã. Dacã se doreşte schimbarea nuanţei. De exemplu. dar sã dea nuanţe diferite sub surse diferite de luminã. se micşoreaza concentraţia sau intensitatea nuanţei adãugând culoare complementarã înainte de modificarea culorii. dar în culoarea complementarã.

Astfel. Cu cât dintele este mai texturat se creeazã un joc de lumini şi umbre. care duc la un volum prea mare al restaurãrilor. prea pigmentaţi. masculin şi vârstnic. De reţinut! Dacã pacientul petrece o mare parte din timp sub o singurã sursã de luminã. Rolul clinicianului este sã convingã pacientul de acest lucru şi sã încerce restaurãri dentare cât mai apropiate vârstei. Rolul culorii în modificarea percepţiei Cunoaşterea principiilor culorii şi manevrarea nuanţelor de pe discul de culoare cu relaţiile care pot exista între ele. la nivelul zonelor de trecere de la un dinte la altul (zone de tranziţie). Nuanţele deschise (valoare crescutã şi concentraţie scãzutã) se vor folosi pentru a creea senzaţia de lãţime. Nuanţele închise (cu valoare scãzutã şi concentraţie crescutã) se pot folosi pentru a creea senzaţia de îngust. dar sã se apropie în acelaşi timp şi de doleanţele pacientului de a nu fi prea închişi. Aceleaşi efecte le dã şi textura unui dinte. În general pacienţii nu-şi doresc restauraţii cu dinţi corespunzãtori vârstei. transluciditatea marginii incizale este mai scãzutã. Ei vor dinţii din tinereţe. Dinţii la care se doreşte a le conferi masculinitate se folosesc nuanţe mai închise. componenta albastrã nefiind perceputã de ochi deoarece lumina nu conţine culoarea albastrã. fapt care ne va pune în dificultate deoarece la vârste înaintate acest lucru ne va da senzaţia de fals. ce reflectã lumina spre ochi. Tehnic metamerismul poate fi descris ca fiind „perechi de obiecte cu aceeaşi înfãţişare întrun mediu dat. Trebuie înţeles foarte bine impactul pe care îl are metamerismul în procesul de selecţionare al culorii. poate creea iluzia unor dinţi cu un aspect cât mai aproape de natural. umbrele contureazã dintele restaurat şi dã acea senzaţie de dinte îngust. iar în masa de bazã se încorporeazã linii mai închise la culoare. lungime. când se doreşte a se creea senzaţia de dinte mai scurt. atunci va domina culoarea aleasã sub aceastã sursã. prea albi. scurt. dar cu concentraţie crescutã şi valoare scãzutã. prea opaci. în care dinţii sã nu fie prea strãlucitori. dar având curbe spectrale diferite”. prea transparenţi. în cazul unor spaţii prea mari. cu lãţimi mari ale dinţilor se va folosi nuanţa dinţilor. . interdentar. La vederea din norma frontalã se percepe ca lãţime a dintelui culoarea cu valoare crescutã. iar incizal se mãreşte zona de transparenţã. iar mixtura va apãrea galbenã. feminitate şi tinereţe. Se foloseşte nuanţa mai închisã la colet.verdele adevãrat va apãrea verde. La fel şi în cazul dinţilor înalţi.

Tot ei pornesc de la ideea cã diferenţele de luminozitate sunt cele mai importante. Diferenţele de luminozitate şi de saturaţie sunt de multe ori amestecate. Alegerea culorii Aceastã etapã implicã intervenţia practicianului – care determinã culoarea dintelui şi a protezistului – care trebuie sã o reproducã. fie culoarea nu este destul de saturatã. Percepţia luminozitãţii se face cu ajutorul celulelor cu bastonaşe. diferenţele de nuanţã şi saturaţie nu ar permite o potrivire corectã a culorii. Poate cã diferenţele de nuanţã sunt mai uşor observabile. Un ghid coloristic bun ar trebui sã aibã o distribuţie ordonatã şi egalã de tab-uri în . Existã posibilitatea confuziei luminozitãţii cu saturaţia. luminozitãţii şi a saturaţiei este relativã. va observa mai uşor diferenţele de luminozitate. ci şi în estetica facialã şi în modã: culorile închise micşoreazã. Deoarece omul are mai multe celule cu bastonaşe decât cu conuri.Acest joc de nuanţe deschise sau închise nu se foloseşte numai în cosmetizarea dinţilor. S-au efectuat numeroase studii pentru a stabili un spaţiu coloristic pentru dinţii umani. Aceasta idee este împãrtãşitã şi de BRUCE CLARK. iar a doua defineşte cantitatea de „gri”. Prima situaţie defineşte calitatea ”griu-lui”. deci importanţa nuanţelor. iar cele deschise mãresc. Acest exerciţiu este deosebit de dificil datoritã numeroşilor factori de care trebuie sã ţinem cont pentru a asigura reuşita esteticã. iar cele de nuanţã mai puţin importante. Aceastã tehnicã ajutã la eliminarea confuziei între nuanţa şi luminozitate şi la perceperea diferenţelor de luminozitate. Prima selecţie pe care a fãcut-o marinarul a fost în funcţie de nuanţã. dar o micã nepotrivire de luminozitate are efecte mult mai vizibile decât o nepotrivire de nuanţã. ceea ce aratã cã NUANŢA este cel mai uşor de recunoscut. iar cea a nuanţei şi saturaţiei cu ajutorul celulelor cu conuri. fie cã luminozitatea este prea scãzutã. Mecanismul de selecţie care oferã un punct de plecare în evaluarea diferenţelor de culoare este utilizat de artişti de foarte mult timp şi constã în ţinerea ochilor întredeschişi. Transmiterea tehnicianului a unei afirmaţii de genul ”culoarea este prea gri” nu face decât sã-l inducã în eroare deoarece poate sã însemne. Diferenţele de nuanţã sunt singurele pe care majoritatea oamenilor le pot recunoaşte cu un grad mare de acurateţe. Judecarea culorilor este subiectivã. Deşi luminozitatea ar putea fi aleasã bine. MILLER a combinat aceste studii reuşind sã facã cea mai bunã reprezentare a spaţiului coloristic a dinţilor umani . Autoritãţile în domeniul alegerii culorii afirmã cã detectarea diferenţelor de nuanţã este cea mai rapidã şi cea a diferenţelor de luminozitate cea mai dificilã. Mijirea ochilor oferã un punct de plecare aplicabil în clinicã.

Un ghid tipãrit nu este util în clinicã deoarece smalţul şi hârtia nu au calitãţi identice. Poate fi utilizatã urmatoarea procedurã: 1.saturaţie crescutã. S-a demonstrat cã un ghid cu multe taburi îngreuneazã alegerea culorii. Foarte greu se poate scãdea saturaţia după terminarea restauraţiei. SELECŢIA NUANŢELOR Este puţin probabil cã folosind ghidurile actuale sã poţi gãsi culoarea potrivitã. Determinarea luminozitãţii (mijiţi ochii). Se poate creşte saturaţia cu modificatori de porţelan intrinseci sau cu coloranţi de suprafaţã mult mai coloraţi (mai saturaţi).saturaţie scãzutã. Alte motive sunt transluciditatea şi metamerismul. .restaurarea sã aibã luminozitate scãzutã.spaţiu. Se observă dacã existã un tab mai apropiat decat cel ales. Determinarea saturaţiei (rãmâneţi cu câte un tab din fiecare nuanţã). Se va reduce numãrul de tab-uri. . scoţând-o în evidenţã foarte mult. Coloranţii de suprafaţã blocheazã o parte din spectrul benzii (al nuanţei) rezultând un dinte mai puţin strãlucitor. 2. Determinarea nuanţei corecte. 4. . Analizarea diferenţelor remanente dintre dinte şi tab. Utilizatorul trebuie sã suplineascã logica. În realitate distribuţia logicã şi limitele corecte ar facilita selectarea culorii. Ne putem întâlni cu urmãtoarele situaţii: .restaurarea poate fi luminoasã. spre deosebire de sistemul MUNSELL în care poziţia în spaţiu indicã relaţia dintre culori. Majoritatea acestor ghiduri prezintã relaţii întâmplãtoare şi ilogice între tab-uri cu distribuţie inadecvatã. . 3. Acest lucru se rezolvã foarte uşor intrinsec (la fabricare) sau extrinsec (colorare de suprafaţã). lucru care ne este favorabil deoarece nu sare în evidenţã (mult mai greu se urmãreşte luminozitatea dupã terminarea restaurãrii). Aceasta condiţie nu este îndeplinitã de studiile spectrofotometrice ale ghidurilor de culori aflate la dispoziţia noastrã. în lipsa unor ghiduri adecvate. Este foarte adevărat cã o restaurare cu luminozitate mai micã este mai puţin observabilã decât una mai strãlucitoare decât dinţii restanţi. Structurarea ilogicã a acestor ghiduri face criticã înţelegerea 3D a culorii. GHIDUL NUANŢELOR DENTARE Deficienţele ghidurilor actuale fac dificilã determinarea logicã şi cu acurateţe a tab-ului cel mai apropiat de culoarea dintelui natural.

fie ele deasupra sau dedesubtul acestei linii. Se plaseazã apoi într-un flacon pentru a nu se murdãri. 2. . acele variaţii pot fi comunicate folosind un ghid de nuanţe fãrã glazurã şi un set de coloranţi de suprafaţã. Este uşor sã modifici tab-ul din extremitatea stângã din primul rând. Nu sunt bune tab-urile din dreapta. dar cu o luminozitate mai mare şi o saturaţie mai micã. COMUNICAREA CULORII Se poate vorbi despre o comunicare atunci când şi stomatologul şi tehnicianul înţeleg principiile culorilor. îndepãrtat sau modificat pânã la obţinerea efectului dorit. Dacã nuanţa dintelui natural corespunde tab-ului din al doilea rând. poate consulta pacientul împreunã cu acesta. Dacã nuanţa se potriveşte foarte bine (nu mai necesită modificãri ulterioare) se preferã o nuanţã mai puţin luminoasã ce va fi mai puţin remarcatã. ATENŢIE: Alegeţi o nuanţã care poate fi modificatã prin scãderea luminozitãţii şi creşterea saturaţiei. Fabricarea unui astfel de ghid cu o gamã largã de nuanţe este foarte utilã. dar aproape imposibil sã modifici tab-ul din extremitatea dreaptã din al doilea rând şi la fel pentru cel din al treilea rând. sã aibã grosime la fel ca în realitate şi sã aibã texturi şi luciu diferite. astfel încât sã se potriveascã tab-ului din mijlocul celui de-al doilea rând. dar nu este perfect.Ca regulã de selectare a nuanţei este alegerea celei mai apropiate nuanţe posibile. Când un dinte este destul de asemãnãtor cu un anumit tab. GHIDUL NUANŢELOR DE COMANDÃ. Dacã tehnicianul este în acelaşi loc cu stomatologul. se reduce metamerismul. Ghidurile de comandã ar trebui sã conţinã taburi pentru restaurãri metalo-ceramice. urmând sã fie trimise la tehnician cu un bilet în care se descrie ce coloranţi s-au folosit şi efectul dorit. ar trebui ales orice tab din stânga de pe aceeaşi linie. el oferã o reprezentare mai realistã a ceea ce se poate face. Pigmentul poate fi aplicat. GHIDUL NUANŢELOR MODIFICATE. 1. Fiind fãcut din acelaşi material ca restaurarea finalã. Glazura se poate îndepãrta cu particule abrazive de oxid de aluminiu sau cu discuri de polizat. Deşi consumã mult timp. Chiar şi tab-ul de sub tab-ul dinte este foarte greu de modificat. Dacã se aflã la depãrtare trebuie aplicate alte metode.

este foarte important sã ştie cã formule spectrale diferite pot creea acelaşi efect pe retinã. Aceastã metodã este cea mai bunã. pentru a ne . Aceste schiţe nu trebuie sã fie artistice. Uneori. ci sã defineascã ariile de tranziţie dintre nuanţe. problemele sunt mai mici. ghidurile de culoare. Se crede cã cel mai apropiat de ideal ar fi fotografierea tab-ului alãturi de dinte . Cu cât numãrul de dinţi este mai mare. dinţii şi materialul restaurativ sunt din materiale diferite şi au curbe spectrale diferite. Ghidurile de nuanţã sunt realizate de multe ori pentru alte materiale decât cele folosite de medici. Camera intraoralã este şi ea de ajutor. De aceea este foarte important mediul în care se face alegerea culorii. a opacitãţii. Ghidurile sunt mai groase decât cantitatea de material ce va fi folositã pentru o coroanã. s-ar putea sã nu arate la fel în alte condiţii. deşi dintele aratã bine într-o anumitã luminã. 4.3. FOTOGRAFIA ŞI COMUNICAREA. deoarece culoarea este rezultatul interferenţei absorbţiei şi reflexiei diferitelor lungimi de undã luminoase. Una dintre cele mai bune metode de comunicare a culorii la distanţã este fotografia color. În orice caz. Existã riscul de distorsiuni ale culorii. a zonelor de culoare şi a variaţiilor incizale. relativa transluciditate şi transparenţã şi culorile caracteristice. De reţinut cã metamerismul complicã combinarea culorilor restauraţiei. medicul şi tehnicianul trebuie sã formeze o echipã care sã doreascã o calitate ridicatã a lucrãrii şi sã poatã învãţa unul de la celãlalt. Deşi stomatologii nu sunt fizicieni. Pacienţii trebuie lãmuriţi cã. percepţia se îmbunãtãţeşte. când încerci sã priveşti culoarea dintelui mai atent pentru a o putea descrie în amãnunt. SCHIŢE DE CULOARE Cu un set de creioane colorate sau markere foarte subţiri ar trebui schiţate zonele de culoare şi variaţiile de transluciditate. Fotografia ne oferã informaţii asupra transluciditatii relative. iar dacã existã o imprimantã se poate printa imaginea sau trimite direct pe calculatorul tehnicianului. Problema este mult mai complicatã. Ghidurile în sine pot diferi de la o şarjã la alta. Trebuie sã cunoascã şi sã înţeleagã foarte bine fenomenul de METAMERISM. MEDIUL DE SELECTARE A CULORII Potrivirea ceramicii sau al altor materiale restaurative cu culoarea dinţilor naturali depinde de mulţi factori. deoarece nu întotdeauna lumina din cabinet se potriveşte cu cea de la locul de muncã al pacientului. De aceea. Cele mai bune sunt diapozitivele. Porţelanuri diferite pot avea aceeaşi denumire de nuanţã.

Când dinţii sunt uscaţi tind sã parã mai albi şi mai opaci. De aceea. Lumina albastrã emisã de fluorescenţã neutralizeazã o parte din galben şi face ca dintele sã aparã mai alb. medicul va privi dintele şi culoarea nu mai mult de 5-10sec. De aceea alegerea nuanţei trebuie fãcutã la începutul şedinţei. nu la sfârşit. dar trebuie sã aibã şi o camerã luminatã cu luminã albã rece fluorescentã. Aceastã fluorescenţã albastrã acţioneazã ca agent de albire. lumina de la aparat şi lumina albã rece fluorescentã. deci lucrarea poate fi adusã la o temperaturã mai înaltã mai repede sau la o temperatura mai joasã ţinutã mai mult timp. În alegerea culorii trebuie sã ţinem cont de fenomenul de obişnuire al ochiului cu o anumitã culoare. şi de suprafeţele reflectatoare prezente. dar ar trebui sã aibã un control automat al temperaturii. deoarece glazurarea nu are nevoie de vacuum. Dinţii trebuie umeziţi. Mulţi practicieni preferã lãmpile fluorescente cu luminã corectatã. Mulţi autori recomandã lumina fluorescentã. pensule de samur de înaltã calitate (numerele 4-0 şi 1). Acest lucru este practic imposibil. Pentru a obţine toate culorile pe care dintele le poate reflecta este nevoie de o luminã cu întreg spectrul de lungimi de undã. o suprafaţã de ceramicã sau sticlã pentru preparare şi un cuptor pentru arderea lucrãrilor din ceramicã. ei apar albastru fluorescent. Este bun orice cuptor. MODIFICAREA NUANŢEI Modificarea nuanţei piesei protetice poate fi fãcutã chiar şi de medic dacã prezintã în cabinet coloranţi pentru ceramicã. Lumina zilei variazã de dimineaţa pânã seara.. care se apropie foarte mult de lumina naturalã. Orice sursă cu indexul peste 90 este idealã.apropia cât mai mult de culoarea potrivitã este bine sã folosim trei surse de luminã: lumina zilei de la fereastrã. dupã care 5sec. indiferent de marca produsului. Când dinţii sunt vãzuţi în lumina ce conţine unde ultraviolete (lumina zilei). De aceea. pentru a putea controla amestecul de umbre. de poluare. sursa de luminã ar trebui sã conţinã unde aproape de spectrul ultraviolet. într-o zi fãrã nori. care sã semnaleze atingerea valorii dorite. Fuzionarea ceramicii este rezultatul timpului şi al temperaturii. Aceste douã standarde vor asigura o bunã potrivire a culorilor. Factorul cheie este numit ”INDEX DE REDARE A CULORII” şi este standard pentru luminã. Problema luminii devine importantã când ne confruntam cu metamerismul. datoritã principiilor culorilor aditive. ”Standardul” este lumina de la miezul zilei vara. . se va odihni privind o suprafaţã verde sau albastrã (de exemplu baveta pacientului). Lumina standard are o „temperaturã a culorii”de 5500K. în funcţie de nori. Nuanţa finalã din gurã trebuie controlatã cu pacientul în acţiune dinamicã deoarece în timpul vorbirii este influenţatã reflexia luminii de pe suprafaţa dintelui.

. maro de diferite nuanţe şi concentraţii şi nuanţe de alb cu diferite transluciditãţi. Se sperã ca tehnologia electrotehnicã pentru aplicaţii dentare va furniza soluţii pentru multe probleme ce apar în alegerea şi potrivirea culorilor. va scãdea luminozitatea şi va creşte saturaţia în porţiunea cervicalã. Pe mãsurã ce echipamentul şi metodele de practicare a stomatologiei se schimbã. Majoritatea chiturilor de coloranţi au o gamã de culori mai largã decât ar fi necesarã. ISHIKAWA-NAGAI şi colaboratorii de la Universitatea Iwate au creat un sistem de detecţie a nuanţei şi formula necesarã porţelanului adecvat citirilor spectrofotometrice. Marca ceramicii sau a coloranţilor este foarte puţin importantã. Selectarea nuanţei ar fi obiectivã dacã am cunoaşte calitatea spectralã a unui dinte şi a materialului restaurativ. ci trebuie şi o secţiune vestibulo-oralã pentru a descrie grosimea straturilor în parte. Ştiinţa culorilor este soluţia pentru problema selectãrii . Griul. De asemenea trebuie înregistrate zonele hipercromatice. Maroul împreunã cu nuanţa de bazã. Transluciditatea este un factor important al reproducerii danturii umane.potrivirii de nuanţã.Coloranţii sau pigmenţii sunt oxizi metalici a unei baze modificate de ceramicã. galben. Portocaliul şi Maroul pot fi utilizate în caracterizare. violet. Sunt necesare însã sisteme de detecţie a nuanţei standardizate. Una din soluţii este SPECTROFOTOMETRUL. Violetul neutralizeazã nuanţa de bazã. Este un aparat ce mãsoarã reflexia luminii atunci când aceasta întâlneşte un corp. Nu este suficientã numai vederea din faţã. Cele mai utile culori sunt: portocaliu. Irizaţia trebuie şi ea luatã în calcul şi cei mai mulţi fabricanţi au porţelanuri irizate incizal. Galbenul şi Portocaliul ajutã la modificarea nuanţei. Medicul ar trebui sã înţeleagã procesul de fabricare al ceramicii pentru a comunica transluciditatea şi amestecul incizal cu succes. Desenele care descriu stratificarea nuanţelor incizal sunt foarte utile tehnicianului. Observatorul uman este singurul în mãsurã sã decidã ce este estetic şi cel care trebuie satisfãcut în ultimã instanţã. Albul. Treimea incizalã va apărea mai translucidã. reduce saturaţia şi dã o senzaţie de mai puţinã luminozitate (mai gri). gri. alegerea culorii va deveni obiectivã şi va intra în practica de rutinã a cabinetelor. Transmiterea impresiei optice prin intermediul sistemului CAD/CAM va schimba modul de practicare a stomatologiei.

necunoaşterea de către specialişti a soluţiei de tratament cea mai indicată.Relaţia care existã între culorile de pe discul de culori ne sunt utile în determinarea culorii unui dinte. Pentru a fi mai uşor înţeles acest capitol. adâncime. .Alegerea culorii este preferabil sã se facã sub trei surse diferite de luminã.Metamerismul este teoria ce stã la baza principiului de alegere a culorii dinţilor. imperfecta pregătire şi amprentarea incorectă a dinţilor stâlpi. Erori în conceperea RPFP ( punţilor dentare) Apariţia erorilor în confecţionarea RPFP (punţilor dentare) constituie întotdeauna un moment deosebit de dificil prin greutatea remedierii lor. Dacã vrem sã micşorãm strãlucirea unei restauraţii este preferabil sã adãugãm o culoare complementarã – care îmbunãtãţeşte translucenţa. . personalitate.Folosirea pigmenţilor albi şi gri conferã restauraţiei opacitate şi nu translucenţã. decât sã pictãm cu gri – care va da o senzaţie falsã de opac. predominând culoarea aleasã sub sursa de luminã în care pacientul îşi petrece cea mai mare parte din timp. . în redarea culorii unei restauraţii. poziţia pe arcadã şi cadrul facial (sã se armonizeze cu pigmentul pielii şi al ochilor). . . .admiterea de către medic şi tehnician a doleanţelor neântemeiate propuse de pacienţi. . igienă bucală defectuoasă. concentraţia şi valoarea. aşa cum ar fi de dorit. sex. .materiale necorespunzătoare folosite în clinică şi în laborator. cauzele care generează erorile sunt schematizate astfel: .Transluciditatea determinã naturaleţea sau artificialul unei restauraţii dentare. Erorile sunt consecinţa unor cauze izolate sau însumate.Culoarea dinţilor variazã în funcţie de vârstã.reactivitatea nefavorabilă a bolnavului. având la bază următorii factori generali: . Evitarea creãrii de dinţi opaci stã în prepararea suficientã a dintelui pentru a oferi grosimea necesarã ceramicii.neglijenţe şi inexactităţi în execuţia tehnică a lucrărilor. .Concluzii . . .Sistemul color dentar are trei parametrii: nuanţa.Opacitatea creeazã senzaţia de dinte „mort”. precum şi în controlul strãlucirii şi intensitãţii unei nuanţe.

corpului de punte. nu pot fi pregătiţi pentru coroane mixte cu aspect fizionomic. dar cu condiţia să se devitalizeze dinţii pentru a nu fi transmise variaţiile de temperatură organului pulpar. Morfologia şi poziţia dinţilor stâlpi. dinţii stâlpi vor fi intens solicitaţi. .aliajul prescris pentru a fi folosit. dar şi inserţia pe câmpul protetic. . Totuşi dacă anumite imperative o impun. are ca rezultat decimentarea la scurt timp a punţilor. . Astfel în prezent este o greşeală să se mai realizeze: . 2) ERORI CE APAR ÎN EXECUŢIA TEHNICĂ PROPRIU-ZISĂ A: . Însuşirile morfologice ale corpului de punte rezultă în urma aplicării cunoştinţelor de gnatologie clinică. iar lungimea mare a corpului de punte favorizează apariţia deformărilor elastice şi chiar ruperea. .întinderea spaţiului edentat. trepte. Tipul elementelor de agregare.tipul elementelor de agregare. Migrările dinţilor stâlpi în plan orizontal îngreunează atât realizarea punţii în laborator. Dinţii stâlpi cu coroană clinică scurtă. . elementul de agregare poate să fie coroana turnată. În acest caz trebuie să se efectueze pregătiri speciale (şanţuri. . Întinderea spaţiului edentat. 3. Edentaţiile mari (cu patru dinţi lipsă) sunt în general contraindicate a fi restaurate prin punţi. Direcţia şi forma corpului de punte. 2.elementelor de agregare. .solidarizării (lipirii). Încălcarea conştientă sau inconştientă a acestor elementare noţiuni.forma şi direcţia corpului de punte. deoarece nu se pot realiza elemente de agregare reprezentate de: coroane turnate cu grosime dirijată.raportul corpului de punte cu creasta alveolară.confecţionării componentei fizionomice.1) ERORI ÎN CONCEPEREA PUNTILOR. 1) ERORI ÎN CONCEPEREA PUNŢILOR 1. 4. puţuri) pentru mărirea suprafeţei de fricţiune. coroane ştanţate sau coroane din două bucăţi. În astfel de situaţii analiza modelului de studiu urmată de o pregătire corespunzătoare a dinţilor stâlpi a impus îndepărtarea unei mari cantităţi din ţesuturile dentare. uşor vestibularizaţi. Sunt semnalate greşeli privitoare la: . Sunt indicate numai coroane turnate cu grosime totală.

la maxilar. Raportul corpului de punte cu creasta edentată. b) Fig. Corpul de punte cu raport în şa este total înlăturat din activitatea practică stomatologică. . frontal sau lateral la maxilar sau la mandibulă. a Spaţiul redus . b Grosime redusă = nerezistent Materialele folosite pentru confecţionarea corpurilor de punte sunt aliajele nobile seminobile şi inoxidabile (Co-Cr sau Ni-Cr). retentiv. cât şi a celei antagoniste. ce nu conferă rezistenţă corespunzătoare la rupere şi îndoire. când creasta alveolară este lată şi dinţii stâlpi sunt cu înălţime redusă. (fig. Rezistenţa la abraziune este o caracteristică ce depinde de calităţile fizicochimice ale fiecărui aliaj aşa cum este cunoscut.corpuri de punte cu modelajul suprafeţei oluzale plate. .în regiunea laterală la maxilar sau la mandibulă corpuri de punte înguste în sens vestibulooral.direcţia corpului de punte în linie dreaptă este noţiunea care necesită unele explicaţii în sensul că în regiunea frontală corpul de punte trebuie să restaureze prin forma sa. poate să rezulte un spaţiu între faţa mucozală a corpului de punte şi creastă foarte redus. se efectuează în funcţie de următoarele elemente: . între creastă şi planul de ocluzie existând un spaţiu mic de numai 5-6mm. la rupere şi la coroziune. 61. care nu asigură autocurăţirea (fig. În asemenea situaţii. iar în regiunea laterală să se înscrie în morfologia generală atât a arcadei respective. ALIAJUL FOLOSIT Fig. corpul de punte realizându-se suspendat. În aceste situaţii este preferabilă realizarea corpului de punte cu raport în semi-şa. .61. deoarece aduc prejudicii eficienţei masticatorii şi rezistenţei la rupere. a) sau poate să rezulte un corp de punte cu dimensiune cervicoocluzală mică. Sunt considerate erori următoarele: corpul de punte cu contact tangenţial în edentaţiile laterale. S-au imaginat diferite rapoarte ale corpului de punte cu creasta alveolară având drept scop menţinerea unei igiene bucale corespunzătoare. la încovoiere.de zona unde este situată edentaţia. care asigură în mod diferit rezistenţa la abraziune.61. 5. Alegerea unui anumit tip de raport.de forma şi înălţimea crestei alveolare.. . 61. deoarece din punct de vedere masticator sunt ineficiente. aspectul arcadei. corpul de punte suspendat în edentaţiile laterale mandibulare când dinţii stâlpi sunt scurţi.

(fig. largi.Rezistenţa la încovoiere şi la rupere depinde în afară de caracteristicile fiecărui aliaj. dacă spaţiul dintre bont şi suprafaţa ocluzală a dinţilor antagonişti este foarte mică sau dacă suprafaţa ocluzală a coroanei s-a prelucrat mai insistent cu instrumente abrazive. 62 – Tije cu diametrul subdimensionat. . de forma în secţiune transversală.7mm. 2) ERORI CE APAR ÎN EXECUŢIA TEHNICĂ Erorile în execuţia tehnică a elementelor de agregare. trebuie însoţite de unele măsuri de precauţie cum ar fi: pereţi mai groşi şi aliaj mai rezistent la rupere şi încovoiere. Lipsa acestor măsuri reprezintă o eroare. sulful. iar la cele din Co-Cr.suprafaţa ocuzală este subţire. de mărimea diametrului secţiunii pe direcţia de acţiune a forţelor şi de lungimea corpului de punte. dar poate fi modificată în timpul operaţiei de turnare-răcire. fracturare şi oxidarea punţilor dentare. Canalele pentru curgerea aliajului lichid au fost subţiri. prin modificarea repartizării diferiţilor atomi în molecula aliajului sau a introducerii unor noi elemente în compoziţie la aliajele de aur. reprezentate de casete şi faţete.tehnicianul a gravat bonturile pe model. carbonul. Rezistenţa la coroziune este tot o calitate specifică fiecărui aliaj. subţiri şi poroase. care participă alături de alţii la decimentare. 62) Fig. Porozităţile sunt determinate de următoarele cauze: 1. Corpurile de punte lungi. Elementele de agregare (coroane de acoperire) sunt lungi şi largi datorită următoarelor cauze: . Corpurile de punte formate din 3-4 elemente în general trebuie să fie rezistente la forţele de rupere şi încovoiere. deoarece tija aplicată pe machetă a avut diametrul sub 1. . cu antagonişti robuşti. În general este de preferat să fie de 2-2.tiparul a fost confecţionat din mase de ambalat cu un coeficient de dilatare mai mare decât coeficientul de contracţie al aliajului. au ca rezultat obţinerea unor proteze unidentare scurte. Toate aceste erori reprezintă factori majori.5mm. .

mai poate prezenta următoarele erori generate de execuţia tehnică: - Corpurile de punte modelate cu unghiuri. . . fie a fost plasat în altă parte a chiuvetei decât central. fig. Efect traumatic asupra părţilor moi. însoţită de leziuni inflamatorii şi necrotice. 63) Fig. 64 – Unghiuri exprimate. cu formarea plăcii bacteriene microbiene. fie a lipsit. 63 – Poziţia excentrică a bilei de contracţie. ce reprezintă stopurile ocluzale de gradul II ale regiunii anterioare (fig. favorizează acumularea resturilor alimentare. retentive. fără să fie redată morfologia naturală a dintelui (cingulum. creste marginale. dar rezultatul este compresiunea ţesuturilor. trepte sau convexităţi exagerate sunt nebiologice. relief concav-convex). 65) . 64 Fig. a depozitelor de tartru şi lezează chiar părţile moi (limba şi mucoasa obrazului). Rezervorul de aliaj lichid din care este absorbit aliajul în timpul răcirii piesei.Modelarea feţelor orale ale corpului de punte din zona frontală.2. Corpul de punte în afară de erorile pe care le prezintă datorită concepţiei necorespunzătoare. (fig. crezând că numai aşa se obţine un contact intim cu mucoasa.De multe ori în practica curentă tehnicienii dentari gravează modelul în zona crestei alveolare.

pe suprafaţa vestibulară se produc schimbări de culoare. . rezultate fie datorită neprelucrării corespunzătoare. protejează papila interdentară şi un spaţiu pentru curăţirea resturilor alimentare. abraziune şi coroziune. determinaţi de supraîncălzirea lotului. Zona de unire dintre corpul de punte şi elementul de agregare este aceea careia tehnicianul trebuie să-i acorde maximum de atenţie. fac posibilă apariţia următoarelor erori: .spaţiu între elementele de agregare şi corpul de punte. urmată de imposibilitatea inserţiei. cât şi rezistenţă scăzută la rupere. fie în cazul aliajului de aur. Lipsa de experienţă sau graba tehnicianului.pori în zona de lipire. când se efectuează solidarizarea provizorie cu ceară sau datorită contracţiei cerii. . Lipirea după o tehnică riguroasă. mucozală şi ocluzală. La aliajele de aur. Pe suprafaţa mucozală micşorează spaţiul pentru papila interdentară. când a fost supraâncălzit tiparul. Această lipire insuficientă se produce când aliajul folosit pentru lipire nu este suficient încălzit până la curgere. În această situaţie nu au loc contacte ocluzale stabile.Suprafeţe cu aspect mat. când aliajul nu are calităţi corespunzătoare (nu are o fluiditate mare) sau când nu s-a aplicat decapant pe zona de lipire. Solidarizarea este realizată pe o suprafaţă redusă. .Fig.lotul a fost depus în exces şi a curs pe suprafaţa vestibulară. . 65 – Lipsa stopurilor ocluzale clasa a II-a. pe suprafaţa ocluzală modifică raportul cu dinţii antagonişti. prin caratajul inferior.modificarea poziţiei corpului de punte faţă de elementele de agregare. . care a fost folosită pentru solidarizare.Porozităţi multiple ce determină atât aspectul caracteristic marcat de numeroase microorificii. asigură o perfectă inserţie a punţii. combinaţia acestuia cu sulful din tipar. . iar funcţiile de ghidare şi cea fonetică vor fi perturbate. în special nelustruite. Această modificare de poziţie este cauzată de: incorecta poziţionare a elementelor de agregare pe model.

Lipsa acestora şi a ramei metalice de protecţie a acrilatului sunt factori ce îndepărtează faţeta acrilică de pe structura metalică.sistemul de retenţie (care poate fi sub formă de ansă. fig. 69– Joncţiunea metal – acrilat plasată corect . Această joncţiune trebuie să fie plasată într-o zonă unde se menţine o igienă corespunzătoare.Corpul de punte cu casete. 67 Fig. b Fig. solzi de peşte) prin plasarea lui prea vestibulară compromite fizionomia. a . b – Retenţie oralizată ineficientă Corpurile de punte semifizionomice reprezentate de casete şi faţete.sistemul de retenţie nu este corespunzător: fie este cu rezistenţă scăzută. 66. trădând protezarea. 67 – Joncţiunea metal – acrilat în zona lipsită de autocurăţire În asemenea situaţii joncţiunea dintre acrilat şi metal rămâne într-o zonă unde nu se poate efectua autocurăţirea şi curăţirea. perle. 68 – Joncţiunea metal – acrilat plasată corect Fig. 66. când este reprezentat de anse subţiri sau care nu favorizează retenţia mecanică a faţetei acrilice (solzi mici sau anse plasate mult spre peretele oral al casetei. Se pot constata următoarele erori: . ciupercuţe. 66. 69) Fig. fig. 66. Zona este reprezentată de jumătatea feţei orale a casetei (fig. fig. Pentru a menţine acrilatul casetele sunt prevăzute cu sisteme retentive. 68) sau de treimea cervicală a feţei vestibulare (fig. a – Retenţie vestibularizată efect inestetic Fig. uneori au marginea liberă a peretelui metalic situată pe creastă.

piesa protetică este prinsă îm timpul manevrelor de dezoxidare cu pense metalice care în contact cu acidul îl impurifică. ce influenţează structura de suprafaţă a piesei protetice. piesa protetică este încălzită la flacăra becului bunsen şi introdusă în acidul rece. intercuspidarea realizându-se numai la nivelul celorlalţi dinţi restanţi de pe arcadă. (Fig. cât şi la cele din aliaje seminobile. (fig. Această eroare are cauze multiple. 70 – Contacte ocluzale anormale. tradusă prin schimbarea culorii. poate să prezinte următoarele erori: să fie în infraocluzie. Puntea la proba pe câmpul protetic. Cele de laborator sunt reperezentate de aşezarea modelelor în altă poziţie decât cea înregistrată de medic. Puntea nu are contacte cu antagoniştii. clinice şi tehnice. care prezintă colorări intense. atât la cele din aliaje nobile.Dezoxidarea după dezambalare şi după lipire este realizată incorect deoarece: la dezoxidarea pieselor protetice se foloseşte adesea aceeaşi substanţă. sunt folosite soluţii de acid vechi. 71) . 70) Fig. în loc să fie încălzit acidul în care este cufundată piesa. acidul clorhidric. Se produc distorsionări şi contracţii sau chiar dezlipirea piesei. intercuspidarea se realizează numai la nivelul punţii dentare. Situaţia poate să apară şi dacă au existat erori de modelaj şi prelucrare. în poziţie de intercuspidare maximă.

adaptate şi solidarizate pe metal.Fig. . parametrii tehnici pentru polimerizare nu sunt respectaţi. Componenta fizionomică Faţetele din acrilat au altă culoare decât cea indicată de medic sau cea stabilită de comun acord cu tehnicianul dentar. pentru calităţile fizionomice şi rezistenţa mecanică. deoarece nu se respectă proporţia monomer-polimer sau nu se efectuează polimerizarea după regimul termic recomandat. nerezistente şi cel mai adesea nefizionomice sunt cele realizate manufactural. Defectele apar. care atenuează tenta metalică. Faţetele din acrilat poroase. substructura metalică nu este izolată cu lac special. 71 – Corp de punte în supraocluzie. Cauzele sunt multiple: repartizarea culorii în tipar se face greşit. Sunt indicate faţete realizate în fabrică.

.Materiale dentare – Ed. PĂTRAŞCU I. URAM-ŢUCULESCU S.. Libripress. Mad Linotype. Medicală Universitară „Iuliu Haţeganu”. Didactică şi pedagogică. BRATU D.. Bucureşti 7. IONIŢĂ S. Bucureşti 10. 1987.. LERETTER M. 2001. Bucureşti 12. Horanda Press. 1998.BIBLIOGRAFIE 1. Medicală. Buzău 9. STANCIU D. COSTA E. Bucureşti . BLĂNARU D.. Bucureşti 14. DUDEA DIANA – Proteza parţială fixă – Ed. 1970. – Bazele clinice şi tehnice ale protezării fixe – Ed. ... 2001. Signata. . 1975. POPA S. Signata. Bucureşti 8. EPISTATU D... Bucureşti 11.. – Materiale dentare în laboratorul de tehnică dentară – Ed. BORZEA D. URAM-ŢUCULESCU S. Timişoara 5. Medicală. CIOSESCU D. şi colaboratorii – Coroana mixtă – Ed. COLOJOARĂ CARMEN. Cluj-Napoca 2. 1981. – Ocluzia dentară – Ed. EPISTATU ADA CĂTĂLINA. – Protetica Dentară – Ed. DAVID D. 2001. – Proteze dentare – Ed. . 1994. 2002. Oradea 13. UMF Bucureşti. BRATU D. – Cosmetica dentară – Ed. ENE L. 2002. – Protetica dentară – Ed.. Medicală. BRATU D... DAVID D. Medicală. DUMITRESCU S. BRATU D.. NUSSBAUM R. Signata. 1996. Timişoara 6. RĂDULESCU ANDRA. BACIU SORANA.. Timişoara 3.. PĂTRAŞCU I.. Timişoara 4. ROMÎNU M. – Amprenta şi modelul în proteza fixă – Ed. COSTA E. 2002. 2002. Helicon.Tehnologia aliajelor dentare – Ed. RÎNDAŞU I.Raţionamentul medical în practica stomatologică – Ed. PETRE A. – Punţi dentare-Curs – Ed. RÎNDAŞU I.

Sign up to vote on this title
UsefulNot useful