UNIVERSITATEA „AVRAM IANCU” SPECIALITATEA EDUCAŢIE FIZICĂ ŞI SPORT SECŢIA KINETOTERAPIE

TRATAMENTUL FIZICAL KINETIC ŞI RECUPERATOR ÎN ARTROZELE MÂINII – PREHENSIUNE, ASOCIAT CU ALTE TERAPII NATURISTE

COORDONATOR: Conf. Univ. Cârligelu Viorel

Student Morari Adriana An III Kinetoterapie – Gr 31

2006

TRATAMENTUL FIZICAL KINETIC ŞI RECUPERATOR ÎN ARTROZELE MÂINII – PREHENSIUNE, ASOCIAT CU ALTE TERAPII NATURISTE DEFINIŢIE Artroza reprezintã o afecţiune degenerativã caracterizate prin alterarea noninflamatorie a cartilagiului si capsulei articulare, cu leziuni hipertrofice ale osului epifizar, ce afecteazã cu preponderentã articulatiile supuse la presiuni mari.Etiologia artrozelor nu este suficient cunoscutã. Este unanim acceptat cã artrozele pot fi secundare unor afectiuni congenitale, metabolice, endocrine sau traumatice sau pot fi primitive, în care procesul degenerativ nu are o cauzã cunoscutã, ci implicarea mai multor factori de risc cu potential patogen la un individ predispus familial. Factori de risc

Vârsta constituie un factor de risc important, artrozele cresc ca prevalentã dupã 40 de ani, iar dupã vârsta de 50 de ani incidenta lor este foarte crescutã si ea progreseazã cu fiecare deceniu. Vîrsta actioneazã prin îmbãtrânire, când tesutul conjunctiv suferã degenerãri importante.

Sexul reprezintã un factor de risc inevitabil, femeile fiind mai expuse îmbolnãvirii în proportie de trei la unu.

Microtraumatismele repetitive pot sã contribuie la procesul degenerativ al cartilajului si capsulei articulare.

Traumatismele majore sunt implicate în geneza artrozei. Astfel, fracturile maleolare duc la artroze ale gleznei.

Obezitatea, supraponderea prin surplusul de sarcini ce actioneazã asupra suprafetelor articulare poate fi un factor de risc evitabil sau modificabil.

Profesia poate influenta aparitia si localizarea artrozei (la parchetari, mozaicari- gonartroze, la balerini-artroza gleznei, etc).

Factori infectiosi. Ce au determinat artrite infectioase pot altera cartilajul si constituie premiza pe care se dezvoltã ulterior un proces artrozic.

Factorii inflamatori pot de asemenea actiona distructiv si produc modificãri fibro-cicatriciale pe care sã evolueze artrozele secundare.

Factorii endocrini (acromegalia, mixedemul, menopauza) pot favoriza instalare leziunilor de tip artrozic.

Factorii mecanici, prin care se produc presiuni crescute pe anumite segmente si articulatii, prin modificãri de staticã, malformatii congenitale pot constitui factori de risc.

Factorii

metabolici

ce

actioneazã

si

dezorganizeazã

metabolismul articular (diabet zaharat, dislipidemii)

Factorii vasculari ce prin scãderea vascularizatiei la nivelul capsulei si cartilagiului favorizeazã aparitia artrozelor (ateroscleroza).

Factorii familiali (genetici) recunoscuti si inevitabili. Fiica unei mame cu artrozã face boala de douã ori mai frecvent decât cea cu mamã sãnãtoasã.

Diagnostic clinic A. Simptomatologie Durerea la una sau mai multe articulatii, care se accentueazã la miscare si se amelioreazã la repaus si noaptea. Ea este influentatã de schimbãrile meteorologice si este accentuatã dimineata la punerea în miscare a articulatiilor afectate. Disfunctia articularã, caracterizatã printr-o pierdere a functiei articulare normale, printr-o limitare a unor activitãti, adesea consecintã a contracturii musculare reflexe. B. Examenul obiectiv poate evidentia: • existenta crepitatiilor sau cracmentelor la mobilizarea pasivã sau activã a artculatiei artrozice.

deformarea si mãrirea în volum a articulatiei atinse, prin proliferãri osteocartilaginoase secundare

prezenta hidrartrozei cu revãrsat sinovial fãrã elemente de inflamatie (cãldurã, tumefactie, roseatã) iar la punctie, lichid de exudatie. C. Evaluarea clinicã a unui caz ce prezintã una sau mai multe afectãri

artrozice se face dupã criteriile ARA (American Rheumatic Association) modificate:
 

ARA I -functie articularã normalã (lipsa bolii) ARA II -functie articularã pãstratã, desi existã durerea si mobilitatea în articulatie, poate fi limitatã (stadiu incipient)

ARA III -disfunctie articularã marcatã cu restrictia activitãtii normale, dar persoana se poate îngriji singurã (boalã comunã; forma medie)

factorul reumatoid. interfalangiene distale. Dar. mai rar: articulatiile interfalangiene proximale (noduli Bouchard) umãr.infectios sunt negative: VSH. semnul incipient fiind îngustarea spatiului articular. Examenul de laborator ce evidentiazã procesul inflamator.testul latex. anticorpi anti-nucleari. Examenul radiologic se face prin comparatie cu articulatia consideratã sãnãtoasã. vâscos. cele mai frecvente în practicã sunt: -articulatiile intervertebrale. genunchi. ARA IV -disfunctie articularã severã cu imposibilitatea îngrijirii proprii. leucocitozã. testul Waller-Rose. sãrac în celule(1500-2000/mm2) cu caracter de revãrsat. Radiologic:     îngustarea spatiului articular prin subtierea cartilajului. . formarea de osteofite la periferia suprafetei articulare. a policelui si metatarso-falangianã a halucelui. ASLO. proteinã C reactivã. coxo-femurale. Examen paraclinic. poate fi prinsã în procesul artrozic si articulatia metacarpofalangianã a degetului I. articulatia temporo-mandibularã. cotului. pot afecta una sau mai multe articulatii. Formele clinice: dupã localizare. slerozã subcondralã (fãrã osteoporozã periarticularã). iar dupã articulatia prinsã. Metabolismul fosfo-calcic normal. ascutirea marginilor articulare si fragmente osoase libere intraarticulare. carpometacarpienã I. dependente multiple (boalã severã). iar modificãrile radiologice pot fi gradate. fibrinogen. Artrozele însotite de hidrartrozã contin un lichid sinovial clar. D. ELFO.

iar poliartrita reumatoidã include deviatia cubitalã a articulatiilor metacarpofalangiene I-V.R. iar artroza rar articulatiile interfalangiene proximale. Diagnostic diferential: Se face. Artroza prezintã sensibilitate la palparea primei articulatii metacarpofalangiene iar poliartrita reumatoidã(P. Artroza cotului produce initial reducerea supinatiei (afectare predominantã radio-humeralã). iar rigiditatea matinalã este de scurtã duratã sub 15 minute spre deosebire de poliartrita reumatoidã.) prezintã sensibilitate la palparea stiloidei cubitale subluxatã dorsal. la acelasi nivel limiteazã rotatia.R. scãdere în greutate. unde durerea este de tip inflamator. cel mai adesea. cu dificultate la desfacerea nasturilor si cu semne biologice de inflamatie prezente.Diagnostic pozitiv: Simptome + modificãri obiective + imagine radiologicã + lipsa modificãrilor biologice. . cu intensificare nocturnã. Artroza afecteazã prima articulatie carpo-metacarpianã (clinic si radiologic). cu artritele de tip inflamator si mai ales cu poliartrita reumatoidã. cu prezenta febrei. iar P. la nivelul cotului reduce initial extensia (prin afectarea predominantã cubito-humeralã). Artrita reumatoidã afecteazã rar articulatiile interfalangiene distale. Caracterul durerii este agravat în artrozã de efortul prelungit.R. asteniei. Artroza la nivelul articulatiilor gâtului reduce flexia lateralã iar P.

Tratamentul medicamentos Antiinflamatoriile nonsteroidiene (AINS) sunt folosite eficient în combaterea durerii. prezenta unor contraindicatii si nu în ultimul rând experienta personalã a practicianului vor determina alegerea preparatului. Pe perioada tratamentelor cu antiinflamatorii nonsteroidiene si a tratamentelor locale cu steroizi se recomandã un regim hiposodat. imobilizati. malformatii congenitale.Relatia medic de familie-pacient trebuie sã aducã bolnavului încrederea si aderenta la un tratament de lungã duratã. Sunt recomandate modificarea încãltãmintei si chiar operatii de corectie a unor malformatii. Repausul nu trebuie sã fie prelungit. teama cã vor rãmâne anchilozati. prezenta unor afectiuni simultane. Regimul dietetic e necesar sã fie adaptat caloric la necesitãti. iar persoanelor cu surplus ponderal sau obeze li se recomandã un regim hipocaloric. endocrini). tulburãri de staticã. Tratamentul curativ: Repausul fizic al articulatiei dureroase constituie o modalitate de combatere a durerii. Toleranta digestivã. tulburãri de staticã. etc. factori metabolici.Tratamentul artrozelor are ca obiective  îndepãrtarea durerii  cresterea mobilitãtii articulare-oprirea sau încetinirea procesului degenerativ Tratamentul preventiv implicã mãsuri de luptã împotriva factorilor de risc (traumatisme. obezitate. microtraumatisme. Sunt recomandate eforturi moderate si perioade de repaus. încât sã ducã la hipotrofii musculare secundare. dar si de a opri sau încetini procesul de degradare. Comunicarea eficientã cu bolnavul trebuie sã le îndepãrteze panica. . administrate pe cale generalã sau topice locale.

dozã fractionatã) Sulindac .1000 mg/zi în 2-3 doze fractionate Naproxen . Doza maximã: 8 g/zi.   Ibuprofenul în doze de 400-600 mg/zi (max. folosit pe perioade scurte. repetat. doar în perioadele de acutizãri (7 zile).periarticular sau intraarticular este de folos în durerile rebele ce nu cedeazã la tratamentul medicamentos cu AINS sau în reactiile sinoviale:  se administreazã hidrocortizon acetat 1/2-1 fiolã (25 mg.       Acid niflunilic .în doze de 75-150 mg/zi. cu doze mai scãzute 50-100 mg la amendarea durerii.  Indometacina .8 g/zi.200-400 mg/zi Tenoxicam : 20 mg/zi dozã unicã. în infiltratii la 4-7 zile interval de 3 ori.4 g/zi) Fenoprofenul în dozã de 600 mg/zi (max. TRATAMENTUL CORTIZONIC LOCAL . dupã mese.600 mg/zi (1. cure repetate. Aspirina (acidul acetil salicilic) este recomandatã în doze de 2-4 g/zi dupã mese. în 2-3 doze.250-500 mg/zi (max.1 g/zi) Piroxicam .750 .3g)-Diclofenacul în dozã de 150-200 mg/zi. TRATAMENTUL CORTIZONIC SISTEMIC este contraindicat din lipsã de eficacitate si pentru efectele secundare. . sub formã de preparate tamponate în cure de 10-20 de zile si pauze 10 zile.2.  Fenilbutazonã 600 mg/zi. cu lichid suficient. intraarticular sau periarticular.10-20 mg/zi (doză unică) Tolmetim .

200 mg/tb. curentii diadinamici.   împachetãri cu parafinã. TRATAMENTUL FIZIC:  cãldurã localã umedã sau uscatã ce combate spasmul muscular si reduce durerea. periarticular triamcinolon (10-40 mg)(1 ml). Diazepam 2 mg de 2-3 ori pe zi. 8 mg (1 ml) intraarticular. i. exercitiile fizice izometrice sunt de efectuat. diatermia. .   masajul dupã aplicatii calde cu prudentã este benefic. undele scurte. ultrasunetele.   dexametazonã. Optidaze.. periarticular cu efect depot. MEDICATIA MIORELAXANTA cu efect benefic asupra contracturii musculare:    Clorzoxazonã 750 mg/zi ( 3 x 250 mg/zi).. razele infrarosii ce combat spasmul muscular. maximum 4 infiltratii/an.stimuleazã metabolismul cartilagiului:     Rhumalon dj 3x1/zi. inhibitorii de interleukinã 1 (Diacerheina) cu efect de diminuare a condrolizei . betamethazonã 2 mg intraarticular.enzimã cu efect benefic în formele incipiente.m.gelule de 300mg 2x1/zi timp de 6 luni. MEDICATIA CONDROPROTECTOARE . Tolperisone 150-200 mg/zi. Ademetionin. periarticular. 2x1/zi.

.     debridarea marilor osteofite. osteotomii. Consecutiv. care sufera un proces de pierdere progresiva a matricei intercelulare. curele balneare în statiuni cu profil de reumatologie sunt benefice scãzând durerile. creste rata metabolica a condrocitelor cu cresterea sintezei de ADN. 2. relaxeazã musculatura si previn hipotrofia muscularã. rezectii epifizare (artrodezã) cãnd durerile sunt foarte mari. Ereditatea . îndeosebi proteoglican. os). TRATAMENTUL CHIRURGICAL SI ORTOPEDIC:    corectarea deviatiilor articulare. îndepãrtarea corpilor strãini articulari (fragmente de cartilaj. artroplastii totale (sold. genunchi) cu rezultate excelente chiar la vârste înaintate. artroplastii partiale.majoritatea persoanelor peste 60 de ani fac artroze cu diverse localizari. PATOGENIE Boala apare ca urmare a dezechilibrului între solicitarea pe articulatie si posibilitatea de refacere a tesutului conjunctiv cartilaginos.este dovedita predispozitia familiala pentru boala artrozica. Dezechilibrul celor doua procese în favoarea distructiei marcheaza ireversibilitatea bolii si precipitarea ei. Vîrsta . FACTORI FAVORIZANTI GENERALI 1.

) • reumatisme inflamatorii (poliartrita reumatoida) • hemartroza • ischemia osoasa (osteonecroza aseptica) • distrofia osoasa (boala Paget) • condrocalcinoza • boli endocrine (hipotiroidia. acromegalia. Factori endocrini . boala Cushing) • afectiuni neurologice (tabes) TABLOU CLINIC Pe tot parcursul evolutiei bolii.acuzele articulare de tip degenerativ se concentreaza la femei în preajma menopauzei 4. care poate avea cauze multiple: a) modificari ale periostului . Factori nutritionali si metabolici: • asocierea cu obezitatea • valori mari ale colesterolului • exces de lipide în cartilaj LOCALI Supraîncarcarea articulara • profesii • obezitae Lezarea directa a cartilajului • traumatisme • infectii (tbc. etc. simptomatologia este dominata de durere.3.

Contractura muscilor din vecinatatea articulatiei bolnave este o constatare clinica frecventa. De regula durerea se accentueaza la modificarile de presiune atmosferica. Se instaleaza astfel un cerc vicios care duce la redoare articulara din ce în ce mai severa. cînd este vorba de articulatiile portante. dar si prin hidartroza sau îngrosare sinoviala. care apare în stadiile avansate. mai ales pe sol dur sau accidentat. pe care bolnavul va avea tendinta de a o evita. Este asa-numita durere ”de start“ sau ”de demaraj“. Datorita deteriorarii suprafetelor articulare. În stadiul tardiv apar retractiile capsulo.ligamentare si tendinoase care limiteaza miscarea articulara. EXAMEN OBIECTIV Articulatiile artrozice se pot prezenta la examenul obiectiv deformate mai ales prin cresterea de volum a extremitatii osoase.b) compresiunea osului cu microfracturi trabeculare c) pensarea sau iritarea vilozitatilor sinoviale d) inflamatia sau întinderea capsulei articulare si a insertiilor tendinoase e) contractura muschilor din vecinatate f) compresiuni ale nervilor adiacenti În stadiul preartrozic durerea apare dupa imobilizari prelungite.În formele acutizate (încalzite) apar semnele locale ale inflamatiei. care apar fara o cauza decelabila sau secundar unor traumatisme chiar minore. poate atrage dupa sine tulburari de statica si mers cu rasunet pe întreg aparatul locomotor. cum ar fi repausul nocturn. . Starea generala nu este influentata. cedînd sau chiar disparînd la mobilizare. mobilitatii.Durerea apare în apropierea zonei de amplitudine maxima a miscarii. În stadiul artrozic durerea este accentuata de ortostatism prelungit si de mers. Exacerbarile bruste ale durerii se datoresc puseelor inflamatorii. pot apare Limitarea cracmente sau miscarea se poate bloca la un moment dat.

dar VSH-ul poate creste în formele acutizate. În stadiile foarte avansate spatiul articular este disparut si extremitatile osoase. se datoresc subtierii cartilajului articular. EXAMEN RADIOLOGIC În stadiile incipiente nu se remarca modificari radiologice. Mentinerea sau refacerea tonusului muscular 4. Probele biologice sînt în general normale. Prevenirea deteriorarii în continuare a cartilajului articular 5. pîna la proliferari exuberante. Pe coloana vertebrala. cu proliferari osteofitice masive. Ameliorarea circulatiei locale MIJLOACE DE TRATAMENT 1. Ele pot duce la formarea de punti osoase. Primele semne. primul semn radiologic clar este îngustarea spatiului discal. necaracteristice. OBIECTIVE DE TRATAMENT 1. Combaterea durerii 2.TRATAMENT IGIENO-DIETETIC Se recomanda de cîte ori este cazul restabilirea echilibrului ponderal. neregulate. osteofit. Nu se limiteaza activitatea motorie a bolnavilor decît în fazele de acutizare a bolii. Tardiv apar scleroza osului subcondral si chisturile. dar bolnavul este educat sa evite posturile defectuoase sau dezavantajoase care presupun suprasolicitarea . Mentinerea mobilitatii articulare 3. deformate. Modificarile osoase pot merge de la pensare marginala. Hiperproductiile osoase de tip osteofitic se dezvolta mai ales anterior. Tot acum apar deviatiile axiale si subluxatiile. determinînd pensarea spatiului articular. vin în contact direct. mai ales atunci cînd sînt afectate articulatiile portante. care atunci cînd se întind de-a lungul întregii coloane semneaza diagnosticul afectiunii numite hiperostoza anchilozanta senila Forestier.cu exceptia rasunetului psihic al durerii.

MASURI AUXILIARE • corectii ortopedice . urmarind eliminarea factorilor iritanti ai sinovialei si stimularea secretiei de lichid sinovial. În fazele de acutizare se vor folosi AINS pîna la cedarea fenomenelor inflamatorii.) nu si-a dovedit eficienta. Se pot folosi aspirina. Tratamentul cu extracte de cartilaj (Artreparon. exerciţii rezistive. decontracturant si hiperemizant. etc. Geoagiu. combaterea redorii articulare. ultrasunet. analgezic. Efectele sale sunt cu atât mai bune daca se efectueaza si sub forma de hidrokinetoterapie.TRATAMENT BALNEAR Se recomanda 1-2 cure balneare pe an în statiuni cum ar fi: Amara. 5. decontracturant. Lacu Sarat. diclofenacul. Electroterapia: CDD. antiflogistic. Se recomanda evitarea expunerii la frig si umezeala. Kinetoterapia: exercitii active si pasive. infrarosii. Masajul: tonifiere musculara si ameliorarea circulatiei periarticulare. etc. 4. 3. intra-rectal. ameliorarea nutritiei cartilajului. curenti interferentiali. indometacinul. Mangalia. etc. AIS se folosesc mai ales în infiltratii locale cu preparate depozit de tipul Diprophosului. Baile Felix.articulatiei în suferinta sau care îngreuneaza circulatia locala. intra.TRATAMENT MEDICAMENTOS Durerea se va combate cu antialgice obisnuite de tipul algocalminului.TRATAMENT FIZICAL Termoterapia: aplicatii de namol. unde scurte. urmarind îmbunatatirea functiei musculare. per os.în scop antialgic. parafina. Baile Herculane. bai calde generale .cu efect de favorizare a circulatiei. Sînt foarte mult utilizate topicele locale de tipul fenilbutazonei sau indometacinului. paracetamolului.muscular. curent galvanic . Pucioasa. 2. piroxicamul.

al nodulilor Heberden. Aparitia lor are loc într-un interval mare de timp si poate duce la deformare articulara cu devierea ultimei falange. MÎNA ARTROZICA Între articulatiile mîinii. Prima articulatie carpo.metacarpiana este si ea adesea sediul unei artroze care poate duce în timp la subluxatie a primului metacarpian. În tabelul urmator sînt redate cîteva din cele mai importante elemente care permit diferentierea celor doua afectiuni. iar evolutia sa este adesea punctata de episoade inflamatorii cu edem local. hiperemie si durere intensa. fiecare avînd caracteristici distincte. simetric articulatiile mari simetric si . constituindu-se practic într-o afectiune de sine statatoare. Procesul degenerativ la nivelul mîinii pare sa afecteze mai frecvent femeile decît barbatii.• readaptare profesionala • reinsertie sociala În continuare ne vom referi la unele din cele mai importante localizari ale procesului degenerativ la nivel articular. cel mai des interesate sînt interfalangienele distale. localizare articulatiile mari sau mici.Aceste cazuri pun uneori mari probleme de diagnostic diferential cu o poliartrita reumatoida seronegativa. Criterii de diferentiere între poliartrita reumatoida si boala artrozica Criteriul Poliartrita reumatoida Boala artrozica Vîrsta 35-45 ani peste 50 ani Raport între sexe (B:F) 1:3 1:10 Debut. cu formarea nodulilor Bouchard. Aceleasi modificari pot apare si la nivelul interfalangienelor proximale. cu formarea de osteofite marginale care dau aspectul caracteristic.

etc). Traumatismele majore sunt implicate în geneza artrozei. posibile Manifestari imunologice ++ Acuze subiective obligatorii facultative Interesari viscerale posibile Simptome generale ++ Sindrom inflamator ++ ± Evolutie invalidanta ++ ± Factori de risc • Vârsta constituie un factor de risc important. • • • • • • . Profesia poate influenta aparitia si localizarea artrozei (la parchetari. Factori infectiosi. mozaicari. fracturile maleolare duc la artroze ale gleznei. supraponderea prin surplusul de sarcini ce actioneazã asupra suprafetelor articulare poate fi un factor de risc evitabil sau modificabil. Astfel. femeile fiind mai expuse îmbolnãvirii în proportie de trei la unu. Sexul reprezintã un factor de risc inevitabil. Obezitatea.gonartroze. Vîrsta actioneazã prin îmbãtrânire. iar dupã vârsta de 50 de ani incidenta lor este foarte crescutã si ea progreseazã cu fiecare deceniu. Ce au determinat artrite infectioase pot altera cartilajul si constituie premiza pe care se dezvoltã ulterior un proces artrozic. la balerini-artroza gleznei. Microtraumatismele repetitive pot sã contribuie la procesul degenerativ al cartilajului si capsulei articulare. artrozele cresc ca prevalentã dupã 40 de ani. când tesutul conjunctiv suferã degenerãri importante.articulatiile mici asimetric Evolutie progresiva ++ + Fenomene inflamatorii primare secundare.

Examenul obiectiv poate evidentia:  existenta crepitatiilor sau cracmentelor la mobilizarea pasivã sau activã a artculatiei artrozice. prin modificãri de staticã. dislipidemii) Factorii vasculari ce prin scãderea vascularizatiei la nivelul capsulei si cartilagiului favorizeazã aparitia artrozelor (ateroscleroza). Factorii mecanici. printr-o limitare a unor activitãti.• Factorii inflamatori pot de asemenea actiona distructiv si produc modificãri fibro-cicatriciale pe care sã evolueze artrozele secundare.Durerea la una sau mai multe articulatii. . Factorii endocrini (acromegalia. deformarea si mãrirea în volum a articulatiei atinse. B. Fiica unei mame cu artrozã face boala de douã ori mai frecvent decât cea cu mamã sãnãtoasã. care se accentueazã la miscare si se amelioreazã la repaus si noaptea. Simptomatologie . malformatii congenitale pot constitui factori de risc. caracterizatã printr-o pierdere a functiei articulare normale. Factorii metabolici ce actioneazã si dezorganizeazã metabolismul articular (diabet zaharat. menopauza) pot favoriza instalare leziunilor de tip artrozic. mixedemul. adesea consecintã a contracturii musculare reflexe.Disfunctia articularã. Ea este influentatã de schimbãrile meteorologice si este accentuatã dimineata la punerea în miscare a articulatiilor afectate. Factorii familiali (genetici) recunoscuti si inevitabili. prin care se produc presiuni crescute pe anumite segmente si articulatii. • • • • • Diagnostic clinic A. prin proliferãri osteo-cartilaginoase secundare  .

Evaluarea clinicã a unui caz ce prezintã una sau mai multe afectãri artrozice se face dupã criteriile ARA (American Rheumatic Association) modificate:   ARA I -functie articularã normalã (lipsa bolii) ARA II -functie articularã pãstratã. semnul incipient fiind îngustarea spatiului articular. ascutirea marginilor articulare si fragmente osoase libere intraarticulare. Artrozele însotite de hidrartrozã contin un .testul latex. anticorpi anti-nucleari. slerozã subcondralã (fãrã osteoporozã periarticularã). Radiologic:     îngustarea spatiului articular prin subtierea cartilajului. Examen paraclinic. dependente multiple (boalã severã). testul Waller-Rose. Examenul radiologic se face prin comparatie cu articulatia consideratã sãnãtoasã.infectios sunt negative: VSH. tumefactie. poate fi limitatã (stadiu incipient) ARA III -disfunctie articularã marcatã cu restrictia activitãtii normale. desi existã durerea si mobilitatea în articulatie. C. lichid de exudatie. ELFO. proteinã C reactivã. iar modificãrile radiologice pot fi gradate. forma medie) ARA IV -disfunctie articularã severã cu imposibilitatea îngrijirii proprii. dar persoana se poate îngriji singurã (boalã comunã. fibrinogen. ASLO. prezenta hidrartrozei cu revãrsat sinovial fãrã elemente de inflamatie (cãldurã. Examenul de laborator ce evidentiazã procesul inflamator. leucocitozã. formarea de osteofite la periferia suprafetei articulare.   D.factorul reumatoid. Metabolismul fosfo-calcic normal. roseatã) iar la punctie.

iar poliartrita reumatoidã include deviatia cubitalã a articulatiilor metacarpofalangiene I-V. asteniei. Diagnostic pozitiv: simptome + modificãri obiective + imagine radiologicã + lipsa modificãrilor biologice. poate fi prinsã în procesul artrozic si articulatia metacarpofalangianã a degetului I. coxo-femurale. cu prezenta febrei. interfalangiene distale. vâscos. cu dificultate la desfacerea nasturilor si cu semne biologice de inflamatie prezente. iar rigiditatea matinalã este de scurtã duratã sub 15 minute spre deosebire de poliartrita reumatoidã. scãdere în greutate. Caracterul durerii este agravat în artrozã de efortul prelungit. a policelui si metatarso-falangianã a halucelui. unde durerea este de tip inflamator. iar dupã articulatia prinsã. cel mai adesea. Artroza prezintã sensibilitate la palparea primei articulatii metacarpofalangiene iar poliartrita reumatoidã(P. cotului. iar artroza rar articulatiile interfalangiene proximale. pot afecta una sau mai multe articulatii. cele mai frecvente în practicã sunt: -articulatiile intervertebrale. Artrita reumatoidã afecteazã rar articulatiile interfalangiene distale. articulatia temporo-mandibularã. carpometacarpienã I. cu intensificare nocturnã. mai rar: articulatiile interfalangiene proximale(noduli Bouchard) umãr. genunchi. sãrac în celule(1500-2000/mm2) cu caracter de revãrsat. Diagnostic diferential: Se face. .lichid sinovial clar. Formele clinice: dupã localizare.) prezintã sensibilitate la palparea stiloidei cubitale subluxatã dorsal. Dar. cu artritele de tip inflamator si mai ales cu poliartrita reumatoidã. Artroza afecteazã prima articulatie carpo-metacarpianã (clinic si radiologic).R.

Artroza cotului produce initial reducerea supinatiei (afectare predominantã radio-humeralã). Tratamentul medicamentos Antiinflamatoriile nonsteroidiene (AINS) sunt folosite eficient în combaterea durerii.Relatia medic de familie-pacient trebuie sã aducã bolnavului încrederea si aderenta la un tratament de lungã duratã. Regimul dietetic e necesar sã fie adaptat caloric la necesitãti. la nivelul cotului reduce initial extensia (prin afectarea predominantã cubito-humeralã). Artroza la nivelul articulatiilor gâtului reduce flexia lateralã iar P. Comunicarea eficientã cu bolnavul trebuie sã le îndepãrteze panica. Pe perioada tratamentelor cu antiinflamatorii nonsteroidiene si a tratamentelor locale cu steroizi se recomandã un regim hiposodat. Repausul nu trebuie sã fie prelungit. etc. iar persoanelor cu surplus ponderal sau obeze li se recomandã un regim hipocaloric. dar si de a opri sau încetini procesul de degradare. administrate pe cale generalã sau topice locale. Tratamentul curativ: Repausul fizic al articulatiei dureroase constituie o modalitate de combatere a durerii. la acelasi nivel limiteazã rotatia. iar P. microtraumatisme. endocrini). Sunt recamandate modificarea încãltãmintei si chiar operatii de corectie a unor malformatii. încât sã ducã la hipotrofii musculare secundare. Sunt recomandate eforturi moderate si perioade de repaus. obezitate. malformatii congenitale. teama cã vor rãmâne anchilozati. tulburãri de staticã. Tratamentul artrozelor Are ca obiective: îndepãrtarea durerii-cresterea mobilitãtii articulare-oprirea sau încetinirea procesului degenerativ Tratamentul preventiv implicã mãsuri de luptã împotriva factorilor de risc (traumatisme. tulburãri de staticã.R.R. Toleranta . imobilizati. factori metabolici.

Indometacina . . sub formã de preparate tamponate în cure de 10-20 de zile si pauze 10 zile.1000 mg/zi în 2-3 doze fractionate Naproxen . cure repetate. Acid niflunilic . în 2-3 doze.250-500 mg/zi (max. cu lichid suficient.200-400 mg/zi Tenoxicam : 20 mg/zi dozã unicã.8 g/zi.600 mg/zi (1.1 g/zi) Piroxicam .digestivã. cu doze mai scãzute 50-100 mg la amendarea durerii. intraarticular sau periarticular. TRATAMENTUL CORTIZONIC LOCAL periarticular sau intraarticular este de folos în durerile rebele ce nu cedeazã la tratamentul medicamentos cu AINS sau în reactiile sinoviale:  se administreazã hidrocortizon acetat 1/2-1 fiolã (25 mg. Doza maximã: 8 g/zi. dupã mese. Ibuprofenul în doze de 400-600 mg/zi (max.750 . prezenta unor afectiuni simultane. prezenta unor contraindicatii si nu în ultimul rând experienta personalã a practicianului vor determina alegerea preparatului. doar în perioadele de acutizãri (7 zile).2. Fenilbutazonã 600 mg/zi.4 g/zi) Fenoprofenul în dozã de 600 mg/zi (max.3g)-Diclofenacul în dozã de 150-200 mg/zi. repetat.10-20 mg/zi (doză unică) Tolmetim . dozã fractionatã) Sulindac . folosit pe perioade scurte.           TRATAMENTUL CORTIZONIC SISTEMIC este contraindicat din lipsã de eficacitate si pentru efectele secundare.în doze de 75-150 mg/zi. în infiltratii la 4-7 zile interval de 3 ori.  Aspirina (acidul acetil salicilic) este recomandatã în doze de 2-4 g/zi dupã mese.

.      .gelule de 300mg 2x1/zi timp de 6 luni.. inhibitorii de interleukinã 1 (Diacerheina) cu efect de diminuare a condrolizei . relaxeazã musculatura si previn hipotrofia muscularã.enzimã cu efect benefic în formele incipiente. stimuleazã metabolismul MEDICATIA cartilagiului: CONDROPROTECTOARE Rhumalon dj 3x1/zi. curentii diadinamici. undele scurte. ultrasunetele. 2x1/zi. periarticular cu efect depot. curele balneare în statiuni cu profil de reumatologie sunt benefice scãzând durerile. Tolperisone 150-200 mg/zi. razele infrarosii ce combat spasmul muscular. masajul dupã aplicatii calde cu prudentã este benefic. diatermia.     Ademetionin.m. i. betamethazonã 2 mg intraarticular. cu efect benefic asupra contracturii   MEDICATIA musculare: MIORELAXANTA    Clorzoxazonã 750 mg/zi ( 3 x 250 mg/zi). Diazepam 2 mg de 2-3 ori pe zi. TRATAMENTUL FIZIC:  cãldurã localã umedã sau uscatã ce combate spasmul muscular si reduce durerea. împachetãri cu parafinã. exercitiile fizice izometrice sunt de efectuat. 200 mg/tb. maximum 4 infiltratii/an. periarticular triamcinolon (10-40 mg)(1 ml). dexametazonã. 8 mg (1 ml) intraarticular. periarticular. Optidaze.

    KINETOTERAPIA Baza recuperarii medicale în majoritatea capitolelor de patologie este reprezentata de kinetoterapie. aceasta din urma avînd un sens mai larg si necorespunzînd în prezent definitiei si continutului terapiei prin miscare. cresterea fortei musculare. Metodologia kinetoterapiei include în prezent forme diferite de folosire a ene rgiei mecanice: forta mecanica . îndepãrtarea corpilor strãini articulari (fragmente de cartilaj. fizicale. cresterea rezistentei musculare. dietetice. îmbunatatirea coordonarii miscarilor. cum ar fi kineziterapie. balneare. În practica se utilizeaza si alti termeni cu sens apropiat de cel de kinetoterapie. DEFINITIE Kinetoterapia este astazi definita ca un complex de metode care folosesc miscarea în scop terapeutic. osteotomii. artroplastii partiale.TRATAMENTUL CHIRURGICAL SI ORTOPEDIC:    corectarea deviatiilor articulare. urmarind cresterea mobilitatii articulare. rezectii epifizare (artrodezã) cãnd durerile sunt foarte mari. Metodologia folosita în cadrul acesteia contribuie la refacerea functiilor diminuate prin boala. kinetologie. alaturi de celelalte forme ale terapiei: medicamentoase. neurologice. exercitii fizice. artroplastii totale (sold. genunchi) cu rezultate excelente chiar la vârste înaintate. debridarea marilor osteofite. sau chiar cultura fizica medicala. Procentul mare de afectiuni posttraumatice. os). reumatismale a impus în ultimii ani studiul si aplicarea unor noi tehnici de ”terapie prin miscare“.

Relaxarea 2. controlul si echilibrul 7.  recuperarea fortei de contractie a muschiului hipotrofiat prin imobilizare (afectiuni  posttraumatice.Reeducarea sensibilitatii Restrîngînd domeniul kinetoterapiei si referindu. de loc de neglijat în marea majoritate a afectiunilor. OBIECTIVELE GENERALE ALE KINETOTERAPIEI 1. scripetoterapia sau mecanoterapia. forta hidrostatica.Corectarea posturii si aliniamentului corpului 3.Antrenarea la efort 8.Coordonarea. .Reeducarea respiratore 9.ne la recuperarea functiilor afectate prin afectiuni posttraumatice. reumatismale sau neurologice. obiectivele acesteia ar putea fi astfel sistematizate:  recuperarea mobilitatii articulatiilor afectate. reumatismale inflamatorii sau degenerative) sau neutilizare (afectiuni  neurologice dupa reinervare).  recuperarea rezistentei musculare. Trebuie mentionata de asemenea kinetoterapia posturala.Cresterea rezistentei musculare 6.Cresterea mobilitatii articulare 4.imprimata de recuperator (kinetoterapeut).Cresterea fortei musculare 5. îndeosebi pentru muschii de forta si rezistenta  antigravitationala. domeniu în care s-a creeat si dezvoltat de altfel kinetoterapia moderna. activitatea motorie a pacientului.

Watkins sau McGovern. respiratorii si ale aparatului locomotor. cum ar fi cele privind exercitiile de crestere a fortei musculare bazate pe izometrie ale cercetatorilor Hettinger si Müller din 1953. indicarea si aplicarea corecta a tehnicilor de kinetoterapie sînt necesare cunostinte de baza din domeniul anatomiei. aceasta referindu-se la miscari cu diferite grade de complexitate. care are forma unui raportor cu un brat mobil. se apreciaza în grade de arc de cerc unghiurile pe care pot fi deplasate diverse segmente de corp. Indicarea si aplicarea corecta a unor anumite tipuri de miscare în scop recuperator trebuie precedata de testarea articulara si musculara. Pentru cunoasterea. METODOLOGIA KINETOTERAPIEI Exercitiile folosite în programul de kinetoterapie se bazeaza pe cercetari moderne de anatomie si fiziologie neuro. publicate în deceniile 4 si 5. ca si o buna colaborare între cadrele de specialitate (medic. Cu ajutorul unui instrument numit goniometru. alaturi de obiectivele mentionate. cadre medii de recuperare si fizioterapie). precum si cele privind exercitiile active rezistive de crestere a fortei musculare ale lui De Lorme. kinetoterapeut. necesare în gestica uzuala si activitatea profesinala a pacientului. . are rol deosebit în profilaxia bolilor cardiovasculare. refacerea coordonarii musculare. fiziologiei si fiziopatologiei.musculara. în mentinerea si ameliorarea capacitatii de efort a organismului. care. Numeroase studii recente abordeaza tematica kinetoterapiei primare. Tehnicile si metodele folosite au la baza numeroase studii. TESTING ARTICULAR (GONIOMETRIE) Goniometria reprezinta metodologia de apreciere a mobilitatii articulare.

Tabelul urmator reda cîteva din principalele unghiuri normale de miscare pe diverse articulatii: ARTICULATIA MISCAREA MOBILITATE  umar anteductie 1800  retroductie 50-600  abductie 1800  rotatie interna 900  rotatie externa 800  cot si flexie-extensie 150-1600  antebrat supinatie 900  pronatie 900  pumn flexie 900  extensie 800  abductie-adductie 450  sold flexie 120-1500  extensie 30-500  abductie-adductie 60-800  rotatie interna 15-200  rotatie externa 35-400  genunchi flexie-extensie 150  glezna flexie dorsala 400  flexie plantara 700 TESTING MUSCULAR .

Testing 4: contractia musculara poate deplasa un segment de corp împotriva unei rezistente moderate opuse de examinator. Testing 5: contractia musculara poate deplasa un segment de corp împotriva unei rezistente pe care ar putea-o învinge un muschi sanatos.Tonusul muscular se apreciaza prin notare cu valori de la 0 la 5. Posturare . Testing 1: contractia musculara este vizibila sau se poate palpa. dar nu este suficienta pentru a deplasa un segment de corp. Miscari pasive: a) pasive simple sau autopasive b) pasive fortate c) manipulari 3. TIPURI DE MISCARE În functie de rezultatele obtinute dupa testingul articular si muscular si tinînd cont de obiectivul recuperarii functionale la bolnavul respectiv. în practica se pot folosi urmatoarele tipuri de exercitii: 1. în modul urmator: Testing 0: lipsa contractiei musculare vizibile sau palpabile într-un muschi. Testing 2: contractia musculara poate deplasa un segment de corp daca nu intervine forta gravitationala. Testing 3: contractia musculara poate deplasa un segment de corp si împotriva fortei gravitationale. Miscari active: a) active simple b) active ajutate c) active rezistive 2.

Miscarile active rezistive Au ca obiectiv cresterea tonusului muscular. se pot efectua în apa sau pot fi precedate de diverse proceduri de termoterapie. reprezinta metode importante în prevenirea pozitiilor vicioase din afectiunile posttraumatice. rezistenta fiind cea imprimata de kinetoterapeut sau cea a unor dispozitive (scripete. având ca obiective:  menţinerea troficităţii tisulare  mentinerea si cresterea mobilitatii articulare . reumatismale inflamatorii.Imobilizarea si posturarea. Miscarile pasive simple si autopasive Aceste miscari se realizeaza prin intermediul fortei gravitationale sau de catre bolnav. Secundar. care îsi deplaseaza segmentul de corp bolnav cu ajutorul unui segment de corp sanatos. desi nu utilizeaza contractia musculara si miscarea. Miscarile active simple Este vorba de miscarile executate cu forta proprie a pacientului. degenerative si neurologice. Ele pot fi rapide sau lente. arcuri. ceea ce conduce si la o solicitare circulatorie pentru aprovizionarea musculaturii cu o cantitate suplimentara de oxigen si substante nutritive necesare contractiei. forta hidrostatica a apei. urmarind în primul rînd crestereasupletii articulare si relaxarea musculara.). ”ajutorul“ fiind forta manuala a kinetoterapeutului. etc. Miscarile active ajutate Au drept scop cresterea amplitudinii de miscare articulara. un scripete cu contragreutate. În cadrul acestui tip de miscari se produce o crestere a consumului de oxigen la nivel muscular. apare o solicitare crescuta a aparatelor cardio-vascular si respirator. Pentru îmbunatatirea efectului lor. Acest tip de miscari nu solicita musculatura în sensul producerii de contracţie musculara.

Manipularile Constituie o forma particulara a metodelor de kinetoterapie pasiva. precum si deplasarea unor componente articulare. la care cresterea tonusului muscular nu determina deplasarea unui segment de corp. vizînd articulatiile sau tesuturile periarticulare. cresterea supletii tesuturilor periarticulare  mentinerea memoriei kinestezice  refacerea unor scheme corporale sau spatiale  ameliorarea circulatiei musculare si periarticulare  influentarea pozitiva a psihicului bolnavului Ideal este ca si aceste miscari pasive sa fie precedate de aplicarea unor proceduri de termoterapie (împachetare cu parafina) sau de electroterapie cu efect antialgic si relaxant muscular (galvanizare. Fortele folosite depasesc valoarea gravitatiei sau actiunea proprie din partea subiectului. avînd indicatii precise în ortopedie. ultrasunet). TIPURI DE CONTRACTIE MUSCULARA Kinetoterapia foloseste urmatoarele tipuri de contractii musculare: a) contractii izometrice. Miscarile pasive fortate Se efectueaza prin tehnici speciale (tractiune sau întindere). fara luxatie. . obiectivul lor principal fiind acela de crestere a amplitudinii de miscare la nivelul articulatiei afectate. deci nu se produce mobilizare articulara. Prin manipulari se realizeaza punerea sub tensiune a tesuturilor moi periarticulare si articulare. Hidrokinetoterapia aduce un plus de eficienta acestor exercitii.

aplicate împotriva unei rezistente. dar eficienta lor este mai mica decît a celor repetate. Exercitiile izotonice rezistive (active rezistive) .  nu pot ameliora mobilitatea articulara.  au contributie minima la refacerea sensibilitatii kinestezice. Se pot efectua si contractii izometrice unice. Exercitiile izometrice rezistive Se bazeaza pe efectuarea de contractii izometrice de scurta durata. în seturi de 3 pîna la 20 de contractii cu durata de 6 secunde fiecare.b) contractii izotonice. care si ele au efect de crestere a fortei musculare. la care contractia musculara este urmata de deplasarea unui segment de corp. Avantajele exercitiilor izometrice rezistive sînt:  nu solicita articulatia.  excentrice: cu alungirea muschiului. Numai exercitiile izotonice si izometrice efectuate împotriva unei rezistente pot duce la cresterea fortei musculare. Dezavantajele exercitiilor izometrice rezistive sînt:  solicitare mare circulatorie cu risc la bolnavii cu boli cardio-vasculare.  rezultatele apar în timp scurt. Contractiile izotonice pot fi:  concentrice: cu scur tarea muschiului. Ele produc miscarile active descrise în subcapitolul precedent.  eficienta deosebita privind troficitatea si mai ales tonicitatea musculara. putînd fi efectuate si în cazul imobilizarii în aparat gipsat sau în afectiunile reumatismale inflamatorii care presupun repaus articular în timpul puseelor de acutizare.  nu necesita aparatura sau instalatii speciale. deci cu mobilizare articulara.

contractie statica 3. Un rol important în mentinerea acestui tonus revine unuia din mecanismele de control medular al contracţiei. KINETOTERAPIA DE FACILITARE NEUROMUSCULARA BUCLA GAMA Se stie ca niciodata nu se poate obtine relaxarea tuturor fibrelor musculare. care le modeleaza starea de excitabilitate. si anume bucla gama: Traseul buclei gama Motoneuronii gama primesc în permanenta impulsuri de la centrii superiori. revenire cu contractie dinamica excentrica 4. contractie dinamica concentrica 2. se propun exercitii progresive sau regresive la 25%. 100% din rezistenta maxima. Studii comparative privind tehnicile mentionate permit cîteva concluzii: a) pentru cresterea rezistentei musculare sînt de preferat serii lungi de exercitii cu rezistenta musculara mica. 75%.Folosirea acestui tip de exercitii a fost initiata de De Lorme în 1945. Organismul se afla în permanenta sub controlul unui anumit tonus muscular. stare pe care o transmit motoneuronului . De Lorme-Watkins. Ele se desfasoara în patru timpi: 1. McGovern). 50%. b) pentru cresterea fortei musculare se recomanda seriile scurte de exercitii repetate în procent mare. relaxare Rezistenta opusa miscarii în vederea cresterii tonusului muscular se stabileste la procente variabile din rezistenta maxima pe care o poate învinge muschiul. în functie de tehnica folosita (Oxford. Astfel.

Orice semnal de la centrii supraspinali catre motoneuronul alfa excita simultan si motoneuronul gama. Aceste date de fiziologie neuro-musculara capata mare importanta în timpul programelor de recuperare medicala. Activitatea lor poate fi asemanata cu cea a unui ”servomecanism“. motoneuronul gama din cornul anterior medular. limitînd astfel difuziunea anormala a activitatii tonice. Dintre metodele de kinetoterapie care folosesc tehnicile de facilitare neuromusculara proprioceptiva amintim: Metoda Bobath.alfa. Circuitul Renshow nu este influentat de centrii supraspinali sau de bucla gama. Tot la nivel medular exista si un mecanism inhibitor. scăzându-l când devine prea crescut. Acesta a fost descris de Renshow. S-au elaborat tehnici de facilitare neuro -musculara proprioceptiva (FNP) al caror scop este acela de a promova unul sau altul din tipurile de contractie musculara. care a aratat ca imediat ce cilindraxonul motoneuronului alfa a parasit cornul anterior. fibrele musculare intrafuzale si receptorii anulospirali din fusul neuromuscular fibrele ia dendritele protoneuronului senzitiv spinal neuron intercalar motoneuron alfa din cornul anterior aferente. Avînd un prag de excitabilitate scazut. care se bazează pe reacţiile de redresare a capului si corpului cu efect facilitator sau inhibitor asupra tonusului muscular. de autofrînare. al carui axon se termina pe motoneuronul alfa din axonul caruia s-a desprins colaterala. . Acest circuit regleaza nivelul de descarcare al motoneuronului alfa. Totdeauna o comanda catre un motoneuron alfa va gasi fibra musculara pregatita de excitatia anterioara pe circuitul gama. se desprinde din el o colaterala recurenta care se întoarce pentru a face sinapsa în cornul anterior cu interneuronul Renshow. ceea ce face sa se contracte fibrele musculare extrafuzale si intrafuzale. motoneuronii sînt în permanenta susceptibili de a primi impulsuri de la toti centrii. bucla gama avînd astfel un rol facilitator asupra contractie i musculare.

dupa care intra în miscare grupul distal. Aceasta metoda include segmentul de corp cu deficit motor într-o schema de miscare pe diagonala (diagonalele Kabat). puternice.Metoda Kabat. Rotatia antreneaza o si mai mare întindere a muschilor din schema. controlul proximal apare înaintea celui distal. au o actiune puternica. articulatiile. Întinderea Un muschi va raspunde cu mai multa forta dupa ce a fost întins (Metoda Kabat se executa din întindere maxima). Dar odata dezvoltat. Rezistenta maximala Determina o iradiere a influxului de la grupele musculare puternice spre cele slabe. TEHNICI DE FACILITARE NEURO-MUSCULARA PROPRIOCEPTIVA Tehnici fnp fundamentale Prizele mîinilor Presiunea contactului manual al kinetoterapeutului cu masele musculare. (stretchreflex) Tractiunea si compresiunea Prima favorizeaza miscarea. Comenzile si comunicarea Reprezinta relatia senzoriala între kinetoterapeut si pacient. . Comenzile ferme. Începutul oricarei miscari îl face rotatia. apoi cel proximal. tendoanele. a doua stabilitatea. cele blânde sunt favorabile situaţiilor în care mişcarea produce durere.muscular. de facilitare a actului motor voluntar prin sumare de stimuli ai sistemului neuro. Secventialitatea normala a actiunii musculare În cadrul dezvoltarii motorii. secventialitatea normala este dinspre distal spre proximal.

Inversarea lenta cu opunere introduce gradat contractia izometrica la sfîrsitul amplitudinii miscarii. permitînd miscarea doar în acel segment cu musculatura slaba. Contractiile repetate Se executa numai pe musculatura unei directii de miscare care este slaba Secventialitatea pentru întarire . vizualizarea directa a miscarii. Treptat se introduce rezistenta. reflexele de postura. Pe o schema Kabat se aplica rezistenta miscarilor componentelor puternice. Tehnici fpn speciale cu caracter general Inversarea lenta si inversarea lenta cu opunere Inversarea lenta reprezinta contractii ritmice ale agonistilor si antagonistilor dintr-o schema de miscare. de antrenat. dar avînd grija ca miscarea sa se poata executa pe toata amplitudinea si sa se recruteze un numar maxim de motoneuroni. Schemele pentru gât întăresc trunchiul sau membrele superioare. De obicei musculatura proximala este mai puternica. reflexele de baza tonice ale gîtului si cele labirintice. de echilibru. Miscarile de decompensare Au rol de a reduce sau a evita oboseala prin repetitia unei miscari contra rezistenta. Rezistenta se aplica treptat. Se realizeaza prin alternanta tehnicilor FPN. schemele pentru trunchi sau membre superioare întaresc gîtul. iradierea de la un membru sanatos la cel bolnav. pentru a permite o iradiere progresiva. reciprocitatea între doua scheme.Întarirea iradierea (overflow) influxului de la musculatura puternica la cea slaba. etc. Ratiunea acestei tehnici se bazeaza pe legea ”inductiei succesive“ a lui Sherrington: ”o miscare este facilitata de contractia imediat precedenta a antagonistului ei“. fara pauza între inversari.

pacientul revine la pozitia cea mai scurta. utilizata cînd amplitudinea unei miscari este limitata de contractura sau cînd durerea este cauza limitarii. La comanda verbala. Se bazeaza pe principiul facilitarii musculaturii slabe de catre superimpulsul creat de izometrie. Scopul este obtinerea relaxarii astfel ca miscarea sa se poata face pasiv. Relaxarea-contractie Se foloseste în cazul unei mobilitati reduse articulare si este o asociere între contractia izometrica si cea izotonica. Se poate aplica si pe scheme de miscare simetrice bilaterale. Tehnici fnp specifice Tehnici pentru promovarea mobilitatii Initierea ritmica Se aplica în hipertonia care limiteaza miscarea sau cînd miscarea nu poate fi initiata. apoi treptat activo-pasiv si activ. Miscarea activa de relaxare-opunere Se aplica în cazurile cu hipotonii care nu permit miscarea pe o directie. în zona de scurtare medie. Stabilizarea ritmica . Inversarea agonistica Utilizeaza atît contractia concentrica cît si pe cea excentrica pe aceeasi schema de miscare. se vor aplica rezistente progresive. ”misca odata cu mine“. Sunt foarte importante comenzile verbale: ”relaxeaza si lasa-ma pe mine sa-l misc“. Cînd miscarea activa devine posibila. Pe directia musculaturii slabe. dupa care se comanda relaxarea brusca si kinetoterapeutul aplica cîteva întinderi rapide pe aceasta musculatura. Relaxarea-opunere (hold-relax) Tehnica izometrica. se executa o conractie izometrica.Face parte din tehnicile fundamentale.

Rezistenta este data de mîna kinetoterapeutului. Tehnici pentru promovarea stabilitatii Contractia izometrica în zona scurtata Se executa contractii izometrice pozitionînd corpul în decubit lateral. Progresia cu rezistenta Reprezinta opozitia kinetoterapeutului la locomotie. Este eficienta în limitarile de mobilitate prin durere sau redoare post-gips. Rotatia ritmica Este indicata în hipertoniile cu dificultati de miscare activa. Toate miscarile se fac cu rezistenta si izometrie la sfîrsitul cursei. Secventialitatea normala . Tehnici pentru promovarea abilitatii În aceasta etapa se urmareste cîstigarea abilitatii în afara posturii. alunecari. Conduc la cresterea stabilitatii proximale a corpului. la nivel maxim de scurtare a musculaturii extensoare.etc. Rolul principal îl au extremitatile. Se bazeaza pe miscare pasiva constînd în rotatii lente ritmice stînga-dreapta în axul segmentului timp de 10 secunde. ci în cadrul corpului fixat în postura. Tehnici pentru promovarea mobilitatii controlate Se fac exercitii din patrupedie cu deplasarea greutatii corpului pe diagonale. Nu exista miscari libere partiale sau ale corpului.Se executa simultan (apoi alternativ) contractii izometrice pe agonisti si antagonisti fara relaxare între contractia agonistului si a antagonistului. Izometria alternata Se executa izometrie si pe agonisti si pe antagonisti fara sa se schimbe pozitia corpului. apoi rasuciri. Cel mai des se foloseste inversarea agonistica.

Sînt influentate regiunile compresibile (cavitatea abdominala. valuri artificiale. . duce la diminuarea greutatii proportional cu volumul de apa dislocuit. de importanta majora este factorul mecanic. deosebit de răspândite la populaţia adultă şi vârstnică. HIDROKINETOTERAPIA În afara factorului termic ce actioneaza asupra organismului prin procedurile de hidrotermoterapie. devenind major în apa sarata. b) presiunea hidrostatica actioneaza mecanic asupra corpului proportional cu cantitatea de apa. care prin forţele exercitate la nivelul structurilor articulare şi prin rezistenţele dezvoltate. Se începe dinspre distal si numai dupa ce segmentele distale pot executa miscarea completa se trece spre proximal.Urmareste coordonarea miscarilor unei scheme de miscare în care forta musculara este normala. Efectul este important în apa simpla. pot reprezenta. Aceasta proprietate a apei este folosita în recuperarea pacientilor cu deficite motorii de diverse etiologii (afectiuni reumatismale. respiratiei si metabolismului. posttraumatice. etc. c) factorii mecanici adăugaţi procedurilor sunt reprezentaţi de dusul subacval. unde greutatea unui individ poate ajunge la valori foarte mici. neurologice). Acest capitol de patologie. conform principiului lui arhimede. În acest fel actiunea mecanica va avea efecte asupra circulatiei. reteaua venoasa). CAZUISTICĂ Afectările reumatice cronice ale mâinii. rezultatul multiplelor microtraumatisme la care este supusă mâna în cursul diverselor activităţi. alterează în timp structurile articulare supuse cronic acestor solicitări. El este reprezentat de: a) actiunea de împingere în sus a corpului. cutia toracica.

repercutându-se asupra desfăşurării diverselor acţiuni. care a transformat mâna într-un organ esenţial de exprimare a personalităţii şi de efectuare a majorităţii activităţilor legate de viaţa socială şi profesională a individului. Vârsta pacienţilor a fost cuprinsă între 50 şi 75 ani (vârsta medie a lotului fiind de 57.3 ani). Studiul nostru îşi propune să evidenţieze importanţa asocierii terapiei medicale antiinflamatoare cu tratamentul fizical analgetic. compromiterea prehensiunii. reprezintă un handicap greu de tolerat şi de compensat de către pacienţi. la care se poate adăuga inflamaţia. în ameliorarea durerii articulare – simptom cardinal al afectării articular-degenerative. bolnavul intrând în cercul vicios durere-scăderea capacităţii funcţionale-durere. reumatologie. scăderea forţei musculare. se află în atenţia mai multor specialităţi – ortopedie. şi prin aceasta în ameliorarea funcţionalităţii mâinii reumatismale. Pacientele prezentau dureri şi/sau inflamaţie la nivelul articulaţiilor mici ale mâinii. Diagnosticul s-a bazat pe . Gestualitatea şi funcţia creativă a mâinii au de suferit. Material şi metodă Am selecţionat un număr de 30 pacienţi care s-au prezentat la consult în clinica noastră şi în serviciul ambulator de recuperare medicală şi fizioterapie al Spitalului Clinic Universitar. uni sau bilateral. cu interesare uni. în contextul unor rizartroze şi/sau poliartroze activate.deosebit de bogat şi interesant prin variatele aspecte clinice pe care le poate prezenta. care perpetuat. Pe parcursul evoluţiei acestor afecţiuni este compromisă prehensiunea. La început durerea – datorată afectării degenerative articulare -. funcţie complexă specific umană. oligo sau pluriarticulară la nivelul policelui şi/sau a celorlalte degete. Compromiterea funcţionalităţii globale a mâinii. recuperare medicală. determină instalarea unui handicap greu de compensat odată cu înaintarea în vârstă şi cu evoluţia afecţiunii. determină ulterior limitarea mobilităţii. toţi subiecţii lotului fiind femei. compromiterea penselor digitale şi digito-palmare. pentru afectarea dureroasă a articulaţiilor mâinii.

 pentru scorul clinic general am considerat de gravitate mare cazurile între 05 puncte. clinice şi radiologice. inconstanţă (1 punct) sau absenţă (2 puncte) s-a realizat un scor clinic al durerii între 0-6 puncte şi un scor clinic general între 015 puncte. care depind de ea sau o determină. ca şi parametrii inflamaţia limitarea mobilităţii în articulaţia /articulaţiile afectate forţa musculară pe grupele care acţionează asupra articulaţiilor afectate capacitatea de efectuare a penselor digitale şi digito-palmare limitarea funcţionalităţii globale – pe baza unui chestionar referitor la Aşadar. am folosit următorii parametri clinici: durerea spontană şi provocată – la palpare şi la mobilizare. Pe baza notării fiecărui parametru în funcţie de prezenţă (0). pentru a putea evalua cantitativ rezultatele obţinute. cele 30 de cazuri au putut fi încadrate de la început pe clase de gravitate a afecţiunii. care au exclus etiologia cronic inflamatoare sau secundară altor suferinţe. gravitate medie între 3-4 puncte şi gravitate mică între 5-6 puncte. astfel:  pentru scorul clinic al durerii am considerat de gravitate mare cazurile încadrate ca punctaj între 0-2 puncte. în cazul absenţei semnelor clinice urmărite. Pe baza scorurilor clinice iniţiale.datele de laborator. corelate cu aceasta: desfăşurarea activităţilor cotidiene. deoarece parametrul “durere”este subiectiv. conturând contextul degenerativ al afecţiunii. . greu cuantificabil. de gravitate medie între 6-10 puncte şi de gravitate mică între 11asociaţi durerii şi care reprezintă elemente ale tabloului clinic. am făcut apel la parametrii clinici asociaţi durerii. apropiate de normalul reprezentat de punctajul maxim (6 puncte). Pentru evaluarea dinamică a pacienţilor şi cuantificarea eficienţei tratamentului aplicat.

coroborate cu starea generală a pacientelor. Pe baza evoluţiei parametrilor clinici urmăriţi. constând din:  băi galvanice 2 sau 4-celulare (curent continuu). Rezultate şi discuţii Se constată că. punctaj obţinut prin însumarea notelor obţinute de toţi parametri clinici urmăriţi. am urmărit eficienţa tratamentelor aplicate. a celor două scoruri clinice. cu cap ultrasonor mic. I = 8-10 mA (la senzaţia de furnicătură) la 37°C timp de 20 minute  curenţi diadinamici (curenţi de joasă frecvenţă) în aplicaţie transversală. aplicaţie locală. s-a administrat exclusiv tratament medical constând din antiinflamatoare nesteroidiene (Diclofenac 3tb/zi) şi antialgice minore (Paracetamol 2-3 tb/zi)  în a doua etapă de tratament s-a introdus electroterapie locală de tip analgetic. la început. timp de două săptămâni. repartiţia pe clase de gravitate a durerii a fost:  gravitate mare – clasa I : 17 cazuri (56. Această succesiune de proceduri s-a aplicat zilnic. Pacientele au fost evaluate la începutul. comparându-se rezultatele obţinute în cele două faze ale studiului.7%)  gravitate medie – clasa II : 9 cazuri (30%)  gravitate mică – clasa III : 4 cazuri (13. cinci zile pe săptămână.6W/cm2 timp de 5 minute. 0. la jumătatea şi la finalul tratamentului.15 puncte.3%) . în formulă analgetică: difazat fix (DF) (2+2 minute) + perioadă lungă (PL) (4+4 minute) (cu schimbarea polarităţii)  ultrasunete în apă (la 37°C). Pacientele au beneficiat de tratament în două faze succesive:  în prima etapă de două săptămâni.

în clasa de gravitate mare.7% după prima fază de tratament – tratamentul medicamentos (scădere de 20%). repartiţia cazurilor a fost:  gravitate mare – clasa I : 2 cazuri (6. După prima fază – terapie medicamentoasă. scăderea de 26. deci poate fi considerată tot o tendinţă pozitivă. este semnificativă: scăderea reprezentării clasei de gravitate mare cu 20% se regăseşte în creşterea reprezentării celorlalte clase. Evoluţia .7% la 6. Ponderea cazurilor cu gravitate mare scade de la 56.3%)  gravitate mică – clasa III : 24 cazuri(80%) (vezi Fig. Ponderea cazurilor cu gravitate medie are o evoluţie deosebită: după o uşoară creştere de 10% (după prima fază de tratament) se înregistrează o scădere de la 40 la 13. în majoritate.7%)  gravitate medie – clasa II : 4 cazuri (13. dar amploarea virajului pozitiv este diferită comparând cele două faze. evoluţia a fost următoarea :  gravitate mare – clasa I : 11 cazuri (36. la care intensitatea parametrilor clinici a înregistrat cotaţia extremă. această primă tendinţă de creştere apare datorită trecerii cazurilor cu gravitate mare spre clasa cu gravitate medie. Ameliorarea gravităţii. Deci se constată ameliorarea parametrului pe parcursul întregului studiu. terapie mixtă – asocierea terapiei fizicale (electroanalgetică). pentru ca după a doua fază – tratament asociat incluzând tratamentul fizical (electroanalgezie) ameliorarea să fie superioară – de la 36. după prima fază de tratament. 1).7% (scădere de 30%). La finalul celei de-a doua faze.7%)  gravitate medie – clasa II : 12 cazuri (40%)  gravitate mică – clasa III : 7 cazuri (23.3%).Deci se constată de la început că pacientele se încadrează.3%. În orice caz.7% în cursul fazei a-II a de tratament este semnificativă pentru eficienţa tratamentului fizical.7% (la început) la doar 36. în proporţie egală (câte 10%).

pentru ca după cea de-a doua fază creşterea să fie remarcabilă.3% (după prima fază de tratament).7%). rezultatele sau ameliorat la un nivel superior.13 cazuri (43. ceea ce evocă disponibilitatea de răspuns terapeutic la medicaţie doar pentru cazurile de gravitate mică şi medie.3%). până la 80% (creştere de 56.3%)  gravitate medie – 14 cazuri (46.3% (la început) ponderea creşte cu doar 10% . o dată cu creşterea reprezentării clasei de gravitate mică (13. în vreme ce virajul cazurilor din clasa de gravitate mare a fost nesemnificativă (doar 3.3%) Evoluţia cea mai importantă a înregistrat-o clasa de gravitate medie (scăderea reprezentării cu 10%). repartiţia cazurilor pe grupe de gravitate clinică a fost:  gravitate mare – 7 cazuri (23.7%)  gravitate mică – 9 cazuri (30%) După faza I de tratament – exclusiv medical. cu consecinţe structural-funcţionale moderate.7%)  gravitate medie – 6 cazuri (20%)  gravitate mică – 22 cazuri (73.3%) (vezi Fig. astfel:  gravitate mare – 2 cazuri (6. cu restant funcţional neafectat degenerativ încă suficient.3%).la 23. la care afectarea prin proces inflamator este încă reversibilă. repartiţia pe clase de gravitate clinică s-a ameliorat. După faza a-II a de tratament. 2) .7%)  gravitate mică . prin asocierea electroanalgeziei. După scorul clinic general. evoluţia a fost diferită. în funcţie de tratamentul aplicat: la începutul studiului. astfel:  gravitate mare – 6 cazuri (20%)  gravitate medie – 11 cazuri (36.ponderii în clasa de gravitate mică este şi ea semnificativă : de la 13.

2) Evoluţiile parametrilor atestă.7 la 36. din prima fază a studiului.76 – după prima etapă de tratament -.93 (la început) la 3.7% (până la 20%). faptul că ponderea claselor de gravitate mare şi medie au scăzut cu mult mai accentuat după tratamentul fizical atestă eficienţa deosebită analgetică a procedurilor electrice adecvate atingerilor degenerative ale mâinii. Evoluţia scorului mediu al durerii a fost de la 2. dar după faza a-II a de tratament săderea a fost de 16. similare celor de la începutul studiului. fizical electroanalgetic asociat celui medical. de 30%.47 puncte – la sfârşitul fazei a-II a . până la o pondere de 73. exprimată de ceilalţi parametri evaluaţi.7% (scădere de 13.3%). Tendinţa pozitivă a parametrilor ca şi ameliorarea superioară a acestora după tratamentul fizical asociat este evidenţiată şi de evoluţia scorurilor medii ale lotului.3% după prima fază de tratament (creştere de 13. Aceeaşi ameliorare de peste 80% (70% pentru grupa de gravitate mare) se înregistrează după tratamentul fizical asociat faţă de doar cca. creşterea să fie evidentă. dar după faza a-II a scăderea este mult mai marcată. Faptul că durerea s-a ameliorat în proporţie de peste 80% după tratamentul fizical asociat. Evoluţia durerii a fost confirmată şi de evoluţia convergentă a stării clinice. pe parcursul a minimum trei luni nesolicitând în acest interval un nou consult sau o nouă serie terapeutică. Cazurile cu gravitate mică au crescut ca pondere de la 30% (la început) la 43.3%) pentru ca după faza a-II a.3 la doar 20% după prima fază de tratament (doar 3. atât pe număr de cazuri cât şi procentual.3% scădere). până la 6.7%).3%.Se constată deci că ponderea cazurilor cu gravitate mare a scăzut de la 23. Cazurile cu gravitate medie au scăzut ca pondere în prima fază doar cu 10% (de la 46. Eficienţa deosebită a mijloacelor electroanalgetice reiese şi din remanenţa efectelor pozitive înregistrate: toţi subiecţii de studiu n-au acuzat reacutizări. ajungând la 5. faţă de numai 30% după tratamentul medicamentos. faţă de tratamentul medicamentos unic. ca şi capacitatea acestor proceduri de a potenţa superior eficienţa tratamentului medicamentos.(vezi Fig. 20% după tratamentul medicamentos unic. eficienţa superioară a tratamentului asociat.

9 puncte. pentru ca reprezentarea grafică să fie mai evidentă).3% (deci peste 85%) (obs. Evoluţia scorului clinic mediu al lotului a înregistrat o tendinţă convergentă (vezi Fig. valorile s-au multiplicat de o sută de ori. şi ulterior întreţinute. ceea ce semnifică în prima fază o creştere de 55. Fenomenele degenerative sunt cel mai frecvent declanşate. în primul rând. Eficienţa elctroanalgeziei are la bază fenomene complexe înregistrate la nivelul substratului tisular.de tratament. după a II a fază de tratament creşterea a fost de 86. pentru ca după tratamentul fizical asociat (faza a-II a) să se ajungă la 11. în primul rând a cartilajului şi ulterior a osului subjacent. prin aceasta îmbunătăţind parametrii funcţionali ai articulaţiilor afectate şi ai mâinii în integralitatea sa. musculoligamentare. creşterea a fost de la 5. dovedit de mult vreme în literatura de .2 puncte. După prima etapă de tratament.001) (obs.9% faţă de 101.9 la 9. în profunzime la nivel articular. Procedurile fizicale întrerup acest cerc vicios. Deci dacă după prima fază de tratament creşterea a fost de 28. 3). pentru ca reprezentarea grafică să fie mai evidentă).: în diagramă. În acest mod. sub influenţa energiei electrice. valorile s-au multiplicat de o sută de ori. atât în structurile periarticulare. acţiunea recunoscută a procedurilor fizicale de ameliorare a vascularizaţiei la nivelul structurilor afectate. ameliorând eficient simptomatologia subiectivă. cât şi ulterior.3% (sub 30%).: în diagramă. Explicaţia eficienţei procedurilor de electroanalgezie este. antrenarea la nivele superioare a schimburilor metabolice. dezvoltând vasodilataţia şi hiperemia activă. de mecanisme vasculare de tip ischemic care asigură perpetuarea şi extinderea dezorganizării structurilor articulare şi periarticulare. Modificarea potenţialelor membranare celulare sub acţiunea energiei electrice. Remarcăm că toate rezultatele obţinute au avut semnificaţie statistică (p< 0. stimularea irigaţiei şi nutriţiei ţesuturilor se răsfrâng asupra mecanismelor fiziopatologice ale durerii compensându-le.7% după faza a-II a de tratament.

şi post operatorie – Ed. periarticulară. activând mecanismele antiflogistice şi de epurare articulară şi mai ales. Cluj 1994 Kelly M:The prevention of deformity in rheumatic disease. asigură o ameliorare superioară a simptomatologiei şi prin aceasta. Concluzii Concluzia care se desprinde din acest studiu este superioritatea dovedită a asocierii tratamentului fizical electroanalgetic cu tratamentul medical. asigurând independenţa prelungită a individului reumatic în viaţa cotidiană. o îmbunătăţire evidentă a funcţionalităţii mâinii reumatismale. faţă de terapia medical-antiinflamatorie unică. cât mai precoce şi etapizat. Eficienţa semnificativă a electroanalgeziei şi remanenţa efectelor pozitive obţinute ne îndreptăţesc să considerăm tratamentul fizical electroanalgezic ca mijloc terapeutic fundamental în recuperarea funcţională a mâinii reumatismale. Med J Austral 1990. Sport turism Bucureşti – 1981 Cultură fizică medicală şi terapie naturistă – Universitatea tehnică din Cluj Napoca. BIBLIOGRAFIE Kinetoterapie pre. Aplicarea electroanalgeziei. în tratamentul mâinii reumatismaldegenerative. procedurile fizicale reuşesc să potenţeze efectele tratamentului medical antiinflamator. potenţând activ terapia medicamentoasă de etapă.2:1-8 . Desigur că electoanalgezia reprezintă doar o latură a programului recuperator complex al mâinii reumatismal-degenerative. care alături de celelalte mijloace electro-termo-massoterapice susţin programul recuperator kinetic al mâinii. pe parcursul întregii evoluţii a suferinţei.specialitate.

75:904-1001 Nicolae Sturza şi Bălăcean Gheorghe. Beardmore T: Resistive exercise in the rehabilitation of polymyositis/dermatomyositis.Lane NE. Miller L. 20:1340-1344 Falconer J. Pain Clinic 1991. Sturrock RD: Transcutaneous electrical nerve stimulation in osteoarthrosis: a therapeutic alternative? Ann Rheum Dis 1994. Bucureşti 1957 – Fizioterapia Bongi SM. J Rheumatol 1993. Chang R: Effect of ultrasound on mobility in osteoarthritis. J Rheumatol 1992. 19:617-633 Lewis D. Materson RS: A rational program of exercise for patients with osteoarthritis. 21: 33-43 Burry HC: Sport. et al: Treatment of carpo-metacarpal joint osteoarthritis by means of personalized splint. Br J Rheumatol 1987. 43:47-49 McCarthy GM. Hayes KW. Lewis B. Cencetti A. Ed. exercise and arthritis. 4:119-123 Bunning RD. Guidi G. Buckwalter JA: Exercise: A cause of osteoarthritis? Rheum Dis Clin North Am 1993. Arthritis Care Res 1992. Arch Phys Med Rehabil 1994. 19:604-607 Nicholas JJ: Physical modalities in rheumatological rehabilitation. 26:386-388 Escalante A. Semin Arth Rheum 1991. 5:29-35 Surse de informare Internet . Mc Carty DJ: Effect of topical capsaicin in the therapy of painful osteoarthritis of the hands.