Criza orientală.

Urmărind mai vechiul ei proiect de control asupra strâmtorilor Bosfor şi Dardanele şi scoaterea Imperiului Otoman din Europa, Rusia a declanşat Războiul Crimeii (1853-1856). Conflictul avea să readucă ,,Problema orientală” în prim-planul politicii europene, cu consecinţe importante şi pentru spaţiul românesc.

Victoria turcilor (aliaţi cu Franţa şi Anglia) şi înfrângerea Rusiei au creat o situaţie nouă. Aliaţii doreau să oprească Rusia în expansiunea ei spre spaţiul balcanic prin interpunerea unui stat tampon la gurile Dunării. Prin urmare, Congresul de pace ţinut la Paris (1856) hotărăşte revizuirea statutului înternaţional al Principatelor Române; sudul Moldovei a fost retrocedat Moldovei, astfel fiind îndepărtată Rusia de zona strategică de la gurile Dunării; reprezentantul Franţei, contele Walewski, a ridicat problema unirii Principatelor sub un prinţ străin.

Prin urmare, apariţia conjuncturii externe favorabile, confirmată şi prin Conferinţa Marilor Puteri, desfăşurată tot la Paris (1858), alături de voinţa fermă a românilor de emancipare politică, au favorizat realizarea dublei alegeri a domnitorului Al. I. Cuza (24 ianuarie 1859) şi, implicit, crearea statului român modern.

După recunoaşterea unirii depline (1861), politica externă a tânărului stat român s-a orientat spre obţinerea independenţei şi a unor garanţii de securitate care să ferească România de posibile agresiuni externe. Obţinerea independenţei de stat avea să devină obiectivul major al domniei lui Carol I, succesorul lui Cuza.

O nouă etapă a ,,Crizei orientale” a fost iniţiată de răscoalele antiotomane din Bosnia (1875) şi Bulgaria (1876), precum şi de atacarea otomanilor de către Serbia şi Muntenegru (1876). Pe acest fond, România a încercat obţinerea independenţei pe cale diplomatică, fiind însă refuzaţi de către Poartă. De aceea, declararea independenţei (9 mai 1877) a fost privită cu răceală şi indiferenţă în Europa, iar Rusia, care semnase o convenţie militară prin care trupele sale puteau trece spre Balcani prin teritoriul nostru, se ferea să accepte orice formă de cooperare. Avea s-o impună, în cele din urmă, impasul la care s-a ajuns în luptele din sudul Dunării şi asediul eşuat al Plevnei. Trecând fluviul, armata română a obţinut importante victorii, reuşind să cucerească numeroase redute turceşti (Griviţa, Rahova, Plevna, Smârdan). Dar intervenţia diplomaţiei occidentale şi pătrunderea flotei britanice în strâmtori au împiedicat prăbuşirea Imperiului Otoman. Congresul de la Berlin (1878) recunoştea oficial independenţa României, care primea Dobrogea cu Delta Dunării şi Insula Şerpilor, dar retroceda Rusiei sudul Basarabiei, primit în 1856.

acum independentă. Astfel. menită să neutralizeze politica germană manifestată odată cu venirea lui Adolf Hitler la putere. cu care a semnat în secret un tratat de alianţă (1883). cu Polonia. România a aderat la Societatea Naţiunilor (1919) şi s-a orientat spre încheierea unor alianţe regionale. deteriorarea relaţiilor cu Rusia a apropiat România. Viitorul ei depindea însă de reunirea tuturor românilor în graniţele unui singur stat naţional. Turcia şi Iugoslavia formează Înţelegerea Balcanică (1934). Dispusă să recunoască drepturile noastre asupra Transilvaniei şi Bucovinei. capăt . România şi-a declarat neutralitatea. care. de gruparea Puterilor Centrale. Apare astfel Mica Antantă ( 1921). descurajând tendinţele revizioniste maghiare. îşi va disputa întâietatea cu gruparea Puterilor Centrale.După război. formată împreună cu Cehoslovacia şi Iugoslavia. echilibrul de forţe a fost redimensionat prin constituirea Triplei Înţelegeri sau Antanta (1907). Astfel că.S. România era o ţară stabilă. având ca rezultat formarea Triplei Alianţe. după încheierea celor două conflicte balcanice (care puneau. 1926) care acorda garanţii generale împotriva oricărui tip de agresiune. în plină dezvoltare economică şi membră a unei alianţe puternice. la începutul secolului al XX-lea. care-i oferă un plus de garanţie în plan moral. când Bucovina şi Transilvania s-au alăturat ţării. Tratatele de pace încheiate în cadrul Conferinţei de pace de la Paris (1919-1920) consfinţeau înfăptuirea Marii Uniri. prin tratative .R. Conjunctura anilor 1917-1918 avea să aducă românilor beneficii importante: Basarabia s-a unit cu România (27 martie 1918). Antanta va obţine din partea României semnarea convenţiilor militare şi politice şi intrarea ei în război (1916). nu peste mult timp. de fapt.S. a încercat normalizarea relaţiilor cu U. În primii doi ani de la izbucnirea Primului Război Mondial. Marile alianţe. cu Grecia. În cei 20 de ani ai perioadei interbelice. alianţă cu caracter defensiv care a constituit un factor de echilibru şi pace în Europa Centrală. ca urmare a revoluţiei bolşevice care a acordat dreptul la autodeterminare pentru popoarele oprimate din vechea monarhie rusă. De asemenea. prăbuşirea Austro-Ungariei şi refuzul de a mai păstra vreo legătură cu Ungaria postbelică au condus spre momentele Cernăuţi (28 noiembrie 1918) şi Alba Iulia (1 decembrie 191 8). Politica germană. ţara noastră semnează un tratat de alianţă (1921.Crizei orientale” începută la sfârşitul secolului al XVII-lea) şi în preajma Primului Război Mondial. În această perioadă ambele alianţe militare au făcut oferte ca România să participe la război alături de ele.. România a urmărit colaborarea cu celelalte state: a încheiat tratate de amiciţie şi alianţă cu Franţa şi Italia (1926). aşezând România alături de marile democraţii occidentale. care scotea războiul în afara legii. nu putea lăsa indiferente celelalte state europene. a semnat Pactul Briand-Kellogg (1928).

în mod firesc. format din Germania.T.S. Italia şi Japonia. prin care Germania începea dezmembrarea Cehoslovaciei.R.. Reîntoarcerea la democraţie după evenimentele din decembric 1989 au marcat.A. în condiţiile înfrângerilor suferite de Axă. România întorcea armele împotriva Germaniei şi se alătura Naţiunilor Unite. . fiind obligată la plata unor mari despăgubiri de război.purtate de miniştrii de externe Nicolae Titulescu şi Maksim Litvinov.O. devine U. Negocierea unui tratat de neagresiune a eşuat ca urmare a demiterii lui Titulescu (1936). şi Anglia. România a semnat Tratatul de pace de la Paris (1947) ca ţară învinsă. şi N.A. de care fuseseră siliţi să se despartă cu o jumătate de secol înainte. România a iniţiat discuţii în vederea încheierii armistiţiului cu Naţiunile Unite. unde principalul aliat. După luptele de la Stalingrad. (22 iunie 1941).S. România îşi sublinia apartenenţa la blocul răsăritean opus democraţiilor occidentale conduse de S. România se afla în faţa agresivităţii dezlănţuite a celor două state totalitare: Germania şi U. Vinovat de această situaţie.S. Alături de trupele Axei. care a impus armistiţiul din 12 septembrie 1944. urmată de încheierea Pactului Ribbentrop-Molotov (1939) şi apoi izbucnirea oelui de-al Doilea Război Mondial au găsit Bucureştiul într-o stare avansată de izolare. care aderă la Pactul Tripartit.S. Antonescu a atacat U. a ocupat teritoriul ţării şi a pregătit sovietizarea. a Transilvaniei nord-vestice şi a Cadrilaterului dobrogean. prin semnarea Pactului de la Varşovia (1955) alături de celelalte ţări socialiste din Europa de Est. Evenimentele de la 23 August 1944 au marcat o speclaculoasă răsturnare. Notele ultimative sovietice şi Dictatul de la Viena au obligat guvernul român la cedarea Basarabiei şi Bucovinei de Nord. Deşi contribuţia materială şi umană a ţării noastre la înfrângerea Germaniei a fost impresionantă. dar adevărata conducere a ţării a fost preluată de generalul Ion Antonescu.S. având ca scop recuperarea teritoriilor răpite de sovietici. Tensionarea situaţiilor internaţionale ca urmare a acordului de la Munchen (1938). nu ni s-a recunoscut statutul de ţară cobeligerantă. După prăbuşirea Franţei (1940). pe lângă S.U.S.A. Mai târziu.R.U. regele Carol II abdică în favoarea lui Mihai.R. aspiraţiile românilor spre o lume liberă.

Reprezentanţii conservatorilor s-au opus tendinţei liberalilor şi au susţinut iniţial menţinerea regimului de garanţie colectivă. Brătianu. prin cele două note circulare. l-a preocupat pe Carol I încă de la începutul domniei sale. Mihail Kogălniceanu. aşadar obţinerea independenţei depindea de relaţiile diplomatice cu Germania şi Austro-Ungaria. Prinţipiile noastre pentru reformarea patriei. Astfel. unirea Moldovei cu Ţara Românească se dorea să fie realizată sub forma unui singur stat neatârnat românesc. în 1873. domnitorul a ridicat deschis problema independenţei în Consiliul de miniştri (guvern). Carol I să afirme că „Problema orientală“ (criza economică. social-politică din Imperiul Otoman. inviolabilitatea teritoriului românesc. precum I. Cea de-a doua notă. pentru ca în 1876. însoţită şi de un detaliat memoriu explicativ. adresată de ministrul de exteme. independent. Cea dintâi notă circulară aparţine lui Lascăr Catargiu şi aduce în centrul atenţiei poziţia de neutralitate a României faţă de evenimentele din Balcani. Demersuri pentru obţinerea independenţei pe cale diplomatică s-au făcut în anul 1876. Statutul de independenţă (ruperea legăturilor juridice cu Imperiul Otoman şi dobândirea tuturor elementelor propriei suveranităţi). Mihail Kogălniceanu. inaugurat în 1856 la Congresul de Pace de la Paris.C. ci dinspre Rusia. Năzuinţa de independenţă a domnitorului era în concordanţă cu cea a clasei politice. iar pe de altă parte acţiunea militară. Majoritatea liberalilor. care a evoluat şi s-a accentuat în secolul al XVIII-lea) nu-şi va găsi rezolvarea decât odată cu destrămarea Imperiului Otoman. fapt confirmat în prima jumătate a secolului al XIX-lea de revoluţia de la 1848-1849. Este ştiut faptul că Imperiul Ţarist era interesat să sprijine mişcarea de eliberare naţională. cerea: recunoaşterea individualităţii statului român şi a numelui de România. Vasile Boerescu erau deschişi apropierii de Rusia şi acţiunii directe împotriva otomanilor. agenţilor diplomatici români la 16 iunie 1876. deoarece urmărea destrămarea Imperiului Otoman şi controlul strâmtorilor Bosfor şi Dardanele. Elita politică avea păreri diferite asupra căilor şi a metodelor prin care România îşi putea dobândi statutul politico-juridic de stat independent.Independenţa a reprezentat un deziderat permanent pentru români. România nu a renunţat niciodată la suveranitatea sa. pericolul nu venea dinspre Austro-Ungaria. Potrivit opiniei lor. Căile teoretice de obţinere a independenţei vizau pe de o parte diplomaţia. Într-unul din programele neoficiale ale revoluţiei. fixarea .

se recunoştea integritatea teritoriului românesc: toate cheltuielile survenite din această trecere urmau să fie suportate de Rusia. Brătianu.C. Replica Imperiului Otoman a constat în elaborarea Constituţiei. telegrafice. Negocierile nu au dus la încheierea unei înţelegeri privind independenţa şi semnarea unei convenţii. se accepta trecerea trupelor ruseşti pe teritoriul României spre Sud. “Problema orientală“ s-a agravat: are loc răscoala bulgarilor. În august 1876 va avea loc o întrevedere a primului ministru cu împăratul Franz Joseph la Sibiu. Reluarea tratativelor româno-ruse la începutul anului 1877 au dus la semnarea la Bucureşti a Convenţiei româno-ruse din 4 aprilie. Trebuie reţinut faptul că. în Peninsula Balcanică. prin conţinutul ei.hotarului pe talvegul Dunării. cu scopul de a determina Poarta să acorde unele libertăţi popoarelor supuse. Brătianu a trecut la acţiuni diplomatice care să pregătească posibila participare a României la un conflict cu otomanii. să-şi defineacă şi să-şi dezvolte instituţiile proprii.C. iar în septembrie acelaşi an s-a deplasat la Livadia (Crimeea) I. în cadrul căreia România era desemnată „provincie privilegiată”. poştale. nu numai de facto. Romania era obligată să îşi proclame şi să îşi obţină independenţa şi în plan juridic. convenţia nu atesta o cooperare militară româno-rusă. specifice unui stat european modern şi. se declanşează revoluţia junilor turci şi apoi războiul sârbo-muntenegreano-otoman. La finele anului 1876 şi începutul anului 1877 a avut loc Conferinţa Marilor Puteri de la Constantinopol. mai ales. să instituie un sistem vamal protecţionist care să o ajute să îşi dezvolte economia proprie. Două zile mai târziu a fost decretată mobilizarea generală. primul ministru I. Înţelegerea de la Reichstadt dintre Rusia şi Austro-Ungari a din vara aceluiaşi an reliefa atitudinea de neutralitate a Austro-Ungariei într-un viitor conflict anti-otoman. Parlamentul adopta moţiunea . În acest context. La 30 aprilie 1877. Potrivit convenţiei. pe un traseu stabilit şi ocolind Bucureştiul. recunoaşterea paşaportului român. să participe la industrializarea specifică momentului. Numai prin obţinerea independenţei Romania îşi putea permite să aibă o politică externă proprie. diplomatic. încheierea cu Imperiul Otoman a unor convenţii comerciale. pentru a se întâlni cu ţarul Alexandru al II-lea şi cancelarul Gorceakov. În aceste condiţii. În primăvara anului 1876.

Anglia. În noul atac. pierdea judeţele Bolgrad. Serbia. Vidin.prin care se constata starea de razboi între Romania şi Imperiul Otoman. reliefează necesitatea imediată de colaborare cu armata română. din august. la finele lui noiembrie Plevna a capitulat: armata română a obţinut victorii şi la Rahova. redobândea Dobrogea. În urma Congresului de pace de la Berlin (1878). Smârdan. Astfel. Imperiul Otoman. La interpelarea deputatului Nicolae Flava privind situaţia României. Cahul şi Ismail (încălcându-se prevederile convenţiei româno-ruse). telegrama arhiducelui Nicolae adresată principelui Carol. A urmat susţinerea ei pe câmpul de luptă. asupra Plevnei. România s-a angajat din plin în război şi a contribuit la victoria asupra Porţii. adeverind că îşi câştiga independenţa prin forţe proprii. după înfrângerile de la Plevna (iulie 1877).1880. Delta Dunării şi Insula Şerpilor. În perioada 1878. România obţinea recunoaşterea statutului de independenţă. la 19 iulie 1877. . S-a acceptat doar constituirea unui front românesc sub comanda lui Carol I. Kogălniceanu proclama independenţa de stat a României (9 mai 1877). Imperiul Ţarist cere cu insistenţă sprijinul acesteia. Deşi România a insistat să încheie o convenţie militară de colaborare scrisă. acesta a fost respinsă. independenţa României a fost recunoscută de Austro-Ungaria. a fost cucerită reduta Griviţa. M. Franţa şi Germania. Dacă la început armata rusă a refuzat colaborarea cu armata română.

Sign up to vote on this title
UsefulNot useful