MERCUR Fundaţia Cultural-Ştiinţifică HYPERION

Institutul Românde Studii Transdisciplinare şi Cercetări în domeniul Ştiinţei Universale

AURELIAN BURCU

MARIANA BURCU

MANAGEMENTUL CERCETĂRII TRANSDISCIPLINARE

ARGONAUT 2003

Seria ECONOMICĂ Coordonator: dr. Emil POP

Referenţi ştiinţifici: Prof.Univ.Dr. Angela Vasiu Prof.Univ.Dr. Constantin Vasiu Conf.Univ.Dr. Liciniu Kovacs

© AURELIAN BURCU, 2003 ISBN 973-9350-97-6

Tehnoredactare: Alexandra CIUBĂNCAN

Editura ARGONAUT Cluj-Napoca Tel./Fax: 0264-425626 e-mail: valiorga@yahoo.com

CUPRINS CAPITOLUL I: ORGANIZAREA CERCETĂRII TRANSDISCIPLINARE 1. Despre necesitatea organizării 2. Organizarea Institutului de Cercetare trandisciplinară 2.1. Ontologia şi Simbolistica Institutului 2.1.1.Ontologia 2.1.2.Simbolistica 2.2. Simbolistica lui Hyperion CAPITOLUL II: PRINCIPII ŞI OBIECTIVE ALE CERCETĂRII 1. Principii definitorii ale Activităţii de cercetare 2. Dimensiunile fundamentale ale Activităţii de cercetare 2.1. Dimensiunea transdisciplinară 2.2. Dimensiunea paideică 2.3. Dimensiunea euristică 3. Obiective ale Cercetării Transdisciplinare CAPITOLUL III: STRUCTURA ORGANIZATORICĂ A INSTITUTULUI DE CERCETARE TRANSDISCIPLINARĂ 1. Aspecte introductive 2. Diagrama administrativă 3. Structurile administrative 4. Procedura de selecţionare a personalului de cercetare CAPITOLUL IV: ORGANIZAREA FUNCŢIONALĂ A CERCETĂRII TRANSDISCIPLINARE 1. Principiile generale de organizare a cercetării 2. Direcţiile funcţionale ale cercetării 2.1. Orientare de ansamblu 2.2. Succinte explicitări 2.2.1.Metafizica - Teologia - Cosmogonia - Hermeneutica 2.2.2.Ontologia 2.2.3.Pedagogia 2.2.4.Euristica 3. Metodele de cercetare 3.1. Planul pregătirii pentru efectuarea cercetării 3.2. Reflecţii asupra medodelor de cercetare 3.2.1. Metode de cercetare generale 3.2.2. Metoda dialectică 3.2.3. Metode specifice de cercetare ştiinţifică 3.2.4. Metode psihologice de încurajare a creativităţii. Brainstormingul 3.2.5. Cerinţe ale utilizării metodelor în cursul cercetării 3.3. Despre teorie şi cerinţele metodologice fundamentale 4. Instrumentele de lucru ale cercetătorului transdisciplinar 4.1. Instrumente generale 4.1.1. Ipoteza 4.1.2. Teoria

4.1.3. Experimentul 4.2. Instrumente specifice 4.2.1. Intuiţia 4.2.2. Raţiunea 4.2.3. Afectivitatea 4.2.4. Energia interioară CAPITOLUL V: DESFĂŞURAREA ŞI IMPLEMENTAREA CERCETĂRII TRANSDISCIPLINARE 1. Etapele procesului de cercetare 1.1. Ideea 1.2. Proiectul 1.3. Instituţionalizarea proiectului 1.4. Programul 1.5. Algoritmul procedurii de cercetare 2. Prezentarea lucrărilor de cercetare 2.1. Cadrul general de organizare şi redactare a lucrării 2.2. Limbajul în prezentarea lucrării ştiinţifice 3. Implementarea rezultatelor cercetării 3.1. Cadrul organizatoric 3.1.1.Direcţiile generale 3.1.2.Forme de implementare 4. Procesul de elaborare a planlui strategic 4.1.Definiţia şi necesitatea elaborării unui plan de afaceri 4.2.Cerinţele elaborării planului de afaceri 4.3.Procesul elaborării pllanului de afaceri 4.4.Managementul implementării 4.4.1.Particularităţi psihologice ale subiecţilor potenţial competitivi 4.4.2.Selectarea şi recrutarea subiecţilor potenţiali 4.4.3.Formarea şi dezvoltarea competitivităţii manageriale CAPITOLUL VI: CARTA ALBASTRĂ A CERCETĂRII TRANSDISCIPLINARE 1.Introducere: Despre îndatorirea generală şi universală a tuturor de a contribui la progresul comunităţii umane. 2.Fundamentele Cartei Albastre 2.1.Definiţie 2.2.Organizare 2.3.Promovare ANEXE Anexa I.Teste de evaluare a capacităţii manageriale Anexa II.Reguli utile cadrelor de conducere în activitatea de stimulare şi valorificare a ideilor BIBLIOGRAFIE

Institutul Hyperion

Managementul Cercetării Transdisciplinare

CAPITOLUL I ORGANIZAREA CERCETĂRII TRANSDISCIPLINARE - principii şi norme generale O viziune eficientă presupune călăuzire. Ea oferă o orientare unei organizaţii, orientare care nu se poate obţine prin reguli şi regulamente, manuale de politică sau scheme de organizare. Adevărata orientare a unei organizaţii se naşte o dată cu o viziune. Ea începe să existe atunci când leaderul o acceptă. Câştigă acceptare atunci când leaderul o modelează. Şi devine realitate atunci când oamenii sunt receptivi la ea. (John C. Maxwell)

I. Despre necesitatea organizării Viaţa - atât la nivel social cât şi universal - reprezintă (aşa cum a fost recunoscut mereu, din cele mai vechi timpuri) o Mare Scenă, o Regie în cadrul căreia rolurile se distribuie, la diverse momente istorice, rând pe rând generaţiilor succesive de Actori, care, în acest fel, îşi fac ucenicia devenirii lor ca fiinţe, a dezvoltării şi trans-formării spre stadii mereu superioare ale nivelelor de conştiinţă. Epictet atrăgea atenţia în "Manualul" său: "Adu-ţi aminte că eşti interpretul rolului dorit de Maestru. Dacă este scurt - ca pe unul scrurt, dacă este lung, ca pe unul lung. Dacă doreşte să interpretezi rolul unui cerşetor, joacă-l şi pe acesta aşa încât să pară cât mai natural. Dacă vrea să joci rolul unui şchiop, al unui magistrat sau al unui simplu particular, fă la fel. Căci datoria ta este să interpretezi rolul ce ţi s-a dat, într-o prezentare cât mai potrivită, dar să aleagă acest rol stă în puterea Lui". Fapt care l-a determinat pe Abraham Maslow să ne reamintească (după aproape două mii de ani) că "omul este o fiinţă înzestrată cu un proiect, de aceea ceea ce el poate, trebuie să fie", fiindcă "există o tendinţă generală şi
-5-

Institutul Hyperion

Managementul Cercetării Transdisciplinare

universală care îl conduce pe fiecare om să devină actualizat ceea ce Sinele său este realmente dar potenţial" (Carl Rogers). Însă marea piesă a vieţii reprezintă – aşa cum ne arată astăzi fizicile cuantice redescoperind viziunile „mistice” din vechime – o participare sinergică a unui mare număr de Realităţi , ierarhizate pe nivele de dezvoltare şi guvernate de logici (principii), legi specifice, încadrate armonic într-o Realitate unică, universală, numită de antici: Cosmos. Întocmai la fel, în cadrul realităţii sociale, rolurile sunt distribuite după anumite Reguli, iar pentru acele fiinţe care s-au născut cu misiunea umană de a îmbrăca Astăzi haina cercetătorului trandisciplinar Regia solicită, în vederea pregătirii, planificării şi armonizării cu cerinţele progresului la nivelul de ansamblu al devenirii Cosmice, existenţa unui cadru organizat, numit, în acceptarea comună, Institut. Existenţa unui Institut se impune astfel ca necesară şi utilă din cel puţin următoarele perspective: 1. atragerea, captarea celor născuţi să îndeplinească rolul de cercetător, sau să contribuie la sprijinirea progresului societăţii şi omului pe coordonatele deschise de aceşti exploratori, „înainte-mergători” ai umanităţii. Aşa cum arăta Charlies Jones „fiecare dintre noi avem o sclipire interioară, însă trebuie să vină cineva să sufle pentru a se aprinde focul” 2. pregătirea acestora pentru misiunea capitală ce o au de îndeplinit şi care nu solicită doar întregul efort şi toată participarea fizică şi psihică, ci aşa cum ne prevenea Pavlov: „pentru a crea în ştiinţă, trebuie să-i închini toată viaţa, chiar două vieţi dacă ai avea nu ţi-ar ajunge”. Însă ei au una singură şi de aceea aici şi acum trebuie să dea toată măsura faptei şi fiinţei lor. 3. transpunerea în stări de spirit favorabile cercetării, descoperirii, creaţiei, inovării, progresului continuu. Michel Faustie, în cartea sa „Les sept
-6-

Institutul Hyperion

Managementul Cercetării Transdisciplinare

Chemin de la découvertes”, ne arăta că: “avem posibilitatea să formăm, după voinţă, ceasornicari sau mecanici. De ce n-am putea prin metode corespunzătoare, să-i aducem pe cercetători într-o dispoziţie de spirit favorabilă şi să-i înzestrăm cu strategii care să-i facă mai expeditivi, mai eficienţi, mai pătrunzători în descoperire?” Într-adevăr, aceasta este una dintre misiunile de bază ale unui astfel de Institut. Aşa cum am arătat în altă parte (recomandăm de asemenea volumul „Fundamentele cercetării trandisciplinare”), cercetarea este mai presus de toate o artă, iar cea transdisciplinară cu atât mai mult trebuie să fie o stare nativă a persoanei umane, cu cât ea valorizează în primul rând viziunea holografică asupra Universului (reamintim: o „curgere”, un flux continuu şi evolutiv, o dezvoltare neîntreruptă a vieţii şi fiinţei) şi în al doilea rând îşi are sursa de inspiraţie şi raportare în mod direct la principiile şi valorile conştiinţei – locul unde Universul ne vorbeşte deopotrivă tuturor şi fiecăruia în parte. 4. asigurarea unui cadru profesional adecvat educării/formării ca oameni (a se vedea volumul “Psihopedagogia cercetării transdisciplinare”) precum şi a mediului necesar dezvoltării în spirirul deontologiei specifice menită să dezvolte caracterul şí să contureze o structură de personalitate demnă de statutul cercetătorului trandisciplinar: acela de antemergător, de model demn de a fi urmat, nu doar prin ceea ce descoperă şi aduce/dăruieşte omenirii, ci prin evaluarea întregii sale conduite: de la gesturi, limbaj, atitudine socială, etc. până la starea de spirit, la gândire, simţire şi trăire la nivel de conştiinţă a sacralităţii lumii şi vieţii, a respectului faţă de toate fiinţele şi a responsabilităţii personal asumate, pentru buna dezvoltare a acestora, pentru respectarea legilor ce guvernează întreaga Existenţă la nivel cosmic. 5. pe lângă transpunerea în stări de spirit favorabile cercetării – atât prin dezvoltarea metodelor, cât şi prin contactul personal sau intermediat cu
-7-

Institutul Hyperion

Managementul Cercetării Transdisciplinare

alte spirite de avangardă (din prezent şi de-a lungul întregii istorii a progresului umanităţii), contact realizat, desigur prin intermediul suportului – cărţilor – în care aceştia au surprins esenţa ideilor şi a propriilor trăiri/transformări produse de prezenţa lor – Institutul ca formulă organizatorică este menit să asigure sprijinul cercetătorului (în momentele de grea cumpănă ce-l vor însoţi mereu pe parcursul misiunii sale – a se vedea „Condiţia Cercetătorului Trandisciplinar”, în volumul “Psihopedagogia…”, precum trandisciplinare”). 6. în aceeaşi ordine de idei, Institutul realizează ceea ce explică Gaston Berger ca fiind „datoria transmiterii cunoştinţelor”. „Nu este suficient, spune el, ca descoperitorul să facă ceva; el trebuie să dea posibilitatea şi altora să realizeze, la rândul lor ceva. Chiar când descoperim, nu avem aproape nimic ce să nu fi fost în prealabil primit. Dispunem de un singur mijloc de a ne achita de această datorie: să luminăm la rândul nostru pe alţii. Trebuie să transmitem atât rezultatele, cât şi metodele; să continuăm a fi cel care găseşte şi îi învaţă pe alţii să găsescă”. 7. strâns legată de această îndatorire, se plasează optica specifică fiecărui spirit progresist şi cu mare deschidere, viziune şi înţelegere asupra Sensului vieţii (a Regiei scenice) şi a Rostului tuturor participanţilor (inclusiv a misiunii sale personale). O astfel de orientare poate fi nativă, însă fără suportul unei educaţii (a unei structuri de personalitate puternic închegate), fără sprijinul unui cadru organizat, al unei echipe şi al unui curent, s-ar stinge prea curând, întocmai precum flacăra unei lumânări în furtună. Şi aceasta cu atât mai pregnant, cu cât, în ziua de astăzi, în omenire, valorile sociale sunt orientate spre aceste aspecte prea ataşate (chiar înlănţuite am putea spune) de lumea pământului, a materiei, spre virtuţi; orientate către valorizarea omului prin puterea de impunere ori afirmare a individualităţii, mai mult decât prin
-8-

şi volumul „Specificul cercetării

Institutul Hyperion

Managementul Cercetării Transdisciplinare

capacitatea de a crea, de a descoperi sau de a se pune în slujba celorlalţi. Această viziune pe care, spuneam, numai o structură organizată (un curent, o mişcare, precum şi tovarăşii de drum) poate avea tăria de a o susţine şi implementa în societate, a fost cel mai bine exprimată în cuvintele (şi suntem convinşi, şi trăirea) lui Bernard Shaw. Astfel el afirma: “aceasta-i adevărata bucurie a vieţii: a fi folosit într-un scop a cărui măreţie o şi recunoşti. A fi o forţă a naturii, şi nu o mână de pământ frământată de necazuri şi de revendicări, plângându-se că lumea nu se dedică fericirii ei. Sunt de părere că viaţa mea aparţine întregii comunităţi umane; consider că e un privilegiu să fac pentru ea tot ce-mi stă în putere, atât cât voi trăi. Vreau să fiu de folos până în ceasul morţii. Cu cât mă străduiesc mai mult, cu atât trăiesc mai intens. Mă bucur de viaţă de dragul ei. Pentru mine nu e o lumânare, ci o splendidă torţă care mi-a fost încredinţată pentru o vreme şi pe care vreau să o fac să strălucească atât cât pot mai mult, înainte de a o înmâna generaţiilor viitoare”. II. Organizarea Institutului de Cercetare trandisciplinară Desigur că este foarte dificil să dăm o reţetă generală şi universală pentru un domeniu atât de puţin supus posibilităţii de a putea fi circumscris unor structuri predeterminate. Şi aceasta mai ales – pe de o parte – datorită caracterului de „stare de spirit” al transdisciplinarităţii, iar pe de altă parte, datorită condiţiei specifice cercetătorului: adică aceea de discipol al Zborului, de vultur liber, să răspundă chemării Orizonturilor, chemare adresată fiinţei sale celei mai profunde. De aceea, păstrând în minte cuvintele lui Lucian Blaga („de câte ori aud un om de ştiinţă pronunţând sintagma <metodă>, am impresia că văd un
-9-

Institutul Hyperion

Managementul Cercetării Transdisciplinare

şarpe care a înghiţit, penibil, un corp mai mare decât el”) precum şi ceea ce spunea Noica în acest sens (: „gândul Şcolii, al celei unde să nu se predea nimic, mă obsedează; stări de spirit, asta trebuie predat altora; nu conţinuturi, nu sfaturi, nu învăţături. De aceea nici nu trebuie lecţii. Chiar unui om care te întreabă, nu ai voie să-i dai <lecţii>. O carte pe care o scoţi din bibliotecă, un Preludiu de Bach pe care-l pui seara, în linişte, sau un exemplu de seninătate intelectuală, sunt mult mai educative decât o lecţie”) facem precizarea că ceea ce încercăm să oferim în continuare nu este nici pe departe metodă (aşa cum s-a putut observa din volumele anterior arătate, metodele sunt absolut personale, ale fiecăruia în parte) şi nici măcar vreun cadru, care să rişte a degenera în rigiditate şi formalism pe parcursul funcţionării sale. Ne vom strădui însă a trasa o anumită tipologie de orientare în organizarea (dealtfel, aşa cum am văzut, necesară) activităţii de cercetare, care, fără a fi singura valabilă, să poată dealtfel constitui un punct de sprijin pentru chiar ideile viitoare ce vor sta la baza înfiinţării Institutelor de Cercetare Transdisciplinară. Dacă ne este permisă o comparaţie, am putea aminti aici că, deşi păsările nu au drumuri bătătorite, totuşi, atunci când Legea Firii le poartă spre alte orizonturi, ele se adună în stoluri organizate după principii comune şi îndreptate spre zări comune. Şi pe cât e de adevărat că fiecare zboară pe propriile-i aripi, tot pe atât de valabil este şi faptul că numai împreună, dedicate aceleiaşi Cauze, vor putea să învingă Depărtarea. Fiindcă oamenii au hărţi pe care îşi marchează drumurile bătătorite şi sigure ale pământului, pentru a le recunoaşte şi urma. Dar păsărilor nu le revin decât Stelele Călăuză ale Cerului şi întreaga măreţie a Văzduhului, deopotrivă cu libertatea orizonturilor şi pericolele Necunoscutului.

- 10 -

Institutul Hyperion

Managementul Cercetării Transdisciplinare

Şi pentru ca această tipologie propusă de noi să nu rămână un simplu demers teoretizant şi să pară prea abstractizată (în sentul etimologic) ori chiar utopică, discuţia noastră va urma îndeaproape (cu detalieri colaterale) structura principială a organizării Institutului Român de Studii Transdisciplinare şi Cercetări în domeniul Ştiinţei Universale, a cărui Cartă o prezentăm în Anexă la finele materialului de faţă. A. Ontologia şi Simbolistica Institutului a) Ontologia În sens etimologic termenul în discuţie semnifică ştiinţa despre fiinţă şi despre existenţă, care, aplicată la o structură organizatorică dobândeşte caracterul unei veritabile stele-călăuză, definitorie pentru identitatea şi personalitatea respectivei organizaţii. Şi nu numai; pentru că, să ne reamintim, un Institut de cercetare transdisciplinară reprezintă o alăturare sinergică a voinţei, efortului, capacităţilor şi destinelor mai multor persoane, care prin libera lor decizie stabilesc să colaboreze sub stindardul aceleiaşi cauze: progresul ştiinţei, al omului, al lumii. De aceea Ontologia pe care o împărtăşeşte şi asumă un anumit Institut, ne vorbeşte în egală măsură despre: - caracterul şi optica/viziunea asupra vieţii a celor ce se asociază pentru munca cercetării; - cauza cărei îşi dăruiesc efortul şi resursele de fiinţă şi de conşiinţă; - valorile pe care şi le propun a urma precum şi profunzimea înţelegerii rosturilor lumii şi vieţii; - apropierea acestora faţă de standardele Principiilor Universale, precum şi deschiderea de conştiinţă în a percepe realitatea ca un flux continuu de fiinţă, ca organizatoare sistemică şi ierarhizată pe nivele, guvernate de legi
- 11 -

Institutul Hyperion

Managementul Cercetării Transdisciplinare

şi sensuri proprii, încadrate într-un ansamblu şi mai vast a ceea ce s-a numit dintotdeauna „Cosmos”. (Ontologia Institutului „Hyperion” a fost expusă în secţiunea întâi a vol. “Fundamentele…”, aşa încât facem trimitere la cele precizate acolo, fără a considera necesar să reluăm în materialul de faţă.) b) Simbolistica Întreaga realitate este simbolică – s-a spus dintotdeauna de la cei mai vestiţi preoţi şi mistici ai antichităţii, până la fizicienii cuantici din zilele noastre. Însuşi limbajul, la origine a avut o încărcătură profund simbolică, abia ulterior formalizându-se, matematizându-se şi pierzându-şi din vitalitatea sa intrinsecă. Să ne gândim numai la hermeneutica alfabetului ebraic, ori la profunzimea scrierii ideogramice prezentă la toate popoarele omenirii, de la civilizaţia chineză – la un pol – până la civilizaţiile amerindiene la celălalt. Înainte de a fi fost afectat de intervenţia raţionalităţilor formale şi a logicii distante şi reci, limbajul uman se caracteriza prin posibilitatea de a transmite nu doar conţinuturi de cunoaştere, ci şi trăiri afective, fragmente de realităţi imaginative intrinseci, într-un cuvânt ceea ce am putea numi, pe bună dreptate, stări de spirit. În ziua de astăzi doar puţine cuvinte sunt în măsură a face să vibreze întreaga noastră fiinţă. Simbolurile însă, mai ales pentru cei iniţiaţi, în viziunea trandisciplinară, continuă să păstreze nefragmentată operaţia de Comunicare Universală, atât a omului cu lumea, cât şi omului cu sine însuşi. Aşa cum arăta Rene Guenon “ritul şi simbolul nu sunt în fond decât două aspecte ale aceleiaşi realităţi; şi aceasta nu este altceva, în definitiv, decât corespondenţa care leagă între ele toate nivelurile Existenţei universale, astfel încât prin ea starea noastră umană poate fi pusă în comunicare cu stările superioare ale fiinţei.
- 12 -

Institutul Hyperion

Managementul Cercetării Transdisciplinare

De aceea pentru cercetătorul trandisciplinar, hermeneutica (în sensul ei autentic, de învăţare a Limbajului Lumii) reprezintă o primă cerinţă echivalentă unei elementare alfabetizări, iar Simbolurile pentru care optează fiecare Institut în parte, dobândesc în felul acesta caracter totemic, venind să contureze alături de Ontologie, imaginea unei Cauze, a unui Scop şi Destin comun dar şi dimensiunea spirituală a caracterului şi puterii fiinţelor ce luptă pentru îndeplinirea acestora. B. Simbolistica lui Hyperion Hyperion, în limba greacă veche înseamnă „cel ce se mişcă deasupra, cel care este deasupra”, iar mitologia explică originea acestuia ca fiind unul dintre cei doisprezece titani, fii ai lui Uranus şi ai Geei. Hyperion este tatăl lui Helios (sau Soarele) şi al zeiţelor Eos (Dimineaţa) şi Selena (Luna). Această simbolistică descoperă sensurile ontologice profunde ale acestei zeităţi, care sintetizează în ea coordonatele principale ale Arhitecturii Universale: Soare, Luna şi momentul median – dimineaţa ca început şi sfârşit totodată a unei zile sau a unei Lumi. Plecând de la simbolul solar, ca principiul al Deschiderii Orizontului, Înţelepciunii, Luminii, şi simbolul lunar – putere concentrată în interior neexteriorizată, Lumină a Pământului în Noapte, se poate extrapola sensul la Masculin, respectiv Feminin, Yin şi Yang, precum şi Unitatea Androgină şi armonică a celor două principii reprezentată de Dimineaţă. Definit şi ca “tată al tuturor aştrilor” Hyperion se încarcă deja cu puteri definitorii şi definitive de Părinte al Universului. În aceeaşi manieră cu a grecilor, folclorul românesc atribuie forţele hyperionice Luceafărului, steaua serii care răsare înaintea tuturor stelelor. Totodată, în mitologia românească, Hyperion apare drept mesager solar, intermediar între astrul zilei şi oameni, „alunecând pe-o rază” (Eminescu)
- 13 -

Institutul Hyperion

Managementul Cercetării Transdisciplinare

pentru a supraveghea felul în care aceştia din urmă respectă aştrii ca emisari ai Luminii călăuzitoare pentru omenire. Deşi mitologia autohtonă împarte titanii-luceferi în luceferi de dimineaţă şi luceferi de seară, considerăm că Luceafărul-Hyperion care ne interesează preia ambele valenţe la modul unitar. Astfel luceafărul de dimineaţă, cel care iese din mare, este asemuit Maicii Domnului, ajutătoarea celor care, prin valurile mării acestei vieţi, doresc să ajungă la liman; luceafărul de seară este cel care vesteşte întunericul; mai este steaua lui Lucifer, dar şi steaua magilor. Luate pe rând, caracteristicile lui Hyperion reunesc trăsăturile simbolice ale Fecioarei Maria şi ale lui Lucifer; Sfânta Fecioară reprezintă prin reflexie în planul interior uman „puritatea, inocenţa, nevinovăţia, gingăşia, deschiderea la nou” (R.L. Alexandru), iar Lucifer comportă o semnificaţie complexă, datorită interpretărilor mai mult sau mai puţin eronate. În limba latină Lucifer înseamnă „purtător de lumină” şi a fost folosit în primele secole ale creştinismului ca epitet alegoric al lui Isus Hristos, simbolizând Lumina Inteligenţei, a Înţelegerii. Sensurile denaturate au transformat „purtătorul de lumină” în principiul satanic, malefic, care şi-a păstrat valenţa în dogmele creştine total nejustificat. Asocierea lui Isus Hristos demonstrează fiecare atribut al lui Hyperion, de la cel al Unităţii (partea de Dumnezeu din Om) la legătura cu fiinţele umane, în postura de „mesager solar” (partea umană a lui Dumnezeu). În acest sens sinonimia cu Isus Hristos este evidentă, pentru că Principiul Inteligenţei este transpus în steaua magilor, Călăuza Înainte-mergătoare şi Scopul unei Călătorii cât o Eternitate. Corelând toate sensurile mitologice şi religioase cu trăsăturile specifice fiinţei umane, ajungem la concluzia că de fapt Hyperion există în fiecare dintre noi, fiind structura esenţială şi conştientizată de cercetătorul trandisciplinar care demonstrează că Institutul cu acest nume reprezintă expresia Voinţei Omului
- 14 -

Institutul Hyperion

Managementul Cercetării Transdisciplinare

de a ajunge la o deplinătate a propriei fiinţe şi de a-i ajuta pe ceilalţi să acceadă la aceeaşi calitate, cea mai înaltă: aceea de A Fi. De aceea Omul – Hyperion este cel care luptă pentru armonia contrariilor, pentru a redescoperi sensul vieţii şi a resacraliza lumea, concepând totul ca pe o dinamică a Creaţiei, ce are la bază Legile directe ale Divinului. Sub numele de Hyperion, Institutul re-naşte dimineaţa zorilor de Mâine, călăuzind prin Steaua Magilor Destinul celor care „doresc imposibilul” (Goethe).

- 15 -

Institutul Hyperion

Managementul Cercetării Transdisciplinare

CAPITOLUL II PRINCIPII ŞI OBIECTIVE ALE CERCETĂRII I. Principii definitorii ale Activităţii de cercetare Activitatea Institutului de cercetare transdisciplinară se desfăşoară conform unui set de principii, stabilite în acord cu specificul misiunii de avangardă a cercetării şi adaptate la personalitatea cercetătorilor ce-şi desfăşoară activitatea în cadrul respectivului Institut, printre acestea, numărându-se şi următoarelor principii generale: 1. Institutul afirmă, respectă şi protejează viaţa şi demnitatea fiinţelor privite sub aspectul lor cosmic, drept demers al armonizarii şi integrării simbiotice în Marele Sistem Unitar al Naturii. 2. Institutul formează, cultivă şi promovează responsabilitatea fiinţei umane potrivit cu imperativul noii stări de Conştiinţă Planetară, vis-à-vis de Procesele Vieţii manifestate pe multiple Nivele de organizare a Realităţii, de la comunitatea umană, la Comunitatea Universală a Naturii. 3. Institutul promovează, procesează şi fundamentează cunoaşterea unificată şi integratoare , precum şi perspectiva holografică asupra complexităţii proceselor vieţii, la nivelul micro- şi macrocosmic, adoptând o atitudine optimistă, constructiv-coparticipativă la progresul necesar al societăţii umane, fundamentat pe corelativa “evoluţie genetică” la nivel de conştiinţă, mentalitate şi simţire, individuală şi colectivă. 4. Institutul fundamentează şi implementează noul sistem de educaţie formatoare şi trans-formatoare a vieţii umane, în demersul emancipării şi ascenderii, de la stadiul limitativ şi conjunctural al omului social, la libertatea

- 16 -

Institutul Hyperion

Managementul Cercetării Transdisciplinare

responsabilă şi creatoare de virtuţi valorice a lui Homo sui transcendentalis: omul universal 5. Institutul cultivă respectul pentru muncă şi îndatorirea actului creator ca modalitate de exprimare a sensului şi raţiunii de a fi, specifice fiinţei umane privită din dubla perspectivă de manifestare: deopotrivă socială şi cosmică. 6. Intitutul militează pentru readucerea în conştiinţa umanitaţii a eticii valorice existenţiale, prin refundamentarea Sacrului ca modalitate de percepere şi trăire armonizată a principiilor şi legilor universale ale manifestării vieţii pe Terra şi în Univers, îndeobşte cunoscute omului din cele mai vechi timpuri. 7. Institutul promovează şi implementează viziunea transculturală, transreli-gioasă, transsocială, transnaţională, transpolitică, transistorică şi transumanistă.

II. Dimensiunile fundamentale ale Activităţii de cercetare a) Dimensiunea transdisciplinară = presupune cercetarea dinamicii provocate de acţiunea simultană a mai multor nivele de Realitate, având ca finalitate înţelegerea lumii prezente şi modelarea celei viioare printr-o cunoaştere unificată a ceea ce se află în acelaşi timp şi între discipline şi înăuntrul acestora şi dincolo de orice cadru, tipologie, fundament sau orientare disciplinară, transdisciplinaritatea fiind astfel o cale de mărturisire a prezenţei şi experienţei noastre în lume, o voce prin care se exprimă potenţionalităţile întregii noastre fiinţe.(Basarab Nicolescu) b) Dimensiunea paideică = manifestă educaţia continuă şi transformatoare a fiinţei umane, creatoare şi inovatoare, în egală măsură ştiinţifică şi artistică, având ca
- 17 -

Institutul Hyperion

Managementul Cercetării Transdisciplinare

finalitate înţelegerea aprofundată a însăşi raţiunii de a fi, a structurilor şi evenimentelor lumii noastre, într-o viziune universală, ca o componentă a Întregului Cosmic, constituindu-se deopotrivă într-o cale de cunoaştere obiectivă, cale de cunoaştere subiectivă şi o veritabilă cale de viaţă. (Petre Papacostea) c) Dimensiunea euristică = încadrează activităţile de cercetare a modalităţilor şi mecanismelor de apariţie a noului la nivelul lumii anorganice, al lumii vii, al societaţii şi omului, privit ca generare a ceva din altceva, ca evoluţie şi progres în lume a vieţuitoarelor, ca fenomen de cultură în comunitatea umană, ca act şi proces de creativitate, descoperire şi inovaţie profund transformatoare la nivelul de individ şi de colectivitate, determinând totodată legile şi principiile schimbării ascendente la diferite nivele ale existenţei, de la existenţa în sine la existenţa conştientă de sine şi de restul universului.(Ion Moraru) Cele trei dimensiuni circumscriu aceluiaşi demers unitar şi integrator, de formare a unei noi “Filosofii a Naturii”, în care omul să-şi regăsească statutul său de fiinţă cosmică într-un mare ansamblu simbiotic, alături de multiple alte categorii de fiinţe (Traian Stănciulescu), a unei noi “Filosofii a Creaţiei, ca modalitate de exprimare a voinţei existenţiale, având drept componentă consubstanţială psihopedagogia transpersonală”(Ion Moraru) şi totodată a unei “Metodologii de cunoaştere, valorificare şi trăire a sensului vieţii“(Doina Balahur) prin implementarea în structurile-cadru sociale a noii conştiinţe umane transfigurate prin alchimia procesului educaţional: conştiinţa creatoare de valori a Omului Universal – “Homo Sui Transcendentalis”(Basarab Nicolescu)

- 18 -

Institutul Hyperion

Managementul Cercetării Transdisciplinare

III. Obiective ale Cercetării Transdisciplinare Orice Institut de cercetare transdisciplinară îşi stabileşte, primordial, următoarele obiective fundamentale şi definitorii ale orientării activităţilor de cercetare: 1. În acord cu progresele cunoaşterii la nivel mondial şi cu evoluţia paradigmelor ştiinţei şi filosofiei universale, se vizează implementarea unei “noi perspective, spiritualizate, asupra Naturii şi Existenţei, stratificată pe niveluri complexe de realităţi, guvernate de logici şi principii specifice şi încadrate sistematic în Tot-Întregul Unitar al Vieţii: - Ordinea Cosmică”.(Basarab Nicolescu) 2. Promovarea “viziunii holiste ca modalitate de receptare a unei noi ordini a cunoaşterii, conturate atât pe terenul metafizicii cât şi al ştiinţelor pozitiviste, în care barierele sectoriale, disciplinare şi interumane se autotranscend într-un orizont neconvenţional” (Ion Moraru), iar “dictomiile tradiţionale operate pe baza unor paradigme depăşite (de genul spirit-materie, obiectiv-subiectiv etc.) îşi pierd valabilitatea, permiţînd astfel pragmatismului logic occidental şi misticii intuitive orientale să se întîlnească spre beneficiul general al individului şi umanitaţii.(Anca Munteanu) 3. Deschiderea tuturor disciplinelor la ceea ce au în comun şi la ceea ce se află dincolo de graniţele lor, prin unificarea semantică şi operativă a chiar accepţiunilor "între" şi "dincolo", printr-o raţionalitate permisivă şi o nouă viziune asupra noţiunilor de "definiţie" şi "obiectivitate".(Basarab Nicolescu) 4. Promovarea dialogului şi reconcilierii între ştiinţe şi arte, reevaluarea rolului intuiţiei, imaginaţiei, sensibilităţii în domeniul educaţiei transformatoare, precum şi revigorarea exprerienţei interioare ca modalitate de

- 19 -

Institutul Hyperion

Managementul Cercetării Transdisciplinare

afirmare creatoare a valenţelor şi potenţialitaţilor constructive ale fiinţei umane.(Doina Balahur) 5. Promovarea unei culturi transdisciplinare care să pună accentul pe contextualizare, concretizare, globalizare, pe atitudinea deschisă faţă de mituri şi religii, pe respectul absolut al diversităţilor colective şi individuale unite prin viaţa comună pe aceeaşi planetă.(Basarab Nicolescu) 6. Implementarea unui nou tip de educaţie care să ia în considerare toate dimensiunile fiinţei umane şi care să asigure condiţiile de realizare maximă a dezideratelor sale creatoare. Această educaţie este integrală şi permanentă, de la naştere şi pe toată durata vieţii, fiind deopotrivă un mod de cunoaştere, un mod de autocunoaştere şi un mod de viaţă. (V.V.Moisescu) 7. Fundamentarea şi implementarea în structura educaţiei umane a conceptului şi sentimentului de comuniune socială, înţeles ca un ideal înălţător, mod suprem de organizare a umanităţii şi totodată ca un ţel normativ şi un imperativ al desăvârşirii individuale şi colective, modalitate unică de rezolvare a problemelor globale actuale şi de regăsire a valorii vieţii, a ceea ce există şi dăinuie pentru veşnicie.(Alfred Adler) 8. Implementarea şi susţinerea, în spirit paideic şi holografic, a unei noi orientări în cercetare, fundamentată pe revalorizarea sacrului şi a potenţialitaţilor conştiinţei umane, prin formarea în mod specific a generaţiilor de cercetători sau prin transpunerea acestora în stări de spirit favorabile creaţiei, concomitent cu elaborarea strategiilor şi metodologiilor capabile a-i ajuta să se manifeste mai expeditiv, mai eficient, mai pătrunzător în descoperirea şi călăuzirea umanităţii spre noi orizonturi de cunoaştere şi trăire a vieţii.(Mihai Caluschi) 9. Fundamentarea şi valorizarea de noi modele şi concepte atât ştiinţifice cât şi tehnologice, edificatoare pentru o nouă ordine la nivel de

- 20 -

Institutul Hyperion

Managementul Cercetării Transdisciplinare

societate şi individ, bazată pe armonizarea integratoare a componentelor sale biologice, psihologice şi spirituale.(Ion Moraru) 10. Promovarea transumanismului ca nouă formă de umanism ce oferă fiecărei persoane capacitatea maximă de dezvoltare culturală şi spirituală, prin actualizarea continuă a unităţii în diversitate şi a diversităţii în unitate şi prin redescoperirea a ceea ce există întru, printre şi dincolo de fiinţele umane – a ceea ce putem numi eterna Fiinţă a fiinţelor. (Basarab Nicolescu) 11. Fundamentarea şi promovarea Creatologiei, ca structură complexă, încadrând tehniciile, procesele şi metodologiile creaţiei, ca studiu transdisciplinar al devenirii creatoare specifice atât realităţii umane cât şi celei naturale (Ion Moraru), privită deopotrivă drept Filosofie, Ştiinţă şi Tehnnologie a creaţiei, cercetare a omului creator şi a universului manifestării sale, cale magistrală prin care acesta - hommo creator - îşi îndeplineşte misiunea de a participa, prin puterea propriului său spirit, la consistenţa Marelui Univers al Creaţiei.(Traian Stănciulescu) 12. Promovarea Antroposofiei ca Ştiinţă Spirituală revelatoare a multiplelor Realităţi transcendente lumii fenomenale şi modalitate prin care se deschide omului posibilitatea de a primi răspuns la întrebările ce iau naştere din strădania lui după cunoaştere oferindu-i perspectiva de a învinge greutăţile pe care le întâmpină şi care istovesc viaţa, fiind totodată Cale de autoeducare şi conştientizare care îl conduce spre un punct de vedere superior, descoperindu-i că de fericirea ori nenorocirea sa individuală depinde fericirea sau nefericirea întregii lumi, că din pricina nedezvoltării juste a forţelor sale, din pricina slăbiciunii proprii şi a ignoranţei, devine păgubitor întregii lumi şi tuturor fiinţelor, ajungând o piedică pentru întreg Universul în care fiinţează.(Rudolf Steiner)

- 21 -

Institutul Hyperion

Managementul Cercetării Transdisciplinare

CAPITOLUL III STRUCTURA ORGANIZATORICĂ A INSTITUTULUI DE CERCTARE TRANSDISCIPLINARĂ

A. Aspecte introductive Am văzut într-un capitol anterior avantajele şi chiar necesitatea existenţei unui cadru organizatoric fie şi pentru o activitate într-atât de intim legată de fiinţa umană şi de libertatea ei de manifestare, precum cercetarea transdisciplinară. Dar pentru ca o entitate organizatorică, indiferent că este instituţie, structură ori doar cadru – precum în cazul nostru – să îşi poată atinge obiectivele pentru care a fost constituită, se impune cu necesitate şi ca un principiu de bună funcţionare şi gestionare a misiunii sale, existenţa unei repartiţii a sarcinilor, unei distribuiri corespunzătoare a îndatoririlor şi responsabilităţilor cu privire la aceste aspecte. Astfel că, dacă în cercetarea transdisciplinară vorbim de „funcţii”, avem în vedere sensul administrativ şi originar al acestui concept, derivat din sintagma răspundă latină „ad minister”, adică „cel mai mic”, ”cel ce slujeşte pe pentru buna desfăşurare a tuturor proceselor specifice altcineva”, înţelegând că orice persoană cu funcţie este cel dintâi chemat să compartimentului gestionat, având, în acest sens următoarele categorii generice de drepturi-obligaţii (în sensul în care fiecare dintre acestea contituie deopotrivă şi concomitent atât un drept, cât şi o îndatorire, ambele derivate din responsabilitatea de ansamblu ce-i revine şi care se constituie într-o sarcină personală, născută din specificul cercetării transdisciplinare: acela de contract moral de conştiinţă):
- 22 -

Institutul Hyperion

Managementul Cercetării Transdisciplinare

dreptul-îndatorire de a veghea necontenit la îndeplinirea

sarcinilor compartimentului în gestiune precum şi de a dezvolta soluţii noi care să contribuie la progresul de ansamblu al cercetării la nivelul întregului Institut; întrucât cercetarea transdisciplinară, ca stare de spirit presupune o atitudine de conştiinţă şi o anumită orientare a fiinţei spre valorizarea proprie ca şi creator, activitatea în discuţie nu poate fi decât o stare existenţială, ţinând de fiecare clipă; fiecare moment al vieţii cercetătorului îi aminteşte de misiunea sa predestinată, astfel încât acesta, pe de o parte, nu poate fi încadrată într-un program, dar nici nu poate permite întreruperi. Aşa cum nu se poate abţine de la a mai respira, tot astfel, cercetătorul transdisciplinar nu poate întrerupe activitatea de cercetare, care în acest fel, depăşeşte limitele unei simple profesiuni, devenind forma de manifestare a condiţiei existenţiale specifice acestuia. Cu atât mai mult, faptul însărcinării cu o funcţie în Institut, determină pentru cercetător dreptul-îndatorire de a răspunde deopotrivă pentru următoarele aspecte: -asigurarea manifestării acestei condiţii existenţiale de către toţi cercetătorii (atât din compartimentul său, cât şi din celelalte la nivelul întregului Institut) -facilitarea transpunerii acestora în stări de spirit favorabile creaţiei/ descoperirii/ inovaţiei/ ascensiunii la nivalele superioare ale Lumii gândurilor - realizarea în cele mai bune condiţii cercetător • dreptul-îndatorire de a privi Institutul şi cercetarea ca cele a propriei sale misiuni ca

mai importante valori din viaţa de fiinţă socială, ca veritabile cadre/ canale/ formule, prin care fiinţa sa spirituală îşi aduce aportul creator în sânul comunităţii umane. Astfel încât, dacă un cercetător rămâne încă ataşat de
- 23 -

Institutul Hyperion

Managementul Cercetării Transdisciplinare

anumite instituţii sociale (familie, căsătorie, relaţii de filiaţie, funcţii sociale, etc.) el se află, în primul rând în postura vulturului înlănţuit, ce nu poate da lecţii de zbor şi din cauza aceasta, în al doilea rând, se vede obligat să rămână fidel mai mult pământului decât cerului. O astfel de persoană poate fi, desigur, unul dintre cei mai prolifici şi valoroşi cercetători, dar nu şi unul dintre cei mai fideli. Pentru că „cercetării trebuie să-i închini toată viaţa” (afirma Pavlov); dacă şi alte orizonturi te cheamă, nu te poţi ocupa suficient de bine de organizarea, de administrarea destinelor unui Institut şi nu te poţi ridica la standardul de sacrificii cerute de demnitatea unei funcţii. B. Diagrama administrativă Diagrama administrativă propusă de noi este inspirată din modelele structurilor de cercetare existente la nivel naţional şi european, cu specificul, evident, derivat din aspectele ţinând de orietarea transdisciplinară şi accent pe cele două motive principale: libertatea de manifestare creatoare a fiinţei umane (cercetarea propriu-zisă) şi respectiv pregătirea personalului de cercetare (adică descoperirea, perfecţionarea, dezvoltarea/ stimularea şi susţinerea cercetătorilor în activitatea specifică). Într-o prezentare grafică, diagrama unui Institut de Cercetare Transdisciplinară se structurează în felul următor:

- 24 -

Institutul Hyperion

Managementul Cercetării Transdisciplinare
DIRECTOR ŞTIINŢIFIC

PREŞEDINTE ONORIFIC

DEPARTAMENT ADMINISTRATIV

SENAT

DEPARTAMENT RELAŢII PUBLICE

DEPARTAMENT ORGANIZAREA CERCETĂRII

DEPARTAMENT RESURSE UMANE

Direcţia Metafizică

Direcţia Ontologie

Direcţia Pedagogie

Direcţia Euristică

D. P. P. C.

ORGANIZARE

Selectare Personal

Pregătire Personal

C. Structurile administrative a) Senatul = reprezintă organul colegial de administrare generală a activităţii Institutului, constituit din Şefii de Departamente, Director, Preşedinte şi un număr de cercetători, de preferinţă aleşi dintre cei care, pe lângă condiţiile arătate la punctul A. să fi avut şi activitate marcantă (ex: au coordonat mai multe programe ori proiecte etc.) - răspunde în mod direct de organizarea şi gestionarea atât a Cercetării cât şi a Resurselor Umane, adoptând hotărâri obligatorii - numărul recomandat de membrii este 8, aceasta fiind, de alt fel cifra simbol a Cercetării - de la caz, la caz, fiecare Institut îşi stabileşte propriul Regulament pentru Senat

- 25 -

Institutul Hyperion

Managementul Cercetării Transdisciplinare

b) Preşedintele onorific = reprezintă o funcţie de imagine conferită unei personalităţi marcante şi activitate semnificativă în cercetare. Dar, atenţie! Principiul de bază al oricărei demnităţi/ funcţii sau statut conferit cercetătorilor transdisciplinari este acela al prescriptibilităţii prin nepunerea în lucru adică, reluat într-o formulare juridică, acest principiu exprimă necesitatea ca respectivul statut să fie meritat clipă de clipă, prin fapta/ atitudinea / conduita şi străduinţa posesorului, dar mai ales prin rezultatele valorizate datorită utilităţii lor pentru progresul ştiinţei şi al comunităţii umane. Astfel încât, pentru misiunea şi obiectivele cercetării trandisciplinare, icoanele cu chip uman nu au nici o valoare. Tot ceea ce contează sunt fiinţele vii şi productive. "Memoria care nu se înnoieşte, ne reaminteşte Giovani Gentile, care nu crează <ex nuovo>, nu are nimic, absolut nimic a-şi aminti". Întocmai la fel cercetătorul beneficiază de funcţii şi demnităţi atâta timp cât este activ. În pasivitate el devine amintirea trecută a ceea ce a fost cândva. Dar nu mai poate pretinde statutul de cercetător. Redevine - din acest punct de vedere - un membru comun al societăţii. c) Departamentul Administrativ = cumulează sarcinile gestiunii financiar-contabile necesare oricărei entităţi juridice participante la un moment dat la raporturile sociale, cu cele tehnice, incluzând aici toate aspectele care ţin de logistică, baza materială, know-how-ul aferent acestora, inclusiv modalităţile şi instrumentele tehnice de suport, ori valorizarea rezultatelor cercetării (ex.: laboratoare, imprimerii, edituri, etc.) - acest departament este condus de un Administrator responsabil de activităţile specificate în fişa postului şi conform Regulamentului de funcţionare adoptat de către Senat.
- 26 -

Institutul Hyperion

Managementul Cercetării Transdisciplinare

- Administratorul şi întreg personalul Departamentului fac parte din categoria auxiliarilor cercetării şi se supun normelor dreptului comun, aflânduse în acelaşi timp în subordinea Directorului ştiinţific. - funcţiile acestui Departament pot fi îndeplinite şi de persoane juridice (ex.: firme de contabilitate, firme de editare şi tipografie etc.). În acest caz, în structura de personal a Institutului va funcţiona doar Administratorul, ca şef al departamentului responsabil de colaborarea contractuală cu aceste firme. d) Departamentul Relaţii Publice = are ca misiune crearea imaginii de piaţă a Institutului, alături de valorificarea rezultatelor cercetării şi atragerea de fonduri pentru finanţarea acesteia. totodată în sfera de activitate a Departamentului sunt incluse toate conferinţe, expoziţii, lansări de materiale publicistice ori de procedurile (inclusiv administrative) vizând organizarea manifestărilor ştiinţifice, proiecte, etc; colaborările naţionale şi internaţionale cu cercetătorii privaţi ori institute, precum şi cu entităţi guvernamentale sau neguvernamentale, care pot contribui la împlinirea misiunii şi obiectivelor cercetării transdisciplinare la fel ca şi în cazul Departamentului Administrativ, sarcinile Departamentului Relaţii Publice pot fi încredinţate uneia sau mai multor firme de specialitate; conducerea Departamentului Relaţii Publice însă revine unei persoane care are statutul de cel puţin cercetător şi care va îndeplini funcţia de "Director Relaţii Publice", în subordinea Directorului Ştiinţific. e) Departamentul Organizarea Cercetării = reprezintă Departamentul principal al Institutului, concentrând deopotrivă participanţii direcţi la activitatea de cercetare
- 27 -

Institutul Hyperion

Managementul Cercetării Transdisciplinare

(cercetători de diverse grade, potrivit legii - şi asistenţi), precum şi întreaga sferă a procedeelor, acţiunilor, manifestărilor, etc. specifice actului de creaţie trandisciplinară, derulate conform diagramei pe cele patru mari direcţii: Metafizică, Ontologie, Pedagogie şi respectiv Euristică. (A se vedea mai jos "Structura funcţională….") - Departamentul Organizarea Cercetării se află în subordinea Senatului şi nu are o persoană numită pentru conducere, tocmai datorită specificului liberal al profesiunii de cercetător pe de o parte (fapt care atrage caracterul de asociaţie colegială atât la nivelul Departamentului cât şi al Institutului), iar pe de alta datorită inutilităţii unei astfel de funcţii, având în vedere faptul că oricum fiecare Proiect de cercetare, la fel ca şi Programele, au ele însele coordonatori proprii, ce păstrează legătura cu membrii Senatului, căruia nu i se subordonează, dar le revine îndatorirea de a respecta hotărârile cu privire la acele activităţi însuşite ori patronate de către Institut (şi care în acest fel organizează imaginea şi responsabilitatea nu doar a participanţilor la Proiect, ci a tuturor colegilor membri în respectivul Institut, la fel ca şi imaginea curentului ştiinţific pe care acesta o promovează) f) Departamentul Resurselor Umane Orice instituţie care se respectă are un astfel de compartiment în structura organizatorică, a cărui necesitate este determinată în special de două categorii mari de factori: rezolvarea problemelor ce ţin de buna funcţionare a personalului şi respectiv "investiţia în om" – leit-motivul zilelor noastre, care porneşte în primul rând de la formarea/ specializarea/ calificarea personalului potrivit cu cerinţele şi exigenţele entităţii/ instituţiei/ organizaţiei/ firmei pentru care desfăşoară activitatea.

- 28 -

Institutul Hyperion

Managementul Cercetării Transdisciplinare

Cu atât mai mult, însă, un astfel de compartiment îşi solicită existenţa în cadrul unui Institut de cercetare transdisciplinară, cu cât, pe de o parte specificul şi originalitatea acestui tip de cercetare necesită anumiţi oameni – chemaţi/ orientaţi din naştere spre o astfel de misiune – iar pe de altă parte dezvoltarea capacităţilor native, precum şi educaţia, în ansamblu, necesară unui cercetător mai mult decât oricărei tipologii profesionale, impun cu necesitate existenţa unui departament specializat pentru pregătirea acestora. (Recomandăm a se vedea în acest sens, volumele "Fundamentele cercetării trandisciplinare" şi respectiv "Psihopedagogia cercetării trandisciplinare"). Având în vedere aceste considerente, în cadrul Departamentului Resurse Umane funcţionează două sectoare: (a) Sectorul Organizare are în sarcină gestionarea raporturilor colective şi individuale ale personalului cu Institutul, gestionând atât aspectele personalului de cercetare, cât şi pe cele ale personalului auxiliar. acordarea/ atribuţiile principale constau în încheierea contractelor, a recunoaşterea funcţiilor, titlurilor, emiterea diplomelor/ colaborărilor (formalităţile de tehnică juridică, financiar-contabilă, etc.) cât şi adeverinţelor etc. ori soluţionarea litigiilor. (b) Sectorul intitulat "Centrul de Pregătire a Personalului de Cercetare" Acesta are două sarcini principale: 1) Prospectarea şi selectarea personalului, adică identificarea, în primul rând a celor născuţi pentru înalta misiune a cercetării trandisciplinare, iar în al doilea rând determinarea metodelor prin care şi alte persoane cu

- 29 -

Institutul Hyperion

Managementul Cercetării Transdisciplinare

înclinaţii şi capacităţi potrivite pot fi transpuse în stările de spirit necesare valorizării lor prin accentul creator de valori al cercetării. 2) Cea de-a doua sarcină o reprezintă pregătirea personalului de cercetare (adică a celor deja selectaţi şi încadraţi în Institut) după normele şi cerinţele arătate pe larg în volumul “Psihopedagogia cercetării transdisciplinare”, motiv pentru care nu considerăm necesară reluarea lor în materialul de faţă. Pregătirea cercetătorul personalului de cercetare presupune dezvoltarea aptitudinilor individuale, găsirea "chemării proprii", adică a direcţiei spre care are afinitate, precum şi organizarea procesului de cercetare (dobândirea necesarului de cunoştinţe ca bază de pornire în investigarea orizonturilor noi, corelativ cu învăţarea/ formarea/ dobândirea anumitor deprinderi şi metodologii specifice). După asigurarea bazei minimale, a pregătirii sale, fiecare cercetător este liber să organizeze şi să desfăşoare activitatea proprie de cercetare după specificul personalităţii sale şi în concordanţă cu stilul individual de viaţă privată şi/sau publică. În limitele trasate de legile în vigoare, de normele şi principiile universale ale cercetării trandisciplinare precum şi în cadrul organizatoric (formal, aşa cum am văzut) al Institutului, cercetătorul este şi chiar trebuie să se considere pe sine ca o fiinţă absolut liberă. Îngrădirile arătate anterior se referă la manifestarea exteriorizată/ publică şi la metodele/ formulele folosite pentru exprimarea orientării/ opiniilor/ viziunilor proprii, însă în materie de gândire, simţire şi trăire a sensului vieţii şi actului creator, cercetătorul nu doar că are libertatea absolută (fiindcă aceasta aparţine – ca un drept constituţional – tuturor cetăţenilor din statele democratice ale lumii) dar îi revine misiunea de prim rang de a se ridica la demnitatea unei astfel de condiţii.

- 30 -

Institutul Hyperion

Managementul Cercetării Transdisciplinare

Procedura de selectare a personalului de cercetare Două etape majore trasează cadrul generic al procedurii prin care, o anumită persoană, la un moment dat decide ca, prin efortul de voinţă şi participare proprie, să se alăture celor ce slujesc progresului lumii, ştiinţei şi dezvoltării fiinţei umane: 1. Prima etapă cuprinde două faze procedurale: a) manifestarea de voinţă concretizată în formula administrativă a Cererii adresate Institutului b) depunerea Dosarului Personal . Dosarul Personal conţine următoarele: • un C.V. – formular special (recomandăm a se vedea anexa din vol. “Psihopedagogia…”) • un C.V. – în formula clasică din care să rezulte studiile, cursurile şi calificările dobândite precum şi locurile, respectiv formele de activitate prestate anterior • o Scrisoare de Intenţie, în formula clasică • acte doveditoare ale celor de mai sus • o Scrisoare de Autoprezentare în trei părţi, după cum urmează: 1) imaginea de sine cum se priveşte pe sine şi cum îl privesc ceilalţi care au fost (de-a lungul timpului) şi sunt în prezent, raporturile personale cu valorile sociale unanim acceptate, cu grupurile sociale şi organizarea de ansamblu a comunităţii umane (familie, şcoală, loc de muncă, viaţă politică, guvernanţi, mediile de afaceri, etc.)

- 31 -

Institutul Hyperion

Managementul Cercetării Transdisciplinare

2) optica de viaţă felul în care percepe organizarea, evoluţia, devenirea şi sensul vieţii raportul cu divinitatea, căile şi doctrinele religioase ori filozofice; credinţa; reprezentarea lucrurilor, etc. felul în care este perceput rostul de ansamblu al evenimentelor lumii, al tuturor lucrurilor în univers; sensul lor şi importanţa pentru dezvoltarea ştiinţei şi omului (de la naşterea galaxiilor şi Ordinea Cosmică, la viaţa particulelor subatomice şi de la marile creaţii ale spiritelor umane, la "relele" inevitabile ale speciei noastre: războiul, suferinţa, boala, exploatarea umană, etc.) 3) rostul propriu se va preciza sensul condiţiei existenţiale, logica ce stă la baza existenţei personale ca fiinţă umană, prin raportare la societate şi la univers. Altfel spus, candidatul arată la acest punct, rostul pe care îl atribuie venirii sale pe lume, "de ce?", şi "pentru ce?" există ca individ aparte purtător al unui nume şi al unui statut social etc. 2. A doua etapă vizează operaţiunile de evaluare a candidatului atât ca fiinţă, cât şi în calitate de persoană umană. Astfel încât se vor avea în vedere următoarele aspecte: a) existenţa unui potenţial nativ, conţinând capacităţile/ valenţele/ orientările/ aspiraţiile/ predispoziţiile etc. aşa cum sunt ele cerute pentru cercetarea trandisciplinară ( a se vedea volumul "Psihopedagogia …….") b) capacităţile şi valenţele dobândite pe parcursul vieţii, ca urmare a voinţei, efortului şi orientării/ dorinţelor proprii, prin exercitarea diverselor activităţi
- 32 -

Institutul Hyperion

Managementul Cercetării Transdisciplinare

c) pregătirea de specialitate: • studiile şcolare clasice • studiile extraşcolare, orientate spre niveluri de profunzime ale creaţiei umane (deopotrivă ştiinţifice, artistice, filozofice, etc.) şi care se axează, ori sunt conexe cadrului conceptual şi bibliografic propriu cercetării transdisciplinare (şi facem aici din nou trimitere la volumul amintit) d) activitatea personală anterioară - vizează preocupările specifice de obiectualizare a impulsului creativ, de materializare a conceputului ideatic, de investigare, descoperire, inovare şi progres etc., aşa cum sunt schiţate în formularul de C. V.- special anexat. e) dorinţa şi motivaţia necesare precum şi cunoaşterea şi asumarea condiţiei umane specifice cercetătorului trandisciplinar, aşa cum a fost aceasta conturată în cele două volume amintite: "Fundamentele…." şi "Psihopedagogia…" f) fondul moral şi de conştiinţă, aspect absolut necesar, pe de o parte, atât pentru capacitatea de viziune trandisciplinară şi înţelegere holografică a proceselor ce se derulează la nivel cosmic, cât şi, pe de altă parte pentru verificarea disponibilităţii de a sluji în mod real, practic, progresului umanităţii, ştiinţei, valorilor, fiinţei şi comunităţii în ansamblu, precum şi a pregătirii/ calificării psihice (puterii interioare) de a trece peste piedicile specifice condiţiei de cercetător, fără a fi tentat să abandoneze misiunea, ori să se întoarcă din drum. Această putere interioară ţine de nivelul de evoluţie individuală a fiecărei fiinţe umane în parte şi numai cei aflaţi la un nivel înalt de dezvoltare se vor număra printre cei "născuţi", restul fiind doar "chemaţi". Paşii procedurali parcurşi în această etapă secundă sunt următorii: 1. evaluarea pe baza dosarului, conform criteriilor mai sus-enunţate. 2. aplicarea testelor de investigare a capacităţilor creator-inovatoare.
- 33 -

Institutul Hyperion

Managementul Cercetării Transdisciplinare

3. interviul oral susţinut de candidat în faţa Comisiei de Evaluare. Pe baza raportului favorabil al acesteia, candidatul este propus pentru numirea pe unul dintre posturi în funcţie de rezultatele obţinute. g) Directorul Ştiinţific Reprezintă funcţia de coordonare, control şi gestiune la nivelul întregului Institut precum şi funcţia de reprezentare a acestuia în toate raporturile socio-juridice, atât în interior faţă de membrii componenţi şi de personalul auxiliar angajat, cât şi în exterior în toate contractele cu entităţi terţe (persoane fizice, juridice, instituţii publice, guvernamentale sau nonguvernamentale, etc.) Fiecare Institut poate, după caz, acorda Directorului funcţiile complete ale conducerii, ori poate lăsa acestuia doar atribuţiile executive şi însărcina Senatul cu cele deliberative. Aceste aspecte sunt prevăzute de Legea de organizare şi funcţionare a respectivului Institut (care va purta denumirea de "Cartă"), redactată pe baza voinţei fondatorului unic ori a contractului de asociere prin acordul asociaţilor-fondatori, desigur, cu respectarea legilor sociale în vigoare, a principiilor universale ale trandisciplinarităţii şi a misiunii şi demnităţii specifice condiţiei de cercetător.

- 34 -

Institutul Hyperion

Managementul Cercetării Transdisciplinare

CAPITOLUL IV ORGANIZAREA FUNCŢIONALĂ A CERCETĂRII TRANSDISCIPLINARE II. Principiile generale de organizare a cercetării Cercetarea trandisciplinară, ca modalitate de valorificare superioară a capacităţilor creatoare specifice fiinţei umane se organizează şi derulează, aşa cum s-a putut desprinde până aici, pe principiul libertăţii de gestionare individuală, de către fiecare cercetător în parte, a modalităţilor, a procedurilor, mijloacelor şi instrumentelor cu şi prin intermediul cărora fiinţa sa reuşeşte să acceadă la stări de spirit superioare specifice nivelelor de deschidere a conştiinţei universale, pentru ca mai apoi să revină pentru a valorifica în folosul/ beneficiul întregii comunităţi umane rezultate investigaţiilor sale. În acest context putem defini creativitatea ca fiind capacitatea specifică spiritului uman de a reorganiza elementele lumii, prin transcenderea informaţiei şi modelarea ideilor într-un ansamblu compoziţional segmentelor efectiv-aptitudinal şi de integrare a orientativ-atitudinal într-un produs

compoziţional cu o nouă configuraţie a sensurilor, concomitent cu valorizarea aptitudinilor intuitiv-imaginative, de a percepe mediul în mod plastic şi original, într-o manieră capabilă de antrenare şi focalizare a tuturor nivelelor de conduită biologică şi logică (instincte, deprinderi, inteligenţă), a tuturor însuşirilor psihice individuale (gândire, memorie, voinţă, afectivitate etc.) precum şi a stărilor de spirit superioare, în direcţia realizării şi comunicării unei opere utile pentru un grup social, ori comunităţii umane în ansamblu, la un moment dat.

- 35 -

Institutul Hyperion

Managementul Cercetării Transdisciplinare

De aceea cercetarea reprezintă procedura tehnico-metodologică de organizare şi gestionare a activităţii individuale şi/sau colective, în vederea potenţializării şi obiectivizării creativităţii în procesul de creaţie (conform M. Drăgănescu şi Roşca). Astfel încât, pe bună dreptate s-a denumit „creator” fiinţa umană care descoperă prin cercetare-exploatare, valorifică prin reformare, cunoaşte prin trăire interioară şi obiectivizează prin trans-formare experienţa necesară redimensionării, remodelării şi reesenţializării lumii şi mediului său.(A. Munteanu, D. Balahur, B.Bălan) Cercetătorul-creator devine astfel, după cum recunoştea Basarab Nicolescu, „oglinda în care lumea îşi contemplă propriul chip, cu toate neregularităţile, pentru a le înţelege şi a le transforma”. Astfel încât, printre principiile directoare ce trebuie să stea la baza activităţii de cercetare trandisciplinară, indiferent de amploarea sau orientarea mai mult sau mai puţin particulară , îmbrăţişată de un anumit institut, la un moment dat, se numără următoarele: 1) Cercetarea transdisciplinară se organizează şi derulează principiul libertăţii şi iniţiativă de orientare şi metodă. 2) Nimeni nu poate fi obligat să aducă la cunoştinţa publică, sau să înstrăineze rezultatele obţinute/ descoperite în urma cercetărilor sale. 3) În cadrul fundamentat de viziunea transdisciplinară asupra lumii şi vieţii, fiecare cercetător are deopotrivă libertatea şi îndatorirea să prospecteze, să descopere, să propună şi să deruleze proiecte individuale sau colective, atât pe cont propriu, cât şi în colaborare cu alte cadre de cercetare ori cu terţe persoane, fizice sau juridice, academice sau civile, guvernamentale sau nonguvernamentale etc. pe

- 36 -

Institutul Hyperion

Managementul Cercetării Transdisciplinare

4) Rezultatele cercetării făcute publice angajează răspunderea morală, socială şi juridică atât a autorului/autorilor, cât şi a Institutului care le-a însuşit (prin autorizare prealabilă, ori aprobare ulterioară) ori finanţat. 5) Nici o activitate de cercetare nu se poate imagina ori desfăşura cu încălcarea îndatoririi de respect şi protecţie pentru/ faţă de viaţa şi demnitatea tuturor fiinţelor, privite sub aspectul lor cosmic. 6) Se interzic atât activităţile de cercetare cât şi publicarea/ darea în folosinţă a rezultatelor de natură să aducă atingere echilibrului simbiotic al vieţii pe Terra, precum şi armoniei interioare, la nivel de funcţii/ structuri psihice, în măsură să altereze starea de bună dezvoltare respectivei fiinţe sau specii. 7) Sunt interzise, de asemenea toate activităţile de cercetare, ce nu au ca obiectiv şi finalitate (deopotrivă) progresul societăţii şi omului, în limitele trasate de respectul vieţii şi al tuturor fiinţelor, precum şi de starea de bună dezvoltare a acestora. 8) Activităţile de cercetare transdisciplinară se fundamentează pe cunoaşterea unificată şi integratoare, precum şi pe abordarea unei perspective holografice asupra vieţii, societăţii şi lumii. 9) Cercetarea transdisciplinară valorifică şi cultivă respectul pentru muncă şi îndatorirea actului creator, ca modalităţi de exprimare a sensului şi raţiunii de a fi specifice fiinţei umane privită din dubla sa perspectivă: deopotrivă socială şi cosmică. 10) Cercetarea transdisciplinară şi fiecare cercetător în parte adoptă şi promovează atitudinea optimistă, constructiv-coparticipativă la progresul necesar al societăţii umane, fundamentat pe corelativa „evoluţie genetică” la nivel de conşiinţă, mentalitate şi simţire şi încadrat în devenirea sistemică a tuturor proceselor vieţii la nivel cosmic. De aceea activitatea de cercetare promovează şi valorifică etica valorică existenţială, născută din refundamentarea Sacrului, ca atitudine de conştiinţă, modalitate autentică de percepere/ trăire armonizată a principiilor şi legilor universale ale manifestării vieţii pe Terra şi în Univers.
- 37 -

Institutul Hyperion

Managementul Cercetării Transdisciplinare

II. Direcţiile funcţionale ale cercetării A. Orientare de ansamblu Sub aspectul funcţional, cercetarea transdisciplinară se axează pe următorii trei piloni fundamentali şi definitorii: a) o singură viziune: - viziunea holografică asupra Universului şi Realităţii, percepute ca un flux continuu de Viaţă şi Fiinţă, organizate sistemic pe Nivele ierarhizate, guvernate de Legi universale şi încadrate armonic în Structura Marelui Cosmos. b) 3 dimensiuni: - reprezentate de cele trei perspective complementare şi interdependente, deopotrivă necesar a fi împărtăşite, valorificate şi dezvoltate, ca părţi structurale ale realităţii sociale şi existenţiale marcând devenirea individuală şi colectivă a fiinţei umane: Dimensiunea Transdisciplinară (care permite realizarea viziunii unităţii dintre fiinţă şi viaţă/ realitate/ univers, precum şi a integrităţii – ca unitate închisă a fiinţei în/ şi, prin raportare la sine înseşi); Dimensiunea Paideică (având drept demers, aşa cum am văzut, autentica educaţie a fiinţei umane percepută ca o formă de dezvoltare plenară, pe toate nivelele, a structurii fizice şi psihice a acesteia de la naştere pe toată durata vieţii permiţându-i deopotrivă înţelegerea sensului existenţei precum şi realizarea rostului propriei sale deveniri) şi nu în cele din urmă, Dimensiunea Euristică (în măsură a dezvolta şi valorifica la maxim potenţialul creator al fiinţei umane, modalitate autentică prin care acesta îşi câştigă şi dovedeşte clipă de clipă demnitatea cosmică de Fiu al Demiurgului etc) c) 4 direcţii fundamentale de investigaţie, corespondente celor 4 mari sectoare de organizare a Cunoaşterii umane: • cunoaşterea Cosmosului, a organizării sistemice a Vieţii la nivel de Univers • cunoaşterea Pământului, a fiinţei în manifestare fizică şi psihică
- 38 -

Institutul Hyperion

Managementul Cercetării Transdisciplinare

• cunoaşterea metodelor de educaţie şi transformare a fiinţei umane în acord cu principiile devenirii sala ca fiinţă cosmică (atât ca individ, cât şi ca organism social) • dezvoltarea şi valorificarea omului prin creaţie Într-o prezentare schematică diagrama cercetării se înfăţişează după cum urmează:

CERCETAREA TRANSDISCIPLINARĂ

TEOSOFIA

ANTROPOSOFIA

Metafizica

Ontologia

Pedagogia

Euristica

Physis Ştiinţa Naturii

Psyhis Ştiinţa Sufletului

Morala

Catharsis

Teologia

Csmogonia

Hermeneutica

Cunoaşterea

Transformarea

Cunoaşterea Principială

Cunoaşterea Particulară

Alchimia Devenirii

Misiunea Cosmică

- 39 -

Institutul Hyperion

Managementul Cercetării Transdisciplinare

B. Succinte explicitări În primul rând se impune o precizare generală, pentru evitarea oricărei confuzii. Aceste sectoare observabile pe diagrama anterioară nu reprezintă domenii distincte ale cunoaşterii şi nici discipline. Este de esenţa şi specificul cercetării transdisciplinare viziunea holografică asupra vieţii şi ştiinţei, privite prin perspectiva unităţii sistemice a organizării realităţii, ierarhizată pe Nivele şi guvernată de câteva legi majore. Astfel încât, ceea ce observăm pe diagramă reprezintă direcţii de orientare şi accentuare a investigaţiei, necesar a fi identificate/ conceptualizate doar din punct de vedere al organizării practice a rezultatelor cercetării. De aceea, cercetătorul trandisciplinar fie că se ocupă (mai pregnant) de cunoaşterea Naturii ori a Sufletului (Psyhe-ului fiinţelor), de organizarea sistemică a Cosmosului ori a metodelor practice de dezvoltare a fiinţei umane, de cunoaşterea Demiurgului şi a Existenţei prime, ori de valorizarea în societate a potenţialului uman creativ, el păstrează mereu în conştiinţă trăirea viziunii unitare a Fenomenului Vieţii, înţelegând că „omul este o parte a ceea ce noi numim univers, o parte limitată de timp şi spaţiu” (Einstein) „doar una dintre nenumăratele nervuri formând evantaiul spiritual al Vieţii” (Theillard de Chardin). De aceea el vede „materia şi spiritul nu ca lucruri în sine, sau naturi distincte, ci variabile conjugate în emergenţa curbelor spaţio-temporale” (Theillard de Chardin) şi „înţelege că Universul şi toate formele de viaţă reprezintă un întreg unitar, în care fiecare acţiune şi fiecare gând în parte afectează fiecare parte a Universului, pentru că spiritul este în toate aspectele vieţii” (Serena Roney-Dougal) Pornind însă de la realitatea faptică a unicităţii fiecărei fiinţe umane în parte şi a necontestabilului aspect al grupării naturilor umane pe criterii de afinităţi în funcţie de specificităţi comune, s-a realizat această departajare
- 40 -

Institutul Hyperion

Managementul Cercetării Transdisciplinare

schematică a cunoaşterii pe mai multe direcţii de investigare ţinându-se cont deopotrivă de sectorul de Realitate Unică pe care ele se concentrează, precum şi de atracţia exercitată asupra personalităţii fiecărui cercetător în parte, păstrând însă mereu actuală viziunea holografică asupra Vieţii şi caracterul de finalitate (de rezultat practic şi progresist, implementat în societatea actuală) al cercetării transdisciplinare. Aşa cum putem observa pe diagramă, avem în primul rând două orientări majore: A. Teosofia: - care pune accent pe cunoaştere, pe investigarea Universului, a Lumii şi a Naturii în vederea descoperii Rosturilor lucrurilor şi înţelegerii Legilor care determină existenţa, manifestarea şi devenirea acestora; iar apoi B. Antroposofia: - cu accent pe armonizarea conduitei umane cu ordinea Cosmică, prin adaptarea manifesrii acesteia în acord cu Marile Normative Universale, precum şi dezvoltarea ei spre stări superioare de conştiinţă, în vederea asumării şi îndeplinirii misiunii existenţiale, de o întreită valoare: în faţa Universului (a tuturor fiinţelor), în faţa vieţii (a rosturilor Marelui Scenariu al Lumii) şi în faţa Omului. “Antroposofia – arăta Petre Papacostea – este ştiinţa despre spirit care ne dă posibilitatea înţelegerii raţiunii de a fi a structurilor şi evenimentelor aparţinând lumii sensibile, precum şi a înlănţuirilor acestora în timp şi spaţiu. Ea este totodată o cale de cunoaştere obiectivă, o cale de cunoaştere subiectivă şi o veritabilă care de viaţă.” În cadrul acestor orientări distingem cele patru Direcţii Fundamentale ale cercetării trandisciplinare, împreună cu departamentele acestora, după cum urmează: 1. Metafizica

Două lucruri – spunea Kant – umplu mintea de o veşnicie înnoită şi sporită admiraţie şi veneraţie, cu cât mai adeseori şi mai stăruitor se îndreaptă
- 41 -

Institutul Hyperion

Managementul Cercetării Transdisciplinare

reflexiunea asupra lor: cerul înstelat deasupra mea şi legea morală în mine. Aceste două lucruri n-am nevoie să le caut şi să le bănuiesc numai ca şi cum ar fi învăluite sau s-ar afla într-o regiune transcendentă, afară de orizontul meu. Ci eu le văd mereu înaintea mea şi le leg nemijlocit de conştiinţa existenţei mele”. Pentru că acţiunea practică în zona spiritului, a cunoaşterii şi a lumii, (cuprinzând deopotrivă individul în sine şi societatea în ansamblu) cere, aşa cum arată Vasile Pavelcu „ochi făcuţi să vadă departe şi o inimă deprinsă să aştepte. Spre a învinge greutăţile imediate şi a soluţiona problemele concrete, omul de ştiinţă trebuie să se înarmeze cu concepte abstracte, de proporţii vaste şi făurite pentru adâncimi şi depărtări mari”. De aceea capitolele Metafizicii se structurează pe următoarele 3 direcţii: a) Teologia: - care chiar şi etimologic se arată a fi ştiinţa despre Marea Fiinţă (indiferent că în limbaj uman îi spunem într-un fel sau altul) acel capitol al cunoaşterii, care ne apropie atât prin raţiune, cât şi prin simţire de Principiul Prim ce stă la baza tuturor lucrurilor manifestate la nivelul întregului Univers, ajutându-ne să realizăm practic acea stare de trăire, de vibraţie în rezonanţă cu Fiinţa din sufletul tuturor fiinţelor, cu Viaţa din seva tuturor Formelor de Viaţă. Dar mai presus de raţiune şi simţire, Teologia ne deschide porţile Conştiinţei – sediul Legilor Universale pe baza cărora se structurează armonic întreaga Ordine Cosmică, ajutându-ne astfel să intrăm în comunicare reală, cu esenţa vieţii şi reprezentând cea mai autentică modalitate, deopotrivă sigură şi eficientă, de adaptare a conduitei noastre umane la normele de bază ale Proceselor Devenirii Universale. Căci să ne amintim ce ne spunea Rousseau despre conştiinţă: „…cel mai bun dintre toţi cazuiştii este conştiinţa şi numai cine se târguieşte cu ea recurge la subtilităţile raţionamentului. Prima dintre toate grijile este aceea de noi înşine, ori de câte ori vocea interioară ne spune
- 42 -

Institutul Hyperion

Managementul Cercetării Transdisciplinare

că, făcând

binele nostru în dauna altora facem rău! Ne închipuim că ne

conformăm impulsului naturii, când de fapt îi rezistăm; ascultând ceea ce spune simţurilor, dispreţuim ceea ce a spus inimilor noastre; fiinţa activă se supune, fiinţa pasivă comandă. Conştiinţa este vocea sufletului, pasiunile sunt vocea trupului. E de mirare că adesea aceste două limbaje se contrazic şi atunci pe care să-l ascultăm? Prea adesea raţiunea ne înşală; am dobândit dreptul de a o respinge; dar conştiinţa nu se înşală niciodată, ea este adevărata călăuză a omului; ea este pentru suflet ceea ce instinctul e pentru corp; cine o ascultă, ascultă Natura şi nu se poate teme că va rătăci…Instinct divin, nemuritor şi voce cerească; călăuză sigură a unei fiinţe ignorante şi mărginite, dar inteligentă şi liberă; judecător infailibil al binelui şi răului, care îl faci pe om asemenea lui Dumnezeu; tu reprezinţi excelenţa naturii sale şi moralitatea acţiunilor sale; fără tine nu simt nimic din ceea ce m-ar putea ridica deasupra animalelor, decât tristul privilegiu de a rătăci din eroare în eroare cu ajutorul unui intelect lipsit de norme şi al unei raţiuni lipsite de principii.“ „Conştiinţa – arată Hegel – este nivelul la care existenţa devine ştiinţă, este re-flexie (aplecare adânc-meditativă către altul şi către sine) discriminare şi ierarhizare valorică, trăire aprobatoare a faptei morale înălţătoare şi instanţa dezaprobatoare a gândului şi actului degradant. La nivelul conştiinţei se realizează trăirea tonică a datoriei împlinite, cât şi starea astenică de insatisfacţie, impulsul spre autodepăşire.“ Iată de ce pentru a putea accesa cu adevărat ( ceea ce înseamnă deopotrivă înţelegerea mesajului, determinarea voinţei şi adoptarea deciziei de a face) Principiile Universale, pentru a reuşi apoi adaptarea conduitei umane, individuale şi colective la cerinţele lor, cercetarea trebui să parcurgă drumul înălţării în sfera Teologiei, al apropierii de Fiinţă, al perceperii Sensului Sacru al Vieţii, ca Esenţă unică, manifestată doar prin variate şi armonioase game de
- 43 -

Institutul Hyperion

Managementul Cercetării Transdisciplinare

Forme. Dar pentru cercetarea transdisciplinară, Divinitatea „ nu reprezintă – arăta Marilyn Ferguson – personajul mentalităţii noastre de şcoală duminicală. Dumnezeu este cunoscut ca o curgere, ca un întreg, ca temei al fiinţei...este conştiinţa care se menifestă ca Lyla, jocul universului; este matricea organizatoare pe care o putem experimenta dar nu putem vorbi despre ea, cea care însufleţeşte totul.” Este aceeaşi trăire ce l-a făcut pe Eistein să afirme: „cred în Dumnezeul lui Spinoza, care se manifestă în armonia sferelor şi nu într-un Dumnezeu creştin, ce se îndeletniceşte cu mizeriile noastre cotidiene”. Iar „sentimentul religios cosmic – ne spune tot el în continuare - reprezintă cea mai mare şi nobilă cauză aflată la baza cercetării ştiinţifice; aceasta constituie menirea primordială a artei şi ştiinţei şi anume de a trezi şi menţine acest sentiment în sufletul celor receptivi faţă de el. Ştiinţa fără religie este şchioapă. Religia fără ştiinţă este oarbă. Adevărata religie a fost înnobilată şi aprofundată graţie cunoaşterii ştiinţifice. Ştiinţa nu numai că purifică imboldul religios de reziduurile sale antropomorfice, dar contribuie şi la crearea unei spiritualităţi religioase pentru înţelegerea vieţii“. Astfel încât “pentru omul iluminat, a cărui conştiinţă îmbrăţişează Universul, acesta devine propriul său corp în timp ce trupul său fizic devine manifestarea Spiritului Universal, viziunea sa devine expresie a unei realităţi superioare, iar discursul său expresia adevărului etern“.(Lama Angarika Govinda) b) Cosmogonia: - dacă Teologia ne ajută să [ne] armonizăm prin vibraţie Fiinţa şi Atitudinea interioară cu Esenţa unică a tuturor Formelor de Viaţă, dăruindu-ne astfel Credinţa (în accepţiunea veritabilă) şi descoperindune Sensul, Steua-Călăuză a devenirii omului şi Universului deopotrivă, Chemarea Orizonturilor ce aşteaptă Ziua Metamorfozei, în care fiinţa umană să
- 44 -

Institutul Hyperion

Managementul Cercetării Transdisciplinare

deprindă arta Zborului, Cosmogonia în schimb ne dezvăluie întreaga organizare a Proceselor desfăşurate, cu Legile, Sistemele, Nivelele ierarhice de dezvoltare a Realităţilor, Scopurile, Misiunile şi Rolurile ce se cer jucate fiecare categorie de protagonişti - actori. Pentru că Viaţa este un Proiect Grandios, conceput în fiinţa Marii Fiinţe, dar pus în scenă prin multitudinea de Fiinţe particulare create să-şi manifeste astfel rolurile de modelatori, prin chiar propria lor dezvoltare (autocreaţie) contribuind la îmbogăţirea întregului Univers. Altfel spus, dacă Teologia ne descoperă Fiinţa în sine înseşi, Cosmogonia ne înfăţişează Manifestarea, acţiunea şi creaţia neîntreruptă a acesteia. Aşa cum arăta Raymond Ruyer: “Ştiinţa descrie lumea şi lucrurile în mod concret, însă le descrie <<pe dos>>; <<pe faţă>> fiecare fiinţă – fiecare <<activant>> – se posedă pe sine însăşi. Şi Lumea se posedă, activează şi se vede pe sine însăşi ca Subiect suprem. Este propriul ei posesor, propriul ei stăpân şi suveran.(R.Ruyer) Iar “legile societăţii sunt încercări ale omului de a se apropia de intenţiile orânduirii morale a lumii, în cursul lumii şi al vieţii; pentru că totul se reduce la câteva legi mari care se manifestă pretutindeni”. ( Marx ) “Şi toate legile Naturii decurg ca o infinitate de raze dintr-o singură Lege Centrală. Iar dacă ele trezesc mereu admiraţia noastră, prin exactitatea şi regularitatea lor permanentă, aceasta se datoreşte faptului că Universul e un sistem unitar. O aceeaşi Esenţă e răspândită cu dărnicie pretutindeni, diferenţiată doar prin varietatea gamelor armonioase. Aceleaşi legi prezidă şi la căderea unui măr ca şi la gravitaţia lunii în jurul pământului sau la atracţia dintre două suflete. Buchetul de flori şi persoana iubită căreia i-l oferim sunt realităţile aceleiaşi armonii atotcuprinzătoare.”( V.V. Moisescu )

- 45 -

Institutul Hyperion

Managementul Cercetării Transdisciplinare

“Iată de ce, operaţia pe care o facem spontan cu un om sau cu un animal, şi anume să trecem dincolo de semnalmentele, de gesturile sale, la conştiinţa sa care vorbeşte conştiinţei noastre, această operaţie trebuie s-o facem cu toate individualităţile din Univers, cu toate formele sale active. Trebuie s-o facem cu Universul în totalitatea sa, cu Universul care, în mod şi mai evident, are un suflet înrudit cu sufletul nostru.(R. Ruyer) Căci Timpul Cosmic nu e o simplă funcţionare, ci o mare Acţiune înzestrată cu sens, o embriogeneză care dă formă mai întâi materialelor necesare desfăşurărilor viitoare, la care chiar hazardurile vor fi canalizate şi utilizate şi în care, fiinţele desprinse din Marea Fiinţă vor părea să înveţe, bîiguind, limbajul care, în realitate, le vorbeşte pe ele de la începutul începuturilor.” ( Raymond Ruyer ) „Cosmologia este de-acum înainte – arată Ilia Prigogine – un laborator de experimentare conceptuală. Din acest laborator se iveşte astăzi o construcţie intelectuală care, departe de a opune între ele lumea astrelor şi lumea sublunară, Universul veşnic identic sieşi şi lumea schimbătoare a viului, ne îngăduie să le descoperim afinitatea. Această afinitate indică modalitatea în care vom putea în viitor aborda mulţimea timpilor, proliferând o dată cu crearea de noi forme de existenţă“. Pentru că să ne reamintim o dată cu Einstein că “fiinţa umană este o parte a întregului numit de noi Univers; o parte limitată de timp şi spaţiu. Ea-şi resimte propria identitate, sentimentele, gîndurile, ca pe ceva separat de restul, un fel de iluzie optică a conştiinţei sale. Această iluzie reprezintă o adevărată închisoare ce ne limitează la dorinţele personale şi la afectaţiunea pentru câteva fiinţe apropiate. Misiunea noastră este însă aceea de a ne elibera din această închisoare prin lărgirea cercului compasiunii, îmbrăţişind toate Fiinţele şi întreaga natură în frumuseţea sa.”

- 46 -

Institutul Hyperion

Managementul Cercetării Transdisciplinare

c) Hermeneutica: - însumează totalitatea mijloacelor şi tehnicilor de înţelegere a Sensului, a Semnificaţiei Evenimentelor la nivel universal. Fiecare lucru ce se petrece face parte dintr-un scenariu, dintr-o Ordine (Cosmos – aşa cum ne descoperă Cosmogonia), în cadrul căreia are un Rost bine stabilit (a nu se confunda cu determinismul), astfel încât orice manifestare – cât de nesemnificativă a lui ne poate desluşi nenumărate înţelesuri, atât pentru trecut cât mai ales pentru viitor. Şi ţinând cont că în univers fiecare atom de viaţă de viaţă reprezintă creaţia sinergică a manifestării continue a tuturor celorlalţi atomi, înţelegem de ce este vital pentru om (în general) şi pentru cercetătorul transdisciplinar în special să prindă semnificaţia Marii Acţiuni a Totului, înfăţişată ochilor privitorului sub aspectul multitudinii de forme variate, fiecare, în fapt, aflată în perfectă armonie cu funcţia ce o îndeplineşte în cadrul întregului Ansamblu. Iar dacă mai luăm în considerare că la nivelul Universului fiecare funcţie, la fel precum fiecare Formă sunt absolut unice şi irepetabile, avem un motiv în plus de a realiza ceea ce dintotdeauna a fost afirmat prin doctrinele antice, şi redescoperit de actualele fizici cuantice: şi anume că fiecare lucru ce ne iese în cale, poartă pentru noi un mesaj existenţial propriu şi unic ce contribuie la definirea viitoare a condiţiei noastre ca fiinţe. De aceea putem spune că participăm la creşterea şi dezvoltarea noastră doar în măsura în care îl recunoaştem şi fructificăm, întocmai precum timonierul pentru a conduce corabia spre direcţia dorită trebuie să poată recunoaşte Vocile mării exprimate prin vânturi, prin valuri, prin stele şi nori, păsări şi ţărmuri, prin Spiritul însuşi al Mării. Pentru aceasta îi sunt necesare nu doar valoroase şi profunde cunoştinţe de navigaţie, nu doar destoinicie şi ascuţime (rafinament) în simţuri, ci şi o bogată capacitate de a percepe, de a rezona cu Sufletul Mării, precum şi antrenamentul comunicării dincolo de concepte, cu întreaga Natură. Este comunicarea în limbajul Lumii (cum îl numeau alchimiştii),
- 47 -

Institutul Hyperion

Managementul Cercetării Transdisciplinare

comunicare simbolică (aşa cum este definită astăzi), ce nu presupune transmiterea de cunoştinţe, de concepte (în fapt forme limitate de înmagazinare a mesajului), ci se bazează pe operarea cu stările de spirit. Dialogul transcende restricţiile impuse de simţuri şi de minte pentru a pune în legătură, în mod direct o Conştiinţă cu altă Conşiinţă. Ceea ce se transmite în acest mod nu este doar descrierea unei realităţi (ca obiect al comunicării) ci însuşi Sensul, Semnificaţia, Esenţa şi Legea existenţială a Realităţii respective, care conţin în ele însele deopotrivă descrierea, dar şi Istoria acesteia, deopotrivă prezentul ca şi trecutul şi viitorul, precum şi cel mai important – Rostul, Sensul. Limbajul Lumii, descifrat pe baza hermeneuticii ne permite astfel să ştim în fiecare moment ce înseamnă faptul că o anumită Formă de Viaţă există aşa cum există şi se manifestă sub anumite modalităţi şi mai ales ce mesaj poartă aceasta pentru noi – ca persoană/ individ uman şi ca specie – fiindcă mesajul acela este strict necesar de preluat şi aplicat. Aici şi acum. Starea de progres a societăţii şi omului depind de măsura în care tot mai mulţi se exersează în deprinderea acestui limbaj, învăţând, precum timonierul, să creadă, să înţeleagă şi să dea ascultare Semnelor Mării şi Semnelor Vieţii. 2. Ontologia: -în sensul ei clasic, păstrat şi de etimologie, adică acela de domeniu al cunoaşterii Fiinţei şi Existenţei. Metafizica prin părţile sale constituente ne-a dezvăluit adevăruri despre Fiinţa-Primă şi despre Regulile Generale (Legile Universale) după care aceasta se manifestă creând întregul Cosmos, cu Ordinea lui structurată sistemic şi ierarhizată pe nivele de Realităţi precum şi despre Limbajul Universal de comunicare între toate componentele participante la formarea Marelui Tot numit Viaţă.

- 48 -

Institutul Hyperion

Managementul Cercetării Transdisciplinare

Ontologia în schimb coboară din sferele înalte ale transcendentului în lumea Cazurilor Particulare ale Vieţii Manifestate, cercetând Fiinţa deopotrivă în exprimarea sa precum şi Fiinţa în sine însăşi potrivit cu nivelul de realitate pe care se plasează la un moment dat ca grad de evoluţie/ dezvoltare. Într-o exprimare metaforică, putem spune că prin Metafizică şi Ontologie, Teosofia reprezintă forumul de întâlnire şi dialog dintre Platon şi Aristotel, fiecare aducând contribuţia sa complementară, în beneficiul lumii şi al vieţii. Căci dacă Metafizica reprezintă calea prin care omul coboară cerul spre pământ, Ontologia întruchipează efortul acestuia de a ridica pământul la cer. Iar pentru aceasta fiinţa umană porneşte aventura ivestigării lumii înconjurătoare, a universului manifestărilor, de la cele particulare – pe care le descrie, analizează, cataloghează şi clasifică – la cele generale şi mai apoi, beneficiind de sprijinul principiilor universale dezvăluite prin cercetarea metafizică, ajungând în sfera înaltelor categorii ale matricilor existenţiale, pe care Leibniz le numea monade. În acest context, Ştiinţa Naturii – numită în Antichitate „Physis” – îi oferă întreaga sferă a multitudinii de manifestări, raporturi şi conexiuni sistemice ale Fiinţelor; indiferent că noi (societatea umană) am împărţit această ştiinţă în subdomenii cărora le-am dat denumiri dintre cele mai variate: fizică, istorie, sociologie, chimie, biologie, economie, etc., toate acestea redau, în fapt o singură realitate: manifestarea, exprimarea Fiinţei, indiferent ce grad de dezvoltare (evoluţie) ar avea aceasta (concept ce se mai numeşte şi regn) şi indiferent că tratează raporturile de simbioză comunitară din cadrul unei specii anume (ex. furnicile, lupii sau oamenii – fiindcă sociologia acest lucru încearcă să-l realizeze) ori dintre mai multe sau toate speciile, la nivelul Ecosistemului de Viaţă al Terrei, ori la nivelul întregului Univers. Pentru că, să ne amintim, aceleaşi Legi guvernează întreaga varietate a Realităţilor, ce nu reprezintă
- 49 -

Institutul Hyperion

Managementul Cercetării Transdisciplinare

astfel, decât aspecte particulare ale conduitei Fiinţei la un moment dat, derivate din participarea sa la Procesele Cosmice ale Devenirii. Dar întrucât Fiinţa este jumătate ea însăşi, iar cealaltă jumătate exprimarea sa (aşa cum arăta Emerson, citat mai sus), alături de Ştiinţa Naturii, Ştiinţa Sufletului – „Psyhis” (astăzi Psihologia reprezentând numai o parte din autentica Psyhis) – vine să dezvăluie investigaţiei umane aspectele interne, aflate imediat în spatele manifestării (transcendente acesteia, deci), reprezentate de întreaga gamă a proceselor, fenomenelor, instrumentelor menite a intermedia între Fiinţa în Sine (sau, aşa cum e denumit prescurtat „Sinele”) şi mediul său de existenţă, de convieţuire şi dezvoltare/ evoluţie, alături de celelalte fiinţe. Iar pentru a evita orice eroare de înţelegere, subliniem că adevărata „Psyhis” (Ştiinţă a Sufletului) nu se reduce doar la studiul Omului, ci a tuturor categoriilor de fiinţe, care se aseamănă prin originea comună (la scară cosmică, Marea Fiinţă) şi prin Esenţa unică (însă transcendentă lumii fenomenale), dar se deosebesc radical nu doar prin manifestare/ exprimare (aspect relevat de „Ştiinţa Naturii”), ci mai ales prin ceea ce stă în spatele acestei manifestări determinând-o: adică „Psihicul” (Sufletul). Astfel încât ceea ce există actualmente în accepţiunea comună sub titulatura „Psihologie”, reprezintă numai un capitol de investigare a complexelor procese psihice, aplicat doar la o specie (în principal la cea umană) şi luând în considerare numai un spectru limitat, din vasta structură a Sufletului/ Psihicul Fiinţei. În ceea ce priveşte raportul cercetării transdisciplinare cu Lumea Naturii, Basarab Nicolescu observa că “un obiectiv prioritar al transdisciplinarităţii este elaborarea unei noi Filosofii a Naturii, mediator privilegiat al dialogului dintre toate domeniile cunoaşterii. Astfel Natura ne
- 50 -

Institutul Hyperion

Managementul Cercetării Transdisciplinare

apare mai curând ca un pre-text: cartea Naturii nu este deci menită a fi citită, ci a fi scrisă…(viziunea) transdisciplinară se găseşte şi între şi dincolo de toate domeniile cunoaşterii. Lumea clasică este lumea figurării, pe când lumea transdisciplinară este cea a transfigurării. Portretului Naturii îi succede icoana.[fiindcă]“Natura inventează, omul descoperă. Dar atunci când omul inventează, Natura se descoperă pe sine însăşi.“ 3. Pedagogia: - pentru cercetarea transdisciplinară, pedagogia se înfăţişează deopotrivă ca filosofie, ştiinţă şi tehnologie, set de metode, tehnici şi instrumente în măsură să determine şi să susţină progresul continuu şi buna dezvoltare a fiinţei umane. De aceea Pedagogia nu poate reprezenta decât sub înfăţişarea anticei „paideea”, adică, aşa cum arăta L.Mumford: „educaţie considerată ca o transformare a personalităţii umane pe tot parcursul vieţii, şi care joacă un rol major în fiecare aspect existenţial... fiindcă nu este pur şi simplu educaţie, ci deopotrivă creaţie şi invenţie. Iar omul însuşi este opera de artă pe care o caută să o formeze”, fiindcă aceasta „ia în considerare toate dimensiunile fiinţei umane”, pornind de la „cooperarea pe niveluri structurate în funcţie de crativitatea personală, adevărate niveluri de fiinţare”, (Basarab Nicolescu), mai curând decât să-şi propună formarea deprinderilor sau conduitelor, „urmărind în acelaşi timp să dezvolte în fiecare individ, pe lângă cultivarea propriilor lui aptitudini şi a sentimentului de responsabilitate pentru semenii săi. Tocmai întrucât – aşa cum arăta Einstein – “personalitatea care se încheagă este formată în bună parte de mediul în care se întâmplă să se afle un om în cursul dezvoltării sale, de structura societăţii în care creşte, de tradiţia acestei societăţi şi de aprecierea pe care o dă ea diferitelor tipuri de comportament.

- 51 -

Institutul Hyperion

Managementul Cercetării Transdisciplinare

„Conceptul abstract de <<societate>> înseamnă pentru individul uman ansamblul relaţiilor lui directe şi indirecte cu contemporanii săi şi cu toţi oamenii din generaţiile anterioare. Individul este capabil să gândească, să simtă, să năzuiască şi să lucreze singur; dar el depinde atât de mult de societate în existenţa sa fizică, intelectuală şi emoţională, încât este imposibil să-l gândim sau să-l înţelegem în afara societăţii. „Societatea“ este cea care îi oferă hrană, îmbrăcăminte, un cămin, unelte de muncă, limbajul, formele de gândire şi cea mai mare parte a conţinutului gândirii; viaţa lui este posibilă prin munca şi realizările multor milioane de oameni din trecut şi din prezent care sunt cuprinşi cu toţii sub cuvântul <<societate>>.“ “Astfel încât, omului, nu doar că i se deschide posibilitatea de a primi răspuns la întrebările ce iau naştere din strădania lui după cunoaştere, ci totodată i se oferă şi perspectiva de a învinge greutăţile pe care le întâmpină şi care istovesc viaţa. Ba mai mult, ea îl conduce spre un punct de vedere superior şi îi descoperă că de fericirea şi nenorocirea sa individuală atârnă fericirea sau nefericirea întregii lumi, că din pricina nedezvoltării juste a forţelor sale, din pricina slăbiciunii proprii şi a ignoranţei, devine păgubitor întregii lumi şi tuturor fiinţelor, ajungând o piedică pentru întreg universul în care fiinţează.” (R. Steiner) Am crezut că am ajuns la suprema realizare a altruismului iubindu-ne între noi; dar iată că vine Sfîntul Francisc şi ne reaminteşte că întreaga realitate a lumii trebuie iubită, îmbrăţişată, făcută să retrăiască prin conştiinţa noastră. Altruist cu adevărat va fi acela care va fi ştiut să depăşească personalitatea lui empirică prin care se opune fiinţelor şi lucrurilor ce-l înconjoară, cuprinzând în sine toată lumea făcând din ea realitatea însăşi a activităţilor sale spirituale. Dar la un astfel de altruism, care ar însemna realizarea cea mai completă a spiritului
- 52 -

Institutul Hyperion

Managementul Cercetării Transdisciplinare

nu se ajunge decât prin etape, depăşind formele mai apropiate de alteritate, acelea în care ne este încă uşor să ne recunoaştem pe noi înşine, până când vom ajunge să cucerim şi pe cele mai îndepărtate, acelea care la prima vedere ar părea veşnic străine.” (Giovani Gentile) “Căci omul poate înşela orice aşteptare, fiind liber în dezvoltarea sa; el nu este om de la natură şi nimeni nu este – în felul acesta – cineva. Ci devine şi se reînoieşte în mod continuu şi progresiv, prin forţele proprii. În acest regim, Fiinţa – om nu are valoare atât prin ceea ce a făcut, cât prin ceea ce ar putea face”(Giovanni Gentile) “Căci am parcurs drumul de la vierme la umanitate dar a rămas mult vierme în noi…”(Nietzsche) a) Morala : - reprezintă domeniul cuprinzând cadrul conceptual al procesului de dezvoltare/ transformare a fiinţei umane. Aşa cum arăta Seneca: “soldatul aleargă la luptă când peste tot e pace şi nu-i nici urmă de duşman; înalţă parapete şi se trudeşte cu o muncă deşartă ca să poată rezista uneia impuse de nevoie. Dacă vrei ca un om să nu tremure în luptă, pregăteşte-l mai înainte de bătălie. Sufletul să se deprindă cu nevoile vieţii, chiar când nu duce lipsă de nimic şi să se călească împotriva loviturilor soartei chiar când norocul îi zîmbeşte.” “Virtutea – ne spune Marcus Aurelius – este atât cunoaşterea altor lucruri, cât şi cunoaşterea de sine; pentru a fi însuşită, trebuie să învăţăm despre ea. Fiindcă o acţiune nu va fi, morală dacă intenţia nu va fi morală, şi pentru ca aceasta să se întâmple, trebuie ca dispoziţia sufletească să fie ea înseşi morală, căci dintr-însa se naşte şi intenţia. Dispoziţia sufletului, apoi, nu va fi cea mai bună decât dacă se va fi întrebat ce trebuie să creadă despre fiecare lucru şi-l va fi supus la măsura Adevărului. N-au parte de linişte decât cei care au dobândit o cunoaştere nestrămutată şi clară. Ceilalţi acum se prăbuşesc, acum
- 53 -

Institutul Hyperion

Managementul Cercetării Transdisciplinare

se ridică din nou, zbătându-se între renunţări şi dorinţe, purtaţi de tumultul vieţii. De aceea, dacă vrem să vrem mereu acelaşi lucru, trebuie să vrem Adevărul, singura oază de statornicie, într-o mare de schimbări. La Adevăr nu se ajunge, însă, fără Principiile cunoaşterii: care îmbrăţişează toată viaţa şi întreg universul în mişcarea sa. De aceea nimeni nu va putea să pornească la acţiune, cum se cuvine, afară de acela care va fi în posesia Teoriei, cu ajutorul căreia va putea în orice împrejurare, îndeplini regulile îndatoririlor. Aceste reguli nu pot fi observate de cineva care primeşte precepte pentru un anume caz şi nu pentru toate. Sfaturile care se dau pentru cazurile particulare sunt fără putere, fără rădăcini. Şi doar Principiile sunt acelea care ne întăresc şi ne dau linştea contemplativă, cuprinzând toată viaţa şi totodată întreaga natură, arătându-ne ce este acela Răul şi ce este Binele şi clădindu-ne tremelia pentru a îndrăgi deopotrivă datoria, virtutea şi viaţa.” “Se poate vorbi despre două tipuri de virtute: virtute în sensul pe care i l-a dat Kant – acţiune din datorie – şi virtutea etică , aceea descrisă de Aristotel şi Spinoza – fă binele de bunăvoie şi cu bucurie. Avem nevoie, desigur de amândouă, de prima cu atât mai mult cu cât nu suntem, încă, în stare de a doua.”(Andre Comte-Sponville) b) Catharsis: - cuprinzând aplicaţiile practice, adică metodele concrete menite a fi întrebuiţate de fiecare Persoană umană în parte, spre folosul creşterii şi dezvoltării sale ca fiinţă. Lucruri ce nu pot fi realizate decât printr-o autentică şi eficientă disciplină pedagogică individuală. Pentru că „disciplina, arăta Nikos Kazantzakis, este cea mai înaltă dintre virtuţi. Numai cu ajutorul ei puterea şi dorinţele pot fi ţinute în echilibru, iar stădania omului poate fi rodnică.”

- 54 -

Institutul Hyperion

Managementul Cercetării Transdisciplinare

În antichitatea orientală aceasta era numită „Saddhana” – practica [spirituală] personală, aplicată de fiecare în mod individual, ca o formulă de adaptare la specificul fiinţei sale intime, a principiilor generale şi universale ce constituie „Dharma”, adică Legea Sacră guvernatoare a tuturor proceselor la nivel cosmic. Astăzi revine cercetării transdisciplinare sarcina ca, respectând aceleaşi Legi Universale, să identifice noi metode şi instrumente de dezvoltare, adaptate pentru omul din zilele noastre (cele antice vizau obţinerea a cu totul altor rezultate decât se cere omenirii în prezent) şi care, prin eficienţa lor sporită să aducă un real progres la nivelul individului şi comunităţii umane după standardele, modelele şi direcţiile definitorii şi specifice unei Lumi Noi, formată din Oameni Noi, în fapt aceleaşi eterne fiinţe umane, transfigurate acum prin procesul devenirii auto-creatoare: Hommo Sui Transcedentalis. 4. Euristica: Din punctul de vedere al cercetării transdisciplinare – aşa cum arăta şi Ion Moraru – „euristica studiază apariţia noului, originalului şi valorosului în ştiinţă, tehnică, artă etc., prin conlucrarea dintre conştient-subconştient, logicinfralogic, starea vigilică şi cea hipnoonirică, cât şi modalităţile, tehnicile şi procedeele de modelare, stimulare şi dezvoltare a creativităţii, de antrenament creativ şi de învăţare creatoare; […]se ocupă cu studiul modalităţilor şi mecanismelor de apariţie a noului, la nivelul lumii lipsite de viaţă, al lumii vii, al societăţii şi omului. Ea cercetează noul ca generare a ceva din altceva, ca evoluţie şi progres în lumea vie, ca fenomen de cultură în societate, ca rezultat al cercetării ştiinţifice, act şi proces de creativitate, creaţie, descoperire, inovaţie, la nivelul omului şi al colectivităţii umane. [Totodată] are drept misiune aflarea legilor şi principiilor care generează noul la diferite niveluri ale
- 55 -

Institutul Hyperion

Managementul Cercetării Transdisciplinare

existenţei, de la existenţa în sine, la existenţa conştientă de sine şi de restul universului“. În completare, Traian Stănciulescu defineşte creatologia/ euristica drept “disciplina complexă, care se ocupă de tehnicile, procesele şi formele creaţiei; studiul transdisciplinar al adevenirii creatoare, specifice atât realităţii naturale, cât şi celei umane. Este filosofia, ştiinţa şi tehnologia creaţiei, cercetarea omului creator şi a universului propriei sale creaţii ca o parte a Marelui Univers, supusă, la rândul ei unei necontenite autocreaţii, unei fără de capăt deveniri creatoare. Pentru că la intersecţia dintre universul creaţiei umane şi cel al creaţiei naturale – arată în continuare autorul citat – se defineşte statutul omului de fiinţă cosmică, supraordonat calităţii sale de fiinţă bio-psihosocială şi spirituală. Principiul universal al rezonanţei holografice ne sugerează posibilitatea că omul care cunoaşte, creator este, oricând în măsură să surprindă şi să înţeleagă adevăruri tot mai subtile ale existenţei universale, la a căror afirmare contribuie prin propria sa existenţă de fapt. Pentru că unitatea ontologică a fiinţei creatoare, manifestată între multiple niveluri ale existenţei sale este singura în măsură să răspundă opţiunii epistemologice de înălţarea în rang a omului, de la <<cosmosul mic>> la <<Existentul absolut>>, care cuprinde în sine totul. Aşa cum arăta Platon în “Banchetul”, prin vocea Diotimei: “creatorii în spirit…sunt oameni, care procreează mai bucuros în suflete decât în trupuri, creând, se-nţelege, astfel încât cele care cad în sarcina spiritului să fie concepute şi zămislite – cele referitoare la gândire şi nu mai puţin, la orice altă virtute. Dintre aceştia, deci, fac parte tot atât poeţii care lucrează lucrările originale, cât şi printre meşteşugari , toţi cei numiţi inventatori.

- 56 -

Institutul Hyperion

Managementul Cercetării Transdisciplinare

Dar cea mai mare dintre lucrările cugetului lor, şi cea mai frumoasă dintre toate , priveşte întocmirile cetăţilor şi aşezămintelor omeneşti , ceea ce se numeşte în acest caz chibzuinţă şi dreptate socială. Şi iată, dacă unul dintre aceştia poartă de tânăr în suflet ca o fiinţă divină, sămânţa creaţiei, când ajunge în floara vârstei, deodată e cuprins de datoria zămislirii şi cunoaşterii. El caută atunci în jurul lui frumuseţea în care ar putea procrea, căci în urât nu va putea zămisli niciodată. Şi stăpânit de creaţie, îmbrăţişează mai curând corpurile frumoase, decât pe cele urâte; dacă întâlneşte în drum un suflet frumos, nobil şi de o natură aleasă, îndată îl cuprinde dragostea pentru această îndoită întrupare frumoasă. În faţa unei astfel de făpturi el devine într-o clipă plin de idei cu privire la virtute şi la felul în care trebuie să fie omul superior, ce procupări trebuie să aibă şi încearcă chiar s-o modeleze. Apropiindu-se astfel de frumos şi împărtăindu-se din el, se înfiripă şi ia naştere ceea ce stă încă de mult încolţit în suflete . Prezent sau absent, el îşi aduce aminte de alesul său şi face să crească împreună cu dânsul rodul propriei sale creaţii”. “Creaţia este cea mai eficace şcoală a răbdării şi a lucidităţii. Este de asemenea mărturia zguduitoare a singurei demnităţi a omului: revolta tenace împotriva condiţiei sale, perseverenţa într-un efort pe care-l consideră steril. Ea cere un efort cotidian, stăpânire de sine, apreciere exactă a limitelor adevărului, măsură şi forţă. Ea înseamnă asceză. Şi toate acestea pentru nimic, pentru a repeta mereu acelaşi lucru şi a nu înainta nici măcar cu un pas. Dar poate că marea operă de artă are mai puţină importanţă decât încercarea la cer-l supune pe om şi prin ocazia pe care i-o dă de a-şi depăşi proprile năluciri, şi de a se mai apropia cu încă puţin de realitatea sa nudă”.(Albert Camus)

- 57 -

Institutul Hyperion

Managementul Cercetării Transdisciplinare

III. Metodele de cercetare a) Planul pregătirii pentru efectuarea cercetării

1. Întocmirea listei activităţilor în agenda de lucru sau în planul individual cercetătorului, cu fixarea etapelor de lucru – din fiecare zi, săptămână, lună, semestru, an de studiu. În mod evident, planul individual va include obiective mai generale, cu termeni de realizare mai mari – lună, semestru, an. 2. Familiarizarea cu literatura ştiinţifică legată de tema tratată după un program care-şi va găsi locul în planul de mai sus. 3. Studierea literaturii logico-metodologice şi epistemologice, cu scopul cunoaşterii cerinţelor legate de organizarea şi efectuarea cercetării ştiinţifice, a metodelor şi tehnicilor desfăşurării investigaţiilor. Lectura materialelor ce se referă la “tainele” laboratorului de creaţie al specialiştilor (memorii, lucrări filozofice şi metateoretice cu privire la organizarea şi efectuarea cercetării ştiinţifice etc.). 4. Consultarea coordonatorului ştiinţific în ceea ce priveşte activităţile pregătitoare şi ipotezele de lucru asupra problemei (pentru asistenţi) 5. Organizarea bazei personale de date (materiale ce trebuie consultate, sau informaţii degajate în urma lecturii : citate, rezumate, aprecieri analitice, idei proprii) mai mult sau mai puţin desfăşurate şi argumentate. Întocmirea planului de activitate permite ca acesta să fie orientată spre obţinerea rezultatelor concrete într-o perioadă determinată de timp, prin efectuarea acţiunilor propriu-zise, fapt ce ajută la aprecierea calităţii muncii depuse. În urma autoevaluării, are loc precizarea şi completarea planului pe
- 58 -

Institutul Hyperion

Managementul Cercetării Transdisciplinare

termen scurt, în scopul sporirii randamentului de lucru şi al reducerii timpului pierdut în activităţi neimportante, pentru a le putea elimina. În această etapă, acumulării cunoştinţelor îi revine un rol decisiv, fie că este vorba de cunoştinţe metodologice, fie ca ne referim la cunoştinţe având caracter “pur” ştiinţific. Vom stărui asupra acestora. b) Reflecţii asupra metodei După alegerea temei, conştientizarea problemei şi stabilirea planului de lucru, urmează alegerea metodelor şi a metodologiei ce va servi la realizarea obiectivelor de cercetare. Orice activitate raţională a omului este şi trebuie să fie coordonată de anumite principii şi norme de reglementare. Metodele cunoaşterii ştiinţifice includ în sine sistemul unor astfel de principii ale acţiunilor cognitive, implicate atât în cursul descoperirilor, cât şi în expunerea noilor rezultate. În ştiinţă, aceste metode pot decide soarta cercetărilor. După cum menţiona renumitul savant rus Ivan Petrovici Pavlov, cu o metodă reuşită şi un cercetător mai puţin talentat poate obţine rezultate ştiinţifice remarcabile, în timp ce cu folosirea unei metode greşite, adică inadecvate obiectului şi scopului cunoaşterii întreprinse, nici un savant, oricât de talentat, n-ar da nimic valoros ştiinţei. Metoda este bună, sau este reuşită numai dacă principiile normative sunt adecvate trăsăturilor esenţiale ale obiectului cercetării şi acţiunilor ce trebuie întreprinse pentru a cunoaşte aceste trăsături în procesul cercetării. Dacă metoda este bazată pe cerinţe formulate la întâmplare, ce nu ţin cont de particularităţile obiectului cunoaşterii, de capacităţile cognitive ale subiectului cunoaşterii, de condiţiile în care trebuie să decurgă cercetarea şi nici de
- 59 -

Institutul Hyperion

Managementul Cercetării Transdisciplinare

obiectivele reale – ea este nereuşită, sau greşită. În nici un caz, metodele cercetării nu pot fi întocmite sau alese la întâmplare. Dezvoltarea ştiinţei, realizarea noilor descoperiri în procesul cercetării ştiinţifice se produc nu doar pe calea dobândirii noilor informaţii veridice, ci şi pe calea modificării metodelor de cercetare ce condiţionează obţinerea şi îmbogăţirea adevărului ştiinţific. Momentul modificării metodelor de cercetare este condiţionat de gradul de creativitate al subiectului cunoaşterii. Prin aceasta, se îmbină descoperirea ştiinţifică cu elementul creaţiei în ştiinţă. Metodele cunoaşterii includ totalitatea acţiunilor asupra obiectului cunoaşterii ce au ca scop rezolvarea problemei. Acestea, în mare măsură, sunt determinate de scopul cunoaşterii, de specificul obiectului cunoaşterii şi de nivelul cunoaşterii, de gradul dezvoltării mijloacelor empirice şi/ sau teoretice ale cunoaşterii. Iniţial, metodele au funcţia de instrumente ale cunoaşterii şi de dezvoltare a ştiinţei. Schimbarea metodelor conduce la schimbări fundamentale în planul cercetării şi al viziunii despre lume. În general, sunt cunoscute destul de bine teoriile create de savanţi, dar nu şi metodele care au contribuit la elaborarea acestora. Cât priveşte pregătirea noilor generaţii de cercetători în universităţi, ea este imposibil de realizat fără a studia “tainele” obţinerii noilor cunoştinţe pe baza folosirii metodelor adecvate de cercetare. Dacă vom aborda ştiinţa ca mod specific de interpretare a faptelor, ea va fi identică cu metoda interpretării. Acest moment îl avea în vedere Gottfried Wilhelm Leibniz (1646-1716), când afirma că esenţa matematicii este determinată nu de obictivul, ci de metoda cercetării. Acceptând afirmaţia lui Leibniz, trebuie să mai ţinem cont şi de faprul că metoda cercetării trebuie să fie racordată la specificul structurii şi funcţionării obiectului cunoaşterii, dacă

- 60 -

Institutul Hyperion

Managementul Cercetării Transdisciplinare

dorim ca, în urma cercetării, să obţinem un tablou gnoseologic adecvat respectivei realităţi. În istoria ştiinţei, metodele cunoaşterii apăreau în urma conştientizării “procedurilor” ce s-au soldat cu succese palpabile în obţinerea cunoştinţelor veridice. Am putea afirma că metodele cunoaşterii se prezintă ca nişte bilanţuri ce au tendinţa de a deveni norme pentru viitoarele cercetări. Cu toate acestea, atât aprofundarea cunoaşterii, creşterea gradului de complexitate al obiectului cercetării, cât şi apariţia inevitabilă a unor probleme noi în cercetare impun anumite abateri de la folosirea metodelor generale ale cunoaşterii ştiinţifice. De cele mai multe ori, această abatere nu este complet nouă, ci una care completează metoda generală. Aşadar, este necesar să distingem metode generale, metode particulare (sau regionale) şi metode specifice de cercetare ştiinţifică. Deosebirea apare în urma evaluării metodelor sub aspectul sferei de utilizare. Metode de cercetare generale Metodele universale, adică de maximă generalitate sub aspectul folosirii, pot fi considerate şi metode filosofice. Din rândul acestora fac parte: • metoda dialectică, utilizată larg în Dialogurile lui Platon, în filosofia lui Hegel şi a altor filozofi germani, în filosofia lui Ştefan Lupaşcu etc.; • metoda inductivă, avansată de Francis Bacon şi aprofundată de către John Stuart Mill; • metoda deductivă (şi analitico-sintetică), a lui René Descartes, asociată antreprizei raţionaliste; • metoda analitică, promovată în orizontul neopozitivismului şi al empirismului logic; • metoda fenomenologică, promovată în consonanţă cu logica trancedentală de către Edmund Husserl; • metoda hermeneutică, dezvoltată în cadrul “filosofiei vieţii” (a lui Wilhelm
- 61 -

Institutul Hyperion

Managementul Cercetării Transdisciplinare

Dilthey) şi al existenţialismului ( cu deosebire, prin aportul lui Martin Heidegger); • metoda structural – funcţională şi altele. Metodele filosofice sunt considerate drept proceduri fundamentale în demersul vizând realizarea prezentării lucrărilor de cercetare. Cu titlu de exemplu, vom analiza valoarea formativă a metodei carteziene în cercetarea ştiinţifică. După cum menţionează René Descartes, în Reguli utile şi clare pentru îndrumarea minţii în cercetarea adevărului, putem descoperi adevărul şi datorită unei întâmplări fericite. În asemenea situaţii, cercetarea întreprinsă va depinde de factori independenţi de noi. Folosirea metodei are scopul de a exclude întâmplarea din activitatea de cercetare. Înaintarea metodică spre adevăr ne permite să evităm necazurile întâmplării şi să facem descoperiri nu datorită norocului, ci datorită cercetării raţionale, prin respectarea strictă a anumitor reguli. În aceste afirmaţii, pionieratul nu-i aparţine lui Descartes, deoarece anterior spusese Francis Bacon că metoda este farul ce ne indică drumul, iar dacă un drumeţ sprinten poate rătăci îndelung, în schimb chiar şi un olog, căruia îi luminează calea un far, va ajunge la destinaţie cu mai puţin consum de energie şi timp. Cu toate acestea, afirmaţiile filosofului francez nu sunt mai puţin importante pentru cercetătorul ştiinţific. Detaliul menţionat nu ştirbeşte din valoarea lor. În regula IV-a din lucrarea menţionată, René Descartes propune următoarea definiţie : “ prin metodă, înţeleg reguli sigure şi uşoare, graţie cărora toţi cei care le respectă cu exactitate nu vor presupune niciodată drept adevăr ceea ce este fals şi vor ajunge – fără să se ostenească în eforturi inutile, ci sporind treptat ştiinţa lor – la cunoaşterea adevărată a tot ce pot ei atinge”.
- 62 -

Institutul Hyperion

Managementul Cercetării Transdisciplinare

În cartea de tinereţe rămasă nepublicată în timpul vieţii, Descartes enumeră 21 de astfel de reguli. Pentru a putea fi utilizate de orice cercetător (dar şi pentru a le putea strecura prin plasa vigilenţei unei ideologii înfeudate dogmatismului teologic), ele vor fi condensate de către autor în patru exigenţe majore, prezentate în prefaţa unor cărţi cu profil ştiinţific, prefaţă ajunsă a reprezenta, în timp, o lucrare filosofică de sine stătătoare ( cea mai celebră dintre scrierile filosofului!), Discurs asupra metodei. Prima regulă era de a nu accepta niciodată un lucru ca adevărat, dacă nu l-am cunoscut în mod evident că este; adică “a evita cu grijă graba şi prejudecata şi […] a nu cuprinde în judecăţi […] nimic mai mult decât ceea ce s-ar înfăţişa minţii mele atât de clar şi de distinct, încât să nu am nici un prilej de a mă îndoi”. Din această regulă rezultă că, în cunoaştere, care trebuie să se realizeze pe contul gândirii proprii a cercetătorului, ideile acceptate trebuie să fie evidente, adică clare şi distincte de alte idei. Lipsa evidenţei şi a clarităţii trebuie să constituie motiv pentru îndoială, după cum lipsa clarităţii intuitive trebuie să conducă la includerea cunoaşterii mijlocite, sau discursive. A II-a regulă cerea să “împărţim fiecare dintre dificultăţile pe care le cercetăm în atâtea părţi în câte s-ar putea şi de câte ar fi nevoie pentru a le rezolva mai bine”. Prin această recomandare carteziană, înţelegem că, în cunoaşterea fenomenelor complexe, gândirea discursivă trebuie să procedeze la analiza (sau diviziunea) datelor. O problemă complexă, în urma analizei (sau a divizării) în elementele din care este compusă, poate fi rezolvată pe părţi (pentru că însuşi lucrul cercetat, ca “natură complexă”, se descompune în “naturi simple”, accesibile intuiţiei). Cunoaşterea trebuie să urmeze calea descompunerii fenomenelor complexe în elemente simple, pentru că numai acestea ne pot conduce la idei clare şi distincte pentru mintea noastră.

- 63 -

Institutul Hyperion

Managementul Cercetării Transdisciplinare

A III-a regulă impune să “conducem în ordine gândurile, începând cu obiectele cele mai simple şi mai uşor de cunoscut, pentru a ne ridica, puţiun câte puţin, ca pe nişte trepte, până la cunoaşterea celor mai complexe, şi, presupunând că există ordine chiar şi între cele care nu se succed în mod natural unele după altele”. După cum rezultă, concluziile nu trebuie elaborate înainte de a analiza (adică a cerceta pe elemente) fenomenul complex. Sinteza trebuie anticipată şi pregătită de analiză. Sinteza se înfăptuieşte în mod firesc, prin înaintarea de la simplu la complex, în concluzii. Această regulă este foarte importantă şi prin faptul că ea scoate în evidenţă că descoperirea adevărului este condiţionată de stabilirea ordinii şi înlăturarea haosului din sfera informaţiilor acumulate. În universul haotic, adevărul în cercetare este imposibil să se menţină ca valoare gnoseologică; doar ordinea îi dă şansa de a vieţui. Ordinea în cercetare, de regulă, vine prin descoperirea acesteia (sub semnul legii, sau al necesităţii) în lucruri, adică pe temeiuri gnoseologice. René Descartes ne vorbeşte despre o ordine introdusă de gândire, pe baza conceptelor şi principiilor de sistematizare a cunoştinţelor, adică pe temeiuri metodologice. A IV-a regulă a metodei impune “a face peste tot enumerări atât de complete şi previziuni atât de generale, încât să fiu sigur că n-am omis nimic”. Această regulă pretinde cercetătorului ca analiza să fie completă, numai astfel sinteza dovedindu-se fructuoasă şi relevantă. Enumerările trebuie să ne garanteze că nimic n-a fost omis. Aceste reguli, formulate de René Descartes – cu peste 350 de ani în urmă – şi reconfigurate de gânditori nu mai puţin celebri precum Blaise Pascal, autorii celebrei logici de la Port Royal, sau Nicolas Malebranche, se dovedesc a fi valoaroase şi astăzi, pentru orice minte implicată în cercetarea ştiinţifică. Ele scot în evidenţă prioritatea efortului metodic faţă de activitatea efectuată haotic,
- 64 -

Institutul Hyperion

Managementul Cercetării Transdisciplinare

care-i neputincioasă atât în confruntările cu opiniile neverificate, cât şi în faţa problemelor complexe, atât de frecvente în cercetările ştiinţifice. Mai mult, prin reconsiderarea celor patru exigenţe sub semnul analizei ( ca fragmentare a întregului în părţi, sau “naturi simple” ce pot fi cuprinse de ochiul minţii) şi sintezei ( ca refacere a complexului din constituenţii deja parcurşi la nivelul intuiţiei), René Descartes anticipează mecanismul inteligenţei artificiale ca pendulare între decizie şi demonstraţie,sau între regresie şi progresie. c) Metoda dialectică “Dialectica este meşteşugul meşteşugarilor, ştiinţa ştiinţelor, deţinând calea către toate metodele. Doar dialectica pune în dezbatere cu argumente principiile altor ştiinţe şi, de aceea, dialectica trebuie să aibă întâietate în dobândirea cunoştinţelor” – afirma Petrus Hispanus. După cum s-a menţionat, în procesul cercetării trebuie efectuate anumite sinteze, după cum trebuie creată o anumită “ordine” în cunoştinţele acumulate de a înţelege mai bine şi a ne încadra în ordinea din lume. Prima modalitate istorică de impunere a ordinii în desfăşurarea gândirii şi a schimbului de opinii aparţine tocmai dialecticii – metodă, ştiinţă şi artă cu o îndelungată prezenţă de funcţii în lumea filosofiei, a ştiinţelor socio-umane şi a ştiinţei în general, aşa cum se poate urmări din schema reprodusă, graţie conexiunilor cu “devenirea dinamică” a realităţii şi gândirii, cu limbajul, multiplicitatea, contradicţia şi interacţiunea, metoda şi raţionalismul, negaţia, respingerea etc. Dacă lui Socrate şi Platon, în antichitatea greacă, dialectica li s-a impus ca “arta dialogului”, dacă pentru Aristotel ea devine o logică a opinabilului
- 65 -

Institutul Hyperion

Managementul Cercetării Transdisciplinare

(instrument al gândirii ce raţionează plecând de la propoziţii verosimile şi probabile), iar pentru stoici şi medievali ea ajunge să reprezinte logica în ansamblu, Immanuel Kant va osândi dialectica la studiul iluziei prin care trece spiritul uman atunci când îşi închipuie că ar fi posibilă depăşirea limitelor experienţei. Abia cu Hegel revine dialectica la rangul foarte înalt de ştiinţă (sau legitate) a gândirii şi a realului, sub semnul devenirii. În concepţia acestuia, nimic nu există separat şi static; totul se află în interacţiune şi în dinamism permanent. Pentru filosoful devenirii, dilectica este “mişcarea superioară raţională în cursul desfăşurării căreia determinaţii ce par pur şi simplu separate trec una în alta, de la sine, prin ceea ce sunt ele”. În această automişcare a conceptului, se realizează integritatea lui organică. Eficacitatea acestei metode este ilustrată de filosofia hegeliană însăşi. Hegel înlătură separarea şi contrapunerea ontologiei, gnoseologiei şi logicii în filosofie, prin faptul că dialectica – teoria despre gândire şi legile ei – este identică, în esenţă, cu ontologia (responsabilă de studiul legilor manifestării existenţei) şi cu logica (dând seamă de legile cunoaşterii). Georg Wilhelm Hegel (1770-1831) era convins că o gândire care nu înglobează totul nu poate fi adevărată. În acest scop, el studiază cu atenţie istoria filosofiei, mai cu seamă pe predecesorii şi pe contemporanii germani – Immanuel Kant (1724-1804), Johann Gottlieb Fichte (1762-1814) şi Friedrich Wilhelm Schelling (1775-1854) – selectând ideile ce-i convin şi creând un impresionant sistem de gândire, care i-a marcat atât pe filosofii vremii, cât şi pe urmaşii acestora. Iată cum se rezolvă, în filosofia sa, problema apariţiei lumii, care părea irezolvabilă, deoarece, dacă ea exista dintotdeauna, atunci nu era necesară şi posibilă apariţia sa, iar dacă nu exista, atunci nici nu putea să apară, deoarece

- 66 -

Institutul Hyperion

Managementul Cercetării Transdisciplinare

din nimic nu poate aparea nimic (teză confirmată astăzi de legea conservării energiei şi substanţei). Gânditorul german porneşte de la convingerea că la temelia lumii stă un principiu creator, care n-o poate crea decât gândind. Mai rămânea “doar” să se descopere factorul determinant, care punea în mişcare cugetarea asupra pricipiului creator. Pentru a pătrunde în esenţa acestui factor, Hegel porneşte de la identificarea procesului cugetării noastre cu procesul evoluţiei lumii, transformând, astfel, logica în metafizică. Din această cauză, la Hegel, pricipiul creator poartă diferite nume: Absolut, Spirit, sau Raţiune. În concepţia lui Hegel, înainte de apariţia lumii, exista doar Raţiunea, care – prin esenţa existenţei sale – se gândea pe sine însăşi. Întrucât nu exista nimic altceva, conţinutul gândirii sale se reducea la ideea existenţei. Tocmai din această cauză existenţa raţiunii era la început identică cu ideea existenţei. Ideea existenţei nu putea fi, însă, în această primă etapă, decât ideea existenţei nedeterminate sau pure, adică a existenţei lipsite de calităţi. Dar această idee era contradictorie, căci existenţa nedeterminată este la fel cu neexistenţa: a fi numai, fără a fi nimic deosebit, însemnând totuna a nu fi. Contradicţia, pe care o include ideea primordială a existenţei nedeterminate, este transformată într-o teză a cărei antiteză este ideea neexistenţei. Însăşi raţiunea depăşeşte contradicţia dintre teză şi antiteză – existentă şi neexistentă – în sinteză, căreia îi corespunde ideea devenirii. Dacă ne abatem de la aspectul logic, în plan fizic, avem următorul lanţ al transformarilor: fiinţă – neant – devenire, în care neantul pur este tot atât de nedeterminat ca şi fiinţa pură. Neantul este antiteza fiinţei, iar transformarea ultimei în primul este devenirea sub forma de existenţă ca “unitate a fiinţei cu neantul”. Devenirea este numită de Hegel “nelinişte în sine”, nelinişte care nu

- 67 -

Institutul Hyperion

Managementul Cercetării Transdisciplinare

permite ca ceea ce se află în transformare să rămână ceea ce este, impunându-i tendinţa de a deveni altceva. În imensitatea lumii materiale, factorul determinant al devenirii, adică factorul logic al negării, a luat la Hegel forma factorului fizic al cauzalităţii: “substanţa este cauză întrucât […] se pune pe ea însăşi ca negaţie a ei însăşi, şi produce astfel un efect”. Astfel, Hegel ajunge la principiul contradicţiei interne, ca factor determinant al devenirii, şi al autodezvoltării. Nu mai puţin incitantă este trialectica dezvoltată de Ştefan Lupaşcu (1900-1988), în rezonanţă cu logica energiei. În concepţia gânditorului român de formaţie şi de expresie franceză, devenirea este starea absolută a energiei, iar prin jocul tendinţelor acesteia se explică totul. Dominanţa actualizării şi a omogenizării (respectiv a identificării) asupra potenţializării şi diversificării “condensează” energia în materie macro-fizică. Procesul invers, de supremaţie a potenţializării şi a diversificării (în dauna actualizării şi a omogenizării) ne conduce în sferele vitalului (sau ale materiei biologice). Starea de echilibru dinamic şi de contradicţie maximă între cele două tendinţe ne aşează, în fine, în câmpul celei de-a treia materii, micro-fizice şi, deopotrivă, neuro-psihice. Tripla dialectică de care dă seamă gânditorul neoraţionalist (dar şi neohegelian) consonează cu o triplă semiotică şi aşa mai departe. d) Metode specifice de cercetare ştiinţifică Distincţia operată între metodele generale, metodele particulare (sau regionale) şi metodele specifice este cât se poate de relativă, deoarece sunt relativ înseşi sferele de utilizare a acestora. Ceea ce într-un context al discuţiei se prezintă ca specific, sub un aspect şi mai determinant al manifestării va
- 68 -

Institutul Hyperion

Managementul Cercetării Transdisciplinare

apărea ca general. Astfel, metoda istorică este particulară în raport cu metoda dialectică şi generală în raport cu istoria cunoaşterii. Cu titlu de metode generale, particulare sau specifice, după precizarea pe care am făcut-o, evidenţiem următoarele căi de înaintare în cunoaştere: • metoda matematico - demonstrativă; • metoda intuiţiei; • metoda generalizării; • metoda abstractizării; • metoda modelării; • metoda ridicării de la abstract la concret; • metoda formalizării; • metoda axiomatizării; • metoda observaţiei; • metoda experimentului; • metoda comparaţiei; • metoda analogiei, şi altele. Spectrul metodelor folosite de ştiinţa contemporană este cu mult mai bogat şi nu se reduce la enumerarea de mai sus. Afară de aceasta, metodele de cercetare se folosesc într-un sistem, completându-se reciproc, pentru a surprinde cât mai adecvat bagăţia de nuanţe ale obiectului cunoaşterii. Metodologia fizicii contemporane porneşte de la caracterul ipotetic al realităţii studiate. Folosirea de către Werner Heisenberg, în mecanica cuantică, a metodei matriceale l-a orientat spre interpretarea corpusculară, iar folosirea metodei statistico-probabiliste l-a făcut pe Arwin Schrodinger să dea o interpretare ondulatorie elementelor fizice atomare. Astfel, doar utilizarea metodei dialectice a permis integrarea acestor două viziuni complementare întro singură teorie, adecvată obiectului cercetat (fapt asimilat cu “revoluţia cuantică” în fizică). Altul va fi aspectul manifestării complementare a metodelor generalizării şi formalizării, de exemplu, în cercetarea fenomenelor culturalspirituale. Este binecunoscut, totodată, caracterul unic, singular, al culturii personale, etnice, al epocilor istorice etc. Însă este ştiut şi faptul că ştiinţele au ca obiect de studiu doar trăsături generale. Acestea le putem cerceta în manifestarea legăturii dintre singular (specific) şi general în dezvoltarea şi manifestarea culturii.
- 69 -

Institutul Hyperion

Managementul Cercetării Transdisciplinare

În procesul generalizării, pentru a nu pierde din vedere legătura cu specificul şi a nu aluneca în teoretizări abstracte inutile, cercetătorul va trebui să fie preocupat nu atât de caracteristicile esenţiale ale culturii, cât de cele ale demonstrării rolului ei în supravieţuirea colectivităţii, în păstrarea identităţii individuale şi naţionale, în asigurarea securităţii pe plan intern şi extern – ipostaze de maximă actualitate teoretică şi practică. La folosirea metodei formalizării, atenţia cercetătorului va fi orientată spre trăsăturile ce delimitează fenomenele culturii de cele ale naturii. Ne referim la caracterul valoric si educativ-formativ al celor dintâi, la dimensiunea lor istoric (“serială” şi irepetabilă, cum argumenta îndelung Alexandru D.Xenopol, în celebra-i Teorie a istoriei), dar şi la alte determinări sub aspectul exteriorizării lor în diverse condiţii sociale. Metoda formalizării este preocupată în procesul cercetării nu atât de fenomenele culturale “în sine”, cât şi de modalităţile “formale” de organizare si dirijare a cunoaşterii lor. După cele menţionate, nu este dificil a observa necesitatea folosirii atât a metodei generalizării, cât şi a metodei formalizării în sintezele noastre cognitive asupra culturii. Alături de metodele cercetării ştiinţifice propriu-zise, folosite ca instrumente în cunoaşterea realităţii şi în impunerea adevărului, o importanţă deosebită o au şi metodele de deblocare a creativităţii cercetătorului. e) Metode psihologice de încurajare a creativităţii. Metoda brainstormingului În partea de “tehnologie a creaţiei” din “Tratatul de creatologie”, promotorul inventicii româneşti, inginerul profesor dr. Vitalie Belousov, fost rector al Universităţii Tehnice “Gh. Asachi’ din Iaşi şi director al Institutului
- 70 -

Institutul Hyperion

Managementul Cercetării Transdisciplinare

Naţional de Inventică, inventariază 4 categorii de tehnici şi metode de creaţie: • (1) tehnici euristice; • (2) tehnici logico-intuitive; • (3) metode psihologice; • (4) metode logico-intuitive. Metoda brainstorming-ului, din a treia subclasă a procedurilor în atenţie, a fost elaborată de Alex Osborn, în 1948, şi este un mod de provocare a creaţiei în grup. Aplicarea metodei presupune: • (1) consultarea grupului de către un specialist în vederea comunicării problemei ce trebuie rezolvată; • (2) emiterea de idei; • (3) selectarea ideilor. Ca metodă a conexiunii libere, “asaltul creierelor” (cu antecedente în metodologia pedagogică Prai-Barshana, folosită în India cu mai bine de 400 de ani în urmă, dacă nu chiar şi în maieutica socratică) presupune încurajarea de asociaţii cât mai neaşteptate între idei legate de problema cercetată, contribuind – astfel – la înlăturarea obstacolelor din calea actului creator. Membrii grupului sunt antrenaţi să-şi divulge toate ideile, oricât de năstruşnice ar fi ele, fără teama de a fi respinse sau luate în derâdere. Într-o astfel de conlucrare, orice idee este primită şi analizată cu seriozitate. Metoda este chiar această acţiune de dezinhibare, adică de înlăturare a obstacolelor subiective şi obiective din calea manifestării creatoare. În şirul de metode şi tehnici de creativitate se mai remarcă: • metoda Gordon, a asocierilor libere în cadrul procesului creativ, sau sinectica; • metoda Delphi (după numele oracolului grec!), pusă la punct de O. Helmer şi colaboratorii acestuia în cadrul unui program de cercetare, urmărind obţinerea de prognoze şi direcţionarea soluţiilor la probleme complexe, valorificând competenţele unui grup de 5-10 experţi; • metoda Philips (elaborată de J. Donald Philips, ca variantă a brainstorming-ului, cu 6 participanţi antrenaţi în şedinţe de câte 6 minute); • metoda Frisco, antrenând – în vederea rezolvării de probleme complexe – o echipă de creaţie propriu-zisă, formată din 5-6 experţi,
- 71 -

Institutul Hyperion

Managementul Cercetării Transdisciplinare

chemaţi să fructifice “lista de control” cu soluţii furnizate de către membrii grupei precedente. f) Cerinţe ale utilizării metodelor în cursul cercetării Din cele menţionate, ajungem la concluzia că metodele cercetării

ştiinţifice trebuie să satisfacă anumite cerinţe: • (1) să fie clare obiectivele care pot fi atinse; • (2) să fie bine determinate principiile normative, fapt ce ne permite atât controlul asupra eficienţei lor în cunoaştere, cât şi învăţarea folosirii acestora; • (3) să aibă un randament înalt în comparaţie cu alte metode ce ar concura cu metoda respectivă. g) Despre teorie şi cerinţele metodologice fundamentale Teoria nu reprezintă doar rezultatul folosirii eficiente a metodelor de cunoaştere; ea se constituie, la rându-i, într-o modalitate de deschidere spre efectuarea ulterioară a cercetării ştiinţifice. În toate teoriile ştiinţifice autentice, conceptele si principiile lor teoretice lărgesc considerabil cunoaşterea ştiinţifică. Noile concepte şi postulate teoretice, care alcătuiesc conţinutul teoriei, fac posibilă explicarea unor fapte şi legi deja cunoscute, dar şi a unor fapte şi legi necunoscute până în momentul elaborării teoriei respective. Teoria ştiinţifică nu se limitează la sistematizarea cunoştinţelor ştiinţifice existente, dar le şi dezvoltă. De exemplu, mecanica newtoniană nu numai că a integrat într-un sistem conceptual unitar faptele
- 72 -

Institutul Hyperion

Managementul Cercetării Transdisciplinare

ştiinţifice anterior stabilite – legile empirice ale lui Galileo Galilei şi Johannes Kepler, dar a făcut posibilă şi obţinerea de noi cunoştinţe empirice. Prin aceste noi fapte, sunt dezvoltate noţiunile teoretice ale paradigmei ştiinţei normale. Cu introducerea unor concepte noi, explicaţia legilor şi fenomenelor empirice poate fi considerată – ontologic şi metodologic – mai profundă decât cea realizată anterior, în teoria respectivă. O şi mai pronunţată funcţie metodologică au teoriile filosofice. Din cele menţionate, rezultă că însuşirea teoriile ştiinţifice de către viitorii specialişti are urmări benefice nu doar în planul acumulării de noi informaţii, ci şi în cel al deprinderii, îndemânării de a descoperi tainele manifestării strategiei cercetării, al temeiurilor metodologice ale acestei activităţi cognitive. Totodată, putem trage anumite concluzii cu privire la cerinţele metodologice fundamentale de care este necesar să ţinem cont la efectuarea cercetărilor ştiinţifice: 1. O primă constatare ar fi realitatea (obiectivă, sau materială, şi subiectivă, sau nematerială) ce se află în faţa cercetătorului, constituie un sistem complex, format din elemente contradictorii. Pentru ca rezultatele obţinute în urma cunoaşterii să fie adecvate acestei lumi, este necesar ca ele să reproducă trăsăturile esenţiale ale obiectului cunoaşterii. 2. Pentru atingerea “perfecţiunii” pe linia adecvării subiectului la obiectul cunoaşterii, este necesar ca în fiecare caz, în funcţie de particularităţile obiectului cunoaşterii, să fie folosite metodele şi procedurile potrivite. Dacă scopul cunoaşterii este de a descoperi modificarea particularităţilor unei comunităţi umane, de exemplu, atunci vom da prioritate metodei istorice, iar dacă ne interesează interacţiunea dintre anumite elemente, impactul acestora într-o anumită treaptă a funcţionării societăţii, vom folosi metoda structuralfuncţională de cercetare. Deşi aceasta îşi are obârşia în ştiinţele naturii, pot fi
- 73 -

Institutul Hyperion

Managementul Cercetării Transdisciplinare

obţinute rezultate bune şi prin analiza altor sisteme complexe. Cerinţa de bază care nu trebuie uitată este că, în cercetare, sunt valabile doar metodele ce contribuie la crearea prin cunoştinţe a unei imagini adecvate a obiectului cunoaşterii. 3. Întrucât realitatea este infinită şi nelimitată în manifestările sale spaţio-temporale, nici cunoştinţele ştiinţifice obţinute pe parcusul cercetărilor nu pot fi definitive, absolute; ele reprezintă doar un stadiu al sistemului de cunoştinţe în continuă evoluţie. 4. Conţinutul cunoaşterii este determinat de obiectul cunoaşterii, iar metodele de cercetare trebuie să fie orientate spre captarea acestui conţinut. Procesul cunoaşterii mai depinde şi de subiectul cunoscător, de cunoştinţele şi disponibilităţile afectiv-intelective ale acestuia. Universităţilor le revine rolul de a înzestra specialistul în devenire cu cele necesare, inclusiv cu metodele ce-i cultivă şi-i stimulează originalitatea şi inventivitatea de care se va sluji în procesul cunoşterii. 5. Aprofundarea mijloacelor de cercetare ştiinţifică este o parte indispensabilă a învăţământului formativ şi se realizează nu doar prin informări teoretice, ci şi prin aplicaţii, pe care intelectualii în formare le efectuează, începând cu tezele de an şi referatele de seminar, până la comunicările ştiinţifice, ori la proiectele de cercetare. 6. Realitatea creată de savant (“lumea a treia” a lui Karl Raimund Popper), ca şi realitatea de care am vorbit la punctul 1, se prezintă ( sau trebuie să se prezinte) ca un sistem unitar. De aceea, cercetarea ştiinţifică include două cerinţe normative: descoperirea ştiinţifică şi încadrearea cunoştinţelor dobândite în sistemul cunoştinţelor anterioare. La această înţelegere se ajunge prin sinteza efectuată pe baza informaţiilor dobândite în şcoală şi a studiului

- 74 -

Institutul Hyperion

Managementul Cercetării Transdisciplinare

individual, care nu se reduce la memorizarea datelor, ci se realizează conform anumitor metode şi principii normative. 7. Alt moment important legat de îndrumarea metodologică este crearea condiţiilor adecvate pentru stimularea cercetătorului încadrat în această activitate. Deşi prezenţa condiţiilor nu garantează manifestarea inventivităţii şi creativităţii cercetătorului, lipsa lor poate cauza blocarea creativităţii: condiţiile reprezintă factorul necesar, deşi insuficient pentru realizarea cu succes a cercetării ştiinţifice. 8. Creşterea graduală a complexităţii temei atacate, o dată cu amplificarea experienţei celui antrenat în activitatea de cercetare, reprezintă o altă cerinţă metodologică importantă. 9. Problemele supuse rezolvării în lucrările de cercetare trebuie degajate din frământările ştiinţei, iar nu inventate în mod artificial. Pregătirea pentru încadrarea cu succes în viaţa socială – iată orientarea unei metodologii ştiinţifice autentice. 10.Un moment important atât în realizarea cu succes a obiectivelor învăţământului formativ, cât şi în pregătirea pentru activitatea ştiinţifică şi pentru efectuarea cu succes a acesteia revine, desigur, lecturii şi studiului în bibliotecă.

- 75 -

Institutul Hyperion

Managementul Cercetării Transdisciplinare

IV. Instrumentele de lucru ale cercetătorului transdisciplinar A. Instrumente generale Cercetarea transdisciplinară întruneşte calităţile unui stil de viaţă, în condiţiile în care cercetătorul îşi asumă responsabilitatea domeniului său de lucru, aşa cum spunea Seneca - întocmai precum o regulă ce determină tot cursul vieţii. În această ordine de idei, “cercetarea ştiinţifică nu este prin ea însăşi, doar o ştiinţă, ea mai este încă o artă sau un meşteşug”, după spusele lui W.H. George. În prezent ştiinţa foloseşte pentru investigaţii instrumente de lucru, ca şablon care se potriveşte oricărei noi încercări de a descoperi un nou mecanism, o nouă structură, explicaţie etc.; este vorba de binecunoscutele etape caraceristice: - ipoteza - teoria - experimentul Pentru cercetarea transdisciplinară accentul se pune pe folosirea capacităţilor umane ajunse la o dezvoltare superioară; în acest sens menţionăm: - intuiţia - raţiunea - afectivitatea - energia

- 76 -

Institutul Hyperion

Managementul Cercetării Transdisciplinare

Prin folosirea acestora, conceptul de dezvoltare prin cercetare este corelat cu o proximă relevare şi demonstrare a funcţiilor tipice fiinţei umane. “Spre metodă e împins numai acela căruia empiria i-a ajuns o povară” (Francis Bacon) Revenind la primele instrumente, ipoteza este factorul declanşator al procesului de cercetare, în funcţie de ea derulându-se celelalte. a) Ipoteza Definiţie. În accepţiunea ştiinţei (clasice, pozitiviste), ipoteza este o “explicaţie provizorie, enunţată pe baza unor fapte cunoscute, cu privire la esenţa, legea, mecanismul intern al unui fenomen sau mulţimea proprietăţilor date într-o teoremă, cu ajutorul cărora, prin demonstraţii, se obţine concluzia; ea constituie un enunţ formulat pe baza relaţiilor prezumate dintre cunoscutele şi necunoscutele şi necunoscutele problemei, care este acceptat provizoriu ca soluţie a acesteia.” Origine. Ipoteza se naşte din premize cunoscute, în dorinţa de a ajunge la o concluzie a problemei în discuţie; aceasta se lansează sub forma unui enunţ de genul: ”dacă - atunci”, ţinându-se cont de o evaluare a acesteia, care să-i susţină plauzibilitatea, şi ulterior valorizarea ei. Evaluarea ipotezei constă într-o pretestare ce-i verifică: - consistenţa internă (potrivirea presupoziţiilor şi luarea în calcul a eventualelor modificări), - consistenţa externă (integrarea ei într-un curent de cunoaştere recunoscut sau dimpotrivă, poate fi total atipică în contextul datelor existente, revoluţionând sistemele anterioare, în maniera în care Wilfred Trotter spune: ”în ştiinţă, rolul primordial al ideilor este să fie utile şi interesante, mai mult chiar decât să fie adevărate”.
- 77 -

Institutul Hyperion

Managementul Cercetării Transdisciplinare

Verificabilitatea ipotezei trebuie să sugereze eventualele modalităţi de testare: “o ipoteză poate fi rodnică nu numai pentru cel care a propus-o, ea poate conduce pe alţii s-o dezvolte.” (Beveridge) Rol. Utilitatea ipotezei este demonstrată tot de Beveridge: “este tehnica mentală cea mai importantă pe care o poate folosi cercetătorul şi rolul ei este acela de a sugera noi experimente şi noi observaţii; de a ajuta la desluşirea semnificaţiilor unui obiect sau eveniment care, altminteri nu ar prezenta nici un sens.” Cu umor, Goethe acordă ipotezei rolul de iniţiere al unui proces de cunoaştere lung precum… un vis infantil: “ ipotezele sunt cântece de leagăn cu care dascălul îşi adoarme învăţăceii.” Odată admisă ipoteza, următorul pas este elaborarea unei teorii care să acorde dimensiune proiectului de cercetare. b) Teoria Conform definiţiei propuse de Nicolae Grosu, teoria este

“ansamblul de propoziţii adevărate, organizate într-un sistem logic coerent, care descriu şi explică un domeniu al realităţii.” Teoria, privită ca un sistem, are anumiţi parametrii: - unitate semantică (raportul semnelor cu referenţii [obiecte sau evenimente] şi conceptele [entităţi ideale] semnificate); - unitate sintactică (modul în care se leagă semnele între ele). Origine. Explicând un domeniu al realităţii, teoria vine de fapt dintro viziune a cercetătorului pe care acesta o transformă în incontestabil prin demonstraţie logică, în accepţiunea că prin teorie se acceptă o deducţie a unei valori de adevăr a ipotezei care stă la bază.

- 78 -

Institutul Hyperion

Managementul Cercetării Transdisciplinare

Adeseori teoria capătă conotaţii de raţionament static (“important este să raportezi ideile la fapte şi nu faptele la idei” [Claude Bernard]), ştiinţa fiind obligată să aibă în vedere şi partea practică. În acest sens Nicolae Iorga spune: “în teorie stăpâneşte consecvenţa, în practică cel mai mult simţul datoriei de a fi consecvent”; sau “Teoriile sunt eşantioane fără valoare, numai practica contează”(Brâncuşi). Într-o altă opinie, însă, căreia ne raliem, Traian Stănciulescu arăta, pe bună dreptate, că “teoria este o practică superioară cu mult mai rodnic şi mai sigură de rezultatele ce vrea să le dobândească. Această practică e pe deplin stăpână pe mijloacele şi pe metodele de înlănţuire a mijloacelor şi îi deschide fiecărui om posibilităţi de înfăptuire rodnice, fără a-l face să piardă vremea cu cercetarea mijloacelor şi experimentarea lor, ducând direct la ţinta dorită.” Rol. Teoria devine suportul acţiunii de cercetare, de la care se pleacă în rezolvarea unei probleme ridicate de întrebările şi nelămuririle oamenilor de ştiinţă, născând alte teorii odată cu aprofundarea sensului investigaţional şi dezvoltarea necesităţilor de cunoaştere. Pentru a susţine teoria este nevoie de o parte demonstrativă care să dovedească viabilitatea acesteia; experimentul este cel care întruneşte calităţile unei demonstraţii credibile. c)Experimentul Definiţie. Constituie metoda de cercetare ale cărei rezultate se interpretează prin confruntare cu teoria, putând confirma sau infirma teoria sau să fie neconcludent în raport cu aceasta. Se mai defineşte ca fiind “reproducerea artificială sau modificarea intenţionată a unor fenomene, în condiţile cele mai propice pentru studierea lor şi a legilor care le guvernează” (Nicolae Grosu).

- 79 -

Institutul Hyperion

Managementul Cercetării Transdisciplinare

Rol. Presupunând observarea provocată, experimentul măsoară însuşirile: obiectului fenomenului ipoteze modele

şi se proiectează şi realizează pe baza unei (unor):

Potrivit opiniei lui W.I.Beveridge, experimentul “constă de obicei în a face să se petreacă un fapt în condiţii cunoscute, fiind eliminate cât mai multe din influenţele exterioare posibile; acest fapt este supus unei observaţii stricte, astfel încât să poată fi puse în evidenţă relaţiile dintre fenomene”. În acelaşi timp “experimentul reuneşte două ţeluri, adesea independente unul de celălalt; el ne permite să observăm fapte noi, până atunci insuficient de clar definite şi să hotărâm dacă o ipoteză de lucru se potriveşte ansamblului de fapte observabile” (Rene Dubos). Ştiinţa experimentală a primit din partea biologului Claude Bernard următoarea caracterizare: ”marii oameni nu respectă autoritatea predecesorilor şi astfel ei reuşesc să cerceteze erori şi să contribuie cu idei noi. De aceea toată ştiinţa experimentală este impersonală,- important fiind să raportezi ideile la fapte şi nu faptele la idei” Alături de: - măsurare observaţie modelare,

experimentul este una dintre metodele de lucru în ştiinţa experimentală, permiţând accentuarea importanţei sale în contextul evaluării rezultatelor obţinute prin comparaţie cu alte instrumente folosite.

- 80 -

Institutul Hyperion

Managementul Cercetării Transdisciplinare

B. Instrumente speciale Pentru cercetătorul transdisciplinar, instrumentele de lucru tipice ştiinţei pozitiviste suferă o folosire foarte restrânsă, deoarece obiectivul muncii lui este înţelegerea Legilor Naturii prin viziunea care reuneşte “pluralitatea complexă şi unitatea deschisă [ca fiind] două faţete ale uneia şi aceleiaşi Realităţi (Basarab Nicolescu). În condiţiile în care transdisciplinaritatea “se referă la ceea ce este în acelaşi timp şi între discipline şi înăuntrul lor, şi dincolo de orice disciplină; finalitatea sa este înţelegerea lumii prezente, unul din imperativele sale fiind unitatea cunoaşterii” (Basarab Nicolescu), cercetătorul are datoria de a înţelege că uneltele sale de lucru provin din însăşi fiinţa lui, sunt instrumentele cu care este “înzestrat”, propriile capacităţi ce construiesc orientarea nativă spre cercetere. Astfel ceea ce are la dispoziţie: - intuiţie - raţiune - afectivitate - energie sunt exact elementele pe care lucrul în cercetere le dezvoltă, maximalizarea lor întorcându-se într-o capacitate sporită de a aprofunda latura investigativă. (1) Intuiţia “Unii o numesc capacitate paranormală. Alţii îi spun

Definiţie şi rol.

al şaselea simţ extrasenzorial. Unii o ştiu sub forma unei străfulgerări de inspiraţie sau a unei senzaţii foarte puternice în stomac, în timp ce alţii cred că ar fi o voce subţirică ce li se adresează în şoaptă. Unii o percep ca fiind perfect naturală şi normală, dar alţii o consideră ca aparţinând unei alte lumi. Totul
- 81 -

Institutul Hyperion

Managementul Cercetării Transdisciplinare

face parte din ceea ce se cheamă intuiţie… Poate fi cea mai importantă sursă pe care o avem ca fiinţe umane, o capacitate naturală pe care fiecare dintre noi o posedăm pentru a percepe mai mult dincolo de cele cinci simţuri şi de logică. Acest rezervor incredibil de bogat, o dată deschis, poate furniza o percepţie profundă, cunoaştere şi inspiraţie pentru a ne ajuta să ne orientăm, virtual, prin fiecare zonă a vieţii noastre.” Tot despre rolul intuiţiei vorbeşte şi Willis Herman: “orice societate, străveche sau modernă, primitivă sau sofisticată, se ghidează după valori şi ţeluri care îşi au rădăcina în experienţa <<intuiţiei profunde>> “ Inuiţia este descrierea a ceea ce Albert Einstein considera ca fiind pentru ştiinţă “factorul care are într-adevăr valoare.” Preţuită de marii cercetători ca element - cheie al desăvârşirii invenţiilor, descoperirilor, sistemelor, intuiţia este poarta deschisă acolo unde raţiunea suferă un blocaj, adică "conştiinţa interioară şi simţul prin care putem cunoaşte ceea ce se află în afara tărâmului gândirii logice.” (Patricia Einstein). Într-un fel este ceea ce dă claritate, coerenţă, într-o degringoladă de date şi căutări, sclipirea din soluţia problemei, legătura care lipsea ca totul să devină inteligibil.” Fiind o capacitate a fiinţei umane absolut indispensabilă cercetătorului, pentru că este forţa care conferă viabilitate unei idei, situaţii, în condiţiile unui raţionament dovedit insuficient, intuiţia este de fapt “un sistem puternic de ghidare interioară” (Patricia Einstein) Ajunsă la un grad de dezvoltare satisfăcător, intuiţia este pentru cercetător “puntea de legătură” dintre mintea plină de date între care trebuie să se stabilească un înţeles veridic, şi soluţia,- “o idee clarificatoare care ţâşneşte brusc în minte” (Beveridge)- venită ca un “acord al zeilor”, o validare a efortului de a descoperi, de a înţelege.

- 82 -

Institutul Hyperion

Managementul Cercetării Transdisciplinare

Pentru Beveridge, măsura succesului unui om de ştiinţă este dotarea cu “fler ştiinţific”, pe care îl explică astfel: ”o persoană care are fler în alegerea unei linii de investigaţii fertile este capabilă să vadă mai departe direcţiile de dezvoltare a muncii, decât ceilalţi, deoarece este obişnuit să-şi folosească imaginaţia pentru a privi tema în perspectivă, în loc să-şi restrângă gândirea doar la suma cunoştinţelor îndeobşte recunoscute şi la sfera problemelor imediate. Se poate ca această persoană să nu fie în stare să explice raţional motivele alegerii sale sau să preconizeze vreo ipoteză particulară, ea poate să fi întrevăzut numai nişte sugestii vagi, care duc spre una sau alta dintre problemele într-adevăr fundamentale. ”În ştiinţă flerul joacă un rol important în alegerea unor subiecte rodnice pentru cercetare, în recunoaşterea unor soluţii promiţătoare; în intuiţie, el influenţează decizia pe care o luăm cu privire la direcţia în care acţionăm în acele cazuri când există puţine fapte asupra cărora putem raţiona; el ajută la eliminarea ipotezelor care au nevoie de prea multe modificări şi la formarea unei opinii asupra unor noi descoperiri, înainte ca adevărul lor să fi devenit incontestebil,- (adeseori, în cercetare, gândurile şi acţiunile trebuie să fie ghidate de judecata personală bazată pe fler) [Beveridge]. Nativă sau nu, intuiţia apare pe un fond de: sensibilizare receptivitate capacitate de integrare a informaţiilor, care se confundă cu

“credinţa” lui Steiner: “cunoaşterea este de fapt, numai baza credinţei. Noi trebuie să cunoaştem pentru a ne putea înălţa din ce în ce mai mult spre forţele de credinţă ale sufletului uman. Trebuie să avem în suflet forţa care să poată privi spre o lume suprasensibilă, care să orienteze toate gândurile şi reprezentările noastre spre o lume suprasensibilă”. Viziunea lui Steiner deja
- 83 -

Institutul Hyperion

Managementul Cercetării Transdisciplinare

avansează cercetătorul la un rang care depăşeşte transdisciplinaritatea, intuiţia primind valenţe noi şi primind o calitate superioară. Spusele lui Beveridge arată faptul că cercetătorul are o disponibilitate sufletească pentru inspiraţie vecină cu cea a artistului: ”sensibilitatea emoţională este poate una dintre calităţile de preţ pe care trebuie să le posede un om de ştiinţă. În orice caz, un mare savant trebuie să fie considerat ca un artist creator şi este absolut fals să ne gândim la omul de ştiinţă ca la un om care n-ar face altceva decât să urmeze regulile logicii şi experimentului”, pentru că aşa cum spunea şi Einstein: ”intelectul nu prea are ce căuta pe drumul descoperirii. În conştiinţă intervine un alt salt – numiţi-l intuiţie sau cum doriţi – şi soluţia apare, iar tu nu ştii cum şi de ce.”( inovarea - inventică este parţial ştiinţă, parţial artă).Tot despre intuiţie, ca mijloc care face Cunoaşterea permisivă, raţiunea având o acţiune de blocaj, spune şi Jean Houston: "când raţiunea este cea care conduce, atunci visele şi profeţiile, intuiţiile psihice şi forţele inconştientului intră sub pământ şi putrezesc. Izbânda raţionalismului de a ne interzice accesul la psihicul profund şi la dimensiunile spirituale ne anulează jumătate din viaţă.” Cercetătorul transdisciplinar: - cunoaşte, - valorizează - foloseşte intuiţia, ca un instrument de lucru care sondează înaintea raţionalului drumul Cunoaşterii, ajutându-l să coreleze acţiunile sale, în vederea înţelegerii plenare a Lumii, pentru că “Dumnezeu se află în detalii” (Ludwig Mies van der Rohe), dar “există o singură curgere comună , o singură respiraţie comună. Toate lucrurile sunt în legătură unele cu altele” (Hippocrates).
- 84 -

Institutul Hyperion

Managementul Cercetării Transdisciplinare

Intuiţia este unul din instrumentele cu care lucrează cercetătorul, dar singură ea nu poate fi utilă, fără celelalte capacităţi. Intuiţia oferă: - deschidere - soluţie; datele (integrarea lor) aparţin părţii - raţionale

II. Raţiunea
În epoca noastră intelectul este cel care domină toate celelalte posibilităţi ale noastre de a cunoaşte lumea, aşa cum spunea Steiner: “astăzi noi ne aflăm într-o etapă când fiinţa umană este condusă de elementul intelectual şi de aceea simte în el ceva ca un fel de obligaţie moral estetică.” Definiţie. “Raţiunea în sens propriu este inteligenţa discursivă, cea

care procedează logic pentru a formula raţionamente, cea care caută să înţeleagă cauza şi finalitatea realităţilor în viaţa omului, cel pentru care au fost create toate. Raţiunea se exprimă prin limbaj. Într-un sens mai larg, este sinonimă cu capacitatea de a cunoaşte prin intermediul conceptelor.” (Andrei Emanuel Popescu) Rol. Raţiunea este parte integerantă a procesului de cercetare, prin acţiunea sa specifică: analiza, cea care: - “despică firul în patru” - evidenţiază aspectele multiple - grupează integrator şi relevant - găseşte legăturile - lansează întrebările
- 85 -

Institutul Hyperion

Managementul Cercetării Transdisciplinare

dar “rolul raţiunii în cercetare nu este de a face descoperiri – faptice sau teoretice – ci de a le verifica , a le interpreta, a le rezolva şi a construi o schemă teoretică generală” (Beveridge) Raţiunea presupune cântărirea tuturor datelor, evaluări de conţinut, cu alte cuvinte partea critică şi rece a investigaţiei, care decide şi selectează ce se ia în considerare şi ce nu – “acum ştiinţa trebuie să fie privită nu ca un furnizor de adevăruri valabile, ci doar ca eliminatorul de încredere al neadevărurilor. Ideile, teoriile sunt introduse la un capăt, iar “datele” la celălalt; […] confruntarea dintre idei şi date respectă regulile unei logici evidente prin ea însăşi, lucide şi convingătoare. Aceasta este ştiinţa. Deci ştiinţa este raţională.” (Ernest Gellner) Raţiunea are în vedere: - metodă - criterii - echidistanţă; “raţionalul este metodicul, opus încrederii în bănuieli şi recăderii în dezordine. Această opoziţie se adaugă confruntării Raţiune – Emoţie în măsura în care bănuielile se bazează pe sentimente; de asemenea, interferă cu opoziţia dintre ordinea centralizată şi vocea tradiţiei, care dă prioritate precedentului, oricât de dezordonat, asupra planului şi sistemului deliberat” (E.Gellner) Partea raţională integrează sistematic într-o sinteză unitară şi cu sens, legile descoperite, care la nivel empiric ar fi rămas blocate în logica formală, ca o acumulare sterilă de informaţii, tipică modului “ştiinţific” actual de a cerceta. ”Logica azi întrebuinţată are drept efect mai mult de a întări şi de a face permanente erorile care se întemeiau pe concepţii populare, decât de a promova cercetarea adevărului; astfel încât ea face mai mult rău decât bine” – arăta Francis Bacon, în mod profetic, încă de acum câteva sute de ani.
- 86 -

Institutul Hyperion

Managementul Cercetării Transdisciplinare

Tipologia unui astfel de cercetător este enunţată ca fiind una cumulativă: adună cunoştinţe din multe domenii, la care se adaugă imposibilitatea de a le asocia şi combina. Cercetătorul transdisciplinar trece de partea cumulativă şi descriptivă, adică de legătura logică, pentru a sintetiza totul într-un sistem ierarhie, ideativă imaginativă obiectuală

unde structurile:

se găsesc în armonie. Pentru aceasta, schema relaţională a capacităţilor fiinţei umane, extinde la nivelul superior intuiţia şi la nivel inferior afectivul (afectivitatea), raţiunea aflându-se la distanţă medie între cele două. Raţiunea formează o sinteză între ierarhiile şi sistemele descoperite, pe de o parte şi legile universului, pe de alta. În acest caz Ernest Gellner vorbeşte despre o “raţiune studiată”: există ceva transcendent în tot ceea ce face. Autoritatea ei nu este limitată la corpul-gazdă sau la mediul în care se află. Criteriile pe care le etalează, adevărurile pe care le-a atins nu sunt legate de organismul social sau de altă natură, în interiorul căruia se întâmplă să funcţioneze. Validitatea operaţiilor ei nu depinde de capriciile şi nici chiar de cerinţele permanente ale organismului – gazdă, fie el biologic sau social. Însă are o preferinţă pentru individualism şi echitate: disponibilitatea ei simetrică pentru toţi, imparţialitatea, independenţa ei exclude orice ierarhie cognitivă personală.” Tot despre raţiune ca fiind apanajul unei ordini superioare, Ernest Gellner continuă: “raţiunea […] este totuşi agentul autorizat al forţelor binevoitoare, respectabile din interiorul naturii, care promovează dreptatea, fie
- 87 -

Institutul Hyperion

Managementul Cercetării Transdisciplinare

ea cognitivă, socială sau ambele[…] Raţiunii i se deleagă o putere de către ceva mai măreţ, care imprimă şi mai mult respect.” Având drept principale “componente alcătuitoare” - analiza - sinteza, raţiunea duce genul de “interpretare a naturii” al lui Bacon: ”Este obiceiul nostru, ca un fel de linie de conducere, de a da acelei metode pe care oamenii în general o aplică naturii, numele de <<anticipări ale naturii>>, întrucât este grăbită şi prematură; dar metoda care decurge din cunoaşterea lucrurilor prin mijloace juste o numim <<interpretare a naturii>>.” Raţiunea este cea care prin funcţiile sale: - analiza - sinteza reuşeşte să : - descopere - marcheze - valideze - relaţioneze - conceptualizeze noile evidenţe, fiind împinsă pe drumul său investigativ de ceea ce se numeşte “patos”, latura afectivă sau sentimentală. (3) Afectivitatea

Cercetarea în sine are nevoie de o implicare afectivă care să determine alimenterea voinţei de a lucra permanent;

- 88 -

Institutul Hyperion

Managementul Cercetării Transdisciplinare

Definiţie. Afectivitatea este capacitatea fiinţei umane de a fi sensibilă, de a vibra la contact – uman, ideatic, imaginativ – pe baza selecţiei de afinitate. Omul se naşte cu un proiect intrinsec, cu o misiune, iar cercetătorul odată în plus; aşa cum remarcă Oliver Holmes, “mintea omului, odată <<întinsă>> de o idee, nu-şi mai recapătă niciodată dimensiunea iniţială.” Ideea de a descoperi, înţelege, explica, îndruma, capătă forma celor cinci “trebuie” ai lui Marin Sorescu: “Visul e începutul oricărui drum. / Trebuie să visezi /Şi asta nu-i decât începutul. / Trebuie vrei / Dar asta nu-i destul / Trebuie să poţi / Şi asta nu e totul. / Trebuie multă, multă, multă muncă; Trebuie! Vibraţia la legile care ordonează materia, la structură, funcţie şi armonie, atinge culmile evlaviei faţă de tot ce există, pentru că: “ţelul religios şi metodele ştiinţifice trebuie să rămână indivizibile dacă vrem ca omenirea să se ridice deasupra stadiului de luptă animalică pentru supravieţuire.” Rol. Afectivul, prin ceea ce oferă, adică: - stimulare a voinţei - motivare (substratul satisfacţiei) - bucuria succesului conduce la verva şi entuziasmul caracteristic omului de ştiinţă concentrat şi axat pe obiectul muncii sale, care uită de tot şi toate, pierde noţiunea timpului şi a spaţiului, fiind mânat de dorinţa arzătoare de a găsi o “cheie” care să “descuie” Poarta Misterelor. Patosul, ardoarea cu care cercetătorul caută, împinge ideea sau teoria pe drumul spinos şi aspru al verificărilor şi demonstraţiilor, dar aşa cum afirma şi Petre Botezatu: “paradoxul ideii [este acela că ] se impune cu forţa sentimentului.”

- 89 -

Institutul Hyperion

Managementul Cercetării Transdisciplinare

Măcinarea interioră, adeseori convulsivă, nu

face decât să

pregătească “terenul” ideii-magice adusă de fulgerul intuiţiei şi ordonată energic de raţiune, să dea fervoare acţiunii investigative şi gust succesului. Doza de fascinaţie şi uimire în faţa minunilor naturii, pe care cercetătorul transdisciplinar o resimte ca o chemare, ca o invitaţie la Cunoaştere, este surprinsă de Cioran: “eu n-am tăria ca să-ndur splendorile lumii; în mijlocul lor mi-am pierdut suflarea şi nu mi-a mai rămas glas decât pentru disperarea frumuseţii.” “Toată poezia cu putinţă a fost scrisă înainte de a se fi născut Timpul; şi ori de câte ori ne organizăm atât de armonios încât să pătrundem în regiunea unde văzduhul este muzică, auzim aceste prime melodii şi ne străduim să le transcriem; …fiecare om este poet în măsura în care este sensibil la farmecele naturii; pentru că toţi oamenii sunt în stare de gândurile a căror încununare este universul” (Emerson). Misiunea transdisciplinarităţii transformă atitudinea de preţuire a naturii într-una de veneraţie, în sensul: “sacru pentru sacru”, ca în viziunea lui Goethe: “cînd ridicăm privirile spre minunile lumii înstelate, când contemplăm mersul universului cu toate spledorile lui, avem totuşi sentimentul că toată această frumuseţe care ne înconjoară nu are sens decât atunci cînd se reflectă într-un suflet de om care o admiră”. Forţa care conduce voinţa, aspiraţia, satisfacţia, este energia; fără aceasta acţiunea şi progresul sunt înlocuite cu stagnarea. (4) Energia Definiţie. “Energia este definită ca fiind puterea interioară deţinută

de un sistem, ce dă posibilitatea sistemului să se susţină singur şi / sau să se mişte/ funcţioneze / transforme. Ea poate fi transferată sau eliberată de la un
- 90 -

Institutul Hyperion

Managementul Cercetării Transdisciplinare

sistem la altul, în care caz poate determina schimbări fizice (sau forţe) în sistemul primitor (sau absorbitor) de energie. Energia se conservă, ceea ce înseamnă că nu poate fi creată sau distrusă, ci numai transformată dintr-o formă în alta sau transferată altui sistem” (Bedri C. Cetin) Fiinţele umane au nevoie de energie ca substrat vital pentru că toate formele de viaţă, şi cele care aparent nu sunt vitalizate, corespund unor modalităţi de expresie energetică, “energia Universală este baza întregii noastre existenţe, furnizând energie vitală tuturor sistemelor vii” (Cetin). “Corpul uman este în primul rând un corp energetic (un corp vibraţional)” , care se află interrelaţionat energetic cu toate sistemele fundamental identice, potrivit afirmaţiilor lui Cetin: ”fiinţele umane, animale, plantele – totul în Univers, sunt vibraţiile aceleiaşi substanţe. Ca entităţi separate, noi suntem de fapt fiinţe de energie vibratorie, conectete în mod intim cu toate lucrurile din Univers, prin intermediul Câmpului de Energie Universală”. În acest mod fiinţa umană este “prinsă” într-o reţea care o “hrăneşte”, o ajută să se dezvolte, pentru că energia este omniprezentă, în interior sau la exterior, ea acţionează ca un suflu vitalizator ce unifică substanţele între ele: “deşi Câmpul de Energie şi câmpul individual par distincte, nu numai că ele interacţionează în cele trei dimensiuni ale spaţiului nostru, dar în acelaşi timp ele sunt conectate <<dincolo de spaţiu>>, această conectare fiind însă în afara percepţiei noastre tridimensionale. Conştiinţa persoanei poate influenţa orice parte din Câmpul de Energie universală, chiar şi părţi foarte îndepărtate. Influenţa este într-un fel făcută de departe, fiind foarte asemănătoare cu fenomenul telepatic, unde două minţi distincte sunt conectate fără o intervenţie fizică. Forţa gândului canalizează direct Energia Universală, ea călătoreşte nu în spaţiu (sau local), ci în afara spaţiului (nelocalizat) datorită faptului că toate lucrurile sunt conectate între ele în afara spaţiului şi se pot influenţa unul pe altul, la orice distanţă” (Cetin)

- 91 -

Institutul Hyperion

Managementul Cercetării Transdisciplinare

Rol .Privind astfel lucrurile, cercetătorul transdisciplinar înţelege că “motorul” tuturor celorlalte instrumente de lucru este energia, o forţă care i se dăruie, pentru ca la rândul său să o poată folosi, dăruind rezultatele muncii de întrebuinţare / valorificare a acesteia. Energia are puterea de a converti capacităţile psihice într-un mod aproape magic, filtrul conştiinţei transformând-o într-un factor determinant al apropierii şi atragerii de influenţe pozitive din Univers şi de crearea unor situaţii favorabile studiului aprofundat al fenomenelor; Aleksandr Kivovski concretizează ideea astfel: ”energia psihică este cea ce în înţelesul obişnuit înseamnă spiritualitate, iar dezvoltarea energiei psihice este în realitate dezvoltarea spiritualităţii, dar nu a acelei spiritualităţi care la omul contemporan se exprimă prin executări de ritualuri sau mers la templu, ci unei spiritualităţi reale, superioare, care constă în unirea cu Lumea superioră, în deschiderea unei conştiinţe superioare, în dezvoltarea în sine, în posedarea, însuşirea şi folosirea conştientă a acestei forţe uriaşe, superioare, care este în noi, în folosul evoluţiei şi pentru binele umanităţii”. Conectarea la energia sistemică îl conduce pe cercetătorul transdisciplinar la: - înţelegerea conexiunilor fundamentale între toate entităţile vii şi “nevii” - conştientizarea şi folosirea posibilităţilor creative şi de armonizare ale centrilor energetici umani (chakras) - dezvoltarea capacităţilor psihico – energetice în vederea accederii la lumea suprasensibilă şi cercetarea fenomenelor de la acest nivel În planul energetic nu se poate vorbi de avantaje şi dezavantaje; o înţelegere cât mai profundă determină succesiv elevarea potenţialelor latente şi “manevrarea” într-un spirit moral conştient a acestei mari forţe, - energia. Foloasele sale nebănuite demonstrează continuitatea Lumii, coerenţa structurii,

- 92 -

Institutul Hyperion

Managementul Cercetării Transdisciplinare

şi într-o imagine globală, poetizarea acesteia, ca în spusele înţelepciunii anonime: “pământul geme de Paradis şi orice tufiş arde de dumnezeire”. Transdisciplinaritatea are la dispoziţie aceste instrumente de lucru, pe care le reamintim: - intuiţia - raţiunea - afectivitatea - energia pentru ca Munca să devină rodnică, Planul Divin al Universului să-şi afle descoperitorii, iar Omul să-şi găseasă menirea; aceste unelte sunt Daruri pe care fiinţa umană le recunoaşte, mulţumind Cerului pentru ele prin felul în care le foloseşte în drumul devenirii sale, pentru că “nimeni nu ajunge la înţelepciune din întâmplare.” (Seneca)

- 93 -

Institutul Hyperion

Managementul Cercetării Transdisciplinare

CAPITOLUL V DESFĂŞURAREA ŞI IMPLEMENTAREA CERCETĂRII TRANSDISCIPLINARE I. Etapele procesului de cercetare 1) Ideea Concepţia clasică în cercetare vorbeşte despre „naşterea ideilor” sau „creaţia ideilor” etc. datorită viziunii restrictive asupra originii şi rolului acestora, la fel ca şi, în general, opticii unidirecţionale ce descrie lumea şi viaţa în mod fragmentar. În ceea ce priveşte cercetarea transdisciplinară, viziunea acesteia se exprimă cel mai bine prin chiar cuvintele lui Michelangelo, care întrebat despre capodopera sa „David” a răspuns: „sculptura a existat dintotdeauna în blocul de marmură, eu nu am făcut altceva decât să îndepărtez piatra”. Întocmai la fel Lumea Ideilor reprezintă o realitate în sine la care reuşim să ajungem numai printr-o autentică disciplină interioară şi o stare de spirit adecvată. Aşa cum arăta Emerson: „toată poezia a fost scrisă dinainte de a se fi născut timpul şi ori de câte ori ne organizăm atât de armonios încât să pătrundem în regiunea unde văzduhul este muzică, auzim aceste prime melodii şi ne străduim să le transcriem”. Pentru că Ideile sunt păsări libere să zboare în zările nemărginite ale universului şi nu vor poposi în preajma noastră decât ademenite de realitatea pe care le-o înfăţişează firea noastră cea mai intimă: un arbore falnic înflorit în Primăvara Speranţei aşteptând Anotimpul Culesului pentru a putea dărui lumii prinosul de roade pârguite sub Arşiţa Vieţii, sau un Catarg însingurat, născut
- 94 -

Institutul Hyperion

Managementul Cercetării Transdisciplinare

din Marea Deşertăciunii, ţintind măreţ spre Cerurile Devenirii şi purtând cu sine peste Valurile Destinului corabia rătăcită a Lumii. „În domeniul inteligibilului – arăta Platon – mai presus de toate este ideea Binelui, care este anevoie de văzut, dar odată văzută, ea trebuie concepută ca fiind pricina pentru tot ce-i drept şi frumos; ea zămisleşte în domeniul vizibil lumina şi pe domnul acesteia, iar în domeniul inteligibil, chiar ea domneşte, producând adevăr şi intelect. De aceea cred că cel ce voieşte să facă ceva cugetat în viaţa privată sau în cea publică, trebuie s-o contemple.“ „Şi tot pentru Platon – ne explică M.M.Davy – ideea, obiect principal al cunoaşterii, nu poate fi definită în termeni conceptuali; intuiţia ideii nu este un act de extaz, în sensul obişnuit. Accesul la Idei este fructul unei discipline de obişnuinţă şi de asemănare a părţii luminoase şi divine a psihicului, a logosului sufletului, cu regiunile de ordin divin ce sunt deasupra lui. Ideile sunt absoluturi ale Binelui suveran: frumuseţe absolută, dreptate absolută, bunătate absolută. De aceea numai filosoful şi prietenii ideilor care au putut cunoaşte această cetate, această realitate supremă vor şti să organizeze lumea şi să o guverneze urmând modelele. Platon transpune cunoştinţele, religiile, acţiunile în planul unificat al contemplaţiei. De aceea înţeleptul retras din lume devine savant, matematician, om politic. Guvernatorul lui Platon este un contemplativ, un mistic ce a atins esenţa şi a simţit prezenţa lui Dumnezeu. I se cere atunci să renunţe la bucuria sa şi să coboare alături de fraţii săi, ca să exercite printre ei viaţa eminentă a virtuţilor, a eroismului, a sfinţeniei. După ce a aruncat, de pe culmi, această privire sinoptică ce cuprinde sinteza, filosoful devine întemeietorul Cetăţii conform cu dreptatea. Prin dreptate, ideile se nasc una din alta şi formează organismul cetăţii. Realitatea
- 95 -

Institutul Hyperion

Managementul Cercetării Transdisciplinare

cuprinsă în această vocabulă nu are nimic comun cu regulile exterioare ce supraveghează buna ordine, ci este echivalentul unei stări de sfinţenie interioară, a unei dispoziţii a sufletului independentă de acte etice sau de alt fel. În primul rând este starea de perfecţiune a lumii inteligibile, concepută şi realizată prin convertirea contemplativă. Finalitatea umană este de a realiza în sine şi apoi în afara sa acest ideal. Reînnoirea se obţine nu prin mijloace empirice, ci prin imitarea modelelor supra-terestre…Dreptatea – aşa cum este definită în „Republica“ – înseamnă să acţionezi şi să îndeplineşti ceea ce este necesar conform nivelului tău de evoluţie şi al destinului corelativ acestui nivel. Ce ţi-a fost acordat de Zeul Suprem în acest sens.“ Astăzi, rolul filosofului lui Platon este jucat de cercetătorul transdisciplinar. 2) Proiectul Odată captate/ atrase Ideile şi perceput mesajul lor intuiţional, revine cercetătorului-creator de valori conturarea unei Forme, care să fie în măsură a îndeplini cumulativ următoarele funcţii: • să poată cuprindă Înţelesul Ideii, să fie deci în măsură a da o reprezentare conceptuală unei esenţe intuiţionale, exprimând o parte cât mai mare din conţinutul/ mesajul acesteia • să transpună această reprezentare într-un limbaj cât mai apropiat de înţelegerea/ capacitatea de percepere a lumii/ omului, fără a-i pierde ori denatura Înţelesul propriu/ originar • să fie în măsură a se implementa în structurile societăţii din acel moment; adică nu e suficient să cucerească mintea omului prin idealul conceptual, nici inima lui prin măreţia ori profunzimea trăirii, ci trebuia ca Forma aceasta să fie suficient de
- 96 -

Institutul Hyperion

Managementul Cercetării Transdisciplinare

adaptată, matură şi puternică pentru a coborî din universul utopiei în mijlocul cetăţii şi în a înălţa apoi umanitatea pe treapta devenirii sale de mâine. Pentru realizarea acestor deziderate este necesar un efort considerabil, din partea cercetătorului, care va solicita nu doar multiple şi bogate calităţi interioare (născute, dobândite şi antrenate - aşa cum s-a arătat în volumul “Psihopedagogia cercetării transdisciplinare”), ci o solidă pregătire deopotrivă în cunoaşterea Universului, a omului şi a mersului Lumii (aspecte explicate în volumul amintit). Acest efort individual sau conjugat, în parteneriat/colaborare cu alţi cercetători parcurge o primă etapă de sistematizare, în cadrul căreia se conturează generic liniile majore ale ansamblului de manifestări necesar a fi exprimate în vederea atigerii obiectivelor mai sus arătate şi tot acum se observă posibilitatea ca două sau mai multe Idei să fie lansate împreună, fie mesajului apropiat al acestora, fie datorită instrumentelor comune, ori susţinerii reciproce (complementarităţii) pe care acestea şi-o acordă. Astfel încât etapa următoare denumită generic "Proiect" reprezintă setul de strategii şi modalităţi/ structuri organizatorice create şi puse în slujba atingerii unui obiectiv/ scop bine definit/ determinat şi conturat în jurul uneia sau mai multor idei sistematizate într-un ansamblu conceptual caracterizat prin următorii factori: • noutate • originalitate • personalizare • utilitate • efect transformator • rezultat progresist • respectarea/ încadrarea în normele/ cerinţele determinate de specificul cercetării trandisciplinare aşa cum au fost acestea conturate
- 97 -

Institutul Hyperion

Managementul Cercetării Transdisciplinare

Desigur Proiectul, ca strategie trebuie să puncteze unele aspecte concrete ce urmează a se regăsi în realitatea obiectivă: • - scopul (direcţia urmărită) • - finalitatea (rezultatul propus) • - mijloacele (căile/ tehnicile/ modalităţile de lucru) • - instrumentele •principiile de coordonare, organizare, funcţionare (regulamentul propriu) • - implementarea (modul de obiectualizare) • - factorii umani: - personalul angajat în proiect - cei cărora le este destinată finalitatea proiectului (spre folosinţă ori gestiune) • - resursele financiare • - logistica • - repartiţia sarcinilor şi programarea acţiunilor etc. Fiecare proiect este coordonat de o persoană (sau colectiv) care are cel puţin calitatea de Cercetător conform standardelor şi cerinţelor cercetării transdisciplinare, în acord cu legile naţionale şi internaţionale. 3) Instituţionalizarea proiectului Proiectul poate atrage/ capta sau necesita intervenţia activă din partea unei singure persoane ori a unui întreg colectiv compus atât din personal de cercetare, precum şi colaterali (auxiliari ai cercetării). Indiferent însă de numărul celor angajaţi, ori de formula organizării lor, pentru a putea fi însuşit de Institut, proiectul trebuie înfăţişat şi susţinut în faţa Senatului. Acest pas procedural se impune ca o cerinţă de verificare a
- 98 -

Institutul Hyperion

Managementul Cercetării Transdisciplinare

respectării normelor generale specifice cercetării transdisciplinare, şi astfel, ca o garanţie, pentru comunitatea umană, asupra calităţii, utilităţii şi aportului transformator adus de acesta, în beneficiul progresului vieţii, omului şi lumii. O dată adoptat sau însuşit de către Institut, toate procesele/ formele/ acţiunile şi rezultatele/ efectele deopotrivă, angajează răspunderea socială, juridică şi morală (de conştiinţă) atât a participanţilor cât şi a Institutului. Proiectul va fi înfăţişat Senatului fie înainte de iniţierea derulării acestuia, în vederea aprobării (când se poate interveni cu sprijin conceptual, de personal ori financiar), ori după finalizare în scopul însuşirii de către Institut (total sau parţial). Fiecare coordonator are latitudinea alegerii variantei convenabile, ambele antrenând deopotrivă avantaje şi dezavantaje: prima are, de pildă, dezavantajul controlului prealabil şi al supravegherii (limitând oarecum libertatea absolută de mişcare, dar oferă beneficiul asistenţei ori sprijinului de specialitate, precum şi al finanţării prealabile. Cea de-a două variantă valorifică mai mult personalitatea, originalitatea şi libertatea coordonatorului (ori colectivului de lucru), neobligat să respecte toate formalismele impuse de orice cadru organizat (ţinută academică, imposibilitatea păstrării secretului, posibilitatea limitată "de aschimba planul" etc.), dar comportă riscul neacceptării/ neînsuşirii de către Institut (de multe ori tocmai datorită nerespectării specificului, orientării sau principiilor transdisciplinarităţii, ori regulilor de manifestare/ conduită cerută de societate - fiindcă Institutul, ca entitate cu personalitate şi demnitate socială nu-şi poate permite să adopte atitudini aşa-zis "non-conformiste" ori specific "pro" sau "under-ground" etc. şi care nu trebuie confundate cu viziunea/ conduita avangardistă, constructiv-progresistă deopotrivă academică şi de bune maniere sociale). Alături de acest risc se plasează şi inconvenientele imposibilităţii de finanţare prealabilă (în cel mai bun caz se acoperă postum cheltuielile în cazul adoptării proiectului), de sprijin colegial, ori suport logistic, tehnic, de consiliere şiinţifică etc.
- 99 -

Institutul Hyperion

Managementul Cercetării Transdisciplinare

4. Programul Am văzut că una sau mai multe teme pot fi grupate în funcţie de obiectivul lor pentru a se încadra într-o strategie comună numită proiect. Proiectul însă reprezintă partea conceptuală, arhitectura obiectivului propus. Partea de "construcţie" în schimb, implementarea de facto a unuia sau mai multor proiecte corelate se numeşte program. Astfel încât, dacă proiectul constă parabolic exprimat - în elaborarea planului bătăliei, pregătirea ostaşilor, a expediţiei militare şi a întregului material auxiliar necesar etc., programul ar reprezenta campania în sine: bătălia propriu-zisă. Programul nu trebuie însă confruntat cu finalitatea (partea de finalizare ori de rezultat a) unui proiect. Multe dintre proiecte se definitivează fără a fi necesar ansamblul de operaţionalizări proprii unui program (: de exemplu descoperirea unei noi teorii paradigme/ viziuni în ştiinţă, ori scrierea unei cărţi sau realizarea unor materiale de pregătire a specialiştilor pentru anumite domenii noi etc.) Programul, aşadar, vizează ansamblul de tehnici şi operaţiuni necesar a fi aplicate în scopul derulării unui proiect, a implementării rezultatelor acestuia, a dezvoltării-menţinerii continuităţii şi extinderii proiectului, motiv pentru care, pe de o parte se adresează proiectelor cu derulare succesivă sau cu perspectivă de perenizare a rezultatelor (aşa cum am arătat în exemplul de mai sus, scrierea unei cărţi se finalizează, în momentul lansării acesteia, moment în care proiectul îşi consumă ultimul act, pe când proiecte precum studierea stărilor de conştienţă modificată, ori a comunicării/ interfeţei om-plantă, nu pot fi decât pe termen nedeterminat), iar pe de altă parte – şi tocmai datorită acestei continuităţi amintite – programele necesită o monitorizare continuă a derulării procedurii de implementare a proiectului.
- 100 -

Institutul Hyperion

Managementul Cercetării Transdisciplinare

Pentru că programul accentuează pe aspectele organizatorice, nefiind interesat de cele conceptuale, astfel încât, de multe ori acestea din urmă (cuprinse în proiect) vor necesita ele însele anumite adaptări, rectificări, ori corecturi spre a corespunde imperativelor cerute de specificul programului: • adaptabilitate • continuitate • viabilitate • eficienţă • perspectivă de viitor (perenitate) • rentabilitate (randamentul / beneficii) • performanţă 5) Algoritmul procedurii de cercetare Schema-cadru pentru desfăşurarea procesului de cercetare

transdisciplinară, pornind de la apariţia ideii, până la transpunerea în practică (darea în folosinţă) a roadelor efortului creator al cercetătorului, este prezentat în diagrama de mai jos. Pentru că Ideea reprezintă doar o sămânţă, însă ea conţine germenii vieţii şi toate forţele creatoare necesare viitoarei dezvoltări a realităţii căreia îi dă naştere revine Cercetătorului misiunea de a se constitui în agentul de intermediere între idee şi rezultatul ei transformator. De aceea, pe bună dreptate el a fost comparat cu albina: polenul aparţine naturii, la fel şi produsul finit mierea. Însă aceasta din urmă cuprinde în seva sa întreg efortul, străduinţa, miile de ore de muncă, de pericole şi de suferinţe, uneori chiar viaţa şi, de fiecare dată, o parte din sufletul celui care şi-a stabilit ca misiune faptul de a aduce lumii într-atât râvnitul elixir.
- 101 -

Institutul Hyperion

Managementul Cercetării Transdisciplinare

IDEE
SISTEMATIZARE

TEMĂ DE CERCETARE
ORGANIZARE PE CONT PROPRIU

PROIECT DE CERCETARE

ADRESARE INSTITUTULUI PE CONT PROPRIU

RESPINGER

SENAT
DEZVOLTAREA PROIECTULUI
PERSONAL DE CERCETARE COORDONATOR PROIECT
ECHIPA DE CERCETARE

AUXILIARI

IMPLEMENTAREA PROIECTULUI

PROGRAM
PERSONAL DE CERCETARE DIRECTOR DE PROGRAM ECHIPA DE APLICARE AUXILIARI COLATERALI

- 102 -

Institutul Hyperion

Managementul Cercetării Transdisciplinare

Succinte observaţii cu privire la algoritmul prezentat a) pornind de la principiul că fiecare cercetător are o dublă îndatorire, odată faţă de Natură, pentru Ideile trimise şi apoi faţă de societatea umană în cadrul şi pentru care el lucrează, îndeplinindu-şi misiunea existenţială de promotor al prograsului şi bunei dezvoltări, accentul nu cade pe originalitatea persoanei, ci pe Idee şi pe implementarea acesteia; altfel spus contează mai puţin omul prin care se manifestă spiritul progresului; importanţa capitală stă în capacitatea de a recunoaşte progresul şi de a-l ajuta (a contribui) la implementarea lui. Cercetătorii sunt primii chemaţi să îndeplinească această sarcină, dar în al doilea rând fiecare membru al corpului social este dator a participa după propriile-i forţe. Noica afirma în acest sens: "oamenii încep să fie interesanţi când au caracter de reprezentanţă; ce e dincolo de ei atrage, nu ce sunt ei; o idee în slujba căreia se află, nu una care-i slujeşte, care-i îngraşă pe ei". b) de aceea coordonatorul proiectului va fi selectat din rândul celor care au capacitatea deopotrivă de a vibra la înălţimea Ideii precum şi de a trasa planurile strategice, organizatorice, de a proiecta viitorul real, obiectivizat al acesteia. Ideea poate să-i "aparţină" lui (în sensul de a se fi manifestat la nivelul minţii sale), sau nu. Important este să înţelegem următorul aspect: coordonatorul proiectului se află în postura generalului: s-ar putea să fie unul dintre cei mai slabi soldaţi ai armatei sale (din punct de vedere tehnic) însă el are ceea ce nu posedă nici unul dintre aceştia şi nici măcar toţi împreună: viziunea, capacitatea strategică de a da viaţă, de a transpune în realitatea obiectivă conceptele, gândurile, speranţele şi visele din mintea şi sufletul fiecăruia din oamenii săi. Astfel încât, pe bună dreptate s-a arătat, că soarta oricărei bătălii se hotărăşte mai dinainte de a se fi încrucişat primele arme – ea reprezintă o chestiune de strategie, o creaţie absolut personală a generalilor.
- 103 -

Institutul Hyperion

Managementul Cercetării Transdisciplinare

De aceea trebuie să facem necesara distincţie între cercetător şi managerul activităţii de cercetare. Chiar cel mai capabil cercetător s-ar putea să nu fie în stare a coordona nici cel mai simplu proiect, întocmai precum cel mai bun arcaş s-ar putea să ştie prea puţin despre necesarul de muniţie pentru tunuri, de hrană pentru animale, de alimente şi alte trebuinţe ale oştirii etc., şi nici despre cum să le împace pe toate acestea spre a câştiga bătălia. Conducerea unei oştiri, managementul unui proiect ca şi creşterea şi educarea unui copil sunt activităţi care, nu doar că necesită o pregătire multilaterală, o viziune şi înţelegere profundă a vieţii şi rosturilor tuturor lucrurilor "pe teren", ci solicită în acelaşi timp participarea cu toată fiinţa, deopotrivă cu sufletul, mintea şi conştiinţa, cu resursele de timp şi energie personală. Pentru că, a fi managerul unui proiect de cercetare (aspect valabil şi pentru alte activităţi) reprezintă în sine un act de creaţie autentică. c) ceea ce s-a spus cu privire la coordonatorul de proiect, este valabil, chiar într-o măsură şi mai mare pentru directorul de program, care prin poziţia sa are misiunea de a da piept cu realitatea dură a vieţii, a societăţii în mijlocul şi în beneficiul căreia el trebuia să îşi desfăşoare proiectul sau proiectele cuprinse în program, să obţină rezultatele şi să le fructifice apoi dăruindu-le omului şi lumii. Dacă ar fi să păstrăm cadrele aceleiaşi comparaţii, am putea spune că, în timp ce coordonatorul de proiect reprezintă generalul purtător al uneia sau mai multor lupte, directorul de program este şeful întregii oştiri, căruia (chiar cu riscul pierderii unor lupte) i se cere să câştige bătălia. d) înţelegem acum de ce trebuie să operăm distincţia între echipa de cercetare, cuprinzând atât personal specializat cât şi auxiliari şi echipa de aplicare structural compusă la fel, dar necesitând accentuarea pe aspectele de operaţionalizare şi implementare faptică.
- 104 -

Institutul Hyperion

Managementul Cercetării Transdisciplinare

Putem da ca exemplu echipa de cercetare ce pune la punct modelul (proiectul) unei noi forme de pedagogie, ori de terapie a dezvoltării personale, în schimb echipa de aplicare va fi cea care va implementa aceste modele sub formă de program, ceea ce implică, pe lângă specializarea în tehnica actualizării modelului şi monitorizarea derulării acestuia, observând îmbunătăţirile ce i se pot aduce, ideile/ conceptele noi pe care le generează (şi care pot fi returnate proiectanţilor ori dezvoltate - în limita posibilităţilor - de chiar membrii acesteia) precum şi întreţinerea stării de bună funcţionare a proceselor şi mecanismelor specifice proiectului. e) colateralii din diagramă reprezintă totalitatea persoanelor fizice ori juridice cooptate în derularea unui anumit program, indiferent de formula participării ori de mărimea contribuţiei. Aşa cum se va vedea mai jos, numele acestora este cuprins în Carta Albastră, ca semn de recunoştinţă pentru sprijinul acordat cercetării transdisciplinare şi totodată – poate în primul rând – ca exemplu dat comunităţii umane privitor la îndeplinirea misiunii de conştiinţă, ce-i revine fiecărui membru al corpului social, de a contribui la progresul lumii şi omului. II. Prezentarea lucrărilor de cercetare Cercetarea transdisciplinară - fără a se limita la acest aspect, desigur reprezintă, în primul rând, un demers eminamente ştiinţific. Orice idee, înainte de a fi transpusă în realitatea obiectivă, trebuie să parcurgă - aşa cum am văzut în secţiunea anterioară - etapa dezvoltării şi organizării acestuia sub forma unui proiect. Proiectul însă, se structurează pe două mai secţiuni strâns corelate, dar care, din considerente didactice (şi în limita acestora) pot fi prezentate drept:

- 105 -

Institutul Hyperion

Managementul Cercetării Transdisciplinare

• o parte conceptuală - cuprinzând aspectele propriu-zis ştiinţifice, rezultat al manifestării creatoare a cercetătorului; această parte este cea care prezintă cel mai mare interes, atât pentru comunitatea academică, precum şi pentru societate în general, motiv pentru care se impune a fi încadrată într-o formă şi un limbaj specific, aşa cum se va arăta mai jos. • o parte organizatorică - exprimând strategia de implementare, adaptare, continuitate, viabilitate a proiectului precum şi perspectivele practice de dezvoltare. A. Cadrul general de organizare şi redactare a lucrării ştiinţifice Rezultatele unui demers ştiinţific pot intra în patrimoniul ştiinţei numai dacă sunt publicate. Publicarea presupune prezentarea scrisă sau orală a demersului ştiinţific respectiv într-o modalitate care să asigure atât înţelegerea, cât şi reproducerea acestuia, inclusiv de către un alt cercetător sau colectiv de cercetare. În acest scop orice lucrare ştiinţifică presupune: 1. un titlu care trebuie să fie: caracteristic (să releve domeniul, conţinutul, nivelul şi destinaţia lucrării); concis (să transmită printr-un minimum de cuvinte maximum de informaţie); esenţial (să releve esenţa lucrării); clasificabil (să fie facil indexat). Titlu poate fi completat cu: - subtitlu, în scopul relevării problematicii lucrării; - supratitlu, în scopul relevării apartenenţei lucrării la o anumită serie de lucrări.
- 106 -

Institutul Hyperion

Managementul Cercetării Transdisciplinare

2. un capitol de introducere, care trebuie să asigure: prezentarea „situaţiei problematice” din care a rezultat problema tratată; formularea şi tipologizarea problemei respective; enunţarea ipotezei pe baza căreia a fost soluţionată problema; prezentarea etapelor de soluţionare a problemei. În cazul prezentării orale, introducerea are o pondere mai mare decât în cazul prezentării scrise, cu accent pe prezentarea planului lucrării 3. un capitol sau mai multe („parte” a lucrării) de tratare, care trebuie să asigure: prezentarea procedurii (metode, tehnici, mijloace, materiale) de recoltare a datelor; expunerea sintetică – tabelară şi eventual grafică – a datelor recoltate; relevarea relaţiilor dintre date şi interpretarea ipotetică a acestora; formularea concluziilor şi eventual, compararea acestora cu concluziile altor lucrări. În cazul prezentării orale, tratarea are o pondere mai mică decât în cazul prezentării scrise, cu accent pe schematizarea aspectelor fundamentale. 4. un capitol de încheiere care trebuie să asigure: reiterarea sintetică a concluziilor; relevarea aportul ştiinţific al lucrării; enunţarea posibilităţilor de aplicare a conţinutului lucrării; prefigurarea deschiderilor epistemice realizate de lucrare. În cazul prezentării orale, încheierea are pondere ca în cazul prezentării scrise, cu accent pe relevarea importanţei lucrării.
- 107 -

Institutul Hyperion

Managementul Cercetării Transdisciplinare

O lucrare ştiinţifică va fi relevantă dacă: a. cele patru părţi sunt structurate în mod: • • • • • • • • • • • • coerent (părţile să fie compatibile între ele); consistent (părţile să fie coordonate logic prin prisma ipotezei); unitar (părţile să rezulte metodologic una din cealaltă); focalizat (părţile să fie centrate pe esenţa lucrării); conceptual (bazat pe termeni de specialitate expresivi); accesibil (bazat pe limbajul cult uzual); precis (bazat pe cuvinte definite şi univoce); obiectiv (bazat pe puncte de vedere raţionale şi impersonale); concis (bazat pe propoziţii/ fraze scurte şi clare, de tip afirmativ); viguros (bazat pe afirmaţii directe, france şi ferme, formulate la diateza activă); unitar (bazat pe folosirea consecventă a limbajului şi a tipului de propoziţii/ fraze adoptate); gradual (bazat pe expunerea ascendentă a ideilor); legat (bazat pe continuitatea dintre paragrafe, cu ajutorul unor cuvinte de legătură). Lucrarea se concretizează, în funţie de conţinut (profunzime, arie de cuprindere) şi de destinaţie (scop, public destinatar), într-o anumită specie publicistică. Astfel, lucrările de: a) analiză – se realizează sub formă de:
- 108 -

b. stilul de redactare este:

Institutul Hyperion

Managementul Cercetării Transdisciplinare

• • •

articol, cu menirea prezentării explicative a unei probleme curente; studiu, cu menirea prezentării explicative a unei probleme complexe; eseu, cu menirea prezentării punctului propriu de vedere asupra unei probleme complexe;

b) sinteză – se realizează sub formă de: • • • • monografie, cu menirea prezentării ştiinţifice exhaustive a unei probleme sau capitol; manual, cu menirea prezentării didactice şi/sau aplicative (ca îndrumar) a unei ramuri sau discipline; tratat, cu menirea prezentării ştiinţifice exhaustive a unei ramuri sau discipline; enciclopedie, cu menirea prezentării exhaustive a unor domenii ale cunoaşterii (ştiinţă, tehnologie, artă) sau întregii cunoaşteri. Prezentarea lucrărilor ştiinţifice socializând cunoaşterea, rezultă importanţa pe care o au formele de prezentare scrisă şi orală pentru dezvoltarea cunoaşterii şi a societăţii. B. Limbajul în prezentarea lucrării ştiinţifice Limbajul ştiinţific se structurează prin termeni, se formulează prin propoziţii şi se derulează prin comunicare. 1. Termenul 1.1. Precizări: orice termen:
- 109 -

Institutul Hyperion

Managementul Cercetării Transdisciplinare

• •

este o expresie lingvistică intimă; are un designat (ceva pe care îl evocă), acesta putând fi un: referent (un obiect sau un eveniment real); concept (o entitate ideală).

1.2. Utilizarea termenilor presupune „operaţiuni cu termeni” precum: a. denumirea, ca operaţiune de asociere a unui termen la o clasă de obiecte sau la o entitate ideală; b. descripţia, ca operaţiune de caracterizare a designatului, acestea putând fi: • • definită, în caz că individualizează obiectul sau entitatea ideală (se exprimă cu articol hotărât); indefinită, în caz că doar circumscrie clasa obiectului sau entităţii ideale; c. definiţia, ca operaţiune ce stabileşte relaţia de designare dintre un termen şi o descripţie nominală (precum termenul „pătrat” cu descripţia „patrulater cu toate laturile egale şi cu toate unghiurile drepte”), aceasta putându-se realiza sub formă de definiţii: • • ostensibile, în caz că asociază prin arătare termenul cu obiectul; operaţionale, în caz că asociază prin corelare termenul cu un rezultat experimental (precum „o substanţă este un acid dacă şi numai dacă înroşeşte hârtia de turnesol”); • discursive, în caz că asociază prin sinonimie termenul cu termeni acreditaţi;
- 110 -

Institutul Hyperion

Managementul Cercetării Transdisciplinare

d. clasificarea, ca operaţiune prin care fiecare element se repartizează într-o anumită clasă, cu condiţia ca: • • • criteriul de clasificare să fie unic; clasele obţinute să fie exclusive (un element trebuie să apară doar într-o singură clasă); clasificarea să nu lase rest (nici un element să nu rămână neclasificat); e. abstractzarea-determinarea, ca operaţiuni prin care un termen devine mai: • abstract, în caz că intensiunea lui este inclusă în intensiunea altui termen (orice notă a sa este o notă a celuilalt); • f. determinat, în caz că intensiunea lui include intensiunea altui termen; generalizarea-particularizarea, ca operaţiuni prin care un termen devine mai: • • general, în caz că îşi creşte extensiunea, inclusiv ca o consecinţă a abstractizării; particular, în caz că îşi restrânge extensiunea, inclusiv ca o consecinţă a determinării. Operaţiunile de abstractizare-determinare şi, respectiv, de generalizareparticularizare descriu un pătrat al opoziţiilor, ca în figura de mai jos (după N.Grosu):

- 111 -

Institutul Hyperion

Managementul Cercetării Transdisciplinare

abstractizare

INTENSIUNE

determinare

generalizare

EXTENSIUNE

particularizare

În această figură: săgeţile cu două vârfuri exprimă raporturi contradictorii (de indeterminare); săgeţile cu un vârf exprimă raporturi de subalternare (de determinare). 2. Propoziţia 1. Precizări: orice propoziţie: • • • • este o unitate sintactică relativ autonomă, ce exprimă o idee determinată; se formulează printr-o expresie, dar este relativ independentă de aceasta, putându-se deci enunţa prin expresii diferite; poate fi afirmativă, interogativă, imperativă, praxiologică, deontică (permisiuni, obligaţii, sfaturi); se întemeiază, rămânând relativă la:
- 112 -

Institutul Hyperion

Managementul Cercetării Transdisciplinare

- un sistem teoretic dat la o mulţime de propoziţii admise în acel sistem; - o logică asociată sistemului, cu reguli pentru derivarea propoziţiilor; - posibilităţile experimentale ale momentului dat. 2. precum: a. emiterea propoziţiei, ca operaţiune de cercetare în domeniul posibilului a semnificaţiei sale, adică să aibă sens (noncontradictorie cu sine, realizată conform regulilor semantice, sintactice şi pragmatice), fără a i se judeca valoarea de adevăr; b. asertarea propoziţiei, ca operaţiune de cercetare în domeniul realului, deci prin raportare la realitate, a semnificaţiei sale şi respectiv, de judecare a valorii sale de adevăr; c. contestarea propoziţiei, ca operaţiune, formulată, cu ajutorul negaţiei, de raportare a propoziţiei atât de realitate, cât şi la alte propoziţii cu valoare de adevăr determinată; d. e. inferenţa, ca operaţiune de obţinere dintr-un număr de propoziţii a demonstraţia, ca operaţiune de inferenţă prin care din mai multe altor propoziţii („deci”, „prin urmare”, „rezultă că”, „în consecinţă”); propoziţii adevărate se obţine o propoziţie adevărată. 3. Propoziţiile propoziţionale”, precum cel: o descriptiv, în caz că propoziţia conţine termeni empirici, cu funcţie constatativ-denotativă; se diferenţiază epistemic pe „niveluri Utilizarea propoziţiei presupune „operaţiuni cu propoziţii”,

- 113 -

Institutul Hyperion

Managementul Cercetării Transdisciplinare

o

explicativ, în caz că propoziţia conţine termeni teoretici, cu funcţie

de relaţionare a termenilor empirici (precum termenul teoretic „greutate specifică”, ca relaţionare a termenilor empirici „volum” şi „greutate”); o teorii date. 3. Comunicarea 1. Precizări: orice comunicare este posibilă numai dacă receptorul înţelege propoziţia, fiind necesare: • • • • perceperea termenilor şi evocarea designaţiilor (referenţi şi entităţi ideale); identificarea operaţiunilor semantice şi sintactice conţinute; stabilirea condiţiilor de veridicitate ale propoziţiei; integrarea propoziţiei în fondul cognitiv propriu şi reducerea (substituţia) semnificaţiei sale (cu) semnificaţia unor propoziţii cunoscute; 2. Cerinţe: realizarea comunicării presupune: a. precizie, ca realizare a unei legături univoce, pentru a se evita echivocul, între termeni şi entitatea designată, cu ajutorul unei definiţii stipulative care stabileşte sensul şi accepţiunea termenilor; b. concizie, ca exprimare densă, ce afectează însă calitatea preciziei, raportul dintre precizie-concizie putându-se optimiza în funcţie de clasa de
- 114 -

metateoretic, în caz că propoziţia conţine termeni metodologici, cu

funcţie suprateoretică, de studiere a structurii, conceptelor şi metodelor unei

Institutul Hyperion

Managementul Cercetării Transdisciplinare

agenţi cărora i se adresează comunicarea, precum şi în funcţie de scopul urmărit; c. bogăţia enunţului, ca maximizare a conceptelor de: • generalitate, deoarece conceptele mai generale permit enunţuri mai generale, care îşi subsumează mai multe instante; • comprehensiune, deoarece conceptele mai profunde susţin mai multe relaţii şi pot să apară în mai multe formule; • abstracţie, deoarece conceptele mai abstracte se ridică deasupra experienţei, ca termeni nonexperenţiali, şi o pot explica; d. derularea în sens unic, de la enunţător la receptor, cursiv, coerent.

III. Implementarea rezultatelor cercetării A. Cadrul organizatoric Cercetarea transdisciplinară, prin definiţie, are în primul rând, şi mai presus de toate, caracter utilitar, venind în întâmpinarea omului, promovând - prin participare activă - progresul ştiinţei, societăţii şi individului, al culturii şi civilizaţiei per ansamblu şi mai mult decât atât, evidenţierea şi transpunerea în realitatea socială a Normelor universale ce reglementează procesele Naturii, pentru ca astfel, comunitatea umană să ştie şi să poată, să aibă, deci, deopotrivă cunoaşterea şi metodele obiectualizării ei, dar mai presus de toate să conştientizeze necesitatea armonizării conduitelor individuale şi colective cu ordinea generală ce guvernează la nivelul întregului Cosmos.
- 115 -

Institutul Hyperion

Managementul Cercetării Transdisciplinare

De aceea orice rezultat al cercetării, care nu-şi realizează materializarea la nivelul social, rămâne un simplu proiect abstract, ori pură utopie. Şi chiar dacă e de principiu că visele utopice de astăzi reprezintă realitatea zilei de mâine, totuşi, în primul rând energia şi efortul cercetărilor transdisciplinare trebuie să se concentreze mai puţin pe schiţarea planurilor zilei de mâine, cât pe dezvoltarea individului şi a comunităţii, astfel încât să fim pregătiţi cu toţii pentru acest "Mâine". Pentru că el se va naşte cu adevărat abia atunci. Şi cine ştie, poate îşi va face intrarea în lume chiar mai repede. Depinde de aportul şi efortul omului. Astfel că putem desprinde următoarele capitole definitorii pentru procesul de implementare: a) Direcţiile generale: • în cultură: - prin mutaţia de paradigmă spre viziunea holografică asupra universului, vieţii şi fiinţei (percepute ca un tot unitar, un flux continuu de realităţi organizate sistemic, structurate de legi bine stabilite, ierarhizate funcţional şi derulându-şi procesele existenţiale într-o perfectă armonizare derivată din acţiunea lor sinergică, sub impulsul creator al unor Principii de rangul cel mai înalt); prin dezvoltarea şi unificarea ştiinţei, concomitent cu ridicarea acesteia la normele Ştiinţei Universale, punctul şi realitatea matriceală de confluenţă cu religia, arta, filosofia, conturând astfel modelul unui veritabil cod, procedeu şi modalitate - nu doar de percepere - ci de trăire veritabilă a vieţii, deopotrivă la nivel cotidian (de zi cu zi) cât şi istoric. • în societate: - prin ridicarea standardului de viaţă cu accent pe calitatea şi dezvoltarea durabilă a întregii comunităţi umane, valorificând principiul conform căruia adevărata civilizaţie începe cu omul, trece prin procesul manifestării creatoare a acestuia pentru a se întoarce apoi la om, acelaşi
- 116 -

Institutul Hyperion

Managementul Cercetării Transdisciplinare

om dar devenit acum altul prin chiar supunerea acestei alchimii existenţiale de autoexprimare a propriei sale metamorfoze: Hommo Sui Transcedentalis. • în educatie: - prin reargumentarea anticei educaţii paideice şi modelarea unor cadre, structuri, metode noi, adaptate actualelor necesităţi de manifestare a speciei umane, potrivit nivelului prezent al devenirii vieţii pe Terra. • în tehnologie: - prin deschiderea posibilităţii de utilizare şi valorificare a multiplelor forme de energie existente în Lumea Naturii şi a Universului, deopotrivă manifestate prin intermediul tuturor categoriilor de fiinţe, inclusiv cele umane. Singura barieră actuală o constituie necredinţa, derivată din lipsa elementară de educaţie corespunzătoare a oamenilor de ştiinţă cu privire la procesele reale ale manifestării vieţii, fapt ce determină imediat incapacitatea de înţelegere a fenomenelor şi realizare a cauzelor/ principiilor şi legilor după care acestea funcţionează. • la nivelul fiinţei umane: - prin luarea în considerare a structurii reale şi complete a ceea ce numim cu titlul generic de "om", perceperea mecanismelor de funcţionare a acestora precum şi identificarea fiinţei interioare, cunoaşterea funcţiilor şi necesităţile Sinelui, a nivelelor de conştiinţă şi a gradelor de conştientizare (de percepere a realităţii) a regulilor dezvoltării individuale şi a metodelor practice de aplicare a lor pentru îndeplinirea rostului fiinţei umane, a misiunii sale existenţiale, care de asemenea scapă înţelegerii şi câmpului de acoperire al ştiinţelor actuale. b) Forme de implementare 1. Centre specializate: - pe diverse direcţii de asistenţă şi consultanţă, atât în domeniul socio-uman, cât şi tehnologic 2. Şcoli: - cu titlu generic, axate pe educaţia paideică, indiferent de cadrul instituţionalizat sau nu al structurii respective. În ziua de astăzi "fiecare poate şi
- 117 -

Institutul Hyperion

Managementul Cercetării Transdisciplinare

trebuie să fie propriul său dascăl; şi cel mai bun" - cum spunea Iorga - şi de aceea singurul lucru necesar este să afle cum. 3. Universităţi: - structurile universitare desuete de proporţie covârşitoare se vor înnoi prin cadre tinere, în măsură să înţeleagă şi să transforme programele şi metodele educaţionale spre a crea cu adevărat conţinutul (până acum absent) pentru această realitate numită Universitate şi care, are ca misiune chiar studiul universului. 4. Alte structuri asociative: - societăţi comerciale, asociaţii civile profesionale, ateliere, centre de creaţie etc. 5. Pe cont propriu: - în spiritul ce însoţeşte orice profesiune liberală şi cu atât mai mult cercetarea, se pot implementa la fel de bine rezultatele acesteia şi sub această formă, mai ales că autorul rezultatelor (cercetătorul individual) este cel mai în măsură să le înţeleagă, atât în mecanismele lor interne cât şi sub aspectul metodelor de utilizare şi valorificare. Desigur că aceste modalităţi vor fi selectate şi utilizate după caz de către fiecare Institut şi fiecare cercetător în parte, în funcţie de aspectele concrete ale obiectului cercetării respectându-se pricipiile majore ale transdisciplinarităţii precum şi misiunea acesteia, aşa cum au fost ele conturate în cuprinsul celor trei volume ale seriei dedicate cercetării transdisciplinare. Cu deosebire însă este important de reţinut, ca regula numărul unu a implementării rezultatului cercetării transdisciplinare: la timpuri noi, oameni noi şi de asemenea pentru lucruri noi, forme noi. Această optică, are în vedere în principal faptul că, pentru valorificarea cât mai reuşită a rezultatelor, trebuie evitată pe cât posibil interferenţa cu structurile tradiţionale ale societăţii, recunoscute prin rigiditate, adaptare greoaie la nou, ritm foarte lent al schimbărilor interne, formalism şi birocratizare accentuată, instituţionalizare şi

- 118 -

Institutul Hyperion

Managementul Cercetării Transdisciplinare

supraveghere statală, subordonare în faţa factorului politic, obtuzitate în recunoaşterea şi promovarea valorilor etc. Astfel încât recomandăm ca aplicarea practică a proiectelor şi programelor de cercetare să evite pe cât posibil instituţiile publice (în fapt, ale statului) şi să caute atât forme de manifestare, cât şi colaborare/ sprijin în structurile private, nonguvernamentale bazate pe antreprenoriat, iniţiativă individuală, implicare şi responsabilitate, asumare a riscurilor, decizie personală, etc. factori prin excelenţă specifici valorizării omului ca şi potenţial creator de nou şi aducător de progres la nivel social. Şi de aceea înţelegem acum faptul că una din cele mai performante modalităţi de implementare a roadelor cercetării în societate se înfăţişează chiar sub aspectul a ceea ce occidentul şi noile orientări în ştiinţa managementului definesc prin sintagma "afacere" şi care nu urmăreşte (ca în viziunea clasică) obţinerea de profit material, ci satisfacerea trebuinţelor fundamentale ale fiinţei umane, ierarhizate conform Piramidei descoperite de Maslow (atât în cazul celui care face afacerea, cât şi a celor ce apelează la obiectul-servicii, produse, etc.-acesteia). Astfel încât, dacă bunurile, capitalurile, serviciile, etc. sunt doar instrumente de intermediere între fiinţele umane în demersul lor de satisfacere a trebuinţelor, afacerea este de aceea, metoda cea mai potrivită (vremurilor noastre) prin care oamenii (indiferent de poziţia lor: clienţi, angajaţi, patroni, parteneri, etc.) reuşesc să obţină rezultatul dorit. Şi dacă oamenii îşi ating acest obiectiv dezvoltând raporturi de afaceri între ei - în fapt o altă formă de comunicare şi de acţiune comună pe principiul sinergiei, la nivelul întregii societăţi - cu atât mai mult cercetarea transdisciplinară, dacă vrea să îndeplinească misiunea sa în şi pentru această lume, cu aceşti oameni ce o compun, trebuie totodată să înveţe acelaşi limbaj şi să participe cu aceleaşi instrumente la raporturile comunitare. Cercetarea transdisciplinară, deci, atunci când vrea să iasă din laborator sau din mintea şi
- 119 -

Institutul Hyperion

Managementul Cercetării Transdisciplinare

sufletul cercetătorului, pentru a se dărui lumii şi tuturor oamenilor, trebuie mai întâi să înveţe a privi în această lumină şi a se îmbrăca în aceste forme. Iată de ce, pentru a putea prinde rădăcini în jungla raporturilor sociale actuale, orice proiect de cercetare trebuie realizat ca program după normele de întocmire şi implementare a oricărui veritabil plan de afaceri. Căci soarta oricărei bătălii stă în viabilitatea planului strategic aplicat la câmpul de luptă; reuşita sau înfrângerea ţin într-o proporţie covărşitoare, nu atât de mărimea şi capacitatea de luptă a oştirii, cât de organizarea companiei şi de întrebuinţarea factorilor de mediu, la faţa locului. Astfel încât, în ceea ce urmează vom expune succint normele metodologice generale de întocmire a planului de afaceri (aşa cum au fost ele prezentate în literatura de profil – C. Sasu “Enciclopedia intreprinzătorului”, Ed. Economică, Bucureşti,1999), înţelegând că acestea reprezintă un cadru orientativ, adaptabil la fiecare situaţie particulară, în funcţie de necesităţile specifice formelor şi formulelor atât socio-economice, cât şi juridice alese pentru implementare.

B. 1.

Procesul de elaborare a planului strategic (după C.Sasu) Definiţia şi necesitatea elaborării unui plan de afaceri

Planul de afaceri este un document scris prin care se descriu în mod detaliat toate elementele relevante interne şi externe firmei şi care are ca scop demonstrarea viabilităţii afacerii. Dacă la iniţierea unei afaceri se elaborează un studiu de fezabilitate, în faza de dezvoltare a afacerii se elaborează un plan de afaceri. Adesea, planul de afaceri integrează planuri funcţionale, precum planul de marketing, planul financiar şi planul de organizare.
- 120 -

Institutul Hyperion

Managementul Cercetării Transdisciplinare

Elaborarea planului de afaceri reprezintă o necesitate atunci când întreprinzătorul doreşte să obţină un împrumut. Pentru a-şi crea o bază financiară solidă necesară dezvoltării unei afaceri, cei mai mulţi întreprinzători apelează la creditori şi investitori - ca surse externe de capital. Întreprinzătorul trebuie să convingă potenţialii creditori şi investitori că afacerea sa este promiţătoare, că are accesibilitate pe piaţă, dispune de un management adecvat şi prezintă o eficienţă a investiţiilor atractivă. Instrumentul prin care va realiza acest lucru este planul de afaceri. Un plan de afaceri bine întocmit devine o propunere de finanţare completă de care vor fi interesaţi cei mai mulţi investitori. De exemplu, planul trebuie să crească interesul celor ce pot şi sunt interesaţi în a acoperi investiţiile, ca şi cheltuielile impuse de dezvoltarea şi introducerea pe piaţă a unui nou produs. De asemenea, planul trebuie gândit în aşa fel încât să garanteze creditorului restituirea împrumutului ce l-a acordat pentru dotarea companiei cu tehnologii noi şi modernizate. Dacă partenerii sunt interesaţi în special de recuperarea capitalului şi dobânzii, precum şi de modul de supravieţuire a firmei unor eventuale crize şi garanţiile achitării împrumuturilor, investitorii sunt interesaţi de obţinerea unor profituri. În plus, ei vor să ştie cum li se vor restitui forndurile de investiţii şi anume prin licitaţie publică, vinderea firmei sau răscumpărare managerială. Elaborarea planului de afaceri este impusă şi de faptul că organizaţiile, ca şi persoanele individuale, luând în considerare relaţiile pe termen lung cu companiile de mărime medie - parteneri în cadrul companiei mixte, clienţi, furnizori, distribuitori şi candidaţi executivi -, sunt tot mai tentate să se informeze dintr-un astfel de plan. Necesitatea elaborării planului de afaceri se impune şi în situaţia în care o firmă mică sau mijlocie doreşte să facă o achiziţie importantă, fie să fuzioneze cu o altă companie. Managerii firmei care este achiziţionată, dacă vor să
- 121 -

Institutul Hyperion

Managementul Cercetării Transdisciplinare

rămână în continuare în conducere, vor dori să cunoască planurile companiei cu care au fuzionat. Şi în mod similar, cumpărătorii vor fi influenţaţi pozitiv de existenţa unui plan de afaceri al firmei care doreşte fuzionarea. Deosebit de importantă pentru întreprinderile mici şi mijlocii este colaborarea cu o mare corporaţie. De asemenea, includerea într-un lanţ de desfacere al mărfii de către distribuitor de renume este o realizare deosebită a micului întreprinzător. În general, marile companii sunt foarte rezervate în privinţa angajamentelor cu întreprinderile mici şi mijlocii, datorită faptului că ele sunt o necunoscută pentru piaţă. Prin elaborarea unui plan de afaceri bine gândit se pot împrăştia aceste îndoieli. În sfârşit, planul de afaceri reprezintă un mijloc standard de evaluare a potenţialului afacerii în vederea pătrunderii pe pieţele străine. Internaţionalizarea afacerilor a luat o amploare fără precedent şi nici o firmă, fie mare sau mică, nu mai poate omite oportunităţile care apar pe pieţele internaţionale. Elaborarea unui plan de afaceri va arăta modalităţile în care afacerea poate concura cu succes pe pieţele internaţionale. 2. Cerinţele elaborării planului de afaceri Pentru realizarea unui plan cât mai eficient întreprinzătorul trebuie să respecte o serie de cerinţe în elaborarea planului de afaceri. 1. Planul trebuie să fie rezonabil de scurt. Cei care citesc planul de afaceri sunt persoane care nu îşi permit să-şi irosească timpul. Prin urmare, întreprinzătorul trebuie nu numai să-şi prezinte afacerea cu atenţie, ci şi în mod clar, cât mai concis cu putinţă.

- 122 -

Institutul Hyperion

Managementul Cercetării Transdisciplinare

2. Evitarea exagerărilor. Potenţialul vânzărilor, estimarea veniturilor şi tendinţele de creştere nu trebuie să fie exagerate. Prezentarea pe documente în cadrul planului măreşte credibilitatea acestuia. 3. Implicarea personalului în elaborarea planului. Antrenarea salariaţilor în elaborarea planului îi conferă acestuia realismul necesar şi îi măreşte gradul de aplicabilitate. Acordul deschis al salariaţilor cu planul de afaceri reprezintă un factor de succes, iar consensul va pune bazele cooperării pentru realizarea acestuia. 4. Orientarea spre viitor. Planul trebuie să conţină proiecţii şi tendinţe de afaceri, prin care să se prefigureze intenţiile întreprinzătorului şi oportunităţile de exploatare a acestor tendinţe. 5. Identificarea pieţei ţintă. Identificarea nişei de piaţă este crucială pentru succesul planului de afaceri. Prin plan trebuie reliefat modul în care au fost identificate segmentele de piaţă ale firmei şi cum vor fi atinşi consumatorii ţintă. 6. Evitarea personalizării. Planul nu trebuie scris la persoana întâi, ci la persoana a treia, pentru menţinerea obiectivităţii şi evitarea emoţiilor personale în procesul de scriere. 7. Crearea unei imagini profesionale. Planul trebuie să fie atrăgător, scris în mod profesionist, cu evitarea extravaganţelor. 3. Procesul de elaborare a planului de afaceri Deşi planul de afaceri nu are o formă standard, mărimea şi conţinutul aceestuia variind în funcţie de scopul urmărit, procesul elaborării lui cuprinde două mari etape: culegerea informaţiilor şi organizarea acestora.

- 123 -

Institutul Hyperion

Managementul Cercetării Transdisciplinare

A. Culegerea informaţiilor. Un plan de afaceri eficient trebuie să se bazeze pe informaţii exacte şi convingătoare. Informaţiile necesare întocmirii planului de afaceri trebuie să fie disponibile înainte de începerea lui, pentru a nu se întrerupe procesul de elaborare din cauza lipsei de informaţii. Informaţiile necesare elaborării unui plan de afaceri cuprind următoarele: - informaţii generale despre afacere: numele şi adresa firmei, data înregistrării şi sfera de activitate; structura legală; prezentarea fondurilor şi a asociaţilor principali; descrierea generală a afacerii; - informaţii despre piaţă: statistici ale pieţei ţintă: mărime, cota de piaţă, tendinţe; date referitoare la concurenţi: cifra vânzărilor, profituri, tendinţe actuale ale vânzărilor lor, concurenţi indirecţi; beneficiari; strategii de marketing: strategii de produs, strategii de preţ, strategii de distribuţie, strategii de promovare; - informaţii manageriale: echipa managerială, personal-cheie, consiliu de conducere, consultanţi; - informaţii operaţionale: date referitoare la costul materialelor şi manoperei; furnizori, forţa de muncă, costuri de prelucrare; date referitoare la patente, mărci, drepturi de autor; proiecte actuale şi de perspectivă privind cercetarea şi dezvoltarea produselor; - informaţii financiare: previziuni financiare: profituri, flux de numerar, costuri, punct critic, surse de finanţare. B. Organizarea informaţiilor. Planul de afaceri trebuie să cuprindă secţiuni distincte privind descrierea afacerii, strategia acesteia, produsele sau serviciile, strategiile de marketing planul de operaţii, informaţiile financiare. Un posibil model de plan de afaceri poate avea următoarea structură: a) Coperta sau pagina de titlu
- 124 -

Institutul Hyperion

Managementul Cercetării Transdisciplinare

b) Obiectivul planului de afaceri c) Cuprinsul planului de afaceri d) Rezumatul e) Secţiunea I - Descrierea afacerii şi a produselor sale f) Secţiunea II - Studiul pieţei g) Secţiunea III - Planul marketing h) Secţiunea IV - Planul de operare i) j) Secţiunea V - Managementul personal Secţiunea VI - Planul financiar

k) Secţiunea VII - Documente justificative. C. Descrierea conţinutului planului de afaceri (a) cuprindă: identificarea firmei: nume, logo, adresă, telefon; destinatarul planului de afaceri; declaraţia de confidenţialitate. Coperta sau pagina de titlu. Coperta sau pagina de titlu trebuie să

Coperta sau pagina de titlu nu trebuie să fie încărcată. Ea trebuie să fie elegantă, atractivă şi ordonată. Dacă planul se va folosi pentru solicitarea unui împrumut, se va folosi o copertă distinctă pentru fiecare bancă sau sursă de capital solicitată. Declaraţia de confidenţialitate are ca scop precizarea faptului că informaţiile din planul de afaceri nu pot fi copiate sau transmise unei terţe părţi. (b) Obiectivul planului de afaceri. Prima pagină a planului de afaceri trebuie să prezinte obiectivul acestuia pe cât de simplu este posibil. Conţinutul lui este în funcţie de scopul urmărit. Dacă de exemplu, planul de afaceri este elaborat pentru a se obţine un împrumut, obiectivul principal trebuie să răspundă la o serie de întrebări privind solicitantul împrumutului, forma de
- 125 -

Institutul Hyperion

Managementul Cercetării Transdisciplinare

societate comercială adoptată, suma solicitată, scopul împrumutului, modul de folosire al banilor, în ce fel va influenţa mersul afacerii suma împrumutată. În mod obişnuit, obiectivul principal nu trebuie să depăşească o pagină. Obiectivul principal nu poate fi redactat până nu s-a calculat necesarul de capital de împrumut şi nu s-a elaborat secţiunea privind informaţiile financiare. (c) Cuprinsul planului de afaceri. Un plan de afaceri are şapte secţiuni. Ele pot fi mai mari sau mai mici, în funcţie de gradul de detaliere dorit. Dacă se urmăreşte suplimentarea unui credit sau obţinerea unui fond de investiţii relativ mic, este suficientun plan care indică domeniul şi perspectivele firmei. Un astfel de plan este indicat să se elaboreze de către firmele fără tradiţie, în primele faze de dezvoltare. El poate fi utilizat însă şi de firmele cu tradiţie, dacă doresc să testeze poziţia unor eventuali investitori faţă de acestea. Dacă însă se urmăreşte acordarea unui împrumut mai mare, va trebui elaborat un plan care să conţină în profunzime studiul pieţei, vânzările proiectate pe o perioadă de cinci ani, informaţii detaliate asupra cercetării şi dezvoltării şi date financiare care să susţină prevederile şi proiectele activităţii firmei. Un plan de faceri poate avea deci următorul conţinut: Secţiunea I - Descrierea afacerii şi a produselor sale: descrierea afacerii: misiunea firmei, istoric, descriere generală, descrierea produselor/ serviciilor. Secţiunea II - Studiul pieţei: piaţa ţintă, mărimea şi tendinţele pieţei, concurenţi. Secţiunea III - Planul de marketing: strategia generală de marketing: promovare, determinarea preţurilor, distribuţie; vânzări, garanţii şi servicii post vânzare. Secţiunea IV - Planul de operare: amplasare geografică, facilităţi, echipamente, forţa de muncă . Secţiunea V - Management şi personal: echipa managerial: echpa managerială, asistenţa managerială necesară. Secţiunea VI - Planul financiar: situaţiile financiare, cererea de finanţare.
- 126 -

Institutul Hyperion

Managementul Cercetării Transdisciplinare

Secţiunea VII - Documente justificative. (d) Rezumatul. Rezumatul descrie toate elementele esenţiale ale planului de afaceri în 2-3 pagini şi trebuie să conţină următoarele informaţii: un sinoptic al strategiei firmei; o scurtă descriere a pieţei şi a locului firmei pe această piaţă; o scurtă descriere a produselor sau serviciilor;

- o scurtă prezentare a calificării echipei de conducere care asigură succesul în afaceri; - o prezentare condensată a datelor financiare; - venitul annual şi câştigul net pe ultimii cinci ani; - o estimare a sumei necesare a fi împrumutată şi prezentarea modului în care vor putea fi folosiţi banii şi a modului de restituire a împrumutului. Sinteza informaţiilor de mai sus într-o formă concentrată va putea permite formarea unei viziuni clare şi precize asupra planului complet. Obiectivul rezumatului planului este de a convinge creditorii şi investitorii să continue lectura planului de afaceri. Un rezumat concis, frumos redactat şi convingător va reţine întotdeauna atenţia şi va avea o primă impresie favorabilă despre întreprinzător şi afacerea sa. Dacă planul este trimis unor financiari care nu-l cunosc pe întreprinzător sau care ar putea să nu fie interesaţi de ofertă, se poate trimite numai rezumatul cu o scrisoare de prezentare. În felul acesta se păstrează secretul asupra detaliilor planului, iar dacă rezumatul trezeşte interesul financiarilor, se va expedia şi restul planului. (e) Secţiunea I - Descrierea afacerii şi a produselor sale. Această parte are două componente: descrierea afacerii şi descrierea produselor/ serviciilor.

- 127 -

Institutul Hyperion

Managementul Cercetării Transdisciplinare

e1. Descrierea afacerii cuprinde: misiunea firmei, istoric, descrierea generală a afacerii. • Misiunea firmei determină poziţia actuală a firmei pe piaţă, precum şi direcţia sa viitoare. Declaraţia privind misiunea afacerii trebuie să pună accent pe crearea unui avantaj competitiv firmei prin identificarea unui mod nou, mai bun sau diferit de satisfacere a cerinţelor consumatorului. • Istoricul firmei. Managerul unei firme existente trebuie să elaboreze un scurt istoric al firmei care să cuprindă data înfiinţării, scopul ei, realizările mai importante, eventuala modificare a profitului, eşecurile şi crizele prin care a trecut. Unii manageri omit, de regulă, ultimele două aspecte, însă, deşi nu trebuie insistat prea mult asupra eşecurilor, ele trebuie menţionate, pentru a da credibilitate planului. • Descrierea generală a afacerii. Pentru familiarizarea creditorilor şi investitorilor cu natura afacerii, întreprinzătorii trebuie să cuprindă în planul de afaceri şi o descriere generală a afacerii. Descrierea generală a afacerii trebuie să cuprindă situaţia actuală a afacerii şi să identifice factorii-cheie ai succesului. Cu alte cuvinte trebuie precizat domeniul de activitate al afacerii (comerţ, servicii, industrie), produsele şi/ sau serviciile, clienţii. De asemenea, se va reflecta stadiul afacerii: nouă, expansiune, preluarea unei afaceri existente. Nu trebuie omisă nici forma de societate comercială a firmei. Se va arăta şi modul în care va ajunge profitabilă afacerea, data când va începe să deruleze. Răspunsurile vor fi, desigur, diferenţiate în funcţie de faptul dacă afacerea este incipientă sau este o preluare a unei afaceri existente. Tot în acest subcapitol se vor prezenta şi influenţele reglementărilor guvernamentale şi legislative asupra derulării afacerii. e2. Descrierea produselor/ servciilor. Planul de faceri trebuie să cuprindă şi o descriere generală a produselor/ serviciilor firmei şi modului lor de
- 128 -

Institutul Hyperion

Managementul Cercetării Transdisciplinare

folosire. Descrierea trebuie făcută în aşa fel încât creditorii şi investitorii să fie convinşi că oferta prezentată de întreprinzător este mai eficientă decât cea a concurenţei. Se pot folosi în acest sens desene, diagrame şi fotografii sau mostre. De mare ajutor poate fi prezentarea poziţiei produsului în cadrul ciclului său de viaţă. Financiarii sunt deosebit de interesaţi de existenţa unor patente şi drepturi de autor care să protejeze produsul, odată ce acesta are succes pe piaţă. Planul de afaceri trebuie să cuprindă şi o comparaţie a produselor sau serviciilor firmei cu cele ale competitorilor, prezentând elemenetele specifice şi caracteristicile ce dau unicitate produselor sau serviciilor. Trebuie, de asemenea, arătată evoluţia produselor. Investitorii rareori sprijină firma care realizează un singur produs. De aceea, se vor arăta ce noi produse sau servicii pot fi generate şi când pot fi introduse acestea. Pentru produse se va face şi o descriere a procesului de producţie, materiile prime de bază necesare şi resursele lor de aprovizionare. De asemenea, se vor arăta metodele de producţie folosite şi se va prezenta o schiţă a amplasării fabricii. (f) Secţiunea II - Studiul pieţei. Unul dintre aspectele esenţiale asupra cărora se opresc creditorii sau investitorii potenţiali îl reprezintă piaţa. Ei studiază dacă produsele sau serviciile firmei au o piaţă reală sau nu. Fiecare întreprinzător solicitant de fonduri trebuie să includă în planul de afaceri o descriere a obiectivelor pe care le are firma pe anumite pieţe, precum şi a caracteristicilor acestor pieţe. Această secţiune trebuie să înceapă cu identificarea pieţei de desfacere, specificându-se categoria cumpărătorilor, prezentându-se apoi întinderea pieţei. De asemenea, se va arăta evoluţia pieţei (dezvoltare, staţionare sau în declin), motivaţia cumpărării produselor sau serviciilor, segmentarea pieţei, locului produsului pe piaţă, posibilitatea extinderii pieţei.
- 129 -

Institutul Hyperion

Managementul Cercetării Transdisciplinare

Pentru a se constata dacă o piaţă este profitabilă, trebuie parcurse două etape: 1) Evidenţierea interesului de care se bucură produsele/ serviciile pe o anumită piaţă. Întreprinzătorul trebuie să fie capabil să demonstreze că clienţii de pe piaţa sa au nevoie de bunurile şi serviciile pe care le oferă. Acest lucru este deosebit de greu de arătat în cazul unei afaceri noi. 2) Studierea cerinţelor pieţei. Planul de afaceri trebuie să cuprindă şi aspecte privind dinamica pieţei, prezentându-se în acest sens date concrete. În acest sens, deosebit de utile îi sunt întreprinzătorului chestionarele care reflectă cerinţele consumatorilor, studiile demografice, revistele de specialitate.Datele concrete privind piaţa sunt deosebit de importante deoarece ele reprezintă baza tuturor proiectelor financiare ale firmei din cadrul planului de afaceri. Studiul pieţei cuprinde piaţa ţintă, mărimea şi tendinţele pieţei, concurenţi. f1. Piaţa ţintă. Prin planul de afaceri trebuie reliefat modul în care au fost identificate segmentele de piaţă ale firmei şi cum vor fi atinşi consumatorii ţintă. f2. Mărimea şi tendinţele pieţei. Preferinţele consumatorilor se schimbă mereu şi în planul de afaceri trebuie să se reflecte factorii care influenţează mărimea şi tendinţele pieţei în modul în care va evalua întreprinzătorul aceste preferinţe. f3. Concurenţi. Întreprinzătorul trebuie să descrie şi concurenţa pe care o întâlneşte pe piaţă. Subestimarea concurenţei poate fi fatală. Obţinerea de informaţii privind ponderea concurenţilor pe piaţă, produsele şi strategiile folosite nu ese, de regulă, dificilă. Tot aici trebuie să se arate şi avantajele pe care le are firma faţă de competitori.

- 130 -

Institutul Hyperion

Managementul Cercetării Transdisciplinare

(g)

Secţiunea III - Planul de marketing conţine startegia generală de

marketing; promovare, determinarea preţurilor, distribuţie; vânzări, garanţii şi servicii postvânzare. Prin planul de afaceri trebuie să se evidenţieze politicile promoţionale folosite, politica generală a preţurilor, precum şi canalele de distribuţie care vor fi utilizate. DE asemenea se vor preciza metodele de vânzare şi sistemul de garanţii şi srvicii postvânzare, dacă produsele reclamă asemenea servicii. (h) Secţiunea IV- Planul de operare cuprinde amplasarea geografică,

facilităţile, echipamentele, forţa de muncă. h1. Amplasarea geografică se referă la localizarea afacerii şi avantajele şi dezavantajele acesteia. Apropierea faţă de consumatori poate fi relevantă în domeniul serviciilor, iar accesul la căile de transport pentru firmele productive. h2. Facilităţile. Se vor preciza facilităţile necesare: birouri, magazine, ateliere, parcări, etc., precum şi dacă acestea sunt sau nu închiriate. h3. Echipamentele. Se vor preciza echipamentele necesare şi costul achiziţiei lor. h4. Forţa de muncă. În plan se vor descrie şi forţa de muncă existentă, instruirea sa şi modalităţile de perfecţionare ale acesteia. (i) Secţiunea V - Management şi personal. Această secţiune se referă

la echipa managerială necesară. i1. Echipa managerială. Cel mai important factor în succesul unei afaceri îl reprezintă conducerea. Creditorii şi investitorii apreciază în mod deosebit abilitatea şi experienţa echipei de conducere în luarea deciziilor financiare. În acest sens trebuie prezentate aptitudinile şi competenţa managerilor, introducându-se un paragraf privind formaţia fiecărui membru al echipei,
- 131 -

Institutul Hyperion

Managementul Cercetării Transdisciplinare

incluzând date despre experienţa profesională, realizările profesionale, locuri de muncă avute, cu date exacte şi motivele schimbării serviciului, studii (şcoli urmate, diplome obţinute, absolviri, cu date exacte). De asemenea, trebuie descrisă şi personalitatea membrilor echipei de conducere şi modul cum ei se completează reciproc. Financiarii investighează nu numai creditul de care se bucură firma, ci şi pe cel al echipei de conducere. i2. Asistenţa managerială necesară. Se va descrie eventuala asistenţă managerială necesară în domeniul informaticii, marketingului, serviciilor consumatorului etc. (j) Secţiunea VI - Planul financiar. Această secţiune cuprinde

situaţiile financiare şi cererea de finanţare. j1. Situaţiile financiare întocmite în planul de afaceri sunt proiectarea veniturilor, cheltuielilor şi profiturilor, proiectarea fluxului ed numerar, bilanţul. Creditorii şi investitorii analizează cu foarte multă atenţie informaţiile financiare cuprinse în planul de afaceri. Ei folosesc, de asemenea, situaţiile financiare ale firmei pe aniiprecedenţi pentru a analiza sănătatea financiară a firmei şi posibilitatea ei de a rambursa împrumuturile sau de a obţine un venit corespunzător. Întreprinzătorul trebuie să elaboreze cu atenţie şi proiecte financiare pe următorii ani. Pentru aceasta se utilizează unele documenmte de control, cum sunt bilanţul, declaraţiile de venit, fluxul de casă. De asemenea, pentru a elabora un plan de afaceri cât mai convingător va trebui să folosească analiza punctului critic şi să proiecteze un flux de casă adecvat. j2. Cererea de finanţare. Întreprinzătorul trebuie să prezinte scopul împrumutului, suma cerută şi termenele de restituire a împrumutului. Scopul împrumutului trebuie să fie descris detaliat, precizăndu-se modul exact de
- 132 -

Institutul Hyperion

Managementul Cercetării Transdisciplinare

folosire a fondurilor. O formulare a scopului folosirii fondurilor de genul „modernizare”, „fond de rulment” sau „expansiune” este insuficientă şi este greu de presupus că va fi acceptată ca fiind mulţumitoare de către creditor sau investitor. De aceea, se vor face descrieri amănunţite cum ar fi, de exemplu, modernizarea producţiei prin introducerea a cinci noi războaie de ţesut de mare randament care vor mări productivitatea cu 10%. Întreprinzătorul trebuie, de asemenea, să precizeze suma exactă cerută ca împrumut, anexănd şi unele date ajutătoare, cum sunt volumul vănzărilor trecute şi nivelul producţiei realizate. El nu trebuie să ceară o sumă mai mare de bani pentru a obţine măcar o parte din ei, deoarece financiarii sunt familiarizaţi cu structura costurilor industriale şi comerciale. Un alt element cheie al propunerii de împrumut sau investiţie îl reprezintă programul de rambursare a fondurilor solicitate. Bancherul vrea să fie sigur că solicitantul îi va restitui capitalul şi dobânda, iar investitorul doreşte să obţină o anumită rată a profiturilor. Proiectele financiare trebuie să reflecte capacitatea firmei de a rambursa împrumutul şi de a realiza un venit corespunzător. Fără o astfel de dovadă, cererea de împrumut este greu de crezut că va fi acceptată. În sfârşit întreprinzătorul trebuie să includă şi un plan de evaluare în timp a proiectului propus. În acest sens se va arăta data estimată a lansării proiectului şi termenele principale de realizare a diferitelor etape. (k) Secţiunea VII – Documente justificative. Informaţiile suplimentare

şi documentele care nu sunt cruciale, însă de potenţial interes pentru cititorul planului sunt trecute în anexe. Dintre acestea mai importante sunt: scrisori de referinţă, contracte de închiriere, organigrame, acte legale, etc.

- 133 -

Institutul Hyperion

Managementul Cercetării Transdisciplinare

4. Managementul implementării Din punct de vedere formal, implementarea proiectelor de inovare presupune parcurgerea următoarelor etape: precizarea obiectivelor, a procedurilor şi a resurselor; numirea şefilor şi constituirea echipelor de proiect; programarea activităţilor; asigurarea resurselor; concretizarea activităţilor; măsurarea rezultatelor, reducerea riscurilor de apariţie a efectelor negative şi aplicarea corecţiilor care se impun. Întrucât succesul în afaceri al firmelor presupune în ultimă instanţă creare de produse sau servicii rentabile care, pe de o parte, să satisfacă anumite aşteptări ale consumatorilor şi, pe de altă parte, să nu poată fi imitate cu uşurinţă de către firmele concurente, atunci reuşita oricărui proiect de inovare depinde de următoarele condiţii interdependente: manageri competitivi; subiecţi competitivi; structuri competitive.

În acest context se pun următoarele probleme: care sunt particularităţile psihologice care fac posibilă competitivitatea ? cum pot fi selectaţi sau recrutaţi subiecţii potenţiali competitivi? cum poate fi formată şi dezvoltată competitivitatea managerială? cum poate fi asigurată motivaţia pentru competitivitate? cum pot fi create structuri competitive?
- 134 -

Institutul Hyperion

Managementul Cercetării Transdisciplinare

a) Particularităţile psihologice ale subiecţilor potenţial competitivi Competitivitatea oricărei organizaţii depinde, înainte de orice, de aptitudinile şi de motivaţia pentru competitivitate a oamenilor care o compun. Creşterea competitivităţii la nivel organizaţional presupune, ca o condiţie prealabilă, selectarea (din interior) şi recrutarea sistematică (din exterior) a subiecţiolor potenţial competitivi. Cum poate fi realizat un asemenea obiectiv? În primul rând, trebuie să se răspundă la întrebarea: prin ce se deosebeşte din punct de vedere psihologic un subiect potenţial competitiv de unul necompetitiv? În al doilea rând, sunt necesare metode şi mijloace valide şi valabile de selectare şi de recrutare a indivizilor potenţial competitivi. Există patru categorii de particularităţi care fac posibilă competitivitatea. Prima categorie cuprinde particularităţi de tip intelectual: gândirea divergentă, gândirea convergentă, perceptivitatea sintetico-analitică. Altfel spus, competitivitatea implică fluiditate, flexibilitate şi originalitate a gândirii. A doua categorie cuprinde particularităţi de tip comportamental: motivaţie, trăsături de caracter, afectivitate, temperament, rezonanţă interioară. A treia categorie cuprinde particularităţi de tip biologic: ereditate, vârstă, sex, stare a sănătăţii. A patra categorie este constituită din particularităţi de tip social. Pentru ca un subiect să fie competitiv este necesară o inteligenţă definită printr-un IQ de cel puţin 120, dublată de o puternică motivaţie intrinsecă, întemeiată pe nevoia de a excela, nevoia de senzaţii tari, nevoia de ordonare a complexităţii, preferinţa pentru risc şi sacrificiu, curiozitate, nevoia de exteriorizare a emoţiilor. În sfârşit, competitivitatea subiecţilor depinde în mod direct de puterea de muncă, perseverenţa, răbdarea, conştiinciozitatea, spiritul de iniţiativă, curajul, încrederea în sine, independenţa, non-conformismul,

- 135 -

Institutul Hyperion

Managementul Cercetării Transdisciplinare

capacitatea de a risca, deschiderea spre nou, preferinţa pentru complexitate, prestigiul de care se bucură şi stabilitatea emoţională a acestora. b)Selectarea şi recrutarea subiecţilor potenţiali Din punct de vedere formal, există o multitudine de tehnici de selectare şi de recrutare a subiecţilor potenţial competitivi. Cele mai utilizate s-au dovedit a fi cererile şi formularele de angajare sau de înscriere la concurs, interviurile, testele şi investigarea antecedentelor (curriculum-vitae). Ce trebuie să facă în mod concret managerii sau angajaţii din departamentele de MRU (Managementul resurselor umane) pentru a ameliora eficacitatea acestor metode? Aftfel spus, cum pot fi reduse costurile sociale, organizaţionale şi umane necesare pentru selectarea şi recrutarea subiecţilor potenţial competitivi. Pentru ca un proces de selectare-recrutare să fie eficient este necesară, înainte de toate, lărgirea ariei de selecţie-recrutare până la limita la care costurile aferente devin prohibitive. Aceasta implică, pe de o parte, o evaluare şi o evidenţiere sistematică a potenţialului competitiv al tuturor membrilor organizaţiei în vederea alcătuirii rezervei proprii de cadre competitive şi, pe de altă parte, lărgirea şi diversificarea rezervei externe de candidaţi competitivi. Eficienţa procesului de selectare şi recrutare depinde în mod direct de calitatea acestei opţiuni. Un proces eficient de selectare şi recrutare presupune un raport optim între numărul şi calitatea subiecţilor selectaţi din interior şi cei recrutaţi din exteriorul organizaţiilor. Fără îndoială, promovarea subiecţilor din rezerva internă de cadre competitive implică, între anumite limite, mai puţine riscuri în ceea ce priveşte succesul personal şi cel organizaţional. Cu toate acestea, absolutizarea acestui procedeu sporeşte foarte mult riscul ca organizaţia să se
- 136 -

Institutul Hyperion

Managementul Cercetării Transdisciplinare

închidă şi să devină, pe termen mediu şi lung necompetitivă. Pe de altă parte, într-o organizaţie prea deschisă în ceea ce priveşte promovarea personalului, apare riscul major ca obiectivele personale ale celor „paraşutaţi” din exterior să devină incompatibile cu cele ale organizaţiei în ansamblu. Or, aceasta constituie principalul obstacol în ceea ce priveşte crearea unor structuri organizaţionale competitive. În al doilea rând, creşterea eficienţei activităţilor de selectare şi recrutare a subiecţilor performanţi depinde în mod direct de ameliorarea validităţii metodelor folosite în acest scop. Rezolvarea acestui deziderat implică, ca o condiţie prealabilă, generalizarea testelor de simulare a performanţei, constând în probele de lucru sau în teste de evaluare a potenţialului competitiv. Pe de altă parte, creşterea eficienţei activităţilor de selectare-recrutare presupune, indiferent de mijloacele sau tehnicile folosite, respectarea următoarelor condiţii: evaluarea performanţelor subiecţilor nu trebuie să depindă de ordinea în care aceştia sunt testaţi sau de ordinea în care le sunt evaluate aptitudinile; nu trebuie acordată o importanţă excesivă anumitor particularităţi (religie, sex, stare civilă, hobby-uri); trebuie acordată o importanţă specială gradului de compatibilitate dintre obiectivele imanente prevăzute în structura postului (sarcini, atribuţii, responsabilităţi) şi cele transcendente (mai bine, mai uşor, mai repede, mai ieftin) ale firmei, pe de o parte, şi obiectivele imanente (salariu, securitate, dorinţă de afirmare) şi cele transcendente (aspiraţia spre libertate şi fericire, altruismul, dorinţa de consacrare) ale subiecţilor, pe de altă parte;

- 137 -

Institutul Hyperion

Managementul Cercetării Transdisciplinare

-

trebuie verificate datele comunicate de subiecţi (investigarea antecedentelor), sinceritatea declaraţiilor acestora constituind un criteriu esenţial de evaluare.

În continuare este prezentat un interviu-model alcătuit pe baza acestor condiţii: cine sunteţi? ce puteţi oferi firmei? care sunt realizările dumneavoastră cele mai semnificative? cine poate confirma ceea ce afirmaţi? obişnuiţi să vă rezolvaţi singur problemele sau trebuie să vă impulsioneze cineva? aţi mai deţinut funcţii de conducere? cât de repede vă acomodaţi cu oamenii necunoscuţi? aveţi capacitatea de a-i conduce pe alţii? vă puteţi asuma responsabilităţi postului pe care îl solicitaţi? ştiţi ce aptitudini sunt necesare pentru a ocupa postul pe care îl solicitaţi? care vă sunt punctele tari? care vă sunt punctele slabe? ce fel de şefi preferaţi? sunteţi un bun organizator? vă tentează să vă planificaţi viitorul? vă puteţi asuma activităţi laborioase şi dificile? cât de rapid luaţi decizii? vă consultaţi cu ceilalţi atunci când luaţi decizii? sunteţi consecvent? puteţi relua totul de la început, în caz de nereuşită?
- 138 -

Institutul Hyperion

Managementul Cercetării Transdisciplinare

-

care este gradul de încredere cu care sunteţi creditat de cei din jur? vă puteţi autocontrola? ce părere aveţi despre concurenţă? care este genul de risc care vă convine? acceptaţi obiectivele pe termen lung ale firmei care vă pot defavoriza? ce aspiraţii aveţi în raport cu ocuparea postului?

c)Formarea şi dezvoltarea competitivităţii manageriale Formarea şi dezvoltarea competitivităţii manageriale implică promovarea unor strategii comportamentale care să permită diversificarea şi operaţionalizarea resurselor psihologice ale managerilor potenţial competitivi. Există opt strategii bazate pe comportamente proactive, anticipative şi retroactive, care fac posibilă realizarea acestor obiecte. Acestea sunt: strategia vizualizării; managementul prin obiective (MPO); managementul situaţional; strategia switch; strategia influenţării; managementul relaţional; metastrategia; managementul carierelor.

Strategia vizualizării constă în inventarierea metaobiectivelor, un metaobiectiv reprezentând un obiectiv pe termen lung asociat unui context dezirabil. Din acest punct de vedere, a proiecta şi a explora un viitor dezirabil. Această tehnologie mentală permite atât abordări prospective, cât şi

- 139 -

Institutul Hyperion

Managementul Cercetării Transdisciplinare

retrospective în ceea ce priveşte experienţele şi situaţiile din trecutul apropiat sau îndepărtat, rezultând următoarele efecte favorabile: consolidarea încrederii în reuşită; creşterea motivaţiei pentru competitivitate; diminuarea anxietăţii precompetitive; ameliorarea tonusului fizic şi psihic; ameliorarea capacităţii de asimilare şi de memorizare a cunoştinţelor.

Managementul prin obiective, practicat în mod sistematic, vizează programarea şi realizarea obiectivelor şi a activităţilor pas cu pas (step by step) într-o manieră proactivă sau retroactivă. Un demers managerial proactiv implică o însuşire de obiective programate în prezent spre viitor potrivit unei anumite cronologii. Spre deosebire, demersul retroactiv vizează obiective programate cronologic din viitor spre prezent. Indiferent de tipologia sa cronologică, managementul prin obiective presupune o serie de etape, cele mai importante fiind următoarele: definirea obiectivelor dezirabile; ordonarea obiectivelor într-o manieră proactivă sau retroactivă; definirea şi estimarea căilor, a mijloacelor şi a resurselor necesare pentru realizarea obiectivelor; stabilirea termenelor limită pentru realizarea obiectivelor; îndeplinirea obiectivelor; stabilirea modalităţilor de evaluare a stadiului de îndeplinire a obiectivelor. Managementul situaţional vizează o ameliorare continuă şi sistematică a performanţelor bazată atât pe analiza critică a cauzelor eşecurilor, cât şi pe utilizarea acestei analize în scopul „învăţării succeselor”. „Nu există eşecuri, există doar lecţii” afirma Nietzsche. Managementul situaţional implică
- 140 -

Institutul Hyperion

Managementul Cercetării Transdisciplinare

identificarea erorilor comise şi a măsurilor care trebuie întreprinse pentru ca acestea să nu se mai repete. „Să nu faci de două ori aceeaşi greşeală!” constituie laitmotivul acestei strategii. Strategia switch vizează comutarea rapidă de la o stare de spirit la alta, total diferită. Această strategie presupune flexibilitate mentală, fiind incompatibilă cu comportamente rigide. Datorită acestui fapt, strategia switch reprezintă cea mai eficace modalitate de preîntâmpinare şi rezolvare a conflictelor. Trecerea rapidă de la o stare afectivă la o stare cognitivă permite diminuarea riscului declanşării unor conflicte, datorită următoarelor cauze: schimbarea stării de spirit a managerilor implicaţi într-un conflict potenţial determină diminuarea tensiunii şi a riscului conflictual; concentrându-şi atenţia asupra faptelor şi nu asupra subiecţilor, managerii pot analiza obiectiv situaţiile şi îşi pot convinge interlocutorii în ceea ce priveşte necesitatea compromisului sau a consensului. Importanţa strategiei switch este fundamentală în ceea ce priveşte realizarea performanţei, care implică, în cele mai multe cazuri, o succesiune de cinci stări de spirit extreme de diferite: atenţie concentrată; dorinţă de cooperare; agresivitate; motivaţie pentru performanţă.

Din punct de vedere operaţional, strategia switch presupune un antrenament sistematic, constând din parcurgerea rapidă a următoarelor stări de spirit, care pot determina un comportament performant: concentrare; nevoie de informaţii;
- 141 -

Institutul Hyperion

Managementul Cercetării Transdisciplinare

-

calm; siguranţa de sine; comunicativitate; nevoie de cooperare.

Strategia influenţării constă în manipularea interlocutorilor, urmărindu-se introducerea unei noi stări de spirit favorabile realizării unui scop. În timp ce în cazul strategiei switch se preconizează manipularea propriilor stări de spirit, prin strategia influenţării se urmăreşte manipularea stărilor de spirit ale celorlalţi. Există două modele de referinţă în ceea ce priveşte operaţionalizarea strategiei influenţării: negocierea şi confruntarea. În primul caz este necesar un comportament persuasiv, care să determine următoarele stări de spirit ale interlocutorului: disponibilitate pentru dialog; dorinţă de a asculta părerile preopinentului; dorinţă de cooperare; toleranţă. frică; confuzie; trac; îndoială; stress; ură.

În cel de-al doilea caz, adversarului trebuie să i se inoculeze:

Practica negocierii şi a confruntării determină efecte totale diferite. În prima situaţie, feed-back-ul este, evident, pozitiv. În cea de-a doua însă,

- 142 -

Institutul Hyperion

Managementul Cercetării Transdisciplinare

încercarea de a stresa adversarii poate determina un feed-back negativ, atunci când aceştia utilizează la rândul lor o strategie identică. Managementul relaţional vizează ameliorarea continuă şi sistematică a relaţiilor cu ceilalţi, reprezentând o metodă esenţială pentru obţinerea succesului de echipă. Principiile de bază ale acestei strategii sunt: consolidarea şi ameliorarea propriilor performanţe; asigurarea compatibilităţii dintre obiectivele de grup şi cele individuale; crearea spiritului de echipă. Metastrategia vizează promovarea unor tehnici şi metode care să permită managerilor observarea şi evaluarea în mod obiectiv a propriului comportament. Metastrategia implică parcurgerea următoarelor etape: conştientizarea subiectului că îşi poate ameliora competitivitatea prin auto-observare; analiza contextului în care subiectul îşi desfăşoară activitatea printr-o vizualizare dedublată (disociată); identificarea cauzelor care determină diminuarea competitivităţii. O carieră poate fi definită ca o succesiune de funcţii ocupate de o anumită persoană pe parcursul vieţii. De ce este necesară preocuparea pentru managementul carierelor? Lansat în anul 1973 în cadrul firmelor olandeze Philips şi Unilever, managementul carierelor s-a dovedit a fi eficient în ceea ce priveşte: - identificarea şi utilizarea operativă a celei mai preţioase şi mai rare resurse – managerii performanţi; - ameliorarea capacităţii organizaţiilor de a selecta şi de a recruta personalul competent;

- 143 -

Institutul Hyperion

Managementul Cercetării Transdisciplinare

- eliminarea unor frustrări, prejudecăţi, discriminări privind promovarea femeilor şi minorităţilor. Managementul carierelor implică următoarele activităţi: evaluarea periodică şi sistematică a potenţialului profesional a tuturor membrilor organizaţiei; promovarea unei politici de rotaţie a personalului, având drept scop stimularea specializării şi a diversificării competenţei subiecţilor în perioada debutului profesional; prevenirea comportamentelor indezirabile (greşelile neintenţionate, cele din neatenţie şi cele intenţionate) prin mijloace coercitive (avertizare, suspendare, concediere); prevenirea eşecurilor şi a plafonării timpurii datorate frustrării, plictiselii sau lipsei de motivaţie; crearea unor oportunităţi privind fructificarea carierelor târzii, subiecţii aflaţi în această situaţie putând fi utilizaţi cu rezultate notabile în calitate de mentori; rezolvarea problemei promovării femeilor; contracararea hărţuirii sexuale; atenuarea impactului negativ (frustrare, ostilitate, agresivitate) determinat de declinul carierelor. Succesul carierelor depinde de: conştiinciozitate; adaptare la context; existenţa unui mentor; mobilitate şi pregnanţă; devotamentul faţă de şefi şi de subordonaţi; obţinerea controlului asupra resurselor;
- 144 -

Institutul Hyperion

Managementul Cercetării Transdisciplinare

-

exploatarea situaţiilor conflictuale.

Aptitudinile psihologice şi strategiile care fac posibilă competitivitatea managerială nu se pot afla decât într-o relaţie de determinare biunivocă: aplicarea acestor strategii implică aptitudini psihologice specifice, iar dezvoltarea acestor aptitudini presupune strategii care vizează explicit creşterea competitivităţii.

- 145 -

Institutul Hyperion

Managementul Cercetării Transdisciplinare

CAPITOLUL VI CARTA ALBASTRĂ A CERCETĂRII TRANSDISCIPLINARE

I.Introducere: Despre îndatorirea generală şi universală a tuturor de a contribui la progresul comunităţii umane. “Comunitatea – spunea Marx acum mai bine de un secol şi jumătate – este o uniune de oameni liberi care se educă reciproc, … transformând scopurile personale în scopuri generale, instinctul brutal în înclinaţie morală, independenţa naturală în libertate spirituală, astfel ca individul să se contopească cu viaţa colectivităţii umane şi colectivitatea să trăiască în sufletul individului “. “Pentru că – ne arată el în continuare – firea omului e aşa fel plăsmuită încât să poată ajunge la perfecţiune numai dacă munceşte pentru desăvârşirea, pentru binele semenilor săi”. “De aceea în alegerea profesiunii, călăuza noastră principală este binele omenirii şi propria noastră desăvârşire. Dacă ne-am ales o profesie în cadrul căreia putem lucra cât mai mult pentru omenire, atunci nu ne vom încovoia sub povara ei, deoarece ceea ce facem noi este un sacrificiu pentru toţi.[…] În ceea ce priveşte ştiinţa, însă, nu există cărare pietruită care să ducă la ea şi numai aceia pe care nu-i sperie osteneala urcuşului pe cărările ei abrupte pot nădăjdui că vor ajunge cândva pe culmile-i luminoase”. (Marx) Aceştia sunt cercetătorii, dar în egală măsură “există pentru fiecare om care trăieşte o datorie faţă de toţi oamenii, din cauza şi în măsura serviciilor care i-au fost aduse prin sforţarea tuturor. Şi mai există o datorie faţă de generaţiile viitoare, din cauza
- 146 -

Institutul Hyperion

Managementul Cercetării Transdisciplinare

serviciilor ei i-au fost aduse de generaţiile trecute. La obligaţia de a participa la sarcinile asociaţiei actuale, pentru a o întreţine şi a o păstra, se adaugă obligaţia de a o creşte şi a fi părtaşi în aceleaşi condiţii de repartizare echitabilă la sarcinile acestei creşteri. Capitalul comun al asociaţiei omeneşti este o organizaţie vie pe cale de necontenită prefacere şi a cărei evoluţie nu poate avea loc fără continuitatea efortului constant al tuturor” ( Leon Burgeois) De aceea, dacă astăzi constituţiile şi legislaţiile moderne vorbesc de “drepturi” acordate cetăţenilor, trebuie să înţelegem prin aceasta că “ele nu mai sunt – ca în epocile barbare – prerogative ce i-ar aparţine – prin opoziţie cu statul – în calitatea lui de om , ci reprezintă puteri încredinţate lui, fiindcă în calitate de fiinţă socială are o îndatorire de îndeplinit şi pentru că are dreptul să îndeplinească această îndatorire”. ( Anibal Teodorescu) “Şi este absolut de necontestat faptul că, în calitate de fiinţă care se naşte şi trăieşte în societate, omul moşteneşte patrimoniul atât material, cât şi moral, intelectual, artistic, spiritual etc. al înaintaşilor şi-l transmite la rândul său urmaşilor îmbogăţindu-l cu un aport mai mare sau mai mic, după însemnătatea valorii sale personale. Astfel încât vedem în cea mai mică mişcare a noastră ajutorul a nenumarate generaţii dispărute, după cum în cel mai neînsemnat obiect de care ne servim se află încrustate eforturile atâtor minţi şi atâtor braţe pe care nu le mai cunoaştem” (Anibal Teodorescu) Fiindcă, să ne amintim o dată cu Giovani Gentile “omul este om numai în măsura în care se face pe sine om”. Şi chiar şi aşa, “omul este numai jumătate el însuşi, cealaltă jumatate este exprimarea lui”, arăta Emerson. Pentru că “toţi oamenii, ne explică el, trăiesc prin adevăr şi simt nevoia de a se exprima. În dragoste, în artă, în zgârcenie, în politică, în muncă, în jocuri, învăţăm să dăm glas durerosului nostru secret. De aceea omul simplu dar educat îi venerează pe oamenii de geniu (fie că le spunem savanţi, poeţi, artişti, lideri spirituali etc. –
- 147 -

Institutul Hyperion

Managementul Cercetării Transdisciplinare

completarea noastră), fiindcă aceştia sunt, într-o măsură mult mai mare decât dânsul: el însuşi. Ca şi el, şi ei primesc vestiri de la suflet, însă mult mai multe”. Astfel că “de fiecare dată când ridicăm privirile spre minunile lumii înstelate, când contemplăm mersul universului cu toate splendorile lui, avem totuşi sentimentul că toată această frumuseţe care ne înconjoară nu are sens decât atunci când se reflectă într-un suflet de om care o admiră.“(Goethe) II. Fundamentele Cartei Albastre A. Definiţie Carta Albastră reprezintă un document public, de onoare şi de conştiinţă, întocmit şi întreţinut de către Institutul de Cercetare Transdisciplinară, ca o dare de seamă în faţa comunităţii sociale, despre aceia dintre membri săi (indiferent de orice discriminări, pe criterii de cetăţenie, opinie, apartenenţă etnică, sex, vârstă, pregătire şcolară, titluri sociale ori academice etc.) care înţeleg să contribuie prin orice mijloace şi după propriile resurse/puteri, la susţinerea şi promovarea progresului civilizaţiei, societăţii şi omului conform viziunii şi direcţiilor trasate de cercetarea transdisciplinară. Totodată Carta Albastră reprezintă o recunoaştere oficială a calităţii de susţinător al dezvoltării comunităţii umane (pe toate palierele acesteia: social, ştiinţific, academic, cultural-artistic, tehnologic şi bineânţeles spiritual) şi un omagiu direct adus efortului de voinţă al celor ce prin manifestarea lor, arată/demonstrează că înţeleg şi respectă lumea valorilor universale.

- 148 -

Institutul Hyperion

Managementul Cercetării Transdisciplinare

B. Organizare Carta Albastră este structurată pe două secţiuni majore, după cum urmează 1. Secţiunea cercetare-dezvoltare-inovare: - are menirea de a evidenţia eforturile celor ce, răspunzând chemării intime a fiinţei lor şi-au asumat misiunea de a munci pentru înnoirea lumii şi a omului, indiferent de calitatea ştiintifică (cercetător sau asistent) şi de cantitatea sau valoarea aportului. Important este ca acest aport să fie real şi să reprezinte o valorificare a propriilor capacităţi, a valenţelor şi aptitudinilor personale, indiferent de forma sub care acestea se obiectivizează: bunuri corporale sau incorporale, tehnologii, reţete, know-how, teorii, fundamente etc. sau doar aporturi în muncă, participare fizică ori psihică, personală, la proiecte de cercetare, pe cont propriu sau alături de alţi membri ai colectivelor. - de aceea există aici două subsecţiuni determinate de specificul profesional sau nu al aporturilor: • subsecţiunea cercetători: - cuprinde personalul de cercetare propriu-zis (cercetători şi asistenţi) indiferent de formele, gradele, treptele etc. pe care statutele fiecărui Institut, ori legile în vigoare la un moment dat le pot diferenţia. • subsecţiunea auxiliari ai cercetării: cuprinzând participanţii cu aport personal la desfăşurarea activităţii de cercetare, fără a avea însă statut profesional. 2. Secţiunea susţinători şi promovatori ai activităţii de cercetare - încadrează numele tuturor persoanelor de drept public şi privat, care contribuie, în orice alt mod decât prin aporturi ţinând de capacităţile intime ale persoanei, la susţinerea, dezvoltarea, promovarea sau implementarea atât a activităţii de cercetare, cât şi a rezultatelor acesteia.
- 149 -

Institutul Hyperion

Managementul Cercetării Transdisciplinare

- observăm că, dacă la secţiunea anterioară se puteau încadra doar persoanele fixice, în cazul acesteia secunde vor avea prioritate (ca stare de fapt) cu preponderenţă persoanele juridice, tocmai datorită calităţii aportului (ce nu trebuie să conţină valori proprii fiinţei umane ci să constea într-un sprijin nepersonal). - pe diagrama algoritmului cercetării această categorie de contribuabili la susţinerea cercetării au fost denumiţi “colaterali”, iar aportul lor poate fi deopotrivă în bani, în produse, în servicii dintre cele mai variate în suport tehnic, publicitar etc. În cazul suportului moral, aportul (care, practic nu poate veni decât din partea uneia sau mai multe persoane fizice) chiar dacă e făcut în numele unei firme (persoane juridice), se va înregistra la secţiunea întâi, în contul (pe numele) acestor persoane fizice. - această secţiune reprezintă şi o formă de publicitate, creatoare de imagine, cu atât mai semnificativă (atât pentru agenţii economici, cât şi pentru organizaţiile nonguvernamentale, instituţii publice, asociaţii de orice formă, ori alte entităţi cu sau fără personalitate juridică) cu cât legile naţionale şi internaţionale recunosc şi definesc cercetarea-dezvoltarea ca o activitate creativă, hotărâtoare pentru asigurarea progresului economic şi a dezvoltării durabile a bunăstării şi calităţii vieţii, precum şi o formă superioară de valorificare prin cunoaştere a resurselor umane. C. Promovare Carta Albastră reprezintă un document unitar ceea ce înseamnă că nici una din părţile sale constitutive nu poate exista, avea valoare singură. Şi pe bună dreptate, în baza principiilor sinergiei sociale şi universale, nimeni (oricât de valoros cercetător ar fi) nu poate avea succes fără sprijinul şi susţinerea semenilor săi (atât în descoperirea ideilor ştiinţifice, în dezvoltarea lor, cât şi în procesul de implementare socială a rezultatelor muncii sale), la fel precum
- 150 -

Institutul Hyperion

Managementul Cercetării Transdisciplinare

semenii săi la rândul lor, comunitatea umană în ansamblu, nu ar putea nici măcar supravieţui fără aportul perpetuu al acţiunii lor novatoare. Modalităţile principale de promovare a Cartei Albastre sunt următoarele: a) publicarea anuală ca document însoţitor al Anuarului Institutului; b) publicarea anuală în Monitorul Oficial al României, partea a IV-a; c) publicarea ca document însoţitor al fiecărui material de cercetare editat sub egida Institutului; d) publicitate pe Internet (în cadrul site-ului Institutului, ori însoţind alte materiale on line); e) publicitate media: ca material publicistic prezent la orice manifestare organizată public (în cadru academic, ori civil) de către Institut; f) alte forme. De asemenea, toate persoanele – fizice sau juridice – înscrise în Carta Albastră (deci care au contribuit semnificativ, cel puţin o dată într-un an la susţinerea misiunii cercetării transdisciplinare) primesc un document intitulat “Certificat de membru al Cartei Albastre”, care le dă dreptul de a folosi această calitate în toate actele şi manifestările publice ale acestora. O persoană – fizică sau juridică – poate deţine doar un singur Certificat. La a treia contribuţie de natura celei care a determinat obţinerea acestuia, persoana în cauză are dreptul la un spaţiu publicitar, de promovare în cadrul Cartei, spaţiu cuprinzând propria descriere sub formă de spot publicitar, ori în funcţie de anumite criterii stabilite în fiecare caz în parte. Carta Albastră reprezintă un document cadru ţinut şi gestionat de fiecare Institut în parte, pe baza libertăţii sale de autonomie şi a statutului propriu, dar cu respectarea Normelor directoare şi a Principiilor generale ale Cercetării transdisciplinare, precum şi în acord cu legile în vigoare la nivel naţional şi internaţional.
- 151 -

Institutul Hyperion

Managementul Cercetării Transdisciplinare

ANEXA I TESTE DE EVALUARE A CAPACITĂŢII MANAGERIALE Testele şi studiul de caz prezentate în continuare îşi propun să vă confere, chiar şi succint, posibilitatea de a vă autodiagnostica propria capacitate şi spiritul de a înterprinde afaceri, în cel mai corect sens al noţiunii afacere... Testele sunt preluate şi adaptate după culegerile realizate de următorii autori: D.Popescu, A. Neculau, V.Bodo, M. Minulescu. 1. Autodiagnosticarea disponibilităţilor şi capacităţilor antreprenoriale La fiecare dintre cele 20 de situaţii prezentate în continuare, situaţii pe care poate, le-aţi trăit sau nu şi în care, de asemenea, vă veţi afla sau nu, vă rugăm să răspundeţi cât mai sincer şi prompt, fără a reflecta mai mult de 5 secunde pentru formularea fiecăruia dintre punctele dumneavoastră de vedere. La fiecare întrebare puteţi răspunde cu răspunsurile A sau B, alegând numai una dintre cele două variante care vi se propun: 1.Înainte de a începe o negociere, cel mai important, pentru mine este să: A. rememorez rolul, doleanţele, situaţiile de ansamblu şi prejudecăţile fiecaruia dintre participanţi. B. rememorez lista argumentelor pe care le am, selecţionându-le pe acelea care îmi conferă avantaj asupra concurenţei. 2. Negocierea îmi reuseşte mai bine atunci când: A. creez, împreună cu clientul, un climat relaţional favorabil, abdicând de la principiile-standard ale tehnicii ofertei.
- 152 -

Institutul Hyperion

Managementul Cercetării Transdisciplinare

B. sunt ireproşabil pe planul tehnicii ofertei. 3. În afaceri cel mai important lucru este să: A. furnizez clientului produsul şi/sau serviciul de care acesta are într-adevăr nevoie: astfel, îmi voi forma şi îmi voi menţine clientela. B. caut un câştig din fiecare tranzacţie excluzând riscul de a pierde. 4. În informarea pe care o doresc să o am despre client, acord prioritate: A. organizării firmei sale şi proiectelor pe care aceasta le are. B. echipamentelor pe care le foloseşte şi performanţelor lor tehnice. 5. Prima calitate a unui om de afaceri în acţiunea sa comercială este să: A. înţeleagă cum să vândă un produs şi/sau serviciu clientului. B. aibă dorinţa de a vinde. 6. Când clientul pune o întrebare cu caracter tehnic şi/sau economic la care nu ştiu sau nu pot să dau un răspuns pe loc, fiindu-mi necesare, să presupunem, şapte zile pentru a mă informa, este mai bine să: A. dau totuşi un răspuns pe care îl cred a fi corect, eventual scuzându-mă dacă acesta a fost eronat şi schimbând subiectul discuţiei. B. îi spun, foarte sincer: „Prefer să nu vă răspund imediat, dar mă voi documenta şi vă voi spune în şapte zile”, chiar cu riscul de a pierde respectiva afacere.

- 153 -

Institutul Hyperion

Managementul Cercetării Transdisciplinare

7. În debutul unei afaceri, când am deja, un interlocutor la client, dar voi întâlni tot la acesta o persoană de rang superior interlocutorului meu şi care, de asemenea, are o putere mai mare de decizie, încep prin a: A. căuta informaţii suplimentare asupra respectivei persoane pentru a-mi orienta mai bine comportamentul atunci când o voi întâlni. B. reîntocmesc dosarul tehnico-economic şi argumentele de care dispun pentru a nu lăsa loc nici unei „fisuri” în discuţii 8. Pentru clienţii repetitivi, prefer să am imaginea unui: A. vânzător din ce în ce mai sensibil la doleanţele clientelei, capabil să „aranjeze” lucrurile chiar dacă nu este, întotdeauna capabil şi/sau apt să răspundă pe loc, la toate întrebările cu caracter tehnic. B. specialist-expert, din ce în ce mai competent asupra produselor şi/sau serviciilor oferite/vândute şi de asemenea foarte exigent asupra datelor de care dispune. 9. La un dejun sau cină de afaceri am tendinţa să: A. nu discut despre respectiva afacere, ci numai despre lucruri extraprofesionale „de viaţă” B. revin asupra unor elemente ale afacerii, fiind foarte util să profit de acest moment, pentru a-l determina pe client să accepte puncte de vedere care nu necesită întocmirea sau prelucrarea unor documente. 10. În cazul interpretării divergente a unui detaliu al contractului care se negociază cu clientul, prefer să:
- 154 -

Institutul Hyperion

Managementul Cercetării Transdisciplinare

A. revin la esenţial, căci detaliile se vor regla mai bine ulterior, dacă ne vom pune de acord asupra problemelor de fond B. nu abandonez nici cel mai mic detaliu, deoarece acesta va antrena prin consecinţe, mai multe neplăceri. 11. Dacă un client, nemulţumit, îmi telefonează pentru a face o reclamaţie serioasă, fiind pe punctul de a se enerva şi de a adopta un limbaj răzbunător, ameninţător chiar, încep prin a: A. îi spune că reclamaţia sa este gravă şi ne vom ocupa imediat de soluţionarea aspectelor sesizate, dorinţa fiind de a-i satisface cât mai bine solicitările; după aceea, îl rog să repete punct cu punct, fiecare element al sesizării sale. B. îi arăta că rămân calm, punându-i clar, punct cu punct, întrebări asupra fiecaruia dintre elementele sesizate, astfel încât să îmi lămuresc cu mai puţină subiectivitate, situaţia creată. 12. În redactarea unei propuneri scrise, încep prin a: A. enunţa avantajele pe care le va avea clientul. B. descrie, cu claritate, afacerea pe care i-o propun. 13. Dacă mă aflu în postura de client interesat pentru un anumit produs şi/sau serviciu şi am în faţa mea un vânzător entuziast, care vorbeşte mult şi chiar „taie” încercările de a spune ceva, pentru a-mi argumenta cu orice preţ valoarea ofertei sale şi pentru a mă obliga astfel, să îi fac, imediat comanda: A. îl îndemn să continue să vorbească deoarece astfel voi avea mai multe elemente de fundamentare a unei bune decizii.

- 155 -

Institutul Hyperion

Managementul Cercetării Transdisciplinare

B. îl opresc cu scopul de a-i preciza punct cu punct ceea ce mă interesează pentru a nu vedea de fapt ceea ce vrea el. 14. Dacă mă aflu în postura de cumpărător şi ştiu că în întreprinderea pentru care lucrez există clauze condiţionale de a cumpăra (spre exemplu, plata în X zile de la livrare, condiţii specifice de calitate etc), în momentul în care primesc un furnizor cred că trebuie să: A. tratez, mai întâi, problemele privind preţul, structura sortotipodimensională a materialelor pe care doresc să le cumpăr etc. Abia în finalul întrevederii îi voi comunica clauzele condiţionale, astfel încât să putem realiza un eventual „aranjament” B. îi aduc la cunoştinţă încă un „start” sub forma unei reguli impuse şi nenegociabile clauzele condiţionale existente în intreprinderea mea, nelăsând loc nici unei ambiguităţi în negocieri şi nedorind nici un fel de compromis. 15. Acelaşi conţinut ca la întrebarea (13) dar, suplimentar, constat că el nu mă ascultă, deoarece nu ţine cont de condiţiile de utilizare, în particular, a produsului (condiţii pe care deja i le-am explicat) A. îl ascult cu răbdare, gândindu-mă că trebuie acceptate şi astfel de comportamente („Ia omul aşa cum este!...”) şi că, finalmente mă va asculta şi el pe mine. B. profit de prima ocazie care mi se iveşte (un apel telefonic, chemarea unui coleg etc.), pentru a-l conduce politicos la uşă deoarece nu am timp de pierdut cu astfel de indivizi...

- 156 -

Institutul Hyperion

Managementul Cercetării Transdisciplinare

16. La sfârşitul unei negocieri de vânzare, dacă am fost obligat să cobor nivelul preţului sub cel al unei afaceri care îmi era mai rentabilă am mai degrabă tendinţa generală de a: A. depăşi momentul pentru a obţine comanda, deci de a încheia afacerea în pierdere ţinând însă cont de faptul că în viitor voi putea face şi vânzări mai bune. B. adopta o poziţie fermă, pierzând respectiva afacere, neînregistrând deci rezultate financiare nefavorabile. 17. Într-o conjunctură în care un client vrea să cumpere un material, un produs sau o parte a unei instalaţii, iar eu am convingerea că acestea nu sunt într-adevar necesare (utile), dar că vânzarea se va dovedi profitabilă pentru mine: A. îi explic că este mai bine să evite cumpărarea, chiar dacă eu nu voi profita de pe urma respectivei afaceri. B. voi vinde pentru că...”afacerile sunt afaceri” şi la „urmaurmei” fiecare client este responsabil de cunoaşterea propriilor interese. 18. În situaţia în care un client nou – cu care am o întâlnire de afaceri al cărei subiect nu a fost, încă, avansat – îmi „aranjează” primirea de către unul dintre subalternii săi, acesta neputând să ia practic nici o decizie: A. discut cu respectivul subaltern, pentru a stabili o bună relaţie, fiind convins că astfel voi avea avantaje în respectiva afacere deşi cred, pentru moment că...îmi pierd timpul.

- 157 -

Institutul Hyperion

Managementul Cercetării Transdisciplinare

B. mă duc la întâlnire, dar apoi, cu politeţe mă retrag cât mai repede deoarece am convingerea că un adevărat om de afaceri competent şi eficient nu trebuie să îşi piardă timpul. 19. Situându-mă în „rolul” unui cumpărător, consider că în faţa unui vânzător trebuie să: A. arăt maxim de consideraţie şi răbdare ascultându-l până la capăt chiar dacă uneori „bate câmpii”. B. îl pun într-o poziţie de uşoară inferioritate (prin modul în care îl contactez, prin poziţionarea mobilierului în biroul meu etc.) pentru a evita ca acesta să mă „copleşească” cu argumente lungi, chiar inutile, fapt care m-ar face să-mi pierd timpul. 20. Dacă trebuie să ţin o expunere în faţa unui grup de oameni de afaceri, prima mea preocupare constă în general, în a: A. mă informa asupra fiecaruia dintre participanţi şi în funcţie de aceasta îmi voi organiza expunerea şi argumentările, neglijând unele puncte importante deoarece prima mea preocupare este să mă fac acceptat, acceptat pentru a vinde mai bine în viitor. B. îmi face un plan de conferinţă clar şi riguros, astfel încât să respect timpul şi aşezările fiecărui interlocutor şi să furnizez informaţiile esenţiale asupra viitoarei afaceri. Şi acum, după ce aţi formulat opţiunile dumneavoastră, vă rugăm să regrupaţi răspunsurile în funcţie de litera atribuită (A sau B) cât şi de paritatea sau imparitatea numărului întrebării. Pentru aceasta, clasificaţi fiecare dintre cele 20 de răspunsuri în câte una dintre cele patru casete de mai jos şi însumaţi
- 158 -

Institutul Hyperion

Managementul Cercetării Transdisciplinare

punctele aferente, pe categorii. Verificaţi apoi ca fiecare sumă a răspunsurilor pare şi impare să fie egală cu 10. Veţi obţine patru cifre ca, spre exemplu: Întrebări pare
Răspunsuri A Răspunsuri B TOTAL 7 3 10

întrebări impare
4 6 10

În continuare aranjaţi una după alta, în sensul lecturării „de la stânga spre dreapta”, cifrele corespunzătoare răspunsurilor dumneavoastră. În acest mod veţi obţine un număr format din cele patru cifre (în exemplul anterior, 7 4 3 6), în funcţie de care veţi putea recurge la interpretarea rezultatelor, după cum urmează: I. Dacă A şi B sunt, fiecare cifre pare, iar A este mai mare decât B (ca spre exemplul 6 6 4 4): Sunteţi dotat pentru prospectarea şi detectarea noilor afaceri. Temperamentul vă incită să căutaţi a vă crea dese contracte de afaceri cu clienţii, pentru a-i determina să vă spună cât mai multe lucruri despre doleanţele lor. Vă puteţi considera ca identificându-vă, în analiza, cu clientul, cu problemele sale. Nu de puţine ori încercaţi să seduceţi clientul (şi în general, orice interlocutor), determinându-l ca astfel, să vă caute ori de câte ori doreşte o consultaţie în domeniul afacerilor şi să vă remită, cu fermitate şi fără prea multe discuţii, comenzile sale. II. A şi B sunt impare şi inegale (spre exemplu: 7 3 3 7, 1 7 9 3 etc): Sunteţi un bun negociator. Vă face plăcere să vă întâlniţi cu clientul pentru a-l determina să cedeze în favoarea problemelor la care ţineţi foarte mult. Ştiţi să
- 159 -

Institutul Hyperion

Managementul Cercetării Transdisciplinare

vă „repliaţi” în orice moment al negocierilor, fără a ceda şi fără a înfrunta „dur”, direct, clientul, reuşind ca în final să obţineti ceea ce doriţi. III. A este impar şi B este par (spre exemplu 3 6 7 4); Aveţi înclinaţii spre a cerceta, prioritar, proiectele clienţilor. Vă face mare plăcere să analizaţi fiecare problemă cu care se confruntă clientul, cu scopul (nedisimulat) de a-i găsi o soluţionare eficientă, originală, personală. Sunteţi cu adevărat, un bun om de afaceri. IV. A şi B sunt, fiecare pare, dar A este mai mic decât B (spre exemplu 4 4 6 6): Sunteţi un bun realizator, un manager „pur” şi „dur”! Vă place foarte mult ca orice afacere să fie bine „tranşată” şi nu suportaţi nici cea mai mică imprecizie din partea clientului. Vă conduceţi afacerile cu rigoare şi sunteţi (vă faceţi) respectat de client. În caz de nevoie, în situaţii dificile, nu „vă plângeţi” şi nu vă exteriorizaţi. Sunteţi „făcut” pentru a vă finaliza munca în condiţii dintre cele mai bune! V. În fine dacă „reuşiţi” să obţineţi numărul 5555 este foarte posibil că sunteţi o prsoană echilibrată de afaceri, dar nu dispuneţi de suficientă calificare de specialitate. De asemenea, sunteţi o persoană autonomă, care îşi poate conduce o afacere de la A la Z, într-un stil precis şi calm. Dar care vă sunt defectele?!… Acest test vă relevă, în general, numai “ puncte forte” şi calităţi, fapt care nu trebuie să vă deranjeze deloc. Pentru că, de regulă, am fost învăţaţi să căutăm numai defectele (mai ales ale altora!…) şi, eventual, o “cale de mijloc”. Sau, în cel mai bun caz, să ne “detectăm”, analizăm şi îndreptăm lacunele pe care le avem, fiecare dintre noi, în diferite
- 160 -

Institutul Hyperion

Managementul Cercetării Transdisciplinare

domenii de activitate, mai ales când ne aflăm în faţa unor examene şi/sau concursuri. Viaţa, însă, ne demonstrează că lucrurile nu stau chiar aşa, mai ales în domeniul afacerilor! “Specialişti”, care de care mai “notorii” apar “peste noapte”, şcoli de “făcut” manageri se înfiinţează la tot pasul, teorii care de care mai sofisticate ne sunt “servite” cu sau fără …”garnitură”, dar noi… o ducem din ce în ce mai…(nu ştim cum să-i spunem!…)! Categoric, este foarte util să ne cunoaştem propriile defecte, pentru a le putea combate şi/sau chiar elimina. Este, însă, oare, bine să ne cunoaştem numai defectele pentru a reuşi în afaceri? În general, răspunsul este, categoric, nu! Pentru că demersul fundamental care ne poate asigura reuşita îl constituie numai cunoaşterea propriilor posibilităţi şi disponibilităţi, fără a ne supra- sau sub- aprecia. Astfel, dacă, de exemplu, suntem vânzători seducători, este eficient să urmărim detectarea a noi şi noi posibilităţi de a încheia afaceri cât mai rentabile.Dacă, însă, suntem gestionari riguroşi, va fi util să ne asociem şi să colaborăm cu o persoană posedând un temperament “suplu”, aceasta ajutându-ne să depăşim (cel puţin) cu succes unele situaţii mai dificile. Indiferent de calităţile relevate prin intermediul autodiagnosticului precedent, esenţial este ca, pe lângă ceea ce am învăţat şi vom mai învăţa (toată viaţa!), să reuşim SĂ FIM CEI MAI BUNI ÎN DOMENIUL ÎN CARE SUNTEM, DEJA, BUNI! Pentru că numai atunci ne vom simţi, realmente, foarte utili atât pentru clienţii/interlocutorii noştri, cât şi pentru întreprinderea la care lucrăm (vom lucra). Nu este, oare, mult mai eficient să acţionăm, cu ambiţie, dinamic şi dând dovadă de maximă adaptabilitate la mediu, în domeniul în care suntem (foarte sau cei mai) buni, folosindu-ne, astfel, talentul, fără a ne lamenta că nu am reuşit ceea ce alţii au făcut (de mult timp!…) în domeniul lor de activitate?…

- 161 -

Institutul Hyperion

Managementul Cercetării Transdisciplinare

2. Starea de spirit “marketing” 1.Starea de spirit marketing presupune şi una dintre următoarele condiţii: a) să ştii să satisfaci exemplar doleanţele clientelei, fără a ceda nimic faţă de obiectivele financiare pe care ţi le-ai propus, mai ales ţinând cont de faptul că „afacerile sunt afaceri”; b) să înţelegi că marketingul constituie o modalitate de apropiere de nevoile şi doleanţele exprimate de clientelă, cu scopul de a armoniza interesele întreprinderii cu cele ale pieţei, ale cererii cu oferta; c) să înţelegi că numai cei care ştiu să îşi facă publicitate şi să lupte împotriva concurenţei pot cuceri noi pieţe, mai ales în condiţiile unei lupte pentru „supravieţuire” din ce în ce mai acerbe; d) să ştii să lupţi, cu şi prin orice mijloace, pentru a influenţa cumpărătorii, mai ales dacă deţii posturi-cheie în structurile politice şi economice la nivel naţional; restul devine o problemă de „relaţii”...; e) să înţelegi că, adeseori, este mai util să îi părăseşti pe cei „mari”, decât să te plângi de ei; pentru că poate cineva să ne spună, cu certitudine, de ce unii au parte de lozul cel mare, iar alţii de protecţia celor „mari”?... f) să înţelegi că cei „mari” îi privesc „de sus” pe cei deştepţi, care nu sunt decât deştepţi; oamenii deştepţi îi dispreţuiesc pe cei „mari”, care nu au decât „mărimea” lor; iar oamenii „de treabă” îi plâng şi pe unii şi pe alţii, care au fie „mărime”, fie deşteptăciune, fără nici o virtute. g) să înţelegi că important este să ştii să faci afaceri pe banii altora. 2. Pentru un adevărat om de marketing, cel mai important lucru este să:

- 162 -

Institutul Hyperion

Managementul Cercetării Transdisciplinare

a) ştie ce şi cum să vândă; în acest sens, nu există produse şi/sau servicii care să nu poată să fie vândute, totul depinzând de arta comerciantului; b) fie prezentabil şi, atunci când situaţia o impune, neiertător şi intransingent, mai ales cu cei „slabi”; c) fie empatic şi persuasiv; d) cunoască toate detaliile tehnico-economice ale produselor şi/sau serviciilor comercializate, astfel încât să nu aibă nici o „fisură” în pregătirea sa şi să apară, în faţa clientelei, ca un specialist-expert în toate domeniile; e) fie capabil să învingă orice iniţiativă, acţiune şi/sau demers al concurenţei; f) constituie, pentru toţi colegii săi, ca şi pentru concurenţă, un exemplu de voinţă, ambiţie, putere de concentrare şi, mai ales, dinamism în lupta împotriva atât a oricărui adversar, cât şi a celor mai buni ca el. 3. Cel mai important lucru, într-o afacere, constă în a avea puterea să: a) dovedeşti că poţi fi, întotdeauna, mai bun decât oricare dintre partenerii şi/sau adversarii tăi; în afaceri nu poţi învinge decât dacă eşti mai abil decât oricare dintre interlocutori; b) te transpui în locul interlocutorului, pentru a crea un climat relaţional propice derulării unor afaceri durabile şi, mai ales, repetitive, din care ambii parteneri să iasă învingători; c) creezi relaţii parteneriale cu clienţi fideli şi repetitivi, chiar dacă, uneori, eşti nevoit să „cedezi”, puţin, din propriul „teritoriu”, în favoarea prietenilor şi/sau a colegilor de „breaslă”; d) nu cedezi nici cele mai mici dintre avantajele pe care le-ai câştigat, prin muncă şi perseverenţă, în lupta împotriva clienţilor şi/sau a partenerilor;
- 163 -

Institutul Hyperion

Managementul Cercetării Transdisciplinare

e) te concentrezi la maximum, pregătind până în cele mai mici amănunte detaliile întâlnirilor (reuniunilor) de negocieri; numai în acest mod îţi vei putea manipula, atent şi fin, interlocutorii, cu scopul de a câştiga câţi mai mulţi bani (mai ales că, în afaceri, nu toţi clienţii pot fi învingători); f) transpui în practică toate cunoştinţele de specialitate dobândite, cu scopul de a reuşi să câştigi câţi mai mulţi bani; în acest context, trebuie să ai (cel puţin) abilitatea de a-ţi depăşi partenerii de afaceri; g) fii tu însuţi, capabil, puternic, dornic de victorie în acerba luptă pentru bani, putere şi, mai ales, fără pic de milă împotriva concurenţei; aceasta trebuie eliminată de pe „scena” afacerilor, rapid şi definitiv. 4.A şti să vinzi înseamnă, prioritar, şi a: a) ştii cum să obţii de la partenerii de afaceri, orice gen de informaţii; b) ştii cum să îţi seduci interlocutorul, pentru a câştiga mai mulţi bani decât el; c) nu face propuneri ferme şi definitive, înainte de a calcula, cu mare precizie formularea acestora şi consecinţele implicate; d) nu pierde din vedere esenţialul şi acorda o maximă atenţie potenţialelor piedici ridicate de detalii; e) evita să fii primul care propune un preţ, mai ales având în vedere faptul că banul reprezintă cea mai...rară marfă din lume; f) pregăti, cât mai minuţios, detaliile unui dejun de afaceri copios, prilej care ar constitui, fără îndoială, un nou şi excelent prilej pentru a-ţi manipula interlocutorul, cu scopul de a fi învingător în faţa acestuia; g) aranja astfel lucrurile, încât, chiar în cursul primei întrevederi, una dintre cele două părţi (vânzătorul sau cumpărătorul) să solicite acordarea unui mic favor.
- 164 -

Institutul Hyperion

Managementul Cercetării Transdisciplinare

5. Este recomandabil ca, atunci când ne aflăm în postura unui cumpărător, să ştim să: a) vorbim numai de circa 20% din timp, în rest determinându-l pe interlocutor să ne răspundă la întrebări şi să ne explice planurile sale privind afacerea pe care i-o propunem; b) formulăm, întotdeauna, o sugestie sau o afirmaţie care să îl determine pe interlocutor să aibă o replică de genul: „Vă înşelaţi!”; c) nu „cădem” pradă intimidării pe care, eventual, ne-o impune interlocutorul; d) fim cât mai empatici, comprehensivi şi persuasivi; e) pornim de la principiul că adversarii nu trebuie să ne cunoască slăbiciunile, ceea ce nu înseamnă că nu trebuie să nu ni le cunoaştem noi!...; f) fim cât mai „flexibili”, dând dovadă de maximă adaptabilitate la mediu; g) nu acceptăm să fim luaţi „din scurt” pentru că orice partener de afaceri, indiferent de puterea sa economico-financiară, trebuie respectat. 6. În cursul unei întrevederi cu clientul, cred că trebuie să: a) îi dovedesc faptul că sunt impecabil pe planul ofertei; b) îi sugerez că numai o relaţie partenerială durabilă cu mine, îi va putea satisface doleanţele şi/sau exigenţele; c) îi demonstrez că sunt impecabil pe planul ofertei şi de asemenea, că concurenţii mei nu sunt „buni de nimic”; d) adopt un stil autoritar, ferm şi autarh, pentru a-i dovedi cine sunt şi, de asemenea, care sunt posibilităţile şi disponibilităţile mele; e) nu cedez nimic din ceea ce mi-am propus ca rezultat economicofinanciar;
- 165 -

Institutul Hyperion

Managementul Cercetării Transdisciplinare

f) dovedesc faptul că, indubitabil, îmi este mai uşor să îl determin să cedeze în favoarea mea, părăsindu-şi partenerii tradiţionali; g) îi sugerez că „gustul” pentru afaceri al concurenţei este cel puţin îndoielnic. 7. Un bun negociator este cel care ştie, până în cele mai mici amănunte, şi cum să: a) profite de cele mai mici neînţelegeri intervenite în rândul „taberei” adverse; b) speculeze orice greşeală a interlocutorului, pentru a-i demonstra, cu puterea faptelor, mai devreme sau mai târziu, că este mai bun ca el; c) lanseze zvonuri defăimătoare la adresa concurenţei; d) cedeze maxim 2-5% din cota de profit pe care şi-a propus-o; e) construiască un dialog care să îl pună în inferioritate pe client; f) abordeze „prin învăluire” un subiect, cu scopul de a-l determina pe client să înţeleagă toate potenţialele subtilităţi ale afacerii, inclusiv facilităţile pe care le poate obţine acceptând modalităţi mai puţin „obişnuite” de plată (lipsa facturilor pentru unele cantităţi, nedeclararea tuturor veniturilor şi a cotei de profit, „ocolirea” barierelor vamale impuse de autorităţi, etc.); g) obţină, prin orice căi şi mijloace, un profit mai mare decât partenerii săi, dovedindu-le că este impecabil pregătit; în acest fel, va demonstra că el şi numai el este partenerul ideal de afaceri. Răspunsuri corecte: 1-b; 2-c; 3-b; 4-c,d,e,g; 5-a,b,c,d,e,f,g; 6-a,b; 7-a

- 166 -

Institutul Hyperion

Managementul Cercetării Transdisciplinare

3. Testul atitudinii de învingător Citiţi afirmaţiile de mai jos şi apreciaţi în ce măsură sunteţi de acord sau nu cu fiecare dintre ele. Calculaţi-vă punctajul total obţinut (suma algebrică) şi citiţi interpretarea din final. Înainte de a trece la autotestare, precizăm că „parţial de acord” nu înseamnă simultan şi un „dezacord parţial”; putem fi de acord parţial cu o afirmaţie în sensul că aceasta se verifică doar în anumite situaţii, despre celelalte neputând spune nimic. Nr. Crt
1 2 3 4 5 6 7 Parţial Total de acord

Afirmaţie
Accept riscurile Nu trebuie niciodată să forţăm lucrurile Îmi place să iau iniţiativa Nu mă consider niciodată învins dinainte De felul meu sunt fatalist Nu mă las niciodată cuprins de panică Sunt o persoană care înfruntă problemele cu maximă decizie

Dezacord total

Dezacord parţial

de acord

8

Reflectez întotdeauna mult timp înainte de a mă angaja într-o acţiune

9 10

Tind să fiu defetist Trebuie să lupţi dacă doreşti

- 167 -

Institutul Hyperion
să reuşeşti 11 12 13 14 15 16 17 18 19 20 21 22 23 24 25 26 Nu sunt unul din cei cărora le place să se impună Fără efort nu se obţine niciodată nimic Sunt combinativ De obicei mă consider cel mai bun Viaţa este o luptă continuă Dacă nu riscam nu obţineam nimic Nu sunt ceea ce se cheamă un luptător Prefer siguranţa nu riscul Mă implic în realizarea proiectelor mele Nu-mi place competiţia Cine merge încet ajunge departe Iau rapid o decizie Numai cei puternici supravieţuiesc Fiecare este responsabil pentru opţiunile sale Nu renunţ aproape niciodată pentru a obţine ceva Îmi place să joc mai mult pentru plăcerea jocului decât pentru a învinge 27 Am nevoie de încurajări pentru că abandonez cu uşurinţă

Managementul Cercetării Transdisciplinare

- 168 -

Institutul Hyperion
28 29 30 Mă descurajez cu uşurinţă în faţa dificultăţilor Trebuie încercat totul pentru a obţine ceva Nu trebuie niciodată să aşteptăm ajutorul altcuiva

Managementul Cercetării Transdisciplinare

Cotarea Nr. Crt. 1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 11 12 13 14 15 16 Parţial de acord +1 -1 +1 +1 -1 +1 -1 -1 -1 +1 -1 +1 +1 -1 +1 +1 Total de acord +2 -2 +2 +2 -2 +2 -2 -2 -2 +2 +2 +2 -2 +2 -2 +2
- 169 -

Dezacord parţial -1 +1 -1 -1 +1 -1 +1 +1 +1 -1 +1 -1 -1 +1 -1 -1

Dezacord total -2 +2 -2 -2 +2 -2 +2 +2 +2 -2 +2 -2 -2 +2 -2 -2

Institutul Hyperion

Managementul Cercetării Transdisciplinare

17 18 19 20 21 22 23 24 25 26 27 28 29 30

-1 -1 +1 -1 -1 +1 +1 +1 +1 -1 -1 -1 +1 +1

-2 -2 +2 -2 -2 +2 +2 +2 -2 -2 -2 -2 +2 +2

+1 +1 -1 +1 +1 -1 -1 -1 +1 +1 +1 +1 -1 -1

+2 +2 -2 +2 +2 -2 -2 -2 +2 +2 +2 +2 -2 -2

Interpretarea rezultatelor • Dacă aţi obţinut între -60 şi -31 de puncte: sunteţi caracterizat de o tendinţă foarte puternică de abandon, de cedare în faţa situaţiilor problematice. Sunteţi pesimist, defetist, nesigur, timorat, apatic, fatalist, depresiv. Reflectaţi ceva mai mult la stilul dv. de viaţă; căutaţi să vă cunoaşteţi cât mai bine aptitudinile şi identificaţi domeniile în care le puteţi valorifica. Nu cedaţi la prima dificultate: pentru început propuneţi-vă să încercaţi cel puţin de două ori. Veţi obţine rezultate surprinzătoare pentru dv. înşivă. • Între -30 şi 0 puncte: sunteţi înclinat spre abandon, nu aveţi încredere în forţele proprii, vă temeţi de riscuri, refuzaţi să luaţi iniţiative; sunteţi
- 170 -

Institutul Hyperion

Managementul Cercetării Transdisciplinare

conformist, vă lipseşte energia, preferaţi stabilitatea cu orice preţ. Aveţi tendinţa de a vă subevalua, de unde şi multe din caracteristicile enunţate. Aveţi mult mai multe posibilităţi decât credeţi; propuneţi-vă mai mult şi veţi reuşi mai mult. • Între +1 si +30 de puncte: aveţi o psihologie de învingător, sunteţi entuziast, optimist, conştient de propriile capacităţi, încrezător în forţele proprii, capabil de a vă asuma iniţiative. Bine orientat şi autoorientat, sunteţi destinat succesului. Aveţi aptitudini de lider. • Între +31 si +60 de puncte: aveţi o psihologie de învingător, cu orice preţ. Sunteţi energic, curajos, decis, pasionat de risc, dar uneori arogant, sfidător, cu tendinţe de supraevaluare. Tendinţa de a vă autodepăşi vă face să apelaţi uneori la mijloace discutabile din punct de vedere moral. Acceptaţi faptul că mai sunt şi alţi oameni valoroşi în jurul dv., fiţi mai cooperant şi căutaţi să vă cenzuraţi, mai mult sau mai puţin, după caz, tendinţele de dominare; reuşitele dv. vor fi mai numeroase şi mai bine apreciate social.

4. Autodiagnosticarea capacităţilor individuale de disimulare, agresivitate, manipulare şi atitudine pasivă Răspundeţi spontan la propoziţiile sau frazele de mai jos, notând cu: A – în situaţia în care propoziţia sau fraza reflectă mai curând ADEVĂRAT modul dumneavoastră de a gândi şi/sau acţiona: F – în situaţia în care propoziţia sau fraza reflectă mai curând FALS modul dumneavoastră de a gândi şi/sau de a acţiona:
- 171 -

Institutul Hyperion

Managementul Cercetării Transdisciplinare

Nr. crt. 1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 11 12 13 14 15 16

Propoziţia sau fraza

A

F

Spun adeseori „da” chiar dacă aş dori să spun „nu” Îmi apăr drepturile fără a împieta asupra drepturilor unor terţe persoane Prefer să disimulez ceea ce gândesc sau resimt, mai ales în situaţia în care nu îmi cunosc bine interlocutorul Sunt mai curând, autoritar şi decis În general este mai eficient sau abil să acţionezi prin intermediul unor terţe persoane decât în mod direct Nu îmi este teamă să critic şi să spun oamenilor ceea ce gândesc Refuz întotdeauna sarcini şi/sau responsabilităţi care apreciez că nu revin atribuţiilor mele Nu îmi este teamă să îmi exprim părerea, chiar şi în situaţia în care am în faţa mea interlocutori (cel puţin aparent) ostili În cazul unei discuţii contradictorii prefer să stau retras pentru a vedea ce se întâmplă Mi se reproşează lipsa totală de comunicare Îmi este greu să îi ascult pe alţii cum îşi expun propriile opinii. Fac astfel încât să „pătrund” secretele interlocutorilor, acest fapt îmi conferă certe avantaje asupra lor În general sunt considerat suficient de „orientat” şi abil în relaţiile interpersonale În relaţiile cu interlocutorii întreţin raporturi bazate mai curând pe încredere decât pe dominare şi calcul exagerat Prefer să nu solicit sprijinul (ajutorul) colegilor, întrucât aş risca să fiu apreciat ca incompetent de către aceştia Sunt timid şi mai mult mă simt „blocat” în situaţiile în care trebuie să realizez o acţiune neobişnuită

- 172 -

Institutul Hyperion

Managementul Cercetării Transdisciplinare

17 18 19 20

Mi se spune brânză bună în burduf de câine; aceasta mă enervează teribil şi întotdeauna exteriorizându-mă provoc ilaritate Sunt specialist în contactele faţă în faţă Adeseori îmi place să „joc” comedie; cum altfel aş putea să îmi ating cu maximă eficacitate scopurile şi/sau obiectivele propuse? Sunt „precipitat” şi „tai” adeseori cuvântul interlocutorilor mei fără a realiza la momentul oportun greşeala pe care o comit printr-un astfel de gest

21 22 23 24 25 26 27 28 29 30 31 32 33 34 35 36

Am ambiţie şi sunt gata să fac tot ceea ce trebuie pentru a-mi atinge scopul propus În general ştiu ce şi când trebuie să văd: este esenţial pentru a reuşi În caz de dezacord cu interlocutorul meu caut compromisuri realiste pe baza unor interese mutuale Prefer să „joc” cu cărţile pe faţă Am tendinţa de a lasa pe mâine ceea ce pot face astăzi Abandonez adeseori o acţiune fără a o termina În general mă prezint cum sunt, fără a-mi disimula sentimentele Este greu să fiu intimidat A-i face pe alţii să le fie frică de mine este un foarte bun mijloc de a acapara puterea Dacă am fost înşelat o dată ştiu să profit de prima ocazie ce mi se iveşte pentru a-mi lua revanşa Pentru a critica pe cineva este eficace să îi reproşez că nu îşi urmează propriile-i principii. Va fi în mod fortuit de acord Ştiu să îmi trag partea: prin urmare mă descurc foarte bine Sunt capabil să fiu eu însumi continuând a fi acceptat de anturaj În cazul în care nu sunt de acord cu cineva sau ceva, nu ezit să arăt aceasta, fără pasiune şi în consecinţă mă fac ascultat Îmi este teamă să nu îmi inoportunez anturajul Îmi este dificil să îmi trag partea şi chiar să aleg

- 173 -

Institutul Hyperion

Managementul Cercetării Transdisciplinare

37 38 39 40 41 42 43 44 45 46 47 48 49 50 51 52 53 54 55 56

Nu îmi place să fiu singura persoană cu o anumită opinie în cadrul unui grup: în acest caz prefer să tac Nu îmi este teamă să vorbesc în public Viaţa nu este constituită decât din raporturi de forţă şi luptă. Nu îmi este teamă să relev aspectele periculoase şi/sau riscante implicate de unele acţiuni/activităţi. A crea conflicte poate fi adeseori o modalitate eficace pentru a reduce tensiunile A juca sincer, deschis, cinstit este un bun mijloc pentru a câştiga încrederea interlocutorilor Ştiu să ascult şi să nu tai cuvântul interlocutorilor Duc până la capăt ce am decis să fac (realizez) Nu îmi este teamă să îmi exprim/exteriorizez sentimentele, indiferent care ar fi ele Ştiu bine cum să determin interlocutorii să adere la opiniile mele, astfel să îi „converg” spre finalitatea pe care o urmăresc A-ţi flata interlocutorul rămâne un bun mijloc de a obţine ceea ce vrei Îmi este dificil să mă încadrez în timpul ce mi-a fost acordat pentru o alocuţiune Ştiu, atunci când este cazul, să apelez la umorul macabru Sunt serviabil şi plăcut în compania interlocutorilor mei: mai mult, uneori îmi place să mă „las” puţin explorat Îmi place mai degrabă să observ decât să particip Prefer să fiu în culise nu pe scenă Nu cred că manipularea interlocutorilor este o soluţie eficientă Nu trebuie să îţi anunţi prea repede intenţiile, deoarece rişti să fii greşit înţeles Şochez adeseori interlocutorii prin propunerile pe care le formulez Prefer să fiu „lup” decât „mieluşel”

- 174 -

Institutul Hyperion

Managementul Cercetării Transdisciplinare

57 58 59 60

A-ţi manipula interlocutorii constituie adeseori singurul mijloc practic pentru a obţine ceea ce vrei În general ştiu să protestez cu eficacitate, fără agresivitate excesivă Nu cred că problemele pot fi într-adevăr soluţionate fără a depista cauzele reale care le-au generat Nu îmi place să fiu „rău văzut”

Aşadar, testul va releva capacităţile şi/sau disponibilităţile dumneavoastră pentru adoptarea, predominant, în relaţiile de afaceri atitudinilor de: disimulare (D); agresivitate (A); manipulare (M); pasivitate (P).

Pentru a vă autodiagnostica cele patru capacităţi şi/sau disponibilităţi, vă rugăm să procedaţi în continuare astfel: a) încercuiţi şi alegeţi pentru fiecare propoziţie sau frază (numerotată de la 1 la 60), numai răspunsurile marcate de dumneavoastră cu A; b) fiecare răspuns A, aferent unei propoziţii sau fraze, corespunde uneia dintre cele patru atitudini (D, A, M, şi respectiv, P). În consecinţă, pentru a vă identifica dispoziţiile şi/sau capacităţile aferente în fiecare dintre cele patru atitudini înscrieţi semnul „X” în casetele corespunzătoare din tabelul de mai jos.

- 175 -

Institutul Hyperion

Managementul Cercetării Transdisciplinare

Atitudine de
DISIMULARE

Atitudine de
AGRESIVITATE

Atitudine de
MANIPULARE

Atitudine
PASIVĂ

2= 8= 14= 18= 23= 24= 27= 33= 34= 38= 43= 44= 45= 53= 58= TOTAL= (Max 15)

4= 6= 10= 11= 20= 21= 28= 29= 30= 39= 40= 48= 49= 55= 56= TOTAL= (Max 15)

3= 5= 9= 12= 13= 19= 22= 31= 32= 41= 42= 46= 47= 54= 57= TOTAL= (Max 15)

1= 7= 15= 16= 17= 25= 26= 35= 36= 37= 50= 51= 52= 59= 60= TOTAL= (Max 15)

c) în mod evident cu cât cuantumul punctajului fiecărei coloane va fi mai apropiat de 15 cu atât rezultă că dispuneţi de înclinaţii (autorecunoscute) spre preponderenţa uneia sau alteia dintre cele patru tipuri de atitudini. OBS.: Precizăm faptul că o ierarhizare a preferinţelor pentru un anume tip de atitudine nu poate avea decât un caracter subiectiv.
- 176 -

Institutul Hyperion

Managementul Cercetării Transdisciplinare

5.Autodiagnosticarea potenţialului înclinaţiei către conservatorism şi/sau adaptabilitate la dinamica schimbărilor Acest test îşi propune să releve, în două etape distincte: a) propriile capacităţi şi/sau disponibilităţi de: • • • • analiză a contextului dat (A); supervizare a acţiunilor întreprinse de interlocutori, colegi, etc. (S); integrare a faptelor (acţiunilor) într-un context dat sau potenţial (I); explorare a unor acţiuni noi, vizând ameliorarea propriilor performanţe şi/sau pe cele ale altor persoane (E); b) potenţialul înclinaţiei dumneavoastră către conservatorism şi/sau adaptabilitatea la dinamica schimbărilor (eventual, promovarea şi susţinerea acestora), potenţial în funcţie de rezultatele autodiagnosticului de la paragraful (a). Pentru a vă autodiagnostica propriile calităţi şi/sau disponibilităţi de A S I şi/sau E, vă rugăm să răspundeţi spontan (aveţi maximum 15 secunde de reflecţie pentru fiecare formulare), la următoarele propoziţii sau fraze, notând cu: 0 – nu sunt deloc de acord; 1 – sunt, dar foarte puţin de acord; 2 – înclin să fiu mai curând de acord; 3 – categoric sunt de acord.

- 177 -

Institutul Hyperion

Managementul Cercetării Transdisciplinare

Nr. Crt. 1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 11 12 13 14 15 16 17 18 19 20 21 22 23 24

Propoziţia sau fraza Încerc să am în orice circumstanţă un comportament adecvat situaţiei fără a manifesta nici o ambiguitate Îmi place să reflectez (gândesc) în singurătate Resimt, imediat, un sentiment de apropiere sau de repulsie faţă de interlocutorii mei Analizez şi compar cu maximă grijă toate posibilităţile de a alege înaintea luării unei decizii Îmi schimb facil părerile Îmi trebuie timp pentru a-mi forma o părere asupra unei persoane (interlocutorului meu) Am principii de viaţă pe care le respect cu stricteţe Îmi plac soluţiile practice, bazate pe o experienţă anterioară Explic clar şi simplu orice stare de fapt Pentru a examina o problemă (situaţie de fapt) am nevoie de un contact cu realitatea Elaborez facil şi rapid sinteza mai multor idei Mă feresc de evidenţe, certitudini şi prejudecăţi Cred că legile trebuie aplicate în mod egal tuturor Detest neprevăzutul şi improvizaţiile Acord importanţă fiecărui detaliu al unei probleme Încep analizarea unei probleme (stări de fapt) prin a discerne principalele aspecte care o caracterizează Nu îmi plac conflictele Fac eforturi pentru a înţelege ideile exprimate de interlocutorii mei Sunt sensibil la dificultăţile cu care se confruntă anturajul şi/sau interlocutorii mei Apreciez că supleţea comportamentului (adaptabilitatea) constituie o dovadă a lipsei de fermitate Îmi apăr şi susţin propriile idei cu fermitate şi îndârjire Îmi afirm (promovez) ideile cu rigoare şi precizie maxime Sesizez rapid deficienţele şi/sau erorile unei propuneri Îmi place să mă exprim în scris - 178 -

0

1

2

3

Institutul Hyperion 25 26 27 28 29 30 31 32 33 34 35 36 37 38 39 40

Managementul Cercetării Transdisciplinare

Sunt discret şi rezervat Detest procedurile rigide şi închise Detest să fiu constrâns sau limitat în acţiunile pe care le întreprind. Îmi desfăşor acţiunile pornind de la intuiţii complicate, uneori inexplicabile pe moment Nu îmi place să fiu singur Îmi place să descopăr lucruri (fapte) noi Plec într-o călătorie numai după ce în prealabil miam stabilit cu exactitate itinerariul Îmi place să găsesc soluţii personale, originale situaţiilor cu care mă confrunt Sunt o persoană amabilă şi deschisă oricărui dialog Mă adaptez rapid schimbărilor Îmi place să mi se încredinţeze numai sarcini însoţite de instrucţiuni precise şi detailate Acord o mare importanţă reacţiilor interlocutorilor mei Îmi place să îi conving pe interlocutori că am dreptate şi pe această bază, să îi entuziasmez Sunt curajos şi nonconformist Bunul simţ constituie o trăsătură de bază a caracterului meu Ştiu să evit contradicţiile

Acum, după formularea răspunsurilor la cele 40 de propoziţii sau fraze, vă rugăm să completaţi punctajul obţinut, conform tabelului următor. După cum observaţi, fiecare coloană denotă una din trăsăturile caracteristice ale personalităţii dumneavoastră.
Spirit analitic (A) 1= 4= 6= 9= Spirit supervizor (S) 7= 8= 13= 14= Spirit integrator (I) 5= 17= 18= 19= - 179 Spirit explorator (E) 2= 3= 10= 11=

Institutul Hyperion 12= 16= 22= 24= 31= 39= Total A = 15= 20= 21= 23= 25= 35= Total S =

Managementul Cercetării Transdisciplinare 26= 29= 33= 34= 36= 37= Total I = 27= 28= 30= 32= 38= 40= Total E =

După ce aţi obţinut totalul fiecărei coloane vă rugăm să calculaţi totalul general (Total G) care va fi dat de rezultatul însumării celor patru totaluri. Total G = Total A + Total S + Total I + Total E După calcularea lui Total G, este interesant să determinaţi ponderea deţinută în cadrul acestuia de fiecare total obţinut pentru A, S. I. şi E, astfel: A = Total A/Total G; S = Total S/Total G I= Total I/Total G E= Total E/Total G În continuare, în vederea autodiagnosticării potenţialului dumneavoastră către conservatorism şi/sau adaptabilitate la dinamica schimbărilor, este necesar să completaţi tabelul “Analiza polilor preferinţelor ” conform modelului de mai jos:
Situaţia A+S A+E A S I Conservatorism Afirmare Rezervă Analiză Practică Prezent + = Adaptabilitate Imaginaţie Spontaneitate Intuiţie Teorie Viitor Situaţie I+E S+I E A E

- 180 -

Institutul Hyperion
S S A A+I Securitate Conformitate Tradiţie Continuitate

Managementul Cercetării Transdisciplinare
Risc Supleţe Adaptare Mutaţie E I I S+E

7. Autodiagnosticarea capacităţii de a rezista stresului

Definit de specialişti ca “reacţie la punerea în alertă a corpului uman, îndeosebi a psihologiei individului,” stresul este relevat prin apariţia unei tensiuni generale a organismului fiecăruia dintre noi (accelerarea ritmului cardiac, aflux sanguin în muşchi, secreţii hormonale etc.), ca reacţie la diferiţii stimuli proveniţi din mediul ambiental. În situaţii generatoare de stres, organismul reacţionează (sau ar trebui să reacţioneze) rapid, printr-o mobilizare generală a tuturor facultăţilor intelectuale şi emoţionale de care dispune un individ, în vederea adaptării şi pregătirii unei acţiuni de răspuns la stimulii externi (ambientali) receptaţi. Această dublă reacţie a organismului nostru (relevată prin apariţia tensiunii generale psihoneuromotorii şi mobilizarea tuturor facultăţilor intelectuale şi emoţionale de care dispunem) poate fi cauzată de perceperea unui pericol, a unei ameninţări sau, adeseori, de apariţia (“înregistrarea” şi “decodificarea“) unei situaţii noi şi/sau (cel puţin aparent) decisivă etc. Aşadar stresul este un semnal de alarmă, urmat de un proces de autotensionare, care pregăteşte individul să reacţioneze la stimuli proveniţi din mediul său ambiental în vederea adaptării la acesta. La întrebarea atât de des întâlnită: “oare stresul este, întodeauna negativ? ” răspunsul dat de specialişti este “Categoric, NU!”.

- 181 -

Institutul Hyperion

Managementul Cercetării Transdisciplinare

Fiecare dintre noi are, deci, nevoie de o doză minimă de stres, în scopul de a fi motivaţi să acţioneze. În caz contrar, există pericolul căderii într-o existenţă vegetativă, în cadrul căreia interesul pentru acţiune este continuu şi ireversibil descendent, mergând până la anulare. Dar, deşi avem nevoie de stimulente fizice şi psihologice pentru a (re-) acţiona, din momentul în care nu mai avem capacitatea şi mijloacele de a răspunde la stimulii proveniţi din mediul nostru ambiental, stresul devine absolut nociv, profund dăunător. Prin urmare, energia acumulată şi necheltuită se va “întoarce” rapid şi chiar “brutal” împotriva propriului nostru organism, creându-ne o largă gamă de simptome fizice (oboseală, insomnii, migrene etc.) şi psihologice (iritabilitate, anxietate, ezitări, pierderi de memorie, “atac de panică”, etc.) absolut dezagreabile şi cu urmări din cele mai imprevizibile. În consecinţă, printre cele mai frecvent recomandate strategii antistres se numără şi următoarele: 1. optimizarea gestionării propriului nostru timp, apelând spre exemplu la: definirea priorităţilor, planificarea riguroasă zilnică a acţiunilor pe care urmează să le întreprindem; puterea de a refuza ceea ce, din diferite motive, nu ne convine etc.; 2. practicarea “automentenanţei” ( a avea grijă de noi înşine), ceea ce înseamnă: a face pauze de lucru pe parcursul unei zile; a ne oferi, din când în când, un mic cadou, o mică plăcere; a şti şi a avea puterea de a renunţa la activităţi care nu ni se mai dovedesc rentabile etc; 3. ameliorarea condiţiilor propriei noastre existenţe cotidiene, respectiv, a condiţiilor de: habitat; confort (atât acasă cât şi la serviciu); alimentaţie; exerciţii fizice; somn; activităţi recreative; etc;. 4. învăţarea (în sensul acumulării deprinderilor aferente) şi “antrenarea” fiecăruia dintre noi pentru a lucra în condiţii de stres (să nu uităm faptul că
- 182 -

Institutul Hyperion

Managementul Cercetării Transdisciplinare

adeseori, suntem stresaţi din cele mai diverse şi … neobişnuite motive ca, spre exemplu: persoanele din anturajul nostru “parcă au ceva cu noi, sunt geloase şi invidioase pe realizările noastre”; subalternii, colegii chiar şi şefii nu mai sunt “ei înşişi”, făcând orice pentru a ne împiedica să realizăm ceea ce ne-am propus etc. Iar dacă persoanele din mediul nostru ambiental nu sunt capabile să ne streseze, o … facem noi înşine, adeseori cu o “largheţe” dezarmantă, complicându-ne din şi/sau pentru cele mai mici şi nesemnificative motive…). Iar acum, după pezentarea acestor succinte considerente referitoare la stres şi la principalele forme de manifestare caracteristice acestuia, supunem atenţiei dumneavoastră “rezolvarea” a două teste, care au ca scop autodiagnosticarea propriilor capacităţi de a rezista acestei stări psihofizice şi intelectuale. Evident, va fi necesar să fiţi cât mai puţin subiectivi, răspunzând (în maxim 5 secunde de la terminarea lecturării fiecărei propoziţii sau fraze) în funcţie de ceea ce sunteţi şi nu de ceea ce apreciaţi că sunteţi (sau ar trebui să fiţi, conform percepţiei stimulilor proveniţi din mediul ambiental)… Răspundeţi, spontan, la întrebările de mai jos, acordând fiecăruia câte un punctaj, după cum urmează: 1-niciodată; 2-uneori; 3-frecvent; 4-întotdeauna;
Nr. crt 1 2 3 Întrebarea Urmăriţi să realizaţi maximum de acţiuni în minimum de timp? Sunteţi impacientaţi în situaţii în care intervin amânări de termene sau întreruperi? Este obligatoriu să câştigaţi, pentru a avea întodeauna plăcerea de a juca? - 183 Punctaj 1 2 3 4

Institutul Hyperion 4 5 6 7 8 9 10 11 12 13 14 15 16 17 18 19 20

Managementul Cercetării Transdisciplinare

Apăsaţi pe accelerator înainte ca lumina semaforului să fie comutată pe culoarea roşie? Vă este teamă să cereţi ajutor şi/sau să exprimaţi ceea ce vă este necesar pentru a reuşi? Căutaţi, în mod constant, respectul şi admiraţia aproapelui? Sunteţi adeseori iritat de maniera puţin eficace în care acţionează mulţi oameni? Vă priviţi des ceasul? Căutaţi, în mod constant, să vă amelioraţi poziţia, (status-ul) şi realizările? Aveţi tendinţa de a vă angaja în cât mai multe acţiuni, chiar şi atunci când dispuneţi de puţin timp? Aveţi obiceiul de a face mai multe lucruri deodată? Sunteţi adeseori mânios sau iritat? Vă aflaţi întodeauna în compania unui anturaj astfel încât să evitaţi singurătatea? Vorbiţi într-un ritm alert, pentru a accelera derularea conversaţiilor? Vi de întâmplă să fiţi şi deci, să vă consideraţi o fire precipitată, grăbită? Sunteţi caracterizat într-un anume fel în anturajul dumneavoastră? Sunteţi în mod tipic angajat în proiecte şi/sau activităţi diferite în acelaşi moment? Există multe termene necesar a fi respectate în activitatea dumneavoastră? Vă simţiţi vinovat în situaţiile în care vă relaxaţi şi nu faceţi nimic în timpul dumneavoastră liber? Vă asumaţi prea multe responsabilităţi cu scopul de a realiza mai multe lucruri în acelaşi timp? TOTAL PUNCTAJ (pe fiecare coloană)

Răspundeţi la întrebările de mai jos acordând fiecăreia un punctaj după cum urmează: 1-aproape niciodată; 2-uneori; 3-frecvent;
- 184 -

Institutul Hyperion

Managementul Cercetării Transdisciplinare

4-aproape întotdeauna.
Nr. crt 1 2 3 4 5 6 7 Întrebarea Toate lucrurile trebuie făcute perfect; atât cele realizate de noi cât şi cele realizate de alţii. Trebuie să fac eu ceea ce ar trebui alţii să realizeze. Mă simt din ce în ce mai singur, chiar în familie sau în compania prietenilor. Sunt enervat în situaţiile în care oamenii nu sunt atenţi şi nu ascultă ce le spun. Am senzaţia că evenimentele mă antrenează împotriva voinţei mele: mai mult, nici nu mă mai pot controla. Categoric, trebuie să nu am nici o slăbiciune. Chiar în situaţii în care activitatea cotidiană îmi este supraîncărcată nu ştiu să spun “nu” unei solicitări suplimentare. Iar dacă aş face-o m-aş simţi vinovat. Abandonez repede. În consecinţă, trebuie să caut noi distracţii, altfel impacientându-mă. Mă simt relativ străin de ceea ce mă înconjoară. Mă simt incapabil să mă destind. Întodeauna există ceva care să mă preocupe. Cu fiecare zi trecută, mă simt din ce în ce mai dezgustat şi debusolat de ceea ce se întâmplă în mediu meu ambiental. Nu am simţul umorului. Mai mult, mă simt incapabil să râd la o glumă făcută pe seama mea Evit să spun ceea ce gândesc. Am o atitudine negativistă: critic tot ceea ce mă înconjoară; mai mult, mă critic şi pe mine şi nu văd decât “latura neagră” a lucrurilor La sfârşitul fiecărei zile am senzaţia că m-am “învârtit” degeaba, “bătând pasul pe loc”, chiar regresând în acţiunile întreprinse. În momente de genul celor de la pct. 15, uit de întâlniri şi chiar de lucruri până atunci perfect cunoscute. Mă simt uşor iritabil şi chiar coleric, oamenii care mă înconjoară mă decepţionează. - 185 Punctaj 1 2 3 4

8 9 10 11 12 13 14 15 16 17

Institutul Hyperion 18 19 20 21 22 23 24 25 26 27 28

Managementul Cercetării Transdisciplinare

Gândesc că, în orice situaţie, o aventură amoroasă îmi poate aduce, mai degrabă complicaţii, decât plăcere. Mă consider utilizat, manipulat şi chiar exploatat de către alţii. Mă trezesc foarte devreme, dimineaţa, nemaiputând adormi. Mă simt neliniştit, fără să ştiu de ce. Sunt nesatisfăcut de activitatea mea profesională. Sunt nesatisfăcut de rezultatele obţinute în activitatea extraprofesională Situaţia mea nu este deloc ceea pe care mi-aş dorio. Evit singurătatea, fiindcă îmi este teamă de ea. Adorm foarte greu Mă trezesc foarte greu. Am senzaţia că nu mă pot ridica din pat, mai ales când mă gândesc ce am de realizat în respectiva zi. TOTAL PUNCTAJ (pe fiecare coloană)

După însumarea pe coloană a punctajului acumulat vă veţi putea autodiagnostica rezistenţa la stres. Răspunsurile vă vor permite să reflectaţi, într-o manieră cât mai puţin subiectivă asupra punctelor forte şi asupra celor deficitare care caracterizează echilibrul dumneavoastră psihic şi fizic.

- 186 -

Institutul Hyperion

Managementul Cercetării Transdisciplinare

8.Autodiagnosticarea stilului de comunicare (individualist sau de grup) Fapt binecunoscut, mai ales în ţările cu o economie dezvoltată, dar încă foarte puţin abordată prin prisma teoretizării practicii în ţara noastră, comunicarea constituie elementul fundamental al relaţiilor interpersonale. În acest context, convinşi fiind că domeniul are multiple şi complexe posibilităţi de ameliorare practică – pornind, însă, de la cunoaşterea şi perfecţionarea bazei naţional-teoretice individuale – vă propunem următorul test, având ca scop autodiagnosticarea stilului dumneavoastră de comunicare. Alegeţi din cadrul fiecărui grup de câte două fraze sau propoziţii enumerate şi enunţate mai jos (grup constituit din formulări cu numere par şi impar), pe cea care apreciaţi că vă caracterizează cel mai bine. Este, deci, imperativ ca din cadrul fiecărui grup de câte două formulări, să alegeţi numai una (încercuind numărul acesteia). 1. 2. 3. 4. 5. 6. 7. 8. 9. Îmi place acţiunea. Tratez problemele în mod metodic. Cred că lucrul în echipă este mai eficient decât cel individual. Îmi place noul. Mă interesează mai mult avantajele viitorului, decât cele conferite de trecut. Îmi place să lucrez împreună cu alte persoane. Îmi place să asist la reuniuni (şedinţe) de grup bine organizate. Acord mare importanţă termenelor de realizare a acţiunilor întreprinse. Nu suport spiritul contradictoriu individualist.
- 187 -

Institutul Hyperion

Managementul Cercetării Transdisciplinare

10. Apreciez că ideile noi trebuie dovedite ca eficiente, înainte de a fi transpuse în practică. 11. Îmi place emulaţia, care generează raporturi constructive şi creative între colegi. 12. Sunt, întotdeauna, în căutarea a noi şi noi posibilităţi de acţiune. 13. Urmăresc în mod constant, să îmi stabilesc obiective clare şi precise. 14. Odată începută o activitate, îmi place să o realizez în termen. 15. Încerc pe cât posibil să înţeleg emoţiile oamenilor. 16. Din momentul în care nu sunt de acord cu anturajul meu, nu ezit să i-o aduc la cunoştinţă. 17. Îmi place să primesc aprecieri asupra calităţii muncii mele. 18. Apreciez că metoda „paşilor mărunţi” este foarte eficace. 19. Cred că percep foarte bine starea psihologică a interlocutorilor. 20. Îmi place să găsesc, pentru fiecare problemă, soluţii creative. 21. Elaborez, în mod constant, extrapolărişi proiecţii ale acţiunilor de întreprins. 22. Sunt sensibil la nevoile altora. 23. Planificarea este cheia succesului. 24. Mă impacientez atunci când deliberările se prelungesc. 25. Ştiu să rămân calm, în faţa oricărei situaţii. 26. Ataşează o maximă importanţă experienţei de viaţă’. 27. Ascult oamenii. 28. Mi se spune că am un „spirit viu, ardent”. 29. Ataşez o maximă importanţă cooperării. 30. Apelez la logică pentru a judeca şi interpreta diferitele posibilităţi. 31. Îmi place să conduc acţiuni derulate pe mai multe fronturi.
- 188 -

Institutul Hyperion

Managementul Cercetării Transdisciplinare

32. Îmi pun, întotdeauna, întrebări. 33. Învăţ din propria experienţă. 34. Cred că ştiu să îmi stăpânesc emoţiile. 35. Ştiu să prevăd eventualele reacţii la anumite decizii. 36. Nu acord atenţie detaliilor. 37. Analiza trebuie să preceadă, întotdeauna, acţiunea. 38. Sunt capabil să judec ambianţa care a fost creată în cadrul unui grup. 39. Am tendinţa de a începe acţiuni şi de a nu le finaliza. 40. Mă cred capabil să iau decizii individuale. 41. Caut să rezolv sarcini diferite. 42. Contez mult pe observări şi date statistice. 43. Sunt capabil să îmi exprim cu francheţe sentimentele. 44. Îmi place să îmi concep noile proiecte. 45. Îmi place să citesc mult. 46. Cred că pot face astfel încât lucrurile să „meargă de la sine”. 47. Nu îmi place să mă ocup decât de o anumită problemă, prioritară, pentru moment, în raport cu altele. 48. Îmi place să obţin rezultate. 49. Sunt fericit să am ocazia să cunosc mai bine alte persoane. 50. Îmi place varietatea. 51. Faptele vorbesc prin ele însele. 52. Îmi utilizez, la maximum posibil, imaginaţia. 53. Lucrările de lungă durată şi complexe mă impacientează. 54. Spiritul meu este, întotdeauna, activ. 55. Marile decizii trebuie luate cu prudenţă.

- 189 -

Institutul Hyperion

Managementul Cercetării Transdisciplinare

56. Cred că ar fi bine ca, uneori, pentru realizarea acţiunilor, să existe colaborare. 57. În general, iau decizii fără a reflecta prea mult. 58. Emoţiile au sursele multor probleme. 59. Îmi place să mă bucur de afecţiunea colegilor mei. 60. Sesizez, imediat, legăturile logice. 61. Încerc (experimentez) ideile noi asupra altor persoane. 62. Cred în metodele ştiinţifice. 63. Îmi place ca lucrurile să „meargă de la sine”. 64. Bunele relaţii sunt indispensabile. 65. Sunt impulsiv. 66. Accept ideea ca oamenii să fie diferiţi, unii faţă de alţii. 67. Comunicarea este un scop în sine. 68. Îmi place emulaţia intelectuală. 69. Îmi place să organizez. 70. Trec, adeseori, de la o sarcină la alta. 71. Este creator să vorbeşti şi să lucrezi cu oamenii. 72. Este esenţial să te afirmi. 73. Îmi place să mă „joc” cu ideile. 74. Nu îmi place să pierd timpul. 75. Îmi place să fac ceea ce ştiu. 76. Învăţ enorm din contactele cu alte persoane. 77. Apreciez principiile abstracte ca fiind interesante şi plăcute. 78. Am răbdare să mă ocup de detalii. 79. Îmi plac declaraţiile concise, care „merg” drept la „ţintă”. 80. Am încredere în mine şi numai în mine.

- 190 -

Institutul Hyperion

Managementul Cercetării Transdisciplinare

Şi acum după ce aţi răspuns la formulările prezentate, vă rugăm să cumulaţi numerele pare şi, separat, pe cele impare, apreciate de dumneavoastră ca fiindu-vă caracteristice. Cu cât cuantumul numerelor pare este mai ridicat, cu atât rezultă că dispuneţi de un stil mai comunicativ. În caz contrar, fiecare „punct” acumulat la numerele impare vă atrage individualist. accentuarea spiritului dumneavoastră

9. Autoevaluarea creativităţii manageriale Prezentul test îşi propune să releve, prin interpretarea răspunsurilor pe care le veţi formula, trăsăturile, valorile, motivaţia şi interesul necesare pentru a vă putea descurca în situaţii mai dificile. Completat cu atenţie şi sinceritate, testul reflectă caracteristicile relevate de psihologi pentru cei care au impuls creator, inclusiv pentru liderii unor afaceri. După citirea cu atenţie a enunţului de la fiecare punct, acordaţi o literă corespunzând gradului în care sunteţi sau nu de acord cu acesta, astfel: A = hot ărât, sunt de acord B = sunt de acord C = între „da” şi „nu” sau „nu ştiu” D = nu sunt de acord E = hotărât, nu sunt de acord

- 191 -

Institutul Hyperion
Nr. crt 1. 2. 3. 4. 5. 6. 7. 8. 9. 10. 11. 12. 13. 14. 15. 16. 17. 18. 19. 20. 21. 22. 23. 24. 25.

Managementul Cercetării Transdisciplinare
Propoziţia sau fraza Litera

Întotdeauna, pentru a rezolva o anumită problemă, acţionez având un grad mare de certitudine asupra faptului că urmez procedurile corecte Este o pierdere de timp pentru mine să pun întrebări fără speranţa de a primi răspunsuri Cred că metoda logică „pas cu pas” este cea mai bună în rezolvarea problemelor Îmi exprim opiniile în cadrul grupurilor în care mă aflu, chiar dacă ele par să mire pe ceilalţi Pierd mult timp gândindu-mă la ceea ce cred alţii despre mine Cred că am o contribuţie specială de dat lumii Este mai important pentru mine să fac ceea ce cred că este bine, decât să încerc să câştig aprobarea celorlalţi Oamenii care par nesiguri şi nehotărâţi pierd respectul meu Sunt capabil să mă confrunt cu probleme dificile perioade lungi de timp Uneori mă entuziasmez prea repede Cele mai bune idei îmi vin când nu fac ceva precis Mă bazez pe intuiţie şi pe senzaţia de „bine” şi de „rău” când sunt în curs de a soluţiona o problemă Lucrez mai repede la soluţionarea problemelor cu care mă confrunt şi nu la analizarea şi sintetizarea informaţiilor culese Mă atrag „hobby”-urile care implică colecţionarea de lucruri Fantezia s-a dovedit a fi impulsul multora dintre proiectele mele importante Dacă ar fi să aleg între două ocupaţii diferite de cea pe care o am, aş fi, mai curând, medic şi nu explorator Intru mult mai uşor în contact cu oamenii, dacă aparţin aceleiaşi clase socio-profesionale ca şi mine Am un grad înalt de sensibilitate estetică Intuiţia nu este indicată în rezolvarea problemelor Sunt interesat a avea noi idei decât în a încerca să le vând altora Înclin să evit situaţiile în care m-aş putea simţi inferior În evaluarea informaţiilor, sursa e mai importantă decât conţinutul Îmi plac oamenii care respectă regula „Afacerile înaintea distracţiei!” Respectul faţăde mine însumi este mult mai important decât respectul pentru alţii Cred că oamenii care luptă pentru perfecţiune nu sunt înţelepţi

- 192 -

Institutul Hyperion
26. 27. 28. 29. 30. 31. 32. 33. 34. 35. 36. 37. 38. 39. 40. 41. 42. 43. 44. 45. 46. 47. 48. 49. 50. Îmi place să îi influenţez pe alţii

Managementul Cercetării Transdisciplinare

Este foarte important pentru mine să am loc pentru tot şi totul să fie la locul său Oamenii cu idei excentrice nu au spirit practic Deseori insist în noile mele idei, chiar dacă nu au o finalitate practică Când o anumită tactică de dezvoltare a unei probleme nu dă rezultate, îmi pot schimba repede părerea Nu-mi place să pun întrebări care denotă ignoranţa Sunt capabil, ca mult mai uşor, să-mi schimb interesele pentru o slujbă sau o carieră, decât o slujbă pentru a-mi realiza interesele Incapacitatea de a rezolva o problemă, conduce frecvent, la punerea unor întrebări greşite Pot să anticipez frecvent, soluţia problemelor cu care mă confrunt E o pierdere de timp să analizezi greşelile altora Numai excentricii apelează la metafore şi analogii Uneori sunt atât de încântat de ingeniozitatea unui escroc, încât sper să fie scutit de taxe Frecvent încep să rezolv o problemă pe care mi-am prefigurat-o vag şi încă nu mi-am exprimat-o Uit, frecvent, lucruri precum nume de oameni, de străzi şi chiar de oraşe mici Cred că munca fizică este factorul de bază al reuşitei Pentru mine este important să fiu privit ca un membru de bază al echipei de apartenenţă Ştiu să mă stăpânesc Sunt, în totalitate, o persoană de încredere şi responsabilă Nu pun preţ pe lucrurile nesigure şi impracticabile Problema multora este că iau lucrurile prea în serios Prefer să lucrez în grup decât singur Deseori sunt frământat de problemele cu care mă confrunt şi nu mă pot detaşa de acestea Pentru a mă perfecţiona, pot renunţa uşor la confort sau câştig imediat Dacă aş fi profesor la un colegiu, aş prefera să predau cursuri practice, decât pe cele care conţin multă teorie Sunt atras de misterul vieţii

- 193 -

Institutul Hyperion

Managementul Cercetării Transdisciplinare

Fiecărei litere alese de dumneavoastră îi corespunde o anumită cifră din următorul tabel. Selectaţi cifra corespunzătoare literei alese şi calculaţi totalul punctelor astfel obţinute în tabel.
Propoziţia 1. 2. 3. 4. 5. 6. 7. 8. 9. 10. 11. 12. 13. 14. 15. 16. 17. 18. 19. 20. 21. 22. 23. 24. 25. 26. 27. 28. 29. A -2 -2 -2 2 -2 2 2 -2 2 2 2 2 -2 -2 2 -2 -2 2 -2 2 -2 -2 -2 2 -2 -2 -2 -2 2 B -1 -1 -1 1 -1 1 1 -1 1 1 1 1 -1 -1 1 -1 -1 1 -1 1 -1 -1 -1 1 -1 -1 -1 -1 1 C 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 D 1 1 1 -1 1 -1 -1 1 -1 -1 -1 -1 1 1 -1 1 1 -1 1 -1 1 1 1 -1 1 1 1 1 -1 E 2 2 2 -2 2 -2 -2 2 -2 -2 -2 -2 2 2 -2 2 2 -2 2 -2 2 2 2 -2 2 2 2 2 -2

- 194 -

Institutul Hyperion
30. 31. 32. 33. 34. 35. 36. 37. 38. 39. 40. 41. 42. 43. 44. 45. 46. 47. 48. 49. 50. 2 -2 -2 2 2 -2 -2 2 2 2 2 -2 -2 -2 -2 -2 2 2 2 -2 2 1 -1 -1 1 1 -1 -1 1 1 1 1 -1 -1 -1 -1 -1 1 1 1 -1 1

Managementul Cercetării Transdisciplinare
0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 -1 1 1 -1 -1 1 1 -1 -1 -1 -1 1 1 1 1 1 -1 -1 -1 1 -1 -2 2 2 -2 -2 2 2 -2 -2 -2 -2 2 2 2 2 2 -2 -2 -2 2 -2

Interpretarea rezultatului: dacă totalul obţinut se situează între: 80 - 100: dispuneţi de un potenţial creativ foarte ridicat 60 - 79: dispuneţi de un potenţial creativ la un nivel ridicat 40 - 59: dispuneţi de un potenţial creativ mediu 10 - 39: dispuneţi de un potenţial de creativitate sub medie 0 - 9: creativitatea nu este caracteristică personalităţii dumneavoastră

- 195 -

Institutul Hyperion

Managementul Cercetării Transdisciplinare

10. Autodiagnosticarea stilului managerial Vă propunem 20 de propoziţii/ fraze care vă vor permite să caracterizaţi stilul managerial pe care îl exercitaţi în relaţiile cu subordonaţii dumneavoastră. În acest scop, vă rugăm să vă exprimaţi opinia în funcţie de comportamentul efectiv adoptat în activitatea profesională. După citirea enunţului de la fiecare punct, acordaţi o notă, de la 1 la 4, corespunzător gradului, în care sunteţi sau nu, de acord, astfel: 1. – Nu sunt de acor 2. – Prioritar, nu sunt de acord 3. – Prioritar, sunt de acord 4. – De acord
Nr.crt. 1. 2. 3. 4. 5. Propoziţia sau fraza În munca sa, omul caută, înainte de toate, afilierea cu ceilalţi În munca sa, omul caută, înainte de toate, banii şi securitatea Autoritatea responsabilului ierarhic se bazează mai mult pe competenţa sa tehnică Nevoile individuale şi obiectivele organizaţiei sunt, în totalitate, conciliabile A-ţi asuma responsabilităţi, presupune a-ţi exercita autoritatea pentru a face subordonaţii să respecte sarcinile care le sunt încredinţate, indiferent dacă le plac sau nu Oamenii sunt maturi, astfel încât îşi pot rezolva problemele singuri. Eu prefer să nu mă amestec în treburile lor. Ceea ce îmi place cel mai mult este să pot crea o ambianţă plăcută în jurul meu. Acord acestui fapt mai multă importanţă decât voinţei de a ameliora rezultatele echipei cu care lucrez Iniţiativele aparţin conducerii. Rolul meu constă - 196 Nota

6. 7.

8.

Institutul Hyperion

Managementul Cercetării Transdisciplinare

9. 10. 11. 12. 13.

14. 15. 16. 17. 18. 19.

20.

doar în a face să circule ascendent/ descendent informaţia Grija mea este ca, permanent, în colaborare cu colegii, să găsesc soluţii problemelor care apar, pentru ameliorarea eficienţei muncii fiecăruia Pentru a evita erorile sau surprizele neplăcute, este necesar un control strict al personalului Tensiunile şi conflictele între oameni nu aduc nimic bun. De aceea prefer, să ”mă ţin la distanţă” de ele şi să mă concentrez asupra propriei munci Odată creată ambianţa plăcută, problemele se rezolvă de la sine. Este suficient să ai încredere în oameni. Rolul meu este de a înţelege exact care sunt obiectivele strategice ale firmei şi de a-mi exercita influenţa, astfel încât subordonaţii mei să obţină rezultatele dorite. Este suficient să ţii cont de regulamente şi să îţi faci bine munca, pentru că, astfel, totul va fi bine, atât pentru şefi cât şi pentru subordonaşi Ceea ce caută omul este să se dezvolte în muncă, prin ameliorarea propriilor performanţe În întreprindere nu sunt probleme tehnice, ci doar probleme umane Un adevărat responsabil ia iniţiativă, are idei noi. De altfel, subordonaţii au rareori, idei interesante şi productive A fi şef înseamnă a şti să asculţi oamenii, să munceşti în echipă şi să ameliorezi permanent performanţele fiecăruia Conflictele pot constitui o sursă de progres, cu condiţia ca ele să suscite motivaţia de a munci bine împreună şi de a ameliora continuu rezultatele Dacă prin aplicarea regulilor, se ajunge la ambianţă neplăcută între oameni, trebuie să ştii să fii suplu! Mai ales că, înainte de toate, ceea ce contează este interesul individual.

- 197 -

Institutul Hyperion

Managementul Cercetării Transdisciplinare

Înscrieţi numerele acordate fiecărei afirmaţii în următoarea grilă şi apoi calculaţi totalul fiecărei coloane. Coloana în care aţi obţinut cea mai mare sumă relevă stilul managerial pe care îl exercitaţi cu proprii colaboratori şi/ sau subordonaţi.

Stilul REZERVAT 2= 8= 11= 14= 6= TOTAL

Stilul CONVIVIAL 1= 7= 12= 16= 20= TOTAL

Stilul PRODUCTIV 3= 5= 10= 13= 17= TOTAL

Stilul PARTICIPATIV 4= 19= 9= 15= 18= TOTAL

La întrebarea pe care, suntem convinşi o puteţi formula („Există un stil mai bun decât celelalte? ”) nu putem da un răspuns precis, deoarece fiecare stil poate prezenta avantaje şi dezavantaje. Mai mult, remarcăm faptul că, adeseori, responsabilii ierarhici au tendinţe mai accentuate pentru un stil sau altul dar, în funcţie de personalitatea lor, adoptă fie aspectul pozitiv, fie cel negativ al stilului propriu. Sintetic, caracteristicile celor patru stiluri pot fi prezentate în următoarele opt variante: 1. Stilul „rezervat+”, organizatorul: • • stabileşte relaţii ierarhice corecte, dar ...nimic mai mult; ştie să se înţeleagă cu colaboratorii
- 198 -

Institutul Hyperion

Managementul Cercetării Transdisciplinare

consideră că esenţialul presupune, mai ales, ca totul să fie prevăzut şi organizat şi că munca şi relaţiile între oameni trebuie să fie supuse unor reguli şi proceduri speciale;

2. Stilul „rezervat-”, birocratul: • cum obiectivele întreprinderii şi subordonaţii săi nu îl interesează, este mulţumit să distribuie sarcinile, să transmită directive şi să îşi asume minimum de risc şi responsabilitate; 3. Stilul „convivial+”, negociatorul: • • • este preocupat de crearea unor relaţii armonioase în cadrul echipei sale; are încredere în subordonaţi şi se ocupă de ameliorarea competenţelor personalului său; chiar dacă nu-i plac tensiunile interpersonale, excelează în arta de a rezolva conflictele şi de a-şi antrena colaboratorii şi/ sau subordonaţii într-o ambianţă favorabilă desfăşurării muncii; 4. Stilul „convivial-”, tolerantul: • în preocupările sale de susţinere a realizării obiectivelor individuale ale subordonaţilor săi acordă prioritate intereselor personale, în detrimentul intereselor întreprinderii; • împins de dorinţa de a se face acceptat de grup, poate merge până la a face munca în locul celorlalţi (cu toate consecinţele nefavorabile implicate); • străduindu-se să vadă, întotdeauna, partea bună a lucrurilor, adeseori nu ţine cont de erori şi lacune. Mai mult, le trece cu vederea, în detrimentul intereselor grupului de apartenenţă;

- 199 -

Institutul Hyperion

Managementul Cercetării Transdisciplinare

5. Stilul „productiv+”, atreprenorul: • • rolul său constă în a dirija pe fiecare dintre subordonaţi, în scopul de a obţine cele mai bune rezultate; relaţiile ierarhice sunt clare şi profund evidenţiate („Şefu-i şef, oriunde!”), • exercitând o influenţă puternică asupra subordonaţilor săi; autoritatea îi este bazată pe competenţe tehnice; ordinele îi sunt necesare şi legitime: în consecinţă, nu se simte obligat să le explice; 6. Stilul „productiv-”, autocratul: • • • • • • singurele obiective valabile sunt cele ale întreprinderii care, implicit, duc la satisfacerea nevoilor individuale; subordonaţii sunt acolo pentru a executa ceea ce li s-a impus să facă; pentru fiecare eroare există un responsabil şi o sancţiune imediată; este suspicios cu privire la aptitudinile subordonaţilor; îi este teamă de munca în echipă; este, prioritar şi permanent, preocupat ca subordonaţii săi să participe la perfecţionarea organizării muncii, în vederea creşterii productivităţii muncii şi a satisfacţiei personale a indivizilor; • nu are nevoie să facă dovada autorităţii sale: personalul din subordine se poate autodirija şi autocontrola, fără a pierde din vedere obiectivele; • dreptul la comiterea erorilor este recunoscut; iată de ce toate erorile sunt analizate, în scopul remedierii cauzelor care le-au generat;
- 200 -

7. Stilul „participativ+”, cooperantul:

Institutul Hyperion

Managementul Cercetării Transdisciplinare

8. Stilul „participativ-”, utopistul: • • prin grija de a place tuturor riscă să acorde subordonaţilor autonomia pe care aceştia nu sunt gata să o ... primească; libertatea, cunoscută şi recunoscută, a fiecăruia de a-şi exprima opinia asupra deciziilor care se iau, riscă să ducă la creşterea tensiunilor, şi, ca o consecinţă imediată, grupul îşi poate pierde coeziunea; • presiunea constantă de ameliorare a rezultatelor poate duce, pe termen lung, la demotivarea indivizilor; Pe baza considerentelor prezentate, putem identifica o a treia dimensiune a stilului de autoritate, şi anume ADAPTABILITATEA. Adaptabilitatea constă în „ajustarea ” comportamentului fiecăruia dintre noi la situaţia (situaţiile) cu care ne confruntăm. Alături de aceasta, printre diferitele componente ale mediului ambiental al întreprinderii/ firmei (sistemul de valori, stilul managerial etc.) aferent sarcinilor de realizat, trebuie luată în considerare o altă variabilă importantă: maturitatea subordonaţilor şi/ sau a grupului. În acest context, corespunzător celor trei „niveluri” de maturitate a subordonaţilor le corespund trei stiluri distincte de lucru, şi anume: • • • persoane cu maturitate slabă → stilul productiv; persoane cu maturitate ridicată → stilul convivial; persoane cu maturitate mijlocie → stilul rezervat şi/ sau cel puţin participativ. În concluzie, subliniem faptul că eficacitatea stilului de muncă al superiorilor ierarhici constă, prioritar, în capacitatea acestora de a „ajusta” trăsăturile personalităţii lor, în funcţie de factorii exogeni din mediul ambiental.
- 201 -

Institutul Hyperion

Managementul Cercetării Transdisciplinare

ANEXA II
REGULI UTILE CADRELOR DE CONDUCERE ÎN ACTIVITATEA DE STIMULARE ŞI VALORIFICARE A IDEILOR

1. Ghid de gândire şi acţiune pentru conducătorul inovator 1. Inovaţia este atotcuprinzătoare. Nu există sector, latură, aspect în ansamblul activităţilor ce converg spre realizarea obiectivelor colectivului pe care îl conduceţi, care să nu trebuiască supus unui continuu proces de schimbare, de înnoire. 2. Inovaţia este unică. În orice domeniu s-ar produce inovaţia are acelaşi conţinut, de fiecare dată trebuind parcurs un proces care cuprinde obligatoriu: creaţia (producerea de idei), decizia (alegerea din mai multe idei a aceleia care corespunde obiectivelor încredinţate), aplicarea (transformarea ideii în bun social). 3. Inovaţia se propagă. O noutate introdusă într-un sector sau altul al activităţii crează necesitatea producerii unor schimbări corespunzătoare şi în alte sectoare legate într-un fel sau altul de sectorul respectiv: nu introduceţi nici o noutate până când nu aţi analizat consecinţele pe care aceasta ar putea să le aibă asupra ansamblului activităţilor desfăşurate de colectivul pe care îl conduceţi. 4. Inovaţia se accelerează. Ca rezultat al proceselor de propagare şi creştere a gradului de interconectare al activităţilor, sporeşte continuu şi numărul înnoirilor pe care trebuie să le produceţi şi cărora trebuie să le faceţi faţă în acelaşi interval de timp. 5. Nu există progres înafara inovaţiei. Creşterea calităţii şi cantităţii valorilor materiale şi spirituale ale societăţii, ridicarea nivelului de bunăstare şi
- 202 -

Institutul Hyperion

Managementul Cercetării Transdisciplinare

civilizaţie sunt de neconceput fără producerea unor schimbări înnoitoare în sistemele care produc aceste valori. Nu există pas înainte fără ca undeva să se schimbe ceva. Schimbarea este punctul de plecare şi modul de existenţă al progresului. 6. Lipsa şi ritmul redus al inovaţiei condamnă la pierderi. Legile economice şi sociale sunt de asemenea natură şi acţionează în aşa fel încât cei care nu inovează sau inovează într-un ritm mai redus decât alţii pierd o parte din munca încorporată în produsele lor, parte care se transformă în resursă de creştere economică şi de bunăstare pentru cei ce inovează mai mult şi mai accelerat. 7. Inovaţia este criteriul suprem al valorii oamenilor, îndeosebi al conducătorilor . În ultimă instanţă, contează nu atât faptul că aţi făcut la fel de bine un lucru pe care nu l-au mai făcut şi alţii, chiar şi pentru o perioadă de timp, cât şi faptul că aţi produs o noutate durabilă, fie ea cât de mică. 8. Creativitatea este o facultate a indivizilor şi a grupurilor de indivizi. Determinată de un complex de factori, cum sunt aptitudinile, trăsăturile de caracter, motivaţiile, etc., care, la rândul lor, depind de ereditate şi de influenţa mediului exterior, creativitatea se cere gestionată, ca oricare altă resursă. În acest sens, trebuie să dispuneţi de mijloace adecvate pentru a evalua şi selecta oamenii în funcţie de măsura în care dispun de această resursă şi de mijloace pentru a o dezvolta. 9. Toţi oamenii sunt creatori, dar nu în aceeaşi măsură. Toţi oamenii sunt mai mult sau mai puţin dotaţi cu capacitatea de a emite idei; marea majoritate a oamenilor au o facultate creativă medie; procentul celor care sunt dotaţi cu facultate creativă excepţională este egal cu al celor dotaţi cu facultate creativă foarte redusă.

- 203 -

Institutul Hyperion

Managementul Cercetării Transdisciplinare

10. Rezultatele rămân criteriu excepţional şi în selecţia oamenilor creatori şi inovatori. Diferitele discipline ştiinţifice aparţinând de psihologie au pus la punct sisteme de testare care ajută substanţial în cunoaşterea facultăţii creative a oamenilor. În ansamblul mijloacelor de gestiune a creativităţii şi inovaţiei este indispensabilă prezenţa psihologului în sistemul de recrutare, încadrare, motivare a lucrătorilor. Rezultatele concrete - adică numărul şi calitatea ideilor emise şi aplicate deja - rămân însă principalul criteriu de recunoaştere a facultăţii creative, de recrutare şi încadrare pe funcţii care solicită această facultate. 11. Ideile se produc prin bisociere. Pentru a apărea o idee nouă este necesară asocierea altor două idei; ideea rezultantă este, de regulă cu atât mai valoroasă cu cât ideile generatoare sunt mai îndepărtate una de alta; lărgiţi deci pe toate căile posibile aria de informaţie, de cunoaştere a colaboratorilor dv. 12. Nu numai valoarea, ci şi numărul ideilor contează. Încercaţi să obţineţi cât mai multe idei; veţi avea mai mari şanse de a dispune de aceea de care aveţi nevoie. 13. Nu toate ideile noi sunt bune. Există un întreg arsenal de cuncepte şi metode care vă ajută să evaluaţi ideile în funţie de obiectivele pe care le urmăriţi. Îsuşiţi-le sau - şi mai bine - cunoaşteţi cu ce vă pot fi de folos şi înconjuraţi-vă de colaboratori care le stăpânesc. 14. Organizaţi-vă producţia de idei. Ideile apar şi fără să organizaţi dv. producţia lor; acestea sunt însă mai puţine, mai rare şi mai puţin adecvate nevoilor dv. 15. Tot personalul trebuie stimulat să aibă idei. Este util să aveţi un compartiment specializat pe creativitate şi inovaţie. Nu uitaţi însă că fiecare formaţie de lucru, fiecare compartiment de muncă trebuie să creeze şi să
- 204 -

Institutul Hyperion

Managementul Cercetării Transdisciplinare

inoveze. În toate colectivele de muncă trebuie deci să aplicaţi testele de creativitate la selecţie şi existenţei lor. 16. Priviţi de la exterior spre interior şi de la viitor spre prezent; acţionaţi de la interior spre exterior şi din prezent spre viitor. Începeţi prin a încerca să ştiţi ce se va întâmpla în cercurile cele mai îndepărtate de locul unde vă aflaţi: observaţi ce înnoiri se vor produce acolo şi cum se vor propaga ele spre colectivul pe care-l conduceţi; începeţi apoi să înnoiţi colectivul, făcându-l capabil să producă noutăţile corespunzătoare, în forma şi la timpul cerut. 17. Eliberaţi şi acceleraţi viteza de circulaţie a ideilor. Cu cât între membrii colectivului pe care-l conduceţi vor circula mai multe idei şi cu o viteză mai mare, cu atât sporesc şansele ca, în aceeaşi unitate de timp, să se ciocnească în acelaşi creier - singurul loc unde iau naştere ideile noi - două idei care să dea naştere la o a treia idee, aceea de care aveţi nevoie. 18. Individualizaţi motivaţia pentru creaţie şi inovaţie. Nu toţi oamenii sunt motivaţi în acelaşi fel pentru a crea şi a inova. Pe unii îi motivează sporirea retribuţiei, pe alţii ridicarea în funcţie, pe alţii, realizarea ideilor lor etc. Căutaţi să cunoaşteţi pentru fiecare individ în care parte este nevoia prioritară la momentul când vă interesează şi cum poate fi satisfăcută. Faceţi în aşa fel ca această nevoie să fie satisfăcută tocmai prin producerea inovaţiei de care aveţi nevoie. 19. Înconjuraţi-vă de colaboratori şi inovatori. Nu este suficient să fiţi creator şi inovator. Sunt mai importanţi decât dumneavoastră cei care se interpun între dv. şi masa mare a colectivului pe care-l conduceţi. Dacă aceştia sunt lipsiţi de calităţi cerute de creaţie şi inovaţie nu numai că nu creează şi nu inovează, dar împiedică apariţia şi distrug ideile membrilor colectivului. În tehnicile de stimulare a creaţiei în tot timpul

- 205 -

Institutul Hyperion

Managementul Cercetării Transdisciplinare

forma cea mai brutală acţiunea lor se finalizează în faptul că cei creatori şi inovatori părăsesc colectivul. 20. Inovaţia se realizează prin luptă. Rare sunt cazurile prin care aplicarea noutăţilor să nu întâmpine rezistenţe, fie ele din partea şefilor, a colegilor, a subalternilor. Un conducător nu este numai un animator, un culegător şi un susţinător al ideilor noi. El este şi un luptător. El trebuie să caute şi să găsească armele de care are nevoie pentru a înfrânge rezistenţele ce se opun transformării ideii în noutate practică. 21. Fiţi operativ. Nu este suficient ca numai dv. să luaţi rapid deciziile privind aplicarea ideilor: întregul sistem de structurare a drepturilor şi obligaţiilor în colectivul pe care îl conduceţi trebuie conceput într-o astfel de formă care să oblige şi să facă posibilă valorificarea în timp. 22. Descentralizaţi şi delegaţi. Pentru ca ideile să circule cât mai puţin în starea de idei şi cât mai devreme în starea de produse, servicii, trebuie ca cei care iau deciziile ce transformă ideea în produs să fie cât mai aproape de locul unde se produc ideile şi produsele. Funcţie de importanţa ideilor şi de competenţa oamenilor din subordine, asiguraţi - prin descentralizare şi delegare - o astfel de distribuţie a drepturilor de decizie care să utilizeze la maximum competenţa şi ideile şi să reducă la minim riscurile şi timpul valorificării ideilor. 23. Riscaţi. Deşi veţi dispune de instrumente din ce în ce mai riguroase pentru cunoaşterea consecinţelor inovaţiilor, nu veţi putea evita complet apariţia de situaţii, de consecinţe neprevăzute. Nu întârziaţi decizia şi acţiunea până în momentul când veţi cunoaşte totul - atunci nu o să mai fie nevoie de acţiunea respectivă, sau ea va fi fost deja realizată de alţii. Trebuie decis şi acţionat şi în incertitudine.

- 206 -

Institutul Hyperion

Managementul Cercetării Transdisciplinare

24. Atenţie la invidie. Nolens-volens, pînă la urmă, creatorii şi inovatorii sunt oameni de succes. Realizările lor sînt remarcate şi apreciate favorabil de cei cărora li se adresează rezultatele muncii lor. Nu însă şi de către nonrealizatori, non-creatori, non-inovatori, care pe lângă faptul că nu creează şi nu inovează, că împiedică aplicarea noutăţilor, acţionează direct împotriva creatorilor şi inovatorilor îndeosebi prin scoaterea la iveală şi condamnarea eşecurilor (inerente în creaţie şi inovaţie) şi defectelor "ascunse" ale acestora. Nu rareori ei reuşesc. Consecinţa este reducerea gradului de motivare pentru creaţie şi inovaţie la membrii colectivităţii. Concluzia practică: faceţi totul ca să schimbaţi mentalităţile care generează invidie. 2.Inventarul trăsăturilor stilului muncii de conducere 1. Execută întocmai sarcinile încredinţate de organul ierarhic superior; 2. Ştie să delege atribuţiile către colaboratorii săi; 3. Controlează sistematic executarea deciziilor pe care le-au luat; 4. Controlează modul în care colaboratorii săi îşi exercită atribuţiile individuale; 5. Este bine informată asupra evoluţiei mediului înconjurător în care acţionează unitatea; 6. Este bime informată asupra rezultatelor economice ale unităţii pe care o conduce; 7. Dezvoltă capacitatea colaboratorilor; 8. Comunică eficient cu colaboratorii; 9. Este bine informată asupra situaţiei existente în unitate; 10. Asigură mentinerea unei stări de spirit bune în întreprindere; 11. Se înconjoară de colaboratori capabili;
- 207 -

Institutul Hyperion

Managementul Cercetării Transdisciplinare

12. Apreciază colaboratorii după rezultatele obţinute în muncă; 13. Cunoaşte capacitatea colaboratorilor; 14. Cunoaşte problemele personale ale colaboratorilor; 15. Sprijină colaboratorii în rezolvarea problemelor personale ale acestora; 16. Decide consultând un număr cât mai mare de colaboratori; 17. Decide rapid în situaţii critice; 18. Insistă în faţa organelor ierarhic superioare pentru aplicarea ideilor noi; 19. Este un izvor permanent de idei noi; 20. Acceptă rapid ideile noi ale colaboratorilor; 21. Are discernământ în evaluarea informaţiilor primite de la diferiţii săi colaboratori; 22. Impulsionează colaboratorii în a avea cât mai multe idei noi; 23. Este fermă în aplicarea hotărârilor luate; 24. Are capacitatea de a reveni asupra ideilor luate; 25. Face cunoscut colaboratorilor săi ce rezultate se aşteaptă de la ei; 26. Stabileşte clar şi precis sarcinile colaboratorilor; 27. Ridică continuu stacheta exigenţelor faţă de colaboratori; 28. Repartizează corect sarcinile în funcţie de capacitatea colaboratorilor; 29. Informează colectivul despre situaţia reală a unităţii; 30. Este dispusă să introducă schimbări în stilul său de muncă; 31. Ştie să scoată în relief rezultatele bune ale colaboratorilor; 32. Este uşor accesibilă; 33. Ştie să critice constructiv; 34. Acceptă critica; 35. Îşi utilizează eficient timpul său; 36. Ştie să canalizeze şi să mobilizeze colectivul spre obiectivele esenţiale ale unităţii;
- 208 -

Institutul Hyperion

Managementul Cercetării Transdisciplinare

37. Îmbibă armonios preocuparea pentru obiectivele imediate şi cele de perspectivă ale unităţii; 38. Îmbibă armonios preocuparea pentru interesele personale şi pentru cele ale unităţii; 39. Ştie să-şi asume riscuri; 40. 41. 42. 43. 44. Acordă credit colaboratorilor; Instaurează un spirit de disciplină în cadrul colectivului; Instaurează un spirit de respect faţă de competenţa profesională în cadrul colectivului; Pretinde punctualitate din partea colaboratorilor; Instaurează un spirit de colaborare în cadrul colectivului.

- 209 -

Institutul Hyperion

Managementul Cercetării Transdisciplinare

BIBLIOGRAFIE SELECTIVĂ
1. 2. 3. 4. 5. 6. 7. 8. 9. W. I. Beveridge – “Arta cercetării ştiinţifice” Bucureşti ; Ed. Ştiinţifică 1968 V. Săhleanu – “Nobila artă a ştiinţei”Bucureşti ; Ed. Albatros 1971 V. Săhleanu – “Etica cercetării ştiinţifice” Bucureşti ; Ed. Ştiinţifică 1967 I. Stengers – “Învăţarea ştiinţelor moderne” Iaşi ; Ed. Polirom 2001 G. Raţiu – “Inventica”, Sibiu ; Ed. Academiei Trupelor de Uscat 2000 S. Bobancu – “Tehnici de inovare şi inventică pentru utilităţi practice” Braşov ; Ed. Universitatea Transilvanis 1997 B. Nicolescu – “Ştiinţa, sensul şi evoluţia” Bucureşti ; Ed. Vitruviu 2000 B. Nicolescu – “Transdisciplinaritatea – Manifest” Iaşi ; Polirom 1997 T. Goma – “Orientare în cercetarea ştiinţifică” Tg. Mureş ; 1987

10. V. Ţapoc – “Disertaţia ştiinţifică” Chişinău ; 2000 11. N. Grosu – “Rigorile cercetării” Bucureşti ; Ed. Expert 2000 12. N. Bagdasar – “Antologie filosofică” Bucureşti ; Ed. Universal Dalsi 1995 13. R. Ruyer – “Gnoza de la Princeton. Savanţii în căutare unei religii” Bucureşti ; Ed. Nemira 1998 14. A. Einstein – “Cum văd eu lumea” Bucureşti ; Ed. Humanitas 1996 15. C. Noica – “Carte de înţelepciune” Bucureşti ; Ed. Humanitas 2001 16. F. Bacon – “Eseuri sau sfaturi morale şi politice”Bucureşti ; Ed. Ştiinţifică 1969 17. Epictet – “Manualul” Bucureşti ; Ed. Incitatus 2002 18. Seneca L. A. – “Scrisori către Luccilius”Ed. Didactică Şi Pedagogică, Bucureşti, 1976 19. A. Adler – “Sensul vieţii” Bucureşti ; IRI 1995 20. E. Zamfir – “Psihologia umanistă” 1993 21. G.Berger – “Tratat practic de cunoaştere a omului” Bucureşti ; IRI 1997 22. G. Berger – “Omul modern şi educaţia sa” Pedagogică 1973 23. E. Fromm – “Texte alese” Bucureşti ; Ed. Politică 1983 - 210 Bucureşti ; Ed. Didactică şi Bucureşti ; Ed. Didactică şi pedagogică

Institutul Hyperion

Managementul Cercetării Transdisciplinare

24. N.Iorga – “Cugetări” Bucureşti ; Ed. Albatros 1972 25. J.C. Maxwell – “Dezvoltă liderul din tine” Bucureşti ; Ed. Amaltea 1999 26. D. Carnegie – “Arta de a reuşi în viaţă” Bucureşti ; Ed. Prometeu 1994 27. I. Moraru – “Ştiinţa şi filosofia creaţiei” Bucureşti ; Ed. Didactică şi Pedagogică 1995 28. T. Stănciulescu – “Tratat de creatologie” Iaşi ; Ed. Performantica 1998 29. D. Balahur – “Sfârşitul Civilizaţiei Turnului Babel Iaşi ; Ed. Performantica 1997 30. V. Caluschi – “Inventica şi şcoala” Iaşi ; Bet 1994 31. H. Graff – “The modern researcherer” New York ; Harcourt Brace Jovanovich 1977 32. F. Bacon – “Despre înţelepciunea anticilor” Bucureşti ; Ed. Politică 1976 33. R. W. Emerson – “Eseuri” 34. D. Bohm – “Plenitudinea lumii şi ordinea ei” Bucureşti ; Ed. Humanitas 1995 35. F. Capra – “Taofizica: paralelă între fizica modernă şi mistica orientală” Bucureşti, Ed. Tehnică 1995 36. F. Capra / Krishnamurti – “Sfârşitul timpului” Bucureşti ; Ed. Herald 37. S. Roney- Dougal – “Ştiinţă şi magie” Ploieşti ; Ed. Elit Comentator 1996 38. S. Hawking – “Visul lui Einstein şi alte eseuri” Bucureşti ; Ed. Humanitas 1997 39. Th. Kuhn – “Structura revoluţiilor ştiinţifice” Bucureşti ; Ed. Ştiinţifică şi Pedagogică 1976 40. Th. de Chardin – “Fenomenul uman” Oradea ; Ed. Aion 1997 41. F. Nietzsche – “Opere complete” Timişoara ; Ed. Hestia 1998 Fragmente dintr-o învăţătură 42. P.D.Ouspensky – “În căutarea miraculosului. necunoscută” Bucureşti ; Ed. Prior Pages 1996 43. P.D. Ouspensky – “Psihologia posibilei evoluţii a omului” Bucureşti ; Ed. Prior Pages 1994 44. Papus – “Ştiinţa secretă” Bucureşti ; Ed. Herald 45. M.M. Davy – “Encicplpedia doctrinelor mistice” Timişoara ; Ed. Amarcard 1997-2000 46. Platon – “Opere complete” Bucureşti ; Ed. Humanitas 2001 47. Pitagora – “Legile morale şi politice” Bucureşti ; Ed. Antet 1996 48. Louis Lavelle – “Panorama doctrinelor filosofice” Iaşi ; Ed. Timpul 1997 - 211 -

Institutul Hyperion

Managementul Cercetării Transdisciplinare

49. F. Braunstein şi colab. – “Marile doctrine: filosofice, religioase, politice, economice” Bucureşti ; Ed. Antet 1997 50. Marx şi Engels – “Despre educaţie şi învăţământ” Bucureşti ; Ed. de Stat Didactică şi Pedagogică 1960 51. J.J. Rouseau – “Emil sau despre educaţie” 1973 52. J.J. Rouseau – “Contractul social” Bucureşti ; Ed. Antet 2001 53. R. Guenon – “Simboluri ale ştiinţei sacre” Bucureşti ; Ed. Humanitas 1997 54. * * * - “Enciclopedia ştinţelor oculte” cu zi” Bucureşti ; Ed. Humanitas 1999 56. G. Teodorescu – “Einstein a avut dreptate: mişcare, spaţiu, timp, relativitate” Bucureşti ; Ed. Informaţia Tehnică ASIIT 1995 57. F. Chevalier – “Dicţionar de simboluri” (vol 1-3) Bucureşti ; Ed. Artemis 1995 58. A. Koestler – “Lunaticii: evoluţia concepţiei despre univers de la Pitagora la Newton” Bucureşti ; Ed. Humanitas 1995 59. B. Delavrancea – “Viaţa şi moartea în raţiunea Universului” Braşov ; Ed. Transcendent 1993 60. A. Koyre – “De la lumea închisă, la Universul infinit” Bucureşti ; Ed. Humanitas 1997 61. J.J.Rouseau – “Visările unui hoinar singuratic” Bucureşti; Ed.Paralela 45 2002 62. D. Popelard – “Marile curente în filosofia ştiinţelor” 1999 63. K.Popper – “În căutare unei lumi mai bune” Bucureşti ; Ed. Humanitas 1998 64. I.Prigogine – “Între eternitate şi timp” Bucureşti ; Ed. Humanitas 1997 65. E. Morin – “Paradigma pierdută a naturii umane” Iaşi ; Ed. Universităţii Al. I.Cuza 1999 66. T. Stănciulescu – “Introducere în filosofia creaţiei umane” Junimea,1999 67. I. Mânzat şi colab.– “Psihologia sinelui: un pelerinaj spre centrul fiinţei”Bucureşti ; Ed. Eminescu 2000 - 212 Iaşi ; Ed. Iaşi ; Ed. Institutul European Bucureşti ; Ed. Teora 1995 55. W. Weischedel – “Pe scara din dos a filosofiei: 34 de mari filosofi în viaţa de zi Bucureşti ; Ed. Didactică şi Pedagogică

Institutul Hyperion

Managementul Cercetării Transdisciplinare Bucureşti ; Ed. All 1999

68. S. Marcuse – “Competenţa didactică”

69. C. Cozma – “Studiu de filosofia umanităţii educaţiei” Iaşi ; Ed. Junimea 1997 70. P. Andrei – “Sociologia revoluţiei” Iaşi ; Ed.Polirom,1998 71. T. Brăileanu – “Teoria comunităţii umane” Albatros; Clusium, 2000 72. R. Sellnow – “Atelierele viitorului” Bucureşti ; Ed. Fiat Lux: Asoc. Naţională a Univ. Populare,1997 73. L. Antonesi – Paideia: Fundamentele culturale ale educaţiei” Iaşi ; Ed. Polirom 1996 74. S. Teodorescu – “Spre un nou umanism” Satu- Mare ; Solstiţiu 1999 75. H. Nakamura – “Orient şi Occident: o istorie comparată a ideilor”, Bucureşti, Ed. Humanitas, 1997 76. H. Zimmer – “Filosofiile Indiei” Bucureşti ; Ed. Humanitas 1997 77. M. Eliade –“Istoria credinţelor şi ideilor religioase” Bucureşti ; Ed. Ştiinţifică 1999 78. Hegel – “Fenomenologia spiritului” Bucureşti ; Ed. Iri 1995 79. *** - “Managementul proiectului”, Consiliul Naţional de Pregătire a Profesorilor, Ministerul Educaţiei şi Cerctării, 2001. 80. Nicolae Ţăranu – “Managementul inovaţiei”, Ed. Amarcord, Timişoara, 1995 81. N. Ţăranu, A.Stanciu – “Managementul cercetării-dezvoltării”, Ed. Politică, Ttimişoara, 2001 82. Gh. Coman, Al. Murgu – “Managementul cercetării”, Ed. Dimitrie Cantemir, Tg. Mureş, 2000 83. Andrei Barna – “Autoeducaţia, probleme teoretice şi metodologice”, Ed. Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 1995 84. Miron Ionescu – “Didactica modernă”, Ed. Dacia, Cluj-Napoca, 1995 85. Carmen Cozma – “Studii de filosofie a umanităţii”, Junimea, Iaşi,1997 86. Venera Cojocaru –“Filosofia educaţiei pentru schimbare”,Corgal-Press, Bacău, 2000 87. Caren Horney – “Autoanaliza”, Oscar-Print, Bucureşti,1995 88. I.L. Adams - "Conceptul blockbusting", Standford, California, 1974. 89. A. Băban - "Consiliere educaţională", Cluj-Napoca, 2001. - 213 Bucureşti; Cluj- Napoca ; Ed.

Institutul Hyperion

Managementul Cercetării Transdisciplinare

90. V. Belous - "Manualul inventatorului", Bucureşti ,Ed. Tehnică, 1990. 91. Angela Vasiu, Adrian Vasiu – “Fundamentele integrării naturale în viaţă”, ClujNapoca, Dokia Publishing House Ltd.,1998 92. Angela Vasiu, Adrian Vasiu – “Geometria interioară”,Cluj-Napoca, Ed.Albastră, 2001 93. M. Bower - "Nurturing inovation in organisation" în "The creative organisation" (G.A. Steiner, ed.), Univ. of Chicago, Press Chicago, London , 1965. 94. M.I. Carcea - "Strategia creşterii potenţialului cretiv în formarea personalului de concepţie", teză de doctorat, 1997. 95. C.Cojocaru - "Creativitate şi inovaţie", Ed. Stiinţifică şi Enciclopedică, Bucureşti, 1975. 96. T.J.Dillon - "Problem finding and solving "în "Questioning Exchange", 2/1987. 97. L. Ghivirigă – “Relatia profesor-elevi în presoectiva lectiei moderne",Ed.Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 1975. 98. G.R. Grâce – “Crise et creativité: la motivation intrinseque à crée" în "Rev. Canadienne de psycho", 2/1981. 99. E. Landan – “Psihologia creativităţii", Bucureşti,Ed. Didactică şi Pedagogică, 1979. 100. I. Moraru – “ Psihologia creativităţii", Bucureşti, Ed. Victor, 1997. 101. A. Munteanu – “Incursiuni în creatologie", Ed. Augusta,Timişoara, 1994. 102. I. Neacşu – “Metode şi tehnici de învăţare eficientă",Ed. Militară,Bucureşti, 1990. 103. A.F. Osborn – “Applied imagination", NY, Scribner's Sons, 1957. 104. A.F.Osborn -"L'imagination constructive.Principes et processes de la pensée creative et du brainstorming",Paris, Dunod, 1971. 105. I. Radu, M. Miclea şi colab. – "Introducere în psihologia contemporană", Ed. Sincron, 1991. 106. M.Roco - "Creativitatea individuală şi de grup – studii experimentale", Ed. Academiei, R.S.R., 1979. 107. M. Roco - "Creativitate şi inteligenţă emoţională", Ed. Polirom, 2001. - 214 -

Institutul Hyperion

Managementul Cercetării Transdisciplinare

108. M. Roco - "Stimularea creativităţii tehnico-ştiinţifice", Bucureşti, Ed. Didactică şi Pedagogică, 1985. 109. C.R. Rogers -"Toward a theory of creativity", în H.H.Anderson (Ed.) "Creativity and its cultivation", New York, Marper, 1959. 110. Al. Roşca - "Creativitate generală şi specifică", Ed. R.S.R., 1981. 111. A.O.Ross VII. 112. A. Sinberg - "Obstacles to craetive thinking", în "Training creative thinking", New York Holt, Renehart and Wilson, 1971. 113. A. Simon -"Research goals for cognitine psychology" în "XX-rd international Congress of Psychology" Berlin,1980. 114. M. Stein - "Stimulating creativity, Group procedures", vol II, New York, Academic Press, 1975. 115. A. Stoica-Constantin A. – "Blocaje interne ale creativităţii. O încercare taxonomică", "Revista de psihologie", 4/1992. 116. A. Stoica - "Creativitatea elevilor", Ed. Didactică şi Pedagocică, Bucureşti, 1983. 117. A. Stoica-Constantin, Neamţu G.,Boncu St. - "Inventarul şi blocajele interne ale creativităţii"("Cercetare experimentală asupra creativităţii tehnice"), "Revista de psihologie, 2/1993. 118. O.R. Suler 1/1980. 119. E.P. Torrance - "Nature of creative talent" în vol. "Training creative thinking" (Dairs S., Scott I. eds), New York Holt, Rinehart and Winston,1971. 120. H.C. Triandis ,Hall E.R., Ewen R.B.-"Team creativity of the numbers",în "I.Appl. Psychology",1963/47 121. S.E.W. Zagona Zoe, W.I. Mackinnon-"Group effectiveness in creative problem solving", în"I. Psychol.", 1966/62. - "Primary Process thinking and creativity" în "Psychol. Bull", - "The Exceptional child in the family. Helping Parents of Exceptional Children (Gifted child in the family)", Grune and Stratton, Inc., New York, Londra, 1964,

- 215 -

Sign up to vote on this title
UsefulNot useful