BOGDAN BOBÎRNAC MIRCEA POPESCU DUMITRU CÂRŢU

*

REZERVAŢII ŞI MONUMENTE ALE NATURII DIN OLTENIA
Coperta: DAN ANDREI Cartografie: GH. POPESCU EDITURA SPORT-TURISM Bucureşti, 1984 Ocrotirea naturii — preocupare a lumii contemporane Protecţia mediului înconjurător în general şi ocrotirea monumentelor naturii în special au devenit obiective importante ale lumii noastre contemporane. Dezvoltarea economică şi socială, impulsionată de „explozia" tehnico-ştiinţifică actuală, pune umanitatea în faţa unor probleme noi, necunoscute şi uneori nebănuite cu cîteva decenii în urmă, de a căror rezolvare depind progresul şi aspiraţiile ei spre mai bine. Printre aspectele spinoase cu care se confruntă omenirea zilelor noastre este şi aceea a integrării ei în mediul înconjurător, în condiţiile în care, în ofensiva neîntreruptă de cucerire a resurselor naturii, omul riscă adeseori de a se îndepărta de ea.,,Eu gîndesc că dacă omul pierde grădinile şi cărările — scria undeva savantul atomist american Oppenheimer — se va pierde pe sine însuşi". Pericolul îndepărtării de natură, în conjunctura urbanismului modern, ca şi intervenţia exagerată a omului în „supunerea" ei creează situaţii paradoxale, dezechilibre cu urmări care — în perspectiva viitorului (şi nu a celui îndepărtat !) — pot deveni catastrofale. În goana sa spre eficienţă, omenirea contemporană nu trebuie să uite că ea însăşi este o parte a naturii şi trebuie să procedeze astfel încît să nu împingă în pragul dispariţiei specii de plante şi animale ce nu mai pot fi „recreate", indiferent de capacitatea ştiinţifică şi tehnică de care ar dispune ! Ca să nu mai amintim faptul că distrugînd sau exploatînd excesiv resursele vegetale, în special pădurile, omenirea riscă să diminueze cantitatea de oxigen de pe Terra, cu deznodăminte aproape imprevizibile pentru însuşi viitorul omului ca specie... Pe alocuri, în ultimul secol, în goana după profituri maxime de moment sau din lipsă de înţelegere pentru însemnătatea florei şi faunei, omul a distrus numeroase specii. Se aprecia (Strasbourg, 1974) că aproape 20 000 specii de plante şi animale sînt ameninţate cu dispariţia, dacă nu se vor lua cele mai corespunzătoare măsuri pentru protecţia lor, mai cu seamă a speciilor rare din flora şi fauna globului. La Conferinţa internaţională de protecţia naturii de la Basel s-a evidenţiat faptul că în ultimele secole pot fi considerate ca dispărute 77 specii şi 29 subspecii de mamifere (în total 106, din care 45 numai în America Centrală şi de Sud), iar actualmente sînt ameninţate cu dispariţia peste 600 specii şi subspecii de animale. Amintim, cu acest prilej, că din fauna ţărilor româneşti au dispărut: bourul (Bos primigenius), rămas doar în vechea stemă a Moldovei; zimbrul (Bison priscus), dispărut acum aproape 200 de ani, antilopa de stepă (Saiga tartarica), marmota alpină (Arctomys marmota), castorul sau brebul (Castor fiber), acesta din urmă dispărut pe la sfîrşitul secolului al XIX-lea. Acţiunea omului de distrugere a speciilor de plante şi animale pînă la dispariţie nu putea să rămînă neobservată. Gînditori, savanţi, iubitori ai naturii în general au atras atenţia asupra acestui pericol, dar o activitate mai organizată în direcţia protecţiei naturii şi a conservării monumentelor ei datează doar de cîteva decenii. Iar în ultimii 10—15 ani problema a început să se pună cu mai multă acuitate. Astfel, la prima Conferinţă a Naţiunilor Unite cu privire la protecţia mediului ambiant, desfăşurată la Stockholm (1972), s-au enunţat cîteva din principiile de conservare a naturii: „Resursele naturale afle globului, inclusiv aerul, pămîntul, flora, fauna şi în special eşantioanele reprezentative ale ecosistemelor naturale trebuie să fie protejate, în interesul generaţiilor actuale şi viitoare printr-o planificare sau o administrare atentă, potrivit cerinţelor”. În continuare, se atrăgea atenţia că „omul are o răspundere deosebită cu privire la protecţia şi administrarea înţeleaptă a patrimoniului pe care îl constituie flora şi fauna sălbatică şi locul de viaţă ale acestora care sînt astăzi ameninţate grav printr-un concurs de factori defavorabili. Conservarea naturii şi în special a florei sălbatice trebuie deci să ocupe

un loc important în planificarea referitoare la dezvoltarea economică". Astăzi este mai evident decît oricînd că prosperitatea materială şi spirituală a popoarelor depind mult şi de modul în care sînt păstrate resursele biologice, cum sînt ele protejate şi utilizate. Dezvoltarea societăţii umane contemporane pentru atingerea obiectivului ameliorării permanente a condiţiilor de viaţă ale omului devine durabilă şi eficientă şi prin conservarea resurselor naturale ale Terrei. Pămîntul este pînă în prezent singura planetă cunoscută din Univers care poate întreţine viaţa şi de aceea este necesar să se ia măsuri adecvate în vederea opririi procesului de dispariţie a speciilor şi de degradare a ecosistemelor printr-un consum excesiv şi prin utilizarea neraţională a resurselor naturale. Conservarea naturii, protecţia mediului înconjurător sînt organizate astăzi în principal de forumul internaţional denumit Strategia Mondială a Conservării (S.M.C.), coordonată de Programul Naţiunilor Unite pentru Mediul înconjurător (P.N.U.E.), Fundaţia Internaţională de Protejarea Mediului (W.W.F. — World Wildlife Fund), Uniunea Internaţională pentru Conservarea Naturii şi a Resurselor sale (U.I.C.N.), împreună cu Organizaţia Naţiunilor Unite pentru Alimentaţie şi Agricultură (F.A.O.) şi Organizaţia Naţiunilor Unite pentru Educaţie, Ştiinţă şi Cultură (U.N.E.S.C.O.). Strategiei mondiale a conservării naturii de pe Terra i s-au pus bazele în martie 1980 de către 30 de state, actualmente fiind membre peste 60 de ţări. Strategia Mondială a Conservării (S.M.C) este sprijinită organizatoric şi ştiinţific de către Uniunea Internaţională pentru Conservarea Naturii şi a Resurselor sale (U.I.C.N.), iar toate celelalte laturi ale activităţii sale sînt avizate şi finanţate de către Programul Naţiunilor Unite pentru Mediul înconjurător (P.N.U.E.) şi Fundaţia Internaţională de Protejarea Mediului (W.W.F.) în colaborare cu F.A.O. şi U.N.E.S.C.O. Organizarea conservării naturii şi utilizarea resurselor de pe pămînt s-au conturat în 1983 printr-un program vast avansat de S.M.C. în colaborare cu U.I.C.N., P.N.U.E., F.A.O. şi U.N.E.S.C.O. şi el porneşte de la necesitatea actuală de a se lua măsuri eficiente în problemele mediului înconjurător şi a resurselor naturale. În concepţia Strategiei Mondiale a Conservării, protecţia naturii se bazează pe trei principii fundamentale: menţinerea proceselor ecologice esenţiale şi a sistemelor de întreţinere a vieţii; ocrotirea diversităţii genetice a plantelor, animalelor şi omului; utilizarea eficientă, dar raţională, a speciilor şi a ecosistemelor de pe Terra. Aceste trei obiective de bază ale conservării resurselor naturale se diferenţiază în raport de profil astfel: — primul principiu (menţinerea proceselor ecologice esenţiale şi a sistemelor de întreţinere a vieţii) se realizează prin regenerarea protecţiei solului, reciclarea produselor agroalimentare şi epurarea naturală a apelor, factori de care depind supravieţuirea şi dezvoltarea societăţii umane; — al doilea principiu (ocrotirea diversităţii genetice) poate fi realizat cunoscînd gama materialului genetic existent în toate organismele vii şi de care depinde funcţionalitatea optimă a acestor procese şi sisteme genetice, programele selecţiei şi ameliorării de soiuri de plante cultivate şi rase de animale domestice, în scopul obţinerii unui progres ştiinţific şi tehnic corespunzător etapei actuale de dezvoltare a umanităţii; — al treilea principiu (folosirea eficientă a speciilor şi a ecosistemelor, dar mai ales a faunei piscicole, a pădurilor, a pajiştilor naturale şi a florei în general), a cărui realizare depinde atît de organizarea avansată a comunităţilor rurale (ferme etc), cît şi de dezvoltarea sectorului industrial din zonă, cu profil alimentar. Strategia Mondială a Conservării naturii solicită, pentru o dezvoltare optimă şi o protecţie adecvată a mediului, coordonarea eforturilor întreprinse pe plan mondial de către popoare, în scopul realizării unei colaborări naţionale şi internaţionale, al unei solidarităţi mondiale pentru a se asigura viabilitatea programelor sale de ocrotirea resurselor naturale. Aplicarea pe plan mondial a acestei strategii de conservare este completată obligatoriu de programul internaţional al dezvoltării raţionale a resurselor de pe pămînt. În dorinţa sa de a realiza o dezvoltare economică corespunzătoare, precum şi cunoaşterea bogăţiilor sale naturale, umanitatea trebuie să accepte necesitatea de a controla resursele şi să dea dovadă de capacitatea de a lărgi arealul ecosistemelor, luînd de asemenea în considerare nevoile generaţiilor viitoare. Acesta este rolul strategiei conservării naturii, obiectivul principal fiind prosperitatea economică şi dezvoltarea socială a popoarelor. O expresie a actualităţii preocupărilor pentru conservarea naturii a constituit-o Congresul internaţional al parcurilor naţionale ţinut în insula Bali (Indonezia) între 11 şi 22 octombrie 1982, care a dezbătut lărgirea suprafeţelor vegetale protejate. Cu acest prilej s-au examinat criteriile care să fundamenteze acţiunile de organizare şi gestiune a parcurilor naţionale şi a altor suprafeţe vegetale protejate, în lumina principiilor generale ce guvernează raporturile popoarelor cu resursele lor naturale, mediul ecologic înconjurător şi dezvoltarea societăţii, fixîndu-se totodată şi unele obiective care să

figureze în atenţia conferinţelor interguvernamentale, pe baza recomandărilor primei Conferinţe internaţionale privind ocrotirea naturii ce s-a ţinut la Stockholm în anul 1972. În România, prima lege pentru ocrotirea mediului înconjurător a fost promulgată în 7 iulie 1930 şi prin ea se urmărea protecţia monumentelor naturii din ţara noastră. Printre cei care au militat consecvent pentru crearea de rezervaţii şi parcuri naturale, s-au situat oamenii de ştiinţă Emil Racoviţă (care a propus crearea de rezervaţii mari, întinse, în locul celor mici, fragmentate), Alexandru Borza, Grigore Antipa, Alexandru Popovici-Bâznoşanu, Valeriu Puşcariu şi alţii. Legea din 1930 a fost completată cu legea din 1933, cînd s-au pus bazele forumului de conducere al activităţii de ocrotire a naturii în România. Principiul fundamental al protecţiei mediului din România este definit clar în noua lege a ocrotirii monumentelor naturii (Decretul nr. 237/1950), care stabileşte că „monumentele naturii sînt bunuri ale întregului popor".şi de aici obligativitatea tuturor cetăţenilor de a ocroti natura, monumentele floristice, faunistice, geologice etc, de a cunoaşte speciile rare şi cele supuse legii protecţiei naturii. Momentul definitoriu a) organizării pe plan naţional a protecţiei mediului înconjurător în general şi al ocrotirii monumentelor naturii în special îl constituie votarea legii nr. 9 de către Marea Adunare Naţională în iunie 1973, prin care se marchează criteriile pentru protecţia mediului ambiant. Se descriu factorii naturali ai mediului înconjurător care sînt supuşi protecţiei în condiţiile legii, şi anume: apele, soiul, subsolul, pădurile şi celelalte tipuri de vegetaţie terestră şi acvatică, rezervaţiile şi monumentele naturii. Protecţia mediului înconjurător în ţara noastră urmăreşte o păstrare a echilibrului ecologic, menţinerea şi ameliorarea calităţii factorilor naturali, dezvoltarea valorilor naturale ale patriei şi asigurarea unor condiţii de viaţă şi de muncă tot mai bune generaţiilor actuale şi "viitoare. În baza acestei legi, pentru menţinerea şi îmbunătăţirea calităţii mediului înconjurător, printre factorii naturali de mediu supuşi protecţiei sînt tratate şi rezervaţiile şi monumentele naturii, care se pot constitui (prin decrete ale Consiliului de Stat şi hotărîri ale Consiliului de Miniştri) în următoarele categorii: parcuri naţionale, parcuri naturale, rezervaţii naturale, rezervaţii ştiinţifice, rezervaţii peisagistice şi monumente ale naturii. Toate obiectivele naturale care sînt ocrotite de lege au drept scop menţinerea peisajului natural cu particularităţile sale, de interes botanic, zoologic, forestier, paleontologic, geologic, speologic sau mixt, cu mai multe funcţii de interes ştiinţific, respectiv conservarea integrităţii frumuseţilor lor naturale sau conservarea fondului genetic autohton. În lucrarea de faţă sînt descrise aproape 40 obiective cu valoare de rezervaţii sau monumente ale naturii răspîndite în toate ceie cinci judeţe ce sînt cuprinse pe teritoriul Olteniei istorice, între Olt, Dunăre şi lanţul Carpaţilor Meridionali, dintre care: proiectele a două parcuri naţionale, 32 rezervaţii naturale şi ştiinţifice şi 4 monumente ale naturii. Autorii au pornit de la conceptul că „monumentele naturii sînt bunuri de interes obştesc, care trebuie ocrotite şi cercetate ştiinţific şi care trebuie să servească cerinţelor culturale şi estetice ale oamenilor muncii, ele avînd o valoare atît economică, cît şi educativă", şi de aceea, prin elaborarea prezentei lucrări, au încercat să pună la îndemîna tuturor iubitorilor naturii date asupra rezervaţiilor şi monumentelor naturii din Oltenia, pentru ca ei şi urmaşii lor să le cunoască mai bine şi să le ocrotească pentru ei şi generaţiile viitoare. La completarea părţii iconografice a lucrării şi a unor informaţii au colaborat şi specialişti (biologi, geografi şi iubitori ai naturii), printre care prof. I. Lăceanu (Tîrgu Jiu), prof. V. Berbece (Călimăneşti), prof. Tr. Rădoi (Băile Olăneşti), prof. N. Ciobanu (Caracal), dr. P. Măldă-rescu (Rîmnicu Vîlcea), prof. M. Niţă (Craiova), dr. D. Gârlea (Bucureşti), lector univ. Elena Brumaru, Oprea Velicia ş.a., cărora le mulţumim şi pe această cale mai cu seamă pentru sprijinul dat prin punerea la dispoziţia autorilor a unor imagini reprezentative privind rezervaţiile şi monumentele naturii din Oltenia. Ocrotirea naturii în Oltenia O privire retrospectivă asupra genezei ideilor de ocrotire a naturii ne permite să constatăm că Încă de la sfîrşitul secolului trecut aceste idei prinseseră rădăcini în intelectualitatea română, premergătorii acţiunii fiind, ca şi în Franţa, oamenii de artă, la care s-au asociat naturaliştii şi silvicultorii. Cele dintîi referiri la ocrotirea naturii apar la începutul secolului nostru (1907), cînd, la Congresul internaţional de agricultură de la Viena, inginerul silvic P. Antonescu a arătat necesitatea unor măsuri legislative referitoare la ocrotirea şi conservarea unor monumente ale naturii. Primele asociaţii care-şi propun să militeze pentru ocrotirea naturii în ţara noastră iau fiinţă în anul 1910 cu asociaţia „Prietenii ştiinţei", iar în 1920 o alta, sub denumirea de „Hanul drumeţilor", ce

Andrei Popovici-Bâznoşanu. A dus o acţiune de propagandă pentru ocrotirea naturii prin conferinţe. jud. se ţin conferinţe în care adesea se fac referiri la plante şi animale rare. pe care a numit-o „Eldorado botanic". în vederea legiferării ocrotirii naturii în ţara noastră. geologi şi geografi au desfăşurat o intensă acţiune. inaugurat la 2 octombrie 1923. şi a luat sub ocrotire unele specii rare de plante şi animale. Aceasta din urmă. studenţii naturalişti şi geografi originari din Oltenia înfiinţează „Asociaţia naturaliştilor din Oltenia” şi respectiv „Societatea studenţilor din Oltenia geografică şi turistică". iar în acelaşi an ia fiinţă Comisia Monumentelor Naturii ca organ central de coordonare a activităţii de protecţie a naturii în România. 518 din anul 1954. Astfel s-a promulgat Legea pentru protecţia monumentelor naturii din 7 iulie 1930. Primele începuturi privind ocrotirea naturii în Oltenia se leagă de activitatea desfăşurată în cadrul societăţii „Prietenii ştiinţei". Un rol important în realizarea acestui deziderat major îl are revista „Arhivele Olteniei". organ central de specialitate subordonat guvernului R. acţiunile privind ocrotirea naturii se intensifică.C. avînd rol principal în coordonarea şi îndrumarea în mod unitar a tuturor activităţilor menite să asigure protecţia mediului înconjurător. Borza în „Notiţe botanice" din lucrarea „Riviera Olteniei" („Arhivele Olteniei". 12 (1924). numărul rezervaţiilor naturale a crescut de la 34 la 130. 9 din 1973 a luat fiinţă Consiliul naţional pentru protecţia mediului înconjurător. 6 din 1927). ce ţine direct de Comisia Monumentelor Naturii. 14. Râul Călinescu. iar Şt. Sabba Ştefănescu (1889) şi I. Prin aceasta. . 18—19. În următoarele decenii. Este vorba de Valea Lotrului din Munţii Parîng. ţara noastră se situează printre cele mai avansate ţări din lume în privinţa legislaţiei ecologice. a adoptat propunerea marelui savant Emil Racoviţă pentru elaborarea unei legi referitoare la ocrotirea naturii.P. Foarte interesant este articolul lui Anton Oprescu intitulat „Din toponimia Olteniei" (Arhiv. prof. nr. 1924) în care. a cărei secţiune locală se înfiinţează la Craiova la 9 iunie 1913. Aceste subcomisii rezolvă problemele în legătură cu ocrotirea naturii din teritoriile respective. Comisia Monumentelor Naturii a activat pînă în 1945. pe lîngă această comisie se organizează subcomisiile pentru ocrotirea monumentelor naturii 'la Cluj (1933). completat prin H. Al. O dată cu înfiinţarea muzeului ştiinţific al Olteniei. Craiova (1936) şi la Iaşi (1938).R. care devine o tribună pentru naturaliştii de pe aceste meleaguri şi chiar din alte provincii ale ţării. între care şi Parcul naţional al Retezatului. în însemnările sale. În baza legii nr. nr. presă şi a editat între anii 1933—1945 „Buletinul Comisiei Monumentelor Naturii". a fost reglementată ocrotirea naturii în ţara noastră. În cadrul acestei societăţi şi apoi la Universitatea liberă. În cadrul ei funcţionează 4 subcomisii. începînd din anul 1950. Borza. aminteşte de cerbul carpatin şi semnalează existenţa speciei rare de Ruscus aculeatus la Mihăiţa. vizitatori ai ţării noastre". numeroşi biologi.M. În 1928. Valeriu Puşcariu ş. A iniţiat primele cercetări în rezervaţiile naturale. De ocrotirea naturii pe teren se ocupă pe lîngă Comisia Monumentului Naturii şi organele administrative locale de stat. ca şi a peisajelor. Emil Pop. în afara a numeroase rezervaţii forestiere locale. 1925). prin obiectivele sale fundamentale. Cel care a propus crearea primei rezervaţii ştiinţifice pe teritoriul Olteniei este prof. la păduri sau puncte fosilifere cu mare valoare ştiinţifică. ca urmare a eforturilor depuse de profesorii Ştefan Ciuceanu şi Marin Demetrescu. In următorii ani. Între anii 1922 şi 1928. precum şi împrejmuirea unor rezervaţii. care activează pe lîngă Academia R. România. Ionescu-Argetoaia publică articolul „Păsări rare. Borza face o altă propunere privind declararea de rezervaţii pe teritoriul din nordul Olteniei în revista „Natura" (nr. Tot în acest număr. îndrumarea şi coordonarea ocrotirii naturii şi a cercetării ştiinţifice a monumentelor naturii sînt încredinţate „Comisiei pentru ocrotirea monumentelor naturii". se arată că multe din pădurile de odinioară au dispărut. Dolj. Este vorba de regiunea dintre Gura Văii şi Orşova. Ionescu-Argetoaia (1914) studiază punctul fosilifer de la Bucovăţ. Olteniei. Macovei (1890) pe cel de la Bahna. pe baze toponimice.a. iar a patra la Craiova.puţin mai tîrziu se transformă în „Societatea de turism şi pentru protecţia naturii". expoziţii. În perioada 1930—1943 ea a declarat 36 monumente ale naturii. S. Cele mai importante locuri fosilifere din Oltenia erau cunoscute la apariţia revistei „Arhivele Olteniei". Primul congres al naturaliştilor din ţara noastră. În nr. Dintre ei amintim pe Emil Racoviţă. Alex. între care trei pe lîngă Filialele Academiei din Cluj (1955) şi Iaşi (1956) şi Baza Academiei din Timişoara (1956). desfăşurat la Cluj în 1928. După cel de-al doilea război mondial. Ulterior prof. datorită activităţii laborioase dusă de Comisie şi subcomisiile zonale. nr. urmărea ocrotirea plantelor şi animalelor mai rare din flora şi fauna României. în presă şi prin viu grai. I. respectiv de la suprafaţa de 15 000 ha la 75 000 ha. prin consiliile de îndrumare pentru ocrotirea naturii pe teritoriul cărora sînt situate diferite monumente. prin Decretul nr. 237 din octombrie 1950.

ponoare şi chei. în fruntea Consiliului regional de îndrumare pentru ocrotirea naturii a activat pentru o scurtă perioadă prof. Oltenia înglobează toate formele de relief. De fapt nici nu am urmărit un asemenea scop. univ.a. Profesorul Al. prin hotărîrea biroului Prezidiului Academiei din 22 martie 1968. la Corabia) la 2 518 m (Munţii Parîng). pe Jocul al treilea în Carpaţii Meridionali. se înfiinţează în 1936 „Comisiunea regională a Olteniei" dintre ai cărei membri remarcăm pe C. cîmpia şi luncile Dunării. Subcomisia monumentelor naturii din Oltenia. dr. Analizaţi însă mai amănunţit. în care predomină şisturile cristaline. Vincenz ş. fiind cuprinsă între coordonatele geografice de 43°40' la Gura Oltului şi 45°23' la Parîng. Iar noi. univ. Al. Eugen Nicolăescu. Deşi cu o suprafaţă de cca 20 300 kmp. cu munţii Căpăţînii. pentru ca după reorganizarea teritorial-administrativă a ţării să se reînfiinţeze. care în prima fază a fost realizată de Muzeul Olteniei sub conducerea directorului I. care se succed de la nord spre sud: zona muntoasă.a. doline. Buia. După decesul profesorului Al. cu munţii Vîlcan şi Mehedinţi. tuturor iubitorilor naturii. care se lărgeşte în Podişul Mehedinţi. Carpaţii dintre Dunăre şi Olt apar la prima vedere destul de unitari. S. înălţimea maximă se întîlneşte în vîrful Mîndra (2 518 m) ce se situează. longitudine estică. Nicolâescu-Plopşor. În Oltenia se creează „Consiliul regional de îndrumare pentru ocrotirea naturii" la 25 martie 1963. La Craiova. avîndu-l ca preşedinte pe prof. Prin această schiţare a istoriei ocrotirii naturii în Oltenia. Lotrului şi Parîng şi grupa Godeanu. iar ca secretar pe lector univ. podiş şi cîmpie. Spre nord. Din punct de vedere morfostructural. doc. Nicolăescu-Plopşor. dealurile subcarpatice. cu vîrfuri şi creste ce depăşesc 2000 m altitudine. Zona muntoasă a Olteniei este alcătuită din munţi înalţi şi masivi. Grigore Drăguţ. Bărcăcilă. ne dăm seama că aspectele problemei nu s-au epuizat.S. deci aproape de 11 ori mai mică decît cea a ţării. dr. Aurel Metzulescu. C. Astfel el a publicat mai multe lucrări în acest domeniu. văi înguste. Privire geografică asupra Olteniei Oltenia este aşezată în sud-vestul Republicii Socialiste România. din punct de vedere altitudinal. particularitate nemaiîntîlnită în Carpaţii Româneşti. să preluăm ştafeta pentru a o preda mai departe generaţiilor viitoare. o unitate bine definită. micaşisturi etc. în care se întîlnesc fenomene carstice foarte întinse. între aceste limite se înscriu principalele mari unităţi geomorfologice: munţi. zona muntoasă a Olteniei se diferenţiază în două grupe: grupa Parîng. doc. în condiţiile noii legi pentru protecţia naturii.Ambele societăţi au întreprins unele acţiuni pe linia identificării unor monumente ale naturii din Oltenia. prin condiţiile sale de relief. podişul getic. Un rol important l-a avut în reelectrifi-carea Peşterii Muierilor. Ceea ce dorim este să ne oprim o clipă asupra activităţii celor care mai demult sau mai recent au făcut tot ce a depins de ei pentru a salva bogăţiile şi frumuseţile naturale ale Olteniei. Relieful Olteniei Din punctul de vedere al altitudinii. ei fiind constituiţi în cea mai mare parte din şisturi cristaline. la insistenţa unui larg colectiv de intelectuali. şi 22°24' la Orşova şi 24°48' la Gura Oltului.R. între Jiu şi Dunăre. Buia (1965). Calcare răzleţe şi clipe calcaroase apar mai ales în munţii Căpăţînii. ce sînt străbătute de puternice masive de granite şi pegmatite. concretizate prin creste abrupte. cu o prispă denumită „Platforma Gornoviţa". în frunte cu prof. Lotrului. Oltenia constituie. din care făceau parte 18 membri. cei de astăzi. latitudine nordică. Situată între Olt— Jiu—Cerna—Dunăre. relieful Olteniei variază de la 23 m (în lunca Dunării. C. zona muntoasă a Olteniei este reprezentată prin cununa Carpaţilor Getici. iar spre sud-vest de fluviul Dunărea. Maloş. Delimitată la nord de Carpaţii Meridionali şi la est de rîul Olt. sol etc. apărînd ca un relief înalt şi masiv. membru corespondent al Academiei R.numeroase iviri de calcare mezozoice care se continuă sub forma unui şir întrerupt ici şi colo. cu fruntea sus. P. climă. Firu. dealuri. Fortunescu. Cristalinul Carpaţilor Meridionali dintre Olt şi Dunăre este acoperit pe marginea lui dinspre depresiunea subcarpatică de. Marin Demetrescu. hornuri înalte. defileuri. F. S. Activitatea orogenetică a dat naştere la creste şi spinări domoale. Buia a desfăşurat o amplă activitate pe linia ocrotirii naturii în Oltenia. Al. Vîlcanului şi Mehedinţi. dr. Mircea Oprean. întocmind documentaţii ştiinţifice pentru unele rezervaţii botanice (pădurea Stîrmina ş.). Munţii Carpaţii Meridionali se întind ca un arc din Valea Jiului pînă în defileul Dunării. se constată că Munţii Parîngului conţin nenumărate vestigii ale . Între Olt şi Jiu. al cărei preşedinte a fost numit C.

Valea Lotrului este de o frumuseţe rară.' 1955). În continuarea Podişului. În sectorul Olteniei. Podişul getic şi Cîmpia piemontană înaltă care domină Cîmpia Dunării şi care este alcătuită în Oltenia vestică din terasele acestui fluviu. se împarte în 3 subunităţi: Cîmpia vestică. La origine. Contrastînd cu Munţii Parîngului. dar impresionante. Din salba glaciară a Parîngului lacul Cîlcescu este cel mai mare din Oltenia. următoarele subunităţi bine individualizate: Subcarpaţii getici. Versantul sudic al Carpaţilor dintre Dunăre şi Olt coboară brusc în Depresiunea Subcarpatică. înclinîndu-se în general de la nord la sud ca un acoperiş de casă. Cîmpia vestică este cuprinsă între Dudaşul Schelei Magheru şi Drincea. Hidrografia şi solurile Olteniei Apele Jiului împart Carpaţii Meridionali din Oltenia în două jumătăţi aproape egale. care reprezintă o unitate de trecere între Carpaţi şi podiş sau cîmpie. Godeanu şi Vîlcanului cuprind întinse suprafeţe de denundaţie. prin zona subcarpatică. Mai deosebiţi sînt Munţii Mehedinţi. Se mai poate menţiona Pasul Vîlcan. Ea se întinde de-a lungul Dunării şi s-a format prin acumulare de depozite sedimentare. avînd o structură cutată şi un relief ce se aseamănă mai mult cu cel de podiş. Gilortul. Spre sud. sînt dispuşi. În Oltenia. asigură trecerea Între Oltenia şi Transilvania. amfibolite şi formaţiuni de schele şi generînd prăpăstiosul defileu în care ineditul se observă la tot pasul. Sohodol. iar între Motru şi Dunăre intră direct în contact cu muntele. colinele Olteniei sînt rezultatul sedimentării şi deformărilor tectonice-care au avut loc într-o largă depresiune precarpatică. atingînd la Caracal 65—75 km. lunca Dunării adăposteşte mai multe bălţi: Rast. acoperite de loess. Acest podiş este format din dealurile Motrului. Jiul şi Motrul. de aceeaşi mare unitate geografică. În cîmpie se cuvine să menţionăm prezenţa unor suprafeţe întinse de nisipuri. de mare orizontalitate. Jiul (cu afluenţii: Motru. la o altitudine de 1600 m. După V. pînă la Dunăre. Lotrului. Nedeia — aflate în plin proces de desecare. Este considerată de origine glaciară pe o lungime de cca 7 km. la care sau adăugat sedimente eoliene. adică loessul. Cîmpia Olteniei. din punct de vedere geomorfologic. Băileşti şi Segarcea. iar Cîmpia centrală prezintă caractere de tranziţie între primele două subunităţi şi este situată între Drincea şi Jiu. cu înălţimi de da 30 m pînă la 200 m. Jiu—Baia de Fier—Polovragi —Horezu şi Rîmnicu Vîlcea. ca şi întregul lanţ subcarpatic. se situează Cîmpia Olteniei. Din cadrul Piemontului getic s-au separat cu timpul.glaciaţiei cuaternare. afluenţii cei mai importanţi ai Dunării sînt: Cerna. între Olt şi Motru. Bistreţ. Dunăreni. împreună cu Podişul getic. Desnăţuiul. urmează şisturi deluroase cu pantă lină care se întind spre zonele de cîmpie pe linia Slatina —Craiova—Pleniţa. defileul Jiului (de la Bumbeşti) şi defileul Oltului. Trei defileuri străbat Carpaţii Meridionali ai Olteniei: defileul Dunării (Porţile de Fier) — cel mai măreţ din Europa —. se întinde între Olt şi Jiu. Acest podiş este separat de munţi. în majoritate de origine carpatică şi apoi balcanică. care începe la rîul Dîmboviţa şi se continuă pînă la Drobeta-Turnu Severin. folosit încă de pe vremea romanilor. 1950. cu Podişul Mehedinţilor. Subcarpaţii Olteniei sînt un ansamblu de culmi cutate. iar la sud de Cîmpia colinară a Desnăţuiului şi Tesluiului. Drîncea. Datorită masivităţii munţilor. Topolniţa. de la nord la sud. Dragoş (1949. de ei fiind legate „depresiunile subcarpatice". urmat de Lacul Mare. destul de unitară ca întindere şi complexă ca morfologie şi morfogeneză. reprezentate prin căldări sau circuri glaciare. Subcarpaţii Olteniei. Dintre văile glaciare ale Parîngului. paralel cu zona muntoasă. Bahna. Gura Văii. ce se întinde de la vest la est pe direcţia Baia de Aramă—Tismana— Tg. Dunărea colectează toate apele curgătoare ale Olteniei. Gilort şi . cuprinzînd unităţile: Dîrvani. lacuri şi văi cu profil transversal în formă de „U”. Subcarpaţii getici aparţineau. avînd o suprafaţă de 31 360 mp. Cîmpia estică şi Cîmpia centrală. Lanţul de munţi se continuă spre sud cu zona subcarpatică. Cîmpia Olteniei se caracterizează prin aceea că este constituită mai ales din zone interfluviale şi terase fluviatile. care de altfel izvorăsc în marea lor majoritate din catena Carpaţilor şi brăzdează dealurile şi cîmpiile pe o direcţie aproximativ nord-sud. începînd de la lacul Cîlcescu. Piemontul getic. situaţi în nordul Olteniei. trecătorile sînt rare. care prin relieful carstic dezvoltat şi de mică înălţime se aseamănă cu grupa Carpaţilor Occidentali. Ea are o lăţime redusă (16 km) la Pleniţa şi se lărgeşte spre Olt. Cîmpia estică sau Cîmpia Caracal — subîmpărţită în mai multe zone. Bistriţa. unde nu lipsesc dunele. care. Podişul getic are limite inferioare spre cîmpie pe linia Drobeta-Turnu Severin-Pleniţa-Radovan-Craiova-Balş-Slatina. de la 500—600 m altitudine spre nord. Jiului şi Olteţului. întreaga regiune este străbătută de o reţea de ape cu văi transversale: Oltul. lustruind granitele de Suşiţa. La sud de Subcarpaţi se întinde Podişul getic. particularitate explicată prin aceea că este o cîmpie maritimo-lacustră. la 150—200 m altitudine spre sud. Tismana. De la Orşova spre Slatina. munţii Căpăţînii.

se află zona cernoziomului degradat (şi cu insule de rendzine). Izoterma anuală +10°C se suprapune peste linia de unire dintre Subcarpaţii sudici şi Podişul getic. Bistriţa Vîlcii etc. cît mai ales prin frumuseţea şi importanţa lor speologică. Astfel. montan acide podzolite şi grupa celor alpine (brun alpine. Iernile sînt de obicei blînde. soluri podzolice în zona colinară. în care întîlnim cernoziom ciocolat. care coboară dinspre culmile munţilor. Influenţa climei Europei Centrale se manifestă de asemenea în vegetaţie. Valorile extreme medii oscilează între —3°C (ianuarie) şi 23°C (iulie). aceste chei constituie un element deosebit de interesant al Depresiunii subcarpatice oltene. apoi nisipurile. De zona marginală a Carpaţilor Olteniei se leagă atît cheile cît şi întregul cortegiu de forme ale reliefului carstic. de atracţie turistică şi în acelaşi timp de concentrare a populaţiei încă din timpuri străvechi.Amaradia) şi Oltul (cu afluenţii: Cibin. legate între ele prin ganguri sinuoase. Ca tipuri azonale. iar verile răcoroase. într-adevăr. coloane etc. la care se adaugă o mare diversitate de nuanţe. Astfel cheile Sohodolului din Munţii Vîlcanului şi cheile Bistriţei din Munţii Vînturariţei se continuă spre sud-vest cu formaţiuni carstice de o amploare nemaiîntîlnită în Oltenia şi în ţară. regiune de interes ştiinţific. domuri. străbătînd zona calcaroasă prin văi transversale. Temperatura este mai uniform repartizată deasupra cîmpiei (10°—10. Oceanul Atlantic este sursa principală de vapori de apă din timpul verii. număr care se explică prin condiţiile zonale complexe de relief. particularităţile climatice influenţează în mod deosebit existenţa şi dezvoltarea plantelor şi animalelor din regiune. Sohodol. Avînd gurile deschise direct în albia largă. Chei şi peşteri de o neîntrecută frumuseţe şi importanţă ştiinţifică formează rîurile: Gilort. peştera Cloşani. spre sud. de diferite forme şi mărimi. Numărul zilelor cu o temperatură de 10°C oscilează între 180— 200. aceasta din urmă delimitată de la nord la sud printr-o linie ce trece prin Pileniţa şi Segarcea şi la sud de Caracal. Influenţa Mării Mediterane se face simţită mai ales în sud-vestul ţării. În perioada de iarnă au fost înregistrate în medie 90—120 zile anual cu temperatură minimă mai mică sau egală cu 0°. Olteţ şi Topolog). După I. peştera Gura Plaiului şi altele sînt puţine în ţară. În zona montană şi cea colinară. Oltenia este cuprinsă în medie între izotermele de 10° şi 12°. Sîrcu (1971). După zona podzoluri! or urmează cea a solurilor brune de pădure de la cîmpie. împodobite cu tot felul de concreţiuni calcaroase — stalactite. iar cea vestică este mai redusă din cauza reliefului carstic bine dezvoltat. Solurile în Oltenia prezintă diversitate. Un interes deosebit îl prezintă peşterile Olteniei nu numai prin numărul mare. rendzine. Regimul termic. Oltenia este situată într-o regiune cu climat temperat umed. În direcţia nord-sud. Condiţionată de poziţia sa geografică. care ocupă mari suprafeţe de-a lungul Dunării şi în stînga Jiului şi. soluri brune între cîmpie şi dealuri şi apoi soluri cernoziomice în cîmpie. din cauza complexităţii reliefului zonei. Pe teritoriul Olteniei se diferenţiază în principal trei regiuni climatice: arctică. din zona muntoasă spre cea colinară şi de cîmpie. structură geologică. săraturile pe care le întîlnim la Gighera. Oltenia se bucură de o serie de caracteristici care favorizează dezvoltarea vegetaţiei şi a faunei şi răspîndirea lor. Sub această linie. stalagmite. maximele situîndu-se primăvara. Îngheţurile încep în octombrie şi se termină în aprilie. întîlnim solurile aluvionare de-a lungul rîurilor. dimensiuni ca cele ale peşterii Topolniţa şi: frumuseţi ca cele de la Ponoare. Din categoria solurilor schelet ale masivului Parîng fac parte cele brun montane de pădure. de multe ori greu de străbătut. Dolj). Afumaţi şi Rast (jud. boltite larg. întîlnindu-se 42 de tipuri şi varietăţi (Buia. Macovişte etc. O călătorie prin cheile Olteţului. în care s-a desfăşurat procesul de solificare. climă şi vegetaţie. amplitudinea anuală fiind de 26°C. Ocniţa şi Ocnele Mari (jud. centraleuropeană şi submediteraneană. se întinde zona podzolică cu numeroase tipuri de sol: roşii. cu precipitaţii ce cad în tot timpul anului. Consideraţii asupra climei Olteniei Alături de factorul geomorfologic. Temperatura medie anuală cea mai ridicată a acrului în Oltenia este de peste 11°C şi se întîlneşte mai ales în zona de cîmpie. amplitudinea absolută fiind în acest caz de 70°C. iar maximele de 40°C (august). Bistriţa. alpine podzolite şi podzoluri alpine). principalele grupe de soluri sînt: saluri schelet de munte. faună etc. Densitatea cea mai mare o au apele în partea centrală şi estică a regiunii muntoase. pe linia Drobeta-Turnu Severin—Strehaia—Filiaşi şi Balş — nord de Piatra Olt. pe valea Galbenului sau o vizită în Peştera Muierilor de la Baia de Fier lasă impresii de neuitat. pînă la Dunăre. Minimele absolute ating valori de —30°C (ianuarie-februarie). în afara zonei Băileşti—Poiana Mare—Calafat. cu încăperi mari. Forme arhitecturale variate. Vîlcea) etc.5°C) şi mai puţin . în sfîrşit. Lo-triţa. Lotru. 1961).

Moldova). În zona subcarpatică şi în podişul mehedinţean. iar pe de altă parte influenţelor climatului submediteranean (Marea Mediterană. Anual. cînd se înregistrează 30—40 litri apă/mp. dar influenţa sa este mai mică. Temperatura medie a lunii celei mai calde este mai mică de 22°C. Cele mai reduse sînt iarna. luna cea mai călduroasă înregistrează temperatura medie de peste 22°C. se explică mai ales prin poziţia geografică a zonei. Astfel. cele mai multe căzînd în timpul verii. După clasificarea lui Koppen.5 mm în masivul Parîng. iar cele mai multe în lunile mai şi iunie. În timpul verii. una dintre cele mai mari din ţară. Zona climatului umed rece (cu formula Dfbx) se întinde la est de zona climatului temperat şi la nord de zona climatului umed cu ierni reci. la Drobeta-Turnu Severin. Vîntul dominant în Oltenia este cel de vest şi sud-vest şi apoi cel de est şi sudest. În aceste locuri se întîlnesc de asemenea păduri . numărul mediu de zile cu cer acoperit variază între 120 şi 160. Media anuală a precipitaţiilor atmosferice (într-o perioadă de peste 55 ani) prezintă valori care oscilează între 486 mm la Vlăduleni (jud. În general în cursul unui an precipitaţiile în zona de cîmpie cuprind 70—100 zile. iar primăvara şi vara a zonelor depresionare mediteraneene. Lunile cu cele mai bogate precipitaţii sînt mai şi iunie. Precipitaţii suficiente cad în tot timpul anului. Regimul eolian. valoarea medie anuală fiind cuprinsă Între 6 şi 9°C. Oltenia poate fi împărţită în 5 zone climatice: 1. Tăria vînturilor este cuprinsă în medie între 7—r-26 km pe oră. fiind mai redus în sudul regiunii şi mai mare (180—250) în zona montană. la adăpostul lanţului carpatic. iar cea mai redusă în iunie. Olt) şi 951. iar temperaturile maxime de +40°C în cîmpie. temperatura medie anuală a aerului este de 11. Zona climatului umed temperat (cu formula Cjax) se întîlneşte la vest de linia Bechet— Segarcea—Craiova şi la est de Drobeta-Turnu Severin. Temperatura medie a lunii celei mai calde depăşeşte 18°C. Nebulozitatea în Oltenia este maximă în lunile decembrie şi ianuarie şi are valori minime în iulie şi august.7°C. la sud de o linie ce trece prin Bîcleş (lîngă Strehaia) şi la nord de Iancu Jianu (lîngă Balş). cînd s-au înregistrat pînă Ja 80 litri apă/mp. 2. Valoarea termică ridicată de la Drobeta-Turnu Severin. iar temperatura medie a lunii celei mai reci scade sub — 3°C. Sintetizînd caracteristicile climei Olteniei. ce cresc la altitudini mari. iar cea mai friguroasă are o valoare medie în jur de — 3°C. cînd presiunea coboară în medie pînă la 2012 milibari. Asupra Olteniei acţionează anticiclonul azoric. Blîndeţea climatului Olteniei se datorează pe de o parte faptului că la nord Carpaţii Meridionali sînt o barieră importantă în calea vînturilor dinspre nord-vest şi nord care predomină în Cîmpia Tisei. Zona climatului cu ierni reci (cu formula Djax) se întinde la est de zona anterioară. Acest lucru arată că iarna se observă influenţa antici-clonului ruso-siberian. cînd oscilează în jurul valorii de 1020 milibari faţă de nivelul mării. Fagus silvatica var. Este zona în care influenţa climatului mediteranean se constată cel mai bine. clima este destul de caldă în comparaţie cu alte regiuni din ţară. 4. Marea Adriatică şi Oceanul Atlantic). dar nu trece de valoarea de 22°C. iar temperaturile extreme minime ajung să fie de —30°C în cîmpie şi —26°C la dealuri. Presiunea cea mai ridicată pe teritoriul Olteniei este în luna ianuarie.2°C. se constată că aici ea este mai blîndă decît în alte regiuni ale ţării (Transilvania. 3. atît vara cît şi iarna. excepţii constatîndu-se la punctele extreme ale lanţului carpatic. Temperatura lunii celei mai calde nu depăşeşte valoarea de 22°C. fiind de aceea influenţată permanent de climatul mediteranean. în timp ce luna cea mai secetoasă este februarie. dinamica atmosferică în toată Oltenia este dominată de vînturile din direcţia vest şi sud-vest (Austrul). În cel puţin 4 luni pe an. în timp ce la Rîmnicu Vîlcea este de 10. Regimul baric variază în raport de anotimp: presiunea creşte toamna şi iarna şi scade primăvara şi vara. Regimul precipitaţiilor. cald şi umed.uniformă în zonele de deal şi podiş (8—10°C). moesiaca. În această zonă. 5. Transilvania şi Moldova. Precipitaţiile (ploi şi zăpadă) cad în cantităţi variabile şi la intervale inegale. Precipitaţiile sînt suficiente în toate anotimpurile. Zona climatului umed cu ierni aspre (cu formula Cfbx) se întinde în Depresiunea Subcarpatică. Temperatura medie a lunii celei mai calde este de 18°C. luînd «locul molidului (Pi-cea abies). temperatura medie este mai mare de 10°C. Vînturile de vest simt aducătoare de precipitaţii. Regimul baric. iar în zona muntoasă 150—200 zile. iar vîntul denumit Tropical aduce căldură şi secetă. Amplitudinile medii anuale cele mai ridicate sînt în zona centrală a Cîmpiei Olteniei ( + 26°C). Grosimea medie a stratului de zăpadă este de 25 cm. Zona climatului cu ierni joarte aspre (cu formula Dfk) se întinde de-a lungul lanţului carpatic. Vegetaţia şi fauna Dovezi ale influenţei climatului submediteranean sînt prezenţa în Oltenia a elementelor floristice de origine mediteraneană: Fagus orientalis.

se observă că Oltenia cuprinde aproximativ 2/3 din numărul acestora. Urmărind lucrările lui Al. Rocile sedimentare ce acoperă substratul geologic sînt reprezentate prin gresii şi conglomerate. Supusă unor influenţe mediteraneene. Al. Laburnum anagyroides. Menţionăm aici numai cîteva elemente faunistice de origine mediteraneană prezente pe teritoriul Olteniei: broasca ţestoasă (Testudo hermanni). .compacte de Quercus ceilis (cerul) şi Quercus jrainetto (gîrniţa). Gh. Lirova. Nonnea pallens. M. Euphorbia taurinensis. străbătînd Munţii Godeanu şi Munţii Mehedinţi. cu o extindere mare a pădurilor de fag. Păun. Gh. cu variaţii sezoniere de la —2 la —4°C (ianuarie) la 15—16°C (iulie) şi prin precipitaţii anuale de cca 1000 mm. C. Parcuri naţionale Parcul Naţional Domogled — Valea Cernei Parcul naţional propus al Văii Cernei are o suprafaţă totală de peste 60 000 ha şi cuprinde ambii versanţi ai rîului Cerna. alpine. a cărui vale se întinde pe un culoar tectonic lung de peste 5 km. prezentînd chei şi văi înguste. iar Syringa vulgaris (liliacul) din ţara noastră creşte spontan numai în valea Cernei. castanul comestibil (Castanea sativa) se întinde pe o suprafaţă de cîteva zeci de hectare. eu — şi mezobazice). Alyssum pulvinare. în succesiunea de formaţiuni vegetale lemnoase şi bine conservate. fiind endemice. iar altele sînt rarităţi floristice pentru ţară. Dianthus pontederae ssp. de la gorunete la molidişuri de limită. Dianthus vandasi. unele sînt cunoscute numai în Oltenia. cunoscute pînă în prezent în Republica Socialistă România. Centaurea affinis. siberiene. Bendina etc. haynaldiana. sibiro-pontice. legate de staţiuni spe-ciaile. Dianthus pinifolium. în flora Olteniei s-au identificat 2 170 specii de plante superioare ce aparţin la 640 genuri şi 122 familii. Importanţa ştiinţifică a Parcului naţional propus Domogled-Valea Cernei rezidă în originalitatea şi spectaculozitatea geologică în general şi carstică în special a Văii Cernei. Ablepharus kitaibelii. Poelobates syriacus. pe versantul drept şi Arsasca şi Jelerău. falcata etc. Trifolium squamosum. arctice. de altitudine joasă. în caracterul mediteranean al arboretelor în amestec. Ambii versanţi sînt abrupţi: cel drept cu un relief de roci puternic metamorfozate (şisturi cristaline). Caracterul submediteranean a! climei din Oltenia este reflectat şi în faună. dintre care cităm: Trifolium michelianum. Ranunculus garganicus. Petrorhagia illyrica ssp. mai ales pe versantul drept. cum sînt: Prangos carinata. care se întîlneşte în ţară doar în judeţul Mehedinţi. La Tismana. Popescu (1968. Relieful este montan. banatica). pontice. cu un înveliş de sol în care reprezentative pentru Valea Cernei sînt solurile evoluate sub pădurile de foioase (solurile argilo-fluviale fără orizont aluvial şi soluri cambice. Poziţia geografică şi condiţiile pedoclimatice variate existente în Oltenia au determinat prezenţa diferiţilor biotopi. Olaru. M. Aici sînt prezente specii faunistice mediteraneene şi submediteraneene. Popescu (1970). şi anume: central-europene. Mariana Olaru (1961). iar cel stîng cu pante mari de 15—40°. Mafloş. Vicia sparsi-flora. zona Porţile de Fier. pe cel stîng. zăpada fiind redusă. mai calde şi mai adăpostite de coastele calcaroase însorite. Pe terenurile de deal şi cîmpie trăiesc: guşterul (Lacerta viridis). Păun (1978). roci argiloase şi calcaroase. 1971). ceea ce îi ridică şi mai mult valoarea peisagistică şi ştiinţifică. Coluber jugularis. Din cele peste 2 100 specii de plante identificate în regiune. Viola hymettia şi altele. vipera cu corn (Vipera ammodytes) etc. Hypericum rumelicum. iar în zonele calcaroase de la Sohodol şi Băile Herculane se găsesc: broasca ţestoasă (Testudo graeca). cu pante medii de 25—35° (pe alocuri 50—70%). Minuartia hirsuta ssp. în aceea că este singura zonă din ţară a vegetaţiei optime a pinului de Banat (Pinus nigra var. calcare. la Ponoare şi Baia de Aramă. balcano-italice şi balcano-caucaziene. Trifolium scabrum. în optimul de vegetaţie pentru întregul complex floristic. balcanice. Bazinul Cernei este asimetric din punct de vedere hidrografic. Valea Cernei este în general caracterizată prin interesante fenomene carstice. specific pentru zonă fiind efectele de fohn. clima Văii Cernei se caracterizează prin temperatura medie anuală de 6—8°C. la o amplitudine altitudinală cuprinsă între 500—700 m. iar subordonat lor se situează solurile limitrofe molice şi solurile neevoluate. M. mai ales sub formă de ploi. Cheile Sohodolului sînt populate în timpul verii de către lăstun (Apus melba) şi specii de lilieci ca Rhinolophiis jerrumequinum şi Rhinolophus blasii. mediteraneene. Păun. kladovanus. Păun (1957). Se remarcă astfel pîraiele Naiba. Aici se întîlnesc toate categoriile de elemente fitogeografice stabilite în ţară. Buia. Luînd în consideraţie faptul că în ţară se cunosc cca 3 600 specii de plante. M. Buia. cu o reţea de pîraie bine dezvoltate. Vînturile au o direcţie generală pe culoarul longitudinal al văii. Ineleţ. aflîndu-se numai în Oltenia. boreale.

). gorunul (Quercus petraea ssp. Mehedinţi (total în Oltenia peste 38 000 ha). Ocolul silvic Baia de Aramă peste 30 000 ha şi Ocolul silvic Tismana. Includerea Arjanei şi a Pietrei Cloşanilor în perimetrul viitorului Parc naţional al Văii Cernei va conferi regiunii protejate o unitate şi o repre-zentativitate fitogeografică şi peisagistică unică. răsura pitică (Rosa gallica) — Valea Cernei. se diferenţiază perimetrele mai importante din punct de vedere fitogeografic: Domogledul. poly-carpa). Elemente alpino-balcanice: cutcurigul (Helleborus odorus). Cheile Corcoaia lîngă Cerna-Sat constituie deja perimetrul unei rezervaţii naturale. Grecescu (1898) şi apoi din secolul nostru de Borza (1920—1931). Primula auricula var. criterii ce au stat la baza ideii de conservare a acestei entităţi ştiinţifice care este Valea Cernei. dră-gaica (Galium flavescens) — Valea Cernei. sectorul carstic cuprins între Cheile Bedinei. Elemente balcanice: nucul (Juglans regia) — Valea Cernei. Piatra Cloşani. Obîrşia Cloşani. hungarica. prin ansamblul lor de corelaţie şi interdependenţă zonală. tulichina sau iedera albă (Daphne blagayana) — Piatra Cloşani. deasupra comunei Obîrşia Cloşanilor. Elemente mediteraneene: castanul brun (Castanea sativa) — Obîrşia Cloşani. neîntîlnită în alte sectoare ale parcului. Vîrful Suscului (incluse în perimetrul rezervaţiei actuale). Elemente pontice. gîscariţa (Arabis turrita) — Valea Cernei. inclusiv stîncăria Iri-sov de pe versantul drept al Văii Cernei. cerul (Quercus cerris) — Valea Cernei. Georgescu (1934). succesiune şi selecţie. versantul carstic acoperit cu tufărişuri de Sy-ringa vulgaris. prin modul de evoluţie. unicitate nu numai la scara Carpaţilor româneşti. printre care Mi-nuartia graminifolia spp. Caraş-Severin) peste 22 000 ha. sectorul Ciucevelor. crinita) — Valea Cernei.. cu numeroase fenomene carstice şi culmea Geanţurilor de pe versantul stîng. Arjana. prezentăm grupele reprezentative: Elemente dacice. Elemente ponto-mediteraneene: negrusca (Nigella ar-vensis) — Valea Cernei. Această suprafaţă este administrativ repartizată astfel: Ocolul silvic Herculane (jud. Piatra Cloşanilor. diferenţiată funcţional astfel: peste 41 000 ha păduri. dar chiar a sud-estului Europei. aici fiind singura staţiune a speciei da noi în ţară. versantul drept pînă la culmea Siseminului. Dintre cele mai originale şi particulare specii floristice întîlnite în Valea Cernei. vineţelele (Centaurea stenolepis) — Valea Cernei. cuibul de munte (Carduus candicans) — Valea Cernei. vineţele de stîncă (Centaurea calvescens) — Valea Cernei. obsigura mare (Bromus riparius) — Arjana. cujda (Doronicum columnae) — Arjana. Piatra Cloşani. şopîrliţa (Veronica teucrium ssp. In afara acestor taxoni mai reprezentativi. Valoarea ştiinţifică a Văii Cernei este dată mai ales de endemismele şi rarităţile floristice pe care le găsim aici şi apoi prin unele specii de animale rare sau ocrotite de lege. ghimpele (Ruscus aculeatus) — Băile Herculane. haina păsărească (Allium flavum) — Valea Cernei. Din cercetările floristice făcute încă la începutul secolului trecut de Schwarzatt (1831). liliacul (Syringa vulgaris) — Valea Cernei. ambele din urmă în jud.Aceste criterii geografice şi botanice prezintă mare însemnătate ştiinţifică. Rochel (1835).. vîrful lui Stan împreună cu versanţii săi abrupţi care prezintă unele dintre cele mai interesante aspecte ale florei viitorului parc naţional (Daphne blagayana. Piatra Cloşani. teren arabil etc). serratifolia etc.— Piatra Cloşanilor. Piatra Cloşani. Cheile Bendinei. Sedum cepaea — Valea Cernei. stîncăriile de la Bobot. flămînzica (Draba lasio-carpa) — Valea Cernei. Bujoreanu şi Popescu (1966) şi Boşcaiu (1971). şopîrliţa (Veronica austriaca ssp. 6 113 ha păşuni şi peste 4 500 ha diverse (goluri neproductive. Cheile CorcoaiaDomogled etc. flora din Vadea Cernei a fost bine studiată şi de . Piatra Cloşanilor. Elemente moesice: mierluţa îngustă (Minuartis graminifolia ssp. Cheile Drăstănicului şi Cheile Prisăcinei. sectorul carstic cuprins între versanţii Cheilor Ţesnei. un endemism de o rară frumuseţe. ca şi întregul complex stîncos al Pietrei Cloşanilor a cărui floră luxuriantă prezintă o însemnătate deosebită (Nyârady. Elemente continentale: clopoţelul (Clematis integrifolia) — Valea Cernei. Pe lîngă acest perimetru de un mare interes floristic. măzărichea panonică (Vicia pannonica) — Valea Cernei. alunul turcesc (Corylus colurna) — Domogled. sporadic garofiţa (Dianthus giganteus) — Domogled. se preconizează ca în suprafaţa viitorului parc naţional Valea Cernei să fie cuprins şi versantul sudic al Muntelui Arjana caracterizat printr-o floră cu totul particulară. Elemente atlaiitice: ciubăţana (Primula vulgaris) — Valea Cernei. păiuşul dalmatic (Festuca dalmatica) — Arjana. Domogled. Domogled. Piatra Cloşani. 1929). frăguţele (Fragaria viridis) — Valea Cernei. Piatra Cloşani. 7 815 ha. Parcul naţional Domogled-Valea Cernei ar ocupa — prin înfiinţarea sa — o suprafaţă totală de 63 580 ha. jaquinii) — Valea Cernei. hungarica — Arjana. 8 087 ha goluri alpine. spînzul purpuriu (Helleborus purpuresceus) — Valea Cernei. clopoţeii siberieni (Campanula sibirica) — Piatra Cloşani. Euphorbia carniolica — Valea Cernei. Popescu şi Samoilă (1962). garofiţa (Dianthus petraeus) — Valea Cernei.

cărpiniţa (Carpinus orientalis). La chei se poate ajunge urmînd drumul forestier recent construit pe vale sau de la Cloşani. opaiţa (Silene heuffelii). hinkei). aparţinînd la 32 genuri. struţişorul (Selaginella helvetica). Insectele: sînt reprezentate prin mai multe ordine. clocotişul (Staphylea pinnata) teiul argintiu (Tilia tomentosa). marginata). salba moale (Euonimus latifolia). Lumbricus (2 specii) etc. D. Zona ştiinţifică cuprinde 7 rezervaţii naturale. Dintre acestea. Cru-cianella oxyloba. floarea de drob (Genista radiata). golurile alpine şi păşunile. F. — Rezervaţia Coronini—Bedina cu peste 2 900 ha. priboiul (Geranium macrorrhizum). cu o suprafaţă de peste 13 000 ha. din care numeroase sînt noi pentru fauna ţării. pachyrrhiza). obsiga (Bromus ramosus ssp. documentaţia Parcului naţional Valea Cernei prezintă următoarea structură a zonei cu o suprafaţă de peste 13 000 ha: — Rezervaţia Domogled—Ţesna—Vîrful lui Stan cu aproape 4 000 ha. grasiţa mică (Mantia fontana ssp. punguliţa dacilor (Thlaspi dacicum ssp. S. anghelina grasă (Primula auricula ssp. gorunul (Quercus petraea ssp. cimbrişorul (Thymus jankae). dilatata). turturelele (Saxifraga heucherifolia. sipica de Banat (Scabiosa ■banatica). Parcul naţional Valea Cernei ce ar urma să ia fiinţă este diferenţiat în trei zone: zona ştiinţifică. hungarica. ferigile (Dryopteris robertiana. cosicelul (Seseli gracile). Nematode din sol. pochivnicul (Asaruni europaeum). — Rezervaţia Geanţurile Cernei cu peste 1 900 ha. Rezervaţia Cheile Corcoaia Cheile Corcoaia sînt situate în Valea Cernei. Angelica archangelica ssp. singura legiferată pînă în prezent. — Rezervaţia Piatra Cloşanilor cu peste 1 700 ha. mierluţa ţepoasă (Minuartia setacea ssp. archangelica). coacăza de munte (Vaccinium vitis-idaea). — Rezervaţia Ciucevele Cernei cu aproape 1 200 ha. spata dracului (Matteucia struthiopteris). Acarieni din sol: 41 specii de acarieni (păianjeni foarte mici). coada calului (Equisetum telmateja). Primula auricula ssp. sîmbovina (Celtis australis). appennina. pe valea . vom prezenta numai două: una cu profil carstic (Cheile Corcoaia) şi una cu profil botanic (Valea Ţesnei). şi zona de prepare. au fost făcute cercetări mai ales asupra nevertebratelor şi dintre grupurile faunistice mai interesante amintim: Lumbricidele: rîmele sînt în general specifice ecosistemelor din Valea Cernei. bria (Athamantha tur-bith ssp. dintre care cea mai veche este Domogled. betricea (Chrysanthemum macrophyllum). muşcata dracului (Knautia longifolia). înfiinţată în anul 1932 pe Muntele Domogled (cu numeroase specii submediteraneene şi balcano-ilirice). măcrişul ciobănesc (Rumex arifolius). smeoiaca (La-serpitium latifolium). alunul turcesc (Corylus colurna). somnoroasa (Verbascum banaticum var. cele mai frecvente forme în zonă fiind Pergamassus millens şi Holoparsitum calcaratus. lucerna mică (Medicago arabica). Această suprafaţă reprezintă 27% din arealul fondului forestier al parcului naţional şi din care aproape 11 000 ha sînt stîncării neproductive sau arborete necultivabile de pe versanţii abrupţi. s-au identificat 102 specii de ne-matode (viermi cilindrici). tisa (Taxus baccata). omagul de Crimeea (Aconitum tauricum). trifoiul auriu (Trifolium aureum). În ceea ce priveşte structura faunei din Valea Cernei. caprifoiul (Lonicera nigra). benekenii). banaticum). serratifolia etc. xanthina). album). Dintre cele 7 rezervaţii ştiinţifice constitutive ale viitorului parc naţional Valea Cernei. — Rezervaţia Corcoaia cu aproape 100 ha. Athamantha turbith ssp. banatica). specii rare sau ocrotite sînt: Corylus colurna. feriga de munte (Gymnocar-pium robertiana). zona tampon ce cuprinde pădurile. angelica (Angelica archangelica ssp. celelalte urmînd a primi recunoaşterea oficială de rezervaţii în următorii ani. — Rezervaţia Iauna—Craiova cu aproape 800 ha. archangelica. zonă ce înconjură zona ştiinţifică. clopoţeii (Campanula crassipes). fontana). pana zburătorului (Lunaria annua ssp. stirigoaia (Veratrum album ssp. serratifolia). lumînărica pămîntului (Genţiana asclepiadea). mixandră sălbatică (Eryssimum comatum). care menţionează printre cele mai interesante plante pentru Valea Cernei următoarele specii: brădişorul (Huperzia selago). păiuşurile (Festuca pratensis ssp. petraea). mătrăguna (Atropa bella-donna). În felul acesta.. brînduşa de munte (Crocus heuffelianus) etc. mai ales botanice. Hedrayanthus graminifolium). ambele situate pe teritoriul judeţului Mehedinţi. scăişorul (Carlina utzka).Boşcaiu (1971). bradul alb (Abies alba). salata iepurelui (Prenanthes purpurea). surguciul (Delphinium jissum). părul Maicii Domnului (Asplenium adiantum nigrum). fiind descrise 14 specii ce aparţin mai ales genurilor: Allolobophora (6 specii). hungarica). Vaccinium vitis-idaea. la circa 40 km amonte de Băile Herculane.

S. un fel de trestie (Achnatherum ealamagrostis). carthusianorum. Pseudomontanus). diver-gens.Motrului Sec. În afara mamitelor. latinii de munte (Lathyrus hallerstei-nii). firuţa de baltă (Poa palustris). şopîrliţa Ţesnei (Veronica tzesnea). drobuşerii (Cytisus hirsu-tus ssp. rogozurile (Carex transsilvanica. iarba şarpelui (Veronica urticifolia. C. bărbuşoara de Banat (Eryssimum comatum). ce se întind pe aproape 2 km. tulichina (Daphne mezereum). este aceea că pe numai 3 kmp se întîlneşte un noian de specii (aproape 1/4 din flora patriei). Fundul cheilor este săpat în marnite de 4—6 m ce formează o salbă neîntreruptă de o rară frumuseţe. alpina). crassipes). de aproape 150 m înălţime. merişorul (Oryzopsis virescens). dar sînt extrem de interesante prin multitudinea de forme pe care le cuprind. sînt elemente provenite din zona balcano-mediteraneană. merinana (Moehringia pendula). D.83% din plantele de aici. tătănica (Echinops banaticum). stupiniţa (Platanthera bifolia). . poliţe şi versanţi uşor înclinaţi. robertiana. bîrcoascele (Cotonesster nebmdensis. guşa porumbelului (Silene saxifraga. zmeoaica (Laser trilobum). ce merită cu prisosinţă subliniată. cu turle ameninţătoare şi pereţi abrupţi de calcare greu de escaladat. S. banatic i forme). panseluţa de munte (Viola jooi). stejarul Herculanelor (Quer-cus calvescens). între altele: ferigile (Dryopteris disjuncta. feluriţi scoruşi (Sorbus tor-minalis. Cheile Corcoaia sînt tăiate într-un mic masiv de calcare urgoniene situate în albia Cernei. măcrişul alpin (Rumex alpinus). cimbrişorul Balcanilor (Thymus balcanus). trifoiul rubiniu (Trifolium rubens). heufleriana). C. gălbeneaua (Rorippa barbaraeoides-repens). ciliatus. urzica moartă (Lamium bithynicum). linariţa (Linaria angustissima). ca şi aspectul lor de un rar pitoresc justifică crearea aici a unei rezervaţii de cca 10 ha. S. susaiul (Del-phinium fissum). ve-tricea (Chrysanthemum macrophyllum). mai sînt de semnalat pe masivul de calcare din chei diverse tipuri de lapiezuri. serratifolia). integerrimus). filifolia. Una din caracteristicile vegetaţiei din Cheile Ţesnei. C. Profitînd de cele mai mici crăpături de stîncă. L. Polystichum aculeatum). punguliţa stîncilor (Aethionema saxatile). ciuboţica galbenă (Primula auricula ssp. jlava). omagul Moldovei (Aconitum moldovicum). Dintre graminee întîlnim păiuşurile (Festuca drymeia). 1971) dintre plantele cu flori. graeca. străjuind turlele de calcar ca o armată de veghe. Pereţii cheilor sînt verticali. tilişca de munte (Circaea. sulphureus). Cheile Corcoaia reprezintă un mic fragment de laborator morfogenetic. iar ca formaţiuni endocarstice un mare număr de peşteri (peste 20). colţişoarede (Cardamine enneaphyllos. Rezervaţia Cheile Ţesnei După reconfortantele privelişti oferite de nenumăratele frumuseţi ale reliefului şi vegetaţiei pe tot locul din împrejurimile Herculanelor. spălăcioarele (Se-necio viscosus). prostrata). ca forme exocarstice. lăptucul oii (Telekia speciosa). bria (Athamanta hungarica). A. floarea drobului (Genista radiata). moartea purecelui (Inula ensifolia). vineţelele purpurii (Centaurea antropurpurea). D. borbasii). Cardamine glanduligera). Dintre orhidee. hirsutus). adică 25. clopoţeii lui Kiteibel (Hedrayantus graminifolium). buruiana de junghiuri (Cephalanthera longifo-lia). S. heuffelii. universe). D. unele supravieţuind aici miraculos. drăgaicele galbene (Galium flavi-cans). hrişcă deasă (Bilderdykia dumetorum). S. V. hirsutus ssp.. vulgaris ssp. ce totalizează aproape 400 m galerii. clopoţeii (Campanula sibirica ssp. iarba neagră (Scrophularia laciniata). caprifoiul (Lonicera xylosteum). urechelniţa (Sempervivum heuffelii). tenuijolius. cut-curigul roşcat (Helleborus purpurasceus). salba moale (Evonimus latifolia). garofiţa sălbatică (Dianthus banaticus. diverse specii de coada calului (Sesleria rigida-haynaldiana. boglaiul de munte (Ranunculus montanus ssp. mărarul porcului (Silaum silasus). opaiţa roşie (Silena dioica). La mică distanţă se află Cheile Ţesnei. acinifolia). D. aceste chei sînt grav ameninţate în înfăţişarea lor de lucrările ce se întreprind pe Valea Cernei şi care solicită exploatarea calcarului. S. zburătoarea (Epi-lobium lanceolatum). mierluţa (Minuartia verna). iar lăţimea de numai cîţiva metri. lipitoarea (Asperula longiflora). fetica (Valerianella dentata). constituindu-se într-un peisaj cum rar se întîlneşte în Carpaţii noştri. obsiga (Bromus ramosus). se dezvoltă în astfel de condiţii aprige 812 taxoni (Răsmeriţă. recta). S. Acest fapt. fraga de stîncă (Saxifraga marginata). Ele au o lungime doar de 200 m. o altă trăsătură constă în aceea că 157 taxoni. şi apoi pe poteca ce trece la Cerna-Sat. banatica). cruşinul (Rhamnus tinctoria). cresc aici: căpşunicile (Epipactis hel-leborine). Cresc aici. papposus ssp. din cretacicul inferior. inul galben (Linum catharticum. pinul negru de Banat (Pinus nigra ssp. gîscăriţele (Arabis hirsuta. La 14 km de Băile Herculane se varsă în Cerna pîrîul Ţesna. scumpia (Colinus coggygria). drumeţul se mai poate încă entuziasma dacă se încumetă să continue călătoria.. ele permiţînd studiul formării şi evoluţiei canioanelor în zonă. C. Din păcate. sînzienele de munte (Asperula capitata).

Numărul zilelor cu ninsoare variază între 40—80 pe an. cu 1 664 m înălţime. şi cuprinde masivele muntoase Cozia şi Năruţu. a luat un aspect ciuruit. „Poarta vulturilor" etc. pot fi remarcate în primul rînd zonele carstice. gîscariţa (Arabis muralis). Priviţi sub aspect geologic. inul peren (Linura umnerve). „Băiatul şi fata". Tot în această perioadă s-a format şi abruptul din partea nordică. din el plecînd spre est Culmea Coşurilor. De asemenea. punguliţa stîncilor (Acthionema saxitilis-banaticum). munţii Cozia—Năruţu sînt alcătuiţi din roci cristaline metamorfice dure. Clima este temperat-continentală etajată.acel timp. creste de cocoş. Funţionalitatea Parcului naţional propus Domogled— Valea Cernei este complexă şi — în afară de cea fundamentală — adică ştiinţifică. garofiţele (Dianthus kitaibelii. vîrful Cozia. care poartă denumiri sugestive: „Foarfeca". iar la vest de Olt. creasta principală a masivelor Cozia şi Năruţu s-a încadrat într-o zonă periglaciară foarte activă. D. scoruşul (Sorbus borfasii). „Pragul haiducului". un fel de moleaţă pitică (Aira caryophyllea). „Omul". Munţii Cozia—Năruţu s-au format o dată cu ceilalţi munţi. împădurirea îndeajuns de bogată şi cu aspecte luxuriante. în general calcarele de o rară şi originală frumuseţe. din gnaisuri de injecţie. Culmea Curmătura— Rotunda—Scorţaru—Turneaua—Piatra Roşie spre sud-vest. la sud de Depresiunea Jiblea—Berislăveşti. lipitoarea (Asperula longiflora). între valorile altitudinale de 550 m şi 1 664 m. „Poarta de piatră". din care aproape 4 500 ha păduri şi 568 ha stîncării.a. rîu care şi-a săpat în acest sector defileul de la Cozia. încît stînca. în care sînt frecvente procesele crionivale de pantă. „Copiţaua". gălbeneaua (Rorippa barbaraseoides-repens). portaluri. dintre care amintim: chipuri de piatră antropo. grote. la obîrşia văii Puturosul. Culmile principale au o orientare est-vest. Vînturile dominante sînt cele dinspre sud-vest. cînd crestele înalte ale Făgăraşului şi Lotrului erau acoperite cu gheţari. „Durducul". se află depozite sedimentare de numuliţi de vîrstă luteţiană (eocen). înţelegîndu-se astfel de ce la baza masivului . ca şi cea de biomasa animală. iar stratul de zăpadă durează cca 120 zile pe an. Cantitatea de precipitaţii anuale depăşeşte 1 200 mm pe culme şi scade pe versanţi. „Poarta Mioarelor". care aduc majoritatea precipitaţiilor. iar spre est Culmea Tirsa. În privinţa funcţiei turistice a viitorului parc. bria (Athamantha hungarica). În felul acesta s-au format multe tipuri de relief structural-erozional. Ambele masive muntoase — Cozia şi Năruţu — se constituie în culmea Coziei. „Moş Gerilă". ca mărturie a evoluţiei lor în timpurile geologice. Astfel.). Speciile valoroase din fauna cinegetică — căpriorul. la est de valea Topologului. cînd au fost depuse depozite de pietrişuri cu argile nisipoase la bază. în sfîrşit. munţii au suferit influenţa agenţilor climatici subaerieni şi chiar a climei reci din pleistocen. „Bulzul". Etajarea climei explică şi etajarea vegetaţiei. spre nord Culmea Vultureaua. Munţii Cozia şi Năruţu sînt delimitaţi la vest de interfluviul Valea lui Stan — pîrîul Muereasca. iar la nord de Depresiunea Loviştei. ursul şi cerbul — vor constitui o prezenţă de mare atracţie pentru vizitatorii parcului. de peste 1000 m. „Sfinxul Coziei". fraga de stîncă (Saxifraga marginata). coloane. la sudull acestora. renumit fiind gnaisul de Cozia. În. „Crocodilul". cascade şi chei. variaţia originală a vegetaţiei prin existenţa a numeroase endemisme (pinul de Banat ş. rogozul tîrîtor (Carex repens) etc. Pe culmea sudică se găsesc recife cu hipuriţi de vîrstă santonian-campaniană (mezozoic). dar s-au ridicat mai mult pe verticală în faza de cutare valahă. mai cuprinde şi pe cea turistică. din el plecînd trei ramuri: una spre sud-est. paragnaisuri şi micaşisturi cu biotit. După individualizarea lor. banaticus). suprafeţe păstrate parţial doar sub formă de martori. este nodul orografic principal al masivului Cozia. mistreţul. Parcul naţional Cozia Parcul naţional Cozia propus are în vedere o suprafaţă totală de peste 5 000 ha.şi zoomorfe. apoi Culmea Bobolea-Mocirlele—Omul Coziei spre nord-est şi. Vîrful Cozia este şi un nod orohidrografic. Culmea Ciuba Mare —Copiţaua—Bulzul—Vlădeasa. sînzienele purpurii (Galium purpureum). praguri şi punţi suspendate. ajungînd la poale la 800 mm. mărarul porcului (Silaum silasus). În ambele masive se întîlnesc suprafeţe de nivelare. pe lîngă variatele forme rezultate în urma procesului de gelivaţie. Cele două masive muntoase sînt despărţite de Valea Oltului. apele limpezi şi reci ale izvoarelor şi pîraielor. Procesului mecanic al dezagregării i s-a adăugat şi distrugerea de către apa de infiltraţie a lentilelor de feldspat potasic.Sînt rare sau endemice şi trebuie ocrotite între altele următoarele plante: şopîrliţa Ţesnei (Veronica tzesnea). fapt trădat de dispoziţia radiară a reţelei hidrografice. Vîrful Năruţu are 1 510 m altitudine şi este tot un nod orografic. există posibilitatea ca viitorul parc să capete şi o funcţionalitate de producţie de biomasa vegetală. ce se continuă spre Olt în Culmile Cracu lui Pavel spre sud-est şi Culmea Foarfeca spre nord-est. din levantin. suprafeţele plane fiind foarte reduse.

iar restul il constituie covorul ierbos. ciocîrlia moţată (Gale-rida cristata).4% sînt în majoritate (67. În zona munţilor Cozia— Năruţu se dezvoltă 940 de specii de plante. garofiţa albă (Dianthus spiculifolius). gladiolele (Gladiolus imbricatus). vinetele lui Degen (Centaurea degeniana).. jderul de copac. căprioara (Capreolus capreolus) şi viezurele (Meles meles) dintre mamifere. ursul (Ursus arctos). Dintre plantele rare în flora ţării noastre.vegetaţia înfrunzeşte şi înfloreşte mai devreme decît pe pantele munţilor şi pe vîrfurile lor.1%) specii euro-siberiene. situată aici în cea mai nordică staţiune europeană şi alte specii rare. în sensul predominării elementelor europene. 78. ochii şoricelului (Saxifraga stellaris) etc. cerbul carpatin. columnae). cerbul (Cervus elaphus). gaiţa (Garrulus glandarius). şi rîsul (Lynx lynx). Dintre plantele alpine amintim: creasta cocoşului (Cerastium lanatum). Fauna. regiunea muntoasă Cozia—Năruţu este bogată în specii endemice fie Carpaţilor. mierla (Turdus-merula) ş. Dintre elementele Europei centrale amintim: ariciul (Erinaceus europaeus). Amintim doar cîteva: Dianthus kitaibelii ssp. 16 specii aparţin ordinului Rodentia. De asemenea. pisica sălbatică (Felix silvestris). dintre care două sînt ocrotite: capra neagră (Rupicapra rupicapra carpatica). scumpia (Cotinus coggygria).a. dacica Beldie Prod. lupul (Canis lupus). unghia ciutei (Primula minima) şi altele. drobul lînos (Cytisus sericeus). ci şi accentuarea acestor adaptări 40 prin apariţia de forme. cinteza (Fringilla coleps). ochiul boului (Troglodyctes troglodyctes). Centaurea coziensis (vineţele de Cozia). ariciul. deoarece constituie un important coridor de migraţie pentru păsările de origine nordică şi în acelaşi timp o cale de pătrundere a 1 Vezi Studiul de fundamentare a Parcului Naţional Cozia elaborat de Institutul de cercetări biologice Bucureşti. ciuhurezul (Strix aluco) etc. măcăleandrul (Erithaeus ribecula). recent reintrodusă mai ales în masivul Năruţu. cărbunele de munte (Phyteuma nanum). coţofana (Pica pica). cucuveaua (Athene noctua). jderul (Martes martes). Avifauna masivului Cozia cuprinde peste 130 specii. din care 16. cresc în Cozia—Năruţu: sînzîienele (Galium kitaibelianum). iar dintre păsări: alunarul (Nucifraga caryocata). pîrşul cu coadă stufoasă (Oryemis nitedula). Fauna de mamifere a Muntelui Cozia cuprinde 39 specii. dintre care majoritatea (84) aparţin ordinului Passeriformes. Centaurea coziensis etc). păstrează cam acelaşi spectru menţionat la floră. Ca urmare a bogăţiei floristice. nu numai cantitativ. albina (Ophrys fusca). . subspecii şi specii noi de plante şi animale. relict preglaciar care creşte numai în Carpaţii româneşti. inclusiv 270 de specii sinantrope. Ca elemente ale faunei euro-siberiene cităm: botgrosul (Coccothraustes coccothraustes). iar taxonomic 88. rîsul (Lynx lynx). vrabia (Passer domesticus). veveriţa (Sciurus vulgaris). vinariţa de Crimeea (Asperula taurina). Din viitorul parc naţional Cozia nu vor lipsi mamifere specifice Carpaţilor: ursul. spiculifolium.6% specii lemnoase. caucaziene etc. bărbuşoare de stîncă (Erysimum saxosum). Reţinem astfel noile plante descrise de specialişti (Rosa Coziae. horştiul (Luzula spicata). grupul de păsări predominant şi calitativ.. aici a apărut şi un centru genetic de noi specii. guşa porumbelului (Silene petraea) etc. ilirice. fapt ce evidenţiază nu numai adaptarea speciilor provenite din diferite regiuni ale globului. Ca urmare a existenţei mozaicului de specii de plante şi animale. forfecuţa (Loxia recurvirostra).1 Zona muntoasă Cozia—Năruţu a oferit condiţii prielnice în cursul erelor geologice adăpostirii unor specii de plante şi animale provenite din diferite regiuni ale globului.2% sînt endemice Coziei şi Carpaţilor Meridionali şi care reprezintă specificul floristic al Coziei. laleaua (Fritillaria montana). care se întîlnesc numai în Carpaţii româneşti. Dianthus henteri. varietăţi. ţîţa vacii (Primula veris ssp. Muntele este acoperit de păduri în proporţie de 95%. Din totalul de mamifere menţionat. mojdreanul (Fraxinul ornus). specii care în ultimul deceniu şi-au mărit în această zonă a ţării efectivele. ca şi fauna care este la fel de bogată în elemente de diverse origini. floarea de colţ sau albumiţa (Leontopodium alpinum). fie ţării întregi.4% sînt specii ierboase şi 11. 1976. care coboară în Cozia pînă la 1 200 m altitudine. albită (Alyssoides graecum).'Iris hungarica ssp. Dintre plantele termofile menţionăm: rocoţeilele geţilor (Achillea crithmijolia). et Nyar. regiunea muntoasă mai înaltă de 800 m grupează plante caracteristice provinciei dacice. care poposeşte în sezonul cald. o orhidee mediteraneană care este un relict neozoic. clopoţeii de stîncă (Campanula alpina). balcanice. firuţa (Poa alpina). Valea Oltului în special prezintă un mare interes ştiinţific din punct de vedere ornitologic. Rosa coziae sau măceşul Coziei etc. teiul argintiu (Tilia tomentosa). nevăstuica (Mustela nivalis). interesantă şi bogată în specii de diverse origini. Dintre plantele subalpine putem enumera: omagul (Acanitum tauricum). cîrtiţa (Talpa europaea). iar 12 specii ordinului Fissi-pedia. tulichina sau iedera albă (Daphne mezereum şi Daphne blagayana).

iar dintre ele. Un alt grup important al entomofaunei este cel al ordinului Diptera (muşte. ţîrîitoarele). Lagriidae. etc).a. 12 specii. tăuni. a cărui femelă este protejată de lege. Dintre ceile 32 specii ale ordinului Ortboptera găsite pe muntele Cozia mai cităm: Chortippus paralellus. Chrysomelidae. iar ca specii rare de pădure: piţigoiul de livadă (Parus lugubris). greieri şi cosaşi. printre care mai importante sînt: păianjenii (Arachnida). două fiind dominante: Chirothrips manicatus şi Franklinella intensa. Lepidoptera etc. în afară de insecte. Entomofauna. în zona Mănăstirii Turnu.unor elemente sud-balcanice şi mediteraneene. dar în masivul Cozia se întîlnesc şi specii rare sau chiar endemisme. angusti-cornis etc. muscarul gulerat (Ficedula albicolis) şi mierla de apă (Cinclus cinclus). şi în acelaşi timp că în zonă poate fi întîlnită vipera cu corn (Vipera ammodytes). ca şi flora şi grupul vertebratelor din zona de care ne ocupăm. Poecilimon thoracicus. Scolitidae. ca şi cocoşul de munte (Tetrao urogallus). trebuie reţinut şi faptul că în masivul Cozia a cuibărit zăganul (Gypaetus barbatus). C. Subdominante sînt reprezentanţii familiilor Ichneumonidae. Culicoides chaetophtalmus şi C. Formica cuniculans etc. dar fauna de insecte a masivului Cozia cuprinde şi alte grupe. Pholidoptera transsylvanica. Scelionidae etc. ciocănitoarea mică (Dendrocopos minor). cu 20 specii: Cărăbuş auronites escheri. cu reprezentanţi din mai multe familii. se caracterizează printr-un mare număr de specii bine răspîndite în tot lanţul Carpaţilor Meridionali. Tot aici se găsesc exemplare de corb (Corvus corax). Din ordinul Thysanoptera (tripşii) s-au identificat 11 specii. şi de alte grupuri. Staphinilidae. melcii (Gasteropodele). iar în zona Stînişoara. P. din care dominante sînt Myrmica rubida. pe muntele Cozia se mai întîlnesc şi alţi gîndaci din familiile Scarabaeidae. T. Pezottetix giornae. isopodele (Isopoda) şi rimele (Lumbricida). reprezentaţi prin cele peste 70 de specii şi diferenţiate în zona Cozia—Năruţu pe două niveluri: pe vîrful şi în golul alpin Cozia sînt prezente 30 de specii. Unul dintre grupurile reprezentative ale entomofaunei masivului Cozia este cel al Coleopterelor (gîndaci). şi anume: Isophia harzi. Chloropidae. iar . Principalul grup din Arachnide îl constituie păianjenii propriu-zişi (Araneae). De importanţă ştiinţifică pentru entomofauna ţării şi pentru viitorul parc naţional Cozia sînt cîteva Ortoptere endemice zonei. în total 15 familii. flavescens. mierla de piatră (Monticola saxatilis). iar dintre speciile foarte rare semnalăm lăstunul de stîncă (Apus melba). urmată de Aphrodes bicinctus. Cychrus semigranosus. format din 14 specii. Fauna de nevertebrate mai este reprezentată. În afară de Carabidae. Chrysididae. Oni-chiurus carpaticus ş. ob-solutes. Silphidae. Dintre speciile rare de stîncă. Ordinele mai sus menţionate prezintă un număr mare de specii şi populaţii bogate în indivizi. tot specie sudică. Nevertebratele reprezintă principalul grup de animale din covorul vegetal ierbos ce îmbracă teritoriul viitorului parc naţional Cozia şi el este dominat de insecte. Homopterele sînt reprezentate mai ales prin grupul Cicadelidelor (cicadele. 14 specii. Interesant este şi grupul Formicidelor (furnicile). Ph. Poziţia geografică ce caracterizează zona Cozia— Năruţu este exprimată printr-un mozaic de biotopi ce a condiţionat coexistenţa unor specii stenice şi euriece din aceleaşi grupe taxonomice. apoi Hapîothrips niger. Numeroase specii şi indivizi aparţinînd ordinului Hymenoptere (viespi) se întîlnesc frecvent. ce cuprinde mai ales lăcuste. din care dominantă este Deltocephalis puli-caris. De asemenea. ca specii dominante în masivul Cozia—Năruţu fiind mai ales două: Pachitrachis gracilis şi Euthystira brachyptera. Orchesella pontica. printre care semnalăm ordinele Odonata. Polysarcus denticauda etc. dintre care numeroase sînt elemente ale faunei alpine. Entomofauna din ordinele inferioare este bine reprezentată de ordinul Collembola (colembole) printr-un nu-măr de 20 specii. H. care apar mai sporadic. fossulatus. urmate de Tomocerus alpina. grupurile dominante aparţinînd familiilor Braconidae şi Chalcididae. cel mai bine exprimat este al speciiilor din familia Carabidae. din care 6 specii sînt dominante: To-mocerus minor. care în zona Cozia au 22 specii. din care dominante apar Cybaeus an-gustiarum şi Pardosa blânda. C. litoralis. miriapodele (Myriopoda). Al doilea grup taxonomic important al faunei de insecte este grupul Orthopterelor. violaceus. Aphrophora alnii etc. Pterostichus jindeli. monument al naturii. Chortippus ocroleucus şi Odontopodissima carpatica. etc. se pot menţiona: fluturaşul de stîncă (Tichodroma muraria). brumăriţa de stîncă (Prunella collaris) şi acvila de munte (Aquila chrysaetos). situaţie ecologică care este unică de-a lungul Carpaţilor Meridionali şi ridică valoarea ştiinţifică a Parcului naţional Cozia. Cărăbuş caraboides etc. ce ar urma să ia fiinţă. ţînţari. Pe vîrful Cozia şi spre Mănăstirea Turnu dominante sînt speciile hema-tofage ale bovinelor. Hypogastrura armata etc. Anthomyidae etc. Dermaptera. printre care Asilinidae. convexus. pasăre monument al naturii de origine mediteraneană. dominante mai ales pe vîrful Cozia. Phoridae.

urmate de Chilopode. urmată de Clausilia crucită şi Zoni-toides nitidulus. Opilionide. Prin profilul de parc naţional ce se va organiza în masivul Cozia. masiv muntos de mică altitudine. în zona subcarpatică şi în cîmpie. Lepidopterele etc. de mare valoare ştiinţifică. dintre care dominantă este Dendrobaena byblica. Dipterele. urmată de Chromatojulus transsylvanicus şi Polydesmus montanus. întăreşte propunerea de înfiinţare a Parcului Naţional Cozia. Miriapodele sînt reprezentate. putîndu-se astfel păstra cît mai intact echilibrul natural aii zonei Cozia. toate fiind specii curiene bine răspîndite în Carpaţii Meridionali. Datorită importanţei ştiinţifice pe care o prezintă această faună. se asigură realizarea protecţiei ei. iar mai departe. Diplopodele prezintă pe Polydesmus complanatus. O categorie ecologică aparte din animalele ce populează zona geografică Cozia—Năruţu o constituie fauna rithronului. O formă mediteraneană din fauna de Arahnide este scorpionul carpatic (Euscorpius carpaticus). Formicide şi Lumbricide. cea mai răspîndită fiind Macedonica marginata la altitudinea de 1 100 m. ca specie dominantă a grupului în toată zona masivului Cozia. datorită modificărilor profunde ale cadrului natural sub influenţa factorului antropic. în total 28 de specii. forficatus etc. unde se află unul din punctele ocrotite. iar în zona pădurilor şi mai jos grupurile dominante sînt aceleaşi. Din cele 14 specii ale subordinului. mai frecvente sînt Lithobius nigri-frons. este necesară conservarea ei. Colembole şi Aranee. ca specii sporadice şi populaţii reduse de indivizi. 1962). căci restul elementelor faunistice de tip rithronic va dispărea din lanţul Carpaţilor Meridionali. Hymenopterele. Rezervaţii paleontologice Rezervaţia Bahna-Orşova Rezervaţia Bahna—Orşova este unul din cele mai vechi şi interesante puncte fosilifere din ţară. Macovei (1909). şi anume Trichia transsylvanica şi Helioigona banatica. Diplopode. cît şi prin cele fitofage (Diplopodele). urmată de D. după alţi 4 km. a florei şi faunei specifice din zona Cozia— Năruţu. unde se desprinde un drum în lungul rîului Bahna. Prezenţa speciilor rare şi de importanţă ştiinţifică.) în număr de 18 şi pe stîncile golaşe şi copaci în zona de la 900 la 1 200 m (12 specii). În schimb grupul rimelor (Lumbricidele) este reprezentat prin 11 specii. în general zoofagi utili în menţinerea dăunătorilor pădurilor sub pragul coeficientului de dăunare. iar mai recent specialişti ai Institutului Geologic (Fl. S-au găsit şi două gasteropode endemice Coziei. fiind foarte bogat în depozite de corali. Isopodele sînt puţine ca număr. care reprezintă un tip zonal biologic asemănător cu cel prezent în apele masivului Retezat. După 5 km se ajunge în localitatea Hoviţa. fiecare grup cu cîte 14 specii. foarte bogate în indivizi.în zona inferioară a pădurii s-au identificat 44 specii de Araneae. ceea ce exprimă singura posibilitate de a se păstra nealterată această zonă originară. Marinescu şi Josefina Marinescu. se întîlnesc Orthopterele. Bazinul intramontan Bahna—Orşova este un rest terţiar al unuia din canalele ce legau bazinul . L. dominante fiind Parane-mastoma kochii şi Egaevus convexus. Din analiza generală a grupurilor faunistice ce populează viitorul parc naţional Cozia. rubida şi D. Declararea acestei zone ca parc naţional va depăşi însemnătatea lui pur ştiinţifică şi va asigura importanţa practică. în special a lucrărilor hidrotehnice. prin reducerea exploatărilor forestiere şi întreruperea păşunatului. La acest punct fosilifer se poate ajunge din şoseaua naţională Bucureşti—Timişoara cu 4 km înainte de Orşova. se observă că răspîndirea lor altitudinală prezintă următoarele particularităţi: vîrful Cozia este dominat de Coleoptere. dar cu un profil geografic unic. din care s-au găsit 16 specii. numai 3 specii. Ştefănescu (1876). Un alt grup de păianjeni îl reprezintă Opilionidele. Bazinul paleontologic de la Bahna este citat pentru prima dată în anul 1871 de către Lesman (Laulea. Un studiu mai profund îl datorăm lui Gr. Dintre Chilopode. Phalangium opilio etc. repartizate în general în zona fagului (650—700 m alt. completat ulterior de Drăghicescu. endemică. Gasteropodele (melcii) sînt prezente în fauna masivului Cozia prin 30 specii. în teritoriul viitorului parc Cozia atît prin speciile carnivore (Chilopodele). alpina. prima fiind dominantă în zona subcarpatică. apoi Trogulus clo-şanicus. Lucrări despre bazinul Bahna mai publică Fuchs (1894) la Budapesta. mai bogate în indivizi fiind Pardosa lugubris şi Aulania allimana. ceea ce va conduce la conservarea mediului natural. 1962). mai bogată în indivizi fiind Ligidium hipnorum. se ajunge la Bahna. lamelibranchiate şi mai ales în faună de gasteropode fosile. Dermapterele.

Rezervaţia fosilieră Sviniţa (Jud. aici se mai întîlnesc gasteropode. Fusus.5 —4 km. Cele mai expuse la distrugere erau calcarele de la Curchia şi Lespezi. Conus. belemniţi. Studiul fosilelor de la Bahna ar putea aduce contribuţii însemnate nu numai în ceea ce priveşte cunoaşterea amănunţită a faunei şi filogeniei unor grupe. aduc un prejudiciu important prin colectarea lor din acest punct fosilifer. în special ale genurilor Unio şi Vivipara din levantin. falia în lungul 'Căreia s-a produs prăbuşirea fiind foarte mobilă şi favorizînd acumularea subsidienală a acestei stive de depozite. bivalve. Unul din obiectivele ocrotite este cel de la Harţa. în partea de vest a cotului pe care-l descrie Dunărea înainte de a-şi îndrepta cursul spre defileul Cazanelor. localitate suburbană a Craiovei. foraminifere. Turritella). dintre care o specie de Unio a fost descrisă de paleontologul francez Tournouer în 1880 ca Unio craiovensis. ca moluşte.5 km amonte de comuna Sviniţa. unde depozitele de calcare şi argile marnoase ca şi complexul argilo-nisipos conţin numeroase fosile deosebit de interesante. Punctul respectiv se află în comuna Bucovăţ. pe marginea drumului asfaltat ce merge spre Cetate. chiar în sat.). Un alt obiectiv important ocrotit este cel de la Curchia. — Brachiopode (Terebratula plicatodeiitata). atraşi de frumuseţea formelor fosile. după cercetările mai ales ale lui Macovei (1909). Punctul fosilifer Sviniţa a fost ocrotit datorită faptului că jurasicul — mediu şi superior — este reprezentat aici prin calcare care conţin amoniţi. care opreşte la 2. conţinînd o faună bogată. pe o lungime de cca 18 km. Fauna de la Bahna este asemănătoare cu cea din bazinul Vienei. Eschara varians). echinide. moluşte şi corali solitari. unde pînă nu demult exista şi o carieră din care se exploatau calcare pentru nevoile de construcţii locale. în partea de vest a oraşului. Dolj) A fost special amenajat pentru vizitare în anul 1967. bivalve. Calcarele de aici sînt de origine recifală cu numeroşi corali şi briozoare. dîndu-i deci numele oraşului. — Lamelibranchiate (Ostreia. În acest punct fosilifer se pot separa toate etajele jurasicului datorită asociaţiilor faunistice. echinide. brachiopode etc. Solenostraea manipulata etc. În punctul fosilifer Bahna. Acestea au fost declarate rezervaţie geologică. Spre partea inferioară a acestei succesiuni apar stratele de Klauss (Dogger superior) reprezentate prin calcare feruginoase roşii. a căror formă variată de amoniţi a fost în parte studiată de Kudernatch.dacic de cel panonic în timpul miocenului mediu. La Lespezi se găsesc aceleaşi depozite ca la Curchia. dar suficient pentru ca în bazinul Orşova să se fi acumulat un depozit cu o grosime aproape de 1 000 m. peste Jiu. Este unul din cele mai importante puncte fosilifere mezozoice din Carpaţi pus sub ocrotirea legii. Ocrotirea prin lege a punctului fosilifer de la Bahna reprezintă o importantă contribuţie la ocrotirea unuia din cele mai interesante zăcăminte fosilifere din ţara noastră. Pec-ten). — Briozoare (Lepralia ansata. Fauna fosilă de moluşte de la Bucovăţ aparţine pliocenului superior şi pliocenului inferior. Timpul în care au existat aceste golfuri şi canale a fost relativ scurt. dar şi asupra condiţiilor ecologice în care s-a dezvoltat. Cardium. grupele faunistice predominante şi care au o mare însemnătate ştiinţifică sînt: — Corali (Favia magnifica. Găsim de asemenea numeroase fosile şi în argilele marnoase de deasupra sedimentului. Sviniţa este o localitate situată în extremitatea sudică a Banatului. Este un loc vestit şi cunoscut datorită bogăţiei de fosile de bivalve (Mollusca). Au fost descrise aici peste 60 forme de amoniţi. Parte din vizitatorii ocazionali. Mytilus. brachiopode. grupe faunistice specifice sarmaţianului. Punctul fosilifer cel mai bogat al stratelor Klauss este situat pe ogaşul Saraoschi (Grebenul Românesc). Punctul fosilifer Bucovăţ (jud. Mehedinţi) La această rezervaţie se poate ajunge cu vaporul. canale ce străbăteau această parte a Carpaţilor Meridionali care în acea vreme erau franj uraţi de numeroase golfuri marine. Originea acestui bazin este tectonică. Succesiunea depozitelor mezozoice din împrejurimile Sviniţei cuprinde mai multe orizonturi. . dar pe o lăţime de numai 1. — Gasteropode (Murex.

Pînă în anul 1953 se cunoşteau deschideri la Breasta. Cze-kelius. iar deschiderea amenajată azi nu era vizibilă. U. Ionescu-Argetoaia (1918) şi Sabba Ştefănescu (1881 şi 1896). Şapte ani mai tîrziu. prin imaginea clară a evoluţiei acestei faune. pictorum. ca şi prin posibilitatea de a explica adaptările speciale ale moluştelor la condiţiile diferite de mediu. U. ai cărei autori ar fi pelasgii coborîţi din Carpaţi. dar nu reuşeşte să înainteze decît cca 200 m în plus faţă de prima expediţie. Straturile fosilifere de la Bucovăţ sînt foarte bogate şi întinse pe distanţe mari. de la speciile marine şi salmastre. geograful D. Găurinţi şi Ponorătu — care au dăltuit în masivul de calcar chei şi peşteri. În felul acesta s-a creat o pungă cu un front spre şosea de cca 100 m şi de cca 30 m adîncime pe malul rămas mai departe abrupt. profesorul Traian Orghidan de !la Institutul de speologie „Emil Racoviţă" din Bucureşti. Vintilescu să facă o descriere a formaţiunilor calcaroase de la gura peşterii şi de la suprafaţa ei. Densuşianu avansa o idee interesantă. pentru construirea stadionului central din Craiova. quadrifas-ciatus etc. 'locuitorii Bucovăţului au început să ia nisip pentru construcţii chiar din malul pe care nu există nici o plantaţie sau construcţie. spre Cîrligei şi pe malul drept al Jiului. prin episoadele care au marcat punerea în evidenţă. Este însă sigur că nici unul dintre aceşti cercetători nu a intrat în peşteră spre a o studia. Punctul fosilifer de la Bocovăţ are o suprafaţă de 4 ha şi prezintă interes ştiinţific deosebit prin fauna de moluşte. În anul 1881 R. Sever Popescu. învăţatul N. Se pare că primele semnalări ale oamenilor de ştiinţă asupra existenţei peşterii datează de pe la sfîrşitul secolului trecut. acelaşi Sever Popescu se avîntă într-o nouă explorare. I. dar ele sînt mascate de vegetaţia arborescentă ce îmbracă pantele. V. Descrieri recente ale punctului fosilifer Bucovăţ au fost făcute de Ana Maloş (1969). Creţeşti. Bielz şi D. ajutat de cîţiva studenţi. În anul 1942. vizibile şi azi. pînă la cele de apă dulce. U. În felul acesta a apărut o frumoasă deschidere cu înscrierea evidentă a unei delimitate stratificări şi care. în final. la cca 200 m sud de podul Bucovăţului. În 1967. MunteanuMurgoci (1898) menţionează intrarea în peşteră prin „Gura Prosăcului".Date asupra punctului fosilifer de la Bucovăţ avem din anul 1849 datorate cercetătorilor L. Firu (1971) şi M. întreprinde o acţiune îndrăzneaţă de explorare. de la Breasta pînă la Podari. „Gura Prosăcului". etajul superior levantin. Unio procumbens. Rezervaţii speologice Peştera Topolniţa (jud. un geograf din Arad. a celor 16 000 m galerii şi săli impresionante. cu cîţiva localnici. Prosăcu. trece — fără să cunoască realizările lui Sever Popescu — la explorarea sistematică a peşterii Topolniţa. Theodoxus pilidei. turgidus. la aproximativ 2 m înălţime de la nivelul şoselei. ca mult mai tîrziu (1936) geograful I. Sub acest pod natural se află peştera Topolniţa. Abia în anul 1958. (1976). s-au transportat chiar din acest loc aproximativ 75 000 mc de nisip. iar foarte rar în Oltenia U. Spineanu (1894) şi cunoscutul geolog Gh. Dintre nenumăratele specii de moluşte găsite aici amintim: Viviparus bifasciatus. reuşind să înainteze cca 500 m în adîncul peşterii. Bleahu şi colab. Astfel. întinzîndu-se pe o suprafaţă de 2 kmp. intercalate în nisipurile levantine ce se găsesc pe malul drept al Jiului. bielzi şi U. pe valea Topolniţei. Mehedinţi) Peşterea Topolniţa este situată în Podişul Mehedinţi. Totodată este cercetată „Peştera femeii”. botezi. în apropierea comunei Balta. cunoscută desigur de către localnici din timpuri imemoriale. fiind mai recente decît cele de la Sviniţa şi Bahna care aparţin părţii inferioare a miocenului (Bahna) şi jurasicului mediu şi superior (Sviniţa). Studii asupra punctului fosilifer de la Bucovăţ au publict I. Depozitele din acest punct aparţin ca vîrstă pliocenului. Nu este explorată decît o lungime de cca 560 m. a cărei gură se deschide la cîteva zeci de metri deasupra „Punţii . rumanoides. doljensis. Apele dispar sub pămînt printr-o poartă înaltă de 50 m. Între cei doi versanţi ai văii Topolniţa există un pod natural format ca o consecinţă a dispariţiei subterane a apelor rîului. V. Situaţia nou creată a făcut ca organele locale să amenajeze acest punct şi să fie considerat monument al naturii datorită valorii ştiinţifice a fosilelor de lamelibranchiate şi gasteropode ce se găsesc clin abundenţă aici. T. Cu timpul. Melanopsis soubeirani. se desfăşoară în trei benzi mai înguste. Porumbarii întocmeşte o monografie a zăcămîntului. Ea a luat naştere prin confluenţa a patru ape — Topolniţa. craiovensis. Istoria descoperirii peşterii este ea însăşi palpitantă. şi anume că „Gura Prosăcului" ar fi o operă antropică.

Traversînd „Galeria Prosăcului". Sectorul Peşterii femeii prezintă trei culoare: „Culoarul liliecilor". precum şi oase de animale domestice (oaie. În 1961. Cloşania orghidani este una dintre aceste vieţuitoare. împreună. fiind realizată şi joncţiunea dintre peşterile Sohodoil şi Topolniţa. Dintre lilieci. celor doi li se alătură cunoscutul geolog şi speolog Marcian Bleahu.Prosăcului". În stratul subţire de guano îşi duc existenţa larve guanobii de Microlepidoptere şi pseudoscorpioni troglofili. este descoperit etajul inferior al peşterii. Mai există aici o specie de histerid (Coleoptera). mamifer ce-şi aflase adăpost aici acum vreo 10 000 ani. capră etc). Etajul fosil inferior al peşterii Topolniţa începe cu „Sala confluenţelor" şi se continuă cu „Culoarul speranţei" şi „Culoarul cu bazine". păianjeni. care. 1975. În 1963. studiile despre ea intrînd în circuitul ştiinţei româneşti. Pe traseul peşterii pot fi distinse trei sectoare: Peştera femeii. cu dimensiuni de 30 x 50 m. se mai cîştigă 3 000 m. „Culoarul coloanelor" şi „Culoarul drept". „Culoarul tăului" şi „Culoarul diaclazelor". 1965). apare o colonie formată din speciile Miniopterus schreibersii şi Rhynolophus blasii. În primăvara lui 1962. Peştera lui Epuran (jud. descoperit şi descris de exploratorul Vasile Decu. iar în apă diferiţi crustacei. „Culoarul C. doi speologi — V. care nu trăiesc decît aici. care sînt independente. 1 Episoadele explorării peşterii sînt prezentate în textul introductiv al albumului Peştera Topolniţa de Marcian Bleahu şi Cristian Lascu. sectorul Sohodol şi Peştera Topolniţa propriu-zisă. care-şi găsesc adăpost mai ales în galeria ce le poartă numele („Galeria liliecilor"). „Culoarul cu săritori" şi „Culoarul faliilor". reiau cercetarea. Sectorul peşterii Topolniţa este format din: „Sala cu guano". etajul subfosil şi etajul activ. datorită şi faptului că temperatura aerului din interiorul ei variază între 8. cît şi prin deschideri necunoscute sau inacesibil omului. „Culoarul dintre săli" şi „Sala mare". descoperind marile săli şi reţeaua fosilă a peşterii. Din „Sala mare" se desfac: „Culoarul urşilor". Apoi. prin cercetările speologului Dorel Staicu. Imensa peşteră prezintă o reţea de galerii dispuse pe patru niveluri (etaje): două fosile (inferior şi superior). Editura Sport-Turism. iar sala în care se ajunge are dimensiuni impunătoare. fiind deci o peşteră relativ caldă. Peştera prezintă un interes deosebit speologic prin varietatea biotopilor. cei doi avansează mai departe. pseudoscorpioni. în acelaşi sector cu peştera Topolniţa. „Culoarul cu bazine" se prelungeşte în trei componente: „Culoarul prăpastiei". o formă prădătoare care se dezvoltă pe seama larvelor de diptere. Prin cei 16" km ai săi. Ionescu". peştera Topolniţa va deveni — prin amenajările ce se fac — un important obiectiv ştiinţific şi de atracţie turistică. Declarată monument al naturii prin mărimea ei şi prin bogăţia de forme concreţionare. . În toamna aceluiaşi an. Acest sector corespunde etajului fosil superior. Fauna este reprezentată de elemente troglobionte. realizînd 3 000 m galerii cercetate. În peşteră au fost găsite şi resturi scheletice de Ursus spelaeus. Importanţă ştiinţifică prezintă şi Stafilinidele. care nu se mai găsesc în vreo altă peşteră din Oltenia (Decu. Acest etaj este o continuare a „Sălii mari". Etajul activ — cel prin care curge acum apa — are următoarele galerii şi culoare: „Galeria Murgoci". o nouă expediţie împinge explorarea pînă la cca 13 000 m. muşte. în cadrul celei de a patra expediţii. în lungime de 770 m. ducîndu-şi existenţa exclusiv în peşteră: fluturi mărunţi. Decu şi soţia sa Anca Decu1 — îşi propun continuarea explorării începută sub conducerea lui Traian Orghidan.2°C şi 10. prilej cu care peştera este declarată monument al naturii. „Culoarul negru" şi „Galeria Prosăcului". denumită de exploratori „Galeria Racoviţă". „Culoarul cu pripor" şi „Galeria Racoviţă". „Culoarul cu spirală". „Culoarul cu marmită". aceiaşi exploratori. fiind element component din complexul carstic al Prosăcului. Curenţii de aer circulă uşor atît prin cele patru deschideri mari ale peşterii. continuă explorarea. astfel că reţeaua cunoscută a peşterii măsoară cca 16 000 m. situate la intersecţia galeriilor sale. un gîndac-specie nouă pentru ştiinţă. Aici se află cioburi de ceramică. Cireşu din Podişul Mehedinţi. Peştera Topolniţa se caracterizează prin existenţa unor săli mari.8°C. constituindu-se în etajul subfosil al peşterii. Este descoperită acum cea mai lungă galerie a peşterii. unde depun o mare cantitate de guano. În octombrie 1962. Intrarea în peşteră este mai greu de găsit. peştera ocupă locul doi ca lungime pe ţară (după Peştera Vinţului). Sectorul Sohodol are în componenţa sa „Sala cu grohotiş". cărora li se adaugă şi alţii. Mehedinţi) Se găseşte în apropierea localităţii Jupîneşti — corn. N. diverşi gîndaci.

Temperatura aerului care iese din gura peşterii este relativ scăzută. În această sală se găsesc muilte resturi scheletice de Ursus spelaeus. Cu toate că în peşterea lui Epuran se cunoaşte numai o singură deschidere. se pătrunde în „Sala urşilor". cea mai lungă din peşteră. La capătul galeriei. Peştera este săpată în calcare jurasice şi cretacice. Lungimea explorată a peşterii lui Epuran măsoară actualmente peste 1 000 m şi ocupă o suprafaţă medie de 100 ha. Temperatura apei din acest sector are valori medii cuprinse între 7° şi 8. morfologic şi biospeologic este legată de complexul carstic al peşterii Topolniţa. Galeria următoare se caracterizează prin prăbuşiri masive din tavan. În continuare urmează „Sala cavourilor". care este porţiunea cea mai neplăcută a peşterii. coborîrea putîndu-se face relativ uşor. Din aceasta din urmă. una dintre cele mai mari ale peşterii. pe partea stîngă.5°C. fiind uneori chiar locuită. Peştera Gura Plaiului are o lungime de aproximativ 150 m. faciesul peşterii se schimbă brusc: apar din nou dărîmături. Rămîne doar o mică trecere. studierea amănunţită a situaţiei la faţa locului arată că racordarea lor este deocamdată imposibilă. se ajunge în „Sala blocurilor uriaşe". într-o sală bogată în concreţiuni calcaroase de o rară frumuseţe.îndreptăţind presupunerea că această parte a peşterii a fost cunoscută demult. În continuare. lungă de peste 100 m. în care se găsesc formaţiuni stalagmitice excepţional de frumoase. fiind situată la o altitudine de 650 m. cum sînt „Meduza" şi altele. Prin „Galeria cu bazine". în care se întîlnesc concreţiuni extrem de frumoase. iar în continuare se trece prin „Catacomba înnămolită". Intrarea începe printr-un aven mic de 7 m ce are forma unei crăpături destul de lungi. fapt ce-i asigură o puternică aerisire. în locul denumit „Gura Plaiului". paralelă cu prima şi care este caracterizată prin aceleaşi forme concreţionale. Urmează apoi „Galeria comorilor". avînd peste 200 m. de data aceasta puternic stalagmitizate. în pantă. deşi hidrografic. respectiv 9 m. respectiv 5°C în perioada decembrie-aprilie şi 7°C în lunile de vară. a fost denumită „Feeria apelor". care a fost denumită „Strîmtoarea speranţei". care are 70 m lungime şi 4 m înălţime. Aceştia se simt îndeosebi la intrare. Este caracteristică carstului de platformă al Podişului Mehedinţi. Începînd cu „Strîmtoarea speranţei". de aproape 60 m. constituie totuşi o unitate separată şi bine definită. numărul mare de indivizi de Cloşania orghidani. se ajunge lateral în „Fundătura cu prăbuşiri". Continuînd drumul. Drumul se continuă cu „Galeria plăcilor de nămol". Spre capătul acestui sector se află „Bazinele cadînelor". Peştera lui Epuran este greu accesibilă. O porţiune de 80 m ai acestei galerii. speogenetic. Sala a doua se continuă cu un culoar care la început este orizontal. iar apoi are o direcţie ascendentă. De aici o altă galerie se continuă spre sud prin „Galeria cu bazine".. Drumul se continuă printr-un pasaj ce porneşte de la mijlocul acestei săli. situat între Jiu şi Motru. Spre est se poate coborî într-o galerie orizontală spaţioasă. Dovadă în plus. Morfogenetic. „Galeria plăcilor de nămol" se termină cu strîmtoarea „Portiţa comorilor". iar aerul din interiorul peşterii are 9°C. fiind foarte atrăgătoare datorită numeroaselor formaţiuni de calcită pe care le conţine. Din „Sala prăbuşirilor" porneşte spre sud-vest o galerie prăpăstioasă. denumită „Diaclaza mare". din care se desprinde „Fundătua comorilor". o marc parte din galeriile ei sînt străbătute de curenţi de aer puternici. peştera lui Epuran este strîns legată de peştera Topolniţa. însuşire mărită şi prin dimensiunile sălii. Totul pare că se închide. Este declarată monument al naturii şi poate fi vizitată numai cu aprobarea Comisiei Monumentelor Naturii. Urmează mai multe strîmtori care pot fi trecute în mare parte numai tîrîş. de o excepţională frumuseţe carstică. din care mai fac parte şi alte peşteri. Ea pare să păstreze această legătură şi din punct de vedere biospeologic. Peştera lui Epuran. Peştera Gura Plaiului (jud. La baza avenului se găseşte un con de grohotiş şi de resturi vegetale prin care drumul în peşteră ne conduce spre sud prin intermediul unui culoar. După învingerea a încă trei strîmtori. Deşi există în prezent multe premise care pledează în favoarea unei joncţiuni între cele două peşteri. ajungîndu-se apoi într-o sală umplută aproape complet cu blocuri de prăbuşire: este „Sala dintre strîmtori". înaintarea devine anevoioasă şi obositoare. iar parcurgerea ei este dificilă. putînd fi considerată ca sector al acesteia. peştera lui Epuran îşi găseşte aşadar un terminus tot atît de neaşteptat ca şi Galeria Racoviţă din Topolniţa. în depresiunea subcarpatică a Olteniei. se pătrunde în „Sala prăbuşirilor"*. Gorj) Peştera Gura Plaiului aparţine complexului carstic din-Munţii Vîlcan. Peştera are podeaua acoperită în prima sa parte cu mult grohotiş care este amestecat cu sol şi . În ultima parte a sa se află un perete dantelat de calcită numit „Zidul chinezesc". şi el ne conduce într-o sală aproximativ egală.

Mehedinţi) Descrierea şi schiţa ei au fost făcute de către V. utilizată ca fîn pentru animale. Peştera Cioaca cu brebenei prezintă atît însemnătate ştiinţifică. dintre troglobionte menţionăm Tismanella chappuisi. Ea mai prezintă zone de calcită. Drumul se continuă prin partea nordică a acestui con şi apoi se -ajunge într-o sală largă. Centromerus europaeus. Sporadic se întîlnesc bazine mici cu apă. Cea mai mare parte a plafonului peşterii. jugastrul (Acer campestre) cu lemnul lui tare ca fierul şi ulmul Europei centrale (Ulmus foliacea). peştera fiind descendentă. bogată în material carstic care este în parte concreţionat şi îi dă o frumuseţe originală. frasinul (Fraxinus angustifolia). din punct de vedere cristalografie prin grupul de cristale de calcită pură ce formează pe plafon o împletitură de elemente viermiforme ce reprezintă cea mai tipică expresie de „helictite". ca Trachysphaera jaquecui tismanea şi Harpolithobiiis oltenicus.5°C. concreţionat şi care se termină spre sud-vest printr-o scurgere masivă. poate zăbovi prin satele frumoase ori prin locuri în care natura nu s-a zgîrcit în darurile ei. Peştera Gura Plaiului are o mare însemnătate ştiinţifică mai ales prin speciile endemice de faună ce le cuprinde şi de aceea a fost declarată monument al naturii cu regim de rezervaţie speologică. anthodite şi stalactite.resturi vegetale. Cununa aceasta de copaci falnici care adăpostesc mii de păsărele. cu oamenii lui harnici şi veseli. Peştera Cioaca cu brebenei este situată în zona subcarpatică a Munţilor Mehedinţi. resturi vegetale şi animale şi guano. deoarece este lipsită de un schimb normal de curenţi de aer. inferus etc. varietate şi frumuseţe. iar după coborîrea unui aven de 6 m se ajunge într-o mică sală. Peştera Gura Plaiului se caracterizează prin prezenţa unei faune bogate în indivizi şi variată ca specii. o pădure de luncă ce se întinde cu răcoarea ei pe o suprafaţă de 106. Bleahu (1963. Unele endemisme sînt reprezentate printr-o populaţie mare de indivizi. din timpuri imemorabile. Dacă nu e ispitit de veşnica chemare a înălţimilor. cu o lungime de 85 m. Trichoniscus cf. care porneşte din sala mare a peşterii. lipsită de curenţi de aer şi de aceea cam umedă. Se consideră că helictitele de pe tavanul culoarului descendent. Peştera Cioaca cu brebenei (jud. pe un con de grohotiş. În ea se pătrunde printr-o mică şi îngustă deschidere. se poate face un popas la cîţiva kilometri spre sud-est. apoi cu argilă. ce te uimesc cu trilurile lor. avînd în profunzimea sa temperatura de 11. iar al doilea este descendent. cu arbuşti şi covor des de iarbă grasă. A luat naştere prin săparea de către pîrîul Izvoarele în masivul muntos local denumit „Cornetul Satului" şi se află la o altitudine medie de 518 m. sol. Rezervaţii botanice Pădurea Botorogi (jud. cît şi pereţii acesteia. caracterizat prin variate şi numeroase formaţiuni concreţionare de tip stalagmitic. cu originale podoabe de jncrustaţiuni. ceea ce ridică mult spectaculozitatea ei. 1967). Peştera are planşeul acoperit cu numeroase blocuri şi fragmente de calcar. ce-i ridică foarte mult valoarea. de la coralite la helictite. Acest monument carstic este de natură fosilă. încărcată de roadele bogate ale verii sau toamnei. Printre ele menţionăm unele endemisme şi rarităţi ca Saphrochaeta oltenica. în bazinul superior al Motrului. nu departe de Peştera Cloşani. injerus. dar şi foarte umedă. Este una din peşterile calde din zonă. specie de coleopter cu valoare endemică pentru peşterile din vestul Olteniei. între satele Iaşi şi Botorogi. Aici se află. Această peşteră este caldă. Trachysphaera orghidani. sînt unice în ţară ca număr. Acest . apoi suprafeţe cu argilă şi mai puţin guano. prezintă numeroase formaţiuni de o rară frumuseţe. Această peşteră reprezintă un fenomen carstic complex. Din această sală se bifurcă două culoare scurte: primul se termină cu un horn greu accesibil din cauza unei pante acoperite cu argilă. Aceste particularităţi ştiinţifice motivează încadrarea Peşterii Cioaca cu brebenei în rîndul monumentelor naturii ocrotite de lege. cît şi faunistic.5 ha. Trichoniacus cf. Astfel. este alcătuită din: stejarul de luncă (Quercus robur). Dolj) Călătorul care a poposit mai îndelung prin Cîmpia Olteniei. vizitarea ei făcîndu-se numai de către specialişti pe bază de autorizaţie. se simte din nou atras de colinele şi poalele munţilor. Planşeul părţii terminale a culoarului descendent este stalagmitic. în ea găsindu-se numeroase specii troglobionte şi de o mare diversitate. Lithaleius decapolitus şi Duvalius spinifer. Decu şi M. Înainte de a vizita oraşul Tîrgu Jiu. pe care mulţi îl numesc şi gorun.

broasca (Adenostyles alliariae). năprasnicul (Chrysanthemum rotundifolium). raritate floristică. angelica (Angelica arhangelica). potiraşul (Pirola secunda). denumită ştiinţific cu nume de curcă (curca se cheamă „Meleagris galopavo"). V. spre izvoare. sălbăticia stîncilor colorate de florile şi verdele covorului imprimă locului şi un interes ştiinţific. Galium kitaibelianum). splina (Chry-sosplenium alter ni) olium). sămînţă soarelui (Heliosperma quadrifidum). răsura mică (Rosa micrantha). Laleaua pestriţă. cum rar se poate vedea. Tecernia şi Padului. mătrăguna (Atropa belladonna). creţuşca (Filipendula ulmaria). Majoritatea speciilor care întocmesc covorul ierbos sînt obişnuite ca în toate pădurile de luncă cu astfel de sol. dragai cele (Asperula odorata. trei răi (Hepatica nobilis). merinana (Moehringia pendula). iarba şarpelui (Veronica urticifolia. Natura a crestat adînc cristalinul de Parîng. pe care localnicii o mai alintă şi cu numele de „liliacă". a fost propusă spre ocrotire. lăptucul oii (Telekia speciosa). brusturele (Petasites albus. bachofenii). A. paşii ne poartă spre cursul superior al Sohodolului. iarba neagră (Scrophularia lociniata). Toate acestea justifică dorinţa ca pădurea să fie ocrotită conform Legii 9/1973. bria (Athamantha hungarica). liliacul (Syringa vulgaris). dălacul (Paris quadrifolia). căldăruşa sau măseaua ciutei. cum o mai numesc oamenii în alte părţi. guşa porumbelului (Silene flavescens). zmeurul (Rubus idaeus). Se întîlnesc aici ziduri şi hornuri care urcă adesea la peste 250 m. socul roşu (Sambu-cus racemosa). scumpia (Cotinus coggygria). rogozul de munte (Carex montanum). Planta are florile asemenea unor clopoţei. piciorul răsucit (Streptopus amplexifolius). frăguţa (Adoxa moschatellina). Merită subliniat în acest context şi faptul că tot aici se întîlnesc şi multe exemplare de stejar ce dăinuiesc de mai bine de 200 ani. luna florilor. transformînd vegetaţia în alta particulară. Mai sus. pe care liliputanii ar putea juca şah (fiind perfect ornamentate ca tabla cu 64 de pătrăţele) şi găseşte aici condiţii optime. iar pe alocuri sclipeşte ameţitor mica albă pe pereţii abrupţi. gîscăriţa (Arabis hirsuta). este una dintre cele mai rare şi mai frumoase flori ce cresc la noi. Şi nu e de mirare. Antenaria dioica. clopoţeii (Campanula divergens). ochii şoricelului (Saxifraga aizoon). ruginiţa (Asplenium vidridis. tămîioara galbenă (Viola luteola). spre comuna Runcu. încît creşte în numeroase exemplare. floarea paştelui(Alcememe nemorosa). drobul (Cytisus elongatus). cornutul (Cerastium banaticum). cocorăii (Erythronium denscanis). timoftica muntelui (Phleum montanum). pana zburătorului (Lunaria rediviva). garofiţa de stîncă (Dianthus spicidifolius). Pentru că se află în imediata apropiere a oraşului Tîrgu Jiu. au fost identificate peste 300 specii vasculare (Păun. Pădurea Botorogi este prima cunoscută din cele două existente în Oltenia care găzduieşte laleaua pestriţă (a doua. auricula ssp. care ajunge pînă în Caucaz. ciuboţica cucului (Pri-mula officinalis. Senecio nemorensis. hybridus). luăm calea muntelui. cu o fizionomie aparte. drept pentru care în ţara noastră este ocrotită ca monument al naturii. de pe lîngă Piscul Sadovei — jud. ca şi Narcisus angustifolius. păiuşul mare (Festuca giganthea). pochivnicul (Asarum euro-paeum). serratifolia). trei răi (Hepatica . Între speciile întîlnite se află şi unele rare sau foarte rare şi care alături de frumuseţea carstului. Popescu — 1968) cum ar fi: struţişorul (Selaginella helvetica). Mai. iarba şarpelui (Veronica bachofenii). crinul pestriţ (Lilium martagon). dacă reţinem că valea Sohodolului este în aval cu 1 000 m mai jos ca la izvoarele apelor. Cheile Sohodolului (jud. Prenanthes purpurea). cu care ferăstruieşte chei magnifice cum rar se văd în munţii cu care natura a dotat pămîntul patriei noastre. vineţelele purpurii (Centaurea atropurpurea). merinana (Moehringia muscosa). drobuşorul (Isatis tinctoria). Dintre acestea se relevă: măcrişul ciobanului (Rumex scutatus). azaleea de munte (Bruckenthalia. această frumoasă cetate a Gorjului. pentru cercetătorul în domeniul botanicii sistematice şi fitocenologice. P.covor verde cu multe straturi cantonează aici. Ca să admiri cupele acestea alcătuite de perigonul pestriţ al lalelei trebuie să te grăbeşti. găseşte doar roadele trecutelor flori. Gorj) Lăsînd în urmă Tîrgu Jiu. odorus). depăşind masivele calcaroase cu numeroasele lor creste. afinele (Vaccinium myrtillus. ca şi granitul de Tismana. găsind condiţii propice pe solul semigleizat aluvial cu pH (aciditatea) ca o leşie (aproape de cifra 6) şi apa mustind peste tot. este laleaua pestriţă (Fritillaria meleagris). cu monumente şi (locuri atît de interesante şi cu oameni gospodari. În zona carstică. bujorul (Anacamptis pyramidalis) etc. rutamuraria). spînzul purpuriu (Helleborus purpurasceus)f spînzui (H. Pădurea este ocrotită pe plan local printr-o reglementare silvică de zonă. un muşchi moale şi des. pentru că plantele îmbracă haina de sărbătoare a florilor numai primăvara devreme (martie-aprilie). vitis-idaea). colţişorul (Dentaria glandulosa). P. spicu-lifolia). odoleanul (Valeriana tripteris). rocoţelele (Stellaria gramineei). descoperită cu puţin timp în urmă. mutulica (Scopolia carnio-lica). este cea din lunca Jiului. V. Dolj). Una singură vrăjeşte. iarba osului (Helianthemum nummu-larium). susanul muntelui (Cicerbita alpina. paracheriţa (Parietaria serbica). Sălbatice în frumuseţea lor sînt principalele văi afluente: Valea Albelor.

în luminişuri însorite. vegetaţia răspunde întocmai la aceasta. simţi fără să gîndeşti parcă nevoia unui popas. alunul (Corylus avellana) şi alunul turcesc (C. colurna). pe coastele dintre satele Băluţă la vest. dar şi o datorie patriotică în a păstra aceste frumuseţi pe-care natura darnică ile-a dăltuit de-a lungul timpului. serratifolia). cărpiniţa (Carpinus orientalis). cunosc îndeaproape acest colţ de ţară.. încît cresc laolaltă o seamă de specii lemnoase xerotermofile ca mojdreanul 1 (Fraxinus ornus). inuşorul alb (Linum catharticum-subbalpinum). avînd pe lîngă însemnătatea turistică şi o importanţă ştiinţifică demnă de luat în seamă. ca şi cînd nu şiroirea neîncetată a apelor a fost aceea care l-a dăltuit. cărpiniţa (Carpinus orientalis) etc. rogozul (Carex pendula). vişinul turcesc (Prunus mahaleb). de nevoile turismului. Dacă iubitorul de natură a crezut că aici e loc de popas întru odihnă binefăcătoare după atîta drum. într-adevăr. podul natural de aici parcă numai o forţă supranaturală era în stare să-l făurească. sîngerul (Comus sanguinea) etc. de la izvoare şi inclusiv cheile Sohodolului pînă deasupra Runcului. Se ştie că liliacul (Syringa vulgaris) este un arbust ce poate să formeze ca grupuri de vegetaţie cel mult tufişuri. gîrniţa (Quercus frainetto) cît şi alte plante mezofile. merită să fie admirat. omul de odinioară a abandonat explicaţia lucrurilor. cît şi prin podoaba vegetală. cum sînt: paltinul (Acer pseudoplatanus). 1963. atît de măreaţă i-a apărut priveliştea ! Pentru că-şi dau aici întîlnire condiţii ecologice foarte variate. intrînd în componenţa diferitelor fitocenoze. Acest mozaic oferit de natura docului solicită oricărui drumeţ localnic sau venit de peste hotare 1 Vezi: Buia Al. Măsurile de ocrotire au fost sprijinite de către organe de conducere locale din oraşul Baia de Aramă şi din comuna Ponoare. parcă trecînd în lumea de poveste. la liziera lor. de omul epocii noastre. Tot covorul verde e încheiat de diverse graminee şi multe specii de rogoz (Carex). încît localnicul. drept pentru care a fost botezat „Podul lui Dumnezeu". fără zgomote şi care îmbie spre odihnă. Ocrotirea naturii în Oltenia. ponoare. începînd cu cele pe care mileniile le-au dăltuit în stîncă. uimit şi în acelaşi timp satisfăcut de cum se împletesc cele zămislite de natură cu cele realizate de om. jaleşul (Stachys alpina). originala „sărbătoare a liliacului". Dar se cere iertată o astfel de greşeală pentru că. pereţi stîncoşi abrupţi şi altele. lemnul cîinesc (Lingustrum vulgaris). Răiculeşti şi Ciobăneasa la est. Maloş C. Suprafaţa supusă ocrotirii se întinde pe cca 120 ha şi constituie un potenţial turistic de însemnătate deosebită în ţara noastră. scumpia (Cotinus coggygria). Cu toate acestea ochiul a fost atît de fermecat de frumuseţea liliacului în floare. în direcţia SV. fără excepţie. Mărturie îndeajuns este tradiţia locală pe aceste meleaguri. păducelul (Crataegus monogyna). cu elemente floristice rare. Frumoasă este aici lumea plantelor. îl sfătuim pe călător să aleagă o bucată de pămînt scăldat în soarele blînd. De aici. încît înţelepciunea poporului le-a situat dincolo de limitele realului. Bucăţica aceasta de rai pămîntesc se află la 5 km de oraşul Baia de Aramă. carpenul (Carpinus betuluş). Mehedinţi) După ce ai călătorit prin interesantul podiş al Mehe--dinţiului. avînd gravate lapiezuri. să constate că nu-i vreme de pierdut.a. Apoi le-a trecut în lumea basmului şi ficţiunii atribuindu-le altui mister. care. Mulţi oameni de ştiinţă. gorunul (Quercus petraea). Rezervaţia Ponoare (jud. cruşinul (Rhamnus ţinctoria). creat în vremi şi mai îndepărtate de „forţe divine"-. Pe stîncile crăpate de vreme se însoresc la adăpost un fel de păpădii cu galbenul lor portocaliu şi cu fructele roşcate (Taraxacum nigricans). Atît de frumoase sînt „minunile" de aici. atît prin elementele interesante ale peisajului. . Este interesant de remarcat atitudinea omului în faţa unui peisaj atît de atrăgător. dumbeţul (Teucrium montanumvillosum). picior răsucit (Streptopus amplexifollius) ş. De aici a venit şi ideea protejării vegetaţiei acestor locuri. Ocrotirea acestor meleaguri sălbatice în frumuseţea lor. Pe drumul ce duce spre poiană se adună multă lume în ziua sărbătoririi liliacului. între parchetele de arbori. a pronunţat cîndva şi a rămas peste veacuri — „pădurea de liliac". este nu numai o datorie faţă de ştiinţă. Subarboretul găseşte condiţii optime şi aici se dezvoltă bine: liliacul (Syringa vulgaris). covorul verde este pătat cu sîngele voinicului (Orchis morio). peşteri. ravene. frasinul (Fraxinus excelsior). ciuboţica cucului (Primula auricularia ssp. Ponoarele la nord şi Delurenii la sud. Craiova. sînt asimilate.transsilvanica). iubitori ai lumii plantelor şi ai naturii în general. tătăneasa de fag (Symphytum cordatum). care te vrăjeşte cu covoru-i verde. va avea surpriza ca mai înainte chiar de a-şi potoli setea sau foamea. Tot ce a zidit aici natura pe un carst tipic. rezervaţia fiind ocrotită printr-o hotărîre a Comisiei Monumentelor Naturii. neputînd merge mai departe cu logica. care are loc o dată cu venirea primei duminici a lunii mai. văi seci. pictat cu multe culori.

Mehedinţi) Între comunele Pocruia şi Tismana. lucerna (Medicago lupulina. dar mai ales au „urcat vapoarele" cu apă cu tot pe acolo pe unde doar turnurile moscheii din Ada-Kaleh erau mîngîiate de vîntul ce mergea cu Dunărea. A rămas aceeaşi. T. Mehedinţi) Călătorul iubitor al naturii care ajunge pe aceste meleaguri fie cu trenul. turtită mare (Agrimonia eupatoria). Dacă faţa stîncilor şi a Dunării a cunoscut schimbări ce vor dăinui peste veacuri. aici mai cresc constituind stratul superior: fagul (Fagus sylvatica). patens. fie cu maşina sau. dacă omul a dărîmat stînci şi a ridicat munţi. Rezervaţia este ocrotită prin măsuri luate de conducerea silvică locală. cuprinde ierburi din familia Graminee: obsiga (Bromus mollis. înainte de ratificarea propunerilor din partea Academiei R. B. gorunul (Quercus petraea). conştient că toate acestea aparţin nouă..50 m şi ating vîrsta de peste două secole. împreună cu castanul comestibil. De aceea considerăm bine venit că se începe mai devreme să fie ocrotită natura atît de către forurile locale. Multe dintre speciile ai căror . castanii au condiţii bune de climă datorate reliefului (ca o căldare). cu ierni blînde şi verile nu excesiv de calde. au ridicat şosele pe înălţimi şi au urcat trenul cu calea lui ferată pe piloni uriaşi. repens). H. Este o datorie să păstrăm totul ca să se bucure şi cei care ne vor urma. dacă nu încă şi mai vrednică de admirat. Rezervaţia Schela Cladovei — Gura Văii — Vîrciorova (jud. încrucişări. în scopul creării de noi soiuri de castan comestibil. pe alţii zidin-du-i ca meşterul din baladă. socul (Sambucus nigra). tuturor. de la şesul cu mici denivelări. nu ajung totdeauna să satisfacă la timp solicitările multiple. hoppeanum)r măcriş (Oxalis acetosella). acetosella). M.35 ha o pădure cu exemplare foarte frumoase de castan bun-comestibil (Castanea sativa). fie de om şi a devenit azi pădure. campestre. fie slobozind printre paletele turbinelor hidrocentralelor. dar ascultîndu-1 docil şi trecînd fie prin ecluze. mai curge pe alocuri şi „înapoi" sau „în sus". diverse trifoiuri (Trifolium dubium. molinerii. această rezervaţie mai poate avea una economico-ştiinţifică pentru Tismana şi oraşul Baia de Aramă cu împrejurimile. de unde s-a răspîndit. aducînd spre suprafaţă aceloraşi oameni lumină. T. fie pe cale naturală. ornus). Între Schela Cladovei şi Vîrciorova. Dacă zona aceasta. altoiri. R. frasinul (Fraxinus excelsior). ridicînd cu el navele şi pasagerii. se întinde pe o suprafaţă de 237. are surpriza să cunoască locuri de neuitat.R. dragavei (Rumex acetosa). oamenii zilelor noastre „au mutat munţii". pe unii legîndu-i cu fier. pe care au cîntat-o poeţii. T. strunit şi el. his-pida). H. se trezeşte într-o zonă stîncoasă ce apare brusc şi în contrast parcă cu apa liniştită a Dunării. scrîntitoarea (Potentilla argentea). mirîndu-se parcă de îndrăzneala omului nou. deşi se străduiesc. Stratul arbustiv este alcătuit din: păducelul (Crataegus monogyna). Consiliului de Miniştri. horşti (Luzula jorsteri). candieans). măcriş mărunt (R. Planta a fost adusă de călugări cu secole în urmă la Mănăstirea Tismana şi cultivată aici. pilosella. Din alte familii sînt frecvente: frăguţa (Fragaria viridis). săltînd cu el vasele. Surpriza este mai mare dacă drumeţul a parcurs mai întîi cîmpia de la Craiova spre Drobeta-Turnu Severin. Forurile superioare. Covorul ierbos. uneori foarte bine încheiat în golurile (poienile) existente. nu mai puţin atractivă este pentru naturalist prin plantele ce cresc aici. creînd viaducte. părul pădureţ (Pyrus pyraster). pentru că. în vederea extinderii culturii castanului şi înfiripării unei industrii de prelucrare a fructelor sale. mergînd pe jos ori cu bicicleta. sterilis). carpinul (Carpinus betuluş). cum e mai sănătos. Pe substratul stîncos. populaţii mai de calitate şi mai productive. Bătrînul nostru Danubiu. rogoz (Carex hirta). pieptănăriţa (Cynosurus echinatus). troscot (Polygonum aviculare) etc.S. T. tuneluri. Se mai poate admite că formele deja fixate genetic de multe decenii să fie o sursă de material biologic pentru viitoare selecţii. un lucru nu s-a schimbat: frumuseţea. măcieşul (Rosa dumalis. la cca 400 m altitudine. o temperatură medie anuală de peste 9°C şi mai mult de 925 mm precipitaţii. Se realizează astfel aici condiţii de viaţă apropiate de cele ale bazinului Mediteranei — locul de origine al castanului. specii de vulturică (Hieracium cymosum. cît şi de către oamenii locului.grijă deosebită. mojdreanul (F. ţolul lupului (Pteridium aquilinum). Poate că numai starea de euforie ar explica faptul că fiecare nu pricepe sau nu vrea să priceapă că „răul mic" săvîrşit de el e atît de dăunător şi mai ales nejustificat pentru un om al zilelor noastre. arvensis. În patria noastră sînt multe obiective de ocrotit. Consiliului Naţional pentru Protecţia Mediului Înconjurător. Pădurea Pocruia-Tismana (jud. e frumoasă prin relieful ei de ieri şi de azi. B. Pe lîngă importanţa geobotanică (staţiunea pentru castan). porumbarul (Prunus spinosa). pratense T. mărul coricov sau pădureţ (Malus silvestris). Mulţi arbori au circumferinţa de peste 1.

pojarniţa (Hypericum rochelii). petraea). Flora şi vegetaţia din Podişul Mehedinţi. gîrniţa (Q. pachnospermum). C. nalba păroasă (Althaea hirsuta). .R. micsandrele sălbatice (Eryssumum banaticum. sparceta arginite (Onobrychis alba). puturoasa (Diplotaxis tenuifolia). V. gheara găii (Astragallus rochelianus). cornul (Cornus mas). A. luteola). patens). T. mierluţa (Minuartia capillacea). frăguţa de stîncă (Cystopteris regia). jugastrul (Acer compestre). muşcata dracului (Valerianella turgida). A. scabrum. lupoaia (Orobanche picridis). gorunul (Q. coriifolia. coroniştea (Coronilla emerus). adiartum nigrum). colurna). tenuifolia). R.indivizi cresc înverzind sau colorînd astfel meleagurile acestea sînt rarităţi pentru Oltenia. otrăţelul (Onosma viride-banaticum. liana. viţa sălbatică (Vitis sylvestris). iarba acră (Sedum hillebrandii. lipitoarea (Crucianella oxyloba). Valea Oglănicului — se propun spre ocrotire 5 hectare situate pe versantul sudic al văii. O. supina). Acad. saxosus. pentagyna. Pe pante. colilia mare (Stipa pulcherima). vîrciorovensis). săpu-nariţa (Saponaria glutinosa). mazărea sălbatică (Pisum elatius). lumînăricile (Verbascum heuffelii. V. ciocul berzei (Geranium bohemicum). R. acul doamnei (Scandix pecten veneris). scumpia (Co-tinus coggygria). Pe acest traseu cu o bogăţie floristică de excepţie. xajtasyama). haţ-mătuchiul măgarului (Torilis ucranica). violetele de stîncă (Viola rupestris. bulgaricum). unele dintre ele rare sau chiar foarte rare pentru flora patriei. nigra). pe stîncării se întîlnesc: cerul (Quercus cer-ris). stribryi. frainetto). dumetorum). urechea iepurelui (Bupleurum praealtum. realitate pe care botaniştii o definesc prin expresia „floră bogată". rînjica (Cardamine graeca). drobul (Cytisus elongatus). măceşii (Rosa canina. stînjenelul pitic (Iris reichenbachii). germanicum. un fel de ţăpoşică (Psilurus aristatus . vanilia sălbatică (Heliotropium supinum). zburătoarea (Epilobium lanceolatum). ochiul lupului (Nonnea pallens). vişinul turcesc (Prunus mahaleb). dalechampii). orientalis). grozama (Genista pilosa). vulturica (Hieracium pseudobi-fidum). flămînzica galbenă (Draba lasiocarpa). C. T. mărarul Porţilor de fier (Prangos carinata). se propun rezervaţiile1: Cracul Gaioara — cu teritoriu puternic erodat. garofiţele (Dianthus banaticus. inul (Linum umnerve). saxosum). R. laurul (îlex aquifolim). salata iepurelui (Lagoseris sancta). porumbarul (Prunus spinosa). D. sîmbovina (Celtis australis). virgiliana). cornutul (Cerasirium banaticum. vîrciorovae). pirul (Agropyron pannormitanum. tumidus). P. pana zburătorului (Lunaria annua elliptica). salsifi (Scorzonera lanata). nucul (Juglans regia). E. latirul mic (Lathy-rus setifolius). pu-bescens). stejarul pufos (Q. alunul (Corylus avellana). măciuca ciobanului (Echinops banaticum). ciucurelul (Cynosurus echinatus). plantonides) etc. viride-subcanescens). fumăriţele (Fumăria ros-tellata. C. tătăneasa de munte (Symphytum ottomanum). A. A. sfecla sălbatică (Beta trygina). gorunul auriu (Q. iarba ulcerului unghiei (Paronychia cephalotes). mărul lupului (Aristolochia pallida). trifoiurile (Trifolium strictum. R. Are o suprafaţă în pantă. băşicoasa (Colutea arborescens). C. creasta cocoşului (Polysthicum braunii). guşa porumbelului (Silene alpina. între „Poiana cu laleile" şi „Poiana cu căprioare". lipsită de vegetaţie lemnoasă şi 1 Vezi N. teiul argintiu (Tilia tomentosa). laptele cînelui (Euphorbia graeca). Stratul arbuştilor are în componenţă: taula (Spiraea crenata). vineţelele cu flori ca purpura (Centaurea atropurpurea). degetarul (Digitalis feruginea). iarba osului (Fumana procumbens). lăptuca (Lactuca glandulosa). meişorul (Milium vernale). smeoaia (Peucedanum longifolium). Covorul ierbos cuprinde foarte multe specii. fetica (Asperula montana). ruginelele (Asplenium cuneifolium. între plantele mai deosebite pe acest traseu se întîlnesc: unghia ciutei (Ceterach officinarum). B. mierluţele (Moen-chia mantica. R.hirtellus). culbeceasa (Medicago orbicularis). rugii (Rubus banaticum. ilimba mielului (Cyno-glossum germanicum). stejarul Europei (Q. păducelul (Crataegus monogyna). V. alunul turcesc (C. păducelul negru (C. drobuleţul. bifrons. elongatum). glauca. P. R. R. colilia subţire (Stipa eryocaulis) etc. ca şi lăptuca cu flori galbene (Scorzonera lanata). F. illyrica-haynaldiana). carpinul (Carpinus betuluş). S. clopoţeii (Jasione jankae). vineţelele (Centaurea degeniana. cîrcelul (Ephedra distachya). lupuliformis). Roman. plante de o importanţă deosebită în fitogeografia României. Minuartia setacea banatica.S. 1974. albitele (Alissum petraeum. talpa gîştei (Di-gitaria ischaemum). şi ceea ce este interesant e faptul că se găsesc multe specii pe suprafeţe mici.. răcoţeanul bălţii (Stellaria palustris var. torţelul (Cuscuta alba. Ed. S. cămaşa romanilor (Tunica saxifraga. aereilul (Ferula heuffelii). Sedum cepaea). trinervia. pentru ţară. măciulia (Comandra elegans). păiuşul (Festuca longijolia). A. laxmanni). palltenul de cîmp (A. A. săbiuţele (Gladiolus illyricus). severinensis. pulvinare. frutescens). pulverulentum. kralikii). M. micşunelele sălbatice (Conringia austriaca). poroinicul (Orchis gennarii). Bucureşti. unde creşte relictul terţiar. pichleri-stellulatum). cimbrul unguresc (Satureja kitaibelii). Se propune a fi ocrotită o suprafaţă de 5 ha. smochinul (Ficus carica). scînteietoarele (Polycneum heuffelii. verrucosum). sipica de Ural (Cephalaria uralensis-multifida) şi colilia de Dunăre (Stipa danubialis). cîrcelul (Ephedra distachya). feriga Canarelor (Notholaena marantae). R. usturoaia (Peltaria alliacea). liliacul (Syringa vulgaris). cărpiniţa (C. bujorii (Paeonia triternata. T.

clisura Cazanelor (Ferula heuffelii) ca şi elemente mai rare semnalate. precum o colilie (Stipa aristella). estetică şi peisagistică ce încîntă ochiul specialistului ca şi al turistului amator de frumos. spre limita inferioară a zonei montane. între apa Slănicului şi creasta Vîrului. Aici însă nu e o fisură de stîncă. restul speciilor floristice. îndreptăţesc propunerea ca suprafaţa rezervaţiei să fie de 5 hectare. la distanţă de aproape 5 km de Vîrciorova.8 ha din această zonă. Flora este. apoi mierluţa cataractelor (Minuartia frutescens-cataractarum) şi rugul de Severin (Rubus severinensis). la numai 120 m altitudine. Ariile propuse spre ocrotire cuprind povîrnişuri improprii silviculturii. Ambele specii se întîlnesc aici la limita estică a arealului lor. Tot aici se întîlnesc şi cîteva exemplare din endemismul Tulipa hungarica var. care însumează teritoriul Cazanelor Mici între Ogradena şi Plavişeviţa cu 50. prezentînd şi un relief extrem de frămîntat. o specie de colilie a Dunării (Stipa danubialis) etc. creşte liliacul sălbatic (Syringa vulgaris). mojdreanul (Fraxinus ornus). jugastrul Cazanelor (Acer mon-spessulanum). adică în zonele alpine superioare. Q. cît şi ca port al plantelor.3 ha. spre Gura Văii. creşte. Flora din zona Cazanelor conţine multe elemente submediteraneene. undulatifolia. o rudă a mărarului care creşte numai pe solul din crăpăturile stîncilor de aici copleşind atît ca număr de indivizi. unde se află urmele unui vechi castru roman. fără să mai vorbim de pantele domoale sau platourile cît de mici. Toate aceste plante ierboase scunde . O suprafaţă de 115. adăugate la importanţa din punct £2 vedere ştiinţific. conferă rezervaţiei propuse o deosebită importanţă. cunoscut numai în această zonă. Cazanele Dunării (jud. dar unde covorul vegetal împiedică eroziunea. cărpiniţa (Carpinus orientalis). ceapa ciorii (Muscarii commutatum). deosebit de variată. în consecinţă. clocoticiul (Staphyllea pinata) ş. mult mai cald. Vegetaţia de aici este surprinzătoare printre stîncile care parcă şi-ar avea locul numai în vîrfuri de munte. care să nu adăpostească flori care de care mai atrăgătoare. unde arde soarele încălzind viperele ieşite la „plajă". dentiţa (Bidens vulgatus). Între stîncile umbrite şi pe unde apa ploilor se infiltrează şi se scurge. cam chircit. virgiliana). Aceste elemente ale florei. 1 deasupra terenului „Moşu" şi cele 3 ha pe care le propunem spre ocrotire se întind pînă sus pe platoul numit de localnici „Crucea Sfîntului Petru". Pe solul schelet de la baza abruptului se întîlnesc: arborete din fag european (Fagus sylvatica). cerul (Quercus cerris). este propusă ca rezervaţie naturală. Aceste considerente. apoi stejarul pufos (Quercus pubescens şi Q. bujorul de Crimeea (Paeonia taurica). Rezervaţia Faţa Vîrului (jud. şi Cazanele Mari. gorunul (Quercus dalechampii. aici se constituie un micromediu aparte. ca şi clopoţeii Cazanelor (Campanula crassipes). Se adaugă astfel o valoare ştiinţifică la cea fitogeografică.unde sînt cantonate specii care se întîlnesc numai aici ca: săbiuţele de Iliria (Gladiolus illyricus). orientalis). cu elemente caracteristice. în suprafaţă de 65. cum le denumesc specialiştii. colilia subţire (Stipa eryocaulis). sipica de rîpe (Cephalaria laevigata). Mehedinţi) În faţa Porţilor de Fier. cu pante între 25° şi 45° şi versanţi orientaţi spre sud şi sud-est. în locul numit de localnici „Faţa Vîrului". Merită semnalat şi aici Prangos carinata. săpunariţa roşie (Saponaria glutinosa). în amestec cu cele central-europene. în care domină mierluţa subţire (Minuartia capillacea) şi este prezentă sporadic „feriga cu haine false" (Notholaena marantae). se vorbeşte de aşa-numitele „goluri de munte". alunul turcesc (Corylus colurna). Graţie condiţiilor de climă foarte variate (climat central-european şi sud-mediteranean).a. Tot aici întîlnim cornutul (Cerastium banaticum). iar în crăpăturile stîncilor. Se pot admira aici pajişti de o mare frumuseţe şi d2 o ridicată valoare peisagistică. dar măreţia şi sălbăticia stîncilor ce flanchează malurile „limpezeşte" totul cu frumuseţea neasemuită a locurilor.5 ha. jugastrul (Acer campestre). Pe abrupturile aproape inaccesibile omului se profilează spre cer galbenul lalelei Cazanelor (Tulipa hungarica) ce înfloreşte aproape de locul pe care creşte stînjenelul de stîncă (Iris reichenbachii). poly-carpa). Mehedinţi) Apele bătrînului Danubiu sînt în această zonă mai înspumate şi în acelaşi timp mai puţin limpezi. se află o zonă cu totul deosebită. De asemenea în acest loc se găsesc numeroase exemplare din specia Prangos carinata. integrate în cortegiul celorlalte specii din peisaj. Şi pentru că în aceste zone alpine lipsesc plantele aproape total. Pe stîncile mai însorite creşte. tisa (Taxus baceata). care în Olăneştii Vîlcii vegetează de la o altitudine de 700—800 m în sus. Cracul crucii — se situează în dreptul barajului hidrocentralei nr. fagul de Crimeea (Fagus taurica) şi fagul oriental (F. splendida lalea galbenă ca soarele Cazanelor Dunării.

scoruşul de munte (Sorbus eretica). care alcătuiesc un peisaj de ansamblu deosebit de atrăgător. mărindu-i astfel importanţa peisagistică cu micile cascade şi chei de o rară frumuseţe şi sălbăticie. din cea a coniferelor pînă la limita zonei alpine inferioare. Cheile Olteţului (jud. Împreună cu acestea se află unele specii rare sau foarte rare cum sînt: piciorul cocoşului (Ranunculus carpaticus. au fost identificate 405 specii de plante vasculare (Păun. XIII. clopoţelul (Campanula alpina). ochii şoricelului (Saxifraga rotundifolia. tulichina (Daphne mezereum). smirdarul ( Rhododendron kot-schyi). La intrarea în munţi. Pe de altă parte. al amatorului de frumos. nemţişorul (Delphinium fissum). potiraşele (Soldanella major). cărpiniţa (Carpinus orientalis). ceapa galbenă (Allium flavum). inul galben de Banat (Linum umnerve). dalacul (Paris quadrifolia). suprafaţa ar atinge cca 11 hectare. spre izvoare. mărăraşul (Oenanthe stenoloba). vineţele purpurii (Centaurea atro-purpurea). Gorj) Trecînd de Bumbeşti-Piţic (500 m alt. valea superioară a Olteţului reprezintă o podoabă a Carpaţilor Meridionali şi merită a fi vizitată. vol.. grote şi cu vegetaţia ei. studeniţa (Arenaria biflora). instalate pe soluri podzolite şi pozolice. că aproape nu ştie ce să admire mai întîi ! Oboseala care apasă după o trudă atît de lungă dispare ca prin farmec în răcoarea acestor locuri şi. trece acum o şosea forestieră de la Polovragi. odinioară sălbatice. frăguţa (Adoxa mosochatellina). Corn. cununiţa (Spiraea ulmifolia). Nu mai prejos de frumuseţile reliefului se situează vegetaţia locului. aici s-ar putea include corect asociaţia de sîmbovina cu nuc (Celto-Ju-glandietum regiae). locuri nu numai de interes ştiinţific. fitocenotaxon relict terţiar. iarba şarpelui (Veronica urticifolia). Din punct de vedere floristic este legitim să se considere cursul superior al Olteţului ca un centru în care abundă elemente variate. piciorul cocoşului (Ranunnculus carpaticum). nu apucă să-şi dea seama cînd şi cum s-a refăcut.cresc alături de cele lemnoase ca stejarul (Quercus virgiliana). În aşa măsură este atras ochiul tu-ristuilui. 1971. ci şi de o rară frumuseţe. Valeriana sau odoleanul de munte (Valeriana tripteris). apoi. feriga (Polysthichum lobatum). între care menţionăm: pedicuţele (Lycopodium annotinum. garofiţa de stîncă (Dianthus spiculifolius). trifoiul brun (Trifolium pa-tens). L. cu rarităţi provenite din zonele floristice holarctice. Pajiştile sînt dominate de iarba cîmpului (Agrostis tenuis). salsifi (Scorzonera roşea). sîmbovina (Celtis australis). picior răsucit (Streptopus amplexifolius). Cu frumoasele chei. pana zburătorului (Lunaria rediviva). . Popescu. ciuboţica cucului (Primula officinalis). guşa porumbelului (Silene flavescens). de cca 6 ha. În felul acesta. Ocrotirea Cheilor Olteţului este reclamată nu numai de flora şi vegetaţia interesantă. S. din subzona fagului şi. lăcrămiţa (Majanthemum bifolium). guşa porumbelului (Si-lene viridiflora. urcînd spre curmătura Olteţului (1 850 m) şi ţinînd cursul tot pe linia de demarcaţie între masivele Parîng şi Căpăţînii. ruginiţa (Asplenium ruta-muraria). crinul pestriţ (Lilium martagon). trînjii (Neottia nidus avis) ş. călătorul are prilejul să 1 M. Vegetaţia de aici este alcătuită din zona pădurilor de stejar (gorun). captivat de frumuseţile din jur. omagul (Aconitum anthora). cornutul (Ce-rastium banaticum). Pădurile Vlădila-Studina (jud. S. ghiocei bogaţi (Leucojum vernum). arinul verde (Alnus viridis).S. alunul turcesc (Corylus colurna). băncile (Phyteuma nanum. Gh. splina (Chrysos-plenium altemifolium). S. orbailţul.B. şopîrliţa albă (Parnassia palustris). De la izvoare şi pînă ce Olteţul iese din chei. iarba ciutei (Doronicum austriacum). 1971). perişorul (Pyrola secunda). alunul (Corylus avellana). Flora spontană clin cursul superior al Văii Olteţului. în sfîrşit. paracherniţa (Parietaria ramiflora). Popescu. R. panseluţa de munte (Viola rupestris). salcia (Salix silesiaca). laleaua pestriţă (Fritillaria montana). Păun. important din punct de vedere ştiinţific. 19 km spre izvoare pînă la poalele Negovanului. cassubicus).). jnepul (Pinus mugho). colţişorul (Bentaria glandulosa). priboiul (Geranium macrorrhizum). afinele (Vaccinium myrtillus). dubia). complanatum). substratul de cristalin este acoperit de calcare în care sînt „dăltuite" Cheile Olteţului şi Peştera Polovragi. Perimetrul acestei rezervaţii. Pe aceste plaiuri.a. trebuie extins în viitor pe noi suprafeţe. Olt) Pătrunzînd în Cîmpia Română a Oltului o dată cu bătrînul Alutus. sprîncenica (Spiranthes spiralis) etc1. pecetea lui Solomon (Polygonatum verticillatum). cît şi de relieful adînc sculptat care peste tot lasă impresia măreţiei forţelor naturii ce l-au făurit. Symphyandra vanneri). de Botanică. băşicoasa (Colutea arborescens). gorunul ardelean (Quercus po-lycarpa). se poate ajunge pînă la vîrful Negovanu (2 064 m). spînzul roşu (Helleborus purpurascens). aizoon).

alb roze: frăguţele (Fragaria vesca). dacă nu îmbunătăţirea. mereu mai stepizat. sau pur şi simplu covorul verde al ierbii cîmpului (Agrostis stalonifera). numără multe decenii de existenţă. Aceasta pentru că ei reprezintă un ochi de pădure din masivul de odinioară. Numai în cazuri rare stejarul pufos lasă loc altor specii şi numai unor arbuşti ca: păducelul (Crataegus monogyna). Stratul ierbos din luminişuri. care a supraveţuit pînă în zilele noastre şi pe care omul modern. urzica (Urtica dioica). Fericită îmbinare prezintă drumeţului noua aşezare a Caracalului de astăzi ! Te-ai bucurat de realizările oamenilor oraşului şi nu sînt puţine. cerenţelul (Geum urbanum). ocupînd o suprafaţă de peste 50 ha. coroniştea (Coronilla varia). mărgeluşa purpurie (Lythospermum purpurea-coeruleum). măceşul (Rosa canina) şi cornul (Cornus mas). laciniata). nu tocmai bine întreţinut. dar nici rău.S. se ajunge după cîteva sute de metri spre dreapta la pădurea bătrînă Studina. împrejmuită deja cu glădice (Gleditsia triacanthos). dominînd cum în puţine locuri din ţară se mai găseşte pe suprafeţe atît de mari. papanaşii (Trifolium campestre).A. Pădurea Studina se învecinează la sud şi vest cu I. cuişorica (Betonica officinalis). roşcat-dumbeţul (Teucrimn chajedrys). turiţa mare (Agrimonia eutoria). Buzeştii sau Ţepeş. iubitor al naturii. agii cea (Filipendulla hexapetala). este alcătuit din: fragii de pădure (Fragaria vesca). la nord cu C. golomăţul (Dactylis glomerata). aglicea (Filipendula vulgaris). fîşcă sau bărboasă (Botriochloa ischaemum). climatului local. ca şi tufe de măceş (Rosa canina). curcubeul (Lychnis coronaria). îl poate menţine peste veacuri. Din verdele încheiat al ierbii apar colorate galben: Derenţelul (Geum urbanum). pădurea devine strict necesară ocrotirii vînatului de tot felul. cu înfiorarea trăirii istoriei în care au strălucit Brâncuşi. tămîioa-relc (Viola hirta. şovirvariţa (Origa-nura vulgare). Aproape de sat. întîlneşti localitatea Vlădila. Studina. călătorule.P. natura te atrage apoi ca un magnet în afara urbei străbune. Această pădure în suprafaţă de 204 ha (mai ales trupul Cozia) este delimitată la sud şi nord de către C. odorata). la vest de C.A. Redea. ghizdeiul (Lotus corniculatus). uiţi de arşiţă şi iei drumul către Dunăre spre Corabia. vestit azi prin „trandafirii Caracalului" şi rarităţi cultivate cum sînt: arborele pagodelor (Ginkgo biloba). pe atît şi poieniţele ce-i despart prin ele pe fiecare de fiecare. pe care-l adăposteşte. Cu sufletul plin de ce-ţi oferă viaţa prezentă a locului. busuiocul de cîmp (Prunella vulgaris. ajungînd în satul Studiniţa. vulturica (Hieracium cymosum). repens).A. Uzina de vagoane. sub forma unui covor încheiat. conştient. Fabrica de conserve. chiparosul de baltă (Taxodium distichum) etc. care o alcătuieşte. gazonul (Lolium perenne). unde umbresc falnice exemplare ce depăşesc vîrsta de un secol. în aceste condiţii. rupicola).simtă miros de pîine nouă în mănoasa cîmpie a Caracalului de astăzi. garofiţele (Dianthus armeria). din specia de stejar pufos (Quercus pubescens). sadina (Chrysopogon gryllus) etc. Studina. Se mai întîlnesc cu port intermediar — între arbuşti şi arbori — arţarul tătăresc (Acer tataricum). de cîmp deschis.P. V. ciucurele (Campanulla glomerata). părul pădureţ (Pirus piraster). rotungioara (Glechoma hirsuta). stejarul pufos este întrecut de gîrniţă (Quercus frainetto) şi doar în locuri joase de gorunul de luncă (Quercus robur). pratense). iarba fiarelor (Cynanchum vincetoxicum). De aici cale de 3 km pe o variantă la dreapta scapi de arşiţa soarelui şi ajungi la binecuvîntată răcoare oferită generos de pădurea Vlădila— Rotunda. De acum. încă sub impresia locurilor istorice. Covorul ierbos este bine încheiat de: păiuşuri stepice (Festuca valesiaca. Pe cît de mari sînt copacii şi coroanele lor largi. cu numele lăsate de . Subarboretul e înlocuit de păducel (Crataegus monogyna) şi mai rar de sînger (Cornus sanguineus). pe un drum de tarla. trifoiul roşu (T. Olt) Ne găsim tot în Cîmpia Caracalului. ori un fel de buruieni din neamul obsigilor (Bromus arvense).A. trifoiul de pădure (Trijolium medium). alb-roze. Revenind la şoseaua asfaltată continuăm călătoria cu încă 4—5 km. Nu ştim în altă parte o pădure mai frumoasă de stejar pufos ! Rezervaţia Casa Pădurii — Reşca (jud. coada mielului (Verbascum phoenicerum). Dintre ele rămîn în amintire: Casa Pionierilor — bijuterie arhitecturală. nalba mare (Althaea officinalis) etc. P. Circulînd pe drumul modernizat spre Corabia. galben pal-pînzienele (Galium vernum. trifoiul alb (T. Monumentul eroilor. F. lemnul cîinesc (Ligustrum vulgare).P. G. Vlădila şi pîrîuil Vlădila. dar şi pentru menţinerea. Socotim că pădurea merită atenţie în special pentru stejarul pufos (Quercus pubescens). Specia lemnoasă dominantă este stejarul pufos (Qnercus pubescens) şi deşi nu pare. care se găsesc pe o suprafaţă de numai cîteva zeci de hectare. după grosimea arborilor (care cresc anevoie). răsura cu flori mici (Rosa micrantha). iar spre est de către localitatea Vlădila. Copacii falnici. turiţa mare (Agrimonia eupatoria). iar spre est este delimitată de şoseaua Caracal— Corabia. verum) albastru mov-tămîioara (Viola odorata). Ici şi colo. pur şi simplu doar lăsînd pădurea în pacea ei naturală. zgrăbunţica sau salata cîinelui (Lapsana communis). galben ruginos: barba ţapului (Tragopogon dubius). Biserica „Toţi Sfinţii" şi bineînţeles „bătrînul parc" — născut acum 74 ani (1908). se cer ocrotiţi cu sfinţenie.

. căpşunica (Cephalanthera alba). din comuna Leleasca. susaiul pădureţ (Mycelis muralis). pipiriguţul (Heleocharis palus-tris). colo cu izvoare care băltesc sau în care apa freatică se află la adîncime. la est C. În locuri cu apă multă se întîlnesc: stupitul cucului (Cardamine amara). după cum microrelieful este frămîntat: ici cu apă freatică sau din precipitaţii. iar în stratul lemnos apare carpinul (Carpinus betuluş) şi mai des lemnul cîinesc (Ligustrum vulgare). limbariţa comună (Alisma plantago-aquatica). Aici se găseşte una dintre cele mai interesante păduri de luncă. moleaţa (Agrostis stolonifera). Se poate ajunge aici luînd-o de la Caracal spre N. cu sol reavăn. papura comună (Typha media).A. se întîlnesc pajişti de: moleaţă (Agrostis stolonifsra). În şanţuri cu crovuri cresc: izmă îngustă (Mentha longifolia). Spineni. În dealurile platformei Cotmeana aceste masive . întîlnim poieniţe cu covor de pir (Agropyron repens). Pădurile Seaca-Optăşani-Topana (jud. dominat de gorunul de luncă (Quercus robur). tătăneasa galbenă (S. fierea pămîntului (Centaurium um~ bellatum). porumbarul (Prunus spinosa). alio-rul mare (Euphorbia platyphyllos). pipirigul (Heleocharis palustris). repens). arţarul tătăresc (Acer tataricum). Plecînd pe şoseaua modernizată spre Roşiori. unic în Oltenia. Aici a fost găsit cel mai mare tezaur de argint din Oltenia (8 000 monede) — dinari imperiali — şi un deosebit sarcofag (Aelius Iulius Iulianus). cornul (Cornus mas). În poieniţe mai largi. dar drenat cresc: zgrăbunţica (Lapsana communis). Ocrotirea este bine venită pentru copacii seculari ca şi pentru breiul întîlnit numai aici în Oltenia. speteaza (Juncus effusus). Olt) Vecine cu localitatea Leleasca.A. Covorul ierbos este extrem de variat. la sud-est localitatea Cornăţel. Dar şi fondul cinegetic de tot felul. campestre). ardeiul broaştei (P. lemnul cîinesc (Ligustrum vulgare). un. purpurea). frasinul (Fraxinus excelsior). cotim spre NV şi la stînga spre Fărcaşele—Dobrosloveni. Pădurea Reşca merită să fie păstrată şi pentru efectele salutare asupra climatului local. omanul englezesc (Inula britanica). ciumăreaua (Galega ofjicinalis). Optăşani şi Topana. rodul pămîntului (Arum maculatura). iar spre nord C. comunele Topana şi Poboru prezintă în apropiere trei păduri care. reclamă cu prisosinţă ocrotirea. apoi NE şi doar după 7—8 km. tuberosum) etc. T. poposim în satul Reşca. De subliniat că interesul arătat pădurii ca rezervaţie de importanţă ştiinţifică şi turistică se împleteşte armonios cu prezenţa pe teritoriul satului Reşca a vestitelor rămăşiţe ale celui mai mare oraş roman din Dacia sudică Romula. formînd actualmente trei mari trupuri. O. zgrăbunţica (Lapsana communis) şi mai ales breiul rotund (Mercurialis ovata) — un taxon rar. Dese sînt cazurile cînd solul gorunetului este tapetat de: iarba fiarelor (Vincetoxicum ojficinale). bătătarnica (Senecio barbareifolius). numit şi brei sau trepădă-toare cu foi mari. se întîlnesc pe solul acidificat: izmă broaştelor (Mentha aquatica). sanguinea). răchitarul (Lythrum virgatum). trifoi roşu şi alb (Trijolium pratense. boglarii (Ranunculus sceleratus). dar numai atunci cînd nu plouă şi drumul de ţară. gălbăşoara (Lysimachia vulgaris). broscăriţa noduroasă (Polygo-num lapathifolium). cu copaci falnici de goruni de luncă (Quercus robur). rotunjoara (Glechoma hirsuta). Căile de acces la acest complex silvic sînt: dinspre sud Poboru—Cornăţel—Valea Gugului. jugastrul (A.5). rînjica (C. Unde apa bălteşte temporar şi sînt luminişuri sau poieniţe cresc: rogozul păros (Carex hirta). întîlnit în aceste mari păduri. gălbioara (Lysimachia nummularia). localităţile Mierliceşti şi Dobrineşti. firuţa (Poa pratensis). răchitarul mărunt (Lythrum hissopijolia). măceşul (Rosa canina) etc. garofiţă (Dianthus armeria). părul pădureţ (Pyrus pyraster). hydropiper). şovîrvul (Origanum vulgare). fluierătoarea (Tamus communis). Pădurile Seaca. un fel de păiuş de pădure (Brachypodium silvaticum). În interiorul pădurii umbroase.vitejii neamului în decursul istoriei noastre zbuciumate. dră-găluţe de primăvară (Cruciata glabra). garofiţele stepei (Dianthus armeria). şi implicit asupra sănătăţii oamenilor. să-lăţica (Ficaria verna). Alteori. impatiens). umed. ca şi albia Teslu'ului permit. tătăneasa (Symphytum officinale). Pe locuri mai scurse abundă sînzienele (Galium verum). lucerna mică (Medicago minima). veninariţa (Gratiola ojficinallis).şleau de luncă". sîngerul (C. probabil. iar dinspre est Optăşani—Mierliceşti—Seaca. golomăţul (Dactylis glomerata). spornic (Verbena ofjicinalis). Optăşani. piciorul cocoşului de Constantinopol (Ranunculus constantinopolitanus). poroinicul (Orchis palustris. păducelul (Crataegus monogyna). Pe locuri cu sol nisipos. la sud-vest pădurea Poboru. Ele sînt dominate de esenţa lemnoasă gîrniţa (Quercus frainetto) şi prezintă următoarele delimitări: la vest. precum şi într-un anume sens chiar asupra recoltelor de pe pămînturile învecinate. odinioară aparţineau aceluiaşi trup. Importanţa rezervaţiei rezidă tocmai în această varietate a vegetaţiei schimbată la tot pasul.P. arţarul american (A. şovîrvariţa (Origanum vulgare). după 13 km. localitatea Optă-şani şi în parte pădurea Leleasca. ghizdei (Lotus corni-culatus). piciorul lupului (Lycopus euro-paeus). rogozul bălţii (Carex riparia). negundo). stupiniţa (Platanthera bifolia). în asociaţii destul de dese cu alte esenţe lemnoase ca: ulmul pitic (Ulmus pumilla).P. însumează o suprafaţă de peste 2 000 ha (2 007. trifoiul hibrid (Trijolium hybridum).

oferind celor interesaţi un monument al naturii de nivel continental. laptele cucului (Euphorbia cyparissias). E atît de curat gîrniţctul acestei păduri parcă ar fi fost plivit că nu întîlneşti alte specii nici ca indivizi izolaţi. Acum aerul curat oferă întotdeauna omului condiţii de sănătate şi contribuie la reglarea regimului hidric. flocoşelele (Filago arvensis). trifoiul galben (Trifolium campestre). facilitînd accesul iubitorilor de frumos ca şi al omului de ştiinţă. purul (Alium rotundum. apoi cu usturoiţă (Alliaria officinalis) împreună cu: trifoiul alb şi frag (Trifolium repens. În decursul timpului pădurile acestea au dăruit adăpost şi hrană tuturor sălbăticiunilor şi. se disting asociaţii de gîrniţă — cer. se văd cu uşurinţă construcţiile sectorului zootehnic ale C. Drumeţul pornit din „Cetatea Banilor" pe drumul spre localitatea Cetate ajunge la Vînj. cornul (Cornus mas) şi sîngerul (C. coada leului (Leonurus cardiaca). cimbrişorul (Thymus marchallianus). În felul acesta ocrotirea acestor păduri. Q. împreună cu cătuşele (Ballota nigra). frăsinet. iarba fiarelor (Vincetoxicum officinalis). tecarul (Gleditsia tri-canthos). Totuşi ele. amestec tip şleau de luncă (unde domină stejarul de luncă. cu pojarniţa (Hypericum perjoratum). Altfel aceste păduri frumoase se aseamănă mult prin floră cu quercineele din restul judeţului Olt şi deci ale ţării. După stratul inferior ierbos al diferitelor parchete de păduri. un drum de ţară bine pietruit. coada vacii (Verbascum blattaria).5. linariţa (Linaria vulgaris). modernizate. miruţa mare (Anchusa italica). hrişcă urcătoare (Polygonum convol-vulus). sau la intrare călătorind dinspre Cetate. pavăza (Stachys germanica) şi urzica (Urtica dioica). hăsmăciucă (Anthriscus silvestris).5. ca şi un parchet de salcîm. apărătoarea (Calamintha vulgaris). e musai să treacă prin aşezarea Punghina. variind mai ales în covorul ierbos. A. margarete (Chrysanthemum maximum). cerris 3. Ca specii se întîlnesc aici: gîrniţete. devine o problemă naţională cel puţin din punct de vedere ştiinţific. fierea pămîntului (Centaurea umbelatum). Aproape de aici. cînd printre .P. racordează localităţile din jur. simţi totodată nevoia să iei contact cu natura. sadina (Chrysopogon gryllus). poate unica. pă-iuşurile de cîmp uscat (Festuca valesiaca. timoftica (Phleum pra-tense). fac notă aparte. cel puţin peisagistic. cebareaua (Sanguisorba minor). rogozul pitic (Carex spicata). fiind una dintre cele mai curate păduri de gîrniţă (Quercus jrainetto) din ţară şi din Europa. lumînărica (Verbascum austriacum) şi diverse: curcubeul (Lychinis coronaria). impresionat de realizările umane ale deceniului nostru. gorun et de luncă pur şi de asemenea o rezervaţie pentru sămînţă de cca 20 ha. vernum). frainetto 2. sanguinea). şi Q. coada vulpii (Alopecurus praten-sis). coada şoricelului (Achillea miilejolium). Poate a călătorit din pintenul sud-vestic de ţară.5. Quercus robur). La ieşire din comună. căreia în ultima instanţă îi aparţinem integral. frăguţele (Fragaria viridis). limba şarpelui (Echium vulgare). care se ramifică spre Dunăre. frasinul (Fraxinus excelsior) şi arbuşti: păducelul (Crataegus monogyna). cereto-gîrniţete pure. zburătoarea (Epilobium angustifolium). precum în covorul ierbos apare movul albăstrui al clopoţeilor (Campanula persicifolia). Drumurile prin Scorniceşti. Mehedinţi) Străbătînd mănoasa cîmpie a Olteniei. trifoiul de pădure (Trifolium medium). G. înfipt în Dunăre. unde între arbori apare şi teiul argintiu (Tilia tomentosa). împreună cu: trestioara (Calamagrostis epigeios). În general astfel de amestec a fost notat: Quercus frainetto 5. trebuie considerate un tot unitar. dar care. cu turiţă mare (Agriomonia eupa-toria) în care mai sînt: un fel de turiţă (Aremonia agrimonioides). vineale). cu urbanizarea şi industrializarea prezente la tot pasul. tipul care domină şi dă nota generală a pădurii Punghina este gîrniţă cu cer. un fel de pălămida (Cirsium grecescul). ulmul (Ulmus foliacea). lemnul cîinesc (Ligustrum vulgare). venind dinspre Vînju Mare. Pădurea Punghina (jud. jragijerum). F. în funcţie de Orografia terenului şi apa freatică. al Calafatului spre Vînju Mare. tufe mici de măceş (Rosa canina. şi în special pădurea Seaca—Optăşani. creţişorul (Betonica officinalis). pălămida îngustă (Cirsum lanceolatum). împreună cu capul călugărului (Leontodon autumnalis). Sau dacă asfaltul fierbinte ca un cuptor l-a călăuzit dinspre „bătrîna Drobeta" sau „tînărul Severin" tot spre Vînju Mare—Calafat. felurit vînat omului. implicit pădurile apropiate. bine încheiat.. duce doar după 200—300 m spre una dintre cele mai mari şi mai frumoase păduri din sudul Olteniei— Punghina. drăgaica de primăvară (Ga-lium verum.de vegetaţii străjuiesc de multă vreme aici (copacii de azi au între 6—9 decenii). în speţă Seaca—Optăşani.A. cicoarea (Cichorium intybus). la reţeaua de comunicaţii a ţării. urzica (Urtica dioica).-ului din localitate. T. rupicola). obsiga de pădure (Brachypo-dium silvaticum). prin ele. trupul Punghina cu cca 1 700 ha şi trupul Pătule cu aproape 1 600 ha. ceea ce înseamnă că speciile amintite întocmesc un covor des. Arboretul poate fi pur sau în amestecuri variate cu specii ca: părul pădureţ (Pyrus pyraster). limba mielului (Cynoglossum officinale). stylosa). păpălău (Physalis alkekengi) şi sipica (Scabiosa ochro-leuca). R. De fapt sînt două cantoane independente. Incontestabil.

iarba fiarelor (Vincetoxicum officinalis). nu-mă-uita (Myosotis silvatica). răsura (Rosa stylosa). cornul (C. bujori (Orchis incarnata. lutea). R. care în unele locuri îngăbeneşte cu inflorescenţele sale poalele pădurii. turiţa mare (Agrimonia eupatoria). pentagyna). curcubeul (Lychnis coronaria). la mică distanţă una de alta aceste păduri dau locului farmec şi răcoarea binefăcătoare. Dintre speciile ierboase din pădure domină păpălăul (Physalis alkekerigi). moleaţa (Agrostis stolonifera). arţarul tătăresc (Acer tataricum). sulimanul (Ajuga genevensis). T. lemnul cîinesc (Ligustrum vulgare). linariţa (Linaria vulgaris). întîlnim o salbă de păduri de luncă alcătuite din: frasin (Fraxinus excelsior) în amestec cu stejar de luncă (Quercus robur) şi diverse alte specii. Dintre ierboase reţin atenţia între altele: păiuşul de pădure (Festuca heterophylla). frametto). care creşte şi în pădurile vecine Botoşeşti şi Gura Motrului (Grinţescu. M. Rezervaţia Pădurea Lunca Banului (jud. golomăţul (Dactylis glomerata) şi multe altele. se întîlnesc mai des şi tufe de măcieş (Rosa canina. hirta). Ultimele două tipuri de gîrniţete adăpostesc bujorul românesc (Paeonia peregrina var. cele de salcîm (Robinia pseudacacia) şi jugastru (Acer campestre). Poziţia acestei păduri ce flanchează pe ambele părţi o şosea asfaltată. cutcurigul (Helleborus odo-rus). care albeşte covorul ierbos la înflorire. U. officinalis). cu trafic mare naţional şi internaţional. C. unghia găii (Astragalus glycphyl-lus). mărgeluşa purpurie (L. arbuşti ca: porumbarul (Prunus spi-nosa). nutans). cu frasin (Fraxinus excelsior) şi ulm (Ulmus foliacea). nalba palidă (Althaea pallida). piciorul cocoşului (Ranunnculus constantinopolita-nus). De asemenea. lacrimile lui Christos (Inula oculus cristi). C. măcrişul sîngeriu (Ru-mex sanguineus). sulfina galbenă (Me-lilotus officinalis) şi mai ales bujorul (Paeonia peregrina). ornus). urzica (Urtica dioica). se mai semnalează gorunul de (luncă (Quercus robur) şi alunul (Corylus avellana). Merită apoi atenţie suprafeţele cu stejar de luncă (Quercus robur). Mehedinţi) Călătorind pe şoseaua modernizată Craiova—Drobeta Turnu Severin. G. canina. Ocrotirea pădurii Lunca Banului este justificată prin existenţa acestor plante mai doesebite. obsiga (Bromus ramosus).P. saschiul (Vinca minor). prin verdele intens şi umbra bogată încîntă privirile drumeţului obosit. păiuşul stepic (Festuca valesiaca). diverse trifoiuri (Trifolium campestre. ghizdeiul (Lotus corniculatus). în afară de stejarul de iluncă. communis). mas). prin arborii uriaşi de gorun de luncă (Quercus robur). rocoţeaua de pădure (Stellaria graminea). M. clopoţeii (Campanula ranunculus. Cea mai aproape de Strehaia dintre păduri este cunoscută cu denumirea de „Lunca Banului". cuişoriţa (Betoriica officinalis). mărgică (Melica picta. vineţelele de pădure (Viola silvatica. palustris). 1962). fluierătoarea (Tammus communis). sînt: cerul (Quercus cerris). stupiniţa (Platanthera bifolia). R. păducelul (Crataegus monogyna. violeta păroasă (Viola hirta). floarea cucului (Lychnis flos-cuculi). între Filiaşi şi Strehaia. Flora R. precum şi cele de frăsinet (Fraxinus excelsior) înverzite la sol frecvent cu paracheriţă (Parietaria officinalis). lianele: iedera (Hedera helix). sîngerul (Cornus sanguinea). măceşii (R. C. gîrniţa (O. Dintre arbuşti. garofiţele (Dianthus armeria). tămîioara (Viola odorata). mărgeluşa (Lythospermum arvense). pojarniţa (Hypericum perforatum). gălbenuşele (Crepis setosa. V. băluşca (Orithogalum piramidale). lucerna sălbatică (Medicago minima. căpşunica (Cephalanthera alba). ceapa ciorii (Gagea minima. Gîrniţele şi florile se cer ocrotite. dumalis). cu vîrste ce depăşesc mult un secol. medium). curpenul de pădure (Clematis vitalba). cu fructele roşii ca sîngele. păducelul (Crataegus monogyna) şi cerenţelul (Geum urbanum). rătăcit prin aceste .lemnoasele obişnuite sînt intercalate şi ulmul (Ulmus foliacea). salba moale (Evonimus verrucosa). romanica) în număr mare. mojdreanul (F. micrantha). purpureo-coeruleum). în care pătrunde adînc prin luminişuri. teiul argintiu (Tilia tomentosa). zgăbunţica (Lapsana. Esenţele lemnoase de aici. arabica).. murul negru (Rubus fruticosus). ulmul (Ulmus foliaceea). avînd importanţă estetică-turistică şi ştiinţifică. împreună cu aliorul (Euphorbia salicifolia). oltenicum). cioroiul (Inula germanica). rodul pămîntului (Arum maculatum). pecetea lui Solomon (Polygonatum latifolium). „nu mă uita" de pădure (Myosotis silvatica). păiuşul de pădure (F. murul negru (Rubus candicans). firuţa Poa pratensis). curcubeul (Lychnis coronaria). Mai deosebită între plantele ierboase este omagul (Inula helenium). părul pădureţ (Pyrus pyraster). pratense. Notă deosebită face şi iarba moale (Stellaria holostea). cu vetre întinse şi un fel de talpa ursului (Acant-hus longifolius-oltenicum). Se mai întîlneşte de asemenea un fel de ceapa ciorii foarte rară (Gagea spathacea). hetero-phylla). jugastrul (Acer campestre). talpa ursului din Oltenia (Acanthus longifolius var.R. uniflora. rhoeadifolia). persicifolia). O. face notă aparte în frunzişul verde. T. nalba mare (A. frasinul (Fraxinus excelsior). leurda (Allium ursinum). coada leului (Leonurus cardiaca).

cu o creştere rapidă. barza neagră (Ciconia nigra). care. Jdegla şi Manginiţa — reprezintă în mic un mediu de viaţă similar celui dinaintea transformărilor de care aminteam. chirighiţa neagră (Chlidonias niger). stîrcul de noapte (Nycticorax nyctico-rax). cu rol important atît în ameliorarea climatului arid. lîngă Ciupercenii Noi. Prezenţa pădurii aici ocroteşte sănătatea oamenilor. la care mediul de viaţă a fost mai puţin modificat. corcodelul mare (Podiceps cristatus). stîrcul pitic (Ixobrychus minutus). nemaiîntîlnită în altă parte în ţară şi chiar în Europa.locuri. raţa lingurar (Anas clypeata). dar nu vor afecta fondul faunei ornitologice.). Acum fluviul nu mai acţionează decît prin nivelul pînzei de ape freatice: Aceste schimbări bruşte s-au reflectat puternic şi în lumea păsărilor. lăcarul mare (Acrocephalus arundinaceus). chira de baltă (Stema hirundo). raţa fluierătoare (Anas penelope). găinuşa de baltă (Gallinula chloropus). Bălţile au fost transformate fie în terenuri agricole. datorită legislaţiei de frontieră (interdicţia vînatului. iar altele vin şi chiar iernează în zonă. raţa mare (Anas platyrhynchos). îndiguirile. declararea ca rezervaţie naturală a acestei porţiuni neîndiguite a luncii pe o suprafaţă de cca 500 ha. împreună cu ostroavele din zonă. dar nu şi cele de săraturi şi mai ales cele de cîmp.U. Dolj) Sînt bine cunoscute marile transformări suferite în ultima vreme de Lunca Dunării. egreta mică (Egretta garzetta). eretele de stuf (Circus aeruginosus). valori cu mult mai mari decît la arborii crescuţi în condiţii naturale în ţara de origine (S. lişiţa (Fulica atra). cît şi pentru obţinerea unei mase lemnoase de mare interes economic.. boicuşul (Remiz pendulinus). chira mică (Stema albifrons). În această rezervaţie se găsesc exemplare cu dimensiuni enorme pentru specia de salcîm cultivat (Robinia pseudaccacia). stîrcul galben (Ardeola ralloides). ceea ce va conduce la unele modificări ale actualei structuri naturale a zonei. cîrsteiul de baltă (Rallus aquaticus). Dacă ocrotirea din rezervaţia Ciupercenii Noi va fi eficientă. chirighiţa cu obraz alb (Chlidonias hybrida). protejarea ei devine o necesitate. De aceea. cîrsteiul pestriţ (Porzana porzana). raţa cu cap castaniu (Âythya ferina). Menţionăm de asemenea că numeroasele ostroave ale Dunării reprezintă şi acum un rezervor însemnat de păsări care cuibăresc aici şi vin să se hrănească în luncă. fie în lacuri pentru piscicultura ori. barza albă (Cico-nia ciconia). în urma amenajărilor hidroenergetice ce se fac în zona Turnu Măgurele. raţa cîrîitoare (Anas querquedula). În rezervaţia ornitologică de la Ciupercenii Noi au fost identificate multe specii. Pădurile au fost în general tăiate. codobatura galbenă (Notacilla flava). preconizată din anul 1972. păsările vor găsi aici un refugiu adecvat. 1965) menţionează prezenţa unei rezervaţii cu arborete de salcîm la punctul „Ciurumela" din zona Poiana Mare—Calafat (jud. Cele de pădure au fost dezavantajate faţă de cele de mlaştini. Bălţile din această zonă — Arcer. va împiedica totala eliminare a păsărilor de apă de-a lungul Dunării. cu trunchiul în diametru de 60—70 cm şi înălţimi de 25—30 m. Zona Poiana Mare cuprinde nisipuri mobile şi semi-mobile care sînt fixate prin păduri de salcîm. Păsările din ostrov au mai multă linişte decît cele din luncă. rămînînd doar o fîşie de plantaţii între dig şi Dunăre. constituind un mijloc de luptă cu poluarea accelerată provocată de traficul mereu crescînd. stîrcul cenuşiu (Ardea tinerea). mai sînt încă numeroase acelea care poposesc aici în tranzit. şi Sălăgeanu N. lăcarul mic (Acrocephalus schoebaenus). Viitorul rezervaţiei zoologice Ciupercenii Noi va fi influenţat şi de acţiunile apelor Dunării care. este bine venită. în număr de peste 140. De aceea. Singurul colţ din luncă rămas neîndiguit este cel de la sud de Calafat. corcodelul cu gît roşu (Podiceps grisei-gena). codobatura albă (Notacilla alba). desecările şi irigaţiile au schimbat în totalitate aspectul dinainte. În afară de păsările clocitoare. vor prezenta creşteri în amonte de cca 400— 600 cm. parţial sau total fixate şi care acopăr o suprafaţă mai mare decît în oricare parte din luncă. iar dintre principalele păsări care cuibăresc aici menţionăm: corcodelul mic (Podiceps rujicollis). Poate că această parte a luncii prezintă un interes în plus datorită şi numeroaselor dune de nisip libere. presura de stuf (Emberiza schoeninclus). între altele).A. Rezervaţii zoologice Rezervaţia ornitologică de la Ciupercenii Noi (jud. Literatura de specialitate (Pop E. drenările. au devenit mlaştini şi săraturi. raţa roşie (Aythya nyroca). chirighiţa cu aripi albe (Chlidonias leucopterus). . stîrcul roşu (Ardea purpurea). raţa pestriţă (Anas strepera). Dolj) care reprezintă o entitate unică prin dezvoltarea dimensională a arborilor. în timpul migraţiilor de primăvară sau de toamnă. parţial. pescăruşul rîzător (Larus ridibundus).

Seaca la sud. de unde se reîntorc primăvara. se găseşte lîngă şoseaua forestieră care urcă în chei. se află vestita Peşteră Polovragi. iar cele din sudul judeţului Olt în clisura Dunării. ca urmare a declinului pronunţat al efectivelor ei. Olt) Dropia (Otis tarda) a ajuns în ultima vreme în centrul preocupărilor ocrotirii naturii. rapiţa de primăvară ş. 1957 — 700 exemplare. lucerna. Stoicăneşti la nord-vest şi Izvoarele şi Movileni la nord-est. În sudul ţării. aşezat pe dreapta. prin care se prezintă particularităţile geologo-geo-grafice şi turistice ale acestei zone carstice de mare frumuseţe. Deschiderea mare. în urma recensămintelor posibile datorită organizării vînătorii. 1970 — 550 exemplare. principalul teritoriu populat astăzi de dropii este Cîmpia Boianului. . culturile păioase. Peştera este alcătuită dintr-o galerie principală. cu geruri şi zăpadă multă. Dropia se mai menţine în Cîmpia Romanaţi şi Cîmpia Doljului (la Seacă de Cîmp) şi chiar înspre nordul Munteniei (jud. Aflată azi în pragul dispariţiei. s-a propus ca atare să nu se cultive în zona propusă porumb. Rezervaţia propusă de noi spre ocrotire se află în judeţul Olt. pentru a-şi găsi hrana. din care se 1 Cheile Olteţului. orientată înspre est. în schimb. Habitatul dropiei fiind stepa. sînt suportate greu de dropie. cunoscută în diferite publicaţii şi sub numele de „Peştera lui Babonie de la Polovragi". cheile neavînd decît 2 km lungime. la intrarea în Cheile Olteţului. 1960 — 1 000 exemplare. La peşteră se ajunge pornind de la Mănăstirea Polovragi. Jeannel şi E. ca şi Cheile Sohodolului sînt considerate atît rezervaţii botanice. la 2 km de şoseaua Rîmnicu Vîlcea—Tîrgu Jiu. respectiv la 20 m diferenţă faţă de talvegul Olteţului. dropiile erau numeroase. se poate aprecia că declinul dropiei ca specie a fost determinat de vînătoarea abuzivă. ce permite accesul către munţii Căpăţînii şi Parîng. De aceea preferă locuri deschise. La începutul secolului al 20-lea. încît produceau pe alocuri pagube culturilor agricole. Din acest motiv apar tratate de două ori. Racoviţă. în cea mai mare parte orizontală. rezultatele evaluărilor de primăvară ale efectivelor de dropii: în anul 1953 — 1 000 exemplare. sînt date publicităţii. constituind un vînat deosebit de căutat şi de apreciat. este necesar să se reducă în rezervaţia propusă suprafeţele de culturi prăsitoare (în special porumb) şi să se extindă. unde specia este cunoscută în mai multe puncte dintre localităţile Slatina—Drăgăneşti Olt—Roşiorii de Vede. Peştera este săpată în versantul stîng al Cheilor Olteţului la cca 200 m distanţă de la intrarea în chei. tufişuri şi porţiuni ridicate de teren care i-ar împiedica vizibilitatea la distanţă. 1961 — 2 200 exemplare (punctul culminant postbelic). În secolele 17—19. din şosea se pătrunde urcînd cele cîteva trepte zidite cu ocazia construirii şoselei. După anul 1950. În asemenea situaţie. din cînd în cînd. În vederea creşterii numărului de exemplare (evaluat în prezent 'la peste 100).(grîu. Cheile Olteţului sînt rezultatul acţiunii de erodare a rîului Olteţ asupra masivului calcaros Polovragi—Cernă-dia şi ele impresionează mai ales prin îngustimea defi-deului şi sălbăticia naturii de aici.Rezervaţia de dropii Boianu (jud. Rezervaţii complexe Rezervaţia Cheile Olteţului — Peştera Polovragi (jud. În concluzie. dar de fiecare dată cu alt profil. din satul cu acelaşi nume. 1954 — 750 exemplare. Dropia este o pasăre fricoasă şi bănuitoare. Unele date privind localizarea acestei peşteri se găsesc în lucrările lui R. arealul lor extinzîndu-se din Cîmpia Romanaţilor pînă la ţărmul mării. Pe malul stîng al rîului. între comunele Nicolae Titulescu şi Crîmpoaia la est. cît şi rezervaţii mixte. orz etc). Silvia Lupu şi Ilie Ion (1961). Gorj)1 O descriere a Cheilor Olteţului şi a Peşterii Polovragi a fost publicată de Silvia Iancu. În cadrul unor complexe carstice.a. ştiut fiind că această pasăre preferă lanurile de păioase. Iernile aspre. Dîmboviţa). populaţiile de dropii din Cîmpia Boianu se deplasează spre Drăgăneşti-Vlaşca şi chiar în Dobrogea. trăiau încă multe dropii pe cîmpiile din sudul ţării. Iarna caută locuri dezvelite de zăpadă. Este situată la o altitudine de 670 m. 1976 — 296 exemplare (din care 199 în Cîmpia Română şi mai ales în judeţele Olt şi Teleorman). lipsite de păduri. Văleni la sud-est. pe o suprafaţă de 300—400 ha. dar în lungul lor trece un drum forestier care se continuă 18 km. dropia nu se va putea menţine în viitor pe cîmpiile noastre decît în situaţia în care va beneficia de protecţie eficace.

cuprinzînd muntele Bordul Dobriţei. Cioclovina Văcarilor ş. Este o peşteră fosilă ascendentă. Lăceanu. Gorj)1 Această zonă a munţilor Vîlcan. iar altitudinea variază între 700 şi 1 100 m şi cuprinde multe dealuri: Tufia. delimitat de „Culoarul stîlpului" şi „Culoarul sufocant". Galeria se continuă. O mare parte din aceste ape aparţin rîului Suşiţa Seacă. Ea prezintă totuşi un interes din punct de vedere geomorfologic şi turistic în cadrul complexului pe care-l formează cu Mănăstirea Polovragi şi Cheile Olteţului. de peşteri şi avene. Rîurile şi afluenţii acestora creează la traversarea calcarelor chei: Cheile Sohodolului. concomitent cu formarea terasei de 20—25 m din amonte şi din aval de Cheile Olteţului. iar pînă la 1 500 m se dezvoltă platforma rîului Sec. Aici relieful carstic este reprezentat de chei şi doline. sinuozitatea se accentuează şi se observă multe prăbuşiri şi material aluvionar. ele dezvoltîndu-se pe o distanţă de peste 10 km. un fenomen complex şi interesant în această regiune.desprind. El începe după aproximativ 4. Pentru a ne putea face o privire de ansamblu. ne-a lăsat cîteva rînduri despre Mănăstirea Polovragi. Este o peşteră uşor de parcurs care nu necesită un echipament special pentru vizitare. avînd lăţimi în jur de 10 m şi înălţimi variabile de 2—8 m. Din punct de vedere biospeologic. a favorizat procesul de carstificare. Un debit foarte mare au sursele carstice Gîlciomiţa şi Jaleş. cele mai reprezentative: Peştera de la Strunga Mare se găseşte în versantul drept al Văii cu Scoici. Are un aspect de pîlnie. Cheile Sohodolului sînt magnifice şi ele prezintă interes atît din punct de vedere al evoluţiei. mai important fiind cel din dreapta — „Culoarul liliecilor". multe dintre ele colmatate cu aluviuni. cît şi peisagistic. Cîmpuri bine conservate cu lapiezuri se găsesc la Babele. Babele. Relieful zonei este delimitat de platforma de eroziune Gornoviţa. cele mai reprezentative fiind la est de Valea Şuşiţei Seci. Este o peşteră relativ caldă (în jur de 8°C). bine reprezentată prin cele trei niveluri: platforma inferioară (Gornoviţa I) cuprinsă între 450— 700 m.00 m distanţă de la intrare şi pe parcursul său aspectul galeriei se schimbă. numit aşa pentru că aici se adăpostesc din cînd în cînd lilieci. deasupra nivelului zonei carstice. ci numai mijloace de iluminare. debitul total depăşeşte 3 m3/sec. Cheile Olteţului şi Peştera Polovragi. Din formele endocarstice mai reprezentative sînt peşterile şi avenele.. La intrare se coboară în aven aproape 6 m. modelată de apele de infiltraţie. format în urma unei prăbuşiri. . culoare laterale mici. platforma superioară (Gornoviţa II) este distinctă şi are înclinaţia mai mare. Formaţiunile stalagmitice sînt mai numeroase înspre extremităţile sectorului. Cea de a doua parte este „Sectorul ogivă". Tufia şi la est de Valea Deleşului. se află „Peştera cu două coşuri".a. să urmărim circulaţia subterană a apelor. Tranchysphaera spelaea. lipsită de curenţi de aer şi umedă. dînd astfel o notă specifică peisajului atît exocarstic cît şi endocarstic. În cheile Sohodolului există peste 30 de peşteri. peştera este puţin interesantă avînd o faună săracă şi o singură specie troglobiontă. În zonă întîlnim lapiezuri în toate stadiile de evoluţie. Ca geneză. Dacă la aceasta se adaugă izvoarele Balaurelui şi izvoarele Albuleştilor. după un plan de stratificare şi de o fisură tectonică. În general este o peşteră fosilă şi se remarcă prin 1 Material elaborat de I. care. Cheile de la Valea Seacă etc. Dolinele cunosc o mare densitate pe platforma Gornoviţa I. în paginile operei sale „România Pitorească". Este modelată de un curs temporar de apă. peştera reprezintă un meandru fosil al Olteţului săpat în prealabil în cuaternarul superior. Prima porţiune a peşterii a fost vizitată la sfîrşitul secolului trecut de Alexandru Vlahuţă. lapiezuri. Rezervaţia Cheile Sohodolului şi ale Şuşiţei Seci (jud. dar specific rămîne cel mai evoluat. în special în prima şi ultima porţiune a ei. Situată tot în versantul drept al Văii cu Scoici. constituită din calcare cretacice. atît lăţimea cît şi înălţimea galeriei se reduc. Pe platforma Gornoviţa II densitatea lor este mai redusă. Măgura. Cheile Şuşiţei Seci. cam de aceeaşi altitudine. de 200 m altitudine relativă. De-a lungul galeriei pot fi distinse trei sectoare: Primul sector se întinde pînă în „Culoarul stîlpului" şi începe cu două culoare laterale mici. Ultimul sector este cuprins între „Culoarul sufocant" şi capătul nordic al galeriei şi prin el peştera se continuă pînă în dreptul unui sorb colmatat. iar pe platforma rîului Sec aceste doline lipsesc. O certă distribuţie o au lapiezurile de acoperire şi semiacoperire. În această porţiune. care împreună prezintă un debit de peste 2 m3/sec. din care vom prezenta numai cîteva. avînd o lungime de 26 m. cu o lungime de 44 m.

În viitor. Grosimea bancului de calcar din care este format are minim 4 m. peştera a format numeroase hornuri care îi oferă un profil caracteristic pe toată lungimea sa de peste 80 m. fie spre o peşteră activă prin prăbuşirea totală a planşeului. Existenţa pietrişului fluvial şi orientarea galeriei principale dovedesc că a fost modelată de un braţ al rîului Sohodol. lîngă pod. dezvoltată pe versantul drept al văii Sohodolului. Dimensiunile reduse ale galeriilor facilitează colmatarea cu pietriş şi resturi vegetale. Depunerile parţiale pe planşeu şi plafon sînt completate de stalagmite şi coloane. Apele de infiltraţie au creat numeroase canale pe fisurile tectonice. în zona podului sînt de remarcat „Peştera Zăton" şi un interesant „cîmp de lapiezuri îngropate". dînd peşterii un aspect labirintiform. În afara Peşterii de la Pod. fiind un unicat carstic în ţara noastră. Sohodolului. Are două intrări la altitudini diferite. De altfel în fundul peşterii există un puţ de 10 m adîncime care a provenit dintr-o prăbuşire. Spre vest. iar materialul carstic ca şi aspectul său general dovedesc că a fost modelată în două etape de un braţ al Sohodolului. Rezervaţia Podul natural şi lapiezurile de la Ponoare (jud. Găsindu-se mai la suprafaţă. Cavitatea subterană creată de cursul actual face posibilă prăbuşirea planşeului. Din maşină sau din depărtare nu i se poate ghici originalitatea. de 41 m lungime. Peştera cu patru uşi. aici s-au format numeroase hornuri ce au favorizat prăbuşirea unei părţi din plafon. Peştera Pîrleazului este situată pe versantul stîng al văii Sohodolului şi considerată ca cea mai lungă peşteră (152 m) de pe partea stîngă a pîrîullui Sohodol. însumînd o lungime de 132 m. intrarea este parţial blocată. din cauza prăbuşirii unei părţi a tavanului. Peştera Lupului constituie cea mai mare peşteră descoperită pînă în prezent în valea Şuşiţei Seci. „Galeria subfosilă" etc. situată în versantul stîng al. Podul natural trebuie observat mergînd pe jos. Aceasta nu este altceva decît vechea intrare a peşterii.cruste de calcit. iar în ultima fază şi cele ale Sohodolului. Tot pe versantul stîng al văii Sohodolului. afluent al Sohodolului.9°C). se găseşte gura peşterii numită „Peştera de la Pod". în muntele Dîlma Cucutelor şi apare ca suspendată pe un perete. situată într-o zonă abruptă. în care se observă nu numai fantastice forme de sculptare a calcarului . La modelarea peşterii se pare că au participat atît apele Jaleşului cît şi ale Gîlcioniţelor. Din cauza unor prăbuşiri. într-o depresiune. Peştera Gruiului este situată în versantul drept al văii Jaleş şi are două intrări. Prezintă un regim climatic constant (cca 11. de o reală frumuseţe. peştera poate evolua fie spre o peşteră cu o cavitate fosilă şi una activă. în special în partea sa terminală. este formată în Muntele Tufia. se află o peşteră ascendentă. însumează 82 de m lungime şi a fost modelată de un curs subteran temporar pe o fisură tectonică. prăbuşire care a dus la formarea dolinei sub formă de pod. Peştera Gîrla Vacii. „Galeria colmatată". polii şi cîmpuri de lapiezuri. În fundul puţului se găseşte un lac care în perioadele ploioase umple în întregime puţul. Peştera de la Colibituri poate fi considerată ca cea mai bogată peşteră din zonă în ceea ce priveşte fauna cavernicolă. cu două intrări şi o lungime totală de 102 m. Se află !la 5 km sud-vest de Baia de Aramă. Peştera din Poiana Peşterii. care apare ca resurgenţă în Pătrunsa. cu o dezvoltare totală de 633 m lungime şi care de fapt este originea podului. Peştera Pătrunsa. avînd caracter ascendent. Se găseşte în versantul drept al văii. care curge încă cu presiune în timpul traversării peşterii. lipsit de curenţi de aer. Porţiunea terminală se află sub un curs de apă subterană (28 m de nivelul resurgenţei). este cea mai mare peşteră din zonă avînd peste 750 m lungime. Este modelată de un curs permanent al pîrîului Poiana. Aspectul său lasă a ghici că peştera a fost mai mare decît 31 m cît are în prezent şi că iniţial ea a prezentat puternice concreţiuni. ceva mai sus de Consiliul Popular al comunei Ponoarele. la Bordul Roşu. este a doua peşteră ca mărime în această vale. pentru a-1 examina din diferite părţi. cuprinde o mare varietate de forme: arcada naturală a peşterii. Este o peşteră de mărime mijlocie. Fiind aproape de suprafaţa topografică. modelată de un curs de apă subteran temporar. văi oarbe. cu o diferenţă de nivel de 17 m. Galeriile principale ale acestei peşteri poartă nume specifice: „Galeria cu apă". Foarte bine reprezentată apare sinuzia guano-ului. rămasă izolată. situată tot în versantul drept al Cheilor Sohodolului. Are o galerie principală descendentă şi mai multe galerii secundare. Podul peste care trece şoseaua apare ca o arcadă naturală de cca 25 m lungime şi 8 m lăţime şi se găseşte la înălţimea maximă de 14 m faţă de fundul viroa-gei peste care se arcuieşte. la 60 metri altitudine. Puţin mai în aval se află Peştera Laptelui.Este modelată de un afluent al văii Jaleş. Este modelată de un braţ al rîului Sohodol. Este vorba de Peştera de la Cleanţul Pătrunsei. predominînd astfel formele de eroziune. Mehedinţi) Rezervaţia geomorfologică „Complexul carstic Ponoare". ce însumează 60 m lungime. A fost modelată de cursul subteran al rîului Gropu.

Spre nord. galeria se îngustează. lipsa de preocupare pentru conservarea acestui unicat carstic naţionali a dus la distrugerea aproape integrală a cîmpurilor de lapiezuri. El a fost spart pentru exploatarea calcarului. prin care pătrundem cu mare greutate. la numai 5 m de unde am coborît. Va întîlni aici. denumită „Poliţă". după o înaintare de circa 10 m. De aici. cîmpul de lapiezuri şi pădurea de liliac. cenuşii şi sterpe din această zonă. coborîm cu ajutorul unei frînghii un perete de 4. De aici. unde trebuie să urcăm o movilă de 3. galeria laterală îngustă şi scundă se înfundă după o înaintare de cca 8 m în peretele din dreapta. şi reprezintă una din cele mai interesante şi frumoase formaţiuni carstice din România. La 13 m în spatele „Sentinelei". Gorj) Călătorul care coboară din micul tren forestier la Apa Neagră şi apucă pe Motru în sus spre Călugăreni va fi surprins de priveliştea ce i-o oferă dealurile calcaroase.. denumită „Cetatea". Aici a fost odinioară o împărăţie a rîurilor subterane care au dat naştere la o mulţime de peşteri împodobite cu variate formaţiuni concreţionare. se deschide o grotă. frumos împodobită cu concreţiuni calcaroase. după a cărui trecere pătrundem în sala „Zidului mare". ci şi o extraordinară limită de transgresiune a stratelor de Naelanava peste calcarele ce prezintă o tipică textură suprafidală. Elementul cel mai valoros îl constituie însă cîmpul de lapiezuri. în dealul „Cornetul Muşetoaicii”.5 m înălţime. cel mai remarcabil cîmp de lapiezuri din ţară. avînd tavanul împodobit cu numeroase stalactite grosiere de calcar. cotind spre sud. Un obiectiv complimentar al acestor lapiezuri este şi lacul carstic. nu prezintă nici un interes. care rămîn toată vara fără apă. După cîţiva paşi gangul scurt comunică cu o sală spaţioasă. peştera ia direcţia spre nord-vest. Peştera se găseşte situată în versantul drept al Motrului Mare.5 m înălţime. Frumuseţea acestei prime săli te îmbie să pătrunzi în sala următoare. O serie de formaţiuni stalagmitice de toate formele şi mărimile ne însoţesc în continuare de-a lungul galeriei şi după alţi cca 40 m. este scundă. Rezervaţia de la Ponoare are o suprafaţă de 100 ha. Rezervaţii ştiinţifice Peştera Cloşani (jud. Oltenia şi în ţară. la mică altitudine. este situată la capătul de sus al satului Cloşani (comuna Călugăreni). Peştera se înfundă după alţi 15 m în direcţia sud. mai largă.sub un înveliş impermeabil. ale liliecilor. dăm de o mică trecere. După o înaintare de 40 m ne găsim într-o încăpere cu tavanul înalt. Ne găsim în faţa unor masive scurgeri sta-lactitice. acum parţial îndreptat. în masivul Cornetul Satului. „piatră de cornet" cum o numeau localnicii. Peştera Cloşani. inclusiv Podul natural. cum o mai numesc localnicii. „Strunga lungă". Acest zid desparte două lacuri. care dă impresia unui lac ce a secat. cu tavanul de cca 10 m înălţime. aspectul arid caracteristic masivelor de calcar. înainte de capătul sălii. sub care se găsesc oasele alterate de umezeală ale ursului peşterilor (Ursus spelaeus). O galerie vastă înaintează spre nord şi uşor ne dăm seama că spaţiul larg nu reprezintă altceva decît talvegul unui rîu subteran. dar. la 433 m altitudine. Din păcate. După alţi 20 m. Locuitorii satelor din împrejurimi numesc „cornete" aceste dealuri sărace. Una dintre acestea. iar cele din Motru Sec. în peretele din stînga. se află un prag de 2 m înălţime. răvăşite de eroziunea apelor. Coborîrea acestei movile. unde se află o formaţiune calcaroasă numită „Sentinela". Se trece apoi printr-o încăpere cu podeaua mîloasă.Zăton". în ciuda faptului că în împrejurimi se găsesc numeroase alte posibile puncte de valorificare a pietrei. Protecţia sa este insuficientă şi este necesară o mai serioasă susţinere din partea organelor locale pentru păstrarea integrală a acestui complex carstic unic în zonă. formînd „Pîrleazul dintre ziduri". orientată spre est. în etajul inferior al peşterii. din care nu a mai rămas decît un mîl în care piciorul se afundă pînă mai sus de gleznă. pe a cărei pantă se alunecă din pricina chiropteritului. Cîmpul ce oferă un peisaj inedit prin ariditatea şi prin structura adîncă a şanţurilor acoperea o suprafaţă mare. fără îndoială. Intrarea în peştera Cloşani sau „Peştera lui Tudor Vladimirescu". amestecate cu oscioarele mai recente. este în formă de treaptă. Urmează porţiunea de bazinare a galeriei în care podeaua este scobită de mici gropi şi în care . cu formaţiuni masive şi cu multe ganguri care se înfundă însă după 5—10 m. situat chiar pe creasta dealului care separă cele două depresiuni şi care reprezenta.

Pereţii galeriei sînt căptuşiţi cu variate „flori de calcar". Amphi-pode. apoi de către cercetătorii de la Institutul de speologie din Cluj (1928). la care se adaugă cca 60 m galerii secundare. prezentînd cele mai impresionante fenomene de concreţionare a carstului local şi excelente formaţiuni de origine sublacustră care îmbracă cu cristale de calcită pură pereţii galeriilor şi bazinelor pe lungimi chiar de zeci de metri. Primele studii speologice în peştera de la Cloşani au fost făcute de prof. Originalitatea mai constă şi în faptul că aceste cristale apar sub forma unor agregate de monocristale cu dimensiuni de 12—18 cm lungime. care îmbrăţişează cele două văi ale Motrului: Motrul cu apă şi Motrul sec. Ceva mai la sud. care merită să fie cunoscute de turiştii sosiţi pe plaiurile Cloşanilor. Peştera Cloşani este considerată ca una dintre cele mai frumoase peşteri din ţară. interesantă. Lepidoptere). iar cea a apei de 10°C. Ieşind din această „strungă". laboratorul de cercetări speologice de la Oloşani cuprinde şi două clădiri la suprafaţă. Diplopode). Începînd cu anul 1968. cu corpul depigmentat şi cu ochi reduşi. De la aceste „altare" începe cea mai frumoasă parte a peşterii. Urmează apoi „Strunga cu pîrleaz". Diplure. spaţiul se lărgeşte pînă la 3—4 m şi un lac splendid ni se aşterne în faţă. Peştera Cloşani nu constituie un obiectiv turistic şi nu poate fi vizitată. Fauna cavernicolă cuprinde 70 de specii terestre şi acvatice. cu falduri care prin lovire scot nişte sunete atît de acordate încît ar putea închega o melodie. Din entomofauna troglobiontă.M. în dreapta căreia se află „Altarul mare". o mică încăpere inundată de apă. De aici se deschide în faţă o galerie largă. menţionăm coleopterul Cloşania Winkleori. Din sala „Orgei" se coboară şi se ajunge la „Lăsătoarea". Apoi sînt peşterile de pe Valea Motrului Sec. insecte (Colembole. construite în 1959—1960. păianjeni (Araneae). nr. se află monumentul de 3a Padeş. Curînd galeria se îngustează şi urmează „Strunga cu apă". vieţuieşte un păianjen. C. mişcarea aerului fiind aproape insesizabilă. melci (Gastro-pode) şi lilieci (Chiroptere). de o neasemuită bogăţie. începe apoi organizarea unei staţiuni experimentale. . 1625 din 1 august 1955. dar există multe alte obiective în împrejurimi. Hymenoptere. Această peşteră nu este de-ajuns de uşor de parcurs.C.apa a săpat forme curioase. În afară de această insectă. Nesticus ionescui. Diptere. În afara peşterii. care se caracterizează prin 'lungimi ce depăşesc 2 km. Ionescu de la Universitatea din Iaşi (1912). În peşteră este un microclimat aproape constant. hipposideros. Peştera Oloşani se află săpată în calcare jurasice. miriopode (Chiilopcde. unde a fost introdusă aparatură şi utilaj pentru diferite studii de biospeologie şi înregistrarea valorilor de microclimat. majoritatea fenomene carstice. şi pentru importanţa sa ştiinţifică peştera de la Cloşani a fost declarată monument al naturii prin H. o specie rar întîlnită în prezent. nu poate fi vizitată decît cu aprobarea Comisiei Monumentelor Naturii şi a Institutului de Speologie şi în prezenţa ghidului Staţiunii speologice de la Cloşani. în această peşteră au început să se facă amenajări necesare transformării ei într-o peşteră-laborator. Peştera Cloşani este nu numai bogată în concreţiuni calcaroase şi faună cavernicolă. un melc micuţ ce posedă o cochilie transparentă. N. necesitînd mijloace de iluminare şi un echipament adecvat. dar ea reprezintă şi un laborator de cercetări speologice. În zona acumulării de guano. alături de care ne întîmpină „Altarul mic". dintre care 14 sînt considerate ca fiind troglobionte. Datorită muncii deosebite realizate de către personalul ştiinţific al laboratorului. sînt formaţiuni de cristalizare a carbonatului de calciu. între care for-maţiuniile concreţionare ocupă un loc de frunte. Trychopolidesmus eremitus şi Gervaisia orghidani. Fiind însă ocrotită de lege şi parţial amenajată pentru cercetări de biospeologie şi geofizică. de culoare brun-cărămizie. Fauna peşterii este bogată şi foarte variată. pseudoscorpioni. temperatura aerului fiind de 11—12 C. „Orga". În Peştera Cloşani trăieşte de asemenea o colonie de Tryclovitrea argintaurii. În galeria laboratoarelor a fost executată o potecă de ciment care o străbate de la un capăt la altul şi patru celule cu mese din beton. Lacul are o lungime de 15 m şi o adîncime de 60—70 cm. şi anume diplopodele Polydesmus oltenicus. unice în România. Piatra Mare a Cloşanilor. s-au putut explora şi cerceta în bazinele Motrului şi Cernei sute de peşteri. fauna cavernicolă a peşterii mai cuprinde alte trei (deci 4 în total) specii endemice pentru Oltenia. adică specii care-şi petrec toată viaţa numai în peşteri. Coleoptere. dintre care Peştera Lazului şi Peşterea Martel. care face şi prima cartare a sa în 1958. ce au fost găsite şi identificate pînă în prezent în Peştera Cloşani. după a cărei trecere se ajunge într-o sală mică. ceea ce i-a conferit şi calitatea de rezervaţie ştiinţifică. Această galerie principală a peşterii are o lungime de 400 m. Dintre acestea. Sînt prezente şi două specii de lilieci: Rhynolophus jerrumequinum şi R. În anii 1951—1953 cercetările sînt reluate de colectivul de speologie din Bucureşti al Comitetului Geologic. a cărei creastă înălţată la 1 420 m ne oferă una din cele mai maiestuoase panorame înspre lanţurile muntoase din jur şi spre văile ferestruite de izvoare. fiind reprezentată prin specii de viermi (Oligochete). Datorită frumuseţii lumii subterane.

dă acces într-un culoar. ici-colo . să ajungă în comuna Caraula. cît şi iarna. Dar în luna mai. Jana Tanasachi şi Tr.70 m. ajunge la pădurea Poiana Pleniţei. atingînd în „Sala Liliecilor". Vîlcea) Peştera este cunoscută în literatura de specialitate şi sub numele de „Peştera Grigore Decapolitul" sau „Peştera lui Sfîntu Grigore". valoarea de 16. se găsesc depozite de guano ce ating un volum de aproximativ 10 vagoane şi o adîncime maximă de 1. iar media anuală a temperaturii depăşeşte 11°C. tot de către călugării Macarie şi Daniel. şi cea mai completă prezentare cunoscută pînă acum. după ce se coboară încă o scară de piatră. Această galerie alcătuieşte peştera propriu-zisă. Dintre numeroasele publicaţii în care se vorbeşte despre ea menţionăm pe acelea semnate de Margareta Dumitrescu. Multe zile cu arşiţă depăşesc cu mult 25°C în lunile iulie-august. fie la dreapta. Pe podeaua galeriei. Pădurea este alcătuită din amestec de gîrniţă (Quer-rus frainetto) şi de cer (Q. unde se poate trece cu destulă greutate pe deasupra unui imens bloc rămas suspendat în etajul superior al peşterii.5°C. Regimul pluviometric este sărac (circa 500 mm anual). care durează de secole. Interesant de semnalat este faptul că pe parcursul acestei galerii se găsesc colonii de lilieci şi o nişă în peretele stîng amenajată într-o capelă cam în acelaşi timp ou schitul. la care se ajunge urmînd poteca indicată mai sus şi care lîngă deschidere se termină cu cîteva trepte şi un parapet de fier. Prezentînd mai multe deschideri. în care soarele ajunge pînă la cele mai mici ierburi de pe pămînt. De la bifurcaţia drumului spre Oprişor şi Verbiţa. Părăsind localitatea modernă ce nu mai seamănă comunei patriarhale de odinioară şi străbătînd alţi 5 km. galeria se continuă şi după ce descrie un arc de cerc revine în dreptul "celei de a doua scări. care ne-au lăsat. Aici panglica de asfalt coteşte spre dreapta (NV) şi după 5 km îl va duce în aşezarea Pleniţa. la „sărbătoarea bujorului". este una din cele mai frumoase pe care le are Oltenia în partea sa sudică. Ceva mai umede şi cu temperatură mai constantă (variind între 10°—13°C) sînt însă cele două culoare care alcătuiesc etajele mijlociu şi superior. Peştera se află pe versantul drept al Cheilor Bistriţei. scund şi bine ventilat de curenţii de aer. la numai 100 m. la început îngust. Vîlcea) ce se află pe şoseaua Rîmnicu Vîlcea—Tîrgu Jiu. Tot din galeria principală se poate ajunge la deschiderea mare a peşterii. Orghidan (1955). ea are un caracter dinamic. Pădurea aceasta. în locurile din dreptul cărora se instalează pe tavan coloniile de lilieci. Rezervaţii nou propuse Peştera Liliecilor de la Mănăstirea Bistriţa (jud. de altfel.5°C (iarna temperatura este în medie de 2. la 850 m altitudine absolută şi la 80 m deasupra pîrîului. de data aceasta pe drum pietruit în direcţia Verbiţa şi Oprişor. Din ea se poate merge în etajul mijlociu. cerris). toate cu orientare estică. relativ mică. Este amplasată la baza satului Bistriţa (comuna Costeşti. locul este răcoros şi umbrit: o adevărată oază în cîmpia deschisă. Datorită caracterului dinamic. amplitudinea variiaţiilor de temperatură este mai mare. După aproximativ 15 m el se lărgeşte şi se poate merge apoi fie înainte spre scară. de exemplu. Peştera a fost săpată de apele Bistriţei în calcarele jurasice ale Masivului Vînturariţa. Peştera este săracă în formaţiuni concreţionare. In sens opus. Dacă se continuă înspre scară. Dolj) Drumeţul care parcurge sudul Olteniei sub soarele care începe să ardă în cîmpia sud-vestică are prilejul ca pe drumul naţional Craiova—Cetate. jud. ţinînd tot pe la umbra binefăcătoare a pădurii. iar de la aceasta şi pînă la Mănăstirea Bistriţa sînt 7 km. cu deschidere în dreptul scării şi care la început este largă şi apoi se îngustează şi se termină cu două bazine cu apă. după ce străbate 46 km dinspre Cetatea Băniei.închinat revoluţiei lui Tudor Vladimirescu din 1821. reprezentat printr-o galerie largă. Deschiderea. punct denumit de localnici „Izvorul". fiind ventilată atît vara. cu pîlcuri de copaci deşi dar şi cu poiene (largi. se ajunge în etajul inferior al peşterii. de către călugării Macarie şi Daniel şi renovat în 1916. Pădurea Poiana Pleniţei (jud. Aici se găseşte un schit zidit pe la 1635 în timpul lui Matei Basarab. iar vara de 14°C). dar accesibilă este numai deschiderea A. De aici se urcă apoi înspre nord vreo 15 minute pe poteca care pleacă din spatele mănăstirii. drumeţul va avea plăcerea să admire o pădure parcă în flăcări. Ea prezintă trei deschideri. care se bifurcă la dreapta şi la stînga.

Majoritatea reprezintă stadii avansate de degradare prin folosinţa nechibzuită a pajiştii. ţinînd de Ocolul silvic Pleniţa. mojdrean) (F. care traversează şi o cale ferată. O altă ramificaţie duce spre punctul „Valea Hoţului" care acum străpunge peticul de pădure şi ajunge în şoseaua Craiova—Cetate—Calafat. jugastru (A. să fie înlocuite de altele. călin (Viburnum lanternă) şi porumbar (Primus spinosa). Seceta. colilie îngustă (Stipa stenophylla). morio). accentuînd seceta o dată cu lipsa apei. în această vale recunoscută ca o insulă stepică (Ionescu Şişeşti. trifoiul alb (Trifolium repens). Înspre baza pantelor solul este brun. soc (Sambucus nigra). obsiga (Bromus mollis) etc. mediteraneene. colilie (Stipa capilata). rezistente la secetă. R. Valea Rea — Radovan (jud. Din observaţiile noastre precipitaţiile cad aici. ajungi în apropiere de oraşul Se-garcea (cca 3 km) în vecinătatea vestitelor podgorii. În aceste condiţii. nefolosite de către animale. Leguminoase sînt relativ puţine: trifoiul roşu (Trifolium pratense). tataricum şi A. romanica). Acolo unde pădurea începe să fie poieniţă. G. cu pretenţii mezohidre şi mezoterme. ornus). Rărindu-se în felul acesta din ce în ce. Văpaia de purpură a coloritului ce-l impun florile abundente ale bujorului în preajma sărbătorii („Sărbătoarea bujorului") este pătată ici-colo de galbenul diverselor specii ca gălbenelele (Rorippa silvestris. azi ferma Valea Rea a I. Staicu Irimia. sau sîngeriul poroinicului (Orchis purpurea. 1964) ajungînd doar circa 400 mm. clopoţeii (Campanula ra-nunculus). sub formă de ploi neînsemnate cantitativ. instalată probabil şi datorită stepizării zonei prin defrişarea pădurilor de către om şi folosirea neraţională a pajiştilor.sau mezo-xerofile. xeroterme. G. busuiocul de cîmp (Prunella vulgare). alcătuind asociaţii bine închegate cu gîrniţa şi cerul. Un drum de ţară sau de tarla. cu sa-dină (Chrysopogon gryllus). nefiind întreţinut. vegetaţia pe vale era formată odinioară de pădurea de foioase. Stratul ierbos este „ţesut" cu firuţă (Poa bolbosa). Dolj) Urmărind asfaltul şoselei ce vine dinspre Craiova către Drănic—Zăval. cu prilejul sărbătorii bujorului. se întîlneşte aici o vegetaţie ierboasă cu caracter pronunţat stepic şi care mai păstrează elemente ale silvo-stepei trecute. în vetre largi. suliţica (Dorycnium herbaceum). molugo). Orientarea acestei văi şi a ramificaţiilor ei este în aşa fel încît e ferită de curenţi. din 1972. ipcărigea mică (Gypsophila muralis). deasupra comunei Radovan (cca 2 km). temperaturile cresc. Azi (posibil de mai multe decenii). vernum. un fel de ciurlan (Corispermum nitidum). abundă bujorul românesc (Paeonia peregrina var. pirul cîinesc (Cynodon dacty-lon). În afara văii şi limitrof cu ea.şi cu frasin (Fraxinus excelsior). Festucetum rupicolae). vin aici în număr din ce în ce mai mare şi rup iară pic de milă plantele. sulima-nul (Ajuga genevensis). sînzienele (Galium verum. fierea pămîntului (Centaurium umbellatum) ş. Din aceste cauze constatăm că se instalează aci ani de-a rîndul o secetă aprigă. cumulată şi cu înăsprirea climei secetoase. murul (Rubus caesius). Doar pe-firul văii se găsesc fîneţe bune mezohidro. campestre). ca şi movul pupăzclelor tîrzii (Lathyrus vene-tus) sau albastrul clopoţeilor (Campanula persicifolia). negundo). Propunerea pentru ocrotire a urmărit să evite distrugerile pe care le fac cei care. care urcă şi pe versanţii expuşi spre nord şi cu . Este punctul „Cobia". cu sprijinul material al Comitetului de Cultură şi Educaţie Socialistă al judeţului Dolj au putut fi împrejmuite. arţar (Acer pseudoplatanus. îşi va pierde farmecul pe care-l oferă azi iubitorilor de natură. O. păr pădureţ (Pyrus pyraster). pe schelet de grohotiş. În Dolj este singurul loc unde bujorul românesc găseşte condiţii optime. trifoiul galben (T. A. A. De aici începe cale de cca 15 km o vale orientată estvest. sub care creşte din abundenţă. a făcut ca plantele bune furajere. periclitînd -dacă nu plantele ca specie. Acolo îţi atrage atenţia o pădurice. duce la un fost conac boieresc de pe timpuri. agricultura beneficiază de un climat mai bun şi de sol cernoziom levigat. limitată de livezile de pomi şi plaiul de vii ai satului. Aceasta îi conferă posibilitatea de a avea condiţii ecologice cu totul deosebite. Segarcea. scîrţîitoarele (Polycnemum arvense). la puţin timp (după 2 km). cam incomod. păducel (Crataegus monogyna). După ce se bifurcă. Pajiştile din zonă sînt de păiuşuri stepice (Festuco-valesiacae. acum cunoscut şi pentru crescătoria de fazani. fişcă sau bărboasă (Botriochloa ischaemum). Din cei aproape 500 mm precipitaţii din zonă. însumînd fiecare cîte 8—10 ha. iar pe suprafeţe mai reduse (de cîteva hectare) se pot întîlni şi altele. dar cu siguranţă covorul des de bujor. au oferit posibilitatea să fie ocrotite tot atîtea trupuri de covoare purpurii şi care. papanaşii (Trifolium arvense). lucerna mică (Medicago minima). păiuş stepic (Festuca valesiaca) şi cu multe alte graminee: pirul (Agropyron repens). vulturica (Hieracium pilosella). pir gros (Cyiiodon dactylon). Concomitent. Din diverse alte familii se întîlnesc plante precum: pojarniţa (Hypericum perforatum).a. fulfuca (Vulpia myuros) etc. Pe de altă parte păşunatul practicat aici cu animale mari şi în număr copleşitor distruge plantele mature şi implicit fructele. ele lipsind aproape în perioadele critice de vegetaţie. Cele patru parcele ale pădurii. iarba fiarelor (Vinectoxicum officinalis). se ramifică iar spre comuna Radovan mai spre sudvest. campestre). S. austriaca).

mojdreanul (Fraxinus ornus). mărăraşul lui Trinius (Trinia ramosissima). Terenul frămîntat la 14 km sud-vest de oraşul Drobeta-Turnu Severin şi la 7 km nord-vest de Vînju Mare. Tufărişurile subarbuşti'lor şi arbuştilor sînt formate din: scumpia (Cotinus coggygria). . în sensul numai ca în viitor utilizarea pajiştii naturale de la Valea Rea să fie în sistem raţional.galben (Trifolium campestre). talpa stîncii (Coronopus procumbens). iar flora Doljului ar suferi pierderi apreciabile de taxoni rari. muşcata dracului roz (Knautia macedonica) şi mai ales ruda cimbrişorului din familia Labiatelor (Ziziphora capitata) se cere ca rezervaţia Valea Rea să fie ocrotită de lege.apa freatică superficială (formînd chiar mici pîraie). alcătuieşte Pădurea Stîrmina. E. O. cît însumează valea şi nu este necesară decît intervenţia legală pentru folosirea ei raţională. măciulia (Thesium dollineri). amygdaloides. mas). oltenicum) etc. cutcurigul (Helleborus odorus). Este îndeajuns să nu se schimbe destinţaia actuală a pajiştilor. socul (Sambucus nigra). fără a se afecta modul actual de folosinţă. moleaţa (Agrostis stolonifera). colilia subţire (S. precum: firuţa cu bulbi (Poa bulbosa). Cînd te apropii de vestita coastă a Balotei. precum şi din două plante mai deosebite. mărăraşul lur Trinius (Trinia ramosissima). din mersul maşinii sau de la fereastra vagonului de tren se văd locuri de neuitat. osul iepurelui (Ononis spinosa) demonstrează că nu demult aici au existat păduri. Pentru multe plante rare cum ar fi: brînduşa galbenă de toamnă (Stembergia colchiciflora). O. păstîrnacul sălbatic (Malabaila graveolens). Covorul ierbos este ornat cu plante ce atestă pădurea de odinioară. cărpiniţa (C. M. coroniştea (Coronilla varia) etc. violeta de pădure (Viola reichezibachiana). barba caprei (Tragopogon floccosus). mediteranean sau de alte provenienţe. pubes-cens). priveliştea te captivează. aliorul de pădure (Euphorbia epithymoides. mirodenia (Hesperis tristis). lăptuca (Scorzonera austriaca). mai ales pentru sectorul zootehnic. păstîrnacul sălbatic (Malabaila graveolens). părul pădureţ (Pyrus pyraster). dar mai ales pe ramificaţiile văii ce duce spre „Valea Hoţului". în dreptul Ostrovului Corbului. Toate acestea vin în sprijinul ocrotirii şi conservării zonei analizate. lucerna de stepă (Medicago rigidula. salicifolia). E. clocoticiul (Staphylea pinnata) etc. morio) ca şi de specii din locuri deschise stepice. Stratul arborescent este alcătuit din: cer (Quercus cerris). dar mai rare în flora Olteniei. se remarcă cele dominate de: coada vulpii (Alopecurus pratensis). polycarpa). hispida). orăştica portocalie (Lathyrus versicolor). dragaveiul cu rădăcini cărnoase (Rumex tuberosus). F. Pădurea Stîrmina (jud. tămîioara (Viola odorata). se întîlnesc multe plante ierboase cu caracter sudic. trifoiul. talpa ursului (Acanthus balcanicus var. păducelul (Crataegus monogyna). mirodenia (Hesperis tristis). cum sînt: o plantă ierboasă din familia labiatelor (Ziziphora capitata). raigrasul (Lolium pe-renne) etc. teiul argintiu (Tilia tomentosa). De altfel. stenophylla). poroinicul (Orchis purpurea. firuţa (P. brînduşa galbenă (Crocus moesiacus). rupicola). păducelul (Crataegus monogyna). Desţelenirea ar însemna dacă nu un eşec. cel puţin o improbabilitate de succes pentru agricultură. o altă cruciferă mică (Euclidium syriacum). colilia grasă (Stipa pulcherrima). păiuşul roşu (Festuca pratensis). găsită şi în pădurea vecină pe ravene erodate cu expoziţie însorită. unde odinioară patinau „uşoarele" locomotive cu aburi chiar şi cu trenul aproape gol. gîrniţa (Q. stejarul (Quercus pubescens). sîngerul (Cornus sanguinea). Mehedinţi) Pe drumul naţional Craiova—Strehaia—Drobeta-Turnu Severin. firuţa cu bulbi (Poa silvicola). cu haina groasă a vegetaţiei termomezofile. Prezenţa în aceste pajişti a speciilor lemnoase — cerul (Quercus cerris). ploşnicarul (Ceratocephalus orthoceras). migdalul pitic (Amygdalus nana). băluştile (Omithogalum nutans. brînduşa galbenă de toamnă (Stembergia colchici-jlora). cea mai mare parte din ce se propune pentru ocrotire reprezintă suprafeţele ce au pante chiar de 15%. frainetto). gîrniţa (Q. unele recent descoperite aici (Cîrţu. pratensis). orientalis). Ocrotirea nu ar reclama investiţii. stejarul pufos (Q. garofiţele de stepă (Dianthus leptopetalus). oreophilus). colilia subţire (Stipa stenophi-lla). frainetto). paltinul (Acer platanoides). vineţelele galbene (Centaurea orientalis). muscăriţa (Muscari tenuiflorum). saschiul (Vinca herbacea). colilia groasă (S. muşcata dracului cu flori roşii (Knautia macedonica). Din grupa acestor pajişti. migdalul pitic (Amygdalus nana). carpenul (Carpenus betulus). gorunul (Q. Or. şi nu pajiştile de astăzi. 1970—1978). încercări pe suprafeţe mici au demonstrat că pajişti însămînţate şi cultivate aici nu dau rezultate decît pe porţiuni cu pante mici care să fie şi irigate. şopîrliţa (Veronica prostrata). Sînt suficiente 100 ha din cele cca 350. păiuşul de stepă (Festuca valesiaca. cornul (C. cum se preconizează în viitorul apropiat pe plan local. volbura de stepă (Convolvulus cantabrica). cum ar fi: vioreaua (Scilla bifolia). pulcherrima). În aceste locuri. orăştica portocalie (Lathyrus versicolor).

azaleea de munte (Loisleuria procumbens). P. Astăzi este în curs de reamenajare silvică. 1967). dre-ţele (Callitriche polymorpha). drobul de munte (Cytissus hirsutum. dumbravnicul (Melittis melissophyllum). nutans. garofiţele (Dionthus giganteijormis). L. R.. ochii şoricelului (Saxifraga adscendens. În covorul ierbos cresc aici: sînzienele albe (Galium mollugo). L. După o bună bucată de mers. Sînt deja ocrotite ghimpele (Ruscus aculeatus). romaniţa Carpaţilor (Anthemis carpatica). teiul alb (Tilia tomentosa). erecta). M. cornutul (Cerastium banaticum). mirodenia de pădure (Hesperis silvestris). saschiul (Vinca herba-cea). rotunjoara (Homogyne alpina). moesica). Gorj) După ce părăseşte complexul de cabane Rînca. floarea de drob (Cyti-santhus radiatus). De aici. iederă (Hedera helix) şi viţa sălbatică (Vitis-sylvestris). hypoglossum) şi mai ales smochinul (Ficus carica). ochelariţa (Biscutella lae-vigata). se află rezervaţia Parîng. ruja (Sedum roseum). Această rezervaţie este ocrotită prin măsuri ale organelor silvice locale. smeoaicele (Laserpititium latifolium. ghimpele (Ruscus aculeatus. calcea calului (Caltha laeta). ea fiind înfiinţată iniţial în anul 1938. R. începe să şerpuiască către Şugag. coborînd aproape 300 m.5 ha şi o zonă tampon de 214 ha. wiiflora). ciormoiagii (Melampyrum biha-riense. ajunge în valea glaciară a Lotrului ce se întinde pe cca 7 km. P. Suprafaţa rezervaţiei forestiere Stîrmina este de 49. vitis-idaea. Rezervaţia. cranzii. P. înconjurînd masivul şi apropiindu-se mult de vîrf. scrîntitoarele sau sclipeţii (Potentilla haynaldiana... sînzienele de stepă (Asperula cynanchica). afinele (Vac-cinium myrtillus. busuiocul de cîmp (Prunella lacinata). pojarniţa de munte (Hypericum alpigenum). frăsinelul (Dictamnus albuş). cuprinzînd lacul Cîlcescu şi împrejurimile. P. cymosa. ca şi smochinul (Ficus carica). clopoţeii (Campanula transilvanica). flămînzica (Draba lasiocarpa). oferă totodată şi mediul propice vieţuirii în zonă a reprezentantelor mai rare din lumea păsărilor şi mai ales a reptilelor — broaştele ţestoase (Testudineelor). pădurea reprezintă un şleau de foioase în amestec tipic pentru deal. arţarul tătărăsc (Acer tataricum). Rezervaţia naturală Parîng (jud. iarba şopîrlelor (Polygo-num viviparum). dori-toarea (Veronica belidioides). violetele (Viola bielziana). Desfăşurîndu-se în nenumărate cotituri a doua ramificaţie urcă spre Păpuşa. la 1950 m altitudine. ciuboţelele cucului (Primula colum-nae. spălăcioasa Carpaţilor (Se-necio carpaticus). A. hibrida). mai domolit. gheara găii (Astragalus glycyphyllos). S. jepul (Pinus montana-mugho). pru-tenicum. italica). V. merinana (Moehringia muscosa). lipicioasa (Viscaria vulgaris). bicolor). la puţin timp de mers. ternata-subrotundifolia. S. poroinicul (Orchis purpurea). lumînărica (Verbascum lanatum). M. umbra iepurelui (Asparagus tenuifolius). pălămizile (Cirsium grecescul. smîrdarul (Rhododendron kotschyi). degetarul galben (Digitalis grandiflora). scumpia (Cotinus coggygria). krapfii). Rezervaţia Parîng ocupă o suprafaţă de 4 000 ha şi o zonă tampon de 2 000 ha. pieptănăriţa (Cynosurus echina-tus). pălăria cucului (Geranium phaeum). minima). ştevia stînelor (Rumex alpinus). S. relieful frămîntat şi vegetaţia cu specii de plante rare sau ocrotite de lege. Aici. lumînărica (Verbascum glabra-tum). pe sol brun-gălbui. cuneifolia). ea se găseşte la 50 m altitudine. cireşul păsăresc (Ce-rassus avium). S. vineţelele mici (Centaurea micrantha). silurul de Salzburg (Euphrasia salisburgensis). buruiana porcească (Hypochoeris rădicata). ghinţura de primăvară (Genţiana verna). iar a precipitaţiilor atinge 600 mm. ca şi alte specii balcanice: gorunul balcanic (Quercus dalechampii). prin condiţiile climatice. Buia şi colab. fagul de poale (Fagus sylvatica var. leurda (Allium ursinum). la care participă elemente termofile ca stejarul pufos (Quercus pubescens). zîmbrul (Pinus cembra). ultimul crescînd aici semisălbăticit (subspontan). Copacii sînt legaţi între ei de rugi (Rubus candicans. gălbenelele de pădure (Ranunculus nemorosum). pătlagina de munte (Plantago atrata). creticum). cerenţelul hibrid (Geum sudeticum). fructicosus) şi de lianele: curpenul de pădure (Clematis vitalba). În concluzie. volbura de stepă (Convolvulns cantabricus) şi orchideele: bujoruL (Anacamptis pyramidalis). mojdreanul (Fraxinus ornus). silvaticum). buberisul (Scrophularia nodosa). sînişoarele (Sanicula europaea). V. bumbăcăriţa (Eriophorum . miliţeaua galbenă (Silenc. uliginosum). creţişoarele (Alchemilla glaberrima. drumul se ramifică spre Mohoru şi Păpuşa. M. Iubitul (Lunaria annua). între acestea. miliţeaua roşie (Silene armeria). ciucuraşii (Melica altissima. Media anuală a temperaturilor este de 11°C. în număr de 613 (după Al. iarba moale (Stellaria holostea). bryoides. lipiciul (Lappula deflexa). C. specia Testudo hermannii fiind endemică. sălciile pitice (Salix retusa. angelica (Angelica archangelica).ghimpele (Ruscus aculeatus) şi smochinul (Ficus carica). între care smochinul şi ghimpele. elongatus). se numără: feriga de stîncă (Cystopteris fragilis). Din punct de vedere botanic. zona interesată cuprinde o mare parte din unităţile sistematice (taxonii) ce cresc pe Parîng. C. punguliţa usturoaie (Thlaspi alliaceum).

ceea ce facilitează mult vizitarea peşterii de către turişti români şi străini. apropiindu-se mult de patul impermeabil format din roci granitice. cerbul (Cervus euriceros) etc. Fenomene naturale Peştera Muierilor de la Baia de Fier (jud. retuşa). fenomenul este datorat apelor rîului Galben în calcarul culmii Măgura. S. se deschide un prim diverticul care ne conduce în sectorul nordic al nivelului inferior. Între aceste plante. Studiile antropologice din anii 1951—1955 conduc la descoperirea scheletelor (mai ales cranii şi femure) a 20 specii d? mamifere. ursul de peşteră (Ursus spe-laeus). vuitoarea (Empetrum nigrum). nr. Adăugăm la acestea: cinci degete (Potentilla haynaldiana). deosebite. hiena de peşteră (Hyaena crocuta spelaea). la 1870. pardus). sălciile ierboase pitice (Salix herbacea. la extremitatea vestică a culmii Gîrba (751 m). Pătrunderea în galeria principală se face prin trei guri de acces.vaginatum). Galeria principală (. vulpea (Canis vulpes jossilis). deschisă în versantul drept al cheii. aici erau ascunşi copiii şi femeile spre a fi apăraţi de urgia năvălitorilor. C. vuitoarea (Empetrum nigrum). dintre care trei specii de lei (Felileo.Galeria electrificată") continuă spre nord. celelalte avînd numai o valoare speogenetică. C. o galerie cu numeroşi bolovani pe planşeu duce spre gura estică a peşterii. se pătrunde îrk „Sala altarului". În perioada 1963—1964 partea turistică a peşterii a fost electrificată. Peştera îşi datorează numele faptului că în urmă cu sute de ani. După 270 m. iar nivelul inferior (inclusiv Galeria musteriană) capătă regim de rezervaţie ştiinţifică speologică. lupul de peşteră (Canis lupus spelaeus). această peşteră de o rară frumuseţe carstică este recunoscută ca obiectiv turistic şi dată în circuitul naţional. cinci degete (Pontentilla haynaldiana). F. bucăţelul de munte (Agrostis rupestris). arinul verde (Alnus viridis). dintre care mai importante sînt două: nivelul 2 (superior) şi nivelul 3 (inferior). la 2 km de centrul comunei Baia de Fier. un fel de păiuş (Sieglingia decumbens). Astăzi pîrîul Galben. codina sau coada vulpii clin România (Aloper-curus laguriformis) sînt plante rare. dar cu lungă durată a apei asupra rocilor calcaroase jurasice formate în urmă cu peste 120 milioane ani. oferită atît de numeroasele concreţiuni de pe tavan. unele cum sînt albumiţa (Leon-topodium alpinum). cîştigînd la fiecare pas în spectaculozitate. Acest fenomen carstic a luat naştere sub acţiunea lentă. La această galerie se adaugă o reţea de diverticule care ridică lungimea totală a nivelului la 1 228 m. la cca 30 m de la intrare. altele deja ocrotite de lege. tectonici şi litologici. timoftica alpină (Phleum alpinum) şi un fel de coada vulpii endemică ce creşte numai în ţara noastră (Alopecurus laguriformis). localitate atestată documentar în anul 1480. una dintre cele mai frumoase porţiuni ale nivelului .M. în peretele vestic. păiuşul de munte (Festuca ovina-sudica). apărînd în publicaţii prin anul 1929. de exemplu. procesul carstificării fiind continuat numai de către apele de percolaţie provenite din ploi sau din topirea zăpezilor. pe partea stîngă. Intrînd prin partea nordică. se pătrunde în „Sala turcului". Gorj) Cercetările arheologice efectuate în anul 1929 de către C. ros-trata.. Peştera Muierilor este declarată monument al naturii prin H. 1025/1955. dacica). diverse rogozuri (Carex canescens. arinul verde (Alnus viridis). F. stellulata. acţiune asociată cu cea a factorilor climatici. Nicolăescu-Plopşor atestă că această peşteră era cunoscută încă din epoca neolitică. la intrarea în Cheile Galbenului. zîmbrul (Pinus cembra). în vremuri de restrişte. Este o peşteră mare. avînd o lungime de cca 3 600 m. ca. firuţa de munte (Poa alpina). a abandonat în întregime traseul subteran. cît şi de gurile sale uneori pline cu apă. angelica (Angelica archangelica). traseul turistic propriu-zis cuprinde o lungime de aproximativ 1 km săpată în calcare jurasice şi dispusă pe 4 niveluri. iar primele cercetări se efectuează în ultimul deceniu al secolului al 19-lea (1894—1898). Nivelul superior este bine individualizat printr-o galerie orizontală lungă de 575 m (care traversează banda de calcare pe toată lăţimea ei). Galeriile au rezultat ca urmare a carstificării calcarelor datorită apei infiltrate de pîrîul Galben pe căi subterane de-a lungul liniei de fractură. ovăsciorul alpin (Helichtotrichon versicolor). pardina. C. capra (Capra ibex). firuţa (Poa media). În aceeaşi direcţie. situată la o altitudine relativă de 40 m faţă de talvegul văii. Din dreptul „Domului mic" (la 130 m de la intrare). Cel care pomeneşte printre cei dintîi de Peştera Muierilor este Alexandru Odobescu. cu tavanul prelungit într-un horn impresionant a cărui înălţime depăşeşte 17 m. Peştera Muierilor se găseşte în partea vestică. albumiţa (Leonto-podium alpinum). În principal. albumiţa şi angelica.C. bogat concreţionat.S. Din anul 1956.

două specii de miriapode (Lithobius decapoli-tus şi Trachisphaera speleaea) etc. Cercetările paleontologice şi arheologice întreprinse aici au diferenţiat două orizonturi de cultură paleolitică. un mineral rar care se găseşte numai în cîteva peşteri de pe glob (Diaconu. ajungem într-o sală mică. jud. se ajunge la un prag de cca 4 m. Din fauna cavcrnicolă actuală pot fi menţionate coloniile de lilieci din sală de guano (Rhinolophus ferrume quinum. stalagmite şi „lumînări". „Sala perlelor".superior. stalactite. motiv pentru care au fost numite „Cadîna". Din „Sala turcului". După un scurt traseu de mers tîrîş printr-o galerie îngustă şi după coborîrea unei trepte de circa 2 m. care o împodobesc maiestuos. cunoscute ca formaţiuni calcitice de peşteră. în raza comunei Goranu. Vîlcea) Astfel de forme sculpturale. în afara celor de care am amintit: „Candelabrele mici". acestea două din urmă fiind separate între ele de „Sala roşie". pe care îl coborîm de asemenea pe o scară metalică. Caracteristic pentru acest sector este gradul avansat de colmatare cu nisip şi argilă şi excepţionala varietate a formelor concreţionare. îngust. De la picioarele acestei scări se desprind apoi spre nord-vest „Galeria urşilor" propriuzisă. Cu 40 m înainte de ieşire. cursul acestui pîrîu a fost corectat. din al cărei colţ nord-vestic se coboară printr-un puţ de 18 m în „Galeria electricienilor"' propriu-zisă. electrificat prin grija Muzeului Olteniei din Craiova.R. cît şi prin numeroase zone cu hieroglife de coroziune. Accesul în nivelul inferior se face din nivelul superior prin „Galeria electricienilor". Cervus megaccros. la confluenţă. „Galeria urşilor" are o lungime de 200 m şi se remarcă atît printr-o varietate şi bogăţie de concreţiuni calcitice. „Moş Crăciun". biologică şi mineralogică. cuprinde cele mai impresionante şi originale fenomene carstice ale sale. Bisoii priscus. Accesul în sectorul sudic se face tot din etajul superior. pe valea pîrîului Stăncioiu. „Stînca însîngerată". artistic modelate prin acţiunea fizică şi chimică a diferiţilor agenţi modelatori. Nivelul inferior este subîmpărţit în două sectoare: sectorul nordic. însuşiri ce permit a fi considerată un valoros monument al naturii din Oltenia. Malul drept al văii prezintă pereţi aproape verticali şi . Myotis myotis etc. acest nivel al Peşterii Muierilor a fost declarat rezervaţie speologică şi luat sub protecţia Comisiei Monumentelor Naturii de pe lîngă Academia R. printre care putem enumera. Peştera Muierilor are o însemnătate ştiinţifică complexă — speogenetică. Datorită particularităţilor biospeologice de mare însemnătate ştiinţifică. „Amvonul" „Cascada împietrită". pătrundem în „Sala minunilor". ce cuprinde peste 800 m de galerii. marmite laterale etc. „Galeria excentricelor" (denumită aşa datorită stalactitelor splendid contorsionate pe tavan) şi „Galeria cu bazine". unelte aflate împreună cu diferite părţi de schelet aparţinînd faunei de climă rece: Felis spelaea. Ceratophysella denticulata şi cotleopterul Saphrochaeta chappuisi. are bazinul situat între satele Sălişte şi Făţeni la izvor şi apoi Lespezi şi Sticlărie pe malul Oltului. Pîrîul Stăncioiu. silex şi os cu aspect musterian tîrziu şi aurignacian. Bos primigenius. cu tavanul mult coborît (în unele locuri sub 1 m). şi sectorul sudic. Lăsăm în urmă „Sala turcului" şi ne strecurăm prin „Portiţă" şi apoi intrăm în „Sala cu guano". care constituie o cavitate carstică ale cărei tavan şi planşeu sînt acoperite de numeroase şi originale concreţiuni cromatice de da roşu la galben închis. Nivelul inferior are o temperatură medie de 9—12°C şi în sectorul nordic se găsesc: „Galeria electricienilor". printre care colembolele Onychiurus granulosus. numită astfel datorită numeroaselor micro-gururi. domuri. cruste parietale şi concreţiuni de tavan iau aici cele mai ciudate forme. Goranu. loc de refugiu pentru fauna cavernicolă. Stalagmite uriaşe. Ursus spelaeus. Din peretele estic al acestei săli se desprinde o reţea de galerii. printr-un culoar adîncit de un şanţ săpat în planşeu şi trecînd un prag pe o scară metalică. şi a manifestat mult timp o activitate torenţială. iar spre est „Sala perlelor''. În ultimul timp. acesta din urmă poate cel mai frumos fenomen carstic din întreaga peşteră. Ele sînt cunoscute sub denumirea de şiroirile şi piramidele de pămînt de la Stăncioiu. Gulo spelaeus.S. Se coboară 3 m pe o scară metalică într-o galerie din care printr-un diventricul lateral. Traseul turistic al Peşterii Muierilor. 1980) şi care aici apare concreţionat sub toate aspectele clasice. oferă la intrare o splendidă draperie ondulată de calcit („Vălul muierilor"). lung de 4 km. ce sînt alcătuite din „dahllit". sectorul sudic al nivelului inferior. Parcurgerea acestui sector este dificilă din cauza dispunerii anasto-mozate a galeriei. Capra ibex etc. găsindu-se numeroase unelte de cuarţ. se găsesc în apropiere de Rîmnicu Vîlcea. Planşeul argilos este presărat cu numeroase resturi scheletice ale ursului de peşteră (peste 100 cranii). Hyaena crocuta spelaea. alcătuit dintr-o reţea de galerii labirinti-forme însumînd 1 560 m. „Vălul miresei". locul de acces în „Galeria urşilor". Mammiithus primigenius. remarcăm în peretele vestic deschiderea unei galerii descendente.) şi numeroase specii de insecte. Pe planşeul sălii se văd de asemenea numeroase gururi tapisate cu cristale şi cu numeroase perle de cavernă. paleontologică. Şiroirile şi piramidele de pămînt de la Stăncioiu (com. „Turcul” etc.

duglasul (Pseudo-tsuga taxifolia) etc. Abietaceae — bradul alb (Abies alba). molidul argintiu (Picea pungens var. brăzdate de şiroiri. fapt ce a permis să fie propus a fi ocrotit în mod deosebit. apare o varietate de forme de eroziune prin şiroire. Monumente de arhitectură peisageră Parcul Poporului Craiova Parcul Poporului din Craiova. atît pentru flora spontană şi cultivată în condiţii naturale. deschiderea cea mai impunătoare datorită zgomotului făcut de apă în curgerea ei printr-un pietriş marnos este numită de localnici „La Ciuroaie". Fam. drumuri. în care apa de şiroire şi de ploaie a sculptat o mare varietate de forme. cît şi în condiţii de seră. lucrări de terasament. Menţionăm că în jud. în zona Văii Cernei (corn. uşor de observat de pe malul drept al pîrîului Stăncioiu. „badlands". care permite examinarea detaliată a mecanismului prin care iau naştere aceste forme. un castel în ruină. ogaşuri. crestate ca dinţii tociţi de ferăstrău. piramide. 1973—1974) identificate în Parcul Poporului. plantări de arbori. . Fam.) avînd nu. care pornesc de la formele incipiente la cele banale. Din cele 1026 specii şi subspecii (Cîrţu. se află punctul „Rîpa roşie". Vîrsta straturilor dezgolite este neogenă. Interesul ştiinţific. pentru a se ajunge la realizarea tuturor indicaţiilor din proiect. unul dintre cele mai mari cu acest profil din sud-estul Europei şi cel mai mare din ţară. pîrîul Fetei). (Crestele ascuţite ale şiroirilor. cu unele specii de mare însemnătate ştiinţifică şi peisageră. molidul (Picea abies). care pot fi grupate în următoarele unităţi principale: şiroirile. deplasarea gravitaţională în stare uscată etc. Procesele de pantă se datoresc aproape în exclusivitate apelor de şiroire. cum se găsesc în regiunile carstice. deci peste 25°/o din totalul florei României. pe o lungime relativ mică. Flora cuprinde peste 1 000 taxoni. pe lîngă elemente romantice arhitecturale. un hipodrom etc).' tioara—Stroieşti. pinul de Himalaia (Pinus excelsa). Parcul Poporului din Craiova cuprinde o suprafaţă de cca 36 ha. la marginea sudică a Craiovei. Lucrările au durat 3 ani (1901—1903) şi în final parcul ocupa o suprafaţă de aproape 100 ha de plantaţii de arbori. puţin valorificată turistic. Astfel. reprezentînd totodată un monument de arhitectură peisageră. s-au efectuat numeroase lucrări de asanare a mlaştinilor. şi modelările. După cum se poate constata din cele de mai sus. În prezent. proiect medaliat cu aur la Expoziţia de la Paris din anul 1900. occidentalis). ele fiind constituite din pietrişuri. T. poteci pe o întindere de aproape 36 ha. iar spre vest. Slătioara). a determinat crearea aici a unei rezervaţii pe plan local în suprafaţă de 38 ha. curgeri noroioase sînt fenomene spectaculoase. Vîlcea mai sînt ocrotite şi şiroirile de pămînt de la Măgura Slătiorului. Taxodiaceae — chiparosul de baltă (Taxodium distichum). un hipodrom pe 20 ha şi cca 4 ha ape (lacul. Concepţia lui Redant conţine. arbuşti şi peluze. ape. ceilalţi factori (factorul eolian. Cupressaceae — arborele vieţii (Thuja orien-talis. punctul zoologic şi sectorul de sere. importante din punct de vedere ştiinţific şi peisagistic şi merită să reţină atenţia specialiştilor în vederea conservării şi ocrotirii acestei zone. cu aspectul unor căpăţîni de zahăr.V mai un rol secundar în modelarea reliefului de la Slă. care în anumite locuri iau formă de custuri. situate de jur-împrejur. vom prezenta pe cele mai interesante şi importante din punct de vedere peisagistic şi decorativ: Fam. lacuri. conuri de dejecţie. cît şi cel peisagistic. alei şi. din care peste 25 ha reprezintă amenajare floristică. imitaţii de stînci. şi folosirea a numeroase exemplare dendrologice al căror plasament realist a făcut din acest parc un spaţiu cu o structură complexă. alte amenajări (podul suspendat. piramidele de pămînt. au primit din partea localnicilor denumiri diferite din cauza înfăţişărilor variate. Deschiderile naturale. în malul pîrîului Stăncioiu. socotind din vîrful (lor pînă la locul în care piciorul este îngropat în materiale dezagregate şi alterate. Taxaceae — tisa (Taxus baccata). Restul de 9 ha include hipodromul. a fost proiectat de către arhitectul peisager Emil Redant. unde apare un nisip galben-roşcat.. Parcul Poporului din Craiova Constituie un valoros obiectiv arhitectural-dendrologic. argintea). un arbust de decor şi care poate atinge o vîrstă multiseculară. drumuri. Importanţa sa ştiinţifică şi turistică rezultă din multitudinea şi varietatea a numeroase specii rare sau plante de mare interes ornamental. nisipuri marnoase şi marne. înalte de peste 40 m. Fam. arboret. În zona în care a fost amplasat parcul. nisipuri. grupate în 113 familii botanice. întîlnite chiar pe marginea şanţurilor şi pînă la spinările alungite.oferă numeroase şi variate aspecte ale acţiunii de şiroire.

Cruciferae — cu 42 specii: brîncuţa (Sissymbrium officinalis). F. coronaria). alba) etc.. europaea) etc. mierea ursului (Pulmonaria officinalis) etc. măcrişul ciobănesc (R. loboda de salată (Atriplex hortensis) etc. arinul negru în frunze sfîşiate (Alnus glutinosa var. Rosaceae — cu 58 specii: cununiţa (Spiraea ja-ponica). nalba mică (M.. Fam. păşt iţele (Anemone ranunculoides) etc. Fam. Fam. roiniţa (Melissa officinalis). Fam. salcîmul roz (Robinia pseudaccacia var. merii roşii (Malm sieboldii. drobuşonrl (Isatis tinctoria). Rutaceae — ulmarul (Ptelea trifoliata). negundo î. migdalul ornamental (Amygdalus tryloba) etc.. micsandrele (Matthiola incana). Euphorbiaceae — cu 17 specii: laptele cucului (Euphorbia maculata. un hibrid între păducel şi moşmon (Crataemespilus grandiflora).. liliacul persan (Syringa persica). Salicaceae — cu 11 specii: plopul alb (Populus alba). măzărichea mică (Vicia hirsuta) etc. serrulata f. Fam. Fam. Fam. idaeus). Caprifo'liaceae — bozul (Sambucus ebulus). păduceii (Crataegus monogyna C. Asclepiadaceae — floarea de ceară (Hoya car-nosa) etc. izmă de baltă (Mentha aquatica) etc. Primulaceae — ciuboşeaua (Primula officinalis. acetosa). Fam. Fam.Fam. Juglandaceae — nucul (Juglans regia). viscosa). V. nigra). Fam. Fam. Fam. vîzdoagele (Tagetes erecta). salcîmul japonez (Sophora japo-nica). pseudoplatanus f. D. florile lui Forsyth (Forsythia suspensa. cireşul japonez (C. mărgăritele (Chrisanthemura leucantheum). Campanulaceae — clopoţeii (Campanula medium) etc. salcîmul mic (Amorpha fructicosa). calceolaria (Calceolaria hybrida multiflora) etc.. arţarul american (A. Fam. Ranunculaceae — cu 24 specii: cutcurigul (Helleborus udorus). P.. troscotul (Polygonum aviculare) etc.. officinalis. Sapindaceae — pomul lui Koelreuter (Koelreu-tăria peniculata). Boraginaceae — cu 14 specii: somnoroasa (Ca-rinthe minor). Fam.. sînzienele galbene (G... angelica de pădure (Angelica sylvestris) etc. alunul turcesc (C. hybrida) etc. Fam. obconica) etc. M. Fam. coccinea).. Fam. Chenopodiaceae — cu 24 specii: lobodele (Che-nopodium glaucum. alunul (Corylus avellana). Leguminosae — cu 76 specii: arborele lui Iuda (Cercis siliquastrum). Q. parfumiţele (Petunia axilaris. subulata). salcia (Salix fragilis). pusilla) etc. sînzienele adbe (Galium mollugo). colurna). Vitaceae — viţa japoneză (Parthenocissus tri-cuspidata). gherghinele (Dahlia variabi-lis). Fam. hisocura).... Loganiaceae — floarea lui Budleja (Budleja da-vidii) etc. E. Fam. Rubiaceae — cu 13 specii: lipitoarea (Asperula arvensis). domestica). V. zmeurul (R. indicum). Fam.. G.. coada vacii (Verbascum thapsus). anasonul sălbatec (Pimpinella saxifraga). V. Fagaceae — stejarul roşu (Quercus borealis. verum. . arvensis).. Fam. Fam. Aceraceae — paltinul cîmpiei (Acer platanoides f. laciniata). nucul negru (J. nalba (Malva sylvestrisj.. tufănicile (C. mărul (Malus pumilla var. lavanda (Lavandua angustifolia). două garofiţe rare (Dianthus deserti. Scrophulariaceae — cu 18 specii: şopîrliţele (Veronica spicata. Fam. caprifoiul (Lonicera japonica) etc. V. trifoiul auriu (Trifolium campestre). ultima specie de păducel fiind foarte rară. Fam.. Polemoniaceae — brumărelele (Phlox panicv-lata. vernum) etc. flămînzica (Draba nemorosa) etc. suavis. rubrum). pavăza (Stachys lanata).. salcia japoneză (Salix matsu-dana). bulgărele de zăpadă (Viburnum opulus). hibridum). salcîmul galben (Laburnum anagyroides). Malvaceae — cu 9 specii: zămoşiţa de Siria (Hybiscus syriacus). flocoşelele (Filago arvensis). Betulaceae — carpenul (Carpinus betuluş). Fam. kladovanus) etc. argentao-marginatum) etc. P. murul (Rubus caesius). salicifolia) etc. Ch. mojdreanul (Fraxinus ornus). ochiul boului (Callistephus chinensis). Fam.... Compositae — cu peste 100 specii: pufuleţii (Bellis perennis). călinul (Viburum lantana). crizantemele (C. Solanaceae — cu 12 specii: măselariţa (Hyos-ciamus niger). ruşinea ţigăncii (Lamium purpureum). Bignoniaceae — ţigărarul (Catalpa bignonioides) etc. Caryophyllaceae — cu 34 specii: rocoţeaua (Stellaria aquatica). nu mă uita (Myosotis palustris). F. pa-lissae). pur-pureum). Fam. Umbeliferae — cu 32 specii: cucuta (Conium maculatum). Polygonaceae — cu 20 specii: măcrişul mărunt (Rumex acetosella). paltinul de munte (A. Oleaceae — frasinii (Fraxinus excelsior. Fam.. Fam. Fam. Violaceae — tămîioarele (Viola odorata. coccinea). Labiatae — cu 38 specii: vineţelele (Ajuga rep-tans). drobul (Cytisus leucotrichus). Fam. P. Fam.

Liliaceae — cu peste 40 specii: crinul de toamnă (Ilosta plantaginea). Gramineae — cu 80 specii: bălurul (Sorghum halepense). P. bulgărele de zăpadă (Viburnum opulus). Parcul Poporului din Craiova este apreciat datorită mai ales celor peste 280 elemente floristice de o ridicată valoare ornamentală-decorativă şi peisagistică din totalul de 1 026 specii cît grupează întreaga floră ierboasă şi lemnoasă.. agava (Agave americană).). crinul (Lilium candidum. pentru oamenii muncii din Caracal. floarea de Sanseviera (Sansevieria zeylanica. pa-lustris). ghimpele (Ruscus aculeatus). salcîmul japonez (Sophora japonica). Amaryililidaceae — Clivia miniata. R. chiparosul de baltă (Taxodium distichum). purpu-reum). hibrid Între păducel şi moşmon (Crataemespilus grandiflora). gherghinele (Dahlia variabilis). rubrum). Q. ţigărarul (Catalpa big-nonioides. meiul păsăresc (Panicum capillare) etc. firuţa mică (Poa annua. iarba scă-ioasă (Tragus racemosus). săbiuţele (Gladiolus x. sparanghelul de glastră (Asparagus plumosus). C. obiectiv pentru educaţie fizică şi culturală a tineretului din oraş şi. specii de meri ornamentali (Malus sieboldii. Fam. hispida). Parcul oraşului Caracal Unul dintre cele mai interesante obiective de profil peisagistic de pe teritoriul judeţului Olt este Parcul oraşului Caracal. Fam. cylindrica).5 ha. care încîntă ochiul şi sufletul şi care prezintă şi o mare însemnătate ştiinţifică. ghimpele (Ruscus aculeatus). arinul negru (Alnus gluti-nosa var. prin completarea şi amenajarea terenurilor virane. hisa-cura). pentru care a şi fost . mărgică (Melica nutans). imperialis). coronaria). borealis). migdalul ornamental (Amygdalus trilobata). pinul de Himalaia (Pinus excelsa). viţa japoneză (Parthenocissus tricuspidata). cireşul japonez (Cerasus serrulata f. crinul de glastră (Amaryllis vittata). precum şi numeroase spaţii verzi cu valoroase plante floricole. Parcul Bibescu. brumăreiele (Phlox paniculata. parcul a suferit unele modificări. saccharinum var. gandavensis). pomul lui Koelreuter (Koelreu-teria paniculata). stejarii roşii (Quercus coccinea. dintre care unele sînt mari rarităţi. Fam. cel mai mare parc urbanistic de pe teritoriul Olteniei. De la înfiinţare şi pînă în prezent. laciniatum). M. Aspidistra elatior etc. duglasul (Pseudotsuga taxifolia). floarea de Sanseviera (Sansevieria zeylanica. meiul mărunt (Panicum capillare). în apropierea centrului. floarea de ceară (Hoya carnosa). S. ochiul boului (Callistephus chinensis). caprifoiul (Lonicera japonica). Fam. lacinata f. în general. salcia japoneză (Salix matsudana var. arborele lui Iuda (Crecis siliquastrum). La baza amenajării acestui frumos şi interesant obiectiv urbani&tico-peisa-gistic stă proiectul întocmit de cei mai cunoscuţi peisa-gişti ai vremii de atunci. datorită rarităţilor floristice pe care le cuprinde. floarea lui Budleja (Budleja davidii). de formă mai ales. platanul (Platanus occidentalis).hybridum) etc. tufănicile (Chrysanthemum indicum). regale. Potroineanu în anul 1906 şi s-au încheiat în anul 1908. kladova-nus). stînjenelul pitic (Iris pumila. dar care nu i-au modificat structura sa iniţială. argenteomargintatum). frasinii (Fraxinus ssp. cylindrica).). floarea iubirii (Agapanthus ajrica-nus). floarea lui Forsyth (Forsythia ssp. salcîmul galben (Laburnum anagyroides). S. arbuşti şi arbori de valoare dendrologică. L. ul-marul (Pielea trijoliata). pufuleţii (Ageratum houstanianum). Principala sa funcţie ştiinţifică. după Parcul Poporului din Craiova. pseudoplatanus f. Parcul se află situat în partea de vest a oraşului Caracal. suaveolens) etc. menţionăm: tisa (Taxus baccata). Dintre aceste elemente de o frumuseţe inestimabilă. un complex floristic cu mare valoare ornamentală. cînd a fost dat spre folosinţă populaţiei oraşului Caracal. Pinard şi Redant (cel care a proiectat cel mai mare parc de arhitectură dendrologică din ţară. floarea iubirii (Agapanthus africanus). crinul de toamnă (Hosta plantaginea). clopoţeii (Campanula medium). crinul de glastră (Amaryllis vittata). reconfortantă. garofiţele (Dianthus deşerţi. paltinul de munte (A. Parcul oraşului Caracal cuprinde în cea mai mare parte a sa (cca 16 ha) plantaţii din specii ornamentale şi decorative. Lucrările de organizare şi amenajare a parcului au început din iniţiativa lui C. paltinul de cîmpie (Acer platanoides f. încadrat între două cunoscute cartiere. alunul turcesc (Corylus colurna). narcisele (Narcissus biflorus) etc. apoi lacul stadionului şi complexul de sere. clivia (Clivia miniata). Iridaceae — săbiuţele (Gladiolus gandavensis)... sparanghelul de glastră (Asparagus plumosus). salcîmul mic (Amorpha jruticosa). Araceae — rodul pămîntului (Arum maculatum) etc. Fam. actualmente Parcul Poporului din Craiova). D. Bold şi Petroşeni. tortuosa). I. păiuşul de Craiova (Festuca valesiaca f. Ph. L. craio-vensis) etc. salcîmul roz (Robinia viscosa. arţarul dulce (A. arţarul american (Acer negundo î. croceum). Funcţionalitatea parcului este complexă. subulata). ovata). ob-sigile (Bromus arvensis). stînjenelul pitic (Iris pumila). Printre scopurile ce le realizează acest monument de arhitectură peisagistică menţionăm: obiectiv pentru odihnă şi agrement. şi ocupă o suprafaţă totală de 25. fiind astfel.

ce nu reuşesc să o rupă. aplecată modest în calea vînturilor. dar şi de plante decorative ca: platanul (Platanus occidentalis). corcoduşul roşu (Prunus cerasifera var. pyramidalis). rup ramuri de arbori. Originară din Munţii Asiei Centrale. ca să fie propice vieţii noastre. care ne este atît de necesar. Dacă acest oxigen nu există sau dacă în aer se elimină o cantitate prea mare de bioxid de carbon. Prin legea nr. se pare că înspre Europa a pătruns în pleistocen. Răsfoind interesantul ierbar imaginar al monumentelor din lumea plantelor vom începe cu cele mai rare dintre ele. răchita roşie (Salix purpurea). chiparosul de baltă (Taxodium distichum). De aceea. Cele mai interesante specii de plante care se întîlnesc în parcul oraşului Caracal sînt clasificate după criteriul peisagistic în: floră dendrologică şi plante floricole de seră sau de cîmp. cu sentimentul că în caz de pierdere aceste unicate vegetale nu vor mai putea fi înlocuite niciodată. este ocrotită. floarea lui Forsyth (Forsythia sus-pensa). salcîlmul japonez (Sophora japonica). smulg plante din pămînt etc. topografice. Greşit procedează cei care în excursii sau cu prilejul diferitelor ieşiri pe teren pentru plăceri de moment ori simplă obişnuinţă de a face ceva. gutuiul japonez (Cydonia japonica). arţarul american (Acer negunăo var. atunci simţim că ne sufocăm. a tăbliţelor de avertizare. cocoţată pe calcare prăpăstioase. 9/1973 privind protecţia mediului înconjurător. Multe alte specii cu variate şi frumoase flori. Plante ocrotite şi rare din flora Olteniei Aspect din peştera Gura Plaiului Marea majoritate a plantelor reprezintă bogăţii de nepreţuit. mahonia (Mahonia aquifolium). Astfel. cu multă grijă. pissardii). a fosilelor. chiparosul de baltă (Taxodium distichum). Intoxicarea cu oxid de carbon sau lipsa de oxigen duce la moarte sigură. paltinul de grădină (Acer platanoides). strîngerea sau mutarea semnelor geologice. întorcînd prima filă. steluţa albă a munţilor. fiecare pagină a „ierbarului" nostru are o importanţă deosebită şi ea trebuie întoarsă. ienupărul (Juniperus virginiana. căci ele iau bioxidul de carbon din aer care ne este dăunător şi elimină oxigenul. În natură nu se întîmplă acest lucru tocmai datorită plantelor chiar şi celor banale. communis). sau molidul (Picea abies). Calitatea de „monument" al naturii recunoscută prin lege a plantelor acestui ierbar constituie pentru toţi îndatorirea de a nu le tulbura existenţa şi de a le ocroti indiferent în ce colţ al Olteniei şi al ţării ar vegeta ele. aureoveriegatum). salcea (Salix fragilis) etc. răspîndindu-se insular. se interzice: — păşunatul. a indicatorilor pentru delimitarea zonelor de protecţie a monumentelor naturii. forme de coroană şi alte particularităţi decorative încîntă ochii. astăzi este puţin prezentă în Carpaţi. platanul de munte (Acer pseudoplatanusr var. — deteriorarea. fructe. pinii (Pinus nigra şi Pinus excelsa). sau dacă vor fi descoperite în viitor. precum şi ruperea plantelor şi distrugerea sub orice formă a vegetaţiei din cuprinsul zonelor ocrotite sau a zonelor verzi din jurul monumentelor de cultură. se datoreşte faptului că în parcul oraşului Caracal se găsesc numeroase plante de mare însemnătate botanică şi dendrologică. mineralelor etc. floarea de colţ (Leontopodium alpinum). din păcate neapreciate încă la justa lor valoare de mulţi oameni. arborele vieţii (Thuja orientalis. unicate. J.declarat pe plan local monument de arhitectură peisageră. Rară şi gingaşă.. Flora dendrologică cuprinde 80 specii şi varietăţi grupate în 30 familii. ţigărarul (Catalpa bignonoides). devenind simbol al protecţiei naturii la noi. relict terţiar. — pătrunderea în zone interzise sau circularea pe drumuri şi poteci închise pentru public. întîlnim unul dintre cele mai însemnate monumente naturale din Oltenia. duglasul verde (Pseudotsuga taxifolia). purpureum). T. Pentru a vedea cît de legat este omul de plantă. molidul (Picea abies) într-o plantaţie de cca 3 ha. este suficient să arătăm că şi în zborurile cosmice de lungă durată se vor folosi plante. din care 4 familii de gymnosperme cu 13 specii şi 26 familii de angiosperme cu 67 specii şi varietăţi. tot aşa şi natura trebuie să fie cît mai puţin tulburată. — colectarea neautorizată sau comercializarea plantelor ocrotite. într-un lent proces de . peste care trecem nepăsători botezîndu-le pe toate „ierburi" sau „buruieni" fără valoare. stejarul de luncă (Quercus pedunculata var. Noi oamenii sîntem adaptaţi ca să respirăm aerul care are un anumit conţinut de oxigen. folosirea altor circuite sau trasee decît cele indicate. tezaurul floristic ştiinţific fiind reprezentat de rarităţi ca: arborele pagodelor (Ginkgo biloba). Natura este casa în care trăim şi cum în orice locuinţă trebuie să domnească neapărat o ordine ca să putem duce o viaţă normală. Iată cîteva dintre aceste specii mai reprezentative: arborele pagodelor (Ginkgo biloba). de o valoare deosebită din toate punctele de vedere. plicata).

vegetează smirdarul. culoarea ei frumoasă a făcut ca laleaua pestriţă să fie mult culeasă şi comercializată. Punerea parţială sub ocrotire a smirdarului. avînd o evidentă preferinţă pentru climatul mai blînd. precum şi un ceai cu proprietăţi diuretice. roz sau violacee. originar din Asia (Himalaya). utilizat la fabricarea instrumentelor muzicale. alternînd cu altele albe. cunoscută din fîneţele umede. vegetează sporadic. a fost cauza principală a răririi tet mai îngrijorătoare a exemplarelor speciei în primele decenii ale secolului nostru. a fost impusă mai ales de situaţia precară a nucleelor existente în cîţiva munţi (Bucegi etc. ea a fost ocrotită mai întîi în jurul Sibiului. unde vegetează spontan. în locul conurilor obişnuite de la celelalte conifere. De curînd. Rudă cu zîmbrul şi ocrotită în Oltenia este o altă plantă cu aspect de arbust. Devenită din ce în ce mai rară. Înfloreşte în lunile aprilie—mai. ca termen botanic). În Oltenia. Copac pretenţios. aceştia din urmă. Se mai întîlneşte şi pe Valea Tismanei la Topeşti etc. botanişti craioveni au mai găsit-o şi la Piscul Sa-dovei-Dolj. În Oltenia este întîlnit în cîteva zone din Munţii Parîngului şi Căpăţînii etc. de uscăciune şi care dau întregii plante aspectul catifelat. pe brîne şi printre margini de grohotişuri. lucios. accentuat şi de culegerea şi comercializarea florilor acesteia. înlocuind cu succes şi cu o mare durabilitate în timp fierul. petalele (de fapt tepale. de această dată din familia Liliacee. cu o coroană largă şi cu port monumental. este ghimpele (Ruscus aculeatus). marchează ultima rezistenţă a pădurii în calea vînturilor şi a climei reci alpine. rododendronul sau „trandafirul de munte" (Rhododendron kotschyi sau R. artizanat rentabil atît pentru rezistenţa pieselor. brun-roşcate. Numită şi „albumeală" sau „steluţă". care vegetează mai ales pe coaste pietroase şi uscate sau în tufişurile oltene. unde îi este locul. se găseşte în pădurea Botorogi de lîngă Tîrgu-Jiu. În Oltenia se impune a fi ocrotită îndeosebi în Muntele Păpuşa din Masivul Parîng. roşietică. tisa apare uneori şi în chei şi pe stîncile mai joase. plăcut mirositoare şi cu frunze pieloase. care pleacă din bulbul aflat în pămînt. A urmat o largă industrie a obiectelor cioplite din lemn de tisă. pus sub ocrotire în cîteva localităţi din Oltenia. cu creştere înceată. La noi formează uneori mici pajişti de un colorit neîntrecut. se sfîrşeşte cu una. care pătrunde pînă aproape în lumea smirdarului este zîmbrul (Pinus cembra). Lemnul dur. cu precădere în vecinătatea mlaştinilor de turbă eutrofe. din neamul coniferelor şi mai periclitată cu dispariţia.dispariţie. asemănîndu-se oarecum cu penajul bibilicii. Una este bibilica sau laleaua pestriţă (Fritillaria meleagris). unde localnicii o mai numesc „măseaua ciutei". acolo unde „fierul vegetal" creştea la îndemîna oricui. cărnos. aflăm alte două plante cu răspîndire sudică mediteraneană. specia a fost pusă sub protecţie în întreaga ţară. Pentru a împiedica procesul ei de rărire. de obicei în zona de amestec cu fag şi molid în toţi munţii Olteniei. prin prezenţa sa. pe pajiştile înalte. al cărui nume ştiinţific înseamnă „arbore de trandafir". pe mailul stîng al Jiului. de culoare roşie. care a fost declarată rezervaţie naturală pe plan local. myrtijolius). iar ulterior şi în alte zone din ţară. în lăcaşurile ei de poliţă de stîncă albă. Pe alocuri se plantează în parcuri şi în grădini. în special în Parîng (Muntele Păpuşa). Cu aspect de subarbust termo-mezo-xerofil. grupînd exemplare mascule şi femele. şi anume tisa (Taxus baceata). al iubitorilor de natură. iar seminţele sînt comestibile. atingînd pînă la 15 m înălţime şi vîrste impresionante de peste 3 000 ani. Deşi nemirositoare. persistente. Mai înainte din lemnul de tisă se confecţionau peste tot la munte pene şi „cuie" pentru înţepenirea şi fixarea construcţiilor de lemn. rezistent al tisei. În Oltenia se găseşte în Munţii Căpăţînii şi în masivul Parîng. fapt care impune ocrotirea sa. Acest pin întunecat. roşii purpurii sau rozacee. deoarece este în apropierea şoselei transcarpatice Novaci-Şugag şi este ameninţată cu distrugerea. O altă plantă lemnoasă cu aspect de copac masiv. Întorcînd iarăşi filele „ierbarului". au pete de forma unor pătrate ordonate. Celălalt liliaceu.) şi care au fost exploatate intens şi pentru motivul că din flori se prepara pe vremuri o dulceaţă fină deosebit d? curată. Tulpina plăpîndă. acestea din urmă prezentînd cunoscutele seminţe cu înveliş discoidal roşu-viu. înfloreşte din februarie pînă în aprilie. de o neasemuită frumuseţe. ghimpele se află în . sugerînd astfel tufa lemnoasă cu flori mari. mai rar două—trei flori mărişoare (de circa 5 cm). unde vegetează destul de sporadic. Înflorirea are loc în iulie-august şi atunci floarea de colţ de stîncă devine simbol al turiştilor îndrăzneţi. tisa. de la care i se trage de altfel şi denumirea populară. mai cu seamă în preajma oraşelor. este înveşmîntată în perişori alb-argintii care nu sînt altceva decît mijlocul adaptiv la condiţiile de vînt. Tot în zona alpină şi subalpină a munţilor. Discul din vîrful tulpinei poartă paneraşe (mici inflorescenţe) ce conţin florile propriu-zise. calităţi care explică de ce în decursul timpului s-a produs rărirea lui progresivă mai pretutindeni. Lemnul de zîmbru este căutat pentru sculptură. cît şi pentru culoarea lor neîntrecută.. În Oltenia sînt exemplare numeroase (peste 600) şi ele se găsesc pe Valea Cheia din zona Olăneştilor unde s-a propus şi o rezervaţie botanică. numai în masivele muntoase înalte cu o zonă subalpină distinctă. iubind-o acolo. cu toate că acest ansamblu este luat de omul de rînd în întregime drept floare. înveşmîntată într-o scoarţă roşietică.

care vegetează la noi în preajma pîraielor sau a mlaştinilor de turbă din zona montană şi subalpină. Persistenţa ramurilor şi după tăiere a făcut ca în regiunile unde vegetează planta să aibă o mare căutare pentru confecţionarea coroanelor şi a jerbelor funerare. În Oltenia este cunoscută la izvoarele Lotrului. în Bulgaria şi Iugoslavia. kladovanus. iar ramurile plantei s-au metamorfozat sub forma unor frunze veşnic verzi. Olt) etc. care stimulează zelul căutătorilor. cu un galben imaculat. merită să fie în atenţia celor care iubesc şi ocrotesc natura. Ele înfloresc în mai—iulie şi se găsesc în special în păşunile subalpine şi alpine. Bujorul românesc (Paeonia peregrina v ir. mai ales pe pajiştile alpine cu mult humus.unele staţiuni din Oltenia: Bucovăţ (Dolj). Garoafele despre care vorbim se întîlnesc la Hinova (jud. Din rizomul gros al plantei. În lunile mai—iunie formează flori mari. în al doilea an de viaţă. fapt care a determinat în trecut culegerea ei fără nici o socoteală. sîngerii în marginea poienilor sau a pădurilor de şes. Numele plantei provine din limba greacă (angelos=înger). Cunoscută din vechime ca plantă medicinală. trăind pînă lla 60 ani. plantă maiestuoasă de pe stîncile aproape goale de vegetaţie ce străjuiesc Dunărea la Porţile de Fier. Galbenă. Tot în categoria florilor preferate de drumeţi sau de turişti din staţiunile şi localităţile alpine. pe suprafeţele cărora cresc florile şi apoi fructele. apoi în Prisloapele etc. ghinţura galbenă (Genţiana lutea). se impune ocrotirea acestei specii. Solurile pe care vegetează mai bine sînt cele cu substrat calcaros. Acest lucru trebuie să ne determine să facem ca să nu dispară. roşii. Încă în studiu. mai cu seamă la sărbătorile ce se organizează la Pleniţa cu ocazia înfloririi bujorului. ghimpele înlocuind astfel complet mahonia sau molidul. În Oltenia se mai află la poalele Muntelui Păpuşa din Masivul Parîng. goală în interior şi cu suprafaţa brăzdată. nume dat la două specii de orhidee asemănătoare: Nigritella nigra şi Nigritella rubra. Raritatea din ultima vreme a plantei a determinat protejarea ei. avînd coastele proeminente. îşi dezvoltă tulpina ce ajunge pînă la înălţimea de 150 cm şi pe care se dispun florile de un galben-viu. deoarece din rădăcina ei groasă se prepară un medicament special. frunzele s-au redus mult. cu vîrful ascuţit. Există o plantă care nu creşte nicăieri pe glob. poienile Muntelui Oslea. Planta înfloreşte spre sfîrşitul lunii mai şi pînă în iulie. inflorescenţele lor deosebindu-se. Pentru valoarea sa medicinală această plantă chipeşă a fost şi mai mult culeasă şi mai insistent urmărită nu numai la noi. sub forma unor boabe ca cireşele. mari. o plantă căreia locuitorii din zonă îi spun pur şi simplu garoafă. Dolj). în Parcul Poporului din Craiova şi în fîneţele Popoveni de lîngă Craiova. ambele plante răspîndesc un plăcut şi atrăgător parfum de vanilie. Tot în regiunea de munte. florile ei aspectoase făcînd să fie căutată într-o asemenea măsură. înfloreşte în iulie-august. iar în vîrful tulpinei se grupează florile. Este vorba de Dianthus pontederae ssp. ci şi în întreaga Europă. mai numeroase înspre vîrful ei. În Oltenia aceste frumoase orhidee. încît acest interes ar putea constitui la un moment dat o ameninţare. Ghinţura galbenă creşte foarte încet. Nu se cunosc eventualele ei utilizări. intră şi sîngele voinicului. Mehedinţi). este o umbeliferă rară. numai în zona Porţilor de Fier. Planta se aseamănă la frunze cu mărarul şi prezintă o tulpină ierboasă ce poate ajunge pînă la 2 m şi nişte fructe lungi de 2 cm şi 'late de 1 cm. fapt ce a dus la o rărire îngrijorătoare a acestei plante şi implicit la punerea ei sub ocrotire specială. În Oltenia se mai întîlneşte şi în pădurile de la Stîrmina (jud. pădurea Călugărească (jud. la noi prezintă în acest context. prin păşuni umede. angelica (Angelica archangelica). cu flori globuloase. duble. în umbrele mari. sub muntele Mohoru din Parîng etc. O altă plantă micuţă ce creşte în puţine locuri din lume: la noi. Dar valoarea estetică a speciei este însoţită şi de aceea ştiinţifică. Rărirea îngrijorătoare a acestei plante datorită comercializării de către populaţie. trei varietăţi şi patru forme. Utilizările farmaceutice locale o indică pentru afecţiuni hepatice şi gastrice. Baia de Aramă (Mehedinţi) etc. mai potrivită acestui scop fiind planta la vîrsta de 20—25 ani. Este vorba de mărarul Cazanelor (Prungos carinata). se dezvoltă tulpina înaltă şi groasă la bază. Frunzele bazale sînt de cîteva ori mai mari decît cele tulpinale. Ca urmare a adaptării sade la uscăciune. Datorită şi puterii sale de reproducere restrînsă (înfloreşte o dată numai la 10—20 ani) este şi mai ameninţată de dispariţie. din care cauză s-a impus trecerea ei sub ocrotire. Uleiurile pe care le conţine tulpina de angelica au o influenţă binefăcătoare în afecţiuni gastrice. Culesul intens a determinat rărirea sîngelui voinicului. vegetează un alt monument al naturii. a făcut ca Subcomisia Ocrotirii Monumentelor Naturii din Oltenia să propună ca pădurea Pleniţa să fie declarată rezervaţie botanică pentru protejarea acestui bujor. Mehedinţi). romanica) este răspîndit în pădurea Pleniţa (jud. dar fiind endemism şi prin frumuseţea ei. . decît la noi în Oltenia. Prin iunie se pot vedea cum împodobesc. poiene. atrăgătoare şi răspîndită în etajul montan şi subalpin. folosite de obicei în aceleaşi scopuri. Deşi nu depăşesc 30 cm înălţime. deoarece relativa ei instabilitate morfologică şi ecologică ridică destule probleme pentru cercetători. tufişuri este o plantă denumită bulbucii de munte (Trollius europaeus).ocrotite se întîlnesc pe Muntele Oslea. Olt) etc. cu petalele unite. Reşca (jud. mari.

ienupăr. deoarece valoarea sa furajeră este de mare însemnătate pentru animalele domestice. Iarna coboară spre pădurile de conifere şi chiar de foioase. Acest trifoi care face fructe în pămînt nu creşte la noi în ţară decît în Oltenia şi Banat. O situaţie întocmită de U. polonica).N. colonizat în estul Europei pentru blana sa. decît pur ştiinţifice. ea se deplasează cu repeziciune pe cele mai înalte stînci. urmînd ca primăvara să revină pe culmile înalte. mai ales mătreaţa bradului. în anumite staţiuni. care conţine un mare procent de mentol şi care nu se găseşte în ţară decît în Oltenia (Valea Rea—Radevan) şi în Dobrogea (Mangalia). El merită să fie ocrotit nu numai pentru că este rar. ci şi din motive economice. este capabil să-şi urmeze mama. În anotimpul cald se mulţumeşte cu plante ierboase sau muguri de arbuşti. permanentă şi multilaterală. În general este puţin pretenţioasă faţă de hrană. arată că omul a provocat în ultimii 2 000 ani dispariţia a 106 specii de mamifere mari. hrana ei o constituie lichenii. căci nu este exclus ca într-un viitor apropiat să se introducă în cultură aşa cum s-a făcut în Brazilia şi în Noua Zeelandă. originar din America de Nord. dacă nu eşti specialist. Ambele sexe au coarne mici. Biologii sînt în măsură să prevadă doar cu aproximaţie modificările ulterioare ce se vor produce. Efectivele de . Acele sale sînt mari şi grupate în smocuri. De asemenea introducerea unor specii noi este în general dăunătoare echilibrului faunistic natural. mai ales în ultimul secol au dispărut numeroase specii de animale. mugurii de jepi. Nedeia (jud. un singur ied. dacă nu ştii să le deosebeşti mai bine să renunţi la buchetul de garoafe din locurile amintite. Olt). Mai există şi alte plante rare care trebuie ocrotite pe teritoriul Olteniei. molid. Capra neagră trăieşte în grupuri de cîţiva indivizi. Este adevărat că e greu să deosebeşti această garoafă de altele. după numai cîteva ore. Cauza este vînătoarea excesivă. fapt ce constituie un exemplu de adaptare. supranumită „antilopa Carpaţilor". unde se simte în elementul său.E. aplicarea pe scară largă a pesticidelor. Capra neagră naşte. Datorită intervenţiei directe sau indirecte a elementului uman asupra faunei de pe globul pămîntesc. Prezenţa acestui rozător a fost semnalată în bălţile inundabile ale Dunării de la Ciuperceni. Ziziphora capitata. Spre deosebire de cervidee. În zilele noastre sînt ameninţate cu dispariţia cca 600 de specii de animale. omul a avut nevoie de 18 secole. nu a fost uşor să se rezerve suprafeţe întregi care să fie ocrotite. care creşte la munte. decît să distrugi o plantă atît de rară. omul dezvoltă diferite ramuri economice. Vîrsta medie a animalului este de circa 15 ani şi poate fi apreciată după numărul inelelor anuale de-creştere de pe coarne. folosirea neraţională a resurselor naturale etc. Printre cele mai valoroase specii ocrotite din fauna noastră. a căror creştere reprezintă un proces ce durează toată viaţa. În Oltenia se găseşte pe Valea Latoriţei din Masivul Parîng. cum spun botaniştii. întrucît acestea sînt grupate mai mult în anumite locuri.Iată de ce această plantă nu trebuie culeasă în. alte scopuri. Bistreţ. care. Căţărătoare prin excelenţă. Dolj). Numărul exemplarelor de capră neagră s-a împuţinat în ultimul timp în Oltenia. fapt confirmat de numărul impresionant de trofee care au cucerit medalii de aur la expoziţiile internaţionale. Desigur că trebuie amintită şi zada sau laricele (Larix decidua var. Este un arbore mare. tulpinile de afin. de un singur secol pentru alte 33 de specii. Prin activitatea sa cotidiană. Pentru a distruge 33 specii din acest număr. Dolj şi în zona Caracalului (jud. formînd pîlcuri izolate sau amestecate cu molidul. care poate ajunge la 50 m înălţime.S. în timp ce iarna. executînd salturi acrobatice spectaculoase. problema introducerii unor specii străine de plante sau animale reclamă studii minuţioase-şi multă prudenţă.O. iar unele sînt ameninţate cu dispariţia în zilele noastre. Este cazul să mai amintim de Trifolium subterraneum de la Gighera (jud. şi de mai puţin de 50 ani pentru restul de 40 specii. Aşa este cazul bizamului (Ondatra zibethica). S-ar mai putea aminti şi de o altă plantă. Capra neagră este deosebit de pretenţioasă în ceea ce priveşte liniştea. care îşi procură hrana în timpul nopţii. capra neagră are un „program" aparte. care preferă o viaţă solitară. Dimineaţa şi seara paşte iar în timpul amiezii şi noaptea se odihneşte. de regulă. contribuind într-o măsură considerabilă la modificarea condiţiilor naturale ale animalelor şi plantelor. Aceste suprafeţe se numesc „rezervaţii naturale” şi din aceste (locuri nu avem voie să rupem nici o plantă. se numără capra neagră (Rupicapra rupicapra). foarte rar acceptînd asocierea.C. Pentru prevenirea sau evitarea unor degradări în cadrul ecosistemelor. Animale ocrotite şi rare din fauna Olteniei Animalele constituie una dintre bogăţiile naturale importante ale planetei noastre. pe care le procură scormonind zăpada cu picioarele. do unde s-a extins şi la noi. cu excepţia ţapilor bătrîni.

capră neagră se află cantonate mai cu seamă în Munţii Căpăţînii (Buila-Vînturariţa. continuarea recensămîntului păsărilor răpitoare şi nocturne. Rîsul face parte din complexul de factori naturali regulatori. Calitatea de monument al naturii se păstrează pînă în zilele noastre. ajuns într-o situaţie critică datorită prigoanei la care a fost supus cu arma. 1972) a abordat probleme legate de efectele poluării mediului asupra avifaunei. Prima consfătuire a ornitologilor din România (Braşov. vulturul sur (Gyps julvus) şi vulturul alb sau hoitarul (Neophron percnopterus). 1966) a dezbătut problema ocrotirii păsărilor de pradă. cerbul carpatin este o prezenţă dintre cele mai plăcute. 1971) s-a hotărît completarea şi revizuirea „Nomenclatorului păsărilor din România". ocrotirea păsărilor răpitoare de zi şi de noapte. Faţă de semenii săi din Europa. Efectivele de rîşi de la noi din ţară sînt estimate la cca 600 exemplare. În munţii Lotrului şi Căpăţînii trăiesc cca 300 exemplare. a căzut lovit de alice în pasul Turnu Roşu în anul 1927. În Oltenia poate fi întîlnit de la altitudinea de 700 m în sus. În Carpaţi. Prin statutul pentru organizarea şi funcţionarea asociaţiei ornitologilor din România (BRANTA). Rîsul nu revine niciodată la hoit. Din rîndul marilor răpitoare aripate sînt ocrotite în întreaga ţară multe specii folositoare direct economiei naturii. De asemenea s-a semnalat primejdia utilizării pesticidelor şi s-a propus crearea de rezervaţii ornitologice. Conferinţa europeană pentru ocrotirea păsărilor (Mamaia. În munţii Olteniei au fost observate doar cîteva perechi în pădurile din masivul Lotru. Ajunge cîteodată pînă la limita de vegetaţie a ienupărului. în perioada clocitului. se numără printre mamiferele protejate de lege. De multe ori stă la pîndă în copaci. atacînd păsări şi mamifere mici. acestea îngrijorînd cel mai mult naturaliştii şi iubitorii naturii din ţara noastră prin rărirea sau chiar dispariţia unora dintre speciile ce pînă mai ieri erau foarte reprezentative sau frecvente. ca o mîndrie a Carpaţilor noştri. ultimul reprezentant al acestei specii. tipice pentru întreg lanţul alpino-carpatino-himalaian. Rîsul (Lynx lynx). cu toate că efectivul pare să se găsească într-o redresare crescîndă. precum şi luarea unor măsuri privitoare la oprirea neîntîrziată a combaterii tuturor acestor răpitoare. Vulturul brun şi vulturul sur se pare că au dispărut cu totul din fauna ţării. scop şi mijloace. În general atacă în amurg şi noaptea. În prezent. Primele vieţuitoare protejate aparţin lumii păsărilor. dată fiind raritatea deosebită şi rolul ce-l au în selecţia naturală. Primul nume de pe lista monumentelor naturii din ornitofaună (declarat în 1935) este zăganul (Gypaetus barbatus). A fost dezbătută de asemenea problema rezervaţiilor . ceea ce constituie un adevărat semnal de alarmă. O situaţie ceva mai bună se înregistrează la acvila mică (Aquila pomarina). Vînarea lui este strict reglementată prin lege. cerbul — prin valoarea sa cinegetică — este un element faunistic caracteristic pădurilor de foioase şi mixte din munţi. ca monument al naturii. Considerat. indiferent de loc. de unde atacă prada. Deşi nu este nici animal rar şi nici ocrotit. efectivul cerbilor din Oltenia este în creştere. Cu toate că acvilele în general produc unele pagube în sectorul cinegetic. se poate aprecia că numărul indivizilor din Oltenia este mic. în pădurile din judeţele Vîlcea şi Gorj. Combătuţi intens la sfîrşitul secolului trecut pentru oarecare pagube aduse vînatului. intervenind în mod favorabil în procesul selecţiei naturale. Este cel mai feroce şi mai sanguin carnivor de la noi. Se cuvine a sublinia că începînd din anul 1965 s-a interzis folosirea stricninei în combaterea acestor răpitoare. În aceeaşi situaţie critică se află şi acvila de cîmp (Aquila heliaca). Dar cel mai de seamă reprezentant al cervideelor din ţara noastră este cerbul carpatin (Cervus elaphus). în peisajul carpatic. iar ciutele sînt în mod special ocrotite. şi totodată valoroase din punct de vedere cinegetic. dar în primul rînd acvila de stîncă (Aquila chrysaetos). Hoitarul. Năruţu) şi în Munţii Parîng. se impune prin mărimea şi greutatea sa. Datorită acestor măsuri. pe drept cuvînt. în clisurile Dunării. otrava şi capcanede. fiind semnalată doar trecerea întîmplătoare a unui exemplar rătăcit dinspre sud. fiind puse sub ocrotire în general toate speciile. Grupul acvilelor prezintă şi ele un interes major. mai rezistă în cîteva perechi cantonate an de an. mai mic decît ceilalţi doi. adoptat la cea de a II-a Consfătuire a ornitologilor din România (Cluj. de ocrotirea legii se bucură toate speciile de răpitoare: vulturul brun (Aegipius mcnachus). ierbivor rumegător cu coarne ramificate pe care le schimbă În fiecare primăvară. supranumit „pantera Carpaţilor". pentru ca în ultima vreme să ajungă adevărate rarităţi. năpustindu-se fulgerător asupra ei şi sfîşiindu-i în cîteva clipe arterele carotide. precum şi a altor specii de păsări rare sau pe cale de dispariţie. dar uneori şi mamifere mari. ocrotirea lor apare imperios necesară. putînd depăşi 300 kg. aceşti excelenţi „sanitari ai naturii" n-au întîrziat să-şi împuţineze numărul. Rîsul a intrat sub protecţia legii încă din anul 1935. În urma observaţiilor întreprinse.

prin luna februarie. anevoie îi deosebeşti galbenul ruginiu al penelor din iarba dogorită. Specie strict sedentară. în pădurea Cobia de lîngă Segarcea. apariţie interesantă în avifauna ţării. a Tismanei şi în apropierea Cabanei Rînca din Masivul Parîng. Semănînd mult la înfăţişare şi colorit cu specia dobrogeană. prinderea. cărora le datorează frumuseţea ei deosebită. În Oltenia a mai fost observat pe Valea Jiului. ornamentale.ornitologice şi influenţa omului şi a activităţii acestuia asupra avifaunei. Dolj. Dropia (Otis tardia) este una din cele mai mari păsări din ţara noastră. culegerea ouălor acestor păsări sînt interzise şi pedepsite prin lege. localizată pe o suprafaţă destul de mică. una din speciile bine cunoscute de către popor. Aşa. începînd din dreptul oraşului Drobeta TurnuSeverin. este şi cucuveaua (Athene noctua). O altă specie ocrotită este corbul (Corvus corax). Vîlcea). femela fiind ocrotită de lege. Este o pasăre migratoare care vine primăvara. Se remarcă printr-o capacitate extraordinară de a depista hoiturile. Unele exemplare pot depăşi vîrsta de 100 ani. care sînt negre. împuşcarea. la nord de Dunăre. semnalăm fluturaşul de stîncă (Tichodroma muraria). În categoria păsărilor răpitoare de noapte. cu un diametru de peste 50 km. Aceste păsări trăiesc în perechi izolate. unii indivizii depăşind 70 ani. întîlnindu-se uneori în cîrduri de cîte 10—20 exemplare. prezent în cîteva exemplare în Cheile Olteţului şi ale Bistriţei oltene (jud. Are penajul de culoare neagră cu reflexe metalice. În Oltenia a fost ocrotită în rezervaţia ornitologică Boianu din judeţul Olt unde trăiesc peste 100 de exemplare. Tot iarna mai poposeşte şi lebăda mică (Cygnus bewickii). pe la începutul lunii aprilie şi pleacă înainte de sfîrşitul verii. de culoare închisă. actualmente clocitor numai în cîteva ostroave ale Dunării şi în rezervaţiile ornitologice de la Bistreţ şi Ciupercenii Noi din jud. menţionăm egreta mare (Egrstta alba). şi pleacă în luna septembrie. prelungindu-se spre coadă. coada mai lungă şi terminată cu o puternică unghie cărnoasă. se deosebeşte totuşi de aceasta prin dimensiunile ei mai mici. menţionăm şi codalbul (Heliaetus albicilla). Tot din rîndul păsărilor care trebuie ocrotite. coada evazată. Cînd este răzleaţă în stepa arsă de soare. Pasărea era considerată de către popoarele antice (mai cu seamă de către greci) drept simbol al înţelepciunii. Piciorongul (Himantopus himantopus) cuibăreşte în cîteva exemplare în bălţile de la Bistreţ. Dintre acestea. uneori putînd cloci chiar în pădurile de la şes (Pădurea Cobia—Dolj). probabil datorită forţei sale deosebite. pasăre rară. poartă 30—40 pene mari. precum şi în alte bălţi din Oltenia. Striga (Tyto alba guiţată) prezintă o curioasă adaptare la mediu în ce priveşte clocitul după depunerea ultimului ou. În afară de spate şi aripi. Nu este dăunător. Este răspîndit în pădurile de conifere din munţii judeţelor Vîlcea. Supus aceloraşi prigoane pentru că mai prinde cîte un peşte slăbit sau bolnav sau din lişiţele care cutreieră cu miile bălţile. pasăre sedentară. Egreta mică (Egretta garzetta). cu o arie de răspîndire foarte mare. codalbul a dispărut aproape complet. ce se remarcă printr-o mare longevitate. Penajul de pe întregul corp este alb. Aceeaşi ocrotire trebuie să se acorde şi răpitoarelor nocturne. de dimensiuni mari reduse. restul penajului este alb. clocesc anual 2—3 perechi de corbi. Dimorfismul sexual este foarte pronunţat la această pasăre. cloceşte ouăle în ordinea în care sînt depuse. Această „fatală frumuseţe" a egretei a fost şi cauza răririi ei. cenuşie cu dungi albe. ochilor mari şi frunţii late. ea rămîne în limitele staţiunii alese iniţial. aşa-numite „crose". Dintre reptilele din Oltenia este ocrotită broasca ţestoasă de uscat (Testudo hermanni hermanni). Dolj) se întîlnesc cîteva păsări declarate monumente ale naturii. de exemplu. Gorj şi Mehedinţi. şi de coadă. Corbii se întîlnesc În pădurile de cîmpie. Egreta este o pasăre migratoare. cuibăreşte şi ea în bălţile de la Bistreţ şi Ciuperceni. albe. ce trebuie ocrotite. de o frumuseţe nespusă. Aici ele găsesc condiţii bune de cuibărit. Cloceşte foarte de timpuriu. Pe spate. In conformitate cu legea vînătorii. Vînătoarea de cocoş de munte este pasionantă prin specificul ei şi se face cu autorizaţie specială. ce formează o arie aproape circulară. însă în număr mai mic. În bălţile de la Bistreţ şi Ciuperceni (jud. Acelaşi lucru a fost observat şi în pădurea Reşca de lîngă Caracal. cum este bufniţa (Bubo bubo). Este bine reprezentat în Oltenia atît în zona montană cît şi de deal. Cocoşul de munte (Tetrao urogaiius) se numără printre speciile de păsări cu o biologie interesantă. indiferent dacă este vorba de lebăda de vară (Cygnus olor) sau de cea care vine iarna (Cygnus cygnus). Soseşte primăvara devreme. iar ciocul asemănător cu cel al păsărilor răpitoare. Dintre păsările răpitoare aflate sub protecţie. Aceeaşi lege instituie obligativitatea unei autorizaţii speciale pentru împuşcarea sau colectarea în scop ştiinţific a oricărei specii de lebădă. Ca şi alte cîteva păsări nocturne. împerecherea are loc primăvara. Are corpul masiv. Valea Oltului. sclipitor. Broasca ţestoasă din sud-vestul Olteniei este o formă endemică a subspeciei care trăieşte numai în România. deţinerea în captivitate. încă în martie. placa anală . începînd din luna martie.

judeţul Mehedinţi. un exemplar din acest arboret are o înălţime de 31. se află un stejar brumăriu (Quercus pedunculiflora). judeţul Mehedinţi. Doi dintre ei se află lîngă şoseaua Craiova— Caracal. In comuna Dioşti din jud.) rămaşi din vechiul codru al pădurii Jianu. formată din trei stejari (Quercus robur) cu o vîrstă de peste 100 ani. Fălcoi şi Drăgăneşti-Olt. Dolj se găsesc mai mulţi stejari brumării a căror vîrstă depăşeşte 300 de ani (bătrînii satului zic că ar data de pe timpul lui Mihai Viteazul). de 5—6 m. jud.20 m şi înălţimea variabilă. Cele cinci exemplare se găsesc în curtea Mănăstirii „Dintr-un lemn". vegetează un exemplar secular de tei (Tilia platyphyllos). din curtea familiei Ion Purice. Ca vîrstă apreciabilă sînt citaţi şi stejarii seculari (Quercus petraea) din comuna Frînceşti. cu diametrul de 1. care ne dau imaginea sugestivă şi evocatoare a codrilor de odinioară. Un exemplar de păr pădureţ (Pyrus pyraster) de mari dimensiuni. În oraşul Craiova se află cîţiva stejari (Quercus ssp. a cărui vîrstă depăşeşte 180 ani. comuna Urzica Mare. Brancuşi nr. menţionăm: stejarul brumăriu.80— 2. avînd o vechime de cca 550 ani. Considerăm necesar să arătăm că pentru ocrotirea acestor arbori s-a avut în vedere fie vîrsta sau dimensiunile lor excepţionale. în vîrstă de peste 300 de ani. în care. se găseşte un stejar în vîrstă de 300 ani. fie vreo semnificaţie istorică sau legendară. cu adevărat secular. Pentru dimensiunile viguroase şi frumuseţea lor. înconjurate de asemenea de cercuri poligonale. lîngă cimitirul satului Nisipuri. iar în str. s-a construit clopotniţa. la 350 m altitudine.08 m. la punctul numit „Codrii".80 m. o circumferinţă de 6. Tot în judeţul Vîlcea. Olt. Cel mai bătrîn dintre ei are în diametru peste 2 m. 14. se găseşte un stejar al pandurilor (Quercus ssp. 1. În oraşul Caracal. Vîlcea. ce datează de peste 500 ani. În judeţul Dolj. Se găseşte într-o stare avansată de depreciere. trăieşte îndeosebi în locuri deschise şi poate fi întîlnită pînă la altitudini de cca 600—700 m. un stejar secular se găseşte în centrul comunei. chiar vizavi de Mănăstirea Cozia. Arbori seculari ocrotiţi Pe teritoriul Olteniei întîlnim arbori seculari izolaţi de diferite specii. . poate fi văzut în codrul secular de stejar brumăriu din pădurea Nisipuri—Băileşti. trunchiul său măsoară 5. există cîteva exemplare de stejar (Quercus robur). la Bala. pe malul drept al Oltului. satul Frăţila. pe malul stîng al Dunării. Arborele este într-o fază avansată de degradare datorită vîrstei înaintate. Vîlcea. pe şoseaua Craiova—Caracal. în comuna Ştefăneşti.53 m la înălţimea pieptului şi un diametru calculat de 2. un exemplar izolat şi situat în raza comunei Dobroteşti. În arboretul relict de stejar brumăriu (Quercus pedunculiflora) de la Băieşti. În pădurea Cozia. aceşti arbori au fost sau trebuie declaraţi monumente ale naturii. În comuna Zănoaga. fie particularităţile morfologico-ecologice deosebit de atrăgătoare. de peste 400 de ani. în pădurea Branişte. iar diametrul maxim atinge. Ceva mai mici sînt stejarii seculari din str.dublă şi cu pete brun negre. se află un stejar în diametru de 2 m. În comuna Bulzeşti. judeţul Mehedinţi.60 m la înălţimea pieptului. se întîlnesc două exemplare maiestuoase de stejari seculari care ar trebui ocrotiţi. jud. În comuna Ştefan cel Mare din jud. la înăţimea pieptului. La Calafat.40 m şi în vîrstă de peste 150 ani. Brestii nr. ce au o vîrstă de peste 450 de ani. la cca 5 metri de debarcader. În comuna Buiceşti. se află un ulm monumental care domină vegetaţia înconjurătoare. ei fiind în pericol din cauza blocurilor care se construiesc pe această stradă. se află 3 exemplare de stejari seculari. în curtea bisericii. Sensibilă la frig ca şi la căldură prea mare. s-au găsit exemplare de stejar cu dimensiuni apreciabile. Menţionăm de asemenea gorunul din comuna Borăscu. cu o circumferinţă de 6. diametrul la înălţimea pieptului este de 1. Menţionăm de asemenea şi „Poarta Turcilor" de la Sovarna. Exemplarul are 43 m înălţime. cîte una de fiecare placă a carapacei.2 m şi înălţimea de 20—26 m. de la 22 m la 30 m. cu un diametru de 1. precum şi stejarii seculari de la Studina.5—2. avînd peste 300 de ani. 10 se găseşte un frumos stejar a cărui vîrstă depăşeşte 300 ani. iar altul în curtea bisericii.40 m.60 m în circumferinţă. se află un stejar la „Cantonul lui Polixenie". Tot din judeţul Olt menţionăm stejarul (Quercus robur) de pe şoseaua Crăciunel—Stoicăneşti.75 m. Dintre cei mai semnificativi arbori ocrotiţi pe meleagurile doljene. Ei au diametre cuprinse între 1. în judeţul Mehedinţi. Dolj. jud. pe strada Caracalla.). Izolat. iar înălţimea de peste 21 m. Astfel. Arborele are trunchiul de circa 2 m înălţime şi diametrul la înălţimea pieptului de 89 cm. El are înălţimea de 9 m şi trunchiul scurt. interesant.

În comuna Stejarul (judeţul Gorj) se află un stejar secular, exemplar rămas din codrul ce ocupa o mare suprafaţă şi care a dat şi denumirea actuală a localităţii. În Oltenia s-a găsit în bazinul superior al Gilortului un exemplar de brad alb (Abies alba), în masivul forestier al muntelui Rînca, la cca 1500 m altitudine. Bradul are vîrsta de peste 550 ani şi un diametru de 1,28 m, iar înălţimea de 50,3 m. Acest monument al naturii se află încă în plină vigoare de vegetaţie. În comuna Polovragi, jud. Gorj, se găseşte un castan comestibil secular cu circumferinţa de 7,20 m şi în diametru de 2,30 m, iar vîrsta este evaluată la peste 400 ani. În apropierea de Nereju-—Topeşti, jud. Gorj, se află de asemenea un castan secular ce are circumferinţa de 6,70 m, un diametru de 1,90 m şi vîrsta de peste 500 ani. El produce peste 2000 kg castane comestibile. Potrivit unor cercetări, acest castan din bazinul Tismana ar fi cel mai vechi exemplar din această specie din ţară. În Parcul Poporului din Craiova, vegetează cca 120 exemplare mature din chiparosul de baltă (Taxodium distichum). Aceşti arbori constituie cea mai veche şi spectaculoasă cultură de taxodium existentă în România, în afara fondului forestier naţional, şi reprezintă totodată cea mai apreciată bază seminologică a speciei din spaţiul carpato-balcanic. Dimensiunile medii ale arborilor la vîrsta de 70 ani ating diametrul de 64 cm şi înălţimea de 25 m. În pîlcul amplasat în amonte de debarcader, se remarcă un exemplar maiestuos de taxodium, care constituie recordul dimensional indiscutabil al speciei din România. El prezintă următoarele valori morfometrice: circumferinţa la înălţimea pieptului măsoară 3,85 m, avînd un diametru de 1,23 m, iar înălţimea atinge 29,5 m. În pădurea Reşca din jud. Olt, lîngă Caracal, se găsesc circa 80 de exemplare de taxodium, iar în Parcul oraşului Caracal se găsesc 7 exemplare mari. Este cazul să amintim de asemenea de frasinul monumental (Fraxinus excelsior) din satul Fumureni, comuna Lungeşti, judeţul Vîlcea, în vîrstă de peste 400 ani, cu diametrul de 1,30 m şi înălţimea de peste 30 m. De asemenea, tot un exemplar monumental de frasin se găseşte la Mănăstirea Jiţianu de lîngă Craiova, în vîrstă de peste 300 de ani. În partea de sud a oraşului Caracal se află „Ulmul lui Iancu", care merită să fie ocrotit, iar pe strada Libertăţii, la nr. 35, vegetează un pin negru (Pinus nigra), în vîrstă de peste 150 ani. În Parcul oraşului Caracal găsim 2 exemplare de Ginkgo biloba, iar în pădurea Cobia de lîngă Segarcea (Dolj) şi în Parcul Liceului „Traian" din Drobeta-Turnu Severin se află de asemenea cîteva exemplare din acest minunat şi frumos arbore al pagodelor. Este bine să amintim şi de nucul uriaş (Junglans nigra) din satul Bistrfţoucomuna Costeşti (jud. Vîlcea), cu o înălţime de 30 m şi în vîrstă de peste 400 ani. Fără îndoială că în această parte a ţării mai există arbori seculari, în parte cunoscuţi de oamenii de ştiinţă şi propuşi să fie declaraţi monumente ale naturii şi ocrotiţi. Alţi arbori seculari aşteaptă să fie semnalaţi de aici înainte de iubitori ai naturii şi propuşi pentru ocrotire.

Trasee şi zone de interes turistic în Oltenia
Străbătînd culmile montane dintre Olt şi Dunăre, efortul este răsplătit din plin, indiferent de profesia ori preocupările ce le-ar avea un asemenea drumeţ cutezător. Munţii falnici, cu piscuri semeţe, plaiuri cu flori multicolore în prag de primăvară sau în toiul verii, ţesute cu măiestrie în covoare ce se întind uneori la peste 2 000 m altitudine, păduri seculare cu iz de legendă, peşteri de dimensiuni şi cu frumuseţi rar întîlnite — iată doar cîteva din comorile oferite vizitatorului de lanţul muntos al Olteniei. Adăugînd la peisajul reconfortant al munţilor fauna atît de diversă şi de interesantă, precum şi nenumăratele bogăţii ale substratului, avem o imagine cvasicompletă asupra valorilor inestimabile ale plaiurilor olteneşti, atît de mult căutate de iubitorii naturii. Pentru a înlesni celor care încă nu au luat contact cu această natură generoasă cunoaşterea frumuseţilor ei, vom prezenta cîteva trasee şi zone turistice de mare atracţie, în care nu vom uita să evidenţiem rarităţile floristice şi faunistice întîlnite în cale. Valea Oltului De-a lungul mileniilor, Oltul, în lunga sa călătorie din Munţii Hăşmaşul Mare, unde îşi are izvoarele, a ferăstruit întruna zidul de granit al Carpaţilor Meridionali, croindu-şi pînă la urmă drum prin zona Cîineni— Turnu Roşu, pentru a-şi mîna apoi apele în Dunărea cea bătrînă. În drumul său triumfal, unind localităţi de o parte şi de cealaltă a Carpaţilor, Oltul şi-a creat de-a lungul timpului o albie, o vale frumoasă ce satisface cele mai pretenţioase gusturi pentru frumos. Lupta Oltului cu

Muntele Cozia, de pildă, a dat naştere unui peisaj de o măreţie fără egal. Călător pe aceste meleaguri, Alexandru Vlahuţă le vedea ca „locurile cele mai frumoase şi mai fermecătoare'' pe care le oferă Oltul în lunga sa cale spre Dunăre. Interesul faţă de frumuseţile naturii este întregit de salba staţiunilor balneoclimaterice ce se înşiră de-a lungul văii rîului. Iubitorii trecutului acestor locuri vor găsi, desigur, multe mărturii interesante, deoarece Valea Oltului a înregistrat de-a lungul secolelor multe evenimente de rezonanţă în istoria poporului nostru. La sud de intrarea în trecătoarea Cîineni, străjuieşte de aproape şase veacuri Mănăstirea Cozia, ctitorită în anii 1387—1388 de către domnitorul Mircea cel Bătrîn. De la zidire şi pînă în timpurile moderne, mulţi dintre voievozii Ţării Româneşti au întărit mănăstirea, făcînd donaţii ori odihnindu-se între zidurile acesteia. Situată pe malul drept al Oltului, la 5 km spre nord de Călimăneşti, Mănăstirea Cozia reprezintă cel mai de seamă monument de artă feudală din Oltenia. Denumirea a fost luată după Munţii Coziei, la poalele cărora este aşezată. Mănăstirea a fost pe vremuri un centru de cultură românească, unde şi-a desfăşurat activitatea printre alţii şi mitropolitul Varlăm. Mănătirea Cozia adăposteşte mormîntul marelui ctitor al ei, Mircea cel Bătrîn, trupul fiind depus într-un sarcofag de piatră. În dreptul mănăstirii, peste şosea, se află Bolniţa, monument istoric, zidită între anii 1542 şi 1543. În lungul Văii Oltului dintre Munţii Căpăţînii şi cei ai Coziei, pe malul drept al rîului, la altitudinea de 200 m, se află staţiunea balneoclimaterică Călimăneşti— Căciulata, care prin vilele şi sanatoriile moderne, prin frumoasele ei grădini şi parcuri, prin animaţia cotidiană din cursul verii se armonizează în chip fericit cu peisajul sălbatic ce ni-l oferă stînca mereu întunecată a Muntelui Cozia, ce se ridică brusc din apele învolburate ale Oltului. Pădurile bogate, greu accesibile din Munţii Căpăţînii, ce-i dau parcă înconjur, conferă un plus de pitoresc acestei căutate staţiuni. Călimăneştii, denumiţi de marele istoric Nicolae Iorga ,,Sinaia Vîlcii", constituie, fără îndoială, atît prin diversitatea factorilor de cură, ca şi prin peisajul încărcat de farmec, perla staţiunilor de pe Valea Oltului. Climatul staţiunii oferă condiţii prielnice tratamentului balnear complex în tot timpul anului. Numărul mare de izvoare, calităţile curative ale apelor acestora, puse în valoare mai cu seamă în anii construcţiei socialiste, atrag mii şi mii de vizitatori, suferinzi sau în postura de simpli turişti. Renumele apelor minerale de la Călimăneşti datează de secole. Matei Basarab, domnitorul Ţării Româneşti, le-a folosit ca ape tămăduitoare, iar Napoleon al III-lea îşi procura apă îmbuteliată de la Căciulata, transportată cu diligenţa. Dovezile arheologice atestă existenţa unei aşezări pe aceste locuri încă din epoca statului dac. După cucerirea Daciei, romanii au construit la Bivolari şi Jimbolia, în perimetrul actual ai oraşului, două castre şi băi termale. În staţiune, vegetaţia este mult artificializată prin parcuri în care apar numeroşi arbori şi arbuşti decorativi, plante de mozaic şi plante ierboase decorative anuale şi perene, aşa cum se întîlnesc frecvent în marile centre urbanistice ale ţării. De o parte şi de alta a şoselei care duce la Sibiu (E 15 A), la altitudini mai mici, se întîlnesc păduri de gorun (Quercus petraea, Q. polycarpa), după care urmează pădurile de fag (Fagus silvatica), apoi pădurile de fag în amestec cu brad (Abies alba) şi pădurile de fag, brad şi molid (Picea abies). Situat în apropierea Călimăneştilor, masivul Cozia reprezintă o zonă foarte solicitată de turiştii care vin aici sau în staţiunile de pe Valea Oltului, uşor accesibile pentru toate categoriile de drumeţi. Municipiul Rîmnicu Vîlcea este aşezat pe una dintre principalele artere internaţoinale care leagă Europa centrală de Balcani (E 15 A). Prima atestare documentară despre Rîmnic datează de la 20 mai 1388, iar prima menţiune documentară despre localitate ca oraş este cea din 4 septembrie 1389, cînd Mircea cel Bătrîn menţionează: „...în oraşul domniei mele numit Rîmnic". Pe lîngă rolul comercial pe care l-a jucat în decursul existenţei sale, din secolul al XVII-lea, oraşul începe să devină şi un centru cultural. Locul important pe care îl ocupă Rîmnicu Vîlcea în dezvoltarea culturală este confirmat de numărul mare de tipărituri apărute şi prin activitatea prodigioasă a celor două secţii ale muzeului judeţean: istorie şi artă. Începînd cu anul 1948, industria municipiului se dezvoltă necontenit. Cea mai mare realizare o reprezintă Uzina de sodă, fabricile de piele şi încălţăminte, combinatul pentru industrializarea lemnului şi întreprinderea de foraj. Valea Lotrului

De la gura Lotrului, şoseaua spre Voineasa (DN 7 A) se orienteză spre vest şi intră pe teritoriul oraşului Brezoi. Valea Lotrului poartă denumirea vechilor haiduci de codru, numiţi „lotri", iar localităţile care au luat naştere poartă numele unor localnici, cum au fost: Breazu— Brezoi, Mălai—Mălaia, Pascu— Păscoaia, Ciungu—Ciun-getu etc. Satele de pe valea Lotrului au fost sate de moşneni, care s-au ocupat cu agricultura, negoţul şi păstoritul, iar din secolul al XIX-lea au trecut la exploatarea lemnului. În trecut locuitorii acestor meleaguri colindau ţara cu produsele obţinute din prelucrarea lemnului pentru a-şi putea procura în schimb produse agricole. În zilele noastre, aceştia au devenit harnici constructori ai sistemului hidroenergetic Lotru, producîndu-se astfel mutaţii însemnate în profesiunile şi viaţa lor. Continuîndune drumul spre vest, intrăm în lunca Lotrului şi ajungem în satul Valea lui Stan, de unde se exploatau în trecut minereuri neferoase. La Brădişor se va înălţa un baraj, iar lacul de acumulare va avea 33 milioane mc apă. În continuare, spre vest se ajunge la Mălaia, o aşezare mare şi cu gospodării frumoase. Aici se ridică barajul hidrocentralei Mălaia. Lacul unde se va acumula apa în faţa barajului va avea cca 2,1 milioane mc. Apele Lotrului ies la zi, după ce au intrat în galeria de aducţiune de la Vidra, tocmai aici la Mălaia, după un drum subteran de peste 20 km. Urmărind şoseaua construită se ajunge apoi la Ciungetu, pe Valea Lotriţei. Aici se află o impresionantă hidrocentrală. Localitatea Ciungetu este aşezată la 600 m altitudine şi constituie un centru turistic în devenire. Comuna Voineasa este aşezată la 675—750 m altitudine, de-a lungul şoselei, ocupînd părţile joase ale depresiunii. Este un sat de moşneni amintit documentar din anul 1520. De la Voineasa în amonte, drumul se îngustează şi după 11 km ajunge la Cataracte, locul unde apa Lotrului saltă pe nişte praguri născute datorită structurii rocilor. La peste 1200 m altitudine, se înalţă barajul a cărui cotă atinge 115 m, iar în spatele lui s-au adunat apele lacului Vidra, lung de 15 km şi cu o suprafaţă de 105 km-. Pe malurile lacului s-au ridicat deja primele vile ale viitoarei staţiuni climaterice Vidra. De la Vidra şoseaua se îndreaptă, de-a lungul lacului de acumulare, spre cabana „Obîrşia Lotrului", la 1 400 m altitudine. Aici ia naştere Lotrul, din unirea pîrîului Cîlcescu, care izvorăşte din lacul Cîlcescu, cu pîrîul Provăţ, care îşi trage izvoarele de sub vîrful Tărtărău (1777 m). Valea Oltului de la Rîmnicu Vîlcea la Drăgăşani Pornind spre sud de la Rm. Vîlcea, şoseaua (DN-6) trece aproape de Combinatul chimic de produse sodice Govora, apoi pe lîngă aşezarea romană „Buridava", puternic centru etnogenetic al poporului român. Astăzi aici este un mare punct de preparare a fructelor şi legumelor pentru fabrica de conserve de la Rîureni. În continuare, atrage atenţia cîmpul de sonde de la Tătărani şi mai jos sondele de la Băbeni. In lunca Oltului se văd balastiere ce furnizează materiale de construcţii necesare şantierelor din zonă şi din ţară. Oraşul Drăgăşani este aşezat pe terasele inferioare ale-Oltului, fiind dominat de dealul Oltului la nord-vest. Localitatea are o existenţă străveche, cunoscută sub numele de,,Rusidava" în timpul romanilor, care au găsit aici întinse plantaţii de viţă de vie. Calitatea vinurilor de Drăgăşani este consemnată şi în numeroase cărţi ale unor străini care neau vizitat ţara. La sfîrşitul secolului al XIX-lea, ca urmare a dezvoltării viticulturii, ia fiinţă la Drăgăşani Staţiunea experimentală viticolă, printre primele de acest gen din ţară. Astăzi vechile vii sînt înlocuite cu noi soiuri nobile, mai productive şi de calitate superioară. Rîmnicu Vîlcea — Băile Olăneşti Pornind spre vest din Rîmnicu Vîlcea, drumul DN-64 A, după ce străbate localităţile Vlădeşti şi Păpuşeşti— Măglaşi, ai cărui locuitori în trecut se ocupau cu ridicatul sării la suprafaţă din minele de sare de la Ocnele Mari,, ajunge la Băile Olăneşti (km 21). Staţiunea este situată în cadrul depresiunii Olăneşti— Cheia, fiind dominată de înălţimi ce urcă la peste 1 800 m altitudine la nord şi unde se află una din cele mai mari şi frumoase rezervaţii de tisă (Taxus baceata) din ţară. Prima menţiune documentară despre Băile Olăneşti o întîlnim în 1527. În anul 1873, la expoziţia apelor minerale de la Viena, buteliile cu eticheta „Olăneşti" au cucerit Medalia de aur. După 1948, s-au modernizat instalaţiile pentru băile-minerale, s-au construit peste 20 de blocuri şi vile şi s-au creat noi spaţii verzi şi de agrement. În staţiunea Olăneşti se exploatează izvoare minerale cu ape sulfuroase, clorurate, iodurate,

Drumul spre Ocnele Mari străbate locuri pitoreşti de o reală frumuseţe. situată la km 8. este plin de pitoresc şi constituie artera principală de comunicaţie între localităţile subcarpatice dintre Rîmnicu Vîlcea şi Tg. De numele acestei zone se leagă o parte din evenimentele desfăşurate în anul 1848. Drumul. cloruro-sodice. Jiu Acest drum (DN-67) constituie unul din cele mai interesante trasee. puternic concentrate şi atermale. În drum spre Horezu. care străbate o succesiune de dealuri subcarpatice şi depresiuni. aceasta constituind cea mai importantă materie primă a întreprinderii. specii ocrotite de lege. acestea fiind doar cîteva din cele peste 450 specii floristice existente în zonă. calcice şi magneziene. trecem pe lîngă Complexul muzeistic „Gheorghe Magheru". Climatul staţiunii este propice tratamentului balnear. Jiu. şopîrla de ziduri (Lacerta muralis) şi multe alte specii de animale.bromurate şi sodice. se trece prin comuna Buneşti. prin care se introduce în zăcămînt apă caldă sub presiune şi astfel sarea este condusă prin saleducte la Uzina de sodă Rîmnicu Vîlcea. arta meşteşugarilor olari din Horezu dă noi străluciri acestor locuri.A. monument al naturii. Aici vegetează în condiţii bune tisa (Taxus baccata) şi floarea de colţ (Leontopodium alpinum). Ea capătă o puternică dezvoltare în secolul XVIII. studiind şi efectele terapeutice ale apelor minerale. Ocnele Mari sînt în prezent o renumită staţiune balneară amenajată în locul unde în anul 1812 s-a prăbuşit o ocnă. Parcul şi pădurea din imediata apropiere oferă vizitatorilor posibilitatea unor plimbări agreabile şi uşoare. apoi brusturele negru (Symphytum cordatum). la Ocnele Mari sarea se exploatează cu ajutorul sondelor. acest aşezămînt a jucat un rol important în dezvoltarea culturii noastre. săpate de apa cu acelaşi nume. Localitatea Ocnele Mari. organizarea „Sărbătorii căpşunului". îşi deapănă firul existenţei sale din timpuri străvechi. umbrite de livezile roditoare ale I. Doctorul N. Între anii 1836—1837 este adus la Ocnele Mari specialistul Kofegi Boşa. Exploatarea sării din această zonă datează din vremea dacilor şi continuă şi în timpul romanilor. constituţiunea în Oltenia". complexul monahal de la Bistriţa a avut un rol cultural deosebit de important. Se întîlnesc aici pasărea denumită fluturaşul de stîncă (Tichodroma muraria). Apele minerale sînt cloruro-sodice de mare concentraţie şi îşi datorează mineralizarea procesului de spălare a masivului de sare prin acumularea apei de infiltraţie în golurile vechilor mine de sare exploatate în formă de clopot. Izvoarele minerale din staţiunea Govora au fost descoperite întîmplător. Cultura căpşunului cunoaşte în Buneşti o dezvoltare ascendentă. Apa acestor izvoare se foloseşte în stare naturală. Aici cronicarul Mihail Moxa va serie prima istorie universală intitulată De la începutul lumii dentîi pînă la 1489. Rîmnicu Vîlcea. Dar Cheile Bistriţei vîlcene prezintă o deosebită importanţă ştiinţifică. Aici şi-a amplasat tabăra generalul Gh. În continuarea drumului. Apele minerale folosite în cura internă sînt ape care provin din forare şi sînt iodurate. folosindu-se 22 izvoare naturale şi 5 sonde. În incinta complexului mănăstiresc poate fi vizitată şi colecţia de obiecte religioase şi locul unde se afla tiparniţa din timpul lui Matei Basarab. sau sub formă de băi calde în diferite maladii reumatismale. Po-pescu-Zorileanu organizează aici primul stabiliment de băi minerale. ce a fost ridicată de de boierii Craioveşti în anii 1491—1492. Rîmnicu Vîlcea — Horezu — Tg. element endemic Carpaţilor. Şi fauna este destul de interesantă. Alături de monumente ridicate în secolele trecute. Magheru. Rîmnicu Vîlcea — Ocnele Mari După ce ieşim din municipiul Rîmnicu Vîlcea prin partea de sud (DN-67) şi după ce depăşim localitatea Traian. În apropierea mănăstirii se găsesc Cheile Bistriţei vîlcene. Aici se află complexul monahal al Mănăstirii Govora. cînd aici se tipăreşte Pravila de la Govora. se desprinde spre nord un traseu urcînd la Mănăstirea Bistriţa. care a fost sfătuit de Nicolae Bălcescu să menţină „cu armele. Momentul culminant al activităţii tipografice îl constituie anul 1640. care reuşeşte să modernizeze mijloacele de exploatare a sării.S. În timpul domniei lui Matei Basarab. În cursul istoriei. Staţiunea Govora este atestată documentar în anul 1485. în jurul anului 1860. în luna mai. prin aducerea unei tipografii. fapt care prilejuieşte. Prima carte ieşită din teascurile de aici datează din anul 1637 (Psaltirea slavonească). Începînd cu anul 1959. în care frumuseţile naturaile îşi dau mîna cu tradiţiile istorice şi folclorice. . bromurate.

Izvoarele minerale sărate şi nămolul de la Săcelu au un mare efect terapeutic. La cca 3 km de Baia de Fier. într-un cadru natural minunat. Cheile Olteţului „trec" pe lîngă peştera Polovragi şi după circa 3 km de mers se ajunge la cabana forestieră din Luncile Olteţului. Aici se află un mic muzeu care cuprinde „Sala gărzilor'' şi „Sala consiliului" şi apoi locuinţe propriu-zise. se află comuna Polovragi. În apropiere de Novaci. în apropierea cabanei forestiere Urlieşul. Novaci — Obîrşia Lotrului O interesantă excursie ne oferă parcurgerea şoselei transcarpatice (DN 67 C). Climatul dulce de aici. cunoscute în Oltenia numai aici şi în Cheile Sohodolului. în cheile rîului Galben. fier. la locul de ieşire al Olteţului din chei. magneziu. De la aceste lunci. se află Peştera Muierilor. ambele la fel de rare în ţara noastră. O parte din lucrările lor se află în muzeul cunoscut sub numele de „Culele de la Măldăreşti". se află exploatarea minieră de grafit de la Baia de Fier. Aici se pot admira frumoasele costume gorjeneşti şi vîlcene de la Novaci. Aici drumul forestier se înfundă. pasăre monument al naturii. La poalele muntelui. stronţiu. pe malul Olteţului. aerul curat. Situată în gura Cheilor Galbenului.Urcînd muntele Arnota. care sînt cunoscute încă din vechime şi folosite de către romani. În Cheile Olteţului se întîlneşte fluturaşul de stîncă (Tichodroma muraria). Horezu este astăzi un oraş cu profil comercial. Drumul urcă pînă la km 19. Ţinutul Horezului reţine atenţia turiştilor şi pentru valoarea obiectelor de ceramică rezistentă. situată la cea . ne continuăm drumul spre Horezu. La Milostea se află o frumoasă poiană cu narcise (Narcisus angustifolius). toate monumente istorice. dar mai ales proprietăţile terapeutice ale apelor şi nămolului de la Săcelu au determinat pe mulţi să numească această mică staţiune „Techirghiolul Olteniei". care a ieşit din vestitele şi pitoreştile sale chei ceva mai liniştit. care urmăreşte cursul rîului. în calcarele mezozoice de pe versantul sudic al Căpăţînii. ciobanii de pe o rază de 30 km coboară din munţi. la cca 600 m altitudine. Polovragi etc. Din drumul naţional 67 spre sud se desprinde şoseaua ce duce la Tîrgu Cărbuneşti. comuna Baia de Fier (360 m altitudine) este o aşezare rurală în continuă înflorire ce se dezvoltă vertiginos datorită bogatelor zăcăminte de grafit de pe Muntele Cătălinu. se află păduri încheiate de fag. Pe acest drum se găsesc Băile de la Săcelu. renumită prin nedeia ce se ţine cu regularitate în fiecare an la 20 iulie. Peştera prezintă importanţă şi sub raport paleoistoric datorită descoperirii a numeroase vestigii şi resturi de faună fosilă din paleoliticul mijlociu. construită de Constantin Brîncoveanu după bătălia de la Zărneşti (1690). În anul 1821 mănăstirea devine unul din punctele strategice ale pandurilor conduşi de Tudor Vladimirescu. Baia de Fier. singura cu acest profil din ţară. la cca 7 km. una dintre primele ctitorii ale lui Matei Basarab. pe valea rîului Galben. cu „locatarii" ei cei mai frecvenţi. litiu. Călimăneşti etc. Stabil. Către nord se desprinde drumul care urcă spre Mănăstirea Horezu. Urcînd dealul Rugetului. se află Mănăstirea Arnota. drumul naţional se îndreaptă spre comuna Slătioara. stînd alături de cele din staţiunile Govora. Olăneşti. şi lăstunul de stîncă (Apus melba). de o parte şi de alta a şoselei. care aveau aici terme. Mănăstirea Arnota a fost un lăcaş de răspîndire a culturii. de la oi. Pentru această nedeie. bine cunoscuţii lilieci. La intrarea în chei se găseşte Peştera Polovragi. fiind totodată şi loc de trecere al turmelor de oi şi al păstorilor care au păstrat bogate tradiţii meşteşugăreşti în arta lemnului şi a olăritului. Reîntorcîndu-ne la şoseaua naţională. Din Horezu. făcută cu deosebită iscusinţă de vestiţii meşteri olari localnici. şoseaua intră în larga şi frumoasa depresiune Polovragi. declarate pe plan local monumente ale naturii. brom etc. construită între anii 1632 şi 1637. Complexul muzeistic Măldăreşti este format din două cule şi o biserică. Prima analiză a apelor minerale de la Săcelu a fost făcută în anul 1896 de către chimistul C. clădită de Olteţ şi afluenţii săi. un interesant monument al naturii. Aici se află satul Măgura Slătioarei cu frumoasele sale şiroiri şi piramide de pămînt. Spre nord se bifurcă din drumul naţional o şosea ce duce spre Mănăstirea Polovragi. care a constatat că apele a trei izvoare (din 40 cîte are Săcelu) conţin în cantităţi mari iod. sodiu.

De la cabana „Rînca" se dezvăluie drumeţului privelişti montane de o rară frumuseţe în toate direcţiile. La extremitatea Căii Eroilor se află monumentele brâncuşiene. se înalţă Mausoleul Ecaterinei Teodoroiu. de unde începe pădurea de brad. în special porcine. dintre care lacul Cîlcescu (1 925 m) este cel mai mare (3. unde se pot admira numeroase construcţii specifice arhitecturii populare din judeţ (case. un drum lateral duce spre dreapta în satul Curtişoara. amenajată din anul 1856 pe malul Jiului. situată la peste 1 500 m altitudine. la stînga vîrful Mohoru (2 335 m) şi muntele Setea Mare (2 356 m). Se trece pe lîngă Muntele Cerbu (cca 1 400 m). Combinatul de materiale de construcţie.Jiul" într-o poruncă dată Mănăstirii Tismana de către Mircea cel Bătrîn. La extremitatea celalaltă a Căii Eroilor. Municipiul Tîrgu Jiu a cunoscut în ultimele decenii o puternică dezvoltare industrială. pe valea Jiului. în oraşul Sebeş. construit la sfîrşitul secolului trecut. ducînd pînă la Şugag şi făcînd astfel legătura dintre Oltenia şi Transilvania. Municipiul Tîrgu Jiu nu este prea mare ca întindere. pe un drum forestier. localitatea apare în documente în calitatea sa de „tîrg". Sălbăticia locurilor a fost oarecum „îmblînzită" de şoseaua şi calea ferată ce merg alături de . pornind spre nord (DN 66). se află Muzeul judeţean. Oraşul este menţionat pentru prima dată în anul 1406 sub denumirea de. De-a lungul Jiului. din şoseaua naţională. se afla a treia importantă operă din oraş a marelui sculptor român. în prim-plan conturîndu-se culmi ale masivului Parîng: muntele şi vîrful Păpuşa (2 135 m). în apropierea statuii lui Tudor Vladimirescu. tot aici se află şi liceul ce poartă numele marelui conducător al revoluţeii din 1821. ajunge în municipiul Tîrgu Jiu. aici se făcea un intens comerţ cu animale. monument istoric şi în care este amenajată o secţie etnografică a Muzeului judeţean Gorj. În mijlocul Pieţei Victoriei. reorganizat în 1979—1980. oferind pe parcursul ei originale şi spectaculoase privelişti. Jiu se poate ajunge în Defileul Jiului. În centrul oraşului. mai cu seamă ale poienilor şi golurilor alpine. porţi etc). care are două secţii: de istorie şi de etnografie. De la Dengheru. Pe pajiştea din apropierea culei este organizat „satul gorjan". se ajunge la cabana „Rînca". „Coloana Infinitului". bogate în vestigii şi în obiecte ce vorbesc de strămoşii şi realizările oamenilor acestor locuri de-a lungul secolelor. Şoseaua are o lungime de 108 km. venind de la Bucureşti în fruntea unei cete de arnăuţi. după numai 10 km de la Tîrgu Jiu. drumul trece prin Valea Sadului. pasul Urdele şi muntele Dengheru (2 082 m) unde şoseaua atinge cea mai mare înălţime (cca 2 000 m).12 ha). iar pe valea Frumoasei. Constantin Brancuşi a făurit ansamblul sculptural „Masa Tăcerii" şi „Poarta Sărutului". Din Tg. după ce străbate localităţi pitoreşti vîlcene şi gorjene. Din comuna Bumbeşti—Jiu. la aproximativ 2 km.33 m. Între anii 1894 şi 1900 a existat aici o vie mişcare culturală şi artistică.. unde se află „Cula Curtişoara". prin vîrful Ştefanu. Aici. în grădina publică a oraşului. Tudor Vladimirescu ajunge la Tîrgu Jiu. revistă pentru literatură şi ştiinţă. Tot în secolul al XV-lea. urmînd în continuare pe valea Sebeşului. În continuare. care se trimiteau în Transilvania prin pasul Vîlcan. în perioada 1937—1938. Prin marginea de est a oraşului (DN-66). De aici se intră în Defileul Jiului. iar în depărtare se înalţă falnic cel mai înalt vîrf al masivului. se poate ajunge pe dealul Ciocîrlău. unde găseşte elemente favorabile marilor planuri cu care se va îndrepta spre cîmpia Padeşului. gingaşele narcise (Narcissus angustijolius). In zonă se află frumoase lacuri glaciare (28). Parîngul Mare (2 518 m). Cu secole în urmă. unde se află o splendidă poiană în care înfloresc în luna mai. La Tîrgu Jiu se aduceau şi se desfăceau mărfuri din Braşov sau din centre comerciale de peste hotare (Lipsea). După 18 km de la Novaci. se poate ajunge la cabana „Obîrşia Lotrului".mai mare altitudine din ţară. ridicat în anul 1935 în memoria eroinei de la Jiu. care străbate masivul Parîng şi leagă oraşul Novaci de Sebeş. Statuia lui Tudor "Vladimirescu este situată în faţa Casei pionierilor şi a liceului. înaltă de 29. în timpul domniei lui Dan al II-lea (1429). Şoseaua taie păduri de stejar şi apoi de fag. dar oferă numeroase puncte de atracţie pentru turişti. la Petroşani. La 21 ianuarie 1821. Fabrica de produse refractare. biserici din lemn. de unde. Valea Jiului Şoseaua naţională modernizată (DN 67) din direcţia Rîmnicu Vîlcea. de ţigarete etc. ce traversează oraşul în partea sa nord-vestică. În această perioadă sau pus bazele Muzeului de istorie al Gorjului şi s-a editat „Jiul". se află „Digul Jiului''. cu interesantele circuri glaciare. Aici s-a construit Combinatul pentru industrializarea lemnului.

Itinerarul ne oferă prilejul să contemplăm una din gloriile trecutului la Padeş. vom folosi denumirea încetăţenită pentru această porţiune de Sohodol. cînd mai îngustă. cînd mai largă. unii după alţii. extinzîndu-şi arealul spre nord. văilor adînci. Pe stîncile din chei se întîlnesc tufişuri de liliac (Syringu vulgaris). Tudor Vladimirescu. Valea Sohodolului este însoţită de ambele părţi de păduri de fag. spre admiraţia călătorului. Numeroase poduri.Ziduri înalte de piatră. o specie care a venit din Peninsula Balcanică. în diferite tonuri de verde. în care găsim unele specii de lilieci în populaţii medii ca indivizi. Tîrgu Jiu — Tismana Astăzi. despărţind aceste două masive ale Olteniei de nord şi creînd. cu numeroase fenomene carstice. Valea Dunării sau Valea Motrului. O excursie pe Piatra Broştenilor se poate organiza din Valea Tismanei sau urcînd pe Valea Bistricioarei şi coborînd pe Valea Bistriţei. Şi aici. In general. Aici se întîlnesc minunatele fenomene carstice. podeţe şi viaducte din fier şi beton sînt suspendate peste rîu. Tot în defileu se află şi Mănăstirea Lainici. ajungînd în ţara noastră pînă la Cheile Turzii. pentru a scăpa de urmărirea turcilor împotriva cărora luptase în războiul ruso-turc din 1806—1812. Jiul şi-a săpat de milenii albia. La Mănăstirea Lainici s-a ascuns. iar în altele sub numele de Sohodol. In acest loc din Carpaţii româneşti. cursul superior este numit de localnici Sohodol. munţii ce se înşiruie ca nişte piramide. De aici pornesc poteci spre culmea principală a Parîngului şi spre pasul Vîlcan. care curge vijelios la vale. În Cheile Sohodolului a început să cuibărească în ultima vreme lăstunul de stîncă (Apus melba). alături de care întîlnim numeroase plante ierboase şi lemnoase. Din acest motiv în unele hărţi figurează sub numele de Jaleş. care a căzut eroic aici. De la Petroşani.albia rîului. să vizităm o serie de aşezări. ce îmbracă aici cu haina lor. defileul. sub conducerea sa. În defileu creşte o floră care cuprinde variate specii de plante. li se spune „sohodoluri". pentru apărarea defileului împotriva atacului armatelor germane.. spre nord. Străbătînd masive calcaroase. pantele Parîngului şi Vîlcanului. De o parte şi de alta se înşiruie pînă la Lainici numeroase creste de munţi purtînd denumiri locale. Nu mai puţin de 39 tunele ascund în creasta muntelui calea ferată. iar rîul a primit şi numele de. în acest colţ de ţară. Nu departe de Broşteni. mult pomenită în creaţiile folclorice ale gorjenilor. afluent al Tismanei. zidurile măreţe ale Tismanei. Un interes deosebit prezintă vegetaţia din chei. valea Bistriţei pătrunde în imensitatea pădurilor de fag. care se află la nord de comuna Runcu. operă a naturii înfrumuseţată de mîna omului prin realizarea şoselei şi a căii ferate. nu însă aşa de frecvent ca pe Valea Cernei. Piatra Broştenilor se înalţă ca o cetate medievală deasupra făgetelor. amintind de bătălia desfăşurată de trupele române în anul 1916. acest rîu a săpat în munţii Vîlcanului o vale adîncă cu maluri stîncoase. Pitorescul peisajului este completat de susurul apei. Aici se poate ajunge venind de la Oslea sau urcînd pe valea Bistriţei. ce par modeste la prima vedere. ce desenează turnuri mari şi porţi ferecate şi să umblăm astfel prin locurile copilăriei lui Brancuşi. pe o distanţă de cca 30 km. în unele perioade fără apă. dar care se integrează tot mai mult în activitatea noilor deveniri ale vremurilor de azi. Pîrîul Sohodol a săpat aici cîteva peşteri. Jiu. ornamentate cu motive tradiţionale. ca brîia (Athamanta hungarica). la contactul dintre munţi şi dealuri. Natura a săpat în calcar numeroase galerii împodobite cu draperii albe de ţurţuri. Tot aici cuibăresc şi cele două specii de presuri foarte rare în ţară: presura bărboasă (Emberiza cirlus) şi presura de stîncă (Emberiza da). iar cel inferior Jaleş. par în unele cotituri ale curgerii Jiului că vor să se împreune pentru a ţine calea trecătorului. serratifolia) şi mixandră sălbatică (Erysimum comatum). datorită şoselelor modernizate (DN 67) acest traseu se parcurge uşor. La vest de oraşul Tg. urechea ursului (Primula auricularia ssp. Casele din piatră.Sohodol''. în pădurea Ţopeştilor. Mai sus de gara Meri se află monumentul ridicat în anul 1927 în memoria generalului Dragalina. trece apa Jaleşului. poziţia geografică care-i conferă un climat .. stalagmitele şi stalactitele. unde se găsesc mari rarităţi floristice. În valea Sohodului se mai întîlneşte şi vipera cu corn (Vipera ammodytes). se află Peştera „Gura Plaiului". Comuna Tismana se află la poalele Vîlcanului şi Oslei. îmbrăcat în haine călugăreşti. care depăşesc în unele locuri 250 m. care dispare şi apare succesiv. şi de cromatica pădurilor seculare. ca urmare a faptului că pe iubitorii naturii îi interesează mai ales minunatele sale chei. atrăgînd atenţia de la mari depărtări. în 1817.

Tudor a citit Proclamaţia în faţa pandurilor şi plăieşilor chemaţi sub steagul răscoalei. În ziua de 22 ianuarie 1821. avînd ca ornamentaţie motive vegetale precum şi două tetrapode. Monumentul a fost înălţat în 1921. De la Cloşani se poate organiza o excursie instructivă de o zi pe Piatra Cloşanilor. unde se află un muzeu etnografic. sau Grosera. De la Tismana se poate continua drumul spre Apa Neagră. nod rutier şi centru forestier situat în partea de sus a Cîmpiei Padeşului. Deasupra satului Cloşani. înşirate pe terasa Gilortului. Intrînd pe Valea Motrului. Din satul Bibeşti putem merge folosind o deviere la stînga pe o distanţă de 7 km. La gloria trecutului Mănăstirii Tismana se adaugă şi rolul pe care aceasta l-a avut în prima parte a secolului al XIX-lea. Dintre unităţile economice care funcţionează aici. una din cele mai frumoase din Europa. Amatorii de elemente floristice mediteraneene nu vor trece prin aceste locuri fără să viziteze pădurea seculară de castani (Castanea sativa) dintre Tismana şi Pocruia. care cresc pe aceste meleaguri. oraş în plină dezvoltare industrială. După popasul de la Tîrgu Cărbuneşti. se ajunge în satul Cloşani al comunei Padeş. Tismana este un important centru turistic datorită atît celebrei mănăstiri din apropiere. de obicei de vite. Menţiunea de tîrg în denumirea localităţii se explică prin faptul că aici se organiza periodic un tîrg. ambele din lemn de stejar suflat cu aur. unde se vizitează casa lui Tudor Vladimirescu. Mănăstirea Tismana are la origine o biserică din lemn de tisă. iar de aici drumul continuă pe ruta DN 67 B pînă la Tîrgu Cărbuneşti. la 12 km de la Apa Neagră. un interesant monument al naturii. În continuare se trece prin localităţile Petreşti. În interiorul bisericii atrag atenţia catapeteasma (1766) şi un iconostas (1742). În apropiere de Apa Neagră se află satul Padeş. . în mijlocul unui platou întărit cu metereze. pe Valea Gilortului. puţin cunoscut la noi. în sus. plante ocrotite prin lege în ţara noastră. în timpul mişcării revoluţionare conduse de Tudor Vladimirescu. în ianuaire 1821. Ultima porţiune a Văii Gilortului cuprinde comuna Grosera cu interesanta sa culă bisericească şi apoi se ajunge la Ţînţăreni (DN-66). ne întoarcem la Bibeşti şi în continuare se trece prin localitatea Aninoasa. care se mîndreşte cu o frumoasă culă bisericească. construită în anii 1364—1373. aici aflîndu-se întreprinderea de transformatoare şi motoare electrice. situat pe terasa înaltă formată de confluenţa Gilortului cu Blahniţa. pentru a cunoaşte un interesant obiectiv turistic: casa memorială în care s-a născut Tudor Vladimirescu în anul 1780. menţionăm fabrica de cărămizi refractare. se află Peştera Cloşani. În trecut prin aceste locuri existau arborete de tisă. O excursie interesantă se poate face şi pe valea Tismanei. Doiceşti şi Bi-beşti. Musculeşti. După tradiţie. în oraşul Tîrgu Cărbuneşti şi în localităţi ca Vladimiri. cu ocazia împlinirii a 100 de ani de la izbucnirea mişcării revoluţionare conduse de Tudor Vladimirescu pe locul la care. în comuna Vladimiri. Tudor a ocupat-o y lăsînd aici o garnizoană de 60 de panduri. În primul rînd amintim bulbucii de munte (Trollius europaeus) şi sîngele voinicului (Nigritella nigra). spre muntele Oslea-izvoarele Cernei—Băile Herculane. un interesant monument al naturii. cît şi posibilităţilor de excursii în împrejurimi. întreprinderea de exploatare forestieră etc. Tîrgu Jiu — Tîrgu Cărbuneşti — Filiaşi Acest traseu ne conduce. Din municipiul Tîrgu Jiu se merge pe DN 67 prin comuna Scoarţa. se poate organiza o excursie de 2—3 zile de la Tismana. prin strădania călugărului Nicodin. se trece Gilortul şi. După ce am vizitat locurile copilăriei lui Tudor Vladimirescu.colinar submontan reconfortant (datorită influenţei submediteraneene) dau comunei caracterul unei staţiuni climaterice. După circa 7 km se ajunge la Filiaşi (jud. trecem prin comuna Bărbăteşti. Dolj). Biserica actuală datează din 1541—1542. continuînd traseul nostru. Biserica mănăstirii este frumos şi bogat pictată în interior în stil bizantin. comună în care se desfăşoară unul din cele mai mari tîrguri de vite din Oltenia. se află monumentul de la Padeş. Pentru a ajunge pe Muntele Oslea. împodobită cu frumoase păduri de fag. Cu timpul au început să se înfiripe şi unele unităţi ale industriei materialelor de construcţie (cărămizi) şi ale industriei alimentare. Nu putem încheia prezentarea acestui frumos munte fără a cita rarităţile floristice. Acest munte are înălţimea de 1 945 m şi o vegetaţie specific alpină. unde.

castanul comestibil (Castanea sativa). se recomandă ca o aşezare umană multiseculară. continuîndu-ne călătoria pe drumul ce însoţeşte Valea Brebenei. Craiova de azi constituie un exemplu de dezvoltare rodnică. cît şi de peste hotare. pe o lungime de peste 20 km. O excursie pe Valea Cernei satisface cel mai exigent iubitor al naturii. Dintre acestea amintim: nucul (Juglans nigra). Sectorul Orşova — Turnu Severin. se bucură de o deosebită atracţie în rîndul turiştilor atît din ţară. Alexandru Borza. O menţiune specială merită prezenţa smochinului (Ficus carica). acoperit în mare parte de liliac. cunoscută în lume numai în acest loc. vom observa de o parte şi de alta a căii păduri de fag şi de gorun. şi Peştera lui Epuran. pe_o suprafaţă de peste 2 ha. cu păduri formate din aproape toate speciile de stejar existente în ţara noastră. Pădurile din împrejurimile oraşului sînt în majoritate de fag (Fagus sylvatica) şi de gorun (Quercus petraea). ajungem în comuna Cireşu. Topolniţa. la 1 iunie 1475. Dunăre şi Olt. Ea se află pe coastele stîncoase mai înalte între Vîrciorova şi Gura Văii. Dunărea între Orşova şi Drobeta-Turnu Severin Impresionanta luptă milenară dusă de către bătrînul Danubiu cu îndărătnicia munţilor s-a soldat cu formarea unui defileu cunoscut în toată Europa pentru măreţia sa. considerînd această porţiune un adevărat „Eldorado botanic". ţinut străvechi. se poate ajunge în Valea Cernei. Într-adevăr condiţiile climatice de aici permit dezvoltarea unor specii sudice. liliacul (Syringa vulgaris). Foarte interesantă este umbelifera Prangos carinata. este cunoscut atît pentru frumuseţea sa peisagistică. precizînd că în trecut ele au fost şi mai întinse. străveche aşezare în care mineritul s-a aflat la loc de cinste secole de-a rîndul. pe care s-a construit o şosea forestieră ce în final va lega oraşul Petroşani de Băile Herculane. acelaşi autor observa existenţa unor specii cunoscute de el din ţinuturile calde. avem posibilitatea să facem cunoştinţă cu o mare raritate floristică a ţării. pe „Dealul cu zgură". cît şi pentru bogăţia floristică şi faunistică. pe o suprafaţă de circa 300 ha. vatră străbună de formare şi continuitate a poporului român pe aceste meleaguri. Vorbind despre vegetaţie. în teritoriul cuprins între Carpaţi. întîlnim pe o parte văi şi coline. cît şi lacul de acumulare ce la Orşova formează o adevărată „mare"'. cu frumoasele vile şi poziţia sa geografică în trepte. De la Baia de Aramă.Baia de Aramă — Drobeta-Turnu Severin În apropierea localităţii Apa Neagră. În condiţiile ecologice submediteraneene. pe o potecă de munte. în apropierea căreia se găseşte una dintre cele mai mari peşteri din ţară. Tot aici se întîlneşte şi ghimpele (Ruscus aculeatus). plantă ocrotită prin lege în ţara noastră. situat în centrul Olteniei. care aici creşte subspontan. mojdrean şi corn.. o botează „Riviera Olteniei". rezultanta puternicelor transformări socialiste pe scară naţională ca urmare a politicii clarvăzătoare şi ştiinţifice a partidului . La apus de Obîrşia Oloşani se înalţă „Cornetul cel Mare". Într-adevăr. mojdrean şi corn. liliacul etc. La Obîrşia Cloşani. între Schela Cladovei şi Vîrciorova. se află oraşul Baia de Aramă (DN 67). La circa 7 km sud-vest de Baia de Aramă. Continuînd drumul de la Baia de Aramă spre Drobeta-Turnu Severin. se întind tufărişuri de liliac. Ea este cunoscută pînă în prezent în ţara noastră numai în Dobrogea şi Oltenia. Fără îndoială că de un interes deosebit pentru turişti se bucură atît barajul de pe Dunăre. alunul (Corylus colurna). teiul argintiu (Tilia tomentosa). alături de alunul turcesc (Corylus eolurna). Aici. Noul oraş Orşova. se află cunoscuta pădure de liliac de la Ponoare. denumită Cheilanthes marantae. cu origini adînc încrustate în milenara cetate dacică Pelendava. au fost identificate peste 100 specii rare sau foarte rare pentru flora noastră şi chiar pentru flora globului.Tabula Peutingeriana" în anul 225 şi sub numele actual în documentul lui Basarab Laiotă. Craiova şi împrejurimile sale Municipiul Craiova. Stipulată pentru prima dată ca localitate dacică Pelendava în . care împreună sînt cunoscute sub denumirea de „Complexul hidroenergetic şi de navigaţie Porţile de Fier". De la satul Godeanu. la fel ca în Dobrogea. feriga. Paul de Alep amintea în descrierile sale despre exploatările de cupru de aici care în 1657 se ridicau la 200 000 oca anual. nucml. care o atesta pe timpul domniei sale.

întreprinderea de produse cărbunoase etc. reşedinţa judeţului Olt şi centrul de unde-se desfac. potîrnichea de stîncă (Alectoris graeca). Trebuie menţionată grija edililor Craiovei pentru crearea unor mari şi utile spaţii verzi şi de agrement în jurul oraşului. oferă cîteva ore plăcute. Madona Dudu. care însumează o suprafaţă de 190 979 ha şi 27 comune. a procesului de industrializare în ritm susţinut şi a perfecţionării producţiei materiale şi spirituale. la Scorniceşti s-au desfăşurat în septembrie 1979 festivităţile prilejuite de sărbătorirea a 400 de ani de atestare documentară a comunei. Ilie. Craiova prezintă numeroase şi valoroase monumente de arhitectură. străjuit de cele 4 exemplare de plopi seculari. La Slatina.A. o întreprindere textilă etc. Sf. ca nişte raze. cu secţia de istorie şi etnografie. în prezent municipiul se mîndreşte cu mari unităţi industriale cum sînt: Electroputere. în vederea creşterii bunăstării întregului popor. Dacă între cele două războaie mondiale în Craiova îşi desfăşurau activitatea numai cîteva mari ateliere meşteşugăreşti. iar în apropierea sa se află popasul . Calafatul a devenit un puternic centru industrial. de la cunoaşterea virtuţilor inegalabile ale artei noastre populare. aici construindu-se o fabrică de conserve. ale cărui facultăţi devin în 1966 nucleul Universităţii craiovene. de la peisajul inedit la vestigiile istorice cu valoare de unicat. Consiliul Popular Municipal. fiecare cu specificul său. în timp ce pe malul Dunării. ca şi numeroase obiective turistice: motelul şi lacul „Hanul doctorului". Dumitru. În Calafat se poate vizita Muzeul orăşenesc. cerbul lopătar (Cervus dama) etc. istorice şi ale naturii. iar în ultimii ani s-a construit un frumos motel. Balşul a devenit în zilele noastre un puternic centru industrial. care străbate ţara noastră de la vest spre est. cum ar fi: pădurile de la Bucovăţ şi Leamna. judeţul Olt oferă celor dornici să-şi cunoască ţara de la un capăt la celălalt o mare varietate de atracţii şi puncte de interes. O imagine grăitoare asupra bogatei istorii a acestei părţi de ţară oferă interesantele muzee amenajate în mai toate oraşele judeţului şi de asemenea într-un mare număr de comune. La loc de frunte se cuvine menţionat muzeul din comuna Scorniceşti — localitate unde s-a născut şi a copilărit cel mai iubit fiu al poporului nostru. Lacul „Victoria". tovarăşul Nicolae Ceauşescu. preşedintele republicii.A. Pe această şosea ce traversează judeţul în direcţia V-E. bisericile Sf. precum şi Monumentul Independenţei. port la Dunăre.M. Craiova — Slatina — Scorniceşti Ca un adevărat microunivers turistic. fazanul auriu (Chrysolopus pictus).R. păunul (Pavo cristatus). Slatina. dintre care mai reprezentative se pot cita: Palatul administrativ. de pădurile din marginea cărora căprioarele te privesc mirate sau de micile lacuri amenajate din loc în loc. restaurantul „Debarcader". Fabrica de electrozi siderurgici. precum şi Muzeul de artă. una de zahăr. După cum se ştie. de-a lungul a peste 60 km. secretarul general al partidului. specie ocrotită de lege. tot atît de îmbietoare ca şi minunatele popasuri turistice amplasate la mică distanţă unul de celălalt. organizată cu 8 facultăţi şi care actualmente are peste 10 000 de studenţi. I. întreprinderea textilă. cu scopul de a se creşte şi amenaja cele mai cunoscute elemente ale faunei noastre. vînătorii şi pescuitului. de o parte şi de alta ochiul este încîntat de varietatea peisajului. Parcul Poporului şi Grădina Botanică. În anul 1947 ia fiinţă prima instituţie de învăţămînt superior din Oltenia prin Institutul Agronomic. Universitatea. Combinatul Chimic. întreprinderea de confecţii etc. IUG. de îngemănarea cîmpiei cu dealurile domoale. o fabrică de biosinteze. principalul centru industrial al judeţului.I. printre care: broasca ţestoasă (Testudo hermanni).. În ultimii ani la Craiova s-a construit un nou local pentru Teatrul Naţional şi al Filarmonicii „Oltenia" şi s-a înfiinţat şi un teatru liric. se întretaie şoseaua europeană E 94. Aici s-a amenajat în ultimii ani un parc zoologic în partea nord-estică a oraşului. mai ades prin principalele sale obiective: În treprinderea de osii şi boghiuri. I. În jurul municipiului Craiova a început crearea unei zone urbanistice cu o rază de 35 km. Municipiul Craiova are două mari muzee: Muzeul Olteniei cu 3 secţii: de istorie. toate celelalte drumuri demne de călcat. în prezenţa conducătorului partidului şi statului nostru. amplasat într-o clădire monumentală.nostru pentru dezvoltarea impetuoasă a forţelor de producţie şi repartizarea raţională a acestora pe teritoriul patriei. motelul „Preajba" etc. Oltcit. zona Stehareţ. între Timişoara şi Mangalia. De la Craiova se poate ajunge pe drumul DN 56 la Calafat. la minunatele posibilităţi de practicare a sporturilor.M. etc. Palatul mitropoliei.M. În municipiul Slatina se află Muzeul judeţean. grupează Uzina de aluminiu şi laminate de aluminiu. ştiinţele naturale şi etnografie. important centru industrial şi cultural al Doljului. întreprinderea de prefabricate. monument al naturii.

rezervaţia de dropii Boianu etc. Slatina — Corabia Drumul naţional 65 care străbate de la nord la sud pînă la Corabia mult. Deosebit de atrăgătoare este lunca Oltului. prin întreprinderea de industrializare a zahărului. important centru industrial al judeţului (mai ales industrie uşoară şi alimentară). ca îmbrăţişarea cadrului natural să fie cît mai corespunzătoare. pădurea Călugăreasca—Crăciunei. adevărate „oaze" în mijlocul cîmpiei. constituită din păduri aproape pure de stejar pufos. Justificat punct de atracţie este muzeul de la Orlea — la 5 km vest de Corabia. cum sînt cele de la Crăciunel sau Reşca. nu ţi le poate oferi decît muntele. construită de împăratul Aurelian în anii 271—275. tăindu-i în două părţi aproape simetrice. i cere. de încredere în perenitatea vieţii. Atît din punct de vedere cronologic. unul din cele mai plăcute locuri de agrement din zonă şi de pe şoseaua E De asemenea. la numai 7 km de reşedinţa judeţului. fie pe la Drăgăneşti—Stoieneşti—Izbiceni. spre Piteşti se află popasurile „Optaşi". Între Corabia şi Caracal. iar în viitorul apropiat noul şantier de construcţii navale. Pe măsură ce coborîm pe firul Oltului. unul din cele mai vechi şi mai mari muzee săteşti din ţară. fie pe ruta Slatina—Caracal—Corabia. unice în Oltenia. Nevoia de echilibru în toate. Tăbăcăria minerală etc. Tot atît de ademenitoare este şi lunca Dunării. care prezintă o serie de particularităţi deosebit de interesante.. nesecat izvor de optimism. pe măsură ce coboară spre vărsare.turistic „Pădurea Şarului". în direcţia nord-vest se află rezervaţia botanică Vlădila—Studina. alături de vestigiile istorice din colecţiile sale. se va bucura de unduirea verde sau galbenă a noldelor nesfîrşite. prin care se susţinea că turismul vizează numai frumuseţile peisajului de altitudine şi că satisfacţiile cele mai mari.bâtuta" vale a Oltului. este deosebit de pitoresc. La capătul traseului ajungem la Corabia. Ici şi colo răsar cele mai ademenitoare păduri şi lacuri. unde rîul îşi lărgeşte continuu albia. din acest punct de vedere. valoroase rezervaţii ale florei şi faunei locale: rezervaţia botanică Casa Pădurii — Reşca. cu atît mai mult. natura ne impresionează la tot pasul. . cu profil de istorie şi ştiinţele naturii. rîu de legendă. care a împrumutat numele său judeţului. cu crestele sale semeţe. se cuvine a fi semnalate ruinele cetăţii romane şi fîntîna secretă de la Sucivada (actuala localitate Celeiu de lîngă Corabia). atît de proprie omului. Minunatele perspective ale Cîmpiei oltene vin să spulbere o prejudecată mai veche. va cunoaşte o pagină vie de geografie nu numai fizică şi politică. prezintă şi o valoroasă secţie de etnografie cu obiecte specifice zonei. care. Un interes deosebit suscită de asemenea Muzeul din Corabia. Şi cine va urma eterna chemare a sudului. cît mai cu seamă al ierarhizării. la 25 km de Slatina şi Hanul „Dirjov". ci şi economică şi chiar spirituală.

depresiuni acoperite de vegetaţie. Diplopode — subclasă de miriapode. care se ocupă cu studiul morfologiei. cu specii ce trăiesc mai ales în părţile centrale. sistematicii şi importanţei economice a păsărilor. pot fi: atlantice. Dicotiledonate — plante la care embrionul prezintă două coti-ledoane. accesibilă plantelor şi care alimentează izvoarele. închis într-o cochilie. cîmpie etc. Caliciu — învelişul extern al florii format din totalitatea sepalelor. fiind mică feromag-neziană verde. Calcită — mineral comun cu bază de carbonat neutru de calciu. ecologiei. aculeus — spin.Glosar Aclimatizare — proces fiziologic de adaptare a unei specii la un climat (temperatură. fixe. Asociaţie — totalitatea indivizilor de acelaşi fel. natural. Chiropterit — îngrăşămînt organic rezultat din excrementele chi-ropterelor (liliecilor) ce trăiesc în peşteri. cantonaţi într-un areal geografic şi În condiţii de mediu asemănătoare. Belemniţi — grup de cefalopode dibranchiate fosile ce au trăit din triasic pînă în cretacic. Leguminoase etc. Ornitologia este ramura zoologie. caracterizată prin specii fitofage cu două perechi de picioare pe fiecare segment corporal. . Briozoure — clasă de nevertebrate marine sau dulcicole. care reprezintă organul reproducător mascul al plantelor. avînd mare dezvoltare În era mezozoică. actualmente ca fosile ce caracterizează diferite formaţiuni mezozoice. Aculeat — (lat. Angiosperme — plante superioare la care ovarul ce protejează ovulele va da fructul ce închide în cavitatea sa seminţele.) sau mediu (liotic şi aliotic) diferite de cele în care a trăit anterior. Crovuri — depresiuni mici În care stagnează temporar sau permanent apa. biotop — areal geografic delimitat (pădure. cu versanţi abrupţi şi cu fundul foarte îngust (de natură erozivă şi tectonică). cu specii care trăiesc sau îşi au originea în Peninsula Balcanică.) în care condiţiile de mediu şi biotipurile adaptate la acestea sînt uniforme. alge etc). formată mai ales din hornblendă (silicaţi de Mg şi Fe). Cadru ecologic — ansamblul interacţiunii factorilor ecologici care condiţionează desfăşurarea vieţii speciilor şi asociaţiilor de organisme vii (biocenoze). Urachiopode — clasă de nevertebrate marine din încrengătura Tentaculata. care alcătuiesc colonii cu aspect de muşchi. Biocenoză — asociaţie de plante şi animale adaptate la un anumit ' biotop. Bivalve — moluşte al căror corp moale este acoperit de două valve. Biotit — rocă asemănătoare cu amfibolitul. Colet — porţiunea de trecere de la rădăcină la tulpină. Echinide — clasă de echinoderme cu denumirea populară de arici de mare. umiditate etc. Canion — vale adîncă şi strîmtă. Cîmpie maritimo-lacustră — formă de relief cu suprafaţa netedă sau uşor ondulată rezultată În urma eroziunii ţărmului de către valuri sau depuneri de nisip. denumite popular scoici. central-europene. al căror areal de răspîndire optim se află în partea vestică a Europei. cristalizat în sistem romboedric. caracterizată printr-o structură specifică fiecărei familii de plante. Elemente — (specii floristice şi faunistice) — după zonele geografice. ţep) plante cu spini sau vîrfuri ascuţite. Androceu — totalitatea staminelor dintr-o floare. Florile lor sînt pentamere sau tetramere. Calcare recifale — roci sedimentare la care aranjarea spaţială a constituenţilor are o structură organogenă şi reprezintă modele de bioconstrucţii ale organismelor coloniale (corali. Amfibolit — rocă metamorfică de culoare închisă. Umbelifere.: Rosaceae. Corolă — învelişul florii alcătuit din totalitatea petalelor. cu corpul mic. Amoniţi — ordin de moluşte cefalopode care au trăit de la sfîrşitul paleozoicului pînă la sfîrşitul mezozoicului. Ex. Circ glaciar — formă adîncită de relief cu contur circular şi cu aspect de amfiteatru rezultat din acţiunea de eroziune exercitată de un gheţar pe suprafaţa bazinului de acumulare. Unele au schelet calcaros şi formează recife. balcanice. Avifauna — grupul păsărilor ce populează Terra. împădurite ale Europei. Apă freatică — pînza de apă ce se află la adîncime.

Permian. dacice. Perigon — înveliş al florilor. 55 milioane ani. Cretacic. cu specii originare din cîmpia Ungariei şi din România. embrionare. eu florile de obicei trimere şi cu două feluri de rădăcini. cu pretenţii moderate la regimul de apă (hidric). cu 3 perioade: Paleogen. Ordin — unitate sistematică ce cuprinde mai multe familii (de plante sau animale). încît nu se pot distinge sepalele de petale. Petale — elementele florale a căror totalitate formează corola. de acum 345 milioane ani şi cuprinde 6 perioade: Cambrian.8—2 miliarde ani. 1. Arhaică. 40 milioane ani. cu o durată de 1. familia Gramineae. (Tithonian. Lepidoptera cuprinde fluturii.F. Gnais — rocă metamorfică alcătuită din cuarţ. Carbonifer. circa 2 milioane ani. Gramineae etc). cu răspîndire mai ales în fostul teritoriu al Daciei. pedunculiflora). Fcnologie — ramură a biologiei care studiază modificările sezoniere suferite de plante şi animale sub acţiunea factorilor climatici. denumite gîndaci. ecologice şi geografice (ex. Micromediu — totalitatea condiţiilor de viaţă a organismelor vii dintr-un anumit loc restrîns (uneori chiar a unui individ). rezultată din metamorfozarea frunzelor.8 miliarde ani (pînă acum 600 milioane ani). cu 2 epoci: Pliocen cu 4 etaje (Levantin etc. . feldspat şi mică sau amfibolit. cu specii a căror origine se află în regiunile cu ierni grele şi veri secetoase din estul Europei şi vestul Asiei. cu originea În Siberia şi zona Uralilor. Familie — una din cele 6 unităţi sistematice fundamentale folosite în taxonomie (gen.). Gen — unitate taxonomică inferioară familiei şi superioară speciei. perioada şi epoca. ilirice. cu specii care îşi au originea şi sînt cantonate în arealul balcano-carpatic. cu o durată de 80 milioane ani. cu 2 epoci (Oligocen şi Eocen şi 2 etaje: Luteţian etc.). cu textură şistoasă. Monocoliledonate — plante la care embrionul are un singur cotiledon. Tortonian etc. Gorunet — păduri alcătuite din specii de stejar (Quercus). Mezozoică. 40 milioane ani. Endemic — cu răspîndire (e vorba de plante şi animale) limitată geografic. Numuliţi — grup fosil de foraminiferc perforate. 25 milioane ani. circa 34 milioane ani. Proterozoică. pot fi: mezohidre. siberiene. care îşi au originea pe teritoriul vechii Ilirii (actualmente R. grupate pe baza unor caractere de înrudire (ex. orz.). Entomofauna — totalitatea speciilor de insecte (peste un milion) ce trăiesc pe glob. circa 70 milioane ani. Fito geografia — ştiinţă care studiază răspîndirea pe glob a plantelor (geografia plantelor). diferenţiaţi În micro şi macrolepidoptere. Neozoică. Bathonian etc. porumb etc). ordinul Coleoptera grupează insecte cu aripi tari. adică numai într-o regiune restrînsă de pe glob. Devonian. Speciile cultivate se numesc cereale (grîu. Silurian. la care componentele (numite tepale) sînt uniforme. circa 80 milioane ani.S. Paleozoică. Forme fixate genetic — forme de organisme (de plante şi animale) care sînt stabile ca ereditate (din punct de vedere genetic). Plantele — după cerinţele lor faţă de condiţiile de mediu. Humus — materie organică a solului formată prin descompunerea resturilor de plante şi animale. pontice. circa 34 milioane ani.) şi care grupează mai multe genuri de plante sau animale ce se caracterizează prin aceleaşi particularităţi morfofiziologice. Ordovician. plante cu tulpina numită pai sau cocean. acum 155 milioane ani şi cuprinde 3 perioade: Triasic. familiile Liliaceae. Inflorescenţă — mod de grupare naturală a florilor de la plantă. de durată scurtă şi adventive fasciculate principale (ex. cunoscute din senonianul superior şi pînă În oligocen. cantonată În anumite condiţii ecologice şi de areal. şoareci etc). ordin etc. Grecia pînă la Asia Mică). Perioadă geologică — unitate a geologiei istorice (stratigrafia) prin care se delimitează în timp diviziunile caracterizate prin anumite plante şi animale fosile. Rodentia grupează mamifere rozătoare (iepuri. orez. Aceste diviziuni principale sînt: era. Cuaternar. Iugoslavia şi parte din Austria. Neogen. în care predominant este gorunul (Q. 80 milioane ani. ca la crini. Fitoecnotaxon — unitate sistematică care defineşte o comunitate de plante cu fizionomie specifică. 55 milioane ani.) şi Miocen cu 4 etaje (Sarmaţian.continentale. Albania.

chei.. care circumscrie o zonă ocrotită (rezervaţie) sau face trecerea de la un tip de vegetaţie la altul. FL. Ed. „Ocrotirea naturii". Rm. BARANOVSKY. PLEŞA. Specii troglobionte — grupuri de animale ce trăiesc numai în peşteri. spaţii subterane de dimensiuni mari ce comunică cu suprafaţa prin una sau mai multe deschideri formate mai ales În urma acţiunii de dizolvare a rocilor calcaroase de către apele de infiltraţie încărcate cu bioxid de carbon. — Peşteri din România..O. tom. 1973. 1973. forme de relief carstic născute din asocierea liniară şi laterală a dolinelor. NEGREA.S. BOMBIŢA. denumite troglofile. nr. xeroterme. — Contribuţii biogeografice asupra zonei muntoase Cozia—Năruţu.. Ed. V. — Rezervaţii naturale geologice din România. cu necesităţi modeste la căldură (regim termic). BERBECE. — Forme de microrelief structural în gnaiasul Muntelui Cozia. DECU. rigole sau şanţuri adînci. Rev. BELEI. nr. 1. Vîlcea. Rm.R. FLORICA — Consideraţii asupra ocrotirii naturii şi şcoala (Rezervaţia „Bujorul românesc din pădurea Pleniţa"). S. Oltenia. 1976. MARINESCU. despărţite prin creste ascuţite sau mici interfluvii plate. FRAGA. puţuri cu pereţii abrupţi şi adîncimea mai mică decît lăţimea. ELENA — Cercetări mamalogice în Parcul naţional Cozia. Subcomisia Ocrot. S. BLEAHU. peşteri. dar nu pe tavan. Cuprins Ocrotirea naturii — preocupare a lumii contemporane Ocrotirea naturii în Oltenia Privire geografică asupra Olteniei Parcuri naţionale Parcul naţional Domogled—Valea Cernei Rezervaţia Cheile Corcoaia Rezervaţia Cheile Ţesnei Parcul naţional Cozia Rezervaţii paleontologice . despicături verticale înguste şi puţin adînci. — Peştera Topolniţa.. 1955. Monumentelor Nat. iubitoare de căldură. 1973. Oltenia. Vîlcea. I. Mon. V.S. BAZILESCU. Stalactite — formaţiuni calcaroase caracteristice peşterilor. Taxon — unitate În clasificarea plantelor şi animalelor. Bucureşti. hornuri. cu funcţia de a păstra ceea ce delimitează. 1976. M. luînd naştere din dizolvarea rocilor sau prin prăbuşirea lor deasupra golurilor. VIEHMAN. 19G4. NICULINA.M. Studii şi cercet. Bucureşti 1970. R. R. Regiune carstică — constituită din roci solubile (calcar) în care circulaţia intensă a apelor subterane (endocarst) sau de suprafaţă (exocarst) creează prin dizolvare forme caracteristice. GH. unele pot trăi şi la suprafaţă. Studii şi cercet. NEAMU. Vîlcea. Acad. ANA. termofile. de formă conică şi care au luat naştere ca urmare a precipitării carbonatului de calciu din fiecare picătură de apă prelinsă din tavan. Studii şi cercet. strict adaptate la mediul cavernicol.. Acad. printre care: avene. Acad. Zonă tampon — suprafaţă de teren cu o lăţime mică. ce pot trăi în terenuri uscate şi calde. forme de relief carstic asemănătoare cu pîlniile.R. tehnică. S. CONSTANŢA — Judeţul Vîlcea.N. ponoare. Studii şi cercet. 1971. — Noi date privind flora Muntelui Cozia.. Bucureşti. lapiezuri. Bucureşti. DECU. POVARA. reprezentînd de obicei specia şi subspecia. C. VOINEA.. RUSENESCU... BLEAHU. Stalagmite — formaţiuni calcaroase formate ca şi stalactitele. — Cercetări paleontologice în peştera de la Baia de Fier. Oltenia. şi enciclopedică. Bucureşti. Specii sinantrope — care trăiesc de obicei în casa omului. Oltenia. Rm. R. Rm. 8. V. doline. ci pe podeaua peşterilor. Oltenia. Ed.N.P. Subcomisia Ocrot. BANU. GH. M.. V. BLEAHU. L.O. 1. Rev. V. Nat. BRĂTESCU. BERBECE. I. Vîlcea..O. ştiinţ. 197L BERBECE. Bibliografie BADEA. — Judeţul Gorj.N. văi înguste cu pereţii înalţi şi abrupţi.M. ST. Specii vasculare — grupul mare de plante superioare (de la ferigi la angiospermele cu flori) care au vase conducătoare.M. DECU.mezoterme. „Ocrotirea naturii".. Craiova. M.. Ed. Ed. 1973. I. VL. Studii şi cercet.R.

com/ Carte obţinută prin amabilitatea dlui Mădălin Focşa.com Alte titluri disponibile la : grupul HARTI_CARTI la http://groups. .Rezervaţia Bahna—Orşova Rezervaţia fosiliferă Sviniţa Punctul fosilifer Bucovăţ Rezervaţii speologice Peştera Topolniţa Peştera lui Epuran Peştera Gura Plaiului Peştera Cioaca cu brebenei Rezervaţii botanice Pădurea Botorogi Cheile Sohodolului Rezervaţia Ponoare Pădurea Pocruia-Tismana Rezervaţia Schela Cladovei—Gura Văii—Vîrciorova Cazanele Dunării Rezervaţia Faţa Vîrului Cheile Olteţului Pădurile Vlădila-Studina Rezervaţia Casa Pădurii—Reşca Pădurile Seaca—Optăşani—Topana Pădurea Punghina Rezervaţia Pădurea Lunca Banului Rezervaţii zoologice lezervaţia ornitologică de la Ciupercenii Noi Rezervaţia de dropii Boianu Rezervaţii complexe Rezervaţia Cheile Olteţului—Peştera Polovragi Rezervaţia Cheile Sohodolului şi ale Şuşiţei Seci Rezervaţia Podul natural şi lapiezurile de la Ponoare Rezervaţii ştiinţifice Peştera Cloşani Rezervaţii nou propuse Peştera Liliecilor de la Mănăstirea Bistriţa Pădurea Poiana Pleniţei Valea Rea—Radovan Pădurea Stîrmina Rezervaţia naturală Parîng Fenomene naturale Peştera Muierilor de la Baia de Fier Şiroirile şi piramidele de pămînt de la Stănicioiu Monumente de arhitectură peisageră Parcul Poporului Craiova Parcul oraşului Caracal Plante ocrotite şi rare din flora Olteniei Animale ocrotite şi rare din fauna Olteniei Arborii seculari ocrotiţi Trasee şi zone de interes turistic în Oltenia Glosar Bibliografie Resume Abstract Kurzfassung Scanare. OCR şi corectura : Roşioru Gabi rosiorug@yahoo.yahoo.

Sign up to vote on this title
UsefulNot useful