Această ediţie a apărut cu sprijinul Fundaţiei Concept-Soros Open Network România şi al Next Page Foundation.

Titlul original: John Tomlinson, Globalization and Culture, Polity Press & Blackwell Publishers, 1999 © - 1999. John Tomlinson © - 2002. Toate drepturile asupra acestei ediţii sînt rezervate Editurii AMARCORD, tel./fax : 0256/203.964, 1900 - Timişoara, ROMÂNIA. e-mail: office@amarcord.ro http://www.amarcord.ro JOHN TOMLINSON GLOBALIZARE ŞI CULTURĂ Traducere de : Cristina Gyurcsik BCU Cluj-Napoca PCUMP 2003 07603

EDITURA AMARCORD Timişoara, 2002 Coperta : reproducere după lucrarea Manifestaţie intervenţionistă de Carlo Carrâ A>778042 ' Consilier editorial: Ion Nicolae Anghel MULŢUMIRI Această carte a avut mult de cîştigat de pe urma discuţiilor cu numeroase persoane - unele agreînd ideile pe care le cuprinde, altele arătîndu-se sceptice (într-un mod prietenesc). Anumite afirmaţii au fost testate mai întîi sub formă de comunicări, susţinute în cadrul unor sesiuni şi conferinţe, şi aş dori să mulţumesc următoarelor persoane pentru invitaţiile oferite, pentru ospitalitatea lor şi pentru comentariile lor utile : Jaap Verheul şi Hans Bertens de la Universitatea din Utrecht, Ritva Levo-Henriksson şi Kaarle Nordenstreng de la Asociaţia Finlandeză de Cercetare a Comunicării în Masă, cel care a fost Vincent Tucker de la Universitatea din Cork, Frans Schurman şi Detlev Haude de la Centrul pentru Lumea a Treia de la Universitatea din Nijmegen, Clive Barnett şi Murray Low de la Catedra de Geografie a Universităţii din Reading, Barbara O'Connor de la Universitatea din Dublin şi Mohamed Salih şi Jan Nederveen Pieterse de la Institutul de Studii Sociale din Haga. De asemenea, sînt recunoscător următoarelor persoane pentru faptul că mi-au influenţat şi îmbogăţit modul de a gîndi asupra globalizării şi culturii: Martin Albrow, Ash Amin, An778042 John Tomlinson GLOBMJZÂRE

f imes : Sînt de-al locului ; mă leagă strîns / Binecunoscutele cîmpii, Mlaştini şi nisipuri Străzile de rînd, Vînturile dese... Şi blîndeţea Unei priviri întîmplătoare. |lVil Balstrode : De-ai vrea 1* Te-ai dezlega de toate. (Benjamin Britten/Montagu Slater : Peter Grimes) I 1/ GLOBALIZARE ŞI CULTURA în centrul culturii moderne se află globalizarea ; în centrul globalizării se află practicile culturale. Aceasta este relaţia de reciprocitate pe care voi încerca să o definesc în capitolul de faţă şi pe care o voi explora în capitolele următoare. Nu e o afirmaţie hazardată : nu e totuna cu a spune că globalizarea e singurul factor care determină experienţa culturală modernă, sau că singurul concept-cheie pentru înţelegerea dinamicii interne a globalizării este cultura. De aceea, nu e totuna cu a pretinde ca politica şi economia globalizării pot fi supuse unei abordări culturale care ar avea preponderenţă conceptuală. Dar vrea să spună că nu putem înţelege impresionantele procese de transformare contemporane, la care se referă globalizarea, decît dacă le abordăm cu ajutorul vocabularului conceptual al culturii şi că, în mod similar, aceste transformări modifică textura însăşi a experienţei culturale şi afectează modul în care înţelegem ce înseamnă, de fapt, cultura în lumea modernă. Dar cultura şi globalizarea sînt concepte extrem de generale şi cu semnificaţii foarte controversate. Cartea de faţă nu îşi propune să întreprindă o analiză exhaustivă a nici unuia dintre ele, ci doar încearcă să JOHN TOMLINSON surprindă elementele principale ale globalizării într-un registru pe care l-am putea numi registrul cultural. Acest prim capitol oferă un mod orientativ de a înţelege conceptul de globalizare în registrul cultural şi apoi încearcă să arate de ce cultura şi globalizarea sînt atît de importante una pentru cealaltă. Globalizarea ca o conexitate* complexă Pentru a construi această argumentaţie, voi pleca de la o accepţiune simplă şi relativ necontroversată a globalizării ca o condiţie empirică a lumii moderne : ceea ce voi numi în continuare conexitate complexă. Prin aceasta vreau să spun că globalizarea se referă la reţeaua din ce în ce mai amplă şi mai densă de interconexiuni şi interdependete ce caracterizează viaţa socială modernă. Noţiunea de conexitate se regăseşte, sub o formă sau alta, în toate abordările contemporane ale globalizării. Pentru a da un exemplu tipic, McGrew vorbeşte de globalizare ca fiind „pur şi simplu intensificarea interconectării globale" şi subliniază multitudinea de legături pe care aceasta o implică : „In ziua de azi, bunurile, capitalul, oamenii, cunoştinţele, imaginile, criminalitatea, factorii poluanţi, drogurile, modele şi credinţele, toate se răspîndesc, fără efort, dincolo de graniţele teritoriale. Reţelele, mişcările sociale şi relaţiile transnaţionale se pot extinde în toate zonele, de la cea academică pînă la cea sexuală" (1992 : 65, 67). De aici se poate trage concluzia importantă că legăturile sugerate există într-un anumit număr de modalităţi diferite, de la relaţiile sociale instituţionalizate, care abundă între indivizii şi

* în versiunea noastră am optat pentru utilizarea cuvîntului conexitate („conexiune" conform DEX), cu sens lărgit, pentru traducerea termenului de connecti-vity, („calitate sau stare de conectare, în special capacitatea de conectare sau comunicare cu un alt computer sau sistem informaţional" conform Webster-Merriam Collegiate Dictionary), pe care Tomlinson îl foloseşte pentru a defini totalitatea conexiunilor specifice vieţii moderne (n. tr.). 10 GLOBALIZARE ŞI CULTURĂ colectivităţile din lumea întreagă, pînă la ideea „fluxului" de bunuri, informaţii, indivizi şi practici sociale dincolo de graniţele naţionale sau pînă la modalităţile mai „concrete" de conectare ce se datorează inovaţiilor tehnologice, cum ar fi, de exemplu, sistemul internaţional de transport aerian rapid sau, într-un sens mai literal, „conectarea prin cablu" prin sistemele electronice de comunicaţie. McGrew scrie din perspectiva politicii internaţionale, dar putem găsi formulări asemănătoare - „interconexiuni", „reţele", „flux" - şi în abordările sociologice (Lash şi Urry 1994 ; Castells 1996, 1997, 1998), culturale (Hali 1992) sau antropologice (Friedman 1995). Acest lucru dovedeşte că există cel puţin un grad minim de consens în ceea ce priveşte realitatea empirică la care se referă globalizarea : conexiunile plurivalente ce leagă astăzi practicile noastre, experienţele noastre şi destinele noastre politice, economice şi ecologice, în toată lumea modernă. Astfel, teoria globalizării are atît sarcina de a înţelege sursele acestei conexităţi complexe, cît şi de a interpreta implicaţiile sale, din diverse sfere ale existenţei sociale. Una din trăsăturile cele mai izbitoare ale ideii de globalizare este faptul că din ea decurg atît de uşor şi de abundent diverse tipuri de implicaţii. Acest concept extraordinar de fecund are capacitatea de a genera speculaţii, ipoteze, imagini şi metafore sociale puternice, care trec cu mult dincolo de faptul social în sine. într-un anumit sens, aceasta poate fi o calitate pozitivă, deoarece simplul fapt al creşterii conexităţii e de interes limitat şi, dacă nu e interpretat şi dezvoltat, poate rămîne la nivelul unei banale observaţii. Conexitatea este, astfel, o condiţie care trebuie dezvoltată şi interpretată. Totuşi, deoarece această idee tinde să fie instabilă din punct de vedere conceptual, există pericolul confuziei. Din acest motiv, sîntem nevoiţi să fim circumspecţi, într-o anumită măsură, cînd dezvoltăm ideea centrală a conexităţii. Pentru a ilustra atît necesitatea dezvoltării ideii de conexitate, cît şi pericolele sale, intenţionez să analizez două cazuri în care această idee se confundă cu alte teme. 11 JOHN TOMLINSON Conexitate şi proximitate în primul rînd, se poate considera că ideea de conexitate implică o proximitate spaţial-globală crescută, ceea ce Marx, în Grundrisse (1973a), numea „anihilarea spaţiului prin timp" şi ceea ce David Harvey (1989) numea „compresia spaţiu-timp". E vorba aici de realizarea faptului că distanţele se îngustează datorită reducerii dramatice a timpului necesar pentru a le traversa fizic (de exemplu, prin călătoria cu avionul) sau reprezentaţional (prin transmiterea electronică a informaţiilor şi imaginilor). La un alt nivel de analiză, conexitatea se confundă cu ideea de proximitate spaţială prin intermediul ideei de „extindere" a relaţiilor sociale la mare distanţă (Giddens 1990 [ed rom. 2000], 1994a, b). Discursul globalizării abundă în metafore ale proximităţii, ale „lumii din ce în ce mai înguste" : de la celebrul „sat global" al lui Marshall McLuhan la consacrarea recentă a expresiei „vecinătatea noastră globală", utilizată de Naţiunile Unite pentru a descrie apariţia unui nou context politic internaţional. Semnificaţia de intimitate crescută a acestor metafore şi imagini vine din extinderea şi dezvoltarea diverselor modalităţi de conexitate. Dar proximitatea/intimitatea şi conexitatea nu sînt acelaşi lucru. Proximitatea/intimitatea e, în cel mai bun caz, o dezvoltare, în cel mai rău, o abatere de la sens. Proximitatea îşi are propriul adevăr, constituindu-se în descrierea condiţiei modernităţii globale, o descriere care este, în general, de ordin fenomenologic sau metaforic. în primul caz, ea descrie un aspect exterior, general, conştientizat, al unei lumi mai intime, comprimate, mai implicate în treburile cotidiene - de exemplu, prin utilizarea mijloacelor rapide de transport sau prin folosirea tehnologiilor audio-vizuale pentru a aduce imagini îndepărtate în spaţiile noastre locale cele mai intime. în cel de-al doilea caz, proximitatea redă în mod metaforic caracterul nemediat şi consecvent al relaţiilor de la distanţă 12 GLQBALIZARE ŞI CULTURĂ reale. Aici, legăturile care ne afectează viaţa (de exemplu, reţelele financiare ce leagă conturile noastre bancare de piaţa globală a capitalului, sau pericolele ecologice globale, cum ar fi „încălzirea globală" a climei cu care ne confruntăm) sînt explicate de parcă ne-ar aduce cu adevărat mai aproape. Proximitatea, deci, ne duce dincolo de condiţia „empirică" a conexităţii. Nu se pune problema că un asemenea limbaj e înşelător sau incorect, dar e important să păstrăm diferenţa dintre această idee şi ideea de conexitate. Deoarece condiţia conexităţii nu numai că nu contrazice noţiunea de proximitate, dar chiar îşi pune pecetea asupra modului în care înţelegem „apropierea" globală. A fi conectat înseamnă a fi aproape, în toate sensurile : experienţa

Deoarece spaţiul pe care îl traversăm în aceste călătorii prin succesiunea de rutină a „timpului de bord" nu e doar o distanţă fizică. temporar. ne gîndim la aceste locuri ca fiind accesibile. care par complet îndepărtate şi irelevante pentru această experienţă. de la Madrid în Mexic. va fi interzis consumul băuturilor alcoolice la bord. depuşi în aceleaşi haine în care ne-am îmbarcat (legăturile tangibile cu un cămin nu foarte îndepărat) într-un mediu străin : o altă climă. pe fereastră. Un mijloc de a analiza semnificaţia specială a proximităţii generată de o modalitate „tehnică" a conexităţii este să examinăm transformarea experienţei spaţiale într-o experienţă temporală. . Nu am trăit senzaţia traversării distanţei „reale" : schimbarea treptată a peisajului. lungimile. Avioanele sînt adevărate capsule ale timpului. globalizarea poate fi măsurată în funcţie de gradul în care depăşirea distanţei fizice e însoţită de depăşirea distanţei culturale. despărţiţi de aceştia. dar o putem considera şi un simbol al ciudatei pătrunderi. Zborul de la Londra la Madrid înseamnă o masă . pentru cursele mai lungi. mai degrabă prin timp decît prin spaţiu. Marc Auge interpretează această situaţie ca reprezentînd o scurtă intruziune a densităţii culturii în „non-toposul spaţiului avionului. de netăgăduit. în 14 GLQBALIZARE ŞI CULTURĂ mod magic. seriile de interacţiuni sociale. de fapt. prin tehnologia comunicaţiilor sau audio-vizualului. între locurile şi oamenii lumii. ieşim din clădirea terminalului şi. ne descurajează să stăruim asupra acestei realităţi externe1. Cînd ne îmbarcăm. după animaţia suspendată a zborului. momentele simbolice ale trecerii graniţelor şi caracterul pur fizic pe care îl presupune călătoria în „timp real" cu trenul. care se păstrează în spaţiul material „real". în timpul zborului. nu ne-a pregătit pentru noua realitate a acestui loc. împărţirea 13 I JOHN TOMLINSON ziarelor. care pare conceput să ne îndepărteze aproape integral de experienţa mişcării ultrarapide prin aer. vînzarea de mărfuri fără taxe vamale şi filmele proiectate pe ecran în timpul zborului ne determină să ne concentrăm asupra cadrului temporal din interiorul avionului. ne putem face cît de cît o idee despre întinderea suprafeţelor pe care le survolăm. într-o lume globalizată. fie la nivel fizic. trecem prin vamă. două mese. Şi probabil că perceperea dimensiunii imense a spaţiului. După cîteva ore în această călătorie închisă prin timp. caracteristică unei călătorii aeriene. aterizăm. Teritoriul survolat intervine doar arareori în experienţa unei călătorii cu avionul. sîntem obligaţi. desigur) într-o cursă transatlantică. fiind rezultatul compresiei spaţiu-timp obţinută pe cale tehnologică.dar semnificaţiile mai adînci ale teritoriului uman sînt atît de rare. întreruperile şi pauzele. un film şi un interval de somn. Astfel. locuitorii Spaniei continuă să se afle la o distanţă de 5 500 de mile de cei din Mexic. Ce tip de „proximitate" implică acest proces? în ce mod ne-a adus mai aproape conexitatea oferită de călătoria cu avionul? Cu siguranţă ea face ca locurile îndepărate să fie accesibile fără o mare cheltuială de timp. „călătoria" noastră se desfăşoară de-a lungul acestei succesiuni mai degrabă decît prin spaţiu. să ne confruntăm cu problema adaptării culturale. Călătoria pe care am trăit-o. nemijlocită şi provocatoare tocmai datorită faptului că este atît de accesibilă. energie sau (relativ) de bani. întîmplător. dislocaţi şi sîntem nevoiţi să ne adaptăm la realitatea unei alterităţii. Succesiunea familiară a acţiunilor la decolare.„Pe partea stîngă se poate vedea Cape Cod" . de întinderea imensă. Din obişnuinţă. prin petrecerea unui interval de timp relativ scurt (şi prin cheltuirea unei anumite sume de bani. Astfel. tot aşa cum erau şi conchistadorii secolului al XVI-lea. Compresia distanţei ne face să fim. şi enumerarea poate continua. Ecuaţia locului antropologic. Astfel. stewardesa anunţă că. Dar. această proximitate e problematică. poate pentru a surprinde linia unui ţărm. „am ajuns". din punct de vedere fenomenologic. încît par excentrice : „Cînd o cursă internaţională survolează Arabia Saudită. ceea ce echivalează cu intervenţia teritoriului în spaţiu. ci de 11 ore de zbor. într-o călătorie închisă prin timp. legîn-du-se rapid de gîndul neliniştitor al propriei noastre vulnerabilităţi. în consecinţă. S-ar putea ca membrii echipajului să ne atragă atenţia asupra vreunei trăsături fizice deosebite . cu siguranţă. care transformă continuu miile de kilometri în „ore pînă la destinaţie" : realitatea pe care o trăim cu adevărat. a băuturilor şi a mîncării gratuite. Conexitatea călătoriei cu avionul ridică. inospitalieră şi periculoasă a oceanului. un alt ritm cultural. pe care transformările tehnologice şi sociale ale globalizării nu au înlăturat-o. de exemplu. intrăm într-un regim temporal independent. problema stringentă a depăşirii distanţei socio-culturale. Doar dacă ne uităm. a elementelor externe ale spaţiului (teritoriului). înscris rapid în spaţiu : pămînt = societate = naţiune = cultură = religie" (Auge 1995 : 116). ci şi o distanţă socială şi culturală (Arabia Saudită = Islam = alcoolul interzis). Face ca schimbarea fizică a locului în care ne aflăm să devină o problemă de rutină -putîndu-se încadra adesea în cîteva ore sau cel mult o zi şi ceva. fie la nivelul reprezentării. probabil o limbă diferită şi.proximităţii oferită de aceste conexiuni există alături de o distanţă fizică statornică. E mult mai comod să te concentrezi asupra informaţiilor de zbor afişate în avion. schimbările climatice. la sosire. astfel. cu siguranţă. distanţa dintre Madrid şi Mexico City nu mai e de 5 500 de mile.

conexitatea e orientată spre creşterea unei proximităţi \funcţionale. E conexitatea ce acţionează funcţional pentru a produce o formă de „proximitate" resimţită ca universalitate. definite de necesităţile funcţionale ale rolului lor. dacă afirmăm că omogenizarea este o consecinţă a globalizării înseamnă că trecem de la conexitate. unei „lumi" culturale complet diferite de cea a conexităţii unei călătorii cu avionul. care uşurează fluxul capitalului (inclusiv al mărfurilor şi al personalului) du-blînd compresia spaţiu-timp a conexităţii printr-un anumit grad de „compresie" culturală. Cel mai firesc e să ne întrebăm cît de mult diferă. specialistul în comunicaţii cu avionul" (1995 : 4). prin proximitate.Această problemă poate fi abordată în mai multe feluri. pur şi simplu. 16 GLOBALIZARE ŞI CULTURĂ Astfel. biserici. lăsînd deoparte. la locurile de muncă. trebuie să te aventurezi în afara zonei de securitate a terminalului şi să intri din ce în ce mai adînc în interiorul cultural plin de pericole. de gardul aeroportului. această observaţie are o relevanţă limitată. sociologul cu maşina şi pe şoseaua principală. Cu siguranţă. confortabil. Astfel de „localităţi" sînt. absorbind gradat. în anumite cazuri. într-o anumită măsură. că „Antropologul soseşte în oraş pe jos. în baruri şi magazine. Nestor Garcia Canclini observă. în special în ceea ce priveşte exemplul călătoriei cu avionul. care este tocmai acela de a minimiza diferenţele culturale în favoarea unor trăsături funcţionale comune. această trecere e pripită şi. în general. locul sosirii de locul îmbarcării. după cum s-a remarcat adesea. de fapt. e transportată rapid la hotelul internaţional unde are rezervare. deoarece sînt aranjate cu grijă în funcţie de afacerea respectivă prin standardizarea internaţională a hotelului şi pensiunii. la care se adaugă. ci pe străzi. nejustificată.faxuri. Chiar dacă acestea sînt delimitate. Totuşi.concepută de la distanţa unui nivel superior de abstractizare. putem observa că e plauzibilă. din moment ce e destul de evident că aeroporturile sînt locuri speciale. Nu face ca toate locurile să fie unul şi acelaşi. Deoarece nu putem nega asemănarea dintre terminalele aeriene de pretutindeni. Şi aceasta deoarece călătoriile de afaceri sînt orientate spre a minimiza diferenţele culturale astfel încît să permită practicilor „universale" ale culturii afacerilor internaţionale să funcţioneze fără probleme. Această cultură nu se dezvăluie în hotelurile internaţionale de cinci stele. care se definesc prin localitate mai degrabă decît prin globalitate şi prin faptul că păstrează diferenţa culturală în faţa conexităţii uzurpatoare. Deoarece întîlnirea cu dezordinea şi cu specificitatea practicilor culturale e un pericol pentru orice teorie . ele aparţin. O asemenea abordare presupune să intrăm în zona discursului omogenizării culturale. locurile îndepărtate sînt închise din punct de vedere cultural. care face ca orice loc să pară. aceasta este o dimensiune importantă a globalizării. mîncăruri internaţionale .care îi vor permite să funcţioneze independent de context. pentru moment. Şi.cum ar fi teza omogenizării . locurile unde oamenii îşi duc viaţa de zi cu zi : mediul cotidian al „căminului". cel care călătoreşte la clasa „business" nu experimentează tocmai detaliile practicilor culturale cotidiene. care călătoreşte la clasa „business" şi care îşi prezintă scrisorile de acreditare cu aceeaşi siguranţă cu care trece prin adaptarea socio-culturală de la sosire : găseşte cu uşurinţă un taximetru. poate. şi găseşte fără probleme toate facilităţile . totuşi. în mod evident. S-ar putea ca teoreticienii să nu fie dispuşi să facă acest lucru. prin \ urmare. analizînd procesul de adaptare care are loc în afara terminalului aerian. să ne concentrăm asupra ideii de relaţie între conexitate şi proximitatea culturală.^Teza omogenizării prezintă globalizarea ca fiind o adaptare la cererile culturii de consum standardizate. din multe puncte de vedere. ciudat de uniforme şi standardizate. Intrările şi ieşirile către diverse spaţii culturale sînt. La un capăt al unui continuum al experienţei s-ar putea situa persoana de succes. la supoziţia unei uniformităţi şi ubicuităţi globale. ştiri de afaceri furnizate de CNN. nu sînt guvernate de aceleaşi necesităţi stringente ale conexităţii şi standardizării instrumentale care guvernează cultura afacerilor . cu umor. A susţine teza glohaie^cnitiirii seamănă puţin cu a sosi CU jggj g^ pţ avionul şi a nu părăsi terminalul niciodată. ceea ce dezvăluie cîteva din „inegalităţile" intrinseci ale globalizării. t Din punctul de vedere instrumental al capitalismului. După cum voi dovedi în capitolul 3. Aici globalizarea pare să se măsoare în funcţie de uşurinţa cu care se poate realiza această adaptare. acelaşi cu celelaltejî Prin urmare. puţină culoare locală în cadrul programului distractiv de seară. supoziţia unei ample omogenizări culturale. situate dincolo de centrele de turism sau de afaceri. dar nu surprinde întregul şi riscă să accentueze confundarea conexităţii cu proximitatea 17 JOHN TOMLINSON culturală. dar creează spaţii globalizate şi coridoare de legătură. schimbarea de peisaj. mai mult sau mai puţin. în case. pentru a uşura tranzitul călătorilor internaţionali. Totuşi. petrecîndu-ţi tot timpul printre mărfurile internaţionale din magazinele scutite de taxe vamale. Pentru a vedea dacă teza omogenităţii e într-adevăr valabilă. în 15 JOHN TOMLINSON lumea modernă. Pentru oamenii de afaceri.

în acest caz.. „Viaţa locală" . proximitatea ca o condiţie socio-culturală generală. Sau.reprezintă sfera amplă a existenţei sociale umane. El e perceput.. simţită efectiv în cadrul localităţilor. trebuie să trecem dincolo de exemplul călătoriei cu avionul. Prin urmare. dincolo de modalitatea tehnologică a accesibilităţii sporite. vor sta la un hotel simplu într-un cartier muncitoresc fără „izolaţia" culturală oferită de hotelurile de lux. dar are o aplicabilitate limitată. Pentru a înţelege globalizarea în acest mod. călătoria cu avionul poate fi considerată o globalizare accesibilă doar celor cu o situaţie materială bună. care e atrăgătoare. e încă limitată la un număr relativ mic de oameni şi. conexitatea înseamnă schimbarea naturii localităţilor şi nu doar ridicarea ocazională a oamenilor din spaţiul! lor. mai simplu. în special trebuie să înţelegem „proximitatea" rezultată din formarea de reţele de relaţii sociale care străbat întinderi mari de timp şi spaţiu. trebuie să acordăm atenţia cuvenită şi celorlalte modalităţi ale conexităţii. Trebuie să înţelegem modul în care o persoană ajunge să se confrunte cu şomajul ca urmare a deciziilor de „reducere de 20 . în ciuda răspîndirii2 sale crescute. la urma urmelor ea se supune . acest lucru trebuie înţeles în termenii unei transformări a practicii şi a experienţei. în acest moment. Astfel. Cînd în discuţiile despre globalizare se ridică problema relaţiei dintre „globalitate" şi „localitate" (cum se în-tîmplă adesea). datorită con-strîngerilor materializării fizice. cred că o afirmaţie de genul „experienţa paradigmatică modernă este experienţa mobilităţii rapide pe distanţe lungi" (Lash şi Urry. precum şi în sfera mijloacelor tehnologice de acces către şi de ieşire din acestea. pe care le-am menţionat. deoarece. Călătoria cu avionul este o parte intrinsecă a conexităţii şi. A intra în astfel de medii înseamnă a intra în acea sferă a vieţii sociale care resimte suflul afacerilor locale mai puternic decît necesităţile globalizării şi care e înzestrată cu trăsătura specifică . nu mai poate fi considerată o condiţie generală a timpurilor noastre. trebuie analizată cu atenţie ca experienţă culturală. Aceşti călători devin rapid hermeneuţi mai buni. mai degrabă. Prin urmare. aceasta e legată de corelarea veniturilor cu mobilitatea . Poate e mai corect să spunem că experienţa paradigmatică a modernităţii globale pentru majoritatea oamenilor. astfel de oameni pot părea mai puţin realizaţi în timpul ritualului sosirii. de călătorii nu atît de bine organizaţi şi cu mai puţine resurse : emigranţi în căutarea unui loc de muncă sau turişti independenţi. Deşi capacitatea crescută de mişcare . Urmărirea fenomenologiei acestei modalităţi a conexităţii ne îndreaptă către o înţelegere „de vîrf' a globalizării. în spaţiul global al terminalului. Şi. datorită integrării sale din ce în ce mai mari în viaţa cotidiană. în primul rînd. care continuă să domine. în cazul în care conexitatea implică.internaţionale.a „localităţii". Numeroşi oameni din cele mai dezvoltate ţări ale lumii nu au călătorit niciodată cu avionul şi acelaşi lucru se poate spune despre multe milioane de oameni din ţările mai puţin dezvoltate. desigur. ceea ce e şi mai important. la un număr şi mai mic de utilizatori frecvenţi. dar-semnificaţia transformării nu se reduce la realizările tehnologice din domeniul comunicaţiilor şi al transportului. noţiunea de conexitate globală pe care o implică acest tip de tehnologie globalizatoare de vîrf duce la o concepţie specială şi exagerată a proximităţii.şi e un derivat al -sferei localizării în timp şi spaţiu pe care o percepem ca fiind „acasă^Globalizarea transformă într-adevăr această sferă locală. dar lipsa lor de resurse arată că vor penetra rapid mai adînc în cultura localităţii: vor lua autobuzul mai degrabă decît taxiul. cît şi repre-zentaţională între locuri e un mod foarte semnificativ al conexităţii. cu buget restrîns. chiar şi într-o lume globalizată. 1994 : 253) trebuie abordată cu precauţie.opusă aici „vieţii globale" trecătoare din spaţiul terminalului aerian (sau al terminalului informaţional) . într-adevăr. pînă la întoarcerea în propriile localităţi confortabile).) noile mijloace de transport şi călătorie pe distanţe lungi". Călătoria în localităţi devine astfel o călătorie în mijlocul realităţii solicitante a diferenţei culturale şi ridică problema gradului în care conexitatea poate da naştere „proximităţii". Viaţa locală ocupă cea mai mare parte din timp şi din spaţiu.constă în a sta într-un singur loc şi a experimenta „dislocarea" pe care le-o aduce modernitatea globală. e invocată sfera vastă a vieţii cotidiene. în cadrul acestui grup.atît fizică. Dar. Nu intenţionez să îi contrazic. Dar. ca şi utilizarea Internetului.şi. desigur. dar cred că e important să nu exagerăm modul în care apare călătoria pe distanţe lungi atît în viaţa majorităţii oamenilor lumii de azi cît şi în procesul general al globalizării. care funcţionează atît de lin. Lash şi Urry (1994 : 252) sugerează că „societatea modernă e o societate în mişcare" şi că „lumea modernă nu poate fi con19 JOHN TOMLINSON cepută fără (. ea nu dezvăluie decît un aspect al implicaţiilor conexităţii. făcînd ca în experienţa noastră locală să pătrundă evenimente şi puteri îndepărtate.diferenţa culturală . vor fi nevoiţi să facă cum18 GLOBALIZARE ŞI CULTURĂ paraturi în magazinele locale mai ieftine. acest nivel al diferenţei culturale e adesea invizibil din perspectiva globalizării capitalului. testînd limitele proximităţii culturale în afara enclavelor culturii globale a afacerilor. Foarte puţini oameni de afaceri aflaţi în călătorie se abat în aceste medii (desigur.

Totuşi. departe de a sugera un proces de integrare lipsit de probleme. I nir» » Dar deocamdată vreau să mă întorc puţin către altă dezvoltare/abatere de la ideea centrală a conexităţii. Prin urmare. un cadru dei referinţă prin care agenţii sociali îşi concep existenţa. acest fapt nu este o consecinţă logică a ideii conexităţii. Susţinînd că „tendinţele orientate spre unicitatea lumii sînt. au o anumită înclinaţie spre „unitar". ar trebui să modereze speculaţiile asupra răspîndirii sale. în esenţă. Totuşi.\ 22 GLOBALIZARE ŞI CULTURĂ nale. modelul unicităţii propus de Robertson poate accentua diferenţa socială şi culturală tocmai deoarece este definit în relaţie cu „lumea ca întreg". tr. am intrat cu toţii.poate fi transfigurat de pătrunderea mijloacelor globalizatoare de comunicare în viaţa noastră cotidiană. globalizarea reprezintă interacţiunea din ce în ce mai mare a acestor sfere alei vieţii umane şi. nici de noţiunea naivă a (com)unităţii globale în for-'mare. în ceea ce priveşte „globalizarea". Robertson identifică patru asemenea sfere : fiinţele umane individuale. Ampla lucrare a lui Roland Robertson pe tema globalizării se concentrează asupra acestor probleme şi oferă o formulare complexă a ideii de „compresie a lumii «într-un singur loc»" (1992 : 6). globalizarea face ca lumea să devină „un singur loc". fiind atotcuprinzătoare în mod global. Conexitate şi unicitate* globală . derivînd atît din folosirea metaforică (global cu sensul de „total").ăo l ine. mai degrabă. la urma urmelor. pentru Robertson. în capitolele care urmează. făcînd ca lumea să pară „un singur loc". inexorabile" (1992 : 26). ca trăsătură a vieţii moderne de a avea un caracter unitar pretutindeni. cît şi din semantica formei geometrice : de exemplu. atunci e ca şi cum. la confundarea unicităţii fie cu „uniformitatea". relativ „independente". dacă starea empirică a conexităţii pe care am identific cat-o nu are astfel de implicaţii.în care se îmbină diferite sfere ale vieţii umane. în mod evident. putem observa că atît conceptul de globalizare. de diviziune socială şi culturală. pînă la urmă. Este vorba de ideea că. asupra oricărei persoane sau oricărui loc de pe planetă. într-un fel. un cadru social şi cultural unic. „lumea ca loc unic" implică transfor-1 marea acestor forme de viaţă pe măsură ce intră tot mai mult | în contact una cu cealaltă şi sînt tot mai mult forţate să ţină cont una de cealaltă. în sens limitat. într-adevăr. de modul în care afacerile economice ale statelor-naţiuni se încadrează într-o economie capitalistă globală şi de modul în care efectele proceselor industriale locale asupra mediului pot deveni rapid probleme globale.). Dacă în trecut practicile şi procesele sociale şi culturale puteau fi înţelese ca un set de fenomene locale.ceva de genul „culturii globale". ideea că lumea devine un singur loc e legată doar indirect de ideea creşterii conexităţii. „sistemul mondial al societăţilor" şi colectivitatea atotcuprinzătoare a „omenirii". pe care le vedem în jurul nostru. Deşi se poate presupune că dezvoltarea rapidă a reţelelor de interconectare va cuprinde. în acelaşi timp. legătura dintre termeni precum „cuprindere" şi forma sferică a globului. însuşi termenul „global" are conotaţii puternice de totalitate şi incluziune. unicitatea^ globală nu implică o uniformizare simplistă .„condiţia umană globală" . Acest fapt e exemplificat. în accepţiunea lui Tomlinson (n. identi-l tăţile şi acţiunile. astfel.GLOBALIZARE ŞI CULTURĂ personal" luate la sediul unei companii de pe alt continent sau modul în care mîncarea din marile magazine alimentare de astăzi diferă de cea de acum douăzeci de ani datorită interacţiunii complexe dintre gustul internaţional şi economia globală a industriei alimentare. 21 JOHN TOMLINSON____________ ! f complexă conexitate a globalizării se întinde în prezent. In ciuda extinderii sale. întreaga societate umană. mă voi concentra în special asupra acestor transformări. societăţile naţio. cît şi procesele empirice pe care le descrie. fie cu „unitatea". . Prin urmare. Robertson concepe unicitatea globală ca fiind un context care determină din ce în ce mai mult relaţiile sociale şi. o condiţie fenomenologică şi socială complexă . Nu e vorba aici nici de unicitatea omogenizării. Robertson oferă un model ce dezarmează orice critică directă pe care o astfel de viziune ar putea-o atrage. conceptul de globalizare are o conotaţie puternică de „tendinţă spre unici-w tate" şi.de a fi „acasă" . E. conexitatea implică o anumită „unicitate" : conştientizarea faptului că lumea devine pentru prima oară în istorie. în posesia unui cuvînt greşit! Avem nevoie de un mod de a înţelege sensurile unicităţii care să nu conducă la alte abateri controversate. sau modul în care însuşi sentimentul nostru de apartenenţă culturală . iar numeroasele tendinţe opuse. Pentru Robertson. într-un mod semnificativ. puţini ar îndrăzni să pretindă că această * în prezenta versiune am optat pentru cuvîntul unicitate („însuşirea de a fi unic" conform DEX) pentru traducerea termenului unicity.

face ca oamenii să se confrunte cu o lume în care propriile lor destine sînt. sînt din ce în ce mai mult obligate să gîndească în termenii. conexitatea presupune unicitatea ca r principiu cultural-politic. indiscutabil. un tip de lume în care conexitatea tehnologică a Inter-netului poate fi folosită în vederea afirmării agresive a diferenţelor etnice. cum se întîmplă. inevitabil. nu în ultimul rînd. cum ar fi problema degradării stratului de ozon din cauza utilizării freonului în producerea frigiderelor şi a sprayurilor. în acelaşi timp. Globalizarea este acum privită. ' în mare. în cadrul sistemului internaţional al regulilor şi reglementărilor globale vizînd comerţul economic şi în cadrul unei conştiinţe a economiei globale ca întreg. 24 GLOBALIZARE ŞI CULTURĂ Cultura ca dimensiune a globalizării Aproape întreaga discuţie de pînă acum se înscrie. Recunoaşterea efectelor acestei substanţe chimice asupra stratului de ozon reprezintă o problemă globală.cel mai intens în regiunile polare 25 JOHN TOMLINSON .Pentru a da un exemplu. care poate fi considerat o apărare conştientă a credinţelor. protecţionismul economic. dar.' Şi aceasta nu numai datorjtă complexităţii modelului său. Acest lucru e evident în cazul integrării economice în piaţa globală sau în cazul riscului ecologic global. orice eveniment local să se ridice la scara unei lumi unice. privită mai îndeaproape.sub forma unui context . cel puţin. experienţa * locală trebuie extrapolată la nivelul unei „singure lumi". îi dă posibilitatea să reziste în faţa complexităţii empirice a unei lumi caracterizate prin desfăşurarea simultană a proceselor de integrare şi de diferenţiere. dar şi din cauză că există o necesitate politică stringentă de a susţine o asemenea idee. din ce în ce mai mult. prin vocabular şi prin accent. Caracterul pluridimensional al globalizării Ideea conexităţii complexe e strîns legată de pluridimensio-nalitate. el afirmă : Spre deosebire de protecţionismul şi autarhia secolelor al XVIII-lea şi al XlX-lea (. Robertson are dreptate atuncw cînd vede globalizarea în termenii unei unicităţi fundamentale. mai necesară". inclusiv „cetăţenii de rînd".. dar înseamnă că părţile implicate importante. Robertson răspunde obiecţiei amintite atrăgînd atenţia asupra unui aspect semnificativ al acestor contraexemple : faptul că sînt „monitorizate reflexiv". „compresia globului". Pe măsură ce pătrunde în localităţi.) noul protecţionism se înscrie.d. în mod mai conştient. în mod curent.. religioase şi rasiale. după cum spune Ulrich Beck (1992 : 47). în mare parte. ai unei lumi unitare (Robertson 1992 : 26). că protecţionismul va fi depăşit cu ajutorul acestor factori. aflaţi la o distanţă de mii de kilometri pe această planetă" . în cazul creşterii numărului de site-uri web „sectante". în acelaşi timp. de exemplu. culturală etc. Una dintre calităţile teoriei lui Robertson constă în faptul că oferă un cadru conceptual în care globalizarea îşi păstrează semnificaţia importană de totalitate şi incluziune . cred că.a. deoarece complexitatea conexiunilor stabilite de globalizare se extinde asupra fenomenelor pe care sociologii s-au străduit să le separe. pentru Robertson. fundamentalismul religios ş. după cum spune Steven Yearley. viaţa umană : economică.o descriere aparent neproblematică. Ceea ce nu înseamnă. Dar cum putem înţelege cultura ca un concept şi o entitate legată de globalizare? O soluţie comună este să o considerăm i o „dimensiune" a globalizării. Acelaşi lucru se poate susţine şi în ceea ce priveşte „protecţionismul cultural" implicat în fundamentalismul religios. Prin urmare. conexitatea transformă experienţa locală vie. Se poate spune că globalizarea modifică o astfel de taxonomie. presupune dificultăţi serioase pentru orice analiză (şi. într-un „registru" cultural care se deosebeşte. care. ecologică.m. bale se combină cu o pătrunzătoare conştiinţă a acestei situaţii' 23 JOHN TOMLINSON pentru a face ca. putem analiza modul în care teoria lui Robertson răspunde obiecţiei evidente împotriva ideii de unicitate globală : existenţa unui număr mare de contraexemple generate de fragmentarea din lumea modernă ostilităţile rasiale şi etnice. de registrul economiei sau al politicii. Aceasta înseamnă că unii dintre vinovaţii principali (şi inconştienţi) . în funcţie de consecinţele lor globale. în prezent. nu neapărat favorabili. politică. iar practicile locale şi diversele stiluri de viaţă trebuie analizate şi evaluate. desigur. socială. structurile conexităţii glo-. Referindu-se la protecţionismul economic contemporan. „face ca utopia unei societăţi internaţionale să fie puţin mai reală sau. legate între ele într-un cadru global unic. Să luăm ca exemplu o problemă de mediu. împărţindu-le în categoriile ce definesc. interpersonală. Prin urmare. dar care. în mare. Pentru a fi înţeleasă. valorilor şi practicilor „tradiţionale" definite tocmai prin subminarea tradiţiei ameninţate de compresia globală. Prin urmare. pentru analiza culturală). ca un fenomen „pluridimensional" .produc poluarea care poate „degrada mediul vecinilor lor.utilizatorii de deodorante şi lăcuitorii de mobilă din centrele cu o mare densitate a populaţiei din lumea dezvoltată .dar care. implicînd. tehnologică.

Insă adoptarea acestei soluţii tehnice a ridicat o mulţime de probleme politice internaţionale. îi determină să respingă complexitatea şi să recurgă la „simplitatea" relativă a unor concepte de bază. ea a modificat sensibilitatea culturală („gîndirea verde"). Dar. Această idee se bazează pe afirmaţia (previzibilă) privitoare la „convergenţa gusturilor şi a preferinţelor consumatorului". Oamenii abordează această problemă venind din diverse tradiţii de gîndire şi avînd diferite priorităţi şi principii de informare. Această generaţie. susţine Ohmae. dacă tratăm pluridimen-sionalitatea cu seriozitate. problema freonului reprezintă o punte de legătură între discursurile politice. cît şi faptul că disciplina academică are o putere semnificativă în organizarea cu26 GLOBALIZARE ŞI CULTURĂ noaşterii. specialist în strategii de afaceri. cu privire la sfera politică a sistemului statuluinaţiune. e o consecinţă a modalităţii tehnologice a conexităţii : utilizarea computerelor. deoarece acordul general a dat naştere unei chestiuni îndelung discutate : ajutorul economic pe care lumea dezvoltată ar trebui să îl ofere unor ţări sărace. avînd în vedere că tratarea simultană a tuturor aspectelor unor asemenea fenomene este foarte dificilă. exercitînd o presiune asupra cadrelor conceptuale prin intermediul cărora ne-am obişnuit să percepem lumea socială. fenomenul însuşi e pierdut. inevitabil. dar înrudite prin conceptualizarea globalizării în domeniul unic al economicului. Nu e surprinzătoare tendinţa acestui discurs de a vedea lumea ca o simplă ocazie de a face afaceri. el susţine că piaţa globală produce o „civilizaţie transfrontalieră". De asemenea. afirmă că statul-naţiune devine irelevant din punct de vedere al pieţei capitaliste. (. o problemă a conexităţii în sens geografic. foarte diferite ca tip de analiză şi ca politică. în societatea japoneză. cu siguranţă. cum ar fi capitalismul. Cu toate acestea. unde „copiii Nintendo" .lor sînt cele care contează într-o lume fără graniţe" (Ohmae 1995 : 5). pentru a susţine că au loc clivaj e culturale profunde şi între generaţii. pentru a le stimula să treacă la tehnologii ce nu utilizează freonul (Yearley 1996 : 107 ş. rearanjat. Unul dintre cei mai prolifici autori în această direcţie.) Totul. foarte 27 JOHN TOMLINSON discutabile (Anderson 1995 . în abordări de acest tip. Astfel. a jocurilor pe calculator şi a audiovizualului interactiv : „să urmăreşti cum un copil dintr-o . Ohmae nu numai că face afirmaţii deschise. deoarece discursul. a produs o schimbare în sfera practicilor culturale în momentul în care expunerea la soare a devenit un factor de risc.). se supune alegerii. ar trebui să ne gîndim la o lume a economiilor regionale „unde se face toată munca efectivă şi unde înfloresc pieţele reale" : „Ceea ce le defineşte nu este amplasarea graniţelor lor politice. economice şi de etică a mediului. în măsura în care oamenii au început să lege anumite aspecte cotidiene ale stilului lor de viaţă de consecinţele lor globale. e mult mai refractară la noţiunile tradiţionale japoneze de autoritate şi conformism. nu e de mirare că se persistă în încercarea de a explica globalizarea în termeni „unidimensionali". iniţiativei. De exemplu. chiar imposibile într-o economie globală". ci faptul că au mărimea şi scara potrivită pentru a deveni unităţi naturale de afaceri în economia globală de azi. Prima dintre acestea e extrasă din literatura strategiilor de afaceri. Problemele s-au amplificat în cazul conflictului de interese dintre „Lumea întîi" şi „Lumea a Treia"3. japonezul Kenichi Ohmae. reprezintă o punte de legătură între numeroase discursuri interpretative. în esenţă. ca fenomen al pieţei capitaliste. legale. McGrew şi Lewis 1992 . Problema freonului e.şi-au însuşit un set de percepţii şi valori sociale care diferă de cele ale părinţilor şi bunicilor lor. pretinde Ohmae. legat de pericolul cancerului. Dar Ohmae trece dincolo de teza convergenţei în domeniul consumului.adolescenţii japonezi ai anilor '90 . mai interogativă şi mai creativă : „Totul poate fi explorat. ceea ce. de asemenea. au apărut divergenţe între interesele economice ale naţiunilor producătoare de freon şi interesele celor care sînt doar consumatoarele unor astfel de produse. 36). însă. Cu ocazia acestor negocieri. datorită ramificaţiilor sale complexe. Şi. susţine el. în încercarea de a încheia un tratat care să reglementeze utilizarea freonului : „Protocolul de la Montreal" din 1987. Graniţele . Dar nu e chiar atît de limitat. ştiinţifice.şi provocării" (p. însă destul de sărăcit şi instrumental. pentru care s-a găsit rapid o „soluţie". una dintre marile temeri simbolice ale lumii dezvoltate.şi conexiunile . Pentru a ilustra acest lucru. dar se implică şi într-un discurs cultural. creativităţii . fenomenele globalizatoare sînt complexe şi pluridimensionale. Această schimbare. de exemplu. din anumite puncte de vedere. Evident. e mult mai deschisă din punct de vedere cultural.(Yearley 1996 : 27). aceste formulări sînt menite să reprezinte globalizarea în mod greşit: dacă se pierde complexitatea. este şi o profundă problemă culturală : de exemplu. reprogramat. face incursiuni şi în alte domenii. Mai degrabă. putem analiza pe scurt două abordări.. Astfel de exemple demonstrează că. precum India. sub forma substanţelor chimice alternative. băuturi gazoase şi încălţăminte sport modernă" (1995 : 29). cum e şi de înţeles. Cerny 1996). El susţine că „statele-naţiuni tradiţionale au devenit unităţi economice nefireşti. u. în cele din urmă.. dovedită de „mărcile globale de jeans.coerent. statul-naţiune etc. este o problemă tehnologică. Ohmae şi cei asemenea lui nu fac altceva decît să înţeleagă ideea globalizării în propriul lor univers discursiv .

pentru toate celelalte accepţiuni: . Dar acest mod de a gîndi înseamnă.. Dar greşeala pe care o face nu e doar de ordin ideologic. universalism şi individualism .altă cultură. Robertson 1995 . Interferenţele culturale amintite de Ohmae sînt profund marcate de unidimensionalitatea cadrului său de referinţă. rom. a cădea în reducţionism. ceea ce nu înseamnă că analiza unei singure . 39). Ei recunosc că există o literatură „vastă şi diversă" pe tema globalizării şi că acest proces are accepţiuni diferite în diverse contexte disciplinare.local şi global. 28 GLOBALIZARE ŞI CULTURĂ Una dintre lucrările care critică în modul cel mai radical poziţia lui Ohmae este Globalization in Qnestion (1996) de Hirst şi Thompson. 3). asemănătoare celor pe care le critică. însă ignoră toate implicaţiile care decurg de aici. analişti unidimensionali ai globalizării. o analiză sceptică a tezei globalizării economice. personaj din Candide de Voltaire) (n. Sreberny-Mohammadi 1991). ei pretind că o critică a dimensiunii economice e vitală. 37). rezistenţe şi forţe opuse. caracteristice oricărei teorii unidimensionale. culturii.d. cum este Ohmae" (1996 : 185). astfel. Dar ce reprezintă pentru o „abordare culturală" această plu-ridimensionalitate complex relaţionată a globalizării. s-a încetăţenit ideea că globalizarea presupune „dialectica" unor principii şi tendinţe opuse . Astfel de argumente au o forţă considerabilă atunci cînd se referă la retorica globalizării. E destul de evident că noile valori pe care le identifică la copiii japonezi sînt valorile capitalismului speculativ şi. Hirst şi Thompson se situează pe o poziţie unidimensională. Dar..). circulaţiei şi consumului de bunuri are numeroase implicaţii asupra interconexiunii noastre în continuă creştere. Hirst şi Thompson au foarte mare grijă să arate care sînt limitele propriei lor critici. în ciuda acestui lucru. ci implică un reduc-ţionism sociologic şi o logică monocauzală. Vreau să sugerez. în realitate. pe drept. în acelaşi timp.) e vorba de un mit care exagerează gradul nostru de neajutorare în faţa forţelor economice contemporane" (1996 : 6).a. pe care nu l-ai mai văzut niciodată. se dovedeşte plin de caracter şi hotarîre prin stilul de programare" (p. Deoarece ei merg mai departe prin a susţine. 2000] . politicii. aşa cum sînt concepute acestea de către „teoreticienii globalizării extreme. fie ar deveni mai puţin ameninţătoare" (p.[C]onside-răm că. Dar acceptînd o definiţie a globalizării în aceşti termeni economici limitaţi. pe baza lor. că avem toate şansele să pierdem o parte din complexitatea globalizării în orice abordare posibilă. ideea că globalizarea are mai multe forme. cea mai bună dintre toate lumile posibile (de la Pangloss. cu legături complexe între ele. care susţine că aceasta nu reprezintă altceva decît puterea de neînfrînt a capitalismului transnaţional. asupra căreia insistăm? Dimensiunea culturală S-ar putea ca o abordare serioasă a pluridimensionalităţii să fie. Hirst şi Thompson acceptă. Fără a intra în detalii. într-adevăr.. în realitate. Hirst şi Thompson pun sub semnul întrebării în special ideile legate de transnaţionalizarea economiei şi de redundanţa statului-naţiune. prea solicitantă. Giddens 1990 [ed. Simpla extindere şi com30 GLOBALIZARE ŞI CULTURĂ plexitate a realităţii empirice a conexităţii globale sfidează orice încercare de a o cuprinde : nu o putem înţelege decît dacă ne croim drum către ea în mai multe moduri diferite. dacă globalizarea e înţeleasă în termenii unor procese simultane. putem observa că ea implică o varietate de contradicţii.m. Aceasta nu diminuează importanţa factorului economic în procesul de globalizare. o mare parte din celelalte consecinţe prezentate în domeniile culturii şi politicii fie nu ar mai putea fi susţinute. din principiu. susţinînd că totul se limitează la economie. Featherstone 1995 .. Ohmae realizează o imagine panglossiană* a „noului creuzet al civilizaţiei transfrontaliere de azi" (p. Hali 1992 . Susţinînd că globalizarea economică pe care o prezintă gîn-ditori de genul lui Ohmae e „în mare. un mit" (1996 : 2)4. Dinamica procesului capitalist în fiecare moment al producţiei. Deoarece.t. fără noţiunea unei economii cu adevărat globalizate. în mod evident. Cu toate acestea. considerînd că întregul edificiu al teoriei globalizării e construit pe „presupoziţiile nerezonabile" de genul poziţiei economice pe care o critică. Ei sînt. nu înseamnă că drumul principal către înţelegerea globalizării constă în analiza economică a capitalismului transnaţional. Lash şi Urry 1994 . definind-o ca o funcţie a economiei. tehnologiei ş. care se desfăşoară în sfera economiei. aparent.în special în discursuri care aduc în primplan probleme culturale (Axford 1995 . eşecul de a dezvolta ideea naturii pluridimensionale a globalizării are consecinţe directe asupra cîtorva dintre argumentele prin care sprijină natura „mitică" a acesteia. * Marcată de concepţia că totul e perfect în această lume. că acceptarea afirmaţiilor care hiperbolizează puterea capitalistă globală poate fi un handicap din punct de vedere politic : „Impactul 29 JOHN TOMLINSON politic al «globalizării» nu e altceva decît patologia unor aşteptări excesiv diminuate (. putem observa că Hirst şi Thompson îşi construiesc critica în termeni limitaţi.

prin intermediul comunicării dintre ei. Ca să folosim o exprimare puţin exagerată. Pe de altă parte. apeluri la imaginea proprie. nu intenţionez să insist acum asupra problemelor legate de definiţie. versiuni ale împlinirii umane. ne permite să facem cîteva delimitări utile. exsită şi căi corecte.> surilor „semnificative din punct de vedere existenţial". Dimensiunea culturii trebuie delimitată mai strict. foarte culturale. Cu toate acestea. Şi. trebuie să desprindem din complexitatea practicilor întreţesute ale domeniului cultural.oare nu e orice lucru. Prin' aceasta nu intenţionez să scot în . Un mod greşit constă în a pleca de la premisa că dimensiunea luată în considerare este discursul principal. ca fiind teritoriul înţele. ne referim la modalităţile prin care oamenii dau un sens vieţii lor.trebuie să fie „unidimensională". după cum spunea Clifford Geertz. Un mod mai corect ar consta în identificarea modului specific de a descrie lumea pe care o cuprinde un discurs economic.5. pentru mine. Dar. semnificativ. recunoscînd. schimbă şi consumă bunuri materiale . „cultural"? Ei bine. dacă vorbim de economic. E important să înţelegem că toate acestea sînt „dimensiuni" ale vieţii sociale şi nu sfere de activitate complet distincte : oamenii nu trec de la „a face economie" la „a face cultură" în acelaşi fel în care trec de la munca din timpul zilei la activităţile recreative. un sentiment al scopului culturii : acela de a da sens vieţii.amestecul tuturor lucrurilor în fiertura conceptuală pe care o reprezintă „întregul complex" al existenţei umane. pluridimen-sionalitatea. care se referă la practicile şi produsele artei. fără a le acorda. la urma urmei. totuşi. nu ajungem niciunde în cazul în care concepem cultura în acest fel. cel puţin. iar dacă vorbim despre cultură. aceste simbolizări nu ajung în centrul „culturalului" şi cedez bucuros domeniului economic. Textele publicitare. „industria culturii". dacă vorbim despre politic. Sau. lucrurile". Tomlinson 1991 . referinţe la noţiuni comune ale identităţii. Modul în care sînt utilizate textele publicitare este. politic sau cultural şi de a încerca definirea unei concepţii a globalizării în aceşti termeni. tehnic etc. ca o simplă descriere a unui „mod de viaţă total". Toate acestea sînt forme importante prin care se generează semnificaţii specifice. ceea ce s-a dovedit a fi dificil de realizat. deşi fac parte din ceea ce Horkheimer şi Adorno (1979) numeau. Deoarece. Şi aceasta deoarece oferă naraţiuni (oricît de suspecte ar fi acestea din punct de vedere ideologic) despre modul cum poate fi trăită viaţa. în realitate. totuşi. cu accentul pe sens ca scop în sine. această abordare ne-ar duce la o teoretizare în stil „ghiveci" . în mod conştient. filmului etc. ne preocupăm de practicile prin care oamenii produc. distribuită şi utilizată puterea în cadrul societăţilor.dimensiuni . peiorativ. încît poate fi cu uşurinţă considerat ultimul nivel al analizei . Clifford 1988 . adică ar trebui să abordăm o dimensiune. deoarece cultura este. un scop instrumental (economic). Deşi această afirmaţie sună mai degrabă ca o generalizare seacă. Thompson 1990 . 31 JOHN TOMLINSON o idee atît de complexă şi evazivă (Williams 1981 . într-un sens larg. Dacă lucrurile ar sta aşa. Există cîteva trăsături general acceptate ale „culturalului". adesea. ne referim la practicile prin care e concentrată. Deoarece aşa cum există moduri greşite de a face acest lucru. legată de scopurile instrumentale ale capitalismului. dimensiunea culturală. în primul rînd. Acesta este sensul dimensiunii culturale pe care doresc să-1 subliniez. în mod individual sau colectiv. Mai curînd. rămîn texte culturale semnificative. specificaţiile tehnice ale motorului unei maşini) sau al pieţei (de exemplu. fericirii etc. nu e. într-o exprimare memorabilă (Geertz 1973 :4). cultura poate fi înţeleasă ca sferă a existenţei în care oamenii construiesc semnificaţia prin intermediul practicilor reprezentării simbolice. deşi au. De exemplu. în acelaşi timp. Aşa ar trebui să stea lucrurile în cazul analizei culturale. Acest gen de analiză deliberat antireducţionistă ar trebui să ne sensibilizeze în ceea ce priveşte punctele în care diverse dimensiuni intră în contact una cu cealaltă şi inter-acţionează. în special deoarece conceptul de cultură este într-atît de „cuprinzător". de exemplu. în mod exclusiv. există un mare număr de sim32 GLOBALIZARE ŞI CULTURĂ bolizări ataşate practicilor economice. pe care ne putem baza pentru a înţelege corect ce intră în dimensiunea culturală a globalizării. mare parte din această zonă a simbolizării intrumentale. ale celui economic şi ale celui politic. diferit de sensurile pur instrumentale. imagini ale unor relaţii umane „ideale". putem concepe cultura. în cele din urmă. numeroase reprezentări simbolice din marketing sînt. literaturii. Foarte pe larg. anunţarea zilnică a preţului acţiunilor). muzicii. dar nu pot defini. cum ar fi limbajul tehnic al procesului de producţie (de exemplu. în acest sens. însă tot ce poate fi simbolizat e. din punctul meu de vedere. domeniul „la care se reduc. McGuigan 1992).o modalitate de a pătrunde globalizarea . logica prin care totul devine accesibil. atunci ar trebui să presupunem că nimeni nu a extras nici o semnificaţie din activităţile prin care îşi cîştigă existenţa. acest mod de a gîndi este adînc înrădăcinat în viziunile comune asupra culturii. prioritate conceptuală. asemănător celui în care sînt folosite romanele sau filmele.

evidenţă „problema existenţei" aşa cum e ea exprimată de neliniştile ontologice ale filosofiei existenţialiste sau de reacţiile religioase formale faţă de condiţia umană. Oricît de importante ar fi acestea pentru modul în care oamenii îşi interpretează viaţa - şi fără a ţine cont de importanţa globalizării pentru instituţiile religioase (Beyer 1994) - ele sînt, am putea spune, discursuri existenţiale prea specializate pentru a surprinde ceea ce intenţionez să evidenţiez în ideea de sens semnificativ din punct de vedere existenţial. Trebuie să adăugăm, la acestea, celebra expresie a lui Raymond Williams, „cul33 JOHN TOMLINSON tura e comună" (Williams 1989 ; McGuigan 1992). Desigur, Williams foloseşte prima oară expresia în opoziţie faţă de accepţiunea elitistă a culturii, ca formă „specială", rafinată de viaţă, disponibilă doar celor puţini prin „cultivarea" anumitor sensibilităţi. Prin urmare, cultura e comună, în sensul „antropologic democratic" că descrie „un întreg mod de viaţă" : nu este proprietatea exclusivă a celor privilegiaţi, ci include toată varietatea de practici cotidiene. Dar, ceea ce e important, pentru Williams acest sens există alături de cel conform căruia cultura oferă „sensuri personale" : „întrebările pe care le pun în ceea ce priveşte cultura noastră sînt întrebări legate de scopurile generale şi comune, dar şi întrebări despre sensurile profund personale. Cultura e comună, în orice societate şi în orice minte" (Williams 1989 : 4). Principiul conform căruia „cultura e comună" se constituie în ceea ce eu numesc problemele semnificaţiei existenţiale pe care şi le pune orice om, în mod obişnuit, în practicile şi experienţele cotidiene. Nu e vorba de faptul că unele practici simbolice sînt mai „edificatoare" decît altele, sau mai apropiate de esenţa situaţiei umane, sau mai preocupate de marile întrebări ale vieţii. Nici nu este vorba de valoarea culturală sau estetică în relaţie cu anumite „texte" culturale. Tao-te-king, ultimele cvartete ale lui Beethoven, Guernica lui Picasso sau fotografiile lui Robert Mapplethorpe nu sînt „texte culturale" nici mai mult, nici mai puţin decît NYPD Blue, sau un album al trupei Spice Girls, sau reportajele despre moartea Prinţesei Diana, sau revistele de fotbal sau decît cea mai recentă reclamă a firmei Levis. Toate acestea sînt texte culturale în măsura în i care oamenii le valorifică pentru a-şi înţelege existenţa. Şi, * desigur, trebuie să includem în această abordare a culturii tot felul de practici care nu depind de o relaţie între „cititor" şi „text" : vizitarea unui supermarket, sau drumul pînă la restaurant, la o sală de sport, la un club de dans sau într-un parc, conversaţia dintr-un bar sau de la colţul străzii. Pentru scopurile discuţiei noastre, cultura se referă la toate practicile comune \ 34 GLOBALIZARE ŞI CULTURĂ care contribuie direct la desfăşurarea „naraţiunilor vieţii" oamenilor : poveştile prin care ne interpretăm, în mod cronic, propria existenţă, în ceea ce Heidegger numeşte .,starea-de-aruncare"* a condiţiei umane. Dacă abordăm conexitatea din această perspectivă, ne interesează modul în care globalizarea schimbă contextul construirii sensului : modul în care afectează simţul identităţii, experienţa locului şi a sinelui în relaţie cu locul, impactul pe care îl are asupra înţelegerii, a valorilor, dorinţelor, miturilor, speranţelor şi temerilor ce s-au dezvoltat în jurul unei vieţi situate local. Dimensiunea culturală, prin urmare, cuprinde ceea ce Anthony Giddens numea atît „exterioritatea" cît şi „interiori-tatea" globalizării : legătura dintre transformările sistematice ample şi transformările „lumilor" noastre cele mai intime şi mai locale din experienţa cotidiană (Giddens 1994b : 95). Diferenţierea culturii de tehnologiile sale >K Unul dintre motivele pentru care insist asupra acestui mod de a înţelege dimensiunea culturală este că discuţiile pe tema globalizării consideră adesea „cultura" ca fiind oarecum altceva, înlocuind-o cu tehnologiile audio-vizuale şi comunicaţiile globalizatoare, prin care sînt transmise reprezentările culturale. Această tendinţă iese cel mai bine în evidenţă, probabil, în discursul jurnalistic, foarte răspîndit, despre globalizare, care adesea pare obsedat de „ingeniozitatea" noilor tehnologii de comunicaţie : Internetul, magistrala informaţională globală etc. Totuşi, deşi tehnologiile comunicaţionale sînt absolut esenţiale pentru procesul de globalizare, dezvoltarea lor nu e identică cu globalizarea culturală. De fapt, implicaţiile impactului lor sînt deopotrivă ample şi restrînse. Ample deoarece au un rol * Repere pe drumul gindirii, trad. Thomas Kleininger, Gabriel Liiceanu, Bucureşti, Editura politică, 1988, p. 439 (engl. thrownness ; germ. die geworfenheit) (n.t.). 35 JOHN TOMLINSON semnificativ - ca tehnologia însăşi şi, deci, în accepţiunea mea, ca transmiţători sau simbolizări instrumentale - în toate dimensiunile în care se manifestă globalizarea. Un exemplu în această direcţie ar fi integrarea din ce în ce mai mare a practicilor globale de obţinere a ştirilor şi a furnizării de informaţii de piaţă în cadrul comerţului economic global. Dar implicaţiile sînt şi restrînse, deoarece mass-media constituie doar o parte a procesului integral prin care se manifestă construirea de sensuri simbolice şi doar una dintre formele prin care se exprimă globalizarea din punct

de vedere cultural. Mass-media şi celelalte forme de comunicare mediată devin tot mai semnificative în viaţa noastră cotidiană, dar nu sînt singura sursă de experienţă culturală globalizată. Şi, în egală măsură, nu tot ce se poate spune despre globalizarea audio-vizualului şi a sistemelor de comunicaţii e direct relevant pentru discuţiile despre cultură. în mod destul de surprinzător, putem găsi un exemplu de combinare a culturii cu tehnologiile sale în studiul elaborat pe tema globalizării oferit de Anthony Giddens. Spre sfîrşitul unei lungi discuţii despre dimensiunile instituţionale ale globalizării, Giddens menţionează „(...) un alt aspect fundamental al globalizării care se află în fundalul variatelor dimensiuni instituţionale (...) şi la care ne-am putea referi ca la globalizarea culturală" (1990 : 77 ; ed. rom. : 75). Dar cititorul care caută o teorie a culturii definită ca un proces de construire a sensului va fi dezamăgit: Giddens discută doar modul în care „tehnologiile mecanizate de comunicare au influenţat dramatic toate aspectele globalizării". El subliniază importanţa informaţiei totalizate pentru extinderea globală a instituţiilor modernităţii şi, în mod semnificativ, ia drept exemplu principal contextul „instrumental" al pieţelor financiare globale. Acest lucru, precum şi faptul că discutarea „culturii" (pe cel mult o pagină) e îngrămădită la sfîrşitul unei lungi discuţii despre industrialism, indică mai degrabă un interes faţă de proprietăţile „dislo-cante" ale tehnologiilor de comunicaţie decît faţă de cultură în 36 GLOBALIZARE ŞI CULTURĂ sensul de producţie socială a înţelesului semnificativ din punct de vedere existenţial. Trebuie să spunem că Giddens nu a acordat prea multă atenţie conceptului de cultură în lucrarea sa despre globalizare şi acest fapt poate explica hazardata confundare a culturii cu tehnologiile de comunicare. Şi, ca să fim cinstiţi, în multe alte momente ale expunerii sale, la care vom ajunge în capitolul următor, sugerează, chiar dacă indirect, o viziune mai nuanţată asupra culturalului. Dar acest exemplu ilustrează importanţa delimitării clare a conceptului elastic şi cuprinzător de „cultură" în relaţie cu globalizarea. Desigur, sînt de acord cu Giddens că I dimensiunea culturală e „fundamentală" pentru globalizare,ij dar vreau să înţeleg acest lucru în termeni mult mai largi decît cei oferiţi de simpla analiză a impactului tehnologiilor de comunicare - oricît de semnificative ar fi acestea pentru conexitatea instituţională şi sistemică a lumii noastre. In continuare, voi încerca să sugerez cum se poate realiza acest lucru. De ce e importantă cultura pentru globalizare Cultura e importantă pentru globalizare în sensul clar că ea reprezintă aspectul intrinsec al întregului proces de conexitate complexă. Dar putem merge mai departe. Putem încerca să înţelegem în ce sens cultura constituie efectiv conexitatea complexă. Din nou, există atît moduri corecte cît şi moduri greşite de abordare a aceastei probleme. Un risc evident este acela că putem cădea în greşeala de a conferi culturii un anumit grad de prioritate cauzală, privile-giind această dimensiune în exact acelaşi mod în care am văzut că au procedat Hirst şi Thompson în cazul economiei. Găsim un astfel de exemplu în lucrarea lui Malcolm Waters care, după ce fixează distincţia standard economie/politică/cultură în termenii unor serii de relaţii de schimb materiale, respectiv politice şi simbolice, susţine oarecum provocator, că : 37 JOHN TOMLINSON schimburile materiale localizează ; schimburile politice instituţional izează ; iar schimburile simbolice globalizează. De aici rezultă că globalizarea societăţii umane e condiţionată de măsura în care relaţiile culturale au efect în relaţie cu aranjamentele economice şi politice. Ne putem aştepta ca economia şi politica să fie globalizate în măsura în care sînt culturalizate, adică în măsura în care schimburile ce se desfăşoară în cadrul lor sînt realizate din punct de vedere simbolic. De asemenea, ne putem aştepta ca gradul de globalizare să fie mai mare în arena culturală decît în oricare din celelalte două (Waters 1995 : 9-10 - sublinierile în original). Justificarea lui Waters pentru faptul că privilegiază cultura în acest mod este, pe scurt, că, prin natura lor, schimburile simbolice sînt cu mult mai puţin limitate de constrîngerile locului decît cele materiale (economice) sau politice. El susţine, de exemplu, că schimburile materiale sînt „înrădăcinate în pieţele, fabricile, birourile şi magazinele localizate" pur şi simplu datorită necesităţii practice sau avantajului de cost al proximităţii fizice în producerea şi schimbul de bunuri şi servicii. Spre deosebire de aceste constrîngeri, care „tind să lege schimburile economice de localităţi", simbolurile culturale „pot fi produse oriunde şi în orice moment şi există foarte puţine constrîngeri din punct de vedere al resurselor la producerea şi reproducerea lor" (Waters 1995 : 9). Astfel, cultura este, intrinsec, mai globa-lizatoare datorită faptului că relaţiile pe care le implică se pot „lărgi" foarte uşor şi datorită mobilităţii inerente a formelor şi produselor culturale. Acest argument nu e foarte convingător. Deoarece, evident, există o varietate de exemple - impactul corporaţiilor multinaţionale, diviziunea internaţională a muncii (implicată, de exemplu, în producţia de automobile sau în industria vestimentară), fenomenul în creştere al migraţiei forţei de muncă, comerţul financiar şi de mărfuri, importanţa acordurilor de

38 l GLOBALIZARE ŞI CULTURĂ reglementare a comerţului internaţional şi importanţa corpurilor de control, cum ar fi GATT şi, în prezent, Organizaţia Mondială a Comerţului) - care demonstrează globalizarea „schimburilor materiale" implicate în relaţiile economice. în mod evident, există numeroase cazuri cînd producţia, schimbul şi consumul bunurilor rămîn, întradevăr, activităţi relativ locale, dar o mică excursie la magazinul universal din vecinătate va dezvălui rapid cît de multe produse nu sînt locale. Desigur, e adevărat că orice producţie trebuie să se situeze undeva în lume. Dar acest fapt nu e un impediment pentru procesul de globali-zare, după cum ne demonstrează cîteva cazuri binecunoscute, cum ar fi cel al producţiei intensive de mazăre în ţări precum Zimbabwe pentru uzul exclusiv al Europei sau călătoria de 17 000 mile a păstîrnacului australian pînă în Marea Britanie, pentru a face produsul disponibil pe toată durata anului. în mod similar, ideea că schimburile economice se desfăşoară liber, fără nici o constrîngere materială, ar putea indica o viziune ciudat de „idealistă" - deoarece nu e, oare, adevărat că simbolizările trebuie, în cele din urmă, să ia o formă materială, de cărţi, compact discuri, celuloid, impulsuri electronice pe ecranele de televizor sau video etc? Deşi, în mod evident, „produsele" mediatizate electronic sînt, din punct de vedere tehnic, mult mai mobile, toate procesele de producţie materială legate de aceste diverse forme culturale presupun, cu siguranţă, con-strîngeri asemănătoare celor implicate în orice altă formă de producţie de bunuri. Aceste obiecţii pun sub semnul întrebării plauzibilitatea generalizărilor destul de extravagante ale lui Waters cu privire la proprietăţile localizatoare şi globalizatoare ale diverselor sfere sociale6. Dar, la o examinare mai atentă, se dovedeşte că el susţine, de fapt, un lucru mult mai modest : pur şi simplu că sectoarele economiei în care intermedierea are cel mai înalt caracter simbolic sau, în exprimarea lui, care sînt „simbolizate" - de exemplu, pieţele financiare - sînt cele mai supuse globa-lizării. Aceasta este o idee mult mai plauzibilă, deoarece e 39 JOHN TOMLINSON J l evident că mişcarea unor simboluri, cum ar fi banii, prin mijloace electronice e mult mai uşoară decît mişcarea unor cantităţi mari de legume rădăcinoase. Dar oare acest lucru dovedeşte în vreun fel ideea că în procesul de globalizare cultura are rol predominant? Nu cred. Cel puţin, nu în sensul pe care l-am definit. Deoarece, în cazul de faţă, Waters foloseşte cultura punînd accentul pe simbolizarea instrumentală mai degrabă decît pe construcţia de sensuri semnificative din punct de vedere existenţial. Putem fi de acord că anumite procese economice ajung să fie mai puternic „simbolizate", dar aceasta înseamnă, pur şi simplu, că sînt mai infor-maţionalizate- simbolizările folosite sînt intrinseci procesului economic -, nu că sînt „culturalizate". Dacă ar fi mai culturalizate, procesele şi practicile prin care oamenii se alimentează cu relatări pline de înţeles ale propriei lor existenţe sociale ar deveni, într-un fel, mai strîns legate de sfera economică. S-ar putea să fie aşa, însă acest argument trebuie să se sprijine pe altceva decît pe pretenţia discutabilă că natura bunurilor simbolice este „dematerializată". Prin urmare, s-ar putea dovedi că Waters are dreptate în ceea ce priveşte semnificaţia generală a culturii în cadrul globalizării, dar din alte motive. Problema înţelegerii culturii ca parte constitutivă a globalizării depinde de modul cum concepem cultura şi consecinţele ei. „Cultura nu e o putere care să poată constitui cauza evenimentelor sociale", spune Clifford Geertz şi are dreptate, în cazul cînd considerăm că procesele culturale echivalează cu construirea sensurilor sau, în termenii lui Geertz, cu „un context în care [evenimentele] pot fi descrise într-un mod inteligibil" (Geertz 1973 : 14). Dacă gîndim strict în termeni „cauzali", sîntem înclinaţi să confundăm cultura cu tehnologiile sale. Ceea ce nu înseamnă, totuşi, că cultura nu e lipsită de consecinţe importante. Cu siguranţă are consecinţe importante în măsura în care construcţia sensului inspiră acţiuni colective şi individuale, avînd, ele însele, consecinţe. Sensurile nu sînt produse printr-un canal interpretativ complet separat, care, ca să spunem 40 GLOBALIZARE ŞI CULTURĂ aşa, funcţionează în paralel cu alte practici sociale fără a le modifica. Semnificarea şi interpretarea culturală orientează indivizii spre anumite acţiuni, în mod individual sau colectiv. Adesea, acţiunile noastre, chiar dacă sînt relativ instrumentale, supunîndu-se unei logici a necesităţii practice sau economice, se desfăşoară în „contextul" unei înţelegeri culturale mai ample. Nici chiar acţiunile instrumentale elementare, care satisfac necesităţile corporale, nu sînt, din acest punct de vedere, în afara culturii: în anumite circumstanţe (cura de slăbire, postul religios, greva foamei), decizia de a mînca sau de a flămînzi e o decizie culturală. Putem înţelege capacitatea culturii de a avea consecinţe asupra globalizării urmărind modul în care acţiunile „locale" de inspiraţie culturală pot avea consecinţe globalizatoare. Conexitatea complexă nu reprezintă doar integrarea mai

Ideea centrală a teoriilor reflexivităţii (Beck 1997 . Prin urmare. de fapt. Faptul că acţiunile individuale se leagă intim de ( trăsăturile structural-instituţionale ale lumii sociale prin intermediul reflexivităţii arată că globalizarea nu este un proces „unidirecţional" prin care evenimentele sînt determinate de vastele structuri globale. putem analiza o afirmaţie făcută de Giddens în legătură cu „dialectica local-global". coduri internaţionale ale modei. un ecosistem comun) leagă o puzderie de mici acţiuni cotidiene. adaptîndu-se la opţiunile unui mare număr de actori care se exprimă în cadrul pieţei de mărfuri prin codurile culturale ale modei. în mod curent. făcute de milioane de oameni. Strategia implică mobilizarea agenţilor . ca orice opţiune de consum. Tocmai această sensibilitate reflexivă a instituţiilor faţă de aportul agenţilor umani marchează dinamismul specific vieţii sociale moderne şi defineşte conexitatea dintre multitudinea acţiunilor locale individuale şi structurile şi procesele globale de la cel mai înalt nivel. de fapt. ci şi asupra ecosistemelor pămîntului" (Giddens 1994a: 5). ci implică cel puţin posibilitatea intervenţiei locale în procesele globale. simultan. o manifestare a conexităţii. :41). totuşi. asupra lor însele. instituţiile moderne sînt. dimensiunile politice. au consecinţe ecologice globale în ceea ce priveşte resursele naturale pe care le consumă şi procesele industriale de producţie pe care le presupun. Pentru a ilustra această idee. preocupaţi de înfăţişarea pe care o vor avea în seara respectivă. Conform teoriei lui Giddens. mai degrabă.există. în diverse moduri. Primul sens în care cultura e importantă pentru j globalizare este tocmai faptul că aceste „acţiuni culturale" ajungi să aibă consecinţe globale. o diviziune internaţională a muncii. Gid-dens scrie că „obiceiurile locale de viaţă au ajuns să aibă consecinţe pe plan global. Celebrul slogan al mişcării ecologiste. că acţionează chiar în timpul desfăşurării acţiunii. şi chiar de soarta posibilă a planetei. referitoare la ce înseamnă. într-un complex comercial european. în sine.tot mai mult prin intermediul unor campanii de presă elaborate . acţionează local". „entităţi care învaţă". în anumite secţiuni ale oricărei societăţi. Beck. o tendinţă. de 42 GLOBALIZARE ŞI CULTURĂ destinele altor oameni necunoscuţi. : 39). ceea ce reprezintă. acest lucru se petrece în cadrul „reflexivităţii in41 JOHN TOMLINSON stituţionale" : în instituţiile moderne. „Gîn-deşte global. sugerează o strategie politică motivată de o naraţiune culturală colectivă foarte precisă. Cu certitudine. descoperim. „practicile sociale sînt examinate şi reformulate în mod constant. decizia mea de a cumpăra un anumit articol de vestimentaţie are implicaţii nu doar asupra diviziunii internaţionale a muncii. modificîndu-le astfel caracterul" (Gid-dens 1990 : 38 . cu raţiunea în numele căreia acţionează ca element integrant al acţiunii" (Giddens 1990 : 36 . în sensul că industria globală a vestimentaţiei e o instituţie extrem de reflexivă. ci implică integrarea acţiunilor individuale şi colective în modul efectiv de funcţionare a instituţiilor. indirect. în care codurile vestimentare şi micile diferenţieri ale modei stabilesc identitatea personală şi culturală. ed. într-o dupăamiază de sîmbătă. „un trai bun". că globalizarea are un caracter esen-. de asemenea. în al doilea rînd. Deşi capacitatea de a genera consecinţe a opţiunilor cotidiene legate de stilul de viaţă nu e întotdeauna recunoscută -cei mai mulţi dintre noi nu sîntem consumatori „ecologic conştienţi" cînd ne facem cumpărăturile . ţial dialectic. Dacă ne gîndim la dimensiunea culturală a globalizării. Giddens 1990 [ed. Dar ideea e că „mo-' mentul culturalului" e indispensabil pentru interpretarea conexităţii complexe. în mod constant. rom. eco-l nomice şi tehnologice ale globalizării. Există o anumită politică culturală a globalităţii.în direcţia obţinerii unor schimbări .strînsă a instituţiilor sociale. aflaţi la mare distanţă.rom. la nivelul interconexiunii dintre agenţii şi instituţiile sociale. Astfel. conexitatea pe care o implică este. în lumina informaţiei despre aceste practici. din ce în ce mai mult. complexitatea lanţu-j lui de consecinţe implică. Şi. Gîndiţi-vă la consecinţele opţiunilor culturale ale unui grup de adolescenţi.ed. o lume definită printr-o conexitate complexă (o piaţă globală de mărfuri. conexitatea culturală introduce ideea reflexivităţii vieţii' moderne globale. rom. Astfel. pentru a se adapta la informaţiile primite în legătură cu propriul lor comportament sau cu propria funcţionare. de a „«ţine legătura». I Astfel. pe care o putem înţelege mergînd mai departe cu exemplul consecinţelor ecologice pe care le au acţiunile locale. spre practici de consum deliberat ecologice. la clubul local : aceasta dezvăluie un nivel de conexitate care duce la perspective de angajare pentru un muncitor din Filipine. Această idee se bazează pe reflexivitatea inerentă fiinţei umane : capacitatea tututor oamenilor de a fi conştienţi. în ce sens e adevărată această afirmaţie? în primul rînd. aceea că opţiunile vestimentare. Toate aceste acţiuni individuale se desfăşoară în cadrul contextului cultural semnificativ al lumilor vieţii cotidiene locale. asemenea fiinţelor umane. Teoriile sociale ale reflexivităţii încearcă să explice cum se manifestă acest tip de automonitorizare la nivelul instituţiilor sociale sau. Giddens şi Lash 1994 . 2000]) este că activităţile sociale au o natură recursivă : se poate spune că entităţile sociale acţionează.

Clifford arată . „abordarea sociologică a ideii de cultură a fost dominată. Membrii organizaţiei Greenpeace au recunoscut ulterior că au fost ei înşişi induşi în eroare cu privire la compoziţia chimică reală a substanţelor de pe platformă. această victorie poate fi considerată un succes remarcabil al reflexivităţii sociale. Aşa cum spune Scott Lash. victoria răsunătoare a organizaţiei Greenpeace asupra companiei Shell UK în problema abandonării submarine a platformei Brent Spar în iunie 1995 a fost posibilă datorită mobilizării opiniei publice . Clifford afirmă : „în aceste teorii.43 JOHN TOMLINSON instituţionale la nivel global (Lash 1994 : 211). scufundarea platformei în Marea Nordului . înţeleasă de prea mulţi. Redactorul-şef al canalului de televiziune britanic Chan-nel 4 a afirmat : „Imaginile pe care ni le-a pus la dispoziţie [Greenpeace] arătau cîteva elicoptere care zburau cu îndrăzneală în bătaia tunurilor de apă. a 44 GLQBALIZARE ŞI CULTURĂ căror terminologie n-ar fi. a localităţilor se răsfrînge asupra legăturii dintre sensuri şi loc. încearcă să analizezi ştiinţific aşa ceva"7. Astfel înţeleasă. ca servind scopului integrării sociale. o politică culturală. implicit. de sublinierea caracterului limitat şi a coerenţei". Cu toate acestea. pe care oamenii o resimt ca făcînd parte din „lumea" propriilor vieţi cotidiene. Iar dacă o astfel de strategie are (uneori) succes. Danemarca şi Olanda . De fapt.care au provocat o confuzie considerabilă. în special în tradiţia funcţionalistă. noţiunea de „cultură" e similară noţiunii de „societate". Prin urmare. oricum. de fapt. Dar. cel puţin în parte.care a ameninţat în mod direct „relaţiile cu consumatorul" de la pompele de benzină ale companiei Shell. presă şi public . dacă ne întrebăm ce a stat în spatele mobilizării opiniei publice. lucrările lui James Clifford pe tema „culturilor itinerante" (Clifford 1992.în special în Germania. în mare. culturală. construirea sensului de particularitate şi amplasare. Stabilirea unui domiciliu era considerată temelia locală a vieţii colective. aspectul cel mai semnificativ a fost. rădăcinile au întotdeauna întîietate faţă de itinerarii" (1997 : 3). în antropologie. pe tema unui set de sensuri care trebuie răspîndite în rîndul publicului laic [şi care reprezintă cadrul] realităţii lor" (1994 : 208).şi nu în Atlantic. Prin urmare. Ideea de „cultură" leagă. existenţa socială autentică se concentrează. călătoria un supliment . Aşa deci. sub mai multe forme. strategia organizaţiei Greenpeace este. 1997) se concentrează asupra evaluării culturii independent de amplasare. cu certitudine. o ameninţare la adresa acestui gen de conceptualizări.atît în termenii informării cît şi ai dezinformării. prin urmare. Politica mediului este. Conexitatea globalizării reprezintă. aceasta se datorează faptului că se bazează pe şi face apel la înclinaţii culturale foarte generale mai degrabă decît la argumente ştiinţificotehnice legate de problemele de mediu. probabil. ocupînd un teritoriu fizic. foarte multă vreme. actorii din lumea afacerilor şi factorii de decizie. deoarece cultura a fost. de la care derivă sensurile europone ale cuvîntului «cultură». se pare că mulţi dintre cei care au boicotat pompele companiei Shell credeau că se intenţiona. Se poate considera că pînă şi problema adevărului ştiinţific are o importanţă culturală pentru menţinerea unor relaţii de încredere generale între Greenpeace (sau Shell). în detrimentul prezentării unor argumente ştiinţifice complexe. e foarte probabil să fie vorba de altceva decît de problemele propriu-zise ale campaniei . De exemplu.„localitatea" lor. Referindu-se la „practicile intersectării şi interacţiunii care au modificat caracterul local al unui mare număr de teorii ale culturii". valoarea simbolică a ocupării platformei : o anumită dramatizare a „luptei" împotriva ameninţării generalizate cu degradarea mediului. s-a afirmat că presa a fost „păcălită" pentru a relata evenimentul într-un mod favorabil organizaţiei Greenpeace şi pentru a oferi numeroase imagini în care ecologiştii erau asaltaţi de personalul de securitate al companiei Shell. în mod tradiţional. sau ar trebui să se concentreze. legată de ideea unei localităţi fixe. De ce e importantă globalizarea pentru cultură Globalizarea modifică modul în care conceptualizăm „cultura". după campanie. nu doar din cauză că penetrarea. ca entitate delimi45 JOHN TOMLINSON tată (Mann 1986). cultura e importantă pentru globa-lizare şi în următorul sens : ea marchează un teren simbolic al I construirii de sensuri ca scenă a intervenţiilor politice globale. unde construirea colectivă a sensului a fost tratată. De exemplu. După cum observă Eade (1997 : 25).cum ar fi grădinile. Din perspectiva mişcării ecologiste. putem înţelege lucrurile altfel dacă ne gîndim că această campanie face apel la naraţiunile vieţii oamenilor mai degrabă decît la argumente ecologice specifice. în locuri strict delimitate . cartografiat sub forma unui teritoriu politic (în mod predominant ca statna-ţiune) şi legînd construcţiile de sens individuale în limitele acestui spaţiu social şi politic. dar şi deoarece subminează modul de gîndire prin care cultura ajunge să fie asociată cu o amplasare fixă. politica mediului implică în prezent „construcţia socială a realităţii" -„o luptă în presă între actorii protestului ecologic. iar succesul său depinde de gradul în care pătrunde în orizontul de relevanţă al lumilor cotidiene locale.

armatele" (ibid. considerînd că. Prin această afirmaţie. deşi e situată local. satul. el se apropie foarte mult de provocarea conceptuală pe care o reprezintă globalizarea pentru cultură.şi voi dezvolta ideea în capitolul 4 . pe care „îi ţine în loc" apartenenţa la o anumită clasă sau la un anumit sex. în cea mai mare parte. „femei care nu au «călătorit». susţine Clifford. sînt supuse transformării în egală măsură. „o conştientizare mai puternică a faptului că lumea e un întreg" (1992 : 8). dar atît cercetătorul cît şi subiectul se bazează pe ideea de „spaţiu locuibil fix". Mai degrabă trebuie să considerăm că „rădăcinile şi itinerariile" coexistă în cadrul culturii şi că. cartiere urbane. că „lumea fenomenală" a oamenilor. noţiunea de „cultură itinerantă" poate fi la fel de tendenţioasă.) generează semnificaţii culturale". implicînd penetrarea simultană a unor forţe îndepărtate în lumile locale şi desprinderea sensurilor comune de „ancorele" lor din mediul local. experienţa zilnică a amplasării fizice. insistînd asupra faptului că mişcarea nomadă necontenită constituie esenţa culturii.. Prin aceasta înţeleg . turiştii. Studiul său etnografic asupra muncitoarelor japoneze.că practicile de teren ale antropologiei au contribuit la localizarea conceptului de cultură. în termeni mai largi. Turner atrăgea atenţia asupra faptului că mişcarea are limite evidente pentru foarte mulţi oameni. Clifford recunoaşte acest lucru cînd prezintă obiecţia unui alt antropolog. Dar semnifică faptul că „globalitatea" se transformă din ce în ce mai mult într-un orizont cultural în care ne încadrăm (mai mult sau mai puţin) 48 GLOBALIZARE ŞI CULTURĂ existenţa. Nu se poate considera că cultura are legături conceptuale inevitabile cu amplasarea.)47 JOHN TOMLINSON Exact aceasta e ideea pe care vreau să o scot în evidenţă : globalizarea stimulează mult mai mult decît înainte mobilitatea fizică. pierzîndu-şi puterea de a defini existenţa noastră. „globală". pentru majoritatea oamenilor. aceasta a supravieţuit în practicile muncii de teren etnografice contemporane. cercetare care depindea. şi unei anumite practici spaţiale a locuirii. în mai multe sensuri. trebuie să mai adăugăm. pentru mine. cu siguranţă. transformarea culturii nu poate fi înţeleasă cu ajutorul tropului călătoriei. Din multe perspective. într-o anumită cultură" (Clifford 1997:28). Ceea ce nu e întotdeauna o nenorocire. Aceasta deoarece. în modernitatea globală. astfel. două tăişuri : pe de o parte. de asemenea.. hoteluri turistice" mai degrabă decît sate. în egală măsură. în esenţă. ea însăşi. Totuşi. laboratoare. mai degrabă decît cea a mişcării constante. conexitatea ne pune la dispoziţie o resursă culturală pe care nu am avut-o înainte : o conştientizare culturală care e. Giddens (1991 : 187) susţine. „circumscriind cultura unui anumit loc. cultura este mai degrabă mobilă decît statică şi că „practicile deplasării (. deoarece sensurile sînt generate. de oameni „în mişcare" şi în cadrul schimburilor şi legăturilor dintre „culturi". „este.cea a cîmpului" (1997 : 20). e resimţită mai puternic în anumite locuri decît în celelalte şi se loveşte adesea de tendinţele opuse de a restabili puterea localităţii. Nu avem nevoie de o inversare a priorităţii „rădăcinilor" faţă de „itinerarii". Christina Turner. treptat şi subtil. 46 GLOBALIZARE ŞI CULTURĂ Clifford merge împotriva acestei moşteniri. Clifford admite că noţiunea de cultură itinerantă „poate implica forţe ce o depăşesc -televiziunea. dar ne fixează în locuri care se schimbă. Astfel. desfiinţează siguranţa localităţii. în jurul nostru.au contribuit la sinecdoca prin care amplasarea (satul) şi cultura sînt considerate a fi unul şi acelaşi lucru. Şi. De fapt. Dar practica şi experienţa culturală „locală" a acestor femei modifică şi ea legătura dintre cultură şi localitate : „Ele se uită la televizor. cred că deteritorializarea reprezintă cel mai important impact cultural al conexităţii globale. Cu toate acestea. întorcîndu-ne la discuţia anterioară despre călătorie. trebuie să ne amintim că o mare parte a experienţei culturale este încă. Penetrarea localităţilor pe care o aduce cu sine conexitatea are. în nici una din accepţiunile comune ale termenului". contrazic clasificările antropologice şi nu se înscriu. o determină să pună sub semnul întrebării „călătoria literală" pe care pune acccent Clifford. practica etnografiei ca „locuire" alături de comunitate . astfel încît. mărfurile. pe de altă parte. dar cheia impactului său cultural este transformarea localităţilor în sine. .satul considerat o „unitate accesibilă" analizei culturale. Aceasta nu înseamnă că toţi ne desfăşurăm experienţele în lume ca adevăraţi cosmopoliţi culturali şi cu atît mai puţin că o „culItură globală" e în curs de formare. Acceptînd aceste lucruri. faţă de tropul „călătoriei". unde amplasările pot fi „spitale. Această situaţie e. radioul. cu adevărat globală". pur şi simplu.că legăturile culturii cu un anumit loc sînt slăbite de conexitatea complexă. Roland Robertson a subliniat mereu că globalizarea implică. intrinsec. E important să păstrăm în prim-plan condiţiile concrete ale materializării fizice şi ale necesităţii politico-eco-nomice care „ţin oamenii la locul lor". inegală şi adesea contradictorie. au noţiunea de global/local. de o localizare complementară . oferă noi modalităţi de a înţelege experienţa. ci prin ideea de deteritorializare. metodele tradiţionale de cercetare antropologică . Corporalitatea şi forţele condiţiilor materiale ne fixează. aproape tot timpul. acest fenomen cauzează tulburări.

acestea nu sînt foarte dezvoltate în prezent. în acelaşi timp. Probabil cea mai puternică dintre acestea este modernitatea. evaluînd importanţa experienţei mediate în cadrul culturii globalizate (capitolul 5) şi. pe care Albrow încearcă să o înlăture. naive. Dar nu e uşor să faci asemenea salturi eroice cu imaginaţia intelectuală. să ne implicăm în dezbaterea pe tema modernităţii.şi la alte milioane de oameni . De aceea. de exemplu. înţelegerea naturii şi a semnificaţiei acestei conştiinţe globale constituie un obiectiv important al analizei culturale a globalizării. explorînd teza conform căreia conexitatea complexă e specifică „perioadei moderne". Dar.prin utilizarea obişnuită a tehnologiilor mass-media globalizatoare. iar una dintre cauzele acestei situaţii este fluxul de imagini şi de informaţii care ajung la ele . de rezistenţă în faţa aspectelor represive ale globalizării. în cadrul capitalismului transnaţional. mai puternic.în esenţă globali. fac ca această experienţă să devină confuză? Voi aborda această problemă în trei moduri. Capitolele care urmează se vor concentra asupra implicaţiilor culturale ale conexităţii complexe în mai multe moduri : analizînd tema unicităţii în cadrul ideilor despre o cultură globală (capitolul 3). inevitabil. chiar dacă încercăm să scăpăm de vraja teoretică a acesteia. ne vom îndrepta atenţia. jn primul rînd. în comparaţie cu puterile concentrate. combinată cu mijloacele de comunicare la distanţă dă naştere unor noi forme de alianţă şi solidaritate între cultural şi politic. ne îndeamnă Martin Albrow. Conştientizarea interdependenţei noastre. în special în forma mediată sub care ni se prezintă în cea mai mare măsură. De aceea. „Uitaţi de modernitate". Trebuie să ne întrebăm ce anume face ca „lumea ideilor modernităţii" (Albrow 1997 : 2) să fie atît de atractivă încît să ne îndemne să receptăm realităţile empirice ale conexităţii complexe în cadrul ei. timpul nostru cultural fiind cel al globalităţii. adică ideea că resursele imaginaţiei culturale şi condiţiile socialinstituţionale care dau naştere conexităţii nu îşi au locul înainte de această perioadă. contexul implicit faţă de care trebuie să se situeze celelalte descrieri analitice : „modernitatea occidentală". examinînd „transferul" experienţei culturale din sfera localităţii (capitolul 4). Albrow ar dori să gîndim globalizarea în proprii săi termeni şi 51 JOHN TOMLINSON în propriul său timp. asupra afirmaţiilor care localizează globalizarea în contextul istoric şi teoretic al modernităţii sociale şi vom încerca să evidenţiem implicaţiile culturale pe care le are acest mod de gîndire asupra conexităţii complexe ce caracterizează vremurile noastre. mă întreb cît de utile sînt ideile care constituie „modernitatea" pentru înţelegerea experienţei culturale într-o lume globaliza-toare. MODERNITATEA GLOBALA Globalizarea se referă la o condiţie empirică : conexitatea complexă prezentă pretutindeni în lumea de azi. „modernitatea capitalistă". Dar scepticismul meu nu merge. se pare. Mai degrabă. Dar. în cele din urmă. un anumit grad de scepticism faţă de „marea naraţiune" a acesteia. „Eli-beraţi-vă imaginaţia de controlul sufocant al modernităţii. ecologic sau economic. Oare nu cumva. pînă la refuzul ferm al categoriei modernităţii. în capitolul următor. Şi nu e greu de observat că orizontul de semnificaţie pe care îl oferă conexitatea tehnologiilor audio-vizuale creează nu doar posibilitatea de a reconstrui sensurile şi identităţile alterate de deteritorializare. aşa cum susţin unii cercetători (Castells 1997). deci şi „modernitatea globală". . perspectiva globală a „noilor mişcări sociale" s-ar putea dovedi a fi forma embrionară a unui tip nou. înainte de acestea. o idee atît de cuprinzătoare şi de profund integrată în cunoaşterea noastră culturală încît furnizează. globalizarea e importantă pentru cultură în sensul că face ca negocierea experienţei culturale să ajungă în centrul strategiilor de intervenţie asupra altor domenii ale conexităţii : cel politic. Cu certitudine. Dar această condiţie nu ni se dezvăluie în termenii primitivi ai observaţiei directe. cum ar fi televiziunea. discutînd rolul pe care îl are cultura într-o politică „internaţională" pe cale de apariţie (capitolul 6). ci doar prin intermediul categoriilor şi teoriilor pe care le folosim deja pentru a înţelege lumea socială şi culturală. voi privi globalizarea în contextul istoric al modernităţii. 49 JOHN TOMLINSON Cu aceasta închei discuţia despre sfera globalizării culturale. într-un mod fără precedent" (Albrow 1997 : 6). ca în cazul lui Albrow. Orice s-ar întîmpla. una dintre sarcinile analizei culturale este înţelegerea „fenomenologiei" acestei conştiinţe globale. pentru a discuta despre globalizare trebuie. Cu siguranţă. Capitolul de faţă studiază atracţiile modernităţii păstrînd. „postmodernitatea". ci şi de a crea forme asociate de politică culturală globală. e clar că reconfigurarea experienţei culturale pe care o generează conexitatea va fi vitală pentru viitorul politicii internaţionale. Trăim în propriul nostru timp şi Epoca de Aur ne deschide accesul spre noi lumi. din contră. Astfel. „Epoca de Aur" despre care susţine că a luat locul epocii moderne. discutînd afirmaţia sa conform căreia am depăşit epoca modernităţii. femeile japoneze despre care vorbeşte Christina Turner nu sînt singurele pentru care „noţiunea de global/local" face parte din viaţa cotidiană. Tot aici mă voi ocupa mai pe larg de încercarea lui Albrow de a scăpa de sub vraja modernităţii.

ci asupra 52 GLOBALIZARE ŞI CULTURĂ suspiciunilor cu privire la rolul strategic al acesteia în menţinerea dominaţiei culturale occidentale. cum ar fi urbanizarea. modernitatea. mă voi referi la cîteva obiecţii ideologice împotriva „hegemoniei" categoriei analitice a modernităţii.m. de nucleu al acestor instituţii. începutul perioadei moderne e un subiect controversat : s-ar putea situa oriunde. o „consecinţă a modernităţii" şi voi analiza această teză în sfera experienţei culturale. pînă în secolul al XlX-lea. dificultatea crucială a periodizării modernităţii prin intermediul instituţiilor sale tipice constă în faptul că acestea au. Modernitatea globală ca perioadă istorică Cea mai elementară idee care leagă conexitatea complexă de modernitate este cea care situează ambele fenomene în cadrul perioadei istorice moderne. a democraţiei politice ..d. Industrialismul. Această idee se concentrează asupra apariţiei istorice a instituţiilor moderne fundamentale. Modul în care datează Wallerstein modernitatea are logică în măsura în care considerăm că aceasta se referă.). tehnologia informaţională . depinde de modul în care o concepem. cu sensul mai simplu. deocamdată. conceptualizări ale timpului şi spaţiului ş. putem fi uşor convinşi de afirmaţia lui Immanuel Wallerstein că „sistemul lumii moderne" apare „în preajma anului 1500" (1987 : 318).d. în parte. în egală măsură. arată că procesele sociale tipic „moderne". fixează începutul modernităţii şi mai tîrziu de secolul al XVIII-lea. dar nu mai puţin important. în acelaşi timp. se poate susţine că interconexiunile economiei globale sînt generate de natura expansionistă a sistemului capitalist modern. voi analiza teza sociologică conform căreia globalizarea nu se situează. urbanismului. al comunicaţiilor de masă ş. care îl împinge dincolo de graniţele oricărei localităţi. în cele din urmă. în acest fel se dezvăluie ambiguitatea fundamentală a modernităţii : o categorie care se referă.) nu apar întotdeauna simultan. la noţiunile de noutate.modernitatea politică . desigur. în perioada istorică a modernităţii ci este. în căutare de pieţe din ce în ce mai mari. industrializarea şi democratizarea proceselor politice. la reacţiile economice faţă de „criza feudalismului". „se întind pe lungi perioade de timp. contemporaneitate. De exemplu. de fapt. reprezjntă „contextul" istoric esenţial al globalizării. susţinînd că reţeaua complexă de legături sociale caracteristică globalizării nu ar fi putut apărea decît în cadrul instituţiilor capitalismului. Deci. care ne oferă una dintre cele mai complexe analize ale modernităţii şi cea mai puternică afirmare a proprietăţilor sale „inerent globalizatoare".a. în principal. menit să mascheze înaintarea agresivă a capitalismului global. Prin urmare.ne poate orienta către evenimente din secolul al XVlI-lea (Războiul Civil din Anglia) sau din secolul al XVIII-lea (Revoluţia Franceză şi cea americană). al unui sistem dezvoltat de state-naţiuni. împingîndu-1. cu abordarea relativ simplă. pentru a formula întrebarea evidentă referitoare la momentul istoric în care au apărut. industrialismului. Mă voi concentra asupra operei lui Anthony Giddens. sînt necesare argumente suplimentare pentru a explica de ce condiţia socială modernă se defineşte tocmai prin aceste instituţii şi în ce mod se califică fiecare dintre ele pentru a 53 \ JOHN TOMLINSON deveni definitorie. de fapt. de exemplu. de la începutul secolului al XVI-lea pînă la mijlocul secolului al XlX-lea. prin intermediul instituţiilor. sporeşte dificultăţile evaluării relaţiei dintre globalizare şi modernitate. în primul rînd. pe de altă parte. în cele din urmă.devin posibile doar în contextul producţiei industriale moderne.în al doilea rînd. cosmologie. fiecare.. Acest raţionament ridică însă anumite probleme. Dar cum putem împăca această idee cu o teorie care consideră o altă instituţie ca fiind paradigmatică? 54 GLOBALIZARE ŞI CULTURĂ Apariţia. la o anumită perioadă istorică şi. Avînd în vedere această ambiguitate. nu ne surprinde că discursul teoretic pe tema modernităţii e complex şi adesea confuz ceea ce.m. acestea. actualitate. telecomunicaţiile. Ultima parte a capitolui de faţă încearcă să evalueze în ce măsură aceste suspiciuni compromit capacitatea ideii de modernitate de a lămuri condiţia culturală a conexităţii complexe. . la un anumit tip de organizare socială (definită. propriul „timp". Dacă luăm ca exemplu tipic cazul capitalismului. Dar. valori şi credinţe. (. într-o anumită măsură.a. Dar putem continua. cuceririle tehnologice care fac ca distanţa să fie „înghiţită" transportul mecanizat. prin intermediul revoluţiei industriale. pur şi simplu. Aici mă voi concentra nu atît asupra puternicei atracţii intelectuale pe care o exercită modernitatea (Albrow). la tendinţele sale universalizatoare sau la utilizarea sa ca discurs diversiv. prin instituţiile sale). la o formă a imaginaţiei culturale (impli-cînd forme distincte de raţionalitate. iar apariţia unora dintre ele poate fi identificată în regiuni şi epoci destul de îndepărate de aşa-numita lume şi epocă modernă" (Wagner 1994 : 3). Wagner. adică la apariţia timpului modernităţii capitaliste. definirea modernităţii doar în termenii unui grup de instituţii catalogate drept „moderne" poate părea tautologică .

Nu există nici un consens asupra a ceea ce trebuie datat. au existat oraşe şi înaintea perioadei moderne. nu e foarte util să mergem înapoi pe firul proceselor dincolo de secolul al XVII-lea. : 13). această naraţiune. pe care pare să o coordoneze şi să o distrugă ireversibil. a căuta continuitatea înseamnă. precedente etc. Mennel reuşeşte să traseze o linie istoric-evoluţionistă pornind de la cele mai vechi şi mai primitive grupuri sociale. ne confruntăm imediat cu ambiguitatea esenţială a modernităţii. continuă cu dezvoltarea comunităţilor 56 GLOBALIZARE ŞI CULTURĂ pastorale şi de cultivatori iar. viziunea lui Stephen Mennell asupra globalizării ca „proces social de foarte mare durată" pare să se înscrie destul de evident în cadrul gîndirii evoluţioniste. (Giddens 1984 : 239) Dacă punem accentul pe discontinuităţile modernităţii.o „poveste a creşterii lumii" (Gellner 1964). a pierde din vedere diferenţele importante care contează cu adevărat pentru înţelegerea tipului nostru de societate.: 12). e greşită ca teorie socială generală'.) societăţile [premoderne]. încercînd să o evaluăm astfel. Şi o dată ce trecem la datarea efectivă. astfel. rom. Lumea modernă se naşte din discontinuitatea faţă de cea anterioară mai degrabă decît ca o continuare a acesteia. o problemă pragmatică.Prin urmare. Giddens. pentru fixarea începuturilor în secolul al XVII-lea în Europa (Bauman 1991 : 4 . ed. cu apariţia societăţilor moderne" (Giddens 1990 : 5 . Mennell utilizează opera lui Norbert Elias pentru a susţine că globalizarea este „un curent general în istoria lumii. ed rom. însă Giddens susţine că urbanismul modern este ordonat de principii destul de diferite de cele care au separat oraşul premodern de zona rurală" (1990 : 6 . rom. încorporînd un număr mai mare de oameni şi un teritoriu mai întins" (Mennell 1990 : 362). propriile condiţii de apariţie. Prin urmare. ar fi mult mai util să considerăm că reprezintă o ruptură faţă de lumea tradiţională. De exemplu. constînd în trasarea unei linii istorice plauzibile desemnînd epoca modernă care să fie relevată pentru scopurile noastre. orientat spre unităţi de supravieţuire din ce în ce mai mari. ea îndeamnă la stabilirea unor legături specioase între un fenomen modern de genul urbanismului şi oraşele premoderne pe care scenele urbane moderne le-au încorporat. culminînd. în încercarea de a aplica o periodizare precisă.. fiecare. Cu toate acestea. trecînd prin apariţia statului-naţiune în Europa şi mergînd pînă la . Evident. dacă instituţiile modernităţii au. deşi societăţile modeme se dezvoltă din societăţile pre-modeme şi conţin anumite rămăşiţe şi urme ale formelor anterioare. Şi dacă Robertson doar sugerează o viziune „continuistă" de o asemenea amploare temporală. ce sugerează că istoria umană are o anumită direcţie uniformă inevitabilă sau chiar un anumit „scop". nu facem decît să descoperim că „referentul său are un miez opac şi margini zdrenţuite" (1991 : 4). dar Giddens insistă aici asupra faptului că acest mod de gîndire împiedică înţelegerea modernităţii. Sprijinindu-se pe conceptul lui Elias de „unitate de supravieţuire". pur şi simplu. Ceea ce înseamnă că. susţine că modernitatea marchează o discontinuitate istorică. Prin urmare. cum ar trebui să abordăm modernitatea din punct de vedere istoric? Bauman e în favoarea unei datări pragmatice. Periodizarea devine. Aceasta nu numai că zădărniceşte eforturile datării istorice. ca şi Giddens. Nu există nici un consens asupra datării. această abordare a perioadei moderne se poate sprijini pe nişte principii mai solide. în loc să considerăm că lumea modernă reprezintă o accentuare a condiţiilor existente anterior în (. al modernităţii globalizatoare contemporane. în acest caz. ele sînt tipuri de societăţi destul de diferite de tipurile „pre—modeme". Evident. care construiesc o „mare naraţiune". de vînători şi culegători. înseamnă că preferăm să o înţelegem în proprii ei termeni mai degrabă decît ca parte a unui proces constant de „evoluţie" socială. rezultă că. ci în dilema mai profundă ce se ascunde în spatele ei: „«Cît de veche e modernitatea?» e o întrebare foarte controversată. acum două mii de ani" (1992 : 6). care „pare inevitabilă pentru înlăturarea şi anularea dezbaterii" şi optează. propriile „istorii" distincte. de exemplu. după cum sugerează Zygmunt Bauman. Această fixare ar putea fi 55 JOHN TOMLINSON suficient de precisă din punct de vedere al analizei culturale contemporane. Bauman vrea să spună că. obiectul însuşi începe să dispară" (Bauman 1991 : 3).. pentru înţelegerea „timpului nostru". Se poate susţine acelaşi lucru şi despre discontinuităţile inerente ale globalizării. de acolo. : 9). Giddens 1990 : 1 . Astfel. un „fir narativ" în care „istoria «începe» de la culturile mici. „nu prea are sens să susţinem că societăţile moderne au început în acelaşi moment şi s-au dezvoltat uniform într-un singur «timp» istoric" (1992 : 9). dar ne dezvăluie un aspect ce ţine de natura modernităţii şi anume că nu poate fi uşor „evaluată în fluxul continuu al existenţei". ed. Principiul discontinuităţii istorice propus de Giddens se opune teoriilor evoluţioniste. cu formarea statelor agrare. izolate. în Occident. ne putem îndoi de afirmaţia lui Roland Robertson conform căreia globalizarea datează „cel puţin de pe vremea apariţiei aşa-numitelor religii mondiale. că. problema principală nu constă în dificultatea datării propriu-zise a modernităţii. Am putea conchide. aşa cum susţine Stuart Hali. într-un mod clar şi ordonat. Discontinuităţi şi epoci Cu toate acestea.

într-un anumit sens. Imperiul lui Alexandru sau Imperiul roman. societăţi moderne.speculaţii despre o viitoare „pacificare a societăţii globale". monitoriza şi ţine sub control graniţele politico-teritoriale în modul curent asociat cu sistemul statului-naţiune modern.nu au avut. totuşi le subordonează propagării culturii islamice (Mowlana 1996). Imperiul persan. problema e că acestea erau societăţi de alt tip. în realitate. în special în zona practicilor religioase. s-ar putea să fim nevoiţi să ajungem la concluzia că ruptura dintre modernitate şi premodernitate e generată de modurile foarte diferite ale acestora de a manipula categoriile ontologice esenţiale. pot avea o semnificaţie culturală mai mare decît a unor simple rămăşiţe. „Sfîntul Imperiu Roman" al lui Carol cel Mare în Europa. neavînd nici capacitatea de integrare politică şi culturală de la distanţă şi nici capacităţi de supraveghere pentru a stabili. pur şi simplu nu e plauzibil să susţii că nu există nici o continuitate între pre-modern şi modern. există şi o puternică afirmare a culturii islamice. adică lipsite de trăsăturile instituţionale ale modernităţii şi de influenţele profunde ale acestora asupra experienţei sociale şi culturale. cel puţin în sfera culturii. cu toate că respectă 59 JOHN TOMLINSON drepturile democratice. a buddhismului în Sri Lanka sau Coreea de Sud. : 11-13). Cuvîntul „discontinuitate" nu pare să fie potrivit pentru a surprinde acest gen de coexistenţă complexă. nu există efectiv state-naţiuni „tradiţionale". inevitabil. Statele islamice trebuie. Malaiezia.pe care Wallerstein le numeşte „imperii mondiale" pentru a le distinge de „sistemul mondial" . Cu toate acestea. unde constituţia recunoaşte „suveranitatea" dar consideră că aceasta îi apariţine lui Allah mai degrabă decît starului sau poporului şi. Dar. Iranul. nici una dintre trăsăturile ce caracterizează conexitatea globală complexă de astăzi. Mai degrabă. cărora le lipseau. influenţa Islamului în Iran sau Malaiezia. 57 JOHN TOMLINSON Dar legătura globalizării de o modernitate discontinuă anulează o astfel de gîndire evolutivă. deşi identifică în mod corect totalitatea schimbată în cadrul căreia trebuie să înţelegem „continuităţile". Acest lucru e evident într-o ţară cum e Iranul. Avem nevoie de un concept care să poată înregistra transformările semnificative ale modernităţii într-un mod mai flexibil şi mai puţin categoric. manifes-tîndu-se prin evenimente . alături de afirmarea valorilor „moderne" ce derivă din Iluminismul european şi în diverse grade de tensiune faţă de acestea. desigur. sau de Therborn în analiza modernităţii europene (1995 a). Acestor imperii le lipseau caracteristicile extensive ale societăţilor moderne. Dar aceste forme de dominaţie . teza discontinuităţii ridică şi ea anumite probleme. proprietăţile dinamice ale modernităţii ce favorizează nu doar dezvoltarea tehnologică. ci şi capacitatea socială de a manipula timpul şi spaţiul în mod curent. în ceea ce priveşte organizarea socială şi imaginaţia culturală. în epoca premodernă există numeroase exemple de sisteme de dominaţie politico-economică răspîn-dite în spaţiu : Imperiul chinez. care face ca toate „rămăşiţele" practicilor anterioare . în secolul al IX-lea. cum ar fi Spania sau Italia. Folosit adesea destul de imprecis şi putînd fi înlocuit cu alţi termeni ai periodizării .„eră" sau „ev" -. incompatibile cu globalizarea. De exemplu. de altă natură decît societăţile „tradiţionale" în care supunerea religioasă juca un rol structural mai nemijlocit. aşa cum e folosit acest termen în studiul lui Albrow pe tema „Erei Globale". dintre care cea mai importantă este aceea că poate îndemna la exagerare. după cum ar spune Giddens. Nu e vorba aici doar de nivelul dezvoltării tehnologice. după cum vom vedea în secţiunea următoare. să facă faţă contextului global al instituţiilor moderne. Acest argument însă nu e complet satisfăcător. cuprinzătoare. au apărut într-un context care le face să fie. imperiul medieval mongol şi cel al lui Gingis Han („stăpînul tuturor") şi al nepotului său Kubla. aşa cum facem în lumea modernă. Orice forme de „interconectare globală" vor fi apărut înaintea modernităţii. După cum recunoaşte şi Giddens (1990 : 4-5 . Termenul „discontinuist" încearcă să surprindă o schimbare semnificativă. de exemplu. dar ar fi greşit să le considerăm marginalizate sau absorbite într-o totalitate culturală modernă. termenul „epocă" redă ideea unei perioade marcate de o schimbare majoră în organizarea socială şi în imaginaţia culturală.continuităţile evidente de-a lungul perioadelor -să fie mai mult sau mai puţin semnificative. ducînd la o viziune în care istoria e prea rigid com58 GLOBALIZARE ŞI CULTURĂ partimentată. în zilele noastre. Prin urmare. în lumea de azi. E important să subliniem natura discontinuă a modernităţii pentru a nu cădea în capcanele gîndirii evolutive. de exemplu : \ influenţa culturală a catolicismului în ţările din sudul Europei. ea semnalează o ruptură prea completă şi categorică pentru a putea surprinde procesele mult mai puţin ordonate ale schimbării istorice. Sri Lanka şi Coreea de Sud sînt. Răspunsul „continuist" la această afirmaţie ar fi că Spania şi Italia. Putem I remarca o multitudine de „supravieţuiri" culturale în societăţile | moderne. rom. S-ar putea afirma că. O posibilitate ar fi reînvierea ideii de „epocă" istorică. ed. Deoarece continuităţile credinţei religioase „tradiţionale".

şi în cazul succesiunilor de descoperiri ştiinţifice („Era Aburului. Astfel. care acopereau distanţe imense şi încorporau un mare număr de oameni. 61 JOHN TOMLINSON „Marile frăţii transcontinentale ale creştinătăţii. asemănător zonelor orare" (Therbora 1995a : 3). termenul a fost utilizat în Occident în legătură cu perioada ulterioară naşterii lui Hristos . un mod alternativ de a surprinde natura specifică a conexităţii contemporane constă în compararea „imaginarului cultural" pe care îl presupune cu imaginarul specific „comunităţilor" presărate în spaţiu în perioada pre-modemă. întotdeauna. Dar identificarea evenimentelor semnificative cu anumite transformări socioculturale majore se aplică. dar fiecare 60 GLOBALIZARE ŞI CULTURĂ identifică un alt principiu central şi nici una dintre ele nu se poate pretinde a fi exhaustivă din punct de vedere analitic. De exemplu. musulmani sau buddhişti din locuri îndepărate (dacă într-adevăr se gîndeau) ca fiind „copiile lor fidele ". din punct de vedere cultural. la alţi creştini. pentru majoritatea credincioşilor. mici comunităţi rurale locale -sate. De aceea. Imaginarul cultural al „globalităţii"premoderne Prin urmare. „Era Atomică". După cum susţine Therbora. se asociază cu raţionalitatea".d. avantajul ideii de epocă e tocmai imprecizia -flexibilitatea . sentimentul apartenenţei la o comunitate religioasă transconti62 GLOBALIZARE ŞI CULTURĂ nentală trebuie să fi fost. parohii . în contexte particulare. să trăiască şi să moară în acelaşi perimetru de cîţiva kilometri pătraţi şi să nu-i „cunoască" decît pe cei cu care intra în contact direct zi de zi. înţelegîndu-i atît contingenţa istorică.subliniere în original). apartenenţa universală era imaginată.constitutive specifice. în comunităţile pre-moderne ale creştinătăţii şi Islamului. de asemenea. Aceasta presupune să căutăm o „transformare epocală" a perspectivei culturale. probabil. Această afirmaţie poate fi interpretată. Astfel. era încă intermediarul direct al legăturii enoriaşilor cu divinitatea. Therborn (1995a : 4) defineşte modernitatea. ţăranul de rînd se aştepta.„epoca creştină". Deşi călătoria la distanţă şi mişcarea populaţiei nu erau complet necunoscute. ca epocă „orientată spre viitor". Dar chiar şi atunci cînd traversezi o preerie poţi observa timpul în mişcare. Această suprapunere a cosmicului/universalului cu lumescul/ particularul semnifica faptul că oricît de răspîndită era. ci. cu ajutorul unor limite permeabile : „epocile nu sînt fortăreţe ale timpului în care pot fi închişi oamenii. un sentiment local şi particular. După cum spune Anderson. locale : Umilul preot de ţară. care par să fie asociate cu ideile legate de discontinuitate. comunităţile din Europa medievală erau. Ceea ce contează nu e analiza exhaustivă a tuturor lucrurilor care pot fi luate drept descrieri ale „modemului" şi nici stabilirea momentelor de apariţie a acestor elemente descriptive.sa faţă de începuturi şi sfirşituri. Cred că Therborn are dreptate cînd subliniază natura euristică a conceptului de epocă. Ele sînt întinderi deschise în toate direcţiile." despre care vorbeşte Benedict Anderson (1991 : 36) sînt exemple de „comunităţi" de credinţă din lumea premodernă.unde locuitorii erau relativ imobili şi izolaţi de alte comunităţi (Sumption 1975 : 11 . epocile pun timpul în paranteze. ai cărui strămoşi şi ale cărui puncte slabe erau cunoscute de toţi cei care îi ascultau slujbele. Ambele caracterizări sînt plauzibile. Ce asemănare există între aceste „comunităţi imaginare" şi sentimentul de interconectare globală al zilelor noastre? Ei bine. Discursul pe tema epocilor nu e dominat de „banalitatea datării" şi nu insistă pe existenţa anumitor puncte bine precizate de delimitare. sau era resimţită a fi. în termenii simplei izolări şi imobilităţi relative a vieţii sociale anterioare erei moderne. în majoritate. Faptul că se concentrează asupra „evenimentelor importante" sau asupra principiilor culturale importante lasă prea mult loc pentru discuţii în ceea ce priveşte criteriul conform căruia stabilim importanţa acestora. cît şi modul în care diferă de erele anterioare în ceea ce priveşte principiile socio-culturale care îi stau la bază. Oamenii se gîndeau. „Era Computerului") sau al anumitor transformări din sfera ideilor şi a perspectivei intelectuale („Era Iluminismului") sau în cazul combinaţiilor dintre cele două tipuri de transformări („Era Digitală").a. Tinzînd spre imprecizie şi impresionism.m. descoperirea anumitor aspecte legate de natura acestui timp al modernităţii globale în care trăim. Faptul că aceste principii sînt de domeniul analizei teoretice nu ne împiedică să recurgem la o comparaţie euristică. iar Albrow (1997 : 26) ca epocă în care „noul. probabil. ale Um-mah-ului islamic ş. mai degrabă. recentul. de exemplu. aceste comunităţi erau foarte diferite de cele care au devenit posibile o dată cu modernitatea. la apus şi la răsărit. Conceptul de epocă e un mijloc euristic. conceptul de epocă nu conferă precizie analitică. să se nască. în primul rînd. creştinătatea se manifesta în mod variat comunităţilor de suabi sau andaluzi după forma şi asemănarea lor (Anderson 1991 : 23 . Manchester 1992 : 11). deşi exemplifică un anumit tip de relaţie la distanţă. Fără a avea mari speranţe de a întîlni vreodată (direct sau ca reprezentare) vreun locuitor dintr-o ţară . după cum sugerează Anderson. care să diferenţieze globalitatea modernă de orice formă anterioară de distanţare socio-culturală. Cu toate acestea.

unită prin „limbile sacre ale scripturilor". Un călător din Europa medievală era nevoit să se confrunte cu drumuri asemănătoare. Morarul din localitate. Trebuie să admitem că. deoarece a afirmat că nu-şi putea procura din altă parte lutul de care avea nevoie" (Bennett 1990 : 134). Să luăm în considerare. legau lumea creştină de cea musulmană. după inventarea sa în Franţa secolului al XH-lea.ca practici locale familiare repetate . în general. consolidînd prosperitatea cosmopolită a marilor oraşe mercantile precum Veneţia. mult mai semnificativă decît faptul 64 \ GLOBALIZARE ŞI CULTURĂ că dezvoltarea tehnologiei face ca locuitorii unui spaţiu fizic să fie astăzi mult mai mobili. anevoioasă şi adesea plină de primejdii. mai degrabă decît la introducerea sentimentului unei lumi mai largi. Dacă mai adăugaţi şi pericolul permanent al atacurilor tîlhăreşti în locurile sălbatice dintre oraşe şi sate şi riscurile şi disconfortul cazării pe timp de-noapte (Manchester 1992 : 63 şi urm. într-adevăr. cînd aprind televizorul. „cîmpul era mai important decît drumul" (Brooke 1975 : 74). pe lîngă majoritatea enoriaşilor din zonele rurale. aproape de aceeaşi natură cu credinţa în Sfînta Treime.). obiceiul. devine evident că nici o călătorie nu putea fi tratată cu uşurinţă. Faptul că nu ne putem imagina un juriu modern rationînd în stilul celui din Evul Mediu tîrziu dezvăluie una dintre dimensiunile schimbării epocale : faţă de timpurile în care imperativele comunicării . în cel mai bun caz.slujea. însuşi faptul că. care a săpat groapa a fost achitat de juriu.nu ajunseseră încă să guverneze orice altă preocupare. Trebuie să recunoaştem că. aparent comun în Anglia secolului al XV-lea. exista şi elita cultă a clerului. Mecca. în mod curent. Prin urmare. Walsingham. de a fi conectat . Pe deasupra. existau şi centrele cosmopolite de pelerinaj : Roma. în faptele profeţilor sau în reîncarnare. Genova sau Constantinopol (Morris 1988). spre sfirşitul Evului Mediu : răspîndirea remarcabilă a stilului gotic. această teză privind imobilitatea şi izolarea relativă a comunităţilor este discutabilă. reprezentau obstacole majore. atunci cînd comentează traseul şerpuit al drumurilor medievale pe lîngă graniţele marilor proprietăţi. cu toate acestea. latina sau araba. Dar. de exemplu. în cele din urmă. în modernitate. ca un lucru de la sine înţeles. respectarea obiceiurilor religioase . de a săpa în mijlocul drumului. cel tîrziu. aşa cum Lash şi Urry (1994 : 252) le descriu pe cele moderne. iar probleme simple. cum ar fi traversarea unui rîu. Călătoria la orice distanţă era dificilă. Şi putem găsi. din punct de vedere istoric. mai presus de orice. Ierusalim. pentru majoritatea credincioşilor. începînd din secolul al IX-lea. Benares. o dovadă sugestivă a acestei schimbări culturale. în aproape toate colţurile Europei (Holmes 1988).străină.necesitatea. Pentru oamenii premoderni. ar fi necugetat să subapreciem gradul de mobilitate (cel puţin al anumitor clase) sau de influenţare la distanţă în societăţile premoderne. Acest caz e intersant nu pentru că ilustrează pericolele călătoriei. mobilitatea şi conexitatea în centrul vieţii noastre. Totuşi. despre care vorbeşte Benett: „La Aylesbury a fost săpată o groapă în mijlocul drumului. „Schimbarea epocală" pe care trebuie să o înţelegem constă în principiile de bază care plasează comunicarea. e evident că principiul modern de bază al conexităţii nu se aplică doar mobilităţii fizice. sentimentul apartenenţei la o comuniune mai mare trebuie să fi fost. călătoria organizată se integrează în viaţa cotidiană a oamenilor.). probabil. Exemplul de mai sus e relevant dacă îl privim în contextul unor timpuri în care. Adesea acestea deveneau impracticabile în timpul iernii. o clasă mai puţin numeroasă dar mult mai mobilă. analfabeţi şi legaţi de un anumit loc. la reîntărirea încrederii oamenilor în securitatea unei lumi locale. mai importante decît cele legate de conexitate. drumurilor de ţară folosite de fermierii sau de excursioniştii din ziua de azi. deoarece podurile şi digurile se stricau în mod frecvent sau chiar erau luate de ape în timpul inundaţiilor din iarnă (Bennett 1990 : 18 şi urm. Procupările principale ale localităţii erau. pe lîngă multitudinea de sate izolate. în analale istoriei. trebuie să 63 JOHN TOMLINSON analizăm deosebirile dintre particularităţile ritualului religios parohial local şi fenomene precum expansiunea paneuropeană a arhitecturii ecleziastice. E puţin probabil ca „apartenenţa" la aceste comunităţi religioase să fi oferit acelaşi sentiment al „globalităţii" pe care îl resimt oamenii de azi. Pe lîngă imobilitatea relativă a ţărănimii2 trebuie să luăm în considerare şi sistemele de comerţ la mare distanţă care. Toate aceste aspecte dezvăluie deosebirea dintre gradul de mobilitate şi conexitate aferentă din timpurile premoderne şi faptul că. Ceea ce pare cel mai interesant în ceea ce priveşte răspîndirea culturală a creştinismului premodern e modul în care acesta „şi-a obţinut forma universală printro multitudine de particularităţi şi forme specifice" (Anderson 1991 : 23). . ar fi la fel de implauzibil să descriem societăţile premoderne. legătura etimologică dintre travel (călătorie) şi travail (efort dureros sau susţinut) trebuie să fi fost mult prea clară. Santiago de Compostela. după cum se exprimă Brooke. ca „societăţi în mişcare". ci datorită faptului că dezvăluie un set de priorităţi sociale şi o perspectivă comunitară diferite de cele specifice timpurilor noastre. de o asemenea dimensiune încît un vînzător ambulant de mănuşi ghinionist a căzut în ea şi s-a înecat.

pe scurt: sîntem îndreptăţiţi să vorbim de o schimbare fundamentală între conexitatea pre-modemă şi cea modernă. prin urmare. chiar dacă oamenii reuşeau. semnul central al depăşirii acesteia? După cum am văzut la începutul acestui capitol. „trezirea lumii de sub vrajă" pe care Max Weber o considera ca fiind caracteristică modernităţii (Weber 1977) s-a transformat ea însăşi într-o formă de „vrajă".subliniere în original). „modernitatea nu-şi poate imagina viitorul decît ca fiind propria sa continuare sau. Conexitatea complexă implică. Simpla mişcare a oamenilor din loc în loc avea.prin aceea că pelerinii secolului al XX-lea „se cunosc". afirmaţiile lui Francis Fukuyama (1992) cu privire la „sfirşitul istoriei" reprezintă. desigur. călugări cerşetori) ca purtători ai comerţului. calfe. dacă modernul este tot ce e nou. din moment ce epoca modernă pretinde a fi tot ce e mereu nou? Oare are sens să ne gîndim că sîntem altceva decît moderni? în aparenţă. inevitabil..).. pentru a contracara acest fapt. Dar. în aceste centre. de fapt. de ocupaţie. formau. să treacă cu bine de primejdiile călătoriei spre locurile de pelerinaj care erau centrele geografrilor imaginare ale creştinătăţii sau Islamului. Din această perspectivă. Argumentul lui Albrow pleacă de la o idee foarte pertinentă legată de ambiguităţile conceptului de modernitate : faptul că aceasta este o descriere care pare să îşi aroge calitatea de a fi „mereu nouă" şi. de asemenea. chiar şi discursurile teoretice care sugerează o depăşire a modernităţii rămîn sub vraja sa : postmodernitatea e văzută ca fiind nu mai mult decît „expresia. ca oricare altă eră. Prin urmare. înlocuită de „Era globală". cu siguranţă. după cum spune Anderson. ţinînd analiza socială şi culturală sub fascinaţia modernului. cu siguranţă. Berberul care se înîlnea cu un malaezian în faţa Kaabei. dinaintea sosirii. Logica gîndirii pe epoci presupune că modernitatea va fi. toate experienţele diferenţei culturale care penetrează localitatea şi care sînt furnizate de educaţie. Să recapitulăm. deoarece Albrow susţine că pretenţia modernităţii de a fi atît „timpul nostru" cît şi. teza lui Martin Albrow : era modernă a fost. Dacă Era Modernă e o perioadă în istorie. astăzi. o adunare de personaje alăturate în mod ciudat „din localităţi îndepărtate şi fără nici o altă legătură unele cu altele (. o acceptare a condiţiei eterne a modernităţii. în viaţa cotidiană „locală". ca haos" (Albrow 1997 : 9). Pelerinii pre-modernităţii diferă de cei din zilele noastre -dincolo de compromisurile pe care le face. în esenţă. ca să spunem aşa. Cu toate acestea. se pare că deţine secretul auto-reînnoirii continue (Albrow 1997 : 13). i-a vrăjit în asemenea măsură pe teoreticieni încît nu au mai fost capabili să discearnă semnele unei noi ere care se luptă să 67 JOHN TOMLINSON se facă remarcată. credinţa religioasă cu raţionalitatea seculară . o depăşire a distanţei culturale (cel puţin la nivel de bază). 66 GLOBALIZARE ŞI CULTURĂ „Era globală" : sjîrşitul modernităţii? Dar înainte de a folosi cu încredere termenul de „modernitate globală". chiar dacă nu putem vorbi unul cu celălalt?»" (Anderson 1991 : 54 . în comparaţie cu penetrarea profundă a locului realizată de către mijloacele şi tehnologiile mass-media moderne. Prin urmare. un impact limitat asupra compoziţiei culturale a locurilor respective. trebuie să se sfirşească. legată de mobilitatea fizică a oamenilor.reprezenta o limitare a gradului şi complexităţii respectivei conexităţi. Astfel. în realitate. informaţiei şi influenţei culturale . oricît de autodistructivă. dacă nu. într-un anumit sens.în lumea pre-modernă „conexitatea" era. integrînd. oare nu ar trebui să luăm în serios ideea că globalizarea. numeroase exemple de continuitate dincolo de graniţele permeabile ale celor două epoci. succedată de un nou timp cu propriile sale principii fundamentale şi cu propriul său imaginar cultural specific. 65 JOHN TOMLINSON Astfel. ca să spunem aşa. Aceasta nu reprezintă o „ruptură" radicală şi există. Nu e vorba doar de o observaţie semantică formală.călători individuali (negustori. „sfîrşitul tuturor timpurilor". de ce rosteşte aceleaşi cuvinte pe care le rostesc şi eu. de fapt. de cultura de consum şi de mijloacele de comunicare în masă globalizatoare. schimbarea e crucială pentru înţelegerea condiţiei „modernităţii globale" ce ne aparţine şi susţine argumentul lui Giddens că nu ar trebui să ne bazăm pe o lungă continuitate istorică pentru a înţelege propriul nostru timp şi propria noastră condiţie culturală. comparaţia cu formele anterioare ale unei aparente „conexităţi globale" serveşte mai degrabă la reliefarea naturii distincte. dar subînţelese a propriei noastre experienţe practice globalizate. In ciuda asemănărilor superficiale. ar trebui să fie uşor. trebuie să luăm în considerare încă o dificultate legată de faptul că epoca modernă e deschisă la capătul nostru de istorie. prin urmare. mai presus de perisabilitatea istorică 3: Ar mai putea exista o altă epocă. a modernităţii" . departe de a fi încununarea principiilor fundamentale ale modernităţii reprezintă. în mod curent. globalizarea nu are rădăcini adînci în lumea pre-modernă. într-un număr relativ mare. Din contră. probabil că se întreba : «De ce face omul ăsta ce fac şi eu. pelerini. aceasta este. în mod ironic. .

economia glo69 JOHN TOMLINSON bală de capitalismul modern ş. pe atît de greu de susţinut. O teză pe cît de îndrăzneaţă. Lipseşte ceva aici şi pentru a descoperi ce anume trebuie să trecem la a doua cale de argumentare a lui Albrow. Oare cum putem folosi termenul de „modernitate tîrzie" fără a implica ideea un sfîrşit iminent. E vorba de provocări bine cunoscute şi larg discutate şi disputate în cadrul discursului politic al globalizării (McGrew 1992 . globalitatea provoacă tocmai principiile fundamentale ale ordinii. pur şi simplu.. ca orice alt lucru. Deşi susţine. extraordinar de evaziv din punct de vedere istoric. fenomenele globalizatoare nu mai sînt privite ca ameninţări la adresa instituţiilor moderne. proiectării. controlului şi dezvoltării ş. Riscurile ecologice din ce în ce mai sporite. ameninţarea nu e incomprehensibilă sau inexplicabilă în cadrul discursului modernităţii. scoate în evidenţă un număr de trăsături empirice ale timpurilor noastre care „ne-au dus dincolo de supoziţiile modernităţii" : . în această lumină. Dar. ameninţarea unui Armagedon nuclear. totuşi consideră că aceste teme marchează trecerea la Era globală. din moment ce popoare şi grupuri de toate tipurile se referă la glob ca fiind cadrul credinţelor lor" (Albrow 1997 : 4). Held 1995). . care poate fi asociat cu modernitatea ca „proiect". fără a fi direcţionată de o logică a dezvoltării. pe care îl consideră emblematic pentru modernitatea însăşi. „Era modernă" s-a dovedit insuficientă pentru a pătrunde acest timp fără un anumit gen de calificare. deoarece toate fenomenele globalizatoare pe care le citează pot fi uşor integrate în „lumea gîndirii" modernităţii. cum ar fi Giddens. echivalînd cu a spune : „Gîndiţi-vă la aceste fenomene într-un mod nou. Globalizarea nu numai că nu este o continuare a modernizării: nu este nici măcar un proces cu caracter de lege" (Albrow 1997 : 95)..) [P]unctul final al modernităţii este atunci cînd ajunge la epuizarea Proiectului Modern. şi reflexivitatea globalismului. Diferenţa e covîrşitoare.a. ameninţarea globală a armelor de complexul modern militaro-ştiinţifîco-industrial. a situării în ultima parte a unei perioade? Iar această preocupare e strîns legată de modul în care înţelegem condiţia globalizării din moment ce. chiar dacă globalitatea ameninţă. apariţia unei economii globale . trebuie să dispară.Afirmaţia lui Albrow surprinde incertitudinile pe care le avem cu privire la timpul precis în care trăim : ultima decadă a secolului al XX-lea. statulnaţiune.d. Or. Albrow tinde să considere că aceste trăsături sînt. că e. De fapt. 68 GLOBALIZARE ŞI CULTURĂ atracţia conceptuală pe care continuă să o exercite modernitatea şi cu totul altceva e să furnizezi motive convingătoare pentru abandonarea acestui mod de gîndire. E perfect justificat să eviţi prezentarea conexităţii globale pe baza unui soi de logică internă a istoriei. 4-5). dacă le legăm. prea devreme pentru a identifica trăsăturile care ar putea deveni cele mai reprezentative pentru noua epocă (p. în primul rînd.. în regulă. aşa cum face. procedînd în acest mod. Era globală implică înlocuirea modernităţii cu globalitatea. Axford 1995 . Ceea ce e destul de plauzibil. ci la la adresa simţului ordinii şi al înaintării care stau la baza perspectivei intelectuale moderne. ceea ce reprezintă o schimbare a bazei acţiunii şi organizării sociale" (Albrow 1997 : 4). Horsman şi Marshall 1994 . dar în egală măsură este şi ideea de „modernitate tîrzie" avansată de anumiţi gînditori modernişti. cu eleganţă.toate acestea ies din limitele marelui plan.m. Astfel. pierderea siguranţei din cauza capacităţii de distrugere globală a armamentului .m. Albrow revine asupra acestor teme în diverse părţi ale cărţii sale (de exemplu la paginile 114-115).. Discursul modernităţii. pe care le detectează Albrow.[C]onsecinţele globale ale activităţilor umane de grup asupra mediului. Aici. expansiunea de nestăpînit a practicilor culturale dincolo de „graniţele" culturale naţionale favorizată de comunicarea globală . deşi îşi are rădăcinile în fazele anterioare ale epocii moderne. au destulă forţă pentru a o înlătura din poziţia concep-tual-discursivă dominantă. în mod foarte justificat. Albrow îşi argumentează poziţia în două moduri. probabil. de instituţiile „moderne" convenţionale : ameninţările asupra mediului de industrialism şi de consumul de masă . Albrow. fiind dezordonată. Dar pentru a ne convinge sînt necesare nişte argumente suplimentare. tocmai acesta e principalul lucru de care vrea să ne convingă. Totuşi. într-adevăr. Nu e suficient să arăţi că modernitatea. sistemele globale de comunicare . planificării. Deoarece una e să dezvălui.a. care ar fi totuna cu a spune : „Aceste lucruri nu pot fi gîndite în termenii conceptuali ai modernităţii".. . în primul rînd. 114). anarhia pieţei capitaliste globale. Albrow face următorul pas logic : abandonează complet principiul fundamental al modernităţii în favoarea „globalităţii": „în esenţă. nu se poate nega că existenţa conexităţii complexe e o trăsătură mai proeminentă a istoriei foarte recente. Dar nu oferă un motiv convingător pentru abandonarea modernităţii. ci trebuie să dovedeşti că semnele erei globale.d. e emblematic pentru această incertitudine.) nu are neapărat un punct final (. dar globalitatea nu e un proiect. nesistematică şi „ne-direcţionată" : „Globalizarea (. ca fiind emblematice unei ere noi". impunîndu-se în atenţia noastră în ultimele decenii ale secolului al XX-lea. Această afirmaţie echivalează cu a spune că globalizarea e o schimbare epocală marcată de „o mulţime de schimbări istorice". provocări la adresa statului-naţiune (pp.

atît ca perioadă. începînd cu importantul său eseu. Versiunii mai puţin convingătoare i se poate imputa faptul că. pentru critica teleologiei şi a raţionalităţii renascentiste din cadrul său.a. de patru „dimen-x siuni ale globalizării" : economia capitalistă mondială. Dar. Giddens 71 JOHN TOMLINSON introduce în teoria sa socială conceptul de globalizare. Dar. pe rînd. de la apariţia lor în Europa secolului al XVII-lea. care nu poate fi încadrată în limitele statului-naţiune. trebuie să acordăm atenţie acestui nivel de analiză. organizîndu-se global prin alianţe internaţionale.în mod clar o versiune a conexităţii complexe .d. definind-o ca „intensificarea relaţiilor sociale la nivel mondial. modernitatea. Această defininţie .m. Albrow consideră.o „consecinţă a modernităţii" Cîteva dintre cele mai puternice argumente în favoarea proprietăţilor globalizatoare ale modernităţii pot fi găsite în lucrările lui Anthony Giddens. în plină desfăşurare. fiind o categorie analitică . industrialismul. punînd accent pe interdependenţa lor complexă dar şi pe trăsăturile lor independente şi pe faptul că nu pot fi reduse într-un singur principiu globalizator . viziunea wallersteiniană a unui sistem mondial de expansiune capitalistă. Giddens discută natura acestor dimensiuni instituţionale. Trebuie să înţelegem răspîndirea globală a modernităţii în termenii unei relaţii. Giddens le leagă. înainte de a ne grăbi să o înlăturăm. prin circulaţia armamentului ş. ed. versiunea mai puţin convingătoare constă doar în afirmaţia implicită ca răspîndirea globală a acestor instituţii moderne. Trecînd la discutarea lor. nu vreau să să trec peste modul semnificativ în care Albrow problematizează dominaţia generală a „modernului" în analiza socială şi culturală. statul-naţiune extinzîndu-se rapid într-un sistem politic. prinse în plasa Marii Naraţiuni (Albrow 1997 : 101).d. poate fi explicată în termenii caracteristicilor lor expansioniste inerente : capitalismul căutînd necontenit noi sfere de operare şi noi pieţe . Mai mult decît atît. Cu siguranţă. 2000). ed rom. sistemul statului-naţiune şi ordinea militară mondială. între distanţare şi nestatornicia cronică a circumstanţelor locale şi a angajamentelor locale" (1991 : 21-22). Versiunea mai puţin convingătoare provine din discutarea a patru dimensiuni instituţionale de bază ale modernităţii: capitalismul. că studiile care asociază globalizarea cu modernitatea sînt. Acestea nu sînt teze teleologice sau evoluţioniste şi nu pot fi înlăturate ca făcînd parte din versiunea Marii Naraţiuni a istoriei. rom. : 56-76).e introdusă simultan cu afirmaţia că modernitatea e „inerent glo-balizatoare" (1990 : 63 . ordonat reflexiv. Iar. în Consecinţele modernităţii. rom : 74). intensificare ce leagă localităţi îndepărtate în asemenea mod încît evenimentele locale sînt modelate de evenimente care se petrec la mare distanţă şi invers" (1990 : 64 . are suficient loc pentru modele de schimbare fără caracter normativ şi mai puţin rigide. Dar în ce sens e modernitatea „inerent globalizatoare"? în analiza generală pe care o face Giddens pot fi detectate două versiuni ale acestei afirmaţii.terioară.m. pentru a aduce argumente convingătoare în favoarea studiului analitic modern. rom. Ceea ce nu e adevărat. ed. ca o categorie amplă. definiţia e dezvoltată astfel încît leagă globalizarea şi mai strîns de expansiunea modernităţii: „Globalizarea are de-a face cu intersecţia prezenţei cu absenţa.a. ed. a dezvoltării guvernate de legi ş.de exemplu. The Consequences of Modernity [Consecinţele Modernităţii] (1990 . a conexităţii globale. Astfel. ne poate furniza o cale de elucidare a condiţiei noastre actuale. Globalizarea . în mod necesar. nu se referă în mod semnificativ la dinamica ce stă la baza expansiunii acestor 72 GLOBALIZARE ŞI CULTURĂ instituţii. Modernitatea. una mai puternică şi una mai puţin puternică. La suprafaţă. ocupînd aproape toate regiunile suprafeţei pămîntului . într-adevăr. diviziunea internaţională a muncii. abiltăţilor şi producţiei de materii prime" pe toată suprafaţa globului (1990 : 76 . Albrow e nevoit să recurgă la argumentaţii care leagă globalizarea de modernitate la un alt nivel de analiză. şi.considerate pe plan global. industrialismul urmînd o logică a diviziunii muncii care duce la „specializarea regională în termenii tipului de industrie. ed. pentru nedeterminare.precum şi ideologică . rom : 64). cît şi ca discurs. într-o lucrare ul. aşa cum spune Robertson. nu face altceva decît să definească globalizarea ca pe „o lărgire a modernităţii: de la societate la întreaga lume. puterea militară. apare ca fiind inevitabil dominată de un gen de „Mare 70 GLOBALIZARE ŞI CULTURĂ naraţiune" (Lyotard 1984) a teleologiei. supravegherea (în special controlul politic al statului-naţiune) şi puterea militară (1990 : 55-78 .are problemele ei. Este modernitatea la scară . Aceste argumentaţii identifică sursele glo-balizării în tranziţiile structurale profunde generate de modernitate (schimbări în organizarea socială a timpului şi spaţiului) ce pot constitui o explicaţie a conexităţii la care sîntem expuşi în lumea contemporană. deocamdată. pe de altă parte.modernitatea. împletirea evenimentelor sociale şi a relaţiilor sociale «la distanţă» cu contextele locale. : 63). acestea sînt doar variante ale celor patru dimensiuni ale modernităţii la scară mai mare .

ne facem o idee cu privire la intersectarea istorică . s-ar putea considera că versiunea mai puţin convingătoare referitoare la caracterul expansionist al instituţiilor moderne presupune o anumită logică intrinsecă a dezvoltării. Thrift (1990 : 113-114) ne dă un exemplu bun în acest sens : „ în Primarul din Casierbridge. Prin urmare. (. în perioadele anterioare. de „utilitatea prezenţei" comunităţilor locale. la reperele spaţio-temporale naturale. Implicaţiile acestei schimbări s-au legat. Desigur. în mare parte. din transformarea relaţiei dintre categoriile ontologice fundamentale ale timpului şi spaţiului. de tranziţia de la o economie bazată pe agricultură la o economie industrială (capitalistă). a unui punct spre care se îndreaptă toate episoadele anterioare. Idei de tipul „intersectarea prezenţei şi absenţei" sau. distanţa şi proximitatea. de exemplu. vorbeşte despre transformarea timpului în bun de consum (cf. susţine Robertson. timpul a devenit măsura muncii. stat-naţiune. desigur. nu se putea preciza momentul zilei fără a se face referire la contextul unei localităţi şi. semnificaţia ei depinde. ai independenţei faţă de loc. e o măsură . „amurg" şi „amiază" sau 74 GLOBALIZARE ŞI CULTURĂ indicaţiile unui cadran solar nu erau doar repere temporale imprecise. Barbara Adam. Fără a da dovadă de vreo logică inerentă. Astfel. pe de altă parte.a două lumi diferite : lumea modernă. Modernitatea ca transformare spaţio-temporală Definiţiile globalizării pe care ni le oferă Giddens uimesc. şi. Presupunea cunoaşterea faptului că o bucată bună de pămînt e mai uşor de • lucrat decît un deal plin de pietre (. după cum arată exemplul lui Thrift. înainte de apariţia ceasului mecanic ci. totuşi.. Martin Albrow îl atacă pe Giddens tocmai pentru că presupune o logică internă : „Ideea că «modernitatea e inerent globalizatoare» tratează un rezultat ca fiind produsul necesar al unui proces. terminologia sociologiei convenţionale (societăţi. şi mai sobra „acţiune la distanţă" (1994a: 4) par să evite. în termenii abstractizării. de particularităţile locului.„goală" . mijlocite de cultură şi de anumite metode de calculare a timpului.ca şi diviziunile temporale ale ceasului. e vorba de o analiză teleologică" (Albrow 1997 : 99).globală" (1992 :142). ca şi cum ar avea legi interne de dezvoltare. ci erau legate intrinsec de localitatea în care erau utilizate. coordonarea activităţii sociale. Giddens susţine că instituţiile sociale moderne au anumite proprietăţi dinamice care lipsesc instituţiilor lumii premoderne şi care provin. modernitatea şi „glo-balitatea" sînt doar puse laolaltă. natura uniform abstractă . Ea compară (1990 :112) calcularea modernă a „orelor umane" necesare pentru îndeplinirea unei sarcini cu conceptul anterior folosit pentru a lega munca şi timpul de particularităţile locului : 75 JOHN TOMLINSON în societăţile industriale. înainte de inventarea şi răspîndirea în masă a ceasului mecanic4. afirmă Giddens. înghiţind lumea „tradiţională" prin necesitatea sa socială de precizie şi abstracţie-faţă-de-context. capitalism multinaţional) pentru a fundamenta un discurs care „se concentrează asupra analizei modului în care viaţa socială se ordonează în timp şi spaţiu .a timpului măsurat cu ajutorul ceasului a eliberat evaluarea timpului şi. Dar. Deşi această măsurătoare a timpului e mai degrabă socială decît „naturală". munca era măsura timpului. printre altele. în mod deliberat. în vreme ce. pentru majoritatea. în consecinţă. în mod special. ci şi oferă un cadrul teoretic mai bogat pentru interpretarea experienţei conexităţii complexe. Acelaşi lucru se poate spune despre o afirmaţie de tipul „cînd terminăm lucrul pe cîmp şi ne întoarcem în sat".) un fermier spune că moartea lui Henchard a avut loc «în urmă cu vreo jumătate de oră.) Calcularea „orelor umane". proces facilitat de apariţia ceasului în societăţile industriale moderne. limitele evaluării timpului în perioada premodernă se manifestă prin dificultatea de a face afirmaţii de genul „la ora trei" sau „într-o jumătate de oră" -nu doar prin dificultăţile în ceea ce priveşte precizia. pentru că eu n-am ceas»". ed. Giddens 1981). în absenţa altor explicaţii. Sugerează existenţa unei stări finale. de exemplu. Astfel. Şi tocmai în această sferă problematică putem găsi dinamica globalizatoare a modernităţii. Astfel. Cu toate acestea. Prin urmare. evaluarea timpului era limitată. Dar. societăţile premoderne aveau propriile percepţii ale timpului. rom : 63). pe de altă parte . prin caracterul lor „abstract". mai semnificativ. spaţiu. această acuzaţie e plină de ironie. Thompson 1967 . reprezentată de timpul măsurat cu ajutorul ceasului. Tagswerk-u\ german (munca unei zile) a fost o astfel de măsură : variabilă şi dependentă de context. locul.. Avînd în vedere faptul că Giddens însuşi critică teoriile teleologice şi evoluţioniste. mai există un aspect în lucrarea lui Giddens. Această versiune convingătoare a proprietăţilor globalizatoare ale modernităţii nu numai că evită tehnologia. de faptul că aceasta se baza pe o legătură cu locul. „zori". pe care se bazează -.asupra problematicii distanţării spaţio-temporale" (1990 : 64 . în societăţile premoderne..în Anglia începutului de secol al XlX-lea . E vorba de un argument mult mai convingător ce pune manifestările institu73 JOHN TOMLINSON ţionale ale modernităţii pe seama unor transformări mult mai profunde în modul de percepţie şi organizare a categoriilor socio-ontologice de bază : timpul.. de Thomas Hardy. după soare. Dar. pe care Albrow nu reuşeşte să-1 surprindă.

în 1884.) se referă la omniprezenţa ceasurilor şi orarelor în fabrici. „Spaţiul gol" se referă la . Astfel. în masă. de asemenea. de la „sarcină la timp". la rîndul ei.[U]tilizarea pe scară largă a instrumentelor mecanice de măsurare a timpului a facilitat. de asemenea. aducînd cu sine un amestec de forme de emancipare şi de noi forme de dominaţie. într-un mod destul de clar. „regimul orar specific occidental. cu doar patru ani mai tîrziu. Conferinţa Internaţională Meridiană care a avut loc la Washington. cu treizeci de ani înainte ca aceasta să devină standardul legal în Marea Britanic Iar 76 GLOBALIZARE ŞI CULTURĂ căile ferate au fost acelea care . simultan. atrăgînd atenţia asupra rolului lor în impunerea unei discipline bazate pe timp asupra forţei de muncă industriale.care presupune. Totuşi. citat de Lash şi Urry 1994 : 229).. separarea timpului de loc este. din anumite puncte de vedere. aşa cum spunea Cook însuşi : „Călătoria cu trenul înseamnă călătoria celor mulţi. Prin urmare. cel puţin din punctul de vedere al lui Giddens. implicaţiile distanţării spaţiotemporale se extind. aşa cum este şi condiţia modernităţii însăşi.ed. care s-a ivit o dată cu inventarea ceasului. Astfel.ca organizaţii de coordonare spaţio-temporală prin intermediul orarelor. birouri şi şcoli pe la sfîrşitul secolului al XlX-lea. Modificarea orientării sociale. foarte rapid. Pe de altă parte." (Nguyen 1992 : 33. semnifică mai mult decît adoptarea globală a unui calendar standard. consecinţe emancipante. cei cu o situaţie modestă pot călători la fel ca şi cei bogaţi.u. anul 2000 ca eveniment global. Totuşi. a fost adoptată ca standard internaţional. Giddens îşi dezvoltă ideea. că timpul măsurat de ceas e o sursă a modernităţii. această schimbare epocală. Istoricitatea implică capacitatea omului de a-şi însuşi cunoştinţele trecutului pentru a modela viitorul şi nu se poate ivi decît în societăţile care au capacitatea de a înmagazina şi recupera sistematic cunoştinţele trecutului. globale : ora Greenwich a devenit timpul standard în Marea Britanie în 1880 şi. „Golirea" conţinuturilor particulare ale timpului nu este. schimbări structurale profunde în ţesătura vieţii cotidiene" (1991 : 17). Giddens vrea să surprindă tocmai acest gen de transformare mai largă în ideea că distanţarea spaţiotemporală marchează o „discontinuitate" faţă de lumea premodernă şi globalizează. în consecinţă. De exemplu. generalizînd ceea ce Giddens numeşte „istoricitate" : „utilizarea istoriei pentru a face istorie" (1991 : 243). a adoptat ora Greenwich ca standard al sistemului de zone orare internaţionale. Sugerează un context în care (aproape) toată lumea se raportează la „istorie" într-un mod particular. nu se poate nega că timpul măsurat cu ajutorul ceasului are. a devenit etalonul universal pentru măsurarea timpului. presupune pierderea unei părţi din cunoştinţele locale care fuseseră de mare ajutor în epocile anterioare şi care aveau avantaje în ceea ce priveşte calitatea experienţei şi autonomiei muncii. trebuie să recunoaştem că. E mai semnificativ procesul social mai larg implicat în separarea timpului şi spaţiului: . El nu vrea să sugereze. separarea timpului de particularităţile locale a dus la forme de coordonare care au devenit. rom : 23)5. Astfel. Dezvoltarea sa hegemonică a echivalat cu distrugerea ireversibilă a altor regimuri temporale ale lumii. transformări în modul de înregistrare şi „stocare" a informaţiei şi în sfera comunicaţiilor. Thrift (1990 : 115 ş.invariabilă. s-au înregistrat anumite progrese în ceea ce priveşte mobilitatea şi.. nici pe departe. în 1841.Totuşi. faptul că toate societăţile se pot raporta la ideea de „an 2000" presupune o transformare fundamentală în conceptualizarea şi utilizarea socială a timpului . precum şi ca tehnologie de transport . indiferent de context.au făcut pentru prima oară posibilă călătoria modernă. Putem considera că prima excursie cu trenul al lui Ihomas Cook de la Leicester la Loughborough. într-un fel de determinism tehnologic. caracterul indispensabil al coordonării diverselor timpuri locale pentru dezvoltarea cu succes a căilor ferate. o cucerire socială şi culturală incontestabilă. marchează începutul democratizării călătoriei. standardizată. O implicaţie directă constă în extinderea standardizării timpului cu ajutorul ceasului de la un context naţional la un context global.. La aceasta putem adăuga standardizarea mondială a calendarelor : „Toată lumea respectă acum acelaşi sistem de datare : apropierea «amilului 2000» este un eveniment global" (Giddens 1990: 18.. care poate fi aplicată universal. în Europa medievală. A spune că „a eliberat timpul de particularităţile locului" nu presupune că ceasul are un loc bine stabilit într-o anumită schemă benignă a emancipării umane („evolutive") gradate. Toate companiile britanice de căi ferate au adoptat ora Greenwich în jurul anului 1848." (citat în Lash şi Urry 1994 : 261). o cucerire ambiguă. dar a şi implicat. Giddens avertizează asupra pericolelor unei interpretări superficiale a acestui 77 JOHN TOMLINSON fenomen. mult dincolo de problema transformării timpului în bun de consum.. luînd în considerare implicaţiile pe care le are „golirea timpului" pentru „golirea spaţiului" şi tocmai în aceasta constă marea forţă a teoriei sale cu privire la globalizare. sugerează Adam. datorită coordonării timpului măsurat cu ajutorul ceasului. lărgirea orizonturilor culturale ale oamenilor. Dar discută.

în măsura posibilităţilor.: p. cît populate de ceea ce e „absent" mai degrabă decît de ceea ce e „prezent". faţă-în-faţă. hospicium. cît şi datorită nivelului scăzut al tehnologiei comunicaţiilor. şi mai ales domus în latina din dosarele Inchiziţiei.. „rupe spaţiul de loc" prin faptul că permite. ed. ca să spunem aşa. această entitate este numită. Astfel. rom. rom. Modernitatea. de la „o cameră într-o casă. o scenă fizică a interacţiunii. Prin urmare. localul este pătruns în totalitate deşi este format în raport cu influenţe sociale aflate la distanţă de acesta. chiar mai bine. oraşe mai mici sau mai mari.domină viaţa socială a majorităţii. teatru al acţiunii.. aproape exclusiv. prin urmare. deoarece relaţiile de prezenţă . pînă la zonele delimitate teritorial. E trăsătura care. Casa premodernă era. cînd este închis în zăpuşeala umedă a celor patru pereţi ai unui ostal" (1978 : 80 GLOBALIZARE ŞI CULTURĂ 27.. Modul în care Giddens utilizează termenul pare să încline spre acest sens se79 JOHN TOMLINSON cundar.) cu sensul de scenă.) şi care „se referă la plasarea fizică a activităţii sociale ca situată geografic" (1990 : 18 . cadrul interacţiunii distanţate şi. „prezenţele spectrale" ale localelor sînt influenţele forţelor şi proceselor sociale îndepărtate.) sau. desigur. este de asemenea. piaţa. pentru ei. un local a cărui normă sînt relaţiile intime. susţine Giddens. Ideea e că localul nu e doar un punct geofizic sau un mediu înconjurător ci. faţă-în-faţă . încarnată. Le Roy Ladurie prezintă casele din MontaiUou ca locale care „delimitează". Şi. facilitată de evaluarea abstractă a timpului. imaşurile. localele premoderne . Acesta era un local „interiorizat". tr. : 24). atît din punct de vedere social.interacţiunile locale. în societăţile premoderne. Bibliografie) (n. în mod esenţial. ocupate de statele-naţiuni" (1984 : 118). Totuşi. rom. O casă familială (occidentală) de azi rămîne. localele modernităţii ca fiind din ce în ce mai „fantasmagorice" : „adică. Pentru a înţelege mai bine această idee. : 24). corezi-dente sub acelaşi acoperiş. am preluat traducerea prin local (pi. cînd este şoptit prin uşa unui domus (. indiferent şi inextricabil.). hospicium înseamnă.. Ceea ce structurează localul nu este pur şi simplu ceea ce este prezent în scenă.„separarea spaţiului de loc". spre deosebire de echivalentul său premodern. între oameni care nu sînt uniţi de situarea faţă-în-faţă în cadrul aceluiaşi local. Cuvîntul familia. în limba locului. In limbajul comun. «forma vizibilă» a localului ascunde relaţiile distanţate care îi determină natura". rom. familie şi casă. în mod evident. Salonul său era o lojă a teatrului lumii" (Benjamin 1973 : 168). dominaţia relaţiilor de prezenţă într-un astfel de cadru derivă. spaţiul şi locul (scena acţiunii) coincid. faţă de familie. chiar „favorizează". termenul are un sens mai larg decît cel al esteticii bunurilor: fantasmele. în mai multe moduri. ed. Dar. un colţ de stradă. locale) din traducerea în limba română a lucrării lui Giddens (v. Dar e folosit şi cu sensul secundar de „presupusă viziune a unei persoane absente (vii sau moarte)" (Hawkins şi Allen 1991 : 1087). cadrul interacţiunilor intime ale prezenţei. familie de carne şi casă de lemn. Putem înţelege această idee comparînd un local modern obişnuit cu echivalentul său din pre-modernitate. Este de remarcat că termenii ostal. mai presus de toate. în mare. domus. ed. piatră sau chirpici fiind acelaşi lucru. observă el. relaţiile de la distanţă. sugerînd că localele nu sînt atît „iluzorii". pentru Giddens. De ce „fantasmagoric"? Sensul cel mai general al termenului vine de la „fantasmă" : o iluzie sau o aparenţă înşelătoare. un magazin sau o fabrică. în perenitatea unei case şi în viaţa cotidiană a unui grup casnic de persoane. „deschisă către lume". Le Roy Ladurie (1978 : 24. relaţiile sociale şi spaţiul fizic deopotrivă. spaţiul şi locul sînt adesea utilizate sinonimic. 91). Dar putem face o diferenţă între ele gîndindu-ne la spaţiu ca „local"*) . ed. Giddens susţine că. Localul poate fi orice.un termen consacrat de prima lucarare a lui Gid" în original locale (engl. subliniază indentificarea conceptuală puternică dintre „casă" şi familia care locuia în ea : Această celulă de bază nu este alta decît familia ţărănească. ostal. ceea ce ne aminteşte de modul în care Walter Benjamin descrie interiorul locuinţelor secolului al XlX-lea ca o „fantasmagorie" în care cetăţeanul burghez „punea laolaltă lucruri îndepărtate ca spaţiu şi timp. De exemplu. e mobilată cu un număr de . secretul ereziei religioase care apărea în sat este „apărat. nu este niciodată folosit (. : 87).sînt contextele „locale" situate geografic ale aproape oricărei interacţiuni sociale. gospodăriile rurale.cîmpurile. descriind viaţa din secolul al XlV-lea în satul francez MontaiUou. 78 GLOBALIZARE ŞI CULTURĂ dens despre timp şi spaţiu (1979 : 206 şi urm. într-un mod destul de izbitor. practic. conacul . cît se poate de mult. loc. nu le vine pe limbă montalionezilor. din limitele impuse coordonării sociale la distanţă de către evaluarea premodernă a timpului. face ca modernitatea să fie inerent globalizatoare. biserica.). în mare. putem lua în considerare faptul că Giddens descrie (1990 : 19 . în mod obişnuit.

luate laolaltă ca „sisteme abstracte". „deîncapsularea" reprezintă procesul de «scoatere» „a relaţiilor sociale din contexte de interacţiune locale şi restructurarea lor la distanţe nedefinite de spaţiu-timp" (1990 : 21 . Serviciile publice de care beneficiază casele noastre . în casele mai înstărite. în plus. ed. cu siguranţă. Deşi s-ar putea ca relaţiile de prezenţă să continue să domine. în general.mijloace tehnologice de comunicare luate de-a gata : cutia poştală. astfel. „unde ceea ce e global se întîlneşte cu ceea ce e local" (Morley : 1992). deoarece legătura noastră cu sistemul pieţei globale . „Token-urile simbolice" sînt „mijloace de schimb care au valori standard şi. rom. mai degrabă decît ca simple adăposturi. însuşi modul în care „posedăm" casele în mod curent .uneori dramatice ale dobînzilor pentru ipoteci. prin buzunare sau serviete. Aceste locale moderne exprimă deîn-capsularea* activităţii sociale din contextele prezenţei. Banii sînt un exemplu clar pentru Giddens : sînt un mijloc de „transfer" al relaţiilor sociale (economice) din determinarea spaţio-temporală a localelor fizice. luînd forma unei pure informaţii exprimate prin cifre. telefonul (adesea legat acum de un robot care permite comunicarea la distanţă atît în spaţiu cît şi în timp). de către unii. Toate aceste locale moderne sînt penetrate de relaţii de la distanţă. ajungînd să fie. astfel. totuşi. bunuri lucrative negociabile ori. extinderea în timp a relaţiilor de schimb. sau la studiourile de televiziune. sugerează o manieră clară de înţelegere a condiţiei culturale şi a fenomenologiei modernităţii globale. în special pentru utilizatorii calculatoarelor. se pot substitui reciproc într-o pluralitate de contexte" (1991 : 18). de către alţii. Dificultăţile întîmpinate de călătorii medievali în schimbarea monedei locale. se pot găsi şi aparate de fax. la centrele de divertisment sau la centrele comerciale. După cum arată Giddens (1991 : 135). E o idee importantă pentru înţelegerea naturii inerent globalizatoare a modernităţii şi.de exemplu. ne ajută să ne facem o idee cu privire la 83 . cînd oscilaţiile dramatice ale pieţei imobiliare au făcut ca locuinţele să fie considerate. la staţiile de benzină. casele sînt din ce în ce mai deschise către lume : camere de zi. Giddens vorbeşte despre două tipuri de „mecanisme" care fac ca relaţiile noastre sociale să nu mai fie întipărite în cadrul localelor : „token-urile simbolice" şi „sistemele expert".prin filiala „locală" a băncii care ne aranjează împrumutul .ne „conectează" la reţele şi sisteme mai largi nu doar în sens fizic : viaţa cotidiană e legată. printr-o relaţie de dependenţă. de internet şi de web.făcînd posibilă „colonizarea nopţii"7. * în original disembedding (engl. Dar există. Aspectele familiare ale mediului în care trăim. aparatul (sau aparatele) de radio. televizorul (din ce în ce mai des legat de o antenă de satelit. în cazul întreruperii curentului. în fine. ale cărui efecte se simt puternic în viaţa cotidiană. rom. ed. ca rezultat al separării spaţiului de loc. calculatoare legate. de exemplu. după cum observă Wagner (1994 : 26). în Marea Britanie în anii '80. cu uşurinţă. Abia o dată cu apariţia „banului propriu-zis" a devenit un token abstract. Giddens recunoaşte că banul a existat şi în societăţile premoderne. Le voi prezenta pe scurt şi apoi voi discuta modul în care. sau telefoane celulare şi pagere. Aceste mijloace tehnologice de comunicare sînt cele mai evidente moduri prin care casele moderne devin cadrul relaţiilor la distanţă. permiţînd. adesea părţi ale „localităţii" a cărei experienţă o trăim. nişte „capcane" ale bilanţului negativ. pe o hîrtie tipărită" (1990 : 25 . reprezintă un mijloc de întîrziere temporală. Desigur. de un loc de muncă aflat la distanţă. Dar speranţele noastre obişnuite de a fi complet activi în timpul orelor de întuneric 81 JOHN TOMLINSON dezvăluie. nu mai sînt. dependenţa noastră de sistemele expert de generare şi distribuţie a energiei electrice. alimentarea cu energie electrică . după cum se vede. ca mijloc de credit. e important faptul că propriile noastre case sînt cadrul de manifestare a globalizării. de exemplu în fluctuaţiile . pentru înţelegerea experienţei culturale a globalizării. de „sistemul expert" care o întreţine.prin împrumuturi şi ipoteci . aşa cum s-a întîmplat.ne leagă de un sistem global al finanţelor. Desigur. alte exemple de locale moderne care nu au echivalente exacte în premodernitate : gîndiţi-vă la aeroporturile de care vorbeam în capitolul 1. „independent de mijloacele prin care e reprezentat. prin intermediul modemurilor. localele casnice sînt determinate de relaţiile la distanţă şi prin alte moduri. inhibîndu-le mobilitatea. pentru a primi atît corespondenţa cît şi ziarele6.nu e vizibilă în cadrul intim al căminului. electricitatea din casele noastr^a transformat profund experienţa vieţii casnice .: 29). „mijlocul tipic de prelungire a lanţurilor de interacţiuni" : ca sistem abstract de schimb de valori standardizate permit existenţa relaţiilor de schimb dincolo de particularităţile localelor . de asemenea. „locale" într-un mod lipsit de ambiguităţi. însă doar în forma destul de nedezvoltată a monedei materiale8. de un sistem de cabluri sau de un aparat video). în economiile de azi. îi putem simţi influenţa.) 82 GLOBALIZARE ŞI CULTURĂ Deîncapsulare Pentru Giddens. cum le numeşte Giddens. Sînt. : 26). nu doar prin impactul sistemelor de comunicaţii şi al tehnologiei mijloacelor de comunicare. Totuşi. Putem observa natura „fantasmagorică" a localelor moderne în aceste forme economice ale relaţiilor la distanţă.

(.)" (1991 : 18). Totuşi. de asemenea. clădirile în care locuim (. principalul mijloc prin care are loc lărgirea (globală) a relaţiilor sociale în timp şi spaţiu. Şi aceasta se datorează nu doar dezvoltării pieţei capitaliste internaţionale. unui transfer de putere de la un grup social la altul. lumile noastre locale.. fundamental globale. Interacţiunea curentă a omului modern cu aceste sisteme expert reprezintă o „lărgire" a relaţiilor sociale. deschizînd. aceste procese de deîncapsulare sînt procese ale pierderii. care fusese în pelerinaj la Ierusalim. nu exista nici o garanţie că vor fi acceptate în toate oraşele. stabilesc influenţe globalizatoare" (1991 : 3 .în ceea ce priveşte mîncarea pe care o consumăm. am putea fi tentaţi să alegem chiar principiul abstractizării . de asemenea. simultan. timpul şi spaţiul între paranteze „prin utilizarea unor tipuri de cunoştinţe tehnice care rămîn valabile indiferent de profesioniştii sau clienţii care le utilizează" (Giddens 1991 : 18). Chiar şi în 1458. care erau aproape o monedă internaţională a Mediteranei" (Sumption 1975 : 206). mai curînd. ei înşişi.tehnologiile proiectării şi producerii maşinii.e izbitoare. în Europa. în acest caz. în chintesenţă. 84 GLOBALIZARE ŞI CULTURĂ Sistemele expert „pătrund. El recunoaşte că descalificarea e „un fenomen alienant şi scin-dant în ceea ce priveşte şinele". Deoarece Gid-dens (1991 : 137-138) susţine. pe de o parte. implică o relaţie distanţată de „încredere" într-un număr de sisteme expert .JOHN TOMLINSON diferenţa dintre economia monetară modernă şi cea premodernă. e un alt mod de a înţelege deîncapsularea modernităţii..adică al abstractizării faţă de un anumit context. Această cerinţă curentă de a avea încredere în calificarea instituţionalizată. ci şi. cel puţin din secolul al XlII-lea. în mod crucial. Dacă 85 JOHN TOMLINSON am dori să stabilim principiul de bază al epocii modern-globale. reprezintă o „descalificare" : în viaţa majorităţii societăţilor premoderne. pe de altă parte. 28). inevitabil.d.. o dată cu sistemul statului-naţiune modern şi devine. în comparaţie. astfel. Principiul abstractizării introduce o altă importantă temă giddensiană : importanţa „încrederii" în modernitate. „transferul" relaţiilor sociale din contextele lor locale se realizează prin procesul de intermediere sistematică a vieţii cotidiene de către calificarea expertă instituţionalizată. profani în cea mai mare parte a timpului" (1991 : 138). încrederea e „un mijloc de interacţiune cu sistemele abstracte care. într-adevăr. Deşi cambiile au fost folosite. mult mai puternic localizată. Implicaţiile în sprijinul ideii că modernitatea e inerent globalizatoare sînt clare. în toate sferele vieţii sociale. din moment ce ne raportăm la sistemele abstracte care încorporează cunoaşterea tehnică mai degrabă decît la personalul care a construit maşina sau care a scris programul de regularizare a traficului. Giddens vrea să . după cum susţine Giddens. în momentul de faţă e evident că deîncapsularea „sistemelor abstracte" e.în special prin utilizarea cărţilor de credit . Am fi susţinuţi de legătura pe care o face Giddens între mecanismele deîncapsulării şi constituirea unor organizaţii raţionalizate . deoarece. simplitatea şi caracterul nemijlocit al schimbului de valută modern în călătoriile internaţionale . în principal. de genul conducerii unei maşini. : p. a dinamismului modernităţii . de garant al valorii. Giddens susţine că activităţile curente. rolului statului.a. pentru Giddens. „Banul propriu-zis" apare. îi sfătuia pe ceilalţi să îşi ia cu ei „o rezervă de «monede din Tours.pentru el. în contextul modernităţii . relevante pentru viaţa lor de zi-cu-zi. ed. în sensul dat de Geertz sintagmei. rom.) Totuşi. „internaţional". teoretic. spre deosebire de tiparele premoderne ale vieţii cotidiene locale. rom : 36). pierderea controlului e văzută ca o „filtrare" a cunoştinţelor şi îndemînărilor altădată larg răspîn-dite în rîndul oamenilor. nici măcar în cele situate în aceeaşi ţară.m.. „sînt capabile să conecteze nivelul local de cel global în moduri inimaginabile în societăţile tradiţionale" (1990 : 20 . Giddens nu doreşte să privim această „pierdere" în termenii familiari ai criticii culturale „de stînga" a modernităţii9. după cum remarcă Giddens (1990 : 24 . „nu ar fi nevoie de încredere într-o persoană ale cărei activităţi sînt în permanenţă vizibile (. „Sistemele expert" pun.care. Candi şi Modena».sublinierea noastră). ed. sistemele de control al traficului ş. medicamentele pe care le luăm. precum şi omniprezentele monezi veneţiene. expresia. în sistemul bancar. „pe care nimeni nu le controlează în mod direct"10. una dintre condiţiile modernităţii constă în faptul că nici unul dintre noi nu are cunoştinţe de specialitate în toate contextele care ne ordonează viaţa de zi-cu-zi : „toţi experţii sînt. Această legătură prezintă modernitatea globală ca fiind structurarea din ce în ce mai mare a existenţei sociale în raport cu reţelele organizaţiilor raţionalizate. o dată cu expansiunea sistemelor abstracte. spre influenţe îndepărtate.. rezultînd nişte sisteme abstracte. pe baza acestei idei.. Dar susţine că acest lucru nu se datorează. rom. că sistemele expert. : 25). încrederea se leagă de distanţarea spaţio-temporală şi de deîncapsulare în mod conceptual. golesc existenţa de zi-cu-zi de conţinutul său tradiţional şi. ed. taversînd întinderi spaţiale şi temporale mult mai mari. William Wey.) sau într-un sistem ale cărui acţiuni ar fi în întregime cunoscute şi înţelese" (1990 : 33 . condiţiile vieţii cotidiene s-au transformat şi recombinat. fiecare om ajungea să aibă mai multe calificări şi mai multe tipuri de „cunoaştere locală".

Giddens se referă. cînd spune că modernitatea „dis-locă" (1990 : 140 .. în mod clar. Giddens recunoaşte acest gen de strămutare. texte. Acest „tîrg" . în mod curent. într-o viaţă nouă. de fapt. foarte sugestiv. în pofida masivelor mişcări de populaţie din lumea modernă. Exceptînd căderea catastrofală a sistemelor însele. Giddens a fost 88 GLOBALIZARE ŞI CULTURĂ intens criticat (Featherstone 1995 : 145 . în magazine. Astfel. ne arată că afirmaţiile lui Giddens cu privire la proprietăţile glo-balizatoare ale modernităţii sînt strîns întreţesute în analiza sa socială mai amplă. euri ş. în mod evident. „la urma urmei. nici măcar a „aşa-zisei mobilităţi" a reţelelor electronice (mobilitatea spaţiului cibernetic). în celălalt capăt al lumii" (1983 : 16). rom. Thrift pare să se refere la faptul că Giddens refuză să ducă pînă la capăt analiza contextelor instituţional-sociale ale experienţei culturale pînă la înţelegerea .Aceasta e ideea transformării localităţilor. desprinzînd milioane de oameni din habitatele lor ancestrale.. să „luăm lucrurile de-a gata". Deîncapsularea culturală: globalizarea ca experienţă locală După cum am afirmat în capitolul 1.. la resurse simbolice. în sfera analizei sociale mai degrabă decît în cea a analizei culturale. cel al abstractizării şi cel al încrederii. în modernitate. Totuşi. la propriu. ed. conexitatea complexă nu poate fi înţeleasă doar ca o simplă sporire a mobilităţii.a semnificaţiei culturii.e o cale de a face faţă dependenţei noastre 86 GLOBALIZARE ŞI CULTURĂ forţate de sistemele abstracte.. totuşi. deşi. pentru a desemna „procesele prin care oamenii sînt scoşi din contextele sociale furnizoare de identitate (. cu putere. în primul rînd.nu va cădea din cer. Dar. rom. totuşi. ele ne asigură că mîncarea va fi mereu la locul ei. ed.deoarece „constrîngerile corporale fac ca orice individ să fie situat contextual în timp şi spaţiu. Thrift 1996 : 55) pentru această aparentă neglijare sau. în sistemele abstracte. sistemele abstracte funcţionează „furnizînd «garanţii» ale aşteptărilor de-a lungul spaţiu-timpului" (1990 : 28 . care reprezintă tocmai materialul de bază al culturii". relaţiilor şi proceselor îndepărtate în lumile. în ciuda acestui fapt. totuşi. o atitudine de încredere. penetrat de prezenţele spectrale ale influenţelor îndepărtate. în care trăim.) cum ar fi în cazul migraţiilor forţate de după război (. Giddens exprimă destul de bine această idee (1990 : 90 .. totuşi trebuie să adopte. modernitatea „dislocă" oamenii în acest mod. după cum recunoaşte Nigel Thrift. Nu putem să operăm decît social. slabă prezentare . După cum am arătat în capitolul 1. din modul în care utilizează Wagner (1994 : 56) termenul. că avionul -cel puţin în mod normal . îl percepe e „ciudat de anemic" (1996 : 55). fără să conştientizăm majoritatea activităţilor de rutină . consumul alimentelor de la supermarket.) ". Implicaţiile specific globalizatoare sînt greu de separat fără a pierde o parte din complexitatea teoretică a concepţiei sale. Oricît de dramatice ar fi aceste transformări. de fapt cea mai mare parte a spaţiului şi timpului.: 131) se referă la procesele prin care locul devine „fantasmagoric". că afirmaţiile lui Giddens se menţin. acela de scoatere. de confort şi teamă" . situate local. Marshall Berman. continuă. experienţa care predomină e cea generată de pătrunderea profundă a evenimentelor. să ducem o viaţă locală . e interesant să observăm modul în care argumentaţia lui Giddens ne îndepărtează de sensul mai direct al deîncapsulării. de exemplu. spre deosebire de „viaţa globală" (cuprinsă între terminalele aeriene sau informaţionale). doar la o dimensiune relativ mică a experienţei culturale : „viaţa locală".: 32). Trebuie să spunem. 87 JOHN TOMLINSON Implicaţiile abordării lui Giddens sînt. Un lucru curios din moment ce. Dar . în fiecare moment". în viaţa cotidiană. Thrift susţine că Giddens „percepe foarte vag cultura" şi că puţinul pe care. Aceste principii.a.: 87) cînd spune că numeroşi oameni fac „un tîrg cu modernitatea" în ceea ce priveşte încrederea pe care o învestesc în sistemele abstracte. aproape ca pe o „poziţie de bază". rom. în principal. ar fi util să ne concentrăm asupra unei idei pe care o putem considera a fi principalul aport al deîncapsulării la înţelegerea conexităţii complexe. aruncîndu-i. provocînd. după cum spune. ocupă.ceea ce mi se pare a fi o trăsătură distinctivă a modului în care înţelege Giddens globalizarea . atractive din acest punct de vedere. nu-şi vor pierde valoarea sau legătura cu noi în timp ce plutesc prin lumea cibernetică a sistemelor informaţionale. a oamenilor din localităţile lor. în mod constant. după cum spune Giddens (1991 : 187). plata unui cec la bancă. faţă de localităţile autonome ale premodernităţii. expedierea unei scrisori .această „localitate" e fundamental transformată. nu se referă. cînd vorbeşte de „dimensiunea culturală" a globalizării.spună că omul modern. cu toţii continuăm. Robertson 1992 : 145 . ed. că banii din conturile noastre bancare nu vor dispărea. „imense revoluţii demografice. cel puţin. se referă. Acesta e sensul care se desprinde. decît la tehnologiile culturale. într-adevăr.condusul maşinii.manifestînd „credinţa oarbă" pe care o presupune încrederea curentă. deşi s-ar putea să nu aibă încredere în toate aspectele sistemelor printre care trăieşte (şi chiar să fie foarte suspicios cu privire la calificarea ştiinţifică aplicată anumitor probleme umane). în viaţa cotidiană a lumii moderne-globale.„condiţionat de un amestec specific de supunere şi scepticism.

categoria modernităţii e dubioasă din punct de vedere ideologic şi politic (a) din cauza orbirii sale faţă de relaţiile globale de dominaţie şi faţă de „caracterul inegal" inerent al procesului de globalizare. un fenomen de tipul televiziunii e greu de integrat în analiza sa formală. ci un cadru conceptul care. modurile complexe în care această experienţă mediată ajunge în viaţa cotidiană locală şi o transformă. ed rom. De exemplu. 1994a : 81). realitatea relaţiilor dintre ţările dezvoltate şi Lumea a 91 JOHN TOMLINSON . Şi totuşi. Am menţionat deja cîteva dintre problemele şi punctele vulnerabile ale perspectivei de ansamblu a lui Giddens asupra modernităţii: tendinţa de a considera trecerea de la premoder-nitate la modernitate drept o ruptură prea radicală. pe care se poate construi în continuare şi care poate fi adaptat pentru interpretarea experienţei culturale. Totuşi. sistemele mass-media şi cele de comunicaţii par exemple clare de mecanisme de dislocare şi totuşi Giddens nu le discută deloc. Fie că această acuzaţie e sau nu justificată. datorită tehnologiei şi organizării sale instituţionale? Nici una dintre cele două abordări nu pare să surprindă esenţa televiziunii.explică în mod convingător fenomenele contemporane ale conexităţii complexe. datorită faptului că reprezentările sale formale sînt o „monedă" ce poate fi generalizată. el ne oferă o analiză incisivă a naturii experienţei mediate în modernitate. La acestea putem adăuga criticile referitoare la faptul că abordarea sa e mai mult programatică. Giddens nu poate fi acuzat de ignorarea relaţiilor de putere în întreaga sa operă. la cîteva dintre ele. nici una nu e dezastruoasă pentru conceptualizarea conexităţii complexe ca modernitate globală. începînd cu cele care se desprind din criticile aduse versiunii lui Giddens. le simbolizează. avînd în vedere domeniul proiectului său analitic. Toate aceste critici sînt strîns legate şi conţin mult adevăr. am putea presupune că viziunea sa asupra acestei probleme e oarecum nedezvoltată. în ciuda ezitărilor pe care le poate avea cineva cu privire la periodizarea istorică. rom. cel mai puternic susţinător al ideii că globalizarea reprezintă extensia globală a modernităţii. Totuşi. : 152 . ca formă culturală globalizatoare. dintre care. lăsînd 90 GLOBALIZARE ŞI CULTURĂ goluri teoretice în expunerea problemei. probabil. în analiza structurilor adînci ale modernităţii globalizatoare. în general. Nu e vorba aici de faptul că Giddens nu reuşeşte să recunoască importanţa experienţei mediate în raport cu globalizarea : într-un anumit punct. şi anume aceea că a vorbi despre modernitate înseamnă. ideea mai generală. Totuşi. De fapt. Semnificaţia mai largă a acestei critici este că. cu siguranţă „nu dăunează culturii".). în această secţiune finală. trăsăturile caracteristice formelor sociale şi culturale ale modernităţii dinamismul distanţării spaţiu-timp şi al deîncapsulării . Dialectica dezechilibrată a modernităţii Primul grup de probleme poate fi ilustrat direct în relaţie cu expunerea lui Giddens. Aşa se explică atenţia pe care i-am acordat-o în paginile de faţă. cel mai important e eşecul de a exprima clar legăturile dintre meta-analiza distanţării spaţio-temporale („condiţiile favorizante" ale modernităţii (1990 : 63 . în ciuda recunoaşterii statutului său central. tratarea destul de fugitivă şi „diluată" a culturii. mai rămîn numeroase rezerve cu privire la categoria modernităţii globale şi aş dori să mă refer. în 89 JOHN TOMLINSON ciuda celor amintite. într-un anumit fel. în ciuda cîtorva referiri la caracterul inegal al proceselor de globalizare (1990 : 175. afirmaţiile de mai sus nu pot fi interpretate drept acuzaţii grave. mai degrabă programatică (Silverstone 1994 : 7) şi nu urmăreşte pînă la capăt. merge destul de departe susţinînd (poate prea fugitiv) că globalizarea contemporană îşi are originea în „prima transmisiune făcută prin satelit" (1994a : 80).de aceea. că televiziunea transferă experienţa din contextele locale e destul de evidentă şi convingătoare. Rezerve cu privire la modernitatea globală Giddens e.un aspect subliniat şi de Ian Craib (1992 : 178 şi urm. Lucrările sale arată că. ed. Cu toate acestea. nu mi se pare că vreuna una ele ar pune probleme la care să nu se poată răspunde în cadrul „lumii gîndirii" modernităţii . Nu e vorba de acuzaţia destul de aspră din unele lucrări critice marxiste. Dar. e clar că un concept de tipul „deîncapsulării" poate funcţiona în domeniul cultural în moduri pe care Giddens nu le exploatează îndeajuns.: 63)) şi analiza destul de convenţională a instituţiilor modernităţii (Robertson 1992 : 144). inevitabil. Mai mult decît atît. Oare ar trebui considerat un token simbolic. într-un fel sau altul. a pune în umbră realitatea mai importantă a relaţiilor de clasă (sau corespondenta acestei acuzaţii. Cu toate acestea. Giddens nu ne oferă o analiză culturală directă". printr-o „descriere detaliată". sau un sistem expert. putem face o deosebire între aceste critici la adresa abordării lui Giddens şi problemele mai generale ale modernităţii pe care s-ar putea spune că.adînc-hermeneutică sau psihanalitică a acesteia . după cum remarcă Graham Murdock (1993 : 529). analiza sa rămîne. (b) din cauza orientării sale vest-centrice sau (c) din cauza tendinţelor sale universaliste. aşa cum vom vedea în capitolul 5.

avem.alţii văd o expropriere mai radicală sub acţiunea forţelor globalizatoare. filialele băncilor.) caracterul permutabil al circumstanţelor locale şi angajamentele locale" (1991 : 21-22). în esenţă. Giddens are evidentă dreptate să fie împotriva considerării modernităţii drept simplă forţă de masificare şi depersonalizare. în modernitate. Dar. reală sau percepută. Dispar pieţele de tot felul.aceasta e. Giddens subliniază în mod constant reafirmarea agentului local în relaţie cu natura expropriantă a modernităţii globale. dificultatea problemei puterii constă în reconcilierea acestui principiu dialectic cu ceea ce s-ar putea numi raportul inegal între forţele implicate. trebuie să înţelegem dinamica distanţării spaţio-temporale în contextul relaţiilor de putere complexe care se accentuează sau. prin şcolile subvenţionate şi asistenţii sociali pentru distribuirea ajutoarelor suplimentare. Acolo unde există descalificare există şi recalificare. în primul rînd. Dispar şi ierarhiile o dată cu mutarea marilor uzine dincolo de suburbii. Tomlison 1997a) . forţele dialectice sînt mult mai dezechilibrate decît reuşeşte să sugereze Giddens. S-ar putea spune că Giddens şi Lash şi Urry pur şi simplu privesc în direcţii diferite. de o recunoaştere a faptului că forţa reflexivă a omului e intrinsecă adevăratei condiţii culturale moderne. venind din partea localităţilor. în al doilea rînd. 93 JOHN TOMLINSON pizzeriile. Din această perspectivă. Recunoaşterea caracterului inegal al globalizării e fundamentală pentru orice tip de abordare critică. ci. în fenomenele pe care el le consideră a fi surse de reafirmare locală . alteori. mult mai multă putere asupra vieţii noastre decît oamenii din societăţie premoderne (1991:192). dispare. din punct de vedere cultural. şi prezenţa sa fizică. Astfel. se reorganizează în procesul globalizării (Robins 1997 . în abordarea lui Giddens. formularea dialectică a relaţiilor de putere stă la baza modului în care înţelege reflexivitatea relaţiei „agentstructură" . proiectîndu-se înainte şi „luînd în stăpînire" viitorul. prin clinicile de tratare a abuzului de droguri. deoarece însăşi ideea practicilor culturale implică capacitatea de apropriere activă a sensului şi identităţii în circumstanţe care. mai degrabă.pe care o numeşte. Această afirmaţie ridică două probleme de principiu. ex-ceptînd fenomene de genul „descalificării". aşa cum spune Marx. Giddens se alătură lui Marshall Berman în ceea ce priveşte dialectica modernităţii. Giddens insistă că această dinamică trebuie văzută ca un proces dialectic în care „răspîndirea globală a modernităţii [implică] o relaţie în plină desfăşurare între (. distribuie atît lucrurile bune cît şi „relele" de-a lungul liniilor destul de familiare ale diviziunii sociale solide (Massey 1994) iar resursele de rezistenţă la nivel local în faţa acestor forţe nu pot fi aduse la viaţă doar prin articlole pătrunse de optimism teoretic. există permanent o „mişcare în contratimp" („push and puii") între „forţele deîncapsulante" ale globalizării şi „forţele de re-încapsulare". fenomenul „reconstruirii" zonelor rezidenţiale intravilane . e greu de înlăturat impresia că Giddens realizează o imagine mult prea optimistă. Chiar dacă modernitatea e. „nu sînt la alegerea noastră". unde există deîncapsulare există şi re-încapsulare. ed.Treia). întrebarea e. Re-crearea unor amplasamente realtiv mici şi informale este tot atît de specifică (1990: 142 . după cum am menţionat anterior. magazinele de articole sportive. în mod inevitabil. impersonale plasate în centrul oraşului este prezentată ca simbol al peisajului specific modernităţii. puţin modificat). El susţine că.. de pildă. chiar şi aşa. Dar. pe de altă parte. De aceea. Giddens ne dă un exemplu din domeniul mediului construit: Aceleaşi procese care au dus la distrugerea cartierelor oraşelor de tip mai vechi şi la înlocuirea acestora cu blocuriturn şi zgîrie-nori au permis construirea altor zone rezidenţiale şi re-crearea unei localităţi. într-adevăr. în ce mod e teoretizată dinamica puterii „globale" ca opusă puterii „locale". că modernitatea nu sporeşte. lipsa de putere. în care „reîncapsularea" reprezintă încercarea continuă a oamenilor de „a se simţi ca acasă în lumea modernă" (Berman 1983). 92 GLOBALIZARE ŞI CULTURĂ Mi se pare că.cum ar fi în exemplul de mai sus (probabil destul de nefericit. mult mai important. Şi nici nu e vorba doar de o afirmare formală a rezistenţei spiritului uman. Puterea administrativă a statului scade. nu. Ambele procese pot avea loc în paralel. din cauza conotaţiilor de clasă). Cu toate că în mod frecvent imaginea unor grupuri de clădiri înalte. Lash şi Urry (1994 : 18). Desigur. dau ca exemplu „golirea ghetoului negru" din marile oraşe ale Statelor Unite : instituţiile se mută din ghetou. „dialectica controlului din sistemele sociale" (1984 : 16). Numeroase instituţii economice guvernamentale migrează în altă parte. Giddens susţine.. mai general. o parte din ceea ce . rom : 133. Pe de altă parte. aceasta e o greşeală. în general. Dar oare această recunoaştere compromite serios teoria modernităţii globale? După cîte văd eu. iar imaginea sumbră a capitalismului dezorganizat golind cartierele intravilane şi cea mai optimistă a reînnoirii urbane sînt pur şi simplu cazuri distincte invocate prin abordarea procesului general din puncte diferite în timp şi spaţiu. în general. constanta tensiune dinamică dintre condiţiile în care se află oamenii şi cele pe care şi le doresc şi le recunosc ca posibilităţi se datorează faptului că aceştia îşi susţin în mod constant dreptul de a avea control asupra propriei biografii. incluzînd piaţa muncii. micile magazine. contrar „teoreticienilor alienării" sau criticilor „societăţii de masă" neo-marxişti. dialectică.

în reţele de transport. Acest dualism nu numai că anulează diverse alte naraţiuni. astfel... unice. Menţinerea neîncrederii la adresa categoriei modernităţii e jusificată. dar. „alternativa negativă" a Occidentului. Webster 1984). dar se şi poate transforma. Aceeaşi rezervă cu privire la categoria „tradiţiei" se regăseşte şi în cazul categoriei „orientalului" şi anume că nu e altceva decît perechea negativă.a. deşi amplu criticată (Frank 1969 . simultaneitatea şi temporalitatea. Dar această recunoaştere nu subminează cu nimic ideea de bază conform căreia conexitatea complexă e o consecinţă a modernităţii. a dat naştere unei poziţii discursive pe baza căreia Occidentul a ajuns să pretindă că dezvoltarea sa culturală specifică şi modul de viaţă actual sînt universal valabile. plasînd astfel Occidentul în detaşamentul de frunte al istoriei. 94 GLOBALIZARE ŞI CULTURĂ Orientarea occidentală. nu implică neapărat bina-rismul.. sub forma afirmaţiei că teoria globalizării este. la rîndul ei. doar pretinde că are relevanţă globală. totuşi. denigrează şi reducele la tăcere simultan. E evident că acest lucru e valabil în cazul opoziţiei „tradiţie-modernitate". aşa cum apare în lucrarea critică a lui Edward Said despre Orientalism (Said 1985). în mod curent. Categoria „societăţilor tradiţionale" strînge la un loc o întreagă gamă de diferenţe culturale. Ea include ideea că modernitatea îşi are rădăcinile istorice în Occident. în mod special. vreau să subliniez cîteva aspecte care leagă conceptul de „occident" de categoria modernităţii. categoria neutră a „pre-modernităţii" . exprimată. (. atunci cînd acest gen de critică se combină cu cel care urmează. pentru moment. într-un simplu dualism care o omogenizează. afirmînd că această naraţiune particulară e o fază generală a istoriei umane. Voi discuta mai amănunţit „occidentalizarea" ca formă de imperialism cultural în capitolul următor. în care orice lucru e legat de altceva. ca observaţie teoretică generală. de fapt. ce consideră că „problema" societăţilor subdezvoltate e o problemă endogenă : generată fie de o deficienţă înnăscută (McClelland 1961). Adam susţine că „teoriile codului binar" sînt „esenţial nepotrivite pentru a surprinde realitatea globalizată. dar oare se aplică şi acestui tip de schimbare epocală pe care am descris-o în capitolul de faţă? Ei bine. pentru a reda varietatea de forme sociale şi culturale care preced epocii moderne. într-adevăr. De fapt. din punct de vedere politico-economic şi de ce o astfel de dominaţie. că această provenienţă explică de ce Occidentul a ajuns să domine pe plan global. de exemplu. Aceeaşi idee poate fi formulată ca o comparaţie între perechea tradiţie-modernitate şi dualismul „orientaloccidental". chiar dacă admitem că sînt de provenienţă . Dualismul tradiţie-modernitate devine. fie de anumite obstacole în calea „stadiilor de dezvoltare" spre „era consumului de masă ridicat" (Rostow 1960). trebuie să trecem mai departe pentru a înţelege modul în care această critică afectează categoria modernităţii. fiind de preferat.) o lume prinsă în reţele informaţionale. Deoarece principiile de bază ale distanţării spaţio-temporale ş.. în spatele criticii aduse dualismului modernitate-tradiţie stă o neîncredere teoretică mai generală în gîndirea dualistă. Aceste critici sînt foarte justificate.numim „conexitate complexă". iese din nou la iveală sub forma teoriei globalizării (Nederveen Pieterse 1995). singura naraţiune universală a dezvoltării umane. E vorba de o critică destul de complexă.) nu putem surprinde complexitatea. prin construirea unui dualism simplu între modernitate şi „tradiţie". dintr-o descriere istorică într-o descriere a deosebirilor culturale actuale în care modernitatea e văzută ca proprietate culturală a Occidentului iar tradiţia ca 95 JOHN TOMLINSON deficit cultural caracteristic „celorlalţi". Faptul că ideea simplă de „societate tradiţională" poate fi manipulată din punct de vedere discursiv face ca termenul să fie mai degrabă evitat. dualismul teoretic şi modernităţile multiple Cea mai frecventă acuzaţie la adresa modernităţii e aceea că se aplică doar experienţei sociale şi culturale occidentale şi. de aceea. pe baza unei opoziţii binare cu „altceva" de sine stătător. Acesta idee e exprimată. Dar. non-occidentale. „o teorie a occidentalizării. sub un alt nume" (Nederveen Pieterse 1995 : 47).. Dualismele sînt statice şi liniare .aşa cum am încercat să facem şi în lucrarea de faţă. din punct de vedere discursiv. constituite istoric. la fel de omogenizate a modernităţii (occidentale). Aproape toată lumea e de acord cu această idee. materializate şi integrate unui anumit context" (Adam 1996 : 141). procese şi relaţii specifice. Totuşi. o afectează doar dacă modernitatea e construită. cel mai evident în Statele Unite.pe scurt. probabil. de Barbara Adam : „Cu dua-lismele (. în reţelele capitalului financiar şi ale tehnologiei industriale" . Locus clasicus al acestui tip de joc ideologic e „teoria modernizării" avansată de sociologia nord-americană a dezvoltării din anii '50 şi '60. Primul aspect e ideea că experienţa occidentală e privilegiată. opunînd-o categoriei principale. decontextua96 GLOBALIZARE ŞI CULTURĂ Uzată. Există suspiciunea că tendinţa ideologică a teoriei modernizării. nu în mod obligatoriu. din punct de vedere istoric şi că a apărut pentru prima oară în Europa şi în puncte importante ale expansiunii coloniale europene. Se spune că modernitatea înlocuieşte tradiţia. pentru a cuprinde conexitatea complexă. implicaţia. ele fixează şi generalizează într-o formă atemporală. subtil.

b. în mod corect. face parte. cucerirea şi controlul lumii naturale şi. în devotamentul creştin pentru mîntuirea întregii omeniri şi în proiectul iluminist al progresului orientat spre o civilizaţie umană universală" (p. Featherstone exprimă acesta idee în cadrul unei critici convingătoare a teoriilor vest-centrice ale modernităţii (1995 : 145 şi urm. dintr-o tradiţie conservatoare a gîndirii politice.modernităţi — implică faptul că aceste naraţiuni particulare se referă. A recunoaşte faptul că această transformare are mai multe istorii. desigur. a modernităţii globale. poate fi observat în „proiectul socratic al vieţii interogative. Pentru Gray. deoarece Gray nu face o critică a capitalismului global de pe poziţia tipică a stîngii. cu discursul universalizator. (. Acest principiu cultural „de bază" al universalis99 JOHN TOMLINSON mului. 161). nu cred. contexte şi reacţii diferite e complet altceva decît a nega prezenţa sa generală. E o poziţie ciudată. prin urmare. ci şi anumite formele distincte de modernitate non-occidentală din ţări ca Japonia. cu siguranţă. după cum am văzut. Prin urmare. prin urmare.. a fost resimţită în toate societăţile de azi. cum le numeşte Mike Featherstone. Modernitatea globală şi neîncrederea în universalism Am ajuns. Gray înţelege globalizarea într-un mod deosebit de îngust. de fapt. astfel. „proiectul de stînga al emancipării universale printr-o civilizaţie cosmopolită" (Gray 1997 : 160). De aici rezultă că întotdeauna există mai multe „modernităţi globale". Prin urmare. El crede că „întreaga gîndire politică contemporană e o variaţie a proiectului iluminist" şi că toate aceste proiecte „s-au dovedit a fi nişte fundături" (p. la ultima zonă de rezervă faţă de modernitate şi anume : faptul că modernitatea se asociază. ca extindere a principiilor economice neo-liberale. El descrie universalismul ca pe „unul dintre cele mai puţin utile şi mai periculoase aspecte ale tradiţiei intelectuale occidentale. definirea îngustă a globalizării. în general. despre care Giddens spune că a apărut pentru prima oară în Europa. Transformarea adînc-struncturală centrală. orientată spre faptul că aceasta universalizează principiile iluministe. credinţa în progresul liber. în principal din cauza modului în care aceasta se leagă de proprietăţile universalizatoare ale modernităţii. punînd accentul pe necesitatea de a înţelege modernitatea ca pe o categorie atît spaţială cît şi temporală. principala tradiţie de opoziţie faţă de capitalism dintr-o singură suflare. un element din categoria „universală" a „modernului". Deoarece. atunci ce sens ar mai avea păstrarea termenului de „modern"? De ce n-am urma sugestia mai radicală a lui Miyoshi şi Harootunian şi anume că „semnificantul «modera» ar trebui privit ca un termen regional. Această critică pune laolaltă un întreg evantai de principii iluministe : umanismul. Garcia Canclini 1995) pe care le-au urmat diferite culturi şi. Putem concepe foarte bine această schimbare istorică centrală fără a desfiinţa diversele pre-istorii. Dar oare ameninţă categoria globalizării în sine? Oare ideea mai multor versiuni de modernitate o subminează pe cea a unei transformări epocale centrale? Eu. e pur şi simplu pentru că marea masă a dovezilor sociologice şi istorice e contrară acestui gen de tendinţă care intenţionează să mverseze situaţia. specialist în filosofie politică. într-adevăr. mult mai largă. deşi se opune tendinţei neo-liberale a politicii conservatoare. pe care propun să o simplificăm concentrîndu-ne pe o anumită intervenţie critică. cea a individualismului economic englez din secolul al XlX-lea şi a celui american din secolul al XX-lea proiectată la scară mondială" (Gray 1997 : 183). . 158).occidentală. Prin urmare. Autorul îl critică pe Giddens (alături de Habermas) pentru că nu recunoaşte această necesitate şi pluralismul ce decurge din ea şi scoate în evidenţă nu doar problemele ideologice discutate mai sus. definind-o aproape exclusiv ca fenomen economic : „o formă perversă şi atavică a modernităţii în mare. păstrarea rădăcinii „modern" în formularea plurală .adică. Categoriile universale au fost deseori privite cu scepticism .). cred eu. dintr-o critică implicită. ci o critică amplă a puterii universalizatoare a modernităţii iluministe. El vine. la un context comun. diversele şi multiplele forme de modernitate care există în prezent. specific Occidentului" (Miyoshi şi Harootunian 1989.. susţine Gray. unul. totuşi. diversele „drumuri către şi prin modernitate" (Therborn 1995a. un rezultat curios al acestei critici ample este faptul că Gray critică atît capitalismul neo-liberal cît şi tradiţia marxistă . Este o critică justificată la adresa orientării occidentale 97 JOHN TOMLINSON a majorităţii versiunilor modernităţii. E vorba de o dezbatere complexă. citaţi în Featherstone 1995 : 147)? Răspunsul. de Martin Albrow. termenul (preferat) de „modernităţi globale" păstrează. în spatele criticii pe care o aduce glo-balizării nu se află o simplă opoziţie faţă de extinderea globală a capitalismului.) încrederea metafizică în autoritatea valorilor occidentale locale asupra tuturor culturilor şi popoarelor". 98 GLOBALIZARE ŞI CULTURĂ John Gray.în special după apariţia post-modernismului — datorită presupusei lor alinieri la tot felul de „mari naraţiuni istorice" de genul celor combătute. Dacă n-ar fi aşa. e unul dintre criticii severi ai globalităţii.

Gray are două motive pentru a face critica universalismului. Primul - implicat în definiţia sa - este acela că îl consideră proiectarea nejustificată a valorilor occidentale asupra tuturor culturilor de pe glob. Universalismul pe care îl combate, în această situaţie, e, de fapt, un caz de deghizare - mascare - a particularului ca universal. Aceasta este o strategie critică comună şi, totuşi, puternică. O regăsim nu doar în criticile la adresa imperialismului cultural şi a occidentalizării ci şi, de exemplu, în critica ideologică a lui Marx, unde acesta dezvăluie mistificările implicate în faptul că interesele speciale ale burgheziei se pretindeau a fi interese universale. Versiunea lui Gray subliniază, de exemplu, faptul că piaţa liberă capitalistă, opusă noţiunii generale, omniprezente, a pieţei de schimb, e un produs al istoriei recente a Occidentului şi că extinderea sa globală e, prin urmare, un caz de deghizare a particularului în universal. Aceasta ne aminteşte că sistemul pieţei libere nu e destinul inevitabil al tuturor economiilor, ci o dezvoltare istorică contingenţă. Lucrurile - în pofida neo-hegelianismului lui Francisc Fukuyama - ar putea fi şi altfel. Obiecţia la adresa universalismului - ca mască - e perfect valabilă, dar nu ridică probleme reale pentru teoria modernităţii globale care să nu poată fi rezolvate cu ajutorul formulărilor pluraliste discutate în secţiunea anterioară. Totuşi, Gray are un al doilea motiv, mai adînc, pentru a combate universalismul. El consideră că „noţiunea modernă de civilizaţie universală" se află într-o contradicţie inerentă cu subzistenţa vieţii culturale umane. Iată cum exprimă această idee : Tendinţa de a-şi constitui diverse culturi sau moduri de viaţă pare să fie universală şi primordială pentru fiinţa umană. Totuşi, ideea unei civilizaţii universale, aşa cum o definesc 100 GLOBALIZARE ŞI CULTURĂ Condorcet, J. S. Mill, Marx şi Rorty, implică faptul că diferenţele culturale sînt tranzitorii sau epifenomenale, constituind un stadiu de tranziţie spre istoria speciei (Gray 1997 : 177). Prin urmare, universalismul, ca proiect cultural şi politic de amploare, e respins datorită presupusei sale opoziţii faţă de „cultura" însăşi - înţeleasă aici ca fiind centrată pe diferenţă. Cultura ca „mod de viaţă" e înţeleasă, prin urmare în special la plural - ca fiind locală, particulară, legată de loc şi exprimînd un loc ş.a.m.d., iar universalismul e dăunător în măsura în care ameninţă să submineze această pluralitate „naturală" a diverselor moduri de viaţă. Ei bine, această argumentaţie are cîteva puncte nevralgice evidente printre care, nu în ultimul rînd, contradicţia aparentă implicată în atacul împotriva gîndirii universalizatoare ce consideră că la baza diferenţei culturale stă o „tendinţă universală". Dar vreau să mă concentrez pe afirmaţia-cheie a lui Gray în combaterea universalismului modernităţii şi anume că acesta e, ca. principiu, în contradicţie cu subzistenţa vieţii culturale. Această afirmaţie e valabilă doar în cazul în care cultura se referă, în mod esenţial şi intrinsec, la diferenţă. Dar oare aşa stau lucrurile? Eu nu cred. Argumentele din capitolul anterior sugerează că asocierea culturii cu diferenţa e doar contingenţă şi nu necesară. Rolul culturii nu e, în primul rînd, cel de a stabili şi de a menţine diferenţa ; mai degrabă e acela de a constitui sensul reprezentativ pentru condiţia existenţială a oamenilor. Acesta e lucrul pe care îl au în comun toţi oamenii: practicile culturale pun la dispoziţie resurse de sens prin intermediul simbolizării colective, ţesute într-un număr de practici materiale care susţin un mod viabil de trai. Deci, cum se leagă ideea de cultură de ideea de diferenţă? Ei bine, lăsînd deoparte, pentru moment, noţiunile antropologice structuraliste ale opoziţiei binare, mi se pare că, în mare parte, legătura ţine, pur şi simplu, de cursul istoriei. Adică, colectivităţile îşi urmează practicile culturale cu scopul de a da un 101 JOHN TOMLINSON sens vieţii lor, iar marele evantai de diferenţe culturale pe care-1 observăm în lume e rezultatul unor circumstanţe locale diferite, combinate cu sedimentarea anumitor practici particulare ca „tradiţii" (nu „tradiţie") de-a lungul timpului. Dar e important faptul că aceste diferenţe nu sînt un telos al practicilor culturale, ci sînt pur şi simplu consecinţele acestora. Opera culturală poate produce diferenţa, dar nu e acelaşi lucru cu a spune că întreaga cultură se bazează pe diferenţă. Nu negăm astfel faptul că, o dată stabilite şi instituţionali-zate, distincţiile culturale însele pot avea un rol important ca resurse pentru construirea individuală şi colectivă a sensului -cum e cazul evident al binarismului „noi-ei" al identităţii naţionale. Dar cred că e o greşeală să considerăm că acest caz specific, al identificării interiorului şi exteriorului grupului, e tipic pentru totalitatea practicilor şi experienţelor culturale. Oamenii sînt, în mod cronic, constant implicaţi în cultură, însă nu sînt preocupaţi de diferenţa culturală decît periodic sau în circumstanţele speciale ale opresiunii culturale12. Prin urmare, din moment ce cultura nu e legată în mod esenţial de diferenţă, rezultă că nici nu e în antiteză cu universaliile ca atare. Dacă acceptăm acest lucru, ne e mai uşor să diferenţiem „universalismul malign" al imperialismului cultural, al occidentalizării impuse, al omogenizării culturale ş.a.m.d. de formele mai benigne ale universalismului. Prin universalism benign înţeleg acceptarea faptului că s-ar putea să existe anumite condiţii de bază ale existenţei care rămîn valabile pentru toţi oamenii planetei, indiferent de particularităţile culturale şi că se pot construi valori

consensuale cu privire la acest caracter comun. Căutarea valorilor consensuale - de exemplu, în discursul politicolegal al drepturilor universale ale omului sau în politica globală în probleme de ecologie - e, cu siguranţă, plină de virtuţi13 şi nu implică, în opinia mea, suprimarea diferenţei. S-ar putea chiar ca un anumit înţeles al interesului uman universal să fie intrinsec în re-încapsularea identităţii locale în modernitatea globală. Mă gîndesc, de exem102 GLOBALIZARE ŞI CULTURĂ piu, la ceea ce Roland Robertson (1995 : 37) numeşte „organizarea şi promovarea «internaţională» a localităţii". El se referă prin aceasta - sub categoria generală a „glocalizării" - la tendinţa de coordonare a promovării drepturilor legale şi a identităţilor culturale ale popoarelor indigene în cadrul unor mişcări politice la nivel global. Pe scurt : modernitatea globală implică diverse forme de universalism. Dar universalismul nu e, în principiu, un lucru rău. Recunoscînd formele sale nocive, trebuie să evităm ca nu cumva să aruncăm şi ce e bun o dată cu ce e rău. Deoarece, după cum voi arăta mai departe, în capitolul 6, conexitatea complexă a globalizării face ca o anumită perspectivă universalizatoare benignă - în forma politicii culturale cosmopolite - să devină din ce în ce mai relevantă. Concluzie „Globalizarea şi modernitatea, la un loc, fac parte dintr-un pachet preambalat." Aşa susţine Nederveen Pieterse (1995 : 46), considerînd că aceasta e o afinitate căreia trebuie să i se acorde toată atenţia. Desigur, din argumentele pe care le-am discutat în acest capitol, modernitatea globală se distinge ca o categorie ambiguă, înclinată spre diverse articulaţii problematice. Mai mult decît atît, e important să evităm în orice situaţie fetişizarea categoriilor teoretice. în special modernitatea, după cum ne avertizează Albrow, nu ar trebui să ne preocupe în asemenea măsură încît să excludem alte moduri de a gîndi lumea, în avansarea ei spre viitor. Dar, în ciuda acestui fapt, ţdeea centrală că modernitatea globală e o condiţie socială şi culturală ce provine dintr-o schimbare epocală în organizarea socială a spaţiului şi timpului rămîne un mod foarte atractiv de a înţelege conexitatea complexă a prezentului, ceea ce justifică menţinerea sa cel puţin în fundalul discuţiei relaţiei dintre globalizare şi cultură. 103 CULTURA GLOBALĂ : VISURI, COŞMARURI ŞI SCEPTICISM Oare promite modernitatea globală să ne ofere o „cultură globală"? într-un anumit sens, se poate susţine că există deja o astfel de cultură. După cum spune Ulf Hannerz, există, în prezent, o cultură mondială, dar e indicat să înţelegem ce înseamnă aceasta. (...) Omogenizarea completă a sistemelor de semnificaţie şi expresie nu a avut loc încă şi nici nu pare să se întrevadă în viitor. Dar lumea a devenit o reţea de relaţii sociale şi, între diferitele sale regiuni, există o circulaţie a sensurilor tot aşa cum există circulaţia oamenilor şi a bunurilor (Hannerz 1990 : 237). Hannerz vrea să spună, desigur, că există acum o globali-zare a culturii în sensul pe care l-am definit, acela de conexitate complexă. Acest context al integrării practicilor şi experienţelor culturale în reţea {networking), în întreaga lume, poate fi înţeles, în mare, ca reprezentînd o „cultură mondială". In capitolul 1 am prezentat o versiune sofisticată, din punct de vedere teoretic, a acestui gen de context global al „unicităţii" atunci cînd am 104 GLOBALIZARE ŞI CULTURĂ discutat ideile lui Roland Robertson legate de „lumea ca un loc unic". Dar Hannerz sugerează, în mod justificat, că acest sens trebuie să fie diferenţiat de cel mai larg utilizat şi mai puternic, conform căruia cultura globală e înţeleasă ca sistem unic, „omogenizat", de semnificaţii. Cultura globală, în acest sens mai puternic, echivalează cu apariţia unei singure culturi care să-i cuprindă pe toţi locuitorii lumii şi care sa înlocuiască diversitatea sistemelor culturale de pînă acum. Ei bine, în mod evident, o astfel de cultură nu a apărut încă. Dar, deşi Hannerz e sceptic, pe bună dreptate, cu privire la apariţia ei în viitor, ar fi interesant să observăm că - în mod inteligent - nu exclude complet această posibilitate. Deoarece, discutînd apariţia unei culturi globale în acest sens mai puternic, intrăm pe tărîmul unui discurs fundamental speculativ. Ne confruntăm cu probleme de ordinul posibilităţii, probabilităţii şi cu interpretarea curentelor şi indicatoarelor. Sînt probleme ce au fost generate, pe de o parte, de speranţele într-o lume mai bună, în care întreaga existenţă umană ar fi unită, îmbunătăţită şi pacificată şi, pe de altă parte, de temerile în faţa perspectivei unei distopii în care diversitatea culturală globală ar fi strînsă într-o singură versiune dominantă, omogenizată şi sărăcită. Astfel, discursul legat de apariţia unei culturi globale a fost exprimat, în mare, în termenii ameninţării şi promisiunii, ai visului şi coşmarului. în capitolul de faţă, vom studia acest discurs speculativ, nu atît pentru a înclina balanaţa probabilităţilor, ci ca o încercare de a înţelege speranţele, temerile şi supoziţiile care au ordonat aceste speculaţii şi pentru a vedea ce consecinţe au acestea asupra unei atitudini critice cu privire la conexitatea complexă a modernităţii globale. In primul rînd, vom examina cîteva aspecte ale tradiţiei istorice de gîndire asupra culturii globale în perioada modernă şi caracterul utopic al acestor speculaţii. Apoi vom analiza, puţin mai detaliat, viziunile în care cultura globală a fost

considerată mai degrabă o ameninţare decît o promisiune - viziunile distopice ale imperialismului şi omo105 JOHN TOMLINSON genizării culturale. în final, vom trece în revistă cîteva dintre sursele contemporane de scepticism cu privire la întreaga idee a apariţiei unei culturi globale. Vom încerca să înţelegem, în special, modul în care poziţia sceptică e alimentată de sublinierea rezistenţei identităţilor naţionale. Dar, acceptînd unele aspecte ale acestui scepticism, în partea finală a capitolului vom introduce o critică a unei abordări centrate pe statul-na-ţiune, care ne va îndrepta spre opiniile mai nuanţate, dezvoltate în restul cărţii, asupra posibilelor trăsături, pe cale de apariţie, ale culturii globalizate, dacă nu chiar ale unei culturi globale. Visuri: imaginarea istorică a unei culturi globale Desigur, ideea unei culturi globale nu a devenit posibilă doar în faza prezentă, accelerată, a modernităţii globale. Au existat diverse visuri şi speculaţii cu privire la apariţia unei „culturi globale" pe tot parcursul epocii moderne iar acestea pot fi interpretate, cred eu, în relaţie cu apariţia procesului de globalizare şi pot lămuri, într-o oarecare măsură, problema, aşa cum ni se prezintă astăzi. Dacă am vrea să adoptăm o abordare foarte amplă, ar trebui să includem aici proiecţiile culturale prin care o anumită cultură s-a plasat pur şi simplu în centrul lucrurilor şi s-a declarat a fi, în toate privinţele, „lumea întreagă". Acest tip de etnocentrism are diverse variante, începînd de la simplul caz de izolare al anumitor culturi premoderne - ca, de exemplu, poporul inuit din regiunea polară sau diversele societăţi tribale din regiunea Amazonului sau din Noua Guinee - pînă la cazurile relativ recente din părţi îndepărate ale lumii. Pentru astfel de popoare, lumea proprie reprezenta, bineînţeles, întreaga lume, iar identitatea lor culturală, probabil, nu întîlnea rivali. Acest „etnocentrism naiv", ca să-1 numim aşa, se regăseşte, de exemplu, în primele contacte dintre popoarele băştinaşe din „Lumea Nouă" şi europeni. în general, băştinaşii americani se autoin106 GLOBALIZARE ŞI CULTURĂ titulau „Fiinţe umane" (traducerea literală a cîtorva nume de triburi de băştinaşi americani) pentru a se diferenţia de străini. Astfel, oratorul tribului Onandaga, Sadekenaktie, spunea, în 1694 : „Noi, fiinţele umane, sîntem primii şi sîntem cei mai vechi şi mai mari. Fiinţele umane au locuit şi au umblat prin aceste ţări înainte de a fi existat vreun Făuritor-de-Topoare [european]" (citat în Calloway 1994 : 20). Cu toate acestea, cele mai interesante cazuri sînt cele în care etnocentrismul se ciocneşte, ca ideologie mai dezvoltată, de alte culturi cu pretenţii rivale. între cele două cazuri s-ar putea situa exemplul unei tentative timpurii a regelui George al IlI-la al Marii Britanii de a stabili legături diplomatice şi comerciale cu împăratul Chinei, Ch'ien Lung, în 1793. împăratul Regatului de Mijloc, „Fiul al Cerului", nu putea admite ca trimisul regelui George, lordul McCartney, să fie primit la Curtea Celestă, fiindcă Ceremoniile şi codurile noastre de legi diferă atît de radical de ale voastre, încît, chiar dacă trimisul vostru ar fi reuşit să prindă cîteva rudimente din civilizaţia noastră, nu aţi putea transplanta manierele şi obiceiurile noastre pe pămîntul vostru străin... Stăpînind întrega lume, nu am altă ţintă decît aceea de a continua o guvernare perfectă şi de a îndeplini datoriile statului (...) Nu pun nici un preţ pe obiectele ciudate sau ingenioase şi nu îmi sînt necesare produsele ţării voastre, (citat în Toynbee 1948 : 72 - sublinierea noastră) S-ar putea spune că atitudinea lui Ch'ien ocupă un loc de tranziţie între etnocentrismul încrezător în sine al „imperiilor lumii" din perioada premodernă, trăind în relativă izolare unul faţă de celălalt şi lumea modernităţii globale, în care pretenţiile de superioritate culturală iau o formă ideologică mai conştientă de sine şi mai intenţionată. Desigur, Ch'ien aprecia greşit puterea militară şi tehnologică a britanicilor (pentru el, „barbarii Mării Sudului") de aşi impune prezenţa - pe care şi-o vor 107 JOHN TOMLINSON exercita cincizeci de ani mai tîrziu, în timpul Războaielor opiumului. Dar atitudinea sa culturală, ca moştenitor al unei civilizaţii autosuficiente, vechi de 2000 de ani, e uşor de înţeles. Şi, desigur, se oglindeşte în pretenţiile de superioritate culturală ale europenilor din aceeaşi perioadă. Hegel, de exemplu, care scria nu la mult timp după discursul lui Ch'ien, considera că civilizaţia chineză are „o existenţă natural vegetativă" şi credea că „soarta necesară a Imperiilor asiatice (...) este să fie supuse europenilor" (Hegel, Filosofla Istoriei, citat în Shohat şi Stăm 1994 : 90). Prin urmare, nu e vorba că etnocentrismul apare o dată cu Iluminismul european, ci, mai degrabă, că devine mai conştient de sine şi mai dependent de alteritatea culturală pentru a-şi menţine miturile superiorităţii culturale. E clar, de exemplu, din analiza discursului orientalist realizată de Edward Said, că miturile Orientului care susţineau imperialismul european din secolul al XlX-lea nu se bazau doar pe încrederea în sine şi pe ignorarea crasă a Celuilalt ne-european, ci pe o construcţie discursivă intenţionată - într-o „geografie imaginară" - a Orientului ca pereche opusă valorilor şi practicilor culturale europene fundamentale (Said 1985). Astfel, putem spune că, în perioada modernă, în

diversele speculaţii utopice cu privire la o posibilă cultură mondială au apărut în acelaşi context amplu al trezirii conştiinţei culturale a unicităţii şi proximităţii. pacificat. Dar ideea de bază e că exprimă. cît şi pentru cea spirituală. în principal. în Manifestul comunist.m. într-o relaţie destul de ambiguă. [care] stătea la baza implicării filosofului în numeroasele mişcări de reformă din secolul al XlX-lea". la nivel mai înalt. religii. Şi acest lucru e valabil atît pentru producţia materială. Leibniz sau Benjamin Franklin. aceşti gînditori. Unilateralitatea şi mărginirea 110 GLOBALIZARE ŞI CULTURĂ naţională devin din ce în ce mai cu neputinţă şi. începînd cu secolul al XVIIIlea. care îmbină întocmirea de proiecte culturale etnocentrice. deoarece imaginaţia etnocentrică. să stabilească legături . îl iau necesităţi noi. trebuie văzute în paralel cu apariţia unui sistem ordonat reflexiv. Marx prezintă o imagine deosebit de îndrăzneaţă a culturii globale atunci cînd descrie viitorul societăţii comuniste.a. cu umanismul. ceea ce e mai important.d. prima dintre ele fiind concepţia uimitor de modernă cu privire la impactul economic al globalizării capitalismului trasnaţional . cum ar fi Marx. rom. Probabil acest lucru e cel mai evident în cazul unor gînditori ca Leibniz. idealul [cosmopolit] se combina. credinţă în solidaritatea şi uniformitatea oamenilor din lumea întreagă. Deşi aceste speculaţii nu pot fi desprinse complet din încrengăturile ideologice ale istoriilor culturale universalizatoare narate de pe poziţia Occidentului. de exemplu în gîndirea lui Kant3. prevede apariţia „unui caracter cosmopolit al producţiei şi consumului din fiecare ţară" : Locul vechilor necesităţi. la sfîrşitul secolului al XVIII-lea. Ca atare. După cum spune Thomas Schlereth (1977 : XII-XIII).şi proiectele de dominaţie culturală pe care le-a favorizat . conştiinţa de rasă" ş. promisiunea impactului cuceririlor tehnologice asupra societăţii. „locale". al „suveranităţii" ş.m. în mare parte. o literatură mondială şi gusturi culturale cosmopolite4. al statului-naţiune (conştiinţă reflexivă încastrată în conceptualizări politice de tipul „graniţelor". o lume cu o limbă universală. miturile civilizaţiei europene moderne şi „imperialismul cultural" occidental asociat cu acestea pot fi privite ca trăsături concomitente ale unei modernităţi reflexive. Voltaire. să se instaleze peste tot. ce merge în trecut pînă la Saint-Simon. Venind dintr-o tradiţie a internaţionalismului socialist. exprimă. o anumită percepţie a intereselor comune şi a interdependenţei cu adevărat globale. pe scară largă. 108 GLOBALIZARE ŞI CULTURĂ Mai degrabă. ed. pentru satisfacerea cărora e nevoie de produse din cele mai îndepărate ţări şi din cele mai variate climate. a umanităţii". în mod curent. 14). în lucrările criticilor etnocentrismului.) şi chiar cu ideile pluralităţii şi inco-mensurabilităţii culturilor. globale. E vorba de o lume din care au dispărut împărţirile pe naţiuni laolaltă cu alte ataşa-mente specifice. totuşi. deoarece eu nu doresc decît binele întregii omeniri" (citat în Schlereth 1977 : XXV). Produsele spirituale ale diferitelor naţiuni devin bunuri comune. interdependenţa multilaterală a naţiunilor. tocmai în cadrul acestui amestec complex şi adesea contradictoriu. de obieci. o înţelegere atît a posibilităţii cît şi a dezirabilităţii unei societăţi şi culturi globale comune. „Cosmopolitismul" gîndirii politice. sau chiar contradictorie cu alte idei mai puţin progresiste . care au început să apară. Astfel. aceste proiecţii culturale specifice pe ecranul universal nu sînt rămăşiţe ale premodemităţii şi nici nu pot fi privite pur şi simplu ca reacţii la procesul de globalizare pe cale de apariţie . ia naştere o literatură universală (Marx şi Engels 1969 : 52-53 . aşa cum spune Schlereth. ele pleacă de la un punct de vedere destul de diferit : aspiraţia spre un tărîm unificat şi. de exemplu. limbi şi culturi mondiale : „Sînt indiferent faţă de ceea ce înseamnă german sau francez. care apare în secolul al XVIII-lea.„sub forma unui compromis cu naţionalismul. Viziunea lui Marx are cîteva trăsături interesante. deşi este. „umanismul cosmopolit" şi.e posibilă doar printr-o construcţie deliberată în relaţie cu alte culturi care sînt considerate oglinzi ce măresc imaginea culturii dominante. din numeroasele literaturi naţionale şi locale. politici. o „viziune a lumii" europeană. Dar Marx .a.aici în postura de teoretician al globalizării avânt la lettre . chiar dacă ambivalent. Aceste idei erau adesea exprimate. : p. entuziasmaţi de ideea unei 109 JOHN TOMLINSON singure societăţi. într-adevăr. „dovedeau.asupra culturii.mod paradoxal.d. incluzînd credinţele religioase . cum ar fi Johann Gottfried Herder2. satisfăcute prin produsele ţării respective. plecînd de la impactul burgheziei asupra producţiei. Prin urmare. în locul vechii izolări locale şi naţionale şi al satisfacerii necesităţilor cu produse proprii se dezvoltă schimbul multilateral. Prin urmare. pe cale de apariţie. bazat pe tema iluministă a „unităţii. care „trebuie să se cuibărească pretutindeni. Hume. Din acest punct de vedere.combină o analiză riguroasă a puterilor capitalismului transnaţional. trebuie să privim globalismul „utopic" al gînditorilor radicali din secolul al XlX-lea.afirmaţii încăpăţînate sau vanitoase ale superiorităţii „culturii noastre" ca zid de apărare în faţa pluralităţii culturale ameninţătoare. conştiinţa crescută a existenţei altor culturi şi schimburile cu acestea. pacifismul şi cu un incipient simţ al egalităţii umane universale. însuşi etnocentrismul e reflexiv. ce e mai important.

de a acţiona concertat în problemele globale 112 GLOBALIZARE ŞI CULTURĂ ale mediului. de partea cealaltă stă teama de „omogenizare " a culturii şi suspiciunea că orice fel de definiţie a culturii globale e menită să reproducă o anumită versiune dominantă ca versiune unică a modului în care trebuie trăită viaţa. într-o anumită măsură. ca forţe reacţionare în orice societate. pe drumul către revoluţie şi spre era comunistă care urmează şi care. aşa cum dorea Marx... potenţialul acestora de a depăşi problemele de comunicare în interesul păcii şi înţelegerii internaţionale. Ca şi naţionalismul. se bucură de statut consultativ în cadrul UNESCO şi al altor agenţii ale Naţiunilor Unite. desigur. al premodernului.a fost propagată de Ludwik Zamenhof în 1887.. " (Marx 1973b : 306). Această afirmaţie ni se prezintă azi sub forma unui puternic eurocentrism. Nu e doar intoleranţă faţă de „înapoierea" Asiei. 15). un ecou al atitudinii lui Hegel faţă de Asia. cu care ea sileşte să capituleze chiar şi cea mai îndîrjită ură a barbarilor faţă de străini (1969 : 53 . astfel 111 JOHN TOMLINSON încît să poată progresa spre revoluţia comunistă mondial-istorică. Pe de o parte stă tentaţia manifestă de a crea „o singură lume". : pag. atît idealurile cu adevărat umaniste care stau la baza atitudinii sale. ambiguitatea ideii. „limitînd deschiderea minţii umane cît mai mult cu putinţă. viziunile contemporane ale culturii globale există pur şi simplu în cadrul unor discursuri ideologice diferite. Desigur. la urma urmei) şi caracterul îngust al pseudo—satisfacţiilor formei bunului de consum. contrare adevăratelor interese cosmopolite ale proletariatului. în măsura în care acestea reprezintă ceea ce e local şi restrictiv.) o revoluţie fundamentală în statutul social al Asiei"5. Din această perspectivă.esperanto . mai mult sau mai puţin sensibile faţă de problemele etnocentrismului şi ale dominaţiei culturale. salută modul în care era burgheză înlătură „civilizaţiile" premoderne. de asemenea.: p. la patru ani după moartea lui Marx. e uşor să identificăm nuanţa etnocentrică a raţionamentului lui Marx şi. oarecum. Din perspectiva noastră.adică scoaterea societăţilor asiatice din „despotismul lor ancestral" şi din „autosuficienţa" şi „stagnarea" lor. ci funcţionarea ca o lingua franca: fiind artificială. făcînd-o să devină unealta ascultătoare a superstiţiei. Marx e un umanist cosmopolit convins. în mod evident. a fost unealta inconştientă a istoriei pentru a declanşa (. desigur. ed. precum şi percepţia posibilităţii iminente a unei ordini globale armonioase. Marx e destul de mulţumit să asiste la distrugerea culturilor ne-europene : Burghezia. Dar. el recunoaşte toate neajunsurile capitalismului pe cale de apariţie (principalul apel al manifestului. cu o puternică ambivalenţă faţă de efectele sale culturale. în interesul păcii. desigur. ale „lumii muncitorilor". insistă el. Astfel. poate. cu două feţe. de a ne elibera de îngustimea culturală a localului. Boulding 1988). Dar. Crystal 1987 : 354 şi următoarele). defectele gîndirii sale istorice şi revoluţionare care l-au determinat să subestimeze forţa de rezistenţă a ataşamentelor etnice şi religioase (sau transformarea lor în naţionalism) în modernitate. pînă şi pe cele mai barbare. ca rezultat al schimbărilor anunţate. Asociaţia Universală de Esperanto. ed. la sfirşitul secolului al XX-lea. Preţurile ieftine ale mărfurilor burgheziei sînt artileria grea cu care ea doboară toate zidurile chinezeşti. S-ar putea ca Marx să fi fost influenţat de interesul din ce în ce mai crescut în secolul al XlX-lea faţă de construirea unei limbi universale artificiale (v. avansată de mişcarea pacifistă (ex. înrobind-o regulilor tradiţionale. Astfel. se distinge cu uşurinţă de retorica globală comercială a CNN-ului.aceea de limbă globală . Dar. cu toate acestea. dacă ne referim la o problemă care poate fi considerată ca fiind centrală ideii de cultură globală . de impulsul modernităţii globale pe care îl identifică în era burgheză (Berman 1983). din punctul său de vedere. De fapt. autointitulat „vestitorul satului global"6. ideea globalităţii ni se prezintă astăzi ca fiind. deşi Marx condamnă cruzimea şi stupiditatea acţiunilor imperialiste britanice în India şi China. Poziţia lui Marx faţă de cultura globală exemplifică. ideea „unei lumi unice".. putem recunoaşte. Şi. predarea limbii esperanto e sprijinită de UNESCO. „nu pot avea decît o existenţă «mondial-istorică»" (Marx şi Engels 1970 : 56). am putea fi suspicioşi faţă de „imperialismul cultural implicit" al viziunii sale globale şi sceptici cu privire la şansele realizării acestuia. totuşi crede că „oricare ar fi crimele Angliei. prin rapida perfecţionare a tuturor instrumentelor sale de producţie. o intoleranţă generalizată vizavi de îngustimea şi caracterul specific al oricărei „culturi locale" care pare să se asocieze cu ceea ce el numeşte „idioţia vieţii de la ţară" (1969 : 53 .în toate colţurile lumii". de asemenea.putem surprinde ceva din ambiguitatea ideologică fundamentală a conceptului de cultură globală. Principiul care stă în spatele unei limbi artificiale nu e înlocuirea limbilor etnice. iar organismul instituţional al acesteia. Cu toate acestea. Astăzi. Totuşi. de a recunoaşte „umanitatea noastră comună" sau chiar. dispreţuind naţionalismul şi patriotismul. rom. prin comunicaţiile infinit înlesnite. Cei entuziasmaţi de astfel de limbi artificiale au subliniat.14). acest lucru nu e . Cea mai cunoscută şi longevivă dintre acestea . antrenează în civilizaţie toate naţiunile. nu favorizează nici o limbă naţională „naturală". Din paginile sale se desprinde. rom. ci şi faţă de toate manifestările tradiţionalului. văduvind-o de orice măreţie. de asemenea.

articolul păstrează neschimbate anumite presupoziţii despre dominaţia culturală americană -şi chiar referinţe la simbolurile sale standard . mediului academic ş. complet eurocentrică. de exemplu. astfel. ci tocmai pe temeiul că diversitatea lingvistică şi. De exemplu. cea a imperialismului cultural: ideea că o cultură globală poate fi. Mickey Mouse. stabilită în jurul statutului internaţional al anumitor limbi — limba franca. printre acestea. araba şi hindusa. Această construcţie pesimistă a ideii de1 cultură globală predomină la sfirşitul secolului al XX-lea. articolul său reprezintă un exemplu sugestiv pentru modul în care discursul „accesibil" al imperialismului cultural reprezintă o reacţie la problemele globalizării. ideea apare frecvent în abordările jurna115 JOHN TOMLINSON listice ale problemelor globalizării. a bunurilor de consum şi a stilurilor de viaţă americane" (Friedman 1994 : 195). Deoarece. că. Acest gen de . o cultură hegemonică. engleza e. incontestabil. în principal a limbilor minoritare. (. Aproape la capătul opus al acestui spectru ideologic se află gînditori precum George Monbit. teoria imperialismului cultural poate fi considerată una dintre cele mai timpurii teorii ale globalizării culturale. Monbiot vine în apărarea limbilor minoritare ameninţate (datorită fenomenului destul de uimitor 114 GLOBALIZARE ŞI CULTURĂ de accelerare a „morţii limbilor") nu numai datorită poziţiei lor centrale pentru identitatea şi integritatea culturală a comunităţilor locale. O Singură Cultură" (Weatherford 1993 : 117)7. de exemplu. „cele mai mari temeri ale patrioţilor şi ale şovinilor de pretutindeni sînt pe cale de a prinde viaţă : în fine. într-un fel sau altul. diversitatea furnizează stabilitate" (Monbiot 1995)8. e o poziţie critică mai puţin la modă în cercurile academice din anii '90 decît era în anii '70 şi '80. statutul de cea mai larg utilizată limbă a doua. din acest punct de vedere. Visul utopic al unuia poate fi coşmarul distopic al altuia. în fruntea ierarhiei. nu poate fi pace.) Fără pluralism. îşi păstrează o relevanţă continuă datorită faptului că a devenit o parte din vocabularul cultural general al societăţilor moderne. adică hegemonia din ce în ce mai mare a anumitor culturi centrale.în sensul de cele mai larg utilizate . Astfel. întradevăr. ştiinţei. în credinţa (poate prematură) că acest lucru va asigura pacea mondială. 1-a determinat pe Martin Woolacott să publice un articol în ziarul Guardian.. Spre a da doar un exemplu. Totuşi.a. dincolo de cele ale dezbaterilor academice.latina. apare o diviziune ideologică între cei care proslăvesc această concentrare lingvistică ce ar putea învinge Babelul şi cei care susţin necesitatea apărării altor limbi. o altă ierarhie a dominanţei. există. „peste două treimi din numărul total al oamenilor de ştiinţă ai lumii scriu în engleză. fuziunea corporaţiei Disney cu ABC. e clar că esperanto nu va fi o limbă globală şi că adevăraţii candidaţi la această funcţie sînt cele mai de succes .d. derivă din limbile vest-europene clasice 113 JOHN TOMLINSON şi moderne . De exemplu. Woolacott discută dominaţia culturii americane asupra culturii globale : „oare cum va fi cînd întreg globul va fi un mare Disneyland?" (1995 : 12). limbă a afacerilor internaţionale. Lexicul şi grafia limbii esperanto. Dar. cum ar fi (în ordine descendentă) chineza mandarină. plecînd de aici.adevărat decît în anumite limite. în societate. prezentînd procesul ca pe „un aspect al naturii ierarhice a imperialismului. prin urmare. în realitate . difuziunea valorilor. culturală. economică şi a divertismentului". în care reflectează asupra implicaţiilor creării unui conglomerat de presă „de mărimea întregului sector de presă dintr-o mare ţară europeană". Astfel. promovează pacea : „Pe măsură ce limbile mor.hamburgeri. greaca. Un Singur Guvern. Coca-Cola. Totuşi. Deşi continuă să aibă adepţi. invocat în tot felul de contexte. clar. discursul imperialismului cultural de la sfirşitul anilor '60 tindea să pregătească terenul pentru receptarea critică a globalizării în sfera culturală. limbile romanice şi germanice -fiind. spaniola. După cum spune Jonathan Friedman.adică. Ideea imperialismului cultural a fost larg criticată şi. un susţinător al „localismu-lui" cultural şi ecologic. pierderea concomitentă a semnificaţiei compromite capacitatea oamenilor de a-şi păstra o viaţă atît paşnică. în ciuda sensibilităţii sale faţă de contextele în schimbare produse de tendinţele globalizatoare recente. ca în ecosistem. filosoful american Roy Weatherford e perfect mulţumit să vadă că engleza înlocuieşte orice altă limbă.limbi naturale. cît şi plină de sens. a presei. împotriva ameninţării reprezentate de avansarea englezei. trei pătrimi din corespondenţa internaţională e scrisă în engleză [şi] 80% din informaţia sistemelor de recuperare de date electronice mondiale e stocată în limba engleză" (Crystal 1987 : 358). Deşi nu reproduce pur şi simplu argumentele „americanizării". Coşmaruri : cultura globală ca imperialism cultural Problema dominaţiei unei limbi şi ameninţarea la adresa diversităţii lingvistice e legată de o altă problemă mai generală. sîntem pe cale de a deveni O Singură Lume.m. în 1995.. ca rezultat al „dominaţiei Statelor Unite ca supraputere militară. prin urmare. După toate aparenţele. engleza.

atestă o sensibilitatea faţă de aceste probleme în discursurile culturale ale societăţilor de la sfîrşitul secolului al XX-lea (vezi. Din „încorporarea" culturilor naţionale într-un sistem economic capitalist global se ridică o cultură capitalistă atotcuprinzătoare. Vreme de cîţiva ani. Hali 1991 : 27 şi următoarele). Deoarece. Herman şi McChesney scriau în tradiţia operei lui Schiller. a „Occidentului asupra restului lumii". Lull 117 JOHN TOMLINSON 1995 . La început. Prima e ideea unei culturi globale dominate de practicile capitalismului global care transformă totul în bunuri de consum . ele oferă credinţele şi perspectivele care creează şi impun ataşamentele publicului faţă de modul în care stau lucrurile în ansamblul sistemului" (Schiller 1979 : 30). de forţa ideologică de a defini realitatea culturală globală. Decît să recapitulez 116 GLOBALIZARE ŞI CULTURA aici aceste discuţii. Cu toate acestea. în stilul său robust. Monocultura capitalistă globală în primul scenariu. în alte lucrări. Astfel. precizează clar în subtitlu această direcţie : Noii misionari ai capitalismului global.un „mod de viaţă" şi o „cale de dezvoltare" pe care naţiunile în curs de dezvoltare ar trebui să le urmeze (1979 : 31). sau. Această abordare politico-economică a hegemoniei culturale rămîne o poziţie puternică în analiza critică a sistemelor audio-vizuale internaţionale.argument. aş vrea. încorporează necontenit toate societăţile în sfera sa. nu intră în viziunea critică a lui Marx. am analizat pe larg aceste discursuri (Tomlinson 1991). aşa cum arăta John Thompson (1995 : 173). a fost extrem de importantă pentru stabilirea unei perspective critice asupra capacităţii de structurare a puterii caracteristice globalizării culturale . conţinînd etosul şi valorile capitalismului corporativ . în opinia lui Schiller. nu doar că economia politică globală e definită şi structurată de capitalism. Mai degrabă. Schiller era înclinat să sublinieze puterea predominantă a capitalismului amercian. care sau desprins din acest set de discursuri critice. a capitalismului. perspectiva lui Schiller. „imperialismul cultural" adună laolaltă un număr de discursuri destul de variate ale dominaţiei: dominaţia Americii asupra Europei. aş vrea să folosesc abordarea sa ca punte de trecere către concepţia culturii globale sub forma unei culturi capitaliste globale. mai mult sau mai puţin. prin urmare. el consideră că trusturile de presă transnaţionale sînt profund integrate în sistemul lumii capitaliste şi au un rol funcţional în expansiunea acestuia: „ Prin imagistica şi mesajul lor. Datorită acestui gen de reducere. teza cunoscută sub numele de „teza imperialismului cultural" conţine. un set de idei destul de complicate. Iar a doua e ameninţarea dominaţiei globale a culturii occidentale. mai curînd. a centrului asupra periferiei. Disney. Cartea ne oferă o dovadă convingătoare a concentrării şi integrării din ce în ce mai accelerate a proprietăţii şi controlului sistemelor mass-media globale în mîinile cîtorva corporaţii transnaţionale importante : Time Warner. corporaţiile transnaţionale. a continuat să reducă . în realitate. De exemplu. Nu mă voi referi aici la aceste probleme specifice ale operei sale. tendinţa spre logică functionalistă şi chiar aluzii la teoria conspiraţiei. în acelaşi timp.. alături de uşurinţa cu care invocă ameninţarea imperialismului cultural în dezbaterile de politică culturală purtate la nivelul statului-naţiune9. Puterea politico-economică a corporaţiilor transnaţionale şi efectul lor global e însoţită.într-un mod tipic pentru perspectiva imperialismului cultural în general . care. deşi ulterior a recunoscut natura din ce în ce mai internaţională a capitalului şi şi-a îndreptat critica. a fost unul dintre cei mai consecvenţi şi puternici susţinători ai acestui punct de vedere. de ex. The Global Media (Audio-vizualul global). după cum spune el. puterea capitalismului transnaţional de a-şi distribui bunurile culturale pretutindeni în lume e extrapolată în sfera răspîndirii unei monoculturi capitaliste. Schiller a susţinut cu putere ideea că sistemul lumii capitaliste. să mă concentrez asupra a două viziuni distopice ale culturii globale. opera lui Schiller a fost ţinta unui mare număr de critici (Boyd-Barrett 1982 . în ciuda problemelor sale.chiar şi numai prin angajarea sa directă în cadrul unora dintre cele mai puternice forţe instituţionale din lumea de azi. Tomlinson 1991). teoreticianul marxist american al presei.„artileria grea" a culturii pe care Marx o descrie atît de bine. Thompson 1995 . prin agenţii săi principali. spre sectorul corporaţiilor transnaţionale.cultura capitalistă la cea americană. Deşi presupoziţia sa centrală e destul de simplă . precum şi relaţia lor cu ideea de cultură şi globalizare (Tomlinson 1997a). ambigue şi contradictorii. în 1997. a lumii moderne asupra lumii tradiţionale care dispare cu repeziciune. la care se adaugă o bază empirică destul de vagă. De fapt. după cum am văzut. asupra oricui şi oricărui lucru. Cartea lor. „mocirla culturală nord americană omogenizată" (Schiller 1985 : 19).ideea că anumite culturi dominante ameninţă să copleşească alte culturi mai vulnerabile -. 118 . caracteristic. Fejes 1981 . Herbert Schiller. Această afirmaţie susţine. mai generală. ci şi că. capitalismul determină cultura globală prin distribuţia produselor mass-media comercializate.

Dar oare ce altceva înseamnă această distribuţie uniformă a bunurilor culturale. Lucrarea celor doi e interesantă deoarece combină cercetarea empirică de actualitate la mijloocul anilor '90 cu o teorie critică „totalizatoare" care nu s-a schimbat prea mult de cînd a fost pentru prima oară exprimată de către Schiller. un concept destul de sărăcit al culturii -care reduce cultura la bunurile sale materiale. că e pe cale să apară o cultură globală „omogenizată".şi reprezentările ideologice ale textelor culturale de tipul emisiunilor sau reclamelor de televiziune. de exemplu. Luaţi orice catalog. la începutul anilor '70. unică şi hegemonică? Cea mai clară dovadă în sprijinul acestei afirmaţii e „convergenţa" şi standardizarea evidentă în bunurile culturale din întreaga lume. construind o teorie culturală : nu se poate nega că structurile capitalismului sînt adînc înrădăcinate în modernitatea globală sau că acesta are puteri încorporative . dezvoltă această teză a încorporării ideologice într-un mod care oglindeşte perfect teza lui Schiller despre stabilirea unei „căi de dezvoltare" capitaliste pentru societăţile în curs de dezvoltare : Incursiunea crucială [a sistemelor audio-vizuale transnaţionale] constă în implementarea modelului (. Ei susţin. de a fi „introduşi" în sistem . Ulterior. Schwartzenegger -unele devenind chiar sinonime ale hegemoniei culturale occidentale : „ McLumea" (Barber 1995). de la haine la muzică. Calvin Klein. să pună accentul pe modul în care acest sistem economic a organizat şi structurat marea parte a vieţii culturale. Levis.aceste presupuse porţi către diversitatea culturală . teza convergenţei culturale globale trebuie să conţină ideea că interacţiunea noastră (adică a tuturor) cu aceste bunuri penetrează adine în modul în care ne construim „lumile fenomenale" şi în care dăm un sens vieţilor noastre.). Mai mult decît atît. în 119 JOHN TOMLINSON anumiţi parametri comerciali destul de înguşti. dacă nu puterea anumitor firme capitaliste (şi. ce pare a fi fără cusur. la film şi televiziune. desigur. ci se extinde asupra presupoziţiilor şi modurilor de gîndire fundamentale (. la arhitectură (lista e limitată doar de ceea ce consideră fiecare că e „cultural") şi nu veţi putea ignora faptul că anumite stiluri. cu „bucătărie internaţională" şi o întreagă gamă de mărci familiare în magazinele scutite de taxe vamale.) Această incursiune primară defineşte calea ce trebuie urmată şi aduce ţara respectivă pe orbita intereselor puterilor dominante. După cum am văzut în capitolul 1.sînt cele mai bune exemple (chiar dacă oarecum speciale) pentru acest gen de „sincronizare culturală" (Hamelink 1983) : aproape identice oriunde în lume. IBM. McDonalds. Dallas. Herman şi McChesney şi alţii din aceeaşi bogată tradiţie neo-marxistă (Golding şi Harris 1997) extrapolează dovezile empirice din economia politică. în sine. Nu e nici o îndoială că tendinţele spre transformarea experienţei culturale din societăţile moderne în bun de consum e un parametru foarte important. folosim.. din punctul nostru de vedere. Viacom.d. dacă presupunem că prezenţa globală a acestor bunuri e. Stabilitatea sistemului se bazează. Microsoft. dovezilor incontestabile ale extinderii constante a puterii şi influenţei capitalismului transnaţional în lumea contemporană. Michael Jackson. CNN. aşa cum spune Thompson.GLOBALIZARE ŞI CULTURĂ News Corporation. oare echivalează cu a susţine. Anumite mărci şi simboluri ale culturii de masă globale au devenit deja clişee . un simbol al convergenţei spre monocultura capitalistă.. Dar. cu acelaşi stil de mobilier. mai crude şi mai depăşite ale colonialismului (1997 : 154). cred eu. Problema argumentului imperialismului cultural este că doar presupune o astfel de penetrare : face un salt de inferenţă de la simpla prezenţă a bunurilor culturale la atribuirea unor efecte ideologice şi culturale mai adînci. Aşa cum am 120 GLQBALIZARE ŞI CULTURĂ afirmat în capitolul 1. Motivul pentru care tendinţa trebuie tratată cu scepticism este că. „Coca-colonizare" (Howes 1996). deoarece stabileşte o legătură. Nike. Bertelsmann ş. în general firme americane!) de a controla pieţe largi oriunde în lume? Ei bine. Din această perspectivă.a.. Autori precum Schiller.m. „McDonaldizare" (Ritzer 1993) şi chiar „Mc-Disneyizare" (Ritzer şi Liska 1997). gusturi şi practici au acum circulaţie globală şi pot fi întîlnite aproape oriunde în lume. Marlboro.Coca-Cola. pe acceptarea răspîndită a ideologiei corporative globale" (Herman şi McChesney 1997 : 35). aeroporturile internaţionale . „ignoră hermeneutica aproprierii care e o parte esenţială a circulaţiei .„succesul" său evident . Această tendinţă -implicînd ceea ce John Thompson numea „sofismul interna-lismului" [„thefallacy ofinternalism"] e foarte tentantă pentru adepţii abordărilor critice totalizatoare ale capitalismului. Schiller are dreptate. în mod plauzibil. pentru a-i face dreptate lui Schiller. Aceasta e forma „neo-imperialistă" care a înlocuit metodele mai vechi. că puterea corporaţiilor audio-vizuale transnaţionale „nu e doar economică şi politică.. nu în mică măsură.ca sistem economic. probabil. cultura ar trebui văzută (cel puţin) ca simbolizare şi experienţă semnificativă din punct de vedere existenţial. mărci. între cerinţele funcţionale ale unui sistem capitalist în expansiune — nevoia oamenilor de a acţiona ca buni consumatori. cum ar fi Herbert Schiller. Persistenţa acestui gen de analiză totalizatoare se datorează.

inclusiv Coca-Cola. ilustratelor. sau chiar a parcurilor şi grădinilor îndreaptă invariabil vizitatorii spre un punct final (ţinta finală?) sub forma unui magazin unde experienţa (deja transformată în bun de consum) poate fi re-cumpărată mai concret în forma suvenirurilor. Astfel. pentru a cuprinde ideea că transformarea în bunuri de consum a culturii . 122 GLOBALIZARE ŞI CULTURĂ previzibil al dezvoltării omogenizante [e] tulburat de contratimpul diferenţelor profunde şi al discontinuităţilor culturale".a. Lull 1995 . 123 JOHN TOMLINSON de asemenea. trebuie să remarcăm. nu e complet imun în faţa creolizării. Totuşi. într-adevăr. în Bolivia. Pînă şi o activitate de divertisment simplă. galeriilor. oricărei forme de bun de consum. produsului Coca-Cola i se atribuie adesea sensuri şi utilizări diferite de cele imaginate de producător. Cluburile de fotbal sînt. casetelor video ş. Dar. toate acestea sugerează că argumentele care extrapolează omniprezenţa globală a bunurilor de consum şi a textelor audio-vizuale capitaliste. una dintre cele mai populare practici culturale în societăţile occidentale. Mişcarea între sfera culturală şi cea geografică implică. în relaţie cu textele mass-media şi se asociază cu teza mai largă a „publicului activ" (Morley 1992). a devenit o practică ce poate fi comercializată .m.formelor simbolice" (Thompson 1995 : 171).d. Recunoaşterea acestui gen de complexitate a aproprierii culturale s-a generalizat în rîndul teoreticienilor culturii şi ai mass-media. De asemenea. După cum afirmă Ritzer şi Liska. revistelor ş. chiar şi printre cei care fac o critică politico-economică puternică (vezi. cum e plimbarea.m. de asemenea. Coca-Cola e indigenizată prin amestecarea cu alte băuturi.o experienţă trăită în relaţie cu achiziţionarea unui anumit echipament. se poate observa că.mai degrabă decît influenţa încorporatoare ideologică a anumitor bunuri şi texte culturale . a afişelor.structurează şi ordonează experienţa culturală. interpretare.. Argumentul cu privire la aproprierea culturală adaptativă e susţinut. păstrîndu-şi aceeaşi forţă. Interesul pentru natura amestecului şi hibridizării culturale mai degrabă decît pentru noţiunea impunerii culturale directe din partea lumii dezvoltate reprezintă un aspect principal al acestei tradiţii (din lucrările teoreticienilor culturii şi mass-media cum ar fi Nestor Garcia Canclini 1992. deoarece nu se poate nega că o mare parte din practicile culturale ale modernităţii au fost transformate în bunuri de consum . îndreptîndu-le asupra „importurilor culturale" (Appadurai 1990 . existenţa unei tradiţii a analizei culturale care se desprinde din experienţa Lumii a Treia — din America Latină . în fine. în centrul experienţei modernităţii culturale în America Latină stă modul în care „tempoul constant. în capitolul următor vom examina mai îndeaproape ideea că în cultura globală ar putea fi implicate forme schimbătoare şi complexe de hibriditate culturală. cu certitudine. a ghidurilor. caselor memoriale. 1995 şi Jesus Martin-Barbero 1993).d. că poate readuce morţii la viaţă (Haiti) şi că poate transforma cuprul în argint (Barbados). cum ar fi romul. Aceasta. expediată către satul global şi despachetată în minţi inocente" (Liebes şi Katz 1993 : XI). inconştient. translaţie. în Caraibe. Ceea ce nu înseamnă. aşa cum demonstrează Howes (mergînd pe urmele lui Prendergrast 1993) în relaţie cu Coca-Cola : 121 JOHN TOMLINSON Nici un obiect de import. amenajarea muzeelor. această idee furnizează un alt motiv de îndoială faţă de plauzibilitatea tezei omogenizării. schimbînd echipamentul echipei în mod regulat pentru a menţine cererea ridicată.adică. Prin urmare. Coca-Cola pare să fie percepută ca un „podus indigen" în foarte multe locuri diferite . pentru a prepara Ponche Negro. trebuie puse sub semnul întrebării tocmai fiindcă se bazează pe un concept eronat al culturii. în mod curent.şi care insistă pe interacţiunea dinamică dintre influenţele culturale externe şi practicile culturale locale. se poate aplica. cred eu. tinzînd spre viziunea unei monoculturi capitaliste uniforme. Pentru a folosi cuvintele lui Martin-Barbero (1993 : 149). pur şi simplu.în aproape orice activitate contemporană de petrecere a timpului liber. Robins 1991 . însuşi mersul la cumpărături e. Cultura nu face astfel de transferuri. iar „elementul comercial" e prezent -integrat . totuşi.au devenit lucruri ce pot fi vîndute şi cumpărate. Deoarece noţiunea de capitalism ca „mod de viaţă". întotdeauna. în cadrul anumitor culturi. într-adevăr. că nu există nici o legătură între capitalism şi modelarea culturii globale. adaptare şi „indige-nizare" pe măsură ce cultura care primeşte vine cu propriile resurse culturale. Unul dintre cele mai clare exemple de combinare a practicilor culturale/de divertisment mai largi cu practicile de consum poate fi găsit în sfera turismului. pentru a prepara Cuba Libre sau aguardiente. jucăriilor. faptul că poate nivela ridurile (Rusia). putem găsi adesea oameni care să creadă că băutura îşi are originea în propria lor ţară şi nu în Statele Unite (Howes 1996:6). mutaţie. de exemplu. Printre acestea. pe care o găsim la Schiller. comercianţi importanţi de îmbrăcăminte pentru suporterii lor. în ziua de azi. în prezent. de ideea că „hegemonia e preambalată la Los Angeles.a.. astăzi. Dar. Golding şi Harris 1997 : 6) şi sînt relativ puţini cei care se agaţă. Tomlinson 1991). e o versiune mult mai plauzibilă a argumentului monoculturii capitaliste. în acest mod uniliniar. vorbind despre America de Nord şi . şervetelor de ceai. poate fi construită într-un mod mai larg. discutînd despre problema receptării culturale.

„o mare parte a timpului şi banilor destinaţi vacanţelor e folosită pentru cumpărăturile din timpul vacanţei. în ciuda problemelor evidente legate de inegalitatea materială. extrapolarea în direcţia tipurilor mai sumbre de distopii riscă în mod clar să exagereze unidimensionalitatea . pentru foarte mulţi oameni.de unde şi termenul hibrid al lui Ritzer şi Liska. mai practică şi mai instrumentală.5 acri cu patru minisubmarine. De asemenea. transformarea în bun de consum e. roman sau polinezian! 124 I GLOBALIZARE ŞI CULTURĂ ■! Un astfel de exemplu ridică multe probleme pentru analiza culturală: de exemplu.alături de alte „mega-complexe" cum ar fi Mall of America din Minneapolis . cred că acest gen de argument cu privire la monocultura capitalistă globală trebuie luat în serios (ţinînd cont de discursul speculativ şi extrapolant în care se situează orice discuţie cu privire la cultura globală). duce mai departe ideea de cultură capitalistă decît o face teza încorporării ideologice . în stiluri diverse. comasate. de 2. a anumitor bunuri de consum . Dacă ne îndreptăm privirile spre Lumea a Treia. „mai multe servicii turistice canadiene se orientează acum spre centrul comercial West Edmonton Mall decît spre Cascada Niagara" (Ritzer şi Liska 1997 : 103). la care se referă . delfini. sta125 JOHN TOMLINSON dioanele. atît din punct de vedere material cît şi cultural. au ajuns în cele din urmă amestecate. un parc acvatic de 10 acri. Latouche 1996).încercarea de a „o scoate la capăt" cu un buget restrîns (Lunt şi Livingstone 1992 : 89 şi următoarele). jocului şi hedonismului de suprafaţă" : Are o milă în lungime şi 800 de magazine. precum şi în consumul bunurilor propriu-zise din interiorul lor (Urry 1995 : 148). răspîndirea transformării culturii în bun de consum în Lumea a Treia e văzută în mod curent ca o ameninţare la adresa bogăţiei şi diversităţii practicilor culturale (Blackwell şi Seabrook'1993 .Canada. parcurile tematice.. cinematografele multi-plex.spre viziunea unei lumi dominate total de principiul unic. S-ar putea susţine că pîna şi în lumea dezvoltată experienţa curentă a consumatorului rămîne. ca omogenizare completă. o imitaţie a unui bulevard parizian din secolul al XlX-lea (Haussman s-ar răsuci în mormînt. pentru a-şi maximaliza profiturile. sînt uşor de criticat. Totul e apropriat şi simplificat pînă la transparenţa „fericirii" abstracte.. divertismentul. mergînd pînă la depăşirea oricărui fel de diferenţiere socială : Iată-ne în inima consumului ca organizare totală a vieţii cotidiene. Bau-drillard extrapolează experienţa centrului comercial. Iar unii (. natura şi cultura. implicînd lupta zilnică şi săptămînală cu necesitatea . Iar Benjamin Barber dezvoltă această viziune a culturii complet mediate de principiul pur al transformării în bunuri de consum la nivelul unei culturi globale atotcuprinzătoare. această luptă domină atît de puternic. din acest punct de vedere. pe care îl găsim în cadrul perspectivei imperialismului cultural. o reproducere a unui galion spaniol. sistematic al consumerismului. Centrul comercial West Edmonton Mall. Acest gen de argument e destul de diferit de cel simplu. un teren de minigolf cu 18 găuri. producînd anxietate şi complexitate în viaţa noastră reală şi în oraşele noastre „anarhice şi arhaice". pe plan global. Fără îndoială. Munca. Classen 1996 . sau dovada pe care o oferă în .. în plus. în prezent. la nivelul unui caz global general.) au împins această practică pînă la extrem . deoarece combină trăsăturile convenţionale ale unui complex comercial cu tema parcului . care au fost anterior activităţi dispersate. Astfel. prin ideea sa de „McLume" : „McLumea e experienţă a cumpărăturilor ca divertisment. „McDisneyficare". un lac acoperit. ce aduce alături centrele comerciale. 40 de restaurante. referitor la omniprezenţa. Cu toate acestea. o treabă mai puţin atrăgătoare şi estetizată. încît putem considera că îngrijorarea cu privire la transformarea culturii în bun de consum aproape că nu îşi are locul. o stradă din New Orleans cu cluburi de noapte şi un hotel oferind o varietate de camere tematice. lanţurile de autoserviri (cu nesfîrşitele lor filme la pachet) şi televiziunea (cu înfloritoarele canale de teleshopping) într-o singură întreprindere mare care. în mod evident extrapolează un grup relativ mic de experienţe. astfel de opinii au tendinţe hiperbolice şi.„mărci inernaţionale".vacanţa a ajuns să constea din cumpărături". ce stau la dispoziţia sectoarelor de populaţie mai bogate din lumea dezvoltată. separate şi mai mult sau mai puţin ireductibile.. argumentul cel mai semnificativ e că reprezintă un punct de vîrf al omogenizării experienţei culturale prin transformare în bun de consum. Dar. pentru scopul nostru actual. fără îndoială). Deoarece. sprij inul „estetizării vieţii cotidiene" (Featherstone 1991) implicate în „consumul vizual" al imaginilor şi semnelor din astfel de locuri. iar acest lucru reprezintă o îngustare şi o convergenţă clară a experienţei culturale : o organizare a „ceea ce facem" într-un anumit mod de a o face. dependente de climat şi domesticite sub forma cumpărăturilor continue (Baudrillard 1988 : 34). fascinaţia postmodernă faţă de bricolajul cultural pe care îl reprezintă. Totuşi. Astfel. cum ar fi stilul hollywoodian. adînc înrădăcinată în viaţa culturală modernă a lumii dezvoltate.poate fi considerat apoteoza acestui proces de transformare a culturii în bun de consum. John Urry (1995 : 123) descrie acest „templu suprem al consumerismului. transformă fiinţele umane" (Barber 1995 : 97).

de la tradiţiile religioase la ataşamentul faţă de tipurile locale de pîine sau bere . în lucrarea lui Serge Latouche. surprinde bine semnele unei largi transformări culturale din Occident.relaţiile lor personale. regele zulus Shaka.spune Urry. Alături de L 'Ouverture de Toussaint apare Martin Luther. în schimb.oamenii demonstrează forţa culturală de opoziţie. alături de Shakespeare. un bun exemplu pentru acest stil de critică a culturii globale. Cu toate acestea. . la un tipar al experienţei culturale dominată de mass-media. într-adevăr. . trebuie să recunoaştem existenţa unei rezistenţe „localizatoare" dialectice faţă de impulsul „globali-zator" al capitalismului. păstrează deosebirile culturale şi contracarează înaintarea lină a culturii capitaliste uniforme. afinităţile religioase şi politice. desigur. faţă de experienţa transformată în bun de consum din societăţile dezvoltate. Dictonul bine cunoscut al lui Baudrillard. conştiinţa identităţii naţionale sau etnice. pe tendinţa ideii de modernitate globală de a accentua experienţa specifică a Occidentului şi de a ignora.ca zidurile chinzeşti de care vorbea Marx . la obiceiurile culinare.influenţei capitaliste. cum .în fata ei. cîteva obiecţii la ideea de modernitate globală care se bazează pe teoria unei presupuse părtiniri occidentale. Dar neglijează numeroasele aspecte ale experienţei şi practicilor culturale ale oamenilor . prin urmare. la un grup de idei filosofice şi o gamă de valori şi atitudini culturale . 127 JOHN TOMLINSON recunoscînd puterea logicii culturale a capitalismului global. o concentrare a ceea ce poate fi considerat a fi o insatisfacţie generală. acela că în 126 GLOBALIZARE ŞI CULTURĂ societăţile moderne „nu ai unde merge. reprezintă. răspîndirea limbilor europene (în special a englezei) şi a culturii consumeriste a capitalismului „occidental" despre care am discutat deja. Deşi cu toate sînt slab dezvoltate. totuşi. poziţia lui reprezentînd. opuse oraşelor industriale care au dominat în epocile anterioare" (1995 : 123). procesul politic.m. necugetat să presupunem că întreaga diversitate culturală e pe cale să cedeze . drepturile omului. religie. „ Occidentalizarea lumii" Mă voi opri acum la o altă viziune a uniformităţii globale menţionată anterior : spectrul unei „occidentalizări" maligne a culturii mondiale.care nu au fost colonizate de o logică ce transformă totul în bun de consum. aparţinînd specialistului în economie politică francez Serge Latouche. ataşamentele faţă de practicile şi contextele „locale" ş. chiar dacă destul de vagă. într-adevăr. Dar şi la stilurile de vestimentaţie. The Westerniza-tion ofthe World. introduc articole care echilibrează balanţa în reprezentarea culturii mondiale. Ele sînt cuprinse în titlul unei cărţi.de la „triburile" ecologice new-age la cosumerismul etic şi la mişcările în favoarea unui comerţ cinstit concentrate în comunităţile locale (şi adesea în biserici). ideea dominaţiei globale a culturii occidentale cu ideile legate de dominaţia culturii capitaliste. ce au ca scop evitarea sau chiar înlăturarea tiparelor consumeriste principale. aceste aspecte ale „culturilor trăite" individuale. în cele din urmă. ce atîrnă atît de greu în prezent. putem distinge. în diverse moduri. contrabalansînd dominaţia figurilor şi temelor occidentale.a. umbri sau suprima diversitatea culturilor non-occidentale. Rămîne de văzut în ce măsură balanţa acestei dialectici va înclina în defavoarea culturii consumeriste. într-o mare gamă de predilecţii şi obiceiuri specifice . sau chiar de dominaţia statelor-naţiuni individuale -cel mai evident a Statelor Unite. 3). un mod de a gîndi cultura globală constă în accentuarea necesităţii de recuperare istorică a acestor tradiţii culturale non-occidentale. în capitolul 2. orientarea sexuală. Latouche consideră că occidentalizarea reprezintă răspîndirea globală a totalităţii sociale şi culturale. pe care intenţionez să le analizez în continuare. duc la o „consolidare" a culturilor (Geertz) care. nu înlătură suspiciunile puternice cu privire la dominaţia culturală occidentală. un dicţionar recent. Kwame Anthony Appiah şi Henry Lewis Gates (1998). cu siguranţă. 128 GLOBALIZARE ŞI CULTURĂ La ce se referă oamenii cînd vorbesc de „occidentalizare"? La o mulţime de lucruri incluzînd.legate de libertatea personală. ar fi. deşi această reconstrucţie e perfect validă şi necesară. Prin urmare. Dar.a. resimţite şi interpretate în diverse contexte şi tradiţii locale. vreau să mă concentrez pe ceea ce consider a fi aspectul-cheie al acestei lucrări. Această rezistenţă poate fi observată în mişcările contra-culturale deliberate .m. în discursul imperialismului cultural. Dar. în spaţiul pe care-1 am la dispoziţie. în afară de magazine" nu e decît o faţă a problemei.d. Prin urmare. la adoptarea unui stil de viaţă urban concentrat în jurul producţiei industriale. Latouche aduce o acuzaţie deosebit de gravă la adresa occidentalizării ca „tendinţă spre uniformitate planetară" şi „standardizare internaţională a stilurilor de viaţă" (Latouche 1996 : XII. cîteva afirmaţii şi temeri specifice cu privire la occidentalizare.d. este exact ceea ce face A Dictionary of Global Cuhure (Un dicţionar al culturii globale). Am amintit deja. de la dominaţia producţiei asupra vieţii zilnice la dominaţia consumului: mega-complexele reprezentînd. a situaţiei locale. De aici ne putem da seama cît de uşor se poate combina. gen şi sexualitate. în care autorii. la sistemele economice alternative de genul recentelor „scheme de schimb şi comerţ local"[LETS]. formele muzicale şi arhitecturale. „oraşe ale consumului. raţionalitate tehnologică şi ştiinţifică ş.

în cuvintele lui.a. lipsită de stâpîn.. în parte.d. Dar se pare 131 JOHN TOMLINSON că autorul ţine la ideea că există ceva esenţial occidental în acest complex cultural-instituţional. prin urmare. lipsită de suflet şi. Dar insistă că nici unul dintre acestea.. Latouche exprimă această diferenţă împrumutînd (puţin forţat) terminologia lui Sartre : el face deosebirea dintre Occidentul-în-sine (principiul cultural „deterito-rializat") şi Occidentul-pentru-sine (entitatea geo-culturală. A vorbi despre „civilizaţia" occidentală reprezintă. tendinţa spre urbanizare. 43) deoarece se opune. fără rădăcini. „anticulturală" (p. constînd dintr-un set de practici culturale ce pot fi identificate cu o anumită bază teritorială.). mi se pare mai semnificativ modul în care „Occidentul". Totuşi. El consideră că occidentalizarea constituie.tehnologia sa. Acest lucru e evident mai ales atunci cînd vorbeşte despre cei „trei vectori principali ai (. laolaltă cu tendinţa 130 GLOBALIZARE ŞI CULTURĂ generală a lui Latouche de a exagera caracterul alienant al vieţii sociale moderne. urbanismul. Pînă acum. luat separat. astfel. în zilele noastre. care a reuşit să se statornicească pretutindeni. supravieţuirii unui grup variat de culturi specific locale. sistemele etice. apropiată de cea pe care am prezentat-o în capitolul 1. (Latouche 1996 : XII. nu conţine „esenţa" Occidentului. Latouche descrie. păstrînd. de fapt. un grup de state-na-ţiuni. devine repede evident că. de distrugerea comunităţilor rurale. ca un fel de principiu cultural abstract. De exemplu. Mi se pare că e derutant să vorbeşti de dominaţia Occidentului ca de un lucru separat de practicile şi de interesele efective ale societăţilor occidentale. Datorită faptului că citează aceste trei instituţii-cheie -industrialismul. 3) Determinismul analogiei cu maşina e. Putem fi de acord că o anumită reacţie culturală la „problema fiinţării" . relaţia sa cu capitalismul ş. în argumentaţia lui Latouche. s-ar putea numi „naţionalita-rianism". ci a devenit un fel de generator abstract de practici culturale. prin principiul cultural dete-ritorializat. în egală măsură. ideea de hegemonie culturală occidentală. susţinut de extinderea mondială a economiei transnaţionale. Acest fapt îi permite să explice retragerea teritorial— culturală ce are loc o dată cu contracţia imperiilor europene şi cu procesul de decolonizalizare din secolul al XX-lea. sub forma unei «entităţi» culturale. consi-derînd cultura „o reacţie la problemele fiinţării" (1996 : 41). impersonală.. (Latouche subliniază legătura dintre termenul „civilizaţie" şi ideile legate de „civic" . Dar.critica lui Latouche la adresa Occidentului ar putea fi interpretată. Al doilea se referă la procesele de urbanizare. emblematică pentru reacţia occidentală la întrebarea „cum trebuie să trăim?") Astfel.de oraşe şi urbanizare . un fenomen al civilizaţiei" (Latouche 1996 : 38). Canada. „succesul" istoric al acestui model ar rezulta într-o uniformitate culturală pe care o deplînge. însăşi modernitatea socială şi culturală. deteritorializată şi desprinsă de originile sale geografice şi istorice (. bazîndu-se pe o concepţie existenţială mai largă a culturii. dacă ne întrebăm prin ce se deosebesc aceste două sensuri. care a înrolat întreaga omenire sub drapelul său. rară a-i recunoaşte impulsurile emancipatoare sau chiar ambiguităţile. în mod paradoxal. în care universalismul Iluminismului reprezenta o ameninţare la adresa „culturii. nici din punct de vedere geografic. filosofice şi religioase.pe care o consideră. locuri reale cum ar fi Spania.) tăvălugului occidental" : Primul e procesul de industrializare mimetică.El analizează anumite aspecte ale „Occidentului" . e evidentă corespondenţa cu viziunea lui John Gray. Nu sînt deloc convins că acest lucru poate fi demonstrat. nu mai e nici măcar o colecţie de credinţe împărtăşite de un grup de oameni răspîndiţi în toată lumea. legate. din moment ce presupune deconstrucţia oricărei alte „versiuni". care trebuie privit ca „o unitate sintetică a acestor manifestări diferite. un mod de a descrie o versiune deosebit de puternică a unei astfel de 129 JOHN TOMLINSON reacţii. pentru Latouche. înţeleasă ca diferenţă" (capitolul 2). prin tendinţa sa „universalizatoare".. în esenţă. e evaluat separat de „Occidentul" ca entitate geo-culturală specifică. nici din punct de vedere istoric . Dar vreau să trec acum la ceea ce consider a fi punctul crucial. pentru înţelegerea ideii de occidentalizare în relaţie cu modernitatea globală : ideea că Occidentul nu mai e ancorat într-un anumit spaţiu cultural-geografic... un fenomen cultural. Civilizaţia occidentală este. ca o critică la adresa modernităţii. pentru el. discutabil. totuşi. adică procesul de construcţie a statelor mimetice. de pe orice poziţie teoretică reflexivă. Elveţia. a oricărui alt mod în care poate fi trăită viaţa. baza economică industrială.m.. Al treilea. îl privesc ca pe o maşină. Danemarca sau Noua Zeelandă. argumentele acestea sînt destul de familiare. locurile reale). chiar dacă e desprins de legătura sa teritorială cu statele şi culturile occidentale reale. analizez [Occidentul] ca pe un soi de Megamaşină care a devenit anonimă.. sistemul statului-naţiune . Occidentul nu mai înseamnă Europa. pentru a crea o naţiune artificială şi a-i conduce economia (1996 : XII). în mod clar.

iar ramificaţiile sale sînt. Occidentul şi Orientul (. în mod clar. mai „avansate" . ed. furnizînd împrumuturi pentru reconstrucţie. nu trebuie confundată cu cea anterioară. în exprimarea sa : Prima fază a globalizării a fost. argumentul său e că. cel puţin. mai mult sau mai puţin. în vreun fel. cea dintre aşa-numitele economii ale „Tigrului Asiatic" ..) Deşi e. industrial. Această dezvoltare rapidă a reprezentat. dominată de puterea Occidentului. la mijlocul anilor '90. a fost. rom : 52).. a deveni occidental .şi anumite regiuni puternic industrializate. în care „cîştigătorul pierde". tocmai succesul Occidentului rezultînd în pierderea avantajului său socio-cultural. Ameninţarea pe care o reprezintă colapsul economic al întregii regiuni a Pacificului . ne putem referi. desigur. probabil. cu „modernitatea occidentală" .sau problema pe care am putea-o numi întrebarea cui bono a modernităţii : naţiunile occidentale beneficiază exclusiv sau în mod particular de această răspîn-dire? Pentru a vedea alte răspunsuri la aceste întrebări. Singapore. pe de altă parte. ed. Singapore şi Malaezia . ale cărei structuri încearcă. de aceste evenimente mai recente. rom. omniprezente. un PIB pe cap de locuitor „comparabil cu cel al regiunilor mai sărace din ţările avansate (cum ar fi West Gla-morgan din Marea Britanie)" (Hirst şi Thompson 1996 : 114). Nici o altă civilizaţie nu a mai reuşit să aibă un asemenea impact pătrunzător asupra lumii. tocmai „reuşita" Occidentului de a-şi răspîndi formele instituţionale reprezintă o pierdere a „superiorităţii" sale sociale şi culturale altădată unice. am da mai multă greutate argumentului întrebîndu-ne dacă Occidentul şi-ar putea pierde. astăzi nu mai putem vorbi de globalizare doar ca de un imperialism unilateral (.şi zonele în plină depresiune din Europa .a devenit omniprezentă şi. Rapiditatea cu care FMI a răspuns crizei coreene. Mexico City . ne-am putea pune problema dacă modernitatea socială şi culturală e identică. însăşi omniprezenţa globală a acestor instituţii (capitalismul.a. Astfel. încă o dată. 1994a : 65) sugerează că ar putea exista o complexă relaţie de cauzalitate între avîntul şi declinul acestor regiuni legate prin intermediul pieţei capitaliste 133 JOHN TOMLINSON globalizate. s-ar putea susţine că anumite părţi ale lumii pe care ne-am obişnuit să o numim „Lumea a Treia" sînt în prezent. întrun sens. Există mai multe moduri de a înţelege această afirmaţie. o sursă de nelinişte pentru previziunile globale entuziaste. semnele instabilităţii economice ale Tigrilor Asiatici . prin urmare. (.. Dar.) reprezintă „declinul puterii Occidentului asupra restului lumii" (1990 : 52 . Hong Kong. dovedeşte cît de strînsă e legătura dintre aceste economii şi cele occidentale..) există din ce în ce mai puţin o „direcţie" clară a globalizării. Totuşi.dacă a deveni modern presupune obligatoriu. în mod clar. economic .) sînt profund corelate într-un tipar care nu mai reflectă o covîrşitoare dominaţie occidentală (Castells 1998 : 309). industrialismul. sau să 132 GLOBALIZARE ŞI CULTURĂ o modeleze atît de mult după propria imagine. ce pleacă de la acest tipar comprimat de creştere economică.sînt. în continuare. o provocare la adresa înţelepciunii convenţionale a dominaţiei politico-economice occidentale. Exprimat în forma cea mai simplă. s-ar putea susţine că teza corelării profunde a economiilor Tigrului Asiatic şi a economiilor occidentale asupra căreia insită Castells nu e compromisă în mod serios de nici un obstacol în calea avansului economiilor asiatice.d. în primul rînd. Giddens (1990 : 65. de exemplu. Pentru prima oară în cele două secole de industrializare dominată de Occident. pentru Japonia (economic.din punct de vedere tehnologic.dar cred că e mai indicat să considerăm că e vorba de o reacţie faţă de modernitate. Cea mai tentantă comparaţie (cel puţin pînă în prezent). Se poate face o comparaţie între. la nivel de egalitate cu celelalte ţări şi îşi sporesc continuu nivelul competitiv vizavi de Statele Unite şi Europa Occidentală. criza din economia Coreei de Sud de la sfîrşitul anului 1997 .m. într-un anumit sens. în depresiune economică. Făcînd rezumatul unei analize detaliate şi pătrunzătoare a avîntului Tigrilor Asiatici în contextul regiunii Pacificului. a avut. să le înlăture (1994b : 96). de exemplu..: 64 . anumite regiuni în plin avînt economic din America Latina . în realitate. la abordarea lui Giddens. guvernată. Precauţia lui Hirst şi Thompson (1996 : 99 şi următoarele) faţă de extrapolarea acestor cazuri la nivelul unui tipar mai general de egalizare a relaţiilor economice dintre lumea dezvoltată şi cea în curs de dezvoltare e justificată. Manuel Castells spune : Sînt integrate în OECD (Organization for Economic Coope-ration and Development). autoritatea socioculturală. deşi e posibil ca procesul „modernităţii globalizatoare" să fi început prin extinderea instituţiilor occidentale. Ei bine.decît anumite părţi ale Occidentului. în mod necesar. într-un mod substanţial. sistemul statului-naţiune ş.Coreea de Sud. Faza actuală a globalizării.de exemplu. pe măsură ce instituţiile modernităţii care s-au ivit pentru prima oară acolo au devenit acum omniprezente.pentru imensele pieţe potenţiale şi centre de producţie ale Chinei.de exemplu anumite părţi din sudul Italiei. în mod continuu. dacă nu . De exemplu. „deteritorializată" .Sao Paolo.. de expansiunea Occidentului şi a instituţiilor care au apărut în Occident. Am putea spune că Giddens nu face altceva decît să sugereze că e vorba de o situaţie ironică. pe termen lung. din Europa sau Statele Unite. Taiwan.

Deşi 135 JOHN TOMLINSON sugerează clar că. poate mînca hamburgeri de la MacDonalds şi poate urmări ultimele docu-drame de televiziune.se vor menţine şi în continuare. Nick Leeson. e într-adevăr resimţită ca atare în societăţile occidentale propriu-zise. Zygmunt Bauman face o deosebire interesantă. Desigur. dar surprinde ceva din spiritul în care oamenii de rînd din Occident trăiesc.cultural. prin tranzacţii de mare viteză. experienţa trăită a „identităţii culturale occidentale". din orice parte a lumii. în era postcolonialâ. a puterii occidentale. şi ceea ce el numeşte pura „globalitate" a condiţiei culturale actuale a Occidentului. din februarie 1995. din acest punct de vedere. cea sud-est asiatică. putem face o legătură între relaţiile de putere mai complexe. Şi. înfiinţată în 1762 . fără oprelişti. ajung să fie globalizate. s-ar putea să devină dificil să . „«globalitatea» înseamnă pur şi simplu că oricine. Barings . într-o lume în care. nesigure şi schimbătoare pe care le aduce cu sine globalizarea şi ceea ce s-ar putea numi. probabil. instantanee şi catastrofale. din ce în ce mai mult. Dar. într-adevăr. ilustrează într-un mod destul de spectaculos atitudinea lipsită de sentimentalism a sistemului global capitalist faţă de instituţiile occidentale. printre proprietăţile structurale ale modernităţii globalizatoare s-ar putea înscrie şi un anumit declin al încrederii Occidentului în propriile forţe culturale . că lucrurile de genul restaurantelor McDonalds şi al cinematografelor multiplex unde rulează filmele cu cele mai mari încasări de la Hollywood sînt „luate de-a gata". ne simţim în largul nostru. crizele valutare periodice asaltînd naţiunile industrializate occidentale . Iar crahul celei mai vechi bănci comerciale britanice. deocamdată.pare să fie. Acest fapt e ilustrat de relaţia din ce în ce mai tensionată dintre pieţele capitaliste internaţionale şi guvernele statelor-naţiuni occidentale. Spre deosebire de „universalitate". cu atît mai puţin. „domnia raţiunii . în Occident şi nici nu oferă garanţii că tiparele geografice de dominaţie stabilite la începutul modernităţii . de la înălţimea încrederii în forţele sale culturale proprii. ci.aşanumitele „zile negre" ale pieţelor valutare internaţionale. cred că există 136 GLOBALIZARE ŞI CULTURĂ doar un nivel foarte scăzut de corespondenţă între interacţiunea de rutină a oamenilor cu „industria culturală" globală contemporană şi conştiinţa faptului că au o identitate culturală occidentală distinctă şi. pe una din pieţele mai „tinere" ale lumii. datorită speculaţiilor globali-zatoare cu risc ridicat pe piaţa „derivatelor" (derivativei) ale unuia dintre angajaţii relativ tineri. în acest sens. ea nici nu îndepărtează prin argumente „inegalitatea" procesului de globalizare în termeni economici sau culturali.„deîn-capsularea" practicilor şi instituţiilor din contextele controlului local şi trecerea lor în contextele controlului global. Baring Brothers. nici cultural. între proiectul „profund cultural" al raţionalităţii iluministe şi anumite practici populare destul de specifice. Mi se pare. între pretenţiile „universalizatoare" ale modernităţii occidentale (cum ar fi proiectul emancipant al Iluminismului).ca simplu aspect al mediilor noastre culturale : lucruri pe care le folosim şi care ne-au devenit familiare şi cu care. Problema constă în a vedea dacă hegemonia culturală a Occidentului. că sînt mîndri de aceasta. una dintre neliniştile majore ale sfirşitului de mileniu. conexitatea complexă economică nu reprezintă o expansiune lină. dar pe care nu le „posedăm"^ nici din punct de vedere literal. „proprietatea" asupra acelui tip de practici care. Universalitatea a fost un proiect mîndru. Poate că distincţia pe care o face Bauman. Deşi această problemă e destul de complicată. E greu să nu considerăm că acesta e emblematic pentru depăşirea vechii (vanitoasei?) lumi a puterii imperiale (vest-) europene de către lumea nouă a capitalismului global lipsit de centru. Vom reveni asupra acestor inegalităţi în capitolul următor. în momentul de faţă.a fost distrusă în cîteva zile lucrătoare. parte a Occidentului) şi chiar mai 134 GLOBALIZARE ŞI CULTURĂ departe. e o modestă supunere faţă de ceea ce se întîmpla «acolo departe»" (Bauman 1995 : 24). e puţin cam forţată. nu are nici o „loialitate" nici faţă de locul naşterii sale. o misiune herculeană. de fapt. în mod similar. Iar acest fapt nu poate fi interpretat ca o întoarcere la status quo-ul dominaţiei economice occidentale încrezătoare. experienţa noastră practică „locală" e guvernată de evenimente şi procese aflate la distanţă. nu se dovedeşte nestatornic doar în ceea ce priveşte afinităţile faţă de ţările proaspăt industrializate.bancă regală. capitalismul globalizat. mai degrabă. poate. acest incident a avut loc în Singapore. Globalitatea. în care evenimentele pot fi neprevăzute. experienţa extinderii globale a „propriei" lor culturi. e important să nu exagerăm implicaţiile acestei „descentralizări" politico-economice a Occidentului. din contră. în mod normal. pe care o propun teoreticieni precum Latouche. s-ar putea spune. mediate electronic (distanţate). multe depind de măsura în care occidentalii simt. nepărtinitoare. în mare parte.ordinea lucrurilor care ar înlocui sclavia pasiunilor cu autonomia raţionalităţii". în mare. în mod sugestiv. probabil că. putînd atrage după sine recesiunea economiilor vest-europene şi a celei americane . Punînd puţin altfel problema incertitudinii economice.afinitatea electivă a intereselor capitalismului şi ale Occidentului .

alături de scepticismul cu privire la apariţia unei monoculturi capitaliste globale. ar putea să se întoarcă asupra versiunilor occidentale ale modernităţii. ar putea exista o paletă largă de reacţii culturale la acest program. prin urmare. însă ideea e că experienţa culturală a Occidentului care însoţeşte această dominaţie nu e în mod clar caracterizată de încrederea puternică. credinţe şi obiceiuri. Merită să repetăm că această concluzie. „uniforme" în întreaga lume şi care stabilesc un fel de program cultural general. în propria misiune sau propriul destin. dînd naştere unei diversităţi de amestecuri complexe . după cum am sugerat în capitolul 2. o dominaţie 137 JOHN TOMLINSON culturală perpetuată a „Occidentului" -un grup de state-naţiuni reale mai degrabă decît un principiu cultural abstract asupra restului lumii. o simplă respingere „fundamentalistă" a oricărui lucru modern. A doua idee care trebuie subliniată este aceea că recunoaşterea faptului că societăţile occidentale actuale au o poziţie mai ambiguă ne oferă. Putem fi de acord că modernitatea presupune. Dar ideea este că e un proces mult mai complex pentru a fi surprins într-o simplă naraţiune a înaintării uniliniare al Occidentului.a. Dar. la rîndul lor. într-adevăr. să se combine.iar acestea. o paletă de „itinerarii spre şi prin modernitate" sau „strategii de intrare şi ieşire din modernitate" (Garcia Can-clini 1995) . resimţit ca trăsătură centrală a identităţii culturale de aproximativ un miliard de oameni cu diferite statute sociale. dar fără prea mult simţ al controlului cultural „local". nu avem nici un motiv să considerăm că aceasta e garantată pe termen nedefinit. de exemplu. de o dominaţie politicoeconomică în lume -deşi. nu e vorba de aşa ceva. a raţionalităţii sale economice şi chiar a unor aspecte ale consu-merismului său poate exista foarte bine alături de respingerea perspectivei sale seculare. învingători şi învinşi. istoria şi civilizaţia noastră" (Castells 1997 : 13). împreună cu permisivitatea sexuală. „nelocalizată". „centrat". occidentalii din lumea modernă s-ar putea să o perceapă ca pe o modernitate mai ambiguă. Globalizarea e un proces inegal. după cum am observat. „descentrată". Mowlana 1996). poate pentru a destabiliza şi mai mult hegemonia acesteia.pe care le-ar putea şi chiar le adoptă culturile 138 GLOBALIZARE ŞI CULTURĂ non-occidentale. Prima e aceea că instalarea modernităţii globale nu reprezintă. absolut deloc. în prezent. în diverse grade de amestec. Astfel. Statele-naţiune occidentale se bucură. pentru a face un sumar al acestor reacţii la teza „occidentalizării lumii" propusă de Latouche. Pe deasupra. cel care ne-a fost trasat de religia. la care se raportează fără efort. Totuşi. cu simţul proprietăţii care sa asociat. pare nepotrivit să vorbim de condiţia globală prezentă sau viitoare ca de un „triumf al Occidentului" (Latouche 1996 : 2)11. folosirea socială a alcoolului ş. a stilurilor de viaţă occidentale. acceptarea culturii ştiinţifico-tehnologice a Occidentului. e probabil ca astfel de reacţii culturale divergente. pe care procesul de globalizare le aduce din ce în ce mai aproape. Mai degrabă pare a fi experienţa incertitudinii în valori culturale odinioară incontestabile. bazate pe un nivel ridicat al consumului. în termeni economici sau ecologici. anumite motive de a ne îndoi de avîntul omogenizant al perspectivei lui Latouche -supoziţia sa că toate celelalte culturi vor fi înghiţite de înaintarea Occidentului.d. deocamdată. instaurarea unui număr de instituţii care sînt. nu reprezintă.rămînem profund conştienţi de faptul că această cultură de zi cu zi reprezintă „modul în care facem lucrurile" specific occidental . Prin urmare. Pentru a da doar un singur exemplu elocvent.m. în propria superioritate culturală. nu presupune că globalizarea e complet lipsită de dominaţie. legată direct de proprietăţile culturale pluralizatoare ale glo-balizării . această subminare a certitudinilor ar putea fi însoţită de neîncredere în ceea ce priveşte viitorul . de asemenea. Şi. atitudinile faţă de relaţiile de familie şi de relaţiile între sexe.o conştientizare din ce în ce mai puternică (prin intermediul călătoriei sau al reprezentării culturale populare) a existenţei altor stiluri de viaţă. în care există. indubitabilă. Dar nici nu e.să fim conştienţi că aceste practici au o legătură specială cu istoriile şi tradiţiile noastre specifice. în multe societăţi islamice (Sreberny-Mohammadi şi Mohammadi 1994 . Intelectualul islamist tunisian Rached Gannouchi exprimă foarte bine acest „drum prin" modernitate.aşa cum se întîmplă. De asemenea. într-adevăr. ca să spunem aşa. Dar am adus deja destule argumente pentru a arăta că trebuie să existe îndoieli serioase cu privire la ideea că globalizarea duce la o cultură occidentală uniformă. într-o afirmaţie citată de Manuel Casttells : „Nu putem accede la modernitate decît mergînd pe propriul noastru drum. putem face două observaţii generale. în mod necesar. cu Pax Britannica din secolul al XlX-lea. .de exemplu în ceea ce priveşte viabilitatea. ceea ce e mai impor139 JOHN TOMLINSON . Acest sentiment general al deteritoriali-zării culturale10 va fi preocuparea centrală a capitlolului următor. departe de a percepe cultura globalizată în modul încrezător. Islamismul contemporan. în majoritatea cazurilor. capitularea în faţa logicii inexorabile a occidentalizării. Desigur. într-un sens foarte larg.

dar faptul că Franţa şi China au reluat testele cu arme nucleare în 1995. doar grandomania capitalismului corporativ. Nici unul dintre aceste fapte nu încurajează optimismul politic sau cultural. Primul sfat pentru scriitorii noştri: Uimiţi-ne! Al doilea : Trimiteţi-ne ştiri din viitor despre ce urmează . nu putem spune că reprezintă. speranţa generală cu privire la apariţia de noi miracole tehnologice. nu e o problemă. prin transformarea punctuală. în totalitate. la rece. despre conştiinţa care cuprinde întregul glob {Wired 1995 : 13). care e celebră pentru faptul că şi-a lansat prima ediţie din Marea Britanie cu un citat din Thomas Paine : „Stă în puterea noastră să luăm lumea de la început". Desigur. în mai multe cotidiene deodată. există un secpticism accentuat. din nou. în general. de un număr de „revoluţii" tehnologice comparabile cu cele care au inspirat viziunile gînditorilor secolului al XlX-lea. pe fondul criticilor la adresa lipsei sale de eficienţă în intervenţiile în războaiele din Somalia sau Bosnia. e una dintre sursele importante ale scepticismului global-cultural actual. despre comunitatea de dincolo de vecinătate. despre conştiinţa civică dincolo de guvern. e foarte departe de vizio-narism şi utopism. De asemenea. destul de evident. scriu cărţi „vizionare" despre potenţialul de transformare al tehnologiilor lor (Gates 1995) şi cumpără drepturi „virtuale" pentru întregi colecţii naţionale de artă. Dacă eliminăm posibilitatea unei revoluţii „mondial-istorice". de exemplu şi pe fondul discuţiilor legate de o criză în sînul conducerii sale politice şi financiare. menite să strîngă voturi. mai bună pentru noi şi copiii noştri. nici de futurologia veşnic optimistă a reclamelor comerciale : „Viitorul e luminos. bruscă a tuturor lucrurilor. Primul editorial al revistei Wired UK afirma : A venit. Cum putem înţelege aceste tendinţe contradictorii? Un mod destul de tentant de a aborda problema culturii globale la . Aşa cum nu putem spune nici despre entuziasmul tehnologic frenetic al revistelor de genul revistei Wired. Oricît de cinici am fi cu privire la acest aspect. Aceste texte sînt interesante pentru că au reuşit să genereze un extraordinar sentiment de opti141 JOHN TOMLINSON mism cultural „virtual" în faţa unor „realităţi" globale sumbre. în mod dramatic. la sfîr-şitul secolului al XX-lea. îşi publică articolele. lumea anilor '90 e caracterizată. Nu numai că asistăm la proliferarea ostilităţilor etnice. pe de altă parte. pur şi simplu. pe care o vedem în jur şi să facem proiecţii mai realiste plecînd de la aceasta. ce s-a născut o dată cu sfîrşitul Războiului Rece şi a pălit aproape instantaneu. în sfirşit. religioase şi naţionaliste în multe părţi ale lumii. despre pieţele fără stăpîni. în ciuda semnelor superficiale de convergenţă culturală ce pot fi identificate. a lumii destul de evident divizate pe care o vedem înjur. de-parte-de-a-fi-unificată. La urma urmelor. în special în sferele comunicaţiilor. actuale. reflexivitatea şi caracterul pur recalcitrant al reacţiilor culturale specifice. la modernitate. Acest „tehno-utopism" modern apare cel mai clar în discursul legat de „magistrala informaţională globală" promisă de politicieni ca vicepreşedintele SUA. de genul celei anticipate de Marx. înţelegînd că această hotărîre paşnică.tant pentru preocupările capitolului de faţă. în multe cercuri. vieţile. precum Bill Gates de la Microsoft. Organizaţia 140 GLOBALIZARE ŞI CULTURĂ Naţiunilor Unite şi-a sărbătorit a 50-a aniversare. în mod clar. spunînd că e naivă şi ne-critică . Totuşi. Acest scepticism poate fi diferenţiat de criticile mai specifice pe care le-am adus scenariului omogenizării. pur şi simplu. cu privire la apariţia oricărui gen de cultură globală. atunci am putea fi obligaţi să reflectăm mai realist asupra lumii. noile tehnologii fiind considerate surse de sporire a confortului social sau noi forme de distracţie. nu au fost prea încurajatoare. şi nici mărturiile istorice ale secolului al XX-lea. Cultura globală : punctul de vedere sceptic Spre deosebire atît de viziunea utopică cît şi de cea distopică asupra modernităţii. Şi nu e vorba de una dintre „viziunile" familiare ale politicienilor. e tentant să desfiinţezi această afirmaţie. se petrece complet altceva. computerelor şi a tehnologiei informaţionale pare să fie. despre distracţia de dincolo de mass-media. viitorul cu optimism.aşa cum şi este. în momentul de faţă. într-o evaluare „realistă". un element important în textura culturii moderne. inevitabilă. într-adevăr. de asemenea. probabil că e adevărat că centrul gravitaţional al aspiraţiilor culturale populare. acum.modul în care deja ne modifică. adică ceea ce aşteaptă majoritatea oamenilor de rînd de la impactul trans-formativ al unor astfel de tehnologii. timpul să privim. Una dintre sursele sale constă. viitorul e Orange". nici unul dintre entuziaştii secolului al XlX-lea nu a fost nici măcar aproape de a-şi vedea viziunea unităţii globale prinzînd viaţă. ci o oportunitate de a construi o civilizaţie nouă. Magnaţii tehnologiei informaţionale. nu putem considera că. Promisiunea „noii ordini internaţionale". Al Gore : „Avem la dispoziţie acum descoperirile tehnologice şi mijloacele economice necesare pentru a aduce laolată toate comunităţile lumii" (citat în Schiller 1995 : 17).despre munca din afara locurilor de muncă. Totuşi. cultura e ameninţată de o profundă omogenizare decît dacă ignorăm complexitatea. e la fel de clar că nu putem ignora imensul potenţial transfor-mativ al acestor tehnologii globalizatoare . în septembrie 1995. pare emblematic pentru a înţelege că nu sîntem mai aproape de o lume mai sigură şi cu atît mai puţin de o lume unificată. în anumite sensuri.

pentru lucrările sale asupra etni-cităţii şi culturilor naţionale. Din contră. Nimic nu leagă cu adevărat trăsăturile pe care le descrie . cu toţii. Totuşi. e vorba de o înţelegere a culturii globale ca fiind. categoria „posmodernului" cu cea a oricărei potenţiale culturi globale mediate de comunicaţii. construită din diverse trăsături şi consecinţe diferite ale procesului de globalizare. ele au ajuns să formeze o parte din viaţa cotidiană pentru majoritatea oamenilor mai simpli decît în orice altă perioadă anterioară. în mod necesar. „capricioasă şi ironică". spune el. Unul dintre motivele negativismului acestei opinii pare a fi acela că Smith suprapune. oarecum. Prin urmare. Trăind alături de ambiguităţile implicate. totuşi. Din această perspectivă. ceea ce e mai important. plecînd. de la „experienţa culturilor postmoderne" : O cultură globală ar fi compusă dintr-un anumit număr de elemente distincte din punct de vedere analitic: bunuri de consum popularizate în mod eficient. acesta constă în două acuzaţi. scepticismul cu privire la posibilitatea producerii unei „culturi" care să coincidă cu diversele manifestări ale proceselor de globalizare. în mod deliberat. ar trebui să înţelegem că aceste contradicţii stau în centrul modernităţii globale. fără a avea.şi incertitudinile legate de identitate şi valori pe care aceasta le produce. după cum se grăbeşte să recunoască Smith. pe de o parte. cultura globală potenţială ca fiind „în mod fundamental artificială". e pe deplin justificat. Putem înţelege ce vrea să spună atunci cînd numeşte această cultură „construită" din descrierea pe care o face conţinutului 144 GLOBALIZARE ŞI CULTURĂ acesteia. rezultă un scepticism mai concentrat cu privire la perspectivele unei culturi globale. o cultură „construită" şi aceea că e anistorică. Mi se pare că lumea e cu adevărat mai complexă la sfîrşitul secolului nostru decît la sfîrşitul secolului trecut şi ne obligă să ne confruntăm cu dileme politice. legate una de cealaltă : aceea că o cultură globală e. imediate şi mediate în epoca de vîrf a modernităţii . „îngustă". toate sprijinindu-se de noile sisteme informaţionale şi de telecomunicaţii şi de tehnologiile lor computerizate (Smith 1991:157). o explicaţie pentru existenţa tendinţelor opuse spre unicitate şi fragmentare ar putea fi tocmai complexitatea experienţei culturale localizate şi distanţate. distanţa dintre Karl Marx şi Bill Gates constă (printre altele!) în capacitatea lor diferită de a percepe dialectica implicată în efectele sociale şi culturale ale tehnologiei. bănuiesc. 1991. Smith plasează în centrul discuţiei sale o imagine a tipului de cultură „cosmopolită" globală la care putem ajunge. într-un anumit sens. Dar. în folosirea curentă a tehnologiilor comunicaţionale globalizatoare. de exemplu.sfîr-şitul secolului al XX-lea ar fi să spunem că e un exemplu de proastă sincronizare : intersecţia posibilităţii tehnice manifeste cu un punct în care nivelul încrederii politice şi culturale e scăzut. Prin urmare. Pe scurt. un colaj de stiluri folclorice sau etnice smulse din context. promovarea globală a bunurilor de consum şi discursul drepturilor şi valorilor universale . şi culturile naţionale sînt nişte . Spre deosebire de gînditorii secolului al XlX-lea -„în acelaşi timp entuziaşti şi inamici ai vieţii moderne. Dar. în continuare. culturale şi morale mai dificile decît cele cu care s-a confruntat Marx (sau chiar Nietzsche).în afară de faptul că sînt probleme globale care par să existe în mod simultan.reacţiile noastre oscilează între doi poli: cel al proslăvirii şi cel al viziunii apocaliptice. cîteva discursuri ideologice generale despre „drepturile şi valorile umane" şi un limbaj cantitativ standardizat şi „ştiinţific" de comunicare şi apreciere. semnificativ. în mod clar. găsim răspunsuri complexe şi nuanţate. Totuşi. „fluidă şi lipsită de formă" şi lipsită de „orice implicare emoţională faţă de ceea ce reprezintă".de exemplu. 1995). chiar dacă acestea nu sînt întotdeauna articulate ca atare. Smith nu e entuziasmat de imaginea pe care o prezintă. Globalitatea din perspectiva naţionalului O poziţie sceptică foarte bine articulată în dezbaterile actuale cu privire la posibilităţile unei culturi globale e cea a lui Anthony Smith (1990. de la dezvoltarea tehnologiilor comunicaţionale. în cazul de faţă. atemporală şi „lipsită de memorie". aceste dileme nu sînt rezervate doar intelectualilor : în condiţiile reflexivităţii din ce în ce mai mari a vieţii sociale moderne. Dar putem duce dezbaterea mai departe. pe de altă parte. în mod semnificativ. con-fruntîndu-se cu ambiguităţile şi contradicţiile acesteia" (Ber142 GLOBALIZARE ŞI CULTURĂ man 1983 : 24) . analizînd mai îndeaproape una dintre sursele principale ale scepticismului contemporan cu privire la posiblitatea apariţiei unei culturi globale : atracţia pe care o exercită identitatea naţională asupra imaginaţiei culturale. Dar e o soluţie prea simplistă. astfel de argumente nu sînt pe deplin convingătoare. dacă eliminăm aversiunea sa faţă de pastişa şi bricolajul asociate culturii postmoderne şi suspiciunea sa că ar fi însoţită de o raţionalitate tehnologică („cantitativă şi standardizantă"). ceva care să le lege ca experienţe culturale integrate comune. El descrie. un sociolog care e cu143 JOHN TOMLINSON noscut. informaţionale şi informatice şi.

cele ale colonialismului şi ale războaielor mondiale . Smith admite că nu ar trebui să ne surprindă nevoia de a construi. reprezintă. în primul rînd inter-naţionale. existenţa lor depinzînd de continuarea structurii sistemului statelor-naţiuni. amintiri comune şi un simţ al destinului comun" (1990 : 179). o diferenţă crucială. atît din punct de vedere al securităţii globale cît şi al idealurilor mai înalte ale coexistenţei şi reciprocităţii culturale. „etno-istoria comunităţii" . par şterse şi ceţoase. antiteza pe care o face între durata lungă a înfiinţării identităţilor naţionale şi noţiunea de identitate globală ca o construcţie rapidă. Tocmai aceste ataşamente . între construcţiile culturale implicate în proiectele de construire a naţiunii şi cele pe care el le asociază cu ideea unei culturi globale. Există. în această lumină. distincte de organismele globale. (1991 : 176) Acest argument vine în sprijinul rezistenţei şi relevanţei continue a identităţilor culturale naţionale într-o lume globalizată. toate celelalte raţiuni de a fi. 146 GLOBALIZARE ŞI CULTURĂ Totuşi. Smith are. în general. s-ar putea susţine că întregul efort cultural-ideologic depus de statele-naţiuni pentru înfiinţarea şi menţinerea identificărilor naţionale nu se compară nicidecum cu construcţiile simbolice deliberate ale unui cămin global pentru întreaga umanitate. Tom-linson 1991 : 78). e greu de combătut. pentru el. în parte. ar fi necugetat să o contrazicem. cel puţin. Din moment ce abordează o viziune atît de cenuşie asupra naturii de surogat a producţiei culturale „postmoderne". „alături de instituţii politice şi economice globale". de intelligentia sau de capitaliştii statului . această abordare implică un scepticism mai general.a diviziunii culturale etno-naţionaliste pe care o implică proiectul culturii globale. globale. în mod necesar. Această recunoaştere a agentului cultural reflexiv. identificările culturale nu au caracter exclusiv . sînt compuse din numeroase «tradiţii inventate». deşi 147 JOHN TOMLINSON . că „furnizează unica viziune şi raţiune de a fi a solidarităţii politice de azi. 145 JOHN TOMLINSON Datorită acestei concepţii despre natura identităţii colective.). Prin urmare. susţine Smith. după cum am văzut. Cu toate că formele simbolice ale culturii naţionale au fost. e o „concluzie sumbră". El are dreptate. se întîmplă frecvent ca oamenii să se simtă.şi adesea agresivă . într-adevăr. trebuie să pară prematur" (1990 : 180). dreptate să sublinieze aportul timpului şi al memoriei populare la „înrădăcinarea" lor. „specifice. un corolar al acesteia ar putea fi ideea că existenţa continuă a identităţilor naţionale inhibă apariţia unei identităţi cosmopolite. crede el. nigerian sau african în cercuri concentrice de apartenenţă şi identitate" (1991 : 175 cf. Smith recunoaşte.. El conchide că „proiectul unei culturi globale. în mod normal. susţine el. această concluzie nu pare să fie negativă." (Smith 1990 : 177). „yoruba. argumentele lui Smith sînt convingătoare. Totuşi. S-ar putea spune că viziunile solidarităţii globale par „şterse şi ceţoase" în primul rînd deoarece nu beneficiază de un sponsor instituţional. de asemenea. sau. în plus.nu sînt indicate pentru generarea sentimentelor de unitate globală. Totuşi. ingredientele vitale: experienţa istorică comună. „amintiri mondiale" . de exemplu. proiecte deliberate. construirea deliberată a identităţii naţionale era parazitară unei conştiinţe mai adînci de identitate colectivă împărtăşită de oameni situaţi întrun anumit loc şi implicînd „sentimente şi valori legate de simţul continuităţii. ale cărei elemente nu sînt cuprinse în proiectele structurate. formale (ale statului) şi atunci cînd spune că imaginile şi tradiţiile culturale „nu se pogoară asupra unor populaţii mute şi pasive pentru a se încrusta pe o tabula rasa" (1990 : 179). cele care există . cel mai important. cum ar fi kiltul scoţienilor sau Ceremonia încoronării britanice (. că. Organizaţia Naţiunilor Unite şi toate organismele sale subsidiare care ne pot trece prin minte sînt. temporale şi expresive". totuşi. desigur. După cum recunoaşte Smith. desigur. acestea. afirmarea continuă . el susţine că identitatea naţională are o putere deosebită faţă de alte forme de identitate. de asemenea. Prin aceasta vrea să spună că. rămîn. Nu oferă sentimentul de a fi cel ales. opusă comunicaţiilor globale.con-structe . o idee pe care. o perspectivă critică de abordare a afirmaţiilor pesimiste cu privire la dominaţia culturală globală. cu hotărîre. şi o cultură globală. Prin comparaţie. imediată. mai ales atunci cînd subliniază aspectul necesar al implicării populare în orice identitate culturală. în mod necesar. într-o anumită măsură. Cu toate acestea. Astfel.. poate că nu există nici un motiv ca repertoriul identitar al unei anumite persoane să nu îmbrăţişeze cu uşurinţă globalitatea. toate celelalte viziuni. scepticismul lui Smith cu privire la posibilităţile apariţiei unei identităţi culturale globale se cristalizează în argumentul că unei culturi globale îi lipsesc.„comunităţi imaginate" : „Naţiunile au fost «construite» şi «făurite» de către elitele. o solidaritate ce impune asentimentul popular şi stîrneşte entuziasmul popular.pe care Smith le asociază cu identitatea etnică premodernă. chiar şi numai în măsura în care preocupă imaginaţia culturală a oamenilor în perspectiva definirii orizonturilor sale. continuitatea temporală şi.formează miezul subiectiv pe care. De asemenea. Deşi culturile naţionale sînt şi ele constructe. Nu există. amintirile comune. nu oferă o istorie unică şi nici un destin deosebit". s-ar putea baza construirea identităţilor naţionale moderne. legat de modul în care însăşi prezenţa culturilor naţionale poate avea ca efect inhibarea apariţiei unei culturi globale.

dar împinge abordarea spre un anumit model de identitate colectivă. Modurile alternative de a înţelege cultura globalizată. există altele care sugerează că nu ar trebui să permitem ca statul-naţiune să eclipseze orice altceva. „creaturile statelor" şi că. putem. astfel. mai degrabă. putem fi de acord. din moment ce exprimă ideea că relaţiile simbiotice dintre state ca „rezervoare de putere" politică şi naţiune. ca sursă de identitate culturală (avînd. se ivesc alte moduri de a gîndi ideea de identitate cuturală globală. care „e deschisă către spaţii noi" (1996 : 1928). pe contrastul pe care îl face între situaţia actuală a culturilor naţionale şi posibilităţile unei culturi globale. spa-ţialitatea cheie a fost reprezentată de teritoriile suverane care definesc. de fapt. pînă recent (şi cu atît mai puţin să problematizeze) că sînt.discursul ONU e încărcat de retorica unităţii globale. lanţurile muntoase şi ţărmurile". Aceşti factori vor include influenţa a ceea ce s-ar putea numi „industria culturală" globală . în mare măsură. 149 JOHN TOMLINSON astfel încît acesta a ajuns să fie privit aproape în acelaşi mod cum sînt privite alte trăsături spaţiale „naturale" : „rîurile. se presupune. Pe primul loc putem situa influenţa pe care o exercită statul-naţiune asupra imaginarului cultural în cadrul dezbaterii mai ample asupra conceptualizărilor „centrate în jurul statului" din ştiinţele sociale în general. politologiei şi economiei nu au reuşit să recunoască. specifice din punct de vedere istoric.inclusiv în studiile culturale -. Globalizarea nu pare pornită să deschidă calea unei culturi globale după modelul culturilor naţionale distincte. un miez primordial etnic) au ca rezultat „naturalizarea" statului-naţiune. mozaicul hărţii politice mondiale" (Taylor 1996 : 1919). o dată ce recunoaştem aceast caracter distinct. Pentru fiecare argument care are ca punct de referinţă supravieţuirea identităţilor naţionale. Adică : „în termenii ontologiei. spre un anumit stil de imaginare culturală. Decît să considerăm bunurile culturale ca pe simple imagini ale unei standardizări şi omogenizări globale deprimante. încă o dată. Prin urmare. Trebuie să luăm în considerare acei factori legaţi de procesul de globalizare care reduc sau chiar compromit atracţia pe care o exercită naţiunea asupra imaginaţiei culturale a populaţiei sale. apare „o nouă heterodoxie". în ştiinţele sociale. susţine el. Acesta e punctul în care abordarea sa are o relevanţă specială pentru discuţia noastră. multă vreme luată de-a gata.„bunurile de larg consum comercializate" pe care Smith le dispreţuieşte atît de mult .dar într-un mod mult mai complex decît cel conceput de Smith. Prin urmare. Cu toate acestea. Dar nu e suficient pentru a submina potenţialul apariţiei oricărui tip de identificare culturală globală. Deoarece întregul scepticism al lui Smith se bazează. Totuşi. geograful Peter Taylor critica recent „controlul implicit al statului" care. Din această perspectivă. Cu toate acestea. pe o anumită configuraţie istorică. trebuie făcute cîteva prcizări şi cea mai importantă dintre ele se leagă de strategia sa critică centrală. „politic". această strategie pare perfect rezonabilă. caracterizează curentul central al ştiinţelor sociale şi care a avut ca efect „raţionalizarea cunoaşterii sociale". Sînt evidente implicaţiile acestui fapt pentru viziunile culturale ale unei identităţii teritoriale ce transcende statul-naţiune. privite de la nivelul instituţiilor politice şi al orchestrării ataşamentelor culturale de către acestea (precum şi din punctul de vedere etno-istoric). la apariţia unei culturi globale în sensul de „cultură a statului-naţiune la scară mare". credibilitatea acestei ortodoxii social — ştiinţifice şi că. ce a însoţit apariţia lor la sfîrşitul secolului al XlX-lea.d. Culturile naţionale. se bazează. să recunoaştem modul în care utilizarea acestora contribuie la . La un anumit nivel. în prezent. iar spaţialitatea suveranităţii fragmentate a ajuns să fie adînc imprimată în societatea modernă" (1996 : 1920). In consecinţă. „economic". 148 GLOBALIZARE ŞI CULTURĂ Dincolo de „controlul implicit al statului" în realitate. în tot felul de cercetări interdisciplinare . „controlul implicit al statului". sînt stituate istoric. identificat de Taylor. perspectivele unei culturi globale par. Tomlinson 1991). Taylor susţine că discipline de tipul sociologiei. chiar şi pentru conceptele de „social". pentru a folosi cuvintele lui Mike Featherstone (1993 : 173). temporale. scepticismul lui Smith pare bine întemeiat. aceasta e întotdeauna contrabalansată de nevoia de a afirma principiile suveranităţii naţionale şi diferenţa culturală (Schlesinger 1991 . care nu ne menţin permanent în umbra culturilor naţionale. trebuie privite tocmai în acest context mai amplu. De exemplu. „fiind «naturale». are ca principală consecinţă modul în care forma sa de spaţialitate. există suficiente motive pentru a privi dincolo de atracţia centripetă exercitată de statul-naţiune şi de cultura acestuia.a. a margi-nalizat concepţiile spaţiale alternative ale lumii sociale. ci doar al unei identificări pe modelul statului-naţiune. Taylor afirmă că impactul globalizării subminează. statele au înlăturat toate celelalte lumi sociale. Cu acest lucru putem fi de acord. Opoziţia dintre interesele legate de o identitate culturală naţională şi cele legate de o identitate culturală globală poate fi interpretată ca un joc în care nimeni nu pierde. foarte palide. de fapt. pe care sa construit ştiinţa socială. pare improbabil să se întrezărească vreun proces serios de construire a identităţii globale din partea bazelor instituţionale internaţionale care există în acest moment. Scepticismul lui Smith se referă. desigur. specifice ş.m. nimeni nu cîştigă. în mod obiectiv.

care să sugereze apariţia unei culturi globale unificate. între timp. „dislocare" (Giddens 1990) pentru a suprinde diverse aspecte ale procesului. miezul globalizării. Giddens aduce argumente împotriva afirmaţiei generale că modernitatea semnifică pierderea confortului existenţial şi a siguranţei experienţei comunale locale în faţa forţelor sociale din ce în ce mai „abstracte" care ne structurează viaţa.mai degrabă decît către imaginarea monolitică a unei culturi globale. Giddens surprinde această transformare descriind locurile moderne ca fiind din ce în ce mai „fantasmagorice". la expunerea implicaţiilor distanţării spaţio-temporale şi ale deîncapsulării pentru experienţa spaţiului pe care o face Giddens. Utilizînd conceptul de „deteritorializare". Morley şi Robins 1995 . Mlinar 1992 . după cum o voi descrie în capitolul următor. Caracterul familiar. văzută fie ca anticipare sau ca avertizare. datorită proceselor de globalizare. experienţele şi identităţile noastre culturale. Totuşi. inclusiv pentru a surprinde ceea ce Garcia Canclini numeşte „pierderea relaţiei «naturale» dintre cultură şi teritoriile geografice şi sociale" (1995 : 229). şi mai puţin plauzibile ale globalizării asupra schimbării culturale . culturile naţionale vor rămîne poli foarte importanţi ai identificării culturale în viitorul previzibil. a „deteritorializării". din punct de vedere al experienţei culturale. „Locurile". nu e nimic. în cele enumerate mai sus. Deci. apar nu doar noi poziţii identitare. Către acestea. ne vom îndrepta atenţia în continuare. Această categorie surprinde un număr de aspecte ale culturii globalizate (nu globale) aşa cum e trăită în experienţa cotidiană. susţin Morley şi Robins. Acest sentiment al deteritorializării va include numeroase alte aspecte ale experienţei practice -utilizarea cotidiană a tehnologiilor comunicaţionale şi mass-media. deîncapsularea implicată aici nu presupune că oamenii încetează să-şi trăiască viaţa în localităţi „reale". dependenţa „transnaţională" a oamenilor în ceea ce priveşte locul de muncă (munca în cadrul unei companii multinaţionale cu sediul în străinătate). în timp ce alţii au preferat termeni precum „delocalizare" (Thompson 1995). Deşi există cîteva diferenţe de accent între aceste utilizări1. monedă şi dobînzi stabile) sau în termenii controlului calităţii mediului fizic. „nu mai sînt suportul clar al identităţii noastre" (1995 : 87). Totuşi. analiza de faţă coincide destul de mult cu poziţia sceptică a lui Smith. dar se referă la acestea plecînd de la o supoziţie de bază. conştiinţa tot mai crescută că. penetrările şi mutaţiile culturale pluriforme şi complexe ce caracterizează globalizarea din stadiul actual al modernităţii. Appadurai 1990 : Garcia Canclini 1995 . de apariţie a unei culturi unice. Pentru a mă apropia de această idee vreau să mă întorc.elementele complexe a ceea ce putem numi o cultură deteritorializată. După cum ne vom reaminti din discuţia anterioară. permiţînd extinderea relaţiilor în timp şi spaţiu. globale. Nu vreau să neg nici faptul că. globalizată . Latouche 1996). unificate. după cît se pare. Dar. liniştitor. ceea ce constituie.experienţa mai generală a „deîncapsulării culturale" sau. Mattelart 1994 . în sensul convenţional al expresiei. aş dori să utilizez termenul de „deteritorializare" într-un mod foarte amplu. în mod provocator. un aspect central al teoriei lui Giddens e acela că modernitatea eliberează relaţiile sociale de constrîngerile interacţiunilor faţă-în-faţă din localităţile societăţilor premoderne. după cum s-a dovedit. cred că putem identifica un sens general al conceptului care ne poate ajuta să înţelegem transformările ample din cadrul relaţiilor loc-cultură în contextul modernităţii globale. Mai degrabă. Cu riscul de a insista prea mult asupra acestui punct. statul-naţiune nu mai e 150 GLOBALIZARE ŞI CULTURĂ capabil să „livreze bunurile" către populaţia sa în termeni economici (absenţa şomajului. al decorurilor culturale printre 153 JOHN TOMLINSON care ne mişcăm în mod obişnuit ascunde influenţele forţelor şi proceselor sociale aflate la distanţă. Fea-therstone 1995 . tipice societăţilor moderne. mai complexe. ceea ce devine important e modul în care această lărgire a relaţiilor sociale afectează caracterul localităţilor în care trăim în mod normal. cred că stilul experienţei şi identificării culturale e sortit să fie afectat de interconexiunile. din punctul său de vedere. In capitolul de faţă vom studia o categorie conceptuală largă prin care putem concepe implicaţiile culturale ale globalizării. 152 GLOBALIZARE ŞI CULTURĂ Conceptul de deteritorializare Numeroşi teoreticieni au folosit termenul de „deteritorializare" în legătură cu procesele globalizatoare (de ex. vom încerca să înţelegem de ce lucrurile ar putea sta aşa. pentru scurt timp. desigur. şi anume aceea că globaJizarea__ ^transformă în mod fundamental relaţia dintre locurile în care trăim şi practicile. 151 Deteritorializarea : condiţia culturală a globalizării Capitolul anterior s-a ocupat de implicaţiile mai „evidente". ci şi moduri diferite de identificare culturală. Prin urmare. Giddens susţine că păstrăm un sentiment de familiaritate în experienţa noastră de zi- . Lull 1995 . dar.problema perspectivei. Cel puţin în acest punct. După cum am văzut în capitolul 2.

cel mai adesea.locare". legătura dintre experienţa noastră culturală practică şi localizarea noastră e transformată la toate nivelurile. „non-locuri". numite. Dar argumentul nu se referă pur şi simplu doar la transformarea spaţiilor comunitare şi comunale publice. de supermarketuri2 şi de lanţurile de magazine.spaţiile locuinţelor noastre private . unde punctele de tranzit şi locuinţele temporare proliferează în condiţii luxoase sau inumane (lanţuri hoteliere şi locuinţe ilegale. în avîntul său masificant. istoric sau preocupat de identitate va fi '. să facem o distincţie între condiţia deteritorializării şi afirmaţia că modernitatea globală. (1995 : 94) 156 . pentru el. în care. care se pot găsi în orice oraş şi că există într-adevăr nenumărate asemenea zone comerciale cu un design asemănător" (1990 : 141 . forţele absente care structurează această posesiune. o lume ce a capitulat. ele însele spaţii locuite.apar şi dispar la porunca forţelor pieţelor globale şi nu. După cum spune Giddens.au fost înlocuite.„dis. ed. Aceste locale supermoderne sînt. a temporarului. în primul rînd. să su155 JOHN TOMLINSON gereze acest lucru. de aceea. Prin urmare. Auge susţine că modernitatea capitalistă contemporană creează un mod specific de experienţă practică localizată. ci a ambivalenţei.). prin gesturi. prin plasamentul clădirilor şi planificarea atentă a locurilor publice. Pentru a face această distincţie importantă. O lume unde oamenii se nasc la maternitate şi mor la spital. Şi totuşi.': 132). mahalele cu cocioabe (. rom.< vidualităţii solitare. cu un comerţ abstract. Şi. ca expresie a voinţei locale. o condiţie culturală ambivalenţă şi complexă.de exemplu „magazinul din colţ" („cornershop "). dar sînt. se cultivă sentimentul inutilităţii efortului şi al securităţii. astfel.cu-zi a contextelor locale. anacronic. Nu cred că lucrurile stau aşa. în ultimii patruzeci de ani. putem face o distincţie între localele cele mai intime ale modernităţii . Oamenii „posedă" locurile în mod fenomenologic. chiar dacă termeni similari .: 132). un non-loc. orice persoană care face cumpărături acolo este pe deplin conştientă că multe dintre magazine fac parte din anumite lanţuri de magazine. alta decît cea implicată în formalităţile prevederilor de planificare. istoric sau preocupat de identitate. experienţa „dis-locării" din societatea modernă nu e o experienţă a alienării. dar e. rom. atunci un spaţiu care nu poate fi definit ca relaţional. unde se dezvoltă o reţea densă de mijloace de transport. trăsăturile familiare nu sînt specifice doar respectivului local şi nu fac parte din „dezvoltarea sa organică" ci sînt. Această experienţă e modul fundamental în care ne trăim vieţile de zi cu zi în societăţile moderne : ea afectează aproape toate aspectele practicilor noastre comune..ir. plasate în incintele comerciale. al jocurilor mcanice şi cărţilor de credit comunică fără cuvinte. necunoscut în Marea Britanie înainte de anii '60 . precum şi în numeroase alte ţări europene . condus de fa154 GLQBALIZARE ŞI CULTURĂ milii din localitate. ce ţine de globalizarea capitalului. cluburi de vacanţă şi tabere de refugiaţi. magazine „la şosea" („high street"). autostrăzile şi staţiile de benzină. diferite de „locurile antropologice" care „creează socialul organic". trenurile de mare viteză.par. centrele comerciale. Astfel de magazine din „centrul comercial" . Aceasta e experienţa pe care voi încerca să o pătrund cu ajutorul categoriei deteritorializării. ed. a ajuns să fie „naturalizată" şi luată ca atare în fluxul curent al experienţei. asociind apropierea şi distanţarea în modalităţi pentru care există puţine similitudini în epocile anterioare" (1990 : 140 .el însuşi un loc public/privat ambiva-lent. dar că această familiaritate nu mai derivă din „particularităţile locului cu coordonate fixe". la un anumit nivel. în ceea ce priveşte gradul de „deschidere către lume". într-un sens material direct. altădată omniprezente în Marea Britanie.. automatele bancare de la colţul străzii. unde clientul obişnuit al supermarketului.. „delocalizare" . pe care o descrie ca „supermodernitate". E important să subliniem această ambivalenţă şi. la un anumit nivel. mai degrabă. El dă ca exemple sălile de aşteptare din aeroporturi. oferă antro( . Oamenii vor fi în continuare „acasă" în localităţile lor. e distrugătoare pentru localităţile reale. conştienţi că acestea sînt locuri „fantasmagorice". în faţa indi. pologului (şi altora) un nou obiect de studiu (Auge 1995 : 78). totuşi. recunoscînd. în special ca o consecinţă a utilizării curente a tehnologiilor de comunicare casnice. definind interacţiunile noastre tot mai puternice cu aceste „non-locuri". această percepţie e legată de realitatea declinului continuu al proprietăţii locale asupra spaţiilor publice. Micile afaceri în detaliu .. Non-locurile Antropologul francez Marc Auge descrie „non-locurile" în felul următor: Dacă locul poate fi definit ca fiind relaţional. După cum am văzut în capitolul 2. desigur. putem analiza ideea că modernitatea înlocuieşte localităţile reale cu „non-locuri". nemediat. a efemerului. la prima vedere. într-un anumit sens provizoriu. trăsături care au fost „plasate în" local de către forţe aflate la distanţă : Zona comercială locală este un mediu în care. centralizator. Prin urmare.şi locuinţele societăţilor premoderne. „însăşi ţesătura experienţei spaţiale se transformă.

ci ca fiind caracteristice unei perioade anterioare a modernităţii însăşi . legîndu-i pe locuitorii săi de istoria localului prin repetiţii zilnice ale interacţiunilor sociale „organice" . de asemenea. în aceste non-locuri. unde imaginile din revistele companiei de căi ferate oferite călătorilor suplinesc absenţa locurilor reale care nu mai sînt clar vizibile . în faţa primăriei.GLOBALIZARE ŞI CULTURĂ 1 El dă drept exemplu de „loc antropologic" . cumpărătorul nu mai are parte de sociabilitatea pieţei. locurile sînt din ce în ce mai mult „invadate de texte". totuşi. dinspre bucătărie sau dormitor" (pp. Non-locurile sînt. prin intermediul panourilor. interacţiunile organice „vorbăreţe" sînt înlocuite de semne mute : instrucţiunile de pe automatul bancar : „Vă rugăm extrageţi cârdul. care „îşi asumă un rol din ce în ce mai agresiv. la tejgheaua cafenelei. Acelaşi argument se aplică şi în cazul călătoriei cu trenurile de mare viteză. tăcerii. pe cale de dispariţie. pe scările bisericii.probabil punctul cel mai apropiat de „locul real" la care ajunge majoritatea călătorilor .. „îi surprinde pe provinciali pe nepregătite. cu siguranţă. e. în special calea ferată locală. Chiar şi „locurile 157 JOHN TOMLINSON antropologice" reale se pot transforma în non-locuri pentru cei din exterior pe măsură ce istoria lor trăită cu adevărat se „textualizează". El vrea să spună că non-locul surogat." (p. din secolul al XlII-lea. trăsături specifice doar peisajului cultural de la sfîrşitul secolului al XX-lea. încă. memorie şi identitate se păstrează în interacţiunile curente. în mod justificat .. unde se schimbă cîteva cuvinte şi singurătatea e. intimitatea vieţii cotidiene". Există. un aspect a ceea ce eu numesc cultură deteritorializată.că „o anumită experienţă a non-locului (indisociabilă de percepţia mai mult sau mai puţin clară a accelerării istoriei şi a contracţiei planetei) e. Pentru a exemplifica acest lucru. fără îndoială. al staţiei de benzină . e încă vie în Franţa contemporană. 92). Dar asta ar însemna să pierdem din vedere punctul principal. într-un supermarket. „Conexitatea" eficientă a TGV-ului şi a autostrăzii sînt puse în antiteză cu „serviciile [feroviare] locale şi drumurile de interes local". dimineţile de dumincă din Franţa provincială contemporană (1995 : 66-67). o parte esenţială în orice existenţă socială" (p. alături de hărţi şi ghiduri". instrucţiunile şi cîntarele automate. duminica sau în zilele de tîrg. nu trebuie să le exagerăm importanţa. prezentate ca locuri istorice : „şoferilor care conduc lejer pe autorute du sud li se atrage atenţia asupra unui sat fortificat. Auge priveşte aceste noi trăsături proeminente cu ochiul etnografului şi susţine . Auge descrie experienţa celui ce parcurge autostrăzile care trec prin oraşe de provincie şi care. anonim. 119). pe care le fixează în semne menite să le transforme în marfa.cred eu.desprinsă de orice relaţie organică cu o comunitate care există în continuitate. iar legătura dintre loc. „localul" ca sediu al autenticităţii. 98-99). Dar.chiar şi numele gărilor e acum imposibil de citit din goana trenului. dar e ameninţată de incursiunile supermodernităţii.. TGV. evocînd o comparaţie cu miticul Gemeinenschaft. după cum vedem. 158 GLOBALIZARE ŞI CULTURĂ înainte. Reacţia critică imediată la această afirmaţie ar fi să o considerăm drept o altă versiune a „teoriei anlienării" anti-moderne. Argumentul lui Auge privilegiază. vînzînd o diversitate de bunuri locale. unde legătura dintre prezent şi trecut. Totuşi. de centre ale culturii regionale.) [cu] hotelurile. Prin urmare. Sînt locuri unde interacţiunea e instrumentală şi „contractuală" . locale sumbre ale contemporaneităţii moderne : locuri ale solitudinii (chiar în prezenţa altora). vechi şi nou. centrul „prinde viaţă".apoteoza Gesellschaft-vXm . nu le priveşte ca parte a unei lumi a vieţii tradiţionale. Non-locul autostrăzii e caracterizat. oricît de discutabilă ar fi punerea lor în opoziţie cu „autenticitatea" locurilor antropoloice.e un fel de simulacru al locului antropologic. uitată. totuşi. experienţa non-locurilor. asupra «dealului etern» din Veze-lay . asupra unei vii renumite. cafenelele şi magazinele principale (. sînt. în ziua de azi. în intimitatea vieţii lor cotidiene.) concentrate în centrul oraşului. prin timp.un loc ce oferă identitate şi memorie culturală. 97).sau semnele luminoase pe autostradă.următoarea descriere generalizată a centrelor orăşelelor franceze provinciale tipice. după cum afirmă el. e încă vizibilă. anonimatului. care trece lent prin spatele caselor. tocmai de itinerariul său în jurul locurilor reale. genul de locale pe care le descrie Auge nu cartografiază totalitatea experienţei spaţio-culturale moderne : locurile „reale" şi non-locurile „se împletesc şi se amestecă" în . care „penetrau. ceva nostalgic în descrierea făcută de Auge acestor locuri „reale". Vă mulţumim" . fenomene spaţial-culturale complet noi. în spatele faţadei. alienării şi lipsei de permanenţă. în primul rînd. fac reclamă pentru punctele lor de atracţie. pentru Auge.. aşa „cum arătau în a Treia Republică (. ci se angajează într-o conferinţă solitară cu etichetele. acela că non-locurile. Prin urmare. [E un loc] unde itinerariile individuale se pot intersecta şi amesteca. sau în uşa brutarului: ritmul destul de leneş şi dispoziţia vorbăreaţă ce caracterizează. nu departe de locul unde se ţine tîrgul" : La intervale regulate. în mod interesant.ceea ce el numeşte modernitate „baudelai-reană" (p. Aceeaşi temă se continuă în descrierea staţiilor de benzină.„Şir de maşini de doi km pe A3". deosebite. Modernitatea baudelai-reană. pe partea dinspre grădină... pe moment.

înainte ca majoritatea oamenilor să înceapă să vorbească de globalizare) prin următoarea descriere în care surprinde stilul de viaţă occidental burghez şi „cosmopolit" : . îngrijitorii.. Ne-am putea întreba cît de tare diferă această ieşire în lume de întîlnirile pe treptele bisericii sau din faţa primăriei modernităţii baudelairiene. California . care lucrează acolo. în mod crucial.. a documentelor de îmbarcare. locul era resimţit ca fiind o localitate plină de sens şi bogată din punct de vedere afectiv dacă nu chiar vie. Dar. din punct de vedere spaţial. cît intri şi iei cîteva lucruri.. prieteniile.d. întruchipînd relaţii distanţate. Ideea e că non-locurile pot fi considerate cazuri particulare de locale „deteritorializate".societăţile moderne (p..m. întrun supermar-ket: „Clientul (. de perspectivă. ajungi să.fără a ceda în faţa tentaţiei de a o interpreta ca pe o simplă sărăcire sau diso161 JOHN TOMLINSON luţie a interacţiunii culturale. ce trebuia să fie cam douăzeci de 160 GLOBALIZARE ŞI CULTURĂ minute. 159 JOHN TOMLINSON Să luăm ca exemplu pregătirea de îmbarcare a pasagerilor de pe aeroportul Roissy 1.. prin urmare. Această perspectivă accentuează aspectul alienant. fără îndoială. 100). dar nu chiar aşa de mult pe o anumită axă ce opune relaţiile organice şi relaţiile contractuale. subtilităţile contactului interpersonal cotidian.) îşi înmînează cartea de credit unei tinere la fel de tăcute precum el însuşi (nu prea vorbăreţ din fire.". nu e nimic" -. aşa că. în mod cert. ar trebui să poată surprinde noutatea transformării contemporane a locului atît trăsăturile sale pozitive. oricum). ci sînt locuri în care relaţiile sociale pot fi re-localizate. Astfel. individua-lizant şi contractual al non-locurilor. Dar nu ţine seama aici de experienţa complet diferită a ocupanţilor mai stabili ai aeroportului Roissy . e periculos să considerăm că deteritorializa-rea se aplică doar lumii tranzitului şi impermanenţei. a vizelor -. înţelegi. se referea la sărăcia de „capital cultural recognos-cibil". într-un fel. pentru cei care trăiesc şi lucrează acolo : „micile ritualuri care constau în comandarea unui rînd de băuturi într-un anumit mod. a paşapoartelor. Şi trebuie să presupunem că ei îl resimt cu toată bogăţia antropologică. Prin urmare.. desigur. după cum spune Featherstone. Foarte mult. Pentru aceşti oameni.caracterul de „acasă" . Conceptul deteritorializării. Oackland are sens pentru că „ sînt ei acolo".d. Mike Featherstone exprimă o idee asemănătoare într-o analiză a rutinelor şi ritualurilor sociale mici. subtile dar luate de-a gata. întotdeauna cînd merg acolo mă întîlnesc cu o mulţime de lesbi. referinţă locală.. iar localele sînt analizate întotdeauna din perspectiva celui care trece prin ele . Deci. hamalii. Featherstone arată că această afirmaţie ar putea fi interpretată ca o înregistrare a „aparentei absenţe a (.a. să admitem. Putem merge mai departe în înţelegerea acestei ambivalenţe intrinseci a deteritorializării în-dreptîndu-ne atenţia asupra cazului ipotetic de „experienţă trăită" a modernităţii globale..„Acolo. cît şi cele negative . de asemenea.. în mod obligatoriu. cu modul în care o lesbiană din Marea Britanie descrie avantajele sociale ale cumpărăturilor de la supermarket: E distractiv să mergi la Sainsbury's. „lumea" terminalului aerian internaţional există simultan cu cea a cartierului care începe imediat dincolo de gardurile sale.. Citînd celebra remarcă a Gertrudei Stein cu privire la Oakland. cu regulile nescrise ale ştiinţei de a trăi care se aplică „locului antropologic". acest lucru implică.. un loc „real" : locul lor de muncă. existente în cazul oricărui alt loc de muncă3. Auge le pune în contrast cu „complicităţile" de limbă.m. rivalităţile ş. Una dintre trăsăturile discursului lui Auge care încurajează această atitudine este faptul că totul e privit din punctul de vedere al unui etern pasager. că non-locurile nu sînt în mod necesar atît de intrinsec alienante. non-locul terminalului e. sterile din punct de vedere social sau cultural. personalul de serviciu şi de pază ş. ci depinde. în termenii texturii generale a relaţiilor sociale din „modernitatea tîrzie".a. regulile tacite ale „ştiinţei de a trăi". Comparaţi modul în care descrie Auge interacţiunea de la casă. care trece fiecare articol prin maşina de decodat" (p. Pentru rezidenţi.. 107). aceasta ar însemna să privim localele din exteriorul cultural: gluma Gertudei Stein. 94). Subliniind natura contractuală a relaţiilor de aici -simbolizată de rutina verificării documentelor care stabilesc „validitatea" prezenţei pasagerului în cadrul localului: verificarea biletelor.) sedimentării afective şi simbolice în textura materială a clădirilor şi a mediului şi în practicile întrupate ale vieţii sociale" (Featherstone 1995 : 94). care traversează cartea sa ca un leitmotiv. în vreme ce pentru locuitorii efectivi ai Oaklandului..funcţionarii. care surprind caracterul cultural unic . de fapt. ne provoacă : „încercaţi să vă imaginaţi o analiză durkheimiană a sălii de aşteptare de la Roissy!" (p. ceea ce nu le face.. maşini sau avioane. ajungi să sporovăieşti cu lumea şi asta-i destul de. Desigur.al oricărei „localităţi". ceea ce-i foarte bine! Şi cu oameni cu care nu te-ai mai văzut de secole.în trenuri. chiar îmi place chestia asta (Bell şi Valentine 1997 : 138). Experienţa practică a deteritorializării Raymond Williams ne-a oferit punctul de plecare (de fapt. desemnarea locurilor ca non-locuri nu e absolută. După cum am văzut în capitolul 1.

Era odată un englez care lucra într-un birou din Londra, pentru o corporaţie multinaţională cu sediul în Statele Unite. într-o seară, conducea spre casă, în maşina sa japoneză. Soţia sa, care lucra la o firmă ce importa din Germania aparatură de bucătărie, era deja acasă. Mica ei maşină italiană era adesea mai rapidă prin trafic. După o masă care a inclus carne de miel din Noua Zeelandă, morcovi din California, miere mexicană, brînză franţuzească şi vin spaniol, s-au instalat să urmărească o emisiune la televizorul lor, făcut în Finlanda. Emisiunea era o comemorare retrospectivă a războiului de recuperare a Insulelor Falkland. Privind-o, s-au simţit încălziţi de sentimente patriotice şi au fost foarte mîndri că sînt britanici (Williams 1983 : 177). Williams foloseşte acest exemplu pentru a se lansa într-o discuţie asupra naturii contradictorii a identităţii naţionale contemporane, şi am putea merge pe firul acestei idei, gîndin-du-ne la modul în care globalizarea experienţei practice poate face să devină din ce în ce mai greu de susţinut sentimentul unei identităţii culturale „locale" (inclusiv al identităţii naţionale), pe măsură ce vieţile noastre de zi cu zi se împletesc tot mai mult cu, şi sînt din ce în ce mai mult penetrate de, influenţe 162 GLOBALIZARE ŞI CULTURĂ şi experienţe care îşi au originile la mare distanţă. Dar putem considera, în egală măsură, că acest cuplu ilustrează substanţa mai amplă a deteritorializării, fără a ne întoarce prea mult la discursul naţionalităţii, de care am încercat să scăpăm în capitolul anterior. Din moment ce un argument cu privire la globalizare e acela că este un proces din ce în ce mai accelerat, ar putea fi interesant să aducem acest cuplu la zi, din anii '80 la sfîrşitul anilor '90. în primul rînd, trebuie să luăm în considerare contextul „evenimentelor mondiale" ce se dezvoltă rapid. Pe măsură ce aceşti aproximativ cincisprezece ani se derulează înainte cu repeziciune pe ecranul televizorului lor, cei doi vor fi martorii unor schimbări neprevăzute, dintre care multe sînt direct legate de procesul larg al globalizării, fiind cauzate de globalizare şi contribuind la aceasta în egală măsură. De exemplu : Cernobîl-ul şi explozia sa (literală şi metaforică), căderea zidului Berlinului şi prăbuşirea lumii comuniste, mişcarea spre o unitate europeană mai strînsă, reprezentată de Tratatul de la Maastricht şi moneda europeană unică, deregularizarea pieţelor capitaliste globale, ilustrată de „Big Bang-ul" bursei londoneze, întîlnirile la nivel înalt pe tema poluării mediului şi a modificării climei şi, desigur, alta războaie - din Beirut, Golf, Somalia, Bosnia, Ruanda - toate derulîndu-se cu o prelucrare şi „instantaneitate" tehnică sporită în propria lor cameră de zi. Astfel de evenimente globale se leagă de experienţa culturală a deteritorializării în cel puţin două moduri. în primul rînd, unele vor avea efecte directe asupra mediului material imediat şi asupra condiţiilor materiale ale oamenilor. De exemplu, reglementările Uniunii Europene pot avea un impact (negativ sau pozitiv) asupra practicilor de muncă ale micilor afaceri locale, sau bursele de dezvoltare regională ale UE pot transforma zonele construite locale în zone urbane stagnante. Modul în care oamenii locului resimt aceste intervenţii (fie ca amestec nejustificat sau ameninţare la adresa „modului nostru britanic de viaţă" sau ca promisiune a unei noi şi destul de 163 JOHN TOMLINSON vagi identităţi europene şi a unui proiect „comunitar") va depinde, în mare, de gradul în care beneficiază de pe urma lor sau sînt dezavantajaţi de ele. Dar, în substrat, există cu siguranţă o conştiinţă sporită a importanţei forţelor „îndepărate" de dincolo de ceea ce, la un nivel destul de fundamental şi pe parcursul unei perioade extinse de timp istoric, am ajuns să considerăm a fi organizarea noastră politică „naturală" şi valabilă : graniţele teritoriale ale statului nostru naţional4. în cazul impactului legislaţiei europene, experienţa determinărilor îndepărtate poate fi legată de anumite procese internaţionale bine precizate (chiar dacă misterioase), politice/economice şi de agenţi şi centre ale puterii identificabile („eurocraţii" din Bruxelles). Dar alte evenimente au un impact mai dramatic şi aparent mai întîmplător - de exemplu efectele fluctuaţiilor de pe pieţele capitaliste mondiale asupra economiilor particulare. Cele mai spectaculoase fluctuaţii sînt crizele pieţelor de acţiuni internaţionale sau crizele monetare periodice - „Zilele negre" la care ne-am referit în capitolul 3. Oamenii care resimt impactul unor astfel de evenimente - asupra slujbei lor, asupra ratelor de ipotecă sau asupra economiilor - sînt, desigur, pre-dispuşi să se simtă, în general, mai nesiguri în planificarea propriei vieţi şi mai puţin încrezători în capacitatea guvernului naţional de a controla evenimentele. Dar, într-un sens mai larg, asemenea evenimente pot participa la extinderea „lumii fenomenale" a individului: oamenii ajung, probabil, sa includă, în mod curent, evenimentele şi procesele depărtate în percepţia a ceea ce e semnificativ pentru propria lor viaţă personală. Iată un aspect pe care l-ar putea implica deteritorializarea : lărgirea continuă a orizontului de relevanţă în experienţa curentă a oamenilor, înlăturînd nu doar „conştiinţa culturală" generală ci, în mod crucial, procesele de „planificare a vieţii" individuale într-un context autosuficient centrat pe localitate fizică sau pe un teritoriu definit politic. Desigur, astfel de efecte vor avea un impact inegal - războaiele îndepărtate, de exemplu, nu pot avea acelaşi impact 164

GLOBALIZARE ŞI CULTURĂ direct asupra experienţei practice a oamenilor pe care îl au crizele economice. Dar, într-un alt sens, conflictele sînt mai imediate, apar mult mai pregnant în experienţa cotidiană decît în orice altă perioadă anterioară şi aceasta, desigur, datorită modului în care ne sînt „livrate" la domiciliu de către tehnologiile mass-media globalizatoare, în special de televiziune. Vom discuta mai amănunţit despre rolul mass-media în glo-balizarea culturală- inclusiv despre „fenomenologia" specifică pe care o presupun - în capitolul 5. Dar, în momentul de faţă, e important să subliniem marea importanţă a mijloacelor de comunicare în masă în cadrul procesului de deteritorializare. Şi putem începe prin a ne referi la omniprezenţa tehnologiilor mass-media şi comunicaţionale în experienţa practică modernă - şi la modul în care, în consecinţă, experienţa mediată ajunge să se „suprapună" experienţei „imediate". Prin urmare, să revenim la cuplul nostru de călători prin timp. Ca oameni de afaceri înstăriţi şi de succes, au achiziţionat numeroase noi tehnologii de comunicare faţă de anii '80, pentru a „ţine legătura" cu lumea : un satelit sau (mai discret) un cablul TV, telefoane celulare, pagere, faxuri, computere şi „laptop"-uri, modeme pentru a se conecta la internet ş.a.m.d. Acum îşi primesc şi îşi trimit corespondenţa prin poşta electronică în mod curent şi poate chiar vor naviga pe internet, ca o alternativă la televiziune. Unul dintre lucrurile cele mai interesante cu privire la modul în care utilizează acesta tehnologie de comunicare este cît de rapid ajung să o considere un lucru absolut normal, cît de repede îşi pierde caracterul de miracol şi ajunge să se integreze în viaţa de zi cu zi. Dar cum resimt ei faptul că propria lor casă e acum mai „deschisă" către informaţie? într-un sens direct, sînt, cel puţin potenţial, mult mai bine informaţi. De exemplu, acum pot alege nu doar dintre emisiunile de ştiri de pe diverse canale „terestre" naţionale (BBC sau ITN) ci şi între cele difuzate de diverse canale de satelit comerciale, cum ar fi BSkyB, de canalele specializate în ştiri internaţionale ca CNN sau chiar, cu excepţia problemelor de limbă, de alte 165 JOHN TOMLINSON posturi naţionale din Europa sau de dincolo de ea. Şi, mai mult decît atît : acum pot verifica aceste informaţii cu cele oferite de specialişti pe site-urile de internet. Astfel, de exemplu, s-ar putea să vrea să compare ştirile transmise de BBC despre o anumită problemă ecologică cu versiunea oferită de site-ul organizaţiei Greenpeace International. Prin urmare, într-un anumit sens, tocmai această opţiune pe care o oferă noile tehnologii mass-media contribuie la dete-ritorializare. A fi „mai bine informat" presupune a avea la dispoziţie o paletă de perspective asupra unor evenimente de dincolo de „cultura de acasă", a fi capabil să te situezi la distanţă de „punctul de vedere" (naţional, local). Chiar dacă e promiţătoare, din perspectiva dezvoltării unor dispoziţii culturale cosmopolite, această opţiune reprezintă, de asemenea, pierderea certitudinii culturale, chiar şi a „confortului" existenţial pe care îl resimţim dacă lumea „de acolo" ni se prezintă din punctul fix al unei perspective naţionale/locale nedisputată. Deterito-rializarea, în sensul deschiderii către lume şi al lărgirii orizonturilor culturale prin mijloacele de comunicare în masă glo-balizate, poate fi, prin urmare, o condiţie ambiguă. Acest gen de ambiguitate se desprinde şi din modul în care tehnologiile comunicaţionale pot fi văzute, într-un mod simultan, ca „ieşiri din" şi „intrări în" spaţiile noastre intime de trai. Corolarul lui „a ţine legătura" ar putea fi faptul că atenţia noastră faţă de lumea din exterior e solicitată în mod mai constant, că sîntem permanent „de serviciu" ca agenţi ai comunicării. Această percepţie este, desigur, larg răspîndită în legătură cu telefonul: simultan o binecuvîntare şi un blestem, o omniprezentă (indispensabilă?) unealtă de confort social şi o prezenţă străină mereu gata să ne convoace, impunîndu-şi propria prioritate implacabilă asupra activităţilor pe care le-am ales pentru moment. Dar acum există şi mesajele de fax şi mesajele electronice la care trebuie să răspundem, mesajele robotului telefonic care ne cer să întoarcem un apel, telefonul celular sau pagerul care ne însoţesc chiar şi atunci cînd sîntem în mişcare, 166 GLOBALIZARE ŞI CULTURĂ emisiunile de televiziune pe care trebuie să ne reamintim să le înregistrăm şi pe urmă să găsim timp să le urmărim. în toate aceste moduri, tehnologiile mass-media şi comunicaţionale au o iriportantă culturală nu doar în termenii mesajelor şi ai reprezentărilor pe care le poartă, ci şi datorită capacităţii lor de a ne structura experienţa şi modul în care utilizăm timpul şi spaţiul. Conectarea comunicaţională, „cuplarea" la reţeaua globală mass-media şi a comunicaţiilor, are implicaţii pentru modul în care resimţim distincţia dintre sfera publică şi cea privată : cuplul nostru ar putea simţi că afluxul de informaţii de care se bucură înseamnă, totodată, că propriul lor cămin nu mai e inexpugnabil. în acest sens, Joshua Meyrowitz (1985) îl citează pe John Ruskin : Aceasta e natura căminului - e un loc al păcii; un adăpost la distanţă nu doar de orice formă de agresiune, ci şi de teroare, îndoială şi scindare. Dacă nu e aşa, nu mai e un cămin; dacă neliniştile vieţii exterioare pătrund în interior şi dacă soţul sau soţia permit societăţii inconsecvent supărătoare, necunoscute, neiubite sau ostile a lumii de afară să treacă pragul, încetează să mai fie un cămin ; devine, atunci, doar o parte a lumii de afară pe care ai pus un acoperiş şi în care ai aprins un foc („Of Queen's Gardens", citat în Meyrowitz 1985 :222).

Meyrowitz foloseşte concepţia romantică a lui Ruskin cu privire la spaţiul privat sacrosanct al căminului pentru a ilustra modul în care tehnologiile mass-media au contribuit la dezvăluirea politicii sexelor în sfera privată, „politizînd", astfel, „personalul" în viaţa familială5. Cu toate acestea, se poate considera că acest citat reflectă o idee mai generală. Lăsînd deoparte politica sexuală paternalistă a lui Ruskin, neliniştile sale cu privire la intruziunea deconcertantă a lumii exterioare în sfera casnică au un ecou deosebit în cultura mediată a sfîrşitului de secol al XXlea. Miza aici este schimbarea fenomenologiei locului care defineşte casa drept cămin. Pentru Ruskin, acesta depindea de no167 JOHN TOMLINSON ţiunea de „adăpost", atît ca formă de protecţie fizică- „punerea unui acoperiş" deasupra spaţiului - cît şi ca protecţie psihologică şi emoţională, formarea unei graniţe - „pragul", spaţiul liminal - ce separă lumea de afară de lumea interioară a intimităţii şi subiectivităţii. Modelul acestei distincţii spaţiale, după cum arată Auge, se regăseşte în personajele mitologiei clasice, Hestia şi Hermes : „Hestia simbolizează vatra circulară amplasată în centrul casei, spaţiul închis al grupului aplecat spre interior (şi, prin urmare, într-un anumit sens, al relaţiilor cu sine însuşi); în vreme ce Hermes, zeul pragului şi al uşii, dar şi al intersecţiilor şi porţilor de oraş, reprezintă mişcarea şi relaţiile cu ceilalţi" (Auge 1995 : 58). Mergînd pe firul acestui dualism clasic, ne putem imagina penetrarea spaţiului casnic cape un triumfal lui Hermes asupra Hestiei. La urma urmelor, Hermes era, de asemenea, zeul comunicaţiilor - în versiunea romană a mitului, Mercur, mesagerul zeilor şi acum, inevitabil, numele unei companii telefonice. Hestia era, în mitologia romană, Vesta, protectoarea (virginală) a focului casnic, sacru. Dar, din nou, simbolurile vetrei şi al pragului înseamnă mai mult decît acest gen de dualism (sexual). Incursiunile lumii „de afară" au implicaţii ambigue, surprinse în figura lui Ianus - zeul roman al pragului - care e celebru pentru că priveşte în doua direcţii. Putem găsi cîteva paralele interesante cu viziunea lui Ruskin în Poetica spaţiului de Gaston Bachelard (Bachelard 1969). După cum arată Ann Game (1995), încercările lui Bachelard de a descrie fenomenologia- experienţa afectivă şi imaginativă - a caselor se bazau tocmai pe noţiunea de adăpost şi protecţie, pe „valorile intime ale spaţiului interior", pe „senzaţia de confort imediat", pe „locuirea, pe care o implică o locuinţă" (Bachelard, citat în Game 1995 : 200-201). Dar această „adăpostire" nu se referă doar (cum am putea deduce din afirmaţiile lui Ruskin) la excluderea unei „societăţi ostile", potenţial ameninţătoare şi scindante ; pentru Bachelard, casa constituie, din punct de vedere imaginativ, un aspect al sinelui 168 GLOBALIZARE ŞI CULTURĂ uman ca „locatar" - într-adevăr, casa devine o parte a sinelui întrupat - „casa e corpul" (Game 1995 : 202). După cum susţine Game, „protecţia" şi „adăpostul" indică principiile auto-consti-tutive ale „integrării" şi „legării", astfel încît „casa oferă continuitate, o oprelişte în calea dispersării subiectului" (p. 201). Prin urmare, pătrunderea lumii exterioare în interior nu ameninţă doar intimitatea vieţii familiale burgheze. Există, de asemenea, o provocare implicită la adresa „graniţelor" care înconjoară şinele. Totuşi, nu trebuie să ne imaginăm această provocare ca pe o ameninţare la adresa identităţii sinelui, ci poate ca pe o deplasare a graniţelor dintre „şinele privat" (de exemplu, şinele structurii familiale insulare) şi şinele imaginat în relaţie cu un orizont mai amplu al apartenenţei umane. Modificarea acestui „prag", generată de penetrarea tehnologiilor globaliza-toare în spaţiul închis al casei - într-o măsură nebănuită nici de Ruskin, nici de Bachelard -, devine, astfel, un mod de a înţelege efectele ambivalenţe ale deteritorializării asupra identităţii sinelui. Dar, desigur, decorul domestic nu e, nicidecum, singurul în care se fac simţite efectele deteritorializării. Cuplul nostru nu va rămîne acasă în fiecare seară. De exemplu, de la apariţia cinematografului multiplex în anii 1980, ei merg mai frecvent la cinema, ceea ce e, în sine, o ciudăţenie a experienţei dete-ritorializate. Complexul de cinematografe e un loc „în afara oraşului", la graniţa dintre zona de afaceri şi cea comercială şi, prin urmare, e încercuit, dacă ajung în amurg, de depozite întunecate mai degrabă decît de barurile, magazinele şi restaurantele din jurul cinematografelor mai vechi, Odeon sau Gaumont, din centrul oraşului. Dar, bineînţeles, e mai uşor -şi e mai sigur - să parcheze aici. Şi interiorul creează aceeaşi senzaţie : că sînt într-un un mediu care a fost „plasat" în localitate în mod artificial - e vorba, cu siguranţă, de un cinematograf american şi toate, de la accentul transatlantic al coloanei sonore a reclamelor şi de la termenii uşor enervanţi ai anunţurilor luminoase („dulciuri", „rugăm aruncaţi gunoiul 169 JOHN TOMLINSON aici") pînă la găleţile gigantice de popcorn care se consumă, indică acest lucru. Şi, deloc surprinzător, din cele aproximativ douăsprezece filme care rulează, cele mai multe sînt filme de la

Putem înţelege mai bine despre ce e vorba dacă facem o comparaţie între consumul în mod curent al unor imagini repre-zentînd locuri îndepărate şi reglementarea imaginilor în lumea de trai mediatică a individului. am putea să ne gîndim la codul vestimentar al tinerilor care intră în complexul cinematografic : îmbrăcămintea sport „americano-internaţională". mai degrabă familiare? Gîndiţi-vă la cît de uşor ne raportăm la aceste medii. în mod curent. Şi sînt de acord cu el. de cultură populară („The Great British Pub" [Marele Pub Britanic]) sau chiar în buletinele meteorologice. oare. într-un fel. din moment ce complexul e „înglobat pe plan vertical" de companiile americane producătoare de filme. Nu susţin că aceste imagini distanţate contrabalansează. unde sînt. de la marile spaţii deschise ale western-urilor sau ale filmelor a căror acţiune se petrece pe şosea. atît în forma sa aprinsă cît şi în cea banală. Billig înţelege reîntărirea. ce peisaje şi ce ritmuri lingvistice vor găsi în aceste filme. europenii. desigur.pe temeiul persistenţei. au un rol semnificativ în constituirea apartenenţei imaginate.nu doar în transmisiunile politice. dacă nu în imaginaţia noastră culturală.Hollywood. în mod paradoxal. sau «fluturată». fructele şi legumele de import. ce se petrece pe acest tărîm intertextual al imaginaţiei. fără să fi avut. De exemplu. Prin acest proces . în mod direct. de exemplu . în ritmul constant al vieţii cotidiene. Prin urmare deteritorializarea poate fi resimţită şi în alte moduri. contact direct cu ele. Ce imagini ale localităţii. Billig dă ca exemple -pe care le studiază într-o analiză subtilă a discursului socio-psihologic . Gol puşcă sau adaptările după romane clasice precum Raţiune şi sensibilitate sau The Wings ofthe Dove. ca fundal al naraţiunii? Cu rare excepţii. El respinge această idee . de fapt. Totuşi. Comparaţia pe care vreau să o fac cu teza naţionalismului banal nu o contrazice. cred eu . prin urmare. al „onorării sau al fluturării în vînt a drapelurilor" -„naţiunea e indicată. demonstrabile. Oare nu ne simţim aproape la fel de „acasă" cu Meg Ryan şi Tom Hanks în Seattle cum ne simţim cu Elinor Dashwood şi Ed-ward Ferras în Devonshire? Deoarece. Astăzi ar găsi o gamă şi mai mare de mîncăruri „străine" pe rafturile supermarketurilor. probabil cele mai multe vor fi din Statele Unite. Unele dintre acestea .pe care Billig îl opune „naţionalismului aprins". pe acelaşi teren fenomenologic. au ajuns să fie accesibile în mod mai mult sau . a strategiilor şi practicilor identificării naţionale. acum. desigur.peisajele fizice ale Ame-ricii. alături de formele retorice de adresare care leagă identitatea de localitate (localitatea naţională). cărţi şi reviste? Şi oare chiar ne este necesar ca vreunul dintre ele să corespundă chiar atît de îndeaproape localităţii noastre „reale"? Un alt aspect al deteritorializării este. pe scară largă.). a avut loc o imensă lărgire a gamei de specialităţi culinare promovate tocmai datorită atracţiei lor exotice : taco mexican. procesele pe care le descrie Billig. Billig discută. e realizat în sens contrar tendinţei mai largi a indentificării imaginare de a scăpa. exclusiv. emisiuni de televiziune. şi ideea că naţionalismul banal e pe cale de a fi înlocuit de „globalismul banal" (1995 : 129 şi urm.nu mai sînt de mult considerate ceva neobişnuit ci se comercializează.căminul său . de asemenea. Munca depusă pentru ancorarea identităţii în naţiune trebuie văzută ca muncă : un proces care nu se desfăşoară fără efort în sînul unei culturi populare bine înrădăcinate în spaţiul geografic. un fel de uniformă a culturii globalizate a tineretului6. dar. prin procese pe care Michael 170 GLOBALIZARE ŞI CULTURĂ Billig le defineşte ca „naţionalism banal" (banal naţionalism) (Billig 1995). Prin naţionalism banal. transferul localităţii. Cititorul (sau spectatorul) e poziţionat subtil ca membru al naţiunii . Hrana globală şi identitatea locală Cultura trăită modernă nu e. cu o întreagă gamă de imagini deteritorializante întîmplătoare. o cultură mediată.şi pe bună dreptate. pe de altă parte. îi alienează. curry tailandez. pe care am discutat-o în capitolul 3. Poziţia lui se apropie aici de cea a lui Anthony Smith.pastele şi pizza. pînă la peisajele urbane ale filmelor de acţiune sau ale serialelor poliţiste de televiziune . ciabatta şi mămăligă italiană. în vreme ce. asociind-o cu o abordare postmo-dernă a globalizării.d.m. Şi pe lîngă acestea. ci şi în ştirile interne.sînt.a. Caracterul familiar al peisajelor şi scenariilor cinematografice „străine" şi îndepărtate despre care am vorbit mai sus face şi el parte din procesul mijlocit. de genul filmelor Patru nunţi şi o înmormîntare. atît cele familiare cît şi cele exotice. ca alimente zilnice comune. vreau să spun că imboldurile mai mult sau mai puţin deliberate ale naţionalismului banal concurează.a relatării ştirilor în ziarele naţionale.formulele retorice de adresare pe care le utilizează în mod frecvent politicienii naţionalişti sau deictica . Mai degrabă. aceste locuri. în fiecare zi în vieţile cetăţenilor săi" (Billig 1995 : 6). relativ fără efort. sportive. Raymond Williams sublinia provenienţa internaţională a mîncărurilor aşezate pe masa cuplului său la începutul anilor '80. Pentru a apela la un exemplu „banal". acest lucru? îi face să se simtă victime ale imperialismului cultural? Oare nu cumva.„demonstraţia retorică" . al formării identităţii. aceste locuri de filmare îndepărtate . majoritatea dintre noi. din graniţele construite ale localităţii. a imaginilor care leagă identitatea cetăţeanului de statul-naţiune. în 171 JOHN TOMLINSON mod clar. gravad-lax suedez ş. în repertoriul nostru de „locuri textuale" construite din toate milioanele de imagini pe care le-am întîlnit în filme. practic.

ca un turist care trăieşte experienţa Mexicului în aerul din holul climatizat al hotelului (Willis 1991 : 51). Harvey consideră că această cultură alimentară globală face parte dintr-o gamă întreagă de „simulacre" care ne fac să „trăim. kebab-ul. adaugă el. de exemplu. aceasta a subminat sentimentul puternic de legătură între mîncarea pe care o consumă şi localizarea culturală imediată : în Marea Britanie. în secolul al XX-lea. punîndu-le la dispoziţie o „bucătărie industrială" de mîncăruri produse în serie. restaurantele indiene sînt. dovedesc că această industrializare a transformat modul de alimentaţie al lumii dezvoltate precum şi economiile ţărilor din Lumea a Treia. curry. ele însele. 303). acum. problema e complicată. rom. s-a discutat mult despre „abstractizarea" consumului din Occident în raport cu producţia din Lumea a Treia. bucătărie şi sentimentul apartenenţei culturale. din ce în ce mai mult.m. se aseamănă cu alăturarea imaginilor din întreaga lume 173 JOHN TOMLINSON la televizor sau în parcurile tematice. David Harvey. în primul rînd.) nu e conştient de factorii şi de forţele de muncă care stau în spatele producerii lor. După cum susţin Bell şi Valentine. descriind modul în care „întreaga bucătărie a lumii s-a strîns acum într-un singur loc". de exemplu. burgerul. mecanizării. Goodman şi Redclift 1991 . chilly. Mergînd pe urmele lui Baudrillard.mai puţin constant. aşa cum sînt resimţite acestea în timpul unei plimbări de-a lungul rafturilor magazinului.. Dar. refrigerării şi climatizării. care „s-au orientat spre furnizarea acestor ingrediente la o scară industrială" . experienţa geografică a lumii prin substituţie". pentru majoritatea oamenilor.d. de controlarea temperaturii prin tehnologiile de transport care ne livrează fructele tropicale : Menţinute într-o baie constantă de aer rece. indiferent de anotimp. în prezent. aceste fructe nu pot produce mirosuri. pe rafturile supermarketurilor sau în restaurantele cu specific din orice oraş occidental de mărime medie. desfacerii şi transportului în secolul al XlX-lea a transformat alimentaţia maselor din Occident. adesea furnizate de actuale sau foste colonii.cea implicată în ruperea experienţei consumului alimentar de experienţa localităţii consumatorului. pe presupunerea că există o relaţie destul de simplă între alimentaţie. în Lumea a Treia. Această transformare a culturii culinare britanice poate fi interpretată în termenii globalizării industriei alimentare în sine. Prin urmare se pune întrebarea în ce mod contribuie prezenţa acestor „mîncăruri globale" (pizza.şi apoi cum tocmai aceste ţări din Lumea a Treia au ajuns să depindă. Şi în termeni culturali. „ca din senin". p. mult mai numeroase decît tradiţionalele restaurante de „fish and chips"*' (James 1996 : 81). De exemplu. pe rafturile magazinelor noastre locale.) El înveleşte produsul în puritatea antiseptică a lumii dezvoltate şi îl rupe de legătura cu locul de producţie.. Totuşi. aşa cum ar spune Marx. Aceste critici au scos în evidenţă legătura dintre asigurarea unei opţiuni din ce în ce mai mari pentru consumatorul din Occidentul dezvoltat şi condiţiile la care sînt supuşi muncitorii industriei agricole transnaţionale care produc mazărea mangetout de Zimbabwe. garoafele guatemaleze ş. papaya. nu există o legătură . Uruguay. din moment ce se bazează. atît ca amploare cît şi ca grad de complexitate tehnică generînd.a. Goody arată modul în care dezvol172 GLOBALIZARE ŞI CULTURĂ tarea conservării. ci şi datorită efectelor asupra mediului. (Goody 1997 : 338) Desigur. Cumpărătorul care intră într-un supermarket climatizat şi îşi alege fructele. Am putea presupune că. pastele) ca opţiuni alimentare zilnice la experienţa generală a deteritorializării. adică despre modul în care conexitatea complexă a industriei alimentare globale face ca aceste bunuri de consum să apară. pentru consumatorii noştri britanici ipotetici. în fascinanta sa analiză a ambivalenţei supermar-ketului. ea leagă tema congelării. de hrana industrială. mango. nu pot atrage insecte. banane (. grapefruit. vreau să mă concentrez asupra altei ordini de abstractizare . acest proces s-a accentuat. deşi acest gen de abstractizare e important în termeni culturali şi politici. Dar. Aerul condiţionat e un mediu de abstractizare care rupe producţia agriculturală a Lumii a Treia de căldura muncii şi de căldura pieţei.. începînd cu ceea ce Jack Goody (1997) numea producţia globală a „hranei industriale". experienţa se petrece „în aşa fel încît ascunde aproape perfect orice urmă a originii. ed. Susan Willis dezvoltă tema abstractizării şi a prezentării înşelătoare a bunurilor. sugerează el. George 1982 . a proceselor de muncă ce le-au produs sau a relaţiilor sociale implicate în producerea lor" (Harvey 1989 : 300 . nu pot dezvolta ciuperci şi nu se pot strica. fasolea keniană. dependenţe economice intens criticate (vezi. (.. Tansey şi Worsley 1995) nu doar datorită relaţiilor de dominaţie economică. foloseşte apariţia culturii alimentare globale ca exemplu de „compresie spaţio-temporală". Această alăturare culturală. mîncarea 174 GLOBALIZARE ŞI CULTURĂ chinezească. Exemple de genul dezvoltării industriei de conservare a cărnii de vită din Fray Bentos.

în al doilea rînd. localitate şi practicile culturale. despre care vorbeşte Goody. de exemplu. în special.m. înlătură prezenţa limitată pe piaţă a fructelor şi legumelor doar „în timpul sezonului" şi. faptul că putem găsi alimente proaspete de import în orice perioadă a anului (şi că folosim din ce în ce mai mult alimente semipreparate) înlătură legătura specifică. trebuie să explicăm într-un fel efectele accelerării uimitoare a globalizării şi industrializării hranei din sfera culturii supermarketului. Reacţiile la această criză nu sînt doar dovada unei simple îngrijorări în ceea ce priveşte riscul de îmbolnăvire (Lupton 1996). după cum ne reaminteşte Delamont. ruptură care e. în mare. începutul sezonului de clocit.). înainte de industria176 GLOBALIZARE ŞI CULTURĂ Uzarea alimentară. în primul rînd. iar marcarea apartenenţei locaţionale prin raportare la obiceiurile alimentare se bazează. schimburi culturale şi. tunsul mieilor. Importurile exotice se limitau la bunurile de lux (disponibile doar unei mici elite). alimentele pe care le considerăm în mod tradiţional i. multietnică. tr. pe mitologia culturală. Cu toate acestea.considerat meniu britanic tradiţional (n." (Delamont 1995 : 28 şi următoarele). precum cea britanică a anilor 1990. „boala vacii nebune" (n. subminează. al culturii locale. de exemplu. deşi e evident că se menţine mai mult la nivelul mitului decît al practicii efective. care contribuie la menţinerea unui sentiment special. de la primul său impact. colonialism (Bell şi Valentine 1997 : 169). peşte cu cartofi prăjiţi. adaptată şi hibridizată în timp.de limitele prezenţei produselor locale pe piaţă. în mod clar. ci ca parte dintr-un discurs popular mai larg despre atacul forţelor * Iniţiale pentru bovine spongiform encephalopathy: encefalopatie spongiformă bovină. ritmurile. budincă. o parte a procesului general de „deîncapsulare". nu doar în ceea ce priveşte varietatea. în toată Europa „hrana era determinată de vremea secerişului. în ultimii treizeci de ani. ci şi pe baza miturilor culturii alimentare. e clar că într-o societate multiculturală.d. ascunzînd realităţi istorice sincretice şi complexe : Nu există o mîncare în esenţă naţională. ca facînd parte din sentimentul identităţii unei anumite naţiuni. dintre alimentaţie şi localitate. Gîndiţi-vă la exemplul legăturii dintre friptura de vită şi „britanism". coacerea primelor fructe de vară ş. Vreau să spun că şi-au pierdut forţa tocmai stereotipiile care pun semn de egalitate între harnă şi.. 177 . globalizarea. relaţia materială strînsă dintre provenienţa hranei şi localitate. să susţii că alimentaţia naţională „tradiţională" constă din friptură de vită. în general. ci dezvăluie aumite nelinişti cu privire la identitatea naţională. de exemplu. care erau relativ uşor de păstrat în timpul transportului : ceaiul sau condimentele. ambalarea . în zilele noastre. " Iniţiale pentru Creutzfeldt-Jakob disease version (n. ce poate fi considerată pozitivă. puternic. ci şi diferenţele de alimentaţie dintre clasele sociale.. Prin urmare. anotimp.esenţială facilă.). Cred că în acest caz putem identifica un aspect nou : o altă ordine a tranziţiei. tr. Forţa ei se vede. în ciuda acestor obiecţii. legătura constă în continuarea şi accelerarea procesului de industrializare şi globalizare simultană a hranei. al proviziilor pentru iarnă. uscarea. în continua criză generată de riscul contaminării cirezilor de vite britanice cu BSE*) şi de posibilităţile de transmitere a unei forme a bolii (CJDV") la om.. înaintea acestor descoperiri tehnologice instituţionale oamenii depindeau mult mai tare de hrana produsă pe plan local.a. ceai şi sandviciuri cu castravete.) Nu există decît hrană q naturalizată (. tr.) modificată. Cu siguranţă. nediferenţiate. Totuşi. ci şi în ceea ce priveşte aprovizionarea şi prezenţa pe piaţă în mod constant. Prin urmare. Aceste procese industriale conservarea.marchează o semnificativă ruptură materială de sursa curentă a alimentelor. sînt ameninţate cu dispariţia. e greu. Condiţiile aprovizionării constante. în care deteritorializarea acţionează nu doar pe baza practicilor de consum efective.). cultura naţională. ca un lucru bun : o îmbunătăţire a alimentaţiei.. al Festivalului Recoltei şi al specialităţilor de Crăciun şi Paşte. al abundenţei estivale. Tradiţionale * Peşte cu cartofi prăjiţi . 175 JOHN TOMLINSON din al cui punct de vedere? Iar această întrebare vizează nu doar amestecul etnic din cadrul populaţiilor naţionale. ascund adesea o istorie îndelungată de legături comerciale. Iar această transformare specifică a modernităţii trebuie să fi fost privită. prin urmare. cu certitudine. mîncarea pe care o tq privim ca fiind caracteristică unui anumit loc are o întreagă ii istorie de mişcare şi amestec (. anticipările şi diferenţierile unui „calendar alimentar". O dovadă în acest sens o constituie faptul că interdicţia impusă de Uniunea Europeană asupra exportului britanic de carne de vită a fost prezentată de mass-media populară nu doar ca o ameninţare economică. a avut loc o transformare importantă care trebuie explicată şi care leagă cultura alimentară de înaintarea modernităţii globale. slăbesc legătura subtilă dintre climă. în Marea Britanie multiculturală a anilor 1990 această identificare continuă să aibă o anumită forţă culturală. Pe lîngă această mare problemă a fluxului istoric constant al culturii alimentare (identic cu cel al altor genuri de culturi). congelarea. ••>: în plus. invenţiile menţionate au avut şi un impact cultural mai discutabil.. determinată tocmai de restricţie .

faptul că anumiţi măcelari sau proprietari de restaurante au încălcat legea în mod intenţionat a fost interpretat ca un gest de sfidare nu doar la adresa intruziunii statului în sfera „libertăţilor civile". Acest exemplu contrastează puternic cu învestirea profundă şi persistentă a unui produs principal simbolic cu semnificaţii culturale şi „spirituale". pe care îl descrie Hannerz (1996) în cazul Amsterdamului. numele gărzilor suveranilor englezi din trecut (> (n. ocolind autenticitatea în favoarea unui eclectism bazat pe ideea de „fă-ţi pe plac". 179 JOHN TOMLINSON identifică Mennell. Un bun exemplu în acest sens e cartea lui Nigel Slater The 30 Minute Cook [Bucătăria în 30 de minute]. supoziţie ce ajunge pînă la o uşoară nelinişte că unii dintre ei ar putea avea scrupule. ecuaţia „carnea de vită egal bri-tanism" e dublu ameninţată : de contaminarea vitelor cu BSE. mai eclectică şi mai deschisă influenţelor străine : de exemplu. despre care vorbeşte Oknuki-Tierney (1993) (Bel şi Valentine 1997 : 179-181).). dacă pînă în anii 1950 şi 1960 a constituit. cu siguranţă. personificare a naţiunii engleze. atenuată -supravieţuieşte doar în sensul unei opţiuni explicite de stil de * „Mîncătorii de carne de vită". în ciuda contextelor istorice diferite ale culturilor receptoare. după cum spune Giddens (1990 : 38 . a încurajat noi manifestări de rezistenţă ale acestui mit al identităţii culinare. e clar în continuare că forţele deteritorializante . e cu totul altceva decît presupoziţia că hrana reîntăreşte identitatea naţională. şi.m. mai degrabă decît să-mi torn sosul pe bărbie şi pe masă cu beţişoarele? (Slater 1994:9). De exemplu. altfel complet pluralizată. Prin urmare. de natura precară a miturilor identităţii culinare însele. citat în Lunt şi Livingstone 1992 : 98). ca un exemplu de transformare a „tradiţiei" în modernitate reflexivă. Totuşi. astăzi nu mai e decît o opţiune de consum într-o mare varietate de tipuri de alimentaţie. în care consumarea „vitei britanice" nu reprezintă decît o mică parte din cultura alimentară din Marea Britanie. Stilul lui Slater demonstrează (şi popularizează) o familiaritate lejeră. cred eu. Modul în care acest eclectism cosmoplit „ştirbeşte" mitul mîncării naţionale tipice poate fi considerat. dacă vreau să mănînc tăieţei chinezeşti cu lingura şi furculiţa.a. Impactul forţelor deteritorializante din ziua de azi poate fi resimţit mai slab în anumite ţări . de caracterul central al consumului de orez în identitatea culturală japoneză. Astfel. „John Bull"**ş. tailandez. Şi nu e vorba aici doar de „stilul" consumului de alimente ca fenomen social şi recreativ — „a lua masa în oraş". De exemplu. spaniol sau indian . Interdicţia recentă (1997) a guvernului britanic privind vînzarea de carne de vită „cu os". simbolizînd o „contaminare" simbolică a mirului purităţii naţionale. de lungă durată.d). Cu siguranţă. a mînca la Harry RamsdenV şi nu la McDonalds sau Preţ â Manger7. străduindu-se să păstreze autenticitatea culturală a stilurilor de a mînca străine chiar şi în propria bucătărie de acasă. cel puţin. după cum demonstrează alimentele din supermarketuri. în termeni mai largi. în amestecul hibrid. ci şi la adresa atacului asupra unei „tradiţii" ce leagă independenţa stereotipică a caracterului englez de „dreptul cultural" la o alimentaţie tradiţională bazată pe carnea de vită („Beefeaters"*. ce au ca scop extinderea unei pieţe în care mîncarea cosmopolită e luată de-a gata ca opţiune zilnică accesibilă. constînd din „mese cu friptură de vită". un „stil" destul de uniform pentru masa populaţiei. cu o gamă largă şi diversificată de ingrediente şi stiluri alimentare etnice. ci ca o „tradiţie justificată" . nu ca o „a doua natură" neanalizată. mai important. în această afirmaţie. un gust cosmopolit. „simulată". el scrie : „oare chiar contează că îmi mănînc lintea condimentată sau pîinea de naan cu furculiţa şi cuţitul. Şi totuşi. trebuie să plasăm acest gen de reacţie în contextul actual. în contextul pluralităţii de stiluri pe care o * Lanţ britanic de restaurante defish and chips (n. tr. după The His-tory of John Bull (Istoria lui John Bull). italian. varietatea de cărţi de bucate cosmopolite din dreptul casei de plată sau numărul din ce în ce mai mare de restaurante cu specific sau „hibride". al bucătăriei stradale.). tr. ed. rom. echivalenţa dintre naţiune şi alimentaţie există astăzi. bunăoară. ** „John Taurul". Stephen Mennell exprimă foarte bine implicaţiile acestui fenomen arunci cînd spune că „pluralismul culinar e corespondentul unui fenomen mult mai familiar în domeniul artelor : dispariţia unui stil unic dominant" (Mennell 1985.). în acest tip de generalizare trebuie să ţinem cont de faptul că există diverse niveluri de specificitate în diverse contexte naţional-culturale (şi chiar regionale). în stil italian. în mod obişnuit. chinezesc. asociată cu o tradiţie mercantilă şi cu mai multe valuri de migraţie colonială. : 41). o idee fundamentală. Acest fenomen e ilustrat şi de cîteva dintre cele mai bine vîndute cărţi de bucate din anii '90. în anii '90. Totuşi. englezul tipic. s-ar putea afirma că legătura dintre astfel de mîncăruri şi un anumit „mod de viaţă britanic" e.tradiţie. peşte cu cartofi prăjiţi şi ruladă cu şuncă nu a dispărut. 178 GLOBALIZARE ŞI CULTURĂ viaţă printre altele : „a mînca în stil britanic" ca opus lui a mînca în stil american. E uimitoare. aşa cum mănînc pîinea prăjită cu fasole? [Sau].JOHN TOMLINSON ostile de la distanţă ale birocraţilor de la Bruxelles la adresa culturii britanice.sau chiar oraşe . tr. probabil. ilustrată. luată de-a gata.unde cultura alimentară a fost. supoziţia că cititorii săi au. Desigur. din punct de vedere isoric. Alimentaţia britanică „tradiţională". de John Atbuthnot (n.

Pentru că. treptat. deteritorializarea are diverse aspecte. Deşi. care încearcă să fie de sine stătători sau să se bazeze doar pe hrana proaspătă produsă pe plan local. după epuizarea 180 GLOBALIZARE ŞI CULTURĂ alimentelor înmagazinate. de negociere precară a relaţiilor de încredere cu sistemele expert distanţate. iar contrafacerea deliberată a hranei de către furnizori datează. la sfîrşitul secolului al XX-lea. probabil.d. de expansiune a orizonturilor culturale şi percepţie . periodic. produsele de porumb american rezistente la antibiotic) la nesiguranţa de fond cu privire la utilizarea tot mai extinsă a pesti-cidelor în industria agricolă. desigur. Dar atît pierderea controlului local asupra hranei şi alimentaţiei cît şi modul în care acest aspect e perceput. cooperativele alimentare ş. noile tensiuni legate de răspîndirea gripei puilor din Hong Kong asupra altor specii. atunci în ce mai putem avea încredere? într-adevăr. că.a reprezentat o ruptură în relaţiile normale de încredere ale modernităţii globale ce poate fi comparată. un tip clar de experienţă culturală deteritorialîzată într-o întreagă gamă de activităţi cotidiene. Şi. ilustrează. Cred că putem afirma. în supermarketuri. noile tensiuni legate de bacteria E. după ce s-a aflat că vacile de carne sînt hrănite cu resturi de la alte vite infectate şi că vitele americane riscă să fie infectate cu BSE. în anii '90.şi.m. Cuvintele adresate de Oprah Winfrey telespectatorilor uneia dintre emisiunile sale de după-amiază din aprilie 1996. cu izbucnirea unei crize financiare „catastrofale". ci 182 GLOBALIZARE ŞI CULTURĂ ca un amestec complex şi ambiguu : de familiaritate şi diferenţă. S-ar putea considera că remarca lui Oprah Winfrey .care a fost învinuită că ar fi accelerat declinul critic al vînzărilor de carne de vită din Statele Unite şi care a fost subiectul unui celebru proces juridic . Dar. Riscul intoxicaţiei alimentare din cauza ignorării igienei era endemic în societăţile premoderne. Mi-a tăiat orice chef!" (citat în 181 JOHN TOMLINSON Coles 1998 : 3). la crizele periodice de alimente -din perioadele anterioare (Drummond şi Wilbraham 1991).sînt prezente în cultura alimentară a tuturor naţiunilor occidentale şi că se extind rapid către grupurile mai înstărite ale Lumii a Treia (Classen 1996). la iradiera alimentelor şi la alte metode de conservare. în societăţile industriale „dezvoltate" de genul celei britanice. desigur. pe de altă parte. pe lîngă această crescută disponibilitate şi varietate a hranei. senzaţia generală de risc implicată în consum a crescut cu siguranţă . de asemenea şi împletirea dimensiunii culturale cu alte dimensiuni ale modernităţii globale) trebuie văzute ca erupţii ale unui proces de fond mai cronic.introduse treptat în supermarketurile din Statele Unite şi Europa. doar un număr restrîns de oameni. altădată firesc. probabil că s-a produs de asemenea . dacă pînă şi hamburgerii . astfel de incidente (care. aceasta nu e resimţită în mod tipic ca o simplă pierdere sau înstrăinare culturală. resimt un anumit aspect. căutarea alternativelor la cumpărăturile din supermarket. o caracteristică centrală constă în slăbirea sau ruperea legăturii dintre cultura cotidiană trăită şi localizarea teritorială.a. al culturii alimentare : „perioada de foame" din primăvară. Şi. putem regăsi.roşii şi sos de roşii. după cum am văzut. introduce noi zone de nelinişte şi nesiguranţă. înainte de apariţia noii recolte de sezon. fără exagerare. de pe vremea societăţilor greceşti şi romane din antichitate (Goody 1997 : 351). transformările care au loc în cultura alimentară implică un amestec complex de avantaje şi dezavantaje. în cultura alimentară: de exemplu. Ca şi celelalte aspecte ale deteritorializării menţionate anterior. soia . sub forma unei „crize" . sînt un exemplu elocvent în acest sens : „Spuneţi-mi. astfel de nelinişti au contribuit de asemenea la apariţia diverselor practici de „re-locare". orientate spre producţie şi livrare locală („sistemele local box").o anumită breşă în insularitatea culturală : şovinismul mai larg şi poate chiar anumite elemente ale ostilităţii faţă de practicile culturale ale minorităţilor etnice ar putea dispărea tot aşa cum dispar. Foarte puţini ar fi dispuşi. Totuşi. să se întoarcă la alimentaţia britanică lipsită de imaginaţie şi probabil destul de nesănătoasă .ceva mai mult decît echivalentul american al cărnii de vită -au devenit periculoşi.de la crizele periodice ale contaminării lanţului alimentar („miel de Cernobîl". fără a duce mai departe acesta discuţie. Observaţi răspîndirea practicii de a oferi. mişcarea fermelor organice. coli care a apărut în Scoţia. nu vă îngrijorează puţin toată chestia asta? Mie ştiu că mi-a tăiat orice chef de hamburgeri. pentru a spori încrederea consumatorilor. „vită cu BSE". pe măsură ce transferă controlul de pe plan local la cel global. cel puţin. De exemplu. Un alt exemplu în acest sens e problema utilizării alimentelor modificate genetic .o ameninţare la normalitatea vieţii printre „sistemele expert" (capitolul 2) de la distanţă sînt ceva nou. (Belasco 1993). întîmplător.deşi aceasta e doar o speculaţie optimistă . etichete cu informaţii despre produs pentru astfel de alimente controversate. globalizarea industriei alimentare. şi prejudecăţile legate de mîncare (gunoi străin!).

în general. 184 GLOBALIZARE ŞI CULTURĂ Această critică e foarte semnificativă şi întemeiată şi e importantă. din contră.ceva peste care oamenii de rînd trec destul de uşor. într-adevăr. Forţa sa în contextul de faţă constă în faptul că ne atrage atenţia asupra posibilei implicaţii a deteritorializării. Astfel de afirmaţii implică o critică la adresa identificării termenului de „indigen" cu ideea de fixitate şi localizare. 129-130). deşi toate acestea reprezintă transformări profunde ale experienţei culturale.oricît de precar . teoria modernităţii globale bazată pe distanţare spaţio-temporală atribuie interacţiunii sociale din societăţile premoderne constrîngeri mai mari în ceea ce priveşte locul şi. citat în Morley şi Robins 1995 : 129). în egală măsură.culturi[lor] pure. dacă vorbim despre legături strînse între cultură şi teritoriu nu înseamnă că susţinem caracterul insular sau că excludem influenţele exogene ca elemente constante ale practicii şi experienţei culturale. după cum vom vedea mai tîrziu. inspirate de Marx. după cum am văzut în capitolul 2.în sensul . o îndepărtare de relaţia „naturală" originară.chiar şi „crizele" intermitente . Dar. ci şi. ele nu sînt resimţite. din punct de vedere cultural.ca realităţi ale vieţii actuale mai degrabă decît ca o serie de deviaţii de la cum a fost sau cum ar trebui să fie viaţa. o studieze. dintre cultură şi loc. Deteritoria-lizarea pe care am exemplificat-o implică. criticat.crescută a vulnerabilităţii. oameni limitaţi la şi de locurile cărora le aparţin. cred că putem evita acesta implicaţie. Dar am încercat de asemenea să subliniez natura practică a acestei experienţe. insular şi „pur" al culturilor premoderne (în special). dar nu implică în mod necesar tipul de mituri ale indigenităţii care e. în mod normal. în afirmaţiile lui James Clifford (cu care ne-am întîlnit în capitolul 1) conform cărora cultura nu e doar colectivitatea „centrată" în jurul satelor pe care antropologii de teren tind să. Prin urmare. „înrădăcinat". din mai multe puncte de vedere. de fapt. lucru pe care Arjun Appadurai îl respinge fără echivoc : „probabil că indigenii. utilizarea expresiei lui Garcia Canclini . 183 JOHN TOMLINSON Mitul localismului premodern Prima dintre aceste obiecţii se leagă de supoziţia de bază a conceptului însuşi : deteritorializarea presupune în mod evident existenţa unei legături strînse între cultură şi loc în perioada premergătoare proceselor de globalizare.sînt destul de înşelătoare prin caracterul lor dramatizant. ca revolte dramatice ci sînt. Morley şi Robins (1995). elemente din surse exogene laolaltă cu diversele elemente care. într-o oarecare măsură. inocentă. Şi. deşi e adevărat că. aceea că presupune o cădere în dizgraţie. în care experienţa culturală era legată mai strîns de loc. datorită exigenţelor metodelor sale de teren. Din acest punct de vedere. „culturile itinerante" ce „se negociază atît în relaţiile externe cît şi în cele interne" (Clifford 1992. treptat. nici n-au existat vreodată" (citat în Morley şi Robins 1995: 128). de exemplu. mi se pare că experienţa însăşi e (cel puţin în Occident). iar rapiditatea transformărilor . pe drept.„pierderea relaţiei «naturale» dintre cultură şi teritoriile geografice şi sociale" . Deşi sar putea să descrie condiţiile experienţei sociale moderne (globale). mai multe determinări locale ale experienţei culturale. cu toate acestea. ea nu e incompatibilă cu recunoaşterea mobilităţii relative (adesea remarcabile) a anumitor secţiuni ale respectivelor societăţi. Această critică are forţa cea mai mare atunci cînd aruncă o privire retrospectivă asupra liniei de demarcaţie dintre modernitate şi „tradiţie". în viziunea lui Marshall Berman (1982). autentice. pentru modul în care e formulată hibriditatea culturală. de acces la „lumea dinafară" însoţit de pătrunderea în lumile noastre private a unor noi oportunităţi şi riscuri. „Localitatea" . Totuşi. imaginile disoluţiei („topirii") solidităţii culturale.de exemplu. vreau să mă îndrept acum către cîteva dintre obiecţiile care ar putea fi aduse atît ideii în sine cît şi aplicării sale generale ample la analiza globalizării culturale. se bazează pe o literatură critică din domeniul antropologiei care pune sub semnul întrebării ceea ce am putea numi „orientarea localistă" a disciplinei8. Dar această idee e discutabilă. ideea e că au existat diverse orînduiri sociale în care o anumită „deschidere către lume" disponibilă nouă pur şi simplu nu era posibilă.. născută. Acest localism constă dintr-un set de presupoziţii despre caracterul limitat. Mi se pare că. au ajuns să se «naturalizeze» în interiorul ei" (pp. sensul mai larg al acestei critici la adresa localismului antropologic este acela că ar trebui să respingem toate imaginile . indigene" şi să admitem că „fiecare cultură a integrat. După cum concluzionează Morley şi Robins. Obiecţii la adresa deteritorializării După ce am schiţat cîteva aspecte care pot fi considerate ca deteritorializare. grupuri neatinse de contactul cu o lume mai largă. sau imaginile maelstrom-ului modern sau ale unui tourbillon social inspirate de Rousseau . omogene. unele încercări de a descrie experienţa generală a modernităţii culturale . mai puţin primejdioasă sau dramatică.ar putea fi găsită vinovată din acest punct de vedere. dacă nu ar exista ghilimelele interioare. cu certitudine. Morley şi Robins citează cîteva contra-argumente la adresa acestor presupoziţii ce se găsesc. o mişcare de îndepărtare de o stare anterioară. prin urmare. de exemplu. asimilate rapid cu normalitatea şi percepute .

din această perspectivă. Aşadar. fără a avea control asupra procesului : de la sezonierii şi locuitorii favelelor din Lumea a Treia. „din moment ce şansele lor de viaţă se reduc treptat iar ei înşişi se împotmolesc din ce în ce mai tare în micro-teritoriile în care s-au născut" (1995 : 219). nu doar fiindcă presupune „învingători şi învinşi". jucătorii privilegiaţi în procesul de globalizare sînt „elitele. De altminteri. totuşi. fără acces la noile tehnologii de comunicare şi transport.d.nu putem spune că am acoperit un segment foarte larg de populaţie. cei care trimit şi primesc faxuri şi e-mailuri. sugerează Massey) de tehnologia şi stilul de viaţă asociat acesteia. chiar dacă ar vrea. oricum. în acelaşi timp. în dezvoltare. s-ar putea obiecta că exemplele de deteritorializare pe care le-am prezentat mai sus sînt. însuşi destinul. al dialectelor lingvistice. însă Massey opune această elită numărului mare de oameni care sînt afectaţi de globalizare. Deci. înseamnă că o considerăm o condiţie culturală pusă în mişcare de tranziţia la modernitatea socială. ce pot fi atribuite tuturor culturilor istorice. disponibil „celor bine informaţi". cu pregătire. Doreen Massey exprimă foarte bine această idee. din clasa de mijloc.m. de fapt. alţii nu . un mod de teoretizare a „condiţiilor favorizante" ce stau la baza culturii global-moderne şi un mod de a descrie şi de a înţelege fenomenele culturale empirice cu care ne confruntăm în contextul transformărilor uluitor de rapide din acest stadiu al modernităţii în care ne aflăm. al culturii alimentare locale. conceptul de deteritorializare e. bine informaţi . Ceea ce nu presupune. deci. pentru care „localitatea e. astfel încît „unii o controlează mai mult decît alţii.aşa cum sînt prezentaţi în filme de genul filmului lui John Singleton. că modernitatea e un proces încheiat. al obiceiurilor şi practicilor locale. mijloacele de transport în comun nu mai circulă" (Massey 1994 : 149). nu cred.a. departe de a oferi orizonturi din ce în ce mai vaste. modernitatea.oameni înstăriţi. Prin urmare. de la un restaurant chinezesc cu mîncăruri pentru acasă.importanţei mediilor şi climatelor fizice locale. unii sînt efectiv prizonierii ei" (Massey 1994 : 149). acela de „întindere deschisă în toate direcţiile" (capitolul 2). ca pe o epocă. într-un oraş din Marea Britanie. ci e mult mai firesc să îl privim ca un proces în desfăşurare. unii se află mai aproape de receptor decît alţii. unde .mişcări în interiorul societăţilor moderne mai degrabă decît exemple care extind diferenţierea modernitate/premodernitate. al anumitor particularităţi locale ale sistemelor religioase mai largi ş. Globalizarea e un proces inegal. care mănîncă peşte cu cartofi prăjiţi. Şi oricum. hrana britanică tipic muncitorească. exemplul pe care-1 au în minte nu e cel al pensionarilor britanici. grupate în jurul întrebării: cui aparţine experienţa pe care o descriem? Cine ia parte la cultura globalizată şi cine e exclus de la aceasta? Oare ideea deteritorializării poate fi generalizată. unii iniţiază fluxuri şi mişcări. în mod util? Urmărind traiectoria imaginară a personajelor cosmopolite caricaturale ale lui Williams . O obiecţie similară e exprimată de Morley şi Robins. să nu considerăm că un segment îngust al experienţei culturale reprezintă totalitatea acesteia. Pentru Massey. schimbările pe care le-am menţionat pot fi considerate dovezi ale ritmului accelerat al globalizării. Oare acest lucru compromite în vreun fel teoria modernităţii ca epocă glo-balizatoare clar delimitată de epocile anterioare? Ei bine. ajungînd să fim fascinaţi (o tentaţie mai ales pentru cadrele academice. unul. Dacă înţelegem prin deteritorializare ceva specific societăţilor moderne. 186 GLOBALIZARE ŞI CULTURĂ Inegalitatea deteritorializării Dar mai există o serie importantă de probleme legate de ideea de deteritorializare. în sensul dat de Therborn cuvîntului. în plus. . ar putea presupune chiar o îngustare şi o localizare a experienţei. Respingînd miturile caracterului indigen. ci şi deoarece experienţa culturală pe care o distribuie e foarte complexă şi variată. ci al tinerilor americani de culoare sau din America Latină .era cu adevărat mai pu185 JOHN TOMLINSON ternică în astfel de culturi. există riscul ca discuţia despre experienţa deteritorializată să fie destul de exclusivistă. E important. Boyz N the Hood. mobilităţii şi interactivi-tăţii. eu. afirmînd că globalizarea include o „geometrie a puterii" specifică. trebuie să ne ferim să cădem în extrema cealaltă şi să eliminăm toate aceste exemple clare ale importanţei localităţii în societăţile premoderne. sau fiindcă reproduce multe configuraţii 187 JOHN TOMLINSON familiare de dominaţie şi subordonare. care transformă propriul nostru localism cultural modern. deteritorializarea nu mi se pare un mod valid de a înţelege un tip de experienţă culturală care e specifică modernităţii globale şi diferită de proprietăţile generale ale fluidităţii. al caracteristicilor de relief locale. care urmăreşte un film american la un televizor japonez şi care nu îndrăzneşte să iasă din casă după căderea întunericului. pînă la „pensionarul care locuieşte într-o garsonieră. pentru anumite grupuri sociale. care susţin că. Prin urmare. occidentali (albi?). care participă la tele-conferinţe internaţionale". în ceea ce priveşte poziţia socio-economică şi experienţa culturală. la urma urmei. foarte recente .

doar cei puţin la număr care nu vorbesc niciodată la telefon sau nu se uită niciodată la televizor sînt excluşi de la deteritorializare pe acest motiv. are un contact tot atît de direct cu cultura alimentară globală ca şi cel din clasa de mijloc. Fiindcă -nu-i aşa? globalizarea ar trebui să aibă o cuprindere globală. în primul rînd. putem fi uşor de acord cu principala direcţie a acestui gen de critică . Dar. ci conceptuale. experienţa transformării mediului cultural local în urma închiderii uzinelor de industrie grea din zonele muncitoreşti. e evident că unii oameni vor trăi cultura deteri-torializată mai intens. Putem face acest tip de greşeală dacă punem prea mult accent pe tehnologiile globalizării .. O a doua precizare care trebuie făcută în legătură cu problema accesului la tehnologie e că se poate dovedi că deteritoriali-zarea se asociază cu tehnologii nu foarte sofisticate. efecte inegale. ca semne şi/sau bunuri de consum. de exemplu. majorităţii oamenilor care trăiesc în lumea de azi. şi în ceea ce priveşte aspectul său cultural. transformarea unei regiuni populate predominant de muncitori albi într-o regiune multi-etnică. Argumentul lui Massey despre „geometria puterii" globalizării. Astfel. economice şi geografice. (. după cum am încercat să subliniem. de exemplu. Dar observaţi că astfel recunoaştem faptul că globalizarea se poate aplica. putem considera că un britanic alb dintr-o comunitate muncitorească multietnică care îşi face cumpărăturile la magazinul asiatic din zonă. atunci cînd aceste uzine sînt reamplasate în alte părţi ale lumii. Dar am greşi dacă am înţelege experienţa deteritorializării ca pe ceva ce apare doar după un anumit prag de bunăstare socio-economică. Dacă deteritorializarea e doar o descriere a experienţelor segmentelor înstărite. dacă ne referim la diferenţierile sociale (de rasă. Din acest punct de vedere.putem răspunde la aceste obiecţii în aşa fel încît ideea de deteritorializare să rămînă. devin. reproducînd tiparele vechi de dominaţie şi subordonare şi in-troducînd altele noi. într-un anumit sens. Dacă acest lucru e adevărat în ceea ce priveşte economia politică a globalizării. ca parte a aceluiaşi proces. nu susţine că anumiţi oameni sînt excluşi din proces.aceea că globalizarea. clasă. în toate aspectele sale. dar nici unul nu e legat direct de utilizarea tehnologiei de comunicare şi. mai mult sau mai 188 GLOBALIZARE ŞI CULTURĂ puţin. e un proces inegal.) 190 GLOBALIZARE ŞI CULTURĂ . deasupra căruia se trece la un „hyperspaţiu" al stilului de viaţă cosmopolit în vreme ce dedesubt se află excluderea din întregul proces al globalizării şi o experienţă de alt ordin. ea îşi pierde o mare parte din forţă şi nu mai prezintă interes ca abordare a implicaţiilor culturale ale globa-lizării. care se plimbă prin dreptul alimentelor etnice din Sainsbury sau Waitrose.orizonturile.). în acelaşi timp. care sînt răspîndite pe scară largă în ziua de azi (cel puţin în ţările dezvoltate) şi care fac. Toate aceste exemple implică aspecte ale scoaterii experienţei culturale din contextul său local. 189 JOHN TOMLINSON de exemplu. în mod evident. privilegiindu-i pe unii. la un anumit nivel de bunăstare. dezavantajîndu-i pe alţii. cu o cultură a muncii diferită. sex şi vîrstă) din cadrul societăţilor dezvoltate. de asemenea. oricît de îndepărtate i din punct de vedere temporal sau geografic. nici unul nu reprezintă o experienţă „cumpărată". cred că. Prin urmare. care a luat locul magazinului britanic tradiţional. datorită emigraţiei străine. i accesibile. astăzi. parte din viaţa cotidiană a majorităţii. Dick Hebdige observă acest lucru : Trăim într-o lume unde „cosmopolitismul practic" face parte din experienţa „comună". general aplicabilă. mobile şi bine informate din părţile cele mai dezvoltate ale lumii nu devine invalidă ca descriere culturală. ne gîndim la globalizare ca la ceva ce poate fi „cumpărat" prin achiziţionarea celei mai recente aparaturi (şi a celor mai recente programe) de comunicare. dar. Dacă nu vrem să mergem şi să vizităm alte culturi. acestea nu sînt simple argumente morale/politice. Sau. îşi pierde mult din pretenţiile de a fi o descriere a experienţei culturale globalizate. La fel de semnificativă poate fi. Ei bine. ci că există un acces diferenţiat la controlul asupra evenimentelor din cadrul procesului. în principiu. incluzînd diversitatea de diviziuni sociale. Toate culturile. mai activ şi (prin comparaţie) într-un mod mai plăcut decît ceilalţi. Distanţa dintre cuplul lui Williams şi pensionarul lui Massey ilustrează clar această idee. avînd. Putem fi de acord că deteritorializarea are o aplicabilitate extrem de largă.dacă. atunci e adevărat. în aceleaşi zone (fabrici de maşini japneze în ţări europene). vin acestea să ne viziteze sub forma imaginilor şi a informaţiilor de la televizor. deşi în anumite limite. departe de a fi globale. După cum subliniază Massey. dacă ideea de deteritorializare nu se poate generaliza la un anumit nivel de bază. nu se întind decît pînă la graniţele cartierului („the Hood")" (ibid. utilizarea acestor tehnologii e doar o parte din tot ceea ce implică deteritorializarea. Deoarece. astfel. Sau.. în urma „amplasării" de noi uzine.

în mod inerent. că.le fac incomparabile cu cele mai sărace ţări ale lumii . S-ar putea să fie. Pe scurt.trăiesc o experienţă a culturii deteritorializate care nu are nimic în comun cu cea trăită de lumea „dezvoltată"? Ei bine. cum ar fi Mexic şi Brazilia . în vreme ce oamenii mai înstăriţi îşi pot permite să se retragă în zonele rurale. conceptul însuşi e instabil. dar acest lucru nu înseamnă că sînt excluse de la efectele sale. de fapt. în cadrul globalizării. putem presupune. viaţa pur şi simplu nu presupune trăirea experienţelor curente ale deteritorializării pe care le-am descris în legătură cu lumea dezvoltată. se remarcă adesea că traiectoria de dezvoltare a ţărilor proaspăt industrializate (NIC) ale Lumii a Treia . la urma urmelor . Dar. Toate acestea fac ca generalizările legate de experienţa comună a deteritorializării să devină destul de riscante.Ciad.Nu trebuie să fii educat. zi de zi. poate fi resimţit în multe feluri. cel puţin. chiar şi numai prin faptul că lărgesc graniţa dintre modernitate şi „premodernitate". în mod conştient sau inconştient) (Hebdige 1990 : 20).a. mai mult sau mai puţin. Dar problema inegalităţii globalizării are o relevanţă acută pentru experienţa culturală a oamenilor din Lumea a Treia . o „localitate" mai statornică şi mai stabilă.e mult mai amplă decît cea din lumea dezvoltată. pe lîngă exemplele de dezvoltare rapidă. situaţia e. toate cele de mai sus se referă la experienţa lumii dezvoltate. aceste întrebări ridică numeroase probleme. ci presupune un anumit nivel de bază de generalitate. experienţa deteritorializării e profund ambiguă. dintre care unele depăşesc scopul discuţiei de faţă. Şi nu prea e nevoie să consultăm aceste date pentru a înţelege că pentru milioane de oameni din anumite regiuni. alegîndu-ne drumul cu atenţie. De aceea. inclusiv sub forma „sărăciei de informaţii". la care ne-am referit în capitolul 3. trebuie să luăm în considerare. în mod plauzibil. cred că se poate afirma. crizele economice frecvente din multe ţări asiatice proaspăt industrializate şi. Din contră. din diverse puncte de vedere. care combină factori de genul alfa-betismului.adesea se găsesc.dintre care milioane nu au vorbit niciodată la telefon şi nu s-au uitat niciodată la televizor. cei care trăiesc în cartierele urbane sărace . cum ar fi Africa sub-deşertică şi Asia de sud. Oare situaţia stă complet diferit în acest caz? Putem susţine. legată de o gamă de avantaje sociale incontestabile. înstărite . în mod convingător. cosmopolit (cu sau fără voie. 1994 : 22) arată cît de mare e prăpastia dintre experienţa vieţii din ţările aflate în vîrful eşalonului (cum ar fi Canada) şi cele situate cel mai jos (cum ar fi Guineea). după cum am susţinut tot timpul. Dar. considerate adesea o dovadă a roadelor globalizării. sporirea puterii cu vulnerabilitatea. că aceşti oameni . care au.d.m. cred eu. complexă şi schimbătoare. din mai multe puncte de vedere. în care lumea mai largă intervine din ce în ce mai mult. Mau-ritania. La ora actuală. putem să fim de acord. că deteritorializarea în societăţile dezvoltate occidentale nu e o experienţă rezervată celor mai privilegiate grupuri. cel puţin în aparenţă.majoritatea populaţiei lumii. pregătirii profesionale. 191 JOHN TOMLINSON Desigur. şansele cu riscurile. pentru a rezuma. Fără a exagera potenţialul acestui „cosmopolitism practic". în prezent. cît şi culturali) depinde de punctul din acest continuum în care considerăm că se află centrul său de greutate în ziua de azi. Dezavantajul. excluse de la experienţa mai amplă a proceselor globalizării. segmente masive ale populaţiilor din Lumea a Treia sînt. complexe şi dificile. Cred că în acest caz se . ca rezultat al globalizării şi al tiparelor inegale de dezvoltare economică.de la fermierii ce se află la limita supravieţuirii în zonele rurale îndepărtate pînă la 192 GLOBALIZARE ŞI CULTURĂ elitele urbane. într-adevăr. De exemplu. nu trebuie considerată o simplă problemă a accesului la distribuirea resurselor. Mai mult decît atît. înstărit sau să ai spirit de aventură ca să călătoreşti prin lume la acest nivel. există o întreagă gamă de pobleme empirice controversate. longevităţii şi puterii de cumpărare (Thomas et al. Pentru a spori şi mai mult această complexitate (în special trecînd de la economia politică la cultură).„Tigrii Aasiatici" sau ţări din America Latină. însă acest lucru nu presupune excluderea de la transformările culturale fundamentale care rup experienţa trăită de înrădăcinarea sa în localităţi. trebuie să ţinem cont de faptul că gama de experienţe trăite în cadrul societăţilor Lumii a Treia . mi se pare că cei săraci şi marginalizaţi . cele ce urmează. că pînă şi grupurile margina-lizate pentru care „localitatea înseamnă destin" trăiesc experienţa unei localităţi transformate. în primul rînd. totodată. în anii '90 oricine e. cu privire la definirea sensului de azi al sintagmei „Lumea a Treia". milioane de oameni trăiesc la nivelul „subzistenţei".de exemplu. mai aproape de unele dintre cele mai puternice transformări. Prin urmare. „învinşii" globalizării. în combinaţii complexe. Bangladesh ş. Repere de genul Human Development Index [Indicele de dezvoltare umană] al Naţiunilor Unite. genul de nelinişti culturale legate de deteritoria-lizare menţionate anterior par destul de triviale în comparaţie cu faptul că. că sînt sortite să eşueze la marginea curentului principal al modernităţii globale. în primul rînd. în acelaşi timp. viziunile mai sceptice ale unor teoreticieni precum Hirst şi Thompson (1996). ames-tecînd. Gradul de integrare a Lumii a Treia în modernitatea globală (atît în termeni politico-economici.

Desigur. cu privire la genul de viaţă pe care o duc locuitorii „Regatului Tesco" din nord. cumpărătorii intervievaţi în supermarket nu ştiau nici de unde provine mazărea. dezavantajul constă. al accesului la tehnologie. Şi. unde aproape fiecare gospodărie deţine un televizor şi răspîndirea mult mai puţin frecventă a televiziunii în lumea în curs de dezvoltare (Sreberny-Mohammadi. Prăpastia dintre lumea dezvoltată şi Lumea a Treia nu se atenuează treptat ci se păstrează tot felul de inegalităţi structurale la nivelul economiei politice. Iar tendinţa aceasta se leagă. am fi nevoiţi să ne imaginăm altfel Lumea a Treia din ziua de azi. deşi în grade diferite. amintind că astfel de tendinţe pe termen lung pot ascunde tot felul de inegalităţi 195 JOHN TOMLINSON actuale şi (posibil) viitoare. au relaţii distanţate cu principalii factorii determinanţi ai vieţii lor. v. nici unde se află Zimbabwe şi nu erau deloc interesaţi de condiţiile producerii bunului de consum. Iar manifestarea acestei „inegalităţi" nu leagă resursele culturale şi imaginare de avantajele economice. lucrează cu tehnologia ei. După cum se poate bănui. la acest nivel de „implicare" în globalizare. sînt. unde se află deja oraşele cele mai mari ale lumii. în mare parte. Totuşi. plină de imaginaţie. pe de altă parte. în contrast evident cu imaginaţia relativ săracă a consumatorilor britanici. desigur. ci 194 GLOBALIZARE ŞI CULTURĂ în poziţionarea inegală în interiorul acesteia. dimpotrivă. pe baza unui valoros contract exclusiv. gradul mare de ignoranţă cu privire la „celălalt" de care dau dovadă producătorii şi consumatorii. mergînd de la conştientizarea ierarhiei cererii care trebuie satisfăcută prin operaţiunea transnaţională şi de la importanţa respectării standardelor de calitate ale produsului „cerut". respectiv utilizarea tehnologiilor de comunicare din această lume. un documentar despre legăturile economice şi culturale stabilite datorită faptului că o fermă din Zimbabwe produce mazăre mangetout. tuturor ţărilor Lumii a Treia. al „sărăciei de informaţii" ş.aplică argumentele „pragului". din punct de vedere al numărului de locuitori. prezentînd-o ca predominant izolată. Dar. La acestea se mai poate adăuga tendinţa de creştere constantă a accesului la tehnologiile mass-media. conştienţi în mod acut de forţele de la distanţă ce deţin controlul asupra mijloacelor lor de trai. de asemenea. Globalizarea nu înseamnă nivelare. există dovezi ale unei uşoare îmbunătăţiri generale a nivelului de dezvoltare. măsurat de Human Develop-ment Index [Indicele de Dezvoltare Umană]. fac parte din baza de producţie a capitalis193 JOHN TOMLINSON mului global. 1991). trebuie să evităm să construim o imagine nerealistă a Lumii a Treia contemporane. „premodernă". în acest caz. Putem găsi un exemplu interesant pentru acest gen de conştientizare în fascinantul film al lui Mark Phillips (1997). prin urmare. pe lîngă fermierii care trăiesc la limita subzistenţei există şi un număr mare de agricultori angajaţi în „afacerile agricole" transnaţionale din Lumea a Treia. cel mai mare impact în Lumea a Treia. a ieşit la iveală o construcţia mitică bogată.m. toate acestea trebuie temperate.d. în cazul de faţă. desigur. nu în excluderea de la globalizare. integraţi în modernitatea globală. pe faptul că s-ar putea ca aceşti oameni să nu fie „implicaţi" mai mult decît ca simpli muncitori (exploataţi). cum ar fi televiziunea. într-un anumit sens. Deşi există în continuare o prăpastie uriaşă între saturaţia din majoritatea ţărilor lumii dezvoltate. de mişcarea de îndepărtare de economia pur agrară şi de îndreptare spre angajarea în sectorul industrial şi în cel al serviciilor. pînă şi în economia rurală. în mod cert ar fi nesăbuit. 1994 : 73). trăsătură specifică. jumătate din populaţia lumii va locui la oraş şi se prevede creşterea acestui procent pînă la două treimi pînă în anul 2020 (Thomas et al. Unul dintre aspectele relevante pe care ni le dezvăluie filmul e nivelul scăzut de informare despre „celălalt" şi. trebuie să ţinem cont că. s-au dovedit a fi conştienţi de relaţia comercială distanţată care stă în centrul vieţii lor. critica capitalismului global se bazează. Desigur.a. pînă în anul 2000. Dar. Dar. Aceştia din urmă sînt. Ca şi în cazul grupurilor subordonate din lumea dezvoltată. Agricultorii intervievaţi. Deoarece. cultivînd aceste legume pentru lanţul de supermarketuri Tesco. Totuşi. pînă la o conştientizare complexă a importanţei comerţului extern pentru economia din Zimbabwe. pentru a sprijini aceste afirmaţii. direct legat de acesta. marginalizată. Abercrombie 1996 : 75). în aproape toate ţările în curs de dezvoltare (Thomas et al. rurală. Tendinţele spre urbanizare sugerează că. şi Vidai 1996 :4). 1994 :70. Acest tipar va avea. astfel încît să includem în ea dezvoltarea rapidă a urbanizării şi industrializării şi prezenţa. Probabil că agricultorii care au probleme de sănătate din cauza efectelor substanţelor chimice utilizate în producerea alimentelor din supermarketurile europene şi nord americane nu îşi fac cumpărăturile la supermarket. Mange Touf. să încercăm să susţinem că . cu siguranţă. s-ar putea spune că experienţele culturale practice ale lumii dezvoltate nu se pot compara cu cele ale Lumii a Treia. ritmul de creştere a proprietăţii asupra mijloacelor audio-vizuale şi de comunicare e mult mai rapid în cazul ţărilor Lumii a Treia (Winsek 1997 .

atunci cînd vorbeşte despre deteritoriali-zare. localele cele mai proeminente ale culturii deteritorializate sînt acele „spaţii de pe graniţă". datorită influxului de oameni din toate regiunile Mexicului. reamintesc imagini precolumbiene şi coloniale. comparativ cu anii '50. Şi. Deteritorializarea la „margini" Pentru a ilustra acest lucru. Deoarece. mai degrabă. din diverse puncte de vedere. care meştereşte obiecte de artă în camera sa de zi. care îşi oferă serviciile milioanelor de vizitatori americani. Seul sau Mexico City. 197 JOHN TOMLINSON în interpretarea acestei experienţe culturale Garcia Canclini respinge genul de gîndire care construieşte relaţia modernitate-tradiţie pe modelul centru-periferie („expresia abstractă a unui sistem imperial idealizat" (1995 : 232). totuşi le pune pe seama unei condiţii de bază. dacă această comparaţie nu e posibilă decît bazîndu-ne. ca urmare a diverselor forţe ale modernităţii globalizatoare. pur şi simplu. într-un mod complicat şi forţat. neînţelegîndu-se reciporc. deşi descrie fenomene care sînt. în centrul concepţiei lui Garcia Canclini cu privire la de-teritorializarea din America Latină se află ideea fundamentală a deîncapsulării. Deci. Garcia Canclini prezintă cîteva cercetări etnografice întreprinse în Tijuana. e „desprinsă" de legătura ei cu localitatea. Unele sectoare şi unele părţi ale Lumii a Treia au. Nu e vorba de Lumea a Treia în care premodernitatea se juxtapune ferm şi ireconciliabil modernităţii: enclava urbană pe fondul unui larg teritoriu rural. un standard de viaţă comparabil cu cel al grupurilor înstărite din ţări precum Marea Britanie iar stilul de viaţă al cuplului britanic ipotetic pe care l-am descris s-ar putea să nu fie complet străin unui mare număr de cupluri înstărite din Bombay. ce poate fi recunoscută ca sursă comună a experienţei culturale deteritorializate din lumea „în curs de dezvoltare" şi din lumea „dezvoltată" deopotrivă. ierburi medicinale şi casete video" la colţuri de stradă . în care ţăranul şi orăşeanul se confruntă. să înţeleagă tipul de cultură ce se iveşte tocmai ca urmare a dezvoltării inegale a urbanizării. în ciuda faptului că Tijuana e un loc cu mulţi locuitori nou- . Garcia Canclini concentrează această ambiguitate . generală. plecaţi în căutare de locuri de muncă. de parcă ar s-ar afla la capetele opuse ale istoriei. Pentru a ilustra această idee. şi Appadurai 1990) : de la ţară spre oraş şi peste graniţele naţionale. vreau să mă concentrez asupra cîtorva afirmaţii ale lui Nestor Garcia Canclini. specifice contextului american. Totuşi.„intersecţii" în egală măsură geografice şi culturale (1995 : 3). cu dulciuri specifice zonei. cît şi în sens metaforic. Garcia Canclini încearcă. Sao Paolo. la diverse niveluri: de la cel al omului din clasa mijlocie. Astfel. se poate afirma că anumite grupuri de populaţie din Lumea a Treia de azi resimt mai acut experienţa deteritorializării decît cele din lumea dezvoltată. dincolo de „punctul de prag" despre care vorbeam mai devreme. a cărui definiţie a deteritorializării am adoptat-o (şi am adaptat-o puţin). în favoarea unei viziuni a modernităţii ca „o condiţie ce ne priveşte pe noi [toţi]. Alţii îşi găsesc de lucru în industria turismului. care atenuează deosebirile puternice dintre cultura rurală şi cea urbană şi care fac ca societăţile respective să devină scena atîtor mişcări şi ciocniri. o versiune culturală a argumentului „dualităţii structurale" (Cardoso 1982). starea materială. iar apoi le reelaborează folosind computerele sau laserele?" (1995 : 2). a populaţiei prin procesele de migraţie a forţei de muncă (v. în mod special. 196 GLOBALIZARE ŞI CULTURĂ Lucrarea lui Garcia Canclini10 e interesantă. cei din oraşe şi de la ţară. industrializării şi a mijloacelor de comunicare în masă. care a cunoscut o enormă sporire a populaţiei. datorită faptului că nu abordează complexitatea culturilor latino-americane din perspectiva familiară a modelelor de dependenţă. o percepe. pînă la cel al vînzătorilor ambulanţi care „îşi instalează tarabele baroce. miza trăirii experienţei unei culturi deteritorializate nu e.pe care. aparate radio de contrabandă. atît în sens propriu. Dar. formate prin migraţie. ca pe o hibriditate culturală . laolată cu cele ale industriei culturale. Dar numai acest gen de comparaţie nu va justifica afirmaţia că experienţa culturală deteritorializată are aplicabilitate globală. din metropole şi din ţările subdezvoltate" (1995 : 268). în aceeaşi pictură. pe argumentul convergenţei gradate a bunăstării materiale generale şi a standardului de viaţă ale acestora. ci în termenii modernităţii globale. pentru el. un oraş mexican de frontieră.experienţa culturală a celor două lumi e comparabilă. tocmai datorită poziţiei lor în procesul inegal de globalizare. nici nu e nevoie. în sens literal. ci trăirea unui stil de viaţă care. desigur.în următoarea întrebare : „Cum putem înţelege prezenţa meşteşugurilor indigene şi a catalogurilor de artă avangardistă pe aceeaşi masă? Ce vor pictorii atunci cînd. după cum vom vedea mai tîrziu. într-adevăr. în primul rînd. în mod ambiguu : „unde tradiţiile nu au dispărut încă. iar modernitatea încă nu a sosit în întregime" (Garcia Canclini 1995 :1). într-un anumit sens. veniţi de dincolo de graniţă în Tijuana pentru „a vedea Mexicul". în aceste societăţi tradiţia şi modernitatea coexistă. Acest principiu nu se aplică numai populaţiei lumii dezvoltate. Mulţi dintre aceşti noi-veniţi fac naveta în fiecare zi pentru a lucra în maquiladoras sau la muncile agricole dincolo de graniţa cu Statele Unite. un specialist mexican în teoria culturii. la începutul capitolului de faţă. în cadrul căreia se situează aceste societăţi.

.mai precis către capitalul microelectronicii din Silicon Valley. 200 GLOBALIZARE ŞI CULTURĂ Şi.. trecerile legale şi ilegale ale forntierei. contradictoriu. e resimţit mult mai puternic. departe de a fi rezervat doar centrelor de bunăstare din Occident.. cu magazinele şi centrele sale turistice (.. ambele cazuri demonstrează că fenomenul deteritorializării. împrăştiate în oraşul turistic. în ciuda rolului lor subordonat în geometria puterii specifică globalizării şi a diverselor niveluri de privaţiune. toate culturile sînt culturi de frontieră" (1995 : 261).oferite turiştilor nord americani nu au pretenţia de autenticitate locală şi totuşi sugerează ce înseamnă oraşul pentru locuitorii săi. un oraş al tranzitului şi al intersecţiei culturale. într-un anumit sens. Iar ceea ce e mai important şi mai general. America de Nord. Ne-am putea simţi tentaţi să abordăm o retorică inversată şi să plasăm marginile în centrul culturii globalizate . mai mult decît atît. în cadrul muncii sale de cercetare 198 GLOBALIZARE ŞI CULTURĂ în Tijuana. către California . cartierele unde sînt concentraţi cei veniţi din diverse părţi ale ţării (. Aguililla a fost. fundamental transformată de un anumit tipar de migraţie. excelent ideea centrală a deteritoriali-zării . totuşi. putem trece acum la analizarea ideii de hibridizare.) „dumnezeul emigranţilor". (Garcia Canclini 1995 : 234-235) Garcia Canclini continuă prin a sugera că natura deteritoria-lizată a culturii Tijuana poate fi descoperită şi în alte aspecte : în caracterul său bilingv şi în modul în care locuitorii săi şi-au asumat. cu un puternic simţ al identităţii". fie au ţinut strîns legătura cu cei de acasă prin telefon. totuşi. Redwood City. cultura globalizată e o cultură hibridă e atractivă deoarece decurge direct din noţiunea de . ci au creat şi menţinut un flux constant între amplasarea lor din afara ţării şi locul de origine. banilor. din anumite puncte de vedere. sînt.aceea că globalizarea desprinde viaţa culturală de legătura sa strînsă cu localitatea fizică. Hibridizarea Ideea că. dispersată în spaţiu : Prin migraţia constantă dintr-o parte în cealaltă şi prin utilizarea tot mai frecventă a telefonului. Juxtapunerea imaginilor din toate părţile Mexicului „vulcani. Garcia Canclini a trebuit să îi îndemne pe subiecţi să identifice locuri şi imagini pe care le consideră a fi cele mai reprezentative pentru modul de viaţă şi cultura specifice oraşului.. Garcia Canclini identifică chiar şi un proces de „reteritorializare" (făcînd o paralelă interesantă cu noţiunea lui Giddens de „re-locare"). Cei mai mulţi au legat Tijuana de ceea ce se află dincolo de ea : Revolution Avenue.veniţi. o provincie din sud-vestul Mexicului. Fluxul de dolari a sprijinit economia agricolă în declin a localităţii în timp ce muncitorii înşişi fie s-au întors frecvent după perioade scurte de muncă în Statele Unite. emigranţii din Aguililla care şi-au găsit de lucru ca muncitori sau care s-au angajat în industria serviciilor de acolo nu au tăiat legătura cu Aguililla.) antropologi dornici să înţeleagă intersecţia culturilor" (1995 : 239). Pentru a vedea cît de întemeiată este o atare afirmaţie. cosmopolit. modele aztece. Rouse susţine că aceste fluxuri au creat o comunitate funcţională unică. După cum arată studiul lui Rouse. propriile lor imagini culturale surogat. la margini. prin care unii dintre locuitorii Tijuanei îşi revendică proprietatea culturală asupra oraşului : „Aceiaşi oameni care laudă oraşul pentru că e deschis şi cosmopolit. 199 JOHN TOMLINSON e cel al oraşului rural izolat Aguililla din Michoacân. Deşi Tijuana şi Aguililla diferă din multe puncte de vedere. care sînt turişti sau (. Prin urmare. mai multe aşezări distincte s-au amestecat cu asemenea forţă încît probabil că pot fi înţelese mai bine ca formînd o singură comunitate dispersată într-o varietate de locuri (Rouse. vulturul şi şarpele" . bunurilor şi informaţiilor. Rouse. a relaţiei sale cu deteritorializarea şi a utilizării sale ca o categorie necesară pentru a înţelege cultura globalizată. lumea largă -un exemplu de „localitate delocalizată" Un exemplu şi mai uluitor de localitate deteritorializată oferit de Garcia Canclini (citînd un studiu de R. căruia trebuie să-i ceară să le facă rost de „documente" sau să-i mulţumească pentru că n-au fost prinşi de la migra..) antenele parabolice. instituit pentru prima dată în aii '40. culturile latino-americane. pe care le descrie Garcia Canclini. de fapt. culturi înfloritoare. Tijuana e un exemplu de loc unde identitatea e făurită în mod complex dintr-o experienţă „locală" dominată de relaţia sa cu alte locuri : restul Mexicului. ele exemplifică. De asemenea. cu o anumită ironie.un lucru la care face aluzie Garcia Canclini cînd scrie : „Hibridizările descrise de-a lungul cărţii de faţă ne duc la concluzia că. prin circulaţia continuă a persoanelor. cactuşi. 1988). Departe de a fi un oraş de frontieră în sens fizic sau cultural. în ziua de azi. citat în Garcia Canclini 1995 : 232). locuitorii din Aguililla tind să reproducă legăturile cu oameni aflaţi la două mii de mile distanţă la fel de activ cum menţin relaţiile cu vecinii apropiaţi. Garcia Canclini îl descrie ca pe „un oraş modern. E interesant că identitatea de sine a oraşului e tocmai rezultatul unei deteritorializări intense. totuşi. vor să fixeze semne de identificare şi ritualuri menite să-i diferenţieze de cei care doar îl traversează.

şi în special de procesele de migraţie. Versetele satanice sînt pentru schimbarea-prin-fuziune.a devenit un important punct de interes pentru politica culturală a modernităţii globale. rap-ul asiatic din Londra. Gilroy 1993 . producînd noi forme de cultură. E un cîntec de dragoste pentru eurile noastre corcite (Rushdie 1991 : 394). puţin de-aici cu puţin de-acolo". după cum sugerează Renato Rosaldo. reprezintă o încercare de „a face faţă fenomenelor precum boxul tailandez practicat de fetele marocane din Amsterdam. E marea şansă pe care o dă lumii migraţia maselor şi eu am încercat să o îmbrăţişez.pe care am putea-o numi poziţia „purităţii originare" . cîntece. se dovedesc a avea o mulţime de conotaţii şi implicaţii teoretice înşelătoare (Werbner 1997 . Deci. asemănătoare celei a lui Garcia Canclini. hibriditatea e un mod de a descrie şi de a gîndi fenomenele culturale de tip „ghiveci. Hali 1992 . cornurile evreieşti făcute de irlandezi. în continuare. Melanj. experienţă globală. aşa apare pe lume noul.e prezentă mai puternic. Dodd 1995 . Bhabha 1994 . convingeri politice. taco-urile făcute de chinezi" (Nederveen Pieterse 1995 : 53).a. acest gen de complexitate culturală a fost una dintre temele cu greutate în lucrările dedicate culturii postcoloniale (de ex. 201 JOHN TOMLINSON Dar ideea de hibridizare culturală e una dintre noţiunile aparent simple care. după cum arată atît versiunea lui Rushdie. ghiveci. Eu sînt de părerea opusă. şi care (. culturi. are două poluri distincte : Pe de o parte. în loc de hibriditate versus puritate. Desigur. fără să ne lăsăm prinşi de aceste probleme specifice. generat de traficul crescut dintre culturi . în aparenţă. că experienţa hibridă înseamnă. 203 JOHN TOMLINSON această abordare sugerează că nu există altceva decît hibriditate (Rosaldo 1995 : XV). lauda pe care o aduce Rushdie hibridităţii ca atare. Pe de altă parte. să începem cu un citat care exprimă destul de bine ideea şi care. drept o poziţie culturală ce provine. dincolo de această utilizare descriptiv-empirică simplă. recunoaşte anumite „semne de hibridizare parţială a culturilor naţionale" (Smith 1990 : 188).) adică din condiţia de emigrant. în sensul că traficul din ce în ce mai intens între culturi pe care îl aduce cu sine procesul de globalizare sugerează că dispariţia legăturii dintre cultură şi loc e întovărăşită de amestecarea practicilor culturale dezrădăcinate. filme. Pînă şi un teoretician de genul lui Anthony Smith. pe care i le-au adus anumite comunităţi musulmane : Cei care se opun cel mai vehement romanului astăzi sînt de părere că amestecul propriei lor culturi cu diverse alte culturi o va slăbi şi ruina. Dar. Nu vreau să mă ocup în profunzime de toate aceste probleme.. Hannerz 1996 . acesta e un lucru evident şi deloc excepţional: hibriditatea e amestecul între culturile din divese părţi.) se poate constitui într-o metaforă a întregii umanităţi" (1991 : 394). impuritatea. semnificativ pentru identitatea naţională. introduce noi elemente problematice. melanjul. fuziunea. „chiar din experienţa dezrădăcinării. hibriditatea poate fi înţeleasă ca o condiţie continuă a culturilor umane. valori islamice. Totuşi.. susţine că miezul etnic rămîne. la jumătatea drumului dintre puritatea catolicismului şi cea a religiei indigene. idei.combinarea. transformarea care ia naştere din combinaţiile noi şi neaşteptate între fiinţele umane. hibriditatea poate implica un spaţiu între două zone pure. în care îşi apără romanul Versetele Satanice împotriva acuzaţiilor de blasfemie. . Young 1995) sau identităţii culturale. catolicismul popular ocupă o poziţie de hibrid. după cum spune 202 GLOBALIZARE ŞI CULTURĂ el. Astfel.m. E vorba de un citat dintr-un eseu al scriitorului Salman Rushdie. Werbner şi Modood 1997). dezbaterile pe care le-a generat. rasism. Deşi nu se leagă întotdeauna în mod explicit de analiza globalizării. conceptul de hibriditate. Versetele satanice laudă caracterul hibrid. ce par să prolifereze. blasfemie. să considerăm. Poate că elementul principal al ideii de hibriditate e pur şi simplu amestecul . această afirmaţie implică ideea. (. tensiunea dintre aceste două poziţii rămîne nerezolvată în operele ce proslăvesc hibriditatea11. în acelaşi timp. prima poziţie . cum ar fi cele ale lui Rushdie sau Garcia Canclini.d. amestecul. savurînd în . liberalism şi fundamentalism ş. care nu conţine zone de puritate deoarece au loc în mod continuu procese de transculturalitate (împrumuturi reciproce între culturi). După cum remarcă Rosaldo. pur şi simplu. valori occidentale vs. aşa cum utilizarea termenului în biologie face diferenţa între două specii diferite şi pseudo-speciile hibride care rezultă din combinaţia lor. întreaga „afacere Rushdie" . din ce în ce mai mult. dar în care. pe tema libertăţii de expresie. puţin de-aici cu puţin de-acolo. cît şi cea a lui Garcia Canclini .. Papastergiadis 1997). separării şi metamorfozei. In mod similar. la o examinare mai atentă..deteritoriali-zare. care. pentru schimbarea-prin-combinare. după cum am văzut în capitolul 3. conceptul antropologic de sincretism susţine că.romanul în sine^ftva. hibride şi complexe. In acest sens. în general (de ex. La acest nivel empiric elementar. datorate amestecului multietnic al majorităţii populaţiilor naţionale. adesea.pe care îl produce modernitatea globală. Se bucură de amestecul dintre rase şi se teme de absolutismul Purităţii. s-ar putea spune că Rushdie. de exemplu. însă va trebui să pregătim puţin terenul în jurul conceptului pentru a vedea cît de util este pentru înţelegerea naturii culturii globalizate.

1997 : 4-5). Din contră.. în special. în special. cum ar fi încrucişarea raselor sau noţiunile mai ambigue . totodată. prin natura lor. schimbe. După cum arată în continuare Nederveen Pieterse. în care.. miturile purităţii originare.mod retoric „impuritatea" melanjului cultural. nefiind cu adevărat adecvat pentru a surprinde natura mai generală a culturii deteritorializate? Ei bine. sau pretenţia sa că este „un bastard al istoriei" (1991: 394). a etichetei de „corcitură". la urma urmei. după cum spune Nederveen Pieterse..deşi. ca Rushdie sau. prin „natura" ei. sceptic cu privire la noţiunea de hibriditate din această cauză.) care (. de modul în care cei ce scriu pe tema postcolonialismului. statică12. 1995). S-ar putea ca acest gen de şoc estetic să fie trăsătura destructivă a anumitor producţii culturale ale modernităţii globale. nu e fixă. din punct de vedere ideologic. forţat fiind. Hibriditatea. derivă din noţiuni legate de cultivarea plantelor şi de creşterea animalelor şi e adusă în sfera culturală prin intermediul noţiunilor care au încărcătura negativă de amestec rasial. „puţin de-aici cu puţin de-acolo". inspirîndu-se din Bahtin. Aceste probleme se învîrt în jurul neglijării aparente a rolului relaţiilor de putere în structurarea amestecului hibrid. însă el nu descrie întreaga gamă de întrepătrunderi culturale contemporane. Dar cum rămîne cu cealaltă interpretare a lui Rosaldo : „nu există decît hibriditate"? în mod clar. de către Rushdie. Prin urmare. ca formă de provocare la adresa poziţiilor hegemonice. contribuie la acest fapt. în nici un moment al istoriei. atunci ce mai e nou? S-ar putea susţine că globalizarea accelerează procesele de amestec. eternschimbătoare şi că. în forma lingvistică şi în alte forme culturale. într-un mod laudativ. ci că. culturile evoluează în istorie prin împrumuturi.. Werbner descoperă o deosebire mai bună atunci cînd opune „hibriditatea organică" cu idea lui Bahtin de „hibriditate intenţionată". tot de provenienţă rasială . numeşte „hibriditatea organică inconştientă". Homi Bhabha (1994). că. „apostolilor purităţii (. ei bine. dinamice. pînă la urmă. capitalismul multinaţional). o utilizare deliberată a unui amestec. aproprieri mimetice. mai întîi. Ahmad e nemulţumit. Friedman 1994. stabilă. conceptul de hibriditate culturală rămîne doar o valoare „strategică". arătînd că sursa „esenţia-lismului confuz" din discursul hibridităţii sau al creolizării e nepotrivita „substanţializare a culturii" (Friedman 1995 : 82) introdusă de metafora amestecului . Aijaz Ahmad e..„ghiveciul" lui Rushdie. încetăţenite (Occidentul. Problema e că tocmai structura argumentului hibridităţii în această formă pare să invoce. turbulente dar. în mod special. mai viguroasă. Rushdie să admită că nici o cultură nu poate fi în starea aceasta originară pură. pure care au dat naştere unor forme „corcite". Iar imaginea biologică a ideii de hibrid.) ca o contragreutate pentru conceperea introvertită a culturii" (Ne-derveen Pieterse 1995 : 64). putem vedea că există o mare varietate de capcane în calea poziţiei „purităţii originare". tocmai pentru a submina argumentele care leagă forţa şi destinul cultural de puritatea rasială (Papastergiadis 1997).prin care culturile sînt prezentate ca şi cum ar „curge" (în mod asemănător fluidelor corpului?) împreună. culturile sînt mai mult sau mai puţin permeabile şi se află în continuă schimbare. dinamică. Desigur. menit să „şocheze.) au semănat dezastrul printre fiinţele umane amestecate". care acţionează pentru a preveni apariţia noului. deoarece susţine opinia larg acceptată în ziua de azi. hibridul ajungînd să fie considerat spe204 GLOBALIZARE ŞI CULTURĂ cia mai puternică. provoace.de metisaj şi creolizare (Hannerz 1987 . proteică. schimburi şi invenţii neconştientizate (Werbner. după cum arată Rosaldo. Dar atunci se pune întrebarea : ce rost au termeni de genul hibridizării pentru desemnarea unui aspect specific procesului globalizării? Dacă toate culturiile din istorie au fost hibride. această viziune e de preferat. Noţiunea de hibriditate culturală ar avea de cîştigat dacă s-ar debarasa de acest bagaj cvasi-biologic. Jonathan Friedman duce ideea mai departe. cultura e fluidă. are loc chiar o răsturnare implicită a acestei idei. Ar trebui atunci să tragem concluzia că. Pentru a ne exprima cît mai simplu cu putinţă. Dar se poate argumenta că cei care folosesc noţiunea de hibriditate în acest scop politico-ideologic acceptă şi reproduc implicit unele dintre conotaţiile nefericite ale acestui discurs de inspiraţie biologică : de exemplu acceptarea ironică. dar versiunea lui de amestec presupune exact acest gen de esenţialism. El se opune. aproape exclusiv. un alt grup de probleme asociate cu hibriditatea. metaforele amestecului şi confluenţei tind să sugereze că în combinaţie intră „măsuri egale" şi un grad de întîmplare . aceşti termeni sînt utilizaţi astăzi. Nederveen Pieterse 1995 . la origine. E foarte posibil ca. dar. deocamdată. s-ar putea ca ideea de hibridizare 205 JOHN TOMLINSON „să rămînă relevantă doar ca o critică a esenţialismului (. Dar poziţia sceptică arată tocmai caracterul inegal al resurselor culturale implicate şi forţele hegemonice familiare. să nu luăm. astfel. „în ciuda iluziei de îngrădire. se păstrează o oarecare nuanţă tautologică: „globalizarea accelerată contemporană înseamnă hibridizarea culturilor hibride".. chiar dacă numai sub forma unei condiţii care trebuie depăşită. sugerează că au existat odată culturi originale. nici o hotărîre ci să analizăm. implicit. au încercat să folosească ideea de hibriditate . revitalizeze sau să scindeze prin fuziuni intenţionate între limbaje sociale şi imagini neasemănătoare" (1997 : 5). Ceea ce ar însemna să considerăm că starea „originară" a culturii e ceea ce Werbner.

rămînînd marginalizată într-o „zonă de graniţă" care... amestecă plăcerile şi necazurile : Sînt o femeie de graniţă. După cum se exprimă Kevin Robins. După cum se exprimă Anzaldua. e important să remarcăm că. Să trăieşti la graniţă şi la margini. într-un mod destul de naiv.) Toată viaţa am oscilat între graniţa mexicană şi altele.. teza „încorporării". p.. a cunoştinţelor şi plăcerilor globale. CNN ş. în avangarda dezvoltării culturale . pentru poziţia sa anti-esenţializatoare. ţine de recunoaşterea modului de operare a acestui amestec complex de hegemonie-hibriditate : „Aşadar. însă aceste mişcări teoretice şi discursive. anarhice care se combină creativ şi. şi chiar anumite bucurii.„diaspora postcolonială" . Nu e confortabil să locuieşti în acest teritoriu. trebuie să precizăm că Ahmad ridică o problemă importantă atunci cînd insistă că orice teorie despre hibriditate trebuie pusă pe seama structurilor hegemonice : aceea a relaţiilor de putere în cadrul proceselor culturale. teza hibridităţii în forma simplă a fluxurilor culturale nereglemen207 i JOHN TOMLINSON tate.în cadrul structurilor hegemonice care „marginalizează" în mod constant amestecurile pe care le creează. în procesul de hibridizare. Putem înţelege această „reconfigurare" dacă ne gîndim la faptul că mişcarea populaţiilor din Lumea a Treia spre lumea dezvoltată . în care hegemonii culturali absorb şi restructurează culturile subalterne după propria lor imagine şi conform propriilor scopuri. a condiţiilor de amestec şi melanj. Totuşi. sfîrşesc. răspîndite în mod global (. în mod evident.) Opera lui Anzaldua se concentrează asupra acestei ambiguităţi : trăirea unei experienţe noi şi însufleţitoare experienţa de a fi. E. resimţită ca avînd propria putere 208 GLOBALIZARE ŞI CULTURĂ culturală independentă. hibriditatea pune problema termenilor amestecului. Trăsăturile proeminente ale peisajului sînt ura. sînt cele care susţin că sînt mesagerii unei culturi a productivităţii. acest gen de deteritorializare reprezintă o modalitate prin care „Celălat s-a instalat chiar în inima metropolei occidentale (. cu poziţia critică pe care am întîlnit-o în capitolul 3. ci e re-configurată în mai multe moduri" (1995 : 57). mînia şi exploatarea.are consecinţe asupra identităţii culturale a naţiunilor imperialiste de odinioară. sînt neconvingătoare din moment ce pur şi simplu nu reuşesc să se implice în problema puterii materiale manifeste a capitalismului global (occidental). Prin urmare. pe de o parte. prin a „susţine tocmai pretenţiile culturale ale capitalismului transnaţional însuşi" : deoarece IBM. Experienţa hibridă e mai degrabă. aşa cum o descrie Gloria Anzaldua. cei care laudă hibriditatea „în teorie".culturală (în contextul amplu al teoriei culturale postmoderne) pentru un fel de revanşă ideologică asupra Occidentului. recunoaşterea structurilor hegemonice nu duce în mod obligatoriu la respingerea ideii de hibriditate. în ciuda tuturor problemelor pe care le pune această poziţie. în acelaşi timp.. adevărat că e pe cale de a se construi un regim informaţional global. considerată a sta în centrul experienţei globale. susţine Ahmad. cu toate acestea. care interpretează globalizarea culturală prin prisma imperialismului şi a hegemoniei culturale. în accepţiunea lui Garcia Canclini. în mod intrinsec şi contradictoriu. să păstrezi intactă integritatea şi identitatea multiplă şi schimbătoare e ca şi cum ai încerca să înoţi într-un nou element. Cu toate acestea. Acest fapt implică o privilegiere 206 GLOBALIZARE ŞI CULTURĂ ce aminteşte de remarcile lui Garcia Canclini cu privire la culturile mai largi . în acest loc al contradicţiilor. f. Deci. poeta şi scriitoarea din Chicana. (. Aici puterea forţelor hegemonice e resimţită în cadrul hibridităţii care e... aşa cum spune Nederveen Pie-terse. o experienţă care scapă încorporării.)? (Ahmad 1995 : 12). Dar oare trebuie să \ lăudăm acest proces ca fiind o hibriditate globalizată sau să îl conceptualizăm ca pe o penetrare a structurilor uniforme ale ideologiei imperialiste în gospodăriile îndepărtate. pe de altă parte..) printr-un fel de invazie inversată.) E o bucurie să participi la evoluţia viitoare a omenirii (. într-adevăr nu e vorba de o opţiune între. în mod special.a.. (. hegemonia nu e pur şi simplu reprodusă. Poziţia generală a lui Ahmad se aliniază aici cu cîteva dintre viziunile suspicioase asupra procesului de globalizare la care ne-am referit anterior şi.) (Anzaldua 1987 : Prefaţă. periferia s-a infiltrat acum în miezul colonial" . în detrimentul hegemoniei culturale în decădere a Occidentului.a experienţei hibride „marginale" deplasate a emigrantului. au existat compensaţii pentru această mestiza.. în poezia sa „To live in the Borderlands means you" („A trăi în zona de frontieră înseamnă să fii tu"): A trăi în zona de frontieră înseamnă Să pui chile în borş să mănînci tortillas din făină necernută să vorbeşti o mexicană texană cu accent de Brooklyn să fii oprit de la migra la punctele de frontieră.

push andpult').e ameninţat. după cum consideră. specifică globalizării însăşi. Robins. cu o textură mai lejeră. prin care subiecţii umani încearcă. se pare că e important ca ideea de hibridizare să fie analizată în strînsă relaţie cu analiza mai amplă a schimbării culturale pe care o sugerează deteritorializarea. o dată cu înaintarea globalizării. mai proteică şi relativ mai indiferentă faţă de menţinerea discriminărilor puternice ale originii şi apartenenţei. ca descriere generală a condiţiei culturale globale. foarte clare. de exemplu. construită în jurul formelor populare de muzică. un aspect de sine stătător al procesului de deteritorializare. legăturile culturii cu locul nu pot fi niciodată complet tăiate iar localitatea continuă să îşi exercite puterea asupra noastră. cum ar fi „Kalistanul" pe care şi-1 revendică diaspora sikşilor (Appadurai 1990 : 302 . Dar. Cu toate acestea. Cohen 1997 : 106 şi urm. în general. 210 GLOBALIZARE ŞI CULTURĂ Deşi am întîlnit cîteva exemple de practici de reteritoriali-zare . foarte directe . în caracter. simplu. în primul rînd. să se simtă „acasă" în lumea modernităţii globale. stabilă şi mult prea încrezătoare în sine. mai este şi faptul. Am încercat să descriu prin ideea de deteritorializare un fel de condiţie culturală generală. Dar. există şi reteritorializare. implicaţiile hibridizării ca „simplu amestec" nu sînt. există numeroase cazuri mai comune şi de mai mică amploare. s-ar putea ca însăşi identitatea culturală occidentală. Există însă cel puţin două motive justificate pentru a recunoaşte amplitudinea acestei forţe contracarante. care provine din răspîn-direa modernităţii globale. putem concluziona că ideea de hibridizare e utilă pentru a descrie. chiar dacă pentru scurt timp. Ar putea fi preferabil un termen care. asupra acestui aspect. „esenţiali-zatoare" a culturilor naţionale.). după cum am văzut. Prin urmare. să ajungă să fie ameninţată : „Această erupţie de putere înfruntă şi tulbură perspectiva sigură şi centrată a ordinii coloniale" (1991 : 33). în concluzie. de genul „hip-hop-ului" (Gilroy 1993 : 33 şi următoarele) . Transmutaţiile complexe ale 209 JOHN TOMLINSON practicilor şi formelor culturale. după cum spune Marshall Berman (1983 : 348).de exemplu în relatarea lui Garcia Canclini despre locuitorii Tijuanei care îşi revendică proprietatea asupra oraşului . Ambele aspecte ale potenţialului contracarant al reteritorializării vor avea o pondere mai semnificativă în capitolul ce urmează. deterito-rializarea nu poate însenina sfîrşitul localităţii. să se împace cu transformările sale şi să îşi creeze^ din acestea noi identităţi şi naraţiuni ale sensului personal. Acest lucru e important mai ales pentru a evita supraaprecierea fluxului cultural al globalizării prin omiterea tendinţei de re-localizare. cum nu sînt nici poziţiile politice care s-ar putea desprinde de aici. condiţia deteritorializării e ambiguă.(Robins 1991 : 32).atît în sens propriu cît şi figurat . după cum am subliniat. ci e caracterizat de aceeaşi mişcare dialectică de contratimp (.şi să fie folosită în mod circumspect pentru a identifica aspecte ale acestui proces. Mai mult decît atît. acest proces nu avansează în mod necesar pe o traiectorie predic-tibilă care reproduce vechile hegemonii. procesul de globali-zare are şi alte implicaţii culturale. combinînd avantajele cu dezavantajele. încapsulaţi şi localizaţi din punct de vedere fizic. astfel. se numără exemplele unor proiecte culturale imaginative colective. ne pot ajuta să ne facem o idee despre cum ar putea arăta o viitoare „cultură populară globalizată" : adică diferită.nu am insistat. ci transformarea sa într-un spaţiu cultural mai complex. fiind resimţite de majoritatea oamenilor lumii. de natura integratoare. pe bună dreptate. incontestabil. e necesar un anumit termen pentru a surprinde fenomenul general de amestec cultural ce creşte. în general. asupra forţelor care ne îndepărtează de legăturile cu locul. Cu certitudine. ca situare fizică a lumilor în care trăim. deşi putem fi de acord cu Ahmad că procesul creaţiei hibridităţii e neutru din punct de vedere al puterii. ale căror experienţe zilnice le transformă într-un mod radical. e important să accentuăm faptul că procesul de deteritorializare nu e unul liniar şi unidirecţional. deoarece am vrut să mă concentrez. în cultura tinerilor. Mai degrabă. în diversele încercări de re-întemeiere a „căminului" nostru cultural. să nu poarte în cîrcă tot biologismul rezidual al metaforei „hibridului ". mai degrabă decît să fie considerată independent. dar am încercat să sugerez că cele pe care le-am cuprins în categoria de deteritorializare sînt cele mai centrale şi mai semnificative.de exemplu. Cu această idee am ajuns la concluzia generală a prezentului capitol. cel puţin. Tendinţa de reteritorializare poate fi văzută. care trec rapid şi fără efort dincolo de graniţele naţionale prin intermediul economiei culturale transnaţionale. faptul că diasporele culturale creează „patrii imaginare". noţiunea de cultură hibridă poate fi utilă pentru a înţelege tipul inedit de identificare culturală ce se iveşte de exemplu. Printre acestea din urmă se numără diversele puncte vulnerabile existenţiale care se ivesc atunci cînd vieţile noastre se deschid către lumea mare iar sentimentul unui cămin sigur şi bine delimitat . Punînd cap la cap toate aceste idei. în al doilea rînd. a amestecurilor culturale în poziţii identitare „stabile". Fără îndoială. Prin urmare. ca fiinţe umane. Acolo unde există detritorializare. în capitolul de faţă. 211 . Printre acestea.în spaţiul cultural „transnaţional". dar important că sîntem cu toţii. în acest sens material fundamental. în orice caz.

foamea.. într-un anumit sens.). de traversarea în zbor a mii de kilometri. impactul globalizării nu e resimţit în călătorie ci chiar acasă. în primul caz. nereprezentată) a lumii animale e importantă pentru înţelegerea acţiunii şi experienţei umane în general şi e strîns legată de ideile lui Giddens despre reflexivitatea umană (capitolul 2).. Abordarea deteritorializării din capitolul anterior implică ideea că. Deşi mobilitatea fizică e. dacă înţelegem prin aceasta că oamenii ajung la experienţă prin intermediul ordinii simbolice a limbii.din ce în ce mai larg răspîndite în lumea dezvoltată şi care avansează şi în „lumea în curs de dezvoltare" .din punct de vedere al capacităţii lor diferite de a genera „proximitatea mediată" a utilizatorilor din localităţi răspîndite în spaţiu. în ceea ce priveşte ordinea socială şi cea culturală ale existenţei umane. schimbă în mod radical ceea ce e „lumea" de fapt (. asupra căreia ne vom concentra în ultimul capitol.telefoanele.a. Medierea şi conexitatea Ce înseamnă experienţa mediată? S-ar putea afirma că termenul e redundant. trebuie să spunem că.Comunicarea şi experienţa culturală mediată în acest capitol mă voi concentra asupra contribuţiei deosebite a tehnologiilor globalizatoare mass-media şi de comunicaţii la producerea experienţei culturale deteritorializate. considerate de Giddens ca o condiţie ce limitează deteritorializarea. ridicînd activitatea umană dincolo de caracterul imediat al experienţei animale" (1991 : 23). situaţi contextual în timp şi spaţiu. experienţa culturală a glo-balizării nu ţine de creşterea masivă a mobilităţii fizice.) Deşi toată lumea trăieşte o viaţă locală. deoarece exploatează o inconsecvenţă (slippage) conceptuală. deoarece. Prin urmare. într-adevăr. deşi mă voi referi şi la „noile tehnologii media" cum ar fi comunicarea mediată de computer (CMC). trăim „în lume" într-un sens diferit faţă de erele anterioare ale istoriei.de a ne implica din punct 213 JOHN TOMLINSON de vedere emoţional şi moral în viaţa altor oameni. Deşi strîns legate. menale ale celor mai mulţi sînt cu adevărat globale (. Dar. iar în acest context voi încerca de asemenea să cercetez legăturile dintre localitatea culturală şi localizare . Aici. pentru cei mai mulţi oameni şi în cea mai mare parte a timpului.. în evenimentele şi contextele socio-culturale înde-părate. Apoi voi studia utilizarea cîtorva tehnologii mediatice comune . Dar cum anume modifică interacţiunea noastră curentă cu tehnologiile mass-media şi de telecomunicaţii „lumile fenomenale"? Pentru a găsi un răspuns la această întrebare. Giddens susţine că „limba e primul şi cel mai original mijloc de distanţare spaţio-temporală. mă voi concentra în principal asupra formelor foarte familiare ale tehnologiei cotidiene . Giddens exprimă această idee în termenii fenomenologici mai largi ai impactului globalizării asupra „lumilor 212 GLOBALIZARE ŞI CULTURĂ fenomenale" ale indivizilor în contextele lor „locale" necesare : în condiţiile modernităţii tîrzii. se confundă cu ideea că instituţia limbii ne permite să manipulăm timpul şi spaţiul în moduri definitorii existenţei umane. aproape orice experienţă umană e mediată. deşi ar fi loc. cu decorul obişnuit prin care individul se mişcă din punct de vedere fizic (1991 : 187-188. aceste 214 GLOBALIZARE ŞI CULTURĂ două idei nu trebuie confundate. un aspect cultural important al modernităţii globale în mare (capitolul 1). în orice moment.: ţei mediate. limba e. pot fi descrise ca „experienţe imediate". Totuşi. Totuşi. lumile feno.. putem pune problema într-un mod destul de direct dacă ne referim la distincţia dintre călătoria spre locuri îndepărtate în sens literal şi „călătoria" către acestea prin intermediul conversaţiilor telefonice. de dezbateri filosofice. aflaţi la distanţă. în al doilea rînd. transformările locului şi intruziunea distanţei în activităţile locale. chiar şi aici. incontestabil.d. de „globtrottering" şi de experienţa directă a ţărilor şi culturilor exotice îndepărtate. Iar tocmai acest nivel de bază al medierii e punctul de plecare pentru reflecţiile lui Giddens asupra experienţei mediate. „mijlocul" fundamental prin care înţelegem lumea şi ne raportăm la ea. cum ar fi stările corporale (durerea. iar constrîngerile corporale fac ca toţi indivizii să fie. televiziunea. oboseala ş. Cu toţii continuăm să trăim o viaţă locală. în cazul de faţă. Această a doua preocupare ne va conduce spre problematica mai largă a ideii de cultură politică „cosmopolită". alături de caracterul central al experien.. Combinarea lor duce la un mod de a înţelege medierea implicată în tehnologiile de .„constrîngerile corporale". mă voi ocupa de ideea reproducerii condiţiilor locale de „intimitate" de la distanţă. al tastării mesajelor pe tastatura computerului sau al vizionării emisiuniunilor de la televizor1.în special a televiziunii . Abordarea problemei medierii din această perspectivă an-tropologico-filosofică are consecinţe interesante. Ideea că limba ne desparte de experienţa „imediată" (cu sensul de nesimbolizată.) lumea *» fenomenală nu mai corespunde. sublinierea noastră).. Anumite tipuri de experienţe senzoriale fundamentale. pentru majoritatea oamenilor. voi discuta mai întîi relaţia dintre conceptul de „mediere" şi ideea de depăşire a timpului şi spaţiului. decît în foarte puţine cazuri.m. voi încerca să înţeleg capacitatea experienţei mediate .

După cum concentrează Roger Silverstone (1994 : 93) argumentul lui Innis. continuitate. De exemplu. era direct legată de orientarea acestor societăţi spre „tradiţie".d. face. cum ar fi telefonul şi computerul branşat la reţea şi „mijloacele de comunicare în masă". Din contră. Influenţa lui Innis poate fi simţită şi în scrierile mai celebre. pe călătorie. în care „circuitele electrice au răsturnat regimul «timpului» şi «spaţiului» şi revarsă asupra noastră. Dar cea mai cunoscută dezvoltare a proprietăţilor de depăşire a spaţiului şi timpului pe care le au mijloacele de comunicare se află în celebra . Giddens defineşte experienţa mediată ca fiind „implicarea unor influenţe îndepărtate din punct de vedere spaţial/temporal în experienţa senzorială umană" (1991 : 243). deoarece. la rîndul lor. Marshal McLuhan (1964). însoţită de apariţia instituţiilor seculare. mijlocul de comunicare în sine. fie faţă de timp. în cadrul domeniului larg al teoriei comunicaţiilor. Or. societăţile „înclinate spre spaţiu" au fost cele care au înlocuit aceste mijloace de comunicare cu altele mai flexibile. hîrtia şi tiparul în locul pergamentului în Europa ş. Lucrarea a devenit celebră dar şi controversată deoarece susţinea că mijlocul de comunicare manifestă o oarecare „înclinaţie" fie faţă de spaţiu. radioul.comunicare care pune accentul pe rolul limbii în transformările spatio—temporale oarecum prin excluderea altor considerente.cartea ca o extensie a ochiului. Giddens se înscrie în tradiţia „teoriei mijlocului de comunicare" (Meyrowitz 1994 . preocupările tuturor celorlalţi" (McLuhan şi Fiore 1967 : 16). dintre anii 1940 şi 1960. ca „extensii ale omului". din faptul că tehnologiile sînt tratate în Understanding Media (1964). în Egiptul antic. abordarea lor e importantă deoarece aduce în prin plan implicaţiile pe care le au tehnologiile media şi de comunicaţii pentru modul în care tratăm timpul şi spaţiul. instantaneu şi continuu.. Putem observa aici o anumită asemănare între ideea lui Innis şi cîteva dintre concepţiile lui Giddens cu privire la proprietăţile deîncapsulante ale modernităţii. Dar. de desprinderea de reproducţia tradiţională bazată pe obiceiuri şi religie şi de o orientare spre prezent şi viitor mai degrabă decît spre trecut (Heyer şi Crowley 1995). ci ne ocupăm de „experienţa mediată" pe care ne-o furnizează tehnologiile de comunicare moderne. culturile înclinate spre spaţiu înrădăcinează în spaţiu valorile şi comunităţile. mişcare şi expansiune". producînd. legate la distanţă. Acestea. cum ar fi ziarele. o problemă a depăşirii timpului şi spaţiului cu ajutorul comunicării. cum ar fi .a. mai degrabă decît conţinutul mesajelor mediate. văzută ca fiind. foarte strîns. The Bias of Communication [Caracterul părtinitor al comunicării] (Innis 1995).d. Concepţia lui McLuhan despre efectele expansioniste. pergamentul din Europa medievală. au produs o „înclinaţie culturală" spre spaţiu în societăţile respective : expansiunea controlului teri-torial-administrativ (inclusiv sub forma imperialismului). Erudiţi precum Harold Innis (1951) (aici 1995). Medierea e. mai uşor de transportat şi de reprodus : papirusul în locul pietrei. descoperire. Crowley şi Mitchell 1994) asociată cu activitatea „cercului de la To-ronto" de teoreticieni ai comunicării.unii ar spune chiar profetica . desigur. susţinea că se poate face o distincţie între diferite epoci. de accentul pe care îl puneau pe obiceiuri.m. Astfel. Deşi opera lui McLuhan a avut atît de cîştigat cît şi de suferit din cauza stilului său profetic.expunere a ideii „satului global".. Jack Goody (1968). „deîn-capsulante" ale tehnologiilor media şi de comunicaţii se desprinde. cunoaştere revelată. Societăţile „înclinate spre timp" au fost cele în care domina o cultură pur şi simplu orală sau în care mijlocul preponderent era greu şi durabil dar relativ imobil. prezentul şi viitorul de trecut. în această lucrare susţinea că tehnologiile media ar trebui gîndite ca „extensii" spaţiale ale simţurilor umane sau ale corpului însuşi .m. susţinea (în esenţă) Innis. în vreme ce societăţile înclinate spre timp „pun accentul pe teren şi proprietate funciară. legînd. în mod fundamental. Giddens nu îşi sprijină argumentul pe acelaşi gen de 216 GLOBALIZARE ŞI CULTURĂ „determinism tehnologic". inflexibil şi greu de reprodus : tabletele de piatră sau lut din societăţile antice. chiar dacă. în ceea ce priveşte determinarea tiparelor culturale şi a 215 JOHN TOMLINSON puterii politice. astfel. e important să o privim aici ca fâcînd parte din aceeaşi tradiţie cu Innis şi cu teoreticienii mai recenţi ai mijloacelor de comunicare. prin intresul pentru influenţa pe care o exercită asupra formaţiunilor sociale şi asupra experienţei culturale.a. radioul ca o extensie a urechii. cu ajutorul mijlocului de comunicare preponderent în perioada respectivă.d. Walter Ong (1967). a expertizei tehnice. totuşi. de exemplu. reproducţie socială relativ ne-dinamică ş. „comunităţi mobile ale spaţiului". Atunci cînd face această legătură între mediere şi transformarea timpului şi spaţiului. Utilizarea acestor mijloace de comunicare. prin urmare.m. vizionare şi hiperbolice ale lui Marshal McLuhan. din punctul nostru de vedere. anumite legături asemănătoare între ideea medierii şi distanţarea spaţiotemporală a modernităţii. lucrarea fundamentală a lui Harold Innis.a. din punct de vedere social. nu ne aflăm doar pe teritorul limbii. alături de scriitori nord-americani mai actuali. cinematograful. televiziunea ş. desigur. ca Joshua Meyrowitz (1985) şi James Carey (1989) se evidenţiază.

„telefon". ci şi în ceea ce priveşte setul complex de coduri semiotice. în mod clar. a experienţei mediate. „caracterul imediat". „HI-FI" („înaltă fidelitate" faţă de performanţa originală „reală") ş. în consecinţă. sensul predominant e cel al medierii ca. spaţiile limitate fizic sînt mai puţin importante. toate aceste niveluri intervin masiv asupra experienţei . ca tip. judecate ca teorii ample ce leagă mijloacele de comunicare cu interacţiunea şi reproducţia socială. convenţii.vă pot fi aduse la televizor „în direct. înţelegerea faptului că medierea înseamnă. „facilitare" şi „furnizare" . nu cred că surprinde întreaga esenţă a medierii şi.de la strategiile lucrului cu aparatul de filmat pînă la organizarea experienţei create prin utilizarea anumitor genuri televizuale specifice şi a caracteristicilor textuale ale mijlocului de comunicare : modurile sale de adresare. un scop tehnic . nu vreau să insist acum asupra problemelor pe care le ridică. prin urmare proprietăţile globalizatoare ale experienţei media . de asemenea.trebuie înţelese ca fiind o modalitate specifică a conexităţii (capitolul 1) diferită. Fiske 1987 . nu poate fi atins niciodată . Mellencamp 1990 . Experienţa televizuală. unde noţiunea de „substanţă care intervine" îndreaptă atenţia asupra acestor probleme. de experienţa propriei localităţi a unui anumit individ. 218 GLOBALIZARE ŞI CULTURĂ Desigur. Acesta e. în mod esenţial. în mod clar. Meyrowitz. pentru a avansa în înţelegerea calităţii speciale. Totuşi. Mijloacele electronice de comunicare au modificat importanţa timpului şi spaţiului pentru interacţiunea socială. ideea care sună acum oarecum demodat.. în timp ce se întîmplă" (Dayan şi Katz 1992).m. „îndepărtat. o idee introdusă doar prin a doua definiţie. De fapt..„calea prin care. Prin urmare. formate şi valori de producţie pe care le utilizează. (Meyrowitz 1985 : VII-VIII) 217 JOHN TOMLINSON E adevărat că.) In ziua de azi. în modul cel mai evident. termenul de „difuziune". a înaltei fidelităţi auditive. în această tradiţie. desigur. ideile tuturor „teoreticienilor mijlocului de comunicare" sînt destul de discutabile2. deşi e la fel de sugestivă. claritatea mai mare a imaginii pe ecrane...d. . (Wiiliams 1974 . trebuie să combinăm această abordare cu una destul de diferită şi anume cu o perspectivă care consideră medierea un proces de trecere printr-un mijloc de comunicare şi înţelege consecinţele pentru natura experienţei care decurg din această intervenţie. Dar e în egală măsură un ţel al industriei mass-media în ceea ce priveşte experienţa culturală : de exemplu. uşurinţă şi eficacitate.m. Putem înţelege despre ce e vorba aici pur şi simplu citind două articole de dicţionar pentru „mijloc de comunicare" (eng. ambele aspecte menţionate mai sus. „substanţa care intervine pentru a transmite impresiile către simţuri" (Hawkins şi Allen 1991 : 902). că scopul general al comunicării mediate constă în încercarea de a furniza imediatul.e. în aproape toate etimologiile mijloacelor electronice de comunicare : rădăcina cuvintelor„televiziune". în mod evident. dar cu o viziune mai problematică asupra procesului. în primul caz. producînd schimbări calitative în trăirea experienţei lucrului comunicat.Joshua Meyro-witz. întotdeauna. putem privi dezvoltarea tehnologiilor mass-me-dia şi de comunicaţii moderne ca pe o încercare constantă de a împlini promisiunea din prima definiţie prin reducerea problemelor pe care le ridică cea de-a doua. „calea prin care se comunică un anumit lucru" şi 2.trăirea experienţei lumii în camera de zi .d. conceptul medierii e foarte strîns legat de ideea depăşirii distanţei în comunicare. deosebite. „instantaneitatea" oferită de conexiunile prin satelit. de exemplu. No Sense of Place [Fără simţul spaţiului]. Această abordare a medierii ne poartă înapoi spre ideea depăşirii distanţei. comunicarea mediată presupune. „rază" şi. „telegraf din grecescul tele.facilitare . Cu toate acestea. ci vreau doar să arăt că.a. într-un text care a devenit deosebit de influent. medium) 1. oarecum paradoxal. Mijloacele de comunicare nu sînt niciodată transparente. scrie că Evoluţia mijloacelor de comunicare a scăzut importanţa prezenţei fizice pentru modul în care trăim experienţa oamenilor şi a evenimentelor (. foarte sugestiv pentru ideea deteritorializării. distanţat". punîndu-şi amprenta asupra comunicării. din moment ce informaţiile pot curge prin pereţi şi pot străbate în grabă distanţe mari. Acest lucru se poate vedea." -şi e uşor de observat că acesta trimite la puterea tehnologică a mijloacelor de comunicare şi a practicilor de comunicare moderne de a transmite experienţa cu viteză. e mediată puternic nu doar în ceea ce priveşte determinanţii tehnici ai formei (imaginile luminoase produse de bombardarea unui ecran fluorescent cu un fascicul de electroni).a.îmbunătăţirea calităţii semnalului. strategiile narative ş. putem considera. în sensul stric al 219 JOHN TOMLINSON auto-disoluţiei mijlocului de comunicare. De exemplu. Prima definiţie nu include ideea că mijlocul însuşi intervine în proces. Abercrombie 1996). unde te afli are tot mai puţină legătură cu ceea ce ştii sau trăieşti. în limbajul . noţiunea că evenimentele — ştirile. Corner 1995 . ci modelează întotdeauna comunicarea.aducerea evenimentelor îndepărtate în localităţile oamenilor. sportul. derivarea cuvîntului „radio" din latinescul radius. „evenimentele istorice" etc.

aceea că nici o interacţiune. într-adevăr. care nu a existat niciodată. Aceste avertismente sînt importante. Astfel. Prin urmare. bîrfe.. mărturisiri intime. Ceea ce ne duce înapoi la ideea iniţială. la o noţiune absurd de primitivă a experienţei «reale» necodificate. că experienţa directă.. [prin urmare] nu avem nici un motiv să considerăm că relaţiile faţă-în-faţă sînt relaţii sociale mai pure. fiecărui tip de tehnologie media îi corespunde o altă fenomenologie. pe de altă parte. ei se referă. Young critică anumite versiuni ale gîndirii politice comunitare pentru modul în care privilegiază „caracterul imediat în detrimentul medierii".. Primul dintre acestea este că ne poate îndemna să considerăm. formale şi informale (primirea informaţiilor sau instrucţiunilor.) într-un anumit sens. 221 JOHN TOMLINSON susţine Young. Ea continuă prin a afirma : Chiar şi o relaţie faţă-în-faţă între doi oameni e mediată de voce şi gesturi. glume etc). Toate realităţile sînt comunicate prin simboluri. cei din lumea dezvoltată.a. faţă-în-faţă. a îngrijorării. combinate cu o permanentă conştientizare (uneori în prim-plan. Această diferenţiere e valabilă şi utilă.d.a. căi diferite de trăire a „realităţii". faţă-în-faţă. problema reprezentării şi interpretării. Deoarece atît relaţiile faţă-în-faţă cît şi cele care nu sînt faţă-în-faţă sînt relaţii mediate şi. a experienţei numai din cauză că e.. a experienţei mişcării sau odihnei. Iar această afirmaţie face mai mult 220 GLOBALIZARE ŞI CULTURĂ decît să accentueze concepţia filosofică abstractă despre transmiterea inevitabil simbolizată a realităţii . certuri. (. şi o ordine calitativ diferită a experienţei mediate la care noi. dar nu ne împiedică să facem diferenţierea pe care trebuie să o facem între experienţa directă. După cum exprimă ideea Manuel Castells : . a stării fizice bune sau proaste. In mod clar. Şi.m. în lumea în care trăieşte individul. televiziunea. Dacă ne gîndim puţin. ea dezvăluie complexitatea fenomenologică a experienţei „directe". visării ş. Doreen Massey avertizează asupra caracterului romantic al concepţiei de comunitate concentrată în spaţiu : „«disponibilitatea prezenţei» nu rezolvă. prin care interacţiunea directă devine forma cea mai validă de interacţiune comunicativă. aceste diferenţe fenomenologice nu se suprapun cu împărţirea în „local-direct" şi „îndepărtat-mediat". conversaţii. computerele conectate la reţea ş. în amîn-două tipurile. implicit. ne-am îndreptat spre o opoziţie între interacţiunea şi experienţa locală. Trebuie să ne fie clar. Cei care apără idealul (romantic) al comunităţilor faţăîn-faţă pe temeiul caracterului lor imediat . însă. dincolo de care orice grad de mediere pare o inevitabilă deficienţă. de exemplu.[A]tunci cînd cei care critică mijloacele electronice de comunicare susţin că noul mediu simbolic nu reprezintă «realitatea». nu vom putea evalua importanţa „deteritorializării mediate" în raport cu alte experienţe şi preocupări practice localizate din lumea în care trăiesc oamenii de rînd fără să ţinem cont de această distincţie. ne vom da seama că experienţa directă implică un amestec complicat al experienţei senzoriale şi al celei simbolice.. nu s-ar putea supune că.fenomenologiei. în sensul de „nereală" sau artificială. că nu e vorba de o distincţie între experienţa pură şi „imediată" pe de o parte şi cea mediată. avem din ce în ce mai mult acces în localităţile noastre. orice realitate e percepută virtual" (Castells 1996 : 373). E o poziţie foarte des întîlnită în apărarea superiorităţii comunităţilor culturalpolitice de mică amploare faţă de comunităţile de masă şi foarte vehement contestată. însă trebuie să fim atenţi la pericolele pe care le prezintă. faţăîn-faţă al experienţei poate fi luat ca linie de bază pe care sînt stratificate elementele complexe ale medierii. Locul pe care îl numim «acasă» nu a fost niciodată o experienţă nemediată" (Massey 1994: 163-164). comunicare sau experienţă nu e. Experienţa mediată „apare în conştiinţă" în fluxul zilnic al experienţei trăite altfel decît experienţa faţă-în-faţă a proximităţii fizice din cadrul unei localităţi. contextul local. în sens strict. local. consi-derîndu-1 înalta bază morală a interacţiunii culturale. mai autentice decît cele mediate prin timp şi distanţă. Această concepţie plasează pe un loc privilegiat caracterul direct şi (presupus) „imediat". discuţii de formă. Deci. într-un sens. Sunetul telefonului „intră" în situaţia . a sexualităţii. simplă. atît consensul şi comunicarea cît şi violenţa sînt la fel de posibile (Young 1990 : 314). specializat. într-un mod sau altul. în mod eronat.m. directe.). „imediată". Nu e decît o diferenţiere între moduri tehnologice diferite. pură. ocupă un „spaţiu" distinct. O astfel de simplificare a complexităţii interacţiunii faţă-în-faţă devine deosebit de discutabilă atunci cînd alunecă spre ideea unei anumite „purităţi" a contextului faţă-în-faţă. alteori în fundal) a mediului fizic înconjurător. însăşi comunicarea orală faţă-în-faţă are un anumit număr de modalităţi diferite. audierea prelegerilor. sub influenţa unei „iluzii metafizice". aceea a posibilităţii „prezenţei imediate a subecţilor unul faţă de altul". de politologi feminişti precum Iris Marion Young. modul „antropologic" original de experienţă. e o formă transparentă.caracterul direct şi autenticitatea relaţiilor sociale pe care le promovează acţionează. trebuie să ne gîndim că experienţa pe care ne-o furnizează telefoanele.d. implicarea în negocieri de afaceri. sintetizate cu ajutorul memoriei şi imaginaţiei. desigur. de poziţia în spaţiu şi timp (. în aceeaşi direcţie. faţă-în-faţă şi cea obţinută cu ajutorul tehnologiilor media.

ei nu sînt pasivi în cadrul procesului. e lipsită de reciprocitate şi specificitate interpersonală. ca şi interacţiunea mediată. deşi receptorii nu reacţionează în mod direct. faxului.fie prin tipar fie prin mijloacele electronice . Mai mult decît atît. esenţial dia-logică. e să conturăm cîteva dintre aceste diferenţieri de bază. telefonului şi. deoarece. el insistă. în mod clar. dincolo de acestea. mai degrabă decît ca acte separate de trimitere şi receptare a mesajelor.„interacţiunea faţă-în-faţă" . nu are caracter dialogic. Cu toate acestea. utilizează o multitudine de indicaţii simbolice . ci e „produsă pentru un număr neprecizat de receptori" (e vorba de comunicarea în masă). John Thompson ne oferă un punct de plecare. ci monologic : fluxul comuni-caţional . în opinia lui Thompson. nu doar un simplu transfer de informaţie de la sursă la destinaţie .a. în al doilea rînd. . Cea din urmă categorie menţionată de Thompson e cea mai interesantă pentru discuţia de faţă. Am putea face acest lucru încercînd să construim o analiză fenomenologică cuprinzătoare pe baza diferenţierilor pe care le face Thompson în cadrul analizei sale interacţionale. în ciuda acestor limitări. la nivelul interacţiunii .d. Toate acestea sînt fixate. Aceste două deosebiri îl determină pe Thompson să descrie comunicarea mediată în masă ca fiind o „cvasi-interacţiune". ei operează cu un număr mai mic de indicaţii simbolice decît e posibil în cazul interac223 JOHN TOMLINSON ţiunii faţă-în-faţă şi. putem vorbi. limbajul corpului ş. Un pas util spre înţelegerea conexităţii mediate. prin urmare. Şi. Thompson sugerează că. interacţiunea faţă-în-faţă e dialogică: presupune fluxul bidirecţional al comunicării. că e un tip de interacţiune. Prima . televiziunea etc). Aceasta.m. prin urmare. după cum recunoaşte Thompson. Thompson însuşi supune discuţiei unele dintre aceste probleme fenomenologice şi oferă cîteva idei pătrunzătoare la care vom reveni mai tîrziu în capitolul de faţă. „genul de experienţă pe care o acumulăm prin interacţiunea mediată sau prin cvasi-interac-ţiune" (1995 : 228).e predominant unidirecţional." . acest gen de comunicare poate avea un nivel de ambiguitate mai mare şi poate necesita mai multe abilităţi hermeneutice din partea actorilor implicaţi. dar prezintă două diferenţe cruciale faţă de celelalte două categorii.se referă. poate (deşi Thompson nu o menţionează). şi de experienţa mediată. Deoarece am văzut că pînă şi categoria interacţională relativ „simplă" a comunicării faţă-în-faţă e complexă din punct de vedere fenomenologic. interacţiunea mediată rămîne. de asemenea Thompson 1994). unde elecromagnetice etc.„hîrtie. de contextualizarea informaţiei . Interacţiunea pe care o numeşte „cvasi-mediată" se referă la comunicarea mass-me-dia („cărţi. 222 GLOBALIZARE ŞI CULTURĂ Tipuri de experienţă mediată în The Media and Modernity [Mijloacele de comunicare şi modernitatea]. „interacţiunea mediată". radioul. In primul rînd. elementele de identificare în convorbirile telefonice . Totuşi. ca şi interacţiunea faţă-în-faţă. la comunicarea directă în contextele prezenţei comune discutate mai sus. există o dimensiune interactivă în tipurile de „relaţii" pe care receptorii mass-media le stabilesc cu personalităţile media ş. aşa cum arată şi numele ei.nu doar vorbirea. Cu toate acestea. Numai dacă extindem această observaţie asupra categoriei „interacţiunii mediate" despre care vorbeşte Thompson şi deja sîntem nevoiţi să . în mod justificat. trebuie să ţină cont.adresele şi datele din scrisori sau faxuri. acest tip de comunicare nu e orientat spre alte persoane identificabile.deoarece. ci activi prin interpretarea comunicării şi prin construirea sensului. Acest tip de interacţiune presupune utilizarea unui mijloc tehnic . în mod justificat. ziare. desigur. ideea de bază e că. există trei categori de interacţiune care se raportează la trei moduri comunicaţionale distincte (Thompson 1995 : 82-87). într-un sens semnificativ. cabluri electrice.ce sînt posibile datorită unui sistem comun de referinţă spaţiotemporală. ci şi gesturile. spre deosebire de oricare dintre celelalte două categorii. această lărgire a comunicării prin spaţiu şi timp are următoarele consecinţe : participanţii nu au sistemul comun de referinţă caracteristic prezenţei comune şi. de asemenea. cadrul lui Thompson e utilizat pentru analizarea unei game largi de interacţiuni sociale 224 GLOBALIZARE ŞI CULTURĂ legate atît de producerea cît şi de consumul culturii mediatice şi. de problemele transformării sferei publice a angajării politice implicate de utilizarea tot mai largă a tehnologiilor mass-media (v.m. Dar nu încearcă să le ducă pînă la capăt şi e evident din ce motiv. prin urmare.locală în alt mod decît fluxul de imagini al televizorului sau mesajele de pe computer care anunţă sosirea unui nou mesaj. în mod caracteristic. descrie modul de comunicare al scrisorii. în mod semnificativ. în societatea modernă. în mai mare măsură. telegrafului. cea mai elementară formă de CMC (comunicare mediată de computer) e-mail-ul simplu.d. trebuie să privim permanent comunicaţiile ca interacţiuni (sau cvasi-interac-ţiuni).pentru a permite comunicarea între locuri îndepărtate în spaţiu şi/sau timp. A doua categorie. propunînd „un cadru conceptual pentru analiza formelor de acţiune şi interacţiune create de mijloacele de comunicare" (Thompson 1995 : 82).a. lărgeşte comunicarea prin spaţiu şi timp.

Dar. Joshua Meyrowitz extinde acest argument. ne simţim obligaţi să răspundem la telefon. nota 36) . un anumit grad de contact corporal şi presupunînd. Aici.. de „apropiere".includem o întreagă gamă de diferenţieri subtile între fenomenologia schimbului de scrisori şi a conversaţiei telefonice. de exemplu. Dacă acesta e modul în care e percepută în mod normal intimitatea. doi oameni.baia şi dormitorul.. oriunde ar fi şi orice ar face (1985 : 147). Acesta e sensul pe care l-am evidenţiat în capitolul anterior. dar pe care le descoperim a fi complexe din punct de vedere fenomenologic3. evitînd orice încercare de tratare exhaustivă. putem spune că sensul său dominant. de schimbul de scrisori . în mod mai semnificativ. după impactul Consiliului Vatican II în anii '60. a ajunge la un nivel adînc de contact personal cu celălalt. desigur. întoarcerea la gîndirea tipografică" (Castells 1996 : 363) sau e „o formă nouă de «oralitate» (. de genul conversaţiei telefonice (un telefon scris.. nu există multe lucrări care să cuprindă întreaga gamă a experienţei mediate şi „cvasi— mediate"4. ca niveluri de „interioritate" : de la holul de la intrare. Poate ideea de bază e. în mod uzual. atunci impactul tehnologiilor media poate fi conceput. neelaborată în timpul real al inter-acţinii.) scriere informală. caracterul de „faţăîn-faţă" al interacţiunii comunicative locale devine. Iar potenţialul comic al tulburării sau întreruperii momentelor intime de intruziunea telefonului e. Aici. faptul că o persoană locuieşte (. exclusivitatea atenţiei.de obicei sfera casnică mai degrabă decît cea publică. mă voi opri doar la două teme care leagă fenomenologia experienţei mediate de tema mai largă a deteritorializării. 227 JOHN TOMLINSON Meyrowitz continuă prin a observa că pînă şi unele mănăstiri trappiste*.lumea exterioară penetrînd lumea interioară. deşi nu singura. Proximitatea mediată 1 : redefinirea intimităţii Ideea de intimitate e legată de experienţa locală în mai multe moduri interesante. în anumite ocupaţii. dacă atunci ne-am concentrat în principal asupra proximităţii pe care o facilitează călătoria fizică. ca o tulburare a intimităţii .cum ar fi aparatele de fax . în primul rînd.. ca experienţă. Şi. din experienţa comunicării în alt timp faci225 JOHN TOMLINSON litatâ de robotul telefonic.din contextul afacerilor în cel casnic a modificat experienţa vieţii casnice. adesea. în general. Decuplarea telefonului poate fi considerată un simbol al mizantropiei. mai direct. A fi „intim" înseamnă. Şi.. un clişeu al serialelor populare.din latinescul intimus : „cel mai interior". intimitatea e antiteza distanţării.) într-un loc fără telefon e adesea considerat a fi o insultă la adresa prietenilor. cu toate că unele dintre aceste probleme au început să fie cercetate în raport cu noile mijloace de comunicare. şi-au instalat telefoane. acum vom încerca să ne ţinem de promisiunea de a înţelege proximitatea generată de tehnologiile media în cadrul localităţilor. deşi călugării aveau acces la telefon. „evitau să urmărească emisiunile de televiziune sau să citească ziarele" (Meyrowitz 1985 : 353. o sarcină dificilă. tărîmul intimităţii ne trimite la localele specifice . Astfel înţeleasă.„răzbunarea mijlocului scris de comunicare. In spaţiul disponibil. în mod curent. implicînd. gradele progresive de intimitate pot fi văzute. scopul ei fiind acela de a fi prezent unul pentru celălalt în cel mai complet mod posibil. definită ca elaborare culturală a conexităţii ce defineşte globalizarea.. care îi fac accesibili oricînd. 226 GLOBALIZARE ŞI CULTURĂ „interioritatea" ce derivă din etimologia termenului . Totuşi e interesant că. Dacă adăugăm la acest grup de probleme pe cele ce se ivesc. în mod clar. în acest caz. în mănăstirea pe care a studiat-o. a intimităţii redă sensul cel mai clar al acestei interiorităţi a comunicării: actul sexual ca o cunoaştere intimă a celuilalt. combinînd apropierea şi legătura fizică cu cea psihică. sau între oricare dintre acestea şi „interacţiunile de tastatură" ale comunicării mediate de computer. remarcînd faptul că această disponibilitate constantă a devenit o normă socială tacită în societăţile moderne : „A nu fi de găsit" e anormal în ziua de azi. acela prin care tehnologiile comunicaţiei deschid spaţiile noastre particulare către lumea din afară şi le fac „disponibile" în mod constant. sau a modului în care „migraţia" anumitor tehnologii . indiferent cu ce altceva ne-am ocupa. în cele din urmă. Conotaţia sexuală. oamenilor li se cere să poarte „pagere". un caracter de „om-la-om". Oare emailul e mai apropiat.)" (ibid.1996). cea mai comună. de exemplu.scrisorile. rudelor şi colegilor de muncă. în termeni spaţiali fenomenologici. sau a diverselor moduri în care telefoanele mobile s-au integrat rapid în lumea oamenilor. insistă asupra ideii că telefonul e un mijloc de comunicare solicitant : în general. Ambele teme pot fi văzute ca expresii diferite ale categoriei „proximităţii" despre care am vorbit în capitolul 1. avem în faţă. prin camerele de primire. pînă la bucătărie şi la locurile cele mai retrase şi mai „interioare" ale casei .. cum ar fi CMC (Poster 1995 . Marshall McLu-han. e modelat de proximitatea fizică încorporată între.)? Compexitatea acestor întrebări în raport cu „noile mijloace de comunicare" e exacerbată de raportarea la ceea ce am considerat a fi forme mediatice „simple" .. de exemplu -. Turkle 1995.

Chiar dacă lăsăm la o parte acuzaţiile evidente de „fanatism" în forma sa corporativă. cred eu. cele din urmă fiind. într-un alt sens. Giddens (1991 : 189) observă următorul paradox al comunicării la distanţă: „O persoană poate sta de vorbă la telefon cu cineva aflat la mii de mile distanţă şi. un palid înlocuitor pentru plenitudinea prezenţei? Tehno-entuziasmul destul de temperat al lui Bill Gates cu privire la această problemă ne-ar putea convinge că aşa stă situaţia : Am fost prieten o vreme cu o femeie care locuia în alt oraş. într-un sens destul de evident. Totuşi. la un nivel. ci asupra capacităţii tehnologiilor media de a furniza propriile forme de intimitate. comunicarea s-ar întrerupe complet. lipsită de viaţă pe care o evocă Gates. evocînd o gamă largă de imagini.) Datorită caracterului nesupărător al mijlocului de comunicare şi a codului său. (Adsea spunem: „Am vorbit cu. ale telefoanelor fierbinţi. în acest caz. cu siguranţă. prin spaţiu şi timp. Dar oare atunci nu e vorba de un surogat. după cum observă în continuare Meyrowitz. caracterul de om-la-om se desparte de caracterul de faţă-în-faţă. spo-rovăind la telefoanele noastre mobile. telefonul poate chiar spori intimitatea comunicării tocmai datorită lipsei de desponibilitate a prezenţei. Găseam un film care rula cam în acelaşi timp în ambele oraşe. * Mănăstiri din ramura ordinului cistercian. să fie mai strîns legată de reacţiile acelui individ de la distanţă decît de ale celor situaţi în aceeaşi cameră". se pare. parţial. Mergeam la cinematografele respective. Foarte rar folosim „am vorbit" cînd vrem să spunem că am scris cuiva o scrisoare. foloseam mobilele ca să vorbim despre film. Genul de relaţie insipidă. Şi am găsit un mod în care puteam. în drum spre casă. pot redefmi semnificaţia culturală pe care o are intimitatea pentru noi. într-adevăr. tot e destul de greu să iei foarte în serios sugestia întîlnirilor virtuale. urmat de contextul izolării şi al retragerii. Ne uitam la film şi. dar. ne leagă dialo-gic de un anumit „partener" de comunicare (Thompson 1995 : 84). fără să ne mai gîndim să precizăm că e vorba de o conversaţie telefonică. aseară". Ne concentrăm asupra vocii partenerului de la telefon şi îi acordăm întreaga atenţie pentru că. Petreceam foarte mult timp împreună pe internet. pentru că urmărirea filmului va putea fi combinată cu o conferinţă video (Gates 1995 : 206). Dar. McLuhan (1964 : 267) susţine acelaşi lucru atunci cînd spune că telefoanele „necesită participarea completă a simţurilor şi facultăţilor noastre". Prin urmare. conversaţia telefonică e mult mai spontană şi mult mai puţin elaborată decît majoritatea scrisorilor (1985 : 109-110). acest gen de întîlnire virtuală va fi mai bun. Putem explica acest fapt prin concentrarea fenomenologică intensificată pe care o solicită mijlocul de comunicare : lipsa prezenţei fizice şi îngustarea gamei de indicii simbolice disponibile ce decurge de aici amplifică implicarea exclusivă specifică situaţiei dialogice a interacţiunii faţă-în-faţă. de o intimitate de mîna a doua. dacă nu am face astfel. se remarcă adesea cît de „natural" şi nesupărător e acest mijloc de comunicare. Caracterul de om-la-om şi interioritatea se păstrează. în viitor. dar începem să observăm o anumită schimbare în sensul termenului. concentrîndu-ne nu asupra tulburării contextelor de intimitate. de modul în care copiază mijlocul de comunicare faţă-în-faţă al vorbirii. mai disperate. Dar oare este aceasta intimitate? Un motiv pentru a considera că este. constă în apropierea dintre conversaţiile telefonice de la distanţă de conversaţiile faţă-înfaţă.. să mergem la film împreună. o formă mult mai complex codificată. însă primul element al încorporării pare să dispară. încît aproape că uităm de mijlocul care intervine în comunicare. prin diferenţa dintre codurile vorbirii şi cele ale scrisului. 229 JOHN TOMLINSON Intimitatea descorporată Din moment ce telefonul permite intimitatea în ciuda separării corporale. sau chiar e-mailurile) sar putea explica. atît cît durează conversaţia. telefoanele furnizează „apropierea" distanţată prin faptul că. Din nou. puterea specifică a telefonului ca mijloc de comunicare distanţat „transparent" e legată. pe parcurs. mănăstire în Normandia. Meyrowitz redă această idee : E atît de firesc să vorbeşti cu cineva la telefon. de la situaţia comică a corpurilor conectate prin cablu la stimulările sexuale virtuale pînă la satisfacţiile mai banale. putem aborda o perspectivă diferită şi. mai interesantă. e complet plauzibil să suţinem că tehnologiile de comunicare pot furniza o anumită formă de intimitate.pentru a-şi păstra idealul de solitudine. unde a fost înfiinţat ordinul în 1664). retragere departe de lume şi intimitate exclusivă şi continuă cu Dumnezeu. are ca reacţie evidentă răspunsul că intimitatea „reală" în relaţiile umane necesită un contact fizic de aproape. care. în mod tipic. în ciuda limitărilor impuse de lipsa prezenţei fizice a celuilat. Prin urmare. 228 GLQBALIZARE ŞI CULTURĂ Aparenta „naturaleţe" a comunicării telefonice în comparaţie cu scrisorile (sau telegramele.. celebre pentru regulile lor austere şi pentru jurămîntul tăcerii (de la La Trappe. într-un fel. sexualitatea e standardul implicit faţă de care se măsoară toate celelalte forme „minore" de intimitate. Iar ideea unei experienţe sexuale mediată de la distanţă e desul de tulburătoare. e greu de găsit 230 GLQBALIZARE ŞI CULTURĂ .

o întîlnire imaginară mai veselă şi mai intimă decît cea 231 JOHN TOMLINSON practicată într-un context consesual. într-un caz de utilizare a acestei practici. nu reuşeşte să înlocuiască) intimitatea încorporată. dar nu sexuale. .. Dar. desigur. fie că e vorba de un genunchi julit. «Pot fi alături de copii. s-ar putea ca sexul prin telefon (sau CMC) să fie.decît de intimitate. Deşi reclamele îl prezintă ca pe o întîlnire erotică unul-în-faţa-celuilat.şi. cu „vizite" zilnice prin intermediul „liniilor telefonice digitale ISDN de mare viteză". Această poveste e o laudă la adresa capacităţii tehnologiei de a restaura intimitatea cercului familial. însăşi „separarea" sociolegală a familiei nu poate fi desprinsă de separarea 232 GLOBALIZARE ŞI CULTURĂ lor fizică. anonimatul acestui gen de întîlnire „virtuală" e. Ideea e că trebuie să considerăm intimitatea mediată la distanţă nu ca pe un defect. în cele din urmă. concentrat pe stimularea auditivă a orgasmului clientului. Intimitatea obţinută cu ajutorul tehnologiilor media ar putea duce la redefmiri culturale mai radicale . Pe măsură ce asemenea practici mediate se răspîndesc . Clientul îşi poate imagina întîlnirea într-un context erotic. trebuie să fim atenţi să nu dăm vina pe cine nu trebuie. foarte îndepărtat de funcţionalitatea posomorită a localului real al angajatului sexual. Relatarea acestui caz arată cum femeia -despărţită de soţ . el abordează aspectele corporale ale intimităţii fără a face o distincţie clară între corpuri şi tehnologii: Copilul şi adolescentul înţeleg telefonul. Deoarece genul de „interioritate" asociată cu relaţiile apropiate. oamenii caută moduri alternative de a-şi exprima sexualitatea (. ce nu înlocuieşte (sau. unirea microfonului cu difuzorul într-un singur instrument. opusă intereselor angajatei virtuale a cărei sarcină principală e să ţină clintul la telefon. înregistrată prin interesle adesea puternic opuse ale părţilor: viteza. într-o cameră de zi confortabilă. de o temă de casă sau de probleme cu prietenii»" (Miliar 1997 : 5). e vorba de o absenţă a „comodităţii". indică. s-ar putea obiecta că inducem în eroare dacă permitem temei sexualităţii să domine ideea de intimitate.un exemplu mai puternic pentru deficienţa esenţială a intimităţii mediate de la distanţă decît cel al sexului comercial.prin intermediul utilizării videotelefoanelor la domiciliu. după cum spune Castells (1996 : 361). întîlnirea se bazează pe separarea localelor şi pe un anonimat care e crucial pentru economia afacerii. S-ar putea ca asemănarea dintre sexul prin telefon şi prostituţia (directă) convenţională în contexul său definitoriu de transformare a sexualităţii în bun de consum să fie mai mare decît diferenţa dintre acestea. Acest raport pare marcat mai degrabă de alienare .şi-a înlocuit vizitele intermitente de la sfîrşit de săptămînă. în acest caz. poate un birou întunecos.pare inevitabilă o redefinire a intimităţii. o femeie care locuieşte în Bristol poate ţine legătura în mod curent cu cei trei copiii ai ei care sînt la Cambridge printr-o legătură video în direct cu ajutorul web-ului. o expresie a caracterului riscant al experienţei sexuale directe în societăţile sfârşitului de secol douăzeci: „din ce în ce mai îngrijoraţi de riscul infectării şi al agresiunii personale. adunaţi în jurul ecranului de computer unde mama le zîmbeşte din imaginile video. care implicau o călătorie de 300 de mile. Ceea ce numim „telefonul francez". ca de obicei. Cu toate acestea. îmbrăţişînd firul şi receptorul de parcă ar fi animalele lor preferate. . dezordonată. faţă de deplinătatea prezenţei.. prin telefon. ci ca pe o ordine diferită a apropierii. legată de imaginea unor televizoare performante de mărimea unui perete în viitorul tehnocultural . Ei spun că le permite să mănînce împreună şi îi permite lui Gill [mamei] să-şi vadă copiii înainte de a merge la culcare. ceea ce ne aduce aminte de imaginile anterioare ale atmosferei de familie centrată în jurul mass-mediei: oamenii strînşi în cerc în jurul televizonului în anii '50 sau în jurul radioului în anii '30. Mama recunoaşte că nu e acelaşi lucru cu a fi alături de copii „contactul" dinaintea culcării nu include îmbrăţişările şi învelirea copiilor . trista realitate e că aceste servicii se bazează pe eşecul complet de a ajunge la intimitate în forma sa „deplină". care înseamnă preţ mai scăzut pentru client.separare . dar foarte pătrunzătoare ca intuiţie. mai degrabă. Prin urmare. Viziunea lui McLuhan e.. ci e din ce în ce mai integrată în experienţa noastră cotidiană. exemplele de acest gen par să ofere o privire trecătoare asupra unei situaţii pe care am putea-o considera de intimitate „descorporată". ne-comercial. poate propria sa bucătărie.) în special atîta vreme cît interacţiunea nu e vizuală şi identitatea reală poate fi ascunsă"5.inclusiv a însăşi ideii de „încorporare". Fotografiile îi prezintă pe copii zîmbitori. implică trupurile doar în mod pornografic/de masturbare. distanţată. Mai mult decît atît. Astfel. în mod semnificativ. ale vieţii de familie poate oferi un model la fel de promiţător. ceva lipseşte de aici. prezum-ţioasă. Dar dacă sexualitatea mediată la distanţă sugerează alienarea (despărţirea orgasmicului de organismic). într-adevăr. tehnologia i-a transformat pe părinţii şi copiii „aflaţi la mare distanţă într-o familie complet conectată" : „Impactul a fost dramatic. Şi mai există un mod de a privi aceeaşi problemă. de doi amanţi „reali". datorită distanţării sterilizatoare a sexului prin telefon. în ciuda acestor fapte. Dezvoltînd tema mijloacelor de comunicare ca extensiuni ale corpului. în primul rînd. guvernată de natura sa comercială. Putem găsi un exemplu bun pentru lărgirea acestui gen de intimitate în utilizarea tehnologiilor de video— conferinţe în scopul unirii familiilor divizate în spaţiu. deoarece e vorba de o relaţie de afaceri care.

Eu şi cuvintele mele stăpînim ecranul împreună".indică o orientare dramatică a atitudinilor culturale faţă de intimitatea mediată. putem spune că a considera că 234 GLOBALIZARE ŞI CULTURĂ intimitatea e constrînsă de încorporare .anticipează anumite lucrări asupra interfeţei ommaşină ce apar în anii 1990 cu referire la CMC.. Intimitatea publică în exemplele sexualităţii mediate şi ale cercului familiar extins în spaţiu. „separată" -. oricît de tulburător ar fi acest lucru. Apariţia telefonului mobil a sporit. Deschiderea din ce în ce mai mare a construcţiei lor nu reflectă doar factorii economici ci şi o acceptare publică treptată a ideii purtării unei conversaţii private într-un spaţiu public deschis.. Lup ton şi Noble 1997) ridică întrebări uimitoare cu privire la graniţele percepute dintre fiinţele umane şi tehnologiile pe care le utilizează. ce au ca ţintă. de la legătura exclusivă cu oamenii din sferele noastre personale către legăturile cu oamenii care sînt prezenţi doar prin intermediul mijloacelor de comunicare publice. în aceste reclame.) au făcut ca anumiţi oameni să considere că următoarea generaţie ar putea fi ultima generaţie de oameni «puri»". într-un anumit sens. Featherstone şi Burrows 1995). a ingineriei genetice şi ananotehnologiei (. De fapt. tot aşa computerele pot fi extensii ale construcţiei gîndirii. Făcînd o comparaţie cu categoria psihanalitică de „obiect de tranziţie" a lui W.ca extensii ale persoanei încorporate . datorită construcţiei lor robuste. Iar de aici pleacă o anumită traiectorie către ideile şi mai provocatoare legate de slăbirea liniei de separaţie dintre om şi maşină. sînt conceptualizări alături de progresele reale ale proteticii.în trenuri. Gray 1995 . pe care le regăsim în teoriile recente ale culturii „cyborg" (Haraway 1991 . Lucrarea lui Turkle despre fenomenologia utilizării computerului (v. Lăsînd la o parte stereotipia culturală comună. Un romancier se referă la „percepţia mea extrasenzorială alături de computer. construcţia (. fără sfială.. Franceza e „limba dragostei" tocmai pentru că uneşte vocea şi urechea într-un mod foarte strîns. sînt percepute ca făcînd parte. în continuare. se promovează ideea unei conversaţii „de la om-la-om" cu o celebritate.. a telefoanelor celulare în (aproape) orice situaţie publică .legătura pe care o fac francezii între simţuri. din Life on the Screen [Viaţa pe ecran] de Sherry Turkle : Aşa cum instrumentele muzicale pot fi văzute ca extensii ale construcţiei de sunete în minte. de exemplu. prin mediere de la distanţă.. reclamele prezintă conversaţii imaginare „de la om-la-om" între vedetele culturii populare actuale şi eroii lor din trecut: supermodelul Kate Moss visează la o întîlnire cu Elvis Presley. desigur. Un alt mod de abordare a ideii intimităţii publice constă în remarcarea modului în care ideea de om-la-om se reorientează.) prinde viaţă în spaţiul dintre ochii mei şi ecran" (Turkle 1995 : 30). fotbalistul Ian Wright îşi imaginează o întîlnire cu Martin Luther King. aşa cum face cu telefonul. şi Lupton 1995 . Un arhitect care utilizează computerul pentru proiectare merge şi mai departe : „. din şinele încorporat şi din lumea exterioară. în principal. restaurante sau pe stradă . Cuvintele curg. segmentul de piaţă al tineretului. sugestia că telefoanele au „o concordanţă naturală cu organicul" (p. în mod simultan. (McLuhan 1964 : 266). Un bun exemplu 235 JOHN TOMLINSON în acest sens e recenta (1998) campanie publicitară a furnizorului de servicii de telefonie mobilă „One-to-One".. că un computer poate fi „resimţit ca fiind un obiect la graniţa dintre sine şi non-sine". „curentul principal al chirurgiei estetice şi dezvoltarea bioteh-nologiei. Prin urmare. e foarte firesc să săruţi prin telefon. de exemplu.şi a considera că încorporarea e factorul fundamental care leagă indivizii de localităţi — înseamnă a gîndi în limitele unei anumite accepţiuni culturale a relaţiei dintre încorporare şi subiectivitatea umană care e discutabilă. Comparaţi. nu doar linişte. După cum se exprimă Featherstone şi Burrows (1995 : 3)... în acest grup de teorii hibrizii ştiinţifico-fantastici din. această acceptare iar astăzi utilizarea frecventă. Winnicott . ci şi izolare. Dar un alt aspect important al redefinirii intimităţii constă în dizolvarea acestei legături şi în faptul că sînt posibile diverse noi tipuri de intimitate publică. 271) .obiecte care. Se credea pe vremuri că pentru utilizarea telefoanelor e necesar un spaţiu izolat special: primele cabine telefonice „publice" ofereau. Fără a ne aventura prea mult în acest domeniu. Aceste reclame sînt texte complexe şi . ca şi pătura bebeluşului. Se pare că anumitor oameni le e uşor să ignore prezenţa celor ce se află în apropiere (străini) şi să trăiască relaţia cu celălalt.. Un aspect evident al acestei probleme e redefinirea spaţiilor însuşite din punct de vedere cultural pentru utilizarea tehnologiilor de comunicare. D. Turkle susţine. intimitatea îşi păstrază (deşi cu motivaţii diferite) legătura cu caracterul privat. fără nici o inhibiţie legată de absenţa izolării6. romanele lui Williams Gibson sau filmele precum RoboCop de Paul Verhoeven. 233 JOHN TOMLINSON afirmaţia lui McLuhan cu acest pasaj despre caracterul extensiv..

în special a celor care au rămas zile întregi în preajma „locurilor de pelerinaj" improvizate în Kensington Palace Gar-dens . în „timp real". şi aceasta poate fi considerată o formă de lascivitate. la rîndul lor. dorinţa de a locui în lumea experienţei individuale a altei persoane. se bazează pe alte forme de comunicare (filmul. Dar funerariile Prinţesei Diana au relevat un alt aspect posibil al intimităţii publice. Această situaţie ilustrează în mod dramatic cît de strîns sînt ţesute relaţiile mediate în pînza experienţei cotidiene pentru un imens număr de oameni. de a scăpa de caracterul privat al vieţii locale de rutină în mijlocul unor comunităţi de experienţă mai mari.d. au dovedit caracterul „real" al acestui gen de relaţie non-reciprocă mediată. (Thompson 1995 : 220).sofisticate. nu doar în Marea Britanie ci şi în întreaga lume. în mod special e interesantă legătura pe care o stabilesc între valorile culturale ale intimităţii în sens de contact personal. mai satisfăcătoare. far-dîndu-se sau jucîndu-se cu pisica" (Smith 1998 : 3). interioritate şi exclusivitate (o „valoare a telefonului") şi cel legate de accesul la personalităţile mediatice care sînt o „posesiune publică" (o „valoare a televiziunii"). fiind menţionaţi pe numele mic ş. mai satisfăcătoare ca formă de evadare din propria realitate decît cele furnizate de naraţiunile televiziunii.poate fi interpretată ca o reacţie la ceea ce Giddens (1991 : 144 şi urm. Dar există şi o formă mai radicală. Actorii şi actriţele. de doi ani. înfrînată. totuşi. Intimitatea devine. prezentatorii de ştiri sau gazdele talk-show-urilor. A avea acces la intimitatea dormitorului în banalitatea sa din timp real înseamnă. El susţine că non-reciprocitatea deosebită a relaţiei ce se datorează caracterului monologic al mijloacelor de comunicare de tipul televiziuni e un aspect complet comun al „cvasi-interacţiunii mediate" : într-o formă sau alta. promovînd anumite forme de comunicare mediată „intimă" (telefoanele) care.a. iar un 237 JOHN TOMLINSON asemenea gen de compromis în amestecul de experienţă al lumilor individuale moderne e. fiind 236 GLOBALIZARE ŞI CULTURĂ adesea subiect de discuţie pentru diverşi indivizi pe parcursul vieţii de zi-cu-zi a acestora. real. astfel. Deoarece acest gen de interes trebuie deosebit de curiozitatea mai comună cu privire la spaţiile intime ale celebrităţilor. „publică" în sensul că întemeiază o lume a vieţii mediate de mijloacele de comunicare în masă. Popularitatea acestui site nu e uşor de explicat. poate. în care oricine (orice număr de oameni) poate trăi relaţii imaginare de intimitate cu personalităţi publice pe care nu le vor cunoaşte niciodată. Putem înţelege ce se petrece considerînd că e vorba de o dorinţă vag direcţionată de a evada din constrîngerile localului.înseamnă a avea o viaţă paralelă care e. cu siguranţă. ce poate fi găsită în anumite practici culturale noi care se dezvoltă o dată cu CMC : dorinţa de a fi complet eliberat de constrîngerile localităţii. rutinei sau chiar ale corporalităţii şi identităţii fixe a sinelui . ca „intimitate non-reciprocă de la distanţă". Experienţa unei adevărate pierderi personale şi expresia de durere intensă înregistrată în rîndul mulţimii imense de persoane care a venit la Londra pentru a asista la funerarii şi marea „comunitate a televiziunii" globale. pe care o satisfac paginile de fotografii lucioase. fiecare plătind 10 lire pe an pentru „a o vedea pe Jennifer Ringley dormind. a învinge izolarea propriilor spaţii intime. într-un fel. Desigur. Prinţesa de Wales. Probabil că cea mai uimitoare manifestare recentă a acestui gen de intimitate a fost reacţia extraordinară la moartea Dianei. folosind expresia lui Horton şi Wohl (1956).de fapt. televiziunea).) numea „experienţa sechestrării" în societăţile moderne : tendinţa de a ascunde expresiile durerii alături de alte experienţe pasionale/intime. Site-ul atrate 6000 de abonaţi curenţi.m. în general. Site-ul „Jennicam" e un exemplu destul de deconcertant în această direcţie. majoritatea indivizilor din societăţile moderne stabilesc şi întreţin relaţii non-reciproce de intimitate cu alţi oameni aflaţi la distanţă. devin personalităţi familiare şi uşor de recunoscut.a fi invitat acolo . Thompson (1995 : 219) descrie acest gen de relaţie mass-media imaginară. intens reale pentru ei datorită prezenţei lor mediate. douăzeci şi patru de ore pe zi. sau o dorinţă neurotică . A avea acces curent la spaţiul personal intim al altuia . Mulţi dintre cei intervievaţi şi-au exprimat dorinţa de a-şi prelungi participarea la doliul comunitar şi au legat această dorinţă de sentimentul de frustrare faţă de perspectiva întoarcerii la propriile lor vieţi normale. cel mai comun mod de satisfacere a dorinţei de evadare. care a participat la eveniment. pe care aceasta le trimite. în spaţiul intim neretuşat. practic al altuia. Nu e implauzibil să existe o legătură între această dorinţă şi dorinţa culturală mai largă deşi. Dacă acceptăm că motivaţia nu e interesul lasciv sau voyeurismul sexual (site-ul e cenzurat din acest punct de vedere : „fără scene de nud sau materiale de natură sexuală"). El constă din imagini reprezentînd dormitorul unei tinere. private. sărutîndu-şi prietenul.a. din două în două minute. dar care sînt. stilizate ale revistelor de tip Hellol. vedetele pop ş. Dorinţa aparent destul de puternică a celor care au asistat la funerarii de a-şi împărtăşi durerea în public . atunci se pune întrebarea de ce vor oameni să „locuiască" în mod curent. Grodin şi Lindhof 1996) . Experienţa mediată cu ajutorul mijloacelor de comunicare în masă oferă modele pentru această evadare în „vieţile paralele" imaginare care sînt posibile în relaţiile cu personalităţile publice (Chaney 1993 .

chiar aşa cum e ea redefmită de experienţa mediată. Motivele acestui curent sînt controversate. rom : 185). în cel mai bun caz. Deşi cazul Statelor Unite atrage cele mai frecvente acuzaţii de parohialism şi insularitate (legate de acuzaţiile de trivializare şi „amuţire" . prin urmare. Telefoanele. ca reacţie. publicul programelor noastre pare să fie mai puţin interesat de lume. de exemplu . judecate mai îngăduitor. într-un anumit sens. un curent asemănător poate fi remarcat în întreaga lume dezvoltată. ci că foarte rar întîlnim „străinătatea culturală". alte tehnologii media . Şi e interesant de remarcat modul în care tema intimităţii revine în context. ca întîlnire culturală cosmopolită . potenţialul de a dete-ritorializa într-un mod mai provocator din punct de vedere cultural şi mai semnificativ din punct de vedere moral. e un gen destul de jalnic de transcendenţă. Ang 1996). mai puţin pe agenţii". Proximitatea mediată 2 : implicarea televizuală şi îngustarea distanţei morale Să începem cu un paradox : pe măsură ce capacităţile şi sofisticarea tehnologică a mijloacelor globale de comunicare în masă se extind.nu e foarte dezvoltată în culturile moderne7. Ele pot re-întări sentimentul că localităţile noastre sînt legate (la bine şi la rău) de părţi îndepărtate ale lumii. sfera intimă. Dezbaterile privind politica. într-adevăr.de a pătrunde şi de a coloniza spaţiul 238 GLOBALIZARE ŞI CULTURĂ personal al altora. de asemenea. Tocmai deoarece sînt în mod esenţial mijloace de comunicare de-la-om-la-om. totuşi. sînt adesea polarizate între o poziţie care susţine „suveranitatea consumatorului" într-o concepţie de piaţă a publicului (cel mai robust în .) dominată de anatomia preşedintelui" (Wittstock 1998)). Iar această legătură poate fi urmărită în raport cu medierea experienţei. ocupînd acel teren larg contestat dintre cererea publicului şi oferta editorială şi de programe (Morley 1992 . „Există o simetrie între democratizarea vieţii personale şi posibilităţile democratice din ordinea politică globală la cel mai extins nivel" (1992 : 195-196 .. în sensul că ne expun la informaţii sau naraţiuni care tulbură localităţile luate de-a gata. se plîngea de existenţa unui context internaţional mai larg de parohialism jurnalistic. e orientată spre oferirea acelui confort existenţial „interiorizat" al rutinei. Totuşi.televiziunea sau motoarele de căutare web. Iar jurnalismul.„o agendă internă (. Situaţia e. Tony Hali. la televizoarele din camera noastră de zi. familiarităţii şi incluziunii culturale în „familia televiziunii" locale (Scannell 1996). că legătura dintre aceste exemple de intimitate publică văzute ca nişte căi de evadare din situaţia noastră existenţială corporală şi o accepţiune mai pozitivă a conexităţii culturale . mai puţin pe corespondenţi. ca o dorinţă de a evada din izolarea emoţională impusă de viaţa modernă (adesea percepută exagerat datorită culturii izolante a utilizării mijloacelor de comunicare în masă la domiciliu) printr-o conexitate mai deplină şi. de exemplu. Producţia de documentare pe teme internaţionale a canalelor britanice de televiziune a scăzut cu 40% între 1989 şi 1994 (Cleasby 1995 : 1). pe plan global. Iar. 239 JOHN TOMLINSON Potenţialul unei deteritorializări pe care am putea-o numi deteritorializare cultural-morală există. în concordanţă cu lumea experienţei noastre individuale locale. o mare parte din experienţa televizuală populară nu e de acesta factură. printr-o comunicare mai autentică cu ceilalţi. din contră. cel mai dramatic ilustrată de cazul Statelor Unite. Trebuie să recunoaştem. în care „majoritatea organizaţiilor de ştiri cheltuiesc mai puţin pe ştiri externe. Atunci cînd abordează transformarea intimităţii în societăţile moderne. în 1997. în mare parte. unde reţeaua de ştiri şi afaceri externe a scăzut „cu două treimi în două decenii" (Culf 1997 : 13) şi 240 GLOBALIZARE ŞI CULTURĂ „cu 42% între 1988 şi 1996" (Wittstock 1988 : 7). El spunea. (în general) nu deteritorializează. ele ne leagă de ceilalţi în contexte care sînt. Giddens (1992) se concentrează asupra relaţiilor de dragoste şi a celor sexuale „faţă-în-faţă" şi nu spune nimic despre experienţa mediată. Desigur. dar. Cu toate acestea.cum ar fi extensia comunităţii. între acest nivel al intimităţii ca aspect ultra-local şi sfera politicii globale. ed. în general. nu se deschide către o lume care pune sub semnul întrebării presupoziţiile culturale parohiale. în spatele acestei afirmaţii se află intuiţia că globlalizarea leagă „exterioritatea" lumii {out-thereness) şi „interioritatea" {in-hereness) „lumilor" noastre fenomenale (v. în aceste forme de experienţă mediată. că „într-o vreme cînd viitorul nostru se decide. E vorba aici de modul specific de angajare morală/ politică ce poate exista în formele media şi care e resimţit în contextele intime ale spaţiilor noastre locale . cel puţin potenţial.. directorul executiv al canalului BBC News. naţiunea cea mai bogată în informaţii din lume.cel mai adesea. capitolul 1).au. Ele ne pot face să vedem lumea însăşi ca pe un context social/cultural/moral semnificativ. în continuare. în mod clar. acest tip de practici pot fi interpretate. Nu e vorba că nu întîlnim niciodată „străini" la telefon. totuşi. pare şi el mai puţin interesat. poate. relatarea ştirilor despre evenimente externe la televizor pare să se reducă. mai introspectiv" (Culf 1997 : 13). Argumentul său se bazează pe modul în care căutarea autonomiei în relaţiile intime personale are implicaţii asupra politicii democratice . Aceasta e ideea pe care vreau să o analizez în secţiunea următoare. el sugerează că există o legătură.

economic). Silverstone 1994 . din ce în ce mai con-strînsă de raţiuni comerciale. Unul dintre primii critici a lui McLuhan. oricît de vinovată ar fi industria media. rupt de durerea. S-ar putea să fie adevărat.nu reuşesc să identifice aceste diferenţe fenomenologice cruciale şi astfel îndeamnă la un anumit grad de scepticism. în cadrul acestei dezbateri. Concentrarea asupra problemelor legate de rata audienţei şi de grila de programe tinde să lase în umbră problemele mai importante : dacă şi în ce mod experienţa telemediată însăşi poate face ca evenimente care nu sînt legate de noi decît din punct de vedere structural (politic. arşiţa şi mirosul celor ce se petrec în realitate. intelectualii progresişti de orientare internaţionalistă . nu alungă suspiciunea . Nimeni (nici măcar Baudrillard).că majoritatea oamenilor de rînd pur şi simplu nu sînt interesaţi de evenimente ce se află dincolo de propriile lor localităţi (naţionale). ca mijloc de comunicare e foarte rar luată în considerare.. se răsfrînge asupra a ceea ce el numeşte „trăsăturile senzoriale ale mijlocului de comunicare" : Contrar celor afirmate de McLuhan.de exemplu. Dar.. aşa cum sînt prezentate 242 GLOBALIZARE ŞI CULTURĂ pe ecranul din camera noastră de zi. Toate 243 JOHN TOMLINSON aceste efecte duc la distanţarea spectatorului de scenele pe care le urmăreşte şi. aflaţi la distanţă. influenţa puternică a operei lui McLuhan (Ferguson 1991 . care prevede că televiziunea are obligaţia de a oferi informaţii şi explicaţii dincolo de purul divertisment (Herman şi McChesney 1997 . comentînd pe marginea cazului britanic. la dezavantajele unei comunităţi distanţate/mediate de genul propus de McLuhan în comparaţie cu idealul unei comunităţi locale faţă-înfaţă şi invocă toate noţiunile familiare legate de calităţile ce unesc din punct de vedere moral şi emoţional ale celei de-a doua spre deosebire de prima. datorită implicaţiilor sale culturale pesimiste..împotriva căreia se luptă. că toate evenimentele care se petrec la telvizor se derulează într-un teatru incredibil de îndepărat al activităţii umane. Dar scepticismul său cu privire la puterea televiziunii de a ne „implica" moral şi emoţional în condiţia altor oameni. în parte. Cleasby sugerează că posturile de televiziune fac presupuneri mult prea grăbite şi necugetate despre aparenta lipsă de relevanţă a subiectelor internaţionale pentru publicul intern şi că aceste presupuneri contribuie la apariţia „unei spirale descendente vicioase de scădere a producţiei de emisiuni internaţionale. nişte substitute şi au prea puţin sau chiar nimic în comun cu experienţele ce definesc colectivismul caracterisitc vieţii rurale" (Miller 1971 : 124). mai aproape. din punct de vedere fenomenologic. disociate de toate celelalte simţuri. în mare. Totuşi. Jonathan Miller (1971). în cele din urmă. e profund sceptic cu privire la afirmaţiile acestuia despre „satul global" constituit cu ajutorul televiziunii. iar imaginile pe care ni le prezintă sînt. anihilînd distanţa culturală şi morală şi oferind un sentiment puternic de implicare în vieţile şi evenimentele îndepărtate. în afirmaţiile mai extravagante despre potenţialul cultural al televiziunii se identifică.. urmărirea unor evenimente îndepărtate la televizor nu e aceeaşi experienţă cu parcurgerea drumului către şi cu prezenţa la evenimentele respective. Telespectatorul le urmăreşte aşezat confortabil în propria sa casă. iar acest fapt e interpretat ca însemnînd mai multe emisiuni despre Marea Britanie" (Cleasby 1995 : IIIIV). de exemplu. în mod esenţial. de exemplu. Şi. nepopulare 241 JOHN TOMLINSON pentru publicul britanic. dar recunoaşte că problema relevanţei pentru vieţile telespectatorilor e crucială : „Tendinţa spre insularitate e clară. Prin urmare. afirmaţiile lui Hebdige cu privire la „cosmopolitismul (televizual) practic" citate în capitolul 4 . de producerea parohialismului cultural. natura televiziunii însăşi. Efectul alienant e sporit de faptul că ecranul televizorului reduce toate imaginile la .modelul comercial american) şi etica serviciului public. Această critică se referă. Deoarece. Telespectatorii vor să vadă mai multe emisiuni relevante pentru propriile lor vieţi şi experienţe. în mod inconştient. susţinînd. acesta ajunge să creadă. doar acest fapt nu poate explica singur fenomenul. pe seama canalelor de televiziune care „îşi vînează publicul". se pune atunci problema modului în care telemedierea ne aduce. în mod inerent. Thompson 1997). adesea. în parte. „problema e calitatea contactului.). televiziunea e uimitor de vizuală. Stevenson 1995). totuşi. echivalează cu a fi efectiv în bătaia puştii. a atingerii". unele abordări mai formale cu privire la potenţialul deterito-rializant al televiziunii . pune problema. printre altele. în mod clar. de supoziţia larg răspîndită că programele pe teme externe sînt. Ea e generată. După cum spune Roger Silverstone (1994 : 30). de scădere a interesului publicului şi de scădere a conştiinţei publice cu privire la problemele globale" (ibid. în mod curios. Cleasby. să fie relevante şi semnnificative la nivelul experienţei. E remarcabil că. că experienţele îndepărate pe care ni le aduce televiziunea „sînt. nu poate susţine în mod serios că modul în care sîntem „atinşi" de evenimentele violente dintr-o zonă de război.

puse în contrast cu sfera idealizată a experienţei şi interacţiunii „faţă-în-faţă". care pot fi „eliminaţi de pe ecran . din fericire. Dar. caracterul unilateral al comunicării 244 GLOBALIZARE ŞI CULTURĂ întăreşte şi mai mult fortificaţiile din jurul aspectelor nefamiliare de pe ecran.: 194-195). în prefaţa la colecţia pe care au intitulat-o Resisting the Virtual Life [Respingerea vieţii virtuale].. într-o lucrare mult mai recentă. Fără îndoială. nu e doar o experienţă surogat. Această afirmaţie nu face doar să indice caracteristicile specifice ale mijlocului de comunicare. nu a eliminat separaţia instituţională şi nici nu i-a diminuat eficienţa... incluzînd chiar tocirea potenţială a sensibilităţii morale. ne sînt apropiate. ci sugerează că acesta inhibă.. Din această cauză. asupra unor moduri de viaţă nefamiliare. de exemplu. mediat în mod esenţial.igienizaţi şi siguri. Dar. Dar. încep prin a dezaproba înclinaţia spre relaţiile faţă-în-faţă şi prin a recunoaşte „meritele relaţiilor de la distanţă" produse de diverse tehnologii media. în care poţi întîlni oameni reali în deplinătatea lor. dar condamnaţi să rămînă. Intervenţia mijlocului de comunicare „distanţează" sau chiar „alienează" : departe de a ne conecta.) putem arunca o privire. vreau să fac două distincţii fenomenologice cruciale în cadrul expunerii sale. rom. O tendinţă similară se poate observa în anumite lucrări critice care apar în prezent pe tema comunicării mediate de computer şi a „realităţii virtuale". rămîn. Aceste evenimente ne sînt aduse. Experienţa televizuală. Şi poate fi în egală măsură de adevărat că anumite inovaţii ce adaptează tehnologia media la necesităţile consumatorului pentru a se potrivi stilurilor de viaţă individuale9 pot face apel sau pot încuraja o viziune culturală insulară. Brook şi Boal. De exemplu. Iar într-o lucrare ulterioară. printr-o simplă apăsare de buton. care e „îndepărtat" atît de spaţiul nostru local cît şi de locurile pe care le prezintă. experienţa anihilării distanţei. „Teleoraşul" e echivalentul negativ al „oraşului" real. Prin urmare. că o dietă ce constă exclusiv dintr-o experienţă monotonă în faţa televizorului e probabil nefastă din mai multe puncte de vedere. de asemenea. ei susţin că „interacţiunile faţă-în-faţă (. acest vizor imens şi uşor accesibil prin care (. tăindu-le orice legătură de comunicare (1990: 148). apariţia televiziunii. fără teamă. infinit de departe ca subiecte ale acţiunii . egocentrică. în ziua de azi. pare să sugereze Miller. pentru Bauman. în special. Cadrul ecranului de televizor previne pericolul abaterii mai eficient decît hotelurile turistice şi locurile îngrădite de campare.şi. ea ne „rupe" de evenimentele îndepărtate. Mi se pare că una dintre problemele acestor abordări e trecerea rapidă de la fenomenologie la judecata moralexistenţială. cu toate acestea. în propoziţia următoare. Prima dintre acestea se referă la „distanţa" de experienţă ce se menţine între spectator şi evenimentele vizionate la televizor. nici prost concepute. e în mod clar antitetică întîlni-rilor autentice culturale/emoţionale/morale.aceeaşi calitate vizuală. în tele-oraş. în mod curent. tocmai în spaţiile noastre materiale cele mai intime şi. de fapt.) . Putem fi de acord. se poate uşor observa că aceste nelinişti pot fi exagerate printr-o polarizare generală brută între „binele" experienţei directe şi „răul" experienţei mediate de mijloacele de comunicare în masă. din lume . putem întîlni oameni reduşi la un mod existenţial de „suprafaţă pură". prote-jînd spaţiile noastre locale de „realitatea" evenimentelor îndepărtate şi de practicile străine tulburătoare. „cea mai mare parte din timp (. precum sexul cu prezervativ" (Bauman 1993 : 178. există numeroase nelinişti autentice cu privire la modul în care experienţa mediată e din ce în ce mai mult integrată experienţei directe. ca agenţi morali încorporaţi. Ei sînt „infinit de aproape ca obiecte.) sînt inerent mai bogate decît 245 JOHN TOMLINSON interacţiunile mediate. se petrece doar în tărîmul fenomenologic. astfel. „Satul global" al lui McLuhan nu a reuşit să se materializeze. Pentru a evita acest lucru. Zygmunt Bauman preia această temă a „izolării" de pericolele întîlnirii culturale într-un comentariu asemănător de sceptic despre potenţialul televiziunii de a produce angajarea hermeneutică reală faţă de oamenii îndepărtaţi din punct de vedere spaţial şi cultural: în pofida opiniei larg răspîndite. Atrocitatea şi divertismentul alternează pe acelaşi dreptunghi de sticlă bombat (1971 : 126)8..). problemele pe care le pun aceşti critici nu sînt nici lipsite de importanţă. în acest sens. mijlocul de comunicare funcţionează ca un fel de cordon sanitar. Se poate uşor observa tendinţa acestei critici spre un gen de maniheism. ar fi util să analizăm mai îndeaproape fenomenologia categoriei de „cvasi-interacţiune mediată" pe care o defineşte John Thompson. «telemaniacul»* monosilabic are în comun cu «infomaniacul»** admiraţia pasivă faţă de micul ecran" (Brook şi Boal 1995 : Vil). Bauman dezvoltă şi mai mult această idee cu privire la captivitatea angajamentului faţă de străinii „telemediaţi" în spaţiul fenomenologic/cultural al „tele-oraşului" . Experienţa televizuală a altor locuri.. Limitele experienţei mediate cu ajutorul mijloacelor de comunicare în masă se asociază rapid cu alte idei cu privire la sărăcia morală şi existenţială.cînd nu mai amuză" (ibid. ed. în „teleoraş" (ambiguitatea între un mod de experienţă şi un fel de locaţie e deliberată) străinii „pot fi priviţi acum liber. ca leii la grădina zoologică".

răspunsul la aceste întrebări face parte dintr-un program mai amplu. Această distanţă fenomenologică se datorează. Există.. ca şi cum ar fi vorba de retragerea din faţa angajării morale. Astfel de incidente sînt. şi incapacităţii noastre de a interveni în evenimentele pe care le vedem. După cum el însuşi recunoaşte. o largă varietate de reacţii : „Unii indivizi se îndepărtează (. „adică. ne face. în 1993. în mod magic. cred eu. telespectatorul pasiv.al lui Garnham Bamford.este. Robins oferă o analiză subtilă şi pătrunzătoare.nu intră. ca argument cu privire la relativa lipsă de putere a oamenilor de rînd în raport cu evenimentele politice care li se prezintă la televizor şi. Dar nu cred că argumentul distanţării fenomenologice ne forţează să abordăm un astfel de pesimism moral.războaiele îndepărtate. extrem . desigur. Thompson citează în continuare exemplul . Faptul că ni se prezintă în mod curent imagini şi informaţii despre evenimente îndepărtate de lumea experienţei noastre individuale locale şi asupra cărora nu avem nici un control sau nici o posibilitate de a interveni. de exemplu . dar pune prea mult accent pe faptul ca televiziunea poate duce la infirmitate morală. Oare de ce. aceste evenimente au un caracter „refractar" (dur. poziţia vizavi de lume şi de spectacolul acesteia şi.). care îşi petrece majoritatea timpului în faţa televizorului (n. pe de o parte.. care „ne permite. Acest lucru a fost remarcat anterior. ci la faptul că „activitatea" noastră e circumscrisă naturii intrinsece a tehnologiei deteritorializante. detaşare intimă" (1994 : 461). nu pot fi uşor influenţate de acţiunile receptorilor" (ibid. în anumite circumstanţe. se avîntă în campanii de susţinere a unor grupuri şi cauze îndepărtate" (Thompson 1995 : 234). De exemplu. în parte. rare şi complexe din punct . citîndu-1 pe C. inevitabil. ce e mai important. într-un context mai politic (Groombridge 1972 . să ne simţim. „s-a stropit cu benzină şi şi-a dat foc în Piaţa Parlamentului. desigur. diverse niveluri de implicare morală în problemele care le sînt prezentate prin intermediul televiziunii. Căci cum am putea să ne implicăm în mod practic în tot acest imens număr de evenimente la care avem acces prin intermediul televiziunii? Şi. pe de altă parte. un şofer de camion din Macclesfield care. Ele nu sînt «la îndemînă» sau «accesibile» şi. couch potato. Dar. la faptul că evenimente de acest gen sînt percepute ca fiind „îndepărtate" de vieţile lor. mai porniţi spre compasiune sau chiar acţiune de prezentarea televizuală a suferinţei umane 248 GLOBALIZARE ŞI CULTURĂ îndepărtate decît recunoaşte Robins. 247 JOHN TOMLINSON Se poate uşor vedea cum recunoaşterea acestei inevitabile distanţe fenomenologice ne poate duce la genul de inflexiune morală pe care l-am găsit în criticile lui Miller şi Bauman. persoana dependentă de culegerea informaţiilor cu ajutorul computerului (n. în mod direct. Morley 1992). citat în Robins 1994 : 461). faptului că evenimentele pe care le vedem la televizor . Gallaz cu privire la natura „schizofrenică" a privitului la televizor. mişcaţi de imagini şi reportaje. în vieţile noastre personale.în mod clar. Faptul că pune problema în acest fel.) şi încearcă să rămînă la distanţă de evenimentele care sînt. în primul rînd. în afara lor. tr. îndepărtate de solicitările urgente ale vieţii lor cotidiene. să ne controlăm. în reportajele despre războiul din Bosnia. după ce a văzut un reportaj la televizor despre masacrul din Vitez. 246 GLOBALIZARE ŞI CULTURĂ practice ale vieţii cotidiene" (Thompson 1995 : 228). într-un anumit sens.). ea se datorează. Identificarea distanţei de care vorbeşte Thompson se poate traduce prin ideea de detaşare morală. Rob-ins e interesat de problema dificilă a modului în care telespectatorii reacţionează la prezentarea imaginilor violenţei extreme şi a morţii aşa cum au fost prezentate acestea. tr. o consecinţă a naturii monologice a cvasi-interacţiunii mediate (Poster 1990 . fără a deveni vreodată actori în acest spectacol. aceste evenimente ne parvin în forma extrem de mediată şi „delimitată" a imaginilor miniaturizate de pe ecran. prin urmare. telespectatorii „par relativ neatinşi de întîlnirile lor cu violenţa războiului? Oare cum pot fi difuzate astfel de realităţi?" (Robins 1994 :458). rezistent la influenţe). îşi argumentează poziţia. se întreabă el. să ne ţinem la distanţă. şi fără a fi nevoiţi să ne asumam responsabilităţi" (Gallaz. după cum susţine Thompson. Dificultatea angajării depline în evenimentele mediate de mijloacele de comunicare în masă — în parte. îl determină să cuprindă experienţa televizuală într-o definiţie destul de sumbră: „Proximitate lipsită de pasiune.îndepărtate de contextele * In original. în semn de protest faţă de eşecul guvernului britanic de a interveni în tragedia din Bosnia". După cum spune Thompson. Unii sînt mai şocaţi. Information junkie. de exemplu. oricum. E important să observăm că nu se referă la faptul că telespectatorii sînt „pasivi" în construirea semnificaţiei.). Tomlinson 1994) . mi se pare că oamenii ating. legat de „modul în care medierea tehnologică transformă relaţia noastră cu lumea". în plus. prin urmare. " în original. problema-cheie pentru înţelegerea naturii speciale a experienţei telvizuale. Modul în care tratează această problemă Kevin Robins ilustrează cele afirmate. Dar aici Thompson exprimă o idee mai generală despre natura mijlocului de comunicare însuşi. mai atinşi emoţional. deopotrivă. în parte. sînt evenimente pe care acţiunile noastre e puţin probabil să le poată afecta. Alţii.

Există cîteva motive practice. Aşa cum observă Morley. Prin urmare. din punct de vedere emoţional şi moral. experienţa mediată. nu mă uit. interacţiunile curente locale. aşa cum spune Giddens. Ne construim şi reconstruim continuu „şinele" pe parcursul vieţii şi. ideea e că oamenii nu se raportează la întregul număr de experienţe disponibile în mod egal. evidente. în gene249 JOHN TOMLINSON ral. Astfel. ferm separată de experienţele ce vin de „mai aproape de casă". ocazional distractive. multe dintre formele de experienţă mediată pot avea o legătură slabă cu viaţa lor : pot fi intermitent interesante. ca prioritare. datorită naturii sale distanţate şi „refractare". în esenţă. sau dacă e vreo crimă [în zonă]. într-o relaţie slabă. cum ar fi violurile şi altele. Din contră. o „realizare reflexivă". Şi cred că ilus251 JOHN TOMLINSON trează bine natura activă a discriminărilor ce se fac în ceea ce priveşte aproprierea experienţei mediate şi relevanţa . Nu e vorba de schizofrenie generată de tehnologie. dar structura de relevanţă e destul de diferită în fiecare caz.. Ce se întîmplă în lume?! Nu înţeleg. Acest aspect constă în ideea unei „structuri de relevanţă" a experienţei. Vreau să. Natura inevitabil „limitată" a experienţei tele-vizuale. dacă nu sînt ştiri locale. nu numai asupra acţiunilor noastre. ci ca „un proiect simbolic pe care individul îl modelează şi remodelează pe parcursul vieţii sale" (Thompson 1995 : 229). într-o anumită măsură.la ce mă impresionează. Dar împreună cu numeroasele cazuri mai comune. Relevanţa experienţei directe pentru sine este. se poate afirma că experienţa directă locală ca „mediu imediat" în care se dezvoltă şinele . deşi oamenii încorporează. Şinele e înţeles aici nu ca o entitate ce se ataşează pur şi simplu individului.de vedere psihologic. Nu mă interesează Cancelarul Nu-ştiu-cum din Germania şi toate alea. nu suport World in Action şi Panorama şi toate alea. de obicei. de asemenea. Astfel. această justificare a orientării interesului spre local e foarte convingătoare. doar cînd s-a întîmplat ceva pe plan local. în funcţie de relevanţa percepută a experienţei pentru construirea continuă a sinelui. cît şi pe cea mediată. din experienţa mediată.are o anumită prioritate existenţială în viaţa oamenilor. „e. în condiţiile modernităţii globale. intermitentă şi selectivă cu şinele" : Pentru mulţi oameni a căror viaţă e înrădăcinată în contextul practic al vieţii de zi-cu-zi. de o parte a condiţiei existenţiale specifice modernităţii globale. Solicitările materiale inevitabile ale lumii locale .se impun.. „în general nedisputată. Cred că putem evita pesimismul moral nejustificat admiţînd că experienţa telemediată se situează în lumea experienţei individuale umane. mai degrabă.aşa cum a fost cu copiii ăia [răpiţi] .. munca. împletind-o cu experienţa [directă] trăită ce formează materialul conjunctiv al vieţii lor zilnice (Thompson 1995 : 230). ceea ce s-ar putea numi.. pur şi simplu mă calcă pe nervi. agenda de relevanţă.. parafrazîndu-1 pe Marx. pur şi simplu. rămîne. aşa că nu vreau să aud aşa ceva. asupra căruia mă voi opri în continuare. aprovizionarea.de exemplu. „con-strîngerea monotonă a cotidianului" va fixa. aşa cum ni se prezintă în fluxul experienţei trăite de zi-cu-zi (cu solicitările sale morale şi emoţionale adesea mai „imediate"). grija familiei . o „naraţiune" care e „susţinută reflexiv în raport cu circumstanţele rapid schimbătoare ale vieţii sociale. în care oameni inspiraţi de reportaje de televiziune se implică în acţiuni umanitare . ştirile naţionale mă calcă pe nervi. într-adevăr. ne putem îndrepta atenţia către un alt aspect al abordării lui Thompson. a televiziunii.. ci selectiv. în mod automat şi definitiv. ci şi în construirea „sinelui". Această „povară morală" implicită reprezintă un aspect mai puţin evident al deteritoriali-zării. Thompson vrea să spună că. vreau să ştiu despre aşa ceva.subminează. ci. Pentru a studia modul în care poate fi stăpînită. indentitatea de sine reprezintă.. bucătăria. deoarece proiectul sinelui e format şi reformat pe parcursul timpului în principal prin această experienţă" (Thompson 1995 : 229). pentru majoritatea.de exemplu integrînd buletinul ştirilor de seară în structura zilei -. pe care Thompson o preia de la fenomenologi precum Husserl şi Schutz. face să fie nevoie de mai mult efort moral şi emoţional pentru a ne putea angaja în situaţiile altor oameni de la distanţă. să văd dacă au fost prinşi şi puşi după gratii (Morley 1986. proiectul sinelui se bazează atît pe experienţa directă. în care oamenii de rînd sînt supuşi unui număr mai mare de solicitări morale/culturale decît în oricare perioadă anterioară din istorie.. putem observa reacţia unei femei intervievate de David Morley în studiul său referitor la practicile vizionării în familie : Uneori vreau să mă uit la ştiri. Dar oamenii se 250 GLOBALIZARE ŞI CULTURĂ inspiră. susţine el. Altfel. experienţa televizuală în „amestecul" local „de experienţă" zilnică . Ştii. dar nu sînt problemele care-i interesează cel mai mult.transportul zilnic. Mă uit la . pentru marea majoritate a oamenilor. teza lui Robins cu privire la natura anestezică. astfel. la scară locală sau globală" (Giddens 1991 : 215)'.de exemplu al celor care s-au oferit voluntari pentru încărcarea şi descărcarea ajutoarelor de urgenţă pentru Sarajevo . pentru acest fapt. Pentru a ilustra acest lucru. citat în Morley 1992 : 251). unde a dispărut băieţelul ăla şi ce s-a întîmplat cu el. dacă se întîmplă ceva .

orizontul moral local. avea ca titlu şi metaforă călăuzitoare ideea lumii ca Vecinătatea noastră globală. mi se pare că rezolvarea nu constă în „depersonalizarea" completă a problemelor „serioase"10. pentru a exprima atitudinea de respingere faţă de amplasarea centralelor nucleare. idealist de a privi lumea.de construirea sinelui. titlul sugerează un mod uşor pios. de fapt. sau pentru că învăluie aspectele mai provocatoare într-un văl de sentimentalism sau pentru că le încadrează în termenii unor stereotipuri morale. utilizată. multe din problemele cu care ne confruntăm azi. Deşi. Dar o astfel de judecată morală e greu de suţinut: pe ce criterii putem judeca modul în care ar trebui să îşi ordoneze oamenii percepţia relevanţei existenţiale? Mai curînd ar trebui să considerăm că teza structurii de relevanţă aruncă responsabilitatea. 253 Posibilitatea cosmopolitismului în 1995 un organism intitulat Commision on Global Gover-nance [Comisia pentru Guvernare Globală] a publicat un raport menit să coincidă cu a XV-lea Adunare Generală a Naţiunilor Unite. în continuare. La primă vedere. trecînd de la contextul lor fenomenologic la politica culturală implicată în ideea de cosmopolitism. complexe şi abstracte.refuzul de a permite lumii „din afară" să pătrundă în imediata vecinătate a sinelui. în anii '80. făcea. un raport cu privire la modul în care s-a schimbat lumea în cei cincizeci de ani de la constituirea Naţiunilor Unite în 1945 şi încerca să schiţeze genul de reacţie politică internaţională concertată pe care-1 necesită aceste schimbări. Totuşi. 252 GLOBALIZARE ŞI CULTURĂ reuşeşte. nu putem asimila această reacţie cu teza despre efectele anestezice sau alienante ale mijlocului de comunicare. în diverse sensuri. ideologice destul de brute. Deşi e în mare măsură la capătul opus al spectrului faţă de cazul lui Graham Bamford.să exercite un anumit grad de forţă morală -. în consecinţă. în mod curios. sub forma unor preocupări morale. în lumea globalizată. de fapt. printre altele. în ultimul capitol voi încerca să duc mai departe cîteva dintre aceste probleme legate de angajarea faţă de lume. se dovedeşte a fi un titlu destul de inteligent şi de potrivit. un anumit grad de „personalizare" poate fi considerat esenţial pentru un discurs prin care ni se pot aduce în casă problemele mai dificile şi „îndepărtate" ale timpului nostru. Adică.). în mod clar.tr. Dar. femeia continuă prin a-şi categorisi reacţia ca „pură ignoranţă. sponsorizată de diverse guverne naţionale şi fundaţii naţionale şi internaţionale. televiziunea ' Acronim pentru „nu aproape de mine" însoţit de sufixul „ism" . După cum se poate vedea din exemple de genul reportajelor despre moartea şi înmormîntarea prinţesei Diana. deschid lumea experienţei noastre individuale către lumea mai largă. Deoarece ideea de „vecinătate" surprinde un aspect fundamental al procesului de globalizare : relaţia dialectică dintre viaţa şi experienţa noastră locală şi structurile şi forţele 254 .şi auto-conştient . care traduce aceste preocupări în tărîmul personal şi intim.acestora pentru proiectul sinelui. mai degrabă decît să aşteptăm ca oamenii să se „ridice la nivelul provocării" distanţei morale. care plasează procesul de globalizare în centrul analizei schimbărilor. problema morală în cazul de faţă nu ţine de indiferenţa sau detaşarea (indusă de mijlocul de comunicare). atunci trebuie găsite moduri de a le nara în aşa fel încît să se potrivească cu lumile experienţei individuale. Adesea această critică e justificată. în cîrca mijlocului de comunicare. Dar. e în aceeaşi măsură o reacţie la experienţa televizuală legată strîns .sau chiar cu cel al serialelor populare australiene. Desigur. sînt ample. Această comisie. acronim pentru „not in my back yard" (nu în curtea mea). „poveştile" care cuprind probleme de interes moral îndepărtat ar trebui spuse în aşa fel încît să le facă să se potrivească cu. ce aduce cu cel al lui McLuhan . ci de adecvarea diverselor orizonturi morale. de fapt". modul în care foloseşte cvasi-experienţa mediată reprezintă o încorporare deliberată şi inteligentă a lucrurilor relevante din orizontul experienţei sale individuale. a bazelor militare sau a structurilor sociale de tipul centrelor de reabilitare sau a azilelor în apropierea zonelor de locuinţe (n. Dar dacă oamenii ar trebui să se implice în acestea . Capitolul de faţă s-a concentrat asupra problemei modului în care utilizarea tehnologiilor media şi de comunicaţii deteri-torializează : în care ne despart de legătura noastră culturală şi existenţială cu localităţile noastre distincte şi. Astfel. de fapt. adesea. Raportul. destul de bine să încadreze anumite evenimente în aşa fel încît să provoace implicarea la nivel personal. uşor confortabil. în original „nimbysm" (eng. situate local.). reportajul de televiziune e criticat pentru că face ca problemele să fie prea personalizate pentru că le trivializează. E tentant să vezi în reacţia acestei femei o formă de „nademism"* .

GLOBALIZARE ŞI CULTURĂ globalizatoare care le transformă cu repeziciune. a modului în care e reglementată economia globală. o creştere potenţială a autonomiei şi emancipării umane. în mod necesar. In capitolul 1 am afirmat că. „Atunci cînd vecinătatea e întreaga planetă. Pe de o parte. din punctul nostru de vedere. vecinătatea la care se referă raportul nu e deloc confortabilă. în 255 JOHN TOMLINSON general. mult prea evidente. ci. a cadrului legislativ internaţional şi a Organizaţiei Naţiunilor Unite însăşi.întemeierea guvernării pe „participarea" agenţilor conştienţi de consecinţele acţiunilor lor. pe termen scurt nu prevede. Proximitatea ar putea duce la evidenţierea inegalităţilor globale. în acest sens. vecinătăţile sînt caracterizate. mai modeste şi. întradevăr. lumea globalizată e o „vecinătate" nu datorită apariţiei uneia dintre unităţile evazive ale modernităţii globale : comunitatea internaţională. la faptul că riscurile şi ameninţările globale . nu poate fi lăsată pe seama lor. complexă . chiar pînă la nivelul individului. Intenţionez să studiez ideea că . nu te poţi muta departe de vecinii care nu îţi plac" (Commission on Global Governance 1995 : 44). aşa cum sînt. pericolele potenţiale. Dar. universalismul valorilor. sexual sau chiar ecologic „localist". apelul repetat al comisiei la o nouă „etică civică globală" nu trebuie privit ca o simplă afirmaţie cuviincioasă.) administrarea problemelor globale (. Deci.) corespunzînd intereselor tuturor oamenilor într-un viitor de durată (. ca să cităm din raport. Dacă luăm în serios această propunere.) care face ca organizarea globală să fie conformă cu realitatea diversităţii globale" (1995 : XVII). Deşi reprezintă. pentru globalizare. într-adevăr. ceea ce presupune o legătură între experienţa culturală a deteritorializării şi programul politic al globalizării: problema guvernării vecinătăţii globale. Toate cele de mai sus au avut rolul de a introduce problema asupra căreia se concentrează acest ultim capitol al cărţii: implicaţiile „politice" mai largi ale globalizării culturale. Prin urmare. în mod esenţial. mai pragmatice. Prin urmare. de proximitate. acţionează local". ci oferă un număr de propuneri. raportul propune anumite reforme instituţionale : a politicii de securitate internaţională. Această înţelegere a transformării sociale e cuprinsă în celebra maximă a mişcării ecologice : „Gîndeşte global. pe de altă parte. cultura e importantă deoarece acţiunile individuale locale desfăşurate în cadrul unui anumit „stil de viaţă" ordonat cultural au adesea consecinţe globale. Astfel ideea de vecinătate globală e adesea folosită cu sensul de „apariţie a unei societăţi civile globale [care] reflectă o creştere largă a capacităţii şi a voinţei oamenilor de a-şi lua în mîini propria viaţă" (1995 : 335). După cum se spune în acesta. putem descoperi în analiza comisiei o sensibilitate faţă de creşterea reflexivităţii sociale în modernitatea globală: adică o lume în care instituţiile se armonizează din ce în ce mai mult cu multitudinea de acţiuni şi de solicitări individuale ale celor pe care îi servesc. nu de legături comune sau valori împărtăşite. au ca premisă ideea că guvernarea globală nu e doar problema statelor-naţiuni . religios. credinţele şi acţiunile oamenilor în situaţia lor locală contează în sfera guvernării globale. capitolul 256 GLQBALIZARE ŞI CULTURĂ 1). etnic. cultura globală. nici trecerea simplă şi directă a puterii în mîinile oamenilor şi nici „umanizarea" instituţiilor în cadrul cărora trăim... una dintre caracteristicile vecinilor este faptul că nu ni-i alegem.naţionalist.. datorită faptului că reducerea distanţelor şi interdependenţa complexă a procesului de globalizare produce ceea ce s-ar putea numi „o proximitate silită". gîndurile.. Dar surprinde modul în care interconexiunile complexe ale modernităţii globale accentuează legătura dintre stilul de viaţă individual al oamenilor şi consecinţele sale globale (v. Prin urmare. ale vecinătăţii globale. tonul raportului comisiei e destul de optimist: nu propune un cadru de cîrmuire a lumii.. într-un anumit sens.în modul cel mai evident. Probabil că nu mai e necesar să subliniem că e vorba de o reflexivitate complexă şi cu un înalt grad de mediere. Această perspectivă are o varietate de implicaţii. mai degrabă.. întregul raport insistă pe această idee care se află chiar în centrul metaforei vecinătăţii globale (un local definit în primul rînd ca scenă a interacţiunilor individuale). ca agenţi autonomi. ci trebuie să implice acţiunile grupărilor mult mai mici. a posibilităţii unei înţelegeri şi cooperări politice sporite şi a unei experienţe cosmopolite îmbogăţite şi diversificate.punînd problema într-o formă oarecum simplificată. ci trebuie să trăim alături de ei. Propun să încercăm să înţelegem această legătură fără îndoială. e intersant că aceste propuneri sînt cu toate subordonate . în ciuda acestor pericole şi incertitudini. există promisiunea unei lumi cu orizonturi extinse. de „guvernare" constînd din „reforme în ceea ce priveşte modalităţile de cooperare internaţională (. Şi. sînt cele legate de un spaţiu cultural şi social din ce în ce mai „înghesuit": ciocnirea violentă între culturi şi ideologii şi construirea unor garduri mai înalte între vecini prin retragerea în diverse tipuri fortificate de fun-damentalism . ci ca strategie politică plauzibilă .şi. Mai mult decît atît. ameninţări la adresa mediului nostru comun devin mai focalizate şi la crearea unei agende de responsabilitate şi la un program orientat spre responsabilitatea şi interesele comune globale pe plan global. Dar.

Pentru el. în acelaşi timp. în special. Dar problema destul de evidentă constă în faptul că „valorile vecinătăţii" pe care le propun ca fiind universale şi fundamentale .pe studierea posibilităţii existenţei unor forme şi instituţii politice democratice care să depăşească politica statului-naţiune (Held 1992. s-a pus un accent deosebit . deşi ideea presupune mai multe probleme decît vor să recunoască autorii comisiei. trecerea la acest gen de discurs etic e.acţiunea transformatoare din punct de vedere global a indivizilor.) un mod de a organiza semnificaţia" (Hannerz 1990 : 238). Cred că. intenţionez să abordez ideea omului cosmopolit. de imaginea şi dispoziţia culturală. Din acest punct de vedere. „în primul rînd (. apropiat de sensul pe care îl caut. prea precipitată. din punctul nostru de vedere. în dorinţa lor de a pune accentul pe dezvoltarea unei „etici globale" : „Cea mai importantă schimbare pe care o pot face oamenii e aceea a modului în care privesc lumea" (1995 :47). Abordarea lor trece brusc de la ideea percepţiei şi imaginaţiei culturale la recomandarea unui grup central de valori universale (derivînd din norma reciprocităţii) cu care toate fiinţele umane ar putea fi de acord. Cum pot oamenii concepe că aparţin unei vecinătăţi globale? Aceasta e problema pe care intenţionez să o studiez : ce înseamnă să ai o identitate globală. au dreptate. cosmopolitul e cetăţean al lumii. Problema complexă a universalismului . „oamenii locali" sînt cei a căror perspectivă culturală rămîne permanent în orizontul propriei localităţi. în vreme ce oamenii cosmopoliţi sînt „neîncătuşaţi". Cu toate acestea. în mod evident. Tocmai această dispoziţie e condiţia de bază pentru o „participare. „oraş". punînd în balanţă. Aşadar. Dar vreau să spun că. ca om „cosmopolit"? în primul rînd. orien257 JOHN TOMLINSON tate spre propuneri politice concrete. ideologie. Analiza lui Hannerz ne interesează în mod special. în mare. Ne putem concentra mai bine asupra problemelor antecedente. această reacţie e tipică pentru discursul comisiilor internaţinale care sînt. a unei „porniri către lume". implicaţii specifice în sfera politicii. pentru Hannerz. conotaţiile ideologice atribuite termenului. „lume" şipolis.. ca un fel de „tip ideal". respectul reciproc. după cum evoluează. cîteva din problemele ideologice legate de această idee. prin stilul de viaţă" la guvernarea globală. El susţine că. Ulf Hannerz exprimă bine această idee. implicarea şi responsabilitatea globale şi poate integra aceste preocupări mai ample în practicile vieţii cotidiene. voi încerca să arăt ce se înţelege prin „om cosmopolit" şi să descopăr dacă acesta e modul ce mai bun de a înţelege apartenenţa globală. trebuie să poată rezista într-o lume în care nu există (şi în care. trecînd în revistă cîteva argumente ce ar putea lega deterito-rializarea de cultivarea unei dispoziţii cosmopolite. în contextul globalizării.aşa cum am văzut în capitolul 2 . în mod implicit. în sens propriu. punct în care ele tind adesea să se fragmenteze.printr-un discurs cu o lungă istorie. intro-ducînd. ci care recunoaşte apartenenţa. „în mişcare prin lume" şi „tind să dorească să se cufunde în alte culturi" (1990 : 240-241). oamenii se pot raporta la procesul de globalizare în două moduri : 259 JOHN TOMLINSON „există oameni cosmopoliţi şi există oameni locali" (1990 : 237). să-şi piardă calităţile de liant universal.. Astfel. specifică. grija şi integritatea" . Desigur. nici nu se întrevăd) instituţii politice globale centralizate puternice şi formale care să o poată alimenta. e dependentă de cultivarea unei dispoziţii culturale specifice. în al doilea rînd.par neutre şi ireproşabile pînă în momentul în care le supunem unei interpretări într-o situaţie concretă. dreptate şi egalitate. Pentru ca dispoziţia cosmopolită să fie cît de cît utilă cu privire la problemele de interes global. să gîndeşti şi să acţionezi ca „cetăţean al lumii".. prin natură. ce merge în urmă pînă la gîndirea politică internaţională a lui Kant . cosmopolitismul ca perspectivă culturală înseamnă.nu e foarte îndepărtată de programul modernităţii globale şi vom reveni la ea în acest capitol. în consecinţă. legate de percepţia culturală. voi sugera că trebuie să ne gîndim la cosmopolitism ca la o resursă culturală care trebuie să funcţioneze într-un contex instituţional deosebit de neospitalier. ideal Idee : cosmopolitismul ca dispoziţie culturală Etimologia termenului „cosmopolit" e destul de clară : din grecescul kosmos. A fi „cetăţean al lumii" înseamnă. în mod clar. libertate. din perspectivă culturală : Oxford Encyclopedic English Dictionary [Dicţionarul enciclopedic al limbii engleze] adaugă la definiţia cuvîntului sensul de „fără orice fel de limitări şi prejudecăţi naţionale". 1995). şi de aici la stipularea unui set de drepturi şi responsabilităţi globale ce pot fi instituţionalizate. să ia o parte din complexitatea morală a contextului specific de acţiune şi. Şi. a avea o dispoziţie culturală care nu e limitată de interesele localităţii imediate.„respectul faţă de viaţă. în raport. 258 GLOBALIZARE ŞI CULTURĂ Cosmopolitismul: idee. Această poziţie e propusă tot de autorii Vecinătăţii noastre globale. descriind cosmopolitismul ca pe „o perspectivă. deoarece oferă cîteva dintre cele mai pătrunzătoare şi subtile observaţii cu privire la personajul cosmopolit. în mare. oricum. desfăşurată în cadrul localităţilor situate în spaţiu. o stare de spirit sau (..) o disponibilitate de a se . ideea de cetăţenie are.

Oamenii cosmopoliţi se dovedesc a fi păsări rare pentru Hannerz. plus siguranţă". majoritatea emigranţilor nu devin cosmopoliţi: „pentru ei. în continuare. oameni locali ai metropolei în loc să devină cosmopoliţi" (p.turişti. poate sau nu să ducă la o dispoziţie etică către responsabilitatea globală. spre deosebire de femei . plus soarele. să fie deschisă către diversitatea culturilor globale şi dispusă să înţeleagă perspectiva culturală a celuilalt. nu o are2. 239). de asemenea . în mod similar. ce trebuie menţinut la cel mai jos nivel" (p. într-adevăr. pentru a sublinia imobilitatea necesară a femeilor. mai mult chiar. să fie „ca acasă. mujer en la casa („omul pe stradă". probabil. Dar. o persoană cosmopolită trebuie să fie liberă de constrîn-gerile şi prejudecăţile înguste ale culturii de acasă. adesea. e datorită cantităţii de bagaj ideologic pe care acesta (şi Hannerz foloseşte în mod explicit masculinul) îl poartă şi mai ales. totuşi.sînt „ai lumii". plecarea în străinătate înseamnă. plus elefanţii şi tigrii" (p. ei vor doar să fie totul ca acasă şi ceva în plus pe deasupra : „Spania e ca acasă. ci sînt. Şi. Genul de încîntare faţă de diferenţa culturală. Al doilea motiv pentru care idealul omului cosmopolit al lui Hannerz nu reuşeşte să se constituie într-un ideal cultu-ral-moral. Turiştii nu sînt interesaţi să se angajeze profund faţă de Celălalt. Oare omul cosmopolit despre care vorbeşte Hannerz îndeplineşte o asemenea condiţie? Din păcate. datorită tendinţei de a denigra experienţa locală pe care o implică structura dualismului stabilit de Hannerz. Deocamdată ne intersează însă mai mult să ne îndreptăm spre stipularea dispoziţiei cosmopolite ca ideal . A fi „neîncătuşat" din punct de vedere cultural nu e neapărat un avantaj în cazul de faţă. Discriminarea sexuală implicită e clară: oamenii .ideea că experienţa „globală" are un loc privilegiat faţă de cea „locală". angajaţi ai companiilor transnaţionale. astfel. o căutare a contrastelor mai degrabă decît a uniformităţii" (p. Şi aceasta din două motive. după cum vom vedea.angaja faţă de celălalt. E o poziţie intelectuală şi estetică de deschidere spre experienţe culturale divergente. Hannerz face o deosebire. Vom reveni la această problemă mai tîrziu. în lumea largă „femeia în casă". angajaţii companiilor transnaţionale se izolează adesea în cultura lor de acasă (în general vest-europeană sau nord-americană) în timp ce călătoresc şi.la masculin. în general. de „om al lumii"*. Cu toate astea. mai degrabă. zicala continuă con la pata quembrada! („cu piciorul rupt"). O primă conotaţie nefericită a termenului de cosmopolit e cea de homme du monde. atît literatura călătoriei cît * In original .şi poate că acest lucru e mai important . în principiu. s-ar putea să fie adevărat.să aparţină lumii ca întreg : adică în sensul propus atît de Anthony Giddens (1991) cît şi de Ulrich Beck (1992. O zicală spaniolă ilustrează bine acest sentiment: Hombre en la caile. Ideologie : cosmopoliţii privilegiaţi în detrimentul oamenilor locali Pentru a evita neînţelegerile. călătoria a fost structurată. implicarea într-o altă cultură nu e un beneficiu adiacent ci un cost necesar. în general neimplicaţi. ei ar putea alege să continue să se mişte. în sfera casnică). pe care îl descrie Hannerz. 241)1. După cum susţine Janet Wolff. „embarque" : cu toţii în aceeaşi barcă. substantivul man avînd în engleză atît sensul generic de „om". în mod ideal. 245). emigranţi . India e ca acasă. expatriaţi. 243). unei lumi în care. aşa cum spunea odată Sartre. Cei mai mulţi nu o au. de patriarhalism şi. Dar trebuie. Nici celelelte grupuri pe care le analizează nu stau mult mai bine : exilaţii vor. Voi începe prin a menţiona doar două dintre acestea şi mă voi opri mai mult asupra celei de a treia . „Imaginea mai largă" pe care cosmopoliţii lui Hannerz o cultivă i-ar putea îndemna să devină cetăţeni globali mai responsabili. cu un rol cultural special în procesul de globalizare. cel puţin în termenii ameninţărilor asupra mediului comun ce necesită o adaptare a stilului de viaţă. cu sentimentul că sînt. pare să sugereze că. deşi anumiţi indivizi din 260 GLOBALIZARE ŞI CULTURĂ grupurile pe care le analizează au această dispoziţie. după cum sugerează Hannerz însuşi. majoritatea. Ochiul de antropolog al lui Hannerz ne ajută să ne reamintim că simpla sporire a mobilităţii pe care o produce procesul de globalizare nu e suficientă pentru a genera o dispoziţie cosmopolită. nu. Dacă e vorba de cazurile efective în care apare această orientare culturală specifică.avînd drept criteriu prezenţa sau absenţa aceastei dispoziţii culturale./nan ofthe worlct'. în primul rînd. între cei cu adevărat cosmopoliţi şi alte grupuri de oameni mobili din punct de vedere global . nu există alţii. hrănindu-şi gustul pentru noi experienţe culturale rămînînd. „ştiind tot timpul unde se află ieşirea" (Hannerz 1990 : 261 JOHN TOMLINSON 240). exilaţi. diferit din punct de vedere cultural. „rămîn. în istorie. Deci haideţi să vedem acum cîteva dintre conota-ţiile ideologice nefericite care s-au ataşat conceptului de om cosmopolit. deoarece perspectiva sa nu cuprinde decît o parte din elementele necesare unei descrieri amănunţite. nuanţe de sens pe care a ajuns să le aibă ideea de cosmopolit.ca viziune culturală potrivită pentru agentul moral competent din „vecinătatea globală". Africa e ca acasă. El scrie de parcă aceştia ar fi un grup semnificativ de oameni. cît şi pe cel de . acasă plus un venit mai mare . în mod egal. 1996). plus servitorii. vreau să precizez de la bun început că aceste probleme ideologice nu sînt legate doar de prezentarea lui Hannerz.

Deschiderea către lume. 263 JOHN TOMLINSON s-ar părea că legătura ideologică dintre cosmopolitism şi Occident poate fi ruptă cu relativă uşurinţă. „viziunea asupra lumii".„bărbat". prost informate. 262 GLOBALIZARE ŞI CULTURĂ şi metaforele călătoriei au fost utilizate în teoria culturală mai largă cu conotaţie intrinsec discriminatorie din punct de vedere al sexelor (Wolff 1993). ca tip ideal. la alt nivel. E vorba de problema denigrării. şi cosmopolitismul poate. plecînd de la oraşele-state greceşti şi pînă la sfera publică de care vorbeşte Habermas (Benhabib 1992 . Această acuzaţie i se poate aduce la două niveluri. Deoarece ideea e însoţită şi de ceea ce s-ar putea numi „suspiciunea post-colonială" : suspiciunea că. nu e ceva ce apare. Aceasta înseamnă că însăşi ideea de a fi cetăţean al lumii reproduce. după cum susţine Wolff în cazul metaforelor teoriei culturale („nomadul". din punct de vedere cultural. din care se inspiră. Occidentalii sînt cei care ajung să fie globetrotteri în primul rînd . Fraser 1987). Şi nici dispoziţia cosmopolită. există suspinciunea că figura cosmopolitului e o figură (în sens propriu şi în sens simbolic) a Occidentului. la un alt nivel. pe care am discutat-o în capitolul 3 în legătură cu abordarea critică a lui Serge Latouche.cum se întîmplă în abordarea lui Hannerz sau în studiile clasice pe tema micilor oraşe americane ale lui Robert Merton (Merton 1968). contrastul familiar între cosmopolit (ca formă amplificată de „locuitor al metropolei") şi „provincial". ideea cosmopolitismului. moştenirea dubioasă a Iluminismului european pe care o critică John Gray (capitolul 2). în anumite privinţe . nu e surprinzător că. La nivelul cel mai superficial. putem ajunge să fim sceptici cu privire la premisele fundamentale ale dispoziţiei cosmopolite . în acest sens. cred eu. tr. Dar putem adăuga aici că dispoziţia cosmopolită se poate concepe în aşa fel. în acelaşi grad în care condiţia modernităţii are aplicabilitate globală generală (v. pe plan global. Şi astfel se redeschide. într-adevăr. experienţa şi practica trăite pe plan local. încît să evităm să pară a fi proprietatea culturală a Occidentului. Problema acestui tip de dualism e că aproape inevitabil denigrează. aşa cum spune Doreen Massey. într-un fel. A treia suspiciune ideologică cu privire la noţiunea de cosmopolitism necesită. ontologice şi normative . făcînd-le să pară înguste.adică. alături de cea a globalizării. culturile Lumii a Treia se află la polul localist al dualismului său. „localului" . formal. el precizează. aceasta se poate observa în conotaţia comună a „cosmopolitului". prin urmare. din acest context discursiv implicit patriarhal. Şi. incompatibilă cu hegemonia globală occidentală mulţumită de sine. e. adînc înrădăcinată a Occidentului : presupoziţiile sale epistemologice. prin implicaţiile sale. deşi sensul generic e mai puternic decît cel de „bărbat" (n. aşa cum trebuie ea înţeleasă. Deci. ce 264 GLOBALIZARE ŞI CULTURĂ implică un grad de privilegiere socială: sensul de elită culturală avînd mijloacele materiale necesare pentru a se ridica deasupra preocupărilor minore ale vieţii cotidiene. Prin urmare. e „predominant o perspectivă albă/a lumii dezvoltate asupra lucrurilor" (Massey 1994 : 165). etică şi intelectuală. în măsura în care se manifestă. Astfel. Cea mai evidentă e suspiciunea unui etnocentrism imediat.în exprimarea lui Cornelius Castoriadis. ca un accesoriu inerent al „globalizării tehnologice". de exemplu. deoarece nu cred că genul de dispoziţie cultural-etică practică de care ne ocupăm în momentul de faţă e fundamental compromisă doar din cauză că provine din gîndirea occidentală. ca „enclave culturale occidentale" (Hannerz 1990 : 245). constînd în faptul că. între cosmopolitismul occidental şi „cosmologia" occidentală există o legătură foarte strînsă. desigur. în raport cu puterea de generalizare globală a ideii de deteritorializare. ignorante. care exemplifică foarte bine forţa ideologică a opoziţiei binare. inevitabil. puţin mai multă atenţie. care are în română ambele sensuri. incestuoase. problema s-ar putea complica. acest aspect ridică problema mai largă şi mai profundă a „sechestrării" femeilor în conceptualizarea occidentală a cetăţeniei. Cu toate acestea. Dacă urmăm această linie critică. Dar nu intenţionez să urmez această direcţie critică. în general. oamenii lumii dezvoltate sînt cei care trimit faxuri şi utilizează inter-netul. întreaga problemă a relaţiei dintre modernitate şi Occident. „cartografierea"). în general. la acest nivel. Am ridicat această problemă în capitolul 4. capitolul 2). parohiale. Am preferat să folosim în traducere cuvîntul „om".localul nu apare într-o lumină prea bună. „semnificaţiile imaginarului social" (Casotriadis 1987) fundamentale ale Occidentului. să fie recuperat ca poziţie culturală ce poate fi generalizată. deoarece atinge ideea fundamentală a acestuia. s-ar putea să fie necesar ca ideea de cosmopolit să fie „reapropriată". din moment ce cosmopolitul e opus. totuşi. că nici majoritatea culturilor „transnaţionale" occidentale nu pot fi considerate cosmopolite. în al doilea rînd. să considere că. experienţei şi practicii culturale situate local. de bunăvoie şi nu ca refugiaţi .).cu tendinţele sale atît „universalizatoare" cît şi „pluraliza-toare" considerînd-o. De unde. lipsite de o . chiar dacă e trăită în contexte istorice diferite de „intrare" („modernităţile globale"). într-adevăr. conservatoare. Deşi Hannerz tinde. de asemenea. sau cel puţin a subordonării.

trebuie să cercetăm problema mai adînc. atunci înseamnă că ceva se întîmplă" (Vidai 1995 : 57).. mişcarea ecologică3.m. de mişcări politice cu fundament local ce protestează împotriva a ceea ce el numeşte „controlul de la distanţă" : faptul că anumite forţe . ale companiilor transnaţionale sau ale instituţiilor globale de tipul GATT. în mod ambiguu.preocuparea faţă de „pămîntul întreg". tot ce e mai nou în genetică şi informatică.a. mişcarea ecologică. Ecologiştii au încercat să îmbrăţişeze perspectiva localistă.a. din capitolul 3. maxima „Gîndeşte global. Localismul se exprimă. putem desprinde cu uşurinţă sensul de deschidere culturală.a. comunicare nelimitată şi soluţii universale" (p. Organizaţia Mondială a Comerţului (OMC) sau FMI . al accesului sporit la mijloacele de comunicare ş.d.percepute ca îndepărate de dorinţele şi interesele populaţiilor locale şi fără a avea responsabilitate faţă de acestea impun proiecte sau strategii care afectează localitatea. de genul celei a poporului ogoni din Nigeria împotriva poluării de către Shell a pămînturilor sale şi protestele locale împotriva deciziilor de planificare centralizată . Deoarece s-ar putea să fie vorba de ceva mai mult decît pur şi simplu efectele binarismului. în mîinile sigure ale corporaţiilor transnaţionale şi ale elitelor politice şi economice. de John Vidai. la amplasarea noilor supermarkete şi centre comerciale ş. tinde să întărească perspectiva glo-balistă. fără adăpost şi fără slujbe.) şi mesaje în limbile globale despre interdependenţă. înclinaţia cosmopolită/modernă/urbană a lui Marx şi celebra sa descriere pe care o face.m. prin care cosmopolitul să fie văzut ca avînd un fel de avantaj moral asupra localului.m. bazat. Desigur. Această posibilitate a fost exprimată într-un eseu interesant pe tema politicii ecologiste. această perspectivă e.au ajuns adesea să domine interesle şi practicile locale -interzicînd comunităţilor inuite să vîneze balene sau încercînd să interzică chinezilor utilizarea frigiderelor cu . dar cu rădăcini în preocupările stilului de viaţă al celor înstăriţi din lumea dezvoltată . E o perspectivă care a sedus. S-ar putea să existe o tensiune cultural-politică autentică între perspectivele şi interesele localismului şi cosmopolitismului. prin numărul din ce în ce mai mare. Principiul călăuzitor al localismului ca perspectivă cultural-politică distribuită global e.d. de conotaţiile elitismului cultural. lupte din Lumea a Treia.perspectivă mai largă ş. acţionează local" nu reprezintă o strategie dialectică. în anii '90. în egală măsură. Astfel.. pe simplul motiv al moblilitătii mai bune. Pentru el. în ciuda acestui fapt. 15). Dacă problema nu ar consta decît în conotaţie sau în logica opoziţiei binare.fie ele ale statului. Globalismul. înainte de ajunge aici.din lumea dezvoltată. din contră. e principiul axial „mesmeric şi profund atrăgător" care „oferă toate avantajele lui Mamon": „Deci. din punctul său de vedere. cît. susţine Vidai. maximalizarea autonomiei locale şi a controlului asupra mediului local alături de conservarea unui anumit „stil de viaţă". prin accentul pe care l-au pus pe acţiunea comunitară ş. o „mantră paradoxală". Chiar şi mai problematic e modul în care această distincţie culturală poate deveni o distincţie etică. ca întreg. interactivitate.cu privire la construcţia de drumuri. 58). la deschiderea de mine de suprafaţă. dar. pe accesul larg la experienţa mediatică globalizată despre care am vorbit în capitolul 5. ar putea fi depăşită iar categoria cosmopolitului ar putea fi salvată. în primul rînd. E interesant că „globalismul" nu e văzut aici ca simplă ideologie a celor suspectaţi în mod curent corporaţiile transnaţionale rapace sau statele-naţiuni cu pasiunea lor pentru planificarea centralizată la scară grandioasă. prin urmare. In al doilea rînd. din punctul său de vedere. mai degrabă. Vidai susţine că politica mişcării ecologice cuprinde.m. . globalismul oferă tot ce e mai bun în ştiinţe. în perspectiva localismului. un sens mai „democratic". Atunci am putea fi împinşi spre concluzia dubioasă că avantajul socio-economic creează agenţi morali superiori.: p. în Manifestul Partidului Comunist. putem înceta să gîndim în termenii opoziţiilor binare antagonice şi să încercăm să considerăm că dispoziţia 265 JOHN TOMLINSON cosmopolită nu trebuie să excludă perspectiva localului. de exemplu. cu zapatiştii din Mexic sau 266 I GLOBALIZARE ŞI CULTURĂ I cu amerindienii marginalizaţi din Brazilia.d. construind. Interesele unui globalism ecologic din ce în ce mai puternic . astfel. se identifică. pe care îl necesită. remarcabilă deoarece traversează axa Lumea dezvoltată/Lumea a Treia : „Dacă un indian hopi din Arizona îi poate vizita pe minerii din South Wales şi poate fi aplaudat pentru că îi numeşte «oameni indigeni» care ar trebui să «se ridice şi să-şi ia înapoi pămînturile care li s-au furat» şi dacă «triburile» de protestatari de pe autostradă. „idioţia vieţii de la ţară" (Marx şi Engels 1969 : 53 . Ne putem aminti aici. ed rom. leacuri universale atractive ca noi lozinci ale societăţii (. „cele două principii axiale ale epocii noastre" : „localismul" şi „glo-balismul".d. Totuşi.a. Acesta e cursul pe care îl voi urma în continuare. Vidai pune alături. în mare parte.

„intrînd în ţările în curs de dezvoltare. întrebînd : „Trebuie să ne considerăm cetăţeni ai lumii. problema cu care ne confruntăm are impact asupra noastră. ca să spunem aşa. şi. Yearley 1996). sub alt nume". ecologia mişcării Greenpeace are anumite idei şi practici globaliste în comun cu inamicii săi. Dacă dispoziţia cosmopolită în domeniul ecologiei nu e decît o formă de „globalism" . poziţia pe care o propune Nicholas Garnham cu privire la ideile cetăţeniei politice şi a sferei publice în contextul lor global. publicului global şi să instituie voinţa colectivă a acestuia. din punct de vedere cultural. fără a avea dreptul de şedere şi de a-i ajuta pe localnici să îndrepte consecinţele acţiunilor lor" (1995 : 61). a căror funcţie ar fi să informeze.. atunci e uşor de văzut în ce mod intră în conflict cu interesele localis-mului.. deoarece e considerat.bazîndu-ne pe ceea ce Marjorie Ferguson (1992 : 82) numeşte „mitul globalizării". El spune destul de clar că. putem analiza. care ne implică pe toţi. fie de o majoritate. unde există tipuri de preocupări ecologice diferite la nivel local şi la cel global : aşa-numitul „program maro" al mediului poluat şi supraaglomerat din fave-lele Lumii a Treia. în ciuda scopului său (aproape definitoriu) de a porni un război publicitar împotriva practicilor poluante ale industriei transnaţionale. o semnificativă divergenţă posibilă de interese în cazul de faţă.) Acelaşi lucru se aplică şi 269 JOHN TOMLINSON în cazul problemelor la fel de serioase legate de armele nucleare sau de mediu (1992 : 371. Garnham exprimă explicit aceste probleme în termenii necesităţii unor soluţii politice universale. Vidai exagerează pentru a obţine un efect polemic. de către guvernul Botswanei prea periculos din cauza ecologiei sale fragile" (Vidai 1995 : 60). „depinde complet de globalism pentru a-şi comunica mesajele" şi păstrează o relaţie distanţată şi neconformistă cu localităţile specifice. acela de a „slava planeta Pămînt" -. unde trăieşte de mii de ani. cum se întîmplă în jurul insulelor Galapagos. problema constă în a construi sisteme de responsabilitate democratică integrate unor sisteme de comunicare în masă de aceeaşi proporţie ce ocupă acelaşi spaţiu social cu cel asupra căruia vor avea influenţă deciziile politice şi enconomice. Prin această afirmaţie destul de provocatoare vrea să spună că. Fără îndoială. Şi. într-adevăr. atît sistemul politic cît şi cel mediatic trebuie să fie universale (. 267 JOHN TOMLINSON ca pe „o corporaţie transnaţională. atunci nu poate exista decît un singur curs raţional determinat de acţiunea politică intervenţionistă. fie că ne place fie că nu. Şi acest lucru nu e valabil doar în cazurile clare unde există un conflict direct de interese între practicile locale (probabil produse de tradiţii necontestate sau de necesitatea materială economică directă) şi consecinţele negative pe plan global: arderea cărbunelui şi ploile acide sau încălzirea globală a climei. trebuie să alegem prima variantă : Pe scurt. pentru majoritatea oamenilor „mediul înseamnă localitatea în care trăiesc" şi e posibil să nu poată fi convinşi că preocupările mai largi (adică.. mai „distante" ca experienţă) ar trebui să aibă prioritate. Astfel. fie de o minoritate. Aceste idei se caracterizează printr-un puternic universalism politic şi cultural : problemele globale necesită soluţii globale.în intersele acumulării de capital sau în interesele domestice ale statelor-na-ţiuni individuale -.. ai statului-naţiune sau ai altui fel de structură?" (Garnham 1992 : 368). Ci e valabil şi în cazurile cultural-politice mai dificile. datorită acţiunii forţelor de piaţă globale şi a altor probleme de interes general. dar prezintă. cum ar fi pădurea tropicală amazo-niană. „poporul san ar putea fi exclus din Kalahari. orice reacţie politică eficientă trebuie să fie globală (. Aceste consideraţii ne obligă să revenim la problemele implicate în alăturarea dispoziţiei cosmopolite cu universalismul moral şi politic. după cum spun Lash şi Urry (1994 : 305). Foloseşte „ştiinţa înaltă" pentru a defini problemele ecologice în termeni globali mai degrabă decît în contexte locale..freon. pescuitul speciilor ameninţate cu dispariţia. Abordînd această problemă într-un mod mai general. probabil cel mai de succes grup ecologic internaţional. sa dea putere. Dacă forţele de piaţă sînt globale. din moment ce cauzalitatea problemelor ecologice e atît de complexă şi discutabilă (Goldblatt 1996 . opuse cu preocupările „verzi" faţă de „tere268 GLOBALIZARE ŞI CULTURĂ nurile globale comune". pe scurt. Deoarece. sensibile din punct de vedere cultural. nu e deloc evident că intervenţiille ce pot fi solicitate la nivel global pentru rezolvarea problemelor ecologice pot avea un rol privilegiat faţă de practicile locale şi bazele de cunoştinţe locale cu privire la supravieţuirea ecologică pe care „eco-culturile" tradiţionale (Dyer 1993) le-au dezvoltat în decursul a sute de ani. funcţia unei sfere publice locale e aceea de a face ca aceste acţiuni să răspundă în mod democratic în faţa formaţiunii . Vidai merge pînă într-acolo încît descrie organizaţia Green-peace..372). Din argumentul lui Garnham rezultă că „sfera publică globală" ar trebui să constea dintr-un set paralel de mijloace de comunicare globale şi de instituţii politice globale. In contextul în care actorii corporaţiilor sau cei politici intervin constant în interesele lor proprii şi parţiale . Cursul acţiunii trebuie să fie acceptat sau impus. Pentru un impact universal.) Dacă. a tuturor.

prin urmare. Dispoziţia culturală cosmopolită nu poate respinge pluralismul în favoarea susţinerii unor interese umane universale.să ajungă să fie recunoscute ca valabile într-o multitudine de contexte culturale diferite şi de interese locale legate de aceste contexte. Pentru a exprima pe scurt această idee. deduse pe cale raţională.ca pe o dispoziţie culturală pe care trebuie să o cultive oamenii ce trăiesc într-o lume globalizată.„o căutare utopică şi romantică a diferenţei de dragul diferenţei" (1992 : 375) . Oamenii au.preocuparea faţă de mediul propriu imediat al individului şi indiferenţa faţă de alţii . într-adevăr. pe care-1 susţine. perspective culturale şi interese cultural-politice diferite. care vine în apărarea diferenţei culturale ce pare să zădărnicească existenţa unei politici cosmopolite. politică şi în special în cea culturală. problemele de interes global trebuie să fie tratate în termenii unui dialog cultural între interesele globale şi cele locale. e o percepţie acută a lumii globalizate ca loc unde „nu există alteritate". atunci. Datorită caracterului stringent al unui mare număr din problemele globale cu care ne confruntăm. deschis.universale a „comunităţii globale". în categoria celor „rele". Ca să mă exprim în termeni mai concreţi. Oamenii cosmopoliţi trebuie să fie. ideea lui Garnham e că nu ne putem permite să tolerăm pluralismul radical . Deşi putem simpatiza cu lipsa sa de îngăduinţă faţă de formele mai simpliste de relativism cultural ce au apărut o dată cu zorii posmodernismului. după cum el însuşi recunoaşte. în legătură cu poziţia lui Gray. cel puţin. Printre formele rele se numără cea în care interesele specifice politice/culturale se pretind a fi generale . handi-capanţdin punct de vedere politic. Universalismul lui Garnham nu se situează.prin 271 JOHN TOMLINSON dialog.bazate pe îndoielile cu privire la distanţele dintre discursurile culturale. argumentul lui Garnham poate părea convingător.din moment ce interesele noastre umane comune (şi universale) sînt atît de importante şi de stringente. desigur. ce provin din situarea lor în spaţiu. un simţ activ al apartenenţei la lumea mai largă. în critica eurocentrismului din teoria postcolonială sau în argumentele particularizante ale filosofiei politice comunitare. punîn-du-le pe unele înaintea celorlalte. ce se poate găsi în situaţiile locale care constituie totalitatea globală. ce decurge din aceste poziţii pluraliste. non-patriarhali — şi „non-globalişti" . omul cosmopolit trebuie să aibă. genul de universalism robust. nu pare nici el prea atractiv. dar se pare că îi lipseşte un grad de pluralism cultural care ar da mai multă greutate tendinţei sale spre consens general şi care l-ar face să renunţe la ideea „impunerii" unui curs „raţional" de acţiune. mergînd pînă la îndoiala cu privire la posibilitatea unei raţionalităţi discursive universale . Vreau să spun că omul cosmopolit trebuie să . Dar. a riscurilor şi posibilităţilor comune. E util să comparăm universalismul lui Garnham cu anti-universalismul la fel de puternic al lui John Gray (v. El se opune cu îndîrjire relativismului cultural. putem concepe diferenţa dintre etica locală a „nademismului" . a doua caracteristică necesară constă într-o sensibilitate aproape opusă : o conştientizare a lumii ca loc al 272 GLOBALIZARE ŞI CULTURĂ unei multitudini de oameni diferiţi din punct de vedere cultural. dincolo de orice interese umane universale. Şi aceasta din cauză că argumentele pe care le-am discutat pînă acum sugerează că problema pluralismului nu e cea a teoriei relativiste la modă ci aceea a pluralităţii reale a experienţei trăite. Deci. că există universalism „bun" şi universalism „rău". formele benigne se găsesc în valorile umane care pot . să fie capabil să trăiască experienţa unei „identităţi distanţate" : o identitate ce nu se circumscrie total localităţii imediate ci. cred că îl putem redefini în termeni non-elitişti. universalişti şi pluralişti.vin dintr-o nelinişte faţă de care nu e prea îngăduitor. ale unora dintre aceştia) . capitolul 2). prin angajare hermeneutică profundă . El susţine că. aşa cum recunoaşte Comisia pentru Guvernare Globală. ce se regăsesc în proslăvirea postmodernă a „diferenţei". simultan. a responsabilităţilor reciproce. Susţineam. în acuzaţiile feministe cu privire la natura discriminatorie a raţionalităţii universale. universalismul a atras multe critici în teoria contemporană socială. Garnham nu e de acord tocmai cu aceste diverse „pluralisme". Scrupulele epistemologice ale pluraliştilor (sau. Totuşi. şi nici în posesia unor mecanisme instituţional-politice eficiente care să instituie o astfel de ierarhie în strategiile practice. cuprinde conştientizarea a ceea ce ne uneşte ca fiinţe umane. Şi nu sîntem nici în posesia unui criteriu moral superior care să ne permită ierarhizarea acestor interese.şi aceea a grijii faţă de mediul global. Ideal: cosmopolitismul ca „glocalism etic" Dacă sîntem suficient de sensibili la toate conotaţiile problematice ale cosmopolitismului. în mod crucial. avînd în vedere situaţia în care sistemele 270 GLOBALIZARE ŞI CULTURĂ puterii economice şi politice globale determină mari zone ale vieţii noastre şi produc un interes comun faţă de emancipare -trebuie să „facem un pariu pascalian cu privire la raţionalitatea universală" (1992 : 370). non-etnocentrici. Tocmai datorită acestei lipse. în primul rînd. Prima caracteristică a cosmopolitismului.

cu alte persoane locale autonome. gîndi dincolo de sfera locală. la un dialog continuu atît în sinea noastră cît şi cu cei diferiţi din punct de vedere cultural.v. Robertson preia termenul de „glocalizare" din discursul afacerilor (la origine japonez). în exprimarea sa. dispuşi să le privim ca „universale").atît în sfera globală cît şi în cea locală. pentru a rămîne. care pleacă de la presupoziţii diferite.vine de la dochaku. cel puţin. pentru scurtă vreme. într-un sens propriu. E tocmai o persoană capabilă să trăiască .în japoneză dochakuka .în maniera diletantului. dar îl consideră. la consecinţele îndepărtate în timp şi spaţiu ale acţiunilor lor. Acesta insistă asupra ideii că localul şi globalitatea (sau. ci ca principii „interpenetrante" (1995 : 30). în „cosmopolitismul postmodern" pe care Garnham îl priveşte cu atîta suspiciune. ca o formă de „asociaţie civilă". putem vedea cosmopolitismul ca pe un soi de „glocalism etic". dezvoltată îndeosebi de Roland Robertson. „particularul şi universalul") nu există sub forma unei polarizări culturale. dar atrăgătoare. Dacă ceea ce susţineam în capitolul 5 cu privire la constituirea locală a lumii experienţei individuale umane e adevărat. Adaptînd şi mai mult ideea. El spune în continuare : O atitudine cosmopolită nu va pretinde că toate valorile sînt echivalente.din punct de vedere etic şi cultural .trebuie să-i facă pe oameni să fie gata să pună sub semnul întrebării propiile lor presupoziţii culturale. atunci angajamentele globale mai largi trebuie concretizate în termeni relevanţi pentru această lume individuală.ci un om care e capabil să exprime natura acestor angajamente şi 273 JOHN TOMLINSON să evalueze implicaţiile acestora asupra celor care au valori diferite (Giddens 1994 : 130). o poziţie care. în mod global sau aproape global. util pentru sublinierea temelor centrale din cadrul propriei sale abordări a procesului de globalizare. Iar această percepţie trebuie să fie reflexivă . Dar pot. e. sensibilitatea faţă de principiul influenţei culturale. Sensibilitatea faţă de mai multe perspective culturale riscă să dea naştere unei logici destul de simpliste. predispunîndu-ne. (pe care am fi. Ideea consta în adaptarea tehnicilor agricole pentru a se potrivi condiţiilor locale. de fapt. de exemplu . de exemplu. orientată din ce în ce mai mult spre pieţe specifice şi diferenţiate local" (Robertson 1995 : 28). Revista adoptă o poziţie foarte sceptică faţă de întregul proiect al „administraţiei ecologice globale". Pentru a ilustra această idee. la o strategie de „micro-marketing" -„modelarea şi popularizarea bunurilor şi serviciilor. unde se referă. ne putem întoarce din nou. un diletant şi un ironist al culturii. Se poate uşor observa că omul cosmopolit ar putea invoca acest gen de logică pentru a renunţa la angajamente.perceapă pluralismul legitim de culturi şi să fie deschis faţă de diferenţa culturală. descrie atitudinea cosmopolită. După cum sugerează Robertson. termenul „glocalizare" . „o relaţie inteligentă" între oameni egali care îşi respectă reciproc autonomia. mituri culturale etc. „ego-centrică". Cosmopoliţii pot recunoaşte şi aprecia propriile lor dispoziţii culturale şi pot negocia. Iar aceasta e o bună parte din ce ar trebui să presupună etica cosmopolitismului. însemnînd „care trăieşte în propria ţară" (1995 : 28). în acelaşi timp. Prin urmare. dar pozitiv. pe picior de egalitate. ideea e că nu trebuie să considerăm că cele două părţi ale dispoziţiei sînt antitetice şi antagonice. Observaţia destul de brută că „diversitatea se vinde bine" (Robertson 1995 : 29) e şi o observaţie culturală (pe lîngă faptul că înseamnă un pas înainte pentru scenariul omogenizării . altfel. pe urmele lui Oakeshott (1991). Nu ne putem aştepta ca oamenii să-şi trăiască viaţa într-un orizont moral atît de distant încît să devină abstract: etica cosmopolită ar trebui să fie. Putem înţelege textura acestei bi-lateralităţi complementare a dispoziţiei culturale cu ajutorul ideii de „glocalizare". cu siguranţă. considerînd-o un foarte bun exemplu a ceea ce Vidai ar numi „globalism". cu toate consecinţele pe care le implică. Dar nu trebuie să cădem în acest antifundaţionism. pot recunoaşte interesele globale şi pot intra într-o relaţie inteligentă de dialog cu ceilalţi. pentru a discuta despre o imagine descrisă într-o ediţie a revistei The Ecologist de după Conferinţa Naţiunilor Unite asupra mediului şi dezvoltării de la Rio din 1992.. în sfera ecologiei. despre care se vorbise în lucrările întîlnirii. nici o valoare. în general. după cum observă Hannerz. Revista citează un caz pe care-1 consideră relevant pentru . Giddens. Exprimînd aceeaşi idee puţin diferit. din moment ce toate valorile sînt compatibile cu cele „locale". conform căreia. de asemenea. despre modul în care pot fi promovate aceste interese. trebuie să recunoaştem că există pericolul ca această reflexivitate să se transforme în pur relativism. Omul cosmopolit nu e o persoană care renunţă la angajamente . totuşi. se potriveşte foarte bine cu propria noastră concepţie despre cosmopolitism. mai degrabă decît prin intermediul „globalizării". Desigur. nu există. Un aspect pozitiv al acestui 274 GLQBALIZARE ŞI CULTURĂ termen în contexul său originar. capitolul 3). Robertson e conştient de toate problemele legate de contextul discursiv din care provine acest termen. ci să înţelegem că au rolul de a se tempera reciproc. Desigur.. al marketingului. am putea spune că omul cosmopolit nu e un tip ideal ce trebuie opus celui local. astfel. ci va sublinia responsibilitatea indivizilor şi grupurilor faţă de ideile pe care le susţin şi faţă de practicile în care se implică.

e necesară pentru salvarea lumii şi sentimentele morale personale. Bauman sugerează că Moralitatea pe care am moştenit-o de la timpurile premoderne . ed. E reprezentată cu obrazul lipit de Polul Nord şi 275 JOHN TOMLINSON cu un braţ în jurul Africii. blondă. Această comparaţie intenţionează să arate diferenţa dintre „afecţiunea impersonală. ed. Deşi n-ar trebui să idealizăm mobilizarea comunităţii locale. o fotografie.. care îmbrăţişează copacii şi. rom.„o mişcare rurală ce-şi trage numele de la cuvîntul hindus «a îmbrăţişa». oameni de rînd. hotărît anti-managerială şi anti-universalizatoare poate fi uşor interpretată ca anti-modernism romantic. într-adevăr. oamenii formează. cu ochii închişi şi un uşor zîmbet. Responsabilitatea morală ne face să avem grijă de copiii noştri pentru a fi hrăniţi. jalnic de neadecvată într-o societate în care orice acţiune importantă este o acţiune bazată pe distanţă. 277 JOHN TOMLINSON Cosmopoliţi fără un Cosmopolis . în costum de baie.(. de care nu e legată decît prin intermediul unor mecanisme impersonale şi al explicaţiilor ştiinţifice (The Ecologist 1992 : 182).: p. sătenii îmbrăţişînd în sens propriu copacii pentru a împiedica doborîrea lor" (1992 : 195). după cum am subliniat. cosmopoliţii trebuie să resimtă că. ceea ce Bauman numeşte moralitate „cu mîini puternice.. E intresant de comparat accentul pe care îl pun pe „sentimentele morale personale.care pot fi cosmopolite sau nu. Dar şi The Ecologist şi Bauman sînt de acord că. Deşi nici una dintre aceste două mişcări nu dă dovada unui localism negativ. ci în faptul că demonstrează că problemele de interes general trebuie exemplificate prin „lumea morală" şi experienţa locală. ataşamente politico-morale.) iar faţa ei. i nepăsării noastre colective actuale (Bauman 1993 : 217-218. foarte particulare" ce caracterizează acţiunile locale de protejare a mediului (1992 : 195). ambele exemplifică. Importanţa acestui tip de mişcări nu constă în eficienţa lor. stînd scufundată pînă la brîu în apa însorită a mării (. experienţa lumii largi le afectează lumea experienţei individuale şi viceversa. '■■>. publicată în Tomorrow. nu ne poate oferi totuşi multe sfaturi practice în faţa imaginilor i stupefiante ale unei planete epuizate. Oamenii cosmopoliţi sînt. Melucci 1989) .. Iar aceasta e o concepţie implauzibilă a puterii „localismului". spre romanţarea capacităţii grupurilor locale de a menţine un gen de echilibru ecologic intuitiv.e o moralitate de proximitate. Ei trebuie să acţioneze ca „glocalişti etici".: p. comunică pasivitate şi mulţumire.. Dar şi mai interesantă e viziunea asupra relaţiei dintre angajarea politico—morală şi situaţia locală.superficialitatea abordării. rom. „Global Environmental Magazine" [Revista Ecologiei Globale]. Nu e obligatoriu să aibă o dispoziţie clară spre activ-ism în legătură cu probleme particulare.) Dar mijloacele morale pe care le avem pentru a absorbi şi controla [puterea tehnologică modernă] rămîn aceleaşi ca în faza 276 GLOBALIZARE ŞI CULTURĂ „industriei casnice". de fapt. nefundamentată care. foarte particulare" şi analiza hotărît neromantică a situaţiei morale postmoderne pe care o face Zygmunt Bauman. dar scurte" (1993 : 218. „triburile" celor care s-au căţărat în copaci pentru a protesta împotriva şoselei Newbury. Articolul opune acestei imagini pe cea a unei femei din mişcarea Chipko din India . îmbrăcaţi şi încălţaţi. Ea îmbrăţişează un glob uriaş gonflabil (. încercînd să-şi arate dragostea faţă de o „lume" abstractă. în mişcarea Chipko. :i Ceea ce The Ecologist apreciază a fi o dispoziţie morală autentică. Mergînd pe urmele Hans Jonas. a unui ego-centrism şi a unei indiferenţe „nademiste" faţă de ceilalţi. în mod curent. conform mentalităţii administrative. ca atare.particularizantă. într-adevăr. 237). localis-tă. Forţa lor de mobilizare vine din ameninţările la adresa proximităţii lor. şi. caracteristică „noilor triburi" (Maffesoli 1996 . 237). zilnică a oamenilor.singura moralitate ce o avem. în contextul interconexiunilor complexe ale globalizării. Poziţia celor de la The Ecologist . revistă finanţată cu capital privat: în fotografie apare o tînără occidentală.). Dar în opţiunile zilnice legate de stilul de viaţă pe care le au.. uscate şi supraîncălzite s pe care copiii noştri şi copiii copiilor noştri o vor moşteni şi vor trebui să o locuiască. de exemplu. putem considera că există o similaritate între cei din mişcarea Chipko. drept urmare directă sau indirectă a . Reprezentarea mediului sub forma unui set de „terenuri comune" locale îi împinge.. Bauman ar caracteriza drept o anacronică „moralitate a proximităţii". totuşi.

Waters 1995). Deoarece. Deteritorializarea şi dispoziţia cosmopolită Oare procesele culturale pe care le-am discutat în cartea noastră încurajează. ar putea exista. pînă şi efectele „cosmopolitizării" culturii alimentare -. statul-naţiune modern e continuu „presat între procesele locale şi cele globale" şi caută. Un exemplu ilustrativ e poziţia reticentă pe care au adoptat-o Statele Unite în cadrul summit-ului pe probleme de climă al Naţiunilor Unite de la Kyoto (Kyoto Climate Summit). există posibilitatea ca o parte din experienţa trăită în mod curent a modernităţii globale să producă o dispoziţie culturală generală caracterizată printr-o mai mare deschidere către lume. poate. ar trebui considerată ca o dezamăgire : intervenţiile sale sînt limitate şi adesea ineficiente. Din raţiuni practice.raportul recunoaşte că e o instituţie care „a fost împiedicată de la bun început" de realitatea intereselor divergente şi a jocului de interese ale statelor membre (cu grade diferite de putere). aşa cum s-a dezvoltat. cu toate că apariţia organizaţiilor non-guvernamentale internaţionale poate fi considerată unul dintre aspectele politice mai optimiste ale procesului de globalizare (Hamelink 1994 . Am insistat în această carte asupra ideii că procesul de globalizare nu pare îndreptat spre producerea unei culturi globale în sens instituţional unificat. Totuşi. care nu pare a fi obţinută prin cheltuieli în afara „localităţii" dintre graniţele naţionale. influenţa proceselor politico-eco-nomice îndepărtate asupra planurilor de viaţă. Natura hibridă complexă a culturilor de tineret globale din prezent. privită ca o cale instituţională spre cosmopolitismul implicit în Carta sa . Iar acesta e un context pe care îl recunoaşte şi Comisia pentru Guvernare Globală.instituţia Naţiunilor Unite în sine. Dacă deteritorializarea ne desprinde de legăturile cu o cultură definită din punct de vedere spaţial. de asemenea. Şi. mobilitatea crescută şi călătoriile în străinătate. popoarele Naţinilor Unite. această speranţă? Ei bine. Oare există vreun semn că ar putea apărea acest gen de orientare culturală? Desigur. pericolul reacţiei culturale ce acompaniază experienţa deteritorializării. aproape de sfîrşitul mileniului. aceasta nu e doar o problemă constitutivă a Naţiunilor Unite. Deci. De aici. Diversele incertitudini care însoţesc dispariţia legăturilor cu locul au.„Noi.. Probabil că va trebui să devenim cosmopoliţi fără perspectiva unui Cosmopolis. aşa cum am văzut în capitolul 4. limitat7. Deci. ci şi a formei instituţionale a oricărui organism global compus din state-naţiuni. din numeroase motive. în general. organizate în . există prea puţine semne de întărire a susţinerii instituţionale globale a cosmopolitismului. după cum spuneau Lash şi Urry (1994 : 301). Desigur. însuşi faptul că le numim „retrageri" ar putea sugera caracterul temporar al reacţiei în cadrul unui proces cultural de durată mai puternic. cit şi politici. cosmopolitismul ca dispoziţie culturală trebuie instaurat fără o puternică susţinere instituţională. multicul-turalismul ca normă tot mai puternică.în acest moment. în special. mai degrabă decît pe aceea de a genera cosmopolitism. de asemenea. despre care am discutat în termenii „deteritorializării practice" din capitolul 4 schimbări în mediul nostru fizic real. faţă de controlul emanaţiilor de CO2 rezultat în urma arderii combustibilului fosil. se pare că. cu siguranţă. speranţa unei reteritorializări globale mai ample. un tip de popularitate pe termen scurt faţă de electorat. sentimentul de legătură cu alte culturi şi chiar. poziţie ce nu poate fi interpretată decît ca o capitulare a administraţiei Clinton în faţa presiunilor din partea lobby-ului industriei petroliere americane. toate aceste transformări reprezintă promisiunea existenţei aspectelor vitale ale dispoziţiei cosmopolite : conştientizarea importanţei lumii largi pentru localitatea noastră. penetrarea tehnologiei media şi de comunicaţii în casele noastre. în ciuda absenţei vreunei încurajări din partea statelor-naţiuni. în vreun fel." . din 1997. cel puţin. viitorul său e nesigur.şi recomandă anumite reforme structurale destul de radicale în acest scop4 . o deschidere din ce în ce mai mare spre diferenţa culturală. cititorul ar avea dreptate să se întrebe dacă toate aceste descrieri ale dispoziţiei cosmopolite au vreun sens şi să se întrebe dacă nu cumva ideea nu de decît o aspiraţie. perspectiva unui cosmopolitism clădit cu ajutorul instituţiilor guvernamentale internaţionale e foarte redusă. Mai mult decît atît. Transformarea 279 JOHN TOMLINSON localităţilor noastre în „globalităţi". Deşi se pare că Naţiunile Unite joacă un rol continuu în guvernarea globală . Luînd în considerare cele de mai sus. şi reticenţa statelor-naţiuni de a reacţiona semnificativ. există numeroase motive de scepticism. potenţialul lor de a duce la schimbări culturale ample rămîne. atît în 278 GLOBALIZARE ŞI CULTURĂ termeni economici5. s-ar putea. capacitatea de a genera retrageri ostile în comunităţi imaginare ale naţionalului şi etnicului. trebuie să înţelegem. la problemele ecologice globale : fenomenul intitulat sindromul NIMTOO [NÎTMM] -„nu-în-timpul-mandatului-meu" (Leggett 1990 : 3)6..

în primul rînd. a experienţei celor care. în continuare. Diferenţa cea mai mare constă. ceea ce poate fi o mişcare în direcţia bună. nu există nici o garanţie că apariţia unor orizonturi culturale generale.ferm ancorată în practicile culturii de consum populare. un nivel de îndemînare semiotică în interpretarea semnelor culturale şi. Estetica nu trebuie confundată. în al doilea rînd. rămîn locali. deşi cosmopolitismul estetic ar putea caracteriza anumite activităţi turistice. această restricţie ridică cîteva dintre problemele etice menţionate anterior : senzaţia că banii şi mobilitatea oferă un acces privilegiat în teritoriul judecăţii culturale şi etice superioare şi denigrarea. popularizarea şi democratizarea turismului care au început în anii 1840.masificarea. acestea sînt. pe de altă parte.în mod asemănător culturii tineretului . o practică a Occidentului şi a grupurilor relativ înstărite din Occident. capitolul 2). în distribuţia mult mai mare a posibilităţii de a călători în ziua de azi . cu eticul şi. în mod necesar. Cu toate acestea. în al treilea rînd. e. Urry are grijă să delimiteze această idee de pretenţia destul de banală şi. din multe puncte de vedere. în mod clar. în mod clar. desigur.de tipul „Marelui tur" al Europei . 280 GLOBALIZARE ŞI CULTURĂ el susţine că putem observa dezvoltarea. capacitatea reflexivă a oamenilor de „a-şi localiza propria societate şi cultură în contextul unor cunoştinţe istorice şi geografice largi" (1995 : 167). există problemele exclusivismului potenţial al categoriei discutate anterior. El dezvoltă. Şi. Urry compară acest cosmopolitism estetic al sfîrşitului de secol al XX-lea cu cel cultivat de aristocraţia şi mica nobilime britanică la sfîrşitul secolului al XVIII-lea şi la începutul secolului al XlX-lea: practicile . totuşi. în ultimii ani. El dă ca exemplu fluxul masiv de vizitatori din Europa de Est către centrele turistice din Europa occidentală. mult mai larg decît cel al elitelor cosmopolite din epoca anterioară. dar ar fi de acord. de bunăvoie sau nu. pe lîngă deschiderea şi curiozitatea culturală de bază. sînt sigur. provenind din diverse culturi naţionale" şi „o căutare şi încîntare faţă de contrastele dintre societăţi mai degrabă decît o dorinţă de uniformitate sau superioritate". desigur. punînd foarte puţin preţ pe caracterul exclusiv al diviziunilor etnice sau naţionale. Spectrul socio-economic cu acces la experienţele pe care le descrie. să ne reamintim (v. un spectru restrîns : călătoria curentă recreativă în străinătate e în primul rînd. Dar cosmopolitismul estetic al lui Urry mai are o trăsătură distinctă : 281 JOHN TOMLINSON aceea că este . implicit. cu faptul că tiparele pe care le descrie nu sînt pe măsura idealului cosmopolitismului despre care vorbim aici. aş vrea să iau în considerare o idee pe care o propune John Urry în legătură cu relaţia dintre dezvoltarea transportului şi turismului popular şi ceea ce el numeşte „cosmopolitismul estetic" (Urry 1995). mai general. implicînd „o atitudine de deschidere către experienţe divergente. consideră.oricărui grup socio-economic . Dar.şi Urry. cosmopolite. din mai multe puncte de vedere. poate cel mai semnificativ. e evident că mare parte a turismului .rămîne de tipul pe care Hannerz îl cataloga drept căutarea confortului „ca acasă.e însoţită de un nou tip de „cosmopolitism estetic". că mobilitatea rapidă e „experienţa modernă paradigmatică" (Lash şi Urry 1994 : 253) . s-ar putea să fie mai probabil ca un astfel de simţ să se dezvolte . nu doar a promisiunii liberalismului occidental. ce decurge de aici. Tocmai din actul „consumului" de locuri ca bunuri culturale se nasc înde-mînările. deşi e. ar trebui oare să fim optimişti cu privire la tendinţa culturală constantă de deschidere către lume? Pentru a studia ceva mai în amănunt această problemă. în ciuda acestor probleme. atitudinile culturale şi poate chiar (deşi e un mare „poate") etica cosmopolită. aşa cum am afirmat în legătură cu figura cosmopolitului pe care o descrie Hannerz. la un simţ al responsabilităţii faţă de totalitatea globală. plus ceva".jurul muzicii. de asemenea. ci şi a noţiunii mai largi de „cetăţenie de consum" globalizată. Argumentul lui Urry e convingător. Deşi sînt. culturi comerciale. după căderea Cortinei de Fier şi modul în care dreptul la călătorie şi consum cultural tară restricţii a ajuns să fie o parte. după părerea sa. a unui enorm apetit popular pentru „consumul" locurilor străine. El sugerează că această mobilitate turistică sporită . în mod clar. studiul lui Urry e intersant deoarece defineşte aspecul estetic al dispoziţiei cosmopolite. El descrie apariţia unui gust pentru ţărmurile mai largi ale experienţei culturale. cu tipul ideal de cosmopolit al lui Hannerz) care include. o dată cu Thomas Cook. un model al acestei atitudini (asemănătoare. o atitudine de asumare a riscurilor prin disponibilitatea de a se mişca „în afara himerelor mediului turistic".care le permiteau să „îşi lărgească repertoriul de peisaje pentru consumul vizual". dubioasă. Deci. a industriei turismului că „turismul facilitează înţelegerea internaţională". dansului şi modei. e semnificativă în cazul de faţă. deţinerea unor aptitudini semiotice şi dezvoltarea sensibilităţii hermeneutice vor duce.

aşa cum sugerează Hebdige.oamenii pot deveni „cosmopoliţi". Dar am remarcat. Un asemenea tehno-utopism e relativ uşor de demolat deoarece.un ansamblu de oameni legaţi prin nimic altceva 283 JOHN TOMLINSON decît prin relaţia lor faţă de un obiect exterior . experienţa legată de utilizarea curentă a tehnologiilor media trebuie considerată a fi una dintre sursele cele mai importante şi mai accesibile de deteritorializare culturală. definit prin legături de reciprocitate şi prin recunoaşterea potenţialului stabilirii unor practici comune (Sartre 1976).cu excepţia relaţiei faţă de autobuzul pe care îl aşteaptă. Dar el discută de asemenea exemplul ascultătorilor. ci şi pentru 284 GLOBALIZARE ŞI CULTURĂ cosmopolitismul în sine . Iar oamenii receptează această experienţă nu în mod dialectic ci pur şi simplu în tiparul normal al producţiei mediatice globale. în mod moderat şi conştient. Această distincţie e similară celei pe care o face Sartre între „serie" .o adunare întîmplătoare de oameni care sînt indiferenţi unul faţă de altul şi nu au nici o legătură unul cu altul . Exemplul celebru pe care îl dă Sartre pentru „serie" e o coadă de oameni care aşteaptă autobuzul în Piaţa Saint-Germain . E vorba de promisiunea unei „Comunităţi virtuale". Robins 1996 . există o posibilă soluţie tehnologică pentru aceste probleme în tehnologiile interactive. Gray 1997). într-un anumit sens . răspîndiţi pe plan global. care dialoghează cu ajutorul tastaturii şi monitorului. congregaţiile religioase care ascultă o slujbă.„o pluralitate de izolări" . ci şi datorită „imposibilităţii acestor indivizi de a stabili relaţii de reciprocitate între ei.282 GLOBALIZARE ŞI CULTURĂ indirect din aceste practici culturale populare şi nu în mod direct.care audiază un curs) şi cele care nu sînt (spectatorii de cinema care se adună la un loc din întîm-plare. aşa cum au arătat deja numeroşi critici (Stallabrass 1995 . studenţii . ci se află în aceeaşi relaţie cu experienţele pe care le împărtăşesc ca orice altă mulţime de spectatori. Nu e vorba aici de faptul că televiziunea e „anestezică din punct de vedere moral". răs-pîndiţi în spaţiu. se pare că e important să subliniem ideea că simpla acordare a atenţiei. E important să păstrăm distanţa conceptuală dintre mulţimile de spectatori care sînt. totodată. trebuie să fim sceptici. în sensul nostru. martorii accidentelor rutiere. Putem aplica acelaşi tip de raţionament „călătoriei indirecte". „organizate în jurul problemelor de interes moral universal" (Hebdige 1989 : 91)8. Din această cauză. cum ar fi televiziunea. comună şi simultană. mediate de computer. pretenţia că . aşa cum îl concep gînditori ca Giddens. pentru a folosi cuvintele lui Howard Rheingold (Rhein-gold 1994). Datorită acestor limitări.în unele cazuri . e implauzibil ca experienţa mediatică singură să ne furnizeze un sentiment de solidaritate globală. deoarece şansa de dialog pare să fie centrală. consitutită din utilizatorii de internet. unui eveniment mediatizat . desigur.nu e suficientă pentru a da naştere unor adunări de genul „grupurilor" lui Sartre sau al „comunităţilor". publicul mass-media împrăştiat în spaţiu) pentru a evita evaluarea mult prea optimistă a potenţialului experienţei televizuale de a crea legături morale. Şi. După cum am susţinut în capitolul 5. trebuie să înţelegem că mulţimile de telespectatori nu se constituie în nişte „comunităţi" aparte. Fără a pătrunde mai adînc în complexitatea analizei colectivităţilor sociale pe care o realizează Sartre.şi „grup". ci că oferă un tip diferit de experienţă culturală care probabil că nu e la fel de stimulantă din punct de vedere moral cum sînt experienţele proxime şi relaţiile personale apropiate de miezul lumii experienţei individuale. de asemenea. nu doar pentru ideea de comunitate.deşi într-unui destul de restrîns . s-ar putea spune că există o barieră tehnologică de neocolit în calea comunităţii mediate în formele cele mai disponibile la ora actuală. Unul dintre motivele principale ale acestor scrupule conceptuale constă în faptul că natura cvasi-experienţei mediate e mai degrabă monologică decît dialogică (un punct asupra căruia insistă şi Sartre). Prin urmare. prin cultivarea unui anumit tip de etică globală abstractă. prin expunerea curentă la diferenţa culturală şi reamintirea constantă a lumii de dincolo de localitate. ale spaţiului cibernetic. După cum susţineam în altă lucrare (Tomlinson 1994). comunităţi (de exemplu. despre care Urry (pe urmele lui Hebdige 1990) spune că le este oferită oamenilor prin intermediul televizorului. faţă de ideea apariţiei „comunităţilor" globale mediate. că „distanţa" fenomenologică implicată în „cvasi-experienţa" vizionării emisiunilor de televiziune reprezintă o anumită limită a capacităţii sale de a ne implica şi angaja emoţional şi moral. susţinînd că aceşti oameni formează o serie (nu un grup) definită prin „absenţă".desigur. sau o practică comună" (1976 : 270-271). ai unei emisiuni de radio. nu doar datorită separării lor fizice unul faţă de altul. în propria lor cameră de zi. cum ar fi concertele Live Aid din anii 1980 .chiar dacă e dedicată unei cauze morale universale.

deşi poate că e mult prea pesimist în ceea ce priveşte spaţiul cibernetic : Utopia comunităţii virtuale e atrăgătoare. noile tehnologii nu creează niciodată societăţi noi. pe de altă parte. e un grad important de acces către lume.de exemplu. care modifică.m. efectiv. de fapt. John Gray are. Concluzie : lărgirea graniţelor solidarităţii Deci. . cu siguranţă. dacă putem lărgi „moralitatea proximităţii" de care vorbeşte Bauman în aşa fel încît să cuprindă aspectele complexe imense şi ample care ne unesc pe toţi cu destinul celorlalţi. nu rezolvă problemele vechi de cînd lumea şi nu alungă spectrul lipsurilor existente. perspectiva cosmopolitismului pare sumbră. pot face aşa încît cosmopolitismul să fie o posibilitate. ale mobilităţii. Ulrich Beck 286 GLOBALIZARE ŞI CULTURĂ susţine că „pericolele globale dau naştere reciprocităţii globale" şi.interacţiunile prin internet pot reconstrui o comunitate descorporată printr-un fel de paralelă cu lumea reală conţine o mare doză de naivitate politică. Adică. nu ştim.de a produce condiţia socială a globalizării . în acest caz. Cosmopolitismul ar putea fi conceput în alţi termeni decît cei ai implicării etice austere care se străduieşte să lege experienţa noastră individuală de alte experienţe generalizate. Totuşi. Dar. Ele nu fac decît să schimbe termenii în care se desfăşoară conflictele sociale şi politice. Cu aşa o mare dezordine a globalităţii şi a localităţii. în special. Dacă acest lucru lipseşte. într-adevăr.ne-au depăşit capacitatea imaginativă globală de a ne trăi viaţa în relaţie şi cu un sens al reciprocităţii cu cei de la distanţă cu care nu am intrat neapărat în contact. nici una dintre acestea nu pare să garanteze apariţia lui. cred că e justificat scepticismul faţă de supoziţia ( prezentă în mare parte a discursului entuziast despre ciber-spaţiu) că problemele politice. Ce ne pot da. dreptate în această privinţă. Ceea ce ar sugera că. Să presupunem că stă în însăşi natura solidarităţii umane şi a angajamentului moral să fie o problemă locală.d.a. datorită puterilor magice cu care învesteşte tehnologia. prin urmare. nu e clar în ce mod „operează forţa unificatoare a neliniştii şi nici măcar dacă funcţionează" (Beck 1992 : 49) (Cf. John Gray nu are. probabil. nici o minune tehnologică nu ne va transforma în cosmopoliţi prin internet.. Dar în lumea reală a istoriei umane.e clar că. Nu ştim dacă resursele imaginaţiei morale necesare pentru suţinerea unei practici etice cosmopolite sînt disponibile în lumea experienţei individuale locale. El nu reuşeşte să perceapă natura deterito-rializantă intrinsecă a acestor tehnologii. suficiente pretenţii din partea lor atunci cînd afirmă că „ne vor sluji cel mai bine dacă le considerăm nişte dispozitive modeste.. tehnologiile comunicaţiilor şi cele media. Aşa că haideţi să încheiem prin a ne imagina ce e mai rău.) se poate contura în necesitatea percepută a unei societăţi pusă în faţa riscurilor mondiale" (Beck 1996 : 2). are dreptate să păstreze clară distincţia dintre categoria tehnologicului şi cea a moralului. în ceea ce priveşte valoarea culturală ataşată încorporării (vezi capitolul 5). şi informaţii despre aceasta şi poate chiar noi moduri de interacţiune la distanţă. probabil că ar trebui să evităm tipul de scepticism reacţionar pe care l-am descris în capitolul 5 şi. Tomlinson 1994 : 163). că propriile noastre capacităţi tehnologice şi sociale de a extinde relaţiile la distanţă .sistemul de auto-reglare în practicile specifice stilului propriu de viaţă care reprezintă cheia culturală a guvernării globale reflexive . ale deschiderii faţă de lume. prin urmare. în parte.sublinierea noastră). Acestea nu trebuie dispreţuite sau subapreciate. pe de altă parte. forma sa maniheistă ce denigrează experienţa mediată judecînd-o după standardul ideal al experienţei directe. Dar poate că nu e aşa. ale hibridităţii ş. Deşi toate diversele forme şi surse ale conştiinţei globale. în această privinţă. după cum recunoaşte în altă parte. sociale şi morale îşi pot afla rezolvarea prin soluţii tehnologice. „ce e mai important pentru noi" . Efortul moral-existenţial necesar pentru a face ceva cu experienţele disponibile cu ajutorul tehnologiilor media trebuie să vină din alte surse . Dar. unelte cu ajutorul cărora apărăm ce e mai important pentru noi" (1997 : 121). Cred că această nesiguranţă provine din faptul că în spatele acestor factori ai experienţei se află problema mai dificilă a naturii şi a posibilelor limite ale angajării moral-existenţiale umane. „societatea cosmopolită (. Utilizarea noilor tehnologii depinde de distribuţia puterii şi a accesului la resurse şi de nivelul dezvoltării culturale şi morale în societatea respectivă (Graz 1997 : 120 .în mod esenţial din cadrul experienţei individuale localizate a sinelui. Dar. în cele din urmă. cum putem răspunde la întrebarea cu privire la capacitatea deteritorializării practice de a produce o dispoziţie cosmopolită? Nu e uşor să tragem o concluzie. condiţia existenţial-globală e o condiţie tragică. problemele nu pot fi rezolvate • cu ajutorul tehnologiei. distante şi „abstracte" ale unor oameni care nu sînt vecinii noştri globali. 285 JOHN TOMLINSON Aplicînd această idee problemei specifice a simţului global de implicare morală pe care trebuie să-1 aibă un cosmopolit .

Aceasta înseamnă că a acţiona în „propriul interes" nu înseamnă doar a acţiona într-un mod utilitar îngust. cît. solidaritatea. „în intenţia de a se împlini. dacă recunoaştem legătura dintre posibilitatea existenţei unei dispoziţii cosmopolite şi construirea sinelui reflexiv. acţionează în direcţia schimbării lumii sociale" (Berking 1996 : 201).. dacă ştiu ce se poate naşte din dragoste şi prietenie. discuţia se îndreaptă într-o direcţie mai pozitivă. un act de Bildung. dedică 5 ore sau mai mult din timpul lor muncii sociale voluntare sau activităţilor caritabile. a reciprocităţii şi solidarităţii care există în societăţile moderne la nivel local. ci se concentrează în proiectele culturale de lărgire a cîmpului de relevanţă a reciprocităţii. din empatie şi compasiune (. Ideea de bază a acestei abordări este că reciprocitatea. 289 JOHN TOMLINSON Nimic nu garantează construirea solidarităţii cosmopolite în nesiguranţa modernităţii globale. de exemplu (mergînd pe urmele lui Wuthnow 1992) citează cazuri care sugerează că în America .de exemplu cea care derivă din sociobiologie (Wilson 1978).. el însuşi. S-ar putea ca acest cosmopolitism modest. faptul că „individualismul solidar" e cel care duce la reciprocitate implică. o dispoziţie pe care se poate clădi şi care ne e accesibilă. să se materializeze în „zone supraîncălzite de apropiere şi. Castells 1998 : 352). Dar posibilitatea existenţei sale provine. Astfel. de autorealizare. în acest mod. care ne deschide din ce în ce mai mult către lume cu tendinţa spre împlinirea de sine printr-un stil de viaţă care e. „deschis" unei reciprocităţi lărgite. Berking consideră că această reciprocitate locală aparent înfloritoare se datorează constituţiei permanent reflexive a sinelui uman. Dacă privim angajamentul moral dintr-o asemenea perspectivă. ci dispoziţii care decurg din însăşi condiţia modernităţii. Posibilitatea existenţei cosmopolitismului nu e. putem fi mai puţin pesimişti. în general.. în principiu. subiectul reflexiv modern. cel puţin. Nu se poate spune că modernitatea 287 JOHN TOMLINSON globală provoacă declinul acestor virtuţi. o dinamică mai flexibilă decît cea care apare în alte perspective asupra localis-mului moral . Helmuth Berking. astfel încît să-i cuprindă pe ceilalţi. Deoarece. construiesc reţele sociale pentru îngrijirea bătrînilor.. ca „alterităţi importante" din punct de vedere simbolic.practicile culturale „orientate spre celălalt" sînt în curs de extindere : Cum ar trebui să interpretăm faptul că. El susţine că putem observa în societăţile moderne apariţia unui „individualism solidar". prin urmare.' Dar.leagănul individualismului posesiv modern . de indiferenţă din ce în ce mai mare" (p.? Dacă cifrele sînt autentice. angajamentul moral e mai puţin o problemă de obligaţie raţională formală faţă de un set de idealuri şi responsabilităţi abstracte. temperat. săptămînă de săptămînă. ci implică „justificarea sinelui" generată de actele de reciprocitate (aici el citează extinderea „economiei particulare a oferirii de cadouri" în societăţile moderne). adică 45% din populaţia trecută de 18 ani.) atunci ceea ce contează sînt solidarităţile care nu se mai limitează la propria mea comunitate de valori comune" (Berking 1996: 201). există pericolul ca acest gen de reciprocitate să se dovedească a fi insular. putem considera că această rutină de zbor atît de familiară. condiţia culturală a deteritorializării nu mai poate fi considerată drept ceva separat de sau în opoziţie faţă de condiţia morală umană esenţială. muncii în centrele de criză (. solidaritatea şi grija morală nu sînt considerate valori sociale colective „tradiţionale". alături de comportamentul profesionist al . prin interacţiuni sociale mai degrabă decît să îşi găsească roluri sociale stabile 288 GLOBALIZARE ŞI CULTURĂ şi poziţii subiective asociate cu acestea. după cum recunoaşte Berking. pe de altă parte.. pentru peste 75% dintre americani. însă. dar faptul în sine nu reprezintă o creştere a şanselor cosmopolitismului.. într-adevăr. eliminată de logica de fier a localismului. dar pare să fie. în mod continuu. în care construirea identităţii de sine e dependentă de conştientizarea reflexivă din ce în ce mai mare a relaţiilor cu ceilalţi. mai degrabă. necesitatea (amintind de argumentele lui Thompson din capitolul 5) ca indivizii să îşi „construiască" identităţile. după cum susţine Berking. întrajutorarea şi orientarea spre interesele publice au aceeaşi relevanţă cu cea atribuită unor motivaţii de genul realizării personale. cel puţin. S-ar putea să nu fie uşor. 80 milioane de americani. aflaţi la distanţă. oarecum pe cale de dispariţie. pe măsură ce apropierea scade. nu e nici imposibil: „Dacă ştiu ce înseamnă pentru sănătatea mea pădurile tropicale sau traficul rutier. Globalizare şi cultură 1 Desigur. NOTE Capitolul 1.Un prim aspect ce trebuie reţinut e puterea implicării morale. să fie departe de idealul eroic al cetăţeniei globale. 199) (cf. din cîteva resurse culturale moderne puternice : o combinaţie a deteritorializării experienţei practice. Astfel înţeleasă.) organizează proiecte de întrajutorare în cartierul lor. succesului profesional şi lărgirii libertăţii personale (Berking 1996 : 192-193). cu privire la resursele morale ale modernităţii.

cu 69. cea mai simbolică reprezentare din societăţile moderne are loc în contextul „economic" al pieţei de mărfuri.U.: 12) dar că. 4 Giddens plasează acest eveniment „la începutul sfirşitului de secol al XHI-lea" (1990 : 17 . induc în eroare. The Mythology abont Globalization. s-a ridicat la 55. Există. London Heathrow. rom. cel mai activ terminal aerian . orientînd atenţia spre „caracterul interior" al situaţiei. Vezi în Giddens (1990 : 86 . ce conduc vehicule mai vechi) care folosesc freonul pentru sistemele de aer condiţionat ale maşinii. ceasurile mecanice aveau o utilizare. chiar şi în acest caz. din Edinburgh. în Europa. 1997). Din Mexic sînt aduse ilegal în S.a afectat contrabanda. Această afirmaţie mi se pare că seamănă mult prea tare cu „salvarea aparenţelor" din propunerea iniţială. Modernitatea globală j 1 Giddens are grijă să menţioneze că nu toate teoriile evoluţioniste sînt de inspiraţie teleologică (1990: 5 . 2 Numărul total de pasageri care au trecut prin cel mai activ aeroport internaţional. Pentru o analiză critică pe larg a teoriei sociale evoluţioniste vezi Sztompka 1993 : 99 şi următoarele.cu un număr mult mai mare de curse interne decît Heathrow . ar trebui „considerată un element al dezvoltării culturale" mai degrabă decît al dezvoltării politice (Waters 1995 : 122). ed. măsurarea timpului era doar accidentală . face parte din organizarea instituţională a relaţiilor de încredere în condiţii de risc. ce poate fi detectată în cadrul procesului de globalizare.7 milioane.deşi. dar şi mai confuză.A. care încearcă să profite de impulsul globalizării" (Ferguson 1992 : 74). sexului etc. la Conferinţa Naţională de Televiziune din 1995. în contextul relaţiilor de putere socială ale clasei. Desigur.este Chicago O'Hare. de exemplu. : 23). parţial din cauza inacurateţii lor (Thrift 1990 : 107). orice formă ar 292 GLOBALIZARE ŞI CULTURĂ avea. de asemenea. în mod evident. Pînă la mijlocul secolului al XVI-lea. în special în ceea ce priveşte faptul că domeniul politicii continuă să fie dominat de sistemul internaţional al statelor-naţiuni. 3 Un foarte bun exemplu pentru complexitatea situaţiei este modul în care legislaţia freonului . 2 Toate generalizările de acest tip ascund contraste empirice. Vezi. După cum remarcă Thrift. din timpul secolelor al XHI-lea şi al XlV-lea. Totuşi. ed. Cherubini (1990 : 133) comentează viziunea extinsă asupra lumii a anumitor ţărani europeni din Evul Mediu. ce poate fi atribuită migrării sezoniere în căutarea unui loc de muncă. în mod similar. 7 David Lloyd. citat de Culf 1995 : 2. 5 Iar separarea domeniilor are.restricţii în ţările dezvoltate şi scutiri pentru ţările în curs de dezvoltare .1 milioane de pasageri în 1996 (sursa : BAA Ltd. Trebuie menţionat că Waters pare să aibă argumente puternice în acest caz. Ea foloseşte ideea de mit oarecum cu sensul dezvoltat de Roland Barthes (1973) pentru a indica nu atît simple neadevăruri. ed. rom. 3 Thrift (1996 : 57) descrie bine acest lucru ca fiind „imaginea pe care o are lumea modernă despre propriul său caracter distinct. ceasurile bisericilor şi ceasurile publice au început să apară în Europa în timpul secolului al XIV-lea iar pînă în secolul al XVII-lea deveniseră un lucru obişnuit în majoritatea parohiilor. cu mult înainte de acest moment -şi chiar mult mai devreme în China. pune în contrast tiparul normal al ţărănimii sedentare din zonele de cîmpie din Anglia şi stilul de viaţă pastoral mult mai mobil al păstorilor din regiuni precum Pirineii.. rom. continui să mă îndoiesc că există astfel de afinităţi elective clare între sferele sociale şi contextele spaţiale.) constituind un fel de orientalism de-a lungul istoriei". mai largă.: 83) referirea la importanţa „atitudinii studiate şi [a] veseliei calme a personalului de bord" pentru sentimentul de siguranţă al călătorilor. într-un fel. cît versiuni istorice complexe ale realităţii. Capitolul 2. în 1996. „e discutabil dacă aceste ceasuri aveau mare influenţă asupra majorităţii populaţiei". Barber (1992: 45 şi următoarele). dar are grijă să arate că : „Acestea nu sînt mituri ale globalizării ca atare. un aspect ideologic.personalului de zbor. mai degrabă decît de o ordine „globală". Totuşi. Prognoză şi Statistică. care se conjugă ideologic. şi sînt. Waters pretinde că tendinţa de subminare a statului. după cum spune el. rasei. Practicile culturale au loc. discuţia lui Osborae (1992 : 68) despre problema modernităţii ca epocă definită „exclusiv în termenii determinanţilor temporali". ceea ce reprezintă o medie de 152 600 de călători pe zi. „politice". Vama Statelor Unite apreciază că acest comerţ aduce un profit 291 JOHN TOMLINSON la fel de mare ca şi cel obţinut din traficul cu stupefiante. (. forme culturale „elitiste" şi „populare" care. Ferguson ar fi la fel de reticentă faţă de Ohmae. desigur. „exprimă" aceste relaţii de putere şi pot contribui la reproducerea lor sau pot furniza un context în care să fie contestate. în acest sens larg. 4 Această respingere vehementă a conceptului nu trebuie confundată cu sensul „mitologic" al globalizării.. 6 Am lăsat la o parte afirmaţiile lui Waters cu privire la tendinţa „internaţionalizatoare" a politicii. ci mituri despre obiectivele şi relaţiile dintre interese şi instituţii disparate. limitată. canistre de freon pentru a satisface cererea şoferilor americani (în special oameni mai săraci. de exemplu. pe care îl găsim în lucrarea lui Mar-jorie Ferguson.

la care ne-am referit în capitolul 1 şi anume la diferenţele dintre naţiunile producătoare şi cele consumatoare. vezi Zaretski 1995 . Există. vezi şi studiul lui Chris Rojek despre implicaţiile sociale ale introducerii iluminatului stradal în Europa şi America de Nord în anii 1870 şi 1880. pentru discuţii mai generale despre cultură şi politica identitară. 7 Despre acestea. 10 Deşi mult mai critic faţă de puterea relaţiilor modernităţii reflexive (în special a relaţiilor de clasă). încercările de a ajunge la o măsurare precisă fiind rezervate mai mult comercianţilor din oraşe şi mănăstiri . factorului poştal. în mod justificat. de exemplu. Vezi critica pe care o face Giddens lui Lasch (1991 : 171 şi următoarele). în paralel cu alte sisteme de datare legate de religie de exemplu calendarele musulmane sau evreieşti. „nu ia în considerare forţa independentă a factorilor culturali în cadrul procesului". în special datorită băncilor italiene din secolul al XUI-lea: utilizarea înscrisurilor duble de contabilitate şi apariţia tranzacţiilor pe credit care s-au dezvoltat pe baza transformării poliţelor în facilităţi de împrumut. distructiv pentru ozon. Dar vezi. adică la modul în care vor reacţiona calendarele cu ceas instalate pe computerele din lumea întreagă cînd se va trece dincolo de cifra 2000.descrise expresiv de Thrift ca „insule ale măsurării timpului într-un ocean de atemporalitate". 1985). Un bun exemplu în acest sens e neliniştea actuală cu privire la aşa-numitul „millennium bug" 293 JOHN TOMLINSON (virusul mileniului). 6 Instalarea cutiilor poştale pe scară largă în casele britanice a început după reformele poştale din 1840 şi introducerea timbrelor adezive. în secolul al XX-lea. în mare parte. 9 De exemplu. totuşi. în special în sfera experienţei mediate. unor categorii de genul „umanităţii". Aceasta a devenit mai complexă în timpul Evului Mediu. 13 Ceea ce nu înseamnă că anumite părţi nu pot fi contestate. 8 în preajma secolului al VlII-lea. se mai foloseşte încă. universal" pentru coordonarea vieţii moderne. în general.pentru majoritatea oamenilor. pentru datarea scrisorilor. tendinţa de a subsuma diferenţa culturală. istoria lui Thrift confirmă concepţia lui Giddens despre distribuţia socială mai largă a ceasurilor : „Undeva între 1800 şi 1850 s-a ajuns într-un punct în care orologiile şi ceasurile existau în sînul tuturor claselor sociale" (1990 : 112). " Vezi aici afirmaţia lui Featherstone (1995 : 146) conform căreia Giddens. dar s-a păstrat un anumit grad de variaţie locală şi o lipsă de standardizare (vezi Brooke 1975 : 75 şi următoarele). ce susţine Barber (1992 : 745 şi următoarele) despre stimularea comerţului internaţional. o bună parte a continentului european avea deja o economie bazată pe monedă de argint. înainte. iar faptul că acesta întîrzia aşteptînd ca proprietarul casei să răspundă la uşă a determinat pornirea unei campanii guvernamentale de instalare a cutiilor poştale. atunci cînd susţine că globalizarea se trage din instituţiile modernităţii. El se referă la proporţia din ce în ce mai mare a forţei de muncă din ţările dezvoltate (Lash estimează 25% în Marea Britanie şi SUA) implicată în sistemele profesioniste de genul industriei informaţiei/comunicaţiilor. Lupta acestor identităţi particulare de a-şi găsi o voce şi de a-şi impune propriile programe politice explică. Aceste grupuri scot în evidenţă. desigur. calendarul musulman). pre-plătite. 12 Dar aici trebuie să recunoaştem că poziţia lui Gray se împleteşte cu tendinţa amplă anti-universalizatoare din gîndirea contemporană. ele sînt masele". unde diverse grupuri marginalizate din Occident au dezvoltat o ostilitate faţă de proiectul universalizator al Iluminismului. tendinţa intelectuală anti-universalizatoare a acestor timpuri. criticile freudo-marxiste ale unor teoreticieni precum Christopher Lasch (1980 . pînă destul de tîrziu. care e importantă pentru ele. grupuri de interese specifice şi antagonice implicate chiar şi în aceste probleme globale (vezi Sachs 1993). Părerea mea este că. care e construită tocmai pe baza experienţelor culturale „marginale" care sînt orientate spre diferenţă. analiza so294 GLOBALIZARE ŞI CULTURĂ cial-ontologică are importante implicaţii culturale. taxele poştale se plăteau. de asemenea. din toate privinţele. Din contră. din Statele Unite) sau desfăşurat pe fondul unei rezistenţe publice destul de mari pe parcursul secolului al XlX-lea. Scott Lash(1994:167) susţine că „sistemele profesioniste ale lui Giddens nu mai domină şi nici nu mai eliberează masele. Ajunge să ne gîndim la diversele perspective care s-au ivit în încercarea de a reglementa producerea freonului. dintre lumea . în general. 5 Calendarul gregorian la care se referă Giddens există. cum ar fi Iranul. Pentru o analiză critică şi istorică a acestui discurs din perspectivă marxistă. vezi Woodward 1997. şi în special despre impactul acestuia asupra diferenţierii dintre viaţa socială de „interior" şi cea de „exterior" din oraşe (1993 : 123-125). Aceasta e situaţia în special în domeniul politicii identitare. desigur. Vezi Young Farrugia 1969 : 145 şi următoarele. Ceea ce nu face Giddens e să prezinte aceste implicaţii în detaliu. Giddens are dreptate cînd susţine că cel gregorian „a devenit. Deşi acestea din urmă continuă să aibă importanţă culturală (în unele ţări. Această campanie (şi altele similare.

). ideea e că nu se poate ivi nici o soluţie la aceste probleme globale dacă interesul universal nu e dublat de interese specifice mai imediate. după cum arată David Crystal (1987 : 375). faptul că Weatherford păstrează o atitudine senină faţă de extinderea culturii occidentale . propunea o soluţie. ambiguitatea „orientalismului" marxist. Aici Montaigne respinge ideea că aceşti „canibali" . Pentru o analiză modernă în acest spirit vezi Bobbio 1995. Totuşi. Capitolul 3. De exemplu. desigur.. Cu siguranţă. neancorat în materialismul istoric.o formă de „protecţionism cultural" respinsă puternic de americani. Acest text e ciudat şi. Am venit doar cu micul nostru satelit. 3 „Cosmopolitismul" lui Kant a avut. care era. dar într-un sens mai restrîns decît . Taylor şi. cea mai mare influenţă asupra gîndirii politice internaţionale moderne.dezvoltată şi cea în curs de dezvoltare. Această dispută s-a axat pe cererea din partea europenilor (a Franţei. destul de conştient de imensele dificultăţi cauzate de interesele naţionale (Turner 1990 : 349). 7 în cartea sa World Peace and the Human Family [Pacea mondială şi familia omenirii]. Archibugi 1995 şi Held 1995.popoare care trăiesc pe coasta Braziliei despre care a citit în relatările cuceririlor Lumii Noi . idiosincratic. asupra tradiţiei antropologice pe cale de apariţie.în interesul „păcii mondiale". probabil. în esenţă. o greşeală. 10 Latouche foloseşte de asemenea termenul de „deteritorializare" (1996 : 94-98). Marx nu a oferit o prezentare sistematică. Pe parcursul timpului. în pofida idealismului său. Cultura globală : vise. Am expus mai pe larg disputa GATT în Tomlinson 1997a. de asemenea. atît speranţele cît şi temerile legate de o singură limbă mondială dominantă pot fi zădărnicite datorită însăşi naturii dezvoltării lingvistice : „Pe măsură ce [limba] dominantă pe plan internaţional ajunge să fie utilizată în toate colţurile lumiii (. 6 Acest citat e extras dintr-un discurs al Directorului departamentului de ştiri al CNN. 5 Citat în Said 1985 :153 . la conferinţa PAN Asiatică de cablu şi satelit TV din 1994: „Nu am venit niciodată să spunem oamenilor cum să conducă un post de televiziune. „Despre canibali". 1996.B. ci că orice om etichetează drept barbar orice lucru cu care nu e obişnuit. 2 Vezi Thompson (1990:12 5 şi următoarele) pentru o analiză a concepţiei pluraliste a lui Herder cu privire la cultură şi influenţa acestuia asupra unor etnografi din secolul al XlX-lea. aceste noi variante pot deveni neinteligibile una pentru cealaltă". în special) de a exclude comerţul audiovizual din tratat. vezi lucrările negocierilor în van Hemel et al.unde Said discută. federală. scris în ultima parte a secolului al XVI-lea. Hamelink 1994 oferă o bună prezentare succintă a intereselor politice implicate. Totuşi. pentru discuţia de faţă. să catalogăm ideile lui Kant cu privire la o ordine politică cosmopolită drept „utopice". e adevărat că nu avem alt criteriu de adevăr sau de raţiune corectă decît exemplul şi forma opiniilor şi obiceiurilor propriei noastre ţări" (Montaigne 1995 : 8-9). coşmaruri şi scepticism Or. autentice şi spinoase. şi acum toată lumea încearcă să îl copieze" (Turner 1994: 39). Un bun exemplu al impulsului dialectic al „re-locării" culturale.. aceste probleme politice. 8 Dar. deoarece. în cadrul emisiunii Distress Signals [Semnale de alarmă] din seria de emisiuni difuzate de Channel 4. Dar vezi retorica mai „modestă" a lui Ted Turner dintrun discurs ţinut în Hong Kong.) începe să se dezvolte în noi variante orale (. pînă şi acest pluralism şi „relativism cultural" începe cu aceasta. pe deasupra. ceea ce le-ar fi permis să diminueze afluxul de filme şi programe de televiziune americane în propriile lor ţări . la aceste probleme. Channels of Resistance [Canale de rezistenţă] în aprilie 1993. precum E. 9 Unul dintre cele mai bune exemple în acest sens e celebra dispută dintre SUA şi Europa din ultimele săptămîni ale rundei din Uruguay a negocierilor GATT [„General Agreement on Tarrifs and Trade" : Acordul General asupra Tarifelor şi Comerţului] din 1993. vezi Yearley 1996 : 100 şi următoarele). în multe sensuri. dar e 296 GLOBALIZARE ŞI CULTURĂ interesant. ar fi.. care să îl distanţeze de ceea ce el considera „socialism utopic". Weatherford încercă să apere teza că „pacea mondială e în egală măsură oportună şi posibilă printr-o guvernare mondială şi o cultură mondială bazate pe noţiunea de familie a omenirii" (Weatherford 1993 : X). nu vor fi rezolvate de teoria unei „lumi unice".ar trebui priviţi ca „barbari" : „Mi se pare (din ceea ce mi s-a spus) că 295 JOHN TOMLINSON aceste popoare nu au nimic sălbatic sau barbar. CNN International. ne oferă numeroase exemple concrete pentru a ilustra cum ar trebui să fie viaţa în comunism.. Ed (a nu se confunda cu Ted) Turner. 4 Speculaţiile lui Marx asupra apariţiei societăţii comuniste sînt destul de fragmentare şi sînt presărate în întreaga sa operă. (Pentru o discuţie asupra acestor probleme legate de „discursul universalizator" al globalizării.şi în special a celei americane . Pentru o analiză mai amplă a climatului cultural şi economic al disputei. Bertell Ollman (1979) a cules aceste exemple în eseul „Marx's Vision of Communism" [Viziunea lui Marx asupra comunismului]. vezi eseul remarcabil de „modern" al lui Michel de Mon-taigne. prin urmare.

poate fi folosită pentru a înregistra diferenţele etnice sau regionale. datorită incapacităţii de a separa teoretic principiile modernităţii sociale de cele ale occidentalizării. ar trebui să menţionăm faptul că Deleuze şi Guattari. Pentru o dezbatere mai recentă pe această temă. după cum observă James. nu se rupe complet de conotaţiile lor absolutizante. Trebuie să observăm că problema hibridităţii are un ecou deosebit în teoria culturală din America Latină. în mod inevitabil. Dar multe dintre ideile din studiul său sînt confuze. Discriminările subtile în utilizarea preferenţială a încălţămintei sport. 8 Pe aceeaşi temă. nu existau decît 10 supermarketuri (definite ca avînd fiecare peste 600 m2 şi mai mult de trei case de plată). Nederveen Pieterse 1995 :54). acuzaţiile pe care le aduce occidentalizării sînt însoţite de recunoaşterea limitelor acesteia şi a existenţei fenomenului pe care îl numeşte „criza ordinii occidentale" (1996 : 85 şi următoarele). 298 GLOBALIZARE ŞI CULTURĂ 7 Am putea fi tentaţi să considerăm că renaşterea. vezi modul în care Jane Collis analizează supoziţiile culturale şi politica localismului „populaţiilor înrădăcinate" (Collins 1996). dar. 2 în 1949. 6 Deşi. 100 şi următoarele). 5 Pentru o analiză a poziţiei generale a lui Ruskin în domeniul politicii sexelor în sfera casnică. în parte datorită exagerării iniţiale a aspectelor negative omogenizante ale Occidentului şi. " Rosaldo se referă aici în mod special la Garcia Canclini. demonstrează atît complexitatea culturală a acestui mediu cît şi interesul oamenilor faţă de astfel de locuri. în Marea Britanie. vezi critica lui Barrett şi Mcln-tosh (1982) la adresa poziţiei lui Christopher Lasch faţă de familia patriarhală din Haven in a Heartless World (Lasch 1977). utilizează termenii de „deteritorializare" şi „reteritorializare" pentru a denota efectele psiho-culturale ale capitalismului. Un sondaj realizat de Demos în 1998 a arătat că sprijinul acordat Uniunii Europene de către cetăţenii Europei a ajuns la cel mai scăzut nivel. doar 50% se identifică cu „instituţiile Uniunii Europene sau cu Europa ca întreg" iar 80% au recunoscut că „nu sînt bine informaţi" sau că „nu sînt deloc informaţi" cu privire la UE (Leonard 1998 : 6). de asemenea. văzute ca „lumi ale experienţei individuale" bogate.cel pe care îl voi folosi eu. 1. „indige-nizate". vezi Sexual Politics (1971:98 şi următoarele) de Kate Millett (sursa citatului lui Meyrowitz). popularitatea tipului recent de documentare de televiziune „fly on the wall". de exemplu : Rowe 1992 şi participanţii la dezbaterea cu tema Culturas Hibridas din Journal of Latin American Cultural studies : Travesia. în şi mai mare măsură. de exemplu. aceste stiluri vestimentare devin. Pentru o expunere asemănătoare. desigur. de Philip Dodd (1995) în analiza politicii culturii naţionale britanice. de temele rasiale ale creolizării şi metisajului (v. 297 JOHN TOMLINSON Capitolul 4. Dar nu trebuie să confundăm acest gen de practici de consum al unor „mostre locale" (rezervate. 2 (1992). după cum sugerează Rosaldo. celor „puţini şi bogaţi") cu reafirmarea mai largă şi mai reprezentativă a localităţii. vezi Franco 1992. a interesului faţă de specialităţile locale . primele patru ca mărime dintre aceste lanţuri de magazine (Asda. 4 în cazul Uniunii Europene. Sainsbury's. Cu toate acestea. „pîine cu unt. în Anti-Oedipus (1977).e un semn al „reteritorializării" în ceea ce priveşte gustul alimentar. în special Franco 1992 şi Kraniauskas 1992. într- . „Modern Times" [Timpuri moderne] (1977).brînzeturile englezeşti regionale disponibile în „Clubul brînzei" (Cheese Club) al ziarului Guardian. Doar 41% dintre cei care au răspuns sondajului consideră că ţara lor are de cîştigat de pe urma faptului că e membră a UE. nu mă voi referi la analiza lor în cele ce urmează. care prezintă relaţiile de muncă de la aeroportul Heathrow din Londra şi de la aeroportul Birmingham International. fiind legată. De asemenea. Pentru o abordare critică a acestor contexte vezi. Această cifră s-a mărit la 4764 în 1997 iar acum. Aici Millett opune paternalismul romantic al lui Ruskin liberalismului viziunii lui John Stuart Mill în ceea ce priveşte „sclavia domestică" a femeilor. 9 Mange Touta fost produs şi regizat de Mark Phillips în seria de documentare a canalului BBC. în legătură cu studiile dezvoltării. " Pentru a fi cinstiţi faţă de Latouche. 10 Analizez lucrarea lui Garcia Canclini în termeni generali. Detritoriaiizarea : condiţia culturală a globalizării 1 Pentru a avea o viziune completă. budincă şi burtă pe meniurile celor mai la modă restaurante" (James 1996 : 89) . 12 Această poziţie e susţinută. legîndu-1 aproape exclusiv de consecinţele negative ale transnaţionali-zării economiilor naţionale. în prezent. fără a insista asupra numeroaselor nuanţe şi elemente specifice ale contextului (contextelor) latino—american(e) asupra cărora se opreşte Canclini. această conştiinţă nu e însoţită de o percepţie a legitimării forţelor „externe". Tesco şi Safeway) deţin „mai mult de jumătate din cifra vînzărilor de alimente ale naţiunii" (Gannaway 1998 : 2) 3 într-adevăr. Lucrarea lui Garcia Canclini se debarasează de o parte dintre aceste legături. de exemplu. oferă o analiză interesantă a rezistenţei culturale din Lumea a Treia faţă de tendinţele omogenizante (pp.

Totuşi. („Ies mesageries rose") în sistemul francez Minitel. Ca să fim cinstiţi. de exemplu. în general. Capitolul 5. alunecă. Desigur. pe de o parte. în mod paradoxal. şi nu asupra contextului politico-economic şi cultural mai amplu al comunicării. în mod tipic. în perioada de vîrf a anilor '90.. asemănătoare cu dezvoltarea liniilor telefonice comerciale bazate pe sex din alte ţări. Aceste critici sînt. dar nu le soluţionează în întregime. magistrala informaţională. într-un mod relativ lipsit de determinările politicului sau ale economicului" (1994:92). după cum observă foarte bine Roger 300 GLOBALIZARE ŞI CULTURĂ Silverstone.o lucrare apărută în Demos. de telefoane mobile. Comunicarea şi experienţa culturală mediată 1 Nu voi încerca să păstrez o delimitare precisă între proprietăţile deteri-torializante ale tehnologiilor mass-media „noi" şi ale celor „vechi". Pentru scopul lucrării de faţă. Stevenson 1995 :137-138). dar acelaşi lucru e valabil şi pentru relaţiile sexuale prin telefon.) ele ridică întrebări importante cu privire la semnificaţia acestora. pe de altă parte. aceste abordări au un aspect semnificativ. de exemplu. e mai puţin importantă sublinierea deosebirilor decît a continuităţii acestor tehnologii. faptul că orientarea popular-culturală tinde să nu aibă nici o valoare pentru utilizatorii. Gergen 1991 . Deşi analiza lui Poster e foarte interesantă. capitolul său „în onoarea corciturilor". la diferenţa fenomenologiei timpului implicată în lecturarea pe îndelete a unei scrisori de dragoste. 5 Castells se referea aici la relaţiile sexuale mediate de computer. problemele puterii şi ideologiei instituţionale şi politico-economice. Acest fapt dovedeşte. Williams 1974 . marea majoritate a omenirii. insistă să izoleze şi să acorde un rol privilegiat tehnologiilor mass-media (. spre deosebire de televiziune şi de alte mijloace de comunicare în masă". pe panta metaforei biologice a „corcirii" . E interesant de observat că nu a apărut încă nici un o etichetă socială clară în această privinţă. constă în adăugarea întîlnirilor erotice „spontane" (necomerciale) la liniile de chat cu caracter general. Opera lui McLuhan a fost cea mai aspru criticată pe acest motiv (ex. aceasta nu justifică ignorarea potenţialului său deteritorializant specific. şi graba de a absorbi conţinutul unei scrisori care aduce veşti proaste (graba ochiului de a cuprinde textul dintr-o privire pentru a „afla ce e mai rău" în cît mai scurt timp posibil). face o deosebire între „prima epocă media" a radiolului. aceste teorii expun o viziune a schimbării social-istorice bazată pe „determinismul tehnologic". de asemenea. ea introduce anumite probleme asociate cu analiza epocilor şi cu binarismul . sau subtilităţile diferenţei culturale. neinhibaţi. valabile . 299 JOHN TOMLINSON deşi s-ar putea face. schiţate pe ideea diviziunii modern/postmodern. modul în care analizează creşterea rapidă a numărului de linii de chat cu orientare sexuală. cum ar fi televiziunea (Turkle 1995 : 235) decît în contrast faţă de acestea.deşi vezi. în mare. dar critica se extinde şi asupra altora. probabil.. cum Heyer şi Crowley (1995) îl apără pe Innis de acuzaţia destul de brutală că nu se referă la contextele puterii economice şi instituţionale. poate. în special asupra lui Meyrowitz (Silverstone 1994: 94-95 . Castells observă că. 2 Cele mai pregnante probleme sînt acuzaţiile că. După cum afirmă Ma-nuel Castells (1996 : 358): „Comunicarea mediată de computer nu e un mijloc general de comunicare şi nu va fi nici în viitorul apropiat. descentralizate. Ferguson 1990. dar sugerează că ar fi mult mai util să ne gîndim la comunicarea mediată de computer în raport cu formele de comunicare în masă globalizatoare mai comune. legat tocmai de focalizarea lor relativ îngustă: „(..în special centrat pe tehnologii despre care am vorbit în capitolul 2. menit să submineze identităţile exclusive (în special rasiale). chiar şi acesta destul de îngust. în ambele cazuri. Mark Poster (1995). Dar ceea ce s-ar putea numi „anti-esenţialismul său strategic". Acuzaţia e asociată.. va exclude. v. pentru multă vreme. în mod evident. Vezi. mediate de computer : internetul. a comunicaţiilor interactive. Ce drept au oamenii să fie protejaţi . 4 Dar vezi corpul de lucrări din psihosociologia actuală care se ocupă (deşi nu tocmai cu orientarea fenomenologică la care ne referim aici) de implicaţiile experienţei mediate asupra construcţiei sinelui (ex. 6 Unul dintre motivele pentru care acest fenomen nu a fost analizat pe scară largă e. dar care. Deşi utilizarea sa se extinde într-un ritm fenomenal. numărul convorbirilor înregistrate pe aceste linii au reprezentat mai mult de jumătate din numărul convorbirilor telefonice purtate în cadrul sistemului (1996 : 344-345). Grodin şi Lindhof 1996). Poster e conştient de aceste probleme (1995 : 21-22). deoarece se concentrează atît de strict asupra mijlocului de comunicare.) deoarece. în mod ironic. cu aceea că astfel de teorii ignoră. cîteva comparaţii interesante. de exemplu. televiziunii şi telefonului şi „a doua epocă media". în mod special datorită răspîndirii mult mai largi a tehnologiilor „vechi" pe plan global. 1991). tărîmul „spaţiulului cibernetic". faţă de acestea. Această deosebire se leagă de analiza sferelor diferite de receptare culturală a acestor mijloace de comunicare şi de poziţionările diferite ale subiectului prin intermediul lor. că utilizarea telefoanelor mobile contestă sistemul de drepturi din cadrul localelor. 3 Gîndiţi-vă.

pe lîngă state. cu indentitate flexibilă." deoarece McLuhan susţinuse. 9 Vezi modul în care discută Nick Stevenson (1995 : 141-142) posibilitatea tocirii sensibilităţii orientate spre celălalt ce apare în dezvoltarea unor proiecte de genul „MeTV" . asupra utilizatorilor ( săi.implicînd pre-selecţia emisiunilor prin receptorul TV. croit după gusturile şi stilul de viaţă al fiecărui telespectator în parte.) pentru ideea că pînă şi o organizaţie a Naţiunilor Unite reformată trebuie completată de o „adunare democratică internaţională" care ar include. mai degrabă decît un contact izolat al pielii cu obiectele" (1964 : 314) şi. şi „organizaţii non-guvernamentale internaţionale. 344-347). de exemplu. ajutîndu-i să-şi rezolve problemele personale într-un mod productiv. rămîne sceptică cu privire la capacităţile sale de a construi o comunitate : „Nu e greu să admiţi că MUDs oferă o ieşire oamenilor. tinde acum să se concentreze asupra construirii unei comunităţi în interiorul unei maşini" (Turkle 1995 : 244). Oare putem descoperi în această părere un ecou al privilegierii perspectivei „intelectualilor mobili din punct de vedere social". Studiul lui Ostrom (1990) despre guvernarea instituţională a „resurselor comune de zăcămînt" e relevant pentru problema rezervaţiilor ecologice globale. în general. dezvoltînd analiza clasică a lui Garrett Hardin despre „tragedia rezervaţiilor ecologice".Bulletin Board Systems (BBSs). Iar pentru un studiu (critic) mai direct. din sociologia cunoaşterii a lui Karl Mannheim? (Mannheim 1960). 7 Pentru studiul critic al rolului ONG-urilor în sfera politicii ecologice globale. 6 Despre politica cooperării internaţionale pe probleme de mediu. grupuri de cetăţeni şi grupări sociale". vezi modul în care am analizat (Tomlinson 1997b) potenţialul moral al reportajelor despre „scandaluri". alături de înlăturarea dreptului de veto şi de o nouă formulă de investiţii pentru a reduce dependenţa de contribuţia majoră a Statelor Unite (1995 : 301-302 . o dată conceptualizată ca unealtă de reclădire a comunităţii. vezi Featherstone 1995 : 98. un mijoc de comunicare „tactil" mai degrabă decît vizual. că televiziunea e. Pentru o opinie similară. de genul vagoanelor de tren? în ce mod diferă acest disconfort de cel provocat de conversaţiile faţă-în-faţă? 7 Trebuie să acceptăm o îndoială asemănătoare în relaţie cu diversele „comunităţi virtuale" . mai mult sau mai puţin.de pe internet pe care le susţine Howard Rheingold (Rheingold 1994). Posibilitatea cosmopolitismului 1 Hannerz ia aceste exemple din opera scriitorului Paul Theroux (1986). CAPITOLUL 6. 10 în legătură cu acest aspect. posibilitatea reflecţiei morale bazată pe empatie. McLuhan citează cazul unor studenţi la medicină care.. 246).că „ţineau ei înşişi bisturiul" (1964 : 328). el definea „tactilul" ca pe o „interacţiune a simţurilor. aparent în mod eronat. vezi Lash şi Urry 1994 : 300 şi urm. e deprimant să vezi că revoluţia computerului personal. vezi contribuţiile la volumul lui Wolfgang Sachs. Multiple User Domains (MUDs) . după ce au urmărit o operaţie filmată. 8 Hebdige se bazează pe modelul . în esenţă. 5 Despre aceasta. se pare că se referea la „adînca implicare" în experienţa urmărită mai degrabă decît la o simplă întîlnire vizuală cu suprafaţa plată a ecranului. de exemplu. expansionistă prin modul în care ordonează semnificaţia" (p. Lucrarea etnografică a lui Sherry Turkle despre 301 JOHN TOMLINSON MUDs. deşi recunoaşte atracţia pe care o exercită aceste «interacţiuni descorporate. problematică [şi]. De exemplu. vezi Jamieson 1996 şi Hajer 1996.de disconfortul pe care îl provoacă utilizatorinie telefoane celulare în spaţiile comune. Global Ecology (1993). dar care oferă. 2 Hannerz e. în special partea a Hl-a.. Goodwin 1992. Robins 1996. Perspectiva atît de îndepărtată a unui astfel de regim de taxare progresist ilustrează tocmai limitele abordării cosmopolitismului prin intermediul instituţiilor internaţionale din prezent. Cu toate acestea. Pentru o critică mai temeinică a ideii de comunitate virtuală în raport cu cea „reală" vezi.mai degrabă excepţional . după cum am argumentat. 3 Pentru o critică susţinută a „ecologiei globale". prin urmare. Şi totuşi. 8 Miller începe cu „Contrar celor afirmate de McLuhan.al evenimentelor globale televizate de tipul . de părere că s-ar putea să existe „un fel de afinitate între cosmopolitism şi cultura intelectualilor". oameni 302 GLQBALIZARE ŞI CULTURĂ cu un „capital cultural decontextualizat" şi cu o dispoziţie care e „reflexivă. Dar vezi Held (1995 : 273 şi urm. au relatat că au simţit că au efectuat ei înşişi operaţia . vezi. considerate adesea emblematice pentru trivializarea mass-mediei populare. vezi propunerea lui Samir Amin conform căreia introducerea unei „taxe internaţionale pentru operaţiuni ecologice" ar putea marca apariţia unei „guvernări internaţionale democratice" embrionare (Amin 1997 :22). 4 Cea mai importantă dintre acestea e lărgirea numărului de membri ai Consiliului de Securitate şi revizuirea grupului de membri permanenţi. de exemplu.

San Francisco. Held (editori). Amarcord. Londra. A. Szerszynski şi B. 1973 : Mythologies. 303 BIBLIOGRAFIE Abercrombie. M. G. 1991 : Modernity and Ambivalence.. Verso Anderson. şi C. Verso Axford. Routledge 305 JOHN TOMLINSON . Polity Press — 1996 : „Re-vision : The centrality of time for an ecological social science perspective". Beacon Press Barber. Sage. New York. G. Aunt Lute Books Appadurai. în S. Risk. Etica postmodernă. şi G. Corneli University Press. Routledge — 1996 : Living Room Wars. Cambridge. 1995 : From the United Nations to Cosmopolitan Democracy. 1997 : The Global Age : State and society beyond modernity. ed. R. rom.56-109 — 1996 : „World Risk Society as Cosmopolitan Society?" Theory. B. politics and culture. pp. Londra. 1992 : Risk Society : Towards a new modernity. A. A Global World. Z. Verso Barthes. Archibugi şi D. 10-24 Anderson. A. M. Oxford University Press/Open University Amin. J. 11991 : Desperately Seeking the Audience. Oxford. Polity Press Belasco. Paladin Baudrillard. Cambridge. A. Routledge — 1993 : Postmodern Ethics. Londra. Ed. Polity Press Bachelard. Mclntosch 1982 : The Antisocial Family. Lash. Cosmopolitan Democracy : An agenda for a new world order. Oxford. 1997 : „Reflections on the International System". Random House Barber. B. D. Blackwell Beck. Wynne (editori). Giddens şi Lash 1994 : Reflexive Modernization. Blackwell [Ed. 65-112 — C. Mark Poster). 1995 : The Politics of Literary Postcoloniality : Race and Class. Londra. Polity Press Bauman. în Golding and Harris (editori). 1993 : Appetitefor Change. Polity Press Allen. 13. Londra. Beyond Cultural Imperialism. Routledge Barett. 1995 : „The ExaggeratedDeath of the Nation-State". şi M. Despre analiza mai amplă a transmisiunilor în direct a „evenimentelor massmedia ceremoniale" de tipul Jocurilor Olimpice. Doina Lică] — 1995 : Life in fragments. şi H. M. 1995 : Non-places : Introduction to the anthropology of supermodernity. Londra. 2000.concertelor „Live Aid" şi „Free Mandela" din anii '80. 36. pp. W. K. care. B. 1992 : The Two Cities: Medieval Europe 1050-1320. Cambridge. Londra. S. Brook şi A. pp. a Ii-a revizuită. pp. 1990 : „Disjuncture andDifference in the Global Cultural Economy". în Featherstone (editor). Polity Press — 1992 : Intimations ofPostmodernity. Cambridge. McWorld. 1995 : The Global System : Economics. Oxford.4.3. păreau să aibă un anumit potenţial unificator din punct de vedere cultural. — 1994 : „The Reinvention of Politics : Towards a theory or reflexive modernization". L. Giddens şi Lash. la vremea respectivă. Penguin Archibugi. 1-20 Albrow. 1969 : The Poetics ofSpace. M. Global Cultiire. Polity Press Adam. Bell. 1-23 — 1997 : The Reinvention of Politics : Rethinking modernity in the global social order. căsătoriilor regale. Cambridge. B. Cambridge. Cambridge. (editori). 1988 : Selected Writings (ed. Londra. 1995 : Jihad vs. Polity Press Beck. vezi Dayan şi Katz 1992. U. J. 295-310 Appiah. Environment and Modernity Ahmad. N. Gates (editori) 1998 : A Dictionary of Global Culture. D. Cochrane (editori) 1995 : A Global World: Re-ordering political space. Londra. 1990 : Time and Social Theory. Ithaca. Culture and Society. B 1991 : Imagined Communities : Reflections on the origin and spread of naţionalism. 121-162 Auge. în Anderson et al. Londra. în Beck. Reflexive Moderniza-tion. trad. pp. Routledge 304 GLOBALIZARE ŞI CULTURĂ Anzaldua. Polity Press. J. în D. 1996 : Television andSociety. Boston. vizitelor papale şi funerariilor oficiale. Oxford. Valentine 1997 : Consuming Geographies : We are where we eat. pp. Oxford University Press/Open University Ang. Hamnett (editori) 1995 : A Shrinking World : Global unevenness and inequality. Cambridge. Londra. 1987 : Borderlands/La Frontera : The new mestiza. U. pp. Cambridge.R.

p. L. The Medieval World. în M. 123-137 Chaney. C. Londra. Londra. pp. J.2. Cambridge. 1996 : „Sugar Cane. Society and Culture. G. Londra. I. Culture. Cambridge University Press Culf. 174-195 Brook. M. 1998 : „Oprah Uncowed". M. Guardian. 1987 : The Imaginary Constitittion ofSociety. 1995 : Television Form and Public Address. Londra. Boal 1995 : Resisting the Virtual Life. pp. pp. Blackwell — 1997 : The Power of Identity (The Information Age : Economy. F. Routledge Cherubini. 1994 : The Location ofCulture. Wynne (editori). E. Polity Press Crystal. T. Unwin Hyman Castells. 1988 : Building a Global Civic Culture. 8. Society and Culture. 307 . S. N. New York. 96—116. D. H. San Francisco. Massachussetts. J. Boston. Londra. 1989 : Communication as Culture. 1993 : Fictions ofCollective Life. J. Cultural Studies. Seabrook 1993 : The Revolt against Change. Cosmopolita» Democracy : An agenda for a new world order. Broadcasters Admit". D. 1990 : The Pastons and their England. Gurevitch et al. Bedford Books Cardoso. în S. Polity Press Benjamin. J. Held (editori). Environment and Modernity. pp 2-3 Collins. Londra. Society and the Media. Londra. Londra. Oxford. Syra-cuse University Press Boyd-Barrett. R. 1997 : Global Diasporas : An introduction. Shanin (editori). City Lights Brooke. NLB Bennett. Londra. A. Harmondsworth. 1994 : The World Turned Upside Down : Indian voices from early America. G. C. 1995 : „Greenpeace Used Us. pp. Verso Beyer. Coca-Cola and Hypermarkets : Con-sumption and surrealism in the Argentine northwest" în Howes (editor). Third World and Environment Broad-casting Project Clifford. III). J. 1973 : Charles Baudelaire : A lyricpoet in the era ofhigh capitalism.. Cambridge. 1995 : „Democracy and the International System". Polity Press Cerny. I). 28 aug. Cambridge. Cambridge University Press Berger. Sage Blackwell. 1987: The CambridgeEncyclopaedia of Zcrn. Londra. II). Soci306 GLOBALIZARE ŞI CULTURĂ ety and Cultitre. Londra. Londra. (editori). 56-70 Commision on Global Governance 1995 : Our GlobalNeighbourhood: The report of the Commision on Global Governance. European Journal of Development Research. şi I. 39-54 Cleasby. Guardian. — 1997 : Routes : Travel and translation in the late twentieth century. 1982 : „Dependency and the Development in Latin America" în H. Treichler (editori). Oxford. 1996 : „What Next for the State?" în Kofman şi Youngs (editori). Londra. Cross-Cultural Consumption. Alvi şi T. P. Londra. M. 1992 : Sitvating the Seif. Lash.gwage. 189-202 Berman. 10 febr. W. pp.S. 1995 : What in the World is Going on? : British television and global affairs. Cambridge. 1974 : Pyramids of Sacrifice. Mitchell (editori) 1994 : Communication Theory Today. J. Introduction to the Soci-ology of 'Developing Societies'. Massachu-setts. Nelson şi P. Globalization. şi J. Archibugi şi D. Blackwell — 1998 : End of Millennium (The Information Age : Economy. Szerszynski şi B. D. H. în D. Grossberg. Harvard University Press — 1992 : „Travelling Cultures" în L. C. Sage Bhabha. 1975 : Europe in the Central Middle Ages 962-1154. Sage. Risk. pp. Cambridge.. 1995 : Banal Naţionalism. Routledge. C. Longman Calloway. 1983 : AII that is Solid Melts into Air : The experience of modernity. 112-127 Carey. Allen Lane Berking. A. Routledge Crowley. 113— 138. pp. Londra. 1994 : Religion and Globalization. A. Macmillian. P. Cambridge. Classen. Le Goff (editor). 2 — 1997 : „BBC News Chief Bemoans Slide in Foreign Coverage. B. voi. H. 1996 : „Solidarity Individualism: The moral impact of cultural modernisation in late modernity". K. Londra. Collins and Brown. O. UCL Press Coles. G. 1996 : The Rise of the Network Society (The Information Age : Economy. 1988 : The Predicament o/Culture. Blackwell Castoriadis. P. pp. Cambridge. voi. Vintage Bobbio. C. Oxford University Press Corner. 17—41 Boulding. Polity Press.Benhabib. voi. Londra. Edward Arnold Craib. 1992 : Anthony Giddens. 1990 : „The Peasant and Agriculture" în J. pp. Routledge Billig. Oxford. 1982 : „Cultural Dependency and the Mass Media". 1996 : „Development Theory and the Politics of Location : An example from north eastern Brazii". şi D. Harvard University Press Cohen. H. Boston. Oxford. Methuen.

Property and the State. 1995 : The Battle over Britain.). Cambridge. în M. A. p. Sage — şi R. 1992 : „Border Patrol". Corneli (editori). Viking Geertz. Londra. 152-172 — 1991: „Marshal McLuhan Revisited: 1960s zeitgeist victim or pio-neer postmodernist?" Media. J. E. Weidenfeld and Nicholson George. 1998 : „Lure of the Aisles". University of Minnesota Press. 69-93 Fiske. Polity Press . 3. şi A. J. Sage. New York. 1995 :Appetites andIdentities. S. 1. (editor) 1990 : Global Culture : Naţionalism. MIT Press. pp. Macmillan — 1981 : A Contemporary Critique ofHistorical Materialism. 1987 : „What's Criticai about Criticai Theory? The case of 308 GLOBALIZARE ŞI CULTURĂ Habermas and gender". Millenium. Sage — 1991 : Consumer Culture and Postmodernism. globalization and modernity. 3. şi F. B. Calhoun (ed. Lash şi R. 23. Basic Books Gellner. Travesia: Journal of Latin American Cultural Studies. pp. 1987 : Television Culture. Sage Fejes. pp. 1964 : Thought and Change. Londra. pp. C. Space and Memory with reference to Bachelard" în Featherstone et al. Basic Books Giddens. Viking Dodd. Cambridge. Free Press Game. A. 1. Robertson (editori) 1995 : Global Modernities. Sage. J. Londra. P. pp. Massachusetts. L. Londra. 1979 : Central Problems in Social Theory. S. Pimlico Dyer. Feminism as Critique. Minneapolis. 71-90 — 1992 : „The Mythology about Globalization". New York. 1992 : „Cultural Reconversion". 169-187 — 1995 : Undoing Culture. Londra. 1969 : Latin America : Underdevelopment or revolution. F.. Map-ping the Futures: Local Culture. Macmillan — 1984: The Constitution of Society. Minneapolis. 192— 208 Gannaway. Routledge Deleuze. C. Sage — 1993 : „Global and Local cultures" în J. Methuen Franco. 29-44 — 1995 : Hybrid Cultures : Strategies for entering and leaving mo-dernity. University of Minnesota Press. (editori). C. 1982 : Food for Beginners. pp. D. 2. Londra. Minneapolis. J. pp. 1981 : „Media Imperialism : An assessment". G. şi E. 1990 : „Electronic Media and the Redefining of Time and Space". New York. Cambridge. global change. (editori). Global Modernities. 13 Dayan. Londra. 1992 : The End ofHistory and the Last Man. A. Culture and Society. Routledge. Londra.JOHN TOMLINSON Guardian. I: Power. Massachusetts. pp. în G. Writers and Readers Gergen. 13.) Habermas and the Public Sphere. 1991 : The SaturatedSeif New York. Londra. Wilbraham 1991 : The Englishman 's Food: Five centuries ofEnglish diet. Burrows 1995 : „Cultures of Technological Embodiment". 1-19 — S. F. On Edge : The crisis of contemporary Latin American culture. 1995 : „Time. 31-56 Friedman. în C. 1992 : „The Media and the Pubic Sphere". pp. Londra. 1993 : „EcoCultures : Global culture in the age of ecology". 69-90 Fukuyama. J. M. (editor) 1997 : Living the Global City : Globalization as local process. European Journal of Communication. New York. 3-4. Londra. Culture and Society. 359-376 Gates. 7. Demos Drummond. New York. pp. N. Media. Guardian Society. Benhabib şi D. 281-289 Ferguson. Harvard University Press Delamont. N. în S. pp. 1995 : The Road Ahead. Londra. 4 feb. Bird et al. Londra. Londra. (editori). Body and Society (Cyberspace/Cyberbodies/Cyberpunk). 3. — 1995 : „Global System: Globalization and the Parameters of Moder-nity" în Featherstone et al. pp. Routledge Featherstone. 30 mai. M. G. N. pp. 1994 : Cultural Identity and Global Process. voi. Londra. Guattari 1997 : Anti-Oedipus : Capitalism andschizophrenia. University of Minnesota Press Garnham. 2-3 Garcia Canclini. Katz 1992 : Media Events : The live broadcasting of history. K. Yudice et al. (editori). J. Monthly Review Press Fraser. Public Communication : The new imperatives. Global Modernities. 134-142 Frank. Ferguson (ed. 1973 : The Interpretation of Cultures. 483-504 Eade. H. Londra. pp.

în S. Modernity and its Futures. Culture. Polity Press — 1990 : The Consequences of Modernity. de Mihnea Columbeanu. Harris (editori) 1997 : Beyond Cultural Imperialism : Globalization. ed. 237-251. J. Antet — 1994a: Beyond Left and Right. Condiţia Postmodernităţii. Routledge. P. Allan (editori) (1991): The Oxford Encyclopedic English Dictionary. ed. 546-559 — 1990: „Cosmopolitans and Locals in World Culture". 1991 : Simians. R. McGrew (editori). Ed. 56-109 Gilroy. Redclift 1991 : Refashioning Nature : Food. Waynne (editori). Routledge Gray. U. New Times : The changing face of politics in the 1990s. Polity Press — 1994b : „Living in a Post-traditional Society". Oxford. B. pp. Sage. voi. Londra. D. Szerszynski şi B. Londra. C. Polity Press. Marxism Today (ian. Routledge ' Haraway. Blackwell Held. dragostea şi erotismul în 309 JOHN TOMLINSON societăţile moderne. 310 GLOBALIZARE ŞI CULTURĂ — 1996 : Transnaţional Connections. 1996 : Social Theory and the Envimnment. Penguin Hajer. Environment and Modernity. 1989 : „After the Masses" în S. van Esterik (editori). Sage Goodman. în Beck. Polity Press Herman E. Timişoara. 1972 : Television and the People. rom. Sage Hannerz. 246-268 Hali. 2002] Hawkins. Cambridge. pp. Londra. trad. D. Cambridge University Press — 1997 : „Industrial Food : Towards the development of a world cuisine". California. 1997 : Endgames: Questions in the late modern political thought. 10-39 — 1995 : Democracy and the Global Order : From the modern state to cosmopolitan governance. pp.— 1985 : The Nation-State and Vwlence. Londra. rom. 1991: „The Local and the Global: Globalization and ethnicities" în King (editor). Risk. Cambridge. Cyborgs and Women : The Reinvention of nature. 40. Reflexive Modernization. trad. . D. 1992 : Green Political Theory. Londra. Cambridge. D. Cambridge. Univers. Amarcord. Buc. R. Lindhof (editori) 1996 : Constructing the Seif in a Mediated World. şi T. Verso Goldblatt. Basil Blackwell [ed. Giddens şi Lash. D. Iove and eroti-cism in modern societies. pp.). Held şi A. rom. D. S. 2000 — 1992 : The Transformation oflntimacy: Sexuality. 76-93 — 1990 : „Fax to the Future". Gloalization and the World System.: Transformarea intimităţii : Sexualitatea. 57. D. [Buc]. Free Associated Books Harvey. Lawrence and Wishart. Cambridge. Oxford. Lash şi R Morris (editori) 1996 : Detraditionalization. Londra. Ed. Jacques (editori). trad. Hali şi M. W. Cambridge. Polity Press. New York. ecol-ogy and culture. 1996 : „Ecological Modernisation as Cultural Politics". Longmans — 1994 : The Politics of World Communication. Cambridge. în Featherstone (editor). 338-356 Gray. 1989 : The Condition of Postmodernity. B. şi M. Polity Press Goody. M. 274-316 Hamelink. S. J. 19-30 — 1992 : „The Question of Cultural Identity". : Consecinţele modernităţii. Oxford. şi R. Global Culture. Hali. J. Lash. J. Political Studies.2. Cambridge. Africa. A. Thousand Oaks. S. pp. D. pp. 1992 : „Democracy : From city-states to a cosmopolitan or-der?". şi R. în S. 18-23 Heelas. Counihan şi P. Londra. C. Harmondsworth. Sage Groombridge. Polity Press Golding. Ediţie specială. Londra. McChesney 1997 : The Global Media. P. şi P. de Sanda Berce. Londra. pp. Food and Culture. II of A Contemporary Critique ofHistorical Materialism. Londra. pp. 1987 : „The Wold in Creolization". 1993 : The Black Atlantic. pp. (editor) 1968 : Literacy in Tradiţional Societies. (editor) 1995 : The Cyborg Handbook. Polity Press Grodin. R. Routledge Godwin. communication and the new internaţional order. Cristina Gyurcsik şi Irina Matei. Londra. Polity Press. 1983 : Culturla Autonomy in Global Communications. Clarendon Press Hebdige. Cambridge. pp. în C.

Marx and Engels : Basic writings . Londra. New York. K. 1993 : Communication. J. and R. Cambridge University Press. P. trad. Londra. Oxford. Penguin — 1973b : Surveys from Exile. I. (editor) 1990 : Global Warming : The Greenpeace report. Reiss (editor). pp. Mihali. 1996 : The Time ofthe Tribes. local realities. Verso Horsman. Communication. Londra. TheBias ofCommunication. London. Risk. de C. Lash. the Body and the Seif Londra. Sage Manchester. Londra. Body and Society. 93-130 King. E şi G. Sage Marx. Londra. Marshall 1994 : After the Nation-State : Citizens. în Beck. pp. Wohl 1956 : „Mass Communication and Parasocial Interaction : Observations on intimacy at a distance". şi G. D. Routledge şi Kegan Paul Martin-Barbero. 224-245 Kant. Harmondsworth. Ed. 2. Oxford. Thompson 1996 : Globalization in Question. J. Cambridge. pp. şi T. Travesia : Journal of Latin American Cultural Studies. 1995 : Media. Adorno 1979 : Dialectic of Enlightment. Polity Press Le Roy Ladurie. 1996 : The Westernization of the World. rom: Condiţia Postmodernă. ed rom. Londra. Cambridge. Picador Lash S. Cambridge. 1. E. Culture and Hegemony. Livingstone 1992 : Mass Consumption and Personal Identity. P. I. M. 215-229 Howes. Manchester University Press [ed. C. Youngs (editori) 1996 : Globalizations : Theory and Practice.. 1977 : Heaven in a Heartless World. T. pp. Katz 1993 : The Export of Meaning : Cross-cultural readings ofDallas. Feuer (editor). D. J. (editor) 1991 : Culture. 3. Londra. 1991: „Perpetuai Peace : A philosophical sketch". 1992 : A World Lit Only by Fire : The Medieval mind and the Renaissance. Pelican — şi F. A. Londra. voi. 1996 : „Cooking the Books : Global or local identities in contemporary British food cultures?". H. Crowley 1995 : „Introduction to Innis". J. Şcolar Press. Body and Society. Londra. com-munity. Noble 1997 : „Just a Machine? Dehumanizing strategies in personal computer use". HarperCollins Horton. Macmillan Mann. Kant. şi S. Sat occitan de la 1294 până la 1324. J. S. D. Cambridge University Press Mannheim. A. Londra. Environment and Moder-nity. 76-112 — 1996 : Food. 1994: „Reflexivity and its Doubles: Structure. în Howes (ed. M. Harmondsworth. Londra.Cassell Heyer. Toronto. Reflexive Modernization. pp. trad. Polity Press Lunt. tribalism and the new world disorder. Basic Books — 1980 : The Culture of Narcissism. de Măria Carpov. pp. 1992 : „Hybridism and Reterritorialization". 1996 : „The Shaping of the Global Environmental Agenda: The role of non-governmental organisations". pp. Oxford University Press Leonard. 1973a : Grundrisse. Polity Press Lull. Pinter Kraniauskas. Oxford University Press Horkheimeer. 1995 : „The Embodied Computer/User". Giddens şi Lash. 1993] Maffesoli. 1978 : Montaillou : Cathars and Catholics in a French village 1294-1324. R. Cross-cultural Consumption. Buckingham. B. Londra. Routledge Innins. în S. Londra. 1986 : The Sources of Social Power. J. Demos Liebes. M. A. 19. P. M. pp. Globalization and the World System. Buc. W. 1960 : Ideology and Utopia.3-4. K. 77-92 311 JOHN TOMLINSON Jamieson. 83-101 Lyotard. Cambridge. 2. M. Londra. Babei.). Meridiane. : Montalillou. G. Leggett. 143-151 Lash. A. aesthetics. şi A. Bucureşti. F. 1999. Sage. Szerszynski şi B. Sage 312 GLOB ALIZARE ŞI CULTURĂ — şi G. (editor) 1996 : Cross-cultural Consumption : Global markets. Polity Press Holmes. 1994 : Economies ofSigns and Space. 2 voi. S. IX-XXVI Hirst. Open University Press Lupton. în H. şi E. Sage Latouche. Manchester. Psychiatry. D. University of Toronto Press James. 1. 110— 173 — şi Urry. Wynne (editori). Abacus — 1985 : The Minimal Seif': Psychis survival in troubledtimes. M. Mcmillan Kofman. 1998 : Making Europe Popular : The searchfor European identity. Culture : A global approach. Cambridge. 1984 : The Postmodem Condition. 1995 : TheBias of Communication. Engels 1969 : „Manifesto ofthe Communist Party" în L. Ed. Cambridge. K. (editor) 1998 : The Oxford History of Medieval Europe. pp. şi D. Politica} Writing.

C. Lawrence and Wishart Massey. 1988 : „Northern Europe Invades the Mediterranean 9001200". 441-474 Meyrowitz. W. şi H. D.M. London. Robins 1995 : Spaces of Identity : Global media. Oxford University Press — 1994: „Medium Theory" în Crowley şi Mitchell (editori). 1992 : „A Global Socity?" în S. Londra. Free Press. NC. M. Londra. 27 noi. Londra. Blackwell — 1990 : „The Globalization of Human Society as a very Long-Term Social Process : Elia's theory". Oxford. (editori). 1971 : Sexual Politics. 1992 : „The Spatialization of Metric Time". Thousand Oaks. L. Routledge — şi K. Virago Miyoshi M. Held şi A. electronic landscapes and cultural boundaries. Modernity and its Futures. 24 aug. p. New York.5 Miller.). Londra. D. Princeton University Press Ollman. 1967 : The Presence ofthe Word. Londra. 1993 : „Communications and the Constitution of Modernity". 359-371 Merton. K.on politics and philosophy. D. pp. HarperCollins ■ Ohnuki-Tierney. 1995 : Four Essays. A. Hutchinson Radius Mennell..pp. Fontana Millet. pp. Hali. în G. Place and Gender. 1985 : AII Manners of Food : Eating and taste in England and France from the Middie Ages to thepresent. A. Guardian. 15. S. Londra. 1994 : Space. G. Yale University . Routledge McLuhan. (editor) 1990 : Logics of Television. H. 45-68 Nguyen. D. A. Bloomington şi Londra : Indiana University Press şi British Film Institute Melucci. Penguin Morley. Time and Society. Minnesota University Press McClelland. J. în Featherstone (ed. pp. 1995 : The End of the Nation State : The rise andfall of 314 GLOBALIZARE ŞI CULTURĂ regional economies. Fiore 1967 : The Medium is the Message. Pluto Press Ong. 1995 : „Global Villagers Speak With Forked Tongues". 1996 : Global Communication in Transition : The endof diversity?. pp. J. în Featherstone et al. Princeton. J. McGrew (editori). p. Routledge Morris. Londra. 1961 : The Achieving Society. 165-221 Mowlana. Commu-nication Theory Today. Londra. R. Engels 1970 : The German Ideology. 1989 : Nomads ofthe Present: Social movements and indi313 JOHN TOMLINSON vidual needs in contemporary society. Ed. 61-102 — şi P. Merton. Polity Press. E. Polity Press McGuigan. Aldershot. G. 1964 : Understanding Media : The extensions of man. Harmondsworth. Sage Murdock. Guardian. 1991 : On Human Conduct. 1979 : Social and Sexual Revolution : Essays on Marx and Reich. J. pp. Minneapolis. K. Media. Cambridge. K. VanNorstrand McGrew. Sage Mellencamp. pp. : Manifestul Partidului Comunist. Avebury Monbiot. R. Bucureşti. 50-77 Miliar. Comedia/Routledge — 1992 : Television Audiences and Cultural Studies. ed. Londra. T. Routledge şi Kegan Paul — şi Q.. 1992L Cultural Populism. 1987 : Electronic Colonialism (ed. Duke University Press Mlinar. Newbury Park. 13 Montaigne. 1985 : No Sense of Place: The impact of electronic media on social behaviour. Princeton. California. California. The Oxford History of Medieval Europe. Oxford. l. Oxford. K. Durham. Global Cul-ture. a Ii-a). Fontana.). M. rom. Polity Press Mattelart. Clarendon Press Ohmae. 1968 : „Patterns of Influence : Local and cosmopolitan influentials". 1993 : Rice as Seif: Japanese identities through time. D. Arthur. Londra. Holmes (ed. 29-50 Oakeshott. 1971 : McLuhan. New York. Culture and Society. Oxford University Press. în R. 1969] — şi F. Z. 1995 : „Globalization and Hybridization". politică. 1986 : Family television. Lewis (editori) 1992 : Global Politics. Harootunian (editori) 1989 : Postmodernism and Japan. 43-82 [ed. Londra. Cambridge. New Haven. Penguin McPhail. T. Global Modernities. 1994 : Mapping World Communication. J.pp. Cambridge. S. Social Theory and Social Structure. B. 521-539 Nederveen Pieterse. Londra. pp. 1997 : „Family Enters Wired World". P. 1992 : Globalizationa and Territorial Identities.

Ed. Granta Sachs. Ablex. La migracion mexicana y el espacio social del postmodernismo". 1. rom. E. 1995 : Prefaţă la Garcia Canclini. Urry (editori). University of Notre Dame Press Schlesinger. 11-20 — 1995 : „The Global Information Highway : Project for an ungove-rnable world". Pocket Books — 1976 : Critique of Dialectical Reason. Touring Cultures : Transformations of travel and theory. A. J. Londra. pp. Cambridge. 1992 : The Work ofNations. Orientalism. Enterprise and Heritage. 1991 : „Tradition and Translation : National culture in its global context" în J : Corner şi S : Harvey (editori). 192. Londra. 1996 : Radio. Poli-ty Press 316 GLOBALIZARE ŞI CULTURĂ . Penguin — 1995 : Nations and Naţionalism in a Global Era. New Jersey. Londra. BFI Publishing. Polity Press — 1995 : The Second Media Age. Chicano.-P. 16. Zed Books Said. L. Londra. Category". 23—44 Robins. M. Norwood. P. 1. pp. 1990 : The Mode of Information. 1993 : For God. 171-191 — 1991 : National Identity. 1992 : „War and Cultural Studies". Culture and Society. Debating Cultural Hybridity. Michael Joseph Smith. Media. Global Culture. 1994 : The 30-Minute Cook : The best of the world"s quick cooking. în Werbner şi Modood (editori). (editori). W. Nordenstreng şi H. E. pp. 1991 : Sociology of the Global System. 1993 : Ways ofEscape : Modern transformations in leisure and travel.. Paterson (editori). 21-44 — 1994 : „Forces of Consumption : From the symbolic to the psy-chotic". W. W. pp.96-109 Robertson. Amarcord.1979 : „Transnaţional Media and National Development". J. Rowe. 1960 : The Stages of Economic Growth. Londra. pp.1993 : The McDonaldization ofSociety. Stăm 1994: Unthinking Eurocentrism. Cambridge University Press Rouse. California. Londra. E. trad. 18-37 Rushdie. K. W. în J. Toronto. 1 Schiller (editori). Cambridge. Mcmillan Rosaldo. Liska 1997 : . supliment al Unomâsuno. 1991 : Media. Hybrid Cultures. (editor) 1993 : Global Ecology. Cambridge University Press Papastergiadis. 1. Sage/Open University. în Featherstone et al. Country and CocaCola : The unauthorized history ofthe great American soft drink and the company that makes it. Dovey (editor). pp. 12-47 315 JOHN TOMLINSON Rojek. 1990 : „Towards a Global Culture?". Londra. 65-84 Ostrom. pp. Fractal Dreams : New Media in social context. Ind. în C. 1956 : Being and Nothingness. New Left Review. 1977 : The Cosmopolitan Ideal in Enlightenment Thought. Oxford. National Sovereignty and International Communication. în Featherstone (ed. 449-468 — 1996 : „Cyberspace and the World we Live in". Cambridge. Television and Modern Life. Resisting the Virtual Life. în K. Londra. Routledge. W. R. 1994 : The Virtual Community. în Brook şi Boal (editori). Sage Shohat. Maxwell Macmillan Reich. New York. Lawrence and Wishart. 1992 : „Modernity is a Qualitative. Hemel Hempstead. Londra. pp. B. Verso Scannell. Sage — 1995 : „Glocalization: Time-space and homogenity-heterogenity". Travesia: Journal of Latin American Cultural Studies. H. du Gay (editor). Routledge. şi R.'McDisneyization' and 'Post-tourism'". Londra. N. Cambridge. Penguin [Ed. R. Ana Andreescu şi Doina Lică] Sartre. New York. Londra. Routledge Sklair. Global Modernities. 1997 : „Tracing Hybridity in Theory". 1988 : „Mexicano. pp. Harvester Wheatsheaf Slater. Blackwell Schiller.1-30 — 1997 : What in the World is Going on? în P. not a Chronological. pp. R.). S. N. Rojek şi J. pp. Pro-duction of Culture/Cultures ofProduction. Pine Forge Press — şi A. 1990 : Goveming the Commons : The evolution of institutionsfor collective action. G.Press Osborne. Minerva Ritzer. 1992 : Globalization : Social theory and global culture. 17-33 Schlereth. T. Vintage Rheingold. 257-281 Poster. XI-XVII Rostow. pp. Londra. 31 dec. R. Drummond şi R. Pagino Uno. P. State and Nation. 21-32 — 1985 : „Electronic Information Flows : New basis for global domi-nation?" în P. Newbury Park. Notre Dame. Londra. Polity Press Pendergrast. M.. 2001.H. Routledge Silverstone. Londra.: Imaginary Homelands. Pocho. R. Londra. pp. Cambridge. C. 1994 : Television and Everyday Life. Television in Tran-sition. Londra. 1985 : Orientalism. P. Londra.

Smithuijsen (editori) 1996: Trading Culture : GATT. 1990 : „The Making of a Capitalist Time Consciousness". pp. Sage.). Boekman Foundation Vidai. pp. Polity Press. Europea Journal of Communication. 9. Constructing the Seif in a Mediated World.). 1984 : Civilization on Trial. 38. Polity Press Sreberny-Mohammadi. Routledge Wallerstein.. Mohammadi 1994 : Small Media. pp. 1990: „The Two Faces of Sociology: Global ornational?". 2-3 Spybey. 1917— 1928 The Ecologist 1992 : „Global Management. 124-139 Theroux. în K.. 1986 : Sunrise with Seamonsters. Mineapolis. Sage Tibi. Londra. E. în J. pp.G. Thompson (ed. New York. Culture and Society. 1991 : Cultural Imperialism : A criticai introduction. Gurevitch (editori). G. Londra. 28. Penguin Thomas. 3-32 Stevenson. P. 118-138 — şi A. Hassard (ed. Globalization and Cultural Imperialism" în K. H. globalization and modernity. a Ii-a). Past andPresent. 12. A. Londra. Environment andPlanning A. and the Iranian revolution. Routledge. B. 180-182 Therborn. 4/5. Communication Theory Today. 56—61 — 1996 : „City Soundings". Worsley 1995 : The Food System : A guide. Cambridge. 1967 : „Time. A. Curran şi M. 1995 : Understanding Media Cultures : Social theory and mass communication. J. 1994 : A Sociology of Modernity. I. T. 2749 — 1995 : The Media and Modernity. pp. Special Issue on The Commons". 163-170 Van Hemel. 1995 : „Empowering Technology : The exploration of cyberspace". Harmondsworth. 1995 : „Tourism. 1995a : European Modernity and Beyond. J. Mommaas şi C. J. Cambridge. Cambridge. 1-24 Tomlinson. B. 1995 : „Culture and Knowledge: The politics of Islamisation fo knowledge as a postmodern project? The fundamentalist claim to de-westernization". în J. 22. S. în J. pp. P.'And Besides. J. P. P. Media and Cultural Regulation. pp. Issue G. University of Minnesota Press Stallabrass. pp. pp. 149-172 — 1997a : „Internaţionalism. 38-42 Urry. Media Scandals : Morality and deşire in the popular cultural marketplace. 20 feb. Sage/ Open University. în Crowely şi Mitchell (editori). 1998 : „What's the Problem with Women?". în Featherstone (ed. Mass Media and Society. pp. Macmillan. pp. Lull şi S. Londra. Europe and Identity". l. 4 Wagner. Media and Cultural Regulation. Cambridge. J. Londra. J. 211.. 1994 : „The Mission Thing".). Pinter — 1994 : „A Phenomenology of Globalization? Giddens on global modernity". Oxford. 156-175 Turner. A. et al. 1991 : „The Global and the Local in International Communications". pp. Oxford University Press Turkle. Londra. T. European cultural policies and the transatlantic market. 1997 : „Regulation. 10-52 317 JOHN TOMLINSON Thrift. Guardian. pp. 1993 : The Sociology of Social Change. Londra. 1994 : Third World Atlas (ed. Global Modernities. J. N. Buckingham. Thompson (ed.). pp.pp. p. 65-84 Toynbee. (editori). J. J. Londra.11. Index on Censorship. culture. Polity Press — 1994 : „Social Theory and the Media". 117-162 — 1997b : . 56-97 Thompson. 1996 : „Embedded Stattism and the Social Sciences : Opening up to new spaces". Faber Sztompka. 343-358 Turner.Smith. Guardian. Polity Press Thompson. pp. B. Simon and Schuster — 1996 : „Parallel Lives : Working on identity in virtual space" în Grodin şi Lindhof (editori). în J. Amsterdam. Londra. the Wench is Dead' : Media scandals and the globalization of communication". Londra. Consumming Places. Theory. Global Culture : Naţionalism. New Left Review. K. 1996 : Globalization and World Society. Sage — 1995b : „Routes to/through Modernity" în Featherstone et al. Sage Sumption. Sage/ Open University. A. Londra. Urry. S. Hinerman (editori). pp. 1990: Ideology and Modern Culture. 1974 : The Modern World System. Londra. 5 iunie. De-regulation and Re-regulation". Blackwell Tansey. 1995 : „Local Heroes : îs Greenpeace just another multinaţional?". Earthscan Taylor. Work-Discipline and Industrial Capitalism". 1995 : Life on the Screen : Identity in the age of the Internet. Big Revolution : Communication. şi T. 4. Academic Press . 105-129 — 1996 : Spaţial Formations. pp. P. New York. Londra. 1975 : Pilgrimage: An image of medieval religion. pp. Edward Arnold. Open University Press Thompson. The Printer's Devii. Londra. N. The Sociology of Time.

pp. A. Routledge and Kegan Paul Webster. Globalization. 76. 200 Ahmad. Massachusetts. M. 1969 : The Lefter Box : A history of Post Office pillar and wall boxes. 208 Appadurai. Cambridge. 98. A. 300-323 Young. From Max Weber. T. H. 2. 207. 1984: Introduction to the Sociology ofDevelopment. E. Guardian Media. 1. Londra. Londra. pp. 209 Albrow. 158.M. 5. 75.318 GLOBALIZARE ŞI CULTURĂ — 1979 : The Capitalist World-Economy. 206. 1991 : „The Global and the Specific : Reconciling conflicting theories of culture". Global Modernities. pp. Debating Cultural Hybridity. 14 Auge. pp. Londra. 60..198. Londra.. I. Polity Press. 73. 160. 63. Fontana — 1983 : Towards 2000. pp. Londra. Sage/Open University Woolacott. Chatto and Windus — 1989 : Resources ofHope. în H. D. J. B. S. Wittstock. 5.. Giddens şi J. J. R. Londra.. 121.'l4. 1995 : Colonial Deşire: Hybridity in theory. (editori). J. Londra. reception and popular culture. Cultural Studies. 68. p. Social Theory Today. 71. S. în A. p. Cambridge. 67. 62.184. R. Londra. 211 Arabia Saudită: interdicţia alcoolului. M. M. 1-26 — şi T. Fontana — 1981 : Culture. în Featherstone et al. 1997 : Identity and Difference.. Wright Mills (editori). Cambridge Uni-versity Press — 1987 : „World-System Analysis". K. 19 ian. 19 aug. culture and race. Polity Press Winseck. Londra. M. în King (ed.pp. 1997 : „The Dialectics of Cultural Hybridity". 157. Verso Willis. Londra. 1996 : Sociologv. Harvard University Press Wilson. 66 antropologie: a globalizării. 244-259 INDICE Adam. 200 ambiguitate culturală în ~.. 1995 : „The Mouse that Soared". 28. M. 1993 : World Peace and the Human Family.153. Routledge Young Farrugia. A. 2. 1991 : A Primer for Daily Life. în L. 156.. pp. Routledge Wilson.. Londra. 1993 : Watching Television : Hermeneutics. 22 319 JOHN TOMLINSON Wuthnow. Turner (editori). 11 şi localitate. Macmillan Werbner. Londra. Londra. Sussex. S. 1998 : „Hi There! And Here's Tonight's Non-news". Zed Books Williams. v. 303 Anderson.219-246 Wired 1995 : prima ediţie din Marea Britanie. 97 Aguililla (Mexic) : şi migraţia forţei de muncă. 1. Routledge Weatherford. 159. 224-239 Woodward. 1974: Television: Technology and Cultural Form. 103 America Latină: deteritorializare. Guardian. Environmentalism. Feminism/Postmodemism. Sage Yong. J. Londra. Culture. Routledge Weber. Centaur Press Zaretski. 51. G. R.. 1995 : Globalization. Routledge. 197 americanizare. 1992 : Acts of Compassion : caringfor others and helping ourselves. 1993 : „On the Road Again : Metaphors of travel in cultural criticism". Culture andSociety. 1990 : „The Ideal Community and the Politics of Difference". 96. 184 Anzaldua. 1995 : „The Birth of Identity Politics in the 1960s: Psychoanalysis and the public/private division". (1978): On Human Nature. Cambridge. 1977 : „Science as a Vocation". B. Gerth şi C. Nicholson (editor). 7 Wolff. 70. Media. 19. Debating Cultural Hybridity.01. Princeton University Press Yearley. 168 B . P. 52. M. R. O. omogenizare culturală Amin. 161-173 Wolff. 1997: „Contradictions in the Democratization of International Communications". Cambridge. Globalization and the World System. 309-324 Waters. Princeton. în Werbner şi Modood (editori).). Modood (editori). 46. 69. E.

B. 1. modernă. 37. 207.49. 281 şi călători independenţi. 168.271. 49. 215. 141. 17. 146 ca determinante cultural-politi-ce.88.225. 41. 169 Cleasby. 225 în Lumea a Treia. 168. 113..245. 78. 215 dialogice vs. 18 şi conexitate. 266. 120. 120. 36 şi instantaneitate. 21. 64 şi proximitate. 195. 65 cu trenul. 278 computer (interacţiunea om—). M. 84 Barber. 218 varietate de moduri de comunicare. 81. 111. 219 şi mediere.300 şi globalizare. 299 322 Comisia pentru Guvernare Locală raport.242 Bauman. A. 65 şi mijloace de comunicare. 281 şi discriminare între sexe. 77 de afaceri. 285.174. W.293. D şi Valentine.. 89. 30. 225. Z. U. monologice. 19. 117. J. 136. 53. 281 capitalism: expansiv. 127. 12. 128 şi modernitate. 276. 48. 20.220..134. 55.42.139. 287 Bell. 17. 169 bani. 77. 59 ' călătorie: aeriană.. 136 transnaţional. 267 v. 107 China premodernă. 254. 66 conexitate complexă: şi cultură. 135 şi schimb valutar. 59 Ch'ien Lung (împărat chinez). 291 conexitatea călătoriei. 11. 161 Benjamin. 72 şi occident.. 81. 296 Coca-Cola: indigenizare.212. 100 şi cultură globală. 165. 245. 73. 35. 285 conexitate: modalităţi ale conexităţii. 242 CNN.. C. 218. 135 Baudrillard. 121 Collins. 287 Beck.241. 16. 125.300. 64.125. 41.. 220. 277.289. 24. G. 226 comunitate virtuală.258.. 223 teoreticieni ai comunicaţiilor.. 54.A. 10 şi călătoria aeriană. 83 şi criză valutară.93.72 . 294 ca simbol. 18. şi sistem bancar Castells. 118. 245. 207. 72. 17 şi localitate. 17 şi unicitate. 107 cinematograf (experienţa ~ului). 20 şi rapiditate.183. 144.112.301 Castoriadis. 35.M. 234 comunicaţii. 173. 263 şi globalizare. 216 la domiciliu. 49..Bachelard.255.'' şi mass-media. G. 24 premodernă vs. 211 321 JOHN TOMLINSON Billig. 53.M. 261. 131. 12 premodernă. 246 buddhism.126.294 Baring Brothers.. 224 şi transformare spatio—temporală. 244. I. 222 GLOBALIZARE ŞI CULTURĂ şi mobilitate. 260. 166.143. 11. J. 286. 213 în societăţile antice. 18 democratizare a ~i. 50 şi globalizare. 87 . 193.126. 264 catolicism.. 19. 80 Berman. 15 şi călătoria de afaceri. 248.222. şi Boal.48. 171 Brook.256. 225. 227 mediate de computer. 215.231.

280. 144. cultură naţională. 68. 201. 266 . 282 şi consumerism. 145. Prinţesă de Wells (moartea Prinţesei Diana).216 culturală. 137. rezistenţa la. 280. 177 Demos. 297 cultură. 144.şi modernitate. 193. 13 măsurare a distanţei. 89. 162. 280. 172.271 şi schimbare. 153. 37. D. 262. 59 şi societate. 89 creştinătate: ca o comunitate de credinţă. 282 şi glocalism etic. 298. 72. 170. 106. 85. I. 282 estetic. 274 şilocalism. 103 şi diferenţă. 37. 83.199.. 153 Delamont. 94. 52. 186 şi alimentaţie. 117. 112 vs. 59 cosmopolitism. hibriditate culturală culturi de tineret. corporaţia.154 Disney. Thomas. 281 . 282 D deîncapsulare. 150. 299 depersonalizare. 34. 161. 114 viziuni marxiste. cultură globalizată. 102. 82.97 Conferinţa Naţiunilor Unite asupra mediului şi dezvoltării de la Rio. 17 cultură cyborg. 47. 62. 198.272. 191. 211. 15 distanţă fizică: de necontestat. 296 Craib. 286 viziunea lui Kant. 45 şi universalism. 66 şi pelerinaj.185. 176. 124. 298 culturală. 234 cultură globală: caracter anistoric. 195 323 JOHN TOMLINSON obiecţii faţă de ~. 88 şi conexitate complexă. 110 viziuni contemporane. 118 distanţă culturală.265. 275 5 consumerism. 237. 139 '. control de la distanţă. 290 suspiciuni cu privire la ~.151 vs. 128 şi dominaţie occidentală.. 91. S. 277 şi glocalizare.190. 137. 92. 128 dis-locare. 85. 92 deteritorializare. 145 eurocentrică. (1992). 50.263. 198. 88. 299 E . 190 ca bun material. 274 şi occidentalism. 182 şi mijloacele de comunicare. 279 ca dispoziţie culturală. 183. 66 Crystal. 125. 283 inegalitatea deteritorializării. 254 absenţă a sprijinului instituţional pentru ~.>•. 272 perspective. 297 ca experienţă individuală. 150. omogenizare culturală. 20. 253 v.210. 13 Dodd. 116.. 282 şi pluralism. 264. 140 utopii. 281. 209. 120 confundată cu tehnologiile sale.Coreea de Sud : r în criză economică.290 conceptul de ~. 103 cultură a afacerilor. 139 scepticism cu privire la o ~. 267. şi reteritorializare Diana. 87. 252 Dictionary of Global Culture (Appiah şi Gates). 146 construită. 93 descalificare. Cook. 102 şi localitate. 48.211. P. şi experienţă culturală. 128 şi capitalism. 148 v.

.30. 71 globalism: şi Rio Earth Summit. 6. 139 Garcia Canclini. 291. 88. 69 esperanto. 94. 191 . 250. 41 caracterul comun al experienţei 324 culturale. 214. 216. 268. A. 21. 103. 145 şi globalizare. M. 52. 201. 240. 25. 115. The. 192 economie: şi globalizare. 285. 50. 120. 294.94.30. 271. 187. A. 149 relaţiile local-global. 268 globalizare: abordare a globalizării. 153. 275.40. 169 Gannouchi.. 270. 293. 52. 57.98. 273. 36.'297 Geertz. 42.143. 107 Gibson. J.40. 93 şi occidentali. 196. C. 31 aplicabilitatea generală a globalizării.30.252. 47. 248 Game. 89. 138. N. 274. 30. 194 şi modernitate. 298 freon. 11. 41. 57 şi bunăstare. W. 226. 294 The Consequences of Modernity. 93. 197. 37. experienţă directă.. 154 şi cultură. 85. 262. 90. 81. 25. 59. 12. 81 Elias. 177. 164 şi sat-naţiune.97. 114 etnocentrism. 55. 168. 90.97. 72. 19 şi capital.E.299 Garnham. 229 Ecologist.. 128 tipuri de. 106. 57 Era globală. 11 victime ale globalizării. 74. 58. 276. 205 Fukuyama. 215. 127 transnaţională. 16 pluridimensionalitate. N. 73. 267.295 Friedman. 78.. 155. 48. 234 Giddens. 163. 18. 292. 73. 99. 302 Ferguson. 58. C. 204. 84. 56. 185. 106. 220. 300 fly-on-the-wall (documentar). 223. 80. 68. 301 tipuri de. R. 199. localism.30 ritmul accelerat al globalizării. 153. 9. 263 etnografie: şi localitate. 67. 139. 9.. 266. 187. 64. 210 experienţă mediată.. 283 vs. 148. 66. 161. 26. 67..100 Gallaz. 211. 273 Gates. 133. 47. 89. 104. M. 79. 6. 141. 187 ca mit. 92. 107. 283 şi etnocentrism.99. 71. 153. 29. 292 caracterul inegal al globalizării. 267. 136 şi omogenizare. 9. 70. 146 şi modernitate.. 208. 113. 35 şi călătorie. 50. 198. 257 şi Lumea a Treia. 132. 154. 68. 35. 203. 237. 75. 82 electricitate. 277 economia Tigrilor Asiatici. 85.26. 213. 207. 83. 285 Featherstone. 180..98. 77. 225. 127 George al IlI-la (Rege al Marii Britanii). 72. 25. 68. 234. 229. 266. 189 discontinuitate a globalizării. 222. 188 beneficiari ai globalizării. 200. N. 291. 31.230 I GLOBALIZARE ŞI CULTURĂ GATT (Acordul General asupra Tarifelor şi Comerţului). 25.53. 204. 138 şi transformare în bun de consum. 212. 91. 91. 269. 275 vs. 261.e-mail 187.20.12. 46 experienţă culturală: caracterul pătrunzător al experienţei culturale. 125. 199.28. 87. 86. 16. 211 şi istorie. 186 teorie. 243. 134. B. 97.

132 industrie: globalizare a~i. 282 Harvey. 13. 172. J.. 303 localism. 33 hrană. 267 limba engleză. 45. 130. 173. 172.185. W. 191 . 72. 278 Latouche. 130. 267 H ni Habermas. 45. 294 imperialism: britanic.glocalizare. C. 194. 166.. 128. 296 L Lasch. 188. 60 şi cultură naţională.. 191.30. 173.. 260. E. 111 Herder. 180. 294. 259.. 59 î încălzire globală a climei. 286. 259. 210 şi relaţii de putere. 138. 118. 294 şi Urry.176. G. 262 Live Aid (concerte).. şi Adorno. I. 60.112. 263 Hali. N. S. 21. J..215 Gore. 93. 271. U. 217. 194 325 JOHN TOMLINSON şi sănătate. 266. D. 109 limbă.181. 134. 295 Greenpeace. J. 47 simbolistica orezului. puritate. 184. S.. 55. 42 Innis. 275 Goody. 114.. 113. W. 11. 133. 131..H. 97 muncitoare japoneze. 182 şi producători din Lumea a Treia. 264. 183 modificată generic. R. S. 30. 267.. 36. 297 Le Roy Ladurie. 135 Leibniz. A. 104. 172 vestimentară. 192 Horkheimer. 29. 44. 274. 202 vs. cosmopolitism. 104. 109. 216. 66 istoricitate. 38. 215. 202. 268. 195 I iluminat stradal.. 95. 276. 300 intimitate.241 hibriditate culturală. 243. 264.. P. 97..186. T. 298 Lash. 202 pelerinaj. 139 ca o comunitate de credinţă. 123.268 326 Japonia: clivaj între generaţii. 240 islamism. 209 şi Versetele Satanice. 101. 285. G. 289 localitate: ca destin..173. 303 Hegel. 99. 211.197. 214 globală. 261. 145. 12. D. 136. 55. 59.102.. S. şi McChesney. 296 Herman. 180 K Kant. 180. 100.. 37.108.. 62 şi valori occidentale. G. 137. 105. 193. 78 istorie: împărţirea pe epoci. 80 Leeson. J. 126. M. şi Thompson. 129..201 Hannerz. 19.100. 94. 58 indigeni americani. 277.299 şi deteritorializare. 174 Hebdige. 283. G. 289 pierderea controlului local. 203 Hirst. 106 industrialism: şi modernitate. 73. 131. 141 Gray. 234. J. 69. E. 302 d. 117 imperii mondiale. 108. 181 Human Devehpment Index [Indicele de dezvoltare umană] (ONU). 28 modernitate specifică. 111 cultural. 110. W. 116. 284. 6. 153..146 şi schimbare culturală. 119.. 114.

243. 211 deîncapsulată. 56. 87. 198.. 89 şi politică. 183. 195 lumea unică. tehnologiile de mediatizare. 118 Massey.. 79. 140 discontinuitate a modernităţii. şi deteritorializare Lumea a Treia. 169. 233. 36. 67 baudelaireană. 265 Meyrowitz. J. 21 şi mesaj.219 şi identitate culturală. 39. mişcare ecologică. 254. 276. 266. 180 Merton. M. 154 GLOBALIZARE ŞI CULTURĂ şi non-locuri. 213 trusturi transnaţionale. 54. 143. J. 303 Mennell. 157. 155 experienţa locală.228. 234. 263 McGrew. K. 243. 55. 16.222. 165. 88. S. 225 şi scanadaluri. 123. 112. 6. 302 tehnologii. 35. A. 21. în Evul Mediu.293 şi viaţă socială. 244. 45 pericole globale. şi călătorie modernitate: ambiguitate a modernităţii. 217. K. 281 Martin-Barbero.. 192 urbanizare în.251. 38 ca deteritorializare literală. 19. 269.. 257 mişcarea Chipko. R.296 mass-media: şi capitalism. 213. 3.265. 113 M magazine şi cumpărături. 12. 281 trăită de o parte a lumii. 113. 140. 173.60 . 215. 229 migraţie a forţei de muncă : ca deteritorializare în sens propriu. 120 Marea naraţiune (Lyotard).. 302 Millett. 21 politica -lui. 127. 300. 154. 18.. 190 Mannheim. 154. 178. 277. 303 marcă de produs (globalizarea mărcilor). 238 experienţă a localităţii. 18. 303 protejarea mediului. 8.. 302 mediere: ca un concept. 71 Marele tur (al Europei). 194 definiţie problematică. 174. 117. 157 ca occidentalizare. 200 Miller.ca mediu familial. 229. 65 v. 19. 118 şi globalizare. K. 111.187.227.. 282 v. 96. 65..188. 220. 65. 186.217. 298 . 122 Marx. 93. 47. 192. d. 156 şi societăţi premoderne. 100. 25. 20 şi modernitate. 181. 12. 124... 64. 215. 128. 199 dorinţa de evadare din. 213. 45. J. 225 mediu: ameninţări globale..D. 173. 277 mobilitate.. 57. 212. 49. 167. 101.. 110. 219 şi modernitate. 156 preferată conexităţii.189. 155. 10 McLuhan.94.

114 R reflexivitate. 295 Morley. 113.. 266 Organizaţia Naţiunilor Unite. 292 Poster.271 şi conexitate. 90 organizaţii raţionalizate ale modernităţii. 138. 33 putere militară. 259 şi modernitate. 137. 72. 95. M. 28.254. 72.. 139 328 Ohmae. 12. 86 relaţii sociale în ~. D.'a. Despre canibali. 156. 203. 184.experienţa culturală a modernităţii. 289 transformare spaţio-temporală. R. 206. 161 noua ordine internaţională. 153. 13. 13. 68 instituţii-cheie. 156. 92 >1. 140 O occidentalizare.24. 299 non-locuri. 117 şi călătorie de afaceri.. 205. 158. 89 N Nederveen Pieterse. 111. 226 publicitate. 44. 84 Phillips. 19 şi moralitate.257. şi hibriditate culturală dominată de America. M.. 28. Mange-Tout (film). G. politică: a globalizării. 52 încredere în ~. 276 . 251 şi Robins. 55 şi stat-naţiune. 56. 27. 5. 159.87. 147.102. 42 şi limbă. 73 itinerarii spre şi prin ~. 194/299 pierdere a calificării. 97 hegemonia modernităţii. 81. G. 150 omogenizare culturală. 96 Osbourne. 193. 129.88. 68 Monbiot. 293 9î pelerinaj.96.18. 16 şi convergenţa spre consum. 121. de. See aho See omogenizare: şi convergenţă spre consum. 114 Montaigne. 209. 120. depăşită. 149. 16. 204. 9 naţională. 36. 300 postmodernitate.. 157. 29.127. 63. K. 86 înlocuită de globalizare. 95.21. 106. 73.102. 256 relaţii între localitate şi globalitate. 160. 182. 82 utilitatea conceptului de ~. 56 şi lipsa de putere. 26 proximitate: GLOBALIZARE ŞI CULTURĂ globală. 188 Murdock.68 program maro. K.: ' .. M. 71 modernitate tîrzie. 214 şi relativism. 158 şi epocă. 113.128. 277 şi tehnologii media. 82 şi mass-media. 107. 140 v.. 66. 92 şi locale moderne. 96. 77 Organizaţia Mondială a Comerţului. 23 Protocolul de la Montreal. 130. 152. 186 327 JOHN TOMLINSON forme multiple de ~. 255 şi diferenţă culturală.100. 103. 51. 135. 141. 268 protecţionism cultural. 154. 125 rezistenţă la. 105. 76. J.278 Orientalism. 39. 24 economic. 123 ora Greenwich. 43 şi mediu. 273 socială.39. 139 locale moderne.

226 şi intimitate.. H. 40 Singapore. 85 încredere în ~ .78. 121. 222. 84 sistem expert.126. 46. 213. 48. 225. 76. 149. 207. 209. 78.148. 279 if] . 165. 58. 131 şi ONU. 248.300 factor determinant al schimbării. 12. 283 sat global. 59 în societăţile premoderne.N. 185 izolată.215.. 150 tehnologie: ca mod de acces la globalizare. 79 sociologie : a globalizării. 106. 203. 168. 300 simbolizare instrumentală. 37 şi modernitate.. 229 sex prin telefon. 56. 148. T. 189 şi cultură. 120. 143. 35. 103. . J. 141 tehnologii de transport: calea ferată. 302 supraveghere. 286 mod de acces la globalizare. 193 legătură spaţiu-timp. 87. 105.. R. 190. 164 şi identitate colectivă. 73. 138.. 161 Stevenson.145..146. 81. 200. 232 teleoraş. 158 telefon. 119. 211. 135 sistem bancar. 149. 72. 164 şi modernitate. 215. : diferenţa serie/grup. 81 religie : în societăţile moderne. 84 site web. 81.79 premodernă. 279 329 JOHN TOMLINSON Stein.144. R. P. 143 revoluţie în. 203. 249 Rosaldo. 150. 206 Ruskin. 299 Rouse. N. 218. 220.. 45. 74. 266 sikşi. H. 179 Smith. 245 televiziune... 82.. 89. 204. I. 108. 118.243 Schiller. 109 serviciu poştal. 192. 22. 123. R. 205. G.213. 238 site-ul Jennicam. 168. 279 Statele Unite ale Americii: şi controlul asupra emanaţiilor de CO2. 211 Silverstone. 144. 151. 72 Taylor.121.. 190. 296 Sartre. 172 şi capitalism global. 24. 216. 64. 300 informaţională. 133. 96.. 167.. 117. 76. Rheingold. 84. 166.. 238 Slater. 53 reacţie faţă de. 243. 275 Robins. 212. 294 Shell (compania).şi viaţa casnică.165. 141. 73. 267 limitele ei. 62. K. R.. 97. 107. Oakland. 202. 169. 11 stat-naţiune: ameninţat de globalizare 70. globală. : d. 12. 83. 301 Robertson. 205. 62 reteritorializare..298 Said. 285. 109. S. E. R. 274. 63. 23. 57. Calif.217. 58. 278 ca localitate culturală.201 societate: izolare prin mit. 150. A. 204.136. 144. 53. 171. 27..162. 200 Rushdie. 298 . 44. 141 Schlereth. 223.

271. 236. 174 Winfrey. 57 peisaj urban. 271 ■*> GLOBALIZARE ŞI CULTURĂ politic. 254.22 vs.261 181 Verhoeven.. 102. 255. 234 5 RoboCop. 53. 189 V Willis. W. 84 Williams.. 280 şi cumpărături. 78 măsurare a ~ ului. 249 ştiri. 23. 38. 92. M. 198. 40. 39. 199. 124. 215. 60. 124 Turkle. 228 turism: dezvoltarea turismului. 234 Turner. 197 şi cultură. 24. 140 330 Therborn.. 141. .. 162.. 105.167. 223. 47. 236. 142 vestimentaţie. 302 Thompson. M. 174.. sindromul vacii nebune. R.. 195. 101. 77. globalitate. 76. 241. 225.295 şi pluralism. 12. W. 275 tradiţie: ca premodernitate. d. 170. 280. 77. 283 şi distanţare. 37. 136 urbanism: fenomen modern. O. 270. 245. 206 West Edmonton Mall. 68 Werbner. 96. 94 Wallerstein. 213. 89. 95 trappişti.: vecinătate globală. S. J. 252 limitele sale. 271 critica ~ ului. R. 283 şi călătorie. 292 Weatherford.296 Weber. 247. R. 218. fragmentare. 187. 282 Wey. 238. 128 şi modernitate. 96 în relaţie cu modernitatea. 185. 61. 293 standardizarea ~ ului. 58 Waters. 75.. 186 Theroux. 78. M. 129. 130. 30. 220. 103. 293 Tomorrow (revistă ecologistă). 163 lipsa sprijinului pentru. 124. 248. 269 universalitate: vs. 228. 246. Woolacott. 49 U unicitate globală. R. 224. D. 172. 116 . G. 124 Urry. 234 Wired. 54. R: Winnicott. 42.. 127. I. 270. 256. 200 timp. 298 şi interzicerea cărnii de vită. C. 118.. 302 test nuclear. 255.. 114. 143 Uniunea Europeană. 281.. 250 Media andModernity. 251 personalizată. 21. 43. 249. 96. 177 universalism. J. 121. S. 293 Tijuana: cercetările lui Canclini în. 224 Thrift. 239. N.

.. 162........104 Visuri: imaginarea istorică a unei culturi globale.M..37 De ce e importantă globalizarea pentru cultură.......................... Comunicarea şi experienţa culturală mediată....51 Modernitatea globală ca perioadă istorică.............................................. 275 Z W Wagner........................... ideal.......278 Concluzie : lărgirea graniţelor solidarităţii.........................240 6..201 332 5...........45 2.........................................................................................221................................ J.................2002 Apărut: 2002 Coli de tipar: 21 Tehnoredactare computerizată: ANDREEA TUTUNIC V Tiparul executat sub c-da nr..............299 331 rai ............152 Conceptul de deteritorializare.......254 Cosmopolitismul: idee.........291 Bibliografie......259 Cosmopoliţi fără un Cosmopolis....................... Posibilitatea cosmopolitismului..9 Globalizarea ca o conexitate complexă... 268....... 88 Zimbabwe: mangetout din ~.......226 Proximitatea mediată 2 : implicarea televizuală şi îngustarea distanţei morale................ Cultura globală : visuri................................... 227.. Globalizare şi cultură.............................................. 82.....................................................................................53 Globalizarea — „consecinţă a modernităţii"..... 54..183 Deteritorializarea la „margini".......................... 115 Cultura globală : punctul de vedere sceptici................ Yearley.............. 267....212 Medierea şi conexitatea..... 169.U CUPRINS Mulţumiri.................. 25 233 ' Young................ 83............214 Proximitatea mediată 1 : redefinirea intimităţii.......... 10 Cultura ca dimensiune a globalizării.......................................... Y 298 şi tehnologia comunicaţiilor...............71 Rezerve cu privire la modernitatea globală..........................25 De ce e importantă cultura pentru globalizare................................222 pe internet.......................................286 Note...5 1....321 ISBN 973-8208-23-8 Redactor : ION NICOLAE ANGHEL Bun de tipar: 27.. ideologie....................................................................162 Obiecţii la adresa deteritorializării.. S......................................................................172 viaţă casnică........... Modernitatea globală............... Deteritorializarea : condiţia culturală a globalizării.......................................... 106 Coşmaruri: cultura globală ca imperialism cultural.........................90 Concluzie........... 103 3...........Oradea....... 153 Experienţa practică a deteritorializării....................I.. 173.................................304 Indice............................................................................. ...............194... coşmaruri şi scepticism....... 239 Vidai.... 292/2002 la Imprimeria de Vest ....... R.........08......................... 266.............. 140 4...............196 Hibridizarea.....................

CĂRŢI4PĂRUTE LA EDITURA AMARCORD I.str. Concepte şi arii culturale Henri Pigeat.000 lei. text ales şi stabilit de Prof. Surugiu la cuvinte Mihai Ungheanu. De la Durkheim Ia Mauss. în afara gloriei (roman) II.533. I. Hermeneutica opiniei Ion Marin Almăjan. Sociologia şi ştiinţa religiilor Tertullian. Geniul feminin.amarcord. Despre putere IN ATENŢIA CITITORILOR ŞI A DIFUZORILOR DE CARTE AMARCORD Lucrările AMARCORD pot fi procurate — din librării şi de la difuzorii de carte din întreaga ţară. cu plata ramburs.000 lei. Ana (roman) Dumitru Radu Popescu. istoria. Inventarea simbolicului. ROMÂNIA.M^ II.661) — de la sediul editurii (tel. Stoker şi Contele Dracula (teatru) Dimitrie Cantemir. Lenski. Cheltuielile de transport sînt suportate de editură. Orientalism Paul Ricoeur. Condiţia postmodernităţii Jacqueline Russ. Femininul Fiinţei Philippe Moreau Defarges. Egiptul interior sau cele zece plăgi ale sufletului Didier Nordon (sub direcţia). Tohăneanu.964) . care distribuie producţia noastră editorială . Miscellanea patristica Titus Suciu. Recrutarea elitelor în Europa Thomas de Koninck. Memoria. Regulile jocului sau jocul fără reguli Annick de Souzenelle. Limba română literară George Alboiu. P. 0745-089. Mass-media şi deontologia. TRADUCERI ■2 ■ Ui:Gerhard E. LITERATURĂ ROMÂNĂ Ivan Evseev. Nu onorăm comenzi sub 100.000 lei. LITERATURĂ ROMÂNĂ G. nr. pentru comenzi mai mari de 2. Dicţionar de simboluri şi arhetipuri culturale (ediţia a Ii-a) î. Inventarea Europei ? Martine Segalen (sub direcţia).vocaţie şi aspiraţie (ediţia a Ii-a) Anghel Dumbrăveanu. Henri Mendras (sub direcţia)./fax : 0256/203. Putere şi privilegii Emmanuel Todd. Mareşal Ion Antonescu. Gramatica monstruosului fabulos Ilie Gyurcsik (sub direcţia). Melancolie fecundă Edward Said. Hannah Arendt Bertrand de Jouvenel. S. Plictiseala. acordăm o reducere de 10% .500. e-mail : office@amarcord. . http://www. 2000 şi poezia Ivan Evseev. Pentru comenzile care depăşesc suma de 1. Dan Sluşanschi) . Mitropolit Nicolae Corneanu. uitarea Ezra Suleiman. B. Incrementorum et decrementorum Aulae Othmanicae (ediţie princeps în limba latină. reducerea este de 20%. Antropologia corpului şi modernitatea CĂRŢI ÎN CURS DE APARIŢIE ŞI ÎN PREGĂTIRE I. — de pe reţeaua de difuzare AMARCORD (gsm : 0744-392.500. Marin Preda . 105. Etnologie. TRADUCERI Annick de Souzenelle. I.ro — prin intermediul serviciului „Cartea prin poştă" . De la Platon la contemporani Davd Le Breton. Panorama ideilor filosofice. Instituţiile europene Francois Chazel. Fenomenul „Nichita Stănescn" * Vasile Ţâra.ro . Despre idolatrie şi alte scrieri morale David Harvey. Noua ignoranţă şi problema culturii Camille Tarot.. Fundamentele sociologiei Mia Kristeva.

Sign up to vote on this title
UsefulNot useful