BADARANII

PERSONAJELE CANCIANO, cetăţeanFELICE, soţia lui Canciano CONTESA RICARDA LUNARDO, negustor MARGARITA, a doua soţie a lui Lunardo LUCIETTA, fiica lui Lunardo din prima căsătorie SIMON MARINA, sotia lui Simona MAURIZIO, cumnatul Marinei FELIPPETTO, fiul lui Maurizio Ac ţ iunea se petrece la Vene ţ ia.

ACTUL I

SCENA 1 Camer ă în casa lui Lunardo Pe scaune, MĂRGĂRITA şi LUCIETTA, prima torcând, a doua împletind un ciorap LUCIETTA: Mămico ... MĂRGĂRITA: Da, fetiţo... LUCIETTA: Trece şi carnavalul... MARGARITA: Şi grozav am mai petrecut! LUCIETTA: Vorbă să fie! Nici măcar, acolo, o sărăcie de piesă n-am văzut şi noi. MĂRGĂRITA: Şi te mai miri ? Eu deloc: de-aproape şaisprezece luni de când mam măritat cu taică-tău, l-ai văzut tu scoţându-mă vreodată în lume ? LUCIETTA: Şi când te gândeşti că abia aşteptam să se însoare a doua oară! Pe vremea când eram singură cuc în toată casa, îmi ziceam: „Ei, bietu' tata, nu mă scoate din casă fiindcă n-am cu cine ieşi; dar dacă se însoară, o să ies cu mămica mea vitregă!" Şi-acu poftim, s-a-nsurat... dar, după câte văd, nu-i nici o pricopseală; nici pentru mine, nici pentru dumneata. MĂRGĂRITA: E un urs, fetiţo! Nici el nu petrece, şi nici pe noi nu ne lasă! Ei, şi să fi văzut tu, când eram fată de măritat: numai de petreceri nu duceam lipsă! Iaca aşa am fost eu crescută! Mama era femeie isteaţă: dacă nu-i plăcea ceva, ţin'te gură şi nu numai gură... ţin'te şi scărmăneală! Şi când avea ea chef, ne ducea şi la petreceri! Cum mă vezi şi cum te văd, toamna ne duceam de două-trei ori la teatru... iar în carnaval, chiar de câte cinci-şase ori. Când căpăta vreo lojă gratis, ne lua la operă; când nu, ne duceam să vedem câte-o comedie, şi lua o lojă bună, fiindcă mama nu se da în lături să-şi cheltuiască bănişorii pe lucrurile astea. Alegea numai teatrele cu piese bune, la care putea să-şi ducă şi fetele. Venea şi dumneaei cu noi şi petreceam minunat. Ne duceam... uite, cum mă vezi şi cum te văd... ba la dans la Ridotto 6, ba la promenadă pe Liston"", ba prin Piaţetă7, la ghicitoare, sau la marionete şi la barăci. Iar când nu ieşeam nicăieri, aveam casa plină şi făceam conversaţie. Veneau rude, prieteni... ba mai pica şi câte-un tânăr... dar, cum mă vezi şi cum te văd... nu era nici un pericol în asta. LUCIETTA (aparte) : „Cum mă vezi şi cum te văd... cum mă vezi şi cum te..." Uf! dacă n-a spus-o de şase ori pân-acum! MĂRGĂRITA: Acu', nu zic c-aş fi din alea care mor să bată toată ziua caldarâmul... dar, mă rog, aşa, când şi când, mi-ar plăcea şi mie. LUCIETTA: Dar eu, sărăcuţa de mine, care nu ies nici pân'la poartă ! Nici măcar în balcon nu mă lasă să scot capul! Deunăzi l-am scos doar aşa, un pic, pe furiş! M-a văzut însă nepricopsita aia de brutăreasa şi s-a apucat să-i spună... Am crezut c-o să mă bată! MĂRGĂRITA: He-he! Da' pe mine de câte ori nu m-a certat pentru tine! LUCIETTA: Ei, nu zău! Da' ce-am făcut? MĂRGĂRITA: Barem tu, draga mea, o să te măriţi; dar cu mine s-a zis pe toată viaţa! LUCIETTA: Spune, zău, mămico, ce crezi?... o să mă mărit? MĂRGĂRITA: Eu zic că da. LUCIETTA: Spune-mi atunci, mămico, când o să mă mărit? MĂRGĂRITA: Păi, o să te măriţi... uite, cum mă vezi şi cum te văd, când o vrea Cel-de-sus! LUCIETTA: Şi Cel-de-sus o să mă mărite fără să ştiu şi eu ? MĂRGĂRITA: Nu vorbi prostii! Sigur c-o să ştii şi tu. LUCIETTA: Până acum nu mi-a spus nimeni nimic. MĂRGĂRITA: Dacă nu ţi-a spus, o să-ţi spună de-acum încolo. LUCIETTA: S-a pus ceva la cale ? MĂRGĂRITA: S-a pus şi nu s-a pus. Bărbatu-meu nu-mi dă voie să-ţi spun nimic. "' Obicei încetăţenit în marca Piaţă San Marco, unde defilau măştile. (N. a.) [Liston era locul dc promenadă. - N. ea.] LUCIETTA: Ba spune-mi, spune-mi... te rog! MĂRGĂRITA: Nu se poate, fetiţo! LUCIETTA: Hai, măcar ceva! MĂRGĂRITA: Dacă-ţi spun, e-n stare să sară la mine ca un balaur! LUCIETTA: Dar tata n-o să afle că mi-ai spus! MĂRGĂRITA: Parcă tu, cum mă vezi şi cum te văd, n-o să-i spui că...
2

LUCIETTA: Nu-i spun, nu-i spun! Cum mă vezi şi cum te văd! MĂRGĂRITA: Da ce-1 bagi aci pe... cum mă vezi şi cum te văd ? LUCIETTA.: Ştiu şi eu? {Ironic ă .) Am aşa... un tic... şi mă ia gura pe dinainte, fără să... MĂRGĂRITA (aparte): Nu cumva mă ia peste picior drăcoaica asta ? LUCIETTA: Zău, zi odată, mămico! MĂRGĂRITA: Ia vezi-ţi de lucru! Hai, hai, dă-i zor! Ai terminat ciorapul ăla ? LUCIETTA: Uite-acuşi. MĂRGĂRITA: Dacă vine dumnealui şi nu-i gata ciorapul, o să spună c-ai stat iar să căşti gura în balcon... şi eu, cât mă priveşte, nu vreau, cum mă vezi şi cum te... ptiu! fi-mi-ar năravul afurisit să-mi fie! LUCIETTA: Uite ce repede merge! Dar zi-mi, zi-mi ceva despre logodnicul ăsta. MĂRGĂRITA: Care logodnic? LUCIETTA: Păi n-ai spus că mă mărit ? MĂRGĂRITA: Tot ce se poate. LUCIETTA: Mămico dragă, mămico!... dacă ştii ceva, hai, spune-mi... MĂRGĂRITA (cu pu ţ in ă ciud ă ): Nu ştiu nimic. LUCIETTA: Nimic, nimicuţa? MĂRGĂRITA: Hai că mă plictiseşti! LUCIETTA (cu jum ă tate de gur ă ): Fir-ar afurisită de viaţă! MĂRGĂRITA: Ce vorbe sunt astea ? LUCIETTA: Că n-am şi eu un suflet pe lume, care să ţină la mine. MĂRGĂRITA: Ba ţin la tine cât nici nu meriţi, nesuferito! LUCIETTA (cu jum ă tate de gur ă ): Mda...dragoste de mamă vitregă... MĂRGĂRITA: Ce-ai zis ? LUCIETTA: Nimic. MĂRGĂRITA (cu ţ âfn ă ): Şi la urma urmei, ia să nu mă sâcâi atâta, că pe urmă... Parcă nu-nghit destule în casa asta! Am un bărbat care-mi mănâncă zilele de dimineaţă până seara! Asta-mi mai lipsea, să mă enervez, cum mă vezi si cum te văd, şi din cauza fetei vitrege! LUCIETTA: Dar şi dumneata, prea te superi din nimic, mămico. MĂRGĂRITA (aparte) : Aici cam are dreptate. Pe vremuri, eram şi eu altfel. M-am prostit de tot, dar aşa-i când stai cu măgarii: înveţi să zbieri! SCENA 2 LUNARDO şi cele de mai înainte Lunardo intr ă şi înainteaz ă tiptil, f ă r ă s ă vorbeasc ă . MĂRGĂRITA (ridicându-se): Fir-ar să fie! Uite-1 c-a venit. LUCIETTA (se ridic ă şi ea; aparte): Vine tiptil, ca pisicile! (Tare.) Sărut mâna, tată! MĂRGĂRITA: Sluga dumitale... Nici nu ne spui bună ziua? LUNARDO: Vedeţi-vă de treabă. Nu mai pierdeţi vremea cu politeţurile. LUCIETTA: Am lucrat până adineaori. Uite ciorapul, e gata. MĂRGĂRITA: Dar ce-ţi închipui poate, cum mă vezi şi cum te văd, că suntem plătite cu ziua ? LUNARDO: Dumneata, de când te ştiu eşti gata... Păi să nu zic vorba aia?... eşti gata să-mi răspunzi! LUCIETf A: Haide, tăticule... măcar zilele astea, câte-au mai rămas din carnaval, las-o şi dumneata mai moale! Bine, să nu ieşim nicăieri, fie şi-aşa; dar să avem cel puţin linişte-n casă. MĂRGĂRITA: Păi rabdă dumnealui o zi fără ceartă? LUNARDO: Ia auzi scorneală! Dar ce-s eu ? Tătar ? Fiară sălbatică ? Mă rog, cam de ce v-aţi putea voi plânge ? Lucrul cinstit îmi place şi mie. LUCIETTA: Atunci scoate-ne şi pe noi niţel în oraş, cu măşti! LUNARDO: Cu ce ? Cu măşti!! ? MĂRGĂRITA (aparte): Acu'-l apucă pandaliile. LUNARDO: Aveţi voi obraz să-mi cereţi să vă scot în lume cu măşti? Văzutu-maţi voi pe mine... că acu' chiar că zic vorba aia!... cu mască pe obraz? Ce înseamnă măştile astea? De ce se maimuţăreşte omul cu mască? Nu mă faceţi să vorbesc! Fetele n-au de ce să umble mascate! MĂRGĂRITA: Dar nevestele ? LUNARDO: Nici nevestele, cocoană, nici nevestele! MĂRGĂRITA: Atunci celelalte neveste... cum mă vezi şi cum
3

te văd, de ce umblă ? LUNARDO (în b ă taie de joc): Cum mă vezi şi cum te văd... cum mă... Eu mă sinchisesc de casa mea, nu de a altora. MĂRGĂRITA (îl imit ă şi ea): Fiindcă... Păi să nu zic eu vorba aia ?... fiindcă eşti un urs! LUNARDO: Doamnă Mărgărita, bagă-ţi minţile-n cap. MĂRGĂRITA: Domn' Lunardo, nu mă întărâta. LUCIETTA: Lăsaţi-o-ncolo; mereu ceartă şi iar ceartă! Mă lipsesc şi de plimbare, şi de mască şi stau acasă, dar încaltea să fie linişte! LUNARDO: Păi tu n-o auzi ? că acu' zic... Tot ea să fie mai cu moţ. (M ă rg ă ritei, care râde.) De râs îţi arde dumitale ? MĂRGĂRITA: Nu mai e voie nici să râdem ? LUNARDO: Hai, veniţi încoa' amândouă şi ascultaţi... Uneori am atâtea pe cap şiatunci poate vă par nesuferit; azi însă sunt în toane bune. Suntem în carnaval şi ziua asta vreau să petrecem'". LUCIETTA: Numai de-ar da Dumnezeu! MĂRGĂRITA: Hai, spune! S-auzim! LUNARDO: Ascultaţi! Vreau ca azi să luăm masa împreună cu alţi oameni. LUCIETTA (vesel ă ): Unde, tăticule ? Unde ? LUNARDO: Aici, acasă. LUCIETTA (trist ă ): Acasă? LUNARDO: Da, domnişoară, chiar acasă. Păi, unde-aţi fi vrut să mergem... la cârciumă ? LUCIETTA: Nu, sigur că nu la cârciumă, dar... LUNARDO: Dar ce ?! Eu în casa altora nu intru... şi nu intru, de n-aş zice vorba aia!... pentru că nu s-a născut cine să-mi dea mie să mănânc de pomană! MĂRGĂRITA: Ei lasă, nu te potrivi cu ca; vorbeşte cu mine. Zi: vrei, cum mă vezi şi cum te văd... să pofteşti pe cineva la noi ? LUNARDO: Da, cocoană. Am poftit musafiri; or să vină-aci, şi-o să ne veselim şi-o să petrecem de minune. * Capii de familie de modă veche permiteau familiei să petreacă o singură zi din carnaval. Acum se petrece în toate zilele. (N. a.) MĂRGĂRITA: Pe cine ai invitat ? LUNARDO: Nişte oameni tare cumsecade... doi din ei sunt însuraţi şi vin cu nevestele, aşa c-o să ne veselim cu toţii. LUCIETTA (vesel ă ): Vai, ce bine-mi pare! Eşti un scump, tăticule! Şi cine sunt ? LUNARDO: Da' ştiu că eşti curioasă, domnişoară ! MĂRGĂRITA: Ei hai, dragă bărbate, de ce nu vrei să ştim şi noi cine-o să vină ? LUNARDO: Ei, cum să nu vreau ? Sigur c-o să vă spun. Vine domn' Canciano Tartuffola, domn' Maunzio delle Strop-pe şi domn' Simon Maruele. MĂRGĂRITA: Halal! Tot unul şi-unul! I-ai ales până i-ai cules! LUNARDO: Adică, ce vrei să spui ? Nu-s ăştia oameni cumsecade ? MĂRGĂRITA: Şi-ncă cum!... Trei urşi morocănoşi, ca şi dumneata ! LUNARDO: Va să zică azi, pentru voi, omul cu scaun la cap e un urs morocănos! Păi să nu zic vorba aia ?... Şi ştiţi de ce ? Pentru că voi, femeile, sunteţi nărăvite. Nu vă mulţumiţi cu lucrul cuviincios; v-ar plăcea s-o ţineţi numai în chefuri şi ospeţe şi să vă zboare gândul numai la găteli, la glume şi la fleacuri. In casă, vă simţiţi ca-n puşcărie. Dacă rochiile nu sunt scumpe, vă plângeţi căs urâte; dacă nu ieşiţi în lume, v-apucă urâtul şi vă zboară gândul la prostii! Nimic serios nu v-ar trece prin minte; nu vă plecaţi urechea decât la cine văndeamnă la rele şi nu vreţi să luaţi seama la ce se vorbeşte despre atâtea familii duse de râpă! Cine se ia după voi intră-n gura lumii şi ajunge de râsul curcilor. Insă dacă vrea omul să-şi vadă liniştit de casa lui, să fie serios, să aibă nume bun, atunci... păi dar şi când oi zice eu vorba aia!... i-o scoateţi că-i plicticos, că-i bădăran şi morocănos!... Nu-i aşa ? Spune că nu-i aşa. MĂRGĂRITA: Nu vreau să ne certăm. Fie cum zici dumneata!... Deci o s-avem la masă pe doamna Felice şi pe doamna Marina. LUNARDO: Chiar aşa. Vezi? îmi place şi mie să mă văd cu oamenii, dar fiecare cu nevasta lui. Să nu fie la mijloc nimic deocheat, care... să nu zic vorba aia... (Luciettei.) Ce tragi cu urechea ? Că nu vorbeam cu tine. LUCIETTA: Dar ce, sunt lucruri pe care nu pot să le aud şi eu ? LUNARDO (încet, M ă rg ă ritei): Abia aştept să mă descotorosesc de ea. MĂRGĂRITA (încet, luiLunardo): Cum merge cu treaba aia... ? LUNARDO (încet, M ă rg ă ritei): O să-ţi povestesc. (Luciettei.)
4

LUNARDO: Nu. ce te miri? MĂRGĂRITA: Fără să ne spui nimic ? LUNARDO: Eu sunt stăpânul! MĂRGĂRITA: Şi ce zestre-i dai ? LUNARDO: Cât vreau. MĂRGĂRITA: Cu Felippetto ? LUNARDO: Ssst! Taci! Nicio vorbă! MĂRGĂRITA: „Taci-taci" !. înainte. ascultă-1. ce s-aude cu măritişul ? LUNARDO: I-ai spus fetei ceva? MĂRGĂRITA: Eu. la o comedie. îşi varsă tot năduful pe mine. ai ? LUNARDO: N-auzi că nu vreau să te duci ? Eu mă duc! Să nu zic vorba aia! Eu sunt stăpânul! Eu sunt stăpân! (Iese.) 5 .. e fata dumitale. că nici mască pe obraz nu şi-a pus vreodată. atâta-i dau! MĂRGĂRITA: Da? Dar atunci eu ce mai sunt aici. Mă duc eu.c-am şi măritat-o. cum mă vezi şi cum te văd. dar vorbind drept. (Iese. cu ea de faţă nu pot să-i ţin partea. vorba e. MĂRGĂRITA: E dincolo. cocoană. nu vreau să mă amestec. Fă ce vrei cu ea! LUNARDO: Vreau să nu fie om pe lume care să se poată lăuda că mi-a văzut fata. de nici o distracţie! LUNARDO: Fetele să stea acasă.. mititica. LUNARDO: Ai ieşit. LUNARDO: Vezi? Habar n-ai! Eu de iubit o iubesc. vreau să-i pot spune lui bărbatu-su: Ia-o. mămico ? MĂRGĂRITA (blând ă ): Du-te. Asta e! MĂRGĂRITA: Dar dacă o vede şi totuşi n-o vrea? LUNARDO: Taică-său mi-a dat cuvântul! MĂRGĂRITA: Frumoasă cununie! LUNARDO: Şi ce-ai vrea. mă rog... prea te porţi aspru cu biata fată.. MĂRGĂRITA: Dar a cerut-o ? LUNARDO: Păi cum altfel ? Mi-am şi dat consimţământul. face paturile. MĂRGĂRITA: Dar eşti sigur c-o să-i placă? LUNARDO: Eu sunt stăpânul. nici piciorul în teatru nu i-a călcat! MĂRGĂRITA: Da'... MĂRGĂRITA: Şi. cum mă vezi şi cum te văd! MĂRGĂRITA: Bine. că doar nu-i un lucru necurat. şi pe urmă să se cunune ? MĂRGĂRITA: Stai! Bate cineva. LUNARDO: Nu! Când oi mărita-o. la naiba!. MĂRGĂRITA (mirat ă ): Cum? Ţi-ai dat consimţământul ? LUNARDO: Da. să nu zic vorba aia. momâie ? Mi-e nu-mi spune nimeni nimic ? LUNARDO: Păi îţi spusei chiar acum. LUNARDO: Nu vreau să-şi vâre nimeni nasul în treburile mele. dar nu vreau să-i dau nas.) SCENA 3 LUNARDO şi MĂRGĂRITA MĂRGĂRITA: Dragă bărbate.. Cu băiatul lui domn' Maurizio. dumneata ? întâi să se iubească.. MĂRGĂRITA: Şi se face repede? LUNARDO: Repede.. nu să umble razna! MĂRGĂRITA: Dar barem o dată. dar să ştii.UCIETTA: Da' ce-am făcut? LUNARDO: Şterge-o.dacă vrei să ştii . bine.Ia şterge-o tu de-aici! I.. MĂRGĂRITA: Cu cine ? Se poate şti ? LUNARDO (priveşte în jur): Ssst! Nici vântul să nu afle.. Cel care-o vede trebuie să se şi cunune cu ea. că tot îl iau. sau vrei să te plesnesc ? LUCIETTA: îl auzi. dar fata când o să afle ? LUNARDO: Când s-o cununa.. dacă ţi-a spus tata să te duci. domnule. MĂRGĂRITA: N-are parte... nimic! LUNARDO: Nu cumva? MĂRGĂRITA: Zău că nu! LUNARDO: Apăi eu cred ..... ţi-o dau. cucoană! Nu vreau să te arăţi în balcon. la. n-o să se vadă de loc cu băiatul ? LUNARDO: Nu.. LUCIETTA (aparte): Să mă ceară el şi-un măturător. MĂRGĂRITA: Ţi-o fi frică să nu cad.. când îţi spun! LUCIETTA: Ei. la naiba cu-atâta taină.. poftim. LUNARDO: Las' că se duce slujnica. MĂRGĂRITA: Bine. Mă duc să văd.

taci! Chiar el.. sluga dumitale.GEORGE BARITIu BRAŞOV B-dul Eroilor 35. MĂRGĂRITA: Şi eu nu-s nevasta dumitale ? LUNARDO: Şterge-o. şi nu mai dai peste unul ca el.SCENA 4 MĂRGĂRITA... MAURIZIO: Am vorbit cu fiu-meu. că uite. şterge-o. de ce om am avut parte în viaţă! Să răscoleşti întreg pământul. dar încet): Ce sălbatic! LUNARDO (înfuriat): Ai ieşit? MĂRGĂRITA: Ce lighioană! (Iese. ce urs eşti! LUNARDO: Mai repede! MĂRGĂRITA {porneşte.. Tel.93. domn' Maurizio.38 6 .. MĂRGĂRITA: E-te-tee!. Vai. Eu o iubesc chiar mult. apoi MAURIZIO LUNARDO: Bine că s-a dus. dar în casa mea. Da' ce-s eu? LUNARDO: Eu sunt stăpânul. când îţi spun! MĂRGĂRITA: Vai. stăpân sunt eu ! MAURIZIO: Domn' Lunardo. De vorbă bună nu înţelege. şi în aşa hal m-a înnebunit cu „să nu zic vorba aia" a lui. MĂRGĂRITA: Cum.) SCENA 5 LUNARDO.. 41. cum mă vezi şi cum te văd.. apoi LUNARDO MĂRGĂRITA: Păcatele mele. MĂRGĂRITA: Tatăl băiatului? LUNARDO: Ssst. MĂRGĂRITA: A venit să cădeţi la învoială? LUNARDO: Şterge-o dincolo. cocoană. Până nu ţipi.. LUNARDO: Bun venit. MĂRGĂRITA: Nu vrei să aud şi eu ? LUNARDO: Nu. nu-1 mai pot răbda! LUNARDO: Ghici cine e ? MĂRGĂRITA: Cine? LUNARDO: Domn' Maurizio. BIBLIOTECA . mă dai afară? LUNARDO: Da. cocoană.

. LUNARDO: Bun. ori băgăm banii în vreo afacere bună. MAURIZIO: Să nu te apuci să cheltuieşti pe rochii. că iar îmi vine să zic vorba aia!. nu te supăra. Am nişte bunătăţi. capişoane. aşa. şi de-aia ne-au scos vorbe că nu ştim să ne bucurăm de bani. MAURIZIO: Are ceva lucruri de mătase ? LUNARDO: Acolo. o să-i dau fetei o bijuterie care-a fost a nevesti-mii şi o pereche de cercei cu perle. LUNARDO: Eu îţi dau fata aşa cum e. îi fac brăţări de aur: iar la nuntă. în casa mea... bun! Dar nu cumva să faci greşeala să dai să-i monteze după moda de-acum.. MAURIZIO: Ii fac. MAURIZIO: Vai de capul lor! Ştiu ei ce e-n sufletul nostru ? Pot ei să creadă că mai e şi altă lume. puicuţe fragede şi pulpă de viţel. bine. că doar ţi-am spus. două.. dar că ar dori s-o vadă.. oricând am poftă. LUNARDO: Când vrei. n-auzi nici pâs! MAURIZIO: Şi nimeni nu-şi vâră nasul. zestrea. e gata. şi până-ntr-o sută de ani ai plătit-o de două ori! LUNARDO: Aşa e. Am pus-o să facă de toate în casă.. nu vreau mătăsuri. şase mii îţi dau. MAURIZIO: Pentru că eu... nu! Asta nu se poate! Nu ne-a fost vorba aşa! MAURIZIO: Bine. o grozăvie. zău aşa! LUNARDO (frecându-şi mâimle şi râzând): Ei. l-am învăţat să-şi ţese cu mâna lui găurile de la ciorap şi să-şi pună singur capac la nădragi. Cât oi trăi eu. MAURIZIO: Chiar aşa. dom'le!. cumetre! LUNARDO: Azi te aştept la mine la masă. că le plătim cu bani gheaţă. LUNARDO: Iar în casele noastre n-auzi gălăgie.. să facă bunătate şi să umble în rochie de lână! Şi să n-o prind cu mantile. MAURIZIO: Bani peşin nu vreau... .. că băiatul o să facă ce vreau eu. Şi ţi-i dau după cum ţi-e porunca: în ţechini. Ori mi-i verşi în bancă.. că nu vreau. LUNARDO (râde): Bravo! MAURIZIO (râde): Da. afară de-a lor? Ehei. pot să cheltuiesc o sută de ţechini ? LUNARDO: Aşa. ca să nu i se aprindă călcâiele după vreo slujnicuţă. MAURIZIO: Şi pentru noi toate-s mai bune şi mai ieftine. un lucru. LUNARDO: Da. LUNARDO: Şi el ce-a zis ? MAURIZIO: A zis că se bucură. Pune dumneata de montează la fiecare zece ani o bijuterie. MAURIZIO: Şi pe fiu-meu. nu duc nici lipsă de nimic. atunci să facem odată căsătoria asta! Să-i dăm zor! MAURIZIO (la fel): Când vrei. Ce e mai de preţ: montura ori diamantele ? LUNARDO: Şi totuşi. MAURIZIO: Că doar n-oi fi nebun! Ce-i moda asta? Giuvaierurile sunt oricând la modă. în ziua de azi. Şi să mănânci pe cinste claponi graşi.. volănaşe. Ştiai deja. cumetre! Ce bucurie mai mare. MAURIZIO: Le stingem! LUNARDO: O să petrecem pe cinste! MAURIZIO: Şi o să ne veselim! 7 .. decât să poţi spune: am tot ce-mi trebuie. să nu zic vorba aia. să nu zic vorba aia!. LUNARDO: Cum doreşti.. peruci şi panglicuţe! Este? LUNARDO: Bravo! Să trăieşti! Aşa-mi place şi mie! Dar.. LUNARDO (sup ă rat): A.. sau în bilete de bancă. aşa să ştii! LUNARDO: Fata mea se pricepe la orice. Până şi să spele vasele. Am zis şase mii de ducaţi.LUNARDO: I-ai spus că vrei să-1 însori ? MAURIZIO: I-am spus. cât priveşte giuvaierurile. aşa facem.. şi. în ducaţi de argint. MAURIZIO: Şi încă şi mai puţini au punga plină ca noi..... LUNARDO: Sau coada în treburile noastre! MAURIZIO: Noi suntem stăpânii! LUNARDO: La noi nu cântă găina! MAURIZIO: Şi copiii stau smirnă! LUNARDO: Aşa mi-am crescut fata! MAURIZIO: Nu mai vorbesc de fiu-meu: e o comoară! O para nu se-ndură să arunce... Numai că puţini judecă înţelept ca noi. se azvârle bani pe monturi de-astea noi.

dar nu vrea să vin nici la dumneata. ( N . ar ţipa din orice. vrea să mă însoare. dar cred că se pot lua de mână. dar trebuie să dau fuga acasă. nici măcar prin Piaţă2 nu ştiu dacă am trecut în viaţa mea de trei-patru ori! Ce face dumnealui. m-am abătut niţeluş pe la dumneata. Nu tu o plimbare colea pe Giudecca'". o dată nu m-a lăsat să mă distrez şi eu cât de cât. copilul meu.. insulă fermecătoare vizavi şi foarte aproape dc Veneţia. ori la Castelo""1.. FELIPPETTO: N-aş vrea ca.. să te certe şi pe dumneata. eu îi răspund uite pe-atâta! Biata de mine. dacă n-aş face aşa. nepoate ? Mare minune c-ai venit să mă vezi! FELIPPETTO: Am ieşit de la prăvălie şi. da. să nu vorbesc cu păcat. îţi spun dar nu sufli o vorbă! MARINA: Sfârşeşte odată. mătuşă.. cum mă prinde pe-aici. MARINA: Nu-i spun. nici nu mai ţin minte de când. o ştiu. Lunardo ăsta e un prieten de-al lui bărbatu-meu. MARINA: Bietul băiat! Zău. FELIPPETTO: O vorbă să nu-i sufli. pot să spun că nu mai am pe nimeni pe lume. mătuşă. nu stiu dacă de-acum înainte o să mai meargă la fel.LUNARDO: Şi pe urmă să mai spună că suntem morocănoşi! MAURIZIO: Ptiu! LUNARDO: Nătărăii! (Ies. ) ** Una din zonele verzi din Veneţia cu alei dc plimbat. din pricina mea. treabă la prăvălie. apoi în pat şi noapte bună. treabă acasă. MARINA: E-un încuiat. a . copilul surorii mele. MARINA: Lasă-1 să-i meargă gura. sărăcuţa. să-ţi dau bună ziua. Servitorul are poruncă să mă urmărească peste tot şi abia l-am putut convinge acum să mă lase până aici... cât despre mine.. Adică pe ea n-o cunosc. 8 a. că m-apucă dracii! Drept cine mă iei ? FELIPPETTO: Este fata lui domn' Lunardo Crozzola.. nimic ? MARINA: Nu ştiu nimic. dacă-ţi spun că nu. apoi fuga acasă.) 2La Veneţia. bine face. Mie. FELIPPETTO: Mai ceva decât tata ? MARINA: Nu ştiu. MARINA: A. (N. Să ştii că a tunat şi i-a adunat: tatăl mirelui şi tatăl miresei! Da' pe fată ai văzut-o ? 1Giudecca. apăi să te ţii! MARINA: Dacă-i spui c-ai fost la mătuşa Marina. Nu vrei să-ţi dau ceva de mâncare ? FELIPPETTO: Mulţumesc. fac ce se cuvine făcut. FELIPPETTO: Aşa că nu ştii nimic. FELIPPETTO: Şi dumnealui. MARINA: Cine e? FELIPPETTO: Este. o clipă nu mă lasă să răsuflu. Nu cred să fie pe lume om mai bădăran ca bărbatu-meu. numai atâtica dacă îndrăzneşte să-mi spună. doar eşti băiat mare..) SCENA 6 Camer ă în casa lui Simon MARINA şi FELIPPETTO MARINA: Ce-i. că-i bucluc! MARINA: Ei. Da' ce s-a întâmplat ? FELIPPETTO: Dacă-ţi spun. După ce-am pierdut-o pe ea. cum mă ia la trei păzeşte. până la opt. MARINA: O. Ziua. I-auzi drăcie! Eşti doar nepotul meu. n-avea grijă.. n-o să-ţi zică nimic. MARINA: Bravo. aia vrea să fac şi eu. Ia loc. FELIPPETTO: N-ai aflat nimic. Felippetto! Bine-ai făcut.. dar trebuie să pice din clipă-n clipă. MARINA: Păi ce. sigur că tineretul trebuie ţinut puţin din scurt. sc înţelege cea de la San Marco . FELIPPETTO: De câte ori nu i-am spus şi eu... Mărgărita Salicola. ar putea să-ţi dea puţină libertate. mătuşă? MARINA: Ce să aflu? FELIPPETTO: Tata nu ţi-a spus nimic ? MARINA: Nu l-am văzut. dar o ştiu pe maică-sa vitregă.) . ca şi bărbatu-meu! FELIPPETTO: E acasă unchiul Simon ? MARINA: Nu e... dar nici aşa! FELIPPETTO: Ei. e nu! FELIPPETTO: Atunci află că. Adică seara. când se spune Piaţa. că dacă ajunge tata înainte. apoi masa. înainte de-a mă duce acasă. MARINA: Pe de o parte. FELIPPETro: Dac-ai şti ? Nu-i mai tace gura. n-avea tu nicio grijă. care 1-a luat pe Lunardo . a.. la prăvălie. MARINA: Şi ţi-a găsit şi mireasă? FELIPPETTO: Găsit. De sărbători. celelalte se numesc c a m p i ... afară de tine... Insă la mătuşă-ta trebuie să te lase. ( N . te rog să nu-i spui tatii. FELIPPETTO: De când sunt pe lume.. MARINA: Adevărat? FELIPPETTO: Mi-a spus chiar dânsul. şi-i tot atât de bădăran ca şi el..

. MARINA: Da' ştii că eşti nostim ? Ai târguit ceva ? SIMON: Nu. MARINA: Nu mâncăm? SIMON (mai tare): Nu. cocoană.. Sluga dumitale. asta-i bună!. de la tot ce nu-mi place. aşa să ştii! O dată trece şi nepotu-meu să-mi facă o vizită. SIMON: Salutare! FELIPPETTO (aparte): Oh. Dar nu vreau să mă-mpiedic de nimeni.) SCENA 8 MARINA ţ i SIMON MARINA: Âsta-i hal de-a te purta! Ce-o să spună bietul copil ? SIMON: Doar îmi ştie şi el firea: în casa mea. MARINA: Azi nu mai mâncăm? SIMON: Nu. E de zece ori mai bădăran! (Iese. MARINA: Iar eu vreau să calce! SIMON: Iar eu nu vreau să calce! MARINA: De la asta nu poţi să mă împiedici. parc-am fi de la ţară. n-o iau şi gata! MARINA: Ar fi mai bine s-o vezi înainte. de ce nu mâncăm ? SIMON (prost dispus): Fiindcă mergem să mâncăm în altă parte. ţi-aş face eu pustiu' ăsta de bine.. taci! Bărbatu-meu! FELIPPETTO: Să plec? MARINA: Nu. MARINA: Şi.. mă rog ? SIMON: De ce. unchiule! SIMON (brusc): Salutare! MARINA: Da' frumos îmi primeşti nepotul! SIMON: Când te-am luat. de ne-ce. SIMON: Mare hatâr mi-ai face. pot şi chiar vreau să te împiedic. nu vreau să văd pe nimeni! FELIPPETTO: Mătuşica. FELIPPETTO: N-avea grijă. am stabilit că în casa mea nu vreau să văd picior de rubedenie! MARINA: Ia te uită! Dar ce. că nu mai calc pe-aici. MARINA: Ssst. MARINA: Ei. unchiule. MARINA (lui Felippetto): Stai pe loc!.. FELIPPETTO: Săru' mâna.FELIPPETTO: Nu.. vreau să mă simt la largul meu. SIMON: Ba pot.. nu eşti decât un mojic! SIMON: Ai isprăvit? Vezi că în dimineaţa asta n-am poftă de ceartă. dar m-a repezit! MARINA: Dacă aş şti cum. un ţicnit. unchiule.ţi place ? FELIPPETTO: Dacă nu-mi place... du-te. MARINA: Şi cu ce te încurca nepotu'-meu ? SIMON: Cu nimic. FELIPPETTO: Bine-ar fi! MARINA: Dar vezi că nici ursul de domn' Lunardo nu dă voie nimănui să-i vadă fata. mătuşă. nu.. MARINA: De ce nu te-ai dus în odaia dumitale? SIMON: Pentru că vreau să stau aici. Ce-ai cu băiatul ? SIMON: Nu vreau să-1 văd pe-aici! MARINA: Şi de ce. ăsta nici nu se poate măsura cu tata.. MARINA: Ce ţi-a făcut nepotu-meu. mătuşă.. şi dumneata bombăni! Parc-ai trăi în pădure.. Om civilizat se cheamă că eşti ? Ba să mă ierţi. ţi-au tocit pragul rudele mele să-ţi ceară ceva ? N-au nevoie de dumneata. SCENA 7 SIMON şi cei de mai înainte SIMON (aparte): Ce-o fi căutând haimanaua asta aici? FELIPPETTO: Sluga. FELIPPETTO: Dacă s-ar putea pune la cale vreo sindrofie. stai. cocoană. mă rog. lasă-mă să plec. cocoană! MARINA: Asta mai lipsea acum: să te superi şi pe mâncare! SIMON: Dacă te-ar auzi cineva... ba chiar mi-e foarte drag! Da' ştii bine că-n casa mea nu-mi place să calce nimeni. că trec eu pe la taică-tău. MARINA: Şi mi-o spui cu atâta drăgălăşenie ?! 9 . de n-ai ochi să-1 vezi ? SIMON: Nu mi-a făcut nimic. FELIPPETTO: Ştiu şi eu c-ar fi! Dar cum să fac? MARINA: Spune-i şi tu lui taică-tău! FELIPPETTO: I-am spus. FELIPPETTO (dând s ă plece): Sluga dumitale. MARINA: Du-te. ar crede că sunt un sucit. Lasă.. nepoate. MARINA: Dar înainte să încheie contractul o să ţi-o arate totuşi! FELIPPETTO: Ba eu tare mă tem că nu. Şi dacă nu.

SIMON: M-ai făcut să m-apuce iar paraponul. MARINA: Ai înnebunit de-a binelea! Trebuie să ştiu neapărat unde mergem. SIMON: Acolo unde merg eu.) Unde mergem la masă ? SIMON: O să vii cu mine. SIMON: Mă rog! Numai că domn' Maurizio. bărbate. cumnatul dumitale.. îşi mai iese omul câteodată din răbdări. MARINA: A naibii să fiu dacă mă duc! SIMON: Atunci o să stai acasă nemâncată. MARINA: Dar cu cine mergem? SIMON: Mergi cu mine! MARINA: Hai că mă faci curioasă! SIMON: Păi eşti curioasă! MARINA: Auzi! Să mă duc. SIMON: Păi.. dar cu firea pe care-o ai. CANCIANO fi contele RICCARDO MARINA: Scumpul de el! Să-1 ia gaia. vine la masă unde ne ducem şi noi. poţi să fii încredinţată că nu e etichetă. pot să râdă şi curcile! Hm! adică să mă duc la masă 10 . MARINA: Dar unde ? SIMON: Vino cu mine şi-o să afli. MARINA: Mă duc să mănânc la cumnatu' Maurizio.) Hei.. MARINA: Dar unde ? SIMON: Unde o să te duc eu.. apoi FELICE. MARINA: Păi deh. doamne.) SCENA 9 MARINA. nu vreau să mă fac de râs.. doamnă. n-auziţi că bate cineva ?! De una ca asta. (Iese. ca să ştiu ce lume mai vine şi cum trebuie să mă îmbrac! Dacă e etichetă. multă răbdare-mi trebuie!. MARINA: De ce nu vrei să ştiu şi eu unde ? SIMON: Ce nevoie ai să ştii ? Ai aflat că mergi cu soţul dumitale. dar să nu ştiu unde! SIMON: întocmai. Bate cineva! (Spre culise.. ajungă-ţi atât. că drăguţ mai e!. mă cunoşti doar! Aumci de ce-mi faci scene de-astea ? MARINA (aparte): Uf. iartă-mă. (Tare.

Suntem în carnaval şi soţului meu îi place să glumească. draga mea. zică ce-o vrea! Ce... unde să mă aşez ? FELICE (c ă tre Canciano): Aşază-te acolo. MARINA: Am înţeles atunci. el are ambiţia să fie preţuit şi onorat. doamnă. dar doamna Felice se ţine tare. că e preţuită şi că ştie să se poarte în lume.. iar dacă suferă. domnule conte ? RICCARDO: La început. poftim te rog! Dacă vrei. FELICE: Ce-i cu vorbele astea în doi peri ? Ori poate-ţi închipui că soţul meu e gelos!.. un bun prieten de-al lui bărbatu-meu.. nu! Te rog! Nu te mai deranja.. eu i-am poftit ? Mojicii nu pot să le fac. şi îi place că nevastă-sa mai şi petrece câte puţin. eu.. cine-i cu ea ? Unul e tăntălăul de bărbatu-său. când el vine cu dumneata la mine-n casă ? CANCIANO: Cu mine ? FELICE: D'apăi cu cine? Iubite domnule conte. dar mă simt atât de bine în acest frumos oraş. săracu' de el. Sluga dumneavoastră.. E un conte.. doamnă ! MARINA: Sluga dumitale. n-ar fi nepoliticos ? N-ar fi o măgărie ? A! Soţul meu nu-i din ăia. Spune şi dumneata. aia face. domn' Canciano ? CANCIANO (aparte): Trebuie să tac şi să-nghit! MARINA (aparte): Şireată mai e! (Celorlal ţ i. trebuie să-i treacă imediat! Frumos mi-ar sta mie. dar. CANCIANO {ursuz): Sluga! RICCARDO: Slugă prea plecată. ' MARINA (încet. azi luăm masa împreună! MARINA: Unde? FELICE: Cum unde ? Nu ştii unde ? MARINA: Bărbatu-meu mi-a pomenit ceva de masa asta. CANCIANO (aparte): Nu-i mai face odată dracu' vânt deaici ? FELICE: Prin urmare. doamnă Marina. Dar celălalt cin' să fie? Dumneaei e veşnic cu câte un cavaler codiţă ! Bărbatul ei e leit cu-al meu. stai aici! Fără politeţuri! Trec eu dincolo. nu. şi să nu ştiu unde ?! Chiar mi-era poftă să ies şi eu să petrec un pic. da' aşa. FELICE: Bun găsit. odată ce dumneavoastră îmi risipiţi îndoielile. voi fi cu totul liniştit în această privinţă şi nu voi respinge marea cinste de a vă sluji. nu ? FELICE: Ce nuntă ? MARINA: Nu ştii nimic ? FELICE: Nu. nu suferă de boala asta. Nu-i aşa.. eu mă cam îndoiam de asta. domnule conte. A! ia te uită cine vine: doamna Felice! Stai. MARINA: Rămâneţi multă vreme la Veneţia. Şi tăntălăul se ţine după ea ca un cotei.. CANCIANO: Dacă-ţi spun că habar n-am cine e! MARINA: Cum n-ai habar cine e.. FELICE: Da... a tuturora. Cum să fac eu să aflu ?. Fac nunta. iartă-1..) Cine-i domnul ăsta ? FELICE: Nu-i de pe-aici. e vai şi amar de mine! FELICE (lui Canciano): Uite colo. încât îmi voi prelungi şederea. CANCIANO: Şi eu. domnule conte. Nui aşa. doamnă.. când o vedea atâta lume! Ei şi. lângă doamna Marina. sunt.. apără-te! Auzi ? Te crede gelos!. domn' Canciano ? CANCIANO: N-am habar! RICCARDO: Prieten bun şi oricând la dispoziţia dumneavoastră! MARINA: Dacă e prieten cu domn' Canciano. MARINA (lui Riccardo) : Vai nu. dar nu mi-a spus la cine mergem.) Nu staţi ? Vă rog. doamnă Marina. mulţumesc. MARINA: Bun venit. nu poate fi decât un om de ispravă.. aveam de gând să stau mai puţin. nu sunt scaune ? CANCIANO: Ba da. cu o persoană la locul ei. Mă uimeşti. Vrea s-o tachineze pe doamna Marina. iar domnul Canciano întăreşte ce-aţi spus. (Se aşaz ă deo parte... Nu-i aşa. Marina. Ce-o să zică bărbatu-meu.. să stăm puţin. care a venit la Veneţia pentru aceste patru zile de carnaval şi care mia fost recomandată de fratele meu de la Milano. că dacă vine bărbatu-meu. domn' Canciano ? CANCIANO (morm ă ind): Da... femeie civilizată. c ă tre Felice): A. doamnă Felice.. FELICE: La doamna Mărgărita. lângă doamna Marina. RICCARDO: Soarta nu-mi putea alege un loc mai bun. Soţul meu e om de lume şi ştie ce soţie are.. nu mă duc!. închipuie-ţi! Spune-mi tot! 11 . să nu pot vorbi ca oamenii cu un domn.în oraş.. (C ă tre Felice.. RICCARDO: Ca să vorbesc deschis.. MARINA: La domn' Lunardo ? FELICE: Păi da. un cavaler. (Se aşaz ă . CANCIANO (aparte): Mare dobitoc am fost că l-am primit prima dată în casă..) Aşezaţi-vă aici. luaţi loc. fără să ştiu unde. ) RICCARDO (lui Canciano): Prietene. Hai. ce vrea. domn' Canciano..

să vorbim împreună. Dacă-1 chem aici. asta le întrece pe toate! MARINA: Nu ştiu ce n-aş da ca s-o poată vedea înainte de încheierea contractului.) CANCIANO (aparte): Asta mai lipsea. se face foc bărbatu-meu. că pentru mine e tot aia dacă vorbim sau nu. că mor! MARINA (ar ă tând spre Riccardo şi Canciano): Numai să nu ne audă.. că eşti un drac şi jumătate! FELICE: Dacă n-aş face aşa.. mi se pare că nu prea asculţi ce-ţi spun. RICCARDO (aparte): Mare necioplit! FELICE (Marinei) : Zici că n-a văzut-o ? MARINA: De loc. urma scapă turma"! Ştiu eu ce-am de făcut. RICCARDO (aparte): Prost am mai nimerit-o după câte văd. Nu-i aşa. (Se apropie de Canciano.. fiindcă lui nu-i displace. RICCARDO: Bine. adică un lucru .. că ne-aud. nici nu prea mă dau în vânt după conversaţii. spune repede. Dopo il Po vien l'Adese înseamnă că după Pad se află râul Adigc. MARINA: Atunci ce să mai zic eu! FELICE: Spune-mi. nu ţin să aflu noutăţi.. sluga dumneavoastră..) Ştii ce-mi dă prin minte ? RICCARDO (lui Canciano): Unde mergeţi diseară? CANCIANO: Acasă. FELICE (Marinei): Ei. eu zic să spunem şi noi ceva acolo. Totuşi. FELICE (Marinei): Ei. dar ssst! Nicio vorbă! FELICE (îşi trage scaunul lâng ă Marina): Ah. RICCARDO: Ba eu chiar ţineam să stau de vorbă cu domnul Canciano. închipuie-ţi! Şi nici nu vor să-1 lase s-o vadă! FELICE: Ei.. vorbiţi odată. Marinei. FELICE: La ea acasă nu poate să se ducă ? MARINA: Nici pomeneală! FELICE: N-am putea face ceva cu carnavalul ăsta. mai spune-i şi dumneata câte ceva soţului meu. nu mai am timp să mă ocup şi de-ale altora. ce zici ? MARINA (Felicei): Fugi de-aici. FELICE (c ă tre Riccardo): Vedeţi-vă de treburile voastre. spune-mi repede. MARINA: Şi taică-său ? FELICE: Păi nu se duce şi el la masă la Lunardo ? Cum o pleca taică-su. şi văd eu de rest! MARINA: Şi pe urmă ? FELICE: Pe urmă..MARINA: Aa.. Numai că nu ştiu cum să fac să vorbesc cu nepotu-meu. în pat. fiindcă doamnele tăinuiesc între ele. CANCIANO: Ce vrei să vorbim? Eu sunt tăcut de felul meu. e veste mare! FELICE: De cine-i vorba? De Lucietta? MARINA: Da.. băiatul să se repeadă până la mine. atunci nu te mai deranjez. CANCIANO: Iartă-mă. desigur. RICCARDO: Aveţi sindrofie ? CANCIANO: Da. CANCIANO: Şi pe mine. RICCARDO: Şi doamna ? CANCIANO: Tot acasă. ce zici ? E bine aşa ? îţi place! MARINA: Grozav! Şi nu se poate să nu iasă bine. Voiam să1 rog să-mi dea câteva lămuriri. ca să putem vorbi şi noi. RICCARDO: Văd că mă cam luaţi peste picior. dar asta nu înseamnă că-i place să fie lăsat în trun colţ. să nu ne-audă nimeni. ce-i cu Lucietta? MARINA: Iţi spun tot. FELICE: Spune-i să vină la mine. (In şoapt ă . dute mai aproape. dar pe şoptite. să vorbească cineva cu soţia lui. cu măştile ? MARINA: Mai încet. aş da în oftică cu unul ca bărbatu-meu. FELICE: Domnule Riccardo.. Staţi puţin de vorbă. Vorbesc încet. RICCARDO: în pat ? La ce oră ? CANCIANO: Cam pe la opt. RICCARDO (lui Canciano): Domnule. domn' Canciano ? CANCIANO (lui Riccardo): Nu te deranja degeaba. dar eu le am pe-ale mele pe cap.. Nu mai tot trageţi cu urechea la ce discutăm. Las' pe mine! MARINA: Ii şi trimit vorbă! * Joc de cuvinte 12 între fluviul Po [Pad] şi prepoziţia po care înseamnă apoi.

Du-te acasă. bărbăţele ? (încet. CANCIANO: Da' vii şi dumneata cu mine. (Lui Riccardo. Da. bărbăţele. nu-i aşa.. domn' Canciano ? CANCIANO (aparte): Fir-ar afurisită! Mă face să joc numai cum cântă ea. FELICE: Fireşte! Ah. că are atâtea. plecăciune! 13 .) Ascultă aici. bărbate? SIMON (aparte): Ce-i hărmălaia asta ? Ce caută ăştia aci ? (Ar ă tând c ă tre Riccardo. ştie să se poarte..) Ala cine mai e ? FELICE: A.. vai de mine..FELICE (luiRiccardo şi Canciano): Ei.. încât mi-a luat o lojă. ce mă fac ? Ce ai... aţi amuţit? RICCARDO: Domnul Canciano n-are poftă de conversaţie. domnule Simon. ia stai! Ai uitat că trebuie să mergem la operă? CANCIANO: Eu nu merg la nicio operă.. domn' Canciano ? RICCARDO: N-am nimic..) Iar glumeşte! îl vezi.. cum glumeşte? Atât de mult ţine scumpul meu bărbăţel la mine. SCENA 10 SIMON şi cei de mai înainte SIMON (brusc): Marina! MARINA: Aoleu... FELICE (c ă tre Riccardo): De ce spui atunci că nu se simte bine ? RICCARDO: Fiindcă a spus că vrea să se culce la opt. Dar altfel. o fi având o grijă pe cap. FELICE (lui Canciano): Adevărat? Vezi de te îngrijeşte.. fiţi sigur! RICCARDO: Mă tem că nu se simte prea bine. lui Canciano. FELICE: Sărăcuţul.. şi o să vină şi el la operă. Marino dragă. nu. am cumpărat-o pentru că mi-ai împuiat capul! Dar la operă nu merg şi n-o să mergi nici dumneata! FELICE: Mititelul!. FELICE: Cum nu mergi! ? E sau nu e asta cheia de la lojă ? Nu mi-ai cumpărat-o dumneata ? CANCIANO: Am cumpărat-o. nu face pe nebunul că-i vai de tine! MARINA (aparte): Mare şmecheră! FELICE (lui Riccardo): Nu doriţi să poftiţi şi dumneavoastră cu noi în lojă ? Că e loc. FELICE: Aoleu...

domn' Canciano ? CANCIANO (cu jum ă tate de gur ă ) : M'da.. Dar am o propunere pentru după masă. Du-te! MARINA: Aha. SIMON: Cui? FELICE: Dumitale. domn' Canciano ? CANCIANO: Da' eu am spus că. SIMON (contelui. nu e nevoie să vă obosiţi întrebând. MARINA (aparte): Astăzi ştiu eu de ce tac. lasă şi vino odată. doamnă. Plecăciune! RICCARDO (Marinei): Respectele mele. Ia pildă de la mine: o vorbă dacă-mi zice Canciano. ascultă-ţi soţul când îţi cere ceva.. Şterge-o când îţi spun! FELICE: Du-te... iar de cel ă lalt pe Ric cardo): Ei..SIMON (Felicei): Sluga dumitale.) SIMON (Felicei): Cine e domnul ? FELICE: Intreabă-1 pe soţul meu. MARINA (face o reveren ţă contelui): Supusa dumneavoastră. Nu-i aşa. numaidecât. mototolule! 345 .. dar viaţa asta mai departe n-o mai duc. SIMON: Şi dumneata îi îngădui nevestei să aibă de-a face cu oameni de teapa asta ? CANCIANO: Da' ce vrei să fac? SIMON (ieşind): Ptiu! FELICE: Vezi ce bine-crescut e! Ne-a lăsat baltă fără să spună măcar „salutare"! Ei. Iar diseară mergem împreună la operă.... RICCARDO: Dacă vreţi să ştiţi cine sunt. ironic): Sluga dumneavoastră. FELICE (îl ia de un bra ţ pe Canciano. Marina. cavaler de Abruzzo. Nu-i aşa.. e om politicos. domnule conte. Hai! MARINA: Cum o să fac aşa o mojicie ? SIMON: O iau asupra mea. (Marinei. Sunt contele Riccardo degli Arcolai. SIMON (imit ă reveren ţă ): Sluga. vă spun eu.. SIMON (Marinei): Şterge-o de-aici. eu... doamnă. acum vezi deosebirea? Bărbatul meu n-ar fi în stare de aşa ceva. mieluşel.) Aud ? FELICE: Am venit să-ţi facem o vizită. amic al domnului Canciano şi servitorul preaplecat al doamnei Felice. Ce rău îmi pare că nu vă putem pofti să luaţi masa cu noi! Suntem invitaţi... am înţeles. (Iese..

adică sunt bine pentru că nu-s bolnavă! MĂRGĂRITA: Ce pot eu să zic. când ne vine lume mai de soi în casă. nu mi-ar plăcea să te văd că ai de toate ? Dar ştii şi tu cum e taicătău! Te poţi înţelege cu el ca lumea ? Dacă-i spun să-ţi facă şi ţie o rochie.. îmi sare-n cap.. să stau cu şorţul ăsta pe mine.. pot să arăt aşa. ce să fac ? Ca să nu -1 mai aud ţipând. draga mea ? Parcă mie. nu eşti fata mea. dacă aş avea vreo putere.. II las în plata Domnului! La urma urmei. MĂRGĂRITA: Ei hai.. cum să zic eu ?. Dacaş fi fata dumitale. eşti foarte bine aşa cum eşti. LUCIETTA: Şi dacă-1 scot.. scoate-ţi-1.. îmbr ă cat ă frumos. ca o fată.. cum mă vezi şi cum te văd.. Zice că fetele trebuie să umble îmbrăcate cuviincios! Ba mă mai şi ceartă că-ţi caut în coarne.ACTUL II SCENA 1 Camer ă în casa lui Lunardo MĂRGĂRITA.... LUCIETTA: Da. nu mă amestec. nu m-ai lăsa.. ca o slujnică ? LUCIETTA: Dar eu cum o să arăt ? MĂRGĂRITA: Tu... ce mare scofală ? 15 . LUCIETTA (sup ă rat ă ) : Ştiu prea bine că nu-s fata dumitale! MĂRGĂRITA: Ce vrei să spui ? Că nu ţin la tine poate ? LUCIETTA: Ba nu zic că n-oi fi ţinând. Aşa că. dar asta nu mă încălzeşte cu nimic. şi LUCIETTA LUCIETTA: Bravo. aşa că nu prea pot să mă bag.. mamă. n-am ce zice! MĂRGĂRITA: Ce să fac. văd. sunt foarte bine. fetiţo! Dacă ne vin astăzi musafiri. Te-ai îmbrăcat frumos.

că-s mai tânără şi mai frumoasă. le pui. că le pun. să-ţi pun manşetele.) SCENA 2 LUCIETTA. cum mă vezi si cum te văd. MĂRGĂRITA: Ia te uită.. şi-acu'. şi-o face. îţi dau eu de la mine... nu-1 mai ai pe tine! LUCIETTA: Credeai că nu ştiu că râzi de mine ? MĂRGĂRITA: Păi sigur că mă faci să râd! In definitiv. cu atât e mai nemulţumită! LUCIETTA (aşezându-şi manşetele): Că multe mai faci pentru mine! MĂRGĂRITA (acelaşijoc): Fac mai multe decât trebuie! LUCIETTA (acelaşi joc): Sărăcuţa! Vezi să nu te prăpădeşti! MĂRGĂRITA (acelaşijoc. să le vadă dacă-s noi-nouţe! LUCIETTA: Dar de-ale dumitale ai avut grijă să fie arătoase. MĂRGĂRITA: Vino-ncoa'. mi-ai spus... vrei.) Mi-e milă de ea. prinţeso.. ştiu eu că eşti bună. E de pe vremea bunicii. că nici nu mă mai apropii de tine. LUCIETTA (şi-l scoate): L-am scos. dar aş vrea şi eu ceva care sarate ca lumea.. că nu-s vită! MĂRGĂRITA: Ho. LUCIETTA: Ei hai. Uite. apoi MĂRGĂRITA LUCIETTA: Dă vina pe tata! Dar mi se pare mie că dumneaei e aia care nu vrea.. Nu-i prea convine că sunt şi eu aici în casă. de mi-e mai mare ruşinea..) Ce de-a mofturi ! Cu cât îi faci mai multe..MĂRGĂRITA: Dacă-1 scoţi. MĂRGĂRITA: Ia stai! Dacă vrei o pereche de manşete de dantelă. nu te supăra... La sărăcuţa de mine însă nu se gândeşte. dar dânsa a ştiut să se îmbrace şi când are poftă să-şi facă o rochie. MĂRGĂRITA: Eu sunt proasta că mă prăpădesc cu firea pentru obraznica asta! (Lucietta plânge şi îşi şterge ochii cu batista. că-mi da-dai nişte mărgele. MĂRGĂRITA: Vino-aici. MĂRGĂRITA: Spune-i lui taică-tău. MĂRGĂRITA: Hai. că eu nu mai vreau să-mi fac sânge rău cu tine. LUCIETTA: întâi să le văd.. Când îmi spune „fata mea" i se face gura pungă. n-am la mâneci nici măcar o zdreanţă de dantelă! Am cârpa asta de guleraş. (Punându-imanşetele. acum ? Astea-s manşetele. MĂRGĂRITA: Păi dacă mă scoţi din sărite! LUCIETTA: Mi le dai? 345 . E drept că tata e un bădăran şi că nu-i place să vadă lucruri frumoase prin casă. ce vrei de la mine ? LUCIETTA: Aş vrea să arăt şi eu ca alte fete. Acu' de ce te boceşti ? Ce ţi-am făcut ? LUCIETTA (plângând): Mi-ai. acelaşi joc). că prea eşti delicată! De-acum încolo pune slujnica să te servească.) Ce te-a mai găsit ? Ce ai ? (Lucietta. şi când îi spun eu „mamă".. săraca! Noi femeile. că ai ceva nou pe tine ? LUCIETTA: Nu zic o rochie. scoate-ţi şorţul ăla. i-e teamă să n-o fac mai bătrână.. Vrei şi-un şirag de mărgele ? LUCIETTA: Ei ba nu ! MĂRGĂRITA: Ti-aduc acuşi. cum mă vezi şi cum te văd... (Aparte. nu te mai supăra. cum mă vezi şi cum te văd. să spăl vasele? MĂRGĂRITA: Cum ai zis ? Cârpe ? O frumuseţe de manşete de tulpan! Abia dacă le-am pus de câteva ori! LUCIETTA: Nu vezi ce prăpădite sunt ? MĂRGĂRITA: Ia te uită ce nenorocire pe ea?! Crezi că toată lumea o să se uite la manşetele tale. să-ţi facă o rochie ? Crezi că domn' Lunardo e orb. LUCIETTA: Ei. vrei altele mai frumoase... Vrei să chem un croitor pe ascuns. LUCIETTA: Ce să fac cu cârpele astea. Zi-i mamă vitregă şi pace! Parcă n-aş cunoaşte-o: îi e necaz pe mine. dar ceva acolo. că n-o să vadă.. Că doar nu-s o cerşetoare! Sunt şi eu fată tânără şi cred că mi-ar sta bine să mă gătesc şi eu puţin. acu' nu mai vrei să mi le. caută-ţi. MĂRGĂRITA: Uite-le: sunt aproape noi. LUCIETTA: Mi-ai adus mărgelele? MĂRGĂRITA: Nu ştiu despre ce vorbeşti! M-am săturat de bombăneli. smucind-o): Da obraznică mai eşti în dimineaţa asta! LUCIETTA: Şi nu mă smuci aşa. şi nu-i pasă de ce zice el. mai merge... cucoana! Vrei să te compari cu mine. Prin casă. suntem toate la fel! (Iese.

ce fasoane pe ea! LUCIETTA (aparte): Nu cred.. aşa... domnişoară ? Cine ţi-a dat porcăriile astea ? LUCIETTA: Mama. lasă şi dumneata. I. cum mă vezi şi cum te văd... vino-ncoa'! (Vrea s ă -ipun ă şiragul la gât. LUNARDO: Aşa.. iute îţi mai sare muştarul. spune că n-o iubesc. şi nu ţi—1 mai dau! LUCIETTA: Ei. MĂRGĂRITA: Ei şi? Mare nenorocire! Răsfiră-le puţin pe celelalte. LUCIETTA: Tocmai. nu te apuca să-i spui. doar suntem în carnaval. LUCIETTA: Dac-or fi toate sparte? MĂRGĂRITA: Acum îţi zic una! LUCIETTA: Cam câţi ani să aibă şiragul ăsta? MĂRGĂRITA: Pui pariu că ţi—I iau..) Dar zorzoanele astea.. MĂRGĂRITA: Bagă de seamă! Uite-l! LUCIETTA (ascunde oglinda): Fir-ar să fie. tocmai. că te ruinez! LUNARDO: Despre mine. un ciob acolo.. poţi să faci praf şi-o rochie pe săptămână! Slavă domnului. (Scoate din buzunar o oglinjoar ă . tată.UCIETTA (g ă seşte o m ă rgea spart ă în sân): Ia uite! O mărgea spartă. tată. iar eu sunt femeie măritată... aşa i-am spus şi eu. LUCIETTA: Hai. ce sunt ? Manşete de dantelă. Doamne. Dar ce ai pe tine ? Ce sunt drăcoveniile alea de la gât ? LUCIETTA: Mai nimic. nu sunt din ăia care-şi mănâncă de sub unghie! Zvârl oricând o sută de ducaţi. tocmai... mă rog... LUCIETTA: La faţă îmi stă bine ? MĂRGĂRITA: Grozav! (Aparte. acolo. c-or să vină gătite celelalte ? într-un picior c-o gheată şi în celălalt c-un papuc ? LUNARDO: Treaba lor cum vin celelalte! în casa mea însă. na. LUNARDO (M ă rg ă ritei): Eşti nebună ? Aşa-mi creşti dumneata fata? MĂRGĂRITA: Dacă nu-i fac pe plac.. MĂRGĂRITA: Dacă nimic nu te mulţumeşte! LUCIETTA: îmi stă bine? MĂRGĂRITA: Minunat. nici n-am apucat să mă văd ca lumea! SCENA 3 LUNARUO şi cele de mai înainte LUNARDO (M ă rg ă ritei): Ce-nseamnă asta. dar ea se fereşte. MĂRGĂRITA (acelaşijoc): Mereu bombăni! I. Stai locului.) Păcătoasa. tăticule. doamnă ? Te duci la vreo recepţie ? MĂRGĂRITA: Ia te rog să nu-ncepi! O dată pe an mă-mbrac şi eu. până nu văd. un flecuşteţ. să nu zic vorba aia. MĂRGĂRITA: Atâta-ţi trebuie să te vadă tata.) LUCIETTA: întâi să le văd. aşa i-am spus şi eu! LUCIETTA: Ei. MĂRGĂRITA (prinzându -i şiragul): Ce-ai spus? LUC1ETTA: Nimic. fără mofturi! Azi primim musafiri şi n-am chef să se spună că eu am o fată smintită şi ea are un tată fără minte! Dă mărgelele! (Vrea s ă i le scoat ă . 17 . ce bine-mi pare c-o bombăne! MĂRGĂRITA: Si cum îţi închipui. nu admit nici un fel de schimonoseli! S-a-nţeles ? Nu vreau s-ajung de râsul lumii. Eu nu vreau să-şi bată lumea joc de mine! LUCIETTA (aparte): Hi.. să ţi le pun. şi dumnealui mă bârâie! Ţi-e teamă. dar nu pe caraghioslâcuri de-astea! Ce-or să zică onorabilii prieteni pe care-i aşteptăm la masă ? Că eşti o păpuşă de vitrină ?... tu să nu te iei după ea. c-o urăsc. LUNARDO (Luciettei): De când ţi-au intrat în cap asemenea gărgăuni ? LUCIETTA: Păi dacă am văzut-o pe dumneaei aşa de gătită. LUNARDO: Ia scoate-ţi mărgelele alea de la gât! MĂRGĂRITA: Tocmai.MĂRGĂRITA: Hai. LUNARDO: Şi ce vrei să spui cu asta? Că trebuie neapărat să umbli măscuită ? Hai.UCIETTA (bomb ă nind): Cine ştie ce vechitură or fi. LUNARDO (M ă rg ă ritei): Ai auzit ? Iată unde duce exemplu prost! MĂRGĂRITA: Ea e o copilă.) MĂRGĂRITA: Cum! umbli cu oglinda la tine? LUCIETTA: A. mi-a venit şi mie cheful. o vechitură . MĂRGĂRITA: Vrei neapărat să le găseşti şi la astea vreun cusur..

ca să-mi faci casa de râs! MĂRGĂRITA: îţi fac mai multă cinste decât meriţi. c-acu zic vorba aia!. cum mă vezi şi cum te văd.... MĂRGĂRITA: Ţi-o spun s-o ştii: eu nu m-am măritat..LUNARDO: Măritatele să fie pildă bună copilelor. ca să-mi iau câmpii din pricina copiilor dumitale! LUNARDO: Şi nici eu nu te-am luat. 345 .

Eu sunt ascultătoare. mi-e şi ruşine să le port! LUNARDO: Ei. LUCIETTA: Tăticule. şi dacă eu nu voiam. ai văzut ? Uite cum se cunoaşte buna creştere! Ehei! biata nevastă-mea dintâi. tăticule. dacă zici tu. LUCIETTA: Nici dacă mi-ar spune mama.. LUNARDO: Atunci n-o să vii la masă. mă rog? MĂRGĂRITA: Bărbate.. te dai de partea lui... cum mă vezi şi cum te văd.. cât de proastă am putut să fiu. nu mă face să vorbesc. (îşi scoate şiragul şi manşetele de dantel ă . fără să te întreb. cum întoarce spatele. n-are de ce să se plângă. altceva nu-i mai trebuie! LUNARDO: Dar ce-ţi lipseşte. MĂRGĂRITA: Ei şi ? Puţin îmi pasă.. LUCIETTA: Sigur. tăticule.. mironosiţo! Parcă nu ne-am cunoaşte! Când e de faţă. şi tot nu-ţi fac cheful. LUCIETTA: Dar eu.. îl faci cu ou şi cu oţet! LUCIETTA (M ă rg ă ritei): Eu.. gata. LUNARDO: Ce e ? LUCIETTA: N-o să mai pun nimic pe mine. LUCIETTA (luiLunardo): Ea de mine. doamnă ? Ha! LUNARDO (Luciettei): Gura! Gura! LUCIETTA: Da' minte! MĂRGĂRITA (lui Lunar do): O auzi cum vorbeşte ? LUNARDO (Luciettei): Te poftesc să taci din gură! Cu o mamă vitregă nu se vorbeşte aşa. MĂRGĂRITA (Luciettei): Zi-i. sigur că le scot. s-o socoteşti ca pe mama ta adevărată.LUNARDO (M ă rg ă ritei): Du-te imediat de te dezbracă. Aia femeie la locul ei! Nu şi-ar fi pus o panglică pe ea fără să mă întrebe. pot să vin la masă? LUNARDO: Scoate-ţi farafastâcurile astea de pe tine. şi-apoi. MĂRGĂRITA: Nici să mă tai bucăţele.. nu mai scotea o vorbă! Binecuvântată fie ea acolo unde e! Cum am fost atât de nebun să mă însor a doua oară ?! MĂRGĂRITA: Dar eu. aşa să ştii.) Ia te uită ce mizerii. să mă mărit cu un necioplit ca tine! ? LUNARDO: Sărăcuţa de ea! Iţi lipseşte ceva ? N-ai ce să mănânci ? MĂRGĂRITA: Da. 19 . LUNARDO: Şi n-o să-ţi pară rău.. sigur! Dacă o femeie are ce mânca.. Trebuie s-o respecţi.

. SIMON (îmbufnat): Sluga! MARINA: Cum. MARINA: Bucuros. dezbracă-te repede. LUNARDO (c ă tre M ă rg ă rita): Şi dezbracă-te şi dumneata. LUCIETTA: Sluga dumitale. MĂRGĂRITA: Vorbeşti serios ? LUNARDO: Vorbesc serios.. MARINA: Da' ce mantilă! O frumuseţe! MĂRGĂRITA: Auzi. şi să le ţinem în ladă. în aşa hal ? MĂRGĂRITA: Drăguţul de el! Dar pe dumneaei n-o vezi... Să trecem dincolo. (Luciettei. cică să mă dezbrac. să-ţi aducă altă rochie! MARINA: Vezi să nu trimit! MĂRGĂRITA: Haidem dincolo. n-am ce zice! Nici nu te ia în seamă. (Luciettei. LUNARDO (aparte): Smintita de nevastă-mea şi-a pus în cap să mă otrăvească pe ziua de azi! SIMON (lui Lunardo): Cumnatu-meu Maurizio n-a venit încă ? LUNARDO (aparte): Ce-o fi zicând Simon în sinea lui când o vede pe nevastămea împopoţonată aşa ? MARINA (lui Simon): Frumoasă creştere. e gata să mă mănânce. MARINA: Auzi idee! Parcă ne-am fi gătit în cine ştie ce brocarturi.) Şterge-o de-aici! LUCIETTA: Da' de ce? LUNARDO (M ă rg ă ritei): Şi tu fugi de te dezbracă! MĂRGĂRITA: Da' ce-or să spună musafirii? LUNARDO: Fir-ar afurisită de treabă! SCENA 4 SIMON.) Trimiteacasă. Dar. a venit în vizită. dumneata eşti la dumneata acasă. cum mă vezi şi cum te văd. scoate-ţi mantila. SIMON (Marinei): Tacă-ţi gura! Ce te bagi ? MARINA (lui Simon): Mulţumesc şi dumitale de politeţe! MĂRGĂRITA: Te rog. MĂRGĂRITA: Capete de bărbaţi: să avem rochii.MĂRGĂRITA: Ba eu. să nu zic vorba aia. domn' Lunardo. să nu zic vorba aia. doamnă Marina. MARINA: S-o vezi pe doamna Felice cum e îmbrăcată! MĂRGĂRITA: Dumneata ai văzut-o ? MARINA: A fost pe la mine. LUNARDO: Tu. MĂRGĂRITA: Sluga dumitale. şi rochia! MĂRGĂRITA: Ia uite la el! Cum te văd şi cum mă vezi. c ă tre M ă rg ă rita): Dumneata treci dincolo şi scoate-ţi şi mantila. MĂRGĂRITA (râzând): Cum? Şi eu să mă dezbrac? I-auzi. să nu zic vorba aia.. doamnă Marina. LUCIETTA (aparte): Mor de bucurie. Da' nostim mai e şi bărbatul ăsta al meu! MARINA (M ă rg ă ritei): De mine să nu te ruşinezi. MARINA şi cei de mai înainte MARINA: Sluga dumitale. SIMON: După cum vezi.. LUNARDO (M ă rg ă ritei): Auzi? Cine te-a pus să te împopoţonezi. că-i mai sănătos. domn' Lunardo ? Felice e..) LUNARUO (furios. cum mă vezi şi cum te văd. doamnă Mărgărita.. asta e neruşinare! MĂRGĂRITA (Marinei): Şi rochia ? Ce rochie avea ? MARINA: Cusută toată cu fir de argint. MĂRGĂRITA: Cum era. sluga dumitale. doamnă Marina.. draga mea? MARINA (exclamativ): Avea o mantilă de mătase!! MĂRGĂRITA: De mătase? Oho.) Şterge-o de-aici! LUCIETTA (aparte): Nici moartă nu mă mişc de-aici. doamnă Marina. nici nu ne saluţi? Bine! LUNARDO: Plecăciune. doamnă Marina. vin musafirii! LUNARDO: Măgarii! Dau buzna fără să anunţe. domn' Lunardo. 20 . MĂRGĂRITA: Mai curând îmi rup rochia în bucăţi! LUNARDO: Bravo! începe. am venit şi-ţi mulţumim de invitaţie. MĂRGĂRITA: Domnule Simon. SIMON (c ă tre Lunardo): Şi eu m-am ciorovăit două ceasuri cu apucata asta. (Vrea s ă -şi scoat ă mantila. că te ajut şi eu! LUCIETTA: Tăticule. cum e gătită ? LUNARDO: Dumneaei nu e la ea acasă. fetiţo.. MARINA: Sluga dumitale. care nu s-a lăsat până nu s-a îmbrăcat după capul ei! (Marinei. în mantilă! LUNARDO: Eu nu mă amestec în treburile altora.

şi dumneata îmi faci atâta tărăboi pentru zdreanţă asta de mătase ? ? 21 ..MĂRGĂRITA (lui Lunardo): Auzi ? Doamna Felice are o rochie cusută cu fir de argint..

prin casă n-avea nevoie de atâta găteală.) Âsta-i omul! Ce să-i faci ?! LUNARDO: îmi pune răbdarea la încercare femeia asta! MARINA: Dragă domnule Lunardo. Hai. uite. dac-o laşi de capul ei. LUNARDO (acelaşijoc): Cum de-a aflat? SIMON: Cred că i-a spus nepotu-său. domnule! Şi poftim cu cine să-mi încurc viaţa: cu împieliţata asta ! LUNARDO: în ziua de azi. însoară-te! LUNARDO: îţi aduci aminte de prima mea nevastă ? Ce blândeţe de femeie ! Asta-i o scorpie. SIMON: Eu am fost şi mai dobitoc! Pentru că eu în viaţa mea n-am putut să sufăr muierile. (Lui Lunar do.... mai fără scaun la cap. Deh. Da' ce vrei ? E tânără...) Ursul dracului! (Iese. şi.) SCENA 5 LUNARDO şi SIMON SIMON: Dacă vrei să-ţi fie viaţa dulce. cât sunt tânără! (Ieşind.. LUNARDO: Felippetto ? SIMON: Da.. Felippetto.) Acum mi-e vremea să mă-mbrac cu ce am.LUNARDO: Acuşi s-o scoţi! MĂRGĂRITA (Marinei): Asta s-o creadă el!. SIMON: Ia isprăveşte! Gură spartă ce eşti! MARINA: Dacă n-ar fi respectul pentru casa în care mă aflu. că dacă neam lua după capul lor. doamnă Marina.. mai bine te lipseşti de însurătoare. să te-nveţi minte. SIMON: Ce-ai face ? MARINA: Ţi-aş spune vreo două. fii mai înţelegător! Are şi dânsa ambiţie. nu vreau să zic vorba aia. (Aparte.. 22 . SIMON: Dar parcă am auzit că-ţi măriţi fata ? Adevărat ? LUNARDO (în ţ epat): Cine ţi-a spus ? SIMON: Nevastă-mea.. LUNARDO: De nu-mi era de fată... nu zic. dar îţi spun pe cuvânt că nu mă mai încurcam. am umbla de ne-ar râde şi curcile. SIMON: Dacă-i pui frâu muierii. eşti papă-lapte. eşti hain. Ar vrea să ne ţină ascunse...

pe onoarea mea. LUNARDO: Şi cu uşile zăvorâte. când vin musafirii în casă. şi cine n-are scaun la cap nu-i bun de însurat. când vezi dulceaţa asta. dar acasă! SIMON: Şi numai în doi. şi el se duce să bată toba! Ah.. habar n-am ce-i aia operă. LUNARDO: Şi totuşi. şi dă-i şi mătuşii Lucrezia un pupic.) [Este vorba de mari cutii. o şi ia razna! LUNARDO: Şi ştii dumneata cine-i învaţă? Mamele! SIMON: Să nu mai vorbim! Am auzit şi eu nişte lucruri de mi s-a zburlit părul. să nu zic deodată vorba aia. SIMON: Sigur nu se mai află nimeni pe-acolo ? LUNARUO: In casa mea! ? Fără să ştiu eu. ştii ? Cică vrea să se-nsoare! E el cam obraznic... la mine. mă supără. Da' ia zi: închei astă-seară contractul cu domn' Maurizio ? LUNARUO: Hai să trecem în prăvălie şi-ţi spun tot. SIMON: Şi de-ar arunca numai banii. dar ce să-i faci ? Copil! I-o veni lui mintea la cap. eu. LUNARDO: Spune. zice. puiul mamii! Ia numai priveşte-1. azi-dimineaţă.. să te-audă! LUNARUO: Dă-le naibii. LUNARDO: Şi asta-i pentru că au prea multă libertate.. SIMON: Ce n-aş da să fi fost aici vreo şapte-opt muieri de-astea pe care le ştiu şi eu. să nu zic vorba aia. Femei. gologanii! SIMON: Dar eu! Strângeam bacşişurile şi câte un bănuţ când îi scăpa. spune. ia joacă tu scena aia frumoasă cu Truffaldino8! Nu că-1 laud. LUNARDO: Nu vrei să.. SIMON: Aşa-i... cumătră Lucrezia. sau ce-i aia comedie. joacă cărţi. Şi. a. o neruşinare. nici nu-ţi mai spun. palavragiul. SIMON: Da.. sau vrei să-ţi dau doi gologani ?" Alegeam. Ia vin tu la mama. şi are şi-o drăguţă. face poezii... şi încă cum! LUNARDO: Da.LUNARDO: Derbedeul. acum văd că nu e cum l-am crezut. apăi să nu-1 mănânci ? Şi nici nu ştii ce deştept e! Ia cântă tu cântecul ăla.. pe ăştia i-am câştigat când eram copil! LUNARDO: Arată-mi dumneata azi pe cineva să facă la fel! Toţi aruncă banii. fără multă vorbă. Dar risipesc tot ce au. mie-mi plac. cu-a dumitale. vrei LUNARDO Aşa-i.. mititelul! Ce. până azi.. comoara mea. tocmai pentru că.. bătrâne! Numai că azi. Mai-mai că-mi pare rău c-am promis fata şi nu ştiu ce mă ţine. uf! Zi-le femei şi pace! LUNARDO: Cine zice nevastă. Numai ce vedeau le auzi: „Bietul să-1 doboare melancolia?". pân-am strâns o sută de ducaţi. pe care i-am pus cu patru la sută.. SIMON: Ba pe mine m-au dus într-o seară cu de-a sila la operă. care face că acum am cu patru ducaţi mai mult venit. dar acolo am dormit tot timpul.. că mi-ar scoate ochii! SIMON: Mă tem că aşa-i.. măritate amândouă. Când îi încasez. Da' lasă. prin două orificii. femei fără judecată.. SIMON: Şi mie.. dar ce nu ştie el ? Dansează. numite „Lumea Nouă". să nu spun vorba aia. îl cheamă numaidecât: „Vino-ncoa'." Ptiu! O mârşăvie. fiindcă cine nu ştie să-şi ţină gura nu-i om cu scaun la cap. aici nu intră nimeni! SIMON: In schimb... maimuţoiul! Tată-său îi spune în secret. SIMON: Dar eu ? Eu nu vorbeam aproape niciodată cu maică-mea! LUNARDO: Uite. SIMON: Şi cu balcoanele oblonite. în : interiorul lor se imaginibăiat! Să petreacă. LUNARDO: Şi ţinute din scurt! 23 . s-au dus tinerii de pe vremea noastră! Mai ţii minte ? Nici cu atâtica n-am fi ieşit din vorba tatii! LUNARDO: Eu aveam două surori. LUNARDO: Când eram băieţandru. domnule! Cum învaţă unul să se încheie singur la nădragi. mă întreba tata câteodată: „Vrei să te duc la panoramă". cu lopata. simt o plăcere de n-am cuvinte! Nu din zgârcenie pentru patru ducaţi. în chip şi fel. * Maşinăriile care se expun în Piaţă pentru distracţia pe bani puţini a curioşilor. dar mă bucur să pot spune: uite. nu ştiu dacă le-am văzut de zece ori în viaţa mea. (N. SIMON: Nevastă-mea cred c-o să rămână dincolo. dacă e să spun adevărul. să stric pe loc învoiala! SIMON: Te supără şi că i-a spus mătuşă-sii? LUNARDO: Da. ce s-a întâmplat ? SIMON: Hai să ne ducem şi-ţi spun.. năpastă! SIMON (râzând şi îmbr ăţ işându-lpe Lunardo): Bine zis. dac-ai şti.

mai trece şi dumneata cu vederea. e fata soţului dumitale. şi auzim şi ce părere are. MĂRGĂRITA.) MARINA: Biata fată! Auzi colo. MĂRGĂRITA: Vrei să mă duc s-o chem? MARINA: Dacă şi dumneata crezi că e mai bine aşa. mă bizui pe dumneata... Dar mi se pare cu neputinţă să nu-i spună fetei nimic! MARINA: Parcă n-ai şti ce fel de oameni sunt.. crede-mă.. însă.. nimeni nu te întrece pe dumneata. hodoronc-tronc: Hai. MARINA: Ei nu.. draga mea! Mi-aduc aminte. aşa. Eu mă dau peste cap s-o mulţumesc . se potrivesc. Maurizio. aşa e tinereţea. Draga mea. totuşi. bine. MĂRGĂRITA: Dar chiar el mă face să-mi treacă cheful de fie-sa! Pentru că. dar are toane! Uneori mă omoară cu dragostea. (Iese. ai să vezi că am dreptate. obraznică şi mofturoasă. MĂRGĂRITA: Ca vârstă. când e vorba de prevedere. 24 ... cheam-o... Zău dacă ştiu cum s-o scot la capăt! MARINA: Fă tot ce poţi ca să grăbeşti cununia. de parc-ar fi fost ieri: tot aşa făceam şi eu cu mama. e drept că tatăl dumitale e cam cicălitor. pun prinsoare pe orice că azi se pune la cale nunta. MĂRGĂRITA: Tot ce se poate.) SIMON: Şi cine nu face aşa. nu spune! MĂRGĂRITA: Pe onoarea mea! MARINA: Nepotu-meu tocmai a împlinit douăzeci. LUCIETTA: Vă rog să mă iertaţi că n-am venit mai devreme. aşa să facă! (Iese.) SCENA 6 Alt ă camer ă MĂRGĂRITA ţ i MARINA MARINA: Fă asta pentru mine! Hai. MĂRGĂRITA: Şi mâine dac-ar fi să fie! MARINA: Păi n-au căzut la învoială? MĂRGĂRITA: Nu poţi să pui temei pe bărbaţii ăştia. LUCIETTA şi MARINA MĂRGĂRITA: Hai.. că vrea să-ţi spună ceva doamna Marina.SIMON: Şi jucând cum le cântăm noi! LUNARDO: Cine-i bărbat.. mă scoate din sărite. fetiţo. MARINA: Da.. MĂRGĂRITA: Atunci mă duc şi vin.. se răzgândesc dintr-o clipă într-alta. te rog.. că nu merită. cheam-o pe Lucietta ca să-i mai spunem câte ceva despre logodnic.. cum mă vezi şi cum te văd. să-i torni găleata-n cap. numai că nu-i totuna. mie. alteori. doamnă Marina. In casa asta. şi ea e nerecunoscătoare şi. O mai liniştim şi pe ea. bombăne. vino. MARINA: Ei. da' de ce? MĂRGĂRITA: E o nesuferită. MĂRGĂRITA: Azi ? De ce ? MARINA: Pentru că ştiu că domn' Lunardo 1-a poftit la masă şi pe cumnatu-meu. MĂRGĂRITA: Dacă e să spun drept. MĂRGĂRITA: Crede-mă. şi dacă nu i le fac. nu-i bărbat! (Iese. dintr-o dată! Iar mamă-sa vitregă n-are pic de minte! SCENA 7 MĂRGĂRITA. MĂRGĂRITA: Bine. MARINA: Ei. dragă Mărgărita. ea nu mi-e nimic. MARINA: Şi unde mai pui că e băiat bun. ţipă. dar mă tot tem să nu fac vreo prostie. Ăştia sunt în stare să le spună aşa. MARINA: Totuşi. MARINA: Draga mea. MĂRGĂRITA: Da' ce.. MARINA: Ehei. Iar dumnealor nu se prea întrec cu invitaţiile... orice faci tot rău iese. Lucietta mai e copil ? MARINA: Câţi ani să aibă? MĂRGĂRITA: Păi o fi având vreo optsprezece bătuţi pe muche.. dacăi fac gusturile. MARINA: Astea-s ale vârstei. daţi-vă mâna şi gata! MĂRGĂRITA: Şi dacă fata ar zice „ba" ? MARINA: Vezi ? Tocmai de aia e mai bine s-o prevenim. O mamă adevărată n-are decât să rabde. apăi nici Lucietta nu-i fată rea.

. MĂRGĂRITA: Da. E feciorul lui domn' 25 .. draga mea ?.. MARINA: Spune dumneata... MARINA: Felicitările mele.. LUCIETTA: Aveaţi să-mi spuneţi ceva. Lucietta.. că ai o mamă vitregă care ţine la dumneata.. MĂRGĂRITA: Păi cu podoaba de bărbatu-meu. MARINA (Luciettei): Dar. LUCIETIA: Ah. dac-ai început. te-aş da diseară. strâmbă din nas. poate doamna Mărgărita să ştie ceva. dacă aici nu intră măcar un câine. LUCIETTA (aparte): Slavă Domnului! MĂRGĂRITA (Luciettei): Ei. acum v-aţi găsit să vă certaţi ? LUCIETTA (Marinei): Da' ia spune-mi. ştiu eu că nici dumneata nu eşti mai brează. ce bine-mi pare. MĂRGĂRITA: Fugi de-aici.. când o să-1 văd? MĂRGĂRITA: M'da. LUCIETTA: Pentru ce? MARINA (M ă rg ă ritei): Să-i spun ? MĂRGĂRITA: Ei hai.. cum îl cheamă ? MARINA: Felippetto. începe dumneata. MĂRGĂRITA: Nu. mamă. LUCIETTA (M ă rg ă ritei): Hai. LUCIETTA: Vai de mine! E de bine. ce nume frumos! E de familie bună ? MARINA: E nepotul meu. nu-i nimic sigur? MARINA: Ba eu cred că e mai mult ca sigur. LUCIETTA: Spune. o să-1 vezi şi o să-ţi placă.. doamnă Marina? MARINA: Doamnă Mărgărita.. ia spune-mi. „când o să-1 văd. dă-i drumul! LUCIETTA: Pentru că nu mă poţi vedea în ochi. Vai. după cât se aude... nu mâine. LUCIETTA: Parcă nu ştiu eu de ce! MĂRGĂRITA: Spune. O vezi ce frumos ştie să se roage ? Când are interes! Când n-are. l-ai văzut vreodată ? LUCIETTA: Eu ? Păcatele mele! Când şi unde să-1 fi văzut. îmi pare că visez! MARINA: Şi n-ai vrea să-ţi tălmăcim noi visul? LUCIETTA: Vreţi ? Cum să nu vreau ? MĂRGĂRITA: Poate te paşte norocul. ştiu eu! MĂRGĂRITA (Marinei): O auzi cum vorbeşte ? MARINA: Dragele mele... LUCIETTA (Marinei): A!Atunci . de speriat ce afurisită e. mătuşă! Eşti mătuşa mea iubită! MĂRGĂRITA: Ia uite la ea! Ce fiţe! LUCIETTA: Lasă. LUCIETTA: Şi zi aşa. acuşi.. (Marinei). LUCIETTA (îi face semn cu cotul c ă nu-i adev ă rat) : Asta aşa e. mămico?". LUCIETTA: Doar ştii cât de mult ţin la dumneata.. LUCIETTA: Unde n-ar da Dumnezeu. MARINA (aparte): Parcă dac-aş avea o fată vitregă. asta nu ştiu. doamnă.. doamnă Marina! MARINA: Eu să râd? Ştiu şi cine ţi-e logodnicul! LUCIETTA: Adevărat? Cine-i? MARINA: Cum? Nu ştii chiar nimic. lasă.. Dac-ar fi după mine. nimic? LUCIETTA: Nu ştiu. o s ă rut ă pe Marina): Oh!. MARINA (ar ă tând spre M ă rg ă rita): întreab-o şi pe ea.bucură-te. mămico dragă ? MĂRGĂRITA: Mda.. nu mă mai necăji. nu mă mai perpeliţi. te rog. n-aş face şi eu la fel! MĂRGĂRITA (aparte): Nu zic că n-o iubesc... LUCIETTA (pierit ă ) : Eu! ? Adevărat ? MARINA: Uită-te la ea! Nu-ţi vine să crezi ? LUCIETTA (acelaşijoc): Nu! Nu-mi vine. fetiţo dragă. cum te văz şi cum mă vezi. ori de rău? MARINA: De bine. LUCIETTA: Râdeţi de mine. E tânăr? MARINA: Aşa. mironosiţo! MARINA (aparte): A naibii fată. Parcă ţi-ar părea rău! MĂRGĂRITA: Te-nşeli. mămico. doamnă Marina.. mori să afli.. iar eu nu mă duc nicăieri niciodată ? MARINA: Ei.. dar abia aştept să n-o mai văd la faţă. LUCIETTA: Adevărat ? Şi când o să-1 văd ? MARINA: Deh. LUCIETTA: E adevărat. LUCIETTA: E frumos ? MARINA: Pot spune că da.. de bine! LUCIETTA: Atunci.. spune-i! MARINA: Te felicit că te-ai logodit. în schimb. Spune-mi. cam de vârsta ta.. LUCIETIA (bucuroas ă .

domnişoară ? LUCIETTA (vesel ă ): Nu fi rea. ca de obicei. LUCIETTA: Ce bine! Vai.... MARINA: Dar ce-or fi făcând toţi acolo ? FELICE: Eu cred. dacă vorbesc aşa. doamna Mărgărita are dreptate... cu. azi Felice vine aici la masă şi. MARINA: Ei. MĂRGĂRITA: A! ştiţi cine e ? MARINA: Cine? MĂRGĂRITA: Doamna Felice. să nu-i placi tu lui.. un secret. cum mă vezi şi cum te văd. sau.. Şi s-a prins că ticluieşte ea într-un fel lucrurile! Or. nu e nimica nou ? FELICE: Cu.. doamnă Mărgărita. de n-ar fi tata! O şterg.....Maurizio ? MARINA: Da. Staţi. S-auzim ce spune Felice. LUCIETTA: Pot saud şi eu ? MARINA: Da... cum mă vezi şi cum te văd! LUCIETTA: Dar n-are cum să afle! MĂRGĂRITA: Auzi: n-are cum! Mă rog... LUCIETTA: Dar când o să-1 văd şi eu odată ? MARINA: Ca să spun drept.. că pun la cale. LUCIETTA (aparte): De mi-ar da o veste bună! FELICE: Ştiţi cine mai e în prăvălie cu ei ? MARINA: Bărbatu-meu? FELICE: Afară de el. MĂRGĂRITA: Sst.. mai ştii ?. MĂRGĂRITA: De ce aşa târziu. prietenul. LUCIETTA: Aoleu. să vă povestesc. prietenul nostru? MARINA: Da. dacă băr-batu-meu prinde ceva de veste. ce bine" ! Dar. tăceţi. mămico. cine plăteşte oalele sparte ? Tot eu.... MĂRGĂRITA: Aha.. de care am vorbit noi două.. şi pe urmă lăsaţi totul baltă. fiindcă avem de vorbit. LUCIETTA: S-ar putea să. şi atunci slujnica i-a spus că e domnul Simon cu domnul Maurizio..... după cum ştiţi.. care e şi el coşcogea necioplitul... doamnă Marina ? MARINA: Vorbind cinstit. cum să zic ?. dar nici muma pădurii nu-s. Când am vorbit cu doamna Felice despre nunta asta. LUCIETTA (aparte): Cred că. mascată şi gătită ce nu s-a pomenit ! LUCIETTA: E singură ? MĂRGĂRITA (Luciettei): Singură. că eşti Venus ?! LUCIETTA: Venus n-oi fi eu. Toate r ă spund „sluga". Dumneata ce crezi. auzind că tinerii n-au voie să se vadă decât după încheierea învoielii.. eu 26 . MĂRGĂRITA: Şi unde e ? FELICE: L-am trimis în prăvălie la soţul dumitale. mă-nţelegeţi ce! MARINA: Eu una am înţeles. ce bine! MĂRGĂRITA: Uşor e să spui „ce bine. parcă aud că.. până nu-i spune cine mai e acolo. vesel ă ): Tatăl băiatului! MARINA: Cum de-ai aflat? FELICE: Bărbatu-meu... Dacă se lasă cu încurcătură. LUCIETTA: Vai.. eu te iubesc. pe unde intră ? Pe coş ? LUCIETTA: Eu nu mai ştiu ce să zic. pentru că. e singurul lui fecior. LUCIETTA: Vedeţi? întâi îmi făgăduiţi marea cu sarea... Cu cine vrei să fie. ca să nu stea aici pe capul nostru. că nu-i nici un bărbat aici. o s-auzim ce spune. ea să se crucească nu alta.. MARINA: Da. s-ar putea să nu-ţi placă. apăi nici eu nu mă bag.. păsăreşte. dar când intră cineva în casa asta.. fetiţo. cât mă bucur! Dar nu cumva e şi el bădăran ca tată-său ? MARINA: Aş! o comoară de băiat.. nu-i plac? Eu? MĂRGĂRITA: Doar nu te vei fi crezând acuma. da. doamnă Felice? Te-ai lăsat aşteptată ? LUCIETTA: Şi încă cum ! FELICE: Dac-aţi şti..... da. MARINA: De ce te temi. iar mai ştii?. MĂRGĂRITA (aparte): Ce ifose pe ea! MARINA: Uite. MARINA: Ai venit singură ? Nu te-a însoţit nimeni ? Nici măcar soţul dumitale ? FELICE: Ba am venit cu cotorul ăla de varză.. da! Acum vin şi eu de-acasă! LUCIETTA: Şi eu! MARINA: Dar cu chestia cealaltă. să-ţi spun ceva. ascultă şi tu. Ei ? MARINA: Cine? FELICE: Domn' Maurizio. LUCIETTA (aparte... n-a vrut să intre în prăvălie. vine cineva. LUCIETTA (s ă rind pe loc): Să aflăm odată ceva! SCENA 8 FELICE în cap ă neagr ă şi mascat ă şi cele de mai înainte FELICE: Sluga dumneavoastră. şi eu aş ţine să vă vedeţi înainte. acum poate o să aflăm ceva...

LUCIETTA (tresare): Bate cineva! MĂRGĂRITA: Ei aş. şi-al dumitale sunt o apă şi-un pământ! Parcă-s traşi pe acelaşi calapod! Numai că eu. că vine mascat ? MĂRGĂRITA: Hai. eşti mai grăbită ca mine! LUCIETTA: De ce nu-mi spuneţi ? FELICE: (încet.. FELICE: Putem să vorbim pe faţă? MĂRGĂRITA: Păi sigur că da.. nu se poate! LUCIETTA: Dar mai sfârşeşte. MĂRGĂRITA (surprins ă ): Aici? FELICE: Da. Ori vine şi ne găseşte aici singure cum suntem acum. mamă. S-or vedea copiii cum or putea. MĂRGĂRITA (Felicei): Atunci. dar ce noroc! LUCIETTA: Da? De ce ? FELICE (Luciettei) : Până acum nu-1 văzusem încă pe băiat. nu mai găsi piedici în toate! (Aparte. MĂRGĂRITA: Ştiu eu ce spun! Că doar îl cunosc pe bărbatu-meu.) Asta face pe ea din orice. dar pot să te încredinţez că e un giuvaier. doamnă Mărgărita. lume străină în casă. O privire acolo.nu le înţeleg. draga mea.) Cu cel de azi-dimineaţă.. şi-atunci putem vorbi în voie. fetiţo. celorlalte trei): Ascultaţi. LUCIETTA (M ă rg ă ritei): Şi de ce n-ar veni aici ? MĂRGĂRITA: Tu mai bine taci.. acu' pică. obraznico! LUCIETTA (pierit ă . las' pe mine. M ă rg ă ritei): N-auzi. să te faci iubită! LUCIETTA: Să ajungem noi acolo. nu alta! Lucietta se umfl ă în pene. cum mă vezi şi cum te văd. LUCIETTA: O. gata. aici. la ce mai foloseşte să ne ascundem ? Doar Lucietta ştie tot. MARINA: Bun. MARINA: Sărăcuţa! Or fi bătăile inimioarei ei. că ştiu eu cum o scot la capăt. MARINA (Felicei): Ei. doar cunoşti pe bărbatu-meu: vezi să nu stricăm mai rău lucrurile. întristata): Pe furiş ? MĂRGĂRITA: Vine singur? FELICE: Nu. mă jigneşti! Ai încredere în mine! De ce atâta grijă ? Acu'.. cum mă vezi şi cum te văd! FELICE: Ascultă. ce zici ? S-or putea vedea copiii ăştia ? FELICE: Eu sper că da. M ă rg ă ritei): O să vină îmbrăcat femeieşte! FELICE: Zău. eşti mai isteaţă decât mine. îmi pare şi rău. singur nu poate să vină. sau când e de faţă bărbatul dumitale. MĂRGĂRITA: Ei. dar e un băiat şi jumătate! Lucietta.. ai avut o idee minunată. MĂRGĂRITA: Tocmai de-aia trebuie să fii chibzuită şi să ştii. acelaşi joc. draga mea. Vine aici chiar acum. vezi ?. bun. FELICE: N-avea nici o grijă.. scumpă doamnă Felice. şi-atunci. pe urmă lăsaţi pe mine. (Marinei.. că nu ştii ce vorbeşti! Dragă doamnă Felice. şi-al meu.. Băiatul vine mascat şi îmbrăcat femeieşte. nu bate nimeni. e doar mascat şi îmbrăcat femeieşte. Când ? Cum ? FELICE: Fată dragă.. LUCIETTA: Cum ? Şi când ? Zău.. am înţeles.. aşa că soţul dumitale n-are cum să-1 recunoască. cu cine vine ? FELICE (M ă rg ă ritei): Cu un străin. FELICE: Păi şi celălalt vine mascat! MĂRGĂRITA: Asta e şi mai rău! Nu. nu te mai fuduli. doamnă Felice... dom'şoară! MARINA: Acu'. 27 . hai. draga mea.. nu vă e destul ? LUCIETTA (Felicei. cum mă vezi şi cum te văd. nu că mi-e nepot. ori vine când suntem la masă. pe furiş. nu mă mai sperii atâta! MĂRGĂRITA: Bravo ţie. MĂRGĂRITA: Numai că bărbatu-meu nu vrea. nici nu ştii ce miros are bărbatu-meu ! Şi dacă ne descoperă e vai şi-amar de mine! LUCIETTA (vesel ă . vă sunt atât de îndatorată ! FELICE: Poţi să zici că ai noroc. MARINA: A. MĂRGĂRITA (Luciettei): Hai. mamă..

dacă vine bărbatul dumitale. LUCIETTA: Nu e-n stare să spună altceva decât „cum mă vezi şi cum te văd.. acu' alta. Moare de necaz că ea a luat un bărbat bătrân şi fie-sa vitregă ia unul tânăr! LUCIETTA: Tare mă tem că e aşa cum ziceţi.. MARINA şi LUCIETTA LUCIETTA: Vă rog. SCENA 10 MĂRGĂRITA şi cele de mai înainte MĂRGĂRITA: Pe dumneata te caută. LUCIETTA (vesel ă . acum chiar a bătut.FELICE: Uite ce e. 28 .. biată fetiţa asta ar rămâne nemăritată! LUCIETTA: Oh. nu. Mă duc eu. MARINA: Ia n-o mai lua în seamă! Dacă ar fi după ea. Mă duc eu. M-am amestecat numai de dragul Marinei şi pentru mititica asta. omul nostru? FELICE (Marinei) : Tot ce se poate. nu mă lăsaţi! FELICE: N-aş vrea s-o nemulţumesc pe doamna Mărgărita. să vezi tu ce păţeşti.) SCENA 9 FELICE. FELICE: Pe nune ? Cine ? MĂRGĂRITA: întreabă de dumneata nişte măşti... MARINA: Păi dacă-ţi spun eu! După ea.. MĂRGĂRITA: Nu. dac-aţi şti! FELICE (Marinei) : Cum adică ? Ce are cu fata ? MARINA: Ei ce ?! Invidia. LUCIETTA (M ă rg ă ritei): N-auzi ? Când spun eu că bate cineva! MĂRGĂRITA: Da. însă. domnişoară. MĂRGĂRITA (Luciettei): Bine. LUCIETTA (M ă rg ă ritei): Vezi ? Acum ce mai zici ? MARINA (M ă rg ă ritei): Acum.. care-i măritată la Milano ? Tocmai o aşteptam zilele astea şi poate să pice din clipă în clipă. dacă iese prost. Dar dacă dumneata te superi..) Pofteşte-le în casă. (M ă rg ă ritei. ba e neagră. doamnă Mărgărita. cum mă vezi şi cum te văd". dacă tot am intrat în joc. FELICE: E drept că acu' spune una.. bine.. ba e albă. (Iese. doamnă Felice. MĂRGĂRITA: Şi dacă ne pomenim aici cu bărbatu-meu ? FELICE: Ei. Felicei): Nişte măşti care întreabă de dumneata ? MARINA (Felicei): O fi. la care ţin. LUCIETTA: Parcă doarme slujnica aia. n-oi şti eu să-i croiesc acolo vreo minciună? Nu pot să-i spun că e soră-mea... eu în chestia asta n-am nimic de câştigat.

am vrea să ne aşezăm la masă. FELIPPETTO (aparte): Fir-ar să fie de treabă. măştilor. LUCIETTA: Mai născoceşti multe. preaplecata voastră slugă! FELICE: Sluga dumneavoastră. LUCIETTA (aparte): Se vede de la început ce creştere frumoasă are! FELICE: Aţi ieşit la plimbare. dar bărbatul dumitale ce-o să zică? FELICE: Bărbatu-meu. hai acum. dar aţi luat masa ? RICCARDO: Eu. ) Poftiţi. bine. măştilor. Felicei): Ba bine că nu ! FELICE (acelaşijoc): O găseşti frumoasă? FELIPPETTO (acelaşi joc): Şi încă cum! LUCIETTA: Mămico! MĂRGĂRITA: Ce vrei ? LUCIETTA (încet. la urma urmei. FELIPPETTO (aparte): Ce naiba? Nici n-am văzuto bine! RICCARDO (luiFelippetto):lireb\iie să mergem.) LUCIETTA (aparte): îmi creşte inima când îl văd.) Iţi place ? FELIPPETTO: Şi încă mult! MARINA (lui Felippetto): Nu iei puţin tabac. Lucietta face la fel. asta-i bună! Parcă nu pot să-i spun că e cumnatu-meu! MĂRGĂRITA: Bine. nu vă mai deranjăm.. mamă? MĂRGĂRITA: Multe ce ? LUCIETTA: Piedici! MĂRGĂRITA: Nu mă face să vorbesc că pe urmă. doar o vorbă! (Felippetto se apropie de Felice. pe tine ar trebui să te îngrijoreze treaba asta mai mult decât pe mine. M ă rg ă ritei): Numai un pic. pofteşte. MARINA (despre Felice şi Lucietta): Care-i mai frumoasă din astea două fete? Felippetto se ruşineaz ă şi se uit ă pe furiş la Lucietta. (Ii ridic ă masca.) Iţi place ? FELIPPETTO (încet. Ei. ori dacă intră în casă.. măştilor. măscuţă? FELIPPETTO: Da. ce zici de măştile astea? LUCIETTA (f ă cândpe ruşinoasa): Ce vrei să spun? FELIPPETTO (aparte): Drăguţa de ea! Parcă-i un măr copt! MĂRGĂRITA: Să nu vă fie cu supărare. MĂRGĂRITA: Noi. MARINA: Atunci. mai puteţi sta niţeluş. nu. Trage-ţi masca jos. (Spre culise.. când vreau eu să zică „da". LUCIETTA (râzând): îmi vine să mor de râs! FELIPPETTO: Vai ce frumos râde! FELICE: Vino-ncoa'. (Ii scoate masca. RICCARDO: Atunci.. RICCARDO (aparte): Mulţumită doamnei Felice mi-a fost dat să asist azi la cea mai nostimă comedie din lume. poftiţi în casă! LUCIETTA (aparte): Vai cum îmi bate inima! SCENA 11 FELIPPETTO. FELICE: Când tragi tabac. însă.) LUCIETTA (uitându-se la el pe furiş): Vai ce frumos e! MARINA (spre Felippetto): Ce fată frumoasă! FELICE: E surioara mea. doamnă mască. MARINA: Domnişoară Lucietta. contele RICCARUO şi cele de mai înainte RICCARDO: Doamnelor. îţi scoţi masca de pe obraz.MĂRGĂRITA: Dar cu masca-bărbat ce facem? FELICE: Ei. Felippetto ia tabac cu dou ă degete şi vrea s ă -l trag ă pe nas f ă r ă s ă -şi scoat ă masca.. MARINA (lui Riccardo şi Felippetto): Ei. măştilor? RICCARDO: Carnavalul îţi trezeşte chef de petrecere. doamnă. MĂRGĂRITA (aparte): Parcă-1 aud pe apucatul de bărbatu-meu. e destul o singură privire să-i arunc şi mă-nţelege. îmbr ă cat femeieşte şi mascat. sigur. FELICE (luiFelippetto): Doamnă mască. totuna-i dacă or sta măştile afară. un piculeţ dacă l-aş vedea şi eu! MĂRGĂRITA: Vezi să nu te-nhaţ acum de braţ şi să te scot afară! LUCIETTA: Uffff! MARINA (lui Felippetto): Măscuţo! (Felippetto se apropie de Marina.. doamnă mască! Felippetto face o reveren ţă de femeie. MĂRGĂRITA (în ţ epat ă ): Sluga! MARINA (luiFelippetto): Plecăciune. 29 .

ia ascultă ici. măştilor.) FELIPPETTO (aparte. II mai aşteptăm pe domn' Maurizio. mulţumiţi-vă cu atâta. RICCARDO: O! ca să vă fiu pe plac. CANCIANO şi cele de mai înainte LUNARDO: Plecăciune. nu ştiu.. nici nu ştie cum să-şi pună masca. da. mititica! LUNARDO (lui Canciano): Dumneata ce zici ? CANCIANO: Da. să vezi cum îţi trec! înaintea soţiei mele. LUNARDO: Ai friguri ? Ei.. ce te-a găsit ? îţi pare rău că te-ai văzut logodită ? LUCIETTA: Nu. FELIPPETTO (aparte): Nici nu pot să mă desprind din loc.. doamnelor! Vi s-or fi lungit urechile de foame. MARINA: Ei. domnule Lunardo ? LUNARDO: Da.. scump mai e! MĂRGĂRITA: Vai. nu ? Mâncăm îndată.. du-te. tată! LUNARDO: Ei. FELICE: Dă-ncoace. că nici nu-mi dau seama ce spun. dacă aşa v-o fi scris! FELICE: Acum duceţi-vă. intrând în alt ă camer ă ): De-aici o să trag cu urechea! LUCIETTA (aparte): îmi tremură picioarele de nu mai pot! MĂRGĂRITA (Felicei şi Marinei): Ce v-am spus ? MARINA: Nu te mai.) Repede. domnule Riccardo.. dar s-a dus puţin că mai are ceva de făcut şi se întoarce îndată. plânge. că eu tot nu mă supăr. nu.. lua-l-ar. tată.. şi în faţa acestor doi oameni de ispravă şi a soţiilor lor. SIMON.. SCENA 12 LUNARDO. MĂRGĂRITA: Slavă Domnului c-am scăpat cu faţa curată! MARINA (lui Felippetto): Pune-ţi masca. s-a terminat. cum mă vezi şi cum te văd. ne şi aşezăm la masă.. FELIPPETTO: Cum se pune? Nu mă pricep.. Vrei să trec dincolo ? LUNARDO: Nu. (Iiaşaz ă masca. (Luciettei.MĂRGĂRITA (Luciettei şi luiFelippetto): Haideţi. frate Simon ? SIMON: Da. care îţi ţine loc de mamă. e vai de mine! (Lui Felippetto. astăzi poţi să spui ce vrei. nevastă. s-o auzim şi noi! MĂRGĂRITA (lui Lunardo): Eu sunt totdeauna ultima care află.) LUCIETTA (râzând tare): Mititelul. află. te rog.. că nu-i nimic. or s-o şteargă amândoi. te rog. LUNARDO: Ascultă. o fac şi pe-asta! (Intr ă într-o camer ă . şi al meu! FELICE: Păi nu spunem că e soră-mea! MĂRGĂRITA: O fi. pentru că ţi-a sunat în sfârşit şi ţie ceasul ăl bun. Mulţumiţi doamnelor că v-au prilejuit întrevederea asta şi rugaţi-vă lui Dumnezeu să v-ajute să vă cununaţi. câtă inocenţă! Uite. nu-i aşa. Fii atât de bun.) Ei. dincolo! RICCARDO: Am dat de bucluc! FELICE: Du-te. FELIPPETTO (Luciettei): Râzi de mine? LUCIETTA (râzând): Eu. Hai să nu mai vorbim pe ocolite. MĂRGĂRITA: Parcă mi-a luat Dumnezeu minţile. LUNARDO (ca ars): Cum ştii ? De unde ştii ? Cine ţi-a spus ? LUCIETTA: Nu.) Dar tu ce ai. fata mea. că eşti logodită. LUCIETTA (aparte): Nu mă slăbeşte de loc tremuriciul ăsta! FELICE: Ai vreo veste să ne dai.. hai. (Lucietta tremur ă . împingându-l. Lucietta! (Lucietta se apropie tremurând)... doamnă. e gata s ă cad ă . Ce ai ? LUCIETTA (tremurând): Nici eu nu ştiu. sărăcuţa de mine! Ce mă fac? FELICE: Ce e? Ce s-a-ntâmplat ? MĂRGĂRITA: Bărbatu-meu! Vine! MARINA: Ptiu. repede. şi mă bucur pentru ea. fata tatii..) Iar dumneata treci.. şi ştii cine e logodnicul? LUCIETTA: Da. LUCIETTA (aparte): Ah. tată. gata. Iartă-mă. merită şi ea bucuria asta. cum vine.. dar dacă mă prinde cu minciuna. Vino-ncoa'.... MĂRGĂRITA: Păi domnul Maurizio nu era aici? LUNARDO: Ba era. 30 . FELICE: Când ne-om duce la masă. ce-i drept.. că pari cam îmbufnată ? LUCIETTA: Nimic.. nu! FELIPPETTO: Şireato. Azi sunt mulţumit şi vreau să ne veselim cu toţii. deocamdată. LUNARDO (c ă tre Simon şi Canciano): Oh. şi. LUCIETTA (aparte): Mi-a rămas inima la el. ascunde-te în camera de colo! (Lui Riccardo.. rămâi aici cu noi.

dom'le? MARINA: E..aşa am crescut-o eu! FELICE (încet.. ) Cine-i acest domn Riccardo ? Cine e străinul ăsta. s-a dus să-şi ia feciorul. aici. Dacă am tot tăcut pân-acuma şi am înghiţit. nu ştiu. aici. iată-te! MAURIZIO (agitat) : Iatămă. LUNARDO (Luciettei): Da' tu ce ai ? LUCIETTA: Eu ? Nimic. în sfârşit. LUCIETTA (şi ea în genunchi): Vai. MĂRGĂRITA (aparte): Aoleu! Păcatele mele! FELICE: Da' cum ? Aşa. ) MARGARITA : Ajutor ! MARINA: Opriţi-l! FELIPPETTO: Ţineţi-1 ! SIMON: Astâmpără-te.. află că logodnicul tău e feciorul lui domn' Maurizio. îl aduce aici. în sfârşit. Nu-i aşa. MAURIZIO: Aici. netrebnico ! ( Vrea s-o cârpeasc ă . şi băiatul nicăieri! întreb. într-adevăr. la iuţeală ? LUNARDO: Mie nu-mi place ciorba lungă.. iartă-mă. nepotul doamnei Marina. nenorocitule ? FELIPPETTO (se aşaz ă în genunchi) : Vai. pitit în cameră ? ! MAURIZIO: Unde eşti. vino-aici. fetiţo. caut băiatul peste tot. n-auzi ? 31 . MARINA: Adevărat ? Nepotu-meu ? FELICE: Ce spui. domn' Canciano ? CANCIANO: Eu habar n-am cine e. un băiat cum nu se mai află.) MARGARITA : Aici. omule! CANCIANO : Nu da. azi! Chiar acuşi. şi mi se spune. barbatele. şi nu ştiu cine dracu' mi 1-a vârât pe gât. ) MAURIZIO (târându-l dup ă el) : Hai să plecăm ! MARGARITA (târând-o dup ă ea): Hai cu mine. fii cuminte. tată. şi ce are de împărţit omul ăsta cu fiul meu ? FELICE: Cât priveşte pe fiul dumitale. Simon şi Canciano îl trag pe Lunardo deoparte şi ies cu el. LUNARDO: Da' ce ai? MAURIZIO: Nu-mi vin în fire ! LUNARDO: Ce s-a întâmplat? MAURIZIO : Mă duc acasă să-mi iau băiatul. SCENA 13 MAURIZIO ţ i cei de mai înainte LUNARDO (c ă tre Maurizio): Ei.. LUNARDO (luiRiccardo): In casa mea? MAURIZIO (luiRiccardo): Unde e fiul meu? RICCARDO (lui Maurizio) : Fiul dumitale e dincolo ! LUNARDO : Acolo. Mâncăm împreună şi apoi tinerii îşi dau mâna imediat. n-am văzut ! LUNARDO : Ai să mi-o plăteşti. LUCIETTA (aparte): Acu' chiar că tremur din toate-ncheie-turile. nu ştiu nimic. MĂRGĂRITA: Azi ? LUNARDO: Da. MARGARITA (dezvinov ăţ indu-se): Eu. vino aici. derbedeule! (Il trage pe Felip-petto de bra ţ . Cât priveşte însă pe străin. (C ă tre Felice. LUNARDO: Ei bine. cei de mai înainte. apoi FELIPPETTO RICCARDO {lui Canciano) : Fă bine şi măsoară-ţi cuvintele când vorbeşti despre un cavaler onorabil.. dar acuma ţi-o spun răspicat că la mine-n casă nu mai are ce căuta. fie-ţi milă. a fost numai ca să-ţi fac damblaua şi să nu ne luăm la harţă.. e un cavaler foarte onorabil. De unde ştiu eu că n-o fi vreun bandit din ăia.. cercetez. FELICE: Mai bine nici că se putea! MARINA: Când se face cununia ? LUNARDO: Azi. tată. prieten cu doamna Felice. c-a fost văzut în tovărăşia unui oarecare domn Riccardo.. prefăcuto ! (O trage pe Lucietta de bra ţ . vreo pramatie de ofiţer ? SCENA 14 RICCARDO.. M ă rg ă ritei): Dac-ar şti el cum stă treaba! MĂRGĂRITA (Felicei): Tremur să nu afle! MARINA (M ă rg ă ritei): Nu mai e nici o primejdie... Cumătrul Maurizio s-a repezit până acasă.

) (Ies.(lui Felippetto): îţi arăt eu.. MAURIZIO FELIPPETTO: Sărăcuţa de ea! LUCIETTA: Vai. doamnă? FELICE: Sunt o femeie cumsecade... doamnă! FELICE: Bine! Atunci. Hai cu mine! (Ies. (Iese. RICCARDO: Ca să facem ce. Lucietta plecând. se termină comedia !. acasă! MARGARITA (Luciettei): Toate numai din pricina ta! Felippetto plecând. ce nenorocită sunt! MAURIZIO (împingându-l din urm ă ) : Ai de gând să iesi odată ? ^ MARGARITA (împingând-o din urm ă pe Lucietta): Blestemat fie ceasul în care am intrat în casa asta.) RICCARDO: In ce încurcătură m-aţi băgat. cum-cum ? Păi dacă-ţi spun cum. dumneata eşti cavaler adevărat? RICCARDO: Ce rost are întrebarea ? FELICE: Eşti. o salut ă pe Lucietta. RICCARDO: Dar cum? FELICE: Ei. doamnă! FELICE: Domnule. ce tărăboi! Biata fată! Bietul meu nepot! (Iese. vino cu mine. ce zarvă.) MARINA: Ptiu.) 32 . Am făcut o greşeală şi vreau s-o dreg.. sau nu eşti cavaler ? RICCARDO: Eu mă mândresc că sunt. îşi d ă cu pumnii în cap.

. Dar vă închipuiţi că în felul ăsta le pot stăpâni ? Pe naiba.. să nu zic vorba aia. deh!. ce ziceţi ? CANCIANO: Ca să vorbesc cinstit. să nu zic vorba aia. CANCIANO: Nu. ca orice bărbat cum se cuvine! Şi zică lumea ce-o vrea! CANCIANO: Dar dacă se răzvrătesc împotriva noastră ? SIMON: S-ar putea şi una ca asta. despre Lunardo Crozzola ? SIMON: Nu te mai necăji. nişte bădărani. Şi pe urmă iar să le închidem. că le-a ţinut isonul.. vor avea acolo.. am cugetat şi-am hotărât. Şi-apoi. dar care-i omul ăla care vrea să fie zbir.. nişte haini. Nu zic bine ? SIMON: Ba zici foarte bine. nici aşa! Pentru că.. într-un loc retras. să nu zic vorba aia. între patru ziduri.. şi apoi ne silesc să le dăm drumul şi ne mai scot. n-ai făcut nimic! LUNARDO: Ei. o pedeapsă mai mult pentru noi decât pentru ele! E cheltuială mare! Trebuie să le plătim şederea. dar numai împreună cu noi. prieteni.. Mai ales că nici eu... pe deasupra.. cumetre. să le scoatem câte puţin. oricât ar fi ele de izolate. CANCIANO: Pune-o cu botul pe labe! LUNARDO (lui Canciano): Iar nevasta dumitale vine după ele.. cam ce-avem de făcut ? Cu fata e uşor. Cu astea. şi aşa să ne descotorosim de ele. întâi şi-ntâi. închise într-o odaie! Bine-ar fi! Şi. şi atunci vezi de le mai ceartă! CANCIANO: Aşa e. Mai ştii ? CANCIANO: Eu ştiu ce spun. SIMON: Şi pe urmă. o sfântă de bătaie! SIMON: Da. reputaţia casei mele. deh. CANCIANO ţi SIMON Mi-e în joc onoarea. Se poartă şi mai prost. aşa e! Cum am păţit-o eu cu a mea. ce vină ai dumneata? Femeile poartă toată vina. Până nu le omori. SIMON: Şi pe urmă ce ne facem ? Asta-i! E drept acum că sunt şi oameni care-şi altoiesc nevestele.. de voie de nevoie. şi gata! Dar pe neveste cum să le pedepsim ? Ia să vedem. sunt puţintel încurcat.. de vreo sărbătoare. le faci să crape în trei zile! CANCIANO: Cu atât mai bine! LUNARDO: Bine. să vedem cum.. SIMON: Pedepseşte-o! LUNARDO: Şi după ea prefăcuta aia mică. oricum .ACTUL III SCENA 1 Camera lui Lunardo LUNARDO: LUNARDO. LUNARDO: Aşa ceva ne-ar pune într-o încurcătură grozavă. să le-mbrăcăm cum se cuvine. ce mai ?.. Şi-apoi. îşi iau şi mai rău nasul la purtare. nu le lăsăm să zburde cum le place. Ah. n-au decât să spună că suntem bădărani! CANCIANO: Să ne facă şi sălbatici! LUNARDO: Nevastă-mea e capul răutăţilor... ca prietenul Canciano. aveţi dreptate. şi că suntem nişte urşi. ca să-ţi facă în necaz. SIMON: Nici o grijă.. în rândul al treilea... LUNARDO: Asta ar fi. SIMON: Dac-am putea să le închidem şi pe ele între patru pereţi. ne ridică o lume întreagă în cap. Dumneata dă-le o pedeapsă bună şi toată lumea o să te laude. numai că trebuie să ne sfătuim.. LUNARDO: Cel mai bine ar fi să le tragem. SIMON: Şi după ce. ce să spun? Recunosc.. O trimit să stea închisă între patru pereţi.. o să plătească! LUNARDO: Da. o laşi mai moale.. e-n joc.. dac-am putea să le ţinem în casă. da.. CANCIANO: Am s-o pedepsesc.. dacă află neamurile. aşa ca să nu le vadă nimeni şi să nu vorbească o vorbă cu nimeni! SIMON: Femeile închise. într-un loc departe de lume. nici chiar să le omori. CANCIANO: A! nici vorbă că trebuie să le dai o pildă! Trebuie să înfrângi trufia acestor femei încrezute ca să-i înveţi şi pe ceilalţi bărbaţi cum să le pedepsească. să nu zic vorba aia.. LUNARDO (lui Simon): Şi a dumitale o fi fost înţeleasă cu ele.. CANCIANO: Ei. nici dumneata. da. numele unui om ca mine! Ce-o să se zică despre mine.. adio măritiş! Nici să nu mai vorbească de aşa ceva. că.... nu zic.. sunt păţit. şi să nu vorbească cu nimeni ? Cu o pedeapsă ca asta. mai multă distracţie şi mai multă libertate decât au în casa noastră..

nu-i da pas să ridice capul. Şi să facă asta cu fata mea ? Cu o porumbiţă nevinovată ? Simt că iau foc! Să ştiu de bine că mor.. LUNARDO: Degeaba.. săraca.. e şi mai rău. LUNARDO: Asta o stiu şi eu. CANCIANO: Mă mir că mai ai obraz să vii aici. însă un rău care se mai poate răbda.. luiSimon): Bine face că-şi arată colţii! CANCIANO: Hai.. ce cocea în gândul meu ? Deh. blândă. na-ţi-o! Ca să râdă toţi de mine.. tronc.. o să vezi tu cine-s eu! FELICE: Păi bine. bărbăţele. LUNARDO (încet. Totul sub cheie. asta-i adevărat. nu mă puteam răzgândi? Nu se putea întâmpla să nu cădem la învoială. LUNARDO: La toţi e rău. Dar ce mi-a făcut acum e prea din cale-afară! Să-mi strice mie bunătate de fată! Să-1 aducă pe băiat în casă! Că eu i-1 hotărâsem de bărbat. demult. mi-1 aduce în casă! Şi încă mascat şi pe ascuns. am ieşit eu vreodată fără dumneata ? CANCIANO: Frumos ar mai fi fost! Ce să zic? FELICE: L-am primit eu vreodată în casă fără să fii şi dumneata de faţă ? CANCIANO: Asta ar mai fi lipsit! FELICE: Atunci. cum ? SIMON: Mulţumeşte-te cu ea.. strig.. că aşa cum e făcută nevastă-mea. omule.. trăsnită aia a dumitale de nevastă e de vină. nu ascultă de nimeni. dar cineva care să ştie s-o ţină la respect. s-o pedepsesc.. trimite-o la ţară.. s-o pun cu botul pe labe. Vreau şi eu să găsesc o cale de ieşire şi nu ştiu care.. Credeai. SIMON: Iar eu. dar de unde ştia dumneaei. supusă.. vino cu mine acasă. aşa cum e! CANCIANO: Aşa m-am gândit şi eu.... Păi n-ar fi asta un lucru minunat ? LUNARDO: Mie-mi spui ? Eu am avut parte de asta o dată. SIMON: Trimite-o la ai ei... să ne mai tocmim câteva luni. poate câţiva ani ? Şi ea. CANCIANO: Dar a mea? Vrea să facă tot numai după cum o taie pe ea capul. ţine-o din scurt. nu merge. fă aşa..ai suci-o. oricum ai învârti-o.. era un mieluşel. CANCIANO: Ce cauţi aici? LUNARDO: Ce mai cauţi în casa mea ? SIMON: Ai venit să mai stârneşti iar o scenă ca adineauri ? FELICE: Ia uite-i cum se miră că sunt aici! Voiaţi să fi dispărut .. c-am plecat cu domnul conte ? CANCIANO: Dacă mai pleci cu el. SIMON: Pune pe cineva să-i vorbească.. mă înfurii şi tot nimic nu fac. LUNARUO (lui Canciano): Da.. c-acu zic vorba aia!. LUNARDO: Şi mai şi! îmi papă banii în patru zile. Şi tocmai mă învăţasem cu ea.. a băgat-o în sperieţi. CANCIANO: încearcă de-i încuie tot. ait leac nu există. nimic de zis. CANCIANO: Aşa e! Dar mi-o plăteşte ea. FELICE: Dă-i drumul! CANCIANO: Hai.... da. Auzi. FELICE: Ia las-o mai domol. să ai acolo o femeie bună.. domnule! . cumetre! LUNARDO: Aşa. mi-o plăteşte! SCENA 2 FELICE şi cei de mai înainte FELICE: Sluga domniilor-voastre. Da' ce. rochiile... CANCIANO: Trimite-o să stea undeva departe de-aici... hai să mergem! FELICE: Nu. SIMON: Cucoana Felice e de vină. Dar situaţia în care mă găsesc eu acuma le întrece pe toate. întâia mea nevastă. FELICE (aparte): Face pe viteazul fiindcă e cu ceilalţi. LUNARDO: Ei. FELICE: Dar de ce ? Ce-am făcut ? CANCIANO: Nu mă face să vorbesc. de ce să crezi că am plecat cu el ? CANCIANO: Pentru că eşti o trăsnită. da' tot trebuie s-o muştruluiesc. SIMON (încet. îi dădusem eu ceva de înţeles cu măritişul... giuvaericalele.. şi mulţumim pentru dragostea ce mi-o arătaţi. Asta e un căpcăun. LUNARDO: Am încercat. lui Lunardo): Ia te uită. că alt leac nu mai e. să-i lase să se vadă! Să-i lase să stea de vorbă!. poţi trăi fără femei? SIMON: Ah! Şi ce plăcută ar fi viaţa.. cocoană.... SIMON: Am înţeles cum stă treaba.

. Aşa cum te respect eu. dacă aveţi ceva împotriva mea. că. domn' Lunardo: răfuieşte-te cu mine. care face el pe cumpătatul.. domn' Canciano ? Bagă-ţi minţile în cap dacă vrei să mi le bag şi eu! Canciano r ă mâne mut. ce. domnul Simon. dar la nevoie scuipă draci. domnule Canciano. Ce înseamnă răţo-ielile astea ? Şi drăcuiala ? Cum îndrăzneşti să ridici mâna ? Mă ameninţi dumneata pe mine ? Pe-o femeie de condiţia mea? Hai. că dacă e pe drăcuit. dragă doamnă. FELICE: Şi de ce nu ?.CANCIANO (amenin ţă tor): Hai să mergem. Eu ştiu că vă plângeţi de purtarea mea şi am venit dinadins ca să văd ce aveţi de spus. Numai un lucru te rog. cine 1-a adus pe băiat în casa mea ? .. Eu vă vorbesc la amândoi cu inima deschisă.. dacă am greşit cu ceva. drace. SIMON {lui Lunardo): LUNARDO (lui Simon): SIMON (lui Lunardo): Ce vrei să facă ? S-o ia la bătaie ? FELICE: Ei.. spune. însă ia aminte la ce-ţi spun: a băga zâzanie între soţ şi soţie e un rău care cu greu se mai drege. să mă drăcuieşti şi să te porţi în halul ăsta.. să mă ameninţi. ce ţie nu-ţi place altuia nu-i face.. domnule. Pricepi. şi uite că nătărăul a domnilor. amuţit! Văzuşi puhoi ? Eu abia mă ţin să n-o iau de ciuf. trebuie să mă respecţi şi dumneata.. domn' Canciano: te-au asmuţit domnii ăştia ? Ei te-au învăţat să te porţi aşa ? De la ei ai învăţat măgăriile astea ? Dacă eşti om. De când te-am luat de bărbat niciodată nu mi-ai vorbit în felul ăsta. eu sunt femeie dreaptă şi. poartă-te ca oamenii.. poţi să mă îndrepţi. dar nu să mă calci în picioare. Sunt o femeie cumsecade şi. vreau s-aud! LUNARDO: Ia spune-mi. ca să nu mai fie neînţelegere. nu să mă batjocoreşti. nu mă face să vorbesc. FELICE: Ia mai sfârşeşte cu „drace". m-ai găsit pe uliţă ? Sunt sluga dumitale ? Aşa se vorbeşte cu o femeie de neam ? Iţi sunt doar nevastă! Poţi să-mi porunceşti. Şi ia ascultă... dar nu-mi întărâta bărbatul! Că dacă-mi spui ce gândeşti.. îţi spun... nu spuneţi nimic ? LUNARDO: Doamnă dragă. dacă am greşit.. că de nu. nu mai zici nimic ? CANCIANO: Cine are mai multă minte cedează primul... Dar dumneavoastră. sunt gata să recunosc. şi vorba asta o spun şi pentru dumnealui.. ştiu şi eu să drăcui. FELICE: Iată nişte cuvinte vrednice de Cicero.

o să daţi vina pe mine.. LUNARDO: Foarte frumos. bun.. (Lui Lunardo. să-mi daţi voie. FELICE (lui Lunar do): Da' de ce asta.) O singură fată ai. ci să-i spun adevărului pe nume. Foarte bine! Asta nu înseamnă însă că e drept să-i pui unei fete laţul de gât şi să-i porunceşti: „II iei pe ăsta!" . da' de ce ailaltă! Auziţi toată povestea. CANCIANO: Şi eu.. să vă spun ceva.. Pe străin l-am rugat eu. FELICE: Ba eu aş zice vorba aia. FELICE: De ce? LUNARDO: Fiindcă tatăl băiatului.. Doamna Marina m-a rugat atunci pe mine." (Lunardo. nişte urşi. Dar să ne întoarcem de unde am plecat.. Vă ascultă în silă. un om care ştie să vorbească frumos. băiatul n-a făcut nimic rău. fiindcă cu tatăl băiatului s-a dus să vorbească domnul conte. LUNARDO: Da. fără să mă întreruperi. şi vă privesc nu ca pe nişte soţi. doamnă! N-am ce zice! SIMON: Bună treabă! CANCIANO: Laudă-te cu isprava.. domnule. tinerel. bine am făcut că am ticluit întrevederea. SIMON: Ea 1-a rugat pe străin să fie mijlocitor între băiat şi fată ? FELICE: Nu. LUNARDO: Atunci. să vă fie de bine! Fata e cinstită.. o să înţelegeţi. dar puteai. a fost vinovat de ce s-a întâmplat. laudă-te! FELICE: Nu mă laud deloc. socotind că. nişte zbiri. nu ca pe nişte taţi. Contele e un om civilizat. nu vrea să spună nimănui. dacă ar fi după mine. dar mă cam tem că s-a zis cu nunta asta. şi Marina lăudată... cu un bărbat care-ar fi putut să semene cu acritura aia de tată-su. Vă rog să nu vă supăraţi şi să nu mi-o luaţi în nume de rău... binecuvântaţi-le căsătoria şi iertaţi avocatul... LUNARDO: Cine ţi-a dat dumitale voie să-1 aduci aici ? FELICE: Nevasta dumitale. eu am făcut totul numai fiindcă am inimă bună. Da. dar n-avea curaj s-o facă. eu.. o să recunoaşteţi. crescută numai în casă. ideea asta a avut-o doamna Marina.. Eu l-am adus... Copiii s-au văzut.. LUNARDO: Dar ruşinea? 36 . Domn' Lunardo vrea să-şi mărite fata şi. dragă prietene ? Degeaba tot sucim lucru rile. încât sunt sigură că domn' Maurizio n-o să fie în stare să zică „nu". altă ieşire navem. fără să vrea. domnilor. drăguţ şi să-i placă. înainte de toate însă. ca dumneata!. Soţia dumitale o dorea. dar prea sunteţi din cale-afară de bădărani şi de neciopliţi! Vă purtaţi într-un chip atât de ciudat cu nevestele voastre -ca şi cu fata asta . Ce-am făcut eu a fost şiretlicul cu măştile şi faptul că l-am rugat pe străin să mă ajute. CANCIANO (furios): Dumneata l-ai rugat? FELICE (lui Canciano. asta-i altceva. Dacă am greşit. Ştiu că era mai cuminte să nu fac asta. Simon şi Canciano se privesc între ei f ă r ă s ă scoat ă o vorb ă . nu se plac.... musai să se ia! Mă rog. aşa cum a fost.. sunt necăjite. se plac. c-acu' zic vorba aia.. să nu zic vorba aia. s-au plăcut şi sunt fericiţi.. şi pe bună dreptate! LUNARDO: Ce zici. şi cu drept cuvânt. iar dacă nu sunteţi decât nişte mocofani. şi pentru că se socoteşte jignit. nu vrea să se afle. puteai să mergi la sigur c-o să-i placă ? Dacă nu i-ar fi plăcut ? Păi vă închipuiţi numai ce viaţă ar fi dus o fată ca ea. LUNARDO: Nevasta mea ? S-a învoit ea cu dumneata ? Te-a rugat ea ? A venit ea săţi ceară să-1 aduci pe băiat la mine-n casă ? FELICE: Asta nu. Cât mă priveşte.. furioas ă ): Iaca eu! CANCIANO (aparte): Ce afurisită! Nici nu poţi să strecori o vorbă! LUNARDO: Dar de ce să faci una ca asta? De ce să-1 aduci în casă? De ce s-a amestecat doamna Marina? De ce s-a învoit nevastă-mea ? De ce. şi te-ar răbda inima s-o nenoroceşti ? Că s-a întâmplat ca băiatul să fie de ispravă. mă rog. aşteaptă scuze..încât în vecii vecilor ele n-au să vă iubească. şi eu sunt de părere că fetele nu trebuie să flirteze înainte de măritiş. şi eu aş fi cam de aceeaşi părere.) Le-am închis gura. Contele ţine cu tot dinadinsul să se încheie această căsătorie. dacă am dreptate.... şi noi toate suntem femei cumsecade.FELICE: Iaca eu. Să luăm şi noi lucrurile aşa cum sunt. care-i făcut pe-un calapod cu dumneata ?!.. Nu ca „să nu zic vorba aia". Şi acum ai putea să fii şi dumneata şi liniştit. Lăsaţi-mă să vorbesc. şi mulţumit. Asta mi-a fost pledoaria. că sunt datoare să asculte de tatăl lor. SIMON: Nevastă-mea? FELICE: întocmai. ci ca pe nişte barbari. dar n-am făcut o faptă rea.) (Aparte. Dacă sunteţi în adevăr oameni. care e în drept să le aleagă bărbatul. ce facem? SIMON: Ce să facem.. Iar nevasta dumitale merită să fie iertată. aş binecuvânta-o. cumetre Simon ? SIMON: Păi deh. nu vrea ca tinerii să se vadă şi.

că doar ai dreptate. MĂRGĂRITA: LUNARDO (lui Canciano): Vai. CANCIANO: Da. s-a terminat şi cu ruşinea. că parcă s-a şi uitat de masă. V-a iertat şi.... dar mi-am ieşit din fire. domn' Lunardo: o fi având şi doamna Felice slăbiciunile ei.. SCENA 4 FELICE. SIMON: * Aici autorul sc referă la el însuşi. care n-a uitat cc-a spus. A mai întârziat-o el ceva. 3Glumeşte imitând felul în care se încheiau de obicei pledoariile avocaţilor la Veneţia. dar.. SIMON: Şi pe nevastă-mea. ea îmi ţine o predică şi mă dă gata. 37 a. SIMON (Marinei): Lasă. va fi bucuros să se facă cununia! Nu-i aşa. Aşa eşti mulţumit ? CANCIANO: Să le chemăm. orice aş spune eu.. ca să nu-ţi pierzi obiceiul. dacă vrei să mâncăm şi noi în tihnă. (Iese alergând.) . stai! Bietul domn' Lunardo! I-a mai rămas în guşă un dram de supărare şi caută s-o dea afară. tot cum vor ele iese. Margarita e sp ă şit ă . ( N . dar n-a făcut-o uitată. domnule Lunardo. ele au dreptate întotdeauna.) FELICE: SCENA 3 LUNARDO (lui CANCIANO: Ca LUNARDO. dar apoi să punem punct. Păi. nu zic. ţi le-am adus! Căite. dragul meu. LUNARDO : Numai că. SIMON: Mai întâi şi-ntâi. lasă asta! E vorba ce-avem de făcut. FELICE: Vezi.. dacă vine băiatul. câteodată e femeie cu judecată. doamnă.. şi dumneata ziceai că sau limpezit lucrurile. Să aşteptăm să vină contele cu băiatul şi să sfârşim odată. nu. varsă-ţi focul.. că doar n-o fi un zăpăcit cine ne-a pus s-o plănuim3. domn' Canciano! LUNARDO: Ei. iartă-mă. CANCIANO: Ascultă-mă şi pe mine. CANC1ANO: Dacă le laşi să-şi dea drumul la gură. (N. Lucietta plânge. nu jur c-o să-mi ţin firea! FELICE: Bine. cocoană! MARINA: Acu' mă ridic şi plec!! FELICE: Nu. MĂRGĂRITA. Dar altfel. FELICE: Ei. doamnă Felice. la drept vorbind. ai ? FELICE: Ţipă la mine. domn' Lunardo ? LUNARDO (cu ţ âfn ă ): Da. bombăne acolo puţin. LUNARDO (M ă rg ă ritei): Să-mi faci mie una ca asta! FELICE (lui Lunardo): Nu-i vina ei. FELICE: Le chem eu! Aşteptaţi-mă. obrăznicăturo! FELICE (lui Lunardo): Mie cere-mi socoteală! Mie! LUNARDO (M ă rg ă ritei şi Luciettei): Bărbaţi în casă. Fă aşa. că şi dumneata ţi-ai merita porţia. oricum ai învârti-o.) Ce femei! Oricum ai suci-o. eu sunt vinovata! LUNARDO (Luciettei): Ce-ai merita şi tu. eu aş zice să ne aşezăm odată la masă. LUCIETTA şi cei de mai înainte îţi cer iertare! FELICE (lui Lunar do): Iată-le. ai ? uşă. dacă dau ochi cu nevastă-mea şi cu fata. zi-le câteva. da.. trimite după nevastă şi după fată. că eu sunt vinovată! LUNARDO (Felicei): Du-te de te spânzură şi dumneata! Lunardo): Ca să nu zic vorba aia ! CANCIANO Ibovnici ascunşi după (lui Lunardo): Aşa vorbeşti cu nevastă-mea? Vai. a fost om de înţeles. MARINA. zău aşa. pocăite. CANCIANO şi SIMON Canciano): Bună mai e de gură nevasta asta a dumitale! să vezi şi dumneata! Aşa că nu mă mai face nătărău dacă mă cam las câteodată dus de nas. a.Ce ruşine ? Când s-or vedea ei bărbat şi nevastă.

MĂRGĂRITA: ULTIMA SCENA MAURIZIO. că-1 fac eu să stea în două labe. Dacă se iau. bărbat în toată firea ori copil ? Acu' spui una. LUNARDO: Să fie ce pofteşte. (Venind în fa ţ a scenei. să se cunune! LUNARDO: Ei bine.. să facă odată ce-or vrea. c-o falcă-n cer şi cu una-n pământ. FEL1CE: Ei. să se cunune odată. sa se ia odată..) Ştergeţi-o de-aici! Repede! FELICE: Iar începi ? Ţi-e frică să nu ne mănânce ? Nu suntem toate patru aici ? Nu suntem cu voi ? Lasă-i să intre! LUNARDO: Porunceşti dumneata. eu sunt vinovată! De câte ori s-o spun ? MARINA: Ca să vorbim drept. păi stai aşa domnule Lunardo. din partea mea! (Felicei. FELICE: Ei lasă. ştim noi că eşti o cuconiţă tare mintoasă. Luciettei): Spune-i şi tu ceva. o ruşine! Ce eşti dumneata. o săşi calce şi ele obiceiul. Felippetto se preface c ă nu vede... ca să nu zic vorba aia! MAURIZIO (lui Felippetto): Are dreptate. FELICE: Eu. am şi eu partea mea de vină. iartămă. cumetre Lunardo ? LUNARDO: Eu zic că acu' ar trebui să zic vorba aia! Că un băiat bine-crescut nu umblă cu mască şi nu intră în casele fetelor cuminţi. Nu-i aşa. nu voiam să le las să intre. Nu că n-aş fi vinovată. FELICE: Dar de ce nu vrei să-1 vezi ? E un om foarte onorabil. domnule.) Iţi spun că nu vreau să-1 văd! FELICE (aparte): Ce mârlan. MARINA: Mai mult decât dumneata. am stăruit eu.Dragă bărbăţele. cum vrei să se cunune ? 38 . da. ţi-a răpit fata ? Ţi-a necinstit casa ? Ia mai sfârşeşte cu copilăriile astea şi cu atâtea mofturi! Ce-i cu mutrele astea ? MĂRGĂRITA (lui Lunardo): Că acu' deschid şi eu gura! Da... vezi cum eşti ? Doar ai promis! Nu te-ai învoit o dată pentru totdeauna ? Ce s-a mai întâmplat ? Ce. FELIPPETTO şi cei de mai înainte MAURIZIO (în ţ epat): Sluga! LUNARDO (cu brusche ţ e): Sluga! Felippetto salut ă într-ascuns pe Lucietta. că-ţi spun eu acum care-i adevărul: eşti. eu. Dumneata ce zici. de data asta.. SIMON (ironic. doamnă? FELICE: Poruncesc eu! LUNARDO: Pe străin însă nu vreau să-1 văd pentru nimic în lume! Dacă intră el. se isprăveşte toată povestea. Ei şi ? MARINA (încet. LUCIETTA: Tăticule drag. dar. domnule! E adevărat că mi-a părut rău că a intrat băiatul în casă şi găsesc că rău a făcut c-a venit. da' nu vreau să-1 văd! Nevasta şi fata mea n-au obicei să vadă pe nimeni. acu' spui alta. dar a stăruit. Maurizio îl fulger ă cu privirea... LUNARDO (imitându-le în batjocur ă ): Din partea mea. ce urs. dacă ai şti ce necăjită am fost! Crede-mă că eu n-am ştiut nimic! Când m-am trezit cu măştile alea. nenorocito! FELICE: A. poţi să fii sigur.. domnule Maurizio.. LUNARDO: Ce te boceşti aşa. LUCIETTA: Şi din a mea. LUCIETTA (aparte): Mie nu-mi pasă. Marinei): Ei. o suceşti în toate felurile ca sfârleaza. Lucietta izbucneşte în plâns. acum însă ţi-o spun în faţă: să se ia copiii odată. hai să plecăm. vesel ă ): Logodnicul meu! LUNARUO: Ce e? Cine-i? Cine vine? Nişte bărbaţi? (C ă tre femei. nu-i aşa ? Şi dacă până acum am tăcut. te-ai lămurit cum a fost? MAURIZIO: Ce să mă mai gândesc la ce-a fost ? Mă gândesc la ce va fi de-acum încolo. să nu zic vorba aia. a stăruit. FELICE (uitându-se spre culise): Cine c ? MĂRGĂRITA (Felicei): Oh. ei sunt! LUCIETl'A (aparte. că eu m-am săturat! Nu mai pot! Lucietta şi Felippetto sar în sus de bucurie. plec eu. fetelor ? MĂRGĂRITA: Din partea mea. MAURIZIO (lui Lunardo): Păi dacă te-arăţi aşa.. MARINA (lui Lunardo): Ei. FELICE: Da. Mi-e de-ajuns să vină unul singur.) Aşteptaţi numai.

eşti cam cusurgiu.. să nu zic vorba aia. fata mea îl ia pe băiatul dumitale.. nenorocitul de mine. nici nu vrea să înţeleagă.. însă. LUCIETTA: Ţineţi-1. când se pornesc cu gura.. şi însurat. 39 . aşa. şi aşa salvezi şi renumele casei. răspunde: vrei să te măriţi sau nu ? LUCIETTA (cu glas tare. MAURIZIO: Apropie-te. Cei doi tineri se înveselesc. întâi să-mi treacă furia! MĂRGĂRITA: Da... MAURIZIO (luiFelippetto): Vino-ncoace.. tot mie trebuie să-mi dai ascultare şi tot de mine depinzi.. LUCIETTA (se apropie umil ă ) : Vin'. eşti o comoară şi ai o inimă de zahăr. îţi mulţumesc. am înţeles. LUNARDO: Vrei să te măriţi ? Lucietta se ruşineaz ă şi nu r ă spunde. tată. ca şi până acum! Ai înţeles ? FELIPPETTO: Da. Pentru dumneata şi pentru dânsa m-aş lipsi de toate. LUNARDO: Dacă n-ai nimic împotrivă. ori cu binele ori cu răul. tremurând): Da. gata s ă leşine): Ah. De data asta. ţineţi-l! FELICE (lui Maurizio): Ce fel de inimă ai dumneata ? LUNARDO: Lasă-1. e lucru mare! Am făcut-o însă pentru că ţin la dumneata şi o iubesc şi pe fata asta. LUNARDO: Cumetre Maurizio! MAURIZIO (col ţ os) : Ce vrei ? LUNARDO: Uite ce e. aşteaptă puţin! FELICE (aparte): Afurisit soi de om! LUNARDO (dr ă g ă stos): Lucietta. crede-mă: ca să ajungă o femeie să ceară iertare. Iar dacă eu nu mai merit dragostea dumitale. linişteşte-te şi dumneata. cum mă vezi şi cum te văd. fie ce-o hotărî bărbatu-meu. dar acum. Parcă nu-ţi cunosc eu firea ? Eşti un om de treabă. nu-mi răspunde aşa.. te înţeleg. dragul meu bărbat.. LUCIETTA: Tăticule! LUNARDO: Vino-ncoa. tată.. pentru liniştea familiei mi-aş da şi viaţa! Fă-i deci bucuria fetei.. LUNARDO (sup ă rat) : Ei. sau cum o vrea norocul sau nenorocul. hai. Haide odată! MĂRGĂRITA (aparte): Bietul copil! Lunardo îşi şterge ochii. deşi ea nu înţelege.. domnişoară Lucietta. da. ca un bădăran! MAURIZIO: Spune-mi ce voiai să-mi spui. MAURIZIO: Iţi pare rău de ce-ai făcut ? FELIPPETTO: Jur. domn' Lunardo. domn' Lunardo ? Le vezi.. aveai toată dreptatea. FELIPPETTO (aparte): Mă face şi pe mine să plâng. LUNARDO: Ţi-ai văzut logodnicul ? LUCIETTA: Da.. MAURIZIO: Nu vreau să-l mai însor şi gata! FELIPPETTO (cl ă tinându-se. Aşa? FELICE: Uite.. dragul meu. când şi eu şi fata ţi-am cerat iertare ? Şi.. FELIPPETTO: Nu ştiu cum se face. MAURIZIO: Haimanaua asta de fiu-meu nu merită.. că nu poţi să le ţii piept ? SIMON: în scurte vorbe. Te accept drept copila mea şi cerul să te binecuvânteze! Daţi-vă mâna. vin.. jur că-mi pare foarte rău! MAURIZIO: Bagă-ţi în cap că. hai. vreau. ce mai vrei. tată.Cu atât mai rău pentru el. tată. bine face că-1 muştruluieşte. Şi iartă-mă de tot ceam spus şi de tot ce-am făcut.. ticule. Lunardo îşi şterge ochii FELICE: CANCIANO (Ini Lunardo): Ei. dacă-i c-o falcă-n cer şi cu una-n pământ! Doar nu se însoară dumnealui! MĂRGĂRITA: Ei. FELIPPETTO (rug ă tor): Tată! MAURIZIO (f ă r ă s ă -l priveasc ă pe Felippetto): Să-mi facă mie una ca asta ? FELIPPETTO (acelaşijoc): Tăicuţule. domnule Lunardo? LUNARDO (sup ă rat): Ei. LUCIETTA (plângând): Draga mea mamă. muierile fac tot ce vor ele! FELICE: Şi-atunci. nu vrei să-şi dea copiii mâna? LUNARDO: Să mai aştepte puţin. acu vezi. FELIPPETTO^ Da.

CANCIANO: Da. cumetre Lunardo? LUNARDO: Dar dumneata? SIMON: Eu. LUCIETIA: Tot nu m-ai iertat ? FELICE: Ei. binecrescut ! Nu fac nimic rău dacă-1 ţin pe lângă mine. nu ca sălbaticii. mai lăsaţi câte ceva de la voi. atunci n-o să fie nici urmă de sălbatic la masă. LUNARDO (M ă rg ă ritei): Pofteşte-1 pe domnul străin să rămână cu noi la masă. pe străinul care. o să LUNARDO: Hai. şi cu inima deschisă! Să fim veseli! Să mâncăm. dacă doriţi să aveţi tihnă. ca urmare. să uităm tot şi să mergem la masă. LUNARDO: Să lăsăm. că trebuie s-o spun: de deşteaptă. mereu nemulţumiţi şi. în fine. CANCIANO: Ei nu. şi iubiţi dacă vreţi să fiţi iubiţi. c-o fi timpul! Şi dacă bucătarul domnului Lunardo n-a pregătit ceva vânat sălbatic. MĂRGĂRITA: Slavă Domnului! Deie Dumnezeu ca lecţia asta să ne fie de folos. da. de dragul meu. eu mă mulţumesc cu orice. Contele ăsta străin e un om cumsecade. LUCIETTA: Oh. doar stăm numai de vorbă... să bem şi să ridicăm aharul în cinstea tuturor acelora care au stat cu atâta unătate şi îngăduinţă să ne asculte. să trăiţi în pace cu soţiile voastre. doamnă. că sunt prăpădite. nici nu vă ruinăm.. urâcioşi. pofteşte-1 şi pe dânsul! LUNARDO: Nu. porunciţi. FELICE: Păi tocmai. prieteni cu toţii. tot noi! Felippetto râde şi sare de bucurie. Cât despre rochiile noastre.. e deşteaptă! SIMON: Te-ai convins. un pic de eleganţă nu strică.. cinstit. Buna-cuviinţă nu-ţi îngăduie să te porţi aşa cu el.. acum mergem la masă. pentru că vorbesc cu toţi trei acum.. vă face să fiţi arţăgoşi. dumneavoastră o să le fiţi naşi. dar nu fiţi tirani. ţi se pare frumos să-l trimitem la plimbare ? El a fost cel care-a vorbit cu domnul Maurizio şi 1-a convins să vină aici. să fim oameni. ne ai naşi. mai prietenoşi şi mai omenoşi! Judecaţi purtările soţiilor voastre şi. doamnă! FELICE: Ei. E SFÂRŞITUL COMEDIEI 40 . vezi ? Din mojicia şi din sălbăticia voastră s-au tras toate necazurile de azi. E timpul. dacă nu ne luăm mereu după modă. purtaţi-vă ca oamenii. să ne aşezăm la masă. de râsul lumii! Fiţi ceva mai drăguţi. Hai. copii! Fiţi veseli. care vă face pe toţi trei. să ne rabde şi să ne treacă cu vederea greşelile. în sfârşit. MĂRGĂRITA: Domnule Simon. MĂRGĂRITA: îi e necaz doar de manşete.domnule Canciano. nepoate.. dacă sunt cinstite. FELICE: Domnule Lunardo. din bădărănia asta. Din moment ce bărbatu-meu ştie şi vine şi el cu noi. mai iertaţi pe ici pe acolo... SIMON: Şi când vor avea un copil. Lucietta se ruşineaz ă . cum o să te porţi cu nevasta ? FELIPPETTO: Eu o să mă iau după ce-a spus doamna Felice. aşteaptă dincolo. MARINA: Dar tu.