You are on page 1of 93

PARTICULARITĂŢILE DE ÎNGRIJIRE A PACIENTILOR CU AFECŢIUNI PULMONARE

Pacienţii secţiei de pneumologie pretind o îngrijire destul de variată întrucât aici se află. Alături de cazurile cronice, care necesită o îngrijire intermitentă de lungă durată, cazuri hiperacute, cu iminenţa permanentă a pericolului de moarte. Varietatea cazurilor de boală a devenit mai mare de când spitalele de tuberculoză au un caracter de pneumologie generală. Îmbolnăvirile aparatului respirator au, totdeauna, repercusiuni negative asupra suprafeţei respiratorii. Chiar şi afecţiunile catarale ale căilor respiratorii superioare produc o oarecare senzaţie de dispnee dacă sunt însoţite de tuse şi expectoraţie. Bolile pulmonare se repercutează şi asupra funcţiei aparatului cardiovascular. Multe din bolile pulmonare au un caracter infecţios : pneumoniile, abcesul pulmonar, gangrena pulmonară, tuberculoza pulmonară, ceea ce impune sarcini în plus personalului. Bolile aparatului respirator generează multiple tulburări psihice, unele analoage cu cele ale bolilor cardiovasculare, fiind cauzate de deficitul de oxigenare a creierului şi de sentimentul fricii violente de moarte iminentă. Aceste stări şi după îmbunătăţirea bolii pulmonare pot fi urmate de depresiune, adinamie şi astenie pronunţată sau de idei obsesive, însoţite de anxietate, care se accentuează spre seară şi noaptea. Bolile cronice ale plămânilor, ca emfizemul sau tuberculoza pulmonară, pot tulbura echilibrul psihic al pacientului, de care asistenta trebuie să ţină seama. * Asigurarea condiţiilor de mediu. • Saloanele pacienţilor pulmonari trebuie să fie orientate cu ferestrele spre nord pentru a primi o luminozitate intensă şi permanentă, fără acţiunea directă a razelor solare. Este bine dacă saloanele sunt prevăzute cu terase mari, unde pacienţii, în cursul zilei, pot fi duşi cu paturile lor, pentru aeroterapie. Saloanele trebuie încălzite moderat, adică la 18 . . . 19 °C. Fac excepţie pacienţii cu afecţiuni bronşice inflamatorii, care necesită o atmosferă caldă, cu umiditate ridicată (prin aerosolizare). Saloanele trebuie să aibă o bună ventilaţie, iar cele în care se îngrijesc pacienţi cu expectoraţii şi exhalaţii fetide să aibă sistemul de ventilaţie perfect şi permanent în funcţiune. Amplasarea pacienţilor. Se va avea grijă ca cei cu pneumonii, supuraţii pulmonare şi alte boli cauzate de germeni transmisibili să fie internaţi în saloane separate şi se va evita amplasarea lor alături de tineri, diabetici sau vârstnici. Mobilierul trebuie să fie cât mai simplu, din cel care nu reţine praful. Patul este bine să fie pe rotile. în saloanele unde se internează pacienţi cronici, cu o durată mai lungă de spitalizare, o condiţie esenţială a confortului este satisfacerea cerinţelor intelectuale ale pacienţilor. Curăţenia zilnică şi generală a saloanelor se va face exclusiv cu aspiratoare şi cârpe umede, pentru a se evita ridicarea prafului, care în urma uscării sputei
1

infectate conţine un număr însemnat de germeni patogeni. Îngrijirile generale. La majoritatea afecţiunilor pulmonare poziţia cea mai bună este cea semişezândă, şi dacă starea pacientului nu contravine trebuie lăsat să stea cum îi convine, însă va fi îndemnat să-şi schimbe poziţia cât mai des, pentru a evita complicaţiile hipostatice. În caz de hemoptizie sau embolie pulmonară, pacientul trebuie menţinut în repaus absolut, cu capul şi trunchiul ridicat, căci mişcările active ar putea favoriza repetarea complicaţiilor. În cursul pleureziilor uscate, pacientul se culcă pe partea sănătoasă pentru a evita durerile. După ce apare exsudatul, care îndepărtează foiţele pleurale dureroase, se culcă pe partea pacientă, pentru a putea respira mai uşor cu cea sănătoasă. În cursul bronşiectaziei şi al supuraţiilor pulmonare, pacientul singur îşi va da seama de poziţia optimă în care evacuează mai uşor sputa. Această poziţie, oricât de bizară, nu trebuie schimbată, asistenta trebuind să ajute pacientul să o menţină cu ajutorul anexelor patului, ceea ce adesea cere multă ingeniozitate. La nevoie, pacientul va fi aşezat în poziţia drenajului postural, a cărui durată va fi stabilită de medic. Poziţia luată de pacient în pat sau la marginea patului în cursul acceselor de astm bronşic trebuie făcută cât mai comodă cu ajutorul anexelor sau sprijinindu-1 cu braţele. Toaleta pacientului se va face în funcţie de starea lui, ferindu-1 în mod deosebit de curenţii de aer rece, care ar putea cauza revenirea infecţiilor virotice latente. Trebuie avut în vedere că mulţi pacienţi pulmonari transpiră abundent, ceea ce face ca pielea să fie foarte fragilă, se lezează uşor, şi fac mai repede escare de decubit. Lenjeria pacienţilor transpiraţi trebuie imediat schimbată, ori de câte ori este nevoie. Este bine ca pielea transpirată să fie ştearsă cu alcool mentolat, care înviorează circulaţia periferică. Alimentaţia pacienţilor pulmonari trebuie adaptată perioadei de evoluţie a bolii. În perioadele febrile, dieta pacientului este alcătuită din alimente lichide şi păstoase, bogate în vitamine, în special în vitamina C. Mai târziu, când fenomenele acute se liniştesc, va primi o dietă mixtă, hipercalorică, dar alcătuită din alimente uşor digerabile. Trebuie asigurat şi aportul cantitativ de lichide, luând în considerare şi pierderile prin expectoraţie, dacă aceasta este abundentă. Supravegherea bilanţului hidric are o importanţă deosebită la pacienţii vârstnici, care se deshidratează foarte repede. Pacienţii cu expectoraţii fetide şi abundente sunt lipsiţi de poftă de mâncare. Aceştia în preajma meselor trebuie să-şi facă toaleta cavităţii bucale şi să fie serviţi cu alimente hipercalorice, pregătite cu un surplus de corective. Preferinţele culinare ale acestor pacienţi trebuie satisfăcute. Supravegherea. Dacă nu există contraindicaţii speciale (hemoptizii), pacientul trebuie îndemnat de mai multe ori pe zi să tuşească pentru eliminarea conţinutului patologic al arborelui bronşic, ceea ce permeabilizează căile respiratorii. Tuşea dureroasă în cursul pneumopatiilor acute poate fi uşurată de asistentă prin exercitarea unei presiuni moderate cu palmele pe spate şi sternul pacientului în timpul eforturilor de eliminare a sputei. Este foarte important ca sputa să fie adunată, măsurată şi păstrată după metodele obişnuite şi, după ce a fost văzută de medic, să fie trimisă la laborator
2

pentru examinări. Pentru examen citologic, în vederea depistării celulelor neoplazice, sputa trebuie trimisă imediat la laborator, recoltarea făcându-se din expectoraţia de dimineaţă. Căutarea celulelor neoplazice trebuie repetată timp de mai multe zile. în vederea examenelor bacteriologice, însămânţările pe mediile de cultură trebuie făcute la patul pacientului. Expectoraţia fetidă în cursul supuraţiilor pulmonare trebuie dezodorizată cu apă oxigenată. Alături de expectoraţie, asistenta trebuie să urmărească respiraţia, culoarea tegumentelor şi a mucoaselor, starea psihică a pacienţilor. Este important să recunoască din timp semnele precoce ale complicaţiilor : hemoptizia, trombembolia pulmonară şi embolia gazoasă, pneumotoraxul spontan, insuficienţa respiratorie acută, dismicrobismele postantibioterapeutice etc., înştiinţând imediat medicul şi pregătind tot ceea ce este necesar pentru intervenţiile de urgenţă. Din acest motiv, asistenta va pregăti în camera pacienţilor predispuşi la astfel de complicaţii medicamentele cardiotonice, excitanţi ai respiraţiei, substanţe vasoactive, analeptice, bronhodilatatoare, instrumente şi materiale necesare pentru traheostomie, seringi, ace, perfuzoare, aparatură pentru aspiraţia secreţiilor, pentru oxigenoterapie şi, eventual, pentru respiraţia artificială mecanică. În cazuri speciale, asistenta trebuie să pregătească aparatura necesară pentru puncţia exploratoare sau evacuatoare a cavităţii pleurale, îngrijindu-se de recoltarea probelor pentru analizele de laborator. Pregătirea examinărilor paraclinice. Asistenta, pe baza planului complex de îngrijire, alcătuit sub îndrumarea medicului, va pregăti pacientul pentru examinările paraclinice : radioscopia şi radiografia toracelui, tomografie, bronhografie, bronhoscopie, spirografie, bronhospirometrie, analiză de gaze etc, având grijă de incompatibilităţile privind procedeele de pregătire a pacienţilor. Va avea grijă de modul de transport al pacienţilor la serviciile de explorări şi tratamente, continuând, la nevoie, reanimarea şi în timpul transportului. Administrarea medicamentelor nu prezintă nici o notă specifică în afară de urgenţe. Asistenta, în caz de complicaţii dispneizante, poate interveni cu oxigenoterapie înaintea sosirii medicului, însă se va abţine de la administrarea oricărui medicament în afară de cele indicate. În schimb, trebuie să sesizeze efectele secundare, de multe ori nedorite, ale tuberculostaticelor. Apariţia ameţelilor, vâjâiturilor în urechi sau a scăderii acuităţii auditive, a inapetenţei şi a greţurilor în cursul tratamentului se raportează imediat medicului. În instituţiile de specialitate care spitalizează pacienţi pentru o perioadă mai lungă de timp, asistenta trebuie să creeze un climat favorabil psihicului. Pe lângă efectuarea punctuală şi conştiincioasă a tuturor sarcinilor de îngrijire, saloanele trebuie transformate în adevărate cămine. În unele spitale, pacienţii fac dimineaţa exerciţii fizice, iar în cursul zilei ergoterapie, în ateliere sau grădini, cu efort dozat. Educaţia sanitară trebuie să aibă ca prim obiectiv mijloacele de protecţie faţă de infecţii încrucişate. Pacienţii trebuie instruiţi asupra modului de prevenire a împrăştierii sputei în timpul tusei şi asupra utilizării scuipătoarelor. Protecţia muncii prevede purtarea măştilor de tifon în cursul unor procedee de îngrijire, ca : facerea patului, predarea lenjeriei murdare, recoltarea de
3

Hainele de protecţie se vor schimba cât mai des. Unii pacienţi în 4 . se va face obligatoriu baie şi se va schimba complet îmbrăcămintea. protecţia antisonică a acestor pacienţi trebuie să fie o preocupare a personalului secţiei. supravegherea trebuie să fie permanentă. Numeroşi pacienţi respiră mai uşor în poziţie semişezândă sau şi şezândă.. Zgomotele constituind o sursă de tensiune nervoasă. PARTICULARITĂŢILE DE ÎNGRIJIRE A PACIENTILOR CU AFECŢIUNI CARDIOVASCULARE Îngrijirea pacienţilor cu afecţiuni cardiovasculare nu este unitară. dar şi pentru a-i servi ca punct fix în cursul unor dispnee excesive. cu consecinţe nefavorabile asupra aparatului cardiovascular. determinate de schimbările survenite — adesea pe neaşteptate — în starea pacientului. Poziţia pacientului în pat. bine încălzite. De aceea. alţii cu aceeaşi afecţiune preferă poziţia orizontală. Particularităţile de îngrijire a acestor pacienţi sunt consecinţa tulburărilor de irigaţie şi a aportului de oxigen consecutiv asupra muşchiului cardiac şi asupra organismului. transformatele în fotolii şi prevăzute cu rezemătoare de spate. Este bine ca saloanele cu pacienţi cardiovasculari să fie amplasate în partea mai liniştită a spitalului. unele menţin pacientul într-o stare de pericol permanent de moarte. masca trebuie să acopere atât gura cât şi orificiile nazale. cu temperatura de 19 . fără să se neglijeze igiena corporală. iar paturile cât mai comode pentru a evita poziţiile forţate şi a asigura confortul necesar pe durata de spitalizare. când pacientul se apleacă înainte în timpul eforturilor de respiraţie. caracteristic pentru un număr mare de pacienţi cardiaci este starea de anxietate. Secţia de cardiologie îngrijeşte pacienţii cu afecţiuni foarte diferite .. nu numai pentru confortul obişnuit al pacientului. intermitent. la altele îngrijirile au caracter cronic. Asigurarea condiţiilor de mediu. îngrijirile generale se fac cât mai puţin traumatizant. cu intervenţii momentane. deşi trebuie lăsată la alegere. nici chiar asemănătoare. Este important ca paturile să fie cu somieră detaşabilă. iar înainte de a părăsi serviciul. În vederea aceluiaşi scop. ea se va prezenta punctual la controalele sanitare periodice. Îngrijirile generale la pacienţii compensaţi şi fără pericol iminent nu diferă de metodele obişnuite. luminoase. altele evoluează mai mult sau mai puţin compensat. pentru a se putea aduce pacienţii în poziţii corespunzătoare necesităţilor lor de respiraţie în cursul dispneei. Saloanele trebuie să fie spaţioase. La cei cu stări de hipoxie sau în pericol iminent. saloanele trebuie să fie prevăzute cu fotolii confortabile (inclusiv rezemătoare de picioare) şi cu mese adaptabile la pat. 20 CC şi cu posibilităţi de aerisire care să asigure un grad obişnuit de umiditate şi o ionizare corespunzătoare a aerului. este bine să-i fie indicată. care trebuie luată în considerare. La unii pacienţi.spută şi secreţie nazofaringiană . Asistenta din astfel de servicii este bine să-şi petreacă timpul liber în aer curat.

edemul pulmonar. prin adăugarea de lămâie.. independent de solicitările lor. deci pacientul poate bea la discreţie. Asistenta trebuie să se îngrijească ca alimentele. să fie cât mai gustoase. embolia. Mesele trebuie fracţionate. Recoltarea probelor de laborator. Alimentaţia. Se va îngriji de menţinerea tranzitului intestinal. atunci aceasta se va face la o temperatură agreată de pacient (34 . Dacă acest lucru este interzis (infarct miocardic recent). evitându-se consumul de cantităţi mari la o masă. Pielea edemaţiată fiind mai fragilă. sindromul Adams-Stokes etc. În infarctul miocardic şi insuficienţa cardiacă severă se va aplica temporar o dietă hipocalorică. ca : instalarea stărilor de insuficienţă cardiacă acută. cu picioarele atârnate. Acest regim este însă greu de suportat. a cianozei. Scopul îngrijirii este reducerea cauzelor care-i obligă la luarea acestor poziţii neobişnuite. îngrijirea ei trebuie efectuată cu multă blândeţe. Toracele în timpul băii trebuie să rămână deasupra nivelului apei. Alimentaţia trebuie să asigure un aport bogat de potasiu ( ceaiuri. urmărirea dispneei. fără a se obosi pacientul. organismul nu reţine lichidele. luarea măsurilor de urgenţă şi pregătirea instrumentelor şi a materialelor până la sosirea medicului. În caz de pericol iminent. excluderea sodiului din alimentaţie nu este absolut necesară. alţii se apleacă pe genunchii ridicaţi sau pe marginea mesei. Regimul dietetic al pacienţilor trebuie să asigure un aport caloric corespunzător nevoilor reale şi să cuprindă toţi compuşii principali ai alimentaţiei. pacientul nu va fi părăsit nici o clipă. a diurezei. În cursul regimului cu conţinut redus de sodiu. la nevoie se vor face clisme evacuatoare. oţet sau alte substanţe permise. a expectoraţiei.. Purgativele — în limita posibilităţilor — trebuie evitate (pot cauza stări de colaps). stabilit de medic. iar seara se recomandă o masă săracă în lichide şi servită cu 2—3 h înainte de culcare. a tensiunii arteriale. O importanţă deosebită o are supravegherea stării psihice a pacienţilor. determinarea 5 . inclusiv vitaminele şi sărurile minerale. Dacă medicul permite îmbăierea pacientului. a edemelor. la indicaţia expresă. Mobilizarea pacienţilor în pat poate fi efectuată numai la stricta indicaţie a medicului. Dacă nu există pericol de decompensare. Pacienţii cardiaci vor fi vizitaţi cât mai frecvent. banane ). asistenta va recolta probele necesare pentru analiza completă de urină. tromboflebita. cel mult 20 min.cursul acceselor de dispnee se aşează pe marginea patului. a respiraţiei şi. În procesele de ateroscleroză se elimină alimentele cu conţinut de colesterol şi se reduc substanţial grăsimile. timp de 10—15. a greutăţii corporale şi a pulsaţiilor venelor jugulare. Din primele ore de la internare. ceea ce permite prevenirea agravărilor. igiena corporală se va asigura prin baia parţială sau totală la pat. 36 °C). Principiul de bază al dietei la (majoritatea cardiacilor rămâne regimul hiposodat. Supravegherea pacienţilor cardiaci prevede înregistrarea paralelă a pulsului central şi periferic. mai ales dacă bolnavul primeşte şi medicaţie diuretică. Este important ca asistenta să prevadă şi să recunoască din timp semnele agravărilor şi ale complicaţiilor posibile. stările de ischemie miocardică şi periferică.

Dacă pacientul este sub oxigenoterapie. aparatele se vor aduce în salon. Când mobilizarea pacientului nu este indicată. pentru determinarea fibrinogenului. cu unele medicamente ca oxigenul sau nitroglicerina. provocând emoţii inutile acestor pacienţi anxioşi. electrocardiografice. bazată pe cunoştinţe profesionale temeinice. Asistenta trebuie să sesizeze cât mai devreme supradozarea sau efectul nefavorabil al unor medicamente. asistenta va trebui să intervină de urgenţă. chiar şi a substanţelor în aparenţă indiferente. cu posibilitatea instalării unui număr mare de complicaţii. Viaţa bolnavilor cu infarct miocardic fiind în pericol pe o durată relativ lungă de timp. Trebuie să cunoască semnele alarmante pentru a se prezenta la control şi în afară de programare. bradicardia pot prevestii o supradozare de digitală. pacientul trebuie instruit asupra modului său de viaţă după externare. dar suspectarea infarctului în cazurile corespunzătoare şi 6 . Urgenţa deosebită a infarctului miocardic pretinde de la asistentă. În aceste cazuri se renunţă la investigaţiile respiratorii.S. Se va avea grijă ca ordinea examinărilor să fie astfel stabilită încât pe lângă urgenţă să se ţină seama şi de posibilităţile tehnice existente. Deşi medicamentele se dau numai la indicaţia medicului. până la sosirea acestuia va temporiza administrarea dozei următoare. iar la indicaţia medicului şi pentru probele de coagulabilitate. spirografice şi alte explorări paraclinice. Asistenta trebuie să aducă aceste informaţii imediat la cunoştinţa medicului şi. foarte grave. cât de mică. De asemenea.H. privind: prepararea alimentelor permise. orice întârziere. a probelor enzimatice etc. ÎNGRIJIREA BOLNAVILOR CU INFARCT MIOCARDIC Îngrijirea bolnavilor cu infarct miocardic pretinde din partea asistentei un volum mare de cunoştinţe profesionale. De altfel. şi până la sosirea medicului.hemogramei. în unele cazuri extreme. poate contribui în mare măsură la recuperarea acestor bolnavi. În convalescenţă. fonocardiografice. cale etc. În cursul tratamentelor cu anticoagulante pot să apară hemoragii – în aparenţă cât de neînsemnate. Inapetenţa. semnele preliminare ale supradozărilor de medicamente (atenţie la digitală). medicaţia analgezică şi cardiotonică sau orice altă medicaţie se vor face numai la dispoziţia medicului.-ului. trebuie să cunoască modul de a lua medicamentele. O bună educaţie în perioada spitalizării reduce şansele unei noi decompensări sau agravări. operativitatea asistentei. odihna la pat şi ce eforturi poate executa. datele de prezentare la controlul medical. Administrarea medicamentelor la cardiaci trebuie făcută cu o deosebită punctualitate. cu respectarea tuturor indicaţiilor de dozaj. pe care le va cere medicul. Asistenta pregăteşte şi asigură transportul pacienţilor pentru efectuarea examinărilor radiologice. a leucogramei şi a V. greţurile. restricţiile impuse. aptitudini tehnice şi un nivel înalt de conştiinciozitate. examinările şi înregistrările făcându-se la pat. aceasta se va continua şi în timpul transportului. dacă nu chiar recunoaşterea.

în majoritatea cazurilor ea se datorează aterosclerozei. Asistenta trebuie să se gândească la posibilitatea unui infarct miocardic. punând bolnavul imediat în repaus absolut şi înştiinţând medicul. cefalică sau abdominală. care este organizată pentru urgenţe cardiovasculare şi reanimare. angiopatiilor diabetice. defibrilator. stimulator electric extern. declanşat de obstruarea acută a unei ramuri a arterelor coronariene. ceea ce are drept urmare necrozarea porţiunii respective a miocardului. periarteritei nodoase etc.înştiinţarea imediată a medicului. Instalarea infarctului miocardic se manifestă printr-o durere precardiacă sau retrosternală deosebit de vie. defibrilator. având o durată de la câteva ore la câteva zile. a fibrinogenului. bolnavii devin agitaţi. oxigenoterapie. Aceasta este înzestrată cu instalaţie de monitorizare electrocardiografică şi hemodinamică. aparate de respiraţie asistată. influenţa mai slabă a medicamentelor coronarodilatatoare. cu ajutorul somierelor reglabile. aparatură şi instrumentar pentru determinarea echilibrului acido-bazic. Alteori este precedat de semne premonitorii. în unele cazuri. arsură sau sfâşiere. La 12-24 de ore apare o febră moderată. Din decubitul dorsal. Dada accidentul are loc în spital.în cadrul unităţii coronariene . el ooate fi ridicat pasiv. va lua măsuri pentru aducerea aparatului de electrocardiografie în salon. apar transpiraţii. stimulator cardiac.va fi amplasat într-o cameră luminoasă. Infarctul miocardic este un accident coronarian acut. bine încălzită. soluţii perfuzabileetc). Bolnavul . bolnavul va fi transportat la spital cu autosalvari dotate cu aparatură şi instalaţii de diagnostic şi tratament antişoc (electrocardiograf. Pulsul devine frecvent. însă . în poziţie semişezândă de 30-40°. cu un sistem ireproşabil de ventilaţie. cu caracter de constricţie. Bolnavii cu infarct miocardic sunt îngrijiţi de preferinţă în unitatea coronariană a secţiei de cardiologie. Durerea nu cedează la medicamente coronarodilatatoare obişnuite şi este însoţită de scăderea tensiunii arteriale (fără să fie obligatoriu).mai rar . fără ca el să depună vreun efort. insuportabilă. Se va asigura repausul absolut la pat.i coronariene. medicamente. la instalarea durerii. pe neaşteptate.poate apărea şi în cadrul afecţiunilor reumatice. Infarctul miocardic poate apărea brusc. durerea are o localizare atipică brahială. glicemiei. sistem de aspiraţie centrală. fără să fie ridicat în poziţie şezândă. măsoară tensiunea arterială a bolnavului şi recoltează sânge pentru determinările enzimatice. Bolnavului i se vor da urinar şi bazinet. pentru determinarea leucocitozei şi a VSH-ului. care poate să ajungă până la starea de colaps. Dacă accidentul se întâmplă în afara spitalului. aparat de radiodiagnostic portativ. ceea ce ameliorează circulaţia şi respiraţia multor bolnavi. ca: apariţia mai frecventă a acceselor de angină pectorală. Concomitent cu imobilizarea bolnavului se face calmarea durerilor. care reduce sau suprimă fluxul sanguin în teritoriul irigat de vasul obstruat. 7 . Dezbrăcarea se va face prin menajarea maximă a bolnavului. declanşarea lor la eforturi mai mici. asigurându-i o linişte perfectă.

Asistenta pregăteşte seria medicamentelor calmante la îndemâna medicului. Durerile, de obicei, cedează numai la fortral, mialgin sau morfină asociată cu atropină, care - la indicaţia medicului - se va repeta peste 20-30 de minute. Uneori medicul preferă pentru calmarea durerilor amestecuri litice. în acest caz, asistenta va pregăti amestecul (largactil 50 mg, romergan 50 mg, mialgin 25 mg), în soluţie perfuzabilă. Pentru îmbunătăţirea circulaţiei coronariene şi asigurarea aportului de oxigen, se aplică oxigenoterapie, în limita posibilităţilor, sub presiune. în vederea aceluiaşi scop, asistenta va pregăti medicamentele coronarodilatatoare injectabile, pentru a le administra bolnavului, dacă medicul ar dispune. Administrarea se face pe cale intravenoasă, eventual în perfuzie. Pentru evitarea extinderii cheagului în vasul trombozat, se începe, la indicaţia medicului, tratamentul anticoagulant cu heparină, urmat de trombostop, sub controlul probelor de coagulabilitate a sângelui (partea a lll-a, pag. 928). Bolnavului îi trebuie creat un mediu psihologic favorabil. în realizarea acestuia asistenta are un rol principal. Ea trebuie să inspire bolnavului încredere în tratament şi însănătoşire. Vizitele lungi şi obositoare din partea aparţinătorilor, încărcarea bolnavului cu grijile familiale şi ale locului de muncă trebuie evitate. Alimentaţia trebuie să fie fracţionată în cantităţi mici, repetate. în primele zile, regimul va fi alcătuit din lichide şi pireuri, date cu lingura cât mai încet, ceaiuri, compoturi, supe, lapte, sucuri de fructe, ouă moi, pireuri de cartofi etc, dar şi mai târziu, când se lărgeşte regimul alimentar, se vor evita alimentele meteorizante sau care întârzie tranzitul intestinal. Imobilizarea la pat predispune bolnavul la constipaţie, ceea ce trebuie combătut cu clisme uleioase sau cu laxative uşoare. Supravegherea bolnavului trebuie făcută cu o deosebită atenţie, întrucât în cursul infarctului miocardic pot să apară numeroase complicaţii. Asistenta trebuie să urmărească frecvenţa şi ritmicitatea pulsului, tensiunea arterială, culoarea feţei ş a tegumentelor, starea generală a bolnavului. Vigilenţa asistentei nu asigură însă supravegherea tuturor parametrilor pentru aprecierea funcţiei cardiace. Din acest motiv, unităţile coronariene sunt înzestrate cu instalaţie de monitorizare electrocardiografică şi hemodinamică, utilizate la bolnavi în stare critică. Monitorizarea electrocardiografică se face cu ajutorul unui osciloscop (cardiovizor) de la patul bolnavului. în unele instituţii, există şi staţii centrale cie monitorizare, unde se supraveghează modificările traseului electric al inimii pentn. mai mulţi bolnavi. Pentru o mai bună observare a unor semnale electrocardiografice de pe osciloscop, acestea pot fi „îngheţate" sau înregistrate cu un electrocardiograf de la staţia centrală. Instalaţia de monitorizare este prevăzută cu dispozitive de alarmă sonoră şi luminoasă, care intră în funcţiune în mod automat când se depăşesc parametrii pentru care sistemul de semnalizare a fost programat. Monitorizarea hemodinamică urmăreşte modificările presiunii intravasculare arteriale prin abordarea unei artere periferice cu o canulă, de care
8

se ataşează sistemul de monitorizare. Valorile sesizate de monitor sunt proiectate pe ur osciloscop. Din datele obţinute se pot calcula şi alte valori ale funcţiei cardiace Sistemul de alarmă al aparaturii de monitorizare nu scade cu nimic obligaţiile asistentei de a sesiza din timp prodromul sau instalarea complicaţiilor: şocu cardiogen, insuficienţa cardiacă globală, edemul pulmonar acut, tulburările de ritr şi de conducere sau oprirea inimii. La cea mai mică suspiciune, asistenta înştiinţează medicul şi îndeplineşte dispoziţiile directe şi momentane ale acestuia cu tehnicile obişnuite şi cunoscute. Durata repausului la pat este stabilită de medic. Ea variază de la 12 la 24 ore. Dacă complicaţiile de mai sus se instalează în perioada de mobilizare a bolnavului, se va relua repausul absolut, cu deservirea bolnavului la pat. După expirarea perioade de imobilizare, mişcarea bolnavului se va începe treptat, întâi prin mişcări pasive cu ajutorul asistentei, apoi cu mişcări active ale extremităţilor sub controlul pulsului Se va respecta ordinea obişnuită ale celorlalte segmente ale corpului, până la ridicarea bolnavului din pat după procedeul cunoscut. Pentru dezvoltarea colateralelor în jurul teritoriului infarctat şi readaptarea bolnavului la activitatea zilnică, în perioada de convalescenţă a bolii va face exerciţii de cultură fizică medicală cu efort dozat, sub conducerea asistentei, cu mişcări progresiv crescânde Când bolnavul nu mai are nevoie de calmarea durerilor, de multe ori devine nervos, neliniştit. în aceste cazuri, trebuie sedat medicamentos. Somnul bolnavulu trebuie asigurat - la nevoie - cu medicamente cu acţiune hipnotică. Fumatul este riguros interzis. Pentru respectarea acestuia, asistenta adesea trebuie să depună o muncă susţinută de educaţie sanitară cu multă putere de convingere. Dacă abstinenţa de la fumat duce la apariţia unei agitaţii extreme asistenta va raporta medicului, pentru a dispune în continuare cu un compromis oarecare. ÎNGRIJIREA BOLNAVILOR CU AFECŢIUNI INFLAMATORII ALE CORDULUI Cardita reumatismală este localizarea cardiacă a reumatismului poliarticular acut. Ea poate să cuprindă toate cele trei straturi ale inimii, endocardul, miocardul şi pericardul, izolat sau în combinaţii diferite. Boala este declanşată de o infecţie cu streptococul fi-hemolitic, care acţionează asupra organismului prin mecanisme imunologice şi autoimune complexe. Boala apare după o infecţie streptococică -în aparenţă minoră - faringită sau amigdalită. La 2-4 săptămâni după episodul infecţios, se declanşează reumatismul articular acut care interesează articulaţiile, cordul, seroasele, tegumentele, sistemul nervos, aparatul respirator şi vasele sanguine. în unele cazuri, cordul nu este cuprins în procesul reumatismal, alteori însă constituie manifestarea clinică majoră a reumatismului, care se vindecă numai cu sechele grave valvulare. Caracterul acut al bolii, ca şi pericolul insuficienţei cardiace, impun necesitatea unei îngrijiri şi supravegheri foarte atente a acestor bolnavi. Indiferent de forma sau gravitatea cazurilor de cardită reumatismală, bolnavii vor fi reţinuţi la pat. în primele zile ale spitalizării, când boala este
9

dominată de o simptomatologie acută: febră, tahicardie, adinamie, respectarea repausului la pat este acceptată de bolnavi. Adesea însă, după câteva zile de tratament, bolnavii se simt mai bine, acuzele subiective au cedat sau ameliorat. în această fază, copiii şi tinerii pot fi reţinuţi la pat foarte greu. întrucât repausul trebuie respectat până la confirmarea liniştirii procesului inflamator prin probe de laborator, asistenta adeseori trebuie să acţioneze cu o putere de convingere deosebită pentru a asigura respectarea dispoziţiilor medicului şi pe această perioadă, care poate să dureze câteva săptămâni sau luni. Pentru evitarea hipotrofiilor musculare şi a celorlalte efecte negative ale imobilizării îndelungate la pat, asistenta va face cu bolnavul exerciţii de încordare şi relaxare a muşchilor, masaj şi mişcări pasive. în perioada de mobilizare a bolnavului, perioadă stabilită totdeauna de medic, mişcările pasive vor fi combinate cu mişcări active sub supravegherea pulsului şi a aiurii cardiace, până la scoaterea bolnavului din pat. Reluarea activităţii de îngrijire a igienei corporale şi în general a procesului de autoservire, se va face progresiv cu eforturi fizice mult limitate. Explorările paraclinice trebuie făcute cu menajament. Electrocardiograful şi aparatul de radiodiagnostic este bine să fie aduse la patul bolnavului. Pentru examinările ecografice şi înregistrările mecanografice, bolnavul trebuie transportat cu patul rulant sau cu targa. Asistenta trebuie să facă recoltările pentru examinările de laborator. Examenul secreţiei faringiene pentru streptococul li-hemolitic, probe de sânge pentru determinarea titrului anticorpilor antistreptococici; antistreptolizina 0, antistreptokinaza, antihialuronidaza, antidezoxiribonucleaza, testul de aglutinare Streptozem R etc. Pentru probele umorale de inflamaţie va recolta - conform planului fixat de medic - VSH, proteina C reactivă, fibrinogenul, precum şi pentru electroforeograma proteinelor serice. Întrucât cardita reumatismală este însoţită şi de o anemie normocromă, la intervalele fixate de medic va asigura şi controalele hematologice. În perioada febrilă a bolii, alimentaţia bolnavului va fi alcătuită din alimente lichide şi păstoase, care apoi se îmbogăţeşte progresiv, asigurând însă totdeauna aportul necesar de proteine şi în faza febrilă cu lapte şi preparate de lapte. Alimentaţia să fie normocalorică cu cantităţi suficiente de vitamine, în special C şi A. Din cauza perspiraţiei exagerate, în urma stării febrile, bolnavul trebuie să primească lichide din abundenţă. în cazul în care se instalează insuficienţa cardiacă sau bolnavul este supus tratamentului cu cortizon, dieta va fi hipo- sau desodată. Mesele vor fi mici şi repetate, evitând alimentele greu digerabile sau iritante asupra mucoasei digestive. Asistenta trebuie să ţină bolnavul sub supraveghere atentă pentru a putea informa medicul despre manifestările avute de bolnav între vizite, precum şi pentru a recunoaşte cât mai precoce extinderea procesului reumatismal şi complicaţiile bolii. Astfel, alături de urmărirea obişnuită a bolnavului: temperatura, pulsul, respiraţia, tensiunea arterială etc, trebuie acordată o importanţă deosebită comportamentului bolnavilor tineri, întrucât procesul
10

ceea ce spoliază organismul de potasiu. dintre care unii pot fi . dispneea şi tulburările de ritm ale pulsului pot reprezenta primele semne ale insuficienţei cardiace. însoţit de cardită. pag. pag. altele insa sunt adevărate recidive printr-o nouă infecţie streptococică. durerile toracice pot prevesti tamponada inimii de exsudatul pericardic. 498).cu salicilaţi. Din lichidul extras. va înştiinţa imediat medicul. asistenta trebuie să contribuie la convingerea bolnavului privind modul de viaţă pentru profilaxia recurenţelor. în cadrul căreia a apărut procesul inflamator al cordului. cefalee. Cianoza. Miocarditele şi pericarditele acute pot fi şi de altă etiologie. în aceste cazuri.stabilit de medic . în cursul tratamentului cu salicilaţi. asistenta trebuie să pregătească instrumentele. hipoacuzie. raportează imediat medicului. care va hotărî asupra continuării sau schimbării tratamentului.fără cunoştinţa lor . distensia congestivă a venelor jugulare. Dacă exsudatul pericardic face într-adevăr tamponada inimii cu tendinţă la şoc. pe lângă cel prescris de medic sub formă de medicamente. Tratamentul medicamentos . Din acest motiv. şi completat cu îngrijirile impuse de boală. asistenta se va îngriji şi de aportul alimentar de potasiu. Administrarea lui se face după principiile cunoscute (vezi partea a ll-a. denumite rebound-uri. Tratamentul major al carditei reumatismale este cortizonul. se asociază prednisonului şi tratamentul cardiotonic şi diuretic. Procesul reumatic poate face recurenţe. este bine ca salicilaţii să fie asociaţi în părţi egale cu medicamente antiacide. la tratamentul profilactic cu penicilină şi. aparţin evoluţiei obişnuite a reumatismului acut. la care organismul bolnav răspunde cu aparatul său imunitar. determinată de coree însoţitoare. aspirină sau preparate de cortizon trebuie respectat întocmai. în timpul spitalizării. Endocardita infecţioasă este localizarea unei infecţii septice la nivelul 11 . Dacă asistenta constată sau presupune prezenţa acestor semne sau manifestări. Vindecarea bolnavilor nu este definitivă. de la alţi bolnavi. agitaţie sau obnubilare. materialele şi medicamentele necesare pentru puncţia pericardului şi evacuarea lichidului acumulat. la nevoie. asistenta va reţine mostrele necesare pentru eventuale analize de laborator.purtători de streptococ fi-hemolitic. dar cu medicaţia adecvată etiologiei. Dacă în cursul tratamentului bolnavul se plânge sau asistenta constată din partea bolnavului greţuri. tulburări de respiraţie. Unele dintre acestea. prednisonul. Măsurile de îngrijire şi în aceste cazuri sunt identice. se aruncă. de la vizitatori sau chiar de la personal. spoliere potenţată de corticoterapie. stabilit de medic. bolnavul trebuie ferit de orice infecţie. vâjâituri în urechi.reumatismal poate fi însoţit de mişcări dezordonate şi manifestări psihice. bolnavii prezintă adesea semne de intoleranţă gastrică. prezentare regulată la controlul bacteriologic al exsudatului faringian pentru depistarea streptococului fl-hemolitic. 648). sub forma ei cea mai preferată în cardita reumatismală. la eradicarea focarelor de infecţie faringo-amigdaliene. Tahicardia. Bolnavii cu cardita reumatismală sunt predispuşi la recăderi. restul lichidului. în caz de insuficienţă circulatorie. vărsături. după determinarea cantitativă. Asistarea puncţiei se face după procedeul cunoscut (partea a ll-a. Pentru evitarea acestora.

Analiza zilnică de urină. boală cardiacă congenitală sau degenerativă. o importanţă deosebită are ecocardiografia. Concomitent cu hemoculturile. din contră. care pune în evidenţă vegetaţiile valvulare. care însoţeşte boala. Recoltările şi însămânţările trebuie repetate la intervale de 2-4 ore. alimentaţia trebuie să fie hiposodată. din care pornesc embolii în cele mai variate teritorii viscerale şi periferice. în funcţie de antibioticul primit de bolnav. Repausul la pat este absolut necesar. trebuie asigurată cantitatea de sare necesară organismului. Baza explorărilor constituie hemoculturile repetate pentru germeni aerobi şi anaerobi. până când se obţin cel puţin două hemoculturi cu acelaşi rezultat. pe de altă parte. Dintre probele morfo-funcţionale. au scopul de a depista eventualele embolii din rinichi şi ficat. testele de disproteinemie. echilibrată. Boala poate să evolueze acut (endocardita malignă) sau subacut (endocardita lentă). fiindcă izolarea germenului cauzal şi determinarea sensibilităţii acestuia la antibiotice asigură tratamentul ţintit. moderat hipercalorică. se instalează semnele insuficienţei cardiace. ceea ce ridică şansele de vindecare a bolnavului. Explorarea bolnavilor din acelaşi motiv trebuie făcută cu cea mai mare precauţie. Pentru celelalte examinări paraclinice. însă.) în unele cazuri încercările de evidenţiere a germenului cauzal rămân fără rezultat. Numeroşi bolnavi ajung la spital cu tratamentul antibiotic început în orb la domiciliu. bacili gramnegativi. Dacă. candida. histoplasma etc. care pot să se rupă mai uşor din endocard dacă bolnavul nu respectă repausul. cât şi cu bolnavul. pseudomonas. prevăzute de medic. fibrinogen. aportul de sare nu trebuie restrâns. asistenta va pregăti bolnavul după metodele obişnuite. precum şi urmărirea probelor funcţionale hepatice. în caz de cointeresare hepatică sau renală. Infecţia microbiană se grefează de obicei pe un endocard anterior lezat de o valvulopatie reumatismală. evitând orice posibilitate de suprainfecţie a mediilor de cultură. precum şi pentru urmărirea evoluţiei anemiei. stafilococi. asistenta trebuie să ceară ae la laborator medii de cultură cu adaos de peniciiinaza. regimul alimentar trebuie adaptat nevoilor situaţiei noi. sucrază sau alte substanţe neutralizante ale antibioticelor. cu leziuni vegetative sau ulcero-vegetative. Asistenta trebuie să fie foarte atentă la recoltarea şi însămânţarea hemoculturilor. Supravegherea bolnavului în afară de normele obişnuite la bolnavi cardiaci 12 . pentru prevenirea emboliilor pornite din valvulele cu leziuni vegetative.endocardului valvularsau parietal. Etiologia endocarditei infecţioase fiind foarte diferită (streptococi. Alimentaţia bolnavului trebuie să fie mixtă. electroforeograma. pe care le agravează. pe de o parte pentru menajarea inimii şi asigurarea circulaţiei. până la normalizarea probelor de laborator. asistenta execută şi recoltările pentru urmărirea gradului de activitate a procesului inflamator: VSH. pneumococi. Dacă nu sunt semne de insuficienţă cardiacă. inclusiv sedimentul urinar. după indicaţia medicului. La însămânţările hemoculturilor la aceşti bolnavi. bogată în proteine şi vitamine. ceea ce asistenta va discuta de la caz la caz atât cu dieteticiana.

Medicamentele injectabile pe cale intravenoasă. se continuă tratamentul antibiotic început mai departe. administrate în acelaşi loc în cursul tratamentului îndelungat.sunt. în funcţie de localizare. sau tulburările vizuale.instituit de medic . este bine să fie administrate prin cateter subclavicular. pot da naştere la meningite purulente. după rezultatul antibiogramei. medicul adesea este nevoit să completeze tratamentul dacă se instalează semnele unei insuficienţe circulatorii.dacă este cazul . creierului. cefalosporinele. Persistenţa sau reapariţia febrei poate fi cauzată de embolii septice care. şi de modul de evoluţie a bolii până la această dată. În cursul endocardiei infecţioase. Din acest motiv.se începe imediat după terminarea însămânţărilor pe mediile de cultură (cel puţin şase). întrucât dozele de medicamente . în special pe vârful degetelor sau sub unghii.cu familiarizarea bolnavului cu posibilitatea ameliorării funcţiei vaivulelor bolnave pe cale chirurgicală. pe care asistenta trebuie să le raporteze imediat medicului. trebuie administrate cu foarte mare atenţie. în urma microemboliilor cerebrale. pe care uneori numai asistenta are ocazia să le observe. de obicei. dacă se intrică boala de bază cu complicaţii hepatice. Tratamentul procesului infecţios . în funcţie de rezultatul obţinut de la laborator. miocardului sau plămânilor evoluează sub forma unor infarcte. ca penicilina. în timpul spitalizării. 13 . dureroase. de vorbire sau motrice trecătoare. forţa contractilă a inimii nu mai poate asigura debitul de sânge necesar pentru funcţia normală a organismului. ÎNGRIJIREA BOLNAVILOR CU INSUFICIENŢĂ CARDIACĂ CONGESTIVĂ În cursul insuficienţei cardiace. dacă se agravează anemia. Complicaţiile embolice ale splinei. După vindecarea procesului septic. tromboflebite profunde sau de supuraţie în locul injecţiilor intramusculare. bolnavul rămâne cu defecte valvulare. subcutanate. dacă apar fenomene de intoleranţă la unele medicamente. care dau simptomatologii zgomotoase. rinichiului. tratamentul se continuă. asistenta trebuie să contribuie la educaţia sanitară a bolnavului privind modul de viaţă după externare şi . După obţinerea antibiogramei. mari. fiindcă tratamentul de durată nu se va putea susţine decât dacă injecţiile se vor face în locuri alternative. se mai adaugă la tratamentul început una sau mai multe antibiotice sau se schimbă complet antibioticele. cum sunt micile nodozităţi roşii. menţinând permeabilitatea cateterului în perioadele dintre dozele de antibiotice cu perfuzii lente de glucoza sau prin heparinizarea cateterului după administrarea antibioticului şi închiderea lui în condiţii sterile până la doza următoare de antibiotic. Asistenta trebuie să supravegheze eventualele efecte secundare ale antibioticelor. Microemboliile adesea se manifestă numai prin semne trecătoare.administrate de preferinţă pe cale injectabilă . cum sunt menifestările alergodermice sau de intoleranţă faţă de penicilină sau alte antibiotice.sau cu boli septice prevede urmărirea instalării emboliilor. uneori foarte grave. renale sau al altor organe sau dacă se impune necesitatea ridicării capacităţii de reactivitate a organismului.

dacă genunchii 14 . Staza în circulaţie pulmonară reduce capacitatea vitală a plămânilor. Irigaţia insuficientă şi aportul deficitar de substanţe nutritive şi de oxigen creează grave tulburări ale metabolismului tisular care. Insuficienţa cardiacă apare sub forme clinice şi de gravitate diferite. Este important şi din punct de vedere al formării edemelor. acoperit cu o pernă. Starea de insuficienţă cardiacă se instalează în momentul în care se epuizează forţa de rezervă a inimii. multiple şi foarte diverse. bolnavii cu insuficienţă circulatorie vor fi ţinuţi în pat în poziţie şezând sau în fotolii. se va aşeza sub ele un sprijinitor. care să împiedice alunecarea bolnavului. asistenta se va conduce după următoarele reguli generale: • Asigurarea repausului fizic. Patul bolnavului va fi prevăzut cu utilajul auxiliar necesar. precum şi cu un număr suficient de perne. în cursul îngrijirii bolnavilor cu insuficienţă cardiacă. poziţie care favorizează afluxul sângelui venos din abdomen şi membrele inferioare către inima dreaptă. aceasta nemaifiind în stare să satisfacă nevoile circulatorii ale ţesuturilor şi organelor. căci atâmarea îndelungată a membrelor inferioare deranjează circulaţia. în faţa bolnavului se va aşeza o măsuţă sau un alt suport. 2. totdeauna aceleaşi scopuri: 1. Dacă picioarele bolnavului nu ating comod duşumeaua. de a reduce nevoile energetice ale organismului pentru a putea scădea cât mai mult sarcina cordului. Din acest motiv. de a mări forţa de contracţie a inimii. întrucât aceşti bolnavi sunt dispneici. mărind astfel capacitatea ei funcţională. Pe de altă parte. în esenţă. căruia îi scade amplitudinea mişcărilor. la reducerea capacităţii vitale a plămânilor. Patul poate fi înlocuit cu un fotoliu. Fotoliul nu trebuie să fie prea înalt. Dacă dispneea este foarte accentuată. ceea ce contribuie. în poziţia culcat. la nivelul suprafeţei de contact a coapselor cu marginea fotoliului. Există paturi speciale a căror extremitate distală poate fi coborâtă. sub forma unui cerc vicios. Pentru bolnavul cu insuficienţă cardiacă trebuie asigurat maximum de confort. Sub bolnav se va aşeza un colac de cauciuc îmbrăcat. a căror musculatură dimprejurul articulaţiei scapulohumerale. ei preferă poziţia de ortopnee. între extremitatea patului şi picioarele bolnavului trebuie aşezat un sprijinitor. reduce la rândul lui şi mai mult forţa de contracţie a inimii. Factorii etiologici şi bolile de bază care duc la insuficienţă cardiacă sunt. de asemenea. de asemenea. pe care săşi poată sprijini braţele. bolnavii cu insuficienţă cardiacă necesită o îngrijire specială pentru a favoriza mobilizarea mecanismelor compensatoare.Organele şi ţesuturile organismului fiind în deficit de oxigen. ceea ce se accentuează şi mai mult în poziţia culcat. inserată la cealaltă extremitate pe torace. însă îngrijirea acestor bolnavi are. care tind să readucă debitul cardiac la valorile normale. diafragmul se ridică spre torace. Această poziţie asigură un punct de reazem fix pentru membrele superioare. va putea acţiona ca muşchi respiratori ajutători. pentru asigurarea poziţiei şezând. şi aşa îngreunată. transformânduse astfel în adevărate fotolii.

uneori se administrează doze mici de heparină sau tratament anticoagulant obişnuit. În funcţie de evoluţia bolii. •Asigurarea repausului psihic. Ştirile rele. necazurile de la locul de muncă nu vor fi comunicate bolnavului până la restabilirea stării de compensare.bolnavului se găsesc la un nivel superior faţă de trohantere. extensie etc). uşoare mişcări active cu picioarele (flexie. constipaţie habituală şi stări depresive. Masajul se va executa cu o forţă moderată în direcţia curentului venos. căci orice întârziere îi poate crea stări de nelinişte. din acest motiv. Masajul contribuie în acelaşi timp şi la mobilizarea edemelor vechi de la nivelul membrelor inferioare. Este important să se recunoască din timp instalarea trombozelor venoase. ca antivitamine K. Aceasta se datorează aportului insuficient de sânge în sistemul nervos central.să se ţină ridicate părţile edemaţiate. ceea ce o îngrijire conştiincioasă şi atentă poate preveni. asistenta trebuie să îndepărteze de bolnav tot ceea ce ar putea tulbura echilibrul lui nervos. Durerile bolnavului . anxioasă. crearea legăturilor de încredere cu bolnavul pot contribui în bună măsură la menţinerea echilibrului său emoţional şi psihic. Repausul limitează foarte mult posibilităţile bolnavilor de a se îngriji de igiena personală. precum şi în faza acută a infarctului miocardic. Asistenta trebuie să vegheze cu o atenţie deosebită asupra liniştii acestor bolnavi. pe de altă parte de starea lor de nesiguranţă. Bolnavii cu insuficienţă cardiacă sunt anxioşi. Repausul fizic îndelungat. Repausul îndelungat la pat scade tonusul muscular. provoacă hipotensiune ortostatică. • Asigurarea igienei personale a bolnavului. favorizează formarea trombozelor venoase la nivelul membrelor inferioare. iar cei cărora li se permite acest lucru. determinată pe de o parte de hipoxia cerebrală. prin reducerea vitezei de circulaţie. neînţelegerile familiale. să fie instruiţi în prealabil asupra modului de comportare în faţa bolnavului. de unde pot porni embolii pulmonare. Bolnavul va fi menţinut în decubit dorsal în cursul miocarditelor difterice şi reumatice. perspectivele viitorului lor social şi profesional. sentimentul inutilităţii etc ceea ce influenţează defavorabil şi starea funcţională a inimii. Bolnavii cu insuficienţă cardiacă sunt şi aşa într-o stare de tensiune psihică. 15 . de mai multe ori.în măsura în care starea bolnavului o permite . poziţia bolnavului trebuie schimbată în pat după indicaţiile medicului. Alături de calmarea prin medicamentele prescrise de medic. în acelaşi timp. asistenta va executa zilnic masajul gambelor şi picioarelor. fiindcă în astfel de cazuri masajul şi mişcările de orice natură ar putea mobiliza trombii formaţi dând naştere la embolii pulmonare. Bolnavul trebuie servit prompt. în vederea aceluiaşi scop. favorizând prin aceasta circulaţia de întoarcere. Se va avea grijă ca bolnavul să nu fie asaltat de vizitatori. Asperităţile patului care îl jenează trebuie imediat aranjate. Se va ţine seamă totdeauna de tendinţa la formarea edemelor de stază în părţile declive ale corpului şi se va căuta . medicamentele trebuie administrate foarte punctual.cât de mici . se va invita bolnavul să execute în cursul zilei. O îngrijire atentă. Pentru prevenirea trombozelor. neliniştiţi.trebuie calmate pe cale medicamentoasă.

bromura de sodiu etc). uşurează munca inimii şi favorizează eliminările din organism.5 g NaCl pe zi. într-o măsură ceapa sau oţetul. în funcţie de starea evolutivă şi indicaţiile medicului. Raţia zilnică de alimente va fi împărţită în 4-5 mese. căci altfel bolnavul nu suportă lipsa sării timp mai îndelungat. Valoarea calorică a alimentelor se va calcula raportată la greutatea ideală a corpului. Din acest motiv. nici senzaţia de sete nu este chinuitoare. contribuind astfel la scăderea edemelor. Regimul alimentar urmăreşte menţinerea greutăţii corporale corespunzătoare înălţimii bolnavului. Consumul mai abundent de lichide scade vâscozitatea sângelui. apa nu se reţine în organism şi pe de altă parte. bicarbonatul de sodiu. Lenjeria de corp şi de pat să fie schimbată cât mai des. îmbunătăţind prin aceasta tonusul vascular şi circulaţia locală periferică. Pielea edemaţiată a bolnavilor cu insuficienţă cardiacă se infectează foarte uşor. este bine ca. • Regimulalimentar. în cazul în care bolnavul suportă regimul hiposodat. care nu aduc mai mult de 0. Ultima masă se va lua cu cel puţin trei ore înainte de culcare. flegmoanele şi escarele de decubit suprainfectate sunt destul de frecvente. Nu se va admite consumul de ape minerale din cauza conţinutului lor în ioni de sodiu. Regimul alimentar trebuie să fie sărac în ioni de sodiu.asistenta trebuie să se ocupe într-o măsură mai mare de acest lucru. Paralel cu reducerea sodiului din regimul alimentar trebuie evitate şi medicamentele care conţin sodiu (salicilatul de sodiu. Din cauza stazei pulmonare. bolnavul va primi un regim mai mult sau mai puţin hiposodat. totuşi. pretinde să mănânce şi mai târziu. dar acest lucru nu poate fi un pretext de a neglija spălarea lui parţială. Părţile edemaţiate trebuie ţinute uscate şi curate. • Asigurarea tranzitului intestinal. În cazuri mai uşoare se va exclude numai clorura de sodiu din alimente. Piodermitele. Dacă bolnavul. După terminarea toaletei se va face o frecţie cu alcool. pentru a împiedica reţinerea apei în organism.5 şi 2 litri în 24 de ore. consumul de lichide poate varia între 1. uşor diluat. nu este necesară o restricţie deosebită de lichide căci. ca lămâia. fructe şi dulciuri. lipsite de sodiu. Conţinutul regimului va fi stabilit în funcţie de gravitatea insuficienţei cardiace. Regimul în primele zile de tratament se va menţine hipocaloric şi va fi îmbogăţit numai în măsura în care se ameliorează simptomatologia. sulfatul de sodiu. iar vizitarea bolnavilor să fie interzisă. în caz de epidemii aerogene. această dorinţă i se va satisface cu mici cantităţi de fructe. bolnavii cu insuficienţă cardiacă contractează mai uşor infecţiile pulmonare. dacă îngrijirea nu este suficient de atentă. Lipsa clorurii de sodiu din alimente trebuie corectată cu alte substanţe sapide. Toaleta zilnică trebuie astfel executată încât să pretindă cât mai puţine eforturi din partea bolnavului. iar plicile vor fi pudrate cu talc. în lipsa ionului de sodiu. In aceste cazuri. în cazuri mai grave se va pregăti bolnavului şi pâine fără sare sau se va acorda un regim format numai din: orez 300 g. erizipelul. personalul să se apropie de aceşti bolnavi numai cu mască. în funcţie de înălţime. din acest motiv. Asistenta trebuie să urmărească tranzitul 16 . pentru a nu constitui o sursă de infecţie.

Asistenta are obligaţia de a urmări apariţia primelor fenomene de intoxicaţie şi de a le descoperi cât mai precoce. Formele de administrare. vărsăturile. intramusculară sau intravenoasă. Bolnavul cu edeme trebuie cântărit zilnic după evacuarea scaunului şi a urinii. cefaleele. Eforturile de defecare trebuie evitate. Retenţia materiilor fecale şi meteorismului dislocă inima prin ridicarea diafragmului. strofantina. întrucât pot duce la o supraîncărcare a inimii. 17 . în cazuri de insuficienţe mai uşoare. atunci nu se resoarbe şi va trebui să se ocolească bariera hepatică. dacă există o stază portală accentuată. digitala şi în unele stări de extremă urgenţă. în cazurile de stază hepatică accentuată se administrează şi purgative drastice (ca. sau a unor modificări calitative de puls (extrasistole. după metoda arătată la capitolul "Pulsul". se amână administrarea dozei următoare de digitală. înregistrarea pulsului în cursul tratamentului cu cardiotonice majore trebuie făcută foarte exact. trigeminism. digitoxina şi altele se administrează sub formă de picături. însă înainte de mâncare. tablete sau prafuri. se vor înregistra paralel frecvenţa contracţiilor cardiace şi pulsul periferic. precum şi dozajul sunt stabilite de medic. instalarea unei bradicardii sub 60 de bătăi pe minut. Administrarea medicamentelor tonicardiace. care. Calea naturală de administrare a preparatelor digitalice este cea orală. halourile în jurul obiectelor. insomnia. iar în cazuri mai grave cu purgative. digoxina. în nici un caz nu se va da sulfat de sodiu. lanatozidul C. de exemplu. acestea din urmă. tinctură de jalapa compusă). • Urmărirea retenţiei de apă. bigeminism. care este contraindicat datorită ionului de sodiu. tulburările vizuale. prin derivarea şi eliminarea unei cantităţi de lichid din organism acţionează şi asupra retenţiei de apă. stările de constipaţie vor fi combătute prin clisme. Medicaţia de bază a bolnavilor cu insuficienţă cardiacă este reprezentată prin cardiotonicele majore. prin crearea unui mediu hipertonic în lumenul intestinal. scaunul (în special după purgative) vor fi. Preparatele uzuale. vederea colorată în galben sau verde. Diureza trebuie determinată zilnic prin măsurarea volumetrică şi nu prin apreciere. iat până la sosirea acestuia. Asistenta trebuie să ţină evidenţa exactă a lichidelor consumate şi eliminate. realizează un aflux abundent de apă din vase spre intestin. Restul pierderilor de lichide ca transpiraţia. Tranzitul intestinal normal nu se poate asigura totdeauna pe cale dietetică.intestinal al bolnavului. tahicardie paroxistică etc. Tranzitul intestinal normal trebuie asigurat printr-un regim bogat în fibre vegetale şi reziduuri. Inapetenţa. acetildigoxina. îngreunându-i funcţia. pentru reducerea hipertensiunii portale. ceea ce ar putea avea efecte nefavorabile asupra inimii. alegerea preparatului. În caz de aritmie absolută.) trebuie raportate imediat medicului. Digitala se acumulează în organism şi produce fenomene de intoxicaţie. Ca purgativ se va utiliza sulfatul de magneziu (30 g). de asemenea. trecând la administrarea pe cale rectală (microclisme sau supozitoare). însă. ţinute în evidenţă. în funcţie de forma insuficienţei cardiace şi starea bolnavului. şi reduce capacitatea vitală a plămânilor. Repausul la pat favorizează constipaţia. greţurile.

Furosemidul spoliază organismul de ionul de potasiu şi provoacă adesea hipotensiune. dar economiseşte ionul de potasiu. potenţează în mare măsură eliminarea apei din organism. O sângerare de 300-500 ml uşurează imediat munca inimii. astfel. Strofantina se injectează foarte lent. când se aplică câte un garou elastic la rădăcina membrelor inferioare care împiedică circulaţia de întoarcere din membrele inferioare (fără să se deranjeze circulaţia arterială). pentru a evita hiperkaliemia din cursul tratamentelor îndelungate. Ea nu se acumulează în organism. din cauza efectului de reţinere al ionului de potasiu în organism. care pot merge până la necroze. efectul maxim obţinându-se numai peste trei zile de la începerea tratamentului. fibrilaţie ventriculară. împiedicând resorbţia sodiului. edemele şi colecţiile din cavităţile seroase se fac prin medicaţie diuretică. reducând şi mai mult afluxul sângelui venos spre inima dreaptă. cel mai des folosite în insuficienţa cardiacă sunt diureticele care acţionează la ansa Henle. Strofantina nu se va administra niciodată la bolnavi digitalizaţi.Strofantina acţionează prompt. se acumulează lichidele sub formă de edeme. Dozele fiind foarte variate. din acest motiv trebuie administrată repetat. O diureză crescută reduce simţitor masa sângelui circulant. şi diureticele care inhibă eliminarea potasiului. • Reducerea masei sângelui circulant şi mobilizarea aglomerărilor de lichide. în părţile declive. ser fiziologic sau cu soluţie de glucoza. care acţionează mai lent. contribuie la evacuarea lichidelor acumulate în organism. Din prima grupă cel mai folosit este furosemidul. însă efectul dispare în 8 -10 ore. Reducerea masei circulante. Reducerea masei sângelui circulant se poate face cel mai simplu prin lăsarea membrelor inferioare să atârne. întrucât pot produce accidente grave. care are acţiune imediată şi se poate administra per os. ţinând bolnavul în tot cursul injecţiei sub observaţie. în cazul ineficacităţii diureticelor. amestecată cu sânge propriu. intramuscular şi intravenos. Reducerea edemelor vechi se uşurează prin masajul adecvat al părţilor 18 . Efect asemănător strofantinei ca rapiditate de acţiune şi viteză de eliminare are dintre preparatele digitalice. Administrarea concomitentă a spironolactonei cu diureticele de ansă sau de altă natură. eliminarea lichidelor acumulate în organism şi suprimarea barajelor periferice. reducând afluxul sângelui venos spre inimă. Efectul medicamentelor diuretice este mult mai accentuat dacă inima a fost pregătită cu medicamente tonicardiace. căci injectată în ţesuturi cauzează induraţii dureroase. Calea de administrare trebuie să fie numai intravenoasă. dar durabil. Hipertensiunea venoasă. medicamentul cel mai folosit este spironolactona. Dintre medicamentele diuretice. Efectul acesta poate fi accentuat prin procedeul sângerării albe. administrat intravenos. digoxinul şi lanatozidul C. asistenta trebuie să respecte întocmai indicaţiile medicului. Trecerea de la strofantina la digitală nu necesită nici o precauţie căci strofantina se elimină repede din organism. se reduce prin puncţie venoasă. Administrarea spironolactonei. Din a doua grupă. trebuie făcută sub controlul ionogramei.

Administrarea oxigenului se va face în proporţie de 50% amestecat cu aer.după metoda cunoscută. devin neliniştiţi din cauza menţinerii edemelor la membrele inferioare.edemaţiate. bolnavii. având adesea efecte favorabile şi în formele severe de insuficienţă cardiacă. asistenta trebuie să depună eforturi mari educative. de multe ori. La aceste cazuri se aplică unele măsuri adjuvante. la nevoie.sub îndrumarea medicului . medicaţie cardiotonică şi diuretică. precum şi complicaţiile trombembolice. Tratamentul anticoagulant. Asistenta are obligaţia de a pregăti instrumentarul şi materialele necesare. 19 . ca nitroglicerina. după tratament îndelungat cu diuretice de tipul spironolactonei şi al ionilor de potasiu reţinuţi. Asistenta va trebui să-i facă să înţeleagă că derivarea spre membrele inferioare este utilă şi mai puţin dăunătoare decât acumularea apei la nivelul plămânilor. Uneori. retenţia de urină. indiferent de etiologia lui. în unele forme de insuficienţă cardiacă. altele venodilatatoare. • Sarcini speciale de îngrijire.sau paracenteză. cum sunt captoprilul sau capotenul. precum şi a restricţiilor prescrise. Tratamentul anticoagulant se face . în perioada de îmbunătăţire a stării generale. dializă peritoneală sau hemofiltrare se utilizează în ultima instanţă la insuficienţe cardiace severe şi ireductibile. sau mixte. Medicaţia vasodilatatoare permite redistribuirea masei sanguine în organism şi umplerea mai bună a ventriculilor. arătat mai sus. Există forme avansate de insuficienţă cardiacă care nu reacţionează satisfăcător la tratamentele şi îngrijirile obişnuite: repaus. eventual prin sondă nazală. a regimului dietetic. Asistenta trebuie să intre deseori la bolnavul cu insuficienţă cardiacă. Vizitele ei nu trebuie însă să deranjeze odihna bolnavului. Dializa extrarenală sub formă de hemodializă. Asistenta va explica bolnavului necesitatea repausului fizic şi psihic. Administrare de oxigen prin inhalaţie. ea asistând intervenţia. pentru a nu obişnui bolnavul cu dionină sau morfină. de obicei cu derivaţi de dicumarină sau indadionă. Revărsatele pleurale. ca: alimentaţia hiposodată. infecţiile urinare. se utilizează la cazurile de insuficienţă cardiacă refractară la tratamentul obişnuit. Unele dintre acestea suntarteriodilatatoare. fără să aştepte a fi chemată. dacă s-a reuşit reducerea hipertensiunii în circulaţia mică. hipoxia. pentru eliminarea lichidelor şi a ionului de sodiu şi. Supravegherea atentă a bolnavilor contribuie la recunoaşterea din timp nu numai a manifestărilor precoce ale intoxicaţiei digitalice. • Supravegherea bolnavului şi educaţia sanitară. ci şi a complicaţiilor care pot apărea în cursul insuficienţei cardiace: infecţiile pulmonare. peritoneale trebuie evacuate prin toraco. după o prealabilă umidificare. abandonarea fumatului etc. în afară de profilaxia trombemboliilor. regim dietetic hiposodat. Staza hepatică şi staza din sistemul venei porte se reduc cu ajutorul purgativelor drastice. hipoxemia arterială şi afluxul venos consecutiv crescut spre inima dreaptă pot fi reduse şi prin oxigenoterapie. ca de exemplu nifedipina sau adalatul. sub cort sau din mască.

pentru ca odată cu părăsirea spitalului. însă în toate cazurile alimentaţia trebuie să fie fracţionată în cantităţi mici. mai mari. devin nemulţumiţi. Alimentele trebuie să fie uşor digerabile. Ca atare. simptomatologia lor este determinată de tulburările legate de alimentaţia pacientului.În perioada de spitalizare. cu influenţe şi asupra psihicului pacientului. trebuie ajutat să se deplaseze la W. diarei frecvente cu flatulenţă supărătoare.C. administrate des.-urile să. fie în stare de funcţionalitate şi igienă ireproşabilă. pe care va trebui să-l continue cu mici modificări şi acasă. deservirea pacienţilor cu bazinete — la nevoie — trebuie făcută prompt. fără conţinut iritant sau multe reziduuri. sunt de preferat saloanele mai mici. La pacienţii cu regim dietetic îngrădit. neliniştiţi. infecţioşi sau nervoşi. descurajaţi. Saloanele trebuie bine încălzite pentru a se putea aerisi frecvent. Are rol important în îngrijirea pacienţilor cu afecţiuni digestive. în special privind frecvenţa şi calitatea scaunelor. Paturile trebuie prevăzute cu mese adaptabile la pat. în urma tulburărilor de absorbţie. Aceşti pacienţi se recrutează dintre indivizii emotivi. Alimentaţia. dar nu alături de pacienţi cu temperamente prea diferite. din contra. pentru pacienţii care nu se pot deplasa în sufrageria secţiei. bogate în vitamine. Pacienţii cu afecţiuni digestive sunt preocupaţi de simptomatologia bolii lor. care se exteriorizează prin simptoame foarte asemănătoare. trebuie izolaţi temporar în rezerve. mai ales la cei cu o frică exagerată de alimentaţie. el să fie înarmat cu cunoştinţele necesare pentru a preveni o nouă decompensare. Trebuie să se ţină seama şi de toleranţa individuală.C. Aceste manifestări pot fi agravate prin acţiunea toxică asupra creierului a substanţelor rezultate din putrefacţia intestinală. nedisciplinaţi. fără a scădea temperatura aerului. Asigurarea condiţiilor de îngrijire. Pacienţii cu simptomatologie digestivă acută : vărsături. care produc perturbări în digestie şi în absorbţie. ceea ce trebuie avut în vedere la îngrijirea lor. se instalează o stare de irascibilitate. hiperconştiincioşi sau. În cazul pacienţilor irascibili. 20 . în saloane comune. Este însă absolut necesar ca W. Fiecare boală are regim dietetic propriu. În aceeaşi ordine de idei. PARTICULARITĂŢILE DE ÎNGRIJIRE A PACIENTILOR CU AFECŢIUNI ALE TUBULUI DIGESTIV Majoritatea bolilor tubului digestiv se declanşează din cauza unor factori alimentari. Pacienţii cu afecţiuni digestive nu implică mobilier sau anexe la pat. bolnavul cu insuficienţă cardiacă trebuie să fie educat şi deprins cu noul ritm de viaţă şi activitate. iar dacă pacientul refuză (şi medicul aprobă). Modificările psihice cu totul aparte apar în cursul bolii ulceroase şi a colitei ulceroase. La amplasarea acestor pacienţi se va ţine seama de asigurarea unui mediu corespunzător psihicului lor.

Fenomenele secundare ale medicamentelor. asistenta să îndepărteze cât mai repede toate urmele hemoragiei. dacă nu sunt contraindicate. În stenoza pilorică. Orarul meselor trebuie riguros respectat. hemoragiile digestive încă înainte de exteriorizare. durata. flatulenţa. luând primele măsuri de urgenţă până la sosirea medicului. Alimentaţia pacienţilor inapetenţi cere asistentei multă răbdare şi putere de convingere. dar şi fumatul. preferinţele pacientului. înainte de culcare. Recoltarea sucurilor digestive prin sondaje. Un regim dietetic prea rigid nu va fi respectat mult timp de pacient. Alimentele trebuie să fie foarte bine mestecate şi impregnate cu salivă. uscăciunea mucoaselor. astfel s-ar putea ajunge la efecte nedorite. O problemă aparte o constituie îngrijirea pacienţilor cu anus artificial. cauzele subiective legate de alimentaţie. durerile abdominale. Pacienţii trebuie educaţi asupra modului de alimentaţie. seara. asistenta trebuie să-i explice necesitatea acestora. vărsăturile. Asistenta trebuie să urmărească şi să recunoască complicaţiile care pot apărea în cursul bolilor digestive. Dintre antibiotice. orarul faţă de alimentaţie a acestor simptoame şi calitatea scaunelor emise. precum şi luarea medicamentelor. diareea . În ajunul explorărilor funcţionale. Tehnica sondajelor şi a spălaturilor trebuie foarte bine cunoscută . care constituie prima fază a digestiei. respectânduse orarul de alimentaţie. Întrucât aceasta nu corespunde întotdeauna dietei obişnuite a pacientului. se goleşte stomacul prin spălătură gastrică etc. greţurile. meteorismul. Supravegherea pacienţilor cu afecţiuni digestive prevede urmărirea alimentaţiei : pofta de mâncare sau inapetenţa. în caz de atonie gastrică sau intestinală se aplică adesea aspiraţia continuă. În perioada explorărilor. 21 . trebuie respectate. acestea având efecte negative asupra psihicului pacientului. ca : stările de deshidratare în cursul diareilor şi vărsăturilor însoţite de acidoză sau azotemie extrarenală. perforaţiile în cavitatea peritoneală şi alte manifestări ale abdomenului acut. Este important ca în caz de hematemeză. pregătirea pacienţilor pentru explorarea radiologică a organelor cavitare şi golirea acestora în vederea explorărilor endoscopice trebuie eşalonate în planul complex de îngrijire. se va atrage atenţia pacienţilor că este interzisă nu numai alimentaţia. recoltarea scaunului. ca : arsurile stomacale. Administrarea medicamentelor trebuie făcută foarte punctual.Preferinţele de preparare a alimentelor cerute de pacient. tulburările vizuale. trebuie semnalate medicului. Majoritatea pacienţilor digestivi nu au răbdare să mănânce. Explorarea pacienţilor. combinată cu hidratarea pacientului. Un rol deosebit prezintă elementele patologice din scaun şi paraziţii intestinali. asistenta va asigura alimentele necesare şi pentru noapte. căci acestea ar putea modifica valorile rezultatelor. pacientul va fi supus eventual unor regimuri de probă pentru studiul digestiei. Pentru pacienţii ulceroşi. modul de masticare. care în colectivitate este foarte penibilă. cantităţile consumate. eructaţiile.

cu efect local în tubul digestiv. Dintre medicamentele frecvent folosite. ei vor fi îngrijiţi în saloane cu temperatură constantă de 20 . salmoneloze. dizenterie. Cataboliţii — reţinuţi în sânge. aceste manifestări se completează cu tulburări de cunoştinţă. Aplicarea lor prezintă însă pericolul dismicrobismelor. curele hidrominerale. tratamentul lor rezumându-se la măsuri igienico-dietetice. Întrucât simptomatologia digestivă poate ascunde unele boli infecţioase. aplicaţiile calde. ameţeli. Trebuie amplasaţi 22 . Pacienţii renali trebuie feriţi de frig. Apariţia micozelor bucale în cursul terapiei cu antibiotice cu spectru larg se previne prin igiena riguroasă a cavităţii bucale şi medicamente antifungice. acidul clorhidric se va aspira prin tub de sticlă pentru a nu ataca smalţul dentar. hepatite virale etc. în cazul îngrijirii pacienţilor cu afecţiuni digestive se vor lua toate măsurile de securitate privind profilaxia infecţiilor intraspitaliceşti şi de protecţie a muncii. în cazurile mai uşoare. Problemele de educaţie sanitară. menţinerea pacientului în echilibru biologic pe perioada necesară rinichiului să-şi recupereze funcţiile şi amânarea cât mai mult posibil a suspendării ireversibile a funcţiilor rinichiului.. somnolenţă. Particularităţile îngrijirii acestor pacienţi constau în : înlăturarea cauzei care duce la insuficienţa renală. cu acţiune toxică directă asupra creierului şi tendinţă spre edem cerebral. totdeauna.. repaus — relativ strict — în perioada acută a bolii ulceroase. de medic : imobilitate în cazul hemoragiilor digestive. Asistenta va învăţa pacientul cum să folosească tubul şi după externare. prin alimentaţie dietetică. hotărât. febră tifoidă. Asigurarea condiţiilor de mediu. gimnastica medicală sunt metode frecvente. Internarea este un prilej de a reeduca ritmul şi felul de viaţă a pacientului şi a-1 dezobişnui de anumite deprinderi alimentare. prin reglementarea regimului de viaţă a pacientului. pacienţii prezintă doar o cefalee. obnubilare.în cursul afecţiunilor digestive se preferă cele cu administrare orală şi care se resorb mai greu. dând naştere la unele tulburări de ordin psihic. Regimul de viaţă intraspitalicesc trebuie să fie corect. pe care asistenta trebuie să-1 sesizeze din timp. PARTICULARITĂŢILE DE ÎNGRIJIRE A PACIENTILOR CU AFECŢIUNI RENALE Majoritatea afecţiunilor renale nu beneficiază de mijloace eficiente de terapie etiologică. hidratare şi mineralizare dirijate sub controlul clinic şi de laborator. Pacienţii suportă greu regimul de viaţă a spitalului. numite encefaloze azotate. Satisfacerea acestor cerinţe este posibilă numai printr-o îngrijire atentă. Pacienţii cu afecţiuni digestive beneficiază de diferite forme ale fizio. în special ulceroşii. în urma funcţiei deficitare a rinichiului — şi modificările în repartiţie a apei şi a ionilor produc schimbări în compoziţia sângelui. eventual astenie sau depresiune . dar individualizat..şi balneoterapiei. cu multă mişcare şi plimbări în cazul afecţiunilor însoţite de constipaţie etc. 22 °C. masajul. Retenţia azotată produce adesea leziuni difuze în creier. în cazuri mai grave.

Regimul dietetic al pacienţilor renali este lipsit de sare şi proteine de origine animală. În cursul afecţiunilor inflamatoare acute. La îndeplinirea toaletei zilnice trebuie avut în vedere faptul că pacienţii renali sunt foarte sensibili faţă de scăderea temperaturii ambiante . evitându-se — după posibilităţi — şi lichidele. pentru evitarea stărilor de deshidratare. se lezează uşor. În primele zile ale glomerulonefritelor acute. La gravide. Este bine dacă saloanele pacienţilor renali sunt cu puţine paturi. de către medic. Alimentaţia. Imobilizarea de lungă durată cere pacientului multă răbdare. În perioada de formare şi de menţinere a edemelor. care le comunică asistentei. Dacă baia se face la pat. 23 . dar după o perioadă mai lungă se instalează stări de hipoproteinemie prin degradarea şi utilizarea proteinelor proprii ale organismului. În perioada de convalescenţă. pacientul trebuie reaşezat la pat. la cea mai mică albuminurie trebuie restrânse cantităţile de sare şi de proteine. raţia zilnică de proteine se va stabili pe baza dozării azotului rezidual. O atenţie deosebită trebuie acordată toaletei cavităţii bucale. părţile corpului vor fi dezvelite succesiv. infecţiile micotice cu Oidium albicans fiind frecvente. unele manifestări urinare — ca albuminuria. în grame. spălate şi uscate repede şi reacoperite cu flanele calde. pacientul va fi izolat într-o rezervă. începând din a doua jumătate a sarcinii. Dacă însă deficitul funcţional al rinichiului este compensat prin poliurie. Suprafeţele edemaţiate sunt foarte sensibile. dacă perioada acută a bolii se prelungeşte. de aceea pacienţii renali fac repede escare de decubit. pot sta şi în saloane mai mari. hematuria — să reapară. iar asistentei putere de convingere. Lipsa proteinelor din dietă uşurează munca rinichiului. raţia zilnică de proteine se măreşte progresiv. În insuficienţa renală cu stări de eclampsie sau comă. Cantităţile de proteine şi de clorură de sodiu administrate în raţia zilnică. în cursul afecţiunilor renale infecţiile bucale sunt frecvente şi evoluează cu ulceraţii.la adăpost de infecţii. căci monotonia dulciurilor face ca pacientul să se abată de la dispoziţiile date. În litiaza renală şi a căilor urinare. se hotărăsc. regimul dietetic se acomodează după natura chimică a calculilor. În cursul nefrozelor. se va completa totuşi alimentaţia pacientului cu cantităţi moderate de proteine. În procesele cronice renale. ei vor fi dezbrăcaţi numai în camere bine încălzite. pe lângă caracterul desodat. Se întâmplă ca după mobilizare. completată cu unt. În astfel de cazuri. raţia alimentară fiind alcătuită din hidraţi de carbon. Scularea pacientului se va permite numai cu aprobarea medicului. pacienţii trebuie reţinuţi la pat până la dispariţia tuturor simptoamelor. regimul alimentar va fi hiperproteic. În perioada de convalescenţă. Îngrijirile generale. totdeauna. Astfel. Alimentele — în cadrul permis — trebuie să fie variate şi cât mai bogate în vitamine. regimul va fi totdeauna desodat. pacientul va primi şi cantităţi controlate de sare. pacientul are regim de foame. ferindu-i de suprainfectare.

cu pierderea capacităţii de concentrare a rinichiului. se cere pacientului să urineze în vase de sticlă. Reducerea cantităţilor de apă la aceşti pacienţi duce la creşterea azotemiei. densitatea şi caracterele calitative ale acesteia. trebuie să sesizeze apariţia şi evoluţia edemelor şi să recunoască în faza precoce edemul pulmonar acut. Odată cu efectuarea recoltărilor de urină. Este de dorit ca la recoltările de urină să se evite sondajele vezi cale. La fiecare emisie de urină se va determina densitatea. pentru acelaşi motiv. pentru puncţie biopsică. asistenta va urmări tulburările de emisie de urină. Analiza sumară de urină — la nevoie — trebuie efectuată de la patul pacientului. tulburări de respiraţie. În vederea acestui scop se vor nota zilnic lichidele consumate. clorului şi a proteinemiei totale. care pot declanşa şi după un timp mai îndelungat procese pielorenale. 24 . în vederea recunoaşterii unor conglomerate de săruri eventual eliminate. transfuzie de sânge. se vor efectua numai în cazurile indicate de medic. În caz de suspiciune de calculi. Altele. potasiului. în unele boli cronice. cantităţile eliminate şi greutatea corporală. va efectua probele de diluţie şi concentraţie. Explorarea pacienţilor renali presupune efectuarea numeroaselor recoltări de sânge şi urină. ca : reechilibrarea hidroelectrolitică. În aceeaşi ordine de idei. cele de eliminări provocate sau probele de Clearance. dializă extrarenală. ca : cefalee. Însămânţările bacteriologice pe medii de cultură trebuie efectuate la patul pacientului. La dispoziţia medicului va pregăti pacientul pentru examinările radiologice sau endoscopice. diaree. Urina. oxigenoterapie. va determina cantitatea de urină în 24 h. Dacă în perioada acută a unei boli renale se impune o restrângere a lichidelor până la suprimarea lor temporară.Hidratarea pacienţilor renali este în funcţie de starea lor. totdeauna. Asistenta trebuie să sesizeze unele semne prodromale de insuficienţă renală. iar în faza acută a glomerulonefritei şi în stările de insuficienţă renală. organismul trebuie asigurat cu cantităţi mai mari de lichide. până ce pacientul ajunge în comă. Cu aceeaşi ocazie va trimite mostre de sânge pentru determinarea sodiului. Supravegherea pacienţilor renali necesită urmărirea diurezei. controlată prin analize de laborator. probele de eliminări provocate etc. —. piuria şi cerând de la laborator examenul microscopic calitativ şi cantitativ al sedimentului urinar. repulsie de alimente. care — pe măsură ce se adună cataboliţii în organism — se completează cu mirosul de urină al respiraţiei. în mod obligatoriu. vărsături. tulburări de cunoştinţă. pregătită cu instrumente şi materiale pentru aplicarea imediată a unor îngrijiri speciale. hematuria. luând măsuri pregătitoare pentru intervenţie până la sosirea medicului. Unele dintre probe trebuie efectuate la toţi pacienţii. Asistenta trebuie să fie. pentru eliminarea cataboliţilor. poate fi filtrată. greţuri. punând în evidenţă albuminuria. care încarcă funcţia şi aşa lezată a rinichiului — ca proba de diluţie şi concentraţie. convulsii. ceea ce ar putea înlocui efectuarea probei de diluţie şi concentraţie. prurit. şi a bilanţului hidric. Pentru urmărirea eliminării cataboliţilor din sânge. asistenta va face recoltările necesare.

Manifestări generale. rămân în sânge şi produc o autointoxicaţie. în eclampsie. în aceste cazuri apare acut. diaree. Insuficienţa renală poate să se instaleze în cursul unor îmbolnăviri acute.Manifestări urinare reprezentate de scăderea cantităţii de urină secretată (oligurie. Îngrijirea bolnavilor cu insuficienţă renală acută trebuie să ţină seama în primul rând de afecţiunea de bază şi necesită o atenţie deosebită din partea asistentei medicale. în cursul intoxicaţiilor (cu sublimat. agitaţie sau somnolenţă). devierea echilibrului acido-bazic spre acidoză.de a împiedica acumularea produselor de metabolism în perioada în care 25 . în cursul unei îmbolnăviri cronice. Stări asemănătoare cu oligurie sau anurie şi manifestări umorale se instalează şi în cursul deshidratărilor şi demineralizărilor masive (diaree. care normal ar trebui să fie eliminate de rinichi. când este precedată de o perioadă lungă de hipostenurie. pentru ca mai târziu să scadă lent. ca edeme. vărsături prelungite. când vorbim de azotemie renală. uscăciunea mucoaselor. Acumularea produselor de dezasimilare şi în primul rând a azotului în sânge. produsele care rezultă din metabolism. până la anurie) sau scăderea capacităţii de concentrare a rinichiului (hipostenurie. în acest caz. în cursul afecţiunilor renale (glomerulonefrită acută. . hepatită acută virală). . traumatic etc. septicemii. Sindromul de insuficienţă renală se traduce prin: . în cursul căreia cantitatea de urină poate să crească în mod vremelnic. nefrite interstiţiale). Alteori insuficienţa renală se instalează lent. după transfuzii de sânge de grup străin. . difterie. aspiraţii intestinale fără hidratare concomitentă). spre deosebire de azotemie determinată de leziunea rinichilor.ÎNGRIJIREA BOLNAVILOR CU INSUFICIENŢĂ RENALĂ Prin insuficienţă renală se înţelege starea în care capacitatea funcţională a rinichiului fiind diminuată. precum şi în stările de şoc chirurgical. acumularea produselor toxico-aromatice. care pot duce la comă uremică. ÎNGRIJIREA BOLNAVILOR CU INSUFICIENŢĂ RENALĂ ACUTĂ Insuficienţa renală acută se poate instala în ocazii foarte variate. uraniu etc). izostenurie). pneumonii. sulfamide. Din acest motiv în astfel de cazuri vorbim de azotemie extrarenală. ca: boli infecţioase acute (scarlatină. care vehiculează eliminarea acestor produse. acesta nu poate excreta urina în cantitate sau concentraţie corespunzătoare. în aceste cazuri se datoreşte lipsei de apă. fără ca rinichii să fie lezaţi.de a restabili funcţia rinichiului.Manifestări umorale constând din creşterea azotemiei. simptomul dominant fiind oliguria foarte accentuată sau anuria. în unele stări alergice (boala serului). Eforturile medicului şi asistentei medicale au ca scop: . hipertensiune şi simptome clinice de intoxicaţie uremică (vărsături.

în acest caz. Asistenta va determina zilnic densitatea urinei. hemoragii. după terminarea toaletei. în cursul îngrijirii unui bolnav de insuficienţă renală acută. fără cusături. au deseori incontinenţă urinară. Bolnavul trebuie învelit cu două pături de lână şi este bine ca patul să fie încălzit în prealabil cu termofoare. Camera să fie bine aerisită şi uşor încălzită (20 . Dacă bolnavul primeşte şi doze mari de antibiotice este bine să se adauge la glicerina boraxată şi un medicament antifungic. vor ajuta drenarea secreţiilor glandelor pielii. Evidenţa exactă a diurezei şi a eliminărilor pe alte căi este baza de pornire a tratamentului şi criteriul de orientare a medicului. deshidratarea. . modificări de comportament. Lenjeria de corp şi de pat trebuie sa fie perfect curată şi schimbată imediat ce se murdăreşte sau se umezeşte. el este mai neliniştit. contracţii sau convulsii etc. datorită stării de autointoxicaţie. a clorului. a p/7ului sanguin. amestecat cu praf şi alte impurităţi. Îngrijirile igienice curente şi prevenirea infecţiilor. Patul trebuie prevăzut cu accesoriile necesare pentru prevenirea escarelor: pernă de apă. se fixează în vezică o sondă permanentă cu prelungire într-un rezervor gradat. Tegumentele trebuie menţinute într-o stare ce perfectă curăţenie. Eliminările de lichide (urină. care permite şi supravegherea debitului urinar. sub bolnav se va aşeza o muşama cu o traversă uscată. a numărului globulelor sanguine şi urină pentru 26 .rinichiul nu lucrează. precum şi de existenţa edemelor. ceea ce favorizează formarea escarelor. chiar fără ca el să solicite aceasta. Bolnavul cu insuficienţă renală este mai susceptibil la infecţii şi deci reclamă precauţii mai mari în problema curăţeniei şi a igienei. Poziţia bolnavului este în funcţie de starea lui de cunoştinţă. Supravegherea bolnavului. hematocritului. Se va avea o grijă deosebită pentru curăţirea corectă a mucoaselor după procedeele obişnuite. a rezervei alcaline. creatininei. va recolta sânge pentru determinarea ureei. Mucoasa bucală trebuie să fie ştearsă la intervale de 3-4 ore cu glicerina boraxată şi cât timp bolnavul este conştient i se vor administra mici cantităţi de lichide pe gură. prin intermediul cărora se elimină o serie de produse metabolice din organism. Această funcţie a pielii poate fi stimulată prin înviorarea circulaţiei cutanate prin fricţiuni cu alcool. Bolnavii. Bolnavul va fi izolat de preferinţă într-o rezervă. asistenta va urmări: Asigurarea condiţiilor de îngrijire.22°). traumatisme în cursul perioadelor de inconştienţă etc. colac de cauciuc îmbrăcat sau mai bine saltea pneumatică compartimentată. Bolnavul cu insuficienţă renală acută trebuie vizitat des. potasiului. diaree.de a preveni eventuale accidente şi complicaţii izvorâte din starea bolnavului: infecţii. deoarece. vărsături) se notează volumetric. în faza de inconştienţă. Spălarea bolnavului şi îndepărtarea stratului de sebum şi sudoare. pentru a se evita uscarea şi crăparea mucoasei labiale şi linguale. Orice manifestări patologice (vărsături. scaun.) vor fi raportate imediat medicului. putând deveni mai târziu inconştient.

se vor exclude substanţele proteice şi sarea din regim. Această dietă frânează în mare măsură descompunerea 27 . În caz de nelinişte. pentru a urmări şi pe această cale echilibrul consumului şi pierderilor. cu soluţie de glucoza. frişca. dulceaţă. eliberân-du-se aceeaşi cantitate de produse azotate ca în cazul consumării acestora. Raţia de hidraţi de carbon poate fi completată prin glucoza conţinută în lichidele hidratante. agitaţie. Dacă bolnavul este conştient şi nu are vărsături. după aspirarea conţinutului stomacal se va introduce sonda Einhorn în duoden şi se va încerca hidratarea picătură cu picătură pe această cale. untdelemn. alimente. precum şi apa formată în organism din ţesuturile proprii. compoturi) şi grăsimi (unt. Dacă bolnavul este constipat. gălbenuş de ou). numită apă endogenă. necesităţile calorice ale organismului trebuie calculate şi asigurate prin hidraţi de carbon (zahăr. pentru corectarea hiperkaliemiei. inclusiv dozare a ureei urinare şi va {ine în evidenţă rezultatele pe foaia de terapie intensivă a bolnavului. în 24 de ore. De aceea. deoarece este redusă capacitatea de eliminare a organismului prin insuficienţa organului excretor principal. Regimul dietetic poate contribui în mare măsură la împiedicarea cumulării produselor azotate rezultate din procesele de metabolism în organism. Bolnavul trebuie cântărit în fiecare zi (la nevoie împreună cu patul). Dacă bolnavul are vărsături. Alimentaţia. soluţie hipertonică de glucoza şi insulina în cantităţi suficiente. pentru a le pune la dispoziţia medicului. la nevoie. controlând şi pe parcurs pH-ul sanguin şi rezerva alcalină Pentru eventualitatea cumulării potasiului în sânge. administrând 200-300 ml. Din acest motiv. perfuzie. şi hiperhidratarea poate înrăutăţi starea bolnavului. Hidratarea. Bolnavii trebuie să primească cantitatea de alimente necesare pentru acoperirea nevoilor energetice ale organismului. i se va face o clismă evacuatoare. Din acest motiv. Paralel cu această metodă sau independent de ea. Calea de administrare şi compoziţia lichidelor vor fi stabilite totdeauna de medic. căci în lipsa acestora organismul va recurge la ţesuturile sale proprii. Corectarea echilibrului acido-bazic deviat spre acidoză se face sub controlul ionogramei şi a rezervei alcaline cu bicarbonat de sodiu în soluţie de 14 %o. Pe de altă parte. căci deshidratarea însăşi poate duce la insuficienţă renală. care se evaluează la aproximativ 200-400 ml în 24 de ore. Administrarea de clorură de sodiu trebuie să acopere numai pierderile zilnice datorate transpiraţiilor şi vărsăturilor. asistenta va avea pregătită soluţie de gluconat de calciu 10%. ceaiuri îndulcite. Completarea pierderilor de lichide este elementul esenţial al tratamentului şi îngrijirii bolnavului. Aceeaşi cale se va utiliza şi în caz de comă. hidratarea se face şi pe cale parenterală. siropuri. La aportul de lichide se vor lua în considerare lichidele din băuturi. hidratarea se face pe cale orală cu lichide zaharate. miere de albine.analizele obişnuite de urină. evaluarea cantităţilor de lichide necesare organismului trebuie făcută cu foarte mare exactitate. Această cantitate nu poate fi mai mare de 1-3 g . se face calmarea bolnavului pe cale medicamentoasă.

în cazul vărsăturilor rebele se va goli stomacul prin sondă şi se va face spălătură stomacală. Convulsiile. introducându-i-se pe această cale. nu vor fi oprite. Îngrijirile care privesc manifestările supraadăugate. reţinute în organism. vitaminele şi celelalte medicamente care s-ar administra pe cale bucală. violent. Aceste procedee terapeutice poartă numele de epuraţie extrarenală şi constau în dializă peritoneală. eliminându-se cu acest prilej o oarecare cantitate de substanţe azotate din organism. Dacă bolnavul are vărsături frecvente. evitând antibioticele şi alte medicamente nefrotoxice. hemoragiile şi orice altă manifestare patologică vor fi raportate imediat medicului. Dacă bolnavul se găseşte în stare precomatoasă sau comatoasă va fi alimentat prin sondă duodenală sau intestinală. alături de alimente. în cazurile de insuficienţă renală acută. asistenta având pregătite instrumentarul şi materialele necesare pentru puncţie lombară.care se ivesc în cursul insuficienţei renale acute. furios va fi imobilizat pe cale medicamentoasă. care are o suprafaţă de ………………………………………………………………. 28 . cunoscând faptul că ureea se elimină şi prin mucoasa gastrică. se practică înlocuirea sângelui încărcat cu substanţele de dezasimilaţie sau toxice de origine exogenă cu sânge transfuzat de la donatori sănătoşi. Dacă bolnavul devine agitat. hemodializă sau rinichi artificial. precum şi unele substanţe toxice azotate.uneori foarte variate . În caz de hipertensiune intracraniană. Dializa peritoneală utilizează ca membrană dializantă pentru epuraţia sângelui endoteliul seroasei peritoneale. îngrijirea bolnavului trebuie să se acomodeze manifestărilor . hemofiltrare şi exsanguinotransfuzie. în acest fel eliminânduse din organism şi pe această cale o oarecare cantitate de substanţe azotate. I se vor suprima focarele infecţioase.substanţelor protetice şi formarea produselor azotate de metabolism. se va face dezintoxicarea sau va fi scos din starea de şoc. În caz de vărsături se va administra apă gazoasă sau poţiune Rivieri. se utilizează dializa cu ajutorul căreia se pot elimina excesul de apă şi de electroliţi. medicul ţine cont de capacitatea funcţională a rinichiului. alimentarea se va face numai pe cale parenterală. se administrează bolnavului soluţii hipertonice cu glucoza sau sulfat de magneziu soluţie de manitol şi la nevoie se face puncţie decompresiva. Epuraţia extrarenală. Dializa peritoneală. cu cantitatea necesară de glucoza sau alte monozaharide dizolvate în raţia zilnică de apă. dacă nu surt prea masive. La alegerea şi stabilirea dozelor de medicamente. în care tratamentul obişnuit a rămas ineficace. în cazurile extreme. Diareele. în caz de hemoconcentraţie sau sxsicoză se va corecta echilibrul electrolitic prin hidratare corespunzătoare. pentru ameliorarea vărsăturilor se poate administra clorpromazină sau alte medicamente antiemetice. medicamente desensibilizante sau alte substanţe medicamentoase. Îngrijirile care privesc afecţiunea de bază. La indicaţia medicului. bolnavul va fi tratat cu antibiotice. După natura îmbolnăvirii care a declanşat insuficienţa renală.

cu valori mari de lipemie. cu cantităţi mai mari de proteine necesare organismului până la 1-1. scleroza renală şi altele. dacă diureza a atins 1 500 ml/24 ore. care în câteva săptămâni se dilată şi poate fi uşor puncţionată pentru ambele linii. Bolnavul fiind epurat în mod regulat. cum sunt infecţiile cronice urinare. se ridică în mod corespunzător şi aportul de apă. a cărui durată zilnică va fi fixată de medic de la caz la caz. În tratamentul insuficienţei renale cronice la bolnavi hipertensivi. Cazurile ajunse în stadiul final al insuficienţei renale cronice. şi nu suprimate din alimentaţie. regimul trebuie să fie hipercaloric. Dializa extrarenală în cursul insuficienţei renale cronice se poate face şi la domiciliul bolnavului. 688). urmat de lactate şi numai pe urmă şi carne. normolipidic şi hipoproteic. Hemofiltrarea. regimul lui dietetic poate fi echilibrat. Această operaţie de înlocuire a sângelui se face prin metoda exsanguinotransfuziei (pag. Aportul alimentar şi medicamentos de sodiu şi potasiu se va face numai pe baza ionogramei. se îmbogăţeşte dieta bolnavului cu un aport mai mare de apă. diabetul zaharat. Insuficienţa renală acută. Îngrijirea bolnavilor în perioada de recuperare a funcţiilor renale. care ultrafiltrează sângele. în toate cazurile se impune repausul la pat. Aportul de proteine se va începe cu proteine vegetale. fructe şi zarzavaturi. se ameliorează după 12-14 zile. în total 12-18 ore. Pentru recuperarea pierderilor în condiţiile menajării rinichiului încă bolnav. Conectarea bolnavului la aparat se face prin şunturi sau fistule arterio-venoase. se alternează hemodializa cu hemofiltrarea. între artera radială şi vena cefalică. Restabilirea funcţiei renale este semnalată prin reapariţia progresivă a diurezei. proteinele şi clorura de sodiu vor fi numai reduse. hiperglucidic. fără să necesite spitalizare. se supun dializei extrarenale. în funcţie de cantitatea şi densitatea urinei eliminate precum şi a valorilor ionogramei sanguine şi urinare. Lichidul ultrafiltrat se înlocuieşte cu soluţii electrolitice sub controlul valorilor ionogramei şi al echilibrului acido-bazic. care asigură necesitatea de vitamine şi săruri minerale. ÎNGRIJIREA BOLNAVILOR CU INSUFICIENŢĂ RENALĂ CRONICĂ Îngrijirea bolnavilor cu insuficienţă renală cronică se face în fond după aceleaşi principii ca şi îngrijirea bolnavilor cu insuficienţă renală acută. în aceste cazuri se fac regulat de 2-3 ori pe săptămână câte 4-6 ore de dializă. reversibilă de obicei. aparatul funcţionând fără lichid de dializă. îndepărtarea produselor de metabolism din organism se poate face şi prin înlocuirea sângelui încărcat cu produse de dezasimilaţie cu sânge recoltat de la donatori cu funcţie renală ireproşabilă. Sarcinile de îngrijire fixate de medic se adaptează la boala de bază care a dus la insuficienţa renală cronică. lăsând bolnavul să bea la discreţie. Pe măsura ameliorării diurezei. nefropatii toxice medicamentoase sau profesionale. 29 . Pentru hemofiltrare se utilizează dializoare cu membrane cu permeabilitate mai ridicată.Exsanguinotransfuzia.2 g kilocorp. Fiind vorba de o îmbolnăvire de lungă durată.

scris etc. o igienă mai bună şi nu absoarbe dejecţiile sau alte lichide vărsate. citit. eventual microfon) trebuie fixat tot accesibil. Confortul pacientului trebuie asigurat prin schimbări pasive de poziţie. cu ace sau romplast. prevăzut cu utilaje-accesorii : masă reglabilă pentru alimentaţie. ca baie parţială sau completă. În instituţii spitaliceşti sau sanatoriale programul de zi al pacientului va corespunde cu cel al secţiei. În cazul pacienţilor cărora li se impune imobilitate perfectă. cu ajutorul unor utilaje auxiliare (ca agăţătoare de metal sau de pânză) trebuie create posibilităţi pentru ca singur să poată executa anumite mişcări. Asistenta trebuie să ţină seama de : Asigurarea condiţiilor de confort. Ea trebuie înzestrată cu o lampă cu comutatorul accesibil pacientului. în majoritatea 30 . Noptiera trebuie să se deschidă în aşa fel ca pacientul să o poată utiliza din pat. iar arderile din organism se reduc. în măsura în care pacientul poate fi mobilizat pasiv. instalându-se osteoporoza difuză. tranzitul intestinal se încetineşte. Toaleta se va face în pat. Dacă pacientul este îngrijit în paturi obişnuite. Salteaua va fi confecţionată din burete de plastic. presiunea exercitată asupra ţesuturilor care acoperă proeminenţele osoase cauzează escare de decubit. pacienţii imobilizaţi timp îndelungat la pat necesită o preocupare deosebită. care asigură o suprafaţă mai comodă pacientului.ÎNGRIJIREA PACIENTILOR IMOBILIZAŢI TIMP ÎNDELUNGAT LA PAT Imobilizarea îndelungată la pat predispune pacientul la o serie de complicaţii. atunci se vor asigura aparate accesorii : masă peste pat. Reglementarea programului de zi. se utilizează saltelele antidecubit. Totuşi. Pentru îngrijirea pacienţilor imobilizaţi. rezemător etc. Pentru pacienţii cu polakiurie este recomandabil ca urinarul să fie aşezat în aşa fel ca să-1 poată lua singuri. este uşor de curăţat şi dezinfectat. lampă. În cazul pacienţilor cu suferinţe osteoarticulare se va avea grijă ca aparatele gipsate să nu se îmbibe cu apă în cursul toaletei. tubul digestiv devine hipoton. eventual pe învelitoarea patului. Declanşatorul aparatului de semnalizare (sonerie. sertar care înlocuieşte noptiera. lipsa activităţii musculare duce la atrofierea muşchilor şi la scăderea tonusului general al organismului. cele mai corespunzătoare sunt paturile cu somiera mobilă sau patul universal osteoarticular. Încetinirea curentului sanguin favorizează formarea trombozelor . Pielea pacientului imobilizat timp îndelungat la pat îşi pierde tonicitatea. Dacă starea lui permite. Inactivitatea îndelungată rarefiază şi structura oaselor. iar condiţiile mai grele de menţinere a igienei corporale predispun la diferite afecţiuni dermatologice. ventilaţia deficitară a plămânilor contribuie la apariţia pneumoniilor hipostatice . Asistenta trebuie să aranjeze totul la îndemâna pacientului.

cei imobilizaţi vor fi scoşi la aer (terasă. Prevenirea complicaţiilor izvorâte din imobilizarea îndelungată. în pat. Pneumoniile hipostatice se previn prin ridicarea pacientului în poziţie semişezândă şi gimnastică respiratorie. Este necesar să fie izolaţi de restul pacienţilor printr-un paravan şi să fie deprinşi cu evacuările reglementare după un orar fix.cazurilor. şi prin aplicarea susţinătorului 31 . dacă nu este posibil. La înrăutăţirea tranzitului contribuie şi faptul că unii pacienţi nu-şi pot evacua scaunele în salon în prezenţa altora sau în poziţie culcat. după terminarea toaletei. balcon. Starea de imobilizare favorizează constipaţia . Pacientul trebuie îmbrăcat adecvat condiţiilor climaterice. Stimularea interesului intelectual contribuie mult la procesul de vindecare. Pentru stimularea funcţiilor pielii şi a circulaţiei cutanate. Masajul aplicat în măsura prescrisă de medic previne apariţia atrofiilor musculare şi întârzie osteoporoza. Electrocardiograful. Deformările articulare. Dacă afecţiunea de bază a pacientului nu constituie o contraindicaţie. Procedeele de profilaxie depind în mare măsură de starea pacientului. Asistenta se va îngriji de o lectură corespunzătoare şi va încerca să asigure legătura pacientului cu mediul lui extraspitalicesc. verandă sau chiar în grădină) cu patul. aparatul Roentgen portativ. pacienţii. poziţiile vicioase ale membrelor şi coloanei vertebrale pot fi prevenite prin asigurarea poziţiei corecte în pat cu ajutorul sacilor de nisip. Executarea examinărilor paraclinice şi a tratamentelor va fi astfel organizată încât pacientul să nu fie ridicat din pat. aparatul de raze ultraviolete etc. Dacă starea lui nu permite îmbrăcarea şi dezbrăcarea. precum şi de mijloacele ajutătoare ce stau la dispoziţie. pentru a nu-1 obişnui cu purgative sau clisme. Supravegherea şi asigurarea tranzitului intestinal. a pernelor etc. Este bine dacă aceşti pacienţi au la dispoziţie telefon. instalaţie de radiodifuziune şi televizor. Satisfacerea preocupărilor intelectuale ale pacientului este una din sarcinile cele mai importante ale asistentei. atunci i se va administra un regim bogat în celuloză şi lichide. fără a fi mobilizaţi. Trombozele venoase se previn prin masajul uşor al membrelor şi mobilizarea pasivă sau activă a degetelor picioarelor şi a mâinilor şi eventual a gambelor şi a antebraţelor. Tranzitul intestinal trebuie asigurat cu mijloace naturale. tonificarea vaselor superficiale şi mobilizarea sistemului reticuloendotelial din ţesutul celular subcutanat. Dacă problema tranzitului nu poate fi rezolvată prin regim. evacuările de scaun vor fi supravegheate şi înregistrate. atunci va fi bine învelit. care trebuie aşezat la înălţimea de 180—200 cm. pot fi aduse în salon sau. pacientul va fi transportat cu patul. vor fi zilnic fricţionaţi cu alcool diluat. pe bazinet. a rezemătoarelor. pentru o vizibilitate bună din decubit dorsal. de gradul în care poate fi imobilizat pasiv sau activ. între învelitori se pot aşeza câteva termofoare. însă nu trebuie abuzat. Atât radioul cât şi televizorul trebuie prevăzute cu întrerupătoare pe care pacientul să le poate manipula din pat. se va recurge la clisme şi numai în ultimă instanţă la laxative.

Aceste masuri sunt pe cât de simple şi usor de aplicat. mobilizarea pacientului se va face progresiv. pe atât de eficiente şi chiar salvatoare pentru pacientul nevoit să depaseasca. hidratare corespunzătoare ÎNGRIJIREA BOLNAVILOR LA SECŢIA DE NEUROLOGIE PARTICULARITĂŢILE DE ÎNGRIJIRE A BOLNAVILOR CU AFECŢIUNI NEUROLOGICE Sarcinile de îngrijire ale bolnavilor de la secţiile de neurologie sunt determinate de cazuistica specifică a acestor unităţi spitaliceşti. uneori. alături de suferinţa lor. gesturile lipsite de repezeală sau violenţă. precum şi pe acei cu suferinţe funcţionale cu caracter trecător. promptitudinea cu care răspunde la chemările pacientului ca şi nenumăratele atenţii cu care trebuie să-1 înconjure contribuie la întărirea încrederii şi-1 fac să suporte mai uşor starea de imobilizare. la nevie mai des -asternutul bolnavului va fi permanent uscat (prin montarea unei sonde urinare în caz de incontinenta). sunt influenţate şi deideile preconcepute pe care numeroşi bolnavi. Particularităţile de îngrijire ale aceste bolnavi. -masajul regulat ajuta la revigorarea circulatiei şi implicit la tonifierea tegumentului expus presiunii îndelungate.alimentaţie bogată în proteine şi vitamine pentru a favoriza cicatrizarea. . fie ca pacientul se afla într-un spital. suferinţe care pot fi şi manifestările prevestitoare ale unei afecţiuni organice. -sub zonele de sprijin predispuse la escare se vor pune colaci umpluti moderat cu aer. înca de la început trebuie luate masuri complexe de îngrijire care să previna aparitia escarelor. capricioşi şi. uscarea cu un prosop moale şi pudrarea cu talc. -igiena riguroasa a pielii prin spalare zilnica cu apa şi sapun (pe portiuni). -mijloace moderne. 32 . mai nervoşi. Pacienţii imobilizaţi pe lungă durată sunt irascibili. dar mai greu accesibile: saltea cu apa sau cu rulouri orizontale.sub pătură. După terminarea perioadei de repaus. dar mai ales aparţinătorii le nutresc şi azi faţă de aceste secţii. Escarele de decubit se previn prin igiena riguroasă a pielii şi utilizarea saltelelor pneumatice antidecubit. fara firimituri sau alte resturi alimentare. Asistenta trebuie să ţină seama de starea sistemului lor nervos şi să înlăture orice discuţie contradictorie. fie la domiciliu. uneori o perioada determinata de imobilizare. cu foarte mare precauţie. la 2 sau 3 ore. bine întins. sau colaci de vată. Mijloacele de prevenire Oricare ar fi cauza imobilizarii. atitudinea calmă. Comportarea plină de blândeţe. Astfel de masuri sunt: -mobilizarea frecventa şi schimbarea pozitiei în pat în limitele permise de boala de baza. care întrunesc bolnavii cu afecţiuni organice ale sistemului nervos. anxioşi.

Imobilizarea îndelungată a oricărui bolnav. Exceptând cazurile care necesită terapie intensivă. în funcţie de starea bolnavului nou şi moralul bolnavilor vechi din salon. întrucât adesea bolnavii nu-i pot aprecia temperatura mediului ambiant. cu avizul medicului. Bolnavii mai gravi. somieră articulată. • Îngrijirile generale legate de igiena corporală a bolnavilor fără deficit motor. este bine dacă alături de posibilităţile de aerisire obişnuită. Alţii sosesc cu speranţe exagerate. sau cu saltele de apă. îngrijirea bolnavilor cu afecţiuni ale sistemului nervos nu necesită condiţii deosebite de cele ale bolnavilor de la secţiile de boli interne. în partea membrului sănătos. Amplasarea bolnavilor noi printre ceilalţi bolnavi trebuie făcut cu foarte mare atenţie. dacă starea lor permite. care să facă mai suportabilă păstrarea repausului absolut. se va face baie la pat după tehnica obişnuită. •Asigurarea condiţiilor de mediu. asistenta trebuie să vegheze ca bolnavul nu cumva să-şi maltrateze membrele lipsite de sensibilitate prin poziţii necontrolate. bolnavii cu suferinţe neurologice. pot fi scoşi din pat şi ajutaţi la toaleta zilnică. până la 20-22°C. adesea cu tulburări de vorbire şi de alimentaţie. cum sunt rezemătoarele. Deficienţele motorii ale numeroşilor bolnavi implică utilizarea apărătoarelor laterale. pe lângă o îngrijire atentă. saltele de latex sau polietilen. aceasta fiind dictată de deficitul motor. conştiincioasă de înalt nivel profesional. Majoritatea bolnavilor cu boli neurologice fiind meteoro-sensibili. profund umanitară şi din partea asistentei. Alegerea salonului la amplasarea bolnavilor are o importanţă deosebită. La cei gravi. el trebuie schimbat din poziţie în poziţie (decubit dorsal. se asigură şi o ionizaţie dirijată a aerului după necesităţile eventuale ale bolnavilor. care îi duce până la pragul sinuciderii. bolnavul trebuie să simtă. de lipsa de sensibilitate a unor regiuni sau a unui membru. hipersensibilitatea sau din contră. decubit ventral. In acest ultim caz. Totuşi din cauza ideilor preconcepute . lateral drept. ceea ce va face totdeauna medicul. Indiferent care este poziţia preferată de bolnav. bine încălzite. care pot fi înlocuite la nevoie sau suprapuse cu saltele pneumatice antidecubit. reclamă o atitudine înţelegătoare. incontinenţă urinară şi fecală sau cu dureri insuportabile. trebuie lăsate în grija lor. retenţie sai. Din acest motiv. pentru ca bolnavii să nu cadă din pat. lateral stâng). 33 . Se preferă saloane cu 2-4 paturi. bolnavii fiind de multe ori imobilizaţi timp îndelungat la pat. Este foarte important ca semnalizatorul să fie fixat la vederea şi îndemâna bolnavului. în orice caz. care îi dau toată atenţia şi doresc într-adevăr să-l ajute.faţă de bolile sistemului nervos este bine dacă secţiile de neurologie sunt mai puţin circulate de bolnavii celorlalte secţii. susţinător de pături etc. Un număr apreciabil de bolnavi se reinternează după spitalizări repetate anterioare în diferite instituţii sau tratamente ambulatorii şi de la bun început vin la spital cu o oarecare lipsă de încredere. necesită utilizarea tuturor anexelor de confort la pat. dar mai ales a aceluia cu deficit motor. că este înconjurat de oameni. care nu trebuie dezamăgiţi în ideile lor optimiste.Bolnavii de la secţiile de neurologie sunt oameni cu suferinţe majore. Paturile trebuie să fie cu un confort sporit. cu deficite motorii. masă mobilă la pat. încă de la internare. Poziţia bolnavului la pat nu poate fi standardizată.deşi neîntemeiate .

dacă este cazul . şi la nevoie efectuată toaleta cavităţii bucale. iar consumul alimentelor să-l facă numai în prezenţa asistentei. prin menţinerea bolnavului în stare uscată şi curată. asistenta trebuie să supravegheze tranzitul intestinal. Lăsarea bolnavului doar câteva ore în aceeaşi poziţie. din contră. sunt apatici. somnolenţi sau obnubilaţi. însă de multe ori întâmpină greutăţi. colaci de cauciuc. duce la escare de decubit şi pneumonie hipostatică. Introducerea cantităţilor de alimente în organismul bolnavului. bogată în proteine. fără cute pe cearşaf sau obiecte străine în pat etc.de la câteva ore. Bolnavii de la secţia de neurologie adesea sunt neliniştiţi. întreţinerea suprafeţei patului curat. Asistenta trebuie să asigure aportul necesar de lichide. ceea ce nu trebuie aprofundată în cursul spitalizării prin administrare de purgative. Numeroşi bolnavi se internează în stare de comă sau .după o oarecare perioadă de spitalizare . atunci alimentaţia se va asigura conform normelor de îngrijire a bolnavilor inconştienţi. Numeroşi bolnavi au tulburări de deglutiţie. • Supravegherea bolnavilor. Alături de urmărirea parametrilor biologici obişnuiţi la toţi bolnavii la secţia de neurologie trebuie avută în vedere posibilitatea instalării celor mai variate 34 . Numeroşi bolnavi de la secţia de neurologie cu deficit motor. Dacă în cursul alimentaţiei se instalează tulburări de respiraţie. Unii bolnavi nu se pot alimenta singuri din cauza tremurăturilor varsă alimentul din lingură sau răstoarnă vesela cu alimente.cavitatea bucală trebuie controlată. Alimentele la aceşti bolnavi trebuie să fie de consistenţă păstoasă. Din acest motiv . şi numai la dispoziţia medicului pe cale parenterală. Se întâmplă ca după alimentaţie. vitamine şi săruri minerale. se va încerca reglementarea tranzitului prin mijloace dietetice. Alimentaţia trebuie să fie mixtă. trebuie să insistăm pentru prevenirea escarelor de decubit şi prin utilizarea anexelor de confort. Alimentaţia. se internează deja cu constipaţie habituală formată. Bolnavii de la secţia de neurologie necesită o supraveghere deosebită. ulterior să fie aspirate. echilibrată. în caz de constipaţie. se aplică sondă vezicală permanentă Folley. Aceşti bolnavi trebuie să fie ajutaţi de asistentă în salon. Bolnavii nu ţin minte totdeauna ritmicitatea evacuărilor de fecale. Bolnavul de la secţia de neurologie nu necesită un regim dietetic special. Din acest motiv. Aportul de clorură de sodiu îl va hotărî medicul de la caz la caz. trebuie imediat chemat medicul. la câteva zile . fricţiuni alcoolice repetate în cursul zilei. resturi de alimente rămase în cavitatea bucală. însă se va evita administrarea de purgative al căror efect este incalculabil şi dă naştere la obişnuinţă. perne elastice. în stare de hiperexcitaţie sau. inele de sprijin şi altele. în caz de incontinenţă sau retenţie urinară. hipolipidică şi normocalorică.pierd cunoştinţa. saltele antidecubit. în cazul în care bolnavul este în stare de inconştienţă. alături de mobilizarea bolnavului după un plan bine stabilit. în limita posibilităţilor pe cale bucală. ceea ce la insistenţele asistentei poate da naştere la fenomene de asfixie prin pătrunderea bolului alimentar în căile respiratorii. pudraj cu talc. în nici un caz nu trebuie duşi în sufragerie. la nevoie prin clisme evacuatoare.însă pe partea lezată trebuie lăsat mai puţin decât pe partea sănătoasă.

Pentru explorările morfofuncţionale: electroencefalograme. cu un comportament tulburat. tulburări vizuale etc. fiindcă se întâmplă să se scoale sau să cadă din pat. Tabletele vor fi sfărâmate. convulsii generalizate sau localizate. fac accidente cu consecinţe grave. bronhopneumonii. ca uscăciunea gurii. transportul se va face cu cea mai mare grijă. La bolnavii cu afecţiuni neurologice pot să apară trecător manifestări psihice. ca şi rezultatul care se aşteaptă de la examinările respective. analize seroiogice şi imunologice şi pentru alte analize cerute de la caz la caz. Bolnavii vârstnici cu afecţiuni vasculare cerebrale. Aceşti bolnavi necesită o supraveghere mai atentă şi noaptea. pentru a nu provoca o nouă hemoragie. etc. • Explorarea paraclinică a bolnavilor. Bolnavii imobilizaţi durabil la pat cu suferinţa sistemului nervos. recipientele. diferite forme de vertij sau tulburări vizuale. inclusiv computer tomografie. examinările radiologice ale sistemului nervos central. Sesizările bolnavilor trebuie raportate imediat medicului. asigurând instrumentele. care cauzează o hemoragie în doi timpi. chiar dacă bolnavul momentan nu are nici o acuză. examenul fundului deochi. de pe targa. peste câteva ore sau zile. Planul de examinare. devin neliniştiţi. impotenţa funcţională a membrelor. Bolnavii scăpaţi din vedere.trebuie scoase din medicaţia lor preparatele barbiturice. sunt predispuşi la infecţii. în cursul accidentului. mediul în care se execută. pe care asistenta trebuie să o pregătească bine pentru medic. lipsă de secreţie salivară. trebuie să fie însoţiţi în saloane sau pe coridoare. bolnavii pot suferi traumatisme cranio-cerebrale. Dacă se suspicionează o hemoragie cerebro-meningee. Recoltările de produse biologice pentru analizele de laborator se vor face totdeauna după prescripţia medicului pentru glicemie. piodermii etc. O importanţă deosebită la secţiile de neurologie este recoltarea lichidului cefalorahidian. medicaţia prevede şi tratamentul sau profilaxia infecţiilor cu antibiotice. eventual examenul O. infecţii urinare.L. eventual mediile de cultură necesare la recoltare. Medicamentele de multe ori au efecte secundare neplăcute. trebuie explicate bolnavului pentru a preveni stresurile inutile şi a câştiga colaborarea lui la examinări. încărcarea şi descărcarea bolnavului pe. 35 . Dacă bolnavul cu tot ajutorul primit cade şi se loveşte. în aparenţă minore. respectiv. Ei fac foarte uşor pneumonii hipostatice suprainfectate.cu avizul medicului . de multe ori se scoală din pat şi în urma unor deficite motorii sau tulburări de echilibru. Bolnavii cu motricitate. Amplasarea lor trebuie făcută în apropierea becului de orientare de la uşa salonului şi . se va face cu mişcări blânde. a căror simptomatologie clinică se va manifesta ulterior. noaptea adesea se dezorientează.manifestări alarmante. tulburări de respiraţie. în aceste cazuri. ca şi în bolile de etiologie infecţioasă ale sistemului nervos. •Administrarea medicamentelorla bolnavii cu tulburări de deglutiţie se va face în soluţii sau prafuri. sprijinind totdeauna capul în poziţie de flexiune moderată. colesterolemie (colesterol liber şi esterificat). echilibru sau vedere deficitară. care va hotărî asupra continuării sau schimbării medicamentului. bolnavul va fi însoţit de asistentă. natura examinărilor. eventual transportat cu fotoliu rulant sau cu targa. cazul trebuie raportat imediat medicului.R. lipemie.

Electrozii indiferenţi sunt formaţi din plăci de metal cu o suprafaţă de cea 300 cm3. Medicul stabileşte momentul când se poate începe masajul grupurilor musculare în cauză. la nevoie. La cererea medicului. Atitudinea de compătimire. progresiv. de obicei. ELECTRODIAGNOSTICUL NEURO-MUSCULAR Prin electrodiagnostic se înţelege utilizarea investigaţiilor bioelectrice. sunt deprimaţi. Acesta va fi urmat de mişcări pasive ale articulaţiilor membrului interesat şi apoi de gimnastica activă în pat. eventual în enzime. putând astfel să-şi concentreze curentul. în mod gradat. glucoza. văd viitorul lor fără perspective. în cursul recoltării se măsoară tensiunea lichidului cu manometrul Claude şi se fac recoltările necesare pentru numărătoarea elementelor celulare. Această metodă de explorare studiază modul de apariţie şi caracterul contracţiei musculare la stimularea electrică a nervilor şi muşchilor inervaţi de aceştia. ca şi pentru electroforeză. pentru studiul excitabilităţii sau activităţii formaţiunilor nervoase sau musculare. identificarea celulelor prin frotiu colorat din sedimentul centrifugat şi pentru determinarea calitativă şi cantitativă a conţinutului în proteine. Aceşti bolnavi. înţelegătoare a asistentei. Electrozii sunt îmbrăcaţi în mai multe straturi de tifon îmbibate într-o soluţie de clorură de sodiu. Introducerea bolnavului în circuitul electric se face cu ajutorul electrozilor. de obicei previne contracturile ireparabile. Pentru stimulare se utilizează curentul galvanic sau faradic. Masajul şi gimnastica începute din timp şi executate cu bolnavul cu răbdare şi perseverenţă. însoţit de încurajarea lui cu tact şi blândeţe.uneori neplăcute . Adesea bolnavii sunt internaţi în faza contracturilor constituite cu articulaţii deformate. Electrozii activi au o suprafaţă de contact foarte mică. discutarea cu bolnavul a planului de examinare şi a tratamentului poate ameliora starea psihică a bolnavului. în vederea asigurării unui contact cât 36 . ceea ce agravează şi mai mult starea lor.de îngrijire.Îngrijirea bolnavilor la secţiile de neurologie trebuie să se extindă şi la prevenirea contracturilor musculare şi a pierderii funcţionalităţii articulaţiilor. PREGĂTIREA Şl ASISTAREA EXPLORĂRILOR PARACLINICE ALE SISTEMULUI NERVOS RECOLTAREA Şl ANALIZA LICHIDULUI CEFALO-RAHIDIAN Recoltarea lichidului cefalorahidian se face prin puncţia rahidiană (vezi partea a ll-a. 504). obţinând cooperarea lui la procedeele . şi creează bazele necesare procesului de recuperare. Electrodiagnosticul neuromuscular utilizează următoarele metode: • Examenul electric clasic. Ca generator de curent se foloseşte pantostatul cu electromotor sau cu lămpi reductoare sau electrostimulatoare cu dispozitive electronice. sub formă de stimulare sau detectare. infecţii urinare etc. Omiterea timpului oportun pentru începerea tratamentului activ face ca bolnavul să se vindece cu sechele ireparabile. pentru examenul serologic sau reacţiile coloidale din lichidul recoltat. sau cu escare de decubit profunde. cloruri. asistenta va pregăti recipientele şi mediile de cultură pentru recoltări virusologice şi însămânţări bacteriologice şi. pag.

Asistenta are sarcina să aducă bolnavul în poziţie adecvată accesibilităţii punctului respectiv şi să facă degresarea regiunii. Ea permite o localizare mai precisă a excitaţiei. Pentru explorări paraclinice se utilizează cronaxia motorie. cu care s-a stabilit durata.mai perfect. Se stabileşte gradul de excitabilitate a nervului şi muşchiului. Electrodul activ de mică dimensiune . Cu ajutorul unui potenţiometru. separat pentru curentul faradic şi cel galvanic şi se urmăreşte promptitudinea şi durata contracţiei musculare în aceeaşi legătură şi apoi în inversiunea polarităţii. apoi cu un reostat se dublează valoarea acesteia şi se reduce durata de trecere a curentului la minim. ambii aduşi în contact cu nervul sau muşchiul explorat. în vederea asigurării unui contact electric perfect. necesar pentru a obţine o contracţie în urma aplicării sale la punctul motor. Determinarea cronaxiei se face cu cronaximetre electronice. se fixează timpul minim necesar apariţiei contracţiei musculare. dacă se explorează membrul inferior. Electrodul indiferent se fixează în acelaşi fel ca şi pentru examenul electric clasic. Obişnuit se examinează numai contracţia musculară la închiderea circuitului. pentru a determina excitaţia la prag a ţesutului neuromuscular. Nervul şi muşchiul răspund atât la stimulul faradic cât şi la cel galvanic printr-o contracţie bruscă. boli musculare şi unele tulburări umorale şi endocrine. Stimularea se face prin metoda monopolară. căci frigul provoacă contracţii musculare care modifică rezultatele cronaxiei. Explorarea monopolară foloseşte un electrod indiferent şi unul activ. ca şi inversiunea polarităţii. Explorarea bipolară se face cu doi electrozi activi. urmată imediat de relaxare.cronaxia este un parametru al excitabilităţii. închiderea şi deschiderea curentului. Electrodul activ va fi adus în contact cu nervul sau muşchiul cercetat. Legarea bolnavului în circuit se face cu electrozi similari celor utilizaţi pentru examenul electric clasic. aparatul stabileşte reobaza. de o intensitate dublă reobazei. pe cale transcutanată. Punctele de elecţie pentru aplicarea stimulului electric poartă numele de puncte motorii. Intensitatea minimă a curentului de excitaţie. Valorile cronaxiei astfel stabilite pot fi citite pe un cadran gradat la nivelul cursorului. Cel indiferent se plasează pe regiunea scapulară în cazul explorării membrului superior şi în regiunea lombară sau suprapubiană. Explorarea poate fi monopolară sau bipolară. cu ajutorul unor condensatori al căror timp de descărcare este cunoscut. Utilizând durate din ce în ce mai mari. poartă numele de prag de excitabilitate sau reobază. Ea defineşte timpul minim necesar unui curent galvanic. Valoarea cronaxiei se exprimă în miimi de secundă. sunt asigurate de o cheie de pe electrodul activ. • Electromiografia este o metodă de investigaţie neuromusculară care 37 . • Cronaximetria . Cronaxia este prelurgită în caz de leziuni ale nervului motor periferic.se leagă de polul negativ al generatorului de curent galvanic. Se verifică ca electrodul activ să fie legat riguros pe punctul motor. în vederea aprecierii stării funcţionale a nervilor motori şi a muşchilor pe care îi inervează. Asistenta se va îngriji ca temperatura camerei să fie optimală.

între electrozii care detectează biocurenţii şi amplificatoare.1). 22 sau 40 de canale. 6. VI. Cu ajutorul acestor aparate se pot înscrie curenţii de acţiune ai scoarţei cerebrale. dintre care unele părăsesc acul prin vârful lui. fără să fie nevoie de demontarea şi 38 .înregistrează potenţialele de acţiune musculară apărute în cursul contracţiei voluntare. simultan în mai multe derivaţii conectate pe diversele regiuni ale emisferelor cerebrale (fig. după numărul derivaţiilor pentru care sunt construite. ei se introduc în profunzimea muşchilor. cuplat cu un amplificator care funcţionează cu ajutorul tuburilor electronice.1 . Amplificarea şi înregistrarea curenţilor de acţiune se fac cu un oscilograf catodic prevăzut cu un dispozitiv de înregistrare fotografică. Electrozii de profunzime au aspectul unor ace de injecţii acoperite de un strat de email izolator. bipolare sau multipolare. la două puncte distanţate de câţiva centimetri. Electroencefalogramele pot fi înregistrate simultan în 4.9. precum şi ai altor structuri din sistemul nervos central. Ei nu furnizează o electromiogramă globală. iar altele prin orificii laterale. înregistrarea pe hârtie a biocurenţilor amplificaţi se face după metoda înscrierii mecanice. amplificatoare şi dispozitive de înscriere. format din electrozi periferici pentru detectarea biocurenţilor.9. cerebelului. izolate între ele. 10.adică biocurenţii culeşi de doi electrozi . PREGĂTIREA Şl ASISTAREA EXAMENULUI ELECTROENCEFALOGRAFIC Modificările potenţialului electric al creierului pot fi decelate şi înregistrate cu ajutorul unor aparate amplificatoare numite electroencefalografe.având amplificator propriu. Fiecare canal înregistrează o singură derivaţie . 8.2 sau mai multe fire electrice. sau de înscriere pe hârtie. cutanaţi şi de profunzime. Prin lumenul acului pot fi introduse 1. Fig. Electrozii cutanaţi (similari cu cei de la electrocardiografie sau electroencefalografie) se fixează pe tegumente. înregistrarea se face cu ajutorul unui aparat numit electromiograf. Electrozii sunt de două feluri. Ele sunt formate dintr-un dispozitiv de detectare care culege variaţiile de potenţial de pe suprafaţa creierului. VI. care asigură legarea perechilor de electrozi cu oricare dintre canalele de amplificare. ai nucleilor subcorticali. cu excepţia vârfului care rămâne liber.înregistrarea electroencefalogramei. se interpune un comutator de derivaţie. Curba obţinută poartă numele de electromiogramă. 12. realizând posibilităţi diferite de culegere a biocurenţilor prin derivaţii monopolare.

2 deasupra regiunilor parietale şi 2 deasupra regiunii occipitale. după indicaţia strictă a medicului. electrozii vor fi fixaţi cu colodiu. unele aparate de înregistrare se găsesc într-o altă încăpere decât bolnavul examinat. cât mai departe de instalaţiile Roentgen. Pentru o primă orientare generală se utilizează derivaţiile standard. Din acelaşi motiv. la distanţe aproximativ egale. Durata întreruperii medicaţiei poate fi mai lungă sau mai scurtă. Aparatura metalică din cameră ca i patul metalic pe care stă bolnavul trebuie să fie legate la pământ. Pregătirea psihică a bolnavului şi înlăturarea factorului emotiv sunt absolut necesare pentru obţinerea unor rezultate concrete. 2 la mijlocul distanţei dintre tragus şi sutura craniană (zona motorie). Bolnavul este aşezat în pat sau într-un fotoliu şi i se fixează capul cu un rezemător în poziţie comodă. Aplicarea electrozilor se face în derivaţii bipolare şi unipolare. Contactul electric între electrozi şi piele trebuie să fie perfect. Examinarea electroencefalografică necesită pregătirea bolnavului. Electrozii se fixează dispersaţi în derivaţii bipolare pe toată suprafaţa craniului. Cu trei zile înainte de examinare. Electrozii sunt formaţi din mici plăcuţe de metal argintate. ceea ce va fi stabilită de medic. el trebuie instalat într-o aripă mai izolată a clădirii. 39 .9. Bolnavul trebuie să fie odihnit şi liniştit. pentru a nu fi impresionat de ea. dacă oasta conducătoare nu ar fi suficient de aderentă. Contactul electric se asigură prin degresarea părului şi a pielii păroase a capului cu un amestec de alcool-eter-acetonă şi utilizarea unei paste de contact. Legătura lui cu aparatul din camera alăturată se face în acest caz cu ajutorul unor cabluri electrice. el va fi lămurit asupra caracterului inofensiv al examinării şi i se va descrie aparatura. Aparatul fiind foarte sensibil. raze ultrascurte sau alte aparate generatoare de curenţi paraziţi. care se fixează pe capul bolnavului cu ajutorul unor electrozi metalici. diatermie. în preajma aducerii lui în camera de examinare.2).remontarea lor. bolnavul nu mai trebuie să primească nici un medicament care ar putea influenţa rezultatele. electrozii vor fi grupaţi. în mod simetric la stânga şi dreapta liniei mediane de exemplu: 2 în regiunile frontale. Legătura între electrozi şi aparat se face cu ajutorul unor conducte electrice prin intermediul comulatorului de derivaţie. bună conducătoare de electricitate1. care influenţează funcţionarea lui. Aplicarea electrozilor pe piele se face cu ajutorul unor benzi de cauciuc. Din acest motiv. După înregistrarea acestor derivaţii. VI. La nevoie. în jurul zonelor unde înregistrarea anterioara a ridicat suspiciunea medicului examinator asupra unor focare cu reacţii patologice (fig.

cu excepţia suprafeţei lor de contact. semirigizi. Viteza de înregistrare este de 15 cm/minut. influenţează şi alterează traseul electric. Aceeaşi acţiune pot avea şi mişcările medicului şi ale asistentei. pentru înregistrări electroencefalografice.Fig. 40 .2. Deplasarea obiectelor izolate. Electrozii bazali mai pot fi introduşi şi în conductele auditive externe. între timp se face etalonarea amplificatorilor. mastoidă sau de lobul urechii. bolnavul trebuie să stea cu ochii închişi. Curbele înscrise cu ajutorul electroencefalografului poartă numele de electroencefalograme. VI.denumiţi electrozi bazali . beta şi teta şi una -delta . apariţia ei în stare de veghe fiind patologică. Electroencefalograma omului sănătos. Din acest motiv. care pot fi încărcate electric. temporale. În cursul înregistrării. în repaus fizic şi psihic. După ce aparatul se conectează la curent se lasă să se încălzească o jumătate de oră. căci biocurenţii produşi de contracţiile musculare modifică rezultatul. se controlează deflexiunile peniţelor şi apoi se porneşte aparatul. este formată dintr-o serie de unde printre care se definesc trei unde normale: alfa. parietale etc. În cazul derivaţiilor unipolare.Fixarea electrozilor pe capul bolnavului. iar celălalt (electrodul activ) la locul indicat de medic.sunt izolaţi. Aceştia . mai ales dacă poartă pantofi cu tălpi izolante. nemişcat. frontale. deosebind astfel derivaţii unipolare.9.care în stare normală apare numai în anumite faze de somn. se va evita orice mişcare în jurul bolnavului în cursul înregistrărilor. Pentru decelarea curenţilor de acţiune de la baza craniului se utilizează electrozi de formă alungită. unul din electrozi se fixează de bărbie. în acest caz contactul făcându-se cu membrana timpanului. care se introduc în fosele nazale până la peretele posterior al faringelui.

Ritmul alfa este format din unde regulate, cu o frecvenţă de 8-12 cicli/secundă şi amplitudine medie de 20-50 mV. Ritmul alfa are o topografie parieto-occipitală şi este simetric. Ritmul beta prezintă o frecvenţă de 25-30 cicli/sec şi o amplitudine medie de 5-20 mV. Topografia lui este predominant rolandică şi simetrică. Excitaţiile senzoriale şi senzitive provoacă dispariţia undelor a, dar menţin undele (3, cele două feluri de unde reprezentând stări deosebite de activitate a celulelor nervoase corticale. Ritmul teta se înscrie cu o frecvenţă de 4 - 7 cicli/sec, având o amplitudine de 30-70 mV. Ritmul teta apare sub formă de unde izolate, repartizate difuz cu predominanţă temporală. Undele sunt din ce în ce mai frecvente pe măsură ce somnul devine mai profund. În cazuri patologice, pe electroencefalogramă vor apărea unde delta, cu o frecvenţă de 1/2-2 cicli/secundă, unde y, cu o frecvenţă de 4-7 cicli/secundă, unde cu o frecvenţă de peste 30 cicli/secundă, modificări de amplitudine a undelor, distribuţia asimetrică a modificărilor etc. Tulburările latente pot fi puse în evidenţă pe electroencefalogramă prin înregistrări efectuate în condiţii speciale: - înregistrarea în cursul hiperpneei voluntare, bolnavul fiind solicitat să respire adânc, ceva mai frecvent decât obişnuit (20 - 25 de inspiraţii pe minut), timp de 3 minute; - nregistrarea în cursul somnului natural sau medicamentos (hipnotice, în doze moderate stabilite de medic); - stimularea luminoasă intermitentă. Examinarea se execută într-o cameră întunecoasă. Cu ajutorul unui stroboscop se proiectează în ochii bolnavului o lumină foarte puternică. Raza de lumină se întrerupe de 20-30 de ori pe minut; - înregistrarea după activare cu ahipnon sau alte substanţe medicamentoase, indicate de medic. Această metodă poate fi combinată cu stimularea luminoasă intermitentă. Paralel cu înregistrarea curbelor electroencefalografice se înregistrează şi tensiunea arterială, pulsul periferic (carotidian, femural), respiraţia, fonocardiografia, precum şi alte manifestări ale funcţiilor vegetative. Vezi: „înregistrările poligrafice". Electroencefalografia se utilizează în diagnosticul diferenţial al formelor de epilepsie, infecţiilor neurologice, traumatismelor cranio-cerebrale, în hematomul subdural, leziunile vasculare cerebrale, tumorile intracraniene, coree, encefalitele cronice, nevroze etc. Înregistrări poligrafice. Poligrafia constă în înregistrarea paralelă şi concomitentă a electroencefalogramei cu activitatea bioelectrică a altor organe. Metodele permit detectarea răsunetelor perturbărilor bioelectrice cerebrale la funcţia organelor periferice, cu care se află în strânsă legătură prin sistemul nervos neuro-vegetativ şi neuro-endocrin. Astfel se pot înregistra concomitent cu electroencefalogramă, biocurenţii de la nivelul tegumentelor, retinei, cordului, stomacului, al circulaţiei periferice, al circulaţiei cerebrale, al tonusului muscular, al mişcărilor globilor oculari, precum şi unele constante biochimice ca
41

glicemia, concentraţia de oxigen în sângele arterial şi venos etc. REOENCEFALOGRAFIA Reoencefalografia explorează circulaţia cerebrală prin determinarea variaţiilor de volum ale creierului, în funcţie de masa sanguină din vasele intracraniene în cursul revoluţiei cardiace fiziologice. Reoencefalografia se efectuează cu ajutorul unui curent alternativ, de înaltă frecvenţă, care trece prin masa cerebrală cu ajutorul unor electrozi. Faţă de trecerea curentului electric, ţesuturile organismului opun o rezistenţă complexă, numită şi impedanţă, a cărei valoare este în funcţie de masa de sânge în creier în timpul sistolei, de calitatea circulaţiei venoase de reîntoarcere, de viteza de circulaţie, de încărcătura electrică a globulelor roşii şi de alţi factori. Valorile impedanţei se calculează din datele obţinute prin culegerea curentului de către alţi doi electrozi, după traversarea masei cerebrale. Valorile se înscriu sub forma unei curbe monofazice, pozitive, asimetrice, sincrone cu fenomenele electrice ale inimii. Din acest motiv, înregistrarea reoencefalogramei se face sincron cu electrocardiograma sau cu pulsul, sau în diferite combinaţii ale înregistrărilor poligrafice. Ca şi la sfigmogramă, pe reoencefalogramă se deosebeşte o fază ascendentă, corespunzătoare sistolei ventriculare şi o fază descendentă, corespunzătoare diastolei generale. Pe aceasta din urmă se observă o undă secundară, unda dicrotă, corespunzătoare închiderii valvulelor sigmoide. Reoencefalografia se utilizează în diagnosticul vasculopatiilor cerebrale difuze: hipertensiune arterială, arterioscleroză cerebrală etc. în afecţiuni vasculare localizate, în insuficienţa circulatorie cerebrală, malformaţii vasculare, traumatisme cranio-cerebrale şi în procese expansive intracraniene. Examinarea nu prezintă nici un pericol pentru organism şi nu are contraindicaţii. EXAMENUL RADIOLOGIC AL SISTEMULUI NERVOS CENTRAL Examenul radiologie al sistemului nervos central se face prin: radiografia craniului din faţă, profil, bază, eventual şi din incidente speciale (pentru şaua turcească, orbite, fantele sfenoidale, osul temporal, sinusuri etc.) şi completată cu secţiuni tomografice: pneumoencefalografie; ventriculografie; angiografie cerebrală; computer-tomografie; radiografie de ansamblu a coloanei vertebrale; mielografie gazoasă şi cu lipiodol. Dintre acestea, scoatem la suprafaţă computer-tomografia, care aduce cel mai preţios ajutor neurodiagnosticului, punând în evidenţă orice leziune organică cu maximă precizie, fără ca procedeul să aibă contraindicaţii. Sarcinile asistentei în legătură cu aceste examinări au fost descrise la capitolul „Pregătirea bolnavilor pentru examinări radiologice". ECOENCEFALOGRAFIA Explorarea sistemului nervos central cu ultrasunete se utilizează pentru evidenţierea proceselor expansive intracraniene şi delimitarea leziunilor organice. SCINTIGRAFIA CEREBRALĂ (GAMMAENCEFALOGRAFIA)
42

Scintigrafia cerebrală constă în detectarea şi înregistrarea grafică a radiaţiilor emise de izotopii radioactivi introduşi în organism per os sau parenteral şi ajunşi în circulaţia cerebrală. Substanţele radioactive, în condiţii normale, nu traversează bariera hematoencefalică, decât, eventual, în cantitate foarte mică. La nivelul leziunilor cerebrale, permeabilitatea hematoencefalică este mai mare, astfel în aceste regiuni, radiofarmaceuticul se concentrează de 20-30 de ori, faţă de restul substanţei cerebrale. Leziunile astfel devin surse de iradiaţie, ceea ce se poate înregistra. Evidenţierea lor la nivelul creierului, sub formă de zone cu radioactivitate crescută, denotă deci afectarea permeabilităţii vasculare şi localizarea unui proces patologic intracranian. Dintre izotopii radioactivi utilizaţi pentru scintigrafia cerebrală amintim Iodul131 înglobat în serumalbumină şi pertechnetatul 99Tc, care sunt emiţători de radiaţii gamma, cu timp de înjumătăţire scurt şi eliminare rapidă din organism. Dacă examinarea se face cu 131I, cu două, trei zile înainte bolnavul va fi pregătit prin administrare de 3 ori/zi câte 10 picături de soluţie Lugol, pentru a satisface aviditatea glandei tiroide faţă de iod. Dacă examinarea se face cu 99mTc, bolnavul primeşte de 3 ori 0,20 g de perclorat de potasiu, care se depune la nivelul plexurilor coroide. Saturarea organelor de mai sus înaintea examinării, are scopul de a evita aglomerarea substanţei radioactive şi iradierea lor. în ziua examinării, bolnavul primeşte o cantitate de serum-albumină iodată sau pertechnetat de potasiu. După 3-4 ore se face detectarea substanţei radioactive, deasupra cutiei craniene. Detectarea şi înregistrarea se fac cu camera de scintilaţie care afişează rezultatul cu ajutorul unui osciloscop pe o suprafaţă fotosensibilă. Pentru orientare mai uşoară este bine să se fixeze pe scintigramă câteva repere anatomice (vertexul, protuberanta occipitală) înainte de îndepărtarea imaginii de deasupra craniului. Scintigrafia cerebrală evidenţiază leziunile cerebrale locale, în special a proceselor expansive intracraniene. REZONANŢA MAGNETICĂ NUCLEARĂ Rezonanţa magnetică reconstituie imaginea craniului în toate cele trei direcţii, bolnavul rămânând nemişcat. Examinarea se face cu un câmp magnetic puternic, inofensiv pentru organism, care produce un efect de rezonanţă în ţesuturile examinate. Acest efect de rezonanţă este captat, amplificat şi redat imagistic. Are aceleaşi indicaţii ca şi computer-tomografia. ÎNGRIJIREA BOLNAVILOR CU ACCIDENTE VASCULARE CEREBRALE Accidentele vasculare cerebrale, fie că sunt boli independente, fie că sunt una din manifestările unei îmbolnăviri generale, necesită prin gravitatea lor îngrijiri deosebit de atente, efectuate cu cunoştinţe profesionale temeinice. Ischemia acută tranzitorie focalizată, infarctul cerebral neembolic, embolia cerebrală, hemoragiile cerebrale ca şi hemoragiile subarahnoidiene produc tulburări majore în alimentarea cu oxigen a unor zone ale creierului prin oprirea
43

întrucât în cursul nopţii starea de agitaţie şi confuză se accentuează. brutal. bazinetul trebuie asigurat în apropierea bolnavului. sacilor de nisip şi alte anexe ale patului. Din acelaşi motiv cavitatea bucală trebuie controlată după alimentaţie şi dacă resturile de alimente nu pot fi îndepărtate. Stabilitatea şi confortul bolnavului în decubit lateral şi ventral trebuie asigurat cu ajutorul pernelor. eventual prin gesturi. în funcţie de localizarea accidentului şi de natura lui. de unde. în grade diferite de comă. întrucât unele dintre ele pot să apară în cursul spitalizării pe alte secţii. inconştient să nu cadă din pat şi să nu se traumatizeze. Bolnavii adesea sunt neliniştiţi. tulburaţi sau inconştienţi. întrucât poate provoca escare de decubit. Principiul de bază al îngrijirii acestor bolnavi în perioada acută a bolii este repausul absolut fizic şi psihic. trebuie îndepărtată prin aspiraţie mecanică sau manual cu o seringă Guyon. Cefaleea foarte pronunţată în cursul hemoragiilor subarahnoidiene. în acelaşi timp. Examinările traumatizante se reduc de asemenea la minimum. De cele mai deseori însă accidentele vasculare cerebrale se vindecă fără sau cu sechele. poate fi ameliotată prin pungă de gheaţă aplicată pe capul bolnavului. debutul accidentelor vasculare cerebrale este brusc. Este important să ne adresăm bolnavului cu propoziţii scurte. mai ales dacă are şi tulburări de deglutiţie. Bolnavul . trebuie să ne adresăm cu întrebări. În caz de incontinenţă urinară saujfecală. Bolnavul cu tulburări de vorbire trebuie ascultat cu răbdare. cum este de exemplu embolia cerebrală la secţia de cardiologie sau hemoragia subarahnoidiană în cursul probelor de efort la orice secţie. dar exprimat mai rar. la care el poate răspunde monosilabic cu „da" sau „nu". exceptând partea lezată. capitonate cu perne şi pături. Dacă poziţia bolnavului permite. uneori mai abundentă. şi personalul de îngrijire trebuie să-i ofere cât mai des plosca sau urinarul. însă poziţia bolnavului trebuie schimbată cel puţin din două în două ore. simptomatologia va fi foarte variată. trebuie asigurată o oarecare lumină în salon. Poziţia cea mai adecvată în pat este cea semişezândă. Patul bolnavului trebuie să fie prevăzut cu apărătoare laterale. poate să se autoservească. membrul cu deficit funcţional trebuie astfel aşezat încât să se faciliteze circulaţia venoasă de reîntoarcere.după fiecare emisie de fecale sau 44 . se va face toaleta cavităţii bucale cu peria de dinţi. alături de calmantele prescrise de medic. Secreţia salivară. ceea ce trebuie să fie cunoscut de asistentele de la toate secţiile de spital. cu voce de tonalitate obişnuită. De cele mai multe ori. dându-i timp pentru „formularea" răspunsului.sau reducerea vremelnică sau definitivă a circulaţiei. dacă starea lui permite. Stările de nelinişte şi agitaţie pot agrava starea iniţială a bolnavului. unde nu trebuie ţinut mai mult de o jumătate de oră. întrucât bolnavul somnolent sau inconştient. a căror gravitate depinde în mare măsură de calitatea îngrijirilor pe care asistenta le acordă bolnavilor. poate să le aspire în căile respiratorii. în urma căreia anumite părţi din zonele respective se necrozează. pentru ca bolnavul neliniştit. Lăsarea bolnavului pe bazinet este interzisă. Uneori se interzice şi vizitarea bolnavului de către aparţinători. Bolnavului cu afazie. ceea ce adesea duce la deces.

bolnavul va fi adus în poziţie semişezândă cu capul aplecat uşor înainte. febră etc. bogat în celuloză pentru evitarea constipaţiei. pentru a preveni aspirarea lor. lăsându-i timp suficient pentru mestecarea şi înghiţirea bolului.Reducerea edemului cerebral. Dacă însă bolnavul are pierderi mai mari prin urină. eventual cu patul rulant. Dacă incontinenţa de urină nu poate fi stăpânită. . .Reducerea valorilor tensiunii arteriale. Dacă este posibil. citronade îndulcite etc. ceea ce ar putea crea un aflux de sânge mai abundent în apropierea zonei lezate.absolut necesare . Tratamentul prescris de medic în funcţie de natura accidentului. Regimul dietetic nu ridică probleme deosebite.trebuie pus în aşternut curat. bolnavul va fi transportat cu cel mai mare menajament. Examinările paraclinice . dar mai ales pentru a priva bolnavul de eforturile de masticaţie.Prevenirea irombemboliilor.Prevenirea sechelelor. totuşi . fiindcă aceasta ar putea deregla funcţiile de masticaţie şi deglutiţie şi aşa lezate. moi. . fundul de ochi. . . Asistenta trebuie să se îngrijească de aducerea instrumentelor şi aparatelor necesare pentru specialiştii care vor efectua examinările. transpiraţii. -Asigurarea hemostazei în cursul hemoragiilor cerebrale şi meningiene.trebuie ţinut cont de anumite principii: dacă starea bolnavului nu evoluează spre comă. iar în zilele următoare şi fructe. carne fiartă şi tocată.Liniştirea bolnavului. Bolnavul nu trebuie să observe semne de impacienţă din partea persoanei care îl alimentează.Terapie anticoagulantă sau din contră. se aplică sondă vezicală permanentă. pe partea neparalizată a buzelor. asigurând un aport de cel puţin 2 000 de calorii. supă de pasăre degresată. în ordinea de urgenţă stabilită de medic de la caz la caz.urină . alimentaţia se face pe cale bucală chiar dacă bolnavul este somnolent sau obnubilat. în primele zile ale accidentului bolnavul va primi un regim hidrozaharat. eventual examenul otologic se vor face în limita posibilităţilor în salon. 45 . Tratamentele sunt asistate sau efectuate de asistentă după tehnicile cunoscute.mai ales în cursul hemoragiilor intracraniene .Lizarea trombilor deja formaţi. zarzavaturi.Creşterea debitului sanguin cerebral.ca: puncţia lombară. înainte de a-i oferi o nouă lingură de aliment. examenul electrocardiografie. atunci aportul de lichide trebuie calculat pe baza pierderilor măsurate şi apreciate. la pat. Asistenta cu lingura va pune o mică cantitate de aliment lichid sau păstos în cavitatea bucală a bolnavului. ceaiuri zaharate.Combaterea hipertermiei şi . pireuri de legume. Pentru examinările la care acest lucru nu este posibil. sub bărbie se va aşeza o tăviţă renală curată. . gravitatea lui şi starea bolnavului urmăresc: . . Alimentele trebuie să fie păstoase. asigurând un aport de cel puţin 2 000 ml de lichide sub formă de sucuri de fructe. brânză proaspătă de vaci. începând din a doua sau a treia zi de boală se va îmbogăţi aportul de alimente cu supe de legume.

Asistenta prin comportamentul ei uman. ceea ce poate să declanşeze recidive sau agravări. şi dacă nu poate. şi. atunci să repete după noi numele obiectelor. cu mişcări active cu tehnica cunoscută.În cazul în care bolnavul este în comă. Contracturile vor fi prevenite prin masaj. Bolnavul trebuie ascultat cu atenţie şi răbdare. Reeducarea vorbirii trebuie făcută cu foarte multă răbdare. întrucât auzul bolnavului nu este afectat şi o voce cu ton ridicat ar putea să-l supere în demnitatea lui. imediat după depăşirea perioadei acute a bolii. exerciţiile de articulare a cuvintelor trebuie începute cât mai devreme. înţelegător. La cea mai mică excitaţie. alimentaţia se va face prin sondă nazo-duodenală sau pe cale parenterală. are un rol deosebit în ameliorarea manifestărilor psihice ale acestor bolnavi. dezechilibrat. tulburări de vorbire şi sfincteriene. pneumonii hipostatice. vor reacţiona eventual exagerat. însă poate fi repetată de mai multe ori în cursul zilei. asistenta trebuie să cunoască planul de recuperare a diferitelor teritorii periclitate de sechele. În caz de tulburări de vorbire. apoi din trei silabe. Bolnavii cu accidente vasculare cerebrale au un psihic mai sensibil. adresându-ne bolnavului cu vocea şi tonul obişnuit. apoi cu cuvinte formate din două. infecţii urinare. constipaţie habituală. bolnavii . Din cauza pericolului de formare a sechelelor.sunt expuşi la escare de decubit. în lipsa acestuia. lăsându-i timp pentru a găsi cuvintele corespunzătoare. urmat de mişcări pasive. cerem bolnavului sa identifice prin cuvinte obiectele din jur. O şedinţă nu trebuie să dureze mai mult de câteva minute. În afară de contracturi şi deformări articulare. când viaţa bolnavului nu mai este în pericol. 46 . în funcţie de starea bolnavului. după indicaţiile instructorului de gimnastică medicală. pe care le poate pronunţa.fiind imobilizaţi durabil la pat . monosilabice. fiindcă bolnavul oboseşte repede. într-o fază mai înaintata. Reabilitarea afaziei se începe cu articularea cuvintelor scurte. este important ca tratamentul de reabilitare să înceapă cât mai precoce. care vor fi prevenite prin măsurile de îngrijire cunoscute.

cu cât bolnavii psihici. care trebuie sâ manifeste o atitudine de bunăvoinţă şi înţelegătoare faţă de ei. atitudine care trebuie să fie de mare înţelegere. Atitudinea înţelegătoare a asistentei este cu atât mai importantă.în esenţă şi ca aspect -nu diferă de alte spitale. Numeroase îmbolnăviri psihice se exteriorizează printr-o notă de agresivitate mai mult sau mai puţin accentuată. Atitudinea bolnavilor psihici faţă de personalul de îngrijire este în funcţie. Asistenta trebuie să se familiarizeze cu faptul că agresivitatea acestor bolnavi. izvorăsc din boala lor. de comportamentul anturajului care îl primeşte în spital. Bolnavul psihic trebuie să simtă că este în anturaj spitalicesc. unde el îşi va da seama de starea lui de bolnav şi se va convinge că acest anturaj serveşte vindecarea lui.sunt lăsaţi la discreţia personalului de îngrijire. Toate acestea explică importanţa deosebită a atitudinii asistentei faţă de aceşti bolnavi. Aglomeraţia declanşează adesea stări de nelinişte la bolnavii uşor excitabili. în numeroase cazuri. pentru care nu sunt răspunzători şi deci nu este cazul să se supere pe ei. îmbinată cu o observaţie foarte atentă. ceea ce pretinde o înaltă conştiinţă profesională Respectarea demnităţii umane a bolnavului psihic este una din principalele elemente de bază pentru câştigarea încrederii bolnavului care. Pentru bolnavii 47 . coridoarele şi anexele trebuie să fie spaţioase. Ea trebuie să fie conştientă de faptul că bolnavii psihici sunt bolnavi asemănători cu bolnavii de la alte spitale şi comportamentul lor deosebit este consecinţa firească a bolii lor. ceea ce poate preveni eventualele crize şi manifestări comportamentale periculoase ale bolnavului. Saloanele comune. cât şi pentru anturajul lor. pe baza stabilirii iresponsabilităţii lor. decât faţă de medic. construcţia şi funcţionalitatea lor este identică cu celelalte secţii. tact şi răbdare. prezentând o notă de periculozitate atât pentru persoana lor proprie. bine luminate.într-o oarecare măsură . in mare măsură. internaţi în spital cu forme juridice . Internarea bolnavilor psihici în instituţii închise se face cu respectarea unor norme juridice.ÎNGRIJIREA BOLNAVILOR LA SECŢIA DE PSIHIATRIE PARTICULARITĂŢILE DE ÎNGRIJIRE A BOLNAVILOR CU AFECŢIUNI PSIHICE Bolnavii îngrijiţi în spitalele de psihiatrie de cele mai deseori nu sunt responsabili pentru atitudinile şi faptele lor. O condiţie esenţială pentru îngrijirea bolnavilor psihici este evitarea aglomeraţiei în saloane şi secţii. atitudinea lor adesea acuzatoare faţă de personalul de îngrijire. Spitalele de psihiatrie . Asigurarea condiţiilor de mediu. Deşi secţiile sau spitalele de psihiatrie au un caracter închis. devine mai deschis şi mai sincer fată de asistentă. cu mult aer. Comportamentul deosebit al acestor bolnavi trebuie să fie bine cunoscut de personalul de îngrijire. bine îngrijite.

hematoame sau leziuni mai profunde de pe suprafaţa tegumentelor. care nu pot fi utilizate cu uşurinţă pentru comitere de agresiuni contra celorlalţi bolnavi sau contra personalului de îngrijire. care intră repede în conflict cu ceilalţi bolnavi. Înainte de a-l duce în salon. îmbăierii şi îmbrăcării bolnavului în hainele de spital. unde bolnavii cu internări repetate ascund în capsule metalice substanţa narcotică. avariază sau distrug instalaţiile tehnice sanitare. acestea trebuie arătate medicului. Unele măsuri. briceagul. pe cale medicamentoasă. agitaţi. bolnavul trebuie controlat din nou. au la dispoziţie cameră de zi. camera de zi şi sala de mese trebuie ţinute deschise. agresivi. Prin supravegherea atentă şi conştiincioasă a bolnavilor se pot jugula din timp. încălzire sau de luminare. de aceea în interiorul secţiei. Bolnavii. ceea ce asigură condiţii de linişte necesare pentru tratamentul şi îngrijirea tuturor bolnavilor. Corpul de iluminat se fixează direct pe tavan. în cazul bolnavilor narcomani. întrucât în aceste locuri se pot izola bolnavii depresivi şi pot comite tentative de sinucidere. care nu trebuie să stea tot timpul în pat. iar celelalte instalaţii trebuie bine protejate cu paravane sau prin supraveghere atentă. Îngrijirile generale. fără să se imprime secţiei şi măsurilor de siguranţă un caracter ostentativ. Numeroşi bolnavi se împotrivesc internării într-o instituţie închisă şi îşi manifestă dezacordul faţă de formalităţile de primire. adesea. există camere izolate. ca de exemplu predarea obiectelor tăioase. asistenta trebuie să fie atentă la eventuale subfuziuni sanguine. Mobilierul de la secţiile de agitaţi trebuie să fie executat din material greu. Rezultatele tratamentului spitalicesc al bolnavilor cu afecţiuni mentale sunt legate în mare măsură de modul de asigurare al anturajului fizic. adesea este necesar şi controlul rectului. uşile dintre saloane şi coridoare. care puteau fi provocate de însuşi bolnavul sau să îl fi lezat în momente de inconştienţă sau stare convulsivă. uşor excitabili. Cu ocazia dezbrăcării. precum şi cei cu un grad mai mult sau mai puţin înaintat de demenţă. Amândouă 48 . Dacă există astfel de leziuni pe suprafaţa corpului. Uşile închise irită şi. cu mult tact.neliniştiţi. briciul. dacă nu cumva au rămas la el obiecte sau substanţe medicamentoase cu care ar putea periclita viaţa Iui sau a celorlalţi bolnavi. Adoptarea unui comportament adecvat faţă de obsesiile bolnavului începe încă de la primirea lui în spital. stările de agitaţie ale unor bolnavi. Bolnavii agitaţi. Dacă este cazul cu avizul medicului de la serviciul de primire bolnavul trebuie sedat pe cale medicamentoasă. ambianţa trebuie să se apropie cât mai mult de aceea a oricărui spital. atât ziua cât şi noaptea. Încăperile anexe ca şi colţurile de coridoare trebuie să fie bine luminate. asistenta trebuie să le execute cu tact deosebit. traumatizează bolnavii. lame de ras sau chibrituri sau alte obiecte periculoase. Din contră. fără unghiuri ascuţite. în mâinile bolnavilor. unde nu poate fi la îndemâna bolnavilor. precum şi pentru cei care trebuie imobilizaţi cu forţă. precum şi de măsura în care personalul reuşeşte să câştige încrederea bolnavului. care le va introduce în foaia de observaţie a bolnavului încă de la internare. de ventilaţie. internaţi pentru cură de dezintoxicare.

vânatul. fiindcă administrarea lor repetată predispune la constipaţie habituală. mai ales cei depresivi. în unele cazuri se administrează înaintea meselor principale 6-8-10 u insulina care. din acest motiv se utilizează sonda gastrică. bolnavul trebuie ajutat pentru satisfacerea nevoilor sale fizice. Imediat după primirea în secţie. în afară de supravegherea obişnuită a funcţiilor somatice. câteodată pe o perioadă mai lungă de timp. la secţiile de psihiatrie trebuie urmărit cu atenţie consumul cantităţilor de lichide. se interzice consumul extractelor de carne şi drojdie. O problemă deosebită o constituie alimentaţia bolnavilor inapetenţi. modul de alimentaţie. precum şi a acelora care refuză hrana. La aceşti bolnavi trebuie asigurat un aport caloric mai ridicat. • Alimentaţia bolnavilor la secţiile de psihiatrie nu comportă probleme deosebite de dietoterapie. declanşează actul alimentaţiei. alături de alimentaţia pasivă. alimentaţia trebuie să fie mixtă normocalorică.dezideratele depind în mare măsură de atitudinea pe care o adoptă asistenta faţă de bolnav. Numeroşi bolnavi psihici sunt internaţi într-o stare de denutriţie înaintată. legume şi preparate de lapte. La alcătuirea amestecurilor alimentare trebuie să se ţină cont de necesităţile calitative şi cantitative reale ale bolnavului. La bolnavii psihici nu se poate menţine sonda pe loc. precum şi de tolerabilitatea tubului digestiv. trebuie rezolvat pe cale dietetică şi numai în caz de eşec cu clisme evacuatoare. Numeroşi bolnavi psihici. au gândul sinuciderii şi adesea fac tentative în această direcţie. Astfel. peştele afumat şi sărat. obişnuite la toate secţiile de spital. sunt predispuşi la constipaţie. La bolnavii trataţi cu inhibitori de monoaminooxidaze. eventual cu linguriţa. bolnavul în depresie gravă. care ar putea provoca bolnavului diaree. aportul de lichide trebuie asigurat pe cale parenterală. De multe ori. digestive etc. ceea ce ar putea da naştere la accidente grave. • Supravegherea bolnavului. renale. Aceşti bolnavi trebuie hrăniţi prin alimentaţie pasivă. se recurge la alimentaţie artificială prin sondă. Dacă alimentaţia activă sau pasivă nu mai este posibilă. ca şi funcţiile de evacuare. prin hipoglicemia provocată. se recomandă restrângerea cărnii şi asigurarea proteinelor din produse lactate. în cursul psihozelor acute şi stărilor de hiperexcitaţie. adesea nu este în stare să efectueze nici măcar măsurile de igienă corporală elementară şi eventual refuză şi alimentele. întrucât bolnavii. în stări psihotice grave. cel mult de două ori pe zi. numeroase preparate de brânză. Operaţiunea se execută o dată. în limitele posibilităţilor. depresive. de exemplu. ceea ce. care se retrage şi se izolează de realitate. ca după externare să nu consume vin roşu sau bere. şi trebuie atenţionaţi. Dacă bolnavii nu suferă de alte boli: hepatice. care trebuie îndepărtată după fiecare alimentaţie şi reintrodusă la alimentaţia următoare. dau informaţii eronate sau deloc. de multe ori. Purgativele trebuie evitate. Tratamentul medicamentos aplicat la aceşti bolnavi poate să producă 49 . Numeroşi bolnavi. evitând excesul de alimente. cu multe fructe.

atitudinea şi măiestria profesională a asistentei are un rol important. 50 . numai dacă supravegherea este preluată de o altă persoană calificată. faţă de bolnavi. fiindcă bolnavul nedormit sau cu somn agitat va fi obosit. Asistenta în faţa unui astfel de bolnav trebuie să ţină cont de faptul că bolnavul poate să aibă tentative de sinucidere. în general. Bolnavul vorbeşte lent. Asistenta poate părăsi salonul. Să ajute bolnavul la efectuarea toaletei de dimineaţă şi menţinerea igienei corporale. Atitudinea ei trebuie să reflecte. este somnolent. atenţia este dispersată şi prezintă aspectul unui om descurajat. Din acest punct de vedere. La fel şi bolnavii cu stări depresive şi insomnie rebelă au tendinţă de sinucidere. akinezie.scăderea tensiunii arteriale. schimbul de noapte are sarcinile cele mai grele. ceea ce atrage după sine dezorientarea în timp şi spaţiu. Ea trebuie să supravegheze cu atenţie deosebită saloanele cu bolnavi agitaţi sau cu tendinţă de sinucidere. trebuie să-l încurajeze la consumul caloriilor necesare între mesele principale. amintim: • Depresia psihică se manifestă prin indiferenţă afectivă. Să caute să petreacă cât mai mult timp cu bolnavul şi să-l încurajeze pentru concretizarea şi formularea temerilor şi obsesiilor care îl frământă. Să supravegheze durata somnului şi să intervină la medic dacă o consideră insuficientă. terapeutică. deci trebuie supravegheat şi modul cum se îmbracă când părăsesc patul. tristeţe profundă. însoţită de astenie. tulburări de echilibru. ameţeli. Stând în permanenţă cu bolnavul. Capacitatea lor de apărare contra infecţiilor este mai scăzută. Ea va putea lua o atitudine justă. imagini şi idei estompate. Bolnavii agitaţi au tendinţe de a comite agresiuni faţă de ceilalţi bolnavi şi de personalul de îngrijire. Asistenta trebuie să ajute bolnavul la alcătuirea unui plan de viitor. şi de a-şi cauza leziuni traumatice şi încercări de sinucidere. anxietate. să o aprecieze pozitiv. Dintre sindroamele psihiatrice care pot să se manifeste prin atitudini periculoase pentru bolnav şi anturajul lui. când numărul personalului în serviciu este mai scăzut. ceea ce accentuează depresiunea. • Confuzia mintală se manifestă prin deficitul de atenţie şi memorie. unde pe lângă intervenţia medicamentoasă a medicului. prin aceasta îl împiedică la retragerea în singurătate. Asistenta răspunde pentru integritatea corporală a bolnavilor pe care îi îngrijeşte. În ajutorul pe care-l acordă bolnavului să manifeste obiectivitate. adinamie. cât de minimală. Dacă la mesele obişnuite nu consumă cantităţile suficiente de alimente. dar cu perioade de agitaţie psihomotrică. Bolnavii vor deveni mai comunicativi şi mai sinceri cu asistenta dacă aceasta ştie cum să se apropie de ei. pe care o observă din partea bolnavului. nu pot fi lăsaţi nici un moment singuri. până când starea lui implică acest lucru. Bolnavul. izolare de anturaj. asistenta poate să culeagă numeroase informaţii privind comportamentul bolnavilor. Orice activitate. fără compătimire. dacă cunoaşte esenţa tulburărilor psihice manifestate de cei pe care îi îngrijeşte. Datele culese trebuie să le înregistreze şi să le comunice medicului. ca şi cum starea lui ar fi ceva obişnuit. uneori mersul devine greoi. Ei trebuie ţinuţi sub supraveghere permanentă.

Această psihoză apare de obicei la indivizi care au tendinţă de autoapreciere exagerata. Bolnavul este într-o stare de tensiune psihică. Să încurajeze şi să ajute bolnavul la planificarea activităţii zilnice. Ei sunt neîncrezători. când bolnavul devine agresiv. modul cum îşi asigură păstrarea igienei personale. asistenta trebuie să asigure bolnavului un anturaj ferit de excitaţii inutile. prin gimnastică sau plimbări pe coridor. Să atenţioneze şi să ajute bolnavul la intervale obişnuite să iasă la toaletă. 51 . Să îndemne bolnavul la o alimentaţie corespunzătoare şi să supravegheze. • Anxietatea se manifestă prin nelinişte. unde se află. • Paranoia se manifestă printr-o gândire nerealistă.după el . cu idei fixe de persecuţie sau de grandoare. nemotivată. în ce localitate. care cauzează . în raport cu energia consumată prin activitatea exagerată. Să fie atentă la semnele oboselii fizice şi să-i propună scurte pauze de odihnă. cât este ora şi în ce parte a zilei. Să-l ajute la asimilarea realităţii din jurul lui. o activitate oarecare. Să supravegheze somnul bolnavului şi să împiedice să se obosească. Asistenta să fie atentă la situaţiile sau evenimentele care accentuează anxietatea cum este sosirea unui nou bolnav sau o nouă asistentă. Să fie atentă cu halucinaţiile şi interpretările bolnavului. Dacă observă că starea de dezorientare a bolnavului s-a ameliorat. Bolnavul este bine dispus. precum şi saloanele şi în general anturajul gălăgios. este preocupat în permanenţă de o activitate ineficientă. ce zi este. eventual un nou aliment. Să supravegheze ritmicitatea normală a evacuărilor.starea lui de rău general. pentru a-i împiedica autoizolarea. Să ajute bolnavul la planificarea unor activităţi prin care energia lui excesivă se canalizează spre o activitate creatoare cum este terapia ocupaţională sau activităţi muzicale. Să-l îndemne la consumul cantităţilor mai mari de alimente şi lichide. în cadrul acestei stări pot apărea perioade de furie. Să îndemne bolnavul la repausuri repetate în cursul zilei şi să supravegheze somnul de noapte. Să ajute bolnavul la activităţi fizice. din care el trebuie să se convingă singur de lipsa bazei obiective a temerilor. asistenta să informeze bolnavul frecvent şi în mod regulat despre realităţile din jurul lui. să-l ajute la asigurarea igienei personale şi la toaleta de dimineaţă. Să evite orice activitate cu bolnavul faţă de care el nu manifestă dorinţă de cooperare. fără să-l lezeze în demnitatea lui. • Hiperactivitatea se manifestă adesea sub forma accesului maniacal. satisfacerea pretenţiilor şi necesităţilor personale şi la deşteptarea interesului faţă de ceilalţi bolnavi. Să fie atentă la cele comunicate de bolnav privind acuzele lui subiective. Faţă de aceşti bolnavi asistenta trebuie să fie obiectivă şi să nu caute să lămurească bolnavul despre lipsa bazei reale a anxietăţii. întrucât accesul de furie poate fi declanşat de excitanţi externi în momente şi împrejurări neprevizibile. teamă exagerată. dansează.în cadrul îngrijirilor. anorexie şi tulburări de comportament. refuză mâncarea şi nu doarme. determinată de nesiguranţa unui eveniment cu consecinţe fatale asupra lui sau asupra familiei sale. Să supravegheze obiceiurile alimentare ale bolnavului şi să insiste cu tact la consumul cantităţilor necesare de alimente şi lichide. Starea de anxietate este însoţită de insomnie. aleargă. Să evite însă activităţile care pretind de la bolnav o concentrare durabilă. să-l încurajeze la activitate. egocentrici.

agitaţie psiho-motrică şi halucinaţii. gelozie. Manifestările de agresivitate.Comportamentul lor este imprevizibil cu atitudini de ostilitate şi agresiune. tremurături ale mâinilor. Bolnavul devine neliniştit. de obicei noaptea. sub influenţa cărora poate comite crime sau sinucidere. prezintă agitaţie psiho-motorie. În cazul în care bolnavul ajunge în delir alcoolic. să fie auzită şi de bolnav şi să evite comunicările şoptite sau cu gesturi la o terţă persoană. Bolnavul se trezeşte noaptea cu manifestări psihice. care ar putea duce la comiterea de crime. trebuie evitat să se traumatizeze. trebuie neutralizate. Unii bolnavi încearcă să influenţeze personalul pentru obţinerea de alcool. Asistenta trebuie să fie conştientă de faptul că bolnavul consideră majoritatea celorlalţi bolnavi ca duşmanii lui personali. Imobilizarea cu forţa a 52 . . nervozitate. Pachetele aduse sau trimise bolnavilor alcoolici vor fi controlate de asistentă cu exigenţă. Asistenta trebuie să împiedice autoizolarea acestor bolnavi. oftalmologie sau alte secţii. Asistenta trebuie să recunoască semnele precoce ale abstinenţei de alcool. tremurături şi are halucinaţii. pentru a favoriza procesul gândirii realiste printre ceilalţi bolnavi. Îngrijirea bolnavilor alcoolici nu găseşte totdeauna destulă înţelegere la aparţinători şi prieteni care adeseori evită cooperarea cu personalul de îngrijire şi încearcă să introducă în spital băuturi alcoolice bolnavului. Cu persoanele din jur să discute cu voce obişnuită. Să manifeste o atitudine înţelegătoare dacă bolnavul utilizează un limbaj neadecvat şi să nu forţeze consumarea alimentelor refuzate de bolnavi. insomnie. fiindcă orice slăbiciune în exigenţa asistentei ar putea crea suspiciunea la bolnavul paranoic că schimbarea programului s-a făcut în defavoarea lui. • Delirul alcoolic este o manifestare psihotică a alcoolismului cronic. care sunt în contradicţie cu eforturile pentru însănătoşirea lui. suspiciuni. Forma acută apare la revocarea bruscă a consumului de alcool. personalul de la secţiile de interne. De multe ori. întrucât de multe ori ei consideră că alimentele sunt intoxicate. Asistenta să fie consecventă la îndeplinirea programului activităţii zilnice a bolnavului. sub influenţa cărora bolnavul comite crime sau automutilări. otrăvitoare. Acest lucru trebuie să fie cunoscut şi de bolnav. sau transferării lui la secţia de psihiatrie. să aibă tentative de sinucidere. hiperexcitabilitate. Aceste încercări asistenta trebuie să le recunoască din timp şi trebuie să lămurească bolnavul despre inutilitatea eforturilor. pe care trebuie să le raporteze medicului în vederea măsurilor preventive medicamentoase. Asistenta trebuie să evite orice situaţie care ar putea da naştere la suspiciuni inutile din partea bolnavului. Asistenta trebuie să lămurească pe vizitatori că aducerea băuturilor alcoolice sau de medicamente de orice fel sunt interzise în interesul bolnavului. Forma ei subacută apare în cursul consumului de alcool sub forma unor idei de persecuţie.asistă la manifestările delirului alcoolic.fără să ştie de faptul că printre bolnavi există şi alcoolici . chirurgie. Se poate întâmpla ca bolnavul la internare să aibă un comportament normal şi abia după o abstinenţă de 2-3 zile să manifeste semnele delirului alcoolic delirium tremens.

în primul rând. şocului insulinic etc. • Demenţa este reducerea progresivă a capacităţii intelectuale a memoriei. biochimice.odată stabilit .terapeutică . Asistenta . inclusiv cei mai apropiaţi aparţinători. cu efecte secundare importante. excluzând orice persoană care nu este necesară la îngrijirile de specialitate ale bolnavului.a asistentei poate să contribuie în mare măsură la liniştirea bolnavilor şi ameliorarea stării lor. anestezii locale. Recoltări pentru examinări de laborator şi pregătirea bolnavilor pentru explorări paraclinice. în unele cazuri însă . prin frânarea lor de a-şi expune ideile în cursul convorbirilor. La numeroase afecţiuni psihice se pune problema disfuncţiei aparatului glicoreglator sau a rezistenţei la insulina. în al doilea rând. Bolnavii psihici sunt exploraţi cu dublu scop. căldură pe care asistenta trebuie să i le acorde în perioadele dintre crize. ceea ce necesită efectuarea probei hiperglicemiei provocate. confuzia persoanelor cunoscute şi apropiate. Sarcinile asistentei în îngrijirea acestor bolnavi este în funcţie de gradul de înaintare a demenţei. adesea grotesc o boală organică.bolnavului se va face numai temporar şi aceasta cu aprobarea medicului. Bolnavul cu nevroză isterică nu este un simulant. Atitudinea corespunzătoare . pentru boala lor de bază. alergologice.la bolnavi necunoscuţi . care pe orice cale vrea să obţină atenţie. cecitate etc. a capacităţii de gândire abstractă. fără leziuni organice. imunologice. Diagnosticul isteriei la bolnavi cunoscuţi. crize convulsive. uneori chiar izolarea lor pentru a evita comiterea unor fapte periculoase. pentru evaluarea funcţiunilor organelor şi aparatelor expuse efectelor secundare ale tratamentului medicamentos. surditate. ci un bolnav slab. prin inundarea lor cu „sfaturi". întrerupe orice relaţie cu bolnavul care se retrage şi nu mai poate fi influenţat nici după schimbarea atitudinii personalului faţă de el. toxicologice se fac după metodele obişnuite.bolnavul trebuie izolat într-o rezervă. artificial. scurtcircuite cu electrocutare etc. paralizii. dilatând pupilele 53 . pareze. pentru care sunt internaţi la secţia de psihiatrie. dezorientare în timp şi spaţiu. este uşor. dezbrăcarea şi alimentarea bolnavului. Pentru examenul fundului de ochi se va pregăti bolnavul. O atitudine ostilă sau de indiferenţă faţă de bolnav manifestată prin desconsiderarea afirmaţiilor sau pretenţiilor bolnavului. care imită funcţional.în timpul crizei trebuie să adopte o atitudine autoritară prin care asigură bolnavul de vindecare sub influenţa măsurilor (inofensive dar neplăcute) aplicate de medic. Bolnavii necesită o supraveghere foarte atentă. prin dezacordul faţă de acuzele şi modul de gândire al celor îngrijiţi. agresiune sau provocare de incendii. electroconvulsiv. prin dorinţa de a-i lămuri cu orice preţ asupra ideilor proprii privind modul cum ar trebui să se comporte.diferenţierea de alte stări asemănătoare poate întâmpina greutăţi. serologice. Diagnosticul . putând ajunge până la îmbrăcarea. Recoltările pentru examinările hematologice. cu tendinţă la dramatizare. Interacţiunea sistemului nervos cu glandele cu secreţie internă impune adesea explorarea funcţională a acestora. • Isteria este o nevroză care se manifestă prin crize emotive exagerate.

Unii afirmă că nu sunt bolnavi şi deci nu au nevoie de medicamente. asistenta trebuie să controleze cavitatea bucală a bolnavului. şi aşa dezorientaţi. Este foarte important ca bolnavii să fie serviţi numai cu doze unice de medicamente. Este bine ca bolnavii.le utilizează pentru tentative de sinucidere. aceste efecte nefiind periculoase pentru sănătatea lor. altele însă pot semnala efecte toxice sau manifestări de intoleranţă ale organismului. necontrolabile. după plecarea asistentei recuperează din gură tabletele sau drajeurile. care uneori într-adevăr sunt neplăcute.pe cale medicamentoasă. pentru care sunt trataţi. poligrafice. de câştigare a încrederii lui. Asistenta trebuie să fie fermă în administrarea medicamentelor şi nu trebuie să se lase influenţată de pretenţiile nefondate . În mod obişnuit. Medicamentele psihotrope adesea sunt însoţite de efecte secundare. la secţia de psihiatrie se utilizează următoarele categorii de medicamente psihotrope: anxiolitice. ecoencefalografia precum şi examinările radiologice în afecţiunile psihice. Foarte mulţi bolnavi refuză medicamentele având frică de ele. trebuie să le explice efectul medicamentelor. Medicaţia bolnavilor psihici întâmpină însă adesea greutăţi prin refuzul medicamentelor sau negativismul total al bolnavilor. precum şi alte medicamente: antiparkinsoniene şi antiepileptice. întrucât reprezintă o formă de creare a legăturilor afective terapeutice. tolerând efectul secundar al lor.adesea puerile . hipnotice. antipsihotice. 54 . Bolnavul trebuie eliberat de frica lui nefondată faţă de medicamente. antidepresive şi stimulante. necesită o bună pregătire psihică a bolnavilor şi prezenţa permanentă a asistentei de salon cu care bolnavul este familiarizat şi care trebuie să cunoască sarcinile ei în cursul investigării panaclinice a bolnavului. dar şi a activităţii de prevenire a stărilor agresive. Tratamentul principal în bolile psihice se face cu medicamente. Recoltarea lichidului cefalo-rahidian trebuie să fie pregătită şi asistată de asistentă. în unele cazuri.după un timp . printr-o psihoterapie adecvată. pentru care trebuie să aducă şi ei unele sacrificii. până la restabilirea motilităţii pupilare să fie reţinuţi la pat. Examinările electroencefalografice. Administrarea lor precisă şi conştincioasă este o pretenţie majoră nu numai a procesului de vindecare. le adună şi . Dacă bolnavii se plâng de uscăciunea gurii.ale bolnavilor. în funcţie de starea lor psihică. Adesea însă bolnavii au o frică bine motivată faţă de efectele secundare ale medicamentelor. care apoi etichetează şi trimite produsul recoltat imediat la laborator. Numeroşi bolnavi nu vor să se vindece şi din acest motiv refuză medicamentele. fiindcă unii. Sunt bolnavi care afirmă că simptomatologia bolii lor de bază. Timpul petrecut cu bolnavul până la acceptarea medicamentului nu este timp pierdut. pe care le înghit în faţa asistentei. • Administrarea-medicamentelor. dificultăţi de micţiune. importanţa acestuia în vindecarea lor. dacă într-adevăr a înghiţit medicamentul. dintre care unele sunt obişnuite şi fără importanţă. supărătoare. scintigrafia cerebrală. se datoreşte chiar medicamentului pe care asistenta vrea să ii administreze şi îşi formulează pretenţiile pentru anumite medicamente neindicate sau chiar interzise de medic. tulburări de acomodare la distanţă.

Din acest motiv. Asistenta trebuie să pregătească tot ceea ce ar fi necesar cu ocazia unor eventuale accidente: aspiratorul electric cu sondele endotraheale. Va verifica dacă toate analizele preliminare: examenul fundului de ochi. radiografia pulmonară. tahicardie. când bolnavul este anesteziat şi curarizat şi astfel convulsiile propriu-zise nu apar. care prezintă interacţiuni periculoase cu numeroase medicamente şi alimente. 55 . bolnavul primeşte o fiolă de atropină. fiind blocate de efectul curarizant al medicamentului. dintre care amintim pe acelea la care asistenta are un rol important. spasme musculare. Tratamentul electroconvulsivant se face dimineaţa pe nemâncate pentru ca bolnavul să fie cu stomacul gol. Din acest motiv. Tratamentul electroconvulsivant se poate face ca atare. Asistenta va avea grijă ca bolnavul să fie după emisie de scaun şi înainte de efectuarea tratamentului să-şi golească vezica urinară. comunică cele constatate medicului. pe care o duce cu sine. ceea ce la bolnavii psihici nu este totdeauna uşor. Convulsiile sunt asemănătoare acelora din cursul crizelor majore de epilepsie. efectul convulsivant al curentului electric manifestându-se prin mici tremurături ale pleoapelor şi degetelor. ei vor fi izolaţi într-o altă cameră. acestea trebuie raportate neîntârziat medicului. În cursul tratamentului pot să apară unele accidente. electrocardiograma. defibrilatorul electric. erupţii cutanate. Manifestările crizei majore nu sunt obligatorii pentru reuşita tratamentului. Ca premedicaţie. Bolnavii care aşteaptă rândul la şedinţa electroconvulsivantă nu trebuie să vadă sau să audă ce se întâmplă cu bolnavii supuşi tratamentului înaintea lor. O atenţie deosebită trebuie acordată tratamentului cu inhibitorii de monoaminooxidază. stare de încordare. Asistenta trebuie să verifice identitatea bolnavului. creatinina şi alte examinări pe care eventual Ie-a cerut medicul se găsesc în foaia de observaţie. în psihiatrie se mai utilizează numeroase alte tratamente. ureea. constipaţie. tuşeşte sau la femei a apărut menstruaţia. precum şi prin manifestările electroencefalografice. tremor. • Tratamentul electroconvulsivant constă în provocarea de convulsii epilepti-forme cu ajutorul curentului electric alternativ. aparatul pentru oxigenoterapie. care reduce secreţiile traheo-bronşice şi are un oarecare rol protector contra aritmiilor. care va hotărî asupra datei la care va efectua tratamentul. glicemia. aparatul pentru respiraţie asistată. puls aritmie. manifestată prin creşterea tensiunii arteriale la valori ridicate şi hemoragii subarahnoidiene. În afară de tratamentul biologic chimioterapie. şi să evite servirea alimentelor interzise. electroencefalograma. valorile tensionale sunt prea mari sau mici. sau sub formă protejată. când însoţeşte bolnavul la tratament.cefalee sau asistenta constată la bolnavul tratat cu aceste substanţe transpiraţie acută. Asistenta degresează ambele regiuni fronto-temporale. convulsii. asistenta trebuie să fie foarte atentă la respectarea regimului dietetic al acestor bolnavi. unde se aplică electrozii. icter scleral sau tegumentar sau alte manifestări apărute numai în cursul tratamentului. în cazul în care bolnavul în ziua tratamentului este febril sau subfebril.

muşcarea limbii. în această perioadă. pentru a preveni luxaţia lor. Bolnavul papa la revenire completă rămâne sub observaţie. încât nu se pot stabili norme de educaţie sanitară cu ei. identic cu cel folosit şi la electroencefalografie. urmat de consum oral de hidraţi de carbon uşor asimilabili. Este bine ca bolnavul înainte de readucerea lui în salon . Această activitate în realitate se contopeşte cu psihoterapia. până la 250 mAtimp de 0. Bolnavul internat îi trebuie asigurate o ambianţă şi un anturaj care îi creează sentimente de siguranţă şi încredere. Numărul şedinţelor (de obicei 6-8). Medicul declanşează curentul electric de 80-150 V. în urma căruia se declanşează criza convulsivă. 56 .Contactul electric cu suprafaţa tegumentelor se asigură prin acoperirea electrozilor cu un tifon îmbibat în ser fiziologic sau cu ajutorul unei paste de contact. insulinoterapia a pierdut mult din importanţă. Este bine ca în faza tonică a contracţiilor mandibula şi membrele superioare la nivelul articulaţiilor scapulo-humeralesă fie imobilizate de asistentă. bolnavul poate să aibă vărsături. substanţa miorelaxantă. Educaţia sanitară. bolnavul rămâne o perioadă scurtă confuz. ca orice bolnav după anestezie generală. rămâne cu amnezie privind perioada tratamentului.1-0. aceste accidente nu au loc.să se odihnească o oră în vecinătatea camerei de tratament. în cazul în care tratamentul se face fără protejare. • Psihoterapia constădintr-un ansamblu de procedee psihologice cu ajutorul cărora pot fi influenţate unele tulburări psihice provocate de factorii psihosociali. poate contribui la potenţarea efectului acesteia. după revenire. Psihoterapia depăşeşte pregătirea asistentei medicale.5 secunde. însă sub îndrumarea medicilor şi a psihologilor de profesie. Scoaterea bolnavului din comă se face cu Glucagon sau soluţie de glucoza 33% administrat intravenos. în cursul convulsiilor. Succesul psihoterapiei este în funcţie şi de măsura în care aceasta poate fi extinsă şi la anturajul social al bolnavului. bun conducător de electricitate. precum şi intervalele dintre şedinţe sunt fixate de medic. ceea ce impune aplicarea respiraţiei asistate. inclusiv ale vertebrelor. După tratament. În perioada de trezire. Prin introducerea tratamentului cu electroşoc. reluarea respiraţiei poate să întârzie. Starea psihică şi modul de gândire al bolnavilor psihici este aşa de diversificat. criza convulsivă ia aspectul crizei majore de epilepsie cu faza tonică. Bolnavul va fi adus în decubit lateral. luxaţii. a buzelor. care este una din metodele majore de tratament la secţiile de psihiatrie. după revenire. Dacă tratamentul electroconvulsivant se face protejat. clonică şi de rezoluţie musculară. ca şi la crizele epileptice pot apărea unele accidente. Acestea potsă-l influenţeze pozitiv în dorinţa lui de a se întoarce în anturajul lui obişnuit. fracturi. • Insulinoterapia constă în provocarea unui şoc hipoglicemic cu insulina şi menţinerea bolnavului în comă timp de 10-15 minute. între arcadele dentare ale bolnavului se aşază o piesă de cauciuc pentru a evita muşcarea limbii şi-a buzelor în faza clonică a contracţiilor. Medicul anestezist-reanimator administrează anestezicul pe cale intravenoasă şi imediat după aceasta.

nu poate să fie accesibilă bolnavilor. nici nu are 57 . curele de pantaloni. Am menţionat responsabilitatea asistentei pentru integritatea corporală a bolnavilor îngrijiţi. cravata. Ingeniozitatea bolnavilor de a ajunge în posesia unor obiecte cu care pot încerca sinuciderea este deosebită. pentru recunoaşterea precoce a stărilor agresive şi a lua măsuri profilactice de imobilizare şi liniştire. importanţa continuării tratamentului. Dacă bolnavul depresiv în mod brusc devine euforic. infecto-contagioasă. în zilele de vizită se acordă c atenţie deosebită aparţinătorilor care. Asistenta trebuie să fie foarte vigilentă ca obiectele de tăiat. foarfecă. în neştiinţă de cauză şi în mod iresponsabil aduc bolnavilor lame de ras. oftalmologică. poate să aibă sub îngrijire temporar bolnavi psihici care. O grijă deosebită trebuie acordată păstrării medicamentelor din secţie care. cuţitele. dacă observă astfel de intenţii sau insistenţe din partea oricărei persoane. cu care personalul de specialitate trebuie să facă o adevărată şcoală privind modul de comportare faţă de bolnav după reîntoarcerea lui în sânul familiei. pot avea efecte grave. rău intenţionaţi care. Asistenta. iar până la sosirea acestuia să interzică continuarea tratativelor. înţepat. brichete sau chibrituri care. spânzurat ca briciul. De multe ori. medicul care trimite bolnavul la spital. prezentarea regulată la controalele medicale şi în limita posibilităţilor. trebuie să le aducă la cunoştinţa medicului. Din aces: motiv. Protecţia muncii. Probleme de responsabilitate faţă de bolnavi. alături de boala lor psihică. aceasta poate reflecta faptul că intenţia de sinucidere s-a concretizat în conştiinţa lui. mai suferă şi de o altă boală chirurgicală. ginecologică sau de altă natură. ceea ce capătă o pondere deosebită în cazul îngrijirii bolnavilor agresivi sau cu tendinţă la sinucidere. este expus şi la agresiunea bolnavilor psihopaţi. în nici un caz. Personalul care lucrează la secţia de psihiatrie.să se controleze cavitatea bucală a bolnavului pentru a evita adunarea medicamentelor neconsumate cu scop de sinucidere. indiferent de specialitatea secţiei la care îşi desfăşoară activitatea. reintegrarea în activitatea de zi cu zi a familiei sau într-o muncă oarecare.Educaţia sanitară primeşte în schimb o pondere deosebită faţă de familia bolnavului. din care bolnavul sau familia lui poate să aibă prejudicii materiale sau morale. O atenţie deosebită trebuie acordată prevenirii posibilităţilor de a se spânzura. nu este voie să rămână la bolnav nici un obiect cu care ar putea cauza prejudici în integritatea corporală proprie sau a celorlalţi bolnavi. Medicamentele trebuie să fie înghiţite în faţa asistentei şi . nemijlocit la patul bolnavului. Protecţia muncii privind agresiunea bolnavilor este destul de restrânsă şi reclamă vigilenţa deosebită a personalului de îngrijire. Fiecare asistentă care lucrează nemijlocit cu bolnavii. dacă nu sunt descoperite din timp de personalul de îngrijire. Printre vizitatorii bolnavului psihic pot exista indivizi inconştienţi. profitând de starea de dezorientare a bolnavului.dacă este posibil . cureaua. obiectele de sticlă să nu ajungă în posesia bolnavilor. alături de noxele profesionale comune tuturor cadrelor sanitare. să le pretindă şi să obţină iscălituri pe contracte sau alte acte antedatate.

inclusiv baia. Bolnava păstrează repausul până la terminarea perioadei acute a bolii. Toaleta organelor genitale externe se va face cu soluţii dezinfectante călduţe şi mănuşi de baie (îmbrăcate deasupra mănuşilor de protecţie din cauciuc). Bolnava adesea soseşte la spital cu toaleta nefăcută. în perioada de debut a proceselor inflamatoare scade pofta de mâncare. trebuie adus din timp la cunoştinţa medicului. Baia la pat se va face fracţionat. Toaleta acestor bolnave se va face numai după ce au fost văzute de medic şi a dat dispoziţii corespunzătoare. Schimbarea la nevoie a traverselor (indiferent de frecvenţă) şi întreţinerea muşamalei sunt sarcini elementare de îngrijire.cunoştinţă de boala lui psihică. căci înrăutăţirea condiţiilor fizice ale bolnavei influenţează nefavorabil procesul de vindecare şi al afecţiunii ginecologice. plină cu sânge sau secreţii purulente. reci. de la orice secţie. dezvelind deodată numai suprafeţele necesare şi reacoperindu-le imediat după terminare. spălaturile vaginale sunt interzise. cu o pondere deosebită asupra organelor genitale externe. Orice manifestare privind comportamentul neobişnuit al oricărui bolnav. ÎNGRIJIREA BOLNAVELOR LA SECŢIILE DE GINECOLOGIE Şl OBSTETRICĂ PARTICULARITĂŢILE DE ÎNGRIJIRE A BOLNAVELOR CU AFECŢIUNI GINECOLOGICE Bolnavele îngrijite la secţia de ginecologie sunt tratate fie pe cale chirurgicală fie pe cale conservatoare. Regimul dietetic să fie alcătuit din alimente uşor digerabile. La facerea patului se va avea grijă de utilizarea muşamalelor şi a traverselor din cauza hemoragiei sau a scurgerilor vaginale. pentru a nu readuce impurităţile pe regiunile deja spălate. Toaleta zilnică se va face la pat. sau perie moale. Din acest motiv. Se va ţine cont de faptul că în perioada acută a afecţiunilor ginecologice. fiind deservită la pat. semnalizator la îndemâna bolnavei etc. Stările febrile implică cantităţi mai mari de lichide. în afecţiunile inflamatoare acute. Din acest motiv aici ne ocupăm numai cu îngrijirea bolnavelor tratate la secţii de ginecologie cu mijloace conservatoare. dar şi mai târziu se vor efectua numai la dispoziţia medicului. Se întâmplă ca tocmai internarea în spital scoate la suprafaţă simptomatologia psihică a bolnavului. Necesităţile sporite de vitamine se vor satisface parte din alimente corespunzătoare.şi postoperatorii ale acestor bolnave în esenţă nu diferă de îngrijirea bolnavilor operaţi pentru alte afecţiuni intraabdominale. dar cu conţinut caloric înalt. masă mobilă. Este important 58 . bolnava trebuie să respecte repausul absolut. Mijlocul cel mai important al tratamentului conservator în ginecologie este repausul la pat. dezinfectate prin fierbere. În afecţiunile însoţite de metroragii. care stă cel mai mult cu bolnavul. Alimentaţia trebuie făcută cu foarte mare atenţie. obligatoriu. parte prin preparate medicamentoase. Pentru satisfacerea senzaţiei de sete se vor administra lichide nutritive. Asistenta. poate să fie prima care recunoaşte manifestările psihopatologice ale bolnavului. din abundenţă. este important ca patul să fie prevăzut cu anexele necesare pentru a uşura viaţa bolnavei: rezemători adecvate. îngrijirile pre. repausul este la fel. Spălarea suprafeţelor se va face totdeauna unidirecţional de sus în jos.

Ajutorul asistentei la examinarea ginecopatelor poate este mai substanţial decât la alte categorii de îmbolnăviri. Asistenta va ţine cont de faptul că aplicaţiile reci pot avea efect dăunător asupra vezicii urinare. a instrumentelor precum şi a valvelor vaginale. hemostatic. hormonal. în cursul ginecopatiilor pot apărea tulburări psihice de origine inflamatoare. iar dacă nu sunt bine suportate nu trebuie forţate. a hemoragiei. precum şi unele manifestări psihice. din acest motiv emisiunile de fecale trebuie stimulate. cad în competenţa asistentei. recoltările citologice. Exceptând cazurile acute. afecţiunile ginecologice preferă aplicaţiile calde sau 59 . face însămânţări pe medii de cultură pentru identificarea germenilor şi determinarea sensibilităţii lor la antibiotice şi face recoltările necesare pentru dozările hormonale. Ele vor fi înlocuite cu clisme evacuatoare sau supozitoare de glicerina şi numai după atenuarea semnelor de inflamaţie. pregătirea mănuşilor sterile de cauciuc. ţinerea acestora în poziţia cerută de medic. fie sub forma unui sindrom de excitaţie. Asistenta aplică tehnica terapiei locale: spălătura vaginală. care dispar odată cu corectarea tulburărilor hormonale. ca şi spălătura vaginală (efectuată numai la dispoziţie). alimentele să fie cât mai variate şi atrăgător pregătite. căci acestea accentuează hiperemia organelor din bazin şi aşa congestionate. Dintre aceştia menţionăm aplicaţiile calde şi reci. dureroase şi cu hemoragii. se vor putea administra şi laxative. pruritul vulvar. În tratamentul ginecopatelor un loc important îl ocupă agenţii fizici. precum şi a rectului. insuflaţia tubară. Supravegherea bolnavelor prevede urmărirea febrei. pulverizările şi badijonările vaginale ca şi aplicarea ovulelor vaginale şi a produselor presurizate şi asistă la medicaţia locală a colului uterin. Tranzitul intestinal să fie de asemenea în atenţia asistentei. felul şi localizarea durerilor. în raport cu foliculinemia pot apărea unele tulburări psihice. îmbibate în soluţii medicamentoase). La cererea medicului. pregăteşte şi asistă examinările colposcopice. Inflamaţia organelor genitale interne reduce pe cale reflexă peristaltismul intestinal. biopsice. Ea efectuează după prescripţia medicului tratamentul antibiotic. pregătind instrumentele şi materialele necesare. fie sub forma unui sindrom depresiv. precum şi explorările radiologice ale organelor genitale. de amprente tisulare. sensibilitatea sânilor.ca prin procedee culinare. roborant. medicaţia intrauterină şi medicaţia tubară. ci raportate medicului. aducând bolnava în poziţia adecvată şi deservind medicul cu instrumentele şi medicamentele în timpul tratamentului. antalgic. Asistenta recoltează secreţia vaginală pentru frotiuri colorate. pansamente vaginale (cu tampoane de vată sau tifon. tulburările de micţiune. Aşezarea bolnavei pe masa ginecologică. cantitatea şi aspectul scurgerilor. vaccinoterapia nespecifică şi proteinoterapia. golirea vecizii urinare (numai la absolută nevoie prin sondaj). din acest motiv ele nu trebuie menţinute timp îndelungat ci mai bine repetate. toaleta locală. în perioada acută a bolii. asigurarea şi dirijarea corespunzătoare a luminii artificiale în timpul examenului. Urina emisă spontan sau prin sondaj se pune la o parte pentru eventuale analize de laborator. anticoagulant. administrarea purgativelor trebuie evitată.

baia se va face numai sub duş. Sarcina. în special dacă regimul alimentar este carenţat în calciu şi vitamine C şi D. unele afecţiuni ale mamei. mai luminoase. pot necesita internarea gravidelor sau lăuzelor în spitale. ca în cursul îmbolnăvirilor infecto-contagioase sau chirurgicale. gravida trebuie să se interneze în serviciile respective de specialitate. ca începând din luna a IV-a a sarcinii. Lenjeria de pat şi de corp va fi schimbată cât mai des. face dinţii să se carieze mult mai uşor. Gravidele bolnave vor fi aşezate în saloanele cele mai igienice. mai bine încălzite. iar mai târziu asupra lactaţiei. până la stabilirea inofensivitaţii lor. sarcini care trebuie îmbinate în mod armonios cu procedeele de îngrijire a bolii care a necesitat internarea. în unele cazuri. în ultima lună a sarcinii. asistenta medicală.Priesnitz. pentru a evita influenţa acesteia sau a tratamentului asupra fătului în dezvoltare. în care nu sunt internate bolnave prea grave. Scurgerile vaginale pot avea un caracter infecţios. întrucât funcţiile organismului sunt suprasolicitate. gravida să fie spitalizată pentru orice fel de afecţiune intercurentă în secţiile de ginecologie şi obstetrică. îndreptate spre răsărit. Pe de altă parte. Din acest motiv. care să le tulbure liniştea sau să le creeze emoţii. Cariile dentare se pot suprainfecta. cu urmări grave în timpul naşterii. Este de dorit ca gravida să facă în fiecare zi o baie la temperatura de 36-37°. ÎNGRIJIREA GRAVIDELOR Şl LĂUZELOR BOLNAVE Sarcina este o asociere armonioasă între mamă şi făt. dar călduroasă. Dacă starea gravidei nu permite baia la cadă sau duş i se va face baie parţial sau total la pat. învelitoarea de pat trebuie să fie uşoară. Este de dorit. urmate de avort sau naştere prematură. Această asociere armonioasă este însă predispusă la tulburări. fie ale restului bolnavelor. care în mod curent nu se ocupă de gravide şi lăuze. Din acest motiv. se vor lua toate măsurile de prevenire a infecţiilor intraspitaliceşti. Funcţiile pielii pot fi activate prin fricţionarea după baie cu un ştergar mai aspru. ÎNGRIJIREA GRAVIDELOR BOLNAVE Îngrijirea gravidelor bolnave trebuie să ţină cont de două probleme importante: asigurarea igienei sarcinii şi evitarea procedeelor de investigaţie şi de tratament dăunătoare gravidei sau fătului. un fenomen fiziologic a cărei asistenţă cade în competenţa asistentei medicale de obstetrică şi ginecologie. în cursul tratamentului cu bismut sau 60 . anterioare sarcinii sau câştigate după instalarea ei şi agravate tocmai prin acest supraefort. • Toaleta zilnică. prin sustragerea sărurilor minerale din organismul mamei. trebuie să cunoscă sarcinile elementare de îngrijire izvorâte din starea acestor femei. dând naştere la infecţii de focar. Baia în apă prea rece sau prea fierbinte poate declanşa contracţii uterine. fie ale personalului. îngrijirea cavităţii bucale este obligatorie la gravide. Totuşi.

în caz contrar. asigurate. după baie şi apoi frecate cu o pânză mai aspră şi unse cu lanolină. Dezvoltarea fătului necesită toate principiile alimentare.3 500 calorii. patul bolnavei va fi izolat cu un paravan de restul salonului.3 luni de sarcină cu vaselină. ouă. Regimul dietetic trebuie să respecte afecţiunea pentru care s-a făcut internarea. în cadrul regimului dietetic prescris pentru diagnosticul de internare se va asigura gravidei o alimentaţie bogată în zarzavaturi. Aceste procedee întăresc pielea şi previn fisurile şi infecţiile.la indicaţia specială a medicului . Lichidele trebuie. vitamine şi săruri minerale. în 24 de ore). În timpul toaletei. Preparatele făinoase şi pâinea integrală contribuie şi la susţinerea funcţiei normale a intestinului. care nu pot lipsi din alimentaţia mamei. Lichidele mai reci sau mai calde pot declanşa contracţii uterine. zilnic. Pentru a preveni producerea vergeturilor pe pielea abdominală. constipaţia se agravează şi mai mult. iar din când în când şterse cu alcool sau glicerina amestecată cu alcool în părţi egale. lapte şi derivatele lui. suferă de constipaţie. Alegerea medicamentelor utilizate pentru spălătură vaginală se va face pe baza identificării florei microbiene. în caz de scurgeri vaginale exagerate. în ultimul trimestru al sarcinii.în 5 mese pe zi nu trebuie să încarce aparatul digestiv al gravidei. decât prin scoaterea lor din alimentaţia gravidei. asistenta se va îngriji de recoltările necesare pe lamă şi pe medii de cultură. fetide. • Asigurarea tranzitului intestinal.se vor face spălaturi vaginale cu soluţii medicamentoase încălzite la temperatura corpului. cu apă şi săpun. cantitatea secreţiei vaginului creşte în mod fiziologic. fructe. Pregătirea sânilor pentru alăptare nu trebuie uitată în cursul spitalizării.conform regimului spitalicesc . toaleta obişnuită a cavităţii bucale se va completa cu gargară medicamentoasă (clorat de potasiu etc). căci prin resorbţia produselor toxice rezultate din fermentaţia 61 . spălaturilor sau recoltărilor. cunoscând că digestia este mult îngreunată în timpul sarcinii. Necesităţile calorice ale organismului raportate la greutatea corporală trebuie puţin depăşite (3 000 . acesta le va sustrage din organismul mamei. de asemenea. aceasta se va unge în ultimele 2 . care asigură un aport bogat de proteine. însă cantitatea alimentelor consumate nu trebuie să depăşească pe aceea consumată înainte de graviditate. în cursul sarcinii. Constipaţia neglijată agravează starea gravidei bolnave. Alimentele împărţite . Carnea proaspătă şi dulciurile completează alimentaţia gravidei. Mameloanele vor fi uşor masate. din acest motiv. raţia zilnică de clorură de sodiu se reduce la 5-6 g: paralel cu aceasta se pot reduce şi lichidele. în special în a doua jumătate a sarcinii. purulente . Toaleta organelor genitale externe se va face în fiecare zi. ceea ce va avea ca rezultat anemierea şi caşectizarea acesteia şi contracţii uterine insuficiente în timpul naşterii. Gravidele. însă protecţia diferitelor organe trebuie realizată mai mult prin modul de preparare a alimentelor. deci nu trebuie să inspire îngrijorare. lipsind activitatea zilnică necesară reglementării tranzitului. în cursul îmbolnăvirilor care reclamă păstrarea repausului la pat.mercur.

hipertensiune arterială.2 linguri de ulei de parafină. precum şi a greutăţii corporale. 1 . tulburările aparatului glicoreglator (glicozurie) etc. pot periclita sarcina. Purgativele obişnuite. Din acest motiv. luate seara. îngrijirea gravidelor bolnave trebuie să prevadă supravegherea şi normalizarea tranzitului intestinal. fiind favorizate. inima fiind expusă la un efort mai mare. asistenta trebuie să fie atentă la orice modificare apărută în evoluţia bolii sau a sarcinii. se plânge de cefalee şi prezintă frisoane urmate de febră. • Supravegherea gravidei bolnave trebuie făcută cu o atenţie deosebită. Din acest motiv. deci ele nu trebuie utilizate. în condiţii de sterilitate perfectă. tulburarea funcţiei renale. se va ţine evidenţa exactă a echilibrului hidric prin notarea eliminărilor şi consumului de lichide. pe stomacul gol. pot ajuta de asemenea combaterea constipaţiei. care să declanşeze 62 . luat în mod regulat dimineaţa pe nemâncate. Hemoragiile pulmonare sau gastrice sunt mai periculoase. compoturi. Metodele de mai sus pot fi alternate. iar sonda ar putea vehicula unele infecţii în vezică. preferând-o pe aceea care dă rezultate mai bune. edeme.şi putrefacţia intestinală şi prin înmulţirea florei intestinale neevacuate. care trebuie recunoscută din timp. bolnavelor gravide li se va măsura în mod regulat tensiunea arterială. Prin invadarea căilor urinare de către germeni infecţioşi. pentru care s-a făcut internarea. întreţine tranzitul intestinal normal şi evacuările fără eforturi şi la bolnave cu constipaţie habituală anterioară gravidităţii. O lingură de tărâţe de grâu suspendate într-un pahar de iaurt proaspăt. mai ales în ultimele luni ale sarcinii. Recoltarea urinei se va practica din urină emisă spontan după toaletă locală riguroasă. prin hiperemia organelor din micul bazin şi contracţiile uterine pe care le provoacă. uleiul de ricin etc. în special colibacil se dezvoltă pielonefrita şi cistita. fără întrerupere. la gravide se pot instala relativ frecvent cefalee. tulburări vizuale. în cazuri rebele se va recurge la laxative sau clisme. tradusă prin oligurie. sulfatul de magneziu. administrând gravidei un regim cu multe fructe. Recoltarea urinei cu sondă se face. Alături de datele care trebuie notate obligatoriu în foaia de temperatură. gravida pierde pofta de mâncare. cele de metal şi de sticlă putând produce leziuni sau traumatisme locale. ci şi de simptomatologia sarcinii normale şi patologice. câte un pahar cu apă rece şi câteva linguriţe cu miere de albine sau dulceaţă sau seara înainte de culcare câte un pahar de iaurt. Astfel. Se va căuta să se reglementeze tranzitul prin mijloace naturale. Se pot da dimineaţa. de asemenea. în cursul spitalizării. Stările de insuficienţă cardiacă se instalează de asemenea mai uşor. căci secreţiile vaginale mai abundente din timpul sarcinii ar putea falsifica rezultatele prin amestecarea lor cu urina. De asemenea se va face controlul sistematic al urinei pentru decelarea stărilor de toxicoză gravidică. din mijlocul jetului şi numai în cazuri excepţionale cu sonda. după toaleta locală riguroasă. Pentru sondaj se utilizează sonda de cauciuc Nelaton. fiind semne prevestitoare ale eclampsiei gravidice. precum şi de complicaţiile care pot rezulta din evoluţia bolii în organismul şi aşa suprasolicitat prin graviditate. ţinând seama nu numai de afecţiunea ei. de tulburări vasomotorii de natură endocrină. tulburările renale (prezenţa de albumină în cantitate abundentă). prune uscate îmbibate cu apă1 şi cu multe lichide.

Alura cardiacă a acestuia este de 120160/minut. cât şi copilul la pericole (rupturi de perineu din partea mamei. 141). Medicamentele lipsite de efecte teratogene nu sunt contraindicate în general şi în dozele obişnuite majoritatea lor pot fi administrate fără nici un pericol. respectiv a fătului şi decelează eventualele malformaţii ale acestuia în fază relativ precoce. precum şi orice aritmie. întrucât o serie de îmbolnăviri intercurente pot declanşa o naştere prematură. Evoluţia normală a sarcinii se urmăreşte cel mai simplu prin supravegherea limitei la care a ajuns fundul uterului. iar peste o lună. neurolepticelor. uterul se palpează deasupra simfizei pubiene. dacă femeia s-a 63 . Descoperirea şi recunoaşterea la timp a acestor contracţii dă posibilitatea medicului de a interveni la timp. Măsurile de îngrijire a fătului includ şi stabilirea eventualei incompatibilităţi de sânge în sistemul Rh în familia gravidei. asfixie.contracţii uterîne şi să deschidă porţi de intrare pentru infecţii. Observarea întârziată a naşterii expune atât mama. sau dacă embrionul a fost iradiat printr-un examen radiologie neprotejat al mamei. şi peste o lună ajunge la ombilic. Dacă în cursul îngrijirii femeilor gravide asistenta află că în familia gravidei sau a soţului au existat anomalii congenitale. • Supravegherea produsului de concepţie. respectiva fătului''este una din sarcinile elementare ale îngrijirii oricărei gravide bolnave. sub acesta până la epigastru. • Administrarea medicamentelor la bolnavele gravide se va face numai la indicaţia medicului sau cu aprobarea lui. Orice durere abdominală sau apariţia unor contracţii uterine trebuie să fie urmărite cu atenţie. La sfârşitul lunii a opta ajunge la jumătatea distanţei dintre ombilic şi apendicele xifoid. prevăzute cu o pâlnie voluminoasă în formă de clopot sau cu foetoscoape cu ultrasunete. La sfârşitul lunii a şaptea este cu trei laturi de degete deasupra ombilicului. începând din a patra lună a sarcinii. Abaterile în plus sau în minus. cu stetoscoape obstetricaie biauriculare. aspiraţie de lichid amniotic din partea fătului sau a nounăscutului). Totuşi. care întăresc zgomotele cardiace ale fătului. ergomet) provoacă contracţii uterine precoce. orice medicament se va administra numai la indicaţia scrisă a medicului. precum şi vaccinurile pot avea efect dăunător asupra dezvoltării sarcinii. Altele ca extractele de lob posterior hipofizar (ex. trebuie ascultate în mod regulat zgomotele cardiace ale fătului. De la a şasea săptămână în sus. Din acest motiv. pentru oprirea naşterii premature sau de a lua măsurile necesare pentru asigurarea unei naşteri normale.din grupa antibioticelor. evoluţia sarcinii se poate urmări cu ajutorul ultrasunetelor. tuberculostaticelor. numeroase medicamente .dintre care unele de uz curent . oxiton) şi preparatele de secară cornută (ex. independent de vârsta sarcinii. La sfârşitul lunii a cincea fundul uterului se găseşte la jumătatea distanţei dintre simfiză şi ombilic. Auscultaţia se poate face cu stetoscopul tradiţional de obstetrică din lemn (pag. anabolizante şi hormonale. Începând cu săptămâna a 20-a a gravidităţii. Ecografia evidenţiază evoluţia normală a embrionului. substanţelor antidiabetice. trebuie raportate medicului. Efectul dăunător al purgativelor a fost arătat mai sus.

alcătuită din mişcări pasive şi active. până la sfârşitul gravidităţii. controlându-se cât mai des scurgerile din vagin şi în cazul apariţiei de sânge sau lichid amniotic se va anunţa imediat medicul. ca şi apariţia oricărui exantem cât de palid şi „neînsemnat" sau trecător. Ele sunt mai susceptibile de a contracta boli infecţioase. Un rol deosebit de important îl are în aceste cazuri asistenta. este necesar ca gravida să execute mici eforturi fizice. va aduce cele aflate la cunoştinţa medicului pentru ca gravida . înlăturând frica gravidei de operaţie şi liniştind-o asupra soartei copilului. Ridicarea din pat se va aproba numai după câteva zile. trebuie compensate printr-o gimnastică executată la pat sau în cameră. trebuie arătat medicului. Se recomandă ca după ridicarea din pat. Dacă cu toate măsurile luate sarcina se întrerupe. în aparenţă neînsemnate. în acest scop preventiv se administrează în prima jumătate a sarcinii progesteron şi vitamina E.determinat de starea de boală . pentru prevenirea eventraţiei. Pentru dezvoltarea normală a gravidităţii şi pregătirea pentru naştere. în saloane cât mai mici. mişcările de deplasare fiind înlocuite cu gimnastica terapeutică la pat.la nevoie . dintre care unele pot provoca avort sau naştere prematură. în limita posibilităţilor permise de afecţiunea care a reclamat spitalizarea. Exerciţiile de gimnastică trebuie executate sistematic în tot timpul şederii în pat şi chiar după părăsirea spitalului.şi postoperatorii la femeile gravide. Se va urmări cu atenţie integritatea sarcinii. Infecţiile virotice pot genera malformaţii congenitale ale fătului. începând din luna a V-a de sarcină se vor urmări şi bătăile inimii fetale. Pregătirea gravidei trebuie făcută cu cea mai mare minuţiozitate. în restul spitalelor.autotratat cu medicamente teratogene. întrucât aceasta poate fi manifestarea unei boli infecţioase cu efect teratogen. pentru prevenirea stazei şi a tombozelor venoase. dacă medicul îl prescrie. Mobilizarea în pat după intervenţii chirurgicale se va face cu cea mai mare prudenţă. Tonificarea musculaturii poate fi susţinută şi printrun masaj uşor al extermităţilor. Indiferent de boala pentru care se internează.să fie supusă metodelor diagnosticului prenatal. în cursul sarcinii se iveşte de multe ori necesitatea unor intervenţii chirurgicale de altă natură: apendicectomie. a avut avorturi spontane repetate. Munca uşoară şi plimbările zilnice. Repausul prelungit . alegând bine cazurile cu care va fi internată gravida. sedative şi calmante atât înainte. căci ele intră foarte uşor în stare de şoc în cursul intervenţiilor sau hemoragiilor. Bolnavele gravide vor fi ferite în mod deosebit de infecţii. • Prevenirea infecţiilor supraadăugate. gravida să poarte o centură abdominală. ocluzie intestinală etc. în spitale de boli infectocontagioase. gravidele vor fi internate în rezerve. • Îngrijirile pre. Stările de subfebrilitate. ceea ce va 64 . asistenta trebuie să ştie să liniştească bolnava. în cursul sau după intervenţie.dăunează dezvoltării sarcinii. • Gimnastica terapeutică la pat şi masajul. gravida trebuie menţinută permanent într-o stare de bună dispoziţie. Gravida trebuie ferită de infecţii supraadăugate. pentru ca traumatismul psihic supraadăugat celui operator să nu-i declanşeze starea de şoc postoperator. cât şi în primele zile după intervenţie. necesare tonificării muşchilor şi susţinerii circulaţiei periferice.

• Toaleta generală se va face prin baia parţială sau totală la pat. După 1016 zile poate face baie sub duş. va face câţiva paşi ajutată de asistentă şi se poate alimenta la masă. prin deschiderea robinetului de apă. în zilele următoare. asistenta trebuie să ştie să îngrijească femeile în cursul lăuziei. se va recurge la laxative uşoare. pentru ca în a 3-a zi să se secrete lapte în cantitate abundentă. Totuşi. atât la vindecarea ei.sub supravegherea asistentei . totuşi ea trebuie supravegheată cu atenţie. asistenta va urmări următoarele probleme: • Emisiunile de urină. •Ridicarea din pat se poate face precoce. în 24 de ore. apoi încă 5-7 zile serosanguinolente. pentru ca paralel cu scăderea lor cantitativă să devină seroase. La nevoie. se va încerca provocarea micţiunilor spontane.să se spele. fenomen care se însoţeşte de scurgerea lohiilor. aşezarea ploştei cu apă caldă sub lăuză. să alăpteze etc. ÎNGRIJIREA LĂUZELOR BOLNAVE Îngrijirea femeilor bolnave imediat după naştere. Uterul hipertrofiat involuează. Chiar dacă afecţiunea pentru care lăuza este internată permite plimbările în curtea spitalului. încât să intervină activ pentru reglementarea tranzitului intestinal. Alimentaţia va fi bogată în vitamine. Lohiile sunt în primele 2-3 zile. la 24 de ore după naştere i se va face o clismă. dispărând complet în jurul săptămânii a patra. se întâmplă numai în cazuri excepţionale. dar cu multe lichide. turnarea de apă călduţă peste organele genitale externe. lăuza se poate scula din pat . Ea poate fi aşezată într-un fotoliu pregătit lângă pat. Necesităţile calorice ale lăuzei. Cantitatea totală de lohii eliminate variază între 1 000 şi 2 000 ml.2 zile după naştere. care deshidratează organismul şi dăunează secreţiei laptelui. Emisiunile de scaun. cât şi la dezvoltarea normală a sarcinii. Nu se vor utiliza purgative. se ridică la 3 200-3 500 calorii. asigurând astfel secreţia de lapte în cantitate suficientă nou-născutului. apare colostrul. Lăuzia este o perioadă de revenire a organismului matern la starea anterioară gravidităţii şi durează în medie 6-8 săptămâni. iar în cadă abia după 6 săptămâni. în cadrul cărora cel puţin 2 000 ml lichide. Regimul dietetic trebuie astfel alcătuit. La 1 . mai ales dacă lăuza suferă şi de o boală intercurentă. în caz de retenţie urinară. apoi se trece repede la alimentaţia normală. ea trebuie reţinută de la eforturi pentru a nu scădea lactaţia. în cazul îngrijirii acestor bolnave. După terminarea naşterii. bineînţeles în cadrul regimului indicat de afecţiunea pentru care lăuza este internată. în caz de eşec se va practica un sondaj vezical după toaleta locală riguroasă în condiţii perfect sterile. Se va avea grijă să se excludă din regim alimentele care împrumută laptelui un miros neplăcut ca ceapa. eventual până la o săptămână. Dacă lăuza nu are scaun. dacă afecţiunea intercurentă nu o contraindică. Lăuzia este o stare fiziologică. existând această posibilitate. La 12-14 zile după naştere poate părăsi camera. usturoiul etc. 65 . Alimentaţia va fi în primele zile după naştere lacto-vegetariană. foarte frecventă în primele zile după naştere. lăuza se va aşeza singură pe targa cu care va fi transportată. sanguinolente.contribui în mare măsură. După 24 de ore. în afara serviciilor de obstetrică.

Spălaturile vaginale sunt interzise. care să absoarbă lohiile. Medicamentele care inhibă funcţia glandelor mamare ca: opiaceele.Toaleta organelor genitale externe se va face cu o soluţie antiseptică în apă sterilă (de exemplu. scarlatina etc. Astfel. tuberculoză pulmonară deschisă sau alte boli infecţioase.) şi săpun. necesare ridicării forţei de apărare şi regenerare a organismului şi scoaterii lui de sub eventualele influenţe nocive ale mediului înconjurător. boli renale asociate cu insuficienţa de epuraţie a organismului. antipirina. este vindecarea. nu vor fi administrate. cu o soluţie de nitrat de argint 3%. Alăptarea va fi permisă lăuzelor bolnave numai cu aprobarea medicului. permanganat de potasiu. precum şi infectarea copilului de pe suprafaţa mamelonului neîngrijit. în vederea asigurării secreţiei abundente de lapte. Insomnia. asociate cu badijonaje. ulcer gastric florid. Mamelonul şi întreg sânul vor fi spălate cu apă şi săpun. diabetului zaharat grav. leucemiilor. cât şi după fiecare supt. Pentru a realiza acest lucru trebuie create condiţii prielnice. în afecţiuni cardiace decompensate. ele putând propaga o infecţie din vagin în sus către uter. 66 . tuberculozei pulmonare evolutive se interzice alăptatul. ea periclitând sănătatea copilului. febra tifoidă. de 2-3 ori pe zi. acestea reprezentând o sarcină în plus pentru organismul lăuzei. Ea are scopul de a preveni fisurile şi leziunile mamelonului apărute în urma suptului. anemiilor grave. • Urmărirea secreţiei de lapte. aplicând imediat la nivelul vulvei un pansament steril. în cazul tumorilor maligne. Dacă au apărut fisuri se vor recomanda câteva şedinţe de raze ultraviolete sau raze solare şi aplicarea de comprese decongestionante. apă oxigenată. în special la femeile primipare. • Îngrijirea sânilor asigură alimentaţia copilului. şi apoi cu o soluţie de acid boric 4%. • ASIGURAREA CONDIŢIILOR DE SPITALIZARE A BOLNAVILOR Scopul spitalizării bolnavilor. cel puţin de două ori pe zi şi după fiecare micţiune şi scaun. alăptarea va fi de asemenea interzisă. în caz de epilepsie. Alăptarea se va face numai cu mâini curate. urmate de o alifie epitelizantă şi antiseptică. alimentaţia neadecvată împiedică secreţia laptelui. sau ceai de muşeţel atât înainte. soluţie Dakin etc. în majoritatea cazurilor. beladona etc. asistenta trebuie să aibă grijă de liniştea şi odihna bolnavei. care pot fi fatale penfru copil. Este o sarcină deosebit de importantă ca asistenta să ştie să lămurească şi să liniştească mama asupra necesităţii măsurilor luate şi s-o facă să înţeleagă că tot ceea ce se face cu ea şi copilul reprezintă interesul amândurora. emoţiile. ca: meningita meningocacică.

la rândul lor. noptierele. Condiţiile de mediu de aici le creează o oarecare tensiune nervoasă. oglinzile sparte trebuie îndepărtate din secţie. dând naştere la cele mai variate tulburări în funcţiile organismului. scoaterii bolnavului din mediul lui familial şi profesional. cât şi prin calitatea lor. Spitalele moderne se construiesc. Mulţi bolnavi suportă cu greu chiar şi faptul că sunt internaţi în spital. precum şi legăturile lui cu mediul înconjurător. lenjeria. iar paturile să fie cât mai distanţate. Vasele sparte sau defectate. Aspectul exterior al acestor clădiri trebuie să inspire bolnavului încredere în munca care se duce la spital. după cum am mai arătat. 67 . Colţurile şi decorurile pot fi aranjate foarte bine şi estetic pentru acest scop. asistenta va putea crea în saloane un anturaj plăcut.din cauza efectelor stresante ale îngrădirilor. suprasolicita sau epuiza scoarţa cerebrală şi de a forma un anturaj plăcut. cât şi în saloane să se pună flori. Anturajul terapeutic de protecţie are scopul de a izola bolnavul de condiţiile iriative ale mediului înconjurător. cu emailul crăpat. care ar putea traumatiza. bine întreţinute. în zonele oraşelor ferite de zgomotul şi aerul viciat al cartierelor centrale. instrumentarul. Excitaţiile pornite din mediul înconjurător pot acţiona defavorabil asupra sistemului nervos central. Saloanele. atât prin numărul. Pe coridoare să se aşeze scaune cu măsuţe.în majoritatea cazurilor reprezintă pentru bolnav o grea încercare. Mobilierul să fie uşor de curăţat. coridoarele şi încăperile anexe trebuie astfel mobilate şi amenajate. ceea ce duce la suprasolicitarea şi epuizarea celulelor corticale. are cu timpul pot duce la determinări anatomopatologice.Funcţiile întregului organism sunt controlate şi dirijate de scoarţa cerebrală. Saloanele să fie cât mai mici. Zugrăveala saloanelor trebuie să fie uni. Activitatea sistemului nervos central realizează unitatea indisolubilă a organismului. să fie acoperite cu şervete lucrate de mână. în care bolnavii să se simtă bine şi să stea cu plăcere. dacă bolnavul îşi formează idei preconcepute asupra spitalului. Acestea. fără coadă. dar variată şi în culori pastel. Mesele. capitonat cu materiale plastice colorate. creează o atmosferă de răceală. precum şi orice obiect de inventar al secţiei trebuie să fie în stare impecabilă. Cu puţină ingeniozitate. cu 2-4 paturi. precum şi prin răspunsurile lui.şi exteroreceptive. dar estetic. monotonă a spitalelor vechi. Efectele acestuia se agravează. ceea ce îl ţine într-o stare de tensiune nervoasă permanentă. Vesela. prin excitaţiile pornite de la terminaţii nervoase intero. unde bolnavii în trecere pot să se odihnească pentru câteva minute. Atât pe coridoare. Ferestrele să fie prevăzute cu perdele uşor de spălat. Internarea în spital . Culoarea albă. Crearea condiţiilor regimului terapeutic de protecţie se începe cu amplasarea şi construcţia spitalelor. eliberează centrele subcorticale de controlul scoarţei cerebrale. incertitudinilor privind investigaţiile şi rezultatele acestora . Măsuţele vor fi acoperite cu feţe de masă. în mijlocul unor zone verzi de protecţie. întinse pe suprafeţe mari. pentru ca bolnavii să nu se deranjeze reciproc. cu acţiune favorabilă asupra sistemului nervos central şi deci asupra organismului. ca să se apropie cât mai mult de anturajul obişnuit al bolnavilor.

Se va respecta somnul bolnavului. olfactivi sau gustativi cu efecte negative asupra sistemului nervos. După utilizarea ploştilor se va face totdeauna aerisirea salonului. puroiul evacuat trebuie îndepărtate imediat din salon. Acesta trebuie să privească cu încredere procedurile de tratament şi mijlocul cel mai bun pentru obţinerea acestui lucru este folosirea unei tehnici corecte. pentru a nu provoca zgomot cu ocazia mutării lor dintrun loc în altul. Asistenta trebuie să ştie cum să înlăture frica din conştiinţa bolnavului. Sticlele cu medicamente volatile. în cazul cărora datele cuprinse în foaia specială a acestor bolnavi trebuie să stea în permanenţă la dispoziţia medicului. Patul trebuie aranjat după preferinţa bolnavului. vor fi ţinute închise. vizuali. Regimul terapeutic de protecţie ţine seama de odihna pasivă şi activă a bolnavilor ca mijloc terapeutic important. pansamentele de pe plăgi. Uşile vor fi unse pentru a nu scârţâi şi de asemenea prevăzute cu garnituri de cauciuc pentru a nu produce zgomot la închidere. Starea generală a acestor bolnavi nu pune ema consultării foii şi interpretării conţinutului acesteia de către ei. asigurându-i acestuia poziţia cea mai comodă. executată cu instrumente bine întreţinute. Pentru bolnavii în stare mai puţin gravă se vor asigura fotolii. Se vor înlătura toţi excitanţii auditivi. Trântitul uşilor. utilizarea anesteziei locale. zgomotul în curtea spitalului. Picioarele meselor. Asistenta va îndemna şi pe bolnavi de a se respecta pe ei înşişi. Ploştile. Excepţie de la această regulă se admite doar în cazul bolnavilor supuşi terapiei intensive. Colectarea urinii pentru determinări cantitative sau calitative trebuie făcută în afara salonului. vor fi prevăzute cu garnituri de cauciuc. prin inhibiţia scoarţei cerebrale. Personalul trebuie să poarte încălţăminte cu talpă de cauciuc. ale noptierelor. în sensul de a nu cere plosca în timpul mesei. Astfel. Foile bolnavului cuprinse într-un dosar nu trebuie să ajungă în mâna bolnavului. pentru ca anumite adnotări. mijloace de iluminat) sunt etape pregătitoare. obligatorii. menţinerea instrumentelor în stare perfectă de funcţionalitate (instrumente tăioase. lăsarea robinetelor deschise. în saloanele comune. scaunelor. ale oricărei intervenţii de explorare sau de tratament. cu miros pătrunzător. îndepărtarea dosarului de bolnav ascunderea evidentă a conţinutului foilor are de obicei un efect şi mai nefavorabil asupra bolnavilor. să nu fie interpretate greşit. care reduc durerea la minimum sau o înlătură complet. constituie un factor terapeutic important.nu este bun. ascuţite. care. precum şi prin mânuirea atentă şi foarte fină a lor. date de laborator etc. Liniştirea bolnavului. mai ales sub ferestrele bolnavilor şi curăţirea zgomotoasă a saloanelor în ore nepotrivite trebuie evitate. asistenta va putea să câştige încrederea bolnavilor şi să întărească convingerea lor în tratamentul primit. Condiţiile create în spital trebuie să 68 . se va duce o luptă permanentă şi susţinută împotriva zgomotului. Prin respectarea criteriilor de mai sus.Foile de observaţie şi de temperatură nu vor fi ţinute în saloane. unde se poate. pregătirea lui psihică. dacă boala lui nu contraindică acest lucru. Obiceiul de a ţine foaia de temperatură şi tăbliţa cu datele personale şi diagnosticul bolnavului la capul patului .

bolnavul va fi iniţiat asupra regulamentului de ordine interioară al spitalului. îi măsoară temperatura. unde i se va arăta patul. Fiecare secţie (sau spital) este înzestrată cu o bibliotecă. amplasarea sufrageriei şi a vorbitorului. fără ca aceasta să fie în detrimentul calităţii asistenţei acordate. Astfel. pierderi sau murdărie. înainte de a se culca. serveşte interesele bolnavilor. creând de la bun început o atmosferă caldă între bolnavii vechi şi bolnavul nou intrat. a dispărut din spitalele noastre. Pentru prelungirea somnului fiziologic se introduce în programul de zi somnul de după masă. precum şi al stadiului în care se găseşte boala. toate cererile şi plângerile asistentei sau medicului de salon. ceea ce scurtează mult timpul necesar pentru această muncă. ea poate asigura termometre individuale pentru fiecare bolnav. drepturile lui. dacă tratamentul prescris nu necesită acest lucru. în orice caz. cât mai comod. asistentele trebuie să lucreze cât mai operativ în saloane. care trebuie păstrat. Astfel. prin amânarea curăţeniei sau a unor activităţi administrative. ceea ce presupune din partea ei o preocupare permanentă pentru problemele de sau neliniştiţi. modul de funcţionare a aparatelor semnalizatoare. nu se va trezi bolnavul.asigure bolnavului un somn mai bun decât cel obişnuit. Pentru a asigura terminarea lucrărilor premergătoare vizitei medicale. Bolnavul trebuie primit cu căldură şi repartizat imediat. îi ia pulsul. Asistenta va arăta în acelaşi timp că spitalul împreună cu tot inventarul. îngrijitoarele de curăţenie îşi vor începe munca în camerele anexe şi pe coridoarele secţiei şi numai după trezirea bolnavilor vor intra în saloane. Obiceiul de a trezi bolnavii dis-de-dimineaţă. în spitalele de boli infecto-contagioase. Până la schimbarea patului. de exemplu. Cu această ocazie. Independent de programul obişnuit. După ce i s-a repartizat patul. trăgându-l pe el la răspundere că "de ce a fost internat tocmai în această secţie". După ce bolnavul a fost culcat în pat. menajat şi ferit de stricăciuni. El va fi condus de asistentă în salon. bineînţeles dacă starea acestora nu necesită o altă orânduire a sarcinilor. precum şi raporturile pe care trebuie să le aibă cu personalul secţiei. tensiunea arterială şi îi 69 . Asistenta trebuie să ajute bolnavul la alegerea cărţilor. bolnavul va fi aşezat într-un fotoliu. asistenta îi completează foaia de temperatură. pentru ca o singură soră să termometrizeze zeci de bolnavi cu un singur termometru. iar asistentele vor termina întâi o parte a activităţii lor administrative şi gospodăreşti şi numai după aceea vor începe activitatea cu bolnavul. pentru o oră mai târzie. I se vor arăta locul şi modul de funcţionare a robinetelor de apă şi closetelor. Programul de muncă cu bolnavii ca şi orice activitate din saloane trebuie să înceapă numai după trezirea bolnavilor şi aceasta în funcţie de regulamentul de ordine interioară al spitalului şi de caracterul secţiei. repartizarea bolnavilor în saloane comune se face pe criteriul bolii. asistenta îi va prezenta şi colegii lui de cameră. Greutăţile pe care le-ar avea eventual asistenta în repartizarea bolnavului nu trebuie să se răsfrângă asupra bolnavului. Trebuie asigurată şi odihna activă a bolnavilor. în loc să se ocupe ore întregi cu termometrizarea. somnul bolnavului trebuie respectat. atrăgându-i-se atenţia să adreseze cu curaj. obligaţiile lui în timpul spitalizării.

precum şi recipientele necesare pentru produsele recoltate. care va nota numele şi dateîe personale ale bolnavului. ea trebuie să acorde o mai mare atenţie tocmai acelor bolnavi care necesită. Ea va trebui să cunoască perfect cele necesare pentru pregătirea bolnavului în vederea examinărilor de rutină. alcoolice. să nu mănânce şi să nu fumeze. cirozele hepatice etc. Pentru asigurarea alimentelor necesare bolnavului pentru ziua respectivă. va pregăti formularele de recoltare. Dimpotrivă. până la terminarea explorărilor planificate. Pe baza prescripţiilor medicale. reducerea rapidă a dimensiunilor ficatului. asistenta va linişti şi pe însoţitorii bolnavului. Ea înştiinţează apoi pe asistenta şefă. foctor hepatic şi tulburări neuropsihice variate de la somnolenţă. menţionând exact natura examinărilor cerute. după o perioadă mai mult sau mai puţin îndelungată de dezechilibru funcţional hepatic. În sfârşit.cu o anexă privind necesarul de alimente al bolnavului nou-sosit. sau hemoragii fatale. despre bolnavul nou-sosit. în primul rând. hepatitele cronice. în ziua următoare. Produsele de dezasimilaţie ale organismului. hepatitele acute virale şi toxice. Aceasta poate să se instaleze brusc. o preocupare mai atentă şi mai sistematică.determină înălţimea şi greutatea corporală. substanţe toxice. amoniacul este acela care (nefiind transformat în 70 . uneori în câteva ore. medicamentoase. bolnavul figurează în toate evidenţele şi bonurile de cerere ale secţiei. fie prin gradul lor mai scăzut de cultură. evoluează adesea spre insuficienţă hepatică. Insuficienţa hepatică acută este consecinţa necrozei celulelor hepatice.trimisă anterior la bucătărie . Atitudinea asistentei trebuie să fie principială şi amicală faţă de bolnavi. dezorientare temporo-spaţială şi agitaţie psiho-motorie. Primirea bolnavului în secţie şi iniţierea lui în obiceiurile secţiei reprezintă un moment hotărâtor în câştigarea încrederii bolnavului. Pe parcurs bolnavul prezintă tendinţă la hemoragii. tulburări hemodinamice etc. până la convulsii şi comă profundă. Din distrugerea celulelor hepatice rezultă numeroase substanţe toxice pentru organism. ca şi substanţele toxice resorbite din intestin nu mai pot fi detoxificate de ficatul cu funcţiile alterate. asistenta medicală completează foaia de alimentaţie . Dintre acestea. asistenta va comunica însoţitorilor şi salonul în care a fost internat bolnavul şi le va arăta orarul vizitelor. asigurându-i asupra îngrijirii de calitate de care bolnavul lor va beneficia în spital. Cu această ocazie. Datele obţinute le notează în foaia de temperatură. Ea se exteriorizează printr-un icter de intensitate variabilă. fie prin gravitatea bolii lor. Prin aceasta va reuşi să-şi câştige şi încrederea acelor bolnavi care au venit la spital cu neîncredere. împreună cu diagnosticul de internare în registrul de internare al secţiei. în acest scop. ÎNGRIJIREA BOLNAVILOR CU INSUFICIENŢĂ HEPATICĂ ACUTĂ Majoritatea îmbolnăvirilor ficatului. sau subacut. asistenta va pregăti bolnavul pentru examinările de laborator. independent de starea lor socială. determinată de virusuri. atrăgându-i-se atenţia ca în dimineaţa următoare.

Concomitent se reduce sinteza proteinelor din ficat. Dacă captarea urinei nu reuşeşte în urinar. ceea ce contribuie la îndepărtarea substanţelor toxice provenite din necroza celulelor hepatice. Insulina. în vederea aceluiaşi scop. ca şi utilizarea colacilor şi inelelor de protecţie evită formarea escarelor de decubit. Amoniogeneza intestinală poate fi influenţată şi cu lactuloză şi cu acidul acetohidroxiaminic. Igiena corporală se va asigura prin baia parţială la pat. care ajunge până la 2 500-3 000 ml/24 de ore. ceea ce va raporta imediat medicului. dar cu unele particularităţi legate de menajarea. alimentaţia poate fi completată cu sucuri de fructe. Bolnavii trebuie izolaţi în rezerve bine încălzite. pentru menajarea rezervelor energetice ale organismului. în special din grupul B. la nevoie în doze repetate.dacă bolnavul nu are varice esofagiene . Menţinerea bolnavului în stare uscată şi schimbarea poziţiei lui în pat la intervale stabilite de medic. se va fixa în vezică o sondă permanentă. alimentarea şi administrarea medicamentelor pe cale enterală . se va fixa o canulă permanentă. inclusiv acelea cu rol hemostatic (fibrinogenul. glucoza poate fi administrată ca atare. nefiind metabolizată de ficatul bolnav. care asigură şi un aport de potasiu. tensiunea arterială. precum şi apariţia unor manifestări patologice ca: febră. hematemeză. în fond este identică cu a altor bolnavi inconştienţi. ionogramei. diureza. de asemenea pe cale enterală prin sondă sau prin injecţii intramusculare sau intravenoase.uree de ficat) acţionează toxic asupra sistemului nervos central. protrombina). Pentru limitarea procesului de citoliză se administrează corticosteroizi în doze mari. opiaceele şi largactilul. Pentru hidratarea. pulsul. respiraţia. Îngrijirea generală a bolnavilor cu insuficienţă hepatică acută. Menţinerea sondei este importantă şi pentru aspiraţia conţinutului stomacal. de preferinţă hemisuccinat de hidrocortizon în perfuzii intravenoase. distruge flora amoniogenetică. În caz de agitaţie psihomotorie sau convulsii. tulburărilor echilibrului acido-bazic şi a coagulabilităţii sângelui cu o atenţie deosebită asupra timpului de protrombina. într-una din venele mari. ceea ce are drept rezultat predispoziţia la hemoragii. Dacă bolnavul tolerează sonda. care sunt inhibitori chimici şi amoniacului. Aportul de vitamine. convulsii. Aportul energetic trebuie să ajungă până la 2 000 de calorii/24 de ore. melenă. Introducerea în tubul digestiv prin sondă a antibioticelor greu resorbabile. aspectul urinilor emise şi scaunul. respectiv reabilitarea funcţiilor ficatului. sau tulburări de respiraţie. pe care asistenta le pregăteşte din timp. se vor face clisme înalte cu apă călduţă sau cu o soluţie de sulfat de sodiu. 71 . Va efectua recoltările necesare pentru stabilirea şi urmărirea funcţiilor hepatice a glicemiei. bolnavul se imobilizează pe cale medicamentoasă cu diazepam administrat pe cale intramusculară sau intravenoasă. Se vor evita neapărat barbituricele. Asistenta va urmări temperatura.se va introduce sonda nazoduodenală. se asigură în limita posibilităţii. Alimentaţia bolnavului se va face pe cale intravenoasă cu soluţii de glucoza 10-20% sau prin sondă nazo-duodenală cu siropuri vitaminizate. menţinând fluxul continuu de lichide în cadrul necesităţilor stabilite prin calcul.

majoritatea lor fiind cu caracter cronic.Tulburările de coagulare se corectează cu vitamina K. coma mixedematoasă. hipertensiunea arterială. insuficienţa acută antehipofizară. Cazurile de urgenţe în cursul bolilor endocrine cum sunt criza tireotoxică. asistenta va pregăti bolnavul pentru exsanguinotransfuzie. acid aspartic. dializă extrarenală. administrat sub aceeaşi formă. anterior cunoscute asistenta va avea pregătită sonda cu balon compresiv SengstakenBlakemore. tetania tireoprivă. deshidratările excesive în cursul diabetului insipid. după reechilibrarea hormonală pot fi externaţi. deşi aduc bolnavul într-o stare deosebit de gravă. în stare sterilizată. continuând tratamentul ambulator la cabinetele de specialitate ale policlinicilor. Dacă bolnavul are şi varice esofagiene. unele tulburări ale 72 . glutamat de omitină şi coenzime. Dacă starea de comă se prelungeşte. formele variate de insuficienţă suprarenală. dacă medicul s-ar decide pentru acest lucru.în evoluţia lungă a bolii şi are scopul de a stabili diagnosticul. Pentru reducerea amoniacului sanguin se folosesc perfuzii intravenoase cu multiglutin. Spitalizarea de obicei este un episod .relativ scurt . Dacă se instalează coagulopatia intravasculară diseminată. ulcerele gastro-duodenale. Asistenta trebuie să fie pregătită cu instrumente şi materiale necesare pentru infiltraţie paravertebrală cu novocaină 1%. soluţiile zaharate se completează cu perfuzii de plasmă sanguină. stimulează şi ureogeneza hepatică. preparate de calciu şi transfuzii de sânge proaspăt. O problemă mai complexă constituie interdependenţa între sistemul endocrin şi numeroase boli interne sau de altă categorie. În cazul în care coma se agravează. arginină. Rocmalina. venostat. de a institui tratamentul (pe care apoi bolnavul îl va continua la domiciliu) şi de a controla periodic starea bolii sau eficacitatea tratamentului. se va avea grijă de permeabilitatea căilor respiratorii şi se va aplica oxigenoterapia. cum sunt bolile cardiace. La dispoziţia medicului. care se pretează tratamentului extraspitahcesc. circulaţie încrucişată sau oxigenoterapie hiperbară. În cursul comelor hepatice din cadrul hepatitelor virale B se preconizează şi tratamentul specific cu ser hiperimun anti-B. asistenta se va încadra în dispoziţiile medicului privind administrarea heparinei. ÎNGRIJIREA BOLNAVILOR LA SECŢIA DE ENDOCRINOLOGIE PARTICULARITĂŢILE DE ÎNGRIJIRE A BOLNAVILOR CU AFECŢIUNI ALE GLANDELOR ENDOCRINE Afecţiunile glandelor endocrine au o evoluţie lungă.

atunci se vor ridica cantităţile de glucide la 200-250 g/zi. tetania paratiroidiană. Cei care suferă de boala Addison sau caşexie hipofizară pretind saloanele bine încălzite. Repausul la pat în stările acute şi tulburări hemoragice (dismenoree) trebuie respectat.din cauza arderilor mai intense din organism . pneumopatii acute. angină. diabetul zaharat. liniştite. regjmul dietetic are o importanţă deosebită. în numeroase boli endocrine. totuşi secţia de endocrinologie prevalează printr-o cazuistică foarte variată. Temperatura salonului trebuie adaptată la natura tulburărilor hormonale şi starea subiectivă a bolnavilor. iar datorită dereglărilor hormonale. Este bine dacă asistenta satisface . unde se asigură repausul lor psihic şi posibilităţile de contagiune intraspitalicească sunt mai reduse. trebuie izolaţi în rezerve. bolnavii au de obicei complexe de inferioritate. artropatiile endocrine. îmbunătăţind toleranţa organismului cu insulina sau medicamente antidiabetice de sinteză. supuraţii pulmonare sau piodermii. Dacă bolnavul totuşi nu a reuşit să consume toată cantitatea. profesiunii şi . în special cei care se internează în stare de comă. osteoporoza. în diabetul zaharat regimul alimentar se va stabili pe baza toleranţei faţă de hidraţi de carbon. sau se agravează în cursul internării. capacitatea de apărare a acestor bolnavi faţă de infecţii fiind mai slabă.în limita posibilităţilor preferinţele de amplasare a acestor bolnavi în saloane.hematopoiezei. Aceşti bolnavi nu trebuie aşezaţi în apropierea ferestrelor. Internarea bolnavilor cu afecţiuni endocrine trebuie făcută în saloane mici. Unele însă cum sunt hipertiroidismul. Alimentaţia trebuie să fie echilibrată energetic şi calitativ. Deşi o parte din această ultimă categorie de boli se îngrijesc şi la secţiile de interne. Bolnavii cu hipertiroidism . nefropatia şi retinopatia diabetică şi altele.la nevoie . susţinute şi foarte atente. Cazurile de urgenţă. litiaza renală. însă nu există poziţii preferenţiale pentru anumite stări. cu stări depresive şi obsesive.în măsura posibilităţilor -preferinţelor personale.nu suportă temperatura obişnuită a saloanelor de bolnavi. Condiţiile de igienă individuală trebuie asigurate şi . Datorită modificărilor somatice sau metabolice pe care le provoacă aceste boli. insuficienţa suprarenală acută sau dismenoreea primară.controlat de asistentă modul de efectuare a acestora. Se vor evita neapărat saloanele cu bolnavi de gripă. asistenta va scădea 73 . necesită îngrijiri speciale. Asigurarea condiţiilor de mediu. bolnavii ocupând în pat o poziţie activă. ea are scopul de a asigura aportul alimentar adecvat greutăţii corporale. care trebuie cunoscute de asistentă. cataruri sezoniere. rămân uneori cu un intelect redus. Numeroase boli endocrine nu necesită îngrijiri deosebite. Stabilirea regimului echilibrat la bolnavii diabetici durează mai multe zile. de obicei peste temperatura optimală. Câteodată îşi manifestă dorinţa de a-şi dezbrăca şi cămaşa. în caz că toleranţa faţă de hidraţii de carbon nu acoperă necesităţile minimale ale organismului. în perioada de stabilire a regimului alimentar este important ca bolnavul să consume toată cantitatea alimentelor servite şi să nu mănânce nimic în afara alimentelor primite. fără să jignească bolnavii. unde şi sarcinile de îngrijire sunt foarte diversificate.

când necesităţile calorice ridicate trebuie asigurate prin alimentaţie deasă. cu conţinut bogat în calciu. 74 .prin fierberea lor succesivă în două ape clorurate. în funcţie de gradul de obezitate. Unele explorări funcţionale şi procedee terapeutice ca proba şi cura de sete în cursul diabetului insipid. Asistenta va executa recoltările de probe biologice pentru dozări hormonale şi explorări funcţionale. pentru a nu obţine date greşite de toleranţă la glucide. Supravegherea bolnavilor cuprinde obiective care variază de la boală la boală. raţia zilnică poate fi redusă la 800-600 calorii şi. cer o supraveghere deosebit de atentă. proba hiperglicemiei provocate la diabetul zaharat. de altfel interzise . De aceea asistenta din când în când trebuie să controleze noaptiera bolnavului . testul de încărcare hidrică Robinson-Powler-Kepler. hipocaloric.ca legumele. greşelile de recoltare sunt însoţite de pierderi materiale importante. anunţând imediat medicul şi luând măsurile necesare de pregătire până la sosirea acestuia. simptomatologia lor fiind diferită. sau stările de dismenoree cu hemoragii abundente. insuficienţa suprarenală acută. alimentaţia. testul Thorn. Numeroasele probe funcţionale ale glandelor cu secreţie internă. În caz de obezitate regimul dietetic va fi hipocaloric. în cazuri rare poate apărea o stare de inapetenţă. fructele şi carnea . chiar la 220 de calorii. Dieta restrânsă a bolnavilor de diabet face ca ei să se abată de la alimentaţia prescrisă. Asistenta trebuie să recunoască manifestările prodromale ale acestor stări. declorurat. tetania acută. testul presor la rece. Ea primeşte o importanţă deosebită în cursul stărilor acute şi a complicaţiilor. De cele mai multe ori însă ele apar la bolnavi cunoscuţi ca endocrinopaţi. Instalarea comei se face lent. Bolnavii trataţi ambulator primesc în jur de 1 000 de calorii/24 ore. bogat în vitamina C în boala Addison.fără să-l jignească . Pentru a menţine varietatea meselor. În caz de hipertiroidism. Explorările. fracţionată. Pentru stabilirea toleranţei faţă de hidraţi de carbon în cursul diabetului zaharat. dar în spital. Unele titrări hormonale fiind deosebit de costisitoare. La bolnavi cu scădere ponderală marcată (de exemplu: caşexie hipofizara). fracţionată în 5-6 prize.cantităţile de hidraţi de carbon rămase din raţia zilnică. necunoscute anterior. fără substanţe excitante în tetania paratiroidiană. Stările comatoase pot constitui prima manifestare a unei boli endocrine. se va reduce conţinutul în potasiu al unor alimente. în funcţie de starea bolnavului. Cu aceste cazuri asistenta se întâlneşte de obicei la serviciile de primire ale altor secţii. ca cele legate de metabolismul hidromineral. dar cu asigurarea raţiei minime de proteine. cu puţine lichide şi cantităţi reduse de glucide şi grăsimi în boala Cushing. coma hipoglicemică. dieta bolnavului trebuie să fie uşor digerabilă şi bogată în calorii. cum sunt: coma diabetică. hipersodat. pentru a stabiliza ritmul de secreţie a sucurilor gastro-intestinale. vremelnic. Alimentaţia va fi hipersodată în diabetul insipid. pe lângă faptul că repetarea probelor prelungeşte timpul necesar pentru stabilirea diagnosticului.undeva va găsi hidraţi de carbon nepermişi. sau somnoterapia aplicată în cursul tulburărilor hormonale de ordin neurotic sau la bolnavi agitaţi. este important ca rezultatele cantitative ale glicemiei să ajungă în aceeaşi zi până la vizită pe secţie. tireotoxicoza. trebuie efectuată la ore fixe. progresiv.

hipertensiune arterială. sublingual. Aplicarea grefelor temporare pretinde din partea asistentei supravegherea locală. edeme. Educaţia sanitară trebuie să urmărească dezvoltarea încrederii bolnavului în vindecare. boala însă fiind de lungă durată. vărsături. Unii bolnavi (tiroidieni. trebuie eliberaţi din complexele lor de inferioritate şi ajutaţi la alcătuirea planului lor de viitor privind alegerea unei profesii sau încadrarea în societate. Iradierea hipofizei poate fi însoţită de edem sau hemoragii cerebrale. cu exces sau deficit ponderal. în caz de eşec.) la nevoie. electrocardiografice. greţuri. Asistenta trebuie să cunoască modul de administrare al medicamentelor substitutive care este foarte variat: perorai. subcutanat. nedorite. în tratamentul bolilor endocrine se utilizează numeroase preparate sintetice care deprimă sau stimulează secreţia hormonală. În afară de hormonii propriu-zişi. pe bază de antibiogramă. intranazal. Asistenta va avea grijă să existe întotdeauna recipientele şi materiale necesare pentru aceste probe în cantitate suficientă în secţie. Li se va atrage atenţia ca injecţiile de insulina să fie autoadministrate subcutan şi nu intramuscular pentru a evita resorbţia rapidă şi efectul brutal al insulinei. febră. în perfuzii intravenoase sau sub formă de triturate. intramuscular. Unele se prezintă imediat sub formă de cefalee. vitaminoterapia se fac după tehnicile obişnuite. calciterapia. cum este cazul în tratamentul disfuncţiilor tiroidiene sau în diabetul zaharat. Unele preparate au efecte alergizante cu reacţii de grade diferite sau alte manifestări adverse. Administrarea medicamentelor trebuie executată sub supraveghere deosebită. hipofizari. ginecomastia. suprarenali etc. diaree. Administrarea lor îndelungată cu caracter cronic. cantitativ şi calitativ admis şi la nevoie ei vor fi învăţaţi şi asupra modului de sterilizare a seringilor şi administrarea injecţiilor de insulina. sindroame convulsive. tulburări sexuale. căci medicaţia endocrină poate prezenta multe efecte secundare. trebuie pregătiţi pentru intervenţii chirurgicale. hiperaciditate gastrică. osteoporoză etc. Bolnavii cu tulburări de creştere. Antibioterapia (în special în infecţii tuberculoase şi sindromul WaterhouseFriderichsen) se face după însămânţări bacteriologice. determinarea metabolismului bazai şi alte examinări. Ea asigură trimiterea bolnavilor pentru examinările radiologice. Consecinţele psihice ale bolilor endocrine necesită o susţinută psihoterapie. Numeroşi bolnavi sunt supuşi radioterapiei şi radiumterapiei. el trebuie să părăsească spitalul cu convingerea necesităţii tratamentului extraspitalicesc. palpitaţii. altele numai după câteva zile sau săptămâni de administrare a hormonului ca tumefacţia sânilor. poate duce la dereglări nedorite ca mastodinia.probele legate de metabolismul glucidic şi altele pot fi executate la patul bolnavului. Din 75 . care trebuie învăţaţi asupra modului de alcătuire a meniului zilnic în cadrul regimului dietetic. manifestări psihice. electroencefalografice. tulburări sexuale sau climacterice. Educaţia sanitară primeşte o pondere mai importantă la bolnavii de diabet zaharat. reactivarea ulcerelor gastro-duodenale sau al proceselor tuberculoase. cu scop substitutiv. pentru a se putea continua tratamentul. care variază de la hormon la hormon. constituţionale.

intervenţii chirurgicale. ÎNGRIJIREA BOLNAVILOR CU COMĂ DIABETICĂ În cursul comei diabetice. Locul injecţiei nu trebuie supus masajului. Coma se instalează de obicei în urma neglijării dietei. prin corelarea lor cu tabloul clinic şi cu alte probe funcţionale. vezi pag. adesea trebuie antrenată încă o persoană din familie. în urină se pun 76 . de preferinţă aceea care pregăteşte alimentele pentru bolnav. Pentru aceasta există reactivi în stare de agregaţie solidă. Ketostixul pentru corpii cetonici.acelaşi motiv. 346). somnolenţă sau agitaţie. greţuri. naşteri etc. indicând adesea doar o modificare patologică în cadrul întregului sistem endocrin. Concomitent se produc şi tulburări electrolitice cu scăderea potasiului. diaree. PREGĂTIREA Şl ASISTAREA PROBELOR FUNCŢIONALE ALE GLANDELOR CU SECREŢIE INTERNĂ Interacţiunea strânsă şi foarte complexă care există între funcţia glandelor cu secreţie internă şi cu restul organismului. glicemia creşte la valori ridicate şi în urma metabolismului intermediar viciat. valorile fiind citite pe scara colorimetrică de pe ambalaj. Se va atrage atenţia bolnavului să nu atingă cu mâna aceşti reactivi. slăbiciune. Instalarea comei se face progresiv şi de la apariţia primelor simptome până la pierderea totală a cunoştinţei se parcurg de obicei câteva zile. sub formă de memoratoare. Pulsul devine frecvent. însoţite uneori de dureri abdominale. Starea precomatoasă se caracterizează prin oboseală. tablete sau baghete de material plastic cu reactivul întins şi uscat pe suprafaţa lor (ex. a nerespectării dozelor de medicamente antidiabetice sau dacă toleranţa organismului scade în urma unei boli intercurente. sub formă de benzi de hârtie îmbibate cu substanţa chimică. Aceste probe îşi menţin totuşi valoarea lor diagnostică. care submerjate în urina bolnavului. scad rezerva alcalină şi pH -ui sanguin care produc o stare de autointoxicaţie. vărsături. Bolnavii trebuie învăţaţi cum să se autocontroleze privind echilibrul glucidic. Acetostixul pentru Acetonă etc. Educaţia sanitară trebuie să fie însoţită de exerciţii practice şi bolnavul poate părăsi spitalul numai după ce şi-a însuşit (el sau un membru al familiei) cunoştinţele necesare pentru alcătuirea meniului zilnic. Totuşi se întâmplă ca la tineri coma să apară ca primă manifestare recunoscută a bolii. face ca un număr mare de probe funcţionale să fie lipsite de specificitate. clorului şi sodiului sanguin. în special cu sistemul nervos central. fiindcă acesta accelerează resorbţia. se acumulează în organism corpii cetonici.: Diastixul pentru glucoza. deshidratare masivă cu creşterea consecutivă a ureei. trebuie evitată injectarea hormonului în sânge. inapetenţă. Datele cele mai importante bolnavul tretfuie să le primească şi în scris. Coma apare de obicei la diabetici cunoscuţi. în această muncă de educaţie. Asigurarea seringii automate uşurează în mare măsură administrarea insulinei. îşi schimbă culoarea în funcţie de natura şi cantitatea aproximativă a substanţei căutate. Numărul leucocitelor se ridică. anterior diagnosticaţi.

rehidratarea se va face numai pe cale intravenoasă. pielea devine uscată. Se va începe cu ser fiziologic introducând în organism în 20 de minute un I şi în următoarele 40 de minute încă un I ser alcalin hipertonic. Concomitent aerul expirat primeşte un miros de acetonă. care se va repeta de asemenea la 2-3 ore. hidratarea se va face mai lent. Pentru prevenirea colapsului vascular se va începe imediat rehidratarea şi remineralizarea. apariţia primelor semne de conştiinţă. în doze mici repetate din două în două sau din trei în trei ore pe cale subcutanată. se dozează cantităţile de medicamente analeptice şi preparatele de cortizon în lichidul de perfuzie. ser alcalin hipertonic şi izotonic (CINa+C03Na2). insulina cristalină.de laborator. pe cale intravenoasă. Pierderile de apă la adulţi pot să ajungă până la 8-10 kg şi la cantităţi mari de săruri minerale. Măsurile generale de îngrijire privind amplasarea. acidul acetilacetic şi acetona şi repetând analizele din oră în oră. 5-10-20%. supravegherea sunt comune tuturor bolnavilor comatoşi (vezi „îngrijirea bolnavilor inconştienţi". I se fac o clismă evacuatoare şi o spălătură gastrică. luând în considerare . seringă obişnuită şi de insulina.în evidenţă acidul acetilacetic şi acetonă. se vor administra şi pe cale bucală sucuri de fructe şi siropuri. soluţii perfuzabile de ser fiziologic. medicamente analeptice. asistenta pregăteşte perfuzoarele. Concomitent se determină la laborator glicemia. urmărite de asistentă. aerul expirat are miros puternic de acetonă. Bolnavul va fi bine încălzit. preparate cortizonice injectabile. Până la obţinerea rezultatelor. globii oculari pierd tonicitatea. calculată pe baza pierderilor. dar completând în 24 de ore toată cantitatea de lichid pierdut în ritmul dictat de diureză şi programul fixat de medic. atunci se va lăsa o oarecare cantitate de glucoza în urină pentru 77 . respiraţia este de tip Kussmaul. Dacă determinarea repetată a glicemiei nu este posibilă. extremităţile devin reci. Concomitent se administrează pe cale intravenoasă 40 U insulina cristalină şi aceeaşi cantitate pe cale subcutanată. Se va recolta imediat urină prin cateter (care se fixează în vezică) determinând pe loc zahărul. Aportul de lichide se face pe baza stabilirii gradului de deshidratare şi a raţiei de întreţinere. soluţie de clorură de potasiu. În funcţie de pulsul şi tensiunea arterială.dacă este cazul . Rehidratarea bolnavului trebuie să fie promptă şi energică. care elimină multe substanţe toxice din organism şi de obicei opresc vărsăturile. Apoi se continuă cu câte 20 U din două în două ore până la normalizarea respiraţiei. patul. Dacă bolnavul încă înghite. în primele două ore bolnavul va primi 3 I de lichide. Dacă însă coma este constituită. şi dispariţia corpilor cetonici din urină. Dacă starea precomatoasă nu este recunoscută din timp. ser bicarbonatat izotonic. Îngrijirea bolnavilor în comă diabetică trebuie făcută cu maximă urgenţă. aplicând la nevoie termofoare sau comprese calde pe extremităţi.şi febra bolnavului. aparatele pentru spălătură stomacală şi clismă evacuatoare. după indicaţiile medicului. După depăşirea primilor 3 I. Bolnavul devine inconştient. se deshidratează. ea trece în comă. ionograma şi parametrii Astrup pentru echilibrul acidobazic. ace de injecţii. glucoza.). Din acest moment administrarea insulinei se face numai pe baza datelor.

După ce glicemia a scăzut sub 300 mg% (de obicei la 2-3 ore de la începerea tratamentului). se consemnează din oră în oră în foaia de terapie intensivă. înainte de injectare. Resuspendarea acestora se face prin mişcări de rotaţie de-a lungul axului longitudinal al flaconului între cele două palme. medicii prescriu de obicei doze divizibile cu cifra 4. care se completează cu o soluţie izotonică de clorură de sodiu sau glucoza. la care se adaugă clorură de potasiu în proporţie de 3-5%. Dacă urina timp de 24 de ore nu mai conţine corpi cetonici.orientare.uneori foarte importante . întrucât în fiecare ml există 40 unităţi de insulina.şi în cantităţi infimei. după curăţire şi degresare chimică.inactivează insulina. Dezechilibrele ionice . care se ataşează la foaia de observaţie a bolnavului. de proteine. necesităţile de potasiu se ridică la 2-3 g/oră sau şi mai mult. tamponată cu insulina. ca nu cumva bolnavul să treacă într-o comă hipoglicemică. pentru a îndepărta orice urmă de alcool. se începe realimentarea cu o dietă lipsită de grăsimi şi cu cantităţi progresive. ÎNGRIJIREA BOLNAVILOR LA SECŢIA DE HEMATOLOGIE PARTICULARITĂŢILE DE ÎNGRIJIRE A BOLNAVILOR CU AFECŢIUNI HEMATOLOGICE Afecţiunile hematologice evoluează adesea cu o simptomatologie impresionantă. În unele cazuri. asistenta nu trebuie să acţioneze niciodată independent în administrarea medicamentelor. la această temperatură de multe ori în insulina apar unele particule în suspensie. trebuie să aştepte totdeauna dispoziţia medicului. De aceea. ajungând la regimul obişnuit abia după 3-4 zile.poate alege variante nenumărate ale tratamentului. Medicul . întrucât în timpul comei bolnavul este expus la infecţii prin aspirare. care necesită îngrijiri foarte atente şi din partea asistentei. Diureza abundentă este însoţită de eliminări masive de potasiu. trebuie adăugate 48 sau 52 u insulina.+7°. evită instalarea edemului cerebral şi previne hipoglicemia după dozele mari de insulina. 78 . Insulina se păstrează la frigider la temperatura de +2 . vor fi spălate cu apă sterilă. din acest motivcontactul lui cu alcool trebuie evitat. se obişnuieşte completarea tratamentului cu antibiotice cu spectru larg. se continuă hidratarea cu soluţii hipertonice de glucoza 20%. căci asistenta numai sub această formă poate respecta riguros dozajul. Bolnavul rămâne sub supraveghere clinică şi de laborator. Cantitatea de insulina necesară este de 1 u la 2 g de glucoza.se corectează pe bază de ionogramă. Alcoolul . Datele clinice şi de laborator. se încălzeşte la temperatura corpului. Asistenta va pregăti 1 500-3 000 ml de soluţie de glucoza hipertonică tamponată. Dopul de cauciuc şi locul injecţiei. precum şi lichidele administrate bolnavului. Glucoza hipertonică combate ceto-acidoza. sau coma putea fi declanşată tocmai de o infecţie. sonde vezicale etc. pentru a se putea administra cantitatea prescrisă de medic. adică la un flacon de 500 ml soluţie 20%.în funcţie de starea bolnavului .

spirit de observaţie şi operativitate. care aduc bolnavul în stări critice. cum sunt coagulopatiile. unde asistenta trebuie să dea dovadă de multe cunoştinţe profesionale. Ei nu trebuie să simtă viitorul lor lipsit de perspectivă şi asistenta trebuie să facă totul pentru a preveni dezechilibrarea lor psihică. Dacă bolnavul este astenic. amabilitate şi înţelegere nemărginite în îngrijirea lor. acestea vor fi badijonate cu soluţii medicamentoase: albastru de metilen sau alte substanţe antiseptice. în policitemii. asistenta şi în aceste cazuri poate interveni pentru ca viaţa bolnavului să fie confortabilă şi lipsită de suferinţe inutile. luminoase şi . în leucemii acute precum şi în agranulocitoze. Printr-o îngrijire atentă şi de calitate. cu rezistenţă scăzută. adeseori însă nu pot prelungi substanţial viaţa bolnavului şi efectul lor se reduce doar la remisiuni simptomatice. • Îngrijirile generale. în anemii.călduroase. agranulocitoza sau panmieloftizia. Atitudinea asistentei faţă de aceşti bolnavi este dictată nu numai de starea lor gravă. ci şi de prognosticul . bogată în calorii şi vitamine. anemiile severe. Toaleta zilnică nu diferă de aceea a altor bolnavi. tulburări nervoase. în caz că există ulceraţii. rar ajung la stări depresive. fiindcă de cele mai deseori este vorba de spitalizare de lungă durată. prevăzute cu anexele necesare.adesea infaust. după curăţirea dinţilor se vor face gargarisme cu soluţii slabe antiseptice. Ea trebuie să urmărească şi să raporteze 79 . regimul dietetic va fi bogat în carne. în toate afecţiunile hematologice. care în numeroasele afecţiuni hematologice constituie poarta de intrare pentru cei mai variaţi germeni patogeni. • Alimentaţia trebuie să fie substanţială. din contră. • Supravegherea bolnavilor m cursul afecţiunilor hematologice oferă teren larg de afirmare şi pentru asistentă. vor fi tratate cu glicerina boraxată sau antibiotice antifungice. Micozele bucale la bolnavii emaciaţi. repausul trebuie să fie absolut. biochimice sau de altă natură vor avea repercusiuni asupra funcţiei întregului organism.al bolii. • Asigurarea condiţiilor de mediu. modificările lui morfologice. bolnavul fiind deservit la pat. în cursul numeroaselor afecţiuni hematologice se instalează perioade de agravare. adesea cu diferite carenţe vitaminice. leucemiile. Ţinând cont de rolul sângelui în organism.din cauza valorii funcţionale scăzute a sângelui . Asistenta trebuie să manifeste o atenţie şi serviabilitate deosebite. are dispnee. Îngrijirea lor trebuie efectuată în saloane confortabile. care suprimă sau reduc vremelnic unele manifestări subiective. regimul va fi sărac în proteine animale şi alimente cu conţinut de fier. stomatita şi angina necrotică reclamă o îngrijire deosebită. adinamic. Bolnavii spitalizaţi cu afecţiuni hematologice de obicei se găsesc în stare gravă. Paturile trebuie să fie cât mai comode. Se va da însă o deosebită importanţă îngrijirii cavităţii bucale. Raţiile de vitamine se vor mări şi pe cale medicamentoasă. Majoritatea acestor bolnavi au o mentalitate optimistă şi cu tot caracterul trenant al bolii. inclusiv asupra psihicului bolnavului.Mijloacele terapeutice existente în numeroase boli ale sângelui şi organelor hematopoietice dau rezultate excepţionale. alimentare. Conţinutul deosebit al alimentelor în fier însă nu influenţează anemia adultului.

anemii aplastice. şi colorează scaunul în negru. Transfuzia are scopul de a corecta anemia. cardiace. Transfuzia de sânge are adesea caracter de urgenţă. coloraţia icterică a sclerelor şi tegumentelor. heparinizată şi filtrată. şi care. prezenţa paraziţilor intestinali în scaun sau vărsături. • Explorarea. pe care le trimite la analiză şi pregăteşte şi asistă puncţia osoasă. Asistenta se îngrijeşte de efectuarea examinărilor morfologice ale sângelui. Fierul cauzează de multe ori tulburări gastro-intestinale (la care predomină constipaţia). examinările parazitologice. ci şi bolii de bază. în anemia hemolitică a nounăscutului se practică exsanguinotransfuzia. este bine să fie administrate cu tub de sticlă. face recoltările pentru probele de coagulare. anunţând la timp laboratorul. se fixează în măduva osoasă. suspiciunea de tromboze sau flebite la extremităţi. stomatite. sunt numai una din manifestările a altor afecţiuni ascunse. de a excita hematopoieza şi de a aduce în organismul primitorului factori de coagulare. boli maligne ale măduvei hematoformatoare. manifestări gastro-intestinale. însă munca lui poate fi mult uşurată. fierul trece în. în cursul eritremiilor se fac emisiuni de sânge. • Aplicarea tratamentului prescris. Din acest motiv ele trebuie întotdeauna reîmprospătate. după traversarea plămânilor. dacă asistenta cunoaşte tehnicile legate de munca medicului. din acest motiv. Măduva recoltată de la donatori. unde reconstituie celularitatea hematoformatoare. metroragie etc). purpură.neîntârziat medicului tot ceea ce constată cu ocazia îngrijirilor curente şi a tratamentului bolnavilor ca: manifestările hemoragice (epistaxis. efectuează sondajul gastro-duodenal pentru recoltarea sucurilor digestive.formă neionizabilă şi pierde eficacitatea. se fac transfuzii (transplant) de măduvă osoasă. sub protecţie de antibiotice şi supraveghere clinică şi hematologică timp de 14-28 de zile. întrucât unele boli hematologice. cu atât mai mult cu cât şi reacţia Greegersen este pozitivă. Bolnavii care au primit transplant de măduvă. trebuie îngrijiţi în condiţii sterile. Investigarea multilaterală a bolnavilor la secţia de hematologie este deosebit de importantă. care a provocat anemia. Prezenţa fierului în scaun în cursul feroterapiei nu trebuie confundată cu o hemoragie digestivă superioară. precum şi în unele boli metabolice. emisiunea unor urini tulburi etc. cum sunt de exemplu anemiile. Administrarea fierului per os se face de obicei concomitent cu acid clorhidric şi vitamine. prepararea acestuia pentru transfuzie cad în competenţa medicului. pregătirea bolnavului cu medicaţie imunosupresivă. primind un gust neplăcut. Preparatele de fier administrate sub formă de soluţii colorează dantura. prin aspiraţie. aspirarea măduvei de la donator. anemii acute. se transfuzează pe cale intravenoasă. în cazul administrării 80 . Feroterapia se practică cu fier ionizabil. dureri articulare (ca formă de manifestare a hemoragiilor articulare). In cursul unor boli genetice. Soluţiile de fier cu timpul se învechesc. de a ameliora starea generală a bolnavului. probele serologice şi bacteriologice. Dintre tehnicile de tratament se aplică mai des transfuzia de sânge şi de masă eritrocitară. Simptomatologia clinică şi de laborator a acestor îmbolnăviri se datoreşte nu numai anemiei. se oxidează. puncţia splenică şi ganglionară. neurologice. ulceraţii bucale şi faringiene. Alegerea donatorului.

La nevoie. Tratamentul cu medicamente citostatice şi antileucemice primeşte o pondere din ce în ce mai mare la secţia de hematologie. alimentaţie raţională şi necesitatea absolută a controalelor hematologice la intervale precise. greţuri. Aplicarea acestor medicamente se face după scheme bine stabilite de medic. sunt tratamente obişnuite la secţia de hematologie. diaree. de preferinţă în tubul sau derivaţia perfuzorului. unde ar putea lăsa pigmentaţii nedorite. îndepărtarea calculilor vezicali. în cursul spitalizării.fierului sub formă de injecţii intramusculare. pentru a preveni unele urmări foarte grave ale tratamentului. HBV. Hepatoterapia se face cu preparate de ficat şi vitamina B12 după tehnica obişnuită. anticoagulant. histerectomie. icter. protecţia personalului faţă de HIV. 81 . Tulburările şi sechelele neurologice ale anemiei pernicioase se tratează cu gimnastică medicală şi reeducarea mişcărilor. slăbiciune. Prepararea unor soluţii de agenţi achilizanţi . ei vor fi lămuriţi asupra necesităţii intervenţiilor chirurgicale ca splenectomia. instalat în prealabil cu ser fiziologic.derivaţi ai azot-iperitei . Ele se aplică după metodele cunoscute. HCV şi alte infecţii prin inoculare primeşte o pondere deosebită în îngrijirea bolnavilor cu afecţiuni hemetologice. pe care asistenta trebuie să le respecte. vărsături.se face extemporaneu şi se injectează strict intravenos. prurit. sau orice altă manifestare care se abate de la simptomatologia obişnuită a bolnavului şi să raporteze imediat medicului. vermifug. în cazul aplicării tratamentelor. ameţeli. asistenta trebuie să sesizeze eventualele efecte secundare nedorite ca: anorexie. se va avea grijă de a aplica tehnica "Z" (alunecarea straturilor de ţesuturi traversate de acul de injecţie) pentru ca substanţa injectată să nu se refuleze prin canalul rămas în urma acului în straturile subcutanate. bolnavii trebuie să fie educaţi asupra felului igienic de viaţă. Se va avea grijă ca substanţa să nu se atingă de pielea sau mucoasele bolnavului sau asistentei. radioterapia etc. Din cauza transfuziilor frecvente. • Educaţia sanitară. suspiciune de tromboze venoase. hemostatic. Tratamentul hormonal.

se fac comprese cu substanţe antiseptice. precum şi varietatea mare de instrumente. Mai multe straturi de tifon se îmbibă cu medicamentul prescris. în acest scop. ei vor fi plasaţi în saloanele cele mai izolate. . Nu se utilizează pentru această regiune tinctură de iod. Asistenta trebuie să cunoască mersul obişnuit al examenului ORL. pentru a putea deservi medicul în cursul examinării bolnavului. Cu ele se înveleşte pavilionul pe ambele feţe.Saloanele bolnavilor cu astfel de afecţiuni trebuie să fie bine aerisite. Din acest motiv. imediat după spălaturi auriculare. Îndepărtarea corpilor străini sau a cerumenului din conductul auditiv extern uneori este urmată de o uşoară ameţeală mai ales dacă apa utilizată nu a fost la temperatura potrivită. prin asfixiere turnând în conduct o substanţă uleioasă: glicerina. la prescripţia medicului. aceasta putând produce iritaţii sau arsuri. Dacă inflamaţia este 82 . ele vor fi mai întâi omorâte. el va fi şters cu tampoane sterile de vată. cu 1-2 eventual 3°. întreţinerea igienică a conductului auditiv extern cu instrumente este interzisă. în afecţiunile otice. Tot aşa se îndepărtează şi corpii străini din conductul auditiv extern. încălzită la temperatura corpului.în afecţiunile supurative ale pavilionului. întrucât bolnavii cu afecţiuni otice suportă foarte greu zgomotul. este de multe ori necesar ca asistenta să ridice umiditatea aerului din salon cu mijloace artificiale (pulverizări. Dacă corpii străini sunt animaţi (insecte). Ea va avea grijă să fie pregătite în orice moment truse de instrumente sterilizate pentru a putea fi folosite în caz de urgenţe. care nu au ferestre spre stradă. temperatura să fie ceva mai ridicată decât în celelalte saloane. uscate sau înmuiate în alcool sau apă oxigenată. Spălarea pavilionului şi orificiului conductului auditiv extern se va face cu apă călduţă şi săpun. umiditatea aerului să fie de 60-65%. Cerumenul se îndepărtează prin spălătură auriculară. ulei de vaselină etc. Igiena organelor interesate va fi riguros păstrată. când pavilionul este afectat. bolnavii nu trebuie lăsaţi să se ridice singuri. având grijă să nu se scurgă apa în conduct. în aşa fel ca straturile de tifon să pătrundă între cutele cartilaginoase. evaporări etc).ÎNGRIJIREA BOLNAVILOR LA SECŢIA DE OTO-RINOLARINGOLOGIE PARTICULARITĂŢILE DE ÎNGRIJIRE A BOLNAVILOR CU AFECŢIUNI OTO-RINOLARINGOLOGICE Îngrijirea bolnavilor cu afecţiuni oto-rino-laringologice prezintă unele particularităţi: .

Pentru îngrijirea gâtului se va efectua toaleta bucală de mai multe ori pe zi. celofan etc. Igiena nasului constă din suflarea lui fără violenţă. Vertijul poate să se rezume la simptomatologia de mai sus. nară cu nară. mastoidite în perioada dureroasă etc. galvanică. întins în formă dreptunghiulară. pliat în două. Deasupra compresei se pot aplica săculeţe cu nisip sau cu sare caldă. la indicaţia medicului se pot face duşuri sau spălaturi faringiene. Acestea poartă numele de vertij auricular.Tratamentul cu tranchilizante. sedative. . jetul se va proiecta în gât atunci când strigă. După ameliorarea stării lor. compresa va depăşi pavilionul. rotatorică). dar de obicei este însoţit de greţuri.v. puncţia lombară etc. falsă de rotire sau deplasare spaţială a obiectelor din jurul bolnavului sau invers. în caz de angine.Pentru igiena nazală nu se fac spălaturi. până la amendarea completă a vertijului. aplicate sub formă injectabilă. Ia fixarea compresei se va avea grijă ca urechea sănătoasă să rămână liberă. nylon. ele se schimbă la 2-3 ore. cădere şi chiar pierderea conştiinţei. . vărsături.Din secreţiile purulente . Aceste comprese se fac cu un strat gros de vată. de rotire a bolnavului. fără ca bolnavul să se ridice din pat. trebuie să fie însoţiţi la scularea din pat de asistentă. vor fi temporizate până la ameliorarea sindromului vertiginos. tulburări de mers. Compresa se aşază în jurul pavilionului în formă de potcoavă. iar probele vestibulare (calorică. asistenta le va executa după indicaţiile medicului. antiinflamatoare şi antiemetice. întrucât acestea ar putea agrava starea bolnavului. Pentru a uşura suflarea se pot introduce în fosele nazale pomezi dezinfectante. hipotensiune arterială. în instituţiile spitaliceşti se utilizează şi aspiratoare prevăzute cu ambouri speciale. Aceşti bolnavi trebuie reţinuţi şi deserviţi la pat. . trecând pe sub lobul urechii peste mastoidă şi se acoperă cu mai multe straturi de vată uscată şi apoi cu un strat impermeabil. examenul tensiunii arterei centrale a retinei ca şi recoltările de sânge şi urină se vor face. . 83 . diuretice.asistenta va face recoltări pentru frotiuri colorate şi însămânţări pe medii de cultură în vederea identificării germenilor cauzali şi antibiogramă. neiritante. de concentraţie slabă.mai întinsă. arteriografia cerebrală. pentru ridicarea temperaturii de sub compresă. radiografiile osoase. predispunând-o la infecţii şi pierderea simţului olfactiv. acoperind şi tegumentele din jur. . aplicabile la meaturi. pentru extragerea secreţiilor din fosele nazale. care se accentuează la mişcările corpului sau capului. La persoanele care nu ştiu să facă gargară. examenul fundului de ochi. tensiunea arterială. Durata de aplicare a compreselor este indicată de medic.apărute eventual din organele din sfera oto-rinolaringologică . Uneori apar şi epigastralgii şi diaree. antialergice. supozitoare sau perfuzii i. . eventual o pernă electrică. transpiraţii.îmbolnăvirile urechii interne sunt însoţite adesea de sindroame vertiginoase. Examinările de urgenţă. Vertijul este o senzaţie subiectivă. depletive. urmată de gargară cu substanţe antiseptice. neuroleptice. Peste acestea se pun straturi de vată uscată şi se fixează cu o faşă de tifon.Comprese se mai aplică şi cu scop antiinflamator şi analgezic în otite. căci apa debilitează mucoasa nazală. la copii. în general.

deschizător de gură. sindroame hemoragipare). şi seringă de 20 ml umplută cu apă sau ser fiziologic steril. fir de mătase. în cea mai mare parte a cazurilor fiind de intensitate redusă. cauze endocrine. în ureche va aplica o meşă sterilă şi va sta lângă bolnav. cu capul ridicat. nară cu nară. Acest procedeu dă rezultate bune în hemoragii de intensitate mică. Hemoragiile nazale (epistaxisul) survin destul de frecvent. se pot aplica în fosele nazale tampoane îmbibate cu soluţii hemostatice (antipirină 1/10. bolnavul nu va sufla nasul. Durata compresiunii este de 15 minute. pensă nazală. putând fi provocate. cât şi de cauze generale (hipertensiune arterială. Compresiunea poate fi efectuată şi de bolnav. manopera fiind executată de medic. pentru eliminarea cheagurilor. toaleta de dimineaţă i se va efectua în aşa fel. Tamponamentul se va menţine cel puţin 48 de ore. cu cea mai mare atenţie şi să acorde primele îngrijiri pentru oprirea sau reducerea hemoragiei până la sosirea medicului. alături de cele necesare pentru hemostază cu mijloace obişnuite. atât de cauze locale (traumatisme). pudră de fibrină). îl aduce în poziţie şezândă şi îl solicită să-şi sufle nasul uşor. hemostaza . Asistenta va menţine bolnavul în repaus absolut. Pentru ca efectul compresiunii nărilor să fie mai eficace. ci numai dacă bolnavul devine palid şi epistaxisul continuă. punându-l să comprime cu policele şi indexul ambele aripioare nazale. La bolnavii hipertensivi. boli infecto-contagioase. Tamponamentul foselor nazale în caz de hemoragii abundente se poate face şi cu sonde gonflabile. atunci se aplică tamponamentul anterior sau posterior al foselor nazale sau se trece la ligatura sau cauterizarea vasului care sângerează. în această perioadă. evitând poziţiile declive ale capului. meşă. apă oxigenată XII volume.cel puţin în parte . Atitudinea asistentei va fi în funcţie de etiologia. în acest caz se va aşeza un suport sub cotul bolnavului. până când aceasta vine în contact cu septul nazal. sondă Nelaton. Tocmai din acest motiv asistenta trebuie să supravegheze bolnavul după intervenţie. au de obicei caracter benign. gât şi urechi este o disciplină cu predominanţă chirurgicală. Dacă nici această metodă nu dă rezultat. în care majoritatea intervenţiilor provoacă hemoragie. soluţii coagulante şi antiseptice. liniştindu-l până la sosirea medicului. Specialitatea de nas. Hemoragiile auriculare (otoragiile) dacă nu sunt cauzate de traumatisme craniene. bolnavul rămânând în repaus la pat. Asistenta va pregăti materialele necesare. care se pot menţine pe loc 24 . Datorită specificului condiţiilor anatomice. Asistenta descheie cămaşa bolnavului în jurul gâtului. nu numai la secţiile de specialitate. Pentru tamponamente se vor pregăti: specul nazal.• îngrijirea bolnavilor după intervenţii chirurgicale oto-rino-laringologice.este lăsată pe seama mijloacelor naturale. cu care se va umple 84 . foarfece. va pregăti şi sonde Folley nr. apăsător de limbă. Apleacă apoi capul bolnavului uşor înainte şi exercită cu pulpa indexului de la mâna corespunzătoare pe aripa nasului o compresiune.48 de ore. în astfel de cazuri asistenta. comprese sterile pătrate cu latura de 10 cm. natura şi gravitatea epistaxisului. 12-14 Ch. epistaxisul se consideră ca o hemoragie salutară pentru scăderea tensiunii arteriale şi nu se va încerca oprirea la început. ca el să nu se aplece.

Asistenta trebuie să urmărească pe aceşti bolnavi cu o deosebită atenţie. căci repunerea canulei . care în timpul somnului pot înghiţi o mare cantitate de sânge. sau la copii. După alimentare se efectuează toaleta cavităţii bucale. pentru a nu produce o vasodilataţie locală. asistenta va pregăti la îndemână aspiratorul electric. întrucât majoritatea operaţiilor provoacă dureri în timpul masticaţiei şi deglutiţiei. ceea ce provoacă o dispnee de inspiraţie. Prezenţa unei cantităţi moderate de sânge în salivă în primele ore după intervenţie este un fenomen natural. Îngrijirea bolnavilor traheostomizaţi ridică probleme deosebite. asistenta va asigura pe noptieră hârtie şi creion pentru ca el să-şi poată comunica dorinţele în scris. la anumite intervale. pentru a evita aspirarea lor în căile respiratorii. 436). În cursul tulburărilor de înghiţire poate să se ivească necesitatea îndepărtării secreţiilor buco-faringiene pe cale mecanică. În afecţiunile laringologice. După amigdalectomie şi alte intervenţii pe faringe. căci cea fierbinte coagulează secreţiile pe pereţii canulei.în special în primele zile de după operaţie . mai ales dacă intervenţia s-a făcut sub narcoză. pentru îndepărtarea resturilor. vor fi alimentaţi prin sondă nazală sau fistulă stomacală (pag. în astfel de cazuri. asistenta va solicita bolnavului. îngreunând îndepărtarea lor. Recunoaşterea acestor hemoragii din timp poate întâmpina uneori greutăţi. în aceste cazuri tubul interior trebuie scos şi curăţat cu o perie aspră şi tifon. în caz că el spontan nu ar face acest lucru. Aceşti bolnavi respiră prin canule traheale duble.care se elimină prin canulă poate strâmta sau chiar oblitera lumenul canulei. Hemoragiile după intervenţii faringiene şi amigdaliene trebuie raportate imediat medicului.balonaşul degonflat. În caz că bolnavii în urma intervenţiei sau a bolii de bază nu pot înghiţi. Din acest motiv. în acest scop. Alimentaţia va consta numai din lichide. dacă însă sângele apare în proporţii neadmise sau saliva continuă să fie amestecată cu sânge şi peste 6 ore după terminarea intervenţiei. După intervenţie bolnavii vor fi reţinuţi în repaus complet. Curăţirea se va face totdeauna cu apă rece. temperatura alimentelor va fi mai redusă decât temperatura corpului. aderând de pereţii ei. 85 . o seringă Guyon. atunci asistenta trebuie să raporteze cazul imediat medicului.a 3-a de la intervenţie se va trece la alimentaţia cu pireuri. când vorbirea este interzisă sau produce dureri bolnavului. care ar favoriza hemoragiile.poate întâmpina greutăţi. Sputa . Afecţiunile tumorale sau cicatricele formate în urma intoxicaţiilor cu substanţe caustice în sfera faringoesofagiană pot aduce bolnavul în imposibilitatea de a se alimenta pe cale naturala. prelungită cu un tub de cauciuc (sondă Nelaton). li se interzice înghiţirea salivei timp de 6 ore. saliva fiind lăsată să curgă într-o tăviţă renală. bolnavul trebuie alimentat prin fistulă stomacală. sau în lipsa acestuia. nu cumva să îndepărteze şi pe cel exterior. Asistenta va avea grijă ca împreună cu tubul interior. în ziua a 2-a . In lipsa altor mijloace. după introducerea sondei la adâncimea corespunzătoare a fosei nazale care sângerează. să scuipe saliva într-o tăviţă renală.

în acelaşi timp asistenta cheamă medicul de urgenţă. inclusiv transportul 86 . la nevoie. Îndepărtarea. care va repune canula pe loc.Dacă în cursul toaletei locale şi îndepărtarea sau repunerea canulei interne. împingerea acestor secreţii în trahee la repunerea tubului interior. aspirarea de apă în fosele nazale etc. Cu ocazia toaletei canulei. căderea canulei fiind un incident obişnuit. în cazul în care bolnavul nu le poate elimina prin tuse. Depunerea şi uscarea secreţiilor în canulă în cantităţi exagerate poate fi diminuată prin aplicarea în faţa orificiului extern al canulei a câtorva straturi de tifoane. aparatură şi medicamente adecvate. unde alături de cunoştinţele profesionale ale asistentei. între timp. Accidentele de circulaţie. cele sportive. accidentele de muncă. Este însă foarte importantă educarea bolnavilor privind igiena organelor din sfera ORL şi dezobişnuirea lor de unele obiceiuri înrădăcinate la foarte mulţi bolnavi cum sunt purtarea dopurilor de vată în urechi. pentru a ne putea comunica ceea ce nu poate expune prin cuvinte. cade afară şi canula externă. îndepărtarea cerumenului din conductul auditiv extern cu obiecte de lemn sau metal. sterilizând întâi canula de rezervă. expunere la frig sau agresiunea unor animale se întâmplă în afara spitalului şi caracterul de urgenţă al asistării victimelor impune aplicarea primelor măsuri la faţa locului. uns cu ulei steril. poate da naştere la complicaţii pulmonare. devine foarte agitat şi adesea dă semne de sufocare. curăţirea. Ajutorul medical calificat care se deplasează la faţa locului cu mijloace de transport. secreţiile să nu adere de pereţii tubului exterior. Este bine ca în astfel de cazuri să fie pregătite la îndemâna bolnavului hârtie şi o unealtă de scris. Obligaţiile morale ale asistentei impun acordarea primului ajutor accidentaţilor. ÎNGRIJIREA BOLNAVILOR TRAUMATIZAŢI PRIM AJUTOR Asistenţa de urgenţă a accidentaţilor se începe la locul accidentului. precum şi acelea cauzate de nsolaţie. este bine ca asistenta să lucreze concomitent cu două canule interne identice. se schimbă şi pansamentul de sub canulă. care împiedică fixarea secreţiilor pe pereţi. Conţinutul educaţiei sanitare a bolnavilor suferind de afecţiuni ORL se adaptează naturii îmbolnăvirii şi felului tratamentului aplicat. sterilă. acesta va fi sterilizat prin fierbere. în lipsa oricăror instrumente sau materiale. este de asemenea obiectul educaţiei sanitare. care să fie menţinute în stare umedă. poate să o introducă fără întârziere pe cea nouă. bolnavul trebuie liniştit şi asigurat despre lipsa oricărui pericol iminent. în primul rând. astfel ca la îndepărtarea celei vechi. • Educaţia sanitară. sterilizarea şi repunerea canulei trebuie făcute operativ pentru ca. Din acest motiv. Obişnuirea bolnavilor cu proteza auriculară. de multe ori este precedat de ajutorul care trebuie acordat accidentatului în condiţii necorespunzătoare. bolnavul neputând vorbi. înainte de a repune tubul intern. luarea primelor măsuri de urgenţă. ingeniozitatea şi capacitatea de improvizare pot fi salvatoare de viaţă.

îngrijirea acestor bolnavi politraumatizaţi diferă de îngrijirea bolnavilor cu traumatisme izolate ale unor organe. pulsul frecvent. abdomenul. Asistenta pregăteşte şi . care se prezintă cu bună intenţie pentru degajarea accidentatului. Accidentele de circulaţie şi de muncă adesea cauzează leziuni multiple. dar hotărât şi operativ. toaleta . „îngrijirea bolnavilor în stare de şoc". Aceasta va reuşi să o realizeze numai printr-un comportament calm. dacă la faţa locului. se încheie toaleta 87 . Măsurile de reanimare se continuă şi în timpul transportului până la spital în autosalvările special amenajate. uşor depresibil pledează pentru starea de şoc. determinate de traumatismul suferit sau de şocul traumatic consecutiv. pag.instalează aparatul de perfuzie. Imediat ce starea bolnavului va permite. transpiraţiile reci.accidentatului la instituţia de specialitate de profil. Mişcările şi durerea. întrucât ea. Totuşi ei ajung la spital de obicei în stare de şoc sau în iminenţa şocului traumatic. . din care să reiasă experienţa omului obişnuit cu îngrijirea bolnavilor gravi. ar putea furniza unele date privind condiţiile în care s-a produs accidentul sau în care a fost găsită victima.îndepărtarea substanţelor străine de pe suprafaţa corpului etc. toracele. sau cu şocul instalat. scăderea tensiunii arteriale. nodul de degajare de sub acţiunea agentului agresor şi măsurile pe care Ie-a luat până la sosirea ajutorului. trebuie făcute cu cea mai mare atenţie. a sosit echipa de salvare cu mijloace corespunzătoare de deşocare şi transport. îmbrăcarea lenjeriei de spital. Îngrijirea bolnavilor traumatizaţi primeşte particularităţi deosebite în urma dezechilibrării funcţiilor vitale ale organismului. Prezenţa asistentei la locul accidentului trebuie să împiedice intervenţia de multe ori dăunătoare . cu acrocianoză. se iau măsurile necesare pentru prevenirea infecţiilor. Măsurile obligatorii de îngrijire ca dezbrăcarea. care interesează deodată mai multe organe sau aparate: craniul. căci interrelaţia dereglărilor funcţionale -survenite în urma leziunilor multiple şi cointeresării celor mai variate organe -împiedică adesea aplicarea măsurilor obişnuite de îngrijire.a voluntarilor necalificaţi. inclusiv sângele. eventual hemoragia consecutivă mobilizării. nu trebuie mobilizat în mod inutil. care a acordat orimele îngrijiri accidentatului şi a mobilizat echipa de salvare.la dispoziţia medicului . Îngrijirea bolnavilor traumatizaţi se începe încă de la locul accidentului. asigură lichidele de perfuzat. oxigenoterapie. determină grupa sanguină a bolnavului. extremităţile etc. Bolnavul periclitat cu stare de şoc. medicamente antalgice şi restul substanţelor medicamentoase necesare pentru reechilibrarea funcţiilor vitale (vezi cap.măcar sumară.1065). unde va preda accidentatul personalului de specialitate. Faţa palidă. însoţirea accidentatului până la spitalul de specialitate. Încă înainte de a aduce bolnavul în salon. aparatură pentru dezobsturarea căilor respiratorii. pe parcurs. în cele mai variate combinaţii. constituie sarcina elementară 3 asistentei şi atunci. agravează şocul sau favorizează recăderea la bolnavul deşocat.

peste care se vor aşeza saltele umplute cu păr de cal. Totuşi. în funcţie de gradul de imunizare a bolnavului. Dacă se poate. trebuie amplasat în saloane cât mai mici. Asistenta va insista. Imobilizarea durabilă la pat ascunde numeroase pericole ca pneumonie hipostatică. După ce bolnavul nu mai este periclitat de şocul traumatic. pentru a deranja cât mai puţini bolnavi. va efectua recoltările şi însămânţările bacteriologice în vederea administrării antibioticelor. să tuşească şi să execute exerciţii de respiraţie pentru asigurarea unei bune ventilaţii şi circulaţii pulmonare. este bine ca bolnavul să fie adus în poziţie semişezând cu ajutorul rezemătoarelor. Atitudinea hotărâtă şi serviabilă a personalului. pag. Bolnavul neliniştit. Numeroşi bolnavi recunosc deodată că au devenit infirmi pentru toată viaţa.poate să ducă la o stare de demoralizare în salon. precum şi de metoda de tratament aplicată.generală. ci şi de ambianţa psihică a saloanelor. Amplasarea corectă a traumatizaţilor are o mare importanţă şi pentru restul bolnavilor. asistenta trebuie să ajute medicul pentru a imprima bolnavului cât mai mult optimism. • Îngrijirile generale. căci aceasta izvorăşte din starea psihică deosebită în care ei se găsesc şi care face parte integrantă din consecinţele traumatismului.amplificată de suportul elastic . alţii sunt victimele tentativelor de sinucidere. tromboflebită. Nemulţumirile sau manifestările nepoliticoase ale unor bolnavi nu trebuie să ne supere. Amplasarea bolnavilor m saloane este în funcţie nu numai de starea lor. Bolnavii cu fracturi tratate prin extensie nu vor fi culcaţi niciodată pe suprafeţe elastice căci orice mişcare . în unele cazuri se administrează şi ser antigangrenos. Unii şi-au pierdut pe aparţinătorii cei mai apropiaţi. La aceşti bolnavi suprafaţa patului se va acoperi cu scândură. cistită şi cistopielită. în cursul perioadei lungi de spitalizare. ceea ce . însă bolnavii adesea sunt aşezaţi pe saltele antidecubit sau de apă. pentru încadrarea lui în viaţa socială. bolnavul trebuie întors din decubit dorsal în decubit lateral şi înapoi. el trebuie mobilizat cât mai curând. extinderea şi multiplicitatea traumatismelor. de mai multe ori.va cauza dureri bolnavului. cu anatoxină tetanică (la cei vaccinaţi complet) sau cu ser antitetanic. Poziţia bolnavului în pat este determinată de natura. tulburat. în limita posibilităţilor. Asistenta trebuie să asigure bolnavilor maximum de confort şi să le imprime ideea stării de siguranţă perfectă. ca bolnavul să vorbească.în lipsa intervenţiei hotărâte a asistentei . prezentarea şi ţinuta corectă trebuie să convingă bolnavul traumatizat asupra faptului că se face tot posibilul pentru vindecarea şi reabilitarea lui. Se va insista cât mai precoce ca bolnavul să 88 . la nevoie pe bază de antibiogramă. Se utilizează diferite tipuri de paturi osteoarticulare şi de terapie intensivă prevăzute cu anexele corespunzătoare (vezi partea I. Asistenta care deserveşte medicul la toaleta plăgilor. escare de decubit. Bolnavii în afară de traumatismele corporale au şi pierderi materiale sau morale importante. în acelaşi scop se vor lua măsurile de profilaxie antitetanică. Se preferă paturile cu somieră tare. zilnic. 176). Patul bolnavului trebuie să fie adaptat la natura şi gravitatea traumatismelor. cu insomnie. cel puţin la intervale de câteva ore.

în măsura posibilităţilor . emfizemul subcutanat. Bazinetul să nu fie menţinut mult timp sub bolnav. Mişcările active previn atrofiile. stupor sau comă în cursul traumatismelor craniocerebrale. incontinenţă şi retenţie urinară. Bolnavii trebuie deserviţi cu bazinetul şi urinarul la pat. Ea va supraveghea însă bilanţul hidric în totalitatea lui adnotând în foaia de temperatură atât aportul.execute mişcări active din toate articulaţiile libere. Suprafaţa patului să fie totdeauna perfect netedă. mai ales dacă au suferit şi pierderi de lichide. Dacă funcţiile vitale sunt echilibrate. Preferinţele individuale . dispnee şi cianoză în caz de pneumo. Asistenta . asistenta trebuie să asigure alimentaţia pasivă a bolnavilor. Pentru a preveni inapetenţa. Până la normalizarea valorilor.în special la bolnavi vârstnici . îmbunătăţesc circulaţia şi creează condiţii mai bune pentru noi mişcări. Dacă bolnavii nu pot mânca.să fie satisfăcute. care uneori se exteriorizează numai după un interval oarecare ca: fenomenele hemoragiei interne cu stare de şoc în ruptura de splină în doi timpi. hematurie posttraumatică etc. tensiunea arterială. alimentele vor fi servite cald şi apetisant. Necesităţile reale de lichide ale bolnavilor traumatizaţi nu sunt totdeauna corect semnalizate de senzaţia de sete. somnolenţă. Mijloace deosebit de blânde trebuie aplicate la bolnavii trataţi prin extensie. • Reabilitarea funcţională. Toaleta zilnică a bolnavilor se va face prin baia la pat.poate sesiza numeroase manifestări primare sau complicaţii. • Supravegherea bolnavilor traumatizaţi imediat după internare prevede urmărirea şi recunoaşterea semnelor particulare ale şocului. trebuie începută cât mai devreme reabilitarea funcţională. Din cauza stării de imobilitate. cât şi pierderile de lichide. din acest motiv. în caz de embolii pulmonare sau cerebrale.şi hematorace. respiraţia. căci instalarea rinichiului de şoc este prevestită de oligurie şi izostenurie. iar dacă nu pot fi alimentaţi per os. Asistenta trebuie să urmărească în ce măsură consumă bolnavul cantităţile de alimente servite. •Alimentaţia bolnavilor traumatizaţi trebuie să asigure un aport substanţial de calorii. diureza. vărsături.care stă în permanenţă lângă bolnav . în această fază a îngrijirii se va determina densitatea fiecărei fracţiuni de urină. se va trece la alimentaţia parenterală. stare de şoc sau comă. ei se pot deshidrata foarte uşor. Se vor evita membrele suspecte sau cu tromboză constituită. tulburări de respiraţie. asistenta va ţine sub supraveghere permanentă pulsul. tetraplegie cu abolirea sensibilităţii în caz de leziuni medulare cervicale. 89 . Schimbarea lenjeriei trebuie făcută cu deosebită atenţie pentru a nu provoca dureri bolnavului. căci marginea acestuia .poate determina formarea escarelor de decubit. mulţi bolnavi sunt constipaţi. Pe măsură ce starea bolnavului se îmbunătăţeşte. compoziţia şi valoarea calorică a alimentelor nu necesită indicaţii deosebite. Din cauza imobilizărilor îndelungate se va avea grijă de prevenirea micozelor interdigitale de la membrele inferioare.

ca de exemplu în criza pneumonică. Adesea se iveşte necesitatea utilizării aparatelor de radiodiagnostic în saloanele de bolnavi. Îngrijirea bolnavilor traumatizaţi ridică unele probleme de protecţia muncii. Astfel întâlnim transpiraţia palmelor şi a plantelor în cazul bolii Basedow. Transpiraţia este un fenomen fiziologic prin care organismul îşi intensifică pierderile de căldură. Prin pierderea unei cantităţi de sânge. Paloarea instalată în mod brusc se datoreşte de obicei unei hemoragii. Transpiraţia. diferitele forme ale fizioterapiei. ca şi balneoterapia. Culegerea datelor semiologice relativ la pielea bolnavului cade în sarcina medicului. Transpiraţia poate să aibă un caracter regional. lipsind pielea de o irigare suficientă. ergoterapia. sau alterarea funcţiei muşchilor respiratori. URMĂRIREA APARIŢIEI UNOR MANIFESTĂRI PATOLOGICE În afară de comportamentul funcţiilor vitale şi vegetative. Astfel ea apare în afecţiunile aparatului respirator care deranjează procesul de respiraţie. Descoperirea precoce a acestora poate să dea cheia diagnosticului sau poate preveni unele complicaţii instalate în cursul bolilor. Ea se datoreşte tulburărilor de hematoză. 90 . în cursul afecţiunilor aparatului circulator însoţite de insuficienţa inimii drepte cu stază venoasă consecutivă. ca : obstacole în calea aerului. care poate reprezenta un oarecare pericol şi pentru personalul de îngrijire. într-o cantitate excesivă are semnificaţie patologică. precum şi în unele boli congenitale ale inimii. O paloare extremă se constată în cazuri de colaps şi şoc datorită adunării sângelui în vasele abdominale excesiv dilatate. organismul se anemiază. putând duce uneori la deshidratarea organismului. ele putând avea importanţă în mersul bolii. asistenta va urmări şi apariţia eventuală a unor manifestări patologice. trebuie să observe bine tegumentele bolnavului. Culoarea tegumentelor. contribuie la restabilirea totală sau parţială a funcţiilor motorii. pentru momentele expunerii filmelor este bine dacă atât personalul cât şi bolnavii care se pot ridica din pat vor părăsi salonul. Totuşi. Pentru reducerea la minim a şanselor de iradiaţie. sau să indice sfârşitul unei febre continue. pentru a putea sesiza modificările survenite în timpul internării. care fac să se acumuleze hemoglobina redusă în sânge. ca în cazul febrelor intermitente. de asemenea. Paloarea exagerată a pielii se constată în caz de anemii şi de irigare insuficientă a pielii. Leziunile traumatice pot fi infectate prin germenii gangrenei gazoase. reducerea suprafeţei respiratorii. asistenta în cazul îmbrăcării şi dezbrăcării bolnavului. Adesea transpiraţia apare după un orar mai mult sau mai puţin regulat.Gimnastica medicală. toaletei zilnice şi cu ocazia aplicării procedeelor terapeutice. Organele genitale ale bolnavilor tineri vor fi protejate prin şorţuri de cauciuc plumbuite. Transpiraţia poate fi continuă sau periodică. Cianoza se manifestă prin culoarea albastră a tegumentelor.

Ea poate apărea şi sub formă de crize. In pneumonie. sau generalizat în afecţiunile cardiace şi pulmonare. Se va observa caracterul descuamaţiei. Roşeaţa intensă a pielii poate să apară în emoţii. Edemul de culoare albă. care. El poate fi localizat. canceroşi. nu prezintă cute. cenuşie-murdar în ciroză hepatică. atebrină. Edemul survenit la bolnavi caşectici.. Prezenţa descuamărilor are o mare importanţă în special la copiii la care bolile infecţioase însoţite de descuamări sunt mai frecvente. apoi la organele genitale. când circulaţia de întoarcere a unei regiuni este deranjată printr-o tromboză sau compresiunea unei vene. cardiace. icterul rubin are o nuanţă roşie asemănătoare culorii portocalei. se datoreşte unor afecţiuni renale. icterul verdin este un icter intens cu nuanţă verde. pielea mai palidă. Coloraţia galbenă a tegumentelor apare în caz de icter sau în urma consumării unor medicamente ca : mepacrină. se datoreşte stazei venoase.Cianoza poate să apară şi localizată. Coloraţia icterică poate semnala apariţia unei boli infecţioase. Recunoaşterea ei poate contribui la stabilirea diagnosticului bolii actuale. localizat iniţial în părţile declive ale corpului. de aceea va fi raportată imediat medicului În cursul diferitelor îmbolnăviri pot să apară pigmentaţii anormale ale pielii. ele putând semnala o boală infecţioasă. creează o stază generală în sistemul venos. ca de exemplu culoarea galbenă ca paiul în cancer şi anemia pernicioasă. în distrofii hepatice etc. ca: tromboza. O roşeaţă anormală apare şi în unele afecţiuni hemoragice. Edemul. putând avea nuanţe sau intensităţi diferite : icterul flavin este galben-palid. regiunea şi 91 . prin care bolnavul a trecut recent. însoţit de cianoză. Icterul se manifestă mai întâi la sclerotice. în cursul efortului fizic sau în caz de febră. iar icterul melanic se caracterizează printr-o nuanţă neagră. congestionată. Descuamaţiile trebuie observate cât mai precoce. culoarea bronzată în boala Addison. când vorbim de edem angioneurotic. prin insuficienţa inimii drepte. căci pielea şi ţesutul subcutanat sunt infiltrate cu serozitate. culoarea cenuşie-murdar în supuraţii pulmonare cronice etc. culoarea brună. Edemul este un fenomen foarte frecvent în cursul bolilor renale. El se mai numeşte şi edem albastru. carenţiale sau inflamatoare. lamelară sau în lambouri şi se va raporta medicului caracterul ei exact. apare ca o consecinţă a scăderii proteinelor plasmatice şi reducerii presiunii coloid-osmotice a sângelui şi poartă numele de edem caşectic. Regiunea edemaţiată este mai voluminoasă. lucie şi mai străvezie. compresiunea externă de către o tumoare etc. Pielea îşi pierde elasticitatea şi păstrează un oarecare timp urmele de presiune a degetelor. Edemul poate avea şi o cauză alergică. când staza venoasă este determinată de un obstacol în calea unei vene. Edemul poate fi localizat sau generalizat. acid picric etc. când are o cauză spastică. Descuamaţiile. jumătatea de faţă din partea afectată este mai roşie. Edemul de culoare roşie localizat în jurul proceselor inflamatoare poartă numele de edem inflamator. tuberculoşi. localizat mai întâi la pleoape. în acest ultim caz vorbim de anasarcă. ea putând fi : furfuracee. Edemul. subnutriţi sau după perioade lungi de inaniţie.

moale. melenă etc. fiind determinate de tulburări de coagulare a sângelui. mai mult musculatura distală. — reacţii alergice. apoi dacă interesează un membru în întregime. boala Basedow etc. Paraliziile membrelor pot fi însoţite de paralizia musculaturii vezicii 92 . căci pot fi semnale de alarmă ale unor stări hemoragipare sau septice foarte grave. — acţiunea toxică şi de sensibilizare a unor substanţe medicamentoase. ca : urticarie. Deficitul motor poate fi parţial. salicilatul. aceasta putând duce la agravarea stării bolnavului. Erupţiile cutanate pot apărea în cursul spitalizării. boala serului . sau numai anumite grupe musculare. Ele apar în cursul bolilor infecţioase acute. varicelă. se datoresc unei staze venoase. mişcările pasive se pot executa cu o amplitudine mult mai mică. febră tifoidă. care apar uneori în meningite. hemoragii gingivale. Parezele şi paraliziile. în primul caz este atins neuronul periferic. iodul. zonă . când vorbim de paralizii. dimpotrivă. ca : chinina. muşchii feţei etc. Asistenta adună datele privind paraliziile şi parezele exclusiv prin observaţie. Hemoragiile cutanate pot apărea de la o zi la alta. Hemoragiile cutanate pot fi însoţite de hemoragii ale mucoaselor: epistaxis. Hemoragiile de la nivelul pleoapelor şi conjunctivelor. neurastenie. chiar exagerat. numite echimoze. lipsit de tonicitate şi mişcările pasive pot fi executate cu o amplitudine mult mai mare. punctiforme. putând reprezenta boli infecto-contagioase. In acest ultim caz se va orienta dacă paralizia interesează mai mult musculatura proximală a membrului atins sau. herpes. în afecţiunile însoţite de insuficienţă hepatică. sau poate fi total. Pot apărea sub formă de hemoragii mici. bromul.. în al doilea caz. Asistenta va observa dacă se instalează tulburări de motricitate la bolnavul îngrijit. Caracterul lor hemoragie se diferenţiază de erupţiile congestive prin faptul că nu dispar la presiunea digitală. de o modificare cantitativă sau funcţională a trombocitelor sau de o fragilitate capilară exagerată de natură toxică sau infecţioasă. în caz de avitaminoză. Ele trebuie observate şi semnalate imediat medicului. Ea trebuie să ştie să localizeze deficitul motor la : membrele inferioare. rubeolă. sau sub formă de plăci hemoragice de extindere mai mare. rujeolă. hematemeză. denumite peteşii. Erupţiile cutanate pot fi determinate de : — boli infecţioase acute : scarlatină. precum şi în cursul intoxicaţiilor medicamentoase. când vorbim de pareze. membrul atins este spastic. morfina şi uneori antibioticele. în bolile organelor hematopoietice. Ele trebuie recunoscute în faza precoce. erizipel şi erizipeloid. care apar în cursul acceselor de tuse. Ea nu are dreptul de a face încercări sau tentative de mişcări cu părţile paralizate. — hiperexcitabilitatea nervilor vasomotori ai pielii. beladona. ca dungile Trousseau şi dermografismul. Paraliziile pot fi periferice sau centrale. musculatura trunchiului. antipirina. Erupţiile cutanate.timpul în care a apărut. tifos exanternatic. ovalare sau rotunde. membrul paralizat este flasc. superioare. cu tonusul păstrat.

urinare sau rectului. Asistenta trebuie să fie atentă la orice manifestare patologică a bolnavului . modificările aspectului limbii. de multe ori. căci numai prin această strânsă colaborare între asistentă şi medic se va putea urmări întradevăr ştiinţific starea bolnavului. trebuie să fie aduse la cunoştinţa acestuia. anginele. sau de paralizia sfincterelor. când apare fenomenul de incontinenţă urinară şi de materii fecale. tulburările de-sensibilitate. ca şi orice simptom subiectiv semnalat de bolnav (pe care acesta. până la vizita medicului îl uită). 93 . ceea ce se traduce prin retenţie de urină şi fecale.