You are on page 1of 107

www.referat.

ro

Lucrare de licenta Constituirea ONU

www.referat.ro

CUPRINS

INTRODUCERE………………………………………………………………. 5 CAPITOLUL I: ÎNCERCĂRILE DE CREARE A UNUI SISTEM DE SECURITATE COLECTIVĂ …………….8 I.1. tratatele de la Westfalia………………………………….. 8 I.2. congresul de la viena (octombrie 1814 – iunie 1815)……..10 I.3. pactul societăţii naţiunilor………………………………….. I.3.1. ASPECTE GENERALE……………………………… 20 20

I.3.2. ORGANELE SOCIETĂŢII NAŢIUNILOR…………………21 a. Adunarea Generală a Societăţii Naţiunilor………………. 21 b. Consiliul……………………………………22 c. Secretariatul………………………………… 24 I.3.3. COMISIILE……………………………………… 24 I.3.4. ATRIBUŢIILE UMANITARE ŞI SOCIALE ALE SOCIETĂŢII NAŢIUNILOR… 25

CAPITOLUL II: NEGOCIERI PENTRU CONSTITUIREA O.N.U. …………….29 II.1. premisele constituirii O.N.U. şi actele premergătoare… 29 II.2. Conferinţa de la San Francisco. Elaborarea cartei O.N.U…………………………………………………… 32 II.3. scopurile O.N.U. …………………………………. 33 II.4. Principiile Cartei O.N.U. ……………………………………. 35 II.4.1. EGALITATEA SUVERANĂ A STATELOR MEMBRE –

TEMELIE A O.N.U. 35 II.4.2. PRINCIPIUL AUTODETERMINĂRII POPOARELOR ŞI NAŢIUNILOR……… 35 II.4.3. ÎNDEPLINIREA CU BUNĂ-CREDINŢĂ A OBLIGAŢIILOR ASUMATE PRIN CARTĂ………………………………………………... II.4.4. REGLEMENTAREA PRIN MIJLOACE PAŞNICE A DIFERENDELOR INTERNAŢIONALE. …………………………36 II.4.5. ABŢINEREA DE LA AMENINŢAREA CU FORŢA ŞI DE LA FOLOSIREA EI. ESENŢIAL DE COMPETENŢA INTERNĂ A STATELOR……………………36 II.4.7. PRINCIPIUL COEXISTENŢEI PAŞNICE. ……………..37 36 II.4.6. NEINTERVENŢIA ÎN PROBLEMELE CARE SUNT 35

www.referat.ro

CAPITOLUL III: ORGANIZAŢIA NAŢIUNILOR UNITE – SISTEM DE SECURITATE COLECTIVĂ ……………………………………………….. 38 III.1. ASPECTE GENERALE PRIVIND STRUCTURA O.N.U. ………………38 III.2. CELE ŞASE ORGANE PRINCIPALE ALE SISTEMULUI O.N.U. 40 III.2.1. Adunarea Generală. ………………………………… III.2.2. CONSILIUL DE SECURITATE. ………………………………………… 42 A. PREZENTARE GENERALĂ. ………………………………………….. 42 b. Compunerea Consiliului de Securitate al O.N.U. ………..44 C. FUNCŢIILE CONSILIULUI DE SECURITATE AL O.N.U. …………….. SECURITATE. …….. 44 47 D. OBLIGAŢIILE ŞI ATRIBUŢIILE CONSILIULUI DE 40

C. …… .referat.6. ………………………………….n. b..N. 80 75 56 48 F. DESTINATE PROTECŢIEI DREPTURILOR OMULUI.N.2.3. 49 g.I.J. SECRETARIATUL O.U. …………………………….. CONSILIUL DE TUTELĂ.. Conflicte între Consiliul de Securitate şi statele membre O.4. rEZOLUŢII ALE CONSILIULUI DE SECURITATE www.5.N. Organele subsidiare ale O.SO..I.).J. Capitolul IV: necesitatea purtării de noi negocieri 78 III..I. ………………………….) ……………….J.62 a. Secretarul General.C. ÎN PROTEJAREA DREPTURILOR OMULUI ÎN SITUAŢII DE CRIZĂ. CURTEA INTERNAŢIONALĂ DE JUSTIŢIE (C.2. Secretariatul. CONSILIUL ECONOMIC ŞI SOCIAL (E. ……………………….u.I. …………………………. ………………………. Competenţa consultativă a Curţii Internaţionale de Justiţie. ……………………………. privind intervenţia umanitară…………… 54 h.2. Instituţiile specializate ale O.U. …………………………………. Negocieri pentru constituirea C.. ROLUL CONSILIULUI DE SECURITATE AL o. 64 d.3. 63 c.61 III. …………73III.O. ……………………………………………67 e..4. …………………………………. …………………………………………….E.J. Negocieri pentru reformarea Consiliului de Securitate. 59 III.U.N. Competenţa jurisdicţională a Curţii Internaţionale de Justiţie.ro III. Caracterul facultativ al jurisdicţiei C.75 a. Structura C.77 III.U..62 b. ……………….2.

u. …………………………. 92 .n. 84 www.referat.pentru buna funcţionare a o..ro CONCLUZII ……………………………………………………………… 89 BIBLIOGRAFIE ………………………………………………………….

şi de încurajare a respectului pentru drepturile omului şi pentru libertăţile fundamentale ale acestuia. cu aspecte normative.. fiindu-i succesoare) sunt teme tratate în primul capitol. alǎturi de dezvoltarea relaţiilor de prietenie între naţiuni. după sfârşitul celui de-al Doilea Război Mondial.1856. Primele agregări instituţionale se dezvoltă pe fondul derulării sistemului congreselor (Viena – 1815.N. Practica politică a organizaţiilor internaţionale are rădăcinile în era modernă a raporturilor interstatale. instrument eficace de eliminare a setului de crize continentale şi coloniale. Cel mai aprofundat capitol este capitolul al II-lea în care sunt detaliate negocierile cu privire la constituirea O. precum şi principiile Cartei. sociale. culturale sau umanitare. Berlin –1878) ca formă a concertului colectiv al marilor puteri. organizaţiile internaţionale se structurează într-un cadru politicojuridic instituţionalizat. statele înfrăţite vor putea realiza o ordine mondială pacifistă de durată (.U. Pe fundalul acestor realităţi. O. reguli stipulate de statute şi documente cadru. alǎturi de Pactul Societǎţii Naţiunilor (organizaţie internaţionalǎ formată după primul război mondial. de realizare a cooperǎrii internaţionale în rezolvarea problemelor economice. Părinţii Naţiunilor Unite şi ai Cartei doreau să împlinească dorinţa profundă a omenirii de pace şi convingerea că.INTRODUCERE „Cele douǎ rǎzboaie mondiale aruncaserǎ omenirea într-o prǎpastie a deznǎdejdii şi făcuseră într-o jumătate de secol peste 100 de milioane de victime. erau cuvintele lui Günther Unser în lucrarea sa „Die UNO”.N. Aşadar prin crearea ONU s-a cǎutat menţinerea pǎcii şi securitǎţii internaţionale. determinată de Tratatul de la Westphalia (1648-1649). punând în lumină rolul Organizaţiei. lucrarea de faţă are drept obiectiv prezentarea celor mai importante etape ce au avut loc în procesul constituirii sale.)”. Forme ale multilateralismului în raporturilor interstatale.U. Primul angajament pentru stabilirea unei noi organizaţii internaţionale a fost semnat prin “Carta Atlanticului”. Paris.. de . Multiplicarea numărului de organizaţii internaţionale este un fapt politic esenţial al societăţii globale şi conexiunilor lumii contemporane. Toate aceste erau obiective prioritare pentru statele care resimţeau tǎios efectele devastatoare ale celor douǎ rǎzboaie. Toate acestea.

Sistemul ONU este format din şase organe principale. Asociaţia Internaţională pentru Dezvoltare. Organizaţia pentru Alimentaţie şi Agricultură. în 14 August 1941. Agenţia Multilaterală de Garantare a Investiţiilor şi Centrul Internaţional pentru Reglementarea Diferendelor relative la Investiţii). Fondul Monetar Internaţional. Agenţia Internaţională a Energiei Atomice. Uniunea Poştală Universală. Cele şase organe principale sunt: Adunarea Generală. Consiliul de Tutelă. Consiliul de Securitate.N. Organizaţia Mondială a Sănătăţii. Capitolul al III-lea nu numai prezintă în detaliu structura O. Declaraţia puterilor aliate. Fondul Internaţional pentru Dezvoltare Agricolă. obligând statele membre sǎşi rezolve divergenţele pe cale paşnicǎ şi reglementând expres interzicerea folosirii forţei. Organizaţia Aviaţiei Civile Internaţionale.către preşedintele Franklin D. şi va urma Conferinţa de la Teheran (decembrie 1943). Organizaţia Internaţională a Telecomunicaţiilor. rămâne dincolo de o organizaţie bine structurată. Organizaţia Maritimă Internaţională. a Cartei Atlantice şi. Sistemul ONU cuprinde 15 agenţii specializate: Organizaţia Internaţională a Muncii. Cele 50 de naţiuni ce au luat parte la conferinţa de la San Francisco împreună cu Polonia au devenit membre fondatoare a Naţiunilor Unite. cu investiţii foarte mari.N. Consiliul Economic şi Social (ECOSOC). Conform scopurilor stipulate în Cartǎ. Grupul Băncii Mondiale (alcătuit din Banca Internaţională pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare. ONU nu este un guvern mondial. O. a Naţiunilor Unite. mai curând este un instrument flexibil prin care naţiunile pot coopera pentru a-şi rezolva problemele comune.U. trebuie să fie un centru în care să se armonizeze eforturile naţiunilor spre atingerea acestor obiective comune.U. Organizaţia Naţiunilor Unite pentru Dezvoltare Industrială. Organizaţia Internaţională a Proprietăţii Intelectuale. Organizaţia Meteorologică Mondială. menţinerea pǎcii şi a securitǎţii internaţionale. Ştiinţă şi Cultură.U. în final.Roosevelt din partea Statelor Unite şi Primul Ministru Winston Churchill din partea Marii Britanii.N. Curtea Internaţională de Justiţie şi Secretariatul. precum şi organisme şi instituţii specializate. O. Societatea Financiarǎ Internaţionalǎ. Organizaţia Naţiunilor Unite pentru Educaţie. o organizaţie ce-şi propune ca obiectiv principal. . dar şi analizeazǎ fiecare ȋndatorire a principalelor organe. precum şi o strânsǎ colaborare între state clǎditǎ pe principiul egalitǎţii în drepturi şi al autodeterminǎrii popoarelor.

U. analizând şi articole. până în contemporaneitate (1947)”. precum şi la importanţa acesteia şn realitatea imediat urmǎtoare constituirii. Nu în ultimul rând.U.. pe viitor. „Organizaţiile internaţionale contemporane”.N. de la lucrări celebre (Nicolae Ciachir.expresia umanităţii. Consultănd.U. Philippe Moreau Defarges. „Istoria relaţiilor internaţionale de la pacea Westfalică (1648). .N. prezenta lucrare urmǎreşte sǎ surprindǎ cele mai importante aspecte cu privire la negocierea Cartei O. exponentul unui grad de civilzaţie ridicat prin care umanitatea trebuie sǎ îmbrǎţişeze secolul XXI. a preţuirii vieţilor omeneşti.N. a păstrării valorilor morale.etc) şi până la documente şi scrieri mai puţin cunoscute dar care explică elemente cheie în înţelegerea procesului de constituire a O. capitolul IV prezintǎ mǎsurile ce trebuie luate pentru buna funcţionare a O. studii şi publicaţii.

CARE AU PUS CAPĂT RĂZBOIULUI DE 30 DE ANI. cu argumente politice şi diplomatice. cât şi Suedia erau aliaţii nordici ai Franţei. Diplomaţia. p. Bucureşti.1. 86 . Drept diplomatic şi consular. PACEA DIN WESTFALIA A MARCAT ÎNCEPUTUL ISTORIEI CONGRESELOR DIPLOMATICE EUROPENE.CAPITOLUL I ÎNCERCĂRILE DE CREARE A UNUI SISTEM DE SECURITATE COLECTIVĂ I. 129 Ionel Cloşcă. 2003. să adauge altele noi.1 Cei trei învingători ai războiului de 30 de ani au fost: Franţa. Războiul întregului popor şi dreptul internaţional contemporan. Aceste negocieri diplomatice s-au derulat pe o perioadă de patru ani deoarece problemele ce urmau să fie soluţionate erau controversate. tratatele de la westfalia ÎN DATA DE 24 OCTOMBRIE 1648 AU FOST SEMNATE TRATATELE DE PACE DIN WESTFALIA. Ele se refereau la raporturile dintre Împăratul Ferdinand al II-lea. deoarece în discuţie erau posesiunile părţilor. Editura Militară. Franţa şi celelalte state catolice. 1995. FIIND APRECIATE DE TOŢI ANALIŞTII AVIZAŢI DREPT UN SUCCES AL DIPLOMAŢIEI EUROPENE. Bucureşti. Atât Provinciile Unite. p. ACESTE TRATATE AU IMPLICAT UN EFORT DEOSEBIT. pe de o parte. fiecare urmărind.2 Negocierile n-au fost uşoare. Negocierile diplomatice din Westfalia au pus în evidenţă calităţile a doi 1 2 Dumitru Mazilu. Negocierile diplomatice care au dus la încheierea păcii au început în anul 1644 în oraşele Osnabrück şi Münster din Westfalia. Editura Lumina Lex. să-şi menţină vechile posesiuni. iar pe de alta. MAI MULT. principii protestanţi. Provinciile Unite şi Suedia.

ambasadorii Franţei şi ai celorlalte state catolice s-au reunit şi au negociat în oraşul Münster. Bucureşti. Prin Tratatul de pace de la Westfalia a fost confirmată independenţa Olandei şi s-a recunoscut neatârnarea Elveţiei faţă de Imperiu. în speranţa că o va desprinde de Franţa. care includea dreptul lor de a declara război şi de a încheia pacea. Trautmansdorf .negociatori: Trautmansdorf şi Mazarin.de la început . În baza textelor convenite. Semnarea Tratatului de pace din Westfalia a avut loc la Münster. ceea ce a fost considerat un succes diplomatic al Imperiului. a determinat principele elector de Branderburg să se opună pretenţiilor Suediei. despre care se vorbea cu admiraţie în Cancelariile diplomatice europene.sesizând manevrele lui Trautmansdorf. care a încercat să atragă Suedia de partea Împăratului. Toul şi Verdun. Franţa a obţinut Alsacia (fără Strassbourg) şi a păstrat episcopatele Metz. Principii germani au obţinut dreptul la o politică externă independentă.care devenise noul conducător al politicii şi diplomaţiei franceze . ceea ce s-a şi întâmplat. ca urmare a colaborării cu Suedia în timpul confruntărilor armate. care fuseseră obţinute prin Pacea de la Cateau Cambrésis. iar ambasadorii Împăratului.solicitările Suediei. Totuşi. la 24 octombrie 1648. până în contemporaneitate (1947). p. dreptul de a negocia şi finaliza tratate cu ţări străine. Totuşi. care avea o poziţie avantajoasă. 1998. cât şi la Münster3. Editura Oscar Print. talentatul diplomat a susţinut . în prezenţa împuterniciţilor care negociaseră atât la Osnabrück. Istoria relaţiilor internaţionale de la pacea Westfalică (1648).a reuşit să împiedice dezmembrarea posesiunilor austriece ale habsburgilor. principalii garanţi ai Tratatului de pace din Westfalia erau Franţa şi Suedia. ştiind că Suedia va rămâne de partea Franţei. Prin acest Tratat. Împăratul habsburgic a trimis la negocieri pe cel mai iscusit al său. susţinute de Trautmansdorf. principii germani nu aveau dreptul să ducă o politică externă îndreptată împotriva Imperiului. Trautmansdorf.prin manevrele sale diplomatice . care se bucurau de cel 3 Nicolae Ciachir. Cardinalul Mazarin . ai principilor protestanţilor germani cât şi reprezentanţii Suediei s-au reunit şi au negociat în oraşul Osnabrück. Suedia a obţinut gurile fluviilor din Europa răsăriteană care se varsă în Marea Baltică şi în Marea Nordului. În acest scop. Atât reprezentanţii Împăratului. 102 .

Cardinalul Mazarin a încheiat în anul 1659 . care a marcat un nou moment de referinţă în diplomaţia europeană. Rusia era. pace ce a marcat apogeul puterii Franţei pe Continent. Roussillon. indiscutabil mai puternică decât toate celelalte state. De aceea Metternich a făcut tot ceea ce i-a stat în putinţă pentru a amâna congresul până în toamnă.după înfrângerile suferite în războaiele care abia conteniseră . obţinând o parte din Luxemburg. după Războiul de 30 de ani. Astfel. I. Analiştii sunt unanimi.4 Prin Tratatul de pace din Westfalia. Prin acest Tratat au fost convenite „graniţele statelor europene”. Negocierile diplomatice de la Osnabrück şi Münster şi Tratatul de pace din Westfalia au stabilit pentru multă vreme structura internă a Germaniei.Tratatul de pace de la Pirinei cu Spania. 90 Nicolae Ecobescu (coord. însă..). menţinute şi consolidate în anii următori. iar Austria era slăbită . situaţia Franţei în Europa s-a consolidat. Editura Politică. Ca urmare a încheierii acestor tratate. în anii 16781679. de pe continentul Europei. Bucureşti. În Germania. încheiat în 1659. 1983. prin forţele sale militare. deşi nu-l putea suferi pe Metternich5 şi îşi dădea prea bine seama de intrigile 4 5 Ionel Cloşcă. Franţa conta pe un număr de aliaţi. ruinate şi istovite. la 24 octombrie 1648. dând astfel Austriei posibilitatea de a se reface puţin. op. congresul de la viena (octombrie 1814 – iunie 1815) În aprilie-mai 1814. care îl sprijinea în conflictul său cu Parlamentul britanic. Cronologie diplomatică 1945-1964.şi era ameninţată de către turci. Artois şi Hainaut. precum şi prin Tratatul de la Pirinei cu Spania. Alexandru I a acceptat această amânare. Tratatele încheiate ulterior în Europa aveau să ţină seama de clauzele stipulate în Tratatul semnat la Münster. p. iar restaurarea lui Carol al II-lea în Anglia reprezenta o garanţie pentru Franţa.2. câştigat înaintea păcii Westfalice. Relaţii internaţionale postbelice. Aceste provincii au fost dobândite ca urmare a prestigiului Franţei.mai mare prestigiu în Europa. cit. dar consolidat în timpul negocierilor diplomatice de la Osnabrück şi Münster şi semnării Tratatului rămas în istorie drept „Tratatul de pace din Westfalia”. vechii duşmani ai Franţei: habsburgii germani şi spanioli erau slăbiţi. cu privire la faptul că „ apogeul puterii Franţei în Europa” a fost marcat prin încheierea Păcii de la Nijmegen (Nimégue). p. 74 .

fiind chiar pregătit să-i răpească regelui Saxoniei posesiunile. împăratul Alexandru I era deja mai mult sau mai puţin certat cu Austria. ţarul a insistat cu hotărâre ca Franţa să aibă o cartă constituţională. un politician rigid.sale. ale cărui armate ocupaseră ducatul Varşoviei după retragerea lui Napoleon. scria mai târziu. dar atât ţarul cât şi consilierul său în problemele franceze . pregătindu-se între timp să-i riposteze. Partea vulnerabilă a poziţiei lui Talleyrand era că la Congresul de la Viena el reprezenta o ţară învinsă.6 Alexandru I nu a acceptat cu multă bucurie instalarea lui Ludovic al XVIII-lea pe tronul Franţei. Alexandru I. a declarat că nu va ceda nimănui acest ducat. regele Prusiei Frederic-Wilhelm al III-lea pretindea compensaţii. ca Lordul Castlereagh şi regele Ludovic al XVIII-Iea al Franţei. Întrucât ducatul se compunea mai ales din teritorii acaparate de Prusia în urma celor trei împărţiri ale Poloniei. însoţit de alţi diplomaţi francezi. erau convinşi că Bourbonii vor fi măturaţi de o nouă revoluţie. cu o săptămână înainte de deschiderea congresului. el ştia ce problemă va fi în centrul atenţiei congresului: era complicata problemă polono-saxonă. Alexandru I nu avea nimic împotrivă. Cu toţii urmăreau îngrijoraţi dacă Alexandru I nu caută cumva să joace rolul unui nou stăpân al Europei. ca şi de jocul politicienilor ostili Rusiei. cât şi pe fratele său Charles d’Artois. Alexandru I îl dispreţuia atât pe Ludovic al XVIIIlea. şi pe care Napoleon le cucerise abia în 1807. explicaţia nu trebuie căutată în vreo simpatie a sa pentru instituţiile constituţionale.Pozzo di Borgo. p. prinţul de Talleyrand-Périgord. . secretarul şi persoana de încredere a lui Metternich. trebuia să dea dovadă de o extremă perspicacitate şi de un deosebit talent de a manevra. Vol. Din această cauză. în amintirile sale: „sosind la Viena. Editura Ştiinţifică. iar ei se temeau de el şi erau gata la maşinaţii numai pentru a scăpa de sub tutela ţarului. Alexandru îl găsea pe lordul Castlereagh mai puţin antipatic decât pe Metternich. 1962. Ministrul de Externe al Angliei. 429 şi urm. La 23 septembrie 1814. Fireşte. Publicistul Gentz. deşi nu erau încă destul de solidari între ei. 6 Istoria diplomaţiei. şi anume anexarea regatului Saxoniei la Prusia. Anglia şi Franţa”. Personal. a sosit la Viena ministrul de Externe al lui Ludovic al XVIII-lea. care se temea de o eventuală revoluţie în Anglia şi privea cu neîncredere diplomaţia rusă. fusese caracterizat de Alexandru ca un „pedant rece”. Bucureşti. dacă nu se va da Franţei o constituţie. iar când acesta a devenit totuşi rege. Când a sosit la Viena. I.

considerându-l capabil de o nouă trădare. în afară de reprezentanţii Franţei. el a pornit atacul împotriva termenului de „aliaţi”. „Dacă mai continuă să existe puteri aliate.7 Dacă acest principiu ar fi fost acceptat şi pus în aplicare. 79 . Talleyrand a sesizat de îndată că acesta este terenul cel mai avantajos pentru a da lupta. ca şi cu lordul Castlereagh care. Până la urmă el a obţinut să fie cooptat în comitetul de conducere. După aceea. op. p. Rusia şi Prusia. care nu dorea ca Polonia să revină Rusiei. provocarea unor disensiuni între Austria. el a cerut ca la consfătuirile prealabile să participe.). Încă înainte de a sosi la Viena. iar în acelaşi timp s-ar fi pus frâu tendinţelor de expansiune teritorială ale Prusiei şi Rusiei. care presupunea următoarele aspecte: întrunite la Congresul de la Viena în persoana suveranilor şi diplomaţilor lor. Franţa ar fi căpătat siguranţa că-şi va păstra integritatea teritoriului. Humboldt.Prusiei. şi Saxonia . Talleyrand a fost invitat să participe la şedinţa reprezentanţilor celor patru „mari” puteri. pe care îl găsise în proiectul de protocol pregătit. cerând socoteală de ce n-au fost invitaţi la şedinţă şi ceilalţi membri ai delegaţiei franceze. pe care în acel moment nu era în stare să-l apere cu forţa armelor. în timp ce Prusia. cit. trebuiau să păstreze intact tot ceea ce exista legal înainte de dezlănţuirea războaielor revoluţionare. Talleyrand avea. era reprezentată nu numai de Hardenberg. Deocamdată însă o asemenea înţelegere nu exista şi era destul de greu să se realizeze. cu alte cuvinte. El nu s-a prezentat însă ca reprezentantul unei naţiuni învinse. Invocând faptul că Tratatul de la Paris fusese semnat de reprezentanţi a opt state. şi reprezentanţii Spaniei. cât şi Castlereagh erau bănuitori faţă de Talleyrand. tot interesul să se înţeleagă în prealabil cu Metternich. ci şi de W. Atât Metternich. Anglia. desigur.ca o pedeapsă pentru că fusese atâta vreme aliatul lui Napoleon. şi nu numai de reprezentanţii celor patru puteri. era de aceeaşi părere cu Metternich. Portugaliei şi Suediei. care învinseseră Franţa în 1814. de exemplu.a declarat Talleyrand. Talleyrand a înţeles că pentru interesele Franţei cel mai indicat ar fi să promoveze aşa-numitul „principiu al legitimităţii”. eu nam ce căuta aici” . luptă care îi era necesară pentru a-şi atinge principalul său scop: destrămarea alianţei de la Chaumont. ceea ce i-a 7 Nicolae Ecobescu (coord. La Viena. cerând ca Franţa să facă parte din comitetul care conducea congresul. procedând la noua împărţire teritorială şi la schimbarea graniţelor. în această problemă. adică până în anul 1792. ţările Europei.

potrivit căruia Alexandru I trebuia să renunţe la acele părţi din Polonia care până la războaiele revoluţionare nu aparţinuseră Rusiei. el se referea numai la acel teritoriu polonez care era ocupat acum. Ţarul se arăta îngrijorat pentru independenţa şi libertatea Poloniei. ca atare. cit. invidiindu-i pe fraţii lor care se vor bucura de binefacerile Constituţiei. să fie anunţat că Austria şi Anglia sunt de acord să se cedeze regelui Prusiei întreaga Saxonie. Mai mult. dobândit de Rusia în 1807. Guvernul Austriei se temea şi mai mult decât guvernul englez de crearea unui regim liberal în Polonia şi de o întărire excesivă a puterii Rusiei în urma alipirii celor mai multe teritorii poloneze. Din acest teritoriu el va crea Regatul Poloniei. toate teritoriile fostei Polonii. ci‚ va ceda acestui regat constituţional districtul Bielostock. polonezii din Austria şi Prusia se vor agita. Talleyrand a fost primit de Alexandru I. „Eu pun dreptul mai presus de interese” exclamă Talleyrand.8 La începutul lunii octombrie 1814. op. ca răspuns la observaţia ţarului că Rusia trebuie să obţină avantajele pe care le merită de pe urma victoriei sale. el va constitui Regatul Poloniei nu numai din teritoriile pe care Rusia ar putea pur şi simplu să le anexeze în virtutea dreptului cuceritorului. de armatele sale. prilej cu care Talleyrand a susţinut faimosul său „principiu al legitimităţii”. în 1814. Hardenberg. Deocamdată.la pretenţiile sale asupra Saxoniei. în urma creării Regatului Poloniei. primejdioasă pentru Austria şi Prusia. alăturându-se Austriei şi Angliei.permis să-şi desfăşoare intrigile. încât ministrul Angliei burgheze trebuia să-l convingă să nu fie atât de liberal. în vederea dezbinării ţărilor care până de curând fuseseră „aliate”. precum şi districtul Tarnopol. iar Prusia . în schimb Prusia trebuie să-l trădeze pe Alexandru. Ţarul nu intenţiona să reunifice la Congresul de la Viena. p. alipit în 1809. 435 . pentru a-l împiedica pe ţar să pună stăpânire pe Polonia (ducatul Varşoviei). constituţia pe care Alexandru dorea s-o dea Poloniei era prea „liberală” şi. După părerea lui Castlereagh. al cărui monarh constituţional va fi el însuşi. Saxonia urma „să fie preţul” pe care-l primea regele Prusiei 8 Istoria diplomației. În felul acesta. El şi-a exprimat temerea că. Au urmat după aceea convorbiri cu lordul Castlereagh. Cancelarul Austriei i-a propus lui Castlereagh următoarea soluţie: împuternicitul Prusiei. căruia Alexandru I i-a comunicat hotărârea „de a îndrepta greşeala morală săvârşită la împărţirea Poloniei” ..

din cauza înverşunatelor lupte interne. pentru a demonstra astfel nobleţea intenţiilor sale. în caz „dacă . Hardenberg şi Humboldt. 101 . Franţa şi Anglia şi-au asumat obligaţia să se ajute reciproc. ca şi reprezentanţii săi diplomatici.pentru trădarea lui Alexandru I.. faţă de orice străin. 9 Nicolae Ecobescu (coord. în primul rând. lucrările congresului băteau pasul pe loc. În acelaşi timp. Regele Frederic-Wilhelm al III-lea a respins totuşi acest plan. altul a fost predat lui Talleyrand şi trimis regelui Ludovic al XVIII-lea. punând fiecare la dispoziţie câte o armată de 150. Alexandru I dăduse asigurări Prusiei că va primi Saxonia.vreuna din înaltele părţi contractante ar fi ameninţată de una sau mai multe puteri”. Austria. cele trei ţări semnatare ale acordului se obligau să nu încheie tratate de pace separate cu adversarii lor. la Metternich.). până la urmă s-a hotărât să-l informeze despre toate acestea pe Alexandru I. aveau la congres un rol neînsemnat. la Paris. Castlereagh şi Metternich au acceptat chiar încheierea unei alianţe secrete cu Franţa.000 de soldaţi. îndreptat împotriva Rusiei şi Prusiei. Prusiei i se promisese Saxonia..9 Se înţelege că acordul trebuia ţinut în cel mai strict secret faţă de Alexandru şi. al cărei rege fusese declarat trădător de către ţar. Frederic Wilhelm al III-lea s-a liniştit pentru un timp. George. Activitatea lui Talleyrand era uşurată de contradicţiile acute dintre foştii aliaţi şi. Al treilea exemplar l-a primit Castlereagh. Unul din exemplarele acordului a rămas la Viena. Aşadar. op. s-a semnat un acord secret între reprezentanţii celor trei puteri. În virtutea acestui acord. cit. p. în schimbul părţii din Polonia pe care o pierduse. cât a Prusiei. La 3 ianuarie 1815. care l-a transmis prinţului regent al Angliei. Astfel.. însă nu va fi în nici un caz de acord ca Saxonia să fie cedată regelui Prusiei. Franţa urmărea să împiedice nu atât întărirea Rusiei. în general. Căutând să împiedice prin orice mijloc întărirea Rusiei şi să îngrădească influenţa pe care o câştigase în urma victoriei asupra lui Napoleon. Frederic-Wilhelm al III-lea. Ţinând seama de toate acestea. care-l ameninţase cu trimiterea în Rusia. vecinul şi duşmanul ei nemijlocit. de opoziţia activă a diplomaţiei engleze şi austriece faţă de planurile Rusiei şi Prusiei. însă. era cert că Franţa nu va sprijini opoziţia Angliei şi Austriei împotriva creării Regatului Poloniei în cadrul Imperiului rus.

La Paris. a apărut o problemă neaşteptată: la 1 martie Napoleon debarcase în Franţa. chiar dacă ar fi vrut să se împotrivească. fără îndoială. ei au un . Congresul a trecut. Alexandru I a socotit că nu are rost să folosească aceste mijloace cu trei mari puteri pentru Prusia. Napoleon avea să intre şi în posesia tratatului secret din 3 ianuarie 1815. Prăbuşirea speranţelor de unificare a poporului german a fost o altă trăsătură caracteristică a triumfului total al reacţiunii. Dând urmare planului elaborat de Metternich. iar voturile în dietă erau astfel repartizate. Un rol de seamă în hotărârea lui Napoleon de a părăsi insula Elba l-au avut. Preşedintele dietei. La 20 martie 1815. aici neexistând litigii prea importante. încât Austria avea asigurat cuvântul hotărâtor. Prusia şi toate celelalte state germane. congresul a propus crearea unei organizaţii denumite „Confederaţia germană”. apoi. în acelaşi timp.Acest acord secret a întărit atât de mult rezistenţa faţă de proiectul saxon. Alexandru I considera utilă perpetuarea fărâmiţării feudale a Germaniei. Anglia era absolut indiferentă faţă de această problemă. independent de tot ce s-a întâmplat. Potrivit planului lui Metternich. Teama de Napoleon era mult mai puternică. Pentru conducerea acestei confederaţii a luat fiinţă aşa-numita „Dietă germană”. eternizarea fărâmiţării sale şi menţinerea micilor monarhii feudale. era neputincioasă. În confederaţie intrau Austria. care. Ca şi Metternich. fie să facă concesii. la rezolvarea problemei germane. în total 38. a trebuit să-i declare lui Metternich că. încât lui Alexandru I nu i-au rămas decât două posibilităţi: fie să rupă relaţiile şi să accepte chiar riscul unui război. a fost desemnat reprezentantul Austriei. şi zvonurile despre divergenţele care sfâşiau congresul de la Viena. iar Alexandru I. Imperiul a fost restabilit. dimpotrivă. Astfel. iar Prusia. Starea de spirit predominantă în rândul celor ce hotărau la Congresul de la Viena arăta că ei nu ţineau câtuşi de puţin să satisfacă dorinţele burgheziei în ascensiune. cu sediul la Frankfurt pe Main. neavând încotro. ulterior a fost trimis lui Alaxandru I. Confederaţia germană trebuia să constituie o barieră împotriva unei eventuale noi ofensive a Franţei în direcţia Rinului şi. Napoleon a intrat în Paris. După ce obţinuse tot ceea ce dorea în Polonia. să asigure Austriei rolul preponderent în Germania. el a cedat iar Prusia n-a primit decât o parte din Saxonia. Această creaţie nu urmărea unificarea poporului german ci. Aproape de încheierea lucrărilor Congresului.

În realitate. ŞI ALTA NOUĂ.UNA VECHE. fără a ţine seama de noile relaţii economice .el a încercat să menţină pe continentul european o orânduire perimată. ÎN RĂSĂRIT. Hotărârile Congresului de la 9 iunie 1815. Participanţii la congres s-au despărţit cu convingerea că au realizat o operă foarte trainică. edificiul pe care l-au ridicat a început foarte curând să se clatine. op. independent şi absolut neutru”. PROVINCIA AFARA FELUL DE CU SAXONIEI. sub protecţia Rusiei. DEŞI PRUSIA RĂMÂNEA RUPTĂ ÎN DOUĂ PĂRŢI. iar din teritoriile fostului ducat al Varşoviei a fost creat noul „Regat al Poloniei” care. CA O COMPENSAŢIE PRUSIA PRIMEA. DATORITĂ SPRIJINULUI ACORDAT DE ŢARUL RUSIEI ŞI POZIŢIEI DIPLOMAŢILOR ENGLEZI LA CONGRES. POLONEZE NORD A PIERDUTE. REGATUL HOHENZOLLERNILOR S-A ÎNTĂRIT CONSIDERABIL. cu o populaţie exclusiv italiană. trebuia să menţină „strânse legături cu Rusia” şi să fie guvernat pe baza unei constituţii dăruite de ţar. s-a ţinut ultima şedinţă a Congresului de la Viena şi s-a semnat „Actul final”. cit. 135 . Caracterul utopic reacţionar al hotărârilor congresului a constat în faptul că. Gdansk (Danzig) şi Torun (Thorn) au rămas în posesia Prusiei. pe lângă Schleswig. şi provincia germană Hollstein. care cuprindea 121 de articole şi 17 anexe. Oraşele Poznan. INSULA RUGEN ŞI POMERANIA SUEDEZĂ. în timp ce Ucraina apuseană (Galiţia) a fost cedată Austriei. TOATĂ ÎMPOTRIVIREA LUI TALLEYRAND ŞI METTERNICH. potrivit hotărârii congresului. Oraşul Cracovia „cu regiunea care ţine de el” a fost declarat „pentru vecie oraş liber. p.10 După înfrângerea lui Napoleon la Waterloo. bourbonii au fost restauraţi pentru a doua oară în Franţa. Austria a recăpătat Lombardia şi Veneţia. 10 Dumitru Mazilu. Polonia s-a văzut din nou împărţită în trei părţi. cu câteva zile înainte de bătălia de la Waterloo. şi acesta e Napoleon. IAR LA APUS RIN-WESTFALIA. Belgia a fost cedată noului rege al Olandei. Austriei şi Prusiei. iar Danemarca a primit. la 18 iunie 1815. .duşman comun. PENTRU ÎN ÎN TERITORIILE PĂRŢII ACESTA.. Germania a rămas fărâmiţată în 38 de state independente. Această utopie a stat la baza întregii activităţi a congresului.

de fapt. „Congresul de la Viena a adus Rusiei Regatul Poloniei”. CURÂND DUPĂ 1815 EA A ÎNCEPUT SĂ PRINDĂ PUTERI ŞI SĂ DEVINĂ PRIMEJDIOASĂ PENTRU VECINII SĂI. semnată la 8 februarie 1815 şi „Regulamentul cu privire la rangurile reprezentanţilor diplomatici”. pe care ea singură îl instaurase. adică „dreptul” de a opri în larg vasele comerciale ale ţărilor neutre şi a le percheziţiona în vederea confiscării mărfurilor transportate spre porturile duşmanului. adoptat de congres la 19 martie 1815. Triestul. În afară de rezolvarea principalelor probleme politice şi teritoriale.au ieşit considerabil consolidate din îndelungatele războaie cu Franta. La Modena. iar „lucrul cel mai important era poziţia pe care o avea acum ţarul în Europa” .Anglia şi Rusia . Astfel. puterea Habsburgilor se întindea. Austria s-a întărit şi ea simţitor. care au încheiat tratate de alianţă cu Austria. Din războaiele împotriva Franţei napoleoniene. Rusia nu mai avea pe continentul european rivali de o putere egală cu a sa. şi silise celelalte ţări să recunoască „dreptul maritim”. sub formă de anexe la tratatul principal. un loc deosebit îl ocupă „Declaraţia puterilor cu privire la desfiinţarea comerţului cu negri”. Ea a rămas „stăpâna mărilor”. O deosebită importanţă a avut-o instaurarea dominaţiei britanice în Malta şi în insulele Ionice. Rusia ţaristă a ieşit cu teritoriul mult mărit. Dalmaţia şi Illiria. avanposturi ale burgheziei engleze în drumul spre ţările Orientului Apropiat şi Mijlociu. la Congresul de la Viena s-au luat şi o serie de hotărâri speciale. . prin cuprinderea fostului ducat al Varşoviei. Alte două mari puteri europene . aproape asupra întregului teritoriu al Italiei. în adevăratul înţeles al cuvântului. şi statul papal. ca normă de drept internaţional. care au devenit baze maritime militare. după ce înlăturase Franţa. Valtelina. şi a rămas în vigoare până în zilele noastre. principalul său rival. Prin tratate asemănătoare au fost legate de Austria Regatul celor două Sicilii. Toscana şi Parma au fost puşi pe tron rude apropiate ale împăratului Francisc I. care continua să rămână fărâmiţată din punct de vedere politic. care a intrat apoi pentru mulţi ani în uzanţa diplomatică. obţinând Tirolul. Printre acestea.ÎN APUS. Acesta din urmă introducea pentru prima oară o uniformitate în rangurile diferiţilor reprezentanţi diplomatici. a Finlandei şi Basarabiei. suplimentare. Anglia şi-a extins şi mai mult uriaşele posesiuni coloniale. Această hotărâre a pus capăt interminabilelor litigii şi conflicte în problemele ierarhiei. unde fusese restabilită domnia Bourbonilor.

în 1818. punând sub semnul întrebării însăşi existenţa sistemului de relaţii internaţionale instaurat de Congresul de la Viena.lichidarea principiilor revoluţionare şi afirmarea deplină a principiilor legitimităţii . legat şi nunţiu papal. p. de rezultatele lucrărilor congresului. Acest echilibru era foarte instabil şi participanţii la congres au înţeles şi şi-au dat seama ei înşişi de acest lucru. Metternich era unul dintre acei participanţi la congres care s-a declarat mulţumit. Cât despre cel de-al doilea scop . să-şi satisfacă propriile lor pretenţii teritoriale. într-adevăr.n-a putut fi însă atins de participanţii la congres. şi mişcările revoluţionare pe care le urau cu toţii au izbucnit din nou în diferite colţuri ale Europei. numai primul a fost. în realitate. Mai târziu. Cu acest prilej au fost stabilite următoarele ranguri: ambasador.care deveniseră curente în practica diplomatică în secolul al XVIII-lea. în Europa existau cinci „mari puteri”. care s-au întrunit în septembrie 1814 la Viena. să lichideze toate urmările revoluţiei burgheze franceze din secolul al XVIII-lea şi să restabilească pretutindeni vechile rânduieli feudalo-absolutiste. Austria şi Anglia.satisfacerea pretenţiilor teritoriale . Cu toate că vechile dinastii „legitime” au fost restaurate prin violenţă. 136 . Al treilea scop al Congresului de la Viena . Prin aceasta se şi explică precaritatea rezultatelor Congresului de la Viena. fiind convins 11 Ibidem. formal. Ei au părăsit capitala Austriei cu sentimente prea puţin prietenoase unii faţă de ceilalţi. Aşadar.11 Dintre aceste scopuri. Congresul de la Viena n-a dus decât la un echilibru politic temporar în Europa. mai ales la început. obscurantiştii Congresului de la Viena nu au reuşit să frâneze pentru mult timp înaintarea impetuoasă a istoriei. realizat integral. post intermediar între miniştrii plenipotenţiari şi însărcinaţii cu afaceri. Prusia şi Franţa mai trebuiau să depună multe eforturi pentru a-şi asigura o situaţie cu totul independentă. N-au trecut nici cinci ani de la congres. Suveranii învingători. cârma politicii internaţionale o deţineau Rusia. la aceste trei ranguri s-a adăugat şi cel de ministru-rezident. ministru plenipotenţiar.numai puţine dintre ţările învingătoare au ieşit din îndelungatele şi sângeroasele războaie cu Franţa cu posesiunile sporite pe seama altor ţări mai slabe. conştienţi că deşi. însărcinat cu afaceri. şi-au fixat trei obiective principale: să creeze garanţii împotriva unei eventuale repetări a agresiunii din partea Franţei.

foarte grave. ci şi întreaga Europă a crezut că această formă a fost găsită prin constituirea Sfintei Alianţe. Tocmai acest fapt i-a permis mai târziu lui Karl Marx să releve cu multă subtilitate că. Celelalte puteri. Congresul de la Viena a fost una din cele mai monstruoase ficţiuni ale dreptului internaţional pe care le-a cunoscut cândva istoria omenirii. bulgari şi greci. Numai teama comună de o nouă revoluţie democratică i-a determinat pe reprezentanţii puterilor învingătoare să semneze la Paris. Singurul care era interesat să-i sprijine era guvernul rus şi. La 20 noiembrie 1815. care nu se mai terminau. Alexandru I conta că o asemenea hotărâre va întări influenţa rusească în Balcani. toate contradicţiile internaţionale fundamentale din acea perioadă şi. şi nici nu putea înlătura. El a cerut congresului să ia în discuţie problema comportării sălbatice a turcilor faţă de slavii de sud şi să afirme nu numai datoria. au apărut noi conflicte. în februarie 1815. o dată cu tratatul de pace cu Franţa. Imediat după a doua abdicare a lui Napoleon. el a lăsat nerezolvată acuta chestiune orientală. s-a semnat la Paris Tratatul de pace definitiv cu Franţa învinsă. Cât despre Alexandru I. Prin acest tratat . el nu era prea sigur de aceasta. Fireşte că aceste divergenţe nu au dispărut o dată cu închiderea oficială a Congresului de la Viena. Îndată după congres. Un timp. el a început să caute acea formă de contact şi colaborare permanentă între monarhi. ci şi „dreptul” suveranilor europeni de a interveni în treburile Turciei.de trăinicia realizărilor obţinute. nu numai ţarul. În concluzie. care să îngăduie o apărare organizată a vechii orânduiri. n-au ţinut seama de „strigătele de ajutor” ale supuşilor creştini ai sultanului din Peninsula Balcanică: sârbi. la 9 iunie 1815. care a avut loc după semnarea „Actului final”. care devenise încă de la sfârşitul secolului al XVIII-lea unul din principalele noduri ale contradicţiilor internaţionale. de fapt. „Actul final” semnat la Congresul de la Viena n-a înlăturat. ceea ce era mai grav. Ei au refuzat să admită la congres pe reprezentanţii sultanului Mahmud al II-lea şi. însă au respins propunerea ţarului. Suveranii şi diplomaţii întruniţi la Congresul de la Viena au lăsat în mod intenţionat deoparte toate problemele legate de soarta Imperiului Otoman în descompunere. mai târziu însă ieşind în evidenţă ineficacitatea acesteia. Alexandru I a dat curs rugăminţilor lor prin trimiterea unei note circulare speciale. totodată. şi un nou Tratat de alianţă. care îl reedita pe cel de la Chaumont.

. pentru un şir de ani. istoria a mers înainte prin toată această epocă neobişnuit de bogată în războaie şi tragedii (tragedii ale unor popoare întregi) . Războaiele imperialiste ale lui Napoleon au durat mulţi ani. Prusia şi Austria îşi confirmau hotărârea de a nu admite reînvierea mişcării revoluţionare în Franţa şi se angajau în mod solemn ca. care se împleteau cu mişcări de eliberare naţională. să se înţeleagă de îndată între ele.de la feudalism la capitalismul „liber”. rânduielile profund reacţionare ale metternichianismu-lui în Europa apuseană şi ale arakceevismului în Rusia. Austriei şi Prusiei. Ca şi tratatul precedent.. „în cazul unei asemenea nenorociri. semnat la Viena. în orice situaţie şi în orice loc”.MENŢINEREA FRONTIERELOR STABILITE LA CONGRES ŞI ÎNĂBUŞIREA REVOLUŢIEI DEMOCRATICE . au consolidat. profundele contradicţii dintre participanţii la tratat. întăriri şi sprijin. Cu toate acestea. cât şi documentul semnat la Paris. prin acest act monarhii semnatari îşi asumau angajamentul „de a-şi acorda reciproc ajutor. SEMNAT LA PARIS LA 26 SEPTEMBRIE 1815.ERA URMĂRIT ŞI PRINTR-UN ŞI ANUME ALT ACT INTERNAŢIONAL PROCLAMA FOARTE CREAREA IMPORTANT. DE ALEXANDRU I. Sfânta Alianţă era un tratat sui-generis de asistenţă mutuală între monarhii Rusiei.. atât Tratatul de la Viena. îndreptat împotriva unei noi revoluţii antifeudale. şi cu maiestatea sa preacreştină” în privinţa măsurilor necesare pentru a asigura securitatea posesiunilor lor şi liniştea generală în Europa. Şi ca urmare. FRANCISC I ŞI FREDERIC-WILHELM AL III-LEA. fireşte. precum. Cu alte cuvinte. care consfinţea crearea Sfintei Alianţe.Anglia. ACELAŞI SCOP . .. ACTUL CARE SFINTEI ALIANŢE. Dar nici tratatul care crea Sfânta Alianţă nu înlătura. ele au cuprins o întreagă epocă şi au vădit o neobişnuit de complicată reţea de raporturi imperialiste. el nu putea opri mersul progresiv al istoriei. Rusia. În esenţă.

umanitar şi social căutând. înlăturarea războiului13. Editura Didactică şi Pedagogică. 205 Ibidem. să fi dat garanţii efective că au intenţia să 12 Grigore Geamănu. iar Statul nu era primit ca membru aderent decât dacă admiterea era făcută cu majoritatea de două treimi din membrii Societăţii Naţiunilor. mai trebuia ca aceste state să guverneze liber14. Societatea Naţiunilor a fost alcătuită din două tipuri de membri – originari şi membri aderenţi. Nu era însă suficient ca 2/3 din membrii Societăţii naţiunilor. T. În afară de aceste state au mai fost considerate membri originari. Membrii originari au fost statele care luaseră parte la războiul împotriva statelor centrale şi care au semnat Tratatul de pace împreună cu cinci Dominioane engleze. a fost Societatea Naţiunilor. ASPECTE GENERALE Un organism internaţional care s-a bucurat de o importanţă deosebită a fost creat prin tratatele încheiate după războiul din 1914 şi căruia nu i s-a putut contesta calitatea de persoană juridică internaţională. ci aveau nevoie pentru a intra în Societate. Bucureşti.I.3. să se pronunţe pentru admiterea unui stat pentru ca această primire să fie definitivă. Meitani. ci. Statele contractante. orice alte state puteau intra în Societatea Naţiunilor. pactul societăţii naţiunilor I. însă ele nu mai erau membri originari. de a întreţine relaţii paşnice bazate pe justiţie şi onoare. 1965. Doicescu. 685 şi urm. 206 p. Editura Al. în Adunarea Generală. dar care au semnat şi ele Pactul Societăţii Naţiunilor. Curs de drept internaţional public.12 Acest organism a fost o asociaţie de state care au urmărit soluţionarea chestiunilor de ordin politic. p. p. 13 14 . statele care rămăseseră neutre în timpul războiului mondial.1. de consimţământul celorlalte State membre. potrivit Pactului. de a observa riguros principiile dreptului internaţional şi de a respecta cu sfinţenie tratatele internaţionale. care făceau parte din organizaţie. Cererea era supusă la vot. Bucureşti. creând acest organism şi-au propus după cum rezultă din partea I a Tratatului de la Versailles şi a celorlalte să primească oarecare obligaţii de a nu recurge la război. pe cât posibil. În afară de acestea. 1931.3. G. Drept internaţional contemporan.

Cu toate că sediul Societăţii Naţiunilor era la Geneva.respecte obligaţiile lor internaţionale şi. Ea trebuia să se întrunească cel puţin o dată pe an. potrivit Pactului. Adunarea era competentă să discute toate chestiunile care îi erau date în mod special prin Pact.3. nu în ultimul rând. organele Societăţii Naţiunilor. şi anume:    Adunarea Generală a Societăţii Naţiunilor. fiecare dintre acestea neputând trimite mai mult de trei reprezentanţi care însă nu aveau decât un singur vot. ORGANELE SOCIETĂŢII NAŢIUNILOR Potrivit Pactului. cu condiţia de a aduce la cunoştinţă acest lucru cu cel puţin doi ani înainte şi dacă în acel moment. Secretariatul general. Adunarea avea de asemenea.2. precum şi acelea care interesau „pacea lumii”. Consiliul 15 Ibidem. el îndeplinise toate condiţiile ce îi erau impuse atât de convenţiile internaţionale cât şi de Pactul Societăţii Naţiunilor. I. În ceea ce priveşte atribuţiile Adunării. 285 şi urm. Adunarea putea hotărî şi un alt loc de întrunire.15 a. Consiliul. misiunea de a însărcina Consiliul să alcătuiască comisii. b. să respecte hotărârile luate de Societatea Naţiunilor în domeniul dezarmării. de obicei în prima săptămână a lunii septembrie. După cum un stat putea deveni membru ale Societăţii Naţiunilor. p. tot astfel. el se putea retrage din organizaţie. când acestea erau necesare. Adunarea Generală a Societăţii Naţiunilor Adunarea Generală a Societăţii Naţiunilor era alcătuită din reprezentanţii tuturor statelor membre. erau în număr de trei. . aceasta era singura în drept să aleagă noii membri în societate şi să aleagă pe Secretarul General.

la Geneva. să mărească numărul membrilor nepermanenţi. . reprezentând statele mari şi din 4 membri care reprezentau statele mai mici – Belgia. de neegalitatea în fapt. din reprezentanţii a cinci puteri mari: Franţa. desemnat de însuşi Pactul Societăţii era alcătuit. de a avea un singur vot. elaboratorii pactului au creat două organe. astfel încât ele n-au luat parte la acest Consiliu. şi Consiliul – în aşa fel încât într-unul din aceste organe să se consfinţească principiul egalităţii de drept aş Statelor. Grecia şi Spania. Folosindu-se de acest drept. Pactul a recunoscut Consiliului. în 1922 s-au adăugat 3 membri nepermanenţi. să se ţină seama şi de neegalitatea de fapt. indiferent de situaţia sa. astfel cum era alcătuit – statele mari având aproape majoritatea deoarece ar fi atras întotdeauna de partea lor cel puţin pe unul din reprezentanţii statelor mici – de fapt. dreptul ca. aceste state rămâneau libere să ratifice sau nu hotărârile ce s-ar fi luat. dreptul de a fi reprezentat în Adunare şi dreptul fiecărui stat. însă a declarat că nu va intra în organizaţie decât dacă i se recunoaşte un loc de membru permanent în Consiliu şi toate statele erau de acord pentru a-i recunoaşte acest drept. Trebuia însă. În anul 1926 urma ca Germania să devină membră a Societăţii Naţiunilor. Brazilia. deoarece statele mici protestau. Adunarea – despre care am vorbit anterior. în prima săptămână din septembrie. Pentru a ţine seama de această inegalitate faptică. aşadar. pe de o parte. iar în celălalt principiul neegalităţii de fapt a acestora. Adunarea trebuind să hotărască cu o majoritate de două treimi. Anglia. Primul Consiliul al Societăţii Naţiunilor. declarând că un Consiliu. care reprezentau celelalte state mai mici şi care trebuiau să fie aleşi în fiecare an de Adunarea generală a Societăţii Naţiunilor. cu majoritatea membrilor Adunării. consfinţindu-se egalitatea de drept. rezultând din situaţia specială a unor state. Având în vedere aceste două probleme. În acest scop s-a recunoscut fiecărui Stat. egalitatea de drept de care se bucurau toate statele. Italia. la început. ar fi condus impunând hotărârile lor. iar pe de alta. În afară de aceşti membri permanenţi s-au mai creat încă 4 membrii nepermanenţi. Reprezentanţii acestor state erau membrii permanenţi ai Consiliului Societăţii Naţiunilor. Japonia şi Statele Unite. Consiliul era alcătuit.Cei care au elaborat Pactul Societăţii Naţiunilor trebuiau să aibă în vedere. din 5 membri. cu toate că. Statele Unite au refuzat să ratifice Pactul Societăţi Naţiunilor.

acesta trebuia să aprobe toate numirile funcţionarilor pe care le făcea secretarul general al Societăţii. în urma mai multor discuţii pro şi contra. la terminarea mandatului lor. cu majoritate de două treimi. care permiteau altor state ca fără să aibă un loc de membru permanent. p. în fine. care nu era de acord cu un loc de membru permanent pentru Germania. În acest context. dar în acelaşi timp s-au creat locuri. 2 al art. numărul membrilor declaraţi reeligibili nu putea fi mai mare decât o treime din numărul membrilor Consiliului16. 1926. s-a hotărât. potrivit căruia: „Adunarea. El era însărcinat să elaboreze un plan pentru reducerea armamentelor terestre. pentru a da satisfacţie atât Germaniei. Având în vedere cele exprimate în rândurile precedente. Geneva. cu toate acestea. şi care intrau imediat în funcţie. că este reeligibil. cu un loc permanent în Consiliu. cât şi altor state. aşa-zise semi-permanente. Amintim în acest sens. fixând cuantumul armamentelor fiecărui stat sau schimbându-l atunci când împrejurările se 16 La Société des Nations. în mod permanent în Consiliu. cu o majoritate de două treimi.Existau însă şi alte state care şi ele aveau pretenţia de a li se oferi un loc de membru permanent în Consiliu. maritime şi navale. Astfel. Polonia. în urma acestui Regulament. arată regulile relative la alegerea membrilor nepermanenţi şi în special acelea relative la durata mandatului şi condiţiile reeligibilităţii”. putem concluziona că Pactul Societăţii Naţiunilor s-a modificat în ceea ce priveşte constituirea Consiliului. 15 . iar Polonia a fost declarată reeligibilă. Referitor la atribuţiile Consiliului. Oricum însă. Germania a obţinut un loc permanent în Consiliu. pe o perioadă de trei ani. Pentru a se ajunge la aceasta. s-a adăugat alin. 4 din Pactul Societăţii Naţiunilor un nou alineat – 2 bis. potrivit Pactului. primirea Germaniei singură. numărul membrilor nepermanenţi a fost ridicat de la 6 la 9. Membrii care ieşeau nu putea fi realeşi înainte de trecerea a trei ani de la ieşirea lor din Consiliu decât dacă Adunarea. sau în cursul acestei perioade de trei ani. Spania – căreia de multe ori i se promisese acest drept. Adunarea alegea în fiecare an trei membri nepermanenţi în Consiliu. Constitution et Organisation. În virtutea unui Regulament adoptat. să poată figura. hotăra.

însărcinat să cerceteze. fiind secretarul lor. Secretariatul Secretariatul a fost organ permanent.schimbă. Secretariatul avea sediul la Geneva şi era însărcinat cu nconducerea tuturor lucrărilor Societăţii Naţiunilor. potrivit art. deoarece aceste state nu se înţelegeau între ele în privinţa oraşului Vilna şi în privinţa altor puncte. El pregătea. În cazul în care aceste teritorii n-au fost încă atribuie cu titlu de mandat unui stat. Consiliul era competent să facă această atribuire. Comisiile aveau caracter politic şi erau create chiar prin Pactul Societăţii Naţiunilor. aduna materialul necesar pentru rezolvarea diferitelor chestiuni şi stabilea legătura între fiecare membru al Societăţii şi însăşi această societate sau Consiliu. în spiritul arătat de Pact. ordinea de zi. a constituit o comisie a mandatelor. însărcinată a cerceta dacă statele care au unul din organele cele mai importante ale Societăţii Naţiunilor. de asemenea. Consiliul a căutat să aducă o înţelegere între Polonia şi Lituania. modul cum diversele state îşi exercitau mandatul care le ara dat asupra unor teritorii ce aparţinuse-ră statelor învinse în războiul din 1914. I. Secretarul General ajutat de subsecretari şi de un întreg personal pregătea toate lucrările Consiliului şi Adunării generale. importanţa sa decurgând mai cu seamă din faptul că. Secretariatul era singurul . organul executiv al acestui organism.3. să organizeze Curtea Internaţională Permanentă de Justiţie de la Haga. el fiind astfel. Astfel. c. El a fost. Tot Consiliul a fost însărcinat prin Pact. 9 din Pact. care să cerceteze rapoartele statelor mandatare şi să-l raporteze pentru ca să-şi dea seama dacă statele mandatare îşi îndeplinesc mandatele. era cea prevăzută de art. COMISIILE Pe lângă cele trei organe principale – Adunarea. de asemenea. 22 al Pactului. Consiliul şi Secretariatul – mai există şi aşa-numitele Comisii – care nu sunt decât consultate.3. Consiliul.

dar nu se putea lua nici o hotărâre şi nici o rezoluţie înainte ca o astfel de soluţie să fi fost comunicată Secretariatului general al Societăţii Naţiunilor. 17 Alexandru Bolintineanu.17 Această comisie funcţiona permanent. Existau însă. Astfel. p. în teritoriul supus lor. ci de Adunare sau Consiliu. Un exemplu elocvent în acest sens este comisia consultativă a mandatelor. recurgea la război. În această privinţă Statele şi-au luat îndatorirea de a asigura un tratament echitabil populaţiilor indigene. şi comisii ce nu erau create de Pact. asupra chestiunilor militare. care să cerceteze în ce condiţii un stat poate fi declarat blocat. 1995. de asemenea. Alteori. Tot astfel.3.4. p. 71 18 Ibidem. Consiliul era însărcinat de către adunare a forma o comisie a amendamentelor căreia trebuia să i se supună de diferitele state membre ale Societăţii Naţiunilor. În afară de comisiile politice puteau fi înfiinţate şi comisii tehnice. Adunarea a însărcinat Consiliul să creeze o comisiune aşa-zisă a blocusului.18 I.. Bucureşti. p. ATRIBUŢIILE UMANITARE ŞI SOCIALE ALE SOCIETĂŢII NAŢIUNILOR 19 . Răspunderea internaţională pentru violarea dreptului umanitar. 72 19 Stelian Scăunaş. Această comisie trebuia să-şi de avizul asupra dezarmării şi. 2002. navale şi aeriene. când nerespectând obligaţiile luate. al traficului cu opiu şi alte substanţe toxice. Consiliul numea singur comisii. femei şi copii pe teritoriul lor. Bucureşti. Societatea avea. 207 . Adrian Năstase. diferitele amendamente care aveau ca scop modificarea Pactului. în caz de mandat. Editura Monitorul Oficial. Astfel de atribuţii erau arătate de art. Editura All Beck. cu controlul de arme şi muniţii etc. Drept Internaţional Contemporan. 23 al pactului care obliga pe toţi membrii Societăţii în a-şi da silinţa în vederea asigurării şi menţinerii unor condiţii de muncă echitabile şi umane pentru bărbaţi. în general. competenţa în materia controlului tuturor convenţiunilor relative la comerţul de femei şi copii.cerut a fi admise în societate îndeplineau condiţiile cerute. ai căror membrii putea fi convocaţi când se credea de cuviinţă.

cit. în perioada de după război. Editura Institutul European. Secretarul General. 1998. Problematica muncii a fost reglementată de partea XIII a Tratatului de la Versailles şi de celelalte tratate care au creat o conferinţă a muncii care se întrunea o dată pe an. Aceasta era. în 1907. exista chiar înainte de Societatea Naţiunilor un oficiu. Referitor la împiedicarea răspândirii bolilor contagioase. iar ca secretar. în competenţa Societăţii Naţiunilor. În ceea ce priveşte organizarea comunicaţiilor şi a tranzitului. În acelaşi timp a fost creat un consiliu de administraţie şi un birou al muncii. prin Conferinţa de la Paris a fost creată o comisie a porturilor în care se discutaseră măsurile ce trebuia a fi luate în vederea bunei funcţionări a operaţiunilor comerciale. Pactul Societăţii Naţiunilor prevede într-un articol special. din păcate. Pactul Societăţii Naţiunilor. op. 8 din Pact.. relativă la regimul fluviilor internaţionale şi a elaborat o serie de principii relative la tranzitul mărfurilor. Această conferinţă a tranzitului a elaborat Convenţia de la Barcelona. 104 . trebuia să ia măsuri pentru a preveni şi combate bolile. au fost create diferite comisii. Iaşi. p. Coisia porturilor a fost transformată într-o conferinţă ce avea la rândul său un consiliu. unele prin tratate altele. această limitare a armamentului. pe primul loc punând reducerea armamentului. ce fusese creat printr-o conferinţă ce şi-a desfăşurat lucrările la Roma. În vederea reglementării şi rezolvării tuturor acestor chestiuni care erau date potrivit art. doar expresia unui deziderat.20 Astfel.Societatea Naţiunilor trebuia să ia măsuri pentru a asigura garantarea şi menţinerea libertăţii comunicaţiilor şi tranzitului.137 21 Alexandru Bolintineanu. precum şi un tratament echitabil pentru comerţul tuturor membrilor ei. din 1898 şi 1907 exprimaseră dorinţa de a se reduce sarcinile militare în interesul material şi moral al popoarelor. p. potrivit art. membrii Societăţii Naţiunilor 20 Philippe Moreau Defarges.21 În acest sens. Conferinţele de la Haga. până în momentul constituirii Societăţii Naţiunilor nu se luase nici o hotărâre în această privinţă. aşa-zis internaţional de igienă. urmărind prevenirea răspândirii bolilor a luat diferite măsuri în acest scop. cum este cea relativă la muncă. Organizaţiile internaţionale contemporane. În fine. deoarece. Adrian Năstase. 23 din Pact.

cu începere din ziua în care a cunoscut diferendul. trebuia să prevadă mijloacele necesare pentru atingerea acestui scop. ţinând seama de situaţia geografică şi condiţiile speciale ale fiecărui stat. . conflictul se poate curma sau pe calea arbitrajului. să renunţe la pretenţiile sau nemulţumirile lor astfel încât să evite războiul. Consiliul avizând asupra măsurilor de luat în cazul unei astfel de agresiuni. scopul de a înlătura pe cât posibil războiul. ele au nevoie de securitate şi pactul dându-şi seama de acest lucru a prevăzut că membrii Societăţii Naţiunilor îşi garantează integritatea teritorială şi independenţa lor externă împotriva oricărei agresiuni externe. având între altele. fie că ar atinge pe unul dintre membrii Societăţii naţiunilor. Potrivit Pactului. de Consiliul Societăţii Naţiunilor sau de Adunare. fie că ar atinge pe mai mulţi. În aceeaşi ordine de idei. hotărârea trebuia să fie dată într-un termen rezonabil iar raportul Consiliului să fie făcut în 6 luni. interesează Societatea întreagă. Odată aceste măsuri luate. amintim că Pactul recunoştea fiecărui membru al Societăţii Naţiunilor dreptul de a cere secretarului general o convocare Consiliului precum şi dreptul de a atrage atenţia Adunării sau Consiliului. Pactul Societăţii Naţiunilor. Societatea Naţiunilor a însărcinat Consiliul cu pregătirea planurilor acestor reduceri. dându-şi seama de efectele nocive pe care acesta le are atât pe plan politic cât şi economic. asupra oricărei împrejurări de natură să ameninţe sau să tulbure pacea între diferitele naţiuni. înainte de expirarea unui termen de 3 luni după darea hotărârii. Trecerea timpului face de multe ori ca statele care erau hotărâte să intre în război. sau pe calea unei hotărâri judecătoreşti dată de Curtea de Justiţie permanentă de la Haga. Astfel. arbitrală sau judiciară sau după raportul pe care îl va face Consiliul.recunosc că menţinerea păcii cere o reducere a armamentelor naţionale cu două condiţii: garantarea siguranţei naţionale a fiecărui popor şi un popor să-şi poată executa obligaţiile internaţionale impuse printr-o acţiune comună. Pactul declară că orice război sau orice ameninţare de război. Pentru ca statele să-şi poată îndeplini toate obligaţiile impuse de Pact. Membrii Societăţii naţiunilor şi-au luat obligaţia ca în nici un caz să nu recurgă la război.

dacă ar fi adevărat ar constitui o ruptură a unui angajament internaţional şi când este vorba de a se constata întinderea sau repararea prejudiciilor. obligaţia de a nu recurge la război în contra celor ce execută hotărârea. p. constatarea unui fapt care. dar enumera următoarele:    problemele relative la interpretarea tratatelor. de a executa cu bunăcredinţă hotărârea ce a fost dată. Pactul a impus obligaţia statelor în conflict. Pactul declară că această hotărâre trebuia dată într-un termen raţional. În cazul în care statele nu se supuneau. iar pe de altă parte. Consiliul propunea măsurile pe care le credea de cuviinţă pentru a asigura „efectul sentinţei”. 43 . a impus celorlalţi membrii ai Societăţii Naţiunilor. 22 Raluca Miga-Beşteliu. 2000. nu se mai fixa un termen. Pactul nu a prevăzut limitativ problemele ce putea fi soluţionate pe calea arbitrajului.22  Totodată.În cazul în care era vorba de diferendele care trebuiau rezolvate pe calea arbitrajului sau prin Curtea de la Haga. Bucureşti. Organizaţii Internaţionale Interguvernamentale. Editura ALL Beck. problemele juridice sau cele de drept internaţional.

ÎN CADRUL CĂREIA PREŞEDINTELE SUA . Ideea creării Organizaţiei Naţiunilor Unite este lansată oficial prin declaraţia semnată la Moscova. guvernele celor 4 ţări au proclamat că „ele recunosc necesitatea stabilirii. ASTFEL ÎNCÂT ÎN LUNA AUGUST 1944 SĂ SE POATĂ ÎNTRUNI O CONFERINŢĂ TRIPARTITĂ (S. Roosevelt. CU ACEST PRILEJ. ROOSEVELT. mari şi mici. la o dată practic cât mai apropiată.S.U. UN MOMENT IMPORTANT ÎL CONSTITUIE LUCRĂRILE CONFERINŢEI LA NIVEL ÎNALT DE LA TEHERAN (DECEMBRIE 1943). ÎNSĂ. Franklin D. pentru menţinerea păcii şi securităţii internaţionale”. prin care reprezentanţii a 26 de naţiuni angajau guvernele lor să continue lupta împotriva Puterilor Axei.U. A PREZENTAT PLANUL AMERICAN PRIVIND CREAREA UNEI ORGANIZAŢII MONDIALE.A. şi actele premergătoare Expresia „Naţiunile Unite” aparţine preşedintelui Statelor Unite ale Americii. MAREA BRITANIE) PENTRU ELABORAREA UNUI TEXT COMUN. ÎN CONTURAREA SCOPURILOR ŞI STRUCTURILOR VIITOAREI ORGANIZAŢII MONDIALE.1.CAPITOLUL II NEGOCIERI PENTRU CONSTITUIREA O.U. p. M.F. 48 . D. II..R.A. Prin această declaraţie. ÎN DECLARAŢIA PUBLICATĂ LA ÎNCHEIEREA CONFERINŢEI. S-AU CONVENIT O SERIE DE JALOANE ALE ORGANIZAŢIEI ŞI S-A HOTĂRÂT CA DISCUŢIILE SĂ CONTINUE PE CĂI DIPLOMATICE. Molotov) şi Marii Britanii (Anthony Eden) şi ambasadorul Chinei în Uniunea Sovietică (FAO Ping-Sheung)23. U.N. şi a fost folosită pentru prima dată în „Declaraţia Naţiunilor Unite” din 1 ianuarie 1942.S. (Cordel Hull).. a unei organizaţii internaţionale generale bazată pe principiul egalităţii suverane a tuturor statelor iubitoare de pace şi deschisă tuturor asemenea state.U. la 30 octombrie 1943. ÎN 23 Ibidem.N. URSS (V. premisele constituirii O. de către miniştrii de externe ai S.

Cehoslovacia. Roosevelt. care prefigurează principiile organizării postbelice a lumii. îşi declară intenţia „de a lucra împreună. Republica Olanda. semnată la 12 iunie 1941 la Londra24. şi Iugoslavia. Uniunea Sovietică. Belgia. NU SE FAC REFERIRI CU PRIVIRE LA DISCUŢIILE ÎN PROBLEMA ORGANIZAŢIEI MONDIALE. F. Africa de Sud. „după distrugerea finală a tiraniei naziste”. de reprezentanţii a 26 de naţiuni25. cuprinde principiile după care. Nicaragua. D. pot fi menţionate. cât şi în timp de pace. China. atât în timp de război. Noua Zeelandă. anterioare reuniunii de la Moscova din octombrie 1943. cele 26 de guverne semnatare îşi exprimă acordul cu scopurile şi principiile proclamate de Carta Atlantică. Ei considerau că. „Carta atlantică”.U. numele sub care este cunoscută declaraţia comună a preşedintelui S.A. p. urmau să fie aşezate relaţiile dintre state. Între alte momente.AFARĂ DE AFIRMAŢIA CĂ CEI TREI ŞEFI DE STAT ŞI DE GUVERN „AU EXAMINAT PROBLEME DE VIITOR” . în vederea stabilirii „unui sistem larg şi permanent de securitate generală”. Declaraţia Naţiunilor Unite a fost semnată la Washington la 1 ianuarie 1942. potrivit concepţiei celor doi conducători. „Declaraţia puterilor aliate”. Costa Rica. toţi pot să se bucure de securitatea economică şi socială”.. precum şi sprijinul lor pentru 24 25 Grigore Geamanu. Panama. semnată la 14 august 1941.. care luptau împotriva puterilor Axei. .A. pentru atingerea acestui ţel”. şi a primului ministru al Marii Britanii. op. recunoscând că „singura bază adevărată pentru o pace trainică este voinţa de cooperare a popoarelor libere. 69 Australia. Churchill. Printre altele.U. Canada. Semnatarii declaraţiei. În această declaraţie. W. Marea Britanie. Cuba. despovăraţi de ameninţarea agresiunii. se impune dezarmarea naţiunilor care ameninţă sau ar putea ameninţa pacea viitoare. cit. S. reprezintă primul pas în procesul de constituire a Naţiunilor Unite. s-a avut în vedere „o pace care să permită tuturor naţiunilor să trăiască în siguranţă în cadrul propriilor graniţe” şi ca toate naţiunile „să abandoneze folosirea forţei”. a Declaraţiei Naţiunilor Unite. Polonia. şi cu alte popoare libere. adoptarea:    Declaraţiei puterilor aliate a Cartei atlantice. Norvegia. într-o lume în care.

întâlnirile au avut loc între reprezentanţii S. Liberia.U. op. Conferinţa s-a desfăşurat în două faze. conducătorii celor trei mari puteri .realizarea acestora.. 154 . precum şi locul ţinerii acesteia: San Francisco. economice şi sociale ale războiului. Columbia. În prima fază. Uruguay. Marii Britanii şi URSS. La Conferinţa tripartită la nivel înalt de la Yalta. cit. şi U. Peru.U. Franţa.SUA. Anglia şi URSS . Egipt. din partea celor patru mari puteri „Propunerile pentru stabilirea unei organizaţii internaţionale generale”.. rolul cheie trebuie atribuit Consiliului de Securitate. s-a angajat să folosească toate resursele sale economice şi militare împotriva membrilor Axei şi asociaţilor şi să nu încheie armistiţiu sau pace separată cu aceştia. Danemarca n-a putut să semneze oficial aderarea. Fiecare dintre cele 26 de naţiuni semnatare. Iran. S.S.A. Cei trei s-au pus de acord asupra formulei de vot în cadrul Consiliului de Securitate şi au enunţat data începerii Conferinţei Naţiunilor Unite (25 aprilie 1945). printr-o strânsă şi continuă colaborare a tuturor popoarelor iubitoare de pace”. La această declaraţie au aderat ulterior.S. Ele au preconizat că în păstrarea păcii mondiale. Potrivit acestora.R. dedicată redactării Cartei organizaţiei mondiale. dar a fost considerată ca fiind alături de puterile aliate. Turcia. au participat şi reprezentanţii Chinei.U. în S. p. Irak. iar în cea de a doua fază. Planurile concrete pentru crearea ONU au fost trasate la Conferinţa de la Dumbarton Oaks27.. din februarie 1945. Etiopia. Marea Britanie. După publicarea propunerilor Conferinţei de la Dumbarton Oaks privitoare la stabilirea unei organizaţii internaţionale şi a comunicatului Conferinţei de la Yalta. Brazilia. până la 1 martie 1945. de la 21 august la 28 septembrie 1944. La 7 octombrie 1944 au fost date publicităţii. Cu acest prilej s-a ajuns la un acord şi cu privire la ţările ce urmau a fi invitate la Conferinţă: statele care declaraseră război unuia sau mai multor state ale Axei.A. Ecuador.. structura şi funcţionarea organizaţiei. Siria. cele patru Puteri s-au pus de acord în legătură cu scopurile. Bolivia. Liban. reprezentanţi ai guvernelor ţărilor latino-americane s-au întrunit la Mexico City (21 26 Mexic. 27 Raluca Miga-Beşteliu. încă 22 de state26. Venezuela. Franţa.au exprimat punctul de vedere potrivit căruia constituirea unei organizaţii internaţionale generale pentru menţinerea păcii şi securităţii este esenţială „atât pentru prevenirea agresiunii cât şi pentru înlăturarea cauzelor politice. Paraguay. Filipine.A. Chile. de la 29 septembrie la 7 octombrie. ai cărui membri permanenţi urmează să fie China. Arabia Saudită.

O reuniune similară s-a ţinut la Londra (de la 4 la 13 aprilie 1945). în S.U. .A. în Statele Unite ale Americii. în urma căreia s-a constituit Organizaţia Aviaţiei Civile Internaţionale (OACI). Lucrările Conferinţei. între reprezentanţi ai membrilor Commonwealth-ului Britanic.N.2. Elaborarea cartei O. 155 şi urm. care şi-a desfăşurat lucrările la Londra. au fost consacrate elaborării Cartei O. New Hampshire. Conferinţa de la San Francisco. care să fie luate în considerare la redactarea Cartei viitoarei organizaţii. Conferinţa monetară şi financiară a Naţiunilor Unite. în două sesiuni (1942 şi 1943).februarie-8 martie 1945). Virginia. Conferinţa internaţională a aviaţiei civile. Dintre acestea reţinem28:  Conferinţa Naţiunilor Unite privind alimentaţia şi agricultura. ale cărei lucrări au fost urmate de crearea Organizaţiei pentru Alimentaţie şi Agricultură (FAO). care au durat două luni. cu participarea reprezentanţilor a 50 de state. 28 Ibidem. Problema organizării postbelice a lumii nu a privit numai domeniul politic. Ştiinţă şi Cultură (UNESCO). şi a redactat actul constitutiv al Organizaţiei Naţiunilor Unite pentru Educaţie. ţinută în primăvara anului 1943 la Hot Springs.U. Conferinţa miniştrilor învăţământului din ţările aliate. cu care prilej au adoptat un set de „puncte”. p. ţinută la Chicago. în ultima parte a anului 1944. Illinois..U.    II. a cărei denumire oficială a fost „Conferinţa Naţiunilor Unite privind Organizaţia Internaţională”.N. ţinută la Bretton Woods. s-au organizat mai multe conferinţe ale Naţiunilor Unite care au pus bazele unor agenţii specializate pe probleme specifice. în iulie 1944. şi-a început lucrările la 25 aprilie 1945. Conferinţa de la San Francisco. care a redactat actele constitutive ale Fondului Monetar Internaţional (FMI) şi Băncii Internaţionale pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare (BIRD). Înainte chiar de ţinerea Conferinţei de la San Francisco şi de constituirea unei organizaţii politice generale. în Statele Unite.

N. PRIN GARANTAREA CĂ FORŢA ARMATĂ NU VA MAI FI FOLOSITĂ DECÂT ÎN INTERESUL COMUN ŞI PRIN STABILIREA ÎNTRE STATE A UNOR RELAŢII DE BUNĂ VECINĂTATE ŞI DE TOLERANŢĂ. p. la 24 octombrie. 1997. lucrările s-au bazat pe propunerile convenite la Conferinţa de la Dumbarton Oaks şi pe înţelegerile de la Yalta în legătură cu care sau în completarea cărora reprezentanţi ai guvernelor statelor participante au propus amendamente ori au prezentat noi propuneri. „Consiliul de Tutelă”. Au fost introduse capitole noi referitoare la „Declaraţia privind teritoriile care nu se autoguvernează”. . Astfel. scopurile O. la 25 iunie 1945. a fost aprobat în unanimitate în sesiunea plenară a Conferinţei. 30 29 Carta O. ca urmare a insistenţelor ţărilor mici şi mijlocii pentru ca în Cartă să fie reflectate mai corespunzător problemele dezvoltării economice şi sociale.N. ÎN VEDEREA MENŢINERII PĂCII ŞI SECURITĂŢII INTERNAŢIONALE. PRIN UNIREA FORŢELOR MEMBRILOR EI. precum şi privind unele „Dispoziţii diverse” şi „Ratificare şi Semnare”.U. II.U. 30 Bucureşti. Adrian Năstase. Casa de editură şi presă Şansa SRL. atunci când membrii permanenţi ai Consiliului de Securitate şi majoritatea celorlalte state semnatare au depus instrumentele de ratificare. Carta a intrat în vigoare patru luni mai târziu. 29 REZULTĂ CĂ SCOPUL SUPREM AL ORGANIZAŢIEI ESTE DE A FERI GENERAŢIILE VIITOARE DE FLAGELUL RĂZBOIULUI. 257 şi urm. Drept internaţional public. DIN PREAMBULUL CARTEI O.3. A doua zi a avut loc ceremonia semnării. (70 de articole). propunerile de la Dumbarton Oaks privind funcţiile şi atribuţiile Consiliului Economic şi Social al ONU au cunoscut extinderi semnificative.U. „Regimul Internaţional de Tutelă”. care face parte integrantă din Cartă. structurat în 19 capitole şi cuprinzând 111 articole. are un Preambul şi 111 articole şi este urmată de Statutul Curţii Internaţionale de Justiţie Dumitra Popescu.În general.N. Textul Cartei.

ŞI ANUME:  MENŢINEREA PĂCII ŞI SECURITĂŢII INTERNAŢIONALE. 1 DIN CARTĂ ENUMERĂ CELE 4 SCOPURI ALE ORGANIZAŢIEI. ÎNTEMEIATE PE PRINCIPIUL EGALITĂŢII ÎN DREPTURI ŞI AL AUTODETERMINĂRII POPOARELOR ŞI LUAREA ORICĂROR ALTE MĂSURI POTRIVITE PENTRU A ÎNTĂRI PACEA LUMII.  ASIGURAREA CA ORGANIZAŢIA SĂ FIE UN CENTRU ÎN . ÎN FOND. ÎNTRUCÂT MENŢINEREA PĂCII ŞI SECURITĂŢII INTERNAŢIONALE PRESUPUNE DEZVOLTAREA UNEI COLABORĂRI PAŞNICE. MULTILATERALE ÎNTRE STATE. A DIFERENDELOR ORI SITUAŢIILOR CU CARACTER INTERNAŢIONAL. DEZVOLTAREA DE RELAŢII PRIETENEŞTI ÎNTRE NAŢIUNI.DEZVOLTÂND CELE AMINTITE MAI SUS. CULTURAL ŞI UMANITAR. FĂRĂ DEOSEBIRE DE RASĂ. REZOLVAREA PE CALE PAŞNICĂ. CARE AR PUTEA DUCE LA O ÎNCĂLCARE A PĂCII. ACESTA ESTE DE FAPT. FOLOSIND CA METODE ÎN VEDEREA ATINGERII ACESTUI OBIECTIV: MĂSURI COLECTIVE EFICACE PENTRU PREVENIREA ŞI ÎNLĂTURAREA AMENINŢĂRILOR CONTRA PĂCII ŞI REPRIMAREA ACTELOR DE AGRESIUNE ŞI A ALTOR VIOLĂRI ALE PĂCII. INDISOLUBIL LEGAT DE CEL DINTÂI. ŞI ÎN ÎNCURAJAREA ŞI DEZVOLTAREA RESPECTULUI PENTRU DREPTURILE OMULUI ŞI LIBERTĂŢILE FUNDAMENTALE PENTRU TOŢI. SOCIAL.  REALIZAREA COLABORĂRII INTERNAŢIONALE ÎN REZOLVAREA PROBLEMELOR INTERNAŢIONALE CU CARACTER ECONOMIC. MENŢINEREA  SECURITĂŢII INTERNAŢIONALE. SEX. ÎN CONFORMITATE CU PRINCIPIILE JUSTIŢIEI ŞI ALE DREPTULUI INTERNAŢIONAL. O ALTĂ EXPRESIE A MĂSURILOR PENTRU CE TREBUIE LUATE PĂCII DE ŞI ORGANIZAŢIE. LIMBĂ ŞI RELIGIE. SCOP CARE CONSTITUIE. ART. CEL DE-AL DOILEA SCOP AL ORGANIZAŢIEI.

1997. Niciu şi colab.. p.CARE SĂ SE ARMONIZEZE ACŢIUNILE STATELOR PENTRU ÎNFĂPTUIREA SCOPURILOR COMUNE. ESTE UN CENTRU DE COORDONARE A ACŢIUNILOR STATELOR. Editura Lumina Lex. 31 31 Marţian I. Vol. Culegere de documente de drept internaţional public. Bucureşti. 87 . APARE ASTFEL CĂ O. I. BAZATĂ PE PRINCIPIUL EGALITĂŢII SUVERANE A STATELOR MEMBRE..U.N.

N. Principiile Cartei O.U. ACEASTA S-A ÎMBINAT ÎN MOD JUST PRINCIPIUL EGALITĂŢII SUVERANE A STATELOR CU POSIBILITĂŢILE REALE ALE DIFERITELOR STATE ÎN CEEA CE PRIVEŞTE MENŢINEREA PĂCII. ÎN CEEA CE PRIVEŞTE REPREZENTAREA LOR ÎN ORGANELE O.2. EGALITATEA SUVERANĂ A STATELOR MEMBRE – TEMELIE A O. ÎN LITERATURA NOASTRĂ DE SPECIALITATE AU EXISTAT CONTRADICŢII. cit.N. STATELE MEMBRE. 2 alin.N. SĂ RESPECTE SUVERANITATEA STATELOR MEMBRE ŞI SĂ ASIGURE EGALITATEA ÎN DREPTURI A ACESTORA..1. SE ARATĂ CĂ O. PRINTRE ALTE SCOPURI ALE ORGANIZAŢIEI. 32 33 PRINCIPIUL AUTODETERMINĂRII POPOARELOR ŞI A se vedea art. AU ÎNCREDINŢAT MEMBRILOR PERMANENŢI O RĂSPUNDERE DEOSEBITĂ ÎN MENŢINEREA PĂCII ŞI SECURITĂŢII HOTĂRÂRILE INTERNAŢIONALE ADOPTATE DE ŞI S-AU OBLIGAT DE SĂ EXECUTE PRIN CONSILIUL SECURITATE. ÎN ADOPTAREA HOTĂRÂRILOR ORGANIZAŢIEI ŞI ÎN ACTIVITATEA EI ÎN GENERAL. Vol.II. II. op.N. 1 din Cartă.4. CI SĂ ACŢIONEZE ÎN INTERESUL TUTUROR STATELOR MARI SAU MICI. 2. TOCMAI ÎN VIRTUTEA EGALITĂŢII LOR SUVERANE. 1 PCT.U. UNDE.U. 32 EGALITATEA SUVERANĂ A STATELOR MEMBRE ÎNSEAMNĂ CĂ ORGANIZAŢIA NU TREBUIE SUBORDONATĂ INTERESELOR UNEI PUTERI SAU A UNUI GRUP DE PUTERI. NU AR FI RESPECTATĂ PRIN REGULA UNANIMITĂŢII MARILOR PUTERI33. Grigore Geamănu.N.U.4.U. ARĂTÂNDU-SE CĂ TREBUIE RESPINSE SUSŢINERILE UNOR AUTORI OCCIDENTALI.4. 193 . p. ÎN SENSUL CĂ EGALITATEA SUVERANĂ A STATELOR ÎN CADRUL O. II.. I. NAŢIUNILOR ACEST PRINCIPIU ESTE PREVĂZUT ÎN ART.

ÎN VEDEREA CREĂRII UNOR CONDIŢII DE STABILITATE ŞI BUNĂSTARE. 3 DIN CARTĂ). CONCLUZIE. II. ÎN ART. LA BAZA COLABORĂRII INTERNAŢIONALE ECONOMICE ŞI SOCIALE. DIFERENDELOR INTERNAŢIONALE ÎN AŞA FEL ÎNCÂT SĂ NU SE PRECUM ŞI JUSTIŢIA (ART. TOT ASTFEL. 55. DREPTULUI INTERNAŢIONAL EXECUTĂRII ORICĂRUI TRATAT LICIT ŞI.U. ACEASTA ÎNSEAMNĂ CONSACAREA OBLIGATIVITĂŢII REZOLVĂRII PAŞNICE A ORICĂROR PROBLEME LITIGIOASE DINTRE STATE ŞI .3. EGALITĂŢII DEZVOLTAREA ÎNTEMEIATE ÎN PE DREPTURI RELAŢIILOR RESPECTUL ŞI AL PRIETENEŞTI PRINCIPIULUI AUTODETERMINĂRII POPOARELOR ŞI NAŢIUNILOR.N. CARTA SUBLINIAZĂ CĂ.4. ÎNDEOSEBI.4. O REAFIRMARE STĂ LA A SUNT CARE BAZA EGALITĂŢII CARTA AL ÎN A LA DREPTURI CONSACRAT ŞI AL AUTODETERMINĂRII POPOARELOR. ŞI UNANIM DREPTUL CA POPOARELOR NAŢIUNILOR ADMIS AUTODETERMINARE. TREBUIE SĂ STEA RESPECTAREA PRINCIPIULUI ÎN PRINCIPIU PUBLIC.TREBUIE SĂ URMĂREASCĂ ÎNTRE NAŢIUNI. A UNUI TRATAT MULTILATERAL DE IMPORTANŢA CARTEI O. ÎNDEPLINIREA CU BUNĂ-CREDINŢĂ A OBLIGAŢIILOR ASUMATE PRIN CARTĂ ACEST PRINCIPIULUI PRINCIPIU PACTA REPREZINTĂ SERVANDA. 2 ALIN. II. ACEST PRIMEJDUIASCĂ REGLEMENTAREA PRINCIPIU PACEA ŞI PRIN MIJLOACE PAŞNICE A DIFERENDELOR INTERNAŢIONALE PRESUPUNE SECURITATEA REGLEMENTAREA INTERNAŢIONALĂ.4. NECESARE ASIGURĂRII UNOR RELAŢII PAŞNICE ŞI PRIETENEŞTI ÎNTRE NAŢIUNI.

VIOLĂRI ALE PĂCII ŞI ACTE DE AGRESIUNE. PRINCIPALELE EXCEPŢII DE LA INTERDICŢIA FOLOSIRII FORŢEI PREVĂZUTE ÎN CARTĂ SUNT:  MĂSURILE DE CONSTRÂNGERE ÎN CAZ DE AMENINŢARE A PĂCII. NEINTERVENŢIA ÎN PROBLEMELE CARE SUNT ESENŢIAL DE COMPETENŢA INTERNĂ A STATELOR. 4 DIN CARTĂ) CONSACRĂ CATEGORIC PRINCIPIUL NEAGRESIUNII. II. CU FORŢELE ARMATE SAU FI ALE STATELOR A  AUTOAPĂRAREA CONSILIUL DE INDIVIDUALĂ SECURITATE VA COLECTIVĂ LUAT STATELOR ÎMPOTRIVA UNUI ATAC ARMAT PÂNĂ CÂND MĂSURILE NECESARE PENTRU MENŢINEREA PĂCII ŞI SECURITĂŢII INTERNAŢIONALE 35 . II.5. art.U. 51 din Cartă .6.4.U.N. 2 ALIN.N.CONSTITUIE UN ELEMENT ESENŢIAL AL COEXISTENŢEI PAŞNICE. DECISE DE CONSILIUL DE SECURITATE ŞI ADUSE LA ÎNDEPLINIRE MEMBRE 34 . PRECIZÂNDUSE CĂ PROBLEMELE ÎN CARE AMESTECUL O. ESTE INTERZIS SUNT CELE CARE ŢIN ESENŢIAL DE COMPETENŢA INTERNĂ A STATELOR 34 35 ŞI PREVĂZÂND CĂ ACEASTĂ DISPOZIŢIE NU Capitolul VII din Carta O.4. ABŢINEREA DE LA AMENINŢAREA CU FORŢA ŞI DE LA FOLOSIREA EI ÎMPOTRIVA INTEGRITĂŢII TERITORIALE ORI INDEPENDENŢEI POLITICE A VREUNUI STAT CÂT ŞI ÎN ORICE ALT MOD INCOMPATIBIL CU SCOPURILE NAŢIUNILOR UNITE (ART. ACEST PRINCIPIULUI PRINCIPIU REPREZINTĂ ÎN O CONSACRARE INTERNE A ŞI NEAMESTECULUI TREBURILE RESPECTĂRII SUVERANITĂŢII STATELOR MEMBRE.

STATORNICIREA UNOR RELAŢII DE PRIETENIE. nr.4. ŞI ŞI PE INTEGRITATEA NAŢIUNILOR NEAMESTECUL CALE TERITORIALĂ. PRINCIPIUL COEXISTENŢEI PAŞNICE ACEST PRINCIPIU. 6/1963 . EGALITATEA SUVERANĂ POPOARELOR NEAGRESIUNEA. LA ÎN TREBURILE A DREPTUL INTERNE. TOLERANŢĂ ŞI BUNĂ-VECINĂTATE ÎNTRE STATE ŞI DEZVOLTAREA COLABORĂRII DINTRE ELE ŞI CA PRINCIPII ALE EI. REZOLVAREA INTERNAŢIONALE. STRĂBATE EI CA CARE UN FIR CONTINUU. II.N. DEŞI NU ESTE PREVĂZUT EXPRES ÎN CARTĂ.7. COMPETENŢE 36 . CA ŞI PĂCII ÎN SPECIAL ALE DISPOZIŢIILE ORGANIZAŢIEI PROCLAMĂ SCOPURI MENŢINERII CARE SE PĂCII GĂSESC ÎN ŞI SECURITĂŢII AFARA ACESTEI MENŢINEREA SECURITĂŢII INTERNAŢIONALE. în „Justiţia Nouă”. Principiul neamestecului în activitatea Adunării Generale a O. DIFERENDELOR PAŞNICĂ 36 Gheorghe Moca. AUTODETERMINARE. CARTA DELIMITEAZĂ COMPETENŢA INTERNĂ A STATELOR DE PROBLEMELE INTERNAŢIONALE. DE CONSILIUL DE SECURITATE.AFECTEAZĂ APLICAREA MĂSURILOR DE CONSTRÂNGERE LUATE ÎN TEMEIUL CAPITOLULUI VII.U.

cit.CAPITOLUL III ORGANIZAŢIA NAŢIUNILOR UNITE – SISTEM DE SECURITATE COLECTIVĂ III. 167 şi urm. competenţele Consiliului de Securitate în menţinerea păcii şi securităţii internaţionale sunt ferite de orice interferenţă din partea altor organe ONU. conferite de Cartă. Două din organele principale ale ONU Consiliul Economic şi Social (ECOSOC) şi Consiliul de Tutelă . dar şi competenţelor sale administrative şi financiare şi rolului său. este organul care dispune de cele mai largi competenţe. Consiliul Economic şi Social. în situaţii diferite.N. op. Cele şase organe enumerate. Adunarea Generală. în urma decolonizării. 7. în stabilirea compoziţiei altor organe.1.. în privinţa sistemului de organe al ONU. 2 din Cartă . nu numai datorită funcţiilor şi puterilor sale politice. deşi calificate toate ca principale. Ceea ce aduce nou Carta. indică următoarele şase organe principale ale Naţiunilor Unite37: Adunarea Generală. Ea ocupă o poziţie centrală în cadrul organizaţiei.. în art. S-a deschis astfel calea dezvoltării instituţionale a 37 38 39 Dumitra Popescu.sunt expres plasate sub autoritatea Adunării Generale. Curtea Internaţională de Justiţie şi Secretariatul. p. totuşi. funcţiile Consiliului de Tutelă s-au redus. el coordonând o reţea de alte organe şi organizaţii. Carta Naţiunilor Unite.U. Raluca Miga-Beşteliu. Consiliul de Tutelă. ca entităţi egale. conferit. limitată doar de „necesitatea învederată”. A se vedea. Adrian Năstase. art. cit. în care sunt reprezentate toate statele membre. inclusiv Adunarea Generală38. de asemenea prin Cartă. pe măsura dispariţiei obiectului său de activitate. din punctul de vedere al independenţei şi puterii pe care o exercită. În timp ce activităţile ECOSOC s-au extins continuu. 257 şi urm. alin. este posibilitatea creării de organe subsidiare39. 1. 7 alin. Pe de altă parte. ASPECTE GENERALE PRIVIND STRUCTURA O. op. p. în comparaţie cu Pactul Societăţii Naţiunilor. se află. Consiliul de Securitate.

la rândul lor.UNITAR). Din acest punct de vedere ele se disting de instituţiile specializate din sistemul ONU. de „fond” (Fondul Naţiunilor Unite pentru Copii . „comitete” ori „subcomisii”. n-au presupus-o. de „institut” (Institutul Naţiunilor Unite pentru Formare şi Cercetare . ale căror competenţe sunt stabilite prin actele lor constitutive.ONUDI. organele subsidiare poartă denumirea de „comisii”. Organele subsidiare nu pot să-şi asume funcţii şi nu li se pot atribui competenţe care n-ar putea fi circumscrise în competenţele generale ale ONU: mandatul lor este limitat de exigenţele Cartei. şi-au constituit sisteme proprii de organe. Sub egida Adunării Generale a ONU s-au înfiinţat însă şi organe subsidiare purtând denumirea de „conferinţă” (Conferinţa Naţiunilor Unite pentru Comerţ şi Dezvoltare . de „organizaţie” (Organizaţia Naţiunilor Unite pentru Dezvoltare Industrială .UNCTAD). Facultatea de a crea organe subsidiare aparţine tuturor organelor principale ale ONU. Temeiul juridic al exercitării competenţelor lor este diferit: o decizie a unui organ al ONU. devenită ulterior instituţie specializată). probabil. Cel mai adesea.UNICEF) sau de „ plan” (Planul Naţiunilor Unite pentru Dezvoltare . un tratat interguvernamental. . în cazul organelor subsidiare. în situaţia instituţiilor specializate.sistemului Naţiunilor Unite. a cărui extindere autorii Cartei. Ele trebuie să fie mandatate de organul principal să exercite numai competenţe impuse de funcţionarea organizaţiei.PNUD) care.

Carta limitează la cel mult cinci numărul reprezentanţilor statelor în cadrul Adunării. în calitate de preşedinte. Deplinele puteri ale reprezentanţilor. cit. ADUNAREA GENERALĂ ESTE PRINCIPALUL ORGAN DE DEZBATERE AL O.U.III. Votul unei delegaţii poate fi exprimat şi de către consilieri sau experţi. emanate de la şeful statului. p. ADUNAREA NU EXPRIMĂ DECÂT RECOMANDĂRI FĂRĂ INFLUENŢĂ OBLIGATORIE ASUPRA STATELOR MEMBRE. DACĂ VOTEAZĂ BUGETUL ORGANIZAŢIEI NAŢIUNILOR UNITE. vicepreşedinte sau raportor. Adunarea Generală se compune din toţi membrii Naţiunilor Unite.U. 40 ADUNAREA GENERALĂ ESTE UN FEL DE PARLAMENT MONDIAL CARE DELIBEREAZĂ ASUPRA TUTUROR PROBLEMELOR MARI CE ŢIN DE ORDINEA INTERNAŢIONALĂ 41 . Numai aceştia şi supleanţii lor pot fi aleşi în organele subsidiare ale Adunării. cit..N..N. 16 art. consilieri tehnici şi experţi câţi consideră necesar fiecare delegaţie”. a cinci supleanţi şi „atâţia consilieri. Philippe Moreau Defarges. prin intermediul procedurii de verificare a deplinelor puteri. Uneori. în cadrul delegaţiei unui stat. 25 şi 26 din Regulament . 167 şi urm. imediat ce a fost admis ca membru ONU. Potrivit art.1. nu a fost niciodată contestat sau pus sub semnul îndoielii. Prin Regulamentul interior 42 se admite desemnarea.2. op.2. ONU suportă cheltuielile privind transportul internaţional pentru cei cinci membri ai fiecărei delegaţii. Limitarea la cinci persoane a numărului reprezentanţilor statelor în Adunarea Generală are puţine urmări asupra capacităţii delegaţiilor statelor membre de a participa la lucrările Adunării sau de a urmări lucrările acesteia. PRINCIPIUL SĂU ESTE „UN STAT. Dreptul unui stat de a fi reprezentat în Adunarea Generală. p. CELE ŞASE ORGANE PRINCIPALE ALE SISTEMULUI O. Adunarea Generală. O VOCE”. reprezentarea unor state a fost indirect nerecunoscută. 9 al Cartei. op. şeful guvernului 40 41 42 Raluca Miga-Beşteliu. III.

consilieri. până când prin rezoluţia 2758 (XXVI). desprindem unele funcţii exclusive şi altele exercitate împreună cu alte organe principale ale ONU. 10 al Cartei. Nigeiia. Atunci când privim funcţiile şi puterile Adunării Generale din punctul de vedere al modului cum acestea se exercită. Israel etc. p. op. Grenada. potrivit căruia „Adunarea Generală poate discuta orice chestiuni sau cauze care 43 Dumitra Popescu. Chile. la propunerea preşedintelui Adunării. după constituirea Republicii Populare Chineze şi au trebuit să treacă 21 de ani. se numeşte o Comisie de verificare a deplinelor puteri formată din 9 membri. competenţele de ordin general privesc fie buna funcţionare a Organizaţiei fie colaborarea sa cu statele membre. pe domenii distincte de activitate. prin intermediul verificării deplinelor puteri s-a pus în discuţie atât prezenţa unor ţări în cadrul Adunării Generale cât şi reprezentativitatea anumitor delegaţii la sesiunile acesteia.43 Prezenţa unui stat la lucrările Adunării Generale s-a pus în discuţie pentru prima dată în 1950. împreună cu lista tuturor membrilor delegaţiei (supleanţi. dacă este posibil. Congo.sau ministrul afacerilor externe. Imediat după deschiderea acesteia. o analiză a prevederilor Cartei referitoare la funcţiile şi puterile Adunării Generale conduce la desprinderea unor competenţe de ordin general şi a unora particulare. În principiu. cum sunt menţinerea păcii şi securităţii internaţionale ori cooperarea economică şi socială. Competenţele de ansamblu ale Adunării Generale sunt precizate în art. 261 şi urm. . în 1971. Probleme privind reprezentativitatea delegaţiilor au fost ridicate şi în legătură cu alte state (Africa de Sud. pentru realizarea scopurilor ONU.). experţi) trebuie comunicată Secretarului General. să se pronunţe asupra conformităţii deplinelor puteri ale reprezentanţilor statelor în cauză. s-a hotărât recunoaşterea participării reprezentanţilor Republicii Populare Chineze şi expulzarea celor ai Republicii Taiwan. Adrian Năstase. cu o săptămână înaintea deschiderii sesiunii Adunării Generale. pur şi simplu. La rândul lor. în perioada „războiului rece”. Ungaria. cit. Adunarea Generală a refuzat. Afganistan. sau a acestora între ele. În practica ONU însă. În ceea ce priveşte funcţiile şi competenţele. dar în anumite cazuri. rolul acestei comisii constă numai în a stabili conformitatea deplinelor puteri ale fiecărei delegaţii cu regulile stipulate în Regulamentul interior al Adunării Generale..

şi cum sunt detaliate în alte articole ale Cartei.în baza propriului regulament de procedură. op. cit.” şi poate face „recomandări Membrilor Naţiunilor Unite sau Consiliului de Securitate ori Membrilor Organizaţiei şi Consiliului de Securitate.. în orice asemenea chestiuni sau cauze”. DINTRE ORGANIZAŢIEI. RESURSELOR ŞI FINANCIARE ALE   ORGANIZAŢIEI .. 17 din Cartă . 171 şi urm. a altor scopuri ale Organizaţiei şi principiul repartiţiei geografice echitabile45. 23 din Cartă art. a căror varietate reflectă marea diversitate a sarcinilor şi domeniilor de acţiune cu care este ea învestită. GESTIONAREA MEMBRE. alege organele conducătoare ale acestora şi creează organe subsidiare. 44 45 46 47 Raluca Miga Beşteliu. sau se referă la puterile şi funcţiile vreunuia din organele prevăzute în prezenta Cartă. luând în considerare contribuţia statelor candidate la menţinerea păcii şi securităţii internaţionale. Adunarea Generală îşi organizează lucrările sesiunilor. 61 din Cartă art. MENŢIONĂM 44 :  alegerea metodelor de organizare a propriilor lucrări . aşa cum acestea sunt determinate în articolul 1 al Cartei privind scopurile şi principiile ONU. precum şi o parte din membrii Consiliului de Tutelă.intră în cadrul prezentei Carte.. art. desemnarea membrilor altor organe ale ONU. De asemenea Adunarea Generală alege cei 54 de membri ai Consiliului Economic şi Social46.STABILEŞTE CONTRIBUŢIILE STATELOR APROBĂ CONTROLEAZĂ EXECUŢIA BUGETARĂ ŞI EXAMINEAZĂ BUGETELE ADMINISTRATIVE ALE INSTITUŢIILOR SPECIALIZATE 47 .. COMPETENŢELE PENTRU CARE PRIVIND ADUNAREA FUNCŢIONAREA GENERALĂ ESTE ABILITATĂ SĂ ACŢIONEZE SINGURĂ. p. Rezultă astfel că puterile şi funcţiile Adunării Generale se extind la toate domeniile ce ţin de competenţa ONU. Este de competenţa Adunării Generale de a alege membrii nepermanenţi ai Consiliului de Securitate.

Consiliul de Securitate este organismul Naţiunilor Unite având drept principală responsabilitate menţinerea păcii şi securităţii internaţionale. Consiliul de Securitate poate numi reprezentanţi speciali sau să ceară Secretarului General să facă uz de bunele sale oficii.De asemenea. Consiliul de Securitate solicită părţilor implicate să-l soluţioneze prin mijloace paşnice. opinia comunităţii internaţionale. 48 49 Raluca Miga Beşteliu. Consiliul încearcă stoparea lui imediată. PREZENTARE GENERALĂ Carta O. cit.2. precum şi să aducă orice conflict înaintea Consiliul de Securitate. În unele cazuri. Alexandru Bolintineanu. cit. într-o asemenea manieră încât pacea şi justiţia internaţională să nu fie periclitate. dar pot influenţa anumite situaţii deoarece reprezintă. Atunci când îi este adus în atenţie un diferend. op. Sub imperiul Cartei O.. statele sunt obligate să accepte şi să ducă la îndeplinire deciziile Consiliului de Securitate. în fapt.49 Recomandările făcute de alte organisme ale Naţiunilor Unite nu se bucură de autoritatea pe care o are Consiliul de Securitate. trebuie subliniat că pentru îndeplinirea anumitor funcţii Adunarea Generală trebuie să conlucreze cu Consiliul de Securitate48. A.N. p. CONSILIUL DE SECURITATE. Pentru a sprijini procesul de pace Consiliul poate detaşa observatori militari şi forţe de menţinere a păcii în zone de conflict. op.2. Consiliul a dat dispoziţii de încetare a focului.U. folositoare în prevenirea amplificării ostilităţilor.. p.U ca tratat internaţional obligă statele membre să rezolve eventualele diferende prin mijloace paşnice.N. Statele membre trebuie să se abţină de la ameninţări sau uzul forţei împotriva oricăror altor state. În situaţia în care un conflict derivă în luptă armată. 867 şi urm. chiar Consiliul de Securitate preia iniţiativa investigaţiilor şi a medierii. III. 172 şi urm. Adesea. Adrian Năstase. .

vot împotriva acelei decizii). folosirea forţei militare de către o coaliţie a statelor membre sau de către o organizaţie regională. Federaţia Rusă. Consiliul de Securitate este format din 15 membri: 5 membrii permanenţi: China. Marea Britanie şi SUA şi 10 membrii aleşi pe o perioadă de 2 ani de către Adunarea Generală.Prin Capitolul VII din Cartă. Tot sub imperiul Capitolului VII din Cartă. 183-184 . Astfel. Consiliul ia astfel de măsuri numai ca ultimă opţiune atunci când măsurile paşnice privind soluţionarea unui conflict au rămas fără economie şi când se constată că există o ameninţare a păcii internaţionale. Compunerea Consiliului de Securitate al O.. Fiecare membru are repartizat un singur vot. Deciziile asupra unor probleme procedurale sunt luate prin voturi pro aparţinând unui număr de minim 9 din totalul de 15. Consiliul a pus bazele unor tribunale pentru pedepsirea persoanelor acuzate de violarea legilor internaţionale privind drepturile omului. având drept temei legal Capitolul VII din Cartă.U. Consiliul poate impune embargouri şi sancţiuni. Consiliul de Securitate a fost împuternicit să ducă la îndeplinire deciziile sale. op. p. b. cit.50 Deciziile asupra problemelor de drept material necesită 9 voturi. incluzând aici şi genocidul. În unele cazuri Consiliul a autorizat. acest act fiind echivalentul dreptului de veto. Dacă unul dintre membrii permanenţi nu agreează o anumită decizie.N. 50 Raluca Miga-Beşteliu. Franţa. sau poate autoriza folosirea forţei. el poate da un vot negativ (vot-contra. incluzând voturile concordante ale tuturor membrilor permanenţi. Acesta reprezintă regula „marii puteri a unanimităţii” adesea reprezentată prin sintagma „drept de vot”.

să le respecte. Consiliul de Securitate este astfel organizat încât să fie capabil să funcţioneze în mod continuu. C. Potrivit art. cu precizarea că un reprezentant din partea fiecărui stat membru trebuie să fie prezent în permanenţă la sediul Naţiunilor Unite. deţine controlul asupra modului de exercitare a acestui drept şi exercită acţiunea de autoapărare colectivă.U. Consiliul de Securitate este organul principal al Naţiunilor Unite care exercită funcţia de menţinere a păcii. 39 din Cartă. În ipoteza în care unul dintre membrii permanenţi ai Consiliului nu este de acord pe deplin cu o anumită decizie. potrivit căruia „Măsurile luate de membrii în exercitarea acestui drept de autoapărare vor fi aduse imediat la cunoştinţa Consiliului de Securitate şi nu vor afecta în nici un fel puterea şi îndatorirea Consiliului de Securitate. toţi membrii Naţiunilor Unite au fost de acord să accepte şi să ducă la îndeplinire deciziile Consiliului de Securitate. Consiliul de Securitate „va constata existenţa unei ameninţări împotriva păcii. el se poate abţine.Fiecare dintre cei 5 membrii permanenţi şi-a exercitat acest drept de veto într-un anumit moment. Cea de-a treia funcţie. de a întreprinde orice acţiuni pe care le va socoti necesare pentru menţinerea şi restabilirea păcii şi securităţii internaţionale”. potrivit cu prezenta cartă. conform Cartei. În timp ce alte organisme ale Naţiunilor Unite se limitează la a face simple recomandări guvernelor statelor.U. 42 în Cartă. ce constă în substituirea Consiliului de Securitate în titularul dreptului de autoapărare colectivă este stipulată în art.N. care . Sub imperiul Cartei O. îndeplinind în acest scop o triplă funcţiune:    constată existenţa actului de agresiune care dă dreptul la autoapărare..N. însă nu doreşte să se folosească de dreptul său de veto.U. Aceasta este prima funcţie pe care o exercită Consiliul ca titular al dreptului de autoapărare colectivă.N. Consiliul de Securitate are puterea de a lua decizii pe care statele membre sunt obligate. a unei violări a păcii sau a unui act de agresiune”. FUNCŢIILE CONSILIULUI DE SECURITATE AL O.. cea de-a doua avându-şi sediul în articolul 51 din Carta O.

în 1972 acesta a ţinut o sesiune în Addis Abeba Etiopia.împuterniceşte acest organ să întreprinsă „cu forţe aeriene. INCLUSIV DREPTUL 43 LA ŞI TRECERE. 47 NECESARE LA ÎN VEDEREA LOR. o altă funcţie prerogativă a Consiliului de Securitate este de a recomanda Adunării Generale întâlnirea cu Secretarul General pentru ca împreună să poată alege judecătorii Curţii Internaţionale de Justiţie. Totuşi. Planurile pentru folosirea forţelor armate vor fi stabilite de Consiliul de Securitate cu ajutorul Comitetului de Stat-Major. Conform Cartei O.n. Comitetului de Stat-Major va răspunde. ÎNTREPRINSE DE CONSILIUL DE SECURITATE. În situaţia în care îi este înaintată o plângere privind o situaţie conflictuală ce . sub autoritatea Consiliului de Securitate. Măsurile necesare executării hotărârilor Consiliului de Securitate în scopul menţinerii păcii şi securităţii internaţionale vor fi luate de toţi membrii Naţiunilor Unite sau de unii dintre ei. ARTICOLELE STABILESC RÂNDUL MODALITĂŢILE ACŢIUNII DE CONSTRÂNGERE. maritime sau terestre ale membrilor Naţiunilor Unite. LA CEREREA LUI. de conducerea strategică a oricăror forţe armate puse la dispoziţia Consiliului de Securitate.u. cu precizarea că un reprezentant din partea fiecărui stat-membru trebuie să fie prezent în permanenţă la sediul Naţiunilor Unite. MENŢINERII PĂCII ŞI SECURITĂŢII INTERNAŢIONALE. Consiliul poate stabili întâlniri în alte locaţii: spre exemplu. ARTICOLUL 43 DIN CARTĂ OBLIGĂ PE TOŢI MEMBRII o.N. maritime sau terestre orice acţiune pe care o consideră necesară pentru menţinerea şi restabilirea păcii şi securităţii internaţionale”. SĂ PUNĂ LA DISPOZIŢIA CONSILIULUI DE SECURITATE. pentru ca în 1990 să se întâlnească la Geneva – Elveţia.U. în 1973 sesiunea a avut loc în oraşul Panama din statul cu acelaşi nume. SPRIJINUL ŞI ÎNLESNIRILE NECESARE. după cum va stabili Consiliul de Securitate. ŞI ÎN CONFORMITATE CU UN ACORD SAU ACORDURI SPECIALE. Consiliul de Securitate este astfel organizat încât să fie capabil să funcţioneze în mod continuu. FORŢE ARMARE. măsuri de blocadă şi alte operaţiuni executate cu forţele aeriene. Această acţiune poate cuprinde demonstraţii.

prima acţiune a Consiliului de Securitate este să recomande ca părţile implicate în conflict să încerce să ajungă la o înţelegere prin mijloace paşnice. precum şi extinderea Consiliului (primirea de noi membrii). Un grup de lucru al Adunării Generale are în vedere o reformă a Consiliului încă din 1993. OBLIGAŢIILE ŞI ATRIBUŢIILE CONSILIULUI DE SECURITATE Carta O.ameninţă pacea şi securitatea internaţională. Consiliul poate trimite în zonă observatori militari şi forţe de menţinere a păcii în vederea reducerii tensiunilor.N (UNMOVIC) pe care Consiliul a înfiinţat-o în anul 2000.N. După războiul din Golf pentru a verifica eliminarea armelor de distrugere în masă din Irak.N.U. utilizate în vederea prevenirii amplificării ostilităţilor. împiedicării conflictelor armate directe. Consiliul poate decide luarea unor măsuri de constrângere (coercitive). verificare şi inspecţie a U. D. În anumite cazuri Consiliul însuşi preia iniţiativa investigaţiei şi a medierii. precum şi în vederea creării condiţiilor ajungerii la o înţelegere. embargouri militare şi acţiuni militare comune. Consiliul poate recurge la directivele de încetare a focului.N. În conformitate cu art. impune obligaţii generale atât în sarcina Consiliului de Securitate cât şi în cea a statelor membre ale Naţiunilor Unite. colective. poate desemna anumiţi reprezentanţi speciali sau poate chiar cere Secretariatului General să recurgă la prerogativele sale speciale.. urmărind obţinerea unei reprezentări echitabile. Prerogativele sale au fost preluate de Comisia de Monitorizate. SCOM). Potrivit Capitolului VII din carta O. Acesta poate trimite o misiune. Consiliul a înfiinţat Comisia Specială a Naţiunilor unite (U. Când o dispută. principalul obiectiv al Consiliului de Securitate este stoparea acestuia într-un timp cât mai scurt. Consiliul de securitate poate face cunoscute părţilor implicate în conflict principiile unei înţelegeri paşnice. inclusiv sancţiuni economice (cum sunt embargourile economice). Consiliul a înfiinţat două Tribunale Internaţionale pentru judecarea crimelor împotriva umanităţii din fosta Iugoslavie şi Ruanda. Tribunalele sunt organisme subsidiare Consiliului. 24 (1) din .U. un diferend se finalizează printr-un conflict armat.

Cartă, membrii „conferă Consiliului, în primul rând, responsabilitatea de a menţine pacea şi securitatea internaţională şi ei sunt de acord că în îndeplinirea obligaţiilor sale, decurgând din această responsabilitate, Consiliul acţionează în numele lor”. În îndeplinirea acestor îndatoriri, Consiliul de Securitate va acţiona în conformitate cu scopurile şi principiile Naţiunilor Unite. În baza art. 25, membrii, pe rând, consimt să respecte şi să îndeplinească deciziile Consiliului. Puterile specifice acordate Consiliului care-l împiedică să se elibereze de îndatoririle sale sunt consacrate parţial în Capitolul VII al Cartei Naţiunilor Unite, al cărui art. 39 prevede: Consiliul de Securitate va determina existenţa oricărei ameninţări la adresa păcii, a oricărei încălcări a păcii sau a oricărui act de agresiune şi va emite recomandări sau va decide ce măsuri vor fi luate în concordanţă cu art. 41 şi 42 cu scopul de a menţine sau restabili pacea şi securitatea internaţională.51 Art. 41 autorizează Consiliul să ordone sancţiuni economice împotriva statelor care au violat art. 39, în timp ce art. 42 îi permite acestuia să ordone acţiuni militare incluzând demonstraţii, blocade şi alte operaţiuni ale forţelor aeriene, maritime sau terestre ale membrilor Naţiunilor Unite. În sfârşit, în baza art. 48 (1) din Capitolul VII al Cartei, Consiliul poate determina dacă acţiunea necesară să ducă la îndeplinire deciziile sale va fi adoptată de toate statele naţiunilor Unite sau numai de unele dintre acestea. Cu toate că, Carta nu acordă expres Consiliului autoritatea să iniţieze sancţiuni economice sau intervenţii militare pentru protejarea drepturilor omului în situaţii e criză, asemenea atribuţii inerente au fost validate prin Rezoluţiunea 794, adoptată în decembrie 1992, ca răspuns la criza din Somalia.

51

Ibidem, p. 187-191

E. ROLUL CONSILIULUI DE SECURITATE AL o.n.u. ÎN PROTEJAREA DREPTURILOR OMULUI ÎN SITUAŢII DE CRIZĂ Evenimentele relativ recente – căderea zidului Berlinului, proclamarea independenţei de fostele state-satelit ale Europei de Est şi dezintegrarea Uniunii Sovietice – ne-au surprins pe noi toţi. Aceste momente istorice de cotitură nu numai că au adus libertatea miilor de oameni şi au încheiat Războiul Rece, dar au lansat şi pretenţiile că Vestul a câştigat războiul, precum şi faptul că o „nouă ordine mondială” s-a instalat. Prima dintre aceste pretenţii este greşită, fără îndoială. D. Rusk a subliniat în această privinţă, la „Conferinţa supra intereselor de securitate ale U.S. în anul 1990”, desfăşurată la Universitatea din Georgia, următoarele: „sper că nimeni nu va pleca de aici crezând că am câştigat Războiul Rece. Dar i-am supravieţuit”52. Cea de-a doua afirmaţie este cel puţin problematică. Aşa cum remarca Hugo Daminos de la Organizaţia Statelor Americane, Noua Ordine Mondială nu este altceva decât Carta ONU aplicată în spiritul urmărit de redactorii ei din 1945. La sfârşitul războaielor anterioare, puterile învingătoare s-au aplecat asupra reorganizării teritoriale şi relaţiilor între state, după cum ilustrează pacea de la Westphalia din 1648, Congresul de la Viena din 1814-1815, Conferinţa de la Versailles din 1919 şi cea de la San Francisco din 1945. Încheierea Războiului Rece, de asemenea, a prezentat ocazia, unică, pentru naţiunile lumii privite individual, colectiv şi prin presiune a Naţiunilor Unite – de a restructura ordinea legală internaţională existentă, de a încerca atingerea celor două principii ale Naţiunilor Unite: menţinerea păcii internaţionale şi a securităţii şi promovarea şi încurajarea drepturilor omului şi libertăţilor fundamentale. După prăbuşirea comunismului, naţiunile au eşuat în a profita de avantajele unor oportunităţi atât de dramatice. Marea majoritate a statelor, incluzând şi Statele Unite, s-au mulţumit doar cu adaptarea sistemului preexistent în defavoarea revizuirii regulilor de drept şi a reorganizării
52

Deam Rusk, U.S. Security Interests in the 1990, Russell symposium proceeding (1993)

instituţiilor deja în funcţiune deşi intrau în ultima decadă a secolului XX-lea. O asemenea adaptare – dacă era necesară nu exceda, însă pare, din păcate, neadecvată să facă faţă necesităţilor actuale. Mihail Gorbaciov spunea: Liderii au risipit oportunitatea (de a restructura sistemul) după cel de-al doilea război mondial şi ne-au condus în întunecata perioadă a Războiului Rece. Noi nu putem acum să pierdem această oportunitate, căci această fereastră istorică a oportunităţilor se va închide. E banal să afirmăm că atât ruperea Uniunii Sovietice, cât şi îndepărtarea represivă a regimurilor din Europa de Est au înlocuit un set de probleme cu altul. Ameninţarea cu expansiunea comunismului şi teama de anihilare nucleară au fost poate eliminate, dar, în locul lor, au apărut conflicte militare şi crize umanitare ce au zguduit statele excomuniste şi chiar alte state de pe scena mondială. Astfel de conflicte şi crize s-au înmulţit din cauza vechilor şi reprimatelor adversităţi rasiale şi religioase, precum şi din cea a ambiţiilor liderilor naţionali şi a militarilor locali care nu mai erau îngrădiţi de superputerea care-i ghida – fosta Iugoslavie, Somalia şi Haiti reprezintă cazuri prezente în discuţie, dar şi alte exemple există, iar altele similare sunt pe punctul să se producă.

F. rEZOLUŢII ALE CONSILIULUI DE SECURITATE DESTINATE PROTECŢIEI DREPTURILOR OMULUI De-a lungul timpului, Consiliul de Securitate nu şi-a exercitat în mod extensiv puterile împotriva statelor agresoare sau acelora care s-au angajat în grave şi persistente violuri ale drepturilor umane ale propriilor lor cetăţeni. Motivul acestei inacţiuni a rezidat în utilizarea permanentă sau în ameninţarea cu utilizarea dreptului de veto de către unul sau mai mulţi membri ai Consiliului Permanent al „Celor Cinci”.53

53

http://www.uno.org

policy and practice (1991) in the question of Southern Rhodesia 55 . ameninţarea cu folosirea dreptului de veto a împiedicat efectiv Consiliul să întreprindă acţiuni coercitive împotriva statelor ale căror violări ale drepturilor omului au avut loc. au apărut posibilităţi pentru Consiliul de Securitate de a lua ori de a autoriza acţiuni în baza art. a demonstrat că. în anumite cazuri mai speciale. Consiliul putea să acţioneze aşa cum fondatorii săi au intenţionat. prin adoptarea Rezoluţiei 678. totuşi. O asemenea oportunitate a apărut după ce Irakul a invadat Kuweitul. 41 şi 42 împotriva atât a statelor agresoare. Consiliul.Totuşi. destul de directă. Unsprezece ani mai târziu. Primul caz s-a întâmplat în 1966.  Rezoluţia 678 Odată cu sfârşitul Războiului din Golf. 54 Vera Gowlland. Această rezoluţie. clară. a adoptat sancţiuni obligatorii împotriva acestor state. când Consiliul a impus sancţiuni economice obligatorii şi speciale împotriva Rodesiei de Sud54. Ltllich. a reafirmat că Irakul a comis o încălcare a păcii şi a autorizat statele membre să folosească toate mijloacele necesare pentru a susţine şi implementa (rezoluţiile sale privind invazia) şi să restabilească pacea şi securitatea în zonă.-Debbas. cu percepţia diminuării nevoii Rusiei şi Statelor Unite de a exercita dreptul lor de veto. International human right: problems of law. în interiorul propriilor frontiere. Consiliul acţionând în baza art. motivul „ameninţării la adresa păcii” cu scopul de a impune un embargo asupra armamentului Africii de Sud55. Collective responses to illegal acts in international law: United Nations action Richard B. Consiliul a invocat. cât şi a statelor ce se angajau în violări interne severe ale drepturilor omului. în primul rând. Până la Războiul din Golf şi a consecinţelor sale. din nou. 39 a considerat că violările statelor împotriva drepturilor omului constituie o ameninţare la adresa păcii şi prin urmare. în sfârşit.

în principal kurzi. susţin că „Consiliul de Securitate. Humanitarian intervention and de legitimary of the US of force (1993) (1993) 57 . fiind prima dată când Consiliul a caracterizat gravele încălcări ale drepturilor omului cu 56 Khelly K. Ei au concluzionat că Consiliul are. ceea ce ameninţa pacea şi securitatea în regiune. el nu priveşte rezoluţia ca un precedent „pentru autorizarea forţei de către Consiliul de Securitate. în mod clar. Forsythe. Rezoluţia 688 s-a dovedit a fi. Human Right. susţine că „rezoluţia nu poate fi citată ca precedent întrucât propunerea referitoare la faptul că Consiliul ar reprezenta o perspectivă largă. deschizătoare de drumuri pe tărâm motivaţional. În timp ce concluziile prudente ale lui Malanczuk par la început convingătoare. pe de altă parte. În consecinţă. pentru protejarea drepturilor omului în asemenea circumstanţe”. Rezoluţia 688 Mai subtilă şi mai inovatoare s-a dovedit Rezoluţia 688 privind situaţia posterioară Războiului din Golf. pentru prima dată în istoria sa a afirmat legătura clară şi explicită dintre violarea drepturilor omului în interiorul unui stat şi ameninţarea adusă securităţii internaţionale”56. una pur legată de violările drepturilor omului la nivel intern şi astfel. Peter Malanczuk. este. împotriva unor noi represalii din partea propriului lor guvern. de fapt. humanitarian intervention and world politics Peter Malanczuk. de exemplu. Rezoluţiunea care cerea ca Irakul să înceteze represaliile şi să permită accesul imediat al organizaţiilor internaţionale de ajutoare a persoanelor necesitând asistenţă. ceea ce nu poate fi o directă ameninţare la adresa păcii şi securităţii internaţionale ”57. Valoarea de precedent a Rezoluţiei 688 rămâne controversată printre juriştii internaţionali. fără efecte transfrontaliere. Pease and David P. David Forsythe şi Khelly Pease. de fapt. nu conţinea nici o referire expresă la Capitolul VII şi nici nu autoriza direct coaliţia militară să creeze acele safe havens (zone de protecţie) ce au fost ulterior instalate. autoritatea să autorizeze acţiuni armate sau măsuri mai puţin coercitive pentru a corija încălcările drepturilor omului din cadrul teritorial al statului. fiind destinată să-i protejeze pe cetăţenii irakieni. Notând responsabilitatea Consiliului în menţinerea păcii şi securităţii internaţionale – referire implicită la Capitolul VII – Rezoluţia exprima preocuparea ca acţiunile Irak-ului să nu ducă la o masivă migraţiune a refugiaţilor către şi de-a lungul frontierelor internaţionale precum şi la incursiuni de trecere a frontierei.

de asemenea. Consiliul a reuşit să restabilească pacea. securitatea. ci asupra violenţei şi vandalismului din Somalia. După ce întâi au stabilit că „magnitudinea tragediei drepturilor omului cauzată de conflictul din Somalia. în care Consiliul de Securitate al O. nu era reprezentat de impactul exodului refugiaţilor în statele contigue.efecte externe minimale ca reprezentând o ameninţare la adresa păcii şi securităţii internaţionale. În timp ce participanţii la dezbateri au recunoscut cu claritate că situaţia din Somalia avea repercursiuni externe. securităţii. constituiau o ameninţare la pacea şi securitatea internaţională. Consiliul. legii şi ordinii în Somalia. cu această ocazie.N. legea şi ordinea cu privire la facilitarea procesului de consacrare politică sub auspiciile Naţiunilor Unite”. asupra statelor vecine. Trebuie subliniat faptul că Rezoluţia 794 nu a menţionat nimic cu privire la existentele sau potenţialele efecte ale crizei somaleze – precum agravarea exodului refugiaţilor.  Rezoluţia 794 Actul crucial care a validat intervenţia Naţiunilor Unite pentru protecţia drepturilor omului a fost Rezoluţia 794 din 3 decembrie 1992. mai târziu exacerbată de obstacolele puse distribuirii asistenţei umanitare. Punctul principal al dezbaterii care a precedat Rezoluţia.U. . Pentru a atinge aceste obiective. autoriza folosirea forţei pentru restabilirea păcii. invocând expres Capitolul VII al Cartei Naţiunilor Unite a autorizat atât pe Secretarul General cât şi pe membrii cooperanţi să folosească toate mijloacele necesare pentru stabilirea cât mai rapidă a unui mediu sigur pentru operaţiunile de ajutorare umanitare din Somalia.

N. An inquiry into the legitimacy or humanitariam intervention . rezoluţiile mai sus-menţionate ale Consiliului. de asemenea. Cu toate că această criză somaleză s-a diferenţiat atât factual cât şi legal de represiunea Irakului împotriva populaţiei kurde. Consiliul a găsit un fundament comun între rezoluţiile 688 şi 794 – şi anume acela că dezordinea internă ce produce grave şi răspândite încălcări ale drepturilor omului justifică acţiunea în forţă împotriva ameninţării păcii. reprezentantul SUA. atitudinile şi aşteptările multor state membre ale Naţiunilor Unite în ceea ce priveşte legitimitatea. Aceste schimbări ce au 58 Tom J. din Law and force in the new international order (1991) . era în direcţia considerării faptului că situaţia internă justifică acţiunea. nu sugerează că părţile (la Carta Naţiunilor Unite) au imaginat un anumit tratament guvernamental cu privire la proprii naţionali în măsură să catalizeze acţiunea Consiliului cu potenţial de ameninţare sau de violare în conformitate cu Capitolul VII58. votând Rezoluţia 794 a subliniat că. au conferit un luciu anume sintagmei „ameninţare la adresa păcii”. deşi obiectivul imediat al Consiliului era rezolvarea crizei din Somalia „comunitatea internaţională face un pas important în dezvoltarea unei strategii pentru a face faţă unei dezordini sau unui potenţial conflict în lumea posterioară războiului rece”. după cum notează Tom Farer.opinia Consiliului de Securitate al O. Naţiunilor Unite şi a intervenţiilor lor umanitare în situaţii de criză. Fareran. În consecinţă. În timp ce. împreună cu rezoluţiile pe care acesta le-a adoptat în legătură cu fosta Iugoslavie şi Haiti. Ele au influenţat.U. nimic din ceea ce s-a petrecut la San Francisco în 1945. dacă nu probabilitatea.

O intervenţie ar fi putut. În sfârşit. neplăcute ale statelor membre. să pună capăt imensei suferinţe a poporului haitian. în 1991. totodată. să reinstaureze iniţiativa democratică. pe preşedintele haitian desemnat în urma alegerilor libere. tortură. în anumite cazuri. deşi avea o atitudine refractară administraţia Clinton a adus problema în faţa Consiliului Naţiunilor Unite şi a asigurat adoptarea dificilă a Rezoluţiei 940. Deşi ele apar ca fiind amendamente de facto ale Cartei aduse de Consiliu şi permiţând intervenţia umanitară a Naţiunilor Unite (sau a organizaţiilor regionale sau a membrilor acţionând sub autoritatea Naţiunilor Unite) aceste schimbări.  Rezoluţia 940 Situaţia din Haiti a generat poate cel mai important eveniment de intervenţie umanitară neautorizată. ce fel de intervenţie – a Naţiunilor Unite. dacă da. bazându-se pe crimă.urmat războiului rece. s-a considerat un timp. care . Astfel. că numai o acţiune chirurgicală asupra afecţiunii de care suferea armata haitiană ar fi avut şansa să distrugă poziţia acesteia şi. La mijlocul lui 1994. a OAS sau a SUA exclusiv – a cauzat numeroase dezbateri. şi care a condus o ţară sărăcită cu proverbiala mână de fier. au reprezentat surprize neaşteptate şi. sunt în concordanţă cu evoluţia constituţională a Cartei Naţiunilor Unite. întrebarea dacă o intervenţie umanitară ar trebui iniţiată şi. Eforturile Organizaţiei Statelor Americane (OSA) şi sancţiunile economice ale Naţiunilor Unite au avut un efect minor asupra armatei şi a mediului de afaceri care o sprijinea. disperare şi intimidare pentru a se menţine la putere. Să amintim acea juntă militară care l-a izgonit. simultan. Jean Bertrand Aristide.

după ce şi-a exprimat serioasa îngrijorare cu privire la semnificativa viitoare deteriorare a situaţiei umanitare din Haiti. a autorizat statele membre să formeze o forţă multinaţională sub comandă unică şi sub control şi. În timp ce există o referire pasageră în al treilea paragraf al preambulului la disperata suferinţă a refugiaţilor haitieni – o încuviinţare indirectă a unui eveniment internaţional pentru constatarea unei ameninţări la adresa păcii şi securităţii în regiune – referire la sistematicele încălcări ale libertăţilor civile. toate combinate pentru a sugera că Consiliul de Securitate era îngrijorat aproape exclusiv de înrăutăţirea situaţiei drepturilor omului în interiorul ţării. a determinat faptul că situaţia în Haiti continuă să constituie o ameninţare în regiune şi. invocând Capitolul VII al Cartei. şi restaurarea autorităţii legitime a guvernului haitian. în acest cadru. în special continua escaladare a violărilor sistematice ale libertăţilor civile de către regimul ilegal (de facto). Fraza de cod „toate mijloacele necesare” luată din paragraful 2 din Rezoluţia privind Războiul din Golf şi paragraful 10 din Rezoluţia 794 privind Somalia. dacă aceasta se impune.a împins actul normativ iniţial al Consiliului cu valoare de principiu – Rezoluţia 794 privind Somalia – să recunoască cât de îndoielnică este pura şi simpla intervenţie umanitară la o anumită dată. au constituit o autorizare de către Naţiunile Unite a intervenţiei de reprimare. În Rezoluţia 940. Astfel. să folosească toate mijloacele necesare pentru a facilita îndepărtarea din Haiti a conducerii militare în conformitate cu Acordul Guvernatorilor Insulei. Consiliul. pentru a pune capăt gravelor încălcări ale drepturilor omului ce continuau în Haiti. întreaga structură şi exprimare a Rezoluţiei şi contextul în care a fost adoptată. în ciuda faptului că cuprinde de acum obligatoriile referiri la „caracterul unic al prezentei situaţii” şi la complexa şi .

în special. se pot angrena anumite tensiuni latente între Consiliul Permanent al „Celor Cinci” şi „restul Naţiunilor Unite”. Astfel. Aşa cum precizează Michael Reismann59 „sistemul Naţiunilor Unite a fost esenţialmente destinat să-i împiedice pe cei cinci.U. Michael Reisman. rapid urmată de Rezoluţia 975. Rezoluţia 949 reprezintă un principiu general şi semnificativ pentru intervenţia autorizată a Naţiunilor Unite. necesitând un răspuns excepţional. cu misiunea militară a Naţiunilor Unite cuprinzând 6. în conformitate cu propria lor definiţie”60. Rezoluţia 940. Naţiunile Unite posedă toată autoritatea de care are nevoie pentru a proteja drepturile omului în situaţii de criză. în mod necesar.U. Peacemaking (1993) . O Decizie a Consiliului bazată pe rezonabila ameninţare a păcii lărgeşte probabilităţile Cartei pentru acţiune sub prevederile art.org W. începând cu ocupaţia din septembrie 1994 a Haiti-ului de către forţele SUA. dacă toţi se pun de acord.000 soldaţi. care s-a dovedit a fi plină de succes şi. în calitate de actor cheie pe arena internaţională.N. să folosească obligaţiile Cartei şi autoritatea simbiotică a organizaţiei după cum consideră ei oportun să menţină sau să restabilească pacea internaţională. g. a dezvoltat cadrul legal pentru intervenţiile umanitare ale Naţiunilor Unite şi subliniază propunerea ca atunci când există voinţa politică. În concluzie. un model pentru o acţiune similară autorizată a Naţiunilor Unite. viziunea multora dintre statele membre O. 39 şi angajează întreaga autoritate a Naţiunilor Unite. 59 60 http://www. privind intervenţia umanitară Consiliul de Securitate.uno. prin urmare. înlocuind forţa multinaţională sub autoritatea SUA. Conflicte între Consiliul de Securitate şi statele membre O. nu reflectă.N.extraordinara lor natură.

observată în cadrul regimului normal al Cartei pare într-o oarecare măsură dificilă”. o decizie a Consiliului poate fi considerată nulă de Curte este dificil să localizeze în Cartă limitări substanţiale ale activităţilor Consiliului întreprinse în baza Capitolului VII. În plus. rezidă „în faptul că reprezintă manifestarea judicioasă a unei lupte constituţionale internaţionale. 14 din Convenţia de la Montreal Thomas M. Thomas Frank. O funcţie judiciară de revizuire. Semnificaţia reală a deciziei Lockerbie. unii având însă doar tentative în raport cu alţii. în mod corect. fără succes semnificativ la San Francisco în primăvara lui 1945”. Corespondentul politic al dezbaterilor legale privind cazul Lockerbie se reflectă de-a lungul altei întâlniri O. Frank. aşa cum probabil s-au gândit să impună. a observat. că expresia „ameninţarea la adresa păcii” s-a dovedit destul de clasică în mâinile Consiliului. În cazul Lockerbie intentat la Curtea Internaţională de Justiţie în 1992. deoarece guvernele statelor mici tind către un anumit control şi un anumit echilibru asupra acţiunilor nerestrânse ale Consiliului. Reisman nota. încheie Reisman. în mod special. atât legale cât şi politice au apărut şi în 1992. Libia a atacat „ultra vires” o rezoluţie a Consiliului de Securitate bazată pe ameninţarea raţională a păcii care ordona să-i predea pe doi dintre naţionalii săi acuzaţi de bombardarea zborului Pan American 10361. Curtea Internaţională de Justiţie a reţinut că Rezoluţia 748 adoptată în baza Capitolul VII acorda prioritate jurisdicţiei sale în conformitate cu Convenţia de la Montreal. pe mai multe fronturi. bazându-se pe opiniile separate ale mai multor judecători a legat decizia Lockerbie de Marbury/Madisson. 61 62 art. cu ocazia cazului Lockerbie. în ciuda faptului că în cazul Lockerbie mai mulţi judecători au indicat.N. relativ la faptul că: „Curtea şi-a marcat cu grijă şi discreţie rolul de ultim arbitru al legitimităţii instituţionale”62.Asemenea tensiuni. că în anumite circumstanţe. La summit-ul Consiliului de Securitate din ianuarie 1992. După cum Michael Reisman. The powers af applications who is the ultimate guardian of UN legality (1992) . el consideră că însăşi absenţa standardelor limitative „într-un context în care o atât de mare putere este atribuită Consiliului. demonstrează acest lucru.U.

dea lungul anilor. Consiliul va fi chemat să rezolve din ce în ce mai multe conflicte şi situaţii umanitare de natură internă care ar putea ameninţa pacea şi securitatea internaţională.63 Printre membrii permanenţi. Se impune prin urmare. a analizat problema cu prudenţă şi în mod favorabil: „În era în care intrăm. trasarea unei linii între drepturile statelor aşa cum sunt consacrate în Cartă. fotoliul alocat expres Republicii China este ocupat. Negocieri pentru reformarea Consiliului de Securitate Într-un sens strict. aşa cum apar în Declaraţia Universală a Drepturilor Omului. din 1971. Consiliul a trecut peste obstacolele procedurale precum dublul drept de veto şi peste aparenta condiţie a Cartei ce prevedea că toţi membri să voteze în favoarea unei rezoluţii ce urma 63 www. Consiliul de Securitate nu este totalmente diferit de Consiliul din 1945. cu perspectiva unei alte lărgiri în viitorul previzibil. O problemă practică este reprezentată de faptul că. el s-a lărgit. h. şi drepturile individuale. Totuşi.ministrul de externe al Zimbabwe – Shamuyaria – concentrându-se asupra intervenţiei umanitare a Naţiunilor Unite.org . pentru a reflecta exigenţele unui organism mai reprezentativ pentru majoritatea membrilor Naţiunilor Unite. sau dacă problemele drepturilor omului nu sunt utilizate pentru scopuri total diferite de destabilizare a guvernelor”. Câţiva noi membri permanenţi pot fi adăugaţi dacă şi atunci când reforma în cursa Consiliului va fi definitivată. de la cei 11 iniţiali membri ajungând astăzi la 15. o mare grijă trebuie acordată pentru a se vedea dacă aceste conflicte interne nu sunt folosite ca un pretext pentru intervenţia marilor puteri în afacerile interne legitime ale statelor mici. de Republica Populară a Chinei şi fotoliul alocat Uniunii Sovietice este ocupat din 1991 de Rusia.uno.

De asemenea. 43. Abţinerile au fost tratate ca şi cum ar fi fost „voturi concurente” în conformitate cu conţinutul art. cel puţin în anumite cazuri în timpul Războiului Rece. de asemenea. În mod special. la posibilul abuz al puterii decât la o eventuală renunţare la acesta. 27 (3) din Carta O. a fost acceptat masiv de membrii.U. Observatorii se gândeau. au fost până acum de o natură în legătură cu care un observator din timpul războiului din Golf nu ar fi visat.să fie adoptată. cu mult. 42 şi pe înţelegerile potrivite din art. acesta continuă mecanismul procedural necesar funcţionării Consiliului. vrei dispoziţii legală internaţională preexistentă. apărute după Războiul Rece. Acest dispozitiv a împiedicat Consiliul să acţioneze. Unele inovaţii sunt mai dubitabile din punct de vedere legal decât altele. mai degrabă. fără să se bazeze pe art. dincolo de cele inerente autorităţii sale pentru a determina ameninţări ale păcii. Cu toate acestea. cel puţin în forma tradiţională . în mod necesar. A trecut. El a invocat Capitolul VII pentru a autoriza statele membre să folosească forţa armată pentru păstrarea sau restabilirea păcii. încălcări ale acesteia şi acte de agresiune. El a creat o comisie de compensare pentru a determina creanţele împotriva unui stat agresor. că va ajunge în prim-plan. În acelaşi timp a făcut determinări quasi-judiciare care trec. Consiliul a invocat Capitolul VII când ameninţarea păcii internaţionale nu era în sine evidenţiată şi a omis în majoritatea cazurilor orice justificare a constatării unei asemenea ameninţări.N. fără să . A acţionat astfel. în ciuda caracterului său non-judiciar şi în lipsa garanţiilor procedurale. în anumite ocazii. cu uşurinţă dincolo de autoritatea sa implicită pentru a interpreta şi aplica prevederi relevante ale Cartei sau pentru a interpreta propriile rezoluţii. Cele mai serioase probleme legale sau quasi-legale ale Consiliului.observarea menţinerii păcii şi crearea unor zone tampon unde luptele încetaseră. Procesul de menţinere a păcii a fost inventat de Consiliu de puţin timp. Consiliul a împuternicit tribunalele şi Comisia să aplice norme ce nu reflectă. Acesta nu are o consacrare expresă sau chiar implicită în Cartă. Dar Consiliul a mers mult mai departe decât atât. sunt supărătoare tendinţele Consiliul de a invoca Capitolul VII. Pe frontul quasi-legislativ. Consiliul a constituit tribunale privind crimele de război şi în legătură cu care a emis directive pentru ca statele membre să coopereze. nu întotdeauna eficiente.

bineînţeles că el (Consiliul) trebuie să rămână aşa cum s-a crezul în anul 1945. Sfera în cadrul căreia s-a mişcat Consiliul în primii 50 de ani. bineînţeles. VII. nu trebuie să fie exclusă. Dacă Consiliul n-ar avea nici o autoritate să acţioneze în baza art. adoptarea declaraţiilor quasi-judiciare privind comportamentul statelor sau altor entităţi cărora le erau destinate. Aceasta nu înseamnă. dintr-un asemenea tablou. în acest moment al redactării. Dacă Consiliul trebuie să aştepte semnarea acordurilor art. 24 cu excepţia expresă a capitolelor VI. . recentele piedici nerespingând această ipoteză. chiar cea legală. Rezultatele pot părea. însă. au fost participanţi constructivi în operaţiunile de menţinere a păcii şi în cele de impunere ale acesteia. VIII şi XII. încurcate. exemplele recente de stabilire a unor norme quasi-legale pentru situaţii particulare care au trecut dincolo de cerinţele legii internaţionale. că legalele consideraţii nu au o relevanţă marginală.demonstreze în ce constă ameninţarea păcii internaţionale. Consiliul cu greu ar mai avea perspectiva îndeplinirii responsabilităţii sale primare – menţinerea păcii şi securităţii internaţionale. Nici nu se poate spune că trebuie să pregătească un dosar legal sau să citeze un articol specific din Cartă de fiecare dată când vrea să acţioneze. fără vreo recunoaştere din partea Consiliului – sau cel puţin fără vreo confirmare – demonstrează acest lucru. dar este clar că Naţiunile Unite şi Consiliul de Securitate. 43 înainte de a autoriza folosirea forţei împotriva oricărei agresor. să adopte în orice situaţie dată. în special. dar a jucat un rol larg. Dacă Naţiunile Unite n-ar fi inventat şi apoi îmbunătăţi operaţiunile de menţinere a păcii. Consiliul nu a fost singurul organ al Naţiunilor Unite implicat în operaţiunile de menţinere a păcii. provoacă la verificarea încercărilor cu precizie. În lipsa dezvoltării noilor justificări legale pentru actele sale. Namibia şi poate Cambodia apar. dacă acestea se impun. Rezultatele din America Centrală şi din state precum Mozambic. fără doar şi poate. lumea ar fi un loc mult mai periculos decât este acum. Amestecarea menţinerii păcii tradiţionale cu sancţiunile Capitolului VII este cea mai puţin preocupată dintre problemele legale atunci când există o ameninţare demonstrată la adresa păcii internaţionale încă acest „melange” (amestec) s-a dovedit valabil şi nu neapărat eficient. Inovaţia. comunitatea internaţională ar arăta teribil. el ar fi un organism chiar mai ineficient decât este. Putem spune. Ele ar trebui luate în calcul (şi trebuie să se dovedească faptul că au fost luate în calcul) când Consiliul decide ce măsuri. ca fiind operaţiuni de succes.

Acest lucru este la fel de important pentru domeniul legal în aceeaşi măsură în care este important şi pentru cel politic. Carta continuă să evolueze şi alături de ea Consiliul nu în măsura satisfacerii complete a tuturor observatorilor legali şi politicii, însă el evoluează inevitabil. Următorii 50 de ani vor sta mărturie pentru un Consiliu de Securitate constituit diferit de cel constituit din 1995, îndeplinind anumite funcţii pe care astăzi le întrezărim sau nu le vedem deloc. Eficienţa sa în menţinerea păcii va depinde de o varietate de factori. Unii dintre ei este reprezentat de măsura în care guvernele şi alţi importanţi actori a scenei internaţionale au încredere în sensibilitatea Consiliului de Securitate (cu alte cuvinte, în sensibilitatea membrilor care controlează efectiv Consiliul) faţă de consideraţiunile esenţialmente legale relative la folosirea puterii şi a autorităţii. Consideraţiile legale nu sunt dălţuite în piatră, după cum ele se expandează sau se contractă în cadrul unor limite rezonabile, ele trebuie să canalizeze deciziile Consiliului pe o cale considerată de majoritate ca legitimă – având în vedere că membrii le acordă o serioasă atenţie. Configuraţia actuală a Consiliului de Securitate este dată de Carta ONU şi amendamentele aduse în anul 1963 articolelor 23 (număr de membrii) şi 27 (voturi), urmare a măririi de la 11 la 15 a membrilor. Există o opinie majoritară potrivit căreia numărul de membri trebuie mărit, dar reforma nu se poate limita numai la aspectul strict numeric. Pe lângă membrii permanenţi, în fiecare an se aleg membrii nepermanenţi pentru o perioadă de 2 ani. România a fost membru nepermanent în 1962, 1976-1977 şi 1990-1991. De asemenea, începând cu 1 ianuarie 2004, România se bucură din nou de a fi membru nepermanent în Consiliul de Securitate64. Reforma Consiliului de Securitate, adoptată unanim ca o necesitate în cadrul efortului general de adoptare a ONU la noile realităţi ale secolului XXI, are un caracter deosebit de complex, avându-se în vedere că propunerile avansate ar urma să schimbe conceptul originar care a stat la baza Cartei ONU şi anume acordarea unui statut special celor cinci mari puteri învingătoare în cel de-al doilea război mondial în ceea ce priveşte luarea deciziilor politice referitoare la pacea şi securitatea în lume.

64

www.mae.ro

La data de 21 august 2000, printr-o scrisoare adresată preşedintelui Adunării Generale a ONU şi preşedintelui Consiliului de Securitate, Secretarul General ONU, Kofi Annan, a lansat un program ambiţios de reformă a sistemului operaţiunilor de menţinere a păcii. Programul are la bază raportul întocmit de experţi condus de fostul ministru de externe algerian, Lakhdar Brahimi. Raportul Brahimi prefigurează un program complex de reformă, menit să transforme operaţiunile de menţinere a păcii dintr-o activitate cu caracter provizoriu, desfăşurată la limita minimă a resurselor şi cu o organizare precară, într-o funcţie principală a ONU, îndeplinită în condiţii de coerenţă organizatorică şi eficientă. Este avut în vedere instituţionalizarea unor proceduri complexe cu caracter preventiv şi de asistenţă a statelor implicate în conflict pentru a trece de la starea conflictuală la pace, cuprinzând:
  

prevenirea crizelor; operaţiunile de menţinere a păcii; operaţiunile de consolidare a păcii.

Aplicarea programului este dependentă de două elemente principale: voinţa politică a statelor membre ONU de a promova schimbarea şi disponibilitatea lor de a aloca resursele necesare pentru transformarea sistemului operaţiunilor de menţinere a păcii.

Opinia generală este că există voinţa politică din partea multor state de a sprijini transformarea sistemului. III.2.3. CONSILIUL ECONOMIC ŞI SOCIAL (E.C.O.SO.C.) În ansamblul mecanismelor de promovare şi garantare a drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului, Consiliul Economic şi Social este organul principal care, sub autoritatea Adunării Generale a fost împuternicit să realizeze cooperarea economică şi socială internaţională pentru a promova şi respectarea universală şi efectivă a drepturilor omului şi libertăţilor fundamentale pentru toţi, fără deosebire de rasă, sex, limbă sau religie65. Pentru îndeplinirea acestui mandat, Consiliul Economic şi Social i s-au încredinţat următoarele funcţiuni:

65

de a efectua sau iniţia studii şi rapoarte privind problemele internaţionale în

Articolul 55, litera c) din Carta O.N.U.

domeniile economic, social, cultural, al învăţământului, al sănătăţii şi în alte domenii anexe66.

de a face recomandări în scopul de a promova respectarea efectivă a drepturilor omului şi libertăţilor fundamentale pentru toţi. de a pregăti, spre a fi supuse Adunării Generale, proiecte de convenţii în probleme de competenţa sa. de a convoca conferinţe internaţionale în probleme de competenţa sa. de a coordona activitatea instituţiilor specializate prin consultări cu ele şi prin recomandări adresate acestor instituţii67. Totodată, Consiliul Economic şi Social cooperează cu Consiliul de Securitate, cu Consiliul de Tutelă, Curtea Internaţională de Justiţie şi cu organizaţiile neguvermamentale68.

 

Recomandările Consiliului Economic şi Social, adoptate potrivit art, 62 din Carta O.N.U., sunt adresate Adunării Generale, instituţiilor specializate din sistemul Naţiunilor Unite, statelor membre ale O.N.U., organismelor internaţionale şi organelor subsidiare ale Consiliului, Secretarului general, cât şi statelor membre, organelor subsidiare create de Adunarea Generală, Consiliului de Tutelă, organizaţiilor neguvernamentale, popoarelor şi particularilor. Printre problemele care au făcut obiectul recomandărilor E.C.O.S.O.C. în domeniul drepturilor omului se numără: procedurile de punere în aplicare a Pactului Internaţional referitor la Drepturile Economice, Sociale şi Culturale (P.I.D.E.S.C.), punerea în aplicare a Programului pentru deceniul de luptă contra rasismului şi discriminării rasiale, problema drepturilor omului, a tuturor persoanelor puse supuse unei oarecare forme de detenţie sau închisoare, aserţiuni de violare a drepturilor sindicale, metodele de lucru ale Comisiei drepturilor omului.

66 67 68

Articolul 62, punctul 1 Articolul 62, punctul 2 Articolul 71.V şi rezoluţia ECOSOC 1296/XL IV din 23 mai 1968 care enunţă principiile de

cooperare dintre ECOSOC şi aceste organizaţii

N.. şi reprezentanţii aleşi de Adunarea Generală.U. funcţionând sun autoritatea Adunării Generale. de a asigura egalitatea de tratament în domeniile social. Subcomisia de luptă contra măsurilor discriminatorii şi de protecţie a minorităţilor şi Comisia condiţiei femeii. Atâtea alte state alese de Adunarea Generală pentru o perioadă de trei ani.U. Consiliul de Tutelă se compune. State membre ale Consiliului de Securitate care nu administrează teritorii sub tutelă şi 3.. acestora din urmă egalitatea de tratament în administrarea justiţiei …”. din următoarele trei categorii de state membre ale Naţiunilor Unite: 1. CONSILIUL DE TUTELĂ Consiliul de Tutelă este unul din cele şase organe principale ale Naţiunilor Unite69 care. potrivit articolului 86 din Carta O.N. sarcini importante în domeniul protecţiei şi aplicării drepturilor omului. câte vor fi necesare pentru ca numărul total al membrilor Consiliului de Tutelă să fie egal repartizat între statele care administrează asemenea teritorii. Astfel. Pentru a-şi putea duce la îndeplinire mandatul. Consiliului de Tutelă i s-au încredinţat următoarele funcţii:  69 să examineze rapoartele prezentate de autoritatea administrativă. 2. pentru a-şi aduce la îndeplinire funcţiile încredinţate în domeniul drepturilor omului. fără deosebire de rasă. limbă sau religie şi de a dezvolta sentimentul de interdependenţă al popoarelor lumii. Conform unei interpretări juridice supuse atenţiei de către Secretarul general al O. de a asigura. unul dintre obiectivele fundamentale ale regimului internaţional al tutelei este „de a încuraja respectarea drepturilor omului şi libertăţilor fundamentale pentru toţi. de asemenea.U. III.U. sex. pentru un mandat de trei ani. potrivit capitolului XII din Carta O. State care administrează teritorii sub tutelă. .2. Consiliul de Tutelă este compus din reprezentanţii membrilor permanenţi ai Consiliului de Securitate al O. are. următoarele organe tehnice: Comisia drepturilor omului. Consiliul de Tutelă este compus din reprezentanţi ţărilor care administrează teritoriile aflate sub tutelă şi reprezentanţii statelor membre permanente în Consiliul de Securitate neimplicate în administrarea teritoriilor aflate sub tutelă.4.Consiliul Economic şi Social a creat. economic şi comercial tuturor membrilor Naţiunilor Unite şi cetăţenilor lor. potrivit articolului 76 din Cartă.N.N.

III. .2.5.) a. Comunitatea internaţională este martora primei experienţe internaţionale reale a unui sistem judiciar permanent prin constituirea Curţii Permanente de Justiţie Internaţională (C.J. prima fiind cea din 1899.P.Guatemala. tot de la Haga)70. prevăzută a lua fiinţă de articolul 14 al Pactului Societăţii Naţiunilor. CURTEA INTERNAŢIONALĂ DE JUSTIŢIE (C. să organizeze vizite periodice în teritoriile sub tutelă la date convenite cu autoritatea administrativă. compus din magistraţi de renume. când a propus constituirea unui tribunal internaţional permanent.N. Curtea Internaţională de Justiţie. Aceasta a avut însă o scurtă perioadă de existenţă: din 1908 până în 1918. să adopte măsurile convenite în acordul de tutelă. Ideea n-a fost reţinută de Conferinţă din cauza lipsei consensului asupra formulei de desemnare a judecătorilor ca membri ai tribunalului permanent.I. Editura Ştiinţifică. p.I.J. cu prilejul Conferinţei de la Haga din 1907 (denumită şi cea de-a doua conferinţă de la Haga. Secretarul general a recomandat în raportul anual asupra activităţii Organizaţiei ca Adunarea Generală să treacă şa eliminarea treptată a acestui organism.U.care au creat Curtea de Justiţie centro-americană. în conformitate cu articolul 108 din Carta O. Nicaragua. cu sediul în Costa Rica.). Salvador. Bucureşti. Ea a fost însă reluată de statele Americii centrale . 13 şi urm. să primească petiţii şi să le examineze în consultare cu autoritatea administrativă.   În 1994.I. Costa Rica şi Honduras .J. Ideea creării unei structuri judiciare permanente pentru soluţionarea diferendelor internaţionale a fost evocată pentru prima dată de secretarul de stat american Elihu Root. 70 George Elian. Negocieri pentru constituirea C. 1970. cărora să li se încredinţeze examinarea şi judecarea problemelor internaţionale potrivit metodei judiciare.

J.I.U. pot deveni părţi la Statut în condiţii determinate în fiecare caz de Adunarea Generală.N. Curtea a început să funcţioneze. 71 72 73 74 Art.U. S-a hotărât astfel crearea Curţii Internaţionale de Justiţie (CIJ) ca organ judiciar principal al O. 2 din Carta O. . „sub rezerva dispoziţiilor speciale cuprinse în tratatele în vigoare”74.U.71 şi considerarea statutului său ca anexă a Cartei O.I.P. ca parte integrantă a acesteia. a funcţionat în afara acestei organizaţii. consacrat Curţii Internaţionale de Justiţie. Aceste state vor putea sesiza Curtea. având sediul permanent la Haga.J. 1 din Carta O. desfăşurând până la izbucnirea celui de al doilea război mondial. dispune că toţi membrii Naţiunilor Unite sunt ipso facto părţi la statutul acesteia72. Art.Statutul C. timp de 18 ani.U. C. după întrunirea ratificărilor necesare.U.U. iniţiatorii ONU au urmărit să dezvolte rolul organului jurisdicţional ce urma a fi creat şi să-l integreze mai strâns în sistemul organizaţiei. Statele nemembre O.I. Capitolul XIV al Cartei O.U.N.P. o activitate notorie: a emis 88 de decizii dintre care 31 sentinţe.N. După cel de al doilea război mondial.I.U.. din Statutul C.N.I. alin.N.J.J. Jurisdicţia internaţională cu caracter permanent mai cuprinde pe lângă C. a fost adoptat în unanimitate de Adunarea Generală a Societăţii Naţiunilor în decembrie 1920 şi a intrat în vigoare în 1921. 93. Art.N. ci al întregii comunităţi internaţionale.J.U.N. din 1922..I.J. Art.N. Deşi prevăzută în Pactul Societăţii Naţiunilor şi înfiinţată în virtutea acestuia şi ca urmare a voinţei statelor membre ale Societăţii Naţiunilor. şi nici părţi la Statutul C.. nu este doar organul judiciar al ONU. 35. 27 avize consultative şi 30 de ordonanţe. care rămâne principalul instrument al comunităţii internaţionale în acest domeniu. C. alin. Conform statutului său. în sensul că accesul la jurisdicţia sa este deschis chiar şi statelor care nu sunt membre O. 93. în condiţiile stabilite de Consiliul de Securitate. 92 din Carta O. instituţii de acelaşi gen organizate pe plan regional sau ţinând de sistemul instituţional al O.N. la recomandarea Consiliului de Securitate73.

Pornindu-se de la competenţa tribunalelor interne. la acea dată. Alineatul 1 al acestui articol stabileşte că intră în competenţa C.. O nouă tentativă în acest sens s-a înregistrat în 1945. cuprinsă în art. în timpul Conferinţei de la San Francisco. 1998. „toate cauzele pe care i le supun părţile” iar aliniatul 2 circumscrie categoriile de diferende de ordin juridic în legătură cu care statele părţi la statut vor putea să declare că recunosc ca obligatorie jurisdicţia Curţii „în raport cu orice alt stat care acceptă aceeaşi obligaţie”.I.J. Comitetul consultativ de jurişti însărcinat cu redactarea proiectului de statut al Curţii Permanente de Justiţie Internaţională a avut în vedere ca jurisdicţia acestei instituţii să fie obligatorie pentru orice diferende juridice dintre statele membre. Italia şi Marea Britanie . în 1920.I. Bucureşti.I.I.J. statele nu sunt supuse jurisdicţiei Curţii privind un litigiu dat decât în măsura în care au consimţit la aceasta. Structura C.b. reprezentau o proporţie importantă a statelor membre fondatoare ale O.75. Opoziţia marilor puteri . judecătorii ad hoc şi camerele Curţii. Introducere în Dreptul Internaţional Public. c.N. Caracterul facultativ al jurisdicţiei C. Drept Internaţional. p.J. Altfel spus.Franţa.J. 321 . se bazează pe consimţământul statelor părţi la litigiul cu care este sesizată.  Judecătorii permanenţi 75 Raluca Miga-Beşteliu. s-a ajuns la o formulă mai flexibilă.U. Aşadar.I. mai ales ca urmare a iniţiativelor ţărilor latino-americane care. jurisdicţia C.J. care consacră principiul caracterului facultativ al jurisdicţiei C. În urma opoziţiei SUA şi URSS. potrivit deplinei libertăţi de voinţă a părţilor în soluţionarea diferendelor internaţionale.I. Editura ALL.J.I. În ceea ce priveşte structura C.nu a permis adoptarea unei astfel de propuneri.J. 36 al Statutului C. se pot distinge trei elemente: judecătorii permanenţi.

La fiecare trei ani se aleg cinci noi magistraţi. doi din Asia.J.U. să reflecte compoziţia Consiliului de Securitate: cinci judecători provenind din cele cinci ţări membre permanente ale Consiliului de Securitate.I. 323-324 Aşa cum rezultă din art. trei din Africa. compoziţia Curţii a suferit serioase modificări ajungându-se.I. Raluca Miga-Beşteliu.I. op.J. unul din Europa răsăriteană şi doi din Europa occidentală78.I. se face de către Consiliul de Securitate şi Adunarea Generală a O. unul din factorii care contribuie la asigurarea acesteia fiind 76 Art. Odată cu decolonizarea şi obţinerea independenţei de către numeroase state din Asia şi Africa. se aleg pe o perioadă de 9 ani şi pot fi realeşi. sau se reînnoieşte mandatul unora dintre cei aleşi anterior. 9 din Statutul C. 77 78 79 Art. Curtea era compusă din judecători europeni sau de formaţie occidentală. Alegerea judecătorilor C. La începuturile activităţii sale. Cei 15 magistraţi care compun Curtea vor trebui să aibă cetăţenii diferite.U.N. Independenţa şi competenţa lor notorie în materie de drept internaţional sunt cele două trăsături ce caracterizează statutul judecătorilor C. Judecătorii C. doi judecători din America Latină. în cazul C. de pe o listă de candidaţi întocmită de Secretarul General.N.J.. aleşi indiferent de cetăţenia lor.J. s-a pus un accent deosebit pe independenţa judecătorilor. iar prin alegerea lor. Vor fi consideraţi aleşi candidaţii care au obţinut majoritatea absolută a voturilor atât în Adunarea Generală cât şi în Consiliul de Securitate79.J.I.I..Curtea este un corp de 15 magistraţi. 2 din Statutul C.I.J. în ceea ce priveşte voturile obţinute în Consiliul de Securitate nu se face distincţie între membrii permanenţi şi nepermanenţi. ori care sunt jurişti având o competenţă recunoscută în domeniul dreptului internaţional76. p. . în prezent. va trebui să „fie asigurată reprezentarea marilor forme de civilizaţie şi principalele sisteme juridice ale lumii”77. cit.J.. dintre persoanele care se bucură de cea mai înaltă consideraţie morală şi care reunesc condiţiile cerute pentru exercitarea în ţările lor de origine a celor mai înalte funcţii judiciare. În alegerea judecătorilor.. 2 din Statutul C. 10 alin. la propunerea statelor membre O.

alcătuite din trei sau mai mulţi judecători. De asemenea. M. R. Jurisdictional Organs. pentru soluţionarea acelui diferend. Misiunea lor încetează odată cu încheierea procesului care a ocazionat numirea lor.  CAMERELE CURŢII În conformitate cu art. 25 din Statutul C. 26 din Statut. El poate exercita o influenţă deosebită în ceea ce priveşte activităţile şi relaţiile Curţii în ansamblul comunităţii internaţionale82. ca şi faptul că nici unul din ei nu poate fi revocat decât prin votul unanim al celorlalţi 14. op. nota 51 A se vedea. Nouă judecători constituie un quorum81. Prin numirea de judecători ad hoc se urmăreşte garantarea unei bune administrări a justiţiei şi asigurarea egalităţii părţilor. dar numai pentru diferendul la a cărui judecare participă. Curtea compusă din cei 15 judecători acţionează ca un ansamblu. cit. J.I. art. 80 81 82 Art. Preşedintele.I. un judecător ad-hoc. consilier sau avocat în nici o cauză şi nu pot participa la soluţionarea unei cauze în care au intervenit anterior ca reprezentanţi. a se vedea şi. dacă nici unul din cei 15 judecători nu este cetăţean al său. de exemplu. 150 .J. în „A Handbook on International Organisations”. Curtea alege un preşedinte şi un vicepreşedinte pe o perioadă de trei ani.  Judecătorii ad-hoc Orice stat parte la un diferend supus Curţii poate să numească. şi art. ca primus inter pares. pentru examinarea anumitor cauze cum ar fi. conduce şedinţele.perioada relativ lungă pentru care sunt aleşi.. membrii Curţii nu pot exercita funcţiile de reprezentant. 6 din Regulamentul C. Judecătorii ad hoc vor avea aceleaşi drepturi ca şi ceilalţi judecători. dezbaterile şi votul. 17 din Statut Raluca Miga-Beşteliu. 1988. p. Curtea poate oricând să constituie una sau mai multe camere. consilieri sau avocaţi80.. Judecătorii ad hoc sunt deci special desemnaţi pentru un litigiu bine determinat. Lachs. Ei se bucură de privilegiile şi imunităţile necesare pentru exercitarea funcţiilor lor. p. Dupuy ed.J. „conflicte de muncă ori cauze privind tranzitul şi comunicaţiile”. 322.

vizând. op. Pentru a urgenta rezolvarea cauzelor ce sunt supuse acestei camere. 17 din Regulamentul de procedură al Curţii Raluca Miga-Beşteliu. să soluţioneze litigii de mai mică importanţă. competenţa jurisdicţională a Curţii Internaţionale de Justiţie poate fi privită din două puncte de vedere85:  al subiectelor de drept internaţional care se pot prezenta în faţa sa .ratione personae. conform art..J. privind Art. 29 al Statutului Curţii mai prevede formarea anuală a unei Camere compuse din 5 judecători care să “dezbată şi să soluţioneze” cauzele care se pretează unei proceduri sumare. 323 delimitarea frontierei maritime dintre cele două ţări în golful Maine 84 85 . sunt desemnaţi şi alţi doi judecători care să înlocuiască judecătorii care “sar găsi în imposibilitatea de a participa la şedinţă”. pentru a soluţiona o anumită cauză ce prezintă un interes particular. odată cu formarea sa. au calitatea de se 83 Această procedură a fost folosită pentru prima dată în cauza dintre SUA şi Canada. în mai mare măsură. în soluţionarea diferendelor84. să instituie ad hoc. Această formulă a fost utilizată în ultima perioadă de timp 83. Numărul judecătorilor unei astfel de camere va fi fixat de Curte cu asentimentul părţilor. d.. ca subiecte primare de drept internaţional. Această Cameră urmează. Competenţa jurisdicţională a Curţii Internaţionale de Justiţie Aşa cum se arată în literatura de specialitate. Curtea poate. deci. “Numai statele pot fi părţi în cauzele supuse Curţii”. 34 alin. printre altele. numai statele. de asemenea. p. Aşadar.ratione materiae.I. 1 al Statutului C. tranşarea unor litigii de mai mică importanţă într-un interval mai scurt de timp şi “ atragerea” părţilor.  În ceea ce priveşte competenţa ratione personae.În afară de aceasta. cit. al diferendelor care i se supun . la cererea părţilor. o cameră de judecată mai restrânsă formată din 3-5 judecători. după modificările aduse în 1978 Regulamentului de procedură al Curţii. Art.

organizaţiile internaţionale nu se pot înfăţişa în calitate de părţi în faţa Curţii.. implicate într-un diferend.J.N. în această calitate. În virtutea libertăţii de voinţă a statelor în soluţionarea diferendelor internaţionale. jurisdicţia C. informaţii privind problemele pe care ea le examinează. Ele pot fi însă autorizate de Adunarea Generală a ONU să ceară Curţii avize consultative şi pot oferi.N. în competenţa sa intră două categorii de cauze: cele pe care i le supun părţile.I. al. dar au devenit părţi la Statutul Curţii. Secţiunea 5 . se bazează pe consimţământul statelor părţi la litigiul cu care este sesizată. 36 alin.J.J. în primul rând. jurisdicţia Curţii pentru toate diferendele de ordin juridic având ca obiect: a.U. 2. c. Capitolul V. Interesele acestora. existenţa oricărui fapt care. În ceea ce priveşte competenţa ratione materiae.. la cererea acesteia. în raport cu orice alt stat care acceptă aceeaşi obligaţie. sunt automat şi membre ale Statutului Curţii. 36. dar şi de statele care nu aparţin O.U. în art.I. în condiţiile fixate de Adunarea Generală la recomandarea Consiliului de Securitate. d. Privitor la cauzele supuse Curţii de către părţi. pot fi susţinute în faţa Curţii. 1 din Statutul C.N.prezenta în faţa Curţii.J. orice problemă de drept internaţional. interpretarea unui tratat. prin intermediul protecţiei diplomatice86. dacă ar fi stabilit. conform art. 2 se fac următoarele precizări: “Statele părţi la prezentul Statut vor putea oricând să declare că recunosc ca obligatorie ipso facto şi fără o convenţie specială.U. Este vorba. De asemenea. ar constitui încălcarea unei obligaţii internaţionale. care.“toate chestiunile prevăzute în mod special în Carta Naţiunilor Unite sau în tratatele şi convenţiile în vigoare”.I. de statele lor naţionale. Consiliul de Securitate poate stabili condiţiile accesului la Curte şi pentru statele care nu sunt nici membre ONU şi nici părţi la Statutul C. de toate statele membre O. Persoanele fizice sau juridice nu au acces la jurisdicţia C. natura sau întinderea reparaţiei datorate pentru încălcarea unei obligaţii internaţionale”. 86 Ibidem. acesta fiind o anexă a Cartei O. 35 alin.I. Potrivit art. b.

care acceptă aceeaşi obligaţie. privind soluţionarea paşnică a diferendelor.87. “integritatea teritorială” sau evenimente petrecute anterior unei anumite date. eventualele diferende apărute între ele în cursul aplicării tratatului respectiv. Cu toate acestea. includ în cuprinsul acestuia o clauză compromisorie.Exprimarea acestui consimţământ poate avea loc a priori. în care statele părţi la un tratat. Acceptarea jurisdicţiei Curţii a posteriori.I. Cum Curtea este o instituţie permanentă.  Acceptarea a priori a jurisdicţiei C.I.J. având ca obiect un anumit domeniu al cooperării dintre ele. aceste declaraţii sunt afectate de rezerve prin care statele identifică şi sustrag anumite categorii de litigii de sub jurisdicţia Curţii. se face printr-un acord special care intervine între aceste state. O asemenea declaraţie se poate da şi necondiţionat sau poate privi numai o perioadă de timp determinată. care sunt stabilite prin Statutul Curţii. care stabilesc competenţa C.J. cele privind probleme ce ţin de “competenţa exclusivă a statelor”. sau a posteriori. în multe cazuri. Părţile pot prezenta însă anumite precizări în legătură cu dreptul aplicabil. dispoziţii privind compoziţia tribunalului sau procedura de urmat. Aceste declaraţii unilaterale înlesnesc şi simplifică sarcina Curţii de a-şi stabili competenţa într-un anumit diferend. respectiv problemele asupra cărora doresc să se pronunţe Curtea.J. denumită şi “clauză facultativă”. mult mai frecvent întâlnită în practica convenţională mai recentă. deci înainte şi indiferent de producerea vreunui diferend. de exemplu. Mai poate exista şi situaţia. 87 Actul general de arbitraj din 1928 . mai poate să rezulte din anumite tratate bilaterale sau multilaterale. deci după apariţia între două state a unui diferend. compromisul nu cuprinde. “apărarea naţională”. ca în cazul compromisului la arbitraj.I. cum ar fi. care se depune la Secretarul General al ONU şi care conţine obligaţia unui stat de a supune jurisdicţiei Curţii toate diferendele juridice care ar apare în raporturile cu un alt stat. Acceptarea a priori se poate face prin două modalităţi distincte:  Printr-o declaraţie unilaterală. prin care acceptă să supună jurisdictiei C. deci în cazul şi pentru soluţionarea unui anumit diferend. Acordul poartă denumirea de compromis şi în cuprinsul lui statele stabilesc obiectul diferendului.

C. ca mijloace auxiliare de determinare a regulilor de drept. unde statele părţi la un diferend au un cuvânt de spus în stabilirea regulilor de procedură.J. Este un sistem suplu. în urma căreia toate problemele pe care le ridică speţa să poată fi clarificate.I. care permiţând combinarea procedurii scrise cu cea orală şi expunerile în contradictoriu urmăreşte să asigure o deplină egalitate între pledanţi. 38 al statutului Curţii. Actualul Regulament al C. 38 alin.I. în urma mai multor revizuiri. 88 Potrivit art. dacă nu contravin prevederilor statului său în acest domeniu. hotărârile judecătoreşti şi doctrina celor mai calificaţi specialişti în drept internaţional ai diferitelor naţiuni.: „Decizia Curţii nu are forţă obligatorie decât între părţile în litigiu şi A se vedea. Curtea este autorizată să-şi elaboreze propriile sale reguli de procedură90.    Ca o concluzie.J. administrarea de probe scrise (memorii. sub rezerva dispoziţiilor articolului 5988. aşa cum rezultă din art.de care Curtea poate ţine seama. 30 al Statutului său. se poate afirma că.I.J. în anul 1978 . contra-răspuns) şi dezbateri orale. care stabilesc reguli recunoscute în mod expres de statele în litigiu. ca faze distincte. răspuns. în conformitate cu prevederile art. Procedura admite. contra-memorii. spre deosebire de arbitraj. acceptată ca drept. a fost adoptat. trebuie să judece litigiile ce-i sunt supuse aplicând dreptul internaţional. art. Curtea are dreptul de a soluţiona o cauză ex aequo et bono89.J. principiile generale de drept recunoscute de naţiunile civilizate. să asigure contradictorialitatea. ca dovadă a unei practici generale. 59 din Statutul C. 39-64) şi în Regulamentul său de funcţionare. În împrejurările în care părţile sunt de acord. Aceste reguli sunt expuse în capitolul III al Statutului (art. 2 Statutul C. supus numai pentru cauza pe care o soluţionează” 89 90 revizuirilor periodice. se pot enumera:  convenţiile internaţionale. fie speciale. Desfăşurarea procesului în faţa Curţii este astfel concepută încât să permită părţilor să-şi prezinte toate argumentele. În ceea ce priveşte dreptul aplicabil. fie generale. aplicând deci echitatea. În cursul desfăşurării procesului.I. cutuma internaţională. de drept şi de fapt. În ceea ce priveşte procedura.

Potrivit art. 1 din Statut. “În caz de diferend asupra chestiunii dacă Curtea este competentă.. După ascultarea părţilor. Curtea poate dispune cu titlu provizoriu luarea unor măsuri conservatorii în situaţiile în care interesele parţilor sau un anumit element al litigiului trebuie să fie protejat. în cazul Activităţilor militare şi paramilitare pe teritoriul şi împotriva statului Nicaragua (1986) . În ceea ce priveşte problemele procedurale ce pot interveni în soluţionarea unui litigiu de către C. Dreptul Curţii de a stabili asemenea măsuri. Curtea poate decide efectuarea unor anchete sau expertize. rezolvarea acestor probleme considerate obiecţiuni sau excepţii preliminare are prioritate asupra examinării fondului. “cealaltă parte poate cere Curţii să dea o soluţie în favoarea sa”. se pot menţiona: Albania . cit. Franţa .U. Este de subliniat că în privinţa competenţei Curţii. 53 alin. Iran .A.. în faza de fond. 92 Dintre cazurile în care una din părţi nu s-a prezentat în faţa C. S. în intervalul până la adoptarea soluţiei definitive.   91 Raluca Miga-Beşteliu. aceasta nu este obligată să înceteze judecarea cauzei.U. Curtea trebuie să se încredinţeze “nu numai că este competentă” potrivit Statutului. pe calea unor ordonanţe.I. la Teheran (1980). potrivit art.J. Curtea poate accepta aceste obiecţiuni. p. 6 al Statului său. 53 alin.în cazul Strâmtorii Corfu (1949). şi de a decide asupra oportunităţii instituirii lor.J. 2. Înainte însă de a da o asemenea soluţie. Islanda . ea este abilitată să judece propria sa competenţă.I. Turcia . op.în problema Platoului continental al Mării Egee (1978). În cazul în care una din părţi nu se înfăţişează sau nu îşi prezintă susţinerile în faţa Curţii92. 36 alin. În asemenea cazuri. dar şi că judecata şi concluziile sale sunt “întemeiate în fapt şi în drept”..în cazul Competenţelor în materie de pescuit (1974). Curtea va decide”. le poate respinge ca nefondate sau poate considera că nu au un caracter preliminar şi că vor fi examinate odată cu fondul litigiului. Potrivit art. 325 şi urm. trebuie reţinute următoarele aspecte91:  Statul pârât poate ridica anumite obiecţiuni cu privire la competenţa Curţii sau referitor la admisibilitatea acţiunii.dacă consideră necesar. se manifestă atunci când iminenţa unui prejudiciu ireparabil sau a riscului agravării diferendului este evidentă.A.în cazul Personalului diplomatic şi consular al S.în cazul Experienţelor nucleare (1974). La cererea unei părţi sau din oficiu.

Ea se poate pronunţa numai asupra unor litigii reale. Curtea nu este abilitată să răspundă unei eventuale cereri de a prezenta o judecată de valoare asupra unei norme ipotetice de drept internaţional. analiza faptelor. La fel a crescut şi numărul opiniilor individuale. se încheie prin adoptarea unei hotărâri93.J. p. este definitivă şi obligatorie. cum ar fi identificarea părţilor şi a judecătorilor. opiniile separate au crescut în număr şi în amploarea argumentelor pe care se întemeiază.J.J. dispozitivul. implicând conflicte de interese juridice între state. deşi au împărtăşit poziţia majorităţii judecătorilor ce au determinat soluţia..I. ea aplică dreptul internaţional şi nu creează norme de drept internaţional. Motivarea opiniilor separate ale judecătorilor aflaţi în minoritate.I. conform unei tradiţii preluată din sistemul de drept englez (common law). Partea a doua a hotărârii este cea mai substanţială şi amplă. În cazul unei împărţiri egale între voturile judecătorilor. Ea se bucură de autoritatea lucrului judecat. Soluţia este aceea pentru care optează majoritatea judecătorilor prezenţi. Hotărârea nu este opozabilă decât părţilor în litigiu şi numai pentru cauza pe care o soluţionează94. Soluţionarea unui diferend supus C. respectiv care sunt aceştia.I. declară soluţia pentru care s-au pronunţat majoritatea judecătorilor. ea cuprinde motivarea soluţiei. se anexează la hotărârea Curţii. . reproducerea argumentelor juridice ale părţilor.I. Hotărârea cuprinde trei părţi. Acestea exprimă punctul de vedere al judecătorilor care. şi identifică judecătorii care nu au fost de acord cu soluţia dată. Cu timpul. Partea a treia. 93 94 Raluca Miga-Beşteliu. Hotărârea C. În prima parte sunt cuprinse o serie de elemente care conduc la „individualizarea” diferendului. va decide votul (poziţia) Preşedintelui Curţii. 59 din Statutul C. op.. 326 Art. consideră că au de adăugat anumite argumente proprii ori că soluţia se bazează pe un raţionament diferit de acela prezentat în motivarea hotărârii.J. în practica C. faţă de cei care au decis soluţia adoptată de Curte. cit.

În plus.J. Condiţiile pe care trebuie să le întrunească o cerere de revizuire a unei hotărâri a C. De exemplu. . 61 admite revizuirea hotărârii. au fost respectate de statele părţi. Dacă sunt întrunite aceste condiţii. I.U.I. ignorarea acestui fapt să nu se fi datorat neglijenţei părţii solicitante. Culegere de documente de drept internaţional public.N. cu foarte puţine excepţii96. Curtea poate. cererea de revizuire trebuie făcută în termen de şase luni de la descoperirea noului fapt şi înainte de expirare unei perioade de zece ani de la data 95  Carta O. Tot astfel. Curtea poate lua o decizie asupra primirii cererii de revizuire a hotărârii. art. să nu fi fost cunoscut Curţii şi părţii care cere revizuirea în timpul pronunţării hotărârii. în diferendul dintre SUA şi Iran referitor la Personalul diplomatic şi Vol.. nu a fost solicitat Consiliului de Securitate. întrucât deciziile acestei instanţe. Niciu şi colab. Editura Lumina Lex.I. admite interpretarea acesteia de către Curte la cererea oricăreia dintre părţi. 2. în. să facă recomandări sau să hotărască măsurile de luat pentru săvârşirea la îndeplinire a hotărârii”.U. 96 consular american la Teheran (1980). atunci când există o contestaţie asupra “înţelesului sau a întinderii dispoziţiilor hotărârii”.I.J. 94 din Carta O. Fiecare Membru al Naţiunilor Unite se obligă să se conformeze hotărârilor Curţii Internaţionale de Justiţie în orice cauză la care este parte. să condiţioneze deschiderea procedurii de revizuire de executarea în prealabil a hotărârii. 60 al Statutului C. sunt:    să se fi descoperit un fapt nou. cealaltă parte se va putea adresa Consiliului de Securitate care poate. 1997. este prevăzută direct în art. Marţian I. deşi în condiţii foarte stricte. Dacă oricare dintre părţile la o cauză nu va executa obligaţiile ce-i revin în temeiul unei hotărâri a Curţii. de asemenea.J.I. 4 şi urm. Hotărârea C. care precizează95: “l. acest fapt să fie de natură a exercita o influenţă decisivă asupra hotărârii.J.. în caz că socoteşte necesar. art.I. Cu toate că hotărârea Curţii are caracter obligatoriu şi definitiv.. un asemenea mecanism de impunere a hotărârilor C.J.Obligativitatea hotărârilor C. decizie care deschide calea revizuirii acesteia. p. Bucureşti.N. Până în prezent.

96) şi ale Statului C. Editura Ştiinţifică. 97 98 George Elian. cât şi de C. Conţinutul noţiunii de „problemă juridică”. a fost stabilit cu prilejul elaborării avizelor date atât de C.I..I. competenţa Curţii Internaţionale de Justiţie este limitată la exprimarea opiniilor cu privire la soluţiile unor probleme juridice. 1970.I.hotărârii. prin mai sus-amintitele texte din Cartă şi Statut.J. care pot fi cerute pentru orice problemă juridică de Adunarea Generală sau de Consiliul de Securitate. competenţa Curţii în materie consultativă la probleme juridice. Cele câteva articole din regulament (art.J. Bucureşti. Prevederile Cartei (art. acelora care reglementau competenţa Curţii Permanente de Justiţie Internaţională97. 71 Ibidem. Curtea este împuternicită să emită şi avize consultative. textele citate fiind superioare din punct de vedere al preciziei. 71 .P. luată în sensul Cartei şi al Statului. 82-85) care se referă la materia avizelor consultative cuprind doar prevederi de ordin procedural. „Curtea Internaţională de Justiţie”. (art.J.98. Competenţa consultativă a Curţii Internaţionale de Justiţie În materie consultativă. Curtea nu a mai apreciat necesar să aducă precizări prin Regulament. pe lângă faptul de a da hotărâri ca o instanţă judiciară. în materia avizelor consultative. p. În legătură cu principiul care circumscrie. 65) sunt în această privinţă precise. p. Aşadar. e.

p. op. pentru motive întemeiate. acestea. Opinia Curţii. După primirea cererii de aviz. totuşi.U. grefierul notifică sesizarea părţilor interesate . Deşi formal 99 Raluca Miga-Beşteliu. avizul are un “caracter de persuasiune” şi nu unul obligatoriu. cit. îşi pot asigura susţinerea intereselor proprii prin desemnarea de judecători ad-hoc.I.J.Cu autorizarea Adunării Generale. Altfel. prevalându-se de art.J. Curtea Internaţională de Justiţie a acceptat cererile de avize ce i-au fost solicitate. cit. Având în vedere prevederile art. Faptul că opinia cerută poate privi o “controversă” între două sau mai multe state.care pot prezenta expuneri scrise sau orale şi sunt admise să le confrunte. 31 al Statutului Curţii. 81 şi urm. Curtea a asimilat procedura de a da avize consultative cu cea urmată în cauzele contencioase100. şi odată cu dezvoltarea activităţilor sale. “în probleme juridice care privesc sfera lor de activitate”. Curtea poate să dea asemenea avize. Până în prezent. p.ca şi instituţiile specializate. a reprezentanţilor Naţiunilor Unite.state sau organizaţii internaţionale . funcţia consultativă a Curţii a devenit o parte foarte importantă din activitatea sa şi a adus o contribuţie importantă la sporirea autorităţii Curţii. 67). este obligatorie numai în cazurile în care organul care a cerut-o a acceptat aceasta. În cazul avizelor consultative procedura este mai simplă decât procedura contencioasă. op. care dispune că în exercitarea atribuţiilor sale consultative C. Avizele consultative ale C. a statelor şi organizaţiilor internaţionale interesate (art. dar poate şi să refuze aceasta.I. . atunci când avizul solicitat Curţii priveşte relaţii între state. Curtea este obligată să pronunţe avizele consultative în şedinţă publică. cu anunţarea Secretarului General. Statele nu pot să ceară avizul consultativ al Curţii. de-a lungul timpului.Consiliul Economic şi Social. exprimată într-un aviz consultativ. nu împiedică emiterea avizului99. Cu toate acestea. mai pot solicita avize consultative şi alte organe O.N. nu au caracter obligatoriu. se poate inspira din dispoziţiile care se aplică în materie contencioasă. Autoritatea juridică ce le este însă atribuită a impus respectarea lor. . în prealabil. Consiliul de Tutelă etc. 100 . 328 George Elian. În timp. 68 al Statutului său.

101 Raluca Miga Beşteliu.101. 7 AL CARTEI. Rezervele la Convenţia pentru prevenirea şi pedepsirea crimei de genocid (1951).I. III. Secretarul General Secretarul General este numit de Adunarea Generală la recomandarea Consiliului de Securitate. Statutul internaţional al Africii de Sud Vest (1950). Articolul 11 al Statutului Tribunalului Administrativ al Naţiunilor Unite şi art. MENŢIONAT DE ART. este decisiv. ar putea avea.J.I. respectarea avizului Curţii de către cele două tribunale menţionate se întemeiază mai degrabă pe probitatea analizelor şi valoarea avizelor sale. rolul unei instanţe de apel. s-ar putea deduce că C. se pot menţiona avizele consultative ale C.J. p.J.efectele celor două forme de competenţă sunt diferite. 329 . Sahara occidentală (1975). Cu titlu de exemplu. o serie de avize consultative au adus contribuţii importante la dezvoltarea dreptului internaţional.I. decât pe un fundament juridic solid: atribuirea unui caracter obligatoriu avizelor sale consultative ar fi contrare dispoziţiilor Cartei O.U. situaţii în care avizul C. în probleme ca: Repararea daunelor suferite în serviciul Naţiunilor Unite (1949).6. Un rol aparte a fost atribuit avizelor consultative ale Curţii privind hotărârile Tribunalelor Administrative ale Naţiunilor Unite şi Organizaţiei Internaţionale a Muncii..2.N. Pornindu-se de aici. avizul său părând obligatoriu.I. 12 al Statutului Tribunalului Administrativ al O. ULTIMUL ORGAN PRINCIPAL AL ONU. a. ESTE SECRETARIATUL.J. în cazurile în care se apreciază că hotărârile acestor tribunale se întemeiază pe “o eroare de drept sau reprezintă un exces de competenţă”. SECRETARIATUL O. deşi limitat.I. op. şi Statutului C. cit.N. În realitate.M. SECRETARIATUL ESTE COMPUS DIN SECRETARUL GENERAL ŞI PERSONALUL NECESAR ORGANIZAŢIEI.I. Consecinţele juridice pentru state a continuării prezenţei Africii de Sud în Namibia (Africa de Sud Vest).J. admit cereri de avize consultative adresate C.U. POTRIVIT ACELUIAŞI DOCUMENT.

Diplomatul şi profesorul egiptean Boutros Ghali ales în 1992. asigurarea cu personal şi mijloace tehnice etc. ales în 1953. El va întocmi şi va prezenta Adunării Generale Raportul anual privind activitatea Organizaţiei. la toate şedinţele Adunării Generale şi a celorlalte organe principale ale ONU (cu excepţia C. Al patrulea Secretar General a fost omul politic austriac Kurt Walkheim. practica abţinerii statelor cu statut de membri permanenţi ai Consiliului de Securitate. Primul titular. de a prezenta candidaţi pentru acest post102.N.I. de către diplomatul ghanez Kofi Annan. potrivit articolului 97 al Cartei. în timpul unei misiuni oficiale. În materie administrativă. în principal. V. numit ca interimar în noiembrie 1961. în mai multe categorii. diplomatul chilian Javier Perez de Cuellar. atribuţiile Secretarului General al ONU privesc două laturi ale activităţii acestei organizaţii: administrativă şi politică. Secretarul General este „cel mai înalt funcţionar administrativ al Organizaţiei”. Astfel. în urma unui accident de avion. Întinderea şi ramificarea funcţiilor administrative ale Secretarului General sunt sistematizate. în Repertoriul practicii O. A urmat U Thant. a urmat deţinând de asemenea. în perioada 1972-1981. Vol. ori de coordonarea activităţilor organelor şi instituţiilor din sistemul O. rolul Secretarului general constă. . El a murit în 1961. 103 Repertoire de la practique suivie par les organes des Nations Unites. 102 De la înfiinţarea ONU până în prezent procedura de alegere a Secretarului General al ONU a fost declanşată de şapte ori. care a demisionat în 1952.J. suedezul Dag Hammarskjöld. p.U. 125 şi urm. o singură dată. S-a impus. A fost reales pentru un nou mandat de 5 ani în 1966.. reprezentantul permanent al Birmaniei la Naţiunile Unite.103.N. Succesorul său. care a îndeplinit două mandate. Practica a impus mandatul pentru o perioadă de cinci ani. Pe plan administrativ. După Waldheim. de asemenea. a fost Trygve Lie. Secretarul General va acţiona. în conducerea Secretariatului ONU al cărui personal se găseşte sub autoritatea sa exclusivă. legate de organizarea sesiunilor organelor Naţiunilor Unite (redactarea ordinii de zi. 1956. om politic norvegian.) şi va îndeplini orice alte funcţii care îi vor fi încredinţate de aceste organe. New York. cu posibilitatea reînnoirii. ales în 1946. în această calitate.U.Durata mandatului său nu a fost precizată în Cartă. funcţia pentru două mandate (1982-1991). funcţia de Secretar general al ONU a fost preluată de la 1 ianuarie 1997.). Potrivit Cartei. examinarea deplinelor puteri. nu şi-a încheiat cel de al doilea mandat. convocarea sesiunilor. de asemenea. nu a mai fost reales după primul mandat. O primă categorie o constituie funcţiile administrative şi executive de ordin general.

În acest cadru.a. pe competenţele ce i-au fost atribuite în această direcţie prin Cartă. informează O. în legătură cu care întocmeşte un repertoriu. În decursul timpului valenţele politice ale funcţiei de Secretar General al ONU au evoluat în permanenţă. după părerea sa. se asigură schimbul necesar de informaţii şi opinii în probleme de interes comun.N. şi în .N. în funcţie de cerinţele politice ale diferitelor etape în dezvoltarea organizaţiei. ar pune în primejdie menţinerea păcii şi securităţii internaţionale (art. Prin intermediul acestui comitet. pe linie de bune oficii şi conciliere.d. asupra modului de aplicare a rezoluţiilor adoptate. în vederea creşterii eficienţei activităţii O. direct sau prin împuterniciţi. Lui îi revine astfel pregătirea lucrărilor acestor organe şi executarea rezoluţiilor acestora.m. al cărui preşedinte este Secretarul General al ONU.) şi. care atribuie acestuia îndeplinirea oricăror alte funcţii care îi sunt încredinţate de celelalte şase organe principale ale O. Secretarul General îndeplineşte şi funcţia de depozitar al unor convenţii internaţionale.U. ori colaborează la executarea anumitor rezoluţii ş. Rolul politic al Secretarului General al ONU se întemeiază. şi. încheie acorduri etc.U. are atribuţii întinse şi în domeniul financiar (pregătirea bugetului. nu în ultimul rând. O altă categorie de atribuţii ale Secretarului General rezultă din aplicarea art. în componenţa căruia intră conducătorii instituţiilor specializate sau asimilate acestora. precum şi a instrumentelor de ratificare şi aderare la acestea. la nivelul conducerii administrative. Ocupanţii funcţiei de Secretar General al O. 98).N. 98 al Cartei. în calitatea lor de reprezentanţi ai Organizaţiei.N.. în primul rând a celor încheiate în cadrul ONU.U.N. lui i s-au încredinţat atribuţii de înregistrare a tuturor tratatelor încheiate de statele membre ONU.U. prin membrii secretariatului el asigură elaborarea de studii şi proiecte. Secretarul General al ONU. înfiinţat în 1947. ori să întreprindă măsurile concrete pe care le socoteşte potrivite pentru executarea deciziilor principalelor organe ale Organizaţiei (art. îndeplineşte atribuţii de reprezentare a O. au jucat un important rol politic şi diplomatic în soluţionarea unor diferende. El este astfel abilitat să sesizeze Consiliul de Securitate asupra oricăror chestiuni care.U. Prin Cartă. primirea contribuţiilor.Punctul de contact. a cărui publicare o asigură. în primul rând. control asupra cheltuielilor etc. 99). Ca şi în cazul altor organizaţii internaţionale. este Comitetul consultativ pentru coordonare (CAC-ACC).. de personalitatea politică a titularului acestei înalte funcţii.

U. se va face ţinându-se seama de două criterii. în îndeplinirea îndatoririlor lor.punerea în aplicare a deciziilor şi mecanismelor O. Secretariatul pregăteşte studii asupra celor mai variate teme (tendinţe ale dezvoltării economice şi sociale.U. şi anume:  criteriul de eficienţă şi integritate. Problemele în soluţionarea cărora Secretariatul O. inclusiv comisiile economice regionale. Secretariatul O.U. III. include funcţionari internaţionali lucrând la sediul central al Organizaţiei (New Yok). „nu vor solicita şi nu vor primi instrucţiuni de la vreun guvern sau de la o altă autoritate exterioară Organizaţiei” (art.U.N.N.N.N. are competenţă exclusivă în această materie.N. cât şi Secretarul General. Secretariatul Activitatea curentă a O.N. .U. aşa cum s-a arătat.N. este chemat să-şi aducă contribuţia sunt cele ce intră în competenţa Naţiunilor Unite.N.  În calitate de funcţionari internaţionali.N. 101 al Cartei.U..U. se bucură de o protecţie corespunzătoare. criteriul repartiţiei geografice echitabile. care. atât membrii Secretariatului O. b. de la administrarea operaţiunilor de menţinere a păcii până la medierea disputelor internaţionale.. 100). este dusă de un corp de funcţionari internaţionali numiţi de Secretarul General.3. dezvoltarea economică şi drepturile omului etc. ca şi cei angajaţi la organele subordonate ale O. Ei sunt răspunzători numai faţă de O.U.). Potrivit art. recrutarea personalului O. Secretariatul asigură toate operaţiunile tehnice legate de desfăşurarea activităţii O. În exercitarea atribuţiilor lor membrii Secretariatului O.N.N. li se acordă un statut apropiat de cel al personalului diplomatic.N. care este precumpănitor.U. organizează conferinţe internaţionale asupra unor probleme de interes mondial ori urmăreşte măsura în care deciziile organelor ONU sunt puse în aplicare. privind menţinerea păcii şi securităţii internaţionale.U.U. Prin Convenţia cu privire la imunităţile şi privilegiile O. Organele subsidiare ale O. În plus.U. acest criteriu stând şi la baza stabilirii nivelului de remunerare pentru fiecare angajat.

FINANŢAT MAI ÎNTÂI AMINTIM FAPTUL CĂ PNUD ESTE PRIN CONTRIBUŢII VOLUNTARE DIN PARTEA GUVERNELOR STATELOR MEMBRE ALE NAŢIUNILOR UNITE ŞI A AGENŢIILOR SPECIALIZATE ALE ACESTEIA. societatea civilă. op. ÎN CONTINUARE. LA FEL. în strânsă cooperare cu guvernul. ÎN MĂSURA ÎN CARE ESTE NEVOIE. institutele de cercetare şi întreprinderile particulare. În prezent există în jur de 5. p.VOM FACE O SCURTĂ PREZENTARE A ACESTUIA. Organizaţia îşi desfăşoară activitatea în peste 150 de ţări.000 de proiecte de dezvoltare finanţate de PNUD în lumea întreagă. 19 .ORGANELE SUBSIDIARE.NE REFERIM AICI LA SPRIJINUL FINANCIAR ACORDAT ROMÂNIEI PENTRU DEZVOLTAREA DIVERSELOR DOMENII .. PNUD a fost creat în 1966 şi este o continuare a fostelor programe de Asistenţă Tehnică şi Fonduri Speciale ONU. Programul Naţiunilor Unite pentru Dezvoltare (PNUD) este cel mai important instrument al Naţiunilor Unite în cooperarea internaţională pentru dezvoltare şi este unul dintre programele de dezvoltare multilaterală cele mai importante din lume. PĂRŢI INTEGRANTE ALE ONU. organismele educaţionale. resursele financiare totale alocate acestora fiind de aproximativ 7. cit. cu scopul de a atinge o dezvoltare umană durabilă în ţările cu care cooperează. ASTFEL. AVÂND ÎN VEDERE IMPORTANŢA PNUD ÎN GENERAL. DE ADUNAREA GENERALĂ SAU DE CONSILIUL DE SECURITATE. ASTFEL.5 miliarde dolari SUA. ANUMITE STRUCTURI PENTRU SPECIALIZATE: CONFERINŢA NAŢIUNILOR UNITE COMERŢ ŞI DEZVOLTARE (CNUCED). SUNT CREATE. PROGRAMUL NAŢIUNILOR UNITE PENTRU DEZVOLTARE (PNUD) 104 . SUNT FORŢELE DE URGENŢĂ SAU DE OBSERVAŢIE PENTRU MENŢINEREA PĂCII. 104 Philippe Moreau Defarges. PNUD finanţează şi implementează proiecte în diverse domenii sociale şi economice. ŞI ÎN SPECIAL IMPORTANŢA SA PENTRU ROMÂNIA .

dezvoltarea dă oamenilor putere în loc să-i marginalizeze. promovarea femeilor şi a altor grupuri dezavantajate. Misiunea generală a PNUD la nivel mondial este să sprijine ţările membre pentru realizarea programelor naţionale de dezvoltare. Această concepţie de perspectivă a PNUD se bazează pe convingerea ca o cooperare în vederea dezvoltării se poate realiza pentru ambele părţi doar atunci când se porneşte de la priorităţile naţionale ce reflectă nevoile oamenilor. în loc să distrugă mediul îl protejează.Domeniile de prioritate maximă ale PNUD sunt:     combaterea sărăciei. crearea de locuri de muncă şi asigurarea unor condiţii de viaţă decente. reconstrucţia ecologică şi protecţia mediului. în aşa fel încât să se ajungă la o dezvoltare umană durabilă. Dezvoltarea umană durabilă înseamnă pentru PNUD ca:      întreaga populaţie beneficiază de creşterea economică. oamenilor li se oferă oportunităţi şi şanse sporite. OAMENII PARTICIPĂ LA DECIZIILE CARE LE AFECTEAZĂ VIEŢILE. dezvoltarea. .

unul din scopurile principale ale ONU. social. ca forme specifice de realizare a colaborării internaţionale.N..U. Consiliul Economic şi Social este organul principal al ONU prin intermediul căruia organizaţia mondială coordonează activitatea instituţiilor specializate şi se sprijină pe acestea în realizarea obiectivelor sale în domeniile economic. ca şi celelalte elemente ale funcţionării acestora. Specificarea „acordurilor interguvernamentale”. în promovarea şi încurajarea respectării drepturilor omului şi libertăţilor fundamentale pentru toţi. cultural sau umanitar. Acestea apar astfel ca organizaţii interguvernamentale. largi atribuţii internaţionale în domeniile economic. IX al Cartei se stabileşte că „Diferitele instituţii specializate. social. ca modalitate de constituire a instituţiilor specializate. limbă sau religie”. Conlucrarea fiecăreia dintre instituţiile specializate cu O. se realizează prin mecanismul de coordonare al Consiliului Economic şi Social. social. sănătăţii şi alte domenii conexe. prin care sunt stabilite condiţiile în care instituţia respectivă urmează să fie pusă în . cu personalitate juridică distinctă de ONU. în articolul 57 din Cap. În Capitolele IX şi X ale Cartei. sex.N.III. 63. Astfel. potrivit statutelor lor. cultural etc. vor fi puse în legătură cu Naţiunile Unite în conformitate cu dispoziţiile articolului 63”. ca şi conlucrarea între ele. Astfel. prevăzute în Articolele 57 şi 63 ale Cartei. cultural. înfiinţate prin acorduri interguvernamentale şi având. Instituţiile specializate ale O. sunt detaliate aceste obiective şi se prevăd modalităţile concrete de acţiune ca şi instrumentele convenţionale şi structurile instituţionale prin care să se realizeze. se referă la „realizarea cooperării internaţionale în rezolvarea problemelor internaţionale cu caracter economic. fără deosebire de rasă. fiecare instituţie specializată.U. Alături de menţinerea păcii şi securităţii internaţionale. Potrivit art. stabilit chiar prin articolul 1 al Cartei. odată constituită de state (membre ONU sau chiar state care nu fac parte din ONU) încheie cu Consiliul Economic şi Social câte un acord. al învăţământului.4. dedicate „Cooperării economice şi sociale internaţionale”. constituite de state prin tratate („acorduri interguvernamentale”) acţionând în anumite domenii precis determinate şi urmărind obiective specifice. indică profilul lor instituţional.

105 În principal. libertatea presei şi a comunicării. p. cuprinde..N. Ştiinţă şi Cultură. în număr de 18106: Organizaţia Aviaţiei Civile Internaţionale.  Organizaţia pentru Alimentaţie şi Agricultură (FAO) .mae. Uniunea Poştala Universală. următoarele instituţii (agenţii) specializate. prin recomandări adresate acestor instituţii şi statelor membre.U. Organizaţia Internaţională a Muncii. Organizaţia Internaţională a Proprietăţii Intelectuale. Fondul Internaţional pentru Dezvoltare Agricolă. Organizaţia Meteorologică Mondială.M. această conlucrare se realizează prin consultări.  Organizaţia Internaţionala a Muncii (OIM) . Societatea Financiară Internaţională. Ştiinţă şi Cultură (UNESCO) – Paris Încurajează educaţia.legătură cu Consiliul.cu sediul la Roma Contribuie la ameliorarea productivităţii agricole şi a securităţii alimentare în scopul îmbunătăţirii nivelului de viaţă al populaţiei. fixând totodată normele internaţionale utilizate în toate ţările lumii în domeniul forţei de muncă. Sistemul O. vom face o scurtă prezentare a fiecăreia dintre ele. op. Organizaţia Internaţională a Telecomunicaţiilor.108 105 106 107 108 www. participarea reciprocă la lucrările diferitelor organe.ro www. prin intermediul Adunării Generale a ONU. 266 şi urm . Organizaţia Naţiunilor Unite pentru Dezvoltare Industrială. Aşadar. cooperarea ştiinţifică internaţională. Organizaţia Mondială a Sănătăţii. 276 şi urm. Pentru a da o imagine de ansamblu asupra tuturor acestor instituţii (agenţii) specializate ale O. Organizaţia Naţiunilor Unite pentru Educaţie. p.R.) şi Banca Internaţională pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare (B.ro Raluca Miga-Beşteliu. Agenţia Multilaterală de Garantare a Investiţiilor. Asociaţia Internaţională pentru Dezvoltare. Ibidem.107  Organizaţia Naţiunilor Unite pentru Educaţie.N.fiman. Organizaţia Maritimă Internaţională. protejarea patrimoniului natural şi cultural mondial.D). în continuare. cit. Fondul Monetar Internaţional (F.I. raportări periodice.cu sediul la Geneva Elaborează politicile şi programele destinate a ameliora condiţiile de muncă şi posibilităţile de angajare. Organizaţia pentru Alimentaţie şi Agricultura. dezvoltarea culturală.I.U.

coordonează utilizarea frecvenţelor de radio şi televiziune.  Fondul Internaţional pentru Dezvoltarea Agricola (FIDA) . oferă asistenţă tehnică şi încurajează cooperarea în domeniul poştal. .  Organizaţia Internaţionala a Telecomunicaţiilor (UIT) .cu sediul la Geneva Încurajează protecţia internaţională în domeniul proprietăţii intelectuale şi facilitează cooperarea în materia drepturilor de autor. precum şi la reducerea poluării mediului maritim de către navele maritime. încurajează adoptarea de măsuri de securitate.cu sediul la Roma 109 Ibidem. planurilor industriale şi a brevetelor.  Uniunea Poştală Universală (UPU) .  Organizaţia Maritimă Internaţionala (OMI) .  Organizaţia Internaţională a Proprietăţii Intelectuale (OMPI) . educarea în domeniul sănătăţii şi distribuirea de medicamente esenţiale. Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) .cu sediul la Londra Contribuie la ameliorarea procedeelor de transport maritim internaţional şi a normelor de securitate pe mare. Domeniile sale de acţiune sunt: imunologia.cu sediul la Berna Fixează regulile internaţionale pentru serviciile poştale.cu sediul la Geneva Coordonează programele destinate să rezolve problemele de sănătate şi să permită tuturor să ajungă la un nivel de sănătate cât mai ridicat posibil. 228 şi urm.  Organizaţia Meteorologică Mondială (OMM) .109  Organizaţia Aviaţiei Civile Internaţionale (OACI) .cu sediul la Geneva Favorizează cooperarea internaţională în vederea ameliorării mijloacelor de comunicaţie. mărcilor.cu sediul la Geneva Încurajează cercetarea ştiinţifică în domeniul atmosferei terestre şi a schimbărilor climatice şi facilitează schimbul de date meteorologice la nivel mondial. p.cu sediul la Montreal Fixează normele internaţionale necesare securităţii şi eficacităţii transporturilor aeriene şi coordonează cooperarea internaţională în domeniul aviaţiei civile.

cit.F. p. .cu sediul la Viena. Bucureşti.. Patrick Lenain.Mobilizează resursele financiare în vederea creşterii producţiei agricole şi ameliorarea nivelului nutriţional al colectivităţilor celor mai sărace din ţările în curs de dezvoltare.P. 1997. op. p.110  Organizaţia Naţiunilor Unite pentru Dezvoltare Industrială (ONUDI) . 63 şi urm. Ibidem.cu sediul la Washington. 2000. OFERĂ ŢĂRILOR ÎN CURS DE DEZVOLTARE ÎMPRUMUTURI ŞI ASISTENŢĂ TEHNICĂ ÎN VEDEREA REDUCERII SĂRĂCIEI ŞI A PROMOVĂRII UNEI CREŞTERI ECONOMICE DURABILE. FMI-ul. 29 şi urm. Instituţiile Financiare Internaţionale. Facilitează cooperarea in domeniul monetar si al stabilităţii financiare internaţionale şi oferă un cadru permanent de consultare.cu sediul la Washington. aflată sub auspiciile ONU. Editura Coresi.  Fondul Monetar Internaţional (FMI)111 . A. al serviciilor consultative şi al activităţilor de formare.112  Grupul Băncii Mondiale113 . 110 111 112 113 Raluca Miga-Beşteliu. Organizaţie interguvernamentală autonomă.  Agenţia Internaţionala a energiei atomice (AIEA) .cu sediul la Viena. Bakker. Încurajează progresul industrial în ţările în curs de dezvoltare în domeniul asistenţei tehnice. Editura Antet. 262 şi urm. de consiliere şi asistenţă în domeniul financiar. p. p. Oradea. lucrează pentru cooperarea ştiinţifică şi tehnică pentru utilizarea în scop paşnic a energiei nucleare. 24 şi urm.

în 12 martie 1882: „naţiunea înseamnă suflet. de confiscare a dreptului internaţional de către state şi folosirea acestuia în conformitate cu propriile interese. Conform viziunii propuse de Renan. fiind legată de definirea statului şi. Mémoire du temps present. În pofida premiselor favorabile. naţiunea se caracterizează printr-o dimensiune a construcţiei temporale. în această situaţie. Ar fi fost firesc. este un principiu spiritual. La aceasta se adaugă alte două elemente esenţiale: încercarea de redefinire a conceptului de suveranitate din altă perspectivă decât cea a statului-naţiune suveran paralel cu manifestarea unor tendinţe de autonomie şi diferenţele notabile între nivelele economice şi sociale ale diverselor ţări114. determinate de prăbuşirea comunismului şi 114 Olivier Russbach. atât din cauza situaţiilor conflictuale apărute în diverse părţi ale globului. Bucureşti.N. ONU contra ONU. Pe de o parte. care ar fi fost inimaginabile până în 1989.teoretic.n. 1999. 1996‚ p.fără precedent asupra rolului capital al democraţiei. Ca urmare a mutaţiilor fundamentale. dar tot atât de greu de anulat. în special. cel puţin . dorinţa de a trăi împreună. desfăşurat pe două coordonate care se împletesc. greu de conturat. cu ocazia unei conferinţe ţinută la Sorbona. voinţa de a păstra această moştenire indivizibilă”115. ca Organizaţia Naţiunilor Unite să beneficieze de condiţii de consolidare şi activitate pozitive.u. Dezbaterea readuce în actualitate întrebarea: ce este naţiunea? Unul dintre cele mai interesante răspunsuri a fost oferit de Ernest Renan. Raporturile dintre suveranitate şi autonomie constituie una dintre temele frecvent abordate de jurişti şi de analiştii politici. acum peste un secol. XV Thierry de Montbrial. Flammarion. există consimţământul mutual. a statului-naţiune. este evident că ONU se află într-un moment de mare cumpănă. având fiecare în parte calitatea de legatar universal. membrii unei naţiuni sunt legaţi prin aceea că au moştenit. „Corsei”. Editura C. cât şi a încercării.I. o inestimabilă comoară de amintiri. Pe de altă parte. tot mai vizibile. în comun. 27 115 . p. în viitor Ultimii ani au fost martorii unui acord .Capitolul IV necesitatea purtării de noi negocieri pentru buna funcţionare a o.

se opune etnicismului. Imposibilitatea restructurării exclusiv prin resurse interne şi nevoia de garanţii de securitate a noilor state central şi est-europene impun soluţii bazate pe cesiunea de suveranitate. în limite rezonabile. devenind. Prin disoluţia comunismului a apărut necesitatea reconstruirii şi definirii manifestărilor specifice de suveranitate. devenite realităţi indiscutabile. principala paradigmă a lumii europene. procesul a fost invers. fricţiuni interstatale preexistente. de care naţiunile respective nu au mai beneficiat în perioada războiului rece. devenind astfel noile expresii ale suveranităţii naţiunilor preexistente. Această tendinţă a surclasat-o pe cea care viza suveranitatea prin izolaţionism. pe lângă dezavuarea sistemului politic totalitar şi redefinirea principiului autodeterminării. În acest context.S. sau produs doar fracturi ale unor sisteme multinaţionale federative . el putând rămâne. Evoluţiile respective au condus la constituirea de noi state pe fundamentul democraţiilor reprezentative şi al sistemului economiei de piaţă. asistăm la diseminarea grupărilor politice cu doctrine naţionaliste şi extremiste. dar cu valenţe de deschidere către o lume marcată de conexiuni. de hipertrofiere a suveranităţii şi de exacerbare a elementelor destabilizatoare.grup etnic. o naţiune divizată a dobândit reunificarea. Ruptura de comunism s-a făcut sub forma asumării interne şi externe a suveranităţii. astăzi. Noul naţionalism este centrat pe binomul stat-naţiune. tensiunea interetnică devine obiect de atitudine politică doar în măsura în care devine antistatalism sau „infidelitate” cetăţenească. În cazul Germaniei. Cehoslovacia. Ca urmare.de accentuare a tendinţelor de integrare în structurile europene şi euro-atlantice. problematica statului-naţiune suveran dobândeşte noi valenţe. a căror coeziune era asigurată de statul comunist. determinate de realităţi etnice specifice. biologică şi culturală reprezintă criteriul de referinţă şi în care autarhismul . reprimate politic şi militar în perioada totalitaristă. şi nu pe dualitatea naţiune . un autonomism. Amploarea şi frecvenţa ridicată a acestor fricţiuni au generat tendinţe izolaţioniste.S. pentru care puritatea genetică. În acest mod. Revoluţiile de catifea sau mişcările mai fierbinţi din Europa Centrală şi de Est au reprezentat. Pe acest fond.U. fiind un loc geometric al multiplului. Iugoslavia. precum şi la apariţia unei legături subtile între naţionalism şi suveranitate.. Acest proces istoric nu s-a desfăşurat paralel cu disoluţia naţiunilor respective.R. au dobândit forme de manifestare mai mult sau mai puţin mozaicate.

În pofida protestelor vehemente ale Opoziţiei. Consiliul Constituţional a decis că formularea referitoare la poporul corsican „contravine Constituţiei. în provincia Kosovo. fără deosebire de naţionalitate. Pierre Joxe. la Paris. rasă sau religie”. în 1982. scăpate de sub control. în declaraţii oficiale. de Adunarea Naţională. În 1988. Aplicarea principiului autodeterminării. dreptul de a-şi conserva identitatea culturală şi de a-şi apăra interesele economice sociale specifice”. ministrul francez de Interne din epocă.dobândeşte statut de principiu de existenţă. a refuzat validarea primului articol. acesteia fiind-i deja. care stă la baza suveranităţii de stat şi invocarea dreptului la autonomie pe baza acestui principiu au generat tensiunile etnice. Cu toate acestea. printre altele: „Republica Franceză garantează comunităţii istorice şi culturale reprezentată de poporul corsican. în politica internaţională s-au făcut deseori grave confuzii între aceste principii. component al poporului francez. Este cazul Franţei. un statut special. disputele legate de Corsica. Proiectul a fost adoptat în noiembrie 1990. în 9 mai 1991. În consecinţă. etnicismul favorizează atomizarea. apărând un mecanism de declanşare al unui nou conflict. compus din toţi cetăţenii francezi. unicele soluţii trebuie să fie cele bazate pe dreptul internaţional. popoarele Naţiunilor Unite se angajează să-şi . care trebuie garantate individual. ajungându-se chiar la greşeala de a se folosi. indiferent de particularităţi. Georgia şi Moldova. Această chestiune pune la încercare modul de aplicare a principiilor de bază ale dreptului internaţional. conceptul de „popor” pentru a numi o etnie minoritară aflată pe teritoriul unui stat. chiar dacă acestea ar putea releva o anume specificitate din punct de vedere istoric şi psihologic. În acest context. Drepturile minorităţilor nu pot fi tratate decât în cadrul mai larg al drepturilor omului. etnicismul devine promotorul unui exces de autonomism şi generează repulsie faţă de stat. Potrivit Preambulului Cartei. extrapolând elementul de autonomie subsidiar suveranităţii şi propunându-l ca proiect politic opus suveranităţii ca izvor al autodeterminării. alegerile prezidenţiale au relansat. care nu prevede decât poporul francez. Astfel. care este un mecanism al coeziunii. acordat. nicidecum colectiv. Nu poate exista un drept internaţional numai în cazul minorităţilor sau numai al unor state. a elaborat un Proiect de lege care prevedea în primul articol. atât în fosta Iugoslavie. Deci. cât şi în Cecenia. Din păcate.

NU EXISTĂ O PRECISĂ LEGATĂ ÎNTINDEREA OBLIGAŢIEI INTERNAŢIONALE DE ASIGURARE A RESPECTĂRII DREPTURILOR OMULUI CARE INCUMBĂ STATELOR. CARTA NU ELUCIDEAZĂ DOUĂ MARI PROBLEME:  DETERMINAREA DREPTURILOR VIZATE PRIN OBLIGAŢIA STIPULATĂ ÎN ARTICOLUL 55 ŞI GRADUL DE CONFORMITATE CU ACEASTĂ OBLIGAŢIE DIN PARTEA STATELOR. reafirmându-şi „credinţa în drepturile fundamentale ale omului. astfel încât să creeze „condiţiile necesar menţinerii justiţiei şi respectării obligaţiilor decurgând din tratate şi alte izvoare ale dreptului internaţional” şi să se promoveze „progresul social şi condiţii mai bune de trai într-o mare libertate”. sex sau religie a exercitării drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale”. în egalitatea în drepturi a bărbaţilor şi a femeilor. TREBUIE. articolul 55 al Cartei proclamă. Carta îi conferă acesteia. în demnitatea şi valoarea persoanei umane. CU EXCEPŢIA INTERZICERII DISCRIMINĂRII. TOTUŞI. care „a provocat omenirii suferinţe de nespus”. dreptul de a solicita studii şi de a face recomandări în vederea „facilitării pentru toţi.  . prin articolul 13. în mod solemn: „respectarea universală şi efectivă a drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale pentru toţi. fără distincţie de rasă. Referindu-se la Adunarea Generală a ONU. SUBLINIAT FAPTUL CĂ. LEGAT DE ACESTE DISPOZIŢII. precum şi a naţiunilor mari şi mici”. în plan social şi economic. sex. fără distincţie de rasă. CONFORM RESPECTĂRII ARTICOLULUI EFECTIVE A 62.unească eforturile pentru a „izbăvi generaţiile viitoare de flagelul războiului”. limbă. SE POATE AFIRMA CĂ ELE REPREZINTĂ CONVENŢIONALE FORMULARE PRIMELE AVÂND CA REGULI OBIECT DE INTERNAŢIONALE DREPTURILE OMULUI. CONSILIUL ECONOMIC OMULUI ŞI ŞI A SOCIAL POATE „SĂ FACĂ RECOMANDĂRI ÎN VEDEREA ASIGURĂRII DREPTURILOR LIBERTĂŢILOR FUNDAMENTALE PENTRU TOŢI”. limbă sau religie”. PRIN CAPITOLUL 55. ÎN COMPORTAMENTUL LOR. ÎN CARTĂ. Definind condiţiile cooperării internaţionale.

ONU reprezintă „un cadru” deschis edificării unei „societăţi internaţionale” care se bazează pe respectarea dreptului. securitatea şi bunăstarea economică a tuturor ar deveni obiective mai greu de împlinit ca oricând.. Coroborând această idee cu exemplele tragice ale istoriei recente. trebuie evitată tendinţa riscantă către „proliferarea principiilor”. XVIII . cit. a cărui autoritate să fie indiscutabilă116. Apariţia conflictelor este favorizată de neaplicarea sau de încălcarea normelor de drept internaţional. dacă fiecare grup etnic.Prin afirmarea necesităţii cooperării în scopul promovării respectării internaţionale a drepturilor omului. astfel încât să se prevină orice interpretare greşită. reprezintă dovada convingătoare a faptului că principiile înscrise în Carta ONU sunt demodate sau cel puţin incomplete. în sensul extrapolării lui asupra minorităţilor naţionale. înţelepciune. p. aşa cum am mai precizat atunci când am avut în vedere negocierile purtate pe tema reformării Consiliului de Securitate al ONU. însă. a dezvoltării raporturilor de bună cooperare între state. răbdare‚ atitudine imparţială. putem afirma că prin dialog. Altfel. de părere că nu avem nevoie de mai multe principii. iar pacea. ci de aplicarea celor existente. nu ar mai exista limite în calea fragmentării. menţinerea păcii şi securităţii în lume. prin intermediul Cartei Naţiunilor Unite se recunoaşte existenţa unei intercondiţionări între favorizarea şi respectarea drepturilor omului la nivel internaţional şi asigurarea bunăstării şi progresului omenirii. Ar fi deosebit de util dacă Adunarea Generală a ONU ar analiza mai aprofundat conceptul de autodeterminare al popoarelor. În general. Astfel. Au existat voci care au afirmat că tulburările actuale din diferite părţi ale lumii. op. întreaga Organizaţie trebuie să fie în concordanţă cu 116 Olivier Russbach. religios sau lingvistic şi-ar reclama dreptul la existenţă ca stat. în strânsă legătură cu obiectivele fundamentale pe care statele membre ONU s-au angajat să le realizeze. De asemenea. spirit de compromis şi respectarea normelor dreptului internaţional se poate ajunge la soluţionări benefice în privinţa destinelor popoarelor. Cele mai multe dintre statele membre ale Organizaţiei Naţiunilor Unite sunt. nicidecum de o aşa-numită „insuficienţă” a principiilor. trebuie să existe o dorinţă generală ca Naţiunile Unite să rămână un „actor” major în întregul proces al schimbărilor care au loc pe plan mondial şi un purtător de stindard.

cu noile realităţi politico-economice şi cu întregul proces de globalizare care deja a început. .noile evoluţii ale societăţii internaţionale la acest început de mileniu.

este inevitabil ca dreptul să fie de partea învingătorilor. se acordă o atenţie deosebită consolidării respectării drepturilor omului şi cooperării pe diverse planuri în scopul atenuării sărăciei şi creşterii prosperităţii la nivel planetar. în momentul zămislirii lor. de dorinţa de integritate teritorială a statelor cu teritoriile amputate de agresori. care căutau la acest forum înţelegere şi sprijin. acestea nu trebuie idealizate. nu trebuie idealizat nici un document politic sau juridic internaţional. influenţează – dacă nu cumva chiar determină – acţiunea statelor. cât şi Organizaţia în sine reprezintă rezultatul şi expresia unui anumit raport de forţe existent la nivel internaţional. la rândul lor. biologice. aşa cum. de evitare a unei catastrofe nucleare. în timpul celei de-a doua conflagraţii mondiale. inclusiv cinci dominioane şi Filipinele (pe atunci încorporate Statelor Unite ale Americii). reciprocă.. desfăşurate la San Francisco. cu tendinţa clară de adaptare la noile realităţi. Raportul de forţe dă naştere normelor internaţionale şi instituţiilor juridice internaţionale. se înregistrează o evoluţie permanentă. cu precizarea că pot fi înregistrate anumite sincope. de la simplu. alături de idealurile de libertate. După cel de-al doilea război mondial. Influenţa este aşadar. făcându-se simţite ideile Constituţiei americane. independenţă şi suveranitate ale popoarelor. ai guvernelor în exil sau ai mişcărilor democratice din statele ocupate de comunismul sovietic. precum şi reprezentanţi ai mişcărilor de rezistenţă. unde au fost prezentate cele 51 de state fondatoare ale Organizaţiei Naţiunilor Unite. Fiind o reflectare a unor raporturi de forţe. Acestea au fost forţele care şi-au afirmat în mod deosebit voinţa în cea de-a doua parte a lucrărilor de elaborare a cartei ONU. . dar şi acestea. Oricum. la complex. redactarea textului de bază al Cartei ONU sa realizat sub influenţa filozofiei americane privind drepturile şi libertăţile fundamentale ale omului.U. Se pune accentul în mod constant pe intensificarea eforturilor pentru nerecurgerea la folosirea armelor de distrugere în masă – indiferent de faptul că acestea sunt nucleare. de eliberare şi de luptă împotriva dominaţiei străine. Nu în ultimul rând.CONCLUZII Atât Carta O. Pe cale de consecinţă. chimice sau de altă natură – pentru combaterea terorismului şi a traficului de droguri. de altfel.N.

Marele merit al cartei este acela că. Consiliul acţionează în numele „tuturor statelor membre ale ONU”. Franţa. cele mai avansate norme definitorii pentru dreptul internaţional contemporan: soluţionarea pe cale paşnică a diferendelor. Statele Unite ale Americii şi (fosta) Uniune Sovietică (a cărei moştenitoare recunoscută este Rusia) a statutului de membru permanent în cadrul Consiliului de Securitate. egalitatea suverană a statelor. prin Declaraţia Naţiunilor Unite. la propunerea Franţei. la 12 august 1941. pe 1 ianuarie 1942. neamestecul în treburile interne ale statelor. prevenirea şi înlăturarea ameninţărilor la adresa păcii. a scos războiul în afara legii. prin acordarea pentru China.U. Marea Britanie. Preocuparea pentru asigurarea securităţii internaţionale prin respectarea suveranităţii şi integrităţii teritoriale şi prin soluţionarea pe cale paşnică a diferendelor şia dobândit dimensiunea euro-atlantică încă din 1929. Carta reflectă concepţia directoratului marilor puteri. Astfel. În această calitate. organ care are „răspunderea primordială pentru menţinerea păcii şi securităţii internaţionale”. reprimarea actelor de agresiune. la redactarea tezelor de bază principiale ale cartei s-a pornit de la Carta Atlanticului. care. respectarea egalităţii în drepturi şi a dreptului la autodeterminare al popoarelor. la aceste principii au subscris şi alte 24 de state.N. practic. nerecurgerea la forţă şi la ameninţarea cu forţa împotriva integrităţii teritoriale şi independenţei politice a statelor. prin renumitul Pact Briand – Kellog (Pactul de la Paris). Carta Atlanticului făcea cunoscute principiile de bază ale speranţelor într-un viitor mai bun. sub influenţa acestor factori înscrie drept scopuri şi principii ale O. semnată la Washington. Nu este lipsit de interes faptul că Franţa şi Statele Unite ale Americii au constituit cei doi piloni ai legăturii transatlantice. Consiliul poate face . O dovadă că amprenta hotărâtoare a fost pusă de democraţiile occidentale este şi faptul că. Apărută ca document anglo-american. Ulterior. a drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului. Totodată însă.

deocamdată se conserva status quo-ul. Trebuie însă precizat că amendamentele vizau strict configuraţia numerică a votului şi reprezentarea diverselor continente şi culturi. Se pune.recomandări în ceea ce priveşte soluţionarea pe cale paşnică a diferendelor (Cap. din păcate. Fără îndoială că unanimitatea sau cel puţin acceptarea tacită a deciziilor Consiliului de Securitate de către cele cinci mari puteri . De asemenea. pentru a enumera doar câteva dintre acestea. Din raţiuni de precauţie şi de înţelepciune. Consiliul poate adopta măsuri obligatorii pentru toate statele membre ale ONU fără folosirea forţei armate (întreruperea relaţiilor economice. fiecare stat membru având dreptul la un vot. problema relaţiei dintre .I. activ rămâne doar Secretariatul.reprezintă şi puterile nucleare declarate . în sensul „democratizării” ei. După căderea comunismului şi sfârşitul războiului rece. omenirea împărtăşeşte sau tinde să împărtăşească aceleaşi valori fundamentale. Asupra acestor prerogative ale Consiliului a existat şi se întăreşte unanimitatea de vederi pe plan internaţional. Criteriul reprezentativităţii şi votul democratic funcţionează însă în Adunarea Generală a ONU. până în prezent‚ nu s-a profilat o soluţie. Consiliului Economic şi Social (ECOSOC) acţionează mult prea discret. să fie ignorată. economia de piaţă. au eşuat toate eforturile de amendare a Cartei.care actualmente . statele membre adoptă hotărârile cu majoritate simplă (două treimi) din voturile exprimate. printre care democraţia. Au fost avansate diverse formule de corectare a formulei de vot. aşadar. VI).J. Trebuie însă notat că‚ din punct de vedere juridic. diplomatice şi de altă natură) sau cu folosirea unei asemenea forţe (Cap.reprezintă un element esenţial pentru evitarea unei conflagraţii mondiale. VII). Au existat şi s-au amplificat pe parcurs obiecţii în ceea ce priveşte aşa-numitul „drept de veto” al marilor puteri. mai ales că. Aici. Dintre organele principale ale Naţiunilor Unite. aceste hotărâri sunt simple recomandări. pluralismul politic.) continuă. care ar putea degenera într-un conflict nuclear. drepturile şi libertăţile fundamentale ale omului. nicidecum renunţarea la ceea ce este cunoscut sub numele de „drept de veto”. până în prezent. Consiliul de Tutelă a rămas mai mult „obiectul muncii” iar Curtea Internaţională de Justiţie (C. deşi sintagma nu există în Carta ONU. respectiv al celor cinci ţări cu statut de membru permanent al Consiliului de Securitate. dar. nimicitor pentru civilizaţia umană.

1999. I. 1999. Năstase.  Cloşcă. Editura Europa Nova. Adrian . Florian . CURSURI. Coman. Vol. 1995.Războiul întregului popor şi dreptul internaţional contemporan. Bucureşti. Ionel . Nicolae . În acest context. Editura Oscar Print.Tratat de drepturile omului. 1995.  Cloşcă.Drept Internaţional Public. MONOGRAFII Bolintineanu. 1995. Ionel.   Ciachir. . II. Editura „Monitorul Oficial”.Drept Internaţional Contemporan.Istoria relaţiilor internaţionale de la pacea Westfalică (1648).   Coman. Suceavă. Bucureşti. Alexandru.Drept Internaţional Public. Florian . lucrarea de faţă se constituie într-o analiză doctrinară a principalelor probleme-cheie reliefate prin dezbaterea mondială pe marginea prerogativelor Organizaţiei Naţiunilor Unite.drept şi putere. Vol. Bucureşti. până în contemporaneitate (1947). TRATATE. Bucureşti. Ion . Bucureşti. Editura Militară. Editura Sylvi. a întăririi legalităţii internaţionale şi a sancţionării ferme a încălcării acesteia‚ indiferent de „identitatea” celui care s-ar face vinovat. Bucureşti. BIBLIOGRAFIE I. Editura Sylvi. 1998.

Nicolae (coord.  Geamănu. Bucureşti. Bucureşti. Bucureşti. 1975. Raluca . Bucureşti. 1998. 1994. 2000. Introducere în dreptul internaţional public. Editura All Beck. Adrian . II. 1998. Moreau.  Mazilu. Bucureşti. Dumitru . 1996.Dreptul mării. 2000. Philippe . 1983. Bucureşti. George . 1998. Bucureşti. Marţian I.  Popescu. Dumitra. Mazilu. Editura Oscar Print.  Elian. Editura Lumina Lex. Bucureşti. Bucureşti. Adrian. Bucureşti. Vol.Drept internaţional public.Dreptul Internaţional Contemporan.Organizaţii Internaţionale Interguvernamentale. Editura Didactică şi Pedagogică. 2003. Roxana .  Miga-Beşteliu. Raluca .   Năstase.  Ecobescu. Mazilu.Diplomaţia. Editura New Open Media.  Munteanu. Editura ALL Beck.Politica externă a României în perioada 1944-1947.Bătălia pentru viitor. Editura Lumina Lex.Organizaţiile internaţionale contemporane.Culegere de documente de drept internaţional public. Editura ALL. Adrian . Institutul European. Casa de editură şi presă Şansa S. 1996. şi colab. 1970.  Năstase. Niciu. . Defarges. Grigore .Dreptul păcii.Drept Internaţional Economic. Cronologie diplomatică 1945-1964. Bucureşti. Editura Lumina Lex. . 2002.    Mazilu.R.Drept internaţional public. Dumitru . Editura Politică. 1979. Iaşi. Dumitru . Drept diplomatic şi consular.Drept internaţional.Curtea Internaţională de Justiţie.. Bucureşti. Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică. Editura „Monitorul Oficial”. Tratat. Năstase. Editura Ştiinţifică. Editura Academiei. Bucureşti. Coman. Evoluţie – instituţii – ordine juridică.  Enescu. 1980. Bucureşti.Drept european.) . I.L.  Miga-Beşteliu.Relaţii internaţionale postbelice. Ion . Dumitru . Vol. 1997. Florian . Bucureşti.

Ionel.Jurisdictional Organs. ce va fi? Noua Europă şi securitatea statelor mici”.. Vera . ARTICOLE. David P. policy and practice (1991).. Popescu. . 1988. Ltllich. 1996. 2002. 2001. Andrei. Khelly K. Michael – Peacemaking (1993 . 1997. II.Humanitarian intervention and de legitimary of the US of Pease.  of UN legality (1992).Organizaţii şi relaţii internaţionale. Mihăilă principii la realitate.Drept internaţional public. Bucureşti. R.Organizaţia Statelor Americane de la Fareran. Jinga. Bucureşti. 6/1963    Malanczuk.  Reisman.   „Istoria diplomaţiei”. Ion . J. . . Bucureşti. and Forsythe.Collective responses to illegal acts in international intervention.An inquiry into the legitimacy or humanitariam Frank. Bucureşti. Bucureşti.International human right: problems of law. . în A Handbook on International Organisations. în „Justiţia Nouă”. Adrian . Tom J.)  intervention and world politics (1993). Casa de editură şi presă Şansa S.  Lachs. Dumitra. Ion .  Rusu.N.The powers af applications who is the ultimate guardian Gowlland. Vol.Principiul neamestecului în activitatea Adunării Generale a O. Editura Lumina Lex.U.  law: United Nations action in the question of Southern Rhodesia. Constantin. 1962. Gheorghe . IRSI. Editura Ştiinţifică. STUDII ŞI ALTE PUBLICAŢII Cloşcă.   . Editura Lumina Lex.L. Peter .Organizaţii europene şi euroatlantice.R. Dupuy ed. humanitarian force (1993. Năstase. . I.-Debbas. nr.Human Right.  Popescu. W. Law and force in the new international order (1991). Moca. M. „NATO: Ce este. Thomas M. Richard B.

 Rusk. SITE-URI INTERNET www. Deam . CONVENŢII ŞI ALTE DOCUMENTE Carta Naţiunilor Unite.fiman. Russell symposium proceeding Scaesteanu. semnată la San Francisco la 26 iunie 1945.ro www.referat. Statutul Curţii Internaţionale de Justiţie Tratatul Nord-Atlantic din 4 aprilie 1949 Convenţia de la Haga pentru aplanarea conflictelor internaţionale din 18 octombrie 1907. 2002. articol redactat de Elena Chiriţă III. pe site-ul (1993). 22 nov.ro/ cel mai tare site cu referate . IV. Ştirile publicate în data de 11 februarie 2003.org     www.uniuneaeuropeană.go.   www.mae.ro Powered by http://www.S.U.romanialibera. security interests in the 1990.ro  Ziarul „România Liberă”.uno. www. Răzvan articol publicat în Ziarul „România Liberă”. TRATATE.com.