Christie, Agatha Cafeaua neagră

Volumul - 1 –

Traducere: Editura MultiPress, 1999

Christie, Agatha Black Coffee1 Harper Collins, 19998

1

A play which was produced initially in 1930 and adapted to novel by Charles Osborne in 1998.

Christie, Agatha Black Coffee © 1998 by Agatha Christie, Harper Collins (ptr. ediţia originală) © Editura MultiPress, 1999 (ptr. ediţia în limba română) Toate drepturile rezervate

AGATHA CHRISTIE CAFEAUA NEAGRĂ COLECŢIA „CHRISTIE” MILENIUL III Consilier editorial dr. Gheorghe Sprinţeroiu Coperta Miruna - Luiza Sprinţeroiu Stilizare Robert - Daniel Vasile

(Deşi editura depune toate eforturile pentru a menţine preţurile cât mai scăzute, câteodată se vede obligată să le majoreze fără a putea avertiza cititorul) © Agatha Christie 1999 Drepturile exclusive de traducere şi tipărire în limba română în întreaga lume aparţin Casei de editură „MULTI PRESS” ISBN 973 -9086-40-3

3

AGATHA CHRISTIE CAFEAUA NEAGRĂ piesă adaptată ca roman de CHARLES OSBORNE Traducerea: Simina Sprinţeroiu şi Lidia Grădinaru Coordonatorul ediţiei: CONSTANTIN TĂNASE 4 .

Câteva luni mai târziu. Din fericire. Francis L. Sullivan. lucru pe care nu-l mai încercase anterior. Cafeaua neagră. care îl interpretase deja pe Poirot în versiunea pentru film a lui Alibi. Joyce Blând a jucat rolul Luciei Amory. a început o stagiune mult mai lungă în 1952). Dar când Agatha i-a arătat-o agentului ei. şi piesa a fost acceptată pentru a fi jucată în 1930 la Embassy Theatre din Swiss Cottage. datorită nemulţumirii ei de Alibi. Poirot fusese interpretat de un cunoscut actor al vremii. Capcana de şoareci. l-a jucat pe dr. Carelli în stagiunea de vară la Tumbridge Wells. Carelli era Dino Galvani. iar actorul shakespearian Donald Wolfit a fost dr. a fost transferată la West End. Osborne şi-a amintit de piesă. în aprilie. un prieten care avea legătură cu lumea teatrală a convins-o să ignore acest sfat negativ. Charles Osborne. şi în anul următor. bunica mea Agatha Christie s-a hotărât să scrie ea însăşi o piesă. la douăzeci de ani după moartea autoarei. Carelli. Cafeaua neagră a fost primită în mod favorabil.Cuvânt înainte Aproape sigur că. El a sugerat companiei „Agatha Christie Limited” (care controlează copyright-ul operelor ei) că. dar scrisese şi o carte splendidă intitulată Viaţa şi crimele Agathei Christie. În 1930. cu John Boxer în rolul asociatului său. Londra. iar în 1956. a fost terminată în vara anului 1929. dar rolul lui Hastings era acum jucat de Roland Culver. Poirot era tot Francis L. ar fi 5 . În producţia West End. Cafeaua neagră a fost ecranizată în Anglia la Twickenham Studios. care pe atunci îşi câştiga existenţa ca tânăr actor. Piesa a rămas o preferată a repertoriului companiilor teatrale timp de câţiva ani. Hercule Poirot. adaptare pentru scenă din 1928 a romanului Moartea lui Roger Ackroyd. acesta a sfătuit-o să nu se deranjeze să o trimită vreunui teatru întrucât. după părerea lui. adaptare scrisă de altcineva. Aproape patruzeci de ani mai târziu. după ce devenise nu doar o autoritate mondială prin operă. iar dr. Sullivan. Martin’s Theatre (unde o piesă de mai târziu semnată Agatha Christie. nu era suficient de bună pentru a fi pusă în scenă. unde s-a jucat cu succes mai multe luni la St. în regia lui Leslie Hiscott şi avându-l în rolul principal pe Austin Trevor. căpitanul Hastings. în care apare detectivul ei preferat.

care mie mi se pare scrisă în autenticul spirit al Agathei Christie.minunat să dea lumii un nou roman poliţist al Agathei Christie. iar rezultatul este această crimă misterioasă rezolvată de Hercule Poirot. Am convingerea că Agatha ar fi mândră de ea. Noi am aprobat cu entuziasm. Mathew Prichard 6 .

Nu mai existau crime ingenioase şi criminali? Totul era numai violenţă şi brutalitate. Lucru neobişnuit. în care fusese implicată o organizaţie criminală la nivel internaţional. căci era robul obiceiurilor şi rareori se abătea de la rutina micului săudejun. sau cel puţin confirmare de primire. Dar nu. şi în nici un caz înainte de ora zece. lui Poirot nu i se mai prezentase nimic de interes profesional. Al doilea conţinea aceleaşi înştiinţări pe care le găsea lipsite de interes pliante publicitare. să-i prepare o a doua ceaşcă de ciocolată.şi pe care. asta era altceva. ei bine. şi Hastings se întorsese în Argentina.. la soţia şi la ferma lui. Deşi vechiul său prieten venea din când în când la Londra cu afaceri legate de ferma sa. George. avându-l pe Hastings alături pe post de un fel de tablă sonoră pentru ideile şi teoriile lui.. genul 7 . fusese ademenit în afara acelei retrageri mai mult decât o dată când i se prezentase o problemă deosebit de interesantă. era extrem de puţin probabil ca Poirot şi el să lucreze din nou împreună la rezolvarea unui caz. într-o clipă. În timp ce o aştepta. pusese plicurile goale într-un teanc îngrijit. Al treilea teanc cuprindea scrisori care nu necesitau un răspuns de vreun fel. Fuseseră deschise cu mare atenţie. se uită din nou la poşta de dimineaţă care zăcea pe masă.CAPITOLUL I Hercule Poirot îşi luă micul dejun în micul dar fermecător de cochetul său apartament din Whitehall Mansions. fusese încheiat în mod mulţumitor. avea să-l roage pe George să le arunce. Îşi amintea că odată el şi Hastings stătuseră până în zori ca să. Când lucra la un caz. cu cuţitaşul pentru hârtie de forma unei săbii miniaturale pe care îl primise cadou cu mulţi ani în urmă de la vechiul său prieten Hastings. Ultimul lor caz. Oare de asta se simţea Poirot neliniştit în această frumoasă dimineaţă de mai a anului 1934? Retras din activitate cu ostentaţie. Dar de câteva luni. Îi făcuse mare plăcere să fie iarăşi pe urma vânatului. Meticulos de ordonat ca întotdeauna. în majoritate . Poirot voia să-şi lase gândurile să se ocupe de trecut. îi ceruse valetului său. Îşi savurase brioşa şi ceaşca de ciocolată fierbinte. Poirot considera că era absolut lipsit de profesionalism să-ţi începi ziua de lucru înainte de zece. De ele avea să se ocupe după micul dejun. cunoscută ca „Cei patru mari”.

domnule. -. o masă compusă din . bine venită. şi la fel de fanatic de ordonat ca marele detectiv. şi apoi limbă de mare bonne femme. Bine venită nu numai pentru că Poirot avea să-i savureze gustul dulce şi delicios. Îşi dădu seama că George. cu acea a doua. Da. dar gândurile îmi erau în altă parte. dragul meu George. după părerea lui. spunea George. dar imaginaţie nu.. domnule. Am să-l sun pe sir Claud după ce răsfoiesc Times. domnule. – Mulţumesc. era cu adevărat norocos că îl avea pe George să aibă grijă de el. fie ele chiar şi legate de probleme delicate.poate puţin pâte pentru început. Complet lipsit de curiozitate şi extrem de reţinut în a-şi exprima o părere personală cu privire la vreun subiect. urmată de. în linişte. şi era tot ce îşi dorea acesta ca valet. englez până în măduva oaselor.. un lucru rar. ceaşcă de ciocolată.ce oare? . i se adresa. când eraţi la teatru cu doamna Oliver. Poirot îi spusese nu o dată: „Calci admirabil pantalonii. se întindea în faţa lui fără nimic mai interesant la orizont decât mişcarea în aer liber prin parc şi o plimbare prin Mayfair spre restaurantul lui preferat din Soho unde avea să ia masa singur. ci să insistaţi să vorbiţi personal cu sir Claud. E puţin cam devreme pentru telefoane. Spui că a telefonat cineva? – Da. şi când telefonaţi să nu vă spuneţi nimănui numele. o frumoasă dimineaţă însorită.. Impecabilul şi imperturbabilul George. imaginaţie avea Hercule Poirot din belşug. care se pare a fi undeva în Surrey. Şi-a lăsat numărul de telefon. Talentul de a călca o pereche de pantaloni aşa cum trebuie era. după ce pusese ciocolata pe masă. M-am dus la culcare înainte de întoarcerea dumneavoastră. George era o mină de informaţii despre aristocraţia engleză. să-l investigheze? Gândurile îi fură întrerupte de sosirea lui George care apăru. – Cine a sunat? – Domnul a spus că este sir Claud Amory.de crimă sau jaf sordide care era sub demnitatea lui. nu ai”. A spus că e vorba de o problemă delicată.. a lui Poirot. şi n-am considerat necesar să vă las un mesaj la acea oră târzie. 8 . ci şi pentru că ea avea să-i dea posibilitatea să mai amâne câteva minute constatarea că ziua. Oricum. mi-am luat libertatea să promit că veţi da telefon la rândul dumneavoastră în aceasta dimineaţă. – Te rog să mă scuzi. Lasă numărul de telefon pe biroul meu. şi astfel. George. Aseară. era de ceva timp cu Poirot. George. domnule.

Inst. 1921.. Dacă nu.1907. 1878. Ştirile interne nu erau nici ele mai bune. Minist. Hitler. Colegiul King’s. Sir Claud Amory. „Când soarele mă va goni în casă. 24 Nov. Cu ziarul abandonat. Londra. ajunse la ceea ce îl interesa şi citi cu glas tare: AMORY. al cărui titlu Who’s Who era imprimat cu litere aurii pe cotor. În pofida codelilor oficialilor. îngână el. deprimante. Aerului. Poirot se rezemă confortabil în fotoliul de răchită. Câteva minute mai târziu Times fu lăsat deoparte. Numele nu-i era străin. era deja predispus să îi ţină partea lui sir Claud. 1924. Fizician cercetător laboratoarele GEC. Ştirile internaţionale erau. de bună seamă. RAE Farborough (Depart. Curând avea să devină prea fierbinte pentru el.George se înclină şi ieşi. ca de obicei. femeile care concurau la Wimbledon aveau voie să poarte şorturi în vara asta. căci el nu era un adorator al soarelui. care transformase tribunalele germane în filiale ale partidului nazist. un volum în care se puteau găsi şi detaliile carierei lui Poirot. fasciştii care luaseră puterea în Bulgaria şi. 1916. este inclus în acel admirabil volum. Helen Graham (d. cu picioarele pe un scăunel. după care luă ziarul din acea dimineaţă şi ieşi pe balcon. iar Poirot îşi bău ciocolata. cel mai rău din toate. Belgia. Micul detectiv ridică din umeri într-un gest expresiv. sir Claud (Herbert). Nici în ferpare nu exista vreo alinare. atunci probabil că acest sir Claud era cineva cu o pretenţie îndreptăţită la timpul şi atenţia lui. Dând paginile. Da. 1929). Se duse în bibliotecă şi. 1905. acest sir Claud era bine cunoscut într-un cerc sau altul. Decorat cu 9 . înnob. căci cei de vârsta lui Poirot şi mai tineri păreau să insiste să moară. Dacă acest sir Claud este o persoană cu o oarecare distincţie. Amory! Soarele dimineţii scălda balconul. atunci. a demonstrat un nou principiu pentru accelerarea particulelor: acceleratorul linear de unde circulatorii. Educ.”. scoase volumul gros. Weymouth Gram. în chiar ţara lui Poirot. Dar ce era? Era politician? Avocat? Funcţionar public ieşit la pensie? Sir Claud Amory. roşu. şi Poirot îl găsi suficient de cald ca să rămână în bătaia lui câteva minute.. Îngrozitorul acela. 1927. voi consulta Who’s Who. Radio). Dacă avea să fie găsit în Who’s Who. n. Snob inveterat. Îl mai auzise undeva. ale lui Hercule Poirot. Swanage. patruzeci şi doi de mineri erau daţi morţi ca urmare a unei explozii la o mină din apropiere de Mons. Sch. se gândi la el. în virtutea stilului său. c. de pe un raft în care se aflau cărţi de referinţă. Curiozitatea îmbinată cu o briză răcoroasă îl grăbiră pe Poirot să intre în casă. Cercet.

Medalia Monroe a Soc. Îşi aminti o conversaţie pe care o avusese cu câteva luni mai înainte cu un membru al guvernului Majestăţii sale. Renumitul savant. Club: Athenaeum. în general. Am o problemă a naibii de spinoasă. Vreau să duci dumneata formula când te întorci la Londra şi să o înmânezi personal ministrului. Înspăimântător!” – Mă întreb.. dar Ministerul Apărării o consideră de o importanţă covârşitoare. la ce lucrează acum sir Claud Amory este de o importanţă fantastică în oricare război viitor. – Alo. Sau mai degrabă. Tel: Market Cleve 314. îngână Poirot. s-ar putea să am. Publicaţii: articole în reviste de ştiinţă. Mă numesc Amory. „De exemplu. Un moment mai târziu. Adresa: Abbofs Cleve. Claud Amory. da. – E iarăşi sir Claud Amory. Nu sunt sigur. Poirot. Hercule Poirot la telefon. sir Claud. – Ascultă. Am nevoie de o persoană care aparent este o 10 . Poirot se duse la telefon. Dacă sir Claud. În camera de alături sună telefonul şi Poirot îl auzi pe George răspunzând. Insistă să lucreze singur la reşedinţa lui de la ţară. – Am auzit de dumneavoastră. ca oaspete al meu. Există motive întemeiate pentru care curierul ministrului nu poate face treaba asta.n-am să intru în detalii. de Fizică. – Poirot? Nu ne-am cunoscut. mă întreb dacă sir Claud vrea să-l angajeze pe Hercule Poirot pe post de câine de pază? Invenţiile de război. anunţă el. nr. dar el refuză să lucreze în condiţii de laborator unde el şi lucrarea lui ar putea fi sub pază. şi am realizat o formulă pe baza căreia se poate produce un explozibil nou şi mortal. Am motive să bănuiesc că cineva din casa mea încearcă să fure formula. dar ţi-aş rămâne profund îndatorat dacă ai veni în weekend la Abbofs Cleve. Nici un fel de securitate. Lucrarea mea e acum terminată. domnule. Lucrez la o formulă pentru bombardarea atomului . dar avem cunoştinţe comune.. – Ah. Market Cleve. Surrey.. Discutaseră despre securitate şi politicianul recunoscuse că măsurile de securitate nu erau suficient de puternice. spusese el. îşi spuse Poirot punând la loc Who’s Who. armele secrete nu sunt pentru mine. desigur. Nu pot să spun mai mult acum. apăru valetul.. după ce Poirot returnase nişte documente dispărute ale căror conţinut se putea dovedi jenant pentru guvern.

– Aş fi încântat să vă fiu de folos. se gândi el punând receptorul în furcă. nu are legătură cu lumea ştiinţifică. dragul meu sir Claud. – George. 11 . Aştept cu nerăbdare să vă cunosc. formă un număr şi aşteptă câteva momente până vorbi. şi îşi spuse că. weekend-ul avea să dezvăluie mai multe. întrucât în weekend plec la ţară.persoană ştearsă. dar care e destul de isteaţă. Vorbea de parcă pleca în stepele din Asia Centrală şi pentru o viaţă. Dar un weekend la ţară şi şansa de a-l cunoaşte pe distinsul savant puteau fi plăcute. îl întrerupse el. revenind la telefon. dar chiar era posibil ca cineva din casa savantului.. Curios. plăcute aveau să fie şi mulţumirile unui guvern recunoscător. Sir Claud continuă să vorbească. dacă vă convine.. strigă el. şi nici nu se considerase aşa. fără îndoială. În fine. n-ai vrea să-ţi laşi treburile la o parte câteva zile şi să vii la Londra? E foarte plăcut.. nu fusese nicicând o persoană ştearsă. Am să sosesc sâmbătă după-amiază. în perioada asta a anului. după cum. S-ar fi putut foarte bine ca agenţi străini să fie interesaţi de formula lui sir Claud.. în formă de ou. – Dragul meu Hastings. Apoi. şi mustaţa unsă şi răsucită cu grijă. fără îndoială.. Hercule Poirot îşi privi în oglindă capul chel. şi mă voi întoarce la Londra cu ceea ce doriţi să iau cu mine luni dimineaţă.. te rog să-mi duci costumul gros de tweed şi haina de seară şi pantalonii la curăţătorie. într-o lungă carieră. Trebuie să le am până vineri.

sau mai degrabă a satului supradezvoltat . Câteva minute mai târziu. Tredwell. e în regulă. se întindea o terasă. trei-unu-patru. Tredwell. la două zile după conversaţia avută prin telefon cu Hercule Poirot. aşteptând. fără îndoială familia era acum adunată în sufrageria din cealaltă parte a holului. o cameră mică dar comfortabil mobilată de la parterul casei. apoi ridică receptorul. da.CAPITOLUL II Casa lui sir Claud Amory. pe partea dinspre est. Abbot's Cleve. De fapt. un individ înalt. un conac victorian mare dar cu o arhitectură de nedescris. Afară. – Aici Market Cleve. În seara de vineri. era aşezată în mijlocul unui peisaj de ţară blând unduitor.. Sir Claud tamburina în masă cu degetele. pe toată lungimea ei. – Da. sir Claud Amory se alătură grupului din sufragerie. Valetul lui sir Claud. Vrei să le spui că vin şi eu în scurt timp? Spune-le că vorbesc la telefon. Dădu numărul.. cu părul încărunţit pieptănat peste cap. Tredwell se retrase în linişte. de la poartă până la uşa principală a lui Abbot' s Cleve. se afla la periferia micului oraş . Aleea de pietriş. neliniştea se amesteca cu nedumerirea. – Scuzaţi-mă. lumina începea să pălească. şi ochi de un albastru rece şi pătrunzător. o consultă scurt. chiar sunt pe cale să dau un telefon scurt. În spatele casei. Vreau să-mi faceţi legătura cu un număr din Londra.Market Cleve. Casa în sine. bătuse gongul pentru cină cu câteva minute mai devreme şi. de la care o pajişte în pantă cobora până la o grădină oarecum neglijată. obiceiul lui când se străduia să ia o decizie rapidă. ici şi colo puternic împădurit. sir Claud stătea în biroul său. cam la douăzeci şi cinci de mile de Londra. Ai putea chiar să începi să serveşti. şi sir Claud trase cu un oftat telefonul spre el. apoi se rezemă în scaun. sir Claud. de talie şi înălţime medii. cu aspect lugubru şi maniere de-o corectitudine impecabilă. Degetele mâinii drepte începură să tamburineze nervos în birou. şerpuia printre copaci şi tufişuri dese. În expresia feţei lui de acum. Scoase dintr-un sertar al biroului o agendă mică. Se auzi o bătaie discretă în uşă şi Tredwell apăru în prag. m-am gândit că poate nu aţi auzit gongul. Era un bărbat intrat în cincizeci de ani. aşezându-se la locul său în capul mesei în jurul căreia stăteau 12 .

Abia ieşi din cameră când Lucia. care era o domnişoară între două vârste. soţia lui Richard Amory. Richard Amory îi arunca din când în când o privire neliniştită soţiei sale. se aflau un ceas demodat şi câteva ornamente. Lucia. Carelli. – Prea bine. stătea Caroline Amory. În continuare. Caroline Amory făcu unele tentative de a întreţine o conversaţie cu dr. care îi răspunse destul de politicos. vărul ei şi singurul fiu al lui sir Claud. Din ea. avându-l alături pe Richard. iar între el şi stăpânul casei stătea Lucia. în dreapta lui sir Claud stătea nepoata lui. eşti bun să suni la garajul lui Yackson din Market Cleve. vorbind destul de tare ca vorbele sale să fie auzite şi în celălalt capăt al mesei. Edward Raynor.deja şase persoane. o banchetă. în capătul celălalt al mesei.cum era în general numită . sir Claud i se adresă brusc. Sir Claud era la fel de taciturn cum era de obicei la masă. Pe poliţă. deasupra unui şemineu larg. În timp ce Tredwell servea desertul. o masă cu rafturi laterale pentru cărţi şi cărţi pe ea. mai să dea peste Tredwell care închidea uşa. Era mai degrabă o încăpere confortabilă decât una elegantă. îngână o scuză şi arătă stânjenit. iar o altă uşă dădea în biroul lui sir Claud. se ridică brusc de la masă şi ieşi grăbită din cameră. Sigură Barbara Amory era bine dispusă şi discuta lejer cu mătuşa ei Caroline. o masă mică cu un gramofon şi discuri. tresări nervos. survenită cu câţiva ani înainte.servea în mod normal şi ca salon. şi să îi rogi să trimită o maşină cu şofer la gară la trenul de opt şi cincizeci? Un domn care ne vizitează după cină soseşte cu acel tren. fără însă a fi deosebit de vorbăreţ. secretarul lui sir Claud. un scaun fără spetează. tânărul care în mod normal era politicos şi sociabil. Biblioteca . o masă pentru cafea. domnule. precum şi un vas cu hârtiuţe răsucite folosite la aprinderea focului. Ea se ocupa de gospodărie de la moartea soţiei lui. un glasvand se deschidea către terasă. În această seară cina nu era deloc festivă. un birou cu un telefon pe el. un italian. Când ea se întoarse să-i adreseze o remarcă lui Edward Raynor. – Tredwell. spuse Tredwell şi se retrase. În dreapta lui Richard Amory stătea un oaspete. Carelli. Traversând holul. îngânând o scuză. o luă în grabă pe coridor şi intră într-o cameră mare din fundul casei. Barbara Amory. două scaune cu spetează 13 . dacă nu şi mai taciturn. stătea în dreapta lui Caroline Amory. dr. sora lui sir Claud. Mobilierul din bibliotecă consta dintr-o bibliotecă înaltă pe care se afla o cutie de tablă.

de modă veche. Mobilierul era. în general. o altă masă pe care stătea o plantă într-un vas de aramă. 14 .dreaptă. un fotoliu.

sigur. unde eşti?” Un moment mai târziu domnişoara Amory intră în cameră. – Ştiu. De fapt. Niciodată! – Oh. şi obiceiurile pe de altă parte. E un adevărat rai aici! 15 . Lucia. Verile noastre englezeşti pot fi înşelătoare. – Nu! repetă Lucia. întări domnişoara Amory. Nu seamănă deloc cu soarele fierbinte din Italia cu care eşti mai obişnuită. – Serios? – Serios. dar în care acum mocnea o emoţie înăbuşită greu de definit. dragă. Aici. Italia e încântătoare. Trebuie că ţi-e tare dor de ţara ta. Urăsc Italia. Domnişoara Amory nu părea convinsă.. Zău. o tânără frumoasă de douăzeci şi cinci de ani. Probabil că ai răcit puţin. Te rog să te duci înapoi. Merse la Lucia. repetă ea. În timp ce se aşeza. Scoase o batistă din poşetă şi îşi tamponă ochii sub privirea bănuitoare a lui Caroline Amory. Se aşeză pe banchetă. Mă simt bine. spuse ea privind-o neliniştită pe Lucia. Deşi vorbea perfect engleza. nu e nici o ruşine să-ţi fie dor de acasă. Mereu am urât-o. murmură Lucia cu o privire pierdută. copila mea. Mi-a trecut senzaţia de leşin.vremea pe de o parte. Ce caraghios din partea mea! Nu mi s-a mai întâmplat niciodată.. haide. mătuşă Caroline. întotdeauna am fost de părerea asta. mi-a trecut. îşi lipi fruntea de geamul rece şi rămase pierdută în gânduri. Într-o clipă sau două ai să te simţi bine. Lucia îi adresă un surâs vag de mulţumire. apoi se duse la glasvand şi. câte o inflexiune ocazională trăda faptul că engleza nu era limba ei maternă.. să ştii. spuse ea. Scoţând un oftat abia auzibil. dragă.. în Anglia. cu oameni amabili ca voi. în timp ce îşi lăsa pe banchetă poşeta. continuă ea.Lucia. apoi băgă batista la loc şi zâmbi. draga mea.. – Da. o luă de braţ şi o împinse uşor către banchetă. poate prea perfect. Din hol se auzi glasul domnişoarei Amory „Lucia... – Nu! Nu mi-e dor de Italia! strigă Lucia cu o vehemenţă care o miră pe domnişoara Amory. ia loc aici. copila mea. Probabil că a fost un contrast groaznic . desfăcând uşor draperiile. să ştii. – N-ai arătat deloc bine toată seara. Italia. lângă Lucia. – Gata. Ezită în mijlocul camerei.. avea un păr bogat de culoare închisă care i se revărsa pe umeri şi nişte ochi căprui care puteau străluci fascinant. se uită în noapte. Mă simt foarte bine. Nu îmi imaginez de ce tocmai acum. mă simt ca în rai. – Italia.

Tocmai spuneam. mulţumesc. – Nu. fireşte că nu. – Oh. dragă.. Lucia zâmbi blând.. Carelli a apărut aşa.– E foarte drăguţ din partea ta că spui asta. trebuie să fie o răceală bruscă. nu-i aşa? Trebuie să fi fost un adevărat şoc pentru tine. din senin. Carelli? A apărut atât de neaşteptat. fără să aibă idee că 16 . soţul Luciei. – Nu.. – Da. Domnişoara Amory se ridică şi nu se putea hotărî dacă să plece sau să stea. ce ciudat lucru că acest dr. dar ar fi absolut normal să tânjeşti uneori după Italia.. ce este. închise ochii şi se cutremură. neavând mamă. continuă ea. dacă preferi să nu vorbesc. înălţime medie şi o siluetă robustă. o întrerupse Lucia. deşi sunt sigură că eşti numai politicoasă. de un roz minunat. – Nu-i nici un deranj. Ştii că tatăl tău nu poate să sufere nici un gen de dezordine.. căci nu înţelegea de ce cuvintele ei păreau să o tulbure pe Lucia. Şi foarte înţepătoare. într-o sticluţă absolut adorabilă. nu vorbi de mama. Domnişoara Amory era tot nehotărâtă. intrase în bibliotecă în timp ce Caroline Amory vorbea. nu-i aşa. insistă Caroline Amory. – Oh. tu eşti. musculoasă. N-am vrut să te tulbur. Mai ales că avem un musafir care nu e un prieten apropiat al familiei. Să fie oare emoţia de a-ţi vedea prietenul italian. E adevărat că am încercat cu toţii să te facem să te simţi fericită şi ca acasă. Se întoarse iarăşi spre Lucia. spuse ea şi făcu câţiva paşi spre uşă. Se duse în spatele banchetei şi aranjă pernuţele. Clorură de amoniu. mă simt foarte bine acum. draga mea? întreabă domnişoara Amory. Dar. dr.. mătuşă Caroline. Îţi vine iar să leşini? Richard Amory închise uşa şi se propie de cele două femei. Sau esenţă de săruri? Nu ţin minte niciodată. draga mea. Un englez chipeş în jur de treizeci de ani. Zău. care se rezemă de spetează. dar nu răspunse. Richard. – Du-te şi termină-ţi masa. te rog. să ştii. Şi apoi. Azi dimineaţă erai întruchiparea sănătăţii. – Te rog. Era limpede că domnişoara Amory nu-l observase. cu părul de culoarea nisipului. să ştii.. oricum. Să-ţi aduc nişte săruri? Am în camera mea. spuse el. Richard? Păi poate ar fi mai bine să mă întorc. Am nişte săruri foarte bune. nu din cele cu care se curăţă baia. Stau eu cu Lucia.

Richard? Richard Amory nu răspunse la întrebarea şireată a mătuşii sale. – Ei bine. înţeleg. Richard închise uşa şi se întoarse la soţia sa. acum e complet englezoaică. – Da. Domnişoara Amory zâmbi. Lucia. – Cred că ţine la mine. în tot cazul. ca şi cuvintele. O simplă cunoştinţă. – Oh. Domnişoara Amory se opri şi roşi. tu eşti pe jumătate englezoaică. draga mea? Eraţi buni prieteni? Presupun că eraţi. dragă. Richard Amory îşi urmărise cu atenţie soţia. murmură Lucia. Deseori îmi spun că străinii forţează puţin nota. nu. Richard. răspunse Lucia. continuă domnişoara Amory. Adică.. 17 . răspunse apăsat Lucia. gest care era o invitaţie pentru domnişoara Amory să se întoarcă la ceilalţi. a fost. întotdeauna am spus-o. dacă sunteţi sigur că nu mai pot face nimic. Ai dat pur şi simplu peste el în sat. dar nu răspunse. – Oh. Şi vorbeşte foarte bine englezeşte.. nu-i aşa. Soţia lui ridică repede privirea. Îl cunoşteai bine în Italia. – Ce surpriză încântătoare trebuie să fi fost pentru tine. Lucia. Cu un gest nesigur şi un ultim zâmbet nervos adresat Luciei. De fapt. spuse ea. Scoţând un oftat de uşurare. nu mă refer la tine. Dar a acceptat generoasa ta invitaţie să rămână. şi l-ai invitat aici. În glasul Luciei apăru o amărăciune bruscă. – Ce-i mai place să trăncănească! se plânse el. – Crezi? – Arată a străin. nu-i aşa? – A fost.tu trăieşti prin părţile astea. chiar aşa. Credeam că n-o să mai plece. Şi chiar nu ştiai că se află prin părţile astea? – Câtuşi de puţin. Acum vorbi din nou. spuse aceasta pornind cu reţinere către uşă. – Lumea este cu adevărat mică. Dar încearcă prea mult. Trebuie să fi fost o mare surpriză pentru tine.. – Încearcă doar să fie amabilă.. Prietenul tău este un bărbat bine. – Nu mi-a fost niciodată prieten. dar e foarte chipeş. spuse ea. Se uită ştrengăreşte la nepotul ei şi continuă. desigur. ci se duse la uşă şi o deschise. fireşte. Oh. domnişoara Amory ieşi. Tonul lui Richard era repezit. – Nu.

bătrânul! Mereu inventează câte ceva. – Minunat tip. Apoi. Deşi. Se aplecă. auzi tu! – Dar. Vorbea cu iritare crescândă. – În fine. – La naiba! exclamă el. înlănţuit în casa asta. Lucia ridică din umeri. care nu poate interesa pe nimeni altul în afara lor. Richard se întoarse şi se aşeză pe un scaun de lângă masă. – Munţi de bani. mulţumesc. – Dar aş prefera să rămân singură. Toţi savanţii ăştia sunt la fel. Bătrânul l-a încuiat cu una din încuietorile alea inventate de el. – Nu. venind mai aproape de ea. spuse întunecat Richard. spuse Lucia. Lucia. – Presupun că e unul din savanţii de frunte din prezent. Tonul lui Richard Amory era abstract. Nu se poate deschide fără cheie. sprijinindu-şi coatele pe coapse. Preţ de câteva minute domni o tăcere tensionată. apoi Richard trecu în spatele banchetei şi întrebă: – Pernele stau bine? N-ai mai vrea una sub cap? – Stau comod aşa cum stau. cu un zâmbet forţat. Acum mă simt perfect. Trebuie să fi scos o mulţime de bani din invenţiile iui. desigur. – Nimic. Mereu sunt pe urma a ceva absolut inaplicabil. Stătea în picioare. aproape ca şi cum ai fi prizonier. Urmă o pauză. tatăl tău e un om mare. Vrei să deschizi glasvandul? Richard se duse la glasvand şi umblă la încuietoare. protestă Lucia. Te ţine aici. – Ştiu. în tot cazul. De ce te-a făcut să renunţi la armată şi să vii aici? – Presupun că s-a gândit că l-aş putea ajuta în munca lui. şi îşi cheltuieşte fiecare penny pe invenţiile 18 . Dar nu înţelege decât punctul lui de vedere. uneori mă cuprinde disperarea! Mă uit la el cum înoată în bani. am să stau cu tine. n-ar fi rău să fie mai mult aer. studiindu-şi cu atenţie soţia. Întoarce-te în sufragerie. Dar ar fi trebuit să ştie că eu n-am să fiu de nici un folos în acest sens. Dar nu banii îl atrag.– Poftim? Oh. nu contează. confirmă Lucia. Mă tratează al naibii de rău. bombăni Richard. Doamne. Richard îşi întrebă soţia: Eşti sigură că nu vrei să-ţi aduc nimic? Lucia ridică privirea spre el. Pur şi simplu n-am cap pentru asta. – Da. Bombardarea atomului. Richard.

Absolut neajutorat. – Crezi că sunt prost? întreabă el.. Oriunde în lume! Dar departe de casa asta. Bani! – Mă simt ca o muscă prinsă într-o plasă de păianjen. Nu e nimic. Lucia se îndreptă de spate.... departe de casa asta! Mi-e frică. Nimic. Un bărbat fără bani nu e bun de nimic pentru o femeie. Se ridică brusc şi veni către el. – Bani! exclamă ea cu amărăciune. Neajutorat. – Serios? – Da. mi-e frică. Soţul ei se uită la ea alarmat. – Richard. Unde? – Oriunde. Totul se reduce la asta.alea ale lui. – De ce spui asta? Ce vrei să spui? Richard continuă să se uite la ea în tăcere. Există umbre. răspunse Lucia. şi eu la fel. Richard. Lucia îl privi cu ochii imploratori. vorbind cu surescitare.. eşti schimbat. continuă Richard. dar ea continuă: – Şi eu la fel. Ducându-şi mâinile la spate. dragul meu. şi să-mi permită să mă eliberez de locul ăsta. – Oh. El îi luă mâinile de pe umeri. Lucia? Ea făcu un pas înapoi. Vru să vorbească. Dădu să se îndepărteze. Crezi că n-am văzut că acest vechi prieten al tău ţi-a strecurat în mână un bilet în seara asta? 19 . îţi spun. Ce este? – Ei bine. cu surescitare crescândă. începu Richard. se uită peste umăr de parcă le vedea. – Cum să plecăm fără bani? întrebă Richard cu amărăciune. începu ea. du-mă de aici! – Să te duc de aici? Glasul lui Richard era pustiu şi deznădăjduit.. – Ce se întâmplă cu tine în seara asta. Ai gândi că. într-o zi.. Richard. Asta-i important. Şi vreau să scap. Richard? Eşti altfel.. cu chipul încordat dar ciudat de lipsit de expresie. Richard. pentru Dumnezeu. nu-i aşa. Richard.. până nu e prea târziu.. există pretutindeni umbre. apoi se opri. o să-mi dea şi mie ceva care să fie al meu. Richard se uită la ea. dar Lucia îl trase înapoi şi îşi puse mâinile pe umerii lui. Neajutorată. Richard se ridică de pe scaun.

– Ce e în biletul ăla? întrebă el liniştit. să n-o faci! Te implor. Ochii lui erau reci de durere şi supărare. De nimeni altcineva decât de tine. Trebuie să ştii asta.. nu-i aşa? – Nu e amantul meu. Lucia rămase tăcută o clipă. spuse el ca pentru sine. – N-ai încredere în mine. Lucia făcu un pas înapoi cu un strigăt slab. dragul meu. scoase o tabacheră şi o brichetă şi îşi aprinse o ţigară. Nu mai aveai răbdare. – Nu.. L-am rupt. încă. nu face asta. – N-nu pot. Richard o luă de umeri. – Nu.– Vrei să spui că te-ai gândit că... de tine îmi pasă. Dar. Auzind glasuri pe hol. El se întoarse brusc.. – Richard eşti nebun! Oh! E absurd. pe cuvântul meu. Un zâmbet rece apăru şi dispăru de pe faţa lui Richard. absolut nimic. nu l-ai rupt. Erai aproape nebună de nerăbdare pentru că nu puteai scăpa de noi. Arată-mi-l. Se uită imploratoare la el. Richard. Făcând un efort să se controleze. alarmată. Există unele lucruri care nu se fac. Mai întâi mătuşa Caroline.. protestă Lucia cu înfiorare. se opri. Poate că. apoi eu.. nu-i aşa? Dragul meu Richard. El o întrerupse cu sălbăticie. se duse la şemineu.. Voiai să fii singură ca să-ţi citeşti preţiosul bilet. A fost o prefăcătorie. – Te temi pentru amantul tău. – Nu. am să aflu de la Carelli. – Atunci arată-mi-l. Doar nu crezi că îmi pasă de Carelli. Mă bate gândul.. rosti el printre dinţi în timp ce înainta cu un pas către ea. Era albă la faţă şi avea pumnii strânşi de încordare. cu ochii fixaţi pe faţa lui că şi cum voia să-l facă să o creadă. Lucia îl prinse de braţ. Richard nu o slăbea din priviri. Se răsuci iar spre Lucia. Richard? – Ţi l-aş putea lua cu forţa. În timp ce uşa dinspre hol se deschidea şi glasurile deveneau mai puternice. – De ce ai plecat de la masă? Nu ţi-a venit să leşini.. – Poate că nu e. – Nimic. 20 . Lucia se duse la scaunul eliberat de curând de Richard şi se aşeză. spuse Lucia.

– Bună. te simţi bine acum? întreabă ea.Intră domnişoara Amory însoţită de nepoata ei Barbara. extrem de modernă. Legănându-şi poşeta. o tânără de douăzeci şi unu de ani. Barbara se îndreptă către Lucia. 21 . Lucia.

spuse Barbara. să ştii. tu eşti victoriană. Lucia începu să plângă pe neaşteptate. Încercând să-şi şteargă lacrimile. şi nici nu aveam voie.CAPITOLUL III Lucia îi adresă Barbarei Amory un zâmbet forţat. spuse ea. şi îndrăznesc să spun că eu sunt reprezentativă pentru generaţia mea. – Nu ştiu unde or să ajungă tinerele din ziua de azi. Domnişoara Amory se prăbuşi îngrozită într-un scaun. şi nu pot să spun că mă miră. În faţa acestei pantomime Lucia zâmbi cu tristeţe şi clătină din cap. În tinereţea mea noi nu vorbeam cu nonşalanţă despre maternitate.. spuse printre suspine: 22 . neadresându-se cuiva anume. Tu eşti absolut reprezentativă pentru generaţia ta. protestă Lucia. – N-am nici un dubiu cu privire la lumea pe care o prefer. – Ei bine.. – Da. începu mătuşa ei. bruneta soţie a vărului ei. – Zău aşa. născută când bătrâna regină mai avea încă douăzeci de ani buni de trăit. Se opri auzind uşa. Zău. mătuşă Caroline. mulţumesc iubito. – Oh. Barbara! o certă ea. – Ei bine. – Nu i-ai dat nici o veste bună soţului tău? întreabă ea Despre asta e vorba? – Veste bună? Ce veste bună? Nu ştiu la ce te referi.. continuă ea adresându-se Barbarei. Mă simt perfect. Dădu din nou să vorbească. şi aş dori să nu te mai amuzi pe seama mea. Barbara! Sunt cu adevărat foarte îngrijorată din pricina acestei biete copile. răspunse ea. răspunse Barbara. găsi o ţigară şi o brichetă şi îşi aprinse ţigara. dar mătuşa ei o reduse la tăcere cu un gest. L-ai făcut pe Richard să se jeneze. dar fu întreruptă de Barbara care chicoti şi spuse: – Consider că victorienele erau minunate. se mai întâmplă şi accidente. Închipuiţi-vă că le spuneau copiilor că prunci erau găsiţi în tufe de zmeură! Ce drăguţ! Căută în poşetă. să ştii.. Barbara făcu un gest care imita legănatul unui prunc. şi se întoarse la timp ca să-l vadă pe Richard ieşind din cameră. nu te mai prosti. Barbara se uită la frumoasa. Mătuşa ei scutură cu putere din cap.

– Toţi sunteţi foarte buni cu mine. în timp ce domnişoara Amory îi aranja pernele şi apoi se aşeză lângă ea. Dragul meu tată spunea mereu. dar nu trebuie să uiţi un praf de piper roşu. gata. draga mea. Un loc foarte potrivit pentru vacanţe. dar n-ai vrea să trăieşti acolo. – Nu ştiu ce spunea. Nu mă pot abţine să. murmură domnişoara Amory ridicându-se şi ducându-se la Lucia. Se pun în părţi egale coniac şi lichior de mentă. draga mea. Nu vezi nici măcar stafia unui cocteil aici. E minunat să mă aflu aici cu voi. Dar trebuie să încerci să uiţi de Italia. şi desigur. să trăieşti în străinătate toată viaţa e cât se poate de nepotrivit pentru o fată tânără... Gata. dar apoi pe buze îi apăru un zâmbet tremurat şi se mulţumi să spună: 23 .. până m-am măritat cu Richard. sugeră Barbara. – Ce-ar putea fi un Satan’s Whisker? întrebă ea pe un ton îngrozit. O bătu uşurel pe umăr. şi coniac după aceea. tu ştii că nu sunt de acord cu stimulentele astea alcoolice! exclamă cutremurându-se domnişoara Amory. Dominişoara Amory se uită şocată la nepoata ei. Nu-i deloc genul de creştere potrivită. şi ia încearcă să-i ceri lui Edward Raynor un Whisky Saur! Ţi-ai găsit! Ce ar aduce-o în fire pe Lucia cât ai clipi. fireşte. dar absolut toţi din familie ştiu că dragul meu unchi Algernon avea reputaţia de a fi un bărbat de trei sticle. întotdeauna am fost de părerea asta. ar fi un Satan’s Whisker. La început domnişoara Amory păru gata să explodeze. Ştiu ce vrei să spui. aşezându-se la masa de cafea şi uitându-se critic. – E foarte simplu de preparat. gata! Lucia se ridică şi se uită în jur nesigură. Richard nu e în stare să facă un Manhattan ca lumea. Nimeni nu a fost bun cu mine până când am venit aici. nu mai plânge! – Cred că are nevoie de o băutură tare. lacurile italiene sunt absolut încântătoare primăvara. gata. continentalii au nişte idei foarte ciudate despre educaţie. la Lucia.. Gata.. Nimic în afară de sherry sau whisky înainte de cină. Asta este extrem de important. răspunse Barbara. draga mea. – Gata. dacă ai ingredientele necesare. A rămas mult în urma vremurilor. Se lăsă condusă de domnişoara Amory la banchetă şi se aşeză la un capăt. Casa asta e îngrozitoare. dar nu lipsit de compătimire. bineînţeles. Este absolut super. Gata. – Fireşte că eşti tulburată.. mătuşă Caroline. şi te pune garantat pe picioare. – Barbara. Cu toate că.

– Desigur.– Domnii sunt altfel. se aplecă spre Lucia. – Şapte şilingi şi şase pence! Ce risipă ruşinoasă doar pentru. – Dragă mătuşă Caroline. draga mea. Ar trebui să ia ceva. îi spuse Barbarei. n-am fost atentă. costă şapte şilingi şi şase pence. trecând în spatele banchetei. în tot cazul. – Nu contează. iubire? întrebă ea dând un mic bobârnac bărbiei Luciei. – Zău că sunt îngrijorată din cauza ta. englezã). Oh.. – Poftim? – Rujul. – Nu sunt câtuşi de puţin altfel. E o culoare atât de puternică! – Aşa sper. Se uită de la Lucia la Barbara. Ei bine. răspunse Barbara contemplându-şi machiajul. pentru. Barbara o întrerupse. confuză. nu-i aşa.. băgă la loc în poşetă oglinda. o fată nu are niciodată prea mult ruj pe buze. ştiu că buzele tind să se usuce de la vânt. Barbara. mătuşă Caroline. – Scuză-mă. niciodată nu ştie cât din el o să piardă în taxi în drum spre casă.. doamne! Şi începu să se rujeze cu însufleţire. de exemplu. aş vrea să nu mai dai cu atâta roşu pe buze. Scoase din poşetă o oglinjoară. Barbara se ridică şi. Barbara nu fu de acord. Sau. nu-mi imaginez de ce ar trebui să li se permită să fie altfel. Caroline Amory se întoarse la subiectul sănătăţii tinerei doamne.. spuse mătuşa ei. 24 . – Cum adică. – Zău. Lucia înţelege. ascultă la mine. cum arăt? se întrebă ea. În timp ce vorbea. Lanolină. sunt 2 Kissproof . Sărurile volatile. Lucia Amory se uită în jur. spuse ea.Dovada sărutului (din lb. „în taxi în drum spre casă”? întrebă ea. pudriera şi rujul. fireşte. Barbara.. – Pentru „Kissproof”2. La urma urmelor. Eu folosesc întotdeauna. Ce spuneai? Concentrându-şi din nou atenţia asupra Luciei. În definitiv. şi e recomandată puţină grăsime. Domnişoara Amory arătă nedumerită. o pudrieră şi un ruj de buze.. Mătuşa ei pufni a dezaprobare. Se numeşte Kissproof. Nu înţeleg.

O grămadă de lucruri vechi de ale Ednei de la farmacie au fost băgate într-o cutie. A avut chiar gemeni. sau cel puţin nimeni n-a făcut nimic în privinţa asta. Trebuia să fie sortate şi trimise spitalelor. da. Şi cum în India nu există tufe de zmeură. şi lucruri de genul ăsta. Ignorând protestele Luciei „Te rog să nu te deranjezi. – Îţi aminteşti. confirmă Barbara. spuse ea.” Barbara duse cutia la masă şi o puse pe ea. spuse ea şi 25 . Barbara veni şi se aşeză pe un scaun aproape de mătuşa ei. Ce fată capabilă era Edna! – Extrem de capabilă. da. Cunoştinţele alea trebuie că îi sunt de nepreţuit în India. desigur! întorcându-se spre Lucia. dacă tot le-am dat jos. spuse Barbara. Domnişoara Amory îşi permise un zâmbet. Dar ce spuneam? Oh. Barbara. A plecat în India cu soţul ei. continuă: Cum spuneam. şi încă n-au fost revăzute şi sortate. iubito. Se ridică şi. A lucrat la spitalul nostru de aici. Iar apoi. întorcându-se spre Lucia. ducându-şi scaunul la bibliotecă. şi pilule. se sui pe el şi dădu jos cutia neagră de tablă. neglijenta aia de Ellen mi-a spart sticla azi dimineaţă când a şters praful în camera mea. apoi. am putea să ne uităm prin lucrurile astea. Au fost duse în pod şi au ieşit iar la lumină când Edna îşi făcea bagajele să plece în India. în timpul războiului am transformat primăria în spital. sora Barbarei. zău că n-am nevoie de nimic. Barbara se gândi o clipă. Edna a continuat să lucreze la farmacia spitalului districtual. cred că trebuie să-i fi găsit sub un arbore de mango dublu. spuse ea. Din păcate. Se pricepea foarte bine la prafuri. – Ştiu! exclamă ea. cu vreo trei luni înainte de a veni tu aici cu Richard. Edna s-a calificat ca farmacist în timpul războiului. toate chestiile alea ale Ednei. Aş spune că încă se mai pricepe. Oare ce-om fi făcut noi cu toate sticlele alea ale ei? – Eu ţin minte perfect. dar toată lumea a uitat. timp de câţiva ani după război. arătă ea spre bibliotecă.exact ce trebuie. spuse: Tare aş fi vrut s-o fi cunoscut pe Edna. Ştii. Sunt acolo sus. – Ah. Domnişoara Amory se lumină la faţă. până s-a măritat. Proviziile de spital! – Proviziile de spital? La ce te referi? Care provizi de spital? întrebă domnişoara Amory. Ţuguindu-şi buzele. nepoata mea mai mare. Ei bine. dragă. – Taci. când a plecat.

vrei să vii cu mine? Secretarul veni lângă şeful său şi amândoi intrară în biroul alăturat. Făcu în joacă un gest ameninţător către mătuşa ei care o îndepărtă pufnind. e o colecţie variată. 26 . şi vorbea cu un foarte slab accent italian. domnule Raynor. Sir Claud se opri în uşă să discute cu Tredwell. spuse ea scoţând câteva sticluţe în timp ce vorbea. un tânăr care se apropia de treizeci de ani. Vai de mine. la vreo patruzeci de ani. îl lăsă pe acesta să închidă uşa şi se îndreptă spre oaspetele lui. În timp ce uşa se închidea în urma lor. – Ce avem aici. – Bună. Carelli se apropie de masă. am să-ţi otrăvesc cafeaua cu stricnină şi ai să mori în chinuri groaznice. Carelli şi sir Claud Amory. Iod. Atropină. Primul intră secretarul lui sir Claud Amory. Card. Ai grijă. Co. dacă mă duc direct în biroul meu. oacheş. – Ai înţeles instrucţiunile mele? întrebă el şi. Şi dr. Te interesează otrăvurile? întrebă ea şi continuă să strângă sticlele. Avea un fel de a fi suav. ulei de ricin şi. fără nimic remarcabil ca aspect. Carelli purta haine de seară care îi veneau ca turnate. stricnină. Carelli. spuse ea râzând şi începu să bage la loc sticlele şi flacoanele. Ei bine. mulţumit de răspunsul lui Tredwell. ah. Barbara scăpă brusc flaconul pe care îl ţinea. Edward Raynor. morfină. aici nu-i nimic pe care l-am putea da Luciei pe post de tonic. dr. Am câteva scrisori importante care trebuie să plece în seara asta. balsamul călugărului. Ţinea în mâna dreaptă un flacon cu morfină când uşa dinspre hol se deschise şi intrară Edward Raynor. El se duse la Barbara şi se uită la cutie. dr. dragă domnişoară Amory? întrebă el. Raynor. asta-i sigur. Sper că ai să mă scuzi.deschise cutia. Ia uite ce scrie pe flacoanele astea maronii.”. Foarte brunet. ceva ce se cheamă „Tinct. acum ajungem la chestiile tari. mătuşă Caroline! Dacă îmi aţâţi furia.

vă asigur că nu trebuie să înghiţiţi decât o jumătate din pastiluţele astea albe din flacon. draga mea domnişoară. Luă un flacon şi citi de pe etichetă. exclamă: – Hei.. 27 . Şi un mod extrem de dureros de a părăsi lumea asta. o şaisprezecime de gram. absolut de loc. Ridicându-se neliniştită. – Pradă de război. aş spune că. – Oh. Şi asta e o moarte foarte dureroasă. Ei bine. nu-i aşa? Totuşi. nu pot face rău nimănui. în mare. Carelli înainta repede şi ridică flaconul scăpat de Barbara. gata! N-ar fi deloc dureros. – Iată. Luă un alt flacon. Barbara se uită cu dezgust la suavul italian. Carelli. nu-i aşa? Carelli răspunse sec: – Cu mica provizie pe care o aveţi aici. otrăvirea cu atropină este uneori greu de deosebit de otrăvirea cu ptomaină. cu un zâmbet încordat. doisprezece oameni puternici. – Nu sunt chiar otravă. nu-i aşa? Cutia asta e în casă de ani de zile. – Şi-acum aici. o sutime de gram. şi. aici avem hidrobromură de scopolamină. Puse la loc cele două flacoane şi scoase altul. Nu sună a fi prea puternică. Nu ştiu ce consideraţi dumneavoastră dăunător. Doamne Sfinte! icni îngrozită domnişoara Amory şi se întoarse la scaunul ei şi se aşeză greoaie.CAPITOLUL IV Dr. continuă Carelli adresânde-se tuturor. Caroline Amory se apropie de dr. Sulfat de atropină.. ce e asta? Morfină! Luă un alt flacon de pe masă. Doar un somn rapid şi fără vise. „Clorhidrat de sticnină. de unde ai flacoanele astea mortale? Începu să examineze conţinutul cutiei de tablă. continuă el vorbind acum foarte rar şi deliberat. nu-i aşa. Uitându-se la el înainte de a-l înapoia cu o plecăciune respectuoasă. aţi putea omorî. Şi stricnină! Pot să te întreb. În mod sigur este inofensivă. doctore? Adică.” Şapte sau opt tablete din acestea mici şi aţi avea parte de o moarte foarte neplăcută. dar un somn din care nu te mai trezeşti. de exemplu. răspunse ea scurt.

vă gândiţi la o italiancă. Carelli băgă înapoi flacoanele în cutia de tablă de pe masa din mijlocul camerei. Întinzând mâna. – Un somn rapid şi fără vise. dragă doamnă. nu e extrem de nedrept ce spuneţi dumneavoastră. râse Carelli. Carelli se apropie cu zaharniţa de domnişoara Amory. îi spuse domnişoara Amory. dar probabil. Între timp. În loc să-i dea flaconul. Lucia se uită lung la flacon.Se duse la Lucia şi îi întinse flaconul. cu părul negru precum cărbunele.. şi el duse bolul pe masa de cafea. aveam coşmaruri cu ea. luă de pe tavă două ceşti de cafea. Poate ar trebui să vă întreb.. Richard Amory îşi lăsă jos cafeaua. parcă invitând-o să-l examineze. – Lucreţia Borgia . Mi-o imaginam foarte palidă.. exact ca draga noastră Lucia. Fu urmat în cameră de Tredwell care ducea o tavă pe care se afla o carafă cu cafea. Punâd tava pe masa de cafea. italian cum eşti. de parcă era fascinată de el. 28 . nu-i aşa? – Draga mea doamnă. Tredwell ieşi din încăpere în timp ce Lucia se ridică să toarne cafeaua. Când eram copil. Ridicând din umeri. dr. – Ştii. luă de pe birou o revistă şi începu să o răsfoiască. dr. Dr. nu? Poate eraţi pe cale să menţionaţi o anumită Borgia.făptura aceea îngrozitoare! Da. dar înaltă. apoi se întoarse să îşi ia şi el una. non sequitur! De ce ar şti un italian mai multe despre otrăvuri decât un englez? Am auzit spunându-se că otrava este mai degrabă arma femeii. nu-i aşa? Luă o ceaşcă de cafea de la Lucia şi i-o duse domnişoarei Amory. Zâmbetul de pe faţa sa nu se regăsea şi în ochii lui. apoi se duse la Richard şi îi oferi o ceaşcă. cealaltă oprind-o pentru ea. murmură ea. doctore. Barbara se duse la Lucia. să ştii. m-ai făcut să mă trecă fiorii cu discuţia dumitale despre somnul fără vise şi morţile neplăcute. Carelli se uită la Caroline Amory cu o privire aproape întrebătoare. în timp ce mătuşa lui dezvolta tema Borgia. dar nu spuse nimic. ceşti şi farfurioare. se duse la birou şi se aşeză. Fără să vorbească. Aceasta se cutremură şi păru nenorocită.. Carelli se îndepărtă de Lucia. Îmi închipui că. nu a bărbatului. Ah. ştii multe lucruri despre otrăvuri. Uşa dinspre hol se deschise şi intră Richard Amory. Ea clătină din cap în semn de refuz. vorbi cu un glas care suna ca hipnotizat. bănuiesc că la ea mă gândeam. recunoscu domnişoara Amory.

dr. – Ce ziceţi de o melodie? sugeră ea îndreptându-se spre gramofon. Părea că nu-l auzise. Dacă trebuie să ascultăm muzică.nu mai ţin minte numele sopranei. I-aş fi putut spune prin zâmbet. da. să beau. oh. însoţindu-şi cuvintele cu o mişcare de dans. uite aici Largo a lui Händel. cumva. „Ikey. Carelli se dusese aproape de Lucia. Începu să cânte. ai milă de noi. având grijă să se asigure că ceilalţi nu observau. aveam coşmaruri îngrozitoare. există aici nişte opere italiene. Lucia nu reacţionă la gluma lui Carelli. – Oh. Dr. şi apoi începeam să simt o senzaţie îngrozitoare de arsură pe gât. dr. că n-ar trebui să beau. Carelli se îndepărtă de Lucia. Crikey. Lucia dragă . sunt aici nişte cântece minunate de John Melormack. o imploră domnişoara Amory venind spre ea şi ajutând-o să se uite printre plăcile de gramofon. Sau. şi se uită la cutia de tablă. Deschizând flaconul. se înclină ironic.se apropia de mine şi mă obliga să beau dintr-o cupă. nu cântecul acela vulgar. ce zici de „Oraşul sfânt”! . Barbara păru să-şi dea seama că se cerea o schimbare de atmosferă. scoase un flacon din cutie şi citi eticheta „Hidrobromură de scopolamină”.– Da. şi toţi beau cafea din cupe foarte sofisticate. Sau. îşi bău cafeaua şi puse ceaşca în mijlocul mesei. ce să punem? E aici un disc minunat pe care l-am cumpărat zilele trecute la Londra. Carelli. Lucia se ridică. cumva. uşa biroului lui sir Claud se deschise şi în prag 29 . porni agale şi aparent fără ţintă spre masa din mijloc. ca şi domnişoara Amory şi începură toţi trei să aleagă din teancul de discuri. Stând în faţa ei. Mă hipnotiza. Iar apoi.acum că stau să mă gândesc semeni fantastic de bine cu ea. vărsă în palmă aproape toate tabletele din el. Dacă vrei muzică clasică. Richard părea acum captivat de revista lui. de ce nu acest disc frumos cu Melba? Oh. Vino. spunea domnişoara Amory. Apoi. Terminându-şi cafeaua rapid. dar ştiam că n-am să pot să o refuz. acesta ar trebui să fie domeniul dumitale! Vino şi ajută-ne să alegem! Carelli veni lângă Barbara. mătuşă Caroline! Nu ne putem înveseli cu Largo a lui Händel. – Draga mea Lucreţia Borgia. mă trezeam. Apoi această femeie superbă . ce ai pe tine?” Sau ce mai e aici? – Oh. Se făcea că eram singurul copil într-o cameră plină de adulţi. Zâmbind pentru sine. În timp ce făcea asta. desigur. şi mă pomeneam luptându-mă să respir. Ei. Barbara dragă.

Lucia îl privi mirată. spuse sumbru Richard. întoarce-te aici. chiar vorbeşti serios? Putem pleca de aici? Dar parcă spuneai. desigur. cum e cu asta. Se întrerupse şi se uită în jur.. – Şi cum e cu scrisoarea către Marshall’s? – A plecat cu poşta de după-amiază. omule! tună sir Claud din biroul lui. dar Raynor. că tu crezi că trebuie să-mi cumperi dragostea cu. sir Claud. îşi bău repede cafeaua. Întorcându-se cu spatele la Richard.. puse ceaşca în mijlocul mesei şi se duse la soţia lui. 30 .. – Dar.. Lucia. Richard se dusese posac înspre şemineu şi se uita fix în focul reaprins. În glasul Luciei se citi o notă de panică în timp ce întrebă: – Ce vrei să spui? – Vreau să spun că atunci când un bărbat ţine la o femeie la fel de mult cât ţin eu la tine. din birou se auzi glasul lui sir Claud. păru să nu îşi dea seama că el îi urmărise mişcările. ţi-am spus.. Asta îmi spune doar că încă nu ai încredere în mine. Vă aduc imediat cafeaua! Secretarul era pe cale să intre în bibliotecă. domnule. răspunse Lucia. dădu drumul tabletelor pe care le ţinea în mână în una din ceştile de cafea de pe masă. acesta o urmări cum punea la loc în cutie flaconul şi apoi se îndrepta spre masa de cafea. de unde o să avem bani? – Întotdeauna există căi de a obţine bani. mutându-se la unul din capetele ei. Richard Amory lăsă revista. şi se îndepărtă către banchetă. Orice! – Nu mă măguleşte să te aud spunând asta. Raynor. – Îmi pare rău. Cuvintele erau nedesluşite. M-am hotărât. Neobservat de Lucia. În acel moment. răspunse secretarul. Oh. Raynor se duse la masă şi luă o ceaşcă de cafea.. spuse ea slab. Lucia îşi schimbă locul pe banchetă. – Richard.. dar glasul lui sir Claud îl opri în loc.. – Am să urmez spusele tale. Vom pleca împreună. întorcându-se să-i răspundă. în timp ce uşa biroului se deschise şi reapăru Edward Raynor. spuse: – Da. va face orice. spuse Raynor retrăgându-se din prag spre a se alătura lui sir Claud Armory în birou. sir Claud. care se întoarse să se uite la secretar la auzul glasului acestuia. secretarul lui sir Claud. Gramofonul prinse brusc viaţă cu un foxtrot rapid.apăru Edward Raynor.

apoi intră în biroul lui sir Claud. Toţi o fac. numai că văd că moare de dorinţă să danseze cu Lucia. aparent descurajată de expresia lui împietrită. – Dansează cu mine. Richard se opri un moment. Dar. – Domnule Raynor. continuă Carelli trecând în spatele banchetei. se uită la vărul ei parcă întrebându-se dacă să-l invite sau nu la dans. Întorcându-se să plece. Carelli i se adresă. secretarul scoase din buzunar nişte tablete şi le dădu drumul în ceaşca pe care o ţinea. spuse: – Este cea mai amabilă făptură. până la urmă. cu o expresie puternică de respingere. I-o duc eu tatei. În timp ce Raynor ezită. În timp ce se îndrepta spre uşa biroului. Barbara îl abordă. – Adevărat? Îmi pare tare rău. să-i duc lui sir Claud cafeaua. Raynor dădu cafeaua. Barbara şi Edward Raynor se angajară într-un vals lent. După ce întoarse discul pe partea cealaltă. dă-mi cafeaua mie. spuse ea repede. Ai luat altă ceaşcă.Barbara. Schimbară cafelele. domnişoară Amory. Cu reţinere. se apropie Richard Amory. Raynor. aceea nu e cafeaua lui sir Claud. dar. – Dansezi. Zâmbind enigmatic. Lucia luă altă ceaşcă de pe masă şi i-o întinse lui Raynor. 31 . Hai. Trebuie să mi-o arăţi într-o bună zi de la un capăt la altul. – Asta e cafeaua lui sir Claud. stătea încă pe banchetă. Lucia se ridică brusc de pe banchetă. spuse ea înmânându-i cafeaua lui Raynor. se întoarse spre Raynor. – A fost cât se poate de amabil din partea domnişoarei Amory să-mi permită să-mi petrec weekend-ul aici. se apropie de Lucia care. îl sfătui el. Preţ de câteva secunde nu vorbi. domnule Raynor. puse ceaşca luată de la Raynor pe masa de cafea şi se întoarse la banchetă. Carelli îi urmări câteva clipe cu un zâmbet îngăduitor. Dr. – Iar casa asta este fermecătoare. – Ar fi bine să-i cedezi. Lucia ridică ochii spre el. Doar o clipă. în cele din urmă. întorcându-se cu spatele la Lucia. începând să danseze singură. Carelli s-o facă. domnule Raynor? – Cu mare plăcere. Mă interesează enorm arhitectura acestei perioade. îl rugă ea cu un zâmbet cuceritor L-aş sili pe dr.

luă un cub de zahăr din zaharniţă şi îl puse în ceaşca lui. Richard Amory opri gramofonul. apoi li se alătură. se întoarse brusc şi porni ţeapănă spre uşa care dădea în hol. Apăsând clanţa. Carelli veni în faţa banchetei şi se aşeză lângă Lucia. Barbara şi Raynord se opriră din dans şi se duseră la uşă. ridicându-se. E încuiată pe dinafară. că Edward Raynor şi Barbara mai dansau încă în celălalt capăt al camerei şi că domnişoara Amory părea să fi aţipit. – Nu. şi rămase o clipă în loc uitându-se la grupul adunat lângă uşa dinspre hol. Eu nu ştiu mare lucru.. se duse direct la cutia de medicamente de pe masa din mijloc şi începu să-i pună în ordine conţinutul. – Ce chestie extraordinară! exclamă Raynor abandonând încercarea de a deschide uşa şi întorcându-se spre ceilalţi. valsând cu Raynor. Glasul lui sir Claud traversă încăperea. spuse el. – Nu pot să deschid uşa asta. sir Claud ieşi din birou cu ceaşca de cafea în mână. Cu un glas jos. Nu pot s-o deschid. – Ceva nu e în regulă cu uşa asta! exclamă ea întorcându-se cu faţa la ceilalţi. Carelli care stătea în picioare lângă bibliotecă. fără succes. Cu toţi ochii aţintiţi asupra lui... Neobservat de nici unul dintre cei prezenţi. Pare să se fi înţepenit.În timp ce el vorbea. 32 . Încercară pe rând să deschidă uşa. – Ce e? strigă Barbara. urmăriţi de domnişoara Amory care se trezise dar nu se ridicase şi de dr. întrebă: – Ai făcut ce ţi-am cerut? Cu un glas şi mai scăzut. – A fost încuiată din ordinul meu. repetă Lucia. dar el o opri. Richard Amory ieşi din birou. făcându-i pe toţi să tresară. Vru să vorbească. – Domnişoara Amory îţi poate spune despre casa asta mai multe decât pot să-ţi zic eu. E încuiată. dar se opri şi. descoperi că uşa nu se deschidea. Ignorându-şi soţia şi pe Carelli. Uitându-se în jur şi văzând că Richard Amory era ocupat cu medicamentele. nu s-a înţepenit. aproape de şoaptă. poruncitor. Sora lui se ridică şi se apropie de el. îi spuse Lucia lui Carelli. cumva. Caroline. Lucia spuse cu disperare: – N-ai pic de milă? – Ai făcut ce ţi-am spus? întrebă şi mai insistent Carelli. – Eu. sir Claud traversă camera până la masa de cafea. eu începu Lucia.

– Vreau să vă spun ceva tuturor, anunţă el. Richard, vrei să fii bun şi să-l suni pe Tredwell? Fiul său păru că vrea să spună ceva, totuşi, după o scurtă pauză se duse spre şemineu şi apăsă un buton din perete. – Vă sugerez să luaţi loc, continuă sir Claud, arătând cu mâna scaunele. Dr. Carelli, ridicând din sprâncene, se duse şi se aşeză pe scaunul fără spetează. Caroline Amory şi Barbara luară loc pe banchetă, Edward Raynor şi Lucia pe scaune, iar Richard Amory preferă să stea în picioare în faţa şemineului. După ce toţi se instalară confortabil, sir Claud mută fotoliul astfel încât să-i poată vedea bine şi se aşeză. Uşa din stânga se deschise şi intră Tredwell. – Aţi sunat, sir Claud? – Da, Tredwell. Ai sunat la numărul pe care ţi l-am dat? – Da, domnule. – Răspunsul a fost mulţumitor? – Absolut mulţumitor, domnule. – Maşina a plecat la gară? – Da, domnule. Maşina a fost trimisă la tren. – Prea bine, Tredwell, spuse sir Claud. Acum poţi să încui la loc. – Da, domnule, spuse Tredwell şi se retrase. După ce valetul închise uşa în urma sa, se auzi zgomotul cheii răsucite în broască. – Claud, exclamă domnişoara Amory, ce îşi închipuie Tredwell... – Tredwell acţionează în baza instrucţiunilor mele, Caroline, o întrerupse tăios sir Claud. Richard Amory i se adresă tatălui său cu răceală. – Pot să întreb ce înseamnă toate astea? – Tocmai vreau să explic, spuse sir Claud. Vă rog să mă ascultaţi cu calm, toţi. După cum vă daţi seama, uşile astea două care dau în hol sunt încuiate pe dinafară. Din biroul meu nu se poate ieşi decât prin această cameră. Uşile glasvandului sunt şi ele încuiate. Se răsuci spre Carelli, explicând ca o paranteză: încuiate printr-un dispozitiv inventat de mine, de care familia mea ştie, dar pe care nu ştie să îl manevreze. Adresându-se din nou tuturor, sir Claud continuă: Locul ăsta e o cursă de şobolani. Se uită la
33

ceas. Acum este nouă fără zece. La nouă şi câteva minute va sosi prinzătorul de şobolani. – Prinzătorul de şobolani? Chipul lui Richard Amory era întruchiparea perplexităţii. – Un detectiv, explică renumitul savant, sorbind din cafea.

34

CAPITOLUL V
Anunţul lui sir Claud fu primit cu consternare. Lucia scoase un strigăt înăbuşit, iar soţul ei se uită atent la ea. Domnişoara Amory scoase un ţipăt ascuţit, Barbara exclamă „Drace!”, iar Edward Raynor rosti un ineficace „Zău aşa, sir Claud!” Doar dr. Carelli rămase netulburat. Sir Claud stătea în fotoliu, ţinând în mâna dreaptă ceaşca de cafea şi în stânga farfurioara. – Se pare că mi-a reuşit micul efect, spuse el cu satisfacţie. Terminându-şi cafeaua, puse ceaşca şi farfurioara pe masă cu o grimasă. În seara asta cafeaua e neobişnuit de amară, se plânse el. Chipul surorii sale înregistră o anumită expresie de supărare la vorbele lui privitoare la cafea, pe care le luă ca pe o critică directă la adresa felului în care se ocupa ea de gospodărie. Fu pe cale să spună ceva, dar Richard Amory i-o luă înainte. – Care detectiv? întrebă el. – Se numeşte Hercule Poirot, răspunse sir Claud. E belgian. – Dar de ce? insistă Richard. De ce l-ai chemat? – Bună întrebare, spuse tatăl lui cu un rânjet deloc plăcut. Acum am ajuns la obiect. De câtva timp, după cum cei mai mulţi din voi ştiu, mă ocup de cercetarea atomică. Am descoperit un nou explozibil. Forţa lui este atât de mare încât tot ce s-a încercat până acum pe această linie pare o joacă de copii pe lângă el. Cei mai mulţi din voi ştiu deja. Carelli se ridică repede. – Eu nu ştiu, spuse el nerăbdător. Mă interesează foarte mult să aud asta. – Chiar aşa, dr. Carelli? întreabă sir Claud cu o nuanţă ciudată în glas, iar Carelli, oarecum stânjenit, se aşeză la loc. – Cum spuneam, continuă sir Claud, forţa Amoritului, aşa l-am numit, este atât de mare încât, unde explozibilele de până acum omorau mii, acum putem omorî sute de mii. – Ce groaznic! exclamă Lucia, cutremurându-se. Socrul ei spuse cu un zâmbet subţire: – Draga mea Lucia, adevărul nu e niciodată groaznic, doar interesant. – Dar de ce ne spui toate astea? întrebă Richard.
35

. Roşind fie de jenă... A fost furată de cineva din această cameră! – Poftim? Din seif? Imposibil! exclamă Edward Raynor. – N-am terminat. dar sir Claud ridică din nou mâna cerând tăcere şi continuă: – Raynor.. şi la întoarcere la Londra. – Raynor a rămas în birou. repetă el. eu. scrisă pe o filă obişnuită de carnet şi introdusă într-un plic lung. o întrerupse fratele ei. – Protestez. mai apăsat. La şapte şi douăzeci de minute fix. – Pentru că.. am motive să cred că cineva din casa asta încearcă să fure formula Amoritului. a intrat Raynor. de câtva timp. a fost furată din seiful din biroul meu în seara asta. să ia formula cu el şi să o predea personal unui oficial de la Ministerul Apărării. lucrând. e absurd! protestă Caroline Amory... luni. fie de mânie. îl invitasem pe Hercule Poirot să vină mâine la cină.. Sir Claud se opri. începu Carelli. Sir Claud îl întrerupse. Claud. cu câtva timp înainte de cină. Toţi trei au rămas în această cameră şi dr. E extrem de jignitor pentru noi toţi. cu o expresie îngândurată pe faţă. când în uşă a apărut dr. Raynor l-a lăsat pe Carelli în birou şi a plecat s-o anunţe pe Lucia. totuşi. – Dar.. Am întreprins acest pas pentru că. L-am rugat pe monsieur Poirot să vină mâine la noi la cină. Carelli. Caroline. apoi i se adresă lui sir Claud. Carelli li s-a alăturat. secretarul începu: – Zău.. Când reluă discursul. Repet. Caroline şi Barbara au fost singurele din grup care nu au intrat în birou.– Pentru că. şi se afla încă acolo. dar a trebuit să-mi schimb planurile şi l-am rugat pe monsieur Poirot să vină de la Londra în seara asta. am pus formula în seif. Barbara se uită la mătuşa ei. Bolboroseala de glasuri nu îl incluse şi pe al lui Carelli. Şi te asigur că nu e nimic absurd în ceea ce spun. După ce l-a salutat. – Îmi este în obicei să fiu sigur pe faptele mele.. trebuie să protestez. Doar nu bănuieşti în mod serios. sir Claud. formula. În timp ce părăseam biroul.. n-a trecut de uşa acestei camere când s-a întâlnit cu sora mea Caroline şi cu Barbara. continuă sir Claud. 36 . vorbi mai rar. care rămăsese aşezat.. Mâna ridicată de sir Claud îi reduse şi pe ceilalţi la tăcere.

Eu nu pot fi exclusă de pe lista suspecţilor. sir Claud răspunse cu înţeles: – Bucata aia de hârtie valora o mulţime de bani. savantul continuă: – Apoi a venit Richard. unchiule Claud. – Doamne Sfinte! exclamă Richard. Richard a rămas în birou câteva minute. spuse ea. tată. Totuşi. Te întrebai dacă nu cumva era acolo. stătea lângă seif. În loc s-o urmez imediat pe Lucia în sufragerie. Asta vrei să spui. Nimeni nu vorbi. şi când am întrebat-o ce se întâmpla cu ea. el s-a dus în birou singur şi a rămas acolo câteva minute. Îşi plimbă privirea peste ceilalţi şi continuă: – După cum vă spuneam. am rămas la masa mea de lucru. nu-i aşa? Uitându-se fix la fiul său. Îţi aminteşti. mi-a spus că nu se simţea bine. Iar eu sunt înglodat în datorii. Numai pe cei din familia ta. Fiul lui îi susţinu privirea. – Observ că nu i-ai inclus printre suspecţii tăi pe Tredwell sau pe vreunul din ceilalţi servitori. Apoi Richard întrebă: – Cum ai adunat informaţiile astea cu privire la.– Mă tem că informaţiile tale privitor la mişcările noastre nu sunt absolut corecte. Părea foarte agitată. Fiecare părea să înceapă să înţeleagă gravitatea situaţiei. spuse arţăgoasă Caroline Amory. Lucia nu mai era cu noi. doar nu bănuieşti că eu ţi-aş fi furat blestemata aia de formulă. lângă seif. A reapărut în cameră când intra Lucia. – Repet. răspunse sir Claud. – Înţeleg. nu-i aşa? Sir Claud nu-i răspunse. Nu ştiu de ce. Câteva minute mai târziu. insistă sir Claud. mişcările noastre. Plicul cu formula dispăruse. că nu mai avea nimic. ea m-a asigurat că îi trecuse. mătuşă Caroline? M-ai trimis în birou să caut o andrea pe care spuneai că ai rătăcit-o. Iam sugerat că un pahar de vin i-ar fi făcut bine. Am găsit-o în birou. şi apoi a plecat de lângă mine şi s-a dus la ceilalţi. dar ceva m-a îndemnat să mă uit în seif. Zău. Urmă o pauză. 37 . când s-a anunţat cina. tată? – Gândindu-mă. Ignorând întreruperea nepoatei sale. Prin observaţii şi deducţii. Claud. Prin ceea ce am văzut cu ochii mei şi prin ce am aflat chestionându-l pe Tredwell. – Tată! exclamă Richard ducându-se la soţia sa şi petrecându-şi protector braţul după umerii ei. fireşte.

am avut grijă ca nimeni să nu aibă posibilitatea de a părăsi această cameră. Hercule Poirot va fi sosit în Market Cleve. şi el va prelua acest caz. destrămată apoi de dr. apoi adăugă: – Sper că situaţia vă este limpede tuturor. Aşa e. Când luminile se vor reaprinde. – Nu. se grăbi Edward Raynor să anunţe. Se uită la fiecare pe rând. trebuie. Italianul zâmbi şi ridică din umeri. Carelli. am ajuns la concluzia că nici Tredwell nici vreun alt servitor nu a fost în biroul meu în timpul scurt de când am pus formula în seif şi când l-am deschis din nou şi am constatat că a dispărut. – E o propunere revoltătoare! declară cu aprindere Richard. unde este aşteptat. La nouă fix. şi oaspetele nostru. aşadar. Dar dacă. răspunse pe nerăsuflate Lucia. Caroline. sir Claud? – Nu asta e propunerea mea. – Foarte bine. vom fi complet pe întuneric în această cameră. Richard o privi o clipă în tăcere.atunci am să-l informez pe monsieur Poirot că am făcut o greşeală şi că nu mai am nevoie de serviciile lui. – Lucia? întreabă Richard întorcându-se către soţia lui. să fim percheziţionaţi. De când ne-am întors aici după cină. Indiferent cine a luat formula. Acum e nouă fără două minute. o corectă fratele ei. fireşte. bombăni domnişoara Amory. nu. Eu în mod sigur doresc să fiu percheziţionat. sufrageria a fost perchiziţionată în amănunţime. Privirea lui Richard se muta la mătuşa lui. Spre satisfacţia mea. şi numai unul. trebuie că o mai are încă. – Şi eu. Richard? întreabă sir Claud.. sub acoperirea întunericului. Eu spun să fim toţi percheziţionaţi. – Ei bine. Richard Amory se uită ţintă la dr. Tredwell a primit ordin să stingă luminile de la panoul principal din pivniţă. Hercule Poirot va fi aici în scurt timp.. formula e pusă aici .sir Claud bătu cu palma în masă . 38 .– Familia mea. Richard. Carelli care întrebă politicos: – Propuneţi. problema nu va mai fi în mâna mea. Tredwell m-ar fi informat dacă foaia de hârtie ar fi fost găsită acolo şi. Timp de un minut. după cum vă daţi seama. – Şi eu. răspunse sir Claud uitându-se la ceas. Se uită la ceilalţi. dacă trebuie. Timp de câteva momente domni o tăcere încordată. Planul tatălui tău e cel mai bun.

vă rog! Camera rămase în beznă. îi ordonă Barbara. Lucia stătea rezemată în scaunul ei. apoi glasul domnişoarei Amory răsună cu claritate. Iarăşi tăcere. O dată cu ultima bătaie. – Taci. Brusc. Formula! Pe masa de lângă sir Claud se afla un plic lung. Se uită la verişoara lui Barbara. Timp de câteva secunde domni o tăcere absolută. Lucia ţipă: – Sir Claud! Sir Claud! Nu pot să suport! Vreau lumină! Cineva. de genul descris mai devreme de acesta. de acord. zgomotul a ceva sfâşiat. Edward Raynor stătea în picioare lângă scaunul său. care făcu un semn de aprobare. aparent incapabil să se hotărască dacă să încerce sau nu să o deschidă. Sir Claud stătea absolut nemişcat în fotoliul său. mătuşă Caroline. – Priviţi! exclamă el. lumina se aprinse. tărăgănat: – Mai simt încă în gură gustul cafelei ăleia. Se auziră câteva icnete şi exclamaţii înăbuşite venite din partea femeilor. lumina se stinse brusc şi camera fu cufundată în întuneric. Slavă Domnului! 39 . Se auzi un icnet ascuţit. şi un bufnet puternic. Parcă în semn de răspuns. de parcă era pe cale să leşine. apoi spuse: – Prea bine. După aceste cuvinte. Ceasul de pe poliţă începu să bată. iar apoi o bătaie puternică în uşa dinspre hol. care în mod sigur trebuie să fi fost de la un scaun răsturnat. căscă. Richard stătea acum lângă uşă. şi toţi îl ascultară în tăcere. – Slavă Domnului! strigă Lucia. Secretarul lui arătă deodată masa de lângă şeful lui.Richard oftă din greu. Lucia ţipă din nou. Sir Claud se rezemă istovit de speteaza fotoliului şi rosti încet. după care auziră cu toţii un fel de clic metalic. care se răsturnase. la nouă fix. Sir Claud se întoarse încetişor în fotoliu şi se uită fix la fiul său. – Puţin îmi pasă de toate astea. urmată de zgomotul unei respiraţii greoaie şi apoi un foşnet de hârtie. cu ochii închişi. Încerc să ascult.

Îmi cer scuze. Bineînţeles.. desigur. E doar un mic aspect. un alt bărbat. şi şi-l ţinea uşor înclinat. nu. ăă. onorariul dumneavoastră. – Ce cameră încântătoare! spuse Hastings în timp ce dădea mâna cu Richard Amory. ca un terrier întrebător.. fireşte. – Înţeleg perfect. dar mă tem că v-am adus aici dintr-o neînţelegere.. după care se retrase. înalt. detectivul anunţă: Colegul meu. Fiul lui. lui monsieur Poirot că nu mai avem nevoie de serviciile dumnealui? Sir Claud nu răspunse. te rog. – Nu? Atunci ce. căpitanul Hastings. spuse Poirot. domnule Amory? Am să-ţi spun. şi cheltuielile. fără importanţă. poate? Trecu pe lângă Richard spre mijlocul camerei. Nu mai e nevoie de serviciile dumneavoastră... 40 . Păcat că v-am făcut să bateţi atâta drum de pomană. Când ajunse lângă Poirot.? – Ce mă interesează. şi era foarte îngrijit îmbrăcat.O altă bătaie în uşa care se deschise încetişor. la ordinele dumneavoastră. Ah. continuă Richard. bineînţeles.. nu mai înalt de un metru şaizeci. adică. îmi pare rău. desigur. Dar tatăl dumitale a fost cel care m-a chemat aici. între două vârste şi cu carură milităroasă. – Hercule Poirot. Tată. cu o ţinută plină de demnitate. Capul lui avea exact forma unui ou. dumneata eşti prea tânăr. nici cheltuielile. – Îmi pare rău. vrei să-i spui tu. În faţa ochilor aveau un omuleţ cu un aspect ieşit din comun.. – Da. Ochii tuturor erau acum aţintiţi asupra ei. Richard Amory dădu mâna cu el. monsieur Poirot. – Sir Claud? întreabă Poirot. spuse Richard întorcându-se către sir Claud... De ce nu îmi spune el să plec? – Oh. în timp ce Tredwell introducea un străin. Avea o mustaţă ţeapănă şi milităroasă... spuse străinul şi se înclină.. intrase neobservat.. dar deocamdată nu mă interesează nici onorariul. În spatele lui.. Grupul se uită lung la străin. ăă. – Serios? întrebă Poirot. cu asta nici o problemă. Richard se întoarse iar către Poirot.

mă tem. în dreptul inimii. albă la faţă. – De ce vă temeţi? întrebă Barbara venind către el. apoi clătină din cap. puse mâna pe pieptul lui sir Claud.. – Mă tem că sir Claud a trimis prea târziu după mine. apoi se răsuci înnebunit... Poirot se uită la ea. Se aplecă asupra tatălui său. Încruntându-se.. Carelli veni repede la sir Claud şi îi luă pulsul. Poirot se apropie încet de fotoliu şi se uită la trupul nemişcat al savantului. Carelli! strigă el. 41 . mademoisele.. murmură el ca pentru sine. tare mă tem.. – Daa. Domnişoara Amory se ridică..– Tată! exclamă Richard apropiindu-se repede de fotoliul lui sir Claud. Dr.

nu? – Da. şoptind: – Presupun că tipul e doctor adevărat. străinii. Ceva nu e în regulă cu toată povestea asta. luându-l de braţ. Edward Raynor o ajută pe Barbara să o susţină pe domnişoara Amory. 42 . Apoi. Vă rog. eu sunt detectiv . – Mă tem că tatăl dumitale e mort. – Monsieur Poirot... întrucât domnişoara Amory părea gata să leşine. îi spuse el lui Richard Amory. Poirot clătină cu forţă din cap. Dr. Chipul îi rămase impasibil când o întrebă: – Să înţeleg că dumneata vrei să rămân. mângâindu-şi mustaţa cu grijă.dar numai unul belgian. Barbara păru o idee stânjenită. apoi se îndreptă şi se întoarse către ceilalţi. – Doamne. Avea o inimă perfectă. Carelli şi Richard Amory rămaseră în apropierea cadavrului lui sir Claud. da! răspunse Lucia uitându-se neliniştită spre cadavrul lui sir Claud care stătea în poziţie şezândă în fotoliu.CAPITOLUL VI Afirmaţia lui Hercule Poirot fu urmată de o tăcere monumentală. trebuie să descoperiţi ce s-a întâmplat. Auzind totuşi vorbele Barbarei. spuse ea pe nerăsuflate. ajungem din când în când la răspunsul corect. Ea şi Raynor continuară să discute câteva minute. Cu toate acestea. îl trase deoparte. noi. Socrul meu stătea foarte bine cu inima. Richard părea împietrit. de parcă nu era în stare să priceapă vorbele italianului. Carelli continuă să-l examineze pe sir Claud timp de câteva momente. vă spun. madame? – Da. Amândoi o aşezară pe domnişoara Amory pe un scaun. Barbara se apropie de mătuşa ei ca s-o liniştească. Dr. dar Lucia se apropie de Poirot şi. răspunse Carelli oarecum cu îndoială. zâmbi şi spuse încetişor: – Eu. dar numai unul italian. – Aşa cred. mademoisele. trebuie să rămâneţi! Nu trebuie să-i lăsaţi să vă expedieze! Poirot o privi serios. murmură Barbara. Richard se uită la el cu neîncredere. ce-a fost? Infarct? întrebă el. monsieur Poirot.

îi spuse Carelli. ridică receptorul şi ceru legătura cu numărul respectiv. Da. De fapt. trebuie să rămână. Richard Amory la telefon.. Punând receptorul în furcă. domnule Amory.. rosti: Lucia. în timp ce Hastings. anunţă ea adresându-se tuturor celor de faţă. Poţi să vii imediat?. îi strigă: Care e numărul de telefon a lui Kenneth Graham? – Market Cleve cinci.. – Ce vrei să spui? întrebă ea. amintindu-şi de îndatoririle lui de secretar.– Te-aş sfătui. Domnişoara Amory ridică privirea consternată. Tatăl meu a avut un atac de cord. eşti nebună? Ce ai făcut? Nu-ţi dai seama că trebuie să scăpăm de detectivul ăsta? Uluită. se întoarse şi se uită la cei din încăpere. ce. Graham. insistă Lucia.. Presupun că are unul. Tânărul Kenneth Graham. La început Lucia păru să nu înţeleagă. Richard se duse la telefon. Adică. – Da. de fapt.. Aşa mă tem. Richard era pe cale să răspundă la izbucnirea Luciei. Barbara şi Edward Raynor schimbară priviri îngrijorate. 43 .. Edward Raynor îl întrebă: – Crezi că ar trebui să chem maşina pentru monsieur Poirot? Poirot îşi întinse mâinile în lături a scuză. asta n-are importanţă. nu-i aşa? Richard îşi reveni cu un efort. cu glasul coborât şi agitat. – Monsieur Poirot rămâne aici. În timp ce aştepta. e cam topit după verişoara mea. – N-ai auzit ce a spus tata? „Cafeaua era foarte amară”. Are un cabinet în sat. Păi. uitându-se către Barbara. Carelli se uită îngâdurat la trupul neînsufleţit al marelui savant. Dr.. dr. – Ce vrei să spui? îşi întrebă răspicat soţia.. când atenţia îi fu atrasă de receptorul pe care îl ţinea. care examinase distrat cărţile din bibliotecă. să trimiţi după doctorul personal al tatălui dumitale. Cu receptorul încă la ureche. traversă camera până la soţia lui şi. mă tem că nu se mai poate face nimic. îi spuse Barbara.. Nu.. scuză-mă. Barbara.. – Oh. a murit. uimit. Richard se întoarse.. – Poftim? Oh. Graham? Kennet.. Mulţumesc. dădu să vorbească.. Dr. Richard.. Glasul ei sună aproape isteric. la cererea mea.. da. Lucia se ridică de pe scaun. nu-i aşa?. dar Lucia îl opri.

continuă el nesigur. Poirot se gândi înainte de a răspunde. uitat în confuzia şi emoţia generale provocate de descoperirea morţii lui sir Claud. – E doar o idee de a mea. nu-i aşa? – Oh. a lui Edward Raynor 44 ... Glasul i se stinse şi se uită înjur.. Mototolind plicul. Şi evident.. Povestea sticlei goale. zilele trecute cineva mi-a spus o istorioară extrem de amuzantă. mă tem că nu înţeleg ce anume v-a rugat soţia mea să investigaţi. Se uită nedumerită la Richard o clipă. Richard se apropie de Poirot. – Oare? întrebă Poirot. Poirot murmură: – Mă întreb.. apoi ezită.. Privirile Barbarei şi mătuşii ei erau dezolate.. spuse: – Să spunem. zâmbind. Apoi. Sub privirile tuturor. – Vezi? Acum înţelegi? întrebă Richard. parcă aşteptând să fie îndrumat. răspunse în cele din urmă micul detectiv. Richard continuă: – Monsieur Poirot. Richard spuse: – Documentul cu pricina a fost. apoi scoase un strigăt de groază pe care şi-l înăbuşi repede. Doar nu vrei un scandal răsunător. Dumnezeule milostiv! Plecând de lângă ea. nu vă înţeleg. – E gol! exclamă Richard. îl aruncă pe masă şi se uită cercetător la Lucia care se îndepărtă de el.. Coborându-şi glasul până la şoaptă.– Cafeaua era foarte amară? repetă ea. presupun că trebuie să fim percheziţionaţi. Se uită la Richard care îi luă plicul din mână şi se uită la el. adăugă: A fost otrăvit... micul detectiv se îndreptă spre masa din mijlocul camerei şi se uită la plicul care mai stătea încă pe ea. de un membru al familiei. Poirot îşi răsuci teatral mustaţa şi îndepărtă cu grijă un fir de praf imaginar de pe mânecă. fără îndoială nebunească.o arătă pe Barbara .. furtul unui document? Pentru asta mi-a spus mademoiselle . – Ce vreţi să spuneţi? întrebă Richard Amory. Vezi dumneata. – M’sieur? întrebă politicos Poirot. Atunci. – Scuzaţi-mă. Oh..că am fost chemat. Ridicând plicul de pe masă.. fără nimic în ea. începu el. – Monsieur Poirot. să. zâmbetul lui devenind enigmatic. returnat. Hotărându-se. Doamne! murmură Lucia privind fix în faţa ei. Aruncându-i Barbarei o privire de reproş.. spuse Richard Amory.

anunţă Poirot uitându-se la italian. spuse ea. Urmă un murmur general de uşurare. Dr. declară Richard în timp ce Barbara şi Raynor ieşeau împreună. urmaţi de Carelli. – Mă bucur tare mult că i-am comandat bucătăresei să prepare în seara asta limbă de mare. Aşteaptă mai întâi să vină doctorul. nu mi se pare obligatoriu ca vreunul dintre dumneavoastră să rămână în camera asta dacă nu doreşte. unde dă uşa aia? întrebă el arătând uşa biroului.. monsieur? sugeră Poirot. ieşi repede şi Lucia.indignată. – Înţeleg. trebuie să fie o adevărată alinare pentru dumneavoastră. după un moment de ezitare. Poirot şi Hastings fură lăsaţi singuri cu cadavrul lui sir Claud. iar a lui dr. Ia spune-mi. – Trebuie să aveţi curaj. mademoiselle. – Se înţelege. că nimeni nu trebuie să părăsească această casă. Poirot răspunse: – Da. fireşte. 45 . băgă capul pe ea şi se uită în birou. Dragul. – Acela e biroul tatălui meu. – Sărmanul Claud! murmură ea pentru sine. Poirot se apropie de ea. sărmanul Claud. Aţi suferit un mare şoc. – De ce nu urmezi sfatul meu. Richard ieşi după mătuşa lui şi. apoi i se adresă lui Richard: Eh bien. Carelli se mişcă primul.. sunt convins. Domnişoara Amory se uită la el cu lacrimi în ochi. Caroline Amory întârzie lângă fotoliul fratelui ei. ştiu. Lucia continuă să-i evite privirea. apoi se întoarse dând din cap mulţumit. – Îmi iau eu răspunderea asta. Era una din mâncărurile preferate ale fratelui meu. O conduse la uşă pe domnişoara Amory. murmură el. Carelli inexpresivă. monsieur. Cu o tentativă curajoasă de a părea serios. Poirot se duse la uşă.

ce părere ai? – Te rog închide uşa. Arată ca o cheie de seif. – Ăsta este un duplicat. Stăpânul mi-a spus să încui uşa aceasta. punând mănunchiul la loc în buzunar. dar nu încape nici o îndoială că şi-a făcut treaba.. fu singurul răspuns pe care îl primi. În timp ce cei doi se întoarseră încetişor. ţinu sus cheia singură. mon ami. într-adevăr. Hastings. continuă Hastings. Între timp. scaunul în care stătea Edward Raynor când se stinsese lumina. într-adevăr. Se întrerupse. Se opri la un gest de atenţionare a lui Poirot. Hastings îl întrebă repede pe Poirot: – Ei bine. Hastings. Da. În timp ce prietenul lui îi îndeplinea rugămintea. Se plimbă prin ea. Am observat un seif în biroul lui sir Claud. Poirot clătină încetişor din cap şi se uită prin cameră. – Cred că pot ghici ce s-a întâmplat. până 46 . Foarte surescitat. – O cheie. scoase un mănunchi de chei pe care le examină atent.CAPITOLUL VII Imediat ce încăperea se goli. răspunse Poirot. se opri să examineze scaunul răsturnat. Vrei să fii bun. Poirot se apropie de cadavrul savantului şi. nu. Îmi închipui că sir Claud a scăpat-o şi. Hastings.. iar Poirot clătină din cap cu îndoială. cheia se potrivea la seiful din birou. te rog. Poirot ridică de sub scaun un obiect mic. Se auzi zgomotul unei chei răsucite în broasca uşii care ducea la holul din faţă şi scara către nivelele superioare ale casei. Apoi. aruncând câte o privire la mobilă şi uitându-se din când în când la podea. domnule. – Vă rog să mă scuzaţi. – Ce ai găsit? întrebă Hastings. uşa se deschise şi în prag apăru Tredwell. – Nu. ca şi pe cealaltă. spuse Tredwell intrând şi inchizând uşa după el. dă-mi cheia. Brusc.. Hastings exclamă: – Atunci asta înseamnă că. Luă cheia de la Hastings şi o compară cu una din mănunchiul scos dim buzunarul mortului. Hastings se întoarse informându-l că.. făcut cu stângăcie. căutând în buzunarul de la pantaloni. să încerci cheia asta şi să-mi spui dacă se potriveşte? Hastings luă cheia şi se duse cu ea în birou.

cred că prima dată când am simţit că ceva nu era în regulă a fost când domnul italian a venit la ceai. crimă? – De ce întrebi asta? Coborând glasul. – Domnul italian? – Dr... Tredwell dădu din cap. Cred. Neînţelegând remarca lui Tredwell. domnule. 47 .. domnule. adăugă: Vă rog să mă iertaţi. Sunt sigur că erai foarte ataşat de stăpânul dumitale. răspunse valetul cu trufie.. domnule. doamna Richard Amory nu voia ca domnul italian să rămână la cină. – Dr. domnule. Pot să te întreb cum te cheamă? – Tredwell. – Păi. spuse Poirot. după părerea mea. Poirot se uită întrebător la Hastings care se întoarse cu spatele pentru a-şi ascunde un zâmbet. domnule. – Da? Poirot schimbă o privire cu Hastings. şi domnişoara Amory l-a invitat să rămână când a văzut că era prieten cu doamna Richard Amory. nu prea ştiu cu ce să încep.. Povesteşte-ne despre aceste lucruri ciudate.la sosirea dumneavoastră. – Mă tem că stăpânul dumitale a murit. – Păi. Carelli. Întorcându-se spre Poirot. domnule. da. domnule.. Pot să întreb cum s-a întâmplat? E. Se opri la vederea trupului nemişcat al lui sir Claud. Trebuie să-mi spui tot ce ştii. dar e un mare şoc. Dar văzând că stăpânul e mort. valetul răspunse: – S-au întâmplat lucruri ciudate în seara asta. – Ce părere ai despre dr. I-am văzut faţa când domnişoara Amory a făcut invitaţia... Vai de mine! Sărmanul sir Claud! murmură el. Dar dacă mă întrebaţi pe mine. şi Poirot continuă: Sir Claud m-a chemat aici ca să-mi spună ceva. Servitorul înaintă către birou. uitându-se la cadavrul stăpânului său. Se opri din nou şi Poirot îngână cu compătimire: – Da. Stăpânul.. atunci. Carelli nu e de-al nostru. Carelli? întrebă Poirot. înţeleg. că nu am obiceiul să bârfesc familia.. – A venit la ceai pe neaşteptate? – Da. domnule. – Da? – Sper că veţi înţelege.

Poirot i se adresă din nou lui Tredwell. trebuie să aud totul despre asta. Domnul Richard a fost tare supărat din cauza asta. spuse el. Ochii îi poposiră pe poşeta pe care Lucia o lăsase pe masă. continuă Hastings. Mai întâi stăpânul mi-a spus să trimit după dumneavoastră. Iar după sosirea lui au început problemele. – Chiar înainte de a ieşi din cameră. Poirot se întoarse şi se uită enigmatic la Hastings. Am văzut când a lăsat-o aici chiar înainte de a ieşi din cameră. – Da. – Dar nu crezi că e mai bine. începu Hastings. Tredwell se apropie de el şi se uită la poşetă. – Ţi s-a părut ceva ciudat în faptul că dr. 48 . Poirot îl întrerupse. – Ah. prietene. Poirot se uită prin cameră. – Da. – Nu. Tredwell porni către uşă urmat de Poirot. Înfăţişarea valetului rămase perfect serioasă.. ridicând-o. domnule. domnule. apoi rămase pierdut în gânduri. – Văd că una din doamne şi-a uitat poşeta.. Venirea lui a fost nefirească. – Da. vorbind solemn şi cu înţeles. – Este a doamnei Richard. Curios! Puse poşeta pe banchetă. de asemenea. domnule. – Am nevoie de cooperarea dumitale. rosti Tredwell după o scurtă pauză. – Despre încuiatul uşilor. apoi mi-a dat ordin să închid uşile. desigur. spui? întrebă Poirot. Stăpânul mi-a spus. te rog să vii cu noi.Aruncându-i colegului său o privire de reproş. da. domnule... îi spuse el colegului său. a trebuit să plece de la masă? A venit în camera asta? întrebă Poirot. într-un fel.. Carelli a venit în această casă în felul în care a făcut-o? – Absolut.. răspunse Tredwell. spuse el. Hastings declară cu importanţă: – Cred că eu am să rămân aici. Ieşindu-şi brusc din visare. Doamna Richard. Să mergem pe aici. A trebuit să plece de la masă. nu. n-a mai fost ea însăşi toată seara. se încruntă nedumerit. dar Poirot îl întrerupse. propuse el arătând uşa care dădea spre partea din faţă a casei.. – Oh. în cazul ăsta.

şi o puse în apropierea cadavrului lui sir Claud. Uitându-se în jur în încercarea de a ţine sub ochi ambele uşi. – Am. apoi ridică ceaşca de cafea. două. pe care se afla un vas mare cu o plantă de casă. unde am observat eu o poşetă de damă? Ah. cea care dădea în hol. îi luă ceaşca din mână cu un gest ce sugera doar politeţe. – Dă-mi voie. trei. se bâlbâi Lucia. o deschise şi o trânti la loc. După plecarea ei. după care o băgă în buzunar. Da. am venit să-mi iau poşeta. înfigând-o cu susul în jos. – Pentru puţin. madame. Ochii îi poposiră pe masa mică dinspre hol. când în ochi i se aprinse brusc acea luminiţă verde care întotdeauna trăda o mare surescitare interioară. Nu trecură decât câteva secunde şi uşa care dădea în hol se deschise cu grijă şi Lucia se furişă în cameră. După ce o mirosi cu precauţie. madame. luă poşeta şi i-o înmână Luciei. apoi ţâşni spre glasvand şi se ascunse după draperie. Lucia băgă ceaşca de cafea în vas. După ce se uită în jur ca pentru a se asigura că nu era nimeni. Îndreptându-se spre ea. aici. scoase din buzunar o eprubetă. da. şi intră din nou Lucia. După ce îi adresă un zâmbet nervos. uşa se deschise şi intră Richard însoţit de un bărbat foarte înalt. când uşa ce dădea în partea din faţă a casei se deschise şi intră Poirot singur. Apoi se uită prin cameră. Apoi. când ajunse la ea. şase ceşti de cafea. turnă în ea o parte din zaţ şi sigilă eprubetă. cinci. Se duse la banchetă. Lucia stătea cu ceaşca în mână. da. spuse ea uitându-se distrată în jur. spuse Poirot făcând-o pe Lucia să tresară violent şi.Cei trei ieşiră din cameră închizând uşa după ei. apoi trecu în revistă întreaga cameră. Se îndreptă repede spre uşă dar. de parcă nu se hotăra ce să facă. cu ochii la uşă. Lucia ieşi repede din cameră.. O cută de nedumerire începu să apară între sprâncenele lui. şi arătă dintr-o dată mult mai în vârstă. la vreo 49 . – Vă mulţumesc foarte mult. Ia să văd. – Una. În ochi îi apăru o privire dură care dezminţea obişnuita lor inocenţă. – Ah. patru. Poirot rămase nemişcat câteva clipe. După câteva momente se deschise cealaltă uşă.. ducâhdu-se la ea. se apropie de masa rotundă din mijlocul camerei şi luă ceaşca de cafea a lui sir Claud. îndreptându-se repede spre uşa pe care intrase de curând. numărând ceştile. şase. de data asta cu şi mai mare precauţie. cu părul de culoarea nisipului. luă una din celelalte ceşti. înşfăcă ceaşca de cafea din care băuse sir Claud.

– Doamne Sfinte. Noul venit ducea o trusă medicală. Bună. din senin. apoi pe faţă i se aşernu o expresie de nedumerire în timp ce se întorcea să se uite iar la cadavrul celui care îl chemase de la Londra pe un ton atât de imperios. Hercule Poirot. Graham terminase examinarea de suprafaţă a cadavrului lui sir Claud Amory. dr. E absurd să sugerezi. numărând din nou ceştile cu un zâmbet. patru. am venit să-mi iau poşeta. Mă tem că va trebui să descoperim ce a mâncat şi a băut în ultimele ore. chiar aşa. avea un aer autoritar. Părăsi repede camera. dr. urmărit de Richard. Graham se duse să examineze cadavrul savantului. A mâncat şi a băut exact ce am mâncat şi am băut toţi. – Lucia! exclamă uimit Richard. îi spuse el lui Richard. căruia nu-i mai dădură nici o atenţie. Îţi spun că. urmat de Richard. deşi prietenos. Poirot ieşi de după draperie şi se apropie de cei doi bărbaţi ca şi cum tocmai ar fi intrat pe cealaltă uşă. Mâine mai târziu am să fiu în măsură să mă întorc la tine cu nişte fapte concrete. omule. Scuzaţi-mă vă rog. Scoase din buzunar eprubeta.. Cinci. – Ah. nimic altceva. se uită la ea. sau te temeai şi pentru viaţa ta? Te-ai 50 .. Poirot se uită după ei. se plimbă prin cameră. Ce cauţi aici? – Am. va trebui să aibă loc o anchetă. cinci. îl întrerupse dr. iată-l pe monsieur Poirot. Monsieur Poirot. apoi dr. trei. Graham ferm şi cu autoritate. Permiteţi-mi să vă fac cunoştinţă. dr. explică Lucia. În timp ce Richard se uită după ea. Între timp. chiar e necesar? întrebă alarmat Richard.” Faţa i se lumină de încântare. – Mă tem că n-am să pot semna certificatul de deces. murmură el. În momentul de faţă pur şi sumplu nu ştiu ce i-a cauzat moartea. două. – Mă întreb ce ai vrut să-mi spui. Poirot şi doctorul se înclinară unul în faţa celuilalt. al cărui aspect.. Am să-i iau cadavrul şi am să aranjez ca mâine dimineaţă la prima oră să i se facă autopsia. adăugă ea şi trecu în grabă pe lângă ei.treizeci de ani. Sir Claud era perfect sănătos şi mi se pare extrem de improbabil să fi suferit un atac de cord aşa. prietene? De ce te temeai? Te temeai doar că o să ţi se fure formula... după lege. – Nu sugerez nimic. Kenneth Graham. şi că procurorul va dori în mod sigur să ştie cauza decesului. apoi clătină încetişor din cap. Graham. „Una.

În treacăt. Poirot înclină politicos capul în semn de acceptare. spuse el. Hercule Poirot se pregătea să iasă din cameră când intră Tredwell. – I-am arătat celuilalt domn camera sa. Tredwell. dar am să încerc să descopăr adevărul. dacă aşa doriţi.bazat pe Hercule Poirot să te ajute. mi-am luat libertatea să vă ofer o mică cină rece amândurora. vreau să-l sfătuiesc pe domnul Amory cu toată tăria ca această încăpere să fie ţinută încuiată până mâine când ar trebui să avem şi alte informaţii cu privire la nefericita întâmplare din seara asta. 51 . răspunse Tredwell urmându-l pe Poirot afară din bibliotecă. domnule. Mi-ai cerut prea târziu ajutorul. În drum spre etaj am să vă arăt unde este sufrageria. Clătinând din cap. Pot să vă conduc în camera dumneavoastră. care este alăturată celei din capătul scărilor? De asemenea. – Îţi mulţumesc foarte mult. Vrei să fii amabil s-o încui după ce plecăm de aici? – Fără discuţie. domnule.

– Şi de ce nu. am întreprins deja unele acţiuni şi aştept din clipă în clipă un mesaj telefonic care să-mi spună dacă o anumită bănuială a mea este corectă sau nu. Mai bine de jumătate de oră mai târziu. desigur. pâine prăjită şi cafea. se pomeni că mânca singur. care oferea o minunată privelişte a unei părţi din grădină. mon ami. După ce Barbara intră în casă. şi că Barbara Amory luase o ceaşcă de cafea cu ea în grădină unde era de presupus că mai stătea încă la soare. – L-ai văzut pe monsieur Poirot în dimineaţa asta. Hastings se opri la editorial şi începu sa citească. – Am înţeles că monsieur Poirot spunea că are nişte treburi de rezolvat acolo. adăugă el. domnişoara Caroline Amory comandase micul dejun în camera ei. prietene? îl linişti Poirot. după ce dormise mult şi bine. Tredwell? întreabă Hastings şi i se răspunse că prietenul său se sculase devreme şi se hotărâse să facă o plimbare până în sat. Află de la Tredwell că Edward Raynor mâncase mult mai devreme şi se întorsese în camera sa să pună în ordine nişte hârtii ale lui sir Claud. – De fapt. Tredwell nu o văzuse. După ce termină un mic dejun copios compus din şuncă. ca atare. Hastings se întoarse în camera lui confortabilă de la primul etaj. Şi eu m-am gândit la moartea lui sir Claud şi. chicoti Poirot. 52 . Hastings se instală într-un fotoliu cu ediţia din acea dimineaţă a lui Times. mă gândeam la evenimentele din seara trecută şi trebuie că m-a furat somnul. inclusiv pe Barbara Amory care stătea la soare. la furtul formulei. că domnul şi doamna Amory mâncaseră în camera lor şi nu apăruseră încă. Poirot. cârnaţi şi ouă.CAPITOLUL VIII Când în dimineaţa următoare Hastings coborî târziu la micul dejun. se trezi dintr-o aţipeală uşoară şi îl găsi pe Poirot aplecat asupra lui. spunând că avea o uşoară durere de cap şi. şi care mersese la tipărit prea devreme pentru a conţine vreo menţiune privitoare la moartea lui sir Claud Amory. – Ah. văd că lucrezi din greu la cazul ăsta. şi pe care Hastings o admiră preţ de câteva minute.

să urmăreşti îndeaproape. Trupul neînsufleţit al lui sir Claud fusese luat de acolo în seara 53 .eh bien. o ştii. Dă-mi voie să-ţi spun că l-am rugat pe fiul lui sir Claud. prietene. nu cred că pot să-ţi dezvălui asta în acest stadiu al jocului. Să spunem doar că. Eşti extraordinar de încrezut! – Nu te înfuria. Privitor la de ce aştept . – Ce vrei? Când eşti unic. dragul meu Hastings. – Zău. Poirot îşi opri colegul cu un gest. uneori eşti extrem de enervant! Consider că ar trebui să-mi spui măcar pe cine bănuieşti că a furat formula. să se întâlnească cu noi în bibliotecă la amiază. dragul meu Hastings. Într-adevăr. s-ar putea să fiu în măsură să te ajut. – Nu. La amiază. observ că există dăţi când aproape că mă deteşti! Vai. şi privea gânditor pe fereastră. ceva de genul ăsta. La urma urmelor. – Eşti nedumerit. – Doamne Sfinte. Deocamdată mă mulţumesc să aştept. căutând acul în carul cu fân. rapiditatea mâinii înşeală ochii. Micul detectiv avea acum pe faţă cea mai nevinovată expresie a sa. sufăr pedeapsa harului intelectual! Micul detectiv îşi bombă pieptul şi oftă atât de comic încât Hastings nu se putu abţine să nu râdă. Dar acum să trecem la probleme serioase. Dar eu nu fac parte dintre aceia cărora le place să se agite.– Ce sau pe cine bănuieşti. Poirot se uită pe fereastră înainte de a răspunde. prietene. în depărtare. Hastings? Te întrebi de ce nu mă lansez în urmărirea unui suspect? – Păi. Poirot. – Poirot. domnul Richard Amory. în timp ce pentru cei care nu sunt atât de generos înzestraţi nu sunt deloc clare.. Înţeleg asta. Poirot? întrebă nerăbdător Hastings. pentru că vreau să fii şi dumneata acolo. cum spuneţi voi englezii. n-am mai cunoscut pe cineva care să aibă o părere atât de bună despre el.. Hastings şi Richard Amory se întâlniră în bibliotecă. Poirot. aşa cum ne asigură magicienii pe scenă.. – Nu încape îndoială că dumneata asta ai face dacă ai fi în locul meu.. Hastings. Poirot. Spun „noi”. pentru inteligenţa lui Hercule Poirot lucrurile sunt uneori perfect de clare. – Încântat să te ajut. Poirot! Aş da o mare sumă de bani să te văd făcându-te de râs măcar o data.

Richard. ce? – Oh. detectivul îi ceru lui Richard Amory. – Oh. Apoi întunericul. Urmărindu-l cu atenţie. care stătea în fotoliul în care stătuse cu o seară în urmă tatăl său. aşa cred. perfect. Poirot îi zâmbi încurajator. asta a fost tot. doar discutam. Iată-l pe sir Claud. – Vă ascult. asta! Nu e mare lucru de spus. spuse Richard.Edward Raynor . Închise ochii. Gramofonul a cântat cea mai mare parte a timpului. Restul erau aici. spuse Poirot. Toţi în afară de Raynor. – Ce îmi poţi spune despre începutul serii. monsieur Amory? – Începutul serii? – Da.. Se gândi o clipă. anterioare sosirii lui. apoi întrebă: – Aţi băut cafea? – Da. Poirot se gândi o clipă. – Dacă asta e tot. El nu bea cafea... Richard dădu să se ridice. cred. – Doar un minuţel. – Şi făceaţi. În timp ce Hastings asculta şi observa instalat comod pe banchetă. bătaia în uşă. După ce termină de povestit. După cină. o scenă dramatică. monsieur Amory. adăugă: – Ei bine. într-adevăr.. Da. spuse foarte repede Richard. Poirot continuă să-l preseze cu întrebările. să povestească amănunţit evenimentele serii trecute. să fie turnată? – Zău că nu-mi amintesc. – Când s-a servit cafeaua? – Imediat după cină. oprindu-l cu un gest. parcă revăzând scena. adică. sau a lăsat cafeaua aici. apoi întrebă: – Nu ţi-a atras atenţia nimic deosebit? – Absolut nimic. Am acum un tablou clar. Tatăl meu şi secretarul sau Edward . Poirot scoase un mic oftat. – A servit valetul pe fiecare în parte. dominând situaţia. răspupse Poirot. Sper că m-am făcut înţeles? – Perfect.precedentă. – Iar cafeaua lui sir Claud i-a fost dusă în birou? 54 .s-au dus direct în biroul tatei.

spuse îngândurat Poirot. – Pot să întreb cine voia să fie deschisă? – Soţia mea. monsieur Amory. spuse el. Nu e în stare să vadă pe nimeni. Toate amănuntele astea chiar sunt necesare? Poirot îşi ridică braţele într-un gest de scuză. – Mă tem că e absolut imposibil. Dar am nevoie să văd cu ochii minţii întregul tablou. fără îndoială că o să-mi poată răspunde la fel de bine mătuşa dumitale. Raynor şi ceilalţi. Totuşi. Nu. Dar. răspunse din nou arţăgos Richard. Poirot întrebă: – Când a venit sir Claud din birou în camera asta? – Exact când ei încercau să deschidă uşa. – La pauvre dame! spuse Poirot cu compătimire. bineînţeles că nu.– Presupun că da. – Ei? – Da. Am adoptat toate obiceiurile englezeşti. – Sper că nu vă deranjează? întrebă Richard. înţeleg. – Să lăsăm să intre puţin aer. se ridică şi se duse la glasvand. nu-i aşa? – Presupun că da. Moartea tatălui meu a fost un mare şoc pentru ea. – Oh. trebuie să-l băgaţi în casă. Sper că în dimineaţa asta se simte mai bine. – Îmi pare nespus de rău.. Lucia. – Da. Pretutindeni sunt luat drept englez. Urmă o pauză. nu v-ar putea spune nimic în afară de ce vă pot spune eu. domnişoara Amory. Dar femeile. declară Poirot zâmbind. chiar aşa. Luându-şi privirea de la Richard Amory. răspunse Richard cu oarecare iritare. Nu se simţise bine toată seara. sigur vrem. Richard. au marele talent de a observa lucrurile în detaliu. – Pe mine? Nu. E foarte cald aici. sau să răspundă la întrebări. – E în pat. în definitiv. scuză-mă. Şi. se grăbi Richard să adauge. – Chiar aşa. dumneata eşti ca toţi englezii. vizibil stânjenit. spuse grăbit Richard. spuse el. monsieur Amory. în orice caz. Nu lăsaţi aerul liber să fie liber. Aş dori să o întreb urgent câteva lucruri. Nu. spuse Richard. la care Poirot ridică exasperat din sprâncene şi scoase o exclamaţie de mirare. vrem să luăm înapoi acea preţioasă formulă. nu acel glasvand e încuiat printr-un dispozitiv ingenios? 55 .

Când Richard începu să se bâlbâie indecis. Hastings se ridică de pe banchetă şi se apropie de Poirot exclamând agitat: 56 . în timp ce Richard trase adânc aer în piept şi rămase acolo un minut. adăugă el şi ieşi cu Tredwell..? Stigmat? – Stigmat? exclamă tăios Richard. Încetişor şi cu subînţeles. recunoscu Richard. – Atunci. Descoperirea asta a lui valora o mulţime de bani. Richard răspunse în drum spre uşă: – Mă duc chiar acum. Vă rog să mă scuzaţi. Tredwell intrase în cameră în timp ce vorbea Poirot. Există deja destul exploziv în lume. – Înţeleg. Scoţând cheile din buzunar. Totuşi. Graham este aici şi doreşte să vă vadă. După plecarea celor doi. dar era tulburată şi isterică.. dar mie nu-mi trebuie mai mulţi decât am. dar dr. Ştiu că soţia mea v-a implorat aseară să rămâneţi. – Vă rog să mă scuzaţi domnule. n-am s-o iau pe după piersic. monsieur Poirot. şi nu prea ştia ce făcea. Poirot continuă. spuse gânditor Poirot. asta e. Poirot înălţă mirat din sprâncene. valetul îl întrerupse. – Monsieur Poirot.. apoi se întoarse la Poirot cu aerul cuiva care a luat o hotărâre. acesta e. nu ai nici o obiecţie faţă de. – Dar cine a furat formula. descuie şi împinse larg uşile. – Preferi să plec? Să nu se mai facă nici o investigaţie? – Da. Tatăl meu era un om bogat. Poirot se aşeză pe scaunul fără spetează. – Eu spun să lăsăm baltă toată treaba. dar cheia este în mănunchiul de chei al tatălui meu pe care îl am aici. şi nu mă pot preface că împărtăşesc entuziasmul lui în această problemă. şi vă spun deschis că nu-mi pasă câtuşi de puţin de formulă. celelalte patru nu pot fi dovedite nevinovate. insistă Poirot. Eu sunt persoana implicată. n-a furat-o ca să n-o folosească.. cum să mă exprim. Până când una nu este dovedită vinovată. Îndepărtându-se de el.. departe de glasvand şi de aerul proaspăt şi se înfioră.– Ba da. – Cinci persoane au avut prilejul de a fura formula. – Nu. uitându-se în grădină. Evident bucuros de prilejul de a scăpa de întrebările lui Poirot..

– Hei! Otravă. dragul meu Hastings? – Otravă. nu-i aşa? – Poftim. de bună seamă! repetă Hastings dând din cap cu putere. 57 .

Mai bine spune-mi ce deduc celulele dumitale cenuşii din afacerea asta. Doar n-ai de gând să pretinzi să crezi că tipul a murit de inimă. Poirot. mai ales în micile celule cenuşii ale creierului. Hastings spuse râzând: – Ce mort eşti după ordine. cu ochii îngustaţi ca de pisică. Poirot scoase un mic oftat. îl întrerupse Hastings. când dr. – Nu pot să spun că m-a deranjat foarte mult înainte. până când în ei apăru o licărire verde. Poirot! – Nu este efectul mai plăcut acum? întrebă Poirot uitându-se la poliţă cu capul într-o parte. – Da. Pur şi simplu îţi sare în ochi ce s-a întâmplat aseară. – Ia aminte! îl admonestă Poirot cu degetul. nu te lansa în vechea dumitale teorie. – Dacă ţi-ai folosi celulele cenuşii. – Crezi că nu. dragul meu Hastings! Cu câtă rapiditate şi inteligenţă ai tras concluzia! – Ei. Urmărindu-l cu afecţiune. continuă el pe un ton care sugera că el se purta cu 58 . probabil că ai pricepe adevărul. În câteva minute o să ştiu dacă ai sau nu dreptate. aşa cum încerc eu să fac. Păru pe punctul de a mai spune ceva. Graham a anunţat că nu poate elibera certificatul de deces şi a spus că trebuie făcută autopsia. Nici nu i-a trecut prin cap posibilitatea otrăvirii. şi ai încerca să vezi cu claritate întregul caz. Se uită fix la Hastings. prietene. – Ce dramatic eşti.CAPITOLUL IX Poirot se uită la prietenul său cu o licărire de amuzament în ochi. murmură el. Se duse la poliţa de deasupra şemineului şi aranjă vasul cu hârtiuţe pentru aprins focul. Graham . prietene? – Eu mi-am dat seama de aseară. Totuşi. – Ei. Simetria e totul. hai. Dar trebuie să spun că Richard Amory nu e un tip prea deştept. protestă Hastings. hai. nu poţi scăpa de mine în felul ăsta. da. Pretutindeni ar trebui să fie bun gust şi ordine.să anunţe rezultatul autopsiei. Hastings strâmbă din nas. Poirot se duse la banchetă şi se aşeză. Puntru asta a venit acum dr. dar se răzgândi.

Hastings? – Bineînţeles. eu pariez pe italian. prietene. răspunse cu un zâmbet Poirot. La urma urmelor. înainte de a veni dr. Carelli mai mult decât primul suspect. Ăsta e cuvântul potrivit pentru el. Fii ordonat. – Ce vrei să spui? – Unde crezi dumneata că se află acum formula. – Iar dacă se dovedeşte că sir Claud a fost într-adevăr otrăvit. este absolut sigur că hoţul avea încă 59 . Hastings.deosebită mărinimie. – Ei bine. Nu pot fi sigur. Carelli. Îţi aminteşti de familia Borgia? Otrăvirea este genul de crimă tipic italian. Cum Hastings se mulţumi doar să clatine din cap cu un aer nedumerit. – Nu ştiu precis. Ştiu de la bunul Tredwell că sir Claud a luat nişte măsuri de precauţie pentru ca această formulă să nu poată fi scoasă din camera asta. – Ce naiba vrei să spui? – Da. – În camera asta. pentru Dumnezeu? întrebă iritat Hastings. – Şi unde e ăla. Dar. Ştii la ce mă refer. Hastings. – Ah! misteriosul dr. spuse Poirot încurajator. misterios. Ce caută aici. – Exact. – Nu va face asta. continuă Hastings. Fii metodic. prietene. E foarte suspectă. – Cum poţi să fii atât de sigur? Poirot se rezemă de spetează şi îşi împreună vârfurile degetelor. Asta e cheia succesului. Caută să pună mâna pe formula lui sir Claud Amory. asta îl face pe dr. bineînţeles! anunţă triumfător Poirot. fireşte. detectivul încercă să-i ofere un indiciu. Hai judecă faptele. la ţară? Îţi spun eu. – Într-adevăr. Când şi-a dat în vileag mica surpriză şi a anunţat sosirea noastră iminentă. spuse Poirot. Dar am o mică idee. mă mai duc şi eu la cinema. – Aşa crezi. recunoscu el. Aproape sigur este emisarul unui guvern străin. ştiu. – Există doar un singur loc unde poate fi. Hastings. pe total. Graham hai să auzim mai întâi ideile prietenului meu Hastings. Dar de ce mă tem eu este că acest Carelli o va şterge cu formula. cheia găsită sub scaunul secretarului e suspectă. Aranjează-ţi ideile. isteţul meu colaborator? – De unde să ştiu eu? – Gândeşte-te.

Auzind uşa deschizându-se încet şi cu grijă. Putea face doar două lucruri. hoţul va încerca să intre în posesia prăzii lui. – Vai. dacă asta te distrează. persoana care a ascuns-o.. Să o returneze în maniera sugerată de sir Claud.. Se ridică şi se îndreptă către masa de lucru. – Pe cuvânt. 60 ... mai devreme sau mai târziu. unde nu puteau fi văzuţi imediat. sub acoperirea întunericului care a domnit timp de un minut.asupra sa formula. Poirot! exclamă Hastings foarte surescitat. – Negreşit. – Vreau să spun că. De aceea. însoţindu-şi cuvintele cu gestul unui scamator care scoate un iepure din pălărie. unul din noi trebuie să stea permanent de pază. – Vrei să spui că. Sunt convins că ai dreptate! Hai s-o căutăm. şi cine e ăsta? Poirot îşi răsuci mustaţa cu energie. Cum n-a făcut primul lucru. se întrerupse şi îi făcu semn lui Hastings să vină cu el lângă gramofon. sau să o ascundă undeva. Dar există cineva care va putea s-o găsească mai uşor decât tine. – Oh. Voila! Pentru mine este evident că formula e ascunsă în camera asta. trebuie că l-a făcut pe al doilea. Ce trebuia el să facă? Nu putea să rişte să fie găsită asupra lui când soseam eu. evident! exclamă el.

Deci. Se îndreptă spre masă şi puse cutia pe ea. Cu mâinile pe cutie. de exemplu. Nu ştiam că e cineva aici. nu sunt pentru mine.. îl linişti Barbara. monsieur Poirot. I-am spus că am să-i aduc întregul arsenal. ştiţi cum e într-o casă ca asta. – Dă-mi voie. – La pauvre dame! murmură Poirot plin de compătimire. cum sunt toţi bărbaţii când eşti bolnavă. e ca o cloşcă bătrână! Iar Richard e o adevărată pacoste şi absolut inutil. că aveţi mare noroc cu servitorii din casă? – La ce vă referiţi? întrebă Barbara. tresărind. spuse el. – Oh. Poirot dădu din cap înţelegător. mademoiselle. îl duse la bibliotecă. I-am dat două aspirine. ea te-a trimis după pilulele astea? – Da. se urcă pe el şi se întinse după cutia de tablă cu medicamente. apoi se uită repede la mâinile sale. În acel moment Hastings strănută şi. mademoiselle. răspunse Barbara cu un zâmbet nervos. sunt sigur că e prea grea pentru dumneata. atât de sănătoasă şi viguroasă nu are nevoie de aceste bagatele. agitaţie! Mătuşa Caroline. E o colecţie micuţă a dumitale? Ouă de păsări? Scoici de mare. mademoiselle? – Ei bine. Barbara scăpă cutia. răspunse Barbara.. Poirot arătă spre cutia de tablă. În dimineaţa asta are o durere de cap îngrozitoare. înţeleg. Îşi drese glasul şi apoi continuă: Ştii. – Înţeleg. o persoană atât de tânără. Nu sunt decât pilule şi prafuri! – Dar. 61 . Poirot se grăbi să ridice cutia. spuse detectivul. poate? – Mă tem că e ceva mult mai prozaic. – Oh! exclamă ea derutată. dar vrea un drog adevărat. Tamtam.CAPITOLUL X Uşa se deschise şi în cameră intră cu precauţie Barbara Amory. Poirot rosti gânditor: – Dacă nu e nimeni aici. adică. foială. Sunt pentru Lucia. De ce ar conta asta. Îşi trecu degetele peste capacul cutiei. Luând un scaun de lângă perete. dacă nu e nimeni aici. de bună seamă.

.. pe cutia asta nu e fir de praf. – M-a mai lăsat durerea de cap. Carelli s-a uitat printre droguri. cum să le numim?. – La ordinile dumitale. Lucia vorbi ezitant... Am coborât pentru că vreau să vorbesc cu monsieur Poirot. E plină cu substanţe vechi de spital. – Să aruncăm o privire la aceste droguri de spital. aproape gol! – Ce?! exclamă Barbara. nu trebuia să te ridici din pat. După plecarea ei. Scoţând câteva flacoane şi citindu-le etichetele. atropină .. Chiar mă gândeam aseară că era ciudat că nu era praf pe ea. sticluţe erau pline? Unde exact se afla această cutie aseară. uite şi un flacon de scopolamină. – Ai dat jos cutia asta cu droguri aseară? – Da. – Prea bine.. îşi înălţă exagerat sprâncenele. am pus-o pe masa asta. Barbara. Soţia lui Richard Amory păru mirată să-i vadă pe cei doi bărbaţi. – Dar. faţa ei palidă şi mândră părea istovită. propuse Poirot în timp ce deschidea cutia. după crimă. – Oh. Stricnină.. Lucia se duse la un scaun şi se aşeză. Tocmai veneam la tine. Se opri căci în cameră intră Lucia. tu ştii cel mai bine. Iar dr. Spui că toate aceste mici. cu glasul uşor tremurător. după ce am dat-o jos.. spuse Barbara şi porni spre uşă. iubito. puiule. E foarte curios.. – Monsieur Poirot. răspunse politicos Poirot. – Da. îl informă Barbara.. Să te sui pe scaun şi să te deranjezi să ştergi praful tocmai sus. comentând asupra lor şi. nu toţi servitori ar fi atât de conştiincioşi. aseară erau toate pline. sunt sigură că erau! – Voilà! Poirot îi arătă un flacon. mademoiselle! – Păi. Barbara dragă. nu cred că ar trebui. aprobă Barbara. îi spuse ea. Barbara se repezi la ea. Vai.. 62 .. răspunse Lucia cu ochii aţintiţi asupra lui Poirot. iar Hastings se grăbi să i-o deschidă.foarte drăguţă colecţie! Ah.. La lumina zilei.– Vezi. acolo.. începu ea. – Te rog. madame. apoi îl puse la loc.

Lucia se ridică şi îl privi cu nervozitate. Lucia spuse: – Dar trebuie. rămâne stabilit aşa? întrebă ea. chiar trebuie să plecaţi! Vă rog. Vă rog. sunt un câine foarte bun! Foarte agitată. moartea lui a fost naturală? – Absolut. – Nu chiar. v-am implorat să rămâneţi. nu ştiam ce spuneam! – Deci acum eşti convinsă că. Azi îmi dau seama că am făcut o greşeală. Se întrerupse căci uşa se dechise şi intrară dr. madame? întrebă Poirot liniştit. Sprâncenele lui Poirot se înălţară o idee. monsieur Poirot. Ce s-a întâmplat? S-a întâmplat ceva. Ce? 63 .. Cu glas tare spuse dagajat: înţeleg. madame. Aseară eram istovită şi surescitată. V-am rugat să rămâneţi aici. Dar o dată ce a găsit-o. Din primul moment când v-am văzut. madame. dacă e un câine bun.. Iar eu. Dacă îţi aminteşti.. răspunse Poirot făcând un pas spre ea. aseară v-am făcut o rugăminte. dar acum e mai bine să plecaţi. văd pe faţa ta. Nu pot să vă explic mai multe.– Monsieur Poirot. am avut încredere în dumneavoastră. – Atunci. – De ce mă priviţi aşa? întrebă alarmată Lucia. Graham şi Richard. dar vă rog să mă credeţi pe cuvânt că aşa este. nimic pe lume nu-l mai poate face să o părăsească. – Aseară eram isterică. V-am. – Foarte sigură. declară Lucia. Richard? întrebă ea neliniştită alergând spre el. eu. – Pentru că uneori e greu să faci un câine să adulmece urma vânatului.. – Ce este.. c’est comme ça! murmură în surdină Poirot. – Eşti sigură. până la urmă. Hercule Poirot. Nu. madame. madame? – Nouă tuturor. vă implor! Nici nu ştiţi cât rău aţi putea face rămânând! – Rău? Dumitale. care arăta şocat. Se uită la ea în tăcere. Vă sunt foarte recunoscătoare că aţi făcut ce v-am rugat. – Lucia! exclamă el dând cu ochii de soţia lui. ţi-ai exprimat îndoiala că socrul dumitale a murit de moarte naturală. – Ah.

– Nimic. draga mea. Richard se duse la uşă şi o deschise. Te rog. repetă el. răspunse Richard într-o încercare de a o linişti. Cu o ultimă privire în urmă. Lucia ieşi din cameră. în care se citea clar teama. Te superi dacă te rog să ne laşi singuri o clipă? Cum Lucia ezită. 64 .

CAPITOLUL XI
Punându-şi trusa medicală pe masa de cafea, dr. Graham se duse la banchetă şi se aşeză. – Mă tem că e o afacere urâtă, monsieur Poirot, îi spuse el detectivului. – O afacere urâtă? Da? Ai descopcrit ce a provocat moartea lui sir Claud? întreabă Poirot. – A murit ca urmare a otrăvirii cu un alcaloid vegetal puternic, declară Graham. – Cum ar fi scopolamina3, poate? sugeră Poirot ridicând de pe masă cutia metalică. – Da, exact. Dr. Graham părea surprins de acurateţea presupunerii detectivului. Poirot duse cutia în cealaltă parte a camerei şi o puse pe masa pe care se afla gramofonul, iar Hastings îl urmă acolo. În timpul ăsta, Richard Amory se aşeză pe banchetă lângă doctor. – De fapt, ce înseamnă asta? îl întrebă el pe doctor. – În primul rând, asta înseamnă implicarea poliţiei, răspunse prompt doctorul. – Dumnezeule! E cumplit. Nu poţi să muşamalizezi treaba? Dr. Graham se uită fix la Richard Amory, apoi rosti rar şi hotărât: – Dragul meu Richard, nimeni nu e mai îndurerat de această nenorocire oribilă, crede-mă. Mai ales că, date fiind circumstanţele, nu pare probabil ca otrava să fi fost autoadministrată. – Vrei să spui că a fost crimă? întrebă Richard cu glasul şovăitor. Dr. Graham nu vorbi, dar dădu din cap cu gravitate. – Crimă! exclamă Richard. Ce naiba o să ne facem?
3

Scopolamina sau hioscina este un alcaloid toxic care se poate fi găsit în frunzele şi seminţele plantelor Scopolia japonica, Hyoscyamus niger, Atropa belladonna, Datura stramonium sau Brugmansia, dar poate fi şi sintetizat pe cale artificială. Doza toxică letală de hioscină pentru om este de circa 100 de mg, sau o injecţie subcutanată cu 1 mg de toxic are acelaşi efect. Dozele mai mici de scopolamină au un efect uşor sedativ, hipnotic, spasmolitic şi antiemetic; apar şi simptome de apatie ca şi slăbirea voinţei. 65

Vorbind mai vioi, mai puternic, dr. Graham îi explică procedura care trebuia urmată. – L-am anunţat pe procuror, spuse el. Ancheta se va ţine mâine la King’s Arms. – Şi... trebuie să fie implicată şi poliţia? Nu se poate fără ea? – Nu. Sigur îţi dai seama de asta, Richard, nu-i aşa? Richard începu să vorbească înnebunit. – Dar de ce nu m-ai avertizat că... – Haide, Richard, controlează-te. Sunt sigur că înţelegi că am întreprins doar acei paşi pe care i-am considerat absolut necesari. În definitiv, în probleme de genul ăsta nu se stă pe gânduri. – Dumnezeule! exclamă Richard. Dr. Graham i se adresă pe un ton mai blând. – Ştiu, Richard. Înţeleg. A fost un şoc îngrozitor pentru tine. Dar există lucruri despre care sunt nevoit să te întreb. Te simţi în stare să răspunzi la câteva întrebări? Richard făcu un efort vizibil să se adune. – Ce vrei să ştii? întreabă el. – În primul rând, ce a mâncat şi a băut tatăl tău aseară, la cină? – Să văd, toţi am mâncat acelaşi lucru. Supă, limbă de mare, cotlete, şi am încheiat cu o salată de fructe. – Şi băutura? Richard se gândi câteva clipe înainte de a răspunde. – Tata şi mătuşa mea au băut vin roşu. La fel şi Raynor, cred. Eu am rămas la whisky cu sifon, iar dr. Carelli... da, dr. Carelli a băut pe tot parcursul mesei vin alb. – Ah, da, misteriosul dr. Carelli, murmură Graham Scuză-mă, Richard, dar ce ştii de fapt despre omul ăsta? Interesat să audă răspunsul lui Richard Amory, Hastings veni mai aproape de cei doi. – Nu ştiu nimic despre el, declară Richard. Nu l-am întâlnit, nici n-am auzit de el până ieri. – Dar e prieten cu soţia ta? întrebă doctorul. Îl cunoaşte foarte bine? – Oh, nu, e o simplă cunoştinţă. Graham plescăi din limbă şi clătină din cap. – Sper că nu i-ai dat voie să părăsească această casă?
66

– Nu, nu, îl linişti Richard pe doctor. I-am explicat aseară că până nu se lămureşte problema asta - mă refer la furtul formulei - cel mai bine pentru el ar fi să rămână în casa asta. De fapt, am trimis la han, unde avea o cameră, şi i s-au adus lucrurile aici. – Nu a protestat deloc? întrebă oarecum mirat dr. Graham. – Oh, nu, a fost imediat de acord. – Hm! Şi-acum, ce poţi să-mi spui despre camera asta? Poirot se apropie şi i se adresă doctorului. – Uşile au fost încuiate aseară de Tredwell, şi cheile mi-au fost date mie. Totul este exact cum a fost, în afară de scaune, pe care le-am mutat. Dr. Graham se uită la ceaşca de cafea de pe masă. Arătându-i-o lui Poirot, întrebă: – Aceasta e ceaşca? Se duse la masă, luă ceaşca şi o mirosi. Richard, asta e ceaşca din care a băut tatăl tău? Ar fi bine s-o iau. Trebuie dată la analiză. Ducând-o la masa de cafea, îşi deschise trusa. Richard sări în picioare. – Doar nu crezi că... începu el, dar se întrerupse. – Pare extrem de puţin probabil ca otrava să-i fi fost administrată la cină, îi spuse Graham. Cea mai probabilă explicaţie este că scopolamina i-a fost pusă în cafea. – Eu... eu... se bâlbâi Richard făcând un pas către doctor, dar se opri cu un gest de disperare, şi ieşi brusc din încăpere pe uşile glasvandului dinspre grădină. Dr. Graham scoase din trusă o cutie mică de carton în care se afla vată şi înveli cu grijă ceaşca în timp ce îi spunea lui Poirot: – Scârboasă afacere. Nu mă miră deloc că Richard Amory e supărat. Ziarele vor face tam-tam pe seama prieteniei dintre acest doctor italian şi soţia lui. Şi noroiul are tendinţa să se lipească, monsieur Poirot. Biata femeie! Probabil e total inocentă. Evident că omul a făcut cunoştinţă cu ea în cine ştie ce mod plauzibil. Străinii ăştia sunt uimitor de deştepţi. Desigur, n-ar trebui să vorbesc în felul ăsta, ca şi cum treaba ar fi dinainte stabilită, dar ce altceva poţi să-ţi imaginezi? – Te gândeşti că sare în ochi, da? îl întrebă Poirot, schimbând o privire cu Hastings. – Păi, la urma urmelor, invenţia lui sir Claud era valoroasă, explică doctorul. Şi a apărut străinul ăsta, despre care nimeni nu ştie nimic. Un italian. Sir Claud este misterios otrăvit...
67

– Aţi sunat. iar Poirot se duse la masă şi luă cutia cu droguri. 68 . monsieur le docteur. – În mod categoric. vom trece să-i luăm un interviu lui Cezar Borgia. nimic. spuse el şi. trebuie să plec. să-i spui domnului italian să aibă amabilitatea să vină aici? – Desigur. – Nimic. În acel moment intră Tredwell. Poirot trase un scaun lângă bibliotecă şi se sui pe el. te rog. răspunse Poirot cu o licărire în ochi. Familia Borgia. întinzându-i mâna lui Poirot. Tredwell.– Ah. Valetul părăsi camera. – Să sperăm că nu vom rămâne în casa asta suficient de mult ca să ne îmbolnăvim. Veţi avea grijă ca nimeni să nu deranjeze nimic din camera asta până vine poliţia. prietene. Poirot se uită ironic la Hastings. La uşă Graham se opri şi se uită înapoi. nu-i aşa? Este extrem de important. Poirot. – La revedere deocamdată. Vrei. dragul meu Hastings. Iar acum. da! exclamă Poirot. îndreptându-se spre poliţă. nu mi-ar plăcea să fiu bolnav în casa asta. – La revedere. domnule. Dându-i cutia lui Hastings. – Poftim? întrebă doctorul. monsieur Poirot. Mai presus de toate trebuie să fim ordonaţi. spuse el. apăsă butonul soneriei. Graham îşi luă trusa şi se pregăti de plecare. Dr. domnule? – Da. Hastings observă sec: – Ştii. îl asigură Poirot în timp ce Graham închidea uşa după el. – Ar fi bine să punem această cutie foarte periculoasă înapoi la locul ei. şi în al doilea rând pentru că nu sunt deloc sigur că am încredere în acest doctor tânăr. la treabă. – Ce ai de gând să faci? – Tu şi cu mine. îmi asum responsabilitatea asta. spuse Poirot dând mâna cu el. – Ei bine. În primul rând pentru că se pare că există aici un otrăvitor care umblă în voie.

Coboară. împrăştiind praful peste faţa ridicată a lui Hastings. ma preferisco parlare în Francese. Sunt doar detectiv! – Ei bine. Dr. Doar nu vrei să te găsească acolo. nu? spuse Hastings. Carelli intră în cameră. – Ce isteţ e prietenul meu Hastings! spuse el. nu eşti servitoare! – Vai. – Dragă Poirot. – Mă gândesc la ceva. – La ce te gândeşti? – La praf. răspunse Poirdt cu un glas ciudat. Pe raftul ăsta praful e de un deget. signor dottore. nu. 69 . Se pare că m-am grăbit cu laudele la adresa servitorilor. Uşa se deschise şi dr. cine a umblat cu drogurile astea? Printre alţii.. că tocmai asta am făcut! exclamă el cu o strâmbătură. luându-i cutia. – Te cunosc prea bine. prietene. insistă Hastings. lei parla Italiano? – Si. – Ai dreptate. – Ah. aşa că dă-te jos. Carelli trebuie să pice dintr-o clipă în alta. – Mi se pare. În timp ce Hastings vorbea. Tare aş vrea să am acum o cârpă udă ca să-l şterg! Hastings râse. – După cum spui. – Ce este? întrebă neliniştit Hastings. Poirot. nu e nimic. spuse Poirot şi coborî încet de pe scaun.. dragă Hastings. – Monsieur Poirot. La urma urmelor. vous voulez me questionner? – Si. începu Carelli. ca o stană de piatră. – Ce vrei să spui. Faţa lui avea o expresie gravă. răspunse cu tristeţe Poirot.. Nu vrei să-l sperii pe Carelli. – Ce naiba se întâmplă? întrebă Hastings. răspunse Poirot. prietene? – Ştiu despre ce e vorba. La praf. Dar îmi imaginez că e mai mult decât asta. Poirot trase un deget pe partea de sus a bibliotecii.– Vechea chemare spre ordine şi simetrie. nu-i aşa? Poirot îl bătu uşurel pe creştet. Hastings. începu Poirot apoi se opri. el. Dacă le-ar vedea pe masă. Nu poţi să-mi arunci cu praf în ochi.. ar fi pus în gardă. El şi Poirot se salutară cu extremă ceremonie. acolo nu-i nimic de detectat. rămânând nemişcat pe scaun. fiecare vorbind politicos în limba maternă a celuilalt. si lei permette.

ţi-aş fi cerut eu o întrevedere. Fireşte. ar fi în ordine. – Adevărat? întrebă Poirot. spuse italianul. Acum. I se adresă lui Poirot cu un aer de mare sinceritate. Bineînţeles. A fost o surpriză încântătoare să dau de ea în mod neaşteptat în acest loc izolat. – În mod neaşteptat. dar după înfăţişarea lui se vedea clar că nu credea. îl asigură Poirot. Ce întâmplare! 70 . Mă bucur că ai trimis după mine. aprobă Poirot. sărmanul Hastings nu e poliglot. Carelli se aşeză. interveni Hastings enervat. zâmbi Poirot. declară Poirot. monsieur Poirot. nu puteam face altfel. monsieur le docteur. răspunse Carelli. Oftă. – Îmi cer scuze. am fost dornic să rămân. – Da. de fapt să insist să fiu cercetat.– Alors. – Da. Desigur. să pleci? – Exact. poate poţi să mă ajuţi cu câteva detalii. repetă Poirot. Uitasem. am treburi urgente la Londra. – Absolut neaşteptat. răspunse Carelli uitându-se repede la detectiv. îl încurajă Poirot. – Chiar aşa. Aş vrea să evit orice neplăcere. Dar azi? – Azi e altceva. Întâmplarea face să ain nişte treburi urgente la Londra. arătând spre un scaun de lângă masă. în timp ce Poirot luă loc în fotoliu iar Hastings se instală comod pe banchetă. Hastings? Hastings nu răspunse. Ca om de onoare. Cum spuneam. Eu eram singurul străin prezent la faţa locului. – Poate că dacă i-ai spune un cuvânt domnului Amory. – Te rog să continui. îmi dau seama foarte bine de situaţia de aseară. qu’est. spui? întrebă Poirot. apoi întrebă: – Madame Richard Amory e prietenă bună cu dumneata? – Prietenă foarte bună. – Pare cât se poate de rezonabil. Dacă n-o făceai. – Absolut neaşteptat. să mă supun cercetărilor. fu de acord Carelli. Un document de valoare a fost furat.ce que vous voulez me demander? – Hei. spuse Carelli. – Cu mare bucurie. Ce dracu’ sunt toate astea? – Ah. – Bunele mele oficii sunt la dispoziţia dumitale. Poirot se gândi o clipă. monsieur Poirot. ar fi mai bine să vorbim în engleză. Nu crezi. – Şi ce doreşti.

nu-i aşa? – Ştiinţa ar trebui să ne intereseze pe toţi. Eu apreciez lucrurile dintr-un punct de vedere mai practic. fără îndoială. dumneata eşti un om cu principii înalte şi. spuse sec Carelli. aprobă Carelli. de pildă. aprobă Poirot. eu sunt doar detectiv. Îl urmări atent pe italian. insistă Carelli. Nu vei putea să părăseşti casa azi.asta da. Urmă o pauză apăsătoare. Hoţul. Tonul lui Poirot se schimbă. – Înţelegi. observă Poirot. nu. dumneata încă nu ştii. – Moartea lui sir Claud Amory? De ce e ăsta subiectul nostru? – Ah. Mă tem că sir Claud nu a murit din cauza unui atac de cord. spuse fără interes Carelli. unii dintre ei. că problema a devenit mult mai gravă. Am bănuit încă de aseară. – Evident. Carelli. dr. Un nou vaccin. 71 . dând din cap. Dar. fireşte. – Şi şantajistul. şantajistul. dar nu spuse nimic. Dar după cum mi-a reamintit prietenul meu Hastings puţin mai înainte. continuă Poirot. sunt un hobby costisitor. valora o mulţime de bani. de bună seamă. – Ce vrei să spui? întrebă repede Carelli. – Ah! murmură Carelli. – Am spus. – Te interesează ultimele descoperiri ale ştiinţei? îl întrebă Poirot.. – Desigur. A fost otrăvit. un om cu mijloace materiale.ce mentalitate curioasă trebuie să fi avut! – Extrem de curioasă. Nu m-am prea gândit la latura asta a problemei.moartea lui sir Claud Amory. – Ah! Dar asta nu e o condiţie obligatorie. – Ce spui dumneata acolo este într-adevăr admirabil. de exemplu . nu? – Se poate. Poirot dădu din cap în semn de aprobare. repetă Poirot. Carelli se uită fix la Poirot. Şi oamenii care trăiesc în ea.În atmosferă se strecură o anumită tensiune. Ea reprezintă triumful omului asupra naturii.. un nou microb . un nou exploziv nu prea e domeniul unui doctor în medicină. Oameni ciudaţi. – Chiar aşa. aşadar. – Sincer să fiu. Este poetic. Descoperirea asta a lui sir Claud. apoi continuă: Dar ne-am abătut de la subiectul nostru . noi raze. – Asta nu te surprinde? întrebă Poirot. Omul îi smulge naturii secrete în ciuda opunerii ei înverşunate. Călătoriile. – Trebuie să vezi lumea în care trăieşti. Sunt doctor.

Carelli se îndreptă spre uşă. Cel puţin trei dintre cei din casă îl voiau pe sir Claud ieşit din joc. şi în afară de mult iubita lui muncă era un zgârcit. Libertate şi bani. Dr. nici un membru al familiei. Carelli întrebă: – Dumneata legi moartea lui sir Claud de furtul formulei? – Categoric. – Sunt dezolat. Mă supără că nu pot fi punctual la întâlnirea din Londra. după care ieşi. monsieur Poirot. spuse Poirot. monsieur Poirot. monsieur le docteur. fără nici o legătură cu formula? Ce înseamnă moartea lui pentru majoritatea celor din casă? Am să-ţi spun eu. Văd. care să fi dorit moartea lui sir Claud. Dar ce pot să fac eu? – Ei bine. Dumneata nu? Carelli vorbi repede. Înseamnă libertate. Se ridică şi se uită la ceasul de pe poliţă. Poirot se înclină politicos. monsieur le docteur? întrebă cu inocenţă Poirot. – Să-ţi mai spun un lucru.Aplecându-se spre Poirot. Dar nu asta mă preocupă acum. 72 . – Şi dacă da? Am ochi. – Nu există nimeni în casa asta. – Ai observat toate astea aseară. rosti doctorul deschizând uşa şi întorcându-se cu faţa la detectiv. Bătrânul ăsta era un tiran. mai ai nevoie de mine? – Deocamdată nu. şi Carelli îi întoarse plecăciunea cu o oarecare ironie. Există anumite femei pe care e periculos să le împingi la disperare.

– A fost o remarcă fără nici o importanţă. fu singurul răspuns al micului detectiv.CAPITOLUL XII După ce Carelli părăsi camera. Tredwell. Hastings. ce a vrut să spună cu asta? întrebă el în cele din urmă. Hastings. Detectivul se uită serios la prietenul său. domnule? – Ah. – Aţi sunat. dar nu se putea abţine să mai pună o întrebare. da? – Ei bine. După ce valetul ieşi. – Aici a fost un om omorât. Răbdarea e o mare virtute. Poirot. Vrei să-i prezinţi complimentele mele domnişoarei Caroline Amory şi s-o întrebi dacă vrea să aibă amabilitatea să-mi acorde câteva minute din timpul ei? – Desigur.. domnule. – Mai sună o dată. – Tocmai asta vreau să aflu. Poirot. Tredwell intră în cameră. – Dar. – Ascultă. aici avem de a face cu o dramă. Hastings. dureroasă! În acel moment intră domnişoara Amory. Hastings se uită lung în urma lui. nu e? Poirot îşi bătu cu afecţiune pe umăr prietenul. – Ce ai de gând să faci acum? Răspunsul lui Poirot fu enigmatic. – Vei vedea. sunt sigur că italianul încerca să-ţi spună ceva.. De ce vrea madame Amory să plec? De ce vrea monsieur Amory să plec? De ce vrea el să mă împiedice să vorbesc cu mătuşa lui? Ce nu vrea el să aud din ce îmi poate spune ea? Ascultă la mine. Hastings se conformă. Poirot ridică din umeri. insistă Hastings. 73 . O dramă umană. – Dar. dragul meu Hastings. Hastings exclamă: – Dar sărmana fiinţă e în pat! Doar n-ai de gând s-o faci să se scoale dacă nu se simte bine? – Prietenul meu Hastings ştie tot! Aşadar e în pat. nu mai ţii minte? Aşa a spus Richard Amory.

Uite aseară.. trebuie să fi fost. Un doctor cu adevărat deştept. Dragul dr. Ei bine. Caroline Amory oftă. Poirot îşi scosese tabachera şi era pe cale să îşi aprindă o ţigară. El a fost mereu studios. când i s-a furat colierul cu diamante. continuă Poirot aşezâdu-se de cealaltă parte a mesei şi uitându-se la ea cu compătimire. – Da. o îmboldi el. monsieur Poirot. Atât de tânăr! Şi anul trecut m-a vindecat de nevrită. Eu cred că e păcat că Richard pare să nu-l aibă la inimă.. Dar am înţeles că nu vă simţiţi bine şi că stăteaţi în pat. – Îmi permiţi să fumez. mi-a spus Tredwell că doriţi să mă vedeţi. În timp ce ea vorbise. dar. A fost vorba doar de datoriile lui Richard. Eu îi spuneam mereu că îl ţine prea din scurt cu banii pe Richard. Dar.– Monsieur Poirot. a fost acum două luni . Îl încântă pur şi simplu înmormântările.. bineînţeles. Bineînţeles că toţi bărbaţii tineri au datorii! Deşi Claud n-a fost niciodată aşa. da. n-a fost ceva serios. fireşte.. Domnişoara Amory se opri să-şi recapete respiraţia. îşi aprinse ţigara. Nu că mă îmbolnăvesc des. scoase din buzunar cutia de chibrituri. primind un zâmbet de încuviinţare. – Oh. Graham! E atât de blând . Sărmana copilă.. şi se uită încurajator la domnişoara Amory. chiar de când era flăcău. cam acum două 74 . Aş dori să vă pun câteva întrebări. mademoiselle? – Staţi să văd. Am convingerea că ei preferă un deces în locul unei nunţi. da.cam în aceeaşi perioadă când Richard s-a certat foarte tare cu tatăl său. cineva trebuie să-şi păstreze capul. ştiţi cum sunt servitorii. – A fost un şoc îngrozitor. mademoisele? întrebă el şi. e o masă de nervi. Graham. să ştiţi.e o adevărată alinare. îmi amintesc. de exemplu. Cu adevărat îngrozitor! Dar. cum spun eu întotdeauna. Mai târziu. experienţele lui au mâncat o grămadă de bani. şi ţine foarte mult la Barbara.. biata Lucia a trebuit să plece de la cină fiindcă simţea că leşină. Nu doriţi să luaţi loc? O conduse la un scaun de lângă masă şi ea se aşeză. spuse Poirot ieşindu-i în întâmpinare. mademoiselle. privindu-l cu nervozitate. Generaţia asta tânără nu mi se pare deloc rezistentă. Parcă spuneaţi că monsieur Amory s-a certat cu tatăl său. dar se opri şi profită de ocazie ca s-o întrebe: – Colierul cu diamante a lui madame Amory a fost furat? Când a fost asta. dr. Servitorii sunt foarte agitaţi. dar la ce altceva te poţi aştepta cu sângele ei italian? Deşi nu s-a manifestat prea rău. Poirot se uită la ţigară. ce spuneam? Oh. da. continuă ea vorbind mai repede.

mademoiselle. nu. şi cu refuzul ei de a chema poliţia. – Dar mă interesează enorm. – Vă rog să nu vă faceţi probleme. A fost dragoste la prima vedere. e ciudat. Deosebit de ciudat! Dar ei părea să nu-i pese nici un pic. singură pe lume.. Formează un cuplu frumos. dar mă abat de la discuţia noastră. – Ce prostie din partea mea! se scuză domnişoara Amory.. A venit în camera asta. Foarte trist. Am invitat-o aici pe banchetă. ştiţi şi dumneavoastră cum sunt străinii! Ei. Oh.luni au avut o discuţie aprinsă. – Da.. foarte agitată. Am înţeles că acea cutie de pe bibliotecă este o relicvă de război. Dacă ar fi avut o mulţime de rude străine. murmură Poirot aruncându-i o privire lui Hastings. a fost o perioadă foarte neplăcută.. s-a dus sus? – Oh. o linişti Poirot. deşi uneori mă întreb dacă nu era o binecuvântare mascată. şi punând cu grijă în buzunar cele două beţe de chibrituri folosite. Ea era orfană. Vorbeam de Richard şi Lucia. Cuplurile tinere.. I-am admirat pe belgieni în război. şi cu asta şi cu colierul Luciei care a dispărut. apoi m-am întors în sufragerie lăsându-l pe Richard cu ea. vai de mine.. – Nu face nimic. o asigură Poirot. După o scurtă pauză continuă de parcă pomenirea războiului îi amintise ceva. iată-mă bârfind despre lucruri care nu vă interesează. numai nervi! – De bună seamă. Într-o săptămână erau căsătoriţi. nu-i aşa? întrebă Poirot reaprinzându-şi ţigara care nu fusese aprinsă cum trebuie. – Oare cum s-o fi întâmplat? Ah. Aţi examinat-o cu toţii aseară. şi Barbara a dat cutia jos ca să caute în ea. da. nu-i aşa? S-au cunoscut în Italia. Oh. şi 75 . monsieur Poirot. când madame Amory a plecat aseară de la masă simţindu-se rău. în noiembrie. îmi aduc aminte. aşa este. – Cum aţi ajuns să o examinaţi? Domnişoara Amory se gândi o clipă. ştiţi cum sunt. Am spus că aş fi vrut nişte săruri volatile. oh! Vă rog să mă scuzaţi. Spuneţi-mi. nu-i aşa? – Da. în cazul dumneavoastră e cu totul altceva. ar fi fost cam obositor. nu credţi? În definitiv. desigur. e un lucru total neobişnuit ca o tânără şi frumoasă doamnă să trateze cu atât calm dispariţia bijuteriilor ei. Şi atât de absurdă. monsieur Poirot. îl aprobă domnişoara Amory. nu face nimic. monsieur Poirot! Nu că tinerii bărbaţi mai sunt atât de romantici cum erau atunci pe vremea când eram eu fată. Nervi. N-am vrut.

parcă . nu s-a mai scris poezie. Acest dr. Pentru că atunci când doctorul a vorbit despre somnul fără vise... întrucât se presupune că e prieten cu ea. Are ceva nesincer şi. – Vai! murmură Hercule Poirot. tot timpul am spus că nu-mi place omul ăsta. uleios. Şi flaconul pe care l-a ţinut dr. Domnişoara Amory se ridică şi se îndepărtă de masă.atunci au intrat domnii. Carelli.. Carelli. monsieur Poirot. – Înţeleg. da. Lucia este atât de încrezătoare! Eu am convingerea că omul ăsta i-a câştigat încrederea cu scopul de a fi invitat în această casă şi de a fura formula.... continuă ea în timp ce Poirot se ridică şi el şi merse lângă ea. Barbara a vrut sa pună la gramofon un cântec extrem de vulgar. Ce deştept sunteţi! Şi apoi Lucia a luat flaconul de la el şi a repetat ceva ce spusese el. Carelli a furat formula lui sir Claud? 76 .bromură. răspunse fără ezitare domnişoara Amory. am oprit-o. da. Hastings începu să arate un mare interes faţă de turnura pe care o lua discuţia. Carelli? – Da. ceva cu un nume cât se poate de nevinovat . Vă rog să continuaţi. a spus că jumătate din tabletele din flacon ar fi de ajuns. mă gândeam la dragul lord Tennyson. – Vă referiţi la lucrurile pe care le-a spus dr. După părerea mea. ceva despre somnul fără vise. Carelli m-a speriat de moarte cu lucrurile pe care le-a spus. murmură Poirot.. dar nu-mi place. şi a ridicat un flacon de sticlă. Ei bine. Carelli despre medicamente? Presupun că s-a uitat prin ele şi le-a examinat cu atenţie. confirmă domnişoara Amory. Eu detest această poezie modernă nevrotică.. nu? – Da. Poirot se uită întrebător la domnişoara Amory. nu aveţi nici o îndoială că dr. iar dr. da. Ce s-a întâmplat după aceea? – Ah.şi a spus că acel flacon ar omori doisprezece bărbaţi puternici! – Bromhidrat de scopolamină? – Poftim? – La bromhidrat de scopolamină se referea dr. – Să ştiţi. – Poftim? – Ah. Din fericire. de când a murit dragul lord Tennyson. – Aşadar. în faţa Luciei n-am spus nimic. era plin? – Oh. iar Poirot o îndemnă pe domnişoara Amory să continue. Sigur. asta era.

Unde stăteaţi aseară când s-a stins lumina? – Acolo. O mulţime de icnete mici. mademoiselle. Şi-acum mademoiselle.. ca ăsta. Închideţi ochii. – Şi asta chiar că a fost tot. s-a auzit un zgomot ciudat. domnişoara Amory făcu efortul cerut.– Dragă monsieur Poirot! exclamă mirată domnişoara Amory. încheie domnişoara Amory. – Şi-acum.. mademoiselle. Ce curios! – Vă rog să continuaţi. După puţin timp. Oh. Nu putea fi a Barbarei pentru că ea stătea chiar lângă mine. Nu vedeţi nimic.. – Ciudat. Îşi luă braţul din jurul umerilor ei. am auzit-o pe Lucia ţipând şi strigând la sir Claud. E întuneric. spuse ea. spuse Poirot luând-o după umeri cu braţul. – A cui rochie. Dar puteţi auzi. – Chiar aşa. spuse domnişoara Amory indicând bancheta. presupun. în salturi. – Vai. spre evidenta neplăcere a domnişoarei bătrâne. credeţi? – Trebuie să fi fost a Luciei. Aşa. Cine altcineva putea s-o facă? El era singurul străin prezent la faţa locului. Acum pot să deschid ochii? 77 . ce auziţi în întuneric? Impresionată de evidenta seriozitate a lui Poirot. luând cheia de jos şi lovind-o cu putere în masa de cafea. fratelui meu nu i-a plăcut să acuze un oaspete. şi un fel de clinchet metalic. – Vreţi să aveţi amabilitatea să vă aşezaţi din nou acolo? Domnişoara Amory se duse la banchetă şi se aşeză. Şi atunci s-a auzit ciocănitul în uşă.. Cheia nu scoase nici un sunet şi domnişoara Amory declară că nu auzea nimic. vă rog. Fireşte.. Rochia cuiva. Ei bine. staţi o clipă! Chiar la început. aşa că a creat o posibilitate ca formula să fie returnată. – Icnete. ca de mătase sfâşiată. murmură gânditor Poirot. Ei bine. exact sunetul ăsta l-am auzit aseară! exclamă domnişoara Amory... – Ei bine. Acum imaginaţi-vă ambianţa de aseară. – Asta a fost tot? Sunteţi sigură? – Da. aşa cred. – Era ca ăsta? întrebă Poirot scoţând o cheie din buzunar şi aruncând-o pe podea. începu să vorbească încet. am să vă rog să faceţi un efort de imaginaţie. poate? Poirot încercă din nou. şi apoi zgomotul unui scaun căzut. aş vrea să încerc un mic experiment în care aş avea nevoie de cooperarea dumneavoastră. A fost un gest foarte delicat..

Am terminat. înţeleg. – V-am întrerupt? întrebă secretarul. – Când a fost asta. Lucia a turnat cafeaua. pentru că Barbara voia să danseze cu domnul Raynor. – Înţeleg. – Da! Deci monsieur Amory i-a dus cafeaua tatălui său.. ceea ce era o prostie. monsieur Poirot. n-a fost aşa. – Doamna Amory. – Spuneţi-rni.– Da. spunea că e amară. Se întrerupse căci uşa se deschise şi intră Edward Raynor. fără zahăr... mademoiselle. – Nu.. sau.. personal. Îmi pare nespus de rău. nu.. să ştiţi. spuse ea în cele din urmă. iar Lucia l-a strigăt şi i-a spus că luase altă ceaşcă.aceeaşi cafea neagră. i-a dus cafeaua lui sir Claud? Caroline Amory se gândi. exact? – Trebuie să fi fost chiar după ce am vorbit despre drogurile acelea îngrozitoare. – Da. dar pot să revin mai târziu. Le punea ordonat. nu. Am torturat-o destul pe această sărmană doamnă.. Cine i-a turnat cafea lui sir Claud? Dumneavoastră? – Nu. Voiam să discut cu monsieur Poirot. Sir Claud şi-a băut cafeaua în birou? – Cred că a început să o bea. – Aşadar. Oh. acel. nu sunt sigură. – Nu. ce făcea monsieur Amory chiar înainte de asta? Dansa? – Oh. – Mă tem că n-am putut să vă spun nimic folositor. vă rog. i-a luat-o Richard din mână. continuă domnişoara Amory. da. Un amestec special pe care l-am comandat special la Magazinul Armatei şi Marinei din Londra. bineînţeles. domnul Raynor i-a dus cafeaua lui sir Claud? – Da. spuse Poirot. nu. Îmi amintesc asta pentru că domnul Raynor îi ducea cafeaua lui sir Claud în birou. cel puţin. pentru că ambele erau la fel . dar s-a întors aici cu ceaşca în mână. 78 . Domnişoara Amory se ridică. Ştiţi dumneavostră. se scuză ea îndreptându-se spre uşă.... Iar eu vă asigur. că era cea mai bună cafea.. aşa a fost. Aşa. Punea la loc în cutie drogurile. mi-am amintit! Cafeaua lui sir Claud era pe masă lângă cafeaua Luciei.. – Nu? Atunci cine? – Nu ştiu. staţi să văd. Îmi amintesc că se plângea de gustul ei.

– Mi-aţi spus o mulţime de lucruri. Poate mai multe decât vă daţi seama. o asigură el pe domnişoara Amory în timp ce îi deschidea uşa.Poirot se ridică şi i-o luă înainte. 79 . mademoiselle.

declară el. spuse el. – Categoric. spuse el arătându-i secretarului un scaun. Erai secretarul particular al lui sir Claud. să trecem la treabă. monsieur. – Da. Dar am înţeles de la domnul Amory că cheia de la seiful lui sir Claud era la locul ei. Şi-acum. – A venit ca un şoc pentru dumneata? întrebă Poirot. monsieur Raynor? Raynor luă cheia. – Cunoşti ceva care ar putea face lumină în această nefericită afacere? Raynor scoase din buzunar o scrisoare. – Te cred. – Deci cunoşti o mulţime de lucruri despre munca lui. – Dacă credeţi că mie mi-a scăpat. spuse el. Nici n-am bănuit aşa ceva. – Da. Apropiindu-se de Raynor. Am o anumită instruire în domeniul ştiinţei şi din când în când îl ajutam la experienţe. Mă refer la cauza decesului. – Domnul Amory tocmai mi-a dat vestea despre sir Claud. – Seamănă destul de bine cu cheia de la seiful lui sir Claud. pe lanţul lui. Este o afacere cât se poate de uimitoare. Ducându-se vioi la banchetă. Poirot îi înmână cheia pe care o găsise. – Ai mai văzut cheia asta. se aşeză şi îşi frecă mâinile. vă înşelaţi. 80 . apoi dădu din cap. Poirot îşi întoarse atenţia către Edward Raynor. urmărindu-l îndeaproape. Poirot îl studie o clipă.CAPITOLUL XIII După ce o văzu plecată pe domnişoara Amory.. aceasta este cheia pentru seiful lui sir Claud. adăugând apăsat: Un duplicat care zăcea pe podea lângă scaunul ocupat de dumneata aseară. Îi dădu înapoi cheia lui Poirot. să auzim ce ai să-mi spui. şi o răsuci în mâini cu un aer nedumerit. monsieur Raynor. Raynor se uită fără să clipească la detectiv. Raynor se aşeză şi se uită cu severitate la Poirot. nu-i aşa? – Corect. spuse Poirot. dar este un duplicat. – Şi-acum monsieur Raynor.

monsieur. – Ştiu şi eu? murmură Poirot. la Genova.– Numai asta. monsieur Raynor. remarcă Poirot trecându-i prietenului său scrisoarea. A adus-o cu ea din Italia. oare. pentru Franţa. Fiţi în gardă”. monsieur? Apropiindu-se de detectiv. Era şi o femeie foarte frumoasă. Selma Goetz a lăsat o fată. spuse el şi. „Paznicul”. „Selma Goetz şi puiul ei”. Băgă scrisoarea în buzunar. Păziţi-vă de Selma Goetz şi puiul ei. – Atunci scrisoarea asta e o farsă! exclamă Raynor. 81 . – Tare aş vrea să ştiu cine e Selma Goetz! spuse Edward Raynor. – Da? Voiai să spui ceva. Selma Goetz a fost o femeie extraordinară. scrie aici. şi la urmă. o fată foarte drăguţă. pentru Rusia. Poirot se ridică. dând să plece. Da. Vittoria Muzio. spuse Raynor. ridicându-se.. începu Raynor. aşa o cheamă. A lucrat pentru Italia. Luă înapoi scrisoarea de la Hastings care clătina din cap cu nedumerire. foarte pitorească şi dramatică! Dumitale. De la moartea mamei ei. spuse Poirot. pentru Germania. Această e scrisoare a venit acum două zile. Semnat.. Selma Goetz a fost cea mai bună spioană internaţională cunoscută vreodată. ca. cred. – S-ar putea. Hastings. Raynor făcu un pas înapoi şi întrebă repede: – A fost? – A murit. Ar putea fi ea fiica Selmei Goetz? – Asta e o idee! Poirot părea impresionat. Poirot rosti: – Cred că pot să-ţi satisfac curiozitatea. îţi va plăcea. Poirot citi cu glas tare scrisoarea: – „Încălziţi o viperă la sânul dumneavoastră. – Lăsaţi-mă să o trimit la dumneavoastră. A murit în noiembrie. fata a dispărut cu desăvârşire. Secretul dumneavoastră este cunoscut. apoi se opri. Una din sarcinile mele era să deschid şi să sortez corespondenţa lui sir Claud. se duse la Poirot şi i-o dădu. Raynor spuse cu nerăbdare: – Mă gândesc la servitoarea italiancă a doamnei Amory. Hm. Rezemându-se de spetează şi unindu-şi vârfurile degetelor. o fată foarte frumoasă.

se îndreptă spre un gard viu dincolo de care se vedea o grădină îmbietoare. – Asta e. ceva care i-ar fi fost util lui Poirot. un minuţel. se hotărî să profite de situaţie şi să exploreze grădina familiei Amory. Hastings avea mari reţineri să plece. – Ah. Aşa e? – Da. Barbara Amory şi dr. Graham păreau să se bucure de un tête-à-tête pe o bancă. mă aşteptam să spui asta. le recunoscu. auzi nişte voci în vecinătate. iar Hastings se apropie de Poirot cuprins de o mare agitaţie. În speranţa eă putea auzi ceva important legat de moartea lui sir Claud Amory sau de dispariţia formulei. – Prietene. iar Poirot se întoarse spre Hastings. Poirot! Carelli şi servitoarea italiancă lucrând mână în mână pentru un guvern străin. ideea ta care e? – Există câteva întrebări care necesită răspuns. Mai presus de toate. Secretarul părăsi încăperea cu un aer hotărât.– Nu.. monsieur Poirot. nu. 82 . da. Lăsaţi-mă să vorbesc mai întâi cu madame Amory. Ea va fi în măsură să îmi spună câte ceva despre fata asta. Poirot nu-i dădu nici o atenţie prietenului său. pe măsură ce se apropia. – Poirot? Nu crezi? Am spus că doctorul italian şi servitoarea sunt complici. madame. Hastings se lăsă împins pe uşă. – Şi. era fermă. Nu doreşti să iei loc? Lucia se aşeză. mă rog. Hastings se opri să asculte.? Se întrerupse căci în cameră intră Lucia Amory. grădina de colo e foarte frumoasă. Chiar de cealaltă parte a gardului viu. Traversând peluza. prietene. E stilul tău. Să nu pierzi niciodată ocazia de a admira frumuseţile naturii. deşi blândă. dar insistenţa lui Poirot. voci pe care. Da. cum ziua era caldă şi însorită. îi arătă un scaun de lângă masă. Admiră frumuseţile naturii. De ce a fost furat acum două luni colierul lui madame Amory? De ce a refuzat ea atunci să cheme poliţia? De ce. Hastings se arătă jignit. – Poate că aveţi dreptate. prietene. Nu eşti de acord? Adâncit în gânduri.. nu trebuie să o alarmăm. V-o trimit imediat pe doamna Amory. Apoi. dragul meu Hastings. În timp ce mergea în lungul gardului viu. Aş vrea să îţi pun câteva întrebări. – Am înţeles că vreţi să discutaţi cu mine. spuse el luându-l de braţ şi conducându-l cu blândeţe către glasvand. Împotriva voinţei lui.

hai. dacă va fi nevoie. – Iubito. – Îmi închipui că sunt surprinsă. Îţi promit că orice îmi vei spune. eu nu-mi fac decât datoria de doctor. ştii ceva. La urma urmelor. răspunse Barbara. – Barbara! – Ei. va rămâne între noi. Credeam că m-ai chemat aici ca să-mi şopteşti dulci nimicuri. – Ştiu că uneori Richard poate fi mărginit şi cu idei învechite. trebuie să te întreb ceva. De fapt. Kenny. 83 . fără să fiu auzit de cineva din familie. Dar nu trebuie să te laşi afectat de asta. nici eu. nu-l interesau decât experienţele lui scârboase. În primul rând. Parcă s-ar teme că ar putea ieşi ceva la iveală. nu te preface că te miră să auzi asta. nu-i aşa? Dar trebuie să recunosc că nu sunt deosebit de supărată că a murit. Eu nici nu-l bag în seamă. şi n-a fost deosebit de primitor cu Lucia când Richard a adus-o aici din Italia. M-ai auzit de nenumărate ori vorbind de meschinăria bătrânului. afară. – Ei bine. spunea Kenneth Graham. nu ca să-l acuzi pe vărul meu de crimă. Kenny. Dar. Iar Lucia e atât de dulce. Am să te apăr. E furios pe mine că am cerut o investigaţie oficială. absolut clar că el crede că frumoasa lui verişoară ar putea face o partidă mai bună decât un medic de ţară. te-am rugat să ne întâlnim aici. – Nu pari deloc surprinsă să auzi asta. ar fi putut fi atât de disperat din cauza situaţiei lui financiare încât s-a gândit să-şi omoare tatăl ca să pună mâna acum pe ceea ce avea să fie până la urmă moştenirea lui? – Nu vreau să continuăm discuţia asta. Kenny. cred că îmi pare bine. Richard pare că nu vrea ca poliţia să investigheze moartea tatălui său. Dar. Asta se pare că stă la baza lipsei lui de entuziasm când ne vede împreună.. Lui nu-i păsa de nici unul din noi. Dar trebuie să recunoşti că ceva nu e în regulă aici. da? Barbara părea plictisită. trebuie să-ţi spun că nu există nici o îndoială că aseară unchiul tău a fost otrăvit. de exemplu. Îl trata foarte rău pe Richard. În definitiv. despre moartea unchiului tău? Ai vreun motiv să bănuieşti că Richard. spune-mi. pentru că voiam să discut cu tine între patru ochi. Cum puteam semna un certificat de deces în care să afirm că sir Claud a murit de pe urma unui atac de cord? Pentru Dumnezeu.-. nu în fiecare zi cineva din familia ta e otrăvit. iubito.. cât de mic. nu-l acuz pe Richard. Barbara. atât de potrivită pentru Richard! – Barbara. – Oh.

Hastings se gândi că era bine să se întoarcă repede în casă fără să fie văzut de vreunul dintre ei. În acel moment. şi dr. Mă duc în casă. Te rog să pleci prin grădină. nu vreau să mai aud nimic. – Kenny..era sănătos tun la inimă când l-am consultat ultima dată. Dar ea plecase deja. acum câteva săptămâni.. 84 . bine? Ne vedem altădată. – Barbara. eu vreau doar. Graham scoase un oftat care semăna cu un geamăt.

Lucia fu pe cale să vorbească. Lasă-l pe Papa Poirot să se ofere pentru rolul ăsta. – Am înţeles că vreţi să mă întrebaţi despre servitoarea mea. ieri mi-ai făcut un compliment foarte drăguţ. Lucia se uită neliniştită la Poirot. – Madame. Eu la cererea dumitale am rămas aici. Într-o izbucnire temperamentală.toate lucrurile după care tânjeşte o femeie.CAPITOLUL XIV În bibliotecă. Graham şi ceilalţi doctori.un părinte confesor. iubire . Poirot o întrerupse. având mai întâi grijă să închidă uşile glasvandului. Sunt sigură că nu e nimic în neregulă cu ea. îţi cer să ai acum încredere în mine. Mi-ai spus că de cum m-ai văzut ai avut încredere în mine. – Atunci. Hercule Poirot îşi îndreptă atenţia spre Lucia Amory. Dar e o fată foarte bună. – De către cine? De ce? – Dr. – Dar domnul Raynor spunea. – Şi? – Şi. începu Lucia. Am rămas să te servesc. – Gândeşte-te bine înainte să refuzi. încă mai doresc să te servesc. dar Poirot o întrerupse... frumuseţe. ştii că a fost chemată poliţia? – Poliţia? – Da. – Ce vreţi să spuneţi? Poirot o privi cu gravitate. Au descoperit că sir Claud a fost otrăvit. – Am avut motivele mele să-l las pe domnul Raynor să creadă asta. madame. despre ce e vorba? întrebă circumspectă Lucia. 85 . madame. madame . Aşa mi-a spus domnul Raynor. Dar îţi lipseşte un lucru. monsieur. – Dumneata ai tinereţe. monsieur Poirot. admiraţie. Lucia răspunse: – Cel mai bine mă puteţi ajuta plecând acum. imediat după plecarea forţată a lui Hastings. – Nu despre servitoarea dumitale doresc să discut cu dumneata. colegii săi. madame. – Madame.

În cele din urmă întrebă ezitant: – Ce doriţi să fac? – De ce nu-mi spui pur şi simplu adevărul. madame! – Niciodată! Cine e? – A murit. Dar fii sigură că. Poirot o privi pătrunzător. Lucia se uită pe scrisoare. Recăpătându-şi oarecum calmul. Aşa că vezi. – Serios? – Poate ai cunoscut-o acolo. madame! – Eu. Lucia spuse cu răceală: – Dacă îmi spuneţi ce doriţi de la mine. nu prea mai ai timp ca să te hotărăşti care este cea mai prudentă cale de urmat.. vom afla adevărul. nehotărâtă. – N-am fost în viaţa mea la Genova. nu vă înţeleg. monsieur Poirot. spuse apăsat Lucia. Scoţând din buzunar scrisoarea dată de Edward Raynor. De fapt. – Richard v-a spus asta? Ce prostie! Ne-am cunoscut la Milano. sir Amory a primit această anonimă. începu Lucia. spuse Poirot băgând scrisoarea în buzunar. – Dar eu am înţeles madame. – Şi dacă cineva ar spune că te-a văzut acolo? – S-ar. că pe soţul dumitale l-ai cunoscut la Genova. – Ba da. la Genova. în noiembrie. cred că ai cunoscut-o.. – Acum câteva zile. Poirot i-o înmână Luciei.. aparent neimpresionată. Zău. – Aşa. Ochii Luciei studiară faţa lui Poirot ca şi cum voia să decidă dacă să aibă încredere în el... madame. şi ce-i cu ea? întrebă ea înapoind scrisoarea. madame! Foarte bine. nu! Nu! Asta nu! Lucia părea mai mult îngrijorată decât surprinsă. Selma Goetz... Mai târziu s-ar putea să servesc justiţia. s-ar înşela.. – Ei bine.. În momentul de faţă te servesc pe dumneata. Poirot insistă.. am să vă răspund la orice întrebare. oricum.– Ah. apoi faţa i se înăspri. – Ai mai auzit până acum de acest nume. Bătu în masă. Însă pe o cale mai puţin plăcută. 86 . – Aşadar îţi pui mintea cu Hercule Poirot. deci? îmi pare foarte rău. eu.

ca şi de fiica ei. Îmi amintesc perfect de baroana de Giers. se înclină galant. Lucia îl întrerupse mânioasă. e ciudat. ce încurcătură ciudată! Acum înţeleg rostul poveştii dumneavoastră. Poirot se întrerupse cu un aer inocent. da instantanee cu contese şi alte doamne mondene care se duc la băi. Amândoi am fost de acord că baroana de Giers era une très belle femme. îşi spunea ea la acea vreme. Desigur.– Atunci femeia cu care era în Genova. madame! – Deloc. şi ea asta voia. se adună şi râse. pentru doamnă.. avea un chip foarte frumos.. A fost fotografiată plimbându-se cu fiica ei. Tocmai ai spus asta. şi închise portofelul. madame.. Lucia se uita la Poirot şi icni. De aici cred că a apărut încurcătura. Poirot se ridică. şi era cher amie a unui foarte cunoscut diplomat francez.. 87 . asta nu conta. şi nu ne-a mirat deloc comportarea diplomatului. dar. Baroana de Giers. acest prieten al meu se afla la Genova şi a recunoscut o doamnă celebră. ah. înţelegi. am recunoscut acel chip imediat ce am sosit aici. – Vă spun că n-am fost niciodată la Genova! – Ah. Uitându-se prin conţinutul portofelului. ba mai mult. Monsieur Poirot. madame. dar nu prea înţeleg rostul acestei poveşti. pentru că diplomatul vorbea şi el.. şi de câteva ori am ieşit la plimbare cu ea.. madame. Sper că nu te plictisesc. Cineva trebuie să mă fi luat drept fiica ei. – Ce e ciudat? Poirot închise ochii şi se rezemă de speteaza scaunului. Totuşi. O vedeam într-o aură romantică. Fata era cam plicticoasă. zise el scoţând din buzunar un portofel. cum se spune?. – Am să-ţi spun o scurtă poveste. Vezi dumneata. În noiembrie. Face. – Oh! exclamă ea. dar mama ei mă fascina.. Lumea vorbea. iar acea fiică. Poirot continuă: – Prietenul meu mi-a arătat un instantaneu pe care l-a făcut. El era mai mult îndrăgostit decât discret.. doamna nu era singură. – Asta e tot? – Nu. După o clipă. un chip foarte greu de uitat. Chestii de genul ăsta. pardon! exclamă Poirot. Cred că devotamentul meu o amuza. Am un prieten care face fotografii pentru anumite reviste londoneze.

– Ce vreţi să spuneţi? – Vreu să spun că tare mi-ar plăcea să ştiu răspunsul la următoarea întrebare. madame? Lucia îl fulgeră cu privirea şi spuse printre dinţi: – Vă întreb iarăşi. Se uită lung la Poirot.. – Nu. – Pentru că ţi-e frică? întrebă Poirot ducându-se după ea. eu..Poirot dădu încetişor din cap în semn de apreciere. Lucia icni. brusc. recunosc Poirot. – Da. Ştiam sub ce nume era cunoscută Selma Goetz în Genova. madame. iar Lucia se relaxa vizibil în faţa atitudinii lui. aplecându-se peste masă către ea. Lucia se întoarse iar spre el. lui sir Claud? Poirot rosti încetişor: – Mai întâi un colier furat.treaba cu prietenul meu şi fotografiile lui . ce legătură are asta cu moartea. de data asta? Lucia se întoarse cu spatele la Poirot. – Nu.. Apoi. Carelli. În loc să răspundă. Mă tem că n-am avut o altă alternativă. Ambele aduc o mare sumă de bani. – E adevărat că ai pierdut nu de mult un valoros colier cu diamante. – Ce legătură au toate astea cu moartea lui sir Claud? întrebă Lucia uitându-se înnebunită prin cameră. detectivul remarcă: – Dar parcă spuneai că n-ai fost niciodată la Genova. spuse ea. nu mi-e frică. apoi o formulă furată...a fost o mică invenţie a mea! Lucia sări în picioare cu ochii scăpărând de furie. n-am să mai răspund la nici o întrebare. – Mi-aţi întins o capcană! exclamă ea mânioasă. Poirot ridică din umeri... Luată pe nepregătite. în timp ce acesta îşi băga la loc portofelul în buzunarul hainei. Carelli bani? 88 . pe jumătate afirmaţie. Pur şi simplu nu ştiu despre ce vorbiţi! De ce mi-ar cere dr.. Poirot adoptă un ton indiferent şi îi puse o altă întrebare. – Eu. Era pe jumătate întrebare. dându-şi capul pe spate cu o mişcare sfidătoare. n-am nici o fotografie. Restul . – Nu aveţi nici o fotografie. madame. Cât a vrut dr.

Dar e drept că am avut de gând. nu-i spuneţi! El e atât de mândru de numele lui. Vă implor. A fost cel mai minunat lucru care mi s-a întâmplat vreodată. madame. am fost în sfârşit liberă! Liberă să fiu cinstită! Liberă să las în urmă viaţa aceea de minciuni şi de intrigi. Am să te cred. Familia Amory e o familie mândră şi n-ai vrea ca ei să ştie cine eşti . – Încă nu. – Asta e? 89 . bine? Spune-mi adevărul. iar el voia să se însoare cu mine. după ce mama a murit. Auzise de formula pe care o inventase sir Claud.fiica Selmei Goetz! Lucia îl fulgeră din priviri fără o vorbă. dar eu nu am nici un ban al meu. viaţa aceea îngrozitoare pe care eram nevoită s-o duc alături de mama mea. – Richard ştie? întrebă ea. Poirot scoase o cheie din buzunar şi i-o arătă. Credeam că povestea se va încheia aici. – Voia să furi formula şi să i-o dai? – Da. Poirot se uită cu compătimire la femeia tânără şi frumoasă. – Nu-i spuneţi. – Acum. Richard a intrat în viaţa mea. Ai curaj şi încredere în Papa Poirot. – Ba da. n-o să mă mai credeţi. Mă simţeam înjosită.– Ca să îşi cumpere tăcerea. – Şi aşa ai făcut? întrebă Poirot apropiindu-se de ea. răspunse Lucia. apoi se prăbuşi pe un scaun. murmură ea clătinând din cap cu tristeţe. cu capul în mâini. Dumneata ai luat formula secretă a lui sir Claud? – Nu. copila mea. de onoarea familiei lui! Am fost o ticăloasă că m-am măritat cu el! Dar eram atât de nefericită! Uram viaţa aceea. Carelli a făcut o cheie pentru seiful lui sir Claud după un mulaj luat de mine. nu.. nu! strigă cu vehemenţă Lucia. monsieur Poirot! îl rugă ea cu disperare. Îl iubeam. Dar ce puteam face? Iar apoi. Trecu cel puţin un minut până să ridice ochii. cu un oftat. L-am cunoscut pe Richard. Dar ieri a apărut în casa asta. Cum puteam să-i spun cine sunt? De ce să-i fi spus? – Iar apoi Carelli te-a recunoscut undeva şi a început să te şantajeze? – Da.. Am vândut colierul şi i-am dat bani. oftând.

– Nu voiam să fiu percheziţionată. În partea aia. se duse la fotoliu şi se aşeză. jur! – Te cred. Carelli mi-a dat cheia asta. Eram în birou. Cine i-a turnat aseară cafeaua lui sir Claud? – Eu. spuse ea scoţând o bucată de hârtie. Poirot băgă cheia în buzunar. – Şi biletul de la Carelli? Nu ştiam ce să fac cu biletul. Luă o carte de pe masă şi se uită prin ea. Lucia rupse biletul şi băgă bucăţelele de hârtie în poşetă. e al dumitale. O dată cu cheia. explică Lucia. Lucia se ridică şi se duse la masă. – Ei bine. rochia aseară? – Eu? Nu. Totul era foarte simplu. Ţi-ai rupt. – Şi ai pus-o pe masă lângă ceaşca dumitale? – Da. Dar nu era a mea. – Şi ce ai făcut cu ele? – Când s-a stins lumina. e încă aici. – Cât timp a fost întuneric. madame. Poirot se ridică. se apleacă peste masă şi trânti brusc următoarea întrebare: – În care ceaşcă ai pus scopolamina? Lucia se uita înnebunită la el. – Şi totuşi ai fost repede de acord cu propunerea lui sir Claud de a cufunda camera în întuneric. Să trecem la altceva. îşi uni vârful degetelor şi reflectă câteva clipe. Doriţi să-l citiţi? – Nu. cred că am auzit. făcându-mi curaj să deschid seiful. am aruncat cheia cât mai departe de mine. – Încă ceva. cumva. – Da. 90 . Da. ai auzit un zgomot de rochie ruptă? Lucia se gândi câteva secunde. madame. Arătă înspre scaunul pe care stătuse Edward Raynor în seara precedentă. când a intrat sir Claud şi a dat de mine. Carelli îmi pasase şi un bilet. Aşezându-se la masă. şi ambele erau la mine. Aşa că l-am strecurat între filele unei cărţi. Trebuie să fi fost a Barbarei sau a domnişoarei Amory.– Da. Ăsta e adevărul. madame. nu ne vom face griji despre asta.

. – Ştiţi! icni ea. – Sarcina mea e să ştiu. spuse cu gravitate Poirot.. 91 . da? insistă Poirot... cum nu reuşeam să obţin formula. că o să facă el rost de bani. bineînţeles. ducându-şi mâinile la faţă. În care ceaşcă. Îl uram pe Carelli! Îl urăsc! Dar. Nici că putea să se înşele mai tare. încep să înţeleg. madame.. Carelli... neatinsă? – Da. Fără să se uite la el. Că aveam o legătură amoroasă. El mi-a redat speranţa. – Ce te-a făcut să te răzgândeşti să o bei? – Richard a venit la mine. Mi-a spus că o să mă ducă departe. din care să nu te mai trezeşti. – De ce? – Pentru că voiam. spuse încetişor Poirot. – Şi? – Colegii lui nu vor găsi nimic în zaţul din ea. repetă Poirot. – Ascultă-mă cu atenţie. – E corect.. cumva. fără să răspundă.. Poirot se îndreptă spre ea. – Încep să înţeleg. Apoi. eram sigură că o să mă dea în vileag în faţa lui Richard. Un somn fără vise. – Cine ţi-a spus asta? – Dr. – În a mea. în străinătate. Lucia se uită drept înainte. întorcând ochii spre Poirot. Richard bănuia că între Carelli şi mine era ceva.. Graham a luat ceaşca ce era lângă scaunul lui sir Claud. Singura cale să scap de toate era să mă sinucid. Arăta spre ceaşca de pe masă. Azi dimineaţă dr. lung la mine? Mă speriaţi! – Am spus că azi dimineaţă s-a luat ceaşca ce se afla lângă scaunul lui sir Claud.. aşa a spus el. Dacă ar fi luat această ceaşcă? Lucia se ridică repede.. Glasul lui sună aspru. madame? Lucia oftă.– De unde ştiţi? bâigui ea. Dar dacă ar fi luat ceaşca ce se afla aseară lângă scaunul lui? Se duse la masa de lângă uşă şi scoase din vasul cu planta ornamentală o ceaşcă. Lucia spuse: – Bine. exclamă: – De ce vă uitaţi. voiam să mor. E a dumitale? O ceaşcă plină.

Asta e numai cafea! Duse ceaşca la buze. Îţi promit că am să te salvez.. Cine a pus scopolamina în ceaşca lui sir Claud? Lucia se uită cu groază la Poirot. 92 . Poirot îi luă ceaşca din mână. Nu el a pus-o. Acum. Glasul îi răsună brusc. L-am omorât! Am pus scopolamină în ceaşca lui. şopti ea apoi. Dar aseară am luat o mostră de zaţ din ceaşca originală. madame. Aveţi totală dreptate. Când Poirot vorbi. spuse Poirot Avem foarte puţin timp. Îţi promit două lucruri. Se duse la masă şi luă ceaşca plină cu cafea. – Asta trebuie să fie poliţia. uitându-se uluită la el. anunţă: – Inspectorul Japp de la Scotland Yard. Se auzi o bătaie în uşă. nu spuse nimic. vă spun! ţipă ascuţit Lucia. În cameră intră Tredwell. L-am omorât. – Madame! exclamă el. – Aveţi dreptate. madame? – Nu el a pus-o.– Madame! Vor analiza ceaşca. dar îşi reveni.. Adresându-i-se lui Poirot. dar Poirot sări şi îşi interpuse mâna între ceaşcă şi gura ei. dacă n-au făcut-o deja. – De ce m-aţi oprit? murmură Lucia. Ce ai zice dacă ţi-aş spune că în cafeaua lui sir Claud era scopolamină? Lucia arăta ca lovită în moalele capului. apoi Lucia izbucni în hohote. – Şi îţi promit că am să-l salvez şi pe soţul dumitale! – Oh! icni Lucia. madame. glasul lui era cald şi blând. – Lumea e foarte frumoasă. vă înşelaţi. vă spun! hohoti Lucia. O clipă. Eu l-am ucis! strigă ea isteric. – Cine a pus-o? Pe cine acoperi. spune-mi din nou adevărul. – Dar eu l-am ucis. şi vor găsi.. Dar şi în cealaltă ceaşcă era scopolamină. Se priviră intens un timp. – Mi-ai spus adevărul. Ai pus scopolamina în ceaşca dumitale.. De ce doreşti să o părăseşti? Lucia se prăbuşi pe un scaun plângând în hohote. şi o puse pe masă. – Nu. nu. Se clătină. nimic.

Poirot? L-am prins la Bruxelles. nu-i aşa. nu-i aşa? Ascultă. care revenise din exodul său în grădină. Ah. nu-i aşa. inspectorul Japp şi Johnson. Japp se întoarse de la Johnson la Poirot. Ai rezolvat acea misterioasă afacere de la Styles. schimba amintiri cu Poirot şi Hastings. Japp. un bărbat între două vârste. E pe placul minţii dumitale întortocheate. Poirot. Când am lucrat prima oară împreună încă mai făcea parte din poliţia belgiană. îi spuse Japp ajutorului său. Eu unul nu pot să sufăr cazurile de otrăvire. inimos şi deschis. Ei bine. adică.CAPITOLUL XV Cinsprezece minute mai târziu. – Iar apoi ne-am întâlnit din nou în această ţară. lucrăm împreună la cazul ăsta? Poirot zâmbi. – Bunul meu Japp. Trebuie să afli ce a mâncat şi a 93 . ce vremuri! Şi îţi mai aduci aminte de „baronul” Altera? A dus de nas jumătate din poliţia din Europa. – Da. hoţomanule! Inspectorul râse destul de mitocăneşte şi se aşeză pe un scaun de lângă masă. acea doamnă Amory cu care stăteai de vorbă când am intrat eu e foarte arătoasă. Dar. – Faţa dumitale. am pus mâna pe el în Antwerp. Nu ai cu ce să continui. Ei bine. un tânăr poliţist care îl însoţea. terminaseră prima inspecţie în bibliotecă. ăsta e genul de caz care ţi se potriveşte ca turnat. Parcă m-a pocnit cineva cu leuca în cap când am intrat aici şi am dat cu ochii de moaca dumitale. – Tot secretos. Poirot? Atunci te pensionaseşi. mă bucur că te revăd. mulţumită domnului Poirot. domnul Poirot şi cu mine am parcurs un drum lung. robust la trup şi roşu la faţă. fireşte. A fost cazul de plastografie Abercrombie. presupun? Aş paria că îţi clăteai ochii. îi explică Japp rânjind. amice. nu? Afacerea aceea a nobilului italian de la Londra. – Moaca mea? întreba Poirot nedumerit. M-ai auzit vorbind adesea de el. – Oricum. Soţia lui Richard Amory. continuă el. îţi aminteşti? Ultima oară când am colaborat a fost cam acum doi ani. Argoul englezesc nu înceta să-l pună în încurcătură. îmi cunoşti mica slăbiciune.

. da. Dar chiar dacă vrea. nu prea ştiu. De fapt. Dumeata nu? Hastings păru încurcat. 94 .. – Oh. cred că ar fi trăznet! Dar o să mă tenteze să înfloresc un pic. Hastings i se alătură. Inspectorul Japp de la Scotland Yard. Largile spaţii deschise! Pe asta eşti atât de delicios demodat. – Da. S-a dus acum să discute cu vărul dumitale. declară ea. Ia spune. Poirot şi poliţistul ieşiră. iar un moment mai târziu. – Ştii. – Ah. – Eu. Barbara îl privi şăgalnic. n-ai de ce să te nelinişteşti. Nu. nu-i aşa. nu sunt neliniştită. Japp. – Şi căpitanul Hastings. în cameră intră Barbara. – Ştiam eu! exclamă Barbara. ce e chestia asta care s-a abătut asupra noastră? Poliţia? Barbara se duse la banchetă şi se aşeză. cine a umblat cu mâncarea şi băutura. iar apoi să-l văd pe acest dr. ba şi cine a respirat asupra lor! Recunosc că dr. Carelli. Dar. spuse el. sufleţel! spuse ea dând cu ochii de Hastings. aici erai. nu cred că ador senzaţiile tari. Purta o bluză roz şi pantaloni largi de culoare deschisă.băut victima. El spune că drogul trebuie să fi fost în cafea. te însoţesc. dar avem suficient pentru a înainta. Unde ai fost toată viaţa? – Mi-am petrecut mai mulţi ani în America de Sud. cum spun eu mereu. vom şti sigur când vom primi rezultatul analizelor. Bineînţeles. râse Japp. El stă lipit de dumneata ca o umbră. spuse el. venind din grădină. fără prejudecăţi. o aşa doză mare a avut un efect aproape instantaneu. Vii. Conform spuselor lui. spuse Poirot. Hastings se grăbi să confirme. – Cum doreşti. mă intrigi. Poirot? Poirot îi aruncă o privire cu subînţeles prietenului său. am să rămân aici. Am terminat cu camera asta. Japp se ridică. spuse Japp. – Poate că Hastings preferă să rămână aici. – Da. Graham pare foarte sigur cu privire la caz. doar aşa. Cred că ar fi bine să schimb câteva cuvinte cu domnul Richard Amory. de asemenea. Poirot? – Sigur. Ador senzaţiile tari. – Crezi că va voi să îmi pună şi mie câteva întrebări? – Nu cred. să-i pună câteva întrebări. de dragul senzaţiei. Sar părea că el e omul nostru. Se îndreptă spre uşă. oarecum surprins.

în adâncul inimii. ştiam că ai să-ţi dai arama pe faţă dacă stau mai mult de vorbă cu dumneata. Nu cred deloc că a fost atac de cord. – Adevărat.. Nici nu ştii ce zgripţuroi era! Nu ştii cât ne freca pe toţi! Se opri. Unchiul Claud nu a fost deloc bun cu noi. – Ce înţelegi. aprobă Hastings. – Oh. – Nu-ţi place sinceritatea? întrebă ea.. mă întreb cine a şutit formula. şi vezi numai partea bună a lucrurilor. – Eu. – Oh. precum decenţa. – Dragul meu! Barbara se ridică şi se duse şi se cocoţă pe masa de cafea. oarecum mirat. sunt sigură că crezi în tot felul de chestii învechite. Da.. s-ar putea ca mătuşa Caroline să-l fi otrăvit pe unchiul Claud. – Nu cred că practic a fost posibil. Exact aşa mă aşteptam să fii. – Îmi pare rău. Să presupunem că sentimentele pe care şi le-a înăbuşit în toţi aceşti ani au dezvoltat în mătuşa Caroline un puternic complex de. dar eu una îl bănuiesc pe Tredwell. tuturor ne pare bine că a murit. spuse el înţepat. Dar ce spun eu este că viaţa nu e suficient de lungă ca să ne-o irosim minţind şi prefăcându-ne. – Totuşi. aş vrea să nu. până şi mătuşii Caroline. nu te preface. este cel mai minunat lucru care s-a întâmplat vreodată. dar eu te ador! Te consider un scump. Dumneata ai prefera să fiu îmbrăcată în negru şi să vorbesc în şoaptă despre „Sărmanul unchi Claud! Era atât de bun cu noi!” – Asta-i bună! exclamă Hastings.Hastings se arătă acum ofensat. sufocată de tăria sentimentelor ei.. glasul ei avea un ton moderat. a stat cu el mai mult ca oricare dintre noi. Barbara se calmă brusc. prin demodat? – Păi. şi nu minţi decât dacă ai un motiv foarte întemeiat. o întrerupse Hastings circumspect.. Atacul de cord de aseară a fost foarte ciudat. – Valetul vostru? Doamne Sfinte! De ce? 95 . – Ştii. Toţi spun că italianul. Dumneata nu? – Eu? Adică te aştepţi să susţin basmul precum că moartea unchiului Claud a fost un incident regretabil? – N-a fost? întrebă şocat Hastings. începu stânjenit Hastings.. Teoretic vorbind. continuă Barbara. Sunt convinsă că. m-am tot gândit. mai exact. Când vorbi din nou. În ce mă priveşte. Biata fiinţă. dar Barbara îl întrerupse.

recunosc. Îl luă de mână şi încercă să-l tragă spre glasvand.. Îşi atinge capul în formă de ou şi spune cu satisfacţie: „Micile celule cenuşii ale creierului . iar dumneata ai intrat şi ai produs cel mai minunat efect contrar rostind cât se poate de degajat „Ce cameră încântătoare. – Eu una nu sunt de acord cu dumneata. Vino afară! 96 . – Mă tem că eu trebuie să rămân aici. Oricum. zguduiţi de dispariţia formulei. Dar nu atât de dulce ca dumneata. râse Barbara. poate. continuă Hastings. e un scumpiţ! spuse Barbara. Urăsc camera asta. Are un mare dispreţ pentru probele tangibile. – De ce? – Nu trebuie să părăsesc încăperea asta. – Eu! Barbara zâmbi nesigur. – Voi doi creaţi un contrast minunat. El susţine că adevărata muncă vine din interior. – În afară de dumneata.? – În unele privinţe sunt foarte ortodoxă. sau un fir de praf. şi dumneata atât de politicos! – La prima vedere Poirot e destul de ciudat.. Un obiect de ornament aşezat strâmb. are mania ordinii de orice fel. ridicându-se şi el. – Mă gândeam şi eu aşa. Iar Tredwell e cu siguranţă persoana cea mai puţin probabilă... – Dar atunci. insistă înţepat Hastings. Hai să ieşim în grădină. mon ami!” – Oh. – Ai un fix cu camera asta. Mai ţii minte seara de ieri? Noi eram aici. sugeră râzând Hastings.să nu uiţi niciodată micile celule cenuşii. – Ce e curios? întrebă Hastings. domnule Amory!” A fost tare amuzant când aţi intrat voi doi. se ridică şi se îndepărtă de el. De exemplu. murmură ea ca pentru sine. Ce curios. Şi are tot soiul de mici fixuri.– Pentru că el nici nu s-a apropiat de birou! Hastings păru nedumerit. precum amprentele şi scrumul de ţigară. cu al dumitale „Ce cameră încântătoare!” – Dar este o cameră încântătoare. Omuleţul ăla plesnind de demnitate. Se îndreptă spre glasvand. sau cea mai mică neglijenţă în ţinuta cuiva sunt o adevărată tortură pentru el. – Metodele lui Poirot ca detectiv sunt întru totul în acord cu persoana lui. Am fost crescută să suspectez persoana cea mai puţin probabilă. să ştii. ai stat destul în ea. Ordinea şi metoda sunt zeii lui.

Sunt nebună după dumneata. iubiţel? – Pur şi simplu nu te înţeleg! declară exasperat Hastings. De ce? – Nu pot să-ţi spun. – Eşti o fiinţă extraordinară! spuse el. – Oh! Barbara rămase pe gânduri câteva clipe. râzând cochet. spuse Barbara. – Sunt încântată să aud asta. I-am promis lui Poirot. Hastings cedă. E un semn foarte bun. eşti cu adevărat un deliciu! Barbara îşi strecură braţul pe după al lui. Îl trase către glasvand şi.. – Un semn bun? – Da. îi dă unei fete speranţe. te găsesc delicios! – Îţi baţi joc de mine.” – Poftim? – „De pe care zburase totul în afară de el”. – De ce ar trebui să mă înţelegi? Oh.. de data asta.– Nu înţelegi. – I-ai promis lui monsieur Poirot că n-ai să părăseşti această cameră? întrebă Barbara încetişor. 97 . Hastings roşi şi Barbara. Trecând în spatele lui Hastings. Ei bine. apoi purtarea i se schimbă. îl trase în grădină. Eşti cu totul altfel decât orice fată pe care am întâlnit-o până acum. – Deloc. Zău. începu să recite teatral „Bărbatul stătea pe puntea în flăcări. spuse Hastings şi îşi trase mâna. Vino şi lasă-te stors de bani.

o întrerupse nerăbdător Carelli. – Consider că nu mai pot să abuzez de ospitalitatea dumneavoastră. indecis. domnişoara Amory fu suficient de politicoasă ca să îngâne: – Desigur. trebuie. dar e timp berechet.. pe uşa cealaltă intră dr... puse săculeţul jos.. 98 .. Domnişoara Amory începu să tricoteze. – Nu. întrebă: Ne părăsiţi. biblioteca rămase goală doar câteva minute. Glasul i se stinse. Apoi. Pot să folosesc telefonul? Domnişoara Amory ridică pentru o clipă privirea. dr. Alunecase în spatele pernei. Domnişoara Amory se duse la banchetă şi luă lucrul de mână.. – Ei bine. – Într-adevăr. – Oh. Niciodată nu e bine să alergi într-un suflet la tren. fireşte. Carelli. înţeleg. Domnişoara Amory se ridică. vorbind totodată: – Presupun că luaţi trenul de douăsprezece şi un sfert. nu. Apoi uşa dinspre hol se deschise şi intră domnişoara Amory cu un săculeţ cu lucru de mână. amintindu-şi de situaţia în care se aflau ocupanţii casei. spuse ea repede şi se grăbi să arate andreaua. În timpul ăsta. spuse el. Nu că vreau să vă grăbesc.. având în mâini o pălărie şi un geamantan mic. dacă simţiţi că trebuie să plecaţi. oarecum agitată..CAPITOLUL XVI După ce Barbara şi Hastings ieşiră în grădină. Carelli se opri şi se scuză că o deranjase. îngenunche şi începu să pipăie în spatele banchetei. adăugă: Dar parcă există nişte formalităţi plictisitoare. asta s-a aranjat. Se duse la banchetă. – Nu. Apoi. – Căutam o andrea. dacă aşa consideraţi. spuse Carelli. – Atunci am să comand o maşină pentru dumneavoastră. şi asta s-a aranjat. Dând cu ochii de domnişoara Amory. Carelli se uită spre telefon. Evident încântată. înţelegând semnificaţia geamantanului. Carelli? Carelli îşi puse pălăria şi geamantanul pe un scaun.

Carelli. Carelli îl ridică şi i-l dădu. Se ridică de pe banchetă. Tatăl meu şi-a păstrat facultăţile într-un mod 4 Beewax . ducându-se la birou. sau cel puţin aşa scrie pe cutie.. răspunse el făcând un efort să fie politicos. sărmanul tânăr. Toate. Ce curios! Îşi înfăşură lucrul. Domnişoara Amory clătină din cap în semn de dezaprobare.– Da. – Da. dr. Nu e o boală care se întâlneşte aici. Am încercat s-o fac şi pe Lucia să ia. Chiar mi s-a spus că.. Nu că eu n-aş auzi bine. – Nu. da. Dar o fată are nevoie de puţină veselie.. bineînţeles. – Beewax? întrebă dr. nu auziţi? Domnişoara Amory ascultă.. sau o fi Bemax? Ştiţi. în afară de cea care te face imun la beri-beri. A şi B şi C şi D. se prefăcu a căuta un număr în cartea de telefon. spuse ea. Trebuie să aveţi un auz foarte bun. să ştiţi. spuse el. Vă mulţumesc foarte mult. Carelli şi. Singura reacţie a domnişoarei Amory la această informaţie fu să discute despre nepoata ei în timp ce continua să tricoteze.. Tot Beewax4-ul nu poate înlocui asta. spuse dr. dr. – Mă strigă? – Da. Carelli ar fi vrut să vorbească la telefon fără martori. 99 . Se apropie de ea şi încercă o abordare mai directă. Se părea că nu-i trecea prin minte că dr. adică vremurile se schimbă. Şi când te gândeşti că pe vremea când eram eu fată mi se interzicea să mănânc caramele din cauza Beewax-ului.. Carelli. L-am făcut pe domnul Raynor să ia zilnic după micul dejun Beewax. domnişoară Amory.Ceară de albine. Beewax. Toţi din familia Amory au auzul foarte bun. mărturisi ea. Carelli spumega de acum. Cred că vă strigă nepoata dumneavoastră. – Cred că vă caută nepoata dumneavoastră. Deşi încerca să ascundă. – Da.. nu. continuând să tricoteze. Arăta palid. vitamine. Scăpă ghemul de lână şi dr. pe a cărui faţă se citea iritarea. dar n-a vrut. a Bemax-ului. Se uită nerăbdător spre domnişoara Amory. – Mulţumesc. – Draga de Barbara! O făptură atât de dulce! Duce o viaţă destul de tristă aici. Nu că n-am făcut tot ce am putut. Şi eu nici nu cred că e nevoie de ea dacă trăieşti în Anglia.. să ştiţi. aş spune că acum lucrurile vor fi altfel. mult prea plictisitoare pentru o fată tânără. Ei bine.

Mă veţi suna?. Se pare că era în zonă lămurind un alt caz. o deschise şi intră. aşa. spuse secretarul.. Bârfesc despre pacienţii lor. şi a fost chemat aici de poliţia locală. După o pauză.extraordinar. dr. Închizând uşa după ea. – Foarte adevărat. Poftim?. Scăpă din nou ghemul. Carelli i-l puse ferm în mână şi o conduse la uşă. explică italianul. – Vă mulţumesc foarte mult. – E de la Scotland Yard.. Din nefericire. – Aici Market Cleve trei-unu-patru. După o clipă. beau mult prea mult ceai. spuse domnişoara Amory şi se lăsă împinsă afară din cameră.. vă mulţumesc tare mult. Raynor se duse la poliţa şemineului. De data asta. dar în acel moment apăru Carelli din birou. Oh. Niciodată nu dormea cu ferestrele închise. şi mereu îi supără pe servitori. Carelli se duse repede la birou şi ridică receptorul. Carelli.. apoi rămase în picioare rozându-şi nerăbdător unghiile. Un bărbat remarcabil.. L-ai văzut? – Numai de la distanţă. Vreau Londra. să ştiţi. După o pauză rosti încet dar pe ton de urgenţă. când a făcut un atac de gută.. – Aştept un telefon. şi dr. şi bietul meu tată a murit din cauza asta. – A fost un noroc. nu. continuă ea. Atinse vasul cu hârtiuţe pentru aprins focul.. cinci-trei. foarte adevărat. dragă doamnă. adică.. Scăpă iarăşi ghemul. Domnişoara Amory nu se grăbea deloc. Tatăl meu. după ce i-l ridică. – Când a venit inspectorul de poliţie? – Acum vreo douăzeci de minute. Nici nu intrase bine în birou când uşa dinspre hol se deschise şi în bibliotecă intră Edward Raynor. Soho opt-cinci-trei. dr. Mereu spunea că aerul de noapte e foarte bun.. 100 .. – Nu ştiam că eşti aici. aprobă Carelli în grabă şi îi deschise uşa. Uitându-se în jur. Şi la optzeci de ani citea fără ochelari. a fost îngrijit de o tânără care a insistat ca ferestrele să fie ermetic închise. îl informă secretarul pe doctor. Raynor se întoarse şi îl văzu. îl informa ea. Carelli vorbi din nou. Puse receptorul în furcă. nu-i aşa? – Aşa zic şi eu. – Nu-mi plac deloc surorile de spital. se duse la uşa biroului. Bine. Carelli se aplecă din nou să-l ridice.

Tonio? Pariez că mişcarea lui monsieur Poirot te-a surprins.. – Alo?.. – Nu face nimic. nu? Sărmanul Tonio! În timp ce Poirot punea geamantanul pe masă şi îl deschidea. murmură Poirot cu un zâmbet prietenos. Şi eu sper... continuând să blocheze drumul. – Îmi cer scuze. – Mira-m-aş. spuse inspectorul.. ce e asta? exclamă inspectorul Japp... Pun pariu că nu vom trebui să căutăm prea departe omul care a furat formula şi i-a făcut felul bătrânului. diseară la nouătreizeci. Plec imediat. luându-i în acelaşi timp geamantanul. sau aşa ceva. – Ştiu totul despre el.. Măi să fie. Mă gândeam eu.. că s-ar putea să fii în măsură să-i dai un nume acestui domn. Cum se cheamă chestia asta. Japp.. din grădină apăru Poirot şi cei doi se ciocniră. – Nici o problemă. n-o am. spuse italianul. amice.. răspunse politicos Poirot.. în clipa aceea Japp apăru în spatele lui Poirot şi Carelli căzu în braţele inspectorului. – Eu n-aş face-o.. – Vrei să-mi permiţi să trec? – Imposibil.. Brusc. dar Carelli i-o luă înainte spunând: – Cred că e telefonul meu. 101 . Japp e aici. italianul se repezi la Poirot. italianul luă geamantanul şi pălăria şi se îndreptă spre glasvand.. Te superi dacă. nu m-am întâlnit cu el încă. cu o mişcare neaşteptată. spuse Japp. în locul obişnuit. Nu-i aşa. nici o grijă. Punând receptorul în furcă. Nu. Tonio e o adevărată persoană publică. Absolut imposibil. Nu mă poţi reţine. O şterg imediat. Carelli mârâi la Japp: – N-ai nici o dovadă împotriva mea. bătrânul a murit aseară. iar Carelli ridică receptorul. nu înţelegi. să mă bată norocul dacă ăsta nu e Tonio! – Ah! Poirot râse scurt şi se îndepărtă de amândoi.. Miguel?.. Nu. Nu. – Hei. Bine. A fost imposibil.Telefonul sună şi Raynor se duse să răspundă. Poirot? Ju-jitzu.. În acel moment. la naiba. Detectivul se dădu iute la o parte şi. – Insist. dragul meu Japp. îi puse piedică doctorului. Raynor ieşi din cameră.

Întorcându-se spre Poirot, adăugă: Formula aia se înscrie perfect în domeniul de acţiune al lui Tonio, şi nu m-ar mira s-o aibă asupra lui chiar în clipa asta. – Sunt de acord cu dumneata, spuse Poirot. Japp îşi trecu mâinile pe corpul lui Carelli, în timp ce Poirot căuta în geamantan. – Ei bine? îl întrebă Japp pe Poirot. – Nimic, răspunse detectivul închizând geamantanul. Nimic. Sunt dezamăgit. – Vă credeţi deştepţi, nu-i aşa? rosti cu dispreţ Carelli. Dar aş putea să vă spun... Poirot îl întrerupse, vorbind liniştit şi cu subînţeles. – Poate că ai putea, dar n-ar fi deloc înţelept. Uimit, Carelli exclamă: – Ce vrei să spui? – Monsieur Poirot are dreptate, declară Japp. Ar fi mai bine să-ţi ţii gura. Ducându-se la uşa dinspre hol, o deschise şi strigă: Johnson! Tânărul băgă capul pe uşă. Adună, te rog, toată familia. Vreau să vină toţi aici. – Da, domnule. – Protestez. Eu.... Brusc. Carelli îşi înhăţă geamantanul şi ţâşni spre glasvand. Japp se repezi după el, îl prinse şi îl trânti pe banchetă, luându-i geamantanul. Poirot se îndreptă spre glasvand. – Te rog să nu pleci tocmai acum, strigă Japp după el, punând geamantanul lui Carelli lângă masa de cafea. – Nu, nu, dragul meu Japp, nu plec. Am să fiu aici. Reuniunea asta de familie va fi extrem de interesantă.

102

CAPITOLUL XVII
Câteva minute mai târziu, când familia Amory începu să se adune în bibliotecă, dr. Carelli stătea tot pe banchetă, arătând cam ţâfnos, în timp ce Poirot continua să se plimbe prin faţa glasvandului. Barbara Amory şi Hastings intrară venind din grădină. Barbara se duse către banchetă şi se aşeză lângă Carelli, iar Hastings rămase lângă Poirot. Poirot îi şopti colegului său: – Ne-ar fi foarte util, Hastings, să reţii unde preferă să se aşeze membrii familiei. – Util? Cum? – Din punct de vedere psihologic, prietene, se mulţumi să răspundă Poirot. Când Lucia intră în cameră, Hastings o urmări cum se aşeza pe scaunul din dreapta mesei. Richard sosi o dată cu mătuşa lui, domnişoara Amory, care se aşeză pe scaunul fără spătar, în timp ce Richard se duse la masă pentru a-şi ţine soţia sub ochi. Edward Raynor ajunse ultimul şi ocupă o poziţie în spatele fotoliului. El fu urmat în cameră de Johnson care închise uşa şi rămase în picioare lângă ea. Richard Amory îl prezentă pe Japp celor două persoane din familie care nu îl cunoscuseră încă. – Inspectorul Japp, mătuşa mea, domnişoara Amory, şi verişoara mea, domnişoara Barbara Amory. Barbara întrebă: – Ce-i cu toată agitaţia asta, inspectore? Japp evită răspunsul. – Cred că suntem cu toţii aici, nu-i aşa? întrebă el îndreptându-se către şemineu. Domnişoara Amory părea nedumerită şi puţin neliniştită. – Nu înţeleg deloc, îi spuse ea lui Richard. Ce caută aici acest... acest domn? – Cred că ar trebui să-ţi spun ceva, mătuşă Caroline, îi răspunse Richard. Vezi dumneata, şi voi toţi, adăugă el uitându-se în jur, dr. Graham a descoperit că tatăl meu a fost... otrăvit. – Poftim? întrebă iute Raynor.
103

Domnişoara Amory scoase un strigăt de groază. – A fost otrăvit cu scopolamină, continuă Richard. Raynor tresări. – Cu scopolamină? Vai, am văzut... Se opri brusc, uitându-se la Lucia. Făcând un pas către el, inspectorul Japp întrebă: – Ce ai văzut, domnule Raynor? Secretarul păru stânjenit. – Nimic... cel puţin... Glasul i se stinse. – Îmi pare rău, domnule Raynor, insistă Japp, dar trebuie să ştiu adevărul. Ei, hai, toată lumea îşi dă seama că ascunzi ceva. – Nu ascund nimic, zău. Adică, există unele explicaţii absolut rezonabile. – Explicaţii pentru ce, domnule Raynor? întrebă Japp. Raynor ezita încă. Apoi păru să se hotărască. – Am văzut-o pe doamna Amory vărsând în palmă nişte tablete mici din flaconul cu scopolamină. – Când a fost asta? – Aseară. Eu ieşeam din biroul lui sir Claud. Ceilalţi erau ocupaţi cu gramofonul. Am văzut-o luând un flacon - flaconul cu scopolamină, mi s-a părut mie - şi vărsând în palmă mai mult de jumătate din conţinutul lui. – De ce n-ai pomenit de asta până acum? întrebă Japp. Lucia dădu să vorbească, dar Japp o reduse la tăcere. – O clipă, vă rog, doamnă Amory. Aş vrea mai întâi să-l aud pe domnul Raynor. – Nu m-am mai gândit la asta, spuse Raynor. Abia adineauri, când domnul Amory a spus că tatăl său a fost otrăvit cu scopolamină, mi-am adus aminte. Oh, desigur, îmi dau seama că e vorba doar de o coincidenţă. Se poate ca tabletele acelea să nu fi fost deloc scopolamină. Puteau să fie din oricare alt flacon cu care umbla. Japp se întoarse acum spre Lucia. – Ce aveţi de spus în privinţa asta, doamnă? Lucia părea foarte calmă când răspunse: – Voiam ceva ca să dorm. Japp i se adresă iar lui Raynor. – Spui că a golit binişor flaconul? – Aşa mi s-a părut, răspunse Raymor.
104

– Ai curaj. Nu-i adevărat! Nu-l asculta. începu ea. – Uitaţi-vă la femeia asta! Nimeni nu ştie cine e. doamnă Amory. – Asta nu prea e mărturisire. El a venit aici să mă şantajeze! – Şantaj! icni Richard. – N-am să permit. domnule. Richard! strigă Lucia. o sfătui acesta. – Păstrează-ţi calmul. dar Japp îl opri. madame.. inspectore? Iată-ţi criminala! Barbara se ridică de pe banchetă şi se îndepărtă de Carelli. nici că m-am oferit să-i vând formula lui sir Claud. Am venit aici special ca să stau de vorbă cu femeia asta. Urmă o pauză. Ce aveţi de spus la toate astea. Am ajuns în punctul în care minciuna nu va mai folosi. Japp se întoarse spre Lucia. Nu este adevărat că eu l-am chemat pe omul ăsta aici. Ce aţi făcut cu restul? Lucia se gândi înainte de a răspunde... Se uită neajutorată la soţul ei şi la Poirot. în timp ce Hastings se grăbi să ajungă lângă ea.. spuse Japp interpunându-se între Lucia şi Carelli. Carelli vorbi din nou. începu el. iar Richard veni lângă ea. – Eu. – Am să-ţi rup oasele! mârâi Richard la Carelli. madame. te rog.Japp se întoarse din nou spre Lucia. inspectore. – Nu mai ţin minte. Fii curajoasă şi vorbeşte. Japp făcu un pas spre Richard. Italianul continuă: – Ai să ştii adevărul. domnule. dar Carelli se ridică şi izbucni cu venin: – Vezi. – Este adevărat că sunt fiica Selmei Goetz. Asta ştiu deja. Spune-le! Spune-le adevărul. Recunosc că m-am ocupat cu astfel de lucruri în trecut.. Lucia începu să vorbească încet. albă la faţă. Vorbiţi.. – Nu-i adevărat. 105 .. apoi Lucia încercă să vorbească. Trebuie să aflăm ce e cu povestea asta. – Pentru somn nu v-ar fi trebuit atâtea tablete. eu. Si. Fiica celei mai infame femei pe care a cunoscut-o omenirea. Ai încredere în mine. A spus că o să pună mâna pe formula lui sir Claud şi s-a oferit să mi-o vândă. doamnă? Lucia se ridică. – Te rog.. Vru să continue. Dar eu ştiu! E fiica Selmei Goetz. si. Adevărul va trebui să iasă la iveală. Ea m-a chemat. După o pauză lungă. Una sau două v-ar fi fost de ajuns.

– Ce vrei să spui? – Nu. ca martor la ceea ce vrei să-mi spui. Şi vreau să rămână şi monsieur Poirot aici. dar după ce ne-a spus domnul Raynor. Richard se arătă uluit. Dar. Apoi. îi spuse Japp lui Richard Amory. domnule. Eu l-am omorât pe tata. dându-i-o domnişoarei Amory care se ridicase şi o consola pe nefericita femeie. Japp se uită o clipă la Richard. şi pe dr. Japp zâmbi. Cred că el a furat-o. domnule Amory. domnule. spuse Johnson ieşind după Carelli. Richard o îmbrăţişă. Se întrerupse şi izbucni în plâns la umărul lui Richard. înţelegi? – Am înţeles. astfel ca toată lumea să creadă că eu am furat formula. dar 106 .– A ameninţat că îţi va spune despre mama mea dacă nu-i dau formula. Îmi pare rău. Deşi. Şi-am spus adevărul fără să o iau pe după piersic. Şi acum înţeleg că voia ca eu să iau scopolamină şi să mă sinucid. iar Barbara şi Hastings profitară de prilej pentru a se întoarce în grădină. i se adresă lui Japp. urmate de Raynor. – Îmi pare rău. nu are rost să-ţi vâri capul în lanţ de dragul unei femei rele. – Vreau să discut cu dumneavoastră între patru ochi. apoi îi făcu semn lui Johnson să deschidă uşa. Nu ţine. A avut ocazia. Japp îi spuse poliţistului: – Stai cu ochii pe doamna Amory. Carelli.. continuă imperturbabil Japp. dar nu i-am dat-o. domnule. inspectore. Inspiră adânc. – Mă tem că nu ţine. domnule.. şi nu mă îndoiesc că monsieur Poirot îţi va spune acelaşi lucru. continuă Japp. arată foarte bine. Înţeleg că îţi iubeşti soţia. spuse încet şi răspicat: – Cred că e timpul să mărturisesc. – N-are rost să te superi pe mine. Aproape că m-a hipnotizat să o iau. mă văd obligat să iau toate măsurile de prevenire. – Inspectore! exclamă mânios Richard. Johnson. Proaspăt însurat şi tot tacâmul. recunosc. ca să vorbesc pe şleau. S-a aflat singur acolo. În timp ce Carelli îşi luă geamantanul pregătindu-se să iasă. Domnişoara Amory şi Lucia ieşiră primele. domnule. Richard se apropie de Japp cu aerul unui om care a luat brusc o hotărâre. Nu vreau să am vreo surpriză. în birou.

monsieur Poirot? Ridicându-se. Poirot îl privi cu gravitate. – Monsieur Amory. Poirot îşi scoase tabachera şi luă o ţigară. te implor. monsieur. – Mi-am dat cuvântul. Ar fi făcut asta o femeie vinovată? – Vrei să spui. stăteai prost cu banii şi doreai cu disperare să faci rost de nişte bani. De asta erai atât de nerăbdător să mă vezi plecat. Ai suspectat-o înainte de sosirea mea. şi crima e crimă. Poirot îl întrerupse. la fel de bine poţi fi acuzat şi dumneata. cu toate că. nimic în afară de adevăr.. – Permite-mi să-ţi dau o lecţie de psihologie. Te înşeli amarnic. Japp! El are bun simţ. – Ah. Îşi aprinse ţigara şi zâmbi. atunci când am făcut-o. dar Poirot îl întrerupse. – Vreau să spun că în seara asta.datoria e datorie. În loc să răspundă la întrebarea lui Richard. Oh. monsieur Poirot. începu repede Richard. – Inspectorul Japp nu pare să fie de acord cu dumneata.. ai umblat cu cafeaua.. Vezi dumneata. nu mi-am dat seama ce dificil o să fie. da. soţia dumitale a venit la mine şi m-a implorat să rămân şi să-l descopăr pe criminal. Pe mâna lui Hercule Poirot. Să nu negi. monsieur. lasă-te pe mâna mea. aşezându-se iar pe banchetă. care urmărise scena aşezat pe banchetă. Atât am avut de spus. continuă gânditor Poirot. – Ce tot spui acolo? – Probabil că spun prea multe. Ai umblat cu droguri. – O poţi salva? întrebă cu disperare Richard. domnule Amory. când ţi-ai bănuit prima dată soţia? – Eu niciodată.. înainte de apusul soarelui. Richard întrebă cu răceală: – Ei bine. Întorcându-se către Poirot. îi vei cere iertare în genunchi. Când am sosit aici. puse el una. Şi-acum. şi 107 . şi dumneata îmi spui acelaşi lucru. oricine te-ar putea bănui. ridicându-se. – Te înşeli. Ştiu că ai suspectat-o. recunoscu Poirot. Japp dădu hotărât din cap şi părăsi camera. timpul este foarte scurt. Poirot zâmbi: el nu e o femeie îndrăgostită. – O femeie îndrăgostită? întrebă Richard. E imposibil să-l înşeli pe Hercule Poirot.. Cum puteam s-o suspectez pe Lucia? – Şi totuşi. începu Richard. – Te rog..

. Sigur. zâmbind. – Şi cum rămâne cu inspectorul? – Voi rezolva eu problema cu inspectorul Japp. Vor cotrobăi peste tot. Ce încăpăţânaţi! Se duse la glasvand şi strigă: Mademoiselle Barbara! 108 .trebuie făcut ceva foarte repede. – Fireşte că nu înţelegi. bunul simţ. În scurt timp casa asta va fi ocupată de poliţie. Sau. – Să lăsăm casa pe mâna poliţiei? întrebă neîncrezător Richard. Nu mai puteţi suporta să staţi o oră în plus în locul ăsta care. Eu vă sugerez să plecaţi. deloc. – Nu va părea oare foarte ciudat? – Deloc. Ce propun eu nu e nici greu. – Eu tot nu înţeleg ce aost are. Hercule Poirot. ascultă-mă. Dar se spune că hotelul din localitate este foarte confortabil. Trebuie să-mi promiţi că vei face exact ce îţi spun. englezii ăştia! bombăni Poirot după plecarea lui Richard. va trebui să rămâneţi în zonă. Ajunge că înţeleg eu. fără să pui întrebări. Rezervaţi-vă câteva camere acolo. – Şi când ar trebui să facem asta? – Propunerea mea este . Promiţi să faci asta? – Promit. nici imposibil. Va părea o mişcare cât se poate de sensibilă. Vor forfoti peste tot. pune-l pe Raynor să le facă. îl linişti detectivul pe Richard. Şi acum. Îl luă pe Richard de umeri. şi aşa mai departe. Dar nu e nevoie să înţelegi. – Asta e bine. Du-te şi fă aranjamentele. În felul ăsta veţi fi aproape când poliţia va dori să vă interogheze pe toţi. Ar putea fi foarte neplăcut pentru familia dumitale. – Oh. insistă Richard. răspunse Richard nu prea convins.imediat. Du-te! Du-te! Aproape că-l împinse pe Richard pe uşă. E de fapt. rosti Poirot cu o uşoară îngâmfare.. dacă nu ţi-e mintea la asta. – Asta-i sugestia mea.

cred că am o idee. Am ieşit pentru o secundă. mon ami. Poirot. arătând oarecum ruşinat. se scuză din nou Hastings. Poirot îi zâmbi. s-ar putea să fi făcut un rău ireparabil. Răspunsul Barbarei fu însoţit de un zâmbet ştrengăresc. prietene. Germenul unei idei. Barbara se îndepărtă.. îţi pierzi capul. Poirot. spuse Hastings. Te-am lăsat aici. sau ce dovadă măsluia. nu e bine. dar cum apare o femeie tânără şi drăguţă. E uşor să-ţi iei aerul ăsta de câine bătut. – Dacă n-ai făcut un rău ireparabil. Ei bine. Dar acum.CAPITOLUL XVIII Ca răspuns la chemarea lui Poirot. Hastings spuse: – Îmi pare rău. Barbara Amory apăru în faţa glasvandului. Îmi pare nespus de rău. – Ce ai de spus în apărarea dumitale? întrebă Poirot supărat. – Ascultă. Barbara strigă: Iubiţel. – Ah. mă întreb dacă te poţi lipsi de colegul meu Hastings câteva minute. îţi promit. Zut alors! Roşind de jenă. – Atunci. – Ce este? S-a întâmplat ceva? întrebă ea. şi primul lucru care îl aflu este că te plimbi prin grădină cu această domnişoară fermecătoare. asta se datorează mai mult norocului decât altor motive. iar apoi te-am văzut pe fereastră intrând în cameră şi m-am gândit că nu conta. În general eşti un om de nădejde. mon ami. Da. Numai bunul Dumnezeu ştie ce făcea. – Nu. Dar.. Întorcându-se în grădină. mademoiselle. E obscur. Hastings intră în bibliotecă. mademoiselle. Câteva clipe mai târziu. – Deci aşa! Vrei să-mi iei iubiţelul. eşti aşteptat. – Vrei să spui că te-ai gândit că ar fi mai bine să nu dai ochii cu mine. – Ah. bine! Să trecem la treabă. de pază. fie. monsieur Poirot. vom începe de aici! 109 . L-am găsit pe Carelli aici. dragul meu Hastings. nu? – Doar pentru puţină vreme. a sosit momentul să ne folosim micile celule cenuşii. zău că îmi pare rău. e rău.

se aşeză şi făcu o pauză înainte de a repeta: Da. începu el. Poirot se îndepărtă. – Ce? întrebă Poirot. – Atunci. – De ce a murit sir Claud.. se va descoperi că însemnările lui cu privire la noul exploziv sunt incomplete. Se opri şi îşi drese glasul. dar de ce a fost otrăvit? Hastings se gândi cu grijă înainte de a răspunde.. – Da. Vorbi grav şi îngândurat. Poirot se duse la fotoliu. – Ce? repetă el. sau mai degrabă cum cred că trebuiau să se petreacă. da. De ce a murit sir Claud? Hastings se holbă la el. S-ar putea să nu se ştie niciodată că formula exactă a existat. Hastings întrebă: – Despre ce naiba vorbeşti tu acolo? Tonul lui Poirot se schimbă. 110 .Complet zăpăcit. Nu există circumstanţe suspecte care să însoţească acest deces. – Oare? Şi suntem foarte siguri? – Ăă. a murit pentru că a fost otrăvit. Singurul document căutat va fi testamentul lui.. Poirot clătină încet din cap în timp ce Hastings continua: – Hoţul bănuia că fusese descoperit. Hastings? – Da. Hastings? Răspunde-mi la asta. nu ştiu. Hastings se arătă încurcat. – Sir Claud moare în fotoliu într-o seară. la timpul potrivit. mărturisi Hastings. După toate probabilităţile el va fi pus pe seama atacului de cord. Vor mai trece câteva zile până când vor fi examinate hârtiile lui personale. Poirot făcu un gest nerăbdător.. – Dă-mi voie să-ţi relatez succesiunea evenimentelor aşa cum s-au petrecut.. A murit. Înţelegi ce înseamnă asta pentru hoţul nostru. sir Claud moare în fotoliul său. După înmormântare. Hastings se aşeză pe scaunul de lângă masă în timp ce Poirot continuă. – De bună seamă pentru că hoţul bănuia... – Dar ştim asta! exclamă el. apoi se întoarse cu braţul ridicat ca pentru a-i reţine atenţia prietenului său.. – Dar dacă hoţul nu bănuia? începu Poirot.

Asta înseamnă pentru hoţ. Zgomotul unui scaun căzut..chiar la început un zgomot de mătase sfâşiată. Chiar dacă se ştie de existenţa formulei... atât. da. un clinchet metalic. – Păi. Hoţul ştie că în câteva minute sir Claud va fi redus la tăcere pentru totdeauna. spuse cu îndoială Hastings. a descoperit din pură întâmplare dispariţia formulei. – Da. dar hoţul. Anticipat. Apoi bătaia în uşă. nu vedem nimic. hoţul e prins în cursă ca un şobolan. şi anume să ascundă la loc sigur formula în cele câteva momente de întuneric. Da. Ştiu că ne aflăm în biblioteca din casa lui sir Claud. recunoscu Hastings cu o candoare fermecătoare. oricând doreşte. El . prietene.. Ea a fost plănuită dinainte. – Dar fireşte că e o idee! strigă Poirot. A strigat la sir Claud. Dar auzim. Poirot se aşeză foarte drept şi dădu din deget pentru a-şi accentua vorbele. Lumina tocmai s-a stins. Ea ne spune că uciderea lui sir Claud nu a fost o manevră întâmplătoare executată sub impulsul momentului. numai una. Nu e dimineaţă.. apoi spre poliţa şemineului. care este şi criminalul. care în mod normal nu s-ar fi dus la seif până în dimineaţa următoare. după cum însuşi bătrânul domn a spus-o.. Se ridică. – Perfect adevărat. Hastings. Totul se află în aceste câteva momente de 111 . – Da.. El se poate descotorosi de prada lui în totală siguranţă. aşa cred. Continuă. mătase sfâşiată! exclamă Poirot. Lucia a ţipat. asta trebuie să fi fost cheia. – Un ţipăt.sau ea . Hastings închise ochii şi începu să vorbească încet. O mulţime de mici icnete. presupun. ştie ceva ce sir Claud nu ştie. ai dreptate. el va fi avut timp berechet să-şi acopere urmele.. Cheia. – Sir Claud. Hastings deschise ochii. e o idee. – Icnete. Repetă-mi cu cât mai multă exactitate vorbele domnişoarei Amory când ne-a descris scena. ci seară.. Nu sunt eu Hercule Poirot? Dar înţelegi acum unde ne conduce ideea asta. Planul hoţului a mers prost. Ştii foarte bine că eu nu înţeleg lucrurile astea. Şi. Închide ochii. aşa ca mine.are o singură problemă de rezolvat. Hastings. Lumina e stinsă. Ne aflăm în biblioteca lui sir Claud.. cu pauze. Înţelegi acum unde ne aflăm? – Nu. Nu se exercită nici o presiune asupra lui. Oh! Stai puţin . se duse la birou.– Siguranţă. spuse el.

– Brânză? – Exact prietene.. – Ascultă. Hârtie ruptă. brânză. Nedumerit. ce am eu aici. Poirot răsturnă hârtiuţele pe banchetă şi le examină. continuă el îndepărtându-se de poliţă. – Pentru că hârtiuţele sunt strâmbe.. îi dădea câte una lui Hastings îngânând: Uite una. asta-i minunat! – Repede! Răsuceşte-le la loc! ordonă Poirot şi Hastings se supuse. Se opri lângă poliţă şi îndreptă mecanic vasul cu hârtiuţe răsucite pentru aprinderea focului. Poirot. – Ce-ai spus? întrebă el. şi încă una. Poirot îşi luă mâna de pe vas. Se uită la hârtiile răsucite şi înhăţă vasul care le conţinea. nu-i aşa? Adică. Nu. – C19N23.întuneric. Ai mania ordinii. De ce. Se uită lung la vas. începu el să citească de pe una din ele. 112 .. La răstimpuri. mereu faci asta. hârtiuţe. Poirot! Ai un fix. Hastings desfăcu hârtiuţele şi le privi cu atenţie. Ah încă una.. în vasul ăsta? – Păi. – Da. răspunse Hastings. Emoţia lui i se transmise prietenului său. da. te simţi bine. termină cu îndreptatul lucrurilor. Iar acum e nevoie să îl îndrept din nou. Hastings. ce încet eşti! Repede! Repede! Smulgându-i hârtiuţele. de ce? întrebă el surescitat. – Oh. – Te intrigă ce fac aici. e brânză. presupun. Hastings. – Mătase sfâşiată! exclamă Poirot. mon ami. Poirot zâmbi larg. Şi totuşi urechile nu ne spun nimic. E formula! – Hei. e adevărat. Hastings! Zgomotul e acelaşi. exclamă Poirot. nu te doare capul sau mai ştiu eu ce? Poirot ignoră întrebarea sarcastică a prietenului său. Oh. – Nu. Hastings se duse după el. Ţin minte că l-am îndreptat acum o oră. Hastings. da? Spune-mi. – Ce este? întrebă Hastings sărind şi ducându-se lângă el. Poirot le puse înapoi în vas şi se grăbi să se întoarcă la poliţă. Da. bineînţeles.

– La ce se foloseşte brânza. Se foloseşte ca momeală în cursa de şoareci. Nu va întârzia să răspundă.. mon ami. – Şoarecele va veni. I-am trimis un mesaj. Înainte ca Hastings să se apuce să reacţioneze la anunţul enigmatic al lui Poirot. monsieur Poirot! rosti secretarul. – Oh. prietene. aici eraţi. Fii sigur de asta. Hastings? Am să-ţi spun eu.şoarecele.. Acum mai aşteptăm un singur lucru . 113 . – Iar şoarecele. Şi căpitanul Hastings. uşa se deschise şi intră Edward Raynor. Inspectorul Japp doreşte sa discute cu amândoi la etaj.

cred. N-am să uit niciodată uciderea lordului Edgware. apoi întrebă: – Despre ce e vorba? Băgând la loc în buzunar carnetul şi creionul. apoi scoase din buzunar un carnet şi un creion. cred că ştiu cine e criminalul. Poirot răspunse: – I-am scris lui Japp că voi fi lângă el în câteva minute şi că s-ar putea să fiu în măsură să-i dau numele criminalului. Poirot ezită. – Serios? Ştiţi cine e? întrebă Raynor oarecum agitat. apoi întrebă. Urmat de Hastings. Poirot se gândi o clipă. Era cât pe ce să fiu învins . răspunse Poirot.. se îndreptă spre uşă. L-am găsit eu aici. – Apropo. – Dumneata unde te aflai exact atunci? Poţi să-ţi aminteşti? Stând tot lângă şemineu. – Da. – Ai auzit ceva din conversaţia la telefon a lui monsieur Carelli? – Nu. Scriind câteva cuvinte pe o pagină. Poirot se răsuci brusc pe călcâie către secretar. a fost. Vezi dumneata. – Ah! Poirot păru încântat să audă asta.. apoi detectivul începu să vorbească agale.de şiretenia extrem de simplă a unei minţi pustii. spuse detectivul întorcându-se spre mijlocul camerei. aşa că am şters-o. Carelli a fost aici în bibliotecă în dimineaţa asta? – Da. Îmi amintesc de un alt caz petrecut nu prea demult. ştii cumva dacă dr. eu.CAPITOLUL XIX – Ne ducem imediat. în sfârşit. Urmă o scurtă pauză. minţile simple au adesea geniul de a comite o crimă necomplicată şi apoi 114 . – Vrei să fii amabil. Raynor răspunse: – Pe aici pe undeva. domnule Raynor. – Dădea telefon când ai intrat dumneata? – Nu. o rupse şi îl strigă pe Hastings. Fusese în biroul lui sir Claud. în timp ce Raynor traversă încăperea către poliţă. Şi ce făcea? – Dădea telefon. prietene. domnule Raynor. mi-a dat limpede de înţeles că vrea să fie singur. cred. răspunse Raynor. La uşă. tocmai se întorcea în cameră.da. Hercule Poirot . să-i duci asta inspectorului Japp? Raynor se uită după Hastings cum părăsea încăperea. – Înţeleg.

– Sigur. Un whisky. iar Poirot se duse la glasvand şi se uită în grădină. presupun. spuse Poirot. trebuie să-mi dai voie să-mi păstrez micile secrete până în ultimul moment. La început mi-am dat seama că. De asta am scris acel bileţel. – Nu sunt sigur că vă înţeleg. Cu o plecăciune. Poirot ridică celălalt pahar şi îl duse la buze. – În cinstea dumitale. Biata doamnă a suferit destul. te rog. Vreţi să opuneţi că nu e doamna Amory? – Nu.s-o lase baltă. Uitându-se mai întâi la uşă apoi la Raynor. apoi exclamă: – Atunci pun pariu că e Carelli! Da? Poirot îi făcu glumeţ cu degetul. Doar o clipă. scutură pernuţele. mergând la banchetă. – Ei bine. – Este o antichitate de valoare. Raynor se întoarse cu două pahare de whisky pe o tavă. Mi-am uitat bunele maniere. Poirot zâmbi. – Eşti foarte amabil. Scoţând o batistă. Raynor arătă îngândurat. Trebuie să fie scutită să mai răspundă la întrebări. Îl urmări pe Poirot care ducea mâna spre un ornament. Ochii lui Poirot se aprinseră de însufleţire. Veniţi să luaţi un pahar. – Monsieur Raynor. apropiindu-se. îşi duse degetul la buze. îşi tamponă fruntea. Să sperăm că. spuse Raynor. prietene. ce cald e azi! se plânse el. Se întrerupse brusc şi îşi smuci capul peste umăr de parcă auzise ceva. 115 . după care se îndreptă spre poliţa şemineului şi examină obiectele de ornament. – Oare? Nu mă prea pricep la lucrurile astea. nu e doamna Amory. noroc! spuse Raynor luând un pahar şi bând. ucigaşul lui sir Claud este inteligent şi superior şi extrem de încântat de sine şi incapabil să reziste să facă un lucru absurd. Şi acum dă-mi voie să-ţi povestesc despre bănuielile mele. Apoi.. spuse Poirot luând un ulcior.. sugerând că s-ar fi putut ca cineva să tragă cu urechea. dimpotrivă. îl invită Raynor punând tava pe masa de cafea. Trebuia să vă fi oferit mai devreme. – Vreţi ceva de băut? întrebă Raynor. dacă se poate. Raynor ieşi din cameră. – Mulţumesc. Mon Dieu.

Aş fi jurat că am auzit ceva. Nu-mi place gustul lui. – Zău? Ce poate să fi fost? Oare am început deja să uit? Poate voiam să-ţi explic cum procedez eu într-o investigaţie. n-am ajuns încă să mă obişnuiesc cu băutura naţională a englezilor. Raynor îşi puse paharul pe masa de cafea şi continuă: Parcă voiaţi să-mi povestiţi ceva. dar se întoarse imediat arătând desumflat. Cei doi se furişară spre uşă. Praf. iar Poirot îi făcu semn secretarului să rămână în cameră. Era vorba de unul din acele lucruri mărunte. Nu mi se întâmplă prea des. atâta tot. E amar. nu-i aşa? Poirot se arătă mirat. înţeleg. N-am să-l bag în seamă”. whisky. prietene. În fine. – Ah! exclamă Raynor. – Ah. Se potriveşte următorul cu ăsta? A merveille! Bun! Putem continua. Este semnificativ! E nemaipomenit! – D-da. dar eu nu sunt chiar atât de sigur. – Poftim? întrebă Poirot. îl punem aici. La urma 116 . nu! Ah. – Surprinzător! îi spuse el lui Raynor. S-a crezut foarte deştept făcând o asemenea remarcă. Poirot se opri brusc şi îşi atinse fruntea. Totul contează. – Praf? – Exact. în asta constă confuzia. Voiam să discut cu dumneata despre praf. Al meu nu e deloc amar. Poirot deschise brusc uşa şi se repezi afară. Ah. Puţin mai înainte prietenul meu Hastings mi-a reamintit că sunt detectiv şi nu servitoare. Poirot se duse la masă şi puse paharul jos.o verigă din lanţ care nu e acolo. bând şi el. Se duse la fotoliu şi se aşeză. – Nimic. atenţie! Pericol pentru detectivul care spune „E prea mărunt nu contează. asta-i curios! Lipseşte ceva . acum îmi amintesc despre ce vroiam să discut cu dumneata. repetă Poirot. Acest următor mic fapt. Mi s-a luat o piatră de pe inimă. Poirot îşi duse mâna la cap într-un gest extravagant. acel poate mic şi prăpădit detaliu care nu vrea să se potrivească. A votre sante. fără importanţă. – Serios? Îmi pare rău. Voyons! Un fapt conduce la altul. Poirot îşi scutură cu furie degetul în faţa secretarului. Şi acel mic şi curios fapt. Raynor zâmbi politicos. – Ca să fiu sincer cu dumneata.Raynor dădu din cap. Cercetăm. Dădu pe gât conţinutul paharului. m-am înşelat. Examinăm. şi tot aşa. murmură cu îndoială Raynor. monsieur Raynor.

.urmelor. fără nici un hop. Atunci am ştiut. dar murmură: – Foarte interesant. De ce aş nega? Sunt chiar mândru de toată povestea. întrucât. se servise cu toată otrava care îi trebuia. E o plăcere să discut cu dumneavoastră. – Ce aţi ştiut? – Am ştiut că cineva dăduse de curând cutia jos. pentru că luaseşi deja din ea scopolamina de care aveai nevoie. Scoate la lumină lucrurile ascunse care s-au rostogolit convenabil din vedere. cu o ocazie anterioară. Nu mi-ai aruncat cu praf în ochii. Înţelegi? Secretarul îl privi lung. Dumneata nu te-ai apropiat aseară de cutia cu droguri. monsieur Poirot.am reuşit să transform un eşec într-un succes. Aţi vrea să vă spun unde se află acum formula? 117 . Dar de asta sunt atât de mândru de mine . şi continuă: Da. Dar ar fi trebuit să fie. aplecându-se. Raynor râse. monsieur Raynor. – Vai de mine! Mă acuzi că l-am omorât pe sir Claud? – Negi? întrebă Poirot. monsieur Raynor. Ce face servitoarea? Ea explorează cu mătura toate cotloanele întunecate. Raynor făcu o pauză înainte de a răspunde. Ar fi trebuit să iasă brici. – Nu. mă tem că nu înţeleg.. pentru că n-a fost praf. servitoarea şi detectivul au ceva în comun. Poirot părea cam somnolent când întrebă: – De ce îmi spui toate astea? – De ce nu? Sunteţi foarte simpatic. a fost cât pe ce ca lucrurile să iasă prost. Când vorbi. – Pe acea cutie cu droguri nu era deloc praf. N-a mai făcut niciodată aşa ceva. răspunse Poirot. asta e tot ce voiaţi să spuneţi? – Nu. Persoana care l-a otrăvit pe sir Claud n-a avut nevoie să se apropie de cutie aseară. Dar. Pe chip i se aşternu o expresie triumfătoare. – Oh. Să născoceşti o ascunzătoare într-o clipită a fost cu adevărat un lucru meritoriu. nu. Se duse la scaunul de lângă masă şi se aşeză. Raynor zâmbi răbdător. nu neg. nu chiar. dar cu cafeaua ai umblat. glasul lui avea o notă mai aspră. Raftul acela pe care stă ea are praf de un deget.. alegând un moment când ştia că nu avea să fie tulburată. A fost un adevărat ghinion că sir Claud a deschis din nou seiful aseară.. Oare detectivul nu face exact acelaşi lucru? Raynor părea plictisit.

dragul meu monsieur Poirot. – Hercule Poirot nu va face nimic. eu am luat din cutia aceea nu doar un flacon cu scopolamină. fără vise şi fără deşteptare. Glasul i se stinse şi se prăbuşi la loc în scaun.. Bucata aceea de hârtie. – Încearcă să rămâi treaz. să mă. Dumneata ai înghiţit ceva mai multe pastile decât i-am dat lui sir Claud. 118 ... nici măcar când ai spus că whisky-ul e amar? Vezi dumneata. în timp ce detectivul cădea moale pe speteaza scaunului. lui Poirot părea să-i fie greu să vorbească în mod clar. Tocmai era pe cale să iasă în grădină. ci mai multe. de fapt.. dar ochii lui Poirot rămaseră închişi.. Hercule Poirot. şopti el. dragul meu monsieur Poirot. şi păru să facă un efort să se adune. Luă hârtiuţele. nu-i aşa? Aşteaptă un moment. – Un somn rapid. Ia gândiţi-vă ce poate face un om cu capacitatea mea cu cincizeci de mii de lire. le strânse şi le puse în buzunar. nu-i aşa. spuse peste umăr: Adio.. În drum spre glasvand. rosti dispreţuitor Raynor. ingenioasa dumneavoastră momeală cu sărmanul Carelli. Fiecare are dreptul să aibă părerile lui. cum a spus-o bunul nostru prieten Carelli. nici nu suport să mă gândesc la asta.... când din spate se auzi glasul vesel şi normal al lui Poirot. se duse lângă Poirot. declară Raynor. monsieur Poirot. – Poate că nu. rosti sec Raynor în timp ce se îndrepta spre şemineu. Un om cu mintea dumneavoastră n-ar fi putut crede în mod serios că acest Carelli.. asta. Vedeţi dumneavoastră. împingându-şi scaunul la o parte. Pleoapele îi căzură. nu îmi place. – Nu. Cu glas slab. gândesc la... – Aţi făcut o mică greşeală. – Ah. Eu. Puţin mai înainte n-am înghiţit. Mi-aţi subestimat inteligenţa. nu te înţeleg. Poirot reuşi să răspundă. Poirot se aplecă. monsieur Poirot. – Nu. – Dar nu va fi aşa! exclamă el. înseamnă pentru mine cincizeci de mii de lire. dată unde trebuie... vai. încercă să strige: Hastings! Has. Picotind de somn.. Apreciez asta.. Te voi denunţa. Raynor se ridică şi. Cu un râs care semăna cu un nechezat. secretarul continuă: N-ai bănuit. eu joc pe mize mari. De bună seamă ai vrea să vezi unde e ascunsă formula. mon Dieu! icni Poirot luptându-se să se ridice.Cu starea de somnolenţă tot mai accentuată. Se întrerupse brusc.

se opri indecis. Apoi Raynor vorbi: – M-am temut de dumneata de când ai intrat în casa asta. În bilet le-am dat instrucţiuni şi lui Japp şi lui Hastings.. Apoi scoase şi un mic flacon. dar fu prins de Japp şi Johnson. Ştiam că vrei să-mi propui să beau ceva. Urmă o pauză în care Poirot şi Raynor se studiară. Poirot îi înapoie paharul lui Hastings. Scoase din buzunarul lui Raynor hârtiuţele şi le aruncă pe masa de cafea. să-l percheziţionăm şi să vedem ce găsim. Am schimbat paharele şi m-am întors. – Am remarcat deja că eşti inteligent. – Ei bine. – Edward Raynor. Japp răspunse: – Fiecare cuvânt. Şi-acum. Şi-am uşurat situaţia. În schimb. extrem de încântat de sine. inspectorul Japp intră în bibliotecă venind din grădină. Înţelegi? i se adresă Poirot lui Raynor pe cel mai amabil ton. bunul meu Japp. Raynor făcu doi paşi înapoi.– N-ai vrea să iei şi plicul? Raynor se răsuci iute. îşi salută Poirot prietenul în timp ce acesta intra din hol cu un pahar de whisky pe care i-l dădu detectivului. De pe terasă se aude perfect. Poirot se ridică de pe scaun şi se întinse. bunul Hastings era afară având pregătit un pahar cu whisky. apoi se hotărî şi ţîşni către glasvand. şi te avertizez că tot ce vei spune va putea fi 119 . Se aşeză din nou în fotoliu. totul a mers şnur. spuse Poirot. din clipa în care ai sosit dumneata mi-am pierdut încrederea că voi scăpa basma curată după ce l-am omorât pe bătrânul ăla prost şi încrezut şi i-am furat preţioasa bucată de hârtie. Dar. declară el. ai auzit tot? Târându-l pe Raynor spre mijlocul camerei ajutat de poliţist.. Şi aşa. te-am făcut să o joci pe a mea. am continuat comedia. Cu cincizeci de mii de lire m-aş fi aranjat pe viaţă. Planul meu ar fi putut reuşi. – Ah. Hastings. Când m-am dus la uşă. Aha! Scopolamină! Gol. Am refuzat să joc mica dumitale comedie. în timp ce Japp începu că vorbească repede. te arestez pentru crimă cu premeditare făptuită asupra lui sir Claud Amory. Poirot. mulţumită biletului dumitale. şi în acelaşi moment. – Eu unul cred că mi-am jucat destul de bine rolul. Asta a fost prilejul de care aveai nevoie. Apoi ţi-am venit în ajutor plângându-mă de căldură. care apăruse şi el din grădină. După asta.

120 . Japp îi făcu un semn lui Johnson să-l scoată pe Raynor din cameră.folosit ca probă.

mademoiselle. – Adevăratul merit îi aparţine lui Hastings. Du-l în grădină şi pune-l să-ţi povestească despre asta. Tocmai Edward Raynor! Cine ar fi crezut? Cel care a descoperit asta trebuie să fi fost nemaipomenit de deştept. dar chiar inspectorul Japp a descoperit cine l-a otrăvit pe unchiul Claud? întrebă Barbara în timp ce se apropia cu un zâmbet ştrengăresc de Poirot. Îl împinse pe Hastings înspre Barbara şi îi conduse pe amândoi către glasvand. mademoiselle. căpitane Hastings. Mă întreb. Nu-mi vine să cred! Ce ticăloşie! Noi mereu l-am tratat ca pe unul din familie. Întoarse capul după ei neliniştită. Ai un creier pe cinste. Se întoarse brusc şi dădu să plece când intră Richard. cine? Se uită cu subînţeles la Poirot care. intră Barbara. monsieur Poirot? Poirot se duse la Hastings şi îl luă pe după umeri. – Oh! Oh! exclamă ea. Acesta îi ţinu uşa deschisă. Japp se îndreptă repede spre ieşire. 121 . Japp zâmbi larg. dacă nu te superi. mademoiselle. Domnişoara Amory arătă isterizată. În acelaşi moment. – Da. Şi Beewax şi tot. tuşi... domnişoara Amory intra. Înclinându-se în faţa celor prezenţi. – Graţie dumitale. – E de-a dreptul cutremurător! exclamă Barbara. Şi eşti şi un domn. din grădină. El a făcut o remarcă zdrobitor de inteligentă care ne-a pus pe pista cea bună. apoi se grăbi spre Poirot care se ridică să o întâmpine.CAPITOLUL XX În timp ce Raynor ieşea însoţit de Johnson. – E adevărat monsieur Poirot? Domnul Raynor a fost cel care l-a omorât pe sărmanul meu frate? – Mă tem că da. făcu o plecăciune în direcţia inspectorului de poliţie şi murmură: – Inspectorul Japp a fost cel care a rezolvat cazul. luându-i din mers paharul din mână lui Hastings cu cuvintele: Pe ăsta îl voi lua ca probă. Sau dumneata l-ai descoperit pe criminal. şi domnişoara Amory ieşi aproape în fugă. monsieur Poirot.

122 . – E drept că nu arăţi încă foarte fericită.. Există deja atâta suferinţă în lume încât nu suport să mă gândesc că o să fie şi mai multă.. Richard Amory era pe cale să i se adreseze lui Poirot. luă un băţ de chibrit din cutia de pe poliţă. Richard? întrebă Lucia. îi răspunse soţul ei. Fă ce vrei cu blestemata asta de formulă.. madame. Pe tatăl meu l-a costat viaţa. Apoi Lucia îl zări pe Poirot şi se duse la el cu mâinile întinse.După ieşirea celor doi. Conducând-o pe Lucia pe scaunul de lângă masa din mijlocul camerei. Tu ce-ai face cu ea? Ridicându-se şi ducându-se la el. murmură Lucia. Se duse la şemineu. începu ea şi se opri. Ai încredere în bătrânul dumitale Poirot. şi ne-a distrus şi nouă viaţa. necazurile dumitale s-au terminat.. Lucia şopti: – Vrei să mi-o dai mie? – E a ta. Nu prea suport să mă uit la ea. – Mulţumesc. când uşa dinspre hol se deschise şi intră Lucia. – Eu am să mai fiu vreodată fericită.. aruncându-le una câte una în şemineu. Richard se întoarse şi se uită la ea. – Dumnezeule. – Nu ştiu. Consider că de la ea ni se trage totul. spuse Poirot cu o licărire jucăuşă în ochi. Lucia murmură: – Richard. copila mea. – Ce ai de gând să faci cu ea. Richard se apropie de ea. şi dădu foc hârtiuţelor. – Eu. formula! exclamă Richard! Aproape că uitasem de ea. Amândoi arătau extrem de emoţionaţi şi stingheri. dându-i hârtiuţele. – Lucia! Lucia înaintă câţiva paşi. am plăcerea să-ţi înapoiez formula lui sir Claud! Poate fi reconstituită bucată cu bucată şi va fi ca nouă. adună hârtiuţele de pe masa de cafea şi i le dădu lui Richard. mă întreb? – Eu cred că da. Richard. Tresărind la vederea soţului ei. Monsieur. – Aşadar. s-au terminat ele oare? întrebă Lucia. dar se opri şi el.. – Criminalul a fost prins. – Monsieur Poirot! Cum v-aş putea mulţumi vreodată? Poirot îi luă mâinile. Dar necazurile mele.

. nu pot exprima ceea ce simt. lăsaţi. nu-i aşa? spuse Poirot îndepărtându-se de ei.. gândurile rele şi bucuraţi-vă de viaţă. că soţul dumitale a încercat să se acuze în faţa inspectorului Japp. Sunt fericit că v-am fost de folos. ca să te salveze? Lucia scoase un strigăt mic şi se uită cu adoraţie la Richard. Ce rost are să vă gândiţi. începu ea cu glasul coborât. spuse Poirot.. cineva . şi asta numai pentru că se temea că s-ar putea s-o fi făcut dumneata. n-am să vă uit niciodată. rosti el cu un umor negru. Poirot strigă după ei: 123 . Lucia se duse la Poirot şi îl luă de mână. răspunse Poirot. – Madame. Ca viaţa mea.– Madame. Dar ştii. oftă Lucia. să dansez. Uitându-se în urma lor.cineva. să mă bucur. când tot ce vreţi este să fiţi unul în braţele celuilalt? Lucia făcu un pas către soţul ei. soţia dumitale îmi striga în ureche că ea l-a omorât pe tatăl dumitale. – Nu te deranja. – Fiind englezi. mă tem că se poate ca sir Claud să te fi bănuit că aveai de gând să-i furi formula pentru că. la! Hai să ne comandăm cu toţii sicriele. murmură cu tandreţe Richard. căci oamenii de genul ăsta se ceartă continuu . – Oh. admir lipsa de emoţie cu care ai dat foc la zeci de milioane de lire. madame. – Monsieur Poirot. că a mărturisit. – Lucia. Richard Amory rosti: – Nu ştiu ce să spun monsieur Poirot. eu unul vreau să fiu fericit. în afară de faptul că mi-ai salvat viaţa şi căsnicia. chiar. Poirot pufni. presupun că nu vă veţi îmbrăţişa în prezenţa mea. declară Poirot galant sărutându-i mâna. i-a trimis lui sir Claud o anonimă despre mama dumitale.. o întrerupse Poirot. că el l-a omorât pe sir Claud. mergând spre ea. copila mea prostuţă. acum câteva săptămâni. monsieur închipuieşte-ţi că nu mai departe de acum o jumătate de oră. „Mi-am înşelat bărbatul” şi „Mi-am bănuit soţia”. – Richard. – Nici eu n-am să te uit niciodată. Nu! Nu.fără îndoială un fost coleg al lui Carelli. Haideţi copiii mei. prietene. spun. – Iar dumneata. Lucia şi Richard ieşiră în grădină privindu-se în ochi. – Ele nu sunt decât cenuşă. la. să cânt.

Întorcându-se. spuneţi-i că o rog să mi-l returneze pe Hastings. SFÂRŞIT 124 .– Fiţi binecuvântaţi. dacă o întâlniţi în grădină pe domnişoara Barbara. mes enfants! Oh. – Ah! exclamă el în timp ce se duse la poliţa de deasupra şemineului şi îndreptă vasul pentru hârtiuţe. Voila! Acum ordinea e restaurată! Cu asta. Poirot se îndreptă spre uşă cu un aer de imensă satisfacţie. În scurt timp trebuie să ne începem călătoria de întoarcere la Londra. privirea îi căzu pe şemineu.

............................46 CAPITOLUL VIII.....................................................58 CAPITOLUL X...............................................................................................................................................................103 CAPITOLUL XVIII......................................................................5 CAPITOLUL I................................................................................................................................85 CAPITOLUL XV...................................7 CAPITOLUL II................................................12 CAPITOLUL III...........................................65 CAPITOLUL XII....35 CAPITOLUL VI...............................................................................................................................................22 CAPITOLUL IV.................73 CAPITOLUL XIII........................27 CAPITOLUL V........................................................................................................................................42 CAPITOLUL VII...............................................................................................................................................................52 CAPITOLUL IX.................................................................114 CAPITOLUL XX..............................61 CAPITOLUL XI..................................................................98 CAPITOLUL XVII..............................................................121 125 ......................................................................93 CAPITOLUL XVI.................................................80 CAPITOLUL XIV...CUPRINS Cuvânt înainte...............109 CAPITOLUL XIX..........

Sign up to vote on this title
UsefulNot useful