Numele autoarei: Janet Dailey Titlu original: A LAND CALLED DESERET Titlu românesc: UN TĂRÂM NUMIT DESERET Traducător

: Mihnea Columbeanu Data traducerii: 5-11 septembrie 2000 Coperta a IV-a: LaRaine fusese întotdeauna răsfăţată, capricioasă şi egoistă – şi putuse juca pe degete toţi bărbaţii! Dar de astă dată, cumva, lucrurile n-aveau să mai meargă atât de simplu. Cariera ei de actriţă nu ducea nicăieri şi, cine ştie de ce, bărbaţii nu mai păreau atât de dispuşi ca altă dată să-i facă toate chefurile. Aşa că LaRaine se hotărâse să se aşeze la casa ei – cu un soţ bogat. Filmând în deşertul din Utah, l-a cunoscut pe fermierul Travis McCrea, care ar fi fost ideal pentru ea – cu excepţia unui singur amănunt: nu avea nici un ban. Şi nici timp pentru LaRaine, după câte se părea. Şi ca şi cum toate astea n-ar fi fost de

ajuns, LaRaine a reuşit îndrăgostească de el...

şi

se

Capitolul 1 Vântul fierbinte sufla prin ferestrele deschise ale Scout-ului cu dublă tracţiune, învăluind totul într-o peliculă cafeniu-roşiatică. Praful mărunt intra în porii pielii lui LaRaine, particulele lipindu-i-se în rujul de buze, astfel încât le simţea gustul. Nu putea respira nici măcar o dată fără ca praful să-i ajungă în plămâni. Mirosul lui uscat îl acoperea pe cel al parfumului scump pe care-l folosea LaRaine. Dincolo de lentilele fumurii ale ochelarilor, ochii negri o usturau – şi nu se anunţa nici o ameliorare a situaţiei. Întinderea aridă şi aspră din jurul ei era marcată cu platouri înalte şi pârâiaşe înguste. Iarba gălbuie îşi înfigea rădăcinile tenace în pământul nefertil, iar copăceii noduroşi şi piperniciţi răspândeau o umbră îndoielnică. Maşina sălta peste denivelările aşazisului drum. Duduitul motorului nu reuşea să acopere zăngănelile metalice. LaRaine se ţinea strâns de braţul portierei, pentru a nu fi

aruncată de colo-colo pe banchetă, lacul stacojiu al unghiilor ei lungi contrastând puternic cu tapiţeria bej. – Mă mir că nimeni nu le-a dat statul Utah înapoi indienilor, mormăi ea. Omul de la volan îşi privi însoţitoarea cu păr negru ca pana corbului. Nu-i putea da atenţie mai mult de o secundă, întrucât hopurile tindeau să-i smulgă volanul din mâini. Sam Hardesty o văzu pe LaRaine cum îşi ştergea cu batista gâtul şi ceafa, strâmbându-se la adresa prafului amestecat cu transpiraţie. Lentileleoglindă ale ochelarilor lui îi ascunseră licărirea amuzată din ochi. O rafală de vânt umplu cabina maşinii cu praf înecăcios. LaRaine ruşi, acoperindu-şi gura cu o mână, în timp ce cu cealaltă îşi agita batista prin aer. – Cât mai avem de mers? întrebă ea, ajunsă la capătul răbdării. – Nu mai e mult până la ferma lui McCrea, răspunse Sam Hardesty, stăpânindu-şi zâmbetul provocat de vizibila stânjeneală a lui LaRaine. – La fel ai spus şi acum douăzeci de minute. Tuşi din nou, fluturând zadarnic batista prin faţă.

– Până ajungem acolo. una dintre maşinile cu aer condiţionat. Credeam că iei o limuzină sau. văzu că buzele îi tresăreau de veselie. dacă nu mai suporţi. Aruncându-i o privire piezişă omului de la volan. Şi-n plus. Nu te-a silit nimeni. cu indiferenţă. – Nici în vis n-am crezut că avea să fie aşa. Cu geamul închis. rabla asta o să se transforme-ntr-o etuvă! – Tu ai vrut să vii cu mine.. Sam. . după nici o milă. – Excelentă idee. gesticulând scurt spre drumul desfundat. – Bine-aş fi făcut! – Aiurea! Când ai auzit despre McCrea. am să mor înecată cu praful ăsta! – Închide geamul. înainte de a apuca din nou volanul cu ambele mâini.. – Şi nu te mai hlizi! Nu-i deloc de râs! – Îţi imaginezi tu vreuna dintre maşinile de la studiou mergând peaici? întrebă el. Şi când colo. cel puţin. Arcurile. replică sarcastic LaRaine. ai fi putut să te răzgândeşti când ai văzut că luam Scout-ul. îi propuse el. suspensiile – praful s-ar alege de tot şasiul. îi aminti el.

ai hotărât pe loc să fii prima din distribuţie care-l cunoaşte. cuvintele lui o răneau. într-un sens. probabil că aşa şi era. E burlac? E bogat? E arătos? Iar când toate răspunsurile au fost pozitive. ţi sau şi lungit antenele. numai să ajungi la el. Şi nu se găsesc chiar atât . Vorbesc serios. încercând să-şi nege sentimentul de vinovăţie. Lui LaRaine îi stătea pe limbă să nege afirmaţia.erai în stare s-o iei şi pe jos. În clip-n care ai auzit cuvintele "fermier local". răspunse Sam. chel şi octogenar. Singurele personaje pe care le poţi primi sunt cele în care îţi joci propria persoană. replică ea. În veci nu l-ar fi putut convinge că o interesa doar plimbarea cu maşina. – Puţin mi-ar păsa dacă McCrea ar fi gras. dar Sam o cunoştea prea bine. fiindcă nu ai nici un viitor ca actriţă. Orice distracţie e binevenită. Trebuie să-ţi găseşti un soţ bogat. Totuşi. Ai de gând să-l iei în posesia ta înainte de a mai afla şi altele de existenţa lui. în văgăuna asta uitată de Dumnezeu! – Cred că ai atâta minte. O făceau să pară o femeie interesantă – dar.

la fel ca pe mulţi alţii. Ca tânăr asistent de producător în ascensiune. nu-ţi poţi permite o femeie ca mine. mă orbise frumuseţea ta. deşi se îndoia că acest lucru se vedea prin praful de pe faţă. dându-şi la o parte o şuviţă de păr şaten de pe frunte. nu? răspunse sardonic Sam. Cariera ei intrase într-un declin rapid. – Ţi se vede înverşunarea. Devenise expertă în a-şi ascunde realele sentimente. Dar. privind în gol pe fereastră. . Sam. atât de pricepută încât uneori se întreba dacă mai simţea cu adevărat ceva. acaparatoare şi fără scrupule.de multe roluri de femei lacome. – Recunoştinţa ta nu face două parale. Gluma lui usturătoare o făcu pe LaRaine să pălească. – Şi-ţi sunt recunoscătoare pentru cât m-ai ajutat. replică ea rece. Şi pe plan financiar. – Am şi fost un nătărău s-o cred. Mult prea târziu am înţeles că nu făceai decât să te foloseşti de mine ca să fii sigură că primeai rolul. Nu-mi dădusem seama că încă te mai deranjează refuzul cererii tale în căsătorie. – Aveam nevoie de el. şi pe toate celelalte.

Gândurile ei. – Sper să merite tot chinul ăsta. murmură ea. – Şi-a căzut drept în mâinile verişoarei tale. N-ai să mai găseşti mulţi fraieri pe care să-i duci de nas. după care îi laşi cu buzele umflate.– Ce voiai. LaRaine. Maşina se hurducă peste un hop. când ajungem la ranch. minţi ea. însă. bogat. poate. cu . – Va merita. revenau deja asupra comentariului dinainte al lui Sam. cu o undă de trufie. nu-i aşa? – Să şi-l ţină sănătoasă. cu temperamentul ei volatil inflamându-se. – Eu l-am părăsit. Ai fost o proastă că l-ai lăsat pe Montgomery să-ţi scape printre degete. destul de înfumurat. sosi răspunsul. insistă LaRaine. Oi fi eu vinovată de multe. amăgeşti doar ageamiii ca mine până obţii ceea ce vrei. să te plătesc? Credeai. dar nu folosesc canapeua de distribuţie! – Nu. Rian Montgomery avusese toate calităţile pe care le dorea ea de la un soţ – un bărbat puternic. mormăi Sam. c-aveam să mă culc cu tine? continuă LaRaine. iar LaRaine fu cât pe ce să se lovească de tavan cu capul. crede-mă. Umblă vorba.

care le crescuse şi pe ea şi pe Laurie. LaRaine nu crezuse nici o clipă că o iubea. Rian îşi dorise o soţie ornamentală care să întreţină o casă frumoasă şi să-i primească pe asociaţii lui de afaceri. La vremea când îşi descoperise lipsa de talent. Întrezărind şansa de a cuceri gloria şi faima prin forţe proprii. Se repezise ca o proastă să nu-l scape. Rupsese logodna şi se însurase cu verişoara ei. Avea înfăţişarea şi silueta necesare. Rian aflase că primise primul rol. Un asemenea aranjament o satisfăcuse pe LaRaine până când primise primul rol. dar LaRaine n-o condamna. încrezătoare în talentul ei de a-l manevra pe Rian Montgomery. nici că ea însăşi l-ar fi iubit. fără ştirea lui. De .aspect chipeş şi neîndurător. Simplul fapt că LaRaine îi atrăsese atenţia şi-i purtase inelul de logodnă era motivul pentru care primise primul rol secundar într-un film. profitase imediat. fără pretenţii şi mulţumită cu cadouri în loc de afecţiune. Fiecare fusese convenabil pentru scopurile celuilalt. Laurie. o acuzase pe aceasta că i-l suflase pe Rian fiicei sale. Mama lui LaRaine.

cea mai populară din clasă. Dacă acuzaţiile n-ar fi durut-o atât de mult. I se întipărise prea adânc în suflet pentru a se mulţumi cu mai puţin. După acel prim film şi desfacerea logodnei cu Rian. Cele mai mari note. . I se făcuseră vreo şase cereri în căsătorie. cele mai elegante haine. îşi invidiase verişoara. printre care şi Sam Hardesty.multe ori. ar fi fost amuzante. cu mai mult rafinament decât reuşise vreodată pe ecran. din ce în ce mai neînsemnate. LaRaine reuşise să obţină alte câteva roluri. o acuzaseră că era prea îndrăgostită de sine însăşi ca să iubească pe altcineva. dar lui LaRaine îi pretinseseră să fie cea mai bună la toate. Nici unul dintre părinţii ei nu se aşteptase ca Laurie să aibă vreo calitate deosebită.. dar toate din partea unor bărbaţi fără perspective de viitor mai strălucite decât ale ei. cea mai căutată de băieţi. în copilărie. Unii. Nu era deloc adevărat. Educaţia primită o condiţionase să fie convinsă că merita tot ce putea fi mai bun. Fusese calificată ca o femeie calculată şi rece şi începuse să joace acest rol. cea mai drăguţă fată..

Căsnicia părea singura soluţie ca săşi salveze faţa. că avea şanse să pună mâna pe el. Crezuse. dacă nu pe un fermier bogat din Utah? Cel puţin. . Părinţii. aceasta era speranţa ei fierbinte. Amintirea lui James Corbett îi aduse pe buze un zâmbet amar. cu un bărbat care să nu-i cunoască reputaţia. LaRaine era disperată. avea să fie probabil ultimul din cariera ei cinematografică. Nici nu se gândea că ar mai fi angajat-o cineva. nici umilitoarele eşecuri cu Rian Montgomery şi Jim Corbett. în Utah. Presa îi crucifica prestaţia alături de Jim Corbett. autocritic. Şi pe cine l-ar fi putut orbi mai sigur ca actriţă. Îşi imaginase până şi cum ar fi declara lumii întregi că renunţa la cariera actoricească pentru el – când.Actualul film. de fapt. din cea mai recentă producţie. în special mama ei. nici nu avea la ce carieră să renunţe. erau supăraţi pe ea fiindcă nu se luptase să i-l ia înapoi verişoarei sale pe Rian Montgomery şi nemulţumiţi că nu avea succes în meserie. Dar trebuia s-o facă în afara Hollywood-ului. turnat în decor natural. Nici prieteni nu avea. ca o proastă.

– Slavă Domnului. răvăşindu-i-l provocator. doar întinderi nesfârşite şi pustii.. în căutarea unei oglinjoare. cum i se părea ei acum. E un fundal excelent pentru secvenţele alea de la ranch. – Mai avem mult? – Dincolo de ridicătura aia. . murmură LaRaine. făcând să intre pe fereastră un nor dens. – Tocmai. LaRaine tuşi. cu un zâmbet vag pe buze. Nu se aşteptase la un ţinut atât de mohorât. LaRaine privi în jur. O roată se învârti scurt în praf. – Aici? LaRaine privi iar în jur. confirmă Sam. incapabilă să vadă peisajul din punctul lui de vedere. pornind mai departe. deschizându-şi poşeta. Nu se zărea nici o clădire. – Dar aici nu e nimic. Se văd acoperişurile.! Vântul îşi făcuse de cap în părul ei buclat şi des. lung ca o cortină neagră.. – Carl a avut dreptate. În ce hal arăt.Maşina cu dublă tracţiune sări peste un dâmb şi se opri. căutând vreun semn că ajunseseră la destinaţie. medită Sam cu voce tare. i le arătă el.

cu grajduri. LaRaine nu era sigură că vorbea serios. era tot ce putea face. LaRaine. Casa. Îşi mai adăugă o tuşă de ruj viu. cu grijă să nu-şi distrugă machiajul care îi evidenţia structura osoasă frapantă a feţei. cât şi un mic grajd.LaRaine îşi tamponă dârele de transpiraţie. Lângă hambar era parcată o camionetă destul de modernă. comentă Sam. la fel se înălţa şi nerăbdarea lui LaRaine. Se aşteptase să vadă un ranch modern. Eşti singura femeie capabilă să arate trăsnet când e nearanjată. – Mulţumesc. păreau pe punctul să se dărâme. Atât hambarul. conchizând că. cu . avea un singur etaj. Griul anost rămas îmbătrânea construcţia cu ani şi ani de zile. iar ochii ei căprui se dilatară şocaţi la vederea clădirilor din faţa lor. hambare şi ţarcuri albe imaculate. – Eu nu mi-aş face griji. În timp ce maşina urca pe movilă. Soarele coşcovise demult vopseaua de pe scânduri. în situaţia dată. cu pereţii la fel de decoloraţi. replică ea. masivă şi veche. întins. cu vocea uscată.

un amestec de materiale ce părea mai puţin substanţial decât era. – Şi mi-ai dat de înţeles că fermierul ăsta ar avea bani! Vocea îi vibra de frustrare amestecată cu furie. împrăştiind norişori în jur. LaRaine coborî şi ea din maşină. Fusese construit un singur ocol. scânduri şi buşteni. de ce ne-ar închiria proprietatea pentru filmări? Are nevoie de onorariu. – N-am spus nici un moment că are bani. Îşi şterse de praf bluza din mătase ivorie. Am spus că o duce bine. recunoscu el. O . oprind maşina în faţa casei. McCrea e bogat în materie de pământuri şi vite.culoarea ascunsă sub un strat gros de praf. Altfel. LaRaine îşi scoase ochelarii de soare. deschizând portiera să coboare. dar stă prost cu banii. – Ştiai că aşa arată. pentru a-l privi cu reproş. nu? – Carl mi-a descris-o destul de exact. sporind senzaţia de degradare cruntă. La fel ca majoritatea fermierilor. – Eşti surprinsă? întrebă ironic Sam. din pari vechi. În vântul capricios scârţâia zgomotos o moară. replică Sam.

. deşi era cu gândurile în altă parte. se îndoia că podelele verandei ar fi susţinut mai mult de doi oameni. simţind în gură gustul amar al dezamăgirii. Trebuie să-i cer să nu vopsească nimic. din piele. făcând-o să se zgâlţâie în balamale. Aşteptă lângă Scout. studiind incinta prin ochelarii de soare. şi pe urmă îi spuneţi când are voie săicheltuiască. Sam bătu în uşa cu plasă contra ţânţarilor. pornind spre verandă.privire mai atentă aruncată spre clădiri nu le făcu să arate cu nimic mai bine. O rafală de vânt îi umflă hanoracul bleu de pe trupul zvelt. Sam nu făcu decât să zâmbească. i-o întoarse LaRaine. îşi îngustă ochii. ştergându-şi praful de pe fusta de călărie. producătorii. – Nu mă îndoiesc că vor fi de ajuns. – Sper că plănuiţi să-i daţi destui bani ca să cumpere şi nişte vopsea. Ciocăni din nou. răspunse Sam. despicată. cu o voce suav-acidă. LaRaine nu-l urmă. – Aroganţa asta e tipică pentru voi. declară ea. Îi daţi omului bani. până nu ne hotărâm ce secvenţă filmăm aici.

ripostă Sam. Poate-ar fi . spuse el. Mai sunt vreo două minute. Orice amânare înseamnă reduceri la buget. uitându-se la ceas.– Se pare că nu-i nimeni acasă. Îşi trase manşeta cu elastic a hanoracului. aşa că i-am spus lui McCrea să nu mă aştepte înainte de unsprezece. aşa ceva e tipic pentru tine. cum că aştepta ca toţi să fie la discreţia ei. Sau te aşteptai să fie aici oricând aveai de gând să apari? – Nu. era dureroasă. O găină care scurma în ţărână cotcodăci revoltată când fu silită să se dea la o parte din drum. Rolul tău nu e foarte important. Remarca sa aruncată în treacăt. coborând de pe verandă. ca să-i spun că trecem azi peaici. – Carl m-a prevenit cum e drumul. iar LaRaine încercă să contraatace: – Ce-aş mai râde să se fi răzgândit în legătură cu permisiunea de a filma pe pământurile lui! – N-ai râde multă vreme. Mereu le pretinzi oamenilor să-ţi stea la dispoziţie când ai tu chef. – Nu i-ai spus că urma să vii în dimineaţa asta? întrebă LaRaine. L-am sunat aseară pe McCrea.

îşi văzu praful de pe cizmele înalte până la genunchi. LaRaine. – Nu ştiam că eşti un păgubos atât de orgolios încât să te gândeşti la răzbunare. Îşi folosise batista ca să se şteargă prin toate celelalte locuri. – Răzbunarea ar putea fi foarte dulce. – Mă ameninţi. ca să claxoneze. anunţă Sam. LaRaine se simţea scârbită şi speriată. LaRaine se simţea în sinea sa intimidată de declaraţie. Prima mişcare a pânzei albe scoase la iveală luciul pielii fine. – Cred că vine McCrea. nu mai conta dacă-şi ştergea cu ea şi încălţămintea. se aplecă să-şi şteargă cizma. dând din aripi. Coborând privirea. Sam? Cu tot tonul ei vesel-provocator. Sunetul strident făcu găinile s-o tulească spre spatele casei. Rezemându-şi un picior de bara cromată a maşinii.bine să ţii minte asta. într-o nuanţă de maro mai închisă. LaRaine văzu un . După ce termină. în timp ce vâra mâna prin fereastra deschisă a maşinii. fu singurul lui răspuns. asortată cu cafeniul fustei. dar nu lăsa să se vadă. trecu la cealaltă cizmă. Ridicând privirea.

călăreţ apropiindu-se de ranch. Când se uită mai bine la călăreţ. Faţa i se vedea foarte puţin. ci şi înalt. galopând fără nici cel mai mic efort. Pe măsură ce se apropiau. LaRaine era o novice. cu piept şi umeri laţi. înalt. cu picioare lungi. În materie de ferme şi animale. iar acesta nu era o mârţoagă. înţelese de ce avea nevoie de un cal atât de mare. sub borul pălăriei de cowboy cu pete de sudoare. Într-o atitudine de interes indiferent simulat. Bărbatul era masiv. îşi dădu seama că nu era doar musculos. începu să studieze calul şi omul care se apropiau. Cel mai bine i se distingeau bărbia şi fălcile puternice. relaxat şi la largul lui. călărea cu o graţie lipsită de efort. dar ştia să recunoască un cal de calitate. Orice altă combinaţie ar fi arătat la fel de grotesc ca un adult pe un pony Shetland. Rămase în aceeaşi poziţie. cu un picior pe bara din faţă a maşinii şi cotul rezemat dezinvolt pe genunchi. . În pofida proporţiilor. Conformaţia musculară a murgului de culoare acaju era impecabilă. ca şi cum sar fi născut în şa.

Glasul îi era scăzut. se prezentă el. calul şi călăreţul intrară în curte. din moment ce fermierul avea braţele ocupate. Calul fu strunit să se oprească în faţa hambarului. . fără a da nici un semn de viaţă. – Salut. răspunse Sam. Atârna inert. deşi discutau afaceri. dar fermierul îi ducea cu uşurinţă trupul moleşit.Într-un scârţâit de pielărie. Luând viţelul în braţe. Viţelul nu era atât de mic pe cât păruse la început. nu-i învrednicise decât cu o singură privire. LaRaine presupuse că avea peste cincizeci de kilograme. domnule Hardesty. Am vorbit la telefon aseară. călăreţul descălecă. – Îmi pare rău că nu am fost aici când aţi sosit. Viţelul ăsta se simte foarte rău. eu sunt Sam Hardesty de la studioul cinematografic. – Nu-am nimic împotrivă. Până acum. cu o undă de nerăbdare. Sam porni spre el. putem amâna cu câteva minute discuţia. Pe greabănul calului era petrecut un viţel roşcat. fără a se deranja să întindă mâna. Vreau să mă ocup mai întâi de el. vorbind pe un ton tărăgănat. – Dacă nu vă supăraţi. dar LaRaine rămase în aşteptare.

Privirea sa întrebătoare impunea să se facă prezentările. – Da. Miss LaRaine Evans. – Mi s-a părut mie. pe un ton provocator-jucăuş deliberat. Ochii lui căprui o inspectară cu o indiferenţă aproape jignitoare faţă de frumuseţea ei feminină. Omul se opri. recunosvcu el. sub umerii laţi. de origine sunt din Texas. se observa că. sau am simţit în glasul dumneavoastră o urmă de accent texan? întrebă ea. lăsându-şi pletele negre să cadă într-o parte. în direcţia pe unde urma să treacă fermierul. LaRaine îi înţelese imediat aluzia răutăcioasă. Deşi ţinea viţelul în braţe. O impresie înşelătoare. LaRaine îi distinse firele albe din părul altminteri brunet. Înclină provocator capul. De aproape. A venit să-şi facă o idee despre topografia locurilor. dând o impresie de supleţe. trupul i se îngusta spre talie şi şolduri. – Domnule McCrea.LaRaine îşi coborî piciorul de pe bară şi făcu câţiva paşi. Voia să spună că venise . Statura lui masivă o domina total pe mignona LaRaine. întorcându-se spre Sam. dumneaei este o actriţă secundară din filmul nostru.

– Îmi face plăcere. Şi bănuia că acesta înţelesese şi el perfect sensul cuvintelor – impresie care o irita. Nu fusese impresionat nici de înfăţişarea ei. două elemente pe care contase. nici de faptul că era actriţă. numiţi-mă LaRaine. Travis McCrea aplecă un moment capul. cu un zâmbet larg. ascunzându-şi sub borul pălărie lucirea ironică din ochi. uşor de păcălit. care în mod susprinzător rezistă sub greutatea lui şi a viţelului. trebuie să am grijă de viţel. – Mulţumesc. îi ceru ea. Se aşteptase la un ţăran nepriceput la subtilităţile vieţii. – LaRaine. în ochii aceia căprui sclipitori se zărea o undă de sofisticare urbană. Dar. – Vă rog. o salută McCrea. spre verandă.să-l evalueze pe fermier. Şi trecu pe lângă ea. încheie Sam prezentările. LaRaine nu era deloc încântată că flirtul ei subtil îl amuza. domnului este Travis McCrea. În timp ce pornea după cei doi . domnişoară Evans. – Mă scuzaţi. cu toată forţa lui brută. Nimerise în gol. iar pe Sam îl umfla râsul.

casa putea să arate cu totul altfel decât pe dinafară. dacă Travis McCrea ducea un viţel în casă? Capitolul 2 Uşa de pe verandă dădea în living. Dar. Nesigură. Aspectul casei nu se potrivea cu al proprietarului. imediat. şi înaintă. casa era mobilată cu obiecte refuzate de Armata Salvării. După părerea lui LaRaine. Erau mai solide decât păreau. Nu i se părea genul de om încântată să trăiască într-o asemenea magherniţă. îi veni ideea: cât de diferit putea arăta. LaRaine puse piciorul pe scândurile verandei. de ce o făcea? Era un mister pe care nu putea să-l rezolve înainte de a primi mai multe răspunsuri la întrebările ce-i forfoteau prin cap. Pe dinăuntru. Dezamăgirea iniţială i se risipise la vederea lui Travis McCrea. O canapea şi un scaun erau . Sam ţinea uşa deschisă. aşteptând-o să intre.bărbaţi. spre casă. privirea lui LaRaine se abătu asupra scândurilor tocite. Atunci.

Pereţii erau acoperiţi cu dale de . covorul avusese model oriental. prin modelul cu pete galbene. Cu gândul la ceea ce putea fi în camerele de sus. În faţa şemineului înnegrit de fum stătea un fotoliu tapiţat cu vinilin ieftin. Acolo. dar era atât de ros. interiorul casei arăta şi mai rău decât exteriorul. LaRaine se cutremură. cu marginile îndoite. LaRaine privi în jur cu dispreţ. linoleumul era crăpat în mai multe locuri. O scară cu lemnul înnegrit pornea din hol spre etaj. Dulapurile de lemn erau băiţuite cu lac de cireş. probabil. LaRaine presupuse că. Luându-se după glasurile bărbaţilor. Dacă era posibil. lăsând să se vadă cusăturile negre. ajunse în bucătărie. la fel de îngălbenit de vreme. încât culorile şi desenele se şterseseră în combinaţii fără nici o noimă.acoperite cu huse hidoase maro cu dungi aurii subţiri. Puţinele tablouri de pe pereţi păreau a fi foi de calendar înrămate. În ambele încăperi era aplicat acelaşi tapet. Pe tavanul camerei şi cel al holului dinspre bucătărie se vedeau pete de umezeală.

faianţă verde până la jumătate. Însă nici chiar asta nu putea compensa deplorabila lipsă de gust a decoraţiunilor. LaRaine observă penseta din mâna lui. de la unul cazon până la un scaun cu spătar drept. în timp ce Sam aştepta în apropiere. unde o fâşie de tapet imitând cărămizile despărţea faianţa de jumătatea superioară a peretelui. ca să lege o conversaţie. LaRaine ocoli masa maro urâtă. – Şi-a umplut nasul şi faţa de spini. Travis McCrea stătea îngenuncheat la capul lui. Toate cele din casă o făceau pe LaRaine să se crispeze. în timp ce lucra. Masa de lemn din mijlocul camerei părea să aibă aşternute pe ea mai multe straturi de vopsea cafenie. răspunse Travis. Viţelul roşcat fusese întins pe o carpetă. până lângă ei. În jur. scaunele erau de mai multe stiluri. – Ce-a păţit? întrebă ea. zugrăvită înrun verzui bolnăvicios. S-a încurcat în nişte cactuşi sau mărăcini. Singurul lucru pozitiv care se putea spune era că domnea curăţenia. într-o parte mai degajată a încăperii. sever. precum şi ulceraţiile purulente de .

Aş putea spune în câteva zile. ca să vadă dacă respira sau nu. dar îşi impuse să rămână indiferentă. spuse Travis. îi explică Travis. iar pe cei înfipţi prea adânc îi tăia. n-a mai putut să mănânce. De-atunci. – Trăieşte – la limită. E foarte slăbit. LaRaine îşi dădea seama că Travis smulgea unii spini. – Cum s-a întâmplat? Îi era greu să creadă că aşa ceva i se putea întâmpla până şi unui animal atât de nărod. viţelul nu scotea nici un sunet. – Prefer să nu mă gândesc. Ridicând capul. cu o scurtă tresărire a gurii sale aspre. Mişcările erau abia perceptibile. nici nu se mişca. În ciuda durerii. S-o fi speriat de ceva şi s-a repezit întracolo. – Nu ştiu.lângă nările şi ochii viţelului. Îi privi toracele. Cred că a păţit-o acum cel puţin două zile. aruncă o privire . Era o imagine respingătoare. – Va scăpa? se interesă şi Sam. răspunse Travis. cred că nici măcar să bea. – Mai trăieşte? LaRaine începea să se îndoiască. Deşi nu vedea bine. ridicând din umeri.

iar eu voi ţine capul viţelului nemişcat. apoi deschise dulapul indicat. Stupefiată de cererea lui Travis. Majoritatea rănilor se aflau în apropierea ochilor. Cu acel prilej. Printre mirosurile pe care le emana se simţea şi un iz de aftershave. – Merită să fie salvat? se interesă Sam. Dând din cap. Sticla cu antiseptic şi pansamentele erau la locul lor. fie şi doar pentru măcelar. Glasul altminteri răbdător al lui Travis devenise cam sec. tânăra îşi dădu seama din nou cât de puternică îi era musculatura umerilor şi a braţelor. – Ai mâinile mai curate decât ale mele. I le aduse lui Travis.piezişă spre LaRaine. Auzise . – În dulapul de lângă uşă sunt dezinfectante şi nişte pansamente. Aplică dumneata antisepticul. îi indică lui LaRaine să îngenuncheze lângă el. – Merită. care stătea în genunchi lângă viţel. ca să folosesc carnea. LaRaine privi faţa umflată şi plină de sânge a animalului. a nasului şi a gurii. Poţi să mi le dai? LaRaine ezită o secundă.

Ce trebuie să fac? . Ajunge doar să.. dacă era ingerat. continuă el. din neştiinţă. Trebuia să-mi dau seama că dumneata n-ai risca să-ţi murdăreşti hainele. – Nu. accentuând uşor pronumele "dumneata". frumoasa noastră domnişoară. În privirea pe care i-o aruncă Travis se simţea o undă de dispreţ. începu să-i explice Travis.că dezinfectantul putea fi mortal. – E foarte simplu. domnule Hardesty? Până acum. – Cu plăcere... Dă-te la o parte. Sunt sigur că LaRaine nu vrea să-şi păteze cu doctorie fusta de piele. se bâlbâi ea. încât LaRaine nu avu timp să contrazică afirmaţia lui Sam. cu o răbdare cam încordată.. Niciodată în viaţa ei nu tratase o fiinţă bolnavă şi o obseda gândul că. îl întrerupse Sam. – Vrei să ţii dumneata capul viţelului... putea ucide involuntar viţelul. E decorativă. nu pot. dar nu vreau să risc. – Lasă. întinzând sticla spre el. de nici un folos. – Îmi prezint scuzele. dar în rest. Totul se întâmplase atât de repede. a stat destul de cuminte. plin de dispreţ.

Rămase tăcută. îi spuse Travis lui Sam. în timp ce LaRaine se dădea la o parte. În timp ce Sam îi elibera capul şi se ridica. Urmărise tot tratamentul cu o fascinaţie curioasă. şi fiola cu antibiotic din frigider? LaRaine găsi imediat siringa. Acum părea să respire mai uşor. Când Travis înfipse acul în trupul viţelului. I le aduse pe amândouă lui Travis. Vrei să mi-o aduci. De ce Dumnezeu regreta că nu era în stare să trateze un animal? Era o prostie. Îl privi pe Travis cum îi dădea indicaţii lui Sam. dar fiola trebui s-o caute un timp. LaRaine nu avusese niciodată asemenea sensibilităţi. viţelul lovi slab cu un picior dinapoi.Sam se apropie. îi spuse Travis. Ar fi putut face şi ea acelaşi lucru. – Îi poţi da drumul. ridicându-se în picioare. – În acelaşi dulap e o cutie neagră cu o seringă. dar nu i-l ceruse nimeni. Sam întoarse capul. LaRaine se întrebă dacă nu cumva . Ar fi trebuit să se bucure că nu trebuia să atingă jivina aia infectată şi urât mirositoare. care tocmai termina de dezinfectat rănile.

şi abia apoi îl voi lăsa liver. întotdeauna îţi tratezi în bucătărie animalele bolnave? Îndrăzneaţa întrebare îi scăpă înainte de a-şi fi putut controla nervii. acuzând-o în sinea lui că voia să-l impresioneze pe Travis McCrea. Doar nu-i vei da deja drumul. În schimb. Pe urmă.? – Acum. conştientă că din ochi îi ţâşneau scântei.. ca să văd dacă-l pot hrăni cât de cât. Îşi mută privirea. prefăcându-se indiferentă. Travis se întrebă ironic dacă ea îi aproba planurie. Bietul de el. am să-i amestec nişte lapte cu terci.umflăturile îi obstrucţionaseră căile nazale. LaRaine avea impresia că. – Şi-acum ce vei face cu viţelul? întrebă ea.. arăta atât de neajutorat. îl pun într-un staul până se poate ţine pe picioare. Sam s-ar fi amuzat pe seama ei. ca să-i mângâie blana roşcovană. . Îşi înfrână impulsul de a îngenunchea alături.. Iar acest gând o irita. LaRaine îşi agăţă degetele în betelia fustei de călărie. – Spune-mi. – Înţeleg.. pe sub opacitatea aparentă a trăsăturilor lui masculine puternic definite.

iar eu l-am refuzat. Eram doar curioasă. ca o felină. trezindu-i lui LaRaine pofta de a se zbârli la el exact ca o pisică. zâmbi uşor. accentuă el provocator pronumele posesiv. domnule McCrea. – Sigur că nu mă deranjează cu nimic. Unele n-ar încăpea pe uşă. .– Nu tot timpul. E supărat fiindcă m-a cerut în căsătorie. – Nu trebuie să-i dai atenţie lui Sam. – Iar eu am fost dintotdeauna de părere că pisica a murit din prea multă curiozitate. În cazul de faţă. în continuare. murmură Sam. conştientă că iarăşi o încuiase. nu-şi putu stăpâni încă o împunsătură jucăuşă la adresa fostului ei iubit. poezioara spune că satisfacţia a reînviat-o? Totuşi. În schimb. LaRaine întoarse capul. LaRaine preferă să-i răspundă cu răceală: – Şi nu cumva. mi s-a părut mai uşor să aduc aici viţelul. Văzându-l pe Sam cum se înroşea de furie. decât să duc la el materialele şi medicamentele. Nu ştiam că te deranjează să mă vezi tratându-mi animalele în bucătăria mea.

Lui LaRaine nu-i plăcea nici să fie neluată în seamă. plimbându-şi uşurel degetele peste obrazul lui bărbierit. Calul cel murg stătea în faţa hambarului. încât până şi tăcerea lor o enerva. nici să facă obiectul glumelor secrete. Din moment ce aveţi de discutat afaceri. când LaRaine ieşi din bucătărie. dădu cu piciorul într-o piatră. Într-un acces de nervi. În alte împrejurări. Aceasta se rostogoli pe jos. Nici unul nu protestă. LaRaine. trânti uşa cu plasă. chipurile ca şi cum l-ar fi zgâriat. care părea să găsească jocul lor nedemn de atenţia lui. Ar fi putut răspunde că era binevenită să rămână. cu căpăstrul atârnând la pământ. cred că mă duc să iau puţin aer. mai tare. – Ce naiba. Ieşind pe verandă. Treaba asta ne priveşte pe mine şi McCrea. alungând la adăpost o găină. iubitule! răspunse LaRaine. mormăi el printre dinţi. măcar din simplă politeţe. cu spatele spre Travis. LaRaine . dar nu te voi lăsa să-ncepi discuţii neprincipiale! – Tu ai început. după care li se adresă amândurora. Am spus că poţi veni şi tu.Sam o apucă se braţ şi o răsuci pe jumătate. Era atât de prost dispusă.

s-ar fi apropiat de el. – Admiri priveliştea? . LaRaine nu întoarse capul. pentru a-i înştiinţa că le auzise venirea. iar Travis McCrea nu căzuse la picioarele ei. încă înşeuat? Nimic nu mersese conform planurilor ei. iar pe podelele verandei se auziră paşi. – O discuţie de afaceri scurtă. zgâlţâind-o din toate încheieturile. Privi în zare. dar plăcută. nici la propriu nici la figurat. Dar acum nu era la ea acasă. Îi venea să plângă. clipind din ochii umezi. făcu ea cu indiferenţă. Uşa cu plasă se deschise. Ferma era o dărăpănătură. la câţiva paşi distanţă. comentă ea. De astă dată. Drumul fusese insuportabil. vedea silueta masivă a lui Travis. Ea nu plângea niciodată. încerca să-i ţină ridicat capul cu pete de dezinfectant violet pe blana albă a feţei. ceea ce era ridicol. prefăcându-se că puţin îi păsa. – N-am terminat-o. – Aha. Ducea viţelul în braţe. aşa că de ce i-ar fi păsat că murgul stătea la soare. Am ieşit doar ca să culc viţelul în staul. răspunse Travis. Cu coada ochiului.

LaRaine era derutată. cu o sinceritate rece. LaRaine prefera să confirme. Acesta părea să mai aştepte ceva.. Pe chipul lui ars de soare nu se citea nimic. replică Travis. Înainte de a putea trage o concluzie. îşi dezvoltă Travis afirmaţia anterioară. s-ar putea ca unul dintre noi să nu vadă totul. Se răsuci să-l privească încruntată şi sfidătoare. s-ar putea să ai dreptate. Prin vene îi trecu un val de căldură. neştiind dacă remarcile lui aveau sau nu un dublu înţeles.. când îşi dădu seama că Travis îi atribuia ei descrierea: o frumuseţe pustie. LaRaine îi simţi privirea stăruind asupra sa.şi pustie. Se temea ca Travis să nu-i vadă ochii lucind de lacrimi. Şi nici în ochi. încheie ea. – Pe de altă parte.. Ce era frumos în toată pustietatea aia? – . părând să mediteze la răspunsul ei. decât să se uite la el. aşa că spuse: – E o întindere frumoasă. punându-şi în acţiune farmecul volatil.– Da. .. Travis porni spre hambar. Minciuna i se opri în gât. – Da.

explicând care părţi din ranch aveau să fie folosite şi durata aproximativă a filmărilor. – Mai dau un telefon. se scuză Sam. Când ajunseră la o învoială. Cu o oră în urmă. – Mi se pare corect. rămânând pe verandă. aparent într-o doară. săptămâna viitoare suntem aici cu echipa. astfel încât LaRaine auzea totul. Sam îi strânse mâna lui Travis. probabil despre murg. Voi întocmi toate actele. intrând în casă. LaRaine porni. răspunse indiferent Travis. Dacă totul merge strună. cunoscând groaza de cai a lui Sam. nici nu-i mai trecu prin minte aşa ceva. LaRaine ar fi zâmbit. – Deci. căci producătorul luă frâul şi duse calul în grajd. urmat de Sam.Îl privi cum se îndepărta. Când ieşiră. În urma lui se lăsă tăcerea. ne-am înţeles. Negociară preţurile şi responsabilităţile. ca să poţi studia acordul împreună cu avocatul dumitale. În acest moment. McCrea. spre . cei doi discutau despre folosirea fermei lui Travis ca loc de filmare. Travis îi spuse lui Sam ceva. şi-am plecat. Vorbea mai mult Sam.

dar sunt destul de mare ca să hotărăsc singur. îi spuse ea. – Ai fi putut cere mai mult. . Din tonul lui reieşea că nu era treaba ei. Borul pălăriei îi umbrea partea de jos a feţei. replică el sec.verandă. acum când au văzut-o. luna viitoare. atâta putere neconsumată. – Încerc doar să te ajut. deşi se simţea iritată şi în defensivă. Ţi-ar fi dat. Emana atâta vitalitate. dar LaRaine îi simţi privirea aţintită asupra ei. îşi ascunse surpriza de a afla că era mai vârstnic. Nu părea. E cinstit pentru toată lumea. – Patruzeci. – Mai exact? întrebă ea. privindu-i o clipă firele albe de la tâmple. şi preţul. unde Travis stătea rezemat cu un umăr de un stâlp al acoperişului. ridică din umeri LaRaine. care i-ar fi dat cel mult treizeci şi cinci de ani. – Îmi convin şi termenii. – Nu ţi-a spus nimeni că nu e politicos ca un gentleman s-o întrebe pe o lady ce vârstă are? LaRaine. Dumneata? i-o întoarse fără ezitare Travis. Toţi cei de la producţie vor să filmeze în ferma dumitale. – Îţi mulţumesc.

Răspunsul lui sugera că nici ea nu era o lady. ca să pară mai mari. – A fost o plăcere să te cunosc. Îşi strânseră din nou mâinile. când Sam . aşa că nu-mi iau rămas bun. răspunse el sec. – Merg pe douăzeci şi şase. Miss Evans. Sam alese tocmai acel moment ca să se întoarcă. – Ne vom vedea mult în următoarea lună. – Maşinăria s-a pus în mişcare. aşa că nu te mai reţinem. declară LaRaine. lăsând ferma în urmă. Ar fi preferat să nu se exprime astfel. – Şi pentru mine.– Nu sunt un gentleman. – Ştiu că ai de lucru. trebuie să pornim înapoi. În plus. Iau legătura cu dumneata într-o zi. îi spuse el lui Travis. domnule McCrea. cu un formalism studiat. În mod ciudat. două. Maşina cu dublă tracţiune trecuse de culme. – Perfect. Inconsecvenţa nu-i stătea în fire. Îi amintea de obiceiul copiilor de a menţiona anul următor. era la fel de nerăbdătoare să se despartă de fermier pe cât de dornică fusese să-l cunoască.

cu părul blond-închis. urmând-o în cameră. – Trebuia să laşi vorbă unde te duci.făcu primul comentariu. LaRaine se mulţumi să dea din cap. decât să recunoască adevărul. introducând cheia în broască. – Deci. Noroc că te-a văzut cineva plecând cu Sam. constată ea. continuă Susan. – Şi-aşa. N-avea chef de conversaţie. Andy Pandy s-a enervat că nu te găsea. crezi că o duc mult mai bine? replică LaRaine cu cinism. altfel o păţeai. Era o fată zveltă şi atrăgătoare. Îţi va fi cam greu să-l joci pe degete. În timp ce LaRaine mergea pe culoarul hotelului spre camera ei. aşa-i? remarcă el. Susan Winters. te-ai întors. pentru a scăpa de praful adunat pe drum. Nu voia decât să facă un duş. ştia că regisorul avea o părere foarte . – Cine-a zis că vreau să-l joc pe degete? Mai degrabă ar fi murit. ca mierea. ieşi pe coridor. o uşă din apropiere se deschise. cu o satisfacţie înfumurată. care juca un rol în film. – McCrea nu e tocmai fraierul la care te aşteptaseşi.

– Asta. să-l coasă. Oricum. A fost dus la spital. – A fost un accident complet dizgraţios. A călcat pe o piatră. nu-i treaba lui unde-am fost. şi a trebuit să se reorganizeze tot programul de filmare.proastă despre ea. care avea în mâini o trusă de manichiură şi tocmai începea să-şi pilească unghiile. aşezându-se pe pat ca să se descalţe. – Şi de data asta ce acte de eroism a mai făcut? întrebă LaRaine. În timpul liber. Am citit programul şi ştiam că azi n-aveam nici o filmare. – Şi ce te-a făcut să mergi azi cu Sam? Parcă ştiam că sunteţi duşmani neîmpăcaţi? se interesă Susan. comentă LaRaine. îi explică Susan. – S-a dus la un nou loc de filmare. LaRaine aruncă cizmele într-un colţ şi începu să-şi descheie bluza. cu tendinţa lui de a-şi dovedi mereu bărbăţia. – Neîmpăcat e doar el. nu şi eu. tăindu-se într-un ciob de pe jos. cu dispreţ la adresa actorului principal. – Pariez că nu varianta asta o să apară în presă. fac ce vreau. şi-a sucit glezna şi a căzut. înainte de a se tăia Chuck la picior. ca .

Nimeni nu e organizat. LaRaine. În copilărie. verişoara ei Laurie.să vadă dacă-i convine. răspunse LaRaine. declară Susan. – Tot filmul ăsta e un haos. să schimbi locurile în timpul filmărilor. După ce luă pe ea un caftan de catifea roşie. Abia aşteptam să scap din văgăuna asta sordidă. încheie ea. – Noul loc e la ferma cuiva. În ultima vreme. Se obişnuise ca mereu să strângă cineva în urma ei. Serios. sarcina le revenea cameristelor sau menajerelor. LaRaine intră în baie şi dădu drumul la apă. nu? strigă Susan. aruncându-şi pe pat bluza. şi l-am întrebat dacă pot veni şi eu. privind cu silă prin cameră. ce dovadă mai clară vrei? Nici nu-i de mirare că toţi vorbesc despre deviz şi amânări. înţeleg să schimbarea locurilor de filmare nu va necesita refacerea nici unei secvenţe. fără să-i pese cât de murdară era. – Din câte-a spus Sam. iar apoi. de la bun început a fost aşa. pentru a se face auzită . – Şi care e verdictul cu privire la noul loc de filmare? – Se pare că săptămâna viitoare vom filma acolo. mama sa o făcuse.

.. altfel nu ţi-ar veni să crezi cum arată ferma aia. – Ai să-l cunoşti săptămâna viitoare. LaRaine n-avea nici un chef să discute despre Travis McCrea. L-ai cunoscut. – Cui îi pasă de fermă? expedie cealaltă subiectul. răspunse scurt LaRaine. Ce impresie ţi-a făcut? – Trebuie să vezi cu ochii tăi. pornind spre uşa băii. – Da. prinzându-l cu un pieptene şi câteva agrafe. sau doar te-ai uitat prin jur? întrebă Susan. – Am auzit că proprietarul e burlac. auzi uşa camerei . – Ne-am uitat prin jur şi l-am cunoscut şi pe fermier. privind-o curioasă. – Asta ce vrea să-nsemne – jos labele. – Vrea să însemne. replică LaRaine. fără martori! Intrând în baie. LaRaine reveni în dormitor şi începu să-şi strângă părul în creştet. – Şi? nu se lăsă Susan. cu o undă de sarcasm provocator.peste zgomotul apei. eu l-am văzut prima? râse Susan. Pe mine tipul mă interesează. că am de gând să fac o baie.

LaRaine nu le lua în seamă. cu toate că din acea primă zi nu-l mai văzuse nici măcar o dată. se arăta sumbru. Toţi credeau că se repezea la primul burlac dezirabil ce-i ieşea în cale. nu? Atunci. Între timp. Problma era că nici unul dintre bărbaţii rămaşi pe acea listă nu putea fi considerat un potenţial soţ.închizându-se. Viitorul ei. Travis McCrea nu corespundea exigenţelor ei. Oricât de mult o intrigase. de ce o deranja? Capitolul 3 Echipa de filmare ajunse la ferma lui McCrea după aproape două săptămâni. Şi aşa era. Oricum s-ar fi răspândit imediat zvonurile că se ţinea după el. o treceau fiorii. semn că Susan plecase. De două ori ajunsese cât pe ce să prindă . Doar gândindu-se la casă. mai ales dacă se credea că era şi bogat. N-ar fi contat ce-i spunea despre Travis. îl şi tăiase de pe listă. În minte. printre oameni circulaseră bârfele pe seama lui LaRaine şi a fermierului. după încheierea filmărilor.

şerpuind de la grupul electrogen până la proiectoare şi echipamentele de sunet. Cine avea nevoie să le cunoască? Echipa se afla în pauză de masă. nimeni nu o simpatiza. la oarecare distanţă de ceilalţi. în fond. Dar. deşi nimeni n-ar fi bănuit. se aşezase pe un bolovan plat. Nu avea nevoie să-şi aducă aminte că niciodată cariera ei nu putea ajunge la un asemenea nivel. singură. Se temea să nu eşueze şi a treia oară.bărbatul ideal. dar soarele îl încălzise. aşa că nu se osteneau să-i afle adevăratele păreri. pentru actorii principali. Ţinea în mână un pahar de plastic cu ceai de la gheaţă. Încrederea în sine îi era zguduită. revăzând schimbările propuse. Pe jos se încolăceau cabluri electrice. Oamenii se amestecau între ei. Ceea ce era cu atât mai bine. LaRaine. Stătea întoarsă cu spatele spre luxoasele rulote parcate într-o parte. numai pentru a-l pierde de fiecare dată în favoarea alteia. Lângă piciorul ei zăceau resturile unui sandviş mâncat doar pe . Regisorul şi asistentul stăteau împreună cu scenaristul. strânşi în mici grupuri pe platou.

Se apropia un călăreţ. aruncând paharul. Privea cu admiraţie modul graţios al lui McCrea de a descăleca. mişcările lui aveau o fluiditate felină. sugerând dezinvoltura mlădioasă a unei sălbăticiuni. cu o expresie de salut tacit. În pofida staturii şi a constituţiei musculoasă. Simţurile i se treziră din amorţeala gândurilor ei pesimiste. când îl văzu pe McCrea cum îşi strunea murgul. O privi. la nici zece metri de locul unde stătea ea. Bătăile inimii i se accelerară uşor. – Ia uite ce ne-a adus vântul încoace! comentă ea cu o ironie cinică şi o undă de aroganţă. Ceaiul se vărsă pe pământul uscat. Îi observaseră şi alţii sosirea. se ridică în picioare.jumătate. sub efectul unui imbold pe care nu-l înţelegea. . LaRaine se simţi atrasă spre el. dar LaRaine nici nu-i băgă în seamă. Ropotul sacadat al copitelor unui cal îi atrase atenţie. LaRaine îl recunoscu imediat. Texanul nostru cel lungan! – Miss Evans. Fără voie. îşi ridică McCrea degetele înmănuşate la borul prăfuit al pălăriei. cu un gest respectios.

replică LaRaine. păstrându-şi calmul. spuneam că m-a cerut în căsătorie şi l-am refuzat. dădu din cap Travis. Spuneai că i-ai dat papucii. Mai fusese acuzată şi în trecut de aşa ceva. reproşul o durea. Prefer să mănânc de una singură. ridică Travis din umeri. scurt. singură? Imediat. rapid şi cu răceală. – Credeam că mă aşteptai pe mine. Gura lui se arcui cu amuzament.deşi expresia lui îngăduitoare nu-i plăcea deloc lui LaRaine. dar zâmbetul vag părea mai degrabă sarcastic. – Nu. amintindu-şi. – Presupusesem că iubitul dumitale ţia spus. deşi pe dinăuntru se şi zbârlise. declară ea. indiferent. preciză ea. ţinându-şi spinarea ţeapănă. – Luam masa. dar acum. reformulă . provenind de la acest om. nu? Ceea ce era aproape adevărat. după ce se asigurase că avea un rolişor în film. – Nu e iubitul meu. – Exact. LaRaine trecu în defensivă. – Iubitul meu? – Sam Hardesty. De ce stai aşa. – Nici nu ştiam că urma să vii.

Travis. pentru a o atenua. Fusese disperată – şi încă mai era. Se aştepta ca Travis să se repeadă. după cum se prezentau clădirile de la ranch. însă. Nici unul dintre ei nu-i mai dădea atenţie lui LaRaine. n-o făcu. – Cred că ai spus asta. – Salut. – La ce vreţi să folosiţi vitele? se interesă el. Travis! se repezi Sam Hardesty să-i strângă mâna. – Mi-ai lăsat acasă un mesaj. Dar expresia din ochii lui căprui spunea că. Îşi justifica faptele cu scuza că avea nevoie de roluri. – Da. probabil.ea fraza. însă LaRaine nu recunoştea acest lucru decât faţă de ea însăşi. LaRaine îi dăduse de înţeles lui Sam că răspunsul avea să fie afirmativ. săptămâna viitoare avem o secvenţă unde e nevoie de vite. având probabil o nevoie disperată de bani. încuviinţă Travis. dar fără să-şi schimbe expresia. spunându-mi că voiai să-mi vorbeşti. . Mă întrebam dacă ai vrea să ne închiriezi cam treizeci de capete din turma ta. – Avem nevoie doar de o cireadă mică. Poate că aşa fusese. Mă bucur că te văd.

– Atunci. – Înţeleg. Am să discut şi cu ceilalţi. prezenţa care i se făcea simţită. eventual cu vreo doi cowboy alături. replică fermierul. LaRaine îi însoţi. Nu le punem să alerge în debandadă. Bufetul mobil e acolo. refuză el. ce-ar fi să vii cu mine. să fac prezentările? Travis ezită. îi explică Sam. cu atât mai bine. – Poate vor merge oricum. apoi primi: – În regulă. vă pot aduna Travis de capete. mulţumesc. Până atunci..să pască în fundal. – Bine. Observă cum întorceu capetele cei din echipă şi distribuţie după Travis şi murgul său mare. un sandviş. caută mai bine la alt ranch din zonă. ca şi cum ar fi avut lucruri mai importante de făcut. Păcat că nu era mai . – Nimic. nimic de soiul ăsta. Era vorba şi de aerul lui de autoritate calmă. – Eu n-am decât animale de cea mai bună calitate. îngândurat.. Dacă vrei mârţoage. Sam privi în depărtare. acceptă Travis. ceva? îi oferi Sam. şi cu cât arată mai răpciugoase. Nu numai fiindcă era un străin. – Vrei o cafea.

Privirea lui o cercetă din nou.. simţind că restul femeilor din echipă ar fi dorit acelaşi lucru.bogat. – Şi-a pierdut vederea doar la un singur ochi. cu cât o jignise în faţa lui Travis. răspunse el. Sam. cu amuzament dar şi curiozitate. A orbit de un ochi. O să se orienteze uşor. studiindu-i trăsăturile perfecte.. privind drept înainte. – Nu ţi-a cerut nimeni părerea. aşa-i? Gândul că viţelul neputincios s-ar fi rătăcit în pustiu o neliniştea. LaRaine. – Dacă e orb. dacă vine din partea ta. nu-l mai laşi să umble liber. Sam îi conduse spre un loc unde stăteau aşezaţi vreo doi oameni de la producţie. a supravieţuit. – Cum se simte viţelul? căută ea să-i atragă atenţia. cu vocea controlată. A supravieţuit? Chipul inexpresiv al lui Travis se întoarse spre ea. – Eşti lipsit de inimă! declară LaRaine. cărora li-l prezentă pe . râse: – Ăsta-i un mare compliment. Sam! îi aruncă ea o privire cu atât mai furioasă. – Da. care ascultase conversaţia. dar se descurcă.

Te supără muştele. mmm? Capul animalului se întoarse să-şi frece fruntea de umărul ei. Îşi amintea ce indiferent fusese. era o consolare să descopere că şi pe ceilalţi îi trata la fel. când se cunoscuseră. LaRaine făcu un pas înapoi. În unele sensuri. jucând în sinea ei un joc copilăresc. Nu era deloc impresionat. Calul murg dădu cu copitele spre o muscă ce-i bâzâia printre chişiţe. – Nu te temi că te-ar putea lovi. LaRaine preferă să creadă că era o afirmaţie. – E mai greu cu şapte sute de livre . mângâindu-l pe gât. aplecându-se să-o alunge cu botul. pentru a-l scărpina între urechi. dar ca să alunge altă muscă. Zâmbind. – Îţi place. faţă de profesiunea ei presupus glorioasă. băiatule? murmură LaRaine. Miss Evans? Întrebarea lui Travis o făcu brusc săşi dea seama că era privită. ştiai? Calul dădu din cap. nu în semn de răspuns. LaRaine observă cât de dezinvolt se comporta acesta într-o ambianţă străină pentru el. Eşti un animal mare şi frumos. nu-i aşa? gânduri ea. – Ce e.Travis.

o refuză Travis. Mi-ar plăcea să-l călăresc. Nu sunt o novice. – E foarte frumos. pentru a-l include . Sam îi întrerupse. – Ceea ce înseamnă că nu mă crezi în stare să-l stăpânesc.decât dumneata. – Oraşul de unde îl ai? Dallas. nu eu. nu de plăcere. Mă rog. LaRaine nu urmărise să obţină o invitaţie. dar îşi dădu seama că aşa păruse. El îi dăduse numele. Şi eu aş proceda la fel. într-o zi. Texas? De astă dată îl privi. dar când îi întâlni ochii o străbătu o senzaţie nebunească. – Îmi plac caii. un fel de furnicături provocate de virilitatea lui aspră. răspunse Travis. cum vrei. e cal de muncă. dacă ar fi al meu. nu mi-e teamă. – Nu. blând dar totuşi ferm. curioasă. conchise ea. – Regret. l-am cumpărat de la un fermier mormon. Înţeleg de ce nu laşi pe nimeni să-l călărească. decât să-l privească pe Travis. Cum îl cheamă? – Dallas. Îi era mai uşor să se uite la cal. – Mă bucur că-mi înţelegi motivele. – Nu.

Travis se uita după Susan. În timp ce-l studia. surprinşi. La fel ca LaRaine. Travis porni după ea cu paşi mari. în sfârşit. recunoaştere prudentă. Plecarea sa bruscă îi lăsă pe cei de la producţie uluiţi. – Natalie? strigă întrebător Travis. se uituau după el. repetă. Urmărindu-i privirea. văzu că tocmai trecuse Susan Winters. din studiu pătrunzător în neîncredere iritată şi. observându-l pe furiş pe Travis. cu mai multă convingere: Natalie! Dar Susan îşi vedea de drum. LaRaine continuă să mângâie absentă calul. observă că îngusta ochii.pe Travis în discuţia pe care o purta cu un şef de producţie. Avea pielea întinsă peste oase. fără să observe că cineva încerca să-i atragă atenţia. Profilul lui viguros şi accentuat începea s-o fascineze. O cunoştea Travis pe Susan? De unde? În clipa următoare. Expresia i se schimbă. în rest totul părând neschimbat. când se apropie de Susan. când Travis o ajunse din . Scoase o exclamaţie de surprindere. de o culoare şi asprime aproape ca ale pielii argăsite. Într-adevăr.

răspunse Sam. – Scuze? M-ai speriat de moarte! râse Susan. Dar vorbea în gol. – Ce te-a apucat? îl întrerupse Susan. LaRaine îl văzu cum rămânea încremenit. răsucind-o cu faţa spre el. Expresia lui dură îi împiedica pe toţi să comenteze. Dacă vă hotărâţi să-mi folosiţi vitele. cam cu sufletul la gură. îl împiedică să se îndepărteze. Travis nu-şi termină fraza. – Scuze. LaRaine. spuse el scurt. eu. Privirea i se îndreptă spre Sam. anunţaţi-mă. examinând faţa lui Susan. Travis nu mai aşteptă răspunsul. – Trebuie să mă întorc la lucru. îndreptându-se spre calul său. care continua să ţină căpăstrul..urmă şi o apucă de braţ. zbătându-se. intimidat vizibil. Nu era . Te-am confundat cu altcineva.. – Sigur. îi dădu drumul şi se retrase cu un pas. în timp ce trecea frâul peste capul murgului şi se sălta în şa. cu părul blond-închis lung înfoiat în jurul feţei. – Natalie. lângă care stătea LaRaine. Travis plecase deja. însăprindu-se la chip ca granitul. Brusc. Travis.

– Cine era ăsta? întrebă Susan. – Susan? O clipă. Îi trezise o curioziate prea mare pentru a nu şi-o satisface. Iar răspunsul lui Travis n-o satisfăcuse pe LaRaine. Să numi spui că e proprietarul fermei! . atinse coastele murgului cu pintenul. stârnindu-i doar şi mai mult curiozitatea. Abia o învrednici pe Susan cu o privire.intimidată. Travis păru derutat. despre ce era vorba. Calul sări. Buzele i se subţiară. – Nu e destul de clar? întrebă el. De astă dată. Toţi martorii scenei comentau. LaRaine continua să se uite după cal şi călăreţ. Şi cine era acea Natalie. LaRaine îl privi pe Travis cum se îndepărta. În urma lui începea să se stârnească un murmur de voci. care se tot mişcorau. aproape ostil. până înţelese că era fata pe care o confundase cu o persoană numită Natalie. Se hotărî să afle. călărind cu spatele drept. întro bună zi. – Cine credeai că e Susan? îl întrebă ea. smulgându-şi frâul din mâna lui LaRaine. Când Susan se apropie de ea. Am luat-o drept altcineva.

– Ba da. Dintr-o dată. Nu ştiu cine-a fost Natalie.. înainte de a descoperi că nu eram acea Natalie. Mă întreb cu cine m-a confundat. cu convingere. dar sora lui în nici un caz. replică LaRaine. – Travis McCrea. – Nici nu măr mir că ţi-ai păstrat secretă opinia despre el. – Să-ţi spun ceva – aş vrea să fi fost cu adevărat Natalie! declară Susan. – Poate semeni cu soră-sa. aceleaşi care o frământau şi pe ea. ar fi topit oasele oricărei femei. Cum îl cheamă? Nu avea nici un rost să-i ascundă. ridică din umeri LaRaine. – Travis. – Nu. evident. LaRaine se săturase de întrebări. – Ei. o devora toată. repetă Susan numele. el este.. nu cu sora lui. – Cu alta. . pe un ton la fel de sec şi acid ca al lui Travis. insistă Susan. – Da. dar cine o fi? nu se lăsă Susan. Felul cum s-a uitat la mine. parcă pentru a-i testa sonoritatea. şi? O fi o fostă iubită. ca şi cum relaţia lui Natalie cu Travis n-ar fi interesat-o cu nimic – când de fapt. gânditoare.

– Totuşi. – Chiar trebuie mereu să te agăţi de orice bărbat apare. L-am invitat eu deja. întreabă-l tu. Susan o apucă de braţ. de ce nu? E clar că i-am atras atenţia. cu o dezamăgire vizibilă. O măsură cu privirea. aşa că ce rost are să mai continuăm? – Are. – De ce? Numai fiindcă semeni cu o fată pe care a iubit-o cândva? În sinea ei. minţi LaRaine. – Râde ciob de oală spartă! replică . – Chiar va veni cu tine? – Dacă nu mă crezi.– Ei bine. înainte de a se răsuci să plece. nu. Pun pariu c-o să accepte. – Sigur. – Serios? se încruntă Susan. Cred c-am să-l invit la petrecerea de săptămâna viitoare. Credeam că ai şi pus mâna pe el. data viitoare când vă vedeţi. – Prea târziu. n-aş crede. tare se mai temea că Susan avea dreptate. nu eşti. pentru că Travis McCrea e un tip trăsnet. S-ar părea că am şanse mai mari decât tine. – Ce-ţi închipui? i-o întoarse LaRaine. LaRaine? o acuză Susan.

ca şi cum remarca n-ar fi durur-to. – Nu i l-oi fi cerut.ironică LaRaine. – Atunci. poate. sarcastică. Şi în legătură cu Travis McCrea ce-ţi trece prin cap? – Poate că nu vreau decât să rămân în formă până apare altul mai bun. ţi-a plâns pe umăr? comentă LaRaine. că mie nici nu mi-a trecut prin cap. Cealaltă se înroşi de furie. ca să mai primeşti vreun rol? Că pe Sam e clar că a doua oară nu-l mai duci de nas! – A. dar i-ai dat impresia că-l doreai. Crezi că o fi având influenţă pe undeva. Eu vreau să umblu cu Travis McCrea fiindcă-mi place. Adineaori ai recunoscut că i-ai pus gând rău! – Între noi două e o mare diferenţă. sper că ţi-a spus şi că nu eu i-am cerut rolul ăsta. – Asta în mintea lui. – Mi-a vorbit despre tine. pe când tu nu vrei decât să vezi ce poţi obţine de la el. – Nici nu mă îndoiesc. negă LaRaine acuzaţia. – Dacă e atât de prost încât să se lase păcălit de tine. ca să puteţi rămâne împreună. da. recunoscu Susan. răspunse Susan. nici nu mai am .

Şi poate că nici nu era rea ideea. Dacă Travis încă o mai iubea. îşi eliminase concurenta. Doar cu câteva cuvinte bine alese. Se întrebă din nou cine-o fi fost Natalie. răsucindu-se pe călcâie. dar nu răspundea . se angajase să-l convingă să vină cu ea. acum i-l aruncase în braţe. atunci n-ar fi dorit să lege o relaţie serioasă. Travis McCrea o intriga. Oricum. Capitolul 4 Două nopţi la rând. oamenii se lăsau manevraţi atât de uşor. pentru a-l invita la petrecere. expirându-l cu un oftat prelung. LaRaine încercase să-l găsească pe Travis la telefon. în săptămâna următoare. După ce Susan dorise să-l invite pe Travis la petrecere. Poate reuşeau să se împrietenească. suna. se îndepărtă. LaRaine o urmări cu privirea. Şi. Uneori. Telefonul suna. Era timpul să se mai şi distreze puţin. Şi oare de ce îşi dorea să nu fie numai atât? LaRaine trase adânc aer în piept.chef de el.

ce zici. dădu din cap LaRaine. se îndreptă spre autovanele unde erau ţinuţi caii actorilor. dacă păţesc ceva. Trebuia să găsească o altă cale. – Cunosc toate regulile cu asigurările. Grăjdarul şef stătea pe un balot de paie. Are aproape tot atâta nevoie de mişcare ca mine. pentru a se apăra de soare în . – Bună. Numele ei nu figura pe programul de filmare al zilei. nu voi da compania în judecată. LaRaine purta aceeaşi bluză şi fusta despicată. Don? Mă laşi să-l iau? O pălărie cu fund plat îi stătea pe spate. Don. îi aminti Don. – Ştii că n-am nevoie să las pe nimeni să scoată caii. de călărie. din ziua când îl cunoscuse pe Travis.nimeni. – Azi foloseşte cineva calul palomino? Don îşi dădu pălăria pe ceafă. dacă mă aruncă din şa un cal. la umbra unei maşini. privind-o. probabil că numai eu voi fi de vină. – Bine. Îţi promit că. Oricum. Ocolind platoul. Deci. Mă gândeam să-l iau la o partidă de călărie. – Nnţ. cu obrazul umflat de un cocoloş de tutun.

LaRaine era călare pe palomino. în urma unui accident. dar cu caii am. – Nu-ţi înţeleg logica. Descălecă în faţa casei şi legă hăţurile de un stâlp al . Calul era vioi. Era un fost cascador. întorcând capul să scuipe zeama de tutun. – Altcineva să mă roage în locul tău. – Nu ştiu câtă încredere aş avea în tine cu banii. răspunse grăjdarul. mai spuse Don şi se îndepărtă. atâta vreme cât mă laşi să călăresc pe palomino. care-şi încheiase cariera când se schilodise la un picior. Însă. aflată la trei kilometri distanţă.timp ce călărea. nu mă interesează dacă are vreun sens sau nu. – Adică ai încredere în mine. şi ţi-l aduc. Peste un sfert de oră. dar răspundea docil la comenzi. ferma părea pustie. aş refuza fără discuţii. Înseamnă că eşti în minoritate. Don? râse LaRaine. La asta. pe-aici. dornic să alerge. şchiopătând. – Aşteaptă aici. Când LaRaine intră în curte. pornind în direcţia fermei. grăjdarul zâmbi scurt şi se ridică în picioare.

Apoi bătu la uşă. soarele luminând parţial înăuntru. cizmele ei foşniră prin paiele de pe jos. micuţule. La vederea ei. se îndreptă spre hambar. LaRaine se luă după sunet. până la poarta închisă a staulului. fără a şti unde se afla. Când LaRaine intră. dar arăta mult mai bine decât data trecută. Ar fi fost ridicol să-l caute în acel pustiu. un viţel mugi. Animalul îşi întoarse spre ea faţa cu blană albă. LaRaine ieşi din hambar. Avea albeaţă pe un ochi. Lăsând calul priponit. Se opri. legată cu şiretul de piele în jurul gâtului. punându-şi mâna streaşină la ochi. scoase un muget subţire. După un minut. Se întreba unde era Travis. zâmbi LaRaine. Uşile duble erau deschise. Îşi lăsă pălăria pe spate. Dintr-un staul. Unde s-a dus? Ştii cumva? Viţelul continua s-o privească. Nicăieri nu se zărea nici un . Oftând. dar nu primi nici un răspuns.verandei. cât i se adaptară ochii la întuneric. – Bine măcar că încă nu ţi-a dat drumul. marcată de petele violete ale dezinfectantului. văzu viţelul roşcovan încovrigat în fân.

LaRaine se pregătea s-o ia într-acolo. îl întoarse în direcţia opusă casei. Mergeau în josul curentului. apoi ezită. Poate că. Încălecând. Porni spre locul unde aştepta calul şi-i desfăcu frâul. când văzu călăreţul care le mâna. spre aval. Merita măcar să încerce. Cu buzele arcuite într-un zâmbet. cu o privire piezişă. cutreierând peisajul cu privirea. L-ar fi recunoscut oriunde. porni pe pantă. şi tocmai ajungea pe mal. amuzată. Mânându-şi calul în galop uşor. având culoarea distinctivă a rasei Hereford. Travis. . până când observă cu coada ochiului o mişcare şi trase de căpăstru.semn de viaţă. – Te-ai rătăcit? întrebă el. orientându-se după direcţia generală. avea să-l zărească pe Travis. În ochii lui licări scurt surprinderea. într-un pârâu. fără a o pierde din vedere. Fu nevoită să-şi croiască drum printre tufişuri dese. când drumul i se intersectă cu al lui Travis. se distingeau siluetele unor vite. Departe. dacă descria un cerc larg în jurul fermei. triumfătoare. – Bună! îl salută LaRaine. porni.

replică LaRaine. alungând-o laolaltă cu celelalte. zâmbind. – Blue. Pe prietenul tău cum îl cheamă? mai întrebă. – Nu. – Am vrut să-ţi dovedesc că ştiu să călăresc. – Serios? Când ţi-am spus. încetinindul la pas. păreai destul de sceptic. îl acuză ea. M-ai găsit tu. Auzindu-şi numele.– Dacă m-am rătăcit. a trecut. . neliniştit de prezenţa câinelui. dar fără duşmănie. arătând spre câine. – Ce cauţi aici? – Pe tine te căutam. câinele lătră. – Te crezusem. răspunse ea cu sinceritate. E ajutorul meu la lucru. – Munceşti singur în toată ferma? se interesă LaRaine. după ce-şi struni cu uşurinţă calul. continuă să ţină vitele grupate. arcuindu-şi o sprânceană fină. spuse LaRaine. E fiul cel mai mic al unui vecin. Când înţelese că nu i se dădea nici un ordon. Harnic băiat. am şi un angajat. – Aşa? Un câine cenuşiu pătat cu blană neagră pe faţă lătră spre o vacă. Calul palomino juca pe picioare. cu urechile ciulite.

– Da.– Băiat? – Are nouăsprezece ani. Travis trase de căpăstru. neştiind cum să interpreteze comentariul. înfăţişarea nu prea contează. dar e puternic şi de nădejde. LaRaine simţi că remarca i se adresa ei. şi foarte rezistent. al şeii. O vacă ameninţa să scape de sub supravegherea câinelui. al oaselor tale. încercând involuntar să-şi demonstreze cunoştinţele despre cai. îi explică sec Travis. o privi drept în faţă. sau al şeii? – De data asta. Pe ultimele cuvinte. – Rotatul ăsta nu-i la fel de bun ca murgul. – Nu arată la fel de grozav. din Utah. – L-ai cumpărat din zonă? rămase ea la subiectul cailor. ca să pornească după ea. Din punctul meu de vedere. replică LaRaine. consimţi Travis. observă LaRaine. – De la acelaşi om care ţi-a vândut şi murgul? . – Uitasem câţi ani ai. cu ironie. la vârsta asta e încă un băiat. Ce scârţâit se aude. pierzându-se prin desişurile de salvie. Aici. dar Blue o întoarse alăuri de celelalte.

Am fost administrator. În cuvintele lui se simţea o mândrie calmă. – Dar ai avut un ranch şi în Texas? Lui LaRaine îi era greu să şi-l imagineze lucrând pentru altcineva. îl întrebă: . Pentru moment. am ajuns la concluzia că era timpul să folosesc şi pentru mine însumi toate acele ceasuri lungi de muncă. În schimb. Privirea lui o provoca să-l contrazică. Aşa că mi-am scos economiile. dar e a mea. am venit aici şi am cumpărat ferma asta – aşa cum o vezi. curioasă.– Nu. Murgul l-am cumpărat acum doi ani. – De ce-ai venit aici? De ce n-ai rămas în Texas? LaRaine bănuia răspunsul. – Nu. Până la urmă. dar aşteptă să audă ce avea de spus. – Acum doi ani? îl privi ea. Vrei să spui că ai ferma asta numai de doi ani? – Exact. – Simţeam că aici aveam mai multe posibilităţi. când m-am mutat aici. pe rotat îl am doar de un an. LaRaine n-o făcu. Travis nu-şi lăsa niciodată atenţia să se abată mult timp dinspre vite.

am devenit administratorul ei. după de am absolvit liceul. – Şi Natalie cine e? insistă ea. lângă San Antonio. convinsă că scurta pauză dinaintea răspunsului şi tensiunea din glasul lui îl dădură de gol. Peste câţiva ani. LaRaine observă că vorbea la prezent. M-am născut în Coada-de-Tigaie a statului Texas. când spuse. unde am lucrat la un ranch. dar glasul îi rămase calm când spuse: – O iubesc. m-am mutat la o fermă din ţinutul colinelor. – Un prieten de-al meu s-a rănit întrun accident de avion.– Unde-ai lucrat. De acolo. în Texas? – Vrei să-mi cunoşti povestea vieţii? ripostă el. Păru să ezite un moment. Pe urmă. – Ce s-a întâmplat? . – Şi ai iubit-o? O privi aspru. se mulţumi Travis să răspundă. cu un zâmbet vag: – Pe nevasta lui Cord o cheamă Stacy. iritat. cu un zâmbet strâmb. până şi-a revenit. – Prietenul tău avea o soţie numită Natalie? se interesă LaRaine. dar totuşi îi răspunse. – O cunoştinţă. am venit aici. aşa că m-am ocupat de ferma lui din vestul statului Texas.

– Cred că da. domnişoară Evans. Printre măunchiurile de salvie creştea multă . data viitoare. – Şi? – Voi încerca să ţin minte.– Nu te priveşte. spre spinările roşcate ale vitelor. Îşi rezemă mâinile pe oblâncul şeii. Nu ştii când îţi poate salva viaţa. – Prin zona asta. Făcând un semn cu mâna. fără a o speria pe nici una. lăsând căpăstrul să atârne moale peste gâtul calului. – N-am să uit. – Cred că ţi-am mai cerut să mă numeşti LaRaine. Travis îi dădu un ordin câinelui. îi accentuă el ironic numele. Mi-e sete şi am uitat să-mi aduc. nu trebuie niciodată să pleci călare fără apă. nu? îl întrebă ea. – Întâmplător. LaRaine se opri şi ea. replică el sec. dădu din cap Travis. nu ai puţină apă în bidon? întrebă LaRaine. strunindu-şi calul. iar LaRaine privi fascinată cum acesta încercuia vitele şi le silea să se oprească. LaRaine. Înţelese că degeaba ar fi încercat săl înduplece. declară Travis.. cu falsă nevinovăţie. privind drept înainte..

Cu capul înclinat înapoi şi într-o parte. fără a schiţa nici un gest de a-i primi invitaţia. Era o ocazie pe care n-avea de gând so scape. Când îl privi pe Travis. observă că descălecase şi scotea plosca din coburi. Vacile Hereford începură să pască mulţumite. în timp ce mâinile lui mari o prindeau de mijloc. după care ocoli până în stânga ei. în loc să-i alunece spre pieptul lui.iarbă gălbuie. îl cuprinseră pe după gât. În expresia lui se citea un soi de amuzament trufaş. Mâinile. Toate mişcările erau deliberate. Îşi aruncă piciorul drept peste oblâncul şeii. LaRaine se aşteptase la această rezistenţă pasivă iniţială. Îşi strecură degetele în şuviţele dese de . Scoţându-şi cizma din scară. aţâţătoare. LaRaine se clătină spre el. se rezemă de umerii lui. Mâinile lui Travis îi stăteau destinse pe talie. pentru a o ajuta galant să coboare din şa. Când atinse pământul cu picioarele. Îi privi faţa ridicată spre el. calculate să provoace o îmbrăţişare. Travis o ridică la fel de uşor pe cât dusese în braţe viţelul. îi aruncă o privire toridă.

parcă tatonând. dar fără nici o ezitare. pentru a-i trage capul cu forţa spre ea. O mulţime de senzaţii începură să i se îmbulzească prin minte. să adauge în îmbrăţişare o pasiune seducătoare. Parcă s-ar fi rezemat de o statuie din piatră încălzită de soare. dar acum o prelua Travis. Travis se supuse. ci numai să simtă. Bătăile inimii lui LaRaine se accelerară. Travis se dovedea la fel de susceptibil ca şi ceilalţi la farmecele ei îndelung exersate. mâna lui înmănuşată o apucă de bărbie. Gura i se mişcă peste buzele ei. LaRaine nu mai era liberă să reacţioneze. dar foarte încet. înainte ca buzele ei să acţioneze mai departe. Iniţiativa fusese a lui LaRaine. Soarele fierbinte îl făcuse pe Travis să transpire.la ceafa lui. Avea intenţia să prelungească sărutul. Dar. înteţind mirosurile ce emanau prin cămaşă. Atingerea buzelor lui fu caldă şi binevoitoare. imobilizându-i-o. LaRaine se lăsă să se relaxeze. Îşi continuă explorarea gurii ei. cu emoţie. investigându-i abil moliciunea maleabilă. Aroma de piele argăsită şi trup de cal .

abia perceptibil. Apoi. Bătăile neregulate ale inimii îi confirmau această constatare. într-un amestec îmbătător. arcuite. Cauţi o distracţie. dar în expresia impenetrabilă a lui Travis nu se distingea nimic.se combina cu un parfum stăruitor. Ochii ei cu gene lungi. Desprinzându-i braţele din jurul gâtului lui. îl simţise. cu încheieturile înghiţite în mănuşile lui mari. dorea să răspundă firesc la sărutul unui bărbat. gura lui rămase nemişcată. dar Travis. Nu mai făcea parte din planul de a-l manevra ca să obţină de la el ceea ce dorea. cu siguranţă. lăsând să se vadă o dezamăgire confuză. se deschiseră. Pentru prima oară în viaţa ei. Travis i le coborî şi făcu un pas înapoi. şi cu mirosul lui personal. LaRaine? întrebă el. LaRaine simţi un gol în stomac. ridică încet capul. Era un fior slab. O fracţiune de secundă. – Te plictiseşti. o . eliberându-i bărbia. masculin. Zguduită de senzuala experienţă. LaRaine îşi privi mâinile. cu ironie. de aftershave. Neaşteptata stare de dor îi vibră prin toată fiinţa.

aventură cu un cowboy local. – Nu ştiu. te rog. – Dacă aşa ar fi. O fată se poate plictisi. Acesta fusese planul ei. – Mai vrei să bei apă? Din tonul lui reieşea îndoiala că-i fusese cu adevărat sete. îndepărtându-se. Însă acest atac voalat era tocmai bun pentru a o ajuta să-şi readucă simţurile sub control. Travis nu-i răspunse. ce-ai spune? Colţurile gurii lui se arcuiră cu amuzament. tot aşteptând s-o ajungă din urmă. ca şi cum i-ar fi găsit provocarea hazlie. Îşi scoase de pe braţ cureaua bidonului şi reşurubă capacul. totul părea să se răstoarne cu susul în jos. Poate că da. – Da. – Uneori. cu sinceritate. bărbaţii sunt prea greoi. Numai că. – Se mai găsesc şi alţi bărbaţi cu chef de vânătoare. ridică din umeri LaRaine. plină cu aroganţă şireată. . ca să-ţi treacă timpul mai uşor? LaRaine îşi smulse mâinile din strânsoare şi se răsuci în loc. Îi aruncă o privire piezişă peste umăr. începu ea. acum.

LaRaine i-l înapoie. – Întotdeauna spui ce-ţi trece prin minte? – Întotdeauna am înţeles că bărbaţilor le plac femeile sincere. Mănuşa de piele nu-i ascundea mărimea. – O ştiu din observaţie şi experienţă personală. Cu excepţia firelor albe de la tâmple. Travis îşi scoase pălăria cafenie prăfuită. Terminând cu bidonul. Travis nu mai încărunţise nicăieri. LaRaine ridică plosca la buze. În timp ce bea. Gura lui se arcui într-un surâs vag. Apropiindu-se de capul calului . dacă o puteau excita în acelaşi mod straniu şi inedit ca sărutul. agăţând-o pe oblâncul şeii calului palomino. Îşi răsfiră cu degetele părul negru sârmos şi-şi netezi şuviţele argintii de la tâmple.Lăsându-şi capul pe spate. – Acum e prima oară când te văd fără pălărie. Se întrebă cum ar fi fost să fie mângâiată de mâinile lui. – Începeam să mă întreb dacă nu cumva eşti chel. – Cine ţi-a spus? LaRaine ridică din umeri. privindu-i mâna care ţinea bidonul. replică LaRaine. observă ea.

în câteva secunde. surprinsă de propria ei sinceritate. pregătinduse să încalece. decât să cheltuiască banii pe ale altui fermier. Apoi. Ceea ce era puţin spus. pentru a o ajuta. descoperindu-mă. Îşi îndreptă privirea. Sam a decis că e mai uşor să folosească vitele mele. dar nu cu mine. răspunse LaRaine. dinspre mica turmă. pe un ton glumeţ. către ea. Şi-a folosit . – La ocolul de lângă hambar. – Şi cum ai primit rolul ăsta? – Cu ajutorul lui Sam. au constatat şi că nu sunt o a doua Helen Hayes. – De ce nu lucrezi? Azi nu se filmează? – Ba da. Rolul meu nu e foarte mare. – Am şi fost descoperită. – Unde le duci? întrebă LaRaine. se duse să salte în şaua rotatului său. – Aştepţi să fii descoperită? se interesă Travis. Îl fluieră pe Blue şi. răspunse ea.palomino. Problema e că. Travis îi luă căpăstrul şi o privi pe LaRaine: – Eşti gata de plecare? – Cred că da. O apucă de cot. câinele şi călăreţul puseră vitele în mişcare.

– Fiindcă te iubea.influenţa ca să mi-l obţină. m-aş fi măritat cu tine. LaRaine îl privi în faţă.. . Nici nu i-am declarat că l-aş fi iubit. Dacă erai bogat. s-a însurat cu verişoara mea. fiindcă mă iubea. aşa-i? Dar aveam nevoie de rol – o nevoie disperată. nici nu i-am făcut vreo promisiune. Totuşi. completă sec Travis. eidicându-şi provocator bărbia. Din cauza asta. – Şi de ce mi-o spui? Face parte din sinceritatea ta? i-o întoarse el. Când mi s-a oferit primul rol. logodnicul meu a desfăcut logodna şi. Acum îmi dau seama că nu voi fi niciodată o celebritate. – Da. amuzat. până la urmă. cu o expresie mândră. Există unii oameni faţă de care nu te poţi ascunde. – Nu. răspunse LaRaine. râzând ştrengăreşte. Până la urmă. Pare o şmecherie necistită. Întotdeauna am visat să ajung o vedetă celebră. pe Sam nu l-am minţit. – Şi ce-ai să faci când vei termina filmul ăsta? – Îmi găsesc un bogătaş şi mă mărit cu el.. Nu fac decât să mă învârt pe lângă ceilalţi. m-am şi repezit.

– Deja le-am spus tuturor că vei fi partenerul meu. neîncrezător: – Şi-acum. – Atunci. spuse: . pentru mine. LaRaine oftă.. prelung.află adevărul. – Înţeleg. Parc-ar fi o adevărată boală cronică. Deci. fără nici o undă de regret. dar simţea că Travis n-ar fi admirat decât curajul. Într-un târziu.. ce vrei? Încerci să mă ademeneşti. Travis îşi struni calul şi fluieră un semnal prelung către câine. Travis chicoti. murmură el. indiferent. Clădirile fermei se vedeau în apropiere. Refuzul era scurt şi la obiect. cu o privire rece. – Nu. – Ce problemă? se interesă Travis. recunoscu ea. fiindcă săptămâna viitoare avem o petrecere. – Serios? Atunci e bine. Aş dori să mă însoţeşti. mă scoţi din încurcătură? LaRaine ştia că era o tactică îndrăzneaţă. ca să nu fii prinsă cu minciuna? – Nu e vorba doar de o singură minciună. am o problemă. – A. Cred că şi tu eşti unul dintre ei.

I se păru că-i zărea în privire o undă de durere. o preveni Travis. Îi mai spuse ziua. Capitolul 5 . – Da. Cumva. – Acum. făcându-i cu mâna. Înainte ca ferma să dispară în urma ei. LaRaine. Se gândea la fata aceea pe nume Natalie. pentru a-şi stăpâni izbucnirea de triumf.– Se pare că întotdeauna am fost o pradă uşoară pentru femeile care au nevoie de ajutor la necaz. n-am voie să folosesc calul ăsta. porni spre drumul desfundat. Apoi. mai văzu calul. în şoaptă. LaRaine avea sentimentul că gândurile nu-i stăteau la ea. dar nu încerca să te foloseşti de mine. Teoretic. ar fi timpul să mă întorc. spuse el în cele din urmă. – Atunci. LaRaine îşi muşcă buza de jos. călăreţul şi câinele mânând vitele în îngrăditură. ora şi locul unde aveau să se întâlnească. N-o să-ţi meargă. mă însoţeşti la petrecere? întrebă ea. – Bine.

dar nici nu încercae cu ea un duel al minţilor. îndelung exersat. LaRaine fusese aproape stăpână pe situaţie. cu un sunet senzual. Era atât de bine dispusă încât. N-ar fi fost înţelept să-l subestimeze. când i le explorase. Travis nu se dovedise atât de frmidabil pe cât al crezuse. În multe privinţe. însă. LaRaine râse. o privea încruntat. nu mi-aş pierde timpul cu asemenea fleacuri. – Nu. sărind din şa. zâmbind. – Trebuia să m-aştept c-ai plecat la călărie. când îl văzu pe Sam ieşindu-i în întâmpinare. Sam. Travis era încă un element necunoscut. LaRaine trebuia să înainteze pe dibuite. Cu excepţia acelor momente neliniştitoare când o sărutase. Cât de seducător o luase în stăpânire. . o acuză el. amintindu-şi senzaţia gurii lui.Întâlnirea cu Travis îi depăşise speranţele cele mai îndrăzneţe. replică el. – Ce-i cu tine. LaRaine îşi trecu degetele peste buze. îi făcu cu mâna. făcând-o să reacţioneze altfel decât cu oricare alt bărbat. Sam? Îţi făceai griji pentru mine? glumi LaRaine.

– Pari să fii supărat de ceva, Sam. ce s-a întâmplat? – Am să-ţi spun eu ce s-a întâmplat, începu el, numai pentru a fi întrerupt de un glas bărbătresc strident, care întreba: – Unde-ai fost, domnişoară Evans? Întorcându-se, LaRaine îl văzu pe Andy Pandy apropiindu-se, livid de furie. Părea în pragul unui atac de apoplexie. – M-am dus la o plimbare, domnule Behr, răspunse ea cu respect. – Şi cine ţi-a permis să iei calul ăsta? – Nimeni. M-am uitat să văd care nu era folosit azi. – Întâmplător, am rescris secvenţa şi aveam nevoie de palomino. Dar îl luaseşi dumneata! Fără să întrebi pe nimeni! Fără să spui nimănui unde te duceai – nici când aveai de gând să te întorci! Evident, Don, grăjdarul, nu-i spusese că el îi înşeuase calul palomino. – Da, îmi pare rău, n-am spus, minţi ea, păstrându-şi calmul. – Îţi pare rău! explodă Andy Pandy. Nu eşti numai o actriţă proastă, ci şi un element negativ. O singură figură ca asta să mai faci, şi-ai să vezi

dumneata ce-nseamnă să-ţi pară rău! Îi aruncă o privire scurtă lui Sam, ordonând răstit: – Adu calu-ncoace, Hardesty! Şi, răsucindu-se pe călcâie, plecăgâfâind înapoi spre locul unde erau pregătite aparatele. Sam se uită după el, cu un protest amuţit pe buze. LaRaine zâmbi, ştiind cât se temea Sam de patrupede. – Poftim, Sam, îi oferi ea căpăstrul. Închizând gura, Sam se răsuci, privind-o rece. – Nu glumeşte, LaRaine. O dată să-l mai enervezi, şi-ai să regreţi. – Dacă se întâmplă asta, nu te alarma. Voi avea grijă să nu te acuze că am primit rolul, îl tachină LaRaine, cu falsă indiferenţă. În timp ce Sam fierbea, neputincios, îi îndesă frâul în mână şi se îndepărtă. Ştia că relaţia ei cu regisorul era extrem de delicată. De două ori fusese responsabilă, indirect, de perturbarea programului de filmare – când plecase cu Sam la ferma lui McCrea, şi acum. Andrew Behr era genul de om care nu tolera nici o scuză, oricât de justificată sau legitimă ar fi fost. De-acum încolo, LaRaine trebuia să fie

peste măsură de atentă. Nu putea risca umilinţa de a fi dată afară de pe platou. O văzu pe Susan într-o parte laterală a decorului, în costum şi cu machiaj. Afişând o expresie nepăsătoare, se apropie de ea. – Bună, Susan. Îmi împrumuţi şi mie maşina ta? Mă gândeam să mă întorc la motel. Tu poţi veni cu altcineva, când termini, nu? LaRaine îşi vânduse maşina cu câteva luni în urmă, având mai multă nevoie de bani decât de un mijloc de transport. – Ce-ai păţit? Ţi-e frică să nu te muşte Andy Pandy dacă mai stai peaici? ghici Susan. – Andy e un motănel, dacă ştii cum săl iei, minţi LaRaine. Mă plictisesc, atâta tot. – Vezi că am cheile în geantă, la machiaj, acceptă Susan. După ce luă cheile, LaRaine porni spre hotel cu Volkswagen-ul rablagit al colegei sale. Nu era cel mai luxos autovehicul, dar în situaţia creată se mulţumea şi cu atât. Se opri la recepţie, îşi luă corespundenţa şi se duse în cameră, frunzărind plicurile. Conţineau mai

mult note de plată şi o declaraţie bancară, care o informa că îşi depăşise contul. Oftând, privi mesajul, apoi ridică receptorul telefonului de lângă pat. Fromă numărul centralei şi ceru o legătură cu agentul ei, cu taxă inversă. – Bună, Peter. LaRaine sunt, se prezentă ea, fără rost, străduindu-se să pară veselă. Cum e vremea? – Sufocantă. Sper că nu m-ai sunat ca să discutăm despre vreme, LaRaine. – Afaceri, afaceri, afaceri – numai la asta te gândeşti, Peter, râse LaRaine, deşi fără pic de veselie. – Te rog, îi ceru el, treci la subiect. Sunt ocupat. – Evident, nici nu m-am gândit să te sun ca să vorbim despre vreme. Am o mică problemă. – Dă-mi voie să ghicesc. Ai nevoie de bani, nu-i aşa? LaRaine înghiţi în sec, cu nervozitate, dar îşi păstră calmul când recunoscu: – Nu de prea mulţi. – Ce-nseamnă "nu prea mulţi"? – Mi-am depăşit contul din bancă. Dacă mi-ai putea avansa vreo două mii de dolari...

cu ăştia termin onorariul ce ţi se cuvine pentru actualul film. LaRaine navea nici cea mai vagă idee de unde iar fi putut obţine. Muşcându-şi buzele. scurt. LaRaine rămase cu . La cine altcineva vrei să apelez? – Nu-mi aminti. Cum i-ai putut cheltui pe toţi? Ce-ai făcut. – Dar. îmi dau seama. accentuă ea cuvântul cu o drăgălăşenie dulceagă. – Nu te-am sunat ca să-ţi ascult predicile despre bani. o preveni Peter. – Îţi dai seama că. eşti agentul meu. Nu vei mai primi nimic. Şi legătura se întrerupse. am să-ţi transfer banii în cont. – Da. dacă ţi-i trimit. – Foarte bine. dar să nu-mi mai ceri nici măcar un singur cent. iubitule. i-ai dat de pomană? LaRaine renunţă la orice prefăcătorie de nepăsare veselă. recunoscu ea.– Două mii! Peter făcu un efort să-şi păstreze calmul. – Ţi-am dat bani chiar înainte de a pleca din Los Angeles. Mi-i poţi avansa sau nu? Dacă răspunul era negativ.

Îşi justifică achiziţia covingându-se că putea fi ultima rochie nouă pe care şi-o putea permite.privirea spre receptor. înainte de a-l pune la loc în furcă. LaRaine îşi aplică pe buze un ruj potrivit.. i se drapa graţios pe trup. Dar ea nu trebuise niciodată să dea atenţie preţurilor şi bugetelor. când îşi cumpără o rochie pentru petrecere. oftă LaRaine cu voce tare. uitase cu totul de criză.. Se uită la declaraţia bancară şi la facturile împrăştiate pe pat. Banii n-aveau să-i ajungă multă vreme. fugar. Peter avea dreptate: serios. Acea nuanţă stacojie se asorta perfect cu părul ei brunet şi ochii sclipitori. . uşor ca fulgul. – Din câine slănină nu se face. pentru multă vreme. Era roşie şi elegantă. Şi cât mai repede! Peste câteva zile. trebuia să fie mai econoamă. Dificultăţile financiare îi mai trecură prin minte o dată. Îi erau complet străine. cu decolteu accentuat şi mâneci lungi. cu pensula. conturând atentă curbele şi apoi umplând interiorul. Materialul. Nu-mi mai rămâne decât să mă mărit cu un om cu bani.

Intră şi ia loc. dar Travis . mulat pe umerii laţi şi croit în talie. – Arăţi foarte bine. – E-n regulă. îi promise ea. – Îmi pare rău că aici nu e şi bar în cameră. În loc de a se aşeza pe singurul scaun din cameră. – Aşteaptăâ-mă câteva momente. fără zgomot. inclusiv bărbaţii. Travis o urmă spre oglindă. Privirea lui neguroasă o studie din cap până-n picioare şi înapoi. Descheindu-şi sacoul. cu un farmec colţuros. Purta un sacou sport crem. De obicei. arătând dezinvolt. Îi plăcea felul cum i se înfoia rochia în jurul picioarelor. Pe culoar aştepta Travis. când se întoarse să meargă înapoi la oglindă. LaRaine era indiferentă faţă de privirile pe care i le aruncau oamenii. şi-am s-arăt şi mai bine. îl anunţă LaRaine. cât mă aşteptai. altfel ţi-aş fi oferit ceva de băut. LaRaine lăsă jos pensula de buze şi se duse să răspundă.Se auzi o bătaie în uşă. – Sunt gata într-un minut. îşi vârî mâinile în buzunarele pantalonilor maro. rezemându-se cu un umăr de perete.

răspunse Travis. După ce îşi aplică rujul pe toată suprafaţa buzelor. Dar nu putea găsi nici un cusur. Pe gura lui puternic definită se aşternu încet un zâmbt. sau cu o femeie în toată firea care se ascunde sub o mască. Avea în expresie ceva ce lui LaRaine nu-i plăcea deloc. Cuvintele lui o făcură pe LaRaine săşi cerceteze iar imaginea din oglindă. pentru a-şi accentua sprânenele arcuite natural. – Încerc să stabilesc dacă mă uit la o fetiţă care se joacă de-a oamenii mari cu rujul lui mămica. – Bine. continuând săi urmărească reacţiile cu un interes indiferent. – De ce zâmbeşti? întrebă ea. adăugă pudră. în timp ce-şi desena cu dermatograful câteva linii scurte şi abia vizibile. . Studie în oglindă rezoltatul.o neliniştea. o tamponă cu un burete cosmetic umed şi aşternu deasupra atractiv. Mâna îi tremura uşor. Reieşea că ceva era în neregulă. La fel spusese şi prima dată. apoi îl privi pe Travis. – Cum arăt? întrebă ea. ştiind că răspunul nu putea fi decât pozitiv. cu un uşor hohot de râs.

– Tipic pentru bărbaţi! comentă ea. unde se opri văzând că Travis n-o . dar imediat adăugă: ca un fotomodel din revistele de modă. – De ce ai omis femeia ascunsă sub mască? se interesă el. Eu pierd ore-ntregi pregătindumă. LaRaine începea să se enerveze. eşti foarte frumoasă. cu ochii mari şi nedumeriţi. aranjându-mi părul şi fardându-mă numai ca să mă găseşti frumoasă. sau că mă joc cu rujul ca o fetiţă. în gol. Ridicându-se în picioare. confirmă Travis. Atât de perfectă. Nu găseşti că arăt frumoasă? – Ba da. numai modelele au "semne de frumuseţe". Îţi aplici tot machiajul ăsta pentru ca lumea să nu observe cât de speriată eşti în sinea ta? LaRaine se ridică de la masa de toaletă. cu perspicacitate. încât parcă nici nai fi adevărată. Toată lumea are aluniţe. – În viaţa mea n-am mai auzit ceva atât de ridicol! Mă fardez din acelaşi motiv ca toate femeile – fiindcă vreau să arăt cât mai bine.– Unde-am greşit? întrebă ea. şi cu ce mă aleg? Mă acuzi că arăt falsă. se duse la uşă.

sar putea să mă răzgândesc şi să nu mă mai duc deloc! îl repezi ea. aspră. replică Travis. Se simţea măruntă. nerăbdătoare. ajunsă la capătul răbdării. pentru a-i deschide uşa.urma. abţinându-se de la orice comentariu. Travis o conduse spre ieşirea din hotel. – Încă un minut dac-o mai ţii aşa. Cu mâna pe spatele ei. Cum se întâmplase aşa ceva? se întrebă ea. – Eşti gata? întrebă ea. de felul cum îşi scurta paşii pentru a şi-i potrivi după ai ei. LaRaine strânse din buze. de statura înaltă. – Credeam că vrei să mai aştepţi puţin. LaRaine era conştientă de constituţia lui musculoasă. – Aşa ceva nu se poate. în timp ce ieşeau în parcare. Îl manipulase atât de uşor în ziua când . până-ţi faci intrarea la petrecere. şi nu numai în comparaţie cu înălţimea lui Travis. Căldura ce emana din atingerea lui părea s-o ardă prin materialul subţire al rochiei. Toată lumea ar crede că ai minţit când ai spus că vin cu tine. Travis se desprinse de perete. străbătând camera cu paşi întinşi şi elastici.

Totul mersese strună. Majoritatea îşi luaseră de băut şi .se întâlniseră la călărie. făcând-o să fie conştientă de felul cum îşi scosese în afară buza de jos. pentru a-i da de înţeles cât de neînsemnat îl considera. LaRaine îl luă pe Travis de braţ. replică ea. spunând toate acele lucruri? Când ajunseră în apropierea sălii private ce fusese închiriată pentru petrecere. zâmbind ca şi cum n-ar fi avut nici o grijă. Nu permitea nimănui să se poarte aşa cu ea. – Ai de gând să stai bosumflată toată noaptea? o sâcâi glasul lui scăzut. – Ţi-am rănit orgoliul. pe când LaRaine continua să fiarbă în sinea ei. nu-i aşa? În întrebare se amestecau curiozitatea şi amuzamentul. LaRaine simţi că Travis o privea. – Nimic din ceea ce spui nu m-ar putea atinge! i-o întoarse LaRaine. Dar nu era momentul să se ia la ceartă. La bar stăteau adunaţi câţiva oameni. De ce o tachina acum. Avea să-i arate ea lui. dar refuză să se uite la el. Gura lui Travis se arcui într-un zâmbet îngăduitor. În timp ce invitaţii se uitau să vadă cine sosise. – Nu sunt bosumflată.

trebuia să ceri. Mike? Îmi place berea. Când auzi comanda. răspunse LaRaine.conversau. eu nu dansez. – Ce-ai vrea să bei? o întrebă Travis. – Dacă voiai altceva. – Nu. destul de tare ca s-o audă toată lumea. refuză el. Travis se întoarse spre un recuziter care făcea oficiile de barman. LaRaine! Toţi ceilalţi izbucniră în râs. râse şi ea. . Un actor stătea rezemat de bar. hohoti: – Bere! Credeam că nu bei decât cocteiluri de şampanie. cerându-i: – Două beri. care nu putea suferi berea. încercând să nu se strâmbe când luă prima înghiţitură. Începu o nouă melodie. îi spuse încet Travis. Era infectă. LaRaine. minţind: – Cine ţi-a spus una ca asta. insistă ea cu falsă voie bună. Trebuia să găsească o diversiune. ştia că n-avea s-o poată bea pe toată. – Ce bei şi tu. în timp ce-i punea în mână o cutie de bere rece. cu maharele în mâini. iubitule. LaRaine puse cutia pe bar şi luă mâna lui Travis: – Hai să dansăm. – E foarte bine aşa.

rămase Travis neafectat de fermecătoarea ei încercare de a-l convinge. dar LaRaine îl trase cu forţa în zona din mijlocul încăperii unde dansau ceilalţi. îl privi pe sub genele lungi. Sprâncenele negre ale lui Travis se arcuiră scurt. fu nevoit să cedeze. cu un zâmbet ademenitor. – Nu. cu rochia înfoindui-se ca un nor roşu sclipitor. Înclinându-şi capul într-o parte. Dacă vrei să dansezi. Mike. numai de el auzită.– E foarte uşor! Te învăţ eu. LaRaine îşi lepădă pe loc masca veselă. îi ordonă ea. pentru a-l pune pe bar. – Crezi că nu-s în stare? şuieră ea. lângă cutia ei de bere. Îi întoarse spatele. LaRaine aruncă o privire . trebuie să-ţi găseşti alt partener. Indiferenţa lui absolută faţă de situaţia penibilă în care o punea refuzându-i invitaţia la dans în văzul tuturor o înfuria cumplit. Acolo. începând să se mişte în ritmul muzicii. şi-şi aţinti privirea asupra celui mai apropiat dintre bărbaţi. – Dansează cu mine. luându-i paharul din mână. cu indiferenţă. Mike încercă să protesteze.

schimbă direcţia. zâmbindu-i şi flirtând cu neruşinare. pentru dansul următor. În sfârşit. Pe sub valurile de furie. rămasă fără parteneri. LaRaine era în pragul lacrimilor. Îl aştepta încontinuu pe Travis s-o cheme la el. . La vederea lui Travis. Mike se declară obosit. LaRaine porni cu el spre bar. cu gândul să se laude cât de bine se distra. Enervată din nou. se concentră asupra partenerului de dans. La sfârşitul melodiei. dar fermierul părea s-o fi uitat cu totul. pentru a se răzbuna. Nervii îi mai rezistară încă trei dansuri. ca şi cum nici n-ar fi existat. Îl căută pe Travis din priviri. între dansuri. dar acesta nui dădea atenţie. Înhăţă alt actor fără parteneră şi îl trase pe ring. LaRaine îşi găsi un nou partener. fu nevoită să părăsească ringul. Li se alăturase şi Susan. Şi o ţinură tot aşa. altă costumieră şi un cascador.înfumurată spre Travis. pentru a-i sugera subtil că puţin îi păsa de indiferenţa lui. Travis continua să converseze cu blonca. După acest dans. care îşi ţinea capul aplecat atent spre o costumieră înaltă şi blondă.

Sau. – Nu poate să facă una ca asta! – A şi făcut-o. S-a dus! continuă Sam să zâmbească. ironic. la ranch. L-ai văzut sau nu? – Nu glumesc. încântat de tulburarea pe care i-o zărea în ochi. – Adică a plecat şi m-a lăsat aici? Umilinţa îi ardea prin vene. cu un zâmbet strălucitor: – Pe Travis. în timp ce-şi ducea paharul la gură. apărând lângă ea. întrebându-se unde dispăruse. – N-o să scape el cu una cu două! . Sam! râse LaRaine. clătinându-se pe picioare. Nici a doua oară nu avu mai mult succes. zâmbind. cuprinsă de indignare. nu? întrebă el. – Cauţi pe cineva? o întrebă Sam Hardesty. Se mai uită o dată. înroşindu-i pielea ivorie. satisfăcut. – Termină cu glumele. LaRaine. LaRaine tremura toată. Uită-te în jur. de fapt. răspunse şeful de producţie. LaRaine îşi impuse să se însenineze. Începea s-o sâcâie o bănuială dureroasă. M-a rugat să-ţi transmit că se săturase. L-ai văzut cumva? – S-a dus acasă. clătină el din cap. ai şi făcut-o.Nu-l văzu nicăieri.

Te rog. cu un licăr nefiresc în ochi. Sam avea un Ford. Sam se căută prin buzunare şi îi dădu cheile. – Bine. – Împrumută-mi şi mie maşina ta.Strânse din dinţi. Capitolul 6 Puternica maşina ieşi în viteză din . LaRaine fu nedumerită. răspunse el. Într-o situaţie mai raţională.. văzându-l că ezita. insistă ea. Şi probabil că spunea adevărul. pentru a-şi împiedica bărbia să mai tremure. parcat la colţ. Sam. apoi răspunse: – Cred că pe tine te-aş fi refuzat şi dacă aveai un milion de dolari. – Un Continental? Din câte ştia. Poate nu trebuia să te pripeşti atâta cu refuzul. descoperirea ar fi putut s-o şocheze. nou-nouţ. model recent. – Mda. LaRaine ezită. – E un Continental roşu. O secundă. dar acum era prea obsedată să se ducă după Travis..

cu pumnii strânşi pe lângă trup. deschise uşa şi intră. Din hambar se repezi afară un câine. când LaRaine frântă în faţa uşii. În casă ardea o lumină. LaRaine apăsa cu putere pe accelerator. gonind prin noapte. de unde văzu conturul întunecat al ranchului profilându-se în noapte. Luna plină scălda în lumină argintie peisajul. . Cauciucurile derapară. Travis tocmai trecea prin living. – Cum îţi permiţi să mă tratezi aşa! se opri ea în faţa lui. Păru să treacă o veşnicie până când ajunse pe culmea movilei. Avea cămaşa crem complet descheiată. cu aceiaşi pantaloni maro pe el. oprindu-se din mers. Cum ţi-ai permis să pleci de-acolo şi să mă laşi mască? Nimeni nu se poate purta aşa cu mine! – Poate că era timpul s-o facă cineva. pe şoseaua principală. îşi îngustă ochii. răspunse Travis. LaRaine nu-l luă în seamă. Fu cât pe ce să nu observe poarta fără însemne şi drumul desfundat care ducea la ranch. Fără a se osteni să ciocănească. lătrând.oraş. pe un ton calm şi rezonabil. La vederea lui LaRaine.

demonstrând cât de ridicolă era o asemenea idee. nici ce făceam. Te-am văzut stând de vorbă cu Karen. La cinci minute după ce am intrat pe uşă. replică el. Am făcut-o. LaRaine făcu un efort să-şi smulgă mâna. Travis i-o apucă de încheietură. – Te-am avertizat că nu mă las folosit. dar zadarnic. încercuind-o complet cu degetele lui puternice. de la costume. Mi-ai cerut să te însoţesc la petrecere ca să-ţi salvezi orgoliul.Mâna ei se repezi să-l pălmuiască. şi cu Susan. – Nici să pleci şi să mă laşi singură . îngustându-şi ochii ca două mici fante negre precum cărbunele. Nu te interesa nici unde eram. – Şi ce te-ai fi aşteptat. – În viaţa mea n-am fost aşa de umilită! strigă ea. îl acuză LaRaine. să mă retrag bosumflat într-un colţ fiindcă nu stăteai cu mine? Linia sardonică a gurii lui se arcui. Fulgerător. A trebuit să aflu de la Sam că plecaseşi – nici măcar nai avut bunul simţ să mi-o spui tu însuţi. – Nici tu nu te-ai prea plictisit în lipsa mea. ai plecat să te distrezi cu prietenii.

deasupra decolteului. imobilizând-o. Ajunsese să stea lipită de pieptul lui gol. făcând-o să-şi înghită insultele. că ai făcut o asemenea greşeală. în timp ce-şi lăsa capul pe spate. cu degetele încârligate.acolo nu m-am aşteptat! se burzului ea. Sufocată. Evident. LaRaine îşi ridică mâna liberă. cu braţele răsucite la spate. Firele negre de păr sârmos îi zgâriau pielea. – Nesimţit împu. Gura lui se prăvăli peste buzele ei. În ochii lui Travis se zărea o licărire amuzată. Părul ei negru ca pana corbului se revărsă în jurul umerilor.. – Eu am ghicit de la început că nu eşti o lady. ca să-l zgârie pe faţă. m-am înşelat. LaRaine abia mai putea să-şi tragă respiraţia. Jignită. Travis o trase brutal la pieptul lui. Fierbinţeala lui părea s-o ardă prin materialul subţire. Am crezut că eşti un gentleman. – Ciudat. Îi fu capturată la fel de uşor ca prima.. Când încercă să se zbată. Forţa zdrobitoare . învăluind-o într-o căldură dogoritoare. privindu-l furioasă. Toate păreau să se clatine în jurul ei.

Paşii de pe verandă se îndepărtară.. sărutul acela zdrobitor îi risipise şi ei mânia. ajutându-l să se descarce.a sărutului îi aplecase atât de mult capul înapoi. pentru a părea calm şi netulburat. îşi dădu seama că auzise nişte paşi pe podeaua verandei. aşa că putuse avea acelaşi efect şi asupra lui. în timp ce braţele îi erau lăsate să se destindă. răspunse Travis. Fusese absorbită în vâltoarea mâniei lui şi-şi dădea seama că nu era deloc dornică să scape din braţele ce-o strângeau nebuneşte. La început. Uşa se zgudui din nou. Desigur. LaRaine inspiră tremurător. LaRaine crezu că erau bătăile propriei ei inimi. O serie de bubuituri se făcură cu greu auzite. Sa-ntâmplat ceva? Am auzit maşina şi. – Travis? strigă glasul unui tânăr. Gura lui se desprinse de a ei. LaRaine fu uimită să vadă cât de repede îşi putea stăpâni furia. încât se temea că avea să i se rupă gâtul. încercând să se elibereze din ceaţa care-i învăluia simţurile. dar Travis continuă so ţină strâns. Joe. Bătăile inimii lui LaRaine încă nu se .. – Nici o problemă. Când uşa cu plasă se zgâlţâi.

încă nepregătită să-i susţină privirea.calmaseră. răsucind-o în loc. – Şi dacă nu sunt gata să plec? – Întâmplător. – Doarme în magazie. conchise ea. asta-i casa mea. Şi. – Unde era? I se părea mai uşor să vorbească despre el. pentru a o îndrepta cu faţa spre uşă. Aşa. – Cine-a fost? murmură ea. deschizând uşa. – Argatul meu. Privi firele cârlionaţte de păr de pe pieptul lui Travis. – Se poate spune şi aşa. Ai dat buzna nepoftită. împingând-o către ieşire. sarcastică. încuviinţă Travis. – În magazie? Şandramaua aia veche de lângă hambar? Lui LaRaine nu-i venea să creadă. o informă el sec. – Iar acum mă dai afară. – De ce nu vii cu mine până la şosea? îl întrebă LaRaine. – Ce faci? protestă LaRaine. – Te trimit acasă. o scoase pe LaRaine pe verandă. crispată. – E mai solidă decât pare. conducând-o spre maşină. – Nu te-am invitat aici. declară Travis. răspunse Travis. poţi să te asiguri că am plecat de pe .

Travis îi deschise portiera şi o aşeză cu forţa la volan. apoi se opri şi se întoarse. Bara din faţă fu cât pe ce să şteargă maşina lui Travis. când coti spre drumul desfundat. Era convinsă că nu comisese nici o faptă ilegală – cel puţin.proprietatea ta. – Eşti o puştoaică răsfăţată şi egoistă. În viaţă nu merge aşa şi e timpul să înveţi şi tu. observă că de ea se apropia un poliţist. LaRaine ezită. Ochii îi înotau în lacrimi. Fără a-l lua în seamă. Şi trânti portiera în urma ei. încercând să se calmeze. dar şi le stăpâni când răsuci cheia de contact. nu în apropierea lui. domnişoară. Sper că lecţia din seara asta a fost prima dintr-un lung şir. Când coborî din maşină. – Staţi un moment. . În sfârşit. spuse el sec. după ce-l lăsă în urmă. Vrei ca toate să iasă după placul tău şi nu-ţi pasă cui faci rău ca să le obţii. fără ai da timp să răspundă. lacrimile începură să-i şiroiască pe obraji. Dispreţul din glasul lui o făcea pe LaRaine să se cutremure. porni spre hotel.

– O cunoaşteţi? îl întrebă poliţistul. privind-o încruntat.. cu un oftat furios. – Vă lăsaserăţi cheile în maşină? – Nu mai ţin minte! răspunse nervos Behr. Când o recunoscu pe LaRaine. răspunse Andy Pandy.. acesta îi dăduse cheile. era acuzată de furt. – Nu. da.– Ce este. Şi totuşi. – Dar. domnule ofiţer? întrebă ea. LaRaine avu senzaţia că prindea rădăcini în asfalt. O uşă din spatele celor doi se . Iar acum. a făcut-o fără permisiunea mea. începu LaRaine cu voce slabă. Când am venit aici. Nu fusese maşina lui Sam. În urma poliţistului alerga. Dar cre. o actriţă proastă. răspunse Behr. se opri sub un felinar. cu un gol în stomac. gâfâind.. – Dumneata! izbucni el. înroşindu-se la faţă. Dumneata mi-ai furat maşina? – Maşina dumneavoastră? întrebă LaRaine. E actriţă. un personaj rotofei. numai pentru a fi întreruptă de poliţist. – Din păcate. dispăruse. – Nu ştiaţi că dumneaei v-a luat maşina? se interesă poliţistul. privindu-l pe Andrew Behr.. Dacă a luat-o. Poate.

. Am împrumutat-o. iar în umbra streşinii se opri un om. Behr făcu o pauză înainte de a-i răspunde poliţistului. în semn de salut. LaRaine nui dădu nici o explicaţie. cu glasul scăzut. ameninţător. Am s-o rezolv cum ştiu eu. – Pentru asta sunt plătit. – Doriţi să depuneţi o plângere? întrebă poliţistul. Când ajunse lângă ea. unde stătea LaRaine. Nu depun nici o plângere.deschise un moment. porniră unul lângă altul spre trotuarul opus. parcă anume pentru a o ţine pe LaRaine în tensiune. – Nu. LaRaine îl recunoscu pe Sam. se apără LaRaine. înainte de a se întoarce la maşina lui. spuse el în cele din urmă. cu speranţa de a-i crea probleme. apoi se închise la loc. Aţi primit maşina înapoi. Scuzaţi-mă că v-am deranjat. O făcuse intenţionat. Ştia că şiar fi răcit gura de pomană. Şi reuşise. – N-am furat-o. Făcu un pas spre el pentru a-i cere să le explice celor doi totul. Poliţistul îşi atinse chipiul cu un deget. Andrew Behr porni spre mijlocul străzii. Nu pare să fi suferit avarii. apoi îşi dădu seama că avea să nege.

întorcându-i spatele. Şi. Nu vreau să te mai văd. dar nu-i dădu atenţie. Auzi o bătaie în uşă. Sam stătea rezemat de tocul uşii. Cum. porni spre hotel. omul insista. îţi faci bagajele şi dispari de-aici. când păşiră pe bordură. însă. – Mă scuzaţi. – Până dimineaţă? zâmbi ea suav. unde îşi luă poşeta şi-şi numără banii. . îşi trecu o mână peste părul negru ca noaptea şi se duse să deschidă. Am multe de împachetat. Mă mir că-mi acordaţi atâta timp. Şocată. cu îndrăzneală. Până diminaţă. cu un zâmbet complice pe faţă. şi s-ar putea să mă răzgândesc. fără a se opri până în camera ei. se aşeză pe pat. Unde dispăruseră? Mai avea în portofel doar douăzeci de dolari şi ceva. – S-a terminat cu dumneata! se răsti Behr. o ameninţă el. Măcar ca s-o aud oficial. – De ce nu? răspunse LaRaine. Mă aşteptam să te găsesc aici. – Mai ţine-o mult aşa.– Mai e nevoie s-o spun? întrebă el. Îşi dădu seama că cea mai mare parte se duseseră pe notele de plată şi acoperirea deficitului bancar. LaRaine. – Bună. nici să mai aud de dumneata. iar pe ceilalţi îi tocase pe rochia roşie.

mureai să primeşti rolul ăsta. ridică din umeri LaRaine. este? întrebă Sam. Un moment. în schimb. Uită-te la tine – Sam cel bun. – Şi pe urmă. . răspunse LaRaine. Voia să se poată răzbuna refuzând-o. – Dacă ai venit să te umfli în pene. nu? – Aşa se pare. ca şi cum ar fi fost maşina ta. – Bătrânul te-a dat afară. aşa cum îl refuzase şi ea pe el. Sam? întrebă ea. cu gura arcuită într-un zâmbet crud. Sam o urmă în cameră. navea să-i dea această satisfacţie. LaRaine cochetă cu ideea de a-i cere ajutorul. – Ce vrei. îţi pierzi timpul. îi aminti el. Mă săturasem. plecând de la uşă. închizând uşa. Mi-ai dat cheile. dar ceva din expresia lui îi spuse că tocmai asta aştepta. ai avut grijă ca tocmai asta să se întâmple. blând şi generos.Vorbea destul de greoi. după care probabil că tot tu i-ai spus lui Behr că dispăruse. – Te-am prevenit să nu-l iriţi. dar arăta mai treaz decât la petrecere. Îmi pare bine că nu mai trebuie să stau pe-aici. Anume mi-ai făcut-o. – Se mai schimbă oamenii. Ei bine. – Acum două luni.

părul trosnea de electricitate statică. am auzit cum ai încecat să-i dai de înţeles prieteni lui Corbett că era ceva între voi doi. dar te-aş fi respectat mult mai mult. chiar aşa. Mai târziu. crezi că ţi-am jucat o farsă murdară? continuă Sam. Sub perie. Răsucindu-se pe călcâie. Ţi-ai păcălit verişoara ca să apară în locul tău. Sam. LaRaine se simţea la fel de încărcată. LaRaine se duse la masa de toaletă. . N-ai făcut decât să-mi dai încă un motiv de a mă bucura că n-am acceptat să mă mărit cu tine. – Deci. cu mai mult succes – printre care. – Da. unde începu să-şi perie părul. şi pe mine. fără să pară deloc tulburat de această acuzaţie. – Tu ai făcut din-astea toată viaţa. – Da. nu să manevrezi pe altcineva ca să-ţi plătească poliţele în locul tău.– Ştiu că regreţi că mi-ai obţinut rolul. o acuză şeful de producţie. dacă aveai curaj să mă concediezi chiar tu. I-ai înşelat şi pe alţii. – Chiar aşa? replică el. pentru a juca în primul film fără ca Montgomery să afle. se răsti ea.

în sufletul lui LaRaine se frânse ceva. ca în timp ce mergi înainte cineva săţi tragă covorul de sub picioare când nu eşti atentă? Tenul ei ca ivoriul deveni şi mai alb. Sper numai ca după noaptea asta să înţelegi şi tu cum e să fii victima unei minciuni neruşinate. LaRaine. – Ba ştiu. Odată cu închiderea uşii. cu mişcări mecanice. LaRaine puse peria jos şi-şi înfoie părul cu degetele. şi încă foarte bine. prefăcându-se complet indiferentă. care-i spusese că spera ca acea noapte să fie prima lecţie dintr-o lungă serie. nu-i aşa. Doare. – Sper că te doare. Apoi. începu să se îmbrace. urmă el. auzind explicaţia lui Sam. Trecu .– Nu ştii să pierzi. Ei bine. – Nu-ţi urez succes. Cuvintele lui Sam se amestecau cu cele ale lui Travis. nu este. Se duse la uşă. apoi se opri. Sam. luându-şi cămaşa de noapte. privi pe urmele lui. Întotdeauna ai vrut să crezi că locul tău e pe un piedestal. o deschise. Câteva momente. Las asta în seama următorului fraier pe care îl vei găsi.

îi spuse el. A doua zi dimineaţă. tocmai m-aţi trezit din somn. LaRaine îşi trecu o mână peste ochi. încă nu mi-am făcut bagajele. spuse ea. nu mai avea bani pentru a plăti camera. Recepţionerul nu se scuză pentru asta. e perfect. de fapt. – Până la douăsprezece cred că aveţi timp suficient ca să vă strângeţi lucrurile. da. Buimacă după somnul care nu o odihnise deloc. Dacă pleca. cu ochii cârpiţi.. îi explică omul. Ce altceva ar fi putut răspunde? Omul dădu scurt din cap şi se întoarse . Aş vrea să ştiu la ce oră eliberaţi camera. LaRaine îşi luă un halat din aceeaşi garnitură cu cămaşa de noapte şi întredeschise uşa. LaRaine îşi imagina ce-i spusese Behr despre ea.. Şi. mult timp. – Mi s-a spus că plecaţi în dimineaţa asta. – La douăsprezece. o trezi o bătaie în uşă. pentru a vedea. încercând să gândească. până să adoarmă. – Încă. un recepţioner al hotelului. unde avea să se ducă? Lăsând la o parte ordinul lui Andrew Behr de a dispărea cât mai repede. încercând să tragă de timp.mult.

apoi spre valizele adunate lângă uşă.. îl întrerupse LaRaine. Nimeni din echipă sau . O dureau braţele de efort. Respectase termenul. unde? Nu exista decât un singur loc unde putea să se ducă. un singur om care so ajute – poate.. îşi spuse ea. triumfătoare. – Văd că v-aţi împachetat totul. – Da. Privirea lui se îndreptă spre ea. Şi trebuia s-o evacueze până la amiază. Mă întrebam dacă ştiţi pe cineva care m-ar putea duce cu maşina. pentru aşi duce toate bagajele în hol. Trebui să facă trei drumuri. comentă el.să pornească spre holul hotelului. LaRainese rezemă de ea. – Nu iau autobuzul. Era unsprezece şi jumătate trecut. N-avea nici măcar bani de bilet până la Los Angeles. – Atunci. Recepţionerul se afla la centrala telefonică. cu hainele împrăştiate peste tot. Închizând uşa. Camera era vraişte. – Cât de departe mergeţi? Staţia de autobuz e la câţiva paşi. Se uită la ceasul de deasupra recepţiei.

Bătrânul cel scorţos de la volan părea decis să-şi scurteze zilele. LaRaine. constată că portiera nu voia să se închidă. răspunse ea. atât de repede gonea.dintre actori n-ar fi mişcat un deget pentru ea. Îl aştept. După ce coborî. în afara oraşului. LaRaine o ştia fără să întrebe. ţinându-se bine. răspunse LaRaine. Când trecură de culmea movilei. observă bătrânul. – La ferma McCrea. o . – Nu face nimic. – S-ar zice că nu-i acasă. – Îi vin eu de hac. la valizele ei scumpe de piele care alunecau încoace şi-ncolo prin bena ruginită. LaRaine aproape oftă uşurată că ajunseseră întregi. în timp ce maşina se oprea sughiţând în faţa verandei. spre ranch. E cu schepsis. Nu era de mirare că suspensiile nu mai absorbeau şocurile hopurilor. se temea să se uite prin fereastra din spate. Capitolul 7 Camioneta veche se hurduca pe drumul accidentat.

comentă LaRaine. După ce le coborî pe toate. – Te rog. scoţând o bancnotă. ridicând din umeri. Tuşind. Găinile din curte se risipiră. cu mâna întinsă: – Era vorba că face cinci dolari. bătrânul se întoarse spre ea. – Da. trânti portiera cu piciorul. După ce-şi duse toate valizele pe verandă. LaRaine îşi agită o mână prin faţă.informă şoferul şi. – Schepsisul ăsta-i forţă brută. confirmă LaRaine. da' numa dac-o pocneşti unde trebe. – Într-adevăr. se aşeză pe cea mai rezistentă dintre ele. Un moment. într-o volbură de praf şi pene. – N-aveţi de ce. ai grijă cu ele! exclamă LaRaine. coborând. văzând cum le manevra. camioneta porni înapoi pe drumul desfundat. în aşteptarea lui Travis. începu să târască valizele spre a le da jos. la adăpost de soare şi praf. Cu rateuri. Deja erau zgâriate pe margini. dar îşi aminti reacţia lui Travis de ultima dată când intrase . se gândise să intre în casă. Trecând în spatele maşinii. pentru a alunga praful. Omul duse o mână la pălărie şi se întoarse spre cabină. Mulţumesc.

Se apropiau doi călăreţi. Avea o nevoie disperată de ajutorul lui. dar expresia lui era de nepătruns. Ridicându-se repede în picioare. Apoi. unde puse mâna streaşină la ochi. Cu toţi nervii întinşi la limită. Unul era Travis. soarele se înfierbânta din ce în ce. pentru a încetini în dreptul verandei. La zenit. al doilea trebuia să fie argatul. de unde nu puteau să vadă casa. O sfredelea cu ochii săi .nepoftită. porni spre colţul verandei. Apoi. nu putea risca să-l jignească. Probabil o zărise. Travis încetini şi schimbă direcţia. LaRaine ar fi dat orice pentru un pahar cu apă rece. LaRaine îşi rezemă mâna de stâlpul verandei. dorind să-i vorbească între patru ochi. după care murgul intră la trap în curte. sunetul unor copite în galop uşor o făcu să-şi uite setea. Îl auzi pe Travis strigându-i ceva argatului. LaRaine încercă să-i descopere reacţia la vederea ei. Călăreţii mergeau spre partea din spate a hambarului. LaRaine îi făcu cu mâna. Ar fi fost penibil să-i povestească totul în faţa celuilalt.

Am rămas fără slujbă şi a trebuit să evacuez camera. care apoi se îndreptară spre valizele puse pe verandă. în faţa aparatului de filmat. Fermierul îşi ridică piciorul drept pe oblâncul şeii şi se rezemă de el. – Fiindcă.. – De ce? Atât şi nimic mai mult. El îmi dăduse cheile.. dar nu i-a spus domnului Behr. uitând complet discursul pe care îl repetase. Travis. N-a pus să mă aresteze. mărturisi ea. – M-au concediat. la fel cum îşi încurca şi replicile..maşina cu care am venit aici azinoapte era a regisorului. Îşi umezi buzele. râse ea scurt. LaRaine înţelese că aştepta o explicaţie. atât de des.negri. – Am probleme. – . Când m-am întors în oraş. – Ce faci aici? întrebă el. încet.. LaRaine se simţea ţintuită în loc de privirea lui pătrunzătoare. Mai ţii . – Şi Sam nu i-a explicat? – Nu. Behr anunţase poliţia că i se furase maşina. dar ma concediat şi mi-a dat ordin să plec. Trase adânc aer în piept. fără haz. Eu am crezut că era a lui Sam.

– Şi ce te face să crezi că eu te-aş ajuta? o privi Travis cu ochii îngustaţi. cum că eşti o pradă uşoară pentru femeile ajunse la necaz. – Sunt falită. Nu cunoşteam pe nimeni altul care să mă poată ajuta. În ochii lui negri lucea un amuzament sardonic. cu piciorul proptit pe şa – deşi. era iritant de atent la ea. vocea i se frânse. Ca să ştiu ce înseamnă să te înşele cineva. replică Travis. totuşi. Sam mi-a dat lecţia numărul doi..minte ce spuneai aseară. – Ţin minte ce-ai spus. Nu mai aveam la mine decât douăzeci de dolari şi a trebuit să-i dau cinci omului care m-a adus aici cu maşina. – Faptul că. clătinând din cap. – Deci. biruită de disperarea situaţiei. Pe ultimul cuvânt. înainte de a-şi muta privirea. fără să-şi schimbe poziţia relaxată. – Toate astea nu-mi explică de ce te afli aici.. Gura i se strânsese într-o linie neînduplecată. despre lecţiile pe care trebuie să le învăţ? Ei bine. Îl observă pe Travis râzând fără zgomot. te aştepţi să-ţi dau nişte . LaRaine ezită.

. presimt că aş avea mult de aşteptat. – Am să ţi-i achit. Travis privi lung frâul pe care-l ţinea cu mâna înmănuşată. replică el. Dar lucirea din ochii lui arăta cam cât preţ punea pe cuvântul ei de onoare. .. – Da. iar şaua scârţâi sub Travis. – De cât ai nevoie? Murgul lovi cu copita după o muscă. Ai cuvântul meu.bani. Când îl văzu cum înălţa sprânceana. LaRaine îşi umezi buzele. Lezată de atitudinea lui ironică. se grăbi să adauge: – Dar aş putea să mă descurc şi cu cinci sute. îmi ceri cinci sute de dolari. – Nu ştiu de ce. – Ţi-i plătesc de îndată ce pot. cu gura arcuită cinic. LaRaine îşi ţinu respiraţia. spuse el cu un glas tărăgănat din care nu reieşea dacă accepta sau nu. – Nu mi-ar strica o mie. – Deci. Abia îndrăznind să spere. îi promise LaRaine. LaRaine insistă: – Îmi dai banii? – Nu.

LaRaine se răsuci cu faţa spre întinderea pustie din jur. – Plus casă şi masă. o zecime din cea de care avea ea nevoie. Clipi furioasă. – Ştiu cum ai putea câştiga banii de care ai nevoie. – Unde? se întoarse LaRaine brusc.Era un refuz scurt. Simţind o usturime în ochi. – Aici. plus masă şi cazare. – Cincizeci de dolari? repetă LaRaine. agăţându-se ca înecatul de un pai. De ce numi dai banii cu împrumut şi atât? . Acum unde-avea să se ducă? Ce putea face? Nici măcar nu avea unde dormi noaptea. – Şi ce trebuie să fac? Cu cât mă plăteşti? – Îţi dau cincizeci de dolari pe săptămână. protestă ea. privindo atent. Era o sumă derizorie. răspunse el. nevenindu-i să creadă. pentru a-şi alunga lacrimile. îi aminti sec Travis. dacă ai grijă de casă. – Dar aş avea nevoie de zece săptămâni ca să câştig destui bani pentru a pleca de-aici. continuă Travis. nedorind ca Travis să vadă că o podidea plânsul. fără alte explicaţii. dacă ai accepta să munceşti. la mine.

Îndreptându-se în şa. LaRaine îi înfruntă privirea. cu ochi rugători. unde să dorm. Dintr-al meu. – Asta ce mai e? întrebă ea. privind în jur. Cincizeci de dolari pe săptămână e oferta mea. făcând o scurtă pauză. Strigă. aruncând o privire spre hambar: – Joe! În uşă apăru un tânăr zvelt. privindu-l cu ostilitate. Nu mi-ai putea plăti o sută de dolari pe săptămână? Travis îşi înclină capul într-o parte. ca să-mi pot dedica tot timpul fermei. probabil că da. – Ai venit să-mi ceri ajutorul.– Fiindcă nu-mi pot permite să plătesc fără a primi nimic în schimb. O primeşti sau pleci.. Altă lecţie? – Din punctul tău de vedere. şi mi-au mai rămas prea puţini bani. Cu fălvcile încleştate. – Dar.. pe un ton provocator. Care e răspunsul? – N-am de ales. răspunse LaRaine. domnule? . Travis îşi ridică piciorul de pe oblânc şi descălecă. Primesc. e leafa pentru o menajeră. Nu am cu ce să plec. înainte de a se uita din nou la el. continuă Travis. – Da. cincizeci de dolari? repetă LaRaine.

să vii în casă. către LaRaine. Urcând pe verandă. În timp ce se apropia. dar zâmbetul părea sincer. Va avea grijă de casă. îşi ridică scurt Joe pălăria neagră şi plină de praf. adăugă. Joe. dumneaei e domnişoara Evans. îi mai spuse Travis. El e Joe Benteen. înăbuşindu-şi resentimentele la adresa lui Travis. lăsând să i se vadă părul. Luă căpăstrul din mâna lui Travis şi porni cu calul spre grajd. În ochii săi căprui se vedea o undă de sfială. când termini în hambar. Chipul lui avea o expresie deschisă. LaRaine încerca să pară binevoitoare. – Sigur. plină de prospeţime. Am nevoie de tine. Travis luă cele mai . LaRaine constată că era într-adevăr foarte tânăr. LaRaine nu-i dădea mai mult de douăzeci de ani. – Bună. Argatul se apropie în fugă. – Joe. o prezentă Travis.– Ai tu grijă de murgul meu? Deşi rostit pe ton interogativ. Muşchii de pe piept şi umeri abia începeau să i se formeze. – Joe. era un ordin. – Săru-mâna. de un blond-roşcat neobişnuit.

vor începe să comenteze. urmându-l. – În magazie? – Da. dar zvonurile reuşesc întotdeauna să circule. . – Dar de ce? Vreau să spun. Travis îi puse bagajele pe podea. eu acolo voi dormi. – Ştiu că ţi se pare că suntem destul de izolaţi aici. mai ales dacă dormim sub acelaşi acoperiş. Încăperea conţinea un pat.. nu trebuie. nu? întrebă ea. Când oamenii voi afla că mi-am angajat ca menajeră o actriţă tânără şi frumoasă. Strâmbă din nas. – Să-ţi ducem lucrurile înăuntru. Arăta aproape ca o chilie. descoperi LaRaine. încruntată. la picioarele patului. Travis deschise o uşă din partea opusă a camerei. Dădea într-un dormitor.grele două valize. Doar sunt dormitoare sus. îi spuse el. LaRaine ridică valiza cea mai uşoară dintre cele trei rămase şi îl urmă în casă. un scrin şi o debara. – Va trebui să aştepţi până-mi mut lucrurile în magazie. dezgustată la vederea livingului mobilat atât de deplorabil. fără tablouri pe pereţii de un verzui mohorât.. Travis o studie cu un amuzament răbdător.

începu LaRaine. pot rămâne aici. Sunt vecinii mei şi vreau să aibă încredere în mine şi să mă respecte. adăugă peste umăr: – Merg să-ţi aduc şi restul bagajelor. Nu mă deranjează. nu reputaţia ta încerc s-o apăr. Joe se va muta într-un dormitor de sus. Stupefiată. Crede-mă. Aşa că. cu nepăsare. – Astea-s toate. care probabil colcăia de şoareci şi şobolani. Nici nu-şi putea imagina că ar fi dormit în acea coşmelie părăginită. Puţin îmi pasă ce se spune. după cum vezi. zâmbi el alene.– Şi ce dacă? ridică ea din umeri. spuse el. – Mie. însă. . Întorcându-se. lângă valize. şi te culci în magazie. Apoi. – Ascultă. puse ultimele două genţi pe podea. îi văzu lucirea răutăcioasă din ochi şi-şi dădu seama că o tachina. Sunt obişnuită ca lumea să mă bârfească. – Dacă vorbeşti serios. mormăi ea. propuse Travis. LaRaine nu putu decât să se uite la el cu oroare. Când reveni. – Nu mi se pare deloc comic. îmi pare său că te fac să pleci aşa din casă. ci pe-a mea. îmi pasă. cu un sentiment de vinovăţie.

LaRaine rămase în dormitor. După aceea. făcând eforturi de a-şi controla nervii. în uşă apăru silueta masivă a lui Travis. Travis eliberă sertarele şi debaraua. auzi din bucătărie zăngănit de cratiţe. pentru a evita surplusul de grăsime. răspunse LaRaine. În timp ce ea şi le despacheta. care încerca să se restrângă la o singură masă principală pe zi. – Vrei să laşi bagajele câteva minute? . înlocuiră amândoi micul scrin cu unul mai mare.Chicotind. – Vrei să mănânci ceva de prânz? o întrebă el. mulţumesc. Terminase de golit o valiză. Apoi. când se auziră sunetele vaselor şi tacâmurilor strânse de pe masă. urmat curând de o aromă apetisantă. Nu-i plăcea să facă obiectul glumelor lui. ca să facă loc pentru lucrurile lui LaRaine. din uşă. fermierul reveni în casă. continuând cu despachetatul. LaRaine se încăpăţână s-o ignore. Travis trecu în living. La scurt timp după aceea. Nu peste mult. de la etaj. – Nu. Îl auzi pe Travis ordonându-i lui Joe să aducă un pat de campanie dintr-un dormitor şi să-l instaleze în magazie.

Travis deschise un dulap. În dulapul de lângă aragaz e făina. aruncând la loc în valiză bluza pe care o scosese. – Şi vrei ca eu să gătesc? întrebă LaRaine. . – O. Travis porni spre o parte a verandei de lângă bucătărie. uluită. Dar nu fu capabilă să scoată nici un sunet. Îl urmă în bucătărie. – Pe lângă frigider. unde ţin carnea. iar cratiţele şi tigăile. să ştergi praful şi să speli câteva haine. Oprindu-se. zâmbind mohorât: – Doar nu crezi că-ţi plătesc cincizeci de dolari pe săptămână doar ca să mături pe jos. sufocată.. acceptă ea. Să-ţi arăt unde sunt toate cele necesare. începând să înţeleagă motivul acestor explicaţii. spuse el. în cele de jos. LaRaine deschise încet gură să protesteze. mai am aici şi un congelator. Vasele sunt în dulapurile de lângă chiuvetă. Travis se întoarse încet cu faţa spre ea.K. închisă cu geamuri. – Aici ţin alimentele conservate.arătă el cu capul spre a doua valiză. zahărul şi altele.

– Dacă pentru tine "făcut de mâncare" înseamnă să pun o fleică de friptură rece între două felii de pâine. sumbru. declară Travis. în panică. nici măcar apă pentru ceai n-am fiert! încheie ea ascuţit. – Atunci. dacă vrei să mănânci. ridicându-şi mâinile cu unghii manichiurizate impecabil. – Până atunci. În rest. LaRaine văzu farfuriile murdare puse pe bufet. bombăni ea. înroşindu-se de jenă. – Am să mă mărit cu un om destul de bogat pentru a angaja un bucătar. Praful se va alege de unghiile mele! – Sunt sigur că vor supravieţui câtorva băi în apa de vase. încercă să se apere. . am făcut-o. nu ştii? Trebuie să-ţi fi făcut câte ceva de mâncare. la viaţa ta. atunci da. lângă chiuvetă. Întoarse capul. e timpul să înveţi. comentă sec Travis.– Dar nu ştiu să gătesc! protestă ea. replică Travis. – Cum adică. deci n-aveam nici un motiv să învăţ. Evitând în continuare să-l privească. Felul cum o privea o făcu să se simtă ca o proastă. va trebui să găteşti. Instinctiv. – Cred că trebuie să spăl şi vasele.

Se intră de pe verandă – are şi toaletă. Tu n-ai auzit de aparate moderne. prudentă. unde era şi congelatorul. . nu o baracă în curte. deci ştii cum se cheamă. – Da. – A. dându-şi seama că nu văzuse baia. Gura lui Travis tresări. arătă el uşa din spatele lui. – Şi uscătorul de haine? se interesă LaRaine. Agăţi rufele pe sârme şi aştepţi să le usuce natura. dezgustată. Îl privi pe Travis. încremeni. – Slavă Domnului! murmură LaRaine. Deodată. cu instalaţie de apă. cu butoi deasupra. gata să zâmbească. am şi baie. chicoti încet Travis.– Şi hainele trebuie să le spăl? – Maşina de spălat e pe veranda laterală. ca spălătorul de vase şi uscătorul de rufe? Privi în jurul ei. – Baie ai? Vreau să zic. – Sârme de rufe? repetă LaRaine. în casă. ştiu cum se cheamă! se răsti ea. mai mult pentru sine. – Mă mir că ai apă curentă. – În spatele casei sunt două prăjini cu sârme întinse între ele. făcând ochii mari. – Da.

Peste vreo oră. din care scoase o tigaie lunguiaţă. dădu ea din cap.– După ce termini de despachetat. arătă înăuntru: – Vezi pachetul ăsta de carne de pe al doilea raft? E pentru friptură. LaRaine privi în jur. – Sper. Dar. cu un gest de nedumerire nervoasă.. Până aici ai înţeles? – Cred. poţi explora singură peste tot. cureţi nişte cartofi. întrebându-se în ce se băgase. De astă dată. – Pui carnea aici. adăugă el şi ieşi pe uşa din spate. Închise uşa. îl prevenise pe Travis că nu . Eu am de lucru.. Vezi ca masa de cină să fie gata pe la apusul soarelui. Travis trase adânc aer în piept şi se duse la frigider... cu capacul pe ea. Rămasă singură. Deschizând uşa. că da. în fond. nesigură. Travis murmurase pentru sine. iar tigaia o bagi în cuptor. apropiindu-se de dulapul de lângă aragaz. – Ce să pregătesc? Şi cum? întrebă ea. morcovi şi ceapă şi le pui în aceeaşi tigaie cu carnea. şi reglezi cam la trei-treizeci. – Ne vedem pe seară.

Le încercă pe toate la rând – tot nimic. cu capacul. întâmpinându-l cu cuvintele: – Nu pot da drumul la cuptor. Una avea marcate pe ea diverse temperaturi. După ora trei. – Bănuiam eu c-aveai să dai de o belea. LaRaine puse tigaia pe grătar. După ce îi descrise totul.ştia să gătească. LaRaine încheie: . Deschizând uşa cuptorului. Curiozitatea o făcu să-i deschidă uşa. Maşina de gătit părea o vechitură. Simţind mirosul de gaz. Îl văzu prin plasa uşii coborând din cabină. şi duse tigaia la aragaz. cu două pachete ambalate festiv. o puse în tigaie. LaRaine despachetă carnea. Nu se întâmpla nimic. – Dacă-şi închipuie că am de gând să mă joc cu aragazul până sar în aer. îşi dădu seama că Travis nu-i spusese cum funcţiona. e nebun. răspunse Travis. Arată-mi ce-ai făcut. Dacă el era dispus să suporte consecinţele. O răsuci şi se uită în cuptor. se grăbi să le închidă la loc. era dispusă şi ea să încerce. îndepărtându-se. bodogăni ea. Apoi. pornind spre bucătărie. auzi camioneta intrând în curte. Studie rozetele. Înainte de a ajunge în dormitor.

Şi pune nişte apă. Când aprinsese el focul. După ce aprinse cuptorul. – Sunt pentru tine. LaRaine desfăcu mai întâi . Travis controlă tigaia şi carnea dinăuntru. păruse mult mai uşor. conformându-se. dintr-o cutie de lângă aragaz. atâta cât să acopere fundul tigăii. – N-am ştiut.– Am simţit miros de gaz. În sfârşit. – Asta. încearcă tu. ce trebuie să fac? – Săreaz-o şi pipăreaz-o! răspunse Travis. După ce carnea fu introdusă înapoi în cuptor. nici pentru cuptor. nici pentru plită. Încântată. LaRaine izbuti să-l aprindă. – Nu. dar nicăieri nu ardea nici o flacără. spuse Travis. exasperat. privirea lui LaRaine se abătu spre pachetele de pe bufet. Nu are aprinzător automat. parcă citindu-i gândurile. Travis puse pachetele pe bufet şi scoase chibriturile. fiindcă trebuie s-o aprinzi. Travis îl stinse la loc şi-i dădu lui LaRaine un băţ de chibrit: – Acum. – N-ai asezonat-o? întrebă el. după mai multe nereuşite. se apără LaRaine. – Îţi arăt cum se face.

– N-am timp să-ţi dau lecţii de artă culinară. Al doilea pachet conţinea o oală sub presiune. răspunse ea. – Asta-i o oală electrică. o informă Travis. – Ce drăguţ din partea ta. Va trebui să înveţi singură. – Mulţumesc. Are un pliant cu instrucţiuni şi câteva reţete.primul pachet. Vânzătoarea m-a asigurat că e imposibil să strici mâncarea cu ea. Când deschise cutia şi văzu ce conţinea. rupând panglica şi hârtia. lângă carne. îi mai aminti el. nu tocmai cu entuziasm. zâmbetul i se şterse cât ai clipi. murmură LaRaine. Nici unul nu corespundea cu concepţiile lui LaRaine despre cadouri.. explică Travis. . – Sper şi eu să mănânc omeneşte şi fac tot ce pot în sensul ăsta. Era o carte de bucate pentru începători. destinată tot gătitului. Nu uita să pui roşiile şi restul garniturilor în tigaie. înainte de a ieşi. LaRaine scoase limba în direcţia uşii închise..

el se duse în living. dar vorbi foarte puţin la masă. Travis închidea registrele şi . Bucătăria era un fleac! Joe mâncă împreună cu ei. ceapa şi morcovii gătiţi perfect. LaRaine îşi unse mâinile cu loţiune. Spălatul vaselor. Travis le remedie. unde începu să lucreze la nişte hârtii. încât o surprinse chiar şi pe ea. ceea că îi ridica enorm moralul. cu friptura. La fiecare înghiţitură. Numai două detalii împiedicau cina să fie perfectă: uitase de cafea şi nu aveau desert. conchise LaRaine. Joe dispăru undeva afară. cina din acea seară fu atât de reuşită. LaRaine simţea că era cam impresionat de ea. După ce termină. cartofii. LaRaine se felicita în sinea ei. Când Travis intră în casă. era o muncă obositoare şi ingrată – şi singura la care Travis nu se oferi s-o ajute. făcând cafeaua şi scoţând îngheţată din congelator. hotărâtă să nu şi le lase distruse. În timp ce le spăla şi le ştergea. masa era pusă.Capitolul 8 În ceea ce-o privea pe LaRaine. Când intră în living.

Noaptea. Imediat. Noapte bună. se rostogoli în adâncitura din mijlocul patului.le introducea într-un sertar. . cu faţa în pernă. încercând să-i facă o scobitură pentru cap. – Haide. O mână o zgâlţâia de umăr. În urma lui. Perna era tare ca piatra. mormăi LaRaine. Noapte bună. camerele erau şi mai deprimante decât la lumina zilei. Travis spuse: – Şi eu. – Dorm. încercând să nu se gândească la pielea degetelor. O lovi cu pumnul. Ridicându-se de pe scaun. – Te retragi deja? E devreme. şi i se păru că cineva încerca s-o trezească. LaRaine. – Da. Se auzeau tot felul de trosnete şi pârâituri. e timpul să te scoli. Nici nu închisese bine ochii. spuse un glas. boţită după spălat. casa rămase insuportabil de pustie. – Nu şi după programul meu. – Ai terminat? o întrebă el. din diverse părţi ale casei vechi. LaRaine îşi luă cămaşa de noapte din dantelă neagră şi se culcă. răspunse LaRaine. Păru să treacă o veşnicie până când adormi.

ridicând-o în capul oaselor. Încă nu mă scol. Îşi împreună degetele pe după ceafa lui. arătând dezgustător de obosit. Păru învăluită într-un nor de parfum masculin. de la ora asta. protestă LaRaine. LaRaine. nu mai dormi.– Ba. despărţindu-le cu o autoritate arogantă. a simţurilor. insidioasă. buimacă de somn. prin fereastră. se vedea lumina alburie a zorilor. Sărutul era un act de seducţie lentă. prinzând-o . închizând ochii la loc. bosumflându-şi copilăreşte buzele. În spatele lui. într-o atitudine felină. Dechizând încet ochii. după ce gura lui începu să-i guse buzele. Travis o trase spre el. o contrazise glasul. Travis. se linguşi ea. – Te rog. arcuindu-se pe spate. Deşteptarea! Travis stătea aşezat pe marginea patului. nui ghici intenţiile decât cu întârziere. dar păreau făcute din fier. lasă-mă să mai dorm. – Nici n-a răsărit soarele. LaRaine încercă să le dea la o parte. schimbă tactica. Aproape fără efort. – Ba te scoli. Două mâini mari i se strecurară la subsuori.

De pe buzele ei se desprinse un oftat involuntar. dându-se jos din pat. – Travis. – Haide. gura lui Travis se retrase. strângându-şi şi mai tare degetele pe ceafa lui. Împotriva propriei voinţe. – Jos din pat. se conformă. întrebându-se cât din dezastrul pe care-l cauzase era real şi cât era produsul propriilor ei vise. pe coapsă. nu tocmai blând. – La ora asta? LaRaine nici nu voia să se gândească la mâncare. E timpul să faci micul dejun. LaRaine nu înţelegea acel foc dezlănţuit ce-i izbucnea prin vene. făcându-i inima să bată mai repede.într-un moment când era nepregătită şi vulnerabilă. dar nici nu i se părea necesar să-l înţeleagă. în timp ce deschidea ochii să-l privească. pentru a-l trage înapoi ca să-i mai dezvăluie din vraja acelui sărut. Privirea i se tot abătea spre gura lui. În privirea lui mocnea o flacără nedesluşită. LaRaine slăbi strânsoarea. iar Travis se ridică brusc. Mâna lui o plesni. Surprinsă de usturime. . Apoi. şopti LaRaine.

Înţelegând aluzia că era obişnuită să defileze aproape goală prin faţa unor bărbaţi străini. aşa că fii atentă. LaRaine îl urmă în bucătărie. – În frigider sunt ouă şi şuncă. – Sunt ferm hotărâtă să mă îmbrac. – Tu m-ai târât aici din dormitor. Tot somnul i se risipise. LaRaine observă câtă apă şi câte linguriţe de cafea punea î vas. Docilă. ca să-mi arăţi cum să fac cafeaua. Iar data viitoare când vrei să mă trezeşti. m-aş îmbrăca înainte se pregătesc micul dejun. am să-ţi arăt cum se face cafeaua. bate la uşă. dar nu m-ai auzit. spuse el. Travis luă cafetiera de pe bufet şi o aduse la chiuvetă. – Nu-ţi arăt decât o singură dată. .– Înainte de a pleca la treburi. Eu în locul tău. LaRaine se burzului pe loc. Privirea lui o examina enervant de pătrunzător. înfiorată de răceala duşumelei sub tălpile ei. Joe e tânăr şi se ruşinează imediat. – Ai reţinut? Dădu din cap afirmativ. făcând-o să-şi strânge mai bine halatul pe trup. Nu eu am fost cu ideea. – Am bătut.

Aminteşte-mi să-ţi aduc un deşteptător, ca să nu se mai repede asemenea situaţii. LaRaine dorea nu atât ca situaţia din acea dimineaţă să nu se mai repete, cât ca Travis să înceteze cu asemenea comentarii pe seama ei. Înainte de a apuca să-i răspundă, fermierul ieşi. Revoltată pe amândoi, LaRaine reveni în dormitor. Alese o pereche de pantaloni albi şi o bluză cu modele negre, albe şi gri, după care începu să se fardeze, în oglinda mică, pătrată, de deasupra scrinului. Lumina slabă a becului din tavan o încetinea. Ajunsese abia la jumătate, când auzi nişte paşi intrând în bucătărie. – Unde-i micul dejun? întrebă Travis. – Încă nu l-am făcut! strigă LaRaine, încercând să vadă dacă nu-şi aplicase prea mult albastru la ochi. – De ce? bubui glasul lui, mai aproape. – Fiindcă n-am terminat cu îmbrăcatul! – N-ai terminat? A ieşit acum o juma' de oră! Ce-ai făcut în tot timpul ăsta? Travis apăru în uşă, încruntat. – Lumina de-aici e groaznică, arătă LaRaine spre bec. Abia văd, ca să mă machiez.

Privind lung colecţia de flacoane, tuburi, periuţe şi palete cu farduri pentru ochi, Travis arătă cu degetul spre un mic cilindru, întrebând: – Ăsta ce e? – Ruj. – Şi ăsta? continuă el, începând să le ia pe rând. LaRaine i le identifică pe toate. La sfârşit, Travis puse deoparte cremele de curăţire şi împrospătare la pielii, umezitorul şi un ruj. Pe celelale le mătură dintr-o mişcare, în coşul de gunoi. – Ce faci?!? ţipă LaRaine. – Singurele de care ai nevoie au rămas pe scrin, replică el, cu gura strânsă aspru. Gata cu fardurile, LaRaine. Gata cu toate măştile. – Doar n-ai să mi le-arunci! se repezi ea la coşul de gunoi, pe care Travis tocmai îl ridicase. Ai idee cât costă toate astea? Şi-n plus, sunt ale mele! – Le poţi lua înapoi când pleci deaici, o informă Travis, rece. Până atunci, nu-ţi folosesc la nimic. Nu vine nimeni, ca să te vadă boită şi dichisită. Şi n-am de gând să aştept în fiecare dimineaţă micul dejun o oră şi mai bine. – Ai de gând să mi le dai? întrebă

furioasă LaRaine. Le vreau înapoi, acum, în clipa asta! – Când pleci, repetă el. – Atunci, plec acum! – Du-te. Eu nu te opresc. – Bine, am să plec. LaRaine se răsuci pe călcâie, apoi se opri. Unde putea să se ducă? Şi cum? Încă nu avea nici un ban. Travis o privea din uşă. – Lua-te-ar dracu'! exclamă ea, cu bărbia tremurându-i. – Fă micul dejun, ordonă scurt Travis. LaRaine ieşi abia peste câteva secunde. Travis o aştepta în bucătărie. Joe intră tocmai când LaRaine punea pe un prosop absorbant şunca aproape arsă. Fără machiaj, se simţea goală şi ruşinată. Avu nevoie de trei zile pentru a se obişnui cu această senzaţie. În unele momente, îşi atingea obrazul nefardat cu degetele, revoltându-se contra ordinului arogant al lui Travis. Dar, în cea mai mare parte a timpului, era ocupată cu munca. Toate îi erau atât de străine, încât se izbea mereu de obstacole enervant de mărunte. Într-o zi, LaRaine privea lung terciul

cleios dintr-un castron, recitind la nesfârşit reţeta. Travis propusese să facă o prăjitură pentru desert. Aluatul din vas nu arăta deloc a prăjitură, dar LaRaine urma pas cu pas indicaţiile din cartea de bucate. Un ciocănit răsunător zgudui uşa din faţă. Luată prin surprindere, LaRaine scăpă lingura plină de cocă. Înjurând printre dinţi, o ridică, în timp ce bătaia în uşă se auzea din nou. Ştergându-şi absentă mâinile pe pantaloni, se grăbi să deschidă. Ajunsă în dreptul uşii, se opri uluită, văzându-l afară pe Sam Hardesty. Expresia lui era la fel de şocată. Sam îşi reveni primul. – Ce-i cu tine aici? LaRaine înghiţi în sec. – Aici... aici locuiesc. Apoi, ridică trufaşă capul. – Dacă vrei să vorbeşti cu Travis, a spus că azi lucrează la nişte conducte de irigaţii. – Credeam că te-ai întors în Los Angeles, comentă el tărăgănat. – Nu m-am întors. LaRaine n-avea de gând să-i explice de ce. Sam se umflase destul în pene numai cu faptul că o lăsase fără rol.

Această formulă suna mai bine decât "magazie".. cu picioarele tremurându-i. LaRaine întoarse capul. La revedere. iar în ochi îi apăru nedumerirea. – Trăieşti cu McCrea? Lui LaRaine tare i-ar mai fi plăcut să confirme. – Iar eu mă culc aici.– Dacă mă scuzi. Se culcă în. conştientă că .. – Travis e un gentleman. declară ea. intrând în bucătărie. răsucindu-se spre el. Doamne păzeşte! Găteşti! râse el. sunt ocupată. Sam o privi. Şi plecă de la uşă. uimit. fără a încetini pasul. Sam intră după ea. dar îşi aminti afirmaţia lui Travis că în acea comunitate restrânsă de fermieri bârfele circulau repede. iar el dorea să le evite. Am să-i spun lui Travis că l-ai căutat. – De ce? Vreau să zic. Să vezi şi să nu crezi – o LaRaine Evans gospodină! – Şi ce găseşti de râs în asta? întrebă ea furioasă. Neinvitat. dacă nu sunteţi amanţi. numai pentru a-l vedea pe Sam rămânând cu gura căscată. ce cauţi aici? întrebă Sam. studiindu-i atent faţa. clădirea anexă. Sam.

apoi. răspunse LaRaine. comentă el. cu un tremur în voce.. – De ce? Vreau să zic. deodată. simţindu-se cam înjosită de toate acele afirmaţii. – Nu e nimic rău în asta. – LaRaine Evans are multe feţe pe care nu i le cunoşti. Dar nici el nu ştia ce voia să zică. remarcă el. Părea surprins. – Şi ce dacă? replică ea.. – Nu cred că te-am văzut vreodată nefardată. – Nu te fardezi.. Ba chiar. – Arăţi altfel. începu Sam să înşire. faci prăjituri şi pariez că deretici şi prin casă. Nu eşti fardată! – Şi de când sunt obligate femeile să se fardeze tot timpul? încercă LaRaine să riposteze. fără să poată defini cauza.era nemachiată.. introducând în cuptor tava cu aluat. eşti frumoasă. – Poate că m-am săturat de toată lumea . Nu eşti acea LaRaine Evans pe care o cunosc eu. Eşti. – Ce ţi-a venit? – Nu ştiu ce vrei să spui. şi unele pe care ea însăşi abia începea să şi le descopere.. Numai că nu mi te pot imagina ca gospodină. observă.

. – Oamenii au dreptul să se răzgândească.. – Ar fi singura explicaţie. cu tărie. Nu te bate nimeni la cap. – Vrei sau nu să-i laşi un mesaj lui Travis? întrebă ea. – N-am spus nici un moment asta. – Atunci. dar până acum n-am crezut-o niciodată. Nu lucrez aici decât fiindcă aşa vreau. Am auzit că dragostea poate face minuni. nu-i adevărat. sugeră ea. uimit. LaRaine. – Nu. LaRaine strânse vasele. – Dumnezeule.. soare. – Ei bine. insistă ea. – Din câte-mi amintesc. ţinutul ăsta ţi se părea un pustiu mohorât. E aer curat. De fapt.aia artificială în care trăiţi voi. lingurile şi paharele gradate. nu cumva te-ai îndrăgostit de fermierul ăsta din Utah? Chiar îl iubeşti? exclamă Sam. . se presupune că e un obicei caracteristic al femeilor. mai trec pe-aici diseară şi-am să vorbesc cu el personal. Poate am decis că e timpul să revin la aspectele de bază ale vieţii.. temându-se de atâtea întrebări şi comentarii. ducându-le la chiuvetă. vrei te rog să pleci? Am multă treabă.

Ce-a spus despre mine? – Sam? – Normal că Sam! se răsti ea. Din acel moment. studiindu-i ţinuta rigidă. iar aceştia ieşiră uscaţi şi scorojiţi. Numai carnea din oala sub presiune era comestibilă. când apăru Sam. reveni. rece. Tremurând de furie. LaRaine uită prăjitura în cuptor până simţi miros de ars. tocmai spăla vasele. În timp ce pregătea cina. rezultând un fel de supă groasă. uită să pună apă destulă la cartofi. Nici navea de unde să ştie dacă preparase corect sau nu compoziţia. După plecarea lui Sam. înainte de a se conforma în sfârşit. LaRaine le-ar fi turnat mâncarea în cap. – Despre tine n-a spus nimic.Sam ezită. Travis nu-l invită în casă. Zarzavaturile avură aceeaşi soartă. La cea mai mică nemulţumire. era înnegrită şi tare ca lemnul. toate începură să iasă pe dos. Nici Travis şi nici Joe nu comentară nimic. Când o scoase. A venit ca să mă anunţe că vor folosi vitele . – Ei? întrebă LaRaine. Gelatina salatei nu se închegă bine. vorbind în schimb afară.

ţi-aş propune să speli rufele. Îi simţi privirea atentă studiindu-i fiecare mişcare şi refuză să i-o înfrunte. Pe . rugându-mă să le aduc pe platou. cu storcător de tip vechi. Un moment. Trebuie să angajezi pe cineva să-ţi spele rufele. sau un ordin? replică LaRaine. – Mâine. – Dacă vii puţin cu mine. Nu credea o vorbă. Din moment ce nu va trebui să pregăteşti prânzul. greoaie. Maşina de spălat nu era modernă şi automată. privindu-l pe Travis cu ochi scăpărători. îţi arăt cum funcţionează maşina de spălat. făcu ghem prosopul de vase şi îl aruncă pe bufet. Travis nu-i luă în seamă întrebarea. – Înţeleg. reluă Travis. întorcându-se să-l urmeze pe Travis spre veranda din spate. răspunse el calm. Apoi. Joe şi cu mine nu mâncăm acasă. se revoltă ea. – E doar o propunere. Lângă ea. – Am angajat. – Eu nu folosesc drăcovenia asta. LaRaine nu se clinti din loc.în următoarele două zile. erau puse două copăi cenuşii de metal. LaRaine privi totul cu o deznădejde şi o furie crescânde. sarcastică. pe nişte capre. ci mare.

Tăcerea lor părea s-o condamne că nu era în stare nici măcar de o treabă atât de simplă ca spălatul hainelor. înainte ca LaRaine să-l mai poată contrazice. începu să-i dea explicaţii. LaRaine ştia că ar fi izbucnit în plâns. două perechi de pantaloni deai ei şi un tricou intrară la apă. Nici nu se referiră la noile culori ale rufăriei lor de corp. LaRaine avea ochii plini de lacrimi. La masa de seară. semn că înţelesese toate instrucţiunile. Lenjeria bărbaţilor nu suferi alte pagube decât dobândirea unei nuanţe albăstrui. La sfârşit. frustrată şi frântă de oboseală. în timp ce pantalonii roşii se decoloraseră. LaRaine era amuţită de umilinţă. Prima zi de spălare a rufelor fu o serie de catastrofe mărunte. Şi. înţelegând că navea nici un rost să protesteze. Abia reuşi să dea din cap. de la apa în care fuseseră spălaţi blugii.tine. . Dacă Travis îi spunea un singur cuvânt neplăcut. Când termină. Travis şi Joe nu comentară nimic. Printre altele. Alte două bluze albe fură distruse.

era convinsă că nici într-o viaţă nu putea economisi destui bani ca să . Se antrena să agaţe hainele pe umeraşe.Capitolul 9 În următoarele trei zile. Problema era că nu-i putea economisi pe toţi. pentru serile când nu avea nimic de făcut. spălat şi făcut curăţenie. îşi luase reviste. În acest ritm. De asemenea. La încasarea celui de-al patrulea salariu. LaRaine duse o înverşunată luptă pentru a învăţa gospodărie. Travis îi cerea liste de alimente şi materiale necesare şi o lua cu el la cumpărături. să pună lucrurile la locurile lor când termina cu ele. să-şi organizeze timpul. purtându-le când mătura sau făcea alte munci gospodăreşti. unele dintre acestea se făcuseră praf. Aşa că îşi cumpărase nişte blugi şi bluze de bumbac rezistente. LaRaine uita întotdeauna să scrie pe listă câte un articol de care avea nevoie. avea sentimentul că muncise pe brânci pentru fiecare dolar. Nu voia să şi le distrugă şi pe celelalte. Întrucât nu ştia cum să-şi îngrijească singură hainele. Nu era vorba numai de gătit.

Unde e? întrebă ea. Mai are câteva cumpărături de făcut. văzându-se în oglindă. LaRaine se îndreptă spre el. rămase cu privirea într-acolo. – Am nevoie de maşină. Nu e nevoie să-i pregăteşti . strângând chinga şeii. – A luat-o Joe. priponit de o stinghie a ţarcului. LaRaine strânse din buze. Nu era acolo. O secundă. răspunse Travis. cu paşi mari şi furioşi. Ce se întâmplase cu femeia strălucitoare de altă dată? Faţa ei arăta ca a unei fete de la ţară. Se uită după camioneta care de obicei stătea parcată lângă magazie. Travis tocmai înşeua calul rotat. De când nu-şi mai făcuse un tratament cosmetic? Când îi atinsese ultima oară o coafeză părul? Cu o izbucnire revoltată. după ce spălă vasele de la micul dejun. fără a se opri până în mijlocul curţii.plece. trânti cârpele în lavabou şi ieşi ca o furtună din casă. apoi întrebă: – Şi când se-ntoarce? – S-a dus în oraş să ia nişte ovăz pentru cai. Într-o dimineaţă. deci cred că vine abia după masă. LaRaine se duse să cureţe baia şi.

urmărindu-i reacţia. îi ceru ea. până nu mor de plictiseală. La auzul veştii. făcândo să şi-l dea la o parte. cu ochii plini de lacrimi. cu un braţ rezemat de şa... enrvoasă. dacă. Pe platou? – Ultimii membri ai echipei au plecat ieri. mă scoate din minţi! – Acolo nu mai e nimeni. Nu mai suport să stau în ea nici un minut. Iar ai uitat ceva la magazin? – Nu. – Unde? se încruntă LaRaine. Furia îi fu risipită de . – De ce ai nevoie de camionetă? se interesă Travis. Vreau să mă întâlnesc cu oamenii. frustrată. Trebuie să ies din casa asta! explodă LaRaine. mormăi ea. LaRaine inspiră adânc. avea să scape. mutându-şi privirea. Ar fi plecat şi ea cu ei.nimic. O urăsc! Într-un fel sau altul. O rafală de vânt îi suflă părul peste faă. Să schimb o vorbă cu cineva. Nu mai suport ferma asta. Travis se întoarse. – Unde vrei să te duci? – Până pe platou. răspunse Travis. – La naiba. – Înşeuează-mi un cal.

– Ai spus odată că ai vrea să-l călăreşti. privindu-i pantofii de pânză. Travis stătea călare pe rotat. promise ea. pornind grăbită înapoi spre casă. trepida de emoţie. ţinând în mână frâul murgului. ca să nu faci insolaţie. Acum ai ocazia. La gândul de a-l însoţi pe Travis. – Eu mă duc să văd de vitele din partea de vest. Şi îi întinse căpăstru. LaRaine şovăi. într-un sens. Dintr-un salt. Vrei să vii cu mine? Surprinsă de invitaţie. cu un zâmbet strâmb. – Atunci. el era temnicerul ei. nevenindu-i să creadă că Travis o lăsa să călărească murgul cel viguros. Şi ia-ţi o pălărie. îi spuse Travis. LaRaine nu avu nevoie de o a doua invitaţie. LaRaine îl privi cu ochi mari. – Îmi iau. ajunse în .deznădejde. aşteptânduse ca Travis să-şi retracteze imedia oferta. uitând că. încalţă-te cu nişte cizme. – Da. acceptă ea nesigură. îi aminti el. care înotau în lacrimi. Scăpa din închisoare. Când reveni. spuse el.

Scuturându-şi părul pe spate. răspunse fermierul. – Eşti gata? o privi pieziş Travis. iar la întoarcere vom parcurge aceeaşi distanţă. Avau în faţa lor o vale nesfârşită. când terenul accidentat îi sili să încetinească pasul. Cred că sunt în plină formă. sau că fac febră musculară. Rotatul îşi potrivi pasul după al lui. pentru prima oară după săptămâni de zile. LaRaine îşi lăsă faţa scăldată de vântul cald. Scările erau potrivite după lungimea picioarelor ei. iar expresia gurii i se mai îmblânzise. Sper numai să te simţi la fel şi la capătul drumului. cu un surâs. spuse ea. brăzdată de albiile unor râuri secate şi presărată cu moviliţe. – Nu mă tem că voi înţepeni. – Mai avem mult de mers. – Îţi mulţumesc că m-ai chemat cu tine. răspunse ea. Înviorată de galop. în urmă. La orizont . Clădirile fermei rămăseseră departe. LaRaine simţea din nou că trăia. Ochii îi scânteiau. după cât am muncit în ultimele săptămâni. La o uşoară atingere cu călcâiul. murgul porni în galop uşor. Travis.şa. – Da.

în Delta. care acoperea o treime din suprafaţa statului. Cu mii de ani în urmă. La primirea în Uniune. sau din Vechiul Testament. – În viaţa mea n-am mai văzut o asemenea pustietate. mişcarea lui făcând pielea şeii să scârţâie. dar primii care s-au oprit au fost mormonii. Travis se aşeză într-o poziţie mai comodă. dar în schimb s-a ales numele Utah.se întindea un masiv muntos. Ei au numit acest ţinut Deseret. îi explică el. – Ai văzut indicatorul de pe şosea. – Care ce înseamnă? – Cred că provine din Cartea Mormonilor. Înseamnă "ţara albinelor". Stupul este şi acum simbolul statului. în timp ce Travis încetinea la pas. iar murgul ei îl ajungea din urmă. din care se înălţa un pisc cu vârful retezat. Marele Lac Sărat şi Lacul Sevier sunt tot ce-a mai rămas din ea. – Face parte din Marele Bazin din Utah. aici o fost o mare interioară. Deseret a fost propus ca nume al statului. nu-i aşa? Cel despre situl istoric al Fortului Deseret. Mulţi oameni ai trecut pe-aici în drum spre California şi Oregon. Acolo sunt resturile unui vechi fort . comentă LaRaine.

. în ciuda climei aride. E o frumuseţe mai subtilă. făcându-i semn să se oprească. pentru a-i apăra pe colonişti de atacurile indienilor. Nu-mi dau seama de ce au vrut coloniştii să se lupte cu indienii. consimţi ea. cu ochii atenţi. pentru pământurile astea. Privea spre dreapta. răspunse LaRaine. apoi privi în jur. Nu ia ochii. simţindu-i vigoarea în salvia şi ierburile rezistente. – Ia stai! Travis îşi struni calul. care face impresie mai încet. deşi nu din toată inima. LaRaine cutreieră cu privirea peisajul aspru. în doar optsprezece zile.construit din chirpici. – De ce? – La nord de-aici e Muntele Topaz. Peste tot creşteau ienupări noduroşi şi brazi piñon. – Ai grijă să nu te-audă localnicii spunând asta. sălbatic. – Îmi amintesc. – S-ar putea să ai dreptate. zâmbi sec Travis. Tărâmul ăsta are o frumuseţe proprie. ca splendorile Munţilor Stâncoşi. Începea să înţeleagă ce voia să spună Travis. chihlimbar şi alte pietre preţioase. Se spune că e acoperit cu zăcăminte de topaz.

Dintre cei opt mustangi pe care-i numărase LaRaine. ca să poată supravieţi. propuse Travis.– Nu eram sigur că aveam să-i zărim. cum sunt cerbii şi bizonii. nici unul nu depăşea ca statură un poney de proporţii apreciabile. – Mă aşteptam să fie mai mari. privind în aceeaşi direcţie. îi explică el. – Să ne oprim aici. profilate pe fundalul unei coline înverzite. Toţi aceşti cai sunt descendenţii unora domestici. LaRaine îl văzu imediat. Travis îşi întoarse calul rotat. Uite şi armăsarul. – Nu sunt sălbatici în adevăratul sens al cuvântului. pornind încet înainte. îi putu vedea mai clar. Când ajunseră la o sută de metri distanţă. – Un grup de mustangi. – Ce să zărim? întrebă LaRaine. – Nu ne vom putea apropia prea mult. cu un uşor surâs de satisfacţie. – S-au adaptat la mediu deşertic. Stătea într-o . LaRaine abia reuşea să distingă formele cailor care păşteau. şopti ea. care s-au sălbăticit. – N-am mai văzut niciodată un cal sălbatic. murmură el.

şopti LaRaine. Pe moment. Asta a salvat mustangul de la dispariţie. problema e că guvernul trebuie să găsească o cale de a controla populaţia de mustangi. – Ce spectacol. nechezând poruncitor spre iepe.poziţie atentă. Multă vreme. – Mergem? LaRaine îl urmă. Într-o fracţiune de secundă. cel mai adesea pe proprietăţi federale arendate de fermieri pentru păşunat. Se porni un iureş de copite şi trupuri. la fel ca în cazul cerbilor şi al bizonilor. verdeaţa începu să fie pătată de blănurile roşcate şi creţe . aşa că are loc o controversă între fermieri şi susţinătorii mustangilor. cu coamele şi cozile în vânt. cu nările dilatate ca să le prindă mirosul. Îşi întoarse rotatul. Până la urmă. Sunt protejaţi prin lege. nu-i aşa? – Da. bântuie cam pe unde-i taie capul. armăsarul se repezi în jocul colinei. cu imaginea mustangilor fugind întipărită în minte. călăriră în tăcere. Acum. alergând peste colină. vor ajunge la un compromis. Cât ai clipi dispărură. părând să privească drept spre ei. pentru a-şi relua vechiul drum. Apoi.

– Îl sugrumi! protestă LaRaine. cu o privire îngrijorată spre Travis. cu feţele albe coborâte să pască iarba dintre smocurile de salvie. spuse Travis. Învârtindu-l o dată deasupra capului. – Opreşte-te! ordonă ea. scoţând treptat viţelul din mocirlă. LaRaine descălecă şi apucă frânghia. – S-a blocat acolo! exclamă LaRaine. nimerind cu laţul exact peste gâtul viţelului. optintindu-se împotriva tracţiunii. Hotărâtă să salveze viţelul de brutalităţile lui Travis. Travis. în timp ce viţelul mugea. la umbra unui mic pâlc de copaci. mergea mai departe. iar viţelul era scufundat până la burtă în mijlocul noroiului.ale vacilor Hereford. Funia se întinse. însă. îi întâmpină un viţel care mugea. Când ajunseră. Se chinuia fără vlagă să scape. Ochii acestuia erau încercuiţi cu alb. Legă capătul frânghiei de şa şi întoarse calul rotat în direcţia opusă. Cotiră amândoi într-acolo. Acesta îşi scotea deja lassoul. arătând spre stânga. Îl doare! . Jumătatea de sus a adăpătorii devenise mocirloasă. – Vreau să controlez adăpătoarea. îl aruncă.

furioasă. LaRaine. la marginea mlaştinii. – Numai tu eşti de vină! strigă ea. încercând să şi le scuture de noroi. apoi şi pe cealaltă. şocată. încercă să slăbească tensiunea funiei. Cizmele îi alunecau mereu în mocirlă. simţi apăsarea unei cizme în spate şi căzu pe burtă. rămase mută. izbind-o în plin. Râsul scăzut al lui Travis nu făcu decât săi sporească enervarea. viţelul se repezi înainte. care era gata să se ridice în picioare. LaRaine căzu pe spate. aterizând cu fundul în noroi. – Noroiul nu face nici un rău. Urlă. În aceeaşi clipă. dar picioarele n-o mai ascultau. pentru ca viţelul să poată respira. Fără a-l lua în seamă pe Travis. fu nevoită să-şi afunde din nou o mână în noroi. Uită-te la mine! Sunt plină de noroi! Încercă să se ridice. LaRaine îi scoase laţul. Îşi ridică o mână. cuprins de panică.Trăgând în direcţie opusă. Aproape ajunsese pe pământ uscat. pentru a se rezema. Numai reflexul fulgerător de a întinde braţele înainte o salvă de o cădere cu . Până la urmă. declară Travis. După un scurt ţipăt de surpriză.

– Asta ai să mi-o plăteşti! declară ea.faţa în mâl. stârnindu-i reacţii pe măsura poftei devoratoare din sărutul lui brutal. Travis o cuprinse instinctiv cu un braţ pe după talie. dar Travis se feri şi o apucă de braţ. tremura de furie. Când în sfârşit se săltă din nou. de la piept până în vârfurile picioarelor. Pierzânduşi echilibrul. căzu peste el. dar în rest. se umplu toată. – De ce eşti supărată? Am auzit că femeile bogate se duc anume la staţiuni pentru băi de nămol. Ura oarbă deveni pasiune arzătoare. Mâinile lui Travis îi alunecau insinuant peste tot trupul. urmărind . O străbăteau fiori primari. Surprinsă de acel sărut neaşteptat. gura lui se prăvăli să-i capturze buzele. lăsându-se în voia lui. umplându-şi şi mâneca de noroi. Focul arzător al gurii o făcu să se topească toată. LaRaine dădu să-l lovească. Înainte de a-l putea lovi din nou. LaRaine rămase nemişcată în cercul de fier al braţelor lui. Tu ai căpătat una pe gratis. acoperindu-i cu noroi pieptul cămăşii. pornind spre Travis. cu picioarele îngreunate de noroi.

– Sunt plină de noroi din creştet până-n tălpi. îi spuse ea. în timp ce ridica mâna să-l şteargă. Atingerea lor aprindea alte şi alte focuri. Privirea lui mocnită îi învălui faţa. dar aspectul feţei lui stropite cu noroi o făcu să zâmbească. aşa plini de noroi. declară el. retrăgându-şi fără convingere braţele. în timp ce ea ridica încet ochii spre el. La vederea noroiului de pe buzele ei. uitând că era plină de noroi. până când LaRaine avu senzaţia că exploda. oftă LaRaine. . LaRaine îşi retrase mâna. – Acum suntem chitr. acoperindu-şi gura pentru a-şi ascunde râsul. îi lăsă pe bărbie o pată şi mai mare. răspunse Travis. Clătină din cap. Travis chicoti.curbele delicate de sub stratul de noroi. – Într-adevăr. dar având în ochi oexpresie care o tulbura în cel mai miraculos mod. neîncrezătoare. Vai de mine! Când îşi dădu seama ce făcuse.. iar LaRaine începu să râdă de-a binelea. – Eşti caraghios. Era moleşită de dorinţă. Însă ne aşteaptă un drum lung până înapoi la fermă.. De ce-oi fi aşa de fericită? – Nu ştiu.

şi-şi lăsă o clipă mâna pe coapsa ei. Când ajunseră la hambar. Travis spuse: – Du-te şi fă un duş. LaRaine îi privi hainele murdărite. încet. întrucât piciorul îi aluneca din scară. O secundă. – Şi tu? – Eu mă descurc cu apă de la chiuveta din bucătărie. cu pieptul gol şi muşchii palpitându-i. O văzu abia când se întoarse să-şi ia cămaşa curată pusă pe spătarul unui scaun. După ce se spălă. iar contactul aproape fizic al privirii lui îi făcu inima să sară din piept. spuse el. apoi luă pe ea halatul de catifea aurie agăţat pe uşă şi-l încheie cu fermoarul. Fu cea mai incomodă partidă de călărie din viaţa lui LaRaine. se opri. În sfârşit. LaRaine începu să se şteargă fredonând.Travis o ajută să încalece. De cai mă ocup eu. La vederea lui Travis. dar inima ei cântă tot drumul până la ranch. – Bună. – Da. Rainey. intră în bucătărie. cu un . N-o auzise intrând. în timp ce se ştergea cu un prosop. – Gata? întrebă el. ochii li se întâlniră. Stătea la chiuvetă.

Între ei se simţeau palpitând instincte stihinice. – Travis.glas la fel de mângâietor ca privirea.. fu prinsă în braţele lui şi strânsă la piept. lăsându-şi ochii să-i cutreiere faţa. strecurându-şi mâinile pe sub cămaşa lui. răspunse ea. Gura lui Travis se deschise peste a ei. mutându-şi privirea. arcuindu-şi o sprânceană. Îşi luă cămaşa şi se îmbrăcă. cu răsuflarea tăiată.. şopti LaRaine. Travis. absorbindu-i buzele moi într-un sărut devorator.. parcă fără a-şi fi dat seama că îi prescurtase numele. LaRaine se înălţă pe vârfuri. Ai ceva împotrivă? – Nu. care îşi încheiase doi nasturi. niciodată n-am mai fost numită altfel. sau cel puţin nimeni nu m-a numit altfel în faţă! râse ea cam jenată. – Nu? întrebă el. – Cum mi-ai spus? Travis se opri. Îi ridică bărbia cu un deget. umedă. – Nu. – LaRaine nu pare să ţi se mai potrivească. LaRaine clipi din ochi. Doar că. cu vocea chinuită de dor. – Rainey.. porni spre ea. În secunda următoare. pentru a-i explora în voie .

începu să-i muşte uşor obrazul şi lobul urechii. Halatul alunecă de pe un umăr. Sânii lui LaRaine palpitau sub masajul lui iscusit. Aproape îl făcea să uite de femeia numită Natalie. Fusese prea frumos. e ora mesei! constată ea. murmură el gros. lăsându-se în voia sărutului lui pătimaş. – Aproape mă faci să uit. spre adâncitura sensibilă a gâtului. cu un geamăt înăbuşit. pentru a scăpa din îmbrăţişare. între ei apăru o stafie. cu . chemată de glasul lui. De pe gene i se desprinse o lacrimă. pe care se grăbi să şi-o şteargă. Travis îi dădu drumul. Avu nevoie de o secundă pentru a înţelege ce voia să spună. Într-un târziu. LaRaine se întoarse imediat. Gura arzătoare coborî apoi peste piele. Travis o ridică de la podea şi. cu vârfurile trandafirii întărindu-se. – Doamne. Cuprinzând-o cu o mână de mijloc. iar Travis sărută senzual pielea ca de fildeş. Bucuria deveni durere. Rainey.muşchii tari ai pieptului şi umerilor. încheindu-şi halatul cu degete tremurătoare. Buzele i se despărţiră. Mâinile care se agăţaseră de el îl împingeau acum. Dintr-o dată.

Pe LaRaine o cuprinse un sentiment de mulţumire că. artificială. Nu era nevoie s-o spună. rănită. Capitolul 10 Camioneta bej cu alb trecu de culme. În viaţa mea n-am fost şi nici n-am să fiu! Pe maxilarul lui puternic palpită un muşchi. fulgerător. Îşi petrecuseră cea mai mare parte a timpului aşteptând să fie reparat un motor de pompă. . după o lungă după-amiază în Delta. iar în faţa ei apăru familiara clădire cenuşie. – Rainey. ajunseseră în sfârşit acasă. Coborând privirea.. Se răsuci spre el. Alimentele erau în bena camionetei.. Îţi fac un sandviş.o voce tremurătoare. LaRaine se duse la frigider. Vrei? După o lungă tăcere. – Am nişte friptură rece de vită. Travis răspunse: – Merge. Privirea i se abătu spre Travis. n-am vrut să. – N-am spus nici un moment că ai fi aşa ceva. – Ba ai vrut! Nu sunt înlocuitoarea nimănui.

Părea o libertate pe care şi-o putea permite. cu zugrăveala coşcovită lăsând să se vadă scândurile – o şandrama veche şi dărăpănată. LaRaine îşi mută privirea." adăugă LaRaine în sinea ei. Incidentul din ziua băii în noroi nu se mai repetase. Îşi pierduse minţile? – De ce te încrunţi? o întrebă Travis. anunţă Travis. . coborî. Fără voie. iar pe LaRaine o mâncau degetele să i le netezească la loc. Deodată. acasă. "Mi-am uitat minţile. după şase săptămâni de convieţuire. Ai uitat ceva? – Da. – În sfârşit. Probabil soarele îi afecta creierul! Chiar îşi dorise să fie măritată cu Travis şi să locuiască acolo? Viitorul ei soţ urma să aibă un conac plin cu servitori. mâinile nu i se desprindeau din poală. Camioneta se opri în faţa casei. văzu casa aşa cum o văzuse prima oară. cu glas obosit.Vântul care sufla pe fereastra deschisă îi ciufulite şuviţele argintii de la tâmple. Nu voia săi ghicească gândurile. Deschizând portiera. Totuşi. nu ştiu pe unde. Joe îi descurajase cu multe ocazii.

confirmă Travis. – Nu. Aduc eu restul. n-am uitat nimic. Se duse spre bena camionetei. – Când ai de ţinut o fermă. LaRaine puse pe bufet pâinea pe care o avea în mână şi trecu în living. Prin . în bucătărie. aruncând o privire cărnii din oala etanşă. – De ce nu zugrăveşti casa asta? îl acuză ea. cu răbdare. – Fă-ţi timp. Uşa se trânti în urma lui Travis. unde erau alimente perisabile. – Rainey? o strigă Travis de afară. iar LaRaine începu să scoată cumpărăturile din pungi. Am cumpărat vopsea. – Ai mai rămas două în maşină. cu câteva pungi. unde erau pungile de cumpărături. la muncă.după care îşi dădu seama că răspunsese afirmativ şi se corectă. nu merge aşa. Rainey. – Are mare nevoie. Arată îngrozitor. Joe sa întors? – S-ar putea să fie în hambar. dar încă n-am avut timp s-o zugrăvesc. îi spuse ea. ducând răcitorul în casă. îi explică el. Travis ridică dintre ele răcitorul cu gheaţă. LaRaine îl urmă. – Ce? – Vino puţin aici.

iar valea era scăldară într-o culoare gălbui-aurie. cu privirea spre apus. Un asfinţit ca oricare altul. Soarele cobora după munţi. Ca să se apere. O . – Voiam să vezi asfinţitul ăsta. nu-i aşa? recunoscu ea. – Un apus de soare? se încruntă LaRaine. – Uită-te la el. Soarele apune în fiecare zi. aproape cu uimire. Şi se întoarse să intre în casă. Un asfinţit ca ăsta n-ai mai văzut. Travis îi aruncă o scurtă privire. Puterea latentă a strânsorii lui îi străbătea cu furnicături tot trupul. – Priveşte. – Spectaculos. într-o văpaie portocaliu-roşiatică desfăcută în evantai. – Ce e? întrebă ea. răspunse încet Travis.plasa de la uşă îl văzu pe Travis stând pe verandă. – Cinico! o tachină el. Inima începu să-i bată dezordonat. O trase spre capătul verandei şi îi puse ambele mâini pe umeri. luând-o de mână. ieşind pe verandă. Câţiva nori cenuşii erau conturaţi de lumina reflectată. LaRaine se concentră asupra priveliştii din faţa ei. întorcândo cu faţa spre vest.

braţele. Luceafărul licărea după o scamă de nor. Evantaiul de raze începu să se strângă. – Ei? întrebă el. îi cuprinse obrazul cu palma şi-i înălţă capul. lăsând urme rozacee deasupra orizontului. În schimb. Într-adevăr. Zâmbetul lui leneş îi făcu inima să se poticnească o clipă – Tot am să fac eu din tine o fată de la ţară. parcă dându-i dreptate în tăcere. vâlvătaia deveni trandafirie. încercând să scape de excitaţie pe care i-o provoca prezenţa lui. Degetele lui Travis îi strânseră muşchii braţelor. dar Travis nu se dădu la o parte. Ca un caleidoscop învârtindu-se încet.să se schimbe. În . murmură el. LaRaine se întoarse. Vocea ei era încordată. parcă inconştient. frecându-i încet. iritată de senzaţiile care o străbăteau. în timp ce culoarea norilor se închidea spre o nuanţă ca a lavandei. De pe buzele lui LaRaine se desprinse un oftat de regret. Lui LaRaine i se opri respiraţia. – A fost superb. LaRaine rămase pe lic până când simţi mângâierea provocatoare a mâinilor lui Travis.

– Salut. Travis ar fi putut face din ea orice voia. murmură ea o scuză. dimineaţa. Găsi bidoanele într-o parte a magaziei unde dormeau Travis şi Joe. LaRaine termină de întins nişte rufe la uscat şi. Joe. văzu din nou. Forma construcţiei nu avea nimic dezagreabil. ceea ce o înfurie. – Mai bine mă duc să văd de cină. iar LaRaine se întrebă cât de mult văzuse. Îşi aminti afirmaţia lui Travis. Luând o hotărâre. Încercă să-şi imagineze casa zugrăvită proaspăt şi conchise că ar fi fost un progres vizibil. porni în căutarea vopselei. întorcându-se spre casă. alături de o scăriţă din lemn. Duse . iar mâinile o eliberară. pereţii de scânduri cenuşii. privirea lui se îndepărtă. despre vopsea. părea veche şi şubredă. fără vopsea. Apoi. LaRaine inspiră întretăiat şi se uită peste umăr. Obrajii i se înfierbântară. atâta doar că. plecând grăbită de pe verandă înainte ca Joe să ajungă acolo. Ochii lui cărui se mutară de la unul la celălalt. cu neplăcere.acel moment. Peste trei zile. pentru a-l vedea pe tânărul argat venind dinspre hambar.

Nici măcar nu primea bani pentru zugrăvit. Auzind un ropot de copite. înarmată cu toate cele necesare. dar eu am.scara lângă casă. nu furios. el avea de câştigat. . zâmbi şi întoarse capul spre Travis şi Joe. iar apoi târî pe jos primul bidon. căută până găsi o bidinea. – Ce întrebare! râse LaRaine. Şi astfel. ale cărui scânduri însetate absorbeau rapid lichidul alb. Liniile graţioase ale clădirii începeau deja să se distingă. Şi m-am săturat să locuiesc într-o clădire care arată ca o cocioabă prăpădită. LaRaine făcu un pas înapoi. Nu vopsise decât jumătatea de jos a faţadei. admirânduşi opera. Zugrăvesc casa. cu expresii uimite. În casă. care tocmai intrau în curte. scara nu era destul de înaltă pentru a ajunge la nivelul etajului. Spre seară. începu să zugrăvească peretele din faţă. – Şi-ţi propui s-o faci singură pe toată? Se aşteptase să fie mulţumit de ceea ce făcuse. N-oi fi având tu timp. La urma urmei. o dureau braţele. – Ce naiba te-a apucat? întrebă Travis.

O să-ţi rupi gâtul.– Da. Mai avem lumină vreo două ore. Şi îşi mână calul spre hambar. Du-te-n casă. Lucrând amândoi. avem de zugrăvit o casă. cum ţi-am spus. pe un ton cam repezit. – Am spus că zugrăvesc eu. – Du-te şi ia-o. ordonă Travis. – Să fim înţeleşi. Întoarse scurt capul spre LaRaine: – Şi tu. când nici nu ştii bine ce-i aia o scară.. am de gând s-o fac singură. înainte de a se întuneca. replică ea. LaRaine intră în bucătărie să termine pregătirile pentru cină. treci în casă şi pregăteşte cina. Mai convinsă de raţionamentul decât de furia lui. Nam nevoie decât de o scară mai înaltă. Nu te las să te fâţâi la douăzeci de picioare înălţime. . Rainey.. o informă Joe. îngustându-şi ameninţător ochii. ca să ajung la etaj. Nu e nevoie să mă ajutaţi. ar trebui s-o terminăm aproape pe toată. răspunse Travis. cu bidineaua în mână. protestă ea. nu vrem. şi vei aştepta să ţi-l dreg eu la loc. – Avem una în hambar. mormăindu-i lui Joe: – Vrem.

faianţa zăcea pe jos . Rezultatul era atât de uimitor încât în dimineaţa următoare. În două zile. LaRaine se apucă de treabă. Travis se înduplecă şi o lăsă să-i ajute. În loc de a fi satisfăcută. Faianţa căzu pe jos. Nu mai rămânea decât hambarul – dar Travis o ameninţase cu violenţa. arăta acceptabil. lucrând toţi trei. Cea de alături se lăsă desprinsă la fel de uşor. Câteva dale erau mai încăpăţânate. terminară casa. după plecarea lui Travis. Absentă.A doua zi. LaRaine începu să vopsească şi magazia. trase cu unghia o dală pătrată. dacă încerca să se apropie de el. apoi îi spălă ferestrele şi curăţi pe dinăuntru pereţii. cu condiţia să stea cu ambele picioare pe pământ. cu un pocnet. pe LaRaine o deprima acum urâţenia interiorului. Când termină. Încăperea aceea arăta cel mai rău – şi era cea unde trebuia să-şi petreacă mai tot timpul. Privi încruntată dalele de faianţă gri ale pereţilor din bucătărie. dar nici chiar acestea nu putură rezista unui vârf de şurubelniţă. Peste trei ore.

înfigându-i sub margine vârful şurubelniţei. nu va mai trebui să mă uit la mizeria asta de faianţă gri.grămadă. când LaRaine auzi pe verandă paşi. Îşi plimbă încet privirea în lungul pereţilor. . – Voi încerca oricum. trebuie să dai jos mai întâi tencuiala veche. scăpă şurubelniţa şi-şi apucă în cealaltă mână degetul lovit. recunoscu ea. Imediat ce intră. iar o unghie i se rupse. Dacă vrei să zugrăveşti pereţii. LaRaine reveni spre pătratul de faianţă. urmaţi de scârţâitul uşii. Travis se opri brusc. M-am gândit să-l lustruiesc şi pe urmă să dau cu vopsea. dacă stăteai aici nu ştiu câte ore pe zi? – Şi găseşti că pereţii arată mai bine cu clei galben uscat pe ei? – Nu. Cel puţin. Când se opri spre faţa temătoare a lui LaRaine. lângă doi pereţi. – Nici o şansă. Mâna îi alunecă. aşa-i? întrebă el. Cu un ţipăt alarmat. – N-ai putut să te abţii. – Tu ai fi putut. sec. avea gura strânsă de furie. iar aşa ceva nu-mi pot permite. zgâriind cu degetele cleiul uscat şi aspru.

– Ce-ai păţit? se ivi Travis lângă ea într-o clipă. Te-ai tăiat? Dă să văd. – Mi-am rupt o unghie! se tângui LaRaine. – Ţi-ai rupt o... Gura lui Travis se închise brusc. – Doamne, Dumnezeule, Rainey, crezusem că te-ai rănit, mormăi el. LaRaine îşi privi mâinile, cu ochii înceţoşaţi de lacrimi. – Întotdeauna am fost aşa de mândră cu unghiile mele! Erau atât de lungi... şi-acum, uită-te la ele! Îşi răsfiră degetele în faţa lui. Jumătate dintre unghii erau rupte sau ciuntite. – Rainey, îmi pare rău... încercă Travis să se arate cumpătimitor, dar în glas i se simţea amuzamentul, ca şi cum ruperea unghiei ar fi fost cel mai neserios motiv de supărare. – Ba nu-ţi pare deloc. Tu nu înţelegi. LaRaine îşi smulse mâinile, furioasă, trăgându-şi nasul. – Unde e o foarfecă de unghii? O găsi în baie şi începu să-şi taie şi unghiile lungi care-i mai rămăseseră. Travis se încruntă: – Doar nu le tai pe toate?!... – Măcar să fie la aceeaşi lungime. – Nu te înţeleg, Rainey. Ba plângi că

ţi-ai rupt o unghie, ba ţi le tai pe toate... – Nici nu ţi-am cerut să mă înţelegi. Rainey trecu pe lângă el, revenind în bucătărie, pentru a continua demolarea dalelor de faianţă. – Nu, dar eu vreau să te înţeleg, insistă calm Travis şi, când LaRaine apucă din nou şurubelniţa, i-o luă din mână. O puse pe bufet, apoi o apucă pe LaRaine de umeri şi o trase spre el. Mâinile ei i se rezemară de pieptul musculos, într-un gest de împotrivire mută. – Nu mai eşti aceeaşi femeie care a venit să lucreze pentru mine. Nu mai eşti răsfăţată şi cocoloşită. Ai rămas încăpăţânată, hotărâtă ca totul să iasă pe placul tău, continuă el, privind o clipă haosul din bucătărie, dar în acelaşi timp te-ai schimbat. – Serios? fu singurul răspuns care-i trecu lui LaRaine prin minte. – Ai fi făcut tu asta acum două luni? Sauai fi zugrăvit o casă? – Nu, recunoscu ea, cu deplină sinceritate. – Vezi? confirmă Travis, îngăduitor, arcuindu-şi o sprânceană. Privirea îi coborî spre buzele ei,

care se despărţiră tremurător, fără a scoate nici un sunet. În tumultul de simţuri, LaRaine îşi pierduse graiul. Distanţa dintre gurile lor scăzu treptat, până când buzele li se atinseră. Pe LaRaine o străbătu un val cald, în timp ce degetele i se răsfirau pe pieptul lui, simţindu-i bătăile puternice ale inimii. Sărutul acela îmbătător cerea un răspuns, iar LaRaine, care de mult devenise dependentă de sărutările lui Travis, i-l dădu de bună voie. Înainte ca pasiunea să le scape amândurora de sub control, Travis îşi retrase capul şi o cuprinse cu braţele. – În loc de a tencui din nou pereţii, propuse el, aş putea să pun lambriuri. Cum ţi se pare? – Ar merge, dacă ai noroc să găseşti un lemn asortat cu culoarea oribilă a dulapurilor, replică sec LaRaine. – Dulapuri noi nu cumpăr, Rainey, răspunse Travis, cu un mârâit ironic. Mâine am drum în oraş. Voi vedea ce se găseşte. Strecurându-i un deget sub bărbie, îi ridică faţa spre el. – E bine aşa? Până şi dacă ar fi propus faianţă gri,

LaRaine tot ar fi acceptat. – Da. Sărutul fu apăsat, dar mult prea scurt. Apoi, Travis îi înapoie şurubelniţa. – Te las să-ţi vezi de treabă, ca sămi văd şi eu de a mea. Abia la câteva minute după plecarea lui, Rainey reveni cu şurubelniţa asupra dalei de faianţă, ca s-o desprindă. Ştia că era pe cale să se îndrăgostească pentru prima oară în viaţa ei – dacă nu cumva o şi făcuse deja. În după-amiaza următoare, când Travis reveni din oraş, LaRaine se repezi în întâmpinarea lui. Văzu în bena camionetei mai multe lambriuri. – Ai cumpărat! exclamă ea, încântată ca şi cum i-ar fi adus o haină de blană. Travis coborî şi trânti portiera. – Da, am găsit nişte lambriuri, dar nu ştiu ce vei spune când ai să le vezi. – De ce? În clipa următoare, când Travis ridică planşa de deasupra, LaRaine înţelese. – Sunt gri! murmură ea, privind uimită furnirul cenuşiu. Era lemn de mesteacăn, atrăgător la înfăţişare –

Masa şi scaunele se pot vopsi la fel cu dulapurile. – Când începem? întrebă LaRaine. răspunse cam fără chef Travis. dar cred că am putea merge până la capăt. ştiu. – Diseară îţi convine? replică el. – Cu dulapurile ce ai de gând? întrebă LaRaine. cenuşiu? – Da. – Iar în partea de sus. Duse lambriurile în casă. înainte să explodezi.. rezemându-le de un perete. . Şi duşumeaua o putem pardosi cu dale pătrate. dă-mi voie să-ţi explic la ce mă gândesc. atmosfera va fi mai veselă. albe şi negre. mari. se îndoia că s-ar fi potrivit cu esenţa de cireş a dulapurilor. Aşa. Ideea puse imediat imaginaţia lui LaRaine în funcţiune. – Le vopsim în alb şi le patinăm cu gri. şi perdele din acelaşi material la ferestre. ezitând. Dar.dar. Oricât de mult îi plăcea eleganţa lemnului de mesteacăn. ca să se asorteze cu lambriurile. emoţionată. – La pardoseală nu mă gândisem. putem pune un tapet cu carouri roşii.. spuse Travis. Abia te-ai debarasat de faianţa gri.

. În veci n-ar fi crezut că putea arăta atât de fermecător.amuzându-se. – Te-ajut şi eu! îi promise ea. LaRaine privi în jur cu uimire.. se desprinse de el. Dar inima lui era dăruită deja. munca la ranch îmi ocupă tot timpul. LaRaine îl îmbrăţişă. Cu excepţia vopsitului. . Până şi vechiul aragaz alb cu negru se potrivea perfect în ambianţa veselă.. – Ar trebui să închinăm cu şampanie. LaRaine simţi un nod dureros în gât şi. cei doi bărbaţi făcută aproape totul. pornind spre bufet. acelei fete pe nume Natalie. În rest. Joe se oferi şi el să dea o mână de ajutor. La asta nu pot lucra decât seara. Îţi place? – Dacă-mi place? Mor după ea! Într-o izbucnire spontană. Vrei o ceaşcă? îl întrebă ea. – Şampanie n-avem. îşi dori ca Travis să se fi referit la ea. Rainey. dar mai e cafea. nu la bucătărie. cu glas senzual. dintr-o dată. Râzând forţat.. sau ceva. Ţie îţi place? – Mor după ea! îi repetă Travis răspunsul. Când află de proiect. După o săptămână de eforturi. – Ei? întrebă Travis. lăsându-şi capul pe spate. bucătăria era gata.

luându-i pachetele din braţe. – Noapte bună. spuse el. Portiera se deschise. Rainey. ocolind grăbită spre portiera din dreapta. Travis. LaRaine vru să obiecteze. – De data asta. refuză Travis. Noapte bună. – Era şi timpul. La vederea ei. dar se stăpâni. cu o . iar Travis coborî. Înainta grăbită pe trotuar. Capitolul 11 Pachetele erau atât de grele. În primul moment. aproape fără să vadă pe unde mergea. – Ai dreptate. ştiindcă că în sfârşit avea să scape de povară. LaRaine oftă uşurată. pe ce ţi-ai mai cheltuit banii? întrebă Travis.– Nu. încât LaRaine abia le putea duce. dacă nu se uita în magazinul de materiale textile. Ar fi trebuit să ajungă la întâlnirea cu Travis în urmă cu douăzeci de minute – şi ar fi ajuns la timp. Mai bine trag pe dreapta. în timp ce se aşeza la volan. Camioneta aştepta lângă bordură. se scuză LaRaine. E târziu. – Iartă-mă că am întârziat.

ci pe-ai tăi. Am găsit un cupon mare de velur. Îmi datorezi şaptezeci de dolari. continuă ea. cealaltă gri. declară Travis. Ei bine. nu banii mei i-am cheltuit. – A. sau să punem un tapet nou. Iar pe jos. acum când am pus la punct bucătăria. mochetă verde. Putem să dăm jos şi tapetul de pe pereţi şi să-i zugrăvim în sidefiu. am trecut pe lângă un magazin de materiale şi am văzut o listă de resturi. – Rainey. livingul nul schimbăm. cu modele argintii. numai pentru tapiţerie. dar nu o luă. – Cum adică. ai cheltuit banii mei? Sau poate ar trebui să întreb ce-ai cumpărat? – Ştii ce jerpelit arată livingul. neputându-şi stăpâni emoţia. scoţând o hârtie din şoşetă. . Ideal pentru canapea.privire amuzată spre ea. răspunse veselă LaRaine. În plus. E albastru cu gri şi cu puţin negru. Aşteaptă numai să vezi ce-am cumpărat! Travis privi încruntat hârtia. începu LaRaine. Uite bonul. am mai luat două bucăţi de material numai bune să acopere fotoliile – una albastră. eventual înspicată cu negru ar arăta perfect.

LaRaine îşi dădu seama că Travis vorbea serios. neînduplecat. – Eşti crud. îi aminti ea. – Trebuia să te gândeşti la asta înainte de a-i cheltui. – Nu eu. – Dar erau bani din cei pe care-i economisesc ca să mă întorc în California! protestă LaRaine. Şi-n plus. Acum. fără nici o undă de înţelegere. Nu-l vor mai primi înapoi. Eu n-am să-l plătesc. – Era lichidare de stoc. va trebui să restitui materialul şi să-ţi ceri banii înapoi. Travis! se răsti LaRaine. răspunse Travis. treaba ta. – Nu ţi l-am cerut. Deodată. Se pare că te-ai ales cu material în valoare de şaptezeci de dolari. încheie el. nu-i aşa? o privi el cu o ironie arogantă. tu îl ai. ai deja materialul pentru mobilă.– Nu va fi nici pe departe la fel de mult de lucru ca la bucătărie. nici nu ţi-l rambursez. Dacă ai cheltuit şaptezeci de dolari pe materialul ăla. – Dar pentru tine l-am cumpărat! insistă ea. – Nu mă acuza pe mine pentru propria . – Cu atât mai rău.

– Ei? Nu recunoşti că e un progres . Mie nu-mi foloseşte la nimic. LaRaine insistă să facă ea totul. De două ori am cedat – am zugrăvit casa. dar mama lui avea experienţă. – Puţin îmi pasă. Şi. aplicând instrucţiunile doamnei Benteen. Când toate cele trei piese de mobilier fură gata. Din mândrie. Noroc că-i veni în ajutor Joe. replică Travis. Poate înveţi şi tu că nu poţi hotărî în locul meu ce vreau şi ce nu.ta impulsivitate. Toată seara. – Şi ce să fac cu materialul? întrebă LaRaine. În sfârşit. Poţi să tapiţezi mobila din living. într-adevăr. gata să izbucnească în plâns. Nici el nu se pricepea mai mult la tapiţerie. dar eu nu te voi ajuta cu nimic. LaRaine îşi pierdu răbdarea. – Ce-i asta? Încă o lecţie? – Cred că da. când LaRaine încercă să schimbe tapiţeria unui fotoliu. am renovat bucătăria – dar de data asta nu-ţi mai merge. Travis nu mişcă nici un deget. dacă ţii neapărat. LaRaine aşteptă reacţia. Voia să-i dovedească lui Travis că era în stare. aşa că tânărul îi ceru ajutorul. cu un calm înnebunitor. Travis nu făcu nici cea mai mică aluzie.

enorm, faţă de monstruozităţile alea maro? – Categoric, răspunse el, cu o veselie răutăcioasă în ochi. Şi ai făcut o trreabă excelentă. – Graţie doamnei Benteen. Dar, evident, mobila va arăta şi mai bine după ce zugrăvit pereţii şi tavanul, şi facem ceva şi cu podeaua. – Într-adevăr, îi dădu dreptate Travis, dar fără să mai continue. Exasperată, LaRaine oftă. – Dacă o ştii, de ce nu mă laşi să smulg de pe pereţi tapetul ăsta îngălbenit şi să-i zugrăvesc? – Ce-ţi pasă ţie cum arată casa asta? o privi curios Travis, cu capul înclinat într-o parte. Peste două săptămâni ai să pleci. Aşa era. Încă două salarii, şi se adunau aproape cinci sute de dolari. Revelaţia îi provocă un adevărat şoc. În California n-o aştepta nimic. În schimb, exista un motiv de a rămâne pe loc – Travis, dacă i-o cerea. – Îmi pasă, fiindcă... aşa, am o ocupaţie interesantă şi creatoare, răspunse ea. – Atunci, dă-i bătaie. LaRaine clipi din ochi. Nu se aşteptase să cedeze, cel puţin nu

înaintea unor discuţii prelungite. – Vorbeşti serios? – Da, cu condiţia ca tavanul să-l zugrăvesc eu, Pe ultimele cuvinte ale lui Travis, Joe intră în casă. Privind-o pe LaRaine, zâmbi. – L-ai convins să zugrăvească în living? – Păi, n-a prea fost nevoie să-l conving, recunoscu ea, încă surprinsă de uşurinţa cu care Travis acceptase. A fost de acord şi atât. – Când începem? întrebă Joe. – Nu e nevoie să ne ajuţi. Travis va zugrăvi tavanul, iar eu, pereţii. – Nu mă deranjează – ba chiar, îmi place să vă ajut, insistă tânărul. Şin plus, nu va fi uşor să scoateţi tapetul de pe pereţi. Dezlipirea tapetului vechi de dovedi a fi cea mai dificilă sarcină. Zugrăvitul se termină în două zile. Pentru moment, podeaua avea să rămână aşa cum era, până alegeau o mochetă. Chiar şi fără mochetă, camera începea să sugereze eleganţa rustică discretă pe care şi-o imaginase LaRaine. Se plimba de colo-colo, trecându-şi mâna peste spătarele fotoliilor şi al

canapelei. La biroul unei lucra Travis seara se opri, aşezându-se pe scaunul cu spătar drept, şi privi curioasă prin hârtiile puse deasupra. N-o făcea cu intenţii iscoditoare. O îndemna curiozitatea de a şti mai multe despre fermă. Nu mai avea mare lucru de făcut până seara, când se întorceau Travis şi Joe. Absentă, LaRaine deschise un sertar. Conţinea registre contabile şi cecuri anulate. Niciodată nu se pricepuse la finanţe. Închise sertarul şi îl deschise pe următorul. Printre hârtii, îi atrase atenţia o pată de culoare, făcând-o să se uite mai bine. Era o felicitare de Crăciun. Ce neobişnuit! De ce-ar fi păstrat Travis o ilustrată de Crăciun? Şi de ce tocmai în sertar? Ştia că ar fi trebuit s-o lase unde se afla, dar curiozitatea era prea mare. O scoase din sertar şi o deschise. Felicitările de Crăciun erau tipărite în interior, iar dedesubt sărea în ochi un nume – Natalie. Muşchii din jurul inimii i se contractară dureros. Până şi să respire era un chin. Citi restul numelor. Urarea "Sărbători fericite!" era semnată: "Colter, Natalie, Missy,

Ricky, Stephanie." Evident, Colter era soţul lui Natalie. Probabil că numele celelalte erau ale copiilor. Natalie era căsătorită, dar asta nu însemna neapărat că fusese măritată şi când o cunoscuse Travis. Probabil că, în locul lui, îl alesese pe acest Colter – deşi LaRaine nu avea de unde şti de ce. Dar, oricum, nimic din toate astea nu conta. Nu conta decât că Travis păstrase ilustrata. Şi o păstrase pentru că era semnată de Natalie, în pofida faptului că purta şi numele soţului şi pe cele ale copiilor ei. Faptul că o iubea pe Natalie atât de mult era extrem de dureros. În mod ciudat, acum nu mai simţea nimic din vechea gelozie devoratoare pe care o cunoscuse când alte femei revendicaseră atenţia foştilor ei parteneri. De astă dată, când era vorba despre un bărbat la care ţinea cu adevărat, o străpungea o durere adâncă, pe care lacrimile greu ar fi putut-o potoli. Pe scândurile verandei bocăniră paşi. Surprinsă, LaRaine se ridică de pe scaun, cu felicitarea în mână. Când îşi aminti s-o pună la loc, era prea târziu. Abia apucă s-o ascundă la

Rainey? Atitudinea lui Travis rămânea amuzată şi indulgentă. Mă gândeam să transform dormitorul de jos... – În casă n-au mai rămas prea multe camere. – Am bănuit. Rainey. scuturând rapid din cap. cu un surâs destul de natural. – . LaRaine respira iute şi neregulat. mai mult amuzat decât bănuitor. într- .Mă gândeam la dormitorul meu. unde stau eu. – Acum sunt convins. – Nu e ceea ce crezi.. – Nimic? Mi se pare că ai ceva de ascuns. o salută Travis. încercă ea să râdă. cu un sunet strident. – Bună. Ilustrata ascunsă la spate îi ardea degetele..spate. Care urmează? – De fapt. continuă ea. grăbită. – Nu fi prost. LaRaine îşi aminti de o idee care abia începuse să se contureze. se grăbi ea să răspundă. Ce faci? – Nimic. continuă el.. Travis înălţă o sprânceană. Ce urzeşti. La auzul acestui comentariu. – Nu? – Nu.. aproape tremurând de teamă.

se apără . – Orice bărbat trebuie să aibă un loc retras unde să lucreze.un cabinet. rezemându-se de perete. nu trebuia să vorbeşti de faţă cu mine. dar cu timpul sunt sigură că aşa va fi. cu braţele încrucişate pe piept. comentă el sec. – Un cabinet? repetă Travis. ce auz fin ai! remarcă tărăgănat Travis. – Poate nu acum. Putem să punem lambriuri. recunoscu Travis. să-ţi mutăm biroul acolo şi să adăugăm câteva rafturi pentru cărţi. cumpărătorii de vite şi vânzătorii de cereale. – Aş avea posibilitatea să mă mai extind. – Mamă-mamă. – Dacă nu voiai să ştiu. improviză ea în continuare. ca să fie şi birou al fermei. eliminând din aglomeraţia asta. Oamenii cu care ai de-a face. – Vorbeşti de parcă aici ar fi un dute-vino continuu. Dormitorul ar merge perfect. ar intra pe-acolo. LaRaine îşi trecu mâna peste spătarul de lemn neted al scaunului. – Am putea să facem chiar şi o uşă dinspre verandă. pentru fâneţe şi alte culturi. Te-am auzit când discutai cu Joe despre posibilităţile de a iriga terenuri mai întinse.

– Dacă plănuiesc vreun viitor. ţinând strâns felicitarea de Crăciun. încuviinţă Travis. deci nu vei duce lipsă de locuri pentru dormit. măsurând-o într-un fel care o tulbura. Nu poţi nega că eşti ambiţios. – Nu? întrebă Travis. desprinzându-se de perete. Intenţionezi ca. cu ochii mari. – Cu viitorul meu? râse nervos . ani de-a rândul. Degetele începuseră să-i tremure. chipurile neştiutoare. pornind spre ea. Privirea lui deveni îngândurată. Nu plănuiesc viitorul nimănui. ferma asta să devină cea mai mare şi mai bună din zonă. în timp. – Şi cu al tău cum rămâne? Travis se opri în faţa ei. e cel al casei. Cum ţi se pare ideea mea de a transforma dormitorul în cabinet? Sus sunt trei camere goale. Sunt doar curioasă al cui viitor îl plănuieşti. – Îmi dau seama. insistă LaRaine. – Aşa ceva n-o să se întâmple peste noapte. – Nu înţeleg la ce te referi. – Pare o idee practică. răspunse LaRaine.LaRaine. Nu-i mai despărţea decât un colţ al scaunului. Va fi nevoie de multă muncă. dominând-o cu statura lui.

. – Chiar pleci? "Nu şi dacă tu nu vrei.. – Nimic. de tine. după care zâmbi acru. albindu-se la faţă. Scoţându-şi pălăria. iar Travis observă imediat absenţa celeilalte mâini. Fără alte comentarii.." – dar LaRaine nu putea spune asta. Deşi. Travis o puse pe birou. recunoscu ea. cu un aer vinovat. – Crezi că-ţi va fi dor de mine? – Da. Îi atrăsese atenţia asupra mâinii pe care şi-o ţinea pe spătar.. mai sever. îşi dori să nu fi rostit ultima frază. – Ce ţii la spate? Pusese întrebarea din simplă curiozitate. Eu plec în California peste două săptămâni.LaRaine. dar când LaRaine deveni ţeapănă. . sau ai uitat? Ce legătură ar putea avea cu mine transformarea dormitorului în cabinet. de spălatul vaselor nu-mi va fi dor! În clipa următoare. Nu înţeleg la ce te referi. ochii lui Travis se înăspriră bănuitori. de casa asta. – Ce încerci să ascunzi? continuă el. – Şi mie-mi va fi dor.

nu. nemilos.. dar fără brutalitate. Îl implora din ochi să nu mai continue. oprindu-se în faţa ei. – Am. LaRaine se retrase până la perete. Constatarea suna ca o sentinţă scurtă. cu un calm ameninţător.. – Arată-mi. îngheţată. – Travis. LaRaine tresări sub privirea lui acuzatoare. am găsit-o. muşchii i se încordară de furie. apoi îi dădu drumul. Când văzu ilustrata colorată. făcând s-o străbată fiori reci.! Cu mişcări calculate. Travis îi captură încheietura şi-i trase braţul în faţă. LaRaine.Cel mai neinspirat răspuns posibil. o apucă de talie şi o dezlipi de perete. însă era prea slabă pentru el. Nu mai avea scăpare. îi ceru Travis.. – După ce te uitai? După declaraţiile . Ducând o mână la spatele ei. – Vreau să ştiu ce este. Ferm. dar Travis n-o luă în seamă. – Ce făceai cu asta? întrebă Travis. – Mi-ai umblat prin birou. LaRaine începu să se zbată. Travis împinse scaunul spre birou şi se apropie de ea. Travis îi smulse felicitarea din mână.. Inima i se zbătea în piept. – Nu.

dar ai greşit sertarul. . Vocea i se frânse.. – Eram doar curioasă.. spuse Travis. deschizând brusc alt sertar. spuse el.. atâta tot. cu o expresie incredibil de înverşunată. am. atâta tot. o aruncă la coş.. îţi jur. sarcastic. Travis privi ilustrata. – Până am văzut felicitarea asta. am înţeles. Privirea ei coborî spre ilustrata dintre degetele lui albite. Exclamaţia involuntară de surpriză a lui LaRaine ai atrase privirea spre ea. Nu m-am atins de nimic. Nici măcar nu ştiu ce mi-a venit să caut prin sertare. se grăbi ea să-l asigure. şi am văzut numele Natalie. nici nu mi-a trecut prin minte. – O făceai doar din curiozitate. LaRaine încercă săşi recapete calmul. Cu o violenţă abia stăpânită. – Ce încercai să afli? Cât preţuiesc? mârâi el peste umăr. Nu te mint. Numi dădeam seama de ce păsrezi o ilustrată de Crăciun. – Nu. – Da. Alea sunt aici. cu buzele subţiate de dispreţ.mele bancare? Regret. – Nu scormoneam. Şi când am deschis-o. Travis.

n-o mai interesa. te-a părăsit pentru el? continuă ea. I-am fost şef de fermă ani în şir. – Da. ezitant. – De luni de zile arzi de curiozitate să ştii povestea asta. care atrăgea după sine alte întrebări. susţinându-i privirea. n-a fost fericită cu el. – Ar fi trebuit să plec.– Nu mai am nici un motiv s-o păstrez. – Am lucrat pentru Colter. La început. Nu peste mult. spuse el răstit. Cea mai mare nebunie era că nu voia s-o afle. nu-i aşa? LaRaine înghiţi în sec. – Colter e soţul ei? întrebă LaRaine. începu el. Dar Travis îi luă tăcerea drept un răspuns afirmativ. răvăşindu-şi părul cu o mână.. dar n-am . Durerea era deja prea puternică.. cu un chicotit acru. Un răspuns monosilabic. Glasul îi părea lipsit de orice emoţie. dar la urma urmei în casa lui Colter n-a domnit niciodată fericirea. – Te-a. mi-am dat seama că mă îndrăgostisem de ea. Travis îşi lăsă capul pe spate. Prima oară am cunoscut-o pe Natalie după ce se măritase cu Colter.

– Travis. – Nici eu. Acum eşti mulţumită? – Nu. replică el cu glas crispat. – Missy e fiica lui Colter din prima căsătorie. atâta vreme cât credeam că putea să aibă nevoie de mine.putut. – Asta-i toată povestea. cu inima frântă. .. dar m-am înşelat. – Chiar aşa. Ricky e nepotul lui Natalie. murmură LaRaine. gata să cadă. Gura i se arcui într-un zâmbet cinic. declară sec Travis. Rainey? Mie nu. – Îmi pare rău că nu ţi-am putut servi detalii savuroase. îmi pare atât de rău.. cu gâtul mişcându-i-se convulsiv. aveam de ales între a-mi da demisia sau a fi concediat. plin de furie.? se bâlbâi LaRaine. – C-ce. e fiica lor. dar aşa ceva n-a existat. Credeam că te schimbaseşi. nedumerită. simţindu-se fragilă ca o coajă de ou cu un ciocan deasupra. – Iar celelalte nume de pe felicitare sunt ale copiilor lor? întrebă LaRaine.. LaRaine întoarse capul. Iar Stephanie.. – Nici nu ştiu ce să spun. Când am înţeles că nu avea – mă rog. spuse ea.

Travis o plătea ca să plece.. Oferta lui o ustura. Poţi să-ţi faci bagajele şi să pleci în California poimâine.. LaRaine tresări. Nu te pricepi să minţi. privind-o rece.dar ţi-a trecut. – N-am nevoie de banii tăi! – Consideră-i un cadou de rămas-bun. . declară Travis. pe lângă propria-ţi persoană.. protestă ea din nou. Nu voia s-o mai aibă prin preajmă. luându-şi pălăria. Nu căutam anume felicitarea aia.. dar. – . – Am să-ţi dau restul de bani. te găsesc scotocind prin el. A fost o întâmplare. porni spre uşă. – Vrei să-mi vezi bilanţul financiar? întrebă Travis. poate. – Dar. o ironiză el. Când uşa cu plasă se trânti în urma lui. Eşti obişnuită să primeşti cadouri de la bărbaţi.– Cu una dintre puţinele ocazii când nu-mi încui biroul. cum n-aveai talent nici la actorie. În ton îi revenise acuzarea. – Cândva. – Credeam că. – Ţi-am spus că nu scotoceam.. Parcă ar fi fost trântită în faţa ei. Şi.. – Nu mă interesează banii. numai banii te interesează. cu paşi lungi.

Mai întâi. Toată situaţia era atât de ironică. Evident. pentru a umple maşina la capacitatea maximă – sau. nici Travis să spună mai mult de câteva vorbe. ca să fie toate curate. Numai ea era de vină. Părea să fie pedeapsa meritată pentru viaţa superficială şi nepăsătoare pe care o dusese înainte de a-l întâlni pe Travis. şi nici că LaRaine pleca. LaRaine încercase să-şi împacheteze hainele toată ziua. dar găsea mereu pretexte ca să amâne. şi le spălă. dar LaRaine nu găsea nimic de râs. măcar. Joe le observase tăcerea îngheţată. acesta era motivul declarat. Acum se . fără ca nici ea. Mesele se desfăşuraseră în tăcere. LaRaine ştersese meticulos praful în toate camerele. Convingându-se că nu voia să lase casa murdară. avusese de gătit şi de spălat vasele.Se simţea ca un uriaş ghem de durere. Spălă şi rufele celor doi bărbaţi. dar nu părea să-i ştie cauza. Capitolul 12 O valiză era complet plină. cealaltă doar pe jumătate.

Nu plângea pentru că nu i se împlinise dorinţa. În sfârşit. iar ea era singură în toată casa. Nu mai avea scuze ca să nu-şi împacheteze. până când se revărsară peste stăvilarul genelor. Făcând şi acest lucru. trântindu-se pe pat pentru a plânge de-a binelea. Cu un oftat resemnat. iar LaRaine îşi dădu seama că nu i se păruse. . îşi luă cămaşa de noapte şişi pregăti hainele pentru a doua zi dimineaţă – un obicei pe care îl deprinsese abia în ultima vreme. blând şi îngrijorat.făcuse seară. începu să scoată hainele împăturite din sertarul scrinului şi să le pună în valiză. nici pentru că fusese rănită în amorul propriu. Plângea fiindcă singurul om pe care-l iubea o alunga. O mână îi atinse umărul. Privea valiza deschisă pe scaun. la fel i se umpleau şi ochii de lacrimi. renunţă la orice încercare de a stăvili potopul. Patul cel noduros era zguduit de suspinele ei. – Rainey? se auzi glasul lui Travis. Încercările de a şi le stăpâni se transformară în suspine cu sughiţuri. Pe măsură ce aceasta se umplea treptat. începând să-i curgă pe obraji.

– Nimic. Îşi şterse lacrimile cu mâinile. Degetele lui tari ca fierul o apucară de umeri. LaRaine se ridică în capul oaselor. Dar Travis era la fel de hotărât să . Nu voia ca Travis s-o vadă aşa. încercă LaRaine să râdă.Tresărind. nu vezi? – Nu. cu ochii roşii şi umflaţi şi şuviţele de păr negru lipite de obrajii umezi. aşezat pe marginea patului. însă eforturile ei erau jalnic de slabe. Astea-s lacrimi de crocodil. printre suspine. cu ochii împăienjeniţi. – Nu plâng. LaRaine făcu o încercare zadarnică de a-i da mâna la o parte. LaRaine îşi imagina cât de groaznic arăta. ce. răspunse ea cu vocea înecată. – Ce s-a întâmplat? o întrebă el. La vederea feţei ei înlăcrimate. – De ce plângi? nu se lăsă Travis amăgit. ferindu-şi faţa. dar în locul lor curgeau mereu altele. se smulse de sub atingerea lui. pe chipul lui aspru se aşternu tulburarea. proaspete. nu văd. pentru a o întoarce cu forţa spre el. ascunsă după perdeaua părului răvăşit. pentru a-l vedea. Rămase cu bărbia îngropată în umăr.

Fiecare respiraţie îi era însoţită de câte un suspin. – Ştiam că-ţi făceai bagajele. îi explică el. Când încercă să-i dea părul la o parte din dreptul feţei. Ţi-am promis că ţi le restiui când pleci. dar risipind şi ultima brumă de stăpânire pe care o . – Astea sunt lacrimi adevărate. – Pleacă. îi ceru ea. înlăturându-i mâna. silind-o să ridice faţa spre el. Lasă-mă-n pace. întrerupându-i râsul. Travis îi cuprinse capul în mâna lui mare. Petrecâdu-şi degetele prin părul ei. LaRaine îl evită. încercând cu mâini tremurătoare să-i împingă la o parte braţele cu muşchi ca de oţel. Travis o zgâlţâi scurt şi puternic. LaRaine rămase cu ochii strâns închişi. nu că asta-i bună! Uitasem complet de ele. Dumnezeule. – Doamne. dar printre pleoape i se infiltrau alte şi alte lacrimi.vadă ce ascundea ca data trecută. – Fardurile? Printre suspine începu să bolborosească un râs isteric. declară Travis. aşa că am venit să-ţi dau fardurile înapoi. – De ce-ai venit aici? Ce vrei de la mine? suspină LaRaine.

LaRaine simţi în păr apăsarea uşoară a gurii lui. apăsându-i capul la pieptul lui. Te rog. I le şterse de lacrimi cu buzele. întretăiate. LaRaine nu mai încercă să se zbată. plângând. iar ea îşi îngropă faţa în cămaşa lui. . Travis. căutând atingerea consolatoare. O îmbrăţişă strâns. lângă tâmplă. Nu se opuse nici măcar simbolic. alinare şi un reazem solid de care să se sprijine. Travis o sărută din nou. ţinânduse de el ca şi cum i-ar fi putut da drumul din clipă-n clipă. pierdut printre răsuflări tăcute. Era singurul loc din lume unde voia să se afle. indiferent din ce motiv. începând din nou să plângă. Degetele i se încârligară în material. – Rainey. liniştitor. când Travis o cuprinse în braţe. ce s-a întâmplat? întrebă din nou Travis. – Ţine-mă în braţe. cu glas scăzut. după care coborî pe obraji. apoi pe frunte şi peste genele umede. Găsea acolo căldură. Făcu o mişcare felină. Cămaşa absorbea lacrimile sărate.mai avea asupra lacrimilor. ţine-mă şi atât. ci doar îşi acoperi faţa cu mâinile. Când în sfârşit plânsul începu să-i slăbească.

LaRaine îşi mişcă doar atâta capul cât să i-o întâlnească. făcându-le să tresară. simţurile ei amorţite de durere începură să-şi revină. Apăsarea caldă a gurii lui pe piele nu era doar mângâietoare. des şi senzual. Travis deveni mai dur. Mâinile nu se mai rezumau doar s-o ţină. Imediat. ci începuseră o explorare mobilă şi provocatoare a spatelui şi a umerilor.părea hotărât s-o sărute până îi risipea toată suferinţa. cu degetele alunecând prin părul negru ca pana corbului. Nu peste mult. Era o stimulare înceată a terminaţiilor nervoase. Acesta nu făcu decât să le sporească setea reciprocă. LaRaine ridică faţa spre el. cucerind buzele tremurătoare pe care până atunci le evitase. Travis o . sensibilizate. mai posesiv. Mătasea lucioasă a cămăşii de noapte ajuta mâinile lui Travis să alunece mai uşor. Când gura lui Travis ajunse în apropierea buzelor ei. în explorările şi mângâierile lor aţâţătoare. pentru a-i primi mângâierile. LaRaine simţi pe gura lui gustul sărat al propriilor ei lacrimi. Mâinile ei i se strecurară la spate.

arzând cu flăcări de chihlimbar şi delectându-se cu întreaga vrajă. Mirosul bărbătesc proaspăt şi curat o înconjura. ca o aromă îmbătătoare pentru simţurile deja stimulate. şi îi trase capul în sus pentru a-i . cămaşa se adunase şi se ridicase. Îi căută chipul cu degete tremurătoare. Dinţii muşcară uşurel un lob. peste trăsăturile aspre. stârnind cu căldura ei reacţii dogoritoare. înainte de a trece la arcuirea gingaşă a gâtului. Părea să se fi înlăţat până în apropierea soarelui. Între trupurile lor. Breteaua cămăşii de noapte îi alunecă de pe umăr. LaRaine îi simţi docul aspru al blugilor pe pielea dezgolită a coapsei. apoi se apropie de ureche. scăldată în lumina lui aurie. strângând-o cu putere la piept. Lăsându-şi capul pe spate. străbătând-o cu valuri-valuri de delicii voluptuoase. Gura lui Travis continuă să-i frământe buzele. LaRaine începu să se desfete în senzaţia gurii lui care-i explora gâtul.ridică pe genunchi. Nasturii cămăşii lui îi apăsau abdomenul. Toate acele mângâieri îi lichefiau oasele.

găsi cu buzele forma masculină a gurii. Travis începu să se aplece pe spate. îl rugă ea. Acesta păru să se dilate sub atingere. La fel de aspru. Fără a-i da drumul. în sus. coborî pe . într-un murmur răguşit. Travis. Travis. Ca să-i aparţină. Gura lui îi cotropi buzele. – Te voi iubi. LaRaine îi auzise însăprirea din glas şi ştia că îl chinuiau aceleaşi dorinţe ca pe ea. Numai iubeşte-mă. cu toată iubirea pe care o simţea LaRaine pentru el. abandonă ea complet orice urmă de orgoliu. acum. până când inima ajunse să-i bată într-un ritm păgân. pentru a-i cuprinde sânul plin. Fie şi numai o singură dată. Foamea stihinică a posesiunii o devora cu nevoile ei primare. LaRaine începu săi presare pe faţă sărutări nesfârşite. era dispusă să-şi jertfească mândria. trăgând-o după el până ajunseră amândoi să stea culcaţi unul lângă altul. – Nu contează dacă-ţi închipui că sunt Natalie. Încleştată în toridul schimb al pasiunii. parcă în semn de pedeapsă că deşteptase o stafie. Mâna lui ise strecură peste pântec. – Iubeşte-mă.

– Când te am în braţe. Degetele puternice care-i alunecau peste piele o făceau să se înfioare cu deliciu. după care nu mai putu expira. speriată că nu-l înţelesese bine. scurt. încordaţi de dorinţă. şi să-mi închipui că eşti Natalie. când te sărut şi te ating. cu buzele lipite de pielea ei. Nu voia să fie doar un act fizic. animat de instincte. Mâna lui uriaşă începuse să-i tragă în jos breteaua. ajutând-o să-i simtă toţi muşchii duri. Pe şold. Se întrerupse. chiar dacă la adresa alteia. . – Nu pot să-mi imaginez că eşti alta. spuse Travis. adânc. Dorise ca Travis să facă dragoste cu ea plin de simţire. LaRaine trase aer în piept..gât. – Nu pot să te ţin în braţe. Rainey. LaRaine simţi cum i se risipeau toate speranţele. în lungul braţului. Tremurând din pricina acestui refuz. Glasul lui părea să-i vibreze pe piele. de pe umăr.. – Dar Natalie. o mână o potrivit mai bine lângă el. numai pe tine te simt. Ţepii mărunţi ai bărbii îi zgâriau pielea.

pe când o mână mângâietoare explora teritoriul dezvăluit. Firele de păr cârlionţate de pe piept îi gâdilau palmele. sâcâindu-le cu gura. rămânând aşezat. . urcând pe munţii albi cu piscuri trandafirii. unul câte unul. rezemându-se într-un braţ. În clipa următoare. Nedumerită. Ardea ca focul în îmbrăţişarea lui. la fel de sensibilizate ca toate părţile făpturii ei. Atingerea îi sporea şi mai mult emoţia şi tulburarea. cealaltă bretea înfigându-i-se în carnea braţului. Îşi dădea seama că i-o cerşea. dar nui mai păsa. Rainey. – Nu pleca. Corsajul cămăşii de noapte fu coborât. – Nu eşti înlocuitoarea ei. plină de viaţă. Travis.Travis reveni cu atenţia la buzele ei delicate. până la ultimul. Întinse mâna spre el. Părea o făgăduială. Travis se ridică. LaRaine se săltă şi ea parţial. întredeschise. LaRaine începu să-i descheie nasturii cămăşii. Dorind să aibă aceeaşi libertate a atingerii fără oprelişti. dorindu-l alături. Carnea lui dură ardea fierbinte.

îi spuse şi-şi scoase cămaşa. în curând avea să ştie şi mai multe. încât nu părea să mai aibă nici un motiv de a-i ascunde adevărul. Îmbrăţişarea era lipsită de grabă. Ca prin ceaţă. Ştia atât de multe despre ea. spre corsajul pe jumătate coborât al cămăşii. Apoi se aplecă din nou spre ea. piele contopindu-se cu piele. aruncând-o pe valiză. Toate acţiunile ei . – Nu plec. pentru a aprinde o singură flacără devoratoare. înainte de a o îmbrăţişa. LaRaine mai reuşi să se mire că Travis nu ghicise. Încurajată de răspunsul lui. Nu mi-âai spus. muşcându-i uşor urechea. întinzând mâna să înlăture breteaua rămasă. dornică să prelungească la maximum timpul petrecut în braţele lui. pe când Travis îi închidea ochii cu sărutări. Trupul ei dezgolit fu strâns la pieptul puternic şi gol. – De ce plângeai? întrebă el. Încet. LaRaine nu mai simţea nici ea nevoia de a se grăbi. coborând peste faţa sensibilizată de sărutări.Privirea lui arzătoare îi cuprinse părul negru. reveni asupra ochilor ei rugători.

nu mai avu timp să-şi revină înainte ca Travis să coboare spre a-i săruta sânii. Travis reveni să se joace cu buzele ei. Flăcări galbene i se prelingeau prin vene. făcând-o să uite la ce se gândea. recunoscu ea. Când o transformă într-un clocot tremurător de dorinţă. Când luă sfârşit. – Te iubesc. aţâţător. – Vreau să rămân aici. LaRaine clătină din cap. . făcândo să se piardă într-un iureş de senzaţii strălucitoare ca aurul. – Bine. cu un sărut prelungit. dar pentru cât timp? murmură Travis. dar apăsarea puternică a gurii lui o amuţi. LaRaine voia să-i răspundă. în timp ce respiraţia caldă îi excita terminaţiile nervoase. sub atingerea intimă a limbii lui. – Nu vreau să plec mâine.păreau să fi exprimat motivul în felul cel mai grăitor. Era o eliberare inconştientă a bucuriei fără margini care-i umplea inima. – Credeam că abia aştepţi să te întorci în California. Dinţii lui o traseră de ureche.

– Ce-ai spus? o întrebă.O clipă. Îi cutreieră lăţimea umerilor musculoşi. – Te iubesc. Incapabilă să-i înfrunte întunecimea din ochi. – Îţi dai seama ce spui? Gura lui părea să se fi crispat de furie. Rainey. până la abdomenul dur şi plat. gura lui rămase nemişcată. Travis. Vreau să rămân aici. s-ar putea să am stofă de soţ. – Vrabia din mână. Travis îi cuprinse faţa între mâini. privind-o cu o expresie prudentă. – Te iubesc. Ridicând capul. Chipul său aspru era încruntat. Nu vreau să plec mâine. asta e? Înţepătura caustică a tachinăriei lui o făcu să ridice privirea spre chipul ce emana o forţă masculină covârşitoare. – Ai ajuns la concluzia că. la urma urmei. repetă ea. LaRaine nu şi-ar fi retractat cuvintele indiferent cât de mare ar fi fost preţul umilinţei. spre părul negru şi sârmos ce i se răsfira pe piept. din moment ce în California nu teaşteaptă nici o perspectivă? . LaRaine îşi îndreptă privirea spre gâtul lui bronzat.

– S-ar putea să treacă ani de zile până să-mi pot permite să-ţi dăruiesc ceva din luxul la care visezi. bijuterii şi haine de la casele de modă? întrebă el. când spun că vreau să rămân aici. Aici nu există nimic strălucitor. Nu vreau decât să te iubesc. Rainey? Dumnezeule. Asta doreşti? – Am avut parte de strălucire. sceptic. Ştiu ce mă aşteaptă. Suferinţa îi făcu ochii să se umezească din nou. Toate sunt destul de găunoase. şi de o oarecare faimă. ştii într-adevăr? Întrebarea lui avea o sonoritate aproape disperată. – Nu vreau să-mi dai nimic. Am unghiile tocite. Uită-te la mâinile mele. praf şi muncă grea. – Chiar ştii. şopti LaRaine. protestă ea. cu voce slabă.. repetă LaRaine. chiar şi câteva bătături. înghiţindu-şi nodul din gât. Numai soare fierbinte.Faptul că se îndoia de adevărul iubirii ei o durea. Travis.. să te ajut şi să muncesc împreună cu tine ca să faci din ferma asta cel mai bun . – Te iubesc cu adevărat. Travis. – Suficient ca să renunţi la petreceri. Îi strânse inconştient faţa în mâini. dureros.

ar fi trebuit să te culci în magazie! Era iadul pe pământ. în casa asta. LaRaine îşi trecu uşor mâna peste umărul lui robust. – Dacă ţie ţi s-a părut că erai singură aici. – Vrei ca la noapte să te culci cu mine. Travis. mă simţeam părăsită. îndrăgindu-i forţa masculină. Îl privi. Travis îşi coborî gura spre buzele ei. Singură. într-un fel. Era o mărturisire pe care cu greu ajunsese să şi-o facă. până şi mie îmi sună straniu.ranch din Utah. Ba chiar. plină de viaţă. Muşchii lui încordaţi începură să se relaxeze. dar în adâncul meu ştiu că asta simt cu adevărat. – Munca a fost grea. muşcândule uşurel. – Nu urăşti viaţa aici? Munca grea? Izolarea? o întrebă în continuare. Ştiu că e greu de crezut. ca să nu mai fiu aşa de singură în patul ăsta? În respiraţia lui caldă aproape că se auzi un chicotit scăzut. – Numai nopţile nu-mi plăceau. mi-a plăcut. dar n-am urât-o. amestecându-şi răsuflarea cu a ei. să dorm în patul ăla de . spuse el.

nu înţelegea. – M-am ars o dată. sărutul deveni mai blând. Ştiam că. – De-asta m-am mutat în magazie. retrăgânduse să-i vadă chipul. Nu voiam să mi se mai întâmple şi a doua oară. Problema era că nu prea aveam ce face ca să mă feresc. – Spuneai că ai iubit-o pe Natalie. în poziţia aia provocatoare. Colţurile gurii lui se arcuiră într-un zâmbet. dacă rămâneam în casă... Vrei să spui că aproape te-am făcut so uiţi? . foarte serios... – Dacă m-a deranjat? Mă deranjezi din ziua când te-am văzut prima oară. de ce? Efectiv. – Da. – Vrei să spui. – Dar. Travis o sărută apăsat. După un moment de chin. – Serios? întrebă LaRaine. îndrăgostindu-mă de cine nu trebuia. strivindu-i buzele peste bariera albă a dinţilor. imagindu-mi că aş fi fost cu tine. n-ai fi dormit mult timp singură în patul ăsta. – Chiar te-a deranjat? şopti LaRaine. LaRaine trase aer în piept.campanie.

Dar n-am avut nevoie de mult timp ca să-mi dau seama că. Şi o sărută din nou. o admir. Dacă mâine ar avea nevoie de ajutorul meu. îi spuse . răspunsul n-avea s-o mai intereseze. i-aş fi alături. Ţin la ea. iar LaRaine se lăsă în voia îmbrăţişării voluptuoase şi a gurii dogoritoare. pentru a-i răpune buzele cu un sărut arzător. prea fericită pentru a mai putea vorbi. Am faţă de ea sentimente afectuoase şi protectoare. nu mă mai gândeam la Natalie. Pe când iubirea mea pentru tine e puternice şi fierbinte. Trecu un timp până îi dădu drumul. şi n-o pot controla. Zguduită de această mărturisire. parcă pentru a io dovedi. sărutându-te pe tine. aşa a fost. Când încercă să-şi ascundă faţa în adâncitura gâtului lui. – Nu la fel ca altă dată. Ajunsese pe mâna unui experi de la care învăţa tot mai multe lecţii de artă a dăruirii. Mâinile lui începuseră o serie de mângâieri excitante. – Putem pleca dimineaţă spre Nevada. ca să respire. Travis o ridică. ca să ne căsătorim în Ely.– La început. LaRaine îl cuprinse cu braţele. Nu peste mult. – O mai iubeşti? îl întrebă LaRaine.

Travis le prinse. sub efectul unei pasiuni pe care Travis i-o deşteptase intenţionat. Înainte ca degetele să se retragă. Ochii i se aţintiră spre ai ei. i se părea că numele avea o sonoritate vrăjită. Rainey. Nici doamna Travis McCrea nu are timp de prisos. Când Travis înălţă capul. Frecându-şi obrazul aspru de al ei. Nu-mi pot permite să lipsesc de la fermă. Dacă nu cumva vrei să pornim chiar în seara asta. după care zâmbi. – Deloc. atât de puternic şi viguros. mâna ei îi alunecă spre gură. Personal. Numele ăsta nu va străluci pe faţada nici unui teatru. LaRaine tremura toată. – Rainey McCrea. o preveni: – Nu vom avea lună de miere. începând să le sărute pe rând. Degetele ei îi urmăriră cu drag conturul cizelat aspru al chipului. Îţi pare rău? o întrebă el. plimbându-şi degetele peste forma bărbătească a buzelor. – Crez că-mi pasă? întrebă ea în şoaptă. – În seara asta nu vreau să merg nicăieri. .Travis.

Travis se răsuci pe spate. LaRaine se aplecă să-l sărute. Evitând-o un moment. trăgând-o deasupra lui. după care şi le ridică pe sânii ei. cu o undă de panică în voce. sărutându-i buzele pe care le evitase. Îi acoperi coastele cu mâinile. îi dădu el dreptate. singur. crede-mă. Potrivindu-şi şuviţele lungi de păr după urechi. – Nu-ţi doreşti o familie? întrebă el. LaRaine alese adâncitura din apropiere. cuprinzând-o de talie cu un braţ. până când o coapsă musculoasă îi opri coborârea. Travis o întrebă: – Eşti sigură că vrei să faci din camera asta un cabinet? Lipsită de gura lui. – Sunt. – De ce? Tu nu vrei? – Ideea e bună. – Un copil? repetă LaRaine. Cămaşa de noapte alunecă şi mai jos. Dar mă gândeam dacă n-ar putea dormi tot în camera asta şi copilul pe care-l vom concepe aici. până când va fi destul de mare ca să se culce sus. De ce miar părea rău după ea? – Voiam doar să fii cât se poate de sigură. îl asigură LaRaine.– Am ceva mai minunat decât a visat vreodată lumea fantasmelor. .

– Nu ştiu. LaRaine începea să aibă şi ea. o ironiză cu blândeţe Travis. vom vedea ce putem face pentru extinderea familiei. – Vrei să avem un copil imediat? îl întrebă ea. nu mai părea chiar atât de înspăimântătoare. Dacă-l scap? – N-ai să-l scapi. . dar eu n-am să mai întineresc. nu ştiu dacă pot avea grijă de un copil.. Şi. aşa că aş prefera să nu aşteptăm prea mult până la întemeierea unei familii. chicoti el. Totul suna atât de simplu şi lipsit de complicaţii. Ba chiar.. – Eşti în floarea tinereţii. Travis. cu ochi negri. De tine nu ştiu. Ideea de a ţine în braţe un copilaş brunet. în funcţie de viteza cu care înveţi. gândul îi stârnea un slab fior de emoţie. – Aşa crezi? se ivi în ochii lui o luminiţă jucăuşă. LaRaine îi atinse şuviţele argintii ce-i brăzau la tâmple părul negru. Travis. Niciodată în viaţa mea n-am ţinut unul în braţe. Apoi. – Natura dictează să treacă o anumită perioadă de aşteptare. fiindcă el avea încredere. Va trebui să experimentăm cu primul. O credea cu adevărat în stare să se descurce cu orice.

sub trupul lui greu. cu o voce chinuită de dor. LaRaine îi simţi greutatea slăbind. curând mistuită de focul pârjolitor al sărutării lui. – Ţi-am mai spus că nu sunt un gentleman. LaRaine mai apucă să se minuneze o secundă de uşurinţa cu care făptura ei măruntă se potrivea după contururile lui masculine şi aspre. – Sfârşit - . în timp ce-şi schimba poziţia pe pat. După Travis îi aţâţă dorinţa până la o intensitate de-a dreptul febrilă. Îşi îndreptă toată atenţia spre a deprinde reacţiile dorite de el. dar fu o descoperire trecătoare. O cizmă căzu pe podea.Braţele lui puternice o cuprinseră. – Doar n-ai să procedezi ca un gentleman. întorcându-se până când LaRaine ajunse cu umerii pe saltea. nu! Degetele ei i se înfipseră în muşchii umerilor. cu un bocănit sonor. culcându-te în magazie? porotestă ea. – Travis.

Sign up to vote on this title
UsefulNot useful