“Scrisoarea I” de M.

Eminescu

Mihai Eminescu (nascut pe 15 ianuarie 1850, Botosani – decedat pe 15 iunie 1889, Bucuresti) a fost poet, prozator, dramaturg si jurnalist roman. Socotit de cititorii romani si de critica literara postuma drept cea mai importanta voce poetica din literatura romana. Scrisoarea reprezinta o unitate de gandire si de creatie in care poetul devine sarcastic si vehement in ilustrarea contrastului dintre ideal si real, poemele fiind satire ascutite izvorate dintro inalta constiinta civica si artistica, dintr-un autentic patriotism eminescian. Initial, "'Scrisorile” s-au numit "Satire", insa Titu Maiorescu le-a schimbai numele. Ca specie literara, "epistola" sau "scrisoarea" a fost abordata inca din vechime de Horatiu, ale carui "Epistole" l-au fascinat pe Minai Eminescu inca din timpul audierii cursurilor in perioada studentiei la Viena. In literatura romana, aceasta specie fusese cultivata inainte de catre Costache Conachi si Grigore Alexandrescu, in versuri, si de Costache Negruzzi, in proza. Seria celor cinci Scrisori, publicate in 1881, cu exceptia “Scrisorii V”, care a aparut in 1886, acestea fac parte din opera de maturitate artistica eminesciana. Motivul al acestei serii de scrieri il constituie soarta nefericita a omului de geniu in raport cu timpul in care traieste si cu societatea meschina, superficiala si incapabila sa-i inteleaga aspiratiile spre ideal. In “Scrisoarea I”, geniul este intruchipat de savant, in cea de a doua scrisoarea, omul este creatorul de frumos, iar in “Scrisoarea III”, chipul uman este creionat de omul politic. Insa, in “Scrisoarea IV” si “Scrisoarea V”, scriitorul descrie profanarea sentimentului de iubire intr-o lume incapabila, incercand depasirea intereselor meschine. Incadrandu-se in contextul romantic european, Mihai Eminescu incearca sa se raporteaza in cele cinci Scrisori, realul de ideal si da idealului dreptul de existenta, chiar daca acesta poata sa para (sa ramana) doar o simpla iluzie. In “Scrisoarea II” se creioneaza idealul de literatura, cel patriotic in “Scrisoarea III”, iar cel erotic in “Scrisoarea IV”. Poemul filozofic si romantic, “Scrisoarea I”, a aparut la 1 ianuarie 1881. "Scrisoarea I" este o meditatie filozofica despre spatiu si timp, despre existenta, dar si o satira cu accente elegiace privind soarta nefericita a omului de geniu in societatea contemporana si in raport cu eternitatea. Aceasta creatie reprezinta mitul luciferic al “caderii” din timpul auroral, in lumea concreta, avand ca tema – destinul geniului traitor intr-o lume incapabila sa-i inteleaga maretia.

pe cand cea de-a doua. la tarmuri. "Scrisoarea I" poemul este structurat armonic. pe care Eminescu il creioneaza in continuare. fie puternici. Ideea egalitatii oamenilor. care consta in relatia omului superior cu societatea omeneasca si cu posteritatea. 7-38) nuanteaza motivul lunii ca astru tutelar al faptelor meschine sau nobile ale oamenilor. acesta cuprinzand cinci tablouri . care este reprezentat prin motivul lunii – “Ea din noaptea amintirii o vecie intreaga scoate” . de la “miscatoarea marilor singuratate”. care este preocupat de problemele grave ale Universului. Compozitional./ Uscativ asa cum este. Putem spune deci sa structura poemului este organizata pe doua coordonate fundamentale. adica a timpului universal. In opozitie cu omul. Astfel. deoarece "el sprijina lumea si vecia intr-un numar": "Iar colo batranul dascal. aceea de cugetator. Aceasta parte a poemului fascineaza prin densitatea ideilor. Poetul creeaza imaginea globala." . fie genii ori neghiobi!” . sugestiilor si motivelor si are ea insasi o structura de sine statatoare. ca sa poata sugera necuprinsul pentru a pune in relatie cu aceste inalte concepte pe ganditorul de geniu. tabloul intai al poemului (primele 6 versuri) are functia de a introduce doua motive romantice scumpe poetului: motivul timpului bivalent (timpul individual) – “Doar ceasornicul masoara lunga timpului carare” si timpul universal. supus destinului. / Fie slabi./ Isi infunda gatu-n guler si bumbacul in urechi. pus sub zodia timpului. Compozitia poemului evidentiaza o foarte diversa bogatie de teme si motive poetice. Tabloul al doilea (v. fara inceput si sfarsit.]Precum Atlas in vechime sprijinea cerul pe umar/Asa el sprijina lumea si vecia mtr-un numar. simbolizeaza superioritatea omului de geniu. la piept Si-ncheie tremurand halatul vechi. Ca sa poata cobori in originile cosmice./ [. da nastere unei profunde meditatii filozofice.indiferent fata de latura pragmatics a existentei..stapaneste tainele lumii. .. de cercetarea si descoperirea tainelor acestuia si care . cu o densitate ideatica./ Intr-un calcul fara capat tot socoate si socoate/ Si de frig. Eminescu recurge la motivul contemplatiei. asa dupa cum geniul apare in doua ipostaze. luna devine zeitatea omniprezenta si omniescenta aflata sub zodia eternitatii. a conditiei omului in lume./ Universul fara margini e in degetul lui mic.Structura poemului. / Deopotriva-i stapaneste raza ta si geniul mortii. palate si cetati. a privelistilor ce se ofera ochiului contemplativ al lunii. din care primul tablou si cel de al cincelea reia motivul contemplatiei. de dimensiuni terestre. pentru a o restrange apoi treptat: dela pustiuri la codri si izvoare. scurs ireversibil pentru om. ca orice muritor in fata mortii este ilustrata de Eminescu foarte sugestiv in versurile : “Desi trepte osebite le-au iesit din urna sortii. cu-a lui haina roasa-n coate. garbovit si de nimic. Prima. conduce spre satira. / La acelasi sir de patimi deopotriva fiind robi. Portretul savantului.

urmat de geneza universului si de extinctia sa. impinge curgerea lumilor. Tabloul impresionant al haosului. Retraind un timp mitic si sacru al originii. tocmai prin atributele acestuia de a stapani mental spatiul si timpul. ci acesta contempla chiar si viitorul. 3986)... a samburelui creatiei care descatuseaza „eterna pace”. . Tabloul da intrega masura a originalitatii eminesciene in ceea ce priveste realizarea unor cosmogonii. („Si deodat-un punct se misca. cel dintai si singur. desi tot era ascuns. Civilizatiile se nasc si mor ca in imaginea hindusa a cercului Samsara de morti si renasteri succesive.pe cand fiinta nu era. se numara printre cele mai largi si mai sugestive pe care le-a nascocit vreodata fantezia romantica.(. undeva.. Este structurat pe trei parti : momentul haosului. Extinctia universului ilustreaza racirea astrului solar si caderea planetelor: „Soarele ce azi e mandru. infatisate in devenire si complexitate. Intreg tabloul este dominat de tema trecerii implacabile si ireversibile a Timpului care manifesta o putere distrugatoare. Calinescu afirma ca „Perspective cosmice. a macrocosmosului si a microcosmosului. oprindu-se in momentul inevitabilei stingeri a universului. G.Partea a III-a este reprezentata de cosmogonie. el il vede trist si ros..” Tabloul este unul dinamic prin multimea verbelor dar si prin imaginile succesive ale civilizatiilor terestre supuse perisabilitatii. a cufundarii acestuia in acelasi haos primordial. Geneza si apocatastaza (stingerea) universului sunt prezentate in imagini simbol. nici nefiinta. Totul este caracterizat printr-o amploare si grandoare deosebita a „zborului” cosmic. adica cunoasterea Cosmosului (v.. ratacita parca. Puterea gandului batranului dascal nu se opreste in a contempla trecutul sau prezentul. dandu-se o expresie artistica concreta unor abstractiuni.Elasticitatea gandirii poetice eminesciene e uluitoare in maiestria de a surprinde Universul in care. de la momentul increatului la nasterea lumilor si pana la stingere.”). /Iata-l/ Cum din chaos face muma. iara el devine Tatal. prin racirea soarelui si caderea stelelor...)Nasterea lumii depasind izvorul vedic metafizic al inspiratiei.” Prima secventa a tabloului este una descriptiva.. al conditiei de increat a universului impresioneaza prin concretetea unor imagini ce sunt de fapt teorii : La-nceput. Aceasta parte este „o cosmogonie in care grandiosul si sublimul se convertesc intr-un stil metaforic de avengura” (Iustina Itu). Introducerea in cadrul cosmogoniei a conditiei omului de geniu surprinde./ Cum se-inchide ca o rana printre nori intunecosi / Cum planetii toti ingheata si s-asvarl rebeli in spat”. /Cand patruns de sine insusi odihnea cel nepatruns (. capata o concretete care impun date ale stiintei. ca si cea a intergatiilor retorice materializeaza acest tablou.)/ Fu prapastie ? genune? Fu noian intins de ape ?” Seria de antiteze surprinzatoare. Apocatastaza este grandios descrisa ca reprezentand moartea Timpului. /Cand nu s-ascundea nimica. poetul remarca energia nestavilita a punctului.. Te simti dintro data martor ocular al creatiei. Intr-o succesiune de tablouri se contureaza antiteza dintre macrocosmos si microcosmos care converg insa spre acelasi punct in relatie cu Timpul „Caci e vis al nefiintei universul cel himeric. se afla omenirea..

etc. poti s-o sfarmi.” Tabloul final al poemului da impresia de epilog si marcheaza revenirea in cadrul initial al poemului. In acest scop. Este surprinsa ideea identitatii tuturor semenilor in fata destinului. oamenii sunt robii propriilor patimi sau copii ai universului. transfomata in meditatie cu caracter moral este plina de indignare si amaraciune. care isi cladesc un nume pe renumele altcuiva. Originalitatea poemului consta in imbinarea gandirii abstracte cu un lirism profund. Luna este stapana marii. perfecta adaptare a limbajului poetic la fondul de idei. incompetenta. Poezia se incheie cu aceeasi invocatie catre luna. Satira sociala. Se remarca exceptionala capacitate a poetului de a concretiza idei abstracte.. Metaforic cade sentinta poemului care concentreaza ideea perisabilitatii fiintei umane. Poate spera omul de geniu la nemurire prin opera sa ? Acestei intrebari i se raspunde taios: gloria si nemurirea sunt iluzii. Meditatia incepe cu imaginea batranului care revine in plan real. se loveste de inexorabilul destin al timpului. poetul foloseste metafora: timpul devine o lunga carare. nepasarea. Procedeul esential este antiteza intre micro si macrouniversul. Foloseste metafora interogativa: Fu prapastie? Genune? Fu noian intins de apa? Mihai Eminescu foloseste comparatia dezvoltata in portretul batranului dascal. .. lustruindu-se pe el. marcand drama la care este supus omul de geniu. Sunt reliefate ipocrizia./Splendid ca o ironie cu priviri nepasatoare. fie el geniu sau om de rand. Se remarca fluiditatea versurilor. Funeraliile dascalului nu sunt altceva decat un spectacol jucat de actori care doresc a se impauna cu valoarea celui decedat : „Or sa vie pe-a ta urma in convoi de-nmormantare. Dorul de absolut din „Scrisoarea I” ia astfel dimensiuni tragice.Penultimul tablou al poemului este consacrat conditiei omului de geniu intr-o societate in care e dispretuit si neinteles. reaua credinta. lauda. Poetul ii stigmatizeaza pe cei care cauta picanteria si biograficul.. Individul . /Iar deasupra tuturora va vorbi vreun mititel/ Nu slavindu-te pe tine. Luna.. orice ai spune /Peste toate o lopata de tarana se depune.” Ideea finala a tabloului este trista. oglindeste frumusetile eterne ale naturii si spectacolul lumii umane. filozofice (geneza universului).. situata ca reper intr-o lume trecatoare. ilustrand in prim plan pesimismul schopenhaurian al zadarniciei efortului spiritual : „Poti zidi o lume-ntreaga. martor al acestor transformari supuse Timpului si Zadarniciei. Motivul lunii accentueaza latura meditativa a satirei si sensul filozofic al discursului persiflant pe care eul liric il indreapta impotriva fiintei si a destinului general. simbol suprem.. comoditatea si ignorarea valorii societatii contemporane.

Sign up to vote on this title
UsefulNot useful