Referat - Omorul intentionat Printre sarcinile primordiale ale dezvoltarii sociale se profileaza sarcina combaterii criminalitatii.

Omul reprezinta suprema creatie a lumii care, prin spiritul sau neobosit, tinde continuu spre perfectionare. Totodata omul, in exclusivitate prin trairea cu adevarat a tot ce este bun, frumos si drept, se impune pe toate planurile, da dovada de personalitate, dominandu-si, in acelasi timp, impulsurile inferioare. Discutii similare pe forum Cum pot scapa de un asociat? daca este rau intentionat - scris de c2009cristi - 1 raspunsuri Buna Ziua, Acum cativa ani am infiintat un SRL impreuna cu un vechi prieten (suntem 2 asociati 50% cu 50% si suntem amandoi administratori), intre timp neam certat si pe asociat nu-l intereseaza situatia firmei, nici nu vrea sa-mi cesioneze mie partea lui, nu ma mai pot intelege cu el (el nu are nimic pe numele lui, deci nu are ce pierde). Ma puteti sfatui ce pot face? macar sa nu mai fie administrator ? daca nu-l pot elimina din firma. PS: Firma nu are datorii, are activitatea suspendata de... Omorul calificat VS. lovituri/vatamari cauzatoare de moarte - scris de pacrioca - 1 raspunsuri Buna ziua, as dori sa stiu daca aveti cunostinta de vreo lucrare care sa trateze ca subiect o analiza comparativa intre infractiunea de "omor calificat" si cea de "lovituri cauzatoare de moarte". Multumesc SPETA - Omor calificat si complice la omorul calificat - scris de vipery009 - 2 raspunsuri La data de 29 iunie 2012, ora 23.15, ? n incinta unui club de noapte din Bucure?ti a izbucnit un conflict spontan ? ntre 2 dintre clien?ii clubului, X ?i Y. Personalul de paz? al clubului l-a evacuat pe X din club, f?r? s? anun?e poli?ia. Acesta a sunat doi prieteni, pe care i-a chemat ? n fa?a clubului, preciz? ndu-le c? vrea s? ? l omoare pe Y pentru c? a fost dat afar? din club. ? n jurul orei 1.00 (30 iunie 2012) Y a p?r? sit clubul, ? nso?it de Z. ? n fa?a clubului ? l a?teptau X, ? mpreun? cu Q ?i W...

Viata este un fenomen complex. Ca forma superioara de miscare a materiei, ea are la baza procese biologice si psihice care isi subordoneaza procesele inferioare (chimice, fizice, mecanice). Dar mai presus de toate, ea este un fenomen social, o valoare sociala, adica acea relatie sociala care, fiind reglementata din punct de vedere juridic, constituie dreptul absolut la viata al persoanei umane. Totusi, desi nimeni nu contesta, realitatea arata ca in societate s-au produs si continua sa se pruduca acte de suprimare a vietii omului, ceea ce vine in discordanta flagranta cu idealurile de libertate si dreptate pentru care a luptat omenirea. Legiuirile penale din toate timpurile si toate orinduirile sociale au recunoscut gradul de pericol social deosebit de ridicat pe care il prezinta infractiunile contra vietii, uciderea unei persoane constituind una dintre cele mai grave fapte. Incalcarea dreptului de a trai creaza o stare de nesiguranta sociala, un dezechilibru periculos pentru insasi existenta societatii. De aceea este si firesc ca astfel de acte de incalcare a legii penale, care vizeaza relatiile sociale ce ocrotesc viata, bunul cel mai de pret al omului, sa stea in atentia intregii colectivitati si, desigur, in primul rind, in atentia organelor de drept, carora le revine sarcina de a apara impotriva faptelor antisociale in vederea ocrotirii fizice si protectiei juridice a vietii si principalelor ei suporturi : integritatea corporala si sanatatea persoanei. Un loc important in structura criminalitatii din Republica il ocupa infractiunile contra vietii si sanatatii persoanei, comise cu violenta. Frecventa cu care sunt ele intilnite, pericolul social sporit determina necesitatea de a efectua un studiu complex al acestei probleme de rezonanta in contextul actual al societatii noastre, care urmareste si cunoasterea diversitatii si complexitatii cauzelor savirsirii lor, pentru a interpreta corect concluziile ce decurg din cazuistica existenta, supusa analizei si investigatiei stiintifice. In art. 1 alin 3 al Constitutiei se prevede ca in Republica Moldova, ca stat de drept, democratic, demnitatea omului, drepturile si libertatile lui, libera dezvoltare a personalitatii umane, reprezinta valori supreme si sunt garantate. Garantarea

tuturor acestor drepturi si libertati ale persoanei are loc juridic prin mijloacele Dreptului Penal, adica prin incriminarea ca infractiuni si sanctionarea cu pedepse a faptelor vatamatoare sau periculoase pentru valorile mentionate. Legiuitorul a prevazut in art. 2 al Codului Penal printre valorile de maxima importanta, a caror aparare constituie scopul legii penale "persoana, drepturile si libertatile acesteia , subliniind in acest fel caracterul de valoare suprema a persoanei umane. In corespundere cu Constitutia RM "statul garanteaza fiecarui om dreptul la viata si la integritatea fizica si psihica. In lumina acestor ipoteze, pornind de la ideea unor noi reglementari penale adoptate, mi-am propus spre examinare minutioasa aspectele juridico-penale. Aria tot mai larga, complexitatea si continua diversificarea formelor de manifestare a omorului a determinat analiza temeinica a circumstantelor agravante ale acestuia. In legatura cu cele relatate, este de aratat ca in ultimii ani in RM omorul ocupa un loc important in structura generala a criminalitatii, desi in statisticile politienesti nu se opereaza cu indici care reflecta situatia cantitativa. Acest moment se datoreaza in mare parte multiplelor dificultati privind calificarea acestor fapte si a complexitatii probatiunii acestor modalitati normative si faptice ale omorului. De ceea, studiul data pare ca o incercare de actualizare teoretico-stiintifica. Prin lucrearea data mi-am propus analiza si interpretarea omorului intentionat cu circumstante agravante prin prisma elementelor constitutive care-l caracterizeaza din punct de vedere juridico-penal in general si in particular analiza circumstantelor agravante in functie de latura subiectiva a componentei de infractiune, de a deduce anumite idei progressive vizind interpretarea si aplicarea justa a normelor penale in vigoare vizavi de subiectul propus si a constata anumite lacune, coliziuni, inexactitati referitoare la subiectul supus investigatiei stiintifice, de a formula propuneri si recomandari. Scopurile trasate sunt intermediate de obiectivele cercetarii, la care as referi examinarea complexa a urmatoarelor elemente de baza: -Definirea omorului -Determinarea locului omorului in cadrul sistemului de infractiuni contra vietii.

-Analiza juridico-penala a elementelor constitutive care-l caracterizeaza. -Analiza juridico-penala a circumstantelor agravante in functie de latura subiectiva a componentei de infractiune. -Procedee de calificare ale omorului cu circumstante agravante in functie de latura subiectiva a componenetei de infractiune. Normele penale avind un caracter complex, implica in cadrul studiului lor atit analiza unor probleme de ordin general (comune unui grup de infractiuni) cit sia unor probleme cu caracter special (proprii fiecarii infractiuni in parte). Aceasta se realizeaza cu ajutorul unui cumul de metode si teorii. Teoria cunoasterii, metoda istorica, sistemica, gramaticala, logica, comparativa, statistica. Din cauza unor imperfectiuni legislative de multe ori legea este interpretata in mod diferit. Astefel redind diferite opinii contrare s-a argumentat pozitia unor sau altor autori ori a fost expus punctual de vedere pe care autorul tezei l-a considerat cel mai aproape de realitate si de necesitatile actuale ale statului nostrum. Lucrarea de fata prezinta un studio de drept penal privind omorul intentionat cu circumstante agravante in functie de latura subiectiva a componentei de infractiune. Capitolul I. Consideratii generale privind omorul. Sectiunea 1.1. Istoricul aparitiei si evolutiei legislatiei penale privind reglementarea omorului. In pofida diversitatii de opinii politice, ideologice, sociale, omul este singura fiinta superioara din universul cunoscut. El creeaza valorile si le transmite generatiilor viitoare, iar spiritul sau continuu tinde la perfectionare. Totodata, omul, in exclusivitate, prin trairea cu adevarat a tot ce este bun, frumos si drept, se impune in plan etic si da dovada de personalitate, dominand impulsurile inferioare. Anume de aceea fiinta superioara, sociala omul trebuie situat pe prim plan, iar asigurarea deplinei realizari a acestora si apararea de la orice fel de atentari la viata, sanatate, libertate, demnitate umana trebuie sa devina un imperativ al timpului. Viata omului apare ca o valoare primara si absoluta.In aceasta privinta, cu doua milenii in urma Titus Lucretiu spunea ca "Vitaque mancipio nulli datur, omnibus usu (viata nu este proprietatea nimanui, ci uzufructul tuturor). Astfel, s-a

accentuat atentia asupra importantei valorii persoanei sub aspectul succesiunii generatiilor si a persoanei omului in lume. Viataeste bunul cel mai de pret al omului,insusi omul.Pe orice treapta a dezvoltarii sale,omul si-a aparat viata individual sau in colectiv, anarhic sau sub rigorile legii,prin toate mijloacele de care a dispus in acest scop.Intr-o lunga perioada de la inceputul istoriei omenirii, ocrotirea dreptului la viata se rializa fie in modalitati originare, fie potrivit unor cutume dintre cele mai diverse si nu rareori bizare daca sunt examinate prin logica si moralitatea prezentului. Aceasta urma sa fie protejata de prealabilele lezari care puteau sa ii fie aduse, de aceea ocrotirea persoanei contra faptelor prin care s-au adus atingeri vietii, integritatii corporale sau sanatatii a fost principala preocupare a generatiilor intregi. In orinduirea gentilica persoanele care suprimau viata unuia din membrii grupului social, erau abandonate de trib, cu conditia ca ele nu mai prezentau pericol pentru securitatea comunitatii.Ei erau lasati in voia soartei, fiind lipsiti de protectia pe care tribul le-o oferea. Izgonirea lor era considerata ca razbunarea partilor interesate. Masurile impotriva aceluia care ucidea o persoana ce apartinea aceleiasi colectivitati, nu erau axate pe ideea de vinovatie, ci pe necesitatea conservarii echilibrului indispensabil supravetuirii grupului. Schimbarile care au intervenit pe parcursul dezvoltarii omenirii au dus la limitarea formelor de razbunare existente. Razbunarea nelimitata a fost reglementata de Legea Talionului, potrivit acesteia, victima sau familia ei nu puteau pricinui infractorului o paguba mai mare decit cea generata de fapta lui. O asemenea reglemetare o gasim in una din cele mai vechi legi, Codul lui Hamurabi (1792-1749 i.e.n.), unde legea talionului avea mai multe forme: "ochi pentru ochi,(art.196) dinte pentru dinte, mina pentru mina, picior pentru picior, arsura pentru arsura, vinataie pentru vinataie.Legea Talionului reprezinta totusi un anumit progres in comparatie cu practicile anterioare. Hammurapi instituie talionul cu scopul de a ingradi o reminiscenta foarte periculoasa a comunitatii gentilice cum este razbunarea singelui.In virtutea talionului, victima sau rudele ei nu puteau pricinui infractorului un rau mai mare decit fapta comisa de catre acesta. Talionul a

fost limitat printr-un mod voluntar prin care victima avea posibilitatea sa renunte la razbunare in schimbul unui echivalent ( banesc sau in natura), insa acest mod nu a fost reglementat in Codul lui Hammurabi. Infractiuni contra persoanei erau prevazute ca fiind: omorul sotului de catre sotie (art.153) si omorul din imprudenta (art.229). La perioada respectiva codul era o lege suprema care si-a gasit elemente proprii si in alte legislatii a popoarelor vecine. Dreptul barbar cunostea raazbunarea singelui, care ulterior era inlocuit cu o suma de bani, ce urma sa fie platita de catre ucigas familiei victimei. In China, reglemetari in domeniu au existat in secolul al XXIII-lea i.e.n. in codurile Hia, Sciun si Scian. Cel mai important cod de legi dateaza din secolul al XI-lea i.e.n. si este numit Legile lui Manu. Este surprinzator ca legea vorbeste putin despre pedepsele capitale. Practic nu sunt descrise componentele infractiunilor de omor, cu toate ca una dintre cele mai grave infractiuni era asasinarea unui brahman. Atit in China cit si in India, legile au avut un caracter religios, deoarece se incerca de a se descoperi divinitatea prin atingerea unei trairi interioare diferita de cea exterioara. Pe parcursul anilor apare un interes: de a reglementa problemele juridice in mod precis, fapt care a generat o tendinta de a studia necesitatea unor reglemetari scrise, care urmau a fi aplicate tuturor. In acest sens, in jurul secolului al VII-lea i.e.n., in Grecia au fost alesi legislatorii (persoane insarcinate cu elaborarea legilor scrise), printre care Solon si Dracon. Grecii ii considerau ca fiind cei mai intelepti ginditori, care pledau pentru inasprirea pedepselor. Legislatia lui Dracon (sec. VII i.Hr.) pentru prima oara face distinctia dintre actul premeditat si cel involuntar. Se limita dreptul gentilic al Talionului si in cazul unor delicte minore se aplica pedeapsa cu moartea. Dupa legile lui Dracon omorul savirsit cu intentie era pedepsit cu izgonirea din cadrul societatii. Dreptul penal cunoaste notiunea de tentativa, faza prepratorie (pregatirea), participatia, circumstante agravante si atenuante. Prin activitatea lor s-a anihilat arbitrariul cutumiar, intarindu-se cadrul institutionalizat si rolul statului in domeniul penal, care deja intervine direct in cazurile de omucidere.

In Roma antica, prima lege scrisa a fost Legea celor XII Table (sec. V i.e.n.), inspirata din legea talionului in materie penala si care facea distinctie intre crimen publica si delicta privata. Cele mai importante legi din perioada respectiva erau institutiunile lui Iustinian, Digestele, Codexul Theodosianus, Codexul lui Iustinian si Novelae. Infractiunile in dreptul roman sunt desemnate prin notiunea de delicte. Infractiunile ce constau in suprimarea vietii unei persoane libere din comunitate erau judecate in complete specilale si erau pedepsite deobicei cu moartea, putinduse insa aplica si alte pedepse in locul celei capitale (de exemplu, amputarea miinii condamnatului). In perioada veche asasinatul se pedepsea cu moartea. Ucidera unui sclav in perioada veche nu atragea nici o sanctiune pentru autorul faptei. In perioada imperiala apare crima extraordinaria,cosiderata ca fiind infractiune grava sau deosebit de grava si care era urmarita din oficiu. La romani vinovatia era grupata in doua forme: dolus (intentie) si culpa (greseala) si de ea depindea tipul pedepsei aplicate (inchisoarea cu character preventiv, pedepsele corporale, pedepsele pecuniare). In perioada Evului mediu s-a remarcat legea Corpus iuris canonice (1140), care privea infractiunea sub doua aspecte: al nesocotirii ordinii divine si al leziunii aduse ordinii umane. Perioada Renasteri elucideaza intarirea puterii statului,ceea ce a dus la elaborarea unor legi penale precise si unitare (ordonatele cu dispozitii de drept penal si de procedura panala), generatoare de noi codificari: Constitutia Therisiana (1768), Constitutia Piemonteza(1786, al lui Iosif al II-lea (1787) si al lui Napoleon Bonaparte (1810). Personalitatea umana si drepturile omului au constituit obiectului preocuparilor filosofilor, juristilor si politicienilor, fapt care a dus la adoptarea primului act care schiteaza elemente ale unei protectii juridice a persoanei umane, consacra drepturile si libertatile persoanei Magna Carta Libertatum (Anglia, 15 iunie 1215, regale Ioan). Acest document a stat la baza elaborarilor ulterioare in acest domeniu. Astfel in 1776 apare Declaratia Americana de Independenta de la Philadelphia care mentioneaza ca:" toti oamenii au fost creati egali si sunt

inzestrati cu drepturi inalienabile de catre creatorul lor printer care se afla si dreptul la viata.Se cuvine a fi mentionate si actele constitutionale engleze de la sfirsitul sec. al XVII-lea ( Bill of Rights- Declaratia drepturilor din 1689) si Constitutia Statelor Unite din 1791. Cel mai complet act in materia drepturilor omului il constituie Declaratia Universala a Dreturilor Omului (10 decembrie 1948 de Adunarea Generala a ONU), care stipuleaza ca: " Orice om are dreptul la viata, la libertate si la inviolabilitate. Adoptarea acestor acte au implimentat o tendinta de perfectionare a reglemetarilor privind consacrarea si apararea drepturilor omului, elaborindu-se Pactul cu privire la drepturile civile si politice-1966 (" dreptul la viata este un drept inerent al persoanei umae, care trebuie ocrotit prin lege; nimeni nu poate fi privat de viata in mod arbitrar), Convetia europeana pentru protectia drepturilor omului si a libertatilor fundamentale(1950), Documtul Reuniunii de la Copenhaga si al Conferintei pentru dimensionarea umana a C.S.C.E.. Existenta reglementarilor internationale a determinat popoarele sa-si conformeze prevederile nationale in domeniu, tinindu-se cont de accesul la anumite metode de aparare a celor mai importante vaori sociale- viata si integritatea corporala a persoanei. Legi scrise au existat si pe timpul lui Burebista, care propovaduia spiritual religios al actelor regale, pina cind Dacia a fost ocupata de Imperiul Roman, aplicindu-se evident sistemul de drep roman, inclusive pedeapsa cu moartea. Siatemul respective a coexistat cu normele autohtone si dupa retragerea romanilor din Dacia, deoarece nu se putea evita o atare influenta, in contextual in care popoarele erau foarte apropiate. In timpul Feudalismului, au urmat o serie de legi ce protejau viata si integritatea corporala: Cartea romaneasca de invatatura(1646), Indreptarea Legii(1652), Legiunea Caragea(1818), ultima fiind in vigoare pina la adoptarea Codului penal al lui Cuza(1865). Situatia se schimba o data cu unirea principatelor in 1918, deoarece Romania Mare a fost supusa o perioada unor pluralitati de legi penale; spre exemplu, in Basarabia se aplica legea Vechiului regat. Diversificarea reglemetailor care existau in Basarabia, Bucovina si Ardeal au determinat

adoptarea unui cod unic al Romaniei, care ar unifica legislatiile existente.Primul cod penal roman apare in 1937. In perioada sovietica influentele romanesti sunt inlaturate definitiv, aplicindu-se legea sovietica. Apararea drepturilor omului pune in sarcina organizatiilor internationale obligatia proclamarii lor. Prin consacrarea pe plan international a conceptului de "drepturi ale omului, s-a urmarit nu numai proclamarea si darea lor unei dimensiuni, ci si instituirea unui sistem de control international asupra modului in care statele se achita de obligatiile de respectare, garantare a drepturilor si libertatilor fixate atit in actele internationale acceptate de ele, cit si in legislatia lor interna, iar incalcarile prealabile ar fi sanctionate corespunzator. Potrivit Dictionarului de terminologie juridica international, expresia "drepturile omului desemneaza un ansamblu de prerogative bazate pe demnitatea persoanei umane a caror respectare se intelege a fi promovata in folosul tuturor oamenilor. Codul penal incrimineaza faptele privitoare la viata si integritatea corporala in raport cu calitatea subiectului, gravitatea urmarilor, motivul si modul in care au fost comise. Dreptul la viata este aparat prin urmare atit prin Constitutie cit si de legea penala. Viata este bunul cel mai de pret al persoanei, fara de care nu pot fi concepute nici celelalte atribute ale acesteia, ca integritatea corporala, sanatatea, inviolabilitatea sexuala, libertatea, onoarea si demnitatea. Atentatele contra vietii persoanei pun in pericol nu numai existenta individului izolat, dar si a intregii societati. Nu este posibil desfasurarea normala a relatiiloe sociale fara ocrotirea vietii persoanei. De aceea apararea acestei valori sociale constituie una dintre indatoririle supreme ale fiecarui stat. Viata omului este aparata de normele de drept si, in special, ale dreptului penal, ca fiind un drept absolut al individului, dar si o valoare sociala pe care dreptul o ocroteste in interesul intregii societati. Dreptul la viata, la inviolabilitatea persoanei sunt drepturi civile si sunt consacrate intr-o multime de de acte, cele mai importante fiind: -Declaratia Universala a Drepturilor Omului, 10.12.1948, art.3: " Orice om are dreptul la viata, libertate si la inviolabilitatea persoanei ;

-Pactul privind drepturile economice, sociale si culturale, 16.12.1966, art.6 : " Dreptul la viata este inerent persoanei umane. Acest drept trebuie ocrotit prin lege. Nimeni nu poate fi privat de viata in mod arbitrar ; -Conventia Europeana pentru protectia drepturilor omului si libertatilor fundamentale, 04.11.1950, Roma, art.2 dreptul la viata; -Conventia cu privire la drepturile copilului (1986); Totalitatea acestor acte internationale atesta importanta existentei unor mecanisme juridice la nivel mondial pentru garantarea si apararea drepturilor si libertatilor fundamentale ale omului. Actele internationale devin obligatorii pentru procesul de elaborare a legislatiei interne a statelor doar in masura in care aceste state le-au ratificat. In unele constitutii, dreptul la viata nu apare expres formult, desi aceste constitutii prin continutul lor urmaresc tocmai ocrotirea vietii persoanei. Altele prevad expres si explicit dreptul la viata, fiind surprinse elementele esentiale ce-I caracterizeaza sensul fizic, abolirea pedepsei cu moartea sau, cel putin, aplicarea acesteia doar in cazurile infractiunilor celor mai grave. In 1994, se adopta Constitutia Republicii Moldova, care perevede si garanteaza pentru prima data in mod expres la art. 24 trei drepturi fundamentale, care, desi sunt strins legate intre ele, nu pot fi confundate din punct de vedere juridic. Aceste drepturi sunt: dreptul la viata, la integritatea fizica si psihica, care sunt garantate de catre stat, adica persoana umana ocupa locul prioritar in erarhia valorilor sociale din sistemul nostru de drept. Articolul 24 al Constitutiei se refera la acceptiunea restrinsa a dreptului la viata, avindu-se in vedere ca acest drept fundamental implica, in primul rind, ca nimeni nu poate fi privat de viata in mod arbitrar. Ea protejeaza dreptul la viata a persoanei numai in sensul ei fizic, deoarece el este garantat si de Codul penal al Republicii Moldova prin incriminarea infractiunilor contra vietii. Este, de fapt, o cerinta de baza a unui stat democratic si de drept, unde demnitatea omului, drepturile si libertatile lui, libera dezvoltare a personalitatii umane sunt privite ca valori supreme si sunt garantate prin sanctionarea faptelor periculoase ce atenteaza la ele. Potrivit art.2 CP RM, legea penala apara impotriva infractiunilor, printre alte

valori sociale, in primul rind viata umana intr-un cadru mai larg, acela al ocrotirii persoanei si a principalelor atribute ale acesteia: viata, sanatatea, cinstea, demnitatea, etc. Apararea vietii in reglemetarile penale rezida in incrininarea anumitor fapte care constituie infractiuni. Sectiunea 1.2. Reglementari penale privind omorul in legislatiile penale a altor state Fiecare stat a avut si va avea mereu particularitatile sale de dezvoltare, de reglementare a relatiilor care apar in societate, fapt datorat apartenentei acestuia la un anumit sistem juridic. De aceea este si firesc ca legiuitorul statelor respective sa foloseasca anumite modalitati de prevedere in legislasie a procedeelor eficiente destinate mentinerii ordinii publice, de exemplu: el poate incrimina anumite fapte care dupa parerea lui atenteaza la valorile sociale aparate de legile constitutionale si poate dezincrimina altele. Acest fapt duce la diversificarea reglementarilor penale. Un exemplu elocvent in acest sens este incriminarea lipsirii de viata la dorinta persoanei (eutanasia) de Codul Penal al Republicii Moldova la art. 148 si neincriminarea acesteia de catre legiuitorul olandez. In legislatia tuturor statelor infractiunile contra vietii, integritatii corporale sau sanatatii ocupa un loc prioritar. Infractiunile contra vietii sunt clasificate diferit in tari diferite. In Codul Penal francez din 1992 la diferentierea acestora de alte infractiuni s-a stabilit criteriul material, adica gravitatea faptei, infractiunile contra vietii persoanei fiind incluse in cadrul crimelor (art. 111-1 CPF). Astfel, in titlul II se denumesc faptele care prefigureza persoana umana, incrimineaza faptele contra vietii in doua sectiuni distincte prevazute in capitolul I si anume : faptele voluntare contra vietii (S-1) si faptele involuntare contra vietii (S-2). In prima sectiune este incriminat omorul (221-1), omorul agravant (221-2), omorul cu premeditate (2213), omorul comis in alte circumstante agravante (221-4), atentatul la viata persoanei prin otravire (221-5). In sectiune a doua este incriminat omorul involuntar (22-6), raspunderea din culpa a persoanelor morale (221-1). Capitolul II cuprinde si reglementari cu privire la faptele prin care se adduce atingere integritatii fizice sau psihice a persoanei dupa cum acestea sunt voluntare: actele de

tortura si cele de barbarie (221-9) in forma simpla si apoi forma agravanta, violentele simple si agravante, amenintarile art. 222-16 sau involuntare in art. 22219. Criteriul material de clasificare a infractiunilor a existat dj la acel moment in Dreptul Penal englez. Conform lui pina in 1967 infractiunile erau impartite in juridico-materiale si juridico-procedurale, iar cele contra vietii se incadrau in infractiunile juridico-materiale grave, numite pe atunci felonii. Dupa 1967, conform legii din 21 iunie a aceluias an, ele se atrubuie la "alte infractiuni (infractiunile de atunci si pina azi se grupeza in doua categorii: tradarea si alte infractiuni). In conformitate cu dispozitiile legislative ale dreptului penal al SUA, infractiunile contra vietii se incadreaza in felonii (se pedepsesc cu privatiunea de libertate pe un termen mai mare de un an). Codul Penal al SUA incrimineaza in art. 210-1 omuciderea (homicide), sistematizind materialul astfel: in art. 210-1 este incriminat omorul (crima de gradul I-murder), cind fapta este comisa cu intentie,cu buna stiinta, din interes material (la comanda), din nepasare sau dintr-o extrema indiferenta manifestata fata de viata umana; in ar. 210-3 omorul din imprudenta (crima de gradul IImonslaugher), cind fapta este comisa cu temeritate; in art.210-4 omuciderea din neglijenta (crima de gradul III-neglijent homicide), cind fapta este comisa din neglijenta; art.210-5 este incriminata infractiunea de determinare sau ajutor dat victimei sa se sinucida. Codul Penal german reglementeaza infractiunile contra vietii in capitolul XVI, unde sunt incriminate uciderea unei personae in conditii agravante (paragraful 211); , inclusive la comanda;uciderea unei persoane in conditii neagravante (paragraful 212); uciderea unei persoane in conditii atenuante (paragraful 213); omorul la cererea victimei (paragraful 216); pruncuciderea (paragraful 217);intreruperea sarcinii (paragraful 218). In capitolul XVII sunt incriminate faptele contra integritatii corporale.

Codul Penal italian reglementeaza infractiunile contra vietii, integritatii corporale sau sanatatii in capitolul I, Titlul XII, cartea a II-a, iar cel spaniol-in Titlul VIII, cartea a II-a: in capitolul I patricidul (art.405), asasinatul la comanda (art.406) , omorul simplu (art.407), In capitolul II pruncuciderea (art.410), in capitolul III vatamarile. In Codul Penal al Romaniei, infractiunile contra vietii sunt prevazute in capitolul I, sectiunea I, intitulta "Omuciderea, care cuprinde art.174179, sunt incriminate: omorul (art.174), omorul calificat (art.175), omorul deosebit de grav (art.176), pruncuciderea(art.177), uciderea din culpa (art.178), determinarea sau inlesnirea sinuciderii (art.179) Legiuitorul din Federatia Rusa a inclus infractiunile contra vietii in Codul Penal din 1996 in capitolul VII, Titlul 16- "Infractiuni contra vietii si sanatatii. Acesta cuprinde: omorul simplu (art.105, alin.1), omorul agravat (art.105,alin.2), pruncuciderea (art.106), omorul ]n stare de affect(art.107), omorul in urma depasirii limitelor legitimei aparari (art.108, alin.1), omorul in urma depasirii masurilor necesare pentru retinerea infractorului (art.108, alin2), cauzarea mortii din imprudenta (art.109), determinarea la sinucidere (art.110). Sectiunea 1.3. Conceptul de omor Legea penala acorda cea mai mare insemnatate ocrotirii omului, atit in ceea ce priveste insasi existenta sa fizica si atributele fundamentale ale personalitatii lui, cit si in ceea ce priveste toate celelalte drepturi, libertati si interese pe care societatea este datoare sa i le asigure.Aceast fapt se datoreaza in maniera specifica Dreptului Penal, adica prin incriminarea tuturor faptelor care, sub un aspect sau altul, aduc atingere fiintei, drepturilor si intereselor legitime ale omului. Faptele sociale periculoase indreptate impotriva omului sunt numeroase si variate. Facind distinctie intre faptele indreptate impotriva drepturilor absolute privitoare la existenta fizica si la principalele atribute ale fiintei si personalitatii umane, pe de o parte,si faptele atribuite impotriva altor drepturi si interese ale omului, pe de alta parte, legiuitorul le-a inclus pe cele dintii intr-o categorie distincta de infractiuni, cu titlu Infractiuni contra vietii si sanatatii persoanei.

Daca sa ne referim la legislatia noastra, putem mentiona ca componentele de infractiuni contra vietii sint concentrate in articolele 145-150 Cod Penal al Republicii Moldova, insa in cadrul lucrarii date ne vom referi doar la articolul 145 Cod Penal al Republicii Moldova- Omorul intentionat cu respectivele circumstante agravante. Pentru inceput este necesar de a analiza notiunea conceptuala de omor care reprezinta un reper, un punct de sprijin care ne ajuta sa solutionam corect chestiuni particulare ce apar in procesul de calificare a faptelor, sa cunoastem semnele individuale ale infractiunilor comise si sa verificam conformitatea lor cu prevederile legii. Sintetizind semnele comune pentru toate formele si tipurile deomor la etapa finala a analizei si ridicindu-le la un tot intreg in limitele definitiei stiintifice, vom ajunge la notiunea generala de omor. Evident, o asemenea componenta de infractiune poate fi privita doar in calitate de constructie teoretica care are insa asa cum am mentionat anterior, o insemnatate deosebit de mare pentru practica aplicarii normelor panale ce contin semnele componentei de omor. Legislatiile moderne prevad, in afara de forma de baza a omorului (sau omorul simplu), modalitati agravate de omor, care sint reglementate in partea speciala a Codului Penal, la capitolul privind "omuciderea ", sub forma agravante de calificare. In codul nostrum penal sint reglementate omorul simplu si omorul calificat. Infractiunea de omor implica intotdeauna aceleasi caracteristici, si anume, existenta unei actiuni (inactiuni) comise cu intentia de a suprima viata unei personae, actiune care are ca rezultat moartea victimei. In realizarea sa concreta, actiunea sau inactiuneapoate prezenta insa unele particularitati, dupa cum, in jurul faptei tipice (omorul simplu) se grupeaza diferite elemente care, fara a schimba substanta faptei, ii da o coloratura diferita, sporindu-I vadit gradul de pericol social. Aceste imprejurari sint valorificate de legiuitor si prevazute ca elemente circumstantiale in continutul infractiunii de omor, reprezentind o modalitate normativa agravata a infractiunii de omor. Asadar, din punct de vedere al teoriei dreptului penal, omorul este definit ca lipsirea ilegala si intentionata de viata a unei

alte personae. Aceasta definitie a notiunii de omor este aplicata tuturor infractiunilor savirsite prin omor, prevazute la art 145-148CP al RM. Exista insa si alte definitii ale acestui concept, astfel potrivit unei opinii, omorul este definit ca privarea ilegala, intentionta sau din imprudenta, de viata a unei alte personae, atunci cind cauzarea mortii constituie temeiul raspunderii penale.referitor la ceasta definitie, Cuznetov A.V. critica pe buna dreptate partea finala a definitiei date,mentionand ca orice actiune sau inactiune este considerata infractiune doar cu conditia ca ea este prevatuta de lege in caliatate de fapta socialmente pericoloasa si evalueaza in calitate de temei al raspunderii penale, de aceea o indicatie speciala asupra acestui semn este in plus. Acelasi autor propune o alta formulare a notiunii de omor, si anume: omorul reprezinta fapta social periculoasa savirsita cu vinovatie si prevazuta de legea penala, care atenteaza la viata altei personae si-i cauzeaza acesteia moartea. In fond aceeasi notiune o gasim si in una din lucrarile autorului Borodin S.V., care sustine ca omorul este fapta social periculoasa savirsita cu vinovatie, care cauzeaza moartea altei personae. In alte surse intilnim definitii care nu contin toate semnele necesare ale notiunii de omor. Astfel, potrivit unei opinii, omorul reprezinta o fapta ilegala ce cauzeaza moartea unei alte personae. i o alta definitie: omorul este privarea ilegala de viata a unei alte persoane. Potrivit unei alte opinii, aspru criticata la timpul sau, omorul este doar cauzarea intentionata a mortii unei persoane. Anume aceasta ultima definitie o gasim in alin. 1 art. 105 al Codului Penal al Federatiei Ruse pina a fi modificat. La constructia acestei definitii, legiuitorul rus a omis un foarte important cuvint- ca aceasta fapta este savirsita "ilegal ". Caci interpretarea literala a alin.1art105C.P. al Federatiei Ruse face posibil de a atribui la fapta de omor cauzarea mortii celui care ataca, in conditiile legitimei aparari. Insa aceasta definitie tine de domeniul trecutului, deoarece a fost modificata anume in legatura cu problema expusa mai sus. Astfel in prezent notiunea de omor suna in felul urmator privarea ilegala de viata prin actiune sau inactiune ", insa si aici pot exista careva obiectii la faptul ca nu este

specificat modul intentionat de comitere a infractiunii date, ceea ce creaza rezerve de interpretare in diferite feluri. Definitie de asemenea dintre cele mai reusite cu citva timp in urma care era impartasita si de doctrina noastra este data de autorii Pobegailo E.F. si Mendelson G.A., identica la ambii, definitia evoca urmatoarele: "Omorul este privarea ilegala, intentionata sau din imprudenta, de viata a unei alte persoane. Practic aceeasi opinie este impartasita si de catre savantul Rosca C.:"Omorul este lipsirea ilicita culpabila de viata a altei personae. Dupa cum am mentionat mai sus, definitia data de Pobegailo si Mendelson a fost impartasita si de doctrina noastra pina la intrarea in vigoare a Codului Penal din 2002 dupa care din definitia data a fost inlaturata sintagma sau din imprudenta deoarece conceptului de omor ii este caracteristic o conduita violenta, reprezentind o forma de manifestare a faptuitorului care aluat hotarirea de a suprima viata unei personae si se foloseste de mijloacele apte sa realizeze acest scop pe cind in cazul lipsirii de viata din imprudenta nu avem un act de violenta, ci o conduita gresita a faptuitorului intr-o situatie periculoasa, susceptibila sa produca in anumite imprejurari, urmarile prejudiciabile sub forma de moarte cerebrala a victimei.Astfel in urma constatarilor date s-a ajuns l-a concluzia ca lipsirea de viata din imprudenta sa fie incriminata intr-un articol aparte (articolul 149 CP) deoarece gradul de pericol social al acestei infractiuni este mai redus in comparatie cu cel al infractiunilor savisite prin omor. Deci in concluzie putem mentiona ca definitia cea mai perfecta a omorului este lipsirea ilegala si intentionata de viata a unei alte persoane. Capitolul II. Aspecte juridico-penale ale componentei omorului insotit de circumstante agravante in functie de latura subiectiva. Sectiunea 2.1. Semnele distinctive ale obiectului si laturii obiective ale omorului insotit de circumstante agravante. In baza art.14 (1) CP al RM ,, infractiunea este o fapta (actiune sau inactiune) prejudiciabila, prevazuta de legea penala savirsita cu vinovatie si pasibila de pedeapsa penala.Desi art 15 al CP al RM prescrie in mod expres ca gradul prejudiciabil al infractiunii se determina conform semnelor ce caracterizeaza

elementele infractiunii (obiectul, latura obiectiva, subiectul, latura subiectiva) totusi ar fi mai corect dupa parerea mea, apelarea la existenta unui pericol social al infractiunii, dar nu la gradul prejudiciabil.In acest context am vorbi despre esenta pericolului social, ca un element material al infractiunii, reiesind nemijlocit din daunele aduse valorilor sociale si relatiilor sociale ocrotite de legea penala. Cele din urma, adica valorile sociale si relatiile sociale aparate de legea penala in vigoare formeaza categoria obiectului infractiunii. Reiesind din art. 2 CP al RM ,,legea penala apara impotriva infractiunii persoanei, drepturile si libertitile acestea, proprietatea, mediul inconjurator, orinduirea constitutionala, suveranitatea, independenta si integritatea teritoriala a RM, pacea si securitatea omenirii, precum si intreaga ordine de drept. O conditie indispensabila privind respectarea legalitatii este ca orice infractiune concreta savirsita de o persoana sa corespunda continutului unei infractiuni din legea penala.Componenta de infractiune constituie temeiul raspunderii penale, adica acel temei juridic -componentul, legitatea, conditia necesara pentru calificarea oricarei fapte Componenta prejudiciabile comise dreot o infractiune concreta. Caracteristica juridico-penala a omorului se determina de componenta de infractiune. Dupa cum se cunoaste, componenta fiecarei infractiuni, din punct de vedere structural, se caracterizeaza prin patru elemente: obiectul si subiectul infractiunii, latura obiectiva si subiectiva a infractiunii.Lipsa oricaruia dintre aceste patru elemente determina lipsa componentei de infractiune in ansamblu.3 Caracterizand structura componentei de infractiune, trebuie de tinut cont de legatura indisolubila dintre toate elementele ei constitutive. Infractiunea ca fapt concret al vietii sociale exista intotdeauna ca un tot unitar, ca un fenomen indivizibil; ea reprezinta o unitate psihofiziologica a calitatilor ei obiective si subiective. Elementele infractiunii sunt strans legate intre ele si conditionate reciproc. Fiecare element al componentei de infractiune, luat in afara celorlaltor, rupt de ele, isi pierde calitatea de parte componenta a infractiunii.

Oricare persoana, savirsind o fapta socialmente periculoasa sanctionata in mod penal cauzeaza prejudiciu societatii si, evident relatiilor existente in aceasta societate.Toate relatiile pe care le apara legea penala, si sint incalcate ca rezultat al savirsirii ifractiunii, in teoria si practica dreptului penal constituie obiectul infractiunii. Oricare infractiune savirsita, manifestindu-se printr-o anumita fapta socialmente periculoasa, constituie prin esenta sa un atentat la o anumita relatie sociala ocrotita de legea in vigoare.Legea penala nu prevede nici o infractiune prin lipsa obiectului de atentare. Obiectul infractiunii indica asupra continutului, caracterului si gradului de pericol social al ei.Teoria Dreptului Penal descrie ca obiect al infractiunii acele relatii sociale care sunt recunoscute in societate si care corespund intereselor intregii societati. In ceea ce priveste, insa, definirea unica a acestui obiect si a formelor de manifestare a lui, corelatia cu obiectul material, in literatura de specialitate s-au conturat mai multe idei. Relatiile sociale iau nasterte in mod iminent in jurul si datorita anumitor valori sociale. Obiectul infractiunii permite cunoasterea sistemului de valori sociale ocrotite de sistemul de drept si respectiv pune in evidenta obtiunea politica cu privire la anumite valori pe care legiuitorul le considera fundamentale pentru functionarea intregii orinduiri sociale si de stat, determina esenta formatiunii social-economice respective, adica prezentata in forma generalizata, fiind o categorie strict sociala, necontinind nici un caracter material, asupra caruia atenteaza infractiunea in final. In teoria Dreptului Penal se statueaza ca obiectul infractiunii este determinat de relatiile sociale existente, formele, conditiile materiale, legitatile de manifestare a lor. Anume aceasta permite a asigura un comportament al membrilor relatiilor sociale precum si apararea acestor relatii. La determinarea obiectului infractiunii ca premisa initiala trebuie luata in vedere recunoasterea relatiilor sociale aparate de lege in general. Relatiile sociale exista in mod obiectiv si se reflecta ca interese.

In viziunea autorului L.D.Gauhman importanta obiectului infractiunii constituie un criteriu de structurare a Partii Speciale, determina in mare masura calificarea infractiunii, asigura delimitarea dintre anumite categorii de infractiuni. Sunt cunoscute, astfel, categoriile de obiect juridic generic si obiect material, obiect juridic generic si obiect juridic nemijlocit (special), obiect nemijlocit (special) principal si obiect nemijlocit secundar (adiacent). In corespundere cu sistemul noului Cod penal al Federatiei Ruse din 1996, repartizat nu numai in capitole, dar si in titluri care contin citeva capitole, obiectul infractiunii este necesar de a-l repartiza in patru categorii : general, tipic, generic (special, de grup) si nemijlocit. Obiectul general a infratiunii il constituie valoarea sociala si relatiile sociale privitoare la aceasta, aparate de legea penala prin incriminarea faptelor care aduc atingere ori le pun in pericol. Anume obiectul general ne da posibilitatea de a determina continutul social-politic al dreptului penal,sa stabilim caracterul faptelor savirsite si in unele cazuri, sa deosebim infractiunile de alte incalcari de lege. Pentru orice infractiune prevazuta de legea penala relatiile sociale si valorile ce corespund acestor relatii aparate de lege au un caracter comun. In consecinta obiectul general al infractiunii in ansamblu si in particular al infractiunii contra vietii si sanatatii il constituie acele relatii sociale, proclamate si aparate de legea penala in vigoare si care asigura ordinea de drept in R.M. Obiectul generic (de grup), comparativ cu cel general, are un caracter mai restrins. Acesta este constituit dintr-un cumul de relatii sociale formate in jurul si datorita unor valori fundamentale al societatii, cum sunt: persoana umana, proprietatea, securitatea si ordinea publica ect., caracterul comun referindu-se numai fata de un grup de infractiuni. In acest sens legiuitorul, in procesul sistematizarii infractiunilor in capitole, s-a condus anume de specificul obiectului generic al atentatelor infractionale. De regula, aceasta reiese nemijlocit din denumirea capitolului respctiv al Codului Penal. O legislatie bine sistematizata constituie un indicator ce reflecta faptul ca forma de evaluare a normelor juridico-penale este

adecvata principiului sisteimic al legislatiei in vigoare. Anume la sistematizare porneste eficacitatea si legalitatea aplicarii dispozitiilor normative. In literatura de specialitate s-au conturat o serie de idei referitoare la problema obiectului infractiunii contra vietii si sanatatii persoanei. Formarea statului de drept presupune asigurarea drepturilor, libertatilor si intereselor legale ale cetatenilor. Faptele prin care se aduce atingere vietii, integritatii corporale s-au sanatatii au fost pedepsite din cele mai vechi timpuri, iar dupa aparitia statului, legile penale din toate orinduirile sociale le-au prevazut , sanctionindu-le cu pedepse variind dupa gravitatea urmarilor. Codul Penal incrimineaza faptele privitoare la viata, integritatea corporala in raport cu calitatea subiectului, gravitatea urmarilor, mobilul si modul in care au fost comise. In analiza obiectului infractiunii contra vietii si sanatatii va trebui sa distingem intre obiectul generic al infractiunii contra persoanei, intre obiectul juridic specific fiecareia dintre infractiunile componente ale acestei categorii si obiectul material al infractiunii. Sub primul aspect, accentueaza autorii romani, se observa ca infractiunile contra persoanei au ca obiect juridic generic ansamblu relatiilor sociale care se constituie si se desfasoara in legatura cu apararea persoanei privita sub totalitatea atributelor sale: viata, integritatea corporal, inviolabilitatea sexuala, libertatea, demnitatea. Este cunoscut ca aceste infractiuni prezinta un grad sporit de pericol social, determinat, pe de o parte de importanta valorilor sociale ce constituie obiectul protectiei penale si de gravele urmari pe care le pot avea pentru comunitate savirsirea acestor infractiuni, iar pe de alta parte, de faptul ca infractiunile contra persoanei se realizeaza de regula prin utilizarea unor mijloace s-au procedee violente si care au o influenta negativa mult mai pronuntata in raport cu alte categorii de infractiuni. Autorii romani Gh.Nistoreanu, Al.Boroi ect., determinind obiectul juridic generic al infractiunilor contra persoanei, pun accent pe relatiile sociale care privesc apararea persoanei incluzind totalitatea atributelor sale (viata, integritatea corporala, inviolabilitatea sexuala, libertate, demnitatea). Aceste valori nu reprezinta realitati izolate , inclusiv individuale, ce au o importanta sociala; in

jurul si pe baza lor se formeaza, se desfasoara si se dezvolta relatii interumane, conferind acestor valori caracterul de valori sociale adica de valori in a caror existenta este interesata intreaga societate si totodata de valori al caror continut se releva pe deplin numai in cadrul relatiilor sociale. Savirsirea oricaror infractiuni contra persoanei, aducind atingere uneia dintre valorile sociale care prezinta atribute ale persoanei insasi, pune in pericol sau vatama si relatiile sociale care s-au format si se desfasoara pe baza acestor valori sociale. Autorii rusi V.Cudreavtev, A.Naumov, V.Casepova, N.Vetrov remarca ca in cazul savirsirii infractiunii contra persoanei se atenteaza in mod generic (obiect generic) la personalitate-persoana care apare in societate nu numai ca individ biologic,dar si ca membru al societatii- participant (subiect ) al relatiilor sociale. Anume in aceasta calitate persoana capata in societate o protectie si este obligata sa respecte regulile de comportament stabilite in societatea respectiva. Autorul Sergiu Brinza determina drept obiect generic al infractiunilor contra vietii- persoana, invocind acele relatii sociale care determina locul persoanei in societate. Autorii rusi N. Vetrov si Iu.Leapunov subliniaza ca Capitolul 16 Cod Penal al Rusiei contine doua tipuri de compoente de infractiune, carora le corespunde, respective, obiecte generice distinct-componente de infractiuni contra vietii si componente de infractiuni contra sanatatii. Aceste doua genuri de infractiuni, la rindul lor pot fi divizate in infractiuni care atenteaza la viata; infractiuni care atenteaza la sanatate; infractiuni care au caracter universal-ce pun in pericol si viata si sanatatea persoanei. Relatile sociale privind dreptul la viata, la itegritatea corporala si sanatate, la libertate si demnitate, constituie obiectul juridic comun infractiunilor contra persoanei.De asemenea, subliniaza autorul rus A.I.Rarog, obiectul generic al acestor infractiuni este determinat in dependenta de locul plasarii lor in sistemul incriminarilor cu caracter penal. Astfel, infractiunea de omor are ca obiect genericrelatiile sociale a caror existenta si normala desfasurare sunt conditionate de apararea vietii si sanatatii persoanei; infractiunile contra libertatii onoarei si

demnitatii persoanei-relatiile sociale a caror formare, desfasurare si dezvoltare normala implica implica respectul libertatii, onoarei si demnitatii persoanei si al normelor care o ocrotesc, care obliga pe fiecare individ sa se comporte astfel incit sa nu lezeze dreturile celor din jur.Sustin pe deplin aceasta opinie si este de mentionat faptul ca obiectul generic al infractiunilor este o categorie cu caracter teoretic necesar la determinarea valorilor sociale si relatiilor sociale la care atenteaza un grup anumit de infractiuni, specificat de legiuitor in contextul normativitatii penale. Este cazul sa mentionam ca relatiile sociale care apara personalitatea in ansamblu (cu toate atributele sale) se protejeaza nu numai prin incriminarile analizate, de multe ori personalitatea omului identificindu-se in obiectul juridic si al altor infractiuni. Deci, drept obiect generic al inractiunii de omor ne apare acel cumul de relatii sociale a caror existenta si normala desfasurare sunt conditionate de apararea vietii persoanei si relatiile sociale intervenite in legatura cu aceasta valoare. Drept obiect obiect juridic nemijlocit (special) al infractiunilor contra vietii persoanei se releva viata persoanei- ca valoare suprema si relatile sociale a caror desfasurare normala nu poate fi conceputa fara apararea dreptului fundamental al omului la viata. Evident ca aceasta constatare este caracteristica tuturor infractiunilor contra vietii (omuciderilor), insa delimitarea intre componentele analizate va fi facuta cu ajutorul altor semne ale continutului normativ. Dreptul la viata are un caracter absolut, el apartine fiecarei persoane si este opozabil tututror, in sensul ca toti ceilalti membri ai societatii sunt tinuti sa respecte acest drept, adica sa se abtina de la orice actiune sau sa indeplineasca orice actiune pentru a evita orice atingere adusa acestui drept. Legislatia apara viata oricarei persoane independent de virsta si stare a sanatatii. Faptul ca infractiunea de omor are ca obiect viata omului ii confera acesteia un profil specific in cadrul fenomenului infractional, atrage asupra ei atentia intregului grup social, sensibilizeaza totdeauna constiinta colectiva, opinia publica. Ea prezinta in variantele ei de incriminare, cel mai inalt grad de pericol social.

Omul este singura fiinta care creaza valori si le transmite generatiilor viitoare. Viata omului apare, astfel, ca valoare primara si absout indispensabila manifestarii in sine si, ceea ce este mai important, conditie a continuitatii biologice a grupului social. Dar, ami presus de toate, este un fenomen social, o valoare sociala, adica acea relatie sociala care, reglementata juridiceste, constituie dreptul absolut la viata al persoanei umane. Ceea ce caracterizeaza in principal pericolul social al acestor infractiuni, il constituie lezarea valorilor sociale ce privesc existenta si securitatea fizica a persoanei. Aceasta atingere poate avea ca urmare cosecinta cea mai grava, adica stingerea vietii, deci desfiintarea fizica a persoanei. Obiectul infractiunii de omor il constituie viata persoanei ca mijloc de existenta bio-sociala. Referitor la punctul de vedere expus in literatura de specialitate, precum ca obiectul nemijlocit si cel generic in cazul infractiunilor de omor coincid nu sunt de acord, remarcind ca obiectul generic are un caracter mai amplu si corespunde acelor relatii sociale si valori sociale pe care se pretinde a fi protejate prin incriminarea unui grup de infractiuni. Obiectul nemijlocit in cazul omorului se contureaza in relatiile sociale, a caror formare, desfasurare si dezvoltare normala implica respectul valorii vietii umane. Deci anume acea valoare sociala concreta la care se atenteaza prin comiterea actului infractional si constituie obiectul nemijlocit al infractiunii, astfel ca obiect nemijlocit in cazul omorului se prezinta relatiile sociale care asigura viata persoanei. Ar fi incorect de a reduce notiunea de viata a omului numai la procesul biologic, deoarece omul este in primul rind membru al societatii. Din aceasta reeiese ca viata omului poarta un caracter social, iar necesitatea protectiei se determina reiesind din relatiile care sunt supreme in cadrul societatii. Viata omului este indisolubil legata de relatiile sociale, de aceea obiectul atentarii infractionale in cazul omorului este si viata omului si relatiile sociale, al caror subiect aceasta persoana apare. Odta cu moartea se intrerup si relatiile sociale legate de protectia personalitatii lui, se intrerupe si protectia juridico-penala a vietii persoanei respective.

Dreptul la viata si sanatate este aparat prin Constitutia tarii.Viata constituie bunul cel mai de pret al persoanei, fata de care nu pot fi concepute nici celelalte atribute ale acesteia, ca integritatea corporala, sanatatea, inviolabilitatea sexuala, libertatea, onoarea si demnitatea. Atentatele contra vietii persoanei pun in pericol nu numai existenta individului izolat, dar si a intregii societati. Se poate concluziona ca nu este posibila desfasurarea normala a relatilor sociale fara ocrotirea vietii persoanei.De aceea apararea acestei valori sociale constituie una dintre indatoririle supreme ale fiecarui stat. Pentru infractiunea de omor un al doilea aspect poate fi considerat cel al expresiei corporale a vietii persoanei, adica a ansamblului de functii si procese organice care asigura individului prezenta biologica si care, odata distruse, suprima calitatea de fiinta vie sau de integritate corporala a acesteia.Acest aspect formeaza categoria obiectului material al infractiunii. Infractiunea de omor are ca obiect material corpul victimei,privit ca o entitate materiala, ca o totalitate de fuctii si procese organice care mentin o persoana in viata, ca o unitatea anatomica si fiziologica, fizica si psihica.Este indiferent daca acest corp apatine unei persoane tinere sau in virsta ori daca persoana este sau nu in plenitudinea facultatilor fizice sau psihice.Este necesar ca persoana respectiva sa fie in viata, iar faptuitorul sa actioneze asupra corpului acesteia si nu asupra propriului corp (in aceste din urma situatii, de regula, faptele nu au relevanta penala, decit daca se aduc concomitent atingere si altor valori, spre exemplu, in cazul automutilarii spre a se sustrage de la serviciul militar). Analizind minutios semnele distinctive ale obiectului omorului insotit de circumstante agravante, am gasit de cuviinta ca este necesar de a studia un al doilea element la fel de important precum este latura obiectiva a componentei de infractiune care este constituita din totalitatea conditiilor privitoare la actul de conduita, cerute de lege pentru existenta infractiunii. Dupa cum a fost consemnat, fiecare infractiune, sub aspectul laturii obiective, poate fi caracterizata printr-un element material (actiune sau inactiune), o urmare imediata (consecintele prejudiciabile) si raportul de cauzalitate intre elementul

material si urmarea imediata. Pe linga aceste semne, latura obiectiva a mai multor infractiuni printre care si cea de omor intentionat cu respectivele agravante, cuprinde una sau mai multe cerinte-conditii esentiale si absolut necesare pentru ca fapta savirsita sa poata constitui elementul material al infractiunii (semnele facultative ale laturii obiective). Semnele facultative ale laturii obiective, care sunt prezente la toate infractiunile, uneori nu se iau in consideratie la aprecierea unei fapte concrete ca infractiune. Latura obiectiva a omorului consta in privarea de viata a altei persoane,adica prin orice activitate ilegala care pricinuieste moartea unui om. Indicarea caracterului ilegal al privarii de viata are o importanta principala. Deci se constata o intercalare oblogatorie dintre trei semne: fapta care prezinta o atentare la viata persoanei; consecinta prejudiciabila in forma cauzarii mortii biologice a persoanei; raportul de cauzalitate intre fapta si consecinta. Omorul poate fi comis atit prin actiune (de impuscare, strivire, injunghiere, otravire, ardere, lovire etc.), cit si prin inactiune, dar nuami in acele cazuri in care faptuitorul avea obligatia de a actiona pentru impiedicarea mortii persoanei. In cadrul omorului cu circumstantele agravnte in functie de latura subiectiva in majoritatea cazurilor se comite prin actiuni orientate spre incalcarea integritatii anatomice si functiilor organelor vitale importante ale altei persoane. Actiune de ucidere poate fi directa, atunci cind faptuitorul actioneaza direct asupra victimei, provocindu-i moartea, sau indirecta, atunci cind, pentru provocarea mortii, faptuitorul recurge la un mijloc indirect, activat de o forta straina. Sub aspectul elementului material infractiunea de omor implica o actiune de ucidere a unei persoane fizice, adica o activitate materiala cara are ca rezultat moartea unui om. Ecest element material trebuie sa aiba o anumita forta distructiva, sa fie apta sa provoace moartea persoanei in conditiile date. Din punct de vedere al laturii obiective omorul insotit de circumstantele agravante in functie de latura subiectiva se exprima prin privarea victimei de viata (componenta materiala). Se stie ca descrierea faptei incriminate mai poate cuprinde pe linga descrierea actiunii (ianctiunii) incriminate si aratarea rezultatului acolo

unde legiuitorul conditioneaza existenta faptei incriminate de producerea unui rezultat material, conceput ca o entitate exterioara a conduitei, diferita, cronologic si logic, de actiunea si cauzata de aceasta. In ipoteza ideii consemnate consecinta in forma mortii biologice constituie un semn obligatoriu al omorului intentionat, daca este vorba despre o infractiune consumata. In acest caz, rezultatul face parte, impreuna cu actiunea (inactiunea)din descierea faptei incriminate si se infatiseaza tocmai in cazul infractiunii de omor, sub forma unei modificari a substantei obiectului material. In acest context trebuie delimitata moartea biologica de moartea clinica , adica o asemenea stare a organismului omului, in care, desi se opreste respiratia si bataia inimii, dar activitatea vitala a organismului se pastreaza si omul poate fi readus la viata. Moartea reprezinta o incetare ireversibila a vietii, o dereglare integrala si ireversibila a proceselor vitale ale organismului ce conditioneaza stingerea activitatii biologice a tuturor tesuturilor si organelor.Aceasta se instaleaza dupa incetarea functiilor de importanta vitala- circulatiei sangvine si respiratiei- incetare care are forma unui proces treptat de inhibitie metabolismului celular si de descompunere a materiei vii organizate. Urmarea sau rezultatul este cea de-a doua componenta obligatorie a laturii obiective a infractiunii de omor intentionat. Actul deviolenta devine relevant sub aspectul infractiunii de omor intentionat in momentul in care se produce rezultatul, constind in moartea victimei. In lipsa lui, actul de violenta poate fi luat in considerare ca element al tentativei de omor sau al altei infractiuni de omor. Survenirea mortii ca consecinta a faptelor infractionale comise constituie un semn obligatoriu al laturii obiective a omorului. La analiza laturii obiective a omorului este necesar de a lua in vedere ca actiunile sau inactiunile constituie doar un semn exterior al infractiuni. Aceasta isi are explicatia in faptul ca pericolul social al ei in final consta in dauna cauzata decesul victimei. Stabilirea cauzei mortii se face cu ajutorul datelor puse la dispozitie de medicina legala, constatari efectuate de catre medicul anatomopatolog fiind hotaritoare

pentru clarificarea "diagnosticului juridic " :moarte violenta sau moarte patologica. Din moment ce datele obtinute converg spre o moarte violenta, care poate fi consecinta unui omor sau accident, va fi necesara clarificarea tuturor imprejurarilor apte sa serveasca la incadrarea juridica corecta a faptei. De asemenea, pentru intregirea laturii obiective a infractiunii de omor treuie sa se stabileasca existenta legaturii de cauzalitate intre actiunea de ucidere si moartea victimei, care reese nemijlocit din materialitatea faptei. Aceasta ar insemna ca moartea trebuie sa apara ca un rezultat necesar si logic al faptei vinovatului, dar nu o consecinta intimplatoare. Determinarea legaturii de cauzalitate in asemenea imprejurari este esentiala pentru incadrarea corecta a faptei in categoria omorului. Lipsa raportului de cauzalitate intre fapta si consecinta survenita o exclude in genere raspunderea penala pentru lipsirea de viata a persoanei, ori permite a califica fapta in alt fel. Raport de cauzalitate este atunci cind se stabileste, ca fara activitatea faptuitorului, moartea victimei nu s-ar fi produs. Nu este necesar ca activitatea faptuitorului sa constituie cauza exclusiva a mortii victimei, legatura cauzala exista si atunci cind la activitatea faptuitorului s-au adaugat si alti factori preexistenti, concomitenti sau subsecventi, care au concurat la producerea rezultatului. Stabilind raportul de cauzalitate in cauzele de omor cu circumstante agravante, este necesar de a lua in vedere ca: -raportul de cauzalitate exista nu numai intre miscarile corporale nemijlocite ale vinovatului si moartea survenita, dar si intre diferite mecanisme, forte ale naturii, animale folosite de catre infractor la sivirsirea omorului; -actiunile subiectului infractiunii sunt considerate cauze ale mortii doar in cazul daca au fost conditii necesare pentru privarea de viata a persoanei, in lipsa carora moartea nu intervenea; -actiunile persoanei care constituie conditie obligatorie a survenirii consecintei prejudiciabile, poate fi considerata cauza mortii doar in situatia in care rezultatul a reiesit cu necesitate din aceste actiuni, dar nu a constituit o situatie inascuta din realizarea intimplatoare a factorilor obiectivi, doar in mod extern legate intre ele.

La examinarea laturii obiective a omorului este necesar de a acorda atentie locului, timpului, metodei si mijloacelor, tuturor circumstantelor de comitere a infractiunii. Unde metode de savirsire a omorului se iau in vedere de catre legiuitor in calitate de semne circumstantiale. La caracteristica laturii obiective a omorului se atribuie si situatia concreta de comitere a infractiunii. Aceasta are importanta nu numai la solutionarea problemei vizind prezenta ori lipsa raportului de cauzalitate, dar si, in anumite circumstante concrete, pentru atragerea persoanei la rasaundere penala si calificarea corecta a faptei comise. Stabilirea momentului de savirsire a infractiunii in cazul expirarii termenului de prescriptie are importanta pentru liberarea persoanei de raspundere penala. Timpul savirsirii infractiunii poate fi reflectat si asupra aplicarii legii penale. Locul de comitere a omorului are importanta pentru calificarea corecta a infractiunii, aplicarii este supusa legea care actioneaza pe un anumit teritoriu unde a fost comisa. Identificarea locului in care a fost savarsit omorul este o problema importanta pentru solutionarea cazului, acesta fiind, de regula, cel mai bogat in urme si date cu privire la imprejuraile in care s-a comis fapta. Cu atit mai mult se impune gasirea locului crimei, cu cit in practica se intilnesc frecvent cazurile de transportare a victimei in alta parte, ori imprastierea de fragmente din cadavru in diverse locuri. Desigur, ca pe linga locul propriu-zis al faptei nu trebuie sa excludem si celelalte locuri sau zone in care au fost descoperite urme, mijloace materiale de proba etc. Determinarea metodei de actiune ca semn al laturii obiective a omorului are importanta principala pentru calificarea lui, la comiterea mai multor omoruri metoda constituie o circumstanta calificativa. Cercetarea omorurilor prezinta mari dificultati, deoarece infractorii utilizeaza diverse metode de comitere, mascare si tainuire a infractiunii. Pentru existenta infractiunii nu au relevanta metodele de suprimare a vietii victimei insa pot fi luate in considerare la individualizarea pedepsei penale. Stabilirea modului de suprimare a victimei este posibila pe baza interpretarii unui complex de date, urme, cu privire la intreaga activitate desfasurata de infractor. Se va determina astfel, modul concret

de operare interesind o serie de circumstante de natura sa serveasca la incadrarea corecta a faptei. De asemenea pe aceasta cale se stabileste evolutia raportului dinamic victima-agresor, natura eventualelor relatii dintre cei doi, posibilele incercari de simulare sau mascare a faptei, respectiv disimularea omorului prin sinucidere sau accident etc. Cercetarea omorurilor prezinta mari dificultati si prin prisma faptului ca infractorii aplica diferite mijloace de impiedicare a aflarii adevarului obiectiv. Identificarea instrumentelor sau mijloacelor care au servit la savirsirea infractiunii vizeaza atit agentul vulnerant, care a cauzat moartea victimei, cit si alte mijloace destinate pregatirii savirsirii faptei, patrunderii la fata locului, imobilizarii victimei etc. Aceasta identificare isi gaseste utilitatea si in incadrarea juridica a faptei. Fapta ucigatoare poate fi savirsita prin orice mijloace sau instrumente. Acestea pot fi clasificate in mijloace fizice (corpuri contondente, arme albe, arme de foc, explozibile, instrumente taietoare, intepatoare etc.), mijloace chimice (substante chimice care exercita o actiune toxica sau coroziva cauzatoare de moarte asupra organismului uman), precum si mijloace psihice (prin care se provoaca un soc psihic sau stari emotive intense care produc moartea victimei, ca de exemplu, amenitarea grava, surpriza, intimidarea, durerea psihica profunda, stresul psihic etc.) Omorul este considerat infractiune numai in cazurile in care actiunile persoanei, care au cauzat moartea, au fost ilicite. De aceea se considera omor lipsirea de viata a infractorului savirsita instare de legitima aparare (art.36C.P.) sau lipsirea de viata a infractorului in cazul in care acesta nu putea fi retinut fara a neutralizat prin alte mijloace (art. 37 C.P.). Sectiunea 2.2. Semnele distinctive ale subiectului si laturii subiective ale omorului insotit de circumstante agravante. Aceasta isi are explicatia, sustine autorul, in faptul ca oricare fapta, inclusiv lipsirea de viata a altei persoane, savarsita de catre minori in varsta de pana la 14 ani sau iresponsabili nu trebuie recunoscute ca neprezentand pericol social, deoarece aceasta circumstanta doar inlatura raspunderea penala a acestor persoane.

Daca varsta si responsabilitatea de atribuit la semnele componentei de infractiune, atunci in mod logic privarea de viata a altei persoane, savarsita de catre o persoana minora pana la 14 ani sau de catre o persoana iresponsabila, trebuie recunoscuta ca neprezentand pericol social in cazul in care lipseste componenta de infractiune. In plus, urmarirea penala in cauzele despre persoanele in varsta de pana la 14 ani se exclude nu in baza lipsei componentei de infractiune, dar in legatura cu neatingerea varstei raspunderii penale. De asemenea in cazul comiterii infractiunii de catre un minor pana la 14 ani ori o persoana iresponsabila prin intermediul altor persoane - subiecti ai infractiunii, acestea din urma vor avea calitatea de mijloace a infractiunii si vor fi liberate de raspundere penala. Aceasta nu inseamna insa ca subiectul se afla dupa limitele componentei de infractiune. Fara subiect nu poate fi vorba de infractiune. Prezenta persoanei, prin actiunile vinovate ale careia a fost cauzata moartea altei persoane, constituie o conditie obligatorie de recunoastere a cauzarii mortii altei persoane.1 in ipoteza ideii consemnate remarcam ca pericolul social ii este specific infractiunii, insa nu componentei de infractiune. Participatia penala in cazul omorului este posibila sub toate formele.2 Spunem ca este posibila in toate formele la nivel general, insa referitor la incriminarea propriu zisa in baza art. 145 CP determinam incadrarea expresa a participatiei simple. Subiect pasiv poate fi, de asemenea, orice persoana, deoarece legea nu poate conditiona apararea vietii unei persoane de vreo calitate a acesteia. Orice persoana, oricare ar fi starea sau statutul ei personal sau social, poate fi subiect pasiv al omorului, fiindca ocrotirea vietii persoanei are caracter universal. Este suficient ca persoana sa fi fost in viata.1 Nu intereseaza varsta, sexul, starea sanatatii fizice sau psihice ale subiectului pasiv; nu intereseaza daca acesta era hotarat sa se sinucida sau ca, fiind bolnav de o boala incurabila, nu mai avea de trait decat putine clipe.` Dupa consumarea omorului, subiectul pasiv nu mai este o persoana, ci o victima. Uneori omorul poate avea mai multi subiecti pasivi (omorul a doua sau mai multor persoane).3Inliteratura de specialitate s-a subliniat, pe drept cuvant, ca nu trebuie confundat subiectul pasiv al infractiunii, adica persoana vatamata, cu subiectul pasiv de drept civil al infractiunii, respectiv persoana care a suferit paguba in

infractiune. Distinctia este importanta fiindca, daca de cele mai multe ori, persoana vatamata este in acelasi timp si persoana pagubita prin infractiune, exista si cazuri in care cineva poate fi subiect pasiv, deci persoana vatamata, fara sa fie insa si persoana pagubita. Latura subiectiva- un elemet al componentei de infractiune,care ofera o prezentare a proceselor psihice interioare, ce au loc in constiinta si vointa persoanei care comite infractiunea. In acest context, latura subiectiva a omorului este formata din semnele care caracterizeaza atitudinea psihica fata de faptele sale si consecintele survenite- moartea persoanei. Aceasta atitudine este reflectata in diverse momente intelectuale, volitionale si emotionale care devin evidente la examinarea faptei concrete. Ca criteriu principal la definirea infractiunilor dupa latura subiectiva ne serveste forma de vinovatie- intentia ori imprudenta. Ca elemente ale laturii subiective pot servi motivul si scopul infractiunii. La categoria circumstantelor care caracterizeaza latura subiectiva a infractiunii de omor, sustin autorii rusi Z.A.Neznamova, I.Ia.Cazacenco, se atribuie motivul, scopul si emotiile. Acestea pot aparea, in calitate de semne obligatorii ale componentei de infractiune ori sa fie luate in vedere la individualizarea pedepsei penale in calitate de circumstante agravante ori atenuante. Omorul este atribuit la categoria infractiunilor care pot fi manifestate doar prin vinovatie intentionata (intentie directa ori indirecta), in afara de lipsirea de viata din imprudenta, adica vinovatul isi da seama de faptul ca atenteaza la viata altei persoane, prevede inevitabilitatea sau posibilitatea reala de survenire a mortii victimei si doreste survenirea ei (intentia indirecta) sau o admite in mod constient (intentie directa sau eventuala). Sectiunea 2.3. Analiza juridico-penala a circumstantelor agaravante ale omorului in functie de latura subiectiva a componentei de infractiune. In literatura juridica este acceptata impartirea circumstantelor agravante, enumerate in articolul 145 Cod Penal al RM , pe grupuri, in functie de elementele componentei de infractiune- obiect, latura obiectiva, subiect, latura subiectiva.

Astfel, noi ne vom referi doar la grupul de circumstante ce se atribuie laturii subiective a componentei de infractiune a omorului intentionat. Deci conform laturii subiective circumstantele agravante ale omorului se prezinta astfel : Omorul savirsit cu premeditare; Omorul savirsit din interes material; Omorul savirsit in legatura cu indeplinirea de catre victima a obligatiilor de serviciu sau obstesti; Omorul savirsit cu scopul de a ascunde o alta infractiune sau de a inlesni savirsirea ei; Omorul savirsit din motive de ura social, nationala, rasiala sau religioasa; Omorul savirsit cu scopul de a preleva si sauutiliza ori comercializa organele sau tesuturile victimei; Omorul savirsit la comanda; In continuare vom face o analiza juridico-penala a tuturor circumstantelor prezentate mai sus. Omorul savirsit cu premeditare- alin.(2) litera a) art.145 CP al RM Inainte de a trece la analiza juridico-penala propriuzisa, este necesar de a explica unele concepte, si anume: Premeditarea-cuvint compus din prefixul "pre ", care semnifica o anterioritate, si substantivul "meditare ", ce are intelesul de "cugetare ", de "gindire " profunda asupra unui subiect, dar si de "a planui, "a urzi ". Practica si doctrina judiciara romana in materie, i-au configurat onceptului "premeditareunele elemente alcatuitoare, in prezenta carora aceasta atitudine psihica a faptuitorului poate fi identificata in cazul concret, si anume: 1)Adoptarea hotaririide a ucide, consolidarea acesteia si reflectarea asupra modalitatii de infaptuire a actiunii(imaginarea si calcularea eficientei posibilelor variante de actionare); 2)Exteriorizarea si manifestarea rezolutiei delictuase constind in obtinerea de informatii necesare executarii omorului (date despre programul sau obiceiurile

victimei, capacitatea acesteia de a riposta, existenta unor ciini la locul ori in preajma locului stabilit pentru savirsirea infractiunii), pregatirea instrumentelor trebuinceoase infaptuirii actiunii (cumpararea si curatirea armei, procurarea sau prepararea otravii etc.), alegerea locului si timpului cel mai propice, crearea conditiilor favorabile, si in general, oricare activitati de aceasta natura menite si intreprinse in vederea atingerii scopului. 3)Timpul scurs intre luarea hotaririi de a ucide si punerea acesteia in executare, interval in care autorul indeplineste activitati pregatitoare. Putem ferm sa afimam ca si in doctrina noastra se regasesc aceste trei elemente alcatuitoare pe care noi le numim conditii de realizare a premeditarii, si anume: 1) trecerea unui interval de timp din momentul luarii hotaririi de a savirsi omorul si pina in momentul executarii infractiunii; 2) in acest interval de timp faptuitorul trebuie sa mediteze, sa-si concentreze fortele sale psihice in vederea asigurarii succesului actiunii sale; 3) in acest interval de timp faptuitorul trebuie sa treaca la savirsirea unor acte de pregatire de natura sa intareasca hotarirea luata si sa asigure realizarea ei. Intentia va fi premeditata, spune autorulRarog A., daca dorinta de a comite infractiunea a aparut la subiect fara vreo influenta, fara a fi provocata de o situatie concreta de viata si a fost infaptuita de catre faptuitor dupa scurgerea unui interval de timp considerabil din momentul aparitiei intentiei de a comite infractiunea. Oprima conditie consta in trecerea unui interval de timp din momentul luarii hotaririi de a savirsi omorul si pina in momentul executarii infractiunii. Durata acestui interval de timp nu este fixa si nici nu poate fi dinainte stabilita. In fiecare caz instanta de judecata va constata daca aceasta conditie este sau nu indeplinit, tinind seama de imprejurarileconcrete ale cauzei, si indeosebi, de particularitatile subiective ale faptuitorului, deoarece, in functie de aceste particularitati, o persoana poate avea nevoie de un interval mare de timp pentru a chibzui, pe cind o alta persoana poate chibzui cu multa eficienta chiar intr-un interval de timp mult mai scurt. In practica judiciara, considerindu-se indeplinita aceasta prima conditie, s-a retinut ca omor savirsit cu premeditare, de exemplu

fapta inculpatului, care in urma unui conflict cu victima, a plecat acasa, s-a inarmat cu un cutit si a revenit in acelasi loc dupa o ora, pindind-o si aplicindu-i o lovitura in inima cu efect mortal. O a doua conditie priveste activitatea psihica a faptuitorului de reflectare, de chibzuire asupra modului cum va savirsi infractiunea, in intervalul de timp cuprins intre momentul luarii hotaririi infractionale si momentul inceperii hotaririi, faptuitorul Trebuie sa mediteze, sa-si concentreze fortele sale psihice in vederea asigurarii succesului actiunilor sale. Din cerinta acestei conditii rezulta ca nu se poate vorbi de premeditare in situatia in care faptuitorul nu a putut sa mediteze, sa cintareasca posibilitatile de realizare a hotaririi luate. In acest sens in practica judiciara s-a decis de exemplu- ca nu poate fi retinut ca omor savirsit cu premeditare, fapta inculpatilor care in urma unui incident cu victima, produs intimplator la intilnirea lor cu aceasta, in afara locului unde se aflasera impreuna, au lovit-o cu ciomegile si cu cutitul, pe care le aveau asupra lor, deoarece in conditiile date, ei nu au situatia de a cintari posibilitatile de savirsire a faptei si nici consecintele legate de hotarirea luata. In sfirsit, pentru existenta premeditarii se mai cere ca, in intervalul de timp cuprins intre momentul luarii hotaririi infractionale si momentul inceperii executarii omorului, faptuitorul sa treaca la savirsirea unor acte de pregatire de natura sa intareasca hotarirea luata si sa asigure efectiv realizarea ei. Este necesar sa fie intrunite toate aceste conditii , daca lipseste intervalul de timp la care ne-am referit , sau daca, existind acest interval de timp, faptuitorul nu a avut posibilitatea sa mediteze asupra hotaririi luate, ori daca, in sfirsit exista primele doua conditii, nu au fost efectuate acte de pregatitire a comiterii infractiunii, agravanta savirsirii omorului cu premeditare nu poate fi imputata. Ultima conditie, adica savirsirea unor acte de pregatire este atit de strins legata de cea de-a doua conditie- activitatea psihica a faptuitorului, incit, de cele mai multe ori, fiind indeplinita ultima conditie, este realizata implicit si cea de a doua. De aceea, se considera, uneori, ca premeditarea presupune realizarea numai a doua

conditii: trecerea unui interval de timp din momentul luarii hotaririi de a savirsi omorul si efectuarea unor acte de pregatire. Premeditarea atribuie omorului caracter calificat deoarece, presupunind, pe de o parte, o concentrare a fortelor psihice ale faptuitorului, iar pe de alta parte, o pregatire a comiterii faptei, asigura acestuia sanse sporite de reusita. In acelasi timp, premeditarea releva si un grad de pericol mai mare a faptuitorului, care intelege ca procedeaza metodic, cu calm pentru traducerea in fapt a hotaririi sale infractionale. Omorul savirsit din interes material alin.(2) litera b) art.145 CP al RM Notiunea de interes material, denota ideea de preocupare, dorinta egoista a faptuitorului de a dobindi in urma omorului, un avantaj (folos) patriminial. Avantajul material rivnit de autor poate fi actual- de pilda, o suma de bani, bunuri de orice fel, beneficiul unui contract de locatiune ect.- ori in perspectiva deschiderea succesiunii persoanei ucise al carei mostenitor este faptuitorul, stingerea in acest mod a unei datorii s.a. Este realizata aceasta cerinta legala si in ipoteza uciderii unei alte persoane decit cea a carei moarte deschide faptuitorului calea spre obtinerea avantajului. Interesul material constituie deci un mobil al infractiunii, motivatia actiunii de ucidere, in absenta acestui mobil neputind fi retinuta agravanta prevazuta la litera b), chiar si in ipoteza in care decesul victimei ar determina- implicit- crearea, in beneficiul inculpatului, a unui profit material. Potrivit p. 10 al Hotaririi Plenului Curtii Supreme de justitie din 15 noiembrie 1993 "Cu privire lapractica judiciara in cauzele despre omor premeditat " cu modificarile ulterioare, drept omor savirsit din interes material urmeaza a fi calificat omorul intentionat, daca a fost savirsit cu scopul de a obtine un beneficiu material pentru vinovat sau pentru alte persoane (banit, bunuri sau drepturi la obtinerea lor, dreptul la spatiu locativ etc.) sau cu intentia de a fi scutit de cheltuieli materiale (restituirea bunurilor, datoriei, platirea serviciilor, indeplinirea obligatiilor patrimoniale, platirea pensiei alimentare etc.).

Asadar, interesul material este orice folos, avantaj sau beneficiu de natura patrimoniala. El poate consta din bani, bunuri, avantaje material, recunoasterea unui drept material, stingerea unei datorii etc. Interesul acaparator, in esenta egoist si josnic, legiuitorul l-a apreciat, pe buna dreptate, ca fiind un mobil de natura sa agraveze omorul. Savirsirea omorului din interes material este o circumstanta personal, deoarece priveste latura subiectiva a infractiunii. In consecinta, ea nu este transmisibila participantilor. Daca, insa, participantii au actionat din acelasi motiv, agravanta va fi aplicata si lor. Pentru calificarea omorului ca fiind savirsit din interes material este necesar a stabili ca un asemenea motiv a aparut la faptuitor pina la omor. In cazul in care lipseste acest aspect, insusirea, de exemplu a averii victimei, dupa privarea ei de viata, se incadreaza in componenta omorului fara interes acaparator. Semnificatia pe care o poarta notiunea de interes acaparator sau, astfel zis, interes material ca circumstanta agravanta in materie de omor este oarecum diferit de cel comun, cel de folos sau de avantaj material (respective, bani sau bunuri obtinute din activitati curente). Interesul de omor care sta la baza omorului agravant se poate infatisa sub diverse forme concrete: ca un avantaj sau beneficiu, cum ar fi banii, bunurile, titlurile de valoare sau dobindirea unei succesiuni. Interesul material poate consta si in stingerea unor datorii sau in obtinerea altor avantaje (de exemplu, autorul omorului spera sa fie promovat dupa moartea victimei). Caracterul infractiunii aflate in examinare nu se modifica din cauza ca interesul ce a conditionat omorul victimei nu a fost realizat in practica (de exemplu, faptuitorul nu a primit bunurile care apartineau victimei sau nu a putut sa se foloseasca de spatiul locativ care apartinea victimei). In unele cazuri omorul este calificat ca fiind savirsit in interes material, in timp ce in realitate el este determinat de cu totul alte motive (razbunare, gelozie, conflicte familial.) De regula, acestea se intimpla atunci cind savirsirea omorului este precedata de unele litigii cu character patrimonial (de exemplu, partea vatamata nu plateste suma stabilita, nu intoarce datoria). In aceste cazuri se scapa din vedere ca

doar dorinta de a obtine anumite foloase materiale sau nazuinta de a fi scutit de cheltuieli material datorita privarii de viata a victimei reprezinta un temei de calificare a omorului ca fiind savirsit in interes material. Agravanta analizata opereaza numai atunci cind s-a stabilit ca tocmai interesul material a servit ca pretext pentru omorul victimei. De aceea, fapta nu poate fi calificata ca omor savirsit din interes material, daca: 1) Cistigul material apare doar ca ocazie pentru savirsirea omorului precedat de acte de huliganism sau de alta natura; 2) A avut loc in timpul cind faptuitorul isi pazea bunurile sale; 3) A fost savirsita in scopul recuperarii de catre faptuitor a propriilor bunuri care se aflau ilegal la victima; 4) A fost savirsita in legatura cu nedorinta victimei de a executa, fata de faptuitor, obligatiunile patrimoniale; 5) A fost savirsita din razbunare pentru prejudicial cauzat faptuitorului etc; Se califica drept omor savirsit din interes material: 1) Omorul copilului de catre parintii sai in scopul de a se elibera de obligatia de intretinere a acestuia; 2) Omorul savirsit in vederea primirii sumei asigurate; 3) Omorul savirsit in scopul neachitarii datoriei; 4) Omorul savirsit in scop de canibalism, cu precizarea ca faptuitorul doreste sa beneficieze de calitati de consum ale corpului victimei; 5) Omorul savirsit in vederea obtinerii drepturilor la spatiu locativ, a mostenirii, a altor foloase sau avantaje material etc; Interesul material trebuie sa premearga omorul, nu sa-l succeada, in caz contrar, lipsesc temeiurile aplicarii agravantei analizate. De asemenea, este necesar a stabili ca, pentru existenta omorului savirsit in interes material, este suficient a constata ca faptuitorul a urmarit anume un astfel de interes, indiferent daca a realizat sau nu acel interes.

Omorul savirsit in legatura cu indeplinirea de catre victima a obligatiilor de serviciu sau obstesti alin.(2) litera c) art.145 CP al RM Un asemenea omor, are loc atunci cind fapruitorul savirseste omorul cu scopul de a impiedica activitatea legala a vistimei la indeplinirea indatoririlor de serviciu sau obstesti, precum si din razbunare pentru asemenea activitate. Prin "indeplinirea obligatiilor de serviciu se intelege executarea atributiilor de serviciu care decurg din contractul de munca, incheiat cu intreprindere, institutie sau organizatie, inregistrata in modul stabilit, indiferent de tipul de proprietate sau de forma juridica de organizare a acesteia. Prin indeplinirea obligatiilor obstesti se are in vedere infaptuirea de catre cetateni a unor indatoriri publice cu care acestea au fost insarcinati (de exemplu, indeplinirea obligatiilor de membru al garzilor populare) sau savirsirea altor actiuni in interesul socitatii sau al unor persoane aparte (de exemplu, comunicarea despre comiterea sau pregatirea infractiunii, criticarea neajunsurilor la adunarea colectivului de munca, renuntarea de a participa la sivarsirea infractiunii etc.). In Hotarirea Plenului Curtii Supreme de Justitie din 15.11.1993 nr.9 "Cu privire la practica judiciara pe dosarele despre omorurile premeditate, punctul 12, se face urmatoarea explicatie: "Sub notiune de indeplinire a andatoririlor de serviciu trebuie de inteles actiunile oricarei persoane, care se raporteaza la functiile ei de serviciu, ce reiese din contractul de munca cu intreprinderile si organizatiile de stat, cooperatiste sau altele inregistrate in modul stabilit, iar sub notiunea de indeplinire a indatoririlor obstesti- indeplinirea de catre cetateni a indatoririlor obstesti special incredintate lor, precum si savirsirea altor actiuni in interesele intregii societati sau ale unor cetateni aparte (reprimarea contraventiilor, informarea organelor puterii despre infractiunile savirsite sau care se pregatesc. Dupa cumreiese din explicatia sus-mentionata, nu are insemnatate forma de proprietate si forma organizatorico-juridica a intreprinderii sau organizatiei la care victim si-a desfasurat sau isi desfasoara indeplinirea indatoririlor obstesti. Important este ca aceste intreprinderi sau organizatii sa fie inregistrate in modul stabilit.

Pentru aplicarea agravantei examinate este necesar a stabili ca omorul a fost savirsit in legatura cu indeplinirea legitima a obligatiilor de serviciu sau obstesti. Caracterul legitim al indeplinirii acestor obligatii exista in cazul in care conduit a victimei a fost conform cu cerintele si regulele serviciului respective, cu normele morale si nu a format o incalcare a legii, cu atit mai putin- o infractiune. In calitate de victim intr-o asemenea infractiune poate fi orice persoana- de la conducator pina la paznic. Expresia "in legatura cu " din dispozitia incriminatoare trebuie interpretata in sensul ca omorul poate fi savirsit : Pina la indeplinirea obligatiilor de serviciu sau obstesti (in scopul neadmiterii); In momentul indeplinirii obligatiilor respective (in scopul reprimarii ); Dupa indeplinirea acelor obligatii (din razbunare); Daca in reglementarea anterioara din Codul penal (1961) circumstanta data era limitata numai la persoana care apara ordinea publica, in redactia actuala legiuitorul a largit considerabil sensul acesteia si s-a referit la savarsirea infractiunii asupra persoanei in legatura cu indeplinirea de catre acesta a obligatiilor de serviciu, fapt prin care se intelege ca nu este obligatoriu ca victima sa fie un reprezentant al organelor puterii de stat sau o persoana cu functii de raspundere. Acestea pot fi si persoane care isi indeplinesc atributiile de serviciu in baza unui contract de munca incheiat si cu o intreprindere, institutie particulara, a caror activitate nu contravine legislatiei. Acestia, ca exemplu, pot fi notarii, expertii judiciar (criminalisti) independenti, serviciile particulare de paza si escorta etc. indeplinirea obligatiilor obstesti constituie un termen si mai larg dupa continut. Acestea pot fi obligatii ale cetatenilor legate de activitatea obsteasca in cadrul unor organizatii de caritate, politice sau nepolitice, cit si obligatii pe care persoana si le asuma de sine-statator, indeplinindu-le in folosul societatii - retinerea unui infractor in delict flagrant, cererea indreptata in adresa unei persoane de-a inceta actiunile ilegale sau amorale etc. Circumstanta respectiva apare in cazul cand vinovatul savarseste infractiunea cu scopul de a impiedica activitatea legala a victimei, de indeplinirea indatoritorilor

de serviciu sau obstesti, precum si din motive de razbunare pentru asemenea activitate. Aceasta circumstanta agravanta poate fiaplicata doar in cazul, cand a fost savarsita o infractiune in legatura cu activitatea legala pe care o desfasoara persoana. Partea vatamata in cazul circumstantei date poate fi doar persoana care indeplineste obligatii de serviciu sau obstesti. Consideram ca aceasta circumstanta necesita, in conditiile actuale, o modificare esentiala, care ar largi cazurile de retinere a acesteia in sarcina faptuitorilor. Infractiunea poate fi savarsita in legatura cu indeplinirea de catre o persoana a obligatiilor de serviciu sau obstesti nu numai impotriva acestei persoane, dar poate fi indreptata si impotriva altor valori importante pentru aceasta persoana. Astfel infractiunea poate fi savarsita atat asupra persoanei cat si asupra sotiei sau rudelor apropiate ale acesteia(idee impartasita si de legislatia Federatiei Ruse). Asemenea actiuni pot fi intreprinse de faptuitori pentru a impune persoanei un mod de comportare sau pentru a se razbuna pentru actiunile sale legale. Consideram ca circumstanta agravanta data necesita o modificare si redactata in felul urmator: savarsirea infractiunii asupra unei persoane sau rudelor, apropiatilor acesteia in legatura cu indeplinirea de catre ea a obligatiilor de serviciu sau obstesti. in continutul propus, includem si termenul de "apropiati" prin care intelegem prietenii si colegii persoanei, alte persoane de care aceasta este legata sufleteste. Deci circumstanta data va firetinuta numai in cazurile savarsirii infractiunii in legatura cu indeplinirea obligatiilor de serviciu, pericolul social al unor asemenea actiuni fiind evident. Consideram ca aceasta circumstanta are un caracter univoc agravant si este necesar de a firetinuta in sarcina faptuitorilor ori de cate ori acesta va fistabilita. Aceasta circumstanta are un caracter real si este incidenta, deoarece faptuitorii cunosc motivul infractiunii. in cazul savarsirii infractiunii de un grup de persoane, acesta fa vi retinuta in sarcina celor care au avut cunostinta de ea. Omorul savirsit cu scopul de a ascunde o alta infractiune sau de a inlesni savirsirea ei alin.(2) litera d) art.145 CP al RM

Prin conceptul "inlesnire, din sintagna "a ascunde savirsirea altei infractiuni, trebuie inteleasa acea actiune de omor comisa pentru "a netezi sau "a deschide drumul spre infractiunea vizata, pentru a se reusi astfel, prin intermediul omorului, sa fie savirista infractinea- scop-, cum este omorirea pazei pentru a evada din penitenciar, omorirea barbatului pentru vioalarea femeii ce-l insoteste, ori a femeii impotriva careia s-a inceput exercitarea unor acte de constringere in scopul de a o viola. Prin conceptul "ascundere ", din aceeasi sintagma, se intelege intelege actiunea de ucidere intreprinsa pentru a disimula o alta infractiune, pentru a face ca aceasta alta infractiune si nu poata fi descoperita- bunaoara, ucidereaunui martor ocular la comercializarea de stupefiante, ori a unei personae care a surprins pe faptuitor in timpul furtului. Este de mentionat ca acesta circumstanta agravanta este una complexa, adica consta din doua circumstante agravante, si anume, omorul savirsit cu scopuldea ascunde o alta infractiune si omorul savirsit cu scopul de a inlesni savirsirea comiterii altei infractiuni. Agravanta data se caracterizeaza prin faptul ca vinovatul, privid de viata victim, urmareste scopul sa ascunda infractiunea savirsita deja sau infractiunea care este planuita a fi savirsita in viitor. Pentru componenta data nu are insemnatate daca insusi ucigasul sau oricare alta persoana se pregateste sa comita (sau deja a comis) o alta infractiune. Sub alta infractiune trebuie de inteles orice fapta prejudicibila, prevazuta de legea penala, savirsita cu vinovatie si pasibila de pedeapsa penala (art.14 CP). Nu va fi aplicabila circumstanta agravanta examinata daca omorul a fost comis pentru a ascunde o fapta care cade sub incidenta unei contraventii administrative, prevazuta de Codul Contraventional. Omorul intentionat savarsit cu scopul de a inlesni savirsirea altei infractiuni este caracterizat prin faptul ca vinovatul, privind de viata victim, urmareste scopul de a crea conditii care sa faciliteze savirsirea infractiunii planuite. Prin comiterea acestui omor faptuitorul tinde sa faciliteze savirsirea infractiunii atit de catre el

ansusi , cit si de catre alte personae. Asemenea fapte vinovatul le poate realize atit pina savirsirea infractiunii planuite, cit si in procesul savirsirii ei. Pentru componenta data nu conteaza daca faptuitorul si-a atins ori nu scopul urmarit- de a ascunde sau de a inlesni savirsirea altei infractiuni. Este sufficient doar ca acest scop sa reprezinte obiectivul urmarit de faptuitor. Omorul savirsit cu scopul de a ascunde o alta infractiune prevede, de exemplu, uciderea victimei, martorului, persoanelor care detin probele (dovezile) infractiunii cu scopul de a le sustrage si ale nimici. Omorul savirsit din motive de ura social, nationala, rasiala sau religioasa alin.(2) litera e) art.145 CP al RM Prin instituirea acestei agravante, statul asigura respectarea prevederilor Constitutiei Republicii Moldova (art.16) si ale Conventiei Internatonale privind eliminarea tuturor formelor de discriminare rasiala, adoptata de ONU la 21 decembrie 1965 la New York, despre asigurarea egalitatii persoanelor in fata legii si a autoritatilor statale si eliminarea tuturor formelor de discriminare. Agravanta examinata este una coplexa, deoarece este constituita din patru circumstante mai inguste dupa continut: Din motive de ura sociala, care presupune o atitudine intoleranta a faptuitorului fata de victima ca reprezentant al altei paturi sociale. Victima este suprimata din cauza pozitiei sociale si economice pe care o detine in societate (mai bogat, mai sarac, este somer sau este incadrat in cimpul muncii, este taran sau intelectual etc.). -Din motive de ura nationala, care prevede o atitudine intoleranta si agresiva fata de reprezentantii altei nationalitati, iar luarea vietii victimei este motivata anume de apartenenta ei la o anumita nationalitate sau grup etnic. Faptuitorul poate fi o persoana de alta nationalitate sau etnie, sau de aceeasi nationalitate sau aceeasi etnie, dar in ultimul caz suprimarea vietii victimei este motivata de razbunarea pentru pasivitate, conciliere cu reprezentantii altei nationalitati sau etnii, sau de crearea artificiala a unui conflict interetnic.

-Din motive de ura rasiala, caracterizata prin intoleranta fata de persoanele altei rase, bazata pe idiologia superioritatii in raport cu reprezentantii altei rase. In suprimarea vietii individului de alta rasa faptuitorul trebuie sa fie minat anume de motivul de ura rasiala fata de victima, de considerentul superioritatii sale in raport cu rasa al carei reprezentat a fost ucis. Omorul savirsit din ura rasiala este o componenta al discriminarii rasiale, iar aceasta notiune "are in vedere orice deosebire, excludere, restrictie sau preferinta intemeiata pe rasa, culoare, ascendenta sau origine nationala sau etnica, care are ca scop sau efect de a distruge sau compromite recunoasterea, folosinta sau exercitarea, in conditii de egaliatate, a drepturilor omului si a libertatilor fundamentale in domeniile: politic, economic, social si cultural sau in oricare domeniu al vietii politice". -Din motive de ura religioasa, care se exprima prin considerarea falsa si artificiala a superioritatii faptuitorului ca reprezentat al unei religii fata de reprezentantii altei confesii. Faptuitorul purcede la suprimarea vietii victimei anume din motivele indicate. Sub incidenta acestei agaravante va cadea fapte persoanei vinovate si in cazul suprimarii vietii unei persoane de aceeasi confesiune religioasa, dar din motive ca victima sustine egalitatea religiilor si stima fata de reprezentantii altor religii. Pentru a se aplica circumstanta data, se cere de stabilit urmatoarele aspecte: - existenta motivului special, care se manifesta prin ura sociala, nationala, rasiala sau religioasa. Este posibil ca, savirsindu-se un omor din acest imbold, sa fie prezente si alte motive de dusmane simpla, de razbunare, motive josnice sau meschine.dar motivul indicat direct la litera respectiva a circumstantei date trebuie sa domine si sa se evidentieze in raport cu alte imbosduri criminale. - imboldul (indemnul) dominant in acest caz este intentia bine determinata a vinovatului de a priva de viata o alta persoana in legatura cu situatia ei sociala sau cu apartenenta ei la o anumita nationalitate, rasa sau confesiune religioasa.

Prin actiunile sau inactiunile savirsite, faptuitorul urmareste in cele din urma scopul de a injosi anumite paturi sociale, natiuni, rase sau confesiuni religioase. Prin intermediul omorului savirsit in circumstanta indicata, persoana vinovata este indemnata ti de dorinta de a atita si provoca conflicte sociale, nationale, etnice, rasiale sau religioase sau invrajbirea reprezentantilor lor. Pentru aplicarea agravantei date e suficient sa fie prezenta numai o circumstanta din cele descrise mai sus, fie ura sociala sau rasiala etc. Este necesar a dovedi nu numai faptul ca ucigasul si victima apartin diferitor natiuni, rase sau confesiuni. Este important sa existe pe aceasta baza dusmanie sau ura sociala (cel putin din partea vinovatului) in momentul atentatului si anume aceasta o sa fie motivul omorului. Nu se exclud in unele cazuri concrete situatiile de conflict dintre persoanele natiunilor ostile in alte baze, de exemplu, in baza conditiilor de trai- nu pot imparti sectoarele pentru pasunatul vitelor, nu se pot intelege asupra ordinii alimentarii cu apa sau a altor conditii de trai. Savarsirea infractiunii din motive de ura sociala nu cuprind in sine ura dintre faptuitorul si victima concreta generata de relatiile lor anterioare si la fel nu presupun o razbunare pentru o actiune concreta a unei persoane. Legiuitorul numeste ura sociala, avand in vederea ca acestea sunt indreptate impotriva societatii, sau persoana ca subiect a infractiunii concrete a ales obiectul atentarii anume din aceste motive si nu din motive pur personale, ori ura si dusmania sociala se pot alatura la celelalte motive invocate pentru savarsirea faptei. Ura se va manifesta printr-o atitudine rauvoitoare fata de societate, iar faptuitorul insasi prin fapta comisa manifesta sentimentul sau de ura fata de relatiile sociale aparate de lege, iar ordinea sociala nu-1 satisface. In cazul urii nationale, atitudinea ostila este indreptata spre reprezentantii altei nationalitati care locuiesc sau se afla temporar in teritoriul dat. Acesta savarseste infractiunea de distrugere, vandalism, ca exemplu, intr-un local (restaurant, cafenea, magazin) intretinute de persoane de alta nationalitate, atata la dezordini in masa si distrugerea fizica a reprezentantilor altor nationalitati, exprimate prin inscriptii pe garduri si pereti in locurile publice.

Evident ca recunoasterea acestei circumstante ca agravanta nu solutioneaza problema, dar va influenta intr-o anumita masura combaterea acestui flagel si mentinerii stabilitatii sociale. Toti oamenii, cetatenii sunt egali in fata legii indiferent de rasa, nationalitate, religie, sex, de aceea legiuitorul a considerat manifestarea de ura si dusmanie fata de alte persoane din motivele indicate materializate prin infractiuni concrete un element care sporeste pericolul social al faptuitorului. Periculozitatea faptuitorului se va masura prin starea de teama si intimidare care o sufera alti membri a societatii, cit si prin tulburarile din societate pe care le-a provocat fapta sa. Ura religioasa se poate manifesta prin savarsirea infractiunilor impotriva persoanelor care refuza sa preia o anumita religie, sau care sunt de alta religie decat faptuitorul sau nu impartasesc nici o religie. Pe fondul dogmelor religioase, unele persoane pot fiatrase in diferite secte, miscari si rituri religioase prin vointa sau contrar vointei lor. Astazi sunt cunoscute cazuri de creare a unor miscari si asociatii ilegale cu orientare rasiala sau nationala, care au ca obiectiv trasat dezlantuirea unei dusmanii intre reprezentantii diferitor nationalitati si religii, care comit acte de vandalism, distrugeri a bunurilor, loviri si vatamari corporale tocmai din motivele indicate de legiuitor. Avand in vedere pericolul social al unor asemenea manifestari in societate, consideram ca circumstanta data poate avea un caracter univoc si retinuta in sarcina faptuitorilor ori de cate ori va fi stabilita de instanta.