ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR 8 „ELENA RAREŞ” BOTOŞANI

ALCHIMIA
AUTORI: ŞOPTEA ROXANA, CLASA a VIII-a D ANDRIEŞ ELENA, CLASA a VIII-a D

Profesor îndrumător, LĂCRĂMIOARA TARACIUC

ANUL ŞCOLAR: 2008-2009

un om artificial obţinerea aurului din metal (în special din plumb). precum şi la naşterea chimiei moderne. medicină (ştiinţe aflate în fază incipientă) se combină cu cele din astrologie. prin traduceri în latină ale textelor arabe. printre care acizii minerali şi alcoolul. metalurgie. încălzind şi rafinând metalul printr-o varietate de procese chimice. fizică.CE ESTE ALCHIMIA? ALCHIMIA. care avea trei obiective principale: crearea unui homunculus. A migrat în Egipt în perioada elinistică şi a reînviat mai târziu în Europa. Alchimiştii antici credeau că. ci şi o disciplină filozofică şi spirituală. Reînvierea alchimiei a dus la dezvoltarea farmacologiei. plumbul ar putea fi perfecţionat. Alchimia a fost practicată în Antichitate. specifică etapelor din vechime ale istoriei cunoaşterii umane (antichitate şi evul Mediu). din China şi India până în Grecia. Alchimia nu era doar o formă de investigare a naturii. al XII-lea.. Ea este o formă de cunoaştere protoştiinţifică. aluat naştere alchimia. definită pseudoştiinţă de care se aşa cum este DICŢIONARUL concentrează pe ENCICLOPEDIC BRITANNICA este o încercarea de a transforma metalele obişnuite în aur. a început în jurul anului 100 d. misticism. substanţa magică ar fi fost piatra filozofală (o licoare sau o pulbere). sub influenţa lui Paracelsus. religie. în secolul I. Când metalurgia egipteană a fuzionat cu filozofia greacă şi cu misticismul Orientului Mijlociu. 2 . Alchimiştii europeni medievali au făcut câteva descoperiri folositoare. dăinuind aproape 15 veacuri. Noţiuni de chimie. în sec. Alchimia. Abia în secolul al XIX-lea au fost discreditate procesele alchimiştilor de fabricare a aurului.Hr. în anumite condiţii astrologice. predecesoarea chimiei moderne. astfel încât să devină aur. Ei au încercat să grăbească această transformare. numită şi perioada alchimiei. dintre care cele mai multe erau secrete. semiotică şi artă. spiritualism.

rectificando invenies occultum lapidem = vizitează interiorul pământului. distilând vei găsi piatra ascunsă). stadiul final 3 .L.În epoca actuală alchimia prezintă interes doar pentru istoria ştiinţei. iar omul este un mic univers”.I. „Universul este un mare om. pentru dimensiunile ei mistice. ezoterice şi pentru artă. Plumbul reprezenta starea haotică.T. alchimiştii. se sublimează  rubedo – acţiune asupra roşului. Cheia de boltă a gândirii alchimice este corespondenţa dintre macrocosm şi microcosmos.R. în timp ce aurul – „lumina solidificată” şi „soare terestru” – exprimă deopotrivă perfecţiunea metalului şi perfecţiunea umană. = Visita interiora terrae. Cuvântul cheie al alchimiştilor era: V.I. După cum am văzut. ca generatoare de motive şi subiecte. în principal doreau să transforme plumbul în aur. Aşa-numitul Opus alchemicum pentru obţinerea „pietrei filozofale” cuprindea 7 proceduri împărţite în:  patru operaţiuni: putrefacţie calcinare distilare sublimare  trei faze: soluţie coagulare uniune Cele trei stadii fundamentale:  nigredo – acţiune asupra negrului. „confuză” şi lipsită de forţa metalului sau a omului interior. materia de purifică. materia se dizolvă intrând în putrefacţie  albedo – acţiune asupra albului.O.

care înseamnă artă egipteană. a împreuna. în limba arabă. care e compus din articolul al şi cuvântul grec khymeia (χυμεια) care înseamnă a topi. „chyma” şi „homos” care înseamnă „metal turnat” şi respectiv „suc”. Termenul alchimie provine din arabul al-kimiya sau al-khimiya. după unii cercetători. la rândul său ar proveni de la „chemia” care ar fi reprezentat numele Egiptului antic. După alţi cercetători. Alţi autori consideră şi expresia Al Kemi. cuvântul chimie s-a format de la unul din cuvintele greceşti. a lipi. Cuvântul „chemeia” .ETIMOLOGIA CUVÂNTULUI – CHIMIE Etimologia cuvântului „chimie” nu se cunoaşte cu certitudine. este posibil ca etimologia să se rezume la termenul chinez kim-iya. cuvântul „chimie” ar proveni de la „chemeia”. Astfel. care înseamnă. artă egipteană şi se referă la reţetele egiptene cu privire la „transformarea” unor metale uzuale în aur. mai ales că egiptenii îşi numeau pământul Kemi. care înseamnă licoare pentru a face aur. 4 . În sfârşit. considerându-l înzestrat cu puteri magice.

întruchipat de yang. nu lipsesc elementele magice. Persia. apare Ts`an T`ung Ch`i scrisă de Wei Po-Yang. Imperiul Roman. China Alchimia chineză era raportată la taoism. Deci. aer. De multe ori limbajul ermetic al alchimiştilor era greu de descifrat. Islamul . ca un comentariu la Cartea transformărilor a lui Ching. alchimia are o vechime de peste două milenii. cosmologice.principiul pasiv.Mesopotamia. magie. Îşi atinge apogeul în cadrul Europei medievale. China. foc. iar activitatea lor se desfăşura în condiţii conspirative. Hr. Şi alchimiştii chinezi au încercat obţinerea pietrei filozofale. facând greu interpretabilă această lucrare. 5 . în afară de obţinerea nemuririi. alchimia chineză l-a avut ca reprezentant pe Ko Hung (zis şi Pao-p`utzu). Nici acesta nu se abate de la taoism dar. a elixirului tinereţii. având ecouri şi în epoca modernă. În primul rând e prezentat sistemul taoist: existenţa a cinci elemente de bază: apă.cât şi de cele occidentale . S -au făcut legături între alchimie şi societăţi secrete (cum ar fi Rosacroce). masculin. feminin. vrăjitorie. întruchipat de Lună Soare o Bineînţeles. Istoria alchimiei e un câmp roditor de speculaţii. pământ existenţa a două contrarii: o yin. În secolul al IV-lea.principiul activ.Grecia antică. se ocupă şi de medicină. India. lemn.ISTORIE Alchimia a fost practicată atât de străvechile civilizaţii orientale . Egiptul antic. În 142 î.

India Vechii indieni aveau o ştiinţă asemănătoare alchimiei numită rasayana. care devine unul din principalele simboluri alchimiste.despre mercur Susruta Samhita Kanada (a trăit în jurul lui Goa) scrie.tratat de magie Rasendramangalam. Aici apar şi unele elemente ştiinţifice: teoria atomică apare cu un secol înaintea lui Democrit. În urma incendierii acesteia (391). Egipt Alchimiştii Europei occidentale de mai târziu susţin că arta lor provine din Egipt. mai ales prin celebra Bibliotecă. Totuşi. pentru ca să se săvârşească miracolul Unităţii” 6 . Se pare că zeul ar fi scris 42 de cărţi ce acopereau toate domeniile cunoaşterii. aflaţi în etapa pre-yogină. Centrul cunoştinţelor alchimiste era cetatea Alexandria. ca apoi să supravieţuiască prin scrierile islamice. apelau mai mult la vegetarianism decât la metalurgia anorganicului. cunoscută numai prin traduceri greceşti şi arabe. Conform legendei. pre-tantrică. Tabla de smarald („Tabula Smaragdina”) a lui Hermes-Trismegistul. Nagarjuna (figură legendară) poate fi considerat părintele alchimiei indiene. nu a mai rămas niciun document original. Aici se află celebra formulă care sugerează legătura dintre hermetism şi alchimie: „Toate cele de sus sunt asemeni cu toate cele de jos. Este autorul unor texte ca: Kaksaputa Tantra. printre care şi alchimia. fondatorul alchimiei egiptene a fost Thot (numit şi Hermes-Thot). la greci devine Hermes Trismegistul. Simbolul lui Hermes era caduceul. Şi ei încercau să găsească acele licori ce ar învinge nemurirea. alchimia egipteană ne este cunoscută numai prin intermediul marilor filozofi greci. este considerată baza pentru filozofia şi practica alchimistă. Vaishashik Darshana. Din acest motiv.

să menţionăm numele Sfântului Augustin. foc) la Empedocle  la cele patru. Aristotel adaugă eterul. Roma Alchimia romană a preluat în linii mari pe cea greacă şi egipteană cu al lor ermetism.Grecia În istoria Greciei alexandrine. având ca suport doctrinal neoplatonismul. a căror cunoaştere nu are nici un rost şi care fac necesare strădaniile perverse ale magiei. 35 (Despre curiozitate) din ale sale Confesiuni. Speculaţiile filozofice se încheagă într-o religie esoterică cu ritual misterios. Această filozofie. ce a avut ca exponenţi pe Thales din Milet. Principala temă era găsirea principiului unic. acesta se opune cercetării şi experimentului. alchimia a cunoscut trei faze evolutive: Alchimia ca tehnică (continuarea artei prechimice a artizanilor egipteni) Alchimia ca filozofie: grecii au amestecat doctrinele ermetice ale egiptenilor cu filozofia lui Pitagora şi ale şcolii ionice şi apoi cu cea a gnosticismului. neopitagorismul. În cartea a X-a . aer. Prin gândirea sa dogmatică. apă.” 7 . astfel că alchimia pierde valenţa empirică şi o accentuează pe cea mistică. materia din care e format cerul (chintesenţa) Alchimia religioasă: Această fază se diferenţiază mult de cele precedente. cap. originar. citim: „Curiozitatea pretinde că poate să pătrundă cele mai ascunse secrete ale naturii. În etapa elenistică se dezvoltă o literatură filozofico-soteriologico-religioasă (literatură ermetică). Pentru perioada de sfârşit a Imperiului. Aristotel. Anaximandru. care stă la baza alcătuirii Universului. Acest pricipiu era:  apeiron la Anaximandru  apa la Thales din Milet  aerul la Anaximene  numărul la Pitagora  patru elemente (pământ. limbaj specific. a fost dezvoltată de Platon.

cristalizarea 8 . precum şi alţi alchimişti. şi textele antice greceşti. Mai mult. acidului descoperirea sulfuric. amestec de acid azotic şi acid clorhidric care poate dizolva şi metalul nobil aur.mercur) alcool (de la al-kohl .piatra filozofală) alambic Să semnalăm şi descoperirea apei regale. frig externe: uscat. Jabir ibn Hayyan (Geber(us) în latină) (721–815) — alchimist ermetic născut la începutul secolului al VIII-lea — analizează elementele după patru calităţi de bază: interne: cald. descoperire care a înflăcărat imaginaţia alchimiştilor de mai târziu. de la islamici au ajuns la noi. aduc o contribuţie fundamentală în ceea ce priveşte: acidului tehnica clorhidric. potasiului. acidului azotic. distilării. centrul culturii greci. Astfel. Abu Bakr Muhammad ibn Zakariya alRazi (în latină Rasis sau Rhazes). cea islamică este mai bine cunoscută. atenţia e focalizată către evoluţia alchimiei în Orientul Mijlociu. Spre deosebire de alchimia greacă. umed Lucrări (în traducere latină) De investigatione perfectionis metallorum De inventione veritatis seu perfectionis metallorum De fornacibus construendis Descoperirile sale care au influenţat chimia modernă sunt importante: A subliniat necesitatea experimentului. sodiului.Islamul După distrugerea Bibliotecii din Alexandria. Din arabă au rămas mulţi termeni. sub formă de traduceri. chimia (pe acele vremuri greu de distins de alchimie) era eliberată de superstiţii şi orientată spre o direcţie ştiinţifică I se atribuie descoperirea unor procedee şi procese chimice ca: distilarea. care s-au păstrat şi astăzi (chiar şi în limbile de mare circulaţie): alchimie azot (de la 'al-zawq .antimoniu) elixir (de la al-iksīr .

A descoperit mai multe substanţe chimice. acidul citric. printre care: acidul clorhidric. acidul azotic. apa regală şi multe altele 9 .

Roger Bacon (1214–1294) (călugăr franciscan) este considerat primul adevărat alchimist al Europei medieval. important traducător de opere arabe care l-a interpretat pe Averroes. o lucrare cu largi conotaţii mistice. devenit legendar prin îndemânarea sa alchimică. În secolul al XII-lea. Avem operele lui Gerberto de Aurillac. Acest lucru se întâmplă pentru prima dată în Spania. Albertus Magnus (1195–1280) renunţă la viaţa lumească şi se retrage în mănăstire unde studiază alchimia şi se dedică speculaţiilor filozofice ale acesteia. 1240–1312) şi mai ales cu Raimondo Lullo (1235–1315). La sfârşitul secolului al XIII-lea.EUROPA OCCIDENTALĂ EVUL MEDIU Occidentul ia contact cu tradiţia alchimistă greacă prin intermediul arabilor. Opere: Breve Breviarium Tractatus trium verborum Speculum alchimiae precum şi alte scrieri care i s-au atribuit. Toate aceste lucrări au fost intens folosite de alchimiştii secolelor XV-XIX. Printre lucrările sale să enumerăm: De miriabilibus mundi Liber de alchemia (o adevărată reelaborare a alchimiei arabe) 10 . Toma de Aquino (1225–1274) scrie lucrări cu caracter alchimist privind producerea aurului şi argintului. iniţiatice. Tot în perioda secolului al XII-lea. ezoterice. a tradus Almagesta şi probabil şi pe Rhazes şi Geber. Gerardo da Cremona. Artephius a scris Arta de a prelungi viaţa omenească În 1144 asistăm la apariţia clară a alchimiei în Europa: Roberto de Chester traduce din arabă Liber de compositione alchimiae. ce mai târziu va deveni Papa Silvestru al II-lea. alchimia se dezvoltă într-un sistem structurat. graţie operei Rosarium Philosophorum a lui Arnaldus de Villanova (cca.

Discipolul său. De asemenea Inchiziţia urmărea şi persecuta alchimiştii. în lucrarea Thesaurus Alchimiae. Aquinas. considerându-i vrăjitori şi eretici. Acesta dă o nouă direcţie alchimiei eliberând-o de ocultism şi se îndreaptă spre experiment şi observaţie ştiinţifică. sare – joacă un rol primordial. În secolul al XIV-lea. (1330-1419) menţine aprinsă flacăra 11 . părintele iatrochimiei. Deci remediul ar trebui să fie de natură minerală şi nu organică. Conform teoriei sale iatrochimice. care interzicea practicile alchimiste. menţionează. mercur. corpul uman ar fi un sistem chimic în care elementele de bază – sulf. Nicholas Flamel alchimiei: studii asupra pietrei filozofale traducerea lucrării mitice Cartea lui Adam evreul (secretul producerii pietrei filozofale) Cel mai important exponent al perioadei renascentisteaste Paracelsus (Theophrastus Bombastus von Hohenheim 14931541). ceea ce a descurajat alchimiştii ce aparţineau de biserică. Consideră că boala este cauzată de dezechilibrul dintre aceste principii chimice şi nu al umorilor. alchimia înregistrează un recul datorat edictului Papei Ioan al XXIIlea. şi susţine că alchimia ar trebui să producă elemente compuse utile pentru omenire. cum considerau galenicii. Respinge tradiţiile magice şi gnostice. mai ales pentru a înţelege corpul uman. "succesele" maestrului său în arta transmutaţiei.

) şi la făurirea primelor utilaje de laborator (alambicuri. Robert Boyle (1627–1691) dă un nou avânt metodei ştiinţifice experimentale. din studiile universitare. retorte. 12 . Ştiinţa reclamă tot mai mult necesitatea experimentului. Prin acumularea unui uriaş material faptic şi prin dotarea laboratoarelor cu utilajele necesare în vederea purificării substanţelor.). utilizate cu eficienţă deplină abia în cursul Renaşterii. cristalizare. în perioada de stagnare a ştiinţei. unde credulitatea îi mai dădea o oarecare influenţă. Experimentele sale şi formidabilele caiete de note (peste un milion de cuvinte. De-a lungul Evului Mediu. Pentru înfăptuirea acestor obiective imaginare alchimiştii au întreprins nenumărate cercetări. etc. Şi Isaac Newton a studiat multe pagini de literatură alchimică şi a experimentat în laboratorul său operaţii descrise aici. sobe. ca singurul mod de a verifica adevărul. alchima devine marginalizată. de fapt. care au atribuit la descoperirea unui număr mare de substanţe. A mai rămas doar la nivel popular. pe care să o coreleze cu cea a sistemului cosmologic. după cum a estimat în 1942 Lordul Keynes) reprezintă preludiul marilor tehnici ale chimiei zilelor noastre. au fost totuşi create anumite mijloace tehnice noi. Newton spera că astel va lămuri structura microuniversului. În cercetările sale din domeniul chimiei afirmă clar inutilitatea căutării pietrei filozofale. etc. exclusă chiar.EPOCA MODERNĂ În epoca modernă. primii deschizători de drumuri în organizarea sistematică a cercetării ştiinţifice în domeniul chimiei de mai târziu. În cele două ramuri auxiliare ale practicii medicale: chimia şi optica. alchimiştii arabi şi chinezi au reuşit să depăşească pe reprezentanţii alchimiei greceşti. la utilizarea pentru prima oară a unor metode de purificare (distilare. alchimiştii au fost. atribuindu-i-se epitetul de superstiţie. cabala) a fost ostracizată. Cu timpul Ars Magna (ca şi alte discipline ezoterice ca: astrologia.

iar nu de transformarea unui metal ordinar în metal nobil.în fond. mai târziu. Pentru alchimiştii antici materia primară era plumbul topit. al XIX-lea. esoteric. Recursul la formule magice. al III-lea î. eforturile alchimiştilor au condus la numeroase descoperiri ştiinţifice de care beneficiem şi astăzi. figuri. chimice. de toţi cei ce se dedicau acestui soi de cercetări. destinat să păstreze pentru iniţiaţi secretul "reţetelor".CONCLUZII Dezvoltarea fizicii. Punctul de plecare al unei foarte abundente literaturi alchimice redactată într-un asemenea limbaj îl marchează fondatorul alchimiei propriu-zise. se simte o revigorare a interesului pentru domeniul ocult. s-a transmis alchimiştilor chinezi. 13 . Tot mai multe cercuri şi societăţi mistice sau teozofice au reluat experimentele alchimice. Meşterii egipteni se ocupau în primul rând de aurirea.se exprimă şi prin folosirea unui limbaj intenţionat obscur.care au fost atribuite (fără nici un temei) lui Democrit. Se pare că conversia cuprului în aur a apărut în Siria. cuvinte ambigue sau total obscure. gnosticism. ca o reacţie împotriva ştiinţei care readucea totul la procese pur fizice.utilizate de respectivii meşteşugari şi. înlocuit mai târziu cu mercurul. în sec.sec. magie) . de unde.Hr. grecul (originar din Egipt) Bolos din Mendes . Deşi de multe ori nu au fost încununate de succes. . metodelor şi procedeelor tehnice . argintarea sau colorarea unor obiecte. litere. Totuşi pe la sfârşitul sec.autorul unui Tratat despre arta vopsirii şi a altor compilaţii de alchimie . urmărind să ofere şi un soi de prestigiu acestor preocupări.Hr. era o marcă a iniţierii. chimie şi biologiei contemporane a dus la marginalizarea alchimiei. la notaţii de semne.. . al IV-lea î.în care au intrat şi curente diferite de idei (neoplatonism. Ultima componentă .

care dă prima descriere a unui hidroscop. cel dintâi care foloseşte termenul „chemeia”.).Primii alchimişti mai importanţi . celebrul tratat atribuit lui Jabir. sublimare. prin ele însele. Interesant de revelat sunt probele aduse prin întrebuinţarea balanţei (dovedind. Există pe de o parte o practică. în punerea numerelor într-un univers considerat că poate fi perfect reprezentat de cifre şi simboluri. cristalizare. sunt discutate şi respinse argumentele aduse spre a nega posibilitatea transmutaţiei. cerificarea. Remarcabil este descrisă obţinerea prin distilare a acidului sulfuric din alaun şi a acidului nitric din salpetru şi alaun. calcinarea. Aceste idei.arabi sau creştini .). inferioare. şi că metalele se formau prin combinarea succesivă a acestor două substanţe. amestecarea.). sublimarea. prepararea unui amalgam. ca atare. descompunerea. rezultau din grade diverse de impuritate a sulfului şi a mercurului sau din cauza proporţiilor variate ale combinaţiei. Combinarea naturală cea mai armonioasă producea aurul. în lucrările lor. apar exprimate concepţii şi idei proprii gnosticismului: credinţa în influenţe cereşti şi în forţe oculte acţionând asupra fenomenelor lumii terestre şi a calităţilor vizibile ale elementelor. a corpurilor alcaline pentru obţinerea de metale în soluţie şi pentru însăşi extragerea metalelor din minerale. iar cele umede mercurul. III d. Opera este imaginea cea mai concludentă a stadiului atins la acea dată de chimia teoretică şi practică. Sub aspect practic. în traducere latina. al XVII-lea. procedeele de polizare. iar pe de altă parte. în care însă sunt şi numeroase adaosuri ale unor alchimişti occidentali. dizolvarea.şi la care alchimia capătă forma unei adevărate religii esoterice . distilarea şi filtrarea. constituie raportul pozitiv al alchimiei: procedeele de bronzare. plumbul îşi sporeşte greutatea).lua două aspecte. Tratatele atribuite lui Jabir ibn Hayyam (Geber) susţineau că în procesul de formare a metalelor exalaţiile uscate produceau în primul rând sulful. există credinţa în transmutare. şi Sinesios. sunt date indicaţii privind operaţiile de purificare a sărurilor. În jurul anului 1300 apare. tratatele lui Jabir descriu diverse procese de laborator (distilaţie. prin calcinare. ba chiar pe o cosmologie mistică. episcop de Ptolemais (370 .au fost Zosimus din Panopolis (sec. Sunt descrise aici aparatele şi metodele folosite pentru a obţine aurul. topirea. calcinare etc. redate de multe ori într-un limbaj obscur chiar când se descriu simple operaţii de laborator. că. Summa perfectionis. descoperirea propriet ăţilor unor "aliaje". măcinarea. Ambii erau gnostici. existau experienţe care. În fine. a unor coloranţi. sunt expuse şi metodele de analiză spre a stabili dacă transformarea a reuşit. etc. o credinţă bazată pe filozofie. activitatea alchimiştilor. descrierea unor operaţii chimice (tratarea corpurilor. alături de descrierile aparatelor şi a operaţiilor din laborator. sulf şi arsenic. Aşadar.414). . vor rămâne prezente în lucrările de chimie până în sec. Celelalte metale. de pildă. este expusă teoria susţinând că metalele sunt compuse din mercur. net distincte. sau anumite aplicaţii practice ca prepararea oţetului.Hr. 14 . etc. precum şi inventarea unei întregi serii de aparate.

J. Dezvoltarea industriei chimice a fost considerabil asigurată de noi articole de laborator. pentru tratarea metalelor. Acidul nitric şi acidul sulfuric se preparau încă din secolul al XIII-lea. împarte mineralele în două clase: metalele a căror origine este mercurul (aur. Perfecţionarea metodelor de distilare a avut o mare importanţă pentru dezvoltarea chimiei.ca alaunii. să distileze acidul nitric dintrun amestec de salpetru şi alaun. argint. Cele mai bune alambicuri erau din metal. ca acizii tari. se obţine o apă inflamabilă care arde fără a consuma materia peste care este vărsată". în lucrarea sa „Correctorium alchymiae”. interesul crescând pentru alchimie este atestat. R. ca acizii minerali. şi au făcut posibilă chimia organică. care se preparau în mare cantitate. de unde procedeul s-a răspândit repede în Franţa şi Germania. în scopuri medicale sau cosmetice (primele parfumuri au fost obţinute de alchimiştii egipteni). încă din 1150. folosiţi fiind ca solvenţi de săruri în metalurgie. Metoda de răcire constă în trecerea tubului (din sec. că în sec. un discipol al lui Grossete. La începutul sec. în sec. fier. de enciclopediile care transmiteau numeroase informaţii. cum era numită). Forbes aminteşte că alchimiştii italieni au reuşit. cupru. în industria textilă. Richardus Anglicus. cositor. În sec. al XV-lea apar vasele distilatoare din sticlă. este Bartholomaeus Anglicus. mereu consultată şi în secolele următoare. fiind o sumă a lucrărilor de alchimie precedente. al cărui lucrare scrisă către 1240 a fost o lucrare de mare succes. din surse atât arabe cât şi occidentale. ca principale instrumente de laborator. mai potrivite pentru distilarea altor substanţe. al XIII-lea. Prima descriere cunoscută a preparării alcoolului apare într-un manuscris de la începutul sec. XIII. aceasta aqua ardens preparată prin distilare conţinea 60° alcool. de calitate mult îmbunătăţită a sticlei şi a smalţului. fier) şi sulfura de arsen. zinc. al XIII-lea s-a obţinut acidul sulfuric prin distilarea „a secco” a alaunului iar în sec. sau ca mordanţi şi decoloranţi. plumb) şi cele derivând din sulf . Un alt englez. 15 . prin dublă distilare ajungea pana la aproximativ 90°(aqua vitae. ceea ce a dat posibilitatea să se lucreze cu materiale rezistente la corozivi puternici. Tot prin distilare (dar şi prin soluţie în alcool) se pregăteau şi "esenţele" de substanţe organice. formulată în termeni concişi: "Amestecând vin curat şi foarte tare cu trei părţi de sare şi încălzindu-l în recipiente potrivite. În 1320. al XIII-lea. care ar avea şi ea aceeaşi origine. Primul teoretician al alchimiei. alcoolul se fabrica în mare cantitate la Modena.În Occidentul creştin. tub în spirală) care ducea din alambic în recipientul colector printr-un vas cu apă rece. Condensatorul şi spirala au luat locul alambicului şi al retortei. al XIV-lea. sulfaţii (de cupru. al XV-lea acidul clorhidric se distila dintr-un amestec de alaun şi sare obişnuită şi că aceşti acizi puternici s-au răspândit foarte repede atât în Occident cât şi în Orient.

Editura Ştiinţifică.paranormal. 1981. Bucureşti. vol 3. Litera International.Bibliografie: 1. 1990 7. Editura Didactică şi pedagogică. Bucureşti.ro 5. 208-210 2. ***www.referatele.com 4. DeAgostini. ***www. autori „Chimia din cele mai vechi timpuri”. 2009 6.. pg. „Istoria culturii şi civilizaţiei”.wikipedia 3. *** Microsoft ENCARTA 97 16 . ***www. ***”DICŢIONAR ENCICLOPEDIC BRITANNICA”. Drîmbă O.