EFECTELE UNOR FACTORI FIZICI UTILIZAŢI ÎN TERAPIE

1. Termoterapia 2. Crioterapia 3. Electroterapia 4. Ultrasonoterapia 5. Radioterapia 6. Fototerapia 1. TERMOTERAPIA Prin termoterapie se produce încălzirea locală sau generală a organismului. În general, termoterapia urmăreşte limitarea temperaturilor în zona afectată la valori <60-65°C (la temperaturi mai mari apare coagularea). O astfel de încălzire poate avea mai multe efecte terapeutice, legate în special de dilatarea vaselor de sânge şi creşterea debitului sanguin, de relaxarea musculară şi creşterea mobilităţii articulare, de reducerea senzaţiei dureroase, precum şi de faptul că dezvoltarea tumorilor canceroase este inhibată la temperaturi mai mari de 43°C. Încălzirea locală se poate face prin: - conducţie, situaţie în care zona ce trebuie încălzită este pusă în contact cu obiecte calde (pernă electrică, pilotă cu apă caldă, băi calde etc.); - radiaţie, prin expunere la soare sau la raze infraroşii produse de surse laser sau de lămpi de infraroşii (lămpi cu filament incandescent şi cu filtru de infraroşii ce lasă să treacă radiaţii cu lungimi de undă cuprinse între 0,8 şi 40 mm). Radiaţiile infraroşii pătrund la adâncimi de până la 3 mm în piele; - diatermie, care se clasifică în : a) diatermie cu unde lungi sau D'Arsonvalizare - se utilizează curenţi electrici alternativi cu frecvenţa de 10 kHz, aplicaţi prin intermediul unor electrozi aflaţi în contact cu pielea; b) diatermie cu unde scurte - se utilizează unde electromagnetice cu frecvenţa de 30 MHz, aplicate ţesutului prin plăci metalice situate la o oarecare distanţă (capacitiv) sau inductiv prin bobine (magnetodiaflux), adică prin dispozitive care nu intră în contact cu pielea; c) diatermie cu microunde având frecvenţe între 3 şi 30 GHz. Apa, grăsimile şi zaharurile absorb energia microundelor prin încălzire dielectrică: moleculele acestor substanţe (în special apa) se comportă ca dipoli electrici, care se orientează în câmpul electric alternativ produs de microunde în ţesut, fiind antrenate în mişcări de rotaţie. În timpul acestor mişcări moleculele de apă ciocnesc alte molecule cu dipol slab, cedându-le energie. Efectul global este încălzirea ţesutului. Contribuţia dominantă la încălzirea dielectrică a ţesutului o are apa, deoarece lipidele şi zaharurile au un dipol mai slab decât apa. Încălzirea la 43°C pentru 60 minute, sau la 44°C pentru 30 min. are efect tumoricid. Tumorile au în general o structură puternic neomogenă, sunt mai puternic vascularizate şi reţin mai mult timp căldura în interior, comparativ cu ţesutul normal, ceea ce creşte eficienţa acestei metode terapeutice, în special în cazul cancerului la sân, unde tumorile au un conţinut mult mai mare de apă decât ţesutul normal, deci absorb mai multă căldură. Microundele se administrează fie plasând doi aplicatori cu ghid de undă la o distanţă de câţiva centimetri de piele (fără contact direct), fie printr-un cateter cu ghid de undă introdus în tumoră. În timpul procedurii temperatura este monitorizată continuu cu ajutorul unor senzori termici aplicaţi pe piele şi cu o sondă cu senzor termic la nivelul tumorii; - ultrasonare - se folosesc fascicule de ultrasunete cu frecvenţa de ordinul MHz. Se obţine o bună localizare a încălzirii, atât prin direcţionarea fasciculului cât şi pe baza capacităţii diferite de absorbţie a ultrasunetelor de către ţesuturi.

tehnicile de realizare a hipotermiei controlate (coborârea temperaturii corpului cu câteva grade) permit efectuarea unor operaţii pe cord în condiţiile unei mai mici crize de timp. obţinerea temperaturilor extreme este foarte importantă în transplantul de organ. precum şi pentru diferite forme de cancer al pielii. acumulatori sau redresori de curent alternativ. aşezat pe un suport bine izolat de pământ. Pacientul. promovarea vasoconstricţiei şi reducerea cerinţei de oxigen. Curentul circulă prin ţesuturi nu numai de-a lungul liniei drepte ce uneşte electrozii ci şi prin regiuni aflate în afara acestei linii. deoarece asigură menţinerea funcţionalităţii organului izolat timp de 2 zile. reducerea metabolismului local. sau criosprayuri cu flux de vapori. de creşterea viabilităţii celulare. sub formă de efluvii sau de scântei. prostatei. dispersându-se sub formă de curenţi din ce în ce mai slabi. temperaturi extrem de scăzute. numiţi anod şi catod. reducerea durerii şi spasmelor. CRIOTERAPIA Prin crioterapie se produc scăderi semnificative ale temperaturii în ţesut („cryo” = frig). pe măsură ce se depărtează de această linie. Curentul continuu de joasă tensiune. În terapia cu criocameră (sau terapie crioextremă) pacientul este expus într-o cameră criogenă (răcită cu azot lichid) la temperatura de -110ºC pentru un interval scurt de timp (până la 3 minute). De asemenea. Primii au proprietatea de a micşora excitabilitatea ţesuturilor iar ceilalţi de a o mări. sau chiar pentru distrugerea selectivă a unor nuclee din talamus. Electricitatea statică poate fi administrată şi local. . electricitatea se utilizează sub următoarele forme: . prin simpla conectare a acestuia la polul pozitiv sau negativ al sursei. poate fi adus cu uşurinţă la un potenţial de câteva mii de volţi. reducerea inflamaţiilor. reducerea durerii şi inflamaţiei. Prezintă avantajele sângerărilor reduse (efect hemostatic). aceste efecte justifică utilizarea lor medicală. ca în cazul tratamentului maladiei Parkinson. La aceste temperaturi citosolul se cristalizează prin formarea cristalelor de gheaţă.curent electric în impulsuri Electricitatea statică produsă de un generator de curent continuu de înaltă tensiune poate fi utilizată pentru a administra unui pacient o aşa numită baie electrostatică.electricitate statică sau franklinizare . 3. Criochirurgia este o opţiune viabilă în special pentru unele afecţiuni ale pielii. iar vasele de sânge care irigă ţesutul îngheaţă. cu scopul de a distruge celule anormale sau ţesuturi bolnave. măduvă osoasă etc.) în vederea revitalizării şi/sau utilizării lor ulterioare. în cazuri fără metastaze şi cu tumori bine localizate. Aceşti curenţi poartă numele de curenţi electrotonici.curent electric alternativ sau faradizare . curenţi catelectrotonici. generat de baterii. În crioterapia uzuală se aplică pe piele apă rece sau gheaţă (pungi sau comprese). localizat. Efectul fiziologic este vasoconstricţia imediată. Este astfel posibilă conservarea unor ţesuturi sau organe (spermă. folosind dioxid de carbon solid (zăpadă carbonică) la -79ºC sau azot lichid (-196ºC). precum şi de scăderea vitezei de transmitere a impulsului nervos. În criochirurgie se aplică. ale durerii minime şi cicatricilor uşoare. prin apropierea de corpul pacientului a unui electrod aflat la un potenţial electric ridicat. se aplică ţesuturilor prin intermediul a doi electrozi. ficatului. ELECTROTERAPIA În aplicaţiile medicale.2 2. Efectele sunt legate de scăderea metabolismului celular (prin încetinirea reacţiilor enzimatice). În vecinătatea anodului circulă curenţi anelectrotonici iar în apropierea catodului.curent electric continuu sau galvanizare . criopachete cu gel. Fără a se încadra strict în crioterapie.

precum şi în electrofiziologia intervenţională. 4. în condiţii identice. Curenţii alternativi de frecvenţe înalte nu produc electrocutare. curentul electric poate deveni primejdios. impulsurile pot produce sedare.) prin fenomenul numit ionoforeză în cadrul ionoterapiei. electronarcoză sau electroşoc (în aceleaşi scopuri se folosesc şi curenţii alternativi de joasă frecvenţă). salicilat etc. Efectul curenţilor de înaltă frecvenţă poate fi folosit şi pentru distrugerea unor tumori prin diatermocoagulare. ce poate salva viaţa unui om aflat în stop cardiac. impulsurile pot produce efecte biologice dintre cele mai diverse (de la stimulare. aparate pentru electroşocuri etc.). produse prin vibraţiile mecanice ale unui mediu elastic) care au frecvenţa mai mare de 20 kHz. În funcţie de forma. Presiunea maximă exercitată asupra ţesutului moale de un puls de ultrasunete cu intensitatea I = 1 Watt/cm2 este de 1. ca şi pentru tăierea ţesuturilor (bisturiu electric). în acest sens. x a m . Procedeele electroterapeutice sunt extrem de numeroase şi variate. la închiderea circuitului electric. pot apărea escare negative cenuşii în zona de contact a tegumentului cu catodul şi escare pozitive brune la anod. Cel mai periculos. Spunem că undele acustice sunt unde longitudinale. În medicină se folosesc ultrasunete cu frecvenţe cuprinse între 1 şi 13 MHz. Pentru ultrasunete în pulsuri. amplitudinea şi frecvenţa lor.3 O aplicaţie medicală importantă a curentului continuu este defibrilarea cardiacă. În anumite condiţii. excitarea nervilor şi a muşchilor se produce la catod iar la deschiderea circuitului. a unor ioni medicamentoşi (iod. Impulsurile de durată mare se supun legilor lui Pflüger conform cărora. electrosomn. Deoarece ţesuturile sunt conductori ionici. un loc deosebit în rândul lor fiind ocupat de stimulatoarele electrice. se utilizează câmpuri electromagnetice pulsate. anestezie sau somn). Undele acustice sunt fluctuaţii ale presiunii în mediul respectiv. Curentul continuu de mică intensitate poate fi folosit pentru introducerea în organism. senzaţii dureroase. contracţii musculare. prin piele şi prin mucoase. contracţii musculare precum şi o încălzire locală. Curentul electric poate fi aplicat şi sub formă de impulsuri. Curenţii alternativi de joasă frecvenţă (50-100 Hz) produc modificări circulatorii locale. aparate de electroanestezie. Aşa se explică de ce. Ocazional. durata. Curenţii alternativi de înaltă frecvenţă nu produc excitaţii. Acestea determină vibraţii ale particulelor mediului care suferă deplasări pe direcţia de propagare a undei acustice. este curentul alternativ de joasă frecvenţă. Asemenea efecte sunt folosite pentru distrugerea pe cale galvanocaustică a unor tumori. la intensităţi mari ale curentului electric continuu. curentul continuu dă naştere în ele unor fenomene de electroliză. Aplicate la nivelul capului. soldate cu apariţia la catod a hidroxidului de sodiu şi la anod a acidului clorhidric. durere şi până la sedare. stimulatoare cardiace. fluctuaţii care se propagă sub forma unor unde. cu întrebuinţări multiple (defibrilatoare. Efectele lor principale sunt cele termice iar aplicarea lor în medicină poartă numele de diatermie. excitarea se produce la anod. la o putere medie mică (~3-50 mW). care poate produce moartea prin electrocutare la o intensitate de patru ori mai mică decât cea la care produce electrocutarea mortală un curent continuu.8 atm: p = 2ρcI unde ρ = densitatea ţesutului (≈ ρapa pentru ţesuturi moi). pseudoartrozelor etc. c = viteza de propagare a US în ţesut. puterea maximă poate atinge însă valori de ordinul 1 Watt. pentru grăbirea vindecării fracturilor. ULTRASONOTERAPIA Ultrasunetele (US) sunt sunete (unde acustice. provocând electrocutarea.

trebuie să fie evitat stratul de aer dintre sonda emiţătoare şi pielea pacientului (de ex. intensitatea fasciculului scade exponenţial cu distanţa în material. Intensitatea unei unde acustice (I) reprezintă energia transportată de undă în unitatea de timp prin unitatea de suprafaţă perpendiculară pe direcţia de propagare. La temperaturi între 22-37°C. Pe măsură ce ultrasunetele sunt atenuate în ţesut. fiind împrăştiate în ţesut. R ≈ 1 (practic toată unda este reflectată înapoi aer). încălzire). ionizări) şi optice (modificarea indicelui de refracţie al substanţei). Cu cât distanţa parcursă în mediu este mai mare. o parte din undele acustice incidente părăsesc direcţia de propagare a ultrasunetelor incidente (ies din fascicul). Reflexia la suprafaţa de separare a două medii cu impedanţe Z1 şi Z2 este caracterizată prin coeficientul de reflexie R: R = Er/Ei.1). ionizări. la care presiunea şi energia înmagazinată în cavitaţie creşte foarte mult. care se dilată şi se comprimă periodic. prin ungerea pielii cu ulei de parafină prin care se poate realiza un contact bun). µ este mai mare dacă mediul absoarbe mai multă energie. c ≈ 1500 m/s şi Z ≈ 1. conform legii lui Lambert: I = I 0e-µx I0 = intensitatea la intrarea în mediu I = intensitatea la adâncimea x µ = coeficientul de atenuare al mediului. Z ~ 8 MRayl în os (1 MRayl ≡ 106 Rayl). Reducerea intensităţii undelor acustice prin absorbţie şi împrăştiere determină atenuarea fasciculului de ultrasunete. termice (încălzire). Pe lângă procesele de absorbţie. şi c ≈ 4000 m/s. căldura absorbită este transformată în căldură. iar Ei energia undei incidente. cu atât intensitatea fasciculului va fi mai mică. induc apariţia unor bule (cavităţi) de vapori sau gaze rarefiate. 1 Rayl (1 Ohm acustic) = 1 kg/m2s. unde Er este energia undei reflectate. efectul de încălzire este neglijabil. dispersie. Efectul este foarte puternic în oase. Totuşi. electrice (formarea dublului strat ionic la suprafaţa de separare dintre două medii cu apariţia unor diferenţe de potenţial. omogenizare. Datorită proceselor de atenuare. ATENUAREA US Atunci când un fascicul de ultrasunete traversează un mediu.4 O caracteristică a mediului este impedanţa acustică Z = ρc Impedanţa acustică se măsoară în Rayl (Rayleigh) sau Ohmi acustici. ceea ce conduce la decompresie prin implozie. precipitare. de aceea.8 µm la 2 MHz). . În acest fel. în mediu se produce şi împrăştierea undelor acustice. Un alt efect important al ultrasunetelor este procesul de cavitaţie. o parte din energia US este absorbită de atomii din mediul respectiv (prin excitări. microcurenţi de fluid). prin deflexii (schimbări ale direcţiei) datorate reflexiilor interne pe diferite structuri neomeogene din material. dând senzaţia de durere. induse sub acţiunea ultrasunetelor. Şocul imploziei poate duce la ruperea unor macromolecule sau structuri aflate în apropiere. EFECTELE US Efectele fizice ale US pot fi: mecanice (cavitaţie. coagulare.3-1. în explorările ultrasonografice. la intensităţile folosite în investigaţiile clinice. Variaţiile periodice ale presiunii. iar R = ((Z1 – Z2)/(Z1 + Z2))2 La interfaţa aer/apă.8 MRayl în ţesuturi moi. La o anumită rază a bulei se produce fenomenul de rezonanţă (de exemplu 1. Acesta depinde de natura mediului (de tipul de molecule din mediu) şi de frecvenţa ν a ultrasunetelor (µ este proporţional cu ν1.

se utilizează surse exterioare de radiaţii. Se pot folosi. RADIOTERAPIA Radioterapia este tratamentul diferitelor afecţiuni. în tratamentul bolii ulceroase. Ultrasunetele de intensitate mică. > 5 W/cm2. în funcţie de localizarea acesteia. b. Tipuri de radiaţii folosite în radioterapie: Radiaţiile β sunt produse prin: dezintegrarea β (a neutronului sau protonului). La doze moderate pielea are o permeabilitate mărită pentru substanţele medicamentoase. Ultrasunetele de intensitate medie. nervilor periferici. intensitatea şi diametrul fasciculului de radiaţii. 5. depolimerizare. c. Personalul care lucrează cu ultrasunete (16-25 kHz. Ultrasunetele de intensitate mare. În interiorul acestora se produc excitări şi ionizări. antiinflamatorii. prepararea vaccinurilor şi distrugerea tumorilor. tulburări de echilibru. spasme pilorice. care produc fascicule ce pot fi proiectate din multiple direcţii asupra tumorii. În funcţie de intensitatea ultrasunetelor. Radioterapia poate fi: . afecţiunilor sistemului nervos periferic.brahiradioterapie – iradierea este internă.5 < I < 5 W/cm2. modificare a conductibilităţii electrice a lichidelor.teleradioterapie – iradierea este externă. Microcurenţii pot produce importante leziuni celulare.5 Cavităţile au un timp de viaţă foarte scurt (10-6 s). produc modificări structurale ireversibile. în afecţiuni ale aparatului locomotor. Pentru intensităţile folosite în investigaţiile clinice. în special cancer. se pot produce descărcări electrice în gazele rarefiate din cavitate. Pentru fiecare caz în parte trebuie stabilit tratamentul optim (tipul de radiaţie. însoţite de emisii de radiaţii luminoase (ultrasonoluminescenţă). antialgice. nevritelor (diatermie cu ultrasunete). Pot fi utilizate la distrugerea bacteriilor. intestinale etc. care conduc la formarea de radicali liberi. Ultrasunetele de înaltă frecvenţă sunt puternic absorbite şi produc efecte locale. de asemenea trebuie calculate cu precizie doza de radiaţie necesară şi rata (debitul) dozei. cele mari vasoconstricţie. Efectele biologice ale ultrasunetelor sunt consecinţa efectelor fizico-chimice asupra structurilor vii. tulburări psihice (halucinaţii). Ultrasunetele din categoriile a şi b pot fi folosite în tratamentul stărilor reumatismale. Sunt spasmolitice. se introduce o sursă de radiaţii în interiorul organismului. < 0. modul de iradiere – internă/externă). .5 W/cm2. Dozele mici produc vasodilataţie. de asemenea. bulimie. Destinderea şi contracţia periodică a bulelor determină apariţia unor microcurenţi de fluid pe o scală microscopică în vecinătatea cavităţilor. prin utilizarea radiaţiilor ionizante. Efectele chimice şi electrochimice ale US pot fi de oxidare. polimerizare. la apariţia unor acumulări de sarcini electrice în interior şi dezvoltarea unor diferenţe mari de potenţial electric. care poate fi: . aparatului circulator. produc modificări structurale reversibile. produc modificări funcţionale. Ultrasunetele de joasă frecvenţă produc efecte generale. Adâncimea de pătrundere a ultrasunetelor în ţesuturi este de 5-7 cm. Ca urmare. iar ţesutul sănătos să fie iradiat cu doza minimă posibil. nevralgiilor. 100 dB) poate să prezinte anumite manifestări neurovegetative cum ar fi perturbarea funcţiilor de termoreglare şi a funcţiei suprarenalei. reducere. există trei categorii de efecte: a. astfel încât tumora să primească doza corectă de radiaţii. 0. fenomenul de cavitaţie şi apariţia de microcurenţi sunt neglijabile.

prin reacţia p → n + e+ + ν Exemplu: 22 (ν = neutrin) Na → 22Ne + e+ + ν formare de perechi electron-pozitron (numai sub acţiunea unei radiaţii γ având energia ≥ 1. Energia totală a radiaţiei emise după dezintegrarea unui nucleu de cobalt este de 2.se foloseşte o sursă de electroni care sunt acceleraţi într-un accelerator liniar sau circular (betatron).dezintegrări nucleare . . Se produc astfel fascicule de electroni acceleraţi. Nucleul de nichel rezultat este într-o stare excitată cu timp de viaţă foarte mic.prin frânarea unor electroni acceleraţi (în tuburile Coolidge) .26 ani.04 MeV). pentru iradiere externă cu radiaţie β.în urma ionizării atomilor (prin dezexcitarea radiativă a ionilor produşi care se află într-o stare excitată) Radiaţiile γ apar prin: . In radioterapie.ionizări ale hidrogenului / heliului Pentru tratamentele teleradioterapeutice. obţinându-se fascicule colimate care sunt focalizate pe zona de interes. La trecerea nucleului de nichel pe nivelul energetic fundamental se emit deci doi fotoni. Protonii şi particulele α apar prin: .a nucleelor care au prea mulţi neutroni.produse distrug o parte din celulele care secretă tiroxina. Nucleele 131I se dezintegrează β-. particulele α sau alţi ioni grei sunt acceleraţi într-un accelerator liniar sau circular (ciclotron) la energii în jur de 100 MeV. emisie Auger (β-). efect fotoelectric (β-).505 MeV.procesul de anihilare electron-pozitron . care conţine iod. prin reacţia n → p + e– + ν ( ν = antineutrin) Exemplu: în hipertiroidism.reacţii nucleare . nu de nucleele de cobalt. timp de viaţă de 8 zile) care este preluat de tiroidă. tiroida produce în exces hormonul tiroxină. Nucleul se dezexcită trecând într-o altă stare excitată care de asemenea are timp scurt 5. • emisie β + a nucleelor care au prea mulţi protoni. iar radiaţiile β.6 • emisie β . Timpul de înjumătăţire al unei surse de cobalt este de 5. fiind determinat de probabilitatea ca un nucleu de cobalt să se dezintegreze β-. Radiaţiile X (Roentgen) se pot produce: . protonii.26 ani de viaţă.emisie radiativă a unui nucleu aflat în stare excitată: 60 Exemplu: nucleul 27 Co se dezintegrează β . care sunt apoi colimate şi focalizate pe zona de interes. Pacientul ingerează o doză de iod radioactiv (131I. Radiaţia γ este emisă de nucleele excitate de nichel.frânarea unor electroni acceleraţi (în sincrotron) .

Un radioizotop special este 252Cf (californiu).reacţii nucleare.fisiune nucleară în reactoarele nucleare. n) B . dereglări ale echilibrului hidromineral. fie ca atare. sau sub formă de capsule implantate permanent în tumoră. Brahiradioterapia (numită şi radioterapie de mică distanţă sau radioterapie de contact) constă în introducerea de izotopi radioactivi în tumoră sau în imediata ei vecinătate (în interiorul organismului).8 zile). conţin radioizotopi cu viaţă scurtă. T½ = 2. efectuată în aşa numitele băi de soare sau băi de lumină (naturală sau artificială) are efecte terapeutice în unele afecţiuni generale. care justifică utilizarea procedurilor terapeutice de iradiere cu aceste radiaţii. adică 3. se foloseşte o sursă de particule α: 241 237 4 95 Am→ 93 Np + 2 He şi un mediu care conţine beriliu. ceea ce asigură cca.7 zile în tumoră. a cărui radiaţie β de 2. T½ = 3. . Pacienţii supuşi brahiradioterapiei devin surse de iradiere pentru ceilalţi bolnavi şi pentru personalul medical. boli de piele etc. Fasciculul este aproape monocromatic (cu o bună aproximaţie. aşa cum sunt 222Rn (radon. confecţionate din aur sau platină. Se produce reacţia cu emisie de neutroni: Be (α.27 MeV este lăsată să treacă prin pereţii capsulei. . de exemplu: 2 H + 2H → 3H + n (prin ciocnirea a două nuclee de deuteriu cu energie mare rezultă tritiu şi un neutron). în special cele de tipul (α. 6. Capsulele. iar extinderea laterală a fasciculului este foarte mică). spre deosebire de radiaţiile β de numai 0.54 MeV ale stronţiului). astfel încât aceştia trebuie să ia măsurile de protecţie împotriva radiaţiilor ionizante.7 zile) sau 90Y (ytriu cu T½ 64 de ore. fie după o prealabilă administrare de substanţe fotosensibilizatoare.ciocniri între nuclee cu energie mare produse în acceleratoare. Neutronii sunt produşi prin: . n). În cursul de fotobiologie au fost menţionate câteva efecte biologice ale radiaţiilor ultraviolete. în tumoră se poate injecta soluţie coloidală de 198Au. nucleul de californiu 252 98 Cf ).fisiune spontană (de exemplu. capsula de ytriu conţine 90Sr (stronţiu) care prin dezintegrare produce ytriu. având o activitate radioactivă de 370 TBq (terabecquereli). Forma sub care se introduc sursele radioactive este cea de ace (de 226 Ra sau 137Cs) care se lasă 3 .7 În cobaltoterapie se folosesc surse de 60Co foarte intense.000 Curie. Sursele se află în containere de plumb şi emit 200 rontgeni/minut la o distanţă de 1 m de sursă.7·1014 dezintegrări/secundă sau 10. 3 Gray în mai puţin de două minute. vizibile şi ultraviolete). . De exemplu. Radiaţia laser este polarizată. foarte intens (rata de emisie raportată la suprafaţă este foarte mare) şi îngust. care emite neutroni rapizi. de fapt. În anumite situaţii. 198Au (aur. practic unidirecţional (fotonii au aceeaşi direcţie. FOTOTERAPIA Iradierea corpului cu radiaţii electromagnetice neionizante (radiaţii infraroşii. TERAPIA CU RADIAŢIE LASER Un laser („Light Amplification by Stimulated Emission of Radiation”) este o sursă optică ce emite fotoni într-un fascicul coerent de radiaţii electromagnetice. toţi fotonii au aceeaşi lungime de undă).

Fotonii reflectaţi revin în mediul laser. realizându-se amplificarea optică. în funcţie de tipul laserului). orice undă care se propagă perpendicular pe oglinzi şi are frecvenţa egală cu frecvenţa de rezonanţă a cavităţii intră în rezonanţă cu cavitatea şi va fi amplificată. nepolarizată şi cu un spectru larg de lungimi de undă. Sursa de pompaj 3. datorită proprietăţilor emisiei stimulate. În interiorul cavităţii optice rezonante. Acest proces se numeşte emisie spontană. Mediu laser activ 2. Oglinda parţială aflată la ieşire reflectă doar o parte din fotoni (între 20% şi 60%. contribuind la amplificarea optică. În acest fel. Fascicul laser Mediul laser activ este un material care produce amplificare optică. sursele obişnuite de lumină emit în toate direcţiile radiaţie necoerentă. Undele care nu se propagă paralel cu axa longitudinală a cavităţii rezonante nu sunt amplificate şi nu sunt transmise în fasciculul laser. O parte din fotonii emişi de atomii materialului sunt reflectaţi în interiorul mediului laser activ printr-un sistem special de oglinzi. Fotonii emişi spontan au direcţii aleatoare. fasciculul laser este bine colimat. deci radiaţia laser este total polarizată. Aceasta se realizează prin emisie stimulată: o mare parte din moleculele sau atomii materialului sunt stimulaţi de sursa de pompaj să treacă pe un nivel superior de energie. După un anumit timp. astfel încât emisia de radiaţie se atenuează. COMPONENTELE UNUI LASER SURSA LASER 1. În acest caz spunem că în mediu s-a produs o inversie de populaţii. această perturbare determină tranziţia atomului excitat la starea fundamentală (care este stabilă). atomii aflaţi în stare excitată încep să emită fotoni. De aceea. direcţie şi fază ca şi fotonul incident. Dacă însă N0 > N1. fără însă a-i ceda energie. putând stimula emisia altor fotoni. . Restul fotonilor sunt emişi printr-o apertură a oglinzii. Oglindă 4. dar de intensitate mult mai mare. Dacă N0 = N1. Deoarece o stare excitată este instabilă. În plus. rata de absorbţie este mai mare decât rata de emisie a fotonilor. Sistemul de oglinzi în dispozitivul laser formează o cavitate optică rezonantă: geometria sistemului de oglinzi este realizată astfel încât să fie amplificate undele electromagnetice de o anumită frecvenţă (frecvenţa de rezonanţă a cavităţii). Acestea se reflectă de mai multe ori pe suprafaţa oglinzilor. Aceasta este emisia stimulată. prin emisia unui foton având aceeaşi energie. E1. formând fasciculul laser. Mediul laser poate produce amplificare optică numai dacă numărul atomilor în stare excitată (N1) din material este mai mare decât numărul atomilor în stare fundamentală (N0). Oglindă parţială 5. nu există o rată netă de emisie. sunt emişi din ce în ce mai mulţi fotoni. În acest caz mediul laser se numeşte optic transparent. revenind astfel pe nivelul energetic E0 corespunzător stării fundamentale. toate undele electromagnetice emise vor avea acelaşi plan de polarizare. Oricare din aceşti fotoni emişi spontan poate să fie absorbit de un atom rămas în stare fundamentală sau poate să perturbe un atom excitat. iar prin compunerea tuturor undelor respective în interiorul materialului laser se obţine o undă rezultantă cu aceeaşi frecvenţă.8 Spre deosebire de lasere.

Pulsurile laser cu energie mică pot avea o intensitate extrem de mare atunci când fasciculul este foarte îngust.anumite cristale dopate cu ioni ale pământurilor rare (neodimiu. Sensul medical/biologic al ablaţiei se referă în special la inactivarea celulelor (care împiedică ţesutul să îşi desfăşoare procesele fiziologice de supravieţuire). De exemplu. lumina produsă de lămpi cu descărcare în gaz sau de un alt laser. Prin denaturare.excimeri (dimeri excitaţi): F2. XeF. Efecte fotomecanice: .coagulare .unde de şoc Toate efectele fotomecanice conduc la fotoablaţie. ablaţie semnifică „eliminare”. rubin sau safir.ruperi prin vaporizare explozivă . eritrocitele afectate determină formarea trombusurilor (cheaguri de sânge). O încălzire de scurtă durată a unui ţesut la o temperatură < 60ºC nu produce nici o modificare în ţesut. fibrele de colagen se scurtează ireversibil. azot.9 Exemple de medii laser: . La 100ºC apa începe să se evapore. dioxid de carbon sau vapori ale unor metale (cupru. În sens larg. crom). nu neapărat la eliminarea fizică a celulelor. iterbiu) sau ale unor metale (titan. . La temperaturi care depăşesc 60ºC. fisiune nucleară (lasere cu pompaj nuclear). INTERACŢIA RADIAŢIEI LASER CU ŢESUTUL a) Procese termice .5 × 1016 W/m 2 !! −6 2 −9 π × (25 × 10 m) × 0. apare coagularea: proteinele se denaturează.vaporizare b) Procese netermice . Dacă emisia continuă.semiconductori: galiu-arseniu (GaAs). ortovanadat de ytriu (YVO4).sticle dopate cu ioni laser-activi. galiu-azot (GaN). În sânge. chiar dacă ţesutul rămâne în continuare sub acţiunea fasciculului laser.gaze: amestecuri de heliu şi neon (He-Ne). temperatura corpului este de 37ºC. sau fascicule de electroni de mare energie. temperatura nu creşte peste 100ºC un timp destul de mare. un puls laser cu durata de 0. argon. Temperatura în ţesut rămâne la 100ºC până când se evaporă toată apa. Deoarece apa necesită multă energie pentru vaporizare. XeCl. . prin descărcări electrice la tensiuni înalte).1 ns. . monoxid de carbon. ArF. distrugând membrana plasmatică a celulelor (prin explozie). Cele mai des utilizate cristale: granat de ytriu şi aluminiu (YAG). de ex.efecte fotochimice Efecte termice În condiţii normale. procesul de evaporare este relativ lent. indiu-galiu-arseniu (InGaAs). În mediul laser activ inversia populaţiilor se realizează prin pompaj optic. suferind transformări ireversibile. Sursa de energie pentru pompajul optic poate fi un curent electric (de exemplu în semiconductori sau gaze.tensiuni elastice . temperatura poate atinge 400ºC. argint). laserul cu fluorură de hidrogen: hidrogenul gazos reacţionează cu produşii de combustie ai etilenei în trifluorura de azot). Practic. reacţii chimice (cazul laserelor chimice. diametrul de 50 µm şi energia de 3 mJ are intensitatea 3 × 10 −3 J I= = 1. Se produce carbonizarea ţesutului.efecte fotomecanice . .1 × 10 s .

apoi se efectuează radiografia cu raze X). se procedează la angioplastia cu balon. care facilitează înaintarea şi poziţionarea laserului în arteră. Un puls de laser de acest tip îndepărtează 0. cateterul este retras. datorată numărului extrem de mare de fotoni împrăştiaţi în ţesut. articulaţii). aritmii).10 În astfel de cazuri se produce o undă de şoc mecanic. netezind pereţii arteriali şi lărgind artera (4). în pulsuri având durata de 250 µs. stomatologie (perforaţii în carii. Dacă există blocaje multiple. descompunând-o în molecule şi fragmente microscopice (2). Polimerii sunt desfăcuţi în molecule mici care. difuzează în ţesut. ANGIOPLASTIA CU LASER Este o procedură prin care se elimină placa ateromatoasă coronariană într-o zonă în care placa blochează fluxul sanguin. redeschizând artera (3). remodelarea corneei). Cateterul conţine fibre optice multiple. Pentru evaluarea rezultatelor se efectuează o radiografie cu contrast. Apar întinderi elastice ale ţesutului şi procese de recul în urma ejecţiei materialului distrus. . În zona afectată a arterei balonul este expandat. Radiaţia este transmisă printr-un endoscop cu fibre optice.12 µm). Toate acestea generează o undă de şoc care se propagă în ţesut cu viteza sunetului (sau mai mare). în care este vizualizat fluxul sanguin în arteră (se injectează intravenos o substanţă de contrast. în cardiologie (angioplastie. Se utilizează un laser excimer cu clorură de xenon (λ = 308 nm) în regim de pulsuri. nemaifiind legate. Cateterul este apoi retras şi circulaţia sanguină restabilită (5). ducând la tensiuni foarte mari şi distrugerea ţesutului. utilizată în special în corectarea defectelor de formă ale corneei. chirurgie ortopedică (ablaţie de cartilaj sau os – genunchi. subţiri şi foarte flexibile. care produc o încălzire rapidă a ţesutului iradiat. gingii). După eliberarea blocajelor. Se reintroduce un cateter având ataşat în partea terminală un balon. Utilizare în tratamentul unor afecţiuni oculare (cataractă. cateterul înaintează în zona de blocaj.25 µm de ţesut! Metodă de mare acurateţe. Un cateter cu laser este introdus în arteră. traversând zona de blocaj (1). Laserele cu excimeri produc radiaţie ultravioletă şi sunt extrem de performante. Efecte fotochimice Radiaţiile UV pot rupe unele legături chimice ale moleculelor. Pulsurile laser vaporizează placa în straturi succesive. 1 2 3 4 5 LITOTRIPSIA Calculii renali sunt fragmentaţi utilizând radiaţia emisă de un laser Ho (holmiu):YAG (λ = 2. Pe durata operării laserului. Dacă este necesar. având o rezoluţie spaţială < 1 µm. cateterul este poziţionat la următorul blocaj şi faza de ablaţie (2) se repetă.

deoarece au o distanţă mică de atenuare. esofag. colon. În general. dar în majoritatea cazurilor este combinată cu alte tratamente (chirurgie. terapia cu laser se aplică pentru a reduce sau distruge tumorile superficiale. Tratamentul prin termoterapie constă în injectarea unui colorant special în tumoră. pentru a reduce sângerările sau pentru a elibera obstrucţiile traheei sau esofagului. . Tratamentul prin fotocoagulare distruge tumora în mod indirect. prin efecte termice. după care fasciculul laser este focalizat pe tumoră (transpupilar. devenind toxice pentru celulele canceroase.11 OPERAŢII CU LASER ALE TUMORILOR În general. dar şi în chirurgia paliativă. vezica urinară). cu scopul de a diminua durerile post-operatorii. radioterapie). Prin termoterapie tumora este distrusă în mod direct. blocând fluxul sanguin spre tumoră. Laserul cu argon este utilizat de asemenea în terapia fotodinamică pentru activarea substanţei fotosensibilizatoare care distruge celulele tumorale. laserul cu argon şi laserul Nd:YAG. În terapia cancerului se utilizează în special trei tipuri de lasere: laserul cu dioxid de carbon. cancerul se numeşte melanom. fie prin termoterapie. limitând creşterea şi expansiunea celulelor tumorale. Laserele cu argon şi CO2 sunt utilizate în special în terapia cancerului pielii. celule pigmentare. trahee. Laserul este utilizat frecvent în tratarea tumorilor coroidale de dimensiuni mici (<3 mm). Laserul este aplicat pentru a coagula vasele de sânge tumorale. chimioterapie. Moleculele colorantului sunt supraîncălzite de radiaţia laser. Terapia cu laser a melanomului intraocular Irisul. Tumorile coroidale apar în partea posterioară a ochiului. sau pentru fotocoagularea vaselor de sânge care hrănesc tumora. radiaţia laser este administrată ţesutului prin intermediul unui endoscop flexibil. fie prin fotocoagulare. la care sunt ataşate fibrele optice de transmisie. Când acestea devin canceroase. Laserul Nd:YAG este folosit în special în tratamentul tumorilor unor organe interne (uter. tratamentul cu laser (prin termoterapie sau fotocoagulare) se efectuează numai după un tratament de radioterapie internă. În cazul tumorilor coroidale cu dimensiuni mai mari de 3 mm. fără a utiliza fibre optice). corpul ciliar şi coroida conţin melanocite. Terapia cu laser poate fi aplicată ca atare. În unele cazuri se utilizează laserul pentru cauterizarea terminaţiilor nervoase. Laserul se utilizează în terapia melanomului coroidal. Laserul poate fi de asemenea folosit în extracţia polipilor sau tumorilor care blochează colonul sau stomacul.