DIFICULTĂŢILE DE ÎNVĂŢARE A CITIRII DISLEXIA Obiectivele cursului: Încercarea realizării unei încadrări a dificultăţilor de citire; Prezentarea principalelor curente

care au stat la baza stabilirii etiologiei dislexiei; Trecerea în revistă a tipurilor de dislexie şi a factorilor asociaţi acesteia.

-

Definiţia clasică a dislexiei este o definiţie prin excludere: dislexia este o dificultate de învăţare a citirii în condiţiile unei inteligenţe adecvate – un Q.I. normal – şi a unei instruiri de tip clasic. În termeni mai precişi dislexia este considerată ca o tulburare specifică a lecturii, tulburare care are un caracter izolat: reuşita în cadrul altor discipline şcolare nu este alterată decât în măsura în care se bazează cu precădere pe limbajul scris. Este o tulburare intrinsecă; deficitele senzoriale, retardul mintal, tulburările psiho-afective primare, tulburările neurologice grave trebuie eliminate ca şi cauze posibile. Astfel, tratarea cauzei va fi suficientă pentru ameliorarea capacităţilor lexice. Pentru o perioadă destul de lungă s-a crezut că dislexia este esenţialmente legată de o disfuncţie neurologică, însă au lipsit dovezile neurobiologice care să vină în sprijinul acestei teorii. Cercetările recente arată că unii indivizi dislexici prezintă o structură anatomică cerebrală oarecum diferită şi că ar exista o bază genetică a dislexiei. S-au descoperit anomalii în structura biologică a creierului la dislexici, asimetrici, asimetrie cerebrală; în general, se pare că creierul normal este mai dezvoltat la nivel celular decât cel dislexic. Spre deosebire de creierul normal, la creierul dislexic unele arii ale emisferei drepte sunt mai extinse decât cele stângi. Baza genetică a dislexiei este dată de studiile familiale şi asupra gemenilor efectuate de DeFries şi Decker. Alte studii sugerează faptul că indivizii dislexici moştenesc o genă specifică, favorizantă a tulburării de citire, genă situată în cromozomul 15. Definiţia lui Debray (1979) stipulează faptul că dislexia este o dificultate durabilă în învăţarea lecturii şi în achiziţionarea automatismului la copii inteligenţi, şcolarizaţi normal, nedemni de tulburări senzoriale. Conceptul de dislexie corespunde următoarelor criterii minime: - Inteligenţă normală: Q.I. cel puţin egal sau superior 90 pe o scară sau alta (verbală sau nonverbală) a lui Wechsler pentru copii sau Wisc sau un scor echivalent cu o altă probă de inteligenţă generală. Deci, nu putem confunda dislexia cu deficienţa mintală uşoară. Adeseori, vivacitatea spiritului dislexicului constrastează cu rezultatele sale şcolare foarte slabe. - Şcolaritatea normală: dislexicii sunt copii care au fost şcolarizaţi normal, fără schimbări frecvente ale şcolilor sau ale profesorilor, fără absenţe prelungite sau repetate care să fi intervenit mai ales la începutul învăţării. Lacunele în lectură şi ortografie nu pot fi imputate unor circumstanţe exterioare. - Dificultăţi selective şi durabile în lectură şi ortografie: aceste dificultăţi sunt durabile. Este vorba despre şcolari de 6-7 ani şi în plus, activi, inteligenţi care prezintă un decalaj între rezultatele obţinute la lectură şi la ortografie şi cele obţinute la alte materii şcolare. Calculul este relativ bine asimilat.

de inferioritate. a) b) c) d) e) f) g) h) Simptomatologia prezentată de copiii cu dificultăţi de citire (d. creează adesea tulburări de comportament agravate uneori de neînţelegerea venită din partea mediului şi. Dar vârsta de aur a confruntărilor teoretice în jurul dislexiei cuprinde perioada 1950-1970. performanţe semnificativ mai slabe la sarcinile de vigilenţă. performanţe semnificativ mai slabe la sarcinile care presupun folosirea abilităţilor de procesare rapidă a informaţiilor. neplăcerea de a citi. Nu trebuie confundată dislexia cu dificultăţile de învăţare datorate imaturităţii intelectuale sau afective. lipsa cunoştinţelor legate de scopul citirii. cum este în cazul unei şcolarizări premature.c. neiniţierea acţiunilor spontane de citire. În sfârşit. psihologii şcolari şi logopezii. nu utilizează învăţarea strategică şi nu îşi monitorizează progresele. sentimentele de vinovăţie. Se disting cinci curente explicative ale d. curentul organicist. Dislexia nu poate fi în plus asimilată dificultăţilor pasagere imputabile unei metode de învăţare a lecturii neadaptată sau unui ritm de asimilare prea rapid pentru un astfel de copil în particular. profesorii şi pedagogii. un dezinteres din ce în ce mai marcant pentru orice tip de învăţătura şcolară. când copilul nu posedă toate premisele pentru învăţarea lecturii prin analiza noţiunii de lectură precoce şi de maturitate prealabilă. deficite metacognitive – în contrast cu cititorii obişnuiţi. deţine monopolul teoriilor explicative. Între 1970-1980 apar îndoieli cu privire la omogenitatea procesului lecturii şi la omogenitatea dificultăţilor de învăţare în domeniu. curentul pedagogic. curentul instrumental. abilităţi slabe de decodare. mai ales. Psihologia cognitivă genetică subliniază importanţa . chiar dacă ar fi vorba numai de nivelul înţelegerii unui enunţ de rezolvat sau de percepţia exactă a simbolurilor matematice.Dislexia nu poate fi confundată cu dificultăţile şcolare generalizate. memorie slabă. tabloul este departe de a fi atât de simplu. iar curentul socio-cultural subliniază importanţa mediului social în geneza d. În plus. abilităţi de discriminare reduse. dificultăţi de asociere a ceea ce este tipărit cu sunetul. Între 1890 şi 1950. de dezgust.) se referă la: un câmp atenţional îngust. dificultăţi de înţelegere a citirii. curentul afectiv reflectă demersul psihanaliştilor. depunerea întregii energii în încercarea decodificării cuvintelor. căruia i se datorează descoperirea tulburărilor lecturii la copil. Etiologia dificultăţilor de citire este dificil de realizat datorită marii varietăţi a tablourilor clinice. Numeroşi copii dislexici dovedesc dificultăţi în învăţarea calculului. psihoterapeuţilor şi psihiatrilor. dificultăţi de aplicare a indicilor contextuali pentru identificarea cuvintelor necunoscute. lectura şi ortografia constituie aptitudini şcolare de bază.c. Din 1980 apar modelele genetice. izvorâte din interacţiunile dintre psihologia cognitivă şi neuropsihologie. citire cuvânt cu cuvânt. deşi practic. iar un copil care citeşte sau scrie greu devine rapid handicapat la toate celelalte materii. Curentul organicist regrupează neurologii şi neuropsihologii.c. de plictiseală faţă de eşec.

Adepţii curentului organicist susţin că tulburările lecturii la copii diferă fundamental de cele manifestate de adulţi. şi aceea a unui retard de maturare cerebrală. structurarea spaţială şi ritmul. b) capacitatea de segmentare a unui cuvânt în unităţi mai mici – silabe şi de descompunere a silabelor în componentele lor fonologice. Chiar dacă această teorie nu mai este valabilă astăzi. În perioada 1950-1970 prind contur trei tipuri de explicaţii teoretice: aceea a leziunilor cerebrale minime sau a unei disfuncţii cerebrale minime. fie o disfuncţie cerebrală minimă la originea tulburărilor comportamentale ale copilului descrise sub denumirea de sindrom hiperkinetic. Acesta din urmă caută să stabilească arborele genealogic al dislexicilor distingând ascendenţii „purtători ai tulburării” de cei care nu sunt afectaţi. ipoteza retardului maturaţional postulează un retard al lateralizării cerebrale. prin diverse teste vizuo-spaţiale. s-a păstrat ideea examinării lateralizării în cadrul investigării copiilor cu d. . Debray ajunge însă la concluzia că ereditatea nu este suficientă pentru explicarea apariţiei tulburării. Dislexicii şi familiile lor sunt examinaţi printr-un test de lectură cu un sistem de cotare proporţională. zisă a factorilor asociaţi. de exemplu. respinge ipoteza unui deficit cerebral la originea tulburărilor de citire şi concluzionează existenţa unei întârzieri în stabilirea dominanţei emisferice cerebrale. iar apoi în Manuel pour l’examen psychologique d’un enfant în 1958. Orton. Reprezentanţii curentului instrumental şi pedagogic (Borel-Maisonny. a unor răspunsuri comparabile cu cele ale unui copil mai mic. În cadrul acestui curent. de preferinţă cu WISC şi ia în considerare decalajul între QI verbal şi QI de performanţă. în 1951. Este vorba de o poziţie de principiu subliniată prin culegerea unor date comportamentale. Ideea unei etiologii constituţionale de origine familială este regăsită în lucrările lui Orton. se realizează un examen al personalităţii. Santucci.O formă mai restrictivă. prezenţa greşelilor considerate tipice pentru dislexie-disortografie. De asemenea. Aceste probe examinează lateralitatea. Aceste modele dezvoltate în contexte neuropediatrice postulează fie o leziune cerebrală minimă. c) memoria de lucru şi. moderată şi minoră. publicate pentru prima dată în revista Enfance. Examinarea dislexicului constă în căutarea. Diagnosticul se sprijină pe anamneză pe de o parte. pe baterii de probe neuropediatrice pe de alta. neonatală şi postnatală. aptitudinea de a accede rapid la un lexic mental constituit. Se caută „accidente precoce” în viaţa copilului.c. cunoaşterea stângii şi a dreptei. dislexia este diagnosticată în funcţie de trei criterii: nivelul lecturii orale a copilului şi nivelul ortografiei. fiind necesară invocarea unui factor declanşator accidental. în acest caz. de determinarea dominanţei emisferice cerebrale. Debray-Ritzen. Ipoteza retardului maturării cerebrale nu precizează etiologia retardului. Debray preconizează un examen intelectual al copilului. Examenul dislexicului se leagă. adică neobiectivabilă prin imageria medicală. chiar dacă simptomele sunt similare. cea secvenţială. rezultatele la probele instrumentale. Stambak) au etalonat o baterie de probe. în perioada prenatală. în special. care stabileşte un raport între vârsta lexică a subiectului şi vârsta sa cronologică şi permite distingerea a trei niveluri de dislexie: majoră. Eustis.stadiului de dezvoltare atins de copil pentru diversele competenţe necesare procesului de citire: a) competenţa lexicală.c. aceea a originii ereditare a d.

permiţând identificarea formei literelor şi orientarea lor spaţială absolută sau relativă (probe de discriminare vizuală Frostig). la copil. pe rime. capacităţilor de structurare spaţială (cuburile Kohs-Goldstein. dar nu pot citi decât cuvinte scurte. un vocabular vizual. 3) Stadiul ortografic este o consecinţă.Disfoneticii (majoritatea) citesc bine cuvintele cunoscute. a interacţiunii între activităţile de lectură – scriere şi cunoştinţele generale precum şi capacitatea de abstractizare. La acest stadiu. alături de cuvintele învăţate pe de rost. Probele instrumentale vin să completeze evaluarea. bazată pe decodajul fonologic. capacităţilor sale de orientare stânga-dreapta (testul Reversal). făcând multe greşeli de subtituţie semantică. Ei încep să exploateze corespondenţa între litere şi sunete. . La dictare. iar prin acest proces ei acced la sensul cuvintelor. compun un lexic. bazându-se pe tipurile de erori pe care le fac în diverse condiţii de lectură (cuvinte cunoscute sau necunoscute. La WISC ei obţin un QI verbal inferior celui de performanţă. sau sprijinindu-se de contextul sintactic sau imagistic. au fost realizate o serie de cercetări privind subtipurile de dislexie. Comprehensiunea textului este evaluată mai rar. adică pe care le-au memorizat vizual.Disideaticii se carcaterizează printr-o lectură lentă. singuri sau în combinaţie. testele BenderSantucci. În cadrul neuropsihologiei infantile.Nivelul lecturii este evaluat cu ajutorul probelor propuse de pedagogi. care au ca obiectiv principal situarea retradului în lectură al copilului. în contextul unui accident cerebral. în care copiii construiesc o cale indirectă pentru a accede la lexicul mental şi pentru a-l îmbogăţi. Modelul lui Frith (1985) distinge trei stadii succesive: 1) Stadiul logografic în care subiectul poate citi cuvinte utilizând o serie de indici vizuali.d. De aici .Vocabularul lor vizual. adică numărul de cuvinte cunoscute este foarte sărac. dar nu pot citi sau scrie cuvinte întâlnite pentru prima dată. prezentând în plus confuzii spaţiale.Dislexicii din categoria mixtă reunesc dificultăţile celorlalte două tipuri.d. Modelele genetice postulează faptul că tulburările de dezvoltare a lecturii – adică dislexiile de dezvoltare – nu pot în nici un caz să fie asimilate dislexiilor achiziţionate ale adultului. bazându-se pe analogii. frecvente sau rare). Metoda globală cu suportul imagistic. figura Rey) şi capacităţii de reproducere a structurilor ritmice. discriminării vizuale fine. Principalele modele cuprind trei sau patru etape. Devin astfel capabili să citească o serie de cuvinte pe care nu le cunosc. cuvinte lungi sau scurte. Boder (1971) distinge trei tipuri de dislexici. bazându-se pe criterii de tipul vitezei sau debitului lecturii. Astfel apar cele trei categorii: . pe profilul cognitiv obţinut la scala Wechsler. . pe care copilul nu le poate citi. substituindu-le cuvinte apropiate d. ele încearcă precizarea lateralităţii copilului (bateria dominanţei laterale Galifret-Granjon). Factorii fonologici joacă în acest stadiu un rol de prim plan. Copilul descoperă că este posibilă segmentarea cuvântului în unităţi mai mici decât silaba şi că ordinea elementelor este importantă.p. 2) Stadiul alfabetic. fonologic. ei ghicesc atunci pe baza contextului sau a indiciilor de tipul primei primei litere sau a lungimii. comit greşeli acceptabile d. reîntăreşte această procedură. El recurge la un joc de ghicitori care îi permite să-şi constituie un prim stoc de cuvinte care. iar QI-ul verbal este superior celui de performanţă.p. vizual. corectă. erorile de lectură se concentrează pe cuvinte necunoscute.v.v.

Factorii asociaţi dislexiei Dificultăţile în lectură şi ortografie sunt acompaniate deseori. O caracteristică a numeroşi dislexici este punerea în pagină şi scris defectuos. Frecvent. Copilul. fie incomplete.Dislexia fonematică caracterizată printr-o extrem de slabă dezvoltare a auzului fonematic. Se găsesc. Percepţiile auditive sunt fie deformate. . ale schemei corporale.Dislexia literală manifestată prin nerecunoaşterea literelor izolate deşi copilul le poate copia. cu numeroase ştersături. atât vizuală. proasta structurare a spaţiului şi timpului şi. incapacitatea acestora de a reproduce structuri ritmice percepute auditiv şi erorile foarte frecvente de orientare dreapta-stânga. Tulburări ale lateralizării: stângăcia şi mai ales lateralizarea defectuoasă. Tulburări de organizare spaţio-temporală: confuziile între literele cu forme identice. În privinţa procentelor. mulţi copii care scriu şi citesc bine şi care au totuşi o structurare proastă a timpului şi spaţiului. climatul afectiv al acestei constrângeri a putut fi. la fel cum întâlnim dislexici bine lateralizaţi. dezordinea grafică este o tactică de "camuflaj" şi sabotaj. cât şi auditivă. Literele se ondulează de o parte şi de alta a liniei care ea însăşi oscilează pe foaie. disimulează ezitările sale sub acoperirea "picioruşelor de muscă" (scris foarte întortocheat) sau. b-d). accesul la semnificaţie trecând prin semantica verbală. analiza fină a antecedentelor tulburărilor de limbaj. S-a descris. mai ales. ca urmare. Din contră. Copiii nu pot face corect analiza şi sinteza auditivă a cuvintelor şi propoziţiilor. dificultăţile de sesizare a ritmului spontan al frazei au fost la originea unei ipoteze legate de perturbarea organizării spaţiului şi timpului la copiii dislexici. au fost frecvent invocate la originea dislexiei. . unitatea de bază de tratare a informaţiei este morfemul. dacă sunt. copilul o face fără sa-i pese cum. un factor favorizant. dar. complet dezgustat de scris. astfel. Câteodată un scris defectuos poate semnala probleme motorii ascociate dislexiei. aceste deficite instrumentale nu sunt neapărat prezente la dislexie sau. puţin sigur pe el. un limbaj oral puţin elaborat). .Dislexia optică caracterizată prin nerecunoaşterea literelor ca semne grafice ale fonemelor respective (se referă la tulburările structurilor perceptive vizuale). pot fi de grade foarte diverse. neregulat. înca o dată. de fapt. la un moment dat. Clasificarea dislexiei a) După tipul de inabilităţi : . de alte dificultăţi (probleme ale lateralităţii. dar nu în mod invariabil. bine orientaţi în timp şi spaţiu.înainte. se poate spune că printre copiii dislexici 30-50% sunt stângaci sau cu lateralitate defectuoasă. dar inversate în spaţiu (p-q. „Stângăcia contrariată” a fost considerată responsabilă de unele tulburări. formă frecventă în şcoală. dificultăţile limbajului oral par a fi un element aproape constant asociat dislexiei.Dislexia verbală manifestată prin incapacitatea copilului de a efectua operaţii de analiză şi sinteză literală sau silabială a cuvântului. . Este importantă. Aceste probleme poartă de obicei numele de "factori asociaţi". Scrisul este dezordonat. Singura lor prezenţă nu constituie un indiciu indubitabil de dislexie.

Dislexia constituţională care este sinonimă cu cecitatea verbală congenitală. care apare la copii cu inteligenţă normală. în organizarea şi structurarea spaţio-temporală şi care totuşi prezintă fenomene dislexice. printr-o inhibiţie psihogenetică. gravă şi foarte gravă sau minoră. c) După etiologie se consideră dislexiile ca: Dislexia adevărată sau instrumentală (C. confuzii semantice. fără tulburări de lateralitate. Chassagny) ca urmare a tulburărilor în funcţiile perceptive. apare în familii cu dislexici. Dislexia nevrotică manifestată fie printr-o formă hipoactivă (dezinteres total). ortografie fantezistă. lipsă de apetit pentru citit. are o determinare genetică şi e mai frecventă la băieţi decât la fete.Care sunt criteriile de clasificare ale dislexiei? . ca o reacţie de eşec semnificativă. Este foarte gravă şi puţin curabilă. Dislexia falsă (sau afectivă) ca urmare a carenţelor afective. Dislexiile în cadrul encefalopatiilor ereditare ca forme foarte grave şi puţin ameliorabile. . medie. de schemă corporală.- - - - - - - - b) După criteriul genetic : Dislexia constituţională care este cea mai gravă şi mai puţin curabilă. inabilităţi sau dizarmonie în sfera psihomotorie. stil infantil. formă uşoară. Galifret Granjon şi O. medie.Desprindeţi esenţa principalelor concepţii asupra dificultăţilor lexice. în afară de tulburările de limbaj. Kucera prezintă patru tipuri de dislexii Dislexia în cadrul encefalopatiei uşoare (foarte gravă).Care sunt principalele simptome care apar în cadrul dislexiei? . T. a unei orientări labile sau a unei metode neadecvate de învăţare. asociată cu o lateralitate rău structurată şi cu tulburări de limbaj. Orton). vocabular sărac. fie hiperactivă (anxietate tensională). d) Alte clasificări după criteriul etiologic (N. de structurare spaţio-temporală şi. a dezinteresului familial. Kucera) : Dislexie primară spaţio-temporală în care apare deficitul structurilor spaţiotemporale. asociată cu o lateralizare rău structurată şi cu tulburări de limbaj. Dislexia pură. majoră (Mucchielii. Bourcier). Dislexie secundară sau asimbolică manifestată prin deficit în mânuirea simbolurilor grafice. Este mai puţin gravă în simptomatologie. Paradislexia caracterizată prin dificultăţi de exprimare orală. avem: Dislexia evolutivă (de evoluţie. e) După criteriul prognozei. de dezvoltare S. Predomină în tulburările grave. Dislexia ereditară. Teme: . f) După criteriul gradului de deficienţă dislexia poate fi considerată: lejeră. comportament normal. Dislexia afectivă se caracterizează. instabilitate etc. Dislexia de evoluţie prezentă în perioada primelor exerciţii şcolare ca urmare a unei stângăcii nedetectate.

dificultăţile în învăţare sunt persistente şi fluctuante.omisiuni de silabe . De fapt. La nivelul lecturii • Greşeli elementare ale perioadei de învăţare Să notăm că greşelile despre care vorbim există tranzitoriu la copii nedislexici. care taxează cu plăcere copilul ca "distrat". Prezentare principalelor metode de diagnosticare a dificultăţilor lexice. Ele apar atât la lectură cât şi la ortografie. celelalte litere ale cuvântului se organizează în jurul acestui pol . a privirii care parcurge rândul de scris. Dislexicul. dislexicul are tendinţa de a citi "viza" în loc de "aviz". mai ales examinat la o vârstă prea tardivă. Singura persistenţă a acestora după primul an de lectură poate avea o valoare indicativă (în special după 7-8 ani). • Greşeli tipice Se vorbeşte mult despre "greşeli tipice". Nimic nu este scris sau învăţat. - Dacă examinăm materialul furnizat de copiii dislexici.Câteodată lectura începe cu o literă aleasă arbitrar. ch-cl) . ou-on) sau de forme vecine (m-n. cât persistenţa lor. atât la copiat cât şi la limbajul dictat sau spontană dacă ele se acumulează la aceiaşi copii.confuzii vizuale între grafeme de forme identice. un acelaşi cuvânt care revine în mai multe reprize în acelaşi text este citit sau ortografiat diferit de fiecare dată. o dictare pregătită făcută fără greşeală este presărată cu greşeli a doua zi. mai ales a confuziilor fonetice. încă de la începutul primului an de învăţare. Astfel de inconsecvenţe deconcertează şi irită atât părinţii cât şi institutorii. un cuvânt scris sau citit corect poate să nu mai fie astfel o oră mai târziu. Într-adevăr.confuzii auditive în principal între foneme alăturate fonetic . Ceea ce este mai ales "tipic" este numărul şi persistenţa greşelilor. a-o) . această noţiune duce la discuţii.la scrisul de mâna se adaugă confuzii (b-l. d-q. Prezentarea câtorva criterii în măsură să ofere o predicţie a apariţiei dislexiei. Acestor greşeli pot să lipsească complet şi la un diselxic. Este vorba despre: . ne vom da seama că ceea ce face distincţia între un dislexic şi un nedislexic nu este atât tipul de greşeli. având tendinţa de a comite multe greşeli. orientate diversificat (p-b. Deseori această persistenţă este cea care atrage atenţia institutorului sau a părinţilor pentru că aceştia trebuie sa fie informaţi despre astfel de tulburări.DIAGNOSTICAREA DIFICULTĂŢILOR DE CITIRE Obiectivele cursului: Încercarea realizării unui tablou al prinicipalelor greşeli care apar la un subiect cu dificultăţi de citire. b-v. Trebuie să facem distincţia între dificultăţile elementare care le întâlnim pe parcursul primilor 2 sau 3 ani de învăţare a lecturii şi dificultăţile ulterioare care denotă o lipsă de automatizare a achiziţiilor.inversiuni . are toate şansele să facă "toate tipurile de greşeli"care pot exista.adăugiri de consoane Ca urmare a unei slabe stăpâniri a ordinii literelor.

sacadat. De exemplu. la dislexici.nepreocupat de sensul frazei. erorile de copiat apar în jurul vârstei de 7 ani. El confundă deseori natura şi funcţia. Punctele de vedere ale autorilor diferă atât în ceea ce priveşte eventualele greşeli tipice cât şi în ceea ce priveşte valoarea care va fi atribuită anumitor semne paralingvistice. ca şi de valoarea semantică a cuvintelor.economii de litere .anumite decupaje eronate se datorează unei interpretări personale a textului dictat. nu le găseşte punctele de aplicare în textele pe care le scrie spontan sau care îi sunt dictate. nu se relevă tendinţa de a face mai multe greşeli de un anumit tip. Trecerea de la prezent la trecut şi la viitor prezintă mari dificultăţi. se înşeală asupra liniei şi acumulează erori. O altă caracteristică a dislexicilor este dificultatea de a copia un text fără greşeală. Lobrot (1972) pune 3 întrebări: . chiar şi fuziunea mai multor cuvinte într-unul singur şi decupajele arbitrare de cuvinte domină începând cam cu vârsta de 8 ani. Vom observa în special: . un blocaj veritabil.dislexia poate fi recunoscută după anumite semne particulare care îi conferă o singularitate veritabilă? Acelaşi autor. identitatea lor se schimbă cu timpul. constata că. Mulţi dislexici nu ajung să îşi ţină în ordine caietul sau jurnalul de clasă. ritmul este ezitant. adăugiri de material fonetic. omisiuni.dislexia este ea un simplu retard de învăţare sau. Cât despre verbe.omisiuni ale formelor scrise e-e rezultate din pronunţia consoanelor (b pronunţat be face ca unii dislexici să scrie cuvântul "bebe" "bb") . inversiunile de litere sau de silabe. ei omit multe cuvinte sau părţi de cuvinte. dislexicul omite să scrie terminaţiile specifice. Omisiunile de litere sau de silabe. un pronume nu poate înlocui decât funcţia de subiect. cu câteva substituri. ceea ce ia timp şi multiplică riscul de erori. dar care nu corespunde sensului.cuvinte sudate . Copiatul este excesiv de lent. Dislexicii au mai degrabă tendinţa să facă mai puţine greşeli de . Când îi vedem la lucru. Pot să apară şi greşeli de acord: chiar dacă subiectul cunoaşte teoretic regulile. Copiind. adăugirile de silabe. ne dăm seama că în loc să citească şi să reţină un cuvânt întreg sau o parte de frază. Aceste semne clinice fac obiectul a numeroase discuţii. Confuziile auditive. copiind. Pentru a identifica un dislexic. Dislexicii folosesc cu plăcere viitorul în loc de trecut şi de imperfect. efectuând un du-te-vino continuu al foii. contaminări. Categoriile elementare de gen şi număr sunt nesigure şi discriminarea naturii cuvintelor fiind dificilă. La nivelul ortografiei Greşelile de ortografie sunt de aceeaşi natură ca şi greşelile lexice: confuzii. inversiuni. ei procedează literă cu literă.dislexia se manifestă electiv prin anumite aspecte strucurale ale lecturii şi ale învăţării sale? . debitul este silabic şi nu ţine deloc de punctuaţie. din contră.de atracţie pentru a reconstitui un cuvânt familiar. o imposibilitate de a învăţa să citească? . el leagă cu plăcere suite de silabe sau de cuvinte familiare . Lectura orală a dislexicului este presărată de aceste accidente de parcurs. sprijinindu-se pe un studiu sistematic realizat pornind de la probe diferite de ortografie. omisiuni. Câteodată textul este citit cu o intonaţie anumită. etc.

Aceste greşeli (subsituţii. ci şi în ceea ce priveşte vârsta la care e posibil să se pună diagnosticul de dislexie şi momentul în care este posibil să i se prevadă apariţia. (ortografie fonetică . După acest autor. Debray preconizează. pentru a vorbi de dislexie retardul în lectură trebuie să fie cel puţin de doi ani în raport cu vârsta cronologică sau cu nivelul şcolar. Pentru Debray (1979).U. totodată precisă şi nuanţată. în manieră tranzitorie. inversiuni. Un decalaj inferior celor doi ani ar putea fi indiciul unei dificultăţi pasagere şi recuperabile spontan. Vârsta joacă şi ea un rol important. Stabilirea diagnosticului pune probleme în mod egal la sensul unde punctele de vedere sunt divergente. Ei au tendinţa de a face mai degrabă greşeli de omisiuni şi de subsituţii. Goosens propune o tehnică de depistare sitematică. contrar a ceea ce s-a avansat. criteriul cel mai valabil este substituţia fonetică. nu numai în ceea ce priveşte semnele clinice detectabile şi fiabile. dar într-o manieră nesemnificativă din punct de vedere statistic (Lobrot. Aceste erori se regăsesc şi sunt. Rezultatele testului sunt la nivelul inteligenţei generale. ele nu sunt suficiente deoarece ele există adesea. Marea majoritate a cazurilor de disortografie sunt datorate confuziilor auditive (surde-sonore). la copii normali şi numai persistenţa lor. Vârsta şi prezicerea dislexiei Conform părerii lui Willems şi Debray. Willems vorbeşte de erori „specifice”. erorile nu sunt semnificative decât dacă persistă după doi ani de învăţare a lecturii. independente de mediul sociocultural.inversiuni şi interversiuni decât copiii normali. de rezultatele şcolare. Conform acestui autor.statice (confuzii b-d) sau chinetice (rat-tar). poate avea o reală valoare de diagnostic. încă majorate în disortografie care acompaniază adesea dislexia sau poate să constituie o sechelă tardivă şi definitivă a acesteia. În sfârşit. de limba maternă.P. leximetria. nu ar fi posibil să stabilim un diagnostic de dislexie înainte de 8-9 ani pentru că nu putem distinge. confuzii fonetice) nu sunt nici suficiente. Delaunay ajunge la concluzia că inversiunea nu reprezintă criteriul cel mai pertinent al dislexiei. 1972). Este vorba de un test de lectură care permite analiza actului lexic în funţie de doi parametri: corectitudinea şi viteza. Practic. semne rele pentru stabilirea unui diagnostic. Acestea sunt descrise ca. după primul an de învăţare. a stabili o semiologie precisă a dislexiei nu este o sarcină uşoară. dar şi în ceea ce priveşte metodele de diagnostic. ca element valabil de diagnostic. Ele nu sunt necesare deoarece ele pot să apară ca defect la dislexicii autentici şi să nu apară la copiii dislexici examinaţi mult prea târziu şi care îşi maschează problema printr-o lectură foarte lentă şi controlată. Lefavrais propune o vedere mai nuanţată a problemei prezentând minime şi . Ele nu sunt neapărat în raport cu rezultatele obţinute din ortografia de utilizare. nici necesare diagnosticului. susceptibilă să servească drept bază la aprecierea nevoilor în acest domeniu.ortografie de utilizare) permite detectarea semnelor caracteristice ale disortografiei. testul O. Probleme legate de diagnosticul tulburărilor de citire După cum vom vedea. înainte de această vârstă. greşelile de lectură „caracteristice” dislexiei sunt. iniţierile mai slabe în lectură şi inaptitudinile de tipul „dislexie". în general.

a lacunelor din punctul de vedere al limbajului.9 ani şi mai puţin 10 ani şi + 8. trei criterii: 1) aptitudinile de citire. Posibilitatea de a prezice o dislexie se poate deci face înaintea învăţării lecturii pe baza comportamentului copilului. fiind deci concepute în termeni de dezvoltare a învăţării. Aceste . auditive sau unei tulburări neurologice. Dar de fapt este vorba mai mult despre repere comportamentale.6ani şi + 9. administrat individual.9 ani şi mai puţin 9 ani şi + 7. În DSM-III-R. dimpotrivă. însă. În general. evaluate printr-un test standardizat. un copil de 14 ani şi mai mult va fi considerat dislexic dacă vârsta sa lexică este de 10. Vom reproduce aici acest tablou de corespondenţă al testului Alouette. Pentru a putea diagnostica aceste tulburări trebuie îndeplinite. afective şi psihice decât de indici instrumentali sau organici. adică în afara unui sindrom patologic mai vast. trebuie să fie semnificativ inferioare nivelului scontat.9 ani şi mai puţin (distanţă relativ minimă). Vârsta mentală sau Nivelul real de lectură cronologică 7 la 7. a dorinţei sale mai mică sau mai mare de independenţă sau.9 ani şi mai puţin 14 ani şi + 10. a stângăciei în orientare în lumea sa. Vom distinge. Astfel. Sunt considerate specifice.9 ani şi mai puţin 12.9 ani sau mai puţin (distanţă net mai importantă). Curentul pedagogic La acest curent se face uz de baterii predictive ale capacităţii de lectură. după DSM.6 ani şi + 6. în ceea ce priveşte prezicerea dislexiei.maxime de decalaj diferit în funcţie de vârstă şi subiect. ţinând cont de şcolarizarea subiectului şi de capacităţile sale intelectuale (determinate printr-un test de inteligenţă).6 ani şi mai mult care obţine o vârstă de lectură de 6. Trebuie să se adauge investigaţii mai amănunţite care să dea informaţii legate de specificitatea subiectului respectiv. urmarea acestor criterii nu este suficientă pentru diagnosticare deoarece nu explică fenomenele observate. tulburările de citire sunt incluse în categoria tulburărilor specifice de dezvoltare şi în subcategoria tulburărilor de achiziţie şcolară. 3) Nu trebuie să fie datorate unei deficienţe vizuale. învăţarea lecturii şi eşecurile sale relevă o stare particulară a relaţiei între un sine prost asigurat şi un univers dezorientat. a dorinţei sale de a prelungi o anumită imaturitate afectivă care îl va împiedica să acceadă la simbolismul lecturii.6 ani vocale-învăţarea globală a 2-3 silabe 7.9 ani şi mai puţin Pentru Chassagny şi Mucchielli dislexia nu este decât cristalizarea unei stări anterioare. de tipul psihozei sau deficienţei mintale. două curente: unul pedagogic şi celălalt neuro-pediatric. am putea considera dislexic orice copil de 7. 2) Aceste perturbări trebuie să interfereze cu reuşita şcolară sau cu activităţile cotidiene care necesită lectură. Din contră.

Dacă aptitudinea de a învăţa să citească este funcţia sarcinii pe care trebuie să o îndeplinească. etc. unui romb sau al unei figuri mai mult sau mai puţin trapezoidale. de Maistre „Capacităţile copilului la intrarea în cursurile preparatorii”. Pentru de Maistre este esenţial să se ştie măsura în care copilul articulează şi diferenţiază fonemele limbii sale materne: dacă a integrat schema sa corporală. să articuleze corect o serie de cuvinte din ce în ce mai complexe (Nabucodonosor. anumiţi medici. Bateria vizează să dea o conştiinţă dinamică a copilului. adică nu numai ceea ce poate să facă efectiv şi singur (conştiinţă statică). Ele se centrează pe o învăţare a lecturii printr-o metodă alfabetică ce începe cu învăţarea descifrării sau stabilirii unui raport între grafeme şi foneme. să reproducă fidel structuri ritmice. 2. a evalua capacitatea unui copil de a învăţa lectura trebuie făcută dându-i-se posibilitatea de a învăţa să citească şi nu imaginând condiţiile necesare pentru această învăţare. maniera corectă de a evalua această aptitudine este de a da copilului ocazia de a o exersa. această baterie examinează măsura în care copilul de 5-6 ani este capabil să copieze desenul unui pătrat. să taie un ansamblu de litere care nu corespunde unui model dat (MAN-NAM). Cu titlul de exemplu. limbajul. Cu alte cuvinte. 4. cunoaşte termenii care derivă din aceasta şi dacă ştie să îi folosească pentru structurarea obiectelor exterioare şi în special a formelor abstracte care sunt literele. Când spunem despre un copil că nu este matur pentru a învăţa să citească. condiţii care nu au neapărat multe în comun cu actul propriu-zis al citirii. părerea lui Cohen este aceea conform căreia un test de maturitate în învăţare nu are deloc valoare predictivă. 3. Bateria lui de Maistre se străduieşte să definească operaţiile mentale strict şcolare cu care copilul se confruntă odată cu învăţarea limbajului scris. preconizează un examen neuropediatric . de exemplu Willems. Aceste noţiuni de precerute.). să reţină cu fidelitate desenele prezentate timp de 30 de secunde. memoria vizuală şi auditivă. de maturitate şi de nevoie de descifrare ca punct de plecare în învăţarea lecturii sunt puse sub semnul întrebării de alţi autori. organizarea timpului. organizareaspaţiului. Aceste baterii se bazează pe noţiunea de precerute instrumentale şi de maturitate prealabilă la învăţarea limbajului scris. de ce învăţare vorbim? Despre ce metodă este vorba? Atitudinea maestrului şi competenţele sale nu influenţează ele rezultatele obţinute de copil? Ar trebui mai degrabă să ne întrebăm în ce măsură copilul este gata pentru un astfel de tip de sarcină şi un astfel de tip de instrucţie. ci şi ceea ce poate face cu ajutorul adultului în situaţia învăţării. să înţeleagă o istorie de câteva rânduri. Bateria lui Inizan are anumite probe destinate verificării: 1.baterii caută să determine pentru un anume copil dacă a sosit momentul să fie învăţat să citească şi cât timp îi va trebui pentru a realiza această învăţare. cosmopolit. De exemplu. să reconstruiască uşor un desen abstract cu ajutorul cuburilor. Se pot cita două exemple de baterii: bateria lui Inizan „Timpul de a învăţa să citim" şi cea a lui M. Curentul neuro-pediatric Paralel cu eforturile pedagogice destinate evaluării maturităţii copilului la vârstă preşcolară.

Din contră. 2. uşor detectabile. Unui arbore genealogic. au un risc scăzut de tulburări de învăţare. Totuşi.5 kg. un bilanţ psihologic (stabilirea I. un examen complet al limbajului scris şi oral. Ei sugerează să luăm copilul aşa cum este şi să evităm să abuzăm de examene şi de evaluări. Ele furnizează tot atâtea semne care anunţă viitoare tulburări. 2. În concluzie. dislexie. influenţează totuşi accesul la limbajul scris. Alţi autori (Lapierre şi colab. Unor antecedente personale ale copilului: calitatea sarcinii. un examen al funcţiilor corticale martore ale dezvoltării. un examen psihologic aprofundat (stabilirea Q. a structurării spaţio-temporale. 3. dezvoltarea psihomotorie: vârsta mersului. instrumentele de prezicere sunt utile. Nu trebuie totuşi.. un chestionar pentru a stabili nivelul socio-economic şi o explorare a funcţiilor corticale. o anamneză completă privind perioda prenatală şi perinatală. Alţi autori (Leffavrais) pleacă de la principiul că dislexia este o tulburare a învăţării lecturii şi că numai plecând de la o analiză minuţioasă a actului de citire vom putea stabili diagnosticul acestei anomalii. un examen al personalităţii). Ele ne permit să ne formăm o idee despre potenţilităţile copilului care abordează învăţarea lecturii. episoade convulsive sau diverse afecţiuni în copilărie. reluând antecedentele familiale în materie de tulburări ale limbajului oral sau scris: retard de limbaj. autorul nuanţează concluziile sale precizând că aceste anomalii somatice nu pot ele însele să provoace tulburări de învăţare şi că singura lor semnificaţie la acest aspect nu poate proveni decât de la faptul că ele sunt martorele evenimentelor vechi care au provocat. Debray) insistă asupra necesităţii unui diagnostic precis bazat pe un examen neuropediatric. să le ataşăm o valoare predictivă absolută. atât o anomalie somatică cât şi o tulburare a dezvoltării funcţiilor corticale. şi anumite dismorfii. Putem prezenta un exemplu de stabilire a diagnosticului de către Debray. 1. Metodele de diagnostic Diverse tendinţe se opun: 1.etc. în special cele care privesc discriminarea vizuală. anomaliile dezvoltării anumitor funcţii corticale. printre care dislexia. Acest examen are ca scop detectarea şi prevenirea anumitor tulburări în învăţarea şcolară. Pentru Willems. Anumiţi autori (Willems. ale orientării spaţiale şi măsurarea Q. a . anumite antecedente ca o greutate la naştere mai mică de 2. test de personalitate). starea neo-natală a copilului. În plus. Ele ne permit de asemenea să punem degetul pe lacunele importante ale organizării psiho-fiziologică care. Acest examen reia diverse investigaţii medicale. Specialistul va trece la stabilirea. Chassagny) protestează împotriva oricărei etichete şi diagnostic care cristalizează simptomul.I au mai puţină importanţă. De unde recursul la leximetrie..I. tulburările lateralităţii. punerea în evidenţă a anumitor anomalii. în starea actuală a investigaţiilor.Q. printre care strabismul.al funcţiilor învăţării la un copil la vârsta preşcolară. menţinerea atenţiei. incidente sau accidente la naştere. fără a întreţine o relaţie directă de cauză-efect cu tulburările lecturii. evaluarea schemei corporale a lateralităţii. prematuritate sau dismaturitate. dar cu siguranţă semnificativ. memoria de scurtă durată şi memoria secvenţială sunt asociate cu probabilitatea ridicată la tulburările funcţiilor legate de învăţare.

4. într-adevăr. Este important să evaluăm cât mai bine personalitatea copilului. grupate în fraze simple gramatical. Cu ajutorul tabloului cu dublă intrare este permis ca plecând de la vârsta reală şi de la vârsta lexică a subiectului examinat să determinăm o greşeală în puncte. Situaţia copilului în mediul şcolar. 5. Se va proceda la un examen neurologic privind căutarea simptomelor asociate: instabilitate motrică. un rol mare în ceea ce priveşte incidenţa handicapului şi voinţa acestuia pe parcursul reeducării. a realelor. mai bine admisă şi corect reeducată. leximetria sau măsura acuităţii lexice este singurul instrument capabil să stabilească un diagnostic riguros şi să măsoare importanţa tulburării. mici mişcări anormale ale extremităţilor corporale.2 ani pe care o comparăm cu vârsta sa cronologică şi cu tabloul de greşeli considerate ca deviante. 3.sublinierea. familial şi social este la fel de fundamentală de a fi înţeleasă pentru ca dislexia să fie mai bine înţeleasă. Lectura este judecată după 2 parametri: timpul de lectură şi numărul de greşeli comise. Lefavrais (1967). în aspectele nonverbale ale funcţionării intelectuale. etc. De exemplu. fie pe versantul unei eventuale disfuncţionări cerebrale. Textul este compus din silabe uşoare de la 7 ani. Proba cel mai des utilizată este testul Alouette . un copil care a citit 195 de cuvinte în 3 minute şi a comis 15 greşeli obţine o vârstă de lectură de 8. . • Ce este leximetria? Pentru Lefavrais şi Debray.primuluicuvânt. dar şi retardul motor şi un număr de mici semne neurologice ca strabismul. câteodată dificilă dinadins. Aceasta din urmă joacă. formând cuvinte de înţelegere adeseori facilă. ba chiar a talentelor excepţionale. În acest fel clinicianul îşi va putea face o idee despre originea dislexiei. dislexia constă mai ales dintr-o inaptitudine la lectură în care lipsa automatismului apare ca un factor esenţial.P. dimpotrivă. . Baza şi principiul testului: testul Alouette a fost etalonat pe 800 de băieţi şi fete cu vârsta cuprinsă între 5 ani şi 11 luni şi 14 ani şi 3 luni. ceea ce permite o cotare proporţională. Debray preconizează recursul la testul lui Wechsler sau Wisc. Testul Alouette permite stabilirea unui nivel precis de lectură în ani şi luni (vârsta lexică) pe care îl comparăm cu vârsta reală a copilului. la care are meritul de a fi furnizat un scor verbal şi un scor neverbal. ceea ce poate avea un mare interes ulterior pentru orientarea profesională a copilului dislexic. 6. Testul de inteligenţă permite: . Astfel este un element capabil de a prinde actul de citire în globalitatea sa. a primei fraze. Conform acestor autori. situând-o fie pe versantul genetic. îmbunătăţit de Debray (1980). un astfel de copil de 10 ani şi 4 luni care are o vârstă de lectură de 6 . Debray (1980) a modificat sistemul de cotare al probei propunând o conversiune a leximetriei în puncte.punerea în evidenţă eventual a dificultăţilor gnoso-praxice asociate dislexiei. De exemplu. Este important să i se dea copilului un test de inteligenţă. Ei trebuie să citească cu voce tare un text (Alouette) ilustrat cu desene.evaluarea capacităţilor intelectuale ale copilului şi de a le compara cu dislexia pe care o prezintă.

„la”. activităţile realizate la acea epocă. adică dificultăţile şcolare mai ales la nivelul lecturii şi al ortografiei. plecând de la interviu. Concluziile acestui examen trebuie să ne permită să determinăm dacă suntem în prezenţa unei dislexii-disortografii. el va încerca să replaseze limbajul scris în perspectiva globală a personalităţii copilului. Când şi cum au apărut dificultăţile? Cum au fost remarcate şi cine le-a remarcat? Cum reacţionează copilul.20 de puncte. Debray enunţă că: . Cauzele posibile ale dificultăţilor în învăţarea limbajului scris fiind variate. Confruntând rezultatele a numeroase teste. dacă schimbările şcolii. Istoria familiei are importanţa sa pentru a elucida un eventual factor ereditar. Examenul limbajului propriu-zis se poate desfăşura în moduri diferite. Interviul nu se diferenţiază de cel utilizat pentru examenul limbajului oral.62 de puncte. frecvenţa lor şi persistenţa lor. la vederea acestor silabe sau dacă îi spunem „la”. . Aspectul fonetic este bine atins? Sistemul fonologic este la locul lui? Copilul este capabil să discrimineze corect şi rapid diferitele foneme ale limbii sale? Raporturile fonetico-grafice şi grafofonetice sunt corecte? Vor fi ele făcute rapid? Copilul este capabil să asocieze rapid litera şi sunetul? Trebuie să reflecteze îndelung pentru a spune „îi”. nu este inutil să se ştie dacă sarcina şi naşterea s-au desfăşurat normal. . observarea şi utilizarea unei serii de probe destinate să situeze nivelul de lectură şi de ortografie al copilului şi să analizeze tipul de greşeli întâlnite. dar în măsura posibilului. putem vorbi de dislexie minoră. cum a fost el pregătit? Se va preciza de asemenea vârsta intrării la grădiniţă. „al”. .între 0 . Se precizează motivul consultării şi al istoriei familiale şi personale ale copilului. Contează de asemenea să ştim când a început copilul să vorbească şi să meargă.între 60 -120 de puncte. copilul este aproape asimilabil unui normolexic.30 de puncte. nivelul limbajului oral şi al limbajului scris. Prin ce metodă a abordat copilul lectura. • Examenul limbajului scris Acest examen va ţine cont nu numai de simptomul precis. Practica examenului logopedic În clinica logopedică. atitudinea copilului faţă de şcoală şi limbajul scris. părinţii şi şcoala la acest eşec? Care au fost măsurile prevăzute şi care sunt cele care vor fi luate? Se vor răsfoi caietele şcolare. „era” formează uşor literele corespunzătoare în succesiunea corectă? Diferenţele dintre codul grafic şi codul fonetic sunt percepute? . Ne vom opri asupra istoriei materiale şi psihologice a şcolarităţii. ale profesorilor au fost frecvente. în sfârşit. este vorba de o dislexie mijlocie. de la observaţie şi de la o serie de probe etalonate. mai ales dacă ne raportăm la etiologia organică posibilă a dislexiei. Se poate recurge la testele de lectură şi de ortografie care permit situarea copilului sau adolescentului în raport cu nivelul normal atins la vârsta sa.ani şi 9 luni (diferenţă considerabilă) are o dislexie de . Este primordial să se ştie dacă şcolaritatea a fost regulată sau nu. este vorba de o dislexie majoră. a istoriei sale familiale şi şcolare. Acest obiectiv este atins de interviu.între 35 . copilul va fi invitat să povestească singur cu cel care ia interviul. să stabilim gradul ei de gravitate şi măsurile care trebuie luate pentru a ajuta copilul sau adolescentul. este indispensabil să se practice un examen precis pentru a evalua.60 de puncte. O analiză calitativă a răspunsurilor va determina pe urmă lacunele cele mai importante.între 20 . se va confrunta copilul cu părinţii. ne vom pune în raport cu şcoala.

ne vom întreba în ce măsură copilul este bine lateralizat şi dacă structurarea sa spaţială este bine stabilită. cu dificultăţi de înţelegere (identificabile prin testul lui De Lobrot. inhibiţie. orientează urmarea examenului la nivelul factorilor asociaţi. coordonate de „şi pe urmă” sau. Analiza materialului obţinut astfel. în primul rând. Obligat să urmeze o anumită linie. la fel şi un examen de audiţie sub aspectul său „integrare auditivă”. 2. Plecând de la probele de lectură şi de ortografie. fără semnificaţie. Se cere redactarea. Textul semi-indus evaluează în ce manieră operează copilul. putem să concluzionăm la o dislexie-disortografie: La nivelul lecturii: 1. dacă decalajul între vârsta lexică şi vârsta cronologică poate fi considerat ca patologic după normele stabilite de Lefavrais (1967) şi Debray(1979). Eventual. o probă de vocabular şi o probă de silabe. Dacă găsim confuzii de ordin mai degrabă vizual şi dacă remarcăm o punere în pagină foarte dezordonată sau un scris foarte stângaci. dacă actul lecturii este foarte lent. paralel. pornind de la o serie de imagini reprezentând o istorie logic structurată. Dacă probele de repetiţie a frazelor şi silabelor au reuşit prost. un examen al limbajului oral se impune. vom completa turul de orizont prin investigaţii psihologice în domeniul inteligenţei şi al afectivităţii. În sfârşit. Comparaţia acestor două probe aduce informaţii asupra atitudinii copilului faţă de scris: respingere. . dacă structurarea frazei este slabă. din contră. Dacă la dictări şi la probele de repetiţie remarcăm numeroase omisiuni de cuvinte. refuzul de a scrie sau decizia de a scrie minimul „fără a se compromite”. el nu poate să se eschiveze. redactarea a două texte ne aduc informaţii complementare. a unui text liber în întregime şi. utilizarea de fraze complexe dar prost construite. în al doilea rând. Din contră. după caz şi după datele culese pe parcursul interviului şi al examenului propriu-zis. 1973) şi. în redactarea unui text lung exprimând o poveste imaginară. Acest examen al limbajului constă mai ales într-o probă de repetiţie de fraze. Câteodată nu obţinem decât două cuvinte sau o mică frază banală pe care copilul este sigur că le va scrie corect. se va preconiza un examen neurologic. ne vom pune întrebări în ceea ce priveşte ritmul. ele permit să se confrunte o situaţie şcolară clasică (dictarea) cu o situaţie în care copilul este mai mult confruntat cu el însuşi. Textul (câteodată înlocuit de un rezumat) face să apară dificultăţile de exprimare la nivelul sintaxei: fraze sărace. fără reţineri. sentimente personale. a unui text semi-indus. Comparaţia celor două documente şi dictarea etalonată furnizează indicaţii preţioase în ceea ce priveşte ortografia propriu-zisă. o probă dictată. respectând o linie de gândire dată şi structurând logic istoria pe care o are sub ochii lui. vom evalua memoria vizuală şi auditivă. 1973). Anumiţi copii sunt mai atenţi când este vorba de o dictare în timp ce uită complet de ortografie când este vorba de un text redactat spontan.Transpunerile fonetico-grafice complexe sunt cunoscute? Dificultăţile se situează la nivelul ortografiei de utilizare sau la nivelul ortografiei gramaticale? Paralel cu testul de lectură care permite analizarea achiziţionării automatismelor (testul Alouette) şi înţelegerea unui text (testul Lobrot. se întâmplă ca acel copil să se lanseze. o istorie adevărată. dacă se remarcă numeroase greşeli fonetice.

o majoritate a erorilor vizuale globale (confuzia literelor cu morfologie apropiată ) ar fi mai degrabă la originea dificultăţilor la nivelul analizatorului vizual. deplasările în spaţiu). Mai frecvent. ele ar indica existenţa unui deficit al componentei semantice. Erorile semantice (faianţa-porţelan) şi vizuosemantice (divan-canapea. La nivelul scrisului: 1. dacă lectura este foarte aproximativă.Care sunt criteriile de diagnostic ale dificultăţilor lexice după DSM-III? . 3. . Alte erori vizuale lateralizate (viziune-televiziune. omisiuni sau nerespectări ale acordurilor gramaticale elementare peste 9-10 ani. dacă grafismul este neîndemânatic şi punerea în pagină este defectuoasă cu numeroase ştersături. o instabilitate a cuvântului la nivelul ortografiei de utilizare (acelaşi cuvânt scris în mai multe moduri în acelaşi text). nici o respectare a punctuaţiei.3. Alte erori ar putea fi specifice scrisului sau să facă parte dintr-un deficit vizuo-spaţial mai general şi să afecteze şi alte sarcini de lectură (copierea desenului. inversiuni.Prezentaţi etapele stabilirii diagnosticului după Debray. felie-chelie) vor reflecta mai curând o perturbare a mecanismelor atenţionale necesare encodajului vizuo-spaţial al informaţiei. este posibil ca un subiect să nu poată furniza nici un răspuns. Alte erori de regularizare sunt deseori observate la subiecţii care citesc printr-o procedură de asamblare şi care sunt incapabili să recunoască ortografia convenţională a cuvintelor neregulate. decupaje arbitrare de cuvinte. În faţa unui cuvânt scris. se întâlnesc erori de substituire între cuvintele care se analizează în funcţie de relaţia acestora cu cuvântul-ţintă. imposibilitatea de a recunoaşte omonimele . Teme: . Ca exemple. Textul scris liber este adesea revelator al dificultăţilor sintactice proprii dislexicului: fraze complexe neterminate. onix-inox) se observă în cadrul unor sarcini care implică alte modalităţi de acces decât cea vizuală (desemnarea de imagini cu instrucţie orală) şi alte modalităţi de output decât cea orală.Care sunt greşelile elementare ale perioadei de învăţare la nivelul lecturii? . ceea ce reflectă un eşec complet de transmitere a informaţiei. dacă la analiza calitativă a greşelilor se descoperă o persistenţă a greşelilor primare: confuzii surde-sonore. 2. dacă rezultatele la dictările etalonate sunt net sub normele nivelului şcolar sau ale vârstei cronologice (mai mult de un an sau o întârziere de mai mult de un an şcolar).