You are on page 1of 116

IORDAN GHEORGHE BARBULESCU

SISTEMUL INSTITUTIONAL

2007

V.1. Institutii comune V.1.1. Institutiile Comunitatilor Europene V.1.2. Institutiile Uniunii Europene V.2. Parlamentul European V.2.1. Parlamentul European, parte a sistemului instituţional al Comunităţilor Europene V.2.2. Structură şi organizare V.2.3. Competenţe V.2.4. Apărătorul Poporului V.3. Consiliul V.3.1. Consiliul, parte a sistemului instituţional al Comunităţilor Europene V.3.2. Instituţie comunitară şi Conferinţă internaţională V.3.3. Unicitatea V.3.4. Preşedinţia V.3.5. Comitetul Reprezentanţilor Permanenţi V.3.6. Secretariatul General V.3.7. Problema fundamentală V.3.8. Procesul decizional V.3.9. Competenţe V.3.10. Consiliul European V.4. Comisia

V.4.1. Comisia Europeană, parte a instituţional al Comunităţilor Europene V.4.2. Compoziţia V.4.3. Structura V.4.4. Competenţe V.4.5. Procesul decizional V.5. Curtea de Justiţie V.5.1. Curtea de Justiţie, parte a instituţional al Comunităţilor Europene V.5.2. Natura juridică V.5.3. Compoziţia V.5.4. Proceduri V.6. Alte instituţii V.6.1. Curtea de Conturi V.6.2. Banca Centrală Europeană V.7. Organisme auxiliare V.7.1. Consideraţii generale V.7.2. Comitetul Economic si Social V.7.3. Comitetul Regiunilor V.7.4. Comitetul CECO/CECA V.7.5. Agenţiile

sistemului

sistemului

instituţiile comunitare sunt cele care au răspunderea directă. CEEA) în limitele cărora acţionează. Curtea de Justiţie. chiar dacă statele membre au şi ele obligaţii de acest fel. O particularitate a instituţiilor comunitare este aceea că membrii lor sunt aleşi sau numiţi de către statele membre sau corpul electoral al acestora. 1 singura excepţie o constituie Curtea de Conturi ai cărei membri sunt numiţi de către Consiliu. 7 TCECA. în funcţie de Tratatul (CECO/CECA. art. 4 TCE. obiectivele Comunităţilor Europene trebuie atinse prin intermediul unor entităţi. Curtea de Conturi. Codificarea acestei “ordini instituţionale” o găsim în art. INSTITUTIILE COMUNITATILOR EUROPENE Aşa cum arătam. Consiliul. Mai trebuie reamintit că vorbim de “instituţii comune” având “competenţe diferite”. Aceste instituţii sunt: Parlamentul European. ceea ce le garantează independenţa reciprocă şi asigură menţinerea echilibrului de puteri1. INSTITUTIILE COMUNE V. Comisia Europeană.1. CEE. Chiar dacă există şi alte organe menite a dezvolta funcţii în acest sens. dar niciodată de către membrii altei instituţii comunitare.1. cu consultarea prealabilă a PE . numite instituţii comunitare.1.V. 3 TCEEA şi art.

Identitatea dintre cadrul instituţional al UE şi cel comunitar apare consacrată în art. aceleaşi instituţii sunt comune şi UE.1.acesta şi-a modificat denumirea în “Consiliu al Uniunii”. este recunoscut în art. rămânând la cele anterioare. Nici Comisia.PE.1. atunci când aceste instituţii acţionează în cadrul TUE. Curtea de Justiţie îşi vor exercita competenţele în condiţiile şi scopurile prevăzute în dispoziţiile Tratatelor Constitutive ale Comunităţilor Europene şi ale Tratatelor ce le-au modificat cât şi în Tratatul Uniunii Europene”. Directive etc). în sensul că aceasta nu are un cadru instituţional distinct de cel comunitar. după caz. C. Trebuie însă precizat că. Faptul că fiecare instituţie va acţiona. în funcţie de Tratate. Consiliul.2. INSTITUTIILE UNIUNII EUROPENE Aşa cum instituţiile comunitare sunt comune celor trei Comunităţi Europene. al TUE unde se semnalează că. .instituţia care şi adoptă cu cea mai mare frecventă deciziile rezultate din exercitarea competenţelor prevăzute în TUE . “Uniunea va avea un cadru instituţional unic care va garanta coeziunea şi continuitatea acţiunii sale în scopul atingerii obiectivelor acesteia. respectând şi dezvoltând acquis-ul comunitar”. nici Curtea de Justiţie nu au trecut la denumirea de “Comisie” sau “Curte a Uniunii”.V. dar nu vor adopta actele tipice ale acestor instituţii înţelese ca şi instituţii comunitare (Regulamente.. Comisia. În cazul Consiliului . vor adopta măsurile – “Poziţiile” şi “Acţiunile Comune” – prevăzute în TUE. E al TUE unde se arată că .

. art 137-144 TCE şi art. “L'Assemblée”. 1979 . “Convenţia referitoare la unele instituţii comune ale Comunităţilor Europene” (Roma. încă se vorbeşte despre “insuficienţa competenţelor PE” sau despre “deficit democratic”. Bruxelles.107-114 TCEEA).2.. să avem una. cu atât mai mult. PARLAMENTUL EUROPEAN. PARLAMENTUL EUROPEAN V. în timp. Manual de Derecho de la Comunidad Europea. în MEGRET.1. Le Droit de la Communauté Economique Européenne. PARTE A SISTEMULUI INSTITUTIONAL AL COMUNITATILOR EUROPENE În cele trei Tratate constitutive se menţionează existenţa celor trei Adunări Parlamentare.2. 1987 3 VERGES. la început. J. se stabilea ca obiectiv al Adunării Parlamentare doar acela de “a fi consultată de către instituţiile cu competenţă normativă”2. Evident că această problemă se punea. C. În fapt. 25 martie 1957) a stabilit ca. era un for de dezbatere în care se întâlneau parlamentari aleşi de către electoratele naţionale şi nu de către corpul electoral al statelor membre în alteritatea de corp electoral al Comuntăţilor3. compoziţia şi funcţionarea acestora (art. 2 MOLINA DEL POZO.. 20-25 TCECA. Adunarea Parlamentară comună celor trei organizaţii regionale internaţionale (Comunităţile Europene).F. în loc de trei Adunări Parlamentare. prin crearea Adunării (Parlamentare) se intuia voinţa redactorilor Tratatelor de a crea “embrionul” a ceea ce putea deveni. Madrid. Cu toate limitele sale.V. o instituţie asemănătoare parlamentelor naţionale. comună celor trei Comunităţi Europene. J. prin Tratate. Cum bine ştim. când. Trivium.

singurul loc în care se mai folosea noţiunea de “Adunare” fiind art. TCEEA şi art. până la extinderea din 4 art. V. 4 AUE care modifică Tratatele Constitutive. Creşterea competenţelor normative şi bugetare poate fi apreciată ca exprimând progresivitatea integrării europene. iar Comisiile desfăşurându-şi . Adunarea Europeană şi-a adăugat competenţe.2. STRUCTURA SI ORGANIZARE PE. 108. ceea ce făcea ca. respectiv art. 149) 7 dar. Comunităţile Europene să nu fie o simplă organizaţie internaţională. structuri şi competenţe diferite4. cadrul competenţial al PE putând fi înţeles ca un autentic “barometru” al procesului de integrare pe ansamblul său. respectiv. iar apoi “Parlament European”. cu sediul în Strasbourg7. având Secretariatul la Luxembourg. era format. cum se numea iniţial. 137. s-a autodenumit “Adunare Parlamentară Europeană”5.3. chiar dacă în TCE continuă să se utilizeze cele două denumiri de “Adunare” şi. intenţia de a se “merge mai departe” de o simplă organizaţie internaţională prin stabilirea unor obiective.2. În ceea ce priveşte formularea din TUE. în redactarea Tratatelor constitutive se prevăzuse posibilitatea ca Adunarea să fie aleasă direct de către electorii din statele membre. “Parlament” (art. prin Actul Unic European6. art. dintr-un început. 138 TCE. Se anunţa. s-a generalizat utilizarea formulei de Parlament European. chiar dacă insuficiente pentru a reprezenta eficace “popoarele comunitare”. astfel. “Adunarea”. 20 TCECA 5 Rezoluţia din 20 martie 1958 6 Rezoluţia din 20 martie 1962 şi art. Cu timpul.Este adevărat că. 243 al TCE.

Irlanda. 228. Grecia şi Portugalia. 7. Slovacia. 99. Franţa. 31. în art.01. Cipru. Acest număr a fost modificat din nou prin decizie a Consiliului European la sfârşitul anului 2002 când se ştia ca România şi Bulgaria nu vor adera în anul 2004. câte 10 Olandei şi Belgiei iar Luxembourg-ului 4.1995 . la început eurodeputaţii au fost desemnaţi de către parlamentele naţionale. Letonia. 5. Suedia. Austria. Suedia. 6. 72. 17. 33. 12. 64. 6. 13. Plecând de la diferendumul dintre Belgia şi Olanda. Slovenia. câte 25 fiecare. Grecia. 21. Danemarca şi Finlanda. Marea Britanie şi Italia. iar prin Tratatul de la Nisa la 732. 20. Spania şi Polonia. câte 87 fiecare. Malta. Olanda. România. Finlanda. De ce a fost nevoie de o nouă modificare? In principal datorită nemulţumirilor pe care le-a provocat repartizarea de la Nisa încă din momentul realizării sale. 137 TCE (art. 15. 6. Prin noua redactare a art. Astfel. câte 16 fiecare. 189. Italia). Italia şi Marea Britanie. Danemarca. TUE Amsterdam) numărul maxim al membrilor PE se stabilea la 700. 25. DOCE. noi activitatea la Bruxelles 8 în cazul Suediei.2004. Austria. Spania. 22. 69. Luxembourg. Estonia. Olanda. Belgia. treptat mai toate statele membre. 50. din 626 membri după cum urmează: Germania. Ungaria. L/1. numărul de 626 fiind stabilit prin Decizia Consiliului Uniunii din 1 ianuarie 1995. Finlandei şi Austriei. Belgia. Franţa. conform Nisa distribuţia locurilor în PE era: Germania. 8. Numărul acestora a crescut pe măsura extinderii. Luxemburg. 21 TCECA se prevedea că Adunarea va avea 78 de membri din care 18 corespundeau fiecărui stat mare (Germania. Irlanda. Franţa. Cehia. după aderarea din 1995 fiind aleşi prin vot direct 9 iniţial. 18. Bulgaria. Portugalia. 99. Lituania.

Încă din anul 1976 se decidea ca membrii PE să fie aleşi de către corpul electoral al fiecărui stat prin sufragiu universal. Franţa. 78. au dorit suplimentarea locurilor dinn Parlamentul European. în realitate alegerile directe se fac conform legilor electorale din fiecare ţară. încetând astfel desemnarea acestora de către parlamentele naţionale11. 9. Dacă în Tratate se vorbeşte despre norme electorale unice (art. 5. Irlanda. Malta. 6.şi vechi. Letonia. iar Bulgaria 18 şi a fost adoptată decizia potrivit căreia în legislatura 20042005 se poate depăşi pragul de 736 de locuri dacă România şi Bulgaria acced formal în UE10. nici măcar principiul proporţionalităii nefiind respectat. cele mari 13 . Suedia 19. 27. 13.şi cele “infra-reprezentate”. Estonia. Astfel s-a ajuns la un PE cu 732 de deputaţi pentru legislatura 2004-2009 (din 736 maximul stabilit) repartizate astfel: Germania. Spania. Danemarca. 14. 7. Luxemburg. 54. L 278/8. Organizarea PE este reglementată prin Regulament Intern13 şi 10 ulterior s-a decis creşterea din nou a limitei maxime a PE la 750 prin Tratatul Constituţional 11 JOCE/DOCE. Slovenia. Cu aceaşi ocazie. Marea Britanie. Austria 18. Belgia. Slovacia. Cehia.X. Olanda.1976 12 de unde şi permanenta controversă dintre statele “supra-reprezentate” – cele mici . România a primit 35 de locuri. deoarece numărul locurilor din PE nu este în raport direct cu populaţia12. Italia. Cipru. 99. Portugalia. 138 TCE). Lituania. Polonia. 24. Finlanda. Ungaria. Grecia.

1997 . funcţia de Preşedinte a fost “împărţită egal” de către primele două grupuri politice rezultate din alegeri . chestorul şi. politică.Partidul Popular şi cel Socialist – astfel încât fiecare dintre acestea să exercite Preşedinţia 2. iar conducerea lor este asigurată de doi vicepreşedinţi şi preşedintele PE. De organizarea administrativă şi financiară răspunde organul de conducere colectivă al PE format din Preşedinte. PE poate avea Comisii parlamentare specializate (agricultură. DOCE.5 ani indiferent de rezultatul alegerilor. vicepreşedinţi. eventual. Membrii PE se reunesc pe Grupuri Politice şi nu în funcţie de naţionalitate. de relaţia internaţională a PE cât şi de transparenţa Rezoluţiilor PE. în cel de-al patrulea rămân primii doi clasaţi. iar alegerea se face prin majoritate simplă. transporturi etc) care elaborează Propuneri de Rezoluţii ce apoi se votează în Plen. preşedinţii grupurilor politice. Dacă nici un candidat nu are majoritate absolută în primele trei tururi.se bazează pe existenţa unui Preşedinte ales dintre candidaţii diferitelor grupuri politice sau grupuri de 10 deputaţi neînscrişi în grupurile politice. Preşedintele răspunde de activităţile PE în faţa altor instituţii comunitare. buget. L 49/19. formulă logică dacă avem în vedere că s-a dorit să se dea PE o autentică dimensiune comunitară. Comisiile trebuie să cuprindă membrii Grupurilor politice în proporţia existentă în Plen.II. Aşa s-ar explica şi faptul că numărul de deputaţi necesar formării unui Grup Politic este mai redus atunci când este compus din reprezentanţii mai multor state şi mai mare dacă este vorba despre reprezentanţii unuia singur. In practica ultimelor legislaturi.

Grupul Mixt. Turism.Membrii PE au aceleaşi drepturi ca şi cei ai unui parlament naţional: imunitate. Comisia de Tineret. Grupul Europa Democraţiilor. Compoziţia PE: – – – – – – – – – Grupul Partidului Socialist European. Educaţie. Comisia de Industrie. Comisia de Politică Regională. Grupul Stângii Unite Europene. Comisia Juridică şi Piaţa Internă. Democratic şi Reformist. Sănătate şi Consumatori. Comisia Economică şi Monetară. salariu. fond de cheltuieli pentru activitatea desfăşurată. În privinţa Comisiilor. Grupul Uniunea pentru Europa naţiunilor. Transporturi. Comisia de Buget. Grupul Partidului Popular European. Altele. Comisia de Agricultură şi Dezvoltare Rurală. Grupul Liberal. inviolabilitate pentru opiniile exprimate în activitatea parlamentară etc. Grupul Verzilor. Comisia de Afaceri Sociale şi Muncă. . Comisia de Libertăţi Publice şi Afaceri Interne. Comerţ Exterior. Mass-media şi Sport. Comisia de Dezvoltare şi Cooperare. Comisia de Mediu. Cultură. Energie. acestea sunt: Comisia de Afaceri Externe şi de Securitate.

aşa cum apărea iniţial în Tratatele Constitutive. 189 TCE şi 161 TCEEA sau înainte de a fi semnate Acorduri internaţionale. Comisia de Regulament. competenţele PE au crescut. Pe măsură ce s-a intensificat procesul de integrare europeană. însă. PE. PE are. PE joacă un rol important în procesul de elaborare a normelor comunitare cât şi în cel de adoptare a bugetului comunitar. Comisia de Pescuit. fără a avea. în principal. în primul rând pentru că puterea legislativă a Comunităţii (adică competenţa de a adopta norme de caracter general) este. V. nu avea alte competenţe decât controlul asupra gestiunii Comisiei şi pe aceea de a emite Avize neangajante înainte de adoptarea . a Consiliului sau a Comisiei. Astăzi.- Comisia de Control Bugetar. fiind încă departe de cele tipice unui parlament. Comisia Afaceri Constituţionale. însă. Comisia Drepturilor Femeii.2. dar la fel de departe şi de lipsa practică de competenţe de la început. COMPETENTE Competenţele PE nu sunt identice cu cele ale unui parlament naţional.de către Consiliu la propunerea Comisiei . Comisia de Petiţii. competenţe directe în privinţa accederii de noi membri. 14 şi 15 TCECA.3.diferitelor norme prevăzute la art. competenţe în privinţa resurselor pe care Comunităţile Europene le pun la dispoziţia integrării. Verificare a Puterilor şi Imunităţi. Competenţe normative Competenţele normative ale PE sunt încă reduse faţă de cele .

dacă s-ar fi pus în practică. cu acest prilej. acest fapt nu s-a produs. la 16 decembrie 1981. În această logică. 41/69. RTJ 1970 15 CONSILIUL EUROPEAN. 41/69. Consiliului şi Comisiei referitoare la procedura de concertare între cele trei instituţii în cazul adoptării de acte normative cu consecinţe financiare importante”. avize ce erau însă neangajante. deja de-a lungul anilor '70 devenise o practică ca orice propunere a Comisiei să fie însoţită de solicitarea Avizului PE. rolul PE s-a văzut întărit pe măsură ce Curtea de Justiţie a început să sancţioneze Consiliul pentru nesolicitarea Avizelor acestuia14 sau atunci când. Aceasta a făcut ca rolul PE să crească chiar dacă continua să fie Consiliul cel care avea “ultimul cuvânt”. Consiliului şi PE în vederea adoptării de acte normative. participarea PE la procesul de adoptare a normelor comunitare se limita la Avizarea propunerilor făcute Consiliului de către Comisie.ale unui Parlament naţional dar. adevărata concertare a Comisiei. 14 Sentinţa din 29 octombrie 1980. RTJ 1980 şi Sentinţa din 15 iulie 1970. De altfel.int/summ . 199315). 1993. datorită opoziţiei Danemarcei (Consiliul European de la Stuttgardt. în evidentă creştere. ar fi presupus extrapolarea Declaraţiei din 1975 asupra tuturor deciziilor de caracter general. după emiterea Avizului PE. în acelaşi timp. În art. Concluziile Consiliului European. Stuttgardt. la 4 martie 1975 semnându-se “Declaraţia Comună a Parlamentului.eu. respectivul act normativ era modificat pe fond fără a i se solicita PE un alt Aviz. În realitate. Iniţial.ue. Comisia a elaborat un proiect de Declaraţie Comună care. În practică. Actul Unic European a prilejuit regularizarea unor sectoare comunitare realizându-se. www.

În timpul celor trei luni. ceea ce însemna recunoaşterea rolului acestuia în adoptarea unor astfel de acte normative. a actelor normative cu caracter general “în cooperare cu PE”. Această Poziţie Comună exprimată de Consiliu17 era trimisă PE însoţită de Rapoarte ale Consiliului18 şi ale Comisiei19. Dacă timp de trei luni PE nu avea nici o reacţie sau îşi exprima acordul. atunci Consiliul aproba definitiv respectivul act normativ conform Poziţiei Comune. Actul respectiv era aprobat de către Consiliu prin majoritate calificată deoarece avea la bază o propunere a Comisiei şi acordul PE.trebuia să stabilească . Acesta era confirmat şi prin faptul că respectivele acte normative se refereau la piaţa internă afectând deci “nucleul integrării”. putem vorbi despre un progres.7. 49. 100B. PE putea emite amendamente la Poziţia Comună sau putea să o respingă. Dacă Poziţia Comună 16 art. în redactarea AUE 17 în esenţă vorbim despre un proiect de act normativ cu care Consiliul şi Comisia se puseseră de acord 18 care explicau Poziţia Comună 19 care expuneau raţiunea adoptării acesteia .Poziţia Comună.plecând de la propunerea Comisiei şi Avizul PE .prin majoritate calificată şi având Aviz favorabil al PE . 100A. În cazul în care un act normativ trebuia adoptat de către Consiliu în cooperare cu PE. Chiar dacă era vorba doar despre competenţe legate de aceste articole. se prevedea adoptarea. de către Consiliu. 118A. Consiliul16 . aşa cum au fost acestea redactate o dată cu intrarea în vigoare a AUE. 54. 149 TCE. 130E şi 130Q TCE.

deşi PE continua să nu adopte acte normative de caracter general. prin unanimitate. ţinând cont de amendamentele PE. totuşi. După cum se poate vedea. 20 art. Dacă treceau trei luni fără a se pronunţa Consiliul asupra propunerii modificate a Comisiei. nu doar “în cooperare”. regularizate prin art. De aici înainte. ci şi “împreună” toate categoriile de acte normative la care făcea referire respectivul articol (între care. Comisia – în termen de trei luni – trebuia să revizuiască propunerea trimisă Consiliului. propunerea reexaminată a Comisiei. faptul că existau sectoare în care Consiliul le adopta împreună cu PE făcea ca importanţa acestuia să crească. Consiliul putea: să aprobe. 189 TCE precizând că PE şi Consiliu pot adopta. conform unei proceduri complexe. 189B al TCE. aceasta se considera respinsă. din nou. Consiliul putea. prin majoritate calificată. găsim Reglementările şi Directivele). să aprobe. amendamentele PE neacceptate de către Comisie. Consiliului propunerea modificată. fiind eliminat . În noua redactare a TCE realizată de către TUE. Cu aceeaşi ocazie se consolidează competenţele PE art. 189C20. Comisia trebuia să trimită.era respinsă de către PE. adopta respectivul act normativ însă avea nevoie de unanimitate. Dacă Poziţia Comună era doar amendată. O dată epuizat acest termen. procedura de adoptare a actelor normative de către PE în cooperare cu Consiliul este descrisă în art. 149.

Adoptarea în “comun” de acte normative de către PE şi Consiliu se face plecând de la o propunere a Comisiei pe care Consiliul . Consiliul – prin “Comitetul de Conciliere” – poate încerca să evite respingerea acesteia explicând PE motivele sale. PE poate să renunţe la respingerea Poziţiei Comune şi să-şi prezinte doar amendamentele. sau nu se votează respectivul text în cele şase săpătmâni stabilite. explicit sau implicit.PE să comunice Consiliului că nu este de acord cu Poziţia Comună şi să propună amendamente. desigur. Dacă PE exprimă intenţia de a respinge Poziţia Comună. Consiliul. Există. Dacă explicaţiile conving. În cazul în care Consiliul nu reuneşte majoritatea calificată sau. atunci Consiliul le poate adopta doar prin unanimitate. În cazul în care vis-à-vis de amendamentele PE. 21 dacă timp de trei luni nu s-a pronunţat asupra ei . le aprobă şi adoptă actul în cauză. Comisia a elaborat un Aviz negativ. atunci respectivul text se consideră adoptat. În termen de trei luni de la primirea amendamentelor. prin majoritate calificată. acesta este respins. Comisia emite “opinii” asupra sa. Dacă în termen de şase săptămâni se ajunge la un text de compromis şi dacă acesta se aprobă în alte şase săptămâni de către Consiliu (prin majoritate calificată) şi PE (prin majoritate absolută).prin majoritate calificată şi cu Avizul PE – o adoptă ca “Poziţie Comună”. respectiva Poziţie Comună21. Dacă una dintre aceste instituţii îl respinge. posibilitatea ca . Consiliu – PE” pentru a căuta formula comună care să permită aprobarea respectivului act.prin majoritate absolută . iar PE poate aproba. după caz. Comisia asistă la aceste reuniuni. unanimitatea se apelează la “Comitetul de Conciliere.

a modificat substanţial între altele. fiind însă cel bugetar. La 22 vom reveni ulterior 23 JOCE/DOCE. Astfel. sectorul în care aceasta s-a întărit substanţial. Singura prevedere care apare la Amsterdam în acest sens este că. 94/28. O dată cu intrarea în vigoare a Tratatului de la Amsterdam.1970 24 Decizia Consiliului. N2 TUE). Dar. 94/728/CE.XI. chiar dacă încă nu funcţiona ca un parlament în adevăratul sens al cuvântului. L 239/12. faptul că se adoptau norme în comun nu înseamna că se renunţa la cooperare şi nici că aceste două proceduri se extindeau mai departe de Comunitatea Europeană. Tratatul de la Luxembourg. L. se pot extinde temele asupra cărora se pot adopta decizii în comun de către Consiliu şi PE (art.1994 . CEEA din 31.IV. 251 (cel care redacta într-o nouă formă vechiul art. între altele. prin sistemul resurselor comunitare proprii24 dispoziţiile financiare ale Tratatelor Constitutive stabilind autonomia PE în aprobarea şi executarea propriului buget.Acest proces complex de adoptare a unor acte normative demonstrea. dorinţa PE de a juca un rol principal. 189B al TCE)22.X. începând cu 1996. respectiva procedură de adoptare în comun – PE/Consiliu .a diferitelor acte normative s-a modificat prin art. adoptarea în comun de acte normative de către Consiliu şi PE a făcut să crească puterea PE în procesul legislativ. începând cu anii '70. 21 aprilie 197023. JOCE/DOCE. Competenţe bugetare Cum am văzut.1994.

203. Consiliul trebuia să aprobe modificările CO29 sau să le respingă (prin majoritate calificată). L 359/31. PE jucând un rol important în această operaţiune.rândul său. 22 iulie 197525. În cazul respingerii de către Consiliu a modificărilor făcute de 25 JOCE/DOCE.să le respingă. Tratatul de la Bruxelles. aprobarea de către Consiliu se realiza tot prin majoritate calificată. prin Tratatul din 1975. dacă Consiliul nu era de acord cu modificările PE.1977 26 procedura bugetară prevzută în art.se trimitea PE care trebuia să-l aprobe. TCEEA şi TCECA în versiunea dată de Tratatul 1970. acţiuni comunitare. În cazul CNO. În cazul celor obligatorii. în continuare CNO). cheltuielile Comunităţilor Europene sunt considerate ca obligatorii (CO) şi neobligatorii (CNO). 177 şi 78 ale TCEE. CNO sunt limitate în ceea ce priveşte posibilitatea creşterii lor.să respingă Proiectul de buget elaborat de către Consiliu. 203 TCE era aplicabilă elaborării bugetului comun pentru cele trei Comunităţi 27 acelea ce erau impuse de îndeplinirea dreptului comunitar primar sau derivat 28 de la intrarea în vigoare a art. PE trebuia să facă propuneri de modificare a “Cheltuielilor Obligatorii” (numite în continuare CO)27 sau chiar a celor “Neobligatorii” 28 (numite. 203 TCE 26 . cooperarea cu ţările în curs de dezvoltare. trebuia .conform noii redactări a art. a permis PE . Proiectul de buget . Astfel. Dacă se depăşeau cheltuielile globale. restituirile şi ajutoarele statelor membre cât şi obligaţiile financiare ale Comunităţii legate de acordurile externe 29 dacă această modificare nu înseamna şi o creştere a cheltuielilor globale .prin majoritate calificată . Dacă nu îl aproba. avem FEOGA-GARANTIA. La rândul său. În această categorie intră creditele pentru acţiuni structurale.elaborat de către Consiliu pe baza Anteproiectului Comisiei . cercetarea. se considerau aprobate. Dacă nu o făcea.XII. dezvoltarea.

o altă legitimitate. 1987 32 conform lui SCHARANS. competenţele PE erau din ce în ce mai mari ceea ce a făcut ca şi controversele dintre acesta şi Consiliu să fie pe măsură. Proiectul de buget în vederea unei noi prezentări a acestuia. OPCE.. Comunităţile Europene “funcţionau” cu a 12-a parte din bugetul anului precedent al fiecărui capitol31. dar a constituit un aviz fără echivoc asupra faptului că. Cel din 1986 a fost chiar anulat de către Curtea de Justiţie (Sentinţa din 3 iulie 1986/34/86)33. Probleme au apărut şi la aprobarea celor din 1982. se dorea ridicarea rangului acestuia la cel al Consiliului cel puţin în privinţa bugetului. “La Comunidad y sus instituciones”. deja ales prin sufragiu universal şi având. Madrid. G. Principala cauză a conflictului avea la bază “lipsa de claritate în delimitarea CO de CNO”. 203. a respins bugetele din anii 198032 şi 1985. 1984 şi 1986. până la prezentarea noului buget. în practică este dificilă obţinerea majorităţii absolute 31 PALAO TABOADA. adică în delimitarea cheltuielilor asupra cărora PE nu avea nici un cuvânt de spus de cele asupra cărora PE avea putere de 30 poate. Luxembourg. Cum se poate vedea. Derecho financiero y tributario. pentru motive întemeiate. PE să poată respinge. proiectul se întoarcea la acesta fără ca PE poată face “mare lucru” în cazul CO30 având. şi posibilitatea ca. Parlamentul European. Astfel. “ceea ce nu numai că a confirmat noua identitate politică a PE. însă. însă. prin majoritate de 3/5 să respingă amendamentele Consiliului. ultimul cuvânt în cazul CNO. prin votul a doar 2/3 din parlamentari. Colex. Exista însă. În acest caz. 1984 33 RTJ 1986 .către PE..8 TCE al Tratatului din 1975. deci. C. în Treinta años de Derecho comunitario. prin art.

34 distincţia dintre CO şi CNO vine din dreptul german. PE controlează modul de efectuare a cheltuielilor comunitare. Competenţe politice Alături de competenţele legislative şi bugetare. 35 Directiva Consiliului 89/130/CEE. Comisiei şi PE din 30 iunie 1982. JOCE/DOCE. cit. saltul fiind dat de legitimizarea pe care i-a adus-o alegerea directă a Europarlamentarilor.II. acestea sunt încă departe de cele ale parlamentelor naţionale. Controlul politic al PE asupra Comisiei se exercită prin Raportul anual al acesteia.decizie. JOCE/DOCE. L 49/21. apar cele de control politic al activităţii altor instituţii. Pe de altă parte. în special Comisia. Dacă PE are competenţe din ce în ce mai mari în privinţa bugetului. 143 TCE.1994 36 Consiliul este cel care aprobă resursele proprii ale Comunităţilor Europene . Comisia fiind cea care stabileşte anual limitele maxime de creştere a CNO (maxim 20% din total)35 PE are o marjă de manevră limitată ceea ce face ca PE să reacţioneze şi chiar să “şicaneze” Comisia atunci când aceasta trebuie să prezinte. Altfel spus. în baza art. 113 TCEEA şi 24 TCECA. Euratom. L 77/19. execuţia bugetară.III. în faţa sa.1989 şi Decizia Comisiei 94/168/CE. Întărirea componenţei politice a PE s-a realizat progresiv.34 S-a încercat (fără a se reuşi) clarificarea distincţiei sus-amintite prin Declaraţia Comună a Consiliului. op. conform lui PALAO TABOADA. PE nefiind abilitat şi cu aprobarea normelor ce reglementează resursele comunitare36. dar nu are nici o competenţă asupra resurselor care le fac posibile.

mai degrabă. PE poate vota o moţiune de cenzură împotriva Comisiei care. Altfel spus. PE a “inventat” o nouă formă de luptă parlamentară amenintând-o cu veto-ul său dacă se menţine candidatura lui Butriglione cel care făcuse nişte afirmaţii nefericite asupra rolului femeii în societate. dacă Comisia este demisă sau demisionează nu este PE cel ce numeşte noua Comisie. Consiliul .reprezentantul intereselor naţionale -.În urma dezbaterilor. orale sau scrise. în opinia noastră. “tehnic” . Această măsură. 144 TCE. hilară deoarece PE ar trebui să fie mai aproape de Comisie . mai mult teoretică. “inamicul” lor comun putând fi considerat. Chiar dacă PE poate adopta Rezoluţii legate de acestea.Comisia fiind un “executiv derivat”.. poate duce la demiterea sa. dacă este aprobată cu 2/3 din voturi.ceea ce a şi făcut ca să întâlnim rar moţiuni de cenzură aşa cum apar acestea descrise în art. moţiunţile de cenzură ale PE nu duc la căderea unui executiv în adevăratul sens al cuvântului . 37 acesta fiind. În plus.ca instituţii ce reprezintă “interesele comune” . această atribuie având-o guvernele statelor membre. Consiliul care. Alte forme de acţiune politică a PE asupra Consiliului şi Comisiei sunt cele ale interpelărilor. 114 TCEEA şi 24 TCECA38. efectele practice ale lor sunt insignifiante. nu poate fi demis de către PE 38 în anul 2004 la formarea Comisiei actuale. un rol mai degrabă specific secolului XV decât Europei secolului XXI . nu ar avea un impact catastrofal asupra Comunităţilor dat fiind faptul că nu este vorba despre demiterea unui executiv în adevăratul sens al cuvântului 37. Această confruntare “a priori” dintre PE şi Comisie este. însă. mai degrabă.

Altfel spus. 148 TCEEA39 – dacă Consiliul sau Comisia se fac vinovate de lipsă de activitate normativă. PE poate face recurs împotriva unui Regulament al Consiliului dacă a fost violată ordinea juridică comunitară. 173 TCE de către TUE. chiar dacă formal doar Comisia prezintă Rapoarte scrise asupra activităţii sale în faţa PE. regulament) pe care acesta îl consideră important40. PE. PE poate depune Recurs în Anulare pentru orice act normativ al Consiliului care a fost adoptat fără participarea sa. PE poate să se adreseze Curţii dacă Comisia şi Consiliul nu adoptă un act normativ (directivă. 146 TCEEA . a întărit rolul de control politic al PE. omisiune sau lipsă” – art. 175 TCE. 173 al TCE. Altfel spus. din 22 mai 1985 41 conform art. înţelegând – conform dreptului primar şi derivat . Controlul asupra Consiliului şi a Comisiei se poate face de către PE şi în baza unui “Recurs în Anulare”41. în practică şi Consiliul o face pe cale orală ceea ce. PE are chiar competenţă în elaborarea unui “Recurs pentru inactivitate. de asemenea. apărătorul dreptului comunitar Al patrulea tip de competenţe ale PE vine din capacitatea sa de a controla dacă Consiliu şi Comisia îşi desfăşoară activitatea pe baza prevederilor dreptului comunitar sau a “unor criterii sau judecăţi politice”.că aceasta este obligaţia lor. în anumite condiţii. 35 TCECA stabileşte că statele membre şi Consiliul au legitimitatea unui astfel de recurs 40 de altfel. Prin redactarea art.De asemenea. Curtea a confirmat această capacitate a PE prin Sentinţa sa 13/83. ori de câte 39 art.

acordurile având caracter comercial nu reclamă aprobarea PE. Civitas. creşte numărul deciziilor ce au nevoie de avizul PE42. 228 TCE. Acest Aviz al PE vizează. a căror activitate este reglementată prin Decizia PE. A. mai ales. Estudio sistematico desde el Derecho espańol. 138C TCE şi 107B TCEEA 44 JOCE/DOCE. creşte şi puterea acestuia în supravegherea aplicării dreptului comunitar. Dat fiind faptul că. adică relaţiile externe ale Comunităţilor Europene45. 189B. L 78/6. 20B TCECA. 113). 113 TCE. Competenţele PE în apărarea dreptului comunitar se realizează şi prin dreptul de investigare al PE43. acele cooperări care implică bugetul comunitar sau modificarea unui act normativ.. 42 toate cele luate cu majoritate calificată în Consiliu au nevoie de avizul PE 43 recunoscut în art.ori există o asemenea prevedere.1995 45 EMBID IRUJO.IV. în Tratado de Derecho Comunitario Europeo. Acest drept se exercită prin “Comisiile de Anchetă”. conform art. progresiv. Conform art. 1986 . Madrid. “El Parlamento Europeo”. Consiliului şi a Comisiei din 6 martie 199544 şi al căror obiectiv este obţinerea de informaţii în legătură cu aplicarea dreptului comunitar de către statele membre sau instituţiile comunitare. conform art. însă acordurile cu terţe ţări sau cu organizaţiile internaţionale. trebuie să aibă un Aviz din partea PE (mai puţin cele care fac obiectul art. Competenţe internaţionale În fine. cel de-al cincilea domeniu al competenţelor PE este cel al Relaţiilor internaţionale.

Aşa cum se întâmplă cu Apărătorul Poporului naţional. cel de la nivel comunitar primeşte reclamaţiile cetăţenilor Uniunii – persoane fizice sau juridice – rezidente în statele acesteia cu referire la proasta administrare a unei instituţii sau organ comunitar. CE şi CEEA din 9 martie 199446. 20D TCECA.3. Cum se poate observa.4. CONSILIUL V.1. Apărătorul Poporului trebuie să prezinte PE un Raport annual al activităţii sale.1995 . CONSILIUL. 138E TCE şi 107D TCEEA introduse în textele Tratatelor prin TUE.3. Plângerea trebuie făcută la cel mult doi ani de când reclamantul şi-a dat seama de respectiva iregularitate. APARATORUL POPORULUI Figura Apărătorului Poporului apare în art. aceasta trebuie să se justifice. Apărătorul Poporului face un Raport. Apărătorul Poporului nu are competenţe în privinţa proastei aplicări a dreptului comunitar de către statele membre. exceptând Curtea de Justiţie sau cea de Primă Instanţă. în termen de trei luni.2.V. PARTE A SISTEMULUI INSTITUTIONAL AL COMUNITATILOR EUROPENE 46 JOCE/DOCE. către instituţia reclamată şi PE în care prezintă situaţia reclamatului. L 113/4. Apărătorul Poporului informează respectiva instituţie şi. Dacă se constată iregularitatea. Având propria expertiză şi răspunsul respectivei instituţii.V. V. Statutul Apărătorului Poporului apare ca rezultat al Deciziei 94/262/CECA.

la rândul lor. în Tratatele Constitutive. Bruxelles) ce a instituit Consiliile şi Comisiile unice ale Comunităţilor Europene a anulat. TUE a adus o nouă redactare. Având în vedere importanţa sa în sistemul instituţional. Actul Unic European a operat şi el unele modificări legate. TCE şi TCEEA. în esenţă acestea referindu-se la ponderarea voturilor statelor membre sau la forma de rotare a Preşedinţiei acestuia.Consiliul este una din cele cinci instituţii comunitare47 care. de competenţele acestuia în adoptarea acordurilor de cooperare cu PE50. aşa cum au fost acestea redactate în TUE. Începem studiul nostru arătând că Tratatul de Fuziune (8 aprilie 1965. o dată cu intrarea în vigoare a TUE Comunitatea Economică Europeană se numeşte Comunitatea Europeană. În fine. 7. 7. Comisie. Normele sale de bază se regăsesc . PE. 26-30 TCECA. Curte de Justiţie şi Curte de Conturi. ci de guvernele statelor membre.în Dreptul primar: art. competenţe. 4 şi 3 a TCECA. membrii Consiliului nu sunt numiţi de o altă instituţie comunitară. proceduri etc)49. funcţionarea Consiliului. Succesivele extinderi ale UE au adus alte modificări ale normelor regularizatoare ale Consiliului. conform TCE48 şi TCEEA. 145-154 TCE şi 115123 TCEEA (compoziţie. Consiliu. prin art. dar şi 47 în art. în principal.expresie a importanţei sale . unele articole care regularizau. garantează atingerea obiectivelor finale ale acestora. în loc de patru cum apăreau în vechile redacătri ale Tratatelor constitutive (lipsea Curtea de Conturi) 48 cum am mai spus. articolele referitoare la Consiliu din redactarea originală a Tratatelor Constitutive 50 . iar prescurtarea sa nu mai este CEE ci CE 49 o dată cu intrarea în vigoare a TUE au fost anulate articolele referitoare la Tratatul de Fuziune care anulaseră. se stabileşte că realizarea funcţiilor Comunităţilor se face prin cele cinci instituţii.

1 al TCEE se modifică arătând că. dar altele . Consiliile CEE şi CEEA au avut un Secretariat Comun. adoptarea de acorduri în cooperare cu PE art. 145154 TCE şi 115-123 TCEEA. 151 şi 154 TCE şi 116. Stabilirea unui Consiliu unic prin Tratatul de Fuziune din 1965 nu a adus în practică schimbări spectaculoase deoarece.când acţionează în cadrul lor. că această situaţie va continua atâta vreme cât cele trei organizaţii (Comunităţi Europene) nu vor fuziona51. încă o dată. 121 şi 123 TCEEA. competenţele acestuia diferă de la o Comunitate la alta. de la acel moment. ci doar că şi-a modificat denumirea . Consiliul are competenţe ce derivă din prevederile TCECA . să nu o mai facă conform dreptului comunitar.adică Consiliul Comunităţilor Europene coincide cu Consiliul Uniunii. 117. noua entitate a înglobat şi unificat vechile Comunităţi Europene (aşa cum ar părea la prima vedere). ceea ce nu îl opreşte ca. ci conform dreptului uniunii. 189. 147. o dată cu intrarea în vigoare a TUE. adică 26-30 TCECA. Deşi Consiliul este o instituţie comună celor trei Comunităţi. Precizăm. 27. 29 şi 30 TCECA. TCE 51 Art. Vorbind despre instituţiile Uniunii. 27A. încă de la prima sesiune a Consiliului CEE şi CEEA din 25 ianuarie 1958.atunci când acţionează în cadrul acestuia -. la care se adaugă articolele citate la început. acelaşi cu cel existent pentru CECO/CECA. Altfel spus.B. atunci când acţionează în cadrul UE.includerea unor noi articole astfel încât regularizarea Consiliului apare în art. ceea ce nu înseamnă însă că. Consiliul comun al celor trei Comunităţi . 146. G1 TUE precizează: art. Comunitatea Economică Europeană se va numi Comunitatea Europeană.derivate din TCE şi TCEEA .

Din aceste formulări se deduce dubla natură a Consiliului: – pe de o parte. L .1993. instituţie de reprezentare a guvernelor statelor membre. art. JOCE/DOCE. – Consiliul ar trebui să fie o instituţie comunitară la fel ca şi Comisia sau PE. În acest sens.1993 93/591 din 8. 52 Decizia Consiliului 281/16.2. INSTITUTIE INTERNATIONALA COMUNITARA SI CONFERINTA Consiliul este format din reprezentanţii statelor membre aşa cum precizează art.XI.XI. De asemenea. conform Tratatului Uniunii. 27. denumire ce i se dă mai ales atunci când acţionează în cadrul competenţial al UE.3. Consiliul nu se diferenţiază mult de o organizaţie internaţională clasică. 146 şi 116 TCECA. adică atunci şi acolo unde Comunităţile Europene nu au competenţe52. TCEE şi TCEEA. V. 2 al Tratatului de Fuziune din 1965 care substituie art. dar faptul că este compus din reprezentanţii guvernelor face ca acesta să se transforme într-un for de apărare a intereselor naţionale. H7. instituie comunitară în măsura în care este regularizat prin dreptul comunitar care îi şi recunoaşte atribuţii şi competenţe proprii a căror exercitare este reglementată de norme comunitare. pe de alta. G41 şi E15.Consiliul a decis să se numească “Consiliul Uniunii”. Consiliul este compus din câte un reprezentant al fiecărui stat membru. adică PESC şi JAI.

pe termen lung. vor beneficia de această apartenenţă şi că. deşi pe termen scurt sau în probleme punctuale pot fi în contradicţie cu deciziile Consiliului. Consiliul are o “voinţă proprie”. vor beneficia. Les Conseils des Communautés européennes.În realitate însă. DELWOST. J.. 1979 55 fără a fi obligatorie regăsirea lor în dreptul naţional . punctual şi pe termen scurt. reprezentanţii unor state membre se pot simţi afectaţi de anumite decizii. 1961.. să nu coincidă cu cele ale unuia sau mai multor state membre54. statele “afectate” uneori pe termen scurt fiind convinse că.. de 53 care se traduce prin acte normative proprii. că acordurile din Consiliu nu trebuie ratificate de către parlamentele naţionale.membrii ai Consiliului" şi de . Această contradicţie îşi găseşte rezolvarea prin apartenenţa voluntară a statelor membre la Comunităţile Europene. distinctă de cea a membrilor săi53. Université de Bruxelles. Faptul că unele decizii ale Consiliului nu se adoptă prin unanimitate. că unele decizii ale Consiliului generează drepturi şi obligaţii directe pentru statele membre55 fac ca acesta (Consiliul) să fie “ceva mai mult” decât o organizaţie internaţională clasică deşi adesea este prezentat ca un simplu for al reprezentanţilor guvernelor statelor membre. AFDI.L. J. Le Conseil de la Communauté Economique Européenne. În unele cazuri punctuale şi cel puţin pe termen scurt. ceea îi permite realizarea obiectivelor proprii acestea putând.reprezentanţi ai guvernelor statelor membre". supuse unui procedeu particular 54 MEGRET. ceea ce le confirmă dubla alteritate: de .. pe termen lung. faptul că “valoarea” votului membrilor săi nu este aceeaşi.

de transporturi. Aceasta face ca atunci când se reunesc în Consiliu. cum am văzut. UNICITATEA Consiliul.respectivele politici. de cultură etc . există.ceea ce ar fi grav având în vedere că majoritatea competenţelor normative la nivel comunitar sunt deţinute de Consiliu. Pentru a se evita un asemenea pericol. compoziţia Consiliului diferă în funcţie de tema discutată. stabilesc că membri guvernelor statelor membre pot adopta acorduri “doar ca membri ai Consiliului” şi “nu ca membri ai guvernelor”. membrii executivelor naţionale să nu poată acţiona ca reprezentanţi ai statelor membre. poate afecta unicitatea sa .3. iar o asemenea situaţie ar putea genera lipsa de uniformitate a acestora. de finanţe. în afara problemelor specifice. este format din câte un membru al fiecărui guvern al statelor membre. tot ceea ce s-a discutat în alte Consilii. Faptul că. câte teme avem56. aceasta demonstrând statutul Consiliului de a fi mai mult decât o conferinţă interguvernamentală. ci cel care este considerat cel mai competent într-o chestiune sau alta. Acesta nu este mereu acelaşi. ci “ca membri ai Consiliului”. În practică. un “Consiliul al miniştrilor de externe” (Consiliul Afaceri Generale/CAG) care se reuneşte lunar şi care analizează. în afara Consiliilor sectoriale. 56 Consiliu de agricultură.3. între altele. cea mai importantă instituţie comunitară variază în compoziţie. Procesul decizional al Consiliului se supune normelor prevăzute în dreptul primar şi derivat care. încât poate exista impresia că există tot atâtea Consilii. V.

permanenţa şi coerenţa deciziilor în pofida diversităţii de teme aflate în discuţie. începând cu Consiliile din 5-6 noiembrie 1975. 146 şi 116 ale TCECA. faptul că miniştri de externe asistă direct sau indirect la toate sesiunile de Consilii permite acestora să garanteze omogenitatea. alături de miniştri de resort la sesiunile altor Consilii decât CAG. caz în care ministrul de resort este reprezentantul guvernului în respectivele Consilii.Mai mult decât atât. Această practică a început din anul 1975 şi s-a menţinut măcar în cazul Consiliilor ce tratează temele bugetare. având în vedere că art. figura ministrului de externe apare ca esenţială în asigurarea unicităţii Consiliului şi aceasta nu numai datorită activităţii de coordonare pe care o desfăşoară aceştia între sesiuni. Altfel spus. uneori. În concluzie. 27. după fiecare reuniune a unui Consiliu (altul decât cel al miniştrilor de externe) Secretariatul Consiliului transmite Ministerelor Afacerilor Externe din statele membre un material conţinând opiniile fiecărui ministru participant la Consiliu în aşa fel încât la următorul Consiliu al miniştrilor de externe aceştia să poată acţiona în cunoştinţă de cauză. sunt: 57 care a înlocuit art. la acestea asistând regulat şi miniştri de externe alături de cei ai finanţelor. La nivelul doctrinei s-a încercat identificarea condiţiilor pe care trebuie să le îndeplinească un membru al guvernului pentru a fi membru al Consiliului. ci şi datorită faptului că miniştri de externe asistă. TCE şi TCEEA . 2 al Tratatului de Fuziune57 vorbeşte doar despre compoziţia Consiliului în sensul că acesta va fi format din câte un membru al guvernelor statelor membre. Întrebările la care ar trebui să răspundem.

ceea ce obligă statele membre să desemneze un alt membru al guvernului cu rang de ministru. votul acestora angajează respectivul guvern. 146 TCE şi 116 TCEEA.4. Altfel spus.- trebuie acesta să fie neapărat ministrul de resort?. “sensul tare” îl deţine calitatea de membru al unui guvern din statele membre sau calitatea de membru al Consiliului? Conform art. deja. PRESEDINTIA . orice membru al guvernului putea să facă parte din Consiliu (chiar dacă nu era ministru) angajând. guvernul naţional pe care îl reprezintă şi. Prin TUE. Până la semnarea TUE. se modifică această interpretare stabilindu-se că: fac parte din Consiliu miniştri sau alţi demnitari cu rang de miniştri. art. să fie dificilă participarea miniştrilor la Consilii dat fiind numărul. respectivul membru al guvernului trebuie să facă parte din executivul respectivei ţări şi angajează statul pe care-l reprezintă prin votul său. executivul pe care îl reprezenta. uneori. clarificând – mai întâi – dacă membrul guvernului care face parte din Consiliu acţionează în virtutea normelor comunitare sau naţionale.3. V. 27 TCECA. poate acesta să angajeze. statul membru din care face parte? Răspunsul îl vom găsi într-o formă indirectă. foarte mare al acestora. prin votul său. deci. 2 al Tratatului de Fuziune. prin votul său din Consiliu. Această prevedere face ca.

Franţa. 2 al Tratatului de Fuziune. Pentru următoarea perioadă de şase ani. Luxembourg. Suediei şi Finlandei. Portugalia58. ridică. Preşedinia Consiliului este rotatorie şi semestrială. conform art. Articolele 27. “formal. la ora actuală. Irlanda. Spania. aşa cum apar redactate în TUE. pentru prima perioadă de şase ani. nu mai există”60. Grecia. Portugalia şi Marea Britanie. Preşedinţia Consiliului se preia la 1 ianuarie şi. astfel. Italia. Franţa. însă. cele stabilite anterior referitor la preşedinţia CECO/CECA care era trimestrială. O asemenea eventualitate. Belgia. TCE şi TCEEA. Luxembourg. Irlanda. Germania. se stabilea următoarea ordine: Danemarca. iar Suedia între Franţa şi Belgia (primul semestru 2001). Germania. Italia. modificându-se. Preşedinţia este a Marii Britanii 59 în scopul epuizării problematicii aflate pe Ordinea de zi a anterioarei Preşedinţii 60 au existat două astfel de situaţii cu ocazia Consiliilor din decembrie 1961 şi ianuarie 1962 ca şi în cele din decembrie 1977 şi ianuarie 1978. 58 această rotaţie a fost alterată de integrarea Austriei. este din nou alterată de aderarea celor 10 noi state membre la 2004. stabileau că Preşedinţia Consiliului se efectuează în următoarea ordine: Belgia. Austria interpunându-se între Marea Britanie şi Germania (al doilea semestru 1998). dar s-a vorbit despre acest subiect şi în cazul Tratatului de la Nisa când s-a mai lucrat la redactarea sa finală şi după terminarea Preşedinţiei franceze a Consiliului .Conform art. 1 iulie chiar dacă există posibilitatea continuării exercitării acesteia59 peste limitele prevăzute. probleme vis-à-vis de legalitatea deciziilor şi a actelor normative emise de către o Preşedinţie care. Olanda. Olanda. Marea Britanie. Danemarca. respectiv. 146 şi 116 ale TCECA. desigur. Grecia. Spania. Finlanda între Germania şi Portugalia (al doilea semestru 1999). 27 TCECA.

Preşedinţia elaborează – cu 7 luni înainte .) prin Decizia Consiliului 95/24/CE. în aceeaşi termeni. Problema sediului Consiliului a fost reglementată. L 31/10. conform paragrafului 3 al art.4. prezent şi viitor).II. în această activitate . 7. Ordinea de zi a Consiliilor. celelalte având loc la Bruxelles. iunie şi octombrie se desfăşoară la Luxembourg. DOCE. Există şi practica “troicii comunitare”. aprobat de către acesta prin Decizia 93/662/CE62.Rotarea Preşedinţiei Consiliului nu înseamnă că toate sesiunile se desfăşoară în ţara care exercită Preşedinţia deoarece art.dacă este necesar .1993. Lisabona 1992. L 304/10. 61 Dublin 1975.1995. prin art. 62 JOCE/DOCE. CEEA şi CECA din 6. cu excepţia situaţiei în care se decide altfel61. 2 al Tratatului de Fuziune stabilea că sesiunile din aprilie. Regulamentul Intern al Consiliului a fost modificat (art. 5 TUE. pe care o face cunoscută Comisiei şi celorlalţi membri ai Consiliului cu cel puţin zece zile înainte. de asemenea.XII. de ex. Finlandei şi Suediei . Preşedinţia stabileşte.1995 adoptată odată cu aderarea Austriei.II. 1.va fi secundată de către statul membru care a exercitat Preşedinţia în semestrul anterior şi de către cel ce o va exercita în semestrul următor”.Calendarul semestrial al Consiliilor.3 al Regulamentului Interior al Consiliului. Preşedinţia Consiliului are competenţa convocării reuniunilor ordinare şi extraordinare ale acestuia. în care se arată că: “Preşedinţia Consiliului îşi asumă reprezentarea Uniunii şi că. formate din cei trei preşedinţi ai Consiliului (anterior. urmare a unei iniţiative proprii sau la cererea Comisiei sau a unui stat membru.

care. alţi membri ai acesteia cât şi cu ceilalţi membri ai Consiliului.3. asigurarea permanenţei “de facto” a acestei instituţii. COMITETUL REPREZENTANTILOR PERMANENTI Chiar dacă formal Consiliul nu se reuneşte şi nici nu se dizolvă în funcţie de Sesiuni.putea provoca probleme de integrare. Crearea unui organ format din reprezentanţii permanenţi ai statelor membre a fost stabilită prin art. De la început a fost evidentă necesitatea unui organ auxiliar permanent însărcinat cu: pregătirea sesiunilor Consiliului. fiecare desfăşurându-i activitatea în ţara sa. 151 şi 121 ale TCE şi 63 prim-ministru al statului ce exercită Preşedinţia Consiliului .Preşedintelui Consiliului63 îi revine sarcina stabilirii contactelor oficiale cu Preşedintele Comisiei. în practică respectivii miniştri nu rămân reuniţi în Consiliu. s-ar fi redus la întâlniri periodice interguvernamentale. Această lipsă de permanenţă a Consiliului . altfel. asigurarea activităţii sale între Sesiuni. Putem afirma chiar că.faţă de permanenţa Comisiei . în scopul impulsionării acţiunii comunitare. ceea ce a obligat să se găsească o soluţie. numită COREPER (Comitetul Reprezentanţilor Permanenţi).5. V. dacă nu ar fi existat COREPER ar fi trebuit însărcinată Comisia sau administraţiile naţionale cu munca de pregătire a sesiunilor şi de aplicare a acordurilor Consiliilor.

pe de alta. a unui Reprezentant Permanent şi a unui Reprezentant Permanent Adjunct. 64 şeful misiunii de pe lângă Comunităţile Europene. adjunctul acestuia va participa la COREPER II şi trebuie sa aibe tot grad diplomatic de Ambasador . în art. COREPER Consiliului atribuie”. Numărul membrilor COREPER diferă de la un stat la altul. altfel spus. COREPER este format din funcţionari sau tehnicieni ai statelor membre în fruntea cărora se găseşte Reprezentantul Permanent al acestora în faţa Comunităţilor Europene64. 4. se referă la ca la “organul însărcinat cu pregătirea sesiunilor şi realizarea activităţilor pe care acesta i le COREPER este comun celor trei Comunităţi Europene. din partea fiecărui stat.TCEEA în Consiliului (COCOR). singurele constante reprezentându-le prezenţa. fac parte dintr-un organ comunitar auxiliar având funcţii proprii reglementate prin dreptul comunitar. stabilesc că: “un comitet compus din reprezentanţii permanenţi ai statelor membre va avea responsabilitatea pregătirii sesiunilor Consiliului şi cea a urmăririi îndeplinirii acordurilor acestuia”. membrii COREPER au o dublă alteritate: pe de o parte. Ambasadorul ţării respective în faţa Comunităţilor Europene. Articolele 30. La fel ca şi în cazul Consiliului. 151 şi 121 TCECA. sunt numiţi şi plătiţi de către statele membre. timp ce TCECA stabilea un organ auxiliar al CECO/CECA numit “Comisia de Coordonare” Tratatul de Fuziune. TCE şi TCEEA.

15 al Tratatului de Fuziune unde se arată că. în general. subiectele asupra cărora există un acord în COREPER devin punctele “A” din Ordinea de Zi. ci de competenţe. conduse de Reprezentanţii Permanenţi (COREPER I) sau Reprezentanţii Permanenţi Adjuncţi (COREPER II). aşa cum apar acestea redactate în TUE. se vor consulta reciproc şi-şi vor determina. prin acord.În practică. Această “diviziune a muncii” şi “coborâre spre bază”. Cooperarea Consiliu – Comisie în COREPER este normativizată prin art. astfel. ci doar votate. participantă activă la COREPER I şi II. Preşedintele COREPER este Reprezentantul Permanent în faţa Comunităţilor Europene al statului care exercită Preşedinţia Consiliului. modalităţile de colaborare”. 131 ale TCE şi TCEEA. Având în vedere că. Acesta elaborează Ordinea de Zi a Sesiunilor Consiliului în funcţie de rezultatul activităţii COREPER. au ca obiectiv o cât mai bună pregătire a Consiliilor şi o bună cooperare a acestora cu Comisia. Consiliul se pronunţă asupra propunerilor Comisiei – fie că este vorba despre propuneri de Regulament sau Directive – implicarea acestia în activitatea COREPER devine. acestea nemaifiind dezbătute. Cele asupra cărora nu s-a ajuns la acorduri prealabile în COREPER se dezbat şi votează în Consiliu ca puncte “B” pe Ordinea de Zi. Între aceste două Subcomitete nu s-a stabilit o relaţie de ierarhie. momentul în care cele două părţi îşi dau seama dacă o propunere sau alta ar putea (sau nu) fi aprobată în Consiliu. de la începutul anilor '70 s-au creat Comitete sau Grupe de Lucru specifice pentru diferitele sectoare abordate. “cele două. reiterează ideea acestei cooperări în aceiaşi termeni. Articolele 162. Consiliul şi Comisia. “primul nivel de contact” al Comisiei cu statele membre. Astfel. .

3. condus de un Secretar General fără a se face. cât şi în eficientizarea activităţii Consiliului. V. aşa cum sunt acestea redactate în TUE. 121. referiri la competenţele acestora. 30. putem spune că.6. un rol important atât în privinţa comunicării cât şi a colaborării dintre Consiliu şi Comisie.3 ale TCECA.. organizarea Secretariatului General şi să emită Regulamentul Interior. Faptul că. pot însemna că asistăm la o tentativă a statelor membre de a întări 65 rolul Secretariatului General şi al Secretarului General ale 65 prin . faptul că acesta este numit prin unanimitate de către Consiliu şi faptul că se stabileşte dreptul Consiliului de a redacta şi aproba propriul Regulament Interior. 151. COREPER apare drept garantul continuităţii şi permanenţei Consiliului.COREPER are. În concluzie. stabilesc existenţa unui Secretariat General al Consiliului. dar respinsă – respectiva chestiune se reîntoarce în COREPER urmând a fi retrimisă Consiliului după ce a fost din nou studiată şi reanalizată conform indicaţiilor acestuia. Dacă o propunere discutată în COREPER nu ajunge să fie votată în Consiliu – sau este votată. prin norme interne. însă. SECRETARIATUL GENERAL Art. TCE şi TCEEA. Acelaşi Consiliu trebuie să stabilească. Secretarul General se numeşte de către Consiliu prin unanimitate. pentru prima oară. deci.3. se vorbeşte în dreptul primar despre Secretariatul General şi despre Secretarul General al Consiliului.3.absorbţia" unor funcţii ale COREPER .

7. evident. să crească. mai precis ponderarea acestora în funcţie de populaţie. situaţie explicabilă dacă avem în vedere complexitatea acestei instituţii şi dubla sa 66 chiar dacă nu dorim să abordăm acum şi aici acest subiect pasionant şi complex. PROCESUL DECIZIONAL Sesiunile Consiliului şi Ordinea de Zi Procesul decizional al Consiliului este sensibil mai complicat decât al celorlalte instituţii comunitare. ţările mici doresc menţinerea situaţiei actuale. dacă nu se aplică această regulă. o dată cu extinderea UE spre Est-ul Europei?66 V. ce se va întâmpla cu ţările “infra-reprezentate” (ţările mari) în faţa “pericolului” ca numărul ţărilor “supra-reprezentate” (ţările mici).3. problema sa fundamentală rămâne legată de doctrina referitoare la distribuţia voturilor.8. dar şi în funcţie de alte criterii. în timp ce numărul lor de voturi ar creşte. V. amintim doar că ţările mari ar dori scăderea numărului de voturi a celorlalte (sau plafonarea acestora). Dezbaterea asupra acestei teme se centrează în jurul a două idei: - ponderarea sau nu a voturilor în funcţie de ponderea populaţiei statelor membre.3. Motivul invocat de ţările mari este acela al incompatibilităţii dintre distribuţia actuală de voturi şi ponderea reală a statelor membre .Consiliului în dauna COREPER. PROBLEMA FUNDAMENTALA Indiferent de sensul dezbaterilor referitoare la Consiliu.

67 Complexitatea excesivă a procesului decizional în cazul Consiliului este determinată şi de calitatea sa de principal organ decizional al Comunităţilor. În practică. Având în vedere toate acestea. 3 al Regulamentului Intern al Consiliului . Chestiunile ce se dezbat trebuie să figureze pe Ordinea de Zi.X. Aceştia din urmă asistă fără a avea drept de vot. este obligatorie introducerea pe Ordinea de Zi a oricărui subiect solicitat de către Comisie sau state membre cu condiţia ca Preşedinţia să fi fost anunţată cu 12 zile înainte. apare paradoxal faptul că. pe Ordinea de zi figurează “probleme A” şi “probleme B”.1979 69 art. astfel. la această discuţie fiind obligatorie participarea unui reprezentant al Comisiei şi al fiecărui stat membru (altul decât cel ce reprezintă respectivul stat în Consiliu)69. deşi era prevăzută elaborarea şi aprobarea Regulamentului Consiliului încă din Tratatul de Fuziune. L 268/25.alteritate. Cum spuneam înainte. Există şi posibilitatea de a introduce alte subiecte pe Ordinea de Zi care. elaborată şi comunicată de către Preşedinţie împreună cu Secretariatul General ale Consiliului. Primele sunt cele în care s-a ajuns la un acord prealabil în 67 de instituţie comunitară şi de for de discuţii şi acorduri politice între reprezentanţii guvernelor 68 JOCE/DOCE. aceasta nu s-a produs până în anul 197968. nu este definitivă până la începerea fiecărui Consiliu. iar respectivele documente să ajungă la Comisie şi statele membre cu 10 zile înainte de respectivul Consiliu. Adoptarea oricărui acord în Consiliu reclamă discutarea prealabilă a acestuia.

pentru a se evita eventuala concentrare a voturilor în mâna unui singur membru. 148 TCE şi 118 dispoziţii contrare acordurile majoritatea simplă a membrilor cazurilor existând posibilitatea unanimităţii. Este adevărat că un stat membru poate să-şi schimbe opinia între timp şi să voteze altfel decât a făcut-o în COREPER. acestea votându-se fără a mai fi discutate încă o dată. însoţeşte ministru. de fapt. 5. COREPER-UL neavând capacitate legislativă. Consiliile. ponderarea se făcea după următoarea formulă: 70cele la care nu s-a ajuns la acorduri în COREPER sau care nu au fost discutate în acesta. În acest context. cu excepţia unor Consiliului se iau prin care îl compun. 150 şi 120 ale TCECA. în restul majorităţii calificate şi a Iniţial la votul prin majoritate calificată. al Regulamentului Interior.2. Regimul Acordurilor Consiliului Conform art. 28. eventual. situaţie în care votul formal din Consiliu este cel care contează. “punctele B”70 sunt cele cu care se ocupă. Regulamentul Interior prevede dreptul de delegare al votului doar altui membru al Consiliului72 nu şi persoanei care. dar figurează pe Ordinea de Zi 71 fără ca acesta să poată vota în locul membrului “de drept” al Consiliului 72 art.COREPER. nici un membru al Consiliului nu poate deţine mai mult de o delegare de vot. Trebuie precizat că. TCE şi TCEEA . La Sesiunile Consiliilor. TCEEA. miniştri pot fi însoţiţi de încă un membru din staff-ul lor71. având la baza art.

prin decizia luată. în timp ce Luxembourg – cu 400. C 105/13. Olanda. iar în cazul în care propunerea nu venea din partea Comisiei exista o condiţie suplimentară aceea ca cele 62 de voturi să provină de la cel puţin 10 state membre.1994 modificată prin Decizia Consiliului 95/C1/01 din 1 ianuarie 1995. pentru adoptarea unei decizii prin majoritate calificată erau necesare 62.1995 o dată cu integrarea Suediei. Portugalia Austria. Grecia. aceasta poate fi blocată dacă votau împotrivă şase state indiferent de numărul voturilor.I. la situaţia actuală în care. Majoritatea simplă era de 44 de voturi73. Respectiva ponderare a voturilor (contestată tot mai mult de statele mari) s-a făcut din dorinţa de a se acorda şanse egale tuturor statelor membre şi s-a realizat pe baza ponderii (alterării) demografice şi economice a fiecărui stat membru. de 26 de voturi. Irlanda. Franţa Spania Belgia.III.000 de locuitori – să deţină 2 voturi. Aşa s-a ajuns la situaţia ca Germania – cu 80 de milioane de locuitori – să aibe 10 voturi în Consiliu. În cazul unanimităţii. Suedia Danemarca. Minoritatea de blocaj era. Finlanda Luxembourg 10 8 5 4 3 2 Din cele 87 de voturi. Italia. JOCE/DOCE C 1/1. în opinia statelor mari. însă. iar în cazul unei propuneri ce nu venea de la Comisie. se “minorizează 73 Decizia Consiliului din 29 martie 1994.Germania. Marea Britanie. Austriei şi Finlandei . s-a dorit să se evite “minorizarea statelor mici” ajungându-se. deci. La vremea respectivă. abţinerea membrilor prezenţi sau reprezentanţi nu împiedica luarea deciziei. JOCE/DOCE.

Irlanda Letonia. Bulgaria. Luxemburg Malta 29 27 14 13 12 10 7 4 3 Total voturi. între ele numrându-se. Danemarca. fiscalitatea. spre exemplu. Austria Slovacia. In plus. Majoritatea calificată se obţine cu 232 de voturi. azil. Finlanda. conform art 99 TCE76. acestea sunt explicate în Tratate. După criza “fotoliului gol”77 şi “Compromisul de la 74 aluzie la faptul că. un stat membru poate cere să se verifice dacă cele 232 de voturi reprezintă 62% din populaţia UE75. imigraţie. dacă propunerea vine de la Comisie. Franţa. Estonia. marea majoritate a actualilor membri ai UE sunt state mici şi mijlocii 75 ca o măsură suplimentară de protejare a intereselor statelor mari 76 temele cele mai controversate erau cele fiscale. coeziune. Lituania. Polonia România Olanda Grecia. Cipru. Prin Tratatul de la Nisa a fost astfel modificată ponderarea: Germania. 345. Portugalia Suedia. Minoritatea de blocaj s-a stabilit la 114 voturi. Marea Britanie Spania. Cehia. Ungaria.majoritatea”74. fără a părăsi şi Comunităţile . politică comercială comună 77 Franţa a părăsit Consiliul mai multe luni. În ceea ce priveşte “temele” ce trebuiesc aprobate prin unanimitate. Belgia. în alte cazuri fiind necesar ca cele 232 de voturi să exprime opinia a 2/3 din numărul statelor membre. sociale. Slovenia. Italia.

AUE şi TUE au complicat79 sistemul de adoptare al actelor comunitare prin creşterea puterilor legislative ale PE care. deoarece orice stat poate solicita trecerea oricărui act comunitar de la regimul de “majoritate calificată” la cel de “unanimitate” prin simpla invocare a “interesului vital”. s-a stabilit ca. 189B TCE. sper. In plus. aşa cum apar redactate în TUE . că autorul crede în democratizarea UE şi a Comunităţilor Europene. art.Luxemburg” din 1966.există mai mult “de fapt” decât “de drept". Menţinerea acestei reguli în practica comunitară permite arbitrariul. 149 TCE şi ulterior art. 118 TCEEA 79 când spunem “complicat” nu o facem la modul peiorativ. ceea ce schimbă datele problemei. La fel de adevărat este însă şi că există posibilitatea ca respectivul stat să voteze împotrivă. împreună cu Consiliul. ori codecizia PE reprezintă un pas important tocmai în această direcţie 80 art. Este adevărat că. prin “abţinere” un stat membru îşi poate “manifesta disconfortul” faţă de o decizie fără a împiedica luarea respectivei decizii. Această formulă poate fi interpretată şi Europene 78 dar nu şi art. ceea ce a făcut ca tot mai multe voci să se ridice împotriva acestei reguli ce – în plus . aprobă toate deciziile votate prin majoritate calificată80. 148. nici Comisia să nu trimită spre aprobare Consiliului acte normative ce “pot afecta interesele vitale ale statelor membre”. chiar dacă Tratatul ar permite aceasta.3 TCE78 stabileşte: “abţinerea nu împiedică adoptarea unui act prin unanimitate”. această lucrare dovedind. Problema definirii “interesului vital” a fost mereu şi rămâne discutabilă. nici Consiliul să nu aprobe asemenea propuneri prin majoritate calificată.

Civitas. UEM se află în cea de-a treia fază. Problema “majoritate calificată” versus “unanimitate”. între iunie 1965 şi ianuarie 1966 82 art.. dar nici nu deleagă votul său81. “El Consejo de Ministros” în Tratado de Derecho Comunitario Europeo. considerând respectivul Consiliul constituit “ilegal”83. apare anacronică. practic. ceea ce face ca respectivele decizii să nu poată fi. Madrid. dacă se reunesc voturile necesare pentru votul prin majoritate 81 cum a fost cel al Franţei. M. soluţiile date fiind diferite: - - de la cei care consideră imposibilă adoptarea unor asemenea decizii. 1986 . reclamă o rezolvare imediată cu atât mai mult acum când UE s-a extins din nou. până la cei care consideră că se pot adopta decizii. în afara cazurilor stabilite expres de Tratate. iar Uniunea Politică se găseşte în “plină ascensiune”. Estudio sistematico desde el Derecho Espaol. menţinerea posibilităţii votului prin unanimitate. Cazul în care un stat nu asistă la reuniunile Consiliului.3 TCE nu se referă la această speţă 83 SANCHEZ MORON. In acest context. deciziile ce trebuie adoptate prin majoritate calificată se găsesc într-o situaţie şi mai complicată. În cazul în care un stat nu asistă la reuniunile Consiliului şi nici nu deleagă votul său altui stat. 148.prin prisma dorinţei de a se evita unanimitatea Consiliului “în chestiuni importante sau vitale”. adoptate. complică situaţia adoptării deciziilor prin unanimitate deoarece Tratatele nu reglementează o asemenea situaţie82. aceasta rămânând valabilă doar pentru cazurile expres prevăzute în Tratate.

de către guvernele naţionale. J. un membru al Consiliului să voteze “condiţionat” de aprobarea ulterioară a guvernului său.calificată84. nici de Regulamentul Interior al Consiliului. cit. . 2 al Tratatului de Fuziune afirma: “Consiliul este format din reprezentanţi ai executivelor statelor membre” o făcea pentru a obliga statele membre să stabilească persoane care pot angaja. realizată o dată cu adoptarea TUE. ar însemna însă că deciziile adoptate de Consiliu sunt valabile şi pentru statul absent. este condiţionarea votului unui membru al Consiliului de ratificarea respectivei decizii de către Parlamentul naţional. menţinerea ei se justifică doar prin faptul că nu se presupune un răspuns diferit din partea respectivului guvern faţă de cel exprimat deja de reprezentantul acestuia în Consiliu. O asemenea practică există. în prealabil. Acest ultim punct de vedere. De altfel. introducându-se pe Ordinea de Zi un punct care nu a fost discutat. dar ea nu este susţinută formal nici de Tratate. prin votul exprimat. 27. TCE şi TCEEA.L. respectivul guvern şi stat. op. 146 şi 116 ale TCECA. a obligaţiilor sale prevăzute în Tratate. deoarece.. Poate însă exista şi situaţia în care. întăreau această idee. de către respectivul stat. s-a aflat neîndeplinirea. Votul condiţionat Atunci când art. o asemenea situaţie negând 84 DELWOST. acesta neputând să facă recurs în faţa Curţii de Justiţie. Ceea ce nu se poate admite însă. Noua redactare a art. la originea situaţiei create.

Spun aceasta deoarece dacă acordurile adoptate de către reprezentanţii guvernelor în Consiliu ar trebui ratificate de către parlamentele naţionale. prevăzute în art. art. indiferent că este vorba despre majoritate simplă. calificată sau unanimitate. unde Consiliul are puteri mai reduse. respectiv. abţinerea membrilor prezenţi sau reprezentaţi împiedicând adoptarea respectivelor acte. se înţelege că respectivul Aviz este aprobat de către el dacă există majoritate absolută. pe baza votului orientativ. Ordinea votării. este cea dată de denumirea fiecărui stat membru în limba sa. B. Particularităţile Consiliului CECO/CECA În cazul CECO/CECA. De aceea se consideră că. în cazul în care Consiliul trebuie să adopte un Aviz sau Decizie prin unanimitate.supranaţionalitatea Comunităţilor. dar mai puţin decât votul formal. . începând cu cel aflat imediat după Preşedinţie şi terminând cu cel aflat la Preşedinţie. Există însă şi cazuri. este necesar votul favorabil al tuturor membrilor Consiliului. COREPER poate stabili ce introduce pe Ordinea de Zi la punctul A şi. 28 TCECA stabileşte că: - în cazul în care Consiliul trebuie să emită un Aviz Înaltei Autorităţi. Există şi practica “votului orientativ” care este mai mult decât un “Tour de Table”. ne-am afla în faţa unei organizaţii internaţionale clasice şi nu în faţa Comunităţilor. constituind o modalitate de “orientare” a Comisiei faţă de eventuala atitudine a Consiliului de la momentul votului formal.

singurele despre care putem afirma. că sunt tipic comunitare şi în afara influenţelor naţionale86.9. 21.3. 20.5 ale Protocolului asupra Statului Curţii de Justiţie 86 cel puţin din punct de vedere doctrinar .8 ale TCECA şi în art. 78. o dată cu creşterea puterii PE şi a Comisiei. 16. nici unanimitate. în cazul CECO/CECA). când abţinerea nu împiedică unanimitatea85. 28.3. aceasta se ia prin majoritate simplă.6. puterea (aproape absolută) a Consiliului se diminuează progresiv. iar dreptul comunitar ceva mai mult 85 acestea fiind cele prevăzute la art. fără teama de a greşi. Comunităţile Europene şi Uniunea Europeană continuă să fie doar “ceva mai mult decât o organizaţie internaţională clasică. ceea ce nu îl împiedică pe Delwost să spună că. Această afirmaţie pare o confirmare a slăbiciunii şi imaturităţii procesului de integrare dacă avem în vedere că.- 28 TCECA. 32. dacă decizia se ia prin majoritate calificată. în cazul în care Consiliul trebuie să adopte o decizie care nu reclamă nici majoritate calificată. În acest moment. din cele cinci instituţii comunitare Consiliul deţine cele mai importante competenţe (mai puţin. COMPETENTE Competenţe derivate din instituţional comunitar apartenenţa sa la sistemul Competenţele Consiliului sunt determinate de rolul acestuia în sistemul instituţional comunitar. 78. cele mai mari competenţe le are Consiliul şi nu Comisia sau Parlamentul European. Deşi Consiliul continuă să reprezinte “centrul de gravitaţie” al sistemului instituţional. 32bis. V. ponderarea se face exact ca în cazul TCE şi TCEEA. în raport cu scopurile lor finale declarate.

decât dreptul internaţional clasic”87. “Le Conseil” în Le Droit de la Communauté Economique Européenne. atât una cât şi cealaltă. pentru a garanta atingerea finalităţilor stabilite prin Tratat. în vedere că art. Consiliul: coordonează politicile economice generale ale statelor membre. chiar dacă.. în art.L. 87 DELWOST. Potrivit art. “Consiliul va exercita competenţele sale şi îi va exercita puterile. În esenţă. desigur. J. 1979 88 a se avea. la politicile economice ale statelor membre fără să existe şi referiri explicite la capacitatea sa de a coordona celelalte instituţii comunitare sau alte politici88. 115 TCEEA. nu se arată expres că ar fi de competenţa Consiliului atingerea obiectivelor semnalate prin Tratat şi nici că exercitarea funcţiilor de coordonare trebuie făcută în raport cu dispoziţiile Tratatului. În TCEEA situaţia este asemănătoare. iar art. J11 al TUE stabileşte că dispoziţiile prevăzute la art. dispune de putere de decizie. Consiliul îşi poate utiliza puterea de coordonare şi decizie în toate situaţiile prevăzute de Tratate. J8 TUE pare a rezerva Consiliului funcţii executive şi nu de coordonare a politicii externe şi de securitate comună ale căror principii se stabilesc de către Consiliul European . 147 şi 150-153 se vor aplica politicii externe şi de securitate comună. 115 TCEEA. în condiţiile respectivului Tratat”. Consiliul coordonează activitatea statelor membre şi a Comunităţii. În orice caz. 146. Puterile sale de coordonare şi decizie sunt însă limitate. Art. Université de Bruxelles. 2 şi 3 ale TCEEA. la prima vedere. 145 al TCE stabileşte că. cu deosebirea că. se deduc din art.

iar pe a doua cu dreptul de a emite Regulamente şi Decizii. acte normative adresate statelor membre (Directive şi Decizii). mai degrabă. demarcaţia dintre sectoarele asupra cărora Consiliul îşi exercită puterea de decizie şi cea de coordonare nu se poate face în funcţie de sectoarele în care se emit Regulamente sau Directive. în timp ce în sectoarele în care are putere de decizie trebuie să adopte acte normative angajante. funcţia de coordonare a Consiliului se traduce prin competenţa acestuia în adoptarea de acte normative neangajante – Recomandări.Conform puterii de decizie a Consiliului. conform Tratatelor. recunoscută în TCE şi TCEEA. Deosebirea se poate face. 71. Astfel. chiar dacă nu au efect direct precum Regulamentele sau Deciziile. pot fi angajante. în general – a căror destinatari sunt statele membre. potrivit art. deoarece toate cele trei tipuri de acte normative pot fi angajante. în alt sens: în sectoarele în care Consiliul are putere de coordonare trebuie să adopte acte normative neangajante. 189 şi 161 ale TCE şi TCEEA recunosc competenţa Consiliului în acest sens. acesta poate adopta: acte normative generale (precum Regulamentele). . Art. Altfel spus. La rândul ei. nu trebuie făcută greşeala de a o identifica pe prima cu dreptul de a emite Directive. În legătură cu distincţia dintre funcţia de coordonare şi cea de decizie.1 TCE. Consiliul poate emite Directive care.

puterile Consiliului sunt limitate. conform art. de o formă abstractă.Conform art. astfel. În acest caz. manifestându-şi. Directive adresate statelor membre. iar art. Comisia este cea însărcinată cu realizarea obiectivelor TCECA89. ceea ce demonstrează adevărul afirmaţiilor anterioare şi paradoxul acestora. 2-3 şi 103 TCE. puterea sa de coordonare. politica economică a statelor face parte din prima categorie. 145 TCE. în mod excepţional. acte normative angajante. Excepţional. În cazul CECO/CECA.C. la propunerea Comisiei.11 TCE stabileşte posibilitatea Consiliului de a stabili amenzi acelor state care au deficit public major şi care nu au ţinut cont de Recomandările ce le-au fost făcute de către Consiliu. Această putere legislativă a Consiliului nu este absolută deoarece. situaţii în care se găsesc sau se pot găsi o pluralitate de subiecţi . atât în ceea ce priveşte actele normative de caracter general90 (Regulamentele). Competenţe normative Consiliul are largi competenţe normative. chiar în sectorul politicilor economice. Consiliul poate adopta. cât şi în privinţa celor având un destinatar precis (statele membre) sau referindu-se la o situaţie precisă ce obligă la modificarea dreptului intern (Directiva). chiar 89 şi nu Consiliul. cum am văzut în cazul realizării obiectivelor CEE şi CEEA 90 care regularizează. ceea ce îl îndrituieşte să adopte Recomandări în legătură cu aceasta. Altfel spus. 104. Consiliul poate formula.

dacă este el cel care emite91 respectivele acte normative. conform art. putând să reelaboreze propunerea Comisiei. o poate face doar prin unanimitate. Se poate spune chiar că aceasta prevedere funcţionează ca o modalitate de a “controla” Consiliul şi de a-i “refuza puterea absolută”. Dacă Consiliul doreşte adoptarea unui act normativ altfel decât a fost propus de către Comisie. 203 TCE. absolută sau unanimitate 92 cu excepţia situaţiilor. practic. ceea ce nu este uşor. deci. Consiliul este instituţia ce are ultimul cuvânt în privinţa CO93. iniţiativa legislativă92. o face la recomandarea Comisiei. nu mai funcţionează regula generală conform căreia Consiliul legislează în baza propunerilor Comisiei. Dacă însă Consiliul adoptă un act normativ împreună cu PE – art. acele cheltuieli care se fac în scopul aplicării prevederilor dreptului comunitar . când Consiliul adoptă un Regulament sau o Directivă. din proprie iniţiativă şi nu la propunerea Comisiei 93 cum spuneam. Competenţe bugetare Competenţele bugetare ale Consiliului convertesc. 189BTCE – “subordonarea” sa faţă de propunerile Comisiei nu mai este atât de evidentă. Putem spune că în acest caz. se poate afirma că Consiliul deţine puterea normativă comunitară. Consiliul şi PE. aceasta având. această instituţie în autoritatea bugetară a Comunităţilor Europene. puţine la număr. Aşa cum am văzut. Cu limitele expuse. prin intermediul Comitetului de Conciliere PE – Consiliu. Într-o asemenea situaţie ar fi necesară pentru aprobare doar majoritatea calificată a Consiliului şi majoritatea absolută a PE. 91 prin majoritate simplă.

Potrivit art. astfel. acestea dispunând. această competenţă este implicit a Comisiei. Competenţe executive Consiliul are competenţe executive în raport cu normele pe care le adoptă şi cu cele care se referă la dreptul primar. în plus. TCE. conform art. În mod normal. exercitarea directă a unor competenţe executive”. aşa cum se arată în art. să elaboreze altul. Altfel spus. 145 TCE. Cazurile mai des întâlnite de competenţe executive în cazul Consiliului le găsim în legătură cu politica de transporturi. executarea normelor comunitare corespunde statelor membre sau Comisiei. Consiliul “va atribui Comisiei competenţele de executare a normelor pe care le elaborează. 75. are capacitatea de a adopta acte administrative concrete prin care să se aplice o normă. de aparate birocratice care. Aceste ample atribuţii ale Consiliului în elaborarea şi aprobarea bugetului comunitar are însă limitele sale94 printre acestea enumerânduse dreptul PE de a respinge proiectul de buget al Consiliului obligându-l. dacă nu există o prevedere expresă de atribuire a executării normelor. 177 TCEEA.1 C şi 93.2. au şi un caracter permanent.8 TCE .ceea ce înseamnă aproximativ 80% din total. Competenţe internaţionale Este de competenţa Consiliului semnarea de acorduri cu terţe 94 prevăzute în art. 203. faţă de Consiliu. ajutoare publice etc. competenţele bugetare ale Consiliului sunt aceleaşi ca în cazul TCE. în cazuri specifice. Consiliul putând să-şi rezerve. În cazul TCEEA. În practică.

aşa cum se arată în art. aceasta se realizează. Avizul PE este necesar chiar şi în cazul în care normele comunitare ce ar trebui adoptate pentru realizarea respectivului acord internaţional fac parte din categoria celor ce reclamă aprobarea comună Consiliu – PE. Consiliul poate aproba Acordul prin majoritate calificată sau. Nici în această situaţie nu putem vorbi despre o competenţă absolută a Consiliului deoarece. Consiliul se pronunţă asupra propunerii Comisiei prin majoritate calificată . prin majoritate calificată sau unanimitate. cu Avizul prealabil al PE. 113 TCE.state. un asemenea acord trebuie să aibă în prealabil Recomandarea Comisiei referitor la deschiderea negocierilor cu respectivul stat. acesta se aprobă – prin majoritate calificată . unanimitate. 95 fiind vorba despre acorduri de politică comercială. de către Comisie împreună cu Comitetele Speciale ale Consiliului (desemnate să asiste Comisia la respectivele negocieri)95. conform art. grupări de state sau organizaţie internaţională. 113 şi 228 TCE. 228 TCE stabileşte că. Dacă este vorba despre acorduri cu ţări. iar în cazul în care PE nu emite respectivul Aviz. respectiv. Avizul prealabil al PE este consultativ. în baza mandatului Consiliului. În unele situaţii. 189B şi 189C ale TCE. Termenul în care PE trebuie să emită Avizul său este stabilit de către Consiliu. după caz. O dată autorizată negocierea de către Consiliu. grupuri de ţări sau organizaţii internaţionale în alte sectoare decât cele prevăzute în art. în altele este obligatoriu. este obligatorie participarea PE la respectivele activităţi. Aceste decizii se iau. grupări de state sau organizaţii internaţionale.de către Consiliu. o dată încheiat un acord. Art.

Acordurile se adoptă prin unanimitate şi cu consultarea prealabilă a Adunării. Dacă respectiva negociere atrage modificări de Tratat. 236 TCEE. Consiliul poate acţiona şi în baza dispoziţiilor art. competenţele Consiliului în domeniul relaţiilor internaţionale sunt importante.În cazul CEEA. care se poate pronunţa împotriva Înaltei Autorităţi şi a Comisiei . 173 şi 174 TCE şi art. state membre sau persoane particulare. 33 şi 35 TCECA prevăd posibilitatea recursului Consiliului. Competenţe în sectorul apărării dreptului comunitar Chiar dacă este Comisia cea care apără. În afara acordurilor semnalate la art. respectiv. atunci trebuie parcursă metodologia stabilită în art. avizul anterior al PE şi aprobarea Consiliului prin unanimitate. Consiliul fiind cel care are competenţă în acest sens.fără nici un amestec iniţial sau ulterior al Comisiei. 175 şi 176 TCE şi. Consiliul are şi el asemenea competenţe. se pot încheia şi altele. 148 şi 149 TCEEA. Instrumentele acestuia în urmărirea şi pedepsirea infracţiunilor faţă de dreptul comunitar se găsesc descrise în art. 206 TCEEA. dreptul comunitar în faţa altor instituţii. CEEA poate stabili acorduri cu state terţe. 96 în mod similar. caz în care ceea ce sancţionează Consiliul este pasivitatea Comisiei sau a PE faţă de obligaţia acestora de a adopta acte comunitare96. grupuri de state sau organizaţii internaţionale. 203. 204 TUE. obligatorii iniţiativa Comisiei. fost art. În acest caz. 206 TCEEA semnalează că. negocierile le iniţiază Consiliul . în baza art.din proprie iniţiativă . 146 şi 147 TCEEA (încălcarea actelor normative emise de către Comisie). Art. art. în acest caz fiind. însă. în principal.

Consiliul97 poate. Este însă evident că. de asemenea. în acest fel. în scopul aprofundării integrării europene. Conform art.Competenţe în impulsionarea acţiunii şi a dreptului comunitar Consiliul are competenţe de iniţiativă sau impulsionare a acţiunii comunitare. la rândul său. Este vorba deci despre iniţiative ce derivă din acorduri politice şi nu din competenţele Consiliului ca şi instituţie comunitară. 148-149 TCEEA . îmbogăţirea şi perfecţionarea dreptului comunitar. Consiliul poate cere Comisiei să elaboreze studii care să propună soluţii în vederea realizării obiectivelor Tratatelor şi să supună aprobării sale propunerile de acte normative rezultate98. putem afirma că şi Consiliul poate impulsiona. lua iniţiative politice ce derivă din acordurile politice la care ajung statele membre. Consiliul poate depune recurs şi împotriva PE. aşa cum apare acesta redactat în TUE. În acest sens. Chiar dacă de o formă indirectă. 152 TCE sau 122 TCEEA 99 conform art. pe acelaşi motiv de inactivitate legislativă. În cazul în care Comisia nu ar realiza respectivul studiu. presiuni asupra Comisiei pentru a prezenta iniţiative legislative destinate îndeplinirii obiectivelor Tratatelor Constitutive. în formula sa de Consiliu European decât cea de Consiliu de Miniştri 98 conform art. În majoritatea cazurilor. Consiliul poate face. Consiliul poate interveni99. 175-176 TCE sau art. 175 TCE. iniţiativa actelor comunitare aparţine Comisiei. 97 în principal. instituţia însărcinată cu impulsionarea acţiunii comunitare în general.

Comisia 101 în comparaţie cu situaţia din CEE şi CEEA . în acest caz. Dacă. În acest scop. realizarea obiectivelor Tratatului nu este de competenţa Consiliului. În primul rând. În cazul CECO/CECA. prevederile art. 145 TCE nu au corespondent în TCECA deoarece.Competenţele Consiliului. Consiliul şi Înalta Autoritate fac “schimb de informaţii” şi “se consultă reciproc”. Consiliul apare ca fiind cea mai importantă instituţie. Consiliul apare mai degrabă în alteritatea sa de “Conferinţă internaţională”. doar apoi. 26 TCECA Consiliul va exercita competenţele sale în forma indicată de Tratat în special în scopul “armonizării acţiunii Înaltei Autorităţi cu cea a guvernelor. capacitatea de a lua decizii sau de a adopta 100 spre deosebire de cea din TCE şi TCEEA unde întâlnim Consiliu şi. Consiliului nu i se recunoaşte. în cazul TCE şi TCEEA. în timp ce rolul său ca “instituţie comunitară” este mai redus101. în cazul TCECA aceasta este Comisia (Înalta Autoritate). Astfel. 8 TCECA semnalează că Înalta Autoritate (Comisia CECO/CECA) este cea care urmăreşte realizarea acestora. conform art. responsabile pentru politica economică generală din statele lor”. de “organ internaţional”. competenţele Consiliului sunt mult mai limitate decât în cazul TCE şi TCEEA. lucru uşor de observat şi din ordinea pe care TCECA (Titlul II) o stabileşte pentru instituţiile sale: Comisia şi apoi Consiliul100. conform TCECA În cazul CECO/CECA. Art. deci.

acte normative angajante. Ceea ce i se recunoaşte Consiliului în TCECA este capacitatea de a coordona politicile statelor membre: între statele membre, pe de o parte şi, pe de alta, între statele membre şi Înalta Autoritate. Art. 28 TCECA recunoaşte Consiliului capacitatea de a emite Avize în legătură cu actele pe care le adoptă Comisia, Consiliul jucând deci un rol auxiliar102. Consiliul CECA nu poate adopta Decizii de genul celor prevăzute la art. 189 şi 161 TCE şi TCEEA, “Deciziile” prevăzute la art. 14 TCECA referindu-se la relaţiile Consiliului cu alte instituţii comunitare sau la organizarea internă a acestuia. Putem spune deci că, în aceste condiţii, Consiliul nu are competenţe executive în cazul CECO/CECA având, însă, recunoscute puteri de impulsionare a acţiunii comunitare (la fel ca în TCE şi TCEEA). Chiar dacă nu este Consiliul cel care face propuneri de acte normative (pe care să le adopte, apoi, Înalta Autoritate), acesta poate propune realizarea unor studii care să permită îndeplinirea obiectivelor Tratatului. Art. 26.2 TCECA spune, în acest sens, cam aceleaşi lucruri ca şi art. 152 TCE şi 122 TCEEA: “Consiliul poate cere Înaltei Autorităţi să facă studiile necesare îndeplinirii obiectivului Tratatului”.
V.3.10. CONSILIUL EUROPEAN

Cum am văzut, Consiliul Comunităţilor Europene (numit şi Consiliul de Miniştri din cauza faptului că, normal, la el participă miniştri) este:
102 de genul celui jucat de către PE în cazul TCE şi TCEEA

-

o instituţie comunitară având competenţe proprii, exercitate în conformitate cu normele dreptului comunitar primar sau derivat; un loc de întâlnire, for de discuţii şi acorduri a reprezentanţilor executivelor comunitare.

Doctrina prevede că ne aflăm în faţa unui Consiliu al Comunităţilor Europene ori de câte ori se întrunesc următoarele condiţii: reprezentanţii guvernelor statelor membre au fost convocaţi, în calitatea lor de “membrii ai Consiliului”, de către Preşedintele acestuia şi în baza unei Ordini de zi; la respectiva reuniune asistă Comisia, în afara cazului în care, în mod expres, se stabileşte altceva; la reuniune se discută probleme de competenţă comunitară, adică, în acest caz, probleme aflate în competenţa Consiliului; reuniunea urmează procedurile comunitare prevăzute în dreptul primar şi derivat şi în Regulamentul Interior al Consiliului.

Orice reuniune a membrilor guvernelor statelor membre care nu respectă aceste condiţii este orice altceva decât Consiliu, este deci o reuniune interguvernamentală, dar nu o sesiune a Consiliului. Acordurile acestor din urmă reuniuni obligă, la rândul lor, statele membre, dar nu vor constitui acte de drept comunitar. Într-o asemenea situaţie se găseşte Consiliul European care nu poate fi identificat conceptual cu Consiliul, înţeles ca instituţie comunitară.

Consiliul European (reamintim) este un Consiliu la care asistă şefii de stat sau guvern împreună cu miniştri lor de externe. În această logică, Consiliul European ar putea fi considerat un Consiliu ca şi celelalte, deoarece şefii de stat şi guvern pot fi consideraţi membri ai guvernelor103. Concret, încă din 1974, şefii de stat sau guvern obişnuiesc să se reunească semestrial în ţara care exercită Preşedinţia Consiliului (la finalul acesteia). Până în 1986, o dată cu adoptarea AUE, aceste reuniuni nu apăreau, însă, în dreptul primar. În art. 2 al AUE se fac, pentru prima dată, referiri la Consiliul European, este adevărat, doar pentru a se stabili “componenţa acestuia”: şefii de stat sau guvern, preşedintele Comisiei Comunităţilor Europene şi miniştri de externe cât şi un alt membru al Comisiei. Mai era semnalat că acest Consiliu European se reunea cel puţin de două ori pe an. TUE, în art. D.1, precizează că obiectivul Consiliului European este acela de “a impulsiona dezvoltarea Uniunii şi definirea orientărilor de politică generală ale acesteia”. În TUE se face distincţie între “Consiliul Comunităţilor Europene”, “Consiliul Uniunii”, pe de o parte, şi, pe de alta, “Consiliul European”. Marea dilemă vine din următoarea întrebare: este Consiliul European instituţia descrisă şi regularizată la art. 26-30 TCECA, 145-154 TCE şi 115-123 TCEEA?

La o primă vedere, Consiliul European este tot “un Consiliu”, atâta vreme cât adoptă acorduri de competenţa Consiliului.
103 chiar şi în cazul francez în care, datorită competenţelor Preşedintelui Republicii, acesta asistă - împreună cu primul ministru - ca şi “membru al guvernului având competenţă pe domeniul relaţiilor externe”

pentru a avansa. prin Decizie a Consiliului. ori nu le considerăm drept comunitar. la nivel politic. cel puţin într-o anumită măsură. prin acorduri care ar fi imposibile în sesiuni ordinare ale Consiliului datorită lipsei de competenţe ale acestuia. la “marginea comunitarului”. Este chiar normal ca. menirea de a facilita integrarea europeană făcând-o însă. cu toate consecinţele ce derivă din aceasta104. jurisdicţie a Curţii de Justiţie etc 105 altfel spus cele ce se adoptă de către PE împreună cu Consiliul. TCE şi TCEEA la care s-ar adăuga art. se adoptă. Înregistrăm o dezbatere serioasă asupra acestui subiect cu atât mai mult cu cât există părerea că activităţile sale s-ar putea desfăşura strict în sânul Comunităţilor. mai degrabă. Consiliul European fiind utilizat. ori acceptăm ideea modificării dreptului primar prin modificarea Tratatelor. în acest caz acordurile Consiliului European nu mai sunt acorduri ale Consiliului – adică nu fac parte din dreptul derivat – chiar dacă se vor numi “Decizii”. Este însă clar că la acest nivel. TCE şi TCEEA105. 189 şi 161 ale TCECA. Consiliul European are. 95. să nu se adopte acele acte de drept comunitar ce se pot adopta în Consiliile curente. deci. Dar. la propunerea Comisiei 104 aplicare directă. N al TUE (acestea prevăzând posibilitatea revizuirii Tratatelor.Acordurile astfel adoptate de către Consiliul European sunt ale Consiliului şi fac parte din dreptul comunitar. Consiliul sau Comisia . 14. prin apelarea la art. În cazul Deciziilor adoptate de către Consiliul European. decizii politice imposibile dacă ne referim la dreptul comunitar. 235 şi 203 ale TCECA. de asemenea. Aceste “decizii” nu sunt aceleaşi cu cele care fac parte din dreptul derivat şi sunt reglementate prin art. în asemenea reuniuni. în procesul de integrare.

V. deşi formalizat prin AUE. PE. Prin competenţe. de comun acord.şi cu Avizul prealabil al PE)106. Comisia. a căror secretariate au fost comune încă înainte de fuzionarea acestora .4. fuziunea a fost ceva mai dificilă decât în cazul Consiliului. PARTE A SISTEMULUI INSTITUTIONAL AL COMUNITATILOR EUROPENE Comisia Comunităţilor Europene este o altă instituie comunitară a cărei organizare se regăseşte în dreptul primar. Curtea de Justiţie şi Curtea de Conturi. compoziţie şi mod de activitate. Comisia CEE şi Comisia CEEA. este comună celor trei Comunităţi. la fel ca în cazul celorlalte instituţii de bază. COMISIA V.4. adevărata sa structurare s-a produs cu ocazia TUE 107 spre deosebire de Consilii. aceasta trebuind să beneficieze. Comisia exprimă cel mai bine diferenţa dintre Comunităţile Europene şi o organizaţie internaţională clasică.1. Tratatul de Fuziune din 1965 transformând cele trei Comisii într-o Comisie unică: Înalta Autoritate (CECO/CECA). COMISIA. este una dintre instituţiile pe care Tratatele Constitutive le face responsabile cu “îndeplinirea obiectivelor comunitare”. şi de încrederea PE. de către guvernele statelor membre. Comisia. o dată cu adoptarea TUE. În cazul Comisiei. Comisia este formată din persoane desemnate. împreună cu Consiliul. 106 o prezentare largă a Consiliului European se găseşte la capitolul VI dat fiind faptul că. dat fiind faptul că cele trei Comisii aveau infrastructuri administrative diferite şi independente107.

respectivele atribuţii fiind ale Secretariatului General al Consiliului şi ale COREPER-ului. 155-163 şi 124-135 TCECA. ceea ce nu putem spune şi în cazul Tratatului Uniunii Europene care modifică numărul Vicepreşedinţilor. în mod special este Comisia cea care exprimă. Comisia are următoarele funcţii: 108 adică. apare în art.dacă în dreptul internaţional găsim şi organizaţii având “Conferinţe ale statelor membre”108 . Spuneam că. 8-19. nu este organ executiv al acestuia şi nici nu-l reprezintă când acesta nu este reunit. Comisia Europeană nu este nici un “Secretariat”. diferenţa dintre Comunităţile Europene şi organizaţiile internaţionale clasice pentru că .Regularizarea celor trei Comisii. Tratatul de Fuziune nu realizează schimbări pe fond ale Comisiei. TCEE şi TCEEA. Consiliile în dimensiunea lor de “organizaţii internaţionale” . Comisia are capacitatea de a adopta acte normative ce generează drepturi şi obligaţii directe pentru cetăţenii şi statele membre. având competenţe proprii şi distincte de cele ale Consiliului. rolul PE în alegerea şi numirea Comisarilor.în nici o organizaţie internaţională clasică nu există o instituţie asemănătoare Comisiei. Comisia nu pregăteşte sesiunile Consiliului. mandatul Comisarilor. ci o instituţie supranaţională. nici o “Comisie Permanentă a Consiliului”.

-

normative, prin propunerile normative de dezvoltare a politicilor comunitare; de control, veghiind asupra aplicării corecte a dreptului comunitar; de gestiune a politicilor comunitare; de reprezentare a UE în organizaţiile internaţionale.

V.4.2. COMPOZITIA

Membri Comisiei şi numirea lor Comisia, aşa cum semnala art. 9, 157 şi 126 ale TCECA, TCE şi TCEEA, era compusă din 20 de membri. Iniţial, numărul membrilor Comisiei era de nouă, apoi a trecut la 13 (o dată cu integrarea Marii Britanii, Irlandei şi Danemarcei), la 14 (o dată cu integrarea Greciei) şi la 17 (o dată cu integrarea Spaniei şi Portugaliei). La ora actuală, Comisia este compusă din 25 de membri, câte unul din fiecare stat mambru. Art. 12 al Tratatului de Fuziune stabilea că, membrii Comisiei se numesc de comun acord de către guvernele statelor membre. Adevărul este că, alegerea Comisarilor la recomandarea guvernelor naţionale face să persiste unele dubii faţă de absoluta lor independenţă ceea ce a şi determinat existenţa - atât la momentul 1965 (timid), dar mai ales la cel din 1992 (Tratatul de la Maastricht) - unor discuţii legate de necesitatea unui rol crescând al PE, în desemnarea Comisiei109.
109 în “Raportul Furlers” asupra competenţelor PE se cerea ca această instituţie să desemneze preşedintele Comisiei dintr-o listă propusă de guvernele statelor membre (Document PE/31/63-64). În “Raportul Faure”

Noua redactare a art. 10, 158 şi 127 ale TCECA, TCE şi TCEEA, - realizată cu ocazia aprobării TUE - fără să schimbe mult metodologia alegerii Comisiei a făcut, totuşi, posibilă creşterea rolului PE şi chiar a Preşedintelui Comisiei în alegerea membrilor acesteia. Astfel, guvernele statelor membre desemnează, de comun acord, Preşedintele Comisiei după consultarea prealabilă a PE. În continuare, consultânduse Preşedintele desemnat, guvernele desemnează membrii Comisiei110. Comisia astfel desemnată, se supune aprobării PE şi, o dată obţinută aprobarea colectivă a acesteia de către PE, numirea Comisiei va fi formalizată de către guvernele statelor membre. Art. 2.40 şi 2.41 ale TUE de la Amsterdam, adică noua redactare a art. 158 şi 163 TCE111, prevedeau creşterea rolului PE în alegerea Preşedintelui Comisiei şi a acestuia în alegerea Comisarilor. Art. 158 TCE112 prevedea că desemnarea Preşedintelui Comisiei de către guvernele statelor membre va trebui aprobată şi de către PE, ceea ce introducea elemente noi faţă de situaţia anterioară când se cerea doar consultarea prealabilă a acestuia. Noua redactare a art. 163.1 TCE, includea şi ideea potrivit căreia Comisia Europeană îşi va exercita funcţiile pe baza orientărilor politice ale Preşedintelui
asupra fuziunii executivelor, se enunţa acelaşi principiu al alegerii preşedintelui Comisiei de către PE sau chiar a tuturor membrilor Comisiei (Document PE/84/60-61). În “Raportul Kirk” asupra competenţelor PE se propunea alegerea membrilor Comisiei de către guvernele statelor membre dintr-o listă propusă de PE (Document PE/37.065/21.III.1974) 110 înainte, guvernele desemnau direct membri Comisiei 111 sau ale art. 214 şi 219 ale Tratatului Consolidat 112 în redactarea TUE de la Amsterdam

acesteia. Acest sistem, care lasă în mâna guvernelor desemnarea Comisarilor, a dorit însă să confere un rol şi PE în desemnarea acestora, dar şi Preşedintelui Comisiei. Probabil că într-o instituţie supranaţională ideală, PE ar trebui să aleagă Comisia şi Preşedintele ei, decizia formală finală necorespunzând, în acest caz, Consiliului. În realitate, desemnarea Comisarilor şi a Preşedintelui se face de către reprezentanţii statelor membre, în această calitate şi nu în aceea de “membri ai Consiliului”. Conform doctrinei, această situaţie are drept scop asigurarea deplinei independenţe a Comisiei faţă de Consiliu, distincţia fiind, de altfel, greu de făcut. Ne referim, desigur, la acel percept potrivit căruia nici o instituţie comunitară nu poate desemna membri altei instituţii comunitare, însă, în cazul Consiliului, este dificilă operarea, în practică, a distincţiei dintre alterităţile membrilor acestuia113. Conform celor stabilite în art. 9, 157, 126 TCECA, TCE şi TCEEA, membri Comisiei trebuie să fie cetăţeni ai unei ţări comunitare, exigenţă păstrată şi în Tratatul de Fuziune (art. 10.1). Aşa cum se stabileşte în Tratate, fiecare stat membru are dreptul să propună, pentru a face parte din Comisie, cel puţin o personalitate114. La rigoare, având în vedere că, Comisia nu reprezintă interesele statelor, nu ar trebui să existe nici o relaţie între Comisari şi ţările lor de origine. De altfel, nici nu a existat iniţial, fiind Tratatul de Fuziune (din 1965) când s-a
113 de “membri ai Consiliului” şi “reprezentanţi ai guvernelor statelor membre” 114 existau cinci state care puteau propune doi: Franţa, Italia, Germania, Marea Britanie şi Spania

deoarece vorbim despre o instituţie tipic supranaţională115. se obişnuia trimiterea la Comisie a câte unui reprezentant al fiecăruia din cele două partide. dacă se continua pe această linie. Un lucru este sigur. această independenţă de “drept” (şi. singura exigenţă suplimentară pentru a fi membru al Comisiei este aceea a competenţei profesionale. buni manageri (foşti miniştri). de “fapt”?) manifestându-se prin: 115 dezbatarea actuală referitoare la acest subiect s-a găsit mult timp întrun punct mort. În practică nu se constată amestecul sau presiunea guvernelor statelor membre asupra propriilor Comisari. la Nisa amânându-se rezolvarea acestei chestiuni până când UE ar fi ajuns la 27 de membri. În ţările caraterizate prin bipartitism politic ce aveau dreptul la doi Comisari.adăugat această condiţie. În realitate. Comisia se transforma într-un “mic parlament” în care fiecare ţară îşi trimitea reprezentanţi. alături de calitatea de a fi cetăţean al unui stat membru. prin respectiva “repartizare a Comisarilor pe ţări” s-a ajuns la o formule specifice mai degrabă Consiliului deoarece acesta îşi “repartizează puterea” în funcţie de greutatea demografică a statelor membre. Conform Tratatelor. Din toate acestea se deduce despre Comisari că sunt independenţi. nu numai specialişti într-un domeniu sau altul. În cazul Comisiei. statele membre trimit şi oameni cu experienţă în administraţie. ceea ce nu elimină întru-totul posibilitatea existenţei unei anumite “sensibilităţi” a acestora faţă de problemele specifice ţărilor lor de origine. Practic. distribuţia pe ţări nu are sens. ceea ce ducea la infirmarea vocaţiei supranaţionale a Comisiei şi la abandonarea scopului pentru care a fost creată .

reducând această perioadă la patru ani. 116 în actuala Comisie avem Comisari care au aparţinut şi Comisiei Prodi . Ceea ce nu se prevede în Tratate.- interzicerea solicitării sau acceptării de instrucţiuni de la guverne sau organisme comunitare. interzicerea exercitării altor activităţi. o durată de şase ani. cel care îl substituie o face doar pentru perioada rămasă din mandat. a modificat. Tratatul de Fuziune din 1965. Art. în timpul mandatului de Comisar. aşa cum era prevăzut în vechiul art. este suspendarea provizorie a unui Comisar până la clarificarea veridicităţii acuzaţiei referitoare la presupusa abatere. 158 şi 127 ale TCECA. Un Comisar îşi poate pierde mandatul în două situaţii: demisia colectivă a Comisiei. iniţial. 10. 12A. Noua redactare. TCE şi TCEEA. mandatul Comisarilor stabilindu-l la cinci ani. 160 şi 129 TCECA. iar în cazul în care un Comisar este înlocuit în timpul mandatului.1. membri Comisiei care au comis greşeli grave sau au încetat să reunească toate condiţiile cerute pentru a fi Comisari pot fi îndepărtaţi de către Curtea de Justiţie la cererea Comisiei sau a Consiliului. Mandatul poate fi reînnoit116. TCE şi TCEEA semnalează că. Durata mandatului Mandatul de Comisar avea. art. dat de TUE art. cauzată de o moţiune de cenzură aprobată de către PE. remunerate sau nu. 160 TCE.10. din nou. demisia personală.

Consiliul poate. nici unul din art. 12 şi 128 TCE.. 157 şi 126 TCECA. Milan.. “La Commission”. Putem deduce. la fel cum nu o făcuse nici art. J. U. situaţie în care Comisarul trebuie să-şi desfăşoare activitatea până la substituirea sa. caz reglementat la art. 1979 118 cea care poate determina încetarea apartenenţei unui Comisar la Comisia Europeană . însă. La Commissione delle Comunità Europee. TCECA şi TCEEA. AMPHOUX. 1974. Le droit de la Communauté Economique Européenne. 12 al Tratatului de Fuziune. Neclară este şi definirea “greşelii grave”118.159. întrebarea este: ce se întâmplă în cazul în care un Comisar îşi pierde naţionalitatea statului care l-a propus. nu poate rămâne Comisar deoarece statele membre îşi repartizează posturile de Comisari117. ca fiind “greşeală” gravă tot ceea nu este prevăzut ca obligaţie a membrilor Comisiei aşa cum apar acestea definite la art. poate rămâne Comisar deoarece se îndeplineşte condiţia de a proveni dintr-un stat membru.. dar dobândeşte naţionalitatea unui alt stat membru? Conform doctrinei. indirect. 160 sau 129 ale TCECA. în MEGRET. decide şi funcţionarea pe mai departe a Comisiei cu mai puţini Comisari. Poate exista însă şi cazul în care un Comisar doreşte să părăsească voluntar Comisia. TCEEA neclarificând acest concept. Université de Bruxelles. J. neobligându-l pe cel care 117 DRAETTA. 12A.Cum una dintre condiţii pentru a fi Comisar este aceea de a avea naţionalitatea unuia dintre statele membre. Conform practicii. TCE. 9. TCE şi TCEEA.

fără a se preciza perioada mandatului119.doreşte să plece să rămână în funcţie până la găsirea înlocuitorului. este preferabil ca Vicepreşedinţii să fie numiţi de către acesta. figura Preşedintelui a fost întărită şi prin reducerea numărului de Vicepreşedinţi. dar şi prin atribuţii. Prin această prevedere se doreşte realizarea unor Comisii omogene. Vicepreşedinţii se aleg de către Comisie dintre membri acesteia. Am spus că figura Preşedintelui apare întărită prin numirea sa anterior numirii restului Comisiei. nefiind desemnaţi de către guvernele statelor membre. dar şi prin diversificarea atribuţiilor. aşa cum stabilea Tratatul de Fuziune. la rigoare aceştia putând chiar să 119 aceasta deducându-se ca fiind de la momentul alegerii ca Vicepreşedinte până la încetarea calităţii de Comisar . Art. La acestea se adaugă şi faptul că. după consultarea prealabilă a Preşedintelui Comisiei. Comisii în care Preşedintele să aibă încredere în membri Colegiului său de Comisari. 161 şi 130 TCECA. Preşedintelui i-a fost întărit prestigiul prin numirea sa prealabilă faţă de restului Comisiei. aleşi de comun acord de către statele membre pentru doi ani şi a unui Preşedinte. În fine. 11. Preşedintele şi Vicepreşedinţii Comisiei TUE a introdus schimbări în legătură cu Preşedintele şi Vicepreşedinţii Comisiei. TCE şi TCEEA stabilesc unu sau doi Vicepreşedinţi. ceilalţi membri ai Comisiei sunt numiţi de către guvernele statelor membre. Tratatul de Fuziune stabilea existenţa a 6 Vicepreşedinţi. Având în vedere că. cu acordul celorlalţi membri ai Comisiei.

aleg eventualii Vicepreşedinţi (atât ca număr.1967 în timp ce actualul a fost aprobat prin Decizia Comisiei 93/492/CECA. n.IV. Comisia are mai mult de 14. L 97/29. conform art.3. 147/11. sistemul complex de direcţii generale.IX.1993 fiind modificat prin Decizia Comisiei 95/148/CECA. V. iar restul reveneau. CEEA şi publicat în JOCE/DOCE. CE. statelor mici şi mijlocii121.000 funcţionari la Bruxelles şi Luxembourg ca şi în Delegaţiile/Reprezentanţele pe care le are în statele membre şi asociate . Comisia formează o administraţie unică. publicat în JOCE/DOCE. 17 al Regulamentului Interior122. Comisia funcţionează ca un “Colegiu de Comisari”. acum statele membre nu mai pot impune nimic în acest sens. spre coordonare. Direcţii şi Divizii.nu existe120. faptul că direcţiile generale sau serviciile sunt atribuite. L 230/11.1995. Dacă înainte. CEEA din 8 martie 1995. cât şi ca persoane). Preşedintele fiind cel care. STRUCTURA Comisia îi desfăşoară activitatea prin Direcţii Generale şi Servicii Auxiliare. CE. împreună cu ceilalţi membri ai Comisiei. De aceea. diferiţilor Comisari nealterând acest principiu fundamental al funcţionării sale. prin rotaţie.4. direcţii. Comisia are personalitate juridică unitară. 120 Tratatele vorbesc despre un număr maxim – doi – fără a spune nimic despre obligativitatea existenţei acestora 121 ceea ce însemna că statele membre îşi impuneau Vicepreşedinţii 122 primul Regulament Intern a fost publicat în JOCE/DOCE. servicii şi divizii nefiind decât un mod de repartizare a competenţelor şi de delimitare a funcţiilor în scopul evitării suprapunerii acestora sau a apariţiei unor conflicte de competenţe. din cele şase Vicepreşedinţii patru reveneau statelor mari.VII.

Tradiţional. Direcţiile Generale ale Comisiei şi celelalte organe ale acesteia au fost: Direcţii Generale Politici: Agricultura Concurenţa Economie şi finanţe Educaţie şi cultură Muncă şi afaceri sociale Societăţi. energie şi transporturi Fiscalitate şi Uniune vamală Cercetare Justiţie şi Afaceri interne Mediu Piaţa internă Pescuit Politică regională Sănătate şi protecţia consumatorilor Societatea informaţională Relaţii externe: Extindere Comerţ Dezvoltare Relaţii externe Alte organisme Secretariatul General al Comisiei Buget .

Concret.4. Competenţele generale ale Comisiei Comunităţilor Europene. Aşa cum am mai arătat. participă la elaborarea actelor normative ale Consiliului. În respectivul articol se precizează: “Comisia veghează la aplicarea corectă a Tratatelor şi a dreptului comunitar. în cazul CECO/CECA. cele trei Comunităţi Europene nu au fost unificate cu aceeaşi ocazie. De aici se deduce că. competenţele Comisiei nu sunt aceleaşi atunci când acţionează în cadrul diferit al fiecăruia din cele trei Tratate. La rândul său. la fel ca în cazul Consiliului. COMPETENTE Comisia şi obiectivele Tratatelor Constitutive La fel ca în cazul Consiliului. adoptă Recomandări şi Avize”. 155 TCE. 189 recunoaşte competenţa Comisiei în adoptarea de Regulamente . Tratatul de Fuziune a transformat cele trei Comisii (Înalta Autoritate (CECO/CECA. 32 al Tratatului de Fuziune. chiar dacă această posibilitate – neîmplinită.4. fiind însă mult mai ample şi diferite. nici acum – era prevăzut în art. apar reglementate prin art. competenţele Comisiei sunt similare în cazul CEE şi CEEA. Comisia CEE şi Comisia CEEA) într-o Comisie Unică (cea a Comunităţilor Europene). art.Serviciul Juridic Presă Serviciul Comun de Interpreţi şi Conferinţe Oficiul Statistic (EUROSTAT) Serviciul de Traducători Oficiul de Publicaţii Oficiale ale CE Control financiar V.

Art. transport. cea mai importantă în înţelegerea sa ca principal instrument al Comunităţilor Europene . adică doar a unuia dintre cele trei instrumente ale CE (celelalte două fiind UEM şi realizarea de politici şi acţiuni comune)123. însuşi TCE. Directive şi Decizii). Aşa cum am văzut. 155 stabilea ca obiectiv al Comisiei. iar art. agricultură etc) 124 este adevărat. art. Art. ceea ce este fals pentru că. UEM şi politici şi acţiuni comune în sectoarele la care face referire art. Comisia are competenţe atât în privinţa actelor normative angajante (Regulamente. Altfel spus. cât şi neangajante (Recomandări şi Avize).şi Directive. 155 pare a indica în ceea ce priveşte competenţele Comisiei faptul că acestea se referă la “garantarea funcţionării şi dezvoltării pieţei comune”. 2 semnalează drept mijloace de atingere a obiectivelor CEE doar două: stabilirea unei pieţe comune şi apropierea progresivă a politicilor economice ale statelor membre. concurenţă. 3 (politici comerciale. Altfel spus. în luarea de Decizii cât şi în formularea de Recomandări şi emiterea de Avize. lasă să se înţeleagă că nu ar avea competenţe în alte sectoare. 145 TCE stabilea ca misiune generică a Consiliului. Comisia apare ca având doar un rol instrumental chiar dacă de mare importanţă . cum ar fi UEM sau politici şi acţiuni comune. Această referire la competenţele explicite şi directe ale Comisiei asupra a tot ce înseamnă “dezvoltarea şi garantarea pieţei interne”. garantarea realizării obiectivelor Tratatului. 2 semnalând din nou trei mijloace de atingere a obiectivelor CE: stabilirea pieţei comune. G2 TUE a modificat redactarea art.deoarece piaţa internă este doar o parte a CE124. art. garantarea şi dezvoltarea pieţei interne. atribuie Comisiei 123 ulterior.

dar avestea sunt din nou “instrumentale”. Art. în cazul Pieţei Comune acestea sunt explicite şi mult mai numeroase. art. Comisia poate. Dacă în ceea ce priveşte UEM şi a acţiunile si politicile comune competenţele Comisiei nu sunt numeroase şi. 124 atribuie însă Comisiei competenţe materiale125 cât şi formale126. În cazul TCEEA. în vederea stabilirii de acorduri referitoare la sistemul de schimb al ECU faţă de monede necomunitare. În plus. 161 recunoaşte capacitatea Comisiei de a emite acte normative angajante precum Regulamente. În fine. 6 TCE se referă la faptul că statele membre vor coordona politicile lor economice în strictă colaborare cu “instituţiile comunitare”. în aceste cazuri.1 recunoaşte Comisiei competenţe în formularea de Recomandări Consiliului. competenţe şi pentru Comisie. art. 22 şi 26 TCE. să participe la elaborarea de acte normative ale Consiliului şi Adunării 126 să formuleze Recomandări şi să emită Avize . implicit. nu numai Consiliul. La fel ca în cazul CEE. 109. 13. art. aşa cum rezultă din art. art. Directive şi Decizii. mai degrabă implicite. La rândul său. Decizii şi Directive. 103 semnalează că statele membre trebuie să se consulte cu Comisia căreia îi revine – în cazul politicilor .sarcina elaborării propunerilor de acte normative ce urmează a fi adoptate de către Consiliu. Comisia are recunoscute competenţe importante.competenţe în aceste ultime două sectoare. ceea ce înseamnă. şi aici competenţele au o conotaţie sectorială referindu-se la “garantarea dezvoltării energiei nucleare a Comunităţii” şi nu 125 să vegheze la aplicarea corectă a dreptului comunitar. emite Recomandări. în plus. Astfel.

Dacă în TCE şi TCEEA Comisia veghea pentru dezvoltarea şi funcţionarea mijloacelor şi a instrumentelor 127 necesare îndeplinirii obiectivelor generale ale respectivelor Tratate. Comisia a fost. în acest sens.la obiectivul general al CEEA care era ridicarea nivelului de trai în statele membre şi dezvoltarea schimburilor reciproce cu celelalte state (art. dar nu a CEEA în ansamblul ei. Comisia are mai multe competenţe. apare recunoaşterea capacităţii Comisiei de a apăra dreptul comunitar. 127 piaţa comună în cazul CEE şi energia nucleară în cazul CEEA . de către instituţii. chiar dacă de-a lungul TCECA. ea fiind (dacă nu singura) cea mai reprezentativă instituţie comunitară abilitată cu urmărirea infracţiunilor comise. Comisia apare. 8) Înalta Autoritate este însărcinată să asigure îndeplinirea obiectivelor generale fixate de către Tratat. state membre sau particulari. 155 şi 124 TCE şi TCEEA. deci. Această misiune a Comisiei este regăsită în art. Art. 1 TCEEA). ca un “instrument” în vederea realizării unuia dintre obiectivele CEEA. în cazul CECO/CECA (conform art. În ceea ce priveşte CECO/CECA. din acest motiv. Consiliului CECO/CECA nerevenindu-i competenţe importante în acest sens. Competenţele Comisiei în apărarea dreptului comunitar Comisia trebuie să vegheze asupra corectei aplicări a dreptului comunitar. În TCECA nu există un articol similar care să recunoască explicit această competenţă a Comisiei. 14 şi 15 stabilesc că este Comisia cea care adoptă actele normative angajante. numită “apărătoarea Tratatelor”.

În cazul CECO/CECA. 169 şi 141 TCE şi TCEEA recunosc capacitatea Comisiei de a sesiza Curtea de Justiţie în cazul neîndeplinirii dreptului comunitar. prin neadaptarea legislaţiei naţionale la directivele comunitare sau prin neaplicarea normelor interne rezultate din adaptare . 173 şi 175 TCE şi 146 şi 148 TCEEA. acesta trebuie. 175 şi 148 TCE şi TCEEA permit Comisiei să sesizeze Curtea de Justiţie asupra inactivităţii şi comportamentului pasiv al Consiliului. Comisia nu are competenţele descrise la art. de obicei. În cazul TCECA. când respectivul act nu era conform cu normele comunitare. lucru explicabil deoarece Comisia nu prea ar avea ce sancţiona dată fiind lipsa cvasi-totală a competenţelor Consiliului în CECO/CECA. conform dreptului comunitar. 128 neîndeplinirea dreptului comunitar de către un stat membru se traduce. Art.Art. În cazul în care un stat membru denunţă în faţa Curţii de Justiţie un alt stat membru pentru neîndeplinirea obligaţiilor comunitare. dacă consideră acest lucru oportun. Comisia poate însă să sesizeze ea însăşi Curtea. 173 TCE şi 146 TCEEA permit Comisiei să sesiseze violarea dreptului comunitar şi să propună chiar anularea actelor Consiliului în două cazuri: când acesta nu avea competenţa de a emite respectivul act. Art. adică asupra faptului că acesta nu adoptă actele normative necesare atingerii obiectivelor Tratatelor. activitate obligatorie pentru Consiliu. art. 88 recunoaşte doar dreptul Comisiei de a constata neîndeplinirea dreptului comunitar128. în prealabil. să informeze Comisia.

iar acestea sunt obligate să o informeze ori de câte ori modifică legislaţia internă în vederea aplicării normelor comunitare. iar art. în mod normal. 189 TCE (redactat cu ocazia TUE) vorbeşte de aprobarea în comun a unor norme de către Consiliu şi PE . Consiliul sau Consiliul împreună cu PE129 aprobându-le. în dificilul său echilibru dintre dimensiunea internaţională clasică şi cea supranaţională. atât pentru cazul în care cei reclamaţi sunt state membre. În cazul CECO7CECA. Competenţele Comisiei în impulsionarea dreptului comunitar Comisia are iniţiativă în procesul de adoptare a actelor normative care formează dreptul comunitar. dacă aceştia o sesizează. Comisia face. Comisia se informează permanent asupra modului de îndeplinire a dreptului comunitar în statele membre. cât şi pentru cel în care sunt instituţii comunitare. Dreptul comunitar. Comisia are competenţe proprii în adoptarea actelor normative. 149 TCEE (redactat cu ocazia AUE) vorbea de cooperarea Consiliu/PE în adoptarea actelor normative. Consiliul sau Consiliul împreună cu PE se pronunţă asupra acestuia.care nu se pot adresa direct Curţii de Justiţie -. în afara excepţiilor prevăzute explicit.Comisia poate denunţa neîndeplinirea obligaţiilor rezultate din dreptul comunitar şi în numele “particularilor” . art. propunerile de modificare sau elaborare de acte normative. Consiliul sau PE nu 129 aşa cum arătam. a stabilit următoarea “regulă de joc”: Comisia elaborează actul normativ.

şi altor instituţii să sesizeze Curtea (în cazul CE şi CEEA) sau să acţioneze direct (în cazul CECO/CECA). însă. adică în adoptarea actelor normative de caracter general.pot adopta acte normative dacă aceastea nu au la bază o propunere a Comisiei. emite acte normative fără ca acestea să aibă la bază propuneri ale Comisiei. 122 TCEEA şi 35/37 TCECA permit. 189B TCE. care apoi sunt aprobate de către Consiliu sau Consiliu împreună cu PE131. 175 şi 148 TCE şi TCEEA 131 conform art. aşa cum prevăd Tratatele. Comisia130 poate acţiona asupra Consiliului sau PE. dacă este Comisia cea care manifestă inactivitate şi nu face propuneri normative. Mai mult decât atât. cu excepţia cazurilor în care Consiliul şi PE pot. Comisia este cea care pune în mişcare întreg procesul de adoptare a normelor comunitare. altfel spus. 130 art. Competenţele Comisiei în sfera legislativă Comisia are competenţe în sectorul legislativ. în forma în care a fost redactat în TUE . 152 TCE. aşa cum am văzut. Altfel spus. dacă acestea blochează iniţiativele sale legislative şi nu adoptă actele normative care li se propun. Participarea Comisiei la puterea legislativă comunitară se realizează pe trei căi: - Comisia are competenţă în elaborarea propunerilor de acte normative. Art. poate emite Regulamente şi Directive.

art. În cazul CECO/CECA. conform art. adică în adoptarea actelor administrative concrete prin care se aplică dreptul primar şi 132 conform art. 13 TCE. Competenţele executive ale Comisiei Comisia are competenţe şi în ceea ce priveşte puterea executivă comunitară. 189 TCE şi 161 TCEEA 133 reamintim că aceasta reprezintă în cazul CECO/CECA ceea ce reprezintă. la rândul lor. Destinatarii Regulamentelor sale sunt pluralităţi nedeterminate şi nedeterminabile de subiecţi. în cazul CEE şi CEEA. adică a regulamentelor ce dezvoltă şi concretizează Regulamentele de bază ale Consiliului care. Este vorba despre competenţa prevăzută la art. 189 şi 161 TCE şi TCEEA .133 Comisia poate adopta şi Directive. conform art. Regulamentele de aplicare pot fi elaborate direct de Consiliu sau pot fi elaborate de Comisie. 145 TCE prin care Consiliul poate atribui Comisiei executarea actelor normative pe care acesta le adoptă. iar destinatarii Directivelor sunt statele membre. de a emite Regulamente şi Directive. în scopul îndeplinirii competenţelor materiale pe care i le recunoaşte Tratatul134. adică Decizii Generale şi Recomandări Generale. 14 TCECA recunoaşte Comisiei competenţa de a adopta acte de caracter general. dezvoltă şi concretizează dreptul primar. deja amintite.- - Comisia poate adopta Regulamente132 sau Directive. Regulamentele şi Recomandările 134 în afara capacităţii acesteia. participarea Comisiei la puterea legislativă comunitară se realizează şi prin adoptarea Regulamentelor de aplicare.

aplicarea dreptului comunitar corespunde administraţiilor statelor membre. conform art. competenţe executive datorită caracterului permanent şi a resurselor materiale şi umane proprii. În aproape toate situaţiile când o instituţie comunitară este chemată să facă acest lucru. În mod special. În mod normal.secundar. la nivelul Comisiei. În aceste cazuri. 14 TCECA) pentru CECO/CECA. aplicarea administrativă a actelor normative comunitare corespunde. Comisia are. Comisia aer competenţă în emiterea unor astfel de acte normative dacă există referiri explicite în acest sens sau în cazul în care Consiliul. Comisia emite Decizii pentru CEE şi CEEA (art. deja expuse): existenţa. competentele Comisiei cresc în cazul Politicii Agricole Comune 136 după cum ştim. Există motive practice care recomandă o asemenea soluţie (în afara celor doctrinare. această instituţie este Comisia. dacă nu administraţiilor statelor membre. Consiliul – deşi permanent – se reuneşte doar în sesiuni. 189 TCE şi 161 TCEEA) sau Decizii Particulare (art. În practică. Comisiei. 135 art. cu pregătirea sesiunilor Consiliului . în principal. 145 TCE. deleagă această competenţă Comisiei135. a unui aparat administrativ mult superior Consiliului şi caracterul permanent al acestuia136. deci. fie că este vorba despre restul instituţiilor comunitare. iar COREPER-ul – deşi permanent – se ocupă. În anume cazuri. 155 semnalează între competenele Comisiei executarea normelor Consiliului. fie că este vorba despre state. instituţiile comunitare pot fi cele care elaborează normele administrative concrete de aplicare ale dreptului primar sau derivat.

situaţia cheltuielilor prevăzute a se efectua în anul următor. de către Comisie. Creşterea avută în vedere se comunică. instituţiilor comunitare înainte de 1 mai pentru ca acestea să o aibă în vedere la calcularea cheltuielilor pentru următorul an.5. 78. înainte de 1 iulie. adică creşterea maximă a cheltuielilor care nu sunt impuse de aplicarea şi dezvoltarea dreptului comunitar. capacitatea de a adopta acte normative. conform art. ceea ce înseamnă că fiecare instituţie trebuie să elaboreze şi să predea Comisiei. conform art. Această creştere maximă se calculează de către Comisie în funcţie de evoluţia PIB-ului comunitar de-a lungul anului anterior. ci şi materiale . În fine. TCE şi TCEEA. În plus. 205 şi 179 TCECA. financiare .adică. conform art.pentru a căror îndeplinire face propuneri de acte normative sau execută – prin decizii administrative concrete – pe cele aprobate de alte instituţii. este responsabilă pentru execuţia acestuia. TCE şi TCEEA.9 TCE şi art. Comisia. 203. Comisia trebuie să prezinte Consiliului şi PE “Darea de Seamă asupra exerciţiului financiar încheiat” cât şi o “Balanţă financiară” cuprinzând activul şi pasivul . 78. Comisia stabileşte rata maximă de creştere a CNO. TCE şi TCEEA.de exemplu. Odată aprobat bugetul de către Consiliu şi PE. Data limită până la care Comisia trebuie să facă aceasta este 1 septembrie. propuneri de acte normative etc -. 203 şi 177 TCECA.9 TCEEA. să prezinte – spre aprobare – Consiliului Ante-proiectul de buget. 205 şi 179bis TCECA. conform art. 177.Competenţele bugetare ale Comisiei Comisia nu are doar competenţe formale . 78. Comisia este competentă.

199 TCEEA recunoaşte Comisiei aceleaşi competenţe. Comisia face propunerea de Acord pe care Consiliul îl aprobă prin majoritate calificată sau unanimitate şi cu Avizul prealabil al PE. În fine. 229 TCE recunoaşte Comisiei competenţe în stabilirea relaţiilor Comunităţilor Europene cu ONU. acum). Competenţele internaţionale ale Comisiei Comisia are competenţe formale în ceea ce priveşte relaţiile internaţionale. a statelor terţe şi a organizaţiilor internaţionale. 211 TCE şi 185 TCEEA. Conform art. Comisia – conform art. Comisia reprezintă Comunităţile Europene în fiecare stat membru. art. ulterior. rolul ei este important deoarece: semnatarul (Consiliul) se pronunţă asupra unei propuneri 137 în baza mandatului Consiliului şi în consultare cu Comitetele Speciale ale Consiliului. Chiar în cazul în care Comisia nu semnează Acordurile internaţionale ale Comunităţilor Europene. În afara acestei competenţe de reprezentare externă. În plus. pot deveni acte normative. 228 TCE – recomandă Consiliului realizarea de acorduri cu state terţe sau organizaţii internaţionale. organismele acesteia şi OMC/GATT cât şi cu toate organizaţiile internaţionale.Comunităţilor Europene. formate în acest scop . La încheierea negocierilor. limitându-le. Art. Comisia este cea care le duce la capăt137. Odată aprobată de către Consiliu începerea negocierilor. însă. iar art. Comisia are rolul de reprezentare a Comunităţilor Europene în faţa statelor membre. Adică. 93 TCECA prevede aceleaşi competenţe. la ONU şi OECE (OECD. aceasta face propuneri care.

JOCE/DOCE.1995 139 un act general ai cărui destinatari sunt o pluralitate de persoane .- de Acord făcute de către Comisie. Acesta se referă la forma de repartizare a activităţii între diferitele organisme ale Comisiei şi la forma de adoptare a acordurilor de către aceasta. CEEA. ci un act intern care garantează eficacitatea şi coerenţa activităţii Comisiei. n.IX. modificat prin Decizia Comisiei 95/148/CECA. L 97/29. n.5.VII. n.4. Înalta Autoritate şi Comisiile CEE şi CEEA şi-au adoptat propriile Regulamente pe baza acestor articole. 189 şi 161 TCE şi TCEEA 139.IV. 138 JOCE/DOCE. CEEA. 163 TCE. iar prin Tratatul de Fuziune Regulamentul CEE s-a transformat. negocierile care duc la Acord sunt gestionate de Comisie. L 230/11.1993. CE. Prin “Regulamentul Comisiei” nu înţelegem “Regulamentul” aşa cum este definit în art. Referirea la adoptarea prin majoritate a acordurilor face parte. V. Puţinele referiri care există se întâlnesc la art. CE. din principiile generale. Procesul decizional al Comisiei Autoorganizare şi Colegialitate În dreptul primar aproape că nu există referiri la forma de adoptare a acordurilor Comisiei. JOCE/DOCE. în cel al Comisiei138. cu mici modificări. 147/11. la rigoare. 162. adică auto-organizarea şi colegialitatea Comisiei. 131-132 TCEEA şi 13-16 TCECA unde se semnalează că este Comisia cea care îşi stabileşte Regulamentul Interior şi că acordurile interne vor fi adoptate prin majoritate.1967 modificat prin Decizia Comisiei 93/492/CECA.

În acest caz. Secretarul General şi Secretarul General Adjunct ai Comisiei. chiar votul Preşedintelui valorează la fel ca al oricărui alt Comisar. însă. cu trei zile înaintea oricărei Sesiuni. În mod normal. fără ca aceştia să aibă. se poate cere reanalizarea acordului şi înscrierea sa pe ordinea de zi a altei reuniuni. Singura excepţie este cea potrivit căreia Comisarul însărcinat cu bugetul poate exprima veto-ul său dacă este vorba despre un acord care determină creşterea cheltuielilor. Având în vedere că avem 25 de Comisari. Altfel spus. Comisarii absenţi pot fi substituiţi de către alţi funcţionari. dar pot fi invitaţi şi tehnicieni ai Comisiei. Comisarul însărcinat cu bugetul nu mai poate repeta veto-ul său. pe care îl transmite Comisarilor împreună cu întreaga documentaţie. Ordinea de zi poate fi însă modificată cu acordul Comisarilor. Mai mult decât atât. un acord poate fi adoptat în Comisie cu 13 voturi favorabile. drept de vot. Acordurile Comisiei se votează în Sesiuni săptămânale. fiind vorba despre o instituţie tipică suprastatală. “Colegialitate” înseamnă că voturile Comisarilor sunt egale ca valoare.de 13 Comisari. Preşedintele elaborează şi proiectul Ordinii de zi. Cvorum-ul pentru adoptarea acordurilor Comisiei este – la ora actuală .Acordurile se adoptă în formă “colegială”. La Sesiuni participă Comisarii. Dacă în noua sa formulă acordul menţine aceeaşi variantă. indiferent despre ce sector este vorba. există practica “înţelegerilor prealabile între . adică de către toţi membri Comisiei. nu există ponderarea voturilor în funcţie de statele din care provin Comisarii. Preşedintele este cel care convoacă Comisia în Sesiuni săptămânale sau extraordinare.

un Comisar prezent este obligat să voteze. Este adevărat că problema delegării deciziei apare prevăzută izolat în unele regulamente. au votat negativ. o resping sau cer introducerea sa pe ordinea de zi a unei sesiuni ordinare. Raţiunea invocată este aceeaşi ca în cazul precedent: diversificarea activităţii Comisiei. amendamente etc. nici către altcineva. eventual. acesta este asumat inclusiv de cei care. La fel de 140 art. o trimite celorlalţi Comisari. Delegarea atribuţiilor Dacă adoptarea de acorduri prin procedura scrisă nu ridică probleme. se întâmplă rar din motivele arătate mai sus. În plus. JOCE/DOCE. împreună cu documentaţia corespunzătoare şi prin intermediul Secretariatului General. n. L 116/1973 . un Comisar elaborează o propunere de acord pe care. este plină de contradicţii. O dată adoptat un Acord. Procedura scrisă Creşterea volumului de muncă al Comisiei a făcut posibilă generalizarea adoptării de acorduri prin “procedura scrisă”.Comisari” ceea ce evită voturile contradictorii. Dacă trec cele cinci zile fără observaţii. respectivul Acord se consideră adoptat tacit. Aceştia au la dispoziţie cinci zile spre a o studia după care propun amendamente.. 18 din Regulamentul Financiar. ceea ce. Delegarea votului nu se poate face nici către un alt membru al Comisiei (cazul Consiliului). ea referindu-se însă doar la probleme punctuale140. generalizarea delegării atribuţiilor în favoarea unui Comisar care să poată decide în numele Comisiei. În acest caz. în practică.

În plus. În cazul CECO/CECA. chiar. Comisia poate să delege adoptarea de acorduri în numele său şi sub controlul său exclusiv. atât la nivelul unui Comisar cât şi. Comisarul ce semnează respectivul acord făcând-o în numele Comisiei. Conform acestuia. Toate acestea trebuie aprobate prin majoritate. nu este vorba despre acorduri politice. a unui funcţionar142. Revue du Marché Commun. ci doar de acorduri de gestiune şi administrare. Recomandări. TORRELLI. doar în probleme legate de gestiune şi administrare. Recomandări CE sau CEEA şi Decizii CE sau CEEA . L 199/1975 142 există chiar opinia că acordurile care nu au constituit obiect de dezbatere în Comisie nu sunt acorduri ale Comisiei.adevărat este că. 27 a Regulamentului Interior al Comisiei. 141 JOCE/DOCE. cum spuneam.. “Les «habilitations» de la Commission des Communautés européennes”. noua redactare a art. ci şi orice alt act angajant precum Rapoarte. cât de o delegare a “atribuţiilor”. posibilitatea delegării adoptării de acorduri a existat de la început. Comunicări. M. 189 şi 161 TCECA. Răspunsuri la propunerile formulate în scris. Acordurile Comisiei Prin acordurile Comisiei nu trebuie înţelese doar cele prevăzute la art. adoptat prin Decizia din 23 iulie 1975141. 14. a permis legalizarea procedurii sus-amintite. 1969 143 adică Decizii Generale sau Particulare CECO/CECA. n. constituind obiectul dezbaterilor şi a votului. TCE şi TCEEA143. Este vorba nu atât de o delegare a “semnăturii”.

PESCATORE. La procedure devant la Cour de Justice des Communautés européennes.J. 1977. D.. PARTE A SISTEMULUI INSTITUTIONAL AL COMUNITATILOR EUROPENE Curtea de Justiţie a Comunităţilor Europene (TJCE) este instituţia comunitară pe care Tratatele Constitutive au însărcinat-o să vegheze asupra corectei interpretări şi aplicări a 144 asupra acestui subiect există o amplă bibliografie. “Le recours en carence dans le droit des Communautés Européennes”. SILVA LA PUERTA. MARTINEZ MURILLO. WOLF. Noticias CEE.. 1969. Common Market Law . A. 1991. “La Legitimación activa del PE en el recurso de anulación”. 1961. 18. Civitas. A.. LINAN NOGUERAS. Ch.. S. E. “Reconnaissance et controle judiciare des actes du Parlement européen”. “Le recours en carence de l'article 175 du Traité de la CEE dans la jurisprudence de la Cour de Justice des Communautés Européennes”. Bruxelles.. K. BARAU.. “Los recursos ante el Tribunal de Justicia de las Comunidades Europeas”. ALBERT.5.3. R. “La respuesta del TUE al incumplimiento de las sentencias del Tribunal de Justicia por los Estados miembros”. J. P. RMC.1.. Dalloz.. n. CDE. SANCHEZ LEGIDO.. Jupiter. Madrid. CURTEA DE JUSTITIE144 V. Paris.. 1978. P.. Gaceta Juridica de la CEE. Revista de Instituciones Europeas. Cuadernos de Formación. F. din care cităm doar o mică parte: VAN REEPINGHEN. CURTEA DE JUSTITIE. P. DIEZ-HOCHLEITNER. Introducción al Derecho Comunitario Europeo. n. 1974. vol. “Les articles 169 et 171 du Traité instituant la Communauté Economique Européenne à travers la practique de la Comission et la Jurisprudence de la Cour”. R. 1985. 1983. REUTER. Contentieux communautaire.. 20. Paris. 1.. 1990. 1993. R. în Le Droit des affaires dans les pays de la CEE. “Legitimación activa de los particulares en el recurso de anulación de un reglamento antidumping”. 83/1991. CDE. CAHIER. RTDE. “La legitimación en el contencioso ante el TJCE: Recursos de anulación e inactividad y excepción de ilegalidad”.V.5. 1972.. PLENDER. CHEVALIER.. n. SOLDATOS. în Cahiers de Droit Européen. vol. Bruxelles. “L'introuvable recours en carence devant la Cour de Justice des Communautés Européennes”. J. Madrid. Grands Annets de la Cour de Justice. B-66/1991. “La Cour de Justice des Communautés”. 1966. “The judicial application of community law în Spain”.. Revista de Instituciones Europeas. 1986. PELECHA ZOZAYA.M.

CDE. C. dar s-a dorit şi interpretarea şi aplicarea oricărui act normativ adoptat de către instituiile comunitare în vederea îndeplinirii şi dezvoltării respectivului Tratat. V. PUF. În fine. n. D. E. 1984. “Lectura” care se face art. Faptul că. Paris. Annulation et appreciation de validité dans le Traité CEE: convergence ou divergence?. vol. 131 TCECA este că s-a dorit nu numai interpretarea şi aplicarea de către Curtea de Justiţie a TCECA şi a oricăror norme ce l-ar modifica. ea nefiind pusă la îndoială145. BEBR. 1975. TRAVERSA. 1983 . MERTENS DE WILMARS. La Cour de Justice des Communautés européennes. “Examen en validité au Titre de l'article 177 du Traité CEE et cohesion juridique de la Communité”. Monchestrien. unde aceasta apare. 6. practic. Gaceta Juridica de la CEE. în principiu. PHILIP. 1982. art.. este anterior TCE şi TCEEA – în practică se consideră implicită această competenţă. “La organización judicial de las Comunidades Europeas”. Art. RUIZ-JARABO. Revue du Marché Unique Européen. 31 TCECA face mai multe precizări.. “Les voies de recours ouvertes aux opérateurs économiques: le renvoi préjudiciel au titre de l'article 177 du traité CEE”.dreptului comunitar. n. Paris. 30. Baden-Baden. arătând: “Curtea de Justiţie va garanta respectarea dreptului în interpretarea şi aplicarea Tratatului CECO/CECA şi a regulamentelor acestuia”. Chiar dacă absenţa din TCE şi TCEEA a oricărei referiri explicite la competenţa Curţii de Justiţie asupra dreptului derivat poate părea intenţionată – dat fiind faptul că TCECA... 1993. G. acelaşi lucru. Curtea de Justiţie garantează respectarea dreptului primar şi derivat nu înseamnă doar Review. 86/1990. 1992 145 BOULOUIS.J. n. Acest lucru apare codificat la art. 164 TCE: “Curtea de Justiţie va garanta respectarea Dreptului în interpretarea şi aplicarea TCE”.. 136 al TCEEA spune. Droit institutionel des Communautés européennes.2.

Curtea de Justiţie garantează că instituţiile comunitare urmăresc. În ceea ce priveşte dreptul intern al statelor membre. 31. Curtea trebuind să vegheze ca acest lucru să nu se întâmple. neunificarea Comunităţilor nepermiţând unificarea competenţelor. normele de drept intern. 234 TCE se referă la rolul Curţii în observarea respectării. La fel ca în cazul celorlalte instituţii. desigur. de către statele membre şi instituţiile comunitare. pe de o parte. Curtea de Justiţie asigură corecta interpretare şi aplicare a dreptului intern al statelor membre sau chiar a celui internaţional.garantarea interpretării şi aplicării acestuia de către instituţiile comunitare şi statele membre. Curtea de Justiţie. în anumite situaţii. la rolul Curţii în garantarea compatibilităţii dintre normele comunitare şi eventualele convenţii internaţionale încheiate de un stat membru înainte de a adera la UE. chiar dacă au fost unificate instituţiile. 164 şi 136 TCECA. pe de alta. Probleme pot apărea atunci când. Competenţele Curţii sunt. datorită diversităţii legislaţiilor naţionale. se produc aplicări diferite ale dreptului comunitar. se poate observa că art.6 şi art. TCE şi TCEEA atribuie Curţii . aceasta se va unifica cu cea a CECO/CECA. ci şi că. la fel ca celelalte instituţii de bază. diferite în funcţie de Tratatul în cadrul căruia acţionează. este comună celor trei Comunităţi. în plus. conform Convenţiei din 25 martie 1957 care stabilea că va exista o Curte unică pentru CEE şi CEEA şi că. 228. nici măcar Tratatul de Fuziune din 8 aprilie 1965 nu a schimbat această situaţie. iar. În cazul celui internaţional. uneori. a obligaţiilor ce le revin din acordurile internaţionale la care sunt părţi. Art.

paragraful 2. NATURA JURIDICA Acest Tribunal este puţin asemănător modelului oferit de dreptul naţional sau internaţional.3.funcţia de garant al respectării Tratatelor în aplicarea şi interpretarea dreptului primar şi derivat. Trebuie însă precizat că. azil. .2. Si în cazul în care Curtea de Justiţie ar fi fost singura ce veghea aplicarea corectă şi uniformă a dreptului comunitar.5. L-S148. În ceea ce priveşte competenţele Curţii în cadrul Uniunii Europene. tot Curtea este cea care are competenţă în a declara formal dacă este sau nu vorba despre respectiva abatere. fraudei internaţionale etc. litera c147 şi art.1 precum politica de imigrare. este şi ea competentă în supravegherea abaterilor de la aplicarea dreptului comunitar 147 Convenţii între statele membre ce regularizează temele la care se referă art. K. admiterea de noi membri etc. 146 Comisia. în cazul în care este Comisia cea care depistează o violare a dreptului comunitar. Aceasta nu înseamnă că doar Curtea veghează ca instituţiile comunitare şi statele membre să acţioneze în acord cu ceea ce spune dreptul comunitar (şi în unele cazuri. acestea se limitează la garantarea respectării dreptului în interpretarea şi aplicarea acelor articole prin care se modifică articolele din Tratatele Constitutive ale CECO/CECA. lupta împotriva traficului ilicit de droguri. V. K. 148 revizuirea Tratatelor Constitutive ale Comunităţilor Europene. cel internaţional şi chiar intern). tot nu ar fi avut competenţă exclusivă în privinţa supravegherii aplicării acestuia146. cum am văzut. CE şi CEEA ca şi în interpretarea şi aplicarea Convenţiilor la care se referă art.

în ziua de astăzi. trebuie spus că. Jurisdicţia Curţii este una specială. conform art. 164 TCEEA. Deciziile Curţii de Justiţie sunt executorii în teritoriul statelor membre.1998 150 în legătură cu o temă aflată în competenţa Curţii de Justiţie. asupra acesteia nu se pot pronunţa nici Tribunalele naţionale. mai degrabă. având competenţe doar asupra temelor regularizate de dreptul comunitar. fără a se putea prevala de eventualele lacune din dreptul comunitar. Existenţa unor Tratate diferite şi a unor Comunităţi diferite. Jurisdicţia Curţii este obligatorie şi exclusivă150. JOCE/DOCE. spre deosebire de ceea ce se întâmplă în cazul Tribunalelor internaţionale. există şi Curtea de Primă Instanţă149 aceasta deoarece Curtea de Justiţie nu acţionează ca o a doua instanţă a acesteia ci este. Întrun asemenea caz. dacă în cazul Tribunalelor Internaţionale subiectul de drept este statul. nici cele internaţionale . chiar dacă. spre deosebire de Tribunalele Internaţionale. având 149 creată prin Decizia Consiliului din 24 octombrie 1998.XI. vorba despre o repartizare a sectoarelor decât de o ierarhizare. tradiţional. Curtea trebuie să se raporteze la principiile generale de drept. 319/24. L. 44 şi 92 TCECA. situaţie care se menţine.Astfel: - - - - în primul rând. 187 şi 192 TCE şi 159. Curtea de Justiţie a utilizat jurisdicţia de unică instanţă. Curtea de Justiţie este obligată să se pronunţe în legătură cu acele chestiuni care sunt de competenţa sa. în general. în cazul Curţii de Justiţie pot exista şi alţi subiecţi de drept.

cu greu. aceasta recurge la Curte pentru a vedea dacă a fost violată sau nu dreptul comunitar nu va analizat acum). există. considerând Comunităţile Europene organizaţii internaţionale clasice şi dreptul comunitar drept internaţional152. Revenind la întrebarea iniţială referitoare la tipul de Tribunal (naţional sau internaţional) de care Curtea de Justiţie ar fi mai apropiată din punct de vedere al caracteristicilor. li se mai poate obiecta şi că instituţia Curţii nu are caracter de instanţă superioară (în raport cu Tribunalul de Primă Instanţă 153 lor li se poate obiecta faptul că aceasta. cea de caracter “mai general” fiind a CEE151. apoi. există două puncte de vedere: - - cei care o situează în rândurile Tribunalelor Internaţionale. jurisdicţia sa acoperă şi alţi subiecţi de drept decât statele. de asemena. faptul că: deciziile Curţii sunt obligatorii şi executorii. dar şi oferă judecătorului naţional interpretarea corectă ce trebuie dată acestuia . 151 dat fiind faptul că domeniul pe care îl regularizează poate fi. nu se pronunţă numai asupra constituţionalităţii normelor de drept comunitar. Avocaţi Generali. face ca şi jurisdicţia Curţii să fie specifică. însă. aproape niciodată statele membre nu se denunţă între ele în faţa Curţii. Curtea.obiective diferite. Curtea funcţionează în Plen şi are 5 Complete de Judecată de 3 sau 5 Judecători. Curtea de Justiţie a Comunităţilor: are 25 Judecători. dintre care se alege un Preşedinte. cei care aseamănă Curtea cu un Tribunal naţional sau cu o Curte constituţională153..sectorial" 152 acestora li se poate obiecta. ci în faţa Comisiei ( faptul că. interpretat ca fiind .

3.3. Austriei şi Suediei). progresiv. În practică.Tribunalul de Primă Instanţă: are 25 Judecători. Aceleaşi articole ale Tratatelor vorbeau despre posibilitatea Consiliul ca. asistaţi de către Avocaţi Generali. 32 TCECA. în fine. schimbând – evident – conţinutul paragrafelor 2 şi 3 ale art. Pentru a controla această posibilitate s-a prevăzut ca. 32. ulterior 13 (prin aderarea Spaniei şi Portugaliei) şi. Marii Britanii şi Irlandei). art. 32 TCECA şi 137 TCEEA stabileau la 15 numărul judecătorilor154. de la 7 la 9 (prin aderarea Danemarcei. vorbind despre componenţa Curţii de Justiţie. atunci când se vorbeşte despre compoziţia Curţii. dintre care se alege un Preşedinte.5. funcţionează în Plen şi are 5 Complete de Judecată de 3 sau 5 Judecători. să poată decide modificarea numărului de Judecători. se referă la Judecători. V. 165 TCE şi 137 TCEEA cât şi ale paragrafelor 2 ale art. 15 (prin aderarea Finlandei. Cum spuneam. la propunerea Curţii. Avocaţi Generali şi Secretariatul Curţii. apoi la 11 (prin aderarea Greciei). 167 şi 139 TCECA. Consiliul să poată adopta o 154 număr ce a crescut. prin unanimitate şi la propunerea Curţii. de altfel. COMPOZITIA Dreptul primar. iar acum este de 25 prin aderarea de la 1 mai 2004 . 165 TCE. TCE şi TCEEA. referirile se fac doar la Judecători. Acesta este unul dintre puţinele cazuri în care Consiliul are posibilitatea de a interveni de unul singur în modificarea dreptului primar.

ca ei să provin din terţe ţări155. aşa cum am mai spus. dar trebuie să se bucure de deplină independenţă. Le Droit de la Communauté économique européenne. dată fiind independenţa instituţiilor comunitare. existând chiar posibilitatea. membrii Curţii nu ar putea fi numiţi de către Consiliu (o altă instituţie). Independenţa lor merge chiar mai departe de cea a Comisarilor. în afara temelor deja semnalate. nu există obligativitatea examinării altora în plenul 155 WAELBROEK. TCE şi TCEEA . În practică. cel din care provin). 32 TCECA şi 137 TCEEA. 177 şi 150 TCECA. doctrinar. Comisia este cea care face propuneri de modificare a acestora. M. conform Tratatelor. există însă câte un judecător din fiecare ţară membră. ci de către statele membre care se pun de acord asupra acestora. dacă avem în vedere că nu există referiri în tratate legate de ţările lor de origine. J. 1983 156 art. Noua redactare făcută de TUE art. Judecătorii nu sunt numiţi de către Consiliu.asemenea decizie. nu numai că nu reprezintă nici un stat membru (cu atât mai puţin. 165 TCE. Judecătorii. ca şi Comisarii. “Le Cour de Justice” în MEGRET. Université de Bruxelles. 41. La început. 32 TCECA şi 137 TCEEA 157 pentru diferite cauze altele decât cele ale statelor sau instituţiilor comunitare sau altele decât cele prevăzute în art. 165 TCE. motiv pentru care sunt numiţi de către reprezentanţii guvernelor statelor membre. Este în orice caz. vorba despre o anomalie deoarece. Aşa cum s-a arătat şi în cazul Comisiei. existând şi posibilitatea organizării unor Complete (instanţe) de trei sau cinci Judecători157. stabileşte definitiv că. majoritatea cazurilor judecate de către Curte se tratau în Plen156...

ea apărând din dorinţa de a exista un jurist (ne-membru al Curţii şi. TCE şi TCEEA158. P. în fiecare an se alege unul ca Prim 158 Decizia Consiliului Uniunii Europene 95/1/CE. crescând pe măsura aderării de noi state. TCE şi TCEEA. Numărul acestora a fost iniţial de 2.1995 159 GORI. 166 şi 138 TCECA. Tratado de Derecho Comunitario europeo.I. Figura Avocatului General nu are corespondent în dreptul naţional. Milan. CEEA şi CECA. fără vot) care să prezinte “Concluzia independentă asupra respectivei speţe”. 167 şi 139 TCECA. La fel ca în cazul Judecătorilor. am asista la o paralizare a acesteia. Concluziile Avocatului General se publică împreună cu Sentinţa159. în Studii di Diritto Europeo în onore di Riccardo Monaco. E şi GONZALEZ CAMPOS. 32bis. L 1/1. “L'Avvocato generale della Corte di Giustizia delle Communità Europee”. JOCE/DOCE.Curţii. De altfel.. ale căror funcţii sunt stabilite la art. iar Preşedintele Curţii este cel care repartizează cauzele. Curtea este asistată de Avocaţi Generali. Compoziţia instanţelor este publicată în DOCE/JOCE. Madrid.. în practică Plenul se reuneşte doar pentru acele aspecte asupra cărora nu se pot pronunţa instanţele de 3 sau 5. De semnalat că disciplina Curţii interzice Judecătorilor ce nu sunt de acord cu Sentinţa adoptată să exprime public eventualele discrepanţe faţă de aceasta. Civitas. deci.3. J. fără o simplificare a activităţii Curţii având în vedere multiplicarea activităţii sale. mărirea numărului Avocaţilor Generali. GARCIA DE ENTERRIA. Tocmai de aceea. 1977. Dintre Avocaţii Generali. 32. 1986 . Consiliul poate decide. la propunerea Curţii. prin unanimitate şi cu obligaţia de a face modificările necesare la art.

1986 . Comisión de las Comunidades Europeas. Jupiter. art. “El Tribunal de Justicia” în Treinta ańos de Derecho Comunitario. în Le Droit des affaires dans les pays de la CEE. la fiecare trei ani realizându-se o reînnoire. atâta vreme când sunt în aceste funcţii nu pot exercita nici o altă funcţie publică sau desfăşura activităţi private. Beneficiază de imunitate pentru deciziile luate în timpul mandatului. Paris. Nu există condiţii speciale pentru a fi Judecător sau Avocat General al Curţii de Justiţie.Avocat General. dintre Judecători. Judecătorii şi Avocaţii Generali sunt numiţi pe şase ani. Preşedintele se alege prin majoritate absolută. 1984 161 ALBERT. mulţi dintre aceştia provin din zona politicului. sarcina lui fiind aceea de a distribui Avocaţilor Generali temele asupra cărora se vor pronunţa. 167 şi 139 TCECA. putând avea orice naţionalitate.. 160 RASMUSSEN. S. Judecătorii şi Avocaţii Generali trebuie să fie independenţi şi faţă de instituţiile comunitare şi faţă de statele membre. În plus. între statele membre. “La Cour de Justice des Communatés”.3. 32. imunitate ce poate fi retrasă doar prin majoritatea absolută a Curţii161. În practică. În plus. fiind foşti miniştri sau parlamentari160. mandatul fiind de trei ani. li se asigură inamovibilitate. Bruselas. Şi unii şi ceilalţi pot fi realeşi. Pot fi eliberaţi din respectivele funcţii de către Curte. TCE şi TCEEA stabilind doar criteriile profesionale.. H. însă. posturile se repartizează. prin unanimitate. În practică. Avocaţii Generali nu reprezintă state membre.

Figura Secretarului General apare în dreptul primar alături de cea a Judecătorului şi Avocatului General. Regulamentul este comun.5. TCE şi TCEEA care stabilesc că acesta va fi numit de către Curte care îi va şi stabili Statutul. deşi foarte asemănător. Chiar în cazul în care Curtea este unică pentru cele trei Comunităţi. Secretarul General este numit pe şase ani. 32.4. Regulamentul şi Instrucţiunile Secretarului Curţii. PROCEDURI Normele procedurale ale Curţii de Justiţie se regăsesc în Statutul acesteia.4. sunt cele profesionale. la fel ca în cazul Preşedintelui Curţii 163 conform art. Acesta beneficiază de inamovibilitate. similar celei a Judecătorilor şi Avocaţilor Generali cât şi de privilegiile şi imunităţile funcţionarilor comunitari. dar şi de supraveghere a îndeplinirii exigenţelor formale. TCE şi TCEEA . simplă162. Statutul Curţii nu este acelaşi163. Diferitele modificări au fost efectuate la 4 162 dacă nimeni nu obţine pe cea absolută. Acest Regulament se aprobă de către Consiliu. 45. V. Singurele criterii de alegere. În schimb. în art. putând fi revocat pentru neîndeplinirea funcţiilor sale. 168 şi 140 a TCECA. 188 şi 160 TCECA. ceea ce se explică prin unicitatea Curţii (ca instituţie) chiar şi în cazul în care competenţele sale diferă în funcţie de Tratatul la care se raportează. Alegerea se face prin majoritate absolută sau. Primul Regulament a fost aprobat de către Consiliu la 3 martie 1959. respectiv. prin unanimitate şi la propunerea Curţii. are atribuţii administrative.

L. până la intrarea în vigoare a TUE.XII. semnat la Bruxelles la 22 iulie 1975.VII. un organ auxiliar al Comunităţilor Europene creat prin “Tratatul de modificare a unor dispoziţii financiare a Tratatelor ce instituie Comunităţile Europene şi a Tratatului care a instituit un Consiliu unic şi o Comisie unică a Comunităţilor Europene”. L. dar şi “Comisia de Control” la care se 164 JOCE/DOCE.IV. prin unanimitate.1991 166 JOCE/DOCE. 176/4. art. care controla corectitudinea operaţiunilor financiare şi gestiunea contabilă a activităţilor operative. Curtea de Conturi substituia astfel “Comisarul de Conturi” existent în CECO/CECA. organ auxiliar sau parte a sistemului instituţional european? Curtea de Conturi a fost. este drept derivat.1. Misiunea ei era aceea de a exercita controlul extern asupra tuturor veniturilor şi cheltuielilor Comunităţilor Europene ca şi asupra oricărui organism creat de către Comunităţile Europene cu excepţia celor excluse. CURTEA DE CONTURI Curtea de Conturi.decembrie 1974164. L. V. Regulamentul.1997 .1974 165 JOCE/DOCE. iunie 1991165 şi aprilie 1997166. 103/19. 50 TCECA. aprobat de către Consiliu. eventual.6. 350/28. ALTE INSTITUTII V. de la un asemenea control. Dacă cele trei Statute fac parte din dreptul primar (ca anexe ale Tratatelor).6.

. A.. Caracterul său de organ auxiliar apărea şi prin aceea că membri săi nu erau desemnaţi de către reprezentanţii guvernelor statelor membre. 206 şi 180 TCE şi TCEEA. art. TCE şi TCEEA în sensul includerii Curţii de Conturi între instituţiile comunitare competente în realizarea funcţiilor fiecărei Comunităţi Europene. stabilea că membri acesteia vor continua să fie numiţi de către Consiliu.. Curtea de Conturi era un organ auxiliar ce nu apărea în niciunul din articolele ce descriau instituţiile ce urmau a realiza obiectivele principale ale Comunităţilor. ceea ce demonstra că. Lipsa unei depline independenţe formale a Curţii de Conturi 167 ORSONI.. G. art. a cărei misiune era aceea de a controla veniturile şi cheltuielile acestor două Comunităţi cât şi cheltuielile administrative ale CECA167. 45B. Paris. 3 TCEEA168. H1. membri unei instituţii fundamentale nu pot fi aleşi de către membri altei instituţii fundamentale . E. TCE şi TCEEA. Madrid. Până la intrarea în vigoare a TUE. ci de către Consiliu înţeles ca instituţie comunitară. 7 TCECA. în GARCIA DE ENTERRIA. La Cour des Comptes des Communautés Européennes. şi art. 78E..D. J. G6. nu se considera a afecta echilibrul instituţional169. Civitas. MANGAS-MARTIN.referea art. A.. TCE şi TCEEA. în MEGRET. Acelaşi TUE. un asemenea tip de alegere. Economica. 1986 168 SACCHETTINI. Le Droit de la Communauté Economique Européene. 188B. adică art. 1983. I1 ale TUE au adus o nouă redactare a art. 7. la fel cum era înainte prevăzut în art. 206 şi 180 ale TCECA. GONZALES CAMPOS. reamintim. Université de Bruxelles. “Los organos auxiliares”. “Dispositions financiéres”. Tratado de Derecho comunitario europeo. după ce considera Curtea de Conturi ca o instituţie importantă. 4 TCE. 160B ale TCECA. 1982 169 potrivit căruia. J. Art. 4 şi 3 ale TCECA.

aceasta acţionează ca o instituţie independentă. dar şi faptul că posturile Curţii de Conturi nu ar trebui “distribuite” între statele membre. În practică. înseamnă şi că sunt independenţi faţă de statele membre. Independenţa faţă de celelalte instituţii comunitare este – teoretic – discutabilă. Numirea se face pe şase ani. a altor activităţi publice sau private. dată fiind faptul că membri Curţii de Conturi sunt numiţi de una dintre acestea (Consiliu). avem câte un membru al Curţii de Conturi provenit din fiecare stat membru. Membri Curţii de Conturi sunt numiţi de către Consiliu. după consultarea alteia (PE). prin unanimitate după consultarea prealabil a PE. nu există însă probe de imixtiune în activitatea Curţii de Conturi a vreuneia dintre . Compoziţia Curţii de Conturi Curtea de Conturi este formată din 25 membri. Consiliul mulţumindu-se cu ratificarea propunerilor venite de la acestea. Independenţa membrilor Curţii de Conturi este garantată prin interzicerea solicitării sau primirii de instrucţiuni de la guvernele statelor membre sau de la organismele comunitare. cu posibilitatea de a se prelungi cu încă un mandat. numărul acestora crescând pe măsura extinderii Comunităţilor Europene. Condiţiile sunt exact aceleaşi ca pentru Curtea de Justiţie atât în ceea ce priveşte CV-ul profesional cât şi în ceea ce priveşte interzicerea desfăşurării.de celelalte instituţii comunitare nu se reflectă însă şi în practică. în paralel. putându-se afirma că. În realitate. Faptul că nu sunt numiţi de către guvernele statelor membre.

Demiterea unui membru al Curţii de Conturi se poate face doar de către Curtea de Justiţie şi pentru cauze bine determinate. situaţiile în care acesta încetează să reunească condiţiile care l-au recomandat sau nu-şi îndeplineşte atribuţiile. Curtea de Conturi va examina conturile de venituri şi cheltuieli ale fiecărei Comunităţi cât şi ale organismelor create în vederea realizării veniturilor şi cheltuielilor comunitare. conform art. Consiliul stabileşte condiţiile în care-şi desfăşoară activitatea Curtea de Conturi cât şi imunităţile şi privilegiile membrilor acesteia. Intre acestea. Mandatul de şase ani poate fi reînnoit. Competenţele Curţii de Conturi Curtea de Conturi. cel care i-a numit. 188B şi 160B ale TCECA. ci doar de către Curtea de Justiţie. TCE şi TCEEA prevăd că. ci şi asupra subvenţiilor comunitare primite de diferite organisme (Fondul . TCE şi TCEEA. prin majoritate calificată. TCE şi TCEEA. 188A şi 160A ale TCECA. 45C. mandatul succesorului este valabil până la completarea mandatului iniţial. 188C şi 160C ale TCECA. În caz de demisie. membrul Curţii de Conturi care a solicitat demisia trebuie să-şi continue activitatea până la înlocuirea sa. În caz de demitere sau deces. Conform art. 45A.instituţiile comunitare. Controlul Curţii nu se realizează doar asupra bugetului comunitar. independenţa membrilor Curţii de Conturi apare şi prin aceea că nu pot fi eliberaţi sau suspendaţi de către Consiliu. are în competenţa de a controla conturile Comunităţilor Europene. În fine. 45B. Art.

1983. Curtea de Conturi examinează legalitatea efectuării veniturilor şi cheltuielilor şi garantează buna gestionare a bugetului comunitar170.. Pentru aceasta. ceea ce nu exclude deplasarea membrilor la sediile instituţiilor comunitare sau în statele membre. Jupiter.. Comisia trebuie să elaboreze un Raport asupra gestiunii financiare şi o balanţă pe baza datelor pe care. până la 1 iunie următor încheierii exerciţiului financiar. în cooperare cu autoritatea naţională de control competentă fără ca membri Curţii să fie însoţiţi şi de membri ai Comisiei171. “Dispositions financiéres de la CEE”. le-a primit de la celelalte instituţii comunitare. G. 1977 . M. Acest Raport se transmite Consiliului. LEBRUN. PE şi Curţii de Conturi. Paris. Raportul final al Curţii se 170 PALMIERI.. 209. Rezultatele activităţii Curţii de Conturi se regăsesc într-un Raport anual care se prezintă înainte de 30 noiembrie următor încheierii fiecărui exerciţiu financiar.European de Dezvoltare.M. Activităţile Curţii se fac. La Corte dei Conti delle Communità europee. In acest ultim caz. Revue du Marché Commun. “Un nouvel organe des Communautés européennes: La Cour des Comtes”. J. pe baza documentelor contabile. Faptul de a fi “a posteriori” nu înseamnă neapărat “după încheierea exerciţiului financiar”. CEDAM. Este desigur vorba despre un control “a posteriori” a realizării veniturilor şi cheltuielilor. 1983 171 SACCHETTINI. de exemplu) create de către Comunităţi. în Le Droit des affaires dans les pays de la CEE. n. controlul Curţii putându-se efectua şi de-a lungul acestuia. de regulă. Padova. până la 1 aprilie. Controlul se referă la aspecte contabile ale execuţiei bugetului comunitar.

188C şi 169C TCECA. 173 şi 146 ale TCECA. Noua redactare a art.7 ale Tratatului de la Amsterdam. 45C. Curtea are şi competenţe consultative. Consiliul: era obligat să ceară Avizul Curţii înainte de a adopta Regulamentele Financiare. fixa modalităţile şi procedurile de punere la dispoziţia Comisiei a veniturilor bugetare prevăzute în regimul resurselor proprii. 188C şi 160C a TCECA. Organizare. definea măsurile de aplicare. potrivit art. În acest Regulament se vorbeşte despre alegerea Preşedintelui. Dreptul primar nu cuprinde referiri la normele şi procedurile de funcţionare ale Curţii de Conturi. In acest sens. Acesta poate fi reales. repartizarea activităţilor între membri Curţii etc.7. conform art. care arată: Curtea poate prezenta Rapoarte şi emite Avize la cererea oricărei instituţii Comunitare. 3. 78H. determina normele de organizare ale controlului principalilor ordonatori de credite şi plăţi. la aceasta contribuind şi noua redactare a art. competenţele acestuia. să ne reamintim că. TCE şi TCEEA. potenţa puterile Curţii. Acestea se regăsesc în Regulamentul Interior al Curţii. 45C.43 şi 4. . TCE şi TCEEA. pentru o perioadă de trei ani. TCE şi TCEEA care s-a făcut prin art. o dată aleşi de către Consiliu. 209 şi 183 ale TCECA. reguli şi proceduri ale Curţii de Conturi Membrii Curţii de Conturi. TCE şi TCEEA. 2. îşi desemnează Preşedintele. Curtea poate asista PE şi Consiliul în activitatea de control a execuţiei bugetare. 33.predă tuturor instituţiilor comunitare.

La rândul său. Membrii BCE nu sunt numiţi de către Consiliu. fără să poată fi caracterizată drept comunitară.Preşedintele se alege prin majoritate de 2/3 la prima votare. Vicepreşedinte şi alţi patru membri. ceea ce înseamnă că deciziile luate sunt asumate de către toţi membri. 109A TCE. asupra temelor repartizate. Acest paradox se susţine pe absenţa ei din art. 105TCE. dar pe prezenţa sa în art. în care se spune că se va crea un Sistem European de Bănci Centrale (SEBC) şi o Bancă Centrală Europeană (BCE). V. Curtea este un organ colegial. Comitetul Executiv al BCE trebuie să fie format din profesionişti prestigioşi. Curtea îşi “roteşte” membri pe diferite domenii. 4A.2. Comitetul Executiv al BCE este format din Preşedinte. BANCA CENTRALA EUROPEANA TCE consideră Banca Centrală Europeană (BCE) o instituţie care. însărcinată cu implementarea acordurilor SEBC172. BCE – care are personalitate juridică . de la ceilalţi. 4TCE (unde sunt enumerate instituţiile comunitare). prin acordul guvernelor statelor membre exprimat la nivelul şefilor de stat sau guvern şi în baza unei Recomandări a Consiliului şi cu consultarea prealabilă a PE şi a Consiliului Guvernatorilor Băncilor Centrale. SEBC nu are personalitate juridică fiind condus de către organele directive ale BCE (Comitetul Executiv şi Consiliul Guvernatorilor). ci de către guvernele statelor membre. se aseamănă cu cele comunitare. majoritate absolută la a doua şi simplă la a treia. iar fiecare membru poate solicita informaţii. 172 conform celor prevăzute în art. Aşa cum se arată în art.6.face parte din SEBC alături de toate băncile naţionale ale statelor membre . SEBC are competenţe în probleme de politică monetară. În plus.

10. monedă care se poate emite direct de către BCE sau de către băncile centrale (art. 105 ATCE).3TCE.2 TCE. promovarea unei bune funcţionări a sistemului de plăţi (art.2 şi 106. gestionarea rezervelor oficiale de devize ale statelor membre. Caracterul “comunitar” al BCE se deduce şi din faptul că aceasta poate emite acte de caracter general şi angajant precum Regulamentele173. 106. Astfel. conform art. 106. enunţând 173 altele decât cele de care am discutat. aşa cum se semnalează în art. 106. În ceea ce priveşte competenţele. face parte). conform art. dar având cele două caracteristici înainte enunţate . 108A TCE.3 TCE. BCE coordonează SEBC (din care.5 TCE).BCE are personalitate juridică. în scopul realizării obiectivelor comunitare semnalate la art. realizarea de operaţiuni bancare cu devize. 2 TCE. Obiectivele SEBC sunt: menţinerea stabilităţii preţurilor. BCE autorizează exclusiv emiterea de monedă în Comunitate. sprijinirea politicilor economice generale ale Comunităţii. Toate acestea se pot realiza prin: definirea şi executarea politicii monetare a Comunităţii. art. ceea ce nu se întâmplă. şi cu SEBC. însă.

BCE are atribuţiile unei Bănci Centrale. Comitetul Consultativ CECO/CECA (la care se referă TCECA). fixarea ratei de schimb euro-celelalte valute internaţionale. . Comitetul Regiunilor (la care se referă TCE). se enumeră şi actele emise de BCE.7. instrumentele acestei politici. 190 şi 192 TCE. ORGANISME AUXILIARE V. BCE dispune “instrumente monetare” preluate de la Institutul Monetar European şi ia decizii referitoare la politica monetară. Practic.actele ce pot fi emise de BCE. vorbindu-se despre “motivarea actelor comunitare şi publicarea lor”. Tratatele Constitutive vorbesc despre trei organe auxiliare: Comitetul Economic şi Social (la care se referă TCE şi TCEEA). BCE este responsabilă de stabilitatea monedei unice europene EURO.7. între cele care trebuie să răspundă acestor exigenţe. 189 TCE. etc. Mai mult decât atât. Ea stabileşte politica monetară a UE în funcţie de situatia “zonei Euro”. V.1. care vorbeşte despre actele normative ce pot fi adoptate de Comunitate spre a-şi atinge obiectivele.CONSIDERATII GENERALE Alături de instituţiile comunitare enunţate şi BCE-ul. se remarcă prin similitudinea redactării cu art. Aceste trei organe au în comun: numirea membrilor lor de către Consiliu şi nu de către guvernele statelor membre. în art.

Avize sau Observaţii la cererea instituţiilor comunitare sau din proprie iniţiativă. Ele se deosebesc şi de alte organisme existente în dreptul primar sau derivat – precum Fondurile (FEOGA. Organele auxiliare nu au: personalitate juridică. Comitetul Economic şi Social şi Comitetul Regiunilor asistă Comisia şi Consiliul. De altfel.2 TCEEA şi 18/19 TCECA. 123-125. Funcţia lor se limitează la emiterea de Rapoarte. 3.2 TCE. FSE şi FED174) – care. 174 Fondul European de Organizare şi Garanţii Agricole (FEOGA) a fost creat prin Regulamentul 25/62 din 20 aprilie 1962. nu au personalitate juridică şi a căror activitate se limitează la gestionarea fondurilor atribuite lor. ele şi apar menţionate în Tratate la aceleaşi articole unde apar instituţiile pe care le asistă. buget propriu. apare în capitolul II. Fondul European de Dezvoltare (FED) apare prin Regulamentul 62/65 CEE din 25 martie 1965 . Fondul Social European (FSE). de asemenea.- caracterul consultativ. 4. Astfel: - Comitetul Consultativ CECO/CECA asistă Comisia. art. independenţă. Titlul VIII al TCE. adică art.

muncitori. din două motive principale: teama Germaniei. 165-170 TCEEA ceea ce nu înseamnă că nu există o variaţie a competenţelor sale în funcţie de Tratatele în cadrul cărora acţionează.B. fundamental. 117 şi 123 TCE) care are ca misiune întărirea cooperării între băncile centrale naţionale şi coordonarea politicilor monetare a statelor membre. se pun de acord patronii cu sindicatele. prevăzut la art.Aceste organe nu se pot grupa nici împreună cu Banca Centrală de Investiţii (art. dar nici cu Institutul Monetar European (art. 193-198 TCE. transportatori. 198D şi 198E TUE) care are ca finalitate dezvoltarea echilibrată a regiunilor statelor membre prin împrumuturi. V. că acest Comitet s-ar fi putut transforma . agricultori. CES s-a dorit o replică a Comitetelor Economico-Sociale existente în statele membre (cu excepţia Germaniei) în care. semnat la Roma la 25 martie 1957. este acelaşi cu cel prevăzut la art.2. artizani etc. 193-198 TCE şi 165-170 TCEEA vorbesc despre existenţa unui organ comunitar consultativ numit “Comitetul Economic şi Social” (CES). CES este format din persoane aparţinând diferitelor sectoare profesionale: industriaşi. În baza art. 5 a Convenţiei referitoare la unele instituţii comune ale Comunităţilor Europene. Comitetul. 4. COMITETUL ECONOMIC SI SOCIAL CES şi instituţiile comunitare Art.7. 129 şi 130 TCE. comercianţi. CES are atribuţii exclusiv consultative.

că respectivul Comitet ar putea “goli de conţinut” unele dintre propriile activităţi. Comisia încercând să introducă o modificare prin care să se stabilească ce se întâmplă în cazul în care statele membre nu propun noi membri CES la sfârşitul celor patru ani de mandat. De regulă. fapt aspru criticat de către Comisie. Consiliul aprobă prima jumătate a acestor liste. în unanimitate. astfel. Compoziţia şi structura CES Art. În acest moment.- într-un instrument de lobby al grupurilor de presiune în intenţia acestora de a influenţa Consiliul şi Comisia. statele membre îşi menţin influenţa în numirea membrilor CES deoarece Consiliul votează o listă de propuneri venită de la statele membre. În practică. în sensul că nu apare între instituţiile prevăzute ca atare de către Tratatele Constitutive. Dacă Tratatele nu vorbesc despre încetarea mandatului . Noua redactare a art. faţă de numărul atribuit fiecărui stat membru. 194 şi 166 TCE şi TCEEA. că CES nu are caracter instituţional. numărul membrilor CES este de 350. nu cuprinde nimic în acest sens. adică acea parte pe care statele membre o doresc. făcută cu ocazia adoptării TUE. de către Consiliu subliniindu-se. Membri CES sunt aleşi pentru 4 ani. iar membri săi nu sunt numiţi de către reprezentanţii statelor membre. Tehnic vorbind. această listă trebuie să conţină un număr dublu de propuneri. 194 şi 166 ale TCE şi TCEEA stabilesc că membri CES sunt aleşi. CES nu este o instituţie comunitară. teama PE.

V.VIII.1994 şi publicat în JOCE/DOCE. Le Droit de la Communauté Economique Européenne. L.membrilor CES. nu înseamnă şi că membri CES reprezintă respectivele sectoare. în MEGRET. moartea. “Le Comité economique et social”... tot el este cel care îi poate schimba.VII. deşi o asemenea prevedere nu apare în Tratate. L. J. 228/19.1995 176 LOUIS.176 Dat fiind faptul că este Consiliul cel ce numeşte membri CES. 257/5. absenţa repetată de la sesiunile plenare.1974. demiterea. antreprenoriale sau sindicate. actualul fiind adoptat de către CES la 2. art. pierderea naţionalităţii în baza căreia s-a făcut numirea. 1979 . Dacă un membru este înlocuit. Apartenenţa lor la diferitele sectoare ale vieţii economicosociale trebuie înţeleasă doar în sensul că era necesară 175 primul Regulament Intern al CES a fost publicat în JOCE/DOCE. 48 şi 55 ale Regulamentului Interior al CES175 stabilesc cauzele acesteia ca putând fi: expirarea celor patru ani de mandat. organisme profesionale. demisia. neputând să primească instrucţiuni de la guverne. condamnarea pentru o cauză penală etc. J. Membri CES trebuie să fie independenţi. Université de Bruxelles. 193 şi 165 ale TCE şi TCEEA vorbesc explicit despre compunerea CES din reprezentanţi ai sectoarelor vieţii economice şi sociale. cel care îl substituie o va face până la expirarea termenului pentru care fusese ales predecesorul (la fel ca în cazul Comisiei). indiferent de nivelul acestora.X. forţa majoră. Faptul că art. este incompatibilă calitatea de membru CES cu cea de membru al instituţiilor comunitare sau a guvernelor statelor membre. Consiliul a considerat că. ci doar că provin din acestea.

CES este organizat pe diferite secţiuni: patroni. 79. ignora 177 LAVAL.. liberi profesionişti). însă. în afara celor două generale deja prezentate. rămân la latitudinea fiecărui stat membru. Competenţele CES CES trebuie consultat. această independenţă nu funcţionează în mod absolut. C. Paris. în prealabil. 100 TCE sau 9. 43. precum cele descrise la art. Celelalte criterii după care statele membre propun listele de candidaţi la CES. 1984 . Avizul CES nu este angajant ci consultativ. La rigoare se poate spune că membri CES trebuie să îndeplinească obligatoriu doar două condiţii: să fie cetăţeni ai unei ţări membre. În practică. În aceste cazuri. 31. Le Droit des affaires dans les pays de la CEE. de către Comisie şi Consiliu în toate cazurile prevăzute în TCE şi TCEEA. 40 TCEEA. salariaţi şi alţii (mici agricultori. obişnuind să-şi dea demisia177. să provină dintr-o categorie socio-economică a Comunităţilor. Jupiter. concluziile sale putând fi ignorate de către Consiliu sau Comisie neputându-se. un membru al CES care nu mai face parte din sindicatul sau organizaţia impresarială care a recomandat numirea sa.alegerea unor oameni cu o anume cunoaştere a acestor sectoare şi nu în sensul că membri CES reprezintă aceste sectoare.

CES trebuie să prezinte actele solicitate de către Consiliu sau Comisie.4 din Regulamentul Interior). prin noua redactare a art. TUE a modificat acest termen de la 10 la 45 de zile. Mandatul Preşedintelui şi a celorlalţi membri ai conducerii colective este de doi ani. acesta desemnându-şi Preşedintele şi membri conducerii colective şi stabilindu-şi Regulamentul Interior. demonstrează că Preşedintele poate convoca din proprie iniţiativă membri CES şi nu numai la solicitarea Consiliului sau a Comisiei. în care se aprobă asemenea Rapoarte sau Avize. 196 şi 168 ale TCE şi TCEEA. Art. Consiliul sau Comisia pot adopta respectivul act fără avizul CES. se convoacă de către preşedintele CES din proprie iniţiativă şi nu la cererea Comisiei sau Consiliului. Sesiunile plenare ale CES.obligativitatea acestora de a solicita Avizul CES. aşa cum se întâmplă când sunt convocate pentru aprobarea unor acte solicitate de către acestea. în legătură cu probleme socio-economice la care se referă Tratatele Constitutive (art. CES emite Rapoarte şi Avize şi din proprie iniţiativă. Organizarea internă a CES Art. . Din 1974. 198 şi 170 TCE şi TCEEA. în noua redactare dată de TUE. 196 şi 168 TCE şi TCEEA vorbesc despre “autonomia administrativă” a CES. în termen de 10 zile. 20. chiar atunci când are la bază o solicitare a acestora. Dacă nu au fost prezentate în termenul prevăzut. Convocarea se face de către Preşedinte CES şi nu de către Consiliu sau Comisie.

130B. 130E. termenul pentru emiterea Rapoartelor sau Avizelor. cu menţiunea că este obligatorie prezenţa a jumătate plus unu din membrii CES. Se pot crea Subcomitete. transporturi. care au aceeaşi compoziţie ca Secţiunile fără a avea şi caracterul permanent al acestora. TUE Amsterdam . V. 198A. dezvoltare regională.3. numărul de membri şi distribuţia acestora între statele membre. G4. acestea trebuind să se adreseze CES. reuniunile sale având loc de 10 ori pe an. 198B şi 198C. 198C. forma de numire a membrilor CR. sunt exact aceleaşi 178 CR apare la art. 198B. 263-265 TCE.7. Protocolul 16 TUE Maastricht şi art. regularizând succint compoziţia şi competenţele acestuia178. Fiecare membru CES aparţine cel puţin uneia dintre aceste secţiuni şi nu poate face parte din mai mult de trei. Constituirea acestora se aprobă în vederea analizării unor chestiuni punctuale. probleme economice şi financiare. dizolvându-se odată cu elaborarea Avizelor sau Rapoartelor solicitate. 130D. fiecare secţiune având între 30 şi 60 de membri. Compoziţia.Membri CES îşi desfăşoară activitatea în mai multe secţiuni: agricultură. afaceri externe etc. COMITETUL REGIUNILOR Art. Acordurile sunt valabile dacă se obţine majoritatea voturilor emise. energie atomică. Secţiunile CES nu pot fi consultate direct de către Consiliu sau Comisie. G4 TUE a adăugat la TCE articolele 198A. în care apare Comitetul Regiunilor (CR). Plenul CES este singurul care poate aproba hotărârile CES cât şi pe cele din Secţiuni sau Subcomitete.

19 TCECA arată că “Înalta Autoritate este cea care 179 MANGAS MARTIN. Membri CR. 193-198 TCE pentru CES. ci interesul general al UE. deci. 18 şi 19 TCECA.4. lista propusă conţine dublul numărului atribuit fiecărui stat. GONZALES CAMPOS şi MUÑOZ MACHADO). 1986 . Art. nu le reprezintă pe acestea. fiind apoi desemnaţi. un Preşedinte şi o conducere colectivă. A. COMITETUL CECO/CECA Acest organ consultativ similar CES. Aşa cum membri guvernelor centrale nu pot face parte din CES. independenţi.V. la 25 mai 1994 şi a fost publicat în JOCE/DOCE. Există stabilite situaţiile în care Consiliul sau Comisia trebuie să consulte atât CES cât şi CR. Avea între 62 şi 96 de membri. 132/27. V. Madrid. numiţi de către Consiliu şi propuşi de către organizaţiile antreprenoriale şi sindicale.1994.prevăzute la art. acestea fiind cele descrise în art. Civitas. cei ai guvernelor regionale nu pot face parte din CR. fiind. L. dintre ei. La fel ca în cazul CES.7. chiar dacă provin din anumite regiuni. apare în art. “Los organos auxiliares”.. jumătate dintre aceştia. de către Consiliu. Membri Comitetului CECO/CECA erau desemnaţi pe doi ani alegându-se. Regulamentul Intern al CR a fost aprobat de către Consiliu UE. în Tratado de Derecho comunitario europeo (GARCIA DE ENTERRIA. 130D. ceea ce asigura independenţa acestora faţă de statele membre179.

Termenul minim pentru elaborarea Rapoartelor. la 26 iulie 1995. când se fac la cererea Înaltei Autorităţi. Comitetul CECO/CECA îşi elabora Regulamentul Interior. OFICIUL DE MĂRCI. 180 Oficiul European de Poliţie a fost creat prin Hotrârea Consiliului.XI. sau Poliţia Europeană având competenţe în lupta împotriva drogurilor şi a crimei organizate. publicat în JOCE/DOCE. C. Rapoartele elaborate de aceste Comisii se aprobau în plenul Comitetului CECO/CECA. 1995 . acesta nefiind aprobat de către Consiliu. AGENŢIA EUROPEANĂ PENTRU EVALUAREA MEDICAMENTELOR. urmăreşte aplicarea uniformă a normelor fitosanitare şi veterinare comunitare în sectorul alimentar şi agroalimentar. AGENŢIA EUROPEANĂ PENTRU MEDIU. avându-şi sediul la Dublin. cu sediul la Copenhaga şi având competenţe în strângerea datelor necesare elaborării normelor europene specifice. OFICIUL DE INSPECŢIE VETERINARĂ ŞI FITOSANITARĂ. Regulamentul Interior stabilea existenţa Comisiilor specializate. cu sediul în Alicante (Spania). este de zece zile. 316/22.7. V. AGENTIILE Agenţiile comunitare sunt: - - EUROPOL. are sediul la Haga180. cu sediul la Londra.consultă Comitetul CECO/CECA”. evaluează şi analizează medicamentele care se comercializează în UE. Acelaşi articol prevede şi posibilitatea Comitetului CECO/CECA de a emite Rapoarte sau Observaţii din proprie iniţiativă.5.

FUNDAŢIA EUROPEANĂ PENTRU FORMARE ÎN EUROPA DE EST. reuneşte informaţiile necesare în lupta împotriva drogurilor. OBSERVATORUL EUROPEAN AL DROGURILOR. cu sediul la Berlin/Salonic. promovează formarea profesională şi continuă. stabilit la Lisabona. cu sediul la Torino.- - AGENŢIA PENTRU SĂNĂTATE ŞI SECURITATE A MUNCII. se ocupă de îmbunătăţirea condiţiilor igienico-sanitare la locul de muncă. se ocupă de formarea specialiştilor în problematica Europei de Est. cu sediul la Bilbao (Spania). CEDEFOP. .