You are on page 1of 19

Universitatea “Vasile Alecsandri” din Bacău Facultatea de Ştiinţe Economice Master Contabilitate, Audit şi Informatică de Gestiune

Momentele şi metodele evaluării stocurilor

Prof. coordonator: Lect. Univ. Dr.

Masteranți:

Bacău 2011

Cuprins:
1. Stocurile – Concepte generale………………………………………….3 2. Momentele şi metodele evaluării stocurilor……………………...........6 2.1. Evaluarea stocurilor la intrarea in patrimoniul întreprinderii……………………………..............................7 2.2. Evaluarea stocurilor cu ocazia inventarierii………….......8 2.3. Evaluarea stocurilor la încheierea exerciţiului economicofinanciar………………………………………......................9 2.4. Evaluarea stocurilor la momentul ieşirii din gestiunea entităţi – metode de evaluare……........................................9 3. Influența metodelor de evaluare a stocurilor asupra contului de profit și pierdere.................................................................................................13

Bibliografie

1.

Stocurile – Concepte generale
2

Dezvoltat iniţial ca o latură realmente practică, in cadrul activităţilor economice timpurii ale secolului XX, conceptul de stocuri şi-s consacrat locul şi rolul in cadrul arhitecturii patrimoniale a unităţilor economice şi implicit în sistemul contabil al acestora. Această consacrare este asigurată de conţinutul economic al noţiunii de stoc, care are in vedere acele bunuri pe care entităţile economice le utilizează în procesul de producţie sau de desfacere şi care, spre deosebire de celelalte elemente patrimoniale, sunt caracterizate de o existenţă temporară in formă iniţială de care unitatea economica a dispus. Motivaţia apariţiei şi dezvoltării conceptului de stocuri este în strânsă legătură cu dezvoltarea industriei, dezvoltare care a avut meritul de a cristaliza şi perfecţiona diferite metode şi tehnici în evidenţa şi evaluarea elementelor de natura stocurilor ca urmare a necesităţilor specifice diferitelor tipuri de organizare patrimonială. Astfel, conceptul modern de stocuri s-a dezvoltat ca un sistem distinct privind gestionarea acestora începând cu anii ′30, iar în decursul timpului s-a produs o adevărată revoluţie in domeniul managementului stocurilor, mai ales datorita preocupărilor comune ale specialiştilor din domeniul contabilităţii si calculaţiei costurilor cu cei din marketing, şi nu numai cu ei. Tendinţa este de interdisciplinare, intru-cât, se pare că în sfârşit s-a înţeles că problematica deosebit de complexă a stocurilor nu este în exclusivitate numai atributul economiştilor. Diverse lucrări cum este şi aceea a Institutului de Lingvistică din cadrul Academiei Române, aduce o serie de exprimări privind noţiunea de stoc. Astfel, Dicţionarul Explicativ al Limbii Române prezintă termenul de „stoc” ca acea „cantitate de bunuri existente ca rezervă in depozitul unui magazin, al unei întreprinderi, într-o piaţă, etc.(fr., engl. - stock)”. În Dicţionarul Limbii Române Contemporane „Stocul reprezintă o cantitate de bunuri materiale aflate la un moment dat într-un magazin, într-un depozit, etc. având ca scop să asigure continuitatea producţiei sau a desfacerii”. Stocurile sunt de asemeni, cantităţi fizice de bunuri aflate în stadiile ciclului de exploatare (aprovizionare, producţie, desfacere) în vederea asigurării continuităţii şi ritmicităţii desfăşurării procesului de producţie. De asemeni, DEX-ul propune o serie de explicaţii pentru termenii apropiaţi celui de stoc cum sunt: o stocare, respectiv acţiunea de a stoca, depozitare de bunuri; 3

o a stoca reprezintă a depozita un bun în stoc, a crea un stoc, (fr. stocker). Din definiţiile aduse se poate constata cu uşurinţă similitudinea dintre acestea, dar mai ales caracterul stocurilor de bunuri de rezervă pentru asigurarea continuităţii activităţii. Stocurile sunt legate direct de procesul de exploatare al unei entităţi, constituindu-se stocuri la nivelul fiecărei faze a ciclului de exploatare (aprovizionare, producţie, desfacere, realizare) sub forma de bunuri, creanţe sau bani, pentru a asigura desfăşurarea continuă şi ritmică a activităţii de exploatare. În România, prin Regulamentul de aplicare a Legii Contabilităţii nr. 82/1991 este dată următoarea definiţie acestei clase de active patrimoniale: „Contabilitatea stocurilor si comenzilor în curs de execuţie cuprinde ansamblul bunurilor şi serviciilor din cadrul unităţii patrimoniale, destinate: o fie a fi vândute in aceeaşi stare sau după prelucrarea lor în procesul de producţie; o fie a fi consumate la prima lor utilizare.” Stocurile, sub aspectul gestionării, se pot grupa în stocuri şi producţia în curs de execuţie, ambele fiind considerate active circulante materiale. Comisia internaţională a Standardelor Contabile (I.A.S.C.), în norma de contabilitate IAS 2 „Stocurile” aplicată începând cu 1.01.1976 şi revizuită in anul 1993 defineşte stocurile ca fiind active: o deţinute pentru a fi vândute pe parcursul desfăşurării normale a activităţii; o în curs de producţie, în vederea vânzării; o sau sub formă de materii prime, materiale şi alte consumabile ce urmează a fi folosite in procesul de producţie sau pentru prestarea de servicii. De asemeni stocurile includ: o bunuri cumpărate şi deţinute în scopul revânzării (mărfurile achiziţionate de un comerciant cu amănuntul şi destinată revânzării) sau orice altă achiziţie având acest scop; o produse finite sau în curs de execuţie; o materii prime, materiale, utilităţi ce urmează a fi folosite în procesul de producţie; o costul serviciului pentru care întreprinderea nu a recunoscut încă venitul aferent, în cazul prestărilor de servicii. 4

Desigur, conceptul de stocuri face obiectul multor lucrări de specialitate, însă esenţa lui are o valabilitate generală. Dincolo de definirea conceptului de stocuri, un aspect important în reflectarea acestor elemente îl constituie modalitatea de exprimare. Importanţa acestui fapt porneşte de la necesităţile impuse de metodele privind reflectarea bunurilor de natura stocurilor, ce urmăresc aceste elemente inclusiv cantitativ. De aceea exprimarea stocurilor se face fizic, valoric, precum şi în baza altor elemente ce induc informaţii specifice cerute şi utilizate în cadrul sistemelor moderne de gestiune a stocurilor. Din punct de vedere fizic, exprimarea stocurilor se realizează în unităţi naturale – kilograme, bucăţi, litri, metri cubi, ş.a.m.d., furnizând date privind determinarea potenţialului productiv al unităţii economice. În ce priveşte exprimarea valorică, aceasta se realizează în unităţi valorice monetare, asigurând evaluarea resurselor financiare antrenate în realizarea stocurilor de producţie şi, prin acestea, stabilirea impozitelor şi taxelor aferente acestui proces, precum şi a dobânzilor ce trebuie plătite. Totodată, exprimarea valorică stă la baza determinării, prin însumare, a stocurilor totale, precum şi la calculul diferiţilor indicatori necesari în gestionarea economică a stocurilor. O altă modalitate o poate constitui utilizarea timpului în exprimarea stocurilor, situaţie în care se utilizează numărul de zile. Această modalitate evidenţiază perioada de timp pentru care stocul fizic constituit acoperă pentru consum. În raport cu acest mod de exprimare se stabilesc momentele calendaristice de declanşare a diferitelor procese specifice stocurilor în cadrul desfăşurării normale a activităţii unităţilor economice, respectiv realizarea aprovizionării, creşterea sau reducerea volumului fabricaţiei, accelerarea desfacerii, etc.

2.

Momentele şi metodele evaluării stocurilor

5

Ca parte integrată a patrimoniului economic a unei unităţi, stocurile au o dinamică permanentă sub aspectul majorării sau reducerii valorii lor pe parcursul desfăşurării activităţii. Aprovizionate în general pentru consumul productiv, aceste elemente aduc implicaţii deosebite în sensul evaluării, mai ales în perioadele de inflaţie. Pentru înregistrarea în contabilitate a elementelor patrimoniale, în general şi a celor de natura stocurilor în particular şi pentru prezentarea unei imagini fidele, practica şi teoria contabilă au condus la sintetizarea unor reguli şi metode de evaluare. Aceste reguli şi metode au fost recunoscute şi impuse de către reglementările în vigoare. Potrivit Legii contabilităţii, înregistrarea bunurilor mobile şi imobile se face la valoarea de achiziţie, de producţie sau la preţul pieţii, după caz. De asemeni este prevăzut că evaluarea elementelor patrimoniale pe baza inventarierii şi reflectarea acestora în bilanţul contabil se face potrivit normelor stabilite de către Ministerul Finanţelor Publice. Deoarece alegerea unei metode de evaluare a stocurilor are implicaţii atât asupra rentabilităţii cât şi a fiscalităţii, agentul economic trebuie să opteze în funcţie de obiectivele sa le informaţionale şi nu al interesului fiscal. Poate, cel mult al interesului gestionar. Potrivit normelor de aplicare a Legii contabilităţii, evaluarea elementelor patrimoniale se realizează la următoarele momente: la data intrării în patrimoniu; la data inventarierii; la închiderea exerciţiului; la data ieşirii din patrimoniu sau la darea lor în consum.

2.1.

Evaluarea stocurilor la data intrării în patrimoniu

6

La intrarea în patrimoniu stocurile se evaluează şi se înregistrează în contabilitatea la valoarea de intrare, denumită valoare contabilă sau cost istoric, stabilită astfel: - bunurile aduse ca aport la capitalul social sau obţinute cu titlu gratuit sau prin donaţie se înregistrează la valoarea de utilitate, care se stabileşte în funcţie de preţul pieţei, utilitatea bunului, starea (gradul de uzură) şi amplasarea sa; - bunurile procurate cu titlu oneros se înregistrează la valoarea de achiziţie denumită cost de achiziţie care poate cuprinde, preţul de cumpărare a bunului, taxele nerecuperabile, cheltuielile de transport aprovizionare şi alte cheltuieli accesorii necesare pentru punerea în stare de utilitate sau intrarea în gestiune a bunului respectiv; - bunurile produse în unitatea patrimonială se înregistrează la cost de producţie, care cuprinde costul de achiziţie al materiilor prime şi materialelor consumate, celelalte cheltuieli directe de producţie, precum şi cota cheltuielilor indirecte de producţie. Im costurile de producţie ne se includ cheltuielile generale de administraţie şi cele financiare cu excepţia dobânzilor aferente creditelor bancare contractate pentru producţia cu ciclu lung de fabricaţie, aferente perioadei. Costul de achiziţie şi costul de producţie, ca forme ale costului istoric, sunt determinate prin contabilitatea de gestiune. În lipsa acestuia, literatura de specialitate mai citează şi alte modalităţi de stabilire a costurilor, cum ar fi: - calcule şi evaluări statistice, pornind de la preţ de vânzare; - comparaţii cu bunuri similare. În contextul normalizării cadrului legal românesc cu cel al Uniunii Europene, şi potrivit normei contabile internaţionale IAS 2, costul de achiziţie mai cuprinde preţul de cumpărare, inclusiv taxele de import şi celelalte taxe de cumpărare, costurile de transport şi de manipulare şi alte costuri care pot fi atribuite direct achiziţiei de stocuri, reducerile comerciale, rabaturile şi alte elemente similare sunt deduse pentru a determina costul de achiziţie. De asemenea, în costul de producţie, precum ţi în costul de achiziţie al bunurilor pot fi incluse şi costurile îndatorării, respectiv dobânzile şi diferenţele de curs aferente dobânzilor privind împrumuturile care sunt direct atribuite achiziţiei sau producţiei unui bun pe termen lung. Referitor la cheltuielile indirecte de producţie trebuie reţinute următoarele aspecte prevăzute de norma IAS 2: - cheltuieli indirecte cuprind regia de producţie fixă şi variabilă. 7

Regia fixă de producţie include costurile indirecte care rămân relativ constante, indiferent de volumul producţiei, cum sunt: amortizare, întreţinerea secţiilor şi utilajelor, etc. Regia variabilă include costurile indirecte de producţie care variază direct proporţional cu volumul producţiei, cum sunt: costurile indirecte cu materialele şi forţa de muncă. - alocarea regiei fixe asupra costului de producţie se face pa baza capacităţii normale de producţie. In cazul unei producţii scăzute sub capacitatea normală, valoarea regiei fixe pe unitatea de produs nu se majorează. Regia nealocată este contabilizată ca o cheltuială a perioadei. In schimb, în cazul producţiei peste capacitatea normală, valoarea regiei fixe pe unitate de produs este diminuată. - alocarea regiei variabile asupra costului de producţie se face pe baza folosirii reale a capacităţii de producţie.

2.2.

Evaluarea stocurilor cu ocazia inventarierii

Evaluarea bunurilor materiale cu ocazia inventarierii, se face la valoarea actuală sau de utilitate a fiecărui element, denumită valoare de inventar stabilită în funcţie de utilitatea bunului în unitate şi preşul pieţei. Pentru stabilirea valorii de inventar se pot folosi următoarele metode:      metoda valorii actualizate; metoda valorii de realizare; metoda valorii de înlocuire; metoda valorii de întreprindere; metoda valorii curente.

Bunurile de natura imobilizărilor, stocurilor şi celelalte bunuri se evaluează la valoarea actuală (valoarea de inventar), bunurile depreciate se evaluează la valoarea de utilitate a fiecărui element, în funcţie de utilitatea bunului în unitate şi de preţul pieţei. Diferenţele între soldurile scriptice corespunzătoare bunurilor respective şi valoarea stocurilor constatate cu ocazia inventarierii se înregistrează în contabilitate ca plusuri sau minusuri de inventar, după efectuarea în prealabil a compensărilor admise, de regulă numai în cazurile în care există riscul de confuzie între acestea şi numai pentru aceeaşi perioadă de gestiune. 8

2.3.

Evaluarea stocurilor la închiderea exerciţiului economico – financiar

Evaluarea elementelor de stocuri la închiderea exerciţiului prin bilanţul contabil se face la valoarea de intrare în patrimoniu, respectiv valoarea contabilă, pusă de acord cu rezultatele evaluărilor la inventariere. Valoarea de inventar sau contabilă se compară cu valoarea de utilitate stabilită cu ocazia inventarierii, iar diferenţele constatate se regularizează astfel: diferenţele constatate în plus între valoarea de inventar şi valoarea de intrare la elementele de stocuri nu se înregistrează în contabilitate, ele vor figura în bilanţul contabil la valoarea lor de intrare; diferenţele constatate în minus între valoarea de inventar şi valoarea de intrare a stocurilor se înregistrează pe seama amortizării când deprecierea este ireversibilă. Dacă deprecierea este reversibilă se constituie provizioane în sumă egală cu diferenţele constatate, iar în bilanţ valoarea acestor elemente se menţin la valoarea lor de intrare. Potrivit IAS 2, stocurile trebuie evaluate la valoarea cea mai mică dintre cost şi valoarea realizabilă netă. Valoarea realizabilă netă este preţul de vânzare estimat ce ar putea fi obţinut pe parcursul desfăşurării normale a activităţii, mai puţin costurile necesare vânzării.

2.4.

Evaluarea stocurilor la momentul ieşirii din gestiune – metode de evaluare

Evaluarea ieşirilor de stocuri, ridică dificultăţi din punct de vedere practic, deoarece acestea provin din intrări diferite ale căror preţuri pot varia, iar contabilitatea are sarcina de a evalua de aşa manieră ieşirile, încât stocul final să fie uşor de evaluat. Eventualele diferenţe de preş trebuie să afecteze costurile perioadei la cere se referă. Evaluarea elementelor de stocuri la ieşirea din patrimoniu sau la darea lor în consum, se realizează de regulă la valoarea lor de intrare (contabilă), valoare cu care se descarcă gestiunea respectivă. 9

În cazul stocurilor destinate vânzării, acestea se evaluează la preţul de piaţă, în timp ce bunurile destinate consumului productiv în unitatea patrimonială se evaluează prin metode specifice, în funcţie de natura bunului şi de posibilităţile de identificare a valorii lor de intrare. De asemenea, inventarierea patrimoniului are loc ca urmare a unor reglementări legale care vizează recalcularea şi reevaluarea valorii acestuia. În această situaţie valoarea de intrare a elementelor de stocuri se modifică, aceasta fiind înlocuită cu valoarea actuală. Bunurile fungibile ce, în interiorul fiecărei categorii, nu pot fi identificate după lotul de intrare din care provin, şi astfel, preţul de intrare a bunurilor ieşite nu poate fi cunoscut. În acest sens „în practica agenţilor economici din ţările cu economie de piaţă s-au consacrat anumite metode care, chiar dacă nu asigură evaluarea cu exactitate a ieşirilor, realizează o apropriere de valoarea stocurilor ieşite din patrimoniu”, şi anume: metoda identificării specifice (IS); metoda costului mediu unitar ponderat (CMUP); metoda epuizării loturilor, cu variantele:    primul intrat – primul ieşit (FIFO); ultimul intrat – primul ieşit (LIFO); următorul intrat – primul ieşit (NIFO);

metoda preţului prestabilit;

Potrivit reglementarilor contabile româneşti, la ieşirea din patrimoniu bunurile materiale se evaluează şi se înregistrează în contabilitate prin aplicarea metodei „costului mediu ponderat” (CMP), metodei „primei intrări –primei ieşiri“ (FIFO), sau a metodei „ultimei intrări – primei ieşiri“(LIFO), putându-se efectua şi la preţuri standard.

Metoda costului mediu ponderat (CMP)
Această metodă este utilizată în cazul în care bunurile materiale sunt cumpărate la preşuri diferite, iar în contabilitate, acestea sunt individualizate în funcţie de costul de achiziţie al fiecărui lot. Costul mediu ponderat se calculează fie după fiecare intrare, fie lunar ca raport între valoarea totală a stocului iniţial (Si) plus valoarea intrărilor (I) şi cantitatea existentă în stocul iniţial (Sti) plus cantităţile intrate (Qi). 10

Modelul general de calcul a costului mediu unitar ponderat este: CMP =
S iI St i  Qi

unde: Si – valoarea stocului iniţial; I – valoarea intrărilor; Sti – stocul iniţial; Qi – cantităţile intrate.

Metoda epuizării loturilor, varianta „primul intrat – primul ieşit” (FIFO)
Potrivit acestei metode stocurile ieşite din gestiunea depozitului se evaluează la costul de achiziţie sau de producţie a primei intrări (lot). Pe măsura epuizării lotului, bunurile ieşite in gestiune se evaluează la costul de achiziţie (producţie) al lotului următor, în ordine cronologică.

Metoda epuizării loturilor, varianta „ultimul intrat – primul ieşit” (LIFO)
În concepţia acestei metode, stocurile ieşite din gestiune se evaluează la costul de producţie sau de achiziţie al ultimei intrări. Stocurile ieşite din gestiune sunt considerate ca aparţinând ultimului lot intrat în depozit şi evaluate la costul de achiziţie al lotului achiziţionat anterior acestuia ş.a.m.d. În condiţii de inflaţie accentuată, specifice economiei româneşti, se recomandă folosirea metodelor LIFO deoarece are loc o diminuare a profitului impozabil, deci a impozitelor către stat, precum şi o limitare a distribuţiilor de dividente, conducând implicit la o îmbunătăţire a trezoreriei. De remarcat că, în urma unui studiu efectuat asupra a trei mari societăţi americane: Amoco, General Motors şi Ford, rezultă o economie, prin introducerea metodei LIFO, de circa doua miliarde de dolari. Cu toate acestea, însăşi prevederile normei IAS2, adoptate de I.A.S.C., recomandă, prin intermediul tratamentului de bază şi cel alternativ, metodele de evaluare a ieşirilor de stocuri:

11

„Tratamentul contabil de bază: Costul stocurilor, cu excepţia celor care nu sunt fungibile ori sunt destinate unor comenzi distincte, trebuie determinat prin metoda „primul – intrat, primul - ieşit ”(FIFO) sau metoda costului mediu ponderat (CMP); Tratamentul contabil alternativ: Costul stocurilor, cu excepţia celor care nu unt fungibile ori sunt destinate unor comenzi distincte, trebuie determinat prin metoda „ultimul – intrat, primul - ieşit”(LIFO) ”. În concluzie, indiferent de metoda de contabilitate adoptată pentru evidenţa stocurilor, evaluarea lor reprezintă o problemă a cărei rezolvare depinde de complexitatea structurii sortimentale şi de gradul de dotare cu tehnică de calcul, pe de o parte, iar pe de altă parte, de considerente de rentabilitate şi fiscalitate.

3. Influența metodelor de evaluare a stocurilor asupra contului de profit și pierdere
12

Societatea comercială S.C. Alfa S.R.L. realizează comerț cu o anumită categorie de marfă. În luna aprilie, dispune de următoarele informații privind marfa: stoc inițial 1000 tone x 200 lei/tone; intruări: pe 10.04: 1500 tone x 210 lei/tone, pe 12.04: 500 tone x 220 lei/tone, pe 21.04: 1000 tone x 190 lei/ tone, pe 28.04: 200 tone x 230 lei/tone; și ieșiri: pe 18.04: 2600 tone și pe 25.04: 1000 tone. Prețul de vânzare unitar practicat de societate a fost de 225 lei/tone.

Evaluarea stocurilor prin metoda costului mediu unitar ponderat calculat la sfârşitul fiecărei perioade (CMUPt) Data 1.04 10.04 12.04 18.04 21.04 25.04 28.04 Explicaţie Stoc iniţial (Si) Intrare (I) Intrare (I) Ieşire (E) Intrare (I) Ieşire (E) Intrare (I) Cantitate 1.000 tone 1.500 tone 500 tone 2.600 tone 1.000 tone 600 tone 200 tone Preţ unitary 200 lei 210 lei 220 lei 205 lei 190 lei 205 lei 230 lei Valoare 200.000 lei 315.000 lei 110.000 lei 533.000 lei 190.000 lei 123.000 lei 46.000 lei

CMUP t 

200.000lei  315.000lei  110.000lei  190.000lei  46.000lei = 1.000tone  1.500tone  500tone  1.000tone  200tone

861.000lei  205lei / tonă 4.200tone

Observaţii: 1. Potrivit metodei costului mediu ponderat la sfârşitul perioadei, materiile prime ieşite din gestiune la data de 18.04 se evaluează la valoarea de 533.000 lei (2.600 tone x 205 lei/tonă), iar cele ieşite din gestiune la data de 25.04 se evaluează la valoarea de 123.000 lei (600 tone x 205 lei/tonă). Valoarea stocului final se determină astfel: Valoarea stocului iniţial 13 200.000 lei

2. a)

b) c)

Valoarea intrărilor (315.000 + 110.000 + 190.000 + 46.000): Valoarea ieşirilor (533.000 + 123.000)

661.000 lei 656.000 lei 205.000 lei

Valoarea stocului final (a + b – c)

3. a) b)

Valoarea stocului final se mai poate determina şi prin următoarea modalitate: Cantitatea stocului final: Cost mediu unitar ponderat la sfârşitul perioadei: 1.000 tone 205 lei/tonă 205.000 lei

Valoarea stocului final (a x b):

Această variantă are avantajul nivelării fluctuaţiilor de cost (preţ), în cazul modificărilor de curs şi de a simplifica calculele de evaluare a costurilor. Această metodă este folosită în cazul inventarului intermitent. Ca dezavantaj, nu permite evaluarea permanentă a elementelor de stoc, ceea ce este în contradicţie cu principiul de bază al inventarului permanent. Este un mijloc de netezire a valorilor – valoarea stocurilor finale va fi minimizată în perioada de creştere a preţurilor şi supraevaluată în perioadele de scădere a preţurilor. Se recomandă, în acest sens, efectuarea inventarelor, la intervale cât mai mici.

Evaluarea stocurilor prin metoda FIFO Data Exp. Cant. Debit Preţ unitar 1.04. 10.04 Si I 1.500 210 3150.00 Valori Cant. Credit Preţ unitar 1.000 1.000 1.500 12.04 I 500 220 110.000 1.000 1.500 500 18.04 E 1.000 1.500 200 210 200.000 315.000 400 Valori Cant. Sold Preţ unitar 200 200 210 200 210 220 220 200.000 200.000 315.000 200.000 315.000 110.00 88.000 Valori

14

100 21.04 I 1.000 190 190.000 -

220 -

22.000 400 1.000 220 190 190 88.000 190.000 152.000

25.04

E

-

-

-

400 200

220 190 -

88.000 38.000 -

800

28.04

I

200

230

46.000

-

800 200

190 230 -

152.000 46.000 198.000

30.04

-

3.200

-

661.000

3.200

-

663.000

1.000

Observaţii: 1. Potrivit metodei FIFO materia primă ieşită din gestiune la data de 18.04.N se evaluează, astfel: 1.000 tone la un preţ de 200 lei/tonă = 1.500 tone la un preţ de 210 lei/tonă = 100 tone la un preţ de 220 lei/tonă = Total 2.600 tone iar la data de 25.04.N, după cum urmează: 400 tone la un preţ de 220 lei/tonă = 200 tone la un preţ de 190 lei/tonă = Total 600 tone 2. Valoarea stocului final se determină astfel: a) Valoarea stocului iniţial: b) Valoarea intrărilor: c) Valoarea ieşirilor: Valoarea stocului final (a + b – c) 200.000 lei 661.000 lei 663.000 lei 198.000 lei 88.000 lei 38.000 lei 126.000 lei 200.000 lei 315.000 lei 22.000 lei 537.000 lei

Metoda este simplă şi uşor de aplicat, stocurile finale fiind evaluate la valorile cele mai recente, fiind mai aproape de valoarea reală.

15

Dezavantajul acestei metode este că în perioadele de inflaţie, această metodă conduce la o subevaluare a ieşirilor din stoc, de unde rezultă o minimizare a cheltuielilor şi o supraevaluare a rezultatului financiar. Acest efect este determinat şi de supraevaluarea bunurilor rămase în stoc la sfârşitul perioadei. De asemenea în perioadele de reducere a preţurilor, prin intermediul acestei metode se tinde spre supraevaluarea ieşirilor de stoc, cu repercursiunile aferente asupra stabilirii costurilor de producţie şi a obligaţiilor fiscale.

Evaluarea stocurilor prin metoda LIFO Data Exp. Cant. Debit Preţ unitar 1.04 10.04 Si I 1.500 210 315.000 Valori Cant. Credit Preţ unitary 1.000 1.000 1.500 12.04 I 500 220 110.000 1.000 1.500 500 18.04 E 500 1.500 600 21.04 I 1.000 190 190.000 220 210 200 110.000 315.000 120.000 400 1.000 25.04 E 600 190 114.000 400 400 28.04 I 200 230 46.000 400 400 200 30.04 3.200 661.000 3.200 659.000 1.000 Observaţii: 200 190 200 190 200 190 230 80.000 190.000 80.000 76.000 80.000 76.000 46.000 202.000 400 Valori Cant. Sold Preţ unitar 200 200 210 200 210 220 200 200.000 200.000 315.000 200.000 315.000 110.000 80.000 Valori

16

1.

Potrivit metodei LIFO materia primă ieşită din gestiune la data de 18.04.N se

evaluează, astfel: 500 tone la un preţ de 220 lei/tonă = 1.500 tone la un preţ de 210 lei/tonă = 600 tone la un preţ de 200 lei/tonă = Total 2.600 tone iar la data de 25.04.N, după cum urmează: 600 tone la un preţ de 190 lei/tonă = 114.000 lei Total 600 tone 114.000 lei 110.000 lei 315.000 lei 120.000 lei 545.000 lei

2. a) b) c)

Valoarea stocului final se determină astfel: Valoarea stocului iniţial: Valoarea intrărilor: Valoarea ieşirilor: Valoarea stocului final (a + b – c) 200.000 lei 661.000 lei 659.000 lei 202.000 lei

În cazul acestei metode, există avantajul evaluării ieşirilor din stoc la costurile cele mai recente. În perioadele de inflaţie, consumurile sunt supraevaluate, ceea ce conduce la o majorare a cheltuielilor şi o diminuare a rezultatului financiar şi implicit, la o diminuare a impozitului pe profit. Stocurile finale ale bunurilor rămase în stoc vor fi în acest caz subevaluate. Dacă se face o comparaţie între cele două variante ale metodei epuizării loturilor prezentate, respectiv, metoda FIFO şi LIFO, se poate aprecia că, într-o economie stabilă este recomandată metoda FIFO, iar într-o economie instabilă metoda LIFO. În funcție de metoda de evaluare a stocurilor folosită contul de profit si pierdere se va prezenta astfel: Contul de profit și pierdere Cifra de afaceri Cheltuieli cu mărfurile Rezultat CMP 720.000 656.000 64.000 FIFO 720.000 663.000 57.000 LIFO 720.000 659.000 61.000

17

Optarea pentru o anumită metodă de evaluare a stocurilor poate influența performanța economico – financiară a unei întreprinderi.

18

Bibliografie
1. Beattie A., Ionescu C., şi alţii – Standardele Internaţionale de Contabilitate 2001, Ed. Economică, Bucureşti, 2001 2. Cojocaru C. Contabilitate de Gestiune, Ed. Moldavia, Bacău, 2002 3. Ministerul Finanţelor Publice – Ghid practic de aplicare a Standardelor Internaţionale de Contabilitate Secţiunea I – IAS2, Ed. Economică, Bucureşti, 2001 4. Paraschivescu M. D., Păvăloaia W. – Modele de contabilitate şi analiză financiară, Ed. Vrantop, Focşani, 1997 5. Paraschivescu M.D., Radu F., - Managementul contabilităţii financiare, Ed. Tehnopress, Iaşi, 2008 6. Pătruț V., Rotilă A. – Contabilitate financiară, Ed. Alma Mater, Bacău, 2000 7. Regulamentul de aplicare a Legii contabilităţi 8. Ristea M. – Contabilitatea între fiscal şi gestionar, Ed. Tribuna Economică, Bucuresti, 1998 9. Ristea M., - Contabilitatea societăţilor comerciale, Vol. I, C.E.C.C.A.R., 1995

19