SPECIALIZAREA TEHNICA DENTARA TEHNOLOGIA PROTEZEI SCHELETIZATE

CURS Nr.1 NOŢIUNI GENERALE PRIVIND UTILIZAREA APARATELELOR GNATOPROTETICE SCHELETATE IN TERAPIA PARŢIAL AMOVIBILĂ

Situaţiile clinice de edentaţie parţială întinsă posibile de tratat cu ajutorul aparatelor gnatoprotetice parţial amovibile sunt numeroase iar dezvoltarea tehnologiei actuale a permis o diversificare apreciabilă şi corespunzătoare a variantelor constructive ale protezelor parţial amovibile. Tratamentul gnatoprotetic al edentaţiilor parţiale întinse se poate realiza prin mijloace clasice de protezare parţial amovibilă, reprezentate de proteza parţial acrilică (ca tratament provizoriu) şi proteza scheletată, dar sistemele compozite de protezare se situează printre soluţiile terapeutice cele mai complexe şi moderne. DEFINIŢII In general, un aparat gnatoprotetic parţial amovibil reprezintă un substitut aloplastic care se aplică în cavitatea orală pentru înlocuirea unităţilor dentare absente şi refacerea integrităţii arcadei dentare, în scopul restabilirii la un maxim posibil a parametrilor homeostazici ai sistemului stomatognat afectaţi de starea de edentaţie. Câmpul protetic este reprezentat de totalitatea structurilor biologice ale cavităţii orale care vin în contact cu proteza şi au rolul de a asigura

1

In tratamentul parţial amovibil o caracteristică câmpurilor protetice maxilare şi mandibulare o constituie subîmpărţirea lor în două zone principale: ● zona centrală . ● zona periferică .muco-osoasă asociată cu unităţile odontoparodontale restante si care constituie „zona de sprijin”. sunt reprezentate de: ■ unităţile odonto-parodontale restante care constituie suportul dento-parodontal.menţinerea. funcţională şi clinică. aflate într-o strânsă interdependenţă morfologică. implicit la restabilirea funcţiilor acestuia (masticaţia.cât şi în dinamică. respectiv în exercitarea funcţiilor sistemice globale. care vin în contact cu aparatul gnatoprotetic parţial amovibil (mucoasa jugală. Elementele componente ale câmpului protetic edentat parţial. ■ elementele morfologice periferice câmpului protetic dar. limba. denumită de aceea şi „zonă de închidere marginală”.mucoasă care asigură închiderea spaţiului dintre aparatul gnatoprotetic parţial amovibil şi zona de sprijin. Aparatul gnatoprotetic scheletat face parte din categoria aparatelor gnatoprotetice parţial amovibile metalo-acrilice iar prin componentele sale contribuie într-o proporţie apreciabilă la refacerea parametrilor homeostazici ai sistemului stomatognat şi. elementele mobile de la periferia câmpului protetic). sprijinul şi stabilitatea acesteia atât în repaus . deglutiţia. fonaţia şi fizionomia). labială. Aceste deziderate sunt 2 . ■ creasta edentată acoperită de fibromucoasă care constituie suportul muco-osos.

Aparatul gnatoprotetic scheletat poate fi considerat ca rezultând din proteza parţială acrilică prin reducerea volumului acesteia. apariţia la nivelul bazei protetice a structurii metalice ce asigură rezistenţa şi folosirea ca elemente de menţinere. bare.îndeplinite doar în condiţiile integrării depline a protezei scheletate la nivelul structurilor biologice ale câmpului protetic. sprijin şi stabilizare croşetele turnate şi/sau elementele speciale (culise. cu care vin în contact elementele componente ale aparatului gnatoprotetic scheletat. ►Sprijinul dento-parodontal Zona de sprijin dento-parodontală este reprezentată de dinţii restanţi şi parodonţiul lor. capse.) CARACTERISTICI GENERALE Aparatele gnatoprotetice scheletate se încadrează din punct de vedere al sprijinului în categoria protezelor cu sprijin mixt – dento-parodontal şi muco-osos. telescoape. In acest mod. la care se consideră că există doar un sprijin dento-parodontal. de întindere mică. 3 . cât şi prin intermediul muco-periostului. presiunile masticatorii sunt transmise substratului osos atât prin intermediul dinţilor suport şi parodonţiului lor. etc. Excepţie fac protezele scheletate aplicate în stările de edentaţie parţială clasa a-III-a şi a-IV-a Kennedy. precum şi în cazul edentaţiei clasa a-IV-a Kennedy cu absenţa tuturor dinţilor frontali. Sprijinul mixt este întâlnit la protezele scheletate care tratează edentaţii parţiale clasa I şi a-II-a Kennedy.

menţinerii şi stabilităţii optime pe câmpul protetic a aparatului gnatoprotetic scheletat. dinţii prezenţi pe arcadă constituind repere în vederea structurării arcadelor din punct de vedere al rapoartelor intra. favorabilă fiind în acest sens existenţa unui număr cât mai mare de dinţi şi. prin caracteristicile lor sevesc la îndeplinirea următoarelor scopuri principale: -asigurarea suportului pentru elementele de sprijin. depinde de următorii parametrii: ◊ numărul şi repartizarea topografică a dinţilor restanţi în cadrul arcadei. cât şi în execuţia sa tehnologică din următoarele considerente: ● numărul dinţilor restanţi şi repartizarea lor topografică pe arcadă influenţează stabilitatea şi menţinerea protezei pe câmpul protetic. îndeosebi a dinţilor restanţi cu rol de suport. inclusiv a celor scheletate. în cazul aplicării protezelor parţial amovibile. menţinere şi stabilizare mecano-protetice (croşete turnate. ◊ starea de sănătate parodontală.Unităţile dento-parodontale restante. Aceşti parametrii de ordin clinic au un rol deosebit de important atât în alegerea design-ului viitorului aparat gnatoprotetic scheletat. ◊ poziţia(axa) de implantare. sisteme speciale).şi interarcadice individualizate. La rândul său. asigurarea de către suportul dento-parodontal a sprijinului. ◊ morfologia coronară. -unităţile odonto-parodontale restante au un rol mecanic şi biologic deoarece asigură stabilitatea şi eficienţa funcţională a viitorului aparat gnatoprotetic scheletat. ◊ relaţiile de ocluzie pe care le creează. în special. 4 . -alegerea şi montarea dinţilor artificiali.

Pentru inserarea aparatului gnatoprotetic scheletat pe câmpul protetic este necesară determinarea ecuatorului protetic comun trasat conform axei de inserţie şi 5 . Dacă aceste modificări sunt de mică amplitudine. ● poziţia de implantare a dinţilor restanţi se referă la axa de înclinare a lor care. medicul hotărăşte necesitatea intervenţiilor clinice sau numai a pregătirilor adaptative pe modelul de lucru. Modificările axelor de înclinare conduc şi la modificări ale celui mai mare contur coronar. executate de către tehnicianul dentar. totodată permite integrarea funcţională a dintelui în arcada dentară naturală. în mod normal are valori individualizate dar. dacă aceştia sunt repartizaţi topografic corespunzător constiuie o situaţie favorabilă stabilizării protezelor comparativ cu existenţa unui număr mai mare de dinţi grupaţi însă pe o singură hemiarcadă. O altă consecinţă a migrărilor dentare o reprezintă modificarea dimensională a spaţiului protetic potenţial cu repercursiuni directe în adaptarea dimensională a arcadelor dentare artificiale. respectiv linia celui mai mare contur coronar trasată în funcţie de poziţia dintelui. Chiar şi în cazul prezenţei unui număr mic de dinţi restanţi. ● morfologia coronară a fiecărui dinte restant prezintă o arhitectonică proprie rezultată din combinarea parametrilor dimensionali cu cei morfologici şi care. Reperul esenţial creat de detaliile morfologice coronare îl constituie ecuatorul protetic. prin manoperele specifice de distanţare şi deretentivizare. consecutiv edentaţiei se produc frecvent migrări dentare care modifică înclinarea dinţilor. creând dificultăţi în trasarea ecuatorului protetic şi asigurarea condiţiilor de inserţie şi dezinserţie ale aparatului gnatoprotetic scheletat.repartizarea lor în zone diferite ale arcadei.

Morfologia coronară a fiecărui dinte restant. Forţele orientate în axul dintelui şi care acţionează în mod intermitent şi nu depăşesc limita de suportabilitate vor fi bine tolerate. Exercitarea presiunilor în mod intermitent fac ca parodonţiul să se adapteze. Totodată. -zona subecuatorială. ulterior a modelului funcţional cu ajutorul paralelografului. adică să devină mai rezistent şi cu o funcţie corespunzătoare. 6 . în funcţie de ecuatorul protetic comun.dezinserţie a protezei stabilită obligatoriu prin analiza modelui de studiu şi. Presiunile exercitate asupra ţesuturilor parodontale pot deveni nocive atunci când intensitatea lor creşte. chiar şi de intensitate redusă. dar mai ales durata lor de acţiune. Forţele ce acţionează paraaxial. -zona supraecuatorială numită şi de sprijin la nivelul căreia se aplică toate elementele rigide componente ale protezei scheletate şi care au rol în asigurarea sprijinului acesteia. pune la dispoziţie două zone importante cu valoare protetică şi anume.respectiv intensitatea forţelor care îi solicită în diferite direcţii. Rezistenţa dinţilor implantanţi în alveole depinde şi de natura. ● starea de sănătate parodontală a dinţilor restanţi este strâns legată de calitatea implantării. au efect nefavorabil asupra parodonţiului. In cazul edentaţiei parţiale dinţii restanţi vor fi suprasolicitaţi şi rezistenţa lor parodontală va scădea. numită şi de retenţie la nivelul căreia se aplică braţele elastice ale croşetelor dentare turnate. asigurându-se menţinerea şi stabilizarea protezei. importanţă are şi direcţia în care acţionează forţele de solicitare. de morfologia radiculară şi de starea de sănătate a ţesuturilor parodontale.

zone a căror cuprindere sub şeile protetice terminale este obligatorie. In concluzie.In cazul apariţiei şi a malrelaţiilor canio-mandibulare se impune aplicarea obligatorie a unei protezări provizorii. în reciprocitate cu capacitatea acestora de a imobiliza aceşti dinţi. obţinându-se în felul acesta şi stabilizarea aparatului gnatoprotetic scheletat pe câmpul protetic. combinarea actului terapeutic de normalizare a acestor dezechilibre cu antrenarea ocluziei la îmbunătăţirea sprijinului. cu ajutorul unei proteze parţiale acrilice. se analizează prin următorii parametrii clinici: 7 . ►Sprijinul muco-osos Sprijinul muco-osos este realizat de către crestele alveolare la mandibulă. respectiv tuberozităţile maxilare şi tuberculi piriformi. realizarea unui bilanţ clinico-tehnologic corect poate pune în valoare capacitatea dinţilor stâlpi de a asigura sprijinul. iar la maxilar de crestele alveolare şi bolta palatină. Asemănător analizei dinţilor restanţi şi caracteristicile morfologice ale crestelor edentate. menţinerea şi stabilizarea aparatelor gnatoprotetice scheletate. menţinerii şi stabilităţii protezei conduce la rezolvarea multor situaţii clinice prin aplicarea corectă a acestor tipuri de aparate gnatoprotetice parţial amovibile. In edentaţiile terminale la sprijinul muco-osos participă şi zonele biostatice. dependente de procesele de resorbţie şi atrofie.● relaţiile de ocluzie sunt afectate întotdeauna în urma instalării stării de edentaţie datorită producerii migrărilor dentare iar examenul clinic ocluzal evidenţiază contacte dento-dentare traumatizante ce antrenează disfuncţia ocluzală. în scopul reabilitării relaţiilor ocluzale şi craniomandibulare afectate. Deşi stările de edentaţie întinse sunt caracterizate de dezechilibre ocluzale şi tulburări ale relaţiilor cranio-mandibulare mai mult sau mai puţin grave.

pe secţiune frontală. ◊ aspectul versanţilor crestei constituie un parametru favorabil dacă au o retentivitate normală. aceasta poate fi apreciată ca mare. semirotund sau ogival iar ca adâncime. Rezilienţa 1 şi 2 se întâlneşte la nivelul versanţilor crestelor şi la nivelul bolţii palatine în ansamblu. Suportul osos al bolţii palatine acoperit de fibromucoasă. Se apreciază ca parametru favorabil protezării asocierea adâncimea medii cu formele semiplane sau semirotunde. ◊ retentivitatea în sens vertical se asociază cu forma versanţilor iar prezenţa unor proeminenţe osoase impun manopere de distanţare între baza protetică şi câmpul protetic la acest nivel. Zonele de rezilienţă 0 de la nivelul rafeului median şi a torusului palatin impun manopere de despovărare. poate fi semiplan. ◊ aspectul muchiei crestei poate fi ascuţit. respectiv la zona de unire a ei cu corpul osului maxilar. mică. cu valoarea rezilienţei 3 şi 8 . Intreaga zonă de sprijin muco-osos este acoperită de mucoasa fixă. rotunjit. ◊ asocierea dintre înălţimea crestei şi retentivitatea în sens orizontal constituie un parametru de apreciere a realizării stabilităţii orizontale a aparatului gnatoprotetic parţial amovibil. cu un profil uniform sau neregularizat. cu excepţia zonelor de la nivelul rugilor palatine. medie. Un parametru de apreciere a calităţii fibromucoasei zonei de sprijin îl constituie indicele de rezilienţă al acesteia care exprimă gradul de compresibilitate la forţele verticale şi care depinde în mod direct de cantitatea de ţesut conjunctiv subiacent.◊ înălţimea crestei se concretizează prin dimensiunea perpendicularei coborate de la nivelul muchiei la baza crestei. specifică caracterizată ca fiind o fibromucoasă aderentă la periost şi cu tendinţă la cheratinizare.

Se particularizează situaţiile clinice în care evoluţia proceselor de resorbţie şi atrofie a osului alveolar nu este sincronă cu modificările de la nivelul mucoasei acoperitoare. pot fi factori de instabilitate protetică. Caracteristic zonei de sprijin muco-osos mandibulare este prezenţa la nivelul crestelor edentate a unor reliefuri osoase care trebuie luate în consideraţie în stabilirea extinderii şeilor protetice. -eventualele torusuri mandibulare sau alte exostoze pot face dificilă aplicarea aparatelor gnatoprotetice scheletate şi totodată. şi anume: -liniile osoase oblice internă şi externă care. Cunoaşterea acestor valori ale rezilienţei are imporanţă atât pentru medic. parametru nefavorabil protezării amovibile. aceasta devine mobilizabilă şi în sens orizontal. -apofizele genii superioare şi inferioare asigură inserţia unor muşchi a căror fibre sunt perpendiculare pe câmpul protetic şi pot constitui factori de instabilitate protetică. prin dimensiunile lor pot deveni parametri nefavorabili.zonele palatine posterioare cu valoarea rezilienţei 4. fiind subţire şi foarte sensibilă la presiuni necesită protejarea ei prin despovărare. ►Elementele periferice ale câmpului protetic Zonele funcţionale periferice se prezintă sub forma unei benzi înguste de mucoasă pasiv-mobilă care face legătura dintre fibromucoasa fixă a zonei 9 . necesitând fie manopere de distanţare. cât şi pentru tehnicianul dentar. fie neacoperirea lor de către baza protetică. Resorbţia osoasă rapidă şi intensă lasă mucoasa fără sprijin subiacent. Ca urmare. întrucât impun manoperele de despovărare specifice. De asemenea mucoasa care acoperă proeminenţele osoase.

Având în vedere sprijinul mixt. Mucoasa care căptuşeşte buzele. dento-parodontal şi muco-osos. care caracterizează aparatele gnatoprotetice scheletate. -în cazul edentaţiilor terminale. îngroşarea şi conformarea lor corespunzător morfologiei acestor zone.de sprijin şi mucoasa mobilă de la nivelul buzelor. şeile protetice vor acoperi obligatoriu zonele biostatice iar marginile se vor plasa în şanţurile retrotuberozitare. -evitarea prinderii sub baza protetică sau interferenţa cu marginile şeilor proteice a zonelor de mucoasă activ mobilă pentru a nu pereclita stabilitatea aparatului gnatoprotetic. proporţia utilizării acestor 10 . respectiv stabilizarea prin acoperirea zonelor biostatice. In acest fel se obţine o succiune parţială. Sintetizând importanţa acestor zone periferice ale câmpului protetic edentat parţial în construcţia aparatului gnatoprotetic scheletat trebuie avut în vedere respectarea următoarelor reguli: -plasarea în mod obligatoriu a marginilor şeilor protetice la nivelul zonelor de mucoasă pasiv mobilă. obrajii şi vălul palatin este denumită şi „activ mobilă” deoarece se mobilizează sincron cu activitatea formaţiunilor musculo-ligamentare pe care le acoperă. respestiv în zonele de mucoasă pasiv mobilă anterioare inserţiei ligamentului pterigo-mandibular. şi fundul de sac lingual. precum şi ocolirea formaţiunilor mobile prezente la acest nivel. impune manopere particulare de concepere şi plasare a marginilor şeilor protetice. obrajilor şi vălului palatin. La mandibulă existenţa la acest nivel a numeroase formaţiuni musculo-ligamentare foarte active care traverseză nu numai vestibulul oral ci. ca mijloc natural de menţiere a aparatului gnatoprotetic şi se asigură sprijinul.

în funcţie de starea clinică a edentaţiei elementele câmpului protetic asigură în mod diferenţiat sprijinul. în special în edentaţiile terminale şi frontale întinse. stabilitatea orizontală a protezei şi un oarecare grad de menţinere prin adeziune. -La mandibulă – zonele protetice pozitive sunt reprezentate de dinţii restanţi. de posibilităţile de echilibrare statică şi dinamică. aria zonei protetice pozitive maxilare este mult mai întinsă decât la mandibulă. Zonele protetice pozitive ale câmpului protetic Aceste zone sunt reprezentate de acele elemente ale câmpului protetic cu care viitoarea proteză scheletizată vine în contact şi îi asigură sprijinul. crestele alveolare şi tuberculii piriformi. în cazul unei bolţi plate: 11 . fapt care explică şi atrofia mult mai rapidă a crestelor alveolare mandibulare. In general. Datorită prezenţei bolţii palatine. bolta palatină şi tuberozităţile maxilare. stabilizarea orizontală a protezei ( mai ales când bolta palatină este adâncă) şi menţinerea prin adeziune. menţinerea şi stabilizarea. -La maxilar . -bolta palatină – asigură sprijinul muco-osos al conectorului principal. de indicii clinicobiologici specifici acestor zone. precum şi de design-ul viitoarei proteze.zone de sprijin este dictată de forma clinică a edentaţiei. menţinerea şi stabilizarea protezelor scheletizate: -dinţii restanţi – asigură sprijinul dento-parodontal. menţinerea directă şi indirectă. crestele alveolare. -crestele alveolare – asigură sprijinul muco-osos al şeilor. mai exact exitând un raport de 2/1. precum şi stabilitatea orizontală a protezei.zonele protetice pozitive sunt reprezentate de dinţii restanţi şi îndeosebi de cei suport.

marginea acestuia trebuie să se plaseze în depresiune dintre două rugi iar acoperirea rugilor palatine impune despovărarea prin foliere de grosime 0. -rugile palatine nu trebuie acoperite de proteză ele intervenind în fonaţie şi în senzaţia gustativă.30mm. zonele protetice negative sunt reprezentate de: -parodonţiul marginal al dinţilor restanţi care trebuie să fie ocolit de proteză la o distanţă de 5mm sau. în cazul în care conectorul principal trece peste parodonţiu şi papilele interdentare. La maxilar. Zonele protetice negative ale câmpului protetic Sunt reprezentate de acele zone ce trabuie ocolite de către elementele componente ale protezei sau despovarate de presiuni. ele fiind şi foarte sensibile la presiune. se impune o despovărare prin foliere de 0. -papila bunoidă (retroincisivă) care va fie ocolită sau despovărată prin foliere deoarece este sensibilă la presiuni.20-0. stabilizarea orizontală a protezei şi menţinerera numai atunci când tuberozitatea este retentivă: -tuberculii piriformi – asigură sprijinul muco-osos al şeilor terminale mai ales câd rezilienţa mucoasei la acest nivel este minimă.-tuberozităţile maxilare – asigură sprijinul muco-osos pentru şeile terminale. Dacă un conector principal ajunge în acestă zonă. ducând la tulburări vaso-motorii şi trofice ce se pot repercuta supra parodonţiului sau mucoasei palatine din vecinătate.20mm (nu este indicată o foliere de grosime mai mare deoarece se creează un spaţiu retentiv sub proteză în care se acumulează resturi alimentare ce produc iritaţie parodontală şi carie dentară). precum şi stabilizarea în sens mezio-distal când tuberculul este oblic. 12 .

50-1mm. Un torus mare poate fi ocolit de conectorul principal sau va fi îndepărtat chirurgical.40mm: -torusul palatin când este de mărime mică sau medie va fi despovărat de presiuni prin foliere de grosime 0. plicile alveolo-jugale. având un grad mare de rezilienţă. -frenul limbii şi inserţia planşeului bucal în zona centrală linguală condiţionează alegerea conectorului principal: -mucoasa procesului alveolar în zona linguală în dreptul conectorului principal va fi despovărată de presiuni prin foliere acărei grosime depinde de sprijinul protezei. înclinarea sau retentivitatea anatomică a procesului alveolar.30-0. zonele protetice negative sunt reprezentate de: -parodonţiul marginal care va fi protejat la fel ca la maxilar. 13 . inserţiile musculare şi ligamentare prin corecta adaptare a port-amprentei individuale în limitele câmpului protetic. -zonele grăsoase Schroder. La mandibulăr. se impune despovărarea prin foliere în grosime de 0. -linia milohiodiană.-rafeul median maxilar când se prezintă sub forma unei creste ascuţite şi sensibile la palare. de rezilienţa mucoasei crestei terminale. nu se indică plasarea conectorului principal la acest nivel. -frenurile şi plicile alveolo-jugale.30-2mm. inserţiile musculare şi ligamentare vor fi acolite de proteză prin adaptarea corectă a port-amprentei individuale ceea ce permite o amprentare funcţională corespunzătoare. astfel încât grosimea folierii va fi cuprinsă între 0. Lipsa de foliere sau folierea insuficientă conduce la basculare laterală a protezei şi leziuni de decubit.

a avut un regim particular de utilizare datorat dificultăţilor ce apar în cursul executării lui. Ierarhizând aceste dificultăţi s-a constatat că mult comentata dotare tehnico-materială se situează în realitate pe plan secund faţă de dificultăţile apărute în timpul conceperii şi execuţiei acestui tip de aparat gnatoprotetic parţial amovibil. îndeosebi întinsă.5-1mm. 14 . Aparatul gnatoprotetic scheletat.30. parodonţiul marginal şi zona dentară subecuatorială din dreptul conectorului secundar al braţelor retentive ale croşetelor turnate divizate. -zonele muco-osoase vestibulare care uneori sunt retentive interferând cu marginile şeilor şi necesită deretentivizare prin foliere. de asemenea următoarele zone care mai interferă cu unele componente ale scheletului metalic.-torusul mandibular când este mic sau mijlociu trebuie foliat cu o grosime de 0. cât şi la mandibulă.1mm. parodonţiul marginal în dreptul conectorului de întărire a pintenului distal la croşetele cu 4 braţe (inelare). ca mijloc de tratament protetic a stărilor clinice de edentaţie parţială. Alături de aceste dificultăţi intervine şi o oarecare circumspecţie a bolnavului faţă de tratamentul amovibil. va fi foliată cu o folie de 0. In general.20-0. cum sunt: -mucoasa procesului alveolar. -papila interdentară şi mucoasa procesului alveolar în dreptul conectorilor secundari interdentari care necesită folierea cu o folie de grosime 0. atât la maxilar. precum şi zona dentară până la unirea acestui conector cu braţul opozant. zone protetice negative trebuie considerate toate proeminenţele oasoase dureroase la palpare şi. -mucoasa procesului alveolar.

Realitatea clinică arată că aparatele gnatoprotetice scheletate rămân o soluţie terapeutică utilizabilă încă o perioadă de timp a cărei durată nu poate fi anticipată. ▪ prezintă un randament funcţional superior. alegerea şi plasarea lor corespunzătoare face posibilă echilibrarea solicitărilor asupra dinţilor suport. caracteristic protezelor scheletate este considerat semifiziologic. menţinând starea de sănătate a parodonţiului lor de susţinere. prin posibilitatea asigurării unei stabilizări foarte bune a protezei scheletate pe câmpul protetic. ▪ prezenţa componentei metalice asigură o rezistenţă mecanică crescută la acţiunea forţelor de solicitare şi totodată. sprijin şi stabilizare. reducându-se considerabil în acest mod teritoriul supus procesului de atrofie şi resorbţie. ▪ prin posibilitatea plasării elementelor componente ale protezei scheletate la distanţă de parodonţiul marginal al dinţilor restanţi. ▪ asigură un confort crescut pacientului prin volum redus al piesei protetice. 15 . reflexogene de la nivelul bolţii palatine şi prin menajarea spaţiului necesar funcţionalităţii normale a limbii. prin posibilitatea lăsării libere a unor zone receptoare. Avantajele aparatelor gnatoprotetice scheletate ▪ sprijinul mixt. ▪ diversitatea tipurilor de croşete turnate şi a sistemelor speciale utilizate ca mijloace mecano-protetice de menţinere. dento-parodontal şi muco-osos. comparativ cu proteza parţială acrilică. are rol profilactic şi participă la menţinerea troficităţii ţesuturilor. permite menţinerea unei stări de igienă foarte bună. fără pereclitarea rezistenţei mecanice şi a stabilităţii construcţiei protetice.

▪ în execuţia clinico-tehnologică solicită un înalt grad de pregătire profesională a întregii echipe stomatologice şi o dotare tehnicomaterială performantă. 16 . dure care se prelucrează cu dificultate. dezavantajul îl constituie impunerea unor intervenţii reparatorii în perioada de dispensarizare. ▪ deşi la ora actuală problema uzurii în timp a culiselor este rezolvabilă prin posibilitatea înlocuirii unor componente (garnituri. capabil să suporte un efort mecanic mult mai puternic decât cel determinat de alte mijloace mecano-protetice de menţinere. materializată printr-o eficientă reabilitare morfo-funcţională a sistemului stomatognat. resorturi) fără a pereclita construcţia protetică în ansamblu. ▪ necesită în confecţionare utilzarea de aliaje speciale. din categoria croşetelor turnate sau a altor tipuri de elemente speciale. concretizat printr-un sprijin dento-parodontal şi muco-osos corespunzător din punct de vedere cantitativ şi calitativ. sprijin şi stabilizare.Dezavantajele aparatelor gnatoprotetice scheletate ▪ presupun existenţa unui câmp protetic favorabil acestui tip de protezare. dezavantajul constă în faptul că impun prezenţa obligatorie a unui sprijin dento-parodontal foarte rezistent. ▪ preţul de cost este crescut datorită utilizării de aparatură şi materiale performante. datorită exigenţelor constructive ale acestor proteze care nu permit abateri sau improvizaţii în etapele de pregătire a câmpului protetic şi în execuţia manoperelor clinice dar nici în etapele propriu-zise de realizare tehnologică. ▪ particularizat la aparatele gnatoprotetice scheletate cu culise. care să permită o obţinerea unei echilibrări statice şi dinamice cât mai bune. fapt care implică un efort financiar şi din partea pacientului.

Tehnicianul dentar. trebuie să cunoască foarte bine obiectivele fiecărei faze de lucru. în momentul întocmirii planului de tratament. acordându-se o importanţă deosebită ocolirii parodonţiului marginal al dinţilor restanţi. De asemenea. va stabili design-ul viitorului aparat gnatoprotetic scheletat în raport de elementele morfologice ale câmpului protetic. deosebit de complexe în cazul protezelor scheletate. conservarea zonelor de articulare fonetică şi. să aplice individualizat şi corect principiile de tratament gnatoprotetic şi să execute manoperele tehnice adecvate dar. ocolirii formaţiunilor mobile periferice. bineînţeles. medicul hotărăşte modul cum vor fi utilizate zonele de sprijin cât mai eficient. numai în condiţiile existenţei unui nivel de performanţă tehnico-material corespunzător. dinţii restanţi care vor avea rapoarte de vecinătate sau nu cu baza protetică şi. la rândul său. pentru a parcurge toate etapele tehnologice. 17 .In concluzie. păstrând congruenţa cu ţesuturile învecinate. totodată va executa manoperele clinice necesare cuprinse în etapa de pregătire proprotetică a elementelor câmpului protetic.

Sign up to vote on this title
UsefulNot useful