You are on page 1of 86

Î.P.S.

Lazar Puhalo

TEOLOGIA VIE IN ORTODOXIE
COLECÞIA „BIBLIOTECA OR TODOXÓ AP
ORTODOXÓ ARE CU
APARE
BINECUVÂNT AREA Î.P
BINECUVÂNTAREA .S. NICOLAE CORNEANU,
Î.P.S.
MITROPOLITUL BANA TULUI,
BANATULUI,
ªI ESTE COORDONA
COORDONATÃ TÃ DE FABIAN ANTON Î.P.S. Lazar Puhalo

Carte apãrutã în colaborare cu
ARHIVA CULTURALÃ ROMÂNÃ
(http://ortodoxbooks.topcities.com)

© Editura EIKON
Cluj-Napoca, 400110, str. Gheorghe Doja, nr. 11, ap. 6
tel. 0264-593547, 0740-187109
difuzare: 0264-450236, 0740-183125
TEOLOGIA VIE IN ORTODOXIE
web: http://edituraeikon.netfirms.com
e-mail: eikon@email.ro, carteeikon@yahoo.com

Carte apãrutã cu binecuvântarea
Descrierea CIP a Bibliotecii Naþionale a României Î.P.S. Nicolae Corneanu,
PUHALO, LAZAR Î.P.S. Mitropolitul Banatului
Teologia vie în Ortodoxie / Î.P.S. Lazar Puhalo, trad. de
Virgil Baidoc, ed. îngrijitã de Fabian Anton. - Cluj-Napoca,
Eikon, 2004, format: 13 x 20, 1xx p.
Ediþie îngrijitã de
Fabian Anton
(Biblioteca Ortodoxã)
ISBN 973-7987-57-8
Traducere de
I. Anton, Fabian (ed.) Virgil Baidoc
II. Baidoc, Virgil (trad.)
232.931

Copertã realizatã de:
Lector: Felicia Schlezak
Tehnoredactor: Cristian Moisa
4 Î.P.S. LAZAR PUHALO Teologia vie în Ortodoxie 5

Teologia vie }n Ortodoxie
1. Natura teologiei
Teologia ortodoxă este o putere vie şi fără sfârşit, a
cărei natură nu se schimbă niciodată şi nici nu se poate
schimba mai mult decât Scriptura şi fiinţa Sfintei Biserici.
Acest lucru se întâmplă deoarece Capul Bisericii, Iisus
Hristos Dumnezeul nostru, nu se schimbă. Aş spune că
Biserica Ortodoxă nu este parte din tradiţia apuseană de
factură iudeo-creştină. Într-adevăr există suficiente diferenţe
între creştinismul ortodox şi mulţimea versiunilor contem-
porane ale „tradiţiei iudeo-creştine” a ţărilor din apus.
Comparaţia între învăţătura, teologia, viaţa şi limbajul
duhovnicesc al acestora este folositoare şi ajută la o mai
bună înţelegere între diferitele religii şi tradiţii ale lumii.
Renumitul teolog apusean Karl Rahner face o evaluare
destul de exactă a aspectului general al acestei diferenţe
duhovniceşti prin cuvintele:
„Răsăritul gândea în termenii unei istorii dinamice a
mântuirii şi a unei ierarhii calitative a lucrurilor, începând cu
iconomia Treimii strâns legată de soteriologie. În Răsărit
mântuirea este privită ca un proces ontologic care începe cu
Întruparea, descoperă iconomia imanentă a Treimii şi se
încheie cu îndumnezeirea lumii (theosis) proclamându-şi
mai întâi victoria prin Învierea lui Hristos… din contră, teo-
logia apuseană priveşte Întruparea Logosului aproape în
6 Î.P.S. LAZAR PUHALO Teologia vie în Ortodoxie 7

mod exclusiv ca pe un agent care dădea satisfacţie pentru Nu putem vorbi de o perioadă separată „apostolic-
păcat. Chiar dacă este conştientă de aspectul îndumnezeirii patristică” în Răsăritul Ortodox, pentru că Biserica Orto-
lumii (theosis), pune mult mai mult accentul pe iertare şi doxă n-a încetat niciodată să trăiască în acea tradiţie. De
satisfacţia dată de către Hristos pe cruce”. aceea putem observa uşor o continuitate clară a marilor
Versiunea apuseană a tradiţiei iudeo-creştine se ba- Sfinţi Părinţi, începând cu Apostolul Pavel, sfinţii Policarp
zează în principal pe vechiul ideal Latin – de unde şi dog- al Smirnei, Ignatie cel Mare, continuând cu Sf. Vasile cel
mele despre păcatul strămoşesc, teoria satisfacţiei sau argu- Mare, Irineu de Lyon, Ioan Hrisostom, până la Sf. Simeon
mentarea juridică a mântuirii, considerate erezii de către Noul Teolog în secolul al XI-lea, Sf. Grigorie Palama în
Biserica Ortodoxă – pe învăţăturile filosofului neo-platonic secolul al XIV-lea, Sf. Paisie Velicicovski şi Sf. Nicodim
Augustin de Hippona şi pe scolastica care a avut la bază Aghioritul în secolul al XIX-lea şi sfinţii Antonie, mitro-
aceste învăţături cât şi pe sistemul aristotelic. De fapt, teo- politul Kievului şi Iustin cel Nou al Serbiei în secolul XX.
logul contemporan grec, Pr. Ioan Romanides, remarca cu Merită amintit faptul că în Biserica Ortodoxă nu există nici
amărăciune: un „sistem teologic”, nici un corpus teoretic care a siste-
„Fără nici o îndoială, cea mai ironică tragedie a istoriei matizat teologia, aşa cum este bunăoară Summa Theologica.
este că teologii apuseni şi în ultimă instanţă o papalitate Doar un singur Sfânt Părinte, Sf. Ioan Damaschin, a realizat
nerealistă, au transformat încercările Fericitului Augustin într-o formă schematică o expunere a principalelor învă-
într-o realizare infailibilă şi au constituit ultimele retuşuri la ţături de credinţă. Pentru Biserica Ortodoxă, o asemenea
o schismă care începuse demult.” teologie sistematizată ar fi ceva absurd pentru că ar contra-
În Apus putem vorbi despre o epocă Apostolic- zice duhul apostolic-patristic şi Tradiţia care n-a dorit
Patristică la timpul trecut, pentru că tradiţia apostolică şi cea niciodată sa raţionalizeze Scriptura sau să reducă teologia la
patristică au fost înlocuite de superstiţiile Evului Mediu şi vreun limbaj legal de filosofie sistematică.
de către epoca scolastică. Aşa se face că marii Sfinţi Părinţi Părinţii au „teologhisit” în aceeaşi măsură şi în acelaşi
ai Bisericii Ortodoxe, cum ar fi Sf. Ciprian al Cartaginei, duh în care Apostolii au făcut teologie scriind epistolele
Ilarie de Poitiers, German de Auxerre, Ilarie de Arles, Ioan scripturistice. Nici Apostolii şi nici Evangheliştii nu au
Cassian, Lupe al Troiei şi Irineu de Lyon, au fost puşi în hotărât într-un moment sau altul să „se apuce de scris
umbră de către scolastici şi de către nominalismul şi realis- Scriptura”, nici n-au pretins că ar fi avut vreo „chemare”
mul aristotelic. În această nouă epocă de teologie specu- specială sau c-ar fi fost numiţi să scrie vreo „sfântă scrip-
lativă apuseană, regulile şi idealurile duelului medieval şi ale tură”. Într-adevăr, apostolii şi evangheliştii nu s-au grăbit
feudalismului au fost adaptate teoriei „satisfacţiei” iar niciodată să scrie ceva. Iar atunci când au scris a fost sub
conceptul relaţiei dintre Dumnezeu şi om a fost redefinit de forma unor scrisori care răspundeau exact unor întrebări şi
o serie de factori: renaşterea umanismului şi revoluţia probleme care se iveau. Cu alte cuvinte, n-au scris cu
industrială, cultul persoanei etc. intenţia de a alcătui o Biblie, ci mai degrabă pentru a păstra
unitatea de credinţă în învăţătura cea adevărată şi pentru a
8 Î.P.S. LAZAR PUHALO Teologia vie în Ortodoxie 9

apăra unitatea şi identitatea Sfintei Biserici. Ei n-au scris Sfinţii Părinţi au scris tocmai din acelaşi motiv. La fel
nimic nou, ci doar au selectat din ceea ce exista deja în cum Sf. Pavel a trebuit să expună învăţătura cea dreaptă
Sfânta Tradiţie a Bisericii, vegheată de Duhul Sfânt. De împotriva ereziilor gnostice din Corint pentru a păstra evan-
aceea, Evanghelistul Luca, de exemplu, nu a scris o carte a ghelia mântuirii nepătată, tot aşa primii Părinţi, adunaţi în
evangheliei ci o scrisoare către Teofil, explicându-i acestuia Sinoadele Ecumenice, au trebuit să explice învăţăturile de
înţelesul şi semnificaţia vieţii lui Hristos, aşa cum a fost credinţă într-o formă mai exactă şi mai bogată, pentru a-i
păstrată de Sfânta Tradiţie. Evanghelistul Ioan, a cărui evan- feri pe credincioşi de pericolul ereziilor. Dogmele nu erau
ghelie are un pronunţat caracter teologic, a scris evanghelia acte legislative ci enunţuri clare ale evangheliei revelate, în
sa la aproape o sută de ani de la întruparea lui Dumnezeu şi jurul cărora toţi credincioşii se puteau aduna ca un punct
doar la rugăminţile preoţilor şi bisericilor din Asia Mică. vizibil al unităţii de credinţă. Nimeni n-a inventat şi nici n-a
Sfântul Pavel a scris galatenilor nu pentru a alcătui vreo întocmit dogmele sau învăţăturile de credinţă. Ele au fost
Scriptură dumnezeiască ci pentru a le explica învăţătura cea prezente dintotdeauna în Biserică ca şi Regula Apostolică de
dreaptă împotriva unei învăţături false care contravenea Credinţă şi am putea spune că primul exemplu de scriptură
Sinodului Apostolic de la Ierusalim. Iar Iacob a scris epis- nou testamentară este însăşi Sfânta Liturghie, scrisă de
tola sa nu pentru a contribui la scrierea Scripturii ci pentru a Apostolul Iacob. Atunci când revelaţia şi tradiţia apostolică
corecta învăţătura greşită a celor care nu înţelegeau cuvin- au fost puse în pericol, ele au trebuit scrise într-o formă mai
tele Sf. Pavel despre mântuirea prin credinţă fără fapte. explicită pentru credincioşi. Nici evangheliştii, nici apostolii
Totuşi, toate aceste scrisori conţineau învăţătura de credinţă şi nici Sfinţii Părinţi nu s-au preocupat de metafizică sau
pe care Apostolii au primit-o de la Hristos şi care făcea şi teologie dialectică sau speculativă. Teologia lor a fost
face parte din însăşi esenţa şi fiinţa Bisericii Ortodoxe. existenţială în adevăratul sens al cuvântului, altfel spus
Aceste învăţături n-au fost „dezvoltate” ci au izvorât din teologia ortodoxă este practică fiind exprimată în viaţa
Sfânta Tradiţie fiind explicate pe măsură ce se simţea însăşi. Omul are liber arbitru şi este responsabil pentru
nevoia, pentru a se păstra unitatea şi unicitatea Bisericii. deciziile şi acţiunile sale. El poate să accepte sau să respingă
Într-adevăr, atunci când Biserica a început să alcătuiască împreună-lucrarea cu harul lui Dumnezeu de-a lungul vieţii
canonul scripturistic, nu a acceptat orice s-a scris de către sale. Aceasta este cea dintâi sarcină a teologiei, „să lucrăm
oricare dintre Apostoli, ca făcând parte din „Scriptură”. cu frică şi cutremur la mântuirea noastră” (Filipeni 2, 12),
Unele erau simple povestiri dar existau şi lucrări apocrife precum ne învaţă şi Sfântul Apostol Pavel.
ticluite de către sectele gnostice pentru a-i înşela pe cre-
dincioşi. De fapt, tocmai din cauza acestor false Evanghelii,
Biserica Ortodoxă s-a simţit obligată să „alcătuiască”
Scriptura, pentru a le putea da credincioşilor un criteriu al
adevărului.
10 Î.P.S. LAZAR PUHALO Teologia vie în Ortodoxie 11

ASCEZA
2. Legătura ascezei (lupta duhovnicească) şi Luptă duhovnicească sau misticism?
teologiei cu viaţa creştin-ortodoxă Spiritualitate sau viaţă în Duhul Sfânt?

„Misticismul platonistic a fost cauza „Adevăratul sens al vieţii noastre creştine este
decăderii teologiei ortodoxe în Rusia dobândirea Duhului Sfânt. Postul, prive-
începând cu secolul al XVII-lea până în gherile, rugăciunea, milostenia şi toate faptele
prezent.” bune care sunt făcute pentru Hristos sunt
(P.S. Ierotheos Vlakhos) mijloace pentru dobândirea Duhului Sfânt.”
(Sf. Serafim de Sarov)
Ceea ce a fost considerată viaţă duhovnicească în Apus
s-a pervertit fie în misticism, fie într-o spiritualitate Dintr-o perspectivă creştin-ortodoxă putem spune că
„pietistă”. În gândirea apuseană, misticismul şi spiri- nu căutăm „viaţa duhovnicească” în sine ci dobândirea
tualitatea sunt văzute în contradicţie cu teologia. Acest lucru Duhului Sfânt. Spiritualitatea pietistă şi misticismul sunt
este firesc în Apus pentru că atât teologia Protestantă cât şi eretice în ambele cazuri. Lupta duhovnicească (sau asceza,
cea Romano-Catolică au fost întotdeauna o formă de care constituie viziunea obişnuită ortodoxă asupra vieţii) n-are
filosofie religioasă care ţinea pasul cu ultimele noutăţi în nimic de-a face cu misticismul, pietismul sau orice suferinţă
gândire şi de aceea nu prezenta vreun interes pentru viaţa provocată. Mai mult, este greşit să afirmăm că asceza ţine
duhovnicească. Privită în ansamblu, teologia apuseană este doar de domeniul monahilor sau priveşte pe câţiva creştini
înţeleasă drept ceva exterior şi separat de avântul din Biserica Ortodoxă. Asceza este norma pentru creştinii
duhovnicesc sau chiar o piedică în calea acestuia. În lipsa drept măritori ortodocşi.
unei teologii dinamice şi vii, mistică în particular (şi Teologia fără asceză (luptă duhovnicească) este lega-
„duhovnicească” în general), chiar dacă opusă oricărei lism lipsit de viaţă, în vreme ce lupta duhovnicească (asceza)
teologii sănătoase, i-a atras în mod firesc pe cei care doresc fără teologie este misticism fad şi amăgire. Tocmai această
ceva mai mult decât o filosofie stearpă sau simplu pietism. legătura dintre teologia sănătoasă şi asceză (lupta duhov-
Privind înapoi în istorie putem spune că misticismul este nicească) alcătuieşte viaţa duhovnicească ortodoxă pentru că
tatăl ereziei şi cauza principală pentru apariţia cultelor. ea corespunde sufletului şi trupului luate împreună ca o
Misticismul este o strădanie emotivă şi subiectivă care duce unitate organică şi constituie „teologia vie a creştinismului
inevitabil la înşelare şi greşeală ca şi conceptul de ortodox”. Viaţa duhovnicească creştin-ortodoxă este nedes-
spiritualitate pietistă care derivă din acesta. Înţeleasă fie în părţită de învăţătura dogmatică şi de teologie, la fel cum
context modern, fie în cel clasic, „spiritualitatea” este dogmele şi teologia sunt nedespărţite de evanghelia mân-
explicată ca fiind viaţa duhovnicească sau ca un misticism tuirii însăşi. Într-adevăr aşa cum ne-a arătat marele Părinte
mai puţin pregnant. al Bisericii al secolului XX, Antonie, Mitropolitul Kievului,
12 Î.P.S. LAZAR PUHALO Teologia vie în Ortodoxie 13

însăşi viaţa morală a creştinismului care duce la mântuire se tuirea este înţeleasă aproape exclusiv ca şi un proces care
bazează pe dogmele imuabile ale Sfintei Treimi, Sfintei are în centru legea, un fapt punitiv pus la cale de un tată
Biserici, ale Întrupării, Mântuirii şi ale Sfântului Duh. De răzbunător şi un fiu supus. În ortodoxie, mântuirea este un
aceea nu putem vorbi despre o viaţă duhovnicească orto- proces viu, însufleţit şi esenţial, în care răspunsul omului dat
doxă fără a vorbi despre dogme şi despre o teologie a co-suferinţei lui Hristos duce la iluminare şi purificare şi în
credinţei. Şi nici nu am putea explica felul în care înţelegem final la desăvârşire şi îndumnezeire.
cuvintele „teologie vie” fără a explica puţin premisele care Asceza (lupta duhovnicească) este un cuvânt care
definesc gândirea ortodoxă. provoacă limitările semantice. Pentru că pentru un ortodox
Viaţa creştin-ortodoxă este cu totul creatoare, ascen- înseamnă cu totul altceva decât pentru un eterodox. Pentru
dentă, iar în cuvintele lui Lossky „este o renunţare la, şi o un neavizat, orice formă de asceză este identică şi uneori se
îndepărtare de tot ce este nemişcat şi imuabil; o năzuinţă identifică cu misticismul. Această uniformitate a formelor
către mistuirea cea de pe urmă” către ceea ce este desă- exterioare provine din faptul că dumnezeirea este incog-
vârşit, deplin şi veşnic. Este imposibil de discutat sau de noscibilă. Chiar şi conceptul de dumnezeire este dincolo de
înţeles acest urcuş creativ, folosind termenii unei filosofii limitele raţiunii omeneşti. Într-un fel ceea ce separă lupta
ne-ortodoxe sau nişte termeni filosofici, pentru că aceştia duhovnicească de raţionalismul pragmatic este acceptarea
sunt simple sisteme de gândire, care poartă amprenta sau respingerea incomprehensibilităţii şi unicităţii lui
creatului, lipsiţi de putinţa de a contempla ceva dincolo de Dumnezeu. În absenţa unei revelaţii sau a unei teologii va-
ei înşişi – adică nişte lucruri create şi limitate. lide este mult mai probabil să se dezvolte în orice civilizaţie
Prin urmare, teologia ortodoxă este o forţă creativă, care nu valorizează materia şi sufletul omenesc, o religie
vie, tocmai pentru că este nedespărţită de viaţa ascetică şi ancorată în misticism, datorită orientării fireşti a sufletului
mistică, adică de lupta concretă care se dă pentru a putea omenesc către originea sa. Adesea, năzuinţa către absolut se
trăi teologia cu adevărat. În vreme ce în Apus, un singur concretizează printr-o totală renunţare de sine şi printr-un
teolog se străduieşte să fie creativ şi să dea noi forme şi misticism interiorizat care susţine că sufletul se poate
expresii unei teologii speculative, în Ortodoxie, fiecare descătuşa în mod independent faţă de trup. În accepţiunea
creştin activ progresează în comuniune în sânul Bisericii, gnostică şi cea orientală, există ideea că partea materială şi
dând întâietate puterii creatoare a Sfântului Duh, şi cea spirituală din om se află în contradicţie şi că spiritul (sau
îngăduind teologiei dumnezeieşti să făurească noi forme de „sufletul”) trebuie să se elibereze de material („trupul”)
expresie în propria lui persoană. În romano-catolicism şi pentru a cunoaşte urcuşul duhovnicesc.
protestantism, creativitatea în teologie constă doar într-un Toţi oamenii se nasc cu darul de a şti că Dumnezeu
exerciţiu dialectic, în vreme ce în ortodoxie este o trans- există şi cu harul de a-L căuta. Prin urmare, sufletul care îşi
figurare şi o îndumnezeire a întregului, a întregii fiinţe per- dă seama de neputinţa de a cuprinde dumnezeirea va sfârşi
sonale. Acest lucru este cel mai bine exprimat în termenii fie în misticism, iar în cazul existenţei unei teologii vii,
care denotă îndumnezeirea. În creştinismul apusean, mân-
14 Î.P.S. LAZAR PUHALO Teologia vie în Ortodoxie 15

conştient de limitele raţiunii umane, va fi angajat într-o Asceza este în mod esenţial lupta pentru dobândirea
luptă duhovnicească voluntară în căutarea lui Dumnezeu. Duhului Sfânt cu ajutorul căruia ne străduim să trăim şi să
Totuşi, ortodoxia se deosebeşte profund de toate reli- păzim virtutea dragostei jertfitoare pe care ne-a arătat-o
giile ancorate în misticism, mai întâi pentru că Dumnezeu S-a Hristos şi învăţătura Bisericii. În viziunea ortodoxă, con-
întrupat şi S-a arătat nouă, şi în al doilea rând pentru că ceptul de morală are un cu totul alt înţeles în comparaţie cu
întruparea şi locuirea celor două firi în Hristos (dumne- termenii legalişti din Apus de „comportament moral” care
zeiască şi omenească) a făcut posibil ceea ce înainte era cu condamnă pe cei care nu se ridică la un nivel minim de
neputinţă: a reconstituit unitatea dintre material şi spiritual conduită „acceptabilă”. Conceptul de morală folosit în teo-
şi ne-a arătat că materialul, lucrurile sensibile pot fi purtă- logia ortodoxă este un ideal al luptei aprige cu propriile
toare de har. Mai presus de toate, a adus Biserica trium- slăbiciuni şi patimi, o transformare treptată şi o transfigu-
fătoare pe pământ, a salvat Biserica luptătoare şi a restaurat-o rare a întregii fiinţe: despătimirea, iluminarea şi desăvârşirea.
la înălţimea celei cereşti. Această unitate dintre ceresc şi Din acest punct de vedere, asceza este râvna de a trăi
pământesc este esenţa Ortodoxiei. Ea face lupta duhov- conform învăţăturii lui Hristos, în ascultare faţă de Biserica
nicească din Biserica Ortodoxă să devină realitate – un Sa, primind harul lui Dumnezeu. Natura teologiei se
răspuns sau o cedare în faţa puterii iubirii dumnezeieşti, descoperă pe măsură ce dobândim acest har. Putem observa
care-i inspiră credinciosului dorinţa de a-L cunoaşte pe la acest nivel cele două aspecte nedespărţite ale teologiei şi
Dumnezeu, nu doar o cunoaştere descriptivă luată din cărţi, ascezei: asceza (lupta duhovnicească) este mijlocul prin care
nici emotivitatea subiectiv-egoistă a misticismului, nici cea străduim să trăim teologia şi să cunoaştem natura ei.
promovată de cultele creştine „harismatice”, ci cunoaşterea
bazată pe experienţa nemijlocită.
Teologia este un drum duhovnicesc călăuzit şi ocrotit 3. Necesitatea teologiei şi ascezei
de anumite dogme, învăţături şi Sfânta Scriptură tocmai (lupta duhovnicească)
pentru că înseamnă „cunoaşterea lui Dumnezeu”. Pentru că
se desfăşoară în cadrul Sfintei Biserici, al cărei Cap este De ce avem nevoie de teologie, luptă duhovnicească,
sursa tuturor străduinţelor teologice şi duhovniceşti, ea asceză şi învăţături de credinţă? Datorită căderii omului în
devine o teologie autentică şi o luptă duhovnicească (asceză) păcat. Dumnezeu a creat pe protopărinţii noştri după chipul
autentică. Cu toate acestea, nici o definiţie nu este suficientă şi asemănarea Sa. Termenul de „chip” se referă la voinţa
pentru a clarifica sensul „ascezei” (luptei duhovniceşti), liberă şi raţiune în vreme ce „asemănarea” desemnează
pentru că orice definiţie este scolastică şi cuprinde doar virtutea dragostei jertfitoare. În starea firească dinaintea
litera legii. Totuşi putem da următoarea explicaţie: asceza căderii, chipul şi asemănarea se aflau în completă armonie,
este temelia duhovnicească a vieţii fiecărui creştin ortodox conlucrând la înălţarea omului către desăvârşirea în
şi se descoperă ca fiind lupta duhovnicească care influen- Dumnezeu.
ţează viaţa tuturor credincioşilor cu adevărat ortodocşi.
16 Î.P.S. LAZAR PUHALO Teologia vie în Ortodoxie 17

Starea căzută (ne-firească) în care trăieşte omul până patimile care au format o barieră în calea lui. Am vorbit mai
azi este rezultatul dezacordului şi disonanţei lăuntrice, a înainte despre învăţătura Sfântului Apostol Pavel cu referire
două facţiuni care se luptă una împotriva celeilalte. În la cele două forţe contradictorii din om. Asceza în
această situaţie, progresul către cunoaştere, desăvârşire şi ortodoxie este expresia continuă a unui angajament faţă de
armonie lăuntrică dintre „chip” şi „asemănare” este de-a puterea binelui şi în acelaşi timp lupta necontenită împotriva
dreptul imposibil, lucru demonstrat şi de progresul ştiinţific răului şi a puterii păcatului.
şi filosofic al omului. Pentru că, folosindu-se de înaintările Adevărata teologie nu este şi nu poate fi un simplu
din aceste domenii, omul a fost capabil de strădanii şi sistem de filosofie a religiei, o colecţie de credinţe sau
cuceriri remarcabile dar în acelaşi timp a făcut pământul de dogme care sunt „acceptate” pentru a fi mântuit sau pentru
nelocuit şi a continuat rapid cu distrugerea vieţii de pe a-L cunoaşte pe Dumnezeu, nici nu poate fi o simplă
pământ. El a persistat în aceste direcţii contradictorii pentru interpretare sau clarificare a unei credinţe sau a unui sistem
că fie neagă, fie ignoră dezacordul naturii căzute şi de învăţături. Omul însuşi este o fiinţă teologică şi teologia
capacităţile raţionale pervertite ale omenirii. „Chipul” nu autentică trebuie să fie la fel de vie, însufleţită, creatoare şi
poate funcţiona într-o manieră firească atâta vreme cât el constructivă ca şi acesta. Creştinul ortodox este chemat să
rămâne în disonanţă cu „asemănarea”, adică omul nu poate lupte pentru a se ridica dincolo de această teologie
gândi şi nici nu poate să-şi folosească libera voinţă, într-un sistematizată, până acolo unde dogmele şi învăţăturile nu
mod cumpătat şi raţional până ce nu a restabilit raţiunea şi mai sunt necesare, acolo unde experienţa nemijlocită a
voinţa, în armonie cu asemănarea virtuţii dragostei iubirii reciproce dintre Dumnezeu şi om vădeşte că dogmele
jertfitoare. sunt doar o ramă a adevărului, care nu este decât un indiciu
Căderea a fost o micşorare, o întoarcere de la faţa lui şi umbră a realităţii.
Dumnezeu, o ruptură de Dumnezeu şi de harul de viaţă Teologia ortodoxă exprimă realitatea lui Dumnezeu şi
dătător. Starea căzută a omului este un fapt şi de aceea a împărăţiei cerurilor, pentru că de fapt Biserica Ortodoxă
Ortodoxia se preocupă de restaurarea firii umane decăzute este împărăţia lui Dumnezeu pe pământ. Biserica este Una,
la demnitatea care îi este proprie şi de vindecarea capaci- atât în ceruri cât şi pe pământ. Pe pământ avem proiecţia
tăţilor lui, pentru ca acestea să poată funcţiona normal. Bisericii cereşti: vedem „ca în oglindă în ghicitură”, după
Mijloacele prin care acest lucru devine posibil sunt lupta cuvintele Sfântului Apostol Pavel, iar în Biserica cerească
duhovnicească cu toate piedicile care stau în calea dragostei vedem realitatea „faţă către faţă”, după cuvintele
jertfitoare şi în calea realizării adevăratei armonii, adică Apostolului. În Biserica luptătoare, teologia ne învaţă atât
experierea comuniunii de iubire cu Dumnezeu. În mod de mult cât putem cuprinde, „acum cunosc în parte”. În
esenţial, teologia ortodoxă are o concepţie ascetică despre Biserica triumfătoare vom cunoaşte realitatea „dar apoi voi
lume pentru că teologia este folositoare doar atunci când cunoaşte aşa cum sunt cunoscut”, încheie Apostolul. Pentru
omul se osteneşte să o trăiască într-un mod foarte concret şi că Biserica este Una, ea conţine atât realitatea triumfătoare
poate face asta numai dacă mai întâi a ajuns să-şi înfrâneze cât şi cea luptătoare, dar o descoperă fiecărui creştin în
18 Î.P.S. LAZAR PUHALO Teologia vie în Ortodoxie 19

măsura în care acea persoană este capabilă să o primească şi mântuiţi sau cum putem ajunge la cunoaşterea lui
să o poarte. Dar cum se învredniceşte cineva să primească şi Dumnezeu, bazată pe experienţa nemijlocită a Lui. De
să poarte acea descoperire? Prin nevoinţa de a trăi teologia vreme ce începutul mântuirii şi cunoaşterii lui Dumnezeu
Bisericii, de a împlini în ascultare ceea ce ne învaţă sau mai este credinţa în Iisus Hristos, trebuie să înţelegem mai întâi
degrabă ceea ce Duhul Sfânt ne dezvăluie prin mijlocirea Sa. ce este credinţa. Taina credinţei este în acelaşi timp şi
În acest fel ne pregătim sufletul să primească Duhul Sfânt, temelia teologiei ortodoxe, cu caracteristica ei ascetică.
Cel care împărtăşeşte toată cunoaşterea. O persoană nu Înainte de a discuta înţelesul credinţei, să rezumăm
devine ortodoxă, nici nu deţine adevărul, nici nu ceea ce am spus până acum despre teologia duhovnicească a
dobândeşte intrarea în împărăţia cerurilor doar dacă este de ortodoxiei, să aruncăm o privire asupra operelor Sfântului
acord sau dacă împărtăşeşte învăţătura scrisă a Bisericii Grigorie de Nyssa, mai exact asupra lucrării sale „Despre
Ortodoxe. Poarta către Biserica triumfătoare este Biserica viaţa lui Moise”. Aici citim:
luptătoare şi teologia ortodoxă este scara care urcă de la „Cred că această idee explică foarte bine tot ce am spus
temelie până la ultimul nivel. Ia scara dintr-o casă şi, oricât până acum. Când Dumnezeu vorbeşte despre un loc, El nu
te vei strădui să urci, nu vei ajunge niciodată la ultimul etaj. se referă la un spaţiu care poate fi delimitat ca întindere… ci
Pe de altă parte dacă laşi scara în casă dar refuzi să urci, tot mai degrabă folosind o analogie a locului cu delimitare
nu vei reuşi să ajungi sus. spaţială, El călăuzeşte cititorul către o realitate care este
Ar fi foarte greşit să credem că teologia constă într-o infinită şi nemărginită”.
colecţie de credinţe religioase. „Teologie” înseamnă Sfântul Grigorie adaugă mai departe:
„cunoaşterea despre Dumnezeu”, iar Dumnezeu nu poate fi „Văzând cu cât dor ai întins tot ceea ce se aşterne în
cunoscut dintr-un cod, crez sau formulă sau chiar dintr-o faţa ta, şi nu te mulţumeşti niciodată cu ce ai înfăptuit, nici
tălmăcire a acestora. Dumnezeu poate fi cunoscut doar nu gândeşti la o mărginire a binelui, pentru că dorurile Tale
printr-o experienţă nemijlocită şi de aceea teologia are mai Te cheamă la tot mai mult, iată un loc… care este atât de
multe etape. Mai întâi o percepem ca pe o colecţie de întins încât cel care va alerga acolo nu îi va atinge niciodată
revelaţii, care ne spune ce să credem şi ce nu, despre hotarele. Şi totuşi, dintr-un alt punct de vedere, acest loc
Dumnezeu şi relaţia noastră cu El. Cu alte cuvinte, la este statornic, pentru că Dumnezeu a spus: „Şezi pe stânca
început percepem teologia ca pe o limită sau delimitare, un aceasta”(Ieşire 33, 21). Dar avem de-a face cu un mare
fel de „plasă de siguranţă”, care nu numai că ne călăuzeşte paradox: mişcarea şi nemişcarea sunt identice. În mod
dar şi ne apără urcuşul duhovnicesc până în cele mai adânci obişnuit atunci când cineva se ridică în picioare, nu rămâne
profunzimi ale teologiei dumnezeieşti. Dacă rămânem între nemişcat şi cel care rămâne nemişcat nu se ridică. Dar
limitele ei, nu alunecăm în neadevăr şi nici în erezie. Cu acum, ajunge în această întruchipare tocmai pentru că
toate acestea teologia ortodoxă descoperă mult mai mult rămâne la fel…”
decât ceea ce este cunoscut şi necunoscut despre Astfel sunt şi dogmele revelate, învăţăturile ortodoxe şi
Dumnezeu: de asemenea ne dezvăluie cum putem fi predaniile Scripturii dumnezeieşti. Acestea alcătuiesc
20 Î.P.S. LAZAR PUHALO Teologia vie în Ortodoxie 21

teologia statornicită a Sfintei Biserici şi închipuie piatra minunile. Credinţa nu capătă putere prin lucrarea imagi-
adevărului şi a nestrămutării. Ne putem înălţa până ajungem naţiei, nici prin autosugestie, ci prin faptul că ne uneşte cu
să trăim realitatea despre care ne învaţă dogmele dacă prin Dumnezeu, izvorul vieţii şi desăvârşirii. Ea este un vas cu
luptă duhovnicească, ascultare şi despătimirea inimii şi a care apa este turnată dar trebuie să fim în această apă şi să
sufletului rămânem fermi şi neclintiţi. Asceza ortodoxă, coborâm vasul în ea, această apă este harul lui Dumnezeu…
teologia mistică în cazul de faţă, poate fi înfăţişată astfel: a Aşadar, este dificil să găsim o definiţie a credinţei. Când
purta lupta duhovnicească care duce la mântuire şi a trăi cu Apostolul spune: „credinţa este încredinţarea celor nădăj-
întreaga făptură ceea ce raţiunea noastră căzută nu poate duite, dovedirea lucrurilor celor nevăzute”(Evrei 11,1), nu
cuprinde. se referă la natura credinţei ci numai la obiectul discursului
său, la ceea ce este nădăjduit, la ceea ce este nevăzut şi arată
clar că credinţa este introspecţia sufletului în viitor („lucru-
4. Sensul credinţei rile nădăjduite”) şi întru cele tainice (realitatea „celor
Una dintre cele mai greşit explicate învăţături ale nevăzute”). Acest lucru stă mărturie naturii tainice a
Sfintei Scripturi – şi înclin să cred că adesea cu bună ştiinţă credinţei”. Sfântul Antonie, Mitropolitul Kievului, ne
este învăţătura despre mântuirea prin credinţă. În general aminteşte că termenul „credinţă” sau „a crede” este folosit
teologia apuseană consideră mântuirea doar ca pe un episod cu sensuri diferite în Scriptură, astfel încât dacă un pasaj –
al istoriei: pătimirea lui Hristos pe cruce, motiv pentru care scris sub inspiraţia Sfântului Duh – ne spune că suntem
sângele şi agonia sunt atât de prezente în iconografia îndreptaţi prin credinţă fără faptele legii, iar altul – scris tot
apuseană a răstignirii. Nu suntem mântuiţi doar prin sub inspiraţie – ne spune că credinţa fără fapte nu ne poate
moartea lui Hristos cât şi prin viaţa Sa, nici nu suntem mântui, atunci amândouă grăiesc adevărul. Cuvintele
mântuiţi prin credinţa într-un episod al istoriei ci prin „credinţă” şi „fapte” sunt folosite pur şi simplu cu sensuri
credinţa vie în viaţa de netăgăduit, divino-umană, şi în tot diferite. Putem înţelege foarte bine ce fel de credinţă şi ce
ceea ce această Viaţă ne-a învăţat. Învăţătura Noului fel de fapte sunt necesare pentru mântuire dacă privim
Testament despre mântuirea prin har şi credinţă este temelia Scriptura ca pe un întreg, ca pe o revelaţie unitară.
teologiei ortodoxe. Întreaga viaţă de rugăciune, post şi Credinţa mântuitoare izvorăşte din inima celui care
nevoinţă specifică tuturor ortodocşilor nu este altceva decât râvneşte sfinţenia, celui care se străduieşte în mod conştient
mărturia credinţei în evanghelie. Acest lucru este foarte către bine şi simte povara răului. O astfel de persoană poate
frumos scos în evidenţă de către Pr. Michael Pomozansky, recunoaşte în Persoana lui Hristos sfinţenia desăvârşită şi
profesor de Teologie Sistematică al Seminarului Holy izbăvirea de cel rău. Acesta este începutul. Începutul
Trinity. El a menţionat în manualul său că: credinţei este acceptarea faptului că Hristos este Fiul lui
„Istoria Bisericii lui Hristos abundă cu minunile Dumnezeu care a venit în lume să mântuiască pe cei
dintotdeauna ale sfinţilor. Totuşi, nu credinţa în sine ci păcătoşi – dar încă nu este o credinţă mântuitoare pentru că
credinţa creştină în Hristos este cea care înfăptuieşte nu depăşeşte ceea ce fac şi diavolul, după cuvintele
22 Î.P.S. LAZAR PUHALO Teologia vie în Ortodoxie 23

Apostolului Iacob. Am putea face nenumărate comparaţii Hristos este foarte clar atunci când ne spune că nici El
dar ajunge să spunem că dumnezeiasca Scriptură nu ne nici Împărăţia Sa nu sunt din lumea aceasta şi că apropierea
învaţă că suntem mântuiţi printr-o simplă convingere de de cele ale lumii înseamnă îndepărtarea de cele ale lui
adevărul evangheliei şi în realitatea lui Hristos. Nu există Dumnezeu. Idealul pe care Hristos l-a dat tuturor celor care
credinţă fără nevoinţa către desăvârşirea duhovnicească. au credinţă în El este să fie desăvârşiţi precum Tatăl. Acest
Credinţa mântuitoare este prin ea însăşi o luptă duhov- ideal şi această credinţă au fost unite cu renunţarea la lume,
nicească care începe, continuă şi se desăvârşeşte prin harul la toate valorile lumeşti şi poftele firii căzute. Viaţa duhov-
lui Dumnezeu care conlucrează cu strădania omului de a-şi nicească a creştinului ortodox este lupta pentru eliberarea
orienta voinţa prin rugăciune şi post înspre bine şi dragoste de sub jugul celui rău, împlinirea acestui ideal şi a tot ce
jertfelnică. A avea credinţă înseamnă a fi cu totul pătruns de presupune el. Mijloacele pe care le are la dispoziţie orice
dragostea lui Hristos şi e imposibil să avem credinţă mân- credincios pentru a duce la bun sfârşit ceea ce am vorbit
tuitoare fără a avea cunoştinţă de faptele pe care ni le-au mai sus sunt explicite în fiinţa şi viaţa Sfintei Biserici care
arătat Sfinţii Apostoli. Acestea nu sunt în totalitate faptele este Una, vizibilă şi nedespărţită.
legii, împlinite deja întru Hristos, ci întruchipează lupta pen- Am vorbit despre patru aspecte principale ale menirii
tru izbăvirea de cel rău, lupta pentru desăvârşirea sufletească ascezei şi luptei nevăzute a credinciosului ortodox: nevoinţa
înfăţişată în Scriptură şi învăţate de către Apostoli şi Sfinţii pentru a dobândi dragostea jertfelnică pentru a ne elibera
Părinţi. din strânsorile celui rău, urcuşul duhovnicesc până la
Credinţa în Hristos înseamnă renunţarea la lume, cunoaşterea experimentală a lui Dumnezeu şi desăvârşirea
nevoinţa pentru desăvârşirea duhovnicească şi dobândirea omului asemenea Făcătorului său. Această luptă, despre care
Duhului Sfânt, aşa cum mărturiseşte Sfântul Antonie: ne vorbeşte Scriptura şi pe care ne-a încredinţat-o Sfânta
„Ce trăsături disting acea credinţă în Hristos, care după Biserică, este credinţa mântuitoare. Am mai vorbit despre
Apostolul Ioan este suficientă pentru mântuire. Credinţa în nevoia de a renunţa la această lume stricăcioasă şi de ne
Hristos este credinţă mântuitoare atunci când izvorăşte strămuta nădejdile şi grijile în Împărăţia cerurilor, în viaţa ce
dintr-o conştiinţă curată, cinsteşte nu numai Persoana lui va să vină. Toate acestea sunt clar ilustrate în viaţa lui
Hristos dar şi toate resorturile interioare ale Persoanei Lui, Hristos pe pământ şi cel mai limpede au fost explicate chiar
pentru binefacerile pe care le-a adus vieţii pe pământ prin de către El. Viaţa lui Hristos ne arată cu prisosinţă această
Întrupare”. mutare a dorinţelor noastre din această lume cuprinsă de
Credinţa înseamnă să-L accepţi pe Hristos, nu numai păcat, la cea sfântă, de la lumea unde domneşte păcatul la
ca pe izbăvirea de orice nevoinţă ci şi înseamnă să-L accepţi împărăţia fără de prihană, motiv pentru care Sfântul Ioan
atât pe El cât şi poruncile şi învăţăturile Lui, exemplul vieţii Gură de Aur ne întreabă:
Sale pe pământ, să crezi că El ne va da harul să îndeplinim „De ce nu treceţi dincolo de hotar? Ridicaţi-vă, veniţi
toate acestea şi să accepţi că El a vrut ca noi să îndeplinim şi cereţi înapoi pământul cel vechi pe care l-a pierdut
ceea ce ne-a poruncit. Adam!”
24 Î.P.S. LAZAR PUHALO Teologia vie în Ortodoxie 25

5. Natura mântuirii sau răscumpărarea mintea şi trupul sunt transformate deopotrivă; ajunge să
Conceptul ortodox de mântuire poate fi rezumat după cunoască libertatea şi să şi-o dorească, iar prin puterea
cum urmează: de vreme ce „răscumpărare” nu este un ter- Duhului Sfânt care lucrează în el, să rupă lanţurile, să
men ortodox, putem să aruncăm o privire la înţelesul real al descuie uşa temniţei şi să plece. Astfel, este eliberat de sub
cuvântului. „Răscumpărare” înseamnă „a îndepărta cauza puterea păcatului. Prin puterea dragostei Sale, Dumnezeu îl
separării”. Cu alte cuvinte, omul este separat de Dumnezeu iartă, iar în schimbul iertării Dumnezeu aşteaptă să nu mai
prin păcat, adică prin constanta lui însingurare, astfel încât păcătuiască. „Hristos a murit când noi eram încă păcătoşi”
el se află sub sclavia păcatului. Pentru că omul păcătuieşte (Romani 5, 8-9) dar dacă păcătuim în continuare, moartea
în continuu datorită puterii morţii, păcatul desparte omul de lui Hristos este de prisos; iar nouă ni s-a dat posibilitatea de
Dumnezeu şi moartea menţine izolarea(şi viceversa). Prin a nu mai păcătui prin puterea Învierii, care ne-a dat tăria de
moarte nu ne putem realiza destinul originar, de a trăi în a lupta împotriva păcatului pentru a atinge desăvârşirea.
comuniune cu Creatorul nostru. Avantajul acestei învăţături ortodoxe este că se bazează pe
Următoarea sinteză a învăţăturii ortodoxe despre mân- Noul Testament. Actul răscumpărării este realizat de
tuire este extrasă din lucrările Pr. Ioan Romanides: Dumnezeu în persoana Fiului Său, pentru că omul are
„Hristos mântuieşte oamenii, care au căzut din propria nevoie să fie împăcat cu Dumnezeu şi nu Dumnezeu cu
lor vină sub puterea diavolului prin înfrângerea acelei puteri. omul: „Pentru că Dumnezeu era în Hristos, împăcând
S-a făcut om cu acest scop, a trăit, a murit şi a înviat pentru lumea cu Sine însuşi” (2 Corinteni 5, 19). Peste tot în Noul
a rupe legăturile în care erau ţinuţi oamenii. Nu numai prin Testament întâlnim afirmaţia că Hristos a rupt legăturile
moartea Sa oamenii au fost eliberaţi de sub robia satanei, răului care încătuşau lumea (vezi Luca 10, 17-18; 11, 22; 1
dar şi prin întregul proces al Întrupării în care moartea a Corinteni 15, 25; Galateni 1,4; Coloseni 2,15; 2Timotei 1,10;
fost doar un episod necesar. Hristos a instaurat o nouă Evrei 2,14; Ioan 10, 11; 12,31; 16,11; 1 Ioan3,8 şi adesea în
putere în firea umană, prin Întruparea Sa, prin viaţa fără de Apocalipsă). Cel mai adesea, această învăţătură despre
păcat şi prin Înviere (care nu s-ar fi putut realiza dacă n-ar fi răscumpărare nu are nevoie de termenii limbajului juridic şi
murit mai întâi). Această forţă se revarsă asupra tuturor nu-I atribuie lui Dumnezeu nici o acţiune imorală sau
celor care doresc să o primească, prin lucrarea Duhului nedreaptă. Omul nu devine şi nici nu este considerat bun
Sfânt. Cei care o primesc sunt uniţi cu Hristos în Trupul atunci când nu este (clasica iluzie Protestantă), este iertat nu
Său tainic, Biserica; firea umană coruptă de păcat (obi- pentru că merită să fie iertat ci pentru că Dumnezeu îl
ceiurile şi dorinţele păcătoase care la Sfântul Apostol Pavel iubeşte şi devine propriu unirii cu El prin puterea lui
formează „omul cel vechi”: Romani 6, 6; Efeseni 4, 22; Dumnezeu, prin con-lucrarea Sa… Omul este izbăvit de
Coloseni 3,9) este eliminată treptat până când este izgonită puterea păcatului prin viaţa lui Hristos cel Înviat care
cu totul astfel încât persoana izbăvită devine întru totul sălăşluieşte în el, iar de vina păcatului prin iertarea lui
supusă voinţei lui Dumnezeu, aşa cum Hristos însuşi a Dumnezeu, care se primeşte prin pocăinţă.
ascultat de vrerea Tatălui. Sclavul este eliberat din interior;
26 Î.P.S. LAZAR PUHALO Teologia vie în Ortodoxie 27

Deci, mântuirea este unirea credinciosului cu viaţa lui bucurie atunci când întrezărim o rază din dumnezeiescul
Dumnezeu în Trupul lui Hristos (Sfânta Biserică), unde adevăr. Dacă aţi avut bucuria să pregustaţi din bucuria
diavolul este distrus treptat în chip real printr-o viaţă de cerească, atunci ce minune şi desfătare va fi când vă veţi
dragoste jertfelnică. Această unire are loc prin Botez (harul împărtăşi de toată strălucirea ei! Dacă o singură scânteie din
renaşterii) şi este desăvârşită prin Sfânta Împărtăşanie cu dragostea dumnezeiască îţi aprinde sufletul şi-l umple cu
Trupul şi Sângele lui Hristos şi prin lupta creştinilor binecuvântări, atunci cât de mare va fi acel foc minunat şi
împotriva puterii celui rău. Tocmai de aceea ultimele acea bucurie când văpaia plinătăţii iubirii fără de sfârşit2 se
cuvinte din rugăciunea „Tatăl Nostru” sunt „izbăveşte-ne revarsă în inimă, când devii cuprins de oceanul de tihnă al
de cel rău” şi nu „izbăveşte-ne de rău”. bunătăţii şi iubirii lui Dumnezeu? Inima ta va sălta fără
măsură, din dragoste pentru Dumnezeu. În împărăţia
cerurilor, timpul este desfiinţat, există numai o veşnicie fără
DESPRE SFINˇII }NGERI hotar a bucuriei, în care cei credincioşi vor domni împreună
cu Dumnezeu, pururea sporind în dragoste, trecând din
n viaţa noastră pământească suntem cuprinşi adesea slavă în slavă şi devenind asemenea lui Dumnezeu.
} de neputinţele trupului, ale raţiunii şi ale sufletului, O, copil al petrecerii lumeşti, nu poţi înţelege bucuriile
suntem asaltaţi de ispite, amărăciune, gânduri necurate şi care te aşteaptă în patria cerească. Acestea sunt mai presus
îndoieli. Puţine sunt faptele luminii şi mulţi oameni cred că decât orice simţire lumească, încât nici măcar îngerul tău
nu există nimic dincolo de a ne naşte, a trăi o viaţă scurtă şi păzitor nu te poate ajuta să le înţelegi. Când cei trei tineri,
adesea zbuciumată şi apoi moartea şi neantul fără de sfârşit. fiind robi în Babilon, au refuzat să-L părăsească pe
Totuşi, în împărăţia unde domneşte Dumnezeu şi voia Dumnezeu şi să jertfească idolilor, au fost aruncaţi într-un
Lui este iubită şi păzită cu adevărat, acea împărăţie care este cuptor înfricoşător. Descoperindu-li-se căpetenia îngerilor
gătită pentru Sfânta Biserică a lui Hristos, oferă o experienţă în mijlocul flăcărilor mistuitoare, au zărit o frântură din
cu totul diferită faţă de ceea ce trăim în viaţa noastră slava Mântuitorului, iar flăcările cuptorului s-au prefăcut
obişnuită. Acolo nu întâlnim nici frică şi nici boli, nici într-o adiere cerească. Au ieşit din cuptor neatinşi şi plini de
mâhnire şi nici durere, amărăciune sau orice suferinţă a bucurie, strigând „Binecuvântat eşti Tu, Doamne,
sufletului. În viaţa aceea, străfulgeră lumina dragostei lui Dumnezeul părinţilor noştri”. Când primul martir, diaconul
Dumnezeu şi văpaia slavei Lui, pacea nepieritoare şi bucuria Ştefan, a fost bătut şi omorât cu pietre, având multe răni, a
veşnică1. Chiar şi în această viaţă putem primi o asemenea văzut într-o vedenie un crâmpei din slava lui Iisus Hristos.
Învrednicindu-se de această vedenie, el nici n-a băgat de
1 Bucurie şi nu fericire. Fericirea este o înşelare a acestei lumi, o boală a
sufletului omenesc. A aştepta fericire în viaţa viitoare înseamnă a dori să fii într-o 2Despre „văpaia slavei lui Dumnezeu” şi „văpaia iubirii Lui”…, vezi The River of
stare pe care o numim „iad” şi nu rai. Biserica, ca o bolniţă duhovnicească, Fire, Dr. Alexandre Kalomiros, St. Nectarios Press, 1978. Se poate achiziţiona
trebuie să ne vindece mai întâi de boala oamenilor care caută fericire şi care ne de la magazinul de carte al mănăstirii, 37323 Hawkins Road, Dewdney, B.C.,
ţine robi înşelării şi ne împiedică să ajungem la cunoştinţa Adevărului. Canada, Vom- 1Ho, 5$.
28 Î.P.S. LAZAR PUHALO Teologia vie în Ortodoxie 29

seamă cruzimea prigonitorilor săi şi nici cum pietrele îi Chiar dacă nu-i putem vedea cu ochii trupeşti, îi putem
sfărâmau trupul, ci era mai degrabă senin şi plin de bucurie. vedea desluşit cu ochii credinţei. Suntem oare atât de
Sfântul martir Laurenţiu a fost aruncat pe un grătar înroşit insensibili şi de adormiţi duhovniceşte, încât să nu dorim să
în foc dar în sufletul său a simţit o adiere răcoroasă ca o credem nimic altceva decât în lumea palpabilă a materiei?
anticipare a împărăţiei cerurilor, încât n-a îndurat nici o du- Sunt oare inimile noastre atât de pline de slava deşartă încât
rere trupească şi a răbdat patima cu o pace nepământeană. să nu mai credem în nimic altceva decât în bogăţie şi în
În acelaşi fel, toţi sfinţii martiri dăruiţi să vadă doar un plăcerile trecătoare?
crâmpei din slava care îi aşteaptă pe cei credincioşi, din dra- Dumnezeu ne-a trimis îngerii ca şi prietenii noştri de
goste pentru Evanghelia lui Hristos au primit cu bucurie drum; călăuze în viaţa creştină. Dar acest lucru, atât de
chinurile şi moartea. Un om drept lasă uitării toate cele important şi atât de esenţial pentru fiecare, nu le spune
pământeşti atunci când i se descoperă frumuseţile şi binecu- nimic multor creştini din zilele noastre. Din acest motiv,
vântările raiului. Pentru că el ştie că viaţa cerească va fi plină sperăm să le redeşteptăm conştiinţa şi să le aducem la viaţă
de bucurie veşnică, de iubire şi de împărtăşire prin har de credinţa, explicându-le în tot acest timp învăţătura Sfintei
însăşi sfinţenia lui Dumnezeu. Scripturi despre îngeri. Să dea Dumnezeu ca această tâlcuire
Nu, inima ta nu este în stare să simtă cu adevărat ceea să fie un izvor de apă vie pentru sufletele credincioşilor.
ce Dumnezeu a pregătit pentru tine. Dar atunci când
îngerul păzitor îţi descoperă şi când îţi deschizi inima şi
devii conştient de prezenţa lui, atunci, în acel moment, se 1. Preliminarii despre natura îngerilor
pogoară o rază de lumină a celeilalte lumi preaînalte, care
este deasupra şi dincolo de toate amăgirile şi plăcerile Faptul că există şi alte fiinţe raţionale, mai desăvârşite,
trecătoare ale acestei vieţi sărmane. Totuşi, deocamdată sun- pe lângă noi oamenii, este un lucru general acceptat de către
tem rătăcitori, pelerini, călători înstrăinaţi de patria cea majoritatea credinţelor lumii. Acest adevăr a fost denaturat
cerească. Un călător care se duce într-un loc îndepărtat se în lumea căzută în nepăsare şi prin lucrarea celui rău astfel
bucură imediat dacă întâlneşte un prieten care îl poate încât oamenii au început să spună răului bine, începând să
călăuzi. În călătoria noastră, rătăcind prin această viaţă, ni se se închine la idoli. Întreaga Scriptură, de la primul capitol
dă un prieten de nădejde care să ne călăuzească. Dumnezeu până la ultimul, ne confruntă cu realitatea existenţei înge-
ni l-a trimis pentru a ne ajuta pe drumul cel greu unde ne rilor ca fiinţe vii, dinamice care Îl slujesc pe Dumnezeu şi îi
înconjoară întunericul duhovnicesc. Dacă vrem să-l urmăm, ajută pe oameni.
atunci vom fi călăuziţi în siguranţă către patria noastră, sub Un heruvim ţinând în mână o sabie de foc era aşezat la
oblăduirea lui. Ştim că Tatăl nostru a vrut ca îngerii Lui să poarta raiului, pentru a izgoni pe oricine ar încerca să intre
ne călăuzească pe căile vieţii şi să ne păzească de puterea după căderea omului în păcat (Facerea 3:24).
celui rău (Psalmul 90:10-11). Patriarhii s-au învrednicit de arătările îngerilor. Avraam
găzduise doi trimişi dumnezeieşti şi pe Fiul lui Dumnezeu
30 Î.P.S. LAZAR PUHALO Teologia vie în Ortodoxie 31

care a venit cu aceştia sub chip de înger (Facerea 18:1-2). lui Dumnezeu şi pe pământ pace, între oameni bunăvoire”
Tot un înger l-a împiedicat pe Avraam să-l aducă jertfă pe (Luca 2:13).
fiul său Isaac (Facere 22:11). Agar fost mângâiată şi întărită Însuşi Hristos ne ajută să înţelegem pe sfinţii îngeri. Ne
în pustie de un înger după ce a fost alungată din cortul lui mărturiseşte despre dragostea care-i face pe îngeri să se bucure
Avraam (Facerea 21:17). Iacov a văzut o ceată îngerească de mântuirea noastră şi să ne vegheze de-a lungul vieţii (Luca
care se suia şi se pogora pe o scară tainică, la capătul căreia 15:10; Matei 18:10). Îngerii au vestit femeilor mironosiţe
era aşezat Domnul (Dumnezeu Cuvântul) (Facerea 28:12- învierea lui Hristos (Matei 28:5-6) şi înălţarea Sa la ceruri, tot
13). Un înger i-a însoţit pe fiii lui Israel în pustie şi i-a îngerii s-au arătat ucenicilor Lui şi le-au spus că aşa cum S-a
călăuzit în pământul făgăduinţei (Ieşire 23:20). Sub înălţat, tot aşa se va întoarce pentru a judeca viii şi morţii
oblăduirea acestor trimişi ai lui Dumnezeu, Ghedeon şi (Faptele Apostolilor 1:9-11). Un înger s-a arătat în închisoare
ceilalţi judecători ai lui Israel au îndeplinit poruncile Apostolului Pavel şi l-a eliberat din temniţă (Fapte 5:19) iar lui
Domnului (Judecători 6:12-18); David i-a rugat să cânte Corneliu i-a spus să-l caute pe Petru pentru a asculta cuvintele
psalmi împreună cu el. Isaia a văzut cerurile deschise şi pe mântuirii (Fapte 10:7-8). În cartea Apocalipsei, Sfântul Ioan
Domnul, Dumnezeu Cuvântul, stând pe un scaun înalt şi o Teologul ne vorbeşte despre puterea pe care o au îngerii atât în
ceată de serafimi care cântau un imn de slavă înaintea Lui cadrul împărăţiilor lumeşti cât şi în Biserică. Dar nu putem
(Isaia 61-3). Îngerul Rafail l-a însoţit pe Tobie de-a lungul continua să enumerăm toate locurile din Scriptură unde sunt
călătoriei sale, l-a adus înapoi în ţara lui şi a redat vederea pomeniţi îngerii. Din cele câteva locuri pe care le-am amintit,
tatălui său bătrân. este de netăgăduit existenţa îngerilor ca fiinţe personale, create
Pe când evreii se aflau în robia babilonică, trei tineri evrei şi înzestrate cu puteri.
au fost trimişi într-un cuptor încins pentru că au refuzat să Credinţa în sfinţii îngeri, în ajutorul şi în puterea lor
jertfească idolilor, dar Dumnezeu Cuvântul a apărut în chip de este bine ancorată în Scriptură şi susţinută de învăţătura
înger în mijlocul văpaiei, ocrotindu-i de dogoarea flăcărilor Sfinţilor şi de Dumnezeu purtătorii Părinţi şi de experienţa
(Daniel 3:25). Profetul Daniel a fost păzit de fălcile leului de un sfinţilor şi a credincioşilor din toate timpurile şi de pretu-
înger care a apărut în cuşca leului (Daniel 6:22). Arhanghelul tindeni. Învăţături lămurite despre sfinţii îngeri ne-au fost
Gavriil i-a dat de veste proorocului Simeon că se apropia lăsate de către Sfântul Dionisie Areopagitul, Sfântul
venirea Mântuitorului în lume, acelaşi înger a apărut marelui Grigorie Teologul, Sf. Vasile cel Mare, Sf. Ioan Hrisostom
preot Zaharia în templu, pentru a-l anunţa despre naşterea lui şi alţii. Mai mult, slujbele Sfintei Biserici ne amintesc mereu
Ioan Botezătorul care avea să fie uns drept Înaintemergătorul de legătura strânsă dintre îngeri şi oameni.
Mântuitorului (Luca 1:11-19). Arhanghelul Gavriil a fost trimis Privind la toate aceste surse, devine clar rolul pe care îl
în Nazaret, să vestească Fecioarei Maria că ea avea să-L nască joacă îngerii în împlinirea planului lui Dumnezeu precum şi
pe Dumnezeu Cuvântul când va veni în lume (Luca 1:26-27). menirea lor în lume.
Îngerii s-au arătat păstorilor în câmp, la Betleem, pentru a
binevesti naşterea Copilului, cântând: „Slavă întru cei de sus
32 Î.P.S. LAZAR PUHALO Teologia vie în Ortodoxie 33

2. Originea şi natura îngerilor Ei depăşesc orice limitare omenească şi sunt îngrădiţi doar
Dragostea lui Dumnezeu a adus la existenţă fiinţe de faptul că sunt fiinţe create şi slujitori.
raţionale, capabile de a-L cunoaşte, de a-L iubi şi de a parti- Şi totuşi, cineva se poate întreba: „Cum pot îngerii
cipa la slava Sa. Prima acţiune care a izvorât din dragostea netrupeşti să se înfăţişeze simţurilor omului sub chipul unei
lui Dumnezeu a fost crearea îngerilor, fiinţe imateriale şi persoane omeneşti?”3
fără trup care Îi slujesc şi sălăşluiesc dimpreună cu El. Noi le răspundem: „Cu Dumnezeu toate sunt cu pu-
Dumnezeu i-a adus la existenţă, le-a dăruit daruri nenumă- tinţă”. Dar nu putem pătrunde în adâncurile înţelepciunii şi
rate şi i-a rânduit în lăcaşurile cereşti. Deşi fiinţe create şi cunoştinţei lui Dumnezeu. Nu putem spune cum netru-
înzestrate cu multe daruri şi mult har, totuşi, îngerii nu erau peştile puteri ni se arată în chip omenesc. Oare se arată în
desăvârşiţi. Ei puteau să-şi manifeste dragostea pentru chip real? Sau îi vedem prin descoperirea ochiului minţii?
Dumnezeu pentru că erau înzestraţi cu raţiune şi cu voinţă Cu siguranţă îi vedem prin descoperirea de sus, tot aşa cum
liberă. Dar în acelaşi timp aveau posibilitatea să-L respingă Creatorul are putere asupra a toată creatura, să facă aşa cum
pe Dumnezeu. O parte din îngeri, conduşi de cei mai minu- doreşte.
naţi dintre ei, au început să-şi contemple propria desăvârşire
limitată şi s-au abandonat trufiei şi mândriei. Potrivit
Scripturii, mândria a fost cauza căderii multora (Isus Sirah 3. Ierarhia cerească
11:15-16; 2 Timotei 3:2-6). Cei mai mari dintre îngeri au Potrivit Sfintei Scripturi, ceata oştilor cereşti este fără
căzut în invidie şi ură şi i-a îndepărtat pe mulţi alţii de de sfârşit (Luca 10:17-20, Apocalipsa 12:4). Când proorocul
Creator. Aceşti îngeri răzvrătiţi au căzut din comuniunea cu Daniel L-a văzut pe Iisus Hristos într-o vedenie ca şi cel
Dumnezeu şi s-au transformat în îngeri ai întunericului şi ai vechi de zile şi ca Fiul Omului, mii de îngeri stăteau înaintea
neadevărului, căzând din cauza propriei lor invidii şi mânii. tronului Său (Daniel 7:10). Marele prooroc al Noului
Îngerii care au rămas credincioşi lui Dumnezeu au fost
întăriţi cu harul dumnezeiesc şi s-au sălăşluit veşnic în
această stare binecuvântată. Ei sunt oglindirea slavei şi stră-
3 Unii oameni întâmpină dificultăţi în înţelegerea acestor realităţi. Aceasta se
întâmplă pentru că gândesc în termenii scolastici apuseni. Îngerii nu sunt duhuri
lucirii Sfintei Sfintelor care-i înconjoară. Bucurându-se în desăvârşite ca şi Dumnezeu. Ei sunt creaţi şi prin urmare aparţin categoriilor
încântarea contemplării frumuseţii celei veşnice, aceştia sunt creatului, lumii create. Bineînţeles, în acest caz şi energia este ceva creat. Atunci
când în cadrul slujbelor dumnezeieşti, îngerii sunt numiţi netrupeşti sau duhuri,
stăpâniţi de o dragoste neţărmurită şi se adapă nestingheriţi acest lucru nu înseamnă că nu ar avea nici o înfăţişare trupească, că nu s-ar
din izvorul binecuvântărilor. Ei laudă pe Atotputernicul înscrie într-o formă materială oarecare. Razele soarelui sunt imateriale dar totuşi
Dumnezeu fără încetare, Cel care pogoară dragoste asupra aparţin creatului, lumii văzute. Lumina solară nu are nici un corp „fizic” dar cu
toate acestea se manifestă şi se deplasează. O mentalitate păgână sau neo-
lor şi le încredinţează lucrări spre împlinire, pentru platonică nu poate accepta lucrul acesta şi vrea să definească îngerii într-o
înfăptuirea planului dumnezeiesc. Aceşti îngeri sunt trimişi manieră „filosofică” sugerând că îngerii ar avea un corp material subtil cu
pentru a vesti cele mai mari evenimente din istoria trăsături umane. Ei nu pot înţelege ideea că energiile create au un „corp subtil”
cu totul nematerial, astfel încât sfârşesc printr-o înţelegere gnostică atât a
mântuirii. Ca trimişi ai Lui, ei sunt mesagerii lui Dumnezeu. îngerilor cât şi a sufletului omenesc.
34 Î.P.S. LAZAR PUHALO Teologia vie în Ortodoxie 35

Testament a avut o vedenie asemănătoare şi a văzut în jurul Şi stăpânirile sălăşluiesc în preajma lui Dumnezeu, prin
tronului lui Dumnezeu atât de mulţi îngeri încât „numărul care îşi face cunoscută dreptatea pe pământ până la sfârşitul
lor era mii de mii” (Apocalipsa 5:2). veacurilor.
În ciuda numărului lor foarte mare, între îngeri există o Căpeteniile conduc cu slavă pe îngerii mai mici şi le
ordine desăvârşită. În această rânduială stă tocmai frumu- călăuzesc slujirea.
seţea desăvârşirii, a înţelepciunii şi a dragostei lor. Înţelep- Potrivit cuvintelor multor Sfinţi Părinţi, Puterile sunt
ciunea lui Dumnezeu a rânduit toate. Doar ceea ce s-a acele duhuri prin care Domnul îşi duce la îndeplinire
desprins de Dumnezeu este în haos şi nestatornicie. Îngerii minunile Sale.
sunt împărţiţi în nouă cete: îngeri, arhangheli, puteri, dom- Începătoriile luptă împotriva duhurilor rele care vor să
nii, începătorii, căpetenii, stăpâniri, heruvimi şi serafimi piardă lumea.
(Coloseni 1:16; 1 Petru 3:22). Aceştia comunică unii cu alţii Cuvântul „înger” înseamnă „trimis” sau „mesager”. În-
în dragoste şi smerenie desăvârşită. Lumina se împărtăşeşte gerii care se află la începutul ierarhiei şi se mai cheamă
din cetele înalte către cele de jos. Râul de viaţă care izvo- mesageri sunt cei pe care Dumnezeu îi trimite să înde-
răşte din inima dumnezeiască se revarsă peste toţi ca o vâl- plinească poruncile Lui în întregul univers. Arhanghelii sunt
toare. Sf. Dionisie Areopagitul şi alţi Părinţi ai Bisericii ne cei care poruncesc acestor trimişi dumnezeieşti. Ei sunt cei
spun că cele nouă cete îngereşti sunt împărţite în trei cate- care vestesc omenirii cele mai importante şi înfricoşătoare
gorii. Din prima categorie fac parte stăpânirile, heruvimii şi taine. De aceea Arhanghelul Gavriil a fost cel care a vestit
serafimii. Din cea de-a doua domniile, puterile şi căpeteniile. naşterea Mântuitorului din Fecioara Maria.
Iar din a treia fac parte arhanghelii, începătoriile şi îngerii. În icoane, îngerii sunt zugrăviţi cu aripi, pentru a arăta
Cei mai desăvârşiţi sunt serafimii. Cuvântul „serafim” că, deşi par să ni se înfăţişeze în trup omenesc, ei nu sunt
înseamnă aprindere strălucitoare a dragostei dumnezeieşti, îngrădiţi în mişcările lor asemenea oamenilor ci se pot
prin care aceştia sunt înflăcăraţi şi care străluceşte şi la deplasa cu repeziciune în orice colţ al universului.
ceilalţi. Aceşti îngeri sunt cu totul mistuiţi de dragoste. Îngerii sunt fiinţe create. Ei nu sunt duhuri desăvârşite
Cuvântul „heruvim” înseamnă o plinătate a cunoştinţei asemenea lui Dumnezeu şi sunt limitaţi în timp şi spaţiu,
şi a înţelepciunii. Potrivit Sf. Dionisie Areopagitul şi multor astfel încât, deşi cunosc foarte multe, totuşi, ca şi creaturi
alţi Sfinţi Părinţi, aceste duhuri binecuvântate sunt numite individuale nu sunt prezenţi pretutindeni în acelaşi timp
heruvimi pentru că sunt străbătute de cele mai strălucitoare (omniprezenţi). Nu ştim cum comunică îngerii unii cu alţii,
raze de lumină, contemplând în mod nemijlocit pe Cel din dar ştim că fac lucrul acesta. De asemenea, înţeleg limbajul
care este din veşnicie izvorul luminii. Ei cunosc în chip fără de cuvinte al sufletului nostru care strigă către ceruri şi
desăvârşit tot ceea ce Dumnezeu a îngăduit să cunoască ei ne ascultă cu dragoste şi îndurare.
fiinţele create. Doi heruvimi îşi întind aripile deasupra
tabernacolului din Vechiul Testament. Pe lângă înţelepciune
şi cunoaştere, evreii le-au atribuit multă putere.
36 Î.P.S. LAZAR PUHALO Teologia vie în Ortodoxie 37

4. Îngerii căzuţi Cartea „Despre duhurile rele”, care continuă dezba-
Putem observa consecinţele tragice care au urmat că- terea din această lucrare, ne învaţă despre războiul pe care
derii îngerilor. Aceste fiinţe distruse au fost lipsite de bine- diavolii îl poartă împotriva noastră şi cum am putea ieşi
cuvântare, sfinţenie şi orice speranţă de viaţă veşnică. învingători în această luptă.
Totuşi, n-au fost lipsite de darurile naturale ale fiinţei lor –
anumite puteri şi o inteligenţă sfredelitoare, chiar dacă iscu-
sinţa care le-a rămas nu face altceva decât să-i chinuie, nu-i 5. Îngerul păzitor
ajută să se căiască şi nici la mântuire. Ei s-au închis cu totul Viaţa este un câmp de luptă. Vai celui care nu luptă şi
izvorului dragostei astfel încât existenţa lor a fost dată răului nu câştigă. Dar cel care se bate cu curaj şi răbdare şi se
şi urii. Toate puterile şi toată inteligenţa lor sunt folosite încredinţează voii lui Dumnezeu va fi izbăvit de cel rău şi
pentru a atrage omenirea în revolta lor distrugătoare. călăuzit de harul lui Dumnezeu către victorie şi veşnică
Mântuitorul îl numeşte pe satana „prinţul acestei lumi” binecuvântare în împărăţia veşnică. Cel care îl iubeşte pe
(Ioan 12:31) pentru că diavolul aţâţă mândria şi revolta Dumnezeu şi îşi pune nădejdea în El este mai puternic
lumii acesteia care duc la războaie, crime, cruzime şi refuzul decât toţi diavolii. Dumnezeu ne-a trimis îngerii săi, ca
lui Dumnezeu. Apostolul Pavel îl numeşte pe diavol prinţul păzitori şi proteguitori ai vieţii noastre, pentru a-i ajuta pe
puterilor cereşti şi îi împarte în „domnii şi puteri” numindu-i credincioşi în acest câmp al luptei fără sfârşit şi pentru a ne
„stăpânitorii întunericului acestui veac” (Efeseni 6:12; călăuzi în siguranţă pe calea vieţii, care e înţesată cu
Coloseni 2:15). potrivnici fără milă. Fiecare din noi a primit un înger păzitor
De aici putem trage concluzia că îngerii căzuţi sunt care să ne însoţească de-a lungul vieţii, apărându-ne de
orânduiţi după aceeaşi ierarhie ca şi îngerii lui Dumnezeu, răutatea diavolilor şi ajutându-ne să ne cercetăm conştiinţa.
doar că se supun Satanei, care este cel mai puternic şi mai Însuşi Mântuitorul Iisus Hristos ne încredinţează asupra
rău dintre toţi. acestui fapt, iar în cartea Faptelor, apostolii au crezut că un
Este cunoscută puterea şi războiul pe care îl duc înger păzitor li s-a arătat luând înfăţişarea lui Petru. Sfinţii şi
duhurile necurate împotriva omenirii. Toţi oamenii, dintre de Dumnezeu purtătorii Părinţi ne mângâie în nenumărate
cei mai simpli până la cei mai sofisticaţi, sunt conştienţi de rânduri, asigurându-ne de ajutorul îngerului nostru păzitor
existenţa şi puterea diavolului, şi numai cei mai inconştienţi (vezi de exemplu Sf. Dionisie Areopagitul, „Ierarhia
şi nepăsători neagă sau ignoră prezenţa acestor fiinţe per- Cerească”, Sf. Vasile cel Mare, „Împotriva lui Eunomie”,
sonale, puteri ale răului şi capacitatea lor de amăgire, înşe- „Omilia a treia”, şi de asemenea Sf. Grigorie Teologul şi
lare şi distrugere a lumii. Teodoret). Nu numai că fiecare persoană are îngerul ei
Diavolul se căzneşte să ne înşele prin intermediul sen- păzitor, dar la fel are un înger şi familia lui şi fiecare popor
zualităţii, a plăcerilor lumeşti şi a lăcomiei. Dar cu ce îi binecredincios. Din păcate sunt şi din aceia care refuză
răsplăteşte pe cei care îl urmează? Cu pieire, conştiinţe sfă- ajutorul îngerului păzitor sau, asemenea regelui Persiei, care
râmate, boli, războaie şi chinuri veşnice.
38 Î.P.S. LAZAR PUHALO Teologia vie în Ortodoxie 39

„se împotrivea îngerului lui Dumnezeu” şi nu i-a urmat Scripturi despre îngeri. Să dea Dumnezeu ca această tâlcuire
sfatul (Daniel 10:13). să fie un izvor de apă vie pentru sufletele credincioşilor.

Sensul monahismului ortodox ßi
Învăţătura Bisericii Ortodoxe este că Biserica
temeiul s`u scripturistic
luptătoare cât şi cea triumfătoare din ceruri formează un
singur întreg. Îngerii şi cei binecuvântaţi care sălăşluiesc în
ceruri sunt prietenii, fraţii şi surorile credincioşilor de pe
R evista noastră, „The Canadian Orthodox Missi-
onary” a primit mai multe scrisori la redacţie cu
privire la monahism. Din ele am înţeles cât de prost este
pământ. Dragostea care se revarsă de la Dumnezeu
înţeles monahismul în America de Nord, atât de către
pătrunde în inimile tuturor fiilor săi, unindu-i pe toţi într-un
sectari cât şi de către ortodocşi. Ca o consecinţă a acestor
gând şi într-o simţire. Puterea dragostei dumnezeieşti se
scrisori, ne-am decis să adăugam şi tema monahismului la
manifestă mai mult în îngeri, pentru că aceştia sunt mai
ediţiile noastre despre ESENŢIALUL CREDINŢEI. În
aproape de Dumnezeu şi se împărtăşesc din slava Lui, din
acestea, Arhiepiscopul Lazar oferă răspunsuri şi îndrumări
dragostea veşnică şi din bunătatea care doreşte mântuirea
pe baza întrebărilor puse, problemelor care privesc credinţa
noastră. Îngerii ne iubesc cu o dragoste curată. Ei ne iubesc
creştin-ortodoxă. Pentru a răspunde întrebărilor despre
în ciuda greşelilor noastre, a păcatelor şi slăbiciunilor pe
monahismul ortodox, am retipărit prefaţa la Organizarea
care le avem. Ei ne iubesc şi se silesc să ne călăuzească pe
spirituală a mânăstirii Tuturor Sfinţilor din America de
calea care duce la mântuire.
Nord. Acest paragraf a fost alcătuit acum douăzeci şi cinci
Chiar dacă nu-i putem vedea cu ochii trupeşti, îi putem
de ani, la întemeierea mânăstirii de către Preasfinţitul Lazar.
vedea desluşit cu ochii credinţei. Suntem oare atât de
Cu ocazia cuvântării despre motivele înfiinţării acestei
insensibili şi de nepricepuţi în trezvia duhovnicească încât să
mânăstiri ortodoxe din Canada, Sfinţia sa a făcut o tâlcuire a
nu dorim să credem nimic altceva decât în lumea palpabilă a
vieţii monastice şi a reliefat temeiul scripturistic şi cel
materiei? Sunt oare inimile noastre atât de pline de slava
patristic care stau la baza monahismului ortodox.
deşartă încât nu au nimic altceva decât bogăţia şi plăcerile
trecătoare?
Dumnezeu ne-a trimis îngerii ca şi prietenii noştri de
drum şi călăuze în viaţa creştină. Dar acest lucru, atât de ROLUL MONAHISMULUI ORTODOX
important şi atât de esenţial pentru fiecare, nu le spune
nimic multor creştini din zilele noastre. Din acest motiv,
sperăm să le redeşteptăm conştiinţa şi să le aducem la viaţă
credinţa, explicându-le în tot acest timp învăţătura Sfintei
Monahismul este barometrul vieţii Bisericii. Pro-
„ gresul sau declinul vieţii duhovniceşti a fiecărei
perioade din viaţa Bisericii este oglindit de starea mona-
40 Î.P.S. LAZAR PUHALO Teologia vie în Ortodoxie 41

hismului din acel timp. Dacă mergem pe această idee, ne de deplin desăvârşirea la care ne cheamă Hristos, ca şi cei
vom da seama că strălucirea relativă a idealului monastic din care printr-o viaţă de asceză îşi dedică întreaga fiinţă acestui
fiecare Biserică locală (Naţională) scoate la iveală felul în scop.
care fiii ei duhovniceşti trăiesc şi cu ce duh se adapă la un
moment dat”. Acest dicton nu este nou dar a fost întot-
deauna bine înţeles în Biserica Ortodoxă şi a fost formulat SENSUL MONAHISMULUI ORTODOX ßI
din adâncul conştiinţei Bisericii din cele mai vechi timpuri.
Să aruncăm o scurtă privire asupra monahismului şi asupra TEMEIUL SÅU SCRIPTURISTIC
punctelor esenţiale ale nevoinţei pentru atingerea desă-
vârşirii lui Hristos. Se spune că atunci când trimişii marelui
prinţ Vladimir al ruşilor, ajungând la Constantinopol, au
luat parte la Sfânta Liturghie în catedrala Sfânta Sofia şi au
T oată lupta monahului nu este nimic altceva decât
nevoinţa de a atinge viaţa duhovnicească a lui
Adam, înainte de cădere. Sfântul nostru părinte, Sf. Ioan
crezut că sunt în Ceruri. Într-adevăr, slujbele ortodoxe sunt Damaschin ne vorbeşte despre acest lucru: „Dumnezeu nu
o icoană a Cerurilor. Dar ruşii din vechime au văzut o re- a vrut ca noi să fim copleşiţi de griji şi tulburaţi de multe
prezentare a lucrurilor cereşti nu numai în Sfânta Liturghie lucruri, nici să gândim sau să strângem cele de trebuinţă
ci în aproape fiecare latură a vieţii duhovniceşti din Bizanţ. vieţii noastre. Dar în cele din urmă aceasta a fost soarta lui
Unele din aspectele duhovniceşti ale lumii ortodoxe care i-a Adam. Înaintea căderii, Adam şi Eva erau goi şi nu se
impresionat cel mai mult pe ambasadorii ruşi au fost ruşinau. Prin asta înţelegem că Dumnezeu a vrut ca noi să
monahismul şi viaţa ascetică. Văzând în Bizanţ icoana fim liberi de orice patimă. Într-adevăr, a vrut să fim eliberaţi
lucrurilor cereşti transmise de tradiţia apostolică precum şi de orice grijă şi să nu avem decât un singur lucru de făcut:
Sfânta Scriptură, popoarele ortodoxe încreştinate mai târziu să dăm slavă Creatorului, aşa cum fac îngerii, să ne desfătăm
s-au străduit să imite acea imagine în toate privinţele. Nu contemplându-L şi să ne concentrăm toată atenţia asupra
este lipsit de importanţă faptul că în teritoriile slave, Lui. Aceasta ne-a îndemnat proorocul David când a spus
monahismul a luat fiinţă imediat după acceptarea creşti- „grija ta să fie Domnul şi El te va sprijini”. Iar în
nismului. Mai mult, nu este deloc surprinzător faptul că în Evanghelii, Hristos şi-a învăţat ucenicii spunându-le „nu vă
Canada, ancorăm ortodoxia în monahism. Monahismul este îngrijiţi pentru viaţa voastră ce veţi mânca, nici pentru
strădania de a imita şi a fi la fel ca şi cei din ceruri, pentru că trupul vostru cu ce vă veţi îmbrăca”. Şi în continuare,
un călugăr se osteneşte să devină ca şi Adam înainte de „căutaţi mai întâi împărăţia lui Dumnezeu şi toate acestea se
cădere, întocmai ca îngerii. Dar monahismul nu este, în nici vor adăuga vouă”. Iar Martei i-a spus „Marto, Marto, te
un caz, despărţit de vieţile oamenilor în general. De fapt, îngrijeşti şi pentru multe te sileşti. Dar un lucru trebuie: căci
călugării îndeplinesc într-o manieră mai profundă şi mai Maria partea cea bună şi-a ales, care nu se va lua de la ea”,
completă ceea ce se cere tuturor creştinilor ortodocşi. Cei căci Maria stătea la picioarele Domnului şi asculta cuvintele
din lume, asaltaţi de grijile pământeşti, nu pot înfăptui atât Lui”. Viaţa monahală în general şi cea a isihastă în special
42 Î.P.S. LAZAR PUHALO Teologia vie în Ortodoxie 43

sunt o strădanie pentru îndeplinirea acestor porunci la care proprii oamenilor după căderea în păcat, pe care diavolul le
am fost chemaţi şi care sunt clar exprimate în Imnul foloseşte în prigoana împotriva sufletelor noastre. Această
Heruvic din cadrul Sfintei Liturghii: „Noi, cei care pe stăruinţă este „Războiul nevăzut” despre care ne vorbeşte
heruvimi cu taină închipuim, şi făcătoarei de viaţă Treimi, Sfântul Nicodim Aghioritul. Isihasmul ne pune la îndemână
întreit sfântă cântare aducem, toată grija cea lumească de la mijloacele pentru a purta acest război şi reprezintă esenţa
noi să o lepădăm”. Scopul adevăratului călugăr este de a adevăratului monahism ortodox.
lepăda toate grijile lumeşti, de a râvni către o viaţă duhov-
nicească eliberată de patimi încât devine întocmai cu cea a
îngerilor şi de a se elibera de grijile trupului astfel încât ISIHASMUL
întreaga fiinţă se dăruieşte cântării imnurilor de slavă lui
Dumnezeu. Sfinţii cei dintre călugări, care au atins această
culme a nepătimirii, au în slavonă o denumire specială –
prepodobny –, care înseamnă „prima asemănare” sau „chipul
D acă, într-adevăr L-aţi ascultat şi aţi primit învăţătura
„ Lui, aşa cum este adevărul întru Iisus: să vă
dezbrăcaţi, faţă cu vieţuirea voastră de mai înainte, de omul
dintâi”, înţelegând prin asta că sfântul a atins „chipul
cel vechi, care se strică prin poftele amăgitoare şi să vă
originar” al lui Adam, înainte de cădere. Monahismul este
înnoiţi în duhul cugetului vostru, îmbrăcându-vă în omul cel
acea albie pe care Dumnezeu a orânduit-o în Biserică,
nou, care este făcut după chipul lui Dumnezeu, în dreptatea
pentru cei pe care i-a chemat să îndeplinească chemarea mai
şi în sfinţenia adevărului” (Efeseni 4:21-24). Aceste cuvinte
înaltă, despre care ne vorbeşte în Scriptură Apostolul Pavel:
ale sfântului Apostol par cea mai potrivită descriere a
„Celor ce sunt necăsătoriţi şi văduvelor le spun: Bine este
esenţei monahismului, pentru că acesta este o întreagă
pentru ei să rămână ca şi mine” şi iarăşi „Eu aş vrea ca voi
strategie de luptă împotriva patimilor din firea umană că-
să fiţi fără grijă. Cel necăsătorit se îngrijeşte de ale
zută, patimi care ne împiedică de la comuniunea cu Crea-
Domnului, cum să placă Domnului. Cel ce s-a căsătorit se
torul nostru. De fapt, această strategie ne-a fost transmisă
îngrijeşte de ale lumii, cum să placă femeii. Şi iată-l împărţit:
de la Părinţii din vechime, motiv pentru care o numim
şi femeia nemăritată şi fecioara poartă grijă de cele ale
„monahism patristic” şi o acceptăm drept criteriu al mona-
Domnului, ca să fie sfântă şi cu trupul şi cu duhul. Iar cea
hismului creştin ortodox. În mod esenţial, isihasmul este un
care s-a măritat poartă grijă de cele ale lumii, cum să placă
proces de purificare interioară, de stârpire a patimilor din
bărbatului” (1 Corinteni 7: 8-34). Mântuitorul însuşi explică
adâncul sufletului, de curăţire a inimii şi de pază a minţii
această învăţătură într-o pildă: „…şi sunt fameni care s-au
pentru a preîntâmpina revenirea gândurilor păcătoase care
făcut fameni pe ei înşişi pentru împărăţia cerurilor. Cine
au alimentat patimile şi au dus la păcat. Practica rugăciunii
poate înţelege să înţeleagă” (Matei 19:12). Pentru că de
neîncetate pe care ne-o cere Scriptura (1 Tesaloniceni 5:17)
acum înainte, spune Mântuitorul, „împărăţia cerurilor se ia
este realizată prin Rugăciunea lui Iisus, „Doamne Iisuse
prin stăruinţă şi cei ce se silesc pun mâna pe ea” (Matei
Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-mă pe mine păcă-
11:12). Aici este vorba despre silinţa împotriva patimilor,
tosul” şi se învaţă sub oblăduirea duhovnicului. Rugăciunea
44 Î.P.S. LAZAR PUHALO Teologia vie în Ortodoxie 45

lui Iisus, deprinsă cu ajutorul duhovnicului, este principala primească învoirea noastră, adică un fel de permis de liberă
arma în această luptă. Pentru a înţelege acest lucru, trebuie trecere către inimă. Dacă ispita este pofta lacomă, atunci
să privim sufletul ca pe o ţarină nelucrată, pe care suntem mintea poate fi repede păzită prin repetarea troparului sau a
chemaţi să o transformăm într-o grădină a mântuirii. condacului către unul dintre Sfinţii Doctori fără de arginţi
Această ţarină este năpădită de spini (patimi). Pilda spune că sau prin repetare în minte a rugăciunii: „Sfinte martire
semănătorul a semănat seminţe dătătoare de viaţă. Dar Pantelimon, roagă-te pentru mine”. Când acest lucru se face
unele au căzut între spini şi când au încercat să crească, au cu credinţă, sfinţii se silesc să-l ajute pe cel căzut în ispită.
fost înăbuşite. Totuşi, Semănătorul seamănă aceste seminţe Cel mai folositor ajutor în cazul ispitelor trupeşti este să
toată viaţa şi atunci când vedem că vlăstarele sunt înăbuşite zicem „Troparul Născătoarei de Dumnezeu” (Născătoare
de spini, trebuie să înţelegem că avem datoria de a plivi de Dumnezeu, bucură-te…) sau „Axionul”, dacă se spun
grădina sufletului nostru, astfel încât următoarea semănătură imediat ce ispita intră în minte, pentru că laudele aduse
să poată aduce rod. Această muncă este lăuntrică. Ea începe Pururea Fecioarei nu pot sta laolaltă cu gândurile necurate.
cu paza minţii, astfel încât gândurile să nu influenţeze Totuşi, cel ispitit va alege pe cele ce sunt mai puternice:
munca noastră în grădină. laudele sau gândurile. Într-un cuvânt: orice persoană hără-
zită cu raţiune poate deprinde trezvia minţii împotriva
gândurilor păcătoase, chiar dacă nu de fiecare dată în chip
PAZA MIN†II desăvârşit. Pentru a şti cum să lupte împotriva acestor
gânduri, monahul trebuie să se consulte cu duhovnicul. Cea

P aza minţii este o altă practică care se deprinde cel
mai bine sub oblăduirea duhovnicului. Păcatul intră
cel mai adesea în inimă prin intermediul minţii, ca rezultat al
mai importantă problemă este voinţa. Este foarte uşor să
primeşti cele mai necurate gânduri şi în acelaşi timp să spui
rugăciuni. Trebuie să avem dorinţa sinceră de a ne păzi
sugestiilor ce vin din exterior, îngăduind patimilor să se mintea de gândurile păcătoase, amintindu-ne înainte de
înalţe până la nivelul înfăptuirii. Trebuie să fim întotdeauna toate că fără Hristos nu putem face nimic. Mintea este ca şi
într-o stare de trezvie, pentru a opri ispitele imediat ce ele o poartă la templul Duhului Sfânt. Cel care păzeşte această
intră în minte, pentru ca ele să nu se sălăşluiască acolo poartă este răspunzător cu desluşirea dacă cele ce sunt
suficient de mult, încât să ducă la împlinirea lor fie în gând, aduse la templu sunt pentru împodobirea sau pentru înti-
fie în faptă (cf. Matei 5:27-28). Pentru a explica acest lucru narea lui, în acest caz, mintea este ca şi un lucrător vamal
mai clar: toată lumea ştie la modul general ce este bine şi ce care examinează cu atenţie ceea ce intră în ţară, respingând
este rău, iar dacă nu, acea persoană poate învăţa. Dacă o lucrurile dăunătoare şi acceptându-le pe cele folositoare. În
persoană este într-o stare de trezvie, poate recunoaşte cu acelaşi chip, ceea ce pătrunde în minte se cuvine să fie
uşurinţă dacă a primit în minte gândul poftirii la cineva sau cercetat. Totuşi, paznicul nu trebuie să se încreadă în
la ceva. Oricine poate simţi cum gândul iniţial creşte către propriile puteri, ci mai degrabă ca un câine de pază care
gelozie şi ură. Pentru a se dezvolta astfel, gândul trebuie să latră ca să-şi trezească stăpânul atunci când vine un străin,
46 Î.P.S. LAZAR PUHALO Teologia vie în Ortodoxie 47

tot aşa trebuie să-L chemăm pe Domnul să alunge ispita. şi sinceră către duhovnic, a fiecărei ispite şi a fiecărui gând.
Fiecare are putinţa de a practica această pază a minţii, Pe lângă aceste lucruri trebuie să înlăturăm ispitele care vin
potrivit puterilor lui. Cu toate acestea, este evident că din afară şi să le înlocuim cu hrană duhovnicească, citirea
această pricepere trebuie îmbunătăţită şi consolidată. În cele cărţilor sfinte, a dumnezeieştilor Scripturi, aşa cum am mai
din urmă, cu cât vin mai puţine lucruri la „uşă”, cu atât este spus, rugăciune neîncetată şi participarea la sfintele slujbe,
mai uşor de păzit. Cu cât ne retragem dintr-o lume a pentru că acestea sunt uneltele indispensabile pentru cei
păcatului şi a lucrurilor nefolositoare şi pătrundem într-un care vor să zidească în suflet o grădină a mântuirii. Cel mai
mediu al problemelor sensibile, cu atât este uşa mai uşor de bine această zidire se face sub ascultarea duhovnicului.
păzit (dacă nu cumva vom cădea în trândăvie, pentru că Rugăciunea este tăria, forţa, „plugul”, pentru că orice
diavolul va născoci ispite tot mai iscusite). Temelia izbândă va fi înţeleasă ca un dar al lui Dumnezeu. Ascul-
isihasmului este această retragere din ceea ce este nociv din tarea poate fi asemuită cu „grapa” şi „discul”. Ascultarea
punct de vedere duhovnicesc şi înaintare către cele este încredinţarea că vom avea recoltă şi prin ea se ocrotesc
folositoare sufletului şi către tăcere. Dacă trupul este tinerelor vlăstare după ce se ivesc din pământ. Ascultarea
templul Duhului Sfânt, atunci ce poate fi acel lucru care este o cultură care previne reapariţia buruienilor.
pătrunde în el şi care este mai important decât destinatarul Împărtăşirea deasă cu Sfintele Taine este ultima cale care
său? Atunci este foarte folositor să intrăm în templu, ca şi arde buruienile, astfel încât ţarina sufletului să poată primi
slujitori şi liturghisitori; să curăţăm, să măturăm şi să sămânţa şi să rodească. Nimic nu poate fi împlinit fără o
primenim templul cu pocăinţă, spovedanie, luare aminte, nevoinţă susţinută şi orice împlinim este darul harului lui
cercetarea Sfintelor Scripturi şi împărtăşirea cu Sfintele Dumnezeu ca răspuns la alegerea noastră.
Taine; să stăruim în acestea pentru ca să existe o împlinire
în templu, pentru că Duhul Sfânt nu sălăşluieşte împreună
cu lucrurile întinate, cu mândria, întunericul şi duhoarea RÅZBOIUL
gândurilor păcătoase. Fie unul va creşte şi celălalt se va
micşora, fie cel din urmă va avansa iar primul va bate în
retragere. O „cale de mijloc” nu există şi nimeni nu se
înşeală mai grav decât cel care crede că a dobândit Duhul
A cest cuvânt este folosit pentru a exprima toate
înşelările, ispitele şi amăgirile folosite de cel rău
împotriva noastră, văzute sau nevăzute, făţişe sau foarte
Sfânt fără a fi lucrat mai întâi pentru curăţirea şi primenirea
subtile. Amăgirile pe care diavolul le foloseşte ca să ne lip-
templului. În această privinţă, cel mai adesea nu putem
sească de mântuirea noastră sunt ticluite în funcţie de perso-
spune că stăm pe loc: fie suntem în progres duhovnicesc, fie
nalitatea fiecăruia, pentru că diavolul este un psiholog cu
în regres. Ceea ce intră în minte ori este ziditor, ori
mii de ani de experienţă – mai mult, el a modelat trăsăturile
dăunător. Paza minţii depinde de intenţie şi de gânduri, şi
emotive ale omului căzut. Fie că avem de-a face cu ispite
este o sarcină mult mai mare decât cea de a sorta nişte
făţişe, sau înşelări subtile şi viclene, însăşi uneltirea plină de
„pachete” care ajung la uşă. Ea începe cu mărturisirea liberă
subtilitate duce la cădere. În această privinţă nu ne putem
48 Î.P.S. LAZAR PUHALO Teologia vie în Ortodoxie 49

lipsi de experienţa vastă şi descoperirile făcute sfinţilor şi de precise din partea lui Dumnezeu sau îngerului păzitor. Apoi
Dumnezeu purtătorilor Părinţi, marilor nevoitori ai Sfintei încep să-şi imagineze că sunt aleşii lui Dumnezeu şi încearcă
Biserici. Pentru că pericolul înşelării duhovniceşti este adesea să prezică viitorul. Sfinţii Părinţi au luptat atât de
atotprezent în războiul nevăzut. Îndrumarea primită de la înverşunat împotriva acestei boli a înşelării, cum nu s-au
un stareţ sau de la un duhovnic şi ascultarea de el sunt mai împotrivit nici unei alte devieri. „Înşelarea este
absolut necesare în acest război nevăzut. periculoasă pentru sufletul unei persoane luată individual
dar pune în pericol şi viaţa întregii Biserici locale atunci
când societatea cade în capcana acestei devieri, sau atunci
\NÍELAREA când îşi face apariţia oriunde, sub forma unei epidemii
sufleteşti şi viaţa unei întregi…” categorii de oameni devine

} nşelarea duhovnicească (plani în limba greacă sau
prelest în slavonă) este starea care rezultă prin cedarea
„cu totul cuprinsă de aceasta”. În continuare, cuvintele
Sfântului Antonie de Kiev ilustrează foarte bine vremurile
la amăgirea diavolului sau dintr-o auto-amăgire duhov- pe care le trăim:… „oricine poate să treacă drept profet, cu
nicească. Este o stare în care pot cădea cei care se nevoiesc condiţia să nu-i fie ruşine să facă asta şi nici lene. Oricât de
fără rânduială în războiul nevăzut. Poate afecta o singură mulţi oameni vor fi dezamăgiţi de prezicerile acestuia, nu
persoană sau un grup de oameni. Sfântul Grigorie Sinaitul vor înceta să creadă în darurile lui (extraordinare), ci vor
ne avertizează împotriva amăgirilor duhovniceşti în pune nerealizarea profeţiilor în seama lipsei lor de
Filocalia, iar părintele Bisericii al secolului al XX-lea, Sfântul înţelegere. Dar falşii profeţi ai lui Hristos se vor bucura la
Antonie (Khrapovitsky), Mitropolitul Kievului, descrie fel ca până atunci de tot respectul, cinstea şi toate darurile
înşelarea în masă a preoţilor cu privire la Sfânta Spovedanie: cu putinţă. Toată lumea ştie cât de nocive sunt consecinţele
„credinţa firavă şi nepăsarea sunt expresii ale ireligiozităţii faptului de a te lăsa dus de acest „hlistism”4, el începe cu
oamenilor. Dar până şi o persoană evlavioasă nu este imună osteneli de rugăciune şi post şi sfârşeşte în anihilare şi
bolii duhovniceşti dacă nu are o călăuză înţeleaptă – fie o
persoană în viaţă sau un autor duhovnicesc. Această boală 4 Autorul face aici referire la secta „hliştilor” sau a „auto-flagelaţilor” (în limba
se numeşte înşelare duhovnicească sau închipuirea de a te rusă „khlysty” înseamnă „oamenii lui Dumnezeu”). Secta a fost asemănată cu
afla în preajma lui Dumnezeu şi în împărăţia dumnezeiască. penticostalii de azi şi a apărut în jurul anului 1700 în Rusia. Misterul era o latură
Chiar şi asceţii stăruitori, din mănăstiri, cad uneori victime importantă a sectei, elementele de doctrină sunt în mare măsură de factură
gnostică, practicau „entuziasmul” ca şi penticostalii moderni şi au căzut în
ale acestei înşelări, dar bineînţeles, cei din lume care îşi asemenea extreme în avântul lor de mişcare „sfântă”, încât multe femei îşi tăiau
concentrează eforturile cu preocupările lumeşti, sunt înşelaţi sânii iar unii bărbaţi se castrau. Ei credeau că aceasta este singura modalitate de a-şi
mult mai des. Nesocotind exemplul celor care se nevoiesc stăpâni pornirile sexuale care se pare că erau un rezultat al „entuziasmului” pe
care îl practicau, doar pentru a se abandona patimii în cele din urmă. Membrii
într-o viaţă de rugăciune şi post, îşi închipuie că sunt aleşii sectei păstrau aparenţele de pietate dar în realitate erau robiţi de felurite păcate.
descoperirilor dumnezeieşti sau măcar ai viselor trimise de Rasputin este un bun exemplu în această privinţă. Chiar dacă păstra aparenţele
Dumnezeu. În fiecare moment al vieţii, ei văd îndrumări unui călugăr ortodox şi afişa multă credinţă, se ştie că aparţinea acestei secte şi
sunt chiar dubii dacă ar fi fost botezat în Biserica Ortodoxă. (n. trad.)
50 Î.P.S. LAZAR PUHALO Teologia vie în Ortodoxie 51

depravare sexuală de neînchipuit. Nu toate cazurile de devină luptător în arenă. Pentru aceasta este nevoie să-şi
înşelare în masă sfârşesc în depravare, unele sunt exemple refacă tonusul muscular, să-şi formeze alte reacţii ale sis-
de bună purtare în exterior. Dar diavolul se foloseşte de temului nervos etc., pentru că virtuţile atletului îi sunt de
acestea în alte chipuri pentru a le răpi oamenilor mântuirea, folos numai acelui luptător din arenă care, din laşitate, va
cum ar fi înşelătoarea Mişcare Ecumenică, care apare atât de dori să fugă de adversarul său. La fel stau lucrurile şi în
lăudabilă la suprafaţă dar de fapt dăunează în toate pri- cazul luptei pentru desăvârşirea duhovnicească. Obişnu-
vinţele credinţei şi învăţăturii celei drepte. Ţinta acestei inţele vechi, patimile trebuiesc smulse asemenea buruienilor.
înşelăciuni este pierderea sufletului fie a unei singure per- Lupta începe cu o mărturisire sinceră către duhovnic, a
soane, fie a unui grup. Neascultarea de Sfânta Biserică şi de tuturor lucrurilor care declanşează patimile şi o ocolire
canoanele ei este semnul cel mai sigur care descoperă atentă a lor. Muşchii care nu sunt antrenaţi îşi pierd din
această boală şi pe falşii învăţători”. forţă şi în cele din urmă se atrofiază. Paza minţii este lucrul
cel mai de preţ, pentru că momentul în care ispita se stre-
coară în minte este o simplă sugestie şi poate fi înlăturată,
ASCETUL: ATLET DUHOVNICESC astfel se fac primii paşi pe noua cale. Obişnuinţele trupeşti
pot fi învinse prin plivirea buruienilor din grădina sufletului,

A postolul Pavel preferă adesea să compare creştinul
cu un atlet şi tocmai acesta este înţelesul cuvântului
ascet: cel care îşi impune o disciplină şi se antrenează ca şi
pentru că dacă ispita nu mai provoacă un răspuns – nu mai
găseşte cooperare din partea patimilor şi a dorinţelor
imorale – va înceta să se concretizeze sub forma păcatului.
în competiţia atletică, ca să concureze în arena războiului Şi aici, nimic nu poate fi îndeplinit fără o luptă aprigă.
nevăzut pentru a primi coroana mântuirii. Atletul care s-a Oricine se nevoieşte cu stăruinţă şi smerenie se apropie cel
antrenat pentru concursul plăcerilor trupeşti şi-a dezvoltat mai tare de cununa de martir şi „şi-a răstignit trupul împre-
cu totul diferit calităţile sufleteşti şi cele trupeşti, sistemul ună cu patimile” (Galateni 5:24) cu adevărat. Dar să băgăm
nervos şi tonusul muscular, faţă de cineva care s-a antrenat bine de seamă că Apostolul ne avertizează: „Iar când se
să concureze pentru coroana mântuirii. În primul caz, luptă cineva, la jocuri, nu ia cununa, dacă nu s-a luptat după
„antrenorul” a fost diavolul. Pentru că ne-a obişnuit cu cele legile jocului”.
trupeşti, el provoacă anumite dorinţe imorale sau patimi în
inimile şi sufletele noastre, prin intermediul unor sugestii
felurite: - anumite amăgiri, gânduri, ispitiri făţişe sau şiret- LUPTA (ASKESIS)
licuri mentale. Oricum, o persoană cu preocupări senzuale
va căuta aceste ispitiri. Cineva care citeşte sau priveşte ntr-un sens mai restrâns, termenul askesis (în slavonă,
pornografie, se sinucide din punct de vedere duhovnicesc.
Dacă cel cu îndeletniciri senzuale doreşte să participe la
\
podvig) este de obicei folosit cu sensul de „luptă”.
Sensul mai deplin, duhovnicesc, al acestui cuvânt este
concursul dumnezeiesc este ca şi cum un atlet ar vrea să
52 Î.P.S. LAZAR PUHALO Teologia vie în Ortodoxie 53

acesta: să lupţi după regulile jocului, ca atlet duhovnicesc, Părinţi care ne-au lăsat scrieri inspirate de Dumnezeu,
pentru mântuirea sufletului şi pentru creşterea duhovni- părinţi duhovniceşti şi stareţi, astfel încât nici în interiorul
cească. Acesta desemnează acea formă de întrecere duhov- Bisericii nimeni nu urcă şi nici nu poate urca în izolare.
nicească, după regulile jocului, pe care un creştin şi-o asumă Dacă cineva urcă un munte singur, dacă se împiedică şi
pentru a „lucra cu frică şi cutremur la mântuire” (Filipeni 2: cade, nu va avea pe nimeni care să-l sprijine şi fie va muri,
12). Pentru călugări, isihasmul este cea dintâi luptă. Este fie va suferi răni grave. Dacă un grup de alpinişti pleacă pe
nevoinţa pe care ne-au transmis-o Părinţii din vechime. un traseu necunoscut, în virtutea faptului că sunt legaţi cu
Pentru creştinul care trăieşte în lume, osteneala de a creşte o frânghie unul de altul, vor fi în stare să se ajute la căţărare;
familie cu valori creştine este principala luptă – pentru că nu dar dacă se caţără fără un ghid cu experienţă, pot să se
există decât două căi care duc la mântuire: călugăria şi rătăcească sau, apucând într-o direcţie greşită, să ajungă la o
căsătoria; şi o a treia posibilitate va exista numai pentru o prăpastie unde ar putea să cadă cu toţii. Dar dacă alpiniştii
persoană chemată într-un mod extraordinar de Dumnezeu pleacă la drum după rânduielile lui Dumnezeu, sub
şi dăruită cu o harismă aparte. Este important să ne amintim îndrumarea unei călăuze cu experienţă care cunoaşte bine
că ascultarea este o condiţie atât pentru cel căsătorit cât şi traseul, atunci vor putea să prindă un căţărător care a căzut,
pentru călugăr. cu ajutorul frânghiei cu care sunt legaţi iar călăuza îl va
aşeza din nou pe cale. Astfel, ghidul îi va ţine împreună pe
munte, ajutându-se şi ridicându-se unul pe altul, temători să
DUHOVNICIA nu cadă în neascultare faţă de ghid ca nu cumva să piară în
vreo prăpastie, sau să îmbrâncească pe cineva de pe cale, iar

C ine se va sui în muntele Domnului?” (Psalmul 24, 3).
„ Într-adevăr calea care duce spre mântuire este un
drum abrupt şi este înţesat de duşmani vicleni şi primejdii
coloana, o dată destrămată, să cadă cu toţii pentru că „dacă
orb pe orb va călăuzi, vor cădea amândoi în groapă” (Matei
15:14). Să luăm cu toţii aminte la faptul că sunt conduşi nu
de tot felul. Hristos însuşi ne-a descoperit cât de grea este de un „orb” ci de către cel care „vede”. Dacă simplificăm
această cale. Când a vorbit despre ce anevoios lucru este puţin lucrurile, avem aceeaşi situaţie într-o mănăstire cu
mântuirea, unul din ucenicii Săi L-a întrebat plin de mirare: stareţul ei. Pentru că vieţuitorii mănăstirii sunt uniţi prin
„Dar cine poate să se mântuiască?”. Mântuitorul a răspuns: dragostea lui Hristos şi prin dragostea pentru Dumnezeu şi
„La oameni aceasta e cu neputinţă” (Matei 19: 25-26) şi pentru aproapele. Cu cât este mai mare dragostea, cu atât
chiar aşa este, dacă ne gândim la sensul strict al cuvântului – este mai strânsă comuniunea şi viaţa jertfelnică. În virtutea
om. Dar pentru a nu cădea în deznădejde, El adaugă, „la acestei iubiri, dacă un frate cade, ceilalţi îl sprijină şi-l ridică
Dumnezeu însă toate sunt cu putinţă”. Din acest motiv, iar stareţul poate să-l salveze şi să-l aşeze din nou pe cale.
Dumnezeu a orânduit ca nimeni să nu urce singur acel Pentru ca să piară cineva în aceste condiţii, este nevoie să
munte, întemeind Biserica chiar înainte de a crea omul. În rupă comuniunea cu bună ştiinţă, acest „colac de salvare” al
cadrul Bisericii, Dumnezeu a chemat şi aşezat călăuze, Sfinţi căţărătorului şi să întrerupă orice contact cu ceilalţi fraţi şi
54 Î.P.S. LAZAR PUHALO Teologia vie în Ortodoxie 55

cu duhovnicul său. În astfel de împrejurări, pierzania lui este Duh. Pe de altă parte, fiul duhovnicesc trebuie să trăiască în
o certitudine. Pe măsură ce obştea mănăstirii continuă ur- ascultare faţă de duhovnicul său, în cele ce privesc viaţa
cuşul, duhovnicul – ghidul – trage în sus pe toţi vieţuitorii, duhovnicească dar şi în toate lucrurile binecuvântate care nu
iar fraţii înşişi crescând în dragoste şi ascultare se ridică unul contravin credinţei şi moralei Bisericii. În acest caz, termenii
pe altul, cel mai puternic pe cel mai slab, cei mai sprinteni desemnează relaţia dintre aceştia: cel care încă are statutul
ajutându-i pe cei mai înceţi prin puterea exemplului şi prin de fiu trebuie să asculte şi să înveţe de la cel care s-a
dragoste. Duhovnicia înseamnă călăuzirea căţărătorilor pe maturizat duhovniceşte. Părintele îşi călăuzeşte, hrăneşte şi
muntele mântuirii, găsirea celor pierduţi, salvarea celor învaţă copilul, iar cel care primeşte toate aceste binefaceri şi
răniţi, jelirea celor care au pierit pe cale, duhovnicul lup- le foloseşte cu chibzuinţă a dobândit înţelegerea dreaptă a
tându-se să ajungă el însuşi pe culmea muntelui. Şi nimeni Scripturii şi îşi va mântui negreşit sufletul.
nu poate face asta fără chemarea lui Hristos şi numai dacă
primeşte harul de a duce lucrarea la bun sfârşit. Duhovnicia
este probabil cea mai grea luptă a vieţii creştine. Pentru că
presupune, la modul cel mai serios, responsabilitatea în faţa
lui Dumnezeu pentru sufletele credincioşilor. În acelaşi
timp este şi cea dintâi „luptă”, pentru că Apostolii au fost
călăuzitorii Bisericii şi Hristos Însuşi a fost Călăuzitorul prin
excelenţă, modelul desăvârşit al duhovnicului – mai întâi în
grădina raiului, apoi pe Sinai şi mai lămurit prin Întrupare.
Diavolul este antrenorul celui care vrea să concureze în cele
trupeşti şi cele ce duc spre pierzanie. Dumnezeu ne-a dat un
duhovnic care să ne călăuzească spre o viaţă curată şi mân-
tuire. Duhovnicia este o misiune importantă, cu implicaţii
profunde şi trebuie tratată cu multă atenţie. Cel mai bine
putem încerca să o înţelegem citind vieţile sfinţilor, şi mai
ales Patericul. Dumnezeu revarsă darurile duhovniciei nu-
mai peste acei oameni care s-au nevoit în ascultare fără
crâcnire, vreme îndelungată, sau asupra câtorva aleşi prin
providenţa Sa. O asemenea persoană îşi stăpâneşte suficient
patimile, ca să poată auzi netulburat cele mai tainice gânduri
ale fiilor sau fiicelor duhovniceşti, iar în cazul marilor
duhovnici, Dumnezeu revarsă harul vederii lăuntrice sau
chiar cunoaşterea prin descoperirea nemijlocită a Sfântului
56 Î.P.S. LAZAR PUHALO Teologia vie în Ortodoxie 57

respingă creştinismul şi pe Hristos. Predica acestora este
1
Despre rugÅciunea Bisericii }n Ortodoxie adesea foarte teatrală, adesea vrednică de vodevil dar în
acelaşi timp extravagantă şi foarte bine pusă în scenă.
Aproape toţi dintre aceşti predicatori populari folosesc
MISIUNEA PROFETICÅ aceeaşi coregrafie şi aceleaşi false inflexiuni vocale, îndelung
studiate, care au devenit un ritual, pe care cineva le-a
nainte de a începe să vorbesc despre rugăciune, aş dori
\
să fac câteva precizări ca şi o completare la lucrarea
denumit „Dialectul Institutului Moody”. Ei cer oamenilor
să aibă o viaţă morală, pentru care este nevoie de multă
anterioară (Apariţia omului sfânt, de Anastasios Papade- nevoinţă, post şi rugăciune şi totuşi resping cu totul sau cel
metriou). Atunci când vorbim despre apariţia omului sfânt, puţin ignoră asceza. Această manieră de a predica este
ca fenomen istoric, vorbim în acelaşi timp şi despre asemănătoare cu tehnicile folosite de Adolf Hitler pentru a-i
schimbări profunde în societate şi în viaţa Bisericii. Există seduce pe germani. Chiar dacă această practică este
anumite mişcări şi prefaceri în societate şi în felul în care hotărâtoare pentru a hipnotiza o mulţime, ea a subminat
este conturată viaţa Bisericii, care par să aibă nevoie de o credibilitatea credinţei creştine în America de Nord şi în alte
punte între misiunea kerygmei evanghelice şi misiunea ţări. Hitler declara că a mobiliza masele este un lucru foarte
profetică. Există vremuri când avem nevoie de prooroci în important pentru că oamenii abandonează raţiunea în
loc de omileţi. Proorocii au un mod diferit de a învăţa decât favoarea unei simplificări pe care şi-o doresc. În vremurile
cei care predică, chiar dacă aceştia din urmă sunt pe deplin noastre s-a produs o schimbare în atitudinea pe care o avem
ortodocşi. În societatea nord-americană suntem confruntaţi faţă de rugăciune când îi vedem pe aceşti predicatori
cu multe scandaluri, printre cei din afara Bisericii, care dansând în jurul podiumului, strigând isteric şi înscenând
pretind că ar vesti Evanghelia. Apogeul acestor crize este false vindecări. În ideologia evanghelic-protestantă şi cea
reprezentat de aşa numiţii „tele-evanghelişti”, nu numai fundamentalistă (nu prea se poate chema teologie), credinţa
pentru că se adresează atâtor oameni ci pentru că stilul lor creştină are de-a face cu bunăstarea materială, cu bogăţia, cu
este caracteristic predicatorilor din grupările evanghelice şi o atitudine romantic-emoţional-morală a ţapului ispăşitor.
cele fundamentaliste. Atât predicatorii ce se auto-intitulează Pentru că această ideologie a avut un impact atât de
„cruciaţi” pentru Evanghelie, cât şi cei de pe micul ecran puternic în America – mult mai accentuat decât în Canada –
sunt de fapt implicaţi într-o afacere religioasă, o afacere conceptul de rugăciune a fost de asemenea alterat. Nu
foarte profitabilă care i-a îmbogăţit pe mulţi dintre ei. Ei putem respinge faptul că acest fenomen a avut un impact şi
deţin timpi de emisie foarte importanţi şi prezintă asupra Bisericii Ortodoxe. Adesea îi putem vedea pe preoţii
Evanghelia în aşa fel încât au încurajat generaţia tânără să noştri predicând o morală opresivă şi o ideologie
fundamentalistă de inspiraţie calvină, iar pe alţii care au
1 O convorbire ex-tempore ţinută la conferinţa Sfântul Grigorie Palama, San pierdut perspectiva patristică şi au căzut în întunecimea
Luis Obispo, California 1999. Trasncrisă de pe bandă audio de către Anastasia erorilor lui Augustin. În aceste cazuri nu avem de-a face cu
Birou şi pregătită pentru publicare de către Makary Bieloivanov.
58 Î.P.S. LAZAR PUHALO Teologia vie în Ortodoxie 59

o versiune a evangheliei în care primează bogăţia şi cucerirea otomană cât şi înainte de aceasta. Conducătorii
prosperitatea ci cu un mesaj care aduce cu o morală societăţii civile, Paleologii, Cantacuzinii precum şi ţarul sârb
opresivă şi care are foarte puţine în comun cu o morală Ştefan Duşan în lupta lor neobosită pentru putere au vlăguit
autentică. Şi acest lucru are un impact negativ asupra puterea statală şi au adus statul în situaţia în care nu a putut
înţelegerii rugăciunii şi rolului ei. În mod ironic, deşi aceşti face faţă invaziilor otomane dar contribuţia isihaştilor şi a
predicatori pretind că ar fi plini de har, adoptă un formalism Sfântului Grigorie Palama a întărit viaţa lăuntrică a Bisericii
radical, regizat şi prefăcut. În acelaşi timp, în sânul Bisericii şi viaţa de rugăciune a credincioşilor care a rămas o forţă
Ortodoxe, criza Ecumenismului subminează constant chiar şi după ce statul laic, acea rămăşiţă jalnică a Imperiului
credinţa ortodoxă şi îi duce pe creştinii ortodocşi către Bizantin, a încetat să mai existe. Ascensiunea sfinţilor cu o
duhul reducţionismului şi a minimalismului care este misiune profetică, adesea din sânul cinului monahal, este o
specific protestanţilor liberali. Isihaştii sau sfinţii oricărei revărsare harică asupra Bisericii. Dacă aceasta are vreun
perioade istorice sunt oameni cu o misiune profetică, un dar impact asupra societăţii laice, acest lucru se datorează
profetic, care au asistat la propăşirea răului în Biserică, la faptului că misiunea profetică a permis Bisericii să se
îndepărtarea de viaţa trăită în rugăciune, la abandonarea adreseze lumii în limbajul adevărului – nu doar adevărul
rugăciunilor ortodoxe pe care le avem prin revelaţie. A cuvintelor ci adevărul faptelor şi al vieţii trăite de către
spune că ei văd un anume fel de decădere în societate este o călugări şi credincioşi în general. Această misiune nu se
utopie. Întotdeauna au existat păcate în societate în manifestă prin predici histrionice sau pline de furie ci prin
ansamblul ei, aşa cum a fost cazul Israelului, al Imperiului transformarea vieţii credincioşilor şi manifestarea în lume a
Roman creştin, inclusiv perioada bizantină a acelui imperiu. acestor vieţi înnoite, chiar transfigurate. Rugăciunea este
Misiunea profetică în Israel n-a avut de-a face cu întreaga miezul acestei misiuni profetice, a acestei învăţături
lume ci doar cu viaţa acelui popor care forma Biserica profetice a sfinţilor.
Dumnezeului celui Viu în acel moment. Misiunea profetică
concretizată prin apariţia sfinţilor în viaţa Bisericii Ortodoxe
nu a avut de-a face cu lumea întreagă ci doar cu ceea ce
influenţa în mod direct vieţile credincioşilor din Biserică. MISIUNEA PROFETICÅ ßI RUGÅCIUNEA
Sfântul Simeon Noul Teolog nu era din cale afară de
preocupat cu ceea ce se întâmpla în societatea civilă din
jurul lui, ci şi-a concentrat misiunea profetică în cadrul vieţii
E xistă o diferenţă între a avea o rugăciune orânduită,
rugăciune cu o formă inteligibilă şi rugăciune de
formă, tot aşa cum există o diferenţă între formalismul din
Bisericii, mai ales în viaţa comunităţilor monastice şi a
cult şi aspectul coerent al cultului liturgic – o întocmire
clerului. Nu prea are rost să critici societatea civilă atâta
lăsată de Duhul Sfânt. Alcătuirea actului cultic descoperă
vreme cât conducătorii Bisericii împiedică capacitatea
mesajul evanghelic iar actul liturgic în forma sa organizată a
acesteia de a face misiune. În cele din urmă, contribuţia
fost rânduit direct de către Dumnezeu încă de la începutul
Sfântului Grigorie Palama a fost tot atât de importantă după
omenirii. Evanghelismul promovat la televizor întru-
60 Î.P.S. LAZAR PUHALO Teologia vie în Ortodoxie 61

chipează formalismul în predică şi cult dar este golit de strâns legată de sensul şi menirea rugăciunii. Se spune că
orice sens fiind instituit doar prin imaginaţia şi tradiţiile într-o împrejurare de criză, tatăl sfântului Grigorie Palama
oamenilor. Actul liturgic organizat îşi are originile în îşi ocupa funcţia sa în senatul de la Constantinopol. Acesta
revelaţie şi are un simbolism foarte pronunţat. El are un era foarte adâncit în rugăciunea inimii. Unul din senatori, i-a
scop, o orientare şi o finalitate şi este antidotul haosului sugerat împăratului să-l „cheme îndărăt” din starea sa de
duhovnicesc şi al neorânduirii. Rugăciunea organizată de rugăciune, pentru a-i cere sfatul. Răspunsul împăratului a
Biserică, care a constituit dintotdeauna un instrument al fost: „Lăsaţi-l în pace. Face mai mult bine de acolo unde se
misiunii profetice în Biserica Ortodoxă este la rândul ei un află, decât ar putea face de aici unde suntem noi”. În cele
antidot al dezordinii şi al neorânduirii. Astfel, rugăciunea are din urmă, orice problemă cu care se confruntă statul îşi
nu numai un înţeles clar dar şi o menire şi o finalitate găseşte răspunsul în rezolvarea problemelor fundamentale
precisă. Atunci când cineva este rugat să spună o rugăciune ale firii omeneşti cuprinse de păcat. Este limpede că aceste
pe neaşteptate în faţa unei mulţimi, sau i se sugerează să răspunsuri nu pot fi găsite în supra-moralismul2 ipocrit şi
aibă o rugăciune pregătită pentru săptămâna următoare, el aproape sălbatic al predicatorilor de la televizor şi nici în
se preocupă cu ceea ce va gândi publicul în timp ce el va ideologia falsificată a unor persoane ca Fallswell şi Dobson.
spune rugăciunea pe care tocmai a născocit-o. O asemenea Aceştia nu caută să găsească adevăratele cauze ale
rugăciune este cât se poate de formală şi adesea egoistă. problemelor, ci asemenea lui Hitler, simplifică lucrurile până
Persoana în cauză nu încearcă doar să I se adreseze lui la extrem pentru a câştiga capital – în special capital
Dumnezeu ci şi să impresioneze audienţa, chiar şi numai în financiar, şi în loc de a încerca să vindece adevăratele
mod inconştient. Formalismul este de fapt tocmai acest probleme, ei vor să oprime credincioşii, să instige la ură
lucru. Un anumit fel de rugăciuni poate apărea unei împotriva lor şi să susţină propria versiune despre „soluţia
persoane ceva prefăcut, chiar dacă acestea sunt descoperite ultimă”. Cei care cunosc importanţa misiunii profetice caută
de la Sfântul Duh şi misiunea profetică din Biserică încearcă un răspuns la problemele lor în realitatea firii umane căzute
de fapt să îndrepte percepţia acestor oameni. Societatea în păcat. Răspunsul la această problemă stă în lupta pentru
bizantină a dezvoltat un formalism atât de încremenit, încât transfigurarea şi dobândirea firii înnoite în Iisus Hristos.
funcţionarea întregii conduceri imperiale a fost împiedicată Acest lucru îl putem înfăptui numai în urma unor mari
de cele mai inutile şi nechibzuite ritualuri pe care trebuia să nevoinţe, prin dobândirea Duhului Sfânt, care se primeşte
le respecte însuşi împăratul, în loc să se ocupe de bunul numai printr-o viaţă de post şi rugăciune. Cel care vesteşte
mers al Imperiului. Această stare de fapt s-a transmis şi în
celelalte clase sociale, mai ales în cele nobiliare. Nici ierarhia
bisericească n-a fost ocolită de această problemă, fapt care a 2 Moralism şi moralitate nu sunt sinonime. Moralismul desemnează ceva care
dus la o alterare a mesajului evanghelic şi la compromiterea este adecvat în exterior şi este folosit ca o scuză pentru a oprima pe acei oameni
care nu se ridică la nivelul de moralism pe care cineva îl foloseşte drept etalon.
mântuirii. La o asemenea răspântie a istoriei, misiunea Moralitatea este o luptă lăuntrică pentru curăţia inimii astfel încât compor-
profetică s-a manifestat prin apariţia curentului isihast, fiind tamentul exterior să fie motivat de o dragoste interioară, fără să manifeste în
exterior lăudăroşenie şi fără să-i condamne cu asprime pe ceilalţi.
62 Î.P.S. LAZAR PUHALO Teologia vie în Ortodoxie 63

cuvântul lui Dumnezeu caută să înfăţişeze adevărurile de putere de pătrundere, şi prooroci care sunt inspiraţi în mod
bază din evanghelii, un preot sincer în mod cinstit iar un clar de către Duhul Sfânt. Cei din al doilea caz trebuie să
predicator care vânează profitul şi care este mânat de ură, în rămână la periferia societăţii, să o scruteze cu dragoste şi
mod josnic. Un prooroc adevărat nu este un prezicător şi milă mai degrabă decât să o condamne cu făţărnicie. Exact
nici un ghicitor al viitorului pentru asigurarea bunei acest lucru îl realizează sfântul la anumite răstimpuri ale
dispoziţii. Proorocul încearcă să deschidă natura umană istoriei. Aceasta au făcut şi sfinţii care au trăit către sfârşitul
luminii harice, mai întâi cercetând rana şi apoi vindecând-o. Imperiului Bizantin. Cel mai de seamă dintre aceştia a fost
De aceea misiunea profetică se poate identifica cu sfântul Sfântul Grigorie Palama, propovăduitorul rugăciunii, miluit
care propovăduieşte rugăciunea adevărată, viaţa în cu harul Duhului Sfânt. Aceştia aveau darul proorociei şi
rugăciune şi mai ales rugăciunea isihastă. Adevăraţii criticau societatea în virtutea acelui dar, nu pentru a o
prooroci care au primit de la Dumnezeu descoperire despre condamna ci pentru a-i oferi vindecare, cel puţin celor care
cele ce au să vină şi poruncă să vestească lucrurile viitoare aveau urechi să audă voia lui Dumnezeu. Rugăciunea era
fac acest lucru pentru a îndemna credincioşii la rugăciune şi mijlocul principal prin care se concretiza vindecarea –
pocăinţă, pentru ca nu cumva să nu mai aibă timp pentru îndeobşte rugăciunea isihastă. Acum, aş dori să vă îndrept
îndreptare. Aceasta este tot ce am dorit să spun despre atenţia către prima întrebare pe care am scris-o pe tablă, să
sfânt: el este un ipostas al misiunii profetice. Dacă ne uităm va las să meditaţi puţin asupra ei şi să cugetaţi asupra
la proorocii Vechiului Testament, aceştia erau întotdeauna sensului ei: „Moralitatea este o erezie”. Voi explica de ce,
la periferia societăţii şi nu în centrul ei. Nici un prooroc nu puţin mai târziu.
poate fi parte integrantă a societăţii din care face parte şi în
acelaşi timp să-şi îndeplinească rolul profetic. Misiunea
profetică situează automat pe cineva la marginea societăţii,
aşa cum a fost cazul Sfântului Simeon Noul Teolog. Mai RUGÅCIUNEA STÅRUITOARE ÍI CU R#NDUIALÅ
întâi, acesta trebuia să se dea înapoi şi să privească lumea
din afara ei, nu se putea afla în mijlocul lumii şi să-şi
îndeplinească misiunea. În al doilea rând, un prooroc nu
M ai întâi aş dori să vorbesc cu dumneavoastră despre
rugăciune, mai ales de ce avem în acelaşi timp o
rugăciune rânduită de către Biserică şi o rugăciune
poate fi niciodată acceptat de societate pentru că el critică
spontană, pe care le folosim în viaţa noastră de zi cu zi dar
societatea în lumina harului dumnezeiesc, cu harul Duhului
şi rugăciuni tipiconale care sunt folosite de către credincioşi
Sfânt care i-a fost dat de către Dumnezeu. În literatură, artă
şi cler în contextul liturgic. Când se vorbeşte despre
şi chiar în benzi desenate găsim un anume tip de prooroc.
rugăciune în zilele noastre, asistăm la afirmaţii într-o
Dacă privim cu atenţie caricaturile din ziare vom observa ca
manieră sentimentală, adesea cu conotaţii teosofice şi de
ele conţin o anumită intenţie critică. Există profeţii felurite,
factură New Age. Astfel auzim cele mai năstruşnice
un anume tip care izvorăşte din analiza atentă a unui
afirmaţii: dacă ţi s-a stricat televizorul, atinge-l şi roagă-te,
observator al societăţii care nu are alte daruri decât propria-i
probabil îl vei vindeca şi nu vei pierde nici un episod din
64 Î.P.S. LAZAR PUHALO Teologia vie în Ortodoxie 65

telenovelele tale preferate. Unii oameni îşi fixează aparatele astfel încât ei practică o religie culturală şi se roagă pentru că
de radio pe o anumită frecvenţă pentru a asculta un aşa se cuvine. Este ca şi cum ai cânta un cântec patriotic.
predicator oarecare şi se vor ruga să slăbească, punându-şi Chiar dacă religia şi rugăciunea pot fi o emfază culturală,
mâinile asupra aparatului de radio asemenea teosofilor care acestea nu devin o parte integrantă a conştiinţei societăţii.
au obiceiul să-şi dea mâinile, obicei comun majorităţii Religia şi rugăciunea îndeplinesc o nevoie sentimentală
sectarilor. Iată cât de mult a decăzut noţiunea de rugăciune. elementară, dar nu-i acordăm nici un înţeles autentic, nici o
Dacă nu avem nici un fel de avantaj material sau economic, profunzime. Mai întâi de toate nu cugetăm la rugăciune în
atunci de ce să ne mai deranjăm cu rugăciunea? Ne rugăm ca termenii procesului de purificare al conştiinţei, ca o cale către
să cerem lucruri trecătoare, ne rugăm ca să nu avem nimic de iluminare şi ca pe componentă de neapărată trebuinţă în
pătimit în această viaţă chiar dacă Hristos ne-a promis că lupta noastră pentru mântuire. Când Sfinţii Părinţi au meditat
ucenicii lui adevăraţi vor avea atâtea de îndurat. Pentru mulţi, la problema rugăciunii, nu s-au gândit niciodată că ar fi o
viaţa de rugăciune s-a transformat într-o formă de egotism, „datorie” către Dumnezeu sau că ar fi ceva ce trebuie
de complacere şi flatare de sine, o pledoarie pentru împlinit „de dragul lui Dumnezeu”. Noi nu ne rugăm pentru
gratificarea imediată. În mod ironic, în timp ce vânzătorii a-I aduce lui Dumnezeu ceva la cunoştinţă sau pentru a-I
ambulanţi de religie îşi promovează propriile rugăciuni spune ceva ce nu ştie. Ne rugăm pentru a ne apropia de
„instant”, în acelaşi timp propovăduiesc împotriva Dumnezeu, pentru că nu putem cunoaşte pe cineva căruia
rugăciunilor rânduite în Biserica Ortodoxă. Tipologia nu-I vorbim, pentru că nu putem cunoaşte pe cineva cu care
rugăciunii predicatorilor de pe micul ecran este ticluită pe refuzăm să dialogăm. Prin urmare, ne rugăm pentru a ne
promisiunea că va aduce bunăstare materială, sănătate şi apropia de Dumnezeu şi pentru a afla mai multe din ceea ce
fericire – dobândirea unei oarecare poziţii lumeşti fără efortul El ne descoperă despre Sine. Multe din rugăciunile Bisericii
de despătimire – în vreme ce rugăciunile Bisericii Ortodoxe care au fost fixate în scris sunt alcătuite în aşa fel încât să ne
au un scop şi o finalitate foarte precise. Motivul pentru care conducă la o astfel de rugăciune. Ele ne călăuzesc şi ne pun la
unii nu înţeleg rugăciunea ortodoxă este că cel mai adesea îndemână o scară pe care să păşim în urcuşul către
rugăciunile celor din afara Bisericii nu au nici o finalitate sau cunoaşterea şi înţelegerea lui Dumnezeu, apropiindu-ne de
noţiune despre ceea ce încearcă să înfăptuiască prin El. Şi nu în ultimul rând, ne oferă o perspectivă asupra nouă
intermediul rugăciunii. Aceştia nici măcar nu-şi dau seama de înşine.
nevoia de a lupta pentru curăţirea inimii. Majoritatea
oamenilor, atunci când se roagă, nu încearcă să facă altceva
decât să împlinească o nevoie afectivă sau o nevoie materială RUGÅCIUNEA DOMNEASCÅ CA REVELA[IE
aşa-zis necesară. Adesea oamenii se roagă ca şi cum ar
înfăptui un act cultural. De fapt, în societate, religia însăşi a
devenit ceva puţin mai mult decât o manifestare culturală. În
„ Tatăl Nostru” este una dintre cele mai des rostite
rugăciuni. La prima vedere, „Tatăl Nostru” pare o
rugăciune foarte simplă dar lucrurile nu stau deloc aşa. Ceea
America mulţi cred că a fi religios este o datorie patriotică
ce ne uimeşte cel mai tare la această rugăciune este că din
66 Î.P.S. LAZAR PUHALO Teologia vie în Ortodoxie 67

frumuseţea ei izbitor de simplă izvorăsc asemenea în ciuda răzvrătirii şi egoismului nostru, ne-a adus la El şi a
profunzimi teologice. De fapt Rugăciunea Domnească este încercat să ne înveţe să mergem pe căile Lui. Este un lucru
foarte complexă. E un lucru extraordinar să medităm la minunat: „Tatăl nostru care eşti în ceruri”. Cuvântul ceruri
ceva care este incognoscibil, nevăzut, incomprehensibil şi se referă la lumea creată pe care o vedem atunci când ne
infinit aşa cum este Dumnezeu, Tatăl nostru. El nu este ca uităm către cer – luna, planetele, galaxiile şi tot ce cutreieră
şi noi în nici o privinţă. Nu avem nici o obârşie comună cu universul. Cuvântul „ceruri” nu are nici un înţeles
El. Dumnezeu este absolut diferit faţă de noi în toate duhovnicesc, nici o semnificaţie metafizică, ci înseamnă
privinţele şi totuşi trebuie să Îl numim Tatăl nostru. Ba doar o alcătuire nedefinită de materie şi energie care a fost
chiar mai mult, acest lucru influenţează părerea despre noi orânduită în creaţie, care umple universul şi pe care
înşine şi locul nostru în univers. Şi totuşi, noi oamenii Dumnezeu o modelează şi-i dă formă. Dumnezeu este
reuşim să vulgarizăm acest lucru. În numeroase cântări prezent pretutindeni şi umple toate lucrurile, aceasta ne-a
protestante şi cărţi de rugăciune de factură recentă putem învăţat Hristos când ne-a arătat cum să ne rugăm, „Tatăl
citi nişte enormităţi de genul „Tatăl nostru / Mama noastră nostru care eşti în ceruri3, sfinţească-se numele Tău, vie
care eşti în ceruri”, „Părinţii noştri care sunteţi în ceruri” şi împărăţia Ta, facă-se voia Ta, precum în cer aşa şi pe
poate chiar „ Tuturor celor interesaţi” sau orice altă nebunie pământ”. Cuvântul folosit în versiunea originală a rugăciunii
a zilelor noastre . Noi batjocorim noţiunea de Dumnezeu ca Tatăl Nostru nu înseamnă doar „împărăţie” în înţelegerea
Tată şi o transformăm într-un cuvânt duios, gol şi fără obişnuită ci se referă mai degrabă la „împărăţirea” lui
înţeles. Luând în deşert cuvintele şi conţinutul rugăciunii Dumnezeu. „Facă-se voia Ta precum în cer aşa şi pe
„Tatăl Nostru”, noi vulgarizăm atât înţelegerea pe care o pământ.” De această dată, Hristos restrânge sensul cuvin-
avem despre Dumnezeu ca Tatăl nostru cât şi mesajul telor. Ne-a învăţat să spunem „cer”, la singular. Acum nu se
mântuirii şi chiar pe Iisus Hristos. Vedeţi cât de uşor luăm mai referă la univers în general ci folosind cuvântul „cer” în
în deşert cuvintele Mântuitorului, prin reformularea sensul său transcendental, vorbeşte despre „împărăţia
rugăciunii Tatăl Nostru, potrivit capriciilor şi fanteziilor cerurilor”, locul neasemuit al lui Dumnezeu. „Împărăţia
noastre? Hristos ne-a învăţat să ne rugăm: „Tatăl nostru cerurilor” nu poate fi localizată geografic şi nu este nici o
care eşti în ceruri”, „o en tis ouranis”. Spunem „în ceruri” şi entitate politică sau fizică cum este cazul unei împărăţii
nu „în cer” pentru Dumnezeu este pretutindeni şi le umple lumeşti. Împărăţia cerurilor, împărăţia lui Dumnezeu, este
pe toate. Poate ne-ar veni mai greu să batjocorim cuvintele prezentă şi se dezvăluie oriunde împărăţirea lui Dumnezeu a
pe care ni le-a încredinţat Hristos dacă am fi dispuşi să fost acceptată. Această rugăciune ne descoperă taine
medităm asupra înţelesului pe care îl au. Este uimitoare negrăite dar cu toate acestea, anumite jurisdicţii ale Bisericii
ideea că Dumnezeu este Tatăl nostru. Trebuie să înţelegem Ortodoxe (din America) desconsideră cuvintele şi învă-
că Dumnezeu este Tatăl nostru pentru că S-a îngrijit sufi-
cient de noi pentru a ne adopta drept copiii Lui, că ne-a
căutat pentru a-i găsi pe cei care doreau să devină copiii Lui, 3 Mişcarea New Age desconsideră acest cuvânt, transformându-l într-un
concept panteist.
68 Î.P.S. LAZAR PUHALO Teologia vie în Ortodoxie 69

ţăturile lui Hristos printr-o tălmăcire proprie a acestei rugă- inimile noastre – adică în cei care primesc liber, asemenea
ciuni, săvârşită mai ales de dragul Ecumenismului4. Această îngerilor credincioşi, împărăţirea Lui în inimile lor. Astfel,
rugăciune descoperă taina căderii diavolului din „cer” calea de a aduce împărăţia lui Dumnezeu pe pământ este de
pentru că atunci când rostim cuvintele „precum în cer aşa şi a primi în mod liber împărăţirea Lui în inimile noastre. Dar
pe pământ” recunoaştem faptul că voia lui Dumnezeu a şi bogăţia acestui mesaj este batjocorită pentru că prea mulţi
fost liber acceptată în acel „loc”, dacă-l putem numi „loc” oameni nu consideră important o traducere corectă a acestei
în mod metaforic. Revolta diavolului împotriva lui rugăciuni şi găsesc cele mai neruşinoase scuze pentru a nu
Dumnezeu a fost un lucru îngăduit pentru că Dumnezeu corecta traducerile pe care le-au făcut. Tot o neruşinare este
doreşte ca fiecare făptură să ia o decizie potrivit libertăţii cu să spui că „L-ai primit în inimă pe Isus”5 dar de fapt, doar
care este înzestrată, fără constrângere, de a fi împreună cu atâta vreme cât nu ne jenează sau nu face vreun zgomot
El sau fără El. Dragostea nu constrânge dragostea, ci vrea care să ne deranjeze. Nu ne referim aici la formula
ca dragostea să fie primită în mod liber şi tot liber să fie vehiculată la sfârşitul anilor 1800 de către Mişcarea pentru
împărtăşită cu cel care o dăruieşte. Fără voinţă liberă, îngerii Renaştere de „a-L accepta pe Hristos ca Mântuitorul tău
nu ar putea fi fiinţe înzestrate cu raţiune şi simţire. Diavolul personal”. Această afirmaţie este înţeleasă dintr-o
a fost izgonit din ceruri, la fel cum Adam şi Eva au fost perspectivă juridică. Îl accepţi pe Hristos ca şi Mântuitorul
izgoniţi din rai. În urma împlinirii voinţei libere, îngerii care tău personal iar El este obligat să te mântuiască, pentru că ai
au ales să-L iubească pe Dumnezeu şi să rămână în ajuns la o înţelegere juridică cu El. Astfel de oameni uită că
comuniune cu El au ales să-I accepte în mod liber împărăţia vechiul legământ n-a fost o înţelegere juridică între
şi au fost pecetluiţi veşnic în alegerea făcută. Prin urmare, Dumnezeu şi Israel; ci era vorba de o unire ca între soţ şi
Hristos ne-a învăţat să preţuim acel „cer” deosebit, unde soţie. Toţi sfinţii prooroci, fără deosebire, încercau să-i
voia lui Dumnezeu este împlinită cu adevărat şi împărăţeşte amintească lui Israel că legământul dintre popor şi
în fiinţa oştilor îngereşti. „Facă-se voia Ta precum în cer aşa Dumnezeu nu era unul de natură juridică ci conjugală.
şi pe pământ”. Dumnezeu doreşte ca toţi oamenii să se Relaţia dintre soţ şi soţie nu înseamnă respingerea implicării.
întoarcă din izolare şi să fie vii. Vrerea lui Dumnezeu este ca Soţii interacţionează unul cu altul şi unul cu viaţa celuilalt.
toţi oamenii să primească în mod liber dragostea Sa şi să o Ei au o relaţie în care sunt liberi să se implice foarte
împărtăşească într-o viaţă fericită şi fără de sfârşit. Voia lui temeinic în fiecare aspect al vieţii celuilalt. Legătura dintre
Dumnezeu se va împlini pe pământ, oriunde împărăţirea lui Dumnezeu şi Biserică este asemănătoare cu relaţia dintre
Dumnezeu a fost liber acceptată, de aceea ne-a spus Hristos soţi, iar voia lui Dumnezeu nu se împlineşte doar dacă
că împărăţia lui Dumnezeu este înlăuntrul nostru, chiar în cineva spune „Da, îl accept pe Iisus”. Împărăţirea nu
înseamnă o simplă prezenţă ci călăuzire, ea ne călăuzeşte
4 Ecumenismul este o formă de reducţionism şi minimalism. Mulţi ierarhi
ortodocşi au fost dispuşi să facă compromisuri în ceea ce priveşte credinţa şi
chiar să desconsidere „adevărul” de dragul ecumenismului, ca să nu mai vorbim 5Am păstrat ortografierea incorectă a numelui „Isus”, tocmai pentru a scoate în
de suferinţele martirilor. evidenţă că afirmaţia aparţine sectarilor. (n.trad.)
70 Î.P.S. LAZAR PUHALO Teologia vie în Ortodoxie 71

vieţile şi alcătuirea fiinţei noastre. Chiar dacă vorbim despre este în ceruri nu te va ierta. Te închizi iertării refuzând să
inimă atunci când spunem că Îl primim pe Iisus în inimile ierţi, pentru că refuzând să ierţi tăgăduieşti sau desconsideri
noastre, de fapt ne referim la conştiinţă care este centrul sensul misiunii lui Hristos şi Îi refuzi un loc în inima ta.
duhovnicesc al omului. Inima, ca mădular trupesc, este o Când refuzi să ierţi, respingi împărăţirea lui Dumnezeu în
pompă electro-mecanică. Ea răspunde stimulilor emoţionali inima ta iar atunci când nu mai are loc împărăţirea
doar datorită hormonilor eliberaţi de creier. Inima nu este Domnului, nu se mai împlineşte voia Lui. Dumnezeu vrea
nici centrul şi nici sursa emoţiilor, dispoziţiilor sau a ca noi să iertăm precum şi El iartă. „Iartă-ne nouă datoriile
credinţei. Inima duhovnicească a omului este conştiinţa sa, noastre precum şi noi iertăm pe datornicii noştri şi nu ne
iar conştiinţa este judecătorul suprem. Astfel, „curăţirea” duce în judecăţi şi necazuri, în încercare”. A căli sau a
inimii, „acceptarea lui Iisus în inimile noastre” înseamnă a încerca este ceea ce face un fierar atunci când vrea să dea
îngădui lui Dumnezeu să împărăţească în conştiinţa noastră. mai multă duritate unui obiect pe care l-a creat. Dacă vrei să
Vom vorbi în curând despre acest lucru, în contextul forjezi o lamă de oţel, trebui să o scufunzi în apă rece când
rugăciunii. Tatăl nostru, Care eşti în ceruri, sfinţească-se încă e înroşită. Acest lucru se cheamă a forja sau a căli lama
numele Tău; Vie împărăţia Ta; facă-se voia Ta, precum în pentru a o face mai durabilă şi mai rezistentă. Atunci când
cer aşa şi pe pământ. Pâinea noastră cea spre fiinţă ne rugăm spunând să nu fim duşi în ispită, nu sugerăm că
„epiousion arton,” „khleb nash nasushni” dă-ne-o nouă Dumnezeu ne-ar duce în ispită în felul în care suntem
astăzi. Nu se spune doar pâinea noastră cea „de toate zilele” obişnuiţi să gândim – ispita de a cădea în separare faţă de El –
ci „ton epiousion arton” – cu un înţeles mai profund decât ci suntem gata să îngăduim aceasta atunci când Dumnezeu
de toate zilele – pâinea cea spre fiinţă, dătătoare de viaţă. crede de cuviinţă că trebuie să fim încercaţi pentru a fi
Dă-ne nouă astăzi pâinea vieţii, pâinea cea spre fiinţă care se întăriţi. „Şi nu ne duce pe noi în ispită ci ne izbăveşte de cel
pogoară de la Tatăl. Dă-ne nouă împărtăşire de Domnul rău”. Hristos nu a spus niciodată „izbăveşte-ne de rău” şi
nostru Iisus Hristos, cel Care a spus „Eu sunt pâinea vieţii”. noi nesocotim atât cuvântul Său cât şi pe El, când îngăduim
Mana nu a fost trimisă de Moise. Mana, pâinea dătătoare de să fie folosită această traducere greşită. Răul nu are o
viaţă din deşert, a fost trimisă de Dumnezeu iar Iisus existenţă ontologică, nu este un obiect şi nici o fiinţă ca să
Hristos este Pâinea Vieţii care se pogoară de la Tatăl. Dă-ne putem fi izbăviţi de aceasta ca şi cum ar fi cea care ne ţine
nouă astăzi împărtăşirea de „epiousion arton”, pâinea cea prizonieri. Răul este un rezultat al despărţirii de bine.
spre fiinţă, Domnul nostru Iisus Hristos. „Şi ne iartă nouă Izbăveşte-ne de cel rău [slavonă, ot lukavago, greacă,
datoriile noastre”, cuvântul „greşeli” nu apare în versiunea paniroui]. Hristos nu S-a întrupat pentru a ne izbăvi de
originală. Şi ne iartă nouă datoriile noastre, „ta ofelimata”, Dumnezeu. Nu a venit pe pământ pentru a împăca nevoia
precum şi noi iertăm datornicii noştri. Sfânta Scriptură lui Dumnezeu de dreptate pentru că asupra lui Dumnezeu
menţionează două păcate ce nu vor fi iertate: hula împotriva nu acţionează legile imutabile ale universului, asupra cărora
Duhului Sfânt şi refuzul de a ierta. Dacă nu ierţi, nici tu nu nu are nici o putere. Hristos ne-a răscumpărat de sub robia
vei fi iertat, la rândul tău. Dacă nu ierţi, nici Tatăl tău care celui rău, diavolul, iar nevoinţa noastră, asemănătoare cu a
72 Î.P.S. LAZAR PUHALO Teologia vie în Ortodoxie 73

evreilor pe muntele Sinai, este de a nu cădea din nou în acea înapoi proprietatea înstrăinată. Deci cel care purta titlul de
robie. „Izbăveşte-ne de cel rău” este o formulare clară şi întâi născut purta şi responsabilitatea de răscumpărător.
precisă despre sensul mântuirii şi o respingere a dogmei Mântuitorul nostru Iisus Hristos a răscumpărat ceea ce
apusene despre „împăcare”. Să nu-L desconsiderăm pe fusese înstrăinat din casa Tatălui Său, vândut sub păcat,
Hristos şi învăţătura Lui ci mai degrabă să primim cuvintele ţinut în robia fricii de moarte de către diavol. El ne-a
Lui şi să căutăm să zicem rugăciunea Domnească aşa cum răscumpărat înapoi în casa Tatălui. El nu ne-a răscumpărat
ne-a învăţat. Este pur şi simplu păgână ideea că Hristos S-a de la Tatăl ci ne-a izbăvit de cel rău. Taina mântuirii este
întrupat pentru a lua asupra Lui pedeapsa noastră şi pentru taina iubirii jertfelnice a lui Dumnezeu pentru oameni.
a ne izbăvi de dreptatea lui Dumnezeu, înţeleasă juridic,
pentru a satisface onoarea rănită. Aceasta este judecata care
i-a determinat pe Moloh şi pe Baal să sacrifice copii.
Domnul nostru Iisus Hristos a venit să ne mântuiască. Poţi RUGÅCIUNEA CA PARTE INTEGRANTÅ A
fi mântuit doar din puterea cuiva care te robeşte. Nu PROCESULUI DE VINDECARE
suntem în robia lui Dumnezeu ci în robia Satanei prin păcat,
pentru că păcatul ne desparte de Dumnezeu. Cădem în
robie, suntem „vânduţi sub păcat” (Romani 7, 14) prin
propriile fapte, prin propriile decizii, din cauza cărora
A m discutat toate aceste lucruri pentru că o înţelegere
mai profundă a rugăciunii care ne-a învăţat Hristos,
rugăciunea Domnească, ne va ajuta să ne formăm o idee
suntem lipsiţi de slava lui Dumnezeu (Romani 3, 23) despre ce înseamnă de fapt rugăciunea. Rugăciunea nu este
despărţindu-ne de El, deci de Viaţa însăşi. Suntem un moft social şi nici o împlinire a vreunei nevoi
răscumpăraţi din robia diavolului şi a morţii şi ne întoarcem sentimentale nici ceva care ne aţâţă mândria aşa cum se
în casa lui Dumnezeu. Acestea ne sunt descoperite peste tot întâmplă adesea. Când ne rugăm vrem să simţim prezenţa
în Vechiul Testament prin legile răscumpărării. Vedem lui Dumnezeu în viaţa noastră şi să sesizăm mai profund
această descoperire în persoana celui care purta numele de prezenţa harului Duhului Sfânt. Acesta este scopul principal
„întâi născut” fie că era vorba literal de primul născut din al rugăciunii. Totuşi, acest lucru poate fi explicat şi la un
mai mulţi copii sau singurul copil, fie că desemna pe cel nivel mai superficial, sentimental, acolo unde emoţiile pot
care purta acest titlu. În înţelegerea vechi testamentară a trece drept comuniune în rugăciune cu Hristos. Dar
mântuirii, titlul de „întâi născut” este identic cu rugăciunea are cu mult mai multe lucruri de spus şi de
„răscumpărător”. Fiul întâi născut din oricare casă era dăruit. Rugăciunea face parte din procesul de vindecare.
obligat să răscumpere la fiecare şapte ani casa tatălui său, Misiunea pe care a avut-o Hristos pe pământ a fost să
sau orice proprietate sau teren care a fost înstrăinat în acest tămăduiască şi nu să judece. Hristos a venit să vindece
răstimp. La fiecare şapte ani fiul răscumpăra proprietatea natura umană căzută şi să îi restabilească comuniunea cu
înstrăinată, pentru bani dacă era cu putinţă, dar în orice an Dumnezeu, adică cu viaţa însăşi. Toţi ne împărtăşim de
jubiliar putea să răscumpere orice fără bani, doar cerând aceeaşi natură umană pentru că nu există decât una singură
74 Î.P.S. LAZAR PUHALO Teologia vie în Ortodoxie 75

şi aceea e căzută în păcat. Hristos S-a întrupat pentru a adăpost de orice înşelare. Rugăciunea este parte a procesului
restaura firea noastră căzută, înnoind-o prin firea de vindecare duhovnicească, în acelaşi fel în care o reţetă
îndumnezeită care sălăşluia în El. Împărtăşindu-ne de Iisus prescrisă de medic ajută la vindecarea bolilor trupeşti. De
Hristos, ne împărtăşim de firea umană desăvârşită care este aceea rugăciunea implică şi ceea ce se numeşte paza minţii,
unită pe deplin cu Dumnezeu, devenim purtători ai atât pentru a ne feri să nu cădem în înşelare cât şi pentru a
umanităţii răscumpărate, eliberaţi de robia firii căzute. Nu preveni „reinfectarea” rănii cu patimile de care am fost
există nici un alt motiv pentru ca Dumnezeu să se facă om tămăduiţi. Dar rugăciunea are şi o latură foarte practică. Ea
în ciuda unor încercări zadarnice şi uneori blasfemiatoare nu este un simplu exerciţiu sentimental sau spiritual care ne
ale teologilor apuseni, de a oferi o explicaţie raţională, duce către cine ştie ce formă de misticism sau care dă
întemeiată pe conceptele juridice din codul roman şi cel naştere unei „spiritualităţi” obscure. Misticismul şi misticul
german. Dumnezeu nu avea nevoie să se sălăşluiască printre nu desemnează acelaşi lucru. Când facem referire la mistic
noi. Întruparea ar fi fost un lucru de prisos dacă nu ar fi nu avem în vedere misticismul şi când vorbim despre viaţa
restaurat umanul în comuniune cu El – sau mai bine zis duhovnicească nu avem în vedere „spiritualitatea”, dar
dacă n-ar fi înlesnit această comuniune. Toată viaţa lui acestea le voi explica ceva mai încolo. Vom putea înţelege
Hristos pe pământ este o revelaţie despre comuniunea cum rugăciunea este parte integrantă a procesului de
omului cu Dumnezeu. Această cale este deschisă prin Iisus vindecare dacă aruncăm o privire asupra mecanismului prin
Hristos dar nimeni nu este obligat să apuce pe acest drum. care păcatul intră în viaţa noastră de zi cu zi şi analizăm
Depinde de noi să acceptăm răscumpărarea lui Hristos, lucrarea rugăciunii asupra acestei realităţi. Să examinăm felul
vindecarea şi restaurarea pe care o aduce. Rugăciunea are în care au explicat Sfinţii Părinţi intrarea păcatului în vieţile
mai multe în comun cu procesul de vindecare decât credem noastre şi modul prin care acesta pune stăpânire asupra
noi. Acesta este motivul pentru care avem rugăciuni raţiunii omeneşti, transformându-se adesea într-o
orânduite de Biserică. Suntem vindecaţi în mod continuu şi dependenţă care istoveşte fiinţa noastră. Vom vedea cum
rugăciunea joacă un rol foarte important în această privinţă. folosim rugăciunea pentru a respinge sau a ne vindeca de
În completarea rugăciunilor Bisericii pe care Sfântul năvălirea virusului duhovnicesc care este păcatul. A păcătui
Grigorie Palama şi alţi Sfinţi Părinţi le-au apărat de Apusul nu înseamnă a încălca legea ci a nu ne învrednici de menirea
augustinian, mai avem acele rugăciuni care izvorăsc din pe care a gătit-o Dumnezeu pentru noi. Menirea la care ne
inimile noastre, din preaplinul bucuriilor şi tristeţilor cheamă Dumnezeu este primejduită de microbi, viruşi,
noastre, „în cămara noastră” (Matei 6, 6). Când rugăciunea bacterii şi altele asemănătoare. Tot aşa stau lucrurile şi în
isihastă ne-a fost încredinţată din cele mai vechi timpuri, privinţa sănătăţii duhovniceşti. Păcatul este un microb
îndemnul Sfântului Apostol Pavel „rugaţi-vă neîncetat” (1 duhovnicesc care năvăleşte în corp şi se statorniceşte ca un
Tesaloniceni 5:17) a fost luat foarte în serios. Rugăciunea parazit în trup. Din această cauză, trebuie să ne gândim la
isihastă este calea lăsată de Biserică prin care putem ajunge nişte antibiotice duhovniceşti. Ne interesăm despre războiul
la măsura rugăciunii neîncetate, fiind în acelaşi timp la duhovnicesc cu aceşti microbi, aceşti viruşi ai păcatului şi ai
76 Î.P.S. LAZAR PUHALO Teologia vie în Ortodoxie 77

înşelării care şi-au făcut culcuş în noi. Ne infectează nu doar Acest lucru este parte integrantă a rugăciunii, a vieţii de
ca persoane individuale dar şi ca popoare şi culturi diferite. rugăciune. Un vechi proverb englez spune că „Puţină
Sfinţii Părinţi ai deşertului ştiau foarte bine cum stau profilaxie valorează cât luni de tratament”. Iată traseul pe
lucrurile atunci când au lămurit felul în care păcatul pune care îl descriu Sfinţii Părinţi cu privire la pătrunderea păca-
stăpânire pe noi. Ei nu făceau afirmaţii naive de genul tului în minte6. Atunci când un gând intră în minte, el cu
„diavolul m-a pus să fac cutare”. Diavolul poate să ne atragă siguranţă nu este încă păcat, pentru că nu l-am urmat, nu i-am
în cursă sau se poate folosi de avantajul a ceea ce suntem dat atenţie. Dar, mai pe urmă, începe să ne preocupe. Pe
dispuşi să facem atunci când suntem în robia lui dar dacă măsură ce îi dăm atenţie, începe să ne placă. Atunci când
ştim mecanismul prin care el lucrează, putem folosi rugă- am început să ne bucurăm de gândul pe care l-am primit,
ciunea ca pe armă importantă împotriva lui. Rămânem ajungem în punctul în care îl acceptăm şi ne însoţim cu el,
uimiţi să vedem cât de limpede au înţeles Părinţii paşii prin chiar dacă ştim din propria experienţă dar şi cu ajutorul
care devenim victimele acestor viruşi ucigători, aceşti mi- raţiunii – ca să nu mai vorbim de semnalul de alarmă pe
crobi ai păcatului. Cât de desluşit au înţeles Părinţii că care îl declanşează conştiinţa – că poate fi distrugător. În ce
trupul şi sufletul sunt un întreg şi că lucrează împreună ca o moment se transformă gândul în păcat? În clipa în care îl
echipă şi ce greşeală mare poate fi încercarea gnostică de a primim în minte sau în momentul în care începe să ne placă
crea o dihotomie între trup şi suflet. Omul nu are un trup ci contemplarea gândului? În momentul în care îl primim în
omul este un suflet viu. Trupul şi sufletul lucrează împreună minte şi ne însoţim cu el în mod voit. În acest moment ne-am
şi tot împreună sunt binecuvântate, amândouă vor fi hotărât să nu luptăm împotriva lui, deşi ştim ce consecinţe
îndumnezeite şi acoperite de slavă în acelaşi moment. Aşa- are decizia noastră. Acesta este momentul în care gândul se
dar, să aruncăm o privire asupra rugăciunii Bisericii, în transformă în păcat. De ce? Pentru că am am luat o decizie
legătură cu calea prin care păcatul intră în minte şi preia conştientă de a ne despărţi de voia lui Dumnezeu, pentru că
controlul, creând chiar o robie în noi. Vom vedea cum chiar am respins împărăţirea lui Dumnezeu în inima noastră
dacă Sfinţii Părinţi nu cunoşteau structura fiziologică şi duhovnicească – conştiinţa – lucru care a dus la separarea
corelaţiile din creier, ei totuşi au intuit foarte bine cum func- de Dumnezeu. Acest lucru se întâmplă nu pentru că am fi
ţionează, etapele prin care ispita intră în minte şi se mani- încălcat o lege ci pentru că am ales să primim hotărârea
festă, se dezvoltă, devine o obişnuinţă şi apoi o robie. Ne-au noastră împotriva a ceea ce ştim că este voia lui Dumnezeu,
avertizat că atunci când păcatul intră pentru prima dată în separându-ne de El, lucru care ne face să nu ne învrednicim
minte, noi trebuie să stăm neîncetat de veghe, păzindu-ne de idealul pentru care am fost creaţi. Ba chiar mai rău, am
mintea asemenea unui câine de pază care veghează uşa.
Trebuie ca întotdeauna să luăm aminte la gândurile care ne
6 Preasfinţitul Lazar a ţinut această conferinţă fără ajutorul notiţelor. Am făcut
intră în minte astfel încât ca nu cumva nefolositoare să se
adăugiri la paşii pe care îi aminteşte autorul, privind etapele intrării păcatului în
sălăşluiască acolo şi să prindă rădăcină. Trebuie să ne păzim minte potrivit Sfinţilor Părinţi dar şi la atacul pe care îl primeşte mintea şi apoi îl
ca nu cumva lucrurile bune să se preschimbe în păcat în noi. dezvoltă, pornind de la exemplul clinic pe care îl aminteşte autorul pentru
comparare.
78 Î.P.S. LAZAR PUHALO Teologia vie în Ortodoxie 79

respins jertfa pe care a împlinit-o Hristos pentru a ne elibera păcatul cu fapta, fie îl vom urma în gând. Glasul conştiinţei
de robia Satanei, din cauză că am ales singuri să intrăm încă va încerca să ne tragă înapoi, să ne determine să ne
iarăşi în vechea robie. Prin asta am făcut un „viţel de aur” în căim şi va încerca să influenţeze felul în care judecăm
mintea noastră şi ne-am întors la „căldările cu carne” din problema. După ce am hotărât care este poziţia noastră în
Egipt (Ieşire 16, 3). Dar chiar şi acum conştiinţa ne cheamă această împrejurare, încercăm să o adaptăm ca să fie în
şi ne vine în apărare. Acum avem de ales fie să respingem acord cu faptul că dăm ascultare conştiinţei sau ne
voinţa dumnezeiască a conştiinţei noastre, fie să cedăm şi să împotrivim ei. Dacă am hotărât să ne împotrivim con-
luptăm împotriva hotărârii noastre, împotriva căderii ştiinţei, atunci păcatul se poate transforma într-o obişnuinţă
noastre în păcat. În acest moment suntem chemaţi la şi suntem la un pas de dependenţă. Glasul conştiinţei con-
metanoia, la pocăinţă, să ne gândim din nou, să ne tinuă să ne cheme şi îi putem da ascultare în orice moment,
întoarcem în cealaltă direcţie. Cuvântul metanoia înseamnă dar cu cât continuăm pe calea păcatului cu atât mai dificilă
a gândi din nou, a privi problema dintr-o perspectivă nouă. este lupta pe care o ducem. Când reflectăm la situaţia în
Cu privire la paza minţii, atunci când un gând intră în minte, care am ajuns, atunci cădem într-o căinţă aprigă şi hotărâm
s-ar putea să nu ne dăm seama imediat, dar atunci când să ne curăţim conştiinţa prin rugăciune şi pocăinţă căutând
ajunge într-un locaş al minţii unde începem să ne însoţim cu iertarea lui Dumnezeu – prin asta de fapt căutând iertare de
el, putem lua atitudine şi să-l gonim înapoi, putem să ne la propria noastră conştiinţă. Dumnezeu este întotdeauna
împotrivim, sau dacă e un lucru folositor să îl primim şi să gata să ne ierte, iar noi nu trebuie decât să facem acest pas.
încercăm să-l aşezăm acolo unde trebuie să se sălăşluiască, Când ne pocăim, căutăm să împăcăm conştiinţa cu sufletul
ca nu cumva să cădem în păcat prin ceva ce era bun. În nostru. Pe de altă parte am putea încerca să împingem
mod ciudat, ne putem pierde sufletul şi prin lucrurile bune. conştiinţa la o parte. Gândim în felul următor: „Acest lucru
Astfel încât e de dorit să îl analizăm cu atenţie şi să vedem îmi procură foarte multă plăcere. Atâta vreme cât mie îmi
dacă trebuie să primim gândul sau să-l respingem. Atunci face plăcere, nu contează că poate face rău altcuiva şi că mă
când acceptăm un gând nepotrivit, acesta devine păcat. De poate despărţi de Dumnezeu. O să-l păstrez în memorie ca
aceea Domnul nostru Iisus Hristos a spus că cel ce va să mi-l pot reaminti şi îndulci cu el şi altă dată”. Acum am
comite adulter cu mintea este vinovat ca şi cel care a comis atribuit păcatului un loc în mintea noastră astfel încât, chiar
acest păcat cu fapta. Nu a spus că suntem vinovaţi pentru fără a săvârşi păcatul cu fapta, putem să-l scoatem de acolo
că primim un gând, ci devenim vinovaţi dacă ne îndulcim cu ca să ne desfătăm cu el, reînnoind păcatul. În loc de a ne
gândul adulterului, dacă îl păstrăm în minte şi îl acceptăm. curăţi atât sufletul cât şi conştiinţa, le-am stricat pe
Devii vinovat atunci când te împaci cu ideea, pentru că te-ai amândouă. Acum nu mai avem nevoie de un stimul exterior
împăcat cu fapta în sine şi chiar ai împlinit-o în imaginaţie. care să ne ispitească, pentru că-l avem în noi, fiindu-ne
Te-ai împotrivit glasului conştiinţei şi nu ai făcut nimic ca să singuri ispită. Nu mai este nevoie de diavol ca să ne
respingi ispita. Pe urmă, după ce mintea preia controlul ispitească tot timpul. De fapt, cred că uneori diavolul stă şi
vom urma una din cele două posibilităţi: fie vom săvârşi se miră şi chiar îi e ciudă la cât de eficient ştim să ne ispitim
80 Î.P.S. LAZAR PUHALO Teologia vie în Ortodoxie 81

singuri. Acesta este mecanismul prin care păcatul devine o păcatul în mintea noastră. Ceea ce ne uimeşte este cât de
obişnuinţă, prin faptul că îl scoatem din memorie în loc să fidel se potriveşte descrierea Părinţilor cu procesul fiziologic
încercăm să ne curăţăm mintea şi gândurile. Următorul prin care are loc ispita. Acum vreau să arunc o privire
stadiu este dependenţa şi robia în faţa păcatului. Şi apoi ne asupra creierului şi să vă arăt, strict din punct de vedere
întrebăm din ce fel de robie a vrut să ne elibereze Iisus fiziologic, că rugăciunea rânduită de Biserică contribuie la
Hristos. În mare măsură din robia minţii, apoi din robia vindecarea credinciosului, şi de ce se înşeală amarnic cei
Satanei dar şi din puterea pe care o are asupra noastră frica care au o prejudecată împotriva rugăciunii Bisericii, afir-
de moarte. „Deci, de vreme ce copiii s-au făcut părtaşi mând că ar fi o ceremonie încremenită. Atunci când folosim
sângelui şi trupului, în acelaşi fel şi El a împărtăşit acestea, termenii psihologiei şi fiziologiei umane, descoperim acelaşi
ca să surpe prin moartea Sa pe cel ce are stăpânirea morţii, proces pe care l-au descris Părinţii, doar că noi vom folosi
adică pe diavolul, şi să izbăvească pe acei pe care frica un limbaj diferit pentru a-l descrie. Aş dori să-mi limitez
morţii îi ţinea în robie, toată viaţa”. (Evrei 2:14-15). Omul a discursul doar la impulsurile negative, pentru a nu deveni
fost ţinut în robie toată viaţa lui de către cel care avea prea tehnic. Mai întâi de toate haideţi să abandonăm ideea
puterea morţii. Nu Dumnezeu îl ţinea în robie ci diavolul, conform căreia inima, privită ca mădular trupesc, este
iar Satana are putere asupra morţii pentru că noi înşine îi centrul şi izvorul tuturor emoţiilor, ispitelor sau stimulilor
cedăm această putere. Noi lăsăm în seama diavolului emoţionali. Toate acestea au loc în creier, iar inima nu este
puterea asupra morţii duhovniceşti pentru că primim toate implicată decât la nivelul unui aflux suplimentar de sânge
înşelăciunile în care ne atrage. El are şi putere asupra morţii declanşat de eliberarea de hormoni, în urma unei reacţii
trupeşti pentru că aceasta este plata păcatului, iar noi cedăm emotive. Reacţiile noastre sunt rezultatul unui impuls care
diavolului această putere pentru că nu ne împotrivim în limbajul de specialitate poartă denumirea de stimul. Noi
păcatului. Calitatea de a fi muritor nu înseamnă acelaşi lucru vom vorbi despre un stimul vizual, dar la fel de bine ar
cu moartea. Suntem muritori fără a fi neapărat şi morţi. putea să fie şi un stimul auditiv. Să presupunem că mergem
Omul nu este nemuritor prin firea sa ci prin harul lui pe o cărare şi deodată ne dăm seama că suntem pe marginea
Dumnezeu. Dacă am fi conştienţi de faptul că suntem unei stânci. Ne dăm imediat înapoi şi câteva clipe mai târziu
muritori, acest lucru ne-ar ajuta în procesul de tămăduire al conştientizăm de ce am făcut asta. Totul s-a întâmplat atât
firii noastre, astfel încât faptul de a fi muritori ne-ar de repede încât nu realizăm că de fapt frica precede
descoperi nevoia de Dumnezeu. Cu toate acestea, frica de conştientizarea fricii şi reacţia noastră a precedat
moarte ne leagă de duhul lumii căzute şi de firea noastră conştientizarea motivului de ce am reacţionat în acel mod.
căzută. Murim pentru că păcătuim, cădem în păcat din Iată ce s-a întâmplat de fapt şi aşa stau lucrurile de fiecare
cauza fricii de moarte iar diavolul este un mânuitor foarte dată. Poate părea un pic cam complicat dar totul se va
priceput, care ne face să ne învârtim la nesfârşit în acest cerc lămuri într-o clipă. Creierul primeşte un stimul. Când se
al slăbiciunilor. Am examinat etapele despre care vorbesc întâmplă acest lucru, în acest caz prin intermediul ochilor,
Sfinţii Părinţi pentru a descrie traseul pe care îl urmează stimulul se îndreaptă către o zonă din creier numită talamus.
82 Î.P.S. LAZAR PUHALO Teologia vie în Ortodoxie 83

(Arhiepiscopul desenează pe tablă următoarea figură, în camp – sau mai bine zis hipocampi, pentru că sunt doi.
timp ce vorbeşte.) Talamusul este lucrul acela mic şi rotund Aici, creierul nostru contextualizează întregul incident şi se
care stă deasupra amigdalei7, în desenul pe care l-am făcut. pregăteşte să-l trimită la centrul memoriei. Acest lucru se
De fapt, arată ca o alună dar se numeşte „amygdala”, ceea numeşte potenţarea memoriei dar nu vreau să intru în
ce înseamnă amigdală. Acest obiect care arată ca şi o minge detalii. De vreme ce am insistat asupra lui, înţelegeţi că are o
de golf – acelaşi lucru care îi ţine departe de biserică pe legătură cu sistemul care ne-a învăţat Părinţii şi vom pune
atâţia oameni, duminică dimineaţa – este talamusul. Stimulul faţă în faţă vocabularul Părinţilor şi cel medical pentru a
ajunge în acea regiune din creier după care se îndreaptă în putea observa adevăratul sens şi puterea sistemului de
două direcţii. Merge în partea superioară a creierului, către rugăciune apărat de Sfântul Grigorie Palama. Lăsând la o
cortexul vizual şi în acelaşi timp trimite un semnal în partea parte povestea cu stânca, haideţi să examinăm o împrejurare
inferioară, către amigdală, acea „amygdala” despre care asemănătoare când un stimul ne poate duce la căderea în
vorbeam. Mai întâi ajunge la amigdală şi reacţionăm fără să păcat. În acest caz, conştiinţa va trage un semnal imediat ce
gândim. Nu gândim la ceea ce facem, ci doar reacţionăm, şi stimulul a trecut de la talamus la cortex. Imediat ce începem
acest lucru este foarte important pentru că dacă mergi pe o să reflectăm la felul acelui stimul, conştiinţa va începe să
cărare şi îţi pierzi echilibrul pe marginea unei stânci, dacă lucreze în creier. Acum, în momentul în care analizăm
analizezi întreaga situaţie şi te gândeşti ce s-ar putea întâm- problema, conştiinţa se implică în această problemă foarte
pla dacă o să cazi până jos, o să ajungi acolo înainte să pregnant. Dacă ne străduim să avem o conştiinţă curată8, să
reacţionezi. În loc de a face asta, te dai înapoi imediat fără o primenim potrivit credinţei şi moralei adevărate, ea ne-ar
să gândeşti. Pe urmă începi să te gândeşti prin ce ai trecut. ajuta să ne păzim mintea de la bun început de apariţia
„Era cât pe aici. Dacă aş fi căzut, m-aş fi făcut bucăţele acestor stimuli pe care i-am putea numi „ispite”. Aceasta
până jos.” Începi să analizei problema imediat după ce s-a ne-ar ajuta să luptăm împotriva păcatului şi acum ne ajută să
produs dar ai reacţionat la nivelul emotiv înainte de a conştientizăm mai bine întreaga situaţie. Ne va aduce fie
reflecta asupra ei. Pe urmă începi să rememorezi întreaga spre pocăinţă, fie ne va adânci mai adânc în prăpastie.
întâmplare, pornind de la cortexul vizual, şi întregul tablou Acum că am analizat problema, avem de-a face cu două
se formează în faţa ochilor. Procesul de analiză trece prin timpuri de memorie: de scurtă durată şi de lungă durată.
neo-cortex iar semnalul care a fost la început un stimul Dacă ne-am împotrivit conştiinţei şi am interpretat situaţia
oarecare coboară către partea inferioară a creierului, la drept ceva care ne creează plăcere (chiar dacă am primit
amigdală, pe o cale diferită de cea a primului semnal trimis gândul doar în minte fără să-l fi săvârşit şi cu fapta) şi vrem
de talamus. Acum am ajuns la amigdală. Aici două curente cu orice preţ să ne agăţăm de păcat şi să ne îndulcim cu
ale primului semnal se întâlnesc într-o zonă numită hipo- contemplarea faptei, acest păcat va fi înregistrat în lobul

7 Arhiepsicopul Lazar foloseşte aici termenul popular de „amigdală”. În limbajul
de specialitate, această formaţiune a creierului este cunoscută sub denumirea de 8Vezi lucrarea The Purification of the Conscience, în colecţia Point of Faith, Synaxis
glandă pituitară (n. trad.) Press.
84 Î.P.S. LAZAR PUHALO Teologia vie în Ortodoxie 85

creierului care comandă memoria de lungă durată. În aşa fel contextualizăm problema poate fi foarte dăunător. Mânia se
va fi înregistrat în memoria de lungă durată încât la cel mai naşte din frică, nu există alt izvor al mâniei decât frica, chiar
slab stimul va putea fi extras de acolo şi savurat. Deci, ce se şi atunci când frica este un rezultat al propagandei. Frica
întâmplă acum? Avem o mare predispoziţie pentru a deveni este mama mâniei iar mânia este mama urii, iar ura naşte
dependenţi, chiar dacă nu săvârşim păcatul cu fapta. Putem răutatea. Frica poate fi o simplă emoţie care are loc fără să
deveni dependenţi doar gândindu-ne la el. Dacă veţi mai stăm pe gânduri – ca şi când pe cărare ne-ar tăia calea
compara etapele prin care un stimul trage un semnal, se un şarpe. Frica poate duce fie la o luptă, fie la fugă, iar în
contextualizează şi apoi creează dependenţă, e drept, foarte cazul în care alegem să luptăm, frica naşte mânie care ne
pe scurt, veţi observa că sunt identice cu etapele ispitirii ajută să luptăm mai eficient. Atunci când ne contextualizăm
descrise de către Sfinţii Părinţi. Părinţii ne-au vorbit foarte frica, o punem în context ca şi ură, abandon sau sub forma
practic şi concret, nu în fraze teoretice ambigue. Au avut o altor manifestări. În caz de război, acest lucru poate fi foarte
extraordinară putere de pătrundere în felul în care folositor. Dacă ţi-e teamă de duşman şi trebuie să lupţi
funcţionează creierul nostru şi paşii pe care îi parcurgem împotriva lui, vei putea lupta mult mai eficient dacă îl urăşti,
până când cădem în păcatul propriu-zis. Având o asemenea pentru că în acest caz vei lupta cu mai multă tărie şi mai
înţelegere prin harul Duhului Sfânt, ne-au lăsat rugăciunea puţine reţineri. De aceea maşina de propagandă a oricărei
rânduită de Biserică pentru a putea preveni această cădere ţări încearcă să inspire o teamă faţă de inamic, pentru a
sau pentru a ne putea vindeca după ce am căzut. Oamenii se putea transforma acea teamă în ură. De aceea vor demoniza
pot pregăti pentru a controla felul în care analizează faptele duşmanul ca să îl urască şi să aibă mai puţine remuşcări
pentru memorie şi chiar să răspundă raţional emoţiilor care-i atunci când vor trebui să-l împuşte. Frica poate fi folosită şi
încearcă: pentru fiinţele umane au un neurosistem bi- atunci când guvernul sau conducătorul statului doreşte să
direcţional care permite cortexului să comunice cu zona aibă controlul asupra ta, pentru că frica este cel mai eficient
limbică din creier. Există nenumărate tratamente în instrument, mai mult decât orice alt sentiment. Hitler s-a
psihoterapie care au dovedit acest lucru iar rugăciunea este străduit mult ca să inspire un sentiment de frică faţă de
contribuţia Bisericii Ortodoxe în dezvoltarea psihoterapiei. evrei, pentru ca pe urmă să poată transforma acest
Vreau să insist că rugăciunea nu înlocuieşte tratamentul sentiment într-unul de ură, astfel încât poporul să-l sprijine
unui psihoterapeut calificat. Preoţii nu ar trebui să se în orice ar fi făcut. Hitler a devenit cel care avea să „ne
amăgească că ar putea trata singuri din punct de vedere salveze de duşmanul care ne distruge societatea şi cultura”,
psihoterapeutic pe cineva, fără ajutorul unui psihiatru. Să adică de evrei. Oricând un demagog vrea să ne manipuleze
privim cu mai multă atenţie un exemplu în care răspunsul sau să deţină controlul asupra noastră, mai întâi ne inspiră
emotiv este contextualizat şi pătrunde în memoria frică faţă de cineva din societate, faţă de un grup. Nu
conştientă în cel mai distrugător chip cu putinţă. În cazul contează despre ce grup este vorba, ori cine trebuie să fie
nostru, aşa cum am văzut reacţia emotivă la un stimul poate ţapul ispăşitor. Apoi va transforma frica în ură. Pe urmă
fi folositoare, chiar salvând viaţa. Dar felul în care demagogul se prezintă pe sine ca şi cel care are soluţia, care
86 Î.P.S. LAZAR PUHALO Teologia vie în Ortodoxie 87

ne poate conduce în lupta împotriva duşmanului care altfel trezvie, atunci când a spus: „strâmtă este poarta şi îngustă
ne-ar distruge societatea şi cultura care ne sunt dragi. Istoria este calea care duce la viaţă şi puţini sunt care o află” (Matei
ne-a arătat că un astfel de demagog poate prelua controlul 7:14). Cei care cercetează cu atenţie viaţa lor duhovnicească,
asupra oamenilor şi îi poate conduce către ură şi fapte care au o ţintă clară în viaţă şi îşi canalizează întreaga atenţie
îngrozitoare. Nu contează că este vorba despre Hitler sau să o atingă, sunt cei care văd poarta cea strâmtă şi calea
despre un predicator de pe micul ecran, metoda folosită şi îngustă. Rugăciunea ortodoxă este ca şi o „reţetă” prescrisă
rezultatele sunt aceleaşi. Diavolul este cel mai priceput de către Duhul Sfânt care are menirea să ne vindece de
demagog. El poate să ne inspire frică faţă de cineva şi apoi viruşii şi paraziţii duhovniceşti care ne-au invadat trupul şi-l
ne determină să-l urâm ca în cele din urmă să cădem în duc în robie, provoacă boala duhovnicească care duce la
robia răutăţii. O dată aduşi în această stare, devenim cel mai moartea duhovnicească. Creierul care a fost creat de
înclinaţi spre păcat. Conştiinţa va încerca să intervină în Dumnezeu pentru a găzdui raţiunea, centrul facultăţilor
nenumărate rânduri de-a lungul acestui proces, ca să ne noastre raţionale, adăpostul emoţiilor şi sălaşul conştiinţei,
întoarcă înapoi, chiar după ce am fost inoculaţi să urâm inima noastră duhovnicească. De aici trebuie să începem
anumiţi oameni sau un grup de oameni. Conştiinţa ne va vindecarea noastră. Rugăciunea isihastă este un medicament
chema să ne pocăim de ura pe care o avem şi să fim izbăviţi duhovnicesc. Aceasta este un proces prin care dobândim
de ea. Din păcate, putem să fim propriii noştri demagogi şi control asupra stimulilor care ne invadează mintea, ne ajută
într-o astfel de situaţie, vindecarea este chiar mai dificilă, să-i deosebim şi în cele din urmă să le punem stavilă, ne
pentru că trebuie să cerem ajutorul pentru a ne putea birui ajută foarte mult la îndreptarea minţii, curăţirea conştiinţei
pe noi înşine. Rugăciunea care ne-a lăsat-o Biserica şi mai şi întărirea voinţei. Rugăciunea implică atât mintea cât şi
ales rugăciunea isihastă pe care a apărat-o Sfântul Grigorie trupul, astfel încât ne ajută să ne adunăm şi să ne unim cu
Palama ne ajută să fim izbăviţi şi să ne vindecăm în orice duhul nostru. Rugăciunea este psihoterapie, tratamentul
etapă de-a lungul acestui proces. De ce această rugăciune sufletului. Rugăciunea orânduită de Biserică este o
are atâta putere pentru a ne vindeca? Pentru că acţionează componentă foarte importantă a vieţii creştine pentru că
acolo unde trebuie, are o „destinaţie” precisă şi este viaţa creştină este o nevoinţă pentru dobândirea vindecării
îndreptată către un scop practic. Cunoaştem etapele prin întregii fiinţe, a întregii persoane.
care ispita şi păcatul se manifestă în mintea noastră iar
rugăciunea ortodoxă este alcătuită prin mijlocirea harului să
se adreseze exact acestor etape. Trezvia este de maximă
importanţă pentru viaţa duhovnicească. Rugăciunea Bisericii RUGÅCIUNEA BISERICII "I }NDUMNEZEIREA
Ortodoxe, atât cea isihastă (Rugăciunea lui Iisus) cât şi
rugăciunile care aparţin ciclului liturgic dar şi cărţile de
rugăciuni ne ajută să ne păzim trezvia în vieţile şi nevoinţele
Rugăciunea ne ajută să fim în acord cu voia lui
Dumnezeu ca să ne învrednicim de scopul pentru
care am fost creaţi, adică a ne uni cu Dumnezeu şi a ne
noastre. Mântuitorul făcea referinţă tocmai la această
împărtăşi din nemurirea, bucuria şi viaţa Sa veşnică. Toţi
88 Î.P.S. LAZAR PUHALO Teologia vie în Ortodoxie 89

care au păcătuit nu s-au mai învrednicit de scopul pentru descoperit de către Duhul Sfânt decât dacă să ne arate că
care au fost creaţi, adică slava lui Dumnezeu. Noi n-am mai este cu putinţă? De ce Biserica îi cinsteşte pe sfinţii
ajuns să participăm la slava la care Dumnezeu vrea să fim îmbrăcaţi în slavă decât numai pentru că ne-au dovedit că
părtaşi prin îndumnezeire – adică la slava Sa şi nu la idealul deşi nu ne-am învrednicit de slava lui Dumnezeu, ne putem
glorios pe care Dumnezeu L-a pregătit pentru noi, aşa cum întoarce la ea şi ne putem ridica „la răsplata dumnezeieştii
spun unele versiuni sectare ale Sfintei Scripturi ci literal la chemări de sus, întru Hristos Iisus” fiind „prefăcuţi în
slava lui Dumnezeu, aşa cum ne spune foarte clar Sfântul acelaşi chip din slavă în slavă, ca de la Duhul Domnului
Apostol Pavel: „El ne-a hărăzit făgăduinţe mari şi de mare (Filipeni 3:14; 2 Corinteni 3:18)” şi ne putem împărtăşi de
preţ, ca prin ele să vă faceţi părtaşi dumnezeieştii firi şi să slava lui Dumnezeu, astfel încât să devenim cu adevărat
scăpaţi de stricăciunea poftei celei din lume”(2 Corinteni temple ale Duhului Sfânt şi ca Duhul Sfânt să locuiască şi să
3:18;2 Petru 1:4). Noi atingem această stare de participare la lucreze întru noi, aşa cum face şi cu sfinţii. Aceasta este
slava lui Dumnezeu înălţându-ne de la despătimire la calea prin care credincioşii pot vedea slava lui Dumnezeu şi
iluminare şi apoi la îndumnezeire. Rugăciunea este calea cea o pot dori. Doar stând mărturie în acest chip, omenirea
mai bună pentru această înălţare, pentru că prin ea ne apro- poate înţelege că Domnul nostru Iisus Hristos S-a făcut om
piem de Dumnezeu şi putem birui prăpastia pe care am pentru a-l uni pe om cu El şi că mântuirea înseamnă să
creat-o între noi şi Dumnezeu prin păcat. Orice membru al facem tot posibilul pentru a participa şi pentru a realiza încă
Bisericii este numit „sfânt” de către Sfântul Apostol Pavel, o dată slava lui Dumnezeu prin îndumnezeire.
pentru că acest cuvânt în greacă şi ebraică se tălmăceşte prin
„dăruit”, „pus de-o parte”, „sfinţit pentru ceva”. Cu toate
acestea noi mai facem referire şi la cei pe care îi numim într-un
mod cu totul special „sfinţi” şi îi zugrăvim în chip RUGÅCIUNEA 'I VINDECAREA FIRII NOASTRE;
transfigurat pe icoane. Pentru a înţelege acestea şi pentru a UNITATEA OMULUI; ORDINE "I HAOS
înţelege esenţa nevoinţei creştine, să lămurim ideea ne-
ortodoxă de a „canoniza” sfinţi. În Biserica Ortodoxă nu
canonizăm sfinţi. Această idee de canonizare nu este
proprie Ortodoxiei ci un termen împrumutat de la apuseni.
Cea mai concretă formă de rugăciune rânduită de
Biserică este rugăciunea isihastă – căreia Sfântul
Grigorie Palama i-a luat apărarea. Rugăciunea inimii este o
În Biserica Ortodoxă acest lucru îl numim slăvire. Scopul şi cale de vindecare prin care firea noastră căzută se poate
finalitatea rugăciunii şi nevoinţei noastre este înălţarea prin aduna, izbăvită din întuneric şi redirijată către un scop pentru
curăţirea inimii prin iluminarea în baia harului Duhului care am fost creaţi. Prin intermediul acestei rugăciuni care
Sfânt către îndumnezeire astfel încât să ne învrednicim de adună sufletul omului, putem încă o dată să facem cunoscute
slava lui Dumnezeu. Cum putem şti dacă cineva a ajuns la inimii căile vieţii descoperite nouă de Făcătorul şi
măsura omului desăvârşit fără să ne fie descoperit lucrul Mântuitorul nostru. Cu ajutorul harului dumnezeiesc,
acesta de la Duhul Sfânt? „Şi de ce ar fi acest lucru rugăciunea ne poate ajuta să învingem lucrurile care ne
90 Î.P.S. LAZAR PUHALO Teologia vie în Ortodoxie 91

despart de Dumnezeu şi de ceilalţi oameni. Printr-o viaţă de există predestinare sau determinism niciunde în univers şi cu
rugăciune trăită în bună rânduială şi cu ajutorul Sfântului atât mai puţin în ceea ce priveşte mântuirea omenirii. Deci,
Duh, ne putem vindeca de microbii şi viruşii duhovniceşti trebuie să ne folosim liberul arbitru. Dumnezeu nu ne trage
care se acumulează în corpul nostru. În consecinţă, când de sfori ca pe nişte păpuşi. Avem posibilitatea de a iubi şi de
cineva denigrează sau se împotriveşte făţiş rugăciunii Bisericii a respinge dragostea, astfel încât să avem de ales între o
sau rugăciunii isihaste care au o importanţă vitală în legătură conjugală cu Dumnezeu sau egoism crunt. În cele
Ortodoxie, acela se împotriveşte chiar Evangheliei. Numai spuse până acum se poate înţelege relaţia dintre Dumnezeu şi
cei orbi duhovniceşte sau cei nepăsători ar putea cataloga oameni. Atât legământul Vechiului Testament cât şi
drept ritualism formal rugăciunile care ne călăuzesc spre un legământul Noului Testament între om şi Dumnezeu
scop precis, spre o destinaţie clară, către chemarea ce ne-a întruchipează o legătură conjugală şi nu o învoire legală. De
fost dată în Iisus Hristos, către restaurare şi participare în aceea Biserica este numită Mireasa lui Hristos. De aceea
slava lui Dumnezeu. Tocmai acest lucru îl face pentru noi Dumnezeu îl numea pe Israel adulter sau târfă, atunci când
rugăciunea rânduită de Biserică. Nu este un proces magic, ci cădea în idolatrie sau avea legături nepermise cu alte popoare,
este o decizie liberă de a ne îndrepta cugetul către curăţenie, pentru că încălca legătura conjugală a legământului sfânt.
morală nefăţarnică şi unire cu Dumnezeu. Prin lupta care se
dă în voinţa liberă a credinciosului, prin rugăciunea în bună
rânduială, întreaga persoană se poate aduna laolaltă, izgonind
dezordinea şi confuzia din vieţile noastre. Acest lucru ne PUTEREA RUGÅCIUNII OB"TE"TI
întăreşte „persoana” şi ne aduce mai aproape de Hristos.
Dumnezeu nu este un demagog şi nici un dictator, El ne
respectă întotdeauna libertatea. Ideea predestinaţiei este o
V iaţa de rugăciune, îndeobşte cea isihastă, este
procesul de vindecare pe care Sfântul Duh l-a
descoperit oamenilor. Prin intermediul rugăciunii şi prin
erezie gnostică. Omul nu suferă nici o predestinare aşa cum
împreună lucrarea cu harul lui Dumnezeu dobândim treptat
nici universul creat nu este determinat de nimic. Suntem
vindecarea firii căzute. Începem acest proces prin ţinerea
fiinţe morale înzestrate cu libertate şi prin urmare obligate să
minţii în rugăciune şi trezvie iar mai apoi îngrijind sufletul
luăm propriile decizii bazate pe libertate în ceea ce priveşte
ca pe o grădină, ca pe gradina raiului. Intrăm în grădina
relaţia cu Dumnezeu şi viaţa viitoare. Nicăieri în creaţie nu
sufletului nostru ca să o plivim, să smulgem buruienile care
găsim predestinare sau determinism. Principiul lui
sufocă roadele cele bune de dragoste şi virtute. Dacă ne
Heisenberg despre incertitudine şi principiul lui Hamilton,
îngrijim sufletul cu dragoste şi rugăciune, acesta devine un
care este vectorul întregii creaţii, dovedesc acest lucru.
loc potrivit sălăşluirii Duhului Sfânt. Când vrem să
Dumnezeu a creat atât universul cât şi pe noi. Universul nu
dobândim Duhul Sfânt, îi cerem ajutorul ca să ne
este ceva ce a luat fiinţă accidental, şi nici structura
pregătească pentru această sălăşluire. Plivind în continuu
universului nu este întâmplătoare iar noi, ca parte integrantă a
templul Duhului Sfânt şi grădina sufletelor noastre, ajungem
universului, suntem strâns legaţi de acesta. Prin urmare, nu
la curăţia conştiinţei astfel încât să putem primi iluminarea
92 Î.P.S. LAZAR PUHALO Teologia vie în Ortodoxie 93

Duhului Sfânt. Trebuie să ne amintim promisiunea „fericiţi dragoste şi slujire reciprocă ne deschide către experienţa
sunt cei care iubesc frumuseţea casei lui Dumnezeu” şi dragostei de aproapele şi comuniune cu acesta în harul
mărturisesc că trupul şi sufletul sunt templul Său, luate Duhului Sfânt. Nu poţi urma cuvântul Scripturii de a vă iubi
împreună. Dacă inima noastră va fi casa lui Dumnezeu, unii pe alţii, atâta vreme cât eşti singur. Dacă eşti numai tu,
sufletul nostru, noi înşine, persoana noastră, trebuie să atunci nu există nimeni pe care să-l iubeşti. Nu poţi iubi
primenim templul în permanenţă şi viaţa noastră de decât în comuniune şi nu poţi iubi mai mult decât atunci
rugăciune semnifică tocmai această curăţire şi înfrumuseţare când ne rugăm ca o comuniune de persoane. Dumnezeu ne
a „templului” lui Dumnezeu. Rugăciunea Bisericii priveşte cheamă ca pe o familie, ca pe o obşte. Întreaga structură a
tocmai această dimensiune a vieţii noastre. Putem să universului se bazează pe principiul ierarhiei asemănătoare
spunem rugăciuni în clipe de amărăciune şi plângere ca şi cu cea a unei familii. Nici măcar galaxiile nu există în
proorocul Ieremia sau să le spunem din adâncurile inimii, în izolare, ci sunt rânduite sub forma unor grupuri de galaxii.
clipe de bucurie. Rugăciunea rânduită de Biserică nu este Aşadar, totul în univers este orânduit după nişte ritmuri şi
doar o experienţă personală, isihastă. Mult mai puternică armonii care indică comuniunea, familia. În consecinţă, noi
este rugăciunea într-un singur glas al întregii comunităţi ne rugăm împreună în cadrul Sfintei Liturghii într-un fel
slujitoare atunci când ne adunăm în cadrul Sfintei Liturghii, care revelează inima ca parte integrantă a obştii slujitoare şi
pentru a ne ruga împreună. O astfel de rugăciune este ca o familiei de credincioşi. Sfânta Liturghie este descoperirea şi
armată care defilează la unison. Soldaţii dau mai multă proorocia dată nouă în contextul comuniunii. Aşa cum în
putere marşului lor, atunci când bat pasul la unison. Dacă Vechiul Testament, alcătuirea Templului a fost o desco-
ajung la un pod, ei trebuie să rupă ritmul, pentru că altfel perire şi o profeţie, tot aşa fiecare aspect al rugăciunii
puterea pasului cadenţat ar putea provoca prăbuşirea obşteşti rânduite de Biserică este tot o descoperire dată
podului. Rugăciunea obştească are o asemenea putere nouă. Până la urmă, Sfânta Sfintelor simboliza raiul. Iar
tocmai pentru că ne uneşte inimile, ne adună în dragoste şi Dumnezeu Cuvântul S-a descoperit personal omului atât în
unitate cu semenii noştri şi ne adună ca pe o familie, o rai cât şi în Sfânta Sfintelor. În templul din Noul Testament,
comunitate slujitoare în drum spre destinaţia cea de pe altarul simbolizează în acelaşi timp raiul, la care Dumnezeu
urmă, nădejdea pe care o împărtăşim cu toţii. Este adevărat ne cheamă în permanenţă înapoi. Perdeaua Templului a fost
că Dumnezeu ştie ce avem noi nevoie înainte să-I cerem şi sfâşiată în două când Hristos a fost răstignit, pentru că
că Dumnezeu este întotdeauna cu noi. Lupta noastră este ca crucea a fost cheia care a deschis porţile raiului. Perdeaua
şi noi să fim cu El. Apostolul n-a spus niciodată, „Găsiţi simboliza poarta raiului care nu a mai fost încuiată, ci
vreun chip prin care Dumnezeu să se împace cu voi” ci deschisă prin Hristos. De aceea, când se începe săvârşirea
„Împăcaţi-vă cu Dumnezeu” (2 Corinteni 5:18,20). Sfintei Liturghii, deschidem uşile împărăteşti pentru că şi
Dumnezeu este întotdeauna împăcat cu noi, El nu se uşile raiului sunt acum deschise. Cum sunt deschise şi prin
răzgândeşte în ceea ce ne priveşte, dar trebuie să ne ce chip suntem chemaţi ca să intrăm? Imediat după ce
împăcăm cu El. Rugăciunea de obşte care ne uneşte în deschide uşile împărăteşti, preotul ia Evanghelia şi face cu
94 Î.P.S. LAZAR PUHALO Teologia vie în Ortodoxie 95

ea semnul crucii spunând „Binecuvântată este împărăţia poţi avea dragoste pentru ceilalţi dacă rămâi singur şi egoist.
Tatălui şi a Fiului şi a Sfântului Duh”. Crucea este cheia Doar într-o comunitate de oameni poţi avea dragoste
care a descuiat porţile raiului iar Evanghelia simbolizează pentru celălalt. Noi dăm Împărtăşanie unui copil de
vocea care ne cheamă să intrăm în împărăţia care acum ni se patruzeci de zile pe numele lui, imediat după botez, tocmai
descoperă. Totuşi, Evangelia este de folos numai dacă datorită acestui înţeles adânc al comunităţii şi a faptului că
oamenii o înţeleg şi hotărăsc să trăiască mesajul ei, nu doar recunoaştem fiecăruia un loc anume în acea obşte. Copiii
să o cinstească cu buzele. Evanghelia ne pătrunde în inimi şi primesc Sfânta Împărtăşanie cu numele pe care îl poartă,
ne transformă dar acest lucru se întâmplă numai dacă asemeni tuturor membrilor comunităţii creştine, pentru că
depunem eforturi voluntare să o înţelegem şi să fim trans- după ce au intrat într-o relaţie conjugală cu Dumnezeu în
figuraţi prin ea. Rugăciunea este calea prin care aducem Biserică, poartă un nume în cadrul comunităţii, un nume
Evanghelia în inimile noastre ca să ne transforme şi să fim înaintea lui Dumnezeu. Atunci când copiii primesc Împăr-
înnoiţi prin ea. Totuşi, rugăciunea trebuie ancorată în tăşanie cu numele lor, ei învaţă încă din fragedă pruncie şi
preceptele evanghelice, o rugăciune care se vrea plină de încep să înţeleagă că au un nume în faţa lui Dumnezeu şi
Duhul de viaţă dătător al Evangheliei şi nu doar în acord cu prin urmare o relaţie personală cu El şi un rol în cadrul
litera. Aceasta este rugăciunea rânduită în Biserică, nu doar comunităţii. Copiii cresc înţelegând faptul că sunt un
o rugăciune sentimentală pe care o spunem uneori în vreme organism viu, o parte a comunităţii liturgice chemaţi către
de restrişte, chiar dacă şi aceasta ne aduce în legătură cu preoţia împărătească. Ei participă la slujbele şi rugăciunile
Dumnezeu. Rugăciunea pe care Duhul Sfânt ne-a desco- obşteşti chiar şi atunci când plâng sau par să nu fie preo-
perit-o în cadrul Bisericii şi care a fost apărată cu atâta cupaţi de ceea ce se întâmplă în biserică. Ei primesc
străşnicie de Sfântul Grigorie Palama face ca Evanghelia să Împărtăşania după numele lor pentru că poartă un nume în
rămână vie în inimile noastre. Aşa stau lucrurile pentru că faţa tronului lui Dumnezeu, un nume care stă scris în cartea
facem acest lucru în mod conştient, ştiind de ce facem asta, vieţii Mântuitorului. Viaţa de rugăciune orânduieşte
ştiind către ce finalitate năzuim, către ce scop ne îndreptăm comunitatea credincioşilor şi ne uneşte într-un singur glas în
dorinţa şi ce vindecare căutăm. Aceasta este o rugăciune cadrul Sfintei Liturghii, creează o identitate unică în faţa lui
pregătită, pentru că ştim încotro vrem să mergem şi ştim ce Dumnezeu şi ne face să ne dăm seama că Dumnezeu este
ne aşteaptă. Păcatul intră în noi şi se prinde acolo rădăcini Tatăl nostru, al tuturor. Acest fapt ne aduce de unde am
cu o anumită rânduială, aşa cum am văzut, iar noi îl gonim plecat, la Rugăciunea Domnească şi acum putem înţelege de
afară din noi în acelaşi chip. Aşa ajungem la destinaţia ce Dumnezeu este Tatăl nostru. Pentru că suntem o
noastră. Chiar şi atunci când folosim numai rugăciunea comunitate, o familie, Dumnezeu ni Se descoperă ca Tatăl
Bisericii în mod individual, de fapt practicăm o rugăciune nostru, ca şi noi la rândul nostru să ne putem considera o
obştească pentru că rugăciunea synaxei liturgice – adunarea familie. „Tatăl nostru care eşti în ceruri”, spunem tată
creştinilor – nu poate fi înlocuită. Părinţii deşertului pentru că suntem o obşte, o familie unită prin puterea şi
spuneau adesea că „un singur creştin nu este creştin”. Nu harul Duhului Sfânt. Domnul nostru Iisus Hristos ne-a
96 Î.P.S. LAZAR PUHALO Teologia vie în Ortodoxie 97

inclus în familia lui, primindu-ne ca pe fraţii Lui (Evrei în slava lui Dumnezeu, dacă avem posibilitatea de a găsi,
2:11). Lui Hristos nu Îi este ruşine să ne numească fraţii şi prin rugăciune, vindecarea şi restaurarea care a fost realizată
surorile Lui, de aceea nici nouă nu ne teamă să-L numim pe prin Iisus Hristos – adică vindecarea naturii umane căzute.
Dumnezeu Tatăl nostru. Ori suntem o comunitate şi o De aceea ştim că monahii care au plecat în pustie nu doreau
familie, ori Dumnezeu nu este Tatăl nostru. O familie nu doar să se rupă de restul oamenilor, dând uitării problemele
este alcătuită din indivizi izolaţi. Dacă aşa ar sta lucrurile, omenirii. Împărtăşim cu toţii aceeaşi natură umană. Atunci
atunci nu am mai avea aceiaşi părinţi. Dumnezeu nu este când o persoană se nevoieşte prin rugăciune să-şi purifice
Tatăl nostru cu soţii diferite, pentru că nici noi nu suntem firea omenească şi să o aducă la nivelul vieţii lui Hristos, ea
copii vitregi, fraţi vitregi sau surori vitrege. Avem toţi ace- se umple de lumină. Atunci când devin mai multă lumină şi
eaşi mamă, chiar şi Biserica, iar Mirele Bisericii este Tatăl mai puţin întuneric în ei înşişi, atunci alungă întunericul
nostru al tuturor. Dumnezeu S-a descoperit nouă prin acea afară din viaţa lor şi aduc mai multă lumină. Atunci când
familie iar legământul Lui prin Taina Cununiei. Taina mân- împlinesc lucrul acesta, pentru că există mai puţin întuneric
tuirii ne este descoperită prin intermediul Tainei Cununiei. în ei, în întreaga fire umană întunericul se risipeşte şi locul
Legământul cu Dumnezeu este o relaţie conjugală, nu un acestuia îl ia lumina. Biruinţa lor este biruinţa întregii
pact cu valoare legală, iar taina mântuirii este taina iubirii omeniri – mai ales a acelora care cred. Deci, monahii răs-
jertfelnice, jertfa Tatălui alături de copiii Săi. Iubirea pândiţi în cele mai îndepărtate colţuri ale pustiei, Sfânta Sara
jertfelnică a lui Dumnezeu pentru creaţia Sa face posibilă stând pe acoperişul casei, Sfânta Pelaghia în chilia ei, Sfântul
restaurarea şi mântuirea noastră. Ea este dragostea cea mai Antonie cel Mare, Ava Sisoe, sau Părintele Iustin Popovici,
desăvârşită, dragostea care vrea să-şi dea viaţa chiar şi pen- toţi aceşti Sfinţi Părinţi şi mame duhovniceşti s-au nevoit
tru cei care o dispreţuiesc. Rugăciunea Bisericii Ortodoxe, o pentru vindecarea şi mântuirea întregii naturi umane. În
rugăciune plină de sensuri şi înţelesuri, o rugăciune care are fizică, acest lucru este numit principiul non-localizării. Orice
o motivaţie, ţintă şi un scop, acesta este procesul de se petrece într-o parte a universului influenţează întregul
vindecare care ne-a fost dat de către Dumnezeu ca să ne univers, toate celelalte părţi ale întregului. Tot aşa, fiecare
putem învrednici de dragostea Lui şi ca să o putem primi în sfânt care a ajuns la măsura desăvârşirii influenţează restul
noi, biruind piedicile pe care păcatul le sădeşte în noi. naturii umane cuprinse de păcat. Toată natura umană este
Acesta este sensul rugăciunii Bisericii şi rugăciunii isihaste în cuprinsă de lumină şi eliberată din întuneric pentru că
particular. Aici găsim şi cauza „controversei isihaste”. cineva a atins desăvârşirea. De aceea noi cinstim sfinţii şi
Disputa între creştinismul ortodox şi Apusul lui Augustin s-a din această cauză este foarte trist că unii cred că e ceva
dat pe marginea relaţiei noastre cu Dumnezeu, discutându- greşit în venerarea sfinţilor. Cei care cred astfel n-au reuşit
se posibilitatea de a-L cunoaşte pe Dumnezeu prin inter- să pătrundă învăţătura Bisericii şi nici n-au înţeles adevăratul
mediul energiilor necreate, posibilitatea de avea o relaţie sens al mântuirii. Aş dori să închei întorcându-mă la prima
nemijlocită cu Dumnezeu, nu prin intermediul simbolurilor afirmaţie care este scrisă pe tablă. Este moralitatea o erezie?
ci prin Iisus Hristos. Problema era dacă putem fi restabiliţi Moralitatea devine erezie atunci când se substituie vieţii în
98 Î.P.S. LAZAR PUHALO Teologia vie în Ortodoxie 99

Hristos, când reducem religia la un cod moral, când împingem şi mai adânc în întuneric – aceasta este culmea
reducem credinţa la un sistem de comportament acceptat în nedreptăţii şi este un mare păcat. În cele din urmă aici
loc de a lupta pentru curăţirea conştiinţei şi dobândirea intervine toată rugăciunea, să încercăm să dobândim
Duhului Sfânt. Nu putem dobândi Duhul Sfânt printr-un dragostea desăvârşită în noi înşine, dragostea jertfelnică, să
comportament moral, care se reduce doar la faptele devenim asemănători chipului lui Hristos ca să ne putem
oamenilor şi la faptele legii. O asemenea abordare ne umple împărtăşi de slava Sa, slava Dumnezeului Celui Viu, primind
cu atâta judecare, condamnare, aroganţă şi făţărnicie, încât harul prin credinţă, „răsplata dumnezeieştii chemări de sus,
Duhul Sfânt rămâne cu totul străin de noi. Începem să întru Hristos Iisus”, fiind „prefăcuţi în acelaşi chip din slavă
credem în moralitatea noastră şi să-i judecăm pe toţi care nu în slavă, ca de la Duhul Domnului” (Filipeni 3:14; 2
sunt ca noi drept imorali. Ne înfăţişăm drept norma Corinteni 3:18).
moralităţii dar nu poate exista o adevărată morală fără o
transformare lăuntrică a persoanei noastre. Sfinţenia
desăvârşită se atinge doar prin dragoste desăvârşită şi
nicidecum prin comportament licit. Dreptatea nu este ANATEMELE CA ACTE ALE IUBIRII
comportament admis ci o autentică iubire jertfelnică şi
credinţă curată. Nici o faptă nu are valoare morală, numai
atunci când izvorăşte dintr-o inimă arzând de iubire. Altfel
D acă cineva, conducând maşina pe o porţiune de
drum dificil, şi ajungând la o curbă periculoasă pe
marginea unei prăpăstii adânci, din grija pe care o poartă
nu este decât un comportament etic sau general acceptat, în
celorlalţi şoferi, ar construi un parapet şi ar monta semne de
acord cu un sistem legal sau altul – o faptă omenească pe
avertizare, am aprecia din toată inima dragostea şi grija
care oricine, în orice cultură, cu sau fără credinţă în
acelui om.
Dumnezeu, o poate înfăptui. Legea Vechiului Testament
Dacă altcineva ar trece pe acolo şi ar îndepărta
putea păstra buna rânduială în societate, dar nu avea putere
parapetul şi semnele de avertizare, l-am considera un om
mântuitoare, oricât de fidel ar fi respectat litera legii. Ba mai
foarte rău, chiar dacă ar putea spune că face asta „din
mult, de vreme ce nu putea transfigura inima, nu putea să
dragoste pentru oameni, pentru că parapetul şi semnele
prevină poporul să nu se îndepărteze de Dumnezeu.
împiedică vizibilitatea. Vreau ca oamenii să simtă o mai
Domnul nostru Iisus Hristos, singurul care a împlinit
mare comuniune cu natura iar parapetul şi semnele sunt o
dreptatea desăvârşită, a fost motivat numai de dragoste, de
piedică în această privinţă”.
dragostea jertfelnică. De aceea pe cruce, Hristos a devenit
Bineînţeles, dacă cineva plonjează în gol, în curba
dreptatea noastră, dăruindu-ne şi nouă din aceasta prin
nesemnalizată, va ajunge fără îndoială în „comuniune cu
credinţă. Doar dreptatea este împlinirea legii, iar dreptatea
natura”.
este doar în dragostea jertfelnică. Ipocrizia, aroganţa pe care
Erezia este produsul voinţei omeneşti autonome, în-
o avem şi care ne face să-i judecăm şi să-i condamnăm pe
drumată de diavol pentru a născoci o învăţătură sau un în-
alţii, prin care punem piciorul pe capetele celor slabi şi îi
treg sistem de învăţături, cu scopul de a primejdui mân-
100 Î.P.S. LAZAR PUHALO Teologia vie în Ortodoxie 101

tuirea oamenilor. Astfel de învăţături false vor subestima şi În primul rând, anatemele au fost elaborate pentru a-i
vor pune în umbră Evanghelia Mântuitorului nostru şi vor păzi pe credincioşi să nu-şi piardă mântuirea şi în al doilea
conduce la plonjarea în prăpastia minciunii. rând, pentru a-i avertiza pe cei care deja au căzut să se
Sfinţii şi de Dumnezeu purtătorii Părinţi ai Sinoadelor pocăiască şi să se întoarcă la adevărul lui Hristos şi la Sfânta
Ecumenice, ca şi sinoadele locale au văzut prăpăstiile Sa Biserică.
primejdioase ale învăţăturilor eretice precum şi curba peri- Pe de altă parte, adepţii mişcării ecumenice i-au chemat
culoasă a cuvintelor meşteşugite şi filosofiile care apar pe pe credincioşi să-şi piardă sufletele şi i-au încurajat pe cei
marginea lor. Trăind în adevărul Duhului Sfânt, Părinţii au deja în întuneric să persevereze şi mai mult în noapte.
construit din Evanghelii şi din viaţa cea întru Hristos a Iubiţii lui Hristos, anatemele sunt nişte monumente ale
Sfintei Biserici împrejmuiri şi semne de avertizare pe care dragostei şi milei; şi vrem ca toţi creştinii ortodocşi să le
le-au ridicat pentru siguranţa credincioşilor. Anatemele sunt cunoască, să le înţeleagă şi să le preţuiască ca simboluri vii
aceste împrejmuiri şi semne de avertizare şi au izvorât din ale grijii neadormite ale Făcătorului şi Mântuitorului nostru
cea mai curată şi dumnezeiască dragoste. De fapt, Duhul pentru turma Sa.
Sfânt a orânduit anatemele prin mijlocirea Sinoadelor Ecu-
menice. E important de reţinut că nu oamenii sunt anate-
mizaţi, ci învăţătura cea greşită şi neadevărată.
În ultima vreme, mulţi călători din cea de-a doua cate- Pastorala de CrÅciun
gorie au apărut pe străzi, cei care doresc să distrugă împrej-
muirile şi semnele de avertizare.
Duhul Sfânt ne-a lăsat anatemele pentru a-i păzi pe
Pe măsură ce ne apropiem de praznicul Naşterii
Domnului, să privim pentru o clipă la perioada de
pregătire care îl precede.
credincioşi. Ceea ce a lăsat Dumnezeu omul nu poate
Dumnezeu nu i-a chemat niciodată pe oameni să fie
distruge cu nici un chip. Cei implicaţi în mişcarea ecumenică
împreună ca nişte indivizi izolaţi. În toată vremea şi în tot
au pretins că „au ridicat anatemele”. În consecinţă, ceea ce
locul, când Dumnezeu şi-a făcut cunoscută voia Sa şi a
susţin că ar fi făcut este că au înlocuit pe Duhul Sfânt, au
împlinit-o printre credincioşi, aceştia erau orânduiţi ca o
depăşit pe Dumnezeu şi au anulat adevărul Lui. De fapt,
„comunitate”. De la bun început, în rai, Dumnezeu a spus
acest lucru este o hulă împotriva Duhului Sfânt, lucru
că nu e bine să fie omul singur. Dumnezeu a creat-o pe Eva
despre care Mântuitorul ne-a avertizat foarte clar şi este un
ca însoţitoarea lui Adam, astfel încât să fie comuniune în rai.
act de răutate făţişă.
Mai întâi de toate, Adam şi Eva se puteau sprijini reciproc
Nici o persoană nu poate ridica nici o anatemă pe care
pentru a nu cădea în egoism şi iubire de sine. Domnul a
a aruncat-o Biserica. Nu oamenii sunt cei anatemizaţi ci
păstrat omenirea prin seminţia lui Noe şi i-a chemat pe
tocmai neadevărurile. Nu anatemele îi despart pe oameni, ci
Avraam şi pe Sara să întemeieze poporul noului legământ.
minciuna şi patimile îi despart unul de celălalt.
Sfinţii prooroci s-au adresat lui Israel ca unei
comunităţi a făgăduinţei şi nu ca unui grup de persoane
102 Î.P.S. LAZAR PUHALO Teologia vie în Ortodoxie 103

dezbinate. Fiecare persoană era responsabilă pentru întreaga suntem chemaţi să postim într-un singur cuget. Strădaniile
comunitate. În capitolul VII al cărţii Iosua vedem că noastre din timpul postului trebuie să fie în acord cu regulile
posteau şi se căiau nu numai cei care căzuseră în păcat ci ce ne-au fost lăsate de la Duhul Sfânt dar trebuie să se
întregul popor al lui Israel. Poporul sfânt nu a trăit o viaţă concentreze asupra vindecării certurilor, a disputelor şi a
dreaptă prin persoane luate în mod individual ci prin opiniilor unilaterale din fiecare parohie. Acest efort ar trebui
eforturile fiecăruia care ajutau la curăţia şi sfinţenia întregii să ne conducă către un simţământ mai mare al comuniunii
comunităţi. inimii şi a minţii la care ne-a chemat Dumnezeu. Postul
În acelaşi fel, Iisus Hristos nu a întemeiat o formă Crăciunului este o ocazie nemaipomenită pentru o
oarecare de „creştinism” ci mai degrabă o comunitate bine asemenea luptă, pentru că ne pregătim să sărbătorim
definită, unită printr-o legătură care se numeşte trupul lui venirea Domnului Păcii, cel care vine în lume pentru „a face
Hristos (I Corinteni 12:27). una cele care mai înainte erau despărţite” (Slujba cununiei).
Când Biserica ne îndeamnă să postim înaintea După cuvintele Sfântului Vasile cel Mare cei care trăiesc
praznicului Naşterii Domnului, această chemare este şi un potrivit „comunităţii” (sau, în comun) curăţesc într-înşii
îndemn adresat comunităţii celor credincioşi. Noi nu păcatul lui Adam şi reactualizează bunătatea originară,
respectăm posturile ca şi nişte simpli indivizi. Posturile pentru că dacă păcatul nu ar fi dezbinat firea omului nu ar fi
canonice nu slujesc doar curăţirii şi creşterii duhovniceşti ale existat nici răutate, nici vrajbă şi nici războaie între oameni.
individului; mai degrabă ele ajută la curăţirea şi creşterea Aceştia urmează întru totul pe Mântuitorul şi viaţa Lui în
duhovnicească a comunităţii. Perioadele de post nu sunt trup. Pentru că aşa cum Mântuitorul după ce şi-a ales un
doar un dar oferit fiecărui creştin ortodox pentru a-l ajuta în grup de ucenici, S-a făcut pe Sine parte din comunitatea
nevoinţa lui pentru desăvârşire. Posturile sunt o chemare apostolilor, tot aşa stau lucrurile şi cu aceşti oameni… Viaţa
adresată parohiei pentru a se nevoi laolaltă pentru sfinţirea lor este asemenea celei îngereşti pentru că vieţuiesc în
întregii comunităţi. Aşa cum împreună suntem chemaţi la comuniune… Printr-o viaţă în comuniune şi bună
postire, tot împreună ne străduim să ne pregătim rânduială, care este o oglindă a vieţii de dincolo, ei se
duhovniceşte pentru el, ca un singur trup, o singură învrednicesc încă de pe acum de bunătăţile împărăţiei
comunitate, cu o inimă şi un gând. Este vrednic de făgăduite. Ei ne arată prin viaţa lor câte binecuvântări le-a
menţionat faptul că Sfinţii Părinţi vorbeau foarte rar despre adus Întruparea Mântuitorului, pentru că, potrivit măsurii
vinovăţie, dar vorbeau adesea despre responsabilitate. puterii lor, ei readuc firea omenească care a fost sfâşiată în
Fiecare creştin ortodox este responsabil în mod direct faţă mii de fărâme de păcat, în comuniune cu Dumnezeu şi cu
de comunitate, iar respectarea posturilor Bisericii cu ea însăşi. Acesta este punctul principal al iconomiei
pătrundere şi râvnă este o parte din acea responsabilitate – mântuitoare a trupului: să aducă firea omenească în
nu numai faţă de comunitate ci şi faţă de noi înşine. Tot aşa comuniune cu ea însăşi şi cu Mântuitorul, prin izbânda
cum ne adunăm pentru săvârşirea Sfintei Liturghii şi ne asupra dezbinării păcatului, să reînnoiască unitatea
rugăm într-un singur glas la toate slujbele Bisericii, tot aşa primordială la fel cum cel mai bun medic prin tratamentele
104 Î.P.S. LAZAR PUHALO Teologia vie în Ortodoxie 105

sale reuşeşte să însănătoşească un trup care a avut Dumnezeu prin Biserica Sa, cresc în noi patimile cărora le-am
nenumărate răni. lăsat drum liber.
Într-adevăr nu există altă cale de a înfrânge puterea pe Câtă nevoie avem de post? Dacă Adam şi Eva n-au
care o are diavolul asupra vieţilor noastre decât prin putut rămâne în rai fără el, atunci oare noi cum ne putem
primenirea iubirii atât în noi înşine cât şi în cadrul comu- întoarce acolo fără ajutorul lui?
nităţii parohiilor. De aceea, se cuvine ca postul Crăciunului Adam şi Eva au căzut în robia patimilor din cauza
să fie o perioadă de vindecare, o lepădare a egoismului, nestăpânirii iar israeliţii erau gata să se întoarcă în robie şi
duşmăniei, a răului şi a oricărei dezbinări care există între pierzanie sigură în Egipt, din cauza poftei pântecelor. În
credincioşii fiecărei parohii. Postul trebuie să fie o agonisire „Ieşire” citim cum evreii au murmurat împotriva lui
a iubirii lipsită de egoism, un duh care ne însufleţeşte pe toţi Dumnezeu pentru că le era foame şi doreau să se întoarcă
şi o înţelegere dreaptă a comuniunii, pentru ca să în robia egipteană pentru „căldările cu carne” din care îşi
mărturisim cu un gând: primeau porţiile zilnice cuvenite sclavilor (Ieşire 16, 2:3).
„Pacea lui Dumnezeu, Hristos S-a născut. Adevărat S-a Aici nu avem de-a face cu o simplă întoarcere într-o
născut, măriţi-L!” robie fizică de dragul unei raţii mizere de mâncare. În
acelaşi timp, israeliţii erau dispuşi să sacrifice credinţa în
Dumnezeu şi speranţa mântuirii. De dragul pântecelor şi a
\n|elesul duhovnicesc "i scripturistic al grijilor trupului, erau dispuşi să renunţe la botezul în Marea
posturilor Bisericii Ortodoxe Roşie şi la mântuirea promisă de Dumnezeu.
Istoria robiei egiptene şi a eliberării prin Moise este
nvăţătura despre post şi motivele trebuinţei acestuia prototipul întregii istorii omeneşti, la fel cum Moise este
}
este mărturisită de-a lungul istoriei Bisericii. Primul prototipul lui Hristos. Şi noi suntem conduşi din robia
păcatului şi legăturile morţii prin apele botezului, în pustie şi
exemplu, probabil şi cel mai bun, este postul la care au fost
chemaţi Adam şi Eva care a fost atât trupesc cât şi retragere din această lume. Continuăm, suferind, luptând,
duhovnicesc. Fructul care le-a fost interzis are o semnificaţie căzând şi ridicându-ne din nou pentru că avem nădejdea
trupească, duhovnicească şi simbolică. A fost într-adevăr o sigură a făgăduinţei Împărăţiei lui Dumnezeu. Şi cu toate
mare descoperire. Protopărinţii noştri erau nestatornici în acestea, şi noi suntem traşi înapoi de pântecele noastre, de
ascultarea poruncilor lui Dumnezeu. Şi au dobândit patimi, înapoi în robia dintâi. Asemenea lui Esau, şi noi
cunoştinţa binelui şi a răului, săvârşind răul (Facere, vindem din cauza pântecelor moştenirea pe care am primit-o
capitolul 3)9 . Asemenea lor, şi noi când refuzăm să ducem prin naştere (Facere 25:29-34). Necesitatea şi valoarea
la bun sfârşit postul duhovnicesc/trupesc pe care ni-l cere postului sunt foarte bine arătate în aceste două exemple,
unde observăm şi primele două aspecte ale postului:
ascultarea de Dumnezeu, datorită căreia Adam şi Eva ar fi
9 Vezi Creation and Fall, Synaxis Press, 1980.
putut rămâne în rai, într-o stare de eliberare de robia
106 Î.P.S. LAZAR PUHALO Teologia vie în Ortodoxie 107

satanei, precum şi eliberarea de patimi pentru a fi iarăşi perioadă a anului liturgic, prin cele patruzeci de zile de
liberi pentru creşterea duhovnicească şi dobândirea raiului10. postire.
Al treilea motiv pentru a posti este însăşi creşterea Mai postim şi atunci când am căzut şi am fost biruiţi de
duhovnicească despre care vorbeam. Moise a postit pentru potrivnicul nostru şi dorim să-L chemăm în ajutor pe
patruzeci de zile atunci când a fost în preajma Domnului. Dumnezeu. Aceasta se face pentru a ne curăţi sufletele şi a
Pentru mai mult de o lună, comuniunea cu Dumnezeu a ne smeri pentru dobândirea harului lui Dumnezeu. Aşa au
fost mâncarea lui iar cuvintele Domnului i-au fost băutură postit Iosua cu oamenii lui şi tot poporul lui Israel, după ce
(Ieşire34:18; 34:28; Deuteronom 9:9;10:10). Mântuitorul a au fost învinşi la cetatea Ai, căzând cu faţa la pământ
postit patruzeci de zile în pustia Ierihonului pentru a birui înaintea chivotului Domnului (Iosua 6:7).
ispitirile celui rău, dar Moise a postit pe muntele Sinai Aici suntem puşi faţă în faţă cu o problemă foarte
pentru a fi în prezenţa Domnului. Noi de aceea postim importantă, pentru că ştim că faptele din Vechiul Testament
patruzeci de zile înaintea Sfintelor Paşti, pentru a putea birui sunt descoperiri despre lupta duhovnicească a Sfintei
ispitele celui potrivnic şi pentru a ne afla în comuniune cu Biserici şi a fiecărui creştin în particular. Când Iosua a
Dumnezeu. Acesta este cel de-al treilea aspect al postului, strigat către Dumnezeu (cap. 7) „De ce ne-ai lăsat să cădem
acela de a lepăda toate grijile lumeşti, toată grija trupului11, pradă vrăşmaşului?”, Dumnezeu îi răspunde că din cauza
pe cât ne stă în putinţă, să „Nu vă îngrijiţi pentru viaţa păcatelor lor s-a întâmplat aceasta. Şi despre ce fel de păcat
voastră, ce veţi mânca…”ci… „căutaţi mai întâi împărăţia era vorba? Neascultarea din cauza lăcomiei. Au furat
Lui”, (Luca 12:22, 29, 31) mai degrabă „Aruncă spre lucrurile sub blestem ale Ierihonului şi le-au împărţit între
Domnul grija ta şi el te va hrăni” (Psalmul 54:25). ei.
Noi stăm în prezenţa lui Dumnezeu la fiecare slujbă (şi Deşi au greşit, Dumnezeu le-a primit rugăciunile şi
bineînţeles, postim înaintea fiecărei Liturghii) dar niciodată postul şi a zis: „A păcătuit poporul şi a călcat legământul
mai mult decât la Paşti, când asemenea lui Moise, petrecând meu…de aceea fiii lui Israel n-au putut sta împotriva
Postul Mare, stăm pe culmea unui Sinai duhovnicesc şi vrăjmaşilor. Scoală dar şi sfinţeşte poporul…blestemul e în
primim făgăduinţa Domnului. mijlocul tău…nu poţi să stai împotriva vrăjmaşilor tăi până
Şi marele prooroc Ilie a postit patruzeci de zile atunci nu vei îndepărta din mijlocul tău blestemul” (vezi Iosua
când îngerul l-a chemat pe muntele lui Dumnezeu, nu cap. 7).
numai pentru a-şi curăţa sufletul ci şi din respect şi uimire în Şi în acest caz putem vedea că avem nevoie să postim
faţa lui Dumnezeu, pentru că nu a privit către cele ale atunci când cădem în păcat, pentru a căuta cauza căderii
trupului ci şi-a pus toată speranţa întru Domnul (3 Regi noastre şi a lupta împotriva ei. Postim şi ne rugăm lui
19:18). În acest fel, ne pregătim pentru cea mai importantă Dumnezeu pentru a „îndepărta lucrul blestemat din
mijlocul nostru”. În cartea lui Iosua, „lucrul blestemat” era
simbolizat prin prada Ierihonului, luată de la păgâni, dar de
10 Idem. fapt patima lăcomiei i-a dus pe evrei în neascultare şi astfel
11 Compară Imnul Heruvic din Sfânta Liturghie.
108 Î.P.S. LAZAR PUHALO Teologia vie în Ortodoxie 109

la înfrângere. Acest lucru s-a întâmplat iarăşi la Gibea în (Iona 3:4-10), iar atunci când Ioil a chemat pe Israel către
zilele lui Phineas, când Israel l-a învins pe Beniamin prin pocăinţă, Dumnezeu a spus prin gura proorocului: „Postiţi
rugăciune şi prin post. Din nou, au fost ajutaţi să-i învingă post sfânt, strângeţi obşte de prăznuire, adunaţi pe bătrâni,
pe filisteni la Mitzpah prin rugăciune şi post, „îndepărtând pe toţi locuitorii ţării în templul Dumnezeului vostru şi
lucrul blestemat din mijlocul lor” – de data aceasta au căzut strigaţi către Domnul rugându-l… de aceea spune Domnul,
în idolatria popoarelor înconjurătoare pentru a se conforma întoarceţi-vă către Domnul Dumnezeul vostru, căci El este
lumii contemporane din jur (1Samuel 7:6). Aşadar cu milostiv şi îndurat… sunaţi din trâmbiţă în Sion, gătiţi
ajutorul postului şi a rugăciunii, aşa cum ne învaţă Biserica postiri sfinte… adunaţi poporul…” apoi Domnul a răspuns
Ortodoxă, putem învinge pe duşmanul omenirii. Postul ne către poporul său grăind: „Iată, eu vă voi trimite grâu, must
ajută să îndepărtăm „lucrul blestemat (patimile) din mijlocul şi untdelemn şi vă voi sătura şi nu vă voi mai face de ocară
nostru” şi să ne smerim în faţa lui Dumnezeu, mărturisind printre neamuri!” (Ioil 1:14, 2:15-16). Pocăinţa reprezintă
că izbânda noastră este întru Domnul. Aceasta este cea de-a motivul principal pentru majoritatea postirilor din Vechiul
patra dimensiune a postului: ne ajută să aruncăm o privire în Testament. De pocăinţă avem nevoie pentru a ne ajuta să
mijlocul nostru ca să putem desluşi şi, cu ajutorul lui stăm în prezenţa lui Dumnezeu, pentru a obţine ajutorul
Dumnezeu, îndepărta patimile care ne fac pradă celui rău şi Său în izbăvirea de păcate, în faţa primejdiilor duhovniceşti
ne despart de Dumnezeu. şi pentru creşterea duhovnicească, după cum spune regele
Ester a postit, şi împreună cu ea au postit şi s-au rugat David: „Am smerit cu post sufletul meu” (Psalmul 34:12).
toţi credincioşii, când s-a pregătit pentru o misiune În perioada Vechiului Testament existau patru
primejdioasă (4:16). Şi Iosaf a cerut poporului să postească perioade bine delimitate de post. Dumnezeu le-a pomenit
când Iuda s-a confruntat cu pericolul invadării amoniţilor, şi prin intermediul profetului Zaharia (8:19), spunând: „Aşa
tot poporul s-a rugat şi a postit pentru a primi putere şi zice Domnul Savaot: Postul din luna a patra, a cincea, a
ajutor de la Domnul. Şi noi postim şi ne rugăm cu şaptea şi a zecea vor fi pentru casa lui Iuda spre veselie şi
statornicie pentru că viaţa ce ne stă înainte este plină de bucurie şi zile bune de sărbătoare! Dar iubiţi adevărul şi
primejdii duhovniceşti. Ne mai rugăm pentru a putea auzi şi pacea.”
înţelege cuvintele pe care Domnul i le-a adresat lui Ioasaf: În perioada Noului Testament a istoriei Bisericii, Noul
„Nu vă temeţi, nici nu vă spăimântaţi de mulţimea aceasta mare, căci Israel, găsim aceleaşi criterii de postire, apostolii înainte de a
războiul nu este al vostru, ci al lui Dumnezeu” (II Paralipomena lua o decizie importantă, aşa cum citim în Faptele
20:15). Apostolilor: „Şi pe când slujeau Domnului şi posteau,
Cel de-al şaselea aspect al postului este pocăinţa. Duhul Sfânt a zis… postind şi rugându-se, şi-au pus mâinile
Aceasta este un factor prezent întotdeauna atunci când peste ei şi i-au lăsat să plece”. Şi iarăşi „Şi hirotonindu-le
postim: postul ajută să ne căim cu adevărat pentru că este o preoţi în fiecare biserică, rugându-se cu postiri, i-au
luptă acerbă împotriva patimilor pe care le plângem. Din încredinţat pe ei Domnului în care crezuseră” (Fapte13:2-3,
această cauză cei din Ninive au postit în zilele lui Iona, 14:23).
110 Î.P.S. LAZAR PUHALO Teologia vie în Ortodoxie 111

Mai mult, Apostolul Pavel menţionează şi postul atunci Dreptatea ta va merge înaintea ta, iar în urma ta slava lui
când îi sfătuieşte pe corinteni despre acele lucrări în care Dumnezeu” (Isaia 58:3-8).
trebuie să „se înfăţişeze ca slujitori ai lui Dumnezeu” (2
Corinteni 6:5). Proorociţa Ana, mare în faţa Domnului, i-a 3
slujit cu „post şi rugăciuni” (Luca 2:36-37) iar Dumnezeu a
trimis îngerul său pentru a chema pe Corneliu la mântuire Postul este una din armele duhovniceşti pe care le
pe când acesta „postea şi se ruga” (Fapte 10:30). avem la dispoziţie în lupta împotriva celui rău. Cu toate
acestea, este o armă pe care mulţi ar dori-o desfiinţată şi să
2 fim lipsiţi de ea. În vremurile noastre, noi dar mai ales
tinerii suntem supuşi unor ispite despre care generaţiile din
Am pomenit doar câteva exemple dar este suficient ca trecut nici n-ar fi visat că există. Poate nu a existat niciodată
să putem observa cât de numeroase şi mari sunt binefacerile o perioadă în istoria Bisericii noastre în care postul să fi avut
postului şi ale rugăciunii, aşa cum ne arată Sfânta Scriptură. o importanţă mai mare pentru supravieţuirea duhov-
Se poate vedea cum postul precede şi urmează fiecărui dar nicească. Dragostea cere să ne nevoim din toate puterile ca
al Duhului Sfânt, oricărei izbânzi, oricărui progres duhov- să ne deprindem pe noi şi pe copiii noştri cu o înţelegere a
nicesc şi urcuş către Dumnezeu. Să-l lăsăm pe profetul Isaia postului, nu o simplă înţelegere teoretică a regulilor postului
să lămurească această problemă prin cuvintele inspirate de (pentru că litera legii ucide) ci o înţelegere adevărată,
către Duhul Sfânt: profundă a dimensiunii duhovniceşti a postului (pentru că
„Pentru ce să postim, dacă tu nu vezi? La ce să ne duhul dă viaţă).
smerim sufletul nostru, dacă tu nu iei aminte? Da, în zi de Postul are mai multe înţelesuri. Sfântul Grigorie
post, voi vă vedeţi de treburile voastre şi asupriţi pe toţi Teologul vorbeşte foarte profund despre unul din aceste
lucrătorii voştri. Voi postiţi ca să vă certaţi şi să vă sfădiţi şi aspecte, care cred că este cel mai relevant pentru zilele
să bateţi furioşi cu pumnul; nu postiţi cum se cuvine zilei noastre. În omilia sa despre Sfântul Botez, afirmă:
aceleia, ca glasul vostru să se audă sus. Este oare acesta un „Hristos a postit o vreme înainte de a fi ispitit, noi
post care îmi place, o zi în care omul îşi smereşte sufletul înainte de Paşti. Cât priveşte zilele cuvenite postului, ele
său? Să-şi plece capul ca o trestie, să se culce pe sac şi în rămân aceleaşi”. Sfântul şi de Dumnezeu purtătorul
cenuşă, oare acesta se cheamă post, zi plăcută Domnului? Ambrozie al Milanului ne învaţă în acelaşi fel: „Dacă până şi
Nu ştiţi voi postul care îmi place? – zice Domnul. Rupeţi Domnul nostru Iisus Hristos a postit când a trebuit să
lanţurile nedreptăţii, dezlegaţi legăturile jugului, daţi drumul înfrunte pe diavol, dorind să se întărească împotriva
celor asupriţi şi sfărâmaţi jugul lor. Împarte pâinea ta cu cel ispitelor acestuia, a făcut aceasta ca să cunoaştem că nu
flămând, adăposteşte în casă pe cel sărman, pe cel gol putem birui în alt chip capcanele celui rău”.
îmbracă-l şi nu te ascunde de cel de un neam cu tine. Atunci Sfântul apostol Pavel face adesea comparaţia între
lumina ta va răsări ca zorile şi tămăduirea ta se va grăbi. nevoitorul creştin şi un atlet – acesta fiind şi înţelesul
112 Î.P.S. LAZAR PUHALO Teologia vie în Ortodoxie 113

principal al cuvântului „ascet”: cel care se pregăteşte şi se Apostolul Pavel vorbeşte despre acest aspect
disciplinează (întocmai ca în pregătirea atletică) pentru a duhovnicesc prin cuvintele: „Dacă, într-adevăr, L-aţi asculta
lupta în arena războiului duhovnicesc pentru coroana şi aţi primi învăţătura Lui, aşa cum este adevărul întru Iisus:
mântuirii. Noi, cei care suntem chemaţi să fim atleţi să vă dezbrăcaţi, faţă cu vieţuirea voastră de mai înainte, de
duhovniceşti, să luptăm cu diavolul, ne începem lupta omul cel vechi, care se strică prin poftele amăgitoare, şi să
întocmai cum ne-a arătat Mântuitorul Însuşi: prin post. vă înnoiţi în duhul cugetului vostru, îmbrăcându-vă în omul
Postul este terenul pe care creştinul poate cultiva disciplina cel nou, care este făcut după chipul lui Dumnezeu, în
şi autocontrolul de care avem trebuinţă pentru a ne angaja dreptatea şi în sfinţenia adevărului” (Efeseni 4:20-24).
în războiul nevăzut. Pentru a înţelege acest lucru mai bine, trebuie să
Atletul care s-a antrenat pentru concursul plăcerilor considerăm sufletul ca pe o ţarină nelucrată, pe care suntem
trupeşti şi-a dezvoltat cu totul diferit calităţile sufleteşti şi chemaţi să o transformăm într-o grădină a mântuirii. În
cele trupeşti, sistemul nervos şi tonusul muscular, faţă de această ţarină au năpădit buruienile (patimile). Pilda spune
cineva care s-a antrenat să concureze pentru coroana că semănătorul a semănat seminţe dătătoare de viaţă. Dar
mântuirii. În primul caz, antrenorul a fost diavolul, pentru unele au căzut între spini şi când au încercat să crească, au
că ne-a pregătit pentru cele trupeşti. El provoacă anumite fost înăbuşite. Totuşi, Semănătorul seamănă aceste seminţe
dorinţe imorale sau patimi în inimile şi sufletele noastre, toată viaţa şi atunci când vedem că vlăstarele sunt înăbuşite
prin intermediul unor sugestii felurite: – anumite amăgiri, de spini, trebuie să înţelegem că avem datoria de a plivi
gânduri, ispitiri făţişe sau şiretlicuri mentale, aşa încât o grădina sufletului nostru, astfel încât următoarea semănătură
persoană pătimaşă va fi uşor ispitită. Dacă cel cu să poată prinde rădăcini şi să aducă rod.
îndeletniciri senzuale doreşte să participe la concursul Această lucrare a grădinii sufletului se numeşte „muncă
dumnezeiesc este ca şi cum un atlet ar vrea să devină lăuntrică”. Ea începe cu postul trupesc şi se continuă cu
luptător în arenă. Pentru acesta este nevoie să-şi refacă postul duhovnicesc, care se cheamă „paza minţii”.
tonusul muscular, să-şi formeze alte reacţii ale sistemului Abstinenţa precum şi alimentaţia moderată fac posibilă o
nervos şi aşa mai departe, pentru că virtuţile atletului îi sunt trezvie duhovnicească care ajută la „paza minţii”.
de folos numai acelui luptător din arenă care din laşitate va Paza minţii este o îndeletnicire duhovnicească care are
dori să fugă de adversarul său. La fel stau lucrurile şi în neapărată trebuinţă de post. Păcatul, pentru că îngăduie
cazul luptei pentru desăvârşirea duhovnicească. Obişnu- patimilor să se ridice până la nivelul manifestării, intră în
inţele vechi, patimile trebuiesc smulse asemenea buruienilor. inimă cel mai adesea prin intermediul minţii, ca o consecinţă
Lupta începe prin postul trupesc prin care ne abţinem a ispitirilor ce vin din afară. Trebuie să ne străduim să fim
de la mâncarea care ne alimenta patimile de până atunci. Cu atenţi pentru a putea opri ispitirile imediat ce acestea intră în
ajutorul disciplinei şi a autocontrolului pe care le deprindem minte, pentru ca nu cumva, sălăşluindu-se acolo prea mult
prin respectarea posturilor propriu-zise putem apoi să ne timp, să le săvârşim şi în gând sau cu fapta (compară Matei
îndreptăm atenţia către războiul lăuntric. 5:27-28). Pentru a explica acest lucru mai clar: oricine poate
114 Î.P.S. LAZAR PUHALO Teologia vie în Ortodoxie 115

deosebi binele de rău, la modul general. Dacă cineva se află el şi care este mai important decât destinatarul său? Atunci
într-o stare de trezvie, poate recunoaşte uşor gândurile este foarte folositor să intrăm în templu, ca şi slujitori şi
păcătoase care intră în minte (chiar dacă, nu întotdeauna liturghisitori; să curăţăm, să măturăm şi să primenim
fără greşeală). Pentru a şti cum să luptăm împotriva acestor templul cu pocăinţă, spovedanie, luare aminte, cercetarea
gânduri, trebuie să ne sfătuim cu duhovnicul. . Cea mai Sfintelor Scripturi şi împărtăşirea cu Sfintele Taine; să
importantă problemă este voinţa. Este foarte uşor să stăruim în acestea pentru ca să existe o împlinire în templu,
primeşti cele mai necurate gânduri şi în acelaşi timp să spui pentru că Duhul Sfânt nu sălăşluieşte împreună cu lucrurile
rugăciuni. Trebuie să avem dorinţa sinceră de a ne păzi întinate, cu mândria, întunericul şi duhoarea gândurilor
mintea de gândurile păcătoase, amintindu-ne înainte de păcătoase. Fie unul va creşte şi celălalt se va micşora, fie cel
toate că fără Hristos nu putem face nimic. Mintea este ca şi din urmă va avansa iar primul va bate în retragere. O „cale
o poartă la templul Duhului Sfânt (pentru că trupul, spune de mijloc” nu există şi nimeni nu se înşeală mai grav decât
Scriptura, este templul Duhului Sfânt, 1 Corinteni 6:19). Cel cel care crede că a dobândit Duhul Sfânt fără a fi lucrat mai
care păzeşte această poartă este răspunzător cu desluşirea întâi pentru curăţirea şi primenirea templului. În această
dacă cele ce sunt aduse la templu sunt pentru împodobirea privinţă, cel mai adesea nu putem spune că stăm pe loc: fie
sau pentru întinarea lui, în acest caz, mintea este ca şi un suntem în progres duhovnicesc, fie în regres. Ceea ce intră
lucrător vamal care examinează cu atenţie ceea ce intră în în minte ori este ziditor, ori dăunător. Paza minţii depinde
ţară, respingând lucrurile dăunătoare şi acceptându-le pe de intenţie şi de gânduri şi este o sarcină mult mai mare
cele folositoare. În acelaşi chip, ceea ce pătrunde în minte se decât cea de a sorta nişte „pachete” care ajung la uşă. Ea
cuvine să fie cercetat. Totuşi, paznicul nu trebuie să se începe cu mărturisirea liberă şi sinceră către duhovnic a
încreadă în propriile puteri, ci mai degrabă ca un câine de fiecărei ispite şi a fiecărui gând. Pe lângă aceste lucruri
pază care latră ca să-şi trezească stăpânul atunci când vine trebuie să înlăturăm ispitele care vin din afară şi să le
un străin, tot aşa trebuie să-L chemăm pe Domnul să alunge înlocuim cu hrană duhovnicească, citirea cărţilor sfinte, a
ispita. Fiecare are putinţa de a practica această pază a minţii, dumnezeieştilor Scripturi, aşa cum am mai spus, rugăciune
potrivit puterilor lui. Cu toate acestea, este evident că neîncetată şi participarea la sfintele slujbe, pentru că acestea
această pricepere trebuie îmbunătăţită şi consolidată. În cele sunt uneltele indispensabile pentru cei care vor să zidească
din urmă, cu cât vin mai puţine lucruri la „uşă”, cu atât este în suflet o grădină a mântuirii. Cel mai bine, această zidire se
mai uşor de păzit. Cu cât ne retragem dintr-o lume a face sub ascultarea duhovnicului. Rugăciunea este tăria,
păcatului şi a lucrurilor nefolositoare şi pătrundem într-un forţa, „plugul”, pentru că orice izbândă va fi înţeleasă ca un
mediu al problemelor sensibile, cu atât este uşa mai uşor de dar al lui Dumnezeu. Ascultarea poate fi asemuită cu
păzit. Temelia postului este această retragere din ceea ce „grapa” şi „discul”. Ascultarea este încredinţarea că vom
este nociv din punct de vedere duhovnicesc şi înaintarea avea recoltă şi prin ea se ocrotesc tinerele vlăstare după ce
către cele folositoare sufletului. Dacă trupul este templul se ivesc din pământ. Ascultarea este o cultură care previne
Duhului Sfânt, atunci ce poate fi acel lucru care pătrunde în reapariţia buruienilor. Împărtăşirea deasă cu Sfintele Taine
116 Î.P.S. LAZAR PUHALO Teologia vie în Ortodoxie 117

este ultima cale care arde buruienile, astfel încât ţarina şti cum să postească pentru mântuirea sufletului în ultimul
sufletului să poată primi sămânţa şi să rodească. Nimic nu şi cel mai teribil răstimp al omenirii pe pământ.
poate fi împlinit fără o nevoinţă susţinută şi orice împlinim Din cele spuse până acum, putem afirma faptul că o
este darul harului lui Dumnezeu ca răspuns la alegerea şi înţelegere ritualistă a postului, care duce la nepăsare şi
ascultarea noastră. indiferenţă, este greşită. Trebuie să înţelegem motivele şi
nevoia de a posti şi să le explicăm cu dragoste şi înţelegere.
4 Nu putem să-i judecăm pe cei care nu ţin posturile dar nici
Trebuie să mai medităm asupra unui ultim aspect, cel nu avem voie să-i îndemnăm pe oameni să nu postească sau
al Postului Mare. Ne pregătim cu lecturi despre venirea să desconsidere postul. Probleme de sănătate vor determina
Antihristului din Sinaxar în duminicile lăsatului de sec la stricteţea postului şi fiecare îşi va micşora cantitatea de
carne şi brânză, pe măsură ce pornim către urcuşul hrană după puterile sale. În acelaşi timp, putem spune
duhovnicesc al Postului Mare. În cele din urmă, sărbătorim despre cei care vor să „înmoaie” postul ca „să vină mai
ziua Celei de-a doua veniri în slavă a Mântuitorului. Hristos mulţi oameni la biserică”, să facă excepţii neîngăduite şi deci
a postit patruzeci de zile înainte de a înfrunta acele „ispitiri” să-l desconsidere, să binecuvânteze mâncarea de dulce în
care sunt nişte descoperiri despre Antihrist. Pentru că timpul postului şi să fabrice „excepţii” fără temei pentru
lucrurile pe care Hristos le-a respins în ispitirea Satanei– activităţi cum ar fi taberele de vară etc., fac acestea nu din
puterea spirituală doar pentru spectacol, puterea politică şi dragoste şi purtare de grijă pentru sufletele credincioşilor ci
abundenţa hranei – Antihristul le va accepta şi le va împlini. din necredinţă, ură şi nepăsare pentru mântuirea sufletelor
Din acest lucru, din lecturile din Sinaxar şi prin faptul că copiilor noştri. De aceea Sfântul Serafim de Sarov nu-i
sărbătorim cea de-a Doua venire a Mântuitorului, noi numeşte creştini pe cei care nu postesc.
înţelegem că postul şi Postul Mare în special ne ajută să ne Lucrurile acestei lumi, patimile, idealurile şi dorinţele ei
pregătim, noi şi pe fiecare generaţie, pentru venirea lucrează împreună pentru a înrobi omenirea, atât individual
Antihristului. Ştim că atunci când va veni Antihristul, va cât şi colectiv. Şi într-adevăr, am devenit robiţi. Diavolul
exista o foamete mare şi mâncarea va fi doar la îndemâna foloseşte avariţia – lăcomia, ca pe ceva care creează
celor care vor accepta Antihristul, guvernul său mondial, motivaţie unor oameni de a-i înrobi pe alţi oameni în
religia lui mondială şi semnul lui distinct, iar noi fie vom „stăpânirea lumii acesteia”. Acest lucru se realizează prin
posti fie îl vom urma. crearea unui vid duhovnicesc în viaţa oamenilor, spunându-
Prin urmare, pentru că nu ştim vremea când va veni le că acest vid poate fi umplut prin lucrurile trecătoare,
Antihristul, trebuie să ţinem posturile cu străşnicie şi să superficiale, programe de divertisment adesea dăunătoare şi
transmitem copiilor noştri dragostea către asceză şi să-i anumite mâncăruri. Aceasta este liturghia pe care ne-o oferă
pregătim pentru ziua când va veni Antihristul, astfel încât televizorul, cântarea de la radio şi icoana zugrăvită pe
oricare generaţie va fi pregătită să înfrunte împărăţia lui şi va panourile publicitare. În biserică, dăm slavă lui Dumnezeu
poate o dată pe săptămână, dar televizorul îl adorăm zilnic.
118 Î.P.S. LAZAR PUHALO Teologia vie în Ortodoxie 119

Vârsta maturizării sexuale a copiilor noştri se micşorează în nuntă, pentru că suntem prinşi în fapte bune, sau pentru că
continuu în vreme ce capacitatea lor emoţională de a face suntem fără de păcat sau pentru că avem mai multe puncte
faţă scade şi se deformează prin mijloace foarte abile, bune decât rele. Singura cale de a intra în împărăţia cerurilor
patimile noastre se amplifică şi apar noi produse care să le este prin dobândirea Duhului Sfânt şi vieţuirea în harul
poată împlini. Pe zi ce trece, noi şi copiii noştri suntem dumnezeiesc. Postul este cheia de boltă a nevoinţei noastre
înrobiţi tot mai mult. pentru dobândirea Duhului Sfânt şi pentru înveşmântarea
Ce putem face pentru a opri acest fenomen? Cum cu „haina de nuntă” a harului dumnezeiesc. De aceea, a
putem întrerupe acest lanţ? Mântuitorul nostru, în mila şi înţelege posturile şi a le respecta este un lucru esenţial
dragostea Sa, ne-a rânduit posturile. În aceasta stă sensul pentru mântuirea noastră. A nu ţine posturile aşa cum ne
postului ortodox din zilele noastre, iubiţi ai lui Hristos. Nu învaţă Biserica Ortodoxă înseamnă să ne desconsiderăm
este altceva decât o declaraţie de independenţă faţă de lume, mântuirea şi să ne întoarcem faţa de la împărăţia cerurilor.
faţă de stăpânirea diavolului. Mai mult decât acesta, a ţine Iar a-i învăţa pe alţii să trateze postul cu indulgenţă sau chiar
posturile înseamnă a începe să trăieşti teologia Bisericii în să-l ignore cu totul este pur şi simplu o nelegiuire şi un
mod concret, să începi urcuşul către cunoaşterea lui ajutor dat celui rău.
Dumnezeu.
Postul ortodox nu este o simplă abţinere de la anumite
mâncăruri şi este mai mult decât o abţinere voluntară de la
nişte mâncăruri despre care ştim că ajută la aţâţarea unor IZVOARELE NEDREPTÅ[II
patimi. Nu ne abţinem doar de la nişte alimente de care are
nevoie trupul ci şi de la mâncarea dăunătoare cu care sunt
hrănite mintea şi pasiunile. În ziua în care începem să
C omunismul s-a prăbuşit peste tot în lume. Nu mai
poate fi folosit drept paravan pentru a-i ţine la
distanţă pe cei mai fanatici activişti de dreapta, de a înfrunta
postim, este ca şi cum i-am spune lumii: resping legăturile,
tragica nedreptate a lăcomiei şi indolenţei occidentale. Poate
idealurile şi criteriile de valoare ale acestei lumi a patimilor.
că acum putem privi deschis şi onest către mizeria şi
Îmi ridic ochii sufletului către ceruri; îmi îndrept năzuinţele
suferinţa umană pe care societatea noastră „creştină” a
către Dumnezeu şi împărăţia cerurilor, îmi călăuzesc paşii
cauzat-o în multe locuri din lume prin cultul adulării de sine.
către Cel care este mai mare, mai vrednic de a fi dorit şi fără
O mare parte din foametea „lumii a treia” este un
de asemănare în slava Sa, decât cele mai înalte şi mai de preţ
rezultat al „consumerismului de lux” occidental. Problema a
lucruri ale acestei lumi.
început o dată cu marile puteri coloniale, dar a continuat
5
luând chipul economiei coloniale din zilele noastre.
Trebuie să reamintim faptul că a ţine posturile nu Pământul care cândva era lucrat pentru a asigura recolta
înseamnă „a fi bun” şi a nu le ţine înseamnă a „păcătui”. pentru subzistenţa locală a fost cedat în folosul producerii
Problema se pune la modul mult mai profund. Noi nu unor recolte de lux pentru mesele occidentalilor.
intrăm în împărăţia cerurilor, în sălaşul pregătit pentru
120 Î.P.S. LAZAR PUHALO Teologia vie în Ortodoxie 121

Ca un exemplu, pe vremuri Africa de Vest avea recolte În vreme ce comunitatea internaţională este îngrijorată
bogate de orez dar administraţia colonială europeană care se de perspectiva unei foamete acute în Etiopia, această ţară
preocupa doar de dolarii câştigaţi din export şi de dorinţele continuă să exporte produse agricole. Din păcate, cafeaua
„consumatorilor din ţările natale” a înlocuit producţia de este produsul cu cea mai mare pondere şi cel mai exportat.
orez cu cea de alune pentru obţinerea uleiului, încât au ajuns Cel mai fertil şi mai bine organizat teren agricol din Etiopia
în situaţia de a importa orez. Pe vremuri bine cunoscută este dedicat exportului de cafea, în loc să asigure culturile
pentru că-şi asigura necesarul de batat şi rădăcinoase, necesare consumului intern. Sute de mii de etiopieni mor de
Ghana îşi foloseşte astăzi majoritatea terenurilor arabile foame, în vreme ce aproape toată producţia agricolă
pentru producerea de cacao pentru export. Pământul arabil sfârşeşte în ceştile de cafea ale occidentalilor. Cu toate
din Nigeria şi Benin a fost cedat prin forţă producţiei acestea, structura economică modernă şi cererea occidentală
uleiului de palmier. Din cauza presiunilor economice, pun Etiopia în imposibilitatea de a schimba această situaţie
majoritatea ţărilor lumii a treia n-au mai reuşit să-şi asigure fără a se confrunta cu un colaps economic total.
necesarul de hrană pentru consumul propriu. Au existat În realitate, cafeaua este principalul produs agricol
chiar rezultate şi mai proaste. pentru unsprezece ţări din lumea a treia, răpind astfel tere-
Un prim exemplu este originea marii secete din Sahel, nul agricol trebuincios asigurării necesarului de hrană intern.
care a costat peste 100.000 de vieţi în Africa Centrală la Prea puţin din venitul rezultat din export ajută nivelului de
începutul anilor ’80. În timpurile coloniale, francezii i-au trai al oamenilor obişnuiţi, care continuă să trăiască sub
obligat pe agricultorii vest africani să cultive alune pentru nivelul minim de subzistenţă.
producerea uleiului destinat pieţei franceze. Au fost În principiu, comerţul internaţional este un lucru bun.
abandonate culturile care asigurau hrana necesară traiului. Dar practic multe din ţările mici şi sărace care depind în
Cultivarea alunelor a dus rapid la secătuirea resurselor principal de exportul unui singur produs sunt foarte
solului, astfel încât deţinătorii de plantaţii şi ţăranii s-au vulnerabile în faţa condiţiilor impuse de naţiunile occi-
mutat pe păşuni şi au defrişat pădurile pentru a cultiva alune dentale. În 1981, ţările Americii Latine au fost nevoite să
şi culturi de bază. Păşunile au fost compromise iar pădurile vândă de 9,8 ori mai multă carne de vită pentru a plăti un
cu rol proteguitor au fost defrişate. Concurenţa altor ţări cu baril de ţiţei, faţă de anul 1961. În 1960, cu trei tone de
uleiuri vegetale a constrâns Africa Centrală să-şi mărească banane se putea cumpăra un tractor din Canada. În 1970,
producţia de alune pentru plata datoriilor externe, echili- acelaşi tractor costă 11 tone de banane.
brarea balanţei de plăţi şi a câştigurilor provenite din De fapt, dacă nu punem la socoteală denumirea de
schimbul de mărfuri la export. Acest fenomen a dus la „ţări bananiere”, bananele nu sunt fructele cele mai tipice
distrugerea unei suprafeţe atât de mari de pământ încât pentru America Latină. Această zonă nu a produs deloc
foametea saheliană poate fi pusă în seama presiunilor pie- banane până în 1830, iar ceea ce companiile multinaţionale
ţelor moderne şi celor coloniale. producătoare de fructe numesc simplu, pământ bananier,
este de fapt teren agricol de prima mână – lin, cu un sol
122 Î.P.S. LAZAR PUHALO Teologia vie în Ortodoxie 123

adânc, bine irigat şi potrivit pentru o serie de culturi care ar ţărani să lucreze terenuri nepotrivite, cum ar fi cele de la
putea asigura din belşug necesarul de hrană al multor limita deşertului şi pantele abrupte, lucru care a contribuit la
oameni. continuarea erodării solului şi la o deşertificare accelerată.
O problemă şi mai gravă este creşterea vitelor, din Se pot spune lucruri asemănătoare şi despre pagubele
cauza cărora, din 1960 până astăzi, a fost defrişată mai mult aduse bazei ecologice de subzistenţă a populaţiei lumii a
de un sfert din pădurea tropicală din America Centrală. treia datorită exploatării lemnului, cărnii, creveţilor şi
Între 85% şi 95% din carnea de vită a fost folosită pentru peştelui, a arborelui de cauciuc şi a trestiei de zahăr. Dar
hamburgeri ieftini, conserve şi mâncare pentru animalele de unde mai pot pleca cei săraci dacă sunt lipsiţi de pământul
casă din America de Nord. În vreme ce ecosistemul le era lor, de păduri şi de alte resurse?
distrus, consumul de carne de vită al populaţiei din America În Apus vorbim despre creşterea explozivă a populaţiei
Centrală a scăzut semnificativ. Creşterea vitelor este ca un fenomen care pare ciudat maselor ignorante din
probabil cea mai nepotrivită utilizare a solului fragil pe care lumea a treia. Dar Europa a fost primul continent care şi-a
cresc pădurile tropicale; la fiecare 5-7 ani productivitatea depăşit posibilităţile ecologice, datorită creşterii numărului
fermelor scade atât de mult încât acestea trebuie să se mute, populaţiei şi a mentalităţilor de consum. Europa a răspuns
distrugând şi mai multe păduri. prin colonialism creşterii numărului locuitorilor. Între 1846
Populaţia nord-americană aude adesea despre şi 1930 peste 50 milioane de europeni au fost „exportaţi”
împrumuturile acordate lumii a treia şi despre situaţiile în către America de Nord, Australia, America de Sud şi Africa.
care aceste împrumuturi nu pot fi înapoiate. Cu toate Criza locuitorilor lumii a treia pare deosebită, dar
acestea, rareori li se spune de ce s-au acordat aceste oamenii se văd obligaţi să se descurce într-un ecosistem
împrumuturi sau cine are de câştigat sau de pierdut de pe care este tot mai ameninţat de nevoile şi stilul de viaţă al
urma lor. Majoritatea împrumuturilor duc la o „dezvoltare” ţărilor industrializate, fără să mai pomenim despre elita
care slujeşte nevoilor şi consumului celor din Occident şi locală şi clasa de mijloc în ascensiune. Confruntaţi cu astfel
eventual ajută cu ceva populaţia oraşelor lumii a treia. Prin de ameninţări, vasta majoritate a populaţiei lumii a treia
mărirea dobânzii împrumutului cu doar 1% se adaugă poate supravieţui folosind doar ceea ce are la îndemână.
miliarde la datoria iniţială, care poate fi achitată doar prin Programele de ajutorare occidentale şi studiile
crearea unor noi culturi pentru export. ştiinţifice nu înseamnă mare lucru dacă ne prefacem că dăm
În 1981, întreaga Americă de Sud trebuia să-şi cu o mână dar luăm înapoi cu două. Sau este din cauză că o
mărească exportul de banane cu 300% pentru a-şi creşte mână nu ştie ce face cealaltă?
veniturile (nu profitul) cu 1 miliard de dolari (Columbia cu Sărăcia, disperarea, mânia şi violenţa devin inevitabile
900%). Egiptul trebuia să-şi dubleze iar Turcia trebuia să-şi atunci când unui popor i se răpesc chiar mijloacele de
tripleze exportul de bumbac. Acest lucru însemna subzistenţă,. În majoritatea ţărilor lumii a treia, mai mult de
bineînţeles luarea în folosinţă a pământului care altfel era jumătate din populaţie are sub 20 de ani. Atunci când sunt
destinat asigurării hranei. Acest lucru a împins nenumăraţi sufocate la scară largă, aşa cum se întâmplă în prezent,
124 Î.P.S. LAZAR PUHALO Teologia vie în Ortodoxie 125

nevoile şi ingeniozitatea tinerilor pot duce la distrugerea mai mari „libertăţi sexuale” a consumat atâta energie şi a
vieţii tuturor. dus la atâtea compromisuri încât problema educaţiei, a
O distribuţie mai corectă a resurselor mondiale nu este sănătăţii şi acordarea dreptului de vot nu au fost puse în
doar o simplă problemă ideologică care are de-a face cu discuţie în mod satisfăcător şi de fapt nu s-a realizat nimic
capitalismul sau comunismul, este cel mai important aspect în aceste domenii.
al drepturilor omului şi al păcii mondiale. Ceea ce mă îngrijorează în această privinţă, în legătură
cu creşterea violenţei în rândul adolescentelor: fete de 8 dar
în general începând cu vârsta de 11, 12 până la 14 ani, este
DEMOCRA|IA ÍI LEGEA RANDAMENTELOR DESCRESC#NDE faptul că Conferinţa de la Beijing a pledat pentru şi mai
multă „democraţie” pentru minori şi adolescenţi. O
problemă majoră în cadrul conferinţei a fost restricţionarea
}nreferă
economie, „legea randamentelor descrescânde” se
la o împrejurare în care cineva investeşte mai autorităţii părinţilor şi anularea oricărei forme de
disciplinare a copiilor, când este clar că tinerii sunt atraşi de
mult decât ar putea recupera din investiţia respectivă. Un
investitor anume, o companie sau întreaga economie bandele celor certaţi cu legea, tocmai pentru că acestea le
naţională se poate extinde dincolo de orice speranţă de a-şi oferă organizare, autoritate şi disciplină. Înainte de a discuta
recupera investiţia. La un moment dat, veniturile obţinute problema randamentului descrescător în democraţie, aş dori
de pe urma investiţiei încep să scadă cu un procent care se să afirm cu convingere că problema care s-a urmărit de fapt
corelează cu rata creşterii investiţiei sau a extinderii. la Conferinţa femeilor din Beijing nu a fost asigurarea unei
Aş dori să sugerez că aceeaşi lege se aplică democraţiei. libertăţi sporite copiilor ci cum să faciliteze exploatarea lor
Cer cititorului să mă scuze până ce fac nişte precizări de sexuală. Nu am să cad în capcana istericii „drepte creştine”
dragul corectitudinii şi al bunului simţ. Acest editorial a fost şi să spun că doar lesbienele erau interesate de rezultatele
scris în urma unor informaţii culese în ultimii doi ani, care conferinţei. Sunt mulţi bărbaţi în societatea noastră cărora
s-au concretizat în două rapoarte: unul despre creşterea le-ar place să aibă mai mult acces sexual la adolescente şi
rapidă a criminalităţii în rândul adolescentelor iar cel de-al minore. Practic mii de bărbaţi însuraţi, care au familii,
doilea despre Conferinţa internaţională a femeilor de la zboară în fiecare an în ţările lumii a treia pentru a putea
Beijing. exploata sexual minore, pentru că acolo sunt puţine riscuri
Ceea ce m-a tulburat la Conferinţa femeilor din Beijing de natură legală sau socială. Fără îndoială, ar prefera să aibă
nu a fost faptul că anumite grupuri captau mai multă atenţie mai degrabă acces la minorele din Canada sau America, care
(care este o parte importantă a democraţiei adevărate) ci probabil sunt mai „curate”. Condamnarea recentă în
faptul trist că încercarea de a oferi „privilegii” crescânde a Canada a unei profesoare de şcoală gimnazială pentru că a
fost o piedică în calea discutării cauzelor adevărate ale abuzat sexual băieţi minori ne arată că genul nu contează:
subjugării femeii chiar şi în ţările unde acest lucru nu este vârsta în schimb da, iar atribuirea adolescenţilor a ceea ce se
reglementat prin lege. Eforturile pentru dobândirea unei cheamă în ziua de azi „drepturi democratice” nu are drept
126 Î.P.S. LAZAR PUHALO Teologia vie în Ortodoxie 127

scop validarea lor ca fiinţe umane ci să-i facă mai disponibili Într-o democraţie, fiecare cetăţean are dreptul de a se
şi mai deschişi exploatării sexuale la o vârstă la care împărtăşi în mod liber de acea democraţie, de idealurile şi
pasiunile lor sunt cu mult înaintea experienţei de viaţă şi a standardele ei. Totuşi, trebuie să ne întrebăm dacă într-adevăr
bunului simţ. Este de asemenea adevărat că în America avem de-a face cu o democraţie atunci când dorinţele şi
există o organizaţie a homosexualilor care pledează pentru poftele dezorientate ale fiecărui individ sunt protejate ca
relaţii sexuale între persoanele de acelaşi sex, în speţă între fiind „libertăţi”, astfel încât cetăţenii ca întreg sunt lipsiţi de
adulţi şi copii („dreptul democratic” al unui copil) dar aceste drepturile şi siguranţa unei participări în pace şi siguranţă la
lucruri nu sunt singura problemă. Mult mai mulţi copii sunt viaţa de zi cu zi. Cu alte cuvinte, nu cumva am ajuns la
exploataţi sexual de către bărbaţii care le sunt rude situaţia în care extinderea continuă a definiţiei „drepturilor
apropiate (valorile tradiţionale ale familiei?) decât copii care democratice” şi efortul neîntrerupt de a crea noi libertăţi nu
sunt exploataţi de străini. Haideţi să privim lucrurile cu mai aduc rezultatele unei democraţii autentice ci mai
absolută onestitate (ca să facem o schimbare). Există mulţi degrabă subminează însăşi structura democratică şi
adulţi de toate orientările sexuale care doresc ca tinerii să libertatea persoanei? Dacă drepturile grupurilor adoles-
aibă o mai mare autonomie astfel încât să devină mai cenţilor trebuie protejate până într-acolo încât se exclude
abordabili din punct de vedere sexual. Nu trebuie să ne dreptul cetăţenilor de a fi liberi de frică şi haos, atunci care
punem în umbră argumentele alegând doar un singur grup. este rezultatul acestei investiţii? Dacă dreptul tinerilor de a
Trebuie să privim problema în complexitatea ei. creşte în medii nedisciplinate şi fără rânduială, fără siguranţă
Libertăţile personale, protejarea drepturilor individuale şi un scop în viaţă trebuie susţinut în detrimentul ordinii şi
împotriva tiraniei majorităţii, sau tirania unei aristocraţii siguranţei în societate în ansamblul ei; dacă grupurile
economice sau sociale sunt cauza dezvoltării sistemului tinerilor au un drept de facto (nici măcar de jure) de a-i lipsi pe
parlamentar. Structura legislativă în Marea Britanie, Canada cei în vârstă de dreptul de a avea acces în linişte în locurile
sau alte state occidentale se bazează pe acest principiu. publice, atunci care este rezultatul investiţiei? Nu cumva am
Ţările în care acesta a fost folosit au înregistrat un profit ajuns la un punct în care o concepţie fabianistă12 despre
bun de pe urma investiţiei istovitoare. În această situaţie, democraţie anulează democraţia însăşi?
legea randamentului descrescător intră în acţiune atunci Aş dori să afirm încă o dată că în lupta noastră pentru
când drepturile individuale încep să includă dorinţele şi dobândirea libertăţii personale, am ajuns într-o asemenea
poftele care contravin bunăstării societăţii în ansamblu şi situaţie în această democraţie în care nu numai că avem
atunci când libertăţile considerate necesare individului încep rezultate descrescătoare în urma investiţiei dar însuşi
să erodeze libertatea societăţii care protejează acele drepturi. principiul care a favorizat investiţia este irosit irevocabil.
Aş sugera să trecem la momentul în care această lege a Democraţia din America de Nord şi din aproape întreaga
randamentului descrescător îşi face efectul. În numele
democraţiei, am ajuns într-o fază în care lipsim societatea de
libertate, în numele libertăţilor individuale ale persoanei. 12Autorul se referă aici la societatea socialiştilor englezi care în 1884 au început
să-şi facă cunoscute în mod treptat ideile sociale. (n. trad.)
128 Î.P.S. LAZAR PUHALO Teologia vie în Ortodoxie 129

Europă a ajuns în punctul de a avea rezultate descrescătoare de credinţă. Am devenit separaţi şi haotici în Biserica
şi în multe cazuri chiar mai grav. Criminalii au drepturi, Ortodoxă nu din cauza presiunilor oamenilor ci din cauza
victimele nu. Bandele de tineri au drepturi, dar nu şi direcţiilor în care ne-a dus ierarhia. Ierarhia noastră, atât de
oamenii obişnuiţi de pe stradă. Adolescenţii sunt scutiţi de departe de se purta ca o bolniţă duhovnicească, în care
orice disciplină şi ordine care le-ar putea asigura un scop în „boala cea doritoare de bucurie a omenirii” este vindecată,
viaţă. Nu înseamnă nimic că creştinismul de dreapta urmând propriilor lor slăbiciuni, ne-a înstrăinat atât pe noi
pledează pentru o întoarcere la valorile familiei care cât şi pe copiii noştri de trebuincioasele învăţături de
presupun puterea şi dominaţia bărbatului (factori care duc credinţă şi de implicarea duhovnicească în cult şi în viaţa
în primul rând la abuzul sexual al copiilor în familie). Există Bisericii, care au ajutat să scoată omenirea din amărăciunea
vreo soluţie? Fără îndoială, dar soluţia presupune întunecoasă a Imperiului Roman în vremea cezarilor. Şi în
inimaginabilul: să îngrădim conceptul de democraţie Biserica Ortodoxă am ajuns la punctul în care ne
personală şi să limităm conceptul libertăţii individuale. confruntăm cu rezultate descrescătoare. Investim în
După părerea mea, aceste limite trebuiesc trasate acolo unde ecumenism mai degrabă decât în vindecare şi răscumpărare;
libertăţile individului afectează în mod serios libertatea investim într-un mod de a gândi protestant mai degrabă
societăţii ca întreg. Aceste limite nu pot fi impuse cu decât în acele învăţături duhovniceşti care ajută la
ajutorul convingerilor religioase (care în mod inevitabil propăşirea societăţii şi ne izbăvesc sufletele din robia acestei
persecută pe aceia care nu sunt de acord şi care în trecut au lumi. În cele din urmă, nu cumva tocmai haosul şi aroganţa
nesocotit democraţia autentică) şi nici nu pot fi trasate în morală a protestantismului contribuie la construirea
aşa fel încât să i se refuze fiecărui cetăţean exercitarea unor umanismului secular cu care ne luptăm azi, cu separările şi
drepturi fundamentale (lucru pe care îl practică multe re-separările lui, cu dependenţa de superstiţii şi miturile de
grupări religioase). Nu este corect? În zilele noastre, „popoare ale lui Dumnezeu”? Nu a fost protestantismul cel
corectitudinea este o reţetă sigură pentru o catastrofă socială care a încercat să înveţe oamenii să bănuiască şi să
iar oamenii sunt conştienţi de faptul că au îndatorirea de a dispreţuiască orice formă de nevoinţă şi disciplină
rezista „corectitudinii” pentru ceea ce nu este: nu este duhovnicească? Nu cumva haosul din zilele noastre din
tirania majorităţii aristocraţiei ci tirania celui mai zgomotos. Canada şi America este singura concluzie logică a
Nu ni se pare oare că destinul societăţii noastre este individualismului protestant („Hristos înţeles ca Mântuitorul
determinat de nişte sociopaţi care au o structură emoţională meu personal” etc.) şi cei cinci sute de ani de război
infantilă? împotriva structurii ierarhice a Bisericii şi a societăţii care
Oare problema există doar „acolo” în acea „societate asigură continuitate şi ordine? Nu a fost tocmai
secularizată”? Bineînţeles că nu, şi în Biserica Ortodoxă protestantismul pe care atâţia ecumenişti ortodocşi vor să-l
suferim de aceleaşi neajunsuri. Cauza problemelor noastre imite, care a învăţat că „fiecare poate interpreta Scriptura
nu este în afară, pentru că însăşi ierarhia ortodoxă a vegheat după bunul plac”, care a dus la o răstălmăcire flagrantă şi
şi în multe cazuri a încurajat schisma în cadrul învăţăturilor
130 Î.P.S. LAZAR PUHALO Teologia vie în Ortodoxie 131

perversă a Scripturii, şi chiar la re-scrierea ei, lucrul la care necunoaşterea limbii engleze şi a învăţăturii de credinţă
asistăm în zilele noastre? ortodoxă.
Dacă ortodoxia e menită să fie încă o dată un stâlp al Ca un exemplu pentru a reliefa necunoaşterea limbii
nestrămutării, vindecării şi bunei cuviinţe în lumea de azi, engleze, putem da alterarea cuvântului „strălucit”.
atunci este o nevoie acută ca creştinii ortodocşi să-şi Cuvântul „strălucit” este participiul trecut al verbului a
îndrepte ierarhii şi preoţii şi să se întoarcă la învăţăturile de străluci. Nu este un cuvânt arhaic, este folosit în vorbirea
credinţă descoperite de Dumnezeu, abandonând umanismul curentă şi chiar în jurnalism. Cu toate acestea, este transcris
secular al ecumenismului astfel încât să putem aduce cu ca şi „a arăta”, în cele mai ilogice şi nepotrivite locuri.
adevărat Evanghelia şi puterea vindecătoare a credinţei De exemplu, „Ai strălucit peste noi lumina îndurării
apostolice să fie martore problemelor societăţii ce ne Tale” este redat prin „Ne-ai arătat lumina”. Deşi „strălucit”
înconjoară şi să ne fie de vreun folos. Acest lucru nu se este de fapt arhaic în acest caz, ar fi cel puţin logic să fie
poate înfăptui prin tiradele arogante şi făţarnice şi nici prin rescrisă această propoziţie prin: „Ai luminat peste noi
predicile cu auto-servire, nici prin mitologia „popoarelor lui lumina îndurării Tale.” (De fapt, luminat este sinonim cu
Dumnezeu”. Se poate împlini doar dacă folosim bisericile în „lucit” şi nu cu „strălucit”, dar este preferabil cuvântului
sensul lor originar, acela de bolniţe duhovniceşti în care „arătat”care este cu totul ilogic.)
oamenii sunt transfiguraţi şi înnoiţi prin puterea „credinţei Acesta nu este cel mai grav exemplu dar demonstrează
izbăvitoare” şi trăind în vieţile noastre puterea tămăduitoare maniera cu totul nepăsătoare în care sunt rescrise slujbele,
a Duhului Sfânt într-o manieră ortodoxă autentică. de oameni care pur şi simplu nu cunosc suficient limba
engleză sau învăţătura Bisericii.
Modificare „Fericirilor” este un exemplu mai serios. În
Despre gre"elile de traducere "I variantele mai recente ale „Fericirilor”, cuvântul „binecu-
TRANSCRIEREA TEOLOGIEI vântat” este înlocuit cu cuvântul „fericit”. În acest caz,
avem de-a face cu o schimbare gravă a învăţăturii de

N i s-a cerut în nenumărate rânduri să scriem despre
transcrierea slujbelor dumnezeieşti şi a Sfintei
Scripturi care are loc în zilele noastre. Suntem confruntaţi
credinţă ortodoxă.
Cu siguranţă cei care schimbă acest cuvânt nu sunt
conştienţi de diferenţa între „beatitudine” şi „fericire” din
nu numai cu încercări de a înnoi limbajul dar şi cu încercări limba engleză. Nu sunt conştienţi nici de faptul că proclamă
de alterare a teologiei Bisericii şi revelaţiei dumnezeieştii o învăţătură deistă în locul uneia creştine.
Scripturi prin modificări subtile sau făţişe ale înţelesului de Deiştii au fost cei care între secolele XVI-XVIII au
bază al pasajelor liturgice sau biblice. Uneori acest lucru are introdus ideea că planul dumnezeiesc pentru om era
loc sub influenţa modernismului metafizic iar alteori din „fericirea”, făcând referire la o înţelegere pur lumească a
simplă ignoranţă – de obicei o combinaţie între ideii de fericire. Pe de altă parte, Biserica se străduieşte să-i
vindece pe oameni de boala căutării fericirii.
132 Î.P.S. LAZAR PUHALO Teologia vie în Ortodoxie 133

Planul lui Dumnezeu pentru om este sfinţenia şi nu δίκη13. Prin urmare (adică în urma unei discuţii cu alte
fericirea. Cuvântul grecesc care apare în „Fericiri” este persoane pe marginea problemei) am observat că de partea
makarios. Cu siguranţă acest cuvânt nu înseamnă „evtikis” – noastră erau argumente mult mai puternice decât o
„fericire”. Într-adevăr, conceptul de „fericire” care a fost interpretare superficială a textelor în cadrul acestei
introdus în „Fericiri” în loc de „binecuvântat” duce cu conversaţii. Adevărul este că chiar şi în versiunea în limba
gândul la eudemonismul lui Aristotel fără a sugera în mod rusă a Scripturii, care poartă semnele influenţei protestante,
necesar şi virtutea pe care Aristotel o asociază cu acest (care devine vizibilă în aproape toate cuvintele scrise în
termen. italice în Noul Testament, adică aproximările traducătorilor
În limba engleză, termenul „fericire” are acelaşi înţeles şi preferarea canonului ebraic al Vechiului Testament în
cu eudemonismul lui Aristotel. În acest caz, cei care au locul Septuagintei), cuvântul „îndreptare” este atribuit în
schimbat textul Scripturii şi al sfintelor slujbe au modificat mod forţat Apostolului Pavel de numai şapte ori în vreme
în mod clar învăţătura Bisericii. „Beatitudine” este un ce cuvântul „dreptate” este folosit de şaizeci şi unu de ori.
cuvânt care, asemeni lui „makarios”, face referire la valoare Ba mai mult, din cele şapte apariţii ale cuvântului îndreptare
şi virtute şi nu la fericirea de sorginte eudemonistă ca şi [„Opravdanίe”] este tradus în mod greşit ca dreptate de trei
„evtyxis”. ori [„Pravednost”] 14, aşa cum apare atât în versiunea greacă
Aceste două exemple ar trebui să îl atenţioneze pe cât şi cea slavonă. Versiunea slavonă traduce întotdeauna
cititor cu privire la rescrierea Sf. Liturghii şi a Scripturii. cuvântul δικαιoσÛvη „îndreptare” prin „dreptate”15. Cei
Despre erori de traducere asemănătoare vom mai vorbi şi care au tradus textele în slavonă, au tradus prin „îndreptare”
pe viitor. Dar acum, să aruncăm o privire asupra a două doar cuvintele greceşti δικαιoσÛvη şi δικαίoµα, adică acei
exemple luate din Sf. Scriptură. termeni care desemnează opusul condamnării sau acuzării,
Următorul text este un fragment al Mitropolitului termeni care au fost folosiţi de apostoli exact în acest
Kievului, Antonie (Khrapovitsky) despre o greşeală de context (de exemplu în Romani 4:25; 5:16, 18; 8:4). Pentru a
traducere foarte gravă care apare în mai multe ediţii ale pune capac la toate, chiar şi traducătorii textelor în slavonă
Noului Testament: au tradus în mod eronat termenii greceşti şi δικαίωσις drept
„În Noul Testament, dar mai ales la Sf. Pavel, termenul „îndreptare”(cu conotaţie juridică) când de fapt aceşti
de „îndreptare” nu are un înţeles juridic ci de fapt înseamnă
„dreptate”, adică curăţie, nepătimire şi virtute, cuvânt
exprimat prin grecescul δικαιoσÛvη, sinonim cu αγιωσÛvη; 13 Dr. Alexandre Kalomiros subliniază faptul că în Scriptură cuvântul ebraic
„tsedaka” este tradus prin „dikaioseni” care înseamnă tocmai „energia
`αρετ. Acest lucru a fost aprofundat de către eruditul dumnezeiască care realizează mântuirea omului” şi înseamnă „restaorare” mai
profesor Kliuchevsky (mai degrabă istoric decât teolog) care degrabă decât „expiere”.
14 (Nota autorului) în loc de pravda sau pravednost ca şi în slavonă, pentru
a afirmat că a cercetat multe manuscrise cuprinzând texte
termenul grec dikaioseni (în Romani 3:24; 2 Corinteni 3:9; Galateni 2:21) unde
juridice şi a mărturisit că termenul δικαιoσÛvη are un înţeles contextual cere un concept moral.
moral şi nicidecum unul juridic, exprimat prin grecescul 15 Pentru aprofundarea acestui subiect, vez Justification: The Path to Theosis, de Pr.
Michael Azkoul (Synaxis Press, 1997).
134 Î.P.S. LAZAR PUHALO Teologia vie în Ortodoxie 135

termeni înseamnă „lege”, „prevedere”, (de exemplu Romani
1:32; 2:26; Evrei 9:1, 10; şi de asemenea Luca 1:6,
Apocalipsa 15:4)16. Din toate aceste lucruri, este foarte clar COMENTARIU DESPRE CULTUL DUHOVNICULUI
că termenul paulin δικαιoσÛvη „dreptate”17 a primit }N BISERICA ORTODOXÅ
conotaţia juridică de la teologii scolastici18, din teologia
luterană şi nu din Sfânta Scriptură. Această teologie de-a
lungul existenţei sale de patru sute de ani şi-a direcţionat
întreaga energie pentru subminarea duhului moral şi a
L umea ortodoxă din zilele noastre se confruntă cu
multe probleme. Am discutat adesea de pan-erezia
ecumenismului, a modernismului, a ignoranţei crescânde
duhului luptei duhovniceşti în creştinism, căutând să o printre credincioşii noştri şi alte lucruri asemănătoare.
înlocuiască cu o doctrină a calmului inimii lipsită de griji în Există o problemă care cred că are o importanţă
Mântuitorul şi o totală ineficienţă a luptei duhovniceşti şi a imediată şi care trebuie pusă în discuţie. Este vorba despre
luptei cu cel rău în sufletul şi în viaţa noastră. „cultul duhovnicului” şi am întâlnit de curând câteva
exemple ale acestui fapt. De obicei ne aşteptăm să întâlnim
astfel de probleme în legătură cu nişte monahi căzuţi în
16 Dar acestea sunt traduse corect în majoritatea ediţiilor în limba engleză.
17 Îndreptare: nu există nici un motiv logic pentru a atribui vreo conotaţie
rătăcire, totuşi Arhiepiscopul Lazar ne-a avertizat despre
juridică cuvântului „îndreptare” în epistolele pauline. Îndreptare înseamnă a problema cultului duhovnicului, prezentă şi la preoţii de mir
echilibra sau a face drept. Rădăcina problemei stă în ideea din domeniul juridic (un exemplu care se desfăşoară chiar în acest moment).
că „dreptatea” înseamnă „pedeapsă”. De fapt, dreptatea ar însemna să fim
eliberaţi din robia satanei şi să fim restabiliţi în „casa Tatălui”, nu că ar trebui să Datorită acestui eveniment tragic, retipăresc aici un
fim pedepsiţi pentru că suntem în robie. Dilema în care se afla Apusul este că, fragment dintr-o scrisoare pe care Arhiepiscopul (apoi
atât catolicii cât şi protestanţii, fiind influenţaţi de gândirea Fer. Augustin, au Arhimandritul) Lazar a scris-o în 1989 unui grup de
formulat teoriile lor teologice cu ajutorul dialecticii juridice.
18 Sf. Antonie avea perfectă dreptate. Pr. Dr. Michael Azkoul spunea: „Biserica catehumeni care erau influenţaţi de această mentalitate.
ne oferă viaţa lui Hristos. El este Soarele Dreptăţii (Sun of Righteousness) –
helios dikaiosynes (Mal. 2:4) – Cel din Care emană toată dreptatea. Dreptatea Editorul
mai înseamnă sfinţenie: harul transfigurator al Duhului Sfânt…” Uneori
expresia din (Mal.2:4) este tradusă prin Soarele Dreptăţii (Sun of Justice) şi în Fragment dintr-o scrisoare a Arhimandritului Lazar Puhalo
mod asemănător alte versete scripturistice: „Căci, dreptatea (justice) lui din anul 1989 adresată unui grup de catehumeni:
Dumnezeu se descoperă în ea din credinţă şi spre credinţă, precum este scris:
Iar dreptul din credinţă va fi viu.” (Romani 1:17). Dreptatea (justice) provine …Trebuie să ştiţi că Biserica Ortodoxă nu are nici o
din latinescul jutitia (a fi îndreptat). De-a lungul Evului Mediu, dreptatea tradiţie şi nu recunoaşte acest fel de ascultare în care sunteţi
(justice) a primit treptat o conotaţie juridică (vezi K. Foelich, „Justification
language in the Middle Ages”, în Justification by Faith: Lutherans and Catholics mânaţi. În ultima vreme s-a dezvoltat oarecumva un fel de
in Dialogue VII. ed de H. Anderson, etc. Minneapolis, 1985, 143-161. (Vezi „cult al duhovnicului”. Această tendinţă dusă la extrem este
Justification: the Path to Theosis, Rev. Dr. Michael Azkoul (Synaxis Press, o perversiune şi denaturare a ideii de ascultare din
1998) Fn.9. 7. În nota de mai sus, ca şi în întregul articol, autorul face de fapt
diferenţa între cuvântul „righteousness” şi „justice”. Ambele cuvinte nu pot fi monahism, precum şi a rolului adevărat al unui duhovnic.
traduse în limba română decât prin „dreptate”, dacă nu vrem să forţăm limitele Nu este deloc normal să li se ceară laicilor din Biserică să
limbii române. Autorul deplânge folosirea termenului „justice” (cu o conotaţie asculte orbeşte de duhovnic sau chiar de preotul paroh,
juridică) în loc de cuvântul „righteousness”, mai potrivit (n.trad.).
136 Î.P.S. LAZAR PUHALO Teologia vie în Ortodoxie 137

chiar dacă acesta este unul din acei doi sau trei preoţi parohi educarea noastră, de a ne mângâia duhovniceşte, de a ne
din America care ar putea fi numiţi cu adevărat duhovnici. consola şi călăuzi. Autoritatea cu care trebuie să-şi
Într-adevăr, nici măcar călugării nu trebuie să facă ascultare „impună” o hotărâre este aceasta: preotul paroh, episcopul
fără discernământ. Acest lucru ar fi contrar enunţurilor sau altă faţă bisericească nu poate îngădui nimic în parohii
principale despre înţelesul credinţei şi cu siguranţă contrar contrar canoanelor Sinoadelor Ecumenice. De exemplu, nu
învăţăturii ortodoxe despre laici… Ar trebui să fim foarte poate îngădui iconografia necanonică din biserica parohiei şi
atenţi dacă cineva încearcă să dobândească un astfel de cu siguranţă are această autoritate. Totuşi, atunci când
control absolut asupra minţii şi gândirii noastre, pe care nu preotul trebuie să vină cu o astfel de soluţie unui conflict
ne lasă să o folosim neîngrădit, să cântărim lucrurile în chip sau unei probleme, este obligat să dea o explicaţie
inteligent şi să alegem între nişte idei aparent contradictorii exhaustivă şi să ofere o dovadă pentru cele impuse atunci
şi între „şcoli” de gândire. Adevărului nu-i este teamă nici când este întrebat. Cu alte cuvinte, nu poate fi nici ascultare
că va fi dat în vileag şi nici că va fi pus în cumpănă. Un oarbă, nici haos, nici lucruri neortodoxe în parohii sau
duhovnic care seamănă mai mult cu un guru trebuie să se dioceze…
teamă de aceste lucru neîntrerupt şi de aceea caută să Ni se spune în Scriptură că suntem cu toţii împreună
dobândească controlul şi ascultarea totală asupra ucenicilor, lucrători pentru mântuirea sufletelor şi că trebuie să lucrăm
mai întâi prin izolare şi apoi prin frică. cu frică şi cutremur la mântuirea noastră. Avem adesea
Într-o sectă, există aproape inevitabil o personalitate nevoie să fim călăuziţi de cineva cu mai multă experienţă şi
centrală care este singurul interpret al tuturor lucrurilor. acesta este rolul duhovnicului şi al stareţului. Putem merge
Nimeni nu trebuie să-i pună la îndoială tălmăcirea ci trebuie să ne spovedim la preotul nostru paroh sau putem merge la
să primească ceea ce i spune, pentru simplul motiv că el a spovedanie în mânăstiri unde de obicei ne aşteptăm ca
spus-o. Niciodată (sau foarte rar) nu i se cere să explice sau preoţii-călugări să aibă mai multă experienţă şi mai multă
să dovedească tălmăcirea sau învăţătura. înţelegere, nu pentru că ar fi mai sfinţi ci pentru că au mai
Din punct de vedere ortodox, libertatea de alegere este mult timp în care să se dăruiască rugăciunii şi studiului decât
un lucru foarte important. Ni se cere să cunoaştem şi să oamenii care trăiesc în lume.
alegem inteligent şi realist. În Biserica Ortodoxă, diferenţa Călugării nu formează o clasă specială sau o castă în
între cler şi laicat nu este foarte profundă. Cu toţii suntem Biserica Ortodoxă, ei sunt doar o parte a laicatului care au o
membri ai preoţiei împărăteşti, la fel cum preotul este viaţă deosebită cu o rânduială anume, care este prescrisă de
membru al laicatului. Nu există nici o ştiinţă ezoterică sau Biserică pentru că trăiesc împreună într-o comunitate
vreo disciplină arcană pe care preoţii sau călugării – chiar închisă şi se dăruiesc mai bine rugăciunii. Într-o mânăstire
duhovnicii – pot să o dobândească iar oamenii de rând nu. este nevoie de o ascultare specială pentru a menţinea
Se presupune că avem cu toţii suficiente cunoştinţe şi ordinea, pentru a evita haosul şi pentru a promova
înţelegere pentru a lua decizii teologice, morale şi spirituale ajutorarea reciprocă şi respectul pentru a evita înşelarea
inteligente. Rolul duhovnicilor noştri este acela de a ajuta la diavolului. Cu toate acestea, acelaşi tipic al vieţii nu se aplică
138 Î.P.S. LAZAR PUHALO Teologia vie în Ortodoxie 139

şi oamenilor din lume care îşi întreţin familiile şi se află în Ar trebui să fiţi foarte bănuitori şi atenţi la orice aşa zis
concurenţă la locul de muncă. duhovnic care caută să vă izoleze şi care cere ascultare
Cu toţii ne străduim să creştem, să propăşim necondiţionată sau chiar ascultare excesivă. De fapt, dacă
duhovniceşte şi să dobândim mai mult pe Duhul Sfânt. aparţineţi unei jurisdicţii care ţine stilul vechi care îţi spune
Această nevoinţă şi creştere duhovnicească este lăsată că nu poţi primi Sfânta Împărtăşanie sau nu poţi participa la
tuturor oamenilor, tuturor celor care vor să se mântuiască. Sf. Liturghie într-o altă parohie pe stil vechi doar pentru că
Nu este nici un secret sau vreo gnoză mistică ieşită din nu sunt în intercomuniune cu ei, ar trebui să fugiţi din acea
comun. Este un fapt descoperit în mod limpede şi lămurit jurisdicţie imediat pentru că nu este autentică, nu este o
în chip desluşit. Biserică Ortodoxă Tradiţională, e vreun fel de sectă care
Este adevărat că în orice familie este nevoie de o încearcă să vă izoleze şi vă prindă în mrejele ei.
anumită disciplină şi ascultare pentru a întreţine buna Fiecare este conştient că un creştin ortodox nu poate
rânduială şi un mediu familial sănătos, lucru adevărat şi primi Sf. Împărtăşanie într-o Biserică ne-ortodoxă şi nu ar
pentru o biserică de enorie. În mod clar, această ascultare trebui să participe la slujbele eterodocşilor, totuşi încercarea
este de cea mai mare importanţă pentru canoanele şi de a te izola de celelalte Biserici care sunt în mod clar
învăţăturile ortodoxe precum şi o apreciere a misiunii ortodoxe din motiv că „nu sunt în intercomuniune cu noi”
preotului paroh. Cu toate acestea, ascultarea oarbă de cineva nu este primul şi cel mai limpede semn că eşti implicat într-o
face deloc parte din această învăţătură, iar familia lucrează împreună – sectă şi ar trebui să scapi de acolo cât poţi de repede… Şi
inclusiv familia parohiei… acest lucru este valabil nu numai pentru anumite jurisdicţii;
Adesea întâmplările şi duhul descoperit în Pateric, grupuri întregi de jurisdicţii pot cădea într-o asemenea
vieţile sfinţilor şi istoria mânăstirilor vestite sunt prost atitudine sectară nesănătoasă…
înţelese sau interpretate într-o formă exagerată. De În Biserica Ortodoxă nu există o singură „teologie
exemplu, misiunea călugărilor de la vestita mânăstire Optina ascetică”. Ortodoxia nu cunoaşte o mistică separată de
din Rusia a fost să fie un element stabilizator într-o lume teologie şi cu siguranţă nu o mistică care se rupe de viaţa
confuză şi decăzută. Părinţii de la Optina n-au încercat Trupului lui Hristos, adică de toţi credincioşii Bisericii. Tot
niciodată să pretindă vreun dar special al duhovniciei numai ceea ce e dus la extrem, ezoteric sau care pretinde o anumită
al lor şi n-au încercat niciodată să-i izoleze sau să deţină disciplină arcană, sau care izolează pe cineva într-o ascultare
controlul asupra celor care veneau la ei. N-au căutat absolută de un preot sau de un călugăr nu este în nici un caz
niciodată să limiteze accesul fiilor lor duhovniceşti la alte o expresie validă a trăirii creştin-ortodoxe.
centre ale ortodoxiei sau către alte experienţe. Pe de altă Vă îndemn să cântăriţi bine aceste lucruri cu mintea şi
parte, epoca care i-a dat pe marii părinţi de la Optina a fost inima dumneavoastră înainte să să îngăduiţi să fiţi atraşi în
şi epoca lui Rasputin şi a lui Mika cel Nebun, exponenţi ai ceva ce ce ar putea fi mai mult o pervertire a credinţei decât
unei grave şi profunde înşelări duhovniceşti din vremea lor o expresie autentică a credinţei ortodoxe…
dar şi din întreaga istorie bisericească.
140 Î.P.S. LAZAR PUHALO Teologia vie în Ortodoxie 141

Încă ceva: fiecare sectă pe care o cunosc – Jonestown, deplină şi fără drept de apel sau se amestecă prea mult în
martorii lui Iehova, hari krishna, scientologii – cu toţii viaţa particulară, ar trebui să fii cu multă băgare de seamă şi
obişnuiesc să spună că cei care părăsesc secta sau obiectează foarte atent în preajma lui şi în comunitatea acestuia. Dacă
împotriva ei sunt nebuni, au probleme, că şi-au pierdut te pomeneşti gândindu-te că mântuirea ta depinde de vreun
minţile şi obişnuiesc să-i respingă pe cei care pleacă. Cu anume părinte sau duhovnic şi încetezi să te gândeşti la
siguranţă ai de a face cu o sectă atunci când auzi aceste Iisus Hristos ca Începător şi Împlinitor al mântuirii tale,
afirmaţii tipice care sunt folosite împotriva tuturor celor atunci ai căzut într-adevăr în mrejele vreunei secte şi va
care părăsesc un grup sau au întrerupt legătura cu el, sau trebui să lupţi ca să scapi de acolo…
atunci când observi că un grup condamnă pe cei despre care
cred că ar greşi.
Vă poftim să ne vizitaţi atât pe noi cât şi parohiile
noastre, să-i vizitaţi şi pe alţii, să observaţi şi să cântăriţi cu HRANÅ NESÅNÅTOASÅ PENTRU SUFLET
atenţie tot ceea ce vedeţi. De fapt, ar trebui să vă întâlniţi şi
să discutaţi cu clerul şi laicatul din Biserica Ortodoxă din
America şi cu cei din alte jurisdicţii non-tradiţionale, să-i M âncarea nesănătoasă conţine coloranţi şi arome
artificiale, este îndulcită excesiv şi provoacă
dependenţă. Este dăunătoare sănătăţii somatice şi celei
urmăriţi, să-i ascultaţi şi să vedeţi ceea ce au de spus.
Trebuie să ascultaţi ambele variante ale problemei. Cred că mintale iar consumul ei influenţează sau chiar ne poate lipsi
aceasta este singura cale de a ajunge la o concluzie sănătoasă de o alimentaţie raţională.
şi corectă în căutarea dumneavoastră. Televiziunea este aproape echivalentul duhovnicesc al
În final, orice cale veţi alege, dacă aveţi un preot paroh mâncării nesănătoase. Întregul conţinut al programelor sale
care încearcă să vă călăuzească sau vrea să vă controleze nu este edificator, nu este hrănitor, este contrar unei
modul de a gândi, să vă izoleze sau insistă că trebuie să fiţi sănătăţi adecvate mintale şi emoţionale şi plin de idei care
prezent în biserica sa în fiecare duminică, trebuie să fugiţi de sunt diametral opuse unei societăţi sănătoase. Stilul de viaţă
el aşa cum aţi fugi de un şarpe veninos. Dacă sunteţi şi idealurile pe care le înfăţişează sunt artificiale, fade şi
căsătorit şi sunteţi implicat într-o comunitate monastică indezirabile. În plus, televizorul creează dependenţă.
care încearcă să vă controleze, folosindu-se de viaţa Chiar şi desenele animate pentru copii inspiră atitudini
dumneavoastră conjugală ca de un instrument cu care să nepăsătoare, agresive şi violente care se regăsesc fără
menţină controlul, aţi face bine să fugiţi şi de aceştia. Sunt îndoială în comportamentul copiilor în şcoală şi la joacă.
mulţi care pretind că ar fi duhovnici, dar mulţi dintre ei nu Datorită studiilor Universităţii British Columbia şi a altor
sunt. Aceştia pot fi nişte şarlatani, pot fi oameni studii şi comisii din SUA şi Europa s-a demonstrat de
dezechilibraţi psihic într-o stare gravă de înşelare sau pur şi nenumărate ori că privitul la televizor inspiră tinerilor
simplu se pot amăgi singuri. Dacă un duhovnic călugăr idealuri şi procese comportamentale negative şi că copiii
încearcă să câştige controlul asupra ta, îţi cere ascultare înclină să accepte comportamentul şi viaţa aşa cum este
142 Î.P.S. LAZAR PUHALO Teologia vie în Ortodoxie 143

văzută la televizor drept norma acceptabilă. În plus, citească împreună viaţa unui sfânt sau din Scriptură,
reclamele de la televizor care sunt gândite în aşa fel încât să mănâncă în faţa televizorului la fel cum păgânii împărţeau
exploateze fiecare patimă a omului, sunt foarte îndrăgite de mesele lor împreună cu idolii – şi adesea astfel de familii
copii. S-a arătat de nenumărate ori că reclamele de la ignoră până şi binecuvântarea mâncării înainte de masă.
televizor au un efect rezidual puternic nu numai asupra Mai târziu, părinţii unei asemenea familii vor deplânge
minţii copiilor uşor impresionabile dar şi asupra adulţilor starea morală şi spirituală a copiilor lor. Cât de des le citiţi
deopotrivă. Aceste reclame reuşesc să stârnească, să copiilor dumneavoastră din vieţile sfinţilor? Cât timp
construiască, să întărească şi apoi să exploateze tot felul de petrece familia dumneavoastră împreună, în faţa icoanei, în
patimi. rugăciune? Cât de des copiii dumneavoastră pot să
Dacă am analiza cu atenţie conţinutul moral al întrezărească o icoană a Mântuitorului sau a sfinţilor în
programelor de televiziune, inclusiv desenele animate căminul dumneavoastră? Pe de altă parte, cât timp petrec
pentru copii şi reclamele, vom putea observa că sunt exact privind desene animate care sunt agresive şi fără milă? Cât
contrariul idealurilor creştin-ortodoxe. După ce am analizat timp petrec cu anti-eroii violenţi, gălăgioşi, imorali şi
acest fapt, opriţi-vă şi comparaţi numărul de ore pe care senzuali de la televizor?
adulţii şi copiii deopotrivă le petrec în preajma televizorului Nimeni nu este atât de nebun încât să creadă că un
şi timpul pe care îl acordă bisericii, rugăciunii şi lecturii copil poate fi crescut sănătos trupeşte şi sufleteşte dacă
Scripturii şi a altor cărţi ziditoare de suflet. Prin urmare, cantitatea de hrană nesănătoasă pe care o primeşte
influenţa diavolului şi a planurilor lui în viaţa copiilor noştri depăşeşte sau chiar egalează hrana sănătoasă. Cum poate
începe la o vârstă timpurie şi chiar în casele noastre. cineva să fie atât de inconştient încât să creadă că ar putea
Această problemă este adesea complicată de faptul trist creşte un copil sănătos din punct de vedere emoţional,
că mulţi părinţi care sunt foarte mândri de televizorul color mintal şi spiritual cu hrană nesănătoasă?
pe care îl au se ruşinează de icoana Mântuitorului. În casele Televiziunea ca şi atâtea alte invenţii ale omului a fost
noastre, televizorului i se acordă un loc important, aproape închinată demonului lăcomiei şi invidiei şi este manipulată
un loc de onoare, în vreme ce de multe ori nu putem vedea în primul rând pentru a amplifica şi a exploata toate patimile
o icoană în nici un colţ al casei iar atunci când sunt şi omului. Prin reclamele care sunt menite să alimenteze
icoane, acestea sunt pitite altundeva decât în camera de zi, neîncetat patimile omului, chiar şi emisiunile ocazionale
undeva unde „să nu provoace stânjeneală”. Mulţi părinţi „decente” nu-şi mai ating scopul. Unii au spus, pe bună
care sunt de acord ca să petreacă copiii lor ore întregi lipiţi dreptate, că este mai bine să avem un televizor în casă unde
de televizor nu vor sta împreună cu ei nici măcar zece putem supraveghea pe cei care urmăresc emisiunile decât
minute în rugăciune, în faţa icoanelor. Mântuitorul şi sfinţii copilul nostru să privească la televizor altundeva,
Lui ne jenează, în loc să fie oaspeţi bine primiţi iar liturghia nesupravegheat. Această afirmaţie conţine un adevăr
celui rău, oferită zilnic la televizor, capătă singurul loc de considerabil. Dar judecaţi pentru o clipă dacă televizorul
cinste din familie. Familii care nu s-ar gîndi niciodată să dumneavoastră se bucură de mai multă atenţie decât colţul
144 Î.P.S. LAZAR PUHALO Teologia vie în Ortodoxie 145

dedicat icoanelor, dacă televizorul joacă un rol mai că am fost lipsiţi de prezenţa celui pe care îl iubim. Dar să
important în vieţile dumneavoastră decât Hristos. Vă hrăniţi facem din acest eveniment un lucru trist, fără măsură
copiii cu mai multă hrană duhovnicească decât cu hrană înveşmântat în negru, denotă faptul că suntem slabi în
nesănătoasă pentru suflet? Chiar dacă părinţii sunt prea credinţă şi că l-am uitat pe Hristos şi dragostea Lui. Trebuie
slabi pentru a lua o hotărâre, simplul fapt că părinţii vor doar să analizăm acest lucru prin perspectiva sfântului
trebui să dea seama în faţa Judecătorului pentru felul în care nostru părinte Ioan Hrisostom:
şi-au educat copiii ar trebui să fie de ajuns pentru a-i opri „Ce faceţi, voi care încercaţi să necinstiţi această sfântă
puţin să mediteze serios asupra acestei probleme. zi a Învierii? Cei care aţi vrea să purtăm doliu de jur
împrejur? Voi nu credeţi în Hristos? De ce pătaţi amintirea
celui plecat dintre noi? De ce îi faceţi pe ceilalţi să tremure
Celor ce-au dorit ve"minte negre şi să se teamă în faţa morţii? De ce îi faceţi pe oameni să-L
acuze pe Dumnezeu? Vă luptaţi cu voi înşivă. De ce jeliţi ca
şi păgânii care nu nădăjduiesc în Înviere?”
}n numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh! Istoricul bisericesc al primului secol, Minucius Felix, ne
povăţuieşte cum ar trebui să înveşmântăm înmormântările
Iubiţi fraţi, „Bucura-ţi-vă întru Domnul şi iarăşi zic
bucura-ţi-vă”. Astăzi am săvârşit pomenirea dragii noastre atunci când descrie înmormântările creştine din zorii
surori care a părăsit de curând această viaţă. Atunci când v-am creştinismului:
spus că nu vor fi nici draperii negre şi nici veşminte negre „La înmormântările noastre nu plângem. La ce bun?
pentru această slujbă, o parte dintre dumneavoastră aţi fost Înmormântările, ca şi vieţile noastre, le împodobim cu pace
nemulţumiţi tot aşa cum au fost şi unii atunci când am din belşug. Nu punem pe capetele morţilor nici o cunună de
săvârşit slujba înmormântării în veşminte albe. flori care se ofileşte, pentru că noi nădăjduim într-o
Dumneavoastră aţi crezut că lucrurile şi veşmintele negre diademă veşnică, pururea verde. Cu credinţă în slava lui
sunt potrivite pentru a boci la înmormântări şi slujbe de Dumnezeu, în smerenie şi pace, având încredinţare în
pomenire. bogăţia şi bunătatea Dumnezeului nostru, suntem înveseliţi
Folosirea veşmintelor negre este un obicei împrumutat de nădejdea bucuriei viitoare. Deci ne creştem în
de la latini pe care învăţătura groaznică despre purgatoriu îi binecuvântare şi trăim în contemplarea lucrurilor viitoare.”
face să uite mila lui Hristos şi să plângă ca şi când n-ar mai Vrem oare să ne înfăşurăm în negru din teamă de
avea nici o nădejde. Dar atât faptul de a purta negru cât şi moarte, de dragul nostru sau de dragul celui plecat?
folosirea accesoriilor negre pentru a adăuga şi mai multă Sfântul nostru părinte Ambrozie al Milanului ne spune:
jelire sunt lucruri contrare atât credinţei ortodoxe cât şi „Cei nesocotiţi îi plâng pe morţi ca şi cum moartea ar
Sfintei Scripturi. fi cel mai cumplit lucru. Cei nesocotiţi se tem de moarte, fie
Într-adevăr plângem la înmormântări, dar nu-l plângem pentru că ei cred că înseamnă anihilare sau pentru că sunt
pe cel care ne-a părăsit ci ne plângem pe noi înşine pentru înspăimântaţi de alegoriile despre… armatele diavolilor,
146 Î.P.S. LAZAR PUHALO Teologia vie în Ortodoxie 147

întunericul cel mai din afară etc. Aceştia sunt plini de sufletul atunci când, părăsind trupul, pleacă în tovărăşia
mituri.”19 îngerilor. În ce uimire, ce minune, ce desfătare! De ce
Să lăsăm acum aceste lucruri în urma noastră şi să plângi?” (Sf. Ioan Hrisostom, Omilia 21 la Fapte 21:5)
dobândim înţelegerea ortodoxă asupra morţii, să lăsăm Sfântul ne încredinţează că „acesta este motivul
deoparte veşmintele negre şi să ne bucurăm împreună cu Sf. rugăciunilor şi psalmilor pentru slava lui Dumnezeu: ca să
Grigorie Teologul, spunând: nu jeliţi şi să nu plângeţi, ci să mulţumiţi lui Dumnezeu,
„Cred în cuvintele celor înţelepţi care spun că fiecare Care l-a luat…” (Sf. Ioan Hrisostom, op. cit.)
suflet bineplăcut de Dumnezeu, atunci când pleacă de aici, De aceea să nu-mi mai vorbească nimeni despre
se duce să-l întâlnească pe Domnul său cu bucurie…şi veşminte negre la înmormântări şi pomelnice. Doar ne
ajunge la fericirea şi binecuvântările gătite pentru el.” tulbură tinereţile noastre şi ne întoarce de la Evanghelia lui
Veşmintele negre sunt nepotrivite şi ruşinoase la Hristos. Aceste învăţături sunt cu totul ne-ortodoxe şi
înmormântările şi slujbele de pomenire ortodoxe fiind ca şi contrare Evangheliei lui Hristos. Ci la înmormântările şi
cum am intra în camera pentru nuntă îmbrăcaţi în haine slujbele de pomenire să îmbinăm mâhnirea şi bucuria, sau
negre şi posace. Nu aţi auzit niciodată că ne veselim la dacă nu ne putem bucura, atunci cel puţin să ne mângâiem
înmormântări şi pomelnice? Nu, să ne îmbrăcăm în haine cu cuvintele celui care ne-a făgăduit:
albe de nuntă cu fir auriu şi să nu mai jelim pentru a putea „Căci sunt încredinţat că nici moartea, nici viaţa, nici
nădăjdui aşa cum ne învaţă părintele nostru Ioan îngerii, nici stăpânirile, nici cele de acum, nici cele ce vor fi,
Hrisostom: nici puterile, nici înălţimea, nici adâncul şi nici o altă făptură
„Acolo unde se petrec minuni, acolo unde se petrece o nu va putea să ne despartă pe noi de dragostea lui
astfel de taină, nu ar mai trebui să fie lacrimi. Vă rog Dumnezeu, cea întru Hristos Iisus, Domnul nostru.”20
ascultaţi-mă: în cazul răposaţilor voştri se petrece o taină
mare. Dacă am fi împreună şi împăratul ar chema pe unul
din noi la palat, mă întreb dacă ar fi bine să plângem şi să
jelim? Nu ştii că are loc o taină, cât este de minunată, cât
este de vrednică de imnuri şi laude? Oare nu vei vrea să
înveţi ca să ştii că acum nu trebuie să verşi lacrimi? Pentru
că este o taină mare a înţelepciunii lui Dumnezeu. Pentru că
sufletul având sălaşul său, se zoreşte către Domnul, iar tu
plângi?… Aşa cum soarele răsare luminos şi limpede, tot
aşa sufletul părăsindu-şi trupul cu conştiinţa curată,
străluceşte cu bucurie… Gândeşte-te cum trebuie să fie

19 Sfântul Ambrozie al Milanului – Despre binele morţii, par. 32-33. 20 Romani 8, 38-39.
148 Î.P.S. LAZAR PUHALO Teologia vie în Ortodoxie 149

vindecător. Mulţi vorbeau despre bunătatea şi mila Sa, în
timp ce alţii Îl urau şi-L vorbeau de rău.
URCU"UL CÅTRE POSTUL MARE 1
Când a auzit Zaheu că Iisus va sosi în Ierihon a dorit
Lecturi pentru cele cinci duminici dinaintea să-L vadă şi să se convingă singur cine era El. Dar pentru că
Postului Mare Zaheu era mic de statură, nu putea să-L vadă pe Iisus din
cauza mulţimii de oameni ce-L înconjurau. Din cauza
Primul pas: faptului că era vameş mulţimea din jurul său îl dispreţuia şi-l
Dorinţa de mântuire şi de a-L cunoaşte pe Hristos considera un duşman. Astfel şi el era acum cu adevărat
„înconjurat de duşmani”.
Pe măsură ce Iisus se apropia, dorinţa lui Zaheu
Duminica lui Zaheu 2 creştea din ce în ce mai tare. Văzând un arţar cu un ram mai
„Şi acum iată, a înălţat capul meu mare, Zaheu alergă într-acolo şi începu să se urce deasupra
peste vrăjmaşii mei. Înconjurat-am şi mulţimii de duşmani ce-l înconjurau. Ajunsese cât de sus
am jertfit în cortul Lui jertfă de putuse. Habar n-avea el atunci că Iisus avea să-l ducă mai
laudă.”3 departe. Când ajunse în dreptul lui Zaheu, Iisus îl privi şi-l
chemă la Dânsul pe păcătos: „Zahee, coboară-te degrabă,
Zaheu cel din Ierihon era un om păcătos. Vameş fiind, căci astăzi în casa ta trebuie să rămân.” Zaheu se ridicase
el îi înşela pe oameni, în special pe cei săraci ce nu aveau deasupra mulţimii lumeşti şi-L căuta pe Iisus, iar acum Iisus
nici o putere de apărare. avea să-l vindece şi să-l ridice deasupra duşmanilor săi
Deşi era înconjurat tot timpul de demoni care îl spirituali – deasupra hoardei de demoni ce-l înconjura şi ea.
îndemnau la lăcomie, cruzime şi la tot felul de pofte lumeşti, Deoarece Iisus Hristos venise şi stătuse cu Zaheu, curând
inima sa nu era întru totul împietrită. Undeva, în adâncul lui, acesta avea să devină prieten cu cei ce-l urau. Vindecat prin
zăcea o dorinţă neîmplinită. dragostea milostivă a lui Iisus Hristos, Zaheu avea să
Care era oare această dorinţă? Oare după ce râvnea folosească această nou împărtăşită dragoste ca să ajute la
sufletul acestui păcătos, oare ce nu putea el obţine cu toată vindecarea durerilor şi a nevoilor celor pe care, în trecut, îi
bogăţia, averile şi poziţia sa? rănise. Dragostea blândă a lui Hristos începu deci să prindă
Toţi cei din Israel auziseră câte ceva despre un nou rădăcini în inima păcătosului şi să-l schimbe.
Învăţător – Iisus din Nazaret. Unii ziceau că El ar fi fost un Ridicându-se deasupra celor lumeşti Zaheu făcu astfel
sfânt profet. Alţii spuneau că-i un mare învăţător şi primul pas pe cărarea ce duce către Împărăţia Cerurilor.
Haideţi şi voi, iubiţi fraţi şi surori, ca în această zi să
facem şi noi acest prim pas. Lăsând la o parte idealurile şi
1 Traducere din limba engleză de Larisa Marinescu. îngrădirile celor lumeşti, să ne ridicăm deasupra mulţimii,
2 Luca 19, 1-10/1; Timotei 4, 9-15. dorind din toată inima ca să-L vedem pe Iisus şi să
3 Ps. 26, 10-11.
150 Î.P.S. LAZAR PUHALO Teologia vie în Ortodoxie 151

cunoaştem din plin cine este El. Precum ne-am urca într-un această pildă, căci în ziua următoare a intrat în Ierihon şi l-a
sicomor ca să-L vedem pe Iisus, haideţi să începem astfel chemat pe Zaheu lângă sicomor.
urcuşul nostru către Postul cel Mare, strângând în inima Pe când le spunea oamenilor ce trebuie să facă dacă
noastră cuvântul apostolului pentru astăzi: vor să intre în Împărăţia lui Dumnezeu, Iisus le-a dat
„Fiindcă pentru aceasta ne şi ostenim şi suntem ocărâţi următoarea pildă:
şi ne luptăm, căci ne-am pus nădejdea în Dumnezeul cel Doi oameni au intrat în templu să se roage. Primul era
viu, Care este Mântuitorul tuturor oamenilor, mai ales al un fariseu, mândru şi plin de sine. Nu numai că se lăuda cu
credincioşilor… Cugetă la toate acestea, ţine-te de acestea, sfinţenia şi lipsa sa de păcătoşenie, dar a aruncat şi o privire
ca propăşirea ta să fie vădită tuturor.”(1 Timotei 4, 10, 15) mândră smeritului vameş, ce era plecat la pământ,
pocăindu-se cu lacrimi în ochi:
„Dumnezeule, Îţi mulţumesc că nu sunt ca ceilalţi
Al doilea pas: oameni, răpitori, nedrepţi, adulteri, sau ca şi acest vameş.
În căutarea adevăratei smerenii şi a pocăinţei Postesc de două ori pe săptămână, dau zeciuială din toate
câte câştig.”
Duminica Vame"ului "i a Fariseului 4 Fariseul nu îşi putea deschide sufletul la Dumnezeu,
„…Şi am smerit cu post sufletul meu şi aşa că Dumnezeu ni L-a trimis pe Marele Medic ca să ne
rugăciunea mea în sânul meu se va întoarce… mântuiască.
ca şi cum aş fi jelit şi m-aş fi întristat, aşa m-am Fariseul, fiind convins că nu era bolnav, nu căuta
smerit.” vindecare de la Medic. Aşa cum spune şi Psalmul de mai
(Psalmul 34, 12, 13)
sus, rugăciunea s-a întors în inima lui, dar s-a întors ca un
blestem şi ca o condamnare, umplându-l cu şi mai multă
Câţi nu intră în biserica lui Dumnezeu crezând că sunt mândrie.
buni şi fără de păcat? Câţi nu se uită cu coada ochiului la cel Vameşul, umilit de conştiinţa propriilor sale păcate, şi-a
pe care-l consideră a fi mai prejos decât ei, şi în taină îl deschis sufletul către Dumnezeu:
judecă în inima lor. „Dumnezeule, fii milostiv mie, păcătosului.”
Chiar se consideră pe ei înşişi a fi perfecţi? Sau încearcă Rugăciunea acestui om s-a întors în inima lui plină de
să îşi ascundă propriul lor păcat, justificându-se astfel pe ei binecuvântare şi de dulceaţă spirituală.
înşişi ca să nu trebuiască să se pocăiască? Sfântul profet, regele David, de asemenea s-a plecat la
În citirea Evangheliei de astăzi aflăm despre un alt pământ cu post şi cu lacrimi de pocăinţă şi a strigat la
vameş, unul ca şi Zaheu, despre care am citit duminica Dumnezeu:
trecută. Probabil Iisus se gândea chiar la Zaheu când a dat „Că fărădelegea mea eu o cunosc şi păcatul meu
înaintea mea este pururea.” Dar el a înţeles că:
4 Luca 18, 10-14/ 1 Timotei 3, 10-15.
152 Î.P.S. LAZAR PUHALO Teologia vie în Ortodoxie 153

„Jertfa lui Dumnezeu: duhul umilit; inima înfrântă şi aranjate nu ca versete separate, ci în formă narativă, astfel
smerită Dumnezeu nu o va urgisi.” (Psalmul 50, 4, 18). încât să poată fi citite ca lectură revelatoare şi să ne ajute să
Iubiţi fraţi şi surori, învăţăm înţelesul lecţiei acelei zile.
Făcând cel de-al doilea pas către Postul Mare, haideţi
Iubiţi fraţi,
să ne gândim la această pildă.
Să nu ne rugăm precum Fariseul, pentru că oricine se
Săptămâna trecută am învăţat cum să ne ducem
înalţă pe sine se va smeri. Aşadar să ne smerim înaintea lui
dorinţele dincolo de lucrurile acestei lumi şi cum să le
Dumnezeu, strigând în post prin cuvintele Vameşului:
apropiem de Mântuitorul nostru Iisus Hristos.
„Doamne, iartă-ne pe noi păcătoşii.”
În această duminică am învăţat că nu este cu putinţă să
Când Fariseul intra plin cu îngâmfare iar Vameşul se
ne apropiem de Iisus dacă avem mândrie în inimile noastre
smerea în pocăinţă, amândoi stăteau înaintea Ta, o
şi dacă ne considerăm a fi neprihăniţi. Amintiţi-vă deci de
Doamne. Dar unul prin lăudăroşenie şi-a pierdut răsplata,
versetul pe care l-am citit astăzi, înainte de Sinaxar:
iar celălalt prin smerita sa linişte s-a făcut vrednic de
„Dacă sunteţi ca Fariseul, înapoiaţi-vă şi nu intraţi în
darurile spirituale.
templu, căci Hristos este înăuntru şi dinaintea lui numai cei
„Prin acele ofuri de pocăinţă ridică-mă, o Dumnezeule
smeriţi sunt bine veniţi”.
Hristoase, căci tu eşti prietenul omenirii.”
A fi „neprihănit” este un lucru dureros, căci dacă
Doamne Atotputernic, am învăţat cât de folositoare
suntem „neprihăniţi” totul este pierdut. Iisus Hristos nu a
sunt lacrimile pocăinţei, căci ele l-au salvat pe Iezechiel de la
venit pentru cei fără de păcat şi asta înseamnă că aceştia nu
porţile morţii şi tot ele au salvat-o pe femeia păcătoasă de la
pot fi mântuiţi. El nu a venit decât pentru cei păcătoşi,
greşelile ei repetate. Ele l-au dovedit pe vameş a fi mult mai
pentru că numai ei pot auzi chemarea la pocăire şi pot
drept credincios decât fariseul:
răspunde, primindu-L pe Hristos şi mântuirea Sa. 5
„Te implor, O Doamne, pune-mă în numărul celor
Aşa cum ne mărturisesc Sfinţii profeţi, postul este un
care au plâns astfel de lacrimi şi ai milă de mine”.
pas important către neprihănirea spirituală.
Haideţi să ne întoarcem feţele de la lăudăroşenia cea
Aceste două duminici ce au trecut ne-au învăţat să-L
rea a Fariseului şi să învăţăm ce este adevărata smerenie a
dorim şi să-L căutam pe Mântuitorul nostru cu râvna
Vameşului, astfel încât să ne putem înălţa strigând la
cinstită şi smerenia sinceră, astfel mergând cu toţii înainte,
Dumnezeu cu el:
către bucuria şi tristeţea Postului Mare.
„Iartă-ne pe noi, slujitorii Tăi, o, Hristoase Mântuitorul
∗∗∗ nostru, născut din Fecioară şi care ai purtat Crucea pentru
În continuare se află o adaptare a unor versete ceva noi, înviind lumea o dată cu tine.
mai deosebite, cântate la rugăciunile de seară şi la cele de Deschide-mi porţile pocăinţei, o, Dătătorule de Viaţă,
dimineaţă, în Duminica Vameşului şi a Fariseului. Ele sunt căci în zorii zilei sufletul meu intră în templul sfinţeniei
Tale, îmbrăcat în prihănitul templu al trupului meu. Dar
5 Matei 9, 13.
154 Î.P.S. LAZAR PUHALO Teologia vie în Ortodoxie 155

pentru că Tu eşti milostiv, curăţeşte-mă pe mine prin Dumnezeu a văzut dorinţa noastră şi ne-a chemat să
milostivenia Ta.” ne „coborâm din sicomor”, astfel încât El Însuşi să ne
poată înălţa. Precum a făcut şi cu Zaheu, El nu ne-a judecat
şi nu ne-a condamnat, ci ne-a vindecat.
Pasul al treilea: Am văzut minunata smerenie a lui Dumnezeu când
Schimbarea modului de viaţă. Hristos a intrat în casa celui răufăcător şi a stat la masă cu
Confruntarea cu îngâmfarea el. Am văzut cum Hristos a binecuvântat cu puterea
transformatoare a Harului Divin prin dragoste milostivă.
Duminica fiului risipitor6 În cea de-a doua duminică am privit la frumuseţea celei
„La râul Babilonului, acolo am şezut şi am de-a doua pocăinţe. În această a treia duminică, cea a Fiului
plâns, când ne-am adus aminte de Sion. În Risipitor, vom pune laolaltă mesajul acestor primi doi paşi şi
sălcii, în mijlocul lor, am atârnat harpele noas- vom dobândi o înţelegere mai aprofundată despre
tre. Că acolo cei ce ne-au robit pe noi ne-au
cerut nouă cântare, zicând: «Cântaţi-ne nouă Dumnezeu şi despre relaţia noastră cu El.
din cântările Sionului!» Cum să cântăm cân- Astăzi ni se povesteşte despre un fiu care s-a săturat să
tarea Domnului în pământ străin?” lucreze în câmpurile şi viile tatălui său:
(Psalmul 136, 1-4)
– „Dă-mi partea mea de avere!, a cerut el. M-am
săturat de tine şi de casa ta. Mă simt plictisit şi vreau să caut
Duminica trecută am aflat câte ceva despre smerenie.
fericirile şi plăcerile lumii largi, de dincolo de moşiile tale.”
Nu despre falsa smerenie, pe care uneori oamenii o arată
Tatăl, datorită dragostei şi neprihănirii sale, deşi cu
faţă de cei mai înalţi sau mai puternici, nu despre acea aşa-
mare durere, a respectat libera alegere a fiului său. Nu avea
zisă smerenie ce de fapt nu este decât laşitate. Am învăţat
nici o obligaţie să-i dea fiului partea lui de avere, dar
despre acea adevărată smerenie ce vine din auto-împlinire şi
dragostea l-a mişcat, căci nu voia să-şi vadă fiul ducându-se
din cunoaşterea de sine. Am învăţat despre o smerenie cu
în lume cu mâinile goale şi dezbrăcat. Cu smerenie i-a dat
două sensuri: aceea a unui răufăcător care este iertat cu
daruri fiului său răzvrătit, dorind să-l ajute să
dragoste blândă de către cel pe care-l ofensase, şi despre
supravieţuiască până când, probabil, avea să-i vină din nou
majestuoasa smerenie a Celui Care iartă orice greşeală cu
mintea la cap.
milostivenia unei inimi blânde.
Ne-am dat seama că eram prea mici în statura noastră
Prea iubiţii mei fraţi întru Hristos,
spirituală ca să-L putem vedea pe Dumnezeu şi ca să-L
Şi noi devenim uneori copii răzvrătiţi prin slăbiciunile
putem cunoaşte pe El. Aşa că ne-am înălţat şi noi cum am
noastre, prin dorinţe păcătoase şi prin ascunzişuri. Ne
putut, ca să încercăm să-L vedem pe El.
întoarcem spatele şi ne îndepărtăm de la casa Părintelui
nostru pentru că ne săturăm de constrângeri şi slăbim în
6 Luca 15:11/ Corinteni 6:12-20.
speranţă, dorind plăcerile magnetismului lucrurilor lumeşti.
156 Î.P.S. LAZAR PUHALO Teologia vie în Ortodoxie 157

Dar iată aici ce lucrare minunată… Deşi noi ne Cu privirea plecată în pământ, neputând să-şi ridice
întoarcem spatele către Dumnezeu din cauza aroganţei ochii ca să-l privească pe tatăl său, fiul deprimat îngână:
inimilor noastre, totuşi El nu ne lasă să plecam cu mâna „Tata…”
goală. Chiar dacă noi plecăm de la El, totuşi dragostea Lui Dar tatăl său nici nu aşteptă ca să termine vorbele. Cu
ne însoţeşte şi, în mod smerit, ne îndeamnă să ne lacrimi de bucurie şiroindu-i din ochi, el îşi îmbrăţişă fiul:
reîntoarcem. „O, fiul meu, fiul meu, încă eşti în viaţă. Dragul şi
Aşa că fiul risipitor a pornit la drum, ducând cu sine preaiubitul meu fiu, te-ai întors la mine. Veniţi să ne
partea sa de moştenire sau, mai bine zis, darurile tatălui sau. bucurăm şi să petrecem împreună, căci acest fiu al meu era
El a rătăcit către un pământ îndepărtat, la mare distanţă de pierdut şi acum l-am regasit; era mort şi acum e iarăşi viu.”
paradisul casei plină de dragoste a tatălui sau, şi de Iubiţi fraţi,
câmpurile bine îngrijite. Acolo, fiind încă supus aroganţei, a Iată minunea dragostei şi milei lui Dumnezeu: fiul
risipit averea tatălui său pe vanitatea deşartă a lumii acesteia, fusese deja iertat în inima tatălui său chiar în ziua în care
pe imoralitate şi trăire în dezmăţ. plecă în toată aroganţa sa. În tot acest timp, Tatăl nu ţinuse
În cele din urmă a rămas fără absolut nimic, cu mâna supărare pe fiul său, ci în fiecare zi fusese îngrijorat de
goală şi singur. Numai atunci când a terminat de îngrijit la soarta lui, rugându-se şi dorind a se întoarce. Iertarea tatălui
porci, un animal necurat pentru evrei, şi când a ajuns să său îl aşteptase acolo întotdeauna. El nu avea decât să
mănânce chiar şi mâncarea porcilor a început ca aroganţa dorească să-şi schimbe modul de viaţă, să se întoarcă la tatăl
lui să-şi piardă tăria. Numai atunci a început să-şi dea seama său şi să primească iertarea şi dragostea.
că adevărata moştenire a tatălui său nu era bogăţia lumească Şi noi ne îndepărtăm uneori de la Tatăl nostru din
ci dragostea şi mila. cauza propriei noastre aroganţe şi din lâncezeală spirituală,
Şi-a dorit să fie salvat. şi noi ne îndepărtăm şi devenim exilaţi din paradis. Călcând
Când aroganţa s-a risipit şi sufletul i-a fost atins de pe urmele lui Adam şi ale Evei, ale lui Cain, ale lui Ham, ale
smerenie, pocăinţa a început să prindă rădăcini în inima sa. fiilor lui Iacob şi ale poporului lui Israel, ne îndepărtăm de
Şi-a dat seama cine şi ce devenise. Şi-a dorit să se reîntoarcă la casa tatălui nostru, plecăm în exil, sau suntem purtaţi
la casa tatălui său şi, dacă ar fi fost cu putinţă, să devină departe, în robia Satanei, prin aroganţă şi prin iluziile lumii
unul dintre slujitori. Când a început să se pocăiască a şi ale inimilor noastre.
început să spere la mila tatălui său. Din acest motiv în această zi cântăm imnul exilaţilor,
Şi iată minunea măreţiei dragostei smerite a lui din Psalmul 136, „La râul Babilonului”.
Dumnezeu. Fiul, căutând milostivire ca să devină măcar un Dar Tatăl nostru ne aşteaptă în fiecare zi. Stă în faţa
servitor, a găsit o iertare plină de bucurie şi a fost primit ca Casei, uitându-se la drum cu dor, dorind ca să ne
un fiu preaiubit. Nici nu apucă să ajungă bine la casa tatălui reîntoarcem acasă, regăsindu-ne drumul prin pocăinţă.
său şi îşi exprimă pocăinţa prin vorbele sale, căci tatăl îl În această pildă, fiul a hotărât să se pocăiască şi să se
văzu de departe şi alergă să-l întâmpine la drum. întoarcă acasă când a fost adus în pragul unui post impus.
158 Î.P.S. LAZAR PUHALO Teologia vie în Ortodoxie 159

Ne-au fost date cele patruzeci de zile ale Postului
Mare, ca un post voit, ca prin rugăciune să ne cercetăm Iubiţi fraţi,
inimile şi minţile şi să ajungem la o dorinţa fermă de a ne Când ne pregătim să începem o călătorie este înţelept
reîntoarce acasă din exil. Postul Mare reprezintă pentru noi să analizăm înainte care ne este destinaţia şi să ne planificăm
acelaşi drum pe care fiul risipitor s-a întors acasă. voiajul foarte bine. Multe necazuri şi primejdii îl aşteaptă pe
Iată marea taină al drumului nostru: la sfârşitul cel ce se pregăteşte să navigheze pe o mare vastă! Nu
drumului Îl găsim pe Hristos răstignit şi Înviat. contează cât de bine ne planificăm călătoria căci vieţile
Vedeţi, Dumnezeu nu s-a mulţumit doar să stea la noastre rămân imprevizibile. Pentru că nimeni nu poate şti
porţile paradisului şi să aştepte reîntoarcerea noastră (pe ce aduc zorii zilei şi nici ce aduce apusul. Nimeni nu poate
care nu am fi putut-o face fără El), ci L-a trimis pe singurul ştii dacă va trăi să mai vadă din nou zorii. Şi totuşi când o
său Fiu ca să ne caute şi să ne aducă acasă încă o dată. corabie se pregăteşte de drum, nu numai echipajul ci şi
Iisus Hristos este „cercetaşul” lui Dumnezeu, trimis ca fiecare călător îşi face planuri şi pregătiri pentru sfârşitul
să ne caute şi să ne găsească pe noi, copiii pierduţi şi să ne călătoriei, pentru atunci când va ajunge la destinaţie.
aducă acasă din nou. El şi-a dat chiar şi viaţa pentru noi, Biserica a lăsat ca în această duminică de pregătire,
astfel încât să cunoaştem măreţia şi puterea dragostei Sale. când suntem gata să ne îmbarcăm în voiajul Postului Mare,
Dorind să-L vedem şi să-L cunoaştem pe Hristos, să privim şi spre sfârşitul călătoriei, să privim la clipa când
învăţând despre pocăinţă prin smerenie, haideţi acum să ne vom ajunge în cele din urmă la destinaţie.
schimbăm modul de viaţă şi cu speranţa în dragostea şi Sâmbătă am sărbătorit „sâmbătă morţilor”,
milostivenia lui Dumnezeu să ne întoarcem pe drumul comemorându-i pe cei care au adormit în credinţă, „cu
Postului cel Mare înapoi la casa Tatălui nostru. speranţa Învierii şi a vieţii cele veşnice”.
În această slujbă nu i-am comemorat doar pe cei ce au
Pasul al patrulea: trecut din această viaţă, ci am contemplat de asemenea şi la
ziua propriei noastre morţi.
Duminica JudecÅ[ii de Apoi Sfânta Biserică ne-a îndemnat să ne reamintim că
(Lăsatul secului la carne)7 fiecare dintre noi trebuie să ajungă la acea ultimă oră a vieţii
„Mai de preţ este ziua morţii decât ziua pământeşti, şi să ne pregătim pentru aceasta.
naşterii.” Pentru a ne aduce la o completă înţelegere şi contem-
(Eclesiastul 7, 1) plare a destinaţiei noastre, noi serbăm în avans în această
„De ce vă bucuraţi când o corabie pleacă într-o duminică a doua Venire a lui Hristos şi Judecata de Apoi.
călătorie periculoasă. Mai bine bucuraţi-vă Contemplarea sfârşitului voiajului nostru pe marea vieţii
când se întoarce nevătămată în port”
(Comentariu ebraic la Eclesiast 7, 1) acesteia pământeşti nu este deloc ceva morbid, nici întru totul
trist. Ea ne cheamă ca să ne pregătim prin luptă spirituală şi
pocăinţă, pentru acele răsplăţi pe care Domnul le-a promis
7 Sâmbătă: 1 Tesaloniceni 4, 13-17 / Ioan 5, 24-30
160 Î.P.S. LAZAR PUHALO Teologia vie în Ortodoxie 161

celor credincioşi. Versetele şi citirile pentru rugăciunile de traversăm marea postului către Sfintele Paşti, să traversăm
sâmbătă şi din „Duminica Judecăţii de Apoi” ne aduc aminte marea vieţii către mult aşteptatul port al Raiului.
de soarta groaznică a celor ce nu se gândesc la sfârşitul lor şi Fie ca Domnul, Dumnezeul şi Mântuitorul nostru Iisus
care nu se pregătesc prin credinţă, dragoste şi luptă spirituală Hristos să fie Căpitanul şi navigatorul corabiei noastre, spre
să vină înaintea tronului de judecată a lui Hristos. gloria numelui Său Cel Sfânt, şi a Tatălui Veşnic, şi al
Toate acestea se fac pentru a ne ajuta să ne pregătim de Duhului dătător de Viaţă, acum şi de-a pururea şi-n vecii
post, pentru a ne face să înţelegem din plin scopul şi vecilor.
semnificaţia postului nostru fizic şi spiritual şi pentru a ne Amin.
face să realizăm adevărata natură a postului.
Astfel, în rugăciunea de Sâmbătă dimineaţa cântăm: Pasul al cincelea
„Posteşti? Să nu îl nelegiuieşti pe vecinul tău. Te-ai Căutând iertarea. Învăţând să iertăm
lepădat de unele mâncăruri? Atunci nu-l judeca pe fratele
tău, ca să nu fii judecat tu însuţi şi să fii aruncat în foc şi să Duminica iertÅrii8
arzi precum ceara.” (Lăsatul secului la brânză)
Precum sfârşitul călătoriei noastre pe acest pământ este „Căci de veţi ierta oamenilor greşealele
moartea şi Judecata de Apoi, sfârşitul călătoriei prin Postul lor, ierta-va şi vouă Tatăl vostru Cel
ceresc. Iar de nu veţi ierta oamenilor
Mare este serbarea glorioasă a Învierii Domnului. Sfârşitul greşealele lor, nici Tatăl vostru nu vă va
ambelor călătorii este cuprins într-un imn din rugăciunea de ierta greşealele voastre”
sâmbătă seară: (Matei 6, 14-15)
„Tu, o, Doamne Iisuse, ne-ai mântuit cu Însuşi sângele
tău neprihănit. Prin moartea Ta ne-ai scăpat pe noi de la o Iisus Hristos menţionează în Evanghelii două păcate
moarte amară, şi prin Învierea Ta ne-ai dăruit viaţă veşnică.” de neiertat. Aşa cum ne amintim cu toţii, „hula împotriva
Citind cântările pentru această „sâmbătă a morţilor” şi Duhului”9 este de neiertat. Dar nu mulţi îşi amintesc că,
pentru „Duminica Judecăţii de Apoi”, învăţăm cum să ne dacă nu îi iartă pe ceilalţi, nici ei înşişi nu vor fi iertaţi.
planificăm călătoria, învăţăm instrucţiuni de navigare ce ne Refuzul de a ierta este la fel de grav precum blasfemia
ajută să trasăm ruta voiajului nostru şi un ghid pentru împotriva Duhului Sfânt.
pregătiri. Iisus Hristos ne aminteşte despre acest lucru ce pare
Prea iubiţilor fraţi întru Hristos, ceva destul de serios din moment ce El ne învaţă această
Ţinând aceste lucruri în inimă, haideţi să ne îmbarcăm pildă în mai multe ocazii şi în diferite feluri. La fel şi
în călătoria Postului cel Mare purtând clar înaintea noastră Apostolul Pavel a ţinut să repete aceasta, laolaltă cu multe
viziunea destinaţiei, şi văzând sfârşitul încă de la început. avertismente împotriva judecării aproapelui nostru.
Haideţi cu bucurie în tristeţe, să ne pregătim de plecare, să
8 Matei 6:14-21/Romani13:11-14:4.
9 Matei 12, 31.
162 Î.P.S. LAZAR PUHALO Teologia vie în Ortodoxie 163

De ce oare începe Sfânta Biserică Postul Mare cu făcut nimic atât de rău. N-am jefuit şi n-am omorât pe
„Rugăciunile de seară ale Iertării”, prin care ne cercetăm nimeni!”
inimile, ne dezrădăcinăm toată pica şi răutatea şi ne iertăm O, iubiţi fraţi şi surori, nu înţelegeţi că cele mai
unul pe altul? Pentru că Postul Mare este un prilej de groaznice păcate sunt acelea pe care le comitem aproape în
pocăinţă intensă, când căutăm iertarea lui Dumnezeu. Acea linişte împotriva aproapelui nostru?
iertare a lui Dumnezeu nu este posibilă totuşi pentru cei Judecata, învinuirea, insultele şi bârfa cu care asaltăm
care nu i-au iertat pe toţi ceilalţi din inimă. Călătoria noastră sufletele lor sunt păcate oribile în ochii lui Dumnezeu care
în post nu ar avea prea mare valoare pentru noi dacă nu i-am i-a creat pe ei şi care îi iubeşte. Nu ne dăm oare seama că
iertat pe ceilalţi cum se cuvine. judecându-l pe aproapele nostru judecăm de fapt pe cineva
În versetul din „Doamne am plâns”, din rugăciunea de pentru care Domnul Iisus Hristos şi-a vărsat valorosul Său
seară, cântăm: sânge şi şi-a dat însăşi viaţa? Refuzul de a ierta şi răutatea
„Haideţi să începem cu post şi bucurie! Haideţi să ne sunt într-adevăr fapte care ne pot lipsi de iertare şi ne pot
pregătim de lupta spirituală! Haideţi să ne curăţim şi trupul trimite sufletul în chinul etern.
şi sufletul. Haideţi să ne abţinem de la poftele firii, aşa cum Astfel, punându-ne să ne auto-acuzăm în acest fel,
ne abţinem şi de la mâncare. Haideţi să ne bucurăm în biserica ne îndeamnă să ne revenim în fire şi ne învaţă cum
virtuţile duhului, să le împlinim în dragoste, ca să avem să ne luptăm pentru a ajunge la o adevărată iertare faţă de
parte să vedem dragostea lui Hristos, Dumnezeul nostru şi ceilalţi, o iertare simţită din toată inima; căci nu este
să ne bucurăm în Spirit la Sfintele Paşti. îndeajuns să trecem doar prin ritualul iertării şi printr-o
Cum am putea începe postul în bucurie dacă am fi pocăinţă de formă.
împovăraţi de focurile răutăţii şi ale urii? Dacă sufletele Staţi deci puţin şi gândiţi-vă, iubiţi fraţi, pe cine
noastre sunt nelalocul lor şi agitate din cauza judecăţii judecaţi în timp ce pretindeţi că vă pocăiţi. Pretindeţi să fiţi
împotriva altora, nu putem avea pacea spirituală necesară mai buni decât aproapele vostru ale cărui păcate le vedeţi şi
pentru începerea postului într-un duh de bucurie şi le divulgaţi, dar dacă aţi fi cu adevărat buni, nu aţi vedea
speranţă.” greşelile ci suferinţa lor. Dacă aţi avea într-adevăr Duhul lui
Mai departe în versetul „Doamne am plâns”, găsim o Hristos în voi, nu aţi vedea păcat, ci necaz, şi în loc să
rugăciune puternică de condamnare de sine: judecaţi v-aţi grăbi să-l îmbrăţişaţi pe aproapele vostru cu
„Când mă gândesc la faptele mele, O Doamne, mă lacrimi de compasiune. În loc de aceasta, răi la suflet cum
îngrozesc, pentru că ştiu că merit orice chin. Nu am ţinut suntem, ne fălim şi facem o grămadă de acuzaţii împotriva
cont de îndemnurile Tale, o, Mântuitorule…” fraţilor noştri.
Auzind acestea, mulţi ar fi tentaţi să gândească: Nu vedeţi cum Satana v-a făcut jucăria sa? Nu vă daţi
„De ce să-mi fie o asemenea frică atunci când mă seama că doar vă folosiţi de slăbiciunile fratelui vostru ca să
gândesc la faptele mele? Nu am comis nici o crimă şi nu am vă ascundeţi propriile voastre păcate? Nu vedeţi că vă
folosiţi de greşelile lui ca să încercaţi să vă justificaţi şi să
164 Î.P.S. LAZAR PUHALO Teologia vie în Ortodoxie 165

acoperiţi răutatea propriilor voastre neînfrânări? Când
judecaţi greşelile aproapelui vostru, în realitate doar
încercaţi să vă minţiţi în legătură cu ale voastre. Dacă am fi
să fim cinstiţi, ar trebui să mărturisim că ceea ce urâm în
ceilalţi este exact ceea ce ne sperie cel mai mult în noi
înşine.
Aşadar, haideţi să ne plecăm în faţa fraţilor şi surorilor Versete din Sf#nta Scriptura despre
noastre, astfel încât să ne putem pleca şi înaintea lui
Dumnezeu. Astfel, căutând iertarea, haideţi mai întâi să
iertare Íi judecat`
dăruim iertare, ca apoi, cu pânzele corabiei noastre bine
pregătite, să ne putem îmbarca în călătoria către Sfintele
Paşti, aşteptând pe bună dreptate încărcătura bogată a
binecuvântărilor şi harului ce ne-au fost promise.
„ C
ă de veţi ierta oamenilor greşealele lor, ierta-va şi
vouă Tatăl vostru Cel ceresc; Iar de nu veţi ierta
oamenilor greşealele lor, nici Tatăl vostru nu vă va ierta
greşealele voastre. Când postiţi, nu fiţi trişti ca făţarnicii; că
ei îşi smolesc feţele, ca să se arate oamenilor că postesc.
Adevărat grăiesc vouă, şi-au luat plata lor. Tu însă, când
posteşti, unge capul tău şi faţa ta o spală, ca să nu te arăţi
oamenilor că posteşti, ci Tatălui tău care este în ascuns, şi
Tatăl tău, Care vede în ascuns, îţi va răsplăti ţie. Nu vă
adunaţi comori pe pământ, unde molia şi rugina le strică şi
unde furii le sapă şi le fură. Ci adunaţi-vă comori în cer,
unde nici molia, nici rugina nu le strică, unde furii nu le sapă
şi nu le fură. Căci unde este comoara ta, acolo va fi şi inima
ta.”
(Matei 6, 14-21)

„Şi ne iartă nouă greşealele noastre, precum şi noi
iertăm greşiţilor noştri.”
(Matei 6, 12)

„Adevărat grăiesc vouă: Oricâte veţi lega pe pământ,
vor fi legate şi în cer, şi oricâte veţi dezlega pe pământ, vor
166 Î.P.S. LAZAR PUHALO Teologia vie în Ortodoxie 167

fi dezlegate şi în cer. Iarăşi grăiesc vouă că, dacă doi dintre
voi se vor învoi pe pământ în privinţa unui lucru pe care îl „Fiţi milostivi, precum şi tatăl vostru este milostiv.”
vor cere, se va da lor de către Tatăl Meu, Care este în ceruri. (Luca 6, 37)
Că unde sunt doi sau trei, adunaţi în numele Meu, acolo
sunt şi Eu în mijlocul lor. Atunci Petru, apropiindu-se de „Pentru aceea, oricine ai fi, o, omule, care judeci, eşti
El, I-a zis: Doamne, de câte ori va greşi faţă de mine fratele fără cuvânt de răspuns, căci, în ceea ce judeci pe altul, pe
meu şi-i voi ierta lui? Oare până de şapte ori? Zis-a lui Iisus: tine însuţi te osândeşti, căci aceleaşi lucruri faci şi tu care
Nu zic ţie până de şapte ori, ci până de şaptezeci de ori câte judeci.”
şapte. De aceea, asemănatu-s-a împărăţia cerurilor omului (Romani 2, 1)
împărat care a voit să se socotească cu slugile sale. Şi,
începând să se socotească cu ele, i s-a adus un datornic cu „Nu judecaţi, ca să nu fiţi judecaţi. Căci cu judecata cu
zece mii de talanţi. Dar neavând el cu ce să plătească, care judecaţi veţi fi judecaţi şi cu măsura cu care măsuraţi vi
stăpânul său a poruncit să fie vândut el şi femeia şi copiii şi se va măsura.”
pe toate câte are, ca să se plătească. Deci, căzându-i în (Matei 7, 1-2)
genunchi, sluga aceea i se închina, zicând: Doamne,
îngăduieşte-mă şi-ţi voi plăti ţie tot. Iar stăpânul slugii „Cine eşti tu, ca să judeci pe sluga altuia?”
aceleia, milostivindu-se de el, i-a dat drumul şi i-a iertat şi (Romani 14, 2)
datoria. Dar, ieşind, sluga aceea a găsit pe unul dintre cei ce
slujeau cu el şi care-i datora o sută de dinari. Şi punând
mâna pe el, îl sugruma zicând: Plăteşte-mi ce eşti dator.
Deci, căzând cel ce era slugă ca şi el, îl ruga zicând:
Îngăduieşte-mă şi îţi voi plăti. Iar el nu voia, ci, mergând, l-a
aruncat în închisoare, până ce va plăti datoria. Iar celelalte
slugi, văzând deci cele petrecute, s-au întristat foarte şi,
venind, au spus stăpânului toate cele întâmplate. Atunci,
chemându-l stăpânul său îi zise: Slugă vicleană, toată datoria
aceea ţi-am iertat-o, fiindcă m-ai rugat. Nu se cădea, oare, ca
şi tu să ai milă de cel împreună slugă cu tine, precum şi eu
am avut milă de tine? Şi mâniindu-se stăpânul lui, l-a dat pe
mâna chinuitorilor, până ce-i va plăti toată datoria. Tot aşa
şi Tatăl Meu cel ceresc vă va face vouă, dacă nu veţi ierta –
fiecare fratelui său – din inimile voastre.
(Matei 18, 21-35)
168 Î.P.S. LAZAR PUHALO Teologia vie în Ortodoxie 169

CUPRINS

Teologia vie în Ortodoxie ..............................................................5
1. Natura teologiei .................................................................................... 5
2. Legătura ascezei (lupta duhovnicească) şi teologiei cu viaţa
creştin-ortodoxă) ................................................................................. 10
3. Necesitatea teologiei şi ascezei (lupta duhovnicească) ............................. 15
4. Sensul credinţei ................................................................................... 20
5. Natura mântuirii sau răscumpărarea .................................................. 24
Despre sfinţii îngeri .................................................................................... 26
1. Preliminarii despre natura îngerilor...................................................... 29
2. Originea şi natura îngerilor.................................................................. 32
3. Ierarhia cerească.................................................................................. 33
4. Îngerii căzuţi....................................................................................... 36
5. Îngerul păzitor .................................................................................... 37
Sensul monahismului ortodox şi temeiul său scripturistic .................... 39
Rolul monahismului ortodox .................................................................... 39
Sensul monahismului ortodox şi temeiul său scripturistic .................... 41
Isihasmul...................................................................................................... 43
Paza minţii ................................................................................................... 44
Războiul ....................................................................................................... 47
Înşelarea ....................................................................................................... 48
Ascetul: atlet duhovnicesc ......................................................................... 50
Lupta (Askesis)............................................................................................ 51
Duhovnicia .................................................................................................. 52

Despre rugăciunea bisericii în ortodoxie ....................................56
Misiunea profetică ...................................................................................... 56
Misiunea profetică şi rugăciunea............................................................... 59
Rugăciunea stăruitoare şi cu rânduială ..................................................... 63
Rugăciunea domnească ca revelaţie.......................................................... 65
Rugăciunea ca parte integrantă a procesului de vindecare .................... 73
Rugăciunea bisericii şi îndumnezeirea...................................................... 87
Rugăciunea şi vindecarea firii noastre; unitatea omului; ordine şi haos..... 89
Puterea rugăciunii obşteşti......................................................................... 91
Anatemele ca acte ale iubirii ...................................................................... 99
Pastorala de Crăciun.................................................................................101
170 Î.P.S. LAZAR PUHALO

Înţelesul duhovnicesc şi scripturistic al posturilor bisericii ortodoxe ......104
Izvoarele nedreptăţii.................................................................................119
Democraţia şi legea randamentelor descrescânde ................................124
Despre greşelile de traducere şi transcrierea teologiei .........................130
Comentariu despre cultul duhovnicului în biserica ortodoxă.............135
Hrană nesănătoasă pentru suflet.............................................................141
Celor ce-au dorit veşminte negre............................................................144

Urcuşul către Postul Mare ......................................................... 148
Duminica lui Zaheu..................................................................................148
Duminica vameşului şi a fariseului .........................................................150
Duminica fiului risipitor...........................................................................154
Duminica Judecăţii de Apoi ....................................................................158
Duminica iertării .......................................................................................161

Versete din Sfânta Scriptură despre iertare şi judecată............. 165