You are on page 1of 162

NORMATIV de proiectare pentru lucrări de reparaţii şi consolidare ale

podurilor rutiere în exploatare
Indicativ NP 103-04
Cuprins
CAPITOLUL 1
Prevederi generale
Secţiunea 1
- Obiectul normativului -
Art. 1. Prezentul normativ se referă la proiectarea lucrărilor de reparaţii şi consolidare ale podurilor aflate
în exploatare, amplasate pe drumurile deschise circulaţiei publice.
Secţiunea 2
- Domeniu de aplicare -
Art. 2. Normativul de proiectare pentru lucrările de reparaţii şi consolidare ale podurilor rutiere conţine
prescripţiile şi recomandările cu caracter tehnic specifice pentru rezolvarea următoarelor probleme :
- reparaţii ale elementelor căii (asfalt, hidroizolaţie, trotuare, parapete pietonale, parapete de siguranţă a
circulaţiei, dispozitive de acoperire a rosturilor de dilataţie, guri de scurgere);
- înlocuirea aparatelor de reazem;
- reparaţii şi/sau consolidări ale infrastructurilor din beton şi beton armat;
- reparaţii şi/sau consolidări ale suprastructurilor din beton, beton armat şi beton precomprimat;
- reparaţii şi/sau consolidări ale suprastructurilor metalice;
- reparaţii sau refaceri ale racordărilor cu terasamentele.
Art. 3. Drumurile deschise circulaţiei publice sunt definite conform Ordonanţei nr. 43/1997 privind regimul
juridic al drumurilor cu modificările şi completările ulterioare.
Art. 4. Prevederile normativului nu se aplică podurilor amplasate în medii de exploatare puternic agresive
la care reparaţiile şi/sau consolidările necesare fac obiectul unor lucrări speciale.
Secţiunea 3
- Prescripţii generale -
Art. 5. Proiectarea lucrărilor de reparaţii şi/sau de consolidare se face în urma expertizării tehnice a
podului pentru fundamentarea măsurilor de intervenţie.
Art. 6. Expertiza tehnică de calitate evaluează starea podurilor la acţiunea factorilor externi (mediu de
exploatare, trafic, inundaţii, cutremure etc) şi interni (procesele de îmbătrânire a materialului, uzura,
reacţii chimice ce pot apare în timp, în materialul din care sunt realizate elementele structurii de
rezistenţă).
Art. 7. Expertiza tehnică a podurilor se realizează de către un expert tehnic şi constă din evaluarea
calitativă şi cantitativă a stării tehnice la momentul efectuării acesteia.
Art. 8. Stabilirea stării tehnice se face în conformitate cu prevederile "Instrucţiunilor de stabilire a stării
tehnice a unui pod" ind. AND 522/2002.
Art. 9. Cunoaşterea stării tehnice reale a podului implică şi evaluarea calitativă şi cantitativă a stării
materialului din care este alcătuită structura acestuia prin determinări distructive, semidistructive sau
nedistructive.
Art. 10. În situaţii excepţionale când unele elemente ale suprastructurii prezintă degradări ce pot pune în
pericol stabilitatea podului, se recomandă ca răspunsul structurii podului la acţiunea traficului să fie
apreciată şi prin încărcări statice şi/sau dinamice pe elemente sau pe ansamblul podului pe baza unui
proiect de încercări.
Art. 11. Rezultatele obţinute în urma expertizei tehnice vor fi consemnate de către expertul tehnic într-un
raport de expertiză, care va cuprinde constatările, concluziile şi măsurile de intervenţie.
Secţiunea 4
- Definiţii -
a) Definiţii
Art. 12. Prin « reparaţii » se înţelege ansamblul de lucrări efectuate asupra unui pod, care în procesul de
exploatare s-a degradat, uzat şi necesită aducerea lui la starea normală de utilizare, care să corespundă
cerinţelor pentru care a fost proiectat.
Art. 13. În cadrul lucrărilor de reparaţii sunt cuprinse "reparaţiile curente" şi/sau "reparaţiile capitale".
Art. 14. Lucrările de «reparaţii curente» cuprind ansamblul intervenţiilor asupra elementelor degradate în
scopul aducerii lor la starea iniţială fără a se obţine o creştere a capacităţii portante a acestora.
Art. 15. « Reparaţiile capitale » constau în înlocuirea sau
refacerea completă a unor elemente principale de rezistenţă din structura podului.
Art. 16. Prin consolidare se înţelege ansamblul lucrărilor ce intervin asupra capacităţii portante a structurii
de rezistenţă a podului în vederea aducerii acesteia la starea iniţială sau mai mare, în scopul asigurării
siguranţei circulaţiei şi a creşterii durabilităţii.
b) Terminologie
Art. 17. Pentru terminologia folosită în prezentul normativ s-au utilizat prevederi din [I.1].
Secţiunea 5 -
- Clasificarea podurilor -
Art. 18. Clasificarea podurilor se face după mai multe criterii, şi anume:
a) După natura căii de transport pe care o susţine:
- pod de cale ferată;
- pod de şosea;
- paserelă - (pod destinat circulaţiei pietonilor);
- pod apeduct;
- pod canal (susţine un canal navigabil);
- pod pentru conducte.
b) După natura obstacolului traversat:
- pod - traversează un curs de apă;
- viaduct - pod ce înlocuieşte un rambleu;
- pasaj - pod ce traversează o cale de transport;
- - pasaj superior - pod de şosea ce traversează o cale ferată sau drum;
- pasaj de încrucişare;
- pasaj inferior - pod de cale ferată ce traversează o şosea.
c) După mărimea deschiderii:
- podeţ - pod având deschiderea mai mică de 5 m;
- pod mic - pod cu deschiderea maximă < 20 m;
- pod mijlociu - pod la care deschiderea cea mai mare este de 21...50 m;
- pod mare - pod la care deschiderea cea mai mare este de 51... 100 m;
- pod foarte mare - pod având cel puţin o deschidere peste 100 m.
d) După materialul din care este realizată suprastructura:
- pod metalic;
- pod din zidărie (cărămidă sau piatră);
- pod din beton;
- pod din beton armat;
- pod din beton precomprimat;
- pod cu suprastructura mixtă (metal-beton armat sau metal-beton precomprimat).
Podurile din zidărie, beton, beton armat sau beton precomprimat poartă denumirea de poduri masive,
deoarece sunt caracterizate prin greutate proprie importantă.
e) După schema statică a structurii de rezistenţă podurile masive pot fi:
- dale sau grinzi simplu rezemate;
- dale sau grinzi cu console;
- dale sau grinzi continue;
- cadre;
- arce - pereţi sau şaibe;
- arce sau bolţi;
- poduri suspendate.
f) După modul de execuţie podurile din beton armat sau beton precomprimat pot fi:
- monolite;
- cu elemente preturnate;
- cu elemente prefabricate.
Pentru simplificare în continuare se va utiliza sintagma de pod şi pentru viaducte şi pasaje.
[top]

CAPITOLUL 2
Măsurări, determinări şi încercări pentru stabilirea lucrărilor de reparaţii şi/sau
consolidare
- Secţiunea 1 -
- Starea tehnică şi expertiza -
Art. 19. Determinarea stării tehnice şi expertiza podului vor sta la baza proiectării lucrărilor de reparaţii
şi/sau consolidare.
Art. 20. Stabilirea stării tehnice a podurilor se va face prin evaluarea indicilor de calitate (Ci) care
caracterizează starea elementelor de construcţie şi gradul de funcţionalitate a podului (Fi), în conformitate
cu prevederile "Instrucţiunilor de stabilire a stării tehnice a unui pod" ind. AND 522-2002.
Art. 21. Defectele şi degradările existente sunt identificate şi evaluate conform prevederilor "Manualului
pentru identificarea defectelor aparente la podurile rutiere şi indicarea metodelor de remediere" ind. AND
534-1998.
Art. 22. La stabilirea stării tehnice participă şi parametrii care caracterizează gradul de funcţionalitate (Fi):
- condiţiile de desfăşurare a traficului pe pod;
- clasa de încărcare a podului;
- vechimea podului;
- calitatea execuţiei şi respectarea prevederilor proiectului;
- calitatea lucrărilor de întreţinere.
Art. 23. Starea tehnică generală a unui pod se exprimă prin indicele de stare tehnică I
ST
care reprezintă
suma tuturor indicilor de calitate conform relaţiei:

Art. 24. La podurile care au o stare tehnică corespunzător claselor III, IV şi V conform "Instrucţiunilor de
stare tehnică a unui pod" ind. AND 522/2002, se recomandă lucrări de reparaţii, înlocuirea elementelor
degradate şi/sau lucrări de consolidare.
Art. 25. Alegerea soluţiilor tehnice de proiectare se face în urma inspecţiilor speciale şi/sau a expertizei
tehnice în conformitate cu prevederile "Normativului privind urmărirea comportării în timp a construcţiilor"
ind. P 130/1997.
Art. 26. Inspecţiile speciale constau în examinarea minuţioasă a elementelor principale de rezistenţă în
scopul depistării degradărilor cu influenţă asupra capacităţii portante sau stabilităţii podului.
Art. 27. Inspecţia specială se face în urma unor evenimente deosebite şi anume :
- cutremur mare în zonă, cu efecte asupra structurii podului;
- accidente de circulaţie care au afectat elementele de rezistenţă ale podului;
- temperaturi măsurate în zonă sub -25°C sau peste +45°C;
- furtuni sau viscole cu viteze mai mari de 100 km/h;
- inundaţii catastrofale;
- cazuri deosebite generate de trecerea unor convoaie agabaritice.
Art. 28. Inspecţiile speciale se completează cu expertiza tehnică a elementelor afectate şi/sau a întregii
structuri a podului. Expertiza tehnică se realizează şi în cazul efectuării unor transformări sau modificări
ale structurii.
Art. 29. Expertiza tehnică se face şi în următoarele cazuri:
- prezenţa unor degradări importante la elementele de rezistenţă ;
- depăşirea duratei de exploatare (iniţială sau între două reparaţii capitale), stabilită conform
«Normativului privind întreţinerea şi repararea drumurilor publice» ind. AND 554/2002, anexa 4;
- schimbarea condiţiilor de exploatare.
Art. 30. Defectele şi degradările principale ale structurii de rezistenţă ale podului care pot afecta
siguranţa în exploatare a acestuia sunt:
a) la poduri din beton armat:
• elemente de construcţie ale suprastructurii:
- beton cu aspect friabil şi/sau zone din beton exfoliate ;
- beton degradat prin carbonatare, apariţia de stalactite şi/sau draperii;
- beton degradat prin coroziune cu reducerea secţiunii elementului;
- cumularea la un element al structurii a mai multor degradări (coroziune, crăpături, striviri etc);
- deformaţii mari (săgeţi) ale suprastructurii;
- deplasări sau săgeţi permanente mari, vizibile ale tablierului;
- distrugerea suprastructurii (elemente rupte);
- fisuri şi/sau crăpături ale betonului;
- modificarea exagerată a formei şi proprietăţilor fizico-mecanice ale betonului.
• elemente de construcţie ale infrastructurii:
- beton cu aspect friabil şi/sau zone din beton exfoliate ;
- beton degradat prin carbonatare, apariţia de stalactite şi/sau draperii;
- beton degradat prin coroziune cu reducerea secţiunii elementului;
- cumularea la un element al structurii a mai multor degradări (coroziune, crăpături, striviri etc);
- deplasări ale infrastructurilor faţă de poziţia iniţială produse în majoritatea cazurilor de afuieri;
- dislocarea unei margini din bancheta cuzineţilor,
b) la podurile din beton precomprimat:
• elementele de construcţie ale suprastructurii:
- beton cu aspect friabil şi/sau zone din beton exfoliate ;
- beton degradat prin coroziune cu reducerea secţiunii elementului;
- coroziunea armăturii, pete de rugină şi/sau fisuri sau crăpături orientate pe direcţia acesteia;
- cumularea la un element al structurii a mai multor degradări (coroziune, crăpături, striviri etc);
- deformaţii mari (săgeţi) ale suprastructurii;
- deplasări sau săgeţi permanente mari, vizibile ale tablierului;
- fisuri şi/sau crăpături ale betonului;
- modificarea exagerată a formei şi proprietăţilor fizico-mecanice ale betonului.
c) la podurile metalice:
• elemente de construcţie ale suprastructurii:
- deplasări sau săgeţi permanente mari, vizibile ale tablierului;
- fisuri transversale sau longitudinale în materialul de bază, de regulă în vecinătatea îmbinărilor sau în
mijloacele de prindere (cordoanele de sudură, şuruburi, nituri);
- elemente greşit poziţionate în structură, deplasări ale îmbinărilor sau slăbiri ale mijloacelor de prindere ;
- reducerea pronunţată a secţiunii elementelor datorită coroziunii metalului;
- deformaţii ale elementelor structurale, neplaneitatea acestora sau elemente insuficient solidarizate.
Art. 31. Expertiza tehnică de calitate a unui pod se realizează şi pe baza informaţiilor cuprinse în Cartea
tehnică, Banca de Date, rezultatele investigaţiilor şi testările în laborator şi «in situ», a umăririi în timp,
datele privind proiectarea şi executarea podului, inclusiv a studiilor geotehnice, geologice şi hidrologice.
Art. 32. Expertiza se finalizează cu raportul tehnic care va conţine soluţiile tehnice de reparare şi/sau
consolidare a podului.
Art. 33. Tehnologiile de reparare şi/sau consolidare a diverselor tipuri de degradări şi defecte identificate
la podurile aflate în exploatare, în urma expertizelor tehnice şi a investigaţiilor asupra stării materialelor
sunt prezentate în Anexa nr. 1.
Art. 34. Fişele tehnice cuprind activităţile de reparaţii şi consolidare atât pentru îmbrăcăminte,
hidroizolaţie şi echipamente înglobate cât şi lucrări specifice la structura de rezistenţă.
- Secţiunea 2 -
- Determinări asupra elementelor geometrice şi a gabaritelor -
Art. 35. Stabilirea lungimii podului
(1) Principalul criteriu de stabilire a lungimii unui pod îl constituie condiţiile hidraulice de scurgere a apelor
de sub pod.
(2) Lumina totală a podului (L) adică distanţa, măsurată pe orizontală, între feţele culeelor este elementul
ce se dimensionează prin calcul hidraulic.
(3) Calculul lungimii podurilor şi podeţelor se face conform prescripţiilor din "Normativul privind
proiectarea hidraulică a podurilor şi podeţelor", indicativ PD 95-2002.
(4) Încadrarea podului într-o anumită categorie din punct de vedere hidrotehnic se face în funcţie de tipul
şi importanţa drumului pe care este amplasat podul (autostradă, drumuri naţionale, drumuri judeţene,
drumuri comunale etc), de durata de exploatare proiectată (definitiv sau provizoriu) şi de rolul funcţional
(principal sau secundar). În funcţie de aceasta, se stabileşte probabilitatea anuală de depăşire a debitelor
maxime în condiţii normale de exploatare, pe baza căreia se determină debitul de calcul.
(5) În funcţie de valoarea debitului de calcul şi de caracteristicile albiei cursului de apă, se verifică
elementele principale ale podului existent: lungime, nivelul maxim al apei, afuieri generale şi locale,
înălţimea de liberă trecere sub pod. În cazul în care din verificări, podul existent nu are capacitatea de a
scurge debitul de calcul în condiţiile prevăzute în normativul PD 95-2002, podul va fi înlocuit cu un pod
nou, care să aibă un debuşeu corespunzător debitului de calcul. Dacă lungimea podului este
corespunzătoare, însă podul existent nu asigură înălţimea de liberă trecere conform normativului PD 95-
2002, se vor lua următoarele măsuri:
a. Pentru podurile cu lumina mai mare de 10 m se va ridica suprastructura şi se vor
supraînălţa infrastructurile astfel ca intradosul suprastructurii să fie la o cotă ce asigură
înălţimea de liberă trecere. În acest caz se va face o analiză economică între această
soluţie şi refacerea podului.
b. Pentru podurile cu lumina cuprinsă între 5 m şi 10 m se va reface calculul hidraulic ca
pentru podeţe. În cazul în care, nici calculat ca podeţ nu se asigură scurgerea debitului,
se vor aplica prevederile din paragraful a).
Art. 36. Lăţimea podurilor, pasajelor şi a viaductelor
(1) Prin lăţimea podului se înţelege distanţa dintre feţele interioare ale parapetelor, la nivelul mâinii
curente.
(2) În secţiunea transversală, lăţimea podurilor se stabileşte de la caz Ia caz, în funcţie de lăţimea părţii
carosabile, conform articolului 3.8 şi anexei 2 din "Normele tehnice privind proiectarea, construirea şi
modernizarea drumurilor" aprobate cu Ordinul 45/1998 al Ministerului Transporturilor.
Art. 37. Gabarite de liberă trecere
(1) Gabaritul de liberă trecere este conturul geometric în plan vertical, perpendicular pe axa căii, în care
nu trebuie să pătrundă nici un element de construcţie al suprastructurii podului. Pentru gabaritul pe
podurile de şosea se pot utiliza prevederile din [I.2].
(2) În cazuri speciale, la drumurile publice din clasa lll-IV, în regiuni grele de munte, unde viteza de
proiectare care se poate realiza pentru traseul de drum în zona podului nu va putea fi majorată la mai
mult de 40 km/h şi unde supralărgirile în curbă sunt foarte mari, lăţimea va putea fi stabilită
considerândurse că benzile de circulaţie au câte 3,00 m lăţime fiecare. La acestea se adaugă valorile
supralărgirilor în curbă şi sporul pentru eliminarea efectului optic de îngustare datorat bordurilor de trotuar
(Eo), lăţimea totală a părţii carosabile (c) trebuie să nu fie mai mică de 7,80 m pentru două benzi de
circulaţie.
(3) Pentru valorile dimensiunilor elementelor ce intervin la gabaritul podurilor pot fi utilizate prevederile din
[I.2], corelat cu normele tehnice privind proiectarea, construirea şi modernizarea drumurilor. Toate
podurile, pasajele şi viaductele vor fi prevăzute cu parapete de siguranţă a circulaţiei. Pentru lăţimea
gabaritelor podurilor prevăzute şi cu linie de tramvai se pot utiliza prevederile din [I.2], [I.7] şi [I.8].
- Secţiunea 3 –
- Determinări asupra stării materialelor -
Art. 38. Expertul tehnic şi/sau proiectantul vor stabili determinările necesare pentru aprecierea
caracteristicilor fizico-mecanice ale materialelor din care sunt alcătuite elementele de construcţie.
A - Starea betonului
Art. 39. Principalele caracteristici fizico-mecanice şi chimice ale betonului care pot caracteriza starea de
coroziune-degradare a materialelor sunt:
- densitatea aparentă (µ
ap
);
- rezistenţele mecanice (R
c
, R
t
);
- modulul de elasticitate static (E
b
);
- durabilitatea (rezistenţa la îngheţ-dezgheţ);
- valoarea pH-ului, a adâncimii de carbonatare;
- grosimea stratului de beton de acoperire a armăturii;
- conţinutul de cloruri.
Determinarea caracteristicilor se face direct, prin încercări distructive pe carote extrase din structură,
indirect prin metode nedistructive (mecanice, acustice, ultrasunete, raze ¸ combinate etc), măsurători "in
situ" şi analize chimice.
A1 Determinări directe pe carote
a) Densitatea aparentă
Art. 40. Densitatea aparentă se determină pe 3 carote, măsurându-se înălţimea şi diametrul acestora.
Densitatea aparentă se calculează cu formula:
(g/cm
3
)
unde:
µ
ap
-densitatea aparentă în g/cm
3
;
m - masa carotei în "g";
V - volumul carotei exprimat în "cm
3
".
Pentru calculele de mai sus s-au utilizat prevederile din [I.44].
b) Rezistenţa la compresiune
Art. 41. Carotele se vor extrage din structură (minimum 3 carote pentru o deschidere) iar poziţia acestora
se va stabili astfel încât să nu diminueze rezistenţa elementului constructiv.
Art. 42. Locul extragerii caratelor va ţine seama de următoarele criterii:
- amplasarea în zonele ce prezintă interes din punct de vedere al determinării caracteristicilor betonului;
- amplasarea în zonele cu nivel redus de solicitare;
- îndepărtarea de zonele în care pot fi intersectate armături;
- amplasarea în axa de simetrie sau cât mai aproape de aceasta la elementele verticale (stâlpi) solicitate
la compresiune.
Art. 43. Diametrul (d) al carotei, se va stabili în funcţie de:
- dimensiunea maximă a agregatului;
- distanţa minimă dintre armături, în zona de extracţie;
- rezervele de rezistenţă sau nivelul de solicitare în zona de extracţie.
Art. 44. Lungimea carotelor (h) încercate distructiv trebuie să fie cuprinsă între limitele:
d s h s 2d
Art. 45. Transportul carotelor, păstrarea, încercarea şi interpretarea datelor se face conform prevederilor
"Instrucţiunilor tehnice pentru încercarea betonului cu ajutorul carotelor" ind. C 54-1981.
Art. 46. Rezistenţele Ia compresiune obţinute pe carote se echivalează cu rezistenţele la compresiune pe
cub cu relaţia:
(N/mm
2
)
unde:
a, b, c şi e reprezintă coeficienţii de corecţie care ţin seama de influenţa diametrului carotei, de raportul
h/d, suprafeţele de capăt ale carotei şi natura stratului adăugat la prelucrarea carotei, conform
prevederilor din instrucţiunile tehnice ind. C 54-1981.
Rezistenţele de calcul se obţin din rezistenţele transformate pe cub conform relaţiei redusă cu coeficientul
¸
m
conform tabel nr. 1.
Tabel nr. 1
Rezistenţa la
compresiune
pe cub
(N/mm
2
)
10 15 20 25 30 40 45 50 60
¸
m
2,50 2,50 2,50 2,50 2,50 2,67 2,73 2,78 2,86
Pentru valori intermediare se interpolează .
c) Determinări "in situ" ale rezistenţei ta compresiune
Art. 47. Pentru aprecierea rezistenţei betonului pe zone extinse ale elementului investigat se recomandă
şi utilizarea metodelor nedistructive (mecanice sau acustice).
Precizia măsurătorilor realizate cu metode nedistructive creşte considerabil în situaţia în care carotele se
extrag din zonele unde s-au efectuat determinări.
În acest mod se pot face verificări şi se stabileşte relaţia de transformare a mărimii rezistenţei obţinute
prin metode nedistructive, ţinând seama de rezistenţa la compresiune obţinută pe carotă.
Art. 48. Aprecierea rezistenţei la compresiune prin metode
mecanice, cu ajutorul sclerometrului Schmidt, acustice sau metoda combinată, se face conform
prevederilor "Normativului pentru încercarea betonului prin metode nedistructive" ind. C 26-85.
Art. 49. Rezultatele determinărilor cu ajutorul metodelor nedistructive se vor prezenta sub forma de
"buletin de încercări" şi/sau referat care să conţină şi aprecieri asupra stării materialului investigat.
Încercările nedistructive sunt efectuate numai de laboratoarele autorizate.
d) Modulul de elasticitate static
Art. 50. Pentru determinarea modulului de elasticitate static se pot utiliza prevederile din [I.52].
Modulul de elasticitate static se poate stabili prin metode ultrasonice de impuls, cu ajutorul relaţiei:

unde:
E
d
reprezintă modulul de elasticitate dinamic
α
E
= 0,90 (valoare medie).
e) Durabilitatea (rezistenţa la îngheţ-dezgheţ)
Art. 51. Pentru determinarea rezistenţei la îngheţ-dezgheţ se pot utiliza prevederile [I.47].
A2 Măsurări "in situ" şi determinări de laborator
Art. 52. Măsurările "in situ" şi determinările de laborator constau din :
a. determinarea pH-ului şi a adâncimii de carbonatare;
b. determinarea stratului de acoperire a armăturii;
c. determinarea prezenţei clorurilor (CI).
Prezenţa clorurilor se poate face "in situ" şi în laborator pe eşantioane de beton prelevate din structură
şi/sau pe carote.
Art. 53. Elementele de construcţie ale podurilor şi zonele din care se face prelevarea probelor de beton
se stabilesc de către expertul tehnic, luând în considerare şi degradările existente. Pe elementul
respectiv, se trasează caroiaje cu latura de 0,5; 1,0 sau 2,0 m în funcţie de dimensiunile elementului şi
gradul de degradare a betonului.
Art. 54. Coroziunea şi carbonatarea betonului influenţează direct protecţia armăturii, pasivarea acesteia
fiind distrusă de regulă la un pH<8,0.
Art. 55. Determinările calitative şi cantitative ale clorurilor, precum şi stabilirea pH-ului* betonului se face
pe extrase apoase** cu ajutorul trusei chimice dotate pentru acest gen de analize.
Art. 56. Pentru stabilirea adâncimii de carbonatare perforarea elementului de construcţie şi prelevarea
pulberii de beton se face astfel:
- până la 0,5 cm;
- peste 0,5 cm, din 0,5 în 0,5 cm în profunzimea elementului de construcţie investigat, în funcţie de
rezultatele obţinute.
Art. 57. Aprecierea stratului de beton degradat prin coroziune sau carbonatat se realizează prin :
- observaţii vizuale de identificare a degradărilor aparente şi evaluarea indicelui de gravitate;
- analize chimice "in situ" sau în laborator pe eşantioane de beton şi pe "extrase apoase" (pentru
determinările menţionate la pct. a, b şi c).
A 2.1. Determinarea pH-ului şi a adâncimii de carbonatare a betonului
Art. 58. Pentru determinarea pH-ului betonului se pot utiliza prevederile din [I.47], astfel:
- "in situ" pe soluţii apoase cu ajutorul pH-metrelor;
- "in situ" sau în laborator cu ajutorul indicatorilor specifici.
În cazul în care pH-ul determinat este mai mic de 8, betonul este carbonatat.
Măsurătorile efectuate pe eşantioane prelevate de la diverse adâncimi stabilesc adâncimea de
carbonatare a betonului. Pentru determinarea adâncimii de carbonatare a betonului pe carote extrase din
elementele podului se pot utiliza prevederile din [I.55].
A 2.2. Determinarea grosimii stratului de beton de acoperire a armăturii
Art. 59. Determinarea grosimii stratului de beton de acoperire a armăturii (A
m
) se poate face prin:
- sondaje directe;
- prin măsurări cu aparatura specifică (pahometru, ultrasunete etc).
Grosimea stratului de beton de acoperire a armăturii se exprimă în "mm".
A 2.3. Determinarea prezenţei clorurilor
Art. 60. Determinările se fac pe "extrase apoase" "in situ" şi/sau în laborator numai de personal sau
laboratoare specializate, atestate.
Art. 61. Rezultatele obţinute vor fi prezentate sub formă de buletine de încercări şi rapoarte cu concluzii
în care se vor menţiona:
- prezenţa clorurilor şi concentraţia acestora;
- adâncimea de prelevare a eşantionului din elementul de construcţie investigat;
*pH-ul reprezintă logaritmul cu semn schimbat al concentraţiei ionilor de hidrogen H* în mediul lichid.
Determinările se fac numai de personal de specialitate atestat şi/sau laboratoare autorizate.
**Extrasul apos reprezintă soluţia obţinută prin dizolvarea în apă distilată a pulberii realizate prin
sfărâmarea eşantioanelor din beton prelevate sau prin perforarea elementului de construcţie cu aparatură
rotopercutoare.
- poziţia pe element a zonei din care s-au efectuat recoltări (schiţe cu precizarea exactă a locului de
prelevare).
Art. 62. Pentru a stabili gradul de contaminare al betonului cu ioni corozivi de CI se vor face cel puţin 3
prelevări de eşantioane de beton pe element.
Numărul de eşantioane poate fi mărit în cazul în care sunt identificate degradări aparente numeroase.
Art. 63. Pentru determinarea adâncimii de contaminare a betonului sau mortarului cu ioni de clor se pot
utiliza prevederile din [I.53].
B - Starea armăturii
Art. 64. Pentru determinarea coroziunii armăturii se vor efectua următoarele investigaţii în etape distincte
şi anume;
a. observaţii vizuale pentru identificarea degradărilor specifice proceselor de coroziune (beton,
armătură);
b. măsurători pentru identificarea gradului de carbonatare a betonului şi a adâncimii de pătrundere a
acesteia în profunzimea elementului investigat;
c. aprecierea riscului de coroziune a armăturii prin determinarea raportului dintre grosimea stratului
de beton de acoperire şi a adâncimii de carbonatare;
d. determinarea prezenţei clorurilor şi eventual a compuşilor rezultaţi în procesul de coroziune a
armăturii;
e. evaluarea coroziunii armăturii pe eşantioane prelevate din elementul de construcţie investigat
şi/sau prin măsurări directe, înlăturându-se betonul de acoperire.
B.1 Observaţii vizuale
Art. 65. Coroziunea armăturii este însoţită de prezenţa degradărilor aparente de tipul:
o infiltraţii, eflorescenţe;
o exfolierea betonului, de regulă a stratului de acoperire a armăturii;
o fisuri şi/sau crăpături ce urmăresc traseul armăturilor;
o armături fără strat de acoperire ;
o pete de rugină pe traseul armăturii;
o beton segregat;
o beton afectat de coroziune, carbonatat.
Art. 66. Prezenţa pe suprafaţa elementelor din beton armat sau precomprimat a degradărilor menţionate,
atenţionează probabilitatea coroziunii armăturii.
Art. 67. Aprecierea riscului de coroziune a armăturii se face în funcţie de raportul dintre grosimea medie
a stratului de acoperire (A
m
) cu beton şi adâncimea medie de carbonatare (C
m
) a betonului, conform
tabelului nr. 2.
Tabelul nr. 2
Nr. crt. Valoare raport Am/Cm Riscul de coroziune a armăturii
1 > 2 0
2 1,51 – 2,0 Redus
3 1,1 – 1,5 Mediu
4 < 1 Ridicat
B.2 Determinări pe eşantioane de armătură extrase din pod
Art. 68. Aprecierea gradului de coroziune a armăturii se face şi prin verificări pe eşantioane prelevate din
elementul de construcţie a modificărilor acesteia privind:
a. aspectul suprafeţei;
b. masa şi dimensiunile (diametrul);
c. structura (prin analize metalografice);
d. proprietăţile mecanice.
Art. 69. Alegerea elementului constructiv şi a modului de determinare a coroziunii armăturii se face de
către expertul tehnic şi/sau de o unitate de specialitate autorizată pentru acest gen de lucrări. Prelevările
eşantioanelor de armătură se fac de regulă în situaţiile în care determinările menţionate pun în evidenţă
riscul de coroziune a armăturii.
Art. 70. Coroziunea armăturii se stabileşte pe eşantioane extrase prin realizarea unor şliţuri în elementul
afectat şi/sau prin măsurări "in situ" în cazul în care armătura este aparentă. Prelevările eşantioanelor de
armătură se fac luându-se următoarele măsuri obligatorii:
a. În cazul elementelor din beton armat, se sudează pe armătura din care se extrage eşantionul o
bară suplimentară, cu diametrul cel puţin egal, apoi se taie eşantionul respectiv cu dispozitive
mecanice sau electrice;
b. În cazul elementelor din beton precomprimat, după decopertarea pe o lungime de cca. 50 cm a
stratului de beton se analizează starea fascicolului prin măsurări "in situ" asupra diametrului
armăturii şi a numărului de sârme afectate.
Art. 71. În situaţia în care există fascicole cu coroziuni puternice cu fire rupte, eşantioanele de armătură
prelevate din acestea se vor marca cu o plăcuţă pe care se înregistrează poziţia pe element, data
prelevării, observaţii suplimentare privind betonul de acoperire, starea tecii şi a mortarului de injectare (în
cazul elementelor cu armătură postîntinsă).
Art. 72. Proprietăţile fizico-mecanice ale armăturii se vor determina pe epruvete confecţionate din
eşantioanele de armătură prelevate din cel puţin trei zone afectate pentru un element principal de
rezistenţă.
Art. 73. În cazul coroziunii uniforme, pierderile de material din armătura analizată se pot determina prin
îndepărtarea produşilor de coroziune de pe epruvete, utilizându-se prevederile din [I.79], prin:
o modificarea diametrului (mm);
o pierderile de masă (g/mm
2
).
Rezultatele obţinute se compară cu proba martor necorodată.
În cazul coroziunii neuniforme se va proceda la măsurarea adâncimii petelor şi/sau a punctelor de
coroziune utilizându-se următoarele metode:
o măsurarea diametrului armăturii după frezarea, şlefuirea sau rectificarea acesteia până la
îndepărtarea celor mai adânci puncte de coroziune;
o determinarea microscopică pe un şlif transversal a adâncimii punctelor de coroziune.
Coroziunea armăturii, pe baza rezultatelor obţinute în urma investigaţiilor efectuate "in situ" şi în laborator,
este apreciată ca în tabelul nr. 3.
Art. 74. La podurile cu vechime mare în exploatare şi cu un grad avansat de coroziune-degradare,
expertul tehnic va aprecia necesitatea efectuării analizelor metalografice ale metalului (armătură,
elemente constructive). Pentru pregătirea probelor în vederea analizelor metalografice şi efectuarea
determinărilor se pot utiliza prevederile din [I.87] şi din [I.88].
Art. 75. Determinarea proprietăţilor fizico-mecanice ale armăturii prin încercări mecanice, se va face pe
eşantioane de armătură prelevate din elementele de construcţie ale podului investigat din zonele cele mai
afectate de coroziune. Se vor extrage minimum 3 epruvete pentru o deschidere de pod.
Art. 76. Pentru încercarea epruvetelor la tracţiune se pot utiliza prevederile din [I.95].
Tabelul nr. 3
Nr.
crt.
Starea armăturii de rezistenţă în cazul
elementelor din
Reducerea
secţiunii totale
a armăturii de
rezistenţă ce se
ia în calcul
Beton armat Beton precomprimat
1
*Armătură necorodată, betonul în zonă este
carbonatat;
*Pe suprafaţa armăturii există o pulbere foarte
fină, roşcată, uşor de înlăturat;
*Suprafaţa armăturii este netedă, uneori cu
pete de culoare mai închisă.
< 5%
în funcţie de
starea generală
2
Sc > 80% Sc > 90%
5%
*Coroziunea armăturii afectate este uniformă,
pe suprafaţa acesteia se constată cruste de
oxizi ferici;
*Coroziune neuniformă, prin puncte.
3
*Coroziunea armăturii afectate este uniformă;
*Coroziunea armăturii afectate este
neuniformă, prin puncte;
*Analizele metalografice pun în evidenţă
prezenţa coroziunii intercristalină şi/sau
transcristalină.
> 5%
Sc - reprezintă raportul dintre aria armăturii corodate (Ac) şi aria armăturii necorodate (Aa).

Art. 77. Rezistenţele efective obţinute pe baza încercărilor de laborator vor fi comparate cu rezistenţele
admisibile. Pentru aceasta se pot utiliza prevederile din [1.14].
Art. 78. Expertul tehnic va analiza rezultatele investigaţiilor efectuate şi va aprecia secţiunea de armătură
neafectată de procesele de coroziune (în cazul podurilor din beton armat sau precomprimat).
Art. 79. În cazul unor structuri deosebite, expertul tehnic va stabili efectuarea încercării statice şi/sau
dinamice a podului.
[top]

CAPITOLUL 3
Proiectarea elementelor de beton armat şi beton precomprimat
- Secţiunea 1-
Calculul elementelor de beton armat şi de beton precomprimat
Consideraţii generale
Art. 80. Pentru calculul elementelor de beton armat şi beton precomprimat se pot utiliza prevederile din
[I.14] şi din [I.16] prin verificarea comportării corespunzătoare faţă de stările limită care pot apare în
diferite etape.
Art. 81. Calculul se face ţinând seama de cele mai defavorabile condiţii de solicitare în diferite faze ale
lucrării (execuţie, depozitare, montaj, exploatare) luând în considerare prevederile "Normativului privind
alcătuirea şi calculul structurilor de poduri şi podeţe cu structuri monolit şi prefabricate" ind. PD 165-2000.
- Secţiunea 2-
Calculul elementelor de beton armat
I. Calculul la starea limită de rezistenţă
Art. 82. Calculul la starea limită de rezistenţă a elementelor de poduri încovoiate sau comprimate se face:
- în secţiuni normale;
- în secţiuni inclinate
Calculul în secţiuni normale
Art. 83. Schema de calcul a elementelor solicitate la încovoiere, compresiune excentrică şi întindere
excentrică cu excentricitate mare se bazează pe următoarele ipoteze:
o eforturile unitare din betonul zonei comprimate sunt constante şi au mărimea rezistenţei
de calcul la compresiune R
c
;
o eforturile unitare din betonul întins nu se iau în considerare;
o eforturile unitare din armăturile întinse au valoarea rezistenţei de calcul R
a
dacă

o eforturile unitare din armăturile comprimate se iau în considerare cu valoarea R
a
sau se
neglijează, în funcţie de poziţia lor faţă de axa neutră.
II. Calculul elementelor solicitate la încovoiere
II. 1 Secţiuni dreptunghiulare dublu armate
Art. 84. Relaţii generale



Se dau b, h, Ra, Rc, A, A
a
’ şi M
Se cere verificarea secţiunii.
Se determină poziţia axei neutre
pentru
Dacă x s 2a’
Se verifică dacă
Se recomandă ca
Relaţiile de calcul de mai sus sunt valabile şi pentru secţiunile simplu armate, în care caz A'
a
= 0
III. Calculul elementelor solicitate la compresiune excentrică în secţiuni normale
Art. 85. În calcul se consideră momentul exterior
M = η (M+N e
a
) unde
M, N = momentul încovoietor şi forţa axială în secţiunea respectivă
e
a
- excentricitatea adiţională care are cea mai mare din valorile h/30 sau 20mm
η = coeficientul de influenţă a flexibilităţii
în care

= procent de armare a secţiunii
M
ld
= momentul produs de încărcările de lungă durată
M = momentul total
I
f
= lungimea de flambaj a elementului comprimat excentric
III.1. Secţiuni dreptunghiulare
Art. 86. Compresiune cu excentricitate mare
Se dau b, h, l
f
, M, N, A
a
, A'
a
, R
a
, R
c
Se cere : M
cap
Se calculează înălţimea zonei comprimate

Se calculează
pentru şi
pentru x s 2a’
Se verifică dacă
III.2 Secţiuni circulare
Art. 87. Compresiune cu excentricitate mare
Se dau :r, r
a
, A, A
a
, I
f
Se cere : M
cap

unde u se determină cu relaţiile:


Se verifică apoi dacă M* s Mcap
III.3 Calculul în secţiuni înclinate
Art. 88. În secţiuni înclinate, calculul se efectuează astfel:
o elemente încovoiate, la moment încovoietor şi forţe tăietoare
o elemente comprimate, la forţe tăietoare.
III.3.1. Verificarea la moment încovoietor
Art. 89. Pentru verificarea la moment încovoietor în secţiuni înclinate se pot utiliza prevederile din [I.14].
III.3.2. Verificarea la forţa tăietoare
Art. 90. Verificarea elementelor de beton armat la acţiunea forţelor tăietoare se face cu relaţia generală:

în care
Q= forţa tăietoare
Ai= aria secţiunii fiecărei armături înclinate care întretaie secţiunea înclinată
m
at
= coeficient având valorile 0,8 pentru OB 37, PC 52, PC 60
0,7 pentru STNB
R
a
= rezistenţa de calcul a armăturii
A
et
= aria secţiunii transversale a tuturor ramurilor unui etrier care întretaie secţiunea înclinată
Q
b
= forţa tăietoare preluată de beton
| = unghiul dintre latura întinsă înclinată şi axul longitudinal al grinzii
Pentru elementele cu înălţime constantă :
Q = Q
eb
+Qi
Q
eb
= forţa tăietoare preluată de etrieri şi beton se calculează cu relaţia:

Pentru dale şi plăci fără etrieri:

Secţiunea armăturilor înclinate se poate determina cu relaţia:

În general elementele de beton armat vor fi astfel dimensionate încât să respecte condiţia :

dacă dimensiunile secţiunii sau clasa betonului se modifică;
dacă armăturile înclinate şi etrierii la toate elementele de construcţie cu excepţia dalelor
şi plăcilor, vor fi prevăzute constructiv;
dacă armăturile înclinate ale dalelor şi plăcilor vor fi prevăzute constructiv.
În relaţiile de mai sus:
b = lăţimea secţiunii (a inimii la secţiuni T sau I)
h
0
- înălţimea utilă a secţiunii (la elemente cu înălţime variabilă se ia valoarea minimă pe lungimea
secţiunii înclinate)
R
t
= rezistenţa de calcul a armăturii
În cazul în care , se consideră că forţa tăietoare se preia de către beton,
etrieri şi armătura înclinată.
Pentru calculele de mai sus s-au utilizat prevederile din [I.14].
III.3.3. Dimensionarea armăturii transversale
Art. 91. Dimensionarea armăturii transversale se face conform prevederilor normativului ind. P.D. 165-
2000.
III.3.4 Elemente cu secţiuni "T" solicitate la forţa tăietoare
Art. 92. Pentru elementele cu secţiuni "T solicitate la forţe tăietoare, având talpa în zona comprimată, se
vor efectua şi verificări în placă, la sfârşitul vutei, respectând prevederile normativului PD 165-2000.
III.3.5 Calculul consolelor scurte
Art. 93. Consolele elementelor a căror lungime se consideră console scurte. Prescripţiile
prevăzute în art. 90 sunt valabile pentru consolele scurte la care .
Art. 94. Alegerea dimensiunilor consolelor scurte ale suprastructurilor şi infrastructurilor podurilor se va
face respectându-se relaţia:

în care : , dar cel mult lăţimea consolei (b
l
este lăţimea suprafeţei pe care acţionează forţa P).
În consolele scurte ale grinzilor şi plăcilor se prevăd armături longitudinale cu aria A
a
şi armături înclinate
cu aria A
ai
care se stabilesc cu relaţiile:


în care Z = 0,8h
o
este braţul de pârghie interior, iar l
c
= l1
Lungimea de ancorare (w) a armăturii longitudinale (A
a
) se determină cu relaţia:

în care : d este diametrul armăturii

Etrierii şi restul armăturii înclinate, pe lungimea consolei 1
C
, rezultă din verificarea la fisurare în secţiuni
înclinate.
La consolele scurte ale infrastructurilor braţul de pârghie 1
C
al forţei P se stabileşte cu relaţia:
1
c
=1
1
+ 0,05 h
0
, în care 0,05 h
0
s 10cm.
Aceste console se armează cu bare longitudinale A
a
în zona întinsă şi etrieri orizontali A
et
Aria armăturii longitudinale se poate aşeza pe mai multe rânduri, ocupând o înălţime de până
la 0,2 h
0
Suma ariilor etrieriilor orizontali , situaţi în zona superioară a consolei pe o înălţime egală cu 2/3 h
0

va fi cel puţin egală cu 0,5 A
a
.
Art. 95. În planul de contact dintre elemente executate în etape diferite (de exemplu între o grindă şi o
placă de suprabetonare turnată ulterior la reparaţii, în cofraje cu mărirea secţiunii de beton, etc) se
prevăd armături transversale, denumite conectori, sub formă de etrieri sau bare.
Ramurile etrierilor sau barelor vor pătrunde în stratul de suprabetonare pe o lungime de cel puţin 30d.
Aria secţiunii tuturor ramurilor unui conector se calculează cu relaţia:

unde Q este forţa tăietoare din secţiunea considerată produsă de încărcările cu valori limită.
Se recomandă să se respecte condiţia
Întrucât în cazul consolidărilor nu este posibilă, de cele mai multe ori, realizarea unor conectori de tip
etrier, conectorii se vor realiza din bare de oţel beton încastrate atât în betonul elementului existent, cât şi
în betonul nou.
Ancorarea barelor se asigură prin realizarea unor foraje având diametrul mai mare cu 2-4 mm decât
diametrul barei şi injectarea materialului de fixare (ciment, răşini epoxidice) în foraj, după montarea
barelor.
Lungimea de încastrare (lungimea forajului) în cazul ancorării cu lapte de ciment este de 30d.
Pentru ancorarea cu alte materiale lungimile de ancorare se stabilesc în funcţie de instrucţiunile
producătorilor.
Barele vor pătrunde în stratul de beton nou minimum 30d.
Stabilirea numărului şi diametrelor barelor se va face în conformitate cu formula de mai sus.
Art. 96. Elemente supuse la solicitări de forţe tăietoare (Q) şi momente de torsiune (Mt)
o Alegerea dimensiunilor b şi h ale secţiunii se face respectându-se condiţiile:

în care, pentru secţiuni dreptunghiulare având lăţimea mică

o Armarea constructivă a elementelor se face dacă :

o Armarea suplimentară cu etrieri şi bare longitudinale, pentru preluarea eforturilor produse
de momentul de torsiune se determină cu relaţia:

în care :
A
et
- aria secţiunii unei ramuri a etrierilor suplimentari
A
L
- aria secţiunii tuturor barelor longitudinale dispuse uniform pe perimetrul de calcul al secţiunii
elementului
s
e
- distanţa în lungul elementului dintre etrierii suplimentari
A
bs
- aria secţiunii de beton cuprinsă în interiorul perimetrului de calcul:
U - perimetrul de calcul al secţiunii: U = 2(b
s
+ h
s
)
III.3.6. Verificarea la starea limită de fisurare
Art. 97. Pentru calculul verificării la starea limită de fisurare se pot utiliza prevederile din [I.14].
Art. 98. În cazul elementelor din beton armat în zona variabilă a nivelului apelor şi sub nivelul apelor,
fisurile nu trebuie să depăşească deschiderea de 0,1 mm.
În această situaţie se află pilele suple din beton armat ale podurilor. Pentru micşorarea deschiderii
fisurilor în afara armăturilor de rezistenţă care se recomandă a fi din oţel PC 52 sau PC 60 se prevăd în
grosimea stratului de acoperire al betonului, plase metalice cu ochiuri de 10 cm latura şi diametre mici (u
6 - 8 mm).
III.3.7. Verificarea la starea limită de deformaţie
Art. 99. La starea limită de deformaţie, mărimea săgeţilor calculate ale suprastructurilor se limitează la
l/800, în care l este deschiderea de calcul a elementului.
La console săgeţile se limitează la l/400.
Săgeţile se calculează considerându-se încărcarea mobilă cu valori de exploatare, fără coeficient
dinamic.
Pentru calculul deformaţiilor se pot utiliza prevederile din [I.14].
- Secţiunea 3 -
Calculul elementelor din beton precomprimat
Art. 100. Calculul elementelor din beton precomprimat se face conform prevederilor "Normativului privind
alcătuirea şi calculul structurilor de poduri şi podeţe de şosea cu suprastructuri monolit şi prefabricate"
ind. PD 165-2000.
I. Calculul eforturilor unitare în beton şi armătura pretensionată
Art. 101. În calculul eforturilor unitare din armătura pretensionată şi beton se folosesc relaţiile din
rezistenţa materialelor.
Forţa de precomprimare se consideră forţă exterioară.
Încărcările din convoaie se multiplică cu coeficientul dinamic.
Art. 102. În stadiul I (beton nefisurat) caracteristicile geometrice de calcul ale secţiunilor se stabilesc
considerând întreaga secţiune de beton şi secţiunea armăturii pretensionate multiplicată cu coeficientul
de echivalenţă .
Art. 103. La elementele cu armătură postîntinsă nu se iau în considerare ariile armăturii pretensionate şi
ale canalelor în faza de transfer. După întărirea materialului injectat pot fi luate în consideraţie şi ariile
armăturilor. De asemenea, se vor considera ariile canalelor amplasate în zona de compresiune a
încărcărilor exterioare.
Dacă secţiunea elementului este realizată din betoane de clase diferite aria secţiunii de calcul se
stabileşte pentru o singură clasă de beton, prin înmulţirea ariilor respective cu raportul modulelor de
elasticitate.
Art. 104. Efortul unitar de control (de tragere) se limitează prin condiţiile:
o pentru SBP, SBPA, şi TBP

o pentru liţe

în care R
p
. este rezistenţa de calcul a armăturii pretensionate
Art. 105. Efortul unitar în armătura pretensionată în faza finală trebuie să îndeplinească următoarele
condiţii:
o pentru SBP, SBPA, TBP

Eforturile unitare din armătura pretensionată, în diferite faze se stabilesc cu relaţiile din tabelul nr. 4.
Tabelul nr.4
Faza Tipul armăturii Relaţii de calcul
Iniţială
Preîntinsă

Postîntinsă

Finală
Preîntinsă

Postîntinsă
în care

Art. 106. Pentru calculul pierderilor de tensiune se utilizează prevederile [I.14].
II. Verificare la stare limită de rezistenţă în secţiuni normale
Art. 107. Elementele încovoiate şi comprimate excentric trebuie să respecte condiţia:

în care:
x - înălţimea zonei comprimate
h
0
- înălţimea utilă a secţiunii
- 0,4 pentru elemente cu armătură preîntinsă
- 0,35 pentru elemente cu armătură postîntinsă.
Pentru secţiuni cu placa în zona comprimată se recomandă:

Efortul unitar limită , corespunzând deformaţiei specifice a armăturii pretensionate la starea limită de
rezistenţă, se obţine din diagrama de calcul a oţelului.
Pentru cazurile curente în care armătura nu este distribuită pe întreaga înălţime a secţiunii sau pe întreg
conturul, se permite utilizarea relaţiilor:


în care:
k = coeficient având valorile:
0,30 pentru armătura preîntinsă
0,60 pentru armătura postîntinsă
A
pk
= fracţiune din armătura pretensionata situată în zona întinsă care echilibrează, în calcul la rezistenţă,
compresiunea preluată de betonul din porţiunea A
bk
, de lăţimea b, a zonei comprimate
b = lăţimea zonei comprimate la nivelul axei neutre.
III. Calculul elementelor solicitate la încovoiere
III. 1. Secţiune dreptunghiulară şi T cu axa neutră în placă
Art. 108. Relaţii de calcul

, în care

(N/mm
2
) pt.
pt.

în care : şi
Pentru secţiunea T: b = bp
Secţiunea T cu axa neutră în inimă
Relaţii de calcul


în care :
şi se determină cu relaţiile prezentate mai sus

Pentru calculele de mai sus s-au utilizat prevederile din [I.14].
IV. Verificarea la starea limită de rezistenţă în secţiuni înclinate fisurate
Art. 109. Pentru calculul în secţiuni înclinate la moment încovoietor şi forţa tăietoare se utilizează
prevederile din [I.14]. În cazul în care elementul este astfel proiectat încât , verificările la moment
încovoietor şi forţa tăietoare nu mai sunt necesare, etrierii şi armătura longitudinală nepretensionată
prevăzându-se constructiv.
- efort unitar principal sub acţiunea încărcărilor limită

în care:
- efort unitar normal
- efort unitar tangenţial
La determinarea efortului unitar din grosimea inimii grinzii se scad golurile fasciculelor realizate din
corzi SBP sau toroane.
Dimensionarea elementelor din beton precomprimat se efectuează astfel încât să se respecte condiţia:

în care:

Q - forţa tăietoare produsă de încărcările exterioare
A
pi
- aria secţiunii fiecărei armături pretensionate înclinate, care întretaie secţiunea considerată
- efortul unitar de calcul în armătura pretensionată în faza finală
α - unghiul dintre armătura pretensionată înclinată şi axa elementului
b - grosimea minimă a inimii
h - înălţimea secţiunii elementului.
Art. 110. Verificarea elementelor din beton precomprimat la momente de torsiune (Mt) şi forţe tăietoare
(Q) se efectuează ca la beton armat, ţinând cont de următoarele :
o efortul unitar în armătura pretensionată se consideră 0,85R
p

o pe lungimea de ancorare, la armături preîntinse se consideră că efortul unitar variază
liniar de la 0 la 0,85 R
p
.
V. Verificarea la starea limită de fisurare
Art. 111. Verificările se vor face conform prevederilor "Normativului privind alcătuirea şi calculul
structurilor de poduri şi podeţe de şosea cu suprastructuri monolite şi prefabricate" ind. PD 165-2000. Se
pot utiliza de asemenea prevederile din [I.14].
VI. Verificarea la starea limită de deformaţie
Art. 112. Mărimea săgeţilor calculate ale suprastructurilor se limitează la I/800 iar pentru console la I/400
în care "I" este deschiderea de calcul a elementului.
Calculul deformaţiilor produse de convoi în cazurile curente (clasa a ll-a de fisurare) se face ca pentru
elemente din beton armat luând în considerare efectul forţei de precomprimare ca forţă exterioară.
I. Alcătuirea elementelor din beton armat şi beton precomprimat
Art. 113. Forma şi dimensiunile elementelor trebuie astfel alese ca să satisfacă condiţiile de rezistenţă,
deformaţie şi stabilitate, precum şi condiţiile tehnologice de execuţie.
Art. 114. La alcătuirea elementelor de beton armat şi beton precomprimat se va ţine seama de
prevederile "Normativului privind alcătuirea şi calculul structurilor de poduri şi podeţe de şosea" ind. PD
165-2000. Se pot utiliza de asemenea prevederile din [I.14], precum şi prevederile din fişele tehnice
pentru activităţi de reparaţii şi consolidare ale podurilor prezentate în Anexa 1.
Art. 115. În cazul consolidării podurilor din beton, beton armat sau beton precomprimat se va ţine seama
şi de prevederile "Normativului privind utilizarea precomprimării exterioare la poduri" şi a "Normativului
privind execuţia suprabetonării sub trafic".
II. Alcătuirea şi calculul structurilor amplasate în zone având risc seismic mare
Art. 116. Proiectarea antiseismică a podurilor se face conform prevederilor din "Normativul departamental
PD 197-80 pentru proiectarea antiseismică a construcţiilor din domeniul transporturilor şi
telecomunicaţiilor, astfel ca imediat după producerea cutremurelor, podurile să permită trecerea
vehiculelor de intervenţie pentru acordarea primelor ajutoare, asigurarea aprovizionării zonelor sinistrate
şi reconstrucţia construcţiilor afectate.
Art. 117. Alcătuirea şi calculul structurilor se va face ţinând seama şi de prevederile din "Normativul
privind alcătuirea şi calculul structurilor de poduri şi podeţe de şosea" ind. PD 165-2000.
[top]

CAPITOLUL 4
Condiţii tehnice pentru executarea lucrărilor de reparaţii şi consolidare ale
podurilor rutiere
Infrastructură - fundaţii
- Secţiunea 1 -
Prevederi generale
I) Fundaţii directe în incinte
Art. 118. Calculul şi alcătuirea fundaţiilor directe va ţine seama de prevederile "Normativului privind
alcătuirea şi calculul structurilor de poduri şi podeţe de şosea" ind. PD 165-2000".
Art. 119. Documentaţia de proiectare va conţine şi următoarele precizări privind:
o măsurile ce se propun privind dimensionarea incintei, condiţiile de execuţie ale acesteia,
poziţionarea incintei, modul de săpare în interior, măsurarea eventualelor deplasări
orizontale:
o justificările necesare privind nedeformabilitatea incintei în timpul săpăturilor;
o compoziţia şi caracteristicile betoanelor;
o procedeul de betonare în interior pe toată înălţimea fundaţiei.
Art. 120. Antreprenorul va lua toate măsurile pentru păstrarea formei incintei, menţinerea pe poziţie în
timpul săpăturilor până la cota propusă, ţinând seama de toleranţele ce se vor aproba de beneficiar.
Înainte de a începe săpăturile, antreprenorul va informa beneficiarul, în timp util, pentru a-i permite
acestuia să facă toate verificările privind amplasamentul, dimensiunile, încadrarea în toleranţe şi dacă
instalaţiile necesare săpăturilor sunt în stare de funcţionare.
După ajungerea la cotă şi terminarea lucrărilor de săpătură, antreprenorul va anunţa beneficiarul care va
face toate verificările privitoare la poziţia şi stabilitatea incintei, natura terenului de sub talpa fundaţiei şi
va aproba începerea betonării fundaţiei.
II. Fundaţii indirecte pe piloţi foraţi de diametru mare
Art. 121. Calculul şi alcătuirea fundaţiilor indirecte pe piloţi foraţi se va face conform "Normativului privind
alcătuirea şi calculul structurilor de poduri şi podeţe de şosea" ind. PD 165-2000. De asemenea se pot
utiliza prevederile din [I.117].
- Secţiunea 2 –
Natura, provenienţa şi calitatea materialelor
Art. 122. Materialele utilizate la executarea fundaţiilor vor corespunde prevederilor din Anexa 2 din
"Normativul privind alcătuirea şi calculul structurilor de poduri şi podeţe de şosea" ind. PD 165-2000.
Art. 123. Pentru piloţii situaţi în terenuri cu ape agresive, la alcătuirea reţetei de betoane se pot utiliza
prevederile din [I.56] şi din [I.69].
- Secţiunea 3 –
Dispoziţia în plan a piloţilor
Art. 124. Poziţia în plan a piloţilor se stabileşte prin proiect. Planul pilotajului, însuşit de antreprenor, se
va supune aprobării beneficiarului.
Art. 125. Planul pilotajului se poate stabili la nivelul platformei de lucru sau la alt nivel (de exemplu nivelul
inferior al radierului) care se va preciza în plan. Acesta trebuie să conţină un minim de date pentru fiecare
pilot:
o numărul (poziţia) de identificare;
o dimensiunile transversale, alcătuirea armăturilor şi numărul de identificare ale tipului de
armătură (sau carcasă);
o înclinarea şi orientarea;
o cota de fundare la bază;
o cota platformei de lucru;
o cota de betonare a capătului superior şi lungimea de amenajare a zonei de încastrare în
radier;
o numărul de ordine al execuţiei forajului sau înfigerii tubajului de protecţie.
Art. 126. Distanţa dintre axele a doi piloţi va fi minimum 2d+2x0,015 I, în care "d" este diametrul pilotului,
iar "I" lungimea efectivă în teren.
Art. 127. Toleranţe
a. Abaterea limită admisă la poziţia în plan a piloţilor, la nivelul inferior al radierului, faţă de proiect
va fi:
- 7,5 cm Ia piloţii dispuşi pe un singur rând;
- 10 cm la piloţii dispuşi pe mai multe rânduri.
b. Abaterea limită admisă la înclinarea axei pilotului faţă de proiect va fi de 2%.
c. Abaterea limită la dimensiuni:
o pentru diametru - 2 cm;
o pentru cota bazei pilotului ± 20 cm;
o cota capului pilotului ± 5 cm.
În cazuri temeinic justificate din punct de vedere geotehnic, cota de fundare se poate modifica, dar numai
cu aprobarea beneficiarului.
- Secţiunea 4 -
Utilaje şi dispozitive de execuţie
Art. 128. Utilajele, instalaţiile şi dispozitivele de execuţie trebuie adoptate în funcţie de caracteristicile
piloţilor, amplasament, caracteristicile geologice, geotehnice şi hidrogeologice furnizate de studiile de
teren şi ţinând seama de eventualele apropieri de zone locuite sau lucrări existente care trebuiesc
protejate în acest caz.
Art. 129. Propunerile antreprenorului trebuie să precizeze: tipul dispozitivelor prevăzute pentru înfigere şi
forare; modul de montare a carcaselor de armătură şi de îmbinare a acestora; detaliile pentru eventualele
cămăşi tubulare de protecţie; dispozitivele pentru controlul continuităţii şi rezistenţei betonului; eventual
dispozitivele de injecţie la bază; tehnologia de fabricare şi punere în operă a betonului.
Art. 130. În cazul utilizării cămăşilor de protecţie se vor preciza: materialul din care se execută,
dimensiunile (diametru, grosimea pereţilor, lungime, toleranţe), modul de îmbinare dintre tronsoane şi
modul de racordare a acestora cu carcasele de armătură.
Art. 131. Evazarea la baza piloţilor se permite numai în cazul în care aceştia pătrund într-un strat cu
coeziune mare şi cu rezistenţa la compresiune cu deformare laterală de minim 300 KPa.
Art. 132. Evazarea se poate face sub forma unui trunchi de con cu înălţimea cel puţin egală cu diametrul
secţiunii curente a pilotului, iar aria secţiunii de bază lărgită să nu depăşească de trei ori secţiunea
curentă.
- Secţiunea 5 –
Lucrări pregătitoare
Art. 133. Platformele de lucru se amenajează pentru a permite accesul, circulaţia şi lucrul utilajelor de
execuţie necesare realizării piloţilor în condiţii optime, pentru a asigura calitatea şi siguranţa lucrărilor.
Art. 134. Eventualele lucrări de consolidare a terenului, neprevăzute în proiect, dar absolut necesare faţă
de condiţiile speciale din amplasament se vor executa numai cu aprobarea beneficiarului. Se va obţine
aprobarea beneficiarului şi pentru natura, calitatea şi condiţiile de punere în operă a materialelor
prevăzute pentru pregătirea platformelor de lucru.
- Secţiunea 6 –
Armarea piloţilor
Art. 135. Armarea piloţilor se face cu carcase de armătura formate din bare longitudinale, fretă, inele de
rigidizare şi distanţieri. Carcasa de armătură poate avea secţiunea constantă sau variabilă în lungul
pilotului, aşa cum rezultă din calculul de rezistenţă.
Art. 136. Barele longitudinale vor avea diametrul minim de 14 mm, vor fi în număr de cel puţin opt, iar
distanţa dintre bare va fi minim 10 cm şi maximum 35 cm. Se va evita dispunerea barelor longitudinale pe
două rânduri, în cazul piloţilor cu solicitări mari. Barele longitudinale se sudează pe inele de rigidizare
dispuse la 3-4 m în lungul carcasei.
Art. 137. Armarea transversală se execută cu freta având diametrul minim de 8 mm, dar cel puţin 0,4 din
diametrul barelor longitudinale. Pasul fretei se adoptă prin calcul, dar nu va fi mai mare de 35 cm sau de
15 ori diametrul barelor longitudinale.
La partea superioară a carcasei şi în zonele de îmbinare a tronsoanelor, pe o lungime egală cu diametrul
pilotului, pasul fretei va fi maxim 15 cm.
Art. 138. Dacă lungimea piloţilor impune realizarea carcasei din mai multe tronsoane, înnădirea acestora
se va face conform prevederilor din proiect. Având în vedere că înnădirea se execută pe poziţie, carcasa
inferioară va fi susţinută prin dispozitive de susţinere adecvate pe tot timpul execuţiei îmbinării.
Art. 139. După terminarea înnădirilor se interzice lăsarea carcasei pe fundul forajului şi se vor lua măsuri
pentru a împiedica ridicarea şi deplasarea carcasei în timpul betonării.
Fixarea barelor longitudinale pe inele şi a fretei se poate face prin puncte de sudură.
Art. 140. Pentru centrarea carcasei de armătură în gaura de foraj, pe barele longitudinale ale carcasei, la
exterior, se montează distanţieri sub forma unei patine din oţel beton sau role din beton, câte 4 bucăţi în
secţiune şi la distanţe de 3 - 4 m.
Art. 141. Grosimea stratului de acoperire cu beton a carcasei de armătură, măsurată de la faţa exterioară
a barelor longitudinale va fi de minim :
- 4 cm la piloţii foraţi cu tubaj nerecuperabil;
- 6 cm la piloţii foraţi cu tubaj recuperabil sau la cei foraţi în uscat şi netubaţi;
- 8 cm la piloţi sub protecţie de noroi.
- Secţiunea 7 –
Forarea piloţilor
I. Forarea în uscat fără tubarea găurii
Art. 142. Forarea în uscat fără tubarea găurii este permisă numai în pământuri cu coeziune ridicată şi
deasupra nivelului apei subterane.
Pentru a se evita surparea pământului ca urmare a destinderii, expunerii la soare sau precipitaţii,
trepidaţiilor produse de utilaje, infiltraţiilor din scurgeri de la reţele subterane etc. se recomandă ca
intervalul de timp între terminarea forării şi betonare să fie cât mai scurt şi în nici un caz să nu
depăşească 24 ore, iar pereţii găurii se vor proteja la partea superioară cu tuburi metalice pe o adâncime
de cel puţin 1,5 m.
II. Forarea sub apă cu tubaj recuperabil
Art. 143. În cazul forării, sub apă în nisipuri şi pământuri slab coezive, în care, datorită vitezei mari de
excavare şi a efectului de piston al benei, se pot produce fenomene hidrodinamice, manifestate prin
antrenarea pământului de la baza forajului, care este însoţită de slăbirea terenului din jur şi reducerea
capacităţii portante a piloţilor învecinaţi, sau a altor fundaţii aflate în apropiere, se vor lua următoarele
măsuri:
 se interzice introducerea în pământ a tubajului cu ajutorul jetului de apă sub
presiune (subspălare);
 se va evita utilizarea dispozitivelor de săpat cu vacuum;
 baza tubajului se va menţine în permanenţă cu cel puţin 1/2 din diametrul
tubajului sub talpa forajului (tubare în devans);
 nivelul apei în interiorul tubajului se va menţine permanent cu cel puţin 1,00 m
deasupra nivelului hidrostatic;
 ritmul de excavare va fi moderat, urmărindu-se ridicarea lină a benei (greiferului)
de pe fundul forajului.
Art. 144. Intervalul de timp între terminarea găurii şi începerea betonării trebuie să nu se depăşească 36
ore.
III. Forarea sub noroi
Art. 145. Stabilitatea pereţilor găurii se asigură prin folosirea unui
noroi de foraj (suspensie de apă cu bentonită).
Art. 146. Forarea sub noroi a unui pilot a cărui axă este situată la mai puţin de 3 m de peretele pilotului
vecin, nu poate începe decât după ce betonul din pilotul executat anterior a făcut priză.
Nivelul noroiului trebuie să se menţină în permanenţă cu cel puţin 1,00 m deasupra nivelului hidrostatic.
Este indicat ca pereţii găurii la partea superioară să fie protejaţi cu tuburi metalice pe o adâncime de cel
puţin 1,5 m.
Intervalul de timp între terminarea forării şi betonare trebuie să nu fie mai mare de 8 ore.
IV. Forarea sub apă cu tubaj nerecuperabil
Art. 147. Tubajul se realizează din elemente cilindrice de beton armat sau metalice care se înfig în teren
prin batere, vibrare, apăsare şi/sau luvoaiere şi care se asamblează pe măsura înfigerii. Săparea
miezului de pământ din interiorul tubajului se face cu unelte de săpat alese corespunzător naturii terenului
întâlnit. Cele două operaţiuni de înfigere în teren şi săpare în interior se desfăşoară corelat, pas cu pas,
până la atingerea cotei de fundare.
Forarea sub baza tubajului (forare în devans) este permisă numai în argile tari sau roci compacte.
V. Curăţirea tălpii forajului
Art. 148. Se face obligatoriu, înainte de introducerea carcasei de armătură şi de betonare, indiferent de
procedeul de forare utilizat.
În cazul forării sub noroi, curăţirea tălpii forajului se face cu cel mult trei ore înaintea începerii betonării.
În nisipuri sau pământuri slab coezive se interzice curăţirea fundului forajului prin vehicularea noroiului cu
ajutorul aerului comprimat.
- Secţiunea 8 –
Betonarea piloţilor
I. Betonarea găurii forate în uscat, netubat
Art. 149. La betonarea găurii forate în uscat, netubat, se interzice descărcarea betonului direct de la gura
forajului deoarece există pericolul de scurgere a betonului, de dezaxare a carcasei de armătură şi de
desprinderi de pământ sub efectul betonului proiectat pe pereţi.
Art. 150. Betonarea se poate face folosind o pâlnie care se centrează pe axul pilotului, se prelungeşte cu
un burlan de dirijare coborât Ia baza forajului şi care se ridică pe măsura betonării.
Betonarea se mai poate face folosind furtunul pompei de beton coborât pe fundul găurii.
II. Betonarea sub apă sau sub noroi
Art. 151. Betonarea sub apă, la găuri forate cu tubaj recuperabil
sau nerecuperabil, precum şi betonarea sub noroi se face cu metoda pâlniei fixe ridicătoare (Contractor)
pentru a evita contactul între masa betonului turnat şi apă (sau noroi).
Diametrul tubului de betonare se alege în funcţie de dimensiunile agregatelor betonului şi de diametrul
pilotului, şi nu mai mic de 20 cm.
Betonarea sub apă sau sub noroi se organizează ca o operaţie continuă, care se efectuează într-o
singură repriză, la un debit de betonare determinat în funcţie de diametrul şi lungimea pilotului, dar care
trebuie să fie de cel puţin 4 mc/h. La prima şarjă trebuie să se asigure separarea betonului de apă (sau
noroi); cantitatea de beton se stabileşte astfel încât tubul de betonare să fie amorsat.
Baza tubului de betonare trebuie să se găsească în permanenţă cu cel puţin 2 m sub nivelul betonului,
dar nu mai mult de 4 m.
III. Injectarea la bază a piloţilor
Art. 152. În funcţie de natura terenului de la bază, pentru sporirea capacităţii portante pe vârf precum şi
pentru punerea sub sarcină a terenului de la bază chiar din faza de execuţie se poate adopta soluţia unei
injecţii la bază. Aceasta se poate face cu suspensie (de obicei lapte de ciment) prin ţevi înglobate în
corpul pilotului şi care se coboară în gaura forată cu carcasă de armătură.
Reţeta suspensiei, tehnologia şi presiunea de injectare se stabileşte la fiecare lucrare în parte, în funcţie
de caracteristicile terenului de la baza pilotului.
- Secţiunea 9 –
Pregătirea capului pilotului
Art. 153. Betonarea capului pilotului se execută la o cotă superioară faţă de cota definitivă a pilotului
intact înglobat în radier, după cum urmează:
a. La piloţi foraţi în uscat, cu sau fără tubaj, înălţimea suplimentară de turnare trebuie să fie de cel
puţin 0,5 d, dar minim 0,50 m la piloţi cu fisa până la 20 m şi de cel puţin 0,75 m la piloţi cu fisa
peste 20 m, unde "d" este diametrul pilotului.
b. La piloţii foraţi betonaţi sub apă sau sub noroi înălţimea suplimentară de turnare trebuie să fie de
cel puţin 1 d, dar minim 1,00 m la piloţi cu fisa de până la 20 m şi de cel puţin 1,5 d, dar minim
1,50 m la piloţii cu fisa peste 20 m.
După întărire se îndepărtează betonul din capătul superior al pilotului, pe întreaga înălţime pe care se
constată că este necorespunzător, completându-se după caz pentru a asigura înălţimea minimă de
încastrare în radier prevăzută în proiect.
- Secţiunea 10 -
Infrastructuri - culei, pile (radiere, elevaţii, rigle, ziduri întoarse, cuzineţi)
I. Condiţii generale
Art. 154. Adâncimea de fundare se stabileşte pe considerente de rezistenţă şi stabilitate la afuieri.
Infrastructurile vor trebui să respecte condiţiile prevăzute în proiect. Nu este admisă fundarea
infrastructurilor sub adâncimea de îngheţ.
II. Racordarea culeelor cu terasamentele
Art. 155. Racordarea culeelor cu terasamentele se poate face cu sferturi de con sau cu aripi. Sferturile de
con vor avea panta maximă de 1:1, se vor perea cu un pereu din piatră brută sau din dale, cu fundaţie
care trebuie să îndeplinească, ca adâncime, cel puţin adâncimea de îngheţ. În cazurile în care este
necesar, sferturile de con se vor funda pe piloţi, spre a se evita afuierea lor.
În cazul podurilor sau pasajelor cu culei înecate, în mod obligatoriu perearea taluzului se va face şi sub
pod, respectiv sub pasaj.
Pentru împiedicarea pătrunderii apei şi degradării pereului, rosturile se vor umple cu mortar de ciment
sau mastic bituminos.
Racordarea cu aripi se aplică de obicei în cazurile cu oblicităţi mari sau în situaţii speciale cu spaţii
limitate pentru racordări şi se vor lua măsuri de asigurare împotriva afuierilor.
- Secţiunea 11 -
Suprastructuri din beton armat
I. Materiale de construcţie
I.1. Agregate
Art. 156. Agregatele vor corespunde prevederilor "Codului de practică pentru executarea lucrărilor din
beton, beton armat şi beton precomprimat, indicativ NE 012-99 şi NE 013-2002.
Nisipul utilizat va proveni numai din balastiere naturale. Nu se admite folosirea nisipului de concasaj.
Pietrişul: se va folosi pietriş de râu sau criblură sort 7 (8) -16 şi 16 -31 (25) mm care se vor înscrie în
limitele prescrise ale curbei granulometrice.
În funcţie de clasa betonului, acesta se poate realiza din trei sau patru sorturi de agregate şi anume:
- nisip sorturile 0 - 3; 3 - 7 sau 0-4;
- pietriş sorturile 7 -16 şi 16 - 31 sau 4-8, 8-16, 16-25; criblură sorturile 8-16 şi 16-25 (şi 4-8 în cazul
utilizării nisipului sort 0-4).
Amestecul format din cele trei (sau patru sorturi) se va înscrie în zona recomandată a limitelor
granulometrice.
Toate agregatele aprovizionate vor fi spălate şi sortate.
I.2. Ciment
Art. 157. Cimentul se va aproviziona în cantităţi determinate astfel încât stocul rezultat să fie consumat în
maximum două luni. Nu se admite amestecarea cimenturilor diferite şi utilizarea acestor amestecuri.
Pentru fiecare marcă de ciment se va asigura o încăpere sau o celulă tip siloz.
Starea de conservare se va verifica periodic conform prevederilor din Codul de practică pentru
executarea lucrărilor din beton, beton armat şi beton precomprimat indicativ NE 012-99 şi NE 013-2002.
I.3. Armături
Art. 158. Armăturile trebuie să respecte planurile de execuţie din proiect.
Domeniul de utilizare, dispoziţiile constructive şi modul de fasonare al armăturilor vor corespunde
prevederilor Codului de practică indicativ NE 012-99.
Înainte de fasonarea armăturilor, oţelul beton se curăţă de praf şi noroi, de rugină, urme de ulei şi de alte
impurităţi.
Înlocuirea unor bare din proiect, de un anumit diametru cu bare de alt diametru, dar cu aceeaşi secţiune
totală se va face numai cu acordul proiectantului.
Antreprenorul va face verificarea caracteristicilor mecanice (rezistenţa la rupere, limita de curgere
tehnică, alungirea relativă la rupere, numărul de îndoiri la care se rupe oţelul etc.) în condiţiile precizate în
Codul de practică indicativ NE 012-99.
I.4. Cofraje
Art. 159. Cofrajele pentru suprastructurile din beton armat sau părţi ale acestora vor respecta condiţiile
de calitate precizate în planşe. În principiu acestea pot fi de trei tipuri:
 cofraje obişnuite utilizate la suprafeţele nevăzute;
 cofraje de faţă văzută, utilizate la suprafeţele expuse vederii (grinzi, plăci, arce,
bolţi şi stâlpi);
 cofraje cu tratare specială la elementele de suprastructură precum: grinzi
marginale, cornişă de trotuare, parapeţi etc.
Antreprenorul poate propune soluţii proprii de tratare a feţei văzute a betoanelor, pentru care va obţine
aprobarea beneficiarului.
La realizarea cofrajelor pentru suprastructurile din beton armat se va ţine seama de prevederile Codului
de practică pentru executarea lucrărilor din beton, beton armat şi beton precomprimat indicativ NE 012-
99.
I.5. Betoane
Art. 160. Compoziţia betonului proiectat se stabileşte pe bază de încercări preliminare, conform Codului
de practică NE 012-99, folosindu-se materialele aprovizionate, stabilite şi verificate de către un laborator
autorizat.
La adaptarea reţetei la staţia de betoane se va ţine seama de capacitatea şi tipul betonierei, de
umiditatea agregatelor, iar pe timp friguros se va ţine seama de temperatura materialelor componente şi
a betonului.
Betoanele se prepară în staţii de beton verificate şi atestate, iar dozarea materialelor folosite pentru
prepararea betoanelor se face în greutate.
Abaterile limită se vor încadra în prevederile Codului de practică indicativ NE 012-99.
Folosirea plastifianţilor, antrenatorilor de aer, etc se admite numai cu aprobarea beneficiarului.
Betonul preparat având de regulă, temperatura, înainte de turnare, cuprinsă între 5-30°C, trebuie turnat în
cofraje în maximum 1 oră în cazul folosirii cimenturilor obişnuite şi 1/2 oră când se utilizează cimenturi cu
priză rapidă. În situaţia betoanelor cu temperaturi mai mari de +30°C se iau măsuri suplimentare, cum
este şi utilizarea de aditivi întârzietori, conform Codului NE 012-99. Betonul adus în vederea turnării nu
trebuie să aibă agregatele segregate. În perioada dintre preparare şi turnare se interzice adăugarea de
apă în beton.
Jgheaburile, autocamioanele de transport beton, etc. vor trebui păstrate curate şi spălate după fiecare
întrerupere de lucru.
La compactarea betonului se vor folosi mijloace mecanice de compactare ca mese vibrante, vibratoare
de cofraj şi vibratoare de adâncime, iar în timpul compactării se va avea grijă să nu se producă deplasări
sau degradări ale armăturilor şi cofrajelor.
- Secţiunea 12 –
Suprastructuri din beton precomprimat
I. Prevederi generale
Art. 161. Executarea lucrărilor de precomprimare va fi încredinţată unor unităţi care sunt dotate cu
utilajele necesare şi care dispun de personal cu pregătire teoretică şi practică, atestat pentru efectuarea
unor asemenea lucrări.
Art 162. La execuţia lucrărilor ce fac obiectul acestui capitol se vor respecta detaliile din proiect, Cod de
practică NE 012-99 Partea B pentru executarea lucrărilor din beton precomprimat şi Cod de practică NE
012-99 Partea A pentru executarea lucrărilor din beton şi beton armat cât şi prevederile prezentului
subcapitol.
II. Armături
Art. 163. Pentru armătura nepretensionată a elementelor din beton precomprimat se pot utiliza
prevederile [I.80] şi [I.81].
Art. 164. Domeniul de utilizare, dispoziţiile constructive şi modul
de executare al acestor armături vor corespunde indicaţiilor din Codul de practică NE 012-99 Partea A.
Art. 165. Pentru armătura ce intră în alcătuirea cablelor de precomprimare pot fi utilizate prevederile [I.83]
şi [I.84].
Art. 166. Folosirea armăturilor de pretensionare din import se va face pe bază de agrement tehnic,
conform NE 012-99, Partea B. în absenţa unor date privind lungimea de transmitere (l
t
) şi de ancorare
(l
a
), acestea se vor determina de un laborator autorizat, cu respectarea normelor româneşti şi în cazuri
speciale cu luarea în considerare a normelor naţionale din ţara de origine a oţelului.
Art. 167. Pentru caracteristicile geometrice, chimice şi tehnologice ale armăturilor pretensionate pot fi
utilizate prevederile din [I.84], [I.85], şi [1.86].
III. Confecţionarea armăturii postîntinse
Art. 168. Măsurile minime care trebuie avute în vedere la confecţionare şi poziţionare, pentru a se evita
degradarea protecţiilor definitive ale armăturilor, vor fi indicate de producătorul armăturilor sau de
proiectant prin caietul de sarcini, executantul urmând a le adapta şi completa în funcţie de tehnologiile de
lucru utilizate.
Art. 169. Lungimea de tăiere a sârmelor care alcătuiesc fascicule de tipul celor din Anexa 4 din Codul de
practică NE 012-99 Partea B, se va determina prin adăugarea la lungimea fasciculului măsurat între
suprafeţele de rezemare ale ancorajelor, a lungimilor minime prevăzute în NE 012-99 partea B. Dacă
tăierea urmează să se facă cu aparatul de sudură se vor adaugă încă minimum 30 mm (zona influenţată
de temperatură).
Art. 170. Fasciculele din sârme paralele ancorate în secţiune circulară (ancoraje tip inel - con), se
realizează fără elemente de ordonare (resort sau rozete stanţate).
Pentru fascicule de alte tipuri decât cele din anexa 4 din Codul de practică NE 012-99 Partea B, datele
(condiţii, criterii de performanţă) privind confecţionarea armăturilor postîntinse trebuie prevăzute în proiect
(caiet de sarcini) pe baza datelor din agrementul tehnic.
IV. Montarea armăturilor postîntinse
Art. 171. În cazul canalelor căptuşite cu teci din tablă, conform tabelelor 6.1. şi 6.2 din anexa 6 a Codului
de practică NE 012-99 Partea B, sau din material plastic, se recomandă ca fasciculele să fie montate
înainte de betonare, sporind astfel rigiditatea transversală şi longitudinală a tecilor.
V. Ancoraje, blocaje
Art. 172. Ancorajele pentru armături postîntinse şi blocajele pentru armături preîntinse vor avea
capacitate de rezistenţă cel puţin egală cu forţa caracteristică de rupere a armăturii pretensionate, fără
deformaţii semnificative ale pieselor componente.
Art. 173. Ancorarea fasciculelor cuprinse în anexa 4 din Codul de practică NE 012-99 se face cu
ancorajele indicate în anexa 7 a Codului de practică NE 012-99 Partea B.
Art. 174. Alte tipuri de ancoraje şi sisteme de blocare se utilizează pe bază de agrement tehnic.
Art. 175. Ancorajele cu buclă şi dorn (anexa 7 - fig. 7.6, din Codul de practică NE 012-99, Partea B) nu
vor fi utilizate la elementele supuse fenomenului de oboseală.
Ancorarea armăturilor preîntinse se va realiza cu blocaje omologate sau având agrement tehnic,
corespunzător diverselor tipuri de armături.
Art. 176. În cazul utilizării toroanelor individuale ca armături postîntinse se vor folosi ancoraje (blocaje)
fără sensibilitate la coroziune.
Art. 177. Ancorajele pentru fascicule alcătuite din SBP | 7mm, bazate pe formarea de bulbi la capetele
sârmelor, vor trebui să îndeplinească următoarele condiţii de acceptare în ceea ce priveşte bulbii:
- diametrul 10,6 ±0,3 mm
- înălţimea 7 ± 0,3 mm
- excentricitatea max. 0,3 mm
- suma deschiderii fisurilor max. 1,5 mm
- cel mult două fisuri înclinate cu mai mult de 30° faţă de ax
- nici o fisură înclinată cu mai mult de 60° faţă de ax.
Se acceptă fascicule la care cel mult 5% din numărul de bulbi nu îndeplinesc condiţiile menţionate.
Art. 178. Sistemele de ancorare a fasciculelor, prin înglobarea unuia din capete în beton, se vor putea
utiliza şi fără omologare, pe bază de experimentări executate de un institut de specialitate sau laborator
autorizat/acreditat pentru încercări în acest domeniu şi avizul expertului (specialist în domeniu).
VI. Cerinţe şi criterii de performanţă privind betonul pentru elemente/structuri din beton precomprimat
Art. 179. Betonul folosit la realizarea elementelor/structurilor din beton precomprimat trebuie să
îndeplinească următoarele cerinţe specifice:
 asigurarea unei clase minime, şi anume :
*C 20/25 în cazul elementelor cu armături pretensionate alcătuite din bare având limita de curgere
convenţională N/mm
2
şi rezistenţa la rupere N/mm
2
.
*C 25/30 în cazul elementelor cu armături pretensionate trefilate (sârme, toroane, liţe).
- asigurarea unor caracteristici de contracţie şi curgere lentă cât mai reduse, pentru ca pierderile de
tensiune în armăturile pretensionate să fie reduse.
- un conţinut de clor sub 0,2% (raportat la masa cimentului) datorită acţiunii corozive a clorului asupra
armăturii pretensionate; de asemenea, trebuie evitată folosirea aditivilor în soluţie ce conţin cloruri în
cantitate mai mare decât în apa potabilă.
- asigurarea unei compactităţi corespunzătoare şi continue în tot elementul (structură).
Art 180. Pentru punerea în operă şi tratarea betonului se vor avea în vedere şi următoarele prevederi
specifice:
a. În cazul în care pentru compactarea betonului se utilizează pervibratoare, se vor lua următoarele
măsuri pentru evitarea contactului dintre pervibrator şi armăturile pretensionate sau tecile pentru
formarea canalelor:
- punctele de introducere a pervibratoarelor se vor marca prin repere vizibile;
- în punctele în care se introduce pervibratorul, se recomandă a se prevedea dispozitive constructive
speciale (de exemplu: carcase metalice, etrieri şi bare), care să împiedice contactul pervibratorului cu
tecile pentru armăturile postîntinse.
b. Se va acorda o deosebită atenţie la compactarea betonului în zonele de ancorare a armăturilor
pretensionate pentru a se obţine o umplere cât mai bună, fără deteriorarea şi deplasarea armăturilor şi
pieselor înglobate în beton; în acelaşi scop se recomandă utilizarea în aceste zone atât a vibrării de
interior, cât şi de exterior.
c. Se recomandă ca după terminarea betonării, fasciculele de armături introduse în teci să fie mişcate
pentru reducerea efectului de blocare în urma eventualelor deformări ale tecilor sau pătrunderii de lapte
de ciment, dar în aşa fel încât să nu se producă deplasarea sau dislocarea tecilor. De asemenea, se vor
deschide racordurile din punctele de nivel minim (unde este cazul) şi se va sufla aer pentru îndepărtarea
apei şi a impurităţilor.
d. Tecile fără fascicule în timpul betonării vor fi verificate prin plasarea, în acestea, a unei piese conice cu
un diametru egal cu cel al dispozitivului ce se va monta în capătul de avans al fasciculelor, la montarea
acestora.
Art. 181. În zona fără agresivitate sau cu agresivitate foarte slabă, armătura se va poziţiona, pretensiona
şi proteja în maximum 60 de zile, cu condiţia ca de la pretensionare şi până la realizarea protecţiei să nu
treacă un interval mai mare de 15 zile. Pentru armăturile preîntinse intervalul de la pretensionare la
betonare se recomandă să nu depăşească 48 ore.
VII. Cofraje
VII. 7. Condiţii generale
Art. 182. Cofrajele şi susţinerile lor se execută numai pe baza de proiecte, întocmite de unităţi de
proiectare autorizate şi ele trebuie să fie astfel alcătuite încât să îndeplinească următoarele condiţii:
o să asigure obţinerea formei, dimensiunilor şi gradului de finisare prevăzute în proiect,
pentru elementele ce urmează a fi executate, respectându-se înscrierea în abaterile
admisibile prevăzute în Codul de practică indicativ NE 012-99 Anexa III.1.
 să fie etanşe, astfel încât să nu permită pierderea laptelui de ciment;
 să fie stabile şi rezistente, sub acţiunea încărcărilor care apar în procesul de
execuţie;
 să asigure ordinea de montare şi demontare stabilită fără a se degrada
elementele de beton cofrate, sau componentele cofrajelor şi susţinerilor;
 să permită la decofrare, o preluare treptată a încărcării de către elementele care
se decofrează;
 să permită închiderea rosturilor astfel încât să se evite formarea de pene sau
praguri;
 să permită închiderea cu uşurinţă - indiferent de natura materialului din care este
alcătuit cofrajul - a golurilor pentru controlul din interiorul cofrajelor şi pentru
scurgerea apelor uzate, înainte de începerea turnării betonului;
 să aibă feţele, ce vin în contact cu betonul, curate, fără crăpături, sau alte
defecte.
Art. 183. Proiectul cofrajelor va cuprinde şi tehnologia de montare şi decofrare.
VII.2. Oţeluri pentru armături
Art. 184. Pentru oţelul beton pot fi utilizate condiţiile tehnice prevăzute în [I.80], [I.81], [I.82], [I.83], [I.84],
[I.85] şi [I.86].
Art. 185. Tipurile utilizate curent în elementele de beton armat şi beton precomprimat şi domeniile lor de
aplicare corespund prevederilor din Codul de practică NE 012-99.
Art. 186. Pentru oţelurile din import este obligatorie existenţa certificatului de calitate emis de unitatea
care a importat oţelul şi trebuie să fie agrementate tehnic cu precizarea domeniului de utilizare.
Art. 187. În certificatul de calitate se va menţiona tipul corespunzător de oţel, echivalarea fiind făcută prin
luarea în considerare a tuturor parametrilor de calitate.
VII.3. Fasonarea, montarea şi legarea armăturilor
Art. 188. Armătura trebuie tăiată, îndoită, manipulată astfel încât să se evite:
 deteriorarea mecanică (de ex. crestături, loviri);
 ruperi ale sudurilor în carcase şi plase sudate;
 contactul cu substanţe care pot afecta proprietăţile de aderenţă sau pot produce
procese de coroziune.
Art. 189. Armăturile care se fasonează trebuie să fie curate şi drepte, în acest scop se vor îndepărta:
 eventuale impurităţi de pe suprafaţa barelor;
 îndepărtarea ruginii, în special în zonele în care barele urmează a fi înnădite prin
sudură.
După îndepărtarea ruginii reducerea secţiunilor barelor nu trebuie să depăşească abaterile prevăzute în
standardele de produs.
Art. 190. Oţelul - beton livrat în colaci sau barele îndoite trebuie să fie îndreptate înainte de a se proceda
la tăiere şi fasonare fără a se deteriora profilul (la întinderea cu troliul alungirea maximă nu va depăşi 1
mm/m).
Art. 191. Se interzice fasonarea armăturilor la temperaturi sub -10°C. Barele cu profil periodic cu
diametrul mai mare de 25 mm se vor fasona la cald.
Art. 192. Recomandări privind fasonarea, montarea şi legarea armăturilor sunt prezentate în Anexa II.1.
din Codul de practică indicativ NE 012-99.
VII.4. Prevederile generale privind confecţionarea armăturii pretensionate
Art. 193. La pregătirea tuturor tipurilor de armături pretensionate se vor respecta următoarele :
 se va verifica existenţa certificatului de calitate al lotului de oţel din care urmează
a se executa armătura; în lipsa acestui certificat sau dacă există îndoieli asupra
respectării condiţiilor de transport şi depozitare (în special în zona cu
agresivitate), se vor efectua încercări de verificare a calităţii pentru a avea
confirmarea că nu au fost influenţate defavorabil caracteristicile fizico-mecanice
ale armăturilor (rezistenţa la tracţiune, îndoire alternantă etc);
 suprafaţa oţelurilor se va curăţa de impurităţi, stratul de rugină superficială
neaderentă şi se va degresa (unde este cazul), pentru a se asigura o bună
ancorare în blocaje, beton sau mortarul de injectare;
 oţelurile care prezintă un început slab de coroziune nu vor putea fi utilizate decât
pe baza unor probe care să confirme că nu au fost influenţate defavorabil
caracteristicile fizico-mecanice;
 armăturile care urmează să fie tensionate simultan vor proveni pe cât posibil din
acelaşi lot;
 zonele de armătură care au suferit o îndoire locală rămânând
deformate nu se vor utiliza, fiind interzisă operaţia de îndreptare. Dacă totuşi, în timpul transportului sau
al depozitării, barele de oţel superior au suferit o uşoară deformare, se vor îndrepta mecanic, la
temperaturi de cel puţin +10°C;
 pentru armături pretensionate individual, diagrama se va stabili pe probe scurte
de către un laborator de specialitate, putându-se utiliza prevederile din [I.78];
 în cazul fasciculelor postîntinse, valoarea reală a modulului de elasticitate se va
determina pe şantier, odată cu determinarea pierderilor de tensiune prin frecare
pe traseu;
Pentru calculul armăturilor pretensionate, confecţionarea, montarea şi depozitarea armăturilor,
tensionarea, blocarea şi injectarea lor se pot utiliza prevederile constructive cuprinse în [I.14] şi din Codul
de practică indicativ NE 012-99.
- Secţiunea 13 –
Suprastructuri metalice
I.Prevederi generale
Art. 194. Prezentul subcapitol conţine prevederi tehnice generale pentru execuţia în uzină şi pe şantier a
subansamblelor şi ansamblelor suprastructurilor metalice de poduri rutiere în alcătuirea constructivă şi
schemele statice următoare:
 grinzi cu zăbrele cu platelaj de beton sau ortotrop, simplu rezemate sau continuu;
 grinzi cu inimă plină cu platelaj de beton sau ortotrop, simplu rezemate, grinzi
continui, cadre şi arce.
Lucrările de reparaţii şi/sau consolidări se vor face pe baza proiectelor şi caietelor de sarcini întocmite de
instituţii autorizate.
II. Materiale
II. 1 .Oţeluri pentru elemente de construcţie
Art. 195. La execuţia elementelor pentru suprastructurile metalice ale podurilor rutiere pot fi utilizate
oţelurile prevăzute în [I.89] pentru OL 37 EP şi OL 52 EP, [I.71] pentru OL 37 şi OL 52, [I.90] pentru OCS
1, OCS 2 şi OCS 3, [I.91] pentru OT 50 şi în [I.92] pentru OLC 35 N.
Art. 196. La alegerea tipurilor de oţel se pot utiliza prevederile din [38] şi prevederile din [116] şi se va
ţine seama de caracteristicile materialului din suprastructura existentă. Se admite folosirea în alcătuirea
aceleiaşi structuri cât şi în alcătuirea aceluiaşi element, a oţelurilor de mărci şi clase de calitate diferite
dar cu respectarea condiţiilor menţionate în caietul de sarcini cu prescripţii speciale.
Art. 197. La alegerea mărcilor de oţeluri în afara criteriilor de ordin tehnic şi economic se va ţine seama
de clasa de calitate şi de gradul de dezoxidare, în vederea garantării elementelor contra unor ruperi
fragile, temperaturile minime de exploatare a podurilor considerându-se -30°C.
Art. 198. Tablele din oţel cu grosimi de 10-50 mm, folosite la elemente principale de rezistenţă vor fi
controlate US, putând fi utilizate prevederile din [I.89].
II.2. Alte prevederi privind materialele
Art. 199. Atât materialele de bază cât şi cele de adaos, precum şi mijloacele de îmbinare (nituri, şuruburi
sau SIRP) vor fi însoţite de certificate de calitate şi vor fi marcate de către furnizor. Întreprinderea de
uzinare va verifica corespondenţa dintre datele cuprinse în certificatele de calitate cu cele prevăzute în
standardele de produs.
Art. 200. De asemenea, întreprinderea de uzinare va verifica la fiecare 200 tone (pentru lucrări cu un
consum de oţel sub 500 tone) aprovizionarea, calitatea acestora prin încercări mecanice şi analiza
chimică. Pentru aceste încercări pot fi utilizate prevederile din [I.25], [I.89] şi [I.94].
Art. 201. Pentru compararea rezultatelor încercărilor pot fi utilizate prevederile din [l.70], [l.71],[ l.72] şi
[l.89].
Art. 202. Pentru materialele de adaos (electrozii şi sârma pentru sudare) pot fi utilizate prevederile din
[I.96] şi [I.97]. Acestea se vor preciza şi în tehnologia de sudare,
Art. 203. Procesul tehnologic de execuţie în uzină se va stabili de către uzina constructoare pe baza
tehnologiilor de sudare omologate şi va fi acceptat de beneficiar.
Art. 204. Pentru omologarea procedeelor de sudare se pot utiliza prevederile din [I.98], iar pentru criteriile
de acceptabilitate pot fi utilizate prevederile din [I.25].
Art. 205. Elementele, subansamblele şi ansamblele suprastructurii metalice sudate se vor executa numai
cu sudori autorizaţi. Pentru autorizarea sudorilor se pot utiliza prevederile din [I.99], prescripţiile tehnice
ISCIR CROMATOGRAFIE 9-84 şi "Programul de autorizare a sudorilor pentru lucrări care se execută sub
supravegherea Registrului Naval Român".
Art. 206. Toate reperele suprastructurii se vor curăţa de tunder în uzină prin aplicare sau sablare, înainte
de operaţiile de debitare şi vopsire. Protecţia anticorozivă a subansamblelor şi ansamblelor livrate de
uzină se va face cu un grund pasivant a cărei reţetă se va preciza în proiect sau caietul de sarcini
speciale, sau prin colaborare cu uzina.
III. Îmbinări sudate
Art. 207. Forma prelucrării muchiilor în vederea sudării se va alege în funcţie de tipul îmbinării prevăzute.
Geometria rostului (unghi, mărimea muchiei neteşite, deschiderea rostului, etc) la toate tipurile de
îmbinări cu pătrundere se vor stabili de uzină pe baza procedeelor de sudare omologate, tipul de sudură
folosit la execuţia cusăturilor fiind prevăzut în desenele de detalii.
Art. 208. Asamblarea pieselor şi sudarea acestora se va face în dispozitive speciale de asamblare-
sudare, ce vor fi proiectate de uzina constructoare pe baza procedeelor tehnologice şi a SDV-urilor
întocmite.
Subansamblele se vor suda în hală, temperatura de minim + 5°C, iar zonele respective de lucru trebuie
să fie lipsite de influenţa curenţilor de aer.
Art. 209. Dispozitivele de asamblare - sudare trebuie să asigure aplicarea proceselor tehnologice,
deformarea liberă a pieselor în timpul sudării, precum şi respectarea, în limitele toleranţelor admise, a
dimensiunilor subansamblelor din desenele de execuţie, care sunt cele finale după sudare.
Art. 210. Sudurile provizorii de prindere de piese a unor dispozitive ajutătoare asamblărilor, manipulărilor
sau pentru montaj vor fi în număr cât mai redus. Înlăturarea sudurilor provizorii de prindere se va face
prin tăiere cu flacăra, cu dalta pneumatică manual sau cu procedeul arc-aer, urmată de polizarea la
nivelul laminatului.
Electrozii cu care se execută sudurile de prindere vor fi aceeaşi marcă cu cei care se folosesc la
executarea cusăturilor. Folosirea acestora se va face în aceleaşi condiţii cu electrozii definitivi.
Eventualele mici goluri în piese se vor curăţa şi se vor încărca cu sudură şi se vor poliza la nivelul feţei
laminatului. Poziţia, grosimea şi lungimea cusăturilor provizorii de prindere (hafturi) vor fi precizate în
procesele tehnologice de execuţie, ţinând seama de marca oţelului folosit în piesele ce se sudează.
Art. 211. Sudurile provizorii se vor executa numai de către sudori autorizaţi, instruiţi special pentru acest
fel de sudură.
Sudarea subansamblelor se va face liber sau în dispozitive de sudare sau sudare-asamblare.
Art. 212. Dispozitivele trebuie să fie astfel proiectate încât să asigure posibilitatea ca majoritatea
cusăturilor de colţ să fie executate în jgheab, iar cusăturile cap la cap să fie executate pe cât posibil în
poziţie orizontală.
Sudarea se va executa respectând procesele tehnologice întocmite şi avizate.
Sudurile cap la cap se vor efectua obligatoriu cu plăcuţe terminale. Sudurile cap la cap din zonele întinse
se vor prelucra obligatoriu prin polizare.
După sudare, cusăturile se vor prelucra conform indicaţiilor din proiect şi din fişele tehnice.
IV. Îmbinări cu şuruburi de înaltă rezistenţă pretensionate (SIR)
Art. 213. Pentru lucrările cu îmbinări cu SIR pot fi utilizate prevederile din [I.31], precum şi a prevederilor
din prezentul subcapitol.
Art. 214. La fixarea pachetului de piese ce se îmbină cu ajutorul dornurilor şi şuruburilor de premontaj, se
va avea grijă să nu se deterioreze sau să se deformeze piesele, găurile şi suprafeţele de contact.
Art. 215. Dornurile de premontaj vor avea acelaşi diametru cu şuruburile definitive, ele introducându-se în
minim 30% din găurile îmbinării, uniform repartizată pe aceasta.
Art. 216. Pentru găurirea pieselor care se îmbină se pot utiliza prevederile din [I.22], numai după
terminarea lucrărilor de sudare şi a eventualelor remedieri ale acestora.
Poziţia găurilor trebuie să corespundă celor din proiect şi referitor la toleranţele admise se pot utiliza
prevederile din [I.22].
Art. 217. Alezarea găurilor la diametrul definitiv se face la montajul de probă în uzină a tablierului,
conform prevederilor din prezentul caiet de sarcini.
Art. 218. Suprafeţele de contact ale pieselor din îmbinări cu SIR vor fi pregătite prin sablare-metalizare
utilizându-se prevederile din [I.31]. Suprafeţele metalizate vor fi protejate în timpul transportului şi
depozitării cu plăci PFL, fixate corespunzător.
Art. 219. Pregătirea suprafeţelor în vederea metalizării se face prin sablare cu nisip cuarţos sau cu
electrocorindon:
 nisipul cuarţos va fi dublu spălat şi va avea dimensiunea 0,5-2 mm, utilizându-se
prevederile din [I.60];
 electrocorindonul va avea dimensiunea între 0,5-1,6 mm, utilizându-se
prevederile din [I.101].
Art. 220. La sablare se admite şi folosirea nisipului recuperat cu condiţia asigurării unei granulaţii
corespunzătoare prin desprăfuire cu sita de 0,5 mm.
Nu se admite decât o singură reciclare a nisipului.
Art. 221. Suprafeţele ce urmează a fi sablate se vor degresa de eventualele pete de grăsimi prin spălare
cu diluant D 003 - 1.
Art. 222. Metalizarea suprafeţelor se va realiza prin pulverizare, folosind ca material de aport sârmă de
aluminiu, marca A1 99,5, având diametrul de 3,1 mm, utilizându-se prevederile din [I.31].
V. Consolidarea suprastructurilor
Art. 223. La consolidarea suprastructurii metalice de poduri se pot distinge următoarele faze:
 uzinarea elementelor componente;
 transportul elementelor componente la şantier;
 montajul elementelor.
Art. 224. Uzinarea se va executa pe baza tehnologiilor întocmite de uzină şi acceptate de beneficiar,
verificându-se încadrarea în toleranţele precizate în proiect pentru această fază.
Art. 225. La execuţia în uzină şi pe şantier pot fi utilizate prevederile din [I.25], [I.22] şi [I.31].
Art. 226. Pentru clasele de calitate ale cusăturilor sudate pot fi utilizate prevederile din [I.32],
recomandându-se următoarele :
 pentru îmbinările cap la cap transversale de la inimă la tălpi - clasa I;
 restul îmbinărilor - clasa de calitate II.
Art. 227. Pentru abaterile limită de la forma şi dimensiunile elementelor sudate pot fi utilizate prevederile
din [I.25].
Art. 228. Pentru controlul calităţii elementelor sudate şi a îmbinărilor pot fi utilizate prevederile din [I.25].
Art 229. Pentru execuţia îmbinărilor nituite pot fi utilizate prevederile din [I.22].
Art. 230. Numărul şuruburilor şi al dornurilor prevăzute la premontajul în uzină şi la montajul pe şantier va
fi de 50% din numărul total al găurilor.
Art. 231. În cazul îmbinărilor cu SIRP, la execuţie pot fi utilizate prevederile din [I.31].
Art. 232. La recepţiile pe faze de execuţie, la montajul şi execuţia pe şantier precum şi la recepţia finală
pot fi utilizate prevederile din [I.25], prevederile din proiect şi cele cuprinse în caietul de sarcini cu
condiţiile tehnice speciale întocmit pentru lucrarea respectivă.
După recepţia în uzină, elementele sau subansamblele se vor înscrie şi vopsi cu un strat de miniu de
plumb a cărui calitate se va preciza în proiect.
[top]
CAPITOLUL 5
Repararea stratului de acoperire a armăturilor prin utilizarea betoanelor şi
mortarelor speciale. Aplicarea prin torcretare a betoanelor şi mortarelor
- Secţiunea 1 -
Pregătirea stratului suport
Art. 233. Betonul degradat se decapează, iar suprafaţa de beton rezultată după decapare este prelucrată
prin şpiţuire, frecare cu peria de sârmă, suflare cu aer sub presiune şi tratată chimic.
Art. 234. Armăturile aparente corodate se înlocuiesc sau se păstrează şi se curăţă cu peria de sârmă
până la luciu metalic. Cofrajele pentru turnarea betonului special vor fi etanşate cu chituri tiocolice.
Art. 235. Amestecul pentru realizarea betonului special se livrează în saci sau cutii metalice pe care să
se înscrie clar termenul de garanţie.
- Secţiunea 2 -
Mortare speciale
Art. 236. Mortarul special pentru reparaţii ale suprafeţelor de beton degradate are ca materiale principale
cimentul Portland, agregate, filer şi aditivi chimici şi polimerici. Caracteristicile fizico-mecanice pentru
temperatura de 20° sunt:
- rezistenţa la compresiune min. 10 N/mm
2
la 3 zile
(după BS 6319 Pt.2 - tratare uscată)
- absorbţia de apă max. 0,0015 la 10 minute
(după BS 1881 Pt.5, 1970) max. 0,0025 la 10 ore
- difuzie de cloruri < 2 x 10
-10
cm
2
/sec
(metoda Taywood)
Art. 237. Betonul degradat se stabileşte conform prevederilor din cap. 2 secţiunea 3, a prezentului
normativ.
Art. 238. Amestecul pentru prepararea mortarului special se livrează în saci sau cutii metalice pe care se
va înscrie clar termenul de garanţie. Amestecul nu poate fi folosit decât în perioada termenului de
garanţie. Suprafeţele reparate cu mortar special vor fi tratate pentru a avea culoarea elementului din care
fac parte.
La stabilirea soluţiilor tehnice de reparare şi a materialelor (mortare, betoane speciale, polimeri)
necesare, se va ţine seama şi de prevederile Instrucţiunilor tehnice ind. C 149-87.
- Secţiunea 3 -
Betoane speciale
Art. 239. Betonul special este un microbeton slab alcalin, superfluid. Materialul de bază este cimentul
Portland, agregate, aditivi din materiale sintetice, cu conţinut redus de apă la preparare.
Caracteristicile fizico - mecanice pentru temperatura de 20° sunt:
- rezistenţa la compresiune min. 30 N/mm
2
la 3 zile
min. 60 N/mm
2
la 28 zile
- modulul de elasticitate min. 30 KN/mm
2
la 28 zile
- rezistenţa la adeziune min. 60 N/mm
2
la 28 zile.
Art. 240. Utilizarea mortarelor şi/sau betoanelor speciale la repararea podurilor rutiere se va face ţinând
seama şi de prevederile Instrucţiunilor tehnice ind. C 149-87.
- Secţiunea 4 -
Condiţii tehnice pentru mortare şi betoane aplicate prin torcretare
Art. 241. Compoziţia mortarelor şi betoanelor aplicate prin torcretare se va stabili ţinând seama de :
 clasa betonului sau mortarului prescrisă prin proiect;
 destinaţia torcretului (protecţia armăturilor, protecţia suprafeţelor de beton,
protecţia rocilor, etc);
 clasa de rezistenţă a cimentului;
 granulozitatea agregatelor.
Prepararea amestecului se va face la staţii centralizate sau la faţa locului, în funcţie de volumul lucrărilor.
Art. 242. Determinarea compoziţiei mortarelor şi betoanelor aplicate prin torcretare constă în stabilirea
granulozităţii agregatului şi a dozajului de ciment; cantitatea de apă nu se stabileşte iniţial, ea
adăugându-se în mortar sau beton la ieşirea amestecului uscat din duză, astfel încât să rezulte un
amestec omogen, aderent şi stabil pe suprafeţele suport. Dozarea componenţilor se va face gravimetric.
Art. 243. Dozajele de ciment recomandate la confecţionarea mortarelor aplicate prin torcretare se va
stabili pe baza datelor prezentate în tabelul nr. 5.
Tabelul nr.5
Clasa de rezistenţă a
cimentului
32,5 42,5
Mărimea granulelor
agregatelor, mm
0-3 0-5 0-3 0-5
Marca mortarului Dozaje medii de ciment kg/mc
200 450 425 425 400
300 500 475 450 425
400 600 575 525 500
Art. 244. Determinarea cantităţii de agregate necesară pentru un mc de mortar se va face în funcţie de
dozajul de ciment adoptat, considerând o densitate aparentă de cea. 2100 kg/mc şi o cantitate de apă de
cca. 200 litri.
Art. 245. Dozajele de ciment recomandate la confecţionarea betoanelor aplicate prin torcretare se vor
stabili pe baza datelor din tabelul nr. 6.
Tabelul nr. 6
Clasa de rezistenţă a
cimentului
32,5 42,5
Mărimea granulelor
agregatelor, mm
0-7 0-10 0-16 0-7 0-10
0-
16
Clasa betonului Dozaje medii de ciment kg/mc
C 12/15 (Bc 15) 400 380 360 375 350 325
C 18/22,5 (Bc 22,5) 450 430 410 415 400 385
C 25/30 (Bc 30) 500 525 500 480 460 440
Art. 246. Determinarea cantităţii de agregate necesare pentru un mc de beton se va face în funcţie de
dozajul de ciment adoptat, considerând o densitate aparentă de cea. 2300 kg/mc şi o cantitate de apă de
cca. 160 l/mc.
Art. 247. De la prepararea amestecului până la introducerea în echipamentul de torcretare şi aplicarea lui
în lucrare nu trebuie să treacă mai mult de o oră. Păstrarea amestecului trebuie astfel făcută încât să fie
ferite de acţiunea agenţilor atmosferici, care pot altera sau modifica compoziţia amestecului. Alimentarea
echipamentului de torcretare se poate face mecanizat sau manual.
- Secţiunea 5 –
Condiţii tehnice pentru suprafaţa suport
I. Suprafaţa suport din beton
Art. 248. În cazul aplicării torcretului pe o suprafaţă suport din beton, aceasta trebuie să fie curăţată de
impurităţi şi de stratul superficial de lapte de ciment, realizându-se o suprafaţă rugoasă constând din:
 demolarea, şpiţuirea părţilor de beton degradat;
 decaparea paramentelor prin orice procedeu altul decât buciardarea;
 pulverizarea de materiale abrazive cu aer sau cu apă sub presiune;
 curăţirea prin spălare. Înainte de torcretare, suportul trebuie să fie umezit în
adâncime, dar uscat la suprafaţă; dacă este necesar, se efectuează o
decontaminare a suportului (eliminarea sărurilor de mare, a gheţii sau a
ciupercilor). Torcretarea betonului se va face cel târziu la 15 minute după
pregătirea suportului.
II. Suprafaţa suport din zidărie
Art. 249. În cazul aplicării torcretului pe o suprafaţă suport din
zidărie de cărămidă aceasta se va curăţa de impurităţi prin periere, spălare cu apă sub presiune şi jet de
aer comprimat.
Suprafaţa zidăriei va fi menţinută umedă câteva ore înainte de torcretare. Aplicarea torcretului se va face
după zvântarea suprafeţei suport.
III. Suprafaţa suport din rocă
Art. 250. În cazul aplicării torcretului direct pe roci, acestea se vor curăţa cu apă sub presiune şi jet de
aer comprimat, cu excepţia rocilor care se degradează în contact cu apa, curăţirea acestora făcându-se
numai cu aer comprimat.
- Secţiunea 6 -
- Prelucrarea suprafeţei torcretului, tratarea ulterioară -
Art. 251. Pentru a se evita deranjarea structurii şi a aderenţei de stratul suport, la mortarele sau
betoanele aplicate prin torcretare nu se face, de regulă, o finisare ulterioară.
Art. 252. În cazul în care suprafaţa rugoasă rezultată la torcretare nu este acceptabilă, fiind necesară o
suprafaţă mai îngrijită, se poate face o prelucrare a suprafeţei, cu luarea în consideraţie a următoarelor
măsuri:
 după terminarea torcretării, se aplică un strat de mortar fin şi de consistenţă
fluidă, duza de torcretare fiind ţinută la o distanţă mai mare (cca. 1,50 m);
 după cca. 30 minute de la aplicarea acestui strat de torcretare fin, în funcţie de
gradul de finisare cerut, se face nivelarea suprafeţei cu un dreptar de lemn sau
metalic.
Art. 253. Aplicarea acestui mortar se va face la minimum 45 minute de la împroşcarea ultimului strat
toreretat.
Art. 254. În vederea protejării mortarelor şi betoanelor torcretate, pentru realizarea unor condiţii favorabile
de întărire, reducerea contracţiei şi evitarea fisurării trebuie luate măsuri pentru menţinerea torcretului în
condiţii de umiditate corespunzătoare. La temperaturi sub +5°C nu se mai face stropirea torcretului.
Standardul de referinţă pentru apa folosită pentru stropire este SR EN 1008:2003.
Art. 255. În cazul în care după terminarea torcretării, temperatura mediului ambiant scade sub +5°C,
trebuie luate măsuri de protejare a torcretului, prin acoperirea, cu prelate şi încălzirea spaţiului astfel încât
temperatura mediului ambiant să se menţină peste +5°C timp de minimum 7 zile. În cazul executării
lucrărilor de torcretare pe timp friguros, se pot utiliza prevederile din Codul de practică NE 012-1999.
[top]

CAPITOLUL 6
Echipamente tabliere. Condiţii tehnice
- Secţiunea 1 -
Prescripţii generale
Art. 256. Dispozitivele, lucrările şi elementele care sunt incluse în echipamente tabliere, sunt necesare
conservării podurilor şi asigurării unui nivel de exploatare corespunzător.
Art. 257. Echipamentele tabliere sunt alcătuite din :
a) Dispozitive care asigură etanşeitatea:
- hidroizolaţia;
- guri de scurgere;
- dispozitive de acoperire a rosturilor de dilataţie;
- îmbrăcămintea pe cale şi trotuare.
b) Dispozitive care asigură funcţionaiitatea structurii podului:
- aparate de reazem;
- dispozitive antiseismice.
c) Dispozitive pentru siguranţa circulaţiei:
- parapete direcţionale şi pietonale;
- borduri pentru trotuare.
Art. 258. Materialele care intră în compunerea echipamentelor menţionate vor fi agrementate conform
prevederilor legale în vigoare.
- Secţiunea 2 -
Hidroizolaţii
Art. 259. Hidroizolaţia podurilor şi controlul calităţii acesteia va corespunde prevederilor Normativului ind.
AND 577-2002.
I. Şapa hidroizolatoare
Art. 260. Şapa hidroizolatoare trebuie să aibă termenul de garanţie de minimum 8 ani de exploatare
normală a podului.
Pe durata acestei perioade, firma care garantează şapa hidroizolatoare trebuie să asigure din efort
propriu repararea sau înlocuirea acesteia şi remedierea degradărilor cauzate de infiltraţiile de apă la
structura de rezistenţă.
Art. 261. Şapa hidroizolatoare trebuie să poată fi aplicată la poduri în exploatare, la care lucrările se
execută pe o jumătate a căii, iar pe cealaltă jumătate se desfăşoară circulaţia normală, asigurându-se
continuizarea şapei, cu păstrarea caracteristicilor tehnice.
Art. 262. Şapa hidroizolatoare trebuie sa reziste la circulaţia de mică viteză a utilajelor de transport şi
aşternere a straturilor îmbrăcăminţilor
asfaltice pe pod.
Art. 263. Şapa hidroizolatoare trebuie să asigure adezivitatea îmbrăcăminţii din asfalt la stratul său
superior.
Art. 264. Stratul hidroizolator de bază trebuie să satisfacă următoarele caracteristici fizico-mecanice:
- forţa de rupere > 800 N/5 cm
- alungirea la rupere: % min. 20
- rezistenţa Ia perforare statică:
- clasa de rezistenţă L 4 neperforată la 250 N pe bila | 10 mm
- aderenţa de stratul suport
în plan vertical la +23°C: min. 0,5 N/mm
2
- flexibilitatea pe dorn: | 50 mm fără fisuri la -10°C
- absorbţie de apă în 24 ore: % max. 0,5
- temperatura minimă la care membrana este stabilă +120°C
- temperatura asfaltului turnat în îmbrăcăminte, la care membrana trebuie să reziste fără diminuarea
caracteristicilor fizico-mecanice: +180°C
- domeniul de temperatură de exploatare curentă este: - 20°C ÷ +70°C
Intervalul de temperatură al mediului în care se aplică şapa hidroizolatoare este + 5 ÷ 30°C.
Art.265. Stratul superior al şapei hidroizolatoare va fi compatibil chimic cu componentele din alcătuirea
asfaltului îmbrăcăminţii rutiere pentru a evita agresarea şapei.
II. Stratul suport
Art. 266. Stratul suport al hidroizolaţiei se realizează din mortar de ciment marca M 100. Suprafaţa sa nu
trebuie să prezinte proeminenţe mai mari de 2 mm şi trebuie realizată prin drişcuire.
Art. 267. Mortarul de ciment marca M 100 se va realiza cu ciment II B-S 32,5 putându-se utiliza
prevederile din [I.57], iar agregatele vor avea dimensiunea maximă 4 mm.
Art. 268. Verificarea planeităţii suprafeţei se face cu dreptarul de 3 m lungime pe orice direcţie. Se admite
o singură denivelare de ± 5 mm la o verificare.
III. Stratul de amorsaj
Amorsa are rolul de a facilita aderenţa membranei hidroizolatoare la beton.
Art. 269. Soluţia cu care se execută amorsa poate fi pe bază de bitum sau pe bază de răşini sintetice.
Componentele soluţiei nu trebuie să conţină produse care atacă chimic betonul.
Amorsa se aplică prin inundarea suprafeţei şi repartizarea manuală a soluţiei sau prin pulverizarea cu
mijloace mecanice.
Art. 270. Amorsa se aplică pe suprafaţa uscată a stratului suport, la temperatura mediului ambiant de
peste +5°C.
Se va urmări ca suprafaţa ce urmează a se izola să fie amorsată în totalitate.
Art. 271. Pe suprafaţa amorsată nu se permite circulaţia pietonală sau cu utilaje de orice fel.
IV. Stratul de protecţie
Art. 272. Stratul de protecţie poate fi din beton de ciment sau mortar asfaltic.
Art. 273. Stratul de protecţie din beton de ciment de 5 cm grosime se realizează cu clasa C 20/25 (Bc
25), armat cu împletituri din sârmă zincată | 1,18 - 2,5 mm, cu ochiuri de 3-8 cm, sau plase sudate tip
Buzău | 4-5 mm, cu ochiuri 10x10 cm.
Betonul pentru stratul de protecţie se realizează cu ciment II A - S 32,5 şi agregate cu dimensiunea
maximă de 7 mm.
Art. 274. Stratul de protecţie din mortar asfaltic se realizează cu grosimea de 1-2 cm. Se pot folosi şi
membrane hidroizolatoare la care nu este necesară şapa de protecţie.
- Secţiunea 3 –
- Dispozitive de acoperire a rosturilor de dilataţie -
I. Generalităţi
Art. 275. Dispozitivele de acoperire a rosturilor de dilataţie utilizate la poduri rutiere trebuie să asigure:
 deplasarea liberă a capetelor tablierelor de poduri în rosturile lăsate în acest
scop;
 continuitatea suprafeţei de rulare a căii în zona rosturilor;
 etanşeitatea la scurgeri şi infiltraţii de apă.
Pentru satisfacerea acestor exigenţe se utilizează dispozitive etanşe.
În general, componentele dispozitivelor de acoperire a rosturilor de dilataţie sunt:
 elemente elastomerice care asigură deplasarea;
 elemente metalice suport, fixate pe structuri;
 betoane speciale în zona prinderii pieselor metalice;
 mortare speciale de etanşeizare;
 benzi de cauciuc pentru colectarea şi evacuarea apelor de infiltraţie.
Funcţie de tipul dispozitivelor pot fi cumulate funcţionalităţile unor elemente ce intră în alcătuirea lor.
Dispozitivele de acoperire a rosturilor de dilataţie se aplică la poduri noi sau la poduri în exploatare,
având rezolvări specifice de prindere pentru fiecare caz.
Art. 276. În cazul în care se aplică la poduri în exploatare, dispozitivele trebuie să permită executarea
lucrărilor pe o jumătate a părţii carosabile, circulaţia urmând a se desfăşura pe cealaltă jumătate a
podului fără ca această tehnologie de execuţie să afecteze caracteristicile tehnice ale dispozitivului.
Termenul de "dispozitiv de acoperire a rostului de dilataţie", prescurtat "dispozitiv" utilizat în continuare,
include toate elementele componente, şi anume:
 betonul în care sunt fixate elementele metalice;
 elementele metalice de prindere;
 elementul elastomeric;
 elementul de etanşeizare din cauciuc;
 mortarul special pentru etanşeizarea elementului elastomeric.
II. Caracteristici tehnice
Art. 277. Termenul de garanţie al dispozitivului este de minimum 10 ani de exploatare normală a podului.
Elementul elastomer trebuie sa fie interşanjabil. Termenul de garanţie al elastomerului este de minimum
5 ani.
Pe durata garanţiei, firma care garantează dispozitivul trebuie să asigure din efort propriu repararea sau
înlocuirea acestuia şi remedierea efectelor deteriorărilor structurii ca urmare a defecţiunilor dispozitivului
apărute în perioada de garanţie.
Firma care livrează dispozitivul trebuie să asigure:
 livrarea elementelor interşanjabile, la cerere, pe durata de 30 ani de la punerea
în operă a dispozitivului;
 asigurarea sculelor şi confecţiilor de mică mecanizare specifice, necesare la
punerea în opera a dispozitivului şi la schimbarea elementului elastomer;
 asigurarea supravegherii tehnice la punerea în operă a dispozitivului;
 instrucţiuni tehnice de execuţie şi de exploatare.
Dispozitivul trebuie să satisfacă următoarele caracteristici fizico - mecanice în domeniul de temperaturi -
35°C ÷ +80°C.
 asigurarea deplasării libere a structurii la valoarea prescrisă;
 elementele metalice de fixare trebuie să reziste la agenţii corozivi;
 să fie etanş;
 să fie fixat de structura de rezistenţă a podului preluând acţiunile verticale şi
orizontale.
Art. 278. Dispozitivele de acoperire a rosturilor de dilataţie trebuie
să reziste la acţiuni verticale şi orizontale astfel:
- forţa verticală /ml 11,2 tf;
- forţa orizontală /ml 7,8 tf.
Art. 279. Elementul elastomeric de etanşare va avea caracteristicile fizico-mecanice următoare:
- Duritate, grade Shore A 60 ± 5
- Rezistenţa la rupere prin întindere 12 N/mm
2
- Rezistenţa la rupere prin compresiune 75 N/mm
2
- Tasarea sub sarcina verticală maximă max. 15%
- Alungirea minimă la rupere 350%
- Rezistenţa la ulei:
- Variaţia caracteristicilor fizice şi mecanice:
- duritate grade Shore A max. ± 5
- pierdere de rezistenţa la rupere
max. % -15
- alungirea la rupere max. % -15
- Nefragibilitatea la temperaturi scăzute:
- temperatura minimă -35°C
- Rezistenţa la îmbătrânire accelerată:
- pierdere din rezistenţa la rupere % max. -15
- scăderea alungirii la rupere % max. -30
- creşterea durităţii grade Shore A max. 10
- Rezistenţa la ozon după 100 ore să nu prezinte fisuri.
Art. 280. Dispozitivele se fixează de cele două travei adiacente prin intermediul unor rigle din beton
armat, care lucrează monolit cu placa suprastructurii.
Art. 281. Betonul de ciment din rigla în care sunt ancorate dispozitivele trebuie să aibă caracteristicile:
- clasa C 28/35 (Bc 35);
- gradul de gelivitate G 150.
Art. 282. Pentru egalizare şi/sau etanşeizare laterală a dispozitivului executantul poate utiliza şi mortare
speciale pe bază de răşini sintetice.
Art. 283. Circulaţia rutieră se poate deschide la cel puţin 28 de zile de la turnarea betonului de ciment
sau cu acordul executantului în cazul betoanelor şi mortarelor speciale pe bază de răşini sintetice.
Art. 284. La podurile care au deplasări mici între cele două travei adiacente se vor folosi dispozitive de
acoperire a rosturilor din mixturi asfaltice speciale.
Dispozitivele de acoperire a rosturilor de dilataţie vor fi agrementate în România, conform Legii nr.
10/1995.
- Secţiunea 4 –
Îmbrăcăminţi rutiere la poduri
I. Prevederi generale
Art. 285. Îmbrăcăminţile la poduri se execută din mixturi asfaltice preparate din agregate naturale, filer şi
bitum neparafinos şi vor respecta prevederile din normativ AND ind. 546-2003.
Art. 286. Utilizarea altor tipuri de îmbrăcăminţi pe poduri, precum îmbrăcăminţi din beton de ciment nu se
vor aplica decât pe baza unor studii şi cercetări efectuate de institute de specialitate şi numai cu acordul
proiectantului şi beneficiarului.
Art. 287. Îmbrăcăminţile bituminoase se utilizează în funcţie de clasa tehnică a drumului sau categoria
străzii, conform cu precizările Normativului ind. AND 546-2003 şi cu prevederile din caietul de sarcini,
putând fi îmbrăcăminte bituminoasă turnată realizată cu asfalt turnat dur, îmbrăcăminte bituminoasă
cilindrată realizată din beton asfaltic cu bitum modificat cu polimeri tip BAmP. Tipurile de mixtură sunt cele
din tabelul nr.7.
Tabelul nr. 7
Nr.
crt.
Tipul mixturii
asfaltice
Simbol
Dimens.
max. a
granulei
Domeniul de
aplicare
1
Beton asfaltic
cilindrat, cu bitum
pur
BAP 16
Imbrăcăminte pe
partea carosabilă a
podurilor rutiere
2
Beton asfaltic
cilindrat, cu bitum
modificat sau
polimeri*)
BAmP 16
Imbrăcăminte pe
partea carosabilă a
podurilor rutiere
3 Asfalt turnat dur ADT 8
Imbrăcăminte la
poduri cu placă de
beton
4 Asfalt turnat AT 7
Imbrăcăminte pe
trotuare
5
Mortar asfaltic
turnat
MAT 5
Strat de protecţie a
hidroizolaţiei de pe
calea pe pod sau
ca strat de
egalizare a căii
podului
Soluţia de protecţie cu mortar asfaltic turnat se va adopta, în special, în cazul platelajelor de tip ortotrop,
pentru a reduce încărcarea permanentă.
Art. 288. Îmbrăcămintea bituminoasă la trotuare se realizează din asfalt turnat conform prevederilor din
caietul de sarcini.
Art. 289. Îmbrăcămintea bituminoasă cilindrată realizată din beton asfaltic tip BAP se execută în perioada
mai-octombrie, cu condiţia ca temperatura atmosferică să fie de minimum +10°C; îmbrăcămintea
*) Se execută pe poduri situate pe drumuri publice cu trafic foarte intens şi greu, în scopul creşterii
rezistenţei la deformaţii permanente la temperaturi ridicate şi a rezistenţei la fisurare la temperaturi
scăzute
bituminoasă cilindrată realizată din beton asfaltic cu bitum modificat cu polimeri se execută în perioada
mai-septembrie, cu condiţia ca temperatura atmosferică să fie de minimum +15°C; îmbrăcămintea
bituminoasă turnată realizată cu asfalt turnat dur se execută în tot timpul anului, cu condiţia ca stratul
suport să fie uscat, iar temperatura atmosferică să fie de minimum +5°C.
II. Condiţii tehnice
II. 1. Elemente geometrice
Art. 290. Grosimea straturilor realizate prin turnare (asfalt turnat dur, asfalt turnat şi mortar asfaltic turnat)
se stabileşte constructiv la fiecare lucrare în parte, dar vor avea cel puţin grosimile precizate mai jos şi
anume:
- asfalt turnat dur:
o turnat mecanizat grosime minimă 5,0 cm
o turnat manual, în două straturi grosime minimă 2x2,5 cm
- asfalt turnat grosime minimă 2 cm
- mortar asfaltic turnat grosime minimă 1,0-2cm.
Pentru valorile de mai sus s-au utilizat prevederile din [I.4].
Art. 291. Grosimea totală a îmbrăcăminţii din beton asfaltic cilindrat este de 6 cm şi se execută din două
straturi, grosimea fiecărui strat fiind de 3 cm.
Art. 292. Abaterile limită la grosimea straturilor faţă de valorile din proiect vor fi de -10%.
Art. 293. Abaterile limită la panta profilului transversal sunt de ± 2,5 mm/m pentru îmbrăcăminţi turnate
mecanizat şi de ± 5 mm/m la îmbrăcăminţi turnate manual.
Art. 294. Denivelările maxime admise în lungul căii pe poduri sub dreptarul de 3,00 m sunt de 3 mm în
cazul execuţiei mecanizate şi de 5 mm în cazul aşternerii manuale.
II.2 Materiale
Art. 295. Pentru materialele folosite la prepararea mixturilor asfaltice (asfalt turnat dur, asfalt turnat şi
mortar asfaltic) pot fi utilizate prevederile din [I.4]. Pentru condiţiile de calitate ale agregatelor naturale
utilizate la prepararea mixturilor asfaltice pot fi utilizate prevederile: [I.29] şi [I.30]. Se va utiliza bitum tip D
60/80 pentru zona climatică caldă şi tip D 80/100 pentru zona climatică rece.
Alte materiale:
 emulsie bituminoasă cationică cu rupere rapidă conform Normativ AND 552,
pentru amorsarea suprafeţelor la podurile cu placa de beton armat;
 chit tiocolic, pentru colmatarea rosturilor în zonele de contact ale şapei hidrofuge
şi a îmbrăcămintii bituminoase cu unele elemente de construcţie (borduri, rosturi
de dilataţie, guri de scurgere, etc).
Pentru compoziţia şi caracteristicile fizico-mecanice ale asfaltului turnat dur şi ale asfaltului turnat pot fi
utilizate prevederile din [I.5].
Compoziţia şi caracteristicile fizico-mecanice ale betoanelor asfaltice de tip BAP şi BAmP precum şi ale
mortarului asfaltic turnat vor respecta prevederile din Normativul ind. AND 546-2002.
Art. 296. La turnare pregătirea stratului suport se va executa în funcţie de tipul acestuia şi anume:
 în cazul când îmbrăcămintea se aplică pe suprafaţa din beton de ciment se va
asigura planeitatea acestuia prin aplicarea unui strat de tencuială din mortar de
ciment.
Suprafaţa astfel tratată, după uscare, se amorsează cu emulsie bituminoasă cationică cu rupere rapidă.
 în cazul când îmbrăcămintea se aplică pe stratul din mortar asfaltic turnat,
suprafaţa acestuia se curăţă şi se amorsează cu emulsie bituminoasă cationică,
cu rupere rapidă atunci când turnarea îmbrăcăminţii se efectuează la un interval
de peste 24 ore de la turnarea mortarului.
Art. 297. Pentru prepararea, transportul şi punerea în operă a mixturilor asfaltice de tip ATD pot fi utilizate
prevederile din [I.5] iar ale celor de tip BAP prevederile din [I.28] şi Normativului indicativ AND 546-2002,
cu precizarea că mixturile se aplică după amorsarea hidroizolaţiei cu emulsie.
- Secţiunea 5-
Aparate de reazem
I. Prevederi generale
Art. 298. Aparatele de reazem sunt elemente ale podului care au rolul de a prelua reacţiunile de la
suprastructura podului şi a le transmite la infrastructură; ele trebuie să permită deplasarea suprastructurii
conform schemei statice adoptate.
Art. 299. Solicitările aparatelor de reazem sunt în plan vertical şi orizontal (transversal şi/sau
longitudinal).
Art. 300. Aparatele de reazem se pot clasifica după următoarele criterii:
a) mobilitate:
 fixe, care pot prelua forţe orizontale dirijate după orice direcţie;
 mobile (pe o direcţie sau pe orice direcţie).
b) materialul de execuţie:
 aparate de reazem din oţel;
 aparate de reazem din elastomeri;
 aparate de reazem mixt (oţel şi alt material).
Art. 301. Aparatele de reazem cel mai des utilizate în prezent sunt:
 aparatele de reazem din oţel turnat;
 aparatele de reazem din neopren fretat;
 aparatele de reazem speciale, tip calotă sau oală.
Art. 302. În cazul în care este necesară înlocuirea aparatelor de reazem, tipul acestora se va alege
ţinând seama de următoarele condiţii:
 să poată prelua solicitările transmise de suprastructură;
 să nu necesite o întreţinere pretenţioasă;
 să aibă o durată de viaţă cât mai mare.
II. Prescripţii de proiectare
II.1. Aparate de reazem din neopren fretat
Art. 303. Valoarea maximă admisă a presiunii medii (t
m
) pe aparatul de reazem este de:
 15 N/mm
2
din încărcări limită (de calcul);
 12 N/mm
2
din încărcări de exploatare (normate).
Art. 304. Dimensionarea aparatelor de reazem din neopren fretat se face conform prevederilor
Normativului indicativ CD 63-2000.
II.2. Aparate de reazem din oţel
Art. 305. Pentru prescripţiile de proiectare, execuţie, recepţie şi montaj a aparatelor de reazem din oţel
pentru podurile cu suprastructuri din beton armat şi beton precomprimat pot fi utilizate prevederile din
[I.33].
Art. 306. La podurile metalice aparatele de reazem se realizează pe baza proiectelor de execuţie
elaborate de proiectant.
III. Condiţii tehnice
Art. 307. Aparatele de reazem din neopren fretat trebuie să îndeplinească următoarele condiţii:
 suprafeţele exterioare să fie plane, paralele între ele, netede şi lipsite de
incluziuni;
 armăturile (fretele) să fie complet acoperite cu neopren (să nu fie aparente);
 valoarea tasării sub sarcina verticală maximă să nu fie mai mare de 15% din
grosimea totală a straturilor intermediare din neopren;
 valoarea modulului de elasticitate transversală G, să nu prezinte o abatere mai
mare de ±15% faţă de valorile precizate la punctul 4.12 din "Normativul privind
proiectarea şi folosirea aparatelor de reazem din neopren la podurile de şosea";
 rezistenţa la rupere prin compresiune a întregului aparat să fie cel puţin 60
N/mm
2
sau să reziste la o deformaţie unghiulară tg .
Art. 308. Aparatele de reazem din oţel se vor alege verificându-se ca presiune acestora pe cuzinet la
reazemele fixe sau pe marginea liniei de contact între rulouri şi placa inferioară la reazemele mobile, să
nu depăşească valorile admisibile. Pentru aceste valori pot fi utilizate prevederile din [I.33].
Art. 309. La verificarea aparatelor de reazem metalice se pot utiliza prevederile din [I.35], [I.36] şi [I.11].
Art. 310. Pentru calculul presiunii locale pe linia de contact între diferitele elemente în cazul aparatelor de
reazem metalice pot fi utilizate prevederile din [I.33].
Art. 311. Alegerea tipului de aparat de reazem se face având în vedere condiţia ca reazemul mobil să
permită o mişcare liberă de 1,5 ori mai mare decât deplasarea maxima , impusă de construcţie.
Art. 312. Pentru toleranţele şi abaterile elementelor componente faţă de proiect pot fi utilizate prevederile
din [I.33].
- Secţiunea 6 -
Guri de scurgere
Art. 313. Scurgerea apelor de pe pod se va realiza cu ajutorul gurilor de scurgere de tip T
1
în cazul
podurilor obişnuite şi de tip T
2
în cazul podurilor boltite cu timpane, putând fi utilizate prevederile din
[1.102].
Art. 314. Gurile de scurgere tip T
1
se vor realiza în variantele:
G
1
- cu rama grătarului orizontală;
G
2
- cu rama grătarului verticală
iar cele de tip T
2
în variantele:
G
1
-cu grătar plan;
G
2
- cu grătar semisferic.
Art. 315. La întocmirea proiectelor de reparaţii sau consolidare se vor alege tipurile de guri de scurgere,
poziţia pe pod a acestora şi pantele longitudinale şi transversale ale îmbrăcăminţii căii pe pod şi trotuare
astfel încât să se asigure o evacuare rapidă a apei.
Art. 316. Suprafeţele de sprijin între grătar, pâlnie şi rama grătarului trebuie să fie plane, jocul admis fiind
de max. 1,0 mm.
[top]

ANEXA 1
FIŞE TEHNICE
PENTRU ACTIVITĂŢI DE REPARAŢII ŞI CONSOLIDARE ALE PODURILOR
RUTIERE
ÎNLOCUIRE ÎMBRĂCĂMINTE BITUMINOASĂ PE CAROSABIL
Se disting următoarele situaţii:
1. Este degradată numai îmbrăcămintea existentă, pe mai mult de 30% din suprafaţă. Celelalte elemente
ale căii, în special hidroizolaţia, precum şi dispozitivele de acoperire ale rosturilor de dilataţie şi gurile de
scurgere, sunt în bună stare.
În această situaţie tehnologia înlocuirii îmbrăcăminţii pe carosabil comportă următoarele operaţii:
 decaparea, prin frezare, a îmbrăcăminţii existente până la şapa de protecţie a
hidroizolaţiei:
 amorsarea stratului suport;
 aşternerea noii îmbrăcăminţi bituminoase, corectându-se, dacă este cazul, linia
roşie
 executarea cordoanelor de etanşare între îmbrăcămintea bituminoasă şi borduri
precum şi în jurul gurilor de scurgere.
Operaţia de decapare trebuie făcută astfel încât să nu se deterioreze şapa de protecţie a hidroizolaţiei,
dispozitivele de acoperire a rosturilor de dilataţie sau gurile de scurgere.
2. Hidroizolaţia şi-a pierdut etanşeitatea permiţând pătrunderea apei la structura de rezistenţă.
În această situaţie, refacerea hidroizolaţiei presupune şi înlocuirea îmbrăcăminţii bituminoase pe
carosabil, indiferent de starea acesteia.
Tehnologia implică următoarele operaţii:
 desfacerea asfaltului pe carosabil
 demontarea parapetelor de siguranţă, dacă există
 desfacerea bordurilor, a asfaltului şi a betonului de umplutură de pe trotuare
 desfacerea hidroizolaţiei
 curăţirea şi rectificarea stratului suport
 aşternerea noii hidroizolaţii
 montarea bordurilor
 montarea armăturilor pentru parapetele de siguranţă
 turnarea betonului de umplutură
 aşternerea noii îmbrăcăminţi bituminoase pe carosabil şi pe trotuare
 execuţia cordoanelor de etanşare între asfalt şi borduri.
3. Sunt necesare reparaţii sau consolidări ale structurii de rezistenţă.
În această situaţie este necesară, de regulă şi înlocuirea elementelor căii.
Tehnologia de desfacere şi refacere a elementelor căii este identică cu cea descrisă la punctul 2.
4. Îmbrăcămintea bituminoasă de pe carosabil poate fi înlocuită şi cu ocazia refacerii sau ranforsării
îmbrăcăminţii pe drumul pe care este amplasat podul.
Tehnologia este identică cu cea descrisă la punctul 1.
ÎNLOCUIREA HIDROIZOLAŢIEI PE CAROSABIL ŞI TROTUARE ŞI REFACERE ÎN ZONA GURILOR
DE SCURGERE
1. Tehnologia se aplică în situaţia în care hidroizolaţia şi-a pierdut etanşeitatea permiţând pătrunderea
apei la structura de rezistenţă.
2. Tehnologia implică următoarele operaţii:
 desfacerea asfaltului pe carosabil
 demontarea parapetelor de siguranţă, dacă există
 desfacerea bordurilor, a asfaltului şi a betonului de umplutură de pe trotuare
 desfacerea hidroizoiaţiei existente
 curăţirea şi rectificarea stratului support
 aşternerea noii hidroizolaţii
 refacerea căii pe pod.
3.1. Se vor trata special racordările la gurile de scurgere, asigurându-se etanşeitatea şi scurgerea apelor
colectate.
3.2. Lateral, marginile stratului hidroizolator se vor racorda la scafe cu cordoane din chituri elastice, de
etanşare.
3.3. La rosturile de dilataţie, tratarea hidroizoiaţiei se va face în funcţie de tipul dispozitivului de acoperire
a rostului de dilataţie.
4. Este recomandabil a se înlocui hidroizolaţia în timpul unei intervenţii majore asupra tablierului unui pod.
ÎNLOCUIREA GURILOR DE SCURGERE
1. Această tehnologie se foloseşte atunci când se înlocuieşte calea pe pod (asfalt, hidroizoiaţie,
echipamente) şi este necesară reconstrucţia pe aceeaşi poziţie a gurilor de scurgere existente.
2. Înlocuirea gurilor de scurgere se face în următoarele situaţii:
 mai mult de 60% din elementele componente ale gurilor de scurgere sunt
deteriorate, funcţionează defectuos sau nu sunt fixate corespunzător
 betonul din zona adiacentă gurii de scurgere este degradat de apa infiltrată.
3. Înlocuirea gurilor de scurgere implică următoarele operaţii:
3.1. Delimitarea conturului suprafeţei de beton ce urmează a fi demolat.
3.2. Demolarea betonului din zona adiacentă gurii de scurgere
3.3. Încorporarea noii guri de scurgere şi rebetonarea dalei
3.4. Prelungirea tubului de evacuare sub intradosul suprastructurii.
SCHIMBAREA POZIŢIEI GURILOR DE SCURGERE SAU MONTARE DE NOI GURI DE SCURGERE,
INCLUSIV PRELUNGIREA TUBULUI DE EVACUARE SUB INTRADOSUL SUPRASTRUCTURII
1. Schimbarea poziţiei gurilor de scurgere sau montarea de noi guri de scurgere
1.1. Schimbarea poziţiei gurilor de scurgere sau eliminarea lor se face în următoarele situaţii:
 gurile de scurgere sunt amplasate necorespunzător, cauzând acumularea de apă
pe pod (formarea de bălţi)
 mai mult de 60% din elementele componente ale gurilor de scurgere sunt într-o
stare necorespunzătoare
 guri de scurgere care stropesc sau evacuează apa direct pe elementele structurii
de rezistenţă şi care nu pot fi prelungite
 guri de scurgere care evacuează apa direct pe taluzul rampelor de acces sau pe
obstacolul traversat (cale ferată, drum)
1.2. Desfiinţarea gurilor de scurgere şi montarea unor noi dispozitive implică următoarea tehnologie:
1.2.1. Marcarea cu vopsea a suprafeţei adiacente gurii de scurgere ce urmează a fi demolată. Suprafaţa
trebuie să fie suficient de mare pentru a permite îndepărtarea gurilor de scurgere existente şi/sau
montarea gurilor noi.
1.2.2. Delimitarea suprafeţei asfaltului ce urmează a fi înlăturată. Această suprafaţă trebuie să
depăşească cu 200 mm conturul suprafeţei de beton ce va fi demolată.
1.2.3. Desfacerea asfaltului şi a hidroizolaţiei
1.2.4. Delimitarea conturului suprafeţei de beton ce urmează a fi demolat
1.2.5. Demolarea cu încorporarea noii guri de scurgere şi rebetonarea plăcii
1.2.6. Refacerea hidroizolaţiei pe suprafaţa adiacenta gurii de scurgere. Se va acorda o atenţie deosebită
racordării hidroizolaţiei la pâlnia de evacuare
1.2.7. Refacerea asfaltului pe cale astfel încât să dirijeze apele spre noua gură de scurgere
Notă: Tehnologia descrisă anterior poate servi fie la eliminarea unei guri de scurgere care nu mai este
necesară, fie la montarea unei guri de scurgere noi.
2. Prelungirea tubului de evacuare
2.1 Prelungirea tubului de evacuare a gurii de scurgere se face în situaţia în care ştuţul pâlniei de
evacuare este prea scurt, provocând stropirea sau descărcarea apei direct pe elementele structurii.
Această operaţie se execută cu condiţia ca elementele gurii de scurgere să fie în bună stare, să fie fixate
corespunzător şi să asigure o drenare eficientă.
2.2 Prelungirea tubului de evacuare sub intradosul suprastructurii se face cu ţeava din PVC fixată de
ştuţul pâlniei de evacuare cu un colier de strângere din platbandă şi cu un suport lateral fixat de grindă cu
dibluri.
3. Canalizarea apei se face în situaţia în care gurile de scurgere provoacă bălţi sau evacuează apa direct
pe fundaţiile infrastructurilor.
Se determină în funcţie de tipul structurii, de sistemul de canalizare a apelor pluviale existent, de
geometria amplasamentului.

ÎNLOCUIREA PARAPETELOR PIETONALE METALICE
1. Folosirea acestei tehnologii are la bază următoarele criterii:
1.1. Defectele se regăsesc pe mai mult de 30% din lungimea totală a parapetului şi pun în pericol
siguranţa pietonilor.
1.2. Stâlpi distruşi, corodaţi sau lipsă.
1.3. Lise sau panouri degradate, deformate, corodate sau lipsă.
1.4. Piese de asamblare incorect montate, corodate sau lipsă.
1.5. Ancorare defectoasă.
2. Tehnologia de înlocuire a parapetelor pietonale metalice implică următoarele lucrări:
2.1.Asigurarea siguranţei circulaţiei pentru participanţii la trafic, prin montarea, dacă este cazul, a unui
parapet rigid din beton.
2.2. Demontarea parapetului existent.
2.3. Montarea noilor ancoraje.
2.4. Montarea stâlpilor şi panourilor de parapet.
2.5. Alinierea parapetului şi strângerea butoanelor de ancoraj.
2.6. Protejarea parapetului prin vopsire
3. Este recomandabil a se înlocui parapetul pietonal în timpul unei intervenţii majore asupra tablierului
unui pod, precum şi în timpul refacerii consolei sau a lisei trotuarului.


ÎNLOCUIREA PARAPETELOR DE SIGURANŢĂ METALICE
1. Folosirea acestei tehnologii are la bază următoarele criterii:
1.1. Defectele se regăsesc pe mai mult de 30% din lungimea totală a parapetului
1.2. Stâlpii distruşi, corodaţi sau lipsă
1.3. Lise degradate, deformate sau lipsă
1.4. Piese de asamblare incorect montate, corodate sau lipsă
1.5. Prindere incorectă
2. Tehnologia de înlocuire a parapetelor de siguranţă metalice implică următoarele lucrări:
2.1. Demontarea parapetului
2.2. Montarea noilor ancoraje
2.3. Montarea stâlpilor şi lisei parapetului
3.1. Este recomandat a se înlocui parapetul de siguranţă în timpul unei intervenţii majore asupra
tablierului unui pod sau în timpul refacerii căii pe pod şi a trotuarelor.
3.2. În cazul în care nu există, se vor executa racorduri ale parapetelor la capetele podului, pe rampele
de acces.

VOPSITORII LA PARAPETE
1. Această tehnologie se aplică în situaţia în care sistemul de protecţie a parapetului este degradat
(mătuit, cu puncte de rugină, exfolieri, etc.)
2. Tehnologia de vopsire a parapetelor implică două etape:
 pregătirea suprafeţelor
 vopsirea parapetelor
2.1. Pregătirea suprafeţelor cuprinde următoarele operaţii:
2.1.1. Înlăturarea petelor de grăsimi şi ulei de pe suprafeţele ce urmează a fi vopsite.
2.1.2. Îndepărtarea manuală cu peria de sârmă a acumulărilor de nisip, sedimente sau alte resturi.
2.1.3. Îndepărtarea cu mijloace manuale a cuiburilor de rugină.
2.1.4. În cazul elementelor expuse la săruri pentru dezgheţ sau situate în zona Litoralului Mării Negre,
este necesară spălarea suprafeţelor cu jet de apă sub presiune în scopul înlăturării substanţelor ce pot
contamina suprafaţa.
2.1.5. Decaparea suprafeţelor de vopsea prin sablare.
2.1.6. Curăţirea suprafeţelor cu jet de aer.
2.2. Vopsirea parapetelor cuprinde următoarele operaţii:
2.2.1. Alegerea vopselei. Calitatea şi culoarea vopselei va fi aprobată de beneficiar.
2.2.2. Respectarea timpului prevăzut în specificaţii între pregătirea suprafeţei parapetului şi aplicarea
primului strat de vopsea.
2.2.3. Aplicarea vopselei în două straturi.
Se va efectua vopsirea parapetului după repararea, modificarea sau înlocuirea elementelor defecte.
ÎNLOCUIREA PARAPETELOR PIETONALE DIN BETON CU PARAPET METALIC
1. Această tehnologie se aplică în situaţia în care degradarea (betonului şi/sau coroziunea armăturii) este
prezentă pe mai mult de 30% din lungimea totală a parapetului din beton existent.
2. Tehnologia de înlocuire a parapetelor pietonale din beton cu parapet metalic implică următoarele
lucrări:
2.1. Asigurarea siguranţei circulaţiei pentru participanţii la trafic, prin montarea, dacă este cazul, a unui
parapet rigid din beton,
2.2. Demontarea parapetului din beton existent şi dacă este necesar demolarea grinzii de fixarea
parapetului.
2.3. Montarea noilor ancoraje şi refacerea grinzii de fixare a parapetului dacă aceasta a fost demolată.
2.4. Montarea stâlpilor şi panourilor de parapet metalic.
2.5.Alinierea parapetului şi strângerea buloanelor de ancoraj.
2.6. Protejarea parapetului prin vopsire.
3. Este recomandabil a se înlocui parapetul pietonal în timpul unei intervenţii majore asupra tablierului
unui pod, precum şi în timpul refacerii consolei sau a lisei trotuarului.
4. La înlocuirea parapetului metalic se vor respecta şi prevederile din fişa tehnică
"Înlocuirea parapetelor pietonale metalice".
ÎNLOCUIREA DISPOZITIVELOR ETANŞE PENTRU ACOPERIREA ROSTURILOR DE DILATAŢIE
1. Această tehnologie se aplică pentru rosturi a căror deplasare totală este mai mică de 150 mm.
2. Înlocuirea dispozitivelor de acoperire a rosturilor de dilataţie se face în următoarele situaţii:
 deplasarea tablierului este complet sau parţial împiedicată de o anomalie
funcţională, dificil de remediat;
 infiltraţii prin elementele dispozitivului de acoperire a rostului de dilataţie;
 dezlipirea, smulgerea sau fisurarea elementelor de cauciuc;
 uzura, pierderea elasticităţii, fisurarea, ruperea, perforarea elementelor de
etanşare;
 dezlipirea sau smulgerea elementelor rostului.
3. Această tehnologie implică următoarele operaţii:
 desfacerea bordurilor amplasate în zona desfacerii trotuarelor şi a căii;
 desfacerea straturilor căii de o parte şi de alta a rostului;
 demontarea dispozitivului de acoperire a rostului de dilataţie;
 montarea noului dispozitiv de acoperire a rostului de dilataţie;
 refacerea straturilor căii şi a trotuarelor;
 efectuarea probei de etanşeitate.
4. Se va asigura un spaţiu liber între zidul de gardă şi tablier suficient pentru a permite deplasarea
calculată a tablierului.
În cazul în care spaţiul liber dintre zidul de gardă şi tablier nu este suficient pentru a permite deplasarea
calculată a tablierului, se vor aplica şi prevederile fişei tehnice "Realizarea umerilor de fixarea
dispozitivelor de acoperire a rosturilor" şi se vor reface zonele de la capătul suprastructurii şi, dacă este
necesar şi zidul de gardă.


REALIZAREA UMERILOR DE FIXARE A DISPOZITIVELOR DE ACOPERIRE A ROSTURILOR
1. Această tehnologie se aplică pentru rosturi a căror deplasare totală este mai mică de 150 mm.
2. Refacerea umerilor de fixare a dispozitivelor de acoperire a rosturilor se face în următoarele situaţii:
 degradarea betonului din umerii de fixare ai dispozitivelor de acoperire a
rosturilor de dilataţie pe mai mult de 20% din lungimea rostului
 diferenţa de pantă sau de înălţime între rost şi asfaltul adiacent periclitând
confortul şi siguranţa participanţilor la trafic
 elemente de fixare rupte
 decalaj mai mare de 10 mm pe verticală între elementele metalice ale
dispozitivelor de acoperire a rostului
 mai mult de 30% din totalul ancorajelor rupte sau lipsă, putând antrena
smulgerea dispozitivului de acoperire a rostului
3. Această tehnologie implică următoarele operaţii:
 desfacerea bordurilor din zona rostului
 desfacerea straturilor căii de o parte şi de alta a rostului
 demontarea dispozitivului de acoperire a rostului de dilataţie
 demolarea betonului în care sunt ancorate armăturile dispozitivului
 montarea armăturilor şi a elementelor de legătură noi şi betonarea la cotă
 montarea dispozitivului de acoperire a rostului de dilataţie
 refacerea straturilor căii şi a trotuarelor
 efectuarea probei de etanşeitate.
3.1. Se va asigura un spaţiu liber între zidul de gardă şi tablier suficient pentru a permite deplasarea
calculată a tablierului.
3.2. Se va verifica poziţia stâlpilor parapetelor adiacente rostului şi, dacă este necesar, se va modifica
prinderea parapetului astfel încât să permită deplasarea liberă a tablierului după terminarea lucrărilor.
În cazul în care spaţiul liber dintre zidul de gardă şi tablier nu este suficient pentru a permite deplasarea
calculată a tablierului, este necesară demolarea zidului de gardă şi reconstruirea lui la distanţă
corespunzătoare. Această situaţie poate interveni atunci când s-a continuizat suprastructura, eliminându-
se rosturile de dilataţie intermediare.


REPOZIŢIONAREA PENDULILOR
1. Tehnologia se aplică la repararea, înlocuirea sau repoziţionarea elementelor componente ale unui
aparat de reazem cu penduli sau rulouri care au părţile componente (penduli, rulouri, plăci metalice,
tacheţi) degradate sau corodate.
2. Se intervine cu această metodă atunci când apar degradări care pot conduce la restricţionarea
deplasării:
 deplasarea consumată (deplasări ale aparatului de reazem neconforme cu
temperatura)
 coroziune accentuată, deformare sau desprindere a tacheţilor
 nealinierea pendulilor sau rulourilor şi coroziune uşoară a plăcilor de reazem
 aplatizarea rulourilor şi coroziune uşoara a plăcilor de reazem.
3. Tehnologia cuprinde următoarele etape:
3.1. Dacă este necesar se ridică şi se sprijină capătul tablierului pentru a demonta aparatul, fără însă a
depăşi 15 mm.
3.2. Se îndepărtează părţile componente ale aparatelor de reazem.
3.3. Dacă pendulul prezintă degradări (fisuri, crăpături) de o gravitate redusă, care nu necesită înlocuirea
pendulului, se vor injecta fisurile şi crăpăturile cu răşini epoxidice. Această injectare se poate realiza şi
după blindarea cu tablă a pendulilor.
3.4. Dacă este necesar se uzinează rulourile pentru a le reda forma cilindrică.
3.5. Dacă este necesar se repoziţionează plăcile inferioare, corespunzător cu temperatura de montare.
3.6. Se curăţă şi se sablează suprafeţele plăcilor astfel încât să se îndepărteze orice urmă de rugină şi se
îndepărtează asperităţile cu hârtie abrazivă.
3.7. Se repară tacheţii sau se înlocuiesc, folosind ca model piesele existente.
3.8. Se curăţă suprafeţele plăcilor de rezemare cu jet de aer.
3.9. Se montează pendulii sau rulourile, inclusiv tacheţii. Pendulii sau rulourile trebuiesc montate
perpendicular pe axul longitudinal al podului astfel încât deplasarea lor să fie paralelă cu deplasările
structurii, în caz contrar deplasarea structurii poate conduce la deformarea sau ruperea tacheţilor şi la
aplatizarea rulourilor.
3.10. Se aşează structura pe aparatele de reazem urmărindu-se ca acestea să nu fie deplasate datorită
acestei operaţii.
3.11. Se curăţă şi se vopsesc piesele metalice, se ung aparatele de reazem.
4. Aparatele de reazem cu penduli sau rulouri nu se repară decât dacă un mic număr dintre ele prezintă
degradări. Dacă numărul aparatelor de reazem defecte este mai mare va fi luată în considerare şi
înlocuirea tuturor aparatelor de reazem.
5. Pentru ca plăcile de reazem ale aparatelor de reazem să poată fi refolosite, suprafeţele în contact cu
pendulii sau rulourile se vor curăţa, astfel încât să fie plane şi uniforme. Dacă starea lor de coroziune face
imposibilă îndepărtarea ruginii şi obţinerea unei uniformităţi a suprafeţelor de contact, se va proceda la
înlocuirea aparatelor de reazem.
6. Este recomandabil să se repare şi să se protejeze prin gresare toate aparatele de reazem care se află
la respectiva extremitate a tablierului.
7. Dacă este necesar se vor repera cu această ocazie şi cuzineţii.
8. Repararea şi repoziţionarea pendulilor sau rulourilor se va face înainte de intervenţia la dispozitivele de
acoperire a rosturilor de dilataţie în cazul în care şi acestea trebuiesc reparate.
9. Dacă un aparat de reazem cu pendul sau rulou nu poate fi reparat şi repoziţionat pentru că este prea
degradat, toate aparatele de reazem aflate la aceeaşi extremitate a tablierului vor fi înlocuite cu aparate
de reazem de acelaşi tip.
ÎNLOCUIREA APARATELOR DE REAZEM METALICE (CU RULOU)
1. Tehnologia se aplică la înlocuirea aparatelor de reazem metalice (cu rulou) cu un aparat de reazem de
alt tip, de regulă cu un aparat de lunecare.
2. Se intervine cu aceasta metodă atunci când:
- degradările pot conduce la o restricţionare a deplasării
- există nealiniere sau aplatizare a rulourilor şi coroziune medie a plăcilor şi rulourilor.
3. Tehnologia cuprinde următoarele etape:
3.1. Se ridică şi se sprijină extremitatea tablierului pentru a demonta aparatul, fără însă a depăşi 15 mm.
3.2. Se îndepărtează rulourile, tacheţii şi plăcile sudate. Plăcile de rezemare superioară şi inferioara nu
trebuiesc îndepărtate.
3.3. Se curăţă prin sablare suprafaţa plăcilor suport ce vin în contact cu noile aparate astfel încât să se
îndepărteze în totalitate rugina.
3.4. Se montează noul aparat de reazem. înălţimea noului aparat trebuie să corespundă, pe cât posibil,
cu diametrul ruloului, respectiv cu spaţiul dintre plăcile de reazem existente. Dacă este cazul, placa
inferioară a noului aparat de reazem va fi dimensionată astfel încât să poată fi inserată în degajarea plăcii
de reazem existente.
3.5. Se aşează pe reazeme tablierul urmărindu-se să nu se producă deplasări ale aparatului de reazem
în timpul operaţiunii.
3.6. Se sudează noul aparat de reazem de plăcile de reazem inferioare şi superioare existente.
4. Alegerea şi dimensionarea noului aparat de reazem se fac în funcţie de sarcinile ce trebuiesc preluate
şi de deplasările datorate temperaturii, forţelor orizontale şi rotirii zonei de rezemare a deschiderii.
5. Înlocuirea aparatului de reazem cu rulouri poate necesita o modificare a cuzineţilor, dacă noul aparat
este de înălţime diferită.
6. Dacă este necesară şi o intervenţie la dispozitivele de acoperire a rosturilor de dilataţie situate
deasupra aparatelor de reazem ce se înlocuiesc, se va executa în primul rând intervenţia la aparatele de
reazem.
7. Toate aparatele de reazem situate la aceeaşi extremitate a unui tablier vor fi de acelaşi tip.
8. Se vor verifica starea plăcii de reazem inferioare şi a cuzinetului şi, dacă este necesar, placa va fi
înlocuită iar cuzinetul va fi reparat.
9. Suprafeţele galvanizate ale plăcilor ce vor fi afectate de sudură vor fi acoperite cu două straturi de
vopsea bogată în zinc.

ÎNLOCUIREA APARATELOR DE REAZEM DIN NEOPREN
1. Tehnologia se referă la înlocuirea unui aparat cu plăci din elastomer (neopren) sau a unui aparat cu
elemente glisante cu un aparat de reazem de acelaşi tip sau de un tip diferit.
2. Se intervine cu acesta metodă atunci când avem următoarele situaţii:
2.1. Placa din neopren :
- ruperea plăcii sau desprinderea ei la nivelul plăcilor metalice
- umflarea foarte mare a părţilor laterale ale plăcii din neopren.
2.2. Aparat cu elemente glisante:
- defecte care pot conduce la o restricţionare a deplasării
3. Înlocuirea aparatelor de reazem din neopren sau cu elemente glisante cuprinde următoarele etape:
3.1. Se ridică şi se sprijină capătul tablierului pentru a demonta aparatul, fără însă a depăşi 15 mm.
3.2. Se îndepărtează aparatul de reazem existent, spărgând betonul din banchetă dacă este necesar,
pentru a tăia ancorele de legătură ale plăcii inferioare a aparatului cu banchetă.
Dacă placa superioară a aparatului este ancorată în betonul suprastructurii, ea trebuie să fie menţinută
pe poziţie, după curăţarea şi îndepărtarea ruginii.
3.3. Se montează noul aparat de reazem.
Dacă noul aparat este un aparat cu elemente glisante, poziţia părţii superioare în raport cu partea
inferioară, în axul longitudinal al suprastructurii, trebuie să corespundă cu temperatura de montare.
Dacă placa superioară a aparatului existent se păstrează, placa superioară din oţel a noului aparat de
reazem trebuie sudată de aceasta.
4. Alegerea şi dimensionarea unui nou aparat de reazem se fac în funcţie de sarcinile ce trebuiesc
preluate şi de deplasările datorate temperaturii, forţelor orizontale şi rotirii zonei de rezemare a
deschiderii.
5. Este de preferat să se utilizeze aparatele de reazem din neopren pentru a înlocui aparatele existente,
întrucât aparatele glisante necesită o întreţinere mai pretenţioasă. De regulă încărcările şi deplasările
calculate iniţial permit acest lucru, deoarece deplasările sunt de cele mai multe ori inferioare celor
estimate la construcţia podului.
6. Înlocuirea aparatelor de reazem poate necesita o modificare a cuzineţilor dacă noile aparate au o
înălţime diferită.
7. Toate aparatele de reazem de la aceeaşi extremitate a tablierului trebuie să fie de acelaşi tip.
8. Dacă este cazul, înlocuirea aparatelor de reazem se va face înainte de a se interveni la dispozitivele
de acoperire a rosturilor de dilataţie situate deasupra aparatelor respective.
ÎNLOCUIRE PENDULI
1. Tehnologia se aplică la înlocuirea aparatelor de reazem cu pendul cu un aparat de reazem de alt tip.
2. Metoda se aplică atunci când se constată o poziţie instabilă a pendulului ce poate conduce la o
rezemare incompletă a tablierului.
3. Tehnologia de înlocuire a aparatului de reazem cu pendul se face în trei etape:
a. Montarea reazemelor provizorii şi a noului aparat de reazem
b. Construcţia noului cuzinet
c. Îndepărtarea reazemelor provizorii
3.1 Montarea reazemelor provizorii şi a noului aparat de reazem
3.1.1. Se confecţionează reazemele provizorii constituite din bare rotunde ale căror extremităţi sunt fixate
prin sudură de o placă inferioară şi de o placă superioară şi a căror înălţime totală (bară + plăci) este
egală cu distanţa între grindă şi banchetă din care se scade grosimea fururilor necesare blocării
reazemelor.
3.1.2. Se montează reazemele provizorii în faţa şi în spatele aparatelor de reazem şi se blochează cu
fururi astfel încât să fie asigurat un contact perfect cu betonul grinzii şi cel al banchetei.
3.1.3. Se sudează reazemele provizorii de placa de reazem inferioară a aparatului de reazem.
3.1.4. Se îndepărtează pendulul şi tacheţii lui prin tăiere cu sudură.
3.1.5. Se montează noul aparat de reazem sub placa superioară a aparatului cu pendul şi se menţine în
contact perfect cu această placă cu ajutorul a 3 buloane de ajustare sudate de placa inferioară a noului
aparat.
3.2. Construcţia noului cuzinet
3.2.1. Se delimitează prin trasare la 150 mm de fiecare parte a plăcii suport inferioare şi în faţa ei
suprafaţa banchetei ce va veni în contact cu noul cuzinet.
3.2.2. Se demolează betonul până la beton sănătos astfel încât să se degajeze pe minimum 25 mm
armăturile ce au devenit aparente.
3.2.3. Se curăţă suprafeţele ce vin în contact cu betonul nou cu jet de apă de înaltă presiune spre a se
îndepărta praful şi particulele de beton desprinse.
3.2.4. Se montează armătura şi cofrajele astfel încât înălţimea cuzinetului să aibă înălţimea necesară
pentru a acoperi distanţa între banchetă şi intradosul plăcii noului aparat de reazem.
3.2.5. Se stropeşte suprafaţa de beton ce va veni în contact şi apoi se betonează cuzinetul.
3.2.6. Se îndepărtează cofrajele.
3.3. Îndepărtarea reazemelor provizorii
3.3.1. După ce betonul din noul cuzinet a atins o rezistenţă minimă la compresiune de 20 N/mm
2
, se taie
barele rotunde ale rezemărilor provizorii la nivelul suprafeţei cuzineţilor şi se îndepărtează rezemările
provizorii.
3.3.2. Se protejează barele tăiate prin acoperire cu un mastic de etanşare.
4. Dacă tablierul este tasat cu mai mult de 10 mm ca urmare a instabilităţii pendulului, el va fi readus la
poziţia iniţială prin ridicarea extremităţii suprastructurii.
5. Susţinerea temporară descrisă în art. 3 poate fi înlocuită cu alte metode de susţinere care să permită
înlocuirea pendulului.
6. Alegerea şi dimensionarea noului aparat sunt în funcţie de încărcările ce trebuie preluate şi de
deplasările datorate temperaturii, forţelor orizontale şi a rotirii tablierului.
7. Dacă este cazul unor intervenţii la dispozitivele de acoperire a rosturilor de dilataţie situate deasupra
aparatului de reazem, acestea se vor face numai după înlocuirea aparatului de reazem.
8. Toate aparatele de reazem de la aceeaţi extremitate a tablierului trebuie să fie de acelaşi tip.
9. După îndepărtarea reazemelor provizorii, tablierul nu trebuie să coboare mai mult de câţiva milimetri.
10. Ca măsură suplimentară de siguranţă se recomandă să se înlocuiască aparatele de reazem în două
etape, menţinând în lucru un pendul din două până ce betonul din cuzineţi are o rezistenţă suficientă.
10.1. Daca betonul din banchetă este degradat, cuzineţii trebuie realizaţi astfel încât să se rebetoneze în
întregime şi partea superioară a banchetei.

REFACEREA SFERTURILOR DE CON, INCLUSIV FUNDAŢII ŞI PROTECŢIE
1. Tehnologia se aplică pentru repararea unor degradări sau pentru prevenirea unor eroziuni favorizate
de scurgerea apelor pluviale la capetele podului, sau de acţiunea cursului de apă traversat de pod.
2. Refacerea sferturilor de con cuprinde următoarele etape:
 desfacerea pereului degradat, dacă este cazul
 curăţirea zonei de resturi şi vegetaţie
 refacerea umpluturii de pământ şi compactarea acesteia
 executarea pereului din piatră sau dale de beton simplu
 rostuirea dalelor de beton.
3. În cazul în care fundaţia pereului sfertului de con este degradată sau afuiată sunt necesare
următoarele operaţii:
 desfacerea pereului
 demolarea fundaţiei degradate
 executarea noii fundaţii a pereului la cote corespunzătoare
 completarea umpluturii de pământ, dacă este cazul
 executarea unui strat filtrant
 executarea pereului, inclusiv rostuirea acestuia
 executarea unor protecţii în albie, dacă este cazul.
4. Pentru scurgerea apelor de pe carosabil la capetele podului, se vor executa, în cazul în care lipsesc,
casiuri.
5. Pentru accesul personalului de întreţinere se vor executa scări de acces.

CONSOLIDARE FUNDAŢII CU ANROCAMENTE SAU CU SACI DE NISIP-CIMENT
1. Cu această metodă se pot consolida fundaţiile culeelor, paleilor, banchetelor, zidurilor de sprijin sau
elementelor de capăt ale podeţelor.
2. Se intervine cu această metodă când se constată pierderi de material granular sub talpa unei fundaţii
superficiale indiferent de mărimea zonei afectate sau sub talpa fundaţiei de adâncime a unei culei, pile
sau zid de sprijin pe o zonă mai mare de 10% din suprafaţa fundaţiei de adâncime.
3. Consolidarea cuprinde următoarele etape:
3.1. Se îndepărtează materialul căzut (sfărâmături) din zona ce se consolidează.
3.2. Se blochează pierderea materialului granular cu ajutorul sacilor cu nisip-ciment sau anrocamentelor.
3.3. Dacă este necesar se umple golul de sub talpa cu beton.
4. Pentru o fundaţie superficială, consolidarea cu saci de nisip-ciment sau anrocamente trebuie
considerată ca o măsură provizorie. În această situaţie se va face şi o consolidare prin betonare.
5. Ţinând seama de necesitatea de a menţine capacitatea portantă sub fundaţie, consolidarea cu saci de
nisip-ciment poate stopa mai bine pierderea materialului granular decât consolidarea cu anrocamente.

CONSOLIDARE PRIN ÎMBRĂCARE CU BETON A PILELOR DEGRADATE
1. Tehnologia se aplică la consolidarea fundaţiilor pilelor prin turnarea betonului sub şi/sau în jurul
fundaţiilor.
2. Se intervine cu această metodă când se constată pierderi de material granular sub talpa unei fundaţii
superficiale indiferent de mărimea suprafeţei sau sub talpa unei fundaţii de adâncime a unei culei, pile
sau zid de sprijin pe o zonă mai mare de 10% din suprafaţa tălpii fundaţiei de adâncime.
3. Consolidarea prin îmbrăcare cu beton a pilelor degradate se face în următoarele etape:
3.1. Se îndepărtează depunerile din zona ce se consolidează.
3.2. Se curăţă betonul fundaţiei pentru a îmbunătăţi suprafeţele care vor veni în contact cu betonul nou şi
se excavează dacă este cazul, materialele slabe
3.3. Se realizează o centură de protecţie în jurul fundaţiei din saci de nisip-ciment sau din palplanşe
metalice. Aceste elemente pot rămâne în operă la terminarea lucrărilor.
3.4. Se toarnă betonul, folosindu-se, dacă este necesar, o pâlnie; se vor respecta, în acest caz,
exigenţele pentru turnarea sub apă a betonului şi se urmăreşte ca betonul să umple complet golul de sub
talpa fundaţiei.

REPARARE FUNDAŢIE PRIN CĂMĂŞUIRE
1. Tehnologia constă în repararea cu cofraje şi sporirea dimensiunilor fundaţiei.
2. Se intervine cu această metodă când are loc desprinderea, dezagregarea sau eroziunea betonului unei
fundaţii şi are loc o reducere importantă a capacităţii portante a fundaţiei (peste 10% într-o secţiune).
3. Repararea cuprinde următoarele etape:
3.1. Se construieşte, dacă este necesar, un batardou.
3.2. Se delimitează suprafaţa ce trebuie reparată printr-o tăietură de 10 mm adâncime, se demolează
betonul de suprafaţă până la o adâncime minimă de 10 mm şi se îndepărtează betonul dezagregat sau
desprins dincolo de această adâncime.
3.3. Se degajează pe cel puţin 25 mm armăturile aparente în urma demolării.
3.4. Se montează barele şi ancorajele necesare.
3.5. Se montează cofrajele.
3.6. Se betonează.
3.7. Se îndepărtează cofrajele, se execută umpluturile şi protecţia fundaţiei contra eventualelor afuieri.

CONSOLIDAREA FUNDAŢIILOR DIRECTE (DEGRADATE SAU AFUIATE) CU COLOANE FORATE
1. Tehnologia se aplică la consolidarea fundaţiilor directe degradate sau afuiate ale fundaţiei unei culei
sau pile.
Deoarece această tehnologie necesită intervenţie la nivelul rostului elevaţie-fundaţie sau al fundaţiei pe
tot conturul acesteia se recomandă utilizarea ei în principal la pile. Pentru consolidarea fundaţiilor culeiior
este necesară decaparea rampelor de acces din spatele culeiior, ceea ce face ca această tehnologie să
fie mai costisitoare în raport cu alte tehnologii.
2. Repararea fundaţiilor directe se face cu coloane atunci când:
 degradările betonului din fundaţie conduc la o reducere a capacităţii portante într-
o secţiune de peste 30%;
 fenomenul de coborâre a talvegului a făcut ca încastrarea în teren a fundaţiei să
fie sub 1,50 m;
 ca urmare a afuierilor s-au produs deplasări (tasări, rotiri) ale infrastructurii.
Se recomandă această tehnologie atunci când infrastructurile existente sunt fundate în materiale
necoezive sau atunci când distanţa între talpa fundaţiei şi stratul de bază (marnă, gresie, etc) depăşeşte
4-5 m.
3. Tehnologia cuprinde următoarele etape :
3.1.Se execută platforma pentru forarea coloanelor la o cotă care să asigure încastrarea armăturii din
coloane în radier astfel încât să permită desfăşurarea lucrărilor de siguranţă la viituri.
3.2. Se execută săpătura pentru radier.
3.3. Se demontează betonul din capul coloanelor, iar armăturile se vor îngloba în radier.
3.4. Se toarnă un strat de beton de egalizare.
3.5.Se execută ancore din oţel beton PC 52 pentru legătura radierului cu infrastructura existentă. Acestea
vor fi calculate şi dispuse astfel încât să asigure transmiterea integrală a sarcinilor la coloane.
În cazul când betonul din fundaţie este de calitate proastă, transmiterea sarcinilor se poate face prin
grinzi din beton armat transversale infrastructurii (paralele cu axul longitudinal al podului), turnate în
degajări practicate la partea inferioara a elevaţiei şi care sunt încastrate în radier.
Dacă betonul este foarte degradat şi/sau talvegul a coborât sub nivelul tălpii fundaţiei, se poate renunţa la
legătura cu infrastructura ce se consolidează şi se va reconstrui elevaţia infrastructurii rezemând direct pe
radier.
3.6. Se prelucrează betonul din infrastructura existentă pe zona pe care vine în contact cu betonul nou
prin demolarea şi îndepărtarea betonului degradat, şpiţuirea în câmp continuu a betonului şi curăţarea
suprafeţei betonului cu jet de apă de înaltă presiune (presiune 10 Mpa, debit 20 l/min cu duza pentru jet
circular concentrat şi distanţa duză-suprafaţa de beton de 150-200mm).
3.7. Se armează şi se betonează radierul.
3.8. Se execută umplutura de pământ în jurul radierului.
4. Se recomandă ca tehnologia de consolidare a fundaţiilor să fie combinată cu fişa tehnică "Repararea
elevaţiilor culeilor din beton şi a zidurilor de sprijin" sau fişa tehnică "Reparare elevaţie pilă".

CONSOLIDAREA PILELOR FUNDATE PE COLOANE FĂRĂ RADIERE CU ZONE DE LEGĂTURĂ
DEGRADATE
1. Tehnologia se foloseşte la pilele fundate pe coloane fără radier a căror elevaţie este alcătuită din stâlpi
circulari în prelungirea coloanelor la care se constată degradări în zona de legătură dintre coloane şi
stâlpi.
2. Reparaţiile se pot face cu cofraje fără sporirea secţiunii sau cu mărirea acesteia.
2.1. Repararea cu cofraje fără mărirea secţiunii se face atunci când degradările sunt pe o suprafaţă sub
10% din suprafaţa delimitată pe 1,00 m de o parte şi de alta a rostului elevaţie-fundaţie. Acoperirea
armăturii trebuie să fie peste 30 mm şi nu trebuie să existe nici un alt defect pe restul suprafeţei.
2.2. Repararea cu cofraje cu mărirea secţiunii se aplică în următoarele situaţii:
 Degradările betonului din zona de legătură dintre stâlp şi coloană (exfoliere,
desprinderea betonului) fac ca armătura să nu mai aibă acoperire.
 Stâlpii sunt dezaxaţi faţă de axele coloanelor.
 Talvegul râului a coborât cu mai mult de 2-3 m sub nivelul părţii superioare a
coloanelor.
3. Repararea cu cofraj fără mărirea secţiunii se face în conformitate cu prevederile fişei tehnice “Reparaţii
cu cofraj fără mărirea secţiunii”.
4. Repararea cu cofraj cu mărirea secţiunii se face în conformitate cu prevederile fişei tehnice "Reparaţii
cu cofraj cu mărirea secţiunii", realizându-se o cămăşuială din beton armat pe tot conturul secţiunii de
beton armat existente.
Extremităţile (inferioară şi superioară) ale cămăşuielii vor depăşi cu minimum 500 mm zona degradată
sau cea învecinată degradărilor care este susceptibilă a se degrada. În acest fel există siguranţa că nu va
fi necesară o altă intervenţie pe termen scurt sau mediu.
5. Când utilizarea cofrajelor este complicată şi costisitoare şi nu este necesară sporirea secţiunii se poate
utiliza betonul torcretat pentru suprafeţe de întindere mare sau betoane speciale în cazul reparaţiilor pe
suprafeţe mici. Pentru betoane speciale se vor respecta instrucţiunile furnizorilor.
6. Tehnologia de reparare şi suprafeţele pe care se aplică trebuiesc alese astfel încât degradarea
reparaţiei sau dezvoltarea degradărilor pe alte suprafeţe adiacente zonelor reparate să nu necesite alte
intervenţii pe termen scurt sau lung.
7. Repararea zonelor de sub apă, a celor de variaţie a nivelului apelor sau în care fenomenul de înghet-
dezgheţ este deosebit de activ va trebui făcută obligatoriu cu cofraje şi mărirea secţiunii deoarece
această tehnologie conduce la o durabilitate sporită şi constituie şi o bună protecţie la impactul gheţii.
8. Reparaţiile cu aceasta tehnologie se execută numai în uscat.
Pentru infrastructurile amplasate în apă este recomandabil să se facă un releveu al nivelurilor apei în
diferite perioade ale anului care permite stabilirea modului celui mai potrivit de a realiza lucrările precum
şi a perioadei celei mai favorabile executării lor.
9. Demolarea betonului şi eventuala degajare a armăturilor din stâlpi conduce la o pierdere temporară a
capacităţii portante, a cărei importanţă depinde de amploarea degradării. De aceea se interzice repararea
mai multor zone coloana-stâlp ale aceleiaşi pile în acelaşi timp, întrucât pierderea de capacitate a
elementelor poate compromite stabilitatea podului. Stâlpii trebuiesc reparaţi alternativ astfel încât stâlpii
alăturaţi celui care se repară, să poată prelua pierderea capacităţii portante a acestuia.
10. Când suprafaţa ce se repară este în zona de variaţie a apelor sau când degradările au fost produse
de izbirea debitului solid transportat la viituri se va executa o grindă-distanţier din beton armat pe
înălţimea cămăşuielii dacă aceasta nu depăşeşte 2 m. Proiectantul va stabili dacă este necesară sau nu
asigurarea unei legături între stâlpi şi grinda-distanţier. În cazul în care, această legătură nu este
necesară, ea va fi întreruptă prin dispunerea unei membrane bitumate care să permită rotirea în toate
direcţiile a stâlpului.


CONSOLIDAREA PRIN INJECŢII CU PLAFON DIN BETON A PILELOR FUNDATE DIRECT
1. Tehnologia se aplică la consolidarea fundaţiilor directe degradate sau afuiate ale unei culei sau pile.
2. Repararea fundaţiilor directe se face prin injecţii cu plafon din beton atunci când:
 Degradările betonului din fundaţie conduc la o reducere a capacităţii portante
într-o secţiune de peste 30%
 Fenomenul de coborâre a talvegului a făcut ca încastrarea în teren să fie sub
1,50 m.
Se recomandă această tehnologie atunci când infrastructurile existente sunt fundate în materiale
necoezive şi când distanţa între talpa fundaţiei existente şi stratul de bază (marnă, gresie, etc) nu
depăşeşte 4 - 5 m.
Această tehnologie nu se aplică în cazul infrastructurilor la care se constată deplasări (tasări, rotiri) în
urma afuierilor.
3. Tehnologia cuprinde următoarele etape:
3.1 Se execută incinta de palplanşe metalice protejate de o umplutură de pământ şi de saci cu pământ
sau anrocamente.
În cazul în care înălţimea liberă sub pod nu permite folosirea palplanşelor la realizarea incintei, se pot
folosi în acest scop profite metalice tip U bătute astfel încât să asigure o cât mai bună etanşeitate, sau se
poate realiza incinta prin injecţii secante ale terenului.
3.2. Se introduc în interiorul incintei ţevile pentru injecţii. Dacă betonul din fundaţii prezintă fisuri care
conduc la pierderea circuitului de apă în timpul perforărilor sau betonul se dizlocă la extragerea carotelor,
se vor introduce ţevi şi în blocul de fundaţie în vederea injectării acestuia.
3.3. Se execută umplutura din beton clasa C 8/10 între blocul de fundaţie şi incinta de palplanşe,
creându-se astfel plafonul pentru injecţie.
3.4. După 7 zile de la turnarea betonului se injectează spaţiul din interiorul incintei. Procedeul de injecţie
precum şi compoziţia materialului de injecţie se stabilesc de către constructor în funcţie de natura şi
granulometria materialului de sub fundaţie şi de adâncimea până la care se injectează terenul.
3.5. După terminarea injecţiei şi verificarea reuşitei acestei operaţii se îndepărtează protecţia cu pământ
şi anrocamente sau saci cu pământ a incintei. Palplanşele sau profilele metalice rămân în operă.

REPARARE CU INCINTĂ DIN PLASA DE SÂRMĂ CU COMPLETARE CU BETON A PILELOR
FUNDATE DIRECT
1. Tehnologia se aplică la repararea fundaţiilor directe degradate sau afuiate ale unei pile.
Ea poate fi adaptată şi la culei, situaţie în care nu se execută incinta pe tot conturul fundaţiei, ci se
completează cu beton numai 3 laturi (faţă culeei şi cele două laturi laterale).
2. Repararea cu completare cu beton se face atunci când:
 Degradările betonului din fundaţie conduc la o reducere a capacităţii portante
într-o secţiune de 20 - 30%
 Fenomenul de coborâre a talvegului a făcut ca încastrarea în teren să fie sub
limita admisă însă mai mare de 1,70 m.
 Pila nu a suferit tasări sau rotiri.
3. Tehnologia cuprinde următoarele etape:
3.1.Se execută incinta din plasa de sârmă prin baterea unor ţevi metalice de 50 ÷ 100 mm diametru pe
care se montează plasa sudată. Incinta va fi cu 500 ÷ 750 mm mai mare decât fundaţia pe fiecare latură.
3.2. Se execută în exteriorul incintei o zidărie uscată din bolovani de râu sau piatră brută până la taluz
1:1.
3.3. Se prelucrează faţa betonului de fundaţie pe înălţimea aparentă prin demolarea şi îndepărtarea
betonului degradat şi curăţarea betonului cu jet de apă de presiune ridicată.
3.4. Se curăţă incinta prin îndepărtarea pământului pe cca. 20 cm. Operaţia se execută imediat înaintea
turnării betonului.
3.5. Se toarnă şi se compactează betonul de clasa minimă C 16/20. Betonul turnat va migra prin
compactare şi prin rosturile zidăriei de bolovani sau piatră brută.
4. Se recomandă ca turnarea betonului să se facă în uscat.

CONSOLIDARE PRIN SUBZIDIRE
1. Tehnologia se aplică la consolidarea fundaţiilor directe degradate şi afuiate ale unei culei sau pile.
2. Repararea fundaţiilor degradate se face prin subzidire atunci când:
 Degradările betonului din fundaţie conduc la o reducere a capacităţii portante
într-o secţiune de 10 -30%.
 Încastrarea în teren a fundaţiei existente în condiţiile coborârii talvegului este de
cel puţin 1.00 m.
 Înălţimea blocului de fundaţie nu depăşeşte 3 - 4 m.
Se recomandă această tehnologie atunci când infrastructurile existente sunt fundate în terenuri coezive
sau stâncoase (argilă compactă, marnă, gresie) sau când prin subzidire se ajunge în astfel de terenuri.
3. Tehnologia de execuţie
3.1. Se execută săpătura cu sprijiniri pe jumătate din lungimea fundaţiei pe una din laturile mari ale
acesteia. Săpătura se execută de regulă cu 50 cm sub talpa fundaţiei existente.
Se prelucrează faţa aparentă a betonului din blocul de fundaţie.
Se montează cofrajul pentru turnarea betonului.
Se toarnă betonul de clasă minimum C 16/20 până la cota rostului elevaţie - fundaţie.
3.2. Se execută săpătura cu sprijiniri pe jumătate din lungimea fundaţiei pe cealaltă latura mare a
acesteia. Săpătura se execută de regulă cu 0,50 m sub talpa fundaţiei existente.
Se prelucrează faţa aparentă a betonului din blocul de fundare.
Se montează cofrajul şi se toarnă betonul de clasă minimum C 16/20 până la rostul elevaţie - fundaţie.
3.3. Se execută săpătura cu sprijiniri pe ambele laturi mari ale fundaţiei pe un sfert din lungime şi pe
latura mică adiacentă.
Se prelucrează faţa betonului, se montează cofrajul betonului şi se toarnă betonul de clasă minimum C
16/20.
Se recomandă să se realizeze betonarea pe zona din aval a fundaţiei.
3.4. Se execută săpătura, prelucrarea betonului, montarea cofrajului şi betonarea cu beton C 16/20 a
celeilalte extremităţi a fundaţiei.
4. Pentru a se asigura legătura dintre tronsoanele de beton ce se toarnă se vor monta la rostul dintre
tronsoane armături de legătură din diametrul de 16 mm dispuse la 300 mm în plan vertical pe toată
înălţimea rostului. Ancorele vor avea lungimea de 1,50 m şi vor fi montate astfel încât să se asigure o
încastrare de câte 750 mm de o parte şi alta a rostului.
5. Tehnologia se va aplica numai în uscat prin devierea apei din zona infrastructurii la care se intervine.
6. Pentru culei subzidirea se poate face numai pe trei laturi (faţa culeii şi cele două feţe laterale).
7. Se recomandă ca tehnologia de reparare prin subzidire să fie combinată cu fişa tehnică "Repararea
elevaţiilor culeilor din beton şi a zidurilor de sprijin" sau fişa tehnică "Reparare elevaţii pilă".

REPARAŢII CU COFRAJ FĂRĂ MĂRIREA SECŢIUNII
1. Tehnologia constă în îndepărtarea betonului degradat pe o anumită adâncime şi refacerea suprafeţei
cu beton pus în operă în cofraje.
2. Metoda se aplică în cazul exfolierilor, desprinderii sau corodării betonului pe o mică parte a suprafeţei
unui element. Betonul de sub zona afectată trebuie să fie de bună calitate, acoperirea barelor de
rezistenţă să corespundă standardelor în vigoare, iar celelalte zone ale suprafeţei elementului nu trebuie
să prezinte alte defecte.
3. Repararea cu cofraje fără sporirea dimensiunilor cuprinde 2 etape:
- demolarea betonului şi prepararea suprafeţelor
- refacerea suprafeţei cu beton.
3.1. Demolarea betonului şi pregătirea suprafeţelor
3.1.1. Se delimitează suprafaţa ce se repară (recomandabil prin tăiere pe 20 mm adâncime). Zona ce
trebuie reparată se stabileşte prin ciocănire cu ciocanul. Suprafeţele de beton exfoliate ce trebuiesc
reparate se determină prin ciocănire cu un ciocan. Ele vor avea o formă pătrată sau dreptunghiulară şi
vor depăşi cu minimum 150 mm conturul suprafeţei cu defect. Suprafeţele care se repară şi sunt situate
la mai puţin de 600 mm una de cealaltă trebuie să fie integrate într-o aceeaşi suprafaţă. Adâncimea
tăieturii va fi diminuată după caz pentru a nu fi afectată armătura.
3.1.2. Se demolează betonul până la betonul sănătos. Se recomandă ca adâncimea de demolare să fie
peste 80 ÷ 100 mm.
Betonul sănătos este un beton neexfoliat, a cărui legătura între componente nu este distrusă la lovitura
cu ciocanul. Adâncimea de 80-100 mm este spaţiul minim necesar pentru a turna un beton cu
dimensiunea maximă a agregatelor de 16 mm. Ea poate fi totuşi redusă când există riscul afectării
integrităţii elementelor fragile (ex: grinzi). Dacă adâncimea demolării este sub 50 mm, se va utiliza un
beton cu dimensiunea maximă a agregatelor de 7 mm. Echipamentele de demolare trebuiesc alese şi
manipulate astfel încât să respecte integritatea elementului şi a betonului care se păstrează.
Hidrodemolarea se poate utiliza oriunde această tehnică este aplicabilă. Pentru suprafeţele grinzilor,
stâlpilor, antretoazelor, riglelor şi altor elemente subţiri sau zvelte va fi utilizat ciocanul pneumatic manual
cu greutate maximă de 7 kg. Pentru toate celelalte elemente, echipamentele recomandate sunt
următoarele:
 pentru betonul situat deasupra primei reţele de armătură - ciocanul pneumatic
manual cu o greutate maximă de 30kg;
 pentru betonul situat în partea opusă şi sub prima reţea de armătură - ciocanul
pneumatic manual cu greutate maximă de 15 kg;
 pentru suprafeţele verticale ale elementelor de grosime mai mare de 450 mm, în
locul ciocanelor pneumatice manuale de 30 şi 15 kg se poate utiliza un ciocan
hidraulic mic; în acest caz, pentru a nu se produce desprinderea betonului de
acoperire a armăturii situat în exteriorul limitelor de reparaţie, decopertarea
armăturilor adiacente pe 300 mm la limitele de reparaţie se va face cu ciocan
pneumatic manual de 15 kg.
3.1.3. Se degajează cu cel puţin 25 mm armăturile devenite aparente în urma demolării. în cele mai multe
cazuri, demolarea pe 80-100 mm asigură degajarea barelor armăturii.
3.1.4. Se curăţă armătura şi suprafaţa betonului prin sablare, astfel încât să fie îndepărtată total rugina ca
şi particulele desprinse din beton.
3.1.5. Se curăţă suprafaţa betonului cu jet de apă de înaltă presiune (presiune 10 MPa, debit 20 l/min cu
duza pentru jet circular concentrat şi distanţa duză-suprafaţa de beton de 150÷ 200 mm)
3.1.6. Pentru ca durabilitatea reparaţiei să nu fie compromisă de procesul de corodare a armăturilor care
poate fi înterupt cu ocazia reparaţiei, cel puţin în interiorul limitelor' reparaţiei, armăturile, în special cele
corodate, trebuie să fie degajate cu 25 mm ca să se poată curăţa dedesubtul ca şi deasupra lor şi astfel
să fie stopată activitatea corozivă.
3.1.7. Degajarea armăturilor permite în plus să se integreze armăturile existente în betonul nou,
asigurându-se astfel o mai bună legătură cu betonul existent.
3.1.8. Când lucrările afectează o parte importantă a elementului, impactul degajării armăturilor asupra
capacităţii elementului trebuie evaluată de proiectant, mai ales în cazul stâlpilor, riglelor şi grinzilor.
3.2. Refacerea suprafeţei cu beton
3.2.1. Dacă este necesar, se sprijină şi se fixează armăturile existente.
Când suprafeţele care se repară sunt importante, barele armăturii suprafeţelor orizontale trebuiesc
sprijinite pe distanţieri din beton sau material plastic dispuşi astfel încât armătura să nu fie deplasată la
turnarea betonului; cele ale suprafeţelor verticale trebuie să fie fixate de cofraj cu ajutorul distanţierilor-
tiranţi.
Armăturile existente a căror distanţă faţă de suprafaţă nu asigură acoperirea minimă prescrisă de
standarde, trebuiesc împinse, dacă este posibil, spre interior astfel încât să se sporească această
acoperire.
3.2.2. Dacă este necesar, se completează cu armături de acelaşi diametru ca şi cele existente, pentru a
compensa reducerile de secţiune ale barelor dacă acestea sunt mai mari de 20% (reducerea poate
proveni fie din coroziune, fie din demolare). Pentru a se asigura continuitatea barelor, lungimea de
suprapunere de o parte şi de alta a secţiunii afectate este de 30d.
3.2.3. Dacă este necesar se montează ancore şi armături
Când lucrările de demolare nu permit decopertarea armăturii,
stratul de beton de reparaţie trebuie să fie armat şi ancorat în betonul existent.
Armăturile vor fi din bare de 8-10 mm dispuse la 200 -300 mm pe ambele direcţii, montate astfel încât să
se asigure acoperirea minimă prescrisă.
Ancorele vor fi dispuse la 500-600 mm în cele două direcţii. Ele pot fi construite dintr-o tijă cu diametru
minim de 12mm ancorată mecanic sau chimic în beton la o adâncime minimă de 200 mm.
Extremitatea ancorelor care nu sunt folosite ca tiranţi pentru cofraj vor fi fasonate astfel încât să permită
fixarea armăturii.
Tiranţii utilizaţi pentru a menţine cofrajele pe poziţie pot fi folosiţi ca ancore dacă respectă cerinţele pentru
ancore din paragraful precedent.
3.2.4. Cofrajele vor fi montate astfel încât să se obţină o suprafaţă în acelaşi plan ca suprafeţele
învecinate, asigurând acoperirea minimă a armăturilor, cu recomandarea de a fi sporită dacă e posibil la
30 mm la suprastructură şi 50 mm la infrastructură şi se vor etanşa spre a se evita pierderile de beton sau
lapte de ciment pe conturul reparaţiei. Dacă nu creează probleme de natura estetică, cofrajele pot fi
deplasate spre exterior pentru a se apropia de grosimile de acoperire recomandate mai sus.
În cazul în care întreaga suprafaţă a unui element sau a unei părţi a unui element trebuie reparată (ex: o
latură a unui stâlp), cofrajele se vor monta astfel încât să se asigure acoperirea recomandată (30 mm la
suprastructură şi 50 mm la infrastructură).
3.2.5. Dacă este necesar se practică ferestre în cofraje pentru turnarea betonului. Ferestrele de betonare
trebuiesc dispuse astfel încât să se limiteze la 1,2 m înălţimea de cădere a betonului şi să favorizeze
punerea lui în operă.
Când betonarea trebuie făcută pe conturul stâlpilor de mici dimensiuni, ferestrele vor fi amplasate pe feţe
opuse ale elementului.
Pentru stâlpi de dimensiuni mari sau pentru suprafeţele verticale plane (faţă a unei culei, elevaţie
lamelară a pilei, zid de sprijin, etc) distanţa orizonatală între ferestre nu va depăşi 2m.
3.2.6. Se curăţă cofrajele de toate particulele dezagregate cu ajutorul aerului şi/sau apei sub presiune
sau prin aspirare.
3.2.7. Se umezeşte suprafaţa de contact înainte de betonare, apoi se îndepărtează apa liberă rămasă
după saturarea betonului.
3.2.8. Punerea în operă a betonului se poate face manual sau cu pompa de beton. Betonul folosit va
avea caracteristici compatibile cu cele ale betonului din elementul ce se repară. Se recomandă ca el să
fie cel puţin de clasa minimă admisă pentru elementul ce se repară.
3.2.9. Pentru a limita fisurarea din contracţie, când temperaturile sunt ridicate, pe timpul întăririi şi
maturizării betonului din zonele verticale se face stropirea betonului pe la partea superioară a cofrajului,
asfel încât
apa să se infiltreze între beton şi cofraj.
După îndepărtarea cofrajelor se va continua stropirea betonului.
3.2.10. Se demontează cofrajele.
3.2.11. Se verifică aderenţa betonului de reparaţie de betonul existent lovind suprafaţa cu un ciocan. Un
sunet a gol indică lipsa aderenţei şi conduce la reluarea reparaţiei.
3.2.12. Se face corecţia suprafeţelor şi se îndepărtează betonul în exces pe conturul suprafeţei reparate.
3.2.13. Se umplu cu mortar de ciment găurile lăsate de tiranţii cofrajelor şi cavităţile lăsate de ferestrele
de betonare.
3.2.14. Pentru un element aparent, toată suprafaţa se va sabla astfel încât să dispară orice urmă de lapte
de ciment, vopsea, rugină sau alte materii şi să se redea betonului un aspect uniform. Intensitatea jetului
şi manipularea se vor face astfel încât să se îndepărteze betonul de suprafaţă cu mai mult de 2 mm.
3.2.15. Toate suprafeţele"elementelor reparate cu cofraje fără mărirea secţiunii supuse acţiunii apei şi
sărurilor sau a căror acoperire a armăturilor este inferioară grosimii recomandate vor trebui
impermeabilizate astfel încât să se reducă riscul propagării degradărilor în jurul suprafeţelor reparate şi
să se prevină degradarea prematură a reparaţiei.
4. Reparaţiile cu cofraj fără mărirea secţiunii se folosesc pentru a corecta defectele zonelor de beton
exfoliate sau desprinse, atunci când betonul de sub zona afectată este de bună calitate şi când întinderea
defectelor este restrânsă. Ele au ca scop principal refacerea aspectului elementului şi protecţia contra
coroziunii armăturii. Ele pot deasemeni permite restabilirea integrităţii structurale a elementului, dacă
legătura dintre betonul nou şi cel vechi este de bună calitate, însă, de regulă, ele nu sunt utilizate în acest
scop.
5. Reparaţiile cu cofraj fără mărirea secţiunii sunt folosite când suprafeţele sunt puţin expuse acţiunii sării
şi când acoperirea armăturii este mai mare de 30 mm. Ele nu se utilizează la elemente aflate sub apă.
6. Este recomandabil să se impermeabilizeze ansamblul suprafeţelor elementului ce a făcut obiectul unei
reparaţii fără mărirea secţiunii pentru a încetini activitatea corozivă şi a întârzia apariţia defectelor.
7. Dacă suprafeţele ce trebuiesc reparate sunt de întindere foarte mică, se pot folosi pentru reparaţii
mortare şi betoane speciale agrementate în România. Reparaţiile se vor face în acest caz cu respectarea
instrucţiunilor producătorilor acestor materiale.

REPARAŢII CU COFRAJ CU MĂRIREA SECŢIUNII
1. Tehnologia constă în îndepărtarea betonului deteriorat şi în acoperirea suprafeţei cu un strat de beton
legat de betonul vechi cu ancore.
Acest tip de reparare se numeşte cămăşuială atunci când stratul de beton înconjoară elementul de beton.
2. Metoda se aplică atunci când se constată exfolierea, desprinderea sau corodarea betonului pe zone
întinse sau când capacitatea portantă a elementului este diminuată în raport cu solicitările ce trebuiesc
preluate.
3. Repararea cu cofraje cu mărirea secţiunii cuprinde 2 etape:
- demolarea betonului şi pregătirea suprafeţelor
- realizarea stratului de beton pentru mărirea secţiunii.
3.1. Demolarea betonului şi pregătirea suprafeţelor
3.1.1. Se delimitează prin tăiere pe 10 mm adâncime suprafaţa ce se va acoperi cu stratul de beton.
Tăieturile nu trebuie să se încrucişeze în colţurile suprafeţei; delimitarea colţurilor se face cu un ciocan
pneumatic manual.
Adâncimea tăieturii poate fi micşorată la nevoie, pentru a se evita degradarea armăturilor.
3.1.2. Se demolează betonul până la o adâncime minimă de 10mm.
Lucrările de demolare au ca scop îndepărtarea betonului exfoliat, desprins sau corodat, ajungerea la un
beton de o calitate minimală şi obţinerea unei suprafeţe rugoase ca suprafaţă de contact cu noul beton.
În cazul unui beton de bună calitate, acest tip de suprafaţă se obţine prin buciardarea betonului pe o
adâncime minimă de 10mm.
Pentru betonul de calitate proastă, care poate fi demolat uşor cu ciocanul pneumatic de calibru mic,
demolarea se va face astfel încât să se îndepărteze numai betonul dezintegrat (desprins) de un jet de
apă sub presiune (presiune 10 Mpa, debit 20 l/minut, cu duza pentru jet circular concentrat si distanţa
duza - suprafaţa de beton de 150 ÷ 200 mm).
Betonul care rezistă acestui jet de apă poate fi menţinut chiar dacă rezistenţa sa este considerată slabă.
Echipamentele de demolare trebuie să fie alese şi manipulate astfel încât să se asigure siguranţa
elementului şi a betonului ce se repară.
Hidrodemolarea se poate utiliza oriunde această tehnică este aplicabilă.
Pentru suprafeţele grinzilor, stâlpilor, antretoazelor, riglelor şi altor elemente subţiri sau zvelte va fi utilizat
ciocanul pneumatic manual cu greutate maximă de 7 kg.
Pentru toate celelalte elemente, echipamentele recomandate sunt următoarele:
 pentru betonul situat deasupra primei reţele de armătură – ciocanul pneumatic
manual cu o greutate maximă de 30kg;
 pentru betonul situat în partea opusă şi sub prima reţea de armătură - ciocanul
pneumatic manual cu greutate maximă de 15 kg;
 pentru suprafeţele verticale ale elementelor de grosime mai mare de 450 mm, în
locul ciocanelor pneumatice manuale de 30 şi 15 kg se poate utiliza un ciocan
hidraulic mic; în acest caz, pentru a nu se produce desprinderea betonului de
acoperire a armăturii situat în exteriorul limitelor de reparaţie, decopertarea
armăturilor adiacente pe 300 mm la limitele de reparaţie se va face cu ciocan
pneumatic manual de 15 kg.
3.1.3. Se degajează pe cel puţin 25 mm armăturile ruginite (puncte sau straturi de rugină) devenite
aparente prin exfolierea sau desprinderea betonului. Suprafaţa pe care se va face această operaţie va
depăşi cu 150 mm conturul zonei de beton exfoliat sau desprins.
3.1.4. Se curăţă armăturile degajate cu jet de nisip uscat sau umed astfel încât să se îndepărteze toată
rugina.
3.1.5. Se curăţă suprafaţa betonului cu jet de apă de înaltă presiune ca să se îndepărteze praful şi orice
particulă solidă (beton desprins, rugină, etc)
3.1.6. Pentru ca durabilitatea reparaţiei să nu fie compromisă de procesul de corodare a armăturilor care
poate fi întrerupt, cu ocazia reparaţiei, cel puţin în interiorul limitelor reparaţiei, armăturile, în special cele
corodate, trebuie să fie degajate cu 25 mm ca să se poată curăţa dedesubtul ca şi deasupra lor şi astfel
să fie stopată activitatea corozivă.
3.1.7. Degajarea armăturilor permite în plus să se integreze armăturile existente în betonul nou,
asigurându-se astfel o mai bună legătură cu betonul existent.
3.1.8. Când lucrările afectează o parte importantă a elementului, impactul degajării armăturilor asupra
capacităţii elementului trebuie evaluată de proiectant, mai ales în cazul stâlpilor, riglelor şi grinzilor.
3.2. Realizarea stratului de beton pentru mărirea secţiunii
3.2.1 Se montează ancorele pentru legătura betonului nou cu betonul vechi.
3.2.1.1 În cazul în care ancorele se dispun constructiv nefiind necesare din calcul pentru preluarea
lunecărilor la nivelul suprafeţei dintre betoanele turnate în etape diferite, distanţa între ele va fi de 600
mm în cele doua direcţii.
Pentru lucrările uzuale de reparare a suprafeţelor verticale, ancorajele vor fi constituite din tije de oţel cu
diametrul minim de 12 mm ancorate mecanic sau chimic (răşini epoxidice în beton la o adâncime minimă
de 200 mm).
Tiranţii utilizaţi pentru menţinerea cofrajelor pe poziţie pot servi ca ancore în măsura în care corespund
exigenţelor descrise în paragraful precedent.
Se pot folosi şi ancore constituite din bare de 12-16 mm fixate cu mortar într-un foraj având adâncimea
de 30 ori diametrul barei.
Capătul ancorelor va fi prelucrat sau va fi prevăzut cu un dispozitiv de fixare a armăturilor.
3.2.1.2 În cazul în care ancorele sunt calculate pentru preluarea lunecărilor la nivelul suprafeţei dintre
betoanele turnate în etape diferite, având rolul de conectori diametru lor şi distanţa dintre ele vor rezulta
în urma acestui calcul, ancorele având un rol de conectori.
3.2.2. Se montează armăturile astfel încât să se realizeze acoperirea cu beton prescrisă.
3.2.2.1. Pentru lucrările uzuale de reparare, sporirea secţiunii de beton trebuie armată cu bare de 10 - 16
mm dispuse la o distanţă de 150 - 300 mm în cele două direcţii. Armăturile vor fi astfel calculate încât să
acopere şi eventualele pierderi de capacitate datorate coroziunii barelor existente.
3.2.2.2. Armăturile suprafeţelor orizontale vor trebui sprijinite cu distanţieri din beton sau material plastic
dispuse astfel încât armăturile să nu se deplaseze în timpul betonării. Armăturile suprafeţelor verticale se
vor fixa de ancore şi de tiranţii cofrajelor.
3.2.2.3. Armăturile vor fi montate astfel încât să se asigure coperirea minimă recomandată a acestora (30
mm pentru suprastructură şi 50 mm pentru infrastructură).
3.2.3. Se montează cofrajele astfel încât să se realizeze grosimea stratului de beton nou prevăzut în
proiect.
Cofrajele vor fi menţinute pe poziţie cu ajutorul tiranţilor şi se vor etanşa spre a se evita pierderile de
beton sau de lapte de ciment.
3.2.4. Dacă este necesar se practică ferestre în cofraje pentru turnarea betonului. Ferestrele pentru
betonare trebuie dispuse astfel încât să se limiteze Ia 1,2 m înălţimea de cădere a betonului şi să
favorizeze punerea lui în operă.
Când betonarea trebuie făcută pe conturul stâlpilor de mici dimensiuni ferestrele vor fi amplasate pe feţe
opuse ale elementului,
Pentru stâlpii de dimensiuni mari sau pentru suprafeţe verticale plane (faţă a unei culei, elevaţie lamelară
a pilei, zid de sprijin, etc) distanţa orizontală între ferestre nu va depăşi 2 m.
3.2.5. Se curăţă cofrajele de toate impurităţile cu ajutorul aerului şi/sau apei sub presiune sau prin
aspirare.
3.2.6. Se umezeşte suprafaţa de contact înainte de betonare apoi se îndepărtează apa liberă rămasă
după saturarea betonului.
3.2.7. Punerea în operă a betonului se poate face manual sau cu pompa de beton. Betonul folosit va
avea caracteristici compatibile cu cele ale betonului din elementul ce se repară. Se recomandă ca el să
fie cel puţin de clasă minimă admisă pentru elementul ce se repară.
3.2.8. Pentru a limita fisurarea din contracţie, când temperaturile sunt ridicate, pe timpul întăririi şi
maturizării betonului din zonele verticale, se face stropirea betonului pe la partea superioara a cofrajului
astfel încât apa să se infiltreze între beton şi cofraj. După îndepărtarea cofrajelor se va continua stropirea
betonului.
3.2.9. Se demontează cofrajele
3.2.10. Se umplu cu mortar de ciment găurile lăsate de tiranţii cofrajelor şi eventualele cavităţi din dreptul
ferestrelor de betonare.
3.2.11. În cazul reparaţiei cu cofraje şi mărirea secţiunii, barele degradate de coroziune nu sunt înlocuite
pentru că armăturile care vor fi încorporate în cămăşuiala sau suprabetonare compensează, de regulă,
pierderea de secţiune a armăturilor existente.
Totuşi, în cazul unei bare complet secţionate sau al mai multor bare degradate, proiectantul va stabili
dacă aceste bare trebuiesc înlocuite.
3.2.12. Pentru a obţine nivelurile de rigiditate şi de rezistenţă dorite, se recomandă ca grosimea stratului
nou de beton să fie de 200 mm.
Din motive estetice, în cazul stâlpilor, riglelor sau grinzilor poate fi necesară reducerea acestei grosimi
până la dimensiuna minimă de 150 mm. Pentru placa de suprabetonare, dimensiunea minimă a stratului
de beton va fi de 120 mm în cazul armării cu două reţele de armătură, pentru a se asigura acoperirea
minimă necesară şi lumina dintre bare. Reducerea grosimii stratului de beton nou sub aceste valori, pe
lângă dificultăţile de execuţie reduce nivelul de protecţie oferit de procedeu, putând avea un efect negativ
asupra durabilităţii reparaţiei.
3.2.13. Repararea cu cofraje şi mărirea secţiunii, folosită pentru a corecta defectele indiferent de calitatea
betonului, are ca scop să restabilească aspectul elementului precum şi integritatea sa structurală datorită
ancorelor şi forţele de frecare dintre betoanele turnate în etape diferite care permit preluarea forţelor de
lunecare ce apar la interfaţa dintre cele două betoane.
3.2.14. Pentru lucrările uzuale de reparare a unei culei, unui stâlp, unei rigle, prescripţiile pentru reparaţie
cuprinse în normativ (ancore, armături, beton) sunt, de regulă, suficiente pentru a restabili integritatea
elementului. Totuşi, în cazul degradărilor care afectează într-o măsură mare capacitatea unui element, ca
şi în cazul consolidărilor aceste prescripţii pot fi modificate de proiectant pentru a fi adaptate situaţiilor
respective.
3.2.15. Reparaţiile în care se înglobează un element pe tot conturul într-o cămăşuiala din beton permite
secţiunii de beton înglobat să reziste la eforturi din compresiune mai mari decât rezistenţa reală a
materialului. Deci acest tip de reparaţie permite consolidarea elementelor comprimate al căror beton
poate fi de rezistenţă şi calitate mai redusă fără demolarea lui şi fără a se slăbi şi mai mult secţiunea
elementului prin demolarea betonului de calitate mai slabă.
Efectul înglobării este valabil pentru elemente comprimate de dimensiuni relativ mici, cum sunt stâlpii.
Pentru elemente de dimensiuni mai mari proiectantul va stabili măsuri speciale dacă doreşte obţinerea
acestui efect.
3.2.16. Pentru a evita ca alte degradări să se dezvolte în jurul suprafeţelor reparate, cămăşuiala trebuie
să acopere şi suprafeţele susceptibile a se degrada pe termen lung printr-o activitate corozivă deja
prezentă în jurul suprafeţelor degradate. Din această cauză reparaţia cu sporirea secţiunii se face, de
regulă, pe o zonă întinsă a elementului, mai ales dacă acoperirea armăturilor şi elementul este supus
acţiunii apei şi sării.
3.2.17. Capacitatea ancorelor şi rigiditatea stratului de beton nou permit elementului să reziste pe termen
mai lung la forţa de desprindere produsă asupra cămăşuielii de activitatea corozivă datorată umidităţii
betonului elementului sau infiltraţiilor de apă la interfaţa celor două betoane. Totuşi această forţă poate
conduce la degradarea betonului pe termen lung mai cu seamă dacă stratul de beton nou este foarte
subţire.
Pentru a reduce acest risc barele armăturii corodate trebuiesc degajate şi curăţate astfel încât să se
stopeze fenomenul de coroziune vizibil.
Pe lângă aceasta, pentru a împiedica apa să se infiltreze între betonul existent şi betonul nou se
recomandă, ca, dacă este posibil (există spaţiu), reparaţia suprafeţelor verticale să se prelungească
astfel încât să acopere suprafeţele orizontale (banchetele culeilor sau riglelor).
3.2.18. Se recomandă ca toate suprafeţele elementelor reparate cu cofraje şi mărirea secţiunii care sunt
supuse acţiunii apei şi sărurilor pentru dezgheţ să fie impermeabilizate pentru a întârzia apariţia
defectelor în jurul zonelor reparate şi a preveni degradarea betonului din cămăşuiala.


REPARAŢII PRIN TORCRETARE
1. Tehnologia constă în repararea unui element din beton prin îndepărtarea betonului degradat pe o
anumită adâncime şi refacerea suprafeţei cu beton sau mortar torcretat.
2. Metoda se aplică atunci când se constată exfolierea sau desprinderea betonului pe o suprafaţă redusă
a unui element. Betonul pe care se aplică trebuie să fie de calitate bună, acoperirea barelor să fie de 30
mm, iar celelalte zone ale suprafeţei nu trebuie să prezinte alte defecte.
Metoda se poate aplica şi pe suprafeţe mari cu condiţia ca betonul pe care se aplică să fie sănătos.
3. Repararea cu beton sau mortar torcretat cuprinde două etape:
- demolarea betonului şi pregătirea suprafeţelor
- reconstrucţia suprafeţei cu beton sau mortar.
3.1 Demolarea betonului şi pregătirea suprafeţelor
3.1.1 Se delimitează suprafaţa ce urmează a fi reparată (recomandabil prin tăietura de 20 mm grosime).
Suprafeţele de beton exfoliate ce trebuiesc reparate se determină prin ciocănire cu un ciocan. Ele vor
avea o formă pătrată sau dreptunghiulară şi vor depăşi cu minimum 150 mm conturul suprafeţei cu
defect. Suprafeţele care se repară şi sunt situate la mai puţin de 600 mm una de cealaltă trebuie să fie
integrate într-o aceeaşi suprafaţă. Adâncimea tăieturii va fi diminuată după caz pentru a nu fi afectată
armătura.
3.1.2 Se demolează betonul până la o adâncime de minimum 50 mm şi până la betonul sănătos.
Betonul sănătos se defineşte ca un beton neexfoliat a cărui legătură între componente nu este distrusă
de impactul cu ciocanul (geologic sau de zidărie).
Adâncimea demolării poate să se reducă atunci când există riscul să fie afectată siguranţa elementelor
fragile, cum este cazul grinzilor.
Echipamentele de demolare trebuie să fie alese şi manipulate astfel încât să se asigure siguranţa
elementului şi a betonului ce se repară.
Hidrodemolarea se poate utiliza oriunde această tehnică este aplicabilă.
Pentru suprafeţele grinzilor, stâlpilor, antretoazelor, riglelor şi altor elemente subţiri sau zvelte va fi utilizat
ciocanul pneumatic manual cu greutate maximă de 7 kg.
Pentru toate celelalte elemente, echipamentele recomandate sunt următoarele:
 pentru betonul situat deasupra primei reţele de armătura - ciocanul pneumatic
manual cu o greutate maximă de 30kg;
 pentru betonul situat în partea opusă şi sub prima reţea de armătură – ciocanul
pneumatic manual cu greutate maximă de 15 kg;
 pentru suprafeţele verticale ale elementelor de grosime mai mare de 450 mm, în
locul ciocanelor pneumatice manuale de 30 şi 15 kg se poate utiliza un ciocan
hidraulic mic; în acest caz, pentru a nu se produce desprinderea betonului de
acoperire a armăturii situat în exteriorul limitelor de reparaţie, decopertarea
armăturilor adiacente pe 300 mm la limitele de reparaţie se va face cu ciocan
pneumatic manual de 15 kg.
3.1.3. Se degajează pe cel puţin 25 mm armăturile devenite aparente în urma demolării. Când suprafaţa
de reparat este mare, armăturile degajate trebuie fixate de beton cu ancore dispuse la 600 mm în cele
două direcţii. Ancorele vor fi alcătuite dintr-o tijă de oţel cu diametrul minim de 12 mm ancorată mecanic
sau chimic în beton la o adâncime minimă de 200 mm. Capătul tijei va fi prelucrat sau va fi prevăzut cu
un dispozitiv de fixare a armăturilor.
3.1.4. Se curăţă armătura şi suprafaţa betonului prin sablare, astfel încât să fie îndepărtată total rugina ca
şi particulele desprinse din beton.
3.1.5. Se curăţă suprafaţa betonului cu jet de apă de înaltă presiune (presiune 10 MPa, debit 20 l/min cu
duza pentru jet circular concentrat şi distanţa duza-suprafaţa de beton de 150÷ 200 mm).
3.1.6. Pentru ca durabilitatea reparaţiei să nu fie compromisă de procesul de corodare a armăturilor care
poate fi înterupt, cu această ocazie, cel puţin în interiorul limitelor reparaţiei, armăturile, în special cele
corodate, trebuie să fie degajate cu 25 mm ca să se poată curăţa dedesubtul ca şi deasupra lor şi astfel
să fie stopată activitatea corozivă.
3.1.7. Degajarea armăturilor permite în plus să se integreze armăturile existente în betonul nou,
asigurându-se astfel o mai bună legătură cu betonul existent.
3.1.8. Când lucrările afectează o parte importantă a elementului, impactul degajării armăturilor asupra
capacităţii elementului trebuie evaluată de un proiectant, mai ales în cazul stâlpilor, riglelor şi grinzilor.
3.2 Reconstruirea suprafeţei cu beton sau mortar.
3.2.1. Dacă este necesar, se completează cu armături de acelaşi diametru ca şi cele existente, pentru a
compensa reducerile de secţiune ale barelor dacă acestea sunt mai mari de 20% (reducerea poate
proveni fie din coroziune, fie din demolare).
Pentru a se asigura continuitatea barelor, lungimea de suprapunere de o parte şi de alta a secţiunii
afectate este de 30d.
3.2.2. Dacă lucrările de demolare nu ajung până la armătură sau când armăturile descoperite nu
trebuiesc degajate (cazul special al grinzilor din beton precomprimat), se montează bolţuri de fixare cu
diametrul de 6-8 mm distanţă în cele doua direcţii, care vor fi ancorate mecanic în beton la o adâncime
minimă de 50 mm.
3.2.3. Se montează o plasă metalică sudată, sau o reţea de bare şi se fixează de bolţuri şi de armăturile
aparente (fără sudură), astfel încât să permită o acoperire cu beton de minim 30 mm.
Dacă repararea este de suprafaţă şi se realizează cu mortar torcretat montarea plasei metalice nu este
necesară.
3.2.4. Se montează, dacă este necesar, cofraje. Marginea cofrajului se va dispune în acelaşi plan cu
suprafaţa finită, astfel încât să servească de ghidaj pentru aceasta.
3.2.5. Se umezeşte suprafaţa de contact înainte de torcretare, apoi se îndepărtează apa liberă rămasă
după saturarea betonului.
3.2.6. Se execută torcretarea. Betonul sau mortarul torcretat vor trebui să respecte cerinţele
"Instrucţiunilor tehnice pentru aplicarea prin torcretare a mortarelor şi betoanelor" indicativ C130-78.
Torcretarea betoanelor se poate face prin procedeul uscat sau umed, însă cel uscat este cel mai des
folosit. Pentru mortare se foloseşte numai procedeul uscat. Când armăturile sunt situate prea aproape de
suprafaţă, cum este adesea cazul pentru grinzi, grosimea stratului de beton torcretat va trebui să fie de
minimum 30 mm.
3.2.7. Se finisează suprafaţa betonului sau mortarului torcretat îndepârtându-se materialul în exces şi
realizându-se planeitatea şi închiderea porilor aparenţi cu o mistrie de lemn.
3.2.8. Se aşteaptă întărirea betonului şi se îndepărtează cofrajele.
3.2.9. Se verifică aderenţa betonului sau mortarului torcretat de betonul existent prin lovirea suprafeţei cu
un ciocan. Un sunet a gol indică lipsa aderenţei şi necesită reluarea reparaţiei.
4. Repararea cu beton sau mortar torcretat se utilizează pentru a corecta degradările suprafeţelor
betonului atunci când betonul elementului este de bună calitate şi adâncimea degradării este relativ
redusă. Ea are ca scop principal refacerea aspectului elementului şi protejarea armăturii împotriva
coroziunii. Ea poate de asemeni permite restabilirea integrităţii structurale a elementului, dacă legătura cu
betonul existent este de bună calitate, însă de regulă, nu este folosită în acest scop.
5. Deşi, prin îmbunătăţirile aduse tehnologiei şi materialelor, durata de viaţă a torcretului tinde către cea a
reparaţiei prin cofrare şi adaos de beton, nu este totuşi recomandabilă generalizarea acestei tehnologii.
Ea este interzisă atunci când suprafeţele sunt expuse la acţiunea sării şi nu se foloseşte pentru suprafeţe
aflate sub apă.
6. Pentru lucrări de mare anvergură repararea cu beton torcretat se utilizează, de regulă, atunci când
folosirea cofrajelor este anevoioasă şi costisitoare (la rigle ale unor pile amplasate în albia minoră, la
grinzi, la intradosul plăcilor, sau consolelor de trotuar, etc).
7. Mortarul torcretat este un material poros care nu rezistă la efectele îngheţului. El nu va fi folosit decât
în zone protejate, ceea ce limitează foarte mult utilizarea lui.


REPARAREA ELEVAŢIILOR CULEILOR DIN BETON Şi A ZIDURILOR DE SPRIJIN
1. Tehnologia se aplică pentru repararea elevaţiilor culeilor sau zidurilor de sprijin din beton sau beton
armat.
2. Reparaţiile se pot face cu cofraj fără mărirea secţiunii sau cu mărirea secţiunii, sau cu beton torcretat.
2.1. Reparaţiile cu cofraj fără mărirea secţiunii sau cu beton torcretat se fac atunci când se constată
defecte importante ale betonului pe o suprafaţă mai mică de 10% din suprafaţa elevaţiei culeii.
2.2. Reparaţiile cu cofraj cu mărirea secţiunii se fac atunci când se constată defecte importante ale
betonului pe mai mult de 10% din suprafaţa elevaţiei sau chiar pe suprafeţe mai reduse de 10% dacă
există reduceri ale secţiunii mai mari de 20%.
3. Pentru reparaţiile cu cofraj fără mărirea secţiunii se vor respecta prevederile cuprinse în fişa tehnică
privind "Reparaţii cu cofraj fără mărirea secţiunii", iar pentru reparaţiile cu beton torcretat prevederile din
fişa tehnică "Reparaţii prin torcretare" .
4. Pentru reparaţiile cu cofraj cu mărirea secţiunii se vor respecta prevederile cuprinse în fişa tehnică "
Reparaţii cu cofraj cu mărirea secţiunii".
5. Ca alternativă la reparaţiile cu cofraj fără sporirea secţiunii, atunci când folosirea cofrajelor este
costisitoare reparaţiile se pot face cu beton torcretat pentru suprafeţele mari sau cu betoane speciale
pentru suprafeţele reduse.
6. Reparaţia cu mărirea secţiunii poate fi limitată în înălţime, însă din raţiuni estetice ea trebuie făcută pe
toată lăţimea elevaţiei.
7. Când se repară prin mărirea secţiunii partea superioară a elevaţiei, se recomandă ca în acelaşi timp să
se repare şi suprafaţa orizontală a banchetei astfel încât să permită scurgerea apelor de pe ea şi să
împiedice infiltrarea apei între betonul de reparare şi cel existent pe suprafeţe verticale.
8. Când repararea elevaţiei culeii cu mărirea secţiunii necesită o terminaţie verticală se recomandă să se
prelungească reparaţia şi pe feţele laterale.
9. Când degradările elevaţiei culeii sunt produse de neetanşeitatea dispozitivelor de acoperire a rosturilor
de dilataţie, lucrările de reparaţie ale culeii vor fi corelate cu cele de înlocuire sau reparare ale
dispozitivelor respective.
10. În cazul reparaţiei zidurilor de sprijin reparaţiile trebuiesc întrerupte în dreptul rosturilor acestora.

REPARAREA BANCHETEI, CUZINEŢILOR, ZIDULUI DE GARDĂ Şi ZIDURILOR ÎNTOARSE LA
CULEI
1. Tehnologia se aplică pentru repararea elementelor din beton armat ale culeilor: banchetă, cuzineţii, zid
de gardă şi ziduri întoarse.
2. Reparaţiile se pot face fără mărirea secţiunii sau cu mărirea secţiunii.
2.1. Reparaţiile cu cofraj fără mărirea secţiunii se fac în situaţia în care se constată exfoliere sau
desprindere a betonului pe mai puţin de 10% din suprafaţa banchetei, cuzineţilor, zidului de gardă sau
zidului întors.
2.2. Reparaţiile cu cofraj cu mărirea secţiunii se fac în situaţia în care se constată defecte importante
(coroziunea armăturii, exfoliere sau desprindere a betonului) pe o suprafaţă de 10-30% din suprafaţa
banchetei, cuzineţilor, zidului de gardă sau zidului întors. Dacă suprafaţa cu defecte depăşeşte 30%,
elementul trebuie demontat şi reconstruit.
3. Pentru reparaţiile cu cofraj fără mărirea secţiunii se vor respecta prevederile cuprinse în fişa tehnică "
Reparaţii cu cofraj fără mărirea secţiunii".
4. Pentru reparaţiile cu cofraj cu mărirea secţiunii se vor respecta prevederile cuprinse în fişa tehnică
"Reparaţii cu cofraj cu mărirea secţiunii'.
5. Ca alternativă la reparaţiile cu cofraj fără sporirea secţiunii, atunci când folosirea cofrajelor este
complexă sau costisitoare se pot folosi betonul torcretat pentru lucrări de mare întindere sau betoane
speciale pentru lucrări pe suprafeţe reduse.
6. Când repararea cu mărirea secţiunii necesită o terminaţie verticală se recomandă să se prelungească
reparaţia pe latura sau pe faţa culeii pentru a împiedica infiltrarea apei de-a lungul zonei dintre betonul
existent şi betonul de reparaţie.
7. Când degradările sunt produse de neetanşeitatea dispozitivelor de acoperire a rosturilor de dilataţie,
lucrările de reparaţie ale culeii vor fi corelate cu cele de înlocuire sau reparare ale dispozitivelor
respective.
8. Când betonul din zidul întors şi din consola trotuarului pe culee este în general de calitate proastă,
poate fi mai avantajos să se demoleze şi să se refacă zidul întors decât să fie reparat.


REPARARE ELEVAŢIE PILĂ
1. Tehnologia se foloseşte la repararea elevaţiilor lamelare, de tip perete sau pe stâlpi ale pilelor din
beton sau beton armat.
2. Reparaţiile se pot face fără sporirea secţiunii sau cu mărirea acesteia.
2.1. Repararea cu cofraje fără mărirea secţiunii se aplică în situaţia în care se constată exfoliere sau
desprindere a betonului pe mai puţin de 10% din suprafaţa unui perete sau a stâlpilor. Acoperirea
armăturii trebuie să fie peste 30 mm şi nu trebuie să existe nici un alt defect pe restul suprafeţei.
2.2. Repararea cu cofraje cu mărirea secţiunii se aplică în situaţia în care se constată coroziunea
armăturii, exfolierea sau desprinderea betonului pe o suprafaţă mai mare de 10% din suprafaţa unui
perete sau stâlp sau dacă într-o secţiune a elementului se constată reduceri ale ariei de armătură sau a
secţiunii de beton de peste 10%.
3. Repararea cu cofraj fără mărirea secţiunii se face în conformitate cu prevederile fişei tehnice
"Repararea cu cofraj fără mărirea secţiunii'.
4. Repararea cu cofraj cu mărirea secţiunii se face în conformitate cu prevederile fişei tehnice "Repararea
cu cofraj cu mărirea secţiunii".
5. Când utilizarea cofrajelor este complicată şi costisitoare şi nu este necesară sporirea secţiunii se poate
utiliza betonul torcretat pentru suprafeţe de întindere mare sau betoane speciale în cazul reparaţiilor pe
suprafeţe mici. Pentru betonul torcretat se vor respecta prevederile fişei tehnice "Reparaţii prin
torcretare", iar pentru betoane speciale instrucţiunile furnizorilor.
6. Pile în albia unui curs de apă.
6.1. Repararea unei pile amplasate în albie implică, de regulă, costuri foarte ridicate din cauza lucrărilor
de organizare necesare desfăşurării acestei activităţi. De aceea lucrările se justifică în cazul unor
degradări care afectează o parte importantă a elementului sau care pun sub semnul întrebării capacitatea
portantă.
6.2. Tehnologia de reparare şi suprafeţele pe care se aplică trebuiesc alese astfel încât să nu mai fie
necesare intervenţii pe termen scurt sau lung în jurul zonelor reparate, care ar rezulta ca necesare din
degradarea reparaţiei sau dezvoltarea altor suprafeţe cu degradări în jurul zonelor reparate.
6.3. Repararea zonelor de sub apă ale unei pile va trebui făcută obligatoriu cu cofraje şi mărirea secţiunii
deoarece această tehnologie conduce la o durabilitate sporită şi constituie şi o bună protecţie la impactul
gheţii.
6.4. Repararea se poate face în uscat sau în apă. Repararea în
uscat implică, de regulă, construcţia unui batardou, în timp ce reparaţia în apă necesită scafandri. Dacă
realizarea batardoului nu este foarte dificilă sau costisitoare (curentul nu este foarte puternic, înălţimea
apei sub 2-3m) este preferabil ca lucrările să se realizeze în uscat, căci în aceste condiţii calitatea
lucrărilor este mai uşor controlabilă şi calitatea reparaţiei este superioară.
6.5. Releveul nivelurilor apei în diferite perioade ale anului permite stabilirea modului cel mai potrivit de a
realiza lucrările precum şi a perioadei celei mai favorabile executării lor.
7. Degajarea armăturilor din stâlpi.
7.1. Degajarea armăturilor din stâlpi conduce la o pierdere temporară a capacităţii portante a cărei
importanţă depinde de amploarea degradării. De aceea se interzice repararea mai multor stâlpi ai
aceleiaşi pile în acelaşi timp, întrucât pierderea de capacitate a elementelor poate compromite stabilitatea
podului. Stâlpii trebuiesc reparaţi alternativ astfel încât stâlpii alăturaţi celui care se repară să poată
prelua pierderea capacităţii portante a acestuia.
7.2. În cazul în care stâlpul este exterior (nu este încadrat de alţi stâlpi în elevaţie) pierderea parţială a
capacităţii nu mai poate fi preluată de stâlpii alăturaţi şi este obligatorie interzicerea circulaţiei pe banda
situată deasupra stâlpului ce se repară.
8. Stâlpii supuşi împroşcării cu săruri folosite la dezgheţ.
8.1. Pentru ca reparaţiile să fie eficiente stâlpii supuşi împroşcării cu sare (cei adiacenţi unei şosele)
trebuiesc reparaţi cu cofraje şi mărirea secţiunii mai ales dacă acoperirea este relativ mică.
8.2. Reparaţia nu trebuie să acopere numai zonele degradate ci şi zonele supuse împroşcării care sunt
susceptibile de a se degrada în urma unei acţiuni corozive existente în vecinătatea zonelor degradate. În
acest fel există siguranţa ca nu va fi necesară o intervenţie pe termen scurt sau mediu.
8.3. În cazul elementelor de dimensiuni reduse, cum sunt stâlpii, reparaţia ar trebui făcută astfel încât să
se înglobeze elementele într-o cămăşuială din beton armat; cămăşuiala permite restabilirea integrităţii
structurale a elementului. În astfel de situaţii se recomandă ca armătura longitudinală să se ancoreze în
blocul de fundaţie cu ancore din oţel beton a căror secţiune totală să nu fie inferioară secţiunii totale de
armătură a barelor longitudinale din cămăşuială.
8.4. Pentru stâlpii de dimensiuni mari sau pentru elevaţiile de tip lamelă sau perete, reparaţia cu sporirea
secţiunii se recomandă să fie făcută pe toată lăţimea laturii afectate şi să fie continuate şi pe laturile
învecinate care sunt de asemeni susceptibile să fie afectate de defecte.
8.5. Extremitatea superioară a reparaţiei va depăşi cu minimum 500 mm înălţimea de împroşcare cu sare
a elementului.
8.6. Când reparaţia trebuie făcută pe toata înălţimea elementului, partea superioară a cămăşuielii care nu
poate fi betonată din cauza riglei sau a tablierului poate fi făcută cu beton torcretat dacă deplasarea
echipamentului este justificată de amploarea lucrării; în caz contrar ea se va realiza cu mortar de
reparaţii.
9. Pentru structurile situate în mediul urban sau de-a lungul autostrăzilor va fi luată în consideraţie şi
latura estetică a reparaţiilor cu sporirea secţiunilor. Astfel reparaţia se va face la toţi stâlpii sau la stâlpii
dispuşi simetric ai aceleiaşi pile.
Înălţimea reparaţiei trebuie să fie constantă. Se recomandă ca, în special la stâlpi, să se execute, din
considerente estetice, pe toată înălţimea elementului.
10. Dacă suprafeţele cu beton degradat sunt în zona rostului elevaţie- fundaţie, se recomandă ca la
repararea prin cămăşuire armătura longitudinală să fie ancorată în blocul de fundaţie în condiţiile
paragrafului 8.3.



REPARARE RIGLĂ PILĂ
1. Tehnologia se foloseşte la repararea riglelor pilelor din beton armat.
2. Reparaţiile se pot face fără sporirea secţiunii sau cu mărirea acesteia.
2.1. Repararea cu cofraje fără mărirea secţiunii se aplică în situaţia în care se constată o exfoliere sau o
desprindere a betonului pe mai puţin de 10% din suprafaţa unei rigle. Acoperirea armăturii trebuie să fie
peste 30 mm şi nu trebuie să existe nici un alt defect pe restul suprafeţei.
2.2. Repararea cu cofraje cu mărirea secţiunii se aplică în situaţia în care se constată coroziunea
armăturii, exfolierea sau desprinderea betonului pe o suprafaţă mai mare de 10% din suprafaţa unei rigle.
Repararea suprafeţei orizontale a riglei se face cu mărirea secţiunii în cazul în care suprafaţa afectată de
degradările de mai sus este mai mare de 20% din suprafaţa banchetei.
3. Repararea cu cofraje fără mărirea secţiunii se face în conformitate cu prevederile fişei tehnice
"Repararea cu cofraje fără mărirea secţiunii".
4. Repararea cu cofraje cu mărirea secţiunii se face în conformitate cu prevederile fişei tehnice
"Repararea cu cofraje cu mărirea secţiunii'.
5. Când utilizarea cofrajelor este complicată şi costisitoare şi nu este necesară sporirea secţiunii se poate
utiliza betonul torcretat pentru suprafeţe de întindere mare sau betoane speciale în cazul reparaţiilor pe
suprafeţe mici. Pentru betonul torcretat se vor respecta prevederile fişei tehnice "Reparaţii prin
torcretare", iar pentru betoane speciale instrucţiunile furnizorilor.
6. Atunci când trebuiesc reparate feţele laterale ale unei rigle se recomandă să se repare şi suprafaţa
orizontală a acesteia (bancheta) astfel încât să se asigure scurgerea apelor de pe ea şi să fie împiedicată
infiltrarea apei între betonul existent şi betonul de reparaţie al suprafeţelor verticale.
7. Intradosul riglelor cu lăţimea sub 1,5 m poate fi reparată cu cofraje şi mărirea secţiunii dacă feţele
laterale trebuiesc reparate cu această metodă.
8. Când degradările sunt efectul neetanşeităţii dispozitivelor de acoperire a rosturilor de dilataţie, lucrările
de reparare ale riglei se vor corela cu lucrările de etanşare, înlocuire sau eliminare a acestor dispozitive.
9. În stabilirea soluţiilor pentru reparare, proiectantul va evalua capacitatea portantă a riglelor afectate de
fisurile din încovoiere sau datorate forţelor tăietoare.
10. Riglele trebuiesc reparate pe toată lungimea şi pe ambele laturi chiar dacă degradările nu impun
acest lucru. Poate fi totuşi acceptată o reparare simetrică a celor două extremităţi fără a fi extinsă pe
toată suprafaţa verticală.

REPARARE GRINDĂ PRINCIPALĂ DIN BETON ARMAT
1. Activitatea se referă la repararea grinzilor principale din beton şi beton armat cu cofraje fără mărirea
secţiunii, cu cofraje cu mărirea secţiunii sau cu beton torcretat.
2. Criteriile de alegere a uneia dintre tehnologii sunt următoarele:
a. Repararea cu cofraje fără mărirea secţiunii sau cu beton torcretat se aplică atunci când
degradările betonului (exfolieri sau desprinderi) se întâlnesc pe mai puţin de 10% din suprafaţă
sau din lungimea zonei centrale a unei grinzi.
b. Repararea cu cofraje cu mărirea secţiunii se aplică atunci când degradările importante
(coroziunea armăturii, exfolieri sau desprinderi ale betonului) se întâlnesc pe mai mult de 10% din
suprafaţa sau din lungimea unei zone de capăt sau a zonei centrale a unei grinzi sau atunci când
ele reduc cu mai mult de 10% secţiunea transversală. Zona de capăt a unei grinzi este egală cu
de 2 ori înălţimea tablierului.
3. Repararea cu cofraje fără mărirea secţiunii sau cu beton torcretat
3.1. Acest tip de reparaţii se face respectând prevederile următoarelor fişe tehnice:
- Fişa tehnică "Reparaţii cu cofraje fără mărirea secţiunii"
- Fişa tehnică "Reparaţii cu beton sau mortar torcretat"!
3.2 Pentru repararea cu cofraj fără mărirea secţiunii şi pentru repararea cu beton torcretat se va fixa o
plasă metalică de grindă prin ancore dispuse la 300 mm în cele două direcţii.
În cazul reparării cu cofraj fără sporirea secţiunii, betonul utilizat va fi cu cel puţin o clasă mai mare decât
betonul din grindă. La prepararea lui se vor folosi superplastifianţi pentru a asigura fluiditatea necesară.
3.3. Suprafaţa poate fi refăcută şi cu beton torcretat; mortarul torcretat nu poate fi folosit la efectuarea
acestui tip de reparaţie.
Când degradările afectează atât suprafeţele verticale cât şi intradosul grinzii, betonul trebuie torcretat în
două etape. Se torcretează întâi suprafeţele verticale şi apoi se montează cofraje pe fiecare faţă a grinzii
pentru torcretarea betonului la intradosul grinzii.
3.4. În cazul reparaţiei fără sporirea secţiunii pentru a uşura punerea în operă a betonului şi a se asigura
acoperirea armăturii poate fi nevoie să se decaleze cofrajele în raport cu suprafaţa verticală a grinzii. în
cazul unei grinzi aparente decalajul trebuie făcut în limita posibilităţilor, în mod gradat. În cazul reparării
cu beton torcretat sporirea grosimii necesare pentru obţinerea acoperirii armăturii trebuie făcută de
asemeni în mod gradat, plecând de la limita reparaţiei.
4. Repararea cu cofraje cu mărirea secţiunii.
4.1. Acest tip de reparaţie se face respectând prevederile fişei tehnice "Reparaţii cu cofraje cu mărirea
secţiunii"
4.2. Pentru a nu dăuna aspectului structurii, cămăşuiala grinzii trebuie executată pe toată lungimea
grinzii. Grosimea ei trebuie să fie de minimum 100 mm asigurându-se acoperirea armăturii prevăzută de
standarde.
4.3. Pentru a nu se produce degradări suplimentare în cazul demolării unui beton de bună calitate în
cazul când degradările se întâlnesc pe o adâncime de maximum 10-15 mm, în locul ciocanului pneumatic
se poate folosi curăţirea cu jet de nisip.
4.4. Când cămăşuiala trebuie executată până sub placă, betonul trebuie pus în operă cu ajutorul unei
pompe de beton prin ferestre forate prin placă. Ferestrele trebuie amplasate la cel puţin 2 m şi vor fi
umplute pe măsura betonării.
Dacă rămân goluri între cămăşuiala şi intradosul plăcii acestea vor trebui reparate cu mortar de ciment
pentru reparaţii.
5. Degajarea barelor principale pe o lungime importantă (> 500 mm) conduce la o pierdere a capacităţii
grinzii. Lucrările de reparaţie trebuie făcute, deci, fără a degaja extremităţile barelor.
6. Pentru a determina tipul de reparaţie ce trebuie efectuată în principal pe suprafeţele verticale, este
necesar să se verifice amplasarea degradărilor în raport cu extremităţile armăturilor principale.
Când degradările sunt în apropierea extremităţilor armăturilor, se utilizează, de regulă, repararea cu
sporirea secţiunii de beton.
Acest tip de reparaţie poate fi executat fără a demola în adâncime betonul, deci fără a degaja armătura.
7. Când lucrările implică degajarea barelor pe lungime mare (exclusiv extremităţile lor), banda de
circulaţie situată în dreptul grinzii ce se repară trebuie închisă astfel încât să se reducă la minimum
sarcinile pe care trebuie să le preia grinda.
8. Lucrările de reparaţie care necesită degajarea etrierilor atât pe suprafeţele verticale cât şi la intradosul
grinzii trebuie executate pe zone situate la mai mult de 2 m. Banda de circulaţie situată deasupra grinzii
trebuie închisă.
9. Adâncimea demolării trebuie să se limiteze la degajarea primei reţele de armătură întâlnită. Armăturile
principale situate peste această primă reţea de la partea inferioară nu trebuiesc degajate.
10. Repararea suprafeţelor verticale are ca scop principal să refacă integritatea grinzilor şi sa
îmbunătăţească aspectul. În cazul în care adâncimea defectelor este sub 25 mm este de preferat să se
aplice o protecţie de suprafaţă.
11. Repararea zonelor de capăt se face, de regulă, pe o lungime egală cu 1,5÷ 2 ori înălţimea grinzii.
12. Degradările constatate pe faţa exterioară a grinzilor marginale sunt, de regulă, produse de lipsa
prelungirilor gurilor de scurgere. Pentru a preveni repetarea acestor degradări, lucrările de reparaţie
trebuiesc asociate cu lucrări de prelungire sau modificarea gurilor de scurgere.
13. Degradările zonelor de capăt ale grinzilor sunt adesea provocate de apă şi sărurile pentru dezgheţ
care se scurg prin dispozitivele defecte de acoperire a rosturilor de dilataţie. De aceea, lucrările de
reparaţii ale acestor zone trebuie corelate cu lucrări de înlocuire, modificare sau eliminare a dispozitivelor
de acoperire a rosturilor de dilataţie, ceea ce permite prevenirea apariţiei altor degradări.



INJECTARE FISURI
1. Tehnologia se aplică pentru injectarea fisurilor grinzilor, stâlpilor de dimensiuni mici sau riglelor pilelor
din beton armat.
2. Se intervine pentru injectare în cazul fisurilor datorate încovoierii sau forţei tăietoare, de dimensiune
medie, care se propagă pe o adâncime mai mare de 10% din adâncimea elementului.
3. Tehnologia cuprinde următoarele etape :
3.1. Se îndepărtează eventuala tencuială pe o lăţime de minimum 25-30 mm de o parte şi alta a fisurii.
3.2. Se curăţă betonul descoperit şi se îndepărtează praful refulat prin suflare cu aer sub presiune.
3.3. Se stabilesc punctele de aplicare ale ştuţurilor pe traseul fisurii. În cazul elementelor cu grosimi de
maximum 200 mm, ştuţurile se aplică pe o singură faţă a elementului, iar distanţa între ele este de 1,2 ÷
1,5 ori grosimea elementului, cu condiţia ca pe lungimea unei fisuri neîntrerupte să existe cel puţin două
ştuţuri.
În cazul elementelor cu grosimi de peste 200 mm, ştuţurile se amplasează pe ambele feţe ale elementului
şi distanţa dintre ele este de 0,5 ÷ 0,7 ori grosimea elementului. Punctele de aplicare de pe cele două feţe
opuse trebuie să fie decalate între ele.
La fiecare fisură se lasă, la una din extremităţi (cea de sus în cazul fisurilor verticale), un orificiu de 10
mm pentru refularea aerului.
3.4. Se fixează ştuţurile pe traseul fisurii şi se închide fisura la exterior prin aplicarea de-a lungul acesteia
a unui chit epoxidic de 1÷ 2 mm grosime, pe o lăţime de cca 30 mm. În cazul injectării pe o singură faţă,
faţa opusă se chituieşte pe toată lungimea fisurii, lasându-se întreruperi pentru control de cca 3 mm, la
500 mm distanţă sau minimum una pe fisură. Se va urmări ca prin aplicarea chitului să nu se obstrueze
fisura.
3.5. După întărirea chitului şi verificarea comunicării dintre ştuţuri, se injectează fisurile. Injectarea se
începe de la una din extremităţile fisurii, la fisurile verticale sau înclinate injectarea se începe de la
capătul inferior. În timpul injectării se ţin deschise două ştuţuri de metal în vecinătate, celelalte fiind
astupate provizoriu.
3.6. După verificarea reuşitei operaţiei de injectare, se îndepărtează chitul şi excesul de material de
injecţie întărit.
4. Procedeul descris se aplică, de regulă, pentru fisuri cu deschiderea de 0,5 ÷ 5 mm.
5. Pentru fisuri cu deschiderea sub 0,5 mm, repararea se face, de regulă prin aplicarea pe fisură a unui
chit epoxidic.
6. Compoziţia amestecului de injecţie şi a chitului de închidere precum şi modul de realizare a operaţiilor
3,1÷ 3,5 vor respecta prevederile "Instrucţiunilor tehnice privind procedeele de remediere a defectelor
pentru elementele de beton şi beton armat" indicativ C 149-87.
7. În timpul injectării, dacă este posibil, se va limita circulaţia vehiculelor pentru a reduce vibraţiile.
8. Injectarea fisurilor are ca scop:
 să împiedice pătrunderea apei în beton
 să mărească rezistenţa la forfecare în cazul fisurilor din forţa tăietoare
 să verifice dacă fisurile sunt active.
Dacă nu se are în vedere nici unul din obiectivele de mai sus, nu este necesară injectarea fisurilor.


REPARARE GRINZI DIN BETON PRECOMPRIMAT
1. Activitatea se referă la repararea grinzilor din beton precomprimat cu cofraje fără mărirea secţiunii, cu
cofraje cu mărirea secţiunii, cu beton torcretat sau prin precomprimare adiţională.
Consolidarea prin precomprimare adiţională se poate aplica şi la grinzile din beton armat pentru sporirea
capacităţii portante a acestora.
2. Criteriile de alegere a uneia dintre tehnologii sunt următoarele:
a. Repararea cu cofraje fără mărirea secţiunii sau cu beton torcretat se aplică când degradările
betonului (exfolieri sau desprinderi) se întâlnesc pe mai puţin de 10% din suprafaţa sau din
lungimea zonei centrale a unei grinzi şi când nu se întâlnesc alte defecte (acoperire insuficienta a
armăturilor, fisuri, etc) pe restul suprafeţei.
b. Repararea cu cofraje cu mărirea secţiunii se aplică atunci când degradările importante
(coroziunea armăturii, exfolieri sau desprinderi ale betonului) se întâlnesc pe mai mult de 10% din
suprafaţa sau din lungimea unei zone de capăt sau a zonei centrale a unei grinzi sau atunci când
ele reduc cu mai mult de 10% secţiunea transversală. Procedeul se aplică atunci când pe
suprafaţa grinzii nu se constată fisuri.
c. Repararea prin precomprimare adiţională se face atunci când grinda prezintă fisuri din încovoiere
sau când capacitatea portantă a grinzii este depăşită datorită corodării armăturii pretensionate
sau creşterii solicitărilor avute în vedere la comprimare.
3. Repararea cu cofraje fără mărirea secţiunii sau cu beton torcretat se face respectând prevederile
următoarelor fişe tehnice:
- "Reparaţii cu cofraje fără mărirea secţiunii"
- "Reparaţii cu beton sau mortar torcretat"
- " Reparare grindă principală din beton armat".
4. Repararea cu cofraje cu mărirea secţiunii se face respectând prevederile următoarelor fişe tehnice:
o " Reparaţii cu cofraje cu mărimea secţiunii"
o " Reparare grindă principala din beton armat".
5. Repararea prin precomprimare adiţională
5.1 Consolidarea prin precomprimare exterioară se va realiza numai după repararea tuturor defectelor şi
degradărilor constatate.
5.2 Se injectează fisurile respectându-se prevederile fişei tehnice: "Injectare fisuri".
5.3 În situaţia în care reducerea capacităţii portante a unei grinzi este consecinţă a corodării armăturii
pretensionate din această grindă, precomprimarea adiţională se va aplica numai grinzii respective,
urmărindu-se refacerea stării de precomprimare la nivelul existent înainte de degradare.
5.4. În situaţia în care se constată o precomprimare insuficientă a suprastructurii sau când este necesară
sporirea capacităţii portante a întregii suprastructuri, precomprimarea adiţională se va aplica tuturor
grinzilor urmărindu-se preluarea prin precomprimare a sporului de capacitate portantă necesar.
5.5. Se execută blocurile de ancorare a armăturilor pretensionate. Transmiterea forţelor de
precomprimare grinzilor se poate face fie prin ancorarea blocurilor prin ancore din oţel beton de grindă,
fie prin frecare, caz în care este necesară precomprimarea transversală a blocurilor de ancorare.
5.6. Se montează piesele de deviere a traseului fasciculului conform proiectului.
5.7. Se montează armătura pentru pretensionare, inclusiv tecile de protecţie.
5.8. Se execută precomprimarea fasciculelor şi se blochează ancorajele.
5.9. Se realizează lucrările de protejare a ancorajelor şi a armăturii pretensionate (injectarea cu material
de protecţie a tecilor sau canalelor în care este poziţionată armătura pretensionată).
6. Degradările constante la grinzile marginale sunt de regulă, produse de lipsa prelungirilor gurilor de
scurgere. Pentru a preveni repetarea acestor degradări, lucrările de reparaţii trebuie asociate cu lucrări
de prelungire sau modificare a gurilor de scurgere.
7. Degradările zonelor de capăt ale grinzilor sunt adesea provocate de apa şi sărurile pentru dezgheţ
care se scurg prin dispozitivele de acoperire a rosturilor de dilataţie. De aceea, lucrările de reparaţie a
acestor zone trebuiesc corelate cu lucrări de înlocuire, modificare sau eliminare a dispozitivelor de
acoperire a rosturilor de dilataţie ceea ce permite prevenirea apariţiei altor degradări.

REPARARE STÂLPI
1. Tehnologia se aplică la repararea stâlpilor de cadru sau a celor ce transmit sarcinile de la tablier la bolţi
sau arce cu calea sus.
2. Reparaţiile se pot face fără sporirea secţiunii sau cu mărirea acesteia.
2.1. Repararea cu cofraje fără mărirea secţiunii se aplică în situaţia în care se constată o exfoliere sau o
desprindere a betonului pe mai puţin de 10% din suprafaţa stâlpului. Acoperirea armăturii trebuie să fie
peste 30 mm şi nu trebuie să existe nici un alt defect pe restul suprafeţei.
2.2. Repararea cu cofraje cu mărirea secţiunii se aplică în situaţia în care se constată coroziunea
armăturii, exfolierea sau desprinderea betonului pe o suprafaţă mai mare de 10% din suprafaţa unui stâlp
sau dacă într-o secţiune a elementului se constată reduceri ale ariei de armătură sau ale secţiunii de
beton de peste 10%.
3. Repararea cu cofraje fără mărirea secţiunii se face în conformitate cu prevederile fişei tehnice
″Reparaţii cu cofraj fără mărirea secţiunii.
4. Repararea cu cofraje cu mărirea secţiunii se face în conformitate cu prevederile fişei tehnice "Reparaţii
cu cofraj cu mărirea secţiunii″.
5. Proiectantul va analiza comportarea stâlpilor intermediari (amplasaţi între două deschideri adiacente)
la care se constată fisuri de dimensiuni mari din încovoiere (fisuri orizontale) pentru a stabili metoda cea
mai potrivită pentru reparare.
6. Când utilizarea cofrajelor este complicată şi costisitoare şi nu este necesară sporirea secţiunii se poate
utiliza betonul torcretat pentru suprafeţe de întindere mare sau betoane speciale în cazul reparaţiilor pe
suprafeţe mici. Pentru betonul torcretat se vor respecta prevederile fişei tehnice "Reparaţii prin
torcretare", iar pentru betoane speciale instrucţiunile furnizorilor.
7. Repararea zonelor aflate sub apă :
7.1. Repararea unui stâlp amplasat în albie implică, de regulă, costuri foarte ridicate din cauza lucrărilor
de organizare necesare desfăşurării acestei activităţi. De aceea, lucrările se justifică în cazul unor
degradări care afectează o parte importantă a elementului sau care pun sub semnul întrebării capacitatea
portantă.
7.2.Tehnologia de reparare şi suprafeţele pe care se aplică trebuie alese astfel încât degradarea
reparaţiei sau dezvoltarea altor suprafeţe în jurul zonelor reparate să nu necesite alte intervenţii pe
termen scurt sau lung.
7.3 Repararea zonelor de sub apă ale unui stâlp va trebui făcută obligatoriu cu cofraje şi mărirea secţiunii
deoarece această tehnologie conduce la o durabilitate sporită şi constituie şi o bună protecţie la impactul
gheţii.
7.4. Repararea se poate face în uscat sau în apă. Repararea în uscat implică, de regulă, construcţia unui
batardou, în timp ce reparaţia în apă necesită scafandri. Dacă realizarea batardoului nu este foarte dificilă
sau costisitoare (curentul nu este foarte puternic, înălţimea apei sub 2-3 m) este preferabil ca lucrările să
se execute în uscat căci în aceste condiţii calitatea lucrărilor este mai uşor controlabilă şi calitatea
reparaţiei este superioară.
7.5. Releveul nivelurilor apei în diferite perioade ale anului permite stabilirea modului cel mai potrivit de a
realiza lucrările precum şi a perioadei celei mai favorabile executării lor.
8. Degajarea armăturilor din stâlpi:
8.1. Degajarea armăturilor din stâlpi conduce la o pierdere temporară a capacităţii portante a cărei
importanţă depinde de amploarea degradării. De aceea, se interzice repararea mai multor stâlpi ai
aceluiaşi stâlp de cadru în acelaşi timp, întrucât pierderea de capacitate a elementelor poate compromite
stabilitatea podului. Stâlpii trebuiesc reparaţi alternativ astfel încât stâlpii adiacenţi celui care se repară să
poată prelua pierderea capacităţii portante a acestuia.
8.2. În cazul în care stâlpul este exterior (nu este încadrat de alţi 2 stâlpi în elevaţie), pierderea parţială a
capacităţii nu mai poate fi preluată de stâlpii alăturaţi şi este obligatoriu interzicerea circulaţiei pe banda
situată deasupra stâlpului ce se repară.
9. Stâlpi de cadru supuşi împroşcării cu săruri folosite la dezgheţ:
9.1. Pentru ca reparaţiile să fie eficiente, stâlpii supuşi împroşcării cu sare (cei adiacenţi unei şosele)
trebuiesc reparaţi cu cofraje şi mărirea secţiunii, mai ales dacă acoperirea este relativ mică.
9.2. Reparaţia trebuie să acopere nu numai zonele degradate ci şi zonele expuse împroşcării care sunt
susceptibile de a se degrada în urma unei acţiuni corozive existente în vecinătatea zonelor degradate. În
acest fel există siguranţa că nu va fi necesară o altă intervenţie pe termen scurt sau mediu.
9.3. În cazul elementelor de dimensiuni reduse, cum sunt stâlpii, reparaţia ar trebui făcută astfel încât să
se înglobeze elementele într-o cămăşuială din beton armat; cămăşuiala permite restabilirea integrităţii
structurale a elementului.
9.4. Pentru stâlpi de dimensiuni mari sau pentru elevaţii de tip lamelă, reparaţia cu sporirea secţiunii se
recomandă să fie făcută pe toată lăţimea laturii afectate şi să fie continuată şi pe laturile învecinate care
sunt de asemeni susceptibile să fie afectate de defecte.
9.5. Extremitatea superioară a reparaţiei va depăşi cu minimum 500 mm înălţimea de împroşcare cu sare
a elementului.
9.6. Când partea inferioară a cămăşuielii trebuie prelungită până la faţa de sus a fundaţiei şi, din calcule
nu rezultă necesitatea unei armări suplimentare stâlpului în zona de încastrare în fundaţie, se vor lua
măsuri pentru ca rotirea liberă a stâlpului să nu fie împiedicate de cămăşuială. În acest scop se va realiza
o placă asfaltică între fundaţie şi cămăşuială.
9.7. Când reparaţia trebuie făcută pe toată înălţimea elementului, partea superioară a cămăşuielii care nu
poate fi betonată din cauza tablierului, poate fi realizată cu beton torcretat dacă deplasarea
echipamentului este justificată de amploarea lucrării; în caz contrar ea se va realiza cu mortar de
reparaţii.
10. Pentru structurile situate în mediu urban sau de-a lungul autostrăzilor va fi luată în consideraţie şi
latura estetică a reparaţiilor cu sporirea secţiunilor. Înălţimea reparaţiei trebuie să fie constantă. Se
recomandă ca, în special la stâlpii de dimensiuni mici, reparaţia să se execute, din considerente estetice,
pe toată înălţimea elementului.


REPARARE SAU CONSOLIDAREA UNOR ELEMENTE DIN ALCĂTUIREA GRINZILOR METALICE
CU INIMA PLINĂ
Defectele ce pot impune repararea, consolidarea sau înlocuirea unor elemente constitutive ale grinzilor
principale, antretoazelor, lonjeronilor sau diafragmelor sunt următoarele:
o coroziune importantă sau fisurare;
o deformaţii remanente mai mari de 30 mm în zonele întinse ale secţiunii;
o deformaţii remanente în zonele comprimate ale secţiunii;
o capacitate portantă insuficientă în raport cu încărcările actuale.
Evaluarea defectelor şi soluţiile de reparare şi/sau consolidare vor fi stabilite de către specialişti în astfel
de structuri, pe bază de proiect.

ÎNLOCUIREA PARŢIALĂ SAU TOTALĂ A UNOR ELEMENTE CONSTITUTIVE ALE GRINZII CU
ZĂBRELE
Înlocuirea parţială sau totală a unui element constitutiv al grinzilor cu zăbrele (tălpi, diagonale, montanţi,
gusee, antretoaze, contravântuiri) este necesară în următoarele situaţii:
o coroziune importantă sau fisurare;
o deformaţie remanentă mai mare de 50 mm a unui element supus la întindere (talpă,
diagonală, montant);
o deformaţie remanentă a unui element supus la compresiune;
o capacitate portantă insuficientă în raport cu încărcările actuale.
Expertiza structurii va fi făcută de către ingineri specialişti în astfel de construcţii, iar soluţiile constructive
şi tehnologiile de execuţie vor fi stabilite pe bază de proiect.
[top]

Anexa Nr. 2
I. LISTA DOCUMENTELOR NORMATIVE DE REFERINŢĂ
1. STAS 5626-92. Poduri. Terminologie.
2. STAS 2924-91. Poduri de şosea. Gabarite.
3. STAS 4068/2-87. Debite şi volume maxime de apă. Probabilităţile anuale ale debitelor şi volumelor
maxime în condiţii normale şi speciale de exploatare.
4. STAS 11348-87. Lucrări de drumuri. îmbrăcăminţi bituminoase pentru calea pe pod. Condiţii tehnice de
calitate.
5. STAS 175-87. Lucrări de drumuri. îmbrăcăminţi bituminoase turnate, executate la cald. Condiţii tehnice
generale de calitate.
6. SR 1948/2-95. Lucrări de drumuri. Parapete de poduri. Prescripţii generale de proiectare şi amplasare.
7. STAS 4392-84. Căi ferate normale. Gabarite.
8. STAS 4531-89. Căi ferate înguste. Gabarite.
9. STAS 10107/0-90. Construcţii civile şi industriale. Calculul şi alcătuirea elementelor structurale din
beton, beton armat şi beton precomprimat.
10. STAS 863-85. Lucrări de drumuri. Elemente geometrice ale traseelor. Prescripţii de proiectare.
11. STAS 3221-90. Poduri de şosea. Convoaie tip şi clase de încărcare.
12. STAS 1545-89. Poduri pentru străzi şi şosele. Acţiuni.
13. STAS 10101/OB-87. Acţiuni în construcţii. Clasificarea şi gruparea acţiunilor pentru poduri de cale
ferată şi şosea.
14. STAS 10111/2-87. Poduri de cale ferată şi şosea. Suprastructuri de beton, beton armat şi beton
precomprimat. Prescripţii de proiectare.
15. STAS 1884-75. Poduri metalice de şosea. Prescripţii de proiectare.
16. STAS 10111/1-77. Poduri de cale ferată şi şosea. Infrastructuri de zidărie, de beton şi beton armat.
Prescripţii de proiectare.
17. STAS 1910-83. Poduri de beton, beton armat şi beton precomprimat. Suprastructura. Condiţii
generale de execuţie şi recepţie.
18. STAS 2920-83. Poduri de şosea. Supraveghere generală şi revizii tehnice.
19. STAS 1349-78. Poduri de cale ferată şi şosea. Poduri de lemn. Prescripţii de proiectare.
20. STAS 1483-72. Poduri de lemn. Controlul execuţiei, recepţiei şi reviziei ulterioare.
21. SR ISO 6891-95. Structuri de lemn. Îmbinări cu elemente metalice de fixare. Principii generale pentru
determinarea caracteristicilor de rezistenţă şi deformare.
22. STAS 3461-83. Poduri metalice de cale ferată şi şosea. Suprastructuri nituite. Prescripţii de execuţie.
23. STAS 7721-90. Tipare metalice pentru elemente prefabricate din beton, beton armat şi beton
precomprimat. Condiţii tehnice de calitate.
24. SR 1911:1997. Poduri metalice de cale ferată. Prescripţii de proiectare.
25. STAS 9407-75. Poduri metalice de cale ferată şi şosea. Suprastructuri sudate. Prescripţii de
proiectare şi execuţie.
26. STAS 8877-72. Emulsii bituminoase cationice cu rupere rapidă pentru lucrări de drumuri.
27. SR 174-1:2002. Lucrări de drumuri. Îmbrăcăminţi bituminoase cilindrate executate la cald. Condiţii
tehnice de calitate.
28. SR 174-2:1997. Lucrări de drumuri. Îmbrăcăminţi bituminoase cilindrate executate la cald. Condiţii
tehnice pentru prepararea, punerea în operă şi recepţia îmbrăcăminţilor.
29. SR 662:2002. Lucrări de drumuri. Agregate naturale de balastieră. Condiţii tehnice de calitate.
30. SR 667:2000. Agregate naturale şi piatră prelucrată pentru lucrări de drumuri. Condiţii tehnice de
calitate.
31. STAS 9330-84. Poduri de cale ferată şi şosea. Îmbinări cu şuruburi de înaltă rezistenţă. Prescripţii de
proiectare şi execuţie.
32. STAS 1844-75. Poduri metalice de şosea. Prescripţii de proiectare.
33. STAS 4031/2-75. Poduri din beton armat şi beton precomprimat de cale ferată şi şosea. Aparate de
reazem din oţel.
34. STAS 4031-77. Poduri de cale ferată şi şosea. Aparate de reazem din oţel turnat. Condiţii tehnice de
execuţie şi montaj.
35. STAS 1489: 75. Poduri de cale ferată. Acţiuni.
36. STAS 1545:89. Poduri pentru străzi şi şosele, pasarele. Acţiuni.
37. STAS 10101/1-78. Acţiuni în construcţii. Greutăţi tehnice şi încărcări permanente.
38. SR 11100-1:93. Zonarea seismică. Macrozonarea teritoriului României.
39. SR ISO 9004/-2-94. Conducerea calităţii şi elemente ale sistemului calităţii. Partea 2: Ghid pentru
servicii.
40. SR ISO 9004-4+A1-96. Conducerea calităţii şi elemente ale sistemului calităţii. Partea 4: Ghid pentru
îmbunătăţirea calităţii.
41. SR ISO 9004/-3-95. Conducerea calităţii şi elemente ale sistemului calităţii. Partea 2: Ghid pentru
materiale procesate.
42. SR EN 12390-6:2002. Încercări pe betoane. Încercări pe betonul întărit. Determinarea rezistenţelor
mecanice.
43. STAS 1799-88. Construcţii de beton, beton armat şi beton precomprimat. Tipul şi frecvenţa
verificărilor calităţii materialelor şi betoanelor destinate executării lucrărilor de construcţie.
44. STAS 2414-91. Încercări pe betoane. Determinarea densităţii, compactitaţii, absorţie de apă şi
porozităţii betonului întărit.
45. SR EN 12390-8:2000. Încercări pe betoane. Verificarea impermeabilităţii la apă.
46. STAS 3518-89. Încercări pe betoane. Determinarea rezistenţei la îngheţ-dezgheţ.
47. SR ISO 10523:97. Calitatea apei. Determinarea pH-ului.
48. STAS 6657/1-70. Elemente prefabricate din beton precomprimat.
49. STAS 6657/2-89. Elemente prefabricate de beton, beton armat, beton prefabricat. Reguli şi metode
de verificare a calităţii.
50. STAS 6657/3-89. Elemente prefabricate din beton precomprimat. Procedee, instrumente şi dispozitive
de verificare a caracteristicilor geometrice.
51. STAS 6652/1-82. Încercări nedistructive ale betonului. Clasificare şi indicaţii generale.
52. STAS 5585-71. Încercări pe betoane. Determinarea modulului de elasticitate static la compresiune al
betonului.
53. SR 13380. Betoane şi mortare de ciment. Determinarea adâncimii de penetrare a ionilor de clor pe
elementele de construcţii.
54. STAS 3049-88. Apă potabilă. Determinarea conţinutului de cloruri.
55. SR 13381:97. Betoane şi mortare de ciment. Determinarea adâncimii de carbonatare pe elemente de
construcţii.
56. SR 3011:1996. Cimenturi cu căldură de hidratare limitată şi cu rezistenţă la agresivitatea apelor cu
conţinut de sulfaţi
57. SR EN 197-1:2002. Ciment. Partea I: Compoziţie, specificaţii şi criterii de conformitate ale cimenturilor
uzuale.
58. SR 7055:1996. Ciment Portland alb.
59. SR EN 1008:2003. Apa de preparare pentru beton. Specificaţii pentru prelevare, încercare şi evaluare
a aptitudinii de utilizare a apei, inclusiv a apelor recuperate din procese ale industriei de beton, cu apa de
preparare pentru beton.
60. STAS 8511-76. Nisip cuarţos de Făgetul lerii.
61. STAS 1667-76. Agregate naturale grele pentru betoane şi mortare cu lianţi minerali.
62. STAS 4606-80. Agregate naturale grele pentru mortare şi betoane cu lianţi minerali. Metode de
încercare.
63. SR EN 196-1/1995. Metode de încercare ale cimenturilor. Partea I: Determinarea rezistenţelor
mecanice.
64. SR EN 196-3/95. Metode de încercare ale cimenturilor. Partea3: Determinarea timpului de priză şi a
stabilităţii.
65. SR EN 196-3:95/AC:1997. Metode de încercare ale cimenturilor. Partea 3: Determinarea timpului de
priză şi a stabilităţii.
66. SR EN 196-7/95. Metode de încercare a cimenturilor. Metode de prelevare şi pregătire a probelor de
ciment.
67. STAS 227/1-86. Cimenturi. Încercări fizice. Determinarea fineţii de măcinare prin cernere pe proba de
100 g.
68. STAS 6102-86. Betoane pentru construcţii hidrotehnice. Clasificare şi condiţii tehnice de calitate.
69. STAS 3349/2-83. Betoane de ciment. Prescripţii pentru stabilirea agresivităţii apei faţă de betoanele
construcţiilor hidrotehnice.
70. STAS 500/1-89. Oţeluri de uz general pentru construcţii. Condiţii de calitate.
71. STAS 500/2-80 Oţeluri de uz general pentru construcţii. Mărci.
72. STAS 500/3-80 Oţeluri de uz general pentru construcţii rezistente la coroziunea atmosferică. Mărci.
73. STAS 5540/2-77. Încercări ale îmbinărilor sudate cap la cap. încercarea la tracţiune.
74. STAS 200-75 Încercarea metalelor. încercarea la tracţiune.
75. STAS 6384-75. Încercarea metalelor. Încercarea la tracţiune la temperaturi scăzute.
76. STAS 6774-79. Încercarea metalelor. Încercarea la încovoiere prin şoc după îmbătrânire artificială.
77. SR EN 10045-1:1993; SR 13170:1993. Încercarea metalelor. Încercarea la încovoiere prin şoc la
temperaturi scăzute.
78. STAS 6605-78. Încercarea metalelor. Încercarea la tracţiune a oţelului, a sârmei şi a produselor din
sârmă pentru beton precomprimat.
79. SR ISO 8407-96. Coroziunea metalelor şi aliajelor. Îndepărtarea produşilor de coroziune de pe
epruvetele pentru încercarea la coroziune.
80. STAS 438/1-89. Produse din oţel pentru armarea betonului. Oţel beton laminat la cald. Mărci şi
condiţii tehnice de calitate.
81. STAS 438/2-91. Produse din oţel pentru armarea betonului. Sârmă rotundă trefilată.
82.STAS 438/3-98. Produse din oţel pentru armarea betonului. Plase sudate.
83. STAS 6482/1-73. Sârme din oţel şi produse din sârmă pentru beton precomprimat. Reguli pentru
verificarea calităţii.
84. STAS 6482/2-80. Sârme din oţel şi produse din sârmă pentru beton precomprimat. Sârmă netedă.
85. STAS 6482/3-80. Sârme din oţel şi produse din sârmă pentru beton precomprimat. Sârmă
amprentată.
86. STAS 6482/4-80. Sârme din oţel şi produse din sârmă pentru beton precomprimat. Toroane.
87. STAS 4203-74. Metalografie. Luarea şi pregătirea probelor metalografice.
88. STAS 7626-79. Metalografie. Microstructuri. Scări etalon pentru oţeluri.
89. STAS 12187-88. Table groase de oţel pentru elementele principale ale podurilor şi viaductelor.
90. SR EN 10113/1-95. Produse laminate la cald din oţeluri de construcţii sudabile cu granulaţie fină.
Partea 1-Condiţii generale de livrare.
91. SR ISO 3755-94. Oţeluri nealiate turnate pentru construcţii mecanice de uz general.
92. STAS 880-88. Oţeluri carbon de calitate pentru tratament termic, destinate construcţiei de maşini.
Mărci şi condiţii tehnice de calitate.
93. STAS R 8542-79. Alegerea oţelurilor pentru construcţii metalice.
94. SR EN ISO 14284-2003. Fonte şi oţeluri. Prelevarea şi pregătirea probelor pentru determinarea
compoziţiei chimice.
95. SR 10002/1:2002. Materiale metalice. încercarea la tracţiune. Partea I: Metode de încercare la
temperatura ambiantă.
96. STAS 1125/1-91. Sudarea metalelor. Electrozi înveliţi pentru sudarea cu arc electric. Condiţii tehnice
generale de calitate.
97. STAS 1126-87. Sudarea metalelor. Sârmă plină de oţel pentru sudare.
98. SR EN ISO 15614-8:2003. Specificaţia şi calificarea procedurilor de sudare pentru materiale metalice.
Verificarea procedurii de sudare. Partea 8: Sudarea îmbinărilor ţeavă-placă tubulară.
99. STAS 9532/1,3-74. Examinarea sudorilor. Prescripţii generale. Examenul practic.
100. SR EN ISO 9692-2:2000. Sudare şi procedee conexe. Pregătirea îmbinării. Partea 2-Sudarea cu arc
electric sub strat de flux a oţelurilor.
101. STAS 6863-92. Electrocorindon normal.
102. STAS 4834-86. Guri de scurgere din fontă pentru poduri.
103. STAS 880-88. Oţeluri carbon de calitate pentru tratament termic, destinate construcţiei de maşini.
Mărci şi condiţii tehnice de calitate.
104. STAS 796-89. Nituri. Condiţii tehnice generale de calitate.
105. STAS 797-90. Nituri de oţel. Nit cu cap semirotund. Dimensiuni.
106. STAS 3165-80. Nituri de oţel. Nit cu cap înecat, Dimensiuni.
107. STAS 8796/1-80. Organe de asamblare de înaltă rezistenţă folosite cu pretensionare la îmbinarea
structurilor de otel. Şuruburi IP. Dimensiuni.
108. STAS 8796/2-80. Organe de asamblare de înaltă rezistenţă folosite cu pretensionare la îmbinarea
structurilor de oţel. Piuliţe IP. Dimensiuni.
109. STAS 1242/1-89. Teren de fundare. Prescripţii de cercetare geologico-tehnică şi geotehnică a
terenului de fundare.
110. STAS 1242/2-83. Teren de fundare. Studii şi cercetări geologico-tehnice şi geotehnice specifice
traseelor pentru căi ferate şi drumuri.
111. STAS 1242/3-87. Teren de fundare. Cercetări prin sondaje deschise efectuate în pământuri.
112. STAS 1242/4-85. Teren de fundare. Cercetări prin foraje executate în pământuri.
113. STAS 1242/7-84. Teren de fundare. Cercetări geofizice ale terenului prin metode sonice.
114. STAS 1242/9-76. Teren de fundare. Cercetări geofizice ale terenului prin metode radiometrice.
115. STAS 3300/1-85. Teren de fundare. Principii fundamentale de calcul.
116. STAS 2561/1-83. Fundaţii pe piloţi. Încercarea în teren a piloţilor probă şi din fundaţii.
117. STAS 2561/4-90. Piloţi foraţi de diametru mare. Prescripţii generale de proiectare, execuţie şi
recepţie.
118. STAS 2745-90. Urmărirea tasării construcţiilor prin metode topografice.
119. STAS 12504-86. Poduri de cale ferată, şosea şi pasarele. Încercarea suprastructurilor cu acţiune de
probă.
120. STAS 10100/0-75. Principii generale de verificare a siguranţei construcţiilor.
121. STAS 12313-85. Poduri de cale ferată şi şosea. încercarea pe stand a elementelor prefabricate din
beton, beton armat şi beton precomprimat.
II. LISTA DOCUMENTELOR NORMATIVE CONEXE
1. C 149-87. Instrucţiuni tehnice privind procedeele de remediere a defectelor pentru elementele de beton
şi beton armat.
2. C 244-93. Ghid pentru inspectare şi diagnosticare privind durabilitatea construcţiilor din beton armat şi
beton precomprimat.
3. AND 554-2002. Normativ privind întreţinerea şi repararea drumurilor publice.
4. AND 504-93. Instrucţiuni privind revizia drumurilor publice.
5. CD 138-81. Instrucţiuni tehnice departamentale privind criteriile de determinare a stării de viabilitate a
podurilor de şosea din beton, beton armat şi beton precomprimat,
6. AND 514-2000. Regulament pentru efectuarea recepţiei lucrărilor şi serviciilor de întreţinere şi reparaţii
curente la drumuri publice.
7. AND 534-98. Manual pentru identificarea degradărilor aparente la podurile rutiere şi indicarea
metodelor de remediere.
8. P 130-99. Normativ privind comportarea în timp a construcţiilor.
9. AND 522-2002. Instrucţiuni pentru stabilirea stării tehnice a unui pod.
10. CD 99-2001. Instrucţiuni tehnice privind repararea şi întreţinerea podurilor şi podeţelor de şosea din
beton, beton armat, beton precomprimat şi zidărie de piatră.
11. PD 95-2002. Normativ pentru proiectarea hidraulică a podurilor şi podeţelor.
12. C 130-78. Instrucţiuni tehnice pentru aplicarea prin torcretare a mortarelor şi betoanelor.
13. AND 546-2003. Normativ privind execuţia la cald a îmbrăcăminţiior bituminoase pentru calea pe pod.
14. PD 165-2000. Îndrumător tehnic departamental pentru alcătuirea structurilor de poduri şi podeţe de
şosea cu suprastructuri monolite şi prefabricate.
15. AND 577-2002. Normativ privind execuţia şi controlul calităţii hidroizolaţiei la poduri.
16. CD 63-2000. Normativ privind proiectarea şi folosirea aparatelor de reazem din neopren la podurile
de şosea.
17. CD 139 -2002. Normativ pentru protecţia anticorozivă a elementelor din beton ale suprastructurii
podurilor expuse factorilor climatici, noxelor şi acţiunii fondanţilor chimici utilizaţi pe timp de iarnă.
18. C 117-70. Instrucţiuni tehnice pentru folosirea radiografiei la determinarea defectelor din elementele
de beton arma
19. C 26-85. Normativ pentru încercarea betonului prin metode nedistructive.
20. C 200-81. Instrucţiuni tehnice pentru controlul calităţii betonului în construcţii îngropate, prin metoda
carotajului sonic.
21. C 54-81. Instrucţiuni tehnice pentru încercarea betonului cu ajutorul carotelor.
22. NE 012:99. Codul de practică pentru executarea lucrărilor din beton, beton armat şi beton
precomprimat.