Revista Prahova Eroica, nr. 4-2012

PRAHOVA EROICĂ, Nr.

4, Septembrie 2012

PRAHOVA EROICĂ, Nr. 4, Septembrie 2012

Revistă editată de

Asociaţia Județeană „CULTUL EROILOR” Prahova, în colaborare cu :* Societatea Culturală „Ploieşti-Mileniul III”, *Inspectoratul Şcolar al Judeţului Prahova, * Societatea de Ştiinţe Istorice din România, Filiala Prahova, * Asociaţia Județeană Prahova a Veteranilor de Război, * Organizația Județeană a Cadrelor Militare în Rezervă şi Retragere „Aurel Vlaicu”, Prahova, * Asociația AERO-SHOW M.C.D.

Adresa redacţiei: Str. Poştei, nr. 1, Cod poştal 100162, Ploieşti, Județul Prahova Tel. / Fax: 0244 545418 e-mail: cultuleroilorph@yahoo.com Pagină web: http://eroica.freewb.ro/ I.S.S.N. 2247 – 711X

S U M A R
prof. univ. dr.Ion BULEI, În Vechiul Regat, gândind la Basarabia ............... 4 prof. dr. Polin ZORILĂ, Războiul ruso-turc din 1806-1812 .......................... 6 col. (r) dr. Dumitru CODIŢĂ, Repere centenare ale Golgotei Basarabiei: 1812-1912-2012 .............................................................................................. 8 Cercul „Cultul Eroilor” din Colegiul Național „Mihai Viteazul”, Noaptea cercetătorilor ................................................................................................... 9 col.(rtr) Constantin CHIPER, Prima răpire a Basarabiei (II) .......................10 EMINESCU despre Basarabia, Fără a prejudeca hotărârile adunărilor …..12 prof. Emilia LUCHIAN, 16/28 mai 1812, o zi care nu trebuie uitată .......... 13 prof. dr. Gheorghe MARINICĂ, Constantin Stere şi destinul european al României ........................................................................................................ 15 prof. Maria BOBELEA-VASILESCU, Slavă ţie, stea curată ...................... 16 conf. univ. dr. Gheorghe CALCAN, Ziua Independenței, moment de cotitură în istoria poporului român……………………………………..…………... 17 prof. dr. Maria Mariana GHEORGHE, Ziua Europei: Şi Eu Sunt „EU” ...... 18 gl. bg. Gheorghe RĂUCEA, Ziua Veteranilor de Război ………………..... 19 col.(rtr) Constantin CHIPER, Ziua Eroilor ………………………………... 20 Maria Augustina HÂNCU, Coroana din cenușă-1812-2012….…………… 21 Filiala Câmpina a Asociaţiei Judeţene „Cultul Eroilor” Prahova Col. (r) Marian DULĂ, Cultul eroilor la Câmpina ................................. 22 Larisa BÂLGĂ, Istoria, izvor al înţelepciunii ......................................... 24 Col. (r) Marian DULĂ, Odihna de veci a prizonierilor români înhumaţi la Rastatt ......................................................................................................... 25 prof. Graţiela CALCAN, Prahoveni şi basarabeni, la ceas de sărbătoare .. 25 Cerasela RIZEA, Eroul din familia mea: Gr. Ioan Rizea ............................. 27 prof. dr. Polin ZORILĂ, O carte de la fraţii de dincolo de Prut: „Basarabia sub jugul colonial al Rusiei ţariste (1812-1917)”.......................................... 28 prof. Emilia LUCHIAN, Prof. emerit Paul D. Popescu, la ceas aniversar .. 30 Alexandru TONCU, Istoria, parte din inima mea .........................................31 prof. Floarea VULPE, Nevoia de eroi ............................................................31 Alexandru Ionuţ CRUCERU, Frânturi de istorie pe străzile Vălenilor ....... 32 col.(rtr.) Constantin CHIPER, Emoţii şi bucurii la Muzeul Ceasului ........... 32 plt.mj.(r) Eugen GRIGORE, Armata, administraţia şi biserica, în slujba cetăţenilor, în comuna Baba Ana .................................................................. 33 prof. dr. Maria Mariana GHEORGHE, Ne uităm eroii?! .............................. 33 Radu P. CONSTANTINESCU,Un erou uitat,slt.Radu Gh.Constantinescu ..34 col. (r) Puiu CUJBĂ, Lauri pentru camaradul nostru, Dumitru Codiţă ....... 34 plt.mj.(r) Eugen GRIGORE, Cercurile „Cultul Eroilor” din Mizil............... 35 col. (r) dr. Dumitu CODIŢĂ, Comemorare Constantin Stere ....................... 35 col. (r) Petrea CUJBĂ, Moment solemn la Facultatea de Istorie ................. 36 pr. Alexei MATEEVICI, Basarabenilor ....................................................... 36 pr. prof. Gheorghe PÂRVU, Saltimbanci sau măscărici? ............................ 37 mr. (r) prof. Nicolae STOICA, Gânduri despre eroi .................................... 37 col.(r) Puiu CUJBĂ : Cavaleri ai Ordinului „Mihai Viteazul” .................... 38 Iurie OȘOIANU, Basarabenii către Mateevici …………………………… 38 COPERTA 1: Harta politică a României Mari (după Victor Şiaicariu, D. St. Constantinescu, Atlas istoric geografic al neamului românesc, 1920) COPERTA 2: Înmânarea drapelelor cercurilor „Cultul Eroilor”. COPERTA 3: Preocupări artistice ale cercurilor „Cultul Eroilor”. COPERTA 4: Cetăți ale voievodului Ştefan cel Mare de strajă la hotarele Moldovei. POSTER: Carol I și Elisabeta (Carmen Sylva) – ctitori ai statului român modern și protectori ai culturii. român modern

COLEGIUL DE REDACŢIE:
Director: - col. (rtr) Constantin CHIPER
Redactor şef : - col. (r) Puiu CUJBĂ Editor coordonator: - prof. dr. Polin ZORILĂ Colectivul de redacție: - conf. univ. dr. Gh. CALCAN - prof.dr. Mariana M. GHEORGHE - prof. Emilia LUCHIAN - prof. Marian CHIRULESCU - prof. Ion C. PETRESCU Corector: - prof. Marian CHIRULESCU Tehnoredactor: - col. (r) Petrea CUJBĂ Copertele: - prof. Nicolae LUPU Procesare imagini: - lt.col. (r) Cristian ILIESCU
Răspunderea pentru conţinutul articolelor aparţine în exclusivitate autorilor, conform legilor în vigoare.

TIPAR: DAISPRINT SERV e-mail: daisprint@yahoo.com
Copyright: este autorizată orice reproducere fără a se percepe taxe suplimentare, indicând sursa (Revista „Prahova Eroică”), cu excepţia textelor şi fotografiilor a căror provenienţă este specificată expres. Asociaţia Judeţeană „Cultul Eroilor” Prahova şi revista „Prahova Eroică” desfăşoară activităţi non-profit. Scopul nostru este doar acela de cinstire a eroilor neamului, a marilor lor fapte de eroism şi de vitejie şi de menţinere trează a iubirii de patrie. Dorim ca prin modul în care vom aborda şi trata în revista noastră aspectele, momentele şi personalităţile istoriei patriei să transcendem politicul şi să depăşim divergenţele de orice natură.

PRAHOVA EROICĂ NrN 4, 2012 2012 PRAHOVA EROICĂ, r. August 4, Septembrie

1

4

ÎN VECHIUL REGAT, GÂNDIND LA BASARABIA
Şi aceasta pentru că se acutizase situaţia românilor din Transilvania şi din Bucovina. Şi privirile românilor din Regat se îndreptau către ei. Ziarul moscovit „Svet“ asocia vizita lui Carol I aceleia a guvernatorului Basarabiei la Iaşi, în 1893, când acesta din urmă se declarase mulţumit de primire şi lăuda „binemeritata dispariţie a acelei probleme basarabene, care a fost cauza fiecărei iritări antiruseşti din România”. La fel, ziarul „Moskovskaia Vedomosti“ se bucura că Basarabia nu mai era privită în România ca „o proprietate a ei”. Istoricul şi filologul Gheorghe Ghibănescu, în căutare de izvoare pentru istoria Moldovei, ajunge şi în Basarabia în august 1912 şi constată, cu mare tristeţe, că orice urmă de românism s -a dus în această provincie de margine a Rusiei. Dar avea speranţe în noua generaţie de intelectuali basarabeni, care părea mai puţin tributară culturii ruse şi gata să se întoarcă la matca românească. Vizita ţarului Nicolae al II-lea la Chişinău, în 1912, părea să susţină cauza rusească. Ea nu stârneşte valuri de entuziasm. Doar indiferenţă şi apatie. „Noi ne-am purtat neloial faţă de România – îi spunea ministrul rus de Finanţe Serghei Witte, în iulie 1898, ambasadorului german Radolin. După ce îi promisesem că nu vom lua nicio palmă de pământ românesc, am reţinut o bună parte din ţară şi am dispus în schimb desprinderea de Turcia a mlăştinoasei Dobroge”. Desigur, se referea la 18771878. Dincoace de Prut se ştia de toţi că Basarabia fusese „răpită cu forţa de către Rusia... şi menţinută numai cu cnutul”, cum declara mitropolitul Partenie al Moldovei, la înscăunarea sa din februarie 1902. Peste Prut, cei 100 ani de stăpânire rusească au fost marcaţi cu jale şi indignare. Românii din Regat au protestat contra răpirii Basarabiei la 1812, oficiind servicii divine în biserici, organizând procesiuni şi mitinguri de doliu, arborând drapele tricolore cu panglici negre. Iniţiatorii manifestărilor dedicate tristului eveniment au fost Liga Culturală şi Universitatea din Iaşi. Istoricii A. D. Xenopol şi N. Iorga au publicat articole şi studii ce oglindeau tragicul destin al basarabenilor şi dreptul istoric al românilor la teritoriile dintre Prut şi Nistru. În lunile aprilie-mai ale acelui an, presa din Vechiul Regat declanşase o amplă campanie publicistică, ziarele tipărind numeroase studii, articole, documente, pagini literare, evocări şi mărturii. Acestea aveau menirea de a demonstra caracterul românesc al provinciei răpite, adevărul istoric despre crima săvârşită la 1812 de Imperiul Rus, politica de deznaţionalizare promovată de ţarism. Autorităţile oficiale ale României au preferat însă să nu ia atitudine. Numai noul consul general al României la Ismail, Greceanu, în ajunul serbării, a părăsit demonstrativ Basarabia, plecând în România. În ziua de 16 mai, din ordinul său, tricolorul n-a fost arborat pe clădirea consulatului general. Se considera Basarabia pierdută pentru totdeauna?

Reacţia elitei româneşti împotriva anexării Basarabiei în 1812 a fost slabă. Toţi erau conştienţi de adevărul vorbelor cancelarului austriac Metternich, ca răspuns la memoriul boierilor moldoveni către Congresul de la Viena: „orice încercare de a determina Rusia să retrocedeze Porţii teritoriul pe care dânsa l-a smuls în ultimul război ar fi azi fără scop şi ţintă”. Ţarul Alexandru I putea vizita în netulburare Basarabia în aprilie 1818, prilej cu care este promulgat noul regulament de administrare a Basarabiei. Reacţia e mult mai puternică în 1878, când Rusia reia sudul Basarabiei. Sentimentul naţional românesc se afirmase puternic în lupta pentru drepturi naţionale la mijlocul secolului al XIX-lea, în lupta pentru unire în 1859 şi pentru independenţă în 1877-1878. Şi acest sentiment naţional îşi face loc în politica externă a statului român. Poziţia de forţă pe care Rusia ţaristă o arată faţă de România e resimţită ca o traumă de elita politică românească. Rusia e percepută ca „duşmanul natural” al românilor, după o expresie a omului politic Take Ionescu, iar politica externă a României ajunge să fie, după expresia aceluiaşi, „politica fricii”, a fricii de Rusia şi de intenţiile ei. Pericolul rus ajunge să fie obsesia unei epoci şi a unor generaţii de români. Acest pericol va fi argumentul esenţial al încheierii tratatului României cu Puterile Centrale, în septembrie 1883. P.P.Carp, ministrul României la Viena, avea grijă să nu menţioneze întregirea României cu Basarabia, pentru a nu tulbura atmosfera diplomatică a Europei, dar el visa la ea şi o pregătea mijlocind o alianţă cu adversarii Rusiei în Europa. Nici regele Carol I, în discuţiile sale diplomatice premergătoare aderării României la Tripla Alianţă, nu-şi ascundea dorinţele de a reuni într-o zi Basarabia la România. În Vechiul Regat nu se uită de Basarabia. Când Carol I vizitează Rusia, în 1898, „Journal de Petersburg“ scria că „problema basarabeană îşi pierde din importanţă pentru români”.

PRAHOVA Septembrie 2012 PRAHOVAEROICĂ EROICĂ,Nr N4, r. 4, Septembrie 2012

1

5

În timpul războiului ruso-japonez, Kiderlen Wachter, ministrul Germaniei la Bucureşti, îl aude pe Gh. Gr. Cantacuzino, prim-ministru în funcţie: „Situaţia în Rusia merge atât de prost, încât noi ne putem gândi la redobândirea Basarabiei”. Afirmaţia face ocolul cabinetelor europene. Ştia şi liderul conservator că o astfel de redobândire nu se putea obţine decât în cadrul unei mişcări generale de autodeterminare a popoarelor din vestul Rusiei. Dar o tatonare a terenului nu strica. În acest context, guvernul conservator primeşte în portul Constanţa crucişătorul rus „Potemkin“, cu marinarii săi răsculaţi. Este şi contextul în care, la Bucureşti, se formează un „comitet de patru” lideri politici: Gh. Gr. Cantacuzino, N. Filipescu, I.I.C. Brătianu şi E. Costinescu „în vederea sprijinirii acţiunii de autonomizare a Basarabiei”. Comitetul însărcinează pe Barbu Catargiu, şeful de cabinet al prim-ministrului, omul de încredere al acestuia, şi pe Constantin Stere, exilatul basarabean din România şi prietenul apropiat al lui I.I.C.Brătianu, cu organizarea unor acţiuni concrete. Sub pretextul unui proces de moştenire, Constantin Stere se duce în Basarabia. Nu înainte de a discuta şi cu Eugeniu Carada, care-i oferă, discret, sprijinul financiar al Băncii Naţionale. Misiunea lui Stere era aceea de a aduna intelectuali basarabeni în jurul unui minimal program naţional: editarea unui ziar în limba română, achiziţionarea unei tipografii, constituirea unui nucleu politic care să stea la baza unui partid naţional, înfiinţarea unei societăţi de cultură românească, deschiderea unor şcoli în limba română. Şi, în bună măsură, misia lui Constantin Stere reuşeşte, cum ne demonstrează corespondenţa sa cu Barbu Catargiu, romanul său memorialistic În preajma revoluţiei şi, mai ales, realitatea din Basarabia. P.P. Carp avea într-adevăr dreptate când îi spunea în 1894 lui Hitrovo, ministrul Rusiei la Bucureşti, care reproşa Bucureştiului că nu priveşte spre vest, la românii din Transilvania: „eu sunt ca plugarul cu minte, care când se scoală de dimineaţa se uită la Răsărit. Şi fiindcă mă uit la Răsărit, văd întâi Basarabia”. La începerea Primului Război Mondial, circa 300.000 basarabeni sunt concentraţi în armata rusă. Iniţial, teritoriul Basarabiei a fost ferit de operaţiuni militare, dar, în 1915, Comandamentul Puterilor Centrale concentrează la graniţele vestice ale Rusiei 140 de divizii, adică aproape 50% din totalul efectivelor militare de care dispuneau Germania şi Austro-Ungaria. Frontul se extinde la Hotin, Soroca şi Bălţi, unde staţionează trupe ruseşti. Începe şi aici regimul de restricţii. Mulţi dintre basarabenii mobilizaţi sunt încadraţi între cei circa un milion de soldaţi din armata rusă aflată în Moldova liberă după intrarea României în război, în 1916. În acest fel se strâng raporturile dintre basarabeni, regăţeni şi transilvăneni, între intelectualii lor (de

pildă, Alexei Mateevici publică în ziarul lui N. Iorga, „Neamul Românesc“). Centrul naţionalismului basarabean devine ziarul „Cuvânt moldovenesc“, condus de Pan Halippa. Liderii românilor basarabeni strâng tot mai mult legăturile cu liderii românilor din regat, care, odată cu armistiţiul şi apoi pacea ruşilor cu Puterile Centrale, tocmai erau obligaţi să procedeze şi ei la fel. Visul ardelean părea că moare deocamdată la Iaşi şi oamenii politici români îşi îndreptau privirile şi manifestau din ce în ce mai mult interes pentru Basarabia. Intrarea trupelor române în Basarabia determină reacţia guvernului bolşevic, tezaurul României de la Moscova fiind sechestrat şi membrii Legaţiei României la Petrograd arestaţi (eliberaţi la intervenţia energică a corpului diplomatic străin aflat în capitala rusă). Pacea separată de la Brest-Litovsk, din 3 martie 1918 dintre Puterile Centrale şi bolşevici şi preliminariile de pace semnate la Buftea, la 18 martie 1918, de către guvernul român şi Puterile Centrale încurajează din exterior o evoluţie favorabilă unei uniri a Basarabiei cu România. De asemenea, determină şi înlocuirea guvernului generalului Averescu cu guvernul Al. Marghiloman în România. Cel dintâi prefera ca unirea formală să fie declarată după pacea generală, nefiind deocamdată pregătite condiţiile, în vreme ce Al. Marghiloman considera că fierul trebuie bătut cât e cald şi de aceea încurajează hotărât o unire imediată. În acest scop, după consfătuiri cu I. Inculeţ, D. Ciugureanu, P. Halippa, aflaţi la Iaşi, şi mai ales cu Constantin Stere, chemat de la Bucureşti, Al. Marghiloman se duce la Chişinău, la 26 martie/8 aprilie 1918. În întâlnirile sale cu deputaţii basarabeni, el dă asigurări că Sfatul Ţării nu va fi dizolvat până nu se va fi soluţionat reforma agrară, declară că doi reprezentanţi ai Basarabiei vor fi membri ai guvernului român, că vor fi păstrate decretele legi care asigurau autonomia Basarabiei şi prefecţii vor fi numiţi cu acordul Sfatului Ţării. În aceste condiţii, Ion Buzdugan şi deputaţii din Sfatul Ţării din grupul său oferă sprijinul lor unirii, lăsîndu-l izolat pe Ţiganco, reprezentantul aripii celei mai radicale, opuse unirii din gruparea Fracţiunea Ţărănească. Întâmpinată cu entuziasm de românii de pretutindeni, unirea e considerată de guvernul sovietic „o sfidare” a Republicii Federative Socialiste Ruse. De asemenea, Rada ucraineană n-o recunoaşte. Începe acum o dispută fără sfârşit, care continuă și în zilele noastre, între diplomaţiile româno-ruso-sovietoucrainene (şi istoriografiile respective), dispută în care sunt antrenaţi şi autori, diplomaţi şi oameni politici străini. Cei mai activi în această dispută au fost reprezentanţii Rusiei ţariste refugiaţi în Occident care, dispunând de fonduri substanţiale, au dus o adevărată bătălie mediatică împotriva unirii. prof. univ. dr. Ion BULEI

PRAHOVA EROICĂ, Nr.4, 4, Septembrie Septembrie2012 2012 EROICĂ Nr

1

6

RĂZBOIUL RUSO-TURC DIN 1806-1812
1. Context şi cauzalitate Perioada de început a secolului al XIX-lea a fost marcată de războaiele napoleoniene, care au influenţat şi evoluţia evenimentelor politico-militare din spaţiul sud-est european. După victoria de la Austerlitz (2 dec. 1805), repurtată de Napoleon asupra Rusiei şi Austriei, Poarta şi-a orientat politica externă în favoarea Franţei. Acest lucru a influenţat şi situaţia din Principatele Române, state vasale Porţii Otomane, dar asupra cărora Rusia manifesta veleităţi de putere protectoare. Înlocuirea, la 24 aug. 1806, de către sultan, înainte de termen şi la insistenţele ambasadorului Franţei, a domnilor din Principate a iritat Rusia. Sub presiunea acesteia, Poarta a acceptat revenirea pe tron a foştilor domni: Constantin Ipsilanti, în Ţara Românească şi Alexandru Moruzi, în Moldova. La 21 nov. 1806, Rusia a început războiul împotriva Porţii Otomane, invocând necesitatea apărării frontierelor sudice ale Rusiei de un eventual atac francez. Motivul real era reluarea, de către ţarul Alexandru I, a expansiunii spre Constantinopol. În acest context, Poarta a declarat război Rusiei la 15/27 dec. 1806. „În urma complicaţiilor europene aduse de genialele capricii cuceritoare ale lui Napoleon – afirma Nicolae Iorga – un nou război ruso-turc se începu prin Ţarul Alexandru I ocupaţia Principatelor”. 2. Primele lupte şi ocuparea Principatelor Operaţiile militare au început, la 22 nov. 1806, cu pătrunderea trupelor ruse în Moldova şi ocuparea Hotinului, Benderului, Cetăţii Albe şi a Chiliei. La 29 nov. 1806, ruşii, în frunte cu generalul Michelson, au ocupat Iaşii, obligându-l pe Alexandru Moruzi să se retragă spre Focşani, apoi spre Istanbul. Trupele ruse au intrat în Ţara Românească şi au respins, la 23 dec. 1806, la Fierbinţi şi Olteanu, pe cele otomane obligându-le să părăsească Bucureştii şi să se retragă spre Dunăre. La 25 dec. 1806, trupele ruse, comandate de generalul Miloradovici, au intrat în Bucureşti, urmate, peste două zile, de Michelson şi Constantin Ipsilanti. Apoi, ruşii au ocupat Oltenia, stabilind contacte cu sârbii lui Karagheorghe. După reluarea tronului, Constantin Ipsilanti a organizat un corp de oaste pământeană, iar în Oltenia s-a constituit un corp de volintiri, format din panduri, între care se afla şi Tudor Vladimirescu, încorporat în armata rusă. Planurile lui Constantin Ipsilanti de realizare a unui stat federativ, care să cuprindă Moldova, Ţara Românească şi Serbia, au eşuat datorită stării de război şi a contradicţiilor cu generalii ruşi care deveniseră, în fapt, stăpânii ţării. La 20 ian. 1807, turcii au trecut Dunărea, în Oltenia, pentru a ataca trupele ruse. În februarie 1807 înceta din viaţă Pasvanoglu, care jefuise Oltenia. Acţiuni de mică importanţă au continuat în zona Giurgiului şi în Bugeac. Reluarea ofensivei otomane, în mai 1807, l-a determinat pe Constantin Ipsilanti să părăsească Bucureştii şi să se retragă spre Focşani şi Bârlad. Încercarea turcilor, comandaţi de Ali Paşa, de a ocupa Capitala, a fost oprită la Obileşti, în ziua de 2/14 iunie 1807, de către armata rusă comandată de generalul Miloradovici. La victorie a contribuit şi corpul de oaste constituit de Constantin Ipsilanti. La 19 iunie 1807, trupele ruse comandate de generalul Isaev, cu concursul pandurilor români, au obţinut victoria de la Malainiţa asupra turcilor. În aug.1807, Constantin Ipsilanti a revenit la Bucureşti, după care s-a retras la Iaşi şi apoi în Rusia. Administrarea Ţării Româneşti a fost preluată de succesorul lui Michelson, generalul Prozorovski şi de Kuşnikov. Deşi Moldova se afla sub ocupaţie militară rusă, Poarta a numit noi domni: Alexandru Hangerli şi Scarlat Callimachi, care n-au ocupat efectiv tronul. Cu toate protestele boierilor, preşedinţia Divanului a revenit generalului Lascarov. Oprirea ofensivei otomane şi noile evoluţii politice internaţionale au favorizat, în vara anului 1807, încheierea armistiţiului ruso-turc. 3. Armistiţiul de la Slobozia şi reluarea luptelor

Războiul ruso-turc părea să se încheie, deoarece, după semnarea Tratatului de pace ruso-francez de la Tilsit (7 iulie 1807), Franţa nu mai era interesată să solicite Porţii continuarea luptelor. Aşa s-a ajuns la semnarea, Armistiţiului de la Slobozia, la 12/24 aug. 1807, care prevedea evacuarea trupelor ruse din Principatele Române. Datorită refuzului ţarului, trupele ruse şi otomane au rămas pe poziţiile anterioare, iar generalul Kuşnicov a fost numit preşedinte al Divanelor din Principate. Problema Principatelor a revenit în discuţie la întrevederea de la Erfurt, din 12 oct. 1808, la care împăratul Franţei şi-a dat acordul faţă de încorporarea la Rusia a Moldovei şi Ţării Româneşti. Ostilităţile ruso-turce s-au reluat în martie 1809, în luna următoare ruşii atacând cetatea Giurgiu. Acţiunile ruse au continuat în august 1809, când generalul Prozorovski a reuşit să ocupe Babadagul, Isaccea şi Tulcea. Succesorul său, Bagration, a ocupat Măcinul, Hârşova, Constanţa şi Kuciuk-Kainargi, iar la nord de fluviu Ismailul capitulează şi Brăila se predă. După înfrângerea de la Silistra, din 22 oct. 1809, Bagration s-a retras în Basarabia.

PRAHOVA Nr.4, 4, Septembrie Septembrie2012 2012 PRAHOVA EROICĂ, EROICĂ Nr

1

7

Operaţiile militare ruse la Dunăre au fost continuate de generalul Kamenski. Asediată de ruşi, Silistra a capitulat la 11 iun. 1810. Ulterior, ruşii au cucerit noi puncte de rezistenţă otomane: Rusciuk, Şistov, Giurgiu, Turnu şi Nicopole. În acţiunile militare ruse s-au implicat şi pandurii olteni, care au ocupat, la 6 sept. 1810, Lom, Ţibro şi Rahova. În primăvara anului 1811, armata otomană a reocupat Şistovul, Nicopole, Silistra, la 3-4 iulie Rusciukul, iar în sept. 1811 aceasta se afla la Giurgiu. La 30 sept./12 oct. 1811, a fost numit un nou comandant al trupelor ruse de la Dunăre, generalul Mihail Kutuzov. Declanşarea, în oct. 1811, a atacului rus asupra taberei otomane de la Giurgiu, i-a luat prin surprindere pe turci. Marele vizir Ahmed Paşa a scăpat cu fuga la Rusciuk, iar trupele ruse au ocupat Giurgiul, Turtucaia şi Silistra. În acest context, reluarea tratativelor de pace între ruşi şi turci a devenit o necesitate.

Aceasta prevedea, la art. 4, cedarea către Rusia a părţii de răsărit a Moldovei: „Râul Prut, de la intrarea în Moldova, până la vărsarea sa în Dunăre şi malul stâng al Dunării, de la confluenţa Prutului până la Chilia şi până la Mare vor forma graniţa între cele două imperii”. Încălcând flagrant vechile capitulaţii, care nu-i confereau decât dreptul de suzeranitate, Imperiul Otoman a cedat Rusiei partea cea mai mănoasă a Moldovei, dintre Prut şi Nistru, Basarabia, cu o suprafaţă de 45630 km2 şi o populaţie de 482630 locuitori. „Poarta nu avea dreptul să facă această cesiune şi Rusiei – afirma baronul francez Bois le Comte – ar fi trebuit să-i fie ruşine să o ceară”. Ulterior, turcii şi-au dat seama că au fost traşi pe sfoară de fanarioţi şi i-au executat atât pe marele dragoman Dimitrie Moruzi, cât şi pe fratele acestuia, Panaite Moruzi. Cu toate că Poarta a recunoscut că „graba cu care s-au terminat tratativele de pace de la Bucureşti a fost o mare greşeală politică”, Basarabia 4. Pacea de la Bucureşti şi răpirea Basarabiei a rămas definitiv pierdută. Începând cu acest an fatidic, Pe la începutul lunii 1812, odată „cu răpirea noiembrie 1811, au început Basarabiei – nota istoricul tratativele de pace ruso-turce la Constantin C. Giurescu – începe Giurgiu. Din delegaţia otomană marea dramă a istoriei noastre făceau parte: Selim, Hamid contemporane şi problema cea Efendi, Galip Efendi şi tălmaciul mai grea a politicii noastre Dimitrie Moruzi. Delegaţia rusă externe: relaţiile cu Rusia”. era formată din: ambasadorul Chestiunea Basarabiei, apărută în Kalinski, Saniev şi secretarul urmă cu două secole, a lăsat răni Pierre Fontori. Cu prilejul adânci în istorie, rezolvarea negocierilor, partea rusă a solicitat acesteia presupunând mult tact, Moldova şi Muntenia, dar şi diplomaţie, unitate de gândire şi independenţa Serbiei. Turcii nu de acţiune a românilor pe care râul erau dispuşi să cedeze decât Prut, care i-a divizat la 1812, să-i Basarabia, adică Bugeacul, cu Generalul Mihail Kutuzov reunească pentru totdeauna. raialele de la Ismail, Chilia, Akkerman şi Benderul. Bibliografie Poziţia Rusiei s-a mai nuanţat, ea fiind dispusă să accepte doar Moldova sau linia Siretului, ca hotar. 1. GIURESCU, Constantin C., Istoria Românilor, vol. III, După îndelungi pertractări, marele vizir, Laz Ahmed Bucureşti, „All Educational”, 2007. Paşa, accepta: „Vă dau Prutul, nimic mai mult; Prutul 2. IORGA, N., Basarabia noastră, Vălenii de Munte, Tip. ori războiul!” Soluţia era favorabilă Rusiei, dar ţarul „Neamul Românesc”, 1912. Alexandru I solicita Porţii cedarea Moldovei până la 3.*** Istoria lumii în date, coord. Andrei Oţetea, Siret. La rândul său, sultanul Mahmud al II-lea nu era Bucureşti, Editura Enciclopedică Română, 1972. de acord cu cedarea întregii Basarabii, considerând de 4.*** Istoria României în date, coord. Dinu C. Giurescu, Bucureşti, Editura Enciclopedică, 2003. interes strategic păstrarea controlului asupra gurilor 5.*** Istoria Românilor, vol. VI, coord. Paul Dunării. În caz contrar, era necesară continuarea Cernodoveanu şi Nicolae Edroiu, Bucureşti, Editura războiului cu Rusia. Enciclopedică, 2002. Negocierile au continuat la Bucureşti, începând 6. MORARU, Anton, Basarabia sub jugul colonial al din dec. 1811, ţarul Alexandru I fiind dispus să Rusiei ţariste (1812-1917), Chişinău, „Labirint”, 2012. accepte Prutul ca hotar, în condiţiile deteriorării 7. NISTOR, Ion I., Istoria Românilor, vol. I, Bucureşti, relaţiilor ruso-franceze. Pentru a-i determina pe turci Editura Biblioteca Bucureştilor, 2002. să accepte cedarea întregii Basarabii, Kutuzov a 8. ROSETTI, Radu, Acţiunea politicii ruseşti în Ţările ordonat, în februarie 1812, reluarea atacurilor ruse Române povestită de organele oficiale franceze, Bucureşti, asupra Şistovului, Vidinului, Rusciukului şi Silistrei. Tip. de Arte Grafice „George Ionescu”, 1914. 9. XENOPOL, A. D., Resboaele dintre ruşi şi turci şi Organizarea altor incursiuni militare ruse la sud de înrâurirea lor asupra ţerilor române, vol. I, Iaşi, 1880. Dunăre a fost împiedicată de inundaţiile din primăvara anului 1812. Tratativele ruso-turce s-au prof. dr. Polin ZORILĂ finalizat la 16/28 mai 1812, prin semnarea, la Hanul lui Manuc, a Păcii de la Bucureşti.

PRAHOVA EROICĂ, Nr.4, 4, Septembrie Septembrie2012 2012 EROICĂ Nr

1

8

REPERE CENTENARE ALE GOLGOTEI BASARABIEI: 1812-1912-2012
 Situarea geografică Basarabia are o suprafață de 44.422 km², dintre care 33.843 km² aparțin Republicii Moldova, iar 10 579 km² aparțin Ucrainei. Distanța dintre extrema nordică și cea sudică este de 350 km, iar de la punctul cel mai apusean la cel mai răsăritean este de 150 km. Punctele extreme sunt: Nord: Măzăricea, pe Nistru; Sud: Ostrovul Limba, la ieșirea în mare a brațului Chilia; Vest: Pârâul Răchița Mare, care o desparte de Bucovina; Est: cordonul litoral de la Bugaz, la gura Nistrului. Concluzia: Basarabia reprezintă o parte dintr-un teritoriu, care se dorește a fi împreună cu spațiile etnogenezei comune.  1812, Tragedia unui neam Confruntarea dintre Imperiul Rus și Imperiul Otoman, pe durata a șase ani de război (1806 – 1812) s-a soldat cu ocuparea jumătății de est a Moldovei, dintre Prut și Nistru. Principala caracteristică a tratatului, care punea capăt războiului, era aceea că încălca flagrant practica internațională și normele de drept ale vremii, prin faptul că Imperiul Otoman ceda ținuturi care nu-i aparțineau și care făceau parte dintr-un stat vasal, dar autonom, cu care imperiul avea un tratat prin care se obliga să-i garanteze frontierele. În anul 1812, Rusia a ocupat teritoriul de est al Moldovei, pe care l-a alăturat ținutului Hotin și Basarabiei/Bugeacului luate de la turci, și a denumit această zonă Basarabia, transformând-o în gubernie, împărțită în zece ținuturi (Hotin, Soroca, Bălți, Orhei, Lăpușna, Tighina, Cahul, Bolgrad, Chilia și Cetatea Albă), cu capitala la Chișinău. Teritoriul Basarabiei astfel extins spre nord până la Hotin coincide parțial cu actualul teritoriu al Republicii Moldova, în timp ce partea de sud (Bugeac) și cea de nord (cea mai mare parte a fostului județ Hotin) se află astăzi în componența Ucrainei. O trecere în revistă a structurii populației pe naționalități a teritoriului la momentul anexării este stupefiantă. Populaţia Basarabiei era aproape în întregime românească! După o statistică prezentată de Ştefan Ciobanu, în 1810, românii formau 95% din populaţia regiunii, fiind majoritari şi în raialele turceşti Hotin, Chilia, Tighina şi Cetatea Albă. Primul recensământ efectuat de ruşi în 1817, confirmă situația: 86% erau români şi 14% alte naţionalităţi (ucrainieni, evrei, lipoveni, greci, armeni, bulgari, găgăuzi). O mare parte din acestea din urmă au venit în cei cinci ani care au trecut de la anexare sau în perioada războiului ruso-turc ce a precedat-o.

„Pentru Bucovina, Ghica Vodă şi-a pierdut viaţa, şi noi pentru Basarabia nu facem nici măcar un protest”. Mitropolitul Veniamin Costachi, în 1815

Au urmat schimburi importante de populații cu Imperiul Otoman. Schimbarea prin colonizări de străini şi expulzări de autohtoni, pentru schimbarea caracterului etnic pur românesc al teritoriului, a fost o practică politică urmată de toate guvernele ruseşti. Procesul a fost accentuat de dezvoltarea economică mai înceată a zonei decât în restul Europei, ceea ce a contribuit la rusificarea regiunii. Afluxul de populații a determinat ca rusa să reprezinte o limbă comună, iar băștinașii nu mai reprezentau decât 70 % din populație în 1910. Procesul de desnaționalizare s-a desfășurat și prin rusificarea toponimelor (Chișinău -> Kișiniov, Orhei -> Orgheiov, Ciubărciu -> Ciobruci...) sau prin oficializarea sistematică a denumirilor turcești în dauna denumirilor moldovenești, de fiecare dată când se putea (Frumoasa -> Kagul, Oblucița -> Ismail, Cetatea Albă -> Akkerman, Tighina -> Bender...). Nu este vorba aici de antiromânism, dat fiind că sentimentul românității nu apăruse încă în Basarabia în perioada 18121840. Concluzia: Imperiul Țarist căuta pur și simplu să șteargă istoria moldovenească și românească a Basarabiei.  1912, Marcarea tragediei prin festivități! Culmea cinismului este ilustrată de situația când faci o nedreptate de proporții cuiva și impui celui afectat să se bucure de măsurile luate! Așa s-au petrecut faptele la 100 de ani de la răpirea Basarabiei. Festivităţile dedicate celebrării anexării erau planificate să se desfăşoare la Chişinău, pe durata a cinci zile, cu un program amplu şi divers care urma să antreneze un număr mare de participanţi, pentru a conferi acestor manifestări un caracter cât mai impresionant şi pentru a crea iluzia că românii basarabeni sunt bucuroși în urma „binefacerilor” imperiale ruseşti. Publicația „Făclia Țării” scria: „Țărișoara noastră este cuprinsă de întuneric ca și o sută de ani în urmă”, fapt pentru care a fost închisă imediat de autorități. Se demonstra în acest fel măsura „binefacerilor”! Împotriva manifestărilor actului fraudulos din 1812, au protestat la unison cu locuitorii români din regat şi consulul României de la Ismail, Sebastian Greceanu. Despre numirea lui în postul de consul, viceguvernatorul provinciei menționa: „Impedimente de a-l recunoaşte pe domnul Greceanu nu există. Însă este necesar, consider eu, să adaug că, în preajma zilei serbării jubileului de 100 de ani de la încorporarea Basarabiei în Imperiul Rus, domnul Greceanu, potrivit

PRAHOVA EROICĂ, Nr.4, 4, Septembrie Septembrie2012 2012 EROICĂ Nr

1

9

raportului ispravnicului judeţului Ismail, a plecat în România, nedorind să participe la aceste solemnităţi, iar drapelul naţional de la Consulatul României din Ismail, în ziua serbării jubileului Basarabiei, a fost arborat în bernă". Marele istoric Nicolae Iorga sublinia cu privire la acest aspect: „Ruşii vor serba ca o zi de bucurie centenarul anexării. Noi va trebui să o comemorăm ca o zi de durere şi ca o zi de trezire a speranţelor pe care le dă totdeauna dreptul veşnic, care nu poate fi învins, nici cucerit”. (Nicolae Iorga, Sufletul românesc în Basarabia după anexarea din 1812) Presa europeană, inclusiv cea românească, a luat poziție cu privire la statutul Basarabiei înstrăinate şi cel al succesorului Principatului Moldovei, care s-a unit benevol cu Ţara Românească, la 1859. Asemenea opinii au fost expuse în acea perioadă şi de persoane de primă mărime din societatea rusă, cea mai sonoră fiind cea emisă de generalul A. Kuropatkin (1910), fost ministru de război al Imperiului Rus, care aprecia că Imperiul Rus ar trebui să restituie Basarabia României, întrucât aceasta, şi după o sută de ani de ocupaţie rusească, continua să-şi păstreze caracterul românesc. Concluzia: rușii celebrau, românii comemorau același eveniment. Doar istoria va arăta cine avea dreptate atunci!

 2012, Soluția rezolvării tragediei Constantin Stere, marele om politic al Basarabiei românești și al românilor de pretutindeni a spus:„Nici o picătură de forță morală nu se pierde în zadar! Frați români de pretutindeni! Hai să strângem toate acele picături și să le dăruim neamului nostru în lupta lui pentru dreptate, adevăr și Unirea tuturor românilor! Frați români din toate țările, uniți-vă!” (Vadim Pirogan, Boris Movilă, Destine românesti, Chișinău, 2003, p.4.) Mesajul său este reactualizat peste vreme în Declaraţia-manifest lansată la 27 martie 2012 la Piteşti, din partea Forului Democrat al Românilor din Republica Moldova (FDRM) în cadrul aniversării „Zilei Unirii Basarabiei cu România – 27 Martie 1918”. Acest amplu document programatic stipulează: „De vreo 20 de ani ni se spune că momentul reunirii încă n-a sosit și conjunctura politică nu ne este favorabilă. Dar care state, atunci când s-au reunificat, au avut conjuncturi favorabile?! Conjuncturile le fac popoarele care vor să-şi schimbe destinul. Şi nu cele care doresc să perpetueze o nedreptate”. Concluzia vine ca o sentință: „Momentul a sosit. Şi el nu mai poate fi amânat”. col (r.) dr. Dumitru CODIȚĂ

Cercul „Cultul Eroilor” din C.N. „Mihai Viteazul”

NOAPTEA CERCETĂTORILOR
În 2010 am participat la concursul numit „Noaptea Cercetătorilor” unde am realizat o machetă despre al Doilea Război Mondial și despre bombardamentele americane asupra orașului nostru (vezi coperta 3), inclusiv asupra liceului „Sfinții Petru și Pavel” din Ploieşti. Această machetă a fost realizată în urma cercetărilor făcute de noi sub îndrumarea d-nei profesoare Maria Mariana Gheorghe și a d-lui conf. univ. dr. Gavriil Preda, cât și cu sprijinul muzeografilor de la Muzeul Național al Petrolului din Ploiești. Macheta a fost expusă atunci și la școală, dar și la Palatul Culturii din Ploiești unde s-a desfășurat concursul. Bombardamentul urma să se efectueze de la joasă înălţime cu scopul de a fi extrem de eficient, fiecare avion avînd o ţintă precisă, o instalaţie, un schimbător de căldură, cu indicaţia de a se evita bombardarea depozitelor, fumul provocat de aceasta îngreunând precizia atacului aerian. Această abordare avea drept urmare şi o menajare a populaţiei civile care nu trebuia să sufere pierderi în acest bombardament, nimicitor numai pentru obiectivele industriale. Singurul lucru mai puţin cunoscut de americani era faptul că nemţii, realizând importanţa menţinerii în funcţiune a rafinăriilor, luaseră măsuri speciale şi din punctul de vedere al apărării antiaeriene, numai Berlinul fiind apărat mai bine decât Ploieştiul. La marginea oraşului şi în jurul lui erau o mulţime de baterii antiaeriene germane şi româneşti, iar oraşul era împânzit de butoaie cu fumigene pentru camuflaj şi imense baloane captive, plasate special împotriva zborurilor la joasă înălţime. Se spune că, la ora primului atac aerian, Ploieştiul era apărat de peste 300 de tunuri, iar ulterior acesta a crescut la 1000. Nu a fost prima dată când încrederea prea mare în forţa şi corectitudinea raţionamentului lor le-a jucat feste serioase americanilor, fiind plătite scump prin vieţi omeneşti şi cu mari pierderi materiale. Cosmin CIOBANU, David DIMULESCU, Vlad DIMULESCU, Andrei FLOREA, Alexandru OLARU clasa a VIII-a M , C. N. “Mihai Viteazul “ Ploiești, îndrumător prof. dr. Maria Mariana GHEORGHE

VALUL NIMICITOR–TIDAL WAVE
Acesta a fost numele codificat al operaţiei care urma să distrugă rafinăriile de petrol din Ploieşti şi Câmpina pentru a paraliza maşina de război germană, care folosea produsele petroliere din oraşul Aurului Negru românesc. În vederea acestui atac surpriză, au fost făcute planuri amănunţite, americanii s-au antrenat intens luni de zile, simulând bombardamentul asupra unor machete la scara 1/1 undeva la marginea Pustiului Saharei. Au fost create cinci grupuri distincte, dintre care unul urma să bombardeze Rafinăria „Steaua Română” din Câmpina, iar celelalte patru, rafinăriile ploieştene. Pentru a nu alimenta propaganda germană, se stabilise că Rafinăria Româno-Americană să nu fie cruţată, acest lucru putând fi interpretat ca o dorinţă a americanilor de a nu-şi bombarda propriile investiţii, protejându-le.

PRAHOVA Nr.4, 4, Septembrie Septembrie2012 2012 PRAHOVA EROICĂ, EROICĂ Nr

1

10

PRIMA RĂPIRE A BASARABIEI (II)
Basarabenii şi transnistrenii provin de la aceeaşi mamă, vechea Dacie, de la acelaşi tată, Decebal şi tată vitreg, romanul Traian. Toţi avem acelaşi sânge. Română ne este limba, scrisul, poezia, literatura şi istoria, românească ne este tulpina dialectului dacoroman, care hrăneşte spiritual şi cultural cele cinci graiuri ale sale: moldovenesc, muntenesc, maramureşean, crişan şi bănăţean. Toate provinciile româneşti au fost cucerite în anumite momente ale istoriei lor de către imperiile vecine, dar numai Imperiul Rus a furat pe lângă bunurile materiale şi graiul melodios moldovenesc. A interzis cu forţa limba română, trimiţând în gulaguri şi puşcării pe cei care s-au opus acestor măsuri barbare. Poetul ardeleano-român Octavian Goga spunea, în 1912, că basarabenii în cei 100 de ani de ocupaţie rusească au fost supuşi unor măsuri de rusificare nemaiîntâlnite. Treptat, basarabenii s-au deşteptat, mai ales după revoluţia din 1905 din Rusia. Intelectualii au pornit pe calea renaşterii naţionale, prin editarea unor ziare, în care erau publicate poeziile lui Vasile Alecsandri, Andrei Mureşanu, Mihai Eminescu, Octavian Goga, George Coşbuc, Tudor Arghezi ş.a. La 24 mai 1906, la Chişinău, a apărut primul număr al ziarului naţional-democrat „Basarabia”, în care Alecu Nour, în articolul de fond, scria: „De o sută de ani Basarabia noastră, ţară de plugari români, a intrat în sânul popoarelor Rusiei, dar până acum basarabenii n-au participat la mişcările naţionale. Starea noastră este înapoiată. Poporul basarabean este lipsit de lumini venite de pe piscurile înalte ale gândirii omeneşti şi rămâne sărac cu duhul, nu ştie, nici nu vede că, dreptul lui cel mai sfânt-naţionalrămâne sfărâmat de mâinile străine… Noi ştim că poporul nostru reprezintă o mare putere, dar ea n-a ajuns încă la conştiinţa de sine şi fără începător această conştiinţă nu poate fi năprasnică, ca oceanul nemărginit”. Începători şi formatori ai conştiinţei româneşti au fost învăţătorii, preoţii şi alţi intelectuali, precum şi cărţile şi ziarele. Regimul ţarist de ocupaţie a suprimat acest ziar, deoarece, la 1 martie 1907, a publicat în ultimul număr poezia lui Andrei Mureşanu din Braşov, Deşteaptă-te Române, ca protest împotriva regimului. Pe ultima pagină se putea citi: „Deşteaptăte române, din somnul robiei. Ai în vedere că de astăzi înainte, cum îţi vei aşterne, aşa vei dormi”. La apariţia ziarului au contribuit: avocatul E. Gavriliţă (director), Pan Halippa, Ion Pelivan, Mihai Vântu, Vasile Oatu, Alecu Nour, Constantin Porumbescu, Alexei Mateevici, Simion Cujbă, Gheorghe Stârcea, Theodor Inculeţ şi mulţi alţi intelectuali. În anii următori au mai fost editate şi alte publicaţii: „Viaţa Basarabiei”, „Cuvânt Moldovenesc”, „Moldovanul”. În primul număr al ziarului „Moldovanul” din 14 ianuarie 1907, în articolul Cuvântul nostru, scris de Gheorghe Madan, directorul publicației, era descris programul şi scopul ziarului: „Pornim la luptă sfântă, cu singura dorinţă de a face
„Eu sunt ca plugarul cu minte care se uită la Răsărit. Și fiindcă mă uit la Răsărit, văd întâi Basarabia.” P.P. Carp către Hitrovo, ministrul Rusiei la București, care reproșa Bucureștiului că nu privește spre vest, la românii din Transilvania.

bine. Nu vom fi element de regres, ci de progres. Nu urmărim să dărâmăm, ci dimpotrivă, să clădim. Nu voim să întunecăm şi să rătăcim minţile, ci să le luminăm şi să le arătăm calea cea adevărată.” În toamna anului 1912, când s-au împlinit 100 de ani de la răpirea Basarabiei de către Rusia, la Chişinău a apărut revista „Făclia ţării”, care a fost confiscată de autorităţile ţării, fiindcă în paginile sale se condamnau abuzurile săvârşite împotriva populaţiei moldoromâneşti de către ocupanţii ruşi. Se făcea apel la unirea tuturor moldovenilor, de pretutindeni. De peste Prut veneau mereu în Basarabia ocupată lumina civilizaţiei şi hrana spirituală românească, interzise pentru basarabeni, dar fără de care nici un popor nu poate dobândi libertatea şi nu poate merge pe calea propăşirii şi a progresului. Deşi pe Prut se instituise un control sever, basarabenii primeau cărţi şi publicaţii româneşti care i-au ajutat în activitatea de luminare şi de păstrare a lor în componenţa neamului românesc. Momentul istoric pentru făurirea României Mari s-a ivit la sfârşitul Primului Război Mondial, într-un climat internaţional favorabil, ca urmare a succeselor şi victoriilor Antantei asupra Puterilor Centrale şi a prăbuşirii imperiilor multinaţionale: ţarist şi austroungar. Ca şi în alte părţi ale Europei, mişcarea naţională a cuprins masele populare româneşti din teritoriul situat între Nistru şi Prut. Fruntaşii români basarabeni, Pantelimon Halippa, Daniel Ciugureanu, Ştefan Ciobanu, Ion Pelivan, Pantelimon Erhan, Constantin Stere ş.a. au sesizat faptul că reunirea Basarabiei cu România devenea posibilă. O contribuţie importantă la trezirea şi dezvoltarea conştiinţei unităţii naţionale a românilor din Basarabia a avut-o şi grupul de refugiaţi transilvăneni şi bucovineni, alcătuit din militanţi şi patrioţi de prestigiu, în frunte cu Onisifor Ghibu, stabilit la Chişinău unde s-au tipărit ziarele Ardealul şi România Nouă. Mişcarea de emancipare naţională din Basarabia a cunoscut un remarcabil progres, prin organizarea la Chişinău a Congresului Ostaşilor Moldoveni (2-7 noiembrie 1917), cu participarea a 989 delegaţi, ofiţeri şi soldaţi, reprezentând peste 300.000 de români basarabeni. Într-o atmosferă de avânt patriotic, congresul a proclamat Republica autonomă, politică şi teritorială a Basarabiei, a hotărât constituirea forţelor armate proprii şi convocarea unui organ reprezentativ destinat să conducă Basarabia: Sfatul Ţării. La adâncirea ideii de unitate a românilor basarabeni, au contribuit şi dezbaterile din Congresul învăţătorilor basarabeni, care şi-a desfăşurat lucrările în anul 1917. Participant la lucrările congresului, preotul Alexei Mateevici, aflat în ultimul an al vieţii

PRAHOVA Nr.4, 4, Septembrie Septembrie2012 2012 PRAHOVA EROICĂ, EROICĂ Nr

1

11

sale, autorul poemului Limba noastră, o adevărată perlă a limbii române, a rostit în cadrul congresului, următoarele idei geniale: „N-avem două limbi şi două literaturi, ci numai una şi aceeaşi cu cea de peste Prut [vest de Prut]. Aceasta să se ştie din capul locului, ca să nu mai vorbim degeaba. Noi trebuie să ajungem de la limba noastră proastă de astăzi [am putea crede că ne aflăm în anul 2012 şi nu în anul 1917, pentru unii români basarabeni], numaidecât la limba literară românească”. Marele om de cultură, Bogdan Petriceicu Hasdeu, născut în Basarabia, adresându-se românilor din toate provinciile româneşti, transmitea un mesaj profund ştiinţific şi adevărat: „Să trăiască românismul, care este pentru noi prima condiţiune pentru ca să putem iubi libertatea. El este pentru noi prima condiţiune ca să iubim adevărul. Românismul este umanitate, libertate şi adevăr“. Astăzi, românismul este unica şansă de a supravieţui ca naţiune, în acest spaţiu european. La fel a gândit şi marele învăţat Nicolae Iorga, născut la Botoşani, care în anii premergători reunirii Basarabiei cu patria mamă, a publicat multe materiale de îmbărbătare şi susţinere: „Naţiunea nu se poate forma, desface sau transforma la comandă. Ea se întemeiază pe sufletul aceleiaşi etnii”. La data de 2/15 decembrie 1917, Sfatul Ţării în fruntea căruia fusese ales Ion Inculeţ, conferenţiar universitar de la Universitatea din Petrograd, a proclamat Republica Democratică Moldovenească Autonomă în cadrul Federaţiei Ruse, iar la 24 ianuarie/6 februarie 1918 s-a trecut la o fază superioară, Republica Moldovenească Independentă. Guvernul sovietic, prezidat de Lenin, a refuzat să-i recunoască Basarabiei dreptul la autodeterminare. Mai mult, cu ajutorul trupelor ruseşti aduse în Basarabia din Odessa şi țările baltice, a încercat să pună din nou stăpânire pe ea şi să instaureze puterea bolşevică. La 5 ianuarie 1918, trupele ruseşti, împreună cu formaţiunile bolşevice înarmate, au ocupat Chişinăul, instalând un comandament constituit din elementele cele mai corupte, fugite de pe front, unii dintre ei foşti deţinuţi de drept comun. I-au arestat şi chiar condamnat la moarte pe unii deputaţi din Sfatul Ţării. Şeful Statului Major al trupelor bolşevice din Chişinău a declarat la 13 ianuarie 1918: „Ne gândim să lichidăm azi sau mâine Sfatul Ţării şi Directoratul” (Directoratul era guvernul Basarabiei). Întrucât situaţia politică şi militară din Basarabia s-a complicat, Blocul Moldovenesc, văzând că apărarea nu mai putea să fie asigurată cu forţe proprii, a cerut ajutor militar guvernului României, care era dislocat la Iaşi. Ca urmare, la 8 ianuarie, patru divizii ale Armatei Române, comandate de generalul Ernest Broşteanu, au trecut Prutul. În ziua de 13 ianuarie 1918, trupele române au intrat triumfal în Chişinău, fraternizând cu armata din Basarabia, în entuziasmul populaţiei civile. Dezarmarea trupelor ruseşti din Basarabia a atras o replică dură a guvernului bolşevic rus: după ce, la 1/14 ianuarie 1918, ministrul român de la Petrograd, C. Diamandy şi membrii misiunii militare române au fost arestaţi, câteva zile mai târziu,

Rusia bolşevică a decis ruperea relaţiilor diplomatice cu România şi confiscarea tezaurului României aflat la Moscova. Atmosfera de mari frământări şi de entuziasm naţional a condus la istorica zi de 27 martie 1918, când Sfatul Ţării a decis reunirea Basarabiei cu România, românii din Basarabia fiind primii în România, care au deschis calea Marii Uniri din decembrie 1918. Deputatul moldovean Ion Buzdugan, secretar al Sfatului Ţării, a propus să se aprobe unirea prin vot deschis, astfel ca istoria să ştie adevărata opţiune a Parlamentului basarabean: „Las ca poporul nostru, ţara noastră şi toată lumea să ştie că, noi, românii basarabeni, care am suferit un veac întreg sub jugul ţarismului rus, că noi toţi dorim unirea cu fraţii noştri de peste Prut, că noi toţi voim să fim şi să rămânem pentru totdeauna cu toţi românii”. O poziţie demnă a avut-o, pe timpul dezbaterilor în Sfatul Ţării, reprezentantul polonezilor, Felix Dudchievicz: „Regret mult că, în această zi solemnă pentru Republica Moldovenescă, eu trebuie să vorbesc în limba rusă, care a fost simbolul împilării atât a naţiunii moldoveneşti cât şi a celei poloneze. Limba moldovenească n-o cunosc eu, iar pe cea poloneză nu o vor înţelege moldovenii. În această zi măreaţă, eu salut călduros fericitul popor moldovenesc înfrăţit, care în sfârşit poate să se unească cu poporul românesc, legat prin sânge. În numele poporului polonez susţin, în întregime, unirea Basarabiei cu România, cum aceasta o doresc şi moldovenii, locuitorii băştinaşi ai acestei ţări”. Rezultatul votului a fost concludent: 86 de voturi pentru, 3 împotrivă, 36 de abţineri, 13 deputaţi fiind absenţi. După reunirea din 1918, România a organizat administraţia în localităţile rurale şi urbane cu ajutorul unor specialişti bine pregătiţi în Regat şi în Basarabia. S-au luat măsuri pentru organizarea infrastructurii şi a transporturilor populaţiei şi mărfurilor. A fost organizată reţeaua sanitară pentru asigurarea sănătăţii populaţiei din oraşe şi sate. România a depus mari eforturi pentru organizarea şi desfăşurarea învăţământului românesc, a creat noi spaţii pentru învăţământ, primind tinerii dornici să cunoască limba şi literatura română, geografia şi istoria românilor, precum şi ştiinţele exacte. Din 1924, învăţământul primar în Basarabia a devenit obligatoriu şi gratuit. Au fost recrutaţi şi trimişi învăţători şi profesori, întrucât în Basarabia nu existau, care au desfăşurat activitatea de instruire şi educare a copiilor şi tinerilor din şcolile primare, gimnaziale şi liceale. Universitatea din Iaşi (care, din 1960, poartă numele lui Alexandru Ioan Cuza) a ajutat la înfiinţarea la Chişinău a facultăţilor de agricultură şi teologie. Au fost editate, în mare tiraj, manuale şcolare şi lucrări de literatură beletristică şi istorică, precum şi lucrări pentru medicină, agricultură şi tehnică industrială. S-au reparat bisericile şi a fost organizat cultul religios. Oameni de ştiinţă, scriitori şi ziarişti şi-au intensificat eforturile pentru culturalizarea maselor din mediul urban şi rural. S-au luat măsuri pentru realizarea reţelei radio. Au fost reparate lăcaşurile de

PRAHOVA EROICĂ, r. 4, Septembrie 2012 2012 PRAHOVA EROICĂ N Nr

1

12

cult religios şi au fost pregătiţi preoţi şi diaconi la seminarii şi institutele teologice. După 1918 a fost realizată reforma agrară, una dintre cele mai reuşite din ultimii 150 de ani. Fiecare ţăran, indiferent de religie şi etnie, a primit câte 6 ha de pământ. Concomitent, statul român a creat un sistem bancar public, care avea misiunea să finanţeze agricultura şi economia în ansamblu cu dobânzi de 2-4 la sută. În 1925, an secetos, statul a aprovizionat ţăranii cu seminţe şi le-a redus datoriile creditate cu de două ori. După criza economică din anii 1929-1933, în Basarabia ca şi în întreaga Românie a început o perioadă de consolidare şi perfecţionare a economiei. Din păcate acest proces de renaştere şi prosperitate naţională a durat numai 22 de ani şi aceştia, în mare măsură, au fost ani neîmpliniţi din cauza atacurilor şi provocărilor hoardelor barbare bolşevice. În acea perioadă, România devenise şi un refugiu de încredere pentru moldovenii din partea stângă a Nistrului, care fugeau cu miile din Transnistria. Despre tragedia moldovenilor de peste Nistru a scris argumentat

Nichita Smochină (1894-1980), născut în suburbia Tiraspolului, care în 1920 a trecut Nistrul şi s-a instalat la Iaşi. Împreună cu alţi refugiaţi a fondat revista „Tribuna Românilor din Transnistria” (19271928). A absolvit Universitatea la Sorbona, iar în 1924 a fost ales membru de onoare al Academiei Române.
 Arhivele Militare Române.  ***Istoria Românilor, volumul 6, Editura Academiei Române, 2002.  CHIRCĂ, Sergiu Ion, BASARABIE! Libertatea şi progresul vin de peste Prut, Chișinău, „ARC”, 2011.  *** Moldovenii sub teroarea bolşevică, sinteză a Comisiei pentru studierea și aprecierea regimului comunist totalitar din Republica Moldova, Chișinău, „Seredia”, 2010.  CODREANU, Theodor, Basarabia sau drama sfâşierii, Chișinău, „Pax Aura Mundi”, 2004.

Bibliografie:

col. (rtr.) Constantin CHIPER

EMINESCU DESPRE BASARABIA „FĂRĂ A PREJUDECA HOTĂRÂRILE ADUNĂRILOR... ”
„Fără a prejudeca hotărârile Adunărilor, credem cum că linia de purtare a conservatorilor va fi următoarea. N-avem nici un schimb de făcut cu Rusia în particular și nu-i dăm nimic ei, precum nu pretindem nimic de la ea în special decât ca să consfințească cuvântul împăratului ei. Numai toți semnatarii Tratatului de la Paris, care va servi de bază a deliberărilor Congresului, ne pot da ceva — lua nu ne pot nici ei nimic. Se zice cum că argumentarea unei părți ar fi următoarea: împăratul nu voiește să-și calce cuvântul și, în marginele voinței sale individuale, nici nu-1 calcă vreodată, dar voința poporului rusesc cere reluarea Basarabiei. Dar cu modul acesta orice tratat încheiat între două state se poate nimici. Caracterul individual al monarhului nu este decât o garanție mai mult pentru respectarea unui tratat, nu este însă unica lui garanție. Convenția a fost încheiată între guverne, adică între oameni cu plenipotențe din partea poporului lor, și tocmai voința popoarelor este angajată prin convenție. Deci nu înțelegem ca o voință angajată să vrea ceva contra angajamentelor ce le-au luat în mod formal. Ce deosebire mai este atunci între popor, ca personalitate juridică, și niște bande neorganizate? Dacă am făcut odată greșala de a încheia convenție cu ea, n-am încheiat-o pentru a servi politica rusească în special. Însărcinată de Europa de a regula cestiuni ce nu ne privesc pe noi, nu i-am cerut decât să ne garanteze ea în special ceea ce toate puterile ne-au garantat prin Tratatul de la Paris: integritatea și neatârnarea teritoriului nostru actual. Poate să fie în alte locuri obicei să se precupețească pământul patriei și cetățenii statului, noi nu cunoaștem aceste obiceiuri și nici voim a le cunoaște.

Dacă Rusia ne propune un schimb-nu-l primim. Ba orice ne-ar propune Rusia îndeosebi nu primim. Noi nu cunoaștem în ea decât pe mandatara Europei, care n-a declarat război Turciei pentru a schimba soarta noastră, ci pe aceea a bulgarilor, sârbilor, muntenegrenilor, în sfârșit a popoarelor de care a fost vorba la conferențe. De noi n-a fost vorba la conferență; războiul ce 1-am purtat a fost poate o imprudență ce se iartă unui popor tânăr și arzător, și alianța de fapt o măsură care să ne asigure succesul armelor noastre, iar încolo n-avem a împărți nimic cu Rusia nici în clin, nici în mânecă. Poate din partea noastră să cucerească toată țara turcească, dacă o vor lăsa alte puteri, cu noi n-a avut război, deci n-are a ne lua nici pământ nici a ne da cu sila ceea ce nu-i cerem ei. Dacă avem a cere, nu Rusia este aceea de la care vom primi. Nu cerem nimic, nu primim nimic, nu dăm nimic. Vrea Rusia să ne dea independența? N-o primim de la ea.

PRAHOVA Nr. 4,Septembrie Septembrie 2012 PRAHOVA EROICĂ, EROICĂ Nr 4, 2012

1

13

Vrea să ne dea Dobrogea? Asemenea n-o primim. Cu un cuvânt, de la Rusia nu primim nimic. N-avem nevoie de patronagiul ei special și nu-i cerem decât ceea ce suntem în drept a-i cere ei, ca oricărui om de rând, cu fața curată: să respecte pe deplin convenția încheiată cu noi. Nici s-a bătut pentru noi, nici n-am poftit-o să se bată; deci nu are dreptul de a trata cu Turcia în numele nostru. Nici ea s-a luptat pentru noi, nici noi pentru dânsa, ci fiecare pentru sine

și ale sale; ea pentru a împlini mandatul Europei și pentru confrații ei de peste Dunăre; noi pentru noi. Deci încă o dată: Nu voim s-auzim de nici un aranjament cu Rusia, nu-i concedem dreptul de a trata în numele nostru, căci n-am însărcinat-o nici noi cu aceasta, nici puterile europene”. Articol publicat în ziarul „Timpul”, 28 ianuarie 1878

„Cineva îmi spunea o dată: <<Voi ați rămas și acum tot la Eminescu.>> Replica mea nu a întârziat: La Eminescu nu se rămâne, la Eminescu se ajunge. Ajunge fiecare conform nivelului său de pregătire spirituală și intelectuală. Unii mai au de parcurs o distanță mare până să ajungă la marele Eminescu, la esența adevărată a operei sale. Suntem, poate, primele generații care avem la dispoziție întreaga operă eminesciană. Să ne aplecăm asupra ei, sunt acolo mari adevăruri românești, adevăruri general umane, adevăruri creștine și, mai ales, tainul de frumusețe al operei sale care trebuie mereu redescoperit”. Valeriu Matei, poet, istoric, scriitor și om politic, membru de onoare al Academiei Române, în timpul vizitei făcută în acest an în România, cu prilejul sărbătoririi Unirii Basarabiei cu România.

16/28 MAI 1812, O ZI CARE NU TREBUIE UITATĂ
Geograful francez Jacques Ancel scria că dintre toate ţările Europei Centrale, pământul cel mai bine rotunjit îl are România, a cărei osie o formează Carpaţii şi colinele din preajma lor, care au adăpostit neamul românesc, scutindu-l de prea multe amestecuri cu sânge străin. Până în 1812, istoria teritoriului românesc dintre Prut şi Nistru este una şi aceeaşi cu istoria Ţării Moldovei, principat autonom ce se întindea între Dunăre, Carpaţi, Nistru şi Marea Neagră. Din păcate, vecinii trecători sau stabili vizau poziţia strategică a acestui teritoriu. Primul plan de împărţire a Moldovei datează din 1412, fiind gândit de regii Ungariei şi Poloniei (Vladislav Jagello şi Sigismund de Luxemburg semnează la 15 martie tratatul de la Lublau care prevedea ca în cazul neparticipării lui Alexandru - domnitor al Moldovei între 29 iunie 1400 și 1 ianuarie 1432 - la campania antiotomană luată în considerare, Moldova să fie împărţită între cei doi conducători, Poloniei revenindu-i Suceava şi Cetatea Albă, iar Ungariei, Romanul şi Chilia. Tratatul de la Lublau nu a fost pus niciodată în aplicare, pentru că Alexandru şi-a onorat obligaţiile asumate). Imperiul Otoman îşi va face simţită presiunea după distrugerea Constantinopolului, reuşind să rupă echilibrul de forţe din regiune. Cucerirea Bugeacului şi a cetăţilor din sud ale lui Ştefan cel Mare, stăpânirile directe sau indirecte ale turcilor în zona românească şi maghiară au dus treptat la modificarea raporturilor româno -otomane în detrimentul nostru. Apare însă interesul Rusiei pentru Moldova, iar tratatul din 1656 poate fi privit ca o „soluţie de disperare” (Tratat diplomatic oficial între voievodul Gheorghe Ştefan şi Ţarul Moscovei, care stabilea următorul acord: „toate locurile, teritoriile şi cetăţile fortificate pe care Imperiul Turcesc le-a desprins de Moldova, cuprinzând Cetatea Albă, Chilia, Tighina şi provincia Bugeacului, vor fi recucerite de Marele Ţar şi vor fi restituite pe urmă Principatului Moldovei iure hereditari”). Dimitrie Cantemir îi cere ţarului Petru cel Mare un corp de oaste, ca împreună „să bată tot Bugeacul” pentru a salva „oraşele şi satele pline de moldoveni care urmează legea creştină”. În aprilie 1711, la Luţk, s-a încheiat un tratat de alianţă („diplomă de protecţie”) ce prevedea autonomia şi integritatea teritorială a Moldovei, domnul având obligaţia de a rămâne credincios bisericii răsăritene şi ţarului. Era începutul! În ultimele decenii ale secolului al XVIII-lea, se produce una dintre cele mai mari drame din istoria acestei ţări româneşti, „cadoul” promis de Turcia Vienei: Bucovina. Rusia, care-şi arogase dreptul de protecţie asupra principatelor şi ar fi trebuit să se opună acestui rapt, a închis ochii demonstrând că ar interveni numai când o cereau interesele ei expansioniste. În anii următori Imperiul ţarist ajunge la hotarele Moldovei ocupând teritoriul dintre Bug şi Nistru. Evenimentele de la începutul secolului al XIX-lea aduceau iarăşi în atenţia Europei problema orientală. Napoleon nu a jucat cu cărţile pe masă nici cu Rusia, nici cu Imperiul Otoman, folosind Principatele române ca obiect de compensaţie, potrivit intereselor de moment, promiţându-le când Austriei când Rusiei, sau fluturând în faţa otomanilor perspectiva recâştigării lor. Noul război ruso-turc (1806-1812) a avut urmări tragice pentru integritatea teritorială a Ţării Moldovei. Rusia voia să anexeze ambele principate, dovadă fiind şi un ucaz din 1808 cu privire la înfiinţarea unui exarhat subordonat sinodului rus. Pentru a-şi asigura alianţa Petersburgului (Viena era atunci o ameninţare gravă), Napoleon se angaja la Erfurt (1808) să recunoască hotarul Rusiei pe Dunăre, dar cu aprobarea Porţii (aceasta să nu se alieze cu Anglia). Deşi războiul a adus victorii şi înfrângeri, ruşii, care ocupaseră de la începutul ostilităţilor principatele, s-au târguit cu turcii ca într-un bazar oriental. Concentrarea unei imense armate franceze în Polonia l-a obligat pe ţarul Alexandru I să grăbească semnarea păcii cu Turcia. La 16/28 mai 1812 cele două delegaţii, rusă şi turcă, au semnat la Bucureşti tratatul de pace care, prin

PRAHOVA EROICĂ, Nr. 4,Septembrie Septembrie 2012 EROICĂ Nr 4, 2012

1

14

articolul 4 „prevedea ca hotarul dintre cele două state să fie râul Prut, de la intrarea acestuia în Ţara Moldovei şi până la locul unde se întâlneşte cu fluviul Dunărea”. Reacţiile faţă de acest rapt teritorial au fost diverse, unele chiar neaşteptate. Boierii din Divanul de la Iaşi, ca „adevăraţi şi credincioşi patrioţi” au salutat încheierea păcii – teama de ruşi? Majoritatea au protestat arătând că acea parte de ţară pierdută era „cea mai bună”, mai bogată în vite şi cereale, „tot câmpul şi inima ţării”. Aceștia au cerut domnitorului să intervină pe lângă curtea ţaristă în favoarea boierilor din zona ocupată. Ulterior, domnul va plăti cu viaţa poziţia sa. Singur, mitropolitul Veniamin Costache s-a zbătut pentru a trimite o delegaţie la Viena, unde se desfăşura congresul de pace. Caragea, domnitorul Munteniei, va insista indirect pe lângă Metternich în vederea retrocedării teritoriului dintre Prut şi Nistru, dar jocurile erau deja făcute. Din punctul de vedere al dreptului european, Imperiul Otoman nu putea ceda un teritoriu aflat sub suzeranitatea şi nu în componenţa sa. Nu era vorba de unirea unor neamuri înrudite şi risipite, ci de un jaf. Istoricul Ion Nistor menţiona mai târziu: „vulturul Uralului îşi înfige adânc gheara blestemată în trupul sângerând al Moldovei şi nu putea fi înduplecat de a slobozi prada de la Prut”. Pentru a stopa temerile autohtonilor, cancelaria de la Petersburg a menţinut un timp autonomia ţinutului, dar din 1828, noul regulament prevedea anularea autonomiei, introducerea obligatorie a limbii ruse în administraţie, apoi în şcoală şi biserică (rusificarea bisericii româneşti s-a manifestat chiar violent după 1871 prin episcopul Pavel Lebedev). Rusificarea s-a realizat încet şi sigur, ducându-se o politică de deznaţionalizare. Şi cea mai bună metodă a fost colonizarea cu scop politic şi social, nu economic, pentru că Basarabia trebuia să joace rolul unui cap de pod în vederea de noi anexiuni teritoriale. S-au acordat privilegii noilor veniţi (scutiri de impozit pe trei ani şi de serviciul militar) care vor atrage diverse elemente, în special indezirabile: iobagi fugari, dezertori şi un număr impresionant de evrei din Rusia, persecutaţi de regimul imperial (în 1862 existau 16 colonii agricole ale evreilor). Au fost colonizaţi bulgari, găgăuzi, germani, albanezi ortodocşi (arnăuţi), ruşi, ucraineni etc. A fost afectată în special populaţia urbană prin introducerea „tiparului rusesc”. Capitala, oraşul Chişinău a devenit „înstrăinat”, limba rusă înfigându-şi rădăcinile atât de adânci „în casele chiar ale moldovenilor, încât azi e greu să fie pe deplin înlocuită”. Populaţia autohtonă a fost dislocată, nevoită să ia drumul exilului. După 106 ani, Basarabia a revenit la patria mamă, populaţia majoritar românească spunându-şi cuvântul, în condiţiile prăbuşirii Imperiului Țarist la sfârşitul Primului Război Mondial. Dar şi atunci a fost un interes ciudat al marilor puteri care socoteau România sau, cel puţin Moldova, o monedă de schimb. Deşi ambele tabere forţau statul român să intre cât mai curând în război de partea lor, au existat înţelegeri

secrete care ar fi stat la baza păcii pe care o doreau, efortul militar şi economic fiind greu de suportat. În iunie 1916, se prefigura o pace ruso-germană prin care Rusia ar fi luat Moldova până la Carpaţi, AustroUngaria ar fi primit Valahia şi Oltenia, iar Germania ar fi preluat Galiţia pe care ar fi cedat-o imperiul dualist. La rândul ei, pentru a contracara o posibilă înţelegere ruso-germană, Franţa propunea Rusiei să-i recunoască toată Moldova şi un culoar de trecere până la Constantinopol de-a lungul Mării Negre. Jocul marilor puteri nu se opreşte aici. În cadrul Conferinţei de Pace de la Paris, pentru că Basarabia nu fusese cuprinsă încă în nici un act, preşedintele american propunea să se creeze un Israel european la Lvov cu zonele din jur (Galiţia, Slovacia, Maramureş, Bucovina, Basarabia, Moldova şi o parte din Ucraina). Orice planuri ar fi făcut mai marii lumii pe seama ţărilor mici ele nu se puteau realiza atât timp cât popoarele aveau drumul lor în istorie. Consiliul Suprem al Conferinţei de Pace a recunoscut legitimitatea unirii Basarabiei cu România la exact doi ani de la înfăptuirea ei, iar în octombrie 1920 a fost semnat Tratatul de la Paris între România, pe de o parte, Marea Britanie, Franţa, Italia şi Japonia, de cealaltă parte, în care se aprecia că din punct de vedere geografic, etnografic, istoric şi economic unirea este pe deplin justificată. Acest tratat constituie recunoaşterea internaţională a unirii Basarabiei cu România, înfăptuită la 27 martie 1918. Privind evenimentele care au urmat la mijlocul sec. al XX-lea şi evoluţia lor în anii `90, este necesar să nu uităm că în naţiunea română zace o sămânţă bogată aparţinând unui popor pe care îl aşteaptă un viitor frumos şi mare, dacă însuşirile sale de căpetenie se vor dezvolta cum se cuvine.
BIBLIOGRAFIE:  CIACHIR, Nicolae şi BERCAN, Gh., Diplomaţia europeană în epoca modernă, Bucureşti, Editura Științifică și Enciclopedică, 1984.  CIOBANU, Veniamin, La graniţa a trei imperii, Iaşi, „Junimea”, 1985.  CIOBANU, Ştefan, Unirea Basarabiei, vol. II, Chișinău, „Universitas”, 1993.  CONSTANTIN, Ion, Basarabia sub ocupaţie sovietică de la Stalin la Gorbaciov, Bucureşti, „Fiat Lux”, 1994;  CONSTANTIN, Ion, România, Marile puteri şi problema Basarabiei, Bucureşti, Editura Enciclopedică, 1995.  DOBRINESCU, Valeriu Florin, Bătălia pentru Basarabia, Iaşi, „Junimea”, 1991.  HAREA, Vasile, Basarabia pe drumul unirii. Amintiri şi comentarii, București, Editura „Eminescu”, 1995.  LUPAŞ, Ioan, Istoria unirii românilor, Bucureşti, „Scripta”, 1993.  ROTARI, Ludmila, Mişcarea subversivă din Basarabia în anii 1918-1924, Bucureşti, Editura Enciclopedică, 2004.  SCURTU, Ioan ş.a., Istoria Basarabiei de la începuturi până în 1994, Bucureşti, „Europa Nova & Tempus”, 1994.

prof. Emilia LUCHIAN C. N. „Mihai Viteazul”, Ploiești

PRAHOVA EROICĂ, Nr.4, 4, Septembrie Septembrie2012 2012 EROICĂ Nr

1

15

CONSTANTIN STERE ŞI DESTINUL EUROPEAN AL ROMÂNIEI
Constantin Stere, unul dintre principalii luptători şi făuritori ai unirii Basarabiei cu Patria Mamă, în 1918, prin întreaga sa viaţă şi operă şi-a câştigat, pentru vecie, un loc de cinste în istoria românilor. El a fost însă şi un militant activ pentru exercitarea mai hotărâtă de către România a statutului său european. Deschiderea europeană şi universală a lui Constantin Stere a preocupat şi preocupă pe mulţi dintre cei aplecaţi nu numai asupra „Cazului Stere”, ci şi a Mitului Stere. Da, mitul Stere, deoarece, pe măsura trecerii anilor, el a intrat în legendă, ceea ce l-a determinat pe academicianul Ion Druţă să afirme: „Lui Stere deseori i s-a reproşat că e mult prea mare, că e mult prea mult. Azi, la o sută patruzeci de ani de la naştere, putem spune că Stere, într-adevăr, a fost o personalitate de tagma făuritorilor renaşterii. Istoric, filozof, politician, lansator de doctrine şi curente de tot felul, întemeietor de ziare şi reviste, unele dintre ele au ajuns până în zilele noastre, toate cer un discernământ, o analiză profundă a multor instituţii”1. Şi, într-adevăr, ascultând de această cerinţă a cercetării ştiinţifice, se proiectează tot mai clar pe pânza vremii figura şi ipostaza de mare european ale lui Stere, cel care, cu peste un secol înainte, vedea, cu ochii minţii sale pătrunzătoare şi cu capacitatea analizei politice obiective, evoluţia naţiunilor europene către consensul uniunii în jurul marilor provocări şi imperative umaniste ale Istoriei. Chiar şi atunci, în timpul revoluţiei bolşevice, chiar şi în atitudinea sa, atât de controversată şi de condamnată, faţă de Primul Război Mondial, el a întrevăzut consecinţele, pronunţându-se în favoarea raţiunii, a dreptului naţional, împotriva soluţiilor războinice, devastatoare. El a crezut cu ardoare în misiunea filozofiei şi a istoriei de a umaniza raporturile interumane şi internaţionale, pentru a da şanse omului, categoriilor sociale aflate în suferinţă, naţiunilor ostracizate, să-şi fie singure stăpâne. De aceea simţea nevoia să scrie, încă pe când era un tânăr aruncat de către Ohrana ţaristă în gheţurile Siberiei, despre „Misiunea filosofiei”, care era aceea de a-l înălţa pe om: „Omul este un veşnic şi neobosit căutător al adevărului”2, înscriindu-se astfel în filonul cugetărilor marilor clasici. Acest mod de gândire, rod nu numai al lecturilor sale enciclopedice, ci şi al înţelepciunii oferite de reflecţiile asupra vieţii individuale şi sociale, transcende viziunea îngustă raportată la specificul şi trebuinţele locale, deschizând calea integrării în marile valori spirituale ale lumii. Dar C. Stere vedea, la numai 28 de ani, această integrare ca pe un proces care nu neagă, ci, dimpotrivă, implică conservarea şi dezvoltarea entităţii naţionale. „Pentru ca o naţiune să poată participa la procesul omenirii, subliniază el, ea are neînlăturat nevoie de o dezvoltare neîmpiedicată a vieţii sale naţionale. Asta este dreptul său particular de a gândi şi de a simţi fără ca propăşirea lui culturală şi civilizatoare să fie lovită. Deoarece cât timp există diferite naţiuni, toate comorile civilizaţiunii omeneşti generale le pot fi accesibile numai întrucât sunt asimilate de cultura naţională întrucât sunt naţionalizate”3. Referindu-se la toate aceste ipostaze, acad. Gheorghe Duca, Preşedintele Academiei de Ştiinţe a Moldovei, îl vede, pe bună dreptate, pe C. Stere, ca pe „Un spirit european uriaş”, ca pe o „Figură emblematică, spirit lucid, ce credea cu fervoare în ideea europeană cu privire la destinul distinct al fiecărei naţiuni în constelaţia dialogului multicultural”4. Aceste idei străbat ca un fir roşu întreaga sa operă politică, publicistică şi literară şi îl situează în galeria marilor figuri prin care naţiunea română şi-a croit căile către ideea europeană, şi care, iată, avea să capete contur, în vremea noastră, sub forma unei reale şi promiţătoare Uniuni continentale de naţiuni libere, aflate în raporturi de cooperare şi de securitate colectivă. Analizând aceleaşi resorturi intime care îl propulsează pe C. Stere în rândurile cugetătorilor şi ale militanţilor pentru apropierea de spiritul european, academicianul Mihai Cimpoi face o paralelă între felul în care vedeau, în epoci diferite, Europa două personalităţi deosebite, ca structură intelectuală şi statutul social, dar pe care le unea acea tendinţă firească de ieşire din balcanismul tradiţional închistat spre a accede la statutul european ce ni se cuvenea de drept. În studiul Proeuropenismul românesc, din vol. Critice, consacrat Dialogului valorilor, acesta se referă chiar la „Europa lui Golescu = Europa lui Stere”, desprinzând unele observaţii şi concluzii care reţin atenţia: „Doi mari boieri – munteanul Dinicu Golescu şi basarabeanul Constantin Stere – arată acesta – se întâlnesc în felul de a înţelege modelul cultural sufletesc european. Portretul fenomenologic al Europei Stere îl face în studiul de tinereţe Încercări filosofice, în care prezintă întreaga mişcare filosofică contemporană din cele <<trei popoare de căpetenie>> europene (Franţa, Anglia, Germania) şi – în chip mai sumar – în <<foiletonul social>> Din notiţele unui observator ipocondric, (...) studiul comparat Elenismul şi iudaismul în civilizaţia umană (revista „Adam”, nr. 54 din 1932), în eseurile despre Oscar Wilde, Henrik Ibsen, Pallisot şi, bineînţeles, în studiul

PRAHOVA r. 4, Septembrie Septembrie 2012 2012 PRAHOVAEROICĂ, EROICĂ N Nr

1

16

sociologic şi juridic Evoluţia individualităţii şi noţiunea de persoană în drept, cu care şi-a luat licenţa în drept la Universitatea din Iaşi la 1897”. C. Stere, parcurgând el însuşi unele trasee europene, vede Europa prin ochii şi sensibilitatea lui Golescu, care, în faţa unor elemente de vârf ale civilizaţiei europene, trăieşte o adevărată revoluţie morală. Autorul sintetizează în câteva trăsături modelul acestei civilizaţii văzute şi descrise de Golescu: “Buna rânduială” – asigurată de “pravile înţelepte, de oblăduire dreaptă şi dulce”; spiritul de legalitate, egalitatea în faţa legilor, cultura sufletească, izvorul adevăratei “civilizaţiuni” – în comparaţie cu... “barbaria”. Acesta apreciază, de asemenea, că cei doi se regăsesc pe acelaşi plan al percepţiei valorilor europene, şi, mai mult, că “portretul biografic al lui Golescu nu este decât autoportretul lui Stere (...), că bunul cunoscător al realităţilor europene care este Stere întregeşte prezentarea impresiilor cu un portret sociografic al bătrânului continent”5. Academicianul Mihai Cimpoi a readus aceste idei în atenţia publicului ploieştean, în cadrul conferinţei “C. Stere: Omul, epoca şi ideea europeană”, susţinută la Muzeul Judeţean de Istorie şi Arheologie Prahova, în ziua de 25 iunie 20106. Deschiderea către lumea civilizată nu a fost o transformare miraculoasă sau accidentală de mentalitate, ci rodul unor procese intelectuale profunde, strâns legate de reflecţiile sale pe tema destinului uman, care l-au făcut apt pentru învingerea urgiilor din timpul surghiunului şi al furtunoasei sale activităţi politice. Biografii săi constată cu surprindere că, în 1892, când, eliberat din surghiun, a sosit la Iaşi, el era deja o personalitate formată la nivelul standardelor europene. Unul dintre aceştia, care are merite deosebite în cercetarea şi promovarea imaginii reale a marelui nostru înaintaş, academicianul Haralambie Corbu, ne atrage atenţia că, d e fapt, Constantin Stere s-a

afirmat şi rămâne în istoria şi cultura vremii sale ca un mare cetăţean al lumii : “Datoria noastră primordială, subliniază acesta , e de a-l readuce şi a-l reda pe C. Stere în toată plinătatea, integral şi nedivizat, cu tot zbuciumul şi cu toate florile sale adunate timp de o viaţă, generaţiei actuale şi celor care vor veni; să le slujească drept simbol al sufletului şi demnităţii moldoveanului basarabean, căci anume el s-a dovedit a fi unul din puţinii noştri predecesori, care s-au înregimentat, sincer şi fără rezerve, în rândurile marilor cetăţeni ai lumii . Ai lumii, în care ne vrem şi ne dorim integraţi şi noi cu toţii, compatrioţii şi concetăţenii de azi ai acelui care a fost un înfrânt în anumite încăierări, dar care rămâne un neînvins în marea şi inegala bătălie pentru ideal, pentru echitate socială, pentru buna înţelegere şi colaborare între semeni, între etnii, între popoare” 7. Aceste reflecţii şi argumente îndreptăţite stau la baza convingerii noastre că nu poate fi un omagiu mai sincer decât acela de a ne uni cu toţii în jurul acelor valori naţionale şi universale care au constituit crezul luptei şi al vieţii de excepţie a marelui nostru înaintaş – Constantin Stere. Europa însăşi are motive întemeiate să-l revendice şi să-l aşeze în galeria marilor umanişti. Note:
1 DRUŢĂ, Ion, Revenirea lui Stere, în vol. Constantin Stere – 140 de ani de la naştere. Materialele Conferinţei Ştiinţifice Internaţionale, 12 oct. 2005, coordonatori: acad. Alexandru Roşca, acad. Haralambie Corbu, Svetlana Kovolevski, Tipogr. Academiei de Ştiinţe a Republicii Moldova, 2005, p. 11. 2 STERE, Constantin, Scrieri politice şi filozofice, Bucureşti, „DoMinor”, 2005, p. 64. 3 STERE, Constantin, Din notiţele unui observator ipocondric, foileton în Adevărul (6 articole, între 18 oct.-20 dec. 1893), nr. din 25 oct. 1893. 4 DUCA, Gheorghe, Un spirit european uriaş – Constantin Stere, în vol. C. Stere. 140 de ani de la naştere, Chişinău, Tipogr. Academiei de Ştiinţe a Republicii Moldova, 2005, p. 7. 5 CIMPOI, Mihai, op. cit., Craiova, Fundaţia „Scrisul Românesc”, 2007, pp. 23-25. 6 Vezi: Anotimpuri Româneşti, nr. 18/iunie 2010. 7 CORBU, Haralambie, op. cit., p. 24.

prof. dr. Gheorghe MARINICĂ

SLAVĂ ȚIE, STEA CURATĂ
Elevii Școlii cu Clasele I-VIII „Andrei Mureșanu” Ploiești au participat, în anul 2011, la Concursul național organizat în capitală, de Ziua Europei, de către Reprezentanța Comisiei Europene la București. Desenele lor au concurat alături de alte aproape 4 000, aparținând copiilor din întreaga țară. Două lucrări (prezentate pe coperta 3) au ajuns în etapa finală a concursului, cele desenate de către Mihaela Neagu, clasa a VII-a A și Andreea Tîrziu, clasa a VII-a B. În luna octombrie 2011 am fost la București, unde s-a organizat expoziția cu lucrările câștigătoare, în total 60 de desene la nivelul țării. Spațiul public european a fost gazda acestei expoziții. Inițial am fost anunțați pe mail că ne numărăm printre finaliștii câștigători ai acestui concurs, iar la momentul festivității, premianții au fost schimbați. În fine, important este că am participat la un concrus de anvergură și că avem puterea de a participa și la alte concursuri asemănătoare. prof. Maria BOBELEA – VASILESCU Slavă ție, stea curată, Voie bună pe pământ, Astăzi te simțim aproape Sol din Rai cu soare sfânt!
O friends, no more these sounds! Let us sing more cheerful songs, more full of joy!

Ei, noua generație, știu că elogiul frumuseții netrecătoare va învinge până la urmă cultul banului. Nu zornăitul acestora trebuie să prevaleze ci odele închinate adevăratelor bucurii!

PRAHOVA EROICĂ, Nr.4, 4, Septembrie Septembrie2012 2012 EROICĂ Nr

1

17

ZIUA INDEPENDENȚEI, MOMENT DE COTITURĂ ÎN ISTORIA POPORULUI ROMÂN
Apărarea independenţei şi a libertăţii patriei a reprezentat din totdeauna o valoare supremă pentru poporul nostru. Pentru aceasta, înaintaşii noştri au purtat grele bătălii începând din epoca veche, continuând cu epoca medie, modernă şi contemporană, împotriva năvălitorilor străini, a regatelor şi imperiilor vremii. Inaugurând epoca modernă, secolul revoluţiilor (17841878) a descătuşat energiile poporului român, asigurând depăşirea tuturor obstacolelor ridicate de cercurile ultraconservatoare externe. Înaintând pe calea deschisă de răscoalele şi revoluţiile din 1784, 1821, 1848-1849, naţiunea română a realizat, prin actul energic din ianuarie 1859, Unirea Moldovei cu Muntenia şi a pus bazele statului său modernRomânia- sub domnia lui Alexandru Ioan Cuza. Urmărind cu atenţie ridicarea la luptă a popoarelor balcanice: Serbia, Muntenegru, Bosnia, Herţegovina şi Bulgaria, împotriva Imperiului Otoman, dorinţele de revanşă ale Rusiei ţariste, reprezentanţi ai guvernului României au avut o întrevedere cu reprezentanţi ai guvernului Rusiei ţariste, la data de 29 septembrie/ 11octombrie 1876, la Livadia în Crimeea. Partea română a acceptat, în principiu, trecerea armatei ruse pe teritoriul României. Al doilea pas s-a făcut la data de 4/16 aprilie 1877, prin semnarea la Bucureşti a Convenţiei româno-ruse, prin care se accepta trecerea pe teritoriul României a armatei ruse spre Balcani. Cu acest prilej, Guvernul Rusiei se angaja să apere integritatea teritorială a ţării noastre şi să respecte drepturile şi rânduielele politice ale Statului Român. Guvernul României a declarat mobilizarea generală, la data de 6/18 aprilie 1877, aducând sub arme 120.000 de oameni, dintre care 58.700 făceau parte din armata de operațiuni. Conform înţelegerii, trupele române au ocupat poziţii de apărare pe Dunăre. La data de 10/22 aprilie 1877 s-au întrerupt relaţiile diplomatice dintre România şi Imperiul Otoman. În ziua de 11/23 aprilie 1877, armata Rusiei a trecut frontiera României. În ziua de 12/24 aprilie 1877, Rusia a declarat război Imperiului Otoman. Armata turcă a ripostat la 21 aprilie/3 mai, bombardând cu artileria oraşul Brăila, iar la 26 aprilie/8 mai localităţile Calafat, Bechet, Olteniţa şi Călăraşi. În aceeaşi zi, artileria română a răspuns atacului turcilor bombardând fortăreaţa Vidin. În zilele de 28/29 aprilie-10/11mai, Parlamentul României a adoptat o moţiune prin care s-a declarat starea de război cu Imperiul Otoman. După numeroase iniţiative economice, diplomatice şi de apărare, menite a consolida statul modern, Sesiunea extraordinară a Adunării Deputaţilor a proclamat la data de 9 mai 1877, printr-un act legitim de voinţă şi autodeterminare naţională, independenţa de stat a României. Ministrul de externe, Mihail Kogălniceanu, interpelat de deputatul Nicolae Merfe, a declarat în faţa adunării: “Suntem independenţi, suntem naţiune de sine stătătoare…, suntem o naţiune liberă şi independentă”. O interpelare asemănătoare a venit şi de la Senat, în ziua de 10 mai din partea senatorului Alexandru Orăscu, la care Mihail Kogălniceanu a dat un răspuns asemănător celui de la Cameră: „Declarăm dar, că de aici încolo ne aşteptăm la o viaţă independentă, la o viaţă de sine stătătoare…” Proclamarea independenţei a fost salutată cu entuziasm de toţi locuitorii ţării şi de românii din provinciile istorice aflate încă sub dominaţie străină. Adeziunea largă, de masă, la actul din 9 mai 1877, care însemna realizarea unuia dintre idealurile fundamentale urmărite prin secole de înaintaşi, a stat la temelia sprijinului neprecupeţit acordat de întreaga noastră naţiune oştirii române, angajate în războiul menit să consacre independenţa deplină a ţării. Din prima, până în ultima zi a confruntărilor, populaţia a contribuit masiv, prin ofrande în bani, alimente, obiecte de îmbrăcăminte, medicamente, furaje şi alte bunuri, la înzestrarea, echiparea şi întreţinerea unităţilor operaţionale. Numeroşi locuitori s-au oferit să participe, ca voluntari, la marile bătălii desfăşurate în sudul Dunării. Toate aceste aspecte au conferit, de la început, războiului din 1877-1878 un caracter popular şi naţional, asigurând oştirii, pe lângă sprijinul material, un însufleţitor suport moral. După insuccesele armatei ruse, în cele două bătălii de la Plevna, din datele de 8 şi 18 iulie 1877, Marele Duce Nicolae, comandantul suprem al armatelor ruseşti, a adresat o telegramă principelui Carol I, care se afla la Poiana Mare, judeţul Dolj (la Cartierul General al Armatei Române) cerându-i cu insistenţă să treacă armata română peste Dunăre, în Bulgaria. La data de 19/31 iulie 1877, primele unităţi ale armatei române au trecut Dunărea şi au luat în primire podul de vase de la Zimnicea-Şiştov. În ziua de 10/22 august 1877, unităţi ale armatei române din Divizia a 4 -a au primit “botezul focului” în faţa Plevnei. La data de 27 august/8 septembrie 1877, s-a desfăşurat primul atac românesc al Regimentului 13 Dorobanţi Vaslui/Iaşi, în direcţia redutei Griviţa din sistemul de apărare a Plevnei, cucerindu-se o poziţie întărită în faţa redutei. În ziua de 30 august/11 septembrie 1877 (ziua onomastică a ţarului Rusiei, Alexandru), s-a desfăşurat a treia bătălie de la Plevna, una din cele mai mari bătălii ale războiului. După o eroică încleştare, trupele române au ocupat puternica redută Griviţa 1. Au căzut în luptă aproape 800 de soldaţi, în frunte cu bravii ofiţeri, maiorul Gheorghe Şonţu, căpitan Valter Mărăcineanu şi alţi ofiţeri. Nereuşindu-se să se ocupe cetatea Plevna, se hotărăşte prelungirea asediului ei şi se scoate din luptă cetatea Rahova în zilele de 7/19 noiembrie-9/21 noiembrie 1877, remarcându-se în lupte ostaşii din Detaşamentul colonel Slăniceanu. Dintre ofiţerii căzuţi în lupte reţinem pe maiorii C. Ene şi Dimitrie Giurăscu. În ziua de 28 noiembrie/ 10 decembrie 1877, trupele române au cucerit puternicele redute de la Opanez, obligând pe generalul Osman-paşa să capituleze cu cei 45.000 de ostaşi turci.

PRAHOVA EROICĂ EROICĂ, Nr Nr. Septembrie 2012 4,4,Septembrie 2012

1

18

De la data de 1 decembrie 1877, trupele române s-au îndreptat spre cetatea medievală Vidin, cucerind rând pe rând avanposturile sale: Smârdan, Tatargic, Inova, Novoselce, Belogradcic şi apoi Vidinul. În ziua de 23 ianuarie/4 februarie 1878 s-a semnat armistiţiul în războiul ruso-româno-turc. Tratatul de Pace rusoturc, din 19 februarie/3 martie 1878, de la San Ştefano, stipula recunoaşterea independenţei României, alături de cea a Serbiei şi Muntenegrului şi autonomia Bulgariei. Dobrogea era cedată Rusiei, care-şi rezerva dreptul s-o schimbe „cu partea Basarabiei cedată României prin Tratatul de pace de la Paris la 1856, după războiul rus şi coaliţia europeană din 18531856”. În perioada 1 iunie/1 iulie 1878 s-a desfăşurat Congresul internaţional de la Berlin: s-au recunoscut independenţa de stat a României şi drepturile ei asupra Dobrogei, teritoriu străvechi românesc, iar judeţele Bolgrad, Cahul şi Ismail din sudul Basarabiei

(retrocedate Moldovei prin Tratatul de la Paris din 1856) au fost încorporate din nou în Imperiul Țarist. Armata Română a pierdut pe teritoriul Bulgariei 10.000 de oameni, care au semnat cu viaţa lor actul independenţei de stat a României. În ziua de 8/20 octombrie 1878, armata română victorioasă şi-a făcut intrarea triumfală în Bucureşti pe Podul Mogoşoaiei, care de atunci poartă numele de Calea Victoriei. În formaţia de defilare s-au aflat şi ostaşii prahoveni din Batalionul 2 Vânători, Regimentul 7 Dorobanţi Prahova/Dâmboviţa şi Regimentul 4 Călăraşi. Moment de cotitură în istoria poporului român, proclamarea independenţei, consacrată pe câmpurile de bătălie şi apoi recunoscută pe plan internaţional a deschis perspective favorabile dezvoltării în ritm susţinut a societăţii româneşti. Cucerirea independenţei a pregătit condiţiile pentru întregirea ţării, prin marele act istoric al Marii Uniri din anul 1918. conf. univ. dr. Gheorghe CALCAN

ZIUA EUROPEI: ŞI EU SUNT „EU”
„EU”…. un cetăţean simplu, fac parte din Uniunea Europeană. Nu este un vis, ci o realitate care se manifestă deja. Sunt oare pregătit să fac parte din marea familie europeană? Nu ştiu dacă sunt europeanul perfect, dar sigur îmi doresc să reprezint cu mândrie valorile spaţiului românesc unde am crescut şi am trăit până acum. E drept că Europa este un spaţiu geografic amplu, cuprinzător, care include o diversitate de naţiuni şi grupuri etnice, deopotrivă diferite din toate punctele de vedere. Cu toate acestea, aderarea la Uniunea Europeană însemna dorinţa de a face parte dintr-un sistem care are la bază reguli precise. Constituţia europeană prevede ca toţi oamenii, indiferent de limbă, rasă, sex sau origine să fie consideraţi egali în faţa legii. Le vor fi respectate diversitatea culturală, religioasă şi lingvistică, iar orice discriminare legată de sex, culoare, rasă, etnie, limbă, origine socială, opinie, proprietate, handicap sau orientare socială este de-a dreptul interzisă. Însă aici intervine o neconcordanţă: dacă cetăţenii sunt egali în faţa legii, dacă au aceleaşi drepturi şi obligaţii, înseamnă că tradiţiile, obiceiurile, dialectele, credinţele religioase pe care le-au moştenit şi cu care se identifică ca şi popor, trebuie să dispară ? Este oare justificată împingerea omogenizării unei populaţii, pe baza principiului naţiunii civice, până la limita în care nu ar mai exista nicio diferenţă între grupurile diferite de oameni? Fără îndoială că nu. Un rol important îl are identitatea naţională, în maniera ei originală de a prezenta trecutul şi istoria poporului respectiv în raport cu alte istorii naţionale, regionale şi locale. În Uniunea Europeană, fiecare stat membru deţine propria identitate naţională, poate promova spiritul autohton, valorile culturale şi tradiţionale proprii cetăţenilor săi. Se are în vedere totuşi o ordonare şi unificare a diverselor realităţi culturale din geografia continentului. A face parte integrantă din Europa presupune o voinţă totală a membrilor unei comunităţi de a trăi împreună, de a se supune aceloraşi legi şi de a avea drepturi şi îndatoriri asemănătoare, indiferent din ce stat ar proveni. Cu alte cuvinte, este vorba de un context intercultural, cu aspecte favorizante şi defavorizante, pentru ca națiunea etnică să pună accentul pe unitatea culturală. Nu se are în vedere dispariţia patriotismului, a ataşamentului şi dragostei faţă de propria naţiune sau îndepărtarea sentimentului de mândrie naţională, chiar dacă acesta capătă un sens diferit. Patriotismul s-a statornicit în decursul istoriei şi a apărut o dată cu formarea popoarelor, căpătând o mare însemnătate în perioada transformării lor în naţiuni şi popoare independente. Este greşită interpretarea potrivit căreia integrarea europeană ar reprezenta un potenţial pericol pentru anumite valori, tradiţii sau elemente ale culturii. Ele vor fi promovate poate mai mult decât până acum, nu vor fi suprimate libertăţile individuale, iar Uniunea Europeană va respecta diversitatea culturală, lingvistică şi religioasă. Suprastatul UE nu se ridică pe statele naţionale pentru a le zdrobi unitatea, ci, dimpotrivă, pentru a le spori autenticitatea şi identitatea naţională. Pasul către integrare, pentru edificarea statelor Europei, nu se va face prin demolarea statelor naţionale. Trebuie să fim capabili, noi, ca stat şi popor, să ne păstrăm „propria personalitate”. Odată ce România a aderat la UE, asta nu înseamnă că în loc de Mioriţa la ciclul primar al şcolilor se va studia Hamlet, ca fiind unul dintre cele mai importante mituri ale românilor. Aceasta aderare nu schimbă nici binecunoscutele sintagme „codrul frate cu românul” sau „românul s-a născut poet”. România a aderat la Uniunea Europeană și rămâne tot o „insulă de latinitate într-o mare slavă” pentru că aceste lucruri s-au impus prin cultură, de mii de ani. prof. dr. Maria Mariana GHEORGHE

PRAHOVA EROICĂ, Nr.4, 4, Septembrie Septembrie2012 2012 EROICĂ Nr

1

19

ZIUA VETERANILOR DE RĂZBOI
(discurs ținut pe 29 aprilie 2012) Celebrăm astăzi 110 ani de la instituirea calității de veteran de război, hotărâre luată de către Regele Carol I la 29 Aprilie 1902, prin Înalt Decret-pentru toți cei care luptaseră în războiul din 1877-1878 în scopul cuceririi Independenței de Stat a României, zi statuată în calendarul sărbătorilor naționale, ca zi a veteranilor de război din România prin promulgarea Legii Nr.303/2007, în semn de recunoaștere a meritelor veteranilor de război pe câmpurile de luptă, pentru apărarea independenței, suveranității, integrității teritoriale și a intereselor României. Menționez că, la adoptarea acestei hotărâri, s-au avut în vedere prevederile Convenției de la Geneva din 1870, a statelor europene, potrivit cărora cei chemați de patrie la luptă, au dreptul să devină, după un sfert componentă a societății civile, un segment social cu de veac VETERANI. un pronunțat sentiment al onoarei, demnității și Exprim, la acest moment aniversar, întreaga respectului nețărmurit față de valorile neamului gratitudine tuturor acelora care au contribuit la românesc, devotat ca întotdeauna patriei, poporului. realizarea acestui act reparatoriu, istoric. Ne bucură bătrânețele gestul autorităților din Se cuvine ca și la acest ceas aniversar, evocând cu municipiile, orașele și comunele județului Prahova, pioșenie eroii din toate timpurile și din toate locurile care au acordat unor veterani de război, născuți sau ai poporului român și ai armatei sale, bravii veterani trăitori pe aceste meleaguri, titlul de «Cetățean de de război, mutați la Domnul, în oștirile din Ceruri, să Onoare». Au primit acest onorant titlu, 15 veterani de le înălțăm un gând cald, de fierbinte și eternă război din județul nostru, printre care mă număr și eu, recunoștință. dar trebuie să exprim regretul că nu m-am regăsit Chiar dacă timp de 45 de ani, de la terminarea nicio clipă afișat pe panoplia de la etajul 3 al clădirii războiului și până la Revoluția din Decembrie 1989, unde își desfășoară activitatea Primăria Municipiului veteranii de război au fost tratați - mai mult sau mai Ploiești. puțin - ca elemente de decor, ei nu au încetat nicio De o onoare deosebită ne-am bucurat și ne clipă să spere că va veni vremea când libertatea, bucurăm și din partea conducătorilor statelor, alături democrația și demnitatea vor triumfa în România. de care am luptat în cel de-al Doilea Război Mondial. După Decembrie 1989, a putut lua ființă Asociația Astfel, președinții Cehiei și Slovaciei, cu prilejul Națională a Veteranilor de Război, cu filiale în toate împlinirii a 65 de ani de la terminarea războiului, au județele țării, organizație independentă, neguvernaacordat medalii comemorative unor veterani de mentală, nepatrimonială și complet apolitică, din care război români - 4 fiind din județul Prahova, printre ei au dreptul să facă parte, pe bază de adeziune liberă, numărându-mă și eu, demonstrând astfel încă un cetățenii români, fără deosebire de naționalitate, semn al prețuirii ce ne-o poartă statele eliberate de convingeri politice, religie, sex și vârstă, participanți armata română. la Primul și al Doilea Război Mondial. După victoria Revoluției Române din Decembrie Asociația Națională a Veteranilor de Război este 1989 și odată cu constituirea în 1990 a A.N.V.R., membră a Federației Mondiale a Foștilor Combatanți, care să promoveze și susțină statutul și drepturile cu sediul la Paris. cuvenite veteranilor de război și urmașelor acestora, La început A.N.V.R număra în rândurile sale circa stabilite în Legile Nr.49/1991, 44/1994 și 303/2007, 900.000 de persoane, din care peste 30.000 erau din am avut credința că țara, despărțită de o orientare de județul Prahova. După 22 de ani, efectivele au scăzut import, în contextul amplului proces de renaștere dramatic, ajungându-se la o rată a mortalității de națională, își va putea găsi liniștea deplină și calea 20-25% ca urmare a înaintării în vârstă (cei mai dezvoltării spre progres și civilizație. Din păcate, „tineri” veterani au 85 de ani) dar și ca efect al rănilor după 22 de ani de la acel crucial eveniment, pentru și suferințelor de război, vieții grele de prizonierat în care s-a sângerat și s-a murit, aceste convingeri sunt Rusia și Germania, a bolilor și nu în ultimul rând a încă departe de a fi înfăptuite pe deplin, punând sub lipsurilor în care au trăit mulți dintre ei. Ne seceră semnul îndoielii însuși evenimentul care a adus „doamna cu coasa” mai abitir decât frontul. „Se sting libertatea afirmării publice. România se zbate pe veteranii” -cum spunea un poet: „Se sting în tăcere locuri codașe în Europa. Suntem mai liberi după 22 și-n lacrimi se sting / Și nimeni nu-i plânge / Pe de ani, dar avem vagi motive de satisfacție: o nimeni nu-i doare că mor veteranii! Nici ei nu mai industrie pe cale de dispariție, o agricultură în agonie, plâng". Dramatic de dureros! sănătatea în suferință, învățământul încă mai caută La borna celor 22 de ani de la înființare, A.N.V.R. busola, șomajul în creștere iar prestigiul în plan Filiala Prahova se prezintă ca o prestigioasă internațional, tot mai redus.

PRAHOVA Nr.4, 4, Septembrie Septembrie2012 2012 PRAHOVA EROICĂ, EROICĂ Nr

1

20

În locul unor proiecte și idealuri naționale, asistăm cu durere la apariția și proliferarea unor ambiții vindicative, invidii politice și de altă natură, care au anulat multe din idealurile și speranțele unor reforme reale pentru grăbirea instaurării progresului, revigorarea întregii vieți a societății, pentru eradicarea sărăciei, pentru redresarea și creșterea economiei, a condițiilor de trai, implicit pentru implementarea tuturor cerințelor de membră al U.E., s-a scos securea răzbunării, a plătirii polițelor și a răfuielilor. Se folosesc instituțiile statului de drept pentru culpabilizarea și înlăturarea adversarilor politici, economici sau de idei și acțiune. Se fabrică cele mai aberante motive în acest sens. Am salutat și salutăm toate măsurile și acțiunile întreprinse pentru stăvilirea și sancționarea corupției, a criminalității, a oricăror încălcări a legilor, mai puțin cele inventate ad-hoc pentru a crea și întreține o stare de tensiune, de suspiciune și timorare. Constatăm cu tristețe că, în locul unei acțiuni naționale, în interesul țării, clasa politică este împărțită în tabere adverse, obsedate de asigurarea unei legitimități electorale, aceștia se înfruntă în mod jenant, uitând de problemele națiunii, ale celor care le-au acordat votul și care asistă dezamăgiți, cu imensă lehamite, la acest spectacol penibil. A.N.V.R. Filiala Prahova, reprezentanta a 7.762 invalizi și veterani de război, văduve de război și văduve de veterani de război, aflați la crepusculul vieții, ingrijorați de această dezordine morală și social-politică, dar și de situația lor, fiindcă se văd tot mai neglijați, frustrați de unele drepturi obținute prin legi-pentru care ne limităm a prezenta doar următoarele aspecte: - se manifestă insensibilitate și meschinărie din partea unor primari și funcționari ai acestor instituții care, din lipsă de respect față de textul legii sau ignoranță, ba chiar abuz, nu aplică prevederile legilor Nr.44/1994 și 303/2007 privind scutirea de impozite pe terenuri; - când vor înțelege cei în drept, cât de gravă este situația neasigurării medicamentelor care, pentru veteranii de război, la vârsta și afecțiunile lor,

sunt vitale pentru a le ușura suferința și prelungi viața; - alarmantă este situația transportului auto gratuit. Au fost cazuri când veteranii de război au fost umiliți, dați jos din autovehicule, refuzându-li-se transportul cu documente legale, transportatorii argumentând că n-au primit sumele cuvenite pentru serviciul prestat și că vinovați de nerespectarea legilor sunt Ministerul Transporturilor și Ministerul Finanțelor; - de ani de zile, asigurarea biletelor de tratament gratuite în stațiunile balneo-climaterice, este ignorată pentru veteranii de război; - indemizația de război și renta pentru decorațiile conferite pentru fapte de arme pe front, sunt foarte mici: 324 lei/luna, comparativ cu ceilalți combatanți din Europa – participanți la cel de-al Doilea Război Mondial - care primesc peste 2.500-3.000 euro sau dolari/lună. Ceilalți veterani de război români nedecorați pe front, primesc doar 250 de lei/lună iar urmașele acestora, numai 92 de lei/lună. Pentru tot ce am prezentat mai sus, adresăm un apel de suflet către clasa politică, către toate instituțiile de stat, Biserica Ortodoxă Română, intelectualitatea și către toți cetățenii de bună credință de a se pune capăt penibilului spectacol politicianist la care asistăm. Opriți domnilor vrajba, ura, răzbunările, răfuielile și intrigile de orice natură. Reveniți la frumoasele virtuți ale românilor: înțelepciune, concordia politică și socială, respectul față de tradiții și valorile naționale. Ajunge cât ne războim de peste 22 de ani - suntem obosiți, dezămăgiți și îngrijorați de ceea ce se întâmplă în detrimentul întregii populații, a intereselor interne și externe ale țării. Sperăm că vom fi înțeleși și că vom găsi în sufletele politicienilor și ale celorlalte forțe sănătoase, ecoul cuvenit. Puneți mai presus de orice, mobilizarea tuturor energiilor și resurselor țării pentru finalizarea reformelor, grăbirea progresului, revigorarea întregii vieți a societății, eradicarea săraciei, îmbunătățirea condițiilor de trai ale întregii populații pentru ca România să revină pe un loc de prestigiu și demnitate în Europa și în lume. Așa să ne ajute Dumnezeu! general de brigadă Gheorghe RĂUCEA, președintele A.N.V.R. Filiala Prahova

„Dacă nici de armată nu te-ai ocupat de aproape, ce-ai făcut timp de 45 de ani?” Înainte de a părăsi ministerul şi consiliul, şi a lăsa locul lui Titu Maiorescu, într-o violentă explicaţie cu regele Carol I, care afirma că armata română nu avea cele trebuincioase pentru a intra în război, P.P. Carp l -a interpelat pe suveran cu aceste vorbe de o îndrăzneală neobişnuită.

ZIUA EROILOR
În baza Decretului nr. 4106 din 12 septembrie 1919, statul român a adoptat măsura de a se înființa „Societatea Mormintelor Eroilor Căzuţi în Războiul 1916-1919”, cu statut de persoană juridică, având nobilele misiuni de a îngriji şi păstra mormintele şi operele comemorative de război realizate, de a descoperi noi morminte ale ostaşilor căzuţi pentru patrie, de a aduce îmbunătăţiri cimitirelor eroilor şi de a organiza ceremoniale religioase şi militare la mormintele eroilor. Guvernul României a aprobat, prin Decretul-Lege nr. 1693 din 20 aprilie 1920, propunerile Bisericii Ortodoxe Române şi ale Ministerului de Război pentru a celebra, în fiecare an, Ziua Eroilor, în ziua când se sărbătoreşte Înălţarea Domnului Iisus Hristos la ceruri.

PRAHOVA r. 4, 4, Septembrie Septembrie2012 2012 PRAHOVAEROICĂ, EROICĂ N Nr

1

21

La data de 31 mai 1927, în conformitate cu Vălenii de Munte şi Sinaia. De asemenea au ieşit în prevederile Legii asupra mormintelor de război din evidenţă acţiunile educative desfăşurate în colegiile România, S.M.E.C.R. s-a transformat în Societatea naționale ploieștene „Mihai Viteazul”, „Jean Monet”, „Cultul Eroilor”. Conform cerinţelor acestei legi, în „Alexandru Ioan Cuza”, „I.L. Caragiale”. Activități perioada interbelică s-au realizat 14 mausolee, 106 atractive au organizat și şcolile „Toma Caragiu”, cimitire militare ale eroilor, s-au asimilat mormintele „Sf. Vasile”, „Andrei Mureşanu”, „H.M. Berthelot”, de război şi cele ale ostaşilor şi civililor căzuţi în timp „Sf. Vineri”, „Elena Doamna”, „I.A.Bassarabescu” de pace, pentru apărarea graniţelor, a ordinii publice din Ploieşti, şi şcolile din Mizil, Sinaia, Breaza, şi a siguranţei de stat. Câmpina, Vălenii de Munte. Societatea „Cultul Eroilor” Cu cest prilej, elevii din şi-a schimbat denumirea în multe instituții de învățământ anul 1940, în Aşezământul prahovene au trăit momente de „Regina Maria” pentru Cultul neuitat, când au primit din Eroilor, care a desfăşurat partea asociației noastre activităţi organizatorice şi drapelele cercurilor „Cultul educative până la 29 mai 1948, Eroilor”, simboluri ale respeccând a fost desfiinţat, în baza tului pe care tânăra generație îl Decretului nr. 48 al Marii poartă față de cei care s-au Adunări Naţionale a Republicii jertfit pentru țară. Aceste Populare Române. drapele vor fi păstrate alături de În anii comunismului şi drapelul României, de cel al până în 1975, eroii patriei au Col.(rtr) Constantin Chiper, președintele UE și de alte simboluri ale fost comemoraţi în biserici, iar Asociației Județene „Cultul Eroilor”, școlilor în locuri special din 1975 până în 1995, în înmânează drapelul Cercului „Cultul Eroilor” amenajate și vor fi purtate de biserici şi în ziua de 9 Mai elevilor din Școala „Constantin Stere” Bucov. elevi cu prilejul diferitelor (Ziua Independenţei de Stat a evenimente și sărbători națioRomâniei şi Ziua victoriei împotriva fascismului). nale la care vor participa. Amintim câteva dintre La data de 30 mai 1995, prin Legea nr. 48, instituțiile de învățîmânt prahovene care au primit Parlamentul României a aprobat sărbătorirea Zilei drapelele: școlile gimnaziale „I.A. Bassarabescu”, Eroilor, în ziua când se sărbătoreşte Înălţarea „Toma Caragiu”, „Sf. Vineri”, „Sf. Vasile”, „Andrei Domnului Iisus Hristos la ceruri. După 47 de ani s-a Mureșanu”, Liceul de Artă „Carmen Sylva” din revenit la tradiţia făurită în perioada interbelică. Ploiești; Școala „Constantin Stere” din Bucov; toate Anul acesta, Ziua Eroilor, 24 mai 2012, s-a școlile generale (3) și liceele (2) din Mizil. desfăşurat bine în şcoli şi localităţi, remarcându-se manifestările din Ploieşti, Mizil, Câmpina, Breaza, col. (rtr.) Constantin CHIPER

COROANA DIN CENUŞĂ-1812 – 2012
De două secole, ni s-a smuls de pe creştet coroana, Impuşi să vieţuim pe nisipuri mişcătoare. De două secole speranţa ni-i apa, răbdarea ni-i hrana, Iluzii etalate pe post de cartuşă. Lumini cu reflexii mereu schimbătoare, Aruncată, coroana zace-n cenuşă. De două secole, invizibilă-i flacăra libertăţii, Înfruntăm tristeţea în şir de cascade, Dreptatea amuţeşte la porţile cetăţii, Adevărul se opreşte ezitând lângă uşă, Cuvântul, răscopt, înainte de a fi rostit, cade. Uitată, coroana tace-n cenuşă. Ci noi ne naştem împovăraţi cu vina, Răvăşiţi, înainte de a fi putut plânge, Orbi, înainte de a fi văzut lumina, Ascunşi după măşti, ca o mână-n mănuşă, Şi azi ne căutăm locul, prin istoria scrisă cu sânge. Singură, coroana suspină-n cenuşă. Dar cât să îndurăm robiri şi umilinţi ? Sub paşii noştri pământul geme, cu disperare, Ni se împrumută limba, ni se închiriază ţara, noi, cuminţi Spectatori, ne complacem în rol de păpuşă. Marionete elegante, călcate în picioare. Înstrăinată, coroana plânge-n cenuşă. De două secole, trăim cu jumătate de corp, Minţindu-ne voit că suntem integri, Înaintăm rătăciţi, cu paşi nesiguri de orb, Printre tăişuri săltând, flacăra jucăuşă, Fără destinaţie, detaşaţi şi alegri, De două secole, coroana aşteaptă-n cenuşă. Maria Augustina HÂNCU

PRAHOVA Nr.4, 4, Septembrie Septembrie2012 2012 PRAHOVA EROICĂ, EROICĂ Nr

1

22

FILIALA CÂMPINA A ASOCIAȚIEI JUDEȚENE „CULTUL EROILOR” PRAHOVA
Dintre orăşelele aşezate pe frumoasele noastre coline, lângă râuri ce curg zgomotos, din apropiatele înălţimi ale Carpaţilor, Câmpina avea două daruri de seamă. Mai întâi un climat dulce, cu aer curat, umezit şi răcorit de Bucegii ce se coboară pe un pământ uscat şi permeabil apărat de crivăţ şi alintat vara şi iarna de razele aurii ale soarelui. Al doilea mare avantaj al Câmpinei este acela că, dintre toate localităţile de vară din colinele şi munţii noştri, ea este singura aşezată la porţile Bucureştiului. Oameni de seamă ai neamului nostru cum ar fi: pictorul Nicolae Grigorescu, marele filolog şi scriitor B.P.Hasdeu., ori savantul chimist C.Istrati, s-au stabilit aici, găsind la Câmpina condiţii favorabile de viaţă şi creaţie, imortalizând oraşul în lucrările lor, lăsând urmaşilor opere nepieritoare inspirate de acest oraş. Dar Câmpina mai are un dar de seamă: oamenii săi, care nu doar că au clădit un oraș frumos și dezvoltat, dar s-au îngrijit dintotdeauna de partea spirituală și de trecutul acestei frumoase urbe. Cum spune Bîlga Larisa în articolul său „Istoria - izvor al înţelepciunii”, „… talente sunt în Câmpina, cu siguranţă... trebuie doar să le descoperim, să le facem să iasă la iveală, de potenţial nu ducem lipsă!” Și, pentru că oamenii din Câmpina sunt preocupați de cunoașterea trecutului dar și de descoperirea valorilor prezente, îi lăsăm pe câmpineni să se prezinte singuri, prin următoarele trei articole din revistă. *

CULTUL EROILOR LA CÂMPINA
În municipiul Câmpina, prima apariţie în viaţa socială a urbei a unei asociaţii, care să cultive eroismul românesc, a fost în anul 1999, când colonelul (rtr) Neculai Juncu, împreună cu colonelul (rtr) Gheorghe Popescu au stabilit ca o parte din ofiţerii în rezervă şi în retragere, provenind din M.Ap.N. şi M.I., să se grupeze într-o organizaţie care să comemoreze eroii câmpineni. Preşedinte de onoare a devenit în 2001 primarul municipiului Câmpina, ing. Gheorghe Tudor. În peste un deceniu de activitate, Filiala Câmpina a AJCE Prahova a atras în rândurile sale un număr important de membri proveniţi din rândurile cadrelor militare, reprezentanţi ai bisericii (cultul ortodox), cadre didactice, în special profesori de istorie, jurişti etc. Numărul membrilor a crescut de la an la an, ajungând în anul 2011 la 121 de persoane: veterani de război, văduve de veterani de război, elevi, preoţi, profesori de istorie, militari în rezervă şi retragere, dar şi alţi cetăţeni. Din Consiliul Director Municipal Câmpina au făcut parte, de-a lungul timpului, printre alții: col. (r) Marian Dulă, actualul președinte; ing. Horia Laurențiu Tiseanu, primarul municipiului, actualul președintele de onoare, lt. col. (r) Ioan Bloss, col. (rtr) prof. Radu Constantin, lt. col. (r) Viorel Gheorghe Bondoc, cpt. (rtr) Adrian Popescu, prof. dr. Gheorghe Râncu, plt. Adj. (rtr) Enuţă Plăvănescu, lt. col. (rtr) George Burduhos, veteran de război, preot Vicenţiu Ieşeanu, av. Alexandru Voica, prof. Marius Zaharia, ing. Victor Dumitru, col. (rtr) Dan Buşilă, cpt.(rtr) Mihai Stănescu, col. (rtr) Wilhelm Demeter, preot Costică Dumitru, prof. Gheorghe Modoianu. O colaborare strânsă s-a stabilit cu Societatea de Ştiinţe Istorice, Filiala Câmpina, împreună organizând diverse activităţi consacrate principalelor momente istorice. Membri ai asociației noastre au publicat materiale în „Anuarul Societății de Ştiinţe Istorice”, contribuind la răspândirea informaţiilor despre eroii câmpineni și faptele lor.

Activităţile desfăşurate de membrii asociaţiei noastre sunt multiple, ancorate în realităţile societăţii româneşti de azi, dar și aplicate la specificul prahovean și câmpinean. Astfel, Filiala Câmpina s-a implicat în organizarea şi participarea la activităţile dedicate Zilei Veteranilor de război, Zilei Eroilor, Zilei Independenţei, Zilei Drapelului, Zilei Armatei, Zilei Imnului de Stat etc., inclusiv prin prezentare de expuneri în faţa elevilor din şcoli şi licee. Au fost depuse eforturi susținute pentru înfiinţarea în toate şcolile generale, colegii şi licee a cercurilor „Cultul Eroilor”, în baza Protocolalelor de colaborare încheiate între A.N.C.E. şi M.E.C.T.S. și între AJCE Prahova și Inspectoratul Școlar Județean Prahova. Aceste cercuri desfăşoară activităţi după un plan anual, fiind îndrumate de către directorii unităţilor de învăţământ. Fiecare dintre ele s-a remarcat în decursul anului prin participarea la ceremoniile militare şi religioase ce s-au desfăşurat în municipiu, îngrijirea operelor comemorative de război ce le sunt repartizate, participarea la expuneri cu prilejul sărbătoririi unor evenimente istorice.

PRAHOVAEROICĂ, EROICĂ N Nr PRAHOVA r. 4, 4, Septembrie Septembrie2012 2012

1

23

Conform acestor protocoale am repartizat cercurilor „Cultul Eroilor” din şcolile şi liceele municipiului Câmpina îngrijirea şi protejarea Cimitirului Eroilor şi a operelor comemorative de război din oraş, astfel:  Cimitirul de Onoare al Eroilor - Colegiul Tehnic „Constantin Istrati”, Școala „Al.I. Cuza”, Școala Nr. 3; Școala „B.P. Hasdeu”;  Monumentrul din Cimitirul de Onoare al Eroilor - Școala Centrală;  Parcela de Onoare a Eroilor de Etnie Evreiască - Colegiul Tehnic Forestier;  Placa Comemorativă din Parcela de Onoare a Eroilor de Etnie Evreiască - Grupul Școlar Industrial Construcții de Mașini;  Monumentul Eroilor din Războiul pentru Reîntregirea Națională - Colegiul Național „Nicolae Grigorescu”;  Troița din Cartierul Slobozia - Școala „Ion Câmpineanu”;  Monumentul Eroilor Jandarmi de la Otopeni Grupul Școlar Energetic. Cercurile „Cultul Eroilor” din unităţile de învăţământ câmpinene au primit drapele specifice, cu care se prezintă la ceremonialele religioase şi militare ce se desfăşoară în municipiu. Membrii filialei îndrumă cu pasiune şi competentă activitatea cercurilor „Cultul Eroilor” din unităţile şcolare, astfel: la Colegiul Naţional „Nicolae Grigorescu” – col. Marian Dulă, prof. Marcel Vlădescu; la Colegiul Tehnic „Constantin Istrati” – lt. col. Nicușor Pohrib, prof. Gheorghe Stanciu; la Colegiul Tehnic Forestier – col. Gheorghe Popescu, prof. Gheorghe Râncu; la Grupul Şcolar Energetic – lt. col. Viorel Velicu, prof. Gheorghe Modoianu; la Grupul Şcolar Industrial Construcţii de Maşini – col. Viorel Bondoc, prof. Cristina Modoianu; la Şcoala „Ion Câmpineanu” – prof. Virginia Vâlcu, lt. col. Gheorghe Nedelcu; la Şcoala Centrală – col. Viorel Bondoc; la Şcoala „B. P. Hasdeu” – col. Marian Dulă, prof. Marius Zaharia; la Şcoala „Al. I. Cuza” – lt. col. Gheorghe Nedelcu. Printre activitățile organizate de câmpineni prezentăm două dintre cele mai importante, desfăşurate în anul 2011: - În ianuarie, cu prilejul aniversării a 508 ani de atestare documentară a localităţii Câmpina, în prezenţa a peste 120 de persoane, a fost lansată Cartea de Aur a eroilor municipiului Câmpina, lucrare editată cu sprijinul Consiliului Local, sub egida Filialei Câmpina a Asociaţiei Naţionale „Cultul Eroilor” şi purtând semnăturile profesorului Gheorghe Modoianu şi colonelului Marian Dulă. Lucrarea se găseşte la Biblioteca Municipală, bibliotecile şcolare, la cercurile „Cultul Eroilor” şi în biblioteci personale. - Cu sprijinul financiar al Consiliului local Câmpina s-au editat pliante, care reflectă activitatea Filialei, Regulamentul cercurilor „Cultul Eroilor” şi Statutul Asociaţiei Judeţene „Cultul Eroilor”. Aceste materiale de promovare au fost distribuite în școli şi licee.

În luna martie a acestui an, membri ai filialei noastre au participat la sărbătorirea Zilei Școlii „Al. I. Cuza”, prezentând o expunere despre Tabăra militară de la Floreşti, cariera militară a domnitorului Unirii şi începuturile sistemului de decoraţii instituit de Cuza. La această activitate şi-au adus contribuţia prof. Valentin Şerban, col. Marian Dulă și lt. col. Gheorghe Nedelcu. Pentru ţinerea prelegerilor şi expunerilor în faţa elevilor din şcolile și liceele câmpinene avem un grup de lectori format din: col. Marian Dulă, col. Nicolae Bradu, col. Viorel Bondoc, lt. col. Gheorghe Nedelcu. Lectorii captează atenţia elevilor cu detalii mai puţin cunoscute despre fapte şi evenimente istorice de Ziua Unirii Principatelor Române, 9 Mai, zi cu triplă semnificaţie, Ziua Armatei. În preajma Zilei Armatei s-a desfăşurat comemorarea veteranilor de război care au dat nume de străzi în cartierul Veteranilor. În urmă cu 6 -7 ani, col. Viorel Bondoc, membru în Consiliul local al municipiului Câmpina, a propus un Proiect de HCL prin care să se atribuie nume de veterani de război, unor străzi nou create. Este vorba despre străzile: Gl. bg. Ioan Stoica, Col. Haralambie Săvulescu, care a fost și membru al Subfilialei ANCMRR Câmpina şi Slt. Viorel Dumitrescu. Comemorarea s-a desfăşurat în prezenta a peste 100 de persoane, elevi, locuitori din cartier, dar şi personalităţi locale şi judeţene. Încă de la instituirea ei, ne-am preocupat ca autorităţile locale să desfăşoare sărbătorirea Zilei Veteranilor de Război. Anul trecut, în afară de buchetele de flori şi diplomele devenite tradiţionale, veteranii şi văduvele au asistat la un spectacol folcloric, apoi au fost invitaţi la o masă, la un restaurant. În primăvară, o echipă a TVR a făcut o filmare, pentru o emisiune, la Monumentul Reîntregirii Naţionale, din centrul municipiului, la care au participat membri ai Cercului „Cultul Eroilor” de la Colegiul Naţional „Nicolae Grigorescu”, precum si preşedintele Asociaţiei Judeţene „Cultul Eroilor”, dl. col. Constantin Chiper. Şi în anul 2011, la fel ca în toți anii din urmă, membri ai filialei noastre au participat la Cursurile de vară ale Universităţii Populare „Nicolae Iorga, de la Vălenii de Munte. De prelegerile, lansările de carte şi expoziţiile care au avut loc s-au bucurat şi membri ai Cercului „Cultul Eroilor” de la Colegiul Naţional „Nicolae Grigorescu” şi ai Societăţii de Ştiinţe Istorice din Câmpina. Biblioteca Municipală „Constantin Istrati” a desfăşurat, împreună cu filiala noastră, Ziua Drapelului României, la care au participat şi numeroşi elevi, membri ai cercurilor „Cultul Eroilor”. O preocupare importantă a fost şi distribuirea unor exemplare din „România Eroică” şi Prahova Eroică”, revistă editată de Asociaţia Judeţeană „Cultul Eroilor”, la care şi filiala noastră şi-a adus modesta ei contribuţie. Anul acesta ne-am propus ca, împreună cu Primăria Municipiului Câmpina şi administratorul Cimitirului

EROICĂ Nr PRAHOVA EROICĂ, Nr.4, 4, Septembrie Septembrie2012 2012

1

24

de Onoare al Eroilor să reabilităm semnele de căpătâi, adică să se rescrie numele, corectându-le, să se alinieze şi fixeze în beton semnele de căpătâi şi să se ambienteze cu două tunuri de calibru 57 mm. Ne-am mai propus să facem două excursii, una în primăvară şi alta în toamnă, cu olimpicii la istorie. Cu ajutorul unor sponsori vom parcurge trasee istorice din judeţ. Filiala Câmpina a Asociaţiei Judeţene „Cultul Eroilor” Prahova acţionează pentru revigorarea şi

propagarea cultului eroismului românesc din toate timpurile în rândul tineretului şcolar şi al maselor de cetăţeni de toate vârstele, contribuie la cultivarea dragostei şi ataşamentului faţă de patrie şi idealurile sacre ale poporului şi armatei române, a respectului faţă de simbolurile naţionale, a sentimentelor de recunoştinţă şi cinstire a înaintaşilor noştri. col. (r) Marian DULĂ

ISTORIA, IZVOR AL ÎNŢELEPCIUNII !
noi cei care ne-am dat seama că eroi sunt cei ce fac ce trebuie, atunci când trebuie, indiferent de consecinţe! Următoarea oprire: Mânăstirea DealulTârgovişte... un loc de o splendoare de neînchipuit... deşi majoritatea eram familiarizaţi cu locurile... asta nu a însemnat că nu ne-am bucurat de noua vizită, nu de alta, dar am aflat lucruri noi, față de care ne-am arătat foarte atraşi, surprinşi și curioşi… în goana noastră, a adolescenţilor, de a cunoaşte! La o distanță de maxim 5 kilometri de minunata mănăstire se află Curtea Domnească și, aşa cum normal ni s-a părut, am onorat-o și pe „bătrâna” cu prezența. Și aici a fost frumos, am aflat lucruri deosebit de interesante legate de Turnul Chindiei, de ruinele a ceea ce servea, acum câteva sute de ani domnilor vremii, la a-și satisface confortul în marile camere zidite de arhitecţii de pe atunci, care au reuşit să transmită istoria și construcţiile sale până în zilele noastre. Astfel, și astăzi se păstrează dovezi solitare cum că, acolo, au trăit oameni! Iată, că, și acum și aici, istoria ne însoțește, istoria ce ar putea fi pentru noi un model a ceea ce înseamnă frumuseţea de azi, dincolo de kitch, de încărcatura care duce spre urât! Am purces apoi la drum spre Sinaia, despre care am aflat multe... văzând și acolo destule: În primul rând faptul că oraşul își poartă denumirea de la muntele Sinai... am mai aflat despre Peleș și Pelișor destule... și, fireşte, și răspunsul suprinzător al lui Carol care în momentul în care a fost întrebat de ce a ales să construiască Peleșul atât de aproape de graniţa țării (care în vremea aceea se afla la doar câțiva kilometri de Castel), a răspuns: „DAR DE UNDE ȘTII DUMNEATA CĂ PESTE CÂTVA TIMP GRANIȚA VA MAI FI AICI ? ”... și, într-adevăr, avea dreptate... căci, nu a mai durat mult și graniţele României s-au extins dincolo de Carpaţi! Am avut de toate, am fi răutăcioși să spunem că ne-a lipsit ceva.... poate mai multă socializare cu colegii... sau poate ..., NIMIC ! ... A fost totul perfect, ne-am ospătat atât pe drum cu de-ale gurii, dat fiind faptul ca organizatorii s-au ocupat de toate, dar și la Complexul Militar Sinaia... unde ne-am simţit ca acasă. Un loc plin de istorie, încărcat cu tradiţii si cu fineţea aerului proaspăt si sănătos de la munte!

Sâmbătă 12 mai 2012, Asociaţia „Cultul eroilor” Câmpina, a organizat excursia anuală cu elevii calificaţi la etapa judeţeană a Olimpiadei de Istorie. Preşedintele asociaţiei, col. (r) Marian Dulă, însoţit de col. (r) Viorel Bondoc, membru în conducerea asociaţiei, au găsit sponsori care au oferit transportul cu autocarul, produse alimentare, materiale sanitare, precum și sume de bani pentru intrarea la obiectivele turistice și masa servită la restaurant. Tinerii au fost însoțiți de profesorii Gheorghe Modoianu și Marcel Vlădescu, de la liceele câmpinene. 12.05.2012... O zi care încă de dimineaţa se arată a fi specială, o zi de care ne-am bucurat cu toţii, cele 30 și câteva de suflete, dornice de a afla cât mai multe despre istorie... dornice de o experienţă nouă, una reuşită, și, de ce nu, și inedită... ! Totul a început în jur de 9 dimineaţa, în fața Primăriei municipiului Câmpina... căldură, tineri (printre care mă număram și eu) îmbrăcați care mai de care mai lejer...cu ținute de excursie... am purces câteva minute mai târziu spre Mănăstirea Dealu din Târgovişte... chiar dacă mai întâi ne-am oprit și la biserica din Filipeştii de Pădure, biserică ce se bucură de o pictură excepţională, încărcată de istoricul norodului românesc! Ar fi multe de spus... dar ne împiedică timpul... și poate și faptul că unele lucruri sunt făcute să rămână amintiri, și atât... nu ar fi frumos să dezvăluim toate secretele istoriei... cine vrea să afle, să cerceteze... căci aşa am făcut și noi, cei ce am primit în urma rezultatelor noastre la Olimpiada de istorie-Faza judeţeană, această excursie... noi, cei care am aflat ce înseamnă a fi cu adevărat erou al patriei strămoșești,

PRAHOVA EROICĂ N Nr PRAHOVA EROICĂ, r. 4, Septembrie 2012 2012

1

25

Mulţumim pe această cale tuturor celor care s-au ocupat de soarta noastră, a celor ce am fost denumiţi „olimpici ai Câmpinei”...Cu sau fără rezultate pe măsură! Am reuşit pe această cale să descoperim și alte minunăţii ale țării noastre, față de care ar trebui să ne simţim mândri... căci, avem cu ce! Aşa cum spunea și domnul Adrian Popescu, atunci când a făcut prezentarea Cimitirului Eroilor din Sinaia: „ar trebui să stăm să vorbim cu francezii și belgienii de la egal la egal, nu suntem cu nimic mai prejos decât ei! ” O experienţă, care pe viitor trebuie să ne mobilizeze, să ne ambiţioneze, să ne facă să aducem rezultate și mai mari oraşului nostru, căci doar aşa putem dobândi faima ... Succesul vine muncind, iar

norocul este dat doar celor care ştiu să-l „exploateze” cum se cuvine! Urez tuturor, spor la muncă, sănătate, fie ca dorinţa de afirmare să ne însoțească pretutindeni, căci doar aşa putem spune ce avem de spus, doar aşa societatea va renaşte.... talente sunt în Câmpina, cu siguranţă.. trebuie doar să le descoperim, să le facem să iasă la iveală, de potenţial nu ducem lipsă! Iar istoria, să dăinuiască pe veci nu cu „dacă”, pentru că nu aşa se învață istoria, ci cu „vreau să cercetez, să aflu, să descopăr!” Larisa BÎLGĂ, elevă clasa a XI-a, Cercul „Cultul Eroilor” de la Colegiul Tehnic Forestier Câmpina

ODIHNA DE VECI A PRIZONIERILOR ROMÂNI ÎNHUMAŢI LA RASTATT
Referitor la numărul prizonierilor români din Primul Război Mondial, cifrele variază în funcţie de sursele documentare. După statisticile franceze, România înregistra, la 1 februarie 1918, 80.000 de prizonieri, în timp ce lucrarea România sub ocupaţie duşmană, semnată de N. Jac Constantinescu, dă, numai pentru teritoriul ocupat de inamic, Oltenia, Muntenia și Dobrogea, între iunie - decembrie 1917, cifra de 48.719 prizonieri. Nu ne îndoim că numărul prizonierilor este mult mai mare, din moment ce lucrarea Cimitirul prizonierilor români, tipărită în 1919, avansează cifra de 70.000 numai pentru militarii români care au decedat în lagărele din Germania. Militarii români înhumaţi pe teritoriul Germaniei provin din rândul celor decedaţi în lagărele de prizonieri din timpul celor două războaie mondiale. Conform datelor pe care le deţinem în prezent, în anii Primului Război Mondial şi-au pierdut viaţa pe teritoriul german aproximativ 3.500 de militari. Ei sunt înhumaţi în localităţile: Zwikau (134), Veil am Rhein (53), Mannheim (64), Worms (155), Schaeferthal (72), Ulm (99), Furstenfeldbruk, landul Bayern (19), Ingolstadt, landul Bayern (66), Obermeitingen, landul Bayern. Cimitirul eroilor români, francezi, ruşi, sârbi şi polonezi din Primul Război MondialFurstenfeldbruk Locul în care au fost înhumaţi cei 19 eroi români se află amplasat în spatele fostei mănăstiri cisterciene, „Maria”. Parcela adăposteşte, în cadrul a şase gropi comune, şi osemintele unor militari ruşi, francezi, polonezi şi sârbi şi ale altor 468 de eroi necunoscuţi, care au murit în perioada 1916-1918. O placă comemorativă din bronz a fost fixată pe un zid ridicat în centrul parcelei, iar în partea superioară a locului de înhumare a fost montată o cruce din lemn care reprezintă un Mesia crucificat.

Stela funerară Pierderile umane ale României în anii Primului Război Mondial s-au ridicat în total la aproape un milion (morţi, mutilaţi, răniți și dispăruţi) din care mai mult de 330.000 morţi din rândurile militarilor. La scurt timp după încheierea conflagraţiei, „Buletinul Informativ” al Secţiei II a Marelui Cartier General al armatei române, din 30 iunie 1919, înregistra într-un prim bilanţ al pierderilor 85.000 ofiţeri și soldaţi morţi pe câmpul de luptă, 115.000 ofiţeri și trupă morţi dintre răniții și bolnavii din spitale, 60.000 ofiţeri și trupă morţi din rândurile prizonierilor și 20.000 de mari mutilaţi de război. (Arhiva M.A.E. F. II 2.2193, „Buletin Informativ” al Secţiei II a Marelui Cartier General al armatei romane.)

PRAHOVA EROICĂ, EROICĂ Nr PRAHOVA Nr.4, 4, Septembrie Septembrie2012 2012

1

26

Însemnele de căpătâi vechi au fost înlocuite cu zece Parcela eroilor români, ruşi şi sârbi din Primul cruci din piatră, aşezate pe două rânduri. Numele Război Mondial-Ingolstadt Este amplasată în cadrul cimitirului central din celor 28 de eroi români sunt inscripţionate şi pe o Ingolstadt la nr. V. Are o suprafaţă de 12 mp. În placă din bronz, fixată pe latura frontală a centrul acesteia este amplasat un monument care are monumentului central. în partea superioară o cruce metalică de culoare Numele înscrise pe placa de bronz din Parcela galbenă. Nu sunt menţionate numele celor 66 eroi eroilor români sunt: Frigea Nicolae; Balaci Marin; români care au fost înhumaţi în groapa comună. Granate Ion; Radu Dumitru; Gherman Radu; Zamfir Vasile; Pană Alexandru; Babană Gh. Vasile; Popovici Parcela eroilor români şi sârbi din Primul Const; Datcu P. Petre; Voinea Ion; Michăilă Nicolae; Război Mondial-Ulm Este amplasată în Cimitirul Central, din Ulm. Cetabeanu Ștefan; Vișan Gheorghe; Rotaru Grigore; Suprafaţa parcelei este de 792 mp. Nu există însemne Radu Marin; Dobre Iosif; Vasile Nicolae; Vrăjitoru de căpătâi. Soldaţii români care au supravieţuit Ion, Borș Gheorghe; Capatalan Gheorghe; Rădulescu lagărului de la Ulm au realizat în partea dreaptă a Gheorghe; Casapu Costea; Papuc Haralambie; Călin parcelei un monument tip sarcofag „ÎN AMINTIREA Vasile; Micoș Ion; Dumitrache Ion; Cotei Petre. CAMARAZILOR NOŞTRI CARE AU MURIT Pe cele zece semne de căpătâi sunt înscrise PENTRU PATRIE”. Această inscripţie se află pe numele: partea din faţă şi din spate a monumentului, fiind - rândul dinspre sud: scrisă în română şi germană. Pe latura dreaptă a 1. Cetabeanu Stefan 1878 – 1917; Mihăilă Niculaie monumentului s-a inscripţionat textul: 1884 – 1917; Voinea Ion 1889 – 1917; „1917-1918. AICI SE ODIHNESC 99 2. Datcu Petre 1883 -1917; Popovici ROMÂNI”, acesta fiind dăltuit şi pe Constantin 1891 – 1917; latura stângă, în limba germană. 3. Babană Gh. Vasile 1888 – 1917; Pană Lasar 1888 – 1917; Cimitirul eroilor români din 4. Vasile Zanfir 1879 – 1917; Granate Primul Război Mondial-Weil am Rein, Ion 1887 – 1917; Gemanas Radu 1880 – Haltingen, landul Baden Württenberg Necropola a fost amenajată, în 1917, 1917; la marginea unei pădurici. În cadrul 5. Radu Dumitru 1996 – 1917; Balaci acesteia au fost înhumaţi 54 de militari Marin 1883 – 1917; Frigea Niculae 1880 români care au murit la amenajarea unei – 1917; căi ferate. Aceasta a fost reinaugurată la - rândul dinspre nord: 7 iunie 2008, când, la iniţiativa Oficiului 6. Dobre Iosif 1877 – 1917; Rotaru Naţional pentru Cultul Eroilor, s-a Grigore 1879 – 1917; Vilsan Gligore dezvelit o troiţă, realizată de meşterul 1885 – 1917; popular Ilie Benţa, şi două plăci din 7. Vrajetorin Jon 1879 – 1917; Neculae bronz pe care sunt inscripţionate numele Wasile 1886 – 1917; Radu Marin 1887 – Semn de căpătâi eroilor români. 1917; 8. Rădulescu Gheorghe 1877 – 1918; Cimitirul eroilor români, ruşi, Cabtalan Gheorghe 1884 – 1917; Bors Gheorghe sârbi, bulgari, unguri, cehi, polonezi, greci şi 1884 – 1917; spanioli din Primul şi Al Doilea Război Mondial9. Calin Vasile 1894 – 1918; Papoe Haralambie 1877 Obermeitingen A fost reamenajat şi este întreţinut de Uniunea – 1918; Casapu Costea 1888 – 1918; Populară Germană. Eroii din Primul Război Mondial 10. Cotei Petre 1883 – 1918; Dumitrache John 1886 – (ruşi, sârbi, români, un bulgar, un ungur, şi un 1918; Micos Jon 1884 – 1918. necunoscut) şi din al Doilea Război Mondial În fiecare an, de ziua Înălţării Domnului, după (iugoslavi, polonezi, greci, români, ruşi, un spaniol, săvârşirea Sfintei Liturghii în Capela „Sf. Arhanghel un ceh şi cinci necunoscuţi) sunt înhumaţi în trei Mihail" din Baden-Baden - Germania, părintele Ionuţ parcele din spatele capelei, cu menţiunea că aceştia nu Bogdan Stavarachi, superiorul capelei, împreună cu au însemne de căpătâi. În cadrul cimitirului sunt un grup de credincioşi, aduce un omagiu eroilor amplasate patru monumente, unul dintre acestea fiind români din Primul Război Mondial înmormântaţi în dedicat eroilor români din Primul Război Mondial. Cimitirul Eroilor din suburbia Niederbühl a oraşului Rastatt. Parcela eroilor români din Primul Război Mondial - Rastatt, landul Baden Württenberg NOTĂ: Diferențele care apar în scrierea numelor Cei 28 de militari români care au murit în lagărul se datorează faptului că placa de bronz este făcută de din localitate au fost înhumaţi într-o parcelă români iar crucile (semnele de căpătâi) de către nemți amplasată în cadrul cimitirului civil din suburbia (autoritățile locale). Am transcris numele în cele două Niederbuchl. Aceasta avea o lungime de 50 m, variante exact așa cum sunt ele gravate în original. însemnele de căpătâi ale eroilor români, de forma unei cărămizi, fiind amplasate de o parte şi de alta a col. (r) Marian DULĂ aleii centrale. Parcela eroilor români a fost, însă, reamenajată recent, fiind scurtată şi regazonată.

PRAHOVA EROICĂ, r. 4, Septembrie 2012 2012 PRAHOVA EROICĂ N Nr

1

27

PRAHOVENI ŞI BASARABENI, LA CEAS DE SĂRBĂTOARE
Moldova dintre Prut şi Nistru a făcut parte din Principatul Moldova, întemeiat în anul 1359 sub domnia lui Bogdan I, care a descins din Maramureş, în fruntea vitejilor săi. Începând din secolul al XVIII-lea Imperiul ţarist s-a apropiat ameninţător de graniţa de est a Moldovei, culminând cu prima răpire a teritoriului dintre Nistru şi Prut la data de 16-28 mai 1812. Sudul teritoriului dintre Nistru şi Prut a fost ocupat în anul 1403 de către Mircea cel Bătrân, care i-a alungat pe turci, primind denumirea de Basarabia (de la dinastia Basarabilor). Pentru a induce în eroare populaţia românească, imperialii ruşi au extins denumirea de Basarabia asupra întregului teritoriu dintre Nistru şi Prut. După ocupaţia rusească a început calvarul pentru românii basarabeni. Pentru a dezvălui suferinţele românilor din Basarabia, Consiliul Judeţean Prahova, în colaborare cu Fundaţia „Constantin Stere” şi Asociaţia „Cultul Eroilor” Prahova au organizat o gamă largă de activităţi pentru a omagia cei 94 de ani de la Unirea Basarabiei cu România şi a comemora 200 de ani de la prima răpire a Basarabiei de către Imperiul ţarist. În şcoli şi în instituţiile de cultură s-au făcut expuneri dedicate acestor evenimente. Din iniţiativa Consiliului Judeţean şi a Asociaţiei „Cultul Eroilor”, au fost invitaţi din Republica Moldova profesorii Ion Negrei şi Constantin Ungureanu şi preoţii Vasile Burduja şi Gheorghe Untilă care, împreună cu seniorul Ion Ionescu Quintus (a împlinit pe 17 martie 95 de ani), ing. Mircea Cozma (președintele C.J.Ph.), col. (rtr) Constantin Chiper şi studentul Iacob Cerlat de la U.P.G. Ploieşti au prezentat expuneri la Muzeul Judeţean de Istorie şi Arheologie (27 martie 2012). În ziua de 29 martie, la Muzeul „Constantin Stere” din Bucov, au prezentat expuneri elevilor de la Şcoala „Constantin Stere” şi celorlalţi participanţi profesorul Ion Negrei, preşedintele mişcării civice 1812 şi profesoara Mihaela Brăslaşu de la aceiași școală. În ziua de 27 martie s-au depus flori la Busturile de pe Aleea Scriitorilor din Parcul Bucov, iar în ziua de 29 martie la bustul lui Constantin Stere. În ziua de 30 martie, profesorul Ion Negrei şi col. (rtr) Constantin Chiper au participat la o emisiune difuzată la televiziunea „Valea Prahovei”, intitulată „Unirea Basarabiei cu România în cuget şi simţiri”. Ne-am bucurat şi emoţionat vizionând programul prezentat de Cercul „Cultul Eroilor” format din elevii şcolii din Bucov, condus de profesoara de istorie Elena Nuță, care au interpretat imnurile României şi al eroilor, alte cântece patriotice precum Pui de Lei, Basarabie frumoasă, Oda bucuriei şi au recitat poezii (Rudeanu Andeea, clasa a VIII-a: Limba noastră cea română, Picu Iulia, clasa a VIII-a: Scrisoare din Basarabia, Dinu Denisa, clasa a VII-a: În limba ta, Oprea Miruna, clasa a VII-a: De-ai curge tu ...Prutuletoate scrise de Grigore Vieru, Chirăsnel Alexandra, clasa a VI-a: Nu-l uitați-de Nichita Stănescu). Am remarcat și apreciat cu toții bijuteriile muzicale interpretate de elevii doamnei profesoare Rica Budeleanu. Oaspeţii noştri din Republica Moldova ne-au adus periodicele: „Timpul”, „Literatura şi Arta”, „Jurnal de Chişinău”, „Ziarul de gardă”, „Adevărul de Moldova”, iar noi le-am oferit operele lui Constantin Stere şi revistele „România Eroică” şi „Prahova Eroică”, editate de Asociaţia Naţională „Cultul Eroilor”, respectiv de Asociaţia Judeţeană „Cultul Eroilor” Prahova. În ziua de 22 mai, elevii Școlii Gimnaziale „Constantin Stere” au mai trăit un moment de neuitat: președintele asociației, col. (rtr) Constantin Chiper a înmânat drapelul Cercului „Cultul Eroilor”, în prezența fostului director, profesoara Elena Onea, a actualului director, profesoara Mihaela Minea, a profesoarei Alina Trușoiu și a secretarei Natalia Matei. prof. Grațiela CALCAN

EROUL DIN FAMILIA MEA: GR. IOAN RIZEA
Gr. Ioan Rizea s-a născut în anul 1924 în localitatea Schiulești din judetul Prahova. La 18 ani a fost înrolat în armată, fiind repartizat la Predeal, la Batalionul 4 Vânători de Munte. După câteva luni de instrucție, a fost trimis pe front, lăsând acasă două surori mai mari, pe Elena și pe Maria și, de asemenea, pe mama lor bolnavă, Alexandra. Localitatea Schiulești fiind sub munte, surorile lui treceau pe poteci și mergeau periodic în Predeal pentru a-și vizita fratele. Ele nu mergeau singure ci însoțite și de alți săteni, care aveau de asemenea rude pe front. Într-o zi, însă, cele două surori au străbătut singure drumul spre Predeal, pentru a-și vedea fratele, deoarece au avut o presimțire rea. Așa a și fost! După plecarea celor două surori, Ioan, împreună cu ceilalți camarazi ai săi, au fost trimiși într-o misiune, aproape de Brașov. Aici au fost bombardați și au murit cu toții. Rămășițele acestor soldați au fost puse într-o groapă comună, familiile lor neputându-le organiza o înmormântare creștinească. Gr. Ioan Rizea este doar unul din zecile de bărbații din Schiulești, morți pe front, care și-au dat viața pentru îndeplinirea obiectivelor naționale ale tuturor românilor, apărarea patriei. Cerasela RIZEA, elevă la C.N. „Mihai Viteazul”, Ploiești

PRAHOVA EROICĂ, Nr.4, 4, Septembrie Septembrie2012 2012 EROICĂ Nr

1

28

O CARTE DE LA FRAŢII DE DINCOLO DE PRUT: BASARABIA SUB JUGUL COLONIAL AL RUSIEI ŢARISTE (1812-1917)
Apariţia unei lucrări de istorie reprezintă întotdeauna un eveniment, atât prin bogăţia informaţiilor, cât şi prin obiectivitatea interpretării şi frumuseţea exprimării. Una dintre acestea este şi cartea profesorului universitar doctor Anton Moraru, intitulată Basarabia sub jugul colonial al Rusiei ţariste (1812-1917). Lucrarea a văzut lumina tiparului în 2012, la Editura „Labirint” din Chişinău şi este dedicată memoriei înaintaşilor care şi-au jertfit viaţa pentru eliberarea Basarabiei de sub stăpânirea Rusiei ţariste. Momentul apariţiei coincide cu comemorarea a două secole de la ocuparea părţii de răsărit a Moldovei, dintre Prut şi Nistru, de către Rusia ţaristă. Pe parcursul celor 130 de pagini, grupate în 10 capitole, autorul tratează cu rigurozitate chestiunea Basarabiei, apărută ca problemă naţională şi internaţională ca o consecinţă a războiului ruso-turc din anii 18061812. Demersul autorului începe cu o Introducere, în care explică termenul de Basarabia. Autorul insistă asupra faptului că, la 1812, „ruşii şi turcii s-au comportat ca două fiare sălbatice faţă de un popor nevinovat”, care a pierdut cea mai mănoasă parte a Moldovei, dintre Prut, Nistru, Dunăre şi Marea Neagră. Ocupanţii ruşi au extins denumirea de Basarabia asupra Moldovei transprutene şi au prezentat evenimentul ca pe un act eliberator, deşi, în realitate, a fost un rapt teritorial. După două secole de interpretări nuanţate şi subordonate factorului politic, autorul îşi propune să reconstituie logic, obiectiv, cauzal, prin prisma adevărului istoric, evoluţia spaţiului basarabean de la 1812 până la 1917. Discuţia asupra evenimentelor de acum două veacuri este de actualitate, deoarece linia de demarcaţie dintre cele două orientări majore ale Republicii Moldova, spre Est sau spre Vest, trece – după cum afrmă autorul – prin anul 1812, moment în care a avut loc un act de ocupaţie şi nu de eliberare. Capitolul I, Războiul ruso-turc din 1806-1812 şi anexarea Basarabiei la Rusia ţaristă, cuprinde un spaţiu amplu în care sunt prezentate detaliat contextul extern, operaţiile militare, tratativele de pace de la Giurgiu, semnarea tratatului de pace de la Bucureşti, la 16 mai 1812, precum şi consecinţele acestuia. Cu acest prilej, Imperiul Otoman a cedat Rusiei Basarabia, încălcând vechile Capitulaţii, care îi confereau doar dreptul de suzeranitate şi nu de cesiuni teritoriale. Graba cu care s-a semnat tratatul de la Bucureşti, din 1812, a fost – după cum afirmă istoricul Ion Nistor – „o mare greşeală politică”. Pentru români a fost un moment dramatic, soldat cu sfâşierea hotarelor Moldovei în două părţi: Basarabia ocupată de Rusia şi Moldova de la vest de Prut aflată sub suzeranitate otomană. Noua provincie ocupată de Rusia ţaristă, Basarabia, avea o suprafaţă de 45630 km2 şi şi o populaţie de 482630 locuitori. Intervenţia militară rusă în Principate a cauzat grele pierderi materiale şi financiare, care depăşeau cu mult cuantumul tributului plătit Porţii Otomane. Astfel, în cazul Moldovei, ocupanţii ruşi au pretins, anual, 8 000 000 piaştri, sumă considerabil mai mare decât cea a tributului achitat Porţii Otomane, care se ridica la 3 000 000 piaştri pe an. Tabloul este completat şi de numeroasele suferinţe cauzate locuitorilor, care erau priviţi cu suspiciune şi trataţi cu severitate de armata de ocupaţie rusească. După 1812 – afirmă autorul – partea cea mai bogată a Moldovei, Basarabia, a intrat sub stăpânirea Rusiei, care i-a exploatat bogăţiile şi a iniţiat acţiuni sistematice de rusificare a locuitorilor acesteia. Capitolul al II-lea, Instaurarea forţată a administraţiei ţariste în Basarabia, prezintă măsurile întreprinse de autorităţile ţariste pentru administrarea teritoriului cucerit în 1812. Regimul ţarist n-a dăruit Basarabiei „o largă autonomie”, ci a introdus o dublă administraţie, militară şi civilă. Guvernatorul militar era subordonat direct ţarului şi nu putea să fie controlat de elita locală. Administraţia civilă era exercitată de un guvernator, care numea, în fruntea judeţelor, câte un ispravnic, în subordinea cărora se aflau ocoalele, conduse de ocolaşi. Actele admnistrative au fost redactate, iniţial, în limbile rusă şi moldovenească, apoi numai în limba rusă. În 1818, s-a înfiinţat Sfatul Suprem, organ administrativ care activa sub preşedinţia guvernatorului. După un deceniu, în 1828, acesta a fost înlocuit cu Sfatul Regional, ai cărui membri au fost numiţi direct de ţar. Din acest moment, afirmă autorul, aşa zisa autonomie s-a terminat, cu toate că denumirea de „oblastea Basarabia” s-a menţinut până în 1871, când acest teritoriu a devenit o gubernie rusească. Administraţia impusă de regimul ţarist s-a menţinut până la declanşarea revoluţiei bolşevice din 1917. Următorul capitol, tratează Colonizarea forţată a Basarabiei cu populaţie străină, comparată de autor cu „un tsunami care distruge totul în calea sa”. Prin măsurile întreprinse de ocupanţii ruşi, de colonizare forţată şi de deportare, compoziţia etnică a populaţiei din Basarabia s-a modificat în defavoarea elementului autohton românesc.

PRAHOVA Nr.4, 4, Septembrie Septembrie2012 2012 PRAHOVA EROICĂ, EROICĂ Nr

1

29

Ca urmare a acestei politici, în 1897, populaţia Basarabiei cuprindea: 47,5% români, 19,62% ucraineni, 11,79% evrei, 8,05% ruşi, 5,33% bulgari, 3,11% germani, 2,88% găgăuzi şi 1,1% alte minorităţi. Prin schimbarea structurii demografice, s-a creat – după cum afirmă autorul – o bază socială eterogenă care a apărat regimul de ocupaţie rusesc din Basarabia în intervalul 1812-1917. Capitolul al IV-lea, Evoluţia economiei Basarabiei sub jugul Rusiei ţariste, abordează aspecte de ordin economico-social. Ocupaţiile de bază, agricultura şi creşterea vitelor, au făcut treptat progrese prin eforturile ţăranilor basarabeni. O altă îndeletnicire, viticultura, plasa Basarabia pe locul I între regiunile viticole ale Rusiei. Exploatarea lemnului s-a făcut neraţional, iar transporturile feroviare şi fluviale se aflau sub controlul burgheziei ruseşti. În finalul capitolului, autorul conchide că Basarabia, a cărei viaţă economică era dominată de elemente ruse şi alogene, a fost exploatată în mod sistematic şi necruţător. În capitolul al V-lea, intitulat Lichidarea învăţământului românesc din Basarabia în anii 18121917, autorul prezintă suferinţele îndurate de învăţământul românesc în anii ocupaţiei ruseşti. Treptat, limba română, numită de ocupanţi moldovenească, a fost scoasă din învăţământ, locul acesteia fiind luat de limba rusă. Personalul didactic, provenit din alte gubernii ruseşti, a contribuit la rusificarea populaţiei basarabene. Deşi numărul şcolilor a crescut treptat, de la 400 în 1858-1859, la 1007 în 1905, procentul ştiutorilor de carte era doar de 26,2% în 1897. Tragedia învăţământului românesc din Basarabia, consta în obligarea elevilor români de a-şi schimba psihicul, de a acumula cunoştinţe într-o limbă străină, de a-şi schimba modul de gândire specific românesc, de a se rusifica în conformitate cu politica promovată de autorităţi. În capitolul al VI-lea, Dominaţia ideologiei coloniale ruse în Basarabia, autorul prezintă succint principalele curente politice şi ideologice din Basarbia şi implicaţiile acestora asupra populaţiei româneşti. Unul dintre acestea, curentul şovin rus, susţinea autocraţia ţaristă, răspândirea religiei pravoslavnice, rusificarea minorităţilor etnice şi preamărirea rolului poporului rus. În această acţiune s-au implicat şi ierarhii, în special Pavel Lebedev, care a interzis şi a ars cărţile de cult în limba română. Mişcarea decembriştilor număra cca. 600 membri, care au încercat să promoveze unele idei europene, panslavismul şi o politică externă agresivă menită să încorporeze Moldova în graniţele Rusiei. Alte curente ideologice erau cele ale: raznocinţilor, poporaniştilor, social-democraţilor şi sioniştilor. Mişcarea poporanistă căuta căi necapitaliste de dezvoltare a societăţii ruseşti considerând obştea ţărănească drept eembrion al viitoarei orânduiri socialiste. Reprezentanţii acestei ideologii – afirmă autorul – au apărat unitatea Rusiei şi s-au opus dorinţei de unire a românilor cu patria mamă.

În capitolul a VII-lea, Anexarea Bisericii Basarabiei la Sinodul Rusesc, autorul dovedeşte că acest act a fost necanonic, deoarece a încălcat prevederile Sinodului al III-lea ecumenic. Potrivit canonului 8, Basarabia nu putea fi ruptă, din punct de vedere bisericesc, de Mitropolia Moldovei şi Sucevei. Majoritatea ierarhilor erau ruşi şi susţineau politica de rusificare, care urmărea să formeze din Basarabia „acelaşi trup cu Marea Rusie”. În capitolul al VIII-lea, Ohranka (Ohrana) Rusiei ţariste în Basarabia, autorul prezintă modul de organizare şi de acţiune al poliţiei politice secrete ruse. Spaţiul basarabean se afla în subordinea ohranei din gubernia Odessa. Aceasta dispunea, în teritoriu, de o reţea extisă de agenţi, informatori şi filatori care urmăreau cu atenţie evoluţia stării de spirit a populaţiei româneşti din Basarabia. Penultimul capitol, Lupta românilor basarabeni împotriva regimului colonial de ocupaţie al Rusiei ţariste, prezintă diverse forme de luptă: acte de nesupunere, proteste, răscoale şi acţiuni greviste. Autorul prezintă, pe larg, acţiunile ţăranilor basarabeni conduşi de haiducul Tudor Olteanu (Tobultoc), acţiunile de protest ale boierilor basarabeni, sprijinirea mişcării unioniste şi răscoalele unor răzeşi basarabeni. Acestea au contribuit la menţinerea fiinţei naţionale româneşti în Basarabia. Cel de-al X-lea capitol, Anul 1812 în politica euroasiatică a Rusiei ţariste, oferă autorului posibilitatea de a evidenţia cauzele care au condus la eveniment şi consecinţele acestuia. Dintre cauzele sesizate în lucrare menţionăm: ideologia agresivă rusească, ideea obsesivă de dominaţie a elitei politice ruseşti, ciocnirea ideologiei democratice cu cea panslavistă, considerarea Basarabiei ca un pilon al politicii euroasiatice a Rusiei. În Încheiere autorul subliniază faptul că ocuparea Basarabiei de către Rusia ţaristă, la 1812, a întrerupt evoluţia firească a populaţiei româneşti din stânga Prutului, prin politica de rusificare, colonizare, deportare şi impunerea unui model străin de convieţuire. Cu toate acestea, Basarabia şi-a păstrat, totuşi, identitatea românească. Problema Basarabiei – afirmă autorul – nu se va rezolva pe deplin decât atunci când toate ţările europene vor susţine unirea Republicii Moldova cu România şi integrarea în Uniunea Europeană. Până atunci însă, românii de pretutindeni trebuie să militeze pentru revenirea în aceeaşi matcă a întregului neam românesc. O pledoarie în această direcţie o reprezintă şi lucrarea Basarabia sub jugul colonial al Rusiei ţariste (1812-1917), a distinsului profesor universitar doctor Anton Moraru, apărută la Chişinău, sub egida Consiliului Unirii. Informaţiile oferite cu dărnicie cititorilor şi sentimentele patriotice care răzbat din întreg cuprinsul lucrării, nu fac altceva decât să-i apropie şi mai mult pe românii de pe ambele maluri ale Prutului, ca o premisă a revenirii lor în aceeaşi casă comună. prof. dr. Polin ZORILĂ

EROICĂ Nr PRAHOVA EROICĂ, Nr.4, 4, Septembrie Septembrie2012 2012

1

30

PROFESORUL EMERIT PAUL D. POPESCU, LA CEAS ANIVERSAR
Domnul Profesor Paul D. Popescu împlineşte 85 de ani, o vârstă pe care nu o arată: a fost şi va rămâne mereu tânăr. Este acea tinereţe pe care o dă activitatea permanentă a minţii, îndreptată spre a scrie şi nu doar mult, ci bine. Cadru didactic, istoric (aproape 30 de volume), autor de schițe şi nuvele, având sute de articole în „Flamura Prahovei”, „Prahova” şi „Axioma” (pentru a le nota pe cele mai citite), studii didactice şi metodice (20 de ani a funcţionat ca inspector şcolar), dar în special cercetător asiduu al arhivelor istorice prahovene–iată câteva din activităţile şi preocupările Domnului Profesor. Tematica abordată este vastă: istorie, artă, monografii, medalioane, evocări, sociologie, bibliografie, beletristică. Domnul Profesor Paul D. Popescu este unul dintre puţinii istoriografi pe care-i are Prahova. Dânsul este un bun cunoscător nu numai al istoriei, dar şi al culturii ploieştene şi prahovene. Ani de zile a adunat informaţii din cărţi şi din documente de arhivă, a realizat mii de fişe pe care le-a valorificat în studii şi articole cuprinse în cicluri ca „Prahova – oameni şi locuri” sau „Ei şi Prahova” ş.a. Nu cred să existe vreo lucrare mai nouă, cu referiri la zona noastră, în care să nu-i apară numele. Dacă tinerii elevi nu înţeleg pe deplin rolul cărţii de istorie, locul ei fiind luat de rapacele internet, rămân expunerile şi conferinţele la care au fost martori. Au fost fermecaţi de tonul plăcut, de darul oratoric, cursivitatea ideilor şi căldura exprimată prin cuvinte potrivite. Dar cel mai mare dar din partea Domnului Profesor pentru ei a fost patriotismul, dragostea pentru locul natal, pentru şcoala unde a învăţat şi a profesat, pentru oraşul în care a activat. Elevii noştri, nu doar membrii Cercului de istorie „Cultul Eroilor”, veneau în număr impresionant să-l asculte pe „Domnul Profesor cu părul alb, care ne vorbeşte frumos”. Şi dânsul, cu modestie, cerea iertare pentru lungimea discursului – „să nu-i plictisesc pe copii!” De fiecare dată era iertat şi aplaudat îndelung. Fiecare copil găsea o informaţie sau o legătură cu familia lui, cu vecinii sau, pur şi simplu, îl asculta vrăjit. Ne trezea mereu soneria care ne anunţa vreo pauză în orar şi plecarea, cu părere de rău, a unui grup de elevi care aveau, în continuare, matematică, sau fizică, sau chimie („de unde nu se poate lipsi”). După simpozioane, ne adunam, profesori şi invitaţi (cadre militare, profesori universitari, oameni de ştiinţă) şi purtam discuţii pe teme istorice. Domnul Profesor ne dezvăluia din secretele vieţii de dascăl şi de cercetător şi, iubind controversele, venea cu argumente de neclintit. Şi cum toată viaţa înveţi, acest lucru îl făceam şi noi, indiferent de vârstă şi experienţă. Numeroase discuţii se purtau în jurul învăţământului de azi şi, nu o dată, Domnul Profesor şi-a arătat nemulţumirea, afirmând că nu ar dori să fie nici elev, nici profesor. Aceasta nu pentru că „pe vremea mea” era altfel, ci pentru că bunul de care sunt privaţi mulţi copii astăzi este educaţia de acasă, „cei şapte ani”. Vremurile îl nemulţumeau, neaşezarea lucrurilor după mai mult de două decenii, marginalizarea istoriei în şcoli şi indiferenţa societăţii faţă de adevăraţii intelectuali. Provenind dintr-o dinastie de preoţi şi învăţători, dânsul a înţeles că trebuie să ducă mai departe tradiţia de apostolat primită drept moştenire. Să mai notăm şi alte lucruri din viaţa şi activitatea de om şi cetăţean al Ploieştiului şi al Prahovei. A fondat, cu mulţi ani în urmă, Fundaţia pentru „Istoria Prahovei”. Din biblioteca personală, de peste 10.000 de cărţi, a donat un număr însemnat multor şcoli, spre binele elevilor, şi Bibliotecii „N. Iorga” creându-se „fondul Paul D. Popescu”. Din 2001 este redactor şi realizator al publicaţiei lunare ploieştene „Mesager rotarian” aplecându-se spre istoricul acestei mişcări. Este nelipsit de la evenimentele culturale ale oraşului şi este colaborator al revistei „Prahova Eroică”. Este însă prematur să povestim totul despre Domnul Profesor Paul D. Popescu. Să lăsăm o notă de mister, pe care să o dezvăluim la împlinirea vârstei de 90 de ani. Până atunci să ne oprim şi asupra omului. Iată câteva din trăsăturile de caracter care-i fac cinste: amabilitate, politeţe, punctualitate (mare virtute pentru secolul nostru), personalitate robustă, spirit creator, inventiv şi enciclopedist, cu o vastă cultură umanistă, simţul măsurii, talent oratoric accesibil şi atrăgător, uşurinţa de a caracteriza un om printr-o expresie corectă şi elegantă. „Mă consider un norocos”, spunea acum 10 ani Domnul Profesor, pentru că citeşte, scrie şi are o soţie minunată, care-l ajută în permanenţă. Oraşul Ploieşti este un oraş norocos pentru că vă are, Domnule Profesor, pentru că aţi reînviat memoria şi tradiţia locului şi i-aţi îndemnat şi pe alţii să o facă. Ne amintim de dorinţa pe care aţi exprimat-o în 2002: „Aş vrea să fiu memoria Ploieştiului, să-l fac să scape de uitare, să-i salvez trecutul”. Vă mulţumesc, Domnule Profesor, pentru că m-aţi încurajat să scriu şi să public despre oraşul în care trăiesc de 40 de ani, vă mulţumesc pentru schimbul de păreri, pentru sfaturile pe care mi le-aţi dat la momentul potrivit şi vă aştept împreună cu colegii şi elevii noştri, de cel puţin patru ori pe an, la Colegiul Naţional „Mihai Viteazul”. Am speranţa ca în anul 2022 să pot scrie despre noile lucrări pe care le-aţi publicat. La Mulţi Ani, Domnule Profesor Paul D. Popescu! prof. Emilia LUCHIAN

PRAHOVA r. 4, 4, Septembrie Septembrie2012 2012 PRAHOVAEROICĂ, EROICĂ N Nr

1

31

ISTORIA, PARTE DIN INIMA MEA
În calitate de președinte al Cercului ,,Cultului Eroilor” din cadrul Colegiului Național „Nicolae Iorga” din Vălenii de Munte, mă simt onorat că am ocazia să-mi exprim sentimentele patriotice ori de câte ori momentul impune acestea. Coordonați de doamna profesoară de istorie Claudia Lupu, participăm atunci când avem ocazia, la manifestările ce au loc spre cinstirea și comemorarea eroilor-sfinții care ne-au câștigat libertatea. În cadrul manifestărilor comemorative, participăm cu poezii și cântece patriotice, intonate de cele mai multe ori, chiar la umbra Casei Memoriale „N. Iorga”, aflată lângă Monumentul Eroilor. Principalul nostru scop este să arătăm că istoria nu se uită niciodată, mai ales într-un oraș în care aceasta își spune și acum cuvântul. Un alt scop al grupului nostru (format din elevii clasei a VII-a), pe care îi reprezint, este de a demonstra că vine din urmă o generație căreia îi pasă de trecut, de strămoși și de oamenii care și-au dat viața pe fronturi, pentru apărarea țării și a demnității poporului român. Nu putem fi nepăsători amintindu-ne de înaintașii noștri. Ei merită cu siguranță mai mult decât o floare sau un cântec. Dar…nu este de-ajuns. Eroii merită „Un popor care nu își cunoaște istoria este ca un copil care nu își cunoaște părinții”. Nicolae Iorga respectul etern, al nostru, al tuturor, prin participarea la activitățile comemorative. Aceasta nu se întâmplă însă așa cum ne-am dori. Dovada? Cei mai mulți români trăiesc doar pentru prezent și, cred ei, pentru viitor. Așa se explică faptul că, de Ziua Națională sau de alte sărbători, oamenii preferă să stea în case și să își desfășoare ziua în mod obișnuit. Noi vrem să arătăm că ne pasă, că nu i-am uitat și că, ori de câte ori va fi nevoie, ne vom cinsti eroii cum se cuvine! Am dorit și doresc sa fiu în continuare membru al Cercului ,,Cultului Eroilor” pentru că îmi pasă! Îmi pasă de România, de români și de trecutul care nu se uită niciodată. Noi, cei din orașul lui Nicolae Iorga, vom rămâne la fel de preocupați de istorie. În viitor, vrem să atragem și alți elevi ai colegiului în activitățile noastre, explicându-le cât de importantă este istoria pentru un popor. Doar așa vom putea învinge indiferența așternută peste urmașii celor care au fost! Alexandru TONCU, elev clasa aVII-a, C. N. „Nicolae Iorga”, Vălenii de Munte

NEVOIA DE EROI
În urbea Vălenilor, care a avut şansa să placă marelui savant Nicolae Iorga, cel ce o va înnobila mulţi ani cu prezenţa şi activitatea sa, au rămas neschimbate iubirea şi ,,respectul pentru datină”, dar şi preţuirea eroilor neamului. Ne revine nouă, dascălilor, îndeosebi, nobila şi greaua misiune de a modela astfel sufletele copiilor, încât să încapă în ele iubirea, respectul, preţuirea şi, mai ales... nevoia de eroi autentici pe care istoria neamului şi a acestor locuri ni-i oferă. În spiritul acestei misiuni, ca în fiecare an, şi la începutul anului şcolar 2011-2012, în calitate de profesoară de istorie la SAM ,,Ing. Gh. Pănculescu” şi coordonatoare a Cercului ,,Cultul eroilor”, format din elevii claselor a V-a B şi a VIII-a B am reînnoit parteneriatul cu Filiala Vălenii de Munte a Asociaţiei ,,Cultul eroilor” condusă de dl. col. (r) Moise Nicolae. Tematica propusă a stârnit interesul şi dorinţa elevilor de a participa şi a se implica în pregătirea şi derularea activităţilor. Astfel, Ziua Armatei Române a prilejuit întâlnirea cu veterani de război şi evocarea unor momente şi a unor experienţe impresionante din cel de-al Doilea Război Mondial, care i-au emoţionat pe elevi, ei exprimându-şi aprecierea pentru jertfele eroilor prin depunerea buchetelor de flori la Monumentul eroilor din centrul oraşului. Sub generice precum: ,,Drumeţ în calea lupilor”, ,,La mulţi ani, România!” sau ,,Unirea, naţiunea a făcut-o”, membrii cercului şi invitaţii lor, cadre didactice, conducerea şcolii, muzeografi de la Muzeul ,,Nicolae Iorga”, în acordurile Imnului Naţional sau ale Horei Unirii au evocat cu multă emoţie contextul intern şi internaţional al unirii Moldovei cu Muntenia în 1859, precum şi al realizării statului naţional unitar român în 1918, neuitând să creioneze portretele unor mari personalităţi care au marcat prin faptele lor aceste perioade. Entuziasmul şi implicarea membrilor Cercului ,,Cultul eroilor” au contaminat şi pe alţi colegi ai lor care, făcând parte din corul şcolii sau din grupuri de recitatori, au împletit cu mult talent muzica şi versul, demonstrând, fără nici o îndoială, că atît copiii cât şi tinerii au nevoie de eroi, iar educaţia în spiritul valorilor patriotismului, nu trebuie să cadă în desuetudine şi cu atât mai puţin, nu trebuie abandonată. prof. Floarea VULPE, Școala de Arte și Meserii ,,Ing. Gh. Pănculescu”, Vălenii de Munte

PRAHOVA EROICĂ, r 4, Septembrie PRAHOVA EROICĂ, Nr. 4, N Septembrie 2012 2012

32

FRÂNTURI DE ISTORIE PE STRĂZILE VĂLENILOR
Vălenii de Munte este un oraş cu trecut bogat, dar cunoscut mai cu seamă pentru privilegiul de a fi fost transformat dintr-o localitate a ţuicii într-o citadelă a culturii româneşti, de savantul Nicolae Iorga. Dincolo de existenţa Casei Memoriale „N. Iorga”, a Bisericii Mănăstirii şi a celorlalte aşezăminte culturalspirituale, care ne fac astăzi cinste, obiective de dimensiuni mai mici (dar nu şi de mai mică însemnătate) pot fi găsite în locuri în care te-ai aştepta mai puţin. Cine a trecut pe strada Mihai Bravu din Vălenii de Munte, spre capătul care intersectează Bulevardul Nicolae Iorga, nu poate să nu remarce troiţa dărăpănată cu cruce de piatră, pe care se văd chipurile şterse de ploi ale sfinţilor. Din păcate, partea inferioară a crucii, unde erau trecuţi, ca de obicei, binefăcătorii, anul, şi poate meşterul, a suferit atâtea distrugeri din pricina umezelii încât nu se mai distinge nicio slovă. Opera de artă, pe care aş încadra-o pe la jumătatea secolului al XIX-lea, este scrisă cu litere chirilice şi are reprezentată pe faţa îndreptată spre trecător, icoana mai puţin cunoscută a Acoperământului Maicii Domnului. La stânga se află Mântuitorul, la dreapta este înfăţişat ca un bătrân cu barba albă Dumnezeu Tatăl, iar amândoi o încoronează pe Maica Domnului, „împărăteasa cerului”, care stă în centru cu cinstitul omofor la picioare. Cea de-a treia persoană a Sf. Treimi apare deasupra acestei scene, în chip de porumbel. Pictura reflectă influenţa apusului, atât sub raportul execuţiei cât şi al dogmei, fiind realizată în stilul lui Nicolae Grigorescu şi a lui Gheorghe Tattarescu, probabil de un ucenic sau adept al reprezentării renascentiste în iconografie. Deasupra crucii, tavanul micului acoperiş acoperit cu tablă este la rându-i pictat, imitând pe un fond albastru, cerul înstelat. Mergând mai departe, în cartierul Berevoieşti, pe fostul drum utilizat de oierii din Transilvania în vremea transhumanţei, mai sus de bisericuţă la câţiva metri se întâlneşte o altă cruce de piatră, foarte veche şi aceasta. Pe corpul său se mai pot distinge doar câteva modele sculptate şi un medalion în partea centrală având pe Maica Domnului cu pruncul în braţe. Starea precară nu oferă nici de această dată posibilitatea unei datări exacte. După ce-şi îndreptau gândul către Dumnezeu şi îşi făceau semnul crucii, trecătorii care coborau, până spre jumătatea secolului al XIX-lea, pe această cale în mahalaua Vălenilor, găseau în centrul acesteia Mănăstirea Văleni, metocul Ivirului din Athos. Gardul bisericii de enorie din zilele noastre ascunde în trupul său câteva frânturi de cruci de piatră şi de marmură care, dacă n-ar fi fost

„salvate” în acest fel, ar fi dispărut, în mod cert, ca toate celelalte care au existat în jurul bisericii. Pe o bucată de piatră de formă dreptunghiulară, frântă în partea superioară scrie cu litere greceşti: „EU ROBU LUI DUMNEZEU, CLIOPA…. IOANU SULTANA MIHAI. ECATERINA… DUMNIALOR TANASE SMARANDA, ANU 1864”. O cruce din marmură, peste care nu pare să fi trecut tot atâta vreme, datorită stării impecabile a materialului, ne aminteşte de prosperitatea târgului, care aduna pe lângă ţăranii noştri mulţi târgoveţi de alte naţionalităţi: greci, sârbi sau chiar albanezi. Pe această cruce stă scris: „NAUMA GEORGIU NĂSCUTĂ ÎN PROVINŢEA CORCEA COMUNA DRENOVA 1795. ÎNCETATĂ DIN VIAŢĂ LA 1875 DECEMVRIE 21”. Alexandru Ionuţ CRUCERU

EMOȚII ȘI BUCURII LA MUZEUL CEASULUI
În cadrul manifestărilor dedicate Zilei Internaționale a Copilului, Consiliul Județean Prahova, Muzeul Județean de Istorie și Arheologie Prahova (secțiunea Muzeul Ceasului ,,Nicolae Simache”) a organizat la sediul ultimei instituții, în ziua de 29 mai 2012, Concursul ,,EMOȚII ȘI BUCURII”, care a avut ca tematică ,,Istoria ceasului și a Muzeului ceasului”, concurs la care participă în fiecare an câte o școală din mediul urban și rural. La concursul din acest an, ajuns la cea de a șaptea ediție, au participat elevi de la Școala cu Clasele I-VIII ,,Ion Ionescu” din Valea Călugărească (coordonator prof. Aneta Manole) și de la Școala ,,Radu Stanian” din Ploiești (prof. Mihaela Costache). Toți elevii au petrecut clipe deosebit de plăcute în prestigiosul muzeu, lângă minunatele lucrări de orologerie, încărcate de istorie, primind în dar diplome, rechizite și dulciuri, oferite cu generozitate de instituția organizatoare. col. (rtr) Constantin CHIPER

Muzeul Ceasului

PRAHOVA EROICĂ, NrSeptembrie 4, Septembrie 2012 PRAHOV A EROICĂ, Nr. 4, 2012

33

ARMATA, ADMINISTRAŢIA ŞI BISERICA, ÎN SLUJBA CETĂŢENILOR, ÎN COMUNA BABA ANA
În conformitate cu HG nr.552 din 9 iunie 2010, privind transmiterea unui imobil din domeniul public al statului şi din administrarea Ministerului Apărării Naţionale, în domeniul public al comunei Baba-Ana şi în administrarea Consiliului Local al comunei, s-a efectuat operaţiunea în termenul prevăzut de hotărâre. La articolul 1, punctul 2, se prevede că, după preluare, imobilul va fi destinat construirii unui cămin pentru bătrâni şi pentru persoanele cu dizabilităţi. Acest imobil (fostă unitate militară), în suprafaţă totală de 99207 mp, va fi transformat în aşezământ social, care va purta denumirea de ,,Savaliada” şi va fi reamenajat de către Fundaţia ,,Sfântul Sava” de la Buzău, sub conducerea nemijlocită a preotului prof. dr. Mihail Milea. Deja lucrările au început, fiind sfinţită pe data de 16 aprilie 2012, de un sobor de preoţi. Prima clădire a fost modernizată, la festivitatea de inaugurare participând circa 200 de persoane, locuitori din comunele învecinate, foste cadre ale unităţii, lucrătorii şi primarul comunei Baba-Ana, domnul Nicolae Bulete. Cu această ocazie, s-au sfinţit şi două monumente istorice, dedicate apărătorilor cerului senin al patriei, rachetiștii antiaerieni, amplasate în micul părculeţ de la intrarea în aşezământ. „Tuturor cadrelor militare, apărători ai cerului albastru!” se poate citi pe unul dintre monumente, iar pe celălalt „Binecuvântare şi recunoştinţă veşnică tuturor cadrelor militare care se ostenesc pentru apărarea cerului albastru al României!”Preot prof. dr. Milea Mihai, preşedinte al Fundaţiei ,,Sfântul Sava” de la Buzău-I.S.U. Buzău. Construcţia acestor două monumente s-a realizat cu fonduri financiare proprii, ale preotului prof. dr. Mihai Milea şi ale familiei Puşa şi Viorel Samoilă, lucrări efectuate sub îndrumarea mr. (r) Dumitru Ciolacu, ofiţer care a lucrat ani de-a rândul în fosta unitate militară. Pe data de 4 iulie 2012, s-a sfinţit şi o capelă-,,Sfântul Ştefan”la care se lucrează în prezent. Se estimează că acest aşezământ social va fi dat în folosinţă pe 25 octombrie 2012. plt. mj. (r) Eugen GRIGORE

NE UITĂM EROII?!...
Un val de uitare s-a lăsat peste sutele de eroi căzuţi la Mărăşeşti, în 1917, sau nu… Am avut un moment de aplecare în trecutul familiei mele. Am retrăit strângerea de inimă care m-a încercat prima dată în copilărie, pe la 10 ani, atunci când am vizitat Mausoelul de la Mărăşeşti. Bunica îmi spusese atunci să caut numele unui străbunic, mort pe front în 1917. Luptele de la Mărăşeşti au fost „pomenite” în familia mea de când mă ştiu, pentru că la fiecare pomenire a morţilor era menţionat şi Nicolae, „mort pe front, nespovedit, neîmpărtăşit.” Cu înfrigurare, i-am căutat numele pe piatra rece din dreptul fiecărei gropi comune de la Mărăşeşti. De la Ploieşti până la mausoleu rostisem numele cu sfială, cu grija de a nu-l uita, dar şi cu dorinţa fierbinte de a mă regăsi în istoria trăită a familiei. Eram tare mândră că străbunicul meu se jertfise pentru apărarea ţării. Celebrele lupte din 6 august - 3 septembrie, la Mărăşeşti şi împrejurimi, cu preţul greu al jertfei de sânge şi viaţă, au stăvilit ofensiva duşmană şi au transformat bătălia într-o strălucitoare şi răsunătoare victorie românească. Se împlineau vorbele generalui Eremia Grigorescu: „Fiţi gata să arătaţi…că românul nu are de dat din pământul ţării, decât locul de mormânt…Din sângele vostru se va ridica curată şi măreaţă o ţară românească a tuturor…”. Soldatul Rugu Nicolae, străbunicul meu, căci acesta i-a fost numele eroului de la Mărăşeşti, nu a apucat să vadă împlinit visul pentru care se jertfise, o Românie Mare, dar împlinise sacrificiul suprem şi numele lui rămâne înscris în „hora“ de foc şi de moarte a bătăliilor, consemnat pe piatra unei gropi comune de la Mausoleu. Nu m-au încercat sentimente de tristeţe (asta şi pentru că nu-l cunoscusem personal), ci doar de mândrie. Parcă devenisem şi eu la fel de puternică, de curajoasă, aidoma soldaţilor din Primul Război Mondial. Din păcate nu deţin alte informaţii despre eroul „nostru” de la Mărăşeşti, informaţiile s-au pierdut în timp odată cu trecerea anilor. Ştim că se născuse la Şoimari, judeţul Prahova, că a fost căsătorit cu Ioana St. Petre, că a avut un fiu. Numele lui dăinuie pe altarul jertfei iubirii de patrie (atât de demonetizate azi) şi parcă numele i-a fost predestinat „RUGU“ … RUGU NICOLAE. Odihnească-se în pace! prof. dr. Maria Mariana GHEORGHE

PRAHOVA EROICĂ, NSeptembrie r 4, Septembrie PRAHOVA EROICĂ, Nr. 4, 20122012

34

UN EROU UITAT, SUBLOCOTENENTUL RADU GHEORGHE CONSTANTINESCU
La Nămoloasa, în timpul Primului Război Mondial, un pluton condus de tânărul sublocotenent Radu Gheorghe Constantinescu urca pieptiș o creastă de deal, sub focul nimicitor al unui cuib de mitralieră german, bine amplasat strategic. Tânărul sublocotenent s-a aruncat cu pieptul peste ambrazură și a blocat tirul mitraliorului inamic, suficient timp pentru ca soldații din compania sa să lichideze dușmanul, reușind, printr-o adevărată minune, să scape cu viață. Slt. Radu Gheorghe Constantinescu a fost citat prin Ordin de zi de ministrul de Război, a fost decorat cu furajera Ordinului ”Mihai Viteazul” de către Statul Major al armatei române și cu Ordinul rusesc „Sfântul Stanislas” clasa a III-a. Revenit de pe front, slt. Radu Gheorghe Constantinescu a publicat o broșură intitulată Din războiul nostru. A fost director al Halelor Centrale din Ploiești. Radu Gheorghe Constantinescu a reușit să scape cu viață din Marele Război, a trăit 30 de ani cu o boală de inimă netratată, a rezistat condițiilor dificile ale celui de al Doilea Război Mondial, dar a murit în București, la ultimul bombardament al aviației americane. A fost înmormântat în Cimitirul „Viișoara” din Ploiești. NOTĂ: Furajeră=eghilet Radu Petre CONSTANTINESCU

LAURI PENTRU CAMARADUL NOSTRU, DUMITRU CODIŢĂ
Colonelul (r.) dr. Dumitru culturale care beneficiază de Codiţă, membru al A.J.C.E. protecţie în cazul unui conflict Prahova și colaborator neobosit al armat, Ploieştiul fiind, după cum publicației „Prahova Eroică”, a spune el, singurul oraş din ţară fost recompensat de către Comisia care a reuşit în acest fel să pună în Națională de Drept Internațional aplicare o prevedere a Convenţiei Umanitar cu acordarea primului de la Haga cu privire la protecţia titlu onorific pentru contribuția sa bunurilor culturale. deosebită la înființarea și A fondat premiul anual „Tudor funcționarea acestei instituții. Radu Popescu”, acordat Dumitru Codiță și colecția sa După o carieră de succes în personalităţilor cu cele mai expusă la Cercul Militar haina militară, cursul vieții sale importante realizări în domeniul avea să se schimbe odată cu DIU. A înființat publicaţia participarea la primul curs de drept internaţional „Actualităţi juridice-drept militar şi drept internaumanitar (1990). După înfiinţarea Centrului Pilot de ţional umanitar” şi Clubul de Drept Internaţional Drept Internaţional Umanitar din România, a decis să Umanitar, precum şi Centrul de Documentare de se implice în activitatea societăţii civile: „M-am Drept Internaţional Umanitar din cadrul Cercului ataşat atât de mult de dreptul umanitar încât i-am Militar Ploieşti. Este fondator al seriei de lucrări dedicat întreaga carieră", spune cu mândrie Dumitru „Colecţia Cartea ARDUPH”. Codiță. A organizat şi condus diferite cursuri, simpozioane A participat activ, ca membru fondator şi apoi ca şi sesiuni de comunicări ştiinţifice pentru personalul şef la înfiinţarea și dezvoltarea primului Centru Pilot militar şi civil, cu participare internaţională. Este de Drept Internaţional Umanitar al Armatei, un centru autor, coautor şi coordonator a peste 20 de lucrări cu unicat în Europa Centrală şi de Sud-Est, căruia i-a tematică umanitară. Este autorul concepţiei a trei dedicat nu mai puţin de 18 ani din viaţa şi activitatea regulamente de instruire a personalului armatei în sa, fiind inițiator al multora dintre proiectele vizând domeniul DIU. A publicat numeroase articole şi studii implementarea prevederilor tratatelor internaționale de specialitate. De asemenea, este coordonator al de drept umanitar, la nivel național. website-lui www.arduph.ro specializat pe În 2008, odată cu trecerea în rezervă, a reuşit să problematica DIU, care este accesat zilnic de peste obţină statutul de personalitate juridică pentru 100 de vizitatori. Asociaţia Română de Drept Umanitar-Filiala Prahova, Ca membru în Consiliul Director a Filialei un ONG care se adresează prioritar mediului civil, Prahova a Crucii Roşii, unde activează de mai bine de pentru conştientizarea răspunderilor ce revin 13 ani, Dumitru Codiță s-a implicat în multe alte autorităţilor locale, dar şi în general populaţiei şi acţiuni alături de colegii săi. persoanelor care au obligaţia să implementeze El a reuşit chiar să strângă o colecţie prevederile dreptului internaţional umanitar. În acest impresionantă de fanioane, medalii şi insigne. „Am sens, el a reuşit să promoveze cu sprijinul instituţiilor continuat să îmbogăţesc colecţia col. Cârlan Filaret, competente o hotărâre de Consiliu Local, prin care au fost membru al Crucii Roşii. Acum câţiva ani, am fost inventariate, marcate şi autorizate bunurile preluat colecţia cu peste 200 de exponate strânse. În

PRAHOVA EROICĂ, Nr 4, Septembrie 2012 PRAHOVA EROICĂ, Nr. 4, Septembrie 2012

35

timp, colecţia mea a ajuns la peste 400 de piese, multe fiind cumpărate de mine din pieţe, oboare, altele sunt luate la schimb de la alţi colecţionari şi unele sunt primite cadou de la colaboratorii mei din străinătate, în special din Germania”, spune, mândru, ofiţerul. Pentru activitatea desfășurată a fost inclus în Enciclopedia personalităților din România, ediția 2012 și a primit numeroase diplome, distincții, premii și medalii din partea unor instituții din țară și străinătate. În prezent a finalizat vol. I al Dicționarului enciclopedic de drept internațional umanitar și continuă elaborarea vol. II. În 2009, Dumitru Codiță a preluat şi conducerea Forumului Naţional Reprezentativ al Vârstei a TreiaFiliala Prahova, alături de care a derulat deja proiectul „Pentru demnitatea vârstei a treia- ACUM". În cadrul acestuia, el a reuşit să mobilizeze persoane vârstnice din şase localităţi prahovene, care să iniţieze mai

departe activităţi în folosul pensionarilor. De aici, poate, și implicarea sa activă și în viața societății civile, în scopul popularizării unui cod de conduită pentru toți cetățenii, în cadrul Mișcării ploieștene pentru alegeri curate si corecte, conștient că viața unei cetăți nu se poate dezvolta normal decât sub conducerea unor politicieni care pun mai presus decât orice binele comunității. Este un demers care se încadrează în efortul făcut de câțiva localnici pentru renașterea conștiinței civice a comunității ploieștene, cristalizată de-a lungul timpului și materializată prin înălțarea, pentru prima dată la români, a unei statui dedicate Libertății și spiritului civic al comunității. Cultul eroilor, respectul pentru concetățeni și dragostea pentru urmași sunt reperele de viață ale unui om care a înțeles că acestea nu pot fi susținute decât de o societate sănătoasă, activă, profund implicată în tot ceea ce înseamnă trecut, prezent și viitor. col. (r) Puiu CUJBĂ

CERCURILE ,,CULTUL EROILOR” DIN MIZIL
Cinstirea memoriei celor care s-au jertfit pe câmpurile de luptă pentru apărarea patriei, a libertății și independenței poporului român, a fost pentru urmașii lor o preocupare permanentă și o datorie de onoare. Generațiile care au urmat celor ce au crezut în idealuri și prin fapte de vitejie au plătit cu viața pentru a le transforma în realitate, au cinstit memoria acestora, i-au venerat și au contribuit la păstrarea peste decenii și secole a mărturiilor despre jertfa lor supremă. Într-o perioadă relativ scurtă, elevii și cadrele didactice din toate instituțiile de învățământ din Mizil, sub îndrumarea și cu ajutorul acordat de conducerea Filialei Mizil a Asociației ,,Cultul Eroilor”, s-au înființat în cele 3 școli generale și 2 licee, 5 cercuri ,,Cultul Eroilor”. Cele 5 drapele, împreună cu membrii cercurilor au făcut o reală și plăcută surpriză asistenței prezentă în centrul civic al orașului cu prilejul sărbătorii Înălțării Domnului și Zilei Eroilor din data de 24 mai 2012, sub conducerea prof. Daniela Oprea, Școala Generală Nr.1, prof. Elena Ion, Școala Generală Nr.2 ,,Sf. Nicolae”, prof. Daniela Oprea, Școala Generală Nr. 3 ,,Sfânta Maria”, prof. Laura Șerban, Liceul Teoretic ,,Grigore Tocilescu”, prof. Alina Ivan, Grupul Școlar ,,Tase Dumitrescu”. Tot cu această ocazie, membrii Cercului ,,Cultul Eroilor” de la Școla Nr.2, împreună cu o delegație a cadrelor militare în rezervă și retragere, au depus la Monumentul Eroilor Mizileni, aflat în incinta Bisericii ,,Sf. Nicolae” din cartierul Fefelei, o coroană de flori, în prezența a doi consilieri locali. De reținut, implicarea directă a conducerii Primăriei Mizil-domnul Emil Proșcan, președintele de onoare al Filialei ,,Cultul Eroilor” Mizil, prin ajutorul financiar depus. Una din misiunile acestor cercuri este îngrijirea monumentelor eroilor căzuți pe câmpurile de luptă de pretutindeni, aflate în patrimoniul orașului Mizil, astfel ca amintirea lor să fie veșnică. plt. mj. (r) Eugen GRIGORE

COMEMORARE CONSTANTIN STERE
La momentele cruciale ale întâlnirii cu istoria au existat personalități care s-au dedicat prezentării unei perspective ce se impunea a fi urmată pentru realizarea interesului național. Peste ani, acestea devin repere la care se raportează întreaga națiune. O astfel de personalitate a fost Constantin Stere (1865 – 1936). 28 iunie 2012 a fost ziua în care la muzeul „Constantin și Ion Stere” din Bucov, s-a organizat o manifestare dedicată împlinirii a 76 de ani de la moartea marelui patriot român. A fost o zi cu rezonanță pentru spiritualitatea și cultura românească. În atmosfera plină de parfumul trecutului și farmecul deosebit al locului, muzeul coordonat de doamna Corina Mărășescu prezintă principalele repere ale vieții și activității lui Constantin și Ion Stere. Aici se organizează periodic diferite activități dedicate cunoașterii istoriei locale și naționale. Continuând un demers început în 2010, când s-a lansat primul volum intitulat Publicistică și care prezenta „textele scrise și rostite de C. Stere în intervalul 1893 – 1905”, prof. univ dr. Victor Durnea revine. De această dată a lansat volumul al II-lea al acestei lucrări, care se referă la perioada 1905 – 1909. Cele 960 de pagini ale cărții aduc în atenția opiniei publice preocupările vremii cu privire la soarta unor teritorii românești.

PRAHOVA EROICĂ, r 4, Septembrie PRAHOVA EROICĂ, Nr. 4,NSeptembrie 20122012

36

Prezentarea prof. univ. dr. Nicolae Cristea, plină de vibrație patriotică, a însuflețit participanții, iar reflecțiile cu privire la prezentul cenușiu pe care îl trăim a reprezentat o lecție plină de învățăminte pentru aceștia. Printre invitați, a fost prezentă și o delegație a Filialei Prahova a Asociației Naționale „Cultul Eroilor”, formată din prof. Nicolae Lupu, col. (r.) Puiu Cujbă, instructor de parașutism Marin Constantin și subsemnatul. În calitatea de purtător de cuvânt al grupului nostru, am evidențiat semnificația reeditării operei patriotului Constantin Stere, în contextul în care recursul la cunoașterea istoriei se impune mai mult ca niciodată. A vorbi despre patrie, dragoste de neam, despre biruință și jertfă, despre strămoși și compatrioți, indiferent de locul în care soarta i-a purtat, despre comuniune, umanism și unitate reprezintă

coordonatele esențiale ale dăinurii noastre peste vreme. Concluzia a fost aceea că întregul neam românesc trăiește un moment al recursului la necesitatea cunoșterii istorice, în condițiile în care atacurile la ființa, cultura și spiritualitatea românească s-au întețit și devin tot mai virulente. Vindecarea noastră de acel patriotism ridicol (care ne acaparează tot mai agresiv inimile) trebuie să-și regăsească făgașul în compania poeziilor patriotice înflăcărate și a frumuseții vremilor de odinioară, în măreția luptelor pentru neatârnare, dreptate și libertate în care eroii naționali își sacrificau destinele. Demersul educativ nu trebuie și nu poate să facă abstracție de la aceste minime deziderate! Doar așa ne vom simți la noi acasă și doar așa vom arăta lumii întregi că înțelegem adevărata responsabilitate a mândriei de a fi român. col. (r.) dr. Dumitru CODIȚĂ

MOMENT SOLEMN LA FACULTATEA DE ISTORIE DIN BUCUREŞTI
Orice revenire la Facultatea de Istorie din Bucureşti este binevenită pentru cei pasionaţi de trecutul neamului românesc. Un astfel de moment, cu o încărcătură emoţională aparte, l-a reprezentat susţinerea în şedinţă publică, la 23 mai 2012, a tezei de doctorat a profesorului ploieştean de istorie Polin Zorilă. Redactată sub îndrumarea distinsului prof. univ. dr. Ion Bulei, teza Prahova în anii Primului Război Mondial recompune, pe baza documentelor şi a bibliografiei, evoluţia spaţiului prahovean în anii Marelui Război, fiind structurată pe patru mari capitole: De la neutralitate la război, Războiul, Ocupaţia germană şi Monumente comemorative. Lucrarea colegului nostru a fost apreciată pozitiv, atât de conducătorul ştiinţific, prof. univ. dr. Ion Bulei, cât şi de referenţi: prof. univ. dr. Constantin Buşe, prof. univ. dr. Ionel Calafeteanu şi conf. univ. dr. Gavriil Preda. Ca urmare, comisia prezidată de prof. univ. dr. Lukacs Antal, a hotărât

să-i acorde profesorului Polin Zorilă titlul de Doctor în Ştiinţe Umaniste, Domeniul Istorie, cu calificativul „Foarte bine”. Momentul a fost emoţionant atât pentru candidat, cât şi pentru comisie, pentru colegii de la Societatea Culturală „Ploieşti-Mileniul III”, Asociaţia Judeţeană „Cultul Eroilor” Prahova, Şcoala „Sfânta Vineri” Ploieşti şi pentru soţia candidatului, care au fost prezenţi la eveniment. col. (r) Petrea CUJBĂ

BASARABENILOR
Să știți, de nu veți ridica Din sânul vostru un ProrocÎn voi viața va seca, Zadarnic soarta veți ruga, Căci scoși veți fi atunci din joc Și-ți rămânea făr de noroc. Din chiag de lacrimi, de dureri, Din trăsnet de mânie sfântă, Și din nădejdi și sbuciumări, Din năzuinți și frământări El trebue facla să aprindă Și-n suflet neamul să-și cuprindă, Și-n țara voastră va purcede Pe drum de spini și chinuire Cu gloata celor, cari l-or crede; Și duh aprins de înnoire Va duce-n propovăduire. El jalea vechilor câmpii Numai-ntr-o lacrimă va strânge, Din spic, din strugurul din vii În stropi va scurge ape vii: Din spic-sudori, din viță-sânge Se va sorbi și nu-ți mai plânge, C-atunci sorbiții stropi vor arde Din țară toată vrăjmășia, Clevetitori, dușmani de moarte, Și cei cu limbi în două sparte Atunci vor căuta frăția Și lepăda-vor viclenia. Și toți veți fi un gând ș-un nume, Și înfrățiți veți făuri Un viitor mai bun în lume, Iar El va ști să vă îndrume Acolo unde va zări C-a voastră stea va răsări. Dar știți: de nu veți ridica Dintre voi pe-acest proroc,În voi viața va seca, Zadarnic soarta veți ruga, Căci scoși veți fi atunci din joc Și-ți rămânea fără noroc.

Alexei MATEEVICI, preot și poet român (1888-1917), mort pe front în Primul Război Mondial

PRAHOVA r. 4, 4, Septembrie Septembrie2012 2012 PRAHOVAEROICĂ, EROICĂ N Nr

1

37

SALTIMBANCI SAU MĂSCĂRICI?
(TOT UNA ESTE!) Se zice că ,,unii au talent la dans”; asemenea ,,actori” am văzut și la circ și aceștia încântă cu fantezia lor artistică. Circarii sunt și artiști și eroi, ei au talente înnăscute sau formate de-a lungul anilor prin practică îndelungată și devin adevărate vedete pe firmamentul artiștilor de teatru, film și comedie. Ei fac eforturi pentru a te convinge că te aflii în fața unor eroi. Unii dintre noi ajung să îi desconsidere pe adevărații eroi și pe cei care, de-a lungul anilor au luptat pentru cele mai scumpe idealuri ale poporului român și ale scumpei noastre Românii. Oameni politici de ieri le-au ridicat gradele și distincțiile adevăraților eroi, micșorând sau chiar desființând salariile și pensiile, precum și meritele eroice ale ostașilor, subofițerilor și ofițerilor noștri, dar au dat altora peste măsură, deși nu au îmbrăcat nici măcar odată haina militară. În schimb, unora precum Adrian Popescu, profesor pensionar, maior în rezervă, un om cu o activitate deosebită, cu concursul elevilor, în întreţinerea cimitirelor şi a monumentelor eroilor din Sinaia, care i-a impresionat pe rezerviștii din Paris prin fluenţa exprimării în franceză şi prin ținuta impecabilă, li se tergiversează avansarea, în pofida rapoartelor și referințelor înaintate. Asemenea măscărici știu numai să sfideze, să imite, să mintă și să susțină mersul degradabil ca pe un viitor strălucit al României și al românilor, ținând pe loc progresul și prosperitatea poporului român, profitând de naivitatea unora dintre noi, asigurându-se pe ei cu multe surse de venituri, de la cei care muncesc în folosul lor, neglijându-i pe bătrâni, pe bolnavi și suferinzi, pe veteranii de război sau chiar și pe cei cu deficiențe sau infirmități fizice sau psihice. În dansurile lor lascive, ca și desfrânatele, ei denatureză adevăratele dansuri, românești sau ale altor popoare. Ei sunt niște impostori și circari stăpâniți de incultură, incompetență, minciună și ipocrizie, cu promisiuni și neîmpliniri, cu împrumuturi abuzive și netransparente, pentru mărirea filacteriilor1 și ceaprazurilor2 pentru clasa politică și acoliții ei, nu pentru clasa de jos, a celor săraci și neputincioși care, în schimb, vor plăti aceste datorii. Un adevărat circ în delir și o gâlceavă perpetuă. Mai toți au dus la compromiterea clasei politice, deci a celor care ne conduc ,,la bine sau la rău” (!?) Priviți-i, cântăriți-i pentru viitor și despărțiți neghina din grâu și din celelalte culturi de aur ale României și ale poporului nostru drept-credincios!
NOTĂ: 1. Filacterii: punguţele de stofă în care erau cusute texte sacre scrise pe petice de pergament, purtate cu ostentaţie de farisei, spre a-şi arăta ataşamentul faţă de Lege. 2. Ceaprazuri: panglici sau ciucuri de mătase sau de fir, cu care se împodobesc hainele

preot prof. iconom stavrofor Gheorghe PÂRVU, Președintele Filialei ,,Cultul Eroilor”-Urlați

Ne scriu cititorii:

GÂNDURI DESPRE EROI
O admiraţie fără margini am pentru cei care trudesc pentru ca patriotismul, eroismul, recunoştinţa să nu rămână simple sentimente, minimalizate, bagatelizate, considerate demodate. Toată lauda revistelor „România eroică”, revistă națională și „Prahova eroică”. I-am admirat forța cu care revista noastră județeană a ieșit în lume și-i doresc îndelungă apariție. Țin să remarc și aportul domnului colonel (r) Nicolae Moise, președintele Filialei „Cultul eroilor” Vălenii de Munte pentru răspândirea revistei, pentru alimentarea revistei cu noutăți, rugându-ne nu doar să cultivăm în rândul elevilor trecutul eroic, ci și să promovăm activitățile desfășurate. În ultimul număr al ziarului local, dumnealui are un întins și semnificativ articol despre flacăra vie a recunoștinței față de EROI, ce trebuie menținută, mai ales în școli. Ca unul care am parcurs, pe jos, drumurile țării, cu elevii, multe cimitire am întâlnit, multe morminte am văzut, la multe troițe mi-am plecat genunchii, toate fiind semne ce veșnicesc prețuirea celor căzuți pe Câmpul de Onoare. Este imperios necesar, ca aceste locuri de pioasă amintire să fie luate spre îngrijire de către elevi. Și astăzi, mă inundă un cald sentiment de pioșenie, când mă gândesc că am fost elev al Liceului Militar „Dimitrie Cantemir” din Predeal, la devoțiunea cu care îngrijeam Monumentul Eroilor, frumos monument, de lângă liceul nostru, dincolo de apa Râșnoavei. Ne consideram și mai importanți când activitatea se făcea alături de ostașii unității de vânători de munte din oraș. Aș putea scrie mult despre aceste locuri de slăvire a eroilor, unele neîngrijite, altele ce par îngrijite. Uneori acolo unde se crede că s-a făcut mult, foarte mult, nu e decât o spoială, o dată pe an. I-aș ruga pe cei care afișează această suficiență, aproape revoltându-se pentru că nu-i lauzi cât ar dori ei, să privească imaginile cimitirelor din străinătate: câtă atenție dată detaliilor, bunului gust! Se vede clar că fac aceasta cu sinceritate, generozitate și cu multă sfințenie. Sau, s-o spunem și pe-aceasta, și pentru interesul turismului. La noi, în afara mausoleelor, nu cred că turistul se abate pe la aceste locuri de suflet și jertfă românescă. Încă un aspect: dacă înainte de comunism, în cele mai umile așezări, monumentele erau adevărte opere de artă, lucrările unor artiști interesați de artă, nu de câștig, acum, mai ales după 1989, în curțile bisericilor sau la răspântii, au apărut monumente care n-au nimic artistic în ele, adevărate

PRAHOVAEROICĂ, EROICĂ N Nr PRAHOVA r. 4, 4, Septembrie Septembrie2012 2012

1

38

kitsch-uri: mult beton, puțină marmură, prost amplasate, dimensiuni și forme care nu țin seama de spațiul în care sunt dispuse. Ar trebui ca Asociația Națională „Cultul eroilor”, revista națională „România eroică” și revistele județene, biserica și primăria să încheie un protocol prin care nici un monument să nu se mai ridice fără anumite avize, așa cum se întâmplă cu construcțiile de orice fel ar fi ele. Aș dori să nu se înțeleagă că aș fi împotriva unor asemenea semne de cinstire a jertfelor umane din războaie, dar mai bine lipsă dacă ele nu contribuie și la dezvoltarea gustului estetic. Și-apoi: atât merită Eroii? Să-și dea obolul și obștea, dar și asociațiile, și biserica, și, mai ales, statul (prin ministerele sale: Semnal editorial

Apărare, Interne, Turism, Educație), că nu e sărac, săracul de el… Ar fi interesant un studiu comparativ, cel puțin pentru județul nostru, despre nivelul artistic al monumentelor ridicate în trecut și subnivelul artistic al unor monumente apărute astăzi. Un studiu documentat, realizat de specialiști, în care să fie descrise sistematic monumentele istorice este absolut necesar. Am vedea diferența și, sigur, ne vom rușina… Concluzia va fi una singură: să apelăm la artiști profesioniști, să nu lăsăm asemenea monumente pentru viitorime în seama cioplitorilor din cimitire… mr. (r) prof. Nicolae STOICA

CAVALERI AI ORDINULUI MILITAR DE RĂZBOI „MIHAI VITEAZUL”
În anul 1996, în cadrul pregătirii manifestărilor dedicate sărbătoririi a 400 de ani de la devenirea localității Ploiești târg domnesc (1597), a fost publicat volumul Cavalerii Ordinului militar de război „Mihai Viteazul”. Cartea are ca autori pe Eugen Stănescu, Gavriil Preda, Iulia Stănescu, cei care au mai scris împreună România Mare: puterea politică și Războiul petrolului la Ploiești, cărora li se alătură Mircea Cosma, cel care a mai publicat, printre altele: Apostolul se intoarce din surghiun, Monumente prahovene, Regimentul 32 Mircea, Un diplomat de cariera N. Cretzianu (Premiul „Gh. Brătianu” al Academiei României2003). Datorită cercetărilor istoriografice, s-au adăugat date și informații noi, fapt care i-a determinat pe autori să reediteze volumul în acest an, structurat astfel încât să reflecte mai bine condițiile în care a fost creat și conferit cel mai înalt ordin militar românesc. Volumul cuprinde un scurt istoric al decorațiilor de război din România și date foarte bogate referitoare la ofițerii români, dar și străini, Cavaleri ai Ordinului „Mihai Viteazul”, precum și unități militare decorate cu acest ordin, din timpul celor două războaie mondiale. Aceste date sunt completate cu toate explicațiile necesare privind desfășurarea generală a celor două războaie și alianțele din care țara noastră făcea parte. Ordinul militar „Mihai Viteazul” a cunoscut multe modele, fiecare model fiind conferit în contexte politice, militare și diplomatice diferite, în funcție de evoluția raporturilor politico-diplomatice și a relațiilor militare pe care le-a avut statul român cu marile puteri, în timpul celor două conflagrații mondiale. Pe scurt, o carte binevenită şi utilă pentru pasionații de istorie, de istorie militară și de numismatică. col. (r) Puiu CUJBĂ

BASARABENII CĂTRE MATEEVICI
Un veac de când ne-ai îndemnat Să naștem un proroc Dar mâna noastră a secat Și sânul nostru s-a uscat Și capul noi l-am prea plecat Cerșind acest noroc. Din mână-n mână am trecut Prin foame și război Mereu bătuți, mereu vânduți Ca vita înjugați la plug Ocnași și robi. Și dor nespus Ascuns în ochii nesupuși Cu care căutăm pierduți Prorocul printre noi… Rog Doamne milostiv și sfânt Mai rog puțin noroc… Ne-ai dat și voie și pământ Și imn și graiul nostru sfânt L-ai îmbrăcat în vechi vestmânt Dar nu ne-ai spus veni-va când Acel proroc… Acel proroc ce-ar îndrăzni Să spună că suntem un gând Suntem o apă și-un pământ Suntem români !!! Cu-n pod de flori ce ar uni Bugeacul și Carpatul sfânt Și steagul Marii Românii L-ar arbora în vânt Am trece Prutul chiar și morți De-ar ordona acel proroc…

Iurie OȘOIANU, nepotul lui Constantin Oşoian, membru al Sfatului Ţării

PRAHOVA EROICĂ Nr 4, August 2012

1

39

PRAHOVA EROICĂ Nr 4, August 2012

1

40

Sign up to vote on this title
UsefulNot useful