You are on page 1of 8

Uitarea

Patulea Marius Adrian Seria I ,Grupa 4

Definirea uitarii este controversata, avandu-se in vedere ca nu stim inca precis mecanismele neurocerebrale ale acesteia. Fenomenul uitarii se pare ca se inscrie pe o linie de normalitate a functionarii sistemului mnezic si se defineste simplu prin incapacitatea de reamintire a unor informatii

Factori de care depinde uitarea: -particularitati ale materialului memorat:se tin minte mai
usor evenimentele neobisnuite spre deosebire de evenimentele similare cu altele sau banale;

-frecventa producerii evenimentelor:ne reamintim mai


usor evenimente,informatii petrecute recent sau in mod repetat folosite spre deosebire de cele petrecute cu mult timp in urma si cu o frecventa foarte rara de manifestare

-pastrarea/schimbarea circumstantelor: schimbarea


circumstantelor creeaza dificultati in reamintirea unui eveniment,a unei persoane atunci cand sunt intalnite in alte situatii;

-asocierea evenimentelor,informatilor;

In toate cercetarile asupra uitarii s-au pus in evidenta relatia dintre gradul,nivelul de invatare,de asimilare a unei informatii si nivelul uitarii. Experimentele realizate si descrise de catre Underwood(1964) au ajuns toate la aceiasi concluzie. Nivelul invatarii ,indiferent cum se obtine,influenteaza performantele memoriei dar nu are nici o influenta asupra uitarii.

Un alt aspect vizat au fost modificarile contextului si implicatiile lor asupra uitarii. Schemele contextuale au fost recunoscute ca un factor determinant al uitarii inca de la primele formulari ale teoriei asociatiei,vorbindu-se chiar despre o lege a contextului. Tot in categoria factorilor contextuali intra si variabilitatea encodarii.Prin acest termen introdus de catre Martin(1972) se intelege modul in care,din timp in timp, se poate schimba spontan interpretarea unui stimul sau eveniment cu efecte de schimbare corespunzatoare la nivelul memoriei.

Imaginea asupra memoriei,ca memorie digitala,cu alocare precisa de informatii in fisiere bine determinate este cat se poate de falsa.In mod efectiv memoria umana este o memorie contextuala,ceea ce inseamna ca in momentul memorarii,factorii contextuali provoaca alocarea informatiei intr-o anumita zona corespunzatoare circumstantelor date dar si asocierilor de moment. Mai mult decat atat,daca la factorii de ordin contextuali asociem si variabile afectiv-emotionale se produce o incapsularea informatiei si de aici senzatia de pierderea ei in hatisul memoriei.

Un lucru bine definit este ca performantele memoriei scad in perioada in care nu este folosita.Un interval de timp este plin de evenimente care ar putea fi implicate in uitare. Ebbinghaus a constatat ca uitarea este rapida la inceput si se diminueaza treptat.Ritmul uitarii poate fi descris mai usor printr-o curba logaritmica decat una liniara. Thorndike(1932) vorbea despre o lege a uitarii , conform careia informatiile invatate erau readuse la lumina in perioada de inactivitate. Chiar daca aceasta lege nu a fost confirmata prin experimente ,ea a avut o larga raspandire in prima jumatate a secolului al XX-lea.

Brown(1958) si Peterson(1959)au introdus o metoda de studiua memoriei care poarta numele celor 2 autori:materialul de memorat este prezentat subiectilor ,apoi acestia sunt angrenati intr-o alta activitate( de ex sa numere invers).In aceste conditii uitarea era rapida ,retinerea elementelor atingand un maxim de 75%. O cauza importanta a uitarii este interferenta .In acest caz uitarea este determinata de o alta situatie ,eveniment ,activitate de invatare, care intervine inainte sau dupa cea actuala.Cea mai mare parte a studiilor asupra invatarii umane,in prima jumatate a secolului al XX-lea, s-au axat pe interferenta si rolul ei in memorare.