You are on page 1of 15

Evolutia paleogeografica a reliefului Romaniei

1

Aceste reliefuri au la baza cele doua tipuri de structuri ale scoarţei continentale: – cea de orogen. formând împreună. altele fac parte din aşa zisul relief major – se nasc din evoluţia interna a scoarţei terestre şi evoluează în câteva zeci de milioane de ani (lanţul muntos alpino-carpatic. prin evoluţia cărora au apărut. un domeniu geomorfologic. dealurile. ravenelor. Celelalte reliefuri majore se pot forma fie pe orogen.GENEZA ŞI EVOLUŢIA RELIEFULUI ROMÂNIEI Relieful-suportul material sau spaţial al existentei societăţii omeneşti – îşi are viaţa şi vârsta lui. sub aspect regional. podişurile şi câmpiile apar. podişurile şi câmpiile din jurul său. subţire. există categorii de forme planetare. podişuri şi câmpii. gheţari. etc. de la văile obişnuite până la microforme de tipul crovurilor. Între ele se afla adesea avanfose. relieful mediu şi minor. Pe teritoriul tarii noastre exista doua din cele trei mari trepte taxonomice geomorfologice: relieful major şi cel mediu şi minor. cu multe roci sedimentare cutate. etc. ce a început să se înalţe acum 30 milioane de ani).. Relieful major de la noi se compune din munţi şi depresiuni. Aşa este domeniul carpato-danubianopontic. şi care au viata de sute de milioane de ani (continentele sau oceanul Atlantic). dar de cele mai multe ori pe platforme. în general necutate. diferite de ale noastre. Intre cele trei categorii de reliefuri exista legături directe şi indirecte. cu un fundament cristalin peste care pot exista sau nu strate sedimentare. respectiv determinarea evoluţiei sau tipului formelor mai mici de către cele mari. cu necesitate legică. materializate prin suprapunerea formelor mici peste cele mari. în şi sub scoarţa. şi dealurile. în strânsă dependenţă şi în anumite momente ale lanţului evolutiv al unui sistem muntos. Astfel. şi evoluează după legi proprii. create de agenţii externi: apă. groasa. cu o viaţă scurta – de la zile la sute de mii de ani. Munţii sunt dispuşi întotdeauna pe orogen. în fine. dealuri. dar rigida fata de mişcările tectonice. contribuind la valorificarea şi evoluţia lor. Indiferent pe ce fel de structură se suprapun. născut de către inelul Carpaţilor Româneşti. ca forme de relief (şi nu ca unităţi geologostructurale). cu mobilitate tectonica pronunţată şi cu fenomene vulcanice – cea de platforma. 2 . care se nasc datorita unor transformări ce au loc în interiorul Pământului.

transformările ce au loc pe fundul geosinclinalului impun cutarea şi înălţarea sedimentelor sale. dar a afectat şi o parte din aceste zone hercinice. din care a făcut parte. direct sau indirect şi cel carpatic. dar evoluează cu precădere în mezozoic. care reprezintă cea mai recentă era tectonică în evoluţia scoarţei terestre: orogenul alpin. din aşa numitele geosinclinale. devenind tot mai rigide şi transformându-se în platforme. de la sfârşitul oligocenului. Principalele faze de cutare sunt: austrică. în principal. iar sub aspect geologic şi-au pierdut mobilitatea tectonică. formând bazine de platforma. El se schiţează încă din paleozoic. se consumă ultimele eforturi principale de cutare. care poate dura şi ea 50–150 milioane de ani). care au fost erodate încet de agenţii externi şi transformate în relief de peneplenă. cu dealurile.Relieful major de azi al ţării noastre este rezultatul formării şi evoluţiei Domeniului Carpatic. Mişcările epirogenetice negative sunt specifice pentru tot mezozoicul şi duc la afundarea geosinclinalului propriu-zis. mai rar caledonic). 3 . muntele este erodat în etape şi faze până la bază. În fine.. geosinclinalul alpin a ocupat o poziţie mediană între hercinicul european şi cel african. Acestea sunt fâşii lungi de sute şi mii de kilometri. O dată cu cutările savice. acestea încep îndeosebi la sfârşitul mezozoicului şi se desfăşoară din plin în neozoic. laramică şi savică. podişurile şi câmpiile aferente. SCURTA EVOLUŢIE A GEOSINCLINALULUI CARPATIC ŞI FORMAREA DOMENIULUI CARPATODANUBIANO-PONTIC Munţii se nasc. dar şi a unor părţi din platformele continentale (în special cu fundament hercinic. În ce priveşte mişcările de cutare sau orogeneza propriu zisă. Evoluţia acestuia s-a făcut printr-o succesiune de faze orogenetice şi epirogenetice. loc în care era instalată Marea sau Oceanul Tethys. fâşia transformându-se în orogen (perioada care ţine 50–150 milioane de ani). Înainte de lanţul carpatic au mai existat şi alte lanţuri muntoase mai vechi. Devine tot mai rigid sub aspect tectonic şi se transformă în peneplenă (este perioada de morfogeneză propriu-zisă. ca o parte cu totul specifică a marelui lanţ alpino-himalaian. în care sunt acumulate mii de metri grosime de strate sedimentare. Aceste scufundări au dus la divizarea celor două mari continente. s-a născut între două continente paleozoice: Gondwana în sud şi Laurasia în nord. dar şi precambrian. late de zeci sau sute de km. În Europa. Geosinclinalul alpino-himalaian sau Tethys. După perioada de acumulare (care poate dura 10–150 milioane de ani).

au aspect de platformă. având repercusiuni şi în depresiunile interne. podiş şi câmpie. Fazele attica. în fazele stirică şi moldavică au loc unele distensii locale şi scufundări.). În asamblarea acestui edificiu. dar l-a şi diferenţiat. de obicei. iar depresiunile intermontane sau intramontane sunt şi ele scoase de sub ape şi aduse la nivel de podiş sau dealuri (Depresiunea Transilvaniei. combinate cu procesele tectonice şi cu schimbările climatice. şi care. cea a avanfosei. (mai ales cele valahice) au definitivat aspectele generale actuale ale sistemului alpinocarpato-himalaian. cu părţi din platforma Moesică şi cu blocuri hercinice existente în Transilvania şi Panonica. etc. etc. exondează şi marginile platformelor vecine. dintr-un lanţ muntos. Dobrogea sudica) sau câmpii (Câmpia Română).). cum ar fi cea Moesică. În paralel însa cu exondarea geosinclinalului se extind mult avanfosele. Geosinclinalul se exondează tot mai mult. mişcările tectonice complexe au clădit un edificiu armonios – cercul carpatic – coborât în trepte morfologice de deal. Geosinclinalul şi apoi orogenul carpatic a fost o ramură periferică arcuită a celui alpin. încetează depunerea flişului.începând închiderea geosinclinalului alpino-carpato-himalaian. rhodanica şi valahica cutează zona avanfosei. cât şi spre interior. care şi-au asamblat evoluţia cu teritorii periferice vecine. cu Dobrogea hercinică şi precambriană. sub aspectul reliefului.carpatice au mai mult efect de mişcări pe verticală sau care cutează numai zona marginală. care. Aceste mişcări finale. ori de câmpie (Depresiunea Panonică). Astfel. capătă aspect de lanţ muntos. alteori relativ mici. numai acum. numite uneori şi neotectonice. Ridicările antrenează şi avanfosa. devenite dealuri. podişuri sau câmpii. Panonica) sau depresiuni intramontane (Petrosani. totodată. formând din ele podişuri (Moldova. Dornelor. întregul edificiu alpino-carpato-himalaian. în care se va depune molasă (exemplu: avanfosa din care se vor naşte Subcarpaţii). în interiorul orogenului în ridicare. care în partea sa sud-estică şi-a înfrăţit evoluţia cu margini din Platforma Rusă. pe care o transformă în lanţ de dealuri subcarpatice. cea Moldovenească şi Dobrogeană. Din acest mozaic de structuri vechi şi noi. se transformă practic în orogen. ele ridică. atât spre exterior. formându-se depresiuni intermontane (Transilvania. ca şi cele de nivel de bază. avanfosele antrenează în mişcarea lor subsidenţa şi o parte din marginile platformelor vecine. Fazele finale ale orogenezei alpino. Hateg. în domenii regionale geomorfologice. care între timp se exondaseră. este vorba de fragmente mai mari. în bloc. 4 . un rol important l-au jucat şi variatele procese de eroziune şi acumulare.

– după îndelungate procese de orogeneză şi eroziune. ca platformă. legate de evoluţia geosinclinalului hercinic şi apoi de a celui carpatic. Acestea vor suferi în continuare numai uşoare mişcări pe verticală sau fracturări. mai ales marginale. epoca se încheia acum circa 220 milioane de ani. Consolidarea acestor socluri de platformă s-a născut succesiv. ele vor deveni câmpii sau chiar podişuri. Platforma Moesică şi Platforma Dobrogeană. dar cu precădere se manifestă în relieful de azi prin rigidizarea scoarţei terestre de sub unităţile de platformă. în timp. cum ar fi graniţele. În perioadele cu mişcări de coborâre. în paleozoicul inferior şi cuprinde. al Câmpiei Române (partea sudică) şi a Dobrogei de sud-est reprezintă pentru aceste unităţi şi începutul evoluţiei lor geomorfologice. ca timp. şi consolidează. şi în funcţie de aceasta se pot stabili: • etapa precambriana – individualizează. cuprinzând şi orogeneza hercinică. mult mai slabe 5 . care au mers până la nivelarea reliefului. înglobează toate evenimentele mai vechi decât orogeneza carpatică. – spre sfârşitul acestei epoci se schiţează cadrul general tectonic în care se vor instala geosinclinalele carpatice. oroegneza caledonică. fundamentul Podişului Moldovei. Evenimentele tectonice mai importante. care se impun direct sau indirect şi reliefului de azi. În mare. se consolidează fundamentul unităţilor de platformă de la exteriorul Carpaţilor: Platforma Moldovenească. iar în cele de ridicare. Au loc şi fenomene de metamorfism.EVOLUTIA MORFOTECTONICĂ ERA PRECARPATICĂ. sunt: – metamorfozarea întregului soclu cristalin existent azi pe pământul românesc şi punerea în loc a importante mase magmatice. ca principal eveniment tectonic. peste aceste socluri vor fi depuse sedimente marine. • etapa caledonică – se plasează. ca uscat.

devine platformă rigidă. Din ea au rămas o serie de masive care. Catena hercinică.decât în etapa anterioară. ca unitate consolidată. Orogeneza caledonică a avut importanţă. În cadrul geosinclinalului au loc unele uşoare metamorfozări şi cutări. Aceasta a luat naştere ca o unitate tectonică necesară între lanţul muntos şi platformă. ataşându-se Dobrogei de Sud. în care – mai ales în Dobrogea de Nord şi în partea de est a Carpaţilor Orientali – s-au format şisturi verzi. situată între masivul hercinic nord-dobrogean şi Platforma Moldovenească (Depresiunea Bârladului). ce aparţin acestei etape. Acestea par a se fi dirijat sub forma unui arc ce urmarea vechiul contur caledonic şi care avea o ramificaţie către Dobrogea de Nord. după o maximă evoluţie morfostructurală. cum ar fi cele din Rodna-Bistriţa. De asemenea. eventual slabe ondulări în orogeneza kimmerica nouă. care conduc ulterior la formarea unor cordiliere şi catene muntoase. De la aceasta etapă rămâne. cu o prelungire spre est. şi pentru geosinclinalul spaţiului carpatic şi norddobrogean. aceste masive cristaline vor determina.extinsă în carbonifer şi permian. între care două ar putea fi precizate: o cordilieră a şisturilor verzi ce trecea din Dobrogea pe la vestul Platformei Moldoveneşti şi o a doua centrală. cu aspect de arc. prin jocul lor pe verticală în 6 . Perşani. care. În general. ce duc la formarea şisturilor verzi. Şisturile verzi. precum şi principalele masive cristaline din Munţii Banatului şi Apuseni. cu timpul. sub aspect paleogeografic. Nu s-a putut preciza dacă aceste catene au ajuns până în faza de lanţ muntos. În cadrul geosinclinalului au apărut unele cordiliere. Odată cu crearea catenelor muntoase centrale se schiţează şi o altă unitate structurală şi anume: Depresiunea Precarpatică. o masă mare în Meridionali. doar zona centrală a Dobrogei. a fost erodată şi fracturată. Această unitate nu a mai suferit în continuare cutări. • etapa hercinică –. iar în platforma Moesica prin depunerea unor sedimente marine. catena şisturilor verzi de lângă Platforma Moldovenească se pare că s-a menţinut ca uscat insular până în cretacic şi poate chiar până în miocen. formată din şisturi cristaline. chiar dacă au fost afectate ulterior de unele mişcări. se manifestă prin fenomene orogenice şi magmatice în spaţiul geosinclinalului carpatic şi nord-dobrogean. când apele rupeau material din ele şi-l depuneau sub formă de conglomerate. se păstrează înglobate structurii actuale carpatice sub forma unor insule mari cristaline. iar la sud de aliniamentul Capidava – Ovidiu. apar pe o fâşie delimitată la nord de linia Peceneaga – Camena. Important este faptul că odată cu aceasta etapă se conturează principalele direcţii structurale ale viitorului lanţ hercinic şi carpatic.

Singurul loc unde cutările hercinice şi-au păstrat înfăţişarea structurală primară este Dobrogea de Nord. • etapa kimmerica – prin poziţia sa în timp. singura care. Pe unele din aceste linii rupturale apar iviri de lave bazice (diabaze).). în sensul ca fragmenetază vechea zonă hercinică. Moldova Noua. în general. ea are. respectiv Munţii Măcinului. ce alcătuiesc platoul diabazic de la Niculiţel. Etapa este pusă în evidenţă prin două faze: – kimmerica veche (triasic-liasic) afectează diferenţiat toate zonele carpatice precum şi zona Tulcei. Ele se întâlnesc în zona axială a Munţilor Mureşului. ca şi prin efectele tectonice. 7 . Spre sfârşitul fazei orogene hercinice se pun în loc şi principalele mase granitice din Carpaţi şi Dobrogea. Tot acum are loc înălţarea şi individualizarea unor masive interne: Transilvan. respectiv spaţiul dintre Masivul Transilvan şi Platforma Moldovenească. Cristalinul Carpaţilor Orientali. Cu toate acestea. este aproape în întregime afectat de subsidenţă. care vor continua şi în fazele următoare (până la sfârşitul cretacicului inferior). Panonic şi Sudic (Carpatii Meridionali). Tot acum se formează şi falia Peceneaga-Camena. Gilau. provocând o exondare generală (cu excepţia zonei Codru – Moma). În spaţiul carpatic mişcările de înălţare şi scufundare conduc la fragmentarea unităţilor hercinice sub formă de horsturi şi grabene. în urma acestei faze. iar în ultima parte începe evoluţia reliefului de tip montan. Acum se plămădeşte structura geologică a Carpaţilor şi chiar a unităţilor din jur. un caracter de tranziţie între epoca de formare a platformelor şi cea de orogen carpatic. etc.etapele următoare. rămâne consolidată morfostructural. ERA CARPATICĂ: – cu această epocă se formează cea de-a doua mare categorie structurală (şi de relief) şi anume aceea de orogen. când a luat naştere aşa-zisul relief predoggerian. Haţeg. După acest timp. formarea unor reliefuri de horsturi şi grabene. sfârşitul fazei kimmerice vechi pare a se caracteriza printr-o înălţare generală a spaţiului hercinic – carpatic. pregătind spaţiile în care se vor depune sedimentele mezozoice prinse ulterior în sistemul cutărilor alpine. Pe faliile dintre zona Tulcea şi Munţii Măcinului s-au produs erupţii. Dobrogea de Nord capătă caracter rigid de platformă şi va suferi în continuare numai oscilaţii pe verticală. ca şi evoluţia morfologică specifică azi teritoriilor precarpatice. În spaţiul intramontan al acestora se schiţează unele depresiuni (Reşiţa. reluată şi în faza austrică. mişcările care au avut loc acum apar ca preliminare celor carpatice.

Munteanu Murgoci (1905). Şureanu. au fost depuse sedimente mezozoice. care s-au desprins de pe un fundament cristalin şi au alunecat spre exterior peste depozitele cretacicului inferior.– kimmerica noua (jurasic mediu şi superior) – se manifestă prin noi înălţări şi scufundări. în special. Lotrului. nici argumentele geologice nu sunt prea categorice. de altfel. Poiana Ruscă. – faza austrica (aptian – albian) – cuprinde Carpaţii ca o zona mai mult scufundată. formaţiuni jurasice. După părerea multor geologi. ce schiţau un vast arhipelag în cadrul Marii Tethys. cand au loc cutările cele mai importante. mai ales. Pare a fi vorba de vechi blocuri cristaline între care. . Cindrel. în general continuând zonal sensul celor anterioare şi accentuând formele de horsturi şi grabene. din care apăreau totuşi unele masive şi creste slab reliefate. rămânând azi sub formă de clipe. Formaţiunile acestei pânze cuprind munţii: Făgăras. între care cea mai mare este Panza Getică din Carpaţii Meridionali. Pânza Munţilor Metaliferi. Pânze de proporţii mai mici s-au format şi în Munţii Apuseni: Pânza de Codru. ce au contribuit la sudarea acestora în timpul orogenezei austrice şi chiar laramice. precum şi puternice veniri de lave. la aceste masive se adaugă şi unele petice izolate cum sunt: Munţii Godeanu şi două fâşii în Podişul Mehedinţi. acum are loc formarea unor pânze principale de sariaj. zona Munţilor Apuseni şi părţile periferice ale majorităţii masivelor cristaline. creând şi aici spaţiul pentru formarea formaţiunilor cretacice. în care se depun. La concluzii similare duce şi existenţa unor largi cuvete sinclinale formate din sedimente permo- 8 . începând cu Gh. care încalecă peste Autohtonul Bihorului constituit din cristalin şi depozite triasico-jurasice. Efectele acestor mişcări definitivează treptat cadrul morfostructural al geosinclinalului carpatic. Semenic şi Locva. De asemenea. cu depozite permiene. din care rămân ridicate unele masive cristaline hercinice. sau chiar deasupra cărora. formată din calcare jurasice superioare. Se accentuează scufundarea Cristalinului Oriental. zona Trascău – Metaliferi se scufundă. ducând la formarea geosinclinalului în care se va acumula flisul cretacic. Încălecarea celor două grupuri de cristalin este greu de documentat sub aspectul evoluţiei morfologice. • etapa carpatica veche – este cea care însumează cele trei faze principale ale orogenezei carpatice. Ea afectează. În această fază continuă scufundarea depresiunilor intramontane conturate anterior.

aşa se prezintă. efectul cel mai important pentru morfologie îl constituie formarea unor linii de falii atât la periferia acestora. Carpaţii Meridionali nu suferă acum decât mişcări pe verticală. Rusca Montană. au imprimat Apusenilor aspectul general de horst. Lupsa. alipindu-l totodată la ramura Meridională. cat şi în interiorul lor. Pentru structura Carpaţilor Orientali şi de Curbură. prin apariţia la zi a flişului cretacic. de exemplu. Sunt de menţionat faliile externe de est şi de vest. care apare mai întâi ca un larg sinclinal. În Munţii Apuseni şi ai Banatului. în care se sedimentase flişul cretacic. Haşmaş. Pe fondul acestor înălţări generale se schiţează câteva zone de subsidenţă şi se conturează unele bazine sedimentare intramontane: Haţegul. Borod. se pare. prin împingerea zonei cristalino-mezozoice. dar se schiţează şi altele noi: Dorna şi Petroşani (a căror sedimentare începe în eocen). În spaţiul intramontan continuă individualizarea bazinelor conturate în faza anterioară. Bucegi – Piarta Craiului. Tot acum este finisat structural şi Podişul Babadag. Rarău. Bazinele geosinclinale. ulterior divizat în mici compartimente depresionare (Iara-Salciua.mezozoice deosebit de slab cutate. cauzată de înaintarea spre nord şi nord-vest a subasmentului Moesic. Sub împingerea Autohtonului sub unitatea Getică. a început în timpul baikalianului vechi şi s-a continuat în toate fazele orogene până în ciclul alpin. Iara-Aries. etc. în aceasta unitate. – faza laramica (senonian superior – paleocen) – finisează structural zonele de orogen cristalino-mezozoice. Perşani. pe lângă cutarea formaţiunilor cretacice. Spre sfârşitul fazei orogene austrice se înregistrează o înălţare relativ generală a edificiului cristalino-mezozoic carpatic. vor da mai târziu reliefuri structurale asimetrice de tipul hockbacs-urilor. sunt supuse cutărilor. când a atins. Abrud şi Rosia-Montana). Ghimbav – Rucăr. reluate din când în când. faza laramică este deosebit de importantă deoarece. Mehedinţi. apogeul sau. Vidra-Neagra. Prin cutare şi înălţare. 9 . Campeni. le antrenează în mişcări diferenţiate pe verticală şi creează chiar noi fracturi. ce a fost compartimentat în horsturi şi grabene mai mici. supus temporar eroziunii subaeriene. Tulgheş. peticele din Munţii Maramureş. fiind astfel înălţate treptat şi alipite zonelor cristaline din vecinatate. pe care se vor scufunda treptat blocul Transilvan şi mai târziu şi cel Panonic. Aceste fracturi. sariajul carpatic trebuie înţeles ca un proces evolutiv de lunga durată. Oricum. flişul capătă o structură în pânze revărsate spre est. diferenţierile petrografice şi structurale care se realizează acum. întregeste acest lanţ. pregătit şi început odată cu metamorfozarea şi formarea primelor catene cristaline carpatice (de la sfârşitul proterozoicului). care conduce la sudarea şi consolidarea unor zone anterior labile.

spre deosebire însă de flişul cretacic. acesta are o dispunere tectonică în fâşii revărsate sub formă de cutesolzi către est. la lărgirea spaţiului terestru. se pun în loc puternice mase vulcanice acide. pe unele linii rupturale din munţii Banatului şi Apuseni. înălţările generale. începutul formării celor mai extinse nivelări păstrate astăzi în spaţiul carpatic. se întrerupe caracterul subsident din geosinclinalul flisului şi probabil şi din celelalte bazine ale zonei transilvănene. odată cu mişcările pirenaice. revărsările de lavă şi intruziunile vulcanice au dus la sudarea blocurilor cristaline. au declanşat. ca o nouă unitate structurală. Extinderea lor se face pe o linie mai mult sau mai puţin dreaptă. estul şi sudul Transilvaniei. La sfârşitul eocenului. favorabile. la Carpaţii Orientali şi de Curbură. regiunea trecând aproape în întregime (excepţie făcând zona flişului paleogen) de la stadiul de geosinclinal la cel de orogen. începe schiţarea unor noi golfuri şi depresiuni. Banatitele se păstrează mai bine în cele două petice de la Dognecea – Ocna de Fier şi Vlădeasa. trece peste Munţii Poiana Ruscă şi ajunge în nordul Bihorului. reprezentat anterior numai prin arhipelagul transilvano-panonic. nivelate anterior (cretacic superior-paleogen). – faza savică (oligocen superior-acvitanian) afectează teritoriul ţării noastre pe fondul unor scufundări ce avuseseră loc la începutul eocenului şi care au condus la o subsidenţă activă în geosinclinalul flişului paleogen. La sfârşitul fazei laramice. care devine pentru mult timp o unitate tectonică relativ stabilă. nord-vestul tarii. Orogeneza savică reînalţă majoritatea zonelor carpatice. precum şi la lăsări subsidente în zona Podişului Someşan. sub forma a doi pinteni (pintenul de Valeni şi pintenul de Homoraciu). importanţa sa mai constă în cutarea flişului paleogen şi la ataşarea acestuia. dând aspectul unui ţărm de tip dalmatic. împreună cu cele climatice. care însă se vor desăvârşi şi sedimenta în 10 . Ca şi flişul anterior.În fine. în care domina granodioritul. osatura principală carpatică era formată. În spaţiul Munţilor Apuseni şi ai Banatului. Caracterele structurale şi litologice vor imprima şi aici o morfologie structurală asimetrică. Condiţiile tectonice. după această fază. cel paleogen din Carpaţii de Curbură se efilează în avanfosă subcarpatică. cunoscute sub numele de banatite. ce porneşte de la Dunăre. Cutările.

în ultima instanţă. Cu mişcările stirice începe cutarea formaţiunilor miocen inferioare din avanfosa carpatică şi apariţia primelor unităţi şi structuri subcarpatice. respectiv ramura Subcarpaţilor Moldoveneşti şi o parte a Curburii. realizate progresiv. precum şi prin cutarea primelor unităţi subcarpatice. circumscrie teritorii tot mai largi. fapt pentru care ea capătă şi un deosebit rol morfogenetic.fazele următoare. Aceste diferenţieri structurale vor imprima şi deosebiri morfologice între 11 . în care au predominat cutările şi s-a realizat consolidarea structurală a majorităţii teritoriilor ramurilor carpatice. într-un uscat foarte extins dominat de Carpaţi. ceea ce indică apariţia avanfosei în care se vor depune sedimentele viitorilor Subcarpaţi. deschis încă din paleozoic. La nord de valea Trotuşului. mişcările verticale sunt dominate atât de înălţări. pot fi surprinse calitativ în trei faze principale: – faza stirică (helveţian superior-badenian) importă prin inversiunile morfotectonice care iau naştere odată cu scufundarea Masivului Transilvan. În prima parte a etapei. cât şi de scufundări. Încă din acvitanian. datorită mişcărilor anterioare (savice). Aceste mişcări reactivează şi accentuează unele aliniamente de falii mai vechi. şi la trecerea totală a acestuia în unităţi de orogen. miocenul apare sub formă de cute-solzi. • etapa neocarpatică – spre deosebire de cea precedentă. se instalase faciesul de molasă în toată aria joasă carpatică. Etapa neocarpatică reprezintă ultima mare verigă din lanţul ciclurilor evolutive care au condus la restrângerea continuă a geosinclinalului carpatic. aceasta se caracterizează mai ales prin mişcări verticale. Toate aceste transformări. Între văile Trotuş şi Slănicul Buzăului. Este etapa în care se creează şi se modelează inclusiv principalele trăsături ale reliefului de azi. prin dispariţia caracterelor de geosinclinal şi apariţia celor de avanfosă la exteriorul Carpaţilor. inclusiv platformele marginale şi avanfosa carpatica. în a doua parte însă predomină ridicările. care se resimte constant mai ales la sfârşitul pliocenului şi începutul cuaternarului. întâlnindu-se uneori şi cute faliate sau chiar deversate spre est (datorita împingerilor venite dinspre Carpati şi rigidităţii Platformei Moldoveneşti din fata). ce afectează suprafeţe foarte mari. pe care apar la zi importante mase vulcanice (în Carpaţii Orientali şi Munţii Apuseni). Predominanta înălţărilor. zona miocenă este formată din cute relativ simple (anticlinale şi sinclinale). scufundările retrăgându-se la suprafeţe tot mai mici. acestea sudându-se.

pe care îşi fac apariţia unele erupţii neogene. în sarmaţianul inferior. În mod corelat. care creează condiţii propice apariţiei unui relief piemontan (dezvoltat cu precădere în acvitanian-burdigalian). De asemenea. prin apariţia golfului Timişoara – Caransebeş şi a conturării bazinelor intramontane Zlatna. complexul suprafeţelor de netezire Râul Şes. ramurile carpatice care erau definitivate deja structural.unităţile subcarpatice (o concordanţă structurală mai evidentă în nord). totodată. golfurile din vestul Munţilor Apuseni. În acelaşi timp. prin scufundarea Masivului Transilvan ce funcţionase. Golful Timişoarei se uneşte cu Bazinul Transilvaniei prin Culoarul Mureşului. chiar zona Curburii Carpatice ar fi avut în tortonian aspect de arhipelag. Din înălţarea generală a ramurilor carpatice. când apele Bazinului Maramureş pătrund peste nord vestul Transilvaniei. După cum s-a spus. ce va conduce la conturarea liniilor generale ale reliefului de azi. în sensul că permitea. Acelaşi proces de înălţare–scufundare duce la accentuaera unor linii de falii. cel puţin periodic. faza anterioară. apare culoarul Caransebeş–Mehadia–Nera– Liubcova–Orşova. După unii autori. intensificând înălţarea spaţiilor carpatice până la aducerea lor aproape de limita unui lanţ muntos. Mişcările attice au loc numai la sfârşitul sarmaţianului şi continuă. care începuseră încă din burdigalian-helveţian. În cadrul acestui fond general al 12 . şi în partea de vest a Apusenilor. într-o mare închisă salmastră.a golfurilor interioare şi a avanfosei carpatice. dezvoltat în detrimentul pediplenei carpatice. După mişcările stirice. pătrunderea apelor din Bazinul Getic către cel Transilvănean. Pe acest fond. ca sens de evoluţie. conturându-se. ca unitate mai înaltă faţă de viitoarele ramuri carpatice periferice. Prin aceasta. prin Bahna şi Baia de Aramă. alungindu-se prin culoarul Mureşului până în Bazinul Petroşani. face legătura cu apele din exteriorul Carpaţilor. în timpul acestei faze începe o principală inversiune morfoetctonică carpatică. în care blocurile carpatice apăreau ca nişte arhipelaguri. Brad şi Rusca Montană. care. care va da. pe de altă parte. unui relief piemontan (de exemplu Piemontul Moldovenesc). în general. pe de o parte. în final. lăsările se extind. transformându-se în. Scufundarea se schiţează încă din acvitanian. Marea Tethys. dând naştere. în ramurile şi masivele în înălţare. sarmaţian. Ulterior. precum şi în Munţii Banatului se resimt scufundările diferenţiate ale Masivului Panonic. Bazinul Bradului se lărgeşte mult către Beiuş şi Oradea. se declanşează o etapă principală de eroziune. În mod deosebit se înalţă Carpaţii Orientali şi pareta sudică a Meridionalilor. îşi întrerupe legătura cu Oceanul Planetar. se conturează şi ca unităţi de relief. spre periferie. au loc noi scufundări subsidente în bazinul Transilvaniei şi în cel Panonic. – faza attica – are loc în condiţii paleogeografice deosebite. ajungând ca în tortonian Bazinul Transilvaniei să se scufunde aproape în întregime. şi din scufundarea subsidentă a bazinelor. Spre sfârşitul fazei. apar importante diferenţieri altitudinale. în forma lor actuală.

unde au format un adevărat lanţ muntos. care ridică Subcarpaţii şi Carpaţii cu circa 500–1000 de 13 . în urma mişcărilor rhodanice încetează subsidenţa generală din Bazinul Transilvaniei şi din partea vestica a avanfosei carpatice (la vest de Dâmboviţa). diversificate regional. zonei marginale.cutarea zonei subcarpatice interne se prelungeşte şi între văile Slănicul Buzăului şi Dâmboviţa. în vestul Carpaţilor Orientali şi în Munţii Apuseni se intensifică erupţiile vulcanice. Ondulari şi chiar falieri au loc şi în alte bazine. falierile şi. Erupţiile au avut loc într-o perioadă îndelungată. ele desfăşurându-se în trei faze de paroxism. primele sunt caracteristice. O urmare importantă a acestei faze morfotectonice o constituie separarea Bazinului Getic de cel Transilvan şi Panonic. accentuarea mişcărilor de ridicare în Carpaţi până la altitudini montane. dar cantitatea maximă de lave se înregistrează în timpul pliocenului. în avanfosa carpatică. precum şi în vestul Carpaţilor Orientali. primele se produc încă în tortonian şi sarmaţian. iar după cele valahice încetează şi subsidenţa de la Curbură. în zona centrală. cutele diapire. moment de la care îşi încep evoluţia subaeriană. trecându-se la o colmatare fluvio-lacustră ce generează. Cutările sunt legate mai ales de faza valahă şi afectează zona mio-pliocenă din Subcarpaţii Olteniei şi pe cea dintre Dâmboviţa şi Slănicul Buzăului. s-au manifestat mai intens în timpul mişcărilor rhodaniana (pliocen inferior-pliocen mediu). remarcându-se mai ales cutele asimetrice. – faza rhodano-valahă (pliocen-cuaterna) se remarcă prin: dezlănţuirea vulcanismului subsecvent. mergându-se până la exondarea şi întreruperea sedimentarii. în special. Un alt efect al fazei rhodano-valahice îl reprezintă înălţările de tip epirogenetic. iar la Curbură are loc migrarea avanfosei către exterior. largi. În Transilvania se formează cutele diapire şi domurile. ridicarea şi exondarea treptată a întregului teritoriu al ţării. mai rar apărând cele asimetrice şi cele faliate. mai tipic fiind cel de la Comăneşti. cutarea şi înălţarea Subcarpaţilor. Între Slănicul Buzăului şi Dâmboviţa. În fine. şi piemonturi. toate rămânând ca lacuri în restrângere. valahă (sfârşitul pliocenului – începutul cuaternarului) şi pasadenă (pleistocenul mediu). Unul dintre principalele evenimente ale acestei faze îl constituie venirea la zi a unor importante mase vulcanice în interiorul Munţilor Apuseni . cutele sunt normale. Astfel.înălţărilor muntoase sunt incluse chiar şi bazinele şi golfurile marine interne. care se fracturează în cinci cuvete secundare. În Subcarpaţii Olteniei. Fenomenele amintite. cu precădere. cele mai tipice fiind grupate la sud de Mureş şi între cele două Târnave. ca element specific. iar domurile se întâlnesc. Pe de altă parte. printre altele. caracterele generale sunt similare.

). Cea mai importantă în acest sens este Depresiunea Braşovului. Reamintim că înălţările anterioare formării Subcarpaţilor. cu placa Est-Europeană şi cu celelalte 14 . sensul şi chiar intensitatea modelării subaeriene. astfel. din Campia de Vest si. în câteva puncte din vestul şi nord-vestul ţării (Timişoara. Baia Mare. Totuşi. Subcarpaţi şi podişuri. Majoritatea acestor arii subsidente se impun în morfologie mai ales prin crearea unor pieţe hidrografice. ca unitate de relief. În Würm. Aria sa de lăsare a afectat. se pare că apele au persistat până spre sfârşitul pleistocenului. bineînţeles cu amplitudini mai reduse. Piemontul Getic. scufundată în levantinul superior şi villafranchian şi care rupe unitatea Carpaţilor pe această porţiune. în perioada de închidere. în continuare. iar în partea de nord-est şi în Delta Dunării acumularea şi exondarea au fost influenţate şi de oscilaţiile eustatice ale Mării Negre. în funcţie de ritmul şi deplasarea mişcărilor tectonice. la est de Iaşi. dar care se vor colmata treptat şi vor fi drenate odată cu formarea Oltului şi Mureşului. Acestea vor canaliza. Astfel. Carpaţii depăşesc limita zăpezilor veşnice. ce se continuă spre nord cu cel din depresiunile Ciuc şi Gheorgheni. conduseseră la apariţia unor fronturi montane propice generalizarii. numită faza pasadenă. pe fondul general al mişcărilor de înălţări. Pe laturile ei labile. care au permis chiar menţinerea sau instalarea unor regimuri lacustre. Mişcările acestei faze prind în ridicare. în fine. Lacul Bârsei. în cea mai mare măsură. În această ultimă unitate. În Carpaţi. etc. etc. are loc o restrâgere treptată a apelor din sudul Podişului Moldovenesc. prin aluvionări şi divagări intense. dar uneori şi în interior. pe care le exondează complet. a unor piemonturi. În ultima parte a fazei rhodano-valahe. Alte zone cu caracter subsident se mai păstrau sau se conturau în nordul şi nord-estul Campiei Române. faza plasându-se aproximativ între glaciaţiunile Riss şi Würm. şi o parte din Munţii Perşani şi nord-estul Depresiunii Făgăraşului. se conturează în special la exteriorul Carpaţlor. Depresiunea Târgu-Jiu) sau la contactul cu muntele.metri. Toate zonele în ridicare îşi definitivează acum. Adepţii teoriei tectonicii plăcilor susţin că Cercul Carpatic s-a născut din îndoirea a două arii riftogene. situate în marginea labilă a plăcii Est-Europene (cel carpato-balcanic şi cel apusean). unele arii subsidente. la poalele lor. sub o formă mai redusă. aceasta s-a ciocnit. a apelor din Câmpia Română. pe unele arii sinclinale din Carpaţi (de exemplu. inclusive Depresiunea Transilvaniei. au loc noi înălţări. direcţia şi gradul general de înclinare a pantelor. colmatarea făcându-se treptat. Se formează.fenomen ce a prins la mijloc microplaca Transilvaniei. cât şi unităţile de platformă din faţă.

com www. radial-concentrică.org www.. şi peste unităţile vecine.surse on-line :www.albanet. 2. pe care şi le-a apropiat ca evoluţie. Bucureşti. şi în bună parte şi ca evoluţie ulerioară. IELENICZ M. Sudarea segmentelor carpatice în jurul microplăcii Transilvane a format un inel montan unitar ca formă.microplăci.wikipedia. un diverticol al Meridionalilor. POPESCU N. Excepţie fac Munţii Banatului.personal. născut din ciocnirea microplăcilor Panonică şi Moesică. care şi-a impus structura sa. POSEA GRIGORE. Editura Ştiinţifică. cel mai complex fiind sectorul Munţilor Apuseni. – „Relieful României”. 1974. POSEA G. Bibliografie 1.ro 15 .. care sunt. Din ciocnirea cu fiecare din aceste plăci.scribd. Bucureşti. – „Geomorfologia României”. s-a născut câte un segment montan cu altă structură. Panonică şi a Mării Negre. 3. în ordinea vechimii lor: Moesică.