V. VÂNTUL Aerul, fiind fluid, se poate deplasa în sens ascendent, descendent, oblic şi pe orizontală.

În general, marile deplasări de aer sunt mai mult orizontale. Prin noţiunea de vânt se înţelege mişcarea orizontală a aerului, celelalte mişcări fiind curenţi. Vântul este provocat de diferenţa de presiune care există în distribuţia ei pe orizontală, generată la rândul ei de diferenţele de temperatură. Variaţia presiunii este inversă variaţiei temperaturii; temperatura scade în anticicloni şi creşte în cicloni. MĂRIMILE CARE DEFINESC VÂNTUL – DIRECŢIA ŞI INTENSITATEA Prin direcţia vântului se înţelege direcţia de unde bate vântul. Direcţia se indică în grade, de la 0 la 360°, corespunzând punctelor cardinale: N - 0°, 360° V - 270° E - 90° S - 180° Intensitatea vântului se măsoară în unităţi de măsură specifice vitezei : - km/h, - m/s. INSTRUMENTE DE MĂSURĂ Girueta - pentru determinarea direcţiei vântului Anemometrul - pentru măsurarea vitezei - poate fi: - de rotaţie (cu cupe sau palete), sau - cu placă de presiune (cu tub Pitot sau Venturi). Anemograful - anemometru înregistratoare instalat în locuri degajate de obstacole, la înălţimea de 10 m. - în aviaţie, acesta se montează lângă pista de decolare - aterizare. Radiosonda - prin radiosondaj se determină vântul în altitudine, destul de precis până la 20 - 30 km. STRUCTURA VÂNTULUI Vântul laminar = vântul care are o mişcare destul de uniformă, cu direcţie şi intensitate constante, aerul scurgându-se în straturi paralele. = vântul care suferă modificări în direcţie şi intensitate din cauza denivelărilor solului şi structurii neomogene a aerului (sub 5.000 m altitudine). = vântul care prezintă, periodic, creşteri bruste de intensitate, adică rafale, a căror durată nu depăşeşte 2 minute. VARIAŢIILE VÂNTULUI Gradientul baric este diferenţa de presiune care provoacă deplasarea orizontală a aerului, raportată la unitatea de lungime care este gradul de latitudine (111 km) Vântul de gradient este mişcarea aerului produsă de forţa de gradient a presiunii - perpendicular pe izobare, cu viteza direct dependentă de valoarea gradientului baric. Forţa de frecare Forta de de viaţie a aerului cu solul modifică direcţia şi intensitatea vântului. (CORIOLIS), creată de mişcarea de rotaţie a Pământului în jurul propriei axe, produce devierea corpurilor în mişcare liberă în altitudine, spre dreapta în emisfera nordică. apare atunci când mişcarea aerului este circulară în plan orizontal. VÂNTURI REGULATE ŞI PERIODICE În anumite zone ale Terrei, vântul are un caracter permanent şi regulat: Alizeele - bat între Ecuator şi Tropice. Musonii - sunt vânturi periodice, de mare extindere, care bat în zona asiatică. Particularităţile locale, deosebite ca structură şi mod de expunere la radiaţiile solare, dau naştere vânturilor locale: Brizele de mare şi de uscat, şi Brizele de munte şi de vale. VÂNTUL DE GRADIENT Vântul este încetinit în contact cu obstacolele de pe sol - culturi, garduri vii, copaci, clădiri etc. Datorită relativei vâscozităţi a aerului, scăderea vitezei se produce şi în straturile imediat următoare, în mai mică măsură, până la o înălţime considerabilă, la care găsim viteza reală a vântului. Piloţii îşi dau seama că briza uşoară de la sol se transformă într-un vânt puternic la 300 m; această situaţie este întâlnită mai ales în zilele relativ stabile, în care nu se formează curenţi termici care să omogenizeze straturile de aer pe verticală. Într-o zi cu vânt tare, trebuie să fiţi atenţi la vântul de gradient - când aterizaţi -, deoarece vă poate scădea brusc viteza când coborâţi în stratul de aer cu vânt mai slab. De asemenea, la zborul dinamic, pe măsură ce câstigaţi înălţime, vântul se înteţeşte şi vă poate izbi de pantă. În ambele cazuri trebuie să zburaţi cu un surplus de viteză. VÂNTUL ANABATIC ŞI VÂNTUL CATABATIC Vântul anabatic - aerul se încălzeşte în contact cu pământul; - în zonele deluroase şi montane, soarele încălzeşte versanţii, mai ales cei stâncoşi. Aerul, în contact cu aceştia, se încălzeşte şi începe să urce de-a lungul pantelor, sub forma vântului anabatic; - se produce mai ales în zilele fierbinţi şi liniştite de vară, anticiclonice, şi atinge intensitatea maximă dupămasă devreme pe versanţii stâncoşi scăldaţi de soare; - când nu are suficientă forţă pentru a oferi condiţii de

în zilele cu vânt slab. . vânturile anabatice/catabatice pot antrena un volum foarte mare de aer. atârnând parcă. de obicei.Astfel.acest aer răcit devine mai dens şi începe să coboare de-a lungul versanţilor. nori zdrenţăroşi în formă de perdea. sau depăşeşte verticala crestei. . . cu eventuala apariţie a unor cumuluşi mai mici în partea maritimă a cumuluşilor mari.înspre seară.de multe ori.marea se încălzeşte mai încet. la începutul după-amiezii. VÂNTURILE DE VALE . mai ales datorită termicilor. până ajunge la saturaţie.în zilele mai puţin active. la nivel general. când prin condensare. fiind mai rece si mai dens.zbor dinamic. . la poalele versantului de sub vânt.acest lucru provoacă intensificarea vânturilor din văile conexe. . unde briza bate înspre uscat. BRIZELE DE MARE ŞI FRONTURILE ASOCIATE LOR . coboară => De obicei.un front maritim este uşor de recunoscut după linia norilor cumulus care copiază linia ţărmului. . EFECTUL DE FÖHN . fără a traversa dealurile şi munţii. acest lucru produce scăderea presiunii la suprafaţa solului.Când aerul este antrenat pe panta ascendentă. aerul va fi mai cald decât la poalele versantului bătut de vânt. când vântul anabatic – şi implicit vânturile de vale – sunt la apogeu. urcă răcindu-se adiabatic cu 1 °C / 100 m. . îi scade rata de răcire la 0. . zonele periferice sunt animate de vântul anabatic. mai uşor de-a lungul câmpiilor şi văilor. pot apărea. când convecţia de pe uscat este maximă.acest influx de aer rece şi dens forţează aerul mai cald din vale să urce în centrul văii. astfel încât aerul de deasupra mării rămâne rece şi greu. în timp ce aerul din centru. . răcind rapid şi aerul în contact cu ei. mai ales când acestea sunt înguste – vântul fiind accelerat de efectul Venturi.în zilele însorite de vară. aerul de pe uscat se încălzeşte şi are tendinţa să urce. ei vor fi surprinşi de schimbarea direcţiei vântului în preajma ţărmului. efectul este invers: versanţii se răcesc prin radiaţie. liniştite de zbor înainte de lăsarea serii.înainte de a se spulbera înspre seară. la vânt de 32 km/h în vale. . . .intensitatea vânturilor de vale este maximă la câteva sute de metri deasupra solului. un front maritim avansează în interiorul continentului pe o distanţă de 15 – 60 km. aerul maritim se deplasează spre zona cu presiune scăzută – spre ţărm – producând briza de mare. bate un vânt slab dinspre continent.în cazul văilor.briza de mare este mai puternică.în zonele montane. . . .5 °C / 100 m. Întâlnirea acestui vânt cu briza de mare creează o linie de convergenţă (frontală). sub forma vântului catabatic.Pe creastă norul dă precipitaţii. brizele de mare formează un front rece în miniatură – frontul maritim – avansând sub aerul cald de pe uscat şi forţându-l să urce. puteţi fi surprinsi de trecerea bruscă de la condiţii de vânt zero la înălţime. vântul anabatic stimulează şi întreţine producerea termicilor.brizele maritime pot fi periculoase pentru piloţii neavizaţi care-şi încheie zborul de distanţă lângă ţărm: în după-masa unei zile termice. . . încălzindu-se prin comprimare şi adiabatic (cu 1 °C / 100 m). . în timp ce pe versantul de sub vânt coboară un fileu de aer uscat. sub norii Cu.vântul cald şi uscat care coboară pe panta unui munte reprezintă “efectul de FÖHN”. de asemenea.dacă aterizaţi în vale la mijlocul după-amiezii. . un front maritim poate fi marcat doar prin schimbarea evidentă a vizibilităţii. zburând deasupra văilor veţi găsi descendenţă! Vântul catabatic (“briza de munte”) . creând condiţii ideale.cele mai active fronturi maritime apar atunci când.

Sign up to vote on this title
UsefulNot useful