INTRODUCERE

OBIECTIVELE CURSULUI
1. Descrierea elementelor constructive ale convertoarelor statice şi explicarea rolului
lor funcţional
2. Definirea şi stabilirea ecuaţiilor ce definesc siferite marimi de intrare şi de ieşire
ale convertoarelor statice
3. simularea funcţionării corecte sle diferitelor convertoare.
CONCEPŢIA CURRICULARĂ
Lucrarea de faţă îţi propune să asigure pregătirea de specialitate a viitorului ofiţer
maritim - inginer electrotehnic în domeniul convertoarelor statice.
Parcurgerea, înţelegerea şi însuşirea unităţilor de învăţare se bazează pe cunoştinţele
dobândite în cadrul disciplinelor fundamentale: analiză matematică, matematici speciale,
bazele electrotehnicii, fizică, electronicii de putere, materiale electrotehnice, măsurări
electronice şi electrotehnice.
Parcurgerea acestei discipline de către studenţi este necesară pentru înţelegerea
disciplinelor de specialitate: acţionări electrice, instalaţii electrice de bord, producerea şi
distribuţia energiei electrice, etc.
După parcurgerea acestei discipline studenţii trebuie să fie în măsură să masoare şi
depaneaze diferitele tipuri de convertoare staticeca urmare d defecţiunilor ce apar unile
ce survin în funcţionareşi să execute calculul de dimensionare al acestora.
SCOPUL UNITĂŢILOR DE ÎNVĂŢARE
Unităţile de învăţare au fost stabilite astfel încât să ajute cursanţii în primul rând sa
identifice locul şi rolul acestei discipline în categoria disciplinelor de specialitate din
domeniul ingineriei electrice .
Acest curs vine să aprofundeze noţiuni specifice domeniului ingineriei electrice, să
ofere noţiuni noi care pot fi asimilate, evidenţiate şi puse în valoare în rezolvarea
situaţiilor practice pe care le poate întâlni cel care studiază această disciplină.
Totodată unităţile de învăţare selectate au fost alese astfel încât să ajute cursanţii să
dobândească o serie de noţiuni de bază legate de electronica de solosită în acţionările
electrice de puterede la bordul navelor maritime şi fluviale.
Ca disciplină de învăţământ, “Convertoare statice” este prezentă în toate planurile de
învăţământ ale facultăţilor Academiei Navale “Mircea cel Bătrân”, ceea ce denotă
importanţa deosebită a acesteia.
TEMATICA UNITĂŢILOR DE ÎNVĂŢARE
Unitatea de învăţare 1
Dispozitive şi module de putere de putere
Unitatea de învăţare 2
Problematica generală a convertoarelor statice
Unitatea de învăţare 3
Convertoare cu comutaţie naturala
Unitatea de învăţare 4
Convertoare cu comutaţia forţată
1. Unitatea de învatare 1
I. DISPOZITIVE SI MODULE DE PUTERE
1.1. Dioda de putere
Structura. Simbolizare:
Structura: dioda de putere este formata din trei straturi:
1) primul strat are un nivel de dopare mai mare: 10
19
impuritati/ cm
3
(substrat)
2) al doilea strat intermediar cu nivel de dopare mai redus 10
14
impuritati/ cm
3
(zona
sau regim de drift)
3) 10
19
impuritati/ cm
3
= Na
Na - densitatea de dopare cu impuritati acceptoare
Nd - densitatea de dopare cu impuritati donoare
+ - gol (lipsa unui e
-
in structura)
a)Fig.1. Sectiune printr-o dioda de putere b) Stratul n- real
Fig.2) Structuri cu placi de camp b) Structuri cu inel de gard
Examinand modul in care se extinde zona de sarcina spatiala (in care nu exista
purtatori mobili) observam ca aceasta zona se extinde mai mult in zona de tip n
-
(regiunea de drift). Acesta largime, Wn, este cu atât mai mare cu cat tensiunea
electrica aplicata diodei este mare.
- latimea fizica aplicata barierei de potential.
fig.3. Polarizare directa (dioda conduce):
fig.4Polarizare inversa:
- latimea fizica aplicata barierei de potential.
e - permitivitatea electrica a materialului
q - sarcina e
-

VB - tensiunea echivalenta a barierei de potential
Nd<<Na
(1.1)
Putem spune ca largimea fizica a barierei de potential, W
0
, este proportionala cu
tensiunea aplicata invers pe dioda: cu cat tensiune inversa a diodei va fi mai mare cu
atât W
0
va fi mai extinsa rezulta ca diodele de putere au tensiunea inversa mult mai
mare (sute sau mii de V).
Cu ajutorul relatiei (*) se poate aproxima tensiunea inversa la care o dioda se
strapunge:
E
cr
- camp electric critic
V
BR
- tensiune inversa de strapungere
Caracteristica curent - tensiune a diodei de putere :
Fig.5.
V
BR
- tensiune inversa de strapungere
i
rr
- curent invers prin dioda
In cadranul I caracteristica este aproximativ liniara pentru u<Vp; caracterul liniar
este dat de pierderile rezistive din zona de drift. Exemplu: largimea zonei de drift
pentru 1000 V este egala cu 100 mm pentru p
+
egal cu 10 mm.
Strapungerea diodei are loc cand dioda este polarizata invers cu o tensiune foarte
mare.
Mecanisme
1) prin avalansa (ionizare prin soc) - apare atunci cand sub actiunea campului electric
extern, mare, sarcinile mobile obtin o energie cinetica suficient de mare astfel incat
ciocnindu-se de nodurile retelei cristaline produc fenomenul de ionizare adica de
smulgere a unui electron si transformarea acestuia in electron liber E
cr
= 300mii V/
cm
3
.
2) Prin patrundere campul electric nu este foarte mare insa largimea lui Wn este atât
de mare incat ocupa toata zona En: Wn=En. Diodele se realizeaza astfel incat
strapungerea prin patrundere sa nu aiba loc.
3) Strapungere Zener se bazeaza pe efectul Zener: trecrea unui electron din
banda de valenta in banda de conductie sub actiunea campului electric extern.
In zona de strapungere dioda redresoare nu functioneaza. Zona de
strapungere este folosita la dioda Zener.
Polarizarea diodei Zener:
Fig.6
Dz - stabilizator parametric de tensiune (mentine constanta tensiunea)
VZ
- coeficient de variatie cu temperatura;
Pentru diodele Zener ce au:
· Vz>8 V,
VZ
>0
· Vz<5 V,
VZ
<0
DT - diferenta de temperatura.
Timp de comutare :
· diode de putere lente (diode redresoare pentru frecventa mica de lucru); t
rr
= µs
· diode de polarizare rapide (se folosesc la convertizoare cu comutare fortata cu
frecventa mare); t
rr
= ns
Exista doua modalitati de lucru cu un dispozitiv electronic:
1) functionarea dispozitivului astfel incat pe acesta exista caderi de tensiune;
dispozitive electronice de putere in convertizoare statice in special cand frecventa de
lucru este mare nu functioneaza in zona liniara ci numai in cele doua stari: fie in
conductie fie intrerupte;
2) functionarea in comutatie: cu cat timpul de comutare (de trecere din conductie in
blocare si invers) este mai redus cu atât puterea in convertizoarele statice este mai
mica.
Se considera schema de polarizare a unei diode redresoare:
Fig.7.
K - trece din pozitia 1 in pozitia 2
Pozitia 1 - conductie
I
rr
- curent invers prin dioda pe durata blocarii
Pe durata 0 - t1 tensiunea scade, iar pe t1 - t2 se restabilesc posibilitatile de
blocare
0 - t1=timp de stocare (t
s
)
t1- t2=timp de tranzitie
Apare intr-un convertor mai complex:
T - intrerupator
- suprasolicita invers dioda(trebuie micsorata):
Se conecteaza in paralel cu dioda o retea de protectie:
Capacitatea de calcul:
Cand tensiunile nu sunt foarte mari Rs poate disparea.
1 .2..Ttranzistorul bipolar de putere
1 .2.1 Principii de functionare
Fig.1.Tranzistorul bipolar de putere
Largimea zonei de drift influenteaza puterea tranzistorului.
Caracteristici:
- sunt tranzistoare bipolare de putere de joasa frecventa (frecvente mai mici de sute de
kHz);
- sunt tranzistoare bipolare de putere de înalta frecventa (de ordinul MHz).
Curenti de ordinul 1÷15A, cu V
CE
< 250V.
Curenti de ordinul 10÷40A, cu V
CE
de ordinul zecilor de volti, tranzistoare
bipolare de putere care au curenti mari se folosesc în scheme în paralel.
Factorul de amplificare în curent este . Pentru cresterea curentului se pot
conecta în paralel si pentru cresterea tensiunii maxime la care sunt utilizate se
conecteaza în paralel. Presupunem ca:
rezulta ca un ranzistor bipolar de putere are nevoie de un curent mare in baza;
circiutul care va comanda tranzistorul trebuie sa asigure disiparea corespunzatoare
pentru un curent mare.
Tranzistoarele bipolare de putere poate fi sub forma unui singur tranzistor sau în
configuratie Darlington într-un chip (monolitic Darlington MD).
Fig.2. Structura
Rolul diodelor D
1
si D
2
este urmatorul: la comanda MD cu un curent pozitiv prin
B intra tranzistorul D în conductie, apoi întra în conductie tranzistorul M. Dioda D
1
are rolul blocarii tranzistorului M, asigurând o cale de a extrage sarcinile din baza
tranzistorului M. Dioda D
2
protejeaza tranzistorul M din schema Darlington monolitic
la tensiuni U
cc
inverse mari.
Exemplu: în scheme de convertoare în punte
1.2.2. Caracteristicile unui tranzistor bipolar
Fig.3.Caracteristici statice
Rezistenta interna a tranzistorului poate fi scrisa cu relatia:
În zona blocata, la o tensiune colector-emitor U
CE
exista un curent mic în colector
I
C
. În zona de saturatie care se obtine prin marirea curentului de baza I
B
, va curge un
curent mare în colector I
C
, chiar la o tensiune mica U
CE
. În regim de comutatie între
punctele de conectare 1 si 2, timpul trebuie sa fie cât mai mic. U
CE0
este tensiunea la
care tranzistorul bipolar se strapunge având baza în aer.
Pentru tranzistoarele bipolare, punctele de functionare se aleg în zona de saturatie
deoarece pierderile în conductie sunt mai mici.
Spunem ca punctul de functionare A este în zona de saturatie profunda si punctul
de functionare B este în zona de saturatie incipienta, iar C si D functioneaza în zona
liniara.
Atunci când tranzistorul T este polarizat invers, la nivelul jonctiunii baza-emitor
curentul I
C
este apropiat de zero pâna când U
CE
atinge o valoare mare.
Atunci când la polarizare directa, curentul prin tranzistor creste
necontrolat, la nivelul structurii apar puncte fierbinti. Daca aceasta crestere se
realizeaza un timp foarte scurt, materialul nu se topeste, iar când curentul scade,
materialul se recristalizeaza.
Daca nu actioneaza protectia, curentul creste în continuare dar scade tensiunea
U
CE
, rezulta distrugerea iremediabila (topirea intensa a structurii).
Alegerea punctului de functionare
Geometria baza-emitor într-un tranzistor bipolar de putere..
O comanda data pe baza jonctiunii baza-emitor se transmite cu atât mai repede cu
cât suprafata de contact între baza si emitor este mai mare. Teoretic, jonctiunea este
plana. Pentru a mari suprafata de contact în raport cu jonctiunea plana, exista structuri
de pieptene.
1.2.3. Metode pentru evitarea strapungerii
Aceste metode constau în micsorarea tensiunii maxime U
CE
care poate fi aplicata
tranzistoarelor bipolare de putere.
Când tranzistorul bipolar de putere iese din conductie, I
C
ar trebui sa se întrerupa,
apare un fenomen de autoinductie (care apare întotdeauna la întreruperea unui curent
printr-o bobina) si conduce la aparitia unei tensiuni , astfel polarizata încât
sa tinda la continuarea curentului prin înfasurari, rezulta .
1. Prima metoda pentru evitarea strapungerii. Conectarea unei diode în
antiparalel cu sarcina inductiva
D
f
- dioda de curgere libera a energiei; dioda permite disiparea libera a energiei
R -permite limitarea curentului prin dioda. Este folosita atunci când rezistenta bobinei
ar fi insuficient de mare si ar distruge R
S
.
Fig. 4. Protectia la supratensiuni
2. A doua metoda de protectie prin montarea unei diode si a unei diode Zener D
Z
în paralel cu conexiunea colector-emitor a tranzistorului bipolar de putere.
3. A treia metoda de evitare a strapungerii prin cresterea UCE prin transformarea
caracterului sarcinii.
impedanta de sarcina

La schimbarea sarcinii trebuie schimbat grupul R-C.
Energia disipata pe durata unei comutatii de blocare
Consideram tranzistorul ca intrerupator ideal; in momentul blocarii tensiunea la
bornele tranzistorului sa comute de la o tensiune U
0
la U
z
mai mare, ce apare datorita
unei surse externe cum ar fi tensiunea autoindusa la scaderea curentului prin bobina.
Pentru a determina energia trebuie sa determinam timpul cat dureaza comutatia:
t
1
; i=0 pentru t= t1
(1.6.43)
1.2.4.. Comutatia tranzistoarelor de putere
Este de preferat utilizarea grupului R-C în baza. C este condensator de accelerare.
Datorita condensatorului, timpul de comutare este mai redus si puterea disipata în
procesul de comutare este mai mare.
Fig.1.5. Circuite de comanda pentru tranzistoarele bipolare de putere
Parametrii tranzistoarelor bipolare de putere:
- curentul de colector I
C
;
- tensiunea colector-emitor V
CE0
- tensiunea maxima care poate fi aplicata pe
tranzistor;
- curentul de baza I
B
- valoarea maxima care nu trebuie depasita;
- puterea disipata P
d
- puterea maxima care poate fi evacuata din capsula
tranzistorului;
- temperatura jonctiunii T
j
- pentru tiristoare 100÷ 125
o
C (temperatura maxima a
jonctiunii), pentru tranzistoare 200÷ 225
o
C ;
- timpii de comutatie
- t
f
- timp de cadere a curentului prin tranzistor de la valoarea nominala pâna la 1 %
din valoarea maxima (se refera la timpul legat de comutatia de blocare);
- t
r
- timp de crestere prin tranzistor
- factorul de amplificare în curent, h
FE
, este raportul dintre curentul de colector si
curentul de baza
Forma semnalului cu care se comanda tranzistorul bipolar de putere poate fi:
-Fig.6. unipolara (monopolara)
- bipolara
Fig.7.
Utilizarea pentru comanda tranzistorului bipolar de putere
1. , rezulta ca tranzistorul final este saturat (conductie), rezulta
2. , rezulta
O schema de comanda unipolara a unui tranzistor bipolar de putere arata ca mai jos:
Fig.8. de comanda unipolara a unui tranzistor bipolar de putere
a) U
com
>U
p
, rezulta ca tranzistorul final din comparator este saturat. Blocarea
tranzistorului bipolar de putere se realizeaza prin extragerea sarcinilor din baza prin
R
H
.
b) U
com
<U
p
, rezulta ca tranzistorul final din comparator este blocat.
;
Condensatorul de accelerare Ca are rolul de a micsora timpii de comutare.
Condensatorul de accelerare nu actioneaza în timpul de blocare.
La aducerea in conductie a tranzistorului bipolar de putere I
B
trece prin
condensatorul de accelerare.
La comutatia de blocare numai o parte din curentul extras din baza trece prin
condensatorul de accelerare; condensatorul de accelerare pus in paralel cu R
B
are
efect mai mare asupra timpului de trecere din starea de blocare in starea de conductie.
Se poate pune un condensator <Ca in paralel cu R
4
; daca condensatorul C
a
ar fi
conectat in paralel cu R
3
- in acest caz este afectat timpul de saturatie (trecere din
blocare in conductie) R
3
neintervenind asupra acestui timp.
Fig.9.Circuit de comanda pe baza bipolar
Comparatorul are rol de transformare de semnal din semnal V
B
unipolar în
semnal bipolar.
Functionarea schemei in zona este aceeasi ca mai sus cu deosebirea ca Uc
este bipolara.
T
B+
si T
B-
-formeaza un amplificator in contratimp (nu lucreaza in acelasi timp).
Blocarea lui PBJT (Ue negativ)
- rezistenta suplimentara
Pentru comanda T
B
se folosesc:
- comanda unipolara cand timpii sunt diferiti rezulta folosirea ei numai numai pentru
sarcina rezistiva cand blocarea este usoara;
- comanda bipolara pentru sarcini inductive rezistive cand blocarea este dificila.

Dioda antisaturatie si protectia la supracurenti fig.9
Un tranzistor bipolar aflat în saturatie profunda are nevoie de un timp de blocare
mare. Acelasi tranzistor bipolar aflat în zona de saturatie incipienta are nevoie de
un timp de blocare mai redus.
Pentru a mentine un tranzistor bipolar de putere în zona de saturatie incipienta
este necesara montarea unei diode între baza si colector.
Fig.9.
Dioda D2 permite circulatia curentului de blocare în sens invers, ajusteaza
curentul de comanda pentru tranzistorul bipolar de putere si comparativ cu prima
situatie, în al doilea caz, D
as
este de putere mult mai mica, întrucât prin ea circula un
curent mult mai mic.
Dezavantaj: tranzistorul bipolar de putere functioneaza în zona liniara, rezulta ca
este necesara montarea pe radiator.
În serie cu D
as
se monteaza o rezistenta e valoare mare care ajuta mult la
reducerea oscilatiilor la comanda de deschidere.
Circuite de comanda pe baza cu izolare galvanica. Fig.10.
Fig.10.
1.6.2.5. Circuitul de reactie la supratensiuni Fig.11.
Sursa de supratensiuni este externa schemei. Blocarea tranzistorului implica
scaderea curentului prin colector, rezulta scae curentul prin L
0
, rezulta apare o
tensiune:
La aparitia supratensiunii eL0, condensatorul C0V se încarca pe urmatorul traseu
+ e
L0
, Z
S
, D
0V
, C
0V
, masa, - e
L0
. Astfel condensatorul C0V preia supratensiunea,
permitând tranzistorului sa se blocheze. Tensiunea la bornele tranzistorului este
. De aceasta data s-ar putea ca cu
. Pentru determinarea capacitatii C0V, punem conditia ca energia
înmagazinata în bobina L
0
sa se transfere condensatorului C
0V
. Conditiile initiale sunt
acelea în care tranzistorul este în conductie (saturat), adica U
CESAT
=0,2V ~ 0
Fig.11.
Practic pentru o supratensiune de kV
d
rezulta un condensator C
0v
~200kC
s
.
Atunci când trebuie sa asiguram blocarea tranzistorului cât si protectia la
supratensiuni vom folosi doua circuite separate. Pentru descarcarea condensatorului
C
0V
se utilizeaza rezistorul R
0V
.
1.6.2.6. Retele de protectie la intrarea în conductie(Fig.12.)
Fig.12.
Aceasta retea de protectie este utilizata pentru a reduce viteza de crestere a
curentului la intrarea în conductie a tranzistorului.
Astfel energia înmagazinata în L
S
este disipata pe R
S
.
energia inmagazinata in bobina
t
r
- timp de crestere a curentului
Trebuie de remarcat ca atunci când tranzistorul se va bloca, aceasta bobina va
îngreuna fenomenul de blocare. Se monteaza astfel D
S
si R
S
pentru disiparea energiei
înmagazinate în L
S
.
Circuite de reactie combinata(Fig.13)

Fig.13.
a) Pentru blocare se încarca C
S
pe traseul + V, L
0
, Z
S
, C
S
, D
S
, L
S
si masa.
La intrarea în conductie, C
S
se descarca pe traseul + C
S
, colector-emitor, L
S
, R
S
, - C
S
.
b) Pentru supratensiuni condensatorul C
S
se încarca la + V. La aparitia unei
supratensiuni externe eL0, condensatorul C
0V
preia supratensiunea si se încarca pe
traseul: + e
0V
, C
0V
, D
S
, L
S
, masa, + V, - eL0, iar descarcarea se face pe traseul: + C
0V
,
R
S
, masa, + V, - C
0V
.
c) Pentru intrarea în conductie, bobina LS limiteaza cresterea curentului prin
tranzistor si descarcarea energiei înmagazinate în L
S
se face pe traseul: + C
S
, R
S
, D
S
,
-e
S
.
1.3. Tranzistorul cu grila izolată I.G.B.T. (Insulated gate bipolar transistor)
Dispozitivul electronic I.G.B.T. este o structura monolitica integrat ce contine în
conexiune Darlington un tranzistor bipolar si unul MOSFET (fig. 1.). Avantajul unei
astfel de structuri consta în comanda simpla a tranzistorului MOSFET si caderea de
tensiune redusa, în stare de conductie, pe tranzistorul bipolar. Deoarece tranzistorul
MOSFET este cu canal n, iar cel bipolar este de tip pnp, comanda aplicatã pe poartã
se raporteazã la colectorul tranzistorului bipolar. Durata intrãrii în conducþie a
I.G.B.T. corespunde timpului necesar intrãrii în conductie a tranzistorului bipolar.
Blocarea se face într-un timp mai lung decât cel cerut de un tranzistor bipolar, luat
separat, pentru cã nu existã o cale rapidã de scoatere a sarcinii stocate în baza
tranzistorului bipolar.
Figura 1.
Tranzistorul bipolar cu poartă izolată (IGBT – Insulated Gate Bipolar Transistor)
înglobează o serie din avantajele MOSFET-urilor, tranzistoarelor bipolare de putere
şi GTO-urilor cum ar fi:
 similar ca MOSFET-urile, IGBT-urile necesită circuite de comandă de mică
putere (impedanţa de intrare mare);
 similar ca tranzistoarele bipolare de putere, IGBT-urile au o cădere de
tensiune U
DS
mică, în paralel cu o capabilitate mare de blocare a tensiunii în
polarizare directă;
 similar cu GTO-urile, IGBT-urile sunt blocate cu tensiune de polaritate
negativă;
 au timpi de comutare foarte mici, fapt care determină o frecvenţă de lucru
ridicată.
Datorită acestor avantaje acest tip de tranzistor a început să fie din ce în ce mai
utilizat în convertoarele statice de frecvenţă. Astfel majoritatea acţionărilor numerice
sunt realizate pe partea de forţă cu IGBT-uri. În schema echivalentă a IGBT-ului,
figura 2.a se remarcă structura parazită a unui tiristor. Trebuie evitată apariţia
fenomenului de „agăţare” a IGBT-ului (când intră în conducţie tiristorul parazit). În
aceste condiţii scoaterea din conducţie a acestui tiristor nu se mai poate realiza prin
impuls de comandă şi deci nu mai este posibilă blocarea IGBT-ului. Pentru
prevenirea fenomenului de agăţare conducţia tranzistorului npn este „controlată” prin
şunturile din stratul de emitor, de rezistenţă R
s
prin care baza este conectată la emitor.
[B2], [M2]
a) b)
Fig.2 IGBT: (a) schema echivalentă, (b) caracteristica curent-tensiune
2.2. Caracteristicile dinamice ale IGBT-ului
Fig.2. Schema de masurare a caracteristicile tranzistorului
Deoarece intrarea în conducţie a IGBT-ului poate fi echivalată cu intrarea în
conducţie a unui tranzistor MOS înseriat cu o diodă de putere (diodă corespunzătoare
joncţiunii J
3
), timpii corespunzători comutaţiei directe (t
d(ON)
şi t
r
) sunt mai mari decât
timpii corespunzători unui tranzistor MOS echivalent (chiar dacă capacitatea
echivalentă de intrarea a IGBT-ului este mai mică decât cea a tranzistorului MOS
echivalent).
Blocarea IGBT-ului are loc în două etape. În prima etapă (intervalul t
1
-t
2
din
figura 4), după aplicarea comenzii de blocare, capacitarea echivalentă a intrării se
descarcă prin rezistorul R
GE
(figura 1.6.36), determinând blocarea tranzistorului MOS
din structura IGBT-ului.
După momentul t
2
curentul prin dispozitiv este susţinut doar de curentul de
goluri (i
p
), injectate în baza n de către joncţiunea J
3
polarizată direct, rata scăderii în
continuare a curentului prin IGBT fiind determinată de rata recombinării golurilor în
baza n. Durata comutaţiei inverse (t
OFF
= t
d(OFF)
+ t
f
) poate fi controlată prin rezistorul
R
GE
. La fel ca la tranzistorul MOS o rezistenţă R
GE
mare determină o blocare lentă a
tranzistorului IGBT (valoarea maximă a curentului de recombinare i
p
este mai mică ).
. Circuite pentru comanda IGBT-urilor
2.1. Generalităţi
Circuitele pentru comanda IGBT-urilor trebuie să aibă unele proprietăţi
generale cum ar fi:
 un grad de izolare galvanică foarte ridicat;
 semnal de comandă compatibil cu nivelele logice;
I
CM
i
C
90%
E
C
10%
90%
t
v
CE
90%
t
10%
i
P
 frecvenţă mare de lucru;
 imunitate ridicată ale semnalelor de la ieşire la perturbaţiile externe;
Odată cu trecerea timpului circuitele pentru comanda IGBT-urilor s-au
dezvoltat continuu. Dacă la început IGBT-urile se comandau cu circuite simple de tip
optopcuplor (care realizează numai funcţia de separare galvanică), acum sunt circuite
care comandă şi protejează o punte trifazată de IGBT-uri.
Circuitul HCPL3101 pentru comanda IGBT-urilor(Fig.3.)
Ccircuitul HCPL3101, ce face parte din categoria celor mai simple circuite pentru
comanda unui tranzistor de tip IGBT. Din această figură se pot remarca că schema de
montaj este extrem de simplă, dar necesită o sursă dublă individuală de t12 V. Astfel
pentru comanda unei punţi trifazate cu IGBT-uri sunt necesare patru surse duble
separate galvanic între ele cu un grad ridicat de izolaţie (trei surse pentru
tranzistoarele din ramura pozitivă şi una pentru cele din ramura negativă). [*H]
Fig.3.chema tipică de aplicaţie a circuitului HCTL 3101
1.4.Tiristorul
1.4.1.Consideraţii teoretice
12 V
12 V
C
1
R
2
R
1
Intrare TTL
sau CMOS
+5 V
+DC
- DC
Ieşire AC
Tiristorul este o structură pnpn prevăzută cu un electrod de comandă, denumit grilă
sau poartă şi notat pe schemă cu GD (Gate = poartă), fig.1.a.

Fig.1
Regiunile laterale sunt puternic dopate cu impurităţi pe când cele centrale sunt
slab dopate cu impurităţi. Tiristorul va conduce curent electric numai de la regiunea
exterioară de tip p, numită anod (A), la regiunea exterioară de tip n, numită catod (K).
Cel de-al treilea electrod, numit grilă sau poartă si notat cu G, corespunde regiunii
interne de tip p. Simbolul adoptat pentru tiristor este dat în fig. 1.c.
Din structura tiristorului rezultă că el are trei joncţiuni: două laterale, notate cu
J
1
şi J
3
şi una centrală notată cu J
2
, fig.1.a., cele trei joncţiuni corespunzând unor diode
D
1
, D
2
, D
3
conectate într-o schemă echivalentă a tiristorului ca cea din fig.1.b.
Pentru analiza funcţionării se consideră catodul drept origine a potenţialelor,
fig.2, şi în funcţie de polaritatea tensiunii U
AK
aplicată între anod şi catod se disting
două situaţii:
1. Dacă se aplică o tensiune U
AK
< 0 (cu polaritatea pozitivă pe catod şi cu cea
negativă pe anod), În acest caz tiristorul se considera blocat, prin el circulând totuşi
un curent rezidual invers I
R
de valoare foarte mică. Creşterea tensiunii U
AK
peste o
anumită valoare notată cu U
BR
si numită tensiune de străpungere conduce la
distrugerea tiristorului.
fig.2
2. Dacă se aplică tiristorului o tensiune U
AK
>0 (cu polaritatea pozitivă pe anod
şi cu cea negativă pe catod) tiristorul continuă să rămână blocat deoarece cele doua
joncţiuni J
1
şi J
3
(respectiv diodele D
1
si D
3
) vor fi polarizate direct iar joncţiunea J
2
(dioda D
2
) va fi polarizată invers. Totuşi în această situaţie există două posibilităţi ca
tiristorul să intre în conducţie, şi anume:
a) prin mărirea tensiunii U
AK
până la valoarea tensiunii de autoaprindere, notată cu
U
B0
(care corespunde lui I
G
=0). Această metodă de aprindere a tiristorului nu
este recomandată deoarece în cazul unor folosiri repetate apare pericolul de
distrugere a structurii semiconductorului.
b) prin injectarea unui curent I
G
în electrodul de comandă, fig.3.a.
fig.3
În acest caz tiristorul se echivalează printr-o combinaţie de două tranzistoare
complementare, conectate ca în fig.3.b. Tranzistorul pnp (T
1
) este echivalent
regiunilor p
1
n
1
p
2
iar tranzistorul npn (T
2
) corespunde regiunilor n
2
p
2
n
1
. Astfel,
regiunea n
1
îndeplineşte simultan funcţia de baza a lui T
1
si funcţia de colector a
lui T
2
, iar regiunea p
2
joacă rolul de bază a lui T
2
şi colector lui T
3
. Folosind
circuitul echivalent se pot scrie relaţiile: I
A
= I
C1
+ I
C2

I
K
= I
A
+ I
G
Curenţii I
C1
si I
C2
au
expresiile:
I
C2
= M(α
2
I
K
+ I
C0
/2)
I
C1
= M (α
1
I
A
+ I
C0
/2)
unde: M – factor de multiplicare într-o joncţiune polarizata invers, acelaşi
pentru ambele tranzistoare; α
1

2
– factori de transfer în curent ai celor
două tranzistoare;
I
C0
– curentul rezidual al joncţiunii centrale (curent care ar trece prin
joncţiune în absenţa celorlalte doua joncţiuni). Eliminând între cele patru
ecuaţii pe I
C1
, I
C2
şi I
K
rezulta:
La tensiunile anodice inferioare celei de străpungere M=1 şi curentul anodic
are expresia:
Amorsarea tiristorului are loc atunci când curentul anodic dat de relaţia
anterioară tinde să crească la infinit, adică atunci când are loc condiţia:
α1+α2 =1
În acest caz curentul anodic poate lua orice valoare, limitată doar de parametrii
circuitului exterior, tiristorul trecând în starea de conducţie în salt. După amorsare,
electrodul de comandă (poarta) nu mai poate influenţa curentul prin tiristor deoarece
I
G
<< I
A
.
Caracteristica statică de funcţionare a tiristorului, care reprezintă dependenţa
I
A
=f(U
A
), pe care sunt definiţi parametrii electrici statici mai importanţi, este dată în
fig.4.
fig.4.
Pe aceasta caracteristica se pun in evidenta:
-caracteristica de blocare la polarizare directă (1), care corespunde situaţiei în
care tiristorul este polarizat direct (anodul pozitiv şi catodul negativ) dar necomandat
(I
G
=0).
1 În acest caz tiristorul este blocat, curentul prin el fiind foarte mic. Dacă se
creşte U
AK
curentul rămâne în continuare redus, iar la atingerea valorii U
B0
numită
tensiune de autoaprindere, are loc intrarea în conducţie a tiristorului.
0 -caracteristica de conducţie (2) este valabilă după ce tiristorul a intrat în
conducţie. Curentul prin tiristor în momentul intrării în conducţie se numeşte curent
de acroşaj al tiristorului şi se notează cu I
L
. După acest punct curentul prin tiristor
creste aproximativ liniar, cu o pantă foarte mare, care reprezintă rezistenţa circuitului
în care tiristorul este montat şi care limitează de fapt acest curent.
1 Scăzând valoarea tensiunii la bornele tiristorului se va observa că, curentul
prin tiristor se va menţine încă sub valoarea de acroşare I
L
si anume până la punctul
notat I
H
numit curent de menţinere. Dacă în continuare tensiunea la bornele tiristorului
scade şi mai mult, tiristorul se blochează (I
A
=0). Tensiunea la care se blochează se
notează cu U
T0
şi se numeşte tensiune de prag.
2 -caracteristica de blocare la polarizare inversa (3), numită şi caracteristică
inversă. La o mărime a tensiunii inverse aplicate, notată cu U
BR
se produce
străpungerea tiristorului.
Caracteristica tiristorului prezintă o porţiune de rezistenţă negativa (AB), care
nu poate fi parcursa lent nici pentru valori mai mari ale rezistenţei de sarcină.
Amorsarea unui tiristor pe poarta presupune cunoaşterea caracteristicii de
poarta şi a limitărilor impuse joncţiunii grila catod. In cataloage se prezintă de
obicei zone de amorsare sigură a unui tiristor pe caracteristicile de grila (conform
fig.5.)
fig.5.
1.4.2.Modalitati de amorsare a tiristorului. Amorsarea pe poarta
Tensiunea de amorsare are intentionat valori mari pentru a nu putea fi depasita
accidental de tensiunile din circuitele cu care se lucreaza. Astfel, fara curent de poarta,
tiristorul nu poate fi amorsat si el este echivalent intre anod si catod cu un circuit
intrerupt. Amorsarea tiristorului trebuie sa fie facuta numai la comanda in poarta. Din
figura se observa cum cresterea curentului de poarta micsoreaza valoarea tensiunii de
amorsare. La o valoare a curentului de poarta suficient de mare, caracteristica anod
catod este identica practic cu aceea a unei diode, fara sa se mai vada poraiunea de
"intoarcere".
In aplicatiile practice curentul de poarta nu se modifica gradual. El este mentinut
nul daca nu vrem sa amorsam tiristorul (ca in Fig. 6. a), iar in momentul in care am
decis sa-l trecem in conductie, curentul de poarta este adus brusc la o valoare care sa
determine amorsarea sigura ( desenul b al figurii). Din circuit deschis, tiristorul devine
brusc dioda si curentul incepe sa circule.
Intreruperea ulterioara a curentului de poarta, desi produce revenirea tensiunii de
amorsare la o valoare foarte mare (Fig. 6.c.), nu poate bloca tiristorul deoarece nu
afecteaza caracteristica in zona in care se gaseste acum punctul de functionare.
Singura posibilitate de blocare este coborarea curentului anod-catod la valori sub
curentul minim de mentinere.
In concluzie, tiristorul poate fi amorsat prin cresterea curentului de poarta dar nu
se mai bloccheaza la revenirea la zero a curentului de poarta. Blocarea tiristorului nu
mai poate fi realizata decat prin aducerea la zero a curentului anod-catod, tocmai
curentul comandat, care este de valoare mare. Din acest motiv, functionarea sa nu este
echivalenta cu aceea a unui releu electromagnetic (intrerupator mecanic controlat de
bobina unui electromagnet) si el nu este utilizat, decat foarte rar, in circuitele decurent
continuu.
tiristorul este blocattensiunea
este insuficientapentru amorsare
a)
aparitia unui curent in poarta
coboara tensiunea de
amorsare punctul de
functionare este obligat sa
sara in punctul M (amorsare)
b)
disparitia curentului de
poarta readuce forma initiala
a caracteristicii dar punctul
de (tiristorul ramine
amorsat) functionare ramine
in M
c)
Fig. 6. Amorsarea tiristorului prin cresterea curentului de poarta.
In cazul regimului sinusoidal, insa, curentii trec automat prin valoarea nula de
doua ori intr-o erioada.Tiristorului i se spune (printr-un puls de curent in poarta) cand
sa se amorseze iar el se blocheaza singur la coborarea curentului anod-catod la
valoarea zero. Pentru 1 + 2 —>1 rezulta ca I
A
—>0, adica un tiristor se
amorseaza necomandat cu atât mai usor cu cat 1 si 2 sunt constructiv apropiati de
unitate.
1. 1, 2 cresc odata cu cresterea temperaturii: cu cat temperatura este mai mare
exista o probabilitate
mai mare spre amorsare necontrolata;
2. curentii inversi I
CB01
, I
CB02
cresc odata cu cresterea temperaturii: un tiristor se
amorseaza necontrolat la temperaturi mai ridicate;
3. tensiunea de alimentare conduce atât la cresterea marimilor I
CB01
, I
CB02
cat si a
marimilor 1, 2.
Polarizarea inversa a tiristorului conventional
J
1
, J3 - polarizeaza invers;
J
2
- polarizeaza direct (bariere de potential).
Tiristorul nu se poate amorsa necontrolat la polarizarea inversa.
§ Polarizarea directa a structurii avand poarta conectata
Dupa intrarea in conductie nu mai este necesara existenta tensiunii de poarta.
Comportarea în regim dinamic
Comportarea în regim dinamic a tiristorului depinde în mare masura de
parametrii circuitului de sarcina si de comanda, de viteza de variatie a curentului si
tensiunii si de temperatura jonctiunilor.
a) Amorsarea tiristorului
Amorsarea poate avea loc în trei moduri:
- aplicând un curent pe grila;
- depasind tensiunea de amorsare U
max
;
- la o panta mare de crestere a tensiunii de polarizare directa a tiristorului.
Prima metoda corespunde unei amorsari firesti a tiristorului, iar ultimele doua se
evita, fiind periculoase pentru structura tiristorului.
Depasirea tensiunii de autoamorsare U
max
produce o crestere pronuntata a
curentului prin jonctiunea J2 si conduce la amorsarea tiristorului. Acest mod de
intrare în conductie este periculos, deoarece tensiunea mare aplicata pe tiristor
determina un câmp electric puternic care, la rândul lui, produce strapungerea si
distrugerea structurii semiconductoare. Prin urmare, nu este recomandabila amorsarea
prin cresterea tensiunii peste U
max
.
De asemenea, nu este recomandabila nici amorsarea tiristorului în urma cresterii
rapide a tensiunii de polarizare directa aplicata pe tiristor, adica la de valoare
mare, deoarece produce supraîncalziri locale datorate curentului capacitiv
proportional cu si capacitatea jonctiunii J2 (ic=Cdu/dt). De obicei, panta
cresterii tensiunii este limitata la o valoare admisibila, la care în mod sigur tiristorul
nu se amorseaza.
Tensiunea aplicata are o limita inferioara sub care tiristorul nu se amorseaza,
indiferent cât de mare este , deoarece amorsarea necesita o anumita cantitate
de purtatori de sarcina asigurata de tensiunea U
A
. Daca aceasta cantitate de sarcina nu
exista în structura, nu poate avea loc amorsarea. La tiristoarele fabricate cu tehnologii
obisnuite, ordinul de marime pentru panta tensiunii este de V/µs. Este de
mentionat ca panta cresterii tensiunii inverse, în sensul blocarii tiristorului, nu prezinta
nici un pericol pentru tiristor, daca tensiunea nu depaseste valoarea maxima inversa
U
imax
.
Amorsarea normala a tiristorului are loc atunci când dispozitivului polarizat direct
i se aplica o tensiune directa de polarizare a jonctiunii grila-catod. Densitatea de
curent, datorata constructiei specifice a jonctiunii, nu este uniforma pe toata suprafata
catodului. În apropierea electrodului de comanda, densitatea purtatorilor de sarcina,
deci si a curentului, este mult mai mare. La începutul amorsarii, curentul total al
tiristorului circula printr-o zona redusa în semiconductor. Datorita diferentei densitatii
purtatorilor de sarcina, acestia vor difuza în restul structurii, astfel ca sectiunea de
conductie se va largi aproximativ cu o viteza de 0,1 mm/µs.
Tensiunea pe poarta si curentul trebuie alese astfel incat sa corespunda zonei de
aprindere sigura si functie de circiutulde sarcină:
Fig.7
Pentru sarcina inductiva impulsul trebuie sa fie mai lat, iar pentru sarcina rezistiva
impulsul trebuie sa fie mai ingust.
Timpul de amorsare are trei componente:
• Timpul de întârziere a amorsarii, t
î
, este durata considerata de la începutul
impulsului de comanda pâna când jonctiunile J1, J3 polarizate direct încep sa
injecteze purtatori de sarcina în jonctiunea J2, iar tensiunea anodica începe sa
scada brusc. Curentul anodic va creste. În cazul circuitelor profund inductive,
amorsarea tiristorului poate fi urmarita doar dupa variatia tensiunii anodice.
Acest timp are ordinul de marime de ms li depinde de mai multe marimi. Scade
odata cu cresterea amplitudinii impulsului de comanda si cu cresterea tensiunii
directe pe tiristor aplicata înainte de amorsare. De asemenea, acest timp scade
odata cu cresterea temperaturii jonctiunii. Cu cât panta impulsului de comand
este mai mare, cu atât tî este mai redus.
• Timpul de comutare propriu-zis, t
c
, este durata în care jonctiunea J2 se
polarizeaza direct. În acest interval, tensiunea pe tiristor scade brusc. Timpul de
comutare se reduce odata cu marirea amplitudinii si pantei de crestere a
impulsului de comanda si cu cresterea temperaturii jonctiunii. Acest timp este
puternic influentat de caracterul circuitului exterior de sarcina.
Datorita aparitiei bruste a unui curent si a unei tensiuni la ridicat, valoarea
instantanee a pierderilor la amorsare poate sa atinga limite foarte mari. Deoarece
pierderile au loc într-un volum foarte mic, în structura dispozitivului apare o
supraîncalzire locala, ce poate sa-l distruga. Pentru a limita pierderile la
amorsare, se prescrie valoarea maxima admisibila a pantei de crestere a
curentului. Valorile uzuale pentru (di/dt
max
)sunt de 20÷200 A/µs.
Limitarea pantei curentului se face cu ajutorul unor inductante plasate în
circuitul anodic, care întârzie cresterea curentului pâna ce tiristorul va conduce
pe o sectiune mai mare. Daca la amorsare apar supraîncalziri locale, distributia
neuniforma a temperaturii si a curentului poate persista. La frecvente de lucru
ridicate, neuniformitatea distributiilor poate sa persiste si sa perturbe conductia
tiristorului.
• Timpul de stabilizare a amorsarii, t
s
, este durata în care tiristorul odata
amorsat ajunge sa conduca pe toata suprafata transversala a structurii. Acest
timp depinde, în primul rând, de diametrul catodului si apoi de distanta maxima
dintre grila si catod.
Amorsarea parazita (prin efect dU/dt)
Numim amorsare parazita (necontrolata) prin efect dU/dt acea amorsare care are
loc la o variatie rapida a tensiunii la bornele tiristorului fara ca tensiunea sa atinga
tensiunea maxima de polarizare U<V
FBO
.
Capabilitatea in dU/dt este parametru de catalog al tiristorului si reprezinta viteza
maxima de crestere a tensiunii de polarizare care poate fi suportata de tiristor fara a se
deschide necontrolat.
Curentul ce apare prin structura in momentul punerii sub tensiune, actioneaza
asupra ambelor tranzistoare in sensul cresterii curentilor de baza. Amorsarea
necontrolata prin efect dU/dt este mai rapida decat amorsarea prin comanda pe poarta.
I
cj
este proportional cu viteza de variatie a tensiunii la bornele tiristorului.
Metode pentru imbunatatirea capabilitatii in dU/dt
1. externe (de schema)
2. interne (de structura)
1.externe
C - se incarca la aparitia tensiunii.
Grupul RC (dezavantaj: supraincarcarea tiristorului datorita descarcarii
condensatorului prin el).
Apare un rezistor suplimentar intre p - k pentru schema prezentata mai sus: o
parte din curent se scurge prin R rezulta se mareste capabilitatea in dU/dt.
Dezavantaj: o parte din curentul i
G
se scurge spre k prin R.
2. interne prezenta sunturilor de catod echivalente cu rezistente
Pentru tiristoarele mari exista pana la 200 sunturi de catod.
Dezavantaje:
§ se mareste inutil suprafata catodului;
§ viteza de extindere a zonei initiale in conductie scade (timpul de intrare in conductie
creste);
§ daca viteza de extindere a zonei de intrare in conductie scade, rezulta ca densitatea
de curent creste rezulta apar distrugeri tehnice.
Variatia rapida a curentului in tiristor
La variatii mari ale curentului de sarcina pot apare densitati de curent mari in
zona initiala de conductie. Daca aria initiala in conductie este redusa sau daca
viteza de extindere nu este suficient de mare densitatea de curent poate fi atât de mare
incat sa duca la distrugerea interna a structurii.
Exista parametrii de catalog di/dt - viteza maxima de crestere a curentului anodic
pe care o poate suporta un tiristor pe durata amorsarii fara a se distruge prin efect
di/dt.
Metode de imbunatatire:
1. externe - supracomanda: marirea ariei initiale in conductie;
2. interne
crestere maxima a curentului
1.Limitarea vitezei de variatie a curentului prin inserierea tiristorului cu o bobina:
- se formeaza un circuit RLC serie caracterizat de pulsatie si de frecventa de
rezonanta.
2. Metoda cu amplificator de poarta
Td si Tp nu au aceeasi putere (structura)
Curentul iG aduce in conductie prima data pe Td astfel incat i
Atd
este egal cu
curentul de grila a curentului principal, dupa care Tp intra in conductie.
Structura interdigizata (se pot obtine variatii de 1000A/µs)
Blocarea tiristorului.
Blocarea consta în anularea curentului prin tiristor. Pentru aceasta este nevoie de
reducerea numarului purtatorilor de sarcina în diferite sectiuni ale structurii
semiconductoare, în special în jonctiunea J
2
, pentru a elimina reactia de curent Un
tiristor poate fi blocat numai când curentul anodic scade sub valoarea I
min
(fig. 4).
În circuitele alimentate în curent continuu, tiristorul poate fi blocat, fie prin
întreruperea alimentarii, fie cu ajutorul unor circuite specializate, numite circuite de
stingere. Ele pot functiona în doua moduri:
- sa sunteze tiristorul, adica sa preia curentul acestuia;
- sa aplice o tensiune inversa, care produce un curent în sens invers curentului
Puterea disipata pe tiristor
Pierderile de putere, care se produc într-un tiristor, au urmatoare componenţă:
a) Pierderile în regim de conductie directa. Este componenta principala a
pierderilor. Deoarece caderea de tensiune pe un tiristor, în conductie este mica,
pierderile sunt determinate de curentul anodic. În cataloagele firelor producatoare de
tiristoare se gasesc, sub forma de diagrame sau grafice, pentru fiecare tipo-
dimensiune, pierderile prin conductie, în functie de valoarea medie a curentului pentru
unde sinusoidale sau dreptunghiulare, la diferite unghiuri de amorsare.
b) Pierderile în cazul tiristorului blocat, polarizat direct. Aceste pierderi sunt
neglijabile deoarece curentul prin tiristor în stare de blocare este foarte mic (câtiva µA
sau mA).
c) Pierderile la polarizare inversa. Si în acest caz valoarea pierderilor este
neînsemnata, pentru ca la polarizare inversa curentul este mic.
d) Pierderile în circuitul de comanda. Din punct de vedere al pierderilor totale
sunt si acestea neglijabile, însa trebuie avut în vedere sa nu se depaseasca valoarea
medie, respectiv instantanee, indicata în catalog, altfel circuitul de comanda poate fi
distrus.
e) Pierderile prin comutatie. Aceste pierderi sunt determinate de variatia în timp a
curentului si tensiunii pe tiristor. Se poate considera ca pierderile la blocare sunt
neglijabile fata de pierderile la amorsare. Pierderile la amorsare trebuie luate în
considerare nu pentru stabilirea pierderilor totale, ci pentru faptul ca ele se produc
într-un volum foarte redus din structura, iar temperatura acestei zone este foarte
importanta pentru functionarea si blocarea tiristorului.
În cazul când pierderile prin comutatie nu produc depasirea temperaturii maxime
si frecventa de lucru nu este prea mare, aceste pierderi sunt neglijabile fata de
pierderile prin conductie.
Din cele prezentate mai sus se desprinde concluzia ca pentru un tiristor sunt
determinante pierderile în conductie directa. În cazul când exista si alte pierderi
suplimentare, acestea pot fi luate în considerare prin înmultirea pierderilor de
conductie cu un coeficient corespunzator. Pierderile totale pot fi calculate din
pierderile prin conductie, PT, cu o buna aproximatie, cu formula:
unde surplusul de 10 % ia în considerare pierderile la amorsare, la blocare si în
circuitul de comanda.
1. 4.3- Tiristorul cu blocare pe poarta (turn-off thyristor,
GTO)
Tiristorul cu blocare pe poarta reuneste avantajele tiristorului standard cu cele ale
tranzistorului de comutatie de putere. Este o structura pnpn, care amorseaza prin
aplicarea unei tensiuni pozitive între electrodul de comanda si catod. Blocarea se
realizeaza cu ajutorul unei tensiuni negative pe poarta. Ca si un tiristor obisnuit, el
este caracterizat de parametri si . Prezinta un curent anodic maxim ce poate fi anulat
printr-o tensiune de comand aplicata pe poarta.
Câstigul la blocare (turn-off gain) al tiristorului GTO este definit ca raportul
dintre curentul anodic maxim si curentul de poarta ce realizeaza blocarea tiristorului.
Acest câstig are valori uzuale cuprinse între 3 si 5 unitati. Mecanismul folosit la
blocarea GTO are în vedere fortarea curentului anodic prin acele regiuni ale structurii
semiconductoare unde procesul de multiplicare în avalansa a purtatorilor de sarcina se
face foarte greu. Ca rezultat, curentul anodic începe sa scada.
Orice inductanta aflata în serie cu GTO are ca efet scaderea lenta a curentului si
implicit blocarea greoaie a GTO. Pentru a nu îngreuna procesul de blocare, în paralel
cu GTO, se plaseaza un circuit snubber (fig. 8,b), care constituie o cale alternanta a
curentului din circuitul inductantei. Totodata, circuitul de protectie limiteaza viteza de
variatie a tensiunii anod-catod pe tiristor.
fig.8.
Semnalul de comanda pentru iesirea din conductie trebuie sa fie negativ; pentru
blocarea lui GTO trebuie extras prin P un curent.
Pentru a fi posibil acest lucru GTO are o structura interna diferita in comparatie
cu tiristorul conventional rezulta dispozitia portii si k pe suprafata tiristorului.
IGR—> IC2 IB1 IC1
Ik<IH rezulta iesirea tiristorului din conductie.
O fractiune importanta din Ik trebuie extrasa prin P; daca se neglijeaza curentii
reziduali reazulta relatii aproximative:
Definitia timpilor de comutare (in functie de curentii de grila)
fig.9
1 .4.4. Tiristorul MOS controlled thyristor - MCT
Tiristorul MOS este un dispozitiv electronic semiconductor care ofera
avantajele GTO, fara sa fie nevoie de conditiile cerute de acesta la blocare. Figura 10
reprezinta schematic un tiristor MCT format din doua tranzistoare bipolare sidoua
tranzistoare MOS.
Tranzistoarele bipolare Q1 si Q2 modeleaza tiristorul obisnuit. Tranzistorul
MOSFET Q4, cu canal n, conectat între baza lui Q1 si catod este folosit pentru
aducerea în conductie a MCT. Tranzistorul Q3, cu canal p, conectat între baza lui Q2
si catod, prin comanda sa, realizeaza blocarea MCT. Întrucât tranzistoarele MOSFET
sunt complementare, Q4 este în conductie când terminalul G este pozitiv în raport
cu catodul, iar Q3 este în conductie când terminalul G este negativ în raport cu
catodul. Un model mai simplu pentru MCT este redat în fig. 10.b. Dispozitivul
electronic intra în conductie printr-un impuls pozitiv aplicat pe G1, iar blocarea se
face prin aducerea în conductie a tranzistorului Q3. Structura dispozitivului din figura
10.b. este detaliata în figura 10.c.
Tiristorul MOS: a) modelul cu doua tranzistoare MOS; b) modelul cu un
tranzistor MOS; c) structura corespunzatoare figurii b
Caracteristica ID=f(VDS).
fig.11. Schema de functionare b) Caracteristici statice c)
Caracteristica de transfer
VDSS - tensiunea de drena de strapungere.
Punctul de fuctionare trebuie sa fie numai in zona activa. Curentul de drena din
zona activa nu depinde de VDS.
Domenii de utilizare in frecventa
MOSFET se utilizeaza pentru frecvente mai mari de ordinul zecilor de kHz.
Avantaje fata de TBP:
- consum mai mic de putere pentru comanda
- timpi de comutare egali la aducerea (scoaterea din conductie)
- conectarea extrem de usoara in paralel
Disipand mai multa energie rezistenta drena sursa va creste mai mult rezulta
scaderea curentului IT1~ IT2 datorita faptului ca rezitenta drena sursa depinde in mod
direct de temperatura.
Din punct de vedere al curentului maxim se permite separarea capacitatii
echivalente a celor doua tranzistoare si permit evitarea oscilatiilor pe capacitatea de
grila.
Observam un tranzistor parazit bipolar in schema MOSFET.
Pentru functionarea sigura a tranzistorului MOSFET este necesar ca tranzistorul
bipolar parazit sa ramana permanent blocat. Tranzistorul parazit se poate deschide la o
variatie rapida a tensiunii drena sursa. Pentru a preintampina intrarea in conductie a
tranzistorului npn ar trebui ca rezistenta corp sursa sa fie cat mai redusa. Rezulta ca
zona sursei este formata din insule printre care exista regiuni de tip p. Pentru tensiuni
de polarizare mai mari rezulta capacitate mai mica, iar pentru tensiuni de polarizare
mai mici rezulta capacitate mai mare.
Circuitele de comanda pentru TBP care sunt cu iesire bipolara in tensiune pot fi
folosite si pentru comanda in MOSFET in cazul in care viteza de lucru este suficient
de mare la TBP.
1.4.5.Triacul
Triacul este un dispozitiv electronic care poate sa conduca, spre deosebire de
tiristor, în ambele sensuri, daca se aplica un impuls de comanda de parametrii
corespunzatori. El se utilizeaza în circuitele electronice care urmaresc modificarea
valorii efective a tensiunii de alimentare a unui consumator. Structura triacului este
prezentata în figura 12.
Triacul are doi electrozi principali, E1 si E2, si un electrod de comanda, grila G.
În figura 2.23 s-a reprezentat caracteristica curent-tensiune a triacului.
Triacul poate functiona în cadranul 1 al caracteristicii, când electrodul E1 este
mai pozitiv decât electronul E2 si în cadranul 3, când electrodul E2 este mai pozitiv
decât electrodul E1. Tensiunea de basculare a triacului depinde de impulsul de
comanda si are valoarea maxima pentru U
G
=0 V (Umax).
Fig. 12. Triacul: structura si caracteristica curent-tensiune
Functionarea triacului difera de cea a doua tiristoare conectate în antiparalel.
Tiristorul are la dispozitie o jumatate de perioada de blocare, iar triacul trebuie sa se
blocheze într-un interval de timp foarte scurt, dupa trecerea prin zero a curentului. În
cazul circuitelor cu sarcina rezistive nu se pun probleme, deoarece curentul fiind în
faza cu tensiunea, timpul ramas la dispozitia triacului pentru revenire este cuprins
între momentul scaderii curentului sub valoarea de mentinere si momentul în care
tensiunea invers depaseste valoarea necesara pentru intrarea în conductie.
La circuite de sarcina inductive, comutatia triacului este dificila. Datorita
defazajului j al curentului, fata de tensiunea de alimentare (fig. 12. momentul
comutatie ajunge în zona tensiunii mari pe triac, ceea ce determina aparitia unor valori
ridicate pentru panta tensiunii de alimentare ( du/dt de valoare mare). Pentru acest
efect, în paralel cu triacul se conecteaza o retea R-C.
Fig. 13. Triacul cu sarcina R-L: a) schema electrica; b) formele de unda
Ca si la tiristor, intrarea in conductie este comandata prin curentul de poarta. De
data aceasta, trebuie sa luam in consideratie relatia intre sensul curentului de poarta si
al celui comandat. Pentru aceasta, se definesc, ca in Fig. 13. patru cadrane de
functionare. Triacul poate fi amorsat in oricare din acestea, dar sensibilitatea (valorea
necesara a curentului de poarta) este diferita.
Situatia optima (curenti de comanda mai mici) se obtine atunci cand curentul de
poarta si curentul comanadat au intodeuana acelasi sens (cadranele I si III);
functionarea in cadranul IV este bine sa fie evitata.
Aceasta inseamna ca, daca pulsurile sunt produse cu o singura polaritate, curentul
trebuie sa fie absorbit din poarta.
Fig. ]4. Definirea cadranelor pentru comanda triacului.

Diacul
Diacul este un dispozitiv cu doua borne (un dipol) realizat pentru a produce
pulsuri de curent necesare la amorsarea unor dispozitive de comutatie, cum sunt
tiristoarele si triacele. Momentul la care apar aceste pulsuri este determinat de
atingerea tensiunii de amorsare. Simbolul sau, precum si forma caracteristicii statice
sunt prezentate in Fig. 15. Se observa neliniaritatea si simetria caracteristicii; astfel,
cele doua borne ale diacului, numite anozi, sunt perfect echivalente, fapt reflectat si in
simbolul utilizat pentru dispozitiv.
Fig. 15. Diacul si caracteristica sa statica.
In plus, caracterstica statica a diacului mai prezinta o particularitate: exista
regiuni in care panta sa este negativa; aici rezistenta dinamica definita intr-un punct al
caracteristicii prin rd = dU/dI, este negativa. Vom vedea ca aceasta rezistenta
dinamica negativa este elementul cheie in functionarea si utilizarea sa.
In primul cadran, caracteristica statica a diacului (Fig. 15. este de tipul celei
studiate cand am inceput abordarea dispozitivelor cu rezistenta dinamica negativa. La
cresterea de la 0 a tensiunii sursei de alimentare, dispozitivul este, deci, blocat, pana
cand tensiunea pe el ajunge aproximativ la valoarea "de intoarcere" a caracteristicii,
cand are loc comutatia in starea de conductie (amorsarea diacului). Pentru diac,
aceasta valoare "de intoarcere" a caracteristicii poarta numele de tensiune de amorsare
sau de aprindere (breakover voltage in limba engleza), UBO; este, de fapt,
corespondenta tensiunii de pic de la caracteristica de intrare a tranzistoarelor
unijonctiune. Cele mai utilizate valori pentru tensiunea de amorsare sunt intre 30 si 40
V, fiind alese astfel datorita aplicatiei sale tipice, in circuite alimentate la 220 Vef.
Fig. 16. Salturile de amorsare si blocare evidentiate in cadranul I al
caracteristicii diacului.
Dupa amorsare, tensiunea pe diac ramane practic constanta si valoarea ei este
numita tensiune reziduala, UREZ; ea este cu DU= |UBO - UREZ| mai mica decat cea
de amorsare; aceasta diferenta, cu valoarea tipica de 5 V, este numita tensiune
dinamica de amorsare (dynamic breakover voltage). Pentru ca diacul sa ramana in
conductie este necesar ca valoarea curentului sa nu coboare sub curentul de mentinere
IH; acesta este echivalentul curentului de vale de la TUJ. Aplicatia tipica a diacului
este generarea unor pulsuri de curent pentru comanda tiristoarelor si triacelor, intr-o
schema similara unui oscilator de relaxare. De exemplu in Fig. 17. pulsul de curent,
fiind injectat in poarta tiristorului, comanda deschiderea acestuia si astfel se
controleaza comutarea unor curenti de zeci si sute de amperi.

Fig. 2.17. Utilizarea diacului pentru comanda tiristorului.
VFB0 - tensiunea maxima de polarizare.
Pentru k=1 rezulta:
§ E1< VFB0 - blocare cadran I in punctul C
§ E1>VFB0 - conductie cadran I in punctul A
Pentru k=2 rezulta:
§ êE1ê< êVFB0ê - blocare cadran III in punctul D
§ êE1ê> êVFB0ê - conductie cadran III in punctul B
1.5. Teste de evaluare
1.5.1. Test nr. 1
Ce este circuitul prezentat în fig.1 ? Descrieţi funcţionarea completă a circuitului
prezentat în fig.1
Fig.1
R
s
C
R
3
T
b+
T
b-
D
f
TBP
R
4
C
+
C
-
C
V
+
V
-
V
d
R
1
R
2
V
com
+
-
1.5.2. Test nr. 2
Ce este reprezetat în fig.nr1?

Fig.1.
Faceţi analiza dispozitivului în condiţiile în care:
• UAK>0; UGK=0;
• UAK>0; UGK>0;
cu trasarea caracteristicii statice.
2. Unitatea de învăţare 2
PROPLEMATICA GENERALA A
CONVERTOARELOR STATICE
2.1.Clasificare
Clasificarea convertoarelor statice de putere se poate face, în principal, dupa
doua criterii:
• tipul marimii electrice la intrarea şi la ieşirea convertorului
• tipul de comutaţie
Dupa primul criteriu se disting:
• redresoarele - sunt convertoare alternativ continuu. Fluxul de energie este
orientat de la partea de curent alternativ la partea de curent continuu.
• variatoarele de tensiune alternativă -sunt convertoare alternativ-alternativ.
Fluxul de energie este orientat de la partea de curent alternativ a intrării
spre partea de curent alternativ a ieşirii. Frecvenţa tensiunii de ieşire este
aceeaşi cu cea a tensiunii de intrare, dar valoarea să efectivă poate fi
modificată.
• cicloconvertoarele - sunt convertoare alternativ-alternativ. Fluxul de
energie este orientat de la partea de curent alternativ a intrării la partea de
curent alternativ a ieşirii, dar frecvenţa tensiunii de ieşire poate fi
modificată în raport cu cea a tensiunii de intrare, ca şi valoarea să efectivă.
• chopperele - sunt convertoare curent continuu-continuu. Fluxul de energie
este orientat dinspre partea de curent continuu a intrării la partea de curent
continuu a ieşirii. Tensiunea de ieşire este reglabilă.
• invertoarele autonome- sunt convertoare curent continuu-alternativ. Fluxul
de energie este orientat de la partea de curent continuu a intrării la partea
de curent alternativ. La ieşire găşim una său mai multe tensiuni alternative
reglabile ca valoarea efectivă şi ca frecvenţă.
În plus converşia continuu-continuu şi converşia alternativ-alternativ sunt
poşibile cu ajutorul convertoarelor cu o structură mai complexă, numite “cu
faza intermediara de converşie”.
În acest caz:
• convertorul continuu-continuu conţine un invertor autonom, un circuit
intermediar de tensiune alternativă şi un redresor;
• convertorul alternativ-alternativ conţine un redresor, un circuit intermediar
de tensiune său de curent continuu şi un invertor autonom.
Dupa al doilea criteriu distingem:
• cu comutaţie naturală: f=50Hz (frecvenţă redusă) are loc atunci când
ieşirea se face in mod natural şi frecvenţa de lucru este dictatş de frecvenţa
reţelei de alimentare (redresorul)
• cu comutaţie forţată: ieşirea din conducţie a dispozitivului semiconductor
de putere se face la un moment comandat de dispozitiv, f>>; f~kHz.
Fig 1. Posibilitatile de converşie a energiei electrice prin intermediul convertoarelor
statice de putere
2.1.1.Definiţia comutaţiei
Prin comutaţie se întelege trecerea succesivă a curentului de la o cale de curent la
altă cale de curent a părţii de putere.
Prin definiţie, o cale de curent conţine un şingur întreruptor (un şingur dispozitiv
conductor de putere). Pentru comutarea în starea închis şi deschis, un întreruptor
trebuie să aibă aplicată la bornele săle o tensiune convenabilă. Aceasta tensiune este
numită “tensiune de comutaţie”.
• comutaţie “naturală” - dacă această tensiune este disponibilă în cadrul părţii de
putere se spune ca avem un convertor cu comutaţie “naturală”;
• comutaţie “comandată” - daca ea trebuie creată şi aplicată la momente
determinate de timp.
Pentru tiristoarele normale, comutaţia comandată se numeste “forţată” deoarece
blocarea unui asemenea dispozitiv se face prin intermediul unui circuit auxiliar de
blocaj; el este pus în funcţiune într-un moment convenabil de către circuitul de
comandă.
Redresoarele, variatoarele de tensiune alternativă şi cicloconvertoarele sunt
convertoare cu comutaţie “naturală”, deoarece tensiunea de comutaţie se găseşte în
partea de forţă creată de reţeaua alternativă. Blocajul tiristoarelor sau diodelor în
convertoarele cu comutaţie naturală se face la trecerea naturala prin zero a curentului
care le străbate.
Chopperele şi invertoarele autonome sunt convertoare cu comutaţie “comandată”.
Aplicaţiile convertoarelor statice de putere apartin preponderent mediului
industrial deoarece permit receptoarelor să primească energie sub formă cea mai
convenabilă, deci să funcţioneze cu randament optim. În stadiul actual, mai mult 60%
din energia produsă este vehiculată de convertoarele statice şi procentul va creste.
Cercetarile asupra dezvoltarii convertoarelor se fac în doua directii:
• creşterea puterii pe unitatea de volum
micşorarea gabaritelor şi a costurilor
Progresele tehnicii bazăte pe convertoare statice de putere sunt legate de
progresele industriei dispozitivelor semiconductoare de putere, care a reuşit în
ultimii ani să producă dispozitive având caracteristici nominale şi fiabilitate din ce
în ce mai ridicate.
Convertizoare statice (Mutatoare) - echipament ce transformă energia electrică de
anumiţi parametri ( numarul de faze n
i
, tensiunea de faza f
i
) in energie de alti
parametri. Sunt costruite cu dispozitive electrice de putere care sunt structuri
electronice ce permit modularea fluxului energetic in interiorul convertizorului (diode
de putere, tranzistoare bipolare de putere - PBJT, tiristoare - SCR, tiristoare cu blocare
pe poarta - GTO, tranzistoare de putere MOSFET, IGBT - cel mai performănt
tranzistor bipolar cu grila izolata, MOS - cel mai mare tiristor controlat prin
tranzistor).
Clasificare
• dupa direcţia de circulatie prin ele:
• unidirecţionale: presupun circulaţia puterii intr-un singur sens
• bidirectionale: presupun circulaţia energiei in ambele sensuri
Redresor - este un convertor ce are la intrare marimi alternative şi la ieşire marimi
continue.
• dupa tipul marimilor de intrare şi ieşire
• convertizoare c.a. - c.c.(redresorul)
• convertizoare c.c. - c.c. (convertizoare coboratoare, ridicatoare,
coboratoare- ridicatoare,
• chopper - convertor cc - cc de mare putere)
• convertizoare c.c. - c.a. (invertoare: IGBT şi microprocesoarele)
• convertizoare c.a. - c.a. - cu circuit intermediar de c.c. (covertoare
indirecte) său fara circuit intermediar de c.c. (directe): variatoare de
tensiune alternativă şi cicloconvertoarele.
Dupa comuatatie şi frecvenţă de lucru

Clasificare dupa domenii de utilizare:
Domeniile de bază pentru utilizarea convertoarelor sunt cele privind
transformărea energiei electrice de tensiune alternativă de frecvenţă standard, fs = 50
Hz, în energie electrică de altă formă: curent continuu sau current alternativ de
frecvenţă nestandardizată sau de frecvenţă variabilă. Pentru alimentarea
consumatorilor care folosesc o astfel de energie electrică, se folosesc diferite
convertoare de frecvenţă cu diode sau tiristoare.
Acestea pot fi directe, în care se realizează conversia şingulară energiei
electrice (de obicei, la ieşire se obţine tensiune de frecvenţă inferioara, f < 50 Hz) şi
convertoare cu grup de curent continuu, care se compun dintr-un redresor care
transformă curentul alternativ în curent continuu şi dintr-un invertor autonom, care
transformă curentul continuu în curent alternativ de frecvenţă mai mica sau mai mare
de 50 Hz, sau variabilă.
Un număr mare de consumatori de energie electrică de putere mare se cuplează
la reţeaua industrială prin convertoare de diferite tipuri. Convertoarele reprezintă
pentru reţea sarcini neliniare şi funcţionarea acestora influentează puternic regimul
reteţei şi calitatea energiei electrice.
Un domeniu important de utilizare a convertoarelor îl reprezintă liniile de
transport electric în reţelele şi sistemele electrice. Este vorba despre liniile de
transport în curent continuu a energiei electrice la distante mari. O astfel de linie de
transport are la intrare un redresor de putere cu tiristoare, care transformă curentul
alternativ de frecvenţă de 50 Hz în curent continuu. La ieşirea liniei, se instaleaza
invertorul, care transformă curentul continuu în curent alternativ.
Al doilea domeniu de utilizare al convertoarelor în electroenergetică este cel al
surselor de putere reactivă cu tiristoare, care permit producerea şi reglarea puterii
reactive pentru compensarea deficitului acesteia în şistemul energetic.
Al treilea domeniu este utilizarea convertoarelor pentru aşigurarea funcţionării
agregatelor de bază ale centralelor electrice, în mod particular pentru excitarea
turbogeneratoarelor sau hidrogeneratoarelor sincrone şi a compensatoarelor (schemele
de excitare cu tiristoare), pentru pornirea generatoarelor de mare putere (de exemplu
hidrogeneratoare). Convertoarele sunt, de asemenea, necesare pentru sursele
neconvenţionale de energie electrică cum sunt bateriile solare, generatoarele magneto-
hidro-dinamice, etc.
Pentru a vedea concret principiu de funcţionare a unui convertor static să analizăm
funcţionarea unui redresor redresor comandat monofazat. Schema de principiu este
prezentată în fig.2.
Fig.2 – Redresor comandat cu nul (a); curentii si tensiunile în circuitul de
curent continuu la functionarea ca sursa (c) sau consumator de energie (b)

Să analizăm funcţionarea redresorului în sarcină activă L
s
=0.
Când polaritatea tensiunii reţelei este cea indicată în figura 2.a, tiristorul T
1
poate conduce curent dacă la electrodul său de comandă se aplică semnalul de
comandă i
C1
. Acesta se aplică cu o defazare în raport cu momentul de deschidere
normala a lui T
1
, la unghiul α, numit unghi de comandă (figura 3.a).
Momentul de apariţie a tensiunii pozitive pe anodul tiristorului se numeşte
moment de deschidere naturală (în figura 3, pentru tiristorul T
1
, acesta este momentul
θ = 0). Până la cuplarea tiristorului T1 (pentru θ < α), tensiunea pe sarcină este u
d
= 0.
La cuplarea tiristorului, înmomentul θ = α, tensiunea u
d
creşte brusc până la valoarea
u
d
= e
2
, pentru că pe tiristorul deschis u
a
≈ 0. Curentul trece prin semi-înfăşurarea
superioară a transformatorului, prin tiristorul T
1
şi sarcină: i
2
(t) = i
a
(t) = i
d
(t).
În cazul sarcinii active, curentul reproduce forma tensiunii (figura 3.a). La
trecerea curentului prin sarcină, în aceasta se disipă putere activă. Când θ = π,
curentul prin diodă şi curentul în sarcina devin egali cu zero şi tiristorul T
1
se închide.
Până la deschiderea tiristorului T
2
, apare în sarcină o pauza fără curent, pe durata
intervalului [π, (π + α)].
În momentul θ = π + α, se aplică impulsul de comandă pe tiristorul T
2
, acesta
se deschide şi, în acest interval, u
d
= - e
2
, adică pe sarcină se aplică tensiunea de la
bornele semi-înfăşurării inferioare a transformatorului. Curentul trece prin semi-
înfăşurarea inferioară, tiristorul T
2
şi sarcină, pastrând sensul anterior.
Definiţie - Convertorul static
Convertoarele statice de putere sunt echipamente statice complexe intercalate între
sursă de energie şi receptor, având rolul de a modifica parametrii energiei furnizate de
sursă (valoare, formă, frecvenţă a tensiunii) tinând cont de cerintele impuse de
receptor.
Convertoarele pot fi de asemenea montate între doua surse de energie pentru a
face poşibila functionarea şimultana a acestora. Convertorul static are rol de receptor
din punct de vedere al sursei de energie şi rol de sursă de energie din punct de vedere
al sărcinii.
Partea de putere a convertorului este realizata cu dispozitive semiconductoare de
putere comandabile (tiristoare, tranzistoare) şi/său necomandabile (diode). Aceste
dispozitive functionând în regim de comutaţie, au rolul unor întrerupatoare, deci
rezulta un regim permanent formăt dintr-o succeşiune periodica de regimuri
tranzitorii.
Comutaţie - Închiderea şi deschiderea succeşiva a acestor întrerupatoare
se face dupa o logica impusă de principiul de functionare a convertorului. Aceasta
logica este aşigurata de schema electronica de comanda. Toate convertoarele contin
deci o parte de putere (forta) şi o parte de comanda.

Fig.3. – Diagramele de timp ale curentilor si tensiunilor în redresorul comandat cu
nul, în cazul functionării în sarcina activă (a)
În momentul θ = 2π, se produce blocarea tiristorului T2. În intervalul de
funcţionare a unui tiristor, pe tiristorul închis, ua = 2e
2
. Valoarea efectivă a tensiunii
redresorului, egală la mersul în gol cu valoarea efectivă a tensiunii de ieşire, este:
( ) ( ) ( )

+
·
− ⋅ ⋅
· ⋅ ⋅ ⋅ ⋅ ·
π π
α
α
π
θ
θ θ
π
0
0
2
2
2
cos 1 cos 2
) sin( 2
1
d d
E
E
d E E
unde E
d0
= 0,9⋅Ε
2
este valoarea efectivă a tensiunii la ieşirea redresorului necomandat.
Variatia lui U
d
în funcţie de unghiul de comandă este reprezentată în diagramele de
timp din figura 4.
.
Fig.4 – Forma tensiunii de ieşire la redresorul monofazat comandat cu
sarcină activă, pentru diferite unghiuri de comandă
Odată cu creşterea lui α, creşte intervalul de pauză fără curent, când nu se
transmite în sarcină putere din reţea. Dependenta u
d
= f(α) se numeşte
caracteristicăde reglare pentru sarcină activă
Ventile ellectrice - Dispozitivele electronice care echipează convertoarele ,
sunt numite şi ventile (deoarece îndeplinesc rolul unor comutatoare electronice)
sunt tiristoarele şi/sau diodele de putere. Dacă convertorul este realizat numai cu
tiristoare, atunci se numeşte convertor complet comandat, dacă acesta este realizat
cu tiristoare şi diode se numeşte convertor semicomandat iar dacă se folosesc
numai diode atunci convertorul se numeşte convertor necomandat.
Tipuri de ventile electrice
• Diode redresoare de putere;
• Tiristori bipolari;
• Tiristori MOS
Variantele constructive ale tiristoarelor:
• Dinistorul este tiristorul fără electrod de comandă. Dispozitivul este similar
tiristorului obişnuit dar la care nu se aplică semnal pe electrodul de comandă.
Deschiderea dinistorului se face când tensiunea aplicată depăşeşte valoarea
tensiunii de deschidere. Prin aplicarea unei tensiuni inverse, dinistorul este
întotdeauna închis.
• Triacul este dispozitivul de comutare compus din mai multe staturi, la care
caracteristica este simetrică pentru tensiune directă şi inversă El este capabil
să comute curentul indiferent de sens şi poate înlocui circuitul compus din
două tiristoare obişnuite cuplate în paralel şi în sens opus.
• Tiristorul bioperaţional, este un dispozitiv care se poate bloca prin aplicarea
unui impuls negativ pe electrodul de comandă. Puterea necesară pentru
blocarea curentului anodic este mult mai mare în comparatie cu puterea
impulsului de deschidere. Există tiristoare bioperaţionale pentru curenţi pâna
la 1000 – 2000 A şi tensiuni pâna la 1000 – 2000 V. Utilizarea lor este în
domeniul electronicii energetice pentru puteri mici şi medii.
2.1.2. Regimuri de lucru:
1.Regimul de curent fara întrerupere la functionarea în sarcina activ-inductiva
2.Regimul de curent intermitent la functionarea în sarcina activ-inductiva
1.Regimul de curent intermitent la functionarea în sarcina activ-inductiva
Inductanţa LS se opune creşterii curentului id (diagramele de timp din figura 3.b).
După cuplarea tiristorului T1, în momentul θ = α, puterea se transmite din reţea în
sarcină, iar sensul tensiunii si curentului în sarcină coincid (figura 3). Energia se
acumulează în inductanţa sarcinii.
Fig. 4 – Caracteristicile de reglare la redresorul monofazat comandat (a)
si caracteristicile externe ale redresorului de putere medie si mare (b)
În momentul θ = π, tensiunea ud(θ) = e2(θ) îşi modifică sensul, dar inductanta
LS tinde să întârzie scaderea curentului id = ia şi T1 continuă să conduca curent.
Acum, sensurile tensiunii şi curentului în sarcină sunt opuse (figura 3.c). Aceasta
înseamnă ca sarcina reprezintă o sursa de energie,
adică întoarce energia acumulată în inductantă în reţeaua de alimentare. În această
situatie, o parte din această energie se pierde pe rezistenta activă RS.
În momentul θ = α + λ, energia acumulată în inductanţă este egală nulă,
curentul id = ia scade la zero şi T1 se blochează. După pauza fără curent, în momentul
θ = π + α, se aplică impulsul de comandă pe tiristorul T2 şi procesele se repetă. Acest
regim, când între intervalele de conducţie ale tiristoarelor există pauze fără curent, se
numeşte regim de curent intermitent.
Apariţia sectoarelor negative pe curba ud, pe timpul revenirii energiei din
sarcină în reţea, conduce la faptul ca valoarea efectivă a tensiunii devine mai mică
decât valoarea determinată pentru sarcină activă.
Tensiunea de ieşire depinde nu numai de unghiul de comandă, dar şi de
caracterul sarcinii (adică de ωp⋅LS/RS), pentru ca durata etapei de revenire a energiei
acumulate în inductanţă depinde de raportul dintre inductanţă şi rezistenta activă a
sarcinii. Prin cresterea inductanţei sau prin micşorarea lui RS, durata pauzei fără
curent se micşorează, iar la atingerea egalitatii, λ = π redresorul trece în regim de
curent neîntrerupt.
2.Regimul de curent fara întrerupere la functionarea în sarcina activ-
inductiva
Acest regim este caracteristic pentru redresoarele de putere, la care, de obicei, ωp⋅LS
>> RS. Pentru asemenea raport al parametrilor, curentul de sarcină este continuu şi
bine netezit, valoarea sa instantanee fiind egală cu valoarea efectiva id = Id (figura
3.c). În intervalele de timp [α, π] şi [(α + π), 2π], sensurile curentului şi tensiunii în
sarcină coincid, energia se transmite din retea în sarcina şi o parte a acestei energii se
acumulează în inductanţă. În intervalele [0, α] şi [π, (π + α)], energia acumulată în
inductanţă se întoarce în reţeaua de alimentare, dar, în momentul cuplării tiristorului
urmator, energia acumulata în inductanta nu este înca egală cu zero. În regimul de
curent neîntrerupt, durata de trecere a curentului prin diodă este λ = π, adică în orice
moment de timp sarcina este cuplată la una din semi-înfăşurările transformatorului.
Valoarea efectivă a tensiunii redresorului în regim de curent neîntrerupt este:
de unde, Ed = Ed0⋅cosθ.
Caracteristica de reglare a redresorului în regim de curent fără întrerupere este
prezentata în figura 4.a, ea reprezentând o cosinusoidă.
Pentru valori ale unghiului de comandă α > αcr , energia acumulată în
inductanţă devine insuficientă pentru menţinerea fără întrerupere a curentului în
sarcină şi redresorul trece în regim de curent intermitent, când se micsoreaza
sectorul negativ al curbei ud(t) şi creste ud. În cazul funcţionării
pe sarcină pur inductivă, αcr = π/2, adică durata etapei de acumulare a energiei în
inductanta [α, π] este egala cu durata etapei de revenire a energiei din sarcină în
reţea. Alegerea tiristoarelor şi calculul transformatorului la redresoarele comandate se
face pe baza acelorasi relaţii ca şi pentru redresoarele necomandate, pentru ca cei
mai mari curenţi şi tensiuni pe elementele schemei corespund regimului α = 0.
2.2.Comanda tiristoarelor
2.2.1.Dispozitivul de comanda pe grilă

2.2.1.1.Funcţiile circuitului de comandă
Convertoarele cu tiristoare se compun din partea de forţă (PF), a cărei
funcţionare a fost analizată în paragrafele anterioare şi din şistemele de comandă
(SC). Partea de forţă a convertorului comandat, realizată cu dispozitive comandate
(tiristoare, tranzistoare de putere), poate funcţiona numai când pe electrozii de
comandă se aplică în momente de timp determinate impulsurile care asigură cuplarea
tiristoarelor respective.
La convertoarele cu tiristoare şi cu comutare artificială, SC asigură în plus şi
decuplarea tiristoarelor la momente de timp determinate.
În continuare, să analizăm metodele de realizare a sistemelor de comandă ale
convertoarelor cu tiristoare cu comutare naturală. Sistemele de comandă sunt uneori
instalatii complicate pentru prelucrarea informatiei şi sunt deosebite în funcţie de
tipul convertorului şi de domeniul de utilizare a acestuia, însă funcţiile SC pot fi
grupate pentru rezolvarea problemelor esenţiale şi anume:
• determinarea momentelor de timp în care trebuie cuplate anumite tiristoare.
Aceste momente de timp sunt stabilite de semnalul de comandă care se aplică
la intrarea SC şi care determină funcţionarea acestora;
• definesc valorile parametrilor convertorului (de exemplu, valoarea medie a
curentului sau tenşiunii la ieşirea redresorului);
• formarea impulsurilor de comandă, transmise în momentele de timp necesare
pe electrozii de comandă ai tiristoarelor şi care au amplitudinea, puterea,
durata corespunzătoare, iar în unele cazuri şi o anumita formă necesară a
curbei de variatie în timp.
Pe lângă acestea, şistemele de comandă pot îndeplini şi alte funcţii:
• realizarea pornirii şi opririi agregatului
• realizarea protectiei în regimuri de avarie, etc.
Realizarea acestor funcţii suplimentare se reduce însă de asemenea la
determinarea momentelor de timp de aplicare a impulsurilor de comandă pe
tiristoarele convertorului sau la blocarea formării impulsurilor de comandă.
Prima funcţie a SC este tipică pentru electronica informatională: transformarea
semnalului de comandă (tensiune, curent sau cod) în interval de timp.
La convertoarele cu tiristoare cu comutatie comandată, momentul de cuplare a
tiristoarelor se măsoară în raport cu momentul de comutare naturală. Această
problemă informaţională se reduce la determinarea unghiului de comandă α, adică a
deplasării de fază a impulsului de comandă în raport cu momentul de comutare
naturală. Blocul sistemului de comandă, care îndeplineşte rolul de transformare a
semnalului de comandă în interval unghiular α, se numeşte dispozitiv de defazare
(DDF).
Fig.1 – Schema-bloc a sistemului de comandă a convertorului cu tiristoare ireversibil (a) si
reversibil (b)
A doua funcţie îndeplinită de SC, constă în formarea impulsului de comandă
în ceea ce priveşte forma, durata şi amplitudinea acestuia. Această problemă este
rezolvată de către blocurile sistemului de comandă, care se numesc formatoare de
ieşire (FI). Deseori, se formează impulsuri de comandă
de formă dreptunghiulară. Durata, amplitudinea şi puterea acestor impulsuri este
determinată în conformitate cu parametrii tiristoarelor de putere şi cu regimurile de
funcţionare a convertorului cu tiristoare.
Formarea impulsurilor dreptunghiulare se face cu ajutorul multivibratoarelor,
iar amplificarea impulsurilor în putere se face în cascadă.

2.2.1.2. Structura sistemului de comandă
Schema bloc a convertorului cu tiristoare cu sistem de comandă este prezentată în
figura 1.a. Ea se compune din:
• partea de forţă (PF)
• sistemul de comandă (SC).
Acesta din urmă include:
• dispozitivul de defazare, DDF, la intrarea căruia se aplică semnalul de
comandă uC,
• formatorul de impulsuri, FI, de la ieşirile căruia se culeg impulsurile de
comandă IC.
• circuitul de legătură inversă LI, la intrarea căruia se aplică un parametru
oarecare de ieşire al convertorului sau al obiectului care primeşte de la
convertor alimentarea (tensiune, curent, frecvenţa de rotatie a mecanismului
de acţionare, temperatura încălzitorului, etc.).
La ieşirea blocului LI se formează tensiunea u
LI
, care din nou se aplică la
intrarea SC sub forma semnalului de reacţie negativă, care permite stabilizarea
parametrilor de ieşire ai convertorului şi corecţia erorilor ce apar la funcţionarea
acestuia. În acest caz, la intrarea DDF se aplică semnalul
u = u
C
– u
LI
. (1)
Convertoarele cu tiristoare care au circuit de reacţie ce cuprinde partea de forţă a
convertorului, se
numesc convertoare cu circuit de comandă închis.
O structură mai complicată are SC al convertorului reversibil cu tiristoare sau
convertorul direct de frecvenţă (CDF). Fiecare dintre seturile de tiristoare ale acestor
convertoare are blocuri principale de comandă DDF şi FI, care, independent unul faţă
de celălalt, realizează comanda acestora în conformitate cu semnalul de comandă u
C
,
comun pentru ambele seturi.
La comanda separată a seturilor, se realizează funcţionarea alternativă a
acestora, în funcţie de sensul curentului în circuitul de sarcina iies. Schema bloc a SC
pentru convertorul reversibil cu comandă separată este prezentată în figura 1.b.
Primul set de tiristoare este legat la DDF1 şi FI1, al doilea set este comandat de DDF2 şi
FI2. La intrarea ambelor formatoare de ieşire sunt prevăzute elemente logice legate de
dispozitivul de comandă separată (DCS).
Dacă semnalul logic la ieşirea DCS R1 = 1, atunci FI
1
transmite impulsurile de
comandă la tiristoarele primului set, care formează curentul de ieşire al convertorului
de polaritate pozitivă. Când semnalul la ieşirea DCS R2 = 1, intră în functionare CR2,
impulsurile de comandă se aplică pe tiristoarele celui de-al doilea set, care formează
polaritatea negativă a curentului de ieşire. Cuplarea simultană a seturilor este interzisă
prin introducerea blocării logice R1R2 = 0.
Dispozitivul de comandă separată (DCS) reprezintă o instalaţie logică, la
intrarea căreia se aplică informaţia despre polaritatea curentului de ieşire a
convertorului iies. La inversarea sensului curentului de la pozitiv la negative DCS
stabileşte R1 = 0, când s-a ajuns la valoarea nulă a curentului şi astfel
cuplarea tiristoarelor primului set este interzisă. După un timp de întârziere suficient
pentru refacerea proprietăţilor de comandă la tiristoarele primului set, la ieşirea DCS
se formează R2 = 1 şi se cuplează tiristoarele celui de-al doilea set.
Dispozitive de defazare (DDF)
Dispozitivul de defazare este un convertor al semnalului de comanda uC în
unghi de comanda α, masurat din momentul deschiderii naturale. Sunt frecvent
utilizate DDF, la care se introduce informaţia despre valoarea curentă a fazei tensiunii
reţelei. Funcţionarea acestor DDF se sincronizează nemijlocit cu reţeaua de
alimentare şi acestea se numesc sincrone. DDF sincrone se pot utiliza atât la
SC deschise, cât si la convertoarele cu circuit închis de comanda. În acest caz, la
intrarea DDF se aplica semnalul u = uC + uL. (2)
Dispozitiv de defazare de tipul generator de tensiune variabilă.
Există o serie de metode de realizare a DDF sincrone. Utilizare mai mare au
căpătat DDF cu semnal de desfăşurare, care uneori se mai numesc şi DDF de tip
vertical.
Fig.2 – Schema DDF de tip vertical (a) si diagramele de timp ale tensiunii când
forma tensiunii de referinţă a semnalului este cosinusoidală (b), respectiv liniară (c)
Aceste DDF depăşesc calitativ alte instalaţii similare în ceea ce priveşte cele
mai importante caracteristici. DDF de tip vertical se compun din generatorul tensiunii
de desfăşurare (de referinţă), GTR, a cărui funcţionare este sincronizată cu tensiunea
reţelei de alimentare şi din comparatorul K, la
intrarea căruia se aplică impulsurile de comandă uC şi tensiunea de referinţă utr.
Schema bloc a unui asemenea dispozitiv este prezentată în figura 2.a. Comparatorul
compara uC şi utr; în momentul când acestea sunt egale el comută, astfel că formatorul
de ieşire al SC elaborează impulsul de comandă, care se transmite la electrodul de
comandă al tiristorului. La DDF de tip vertical se folosesc două forme pentru
tensiunile de referinţă. În cazul formei cosinusoidale (figura 2.b),
utr(θ) = Um⋅cosθ (3)
unde θ = 0 este momentul de comutare naturala a tiristorului i.
În momentul θ = α, tensiunile de referinţă şi de comandă sunt egale:
Um⋅cosθ = uC (4)
Din formula (3.25), se obţine:
α = arccos(uC/Um) (5)
Ecuaţia 5 se numeşte caracteristica de fază a DDF şi este reprezentată în figura 3.
(curba 1).
Fig.3 – Caracteristica de faza a DDF
O astfel de formă a caracteristicii de fază se numeşte arccosinusoidală.
Convertorul cu tiristoare cu număr de faze oarecare, ce funcţionează de la reţeaua
simetrică de alimentare, în cazul când lipsesc distorsiunile de comutare a tensiunii de
ieşire în regim de curent fără întrerupere în sarcină, este caracterizat prin caracteristica
cosinusoidală de
GTR se realizează sub forma unui generator de tensiune liniar crescătoare, a
cărei funcţionare este sincronizată cu reţeaua de alimentare, adică începutul
desfăşurării se produce în momentul comutaţiei naturale a tiristorului i. În momentul
θ = α, tensiunile de comandă şi de referinţă la intrarea comparatorului sunt egale, de
unde caracteristica de fază a DDF cu tensiune de referinţă liniară este:

,
_

¸
¸
− ⋅ ·
m
c
U
U
1
2
π
α
Caracteristica de fază

,
_

¸
¸
·
m
c
U
U
f α
este reprezentată în figura 2 (curba 2), ea
numindu-se lineară. Caracteristica de reglare a convertorului împreună cu SC,

,
_

¸
¸
·
m
c
d
d
U
U
f
E
E
0
este reprezentata în figura 4 (curba 2). Se observă că, în acest caz, caracteristica de
reglare este neliniară, însă ea este totuşi apropiată de caracteristica liniară. Din
aceasta cauză, proprietăţile convertoarelor cu caracteristici de fază arccosinusoidală
şi liniară sunt apropiate.
Fig.4 – Caracteristica de reglare a convertorului cu tiristoare
Avantajul metodei verticale constă în viteza maximă de reacţie a SC, pentru
că semnalul de comandă se aplică pe comutator fără mediere şi întârziere.
Fig.5 – Schema DDF de tip vertical cu circuite integrate
Să analizăm cazul simplu al DDF de tip vertical realizat cu circuite integrate 5.
Pentru formarea tensiunii cosinusoidale de referinţă, comutatorul Com se fixeaza în
pozitia 1. Comparatorul A1, realizat cu un amplificator operational, fixează
polaritatea tensiunii retelei (figura 6,a).
Când alternanţa tensiunii de reţea este pozitivă, la ieşirea comparatorului
tensiunea u’ este negativă şi comutatorul realizat cu tranzistorul cu efect de câmp T
este închis. Tensiunea reţelei este integrată în integratorul realizat cu amplificatorul
operational A2. Pentru R1C = 1/ω:
( ) ( ) ( ) ( )

− · ⋅ ⋅ ⋅
⋅ ⋅
·
θ
θ θ θ
ω
0 1
cos 1 sin
1
m m i
U d U
C R
t u
unde Um este amplitudinea tensiunii ur (figura 6.b).
La ieşirea integratorului, uI se însumează pe rezistoarele R2 cu tensiunea continua Um,
şi astfel se bţine tensiunea de referinţă de formă cosinusoidală:
utr(θ) = Um + uI(θ) = Um⋅cosθ
ceea ce corespunde cu relatia (3) (figura 6.c)
În comparatorul realizat cu amplificatorul operational A3 se compară tensiunea
de referinţă utr şi cea de comandă, uC, iar când acestea sunt egale comparatorul comută
(fig.6.d). La comutarea comparatorului, se porneşte formatorul de ieşire, care
elaborează impulsul pe electrodul de comandă a tiristorului de forţă. În figura 6.e este
reprezentată tensiunea de ieşire a redresorului monofazat, care funcţionează în sarcină
RL, în regim de curent fără întrerupere.
Fig.6 – Diagramele de timp ale tensiunilor în schema din figura 5.
În a doua jumătate a perioadei, la ieşirea comparatorului A1 este tensiune
pozitivă, care deschide comutatorul realizat cu tranzistorul cu effect de câmp. Acesta
scurtcircuitează condensatorul C, astfel că uI(t) = 0. Când tensiunea reţelei este
negativă, impulsul de comandă pe tiristor nu se formează şi nu se produce
funcţionarea comparatorului A3 (figura 6.c,d). În acest timp, în redresor se cuplează
alte tiristoare (figura 6.e), pentru cuplarea cărora se folosesc alte canale de comandă,
realizate pe baza schemei din figura 5. În regimul analizat în schema din figura 5,
GTR este realizat pe integratorul A2, care realizează în procesul de integrare
defazarea tensiunii reţelei cu π/2 si filtrează tensiunea de reţea în cazul existentei
distorsiunilor. La comutarea Com în poziţia 2, aceeaşi schemă formează o tensiune de
referinţă liniară (figura 2.c). În acest caz. la ieşirea integratorului A2 se formează
tensiune liniar descrescătoare:
( )
C R
t U
dt U
C R
t U
t
I


· ⋅ ⋅

·

1
0
0
0
1
1
La ieşirea integratorului A2 se formează tensiunea de referinţă utr = uI + Um,
care se compară cu tensiunea de comandă în comparatorul A2. În a doua jumătate a
perioadei, schema funcţionează la fel
ca şi la formarea tensiunii cosinusoidale de referinţă. În regimul analizat, GTR constă
dintr-un generator de tensiune linear variabilă, realizat de asemenea pe integratul A2.
2.2.2.Circuitulde comandă cu transistor unijoncţiune
Un element de prag folosit mult la realizarea circuitelor de comandă simple este
tranzistorul unijoncţiune.circuitul de reglaj al fazei este prezentat în fig.7.

Fig.7. Circuit de comandă pentru reglaj de fază cu tuj
Montajul de baza in care este utilizat dispozitivul pentru comanda tiristoarelor
conventionale se numeste oscilator de relaxare. Acesta este prezentat in figura 8:
Fig.8. Oscilator de relaxare cu TUJ

Perioada oscilatiilor T estedată de relaţia:

Pentru Ud, Uemin << Uz, perioada oscilatiilor si unghiul de intirziere la aprindere sunt:
unde parametrul se numeste raport de divizare intrinsec.
In momentul cuplării tensiunii de alimentare tranzistorul este blocat.
Condensatorul C se va încărca de la sursa de alimentare prin intermediul rezistenţei R.
În momentul în care tensiunea de pe condensator a atins valoarea de prag tranzistorul
se deschide, condensatorul se descarcă iar pe rezistenţa R apare un impuls ce poate fi
folosit pentru comanda tiristorului de putere. Pe durata unei alternaţe positive aplicate
pe enodul tiristorului, pe grila lui se pot aplica n impulsuri date de perioada de
oscilaţie T, dintre care primul care operează după trecera prin zero a tensiunii de
sincronizare comandă amorsarea.
În cazul în care TUJ-ul nu poate asigura amorsarea sigură a tiristorului scema de
comandă poate conţine elemente de comandă suplimentare prezentate în fig.7.

2.2.3. Circuitul de comandă pe grilă cu circuite integrate
Schema bloc a unui circuit integrat destinat comenzii în fază a aprinderii tiristoarelor
este asemănătoare cu cea prezentată în fig.1. şi analiyată mai sus. Complexitatea
crescăndă a circuitelor de comandă a tiristoarelor a dus la realizarea lor monolitică.
Din punct de vedere al realizării amorsării, toate circuitele integrate sunt identice. Ele
se difernţiază prin prin modalitatea de control a puterii dissipate în sarcina din
circuitul anodic al tiristorului.
Vom analiza circuitul de comandă pe grilă cu integratul βAA 145. Schema bloc a
integratului este prezentată în fig.9.
Fig.9.
Detectorul de nul sesizeză trecerile prin 0 ale tensiunii de sincronizare. La
fiecare trecere prin 0 detectorul generează la terminalul 16 impulsuri cu amplitudinea
de 8V. divizorul R
1
, R
2
, o valoare pozitivă pentru viteza variaţiei prin zero a
semnalului de sincronizare.
Generatorul de rampă încarcă rapid capacitatea C`
2
la + 8V la fiecare impuls
generat de detectorul de nul. Şi o lasă să se descarce lent prin R
e
5
şi P
e
1
. Pe terminalul
7 se obţine o rampă de tensiune. Comparatorul are la intrarea neinversoare semnalul
triunghiular dat de generatorul rampă iar pe intrarea inversoare tensiunea de comandă
a unghiului de conducţie. Atât timp cât V
7
>V
8
comparatorul nu basculează. Când cele
două tensiuni sunt egale comparatorul basculează.
Monostabilul este declanşat de basularea comparatorului generează un impuls
care comandă blocul logic de ieşire.
Blocul logic de ieşire are rolul de a furniza semnalul logic de ieşire la
terminalele 10 şi 14, corespunyătoare celor două alternanşe ale reţelei de alimentare.
În fig.10 este prezentată schema schema de comandă trifazică a unei punţi
semicomandate.
Fig.10.
În schema din fig.10 nu sunt cuprinse şi circuitele adiacente necesare pentru buna
funcţionare a circuitului integrat. Ele au fost prezentate în fig.9. Deoarece puntea este
semicomandată, s-a folosit numai ieşirea 10 a integratului pentu comanda pe
alternanţa pozitivă. Transformatorul coborâtor asigură tensiunile de referinţă
detectorului de nul. Tensiunea de polarizare de pe terminalul 8 al integratului
stabileşte valoarea unghiului de aprindere.
2.2.4.Circuitul de comandă pe grilă cu izolaţie galvanică
La realizarea formatoarelor de impulsuri este importantă obţinerea unei
stabilităţi înalte la perturbaţii, pentru că în partea de forţă a convertorului au loc
salturi de tensiune de amplitudine mare, care, prin capacităţile parazite, pot pătrunde
în SC.
Din această cauză, legătura dintre SC şi electrozii de comandă ai tiristoarelor se
face prin separare galvanică.
2.2.4.1.Separare galvanică cu optocuplor
Separarea galvanică se poate realize cu optocuplor sau cu transformator de impulsuri.
În fig.11 este prezentată schema simplificată a unui dispozitiv de comandă pe grilă cu
separare galvanică prin optocuplor. Avantajul acestui mod de izolare galvanică constă
în evitarea deformărilor impulsului de comandă determinată de elementele echivalente
ale transformatorului de impulsuri(inductanţă de magnetizare, capacităţi parasite, etc).
Fig.11
Pentru acest mod de izolare amplificatorul de impulsuri se găseşte direct conectat
la tiristorul de putere. Din această cauză el trebuie alimentat printr-un transformator
de izolare auxiliar. Acest sistem poate fi cuplat la schema din fig. 10. Punctul 4 din
schema din fig.11 se va lega în serie cu rezistenţa de 100 ohmi, din fig.10, prin care
se comandă tiristoarele de putere. Punctul 1 se va lega la masa sistemului de comandă
cu circuite integrate. Poarta tiristorului se va lega la tranzistorul de putere T din fig.11.
2.2.4.2. Circuite de comandă pentru tiristoarele cu blocare pe poartă GTO
Există multe scheme de comandă pentru tiristoarele GTO precum:
• Comanda în circuitul de sarcină cu transistor bipolar şi TEC-MOS;
• Comanda în circuitul de poartă cu două tranzisoare bipolare;
• Comanda în circuitul de poartă cu izolare galvanică cu transformator de
impulsuri.
Vom prezenta o schemă de comandă cu izolaţie galvanică cu transformator de
impulsuri pentru tiristor tip GTO.(fig.12.)
Acest circuit poate asigura comanda pe pe poartă a tiristoarelor GTO de medie
putere până la frecvenţe de ordinal zecilor de kHz în aplicaţii în care frecvenţa de
umplere variază între 5% şi 50%.
Funcţionare:
Prin deschderea tranzistorului Q1 , curentul din secundarul transformatorului Tr
trece prin capacitatea C2 în poarta tiristorului GTO. Acesta se amorsează. Tranzitorul
Q2 este blocat. Pe frontul pozitiv al impulsului de comandă, curentul de de poartă are
o valoare mare datorită circuitului R3, C1 din emitorul tranzistorului Q1. După
încărcarea capacitorului C2, cu polaritatea din figură, curentul pozitiv de poartă este
menţinut prin intermediul diodei Zenner, DZ. Blocarea tranzistorului Q1 determină
intrarea în conducţie a trazistorului Q2. Capacitorul C2 polarizează invers joncţiunea
poartă – katod a tiristorului GTO permiţând extragerea curentului de poartă şi deci
blocarea lui.
Fig.12. Circuite de comandă pentru tiristoarele cu blocare pe poartă GTO
2.3. Teste de evaluare
23.1. Test nr. 1
Ce este circuitul prezetat în fig.1. Descrieţi funcţionarea completă a circuitului
prezentat în fig.1

Fig.1
23.2. Test nr. 2
Ce este circuitul prezentat în fig.1. Descrieţi funcţionarea completă a
circuitului prezentat în fig.1

Fig.1
3.Unitatea de învăţare 3
CONVERTOARE CU COMUTATIE NATURALA,
3.1.Conideratii generale
Convertoarele cu comutaţie naturală sunt convertoarele la care elemtul activ din
compunere trece din starea amorsat în starea blocat, in mod natural, ca urmare a
poarizării inversă a acestuia, eaplicată în partea de putere. În funcţie de elementul
activ din compunere se împarte în:
• Convertoare necomandate, realizate cu diode semiconductoare;
• Convertopare comandate, realizate cu tiristoare.
Fiecare dintre aceste tipuri de convertoare, funcţie de tensiune aplicată la intrare şi
a modului în care se realizează conversia se împart în:
• Redresoare monofazate mono şi bialternantă;
• Redresoare trifazată;
• Convertoare reglabile de tensiuni alternative;
• Convertoare reversibilă de frecvenţă.
3.2.Convertoare(redresoare) monofazate
3.2.1.Redresoare monofazate necomandate
3.2.1.1.Redresor monofazat monoalteranţă cu sarcină
rezistivă
Schema consideră că dioda este ideală în sensul că tensiunea pe ea în sens
direct este nulă. Tensiunea redresată este o tensiune pulsatorie cu o valoare medie
diferită de 0.
Se pune problema determinării randamentului şi coeficientului de pulsaţie. Schema
echivalentă este:
10 Determinarea randamentului:
η = Puterea debitată de consumator(Pcc)/Palt(absorbită de la reţea)
2
0
Determinarea coeficientului de pulsaţie γ
γ = Amplitudinea primei armonici a tensiunii/Valoarea medie a tensiunii redresate
γ - arată în ce raport se află pulsaţiile din tensiunea redresată faţă de componenţa
medie.
γ = USin/USmed = (USim/2)/(USm/π) = π/2 ≈ 1,57 – valoare foarte mare rezultând
ecesitatea utilizării filtrului.
3.2.1.2.Redresor monofazat monoalternanţă cu sarcină
pur inductivă.
Inductivitatea fiind ideală circulaţia de curent se menţine prin diodă şi după
trecerea prin 0 a tensiunii iar curentul redresat conţine pe lângă o componentă
continuă o componentă cu frecvenţa egală cu frecvenţa sursei şi decalată cu π/2 în
urmă. Nu se disipă putere pe circuitul de sarcină.
3.2.1.3. Redresor monofazat monoalternaţă cu
sarcină rezistiv inductivă
În intervalul de conducţie a diodei:
Soluţia ecuaţiei diferenţiale cuprinde 2 componente – soluţie liberă şi forţată:
Soluţia liberă se determină din:
Soluţia generală:
Soluţia generală:
A = (√2 U2/Z) sin φ
i(t) = (√2 U2/Z) |sin(ωt-φ) + sin φ· e- R/L ·t| (2)
La ωt = β => I = 0 => sin(β- φ) + sin φ· e- R/L ·t = 0
β – reprezintă durata de conducţie a diodei Soluţia grafică
i(t) = (√2 U2/R) |sin ωt – (L/R)·di/dt
=> Imed = 1/2π∫[(√2 U2/R) |sin ωt – (L/R)·di/dt]d( ωt)
ωt=π fapt ce conduce la reducerea valorii medii a tensiunii redresate. Acest
dezavantaj se elimină dacă se conectează o diodă de nul <8de fugă).
Redresorul are
configuraţia:
D2 – dioda de nul. Se deosebesc două cazuri:
- iniţial – curentul are o valoare maximă şi una minimă - stabilizat – aceeaşi
valoare pe toată durata funcţionării. Energia înmagazinată în bobină produce
deschiderea diodei şi de la π la 2π, US = o Dacă nu ar mai fi dioda, valoarea medie a
lui US ar fi mai mică deoarece după π ar mai exista o porţiune negativă.
În intervalul 0 —>π legea de variaţie a curentului corespunde relaţiei (2).
După ωt=π energia înmagazinată în inductanţă deschide dioda D2 stabilindu-se un
curent după o lege exponenţială:
Pentru a găsi valoarea minimă I1 şi valoarea maxima Io ne folosim de relaţiile
Din (3) şi (4) rezultă:

3.2.1.4.Redresor monofazat monoalternanţă cu sarcină rezistiv-inductivă şi
t.e.m.
cazuri:
• cu rezistenţă şi t.e.m.-încărcarea acumulatorului,
• cu inductivitate şi t.e.m.-cazul motorului de c.c. de putere mare la care
rezistenţa este neglijabilă
Cu rezistenţă t.e.m.
Valoarea medie a lui US rezultă din porţiunea haşurată.
iS = √2U2/RS sin ωt – E/RS,
unde γ – durata de conducţie a diodei,
m = E /√2U2
=> IS = √2U2/RS (sin ωt – m)
b) Circuit cu inductanţă şi tensiune electromotoare
Curentul de sarcină are două componente:
- una variabilă în timp dată de U2
U2 US - una continuă impusă de E. Componenta variabilă se stabileşte în
intervalul în care dioda conduce şi e dată de
relaţia:
Componenta continuă rezultă din ecuaţia diferenţială: L ·dic/dt = E
Curentul de sarcină este dat de relaţia:
La ωt= α relaţia (1) devine:
la ωt= α se obţine
dic/dt = = E/L rezultă că la ωt= α cei doi curenţi prezintă aceeaşi viteză de
variaţie, deci cele două curbe sunt tangente. Valoarea maximă a curentului
prin circuit se obţine când diS/dt = 0. Aceasta corespunde momentului în care
tensiunea pe inductanţă e nulă.
UL = L · diS/dt = 0.
Deoarece tot timpul funcţionării UL + E este egală cu tensiunea de redresat
rezultă că atunci când UL = 0 (curentul e maxim) => u2 = E
3.2.1.5.Redresor monofazat monoalternanţă cu sarcină rezistivă
Pentru α = 0 se obţine valoarea maximă USm = (√2 U2 /2π ) (1 + cos α)
În momentul amorsării L · di/dt = √2 U2 sin ωt
=> i =( √2 U2 /ωL)(cos α – cos ωt )
Se observă că se obţine un termen constant Io peste care se
suprapune un sinusoidal i = 0 la ωt = 2π-α Se obţine intervalul de conducţie γ
= 2(π-α) deci valoarea medie
Dacă inductanţa L este fără
pierderi rezultă că intervalul de conducţie a tiristorului este simetric faţă de ωt
= π deci cele două arii sunt egale S1 = S2.
3.2.1.6.Redresor cu sarcină rezistiv inductivă si tensiune electromotoare
(1) R – E

Cu sarcină L – E
3.2.2.Redresoare monofazate comandate
3.2.21.Redresorul monofazat comandat bialternanţă
. Schema de principiu este prezentată în fig.1.
Fig.1.– Redresor comandat cu nul (a); curentii si tensiunile în circuitul de
curent continuu la functionarea ca sursa (c) sau consumator de energie (b)

Să analizăm funcţionarea redresorului în sarcină activă L
s
=0.
Când polaritatea tensiunii reţelei este cea indicată în figura 2.a, tiristorul T
1
poate conduce curent dacă la electrodul său de comandă se aplică semnalul de
comandă i
C1
. Acesta se aplică cu o defazare în raport cu momentul de deschidere
normala a lui T
1
, la unghiul α, numit unghi de comandă (figura 3.a).
Momentul de apariţie a tensiunii pozitive pe anodul tiristorului se numeşte
moment de deschidere naturală (în figura 3, pentru tiristorul T
1
, acesta este momentul
θ = 0). Până la cuplarea tiristorului T1 (pentru θ < α), tensiunea pe sarcină este u
d
= 0.
La cuplarea tiristorului, înmomentul θ = α, tensiunea u
d
creşte brusc până la valoarea
u
d
= e
2
, pentru că pe tiristorul deschis u
a
≈ 0. Curentul trece prin semi-înfăşurarea
superioară a transformatorului, prin tiristorul T
1
şi sarcină: i
2
(t) = i
a
(t) = i
d
(t).
În cazul sarcinii active, curentul reproduce forma tensiunii (figura 3.a). La
trecerea curentului prin sarcină, în aceasta se disipă putere activă. Când θ = π,
curentul prin diodă şi curentul în sarcina devin egali cu zero şi tiristorul T
1
se închide.
Până la deschiderea tiristorului T
2
, apare în sarcină o pauza fără curent, pe durata
intervalului [π, (π + α)].
În momentul θ = π + α, se aplică impulsul de comandă pe tiristorul T
2
, acesta
se deschide şi, în acest interval, u
d
= - e
2
, adică pe sarcină se aplică tensiunea de la
bornele semi-înfăşurării inferioare a transformatorului. Curentul trece prin semi-
înfăşurarea inferioară, tiristorul T
2
şi sarcină, pastrând sensul anterior.
Fig.2. – Diagramele de timp ale curentilor si tensiunilor în redresorul comandat cu
nul, în cazul functionării în sarcina activă (a)
În momentul θ = 2π, se produce blocarea tiristorului T2. În intervalul de
funcţionare a unui tiristor, pe tiristorul închis, ua = 2e
2
. Valoarea efectivă a tensiunii
redresorului, egală la mersul în gol cu valoarea efectivă a tensiunii de ieşire, este:
( ) ( ) ( )

+
·
− ⋅ ⋅
· ⋅ ⋅ ⋅ ⋅ ·
π π
α
α
π
θ
θ θ
π
0
0
2
2
2
cos 1 cos 2
) sin( 2
1
d d
E
E
d E E
unde E
d0
= 0,9⋅Ε
2
este valoarea efectivă a tensiunii la ieşirea redresorului necomandat.
Variatia lui U
d
în funcţie de unghiul de comandă este reprezentată în diagramele de
timp din figura 4.
.
Fig.3. – Forma tensiunii de ieşire la redresorul monofazat comandat cu
sarcină activă, pentru diferite unghiuri de comandă
Odată cu creşterea lui α, creşte intervalul de pauză fără curent, când nu se
transmite în sarcină putere din reţea. Dependenta u
d
= f(α) se numeşte
caracteristicăde reglare pentru sarcină activă
3.3. Convertoare (redresoare) trifazate comandate şi neccomandate
3.3.1.Convertorul (redresorul) trifazat cu nul accesibil
Utilizarea redresoarelor multifazate permite realizarea sarcinii uniforme pe
toate fazele reţelei, micşorarea pulsaţiei tensiunii redresate, reducerea puterii calculate
a transformatorului, creşterea factorului de putere. În figura 1.a este prezentată
schema de redresare trifazată cu nul. La realizarea ei cu tiristoare, se obţine redresorul
comandat, iar prin înlocuirea tiristoarelor cu diode se obţine redresorul necomandat.
Sarcina se cuplează între nulul stelei formate din bobinele transformatorului şi catozii
tiristoarelor.
Să analizăm regimul de funcţionare caracteristic convertoarelor de putere cu
sarcină activ-inductivă, considerând că inductanta LS este mare (ωpLS > Rs).
În figura 1.b este prezentat sistemul trifazic al tensiunilor secundare, e2A, e2B,
e2C. Curbele tensiunilor secundare determină modificarea potenţialelor anozilor
tiristoarelor cuplate la aceste faze, în raport cu punctual de nul al stelei, ϕa. Pe
diagramele de timp se arată regimul de funcţionare al redresorului când α = 0
(funcţionarea redresorului necomandat). Transformatorul şi tiristorul se consideră
ideale. Momentele θ1, θ2, θ3, corespunzatoare punctelor de intersectie a două
sinusoide de tensiuni secundare, reprezintă momente de deschidere naturală.
Dacă la momentul θ1 se aplică impuls pozitiv de comandă pe tiristorul T1, la
deschiderea acestuia apare curentul i2(t) = ia(t) = id(t) şi pe sarcină se stabileşte
tensiunea ud = e2A.
Fig.1 – Redresorul trifazat cu nul (a) si diagramele de timp ale curentilor
si tensiunilor când α = 0 (b)

Dacă redresorul este realizat cu diode, dioda D1, cuplata la faza e2A, se
deschide automat în momentul θ1 pentru că în acest moment potenţialul anodului
acesteia devine mai mare decât potenţialele anozilor diodelor D2si D3. Potentialul
catodului tiristorului care conduce, T1 (şi al tuturor celorlalte tiristoare) în raport cu
punctul de nul al stelei este ϕk =. e2A Prin urmare, la catozii tuturor tiristoarelor se
aplică cea mai pozitiva tensiune e2A şi tiristoarele T2 si T3 sunt închise în intervalul θ1
–θ2. În momentul θ2, cea mai pozitivă devine tensiunea secundară e2B şi se deschide
dioda D2 sau, dacă este tiristor T2, atunci pe aceasta, în momentul θ2, se aplica
impulsul de comandă.
La deschiderea lui T2, ud = e2B şi ϕk =. e2B; cu acest potential pe catod, se închid
ferm T1 şi T3.
În momentul θ3, apare posibilitatea deschiderii lui T3 şi, pe sarcină, se stabileste
ud = e2C. În acest fel, în fiecare moment, conduce tiristorul al cărui potenţial pe anod
este cel mai pozitiv, iar în punctele de deschidere naturală se produce trecerea
curentului de la un tiristor la altul. Tensiunea ud este reprezentată de curba formată din
segmentele de sinusoidă a tensiunilor de fază, care au în intervalul dat cel mai pozitiv
potenţial. Perioada lui ud este de trei ori mai mica faţă de perioada tensiunii retelei:
ωp = 3ωretea. Factorul de ondulatie al tensiunii , unde m = 3; se obţine γ = 0,25.
Pulsatia tensiunii de ieşire la redresoarele trifazate este mai mică decât la cele
monofazate, iar frecvenţa pulsaţiilor este mai mare, ceea ce permite netezirea
pulsaţiilor cu un filtru cu elemente reactive de mai mică putere. Să determinăm
valoarea efectivă a tensiunii de ieşire Ed pe o perioadă. În sistemul de coordonate
arătat în figura 1, perioada de pulsaţie este cuprinsă în intervalul.

. Amplitudinea este

atunci:

În cazul când inductanţa din circuitul de sarcină este mare, curentul de sarcină
este bine netezit, id = Id, iar curentul prin tiristoare şi înfăşurările secundarului, ia = i2,
are forma impulsurilor dreptunghiulare de amplitudine Id şi durată λ = 2π/3 = 120°.
Pentru alegerea tiristoarelor în funcţie de curentul suportat, se determină valoarea
efectivă a curentului într-o perioadă:

Pentru alegerea tiristoarelor în funcţie de tensiune, se determină tensiunea
inversă. Pentru tiristorul care nu funcţionează (de exemplu, T2 când T1 este deschis)
potentialul anodului este: ϕk =. e2B, iar potentialul catodului este: ϕk =. e2B deci
tensiunea pe tiristor este:

În acest fel, pe tiristorul care nu funcţionează se aplică o tensiune liniară şi
valoarea sa maximă, este egală cu:

Curentul în înfăşurarea secundară a transformatorului, i2 = ia, are componenta
continuă care se determina cu formula (3.7). Componenta continuă nu se transferă în
bobina primară, din care cauză curentul în bobina primară, i1 (figura 1.b), se
determina cu relatia:

unde k este raportul de transformare.
Existenţa componentei continue în curenţii secundari ai transformatorului
conduce la magnetizarea miezului magnetic, datorită cărui fapt se măreşte curentul de
magnetizare. Această situaţie împiedică utilizarea redresoarelor trifazate cu nul în
instalaţiile de putere, însă acestea îşi găsesc utilizare largă ca parte componentă a
redresoarelor mai complicate.
Fig.2 – Diagramele de timp ale tensiunii ud la redresorul trifazat comandat
cu nul şi la invertorul dependent (regimul de curent fără întrerupere)
După cum s-a arătat, în cazul redresorului cu tiristoare, regimul de
funcţionare analizat, ilustrat de diagramele din figura 1.b, corespunde valorii nule a
unghiului de comanda, α = 0. La aplicarea impulsurilor de comandă pe tiristoarele
schemei din figura 1.a întârziate în raport cu momentele deschiderii naturale cu
unghiul α, apare posibilitatea reglării valorii efective a tensiunii de ieşire, Ud.
Când funcţioneaza T1, ud = e2A, la cuplarea lui T2, ud = e2B, iar la
functionarea lui T3, ud = e2C. În regimul curentului fără întrerupere în sarcină, λ =
120° şi tensiunea pe sarcină în fiecare moment de timp corespunde tensiunii
electromotoare a uneia dintre fazele transformatorului, e2A, e2B, e2C (diagramele de timp
ud pentru diferite unghiuri de comandă sunt prezentate în figura2). Valoarea efectivă a
tensiunii de ieşire când α ≠ 0 în regim de curent fără întrerupere este:

unde:

Caracteristica de reglare a redresorului are caracter cosinusoidal indiferent
de numărul de faze ale redresorului. Diagramele analizate în figura 1 permit să se
concluzioneze:
- sectoarele negative în curba ud apar când α ≥ 30°, regimul de current intermitent
este imposibil pentru orice sarcină, inclusiv pentru cea reactivă.
- când α > 90°, este posibil regimul de invertor, dacă în circuitul de curent continuu se
introduce o sursă cu polaritate inversă polarităţii lui Ud a redresorului analizat mai
sus.
3.3.2. Redresorul trifazat în punte
Schema de redresare trifazică în punte este cea mai răspândită în domeniul
puterilor medii şi mari. În figura 3.a este prezentată schema redresorului comandat, cu
tiristoare. La înlocuirea tiristoarelor cu diode, se obţine schema redresorului trifazat în
punte necomandat. Tiristoarele schemei formează două grupe: T1, T3, T5 – grupul de
catod (la acestea catozii sunt uniti) şi T2, T4, T6 grupul de anod. Dacă se consideră că
potenţialul punctului comun al stelei bobinei secundare a transformatorului este nul,
se poate aprecia că tensiunea pe sarcină este suma tensiunilor de ieşire a două
redresoare trifazice cu schemă cu nul, realizate pe grupele de tiristoare de catod şi de
anod. Tensiunea pe sarcină este ud(t) = ϕKK – ϕAA, unde ϕKK este potenţialul catozilor
tiristoarelor din grupa catodică, iar ϕAA este potenţialul anozilor tiristoarelor din grupa
anodică.
3.3.2.1. Functionarea redresorului necomandat
În figura 3.b sunt prezentate diagramele de timp ale curentului şi tensiunilor în
acest regim. Ca şi la redresorul trifazic cu nul, în fiecare moment de timp un singur
tiristor al grupei catodice, la care tensiunea pe anod este cea mai pozitiva şi respectiv
un singur tiristor din grupa anodică, la care tensiunea pe catod este cea mai negativă
se află în conducţie. Momentele de deschidere naturală a tiristoarelor din fiecare
grupă reprezintă punctele de intersecţie a sinusoidelor e2 pentru tensiunile pozitive,
pentru tiristoarele din grupa anodică, respectiv punctele de intersectie ale aceloraşi
sinusoide pentru tensiuni negative, pentru tiristoarele din grupa catodică.
Fig.3 – Redresorul trifazat în punte (a) si diagramele de timp ale curentilor si
tensiunilor când a = 0 (b)

Din momentele deschiderii naturale, se măsoară unghiurile de comandă α. În
momentul θ1, de exemplu, conduc T1 şi T2, iar curentul se închide prin circuitul
format de bobina e2A – T1– sarcină – T2 – bobina e2C. În funcţie de care două tiristoare
sunt în conducţie, sarcina se cupleaza la o anumită tensiune, de exemplu, când
functioneaza T1 şi T2– la tensiunea uAC. La întreruperea funcţionării lui T1 şi
deschiderea lui T3, pe sarcină se aplică tensiunea continua uBC şi aşa mai departe. În
acest fel, tensiunea de ieşire are valoarea egală cu amplitudinea tensiunii pe bobina
secundară a transformatorului:

unde E2 este valoarea efectivă a tensiunii de fază. În figura 3.b este reprezentată
curba tensiunii de ieşire, ud = ϕKK – ϕAA, unde ϕKK şi ϕAA, reprezinta înfăşurătorile
inferioară şi superioară ale sinusoidelor e2. Perioada tensiunii ud în cazul reprezentat
în figura este cuprinsa între – π/6 si + π/6, iar valoarea efectiva a tensiunii de iesire a
redresorului este:

Ed va creste de doua ori, ceea ce este de asteptat, daca se are în vedere ca pe
sarcina din schema în punte se însumeaza tensiunile a doua redresoare cu nul. Pulsatia
este ωp = 6⋅ωretea, iar factorul de ondulatie, pentru m = 6 este - γ = 0,06. Reducerea
pulsatiilor tensiunii de iesire si cresterea frecventei acesteia înseamna îmbunatatirea
calitatii tensiunii de iesire la redresorul trifazat în punte, în comparatie cu redresorul
cu nul. Pe aceeasi diagrama de timp este reprezentat curentul id(t).
În regimul tipic pentru convertoarele de putere, ωp⋅Ls/Rs > 10, curentul în
sarcina este constant: id = Id; Pe diagrama sunt reprezentate numerele tiristoarelor prin
care trece curentul de sarcina.
Amplitudinea curentului anodic este Iam = Id, iar durata de trecere a acestuia este
λ = 2π/3 ·120
0
. La fel ca si la schema cu nul, Ia = Id/3.
Pentru alegerea tiristoarelor, este necesar sa se cunoasca si Uinv. Tensiunea pe
tiristorul care nu functioneaza, din grupa catodica (anodica), este determinata cu
ajutorul relatiei : ua = ϕK – ϕA, unde potentialul anodului (catodului) în raport cu
punctul comun al stelei este determinat de tensiunea bobinei secundare a
transformatorului, legata la tiristorul dat, iar potentialul catodului (anodului) tuturor
tiristoarelor din grupa data este egal cu potentialul ϕKK(ϕAA), adica cel mai pozitiv
(cel mai negativ) din e2.
În figura 3.b este hasurata tensiunea ua. Amplitudinea tensiunii inverse pe tiristor este:

Curentul nu are componenta continua si, din aceast[ cauz[, magnetizarea
transformatorului nu se produce. Forma curentului bobinei primare este aceeasi ca si
în secundar: i1 = k⋅i2, unde k este raportul de transformare. Pentru calculul
transformatorului, se determina valoarea efectiva a curentului I2, având în vedere ca
acest curent are forma unor impulsuri dreptunghiulare de polaritate diferita, cu
amplitudinea Id si durata o semiperioada, 120°:

În schema data, forma curentilor i1, i2 si a tensiunilor e1, e2 în bobinele primara si
secundara este aceeasi, din care cauza sunt egale si puterile calculate ale acestor
bobine. Puterea calculatea a transformatorului este:

Printre avantajele schemei în punte, în comparatie cu schema cu nul, se pot
mentiona:
• amplitudinea mica si frecventa mare a pulsatiilor;
• valoarea calculata mica a puterii;
• lipsa magnetizarii transformatorului, precum si valoarea de doua ori mai mica,
în comparatie cu schema cu nul.
3.3.2.2. Functionarea redresorului comandat
Fig.4 – Diagramele de timp ale tensiunii ud la redresorul trifazat comandat în
punte si la invertorul dependent
La aplicarea impulsurilor de comanda pe tiristoarele redresorului (figura 3.a)
cu întârziere în raport cu momentele de deschidere naturala la unghiul de comanda
α în regiuni de curent fara întrerupere, curba tensiunii de iesire se compune din
segmente de tensiune liniara pe bobina secundara atransformatorului.
Diagramele de timp ud pentru diferite unghiuri de comanda sunt prezentate în
figura 4. Valoarea efectiva a tensiunii electromotoare de iesire a redresorului se
determina prin integrarea acestor curbe:
unde:

În regim de curent fara întrerupere, Ed = f(α), caracteristica de reglare a
redresorului are caracter cosinusoidal. La unghiuri de commanda α < 60°, sectorul
negativ lipseste în curba ud(t) si redresorul functioneaza în regim de curent fara
întrerupere pentru orice fel de sarcina.
Când α > 90°, este posibila functionarea convertorului în regim de invertor, în
care scop, în circuitul de curent continuu se cupleaza o sursa de energie a carei
polaritate este opusa celei a tensiunii de iesire a redresorului.
3.3.3.Redresorul trifazic multifazic
La realizarea redresorului trifazat în punte cu şase diode, în sarcină se poate obţine
curentul cel mai mare Id = 3Ia, tensiunea redresată fiind Ud =0,96⋅Uinv.
Cu diode de putere mare se pot obţine în sarcină puteri de ordinal megawaţilor. Însă
în electrotehnică şi energetică sunt necesare redresoare şi invertoare dependente, a
căror putere trebuie să fie cu câteva ordine de mărime mai mare, cum sunt, de
exemplu, convertoarele cu diode pentru liniile de transport de curent continuu. La
convertoarele destinate curenţilor mari (Id > 1 kA), se utilizează cuplarea în paralel a
tiristoarelor sau diodelor, iar la convertoarele pentru tensiuni mari (Ud > 1 kV)
cuplarea în serie a acestora.
Să analizăm variantele de bază ale convertoarelor (analiză limitată la functionarea
redresoarelor necomandate). În figura 1.a este prezentat redresorul dublu trifazat cu
reactanţă de egalizare, care se compune din două redresoare trifazate cu nul, care
funcţionează pe aceeaşi sarcină comună. Cuplarea bobinelor secundare ale
transformatorului pe schema în stea dublă asigură defazarea tensiunii e2(1) a primului
redresor cu nul (T1, T2, T3) în raport cu tensiunea e2(2) a celui de-al doilea redresor cu
nul (T4, T5, T6) cu 60°. La funcţionarea primului redresor cu nul se formează
tensiunea de ieşire ud1 şi curentul id1, a căror formă este prezentată în diagrama de sus
din figura 5.b. În a doua diagramă este prezentată forma tensiunii ud2 şi a curentului
id2 ale celui de-al doilea redresor cu nul. La trasarea curenţilor s-a avut în vedere că

Curenţii ambelor redresoare sunt egali:
prin sarcină trecând curentul însumat
Forma tensiunilor ud1 şi ud2 şi valorile lor efective, Ed sunt, de asemenea identice, însă
aceste tensiuni sunt defazate una faţă de alta cu 60° şi valoarea lor instantanee este
diferită. Diferenţa dintre aceste valori instantanee
este preluată de reactanta LREA, iar tensiunea pe aceasta, uREA este prezentata în figura
5.b.
Valoarea instantanee a tensiunii pe sarcină este:

şi valoarea sa efectivă

Forma lui us este prezentată în figura 5.b. Frecventa pulsaţiilor acestei tensiuni este
egală cu

Factorul de ondulatie, γ, obţinut prin introducerea în formula (3.3) a valorii m = 6,
este egal cu 0,06, deci calitatea tensiunii de ieşire este aceeaşi ca şi la schema
redresorului trifazic în punte. În bobina primară a transformatorului se produce
însumarea curentilor induşi din bobinele secundare; ca rezultat, curentul is (fig.
3.15.b) este simetric în raport cu axa θ, iar magnetizarea permanentă a
transformatorului nu apare în aceasta schemă.
Fig.5. – Redresorul dublu trifazat cu reactanta de egalizare (a) si diagramele de
timp ale curentilor si tensiunilor în redresor (b)
Redresorul dublu trifazat cu reactanţă de egalizare seamănă cu redresorul
trifazat în punte, numai că în aceasta seturile de diode se cuplează la sarcinş nu în
serie ci în paralel. Din aceasta cauză, astfel de redresoare îşi gasesc o utilitate largă
pentru funcţionarea în sarcini care consumă curenţi mari la tensiuni relativ mici.
Redresoarele compuse, cu 12 pulsuri (m = 12) pot fi realizate prin cuplarea în paralel
sau în serie a două redresoare trifazate în punte (figurile 2. a, b). La redresorul realizat
cu schema 6.a, seturile de diode sunt cuplate pe sarcină în serie, din care cauză
tensiunea pe sarcină este egală cu suma tensiunilor a două punti:
Curentul de ieşire al primei punţi trece prin sarcină, circuitul închizându-se prin
cea de a doua punte, din care cauză valorile instantanee ale curentilor sunt
Valorile efective ale curenţilor sunt date de relaţia

Fig.6 – Redresoare cu 12 pulsuri, realizate prin cuplarea puntilor în serie (a) si în
paralel (b)
La redresoarele din figura 2 se utilizează schemele de cuplare a seturilor de diode prin
transformator cu două bobine secundare, dintre care una este legată în triunghi şi cea
dea doua în stea.
Egalitatea valorilor medii ale tensiunilor de ieşire,

asigurată de alegerea numărului de spire ale bobinelor secundare, legate în stea şi în
triunghi, în raportul
Sistemul tensiunilor secundare a, b, c este defazat în raport cu sistemul tensiunilor
secundare a’, b’, c’ cu un unghi de 30°. Din această cauză şi tensiunile de ieşire ale
seturilor de diode, ud1 şi ud2, sunt defazate cu 30°, diagramele de timp ale acestor
tensiuni fiind reprezentate în fig. 3, cu pulsaţia
Factorul de ondulaţie, în conformitate, când m = 12, este γ = 0,014, prin urmare,
calitatea tensiunii de ieşire este mai bunş decât la schema în punte.
Tensiunea inversa maximă pe diode este egală cu amplitudinea tensiunii din bobinele
secundare ale transformatorului:
Schema din figura 6.a este utilizată frecvent la redresoarele cu valori mari a tensiunii
de ieşire. Pentru valori mari ale curentului de ieşire se foloseşte schema din figura 6.b,
la care punţile de diode sunt cuplate în paralel pe sarcină. Prin sarcină trece suma
curentilor a două punţi,
Aceeaşi relaţie leagă şi valorile efective ale curentilor,
Datorită defazării cu 30°, valorile instantanee ale tensiunilor ud1 şi ud2 nu sunt egale
(figura 37, diferenţa dintre acestea, aplicându-se pe reactanţa LREA

.
Fig7. – Diagramele de timp ale tensiunilor si curenţilor la
redresoarele cu 12 pulsuri
Valoarea instantanee a tensiunilor pe sarcină este reprezentată în figura 7.
. Valoarea efectivă a tensiunii pe sarcină este
unde E2 este valoarea efectivă a tensiunii de fază pe înfăşurările secundare ale
transformatorului. La fel ca şi la redresorul trifazic în punte, la schema din figura 6.b,

Calitatea tensiunii de ieşire la schemele cu cuplare a punţilor în paralel şi în serie
este identică. În figura 7 sunt reprezentaţi, de asemenea, curenţii în bobinele
secundare ale ambelor seturi (ei au aceeaşi formă în fiecare din schemele din figura
2). Diagrama de timp a curentului i1, din primar, este reprezentata şi ea în figura 7,
sub forma unei linii în trepte, mai asemănătoare cu o sinusoidă decât forma curenţilor
primari, analizaţi mai sus, ai convertoarelor. Din această cauză, convertoarele de 12
pulsuri, în raport cu reţeaua, reprezintă o sarcină a cărei caracteristică este apropiată
de cea liniară. La convertoarele cu 12 pulsuri din figura 6. se obţine nu numai
creşterea puterii transmise în sarcină în comparaţie cu puterea unui set, dar şi
îmbunătăţirea compoziţiei armonice a tensiunii şi curentului de ieşire, consumate din
reţea. Aceste avantaje justifică utilizarea frecventă a redresoarelor compuse cu 12
pulsuri în domeniul puterilor mari.
33.4.Invertorul dependent monofazat
Invertorul dependent transmite energia din reţeaua de curent continuu în
reţeaua de curent alternativ, în care tensiunea şi frecvenţa sunt determinate de alte
surse de curent alternativ mai puternice. Schema cu nul monofazată a invertorului
dependent este prezentată în figura 8.
Fig.8.– Invertor monofazat dependent
Schema preyentată sus poate fi utilizată atât în regim de redresare cât şi în
regim de Invertor monofazat dependent. Convertorul redresor-invertor, este capabil sa
funcţioneze în cele doua regimuri aratate, care se deosebesc prin sensul fluxului de
energie. La redresor, energia din reteaua de curent alternativ ajunge în circuitul de
curent continuu (ud, id), iar la invertor, din reteaua de curent continuu (ud, id), energia
trece în reteaua de curent alternativ. Tensiunea ud şi curentul id la invertor se numesc
tensiune, respectiv curent de întoarcere. Să analizăm în continuare diagramele de timp
din figura 9.a.
În intervalul [α, π], polaritatile lui ud(t) şi id(t) corespund transmiterii puterii
din circuitul de curent alternativ în sarcină. În intervalul [0, α], curentul îşi pastrează
sensul, iar tensiunea ud îşi schimba sensul. Prin urmare, circuitul de curent continuu
întoarce energia în reţeaua de curent alternativ (figura 9.c).
Evident, în regim de invertor, al doilea interval, în care energia se transmite în
reţeaua de curent alternativ, trebuie sa fie mai lung decât primul, adică
Expresia de mai sus reprezintă prima condiţie de realizare a regimului de
invertor. A doua condiţie se referă la funcţionarea circuitului de curent continuu în
regim de sursă de energie, în care scop polaritatea tensiunii ud şi sensul curentului id
trebuie sa fie de inverse.
Cuplarea sursei E
Sursa
cu minusul la catozii tiristoarelor face să crească durata
λ, de trecere a curentului prin tiristoarele invertorului şi, când λ= π, se realizeaza
regimul de curent fara întrerupere.
Fig.9
În figura 5.a, sunt prezentate diagramele de timp la funcţionarea invertorului
dependent fără a lua în consideraţie procesele de comutare (Xa = 0, γ = 0).
Compararea diagramelor din figurile 10a şi9.c arată că la aceste diagrame sunt diferite
numai valorile unghiului de comanda; α < π/2 la redresor si α > π /2 la invertor. În
momentul θ = α, se aplică impulsul de comandă pe tiristorul T
1.
La deschiderea
tiristorului, ud = e2, curentul trece prin semi-înfaşurarea superioară a
transformatorului, tiristorul T1 şi circuitul de curent continuu Ld - ESursa. În acest caz,
tensiunea ud şi curentul id au acelaşi sens şi energia se transmite din circuitul de
curent alternativ în circuitul de curent continuu.
Fig.10– Diagramele de timp ale curentilor si tensiunilor în invertorul dependent
monofazat, pentru Xa = 0 (a) si Xa ≠ 0 (b)
În momentul θ = π, se modifica polaritatea, e2 = ud şi începe transmiterea
energiei din circuitul de curent continuu în circuitul de curent alternativ.
Menţinerea curentului prin dispozitivul de redresare când tensiunea pe anod
este negativă, se asigură prin aplicarea pe catod a potenţialului negativ al sursei, Esursa.
În momentul θ = π + α, impulsul de comandă se aplică la T2 şi procesul se repetă.
În figura 6.a este prezentată caracteristica completă de reglare a convertorului
cu tiristoare în regim de curent fără întrerupere. Când
Ud > 0 şi convertorul este redresor iar când α > π/2 , Ud < 0, se realizeaza regimul
invertor. La analiza invertorului, se utilizează notaţiile: β = π – α (conform figurii 6.a)
este unghiul de avans şi Edβ = – Ed este tensiunea inversa a invertorului.
Daca în ecuaţia caracteristicii de reglare se introduce α = π – β, se obtine Ed
= Ed0⋅cos(π – β) = – Ed0⋅cosβ = – Edβ. Dependenta Edβ = Ed0⋅cosβ se numeste
caracteristica de reglare a invertorului condus de retea (dependent, figura 11.b). Ea
este reprezentarea simetrică a părţii haşurate din
caracteristica din figura 11.a. În lipsa pierderilor în bobina Ld, valoarea efectiva a
tensiunii Udβ = – Ud trebuie sa fie egală cu tensiunea sursei, Esursa.
Fig.711– Caracteristica de reglare a convertorului redresor-invertor în regim de
curent fara întrerupere (a), de reglare (b), de intrare si limitatoare (c) a invertorului condus
de retea
Când creşte Esursa > Edb, creşte curentul Id. Se ia în consideraţie influenţa inductanţelor
de anod asupra proceselor de comutatie. Diagramele de timp sunt aratate în figura
6.b. Inductanţele transformatorului, Xa, împiedică variaţia curenţilor anodici, din care
cauză, pe durata unghiului de comutatie, γ, T1 şi T2 sunt deschise în acelasi timp şi
astfel ud(t) = 0. La fel ca şi la redresorul comandat, scăderea tensiunii de
comutare, ua, micşorează partea pozitivă a lui ud. Valoarea efectiva Ud scade cu
cresterea lui Id şi a lui γ, iar Udb = – Ud creste. Ud se calculeaza cu formula
Ud = Ed0⋅cos(π– β) – XaId/π = – (Ed0⋅cosβ + XaId/π) = – Udβ sau Udβ =
Ed0⋅cosβ + XaId/π
Relatia Udβ = f(Id) (figura 11.c) se numeşte caracteristica de intrare a invertorului (Id şi
Ud se numesc curent de intrare, respectiv tensiune de intrare). Expresia de mai sus
exprimă legatura dintre tensiunea sursei, Esursa, şi valoarea efectiva a lui Udβ:
Udβ = Ed0⋅cosβ + XaId/π = Esursa
La cresterea lui Esursa când β = ct., se mareşte Id şi creste puterea transmisă în
reţeaua de curent alternativ. Dacă la creşterea lui Esursa este necesară menţinerea lui Id
constant, trebuie mărit α, adică micşorat β. În acest caz, creşte puterea transmisă de la
intrarea invertorului în reţeaua de curent alternativ. Valoarea maximă a puterii de
inversare se obţine atunci când α = π (β = 0). Însă acest regim, la invertoarele reale cu
tiristoare mono-operationale nu este realizabil şi unghiurile de comandă sunt limitate
de valorile αmax = π – βmin.
Sa analizam curba tensiunii anodice pe tiristorul T1, în diagramele de timp
din figura 6.b. Pentru realizarea blocarii ferme a tiristorului după ce prin acesta a
trecut curentul, este necesar ca pe durata unui interval de timp nu mai mic de t
B
, pe
tiristor să se aplice o tensiune inversă. Timpul de decuplare, t
B
, reprezintă un
parametru de catalog al tiristorului. Din diagrama din figura 6.b, se vede că tensiunea
anodica negativa se menţine pe tiristor în intervalul unghiular (β – γ). Prin urmare,
blocarea ferma a tiristorului se face în conditia în care (β – γ) ≥ ωt
B
, care limitează
unghiul la valoarea βmin = ωt
B
+ γ.
Când aceasta condiţie nu se îndeplineste, la apariţia pe anod a tensiunii
pozitive, tiristorul se deschide din nou fără semnal de comandă.
Conducţia în acelaşi timp a două tiristoare în invertor face sa se
scurtcircuiteze transformatorul şi sursa de curent continuu, comutarea în continuare a
tiristoarelor devenind imposibilă şi apare regimul de avarie, numit rasturnarea
invertorului.
Dupa cum se observă din descrierea funcţionarii invertorului, comutaţia
tiristoarelor, adică decuplarea unuia dintre acestea la deschiderea celuilalt şi transferul
pe acesta al curentului id, se face la fel ca la redresor, datorita tensiunii alternative a
retelei. Dacă aceasta tensiune, din motive oarecare lipseşte, de exemplu la un
scurtcircuit în reţea, comutaţia devine imposibilă şi se produce rasturnarea
invertorului. Această dependenţă a funcţionarii invertorului de tensiunea reţelei este
reflectată şi de denumirea acestuia: “invertor condus de reţea” sau “invertor
dependent”.
În regimul Id = 0, unghiul de comutatie γ = 0, βmin = ωt
B
şi valoarea maxima
Ed pentru care este posibilă comutaţia este Edm = Ed0⋅cos(ωtB). Odată cu creşterea
curentului Id, creşte unghiul de comutaţie γ, creşte şi βmin = ωtB + γ şi se micşorează
Udβ,M = Udβ(βmin). Funcşia Udβ,M =f(Id) se numeşte caracteristica de limitare a
invertorului condus, ea fiind reprezentata în figura 11.c. Stabilitatea funcţionării
invertorului fără pericol de răsturnare este posibilă numai când se aleg asemenea
valori ale curentului Id şi unghiului β, care corespund valorilor Ud care se găsesc sub
caracteristica de limitare CL:
Udβ < Udβ,M.
Invertoarele conduse de reţea se utilizează pe larg în tehnica de conversie. Pe
lângă invertoare care funcţionează continuu (de exemplu, la capatul de recepţie a
liniei de transport în curent continuu), există convertoare care funcţionează alternativ
în regim de redresare şi de invertor. Astfel, la acţionarea locomotivelor electrice cu
motor de curent continuu, trecerea convertorului în regim de invertor permite
realizarea frânarii acestui motor.
3.4.Convertoare reglabile de tensiune alternativă
3.4.1.Cnsideratii generale
Modificarea puterii furnizate consumatorilor de curent alternativ de frecvenţă
industrială se face cu ajutorul convertoarelor reglabile de tensiune alternativă
Fig .1. Convertor reglabil de tensiune alternativă: a – schema electronică; b –diagramele de
timp în cazul reglării prin lăţimea impulsului; c – e - diagramele de timp în cazul reglării de
fază
3.4.2.Compunere şi principiu de funcţionare
Convertorul se compune din două tiristoare, cuplate în paralel. În funcţie de
metoda de comandă a convertorului ( de legea de formare a impulsurilor de comandă
pentru deschiderea tiristoarelor) sunt posibile două metode de reglare: a laţimii
impulsului şi a fazei. În cazul metodei de reglare în laţimea impulsului, la frecvenţă
scazută ambele tiristoare se găsesc în stări cuplate sau decuplate pe durata unor
intervale mai mari decât perioada frecvenţei tensiunii de alimentare, deci convertorul
funcţioneaza în regim “cuplat-decuplat” (figura 1.b).
Când se aplică impulsurile de comandă pe tiristoare, ele conduc ambele alternanţe
de tensiune în sarcină şi îndeplinesc rolul de comutator, care conduce curentul în două
sensuri. Când dispar impulsurile de comandă de pe tiristoare, acestea nu se cuplează;
comutatorul este deschis, tensiunea şi curentul în sarcină sunt egale cu zero. La
cuplarea şi decuplarea rară a sarcinii, convertorul îndeplineste funcţia de pornire
pentru cuplarea diferiţilor consumatori: motoare, instalatii electrotehnice, etc. La
cuplarea şi decuplarea periodica a comutatorului apare posibilitatea reglării puterii în
sarcină, datorită schimbării duratei stării de cuplare a tiristoarelor, t
cup
, în raport cu
perioada de repetare a ciclurilor de repetare
T: ζ = t
cup
/ T
Puterea în sarcină pentru o perioada T este: P
S
= P
Smax
×ζ, unde P
Smax
. este puterea în
sarcină în lipsa reglării. O astfel de reglare a puterii se realizează, de exemplu, la
încălzitoarele electrice, care au constanta termică de timp mare.
La reglarea de fază se modifică faza impulsurilor de comanda în raport cu momentul
de deschidere naturală a diodelor, caz în care, de asemenea, se reglează durata de
cuplare a sarcinii la reteaua de alimentare.(figura 1.c-e), dar această durată nu
depăşeşte jumătate din perioada frecvenţei reţelei. Această metodă permite obţinerea
unei reglări mai rapide a puterii şi se foloseşte la:
• aparatele de sudură, pentru reglarea iluminării,
• comanda motoarelor asincrone,
• reglarea tensiunii în primarul transformatorului la redresoarele de tensiune
înaltă realizate cu diode.
3.4.2.1.Funcţionarea convertorului în condiţiile sarcinii active
Să analizăm funcţionarea convertorului de tensiune alternativă, cu comanda de
fază, în cazul sarcinii active (Zs = Rs). Când alternanţa tensiunii reţelei e
r
este
pozitivă, tiristorul T
2
este sub tensiune inversă şi nu conduce curent. Tiristorul T
1
este
sub tensiune directă şi se deschide numai în momentul
θ = α (figura 1.c); În acest moment, sarcina se cupleaza la retea şi u
s
= e
r
. Tensiunea
u
s
creste în salt, iar curentul repetă forma tensiunii. În momentul θ =π, polaritatea
tensiunii retelei se schimba, curentul scade la zero şi tiristorul T
1
se blochează.
Pâna la deschiderea lui T
2
, în momentul θ =π + α, în sarcină nu există curent şi
tensiune. La aplicarea, în acest moment, a impulsului de comandă pe T
2
, acesta se
deschide, tensiunea pe sarcină u
s
devine din nou egală cu tensiunea reţelei, e
s
. În
momentul θ =2π, se produce blocarea lui T
2
.Când lucrează T
1
sau T
2
, puterea se
transmite din reţea în sarcină. Când tiristoarele sunt blocate, din retea nu se consuma
putere. Puterea în sarcina activă poate fi calculata cu ajutorul valorii efective a
tensiunii pe sarcina, Us:

s
s
s
R
U
P
2
·
( ) ( ) θ θ
π
π
d E U
r s

1
]
1

¸

⋅ ⋅ ⋅ ·

0
2
sin 2
1

( )

,
_

¸
¸


+ + ⋅ ·
π
α
π
α
2
2 sin
1
r s
E U
Când se măreşte unghiul de comandă, intervalul de transmitere a puterii din reţea în
sarcină se micsorează, iar puterea în sarcina scade.
Caracteristica de reglare a convertorului de tensiune variabila, Us = f(α), este
prezentata în figura .2

3.4.2.2. Funcţionarea convertorului în condiţiile sarcinii activ inductive
Dacă sarcina este activ-inductivă (Zs = Rs + iωLs), atunci inductanţa sarcinii se
opune variaţiei rapide a curentului şi prelungeşte durata trecerii curentului prin
tiristor, λ = π – α. În figura 1.d sunt prezentate diagramele de timp ale tensiunilor şi
curenţilor în convertor, când α > ϕ, unde ϕ = arctg(ωLS/RS). În momentul θ = α,
impulsul de comandă se aplică pe T1, acesta se deschide, pe sarcină se stabilizează
tensiunea us = er şi începe creşterea curentului în sarcină, iS = ia = ir. În intervalul [α, π],
puterea se transmite din reţea în sarcină şi se acumuleaza parţial în inductanţă. În
momentul θ = π, tensiunea reţelei îşi schimba sensul, dar inductanţa întârzie scăderea
curentului şi T1 rămâne deschis. Începând din acest moment, sensurile tensiunii şi
curentului în sarcină sunt inverse (figura .1.c), adică inductanţa circuitului de sarcină
redă energia acumulată. În momentul θ = α + λ, energia din inductanţă se epuizeaza
şi curentul iS se anuleaza. Până la cuplarea lui T2 urmează o pauza fără curent (regim
de curent cu întreruperi). În momentul θ = π + α, impulsul de comandă se aplică pe
tiristorul T2. În intervalul [(π + α), 2π], energia se transmite din nou din reţeaua de
alimentare în sarcină. La creşterea unghiului de comandă, α, intervalul în care energia
se transmite în sarcina se micşorează şi valoarea efectivă a tensiunii în sarcină scade.
La micşorarea unghiului de comandă, intervalul în care în sarcină se transmite energia
din reţea creşte; când α = ϕ, tensiunea pe sarcină pe durata întregii perioade este
us = er şi pauza fără curent dispare. Curentul în sarcină are formă sinusoidală şi este
defazat în raport cu tensiunea cu ϕ; tiristoarele sunt deschise pe rând pe durata λ =
π şi sarcina este cuplată direct în reţea. În acest fel, în regimul de curent fără
întrerupere, acţiunea de comandă a convertorului dispare. La micşorarea în continuare
a lui α, când α < ϕ, nu este posibilă modificarea mărimii şi formei curentului, pentru
că, în orice moment de timp, sarcina este legată în retea. Curentul prin T1 începe să
treacă în momentul θ = ϕ, iar prin T2 în momentul θ = π + ϕ. Pentru funcţionarea
normală a convertorului este necesar ca, în aceste momente, pe tiristoarele respective
să fie aplicate impulsurile de comandă care, prin urmare, trebuie să aibă o durată
suficient de mare. În caz contrar, tiristorul nu se deschide şi functionarea
convertorului este perturbată. Când în procesul de funcţionare, caracterul sarcinii se
modifică, se schimbă şi unghiul ϕ, din care cauză, pentru eliminarea întreruperii
funcţionării convertorului la aplicarea impulsurilor de comandă în momentele α < ϕ,
sistemul de comandă formează
impulsuri largi (figura 1.c). În acest regim, tiristoarele nu se cuplează în
momentele de aplicare a impulsurilor ci în momentele când curentul are valoarea zero.
Din această cauză, domeniul unghiurilor α < ϕ nu poate fi utilizat pentru reglarea
tensiunii în sarcină. Caracteristicile de reglare ale convertorului de tensiune variabilă
pentru funcţionarea în sarcină activ-inductivă sunt prezentate în figura 3.21. La
funcţionarea în sarcina inductivă, ϕ = π/2 şi domeniul de reglare a tensiunii în
sarcina cuprinde unghiurile de comandă α = π/2 – π. În acest caz, impulsurile de
comandă trebuie sa aib durata mai mare de π/2. Valoarea efectivă a tensiunii pe
sarcină la functionarea pe sarcina activ-inductivă este:
( ) ( ) θ θ
π
π
d E U
r s

1
]
1

¸

⋅ ⋅ ⋅ ·

0
2
sin 2
1
. Această tensiune depinde nu numai de tensiunea reţelei şi de unghiul de comandă, ci
şi de caracterul sarcinii: cu cât este mai mare unghiul ϕ, cu atât este mai mare
intervalul de timp λ, cât trece curentul prin tiristor, cu atât este mai mare intervalul de
timp cât tensiunea pe sarcină repetă tensiunea reţelei şi cu atât mai mare este Us.
Dependenţa tensiunii de ieşire este caracteristică pentru functionarea convertoarelor
în regim de current intermittent. Pentru calculul parametrilor tiristoarelor, necesari
pentru alegerea acestora, trebuie cunoscute valorile maxime ale tensiunii şi curentului
în sarcină. Curentul mediu prin tiristoare se calculează pe baza regimului curentului
maxim prin sarcină în regimul α = ϕ şi se consideră că i
s
are formă sinusoidală;
atunci:
( )


· · ⋅ ⋅ ⋅

·
π
θ θ
π
0
min
45 , 0
45 , 0 sin 2
2
1
s
r
s s a
Z
E
I d I I
Tensiunea maximă pe tiristoare este egală cu valoarea maximă a tensiunii reţelei: U
inv
=1/ 2 Er.
3.5.Convertoare reversibile de frecvenţă
3.5.1.Consideraţii generale
Se numesc reversibile convertoarele care permit schimbarea polarităţii
tensiunii şi curentului continuu în sarcină. Convertoarele reversibile se folosesc în
principal la acţionările electrice pentru schimbarea sensului de rotaţie al motoarelor de
curent continuu.
S chema de structura a redresorului reversibil este prezentata în figura 1.a. Vom
analiza comportarea schemei numai pentru o sarcină inductiv- rezistivă
Fig.1. Convertor reversibil (a) si diagrama curentilor si tensiunilor în sarcina si unghiurile de
comanda a seturilor la inversare (b)
Convertorul se compune din doua seturi de diode (doua cellule redresoare),
CR1 si CR2, cuplate paralel fata de sarcina. Fiecare din seturi poate fi realizat pe baza
oricareia din schemele de redresoare comandate analizate anterior. La functionarea
CR1, curentul în sarcina circula în sens pozitiv. La functionarea CR2 polaritatea
curentului se inverseaza.
3.5.2. Clasificare şi funcţionare
În functie de metoda de comanda a seturilor de diode, convertoarele reversibile
pot fi de doua tipuri:
1. Convertoare reversibile cu comanda separata, la care impulsurile de comanda
se aplica numai la unul din seturile care conduc curent. În acest timp, impulsurile de
comanda la cel de al doilea set nu se aplica si diodele acestuia sunt blocate. Reactanta
LREA poate sa lipseasca din schema.
2. Convertoare reversibile cu comanda adaptata, la care impulsurile de comanda
se aplica în acelasi timp ambelor seturi de diode cu un unghi de comanda determinat
de adaptare: α
1
= 180° – α
2
, unde α
1
şi α
2
sunt unghiuri de comanda a CR1 si respectiv
CR2. În schema din figura 1. reactanta LREA este necesara.
Să analizăm funcţionarea convertorului reversibil cu comanda separată La
deschiderea CR1 (α
1
< 90°), polaritatea tensiunii şi sensul curentului corespund celor
arătate în figura 1.a. Pentru inversarea curentului, în momentul t1 se întrerup
impulsurile de comandă de la CR1. În acest caz, curentul iS scade până la zero cu o
viteza determinata de inductanta bobinei de netezire, LS.
După un timp de pauză, suficient pentru anularea completă a curentului iS, când
t = t2, se aplică impulsurile de deschidere pe CR2 cu unghiul de comandă α
2
> 90°.
CR2 functionează în regim de redresare şi polaritatea tensiunii de ieşire se
schimbă.
CR1 funcţionează în regim de redresor, în intervalul 0 –t
1
, iar CR2, iar în
intervalul t3 – t4 şi asa mai departe. Când comanda este separată, între intervalele de
funcţionare a CR1 si CR2 este necesară o pauză fară curent, pe durata căreia se refac
proprietăţile de blocare a tiristoarelor.
În lipsa pauzei, este posibilă apariţia unui scurtcircuit, datorită cuplării simultane
a CR1 si CR2. Elementele necesare schemei de comandă a convertoarelor reversibile
cu comandă separată sunt traductoarele de curent în sarcină, care permit fixarea cu
precizie a momentului de scădere a curentului pâna la 0 şi, astfel, eliminarea
posibilităţii scurtcircuitării diodelor convertorului. În cazul comenzii adaptate,
impulsurile de comandă se aplică în acelasi timp pe CR1 şi CR2, astfel încât, pentru
unghiurile de comanda a seturilor se îndeplineste egalitatea α
1
+ α
2
= 180°. Unul din
seturi funcţioneaza în regim de redresor.
Tensiunile electromotoare ale seturilor sunt egale, însă opuse ca semn şi, având în
vedere sensurile din figura 1.a, care indică polaritatea considerată pozitivă a lui Ed1 si
Ed2:
E
d1
= E
d0
×cos α
1
= E
d0
×cos(π– α
2
) = – E
d0
×cos α1 = – E
d2
Schema analizată din figura 1.a poate funcţiona în regim ciclic, în care tensiunea
internă a convertorului variază sinusoidal. În acest caz, se obţine convertorul direct de
frecvenţă.
Sa analizăm funcţionarea acestuia cu comandă separată a seturilor de diode.
Tensiunea internă a ambelor seturi este:
E
S
= E
d0
×cos α
1
(pentru CR
1
);
E
S
= – E
d0
×cos α
2
(pentru CR
2
)
Pentru ca tensiunea de ieşire a convertorului să varieze sinusoidal, conform
relaţiei:
ES = ν⋅E0sin(ωiest),

este necesară variaţia unghiurilor de comandă a seturilor de diode conform legii:
a1 = arccos( ×sin(ωiest)) (pentru CR1) ; 
a2 = arccos(- ×sin(ωiest)) (pentru CR2), 
factorul determină valoarea tensiunii de iesire. 
Fig.2. Diagramele de timp ale curenăilor, tensiunilor si unghiurilor de comandă la
convertorul direct de frecvenţă cu comandă separată
În figura 2 sunt reprezentate:
• tensiunea electromotore de ieşire,
• curentul de ieşire I
s
al convertorului direct de frecvenţă
• unghiurile de comandă ale CR
1
si CR
2
.
Datorită caracterului inductiv al sarcinii, curentul în aceasta este defazat în
urma tensiunii E
S
cu unghiul j. Din aceasta cauză, CR
1
funcţionează în regim de
redresor din momentul intrării lui în funcţiune până în momentul t
1
, dupa care α
1
> 90°
si tensiunea la bornele CR
1
îşi schimbă sensul. CR
1
începe să funcţioneze în
regim de invertor, iar energia acumulată în elementele reactive ale circuitului de
sarcină se întoarce în reţeaua de alimentare.
Când t = t
2
, curentul în sarcină scade până la 0, intră în functiune CR
2
în regim
de redresor şi curentul începe să crească, dar de acum în sens contrar.
În momentul t
3
, sensul tensiunii interne a CR
2
se modifică (α
2
> 90°) ,dar
curentul continuă să treacă în acelasi sens şi CR
2
functioneaza în regim de invertor.
Din figura2, se vede că valorile instantanee ale tensiunilor interne ale CR
1
si
CR
2
au pulsaţii, care se măresc când scade raportul f
retea
/f
ies
. La alimentarea
convertorului direct de frecvenţă de la reţeaua de frecvenţă industrială, gama
frecvenţelor de ieşire se întinde de la 0 la 20 ÷ 21 Hz.
Peste aceste frecvenţe, calitatea tensiunii de ieşire se înrăutaţeşte, iar când f
ies
>
50 Hz, funcţionarea convertorului direct de frecvenţă devine imposibilă.
La aceste frecvenţe, diodele trebuie să se decupleze de câteva ori în decursul
unei perioade, iar la comutarea naturală a tiristoarelor monooperaţionale acest lucru
este imposibil.
Convertorul direct de frecvenţă cu iesire trifazată se realizează pe baza a trei
convertoare directe de frecvenţă, cu iesire monofazată (figura 1.a), defazarea
reciprocă a tensiunilor de ieşire fiind asigurată de catre sistemul de comandă.
Utilizare practică
Convertoarele directe de frecvenţă îşi găsesc utilitatea la acţionările electrice
la maşinile asincrone şi sincrone, precum şi pentru alimentarea instalaţiilor electronice
de putere. Puterea convertoarelor reversibile şi a convertoarelor directe de frecvenţă
poate ajunge la câteva zeci de MW.
3.6. Convertoare (redresoare) cu comutaţie naturală cu randament natural
.6.1.Convertoare cu diodă de nul
Schema monofazată în punte a redresorului cu diodă de nul (de şuntare) este
prezentată în figura 1.a iar diagramele de timp ale tensiunilor şi curenţilor
redresorului fiind prezentate în figurile 1.b,c (se considera ca LS este mare).
Fig.1. – Redresor monofazat cu dioda de nul: schema (a); diagramele de timp ale
tensiunilor si curentilor (b)
În momentul θ = α, se aplică impulsurile de comandă pe tiristoarele T1 şi T2.
Curentul circulă prin sarcină şi pe aceasta se aplică o tensiune egală cu ud(t) = u1(t),
astfel că sensul polarităţii lui ud şi cel al lui id coincid. Prin urmare energia se
transmite din reţea în sarcină. Dioda D este blocată datorită tensiunii ud, aplicate pe
aceasta. În această etapă, procesele au loc ca într-un redresor obişnuit. În momentul
θ = π, polaritatea tensiunii ud(t) = u1(t) se schimbă şi se deschide dioda de şuntare D.
Curentul de sarcină se închide prin dioda D, id(t) = i0(t) şi energia acumulată în
inductanţă se disipa pe rezistenta RS. Prin cuplarea diodei D, curentul prin tiristoarele
T1 si T2 se întrerupe şi i1 = 0. În momentul θ = π + α, se cuplează tiristoarele T1 şi T2 şi
procesele în schemă se repetă. În acest fel, curentul primar i1 se întrerupe la
schimbarea semnului tensiunii u1. Defazarea primei armonici a curentului
(reprezentata punctat în figura 1.b) în raport cu tensiunea reţelei u1 este egala cu ϕ =
α/2, adica este mai mică decât valoarea lui ϕ la redresorul obişnuit pentru acelaşi
unghi de comandă.
Curba tensiunii de ieşire a redresorului, ud are aceeaşi formă ca si în cazul
funcţionării redresorului cu sarcină activă şi nu conţine porţiuni de tensiune
negativa. Valoarea medie este:
Dependenţa cosϕ = f(Ed/Ed0) pentru redresorul monofazat cu dioda de nul este
prezentată în figura 2 (curba 2). Micşorarea duratei de trecere a curentului i1
micşoreaza unghiul de defazare ϕ, astfel încât cosϕ si χ se măresc.
Fig.2– Dependenta cosϕ = f(Ed/Ed0) pentru redresorul monofazat cu tiristor de nul (2) si cu
patru punţi (3)
3.6.2.Redresor asimetric
În figura 3 este prezentată schema redresorului asimetric, a cărui tensiune de
ieşire este egală cu suma tensiunilor de ieşire a patru seturi, două comandate, CR1 şi
CR3 şi doua necomandate, CR2 şi CR4. Pe CR1 se aplică impulsurile de comandă cu
unghiul de comandă a1, iar pe CR3 cu unghiul de comanda a3. Valoarea medie a
tensiunii electromotoare la redresorul cu patru punţi este egala cu:
unde E
d0
= E
0CR
.
Curentul consumat de redresor din reţea se compune din suma curenţilor
consumaţi de cele patru seturi de diode, astfel încât curenţii consumati de CR
2
şi CR
4
nu au defazare faţă de tensiune, iar curenţii consumati de CR
1
şi CR
3
sunt defazati cu
unghiurile φ
1
= α
1
si φ
3
= α
3
.
Fig.3 – Redresor asimetric cu patru punţi
Când Ed ≥ Ed0/2, tensiunea de ieşire se reglează prin variaţia unghiului de
comanda al CR
1
, α
1
, iar unghiul de comanda al CR
3
este α
3
= 0. Defazarea
componentei fundamentale a curentului consumat de redresorul cu 4 punţi din reţea
este cauzată de defazarea curentului prin CR
1
la unghiul φ
1
= α
1
. Cu ajutorul unor
transformari simple se poate obţine ca:
Dacă E
d
≤ E
d0
/2, tensiunea de ieşire a redresorului se reglează prin variaţia
unghiului de comandă al CR
3
, α
3
, iar unghiul de comandă al CR
1
este α
1
= max (când
sunt neglijate procesele de comutare şi diodele sunt considerate ideale, α
1max
= π).
Unghiul de faza al componentei fundamentale a curentului consumat de redresorul cu
4 punţi din retea, este, în acest regim, φ

= α
3
/2.
În figura 4 (curba 3), este aratata dependenta cosϕ = f(Ed/Ed0), pentru schema
cu patru punti a redresorului asimetric prezentat mai sus, care arată că acest redresor
are un factor de putere de valoare marită.
Influenta convertoarelor asupra retelei de
Alimentare
3.9.1. Factorul de putere al convertoarelor
În multe reţele şi sisteme electrice, convertoarele cu tiristoare sau diode
reprezintă unul din tipurile principale de sarcină, o sarcina neliniară a cărei
funcţionare are influenţă asupra regimului de funcţionare a reţelei, în special dacă
puterile convertorului şi retelei sunt comparabile. Din aceasă cauză, atât la proiectarea
reţelelor electrice, cât şi a convertoarelor, este necesar să se aibă în vedere influenţa
acestora din urma asupra primelor. Numai în acest caz se pot elabora instalaţii cu
indicatori tehnico-economici corespunzători. În general, convertorul cu diode, ca
sarcină pentru retea, poate fi caracterizat de factorul de putere:
S
P
· χ
(1)
unde P este puterea activă, consumată de convertor din reţea, S = U
1
I
1
este
puterea aparentă, sau totală, absorbită din retea, U
1
şi I
1
sunt valorile effective ale
tensiunii şi curentului reţelei.
Puterea activă este P = P
s
+ P
p
, unde P
s
este puterea activă a sarcinii, ce
caracterizează efectul de transformare a energiei, iar P
p
este puterea pierderilor în
convertor.
Se poate scrie că Ps = P⋅η, unde, η este randamentul convertorului. Pentru
că, de obicei randamentul convertorului este mare, se poate considera că P ≈ Ps.
Puterea aparentă, S, este determinată de valorile efective ale tensiunii şi curentului în
reţeaua de alimentare. Valorile mari ale lui S impun:
• creşterea puterii stabilite pentru retea, inclusiv a transformatorului,
• cresterea sectiunii conductoarelor, sporirea rezistentei izolatiei, etc.
Din aceasta cauză, la proiectarea convertoarelor cu diode se pune problema
creşterii factorului de putere al acestora până la valoarea limita χ = 1.
Cele de mai sus se referă nu numai la convertoarele cu diode, dar şi la oricare
elemente de sarcină ale reţelelor electrice. Pentru evidenţierea particularităţilor
convertoarelor ca sarcini neliniare pentru reţea, să comparăm procesele schimbului de
energie dintre sarcină şi reţea, pentru sarcinile liniare:
Fig.1. – Schema (a) şi diagramele de timp ale curentului şi tensiunii (b) i
a puterii instantanee (c), la funcţionarea sursei (reţelei) de tensiune variabilă
în sarcina activă
La funcţionarea în sarcină activă (figura 1.a), curentul i
1
şi tensiunea u
1 sunt în
fază, polaritatea acestora coincide în oricare moment de timp şi energia se transmite
continuu din reţea în sarcină (figura 1.b). Curba puterii instantanee (figura 1.c) are o
singură polaritate. Puterea activă este:

⋅ ⋅ ·
T
dt I U
T
P
0
1 1
1
(2)
unde T este perioada de variaţie a puterii, π. Atunci,
( ) ( )

⋅ · ⋅ ⋅ ⋅ ·
π
θ θ
π
0
1 1 1 1
sin 2 sin 2
1
I U dt I U P
(3)
Astfel, P = S, iar factorul de putere este χ = 1.
La functionarea în sarcină activ-inductivă (figura 2.a), pe curbele tensiunii şi
curentului (figura 2.b), se pot selecta intervalele de timp [t
2
, t
3
] şi [t
4
, t
5
], când
polaritatea tensiunii şi curentului coincid, energia transmiţându-se din reţea în sarcină.
Valorile puterii instantanee, p = u
1
i
1
, (figura 2.c), în aceste intervale sunt
pozitive.
În intervalele [t
1
, t
2
] şi [t
3
, t
4
], polarităţile tensiunii şi curentului sunt opuse, iar
sarcina întoarce energie în reţea.
Valoarea puterii instantanee în aceste intervale este negativă (figura 2.c).
Puterea activă se poate determina pe baza formulei (2), dacă se înlocuieşte
u
1
=√ 2 U1⋅sinθ
i1 = 2 I1⋅sin(θ – ϕ),
unde ϕ = arctg(ωL/R).
Pentru explicarea proceselor fizice, să considerăm curentul i
1
sub forma sumei
a două componente:
• curentul i
1,0
, în fază cu tensiunea u
1
;
• curentul i
1,π/2
, defazat în urma tensiunii u
1
cu unghiul π/2 (figura 2.d).
Curba puterii instantanee, p = u
1
⋅i
1
, poate fi reprezentată, de asemenea, sub
forma unei sume:
p = p
0
+ p
π/2
= u
1
⋅i
1,0
+ u
1
⋅i
1,π/2
(3)
Fig.2 – Schema şi diagramele de timp ale curentului, tensiunii şi puterii instantanee,
la funcţionarea sursei (reţelei) de tensiune variabilă în sarcină activ-inductivă
Curbele p
0
(θ) si p
π/2
(θ) sunt reprezentate în figurile 2.e si 2.f. Puterea
activă este dată de relaţia:

( ) ( )
( )

∫ ∫

,
_

¸
¸
− ⋅ ⋅ ⋅ ⋅ +
+ ⋅ ⋅ ⋅ ⋅ · ⋅ ⋅ ⋅ ·
T
T
d I U
dt I U d i u P
0
1 1
0
1 1
0
1 1
2
sin ) sin( 2 sin 2
1
sin ) cos( 2 sin 2
1 1
θ
π
θ ϕ θ
π
θ ϕ θ
π
θ
π
π
(4)
Rezultatul integrării termenului al doilea este egal cu 0, deoarece curba p
π/2
nu are componentă continuă, caracterizând schimbul inutil de energie dintre reţea şi
sarcină. Astfel:


⋅ ⋅ ·
π
θ
π
0
0 , 1 1
1
d i u P
(5)
adică transmiterea puterii active în sarcină este determinată de componenta în fază cu
tensiunea a intensităţii curentului, i1,0. În conformitate cu relatia (1):

1 1
1 1
) cos(
I U
I U

⋅ ⋅
·
ϕ
χ
(6)
Sarcina consumă din reţea are nu numai putere activă, ci şi reactivă.
( )
2 2
P S Q − · (7)
3.7.Cicloconvertoare
Cicloconvertoarele sunt contactoare de curent alternativ care permit obţinerea
la ieşirea lor direct din tensiunea reţelei a unei tensiuni cu frecvenţa variabilă în trepte
sau fin.
3.7.1.Cicloconvertor monofazat cu sarcină rezistiv inductivă
3.7.1.1.Descriere şi funcţionţionare

Fig.1.
α – c
corelat cu φ ( φ funcţie de R,L).
Cicloconvertorul poate fi asimilat cu două redresoare comandate, fiecare
furnizând impulsuri de curent care să genereze o semialternanţă a curentului de
sarcină. În funcţie de valoarea unghiului de defazaj creat de consumator şi de unghiul
de comandă se deosebesc două regimuri de funcţionare :
a) regim de curent întrerupt : φ < α < π ;
b) regim de curent neîntrerupt : 0 < α < φ .
În cazul de faţă s-a prezentat regimul de curent întrerupt. Cele două redresoare
lucrează secvenţial, validate de semnalele de validare P şi N. Dacă semnalul P este
pozitiv, dispozitivul de comandă trebuie să furnizeze impulsuri numai pentru T
1
şi T
3
În intervalul în care N este pozitiv se comandă numai T2 şi T4. Curentul prin sarcină
va fi de formă alternativă, fiecare semialternanţă fiind formată dintr-un număr de
impulsuri pentru că amorsarea tiristorului se face numai după ce tiristorul anterior s-a
blocat.
Pentru diodele semnalelor P şi N date în figură a rezultat semialternanţă
pozitivă a curentului formată din 3 impulsuri la fel ca şi cea negativă. Aceasta face ca
pe un interval lung de timp numărul semialternanţelor pozitive să fie egal cu cel al
semialternanţelor negative. Dacă s-ar obţine varianta iniţială de trei impulsuri pozitive
şi 4 negative după un anumit interval; de timp s-ar obţine şi 4 impulsuri pozitive şi 3
negative, fapt care face ca în componenţa tensiunii de ieşire să existe şi o componentă
ce depinde de frecvenţa de basculare a semnalelor de validare. Pentru ca amplitudinea
acestei componente să fie neglijabilă faţă de amplitudinea fundamentală trebuie ca
între frecvenţa tensiunii de la intrare şi cea a semnalului de basculare să fie un raport
cât mai mare.
Urmărind forma curentului se observă că amplitudinea componentei
fundamentale e relative mică deci puterea transmisă sarcinii e redusă. Creşterea
puterii poate avea loc dacă se trece la regimul de curent neântrerupt când tiristorul
următor se comandă înainte ca cel anterior să fie blocat.
.
3.8.Multiplicatoare de frecvenţă – sunt instalaţii care permit obţinerea unei
tensiuni alternative a cărei frecvenţă e un multiplu al frecvenţei tensiunii reţelei.
3.8.1.Multiplicatoare de frecvenţă cu sarcină rezistivă.
Fig.1.
Multiplicatorul este format din 3 contactoare de curent alternativ plasate pe
câte o fază a unui transformator trifazat. El furnizează la ieşite o tensiune de frecvenţă
triplă faţă de frecvenţa tensiunii de intrare dacă se alege secvenţa de comandă
conform diagramei.
Întrucât circuitul de sarcină este rezistiv, blocarea fiecărui tiristor va avea loc
la trecerile prin zero ale tensiunii din secundar. Valoarea efectivă a curentului de
sarcină se poate regla dacă unghiul de amorsare αeste cuprins in intervalul
În această relaţie s-a luat în considerare şi timpul de polarizare inversă ti
pentru fiecare tiristor. Dacă sarcina conţine inductivităţi şi capacităţi se poate obţine
un curent de formă sinusoidală alegând în mod corespunzător frecvenţa de comandă a
tiristoarelor în raport cu frecvenţa proprie de oscilaţiea elementelor L şi C din circuitul
de sarcină.
3.9. Contactoare statice de curent alternativ
Contactorul trifazic are în compunere trei convertoare de tensiuni alternative
comandate,câte unul pă pe fiecare fazăfig.1.
Tig.1.Structură contactor
Dacă φ = arctg atunci :
α1 = φ => amplitudini egale ale semialternanţe;
α2 < φ => amplitudinea pozitivă > amplitudinea negativă;
α3 > φ => amplitudinea pozitivă < amplitudinea pozitivă.
Fig.2. Semnalul pe sarcină suncţie de defazajul de comandă.
În situaţii în care amplitudinile celor două semialternanţe sunt inegale încălzirea
tiristoarelor nu mai este aceeaşi.
În cazul sarcinii rezistiv inductive curentul prin sarcinăconţine două componente.
Pentru ca şi prin T2 să existe aceeaşi formă de variaţie ca şi pentru T1,
comanda acestuia trebuie să se facă în momentul imediat următor ieşirii din conducţie
a lui T1.
Din expresia curentului se observă că dacă amorsarea tiristoarelor se face la un
unghi φ dedefazaj, termenul 2 din expresia curentului este nul deci se stabileşte un
regim permanent sinusoidal pentru curentul prin tiristoare. Dacă se comandă tiristorul
T la un unghi α < φ, prima amplitudine a curentului este mai mare decât cea negativă
fapt ce determină o solicitare diferită a celor două tiristoare.
Dacă α > φ va rezulta amplitudinea negativă mai mare decât cea pozitivă.
După câteva perioade de comandă se stabileşte regimul permanent deoarece
componenta a doua a curentului devine neglijabilă faţă de celălalte. Dacă se lucrează
cu curenţi de sarcină mari şi tiristoarele sunt alese la limită, acestea se pot distruge
termic în primele semiperioade ale tensiunii dealimentare.
3.10. Influenta convertoarelor asupra retelei de Alimentare
3.10.1.1. Factorul de putere al convertoarelor
În multe reţele şi sisteme electrice, convertoarele cu tiristoare sau diode
reprezintă unul din tipurile principale de sarcină, o sarcina neliniară a cărei
funcţionare are influenţă asupra regimului de funcţionare a reţelei, în special dacă
puterile convertorului şi retelei sunt comparabile. Din aceasă cauză, atât la proiectarea
reţelelor electrice, cât şi a convertoarelor, este necesar să se aibă în vedere influenţa
acestora din urma asupra primelor. Numai în acest caz se pot elabora instalaţii cu
indicatori tehnico-economici corespunzători. În general, convertorul cu diode, ca
sarcină pentru retea, poate fi caracterizat de factorul de putere:
S
P
· χ
(1)
unde P este puterea activă, consumată de convertor din reţea, S = U
1
I
1
este
puterea aparentă, sau totală, absorbită din retea, U
1
şi I
1
sunt valorile effective ale
tensiunii şi curentului reţelei.
Puterea activă este P = P
s
+ P
p
, unde P
s
este puterea activă a sarcinii, ce
caracterizează efectul de transformare a energiei, iar P
p
este puterea pierderilor în
convertor.
Se poate scrie că Ps = P⋅η, unde, η este randamentul convertorului. Pentru
că, de obicei randamentul convertorului este mare, se poate considera că P ≈ Ps.
Puterea aparentă, S, este determinată de valorile efective ale tensiunii şi curentului în
reţeaua de alimentare. Valorile mari ale lui S impun:
• creşterea puterii stabilite pentru retea, inclusiv a transformatorului,
• cresterea sectiunii conductoarelor, sporirea rezistentei izolatiei, etc.
Din aceasta cauză, la proiectarea convertoarelor cu diode se pune problema
creşterii factorului de putere al acestora până la valoarea limita χ = 1.
Cele de mai sus se referă nu numai la convertoarele cu diode, dar şi la oricare
elemente de sarcină ale reţelelor electrice. Pentru evidenţierea particularităţilor
convertoarelor ca sarcini neliniare pentru reţea, să comparăm procesele schimbului de
energie dintre sarcină şi reţea, pentru sarcinile liniare:
Fig.1. – Schema (a) şi diagramele de timp ale curentului şi tensiunii (b) i
a puterii instantanee (c), la funcţionarea sursei (reţelei) de tensiune variabilă
în sarcina activă
La funcţionarea în sarcină activă (figura 1.a), curentul i
1
şi tensiunea u
1 sunt în
fază, polaritatea acestora coincide în oricare moment de timp şi energia se transmite
continuu din reţea în sarcină (figura 1.b). Curba puterii instantanee (figura 1.c) are o
singură polaritate. Puterea activă este:

⋅ ⋅ ·
T
dt I U
T
P
0
1 1
1
(2)
unde T este perioada de variaţie a puterii, π. Atunci,
( ) ( )

⋅ · ⋅ ⋅ ⋅ ·
π
θ θ
π
0
1 1 1 1
sin 2 sin 2
1
I U dt I U P
(3)
Astfel, P = S, iar factorul de putere este χ = 1.
La functionarea în sarcină activ-inductivă (figura 2.a), pe curbele tensiunii şi
curentului (figura 2.b), se pot selecta intervalele de timp [t
2
, t
3
] şi [t
4
, t
5
], când
polaritatea tensiunii şi curentului coincid, energia transmiţându-se din reţea în sarcină.
Valorile puterii instantanee, p = u
1
i
1
, (figura 2.c), în aceste intervale sunt
pozitive.
În intervalele [t
1
, t
2
] şi [t
3
, t
4
], polarităţile tensiunii şi curentului sunt opuse, iar
sarcina întoarce energie în reţea.
Valoarea puterii instantanee în aceste intervale este negativă (figura 2.c).
Puterea activă se poate determina pe baza formulei (2), dacă se înlocuieşte
u
1
=√ 2 U1⋅sinθ
i1 = 2 I1⋅sin(θ – ϕ),
unde ϕ = arctg(ωL/R).
Pentru explicarea proceselor fizice, să considerăm curentul i
1
sub forma sumei
a două componente:
• curentul i
1,0
, în fază cu tensiunea u
1
;
• curentul i
1,π/2
, defazat în urma tensiunii u
1
cu unghiul π/2 (figura 2.d).
Curba puterii instantanee, p = u
1
⋅i
1
, poate fi reprezentată, de asemenea, sub
forma unei sume:
p = p
0
+ p
π/2
= u
1
⋅i
1,0
+ u
1
⋅i
1,π/2
(3)
Fig.2 – Schema şi diagramele de timp ale curentului, tensiunii şi puterii instantanee,
la funcţionarea sursei (reţelei) de tensiune variabilă în sarcină activ-inductivă
Curbele p
0
(θ) si p
π/2
(θ) sunt reprezentate în figurile 2.e si 2.f. Puterea
activă este dată de relaţia:

( ) ( )
( )

∫ ∫

,
_

¸
¸
− ⋅ ⋅ ⋅ ⋅ +
+ ⋅ ⋅ ⋅ ⋅ · ⋅ ⋅ ⋅ ·
T
T
d I U
dt I U d i u P
0
1 1
0
1 1
0
1 1
2
sin ) sin( 2 sin 2
1
sin ) cos( 2 sin 2
1 1
θ
π
θ ϕ θ
π
θ ϕ θ
π
θ
π
π
(4)
Rezultatul integrării termenului al doilea este egal cu 0, deoarece curba p
π/2
nu are componentă continuă, caracterizând schimbul inutil de energie dintre reţea şi
sarcină. Astfel:


⋅ ⋅ ·
π
θ
π
0
0 , 1 1
1
d i u P
(5)
adică transmiterea puterii active în sarcină este determinată de componenta în fază cu
tensiunea a intensităţii curentului, i1,0. În conformitate cu relatia (1):

1 1
1 1
) cos(
I U
I U

⋅ ⋅
·
ϕ
χ
(6)
Sarcina consumă din reţea are nu numai putere activă, ci şi reactivă.
( )
2 2
P S Q − · (7)
3.11. Teste de evaluare
3.11.1. Test nr.1.
Ce este circuitul prezentat în fig.1. Descrieţi funcţionarea completă a
circuitelor prezentate în fig.1
Fig.1
3.11.2. Test nr.2.
Care din diagramele prezentate mai jos este caracteristic dispozitivului din
figura 1. Faceţi analiza completă a diagramei corespunzătoare. Care sunt relaţiile ce
dimensionează curentul maxim şi tensiunea maximă ce se aplică tiristoarelor din
schema 1.

Fig.1
4. Unitatea de învăţare 4
CONVERTOARE CU COMUTATIE FORTATA
Convertoarele comandate sunt alimentate în current continuu. Tensiunea de
ieşire poate fi continuă sau alternativă. Funcţie de conversia între marimea de intrare
şi cea de ieşire de pot enumera următoarele tipuri de convertoare:
Convertoare current – current continuu;
• Convertoare current – current calternativ(invertoare);
• Choppere;
• Contactoare de CC.
Deoarece tipuri de convertoare, pentru funcţionarea corectă, folosesc
comutaţia forţată
4.1.Consideraţii asupra comutaţiei forţată
Convertoarele autonome nu sunt legate cu reţeaua electrică de putere de curent
alternativ. Ca sursă de energie, convertoarele autonome folosesc sursele de curent
continuu. O astfel de sursă se poate constitui dintr-un redresor, care transformă
energia reţelei de curent alternativ, din acumulatoare sau din alte surse de curent
continuu.
Convertoarele autonome funcţionează în sarcină de curent continuu sau
alternativ, fiind folosite acolo unde sarcina se află departe de alte surse de energie.
Tipurile de baza de convertoare autonome sunt convertoarele de impuls de
tensiune continuă la care, la intrare şi la ieşire, este tensiune continuă şi invertoarele –
care sunt convertoare de curent continuu în curent alternativ.
La alimentarea de la surse de tensiune continuă, pentru reglarea cu randament
ridicat a puterii de curent continuu în sarcină se folosesc convertoarele de impuls
(regulatoare) de tensiune continuă cu regim de functionare comutabil.
Fig.1 – Schema si diagramele de timp la convertorul de impuls de tensiune
continua în cazul functionarii pe sarcina activa (a), respectiv activ-inductiva (b)
În figura 1.a este prezentată schema unui astfel de convertor cu comutator
ideal, care este cuplat în serie cu sarcina (activă). La comutarea periodica a Com,
tensiunea pe sarcină capătă forma impulsurilor dreptunghiulare cu amplitudinea egală
cu tensiunea electromotoare de alimentare, E.
Raportul dintre perioada de repetiţie a impulsurilor, T şi durata acestor
impulsuri, t
i
se numeste porozitate:
Marimea, inversa porozităţii se numeste coeficient de umplere:

Prin schimbarea duratei stării de cuplare şi decuplare a comutatorului K se
poate modifica valoarea medie şi cea efectivă a tensiunii pe sarcină. Tensiunea medie
pe sarcină este:
(1)
Valoarea efectiva a tensiunii este:
(2)
Ca exemplu de sarcină activă pot fi considerate becurile electrice cu
filament şi încălzitoarele electrice cu rezistenţă. La acestea, prezintă importanţă
valoarea efectivă a tensiunii.
Fig.2 – Diagramele de timp ale tensiunii si curentului din schema
din figura 1.b pentru diferite metode de reglare a tensiunii
La sarcinile de tipul motorului de curent continuu, bateriei de acumulatoare
sau la cele care funcţionează cu filtre de netezire, prezintă importanţă valoarea medie
a tensiunii. Dacă sarcina are caracter inductiv (de exemplu conţine o inductanţă pentru
netezirea tensiunii redresate, sau pentru limitarea pulsaţiilor curentului statorului la
motorul de curent continuu), este necesar ca atunci când circuitul se întrerupe să nu
apară supratensiuni periculoase, motiv pentru care sarcina se şuntează cu dioda D
(figura 1.b).
Astfel, curentul în sarcină devine continuu, trecând fie prin sursa E, când
comutatorul este închis (în intervalul ti energia se acumuleaza în sarcina), fie prin
dioda şunt, când comutatorul este deschis (în intervalul T – t
i
o parte din energia
acumulata în sarcină se disipă). În cazul comutatorului ideal, tensiunea pe sarcina u
S
are forma impulsurilor dreptunghiulare, iar curentul i
S
pulsează, modificându-se
conform dependenţei exponenţiale cu constanta de timp

. Astfel, valorile medie şi efectivă ale tensiunii se determină cu aceleasi formule ca şi
în cazul sarcinii active. Când sarcina este activă sau activ-inductiva valoarea medie a
curentului în sarcină se determină pe baza valorii medii a tensiunii în sarcina:

Există două metode de reglare a tensiunii de ieşire:
• reglarea în durata a impulsurilor, când pentru modificarea valorii medii a
curentului si tensiunii în sarcina se modifica durata starii închise a
comutatorului (ti = variabil), în conditiile mentinerii constante a perioadei de
repetitie (T = ct.) (figura 2.a,b);
• reglarea în frecvenţă a impulsurilor, când se modifică frecvenţa de repetitie în
condiţiile menţinerii duratei constante a impulsurilor (ti = ct., T = variabil, fig.
2.a,c).
În ambele cazuri se acţionează asupra lui γ, ceea ce face să se modifice valorile
medie şi efectivă ale tensiunii în sarcină în conformitate cu relatiile
(1) şi (2).
Drept comutatoare, la convertoarele de impulsuri de tensiune continuă se pot
folosi tranzistoare, tiristoare bioperaţionale şi monooperaţionale, înzestrate cu blocuri
de comutatie impusă (scheme şi elemente care să asigure cuplarea tiristoarelor în
momente date de timp).
4.1.1.Blocuri de comutatie a tiristoarelor monooperationale
Se pot deosebi blocuri de comutaţie paralelă şi serie. În ambele cazuri, pentru
decuplarea tiristoarelor, pe acestea se aplică o tensiune inversă, sub acţiunea careia se
întrerupe curentul anodic al tiristorului şi se refac capacităţile sale de blocare. Sursa
tensiunii de comutare este, de obicei, un condensator care în prealabil este încărcat la
tensiunea şi cu polaritatea necesară. La comutaţia paralelă, prin comutatorul care se
închide, condensatorul se cuplează fie în paralel cu tiristorul de putere (figura 3.a),
fie în paralel cu sarcina (figura 3).
Când condensatorul se cuplează în paralel pe tiristor, tensiunea pe acesta în
timpul comutatiei este u
ainv
= u
C
, iar tensiunea pe sarcină este egală cu u
S
= E + u
C
.
La cuplarea condensatorului în paralel pe sarcină tensiunea anodică pe tiristor
este u
ainv
= u
C
+ E, iar tensiunea pe sarcină este u
S
= u
C
.
În ambele cazuri, tensiunea pe sarcină depinde de tensiunea pe condensator,
care se modifică în funcţie de curentul sarcinii.
Fig.3 – Metode de baza pentru cuplarea condensatorului de comutare
La comutaţia serie, condensatorul de comutaţie se introduce în circuit în serie
cu tiristorul, de exemplu atunci când condensatorul se cupleaza în paralel pe o
inductanţă (figura 3.c). În intervalul de comutaţie tiristorul se gaseşte la tensiunea
u
ainv
= u
C
– E, iar tensiunea pe sarcină este u
S
= 0.
Circuitul de încărcare a condensatorului nu include sarcina, din care cauză, la
comutaţia serie, tensiunea pe sarcină nu depinde de procesele din intervalul de
comutaţie, adică de condiţiile de încărcare a condensatorului.
Fig.4 – Schema si diagramele de timp ale curentilor si tensiunilor blocului de
comutare comandata a tiristorului în cazul încarcarii liniare a condensatorului
În figura 4.a este prezentată schema convertorului cu tiristoare de impuls de tensiune
continuă cu bloc de comutaţie paralelă, în care condensatorul de comutatie C
k
se
cupleaza în paralel pe sarcina. În blocul de comutaţie a tiristorului de putere T
C
intră
condensatorul C
k
, care comută tiristorul T
k
şi circuitul pentru încărcarea oscilatorie a
condensatorului, compus din inductanţa L
k
şi dioda D. Polaritatea şi mărimea tensiunii
pe condensatorul C necesare pentru comutaţia tiristorului T
C
se obţin după cuplarea la
momentul t = t
1
a tiristorului T
C
, când prin circuitul T
C
– D – L
k
– C
k
se produce
încarcarea condensatorului C
k
până la tensiunea VC0 > E (fig.4.b). Astfel, pe sarcină
se aplica tensiunea u
S
= E. În afara curentului de sarcina i
S
, prin tiristorul T
C
, în
momentul t = t
2
se aplică impulsul de comandă pe tiristorul T
k
. La cuplarea acestuia,
tensiunea pe sarcină devine egală cu tensiunea condensatorului încarcat C
k
, u
S
= U
C0
,
iar pe tiristorul T
C
se aplică tensiunea inversă egală cu u
a
= U
C0
– E.
Curentul prin tiristorul T
C
se întrerupe, iar curentul de sarcină se închide prin
circuitul R
S
– L
S
– C
k
– T
k
. Condensatorul se reîncarcă cu curentul de sarcină şi,
pentru că acest curent este bine netezit, datorită inductanţei mari L
S
, tensiunea pe
condensator, u
C
şi cea pe tiristor, u
a
variază liniar. Pe durata existenţei tensiunii
inverse, tiristorul T
C
îşi reface proprietăţile de blocare. După terminarea încărcării
condensatorului, când t = t
3
, curentul i
C
devine nul, iar curentul sarcinii se închide prin
dioda sunt D
0
. Acum, montajul este pregătit pentru formarea următorului impuls de
tensiune pe sarcină.
În momentul t
4
se aplică impulsul de comandă pe tiristorul TC, acesta se deschide din
nou şi procesele se repetă. Ca durată a impulsului pe sarcină se consideră intervalul de
timp dintre momentele t
1
, când se aplica impulsul de comandă pe tiristorul de putere şi
t
2
, când se aplică impulsul de comandă pe tiristorul de comutare (figura 4.b). Acest
interval corespunde duratei stării deschise a comutatorului, adică a tiristorului T
C
.
Tensiunea inversa pe tiristorul T
C
se menţine în intervalul t
B
, când condensatorul C se
descarcă cu un curent egal cu cel al sarcinii de la UC0 până la E. Astfel,

De aici, se obtine valoarea

unde U
C0
= (1,5 ÷ 1,8)E, în funcţie de pierderile din circuitul de încărcare T
C
– D – Lk
– Ck. În intervalul de timp t
B
, tiristorul T
C
trebuie să-şi refacă capacităţile de comandă.
În figura 5.a este prezentată schema practică mai completă a convertorului de
impuls pentru tensiune continuă, în care la comutaţie condensatorul se cuplează în
paralel cu tiristorul de putere T
C
. În componenţa blocului de comutare intră
condensatorul Ck, tiristorul de comutare Tk şi circuitul pentru încărcarea oscilatorie a
condensatorului, format din Lk şi D1.
Când se aplică tensiunea E, condensatorul Ck se încarcă prin D1, Lk şi circuitul
de sarcină L
S
R
S
până la tensiunea u
C
= E, cu polaritatea indicată în desen fără
paranteze. Când t = t
1
, pe electrodul de comandă al tiristorului TC se aplica impulsul
de comanda iU,C. Tiristorul TC se deschide şi tensiunea pe sarcină (diagrama de sus din
figura 5.b) devine u
S
= E. Pentru închiderea lui TC, în momentul t
2
, pe electrodul de
comanda a lui Tk se aplică impusul de comanda i
Ck
. Tiristorul Tk se deschide şi
condensatorul se încarcă prin circuitul Ck – TC – Lk – Tk până la o tensiune apropiată
de valoarea E, dar cu polaritate inversă (semnele din paranteză).
Fig.5 – Schema şi diagramele de timp ale curenţilor şi tensiunilor blocului de
comutare comandată a tiristorului în cazul încărcării oscilatorii a condensatorului
Procesul are caracter oscilatoriu, iar curentul condensatorului i
C
are forma
sinusoidală, cu durata unei semiperioade
După încarcarea condensatorului, la t = t
3
, TC se află la tensiune inversă, iar ca
rezultat curentul direct prin acesta, i
a
, se întrerupe. Condensatorul se încarcă la
curentul continuu al sarcinii, iar tensiunea pe acesta scade liniar. Când t = t
4
,
condensatorul s-a descărcat până la tensiunea zero. Intervalul de la t
3
la t
4
este egal cu
timpul de aplicare pe tiristorul de putere a tensiunii inverse, timp de decuplare necesar
tiristorului TC pentru ca acesta să-şi refacă proprietăţile de comandă. Când t = t
5
condensatorul se încarcă din nou până la tensiunea iniţială, egală cu E, iar tensiunea
pe sarcină u
S
devine egală cu zero. În intervalul de timp de la t
5
la t
6
curentul de
sarcină trece prin dioda D0, iar tensiunea de ieşire este u
S
= 0. Prin modificarea
timpului de întârziere a impulsului de comandă pe tiristorul de comutatie, t
C
= t
2
– t
1
,
se poate modifica coeficientul de umplere al tensiunii şi valorile medie si efectivă ale
acesteia. Timpul de decuplare, t
B
, se determină astfel:
se notează tensiunea pe condensator cu k
z
E, unde kz este coeficientul de încărcare a
condensatorului (kz = 0,8 ÷ 0,9), şi se consideră că prin sarcină circulă un curent
constant, cu care se încarcă condensatorul. Atunci,

La modificarea curentului în sarcină, i
S
, se modifică viteza de încărcare a
condensatorului şi, din această cauză, se schimbă forma şi valoarea medie a tensiunii
de ieşire u
S
. Pentru micşorarea influenţei curentului sarcinii asupra tensiunii de ieşire,
adică pentru stabilizarea caracteristicii externe U
S
= f(I
S
) şi a timpului pentru
închiderea tiristoarelor, tiristorul de putere T
C
se şuntează cu dioda D
2
. În acest fel,
încărcarea condensatorului în intervalul t
3
– t
5
are caracter oscilatoriu. Curentul i
C
reprezintă jumatate din sinusoida de aceeasi frecvenţă ca şi la încărcarea
condensatorului şi trece prin circuitul Ck – D
1
– L
k
– D
2
. În acest fel, timpul de
închidere este aproximativ egal cu semiperioada proprie a circuitului

iar forma tensiunii de ieşire a convertorului se apropie de cea dreptunghiulară.
4.2. Convertoare cu tiristoare cu coeficient sporit de putere
Convertoarele clasice cu tiristoare au factorul de putere de valori relativ mici,
în special în cazul reglării profunde a tensiunii de ieşire. În scopul eliminării acestei
deficiente s-au proiectat numeroase convertoare cu factor sporit de putere. Pentru
obţinerea valorii limită de χ =1, este necesar ca tiristoarele să consume din reţea
curent de formă sinusoidală, în fază cu tensiunea reţelei. Convertoarele cu factor de
putere ridicat pot fi împărţite în două clase:
• cu comutaţie naturală a tiristoarelor;
• cu tiristoare complet comandate sau cu comutaţia artificială a tiristoarelor
monooperationale.
Din cauza timpului limitat pe care îl avem la dispoziţie vom analiza
convertoarele cu comutaţie artificială ce permite sincronizarea perfectă a
componentei fundamentale a curentului consumat
din reţea cu tensiunea de alimentare. În continuare vom analiza schema simplificată a
redresorului cu comutaţie artificială a tiristoarelor.
Fig.3. – Redresor cu comutaţie artificială a tiristoarelor; a – schema simplificată; b –
diagramele de timp ale curenţilor şi tensiunilor
Posibilitatea obţinerii valorii cosϕ = 1 când forma curentului i
1
este simetrică
în raport cu tensiunea u
1
există la cu comutare artificială. Schema simplificată a
redresorului trifazat cu nul şi cu comutare artificială este prezentată în figura 3.a, iar
diagramele de timp sunt reprezentate în figurile 3.b şi 3.c.
La aplicarea, în momentul θ1, a impulsului de comandă întârziat cu unghiul
α faţă de momentul comutatiei naturale pe tiristorul T1, acesta se deschide şi
tensiunea la ieşirea redresorului este u
d
(t) = u
2A
. În momentul θ2, T1 este blocat cu
ajutorului blocului special de comutare artificială, BCA, în care scop, în acest
moment, pe tiristor se aplică o tensiune inversă de la condensatorul încărcat în
prealabil, ce intră în componenţa BCA.
În intervalul θ2 – θ3, datorită energiei acumulate în inductanţa circuitului
sarcinii, curentul trece prin dioda D şi această energie se disipă în rezistenţa de
sarcină.
În momentul θ3, se cuplează tiristorul T2 care se blochează în momentul θ4
sub actiunea BCA şi, din nou se cuplează dioda D.
În intervalul θ5 – θ6 functioneaza T3. Momentele de blocare a tiristoarelor,
θ2, θ4, θ6 şi aşa mai departe, sunt translatate la stânga, cu unghiul α faţă de
momentele corespunzătoare comutatiei naturale, astfel încât curbele curentilor
tiristoarelor şi, prin urmare, ale curentilor primari, consumaţi din retea, sunt simetrice
în raport cu sinusoidala tensiunii u
r
, a retelei. Datorită acestui fapt, cosϕ = 1 şi
puterea reactivă pe prima armonică nu se consumă de către convertorul cu tiristoare
pentru orice valoare a lui α. Astfel, factorul de putere, determinat numai de
nesinusoidalitatea curentului i
1
, este mare.
Tensiunea de ieşire a redresorului din figura 3.a este:
( )


+ −

,
_

¸
¸

,
_

¸
¸

⋅ · ⋅ ⋅ ⋅

·
α
α
π
π
π
α
π
θ θ
π
3
3
3
sin
3
sin
cos
2
3
0 d dm d
E d U E
(8)
În acest fel, redresoarele cu comutare artificială permit creşterea factorului
de putere până la valori mari, datorită eliminării complete a consumului de putere
reactivă pe prima armonică de către convertor. Aceasta reprezintă o calitate esentială
a acestor convertoare, care atrag un interes deosebit.
Convertoarele cu tiristoare cu comutare artificială au însă şi deficiente
serioase precum:
• introducerea elementelor suplimentare măreşte substantial preţul şi gabaritul
acestora.
• realizarea schemelor fiabile de comutare artificială la nivelul puterilor mari
ridică probleme dificile.
• schemele cu comutare artificială nu asigură sinusoidalitatea curentului
consumat, fapt pentru care nu se pot obtine valorile limita χ = 1.
• χ de regimul de funcţionare.
Din această cauză, convertoarele cu tiristoare cu factor de putere sporit şi
comutatie artificială nu şi-au găsit încă o largă utilizare.
4.3. Surse de putere reactivă
În paragraful anterior s-au menţionat dificultăţile care apar la realizarea
convertoarelor cu tiristoare cu factor de putere ridicat. O altă metodă de creştere a
factorului de putere constă în utilizarea surselor de putere reactivă şi a dispozitivelor
de filtrare-compensare, a căror cuplare la intrarea convertorului permite creşterea
factorului de putere al oricărui circuit.
Utilizarea acestora împreună cu convertoarele cu tiristoare are un specificul
particular, determinat de caracterul neliniar al rezistentei de intrare şi de
nesinusoidalitatea curentului de intrare al convertorului, consumat din retea.
Sursele de putere reactivă deurmătoarele tipuri:
• Condensator (necomandate)
• Tiristor-condensator (comandate).
Vom analiza o sursă de putere reactivă de tipul tiristor – condensator.
Menţinerea factorului de putere la nivel maxim când puterea reactivă consumată de
convertoare se modifică este posibilă prin utilizarea surselor de putere reactivă de tip
condensator-tiristor. Schema unui astfel de dispozitiv monofazat este prezentata în
figura 4.a. În reţelele trifazate se folosesc trei scheme similare.
4.3.1.Compunere şi funcţionare
Sursa de putere reactivă comandată se compune din circuitele arătate în figura 4,
acordate pe frecvenţele celor mai intense componente armonice parazitare şi din
convertorul reglabil de tensiune variabilă cu două tiristoare T1 si T2 care are sarcina
inductivă L şi care frecvent se numeşte regulator inductiv cu tiristoare.
Să analizăm funcţionarea convertorului de tensiune variabilă cu tiristoare pe
sarcină inductivă. Dacă tiristoarele T
1
şi T2 nu sunt deschise de impulsurile de
comandă, dispozitivul atenuează distorsiunile armonice ale tensiunii reţelei pe
armonicele 5 şi 7, iar condensatoarele C
5 şi C
7
genereaza puterea reactiva Q
C
.
Dacă α ≤ π/2 şi impulsurile de comandă ale convertorului sunt largi, acesta
lucrează în regim de curent fără intermitenţă, când λ = π şi, alternativ, se deschide
câte un tiristor. Prin inductanţă trece un curent sinusoidal (figura 4.b) de forma:
Fig.4 – Sursa reglabilă de putere reactivă (a), diagramele de timp ale curenţilor şi tensiunilor
la
convertorul reglabil de tensiune variabilă cu sarcină inductiva (b, c, d) şi dependenţa puterii
reactive în funcţie de unghiul de comandă (e)
La creşterea lui α (figurile 4.c şi 4.d), energia acumulată în intervalul α – π în
inductanţa se micşorează şi scade şi intervalul în care inductanta retransmite energie
în retea. Curba curentului în inductanţă rămâne simetrică în raport cu axa absciselor,
iar unghiul în limitele căruia tiristoarele conduc este λ = π – 2α. Între impulsurile
de curent apar întreruperi (figurile 4.c,d). Prima armonica a curentului în inductanţă
este defazată în raport cu tensiunea u
1 la unghiul π/2 pentru oricare unghi de
comandă α ≥ π/2. Curentul în inductanţă este egal cu suma componentelor forţată şi
liberă ale procesului:

0
2
sin I I i
m L
+
,
_

¸
¸
− ⋅ ·
π
θ
(9)
Având în vedere că la cuplarea tiristoarelor θ = α, iar i
L
= 0, se obţine:

( ) ( ) ( ) θ α
π
α
π
θ cos cos
2
sin
2
sin − ·
1
]
1

¸

,
_

¸
¸
− −

,
_

¸
¸
− ⋅ ·
m m L
I I i
(10)
Prin descompunerea acestui curent în serie Fourier, se determină prima
armonică:

( )

,
_

¸
¸
− ⋅
1
1
1
1
]
1

¸

− ⋅

,
_

¸
¸

− ⋅ ·
2
sin
2 sin 2
2
1
1
π
θ
π
π α
π
π
α
m L
I i
(11)
Puterea reactivă consumată de circuitul format din două tiristoare cuplate în
paralel înseriate cu o inductanţă, Q
L
= U
1
I
L1
, se micşorează prin creşterea unghiului
de comandă α (dependenţa este arătată în figura 4.e). Astfel, la modificarea unghiului
de comandă α, circuitul analizat îndeplineşte rolul de inductanţă comandată:

( )
1
1
1
1
]
1

¸

− ⋅

,
_

¸
¸

− ·
π
π α
π
π
α
2 sin 2
2
1 L L
echiv (12)
Puterea reactivă rezultantă în schema din figura 4.a este dată de relaţia: Q
= Q
C
– Q
L
. Dacă se alege Q
Lmax
= Q
C
, puterea reactiva Q va avea întotdeauna
caracter capacitiv. Dependenţa lui Q de unghiul α este prezentată în figura 4.e. În
acest mod, sursa de putere reactivă analizată generează putere reactivă şi realizează
reglarea acesteia, atenuând distorsiunile armonice în reţea. Din aceasta cauză, sursele
de putere reactivă îşi găsesc o largă utilizare pentru creşterea factorului de putere la
convertoarele cu tiristoare şi la alte instalaţii.
4.4.Choppere de putere
4.4.1Consideraţii generale
Chopperul este o instalaţie electronică folosită la modificarea valorii medii a
tensiunii la bornele unui consumator, alimentarea lui fiind realizată de la o sursă de
tensiune continuă de valoare fixă. Schema:
Fig.1.
CS – contactor static – ansamblu de tiristoare la care prin aplicarea unei
comenzi tensiunea de intrare se regăseşte la bornele sarcinii iar la o altă comandă
contactorul este adus în stare de blocare. Se deosebesc două moduri de modificare a
valorii medii a tensiunii la bornele consumatorului.
Fig.2.
a) modificarea valorii medii prin modificarea duratei de
conducţie Tc a contactorului static păstrând T ct.
b) modificarea densităţii impulsurilor păstrând durata de
conducţie aceeaşi dar modificând frecvenţa.
În ambele cazuri valoarea medie a tensiunii la ieşire este:
unde K poartă denumirea de factor de comandă al chopperului.
Funcţia de contactor static o îndeplinesc circuitele cu tiristoare pentru că ele
asigură un raport mare între curentul prin chopper în stare de conducţie şi cel în stare
de blocare. Din acest punct de vedere chopperul poate fi echivalat cu un întrerupător
care debitează în sarcină un curent I
2
pulsatoriu.
Un astfel de curent nu este acceptat de consumator, de aceea în majoritatea
cazurilor chopperul este prevăzut cu un filtru de ieşire.
Configuraţia:
Fig.3.
Dioda D permite realizarea unui curent neîntrerupt. Circuitul de sarcină fiind
de tip RL, circulaţia curentului atât în intervalul de timp cât contactorul este în
conducţie respectiv în stare de blocare de formă exponenţială. În diagramă variaţia
liniară corespunde unei valori mari a inductivităţii filtrului. Dacă frecvenţa de
comandă a chopperului este suficient de mare, în intervalul de timp cât acesta este
blocat, curentul prin dioda de nul nu ajunge să se anuleze şi se poate obţine un curent
de sarcină a cărui pulsaţii la o inductivitate dată pot fi reduse substanţial prin alegerea
corectă a frecvenţei de lucru. Puterea absorbită de la sursa de alimentare este:
În majoritatea cazurilor se doreşte ca chopperul să fie astfel
comandat încât curentul prin sarcină să fie constant. Dacă neglijăm
pierderile de putere pe tiristoarele chopperului se poate spune că
Menţinerea unui curent cât mai constant prin sarcină (cu
pulsaţii cât mai mici) e posibilă prin realizarea dispozitivului de
comandă al chopperului în aşa fel încât să furnizeze impulsuri de
amorsare (blocare) în concordanţă cu limitele impuse curentului de
sarcină. Aceasta se realizează dacă prin circuitul de sarcină se
introduce un traductor de curent.
Fig4.
La t = t
0
se consideră amorsat contactorul static şi curentul de sarcină creşte
exponenţial până la valoarea maximă I
2
impusă de consumator. În acel moment (t = t
1
)
circuitul de comandă furnizează impulsuri pentru blocarea chopperului iar curentul de
sarcină scade exponenţial până la limita minimă I
2
’’ impusă de consumator, când se
dă din nou comanda de aducere în conducţie a chopperului.
În mod uzual consumatorii solicită un curent la care ΔI2 să fie cât mai mic.
Traductorul de curent sesizează variaţiile curentului de sarcină şi va genera
impulsurile de comandă funcţie de limitele I
2
’ şi I
2
’’. Pentru ca aceste limite să fie
apropiate de valoarea medie trebuie corelate momentele de generare a impulsurilor de
comandă cu constanta de timp
Această corelare se pune în evidenţă prin diagrama din fig.5.:
Fig.5
Diagrama scoate în evidenţă modul în care trebuie comandat un chopper
pentru a avea un curent cu aceleaşi pulsaţii pentru valori diferite ale puterii cerute de
consumator. Există 3 situaţii distincte :
1. Dacă chopperul trebuie furnizeze un curent de sarcină de valoare apropiată
de cea maximă admisă se obţine o variaţie lentă a acestuia când chopperul este
deschis deci chopperul trebuie să fie un interval de conducţie t1 mai mare ca durata de
blocare.
2. Curentul de sarcină e mic rezultând o viteză de variaţie a curentului în
chopperul deschis mare şi mică dacă dioda de nul e în conducţie. Rezultă o durată de
blocare tr mai mare ca t
1
. 3. La valori medii ale lui Is se obţin durate pentru conectare
şi deconectare ale chopperului aproximativ egale între ele deoarece vitezele de
variaţie a curentului în stare de conducţie şi de blocare sunt aproximativ egale.
4.4.2.Chopper de putere cu stingere automată(fig.6.)
Fig.6.
Fig.7. Diagrame de funcţionare
Funcţionare : La t = t0 chopperul se conectează la sursă şi
condensatorul se încarcă pri L şi Rs cu polaritatea fără paranteze din
figură. E
l
rămâne în această stare până la t = t1 când e adus în
conducţie tiristorul. Condensatorul se descarcă prin tiristor şi
inductivitate şi când tensiunea la bornele sale se anulează (t = t2)
curentul de descărcare este maxim. În această stare, prin tiristor se
stabilesc doi curenţi:
- un curent dat de sursa de tensiune U1;
- un curent dat de descărcarea oscilantă.
După t = t2 circulaţia de curent este asigurată pe seama
energiei înmagazinate în inductivitate şi fiind vorba de un proces
oscilant condensatorul se va reîncărca cu polaritate opusă.
Schimbarea polarităţii tensiunii condensatorului determină
polarizarea inversă a tiristorului şi scăderea curentului prin tiristor.
Când curentul prin tiristor devine egal cu curentul de autoinducţie,
acesta va bloca. Fie t = t4 momentul când tiristorul blochează.
Tensiunea sursei U1 apare la bornele circuitului format din L, C şi Rs
iar condensatorul se va reîncărca până la t = t6 cu polaritatea avută
iniţial. Determinarea duratei de conducţie a tiristorului precum şi
durata impulsurilor de tensiune de la bornele sarcinii se face punând
condiţia ca suma celor doi curenţi prin tiristor să se anuleze.
iC + iRS = 0
Se observă că durata de conducţie a tiristoarelor dacă elementele de stingere L
şi C nu se modifică depinde de valoarea Rs ceea ce este un mare dezavantaj. Rezultă
că singura posibilitate de a modifica valoarea medie a tensiunii la bornele Rs e de a
modifica frecvenţa de lucru a chopperului. Această frecvenţă este limitată superior de
durata de polarizare inversă necesară tiristorului. De la o anumită frecvenţă nu se mai
îndeplineşte condiţia de stingere şi tiristorul rămâne în conducţie permanent (regim de
avarie).
4.4.3. Chopper de putere cu stingere forţatăfig.8.
Fig.8.
Funcţionare şi diagrame
Fig.9..
Se admite ipoteza simplificatoare că deoarece L este foarte
mare, prin sarcină curentul este constant. Aceasta se întâmplă dacă constanta
de timp a circuitului sarcinii este mult mai mare decât perioada de comandă a
chopperului.
În prezentarea funcţionării se consideră elementele de circuit ideale, iar
tiristoarele şi diodele au căderi de tensiune în sens direct nule şi curenţi neglijabili. În
aceste condiţii intrările în conducţie ale lui T
1
şi T
2
şi a diodei de nul, se fac practice
instantaneu. La t = t
0
se consideră comandat tirstorul auxiliar şi condensatorul se
încarcă prin RS, L
S
cu polaritate fără paranteze. La t = t
1
se comandă tiristorul
principal t
1
. Condensatorul se descarcă prin T1, L
1
şi D
1
, stabilind un curent de formă
sinusoidală a cărei valoare maximă corespunde momentului t = t
2
când tensiunea pe
condensator e nulă. Circulaţia de curent pe acest traseu continuă pe seama energiei
înmagazinate în inductanţa L, fapt ce permite încărcarea condensatorului cu
polaritatea opusă. Datorită prezenţei diodei D
1
pe acest traseu, un nou proces oscilant
între inductivitate şi capacitate nu mai poate avea loc. În intervalul de timp t
1
– t
3
prin
tiristorul principal circulă 2 curenţi :
- unul determinat de sursă U
1
şi R
S
;
- curentul oscilant .
Din acest punct de vedere alegerea tiristorului principal trebuie să se facă
astfel încât curentul de vârf repetitiv maxim I
TRM
să fie mai mare decât suma celor doi
curenţi.
Fie t = t
4
momentul în care se reamorsează T
2
. tensiunea de la bornele
condensatorului va polariza invers tiristorul principal iar dacă intervalul de timp t
4
– t
5
e mai mare ca timpul de revenire al tiristorului principal acesta se va bloca. După t = t
4
condensatorul se descarcă (reîncarcă) cu polaritatea avută iniţial prin R
S
, L
S
. La t + t
6
consuderăm că prin tiristorul T
2
curentul scade sub curentul de automenţinere şi deci
T
2
se blochează. După t = t
6
ambele tiristoare fiind blocate, energia înmagazinată în
inductanţa sarcinii (LS = ∞) determină deschiderea diodei D
2
, aceasta preluând
curentul de sarcină. Prin D
2
curentul e constant datorită lui L
S
foarte mare. De la t = t
7
procesul se repetă.
Observaţii :
1) La t = t
4
tensiunea pe condensator este dublul tensiunii de alimentare pentru
că în intervalul de comutaţie tensiunea pe condensator este dată de relaţia :
Daca perioada de conducţie a tiristorului principal TC este mult mai mare
decât perioada de conducţie T
C
a tiristorului auxiliar valoarea medie a tensiunii la
bornele sarcinii respectă relaţia de definiţie a chopperului ;
Timpul ede polarizare inversă este :
Daca U
1
scade se poate ca t
i
să devină mai mic decât timpul de revenire =>
U1’ < U1 => ti’ < ti. Se poate ca ti’ < t
rev
deci tiristorul nu se blochează. I2 nu poate fi
crescut peste o anumită limită pentru că determină scăderea lui ti.
4) Dacă chopperul funcţionează într-un regim în care perioada de tact T
rămâne constantă, timpul de conducţie minim pentru tiristorul principal respectiv
valoarea minimă a tensiunii la ieşire nu poate fi scăzută sub o anumită limită. Această
limită corespunde duratei procesului oscilant prin tiristorul principal şi duratei de
conducţie a lui T
2
.
Tcmin = durata minimă de conducţie a lui T
1
.
U
2min
– valoarea minimă a tensiunii de ieşire.
4.4.4. Chopper de putere cu punte de tiristoare în circuitul de stingere
(Fig.10)
Fig.10.
Avantajul circuitului este că se pot realiza durate de conducţie foarte mici. La
momentul t = t
0
se consideră amorsate tiristoarele T
2
şi T
4
. condensatorul se încarcă cu polaritatea din
figură ( fară paranteză) prin inductivitatea L a firelor de legătură L
S
, R
S
. Prezenţa
inductivităţilor conductoarelor determină o tensiune de autoinducţie ce încarcă
suplimentar condensatorul cu o tensiune ΔU. Când curentul de încărcare a capacităţii
atinge valoarea curentului de automenţinere a lui T
2
şi T
4
, acestea se blochează.
La momentul t = t
1
, se comandă tiristorul principal T
1
. curentul prin acesta
creşte cu o viteză impusă de inductivitatea L şi după intrarea completă în conducţie
prin sarcină se asigură un current constant, rezultând că U
2
este diferit de 0.
La momentul t = t
3
se comandă tiristoarele T
3
şi T
5
. tensiunea de pe
condensator va polariza
invers tiristorul principal, condensatorul se descarcă şi se încarcă cu polaritatea opusă
până la momentul t = t4 (cu paranteze). Când curentul de încărcare al condensatorului
devine egal cu cel de automenţinere al lui T
3
şi T
5
acestea se vor bloca iar dacă
considerăm inductanţa sarcinii de valoare foarte mare (curentul după blocarea
tiristoarelor), tensiunea de autoinducţie deschide dioda de nul. În acest caz curentul de
descărcare al capacităţii nu se mai stabileşte prin T
1
, acesta nemaifiind atât de solicitat
ca în cazul schemelor discutate anterior.
La momentul t = t
5
se comandă T
1
, el preluînd curentul de sarcină în locul
diodei de nul. La momentul t = t
6
dioda de nul iese din conducţie. Blocarea
tiristorul;ui principal se face prin comanda celeilalte perechi de tiristoare din punte.
4.4.5. Chopper de putere cu circuit de stingere în paralel cu
sarcina(Fig.11.)
Fig.11.
Avantaje :
1°. Se elimină inductivitatea din câmpul de stingere.
2°. Dacă circuitul de sarcină ar conţine şi t.e.m., tensiunea pe condensatorul de
stingere în acest caz nu depinde de t.e.m. a sarcinii deci nu se mai influenţează timpul
de polarizare invers.
La momentul t = t0 se comandă tiristorul principal T1 prin care cisculă
curentul de sarcină şi curentul de încărcare al condensatorului C prin rezistenţa R
C
.
Considerând un interval de timp egal cu 5 R
C
·C se poate spune că tensiunea pe
condensator în acest interval atinge valoarea tensiunii de alimentare.
La momentul t = t2 se comandă tiristorul auxiliar T
2
. tensiunea de pe
condensator
va polariza invers tiristorul principal T
1
şi îl va bloca. Considerând că pe acest interval
şi pe toată durata funcţionării prin sarcină avem curent constant rezultă că la
amorsarea lui T
2
, descărcarea condensatorului şi reîncărcarea lui cu tensiunea de
polaritate opusă se face liniar şi la momentul t = t
3
condensatorul este încărcat cu – U
1
.
Valoarea tensiunii de alimentare U
1
şi parametrii circuitului de descărcare a
condensatorului vor determina timpul de polarizare inversă care trebuie să fie mai
mare decât timpul de revenire. La atingerea curentului de automenţinere a lui T
2
,
acesta se blochează.
La momentul t = t
3
condensatorul are polaritatea indicată în paranteze şi se va
descărca prin dioda de nul,. Cum în acest moment tiristoarele sunt blocate şi energia
înmagazinată în inductivitatea sarcinii determină un curent prin dioda de nul, curent
ce se va menţine constant până la momentul t = t
5
când se reamorsează tiristorul
principal T
1
. Blocarea tiristorului auxiliar T
2
se poate realiza prin alegerea
corespunzătoare a rezistenţei R
C
astfel încât curentul prin T
2
să fie mai mic decât
curentul de automenţinere.
4.4.6.Instalaţii complexe folosind mai multe choppere de putere
4.4.6.1.Choppere în cadranul I şi IV.(Fig.12.)
Fig.12.
Funcţionare:
Prin comanda simultană a celor două contactoare statice, la bornele circuitului
de sarcină rezultă semialternanţa pozitivă a tensiunii U
2
din diagramă. La comanda de
blocare a celor două contactoare, inductivitatea de sarcină se opune variaţiilor bruşte
ale curentului determinând o tensiune de autoinducţie care adduce în conducţie
diodele D
1
şi D
2
. polaritatea tensiunii la bornele sarcinii se schimbă şi în acest fel
valoarea medie a tensiunii la bornele consumatorului este cuprinsă între o valoare
maximă pozitivă şi maximă negativă. Atât în intervalul de conducţie al contactoarelor
cât şi cel de blocare, curentul de sarcină îşi păstrează sensul. De aceea, punctul de
funcţionare al instalaţiei în planul caracteristicilor U
2
= f(I
2
) poate să se situeze în
cadranele I şi IV. Conform diagramelor, valoarea medie a tensiunii la bornele sarcinii
se poate determina astfel :
Pentru K = 0,5 => U2 = 0
K > 0,5 => U2 > 0
K < 0,5 => U2 < 0.
4.4.6.2. Choppere în cadranul I şi II.(Fig.13)
Comanda celor două contactoare statice nu se mai face simultan ca în cazul
anterior ci succesiv.
Fig.13)
În circuitul de sarcină se consideră rotorul unui motor de c.c.şi acesta este
antrenat
la o anumită turaţie la care se generează o t.e.m. care oricât de mare ar fi turaţia
motorului nu poate depăşi tensiunea U
1
. Se aduce în conducţie CS
1
. Întrucât U
1
este
mai mare ca t.e.m., circulaţia de putere are loc dinspre sursă spre motor, curentul
având sensul indicat pe desen. Punctul de funcţionare al chopperului este în cadranul
I.
La comanda de blocare a lui CS
1
tensiunea de autoinducţie a inductivităţii LS
determină deschiderea diodei de nul D2 iar curentul prin motor îşi păstrează sensul
avut
iniţial. Punctul de funcţionare este tot în cadranul I. Urmează comanda de amorsare a
lui CS2. În acest moment rotorul maşinii are o anumită turaţie fapt care face ca în
circuitul de sarcină să existe o t.e.m. diferită de 0 care determină un curent prin R
S
, L
S
şi CS
2
de sens opus celui iniţial. Energia electromagnetică a rotorului este
înmagazinată în inductivitatea LS determinând creşterea fluxului magnetic al acestuia.
Prin conectarea diodei D
1
în antiparalel cu CS
1
, în acest interval de timp cât CS
2

este în conducţie nu poate avea loc o circulaţie suplimentară de curent dinspre sursă
spre motor. Întrucât curentul de sarcină şi–a schimbat sensul, punctul de funcţionare a
instalaţiei se mută în cadranul II. Urmează comanda de blocare a lui CS
2
. Energia
înmagazinată anterior în LS determină deschiderea diodei D
1
şi stabilirea curentului
prin sursă,
RS,
L
S
. Punctul de funcţionare este tot în cadranul II.
Se observă că în intervalul în care CS
1
conduce, punctul de funcţionare fiind în
cadranul I, pentru maşina electrică avem regim de motor iar când conduce CS
2
avem
regim de frână.
4.4.6.3.Chopper în patru cadrane.(fig.14.)
Fig.14.
Pentru sensul pozitiv al curentului (cadranul I + IV) se comandă simultan CS
1
şi CS
3
. La comanda de blocare a acestora se păstrează aceeaşi circulaţie de curent pe
seama
energiei înmagazinate în inductivitatea sarcinii şi se deschid diodele D
2
şi D
4
. Pentru
schimbarea sensului curentului de sarcină se aduce în conducţie CS
2
şi
CS
4
. Pentru ambele sensuri ale curentului, modificarea polarităţii tensiunii la bornele
circuitului de sarcină se face în mod identic ca la chopperul din cadranele I şi IV unde
prin modificarea lui K peste sau sub 0,5 se obţin valori medii pozitive respective
negative.
4.4.6.4.Contactor static de c.c. cu circuit de stingere de tip L.C.
a) schema contactorului în care R
1
este consumatorul;
b) circuitul de stingere;
c) forma de variaţie a curentului prin circuitul oscilant şi a curentului prin
circuitul de sarcină.
d) Tensiunea de pe tiristorul principal şi pe consumator.
Se amorsează tiristorul principal T
1
, rezistenţa de sarcină fiind
alimentată un anumit timp. Condensatorul de stingere se încarcă prin R
2
şi L
cu polaritatea din figură. Când se doreşte deconectarea sarcinii de la sursă se
amorsează tiristorul auxiliar T
2
, condensatorul se descarcă
remanent prin L şi cele 2 tiristoare. Curentul de descărcare al condensatorului este de
sens opus curentului prin T
1
, tiristorul T
1
rămânând în conducţie până când curentul
remanent egalează curentul de sarcină. Energia rămasă în circuitul oscilant după
momentul ω
0
t
1
când curenţii sunt egali, determină deschiderea diodei D
1
şi stabilirea
curentului pe traseul L, D
2
, D
1
. Căderea de tensiune pe D
1
în stare de conducţie va
favoriza blocarea tiristorului T
1
prin polarizare inversă. Curentul prin T1 se anulează
iar dioda se blochează, curentul rezonant devenind din nou egal cu I
1
. Elementele L şi
C trebuie astfel dimensionate încât timpul cât tiristorul este polarizat invers să fie mai
mare dacât timpul de revenire al acestuia. In urma intrării în conducţie a lui T
2
,
condensatorul îşi schimbă polaritatea tensiunii fiind astfel pregătit pentru blocarea lui
T
2
în momentul amorsării lui T
1
. Pentru calculul timpului de polarizare inversă a
tiristorului T
1
precum şi a valorilor L şi C necesare în circuitul de stingere se
presupune că pentru tiristor Rd = 0 ; Ri = ∞ Considerând pulsaţia de rezonanţă a
acestui circuit

4.4.6.5.Contactor static de c.c. cu circuit de stingere de tip RC
R
1
– sarcina care trebuie conectată sau deconectată ;
T
1
– tiristorul principal
T
2
– tiristorul secundar (auxiliar).
Prin aducerea în conducţie a lui T
1
circuitul de sarcină este pus sub tensiune şi
această situaţie
se menţine atâta timp cât necesită alimentarea sarcinii cu energie.
În acest interval de timp condensatorul se încarcă cu polaritatea din figură prin R
2
. În
momentul în care sarcina trebuie deconectată e adus în conducţie T
2
. condensatorul va
polariza invers pe T
1
şi se va descărca (respectiv încărca cu polaritate inversă) prin R
2
.
dacă constanta de timp a acestui circuit este suficient de mare astfel încât polarizarea
inversă să se facă într-un timp mai mare ca trei acesta se va bloca. Reconectarea
circuitului de sarcină se face prin comanda lui T
1
. când în mod similar are loc blocarea
lui T
2
. Cunoscând consumatorul şi tipul de tiristorfolosit se poate calcula valoarea
condensatorului se stingere în următoarele ipoteze :
- tiristoarele sunt elemente ideale de comutaţie cu rezistenţa în sens directnulă şi
foarte mare la polarizare inversă. - comanda tiristoarelor se face numaidupă încheierea
proceselor tranzitorii de la o comandă anterioară.
La ti, uc = 0 => ti = R1Cּln2 => valoarea capacităţii lui C. Dacă
comutatorul se foloseşte pentru întreruperea unor curenţi mici se poate
utiliza schema
4.7. Convertoare Curent continuu – current continuu
Convertoarele c.c. – c.c. sunt realizate în două versiuni distincte:
• Convertoare cu elementul regulator în serie step-down (Boost;
• Convertoare cu elementul regulator în paralel step-up (Boost;
4.7.1.Studiul convertorului c.c. – c.c., step-up (Boost)
1. Scopul lucrării este de a studia principiului de funcţionare a unui convertor
c.c. – c.c. step-up atât în regim de curent continuu cât şi în regim de curent întrerupt.
Acest studiu se face la diferite valori ale frecvenţei de lucru a convertorului, diferite
valori ale inductanţei bobinei L, precum şi la diferite valori ale curentului de sarcină.
4.7.1.1. Consideraţii teoretice
Schema de principiu a unui convertor step-up (Boost) este prezentată în
figura .1. Comutatorul K este de regulă un tranzistor bipolar de putere sau MOSFET
şi funcţionează doar în stările de blocare şi conducţie. Convertorul funcţionează după
principiul PWM (modularea impulsurilor în durată), iar modificarea tensiunii de la
ieşirea convertorului U
o
se face odată cu modificarea factorului de umplere (duty
cycle) al semnalului de comandă τ.
T
t
ON
· τ (1)
unde t
ON
este durata de timp cât conduce comutatorul şi T
S
este perioada semnalului de
comandă.
C
L
i
R
U
L
R
S
i
C
+
-
U
i
U
o
i
L
C
L
i
R
U
L
R
S
i
C
+
-
U
i
U
o
i
L
K
C
L
i
R
U
L
D
R
S
i
C
+
-
U
i
U
o
i
L
Fig. 1 Convertorul step-up
Vom considera comutatorul K un întrerupător ideal, iar valoarea medie a
tensiunii de ieşire U
0
este:
τ −
·
1
0
i
U
U (2)
Dacă se consideră că randamentul convertorului este 100%, deci pierdierile de putere
sunt nule, atunci:
i i i
I U I U P P ⋅ · ⋅ ⇒ ·
0 0 0
(3)
De unde rezultă:
( ) τ − ⋅ · 1
0 i
I I
(4)
a) b)
Fig. 2 Schemele echivalente ale convertorului pentru K=ON şi K=OFF
Deci se disting două cazuri pentru comutatorul K când conduce respectiv când
este blocat. Schemele echivalente pentru cele două cazuri sunt prezentate în figura
2.1.a, respectiv 2.b.
2.4.7.1.2. Funcţionarea convertorului step-up în regim de curent continuu
Pentru a analiza funcţionarea convertorului vom considera că bobina utilizată
este ideală. Astfel energia înmagazinată în circuitul magnetic al bobinei, pe durata cât
K = ON, este egală cu energia cedată sarcinii, pe durata cât K = OFF.
( ) ( )
S L i S L i
T I U U T I U ⋅ − ⋅ ⋅ − · ⋅ ⋅ ⋅ τ τ 1
0
(5)
t
U
L
t
t
i
L
V
com
t
ON
t
OFF
T
S
U
i
U
i
- U
o
I
max
I
min
I
L
Fig. 3 Diagramele de timp pentru regimul de curent continuu
Vom considera curentul prin bobină constant pe toata durata de funcţionare (I
L
=
constant), din ecuaţia de mai sus se poate obţine relaţia de legătură între tensiunea de
intrare şi cea de ieşire.
τ −
·
1
1
0
i
U
U
(6)
Se pune problema determinării valorii minime ale curentului mediu prin
bobină (I
L
)
lim
(ilustrat în figura 4) pentru care se menţine funcţionarea în regim de
curent continuu a convertorului.
( )
( ) [ ]
( )
( )
2 2
1
max lim
max lim lim
L
L
S
S S
L
I
I
T
T T
I · ⋅
⋅ − + ⋅
·
τ τ
(7)
Iar curentul maxim prin bobină (I
L
)
lim_max
se determină plecând de la tensiunea pe
bobină pe durata t
ON
, astfel :
( )
( ) ( )
S
o
S
i
L i
S
L
L
L
T
L
U
T
L
U
I U
T
I
L U
dt
di
L ⋅ − ⋅ · ⋅ ⋅ · ⇒ ·

⇒ · τ τ τ
τ
1
max lim
max lim
(8)
U
L
t
t
i
L
U
i
U
i
- U
o
(I
L
)
lim max
(I
L
)
lim
Fig. 4 Regimul limită de curent continuu
Deci valoarea medie a curentului prin bobină la limita dintre regimul de curent
continuu şi regimul de curent întrerupt este:
( ) ( )
S
o
L
T
L
U
I ⋅ − ⋅ · τ τ 1
2
lim
(9)
Cum I
L
= I
i
şi ţinând cont de ecuaţia (4) putem scrie:
( ) ( )
S
o
o
T
L
U
I ⋅ − ⋅ ·
2
lim
1
2
τ τ (9)
În multe cazuri practice acest convertor funcţionează cu U
0
= constant. În
figura 2.5, la U
0
= const., s-a reprezentat grafic (I
L
)
lim
= f(α) şi (I
L
)
lim
= f(α). Din
diagramă se poate observa că (I
L
)
lim
are valoarea maximă pentru α = 0,5.
4.7.1.4.. Funcţionarea convertorului step-up în regim de curent întrerupt
Trebuie remarcat faptul că în timp ce curentul de ieşire este un curent
neîntrerupt (figura 3), curentul absorbit de la intrare este un curent pulsatoriu. Dacă
inductanţa de filtrare nu are valoare mare, în momentul când dioda D este deschisă
(cât timp K = OFF), se poate întâmpla ca i
L
să se anuleze înainte de a se da o nouă
comandă de închidere a comutatorului K (figura 4).
t
U
L
t
t
i
L
V
com
t
ON
t
OFF
U
i
- U
o
U
i
I
Lmax
t
1
t
2
T
S
Fig. 4 Diagramele de timp pentru regimul de curent întrerupt
În regim de curent întrerupt convertorul poate funcţiona în două condiţii diferite:
 la U
i
= constant şi U
o
= variabil (este cazul convertoarelor ce
alimentează o sarcină cu tensiune reglabilă);
 la U
i
= variabil şi U
o
= constant (este cazul convertoarelor ce
funcţionează ca stabilizatoare de tensiune, de exemplu sursa de
alimentare a unui monitor U
i
= 100 ÷ 250 V).
În figura 5 se prezintă caracteristicile convertorului pentru U
i
= constant
(figura 2.5.a) şi U
o
= constant (figura 5.b), precum şi curba / dreapta ce delimitează
regimul de curent întrerupt (RCI) de regimul de curent continuu (RCC).
a) b)
Fig. 5 Caracteristicile convertorului step-down
2.4.7.1.4. Pulsaţiile tensiunii de la ieşire
Până acum s-a considerat că tensiunea de la ieşire este constantă, u
o
(t) = U
o
(deci condensatorul utilizat avea o capacitate foarte mare). Vom calcula pulsaţiile
tensiunii date de circuitul de filtrare pentru regimul de curent neîntrerupt, în condiţiile
în care componentele alternative ale curentului se închid doar prin condensator.
Fig. 6 Pulsaţiile de tensiune pe condensator
Pulsaţia vârf la vârf a tensiunii pe condensator se obţine cu relaţia:
2 2 2
1 1
S L
o
T I
C C
Q
U ⋅

⋅ ⋅ ·

· ∆ (10)
Dar cum pe intervalul t
OFF
este valabilă relaţia
( )
S
o
L
T
L
U
I ⋅ − ⋅ · ∆ α 1 (10)
( ) ( ) ( )
2
2 2
1
2
1
8
1
8

,
_

¸
¸
⋅ − ⋅ · − ⋅
⋅ ⋅
·

⇒ ⋅ ⋅ − ⋅
⋅ ⋅
· ∆
s
c S
o
o
o S
S
o
f
f
L C
T
U
U
U T
L C
T
U α
π
α α
(2.7)

4.7.2. Studiul convertorului c.c. – c.c. step-down (Buck)
4.7.2.1. Consideraţii teoretice
2.1. Convertorul step down
Schema de principiu a unui convertor step-down (Buck) este prezentată în
figura 1. Comutatorul K este de regulă un tranzistor bipolar de putere sau MOSFET.
Acesta funcţionează de regulă după principiul PWM (modularea impulsurilor în
durată). Modificarea tensiunii de la ieşirea convertorului U
o
se face odată cu
modificarea factorului de umplere (duty cycle) al semnalului de comandă τ.
T
t
ON
· τ (1)
C
L
i
R
U
L
R
S
i
C
+
-
U
i
U
o
C
L
i
R
U
L
R
S
i
C
+
-
U
i
U
o
i
L
K
C
L
i
R
U
L
D R
S
i
C
+
-
U
i
U
o
Fig. 1 Convertorul step-down
Vom considera comutatorul K un întrerupător ideal, iar valoarea medie a
tensiunii de ieşire U
0
se calculează astfel:

( ) ( ) ( )
i i
S
ON
T
t
t
i
S
T
t
t
S
T
S
U U
T
t
dt dt U
T
dt t u dt t u
T
dt t u
T
U
S
ON
ON S
ON
ON S
⋅ · ⋅ ·

,
_

¸
¸
+ ⋅ ·

,
_

¸
¸
+ ⋅ · ⋅ ·
∫ ∫ ∫ ∫ ∫
τ 0
1 1 1
0
0
0
0
0
0 0
(2)
unde t
ON
este durata de timp cât conduce comutatorul şi T
S
este perioada semnalului de
comandă.

a) b)
Fig. 2.Schemele echivalente ale convertorului pentru K=ON şi K=OFF
Deci se disting două cazuri pentru comutatorul K când conduce respectiv când
este blocat. Schemele echivalente pentru cele două cazuri sunt prezentate în figura
2.1.a, respectiv.1.b.
2.4.7.2.2. Funcţionarea convertorului step-down în regim de curent
continuu
Pentru a analiza funcţionarea convertorului vom considera că bobina utilizată
este ideală. Astfel energia înmagazinată în circuitul magnetic al bobinei, pe durata cât
K = ON, este egală cu energia cedată sarcinii, pe durata cât K = OFF.
( ) ( )
S L S L i
T I U T I U U ⋅ − ⋅ ⋅ · ⋅ ⋅ ⋅ − τ τ 1
0 0
.3)
t
U
L
t
t
i
L
V
com
t
ON
t
OFF
T
S
U
i
- U
o
-U
o
I
max
I
min
I
L
Fig. 3 Diagramele de timp pentru regimul de curent continuu
Vom considera curentul prin bobină constant pe toata durata de funcţionare (I
L
=
constant), din ecuaţia de mai sus se poate obţine relaţia de legătură între tensiunea de
intrare şi cea de ieşire.
τ ·
i
U
U
0
4)
Se pune problema determinării valorii minime ale curentului mediu prin
bobină (I
L
)
lim
pentru care se menţine funcţionarea în regim de curent continuu a
convertorului.
( )
( ) [ ]
( )
( )
2 2
1
max lim
max lim lim
L
L
S
S S
L
I
I
T
T T
I · ⋅
⋅ − + ⋅
·
τ τ
(5)
Iar curentul maxim prin bobină (I
L
)
lim max
se determină plecând de la tensiunea
pe bobină pe durata t
ON
, astfel :
( )
( )
S
o i
L o i
S
L
L
L
T
L
U U
I U U
T
I
L U
dt
di
L ⋅ ⋅

· ⇒ − ·

⇒ · τ
τ
max lim
max lim
(6)
Deci valoarea medie a curentului prin bobină la limita dintre regimul de curent
continuu şi regimul de curent întrerupt este:
( )
S
o i
L
T
L
U U
I ⋅ ⋅

· τ
2
lim
(7)
4.7.2.3. Funcţionarea convertorului step-down în regim de curent întrerupt
Trebuie remarcat faptul că în timp ce curentul de ieşire este un curent
neîntrerupt (figura 3), curentul absorbit de la intrare este un curent pulsatoriu. Dacă
inductanţa de filtrare nu are valoare mare, în momentul când dioda D este deschisă
(cât timp K = OFF), se poate întâmpla ca i
L
să se anuleze înainte de a se da o nouă
comandă de închidere a comutatorului K (figura 4).
t
U
L
t
t
i
L
V
com
t
ON
t
OFF
U
i
- U
o
-U
o
I
Lmax
t
1
t
2
T
S
Fig. 4 Diagramele de timp pentru regimul de curent întrerupt
În regim de curent întrerupt convertorul poate funcţiona în două condiţii diferite:
 la U
i
= constant şi U
o
= variabil (este cazul convertoarelor ce
alimentează o sarcină cu tensiune reglabilă);
 la U
i
= variabil şi U
o
= constant (este cazul convertoarelor ce
funcţionează ca stabilizatoare de tensiune, de exemplu sursa de
alimentare a unui monitor U
i
= 100 ÷ 250 V).
În figura 5 se prezintă caracteristicile convertorului pentru U
i
= constant
(figura 5.a) şi U
o
= constant (figura 5.b), precum şi curba / dreapta ce delimitează
regimul de curent întrerupt (RCI) de regimul de curent continuu (RCC).
a) b)
Fig. 5 Caracteristicile convertorului step-down
4.7.2.4. Pulsaţiile tensiunii de la ieşire
Până acum s-a considerat că tensiunea de la ieşire este constantă, u
o
(t) = U
o

(deci condensatorul utilizat avea o capacitate foarte mare). Vom calcula pulsaţiile
tensiunii date de circuitul de filtrare pentru regimul de curent neîntrerupt, în condiţiile
în care componentele alternative ale curentului se închid doar prin condensator.
Fig. 6 Pulsaţiile de tensiune pe condensator
Pulsaţia vârf la vârf a tensiunii pe condensator se obţine cu relaţia:
2 2 2
1 1
S L
o
T I
C C
Q
U ⋅

⋅ ⋅ ·

· ∆ (8)
Dar cum pe intervalul t
OFF
este valabilă relaţia
( )
S
o
L
T
L
U
I ⋅ − ⋅ · ∆ α 1 (9
( ) ( ) ( )
2
2 2
1
2
1
8
1
8

,
_

¸
¸
⋅ − ⋅ · − ⋅
⋅ ⋅
·

⇒ ⋅ ⋅ − ⋅
⋅ ⋅
· ∆
s
c S
o
o
o S
S
o
f
f
L C
T
U
U
U T
L C
T
U α
π
α α
(10)
4.7.3.Convertoare curent continuu – curent continuu în punte
4.7.3.1.. Consideraţii teoretice
2.1.
Convertorul c.c. – c.c. în punte, prezentat în figura 1, reprezintă unul din cele
mai răspândite convertoare de energie din electronica industrială. El îşi găseşte
aplicabilitate la:
o acţionarea motoarelor de c.c.;
o realizarea surselor de c.a. monofazate pentru consumatori care trebuie să
lucreze chiar dacă reţeaua de c.a. cade;
o realizarea convertoarelor c.c. – c.a. cu frecvenţă variabilă.
În toate cele trei domenii topologia convertorului este aceiaşi, funcţia sa fiind
dependentă de modul în care se face comanda elementelor de comutaţie. La acest
convertor în antiparalel cu comutatoare sunt conectate diode. Din acest motiv trebuie
făcută diferenţa între starea „ON” şi starea „conducţie” a comutatorului (de regulă
tranzistor de putere). Un comutator în starea „ON” (datorită diodelor) poate să
conducă curent sau nu curent, acest lucru depinzând de sensul de circulaţie al
curentului i
0
. Dacă comutatorul închis permite trecerea curentului prin el, atunci se
spune că el se află în starea de „conducţie”.
Fig. 1 Convertorul c.c. – c.c. în punte
Funcţionarea punţii are loc după algoritmul care stă la baza comandării celor
patru comutatoare. Este exclusă comanda simultană a două comutatoare de pe aceiaşi
latură, caz în care sursa de tensiune ar fi în scurtcircuit. Tensiunea de ieşire este strict
determinată de modul în care se comandă cele patru comutatoare. De exemplu,
tensiunea u
AN
este dictată de starea comutatoarelor T
A+
şi T
A-
, după cum urmează:
o când T
A+
este închis, curentul va circula prin T
A+
, dacă i
o
>0, sau va circula
prin D
A+
, dacă i
o
<0. Dacă T
A+
este închis, potenţialul punctului A este evident
egal cu potenţialul pozitiv al sursei de alimentare şi deci:
U
AN
= U
i
, dacă T
A+
este „ON” şi T
A-
este „OFF”; (1)
o când T
A-
este închis, un curent negativ se va stabili prin T
A-
(D
A+
fiind blocată)
şi un curent pozitiv va apare când D
A-
este în conducţie, adică:
U
AN
= 0, dacă T
A-
este „ON” şi T
A+
este „OFF”. (2)
Relaţiile () şi () arată că tensiunea u
AN
depinde numai de starea celor două
comutatoare de pe o latură şi este independentă de direcţia lui i
o
. Deci tensiunea de
ieşire furnizată de o latură a convertorului depinde, la o frecvenţă de comutare f
s
dată,
doar de tensiunea U
i
şi de factorul de comandă al convertoarelor:
A i
S
OFF ON
i AN
U
T
t t
U U α ·
⋅ +
·
0
(3)
unde t
ON
şi t
OFF
sunt intervalele „ON” şi „OFF” ale lui T
A+
.
Similar se poate exprima tensiunea furnizată de latura B a convertorului:
B i BN
U U α ·
(4)
Iar, tensiunea de ieşire a convertorului U
o
= U
AN
– U
BN
poate fi deci, controlată
prin factorul de comandă α al convertorului şi este independentă de mărimea şi sensul
lui i
o
. Deci tensiunea de ieşire va avea forma unui semnal dreptunghiular modulat în
durată (PWM – Pulse Width Modulation).
Se cunosc două procedee de obţinere a tensiunii PWM:
1. tensiune modulată în durată cu dublă polaritate;
2. tensiune modulată în durată cu o singură polaritate.
4.7.3.2.. Tehnica PWM de obţinere a tensiunii de ieşire de
ambele polarităţi
Pentru a obţine la ieşire o tensiune de ambele polarităţi, trebuie comandate
simultan perechile de comutatoare (T
A+
, T
B-
), (T
A-
, T
B+
). Semnalele pentru comandă se
obţin prin compararea unei tensiuni de formă triunghiulară (u
tri
), cu o tensiune
continuă (u
c
). Când:
o u
c:
> u
tri
=> T
A+
şi T
B-
sunt în stare de conducţie şi T
A-
şi T
B+
sunt blocate;
o u
c:
< u
tri
=> T
A-
şi T
B+
sunt în stare de conducţie şi T
A+
şi T
B-
sunt blocate.
În figura 2 sunt prezentate semnalele ce evidenţiază funcţionarea convertorului c.c.
– c.c. în punte cu obţinerea tensiunii de ieşire de ambele polarităţi. Tensiunea liniar
variabilă se poate scrie:
( ) 4 / , 0 ,
4 /
max S
S
tri tri
T t
T
t
u u ∈ ·
(5)
La momentul t = t
1
, tensiunea u
C
egalează u
tri
, deci:
4
max
1
S
tri
C
T
u
u
t ·
(6)
Din semnalele prezentate în figura 2 prezentate se poate deduce că durata de
conducţie a perechii T
A+
şi T
B-
este:
2
2
1
S
ON
T
t t + · (7)
Fig. 2 Convertorul c.c. – c.c. în punte
iar factorul de comandă al perechii T
A+
şi T
B-
este:

,
_

¸
¸
+ ·

,
_

¸
¸
+ ·
+
· ·
max max
1
1
1
2
1
2 4
2
1
2
2
tri
C S S
tri
C
S S
S
S
ON
u
u T T
u
u
T T
T
t
T
t
α
(8)
Pentru perechea de comutatoare T
B+
şi T
A-
factorul de comandă este:
1 2
1 α α − ·
(9)
Tensiunea de la bornele consumatorului este:
( )
i i i BN AN
U U U U U U 1 2
1 2 1 0
− · − · − · α α α
, (10)
C C
tri
i
u k u
U
U
U ⋅ · ⋅ ·
max
0 (11)
Această ecuaţie ne arată că valoarea medie a tensiunii de la ieşirea
convertorului depinde liniar de tensiunea de comandă. Ea este cuprinsă între +U
i
şi –
U
i
, dacă se neglijează intervalele de timp, de gardă, necesare pentru a împiedica o
eventuală conducţie simultană a perechii T
A+
şi T
A-
, respectiv T
B+
şi T
B-
.
Forma de variaţie a tensiunii u
0
(figura 2) ne arată că tensiunea are un salt de la
+U
i
la –U
i
. Acesta este motivul pentru care spunem că procedeul generează „o
tensiune de ambele posibilităţi”. Trebuie remarcat faptul că modificând pe α
1
între 0 şi
1 în relaţia (10), U
0
poate fi modificat între +U
i
şi –U
i
. Valoarea medie a curentului I
0
poate fi pozitivă sau negativă fiind determinată de duratele de conducţie ale
comutatoarelor.
de 4.7.3.3. Tehnica PWM obţinere a tensiunii de ieşire de o singură
polaritate
Constă în compararea unei tensiuni liniar variabile u
tri
, cu două tensiuni de
control +u
C
, –u
C
, de unde rezultă duratele de conducţie ale comutatoarelor după cum
urmează:
o T
A+
este „ON”, dacă u
c:
> u
tri
;
o T
B+
este „ON”, dacă -u
c:
> u
tri
;
Tensiunea de ieşire produsă de fiecare latură a convertorului u
AN
şi u
BN
,
precum şi u
0
sunt prezentate în figura 3. Din compararea semnalelor prezentate în
figura 2 cu cele din figura 3 se poate vedea că factorul α
1
al comutatorului T
A+
poate fi
exprimat de relaţia (8), iar pentru comutatorul T
B+
de relaţia (9), adică:

,
_

¸
¸
+ ·
max
1
1
2
1
tri
C
u
u
α
, pentru T
A+
(12)
1 2
1 α α − ·
, pentru T
B+
(13)
iar,
( )
C C
tri
i
i
u k u
U
U
U U ⋅ · ⋅ · − ·
max
1 0
1 2α
(14)
După cum se poate remarca din figura 3 valoarea medie a curentului de ieşire
poate fi pozitivă sau negativă, în timp ce tensiunea de ieşire este numai pozitivă.
Fig. 3 Convertorul c.c. – c.c. în punte
C4.7.4. (Variator de tensiune continuă – VTC) cu circuit de stingere paralel
4.7.1.Consideraţii teoretice
Chopperele sunt convertoare alimentate de la o reţea de tensiune continuă şi
sunt utilizate pentru alimentarea sarcinii cu curent continuu, sub tensiune reglabilă. O
schemă de simplificată a chopperelor se poate reprezenta prin utilizarea unui
comutator K şi un dispozitiv de comandă – care transformă o tensiune continuă
aplicată la intrare în impulsuri dreptunghiulare de tensiune de ieşire. Valoarea medie a
tensiuni de ieşire se poate modifica intre zero şi valoarea tensiunii de alimentare, dând
astfel posibilitatea să se efectueze reglajul prin tensiune al turaţiei la motoarele de
curent continuu. În prezent chopperele se realizează cu comutatoare cu tiristoare sau
cu tranzistoare in regim de comutaţie. Dacă aceste variatoare se realizează cu
tiristoare, spunem că tiristoarele au o comutaţie forţată, deoarece trebuie utilizat
pentru blocarea lor un circuit auxiliar special pentru stingere. De obicei chopperele
sunt utilizate pentru variaţia şi reglajul vitezei maşinilor electrice de curent continuu,
care lucrează în domeniul tracţiunilor electrice, de exemplu (trenuri, troleibuze,
vehicole alimentate de la baterii), ca sursă de alimentare cu tensiune reglabilă pentru
invertoare, dar ele sunt răspândite şi în domeniul sudurii electrice. Avantajele
chopperelor în raport cu alte tehnici de reglaj ale tensiunii continue sunt: randament
ridicat, inerţie redusă şi absenţa contactelor electrice alunecătoare.
Chopperele se construiesc pentru puteri cuprinse între zeci şi milioane de watt.
Uzual, frecvenţa de comutaţie este cuprinsă între 100 Hz şi 1 kHz, dar sunt şi
choppere construite la 10 kHz, sau mai mult.
4.7.2. Chopperul cu circuit de stingere parallel
Aare schema, în varianta cea mai simplă, prezentată în figura 1. Funcţionarea
chopperului este ilustrată în detaliu în diagramele din figura 2.
Fig. 1 Chopper cu circuit de stingere paralel
D
f
u
C
T
U
+
-
T
s
C
D
1
L
1
D
a
L
a
Zs
(-)
(+)
u
s
i
s
i
C
i
T
Acest tip de chopper poate funcţiona corect, dacă la punerea sub tensiune a
acestuia, se dă comandă prima dată tiristorului de stingere T
s
. Condesatorul C se
încarcă prin circuitul de sarcină şi tiristorul T
s
, la o tensiune pozitivă a cărei valoare
este aproximativ egală cu tensiunea de alimentare U
d
.
La momentul t
0
se dă
comandă tiristorului principal T
p
.
Odată cu intrarea în conducţie a
acestuia începe şi reversarea
tensiunii pe condensator prin
dioda D
1
, tiristorul T
p
şi bobina
L
1
. Dacă circuitul rezonant
constituit din aceste elemente se
consideră fără pierderi, curentul
ce-l parcurge va fi sinusoidal. El
va parcurge circuitul numai o
jumătate de perioadă, deoarece
dioda D
1
îl blochează în celălalt
sens. Astfel în intervalul t
0
-t
1
condensatorul C transferă energia
în circuitul magnetic al bobinei
L
1
, iar în intervalul t
1
-t
2
bobina
încarcă condensatorul cu
tensiunea U
d
, dar la polaritate
inversă (polaritatea din
paranteze). Din acest moment se
poate da comandă de stingere a
tiristorului principal.
În intervalul (t
0
-t
2
)
schimbarea polarităţii
condensatorului este oscilantă cu
frecvenţa dată de relaţia:
,
1
2
1
1 r
r
T C L
f · ·
π
dar C L
T
t t
1
2
0 2
2
π · · − (1)
Stingerea tiristorului principal T
p
începe la momentul t
3
, când se dă comandă
tiristorului de stingere T
s
. Ca urmare se aplică pe tiristorului principal T
p
(pe anodul
acestuia) o tensiune negativă egală cu tensiunea de pe condensator, ceea ce determină
ieşirea acestuia (T
p
) din conducţie. La momentul t
4
, când tensiunea de pe condensator
este zero, atunci şi tensiunea anodică a tiristorului principal T
p
este zero. Dacă
intervalul de timp t
3
-t
4
este mai mare decât timpul de revenire a tiristorului T
p
, atunci
acest tiristor iese din conducţie. În continuare tensiunea pe condensator creşte liniar
(curentul prin sarcină este constant) până la momentul t
5
. La sfârşitul momentului t
5
tensiunea pe condensator devine egală cu tensiunea de alimentare, curentul i
c
devine
zero, iar curentul de sarcină este comutat prin dioda de regim liber D
f
.
În intervalul (t
3
-t
5
) condensatorul C se descarcă şi se încarcă cu o polaritate
inversă, sub curent constant, deci:
) (
1
2
3 5
5
3
t t
C
I
dt i
C
U u
t
t
s
C d C
− · · · ∆

de unde:
s
d
I
C U
t t
2
2
3 5
· −
(2)
u
s
t
2U
d
u
C
t U
d
U
d
t
i
C
u
Tp
t
t' t
c
t''
T
i
Df
U
d
U
d
i
s
i
s
t
1
t
0
t
2
t
3
t
4
t
5
t
6
=t
0
Fig. 2 Diagrama de tensiuni şi curenţi
La momentul t
6
se dă o nouă comandă tiristorului T
p
, acesta se deschide şi
preia conducţia curentului de sarcină.
4.8. Teste de evaluare
Ce este circuitul prezentat în fig.1 ? Descrieţi funcţionarea completă a circuitului
prezentat în fig.1
4.8. Test nr.1
Fig.1
4.8. Test nr.2
Ce este circuitul prezentat în fig.1 ? Descrieţi funcţionarea completă a
circuitului prezentat în fig.1.

5.Unitatea de invatare 5
5. INVERTOARE
Invertoarele reprezintă instalaţii care transformă energia de curent continuu în
energie de curent alternativ de o anumită formă, amplitudine şi frecvenţă. Dacă la
ieşirea invertorului se conectează un grup de redresoare cu filtru, întregul ansamblu
reprezintă un convetor de tensiune continuă.
Din punct de vedere constructiv se disting inversoare cu:
- tranzistoare;
- tiristoare.
5.1. Invertoare cu tranzistoare
– furnizează la bornele unui circuit de sarcină o tensiune de formă rectangulară
sau apropiată. Din cauza spectrului larg de armonici al segmentului rectangular,
domeniul de aplicabilitate al lor se limitează la acei consumatori la care acest spectru
nu este deranjat sau cu circuite redresate cu filtru.
5.1.1.Invertorul în contratimp cu tranzistoare cu circuit de reacţie de tip RC(fig.1.).
T
1
T
2
R
S
n
2
n
1
U
2
+ -
+ -
U
1
U
1
E
C
U
3
n
3
R
1
R
1
R
2
R
2
i
3
Fig.1.
Fig.2.
Datorită nesimetriilor existente în caracteristicile celor două tranzistoare, la
conectare unul dintre tranzistoare va intra în conducţie iar amper-spirele generate de
acest curent în înfăşurarea de reacţie N
3
va genera o tensiune care din cauza sensului
de înfăşurare va polariza direct unul din tranzistoare respectiv invers pe celălalt.
Creşterea curentului de colector a unui tranzistor va provoca prin înfăşurarea
de reacţie un proces de avalanşă până când tranzistorul se saturează. Dacă T
1
conduce
şi T
2
e blocat, sub acţiunea curentului de reacţie i
3
condensatorul se încarcă cu
polaritatea din fig.3.
După anularea tensiunii în înfăşurări (când s-a ajuns la saturaţie) în circuitul de
reacţie acţionează tensiunea de la bornele condensatorului care determină pe
rezistenţele R
1
o tensiune cu polaritatea ce aduce pe T
2
în conducţie şi blochează pe
T
1
.
Urmează un nou proces în avalanşă pentru T
2
astfel încât T
1
se blochează.
Formele de undă prezentate sunt valabile pentru un transformator ideal fără reactanţă
de scăpări şi căderi de tensiune neglijabile pe tranzistoarele la saturaţie. Pentru
determinarea frecvenţei de lucru a invertorului şi a valorii inductanţei
transformatorului corespunzător frecvenţei alese se fac următoarele ipoteze
simplificatoare:
- tranzistoarele sunt identice şi fără curenţi reziduali,
t
t
t
t
-
φ
M
+
φ
M
n
2
n
1
u
c
u
cm
I
3M
i
3
I
3m
E
u
2
φ
- transformatorul este ideal.
Circuitul de reacţie aferent tranzistorului T
2
în momentul intrării sale in
conducţie este următorul:

( ) C
1
R | |
0
R
1
R
unde
τ
t
τ
e I i
3M 3
+ ·

⋅ ·
3min
I
2
T
Pentru t ⇒ ·
τ 2
T
-
e I I
3M 3m
⋅ · ⇒
=>
0 1 1
1
0 1
0
CM 3
3M
R || R R
R
R R
ε
U U
I
+

+
− +
·
T
2
R
1
R
1
+ -
C
n
3 U
3
i
B
ε
0
γ tg γ =
R
0
u
B
E
R
1
R
1
+ -
C
U
3 +
-
+
-
R
0
ε
0
i
B
U
CM
3m
3M
I
I
ln 2
1
T
1
f
τ
· ·
0 1 1
1
0 1
0
CM 3
3m
R || R R
R
R R
ε
U U
I
+

+
− −
·
Pentru calculul inductivităţii transformatorului pornim de la expresia
curentului de reacţie minim.

R
ε R I
I I
1
0 0 Bmin
min B min 3
+ ⋅
+ ·
=>
1
0 0 1
C
1
0 0 1 min 3
min 3
R
ε ) R (R
β
I
R
ε ) R (R I
I
+ +
·
+ +
·
I
c
= I
μ
+ I
r
C Considerând căderea de tensiune pe tranzistoare la saturaţie nulă,
tensiunea sursei de alimentare E se regăseşte la bornele unei jumătăţi a primarului. Ea
produce o variaţie de curent conform:
dt
dI
L E
μ
1
·
·>
A t
L
E
I
1
μ
+ ·
la t = 0 ·> I
μ
= 0 ·> A = 0
I
μ
atinge valoarea maximă în momentul în care invertorul basculează adică la
2
T
t ·

=>
f 2L
E
2
T
L
E
I
1 1
μ
· ⋅ ·

S
2
2
1
r
R
n
n
E
R
E
I
'
S

,
_

¸
¸
· ·
·>
1
0 0 1
S
2
1
3m
R
ε ) R (R
R n
E
f 2L
E
β
1
I
+ +
1
]
1

¸


+
·
·> L
1
curent de
magnetizare
curent reflectat de
secundar în primar
Se observă că frecvenţa invertorului depinde de E.
5.1.2. Invertor cu . tranzistoare cu frecvenţa tensiunii de ieşire stabiliz.(Fig.
(3.)
Fig.3.
La conectare, datorită asimetriilor existente în caracteristicile celor două
tranzistoare, unul dintre ele va intra mai rapid în conducţie. În figură s-au reprezentat
sensurile tensiunii induse în înfăşurări corespunzătoare situaţiei când T
1
conduce şi T
2
blocat.
Formele de undă ale curenţilor şi tensiunilor prezentate în paragraful anterior
rămân valabile şi aici. În circuitul de bază al fiecărui tranzistor se află câte o diodă D
3
şi D
4
pentru protecţia joncţiunilor respectiv câte o diodă D
1
, D
2
cu rol de a împiedica
descărcarea condensatorului pe alte trasee diferite de al circuitului de reacţie.
R
R
B1
R
B2
D
1
D
2
D
3
D
4
+
+
-
-
R
S
T
1
T
2
E
C
U
2
n
3
U
3
n
3
U
3
U
4
n
4
n
1
n
1
U
1
U
1
a)
+
+
+
-
-
-
D
1
D
3
D
4
C
R
B1
R
B2
E
U
3
T
1
b)
În figura b) s-a figurat un traseu posibil pentru descărcarea condensatorului
încărcat cu polaritatea indicată când T
1
conduce respectiv T
2
blocat. Dacă nu ar fi pusă
D
2
, condensatorul nu se va descărca peste rezistenţa R a circuitului de reacţie.
Alegând corespunzător sensurile de bobinare pentru înfăşurările N
3
şi N
4
rezultă
tensiunile cu sensurile indicate pe figură. În această situaţie circuitul de reacţie va
cuprinde următoarele elemente:
B
1
U
3

n
4
n
3
-
U
4
i U
B1B2 C
U
CM
+
R n
3
B
2
U
3
U
B2B1
apare între cele două baze ale tranzistoarelor.
RC τ
R
e ) U U (2U
i
τ
t
CM 4 3
·
⋅ + +
·

4
CM 4 3
4
U e R
R
U U 2U
U R i U
τ
t
B B
1 2
− ⋅ ⋅
+ +
· − ⋅ ·

Bascularea are loc dacă U
B2B1
trece prin zero.
=> U
CM
= 2U
3
; t = T/2
=>
( ) ( )
4
2
4 3 4
2
3 4 3
4 0 2 2U U e U U U e U U
t t
· ⋅ + ⇒ · − ⋅ + +
− −
τ τ
4
4 3
4
ln 2 T
U
U U +
⋅ · τ
T
1
f · =>
4
4 3
4
ln 2
1
f
U
U U +

·
τ
Dacă
E
n
n
U ⋅ ·
1
3
3
=>
E
n
n
U ⋅ ·
1
4
4
=>
4
4 3
4
ln 2
1
f
n
n n +

·
τ
nu depinde de E.
5.2. Invertoare cu tiristoare
5.2.1. Consideraţii grnrtale privind funcţionarea invertoarelor cu tiristoare:
. 5.2.1.1.Circuite de comutaţie pentru invertoare cu
tiristoare
Din punct de vedere constructiv există două posibilităţi de realizare a
comutaţiei:
• – naturală
• 2
0
– forţată.
• 1
0
Se referă la posibilităţile de stingere a tiristoarelor în momentul
trecerii prin zero a tensiunii de alimentare. În această categorie intră
toate tipurile de redresoare studiate.
• 2
0
Presupune utilizarea unor elemente suplimentare de circuit care să
asigure tensiunea de polarizare inversă a tiristoarelor.
După structura circuitelor de comutaţie se deosebesc trei categorii de
invertoare:
a) invertor de tip paralel la care elementul de stingere este o capacitate ce
apare conectată în paralel cu circuitul de sarcină,
b) invertor de tip serie la care elementul circuit de stingere se află conectat în
serie cu tiristorul invertorului,
c) invertor în punte, la care circuitele de stingere sunt conectate la fiecare
tiristor al punţii sau există un singur circuit de stingere comun pentru toate tiristoarele
punţii.
Tipuri de circuite de comutaţie utilizate la invertoare:
i L C R
(A) + circ. de
sarcină
T

Fig.1.
Curentul din circuit prezintă o formă oscilantă astfel că la prima trecere prin 0
(t
1
) tiristorul se blochează. Curentul prin sarcină este pulsatoriu. Pentru a rezulta prin
sarcină un curent alternativ mai trebuie o grupare care să obţină şi cealaltă alternanţă,
în configuraţie antiparalel.
Dezavantajul schemei constă în faptul că L

şi C trebuie să suporte curentul de
sarcină.
(B)
+
E + U
C
C T
- -
L

I
S
R
S
U
C
– schimbă polaritatea, circuitul fiind un circuit oscilant.
La conectare condensatorul se încarcă prin circuitul de sarcină cu polaritatea
din figură. Prin tiristor se stabilesc doi curenţi:
- un curent determinat de E şi R
S
,
- un curent de descărcare rezonantă a condensatorului C.
Alegând corespunzător valorile pentru C şi L la sfârşitul procesului oscilant
condensatorul rămâne încărcat cu polaritatea opusă, determinând apariţia unui curent
de sens opus celui iniţial. Deoarece tensiunea pe condensator polarizează invers
tiristorul se creează posibilitatea blocării acestuia. Blocarea este posibilă numai dacă
intervalul de timp în care condensatorul polarizează invers tiristorul este mai mare
decât timpul de revenire al tiristorului.
Dezavantajul schemei constă în aceea că dacă se doresc timpi de polarizare
diferiţi, având în vedere dispersia timpului de revenire la acelaşi tip de tiristor, trebuie
să realizăm fie inductivitatea cu prize fie conectând mai multe condensatoare pentru
realizarea stingerii.
.5.2.1.2.Circuite de comutaţie în clasă C (cu tiristor auxiliar Fig.2.)
Prima comandă trebuie dată tiristorului T
2
. Condensatorul se încarcă prin R
S
cu polaritatea fără paranteze spre tensiunea de alimentare E. Când curentul de
încărcare al capacităţii scade sub valoarea curentului de automenţinere a lui T
2
acesta
se blochează. Se comandă T
1
. Condensatorul se descarcă prin T
1
, L, D. În urma
procesului rezonant se schimbă polaritatea tensiunii pe condensator. Prin tiristorul
principal T
1
se stabilesc de asemenea doi curenţi:
- de descărcare al capacităţii,
- datorat lui E şi RS.
Din acest motiv alegerea lui T
1
se face astfel încât curentul de vârf repetitiv dat
în catalog să fie mai mare decât suma celor doi curenţi.
În urma procesului rezonant, o nouă descărcare a condensatorului nu mai e posibilă
datorită prezenţei diodei alfată în acest circuit. Stingerea tiristorului principal va avea
loc numai când se reamorsează tiristorul auxiliar. Prin intrarea în conducţie a lui T2,
tensiunea de pe condensator indicată în paranteze va polariza invers pe T1. Are loc în
continuare un proces de descărcare a condensatorului prin T2 şi RS şi reîncărcarea lui
cu polaritatea fără paranteze spre tensiunea de alimentare E. Durata procesului de
descărcare a condensatorului trebuie să fie mai mare decât timpul de revenire al
tiristorului
5.2.1.3. Circuite de comutaţie complementară(Fig.3.)
Fig.3.
Se comandă T
1
. Condensatorul se încarcă prin circuitul de sarcină 2 spre
tensiunea de alimentare E cu polaritatea fără paranteze. Considerând căderea de
tensiune pe T
1
în stare de conducţie nulă, întreaga tensiune de alimentare se regăseşte
la bornele circuitului de sarcină 1. Acestă stare se menţine atât timp cât circuitul de
sarcină 1 se doreşte a fi alimentat. Deconectarea circuitului de sarcină 1 se face prin
amorsarea lui T
2
. Tensiunea de pe condensator, prin T
2
va polariza invers tiristorul T
1
şi condensatorul se va reîncărca prin circuitul de sarcină 1 cu polaritatea din
paranteze. Dacă constanta de timp a circuitului de sarcină 1 e suficient de mare
condensatorul va polariza invers T
1
un timp care să depăşească t
rev
a lui. Blocarea lui
T
2
se face prin reamorsarea lui T
1
după care procesul se repetă. Dezavantajul schemei
constă în faptul că R
S
nu se poate alege întâmplător.
5.2.1.Invertorul monofazat cu autotransformator
5.2.1.1.Consideraţii teoretic, funcţionaree
Invertorul Wagner este cel mai simplu invertor monofazat paralel şi poate
funcţiona pe o sarcină rezistivă. Pentru a analiza fenomenele ce au loc în invertor se
vor face câteva ipoteze simplificatoare: transformatorul Tr este fără scăpări şi are un
curent de magnetizare neglijabil, circuitul de comutare (C, T
1
, T
2
) nu cuprinde nici o
inductanţă, iar inductanţa L este suficient de mare încât curentul absorbit de la sursa
U
d
să fie constant în timp. În figura 1.a se prezintă schema de forţă a invertorului iar
în figura 1.b diagramele de timp ale tensiunilor şi curenţilor din circuit.
a) b)
Fig. 1 Invertorul monofazat paralel Wagner
Principiul de funcţionare al schemei (prezentată în figura 1.a) este următorul:
la comanda tiristorului T
1
(momentul de timp t
0
din figura 1.b) se stabileşte circuitul
de la borna minus a sursei U
d
prin inductanţa L, tiristorul T
1
, secţiunea
transformatorului 0-A şi borna plus a sursei de alimentare U
d
. Pe această cale va
circula curentul I
1
. Totodată condensatorul C se încarcă cu polaritatea din figură la o
tensiune care în cazul ideal este egală cu dublul tensiunii de alimentare U
d
. La
momentul t
1
se dă comandă tiristorului T
2
. Odată cu intrarea acestuia în conducţie,
condensatorul C se cuplează ca sursă de tensiune inversă la bornele tiristorului T
1
asigurându-i stingerea. Deoarece curentul prin primarul transformatorului nu-şi poate
schimba brusc sensul, în primul moment după comutare întregul curent este preluat tot
prin secţiunea 0-A a primarului transformatorului şi condensatorul C (traseul +U
d
, 0-
A, C, T
2
, L, -U
d
). Apoi curentul se stabileşte prin secţiunea 0-B a transformatorului,
adică traseul +U
d
, 0-B, T
2
, L, -U
d
. Condensatorul după ce se descarcă se încarcă cu
polaritate inversă tot cu dublul tensiunii de alimentare. În circuitul de încărcare apare
şi rezistenţa de sarcină raportată la primarul transformatorului, ceea ce face ca
încărcarea să decurgă cu o constantă de timp dată de condensator şi valoarea raportată
a rezistenţei de sarcină R
s
. La momentul t
2
procesul ajunge în regim staţionar, după
care la momentul t
3
este din nou comandat tiristorul T
1
. valoarea condensatorului C
trebuie aleasă astfel încât să asigure pentru tiristoare un timp de blocare mai mare
decât timpul de revenire t
q
al acestora (t
2
-t
1
> t
q
).
5.2.1.2. Invertorul cu autotransformato cu diode de recupere(Fig.2.)
prezent Are două tiristoare identice conectate împreună cu patru diode într-o schemă
de invertor monofazat cu diode de recuperare (descărcare) a energiei în cazul
funcţionării cu sarcină rezistiv-inductivă. Prin utilizarea diodelor de nul D
1
şi D
2
(figura 2) se limitează creşterea tensiunii aplicate pe tiristoare la puţin peste dublul
tensiunii de alimentare (soluţie studiată de McMurray, Bedford şi Shattuck). Acest
invertor este alimentat cu tensiune constantă, deoarece L (şi C) sunt mult mai mici
decât la invertorul Wagner.
Fig. 2 Invertorul monofazat cu autotransformator
Transformatorul trebuie realizat în aşa fel încât:
dacă
2
1
n OP NO
n PQ MN
· ·
· ·
, atunci
2 , 0 1 , 0
2
1
÷ ·
n
n

Diodele D
3
şi D
4
sunt diode de separare, prin intermediul cărora se împiedică
descărcarea accidentală a condensatorului în cazul în care sarcina este activă şi
prezintă tensiune electromotoare alternativă. Dacă sarcina este pasivă (rezistiv-
inductivă), atunci nu mai este necesară montarea acestor diode.
În figura 3 se prezintă diagramele de timp ce permit o mai bună înţelegere a
funcţionării acestui invertor. Înaintea momentului t
0
, considerat drept origine a
timpilor, se presupune că conduce tiristorul T
2
. Curentul circulă pe traseul +U
e
, O, P,
Q, D
4
, T
2
, L, -U
e
, figura 3.a.
În momentul t
0
tiristorul T
1
primeşte semnal de comandă pe poartă, intră în
conducţie şi permite aplicarea tensiunii de pe condensator u
c
la bornele tiristorului T
2
în aşa fel încât acesta se blochează (u
T2
= u
c
= -2U
e
) şi curentul i
T2
este nul.
Fig. 3 Invertorul monofazat cu autotransformator
Întrucât curentul prin inductanţa L nu poate avea discontinuităţi (i
L
= i
T1
+i
T2
=
constant), atunci curentul i
T1
ia imediat valoarea lui i
T2
exact înainte de blocare. Prin
T1 se stabileşte circulaţia a doi curenţi (figura3.b):
 +U
e
, O, P, Q, D
4
, C, T
1
, L, -U;
 +U
e
, O, N, M, D
3
, T
1
, L, -U.
Pentru a compensa variaţia curenţilor şi a evita o discontinuitate a solenaţiilor,
curentul i
c
ia brusc valoarea 2i
T1
.
Între t
0
şi t
2
, este valabilă următoarea ecuaţie de circuit:
dt
di
L u
u
u
u
T
e
C
QM
OM
1
2 2
− · · ·
(1)
La începutul intervalului, u
C
/2 = -U
e
deci:
0
2
2
2 1
> ·

·
e
C
e
T
U
L
u
U
dt
di
(2)
Curentul i
T1
creşte, iar condensatorul se descarcă şi apoi se reîncarcă cu
tensiune (de polaritate inversă) până la valoarea 2U
e
. Tensiunea pe condensator atinge
pragul 2U
e
la momentul t
1
.
Tensiunile la bornele diodelor D
1
şi D
2
sunt:
2 1
1
2
2 ' 1
1
2 n n
n u
U
k
u
U u
C
e
C
e D
+
− − ·
+
− − ·
(3)
unde k’= n
1
/ n
2
Această tensiune rămâne negativă şi dioda D2 este blocată.
dt
di
L u u
T
NM D
1
1
− − · (4)
Dacă ţinem cont de relaţia (1), avem:
e
C
e
C C
D
U
u
k
k
U
u u
n n
n
u − ⋅

,
_

¸
¸
+
+
− · − + ⋅
+
− ·
2
1
1 '
'
2 2
2 1
1
1
(5)
Această relaţie este valabilă până când tensiunea u
D1
devine pozitivă şi dioda D1
începe să conducă. Aceste fenomen se produce la momentul t
2
. Tensiunea pe
condensator va fi limitată astfel la valoarea:
( )
e
e
C
U k
k
k
U
u 1 ' 2
1 '
'
1
2
+ ·
+

·
(6)
Energia rămasă în L produce o tensiune autoindusă care deschide Di şi energia
este parţial înapoiată sursei prin înfăşurarea n\ In momentul t2 la încheierea acestui
proces, T2 se blochează datorită scăderii curentului.
Curentul în secundar a rămas, practic, neschimbat datorită inductanţei Ls.
Aceasta generează o tensiune autoindusă care, reflectată în primar, înapoiază sursei
energia acumulată în Ls prin Di şi înfăşurarea (1-n') şi polarizează invers pe T2. După
ce se încheie şi acest proces, în momentul t3, T2 trebuie comandat din nou pentru a se
aplica sarcinii tensiune de polaritate opusă celei anterioare.
Aplicarea unui impuls de durată mare (O...t3+e) pe poarta lui T2 decurge din
necesitatea preluării curentului de la dioda Di de către tiristorul T2, care s-a stins în
momentul t2 prin scăderea curentului sub valoarea de menţinere.
Observaţie. Circuitul de comandă rezultă mai complicat, dar puterea disipată
pe poartă scade dacă se aplică un al doilea impuls scurt pe poartă în momentul t3 sau
un tren de impulsuri de frecvenţă relativ mare pe durata O...t3+s.
Fig. 2 Diagramele de timp
El poate funcţiona şi cu sarcină
inductivă. În circuit se folosesc
diodele de descărcare D
1
şi D
2
,
care au rolul de a permite
trecerea curentului în sens
invers spre sursa de alimentare
atunci când tiristoarele nu mai
conduc, dar curentul în sarcină
circulă în continuare din cauza
caracterului inductiv al acesteia.
Inductanţa L evită formarea
vârfurilor de curent ce ar apărea
la intrarea în conducţie a
tiristoarelor. Plasarea ei astfel
încât curentul prin tiristoare să
treacă prin L, dar cel prin diode
să evite acest drum, s-a făcut
pentru a nu împiedica trecerea
curentului spre sursă prin diode.
Conectarea diodelor la transformator prin prize, nu la capetele primarului, are rolul de
a creşte valoarea tensiunilor inverse care apar la bornele tiristoarelor(activarea
diodelor). C şi L formează un circuit oscilant cu perioada puţin mai mare decât 4tq (al
tiristoarelor).
Când este amorsat T2 (prin impulsul iP2 - fig. 4) C stinge pe Ti se descarcă
rezonant şi se încarcă cu polaritate opusă prin T2, L, D2 şi înfăşurarea n până în
momentul ti. Energia rămasă în L produce o tensiune autoindusă care deschide Di şi
energia este parţial înapoiată sursei prin înfăşurarea n\ In momentul t2 la încheierea
acestui proces, T2 se blochează datorită scăderii curentului.
Curentul în secundar a rămas, practic, neschimbat datorită inductanţei Ls.
Aceasta generează o tensiune autoindusă care, reflectată în primar, înapoiază sursei
energia acumulată în Ls prin Di şi înfăşurarea (1-n') şi polarizează invers pe T2. După
ce se încheie şi acest proces, în momentul t3, T2 trebuie comandat din nou pentru a se
aplica sarcinii tensiune de polaritate opusă celei anterioare.
Aplicarea unui impuls de durată mare (O...t3+e) pe poarta lui T2 decurge din
necesitatea preluării curentului de la dioda Di de către tiristorul T2, care s-a stins în
momentul t2 prin scăderea curentului sub valoarea de menţinere.
Observaţie. Circuitul de comandă rezultă mai complicat, dar puterea disipată
pe poartă scade dacă se aplică un al doilea impuls scurt pe poartă în momentul t3 sau
un tren de impulsuri de frecvenţă relativ mare pe durata O...t3+s.
Tensiunea de ieşire este, practic, dreptunghiulară, indiferent de natura sarcinii,
deoarece L este foarte mică. In timpul procesului de comutare, când pe o înfăşurare
(1-n) se aplică prin Di sau D2 tensiunea E, pe tiristorul care a fost blocat apare
tensiunea Ut:
ar fi 2E, dar nu s-ar mai recupera energia din Ls (s-ar regăsi contactorul static
de c.c. cu L în serie cu sarcina).
Valori optime ale componentelor sunt [11]:
5.3. Invertoare monofazate de curent
Invertoarele de curent sunt invertoare autonome legate cu sursa de alimentare
printr-o inductanţă de netezire, astfel încât tiristoarele invertorului comuta curentul.
La invertoarele de curent se folosesc tiristoare monooperaţionale. Pentru comutatia
tiristoarelor, de obicei se cupleaza în paralel cu sarcina un condensator de comutare.
5.3.1. Invertor monofazat de current de tip parallel cu tiristoare(fig.1.)
Fig.1.
Se comandă T
1
. Tensiunea de alimentare E apare la bornele jumătăţii din
stânga a primarului transformatorului. La capetele transformatorului, prin efectul de
autotransformator se induce o tensiune egală cu dublul tensiunii de alimentare care
încarcă condensatorul cu polaritatea fără paranteze. Variaţia fluxului din primar
induce în secundar o tensiune acărei amplitudine e proporţională cu raportul de
transformare. Se comandă T
2
. Prin aceasta se schimbă sensul de circulaţie a curentului
în primar iar în secundar se induce o tensiune de polaritate opusă. Prin intrarea în
conducţie a lui T
2
, tensiunea de pe condensator de amplitudine 2E va polariza invers
T
1
şi îl va bloca. Are loc în continuare descărcarea condensatorului prin T
2
şi
reîncărcarea cu polaritatea opusă la o tensiune egală cu 2E. La intrarea respectiv
ieşirea din conducţie a tiristorului s-a figurat pe diagramă câte un vârf pozitiv de
curent respectiv negativ, vârfuri care apar datorită descărcării condensatorului în
primele momente după aplicarea impulsului de comandă când în conducţie se află
pentru un rimp foarte scurt ambele tiristoare. Amplitudinea tensiunii în secundar e
influenţată de valoarea impedanţei de sarcină astfel:
- dacă curentul de sarcină e mic (impedanţa de sarcină e mare) impedanţa
reflectată în primar determină un timp mai mare de încărcare al
condensatorului,
- dacă impedanţa de sarcină e mică pot rezulta timpi de polarizare inversă care
să fie mai mici decât timpul de revenire al tiristorului.
Din acest motiv, dependenţa timpului de polarizare inversă de valoarea impedanţei
de sarcină constituie un dezavantaj al acestui invertor. Dacă timpul de polarizare
inversă t
I
<
trevenire
amabele tiristoare pot rămâne în conducţie simultan scurtcircuitând
sursa de alimentare. Inductanţa L este necesară pentru filtrarea pulsaţiilor de curent
debitate de sursă.
5.3.2. Invertor monofazat de current de tip parallel cu tensiune s intetică
c (fig2.)
Pentru ca tensiunea să fie constantă trebuie ca fluxul să varieze liniar. Trebuie
ţinut cont de constanta de timp L/R a t circuitului. A sintetiza o tensiune de formă
sinusoidală înseamnă a realiza din trepte de tensiune de amplitudine proporţională cu
raportul de transformare al acelei secţiuni. Pentru ca o tensiune să se apropie cât mai
mult de o formă sinusoidală e de dorit a fi formată din cât mai multe trepte de
tensiune.
Fig.2.
In circuitul primar avem un invertor de tip paralel la care prin comanda
alternativă a celor două tiristoare în secundar rezultă o tensiune alternativă
rectangulară. Numărul treptelor de tensiune corespunde numărului de înfăşurări
secundare. Alegând numărul de spire n
a
/n
c
≈ 0,27 şi n
b
/n
c
≈ 0,73 tensiunea alternativă
aproximează în bună măsură tensiunea sinusoidală. Dispozitivul de comandă al
acestui invertor trebuie să genereze o secvenţă de tact care să asigure impulsuri de
comandă pentru cele 8 tiristoare conform diagramelor de tensiune. Schema bloc a
dispozitivului de comandă arată astfel
5.3.3. Invertor de tip seriede current cu tiristoare. Fig.3.
Fig.3.
Tiristorul T
2
este tiristorul auxiliar iar T
1
– principal; L, C – elemente de
stingere în serie cu consumatorul. La ωt = 0 se comandă T
1
. Prin circuitul de sarcină
se declanşează un proces oscilant care face ca la ωt
1
curentul prin sarcină să devină
mai mic decât curentul de automenţinere a lui T
1
şi acesta se va bloca. Condensatorul
se va încărca cu polaritate opusă celei din figură la tensiune mai mare ca cea de
alimentare dacă presupunem că la ωt = 0 e
l
avea o tensiune reziduală uC. În intervalul
de timp ωt
1
- ωt2 , nefiind comandat de nici un tiristor şi considerând circuitul de
sarcină fără pierderi, condensatorul rămâne cu această tensiune. La momentul de timp
ωt
2
se comandă tiristorul auxiliar T
2
. Condensatorul se descarcă prin T
2
, R
S
, L,
generând semialternanţa negativă a curentului e sarcină. La ωt
3
se atinge curentul de
automenţinere pentru T
2
şi acesta se blochează. D
inb
această secvenţă de comandă se
obţine prin sarcină un curent alternativ dar care se abate de la o formă sinusoidală ca
atât mai mult cu cât timpul de blocare tbloc dintre tiristoare e mai mare. Pentru a avea
un curent cu formă cât mai apropiată de forma sinusoidală trebuie să facem t
bloc
cât
mai mic dar acest interval nu poate fi diminuat aricât, el trebuind sa depăşească timpul
de revenire necesar tiristoarelor. =>
Dezavantaje:
– frecvenţa superioară a curentului de sarcină este limitată superior de timpul
necesar blocării tiristoarelor.
– la frecvenţe de comandă mici curentul prin sarcină nu mai e sinusoidal
– elementele L şi C sunt parcurse de IS şi deci la puteri mari gabaritul lor e
mare.
Regimul de lucru al sursei de alimentare este pulsatoriu deci apar solicitări
mari în
intervale scurte de timp. O îmbunătăţire este varianta prezentată în fig.4.
Fig.4.
Inductanţele L
1
şi L
2
sunt de obicei realizate pe acelaşi miez feromagnetic,
ceea ce permite ca atunci când unul din tiristoare e amorsat, prein efect de
autotransformator să apară la celălalt capăt o tensiune mai mare decât cea de
alimentare fapt de favorizează blocarea tiristorului. La punerea sub tensiune,
capacităţile C
1
şi C
2
, considerându/le de valori egale se încarcă cu polaritatea indicată
în figură la o tensiune E/2. Se aduce în conducţie tiristorul T
1
, condensatorul C
1
se
descarcă rezonant prin T
1
, L
1
, Z
S
.
Întrucât tot timpul suma tensiunilor pe condensatoare este egală cu tensiunea sursei E
înseamnă că pe masură ce condensatorul C
1
se descarcă, condensatorul C2 se încarcă
suplimentar. Când tensiunea la bornele lui C trece prin zero, curentul de descărcare e
maxim. Fiind vorba de un proces oscilant, circulaţia de curent prin T
1
e menţinută pe
seama energiei înmagazinată în L1 şi inductanţa sarcini. Acestă energie determină
încărcarea condensatorului C
1
cu polaritatea opusă. Când curentul stabilit pe traseul
T
1
, L
1
, ZS şi C
1
devine egal cu curentul de automenţinere a lui T
1
, acesta se blochează.
Dacă după acest moment nu se comandă T
2
, condensatoarele rămân încărcate la o
tensiune mult mai mare ca tensiunea de alimentare. Se comandă apoi T2 (fig.a).
Condensatorul C
2
se descarcă rezonant de la o tensiune a cărei valoare e mai mare ca
tensiunea de alimentare (egală cu suma tensiunilor de la bornele lui C
1
cu polaritatea
opusă celei indicate în figură şi tensiunea de alimentare). Descărcarea
condensatorului C
2
are loc prin Z
S
, T
2
, L
2
. Urmează un proces identic ca în cazul
descărcării condensatorului C
1
adică atunci când tensiunea la bornele sale schimbă
semnul curentul de descărcare e maxim. Dacă am considera circuitul de sarcină fără
pierderi ar însemna ca după fiecare comandă a unui tiristor, în urma proceselor
rezonante tensiunea pe condensator să crească până la valori care ar putea străpunge
acele tiristoare. În realitate, datorită pierderilor într/un proces staţionar,
condensatoarele rămân încărcate la o tensiune cu ceva mai mare decât tensiunea
sursei. Dacă sursa de alimentare de tensiune E o considerăm de impedanţă internă
nulă, circuitul de încărcare (respectiv reîncărcare) a condensatorului conţine doar
următoarele elemente:
- Dacă ZS = 0 rezultă valoarea frecvenţei f0.
b) având cunoscută valoarea frecvenţei f
0
putem comanda intrarea în conducţie
a tiristorului T
2
imediat după ce T
1
s-a stins. În acestă situaţie, curentul e de forma
apropiată unei sinusoide.Funcţionarea invertorului în acest regim e asigurată numai
dacă între cele două semialternanţe ale curentului se lasă un interval de timp s
t
mai
mare ca timpul de revenire al tiristoarelor, acestea pentru a nu pune în scurtcircuit
sursa prin conducţia simultană a celor două tiristoare.
5.4. Invertor de curent tip serie trifazat9Fig.1.0
Fig.1.
Consumatorii – conexiune stea. Pnetru a obţine un sistem de curenţi similar sistemului
de curenţi printr-un consumator în stea trebuie comandate T
1
– T
6
într-o anumită
ordine evitându-se comanda simultană sau succesivă a tiristoarelor de pe aceeaşi
latură. Pentru a obţine trei curenţi defazaţi între ei cu 120
0
, secvenţa de comandă a
tiristoarelor este: T
1
T
6
, T
2
T
4
, T
3
T
5
. În acestă situaţie, frecvenţa curentului de sarcină e
de 6 ori mai mică decât frecvenţa de tact a dispozitivului de comandă a tiristoarelor.
Respectând acestă secvenţă nu apar probleme cu stingerea tiristoarelor. Ex.: După ce
curentul prin T
1
, a atins valoarea de automenţinere urmează un timp suficient de lung
în care sunt comandate celelalte tiristoare, timp în care îşi recapătă proprietatea de a
putea fi reamorsat.
Frecvenţa maximă a curentului de sarcină e impusă la un invertor de tip serie
de timpul de revenire al tiristoarelor. Dacă timpul de revenire e mare, tiristoarele sunt
lente şi frecvenţa curentului de sarcină nu poate fi mare.
5.5. Invertor de current serie, trifizat în punte cu circuite de stingere
individuale pe tiristor (Fig.1.)
Cele 6 tiristoare permit în urma aplicării impulsurilor de comandă circulaţia de
curent dinspre sursa de tensiune 3E spre consumatorul trifazat simetric. Blocarea unui
tiristor se obţine prin aplicarea unei tensiuni inverse prin intermediul T
transformatorului existent în catodul fiecărui tiristor.
Fig.1.
Sensul de bobinare al acestora se alege a.î. tensiunea indusă în secundar să
polarizeze învers tiristorul. Condensatoarele C
1
– C
6
servesc la transmiterea rapidă a
acestor tensiuni între anodul şi catodul fiecărui tiristor. Diodele D
1
– D
6
protejează
tiristoarele la supratensiuni accidentale provocate de circuitul de sarcină. Pentru a
obţine o tensiune de forma celei din figură trebuie să se afle în conducţie simultană
numai 3 din cele 6 tiristoare. Examinând formele de undă se observă că în acelaşi
interval de timp două tensiuni au aceeaşi polaritate iar a treia polaritate opusă. Această
cerinţă este îndeplinită dacă în orice moment de timp conduc două tiristoare din partea
de sus a punţii şirului din partea de jos sau două din partea de jos şi unul din partea de
sus.
De exemp.: intervalul 1, U
R
şi U
L
> 0 iar U
S
< 0 aceasta se realizează dacă
conduc T
1
. T
5
, T
4
. Din tabelul prezentat se observă că fiecare tiristor conduce o
semiperioadă după care trebuie aplicate tensiunile de comandă transf. de impulsuri
aferente tiristoarelor care au condus pentru a le bloca. Considerând consumatorul
simetric cu impedanţă Z
S
pe fiecare fază se pot calcula treptele de tensiune din care e
compusă tensiunea pe o fază:
(U
R)
1 = 3E/(Z
S
+ Z
S
/2) = Z
S
/2 = 3E/(3/2Z
S
) · Z
S
/2 = E(U
T
)
1
(US)2 = 3E/(Z
S
+ Z
S
/2) · Z
S
= 2E
5.6. Invertor monofazat în punte (F0g.1)
În figura 1 este prezentată schema invertorului de curent monofazat în punte
paralel. Datorită inductanţei mari a filtrului de netezire, Ld, curentul de intrare al
invertorului, i
d
(curentul sursei E), se poate considera ideal netezit. La cuplarea lui T
1
şi T
4
, cu ajutorul impulsurilor de la sistemul de comandă, se formeaza circuitul de
trecere a curentului E
d
– I
d
– T
1
– R
S
– T
4
– E
d
. Sensul curentului în diagonalele punţii
este reprezentat în figură. La cuplarea lui T
2
şi T
3
, curentul îşi schimba sensul. Datorită
comutarii periodice asigurate de tiristoare, curentul de intrare se transformă în
diagonalele punţii în curent alternativ de formă dreptunghiulară..
În cazul sarcinii active, datorită constantei curentului i = I
d
, tensiunea pe
condensator,
u
C
= u
S
se modifică exponenţial cu constanta de timp t = R
S
C şi, la sfârşitul
intervalului, când sunt deschise tiristoarele T
1
şi T
4
, are polaritatea aratata în figura
4.a. În momentul t
2
, semnalul de comandă se aplică la electrozii de comandă ai lui T
2
şi T
3
. La deschiderea acestora, condensatorul de comutare C este cuplat în paralel pe
ambele tiristoare, T
1
şi T
4
, care anterior erau în conductie. Polaritatea tensiunii pe
condensator este astfel ca tensiunea pe tiristoare este în acest caz inversă. Curentul
prin T
1
şi T
4
se întrerupe şi tiristoarele îşi refac capacităţile lor de blocare. Când t > t
3
,
datorita reîncărării condensatorului, tensiunea pe tiristoare, u
a
, devine din nou
pozitivă. Când t = t
4
se produce din nou cuplarea lui T1 şi T4 şi decuplarea lui T2 si
T3.
Fig.1 – Schema (a) si diagramele de timp (b) la invertorul de curent
monofazat paralel în punte
În schema dată, are loc comutaţia curentului cu o singură treaptă, când
curentul de la un tiristor se transferă direct pe altul. Forma şi mărimea tensiunii de
iesire a invertorului şi timpul de blocare a tiristoarelor depind de regimul invertorului,
determinat de constanta de timp τ. Cu cât este mai mare τ, cu atât mai lent variază
tensiunea pe sarcină. Legea de variaţie se apropie de cea liniară, iar forma tensiunii u
S
se apropie de cea triunghiulară. Tensiunea pe diagonalele puntii, u
d
este egală în orice
moment de timp cu tensiunea pe tiristorul închis. Astfel, când tiristorul T
2
este
deschis, u
d
= u
a1
(u
a1
fiind tensiunea pe tiristorul T
1
), iar când este deschis tiristorul
T
4
, u
d
= u
a3
.
Valoarea medie a tensiunii u
d
, când se neglijează pierderile în inductanţă, este
egală cu E. Având în vedere ca u
d
= u
a
:
Dependenta puternica a tensiunii pe sarcina în functie de caracteristicile
acesteia reprezinta o deficienta a invertoarelor de curent. Pentru stabilizarea
tensiunii pe sarcina se folosesc diferite solutii, dintre care mai raspândita este
schema invertorului de curent cu asa-numitul regulator inductiv-tiristor
(figura 3.57).
5.7.nvertor de curent cu regulator inductiv-tiristor
Fig.1 – Invertor de curent cu regulator inductiv-tiristor
În schema invertorului de curent monofazat în punte paralel se introduce
suplimentar convertorul reglabil de tensiune variabilă cu sarcina inductivă (elementele
T
5
, T
6
, L). Curentul consumat de acesta are întotdeauna prima armonică defazată faţă
de tensiune cu π/2.
Amplitudinea primei armonici a curentului depinde de unghiul de comandă
α, care este egal cu defazarea impulsurilor de comandă pe T
5
(sau T
6
) în raport cu
momentul de schimbare a polarităţii tensiunii u
S
. Din această cauză, schema
respectivă a convertorului de tensiune variabilă poate fi considerată ca o inductanţă
comandată.
În figura 2.d este prezentată schema echivalentă iar în figura 2.e diagrama
fazorială a invertorului din figura 2. Pe diagrama fazorială apare componenta
suplimentara a curentului I
L
.
Prin reglarea acestuia, datorită modificării unghiului α cu ajutorul sistemului
de comandă, se stabileste curentul I
L
pentru care unghiul de defazare, β dintre curentul
i şi tensiunea de sarcina u
S
ramâne neschimbat. În acest fel tensiunea pe sarcină va fi
constantă indiferent de modificarea curentului în sarcină.
Fig.2– Caracteristica externa (a) schemele echivalente (b, d) si diagramele de
timp (c, e) ale invertorul de curent
Comparând diagramele fazoriale din figurile 2.c şi 6.e, se constată că, la cea
de-a doua, curentul de sarcina scade (R
S
creste), dar datorităcurentului I
L
, unghiul β
rămâne constant şi
U
S
= ct., ceea ce este reprezentat cu linie punctată în figura 2.a. La scăderea curentului
în sarcină, unghiul de comandă a creşte şi L
ech
se micşorează.
La invertorul din figura 1 se poate stabiliza unghiul β la alt nivel, de exemplu
prin marirea sa în comparaţie cu valoarea arătată în diagramele din figurile 2.c si 2.e.
În acest caz, tensiunea de ieşire a invertorului, pentru aceeasi tensiune E, va fi mai
mare, însă stabilitatea sa la schimbările parametrilor sarcinii se va păstra.
5.8. invertorul de curent trifazat paralel în punte.
Fig.7 1 Invertor de curent trifazat în punte
Tiristoarele invertorului funcţionează în pereche, în aceeaşi ordine ca şi la
redresorul trifazat în punte. Invertoarele de curent cu regulator inductiv-tiristor se
utilizează frecvent în industrie, de exemplu la agregatele de alimentare fără
întrerupere, puterea acestora putând atinge sute de kilowati. Forma tensiunii de ieşire
este apropiată de cea sinusoidală, ceea ce uneori permite utilizarea lor fără filtre în
partea de curent alternativ. La constructia invertoarelor de curent cu frecventa de
ieşire variabilă apar dificultăţi în funcţionarea la frecvenţe joase, pentru că,
prin micşorarea frecvenţei, este necesară marirea capacitatii condensatoarelor de
comutaţie.
Pentru evitarea acestor dificultăţi se elaborează scheme modificate de
invertoare de curent, la care comutaţia curentului de la un tiristor la altul se face în
doua etape, în care scop, în schemă se introduc tiristoare ajutătoare. Soluţii mai
simple se asigura însa în aceste cazuri cu invertoarele de tensiune.
5.9 Invertoare de tensiune
5.9.1.Invertoare de rezonanţa
Pentru formarea tensiunii variabile de frecventa mai mare (0,5 ÷ 10
kHz) se folosesc invertoarele de rezonanta. Domeniul de utilizare frecventa al
acestora este electrotermia, unde ele se folosesc pentru alimentarea
instalatiilor de încalzire prin inductie. Invertoarele de rezonanta functioneaza
de obicei în sarcina monofazata. Schema invertorului de rezonanta monofazat
în punte este prezentata în figura 1.
Fig.1– Invertor de rezonanta cu diode inverse
În circuitul de sarcina RSLS este cuplat în serie condensatorul C, din care
cauza acest invertor se numeste invertor serie. Circuitul R
S
L
S
C reprezintă un circuit
oscilant serie de calitate superioara (în care scop R
S
trebuie sa fie mic), cu frecvenţa
de rezonanţă:
Închiderea tiristoarelor monooperaţionale la acest invertor se face la scaderea
curentului la zero în circuitul oscilant. În momentul t1 (figura 9.a) se aplică impulsul
de comanda pe T1 si T4, sensul curentului în circuitul oscilant, i
S
fiind reprezentat în
figura. Condensatorul C se încarcă pâna la tensiunea Um, a carei polaritate este
reprezentata în figura 1. În momentul t
2
, curentul i
S
, care variaza sinusoidal, scade la
zero, astfel că T1 si T4 se închid. Apoi sensul curentului i
S
se inversează. Acest curent
începe sa circule în circuitul – E – D4 – RS – LS – C – D1 + E si tensiunea pe
condensator scade.
În intervalul t
2
– t
3
, pe T1 şi T4 se aplică o tensiune inversa mică, egală cu
căderea de tensiune pe diodele care conduc, D1 şi D4. În acest interval are loc
refacerea proprietăţilor de blocare ale tiristoarelor T1 şi T4. Durata intervalului t
2
– t
3
se alege nu mai mică decât timpul de decuplare a tiristoarelor. Apoi, în momentul t
3 se
aplică impulsurile de comandă pe T2 şi T3 si curentul se transferă de pe diode pe
aceste tiristoare.
În intervalul t
3
– t
4
curentul i
S
circulă pe circuitul +E – T3 – RS – LS – C –T2 –
E, tensiunea pe condensator îsi modifică sensul şi atinge maximul în momentul t
4
,
când curentul i
S
se micşorează până la zero. În intervalul t
4
– t
5
(cu durata nu mai
mica decât t
B
) curentul i
S
trece prin D2 si D3 şi, în continuare, procesul se repetă.
Puterea cea mai mare se disipă în sarcină la frecvenţa de comandă a invertorului, f,
care este cea mai apropiată de frecvenţa de rezonanţă a circuitului f
0
, însă trebuie ca
întotdeauna să se respecte inegalitatea f0 > f, pentru că, dacă durata intervalelor t
2
– t
3
şi t
4
– t
5
va fi mai mică decât cea minimă, timpul destinat pentru decuplarea
tiristoarelor va fi insuficient pentru blocarea fermă a acestora. La micşorarea
frecvenţei cu care se aplică impulsurile de comandă pe tiristoare, puterea care se
transmite în sarcină se micsoreaza.
La micşorarea în continuare a frecvenţei f intervalele de trecere a curentului
prin circuit alternează cu pauzele fară curent (regim de curent intermitent).
Diagramele de timp în acest regim sunt aratate în figura 2.b.
În intervalul t1 – t2 functioneaza tiristoarele T1 si T4 (sensul curentului i
S
este
aratat în figura 3) şi puterea din sursa de alimentare se transmite în sarcină. În
momentul t
2
, curentul în circuit îşi schimba sensul şi curentul trece prin circuitul –E –
D4 – RS – LS – C – D1 + E.
În acest caz, sarcina întoarce o parte din energia acumulată în elementele
reactive, în sursa de alimentare. Tensiunea pe condensator, u
C
, se micăorează, însă,
datorita pierderilor din circuit, aceasta nu ajunge la valoarea nulă. În momentul t’
2
curentul prin dioda scade la zero. Pauza fără curent se prelungeste pâna când, în
momentul t
3
, nu se aplica impulsurile de comandă pe tiristoarele T2 şi T3. Pe durata
pauzei fără curent, tensiunea pe condensator este constantă. În momentul t
3
începe
sa se formeze a doua semiperioada a frecvenţei de ieşire a invertorului.
Fig.3. Diagramele de timp ale curentilor si tensiunilor în invertorul rezonant în
regim de curent fara întrerupere (a) si cu întrerupere (b)
În acest regim de curent cu întrerupere, puterea în sarcină este mai mică, iar
curbele de curent şi tensiune pe sarcină diferă substanţial de o sinusoidă, mai mult
decât în regim fără întrerupere. Din această cauză, regimul de curent cu întrerupere se
utilizează rar.
Pentru a face ca variaţia tensiunii pe sarcină să se apropie de o sinusoidă,
uneori se cupleaza în paralel cu sarcina un condensator (invertor serie-paralel).
5.9.2.Invertor monofazat în punte
Invertoarele de tensiune sunt convertoare autonome, în care tensiunea
variabilă în sarcină se formează ca rezultat al cuplării periodice a acesteia cu ajutorul
comutatoarelor la sursa de curent continuu. Prin intermediul lor, se asigură
polaritatea alternativă a impulsurilor de tensiune în sarcină. Invertoarele de tensiune
se construiesc cu dispozitive comandate (tranzistoare, tiristoare bioperaţionale,
monooperaţionale, înzestrate cu circuite de comutatie).
Fig.1 – Schema si diagramele de timp ale curentilor si tensiunilor invertorului
monofazat în punte
În figura 1.a este prezentata schema invertorului monofazat în punte cu
tiristoare. Când tiristoarele T1 si T4 sunt cuplate şi T2 si T3 sunt decuplate, pe sarcină
este o tensiune având sensul indicat în figură. Daca T1 si T4 se decuplează, iar T2 şi T3
se cuplează, atunci tensiunea si curentul în sarcina îsi schimba sensul. Când sarcina
este activă (LS = 0), curentul iS în sarcină repetă ca formă tensiunea pe sarcină uS. În
figura 1.b sunt reprezentati cu linie punctată curentul în sarcină, iS, şi curentul de
intrare al invertorului, i, când LS = 0. Curentul i
S
şi tensiunea u
S
au formă
dreptunghiulară.
În cazul sarcinii activ-inductive (LS ≠ 0) curentul în sarcina, i’
S
, variaza exponential,
cu constanta de timp

La închiderea lui T1 si T4 în momentul t
2
, cu toate că se aplică impulsurile de
blocare pe T2 si T3, datorită inductantei LS, curentul în sarcina i’
S
tinde sa-si
mentina sensul. Pentru ca, dupa blocarea T1 si T4, sa se deschidă calea pentru
curentul în sarcină, tiristoarele se şuntează cu diodele D1 – D4. Din aceasta cauza,
când t
2
< τ < t
1
, i
S
trece prin D2 si D3 şi întoarce o parte din energia acumulată în
inductanţa la sursa E. Când t = t
3
curentul în sarcina i’
S
devine egal cu zero, iar când
t > t3 curentul începe sa treacă în sens invers prin T2 si T3, pe electrozii de comanda
ai carora continuă să existe semnalele de deschidere. În mod similar, în intervalul t
0
< τ < t
1
, adică dupa deschiderea lui T2 si T3, curentul în sarcină trece prin D1 si D4.
Datorită duratei mici a procesului de comutare, tensiunea de iesire a invertorului de
tensiune este apropriată ca formă de cea dreptunghiulară şi nu depinde de curentul în
sarcină. Închiderea tiristoarelor, chiar având în vedere procesele de comutare, dureaza
maxim 200 µs, dacă invertorul este realizat cu tiristoare monooperationale.
Caracteristica externă (de sarcină) a invertorului de tensiune, US = f(IS) reprezinta o
linie dreapta cu panta foarte mica. Când LS ≠ 0, curentul de intrare al invertorului, i’,
(figura 1.b) devine alternativ, ceea ce atestă schimbul periodic de energie dintre
circuitul sarcinii şi sursa de alimentare, adică acumularea energiei în inductanta
sarcinii la functionarea tiristoarelor şi întoarcerea energiei în sursă în intervalul de
funcţionare a diodelor. Dacă sursa de alimentare E este reprezentata de un redresor,
atunci, pentru realizarea în acesta a conducţiei inverse, care să permită preluarea
energiei de la invertor, redresorul se şuntează cu un condensator C de capacitate mare,
asa cum se arată în figura 1.a.
Pentru determinarea expresiei curentului în sarcină, se procedează astfel: circuitul
curentului iS include E, RS si LS. Considerând că i
S
are doua componente, fortata si
libera,
(1)
unde

este constanta de timp a circuitului de sarcină, iar

este curentul în sarcină când t = ∞ sau când LS = 0. Pentru că tensiunea pe sarcină se
repetă periodic, atunci:
(2)
ceea ce permite determinarea constantei A. După introducerea relatiei (1) în (2) şi
după câteva transformari se obţine:
(3)
Valoarea maximă a curentului în sarcină se determină cu relaţa (4)
(4)
Fig.2. Diagramele de timp ale curentului si tensiunii si intervalele de conductie a
tiristoarelor
Pentru reglarea tensiunii de ieşire a invertoarelor de tensiune se modifică fie
tensiunea de alimentare E, fie se folosesc asa-numitele mijloace interne, adică se
modifică forma tensiunii de ieşire. În acest scop în schema din figura 1.a se
deplasează impulsurile de comandă pe T
3
si T
4
în raport cu impulsurile de comandă de
pe T
1
şi T
2
, cu unghiul de comandă α (pe diagramele de timp din figura 2 sunt
prezentate intervalele de conducţie ale tuturor tiristoarelor şi forma curentului şi
tensiunii în sarcină). În intervalul t
0
< t < t
1
sunt deschise T
1
si T
4
, iar pe sarcina
u
S
= E.
5.9.3.Invertor de tensiune trifazat în punte

Fig.1– Invertor de tensiune trifazat în punte (a) si diagramele de
timp ale tensiunilor în invertor (b)
În momentul t1, T1 se închide şi se aplică impulsul de comandă pe T2, datorită
carui fapt curentul i
S
se închide în circuitul T4 – D2 – RS – LS, iar tensiunea pe sarcină
scurtcircuitată de T4 şi D2 este u
S
= 0. În momentul t
2
se aplică impulsul de deblocare
pe T3, T4 îsi întrerupe funcţionarea şi sarcina se cuplează la sursa de alimentare (u
S =
– E). Datorită inductanţei sarcinii, la începutul intervalului t
2
– t
3
curentul i
S
circulă în
sensul anterior, pe circuitul RS – LS – D3 – E – D2, apoi, dupa scăderea curentului la
zero, când t = t
3
, curentul îşi schimbă sensul şi circulă în circuitul
E – T3 – RS – LS – T2. Astfel, în curba u
S
(t) apare o pauză reglabilă. Ordinea de
aplicare a semnalelor de comandă pe tiristoarele invertorului a cpătat denumirea de
algoritm de comandă.
Acesta şi caracterul sarcinii invertorului de tensiune determină caracterul şi
durata de funcţionare a tiristoarelor, adică algoritmul de comutare.
În figura 3.a este prezentată schema invertorului trifazat de tensiune. Să
analizam cel mai simplu regim, când fiecare două tiristoare ale unei faze se deschid
alternativ. Considerând ca potenţialul bornei negative a sursei de alimentare E este
nul, atunci potentialele punctelor A,B,C vor lua valori fie E, fie 0. În figura 3.b sunt
arătate curbele de variaţie a potentialelor ϕA, ϕB si ϕC, care sunt defazate între ele la
120°, ca la sistemele trifazate. Pe sarcină se aplică o tensiune liniară, de valoare u
AB
= ϕ
A
– ϕ
B
, a cărei formă este reprezentată de asemenea în figura 3.b. Tensiunea de
ieşire (liniară) a invertorului trifazat este, în regimul analizat, de forma impulsurilor
dreptunghiulare de semn alternativ cu durata de 120°.
5.10. Teste de evaluare
5.10.1. Test nr.1.
Ce este circuitul prezentat în fig.1 ? Descrieţi funcţionarea completă a circuitului
prezentat în fig.1

Fig.1.
5.10.2. Test nr.2.
Ce este circuitul prezentat în fig.1 ? Descrieţi funcţionarea completă a circuitului
prezentat în fig.1
Fig.1
T
1
T
2
R
S
n
2
n
1
U
2
+ -
+ -
U
1
U
1
E
C
U
3 n
3
R
1
R
1
R
2
R
2
i
3
Pile si acumulatori
Una din directiile alternative de obţinere a energiei eloctrice o constituie
conversia electrochimică, adică transformarea directă, nepoluantà şi silenţioasă, a
energiei chimice conţinute intr-o mare varietate de substanţe, in cea mai avantajoasă
formă de energie, energia electrică. Acest proces de conversie are loc in aparate şi
dispozitive numite generic Surse sau Pile Electrochimice de Energie Electricà.(Pile
de combustie)
Dupa realizarea pilei Volta, aceastä sursä de energie a fost utilizatà de către
Nicholson şi Carlisle la descompunerea apei in hidrogen şi oxigen, iar de către Davy.
Un eveniment de seamă in dezvoltarea surselor electrochimice de energie l-a
reprezentat realizarea acumulatorului cu plumb de către Plante, in anul 1859. Peste
nouà ani, in 1868, Leclanché inventoază pila zinc-piroluzitá care devine rapid una din
cele mai populare surse electrochimice de energie
Sursele eloctrochimice do energie se clasifică dupä tipul de reactie la electrozi,
si anume:
a. daca reacţia este ireversibilá, energia electrică producându-se pe seama unor
reactanţi in cantitate limitată şi nu se poate realiza regenerarea acestora prin
electrolizş, sursa se numeste pila primará;
b. dacä reactia este reversibilä, reactánţii consumati in timpul producerii energiei
electrice putindu-se regenera prin ectroliza, sursa se numeste pilă secumdará
au acumulator;
c. in cazul in care reactantii sunt transportati tot timpul la electrozi, iar produsii
de reactie sunt eliminati simultan sursa devine o asa-numita pila cu
combustibil (demumitá si pilá de combustie).
Ideea de a obţine energie electricä prin conversia directă a energiei chimice a
apàrut atunci când s-a pus problema desfăşurării in sens invers a fenomenului de
electroliză a apei (în urma càruia rezultà componentele acesteia), adicä de a obţine
curent electric in urma reacţiei dintre hidrogen şi oxigen.
Pilele de combustie pot fi incadrate in sistemele energetice de tip “soft”
datorită urmätoarelor caracteristici:
- produc curent electic continuu la tensiuni scàzute si intensitati medii care
poate fi folosit direct de catre utilizatorii finali.
- nu produc poluarea mediului;
- funcţionează linistit, farä vibraţii sau zgomote, neavând elemente in mişcare
etc.
Principial, energia eliberată la oxidarea cornbustibililor convenţionali, utilizată
in general sub lorma de căldurà, poate fi covertită direct in energie electricà cu un
randament excelent, intr-o pilà de combustie. Decarece in aproape toate reacţiile de
oxidare intervine un transfer de electroni intre combustibil si oxidant, este evident că
energia chimică de oxidare poate fi convertită direct in energie electrică. Se produce o
reacţie de oxido-reducere in care are loc oxidarea combustibilului si reducerea
oxidantului cu o pierdere din partea unula si cu un câştig de electroni pentru celalalt.
Orice element galvanic implică o oxidare la polul negativ (pierdere de electroni) şi o
reducere la cel pozitiv (castig de electroni) si, ca în toate elemenele galvanice, pilele
de combustie tind să separe cele doua reactii partiale in sensul că electronii schimbati
trec printr-un circuit de utilizare cxterioară.
Pila de combustie este o celulă galvanică in care energia liberă a unei reactii chimice
este transformată in energie electrică. In cazul unei pile de combustie clasice, care
funcţionează cu hidrogen si oxigen, reacţia care are loc este:
Principiul de funcţionare al unei astfel de pile de combustie este redat in figura 1.
Figura 1 - Schema de funcţionare a unei pile de combustie
Toate pilele de combustie au o structura asemănătoare: acestea conţin doi electrozi
separati de un electrolit şi care sunt conectaţi intr-un circuit extern. Anodul este
alimentat cu combustibili gazosi, aici având loc oxidarea lor directă iar catodul este
alimentat cu un oxidant (de exemplu oxigenul din aer). Electrozii trebuie să fie
permeabili, asadar au o structură poroasă. Electrolitul trebuie sa aibă o permeabilitate
cât mai scăzută.
Pentru a putea compara pila de combustie cu alte sisteme de producere a energiei, ca
de exemplu motorul cu ardere internă, este necesară o evaluare a randamentului
sistemului. Pentru motorul cu ardere internă, randamentul maxim este exprimat prin
randamentul ciclului Carnot:
,
unde T
1
si T
2
sunt două temperaturi absolute în funcţionarea motorului termic. Pentru
pila de combustie, randamentul maxim este exprimat prin variaţia energiei libere
Gibbs (ΔG) şi variaţia entalpiei (ΔH) în reacţia electrochimică:
.
Randamentul global de conversie electrică al unei pile de combustie este superior
celui al sistemelor cu motor termic. O comparaţie a randamentelor globale de
conversie electrică este redată in figura 2.
Figura 2 - Comparaţie între randamentul de conversie electrică al pilelor de combustie
si al altor sisteme de conversie energetică
Tipuri de pile de combustie
Pilele de combustie sunt clasificate de obicei după tipul electrolitului folosit. O
excepţie este DMFC (Direct Methanol Fuel Cell) care este o pilă de combustie în care
metanolul este introdus direct în anod. Electrolitul acestei pile de combustie nu
determină clasa din care face parte aceasta. O Altă clasificare poate fi facută in funcţie
de temperatura de funcţionare. Există astfel pile de combustie de joasă temperatură şi
de inaltă temperatură. Pilele de combustie de joasă temperatură sunt AFC (Alkaline
Fuel Cell), PEMFC (Polymer Electrolyte Fuel Cell), DMFC (Direct Methanol Fuel
Cell) si PAFC (Phosphoric Acid Fuel Cell). Pilele de combustie de inaltă temperatură
funcţioneaza la 600-1000°C. Aceste sunt de două tipuri: MCFC (Molten Carbnate
Fuel Cell) şi SOFC (Solid Oxide Fuel Cell). O scurtă descriere a tuturor tipurilor de
pile de combustie este dată in tabelul 1.
Tabelul 1 - Diferite tipuri de pile de combustie
AFC PEMFC DMFC PAFC MCFC SOFC
Temperatura
de
functionare
(°C)
<100 60-120 60-120 160-220 600-800 800-1000
Reactii la
anod
Reactii la
catod
Aplicatii Transport
Programul spatial
Domeniul militar
Sisteme de stocare a energiei
Producerea
de energie
electrica si
caldura in
sisteme
energetice
Producerea de energie
electrica si caldura in
sisteme energetice
stationare
decentralizate si
transport (trenuri,
stationare
decentralizate
nave,...)
Putere
realizata
Instalatii mici
5-150kW
Constructie
modulara
Instalatii
mici 5-
250kW
Constructie
modulara
Instalatii
mici 5kW
Instalatii
mici-mijlocii
50kW-11MW
Instalatii mici
100kW-
2MW
Instalatii
mici 100-
250kW
Purtatorul de
sarcina in
electrolit
Pila de combustie cu membrana cu schimb de protoni
Cu aproximativ 30 de ani in urmă, Dupont a realizat un copolimer de acid
perfluorosulfonic şi PTFE în formă acidă, cunoscut sub numele de Nafion.
Membranele Nafion® ale firmei DuPont sunt filme bazate pe polimerul Nafion®
PFSA. Membranele Nafion® PFSA au o utilizare largă in pilele de combustie cu
membrană cu schimb de protoni (PEM). Membrana funcţionează ca un separator şi un
electrolit solid intr-o varietate de celule electrochimice care necesită transportul
selectiv de cationi prin joncţiunea celulei. Polimerul este rezistent din punct de vedere
chimic si durabil.
Folosirea unui polimer solid elimină necesitatea unui compartiment etans pentru
electrolitul lichid precum şi coroziunea şi problemele de siguranta legate de acesta
(Fig.3).
Figura 3 - O variantă avansata a unui ansamblu de celula PEM cu catalizator depus
Catalizatorul, de obicei platina, este depus sub forma de nano clusteri (3 -
5nm) pe un suport de grafit - particule de grafit de 0,7 - 1 μm si încastrate cu o parte
într-o folie de hârtie grafitată.
Două folii sunt aplicate pe ambele părţi ale membranei formând straturile de
catalizator pentru anod şi catod. Acest ansamblu PEM este cunoscut sub numele de
membrana cu catalizator depus (CCM).
Hârtia grafitată poate fi eliminată complet dacă se depune un strat mai gros de
catalizator (5μm) care să formeze un strat conducator electric pe membrana, cu o
scădere a performanţei catalizatorului de platină.
in figura 4 este prezentat un model de Ansamblu Membrana - Electrod (MEA),
folosind CCM. Alimentarea cu gaz şi colectarea electronilor se face printr-o placa
profilată conductoare de gaz care formeaza limita exterioara a unei celule.
Figura 4 - Modelul stratului electrocatalitic al CCM
Gazul este introdus lateral prin marginile electrodului spre interiorul acestuia,
în timp ce electronii sunt transportati de placa electroconductoare spre celula
urmatoare. La densitati mai mari de putere este introdusă intre fiecare două celule
adiacente o placă electroconductoare suplimentară cu un sistem de canale pentru apa
de ăacire.
Membrana cu schimb de protoni pe bază de Nafion funcţionează de obicei sub
70-85°C. Temperatura scazută de funcţionare asigură o pornire rapidă si nu necesită o
izolatie termică pentru protectia personalului. Aproximativ 50% din puterea maximă
este disponibilă imediat la temperatura camerei. Puterea totală este atinsă in
aproximativ 3 minute in condiţii normale. Recentele descoperiri in domeniul
designului şi performanţei oferă posibilitatea scăderii costului pilelor PEM sub costul
oricarei alte pile de combustie.
Una dintre cele mai noi şi remarcabile descoperiri ale ultimilor 400 de ani a
fost electricitatea. Poate te intrebi: “Beneficiem de electricitate de atâta timp?”
Răspunsul este da. Dar practic, electricitatea a inceput să fie folosită, intr-un mod
limitat, intre anii 1850-1900. De exemplu, la expoziţia internaşionala de la Paris din
anul 1900, una dintre principalele atractii a fost un pod peste raul Sena, luminat
electric.
Cea mai veche metodă de a se genera electricitate provine din crearea unei
incarcaturi statice.
In anul 1660, Otto von Guericke a construit prima maşină electrică care consta dintr
-un glob mare de sulf care prin frecare şi rostogolire atrăgea pene şi bucăţi mici de
hartie. Guericke a fost capabil să demonstreze că scânteile generate erau într-adevar
electrice. Prima idee de folosire a electricităţii statice a fost asa-zisul “pistol electric”.
Inventat de Alessandro Volta (1745-1827), acesta consta intr-o bucată de sarmă pusă
intr-un vas umplut cu gaz metan. Prin trimiterea unei scântei de la un capat la celalalt
al sarmei vasul urma să explodeze.
Volta s-a gandit să-şi folosească invenţia pentru a realiza comunicaţiile la
distanţă, chiar adresându-se numai in sistem binar. Pentru aceasta, o sarmă de otel
susţinută de stâlpi de lemn urma sa fie intinsă intre Como si Milan, Italia, capatul
receptor al sârmei fiind introdus intr-un vas umplut cu gaz metan. La comandă, o
scanteie electrică era trimisă de-a lungul sarmei care urma să detoneze pistolul
electric, emiăându-se astfel semnale codate. Această linie de comunicaţii nu a fost
construita niciodată. In anul 1791, în timp ce lucra la Universitatea din
Bologna, Luigi Galvani a descoperit că muschiul unei broaste se contracta când acesta
este atins cu un obiect metalic. Acest fenomen urma sa fie cunoscut ca electricitatea
animala – o utopie deoarece teoria nu a fost demonstrata. Imboldit de aceste
descoperiri, Volta a initiat o serie de experimente folosind zinc, plumb, cositor sau
otel pentru placutele incarcate cu sarcina pozitiva si cupru, argint, aur sau grafit pentru
placutele incarcate cu sarcina negativa. Urmatoarea etapa in generarea
electricitatii a fost electroliza. Volta descopera in anul 1800 ca un flux continuu al
unei forte electrice era generat cand se foloseau anumite fluide ca si conductori pentru
a produce o reactie chimica intre metale sau electrozi. Acestea au condus la inventarea
primei celule voltaice, cunoscuta sub numele de baterie. In plus, Volta descopera ca
prin suprapunerea celulelor voltaice se obtinea o crestere a tensiunii In acelasi
an, Volta si-a expus descoperirea legata de sursa continua de electricitate la Societatea
Regala din Londra. De aceasta data, experimentul nu se mai limita la o scurta serie de
scantei. De acum era disponibil curentul electric in flux continuu. Franta a fost
printre primele natiuni care a recunoscut oficial descoperirile lui Volta. In acel
moment, Franta avea acces la cele mai mari descoperiri stiintifice si ideile noi erau
asteptate cu bratele deschise pentru a sustine ordinea de zi politica. Ca urmare a
invitatiilor primite, Volta s-a adresat Institutului Francez intr-o serie de conferinte la
care a fost prezent si Napoleon Bonaparte in calitate de mebru al Institutului.
Descoperirile lui Volta au impresionat lumea in asa masura incat in noiembrie 1800
el a fost invitat la Institutul National Francez sa tina o conferinta la care a participat
si Napoleon Bonaparte. Insusi Napoleon a ajutat la experimente, facand scantei cu
bateria, topind un fir de otel, descarcand un pistol electric si descompunand apa in
elementele de baza. S-au facut noi descoperiri cand Sir Humphry Davy,
inventatorul lampii de veghe a minerului, a instalat in subsolurile Institutului Regal
din Londra cea mai mare si mai puternica baterie electrica. El a conectat bateria la
electrozii de carbune producand prima lumina electrica. Dupa spusele martorilor,
lampa cu arc voltaic a facut «cel mai stralucitor arc crescator de
lumina vazut vreodata». Cele mai importante cercetari ale lui Davy au fost
dedicate electrochimiei. Dupa experimentele lui Galvani si descoperirea celulei
voltaice, interesul fata de electricitatea galvanica devenise raspandit. Davy incepuse
sa testeze efectele chimice ale electricitatii in anul 1800. Curand a aflat ca trecand
curent electric prin unele substante, aceste substante se descompun, proces ulterior
numit electroliza. Tensiunea era generata ca urmare a reactivitatii electrolitului cu
metalul. Evident, Davy a inteles ca actiunea electrolizei si a celulei voltaice au fost la
fel. In anul 1802, Dr. William Cruickshank proiecteaza prima baterie electrica
pentru productia de serie. Cruickshank a aranjat foi patrate de arama, pe care le -a
cositorit la capete cu foi de zinc de marimi egale. Aceste foi au fost puse intr -o cutie
lunga de lemn care a fost pecetluita cu ciment. Santurile din cutie fixau placile de
metal. Apoi cutia a fost umpluta cu un electrolit de sare de mare sau apa distilata.
William Cruickshank, un chimist englez, a construit o baterie cu celule electrice prin
introducerea placilor de zinc si arama intr-o cutie de lemn plina cu electrolit. Acest
proiect avea avantajul neuscarii in timpul folosirii si furniza mai multa energie decat
aranjarea cu discuri a lui Volta. A treia metoda de generare a electricitatii a
fost descoperita relativ tarziu – electricitatea prin magnetism. In anul 1820,
AndréMarie Ampère (1775-1836) a observat ca firele purtatoare de curent electric
erau uneori atrase unul catre celalalt, alteori ele se respingeau. In anul 1831,
Michael Faraday (1791-1867) a demonstrat cum un disc de arama era capabil sa
produca un flux constant de energie cand era rotit intr-un puternic camp magnetic.
Faraday, ajutandu-l pe Davy si echipa sa de cercetare, a reusit sa genereze o forta
electrica permanenta atat timp cat miscarea intre bobina si magnet continua. A fost
inventat generatorul electric

Se poate ca bateria sa fi fost descoperita cu mult timp in urma. Se crede ca
persii care mergeau spre Bagdad (cca. 250 ien) foloseau baterii cu argint galvanizat.
Egiptenii aveau placi de cupru de acum 4300 de ani. In anul 1899, Waldmar
Jungner din Suedia inventeaza bateria nichel-xxx, folosind nichel pentru electrodul
pozitiv si cadmiu pentru electrodul negativ. Doi ani mai tarziu, Edison produce un
model alternativ prin inlocuirea cadmiu-lui cu otel. Din cauza costurilor ridicate
comparativ cu cele uscate sau cele cu acid, aplicatiile practice ale bateriilor nichel-
cadmiu si nichel-otel erau limitate.
Spre sfarsitul anilor 1800 se construiesc generatoare uriase si transformatoare.
S-au instalat liniile de transmisie si electricitatea s-a pus la dispozitia umanitatii
pentru a produce lumina electrica, caldura si transport. La inceputul secolului XX,
inventarea tubului vacumat a facut posibila producerea semnalelor controlate,
amplificarilor si sunete lor. Imediat dupa acestea a fost inventat radioul care a facut
posibila comunicarea fara fir.
De asemenea, Shlecht si Ackermann au adus, in anul 1932, noi imbunatatiri
importante. Aceste progrese s-au reflectat in curenti de amperaje mai mari si
imbunatatirea longevitatii. Omologarea bateriei nichel-cadmiu, asa cum o stim noi
astazi, devine disponibila doar cand Neumann reuseste sa finalizeze celula, in anul
1947. Sumar De-a lungul timpului omenirea a devenit dependenta de
electricitate, un produs fara de care dezvoltarea tehnologiei nu ar fi fost posibila. O
data cu cresterea nevoii de mobilitate, oamenii au trecut la inmagazinarea puterii
portabile – in primul rand pentru aplicatii in miscare si in al doilea rand pentru
aplicatii portabile. Asa cum noi ne uitam la neindemanarea si nesiguranta cu care
primele baterii au fost concepute, la experimentele greoaie de acum 200 de ani ale
predecesorilor nostri, in acelasi mod s-ar putea uita la tehnologia de astazi
descendentii nostri.
Convesia fotovoltaică

a) a) Epuizarea iminenta a rezervelor de combustibil fosil traditional (carbune,
petrol, gaze naturale), problema majora pentru populatie.
b) b) Ce trebuie facut, cu ce trebuie compensata epuizarea resurselor fosile ?
- - criza energetica la nivel mondial a stimulat pretutindeni în lume cercetarile
pentru dezvoltarea si valorificarea eficienta a unor surse noi, alternative de
energie.
- - Interes deosebit îl prezinta Soarele.
- - Pamantul primeste de la Soare 5180 Q=5180*2,93*10
14
kWh .
- - Puterea radiata de Soare în afara atmosferei terestre are o densitate medie de
0,1353 W/cm
2
.
- - La nivelul solului, densitatea puterii radiate scade datorita absorbtiei si
împrastierii diferitelor gaze.
c) c) Posibilitati de utilizare a energiei solare prin transformarea ei în alte forme
de energie decat cea electrica:
- - în energie biologica
- - în energie mecanca
- - în energie termica
d) d) Calitatea unui dispozitiv de transformare a energiei solare în energie
electrica se apreciaza dupa:
- - eficienta de conversie
- - pretul de cost al dispozitivului
- - durata lui de viata

II. Conversia fotovoltaica

a) a) Prezentare generala
- - Antoine Becquerel a descoperit posibilitatea generarii unui curent electric în
circuit sub actiunea luminii (în 1839).
- - Frenkel (1935), Landau (1936) au dat explicatii asupra fenomenului.
- - Conversia radiatiei solare în energie electrica prin efectul fotovoltaic se
realizeaza în celule solare
- - Se realizeaza direct, fara etape intermediare de transformare în caldura.
b) b) Celula solara
- - dispozitiv realizat cu materiale semiconductoare.
- - clasificarea celulelor solare:
- - dupa natura neomogenitatii
– – homojonctiune
– – heterojonctiune
- - celule cu:
- semiconductoare monocristaline
- straturi subtiri
- policristaline sau amorfe
- pe baza de Si cele cu GaAs: dau eficienta de conversie ridicata 18-25%
- CdS policristalin, Si amorf hidrogenat: au randamente mai scazute: 5-12%

c) c) Aplicaţii în care intervin celule solare ca generatoare electrice
- - generatoare izolate de mica putere (calculatoare de buzunar, radioreceptoare
portabile)
- - generatoare locale de putere medie (pompe de irigatii, aparate
electrocasnice, vehicule electrice)
- - generatoare de mare putere (pentru alimentarea retelei de curent alternativ)

III. Factorii de care depinde eficienta celulei solare

O celula fotovoltaica transforma doar o parte din energia radianta în energie
electrica, restul se pierde ca urmare a unei serii de procese ce se petrec în timpul
conversiei:
- - procese care intervin cand energia este sub forma de radiatie (pierderi de
radiatie)
- - procese care intervin dupa ce energia radianta a fost transferata
semiconductorului
- - pentru fiecare proces se poate defini cate o “eficienta partiala”
•  eficienta celulei rezulta ca un produs al tuturor “eficientelor partiale”
- - pătrunderea luminii prin suprafaţa
- - absorbţia incompletă
- - generarea purtătorilor
- - pierderi de curent datorate recombinarii
- - pierderi de tensiune
•  jumatate din energia absorbita de la soare se pierde sub forma de caldura
•  aceasta pierdere face ca maximum de eficienta sa fie în jur de 25%.

IV. Conversia fotovoltaica în Romania

S-au facut cercetari începand din anii ’70 avand urmatoarele obiective:
- - realizarea de generatoare solare cu caracter demonstrativ
- - realizarea unei fabricatii de serie mica de baterii solare
- - dezvoltarea cercetarilor în domeniul bateriilor fotovoltaice.
În 1982 I.C.P.E. a omologat primele module fotovoltaice cu celule din siliciu
monocristalin produse de I.P.R.S.. S-au făcut studii privind celulele fotovoltaice
lichide cu electrozi semiconductori si pentru fotoelectroliza apei. Primele baterii cu
celule în strat subţire au fost realizate în perioada 1980-1984.
V. Perspective în producerea curentului electric prin efect fotovoltaic

Energia electrica produsa prin tehnologie fotovoltaica s-a afirmat ca o sursa de
electricitate viabila din punct de vedere economic si nu numai.
Vanzarile mondiale de sisteme fotovoltaice au atins în 1998 150 MW, dupa un
deceniu în care au crescut cu 15-20% pe an.
Ajungand la o cifra de vanzari de aproximativ 1 miliard de dolari, industria
fotovoltaica a stabilit noi standarde a patruns pe noi piete si si-a demostrat viabilitatea
din punct de vedere economic.
Acumulatori li-ion
Construcţie:

Date tehnice:
Acumulatori NICHEL-METAL HYDRIDE (NiMH) pentru aparatele fotografice
Introducere
Camerele fotografice digitale din zilele noastre sunt produse electronice, dotate
cu blitz, procesoare puternice, memorii de stocare, motoare electrice care actioneaza
Model GP
Voltaj
(V)
Capacitate Dimensiune
W
(g)
Curentul
maxim de
descãrcare
(mA)
Voltajul
maxim
de
încãrcare
(V)
Curentul
maxim
de
încãrcare
(mA)
Tipic
(mAh)
Minimum
(mAh)
D
(mm)
H
(mm)
GP1767L125 3.7 1280 1250 17.3 67.3 38 1800 4.1 1000
GP1850L120 3.7 1230 1200 18.3 50 32 1800 4.2 1000
GP1850L130 3.7 1330 1300 18.3 50 32 1800 4.2 1100
GP1865L170 3.7 1730 1700 18.3 65.2 43 2400 4.2 1300
GP1865L180 3.7 1830 1800 18.3 65.2 43 2400 4.2 1500
GP1865L210*
1
3.7 2130 2100 18.3 65.2 41 2400 4.2 1700
mecanismul de punere la punct, zoom-ul sau diafragma, un ecran cu LCD pentru a
vedea subiectul sau fotografia captata etc., toate consumatoare de energie. Utilizarea
intensiva a acestor componente epuizeaza rapid bateriile de tip Volta, chiar si pe cele
"heavy dutty". De o perioada de timp au fost introduse in exploatare baterii de
acumulatori care furnizeaza un amperaj mai mare si au marele avantaj al reincarcarii.
Desi investitia initiala in baterii si in incarcator este mai mare, pe termen lung, acestea
isi dovedesc rentabilitatea. Pana in urma cu circa un deceniu, bateriile cu NiCd tronau
suverane in oferta de acumulatori, dar in ultimii ani au apărut si s-au extins cu
repeziciune noile baterii cu Nichel-Metal-Hidrid (NiMH).
In cele ce urmeaza ma voi ocupa in principal de cele mai moderne si larg
raspandite pe piata baterii de acumulatori: cele cu NiMH, in formatul AA. Ele
utilizeaza acelasi principiu ca cele cu NiCd, dar inlocuiesc electrodul negativ de
nichel-cadmiu - responsabil de absorbtia hidrogenului - cu un aliaj (aloy) nichel-metal
Acestea au trei avantaje majore:
- capacitate de stocare a energiei sporita cu peste 40% comparativ cu cele cu nichel-
cadmiu
- eliminarea pericolului pentru mediu reprezentat de toxicitatea cadmiului
- compatibilitatea perfecta ca forma si utilizare cu mai vechile baterii de tip NiCd.
Comparatie intre bateriile disponibile pentru aparatele digitale
Caracteristica NiMH NiCd Litiu
Tensiune medie
1,25 v 1,25 V 1,5 V
Capacitate
inmagazinata
Pana la 2000 mAH Pana la 1000 mAh > 2000 mAh
Profilul descarcarii Aproape plat Aproape plat Aproape plat
Comportament la
descarcare in curent
mare
Foarte bine Foarte bine Foarte bine
Curent la
temperatura
ridicata
Foarte bun Foarte bun Excelent
Curent la
temperatura scazuta
(< 0 grade C)
Mult redus Mult redus
Foarte bun, pana
la – 10 grade C
Încarcarea Incarcare rapida cu Incarcare fara indisponibil
controlul
supraincarcarii pe
cale electronica
necesitatea contolului
supraincarcarii
Autodescarcare 1 – 2 % zilnic 1 – 2 % zilnic
Neglijabil (durata
estimata de viata:
cinci - zece ani)
Durata de viata 500 – 1000 cicluri 500 – 1000 cicluri 1 (unu)
Compatibilitate
mecanica
Echivalente Echivalente Echivalente
Ecologie Fara probleme
Necesita prelucrari
speciale impuse de
toxicitatea cadmiului
Fara probleme
Cost pe 1000
cicluri/element
4 USD 2 USD 1000 USD
Electrochimie
Principiul de functionare se bazeaza pe capacitatea unor aliaje metalice de a
capta (formand hidrizi) si elibera hidrogen. Pentru ca procesele sa se desfasoare la
temperatura mediului ambiant, cele mai adecvate aliaje au fost identificate cele cu
nichel si "pamanturi rare" (lantan, zirconiu).
La incarcare, in bateriile NiMH se produc următoarele reactii:
1. la polul negativ, prin aplicarea unui potential electric, apa este descompusa:
Aliaj+ H20 = ALIAJ(H) + OH+
2. la polul pozitiv, se produce oxidarea hidroxidului de nichel:
Ni(OH)2 + OH+ = NiOOH + H2O + e-
La descarcare (in exploatare) procesele se desfasoarain sens invers, reactiile
fiind reversibile.
Raportul dintre electrozii pozitiv si negativ este ajustat in asa fel incat sa
protejeze bateria: la supraincarcare, electrodul pozitiv va fi primul saturat; in acest
moment incepe electroliza apei si se degaja oxigen care difuzeazasi este fixat la
nivelul electrodului negativ. Electrolitul din baterie este o solutie de hidroxid de
potasiu. Realizarea mecanica a bateriei este aproape identica cu cea a uneia NiCd.
Cutia exterioara este metalica si serveste drept pol negativ, iar electrodul axial este
polul pozitiv. La una din extremităti - pe unde patrunde afara electrodul pozitiv se afla
o rondela izolatoare fixata, de unii producatori, printr-o garnitura-ventil de siguranta,
care se deschide in cazul in care hidrogenul sau oxigenul sunt generate in cantitate
prea mare (supraincarcare marcata).
Profilul de descărcare
Principalul parametru la acumulatori este timpul de descarcare (functionare) la
un anumit curent drenat de consumator. Evaluarea curenta a bateriilor este prescurtata
"C" (capacity) si este rezultatul masurarii descarcarii unei baterii noi dar bine
"conditionata", proaspăt si complet incarcate. Pentru bateriile NiMH, C reprezinta
curentul (in mA) pentru un timp de descărcare standard este de 5 ore, adică 0,2 C.
Unii producători folosesc curentul minim, iar altii curentul mediu; diferentele
rezultate in determinarea C sunt de circa 10%
O baterie proaspat incarcata furnizeazala borne, la 20°C, o tensiune de 1,4
volti. In sarcina tipica de 0,2 C - de ex 400 mA pentru una de 2000 mAh - se produce
rapid o scadere a tensiunii la 1,25 V si apoi tensiunea scade incet (la 1,2 V pentru 50%
C) pana la 85 % C, dupa care urmeazao scadere rapida a tensiunii la borne. Exista
referenti care sustin ca si bateriile au "memorie", adica au o curba de descarcare
intrucatva influentata de precedentele cicluri de incarcare si descarcare. Experimente
de laborator au arata o scadere de pana la 150 mV a tensiunii la borne si au emis
teoria ca aceasta este influentata de cadmiu. Înlocuirea cadmiului in celulele cu NiMH
au inlăturat aceasta problema.
Temperatura din mediul ambiant influenteazasemnificativ capacitatea de
descarcare a celulelor cu NiMH; astfel, intre 10 si 40°C, bateria furnizeazapeste 95%
din capacitate; in schimb, la 0°C capacitatea scade la 80% si ajunge doarala 20% la -
10°C; vestea buna este ca, readuse la temperaturi pozitive, bateriile isi recapata
complet capacitatea la care au fost incarcate. Acest fapt se explica prin scaderea
vitezei de reactie la temperaturi joase.
Spre deosebire de elementele galvanice, bateriile NiMH pot furniza tensiuni
nominale chiar si la descarcari in circuite mari consumatoare de curent; capacitatea
actuala se mentine peste 85% pana la 4*C, adica peste 1,05 V la 6 A pentru elemente
de 1500 mAh.
Continuarea pastrarii in sarcina dupa descarcare completa a componentei
pozitive, produce o inversare a polaritatii, prin descarcarea componentei negative
(prevazuta de producator cu o capacitate mult mai mare). In continuare, se produce
inversarea polaritatii si la electrodul negativ, cu inversarea tensiunii furnizate de
element, producerea abundenta de hidrogen, degradarea ireversibila a electrozilor si
cresterea substantiala a presiunii din celula; presiunea ridicata deschide valva de
etansare si se elimina astfel pericolul exploziei. Data fiind capacitatea electrodului
negativ de a capta cantităti foarte mari de hidrogen, bateriile cu NiMH sunt mai
"rezistente" la supradescarcare decat cele cu NiCd.
Pentru majoritatea consumatorilor care utilizeazaelemente cu NiMH, cel mai
bun indicator al opririi descarcarii este atingerea la borne a tensiunii de 0,9 V care
corespunde la o descarcare de 75%; pentru consumatorii care solicita peste 1 C,
atingerea tensiunii de 0,9 V la borne se produce prematur, astfel incat in baterie
ramane o cantitate mare de energie restanta, cu atat mai mare cu cat se solicita
multiplii de C. Folosirea tensiunii de 0,9 V este dictata de prevenirea degradarii
ireversibile a bateriilor NiMH. Este posibil ca unii consumatori sa-si inceteze
functionarea cu mult inainte de aceasta valoare!
Majoritatea consumatorilor necesita insa baterii de celule, pentru atinge
tensiunea necesara bunei functionari. Utilizarea criteriului - O,9 V * numarul de
celule - ca semnal al opririi descarcarii poate duce la inversarea polaritatii si potentiala
distrugere a celui mai slab element din baterie. De aceea producatorii recomanda
pentru baterii de elemente folosirea formulei:
TOD= [(T50%-150mV)(n-1)]-200mV
Unde: TOD = tensiunea de oprire a descarcarii
T50% = tensiunea la 50% descarcare in circuitul respectiv
n = numarul de elemente din baterie
Încarcarea celulelor NiMH
Încarcarea corecta a bateriilor cu NiMH este esentiala pentru conservarea
caracteristicilor si o utilizare indelungata. Încarcarea trebuie facuta cat mai rapid,
complet, dar evitand pe cat posibil supraincarcarea. In general, elementele NiMH sunt
mai sensibile la supraincarcare decat cele NiCd, asa incat utilizarea unui incarcator
ieftin si mai vechi, poate produce pe termen lung, cheltuieli mai mari decat pretul unui
incarcator "inteligent".
Un incarcator pentru bateriile NiMH ar trebui, in mod ideal sa indeplineasca
urmatoarele conditii:
1. sa incarce bateriile in trei faze (vezi mai jos)
2. sa folosească mai multe metode de determinare a supraincarcarii (al temperaturii si
al tensiunii)
3. sa dispuna de un sistem de oprire generala care sa anuleze curentul in aparat in caz
de incalzire excesiva - de regula 90°C.
Evenimente legate de incarcare
Desi comportamentul la descarcare este similar cu elementele cu NiCd,
celulele NiMH au un profil de incarcare foarte diferit, determinat de specificul
electrochimic diferit al celor doua tipuri de baterii. Daca celulele NiCd se incarcă
endotermic, celulele NiMH degaja căldura la incarcare. Exista de asemenea, diferente
legate de presiunea din celule ca si de curba tensiunii la borne.
La atingerea capacitatii complete la incarcare (C = 100%), tensiunea la borne
creste rapid si apoi scade lent, temperatura din element creste treptat iar presiunea
creste rapid. La C>100% productia de hidrogen depaseste capacitatea de captare si
inmagazinare a electrodului negativ; de asemenea, o mare parte din curentul care intra
in celula este transformat in caldura. Continuarea incarcarii determina deschiderea
ventilului de siguranta sau - daca acesta nu functioneaza- la distrugerea iremediabila a
elementului. Pe de alta parte, capacitatea de incarcare se reduce semnificativ si
proportional cu cresterea temperaturii din mediu, astfel incat incarcarea in conditii de
temperatura ridicata reprezintă o problema.
Curentul de incarcare se evalueazaraportat la capacitatea bateriei si cel mai
sigur este la < C/10, dar timpul necesar pentru incarcare devine intolerabil. Au fost
proiectate incarcatoare rapide, care furnizeazacurent chiar la capacitate si care permit
incarcarea intr-o ora! La incarcatoarele rapide insa, controlul supraincarcarii este
extrem de important, avand in vedere cele expuse mai sus.
Controlul supraincarcarii prin determinarea temperaturii pare a fi cea mai buna
metoda, in acest moment. Încarcatoarele moderne monitorizeazaatat temperatura cat si
tensiunea. La acestea, incarcarea se face in trei etape:
a) in prima etapa se furnizeazacurent la 1 C, asigurand incarcarea a circa 90% C, după
care
b) in a doua etapa curentul scade la 0,1 C, pentru a incărca intreaga capacitate a
bateriei
c) in a treia etapa se asigura un curent de 0,025 C, suficient pentru a compensa
autodescărcarea.
Încarcatoarele mai ieftine incarca celulele in doua etape:
a) incarcarea subunitara relativ la C - cel mai sigur 0,1 C dupa cum am mentionat, dar
cu o durata de 18 - 24 ore (overnight charger), moment in care un timer reduce
curentul;
b) intretinerea incarcarii cu un curent de C/40.
Încarcatoarele in trei trepte sunt mai scumpe, deoarece includ sisteme
electronice mai complexe, dar protejeazacelulele la supraincarcare, astfel ca pe termen
lung, sunt mai economice.
Temperatura din mediul ambiant in timpul incarcarii influenteaza semnificativ
strategia de incarcare. Curentul de incarcare trebuie redus sub 0,1 C data temperatura
din mediu scade sub 10°C si nu se recomanda incarcarea in medii sub 0°C, deoarece,
in acest fel sunt anulate unele mecanisme de protectie la supraincarcare. Similar, peste
45°C.
Păstrarea bateriilor NiMH
Toate celulele de acumulatori se autodescarca, datorita unor scurgeri parazite
de curent in interior. Întrucat reactiile electrochimice sunt dependente de temperatura,
modificari relativ mici ale temperaturii din mediu induce modificari importante in
curba de descarcare. In general, o crestere cu 10° a temperaturii de mediu,
dubleazarata autodescarcarii. La 60°C bateria se autodescarca complet in 10 zile, in
timp ce la 25°C chiar si după 30 zile mai pastreaza peste 50% din capacitate.
Recomandări de depozitare:
- stocati bateriile incarcate la cea mai redusa temperatura posibila (in frigider);
- extrageti bateriile din lăcasul consumatorului si depozitati-le separat; multi consumatori - chiar opriti -
utilizeazaun curent slab, de cativa miliamperi, pentru mentinerea informatiilor din unele componente de
memorie; pentru perioade lungi de timp - luni de zile - se depăseste pragul admisibil pentru descarcare,
bateria isi inverseazapolaritatea, apar scurgeri de electrolit si se corodeazaatat celulele cat si aparatul
consumator!
- depozitati intr-un loc curat si uscat;
- pentru a preveni autodescarcarea inutila utilizati principiul FIFO (first-in-first-aut) daca aveti mai multe
seturi de acumulatori.
Celulele depozitate si repuse in utilizare isi dobandesc capacitatea nominala după prima
reincarcare. Celulele depozitate necorespunzator - perioade lungi de timp sau la temperaturi ridicate, au
nevoie de mai multe cicluri de incarcare-descarcare pentru a-si recapata capacitatea nominala.
Durata de viata
In acest moment, celulele cu NiMH au o durata de viata (cicluri de incarcare-
descarcare) similara cu cele cu NiCd, adica de 500 - 1000 cicluri, in conditiile unei
intretineri corecte. Celulele de degradeazatreptat, prin oxidarea electrodului negativ -
care induce o scadere a tensiunii la borne, si oxidarea electrodului pozitiv - care
induce o reducere a capacitatii. Reducerea capacitatii impune reincarcarea precoce;
reducerea tensiunii la borne insa poate impiedica functionarea consumatorului.
Pentru a avea o durata maxima de viata, utilizatorul trebuie sa controleze
incarcarea in ceea ce priveste: timpul si ritmul si sa evite supraincarcarea. Un mic
grad de supraincarcare este util deoarece asigura incarcarea completa a bateriei dar
mentinerea incarcarii la un curent mare pentru perioade lungi de timp reduc durata de
exploatare a celulei.
Întrucat temperatura ridicata accelereazatoate reactiile chimice, expunerea
celulelor NiMH la temperaturi inalte accelereazasi procesul de imbatranire. Încarcarea
in chargere de calitate modesta determina cresterea peste limitele acceptate ale
temperaturii bateriilor si scurteazaciclul de viata.
Supradescarcarea - imprejurare in care una dintre celulele bateriei isi
inverseaza polaritatea - repetata de mai multe ori scurteaza in mod cert durata de
viata. De asemenea, mentinerea in consumatori pe perioade lungi poate duce la
supradescarcare si la scurgeri de electrolit.
Masuri generale de protectie
In general bateriile NiMH se comporta foarte bine in exploatare, sunt rezistente
la socuri de intensitate mica, si au o durata lunga de viata. Totusi in timpul
manipularii trebuie respectate o serie de conditii:
- incarcarea este un proces exotermic si trebuie facuta in locuri racoroase; in timpul incarcarii pot apare
scapari de gaze (hidrogen) foarte inflamabile si trebuie asigurata ventilatia;
- la scurtcicuitarea terminalelor, datorita curentului mare debitat, se pot produce scantei care pot aprinde
gazele inflamabile sau pot produce arsuri electrice;
- electrolitul poate produce arsuri chimice;
- bateriile sunt livrate de producator in stare complet descarcata, pentru a preveni aceste accidente;
inainte de utilizare trebuie incarcate; este nevoie de cateva cicluri (3 - 5) de incarcare - descarcare
pentru a atinge maximum de performanta;
- nu depozitati bateriile in conditii de temperatura si umezeala ridicata;
- evitati manipularea excesiva a celulelor incarcate;
- pentru a diminua autodescarcarea, pastrati bateriile incarcate in frigider.
Elementele uzate, care se scot din folosinta:
- se vor descarca complet
- nu se incinereaza, nu se demonteazasi nici nu se inteapa
- se recomanda trimiterea la un serviciu specializat.